P. 1
SPC Erasmus 1

SPC Erasmus 1

|Views: 3|Likes:
Published by Blaga MIhai Raul

More info:

Published by: Blaga MIhai Raul on Feb 27, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/10/2014

pdf

text

original

Modulul 2 Sistemul parlamentar din Marea Britanie

Scopul modulului: să sistemului politic britanic Obiectivele modulului: prezentarea istorie politice a Marii Britanii; prezentarea parlamentului britanic; prezentarea guvernului britanic; prezentarea sistemului de partide britanic. prezinte studenţilor principalele caracteristici ale

Nu se poate vorbi despre democraţie, drepturi politice sau parlamentarism fără a se face apel la sistemul politic britanic. Dezvoltat într-un mediu bine delimitat geografic, acesta a constituit model, sursa de critici sau de laude. Pe lângă preluarea unor elemente practice ale acestuia, s-a mers pănâ la preluarea unor denumiri sau simboluri caracteristice sistemului britanic. Astfel, Lijphart şi-a denumit un set de caracteristici politice studiate de el ca aparţinând modelului Westminster, tocmai pentru asupra a ce înseamnă asta nu există nici un dubiu; nu în ultimul rând, cladirea parlamentului Ungariei, construită acum un secol, reprezintă o copie a celui de pe malurile Tamisei. Sistemul politic britanic îşi trage vigoarea şi renumele în primul rând din vechimea sa. Dacă în cele mai multe cazuri naţiunile, în forma cunoscută astăzi, s-au cristalizat aproximativ odată cu apariţia statului corespunzător, în cazul Marii Britanii, instituţiile politice au precedat cu mult formarea naţiunii. Prima şi cea mai importantă caracteristică a sistemului politic britanic este că nu există o constituţie în sensul uzual al cuvântului. În sistemul juridic toate legile şi normele au valoare egală. Mai mult decât atât, alături de normele scrise, au valoare egală şi cutumele, unele dintre ele vechi de sute de ani. Totuşi daca numim constituţie un normă politică fundamentală care reglementează un regim politic atunci putem identifica şi în Marea Britanie un lucru asemănător: este vorbă de un set de texte juridice, dublate de amintitele cutume şi tradiţii. Primul document, atât al Marii Britanii cât şi al istoriei politice moderne a fost Magna Charta (1215), care garanta anumite drepturi şi libertăţi, dar şi o îngrădire a drepturilor regale de către baroni (Duculescu, 1996, 233). Era perioada de consolidare a instituţiei monarhice şi de apariţie a absolutismului regal. Practic de instituţia monarhului se leagă două faze importante ale dezvoltării Parlamentului britanic: apariţia acestuia, apoi lupta cu monarhii pentru întâietate în cadrul sistemului politic. Astfel, regele era ajutat în luarea deciziilor (în special cele legate de obţinerea de subsidii pentru Coroană) de un organism consultativ, Magnum Concilium, format din marii nobili şi clerul înalt. Eduard I a hotărât în 1295 să convoace, alături de marii nobili şi clerici şi pe cei ai altor clase sociale: câte doi cavaleri din fiecare ţinut, doi reprezentanţi ai burgheziei din fiecare târg şi doi cetăţeni din partea fiecărui oraş. Din acest moment,

monitorizarea guvernului. reprezentată de partidul clasat pe locul al doilea în alegeri. cuprinzând discutarea principiilor generale şi a dispoziţiilor mai importante. Opoziţia are anumite drepturi privind activitatea guvernului şi anume. Camera Înaltă cuprinzând pe cei grupaţi iniţial în Magnum Concilium şi Camera Inferioară. când are loc adoptarea sau respingerea proiectului. 40). care are rolul de a prezida şedinţele camerei. Mai multe elemente explică acest fapt: compoziţia socială a Camerei. Pe lângă reglementări instituţionale. . majoritatea. alcătuită din partidul care formează guvernul şi opoziţia. care primeşte şi o remuneraţie pentru rolul său. Camera Comunelor îndeplineşte următoarele funcţii: . restrângerea dreptului monarhului de a numi noi pairi. scăderea influenţei bisericii au făcut ca rolul Camerei Lorzilor să se diminueze în timp.prima.elaborarea legilor: acestea se adoptăă după trei lecturi . În 1327. prezentarea sumară a proiectului. Camera este împărţită între două mari grupuri politice. De asemenea. în prezent el fiind stabilit prin consens de către cele două mari partide. adică oamenii de rând sau fără rang. marea aristocraţia a constituit până în secolul al XIX-lea principala forţă economică a regatului. ci prin sustinerea tacită a celui desemnat de monarh ca prim-ministru). cum traducerea denumirii ar indica ci pe “commons”. discutarea în plen cu formularea de amendamente şi în fine. Camera Comunelor Camera Comunelor (House of Commons sau the Commons) a regrupat chiar de la început nu pe reprezentanţii comunelor. întâietatea politică a aparţinut Camerei Lorzilor. condus de liderul opoziţiei. ultima lectură. desemnarea membrilor camerei inferioare prin alegeri. revoluţia industrială. dar a reglementat şi alte aspecte. Este compusă din 650 de deputaţi. alcătuită din marea aristocraţie şi clerul înalt. Iniţial. opoziţia formează un shadow-cabinet. legată prin interese comune de instituţia regelui. discutarea în comisii cu formularea de amendamente. Reform Act este considerat de către unii autori (Jean Blondel) ca actul de naştere al partidelor moderne.dezvoltarea parlamentului a avut două direcţii principale: lupta acestuia împotriva puterilor regelui şi lupta celor două componente pentru întâietate politică. cel puţin a celor cu origine parlamnetară.investirea guvernului (dar nu printr-un act formal. de Camera Lorzilor şi Camera Comunelor. sub regele Eduard al III-lea. instituţionalizarea opoziţiei. a doua. controlul pe care Camera Lorzilor îl exercita asupra desemnării membrilor Camerei Comunelor (Ionescu. Este principala instituţie legislativă a Marii Britanii. Speakerul era desemnat de rege. chestionarea membrilor cabinetului. Pentru multe secole. . Chiar de la început s-a produs şi separarea adunării în două secţiuni. precum raportul dintre Parlament şi Guvern. in special prin întrebări. Ascensiunea burgheziei. aleşi prin scrutin majoritar uninominal cu un tur. . echivalente. cele două grupuri au început să funcţioneze sub denumirile. 1994. dar şi posibilitatea de a stabili tema dezbaterilor parlamentare pentru un sfert din acestea. Actul fundamental care a modificat atât raportul de putere dinte cele doua camere. Ca principal for reprezentativ. reunind pe cavaleri şi reprezentanţii burgheziei. Este condusă de un Speaker. Parlamentul a.

dizolvarea Camerei Comunelor. împărţiţi în următoarele categorii: lorzi-episcopi (26 dintre episcopii Bisericii Anglicane). Întrucât principiul separaţiei puterilor în stat se aplică mai puţin rigid decât în SUA. b. lorzi pe viaţă (apox. . marea majoritate a acestor membri ai guvernului provin din Camera Comunelor. care conduc departamente sau agenţii mai puţin importante sau sunt adjuncţi ai miniştrilor importanţi. . Monarhul Instituţia monarhului. Camera Lorzilor Camera Lorzilor este una din puţinele camere parlamentare din lume nealese.b. prin amendarea sau chiar opunerea unui veto la legile adoptate deja de Camera Comunelor. care este membru al guvernului dar şi preşedinte al Curţii Supreme de Apel. lorzii având rolul unei Curţi Supreme în materie civilă şi penală şi de judecare a demnitarilor puşi sub acuzaţie de Camera Comunelor (deşi această funcţie a fost preluată de nou creata Curte supremă a Reagtului unit). în fapt o pledoarie pentru programul guvernului. lorzi ereditari (90). asigură realizarea puterii executive şi junior ministres. . cu excepţia legilor financiare sau bugetare (dar amânarea nu poate fi mai lunga de 1 an). dar dreptul de veto nu a mai fost exercitat de peste 250 de ani. . Atribuţiile monarhului britanic sunt următoarele: . regele (regina) îşi prezervă rolul de conducător ca efect al dreptului cutumiar. lorzi judecători (12). . însă asigurând prin potenţialitatea unei intervenţii o garanţie a bunei funcţionări a sistemului (Radu. Are în componenţă aproximativ 800 de membri. cei 100 de componenţi ai guvernului se împart în două categorii: senior ministres. . Executivul a. dar şi acest lucru are loc la cererea primului ministru.funcţia legislativă. în număr de aproximativ 20 şi care grupaţi în cabinet.desemnarea primului ministru. dar fără a interveni în mod direct. Are următoarele funcţii: . titularii ministerelor sau departamentelor importante.funcţia judecătoarească. 700). ci alcătuită pe baze ereditare sau meritocratice. 112). Deşi fără roluri politice semnificative. Este condusă de un Lord Cancelar. reprezintă unul dintre elementele de stabilitate a sistemului britanic. dar care cutumiar este liderul partidului învingător în alegeri.sancţionarea legilor. mai ales în cazul alegerilor anticipate.prezentarea mesajului tronului. În afara primului ministru.funcţia de şef al Bisericii Anglicane şi al Commonwealth-ului. nominalizaţi de primul ministru şi numiţi formal în funcţie de monarh. deşi aproape cu valoare simbolică. 2000. Guvernul Guvernul Marii Britanii este compus din aproximativ 100 de membri.

Sistemul de partide Dacă în domeniul parlamentarismului. stabileşte agenda acestora. sub influenţa votului universal şi a dezvoltării mişcărilor sindicaliste şi muncitoreşti. începând cu 1832. acesta s-a manifestat fără nici un fel . pentru a reveni la bipartidism în perioada interbelică. Primul-ministru În ciuda conducerii colective a executivului şi a responsabilităţii colective. Pe de altă parte. aceste grupuri au devenit un secol mai târziu Partidul Conservator şi Partidul Liberal. adepţii unor puteri mai mari ale regelui şi menţinearea rânduielilor existente. alegerea se limitează aproape întotdeauna la colegii de partid. . grupului de whigs. Marea Britania a fost o deschizătoare de drumuri. sistemul de partide britanic s-a manifestat prin tripartidism. ea este pusă în aplicare de toţi miniştri. La finalul secolului al XIX. Acesta îndeplineşte următoarele funcţii: . c.numeşte principalii funcţionari administrativi.Unul din principiile importante care stau la baza activităţii guvernului este atât responsabilitatea colectivă a membrilor acestuia în toate deciziile şi acţiunile. are ultimul cuvânt în stabilirea politicilor guvernamentale. De asemenea. . 79). cât şi responsabilitatea individuală pentru activitatea propriului departament. partizani ai monarhiei constituţionale şi ai unor reforme sociale. Pentru o perioadă de câteva decenii. Acestea au asigurat în totalitate majorităţi parlamentare şi au furnizat sefii de guvern pentru aproape un secol. Pe de o parte. toate acestea se fac după consultări cu colegii apropiaţi. bipartidismul britanic şi-a pierdut pentru o perioadă rigoarea. . . Ulterior. aflaţi la originea marilor reforme sociale ale secolului. în fine. cu privire la problema irlandeză sau cea socială. Regula în aceste situaţii este ca ministrul nemulţumit să demisioneze. Sistemul de partide britanic este.convoacă şedinţele guvernului. Rădăcinile bipartidismului britanic pot fi întâlnite încă din secolul al XVIII-lea. primul-ministru rămâne cea mai importantă figură a sistemului politic britanic.alege şi destituie membri guvernului. când parlamentul opunea pe Tories. de asemenea. s-au aflat în derivă doctrinară odată cu adoptarea acestora. de la comandanţi militari la episcopi ai Bisericii Anglicane.este liderul partidului şi liderul grupului parlamentar din Camera Comunelor (Curtis. liberalii. miniştrii populari sau puternici sunt mai greu de demis. a apărut Partidul Laburist. au început să se manisfeste unele dizidenţe şi diviziuni între aripi ale partidului. este datoria fiecăruia de a nu-şi critica sau a se opune colegilor. Acest lucru implică ca odată ce o decizie a fost luată. deşi aparent acest aspect poate sugera o dictatură a primului-ministru. de tip bipartidist pur. există destule limitări: astfel.este singurul care poate informa monarhul asupra treburilor publice. reprezentant al intelectualităţii de stânga şi sindicaliştilor. orice alt ministru poate avea întâlniri cu monarhul doar cu aprobarea primuluiministru. După al doilea război mondial. data apariţie lor în forma modernă. putem spune acelaşi lucru şi despre sistemul electoral şi cel de partide. 1997. Apoi. indiferent de tipologia propusă.

Tabel: Guvernari si partide de guvernare în Marea Britanie dupa 1945 Prim ministru Attelee Churchill Eden Macmillan Wilson Heath Wilson Callaghan Thatcher Major Blair Brown Cameron Partid Lab Con Con Con Lab Con Lab Lab Con Con Lab Lab Con Anii de guvernare 1945-1951 1951-1955 1955-1959 1959-1964 1964-1970 1970-1974 1974-1976 1976-1979 1979-1990 1990-1997 1997 .79% Camera Comunelor Partide Voturi % Partidul Laburist Partidul Conservator Partidul Democrat 1 Mandate Nr.36 22.95 30.939 Votanţi: 27. 2010.19 32. 355 198 62 % 54.245.65 9. Sisteme politice comparate.de excepţii.340. laburiştii şi conservatorii (cu un plus pentru aceştia din urmă) guvernând alternativ. .59 35. Forme de guvernare în 29 de state. CH Beck.2007 2007-2010 2010-prezent Alegeri parlamentare – 5 mai 20051 Alegători înregistraţi: 44. Radu.893 Rata participării: 61.05 Liber Al. Bucureşti.

60 0.0 Liber Unionist 23.6 ibidem .23 36.15 100 Social 0.39 0.10 0.245.Partidul Democrat Partidul Scoţian Sinn Fein P.0 0.15 0.638 Rata participării: 65.1 29.939 Votanţi: 29. 306 258 57 8 % 47.50 0.08 39. Alegeri parlamentare – 6 mai 20102 Alegători înregistraţi: 44.69 8.77 1. Laburist Democrat Plaid Cymru Unionist Naţional 0.92 0.653.10% Camera Comunelor Partide Voturi % Partidul Conservator Partidul Laburist Partidul Democrat Partidul Democrat 2 Mandate Nr.60 9 6 5 3 3 1 1 1 646 1.46 0.50 0.77 0.10 Partidul Unionist Ulster Independenţi Alţii Liderul laburist Tony Blair a fost reconfirmat premier pentru al treilea mandat. În 2007 a demisionat şi fost înlocuit cu noul preşedinte laburist Gordon Brown.90 1.52 0.46 0.15 0.

cap. Deşi sunt voci critice la adresa acestuia. prezentarea Congresului american. liderul conservator David Cameron a fost numit premier al unui guvern având forma excepţională a unei coaliţii bipartidiste (PC+PLD). Disciplina se manifestă însă la aplicarea deciziilor.46 0.6 0. este puţin probabil ca acesta să sufere vreo modificare. Unul din factorii care influenţează semnificativ sistemul de partide şi asigură şi stabilitate acestuia este sistemul electoral. este vorba de liberali.46 100 Social 0. printr-o structură monolitică. în cazul Marii Britanii.Partidul Scoţian Sinn Fein Plaid Cymru P.77 0. acestea odată luate fiind puse în aplicare de toate părţile.7 0. 5. piramidală.92 0. 2010.4 1. partidele britanice sunt partide disciplinate. Textul prezentului modul este preluat din Al. Forme de guvernare în 29 de state. . Modulul 4 Sistemul politic american3 Scopul modulului: să prezinte sistemului politic nord-american Obiectivele modulului: 3 studenţilor principalele caracteristici ale prezentarea istorie politice a SUA. Laburist Democrat Verzii Alţii Naţional 1. fiind vorba de un sistem majoritar uninominal cu un tur.0 - Pe 11 mai. Din punct de vedere organizatoric. Sisteme politice comparate. CH Beck. Bucureşti. Dar această disciplină nu se manifestă în interior. fiind cunoscut că partidele britanice au aripi. în general de dreapta şi stânga. cu precădere din partea marilor dezavantajaţi ai sistemului.6 6 5 3 3 1 3 650 0. Radu. în principal din cauza simplităţii sale şi a majorităţilor guvernamentale stabile pe care le produce.15 0. Deciziile se iau în urma dezbateri şi curente de idei.46 0.

iar restul au părăsit reuniunea. fiind forma de organizare politică cu cea mai mare stabilitate în timp. pe 17 septembrie 1787. Abraham Lincoln. Din cei 55 de delegaţi prezenţi la acest congres. În anul următor. adevărată operă de pionierat în domeniu. Ed. adoptate după 1791. unele dintre ele nepereche. fac din sistemul politic american un model de referinţă pentru studiile din domeniu. 4 . Ceea ce ar fi putut constitui un puternic handicap pentru iniţiatorii Constituţiei americane – lipsa de experienţă a „părinţilor fondatori” – s-a transformat în principalul atu al acestei construcţii politico-juridice. Ultimele două state au ratificat-o în 1789. cu caracter democratic. Lock şi ale altor filosofi europeni pe baza experineţei celor treisprezece colonii şi a Statelor Unite sub Articolele Confederaţiei.- prezentarea executivului american. Goodin. Ei au avut siguranţa de sine a inginerilor în aplicarea legilor politicii. 5 Idem. Sub aspect tehnic. John Adams. Regimul constituţional american Puternica stabilitate în timp a sistemului politic american se datorează unui regim constituţional de excepţie. respectiv în 1790. Procedura amendării ulterioare a construcţiei juridice din 1787 a permis Gabriel A. majoritatea – 39 de delegaţi – s-a pronunţat pentru adoptarea ei. 5 s-au abţinut. George Washington. prin spirit democratic şi eficienţă. Constituţia a fost ratificată de către 11 state. „Separând puterile executivă. printre alţii. Polirom. James Madison. prima constituţie scrisă din istoria modernă şi cea mai longevivă în vigoare. asemănătoare celor de laborator. Constituţia SUA. Benjamin Franklin. derivate din examinările empirice ale cazurilor individuale. reprezentând cele 13 state ale Uniunii. practic odată cu constituirea nou stat nordamerican. se poate spune că spiritul aventurier al coloniştilor a fost acel filtru care a decantat principiile juridice reformatoare de reziduurile cutumiare şi a dat vigoare unei guvernări devenită model de referinţă chiar pentru statele europene.5 Într-un fel. „Ştiinţa politică: istoria disciplinei” în Robert E. Iaşi. prezentarea sistemului de partide britanic. legislativă şi judecătorească (lucuru învăţat de la Montesquieu) şi mixând puterile prin pârghii şi echilibrare (lucru învăţat din experienţa practică a celor treisprezece colonii). 68. Caracteristicile sale. de cutumele şi prejudecăţile existente aici. ei au putut trata politica sub forma unei ecuaţii: separare+pârghii şi echilibrare= libertate”. a fost votată la Philadelphia.”4 Eliberaţi de constrângerile teoretice şi practice ale bătrânului continent. Manual de ştiinţă politică. p. Almond. rod al unei opere comune de redactare la care au participat. Alexander Hamilton. În fapt. intrând în vigoare la 1 ianuarie 1789. caracterizat deopotrivă prin rigoare juridică şi pragmatism. legea fundamentală a SUA conţine 7 articole (articolele I – IV având 3 până la 9 secţiuni) şi 27 de amendamente. Thomas Jefferson. „părinţii fondatori” au putut proiecta un mod de guvernare opus tiraniei şi monopolului puterii politice. dar şi un etalon pentru practica politică a altor state. 2005. Bazele sistemului politic din Statele Unite ale Americii au fost puse în urmă cu mai bine de două sute de ani. Hans-Dieter Klingemann (coordonatori). „ceea ce i-a condus pe Medison şi Hamilton să se considere a fi atât de buni teoreticieni politici a fost faptul că ei au testat teoriile lui Montesquieu.

Congresul (puterea legislativă). adoptate în 1791 şi cunoscute sub numele de The Bill of Rights. fiecare în parte reglementând o fracţiune din puterea politică. Totodată. aşa cum sunt ele reglementate în legea fundamentală. 80-88. Sisteme constituţionale comparate. ediţia a III-a. 2002. prin vot direct. Astfel. ale cărui atribuţii au sporit an de an. O menţiune specială trebuie făcută în legătură cu primele 10 amendamente. ale sistemului politic din SUA. Fiecare stat al federaţiei beneficiază de o Constituţie proprie. Drept constituţional comparat. pe o perioadă de 2 – 4 ani. acest caracter fiind exprimat prin două principii constituţionale: principiul participării şi principiul organizării federative. totodată. care sunt echivalente cu capitolul referitor la drepturile şi libertăţile cetăţenilor din orice constituţie democratică. autonomia statală se manifestă sub forma unui tip de guvernământ local în cadrul căruia puterea executivă aparţine unui Guvernator. fiecare stat al uniunii este reprezentat în Senat prin doi senatori. sunt caracteristicile fundamentale ale regimului constituţional american şi. O menţiune aparte trebuie făcută în legătură cu cea de-a treia autoritate din stat. consacrat prin Amendamentul al X-lea. Conflictele de competenţă ce pot apărea în această situaţie sunt reglementate prin decizia instanţelor judecătoreşti. un rol politic activ. având dreptul de a interveni în zona de competenţă a acestora pentru a asigura soluţionarea problemelor de interes naţional. sistemul judiciar american având o putere sporită comparativ cu formulele existente în Europa şi. sunt practic independente funcţional. administrative şi instituţionale. Cu atribuţiile unui preşedinte de republică. alese în condiţii Victor Duculescu şi alţii. Acest tip de organizare politică decurge din raporturile dintre puteri. Constituţia instituie un sistem de tip prezidenţial. Un alt amendament important îl reprezintă cel adoptat în 1951. Pe de altă parte. 7 Cristian Ionescu. al XXII-lea. de regulă. 6 . rezultatul definitiv al alegerilor prezidenţiale din 2000 a fost decis printr-o hotărâre a unei instanţe judecătoreşti. să se adapteze permanent dinamicii societăţii americane. vol. Sub aspect politic. cu faimosul first amendment (ce garantează dreptul la liberă exprimare). actul justiţiei se bucură de o mare încredere populară. autorităţile statului. ca atare. instituţiile şi legile federale au întâietate în raport cu cele locale. de norme juridice locale. Editura Lumina Lex. Pe de altă parte. pag. I. Bucureşti. întruchipate de preşedinte. Guvernatorul este ales. Bucureşti. prin consecinţele actelor sale. statul american este o federaţie. în SUA funcţionează principiul autonomiei juridice şi politice. Ca în orice stat federal. prin care se limitează la două numărul mandatelor prezidenţiale deţinute de un american. 1994. se bucură de o largă autonomie în domenii majore ale guvernării. de dreptul de a-şi înfiinţa funcţii publice ca şi de buget local propriu. Din punct de vedere al structurii sale. Parlamentele locale. Ed. Şansa. Preşedintele. Bunăoară. respectiv Curtea Supremă. pag. iar instituţia tribunalului reprezintă un adevărat tabu pentru americani.Constituţiei să reziste până în zilele noastre în forma redactată de părinţii fondatori şi. 217-246. pe de-o parte. Blocajul reciproc al puterilor satului şi preeminenţa puterii executive. fără ingerinţa unei puteri în activitatea alteia. situându-se în vârful ierarhiei administraţiei de stat. Preşedintele (puterea executivă) şi Curtea Supremă (puterea judecătorească). iar cea legislativă unui Parlament. Potrivit primului principiu. sunt rezervate statelor respective sau poporului7. cuprins în secţiunea a treia a primului articol al Constituţiei. Din perspectivă politică. stipulează că puterile care nu sunt delegate Statelor Unite de către Constituţie şi nici nu sunt interzise de aceasta statelor. Al doilea principiu. fiind deci o cauză a longevităţii construcţiei constituţionale americane 6.

Colegiul electoral este format din 538 de mari electori. un candidat trebuie să adune cel puţin 270 de voturi ale marilor electori 9. 8 . scrutinul are caracteristicile unuia plurinominal. cu votul popular indirect. Concret. Articolul II. Astfel. Mandatul prezidenţial poate fi deţinut de un cetăţean american nativ în vârstă de minimum 35 de ani. excepţie făcând statul Nebraska unde parlamentul este unicameral. Preşedintele – Number One în politica americană Conform Constituţiei SUA. Cum marii electori sunt aleşi în baza opţiunii populare pentru un candidat prezidenţial sau altul. plus 3 mari electori din Washington D. deşi prin intermediul votului dat prezidenţiabilului. componenţa Colegiului indică teoretic voinţa electorală a cetăţenilor americani. după ce niciunul dintre candidaţi nu a obţinut majoritatea absolută a marilor electori. cu 5 mai mult decât Gore. deşi într-o măsură diferită de momentul iniţial al anului 1787. Cel desemnat John Quincy Adams – a fost însă candidatul care nu adunase nici cele mai multe voturi polulare (deşi votul nu s-a desfăşurat în toate statele federaţiei). din 1804).999897). Cum buletinele de vot cuprind câte o listă de persoane (cele amintite. Preşedintele american este ales în baza unui scrutin electoral majoritar relativ (pluralitar).9% din voturile cetăţenilor (50. ele neafectând însă reprezentativitatea şi statutul politic ale preşedintelui american. prin vot direct. Totuşi. preşedintele a fost ales de Camera Reprezentanţilor (în baza Amendamentului XII. impropriu. la rândul lor. plus candidatul pentru funcţia de vicepreşedinte). principiile de bază ale federalismului şi separaţiei puterilor în stat sunt respectate în SUA. fiecare asociat cu o listă de mari electori8. pentru a fi desemnat preşedinte. exercitat de Colegiu de mari electori aleşi. numărul mandatelor prezidenţiale ale unei persoane este limitat la două. prin concentrarea ei la Washington. Gore – 48.4% (50. iar alegerea se face pentru toate aceste poziţii.002). între rezultatul votului popular şi cel a votului din Colegiu pot interveni inadvertenţe. pentru un mandat de patru ani. Candidatul cu cel mai mare număr de voturi câştigă toate mandatele de mari electori ai statului respectiv. Marii electori sunt aleşi odată cu preşedintele de către cetăţenii fiecărui stat al federaţiei. republican – şi 1888 – preşedinte Benjamin Harrison.456. autonomia locală a statelor ei componente s-a diminuat treptat prin întărirea autorităţii centrale. „voturi electorale”. dar a fost votat de 271 de mari electori. George W. Trebuie precizat că de la data elaborării Constituţiei şi până astăzi. devenind noul preşedinte american.similare cu Congresul. deşi acesta obţinuse mai puţine voturi populare decât candidatul democrat10. În ambele cazuri diferenţele dintre voturile populare ale candidaţilor au fost minore. în total 535. republican. printr-un procedeu care combină votul popular direct. Prin Amendamentul XXII adus Constituţiei în 1951. Totuşi. în 1824. O situaţie excepţională a reprezentat-o cea a alegerilor prezidenţiale din 2000 când votul marilor electori a decis desemnarea ca preşedinte al SUA a candidatului republican. puterea executivă la nivel naţional este încredinţată unui Preşedinte.C. Trebuie precizat că inadvertenţele amintite reprezintă un efect al tipului de sistem electoral practicat. În plus. iar raporturile dintre puteri au evoluat în direcţia creşterii forţei puterii executive (a Preşedintelui). 10 Situaţia s-a mai repetat de două ori în secolul al XIX-lea: la alegerile din 1876 – preşedinte Rutherford B. buletinul de vot cuprinde numele candidaţilor prezidenţiali. Hayes. fiecărui stat revenindu-i un număr de mari electori egal cu cel al parlamentarilor statului respectiv. În total. dat de cetăţeni. secţiunea 2 prevede că puterea executivă aparţine Preşedintelui SUA: The executive Power shall be vested in a President of the United States of America. nici cele mai multe voturi electorale. prin comparaţie cu voturile cetăţenilor („voturi populare”). Bush a primitt 47. faţă de Al. sunt de tip bicameral. 9 Voturile marilor electori sunt numite.

decizia aparţinând conducerii locale a partidelor. În prima etapă. În a doua etapă. iar în altele nici nu sunt organizate consultări populare propriu-zise. 12 11 . Fără a putea beneficia de avantajele acestei adevărate industrii de campanie electorală a partidelor politice. spre deosebire de situaţia parlamentului american. nici sistemul bipartidist şi nici procedura electorală majoritară nu favorizează candidaturile independente. iar scrutinul din 2000 s-a desfăşurat pe 7 noiembrie. pot fi incluse în două categorii: prerogative (puteri) expres menţionate de Constituţie şi prerogative (puteri) neenumerate. în paralel cu competiţia locală (din fiecare stat al federaţiei) care stabileşte ierarhia aspiranţilor la candidatura prezidenţială. Gore – pentru democraţi – şi George W. în sec. Perioada dintre data alegerilor şi învestirea noului preşedinte reprezintă o necesară perioadă de tranziţie a puterii executive. al cărui rol este apărarea Constituţiei şi aplicarea legilor votate de Congres. Spre exemplu. şi care urmează practic competiţiilor desfăşurate în partide la nivelul fiecărui stat. Bunăoară. În plus. Unele alegeri sunt „închise” (alegătorii sunt înscrişi pe listele unui partid şi trebuie să opteze între candidaţii intraţi în competiţie). au câştigat candidaţii cei mai bine plasaţi în sondaje. comandant şef Începând cu ediţia a 16-a a alegerilor prezidenţiale. iar alegerile primare din statele intens populate precum California sau Florida prefigurează finalul campaniei electorale. ci de adunările locale ale acestora. 13 Din totalul celor 44 de preşedinţi ai SUA (între 1789 şi 2009). anul următor (conform Amendamentului XX. iar mandatul prezidenţial începe oficial pe 20 ianuarie. preşedintele este fie republican (de 17 ori). Cât priveşte procedura de desemnare a viitorilor candidaţi de către partide. Statistica arată că rezultatele primarelor din statul New Hampshire (a doua etapă a primarelor) coincid cu rezultatele finale. dar îşi amenajează şi locul său de muncă de la Casa Albă (sediul preşedinţiei americane). Astfel. debutează cu cele din statul Iowa. numai George Washington a fost independent (se pot adăuga alţi doi preşedinti la al dolea mandat al lor. în unele state votează doar militanţii partidelor. alegerile prezidenţiale se ţin în prima marţi ce urmează primei zile de luni din luna noiembrie a anului electoral 12. din 1848. sunt aleşi delegaţii la Convenţia Naţională a fiecărui partid. XIX). nu a câştigat nici un mare elector. candidaţii independenţi au şanse inegale în competiţia prezidenţială13. Rezultate din prevederile constituţionale şi din practica politică. în alegerile primare din acest stat desfăşurate pe 24 ianuarie 2000. Bush – pentru republicani. miliardarul texan Rose Perot a candidat ca independent în alegerile prezidenţiale din 1992 şi. De remarcat că persoana candidatului prezidenţial nu este desemnată printr-o decizie a conducerii centrale a partidelor. se numără: şef al statului. printre prerogativele tradiţionale ale Preşedintelui. puterea Preşedintelui este mai mare comparativ cu cea a parlamentului. ratificat în 1933. Al. ale cărui funcţii fac parte doar din prima categorie. Biroul Oval. din 1857. în 2008. cele decisive în această competiţie. nu există o regulă anume. cele din 2004 pe 2 noiembrie. Prerogativele preşedintelui american. deşi a obţinut un rezultat record. alegerile au avut loc pe 4 noiembrie. Alegerile primare. acest for va acorda învestitura aspirantului celui mai bine plasat. fapt care sporeşte legătura viitorului preşedinte cu cetăţenii alegători. altele „deschise”. Fiecare partid îşi desemnează candidatul prezidenţial în cadrul unei proceduri respectată cu rigoare. chiar prin Constituţie. în care noul preşedinte îşi constituie cabinetul. denumite de Constituţie prin termenul putere. data a fost mutată din luna martie). Un rol important în desemnarea preşedintelui statului american îl joacă partidele politice. fie democrat (de 15 ori).Prin tradiţie11. fiind votat de aproape 20% din americanii prezenţi la vot. a alegerilor primare. în care sunt angajaţi mai mulţi aspiranţi şi care se întinde practic pe durata unui an. De exemplu. respectiv.

14 . cu acordul Congresului. ci şi de opinia publică. mai corect. în 1999 -. dreptul de veto limitat14. odată cu crearea Departamentului pentru Problemele Veteranilor. decizia revine primei camere parlamentare. dar veto-ul său poate fi anulat prin voturile a două treimi din fiecare cameră parlamentară. având câte un singur vot. Toate acestea sunt argumente pentru a proba funcţionalitatea ridicată a sistemului politic american. instituţia primministrului şi cea a guvernului nu există de jure. 16 Numărul de 14 departamente a fost stabilit în 1989. Într-un al treilea caz nu s-a ajuns la derularea procedurii. restul devenind juraţi. În plus. Când acesta nu-şi mai poate îndeplini atribuţiile constituţionale – a decedat. în limbaj european) care îi sunt şi consilieri. îndeplineşte şi rolul prim-ministrului din Europa. dar decizia revine Senatului care se organizează asemenea unui instanţe judecătoreşti: un număr de senatori reprezintă procurorii (acuzatorii). De altfel. şef al partidului care l-a investit drept candidat prezidenţial. acesta fiind desemnat odată cu alegerea Preşedintelui. în 1868. sunt Departamentul Marinei (din 1947.al forţelor armate. Cele mai vechi. care consfinţeşte rolul central al Preşedintelui în sistemul politic american. 17 Amendamentul XXV. – vicepreşedintele devine Number One până la încetarea mandatului. Preşedintele are dreptul de a refuza semnarea unei legi. şef al diplomaţiei. a fost răpit. prerogativa cea mai semnificativă este cea de şef al executivului. Această prerogativă. 18 Preşedintele poate fi însă pus sub acuzaţie (impeachment) pentru trădare sau alte infracţiuni majore. pur şi simplu. 15 Excepţie face şeful Departamentului de Justiţie care este Procurorul general. totodată i-a dat dreptul Preşedintelui să numească un Vicepreşedinte. iar „guvernul” – format direct de către Preşedinte – este denumit cel mai adesea Administraţie. şi Bill Clinton. s-a îmbolnăvit etc. Explicaţia acestei „dublări” a postului de preşedinte. alegerile prezidenţiale anticipate sunt evitate prin „activarea” vicepreşedintelui în cazul vacanţei postului de preşedinte. pentru vicepreşedinte nu se organizează un scrutin separat. Cea mai importantă consecinţă politică a acestui tip de organizare a puterii executive o reprezintă stabilitatea politică. el incluzând şi şefii altor instituţii de conducere grupate în Biroul Executiv al Preşedintelui. a precizat mai bine condiţiile de activare a vicepreşedintelui. preşedintele vizat – Richard Nixon – demisionând în 1974. Preşedintele desemnează. asigurându-se în acest fel continuitatea administraţiei17. În SUA nu se poate vorbi de potenţialitatea crizei guvernamentale datorită faptului că şeful executivului este ales prin vot universal de către cetăţeni. plus districtul Columbia. ce conduc cele 14 departamente executive (ministere)16. rezidă tot în spiritul pragmatic american. în cazul vacanţei acestui post. în baza secţiunii a 4-a a articolului 2 din Constituţia SUA. Preşedintele american este practic şi prim-ministru sau. el nu poate fi revocat pe durata mandatului18. prerogativa de informare a poporului american cu privire la starea naţiunii. de practica politică. iar acuzatul este apărat de avocaţi săi. fiecare stat reprezentat. Departamentul Trezoreriei şi Departamentul de Stat. Din perspectiva sistemului politic. Executiv. adică două treimi. şeful Externelor (Departamentul de Stat) are titulatura de Secretar de stat. cu avizul Senatului. şeful statului american fiind denumit Number One. În sistemul politic american. Utilitatea vicepreşedintelui devine evidentă în condiţiile vacanţei preşedintelui ales. din 1967. este recunoscută nu numai de Constituţie. Camera Reprezentanţilor îl pune sub acuzare pe preşedinte. Totodată. înfiinţate în 1789. Departamentul Apărării). evitarea crizelor politice. însă acesta nu are un rol politic activ atâta vreme cât preşedintele ales îşi exercită mandatul. Preşedintele american este „dublat” de un Vicepreşedinte. ca atare. aparent inutilă. ambele nefinalizate printr-un vot. şi nu numit de reprezentanţa naţională. altfel spus. Au existat numai două cazuri de impeachment prezidenţial – Andrew Johnson. un număr de secretari15. Totodată. Pentru a-l destitui pe preşedinte este necesar un număr de 67 de voturi din cele 100. dacă preşedintele nu poate fi ales prin procedura amintită. Cabinet sau. membri ai cabinetului prezidenţial (miniştri. Executivul american este însă mai extins (circa 40 de persoane).

prin legea fundamentală este instituit un parlament bicameral. Aşadar. este format din 100 de reprezentanţi. Numărul deputaţilor este dependent de mărimea populaţiei fiecărui stat. ales în 1992 şi reales în 1996. Spre exemplu. Prima cameră a Congresului american este structurată în două grupuri parlamentare.000 de locuitori. articolul I. norma de reprezentare este de 1 deputat la circa 600. statul Wyoming. iar în Alaska numai unul. În prezent. Puterea legislativă – Congresul În conformitate cu Constituţia americană. cel mai scurt mandat din lume. Este compusă din 435 de membri (deputaţi)19 aleşi pentru un mandat de doi ani. Acest procedeu. . prin faptul că evită ca mandatele celor doi senatori dintr19 În timp. Astfel.Din galeria persoanelor care au deţinut cea mai înaltă demnitate politică din SUA. noul şef al statului american este democratul Barrak Obama. Abraham Lincoln (preşedinte SUA în timpul Războiului de secesiune. Congresul este ales prin vot direct. Pentru a putea deveni deputaţi. ajungând la 435 începând cu alegerile din 1912. Districtul Columbia nu are reprezentanţi aleşi în Senat. să fie cetăţeni americani de cel puţin 7 ani şi să locuiască în statul în care îşi depun candidatura. primul preşedinte american care a vizitat România). în New Mexico doar 3. asasinat în 1963). are o reprezentare egală cu cel mai populat stat din federaţia americană. candidaţii trebuie să aibă minimum 25 de ani. dar şi subiect al scandalului Watergate. Camera Reprezentanţilor exprimă interesele naţiunii ca un tot. Deputaţii sunt aleşi prin vot majoritar uninominal într-un singur tur (scrutin pluralitar). which shall consist of a Senate and House of Representatives. în statul respectiv se organizează alegeri intercalate. deşi pot exista şi deputaţi independenţi sau care reprezintă partide minore. Camera Reprezentanţilor este condusă de un Speaker of the House. în memoria colectivă au rămas. din motive diferite. numărul deputaţilor a crescut. Senatul. Durata mandatului de senator este de şase ani. susţine un grad ridicat de profesionalizare a legislativului având în vedere că în orice moment două treimi dintre senatori au deja experinţă parlamentară.000 de locuitori. John Fitzgerald Kennedy (iniţiator al destinderii ruso-americane. ales de întreaga cameră şi provenind din partea partidului majoritar. ales pe 4 noiembrie 2008. promotorul doctrinei “New Deal” şi şeful statului american în timpul celui de al doilea război mondial). cu circa 500. Franklin Delano Roosevelt (ales în 1932. singurul preşedinte din secolul trecut supus procedurii de suspendare (impeachment). scrutinul având loc tot în prima zi de marţi ce urmează primei zile de luni din luna noiembrie a anului electoral. În plus. Din 20 ianuarie 2009. primul preşedinte de culoare. câte doi din fiecare stat indiferent de mărimea acestuia. dar la fiecare doi ani este reînnoită o treime din numărul acestora. respectiv majoritatea şi minoritatea. numit „alegere în cascadă”. În cazul vacanţei unui post de deputat. iar ca dezavantaj o anume incapacitate a acestora de a se ocupa de problemele de perspectivă ale naţiunii. William Jefferson Clinton. expresie a organizării federale a statului. format din Senat şi Camera Reprezentanţilor: All legislative Powers herein granted shall be vested in a Congress of the United States. foarte populatul stat California beneficiază de 52 mandate de deputaţi. Richard Nixon (cel care a stopat războiul din Vietnam. preşedinţi precum: George Wasington (ales în 1789 primul preşedinte al SUA). primul preşedinte american asasinat). puterea legislativă aparţine Congresului SUA. practicat şi de alte ţări. în Florida sunt 23 de mandate. cu peste 32 de milioane de locuitori. Durata scurtă a mandatului are ca avantaj mobilizarea deputaţilor pentru a rezolva cât mai repede sarcinile legislative. secţiunea 1. California.

proiectul de lege trebuie semnat de Preşedinte. inclusiv. Constituţia stabileşte expres prerogativele parlamentului – aşa numitele puteri enumerate sunt prevăzute de articolul 1. aceştia jucând un rol decisiv în viaţa politică a statelor pe care le reprezintă în parlament. Activitatea de bază a celor două camere a parlamentului american se desfăşoară în cadrul comitetelor şi a subcomitetelor. În cazul în care un proiect de lege primeşte formulări diferite în cele două camere. dar teoretic posibile) precum echilibrul politic perfect din această cameră. Totodată. De remarcat rolul foarte important al primei etape. acesta având rolul de „soluţie de rezervă” în situaţiile critice (improbabile. înzestrate însă şi cu puterea de a face investigaţii. senatorii erau desemnaţi prin vot indirect. se trece la alegerea directă. Specific doctrinei politice constituţionale americane – pentru care puterea nelimitată a Congresului era mai periculoasă decât puterea nelimitată a Preşedintelui – limitarea puterilor parlamentului s-a făcut prin intermediul drepturilor cetăţeneşti (primele 10 amendamente ale Constituţiei. parlamentul american are ca funcţie principală dezbaterea şi votarea legilor. De asemenea.un stat să se sfârşească în acelaşi timp. în fiecare din cele două camere: etapa dezbaterii în comisia parlamentară de specialitate. oricare din cele două Camere este îndreptăţită să primească un proiect de lege21. Când acesta se opune promulgării legii (drept de veto). dar trebuie să aibă vârsta minimă de 30 de ani şi să fie cetăţeni americani de cel puţin 9 ani. Formal. Şi în Senat există doar două grupuri parlamentare – majoritatea şi minoritatea. candidaţii pentru Senat trebuie să locuiască în statul în care au candidat. parlamentul este nevoit să reia dezbaterea asupra proiectului legislativ. asigură o anume continuitate între legislaturi. secţiunea 8 – şi domeniile în care parlamentul nu are dreptul să intervină. acesta fiind cel de-al 101 senator (singurul senator de drept). fie ţinând seama de obiecţiile Până la scutinul din 1912. Congresul se reuneşte în sesiune parlamentară cel puţin o dată pe an. comisiile parlamentare de specialitate având cel mai greu cuvânt de spus. structuri parlamentare cu un rol deosebit în special în procesul legislativ. Spre deosebire de cazul Preşedintelui. Pentru a deveni lege. cele două camere se reunesc în şedinţe comune pentru validarea preşedintelui ales şi pentru primirea mesajului anual al Preşedintelui. denumite The Bill of Rights). 20 . un specific al sistemului american îl reprezintă activitatea susţinută a grupurilor de interese (lobby). cu un singur tur de scrutin.20 Ca şi în cazul deputaţilor. Sub aspect tehnic. De fapt. în 1913. din 1791. În cazul vacanţei unui post de senator. cel care conduce Senatul este un Preşedinte pro tempore (Senat president pro tempore) provenit din rândul majorităţii celor 100 de senatori aleşi. procesul legislativ are trei etape. se adoptă procedura medierii. etapa dezbaterii în plenul camerei a proiectului pe articole şi etapa votului asupra întregului proiect (cu majoritatea celor prezenţi). uninominal. statul respectiv organizează alegeri intercalate pentru postul respectiv sau Congresul local numeşte un succesor. Poziţia deţinută formal de vicepreşedintele american este o altă expresie a pragmatismului politic american. în funcţie de specificul legilor electorale locale. Senatorii sunt aleşi tot prin intermediul sistemului electoral majoritar. Senatul este condus de vicepreşedintele american. ca urmare a adoptării celui de al XVII-lea Amendament constituţional. ceea ce reprezintă un avantaj funcţional evident. De menţionat notorietatea politică de care se bucură senatorii americani. care trebuie iniţiate în Camera Reprezentanţilor. În procesul legislativ. 21 Excepţie face doar categoria proiectelor de legi fiscale. de regulă începând cu 3 ianuarie în fiecare an. În esenţă. Începând cu 1914.

ale Camerei Reprezentanţilor în materie fiscală. ambele partide se inspiră din ceea ce europenii denumesc ideologia liberală. Această particularitate îşi găseşte explicaţia în structura socială americană. o zonă a stângii politice nici nu există în SUA. cum am arătat deja. una în jurul lui Alexander Hamilton. conflict care îndreptăţeşte afirmaţia că partidele americane s-au născut din interiorul puterii executive. ca toate partidele politice moderne. Fără o tradiţie 22 Samuel P. Tot aşa. la nivel principial. pe de-o parte. Huntington. dintre programele acestora. Viaţa politică americană. tendinţă menţinută şi astăzi. 26-50. Bucureşti. cea dintre federalişti şi unionişti a condus la constituirea partidelor politice ce funcţionează şi astăzi în SUA. astăzi Partid Republican. Deşi în legătură cu momentul propriu-zis al apariţiei partidelor politice americane există încă o serie de dispute. o anume inegalitate este prezentă prin puterile sporite ale Senatul în domeniul relaţiilor internaţionale şi al numirilor sau. camerele parlamentare sunt incongruente. Ed. Totuşi. pag. Humanitas. inegalitate însă insuficientă pentru a anula simetria bicameralismului. şi nu ca efect al parlamentarismul.Preşedintelui. principalele partide politice americane. cealaltă avându-l în frunte pe Thomas Jefferson. acesta este una minimală. între cele două partide americane nu există diferenţe doctrinare. se acceptă ideea că bazele acestora au fost puse în perioada primei guvernări din istoria SUA. accentul este pus pe disputa dintre persoane. de partea cealaltă. Bipartidismul pur american Organizarea de tip dual a sistemului de partide din SUA reprezintă unul din pilonii sistemului politic al Uniunii. s-au diferenţiat şi se diferenţiază nu pe teme politico-ideologice. Analizând motivaţia separării celor două grupări politice. Aşadar. după obţinerea independenţei. strămoşul actualului Partid Democrat. condiţiile genezei partidelor politice americane arată că acestea s-au constituit ca partide non-ideologice. respectiv partidul federaliştilor. avându-şi originea chiar în procesul de constituire a statului. în campaniile electorale. iar pe de alta. ambele fiind situate asimetric la dreapta eşichierului politic. Lupta politică iniţială dintre patrioţi sau federalişti – partizani ai emancipării politice faţă de metropolă – şi loialişti – fideli faţă de monarhul britanic – şi apoi. . lipsită de clase sociale bine determinate. Totodată. şi partidul republicanilor democraţi. adică sunt concepute a reprezenta una naţiunea. şi nu pe confruntarea ideologică. Totuşi. Partidul Democrat şi Partidul Republican. cum s-a întâmplat în Anglia şi în general în Europa. se poate aprecia că viaţa politică americană este slab ideologizată după cum teoria politică este slab dezvoltată în SUA. iar cealaltă federaţia. Cu cele două camere alese prin proceduri electorale similare şi cu puteri formale egale. În fapt. prin comparaţie cu realitatea din Europa. prin constituirea a două grupări politice. adică în ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea. parlamentul american (Congresul) face parte din categoria bicameralismului simetric. 1994. se constată existenţa unor concepţii diferite cu privire la exercitarea puterii. şi partidele americane au ca suport o anume ideologie politică. din nou o particularitate a sistemului politic american. ca şi în specificul spiritualităţii americane. Pe de altă parte. fie anulând dreptul de veto cu votul a două treimi dintre parlamentari. Senatul dând puteri egale statelor indiferent de mărimea lor demografică. În general. Numai că. în acord cu structura statului american. fiind suplinită de ceea ce Samuel Huntington numeşte „crezul politic american”22. ci pe teme economice şi sociale de interes naţional ori local.

Oxford University Press. El devine cu adevărat şef al partidului respectiv atunci când câştigă alegerile prezidenţiale. precum în Europa. mai aproape de ceea ce în general se înţelege prin mişcare politică. fie de democraţi. prin rotaţie. 23 . gradul mare de mobilitate. dar şi o finanţare pe măsură. fie de republicani. aceasta dublată de o funcţie ludică. adică sub impactul unui criteriu extra-partidist. p. poporul american s-a identificat în mod „natural” cu doctrina liberală preluată. O caracteristică a acestor structuri o reprezintă flexibilitatea lor. Bunăoară. între ele fiind o diferenţă medie minimă. turneele electorale. în SUA există două partide concurente care cumulează practic totalitatea opţiunilor electorale la nivel federal. 144. se poate asimila Partidul Democrat cu poziţie de stânga. Partidul Ecologist sau alte partide minore ori chiar mişcări politice de factură extremist-teroristă. Prin urmare. fără manifestarea altor orientări intermediare. Preşedintele este ales popular. se poate afirma că principala funcţie îndeplinită de partidele americane o reprezintă funcţia electorală. structuri partizane sunt observabile mai ales la nivel local şi îndeosebi în perioadele electorale. aceleaşi care îşi împart şi mandatele parlamentare. „Ambele sunt partide ce promovează interesele părţii superioare a claselor mijlocii”23. Dovada cea mai bună o reprezintă faptul că poziţia de Preşedinte a fost ocupată numai de reprezentanţi ai celor două mari partide americane. 32. iar cabinetul este creaţia sa exclusivă. de partidele politice. cum am văzut. având deci în vedere atât nivelul lui redus de ideologizare cât şi deplasarea sa către dreapta. sistemul politic american satisface în totalitate caracteristicile acestei formule de guvernare. spre confruntarea dintre două tendinţe politice opuse.muncitorească de tip socialist. fiind structuri politice slab ierarhizate şi puternic descentralizate. Sistemul partidist american pare să confirme teza lui Maurice Duverger. a show-lui electoral. Cu o existenţă oarecum spectaculoasă pentru o ţară ca SUA. Sub aceste circumstanţe. există însă şi alte formaţiuni politice precum Partidul Reformator. socialdemocrată din Europa şi Partidul Republican cu poziţia de dreapta a partidelor liberale europene. O asemenea arhitectură are la bază divizarea netă dintre puterea executivă şi cea legislativă. ca în Europa. printr-o formulă cvasi-directă. Bucureşti. Totodată. că această funcţie a fost preluată şi de sistemele politice europene. firesc. şeful unui partid american nu îndeplineşte o funcţie similară cu cea de preşedinte sau secretar general al acestuia. Ca atare. poziţia fiind mai degrabă comparabilă cu cea a unui lider de opinie. iar puterea este deţinută. The Culture of Complaint. animat de spiritul liberei dezvoltări. o analiză comparată a sistemului partidist american trebuie făcută cu precauţiile de rigoare. dezbaterile publice. conform căreia mişcarea naturală a societăţii înclină spre dualism politic. Introducere în politologie. De remarcat. Robert Hughes. p. Alături de cele două mari partide. aceste formaţiuni politice nu afectează structura duală a sistemului politic american. aşa-numitele miliţii. 1993. All. Într-adevăr. nu poate fi revocat de Congres. neîngrădite de intervenţia vreunei instanţe politice. Partidele politice americane se disting şi sub aspectul organizării interioare. joacă un rol tot mai important. în funcţie de contextul politic şi de sarcinile electorale asumate. apud AdrianPaul Iliescu. Modelul „Casa Albă” – prototipul prezidenţialismului Ca prototip al prezidenţialismului. Ed. în care manifestaţiile publice. Astfel. de tipul partidelor de cadre sau al partidelor suple.

cât şi seful executivului. Pe de altă parte. faptul că preşedintele american este atât şeful statului. Lijphart. El nu este numit ca şef al executivului de parlament şi nici nu poate fi demis de acesta. Astfel. alături de alegerile de tip majoritar şi bipartidism. modelul „Casa Albă” al prezidenţialismului. alegerile prezidenţiale şi parlamentare de tip majoritar relativ se încadrează pe deplin în sistemul politic american. semnifică acel mod de organizare a politicii bazat pe dominanţa executivului în cadrul raportul dintre această putere şi cea legislativă. dacă ar trebui să identificăm numai un singur element specific sistemului politic american. La aceasta contribuie şi maniera de reglementare a succesiunii prin tandemul preşedinte – vicepreşedinte. contribuind la perpetuarea formulei bipartidiste ce favorizează disputa politică personalizată. la definirea sistemului politic american drept o democraţie majoritaristă. Preşedintele îşi asigură susţinerea proiectelor sale legislative graţie specificităţii vieţii politice americane. Totodată. În fine. SUA necunoscând fenomene politice de tipul crizelor guvernamentale. această dublă calitate a celui numit Number One este de natură să confere o stabilitate remarcabilă guvernământului. care.Totuşi. concură. În mod practic. ci pe pragmatism. Chiar şi în situaţiile excepţionale când partidul prezidenţial nu deţine majoritatea mandatelor parlamentare dintr-o cameră. ca şi specificul fenomenului partidist. care nu pune accent pe partizanat şi ideologie. separarea puterilor înseamnă de fapt că Preşedintele (executivul) nu depinde de o anume majoritate din Congres. separarea preşedintelui-premier de puterea legislativă ne dezvăluie şi modul de funcţionare a sistemului american. * * * . exercitarea rolului său şi a atribuţiilor ce derivă din Constituţie şi din practica politică nu sunt dependente de aritmetica parlamentară. fiind independent în raport cu Congresul. în viziunea lui A. Tot aşa. înainte de toate. atunci vom reţine.

100 locuri LEGISLATIVĂ SENAT CONGRESUL 535 membri COLEGIUL ELECTORAL 538 membri ALEGERILE PRIMARE PARTIDELE POLITICE ELECTORATUL SISTEM ELECTORAL MAJORITAR RELATIV . 435 locuri Mandat 6 ani.Sistemul politic american PUTEREA ŞEFUL EXECUTIVULUI (VICEPREŞEDINTELE) EXECUTIVĂ Ales cvasipopular Mandat de 4 ani PREŞEDINTELE PUTEREA i CAMERA REPREZENTANŢILOR Mandat 2 ani.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->