P. 1
Scara Ioan Scararul

Scara Ioan Scararul

4.89

|Views: 5,936|Likes:
Published by sendroiu

More info:

Published by: sendroiu on Feb 23, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC or read online from Scribd
See more
See less

08/10/2013

original

5)Pocăinţa este lipsirea neîntristată, de toată mîn-
gîierea trupească 315
.
6)Celor ce înaintează încă în acest plîns fericit,
înfrînarea şi tăcerea buzelor li s-a făcut o însuşire. Iar
celor ce au înfăptuit înaintarea, li s-a făcut o asemenea
însuşire nemînierea şi neţinerea minte a răului. în
sfîrşit, celor desăvîrşiţi li s-a făcut o însuşire smerita
cugetare, setea de necinstiri, foamea, de bună voie, de
necazuri, neosîndirea celor ce păcătuiesc, împreună-
pătimirea mai presus de putere316

. Cei dintîi se fac
primiţi; cei de al doilea, vrednici de laudă ; iar cei ce
flămînzesc după necazuri şi însetează după necinstiri
sînt fericiţi; căci ei se vor sătura de o hrană de care
nu se vor sătura317
.
cere iertare pentru ele. Sufletul e atît de concentrat în această mărturisire îndurerată, că uită să
mănînce, biruind trebuinţele firii.
315.Tristeţea sufletului e aşa de mare, că cel ce o trăieşte nu mai
simte tristeţea pentru lipsa mîngîierilor sau plăcerilor trupeşti.
316.Ed. 1970: «Compătimire numeşte arderea pentru cei ce păcă
tuiesc, după cuvîntul : «Cine se va sminti şi eu să nu ard?» (II Cor. 11, 29).
Ea înseamnă a-şi face cineva proprii greutăţile şi nenorocirile străine;
sau a nu dispreţui cu gîndul pe cei ce suferă, înălţîndu-se împotriva lor».
P.G. «Mulţi, amăgiţi fiind de acest cuvînt, arată o compătimire cuvenită tuturor celor ce
păcătuiesc spre a crede celor ce nu se cuvine. Alta este lmpreună-pătimirea peste putere de care se
vorbeşte aci. Căci împreună-pătimire numim plînsul ivit în suflet şi arătat pentru cel iubit, uneori chiar
fără ca acela să fie vrednic. Căci cineva se îngrijeşte cu compătimire de cel iubit, ca nici să nu
nedreptăţească, nici să fie nedreptăţit. Iar «peste putere» înseamnă a-şi pune cineva sufletul său pentru
mîn-tuirea prietenului, dar nu spre pierderea lui. Căci nu poate scăpa de păcat cel ce a păcătuit,
decît printr-o pocăinţă potrivită cu greşala». Deci nu e o compătimire folositoare aceea care-1
scapă pe cel ce a greşit de greutăţile pocăinţei. «Peste putere» înseamnă că cel înduhov-nicit trăieşte
şi aci în ambianţa unei infinităţi; nu poate ajunge la hotarul Jmpreună-pătimirii cu celălalt, dar se ridică
în ea tot mai mult peste puterile lui mărginite, din puterea lui Dumnezeu.

85

317.E o hrană care-i mulţumeşte mai mult decît oricare alta, dar nu-i
plictiseşte, deşi se vor împărtăşi de ea neîncetat. Ei o doresc mereu şi
voiesc să aibă tot mai mult din ea.

166

________ .__________________________________.______

7)Cînd ai ajuns la plîns, ţine-1 cu toată tăria. Căci
înainte de a se îmbiba în tine 318

, uşor ţi se răpeşte. Şi
e topit ca ceara de tulburări, de griji trupeşti, de plă
ceri şi mai ales de multa vorbărie şi de glume uşura-
tece318bis
.
8)Deşi cuvîntul e îndrăzneţ, izvorul lacrimilor
după botez e mai mare decît botezul319

. Deoarece ace
la ne curăţeşte de păcatele noastre de mai înainte. Iar
acesta, de cele de după aceea. Şi primindu-1 pe acela
toţi ca copii, ne-am întinat după aceea; prin acesta
însă l-am curăţit şi pe acela320

. Dacă acesta nu s-ar fi
dăruit de Dumnezeu oamenilor din iubire de oameni,
cu adevărat rari ar fi cei ce se mîntuiesc 321
.
9)Suspinele şi întristarea strigă către Domnul. La
crimile din frică, mijlocesc. Iar cele ale prea sfintei
iubiri ne arată că rugăciunea noastră a fost primită.
318.înainte de a ţi se face o calitate a firii, de a cîştiga întreaga ta
fiinţă calitatea plînsului, care nu e decît dorul intens după viaţa în
Dumnezeu.

318 bis. Scolia lui Teodor al Edesei: «Alungă departe de la tine duhul mult vorbitor. Căci în el
sînt ascunse toate patimile cele rele. Din el e minciuna, din el, îndrăzneala; dintr-o parte e gluma
uşura-tecă, din alta rîsul, calomnia, bîrfirea, răutatea, vorba prostească şi, scurt vorbind, ceea ce s-a
spus: «Din multa vorbire nu va lipsi păcatul» (Pilde 10, 19). Iar bărbatul tăcut este scaunul simţirii şi
Domnul a spus că vom da socoteală pentru orice cuvînt deşert (Mt. 12, 36).
319.«A spus că izvorul lacrimilor e mai mare, în loc să spună că
e mai bun în comparaţie cu Botezul, pentru că se lucrează şi de către
noi. Dar nu 1-a opus Botezului. Faţă de noi e mai bun, pentru că el ne şi
curăţeşte şi ne şi fereşte de păcat de mai înainte. In raport cu prea
sfîntul Botez nu e însă nici măcar egal, cu atît mai puţin mai mare».
320.«Ne naştem de trei ori în viată. Dintre acestea cea dinţii (naştere)
e din pîntece, iar celelalte două ne urcă de la pămint la cer: una e prin
Sfîntul Botez, pe care o numim şi naştere din nou, iar cealaltă1

e din

pocăinţă».
321.«Fără Botez nu s-ar mîntui nimeni; fără lacrimile pocăinţei «ar
fi rari cei ce se mîntuiesc».

319.SP1NTUL 10AN SCARARUL

167

10)Dacă nimic nu însoţeşte smerita cugetare ca
plînsul322

, nimic nu i se împotriveşte acesteia ca

rîsul323
.
11)De ai ajuns la fericita tristeţe bucuroasă324

a
străpungerii cuvioase, ţine-o; şi nu te vei odihni de
lucrarea din ea, pînă ce nu te vei ridica din cele de aici
şi nu te vei înfăţişa curat lui Hristos.
12)Să nu încetezi să-ţi închipuieşti mereu în tine
şi să cercetezi adîncul (abisul) focului veşnic şi pe slu
jitorii nemiloşi, pe judecătorul neîndurat şi neiertă

86

tor, prăpastia nemărginită a văpăii celei de sub pă-
mînt şi coborîşurile strîmtorate ale locurilor şi hăuri-
lor subpămîntene şi înfricoşătoare şi chipurile tuturor
acestora325

. Aceasta pentru ca lăbărţarea aflătoare în
322.«Smerita cugetare este rugăciunea necontenită cu lacrimi şi cu
•durere. Căci aceasta chemînd pe Dumnezeu pururea in ajutor, nu lasă pe
om să se încreadă nebuneşte în puterea şi înţelepciunea sa, nici să se
înalte faţă de alţii. Căci acestea sînt boli cumplite ale patimii mîn-
•driei».
323.«A Marelui Vasile : «A se sparge cineva de rîsul necumpătat şi
•nestăpînit e semn că nu-şi strînge încă moleşala umflată a sufletului cu
•o gîndire aspră. Nu e necuviincios a-şi arăta cineva răspîndirea luminii
sufletului într-un zîmbet, după cuvîntul: «Inima veselindu-se înfloreşte
faţa» (Prov. 15, 13). Dar a hohoti cu glas şi a fierbe cu trupul nu e pro
priu celui ce-şi stăpîneşte sufletul, nici celui ce şi-1 înfrînează. Cu
vîntul e întărit de prea înţeleptul
Solomon, care a zis : «Nebunul ridică
«glasul,
în rîsul lui, dar bărbatul înţelept de-abia zîmbeşte liniştit» (Eccl.
21, 23)».
324.Ed. 1970: «Bine a unit cuvintele opuse : Căci în tristeţea după
Dumnezeu, se ascunde bucuria veşnică a nepătimiriâ».
325.Toate acestea ascund în ele nişte înţelesuri spirituale sau şi
spirituale. Aceste coborîşuri şi hăuri subpămîntene şint poate nişte cobo-
rlşuri şi prăpăstii haotice ale unor străfunduri aproape subcreaţionale,
sau ale unor stări în care creaţiunea e redusă în trepte gradate la o
diminuare a existenţei, ajungînd aproape de caracterul de umbre ale exis
tenţei. Sînt trepte de umbră care chinuiesc, tocmai prin această Impăti-
mire extremă de o creaţiune lipsită de izvorul existenţei sale care este
Dumnezeu. Aceasta e şi o permanentizare a
unei stări de suflet lăbăr
ţată, lipsită de intensitatea trăirii în plinătatea
vieţii.

322.

__________________________________________ 168

____ :

sufletul nostru să fie strînsă prin cutremurare şi acesta să se unească cu curăţia nestricăcioasă, primind
arătarea focului tot mai scînteietor al plînsului326
.

13)Stăruie, plin de cutremur, în cererea rugăciu
nii, stînd în faţa Judecătorului ca un vinovat, ca să
stingi cu înfăţişarea din afară şi cu starea dinăuntru
mînia Dreptului Judecător. Căci nu poate să treacă cu
vederea sufletul văduvit, care stă plin de durere în faţa
Lui şi dăruieşte osteneli celui neostenit327

. Celui ce a
cîştigat lacrima sufletului, tot locul îi este potrivit
pentru rugăciune.
14)Precum comoara ascunsă e mai de ne jefuit de-
cît cea arătată în piaţă, aşa să înţelegem şi cele spuse
înainte.
15)Nu fi ca cei ce îngroapă morţii, care aci îi plîng
pe aceia, aci se îmbată pentru ei, ci fii ca cei legaţi în
fiare şi biciuţi în fiecare ceas, de călăi.
16)Cel ce odată plînge, altă dată se desfată şi rîde,
e asemenea celui ce aruncă în cîinele iubirii de plăcere
326.Plînsul, fie că e al pocăinţei, fie că e al iubirii de Dumnezeu,
e un plîns fierbinte, un plîns de foc, care, însoţit de smerita cugetare,
dovedeşte pe de o parte în mod paradoxal o intensitate a existenţei,
pe de alta are lumina clară a măreţiei lui Dumnezeu cuprinsă în cel ce

87

plînge. Această lumină scînteiază tot mai mult şi-si arată strălucirea şi
pe faţă. Această lumină face ca plînsul să fie însoţit de bucurie.
327.Sufletul, în greceşte este de genul feminin (i^uXi)). Sufletul ce
se pocăieşte, cere neîncetat iertare Judecătorului, cum cere văduva din
Evanghelie (Le. 18, 3). El nu se osteneşte cerînd necontenit iertare de
la Cel ce nu Se osteneşte (nu se plictiseşte) de a-1 auzi. Lui Dumnezeu
li face plăcere ca acest dialog de intensă. simţire a sufletului cu El să
dureze neîncetat. Starea dinăuntru a sufletului ce se pocăieşte este «sta
rea de rugăciune, luarea -aminte cu evlavie, cu străpungere şi cu durere,
însoţită de mărturisirea greşalelor, făcută cu suspine negrăite». Alta:
«Dar nu poate sufletul legat să alerge, nici mintea robită patimilor să
vadă locul rugăciunii duhovniceşti. Căci e atrasă şi purtată de înţelesuri
pătimaşe şi nu stă neclintită». De aceea nu se poate adînci în infinitatea
dumnezeiască. Alta a lui Marcu : «Rugăciunea este lepădarea gîndurilor
(a înţelesurilor)».

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->