ABDOMEN ABDOMEN.

Cavitate situată la partea inferioară a trunchiului, conţinând cea mai marc parte a viscerelor aparatului digestiv ş. a aparatului urinar. Conţinutul abdominal este învelit într-un sac conjunctiv: peritoneul. Cavitatea abdominală se împarte pe două niveluri. Etajul superior cuprinde ficatul, căile biliare, pediculul hepatic, primul duoden, pancreasul, stomacul şi splina. Etajul inferior cuprinde intestinul gros, intestinul subţire (jejunul şi ileonul) şi apendicele. O parte a colonu­ lui şi rectul se găsesc în bazinul mic, subdiviziune a etajului inferior limitată prin arcul osos al centurii pclviene (sacrumul şi osul iliac). Acesta mai conţine, la bărbal, vezica urinară, ansa sigmoidă şi ansele subţiri; la femeie, vezica urinară, uterul, trompele şi ovarele. EXAMENE. Palparea abdominală permite examinarea ficatului, splinei, uterului, vezicii urinare, detectarea anu­ mitor tumori, perceperea unei distensii gazoase (meteorism) sau a unei efuziuni peritoneale (ascită). Explorarea clinică a conţinutului abdominal mai poate face apel şi la tuşeul rectal, asociat cu tuşeul vaginal la femeie. Mijloacele de explorare a abdomenului, luate în ordi­ nea crescândă a complexităţii lor, sunt: radiografia simplă (abdomen fără pregătire), ecografia, scanografia şi imageria prin rezonanţă magnetică (I.R.M. sau imagerie R.M.N.). PATOLOGIE. Peretele abdominal poate comporta zone de mai mică rezistenţă, care stau la originea herniilor: canalul inghinal, ombilicul etc. însuşi abdomenul, în afara orga­ nelor, poate fi sediul unor contuzii sau unor plăgi. • O contuzie poate provoca o leziune mai mult sau mai puţin importantă a unui organ intern plin: ficat, splină, pancreas, eu risc de hemoragie internă în cazul primelor două organe, de pancreatită în cazul ultimului organ. O contuzie atrage adesea după sine şi o smulgere vasculară, sursă de hemoragie, şi spargerea unui organ intern cavitar, ceea ce provoacă o peritonită. Cele două leziuni pot fi asociate. Semnele unei hemoragii interne sau ale unei peritonite determină intervenţia de urgenţă. • O plagă poate să nu lezeze decât peretele abdominal sau să fie penetrantă, adică transfixiantă (să comporte o intrare şi o ieşire). Orice plagă penetrantă necesită condiţii ope­ ratorii perfecte. Tratamentul se bazează pe două principii: corectarea şocului şi sângerării printr-o reanimare rapidă, explorarea chirurgicală completă a cavităţii abdominale. ABDOMEN DE LEMN. Contractură permanentă, ireductibilă şi dureroasă a peretelui abdominal. Acest simptom este caracteristic pentru peritonită generalizată, indiferent de originea acesteia (apendicită, ulcer perforat, perforaţie colică etc). Simptom de o valoare diagnostică primordială, el nu trebuie să fie atenuat, nici mascat prin administrarea de analgezice sau antibiotice şi impune o intervenţie chirurgicală de urgenţă. ABDOMEN FĂRĂ PREGĂTIRE. Examen radiologie simplu al abdomenului văzut din faţă.

8 Abdomenul fără pregătire este un examen care se desfăşoară fără administrarea prealabilă a unui medicament opacifiant şi nu necesită să fie efectuat pe nemâncate, ceea ce rămâne totuşi preferabil. ABERAŢIE CROMOZOMIALA. Anomalie privind numărul sau structura cromozomilor. în numeroase cazuri, aberaţiile cromozomiale sunt con­ genitale, provenind dintr-o proastă repartiţie cromozomială (în timpul formării ovulului sau spermatozoidului, sau în cursul primelor diviziuni ale ovulului fecundat), sau dintr-un aranjament cromozomic anormal al unuia dintre părinţi, dar ele pot fi şi dobândite (cromozomul Philadelphia în leucemia mieloidă cronică, de exemplu). DIAGNOSTIC. Aberaţiile cromozomiale sunt puse în evi­ denţă prin studierea cariotipului (reprezentarea fotografică a cromozomilor unei celule). în cazul unei sarcini cu riscuri (antecedente familiale, femeie în vârstă de peste 38 ani), medicul propune prin a 15-a săptămână de sarcină o analiză cromozomică a celulelor fătului, celule prelevate în cursul unei amniocenteze sau al unei biopsii a vilozităţilorcoriale. în caz de detectare a unei anomalii grave, poate fi pusă problema întreruperii sarcinii. Un genetician evaluează cu această ocazie riscurile apariţiei unei anomalii în decursul sarcinilor ulterioare. TRATAMENT. Dată fiind natura anomaliilor decelate, care se răsfrâng asupra tuturor celulelor unui individ, nu este posibilă vreo vindecare. Majoritatea anomaliilor autosome nu permite o supravieţuire de durată. Tratamentele hor­ monale şi chirurgicale contribuie la corectarea unor ano­ malii de dezvoltare caracteristice sindroamelor Turner şi Klincfelter. - SFAT GENETIC, KLINEFELTER (sindromul),
TRISOMIE 21, TURNER (sindromul), ŢIPĂTULUI DE PISICĂ

(boala). ABLAŢIE. Operaţie constând din îndepărtarea unui organ, unui ansamblu de ţesuturi sau a unui corp străin pe cale chirurgicală. SINONIM: exerez.d. ABRIKOSOV (tumoră a lui). Tumoră benignă rară, localizată pe piele sau pe mucoase, îndeosebi pe limbă. SINONIME: mioblastom, miom mioblastic, tumora cu celule firanuloa.se. ABSENŢĂ. întrerupere trecătoare a stării de conştientă. Absenţa care survine mai ales în decursul celei de a doua părţi a copilăriei se caracterizează printr-o rupere a con­ tactului în cursul căreia copilul îşi întrerupe activităţile, are o privire goală, nu'răspunde. ABSORBTIOMETRIE BIFOTONICĂ. Tehnică ce permite calcularea densităţii ţesuturilor traversate de două feluri de radiaţii X de energie diferită. INDICAŢII. Această tehnică permite urmărirea evoluţiei conţinutului mineral osos (densitatea osoasă) în anumite afecţiuni ale scheletului, precum şi urmărirea efectelor

ACID ACETILSALICILIC
ACID ACETILSALICILIC. Medicament analgezic şi antipiretic (activ faţă de durere şi febră) de referinţă. SINONIM: aspirina. Acidul acetilsalicilic, singur sau în asociere cu alte principii active, intră în compoziţia a numeroase preparate farmaceutice. Utilizarea sa terapeutică depinde de posologie. în doze mici, este un antiagregant plachetar: el împiedică plachetele sanguine să se prindă unele de altele, ceea ce evită formarea cheagurilor de sânge în vase. în dozele medii obişnuite, acidul acetilsalicilic este analgezic şi antipiretic. în doză mare, este un antiinflamator, indicat în unele afecţiuni reumatismale. CONTRAINDICAŢII. Atunci când în antecedente există un ulcer de stomac sau un astm, prescrierea acidului acetil­ salicilic devine o problemă delicată. El este contraindicat la sfârşitul sarcinii, subiecţilor alergici la salicilaţi (grupul de medicamente căruia îi aparţine) şi copiilor sub 12 ani pe durata unei boli virale. în plus, există numeroase interacţii nedorite cu alte substanţe: antiinflamatoarele nesteroide şi anticoagulantele. EFECTE SECUNDARE. Principalele efecte secundare sunt: leziunile digestive (gastrită), tulburările hemoragice (sângerări digestive, hemoragii la sfârşitul sarcinii), trombopeniile (scăderea numărului de plachete sanguine), sindromul lui Reye (afectarea ficatului şi encefalului, la copiii mai mici de 12 ani infectaţi cu un virus). Pot interveni şi intoxicaţii grave, mai ales la copil; ele se manifestă prin tulburări de auz, transpiraţii, vomă, hipotensiune arterială, somnolenţă şi acidoză (exces de acizi în organism). ACID ASCORBIC. > VITAMINA C. ACID DEZOXIRIBONUCLEIC (A.D.N.). Acid nucleic, suport al controlului activităţilor celulare şi al transmiterii caracterelor ereditare. Molecula de A.D.N., foarte lungă, comportă două fire răsucite unul în jurul celuilalt într-o dublă elice. A.D.N.-ul este principalul constituent chimic al cromo­ zomilor. Pe unul din cele două fire se găsesc informaţiile care permit enzimelor să sintetizeze proteinele, care con­ trolează activităţile celulare. în timpul diviziunii celulare, enzimele separă cele două fire şi sintetizează alte două fire noi în faţa celor vechi. Astfel se formează două noi molecule de A.D.N., identice cu cea veche, destinate fiecare câte unei celule-fiice. Acest fenomen, denumit replicarea A.D.N.-ului, asigură identitatea genetică în timpul multiplicării celulare. ACID FOLIC. Vitamină hidrosolubilă a grupului de vitamine B, având un rol fundamental în formarea celulelor organismului. SINONIM: vitamina B9. Acidul folie, intervenind în sinteza A.D.N.-ului, joacă un rol capital în producţia de celule noi în organism. în particular, el este indispensabil formării de globule roşii ale sângelui de către măduva osoasă.

10
SURSE. Acidul folie este prezent în numeroase alimente: ficat, lapte, brânzeturi fermentate, legume verzi (sparanghel, spanac, varză verde, morcovi). Necesităţile zilnice de acid folie sunt foarte mari: de la 100 la 500 micrograme, în funcţie de vârstă şi starea fiziologică a subiectului. Totuşi, o alimentaţie diversificată aduce cantităţi suficiente de acid folie. CARENŢA. Carenţa se poate observa în caz de subalimentare, în tulburările de absorbţie (datorate unor anomalii digestive), în sarcină, în cazul luării de medicamente cu activitate antifolică. Principala manifestare a carenţei în acid folie este o varietate de anemie macrocitară zisă megaloblastică. Atunci este prescris ca medicament acidul folie cu administrare pe cale orală (sau, adesea, derivatul său, acidul folinic, pe cale injectabilă). ACID GRAS. Acid organic, principalul constituent al lipidelor. în natură există mai mult de 40 de acizi graşi naturali diferiţi. în organism, acizii graşi constituie, împreună cu gluci­ dele, o sursă primordială de energie. Ei provin din degra­ darea glucidelor sau a lipidelor alimentare. O alimentaţie echilibrată trebuie să aducă cele două tipuri de acizi graşi. Produsele lactate şi carnea sunt adesea bogate în acizi graşi saturaţi, solizi la temperatura ambiantă. Uleiurile vegetale şi peştele sunt mai curând bogate în acizi graşi nesaturaţi, lichizi la temperatura ambiantă şi uşor oxidabili: aceste alimente râncezesc în contact cu aerul. ACID NICOTINIC. - VITAMINĂ PP ACID PANTOTENIC. - VITAMINĂ B5 ACID RIBONUCLEIC (A.R.N.). Acid nucleic care utilizează informaţia ereditară purtată de către acidul dezoxiribonucleic (A.D.N.) pentru a sintetiza proteinele. Molecula de A.R.N. are o structură analoagă celei a unui fir de A.D.N. în nucleul celular, informaţia genetică purtată de către A.D.N. este transcrisă în A.R.N., apoi tradusă într-o proteină a citoplasmei. ACID URIC. Acid rezultat din degradarea acizilor nucle­ ici (A.D.N. şi A.R.N.) ai organismului. Acidul uric conţinut în sânge este filtrat de către rinichi, care îl elimină prin urină. La subiectul sănătos, rinichii acţionează astfel încât menţin uricemia (procentajul sangvin de acid uric) în limite acceptabile. Uneori, eli­ minarea renală a acidului uric este insuficientă sau producerea sa este excesivă (boli de sânge, boli enzimatice ereditare), provocând o hiperuricemie (procente anormal de ridicate de acid uric în sânge). în acest caz, acidul uric tinde să precipite sub formă de cristale, ceea ce poate

11
declanşa crize de gută, o litiază urinară sau ambele con­ comitent. ACIDITATE GASTRICĂ. Caracteristică a stomacului datorată secretarii, de către mucoasa gastrică, a sucului gastric acid conţinând pepsină (enzima care degradează proteinele), acid clorhidric (care omoară bacteriile din alimente şi favorizează acţiunea pepsinei) şi factor intrinsec (esenţial pentru absorbţia vitaminei Bl2 în intestinul subţire). Senzaţiile de acru şi arsurile de stomac nu sunt adesea decât o hipersecreţie acidă trecătoare provocată de către unele alimente (grăsimi prăjite, alcool). ACIDOCETOZĂ. Formă particulară de acidoza (aciditate sangvină excesivă) metabolică, datorată unei acumulări de corpi cetonici (acetonă şi substanţe chimice înrudite). ACIDOZA. Deranjament al echilibrului acidobazic al organismului corespunzând unei creşteri a concentraţiei de acid în plasmă şi în lichidele interstiţiale (lichidele în care se scaldă celulele, cu excepţia sângelui). Acidoza metabolică. Această dereglare a echilibrului acidobazic al organismului poate fi provocată de o pro­ ducţie crescută de acizi în organism sau printr-o pierdere de baze (bicarbonatul de sodiu, de exemplu). Acidocetoza, o formă de acidoza metabolică, survine într-un diabet zaharat prost stăpânit şi, într-o măsură mai mică, în post. O acidoza metabolică poate, de asemenea, să fie provocată de o pierdere de bicarbonaţi în caz de diaree severă sau de intoxicaţie cu aspirină. Dar cauza principală a acidozei metabolice o constituie eliminarea insuficientă a acidului prin urină: atunci se vorbeşte despre o acidoza renală. Acidoza respiratorie. Acidoza respiratorie sau acidoza gazoasă este o dereglare a echilibrului acidobazic al organismului care se produce atunci când prin respiraţie nu se realizează eliminarea bioxidului de carbon în cantitate suficientă; excesul de bioxid de carbon rămas în sânge se va dizolva în el, formând acid carbonic şi provocând astfel creşterea acidităţii sangvine. Acidoza respiratorie poate fi acută, cauzată de o depresie a centrilor nervoşi respiratori, ca în cazul asfixiilor (înec, strangulare), al paraliziilor respiratorii (poliomielită, acţi­ une a extractelor de curara) sau după luarea de medicamente hipnotice. Ea mai poate fi şi cronică (bronşită cronică, enfizem.cifoscolioză). ACIDOZA LACTICĂ. Formă particulară de acidoza (aciditate sangvină excesivă) metabolică datorată unei acumulări de acid lactic în sânge. Acidoza lactică poate fi consecinţa unei diminuări a cantităţilor de oxigen disponibil, ca în decursul unui colaps (cădere de tensiune) sau al unei insuficienţe respiratorii. Ea se mai întâlneşte şi în alte boli: diabet zaharat; insuficienţă

ACNEE
renală; leucemie; intoxicaţie medicamentoasă sau alcoolică; unele deficite enzimatice congenitale. Acidoza lactică se manifestă printr-o stare de şoc cu hipovolemie (scăderea volumului sangvin total circulant). Diagnosticarea sa este confirmată prin examene sangvine (procentajul de lactat, pH). Tratamentul acidozei lactice este deosebit de intensiv (doze mari de bicarbonat în perfuzie intravenoasă) şi mai ales trebuie să atace cauzele apariţiei acidozei. ACNEE. Dermatoză provocată de inflamarea foliculilor pilosebacei. Forma sa cea mai frecventă, acneea juvenilă, afectează aproximativ 80% dintre adolescenţi şi se vindecă spontan către vârsta de 19 ani în 90% din cazuri, fără a lăsa cicatrice. Acneea rozacee sau rozaceea se observă mai ales la femei cu vârsta cuprinsă între 40 şi 50 ani. Acneea neonatală afectează faţa noului-născut; ea nu durează decât câteva luni. în plus, există forme de acnee foarte particulare: acneea necrotică (a frunţii), acneea cheloidiană (a cefei), acneea conglobata (întinse abcese supurative cu fistule). Acneele medicamentoase sunt provocate de ingerarea de medica­ mente (corticosteroizi, vitamina Bl2,corticotrofină.barbiturice, bromuri, săruri de litiu, unele medicamente antituberculoase şi imunodepresoare şi, la femei, hormonii androgeni şi contraceptivele orale conţinând derivaţi androgenici) sau în urma contactului cu produsele cos­ metice, industriale (uleiuri minerale, hidrocarburi aromatice halogenate, clor industrial) sau din cauza unei expuneri acci­ dentale la dioxine; ele se caracterizează prin leziuni infla­ matorii congestive şi supurate, apărând îndeosebi pe faţă. Acneea juvenilă. Acneea juvenilă este datorată unor de­ reglări hormonale: la pubertate, secreţia sebacee, care depinde de androgeni (hormonii sexuali masculini) şi de estrogeni (hormonii sexuali feminini) produşi de către glanda supra­ renală şi de testicul sau ovar, creşte în mod deosebit. SIMPTOME ŞI SEMNE. Această acumulare de sebum (substanţa grasă secretată de glandele sebacee ale pielii), la care se adaugă o hiperkeratoză (hipersecreţia de keratină, elaborată în exces de către peretele foliculului) şi o proliferare bacteriană, antrenează o inflamare a foliculilor pilosebacei, dând posibilitatea formării de comedoane, când deschise (puncte negre), când închise (microchisturi), a unor papule, unor pustule (papule având deasupra un punct alburiu supurant), chiar de noduli (tumori). în formele cele mai grave de acnee se observă chisturi profunde şi puru­ lente, care adesea se golesc la suprafaţă. Acneea apare mai ales în zonele cu mare concentraţie de glande sebacee, în special faţa, gâtul, pieptul şi spatele. Acneea rozacee. Cauzele acneei rozacee sunt contro­ versate: unii o atribuie unei hipoclorhidrii (diminuarea proporţiei de acid clorhidric în sucul gastric); se pare că ceaiul, cafeaua, nucile, ciocolata, piperul, alcoolul şi miro­ deniile joacă un rol favorizant. SIMPTOME Şl SEMNE. Acneea rozacee este caracterizată prin pustule apărând pe un fond de roşeaţă difuză şi de

ACOMODARE
cuperoză care afectează pomeţii şi nasul în principal. Este frecventă asocierea cu o eczemă a feţei. TRATAMENTUL ACNEEl. Depinde mai puţin de tipul acneei şi mai mult de severitatea leziunilor. • In acneele superficiale, este suficient un tratament local pe cale externă. Respectarea igienei este foarte importantă, în specia] spălarea cu săpun blând de două ori pe zi. Este necesară aplicarea de medicamente active în hiperkeratoză (acid retinoic, numit şi vitamina A acidă), în seboree (izotretinoină, local), în inflamaţie (peroxid de benzoil în concentraţie 5 sau 10%). Aplicarea medicamentelor trebuie să fie realizată după reguli precise pentru a evita o iritare prea puternică. Nu este indicată expunerea la soare pe durata tratamentului. Ameliorarea apare după 3^1 săptămâni de la începutul tratamentului. Antibioterapia locală (eritromicină, tetraciclină) dă, de asemenea, rezultate bune în acneele superficiale. Toate aceste produse pot declanşa o iritare sau o uscare a pielii, adesea chiar recrudescenţa leziunilor în primele săptămâni. O cremă hidratantă apli­ cată zilnic remediază aceste probleme. Rezultatele obţinute sunt foarte satisfăcătoare în 80% din cazuri, cu condiţia totuşi să se depună eforturi de îngrijire pe durata a cel puţin 3-4 luni. • în acneele £ruve prin persistenţa sau prin importanţa leziunilor, tratamentul este general. El are drept scop evi­ tarea cicatricelor. Antibioticele administrate pe cale orală (ciclinele în special), utilizate timp de cel puţin 4 luni pentru a evita recăderile, sunt extrem de eficiente. Femeia însăr­ cinată va evita antibioterapia generală. Retinoidele orale constituie un progres recent deosebit în caz de eşec al antibioticelor sau în formele foarte severe de acnee. Ele diminuează secreţia sebacee şi elimină defi­ nitiv acneea în 4 până la 6 luni de tratament. Folosirea retinoidelor impune mijloace de contracepţie foarte sigure deoarece pot produce malformaţii congenitale. Contracepţia trebuie să înceapă cu o lună înainte de începerea trata­ mentului, se continuă pe durata tratamentului şi se pre­ lungeşte mai multe luni după oprirea acestuia. La femei, estroprogestativele suficient dozate în estrogeni (minipilulele şi micropilulele sunt ineficiente în acnee), chiar şi androgenii, sunt, uneori, prescrise pentru tratamentul acneei. PREVENIREA ACNEEI. Folosirea anumitor produse cos­ metice comedogene, abuzul de detergenţi ca şi scoaterea comedoanelor şi a coşurilor trebuie evitate, precum şi orice expunere la soare. -+ ROZACEE. ACOMODARE. Modificare a curburii cristalinului sub influenţa muşchiului ciliar, care permite formarea unor imagini clare pe retină, atât în vederea de aproape, cât şi de la distanţă. Acomodarea regresează începând cam de la 40 ani datorită rigidităţii progresive a cristalinului: aceasta este

12
prezbiţia, care se traduce prin pierderea clarităţii în vederea de aproape şi poate fi corectată purtând lentile convexe. ACONDROPLAZIE. Afecţiune a dezvoltării osoase care duce la nanism. Acondroplazia este o afecţiune ereditară rară, care atinge un individ la 20 000. ACROCIANOZĂ. Dereglare circulatorie trecătoare responsabilă de o cianoză a extremităţilor corpului (urechi, mâini, picioare). Destul de rară, acrocianoza atinge îndeosebi fetele tinere în timpul şi după pubertate. CAUZA. Această afecţiune este cauzată de un spasm al vaselor cutanate mici (capilare şi venule), provocând o încetinire locală a circulaţiei sângelui. într-adevăr, acro­ cianoza este însoţită adesea de perturbări ale ciclului menstrual. Acrocianoza se observă câteodată în cadrul bolii lui Raynaud. SIMPTOME ŞI EVOLUŢIE. Cianoza se accentuează cu frigul şi umiditatea, care pot chiar provoca unele dureri uşoare. Ea se mai agravează în caz de emoţie. Cianoza poate depăşi extremităţile corpului şi poate atinge coapsele şi antebraţele. Adesea i se asociază transpiraţia şi răcirea pielii. Evoluţia este de obicei benignă, ameliorarea survenind spontan cu timpul. TRATAMENT. Tratamentul cel mai eficace constă în evitarea expunerii la frig. Au mai fost propuse şi alte măsuri pentru a lupta împotriva atoniei acestor mici vase (vitaminoterapie, fitoterapie), dar eficacitatea lor este nesigură. Nu există vreo măsură preventivă. ACRODINIE. Boală vazomotorie a extremităţilor, obser­ vabilă la copilul de vârstă cuprinsă între 6 luni şi 5 ani. Acrodinia este datorată unei intoxicaţii, cel mai adesea medicamentoasă, cu mercur. Mâinile şi picioarele sunt tumefiate, roşii, dureroase. Copilul este obosit, slăbeşte, se scarpină, transpiră mult, suferă de parestezii (senzaţii de furnicare) şi de tahicardie. Nu are febră. Suprimarea trata­ mentelor în curs pe bază de mercur (substanţe vermifuge, gamaglobuline, pomezi pe bază de mercur) asigură vinde­ carea acrodiniei. ACROKERATOZĂ. Dermatoză caracterizată printr-o îngroşare a epidermei afectând în principal palmele mâini­ lor şi tălpile picioarelor. SINONIM: hiperkeralozd orlokera-

ACROMEGALIE. Afecţiune caracterizată prin modifi­ cări morfologice hipertrofice ale mâinilor, picioarelor şi capului, asociate cu tulburări cardiace. Acromegalia este o afecţiune rară, care se întâlneşte la aproximativ 40 de indivizi dintr-un milion, în special la femeile de vârste cuprinse între 30 şi 40 ani. Ea se datorează

13
unei hipersecreţii de hormon de creştere (somathormon) de către un adenom (tumoră benignă) al lobului anterior al hipofizei. La un subiect tânăr care încă poate creşte, această dereglare hormonală provoacă gigantismul. La adult, creşterea osoasă fiind încheiată, această dereglare hormonală antrenează acromegalia. ACROPARESTEZIE. Senzaţie de amorţire, de pişcă­ tură sau de furnicare la extremităţile membrelor. ACROPATIE ULCEROMUTILANTĂ. Sindrom care afectează extremităţile membrelor (mâini şi, mai ales, picioare), caracterizat prin ulceraţii nedureroase ale pielii asociate cu mutilări osoase. ACROPUSTULOZĂ INFANTILĂ. Boală benignă, neinfecţioasă, a nou-născutului şi sugarului, caracterizată prin grupuri de pustule mici, ce apar pe palme şi pe degetele mâinilor, pe tălpile picioarelor şi pe degetele de la picioare, mai rar în alte zone ale corpului. Acropustuloza infantilă afectează în principal, şi fără un motiv evident, sugarii negri de sex masculin. Această boală este deranjantă din cauza mâncărimii pe care o provoacă şi a recidivelor care survin fără încetare. Boala rezistă la tratamentele locale (în schimb se tratează simptomele ei cu ajutorul antisepticelor şi a dermocortico-steroizilor), dar se vindecă spontan spre vârsta de 2-3 ani. A C T H -> CORTICOTROFINĂ. ACTINOMICOZĂ. Boală infecţioasă provocată de actinomicete. Acunomicetele trăiesc în mod normal în cavitatea bucală a fiinţelor umane. Apariţia infecţiei este favorizată de o igienă dentară precară şi de o stare imunodepresivă. Infecţia se dezvoltă adesea pornind de la un focar iniţial (carie dentară) şi se propagă în organism. Localizările obişnuite ale actinomicozei sunt pielea, oasele, creierul, plămânul şi pleura. Evoluţia este, în general, favorabilă mulţumită unei antibioterapii prelungite, de mai multe luni, cu penicilină. O intervenţie chirurgicală este necesară adesea pentru a exciza sau drena fistula. ACTINORETICULOZĂ. Dermatoză cronică a adul­ tului, cauzată de o hipersensibilitate a pielii la lumină. Actinoreticuloza afectează îndeosebi bărbaţii trecuţi de 50 ani. Ea pare să fie cauzata de asocierea unui teren alergic familial şi personal cu o fotosensibilizare. Leziunile, foarte pruriginoase, predomină pe zonele expuse la lumină. De la simple plăci eczematiforme roşii şi descuamante, ele se transformă la capătul a câtorva luni sau ani în papule mari care pot să se întindă pe zonele protejate de lumină şi, în final, să se întindă pe tot corpul.

ACUPUNCTURA
Singurul tratament este corticopuvaterapia (tratament care asociază corticosteroizii cu radiaţiile ultraviolete A). Măsurile de protecţie faţă de lumină sunt indispensabile. ACUFENĂ. Percepţie, în general, eronată a unei senzaţii sonore (zumzăit, fluierat, târâit). Acufenele constituie un fenomen frecvent. Ele pot afecta o ureche sau ambele. Adesea, pacientul nu poate preciza partea atinsă şi pare să perceapă acufena la mijlocul craniului. CAUZE. Orice leziune obstructivă a urechii externe, orice leziune a urechii medii sau interne este susceptibilă să antreneze acufene: dopul de cerumen, otita medie acută, otospongioza, prezbiacuzia (diminuarea naturală a auzului cauzată de înaintarea în vârstă) sau de o tumoră a nervului auditiv. Dacă zgomotul este audibil de către un subiect exterior, sincron cu pulsul, el poate avea o origine vasculară. TRATAMENT. Tratamentul acufenelor este dificil deoarece, până în prezent, nici o metodă nu a făcut dovada unei eficacităţi constante. ACUMETRIE. Măsurare clinică a auzului. Acumetria permite diagnosticarea cu uşurinţă a tipului de surditate a pacientului chiar dacă, spre deosebire de audiometrie (măsurarea auzului cu ajutorul unui echipament electronic), nu este decât o apreciere aproximativă realizată de către medic. ACUPUNCTURA. Ramură a medicinei tradiţionale chinezeşti constând în practicarea de înţepături cu ace în puncte precise ale suprafeţei corpului unui pacient, cu scopul de a vindeca anumite boli sau de a provoca un efect analgezic. ISTORIC. Chinezii sunt cei care au descoperit acupunctura între anii 4(XK) şi 3000 Î.Hr., elaborând această tehnică poate plecând de la observarea remisiunilor inexplicabile la cei răniţi de săgeţi sau ale celor torturaţi cu ace ascuţite. Practicarea sa s-a răspândit în Franţa începând cu deceniul al patrulea. INDICAŢII. Aşa cum în China, în prezent, medicina occidentală este mult practicată, acupunctura s-a dezvoltat şi ea foarte bine în ţările occidentale, cel mai adesea în completarea altor tratamente. Indicaţiile ei ţin de aceleaşi specialităţi ca cele ale medicinei generale: de la reumatologie la pneumologie, trecând prin ginecologie (vomele din timpul sarcinii, dismcnoreele), gastroenterologie, otorinolaringologie (sinuzite, rinolaringite, traheite cronice) sau unele tulburări de com­ portament (nervozitate, trac, angoase, enurezis, afecţiuni consecutive stresului). Ea este indicată în mod particular în caz de inflamaţie, de spasme şi de dureri (nevralgii, migrene, dureri-fantomă ale amputaţilor, mialgii, contractură), în afara cazului unei leziuni organice importante.

ACUT
Manifestările alergice (astm, febra fânului) constituie, de asemenea, unui dintre domeniile de predilecţie ale acupuncturii. în fine, în caz de entorsă sau de accident muscular banal (întindere), acupunctura permite o uşurare a durerilor pacientului. Utilizată pe scară largă în China, analgezia acupuncturală, eronat denumită anestezie prin acupunctura, nu este utilizată în Occident decât în obstetrică (naşterea fără dureri) şi în stomatologie (îngrijiri dentare), încercările de înlocuire a anesteziei prin acupunctura, în cursul unor adevărate intervenţii chirurgicale, nu dau rezultate suficiente, după criteriile occidentale. PRINCIPIUL. S-a demonstrat că acupunctura eliberează în sistemul nervos central endorfine (hormoni cu efect anal­ gezic). Mai mult, introducerea de ace, stimulând nervii periferici, ar distrage atenţia de la durerea de bază. După medicina tradiţională chineză, ki, influxul vital, circulă în corp în lungul a 24 meridiane sau linii de înaintare, în legătură unele cu altele. Pe lungimea fiecărui meridian se găsesc punctele-cheie. Ele se împart în 5 categorii: — punctele de tonificare, al căror rol este de a stimula o funcţie organică deficitară; — punctele de dispersie, al căror rol este de a calma o funcţie organică ce suferă prin exces (hiperfuncţie, hipersecreţie etc); — punctele surse care reglează; — punctele de alarmă sau punctele Herault, dureroase spontan atunci când meridianul pe care se găsesc este perturbat; — punctele de trecere, prin care se scurge energia vitală atunci când ea se află în exces într-un organ. Acupunctura tratează pacientul prin inserarea acelor în aceste puncte precise (787 în total). în funcţie de boală, se stabilesc temperatura acului, unghiul de introducere, mişcarea de basculare sau de vibraţie a acului în momentul introducerii lui, rapiditatea introducerii sau retragerii acului, precum şi durata de menţinere în această aşezare. Unii specialişti în acupunctura chiar recurg la trecerea unui curent electric pentru a stimula deblocarea meridianului. TEHNICI. Bolnavul trebuie să fie lungit pe spate sau pe burtă. Penetrarea acelor este puţin dureroasă pe ansamblul corpului, mai dezagreabilă la extremităţi. în general, nu trebuie să se depăşească 15 până la 20 ace pe şedinţa de tratament. Profunzimea de implantare a lor nu depăşeşte 3 sau 4 milimetri. Şedinţele durează între 15 şi 30 minute. Ele sunt pre­ scrise, în general, în serii de câte 5 sau 10, în ritmul de o şedinţă pe zi sau la fiecare două zile. Acele, din wolfram sau oţel inoxidabil, sunt sterilizate toate sau sunt de unică întrebuinţare, fiind aruncate după folosire. EFECTE NEDORITE. Riscul cel mai grav al acupuncturii l-ar constitui transmiterea infecţiilor, în particular SIDA şi hepatita virală, dacă aceasta nu s-ar preveni prin sterilizarea

14
instrumentarului după norme stricte sau, mai bine, prin folosirea acelor de unică întrebuinţare. Au fost descrise şi cazuri de răniri; acesta este unul dintre motivele de inter­ dicţie a practicării acupuncturii de către nemedici, interdicţie valabilă în unele ţări ca Franţa. De altfel, acupunctura practicată fără discernământ ar putea duce la pierderea beneficiilor unui tratament modern mai eficace. ACUT, -A. Care survine brusc şi evoluează rapid, atunci când se vorbeşte despre o boală. O evoluţie subacută este mai puţin brutală; o evoluţie supraacută este extrem de rapidă şi violentă. ADAM (măr al lui). Proeminenţă formată de cartilagiul tiroid al laringelui, situată în partea mediană a gâtului. ADAMANTINOM. Tumoră recidivantă a maxilarelor, în general benignă. SINONIME: amelobalston, amelom. Localizat mai ales în regiunea molarilor şi pe ramura ascendentă a maxilarului inferior, adamantinomul distruge ţesutul osos şi gingia, dar nu duce la formarea de metastaze. Bolnavul este cel mai bine protejat faţă de recidive prin ablaţia chirurgicală a tumorii. ADAM-STOKES (sindromul lui). Accident neurologic cauzat de o diminuare bruscă a irigării cerebrale. Sindromul lui Adam-Stokes atinge mai ales bărbaţii trecuţi de vârsta de 50 ani. La originea lui se află o încetinire extremă a ritmului cardiac, prin bradicardie sau bloc auriculoventricular, răspunzătoare de o oprire cardiocirculatorie. SIMPTOME ŞI SEMNE. Caracteristica sindromului este sincopa spontană, nelegată de efort. Subiectul îşi pierde brusc conştienta: el este palid, inert, dar respiră în per­ manenţă în pofida încetinirii sau dispariţiei pulsului. El redevine conştient după câteva zeci de secunde. DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. Confirmarea acestei dereglări de conducţie este obţinută prin înregistrarea Holter (înregistrare electrocardiografică timp de 24 ore) şi prin înregistrarea fasciculului lui His (care asigură conducţia influxului nervos până în ventricule), prin sondă intracardiacă. Cu scopul de a evita sincopele, ale căror consecinţe pot fi grave, bolnavii beneficiază de implantarea unui stimulator cardiac (pacemaker), care declanşează contrac­ ţiile cardiace în cazul opririi acestora. ADDISON (boală a lui). Boală rară, cauzată de afec­ tarea glandelor suprarenale, conducând la un deficit total în aldosteron şi în cortizon. SINONIM: insuficienta suprarenaliana lentă. CAUZE. Cândva, cauza bolii era îndeosebi tuberculoza. Astăzi, cauza cea mai frecventă este refracţia corticală (involuţia corticosuprarenalelor). Aceasta, care atinge ambele suprarenale, poate surveni izolat, în cadrul unui

15
sindrom poliendocrin autoimun (anticorpii produşi de către sistemul imunitar atacând glandele suprarenale), asociind tiroidita limfocitară cronică, insuficienţa ovariană, diabetul insulinodependent, sau poate fi legată de un deficit enzimatic al metabolismului acizilor graşi cu lanţ lung. SIMPTOMEŞI SEMNE. Acestea se instalează progresiv: oboseală fizică şi psihică, resimţite mai ales seara, pigmen­ tarea maronie a pielii la plicile de flexiume, a zonelor de fricţiune şi a mucoaselor, hipotensiune arterială, anorexie, tendinţă la hipoglicemie şi o preferinţă deosebită pentru sarea de bucătărie. DIAGNOSTIC. Se bazează pe absenţa creşterii proporţiei de cortizon şi de aldosteron la o oră după injectarea de corticotrofină (ACTH) şi pe creşterea spontană a cantităţilor de ACTH. Diagnosticul implică cercetarea anticorpilor antisuprarenalieni, un bilanţ endocrin şi general şi o scanografie a regiunii suprarenaliene. EVOLUŢIE. O insuficienţă suprarenală acută poate fi declanşată de o agresare infecţioasă, psihică sau traumatică, sau printr-o intervenţie chirurgicală, şi este marcată prin deshidratare, tulburări digestive (dureri abdominale, vomă şi diaree). Ea necesită un tratament de urgenţă. TRATAMENT. Se prescriu un tratament de întreţinere, pe cale orală, pe toată durata vieţii şi un regim alimentar normosodat. Tratamentul trebuie să fie suplimentat temporar în caz de agresiune sau de intervenţie chirurgicală, cu scopul de a preveni o insuficienţă suprarenală acută. ADENITĂ. Inflamaţie a unui ganglion limfatic. SINONIM: limfadenita. O adenită este cel mai adesea de origine infecţioasă: ea poate fi virală (mononucleoză infecţioasă), parazitară (toxoplasmoză), cauzată de un germene obişnuit sau piogen (generator de puroi: adenita supurată cu apariţia de adenoflegmoane), sau de bacilul lui Koch (adenita tuberculoasă). Localizările obişnuite ale adenitei sunt pe gât, subsuoară, plică inghinală, dar unele sunt mai profunde, mediastinale sau abdominale, şi pot comprima organele din vecinătate. SIMPTOME ŞI EVOLUŢIE. Cel mai adesea o adenită nu provoacă nici un simptom. Uneori se manifestă prin dureri abdominale şi febră. Boala cea mai caracteristică, adenita mezenterică, frecvent de origine virală, se întâlneşte la copil, care simulează o criză de apendicită. TRATAMENT. Tratamentul constă în administrarea de analgezice, pentru a calma durerile, de antipiretice, pentru a scădea febra, şi de antibiotice când infecţia este de natură microbiană. ADENOFIBROM. Tumoră benignă care se dezvoltă pe o glandă şi care este constituită dintr-o proliferare a ele­ mentelor glandulare (adenom) şi de ţesut conjunctiv fibros (fibrom). Adenofibromul îşi are sediul de obicei la sân şi uneori la ovar.

ADENOPATE
ADENOFLEGMON. Supuraţie a unui ganglion infla­ mator. Adenoflegmonul formează un abces, superficial sau profund, circumscris sau difuz, care se întinde în vecinătatea ganglionară. Tratamentul constă în administrarea de anti­ biotice. ADENOGRAMĂ. Examen citologic (studiul celulelor) şi bacteriologic (căutarea germenilor) al ganglionilor superficiali. O adenogramă este prescrisă pentru precizarea originii infecţioase, hematologice sau tumorale a unei adenopatii. Adenogramă se efectuează plecând de la prelevarea prin puncţie a ţesutului ganglionar, practicată cu ajutorul unui ac subţire. ADENOIDECTOMIE. Ablaţia chirurgicală a vegeta­ ţiilor adenoide (hipertrofia amigdalelor faringiene ale lui Luschka). Adenoidectomia, denumită în mod curent operaţie de vegetaţii, este practicată la copilul care face în mod repetat otite acute sau care manifestă o importantă surditate de transmisie (din cauza unei atingeri a urechii medii sau externe). Practicată sub anestezie generală de durată scurtă, adenoidectomia nu necesită spitalizare şi copilul poate reîncepe să se alimenteze normal de a doua zi. ADENOM. Tumoră benignă ce se dezvoltă pe o glandă şi care reproduce structura ei. Un adenom poate atinge majoritatea organelor (rinichi, sân, prostată, ficat, pancreas), precum şi glandele endocrine şi unele mucoase (colon, mucoasa uterină). DIAGNOSTIC. Se bazează pe palpare, pentru adenoamele superficiale, sau pe tuşeul rectal pentru adenoamele diges­ tive; ecografia confirmă prezenţa lor sau dezvăluie prezenţa celor mai profunde. Caracterul benign al tumorii este atestat de biopsie. EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT. Uneori, adenomul evoluează spre o tumoră malignă, adenocarcinomul. Riscul este cu atât mai mare cu cât tumora este mai voluminoasă. Unele adenoame multiple sunt frecvent punctul de pornire al unui cancer, mai ales pe colon. Tratamentul constă în ablaţia chirurgicală (pe organe) sau endoscopică (pe mucoase). ADENOMATOZA PLURIENDOCRINA. Formare de adenoame (tumori benigne) pe două sau mai multe glande endocrine. Adenomatozele sunt afecţiuni foarte rare a căror trans­ misie poate fi ereditară. ADENOPATIE. Afecţiune a ganglionilor limfatici, de origine inflamatorie, infecţioasă sau tumorală. O adenopatie se caracterizează printr-o adenomegalie (creştere în volum a ganglionilor).

ADERENŢĂ ADERENŢĂ. Unire anormală a două ţesuturi sau două organe alăturate printr-un ţesut conjunctiv. Aderenţele pot fi cauzate de o anomalie congenitală (aderenţa prepuţului la gland, în fimoză) sau pot să rezulte dintr-o rănire ori dintr-o arsură. Aderenţele interne afec­ tează cel mai des membranele seroase care căptuşesc viscerele şi cavităţile toracică şi abdominală. Ele pot constitui, de altfel, originea unor dureri (aderenţă între ovar sau trompa uterină şi apendice), unei perforaţii (aderenţa veziculară la colon, responsabilă de un ileus biliar), unei ocluzii intestinale (aderenţă peritoneală din cauza unei peritonite sau a unei intervenţii chirurgicale). în principal, se operează aderenţele care antrenează o sterilitate (aderenţa trompelor uterine cauzată de sechele de salpingită) sau o ocluzie intestinală. ADH. -• ANTIDIURETIC (hormon). ADIE (sindrom al lui). Afecţiune neurologică ce este caracterizată printr-o diminuare sau o dispariţie a reflexelor osteotendinoase (contracţia involuntară a unui muşchi provocată prin lovirea tendonului său) şi prin reacţii pupilare anormale (pupilă tonică). ADIPOCIT. Celulă a organismului conţinând lipide. Adipocitele, sau celulele adipoase, se grupează în lobuli şi formează ceea ce se numeşte în mod obişnuit grăsime. ADITIV ALIMENTAR. Substanţă naturală sau chimică adăugată alimentelor într-un scop ştiinţific sau tehnic precis. Reglementarea privind aditivii alimentari este foarte strictă în numeroase ţări, îndeosebi în Franţa, unde a fost adoptată politica listei pozitive: nu sunt autorizate decât produsele care figurează pe această listă explicit şi pentru o utilizare precisă. Această concepţie a fost reluată de instanţele Comunităţii Economice Europene, ale căror directive joacă un rol decisiv în acest domeniu, unde se confruntă concepţii ştiinţifice, argumente pasionale şi interese financiare. A.D.N. -» ACID DEZOXIRIBONUCLEIC. ADOLESCENŢĂ. Perioadă a evoluţiei unui individ care face trecerea de la copilărie la vârsta adultă. Adolescenţa începe la pubertate (către 11—13 ani la fete şi 13-15 ani la băieţi) şi este însoţită de importante transformări pe planurile biologic, psihologic şi social. TRANSFORMĂRILE FIZICE. Adolescenţa semnează accesul la maturitatea genitală, cu dezvoltarea gonadelor (glandele reproducătoare, ovarele şi testiculele) şi a carac­ terelor sexuale secundare (semnele exterioare ale diferenţei între sexe). Creşterea se accelerează, mai întâi la fete, mai târziu la băieţi. Vocea se schimbă, morfologia se transformă după sexe.

16 • La băieţi, se înregistrează o creştere a volumului testicular şi a lungimii penisului, cu apariţia primelor ejaculări. Masa musculară devine mai mare, umerii se lăţesc. Mai târziu începe să se instaleze pilozitatea de tip masculin. • La fete, uterul şi ovarele cresc în volum. Ciclul menstrual succede, după un interval de aproximativ 2 ani, primei manifestări de formare a sânului. Formele se dezvoltă (sâni, şolduri, bazin), cu apariţia pilozităţii de tip feminin. TRANSFORMĂRILE PSIHOLOGICE. Adolescenţa este o perioadă normală de conflicte, necesară unui echilibru ulterior, şi a cărei complexitate nu se pretează deloc unor discursuri prea generalizatoare. Totodată, adolescenţa poate fi considerată ca o evoluţie dinamică, având drept finalitate autonomia, identitatea şi adaptarea sexuală. Adolescentul simte nevoia de a evada din eul său, de a-şi lărgi interesele dincolo de cercul familial. Identificării cu părinţii i se suprapune identificarea cu însuşi grupul de vârstă, cu eroul colectiv, „gaşca". Aici intervine clasicul „conflict al generaţiilor". Dacă tânărul se exprimă prin afirmaţii sau negaţii tăioase, fără a-i păsa de contradicţii, nu mai puţin este în căutare de dezbateri. Adultul nu trebuie să confunde această dorinţă de a dezbate cu provocarea. în pofida aparenţelor, adoles­ centul este necruţător cu el însuşi. în faţa corpului său, a capacităţilor sale de seducţie, el poate trăi un sentiment de nesiguranţă, chiar de ruşine. în acelaşi timp, el este torturat de reviviscenţa com­ plexelor infantile (oedipiene, îndeosebi). Tânărul, dacă are înclinaţii spre revoltă, e neliniştit de normalitate. Pentru el e important să-l asiguri că mijloacele de interpretare statis­ tică, atât de relative, sunt depăşite de calitatea experienţei amoroase. De asemenea, adultul nu trebuie să-l destabilizeze prin ironie sau jenă, în ce priveşte problemele pubertăţii sale (primul ciclu, acneea, particularităţile formelor corporale). O masturbare, supapă adesea culpabilizantă, un ataşament homosexual trecător, care traduce căutarea idealizată a unui duplicat, a unui confident, nu trebuie blamate niciodată. Datorită frânei pusă în faţa eliberării sexuale de teama de SIDA, de darea la o parte din structurile familiale, de incertitudinea viitorului profesional, adolescentul de azi, care nu mai beneficiază de vechile sisteme de referinţă, depinde cu atât mai mult de o cooperare şi de un dialog sincer cu adultul pentru a aborda astfel de probleme ca: contracepţia (50% dintre adolescenţi au primul contact sexual înaintea vârstei de 17 ani; între 7 şi 10% din între­ ruperile voluntare de sarcină sunt practicate pe minore), prevenirea delincventei, a toxicomaniei, a îmbolnăvirii de SIDA etc. Adolescentul are nevoie de adult pentru a-i vorbi de fericire, de sensul vieţii. în acest fel, elanurile inimii şi spiritului, atât de bogate în timpul acestei „vârste ingrate", vor avea şansa să nu dispară odată cu ea. TULBURĂRILE ADOLESCENŢEI • Tulburările fizice care trebuie depistate cu prioritate privesc locomoţia (scolioza), dinţii (carii, dentiţia de minte)

17
şi pielea (acneea). De asemenea, trebuie supravegheate funcţiile vizuală şi auditivă. Examenul ginecologic, atunci când se dovedeşte necesar, trebuie să fie explicat clar unei tinere fete. Tulburările de greutate şi de alimentaţie pot fi legate de un surmenaj, de o lipsă de somn, dar şi de o infecţie necunoscută (primo-infecţia tuberculoasă, o parazitoză). • Tulburările de comportament sunt, de asemenea, variate dar — în general — benigne, deşi ele supără anturajul. „Criza de originalitate juvenilă" trebuie să ne îngrijoreze mai puţin prin excesele ei decât prin absenţa ei. Retragerea în sine, persistenţa unui comportament copilăresc, mai ales dacă sunt însoţite de un regres la învăţătură şi de o dispariţie a oricărei plăceri ar trebui în aceeaşi măsură să alerteze părinţii ca şi o prea zgomotoasă „furie de a trăi". Astfel de semne preced sau însoţesc adesea o depresiune, chiar o psihoză. Toxicomania, delincventa, anorexia, bulimia, sinuci­ derea constituie alte riscuri preocupante. Uscarea gurii, nevoia continuă de a bea, o roşeaţă conjunctivală pot trăda un consum de droguri. O fugă de acasă nu trebuie niciodată nici dramatizată, nici banalizată. O consultare medicală specializată, deşi întotdeauna de dorit, nu aduce rezolvări miraculoase. în toate cazurile, prognoza depinde de cali­ tatea şi soliditatea exemplelor parentale, care-l ajută pe adolescent să-şi restabilească conştiinţa propriei valori, să se iubească pe sine pentru a-şi iubi mai bine aproapele. ADRENALINA. Hormon produs de glanda suprarenală cu rol primordial în funcţionarea sistemului nervos simpatic. SINONIM: epinefrina. Adrenalina este fabricată de regiunea medulară (centrală) a glandei suprarenale. Secreţia sa este declanşată de către partea zisă simpatică a sistemului nervos autonom (vegetativ), ca urmare a unui stres, unei emoţii, unui pericol. Adrenalina este unul dintre elementele de răspuns de apărare al organismului: stimularea aparatului cardiovascular (accelerarea bătăilor inimii, hipertensiune, vasoconstricţie); dilatarea bronhiilor, cu facilitarea respiraţiei; creşterea nivelului sangvin de glucoza, sursa de energie pentru celule. Adrenalina acţionează asupra celulelor ţintă, fixându-se pe două tipuri de receptori, alfa şi beta, care declanşează reacţia celulelor. UTILIZARE TERAPEUTICĂ. Adrenalina, fabricată pe cale sintetică începând cu anul 1900, este utilizată în tera­ peutică, mai ales în forma injectabilă. AERATOR TRANSTIMPANIC. Sistem de drenaj plasat în membrana timpanică ce pune în comunicaţie urechea medie şi urechea externă. SINONIME: diaholo, dren transtimpanic, yoyo. Amplasarea unui aerator transtimpanic, rară la adult, este frecventă la copil. Ea este indicată în cazul unei surdităţi de transmisie (datorită unei afectări a urechii medii sau externe), legată în principal de o otită seroasă sau de repetate otite medii acute. Aeratorul permite ventilarea urechii medii

AFAKIE şi eliminarea secreţiilor, deci recuperarea auditivă. Implantarea, care implică o perforare a timpanului, se face cu ajutorul unui microscop, sub anestezie generală. în mod obişnuit, aeratorul este lăsat pe loc o perioadă mergând de la 6 luni la 1 an. Prezenţa sa interzice de obicei scăldatul. Riscul principal al aeratoarelor transtimpanice este neînchiderea perforaţiei timpanice după îndepărtarea drenului, ceea ce poate necesita o intervenţie chirurgicală. AEROBILIE. Prezenţă a aerului în căile biliare (canalul coledoc sau vezicula biliară). AEROCOLIE. Distensie a colonului printr-un conţinut gazos supraabundent. Aerocolia provoacă o umflare a abdomenului resimţită de către pacient. Ea poate să fie izolată, în cazul tulburărilor funcţionale intestinale, sau asociată altor fenomene pato­ logice abdominale: colica hepatică, colica nefretică, peritonita etc. Un examen radiologie (abdomen fără pre­ gătire) permite să se confirme diagnosticul. Această tul­ burare, fără gravitate în sine, nu reclamă un tratament specific. AEROFAGIE. Deglutiţie de aer care poate provoca o aerogastrie. Ingestia unei anumite cantităţi de aer este normală. Când este excesivă, ea este provocată de o mare nervozitate care se manifestă prin mişcări frecvente de deglutiţie. Dilatarea anormală a stomacului pe care o poate provoca (aerogastria) dă o senzaţie de colici abdominale. La sfârşitul mesei, excedentul de aer este adesea dat afară (eructaţie). Aerofagia nu are tratament specific eficace în afara tratamentelor aplicate pentru tulburările nervoase. AEROGASTRIE. Prezenţă excesivă a aerului în stomac şi care poate duce la distensia acestui organ. Aerogastria este, în general, consecinţa unei deglutiţii excesive de aer, dar poate, de asemenea, să constituie dovada atingerii unui organ apropiat. în afara excepţiilor, aerogastria nu reclamă un tratament specific. AEROSOL. Starea în care particule foarte fine ale unui lichid, unei soluţii sau unui solid se găsesc dispersate într-un gaz. Aerosolii sunt utilizaţi în general în tratamentul bolilor respiratorii. AFAKIE. Absenţa cristalinului. Afakia survine fie după o operaţie de cataractă (extra­ gerea chirurgicală a cristalinului), fie, mult mai rar, după un traumatism ocular. Ochiul lipsit de cristalin îşi pierde capacităţile de aco­ modare (care permit o vedere clară, atât de aproape, cât şi de departe) şi devine hipermetrop. Afakia este corectată cu ochelari sau lentile şi, încă, printr-un cristalin artificial implantat chirurgical.

AFAZIE
AFAZIE. Tulburare sau pierdere a capacităţii de expri­ mare şi de înţelegere a limbajului deprins, vorbit sau scris, independente de orice stare demenţială, atingere senzorială sau disfuncţie a musculaturii faringolaringeene. Afazia este urmarea, cel mai des, a unui accident vas­ cular cerebral afectând emisfera dominantă (stânga pentru dreptaci), dar ea poate fi consecinţa unei tumori, unui traumatism sau unei infecţii cerebrale. AFECŢIUNE. Modificare patologică a organismului. Acest termen este în mod curent folosit ca un sinonim pentru termenul „boală". AFONIE. Pierdere a sonorităţii vocii. Afonia poate fi cauzată de o inflamaţie a laringelui (laringită acută sau cronică), de o tumoră sau de o paralizie a nervilor motori ai laringelui. Există şi afonii psihice, de origine isterică, survenind adesea după un traumatism violent. -> DlSFONlE. AFTA. Mică ulceraţie superficială, dureroasă, observată cel mai des pe mucoasa bucală şi uneori pe mucoasa genitală. Aftele pot fi izolate sau pot să se integreze într-o boală mai generală, aftoza. Dacă originea lor este necunoscută, nu există nici o îndoială că recidivele lor, foarte frecvente, sunt legate de factori infecţioşi, hormonali, alimentari şi de surmenaj. Ele se vindecă, de obicei, fără a necesita trata­ ment, în vreo zece zile. SIMPTOME Şl SEMNE. Evoluând în pusee, aftele pot fi de mărime foarte mică (aftele miliare) sunt uriaşe (aftele necrotiee ale lui Sutton). Aftele bucale sunt ulceraţii rotunde sau de formă ovală, pe fond gălbui şi înconjurate de un halou roşu inflamator. Ele afectează gingiile, marginea internă a buzelor şi fălcilor, marginile limbii. Aftele genitale, rar izolate, se observă în principal în boala lui Bchcet, în care ele sunt asociate la numeroase afte bucale. TRATAMENT ŞI PREVENIRE. Tratamentul constă în aplicarea de antiseptice, de anestezice locale şi de antibiotice (tetraciclină), spălaturi de gură antiseptice, aport de vita­ mine din grupul B. Măsurile de prevenire clasice sunt importante pentru aftele bucale: o bună higiena bucodentară şi suprimarea alimentelor care declanşează puseele: şvaiţe­ rul, fructele uscate sau acide (nuci, alune etc.) şi condi­ mentele. -> FEBRĂ AFTOASĂ. AFTOZA. Afecţiune cronică ce este caracterizată prin pusee de afte bucale şi/sau genitale. în aftoze, puseele de afte sunt asociate cu semne extramucoase (leziuni oculare, nervoase sau vasculare, febră, afectare a stării generale) şi recidivează la intervale mai mult sau mai puţin apropiate.

18
AGAMAGLOBULINEMIE. Absenţă a gamaglobulinelor (imunoglobulinelor G, sau IgG, plasmatice care joacă rol de anticorpi) în sânge. Absenţa gamaglobulinelor favorizează apariţia infec­ ţiilor bacteriene grave şi recidivante. în toate cazurile, tratamentul asociază o antibioterapie cu injectarea de gama­ globuline purificate. AGENEZIE. Absenţă totală sau parţială a unui ţesut, a unui organ sau a unei structuri din timpul vieţii embrionare, datorată unei cauze ereditare. Spre deosebire de aplazie (în care absenţa organului este consecinţa unei opriri a dezvoltării în timpul vieţii intra­ uterine), agenezia poate să însoţească anomaliile altor organe rezultate din acelaşi lot de celule embrionare. DIAGNOSTIC. O agenezie este vizibilă la ecografie antenatală. După naştere, alte examene confirmă diagnos­ ticul: radiografia (radiografia toracică pentru agenezia pulmonară, radiografia membrului superior pentru agenezia cubitusului sau radiusului), scanografia sau imageria prin rezonanţă magnetică (agenezia corpului etc). Ageneziile, de orice fel, necesită acordarea asistenţei în mediu specializat. AGEUZIE. Pierdere totală sau parţială (în acest caz se vorbeşte de hipogeuzie) a simţului gustului. Senzaţiile gustative elementare sunt: sărat, dulce, amar şi acid. Senzaţiile gustative mai elaborate se realizează prin intervenţia simţului mirosului şi a sensibilităţii generale a gurii. în general, ageuzia este asociată unei pierderi a simţului mirosului (anosmie). AGLUTINARE. Reacţie specifică de apărare a organis­ mului, caracterizată prin adunarea în mici grămezi a glo­ bulelor roşii, bacteriilor sau altor elemente, în prezenţa anticorpilor corespunzători. Acest fenomen serveşte în laborator la punerea în evidenţă a diferitelor tipuri de antigene sau de anticorpi. Hemaglutinarea, testul folosit în mod curent pentru determinarea grupului sangvin căruia îi aparţine un individ, se bazează pe acest principiu. AGLUTININĂ. Anticorp capabil să producă aglutinarea elementelor (celule, germeni, globule roşii etc.) purtătoare ale antigenului împotriva căruia el se îndreaptă. Aglutininele antibacteriene apar în serul subiecţilor care au fost în contact cu anumite bacterii. Acest contact poate să fi fost spontan, în timpul unei infecţii datorată germenului cauzal (febra tifoidă) sau provocată printr-o vaccinare (vaccinul TAB, contra febrei tifoide). Punerea în evidenţă a aglutininelor la un nivel ridicat permite să se aducă dovada indirectă a responsabilităţii unui germene într-o infecţie. Variaţia acestor niveluri de aglutinine este un martor al evoluţiei bolii.

19
AGNOZIE. Incapacitate de a recunoaşte obiectele, independentă de vreun deficit senzorial. DIFERITELE TIPURI DE AGNOZIE. Agnozia nu priveşte, în general, decât o singură funcţie: auzul, pipăitul sau văzul. Astfel, un obiect va putea fi recunoscut cu văzul şi auzul, dar nu prin pipăire. • Agnozia auditiva este incapacitatea de a identifica zgomotele cunoscute, sunetele muzicale şi limbajul vorbit, în pofida unui auz normal. • Agnozia tactila este incapacitatea de a recunoaşte obiectele doar prin contactul acestora cu degetele. • Agnozia vizuala este incapacitatea de a recunoaşte cu ajutorul văzului, atunci când pacientul nu este orb, formele sau semnele cunoscute: obiecte, imagini, culori, litere, cifre etc. Când pacientul este incapabil să identifice o faţă cunoscută sau propria sa imagine într-o oglindă, se vorbeşte de prosopagnozie. AGRAFA. Mică lamă metalică utilizată pentru suturarea plăgilor. Agrafele se scot după 6-8 zile, dar, cu scopul de a obţine o cicatrice cât mai delicată, este posibil să fie desfăcute sau îndepărtate din două în două din a patra zi. Ele sunt adesea înlocuite prin benzi hiperadezive sau prin fire. AGRAFIE. Incapacitate de a scrie, independentă de orice tulburare motorie. AGRANULOCITOZĂ. Absenţă în sânge a granulocitelor neutrofile (globule albe care intervin în lupta împotriva agenţilor infecţioşi). AGREGARE PLACHETARĂ. Fenomen consecutiv aderării plachetelor una de alta şi la colagen (proteină a ţesutului conjunctiv), sub efectul adenozindifosfatului pe care acestea îl eliberează. Agregarea plachetară constituie etapa prealabilă coagulării sangvine atunci când este lezat un vas. Ea poate avea şi efecte nedorite atunci când se produce pe o placă de aterom: în acest caz favorizează constituirea trombusului (cheagului), care se desprinde şi astupă un vas mic ce irigă creierul, ceea ce constituie un accident ischemic tranzitoriu. AGRESIVITATE. Tendinţă de a se opune aproapelui sau de a-1 ataca, în mod real sau închipuit. Agresivitatea se găseşte în strânsă legătură cu satis­ facerea necesităţilor vitale, stăpânirea mediului şi afirmarea de sine. Actele agresive sunt cele care reţin cel mai bine atenţia datorită caracterului lor spectacular şi potenţial periculos (crizele de furie), dar agresivitatea poate lua şi alte forme: atitudini (mimici, priviri), cuvinte (ironie, bârfă, ameninţări, insulte) sau halucinaţii. La originea numeroaselor tulburări mintale se află o agresivitate latentă, care dă naştere angoasei şi sentimentului de vinovăţie. Simptom al psihopatiei, agresivitatea se

ALĂPTARE
întâlneşte în diferite boli psihiatrice: nevroze, psihoze şi în toxicomanii, epilepsie etc. Terapeutica agresivităţii se bazează mai întâi de toate pe tratamentul cauzei sale, atunci când aceasta este cunoscută (alcoolism, boală psihiatrică etc). Ea trebuie, de asemenea, să încerce amenajarea condiţiilor de viaţă şi de igienă mintală a pacientului (acţiuni pedagogice vizând consolidarea, prin punerea lor în valoare, a atitudinilor de toleranţă, de înţelegere). în toate cazurile, chimioterapia se dovedeşte eficace: tratamentul sedativ cu tranchilizante şi cu neuroleptice. Uneori poate fi propusă o psihoterapie. AHILE (tendonul lui). Tendon care asigură inserţia muşchiului triceps sural (muşchiul puternic al gambei) pe calcaneu (osul călcâiului). Tendonul lui Ahile, cel mai voluminos tendon din organism, permite flexia plantară a gleznei. Foarte rezistent, acest tendon poate suporta o încărcătură de 400 kilograme. PATOLOGIE • Ruptura subcutanata a tendonului lui Ahile urmează unui efort violent şi provoacă o rupere a ţesuturilor. Ea survine la sportivul adult al cărui tendon este fragilizat printr-o degenerescentă a fibrelor tendinoase. Subiectul resimte o durere brutală şi se prăbuşeşte, absolut incapabil să meargă sau să alerge. El nu poate să stea în vârful picioarelor şi deasupra călcâiului se formează o depresiune marcată. Imobilizarea gleznei într-o gheată gipsată este necesară pe durata a aproximativ 2 luni. Pacientul poate să facă din nou sport după 4-6 luni. La sportivii de mare nivel sau în caz de recidivă se poate avea în vedere o operaţie chirur­ gicală. -> BURSITĂ, TENDINITÂ, TENOSINOVITĂ. AINS -• ANTIINFLAMATOR. AKINEZIE. Tulburare caracterizată printr-o rărire a mişcărilor spontane ale corpului şi o încetinire a mişcărilor voluntare, în pregătirea lor sau în timpul executării lor, manifestări independente de vreo leziune a căii motorii principale. SINONIM: acinezie. CAUZE. Akinezia este unul din principalele simptome ale bolii lui Parkinson. Ea este consecinţa leziunilor sistemului extrapiramidal, îndeosebi a nucleilor cenuşii centrali (mase de substanţă cenuşie situate în emisferele cerebrale). ALĂPTARE. Mod de alimentare a nou-născutului şi a sugarului în care laptele joacă rolul exclusiv sau principal. Perioada de alăptare exclusivă se întinde în mod obişnuit de la naştere până la vârsta de 2-4 luni. în timpul acestei perioade, necesităţile copilului sunt deosebit de ridicate în apă, energie (proteine, glucide şi lipide), în calciu şi în fosfor, toate aceste elemente fiind prezente în lapte. Alăptarea maternă. Aceasta este alăptarea la sân. Laptele de mamă este alimentul cel mai bine echilibrat pentru sugar (conţinutul în grăsimi, elemente minerale,

ALĂPTARE oligoelemente şi vitamine). Laptele îi aduce sugarului anti­ corpii indispensabili pentru a lupta împotriva infecţiilor, în special a gastroenteritelor. De altfel, alimentarea sugarului la sân creează un raport fizic şi afectiv privilegiat între mamă şi copil. De la primele ore după naştere, glanda mamară secretă un lichid gălbui şi vâscos, colostrul, foarte bogat în elemente antiinfecţioase. Adevărata secreţie lactată apare adesea mai târziu. Sânii devin adesea tari şi dureroşi. Primul supt este de o mare importanţă, deoarece de buna desfăşurare a sa va depinde buna continuare a alăptatului. Ideal este să se pună nou-născutul la sân la 2 ore după naştere. Bebeluşul trebuie să prindă între buzele sale întreaga areolă a sânului. După 5 minute de supt, mama îl va pune la celălalt sân. Supturile următoare sunt în general frecvente (în jur de 7 sau 8 în 24 ore) şi durează între 3 şi 5 minute pentru fiecare sân. Este recomandat ca supturile să fie distanţate puţin câte puţin, mai ales noaptea, astfel încât să nu i se mai dea sugarului decât 6 supturi zilnice. IGIENA MAMEI. Este indicat ca mama să se hrănescă cu alimente bogate în proteine şi în calciu (cel puţin un litru de lapte pe zi sau echivalentul sub formă de produse lactate diverse) şi să se odihnească regulat. Este sfătuită să bea mult, cel puţin 2 litri pe zi, dar să evite consumul de băuturi alcoolice, cafea sau ceai. Tutunul poate provoca apnee (întreruperi respiratorii trecătoare) nou-năseutului. înaintea fiecărui supt, mama trebuie să-şi spele mâinile cu săpun şi să usuce vârfurile sânilor pentru a evita riscul apariţiei de crăpături sau a unei infecţii. O spălare zilnică cu apă şi săpun este suficientă. Un sutien cu deschidere frontală uşurează suptul şi permite să se evite distensia ţesutului conjunctiv de susţinere a sânului. SUPRAVEGHERE. La sugar, râgâitul (eructaţia), de la sfârşitul suptului, este fiziologic şi poate fi însoţit de regurgi­ tarea unei mici cantităţi de lapte. Se schimbă copilul care adoarme apoi în mod natural şi care se manifestă adesea 3 sau 4 ore mai târziu pentru suptul următor. în mod obişnuit, sugarul are scaune de 4 sau de 5 ori pe zi,cu un aspect galben-auriu şi grunjos. Luarea în greu­ tate trebuie urmărită regulat. în prima săptămână, cântărirea se face zilnic. în continuare, este suficient să fie cântărit o dată sau de două ori pe săptămână. Greutatea sugarului creşte cu 25-30 grame pe zi până la 2 luni, apoi cu 20 grame pe zi până la 6 luni. INCIDENTE ŞI CONTRAINDICAŢII. La începutul lactaţiei, obturarea sânilor,dureroasă pentru mamă, poate împie­ dica sugarul să sugă în mod convenabil. Atunci este recomandabil să se utilizeze o pompă „trage-lapte" sau să se preseze sânul manual pentru a preleva excedentul de lapte. Crăpăturile mamelonare, foarte dureroase, sunt destul de frecvente. Tratamentul lor nu poate fi propus decât de către medic. Ele pot 1! protejate prin utilizarea unui mamelon artificial. De asemenea, este posibil să se tragă laptele ci: pompa „trage-lapte" şi să fie dat sugarului într-un biberon

20
Prevenirea crăpăturilor constă într-o igienă locală riguroasă şi în aplicarea de creme protectoare neparfumate. Incidente infecţioase ca o limfangita (inflamaţia vaselor limfatice) sau un abces al sânului, care provoacă febră şi durere mamară, necesită un tratament cu antibiotice al mamei şi o oprire temporară a alăptării. De altfel, unele boli (SIDA, limfangita) pot fi transmise prin laptele matern. Alăptarea propriului copil sau trimiterea laptelui la un lactarium nu este permisă, în aceste cazuri. în cursul alăptării, se ajunge câteodată să se aibă în vede­ re trecerea rapidă la alăptarea artificială (din cauza unei insuficienţe de lapte, de exemplu). Atunci i se administrează mamei bromocriptină (inhibitor al prolactinei). Pentru a evita reactivarea secreţiei lactate, nu trebuie tras laptele din sân. Alăptarea mixtă. Acest mod de alimentare alternează alăptarea la sân cu cea cu biberonul. Cel mai adesea, secreţia lactată scade treptat. Pentru a evita o înţărcare prea brutală, mama poate înlocui atunci un supt cu un biberon de lapte la mijlocul zilei, apoi, după 3-4 zile de adaptare, se suprimă un nou supt. Se va evita suprimarea a două supturi unul după altul şi se va menţine de preferinţă suptul de dimineaţă şi, dacă este posibil, pe cel de seară. Alăptarea artificială. Aceasta este alăptarea cu biberonul. La naştere, oprirea lactaţiei poate fi obţinută prin admi­ nistrarea de bromocriptină. Mama trebuie să evite consumul de prea multe lichide. Ea poate recurge în mod excepţional la înfăşarea pieptului cu o bandă Velpeau. Atunci când mama nu alăptează, ea foloseşte lapte dietetic special, adaptat vârstei,nou-născut sau sugar,conformându-se prescripţiilor pediatrului. Numărul de biberoane este fixat în funcţie de greutatea iniţială a copilului. Compoziţia diferitelor tipuri de lapte artificial se apropie de cea a laptelui de mamă. Laptele pentru prima vârstă este înlocuit la capătul a 6 luni prin laptele pentru vârsta a doua, mai bogat în calciu şi fier. Tipurile de lapte pasteurizat sau sterilizat nu trebuie să fie avute în vedere înaintea vârstei de 1 an. IGIENĂ A MATERIALULUI. Un set de biberoane şi tetine permite să se aibă întotdeauna la îndemână un biberon gata să fie încălzit. Pregătirea trebuie să respecte reguli stricte de igienă. Există două metode: sterilizarea la cald şi sterili­ zarea la rece. Pentru sterilizarea la cald se lasă biberoanele şi tetinele în apă adusă la fierbere 15 până la 20 minute sau într-o oală sub presiune (sau un sterilizator) timp de 5 până la 10 minute. Biberoanele pentru ziua respectivă pot fi preparate simultan, apoi puse în frigider. Pentru sterilizarea la rece, biberoanele şi tetinele sunt cufundate într-o soluţie antiseptică timp de aproximativ 30 minute. Foarte simplă, această metodă necesită o clătire prelungită a biberoanelor şi tetinelor înainte de utilizare. Oricare ar fi metoda aleasă, fiecare biberon este reîncălzit înainte de folosire fie la baie-marie, fie într-un încălzitor de biberoane. SUPRAVEGHERE. Este uşoară deoarece cantitatea de lapte primită de copil este cunoscută de părinţi. Totuşi, greutatea

Ei trebuie deci să evite radiaţia solară. Performanţele psihice şi reflexele sunt alterate începând de la o alcoolemie (concentraţia de alcool în sânge) de 0. Hiperalbuminemiile (creşterea nivelului de albumina în sânge). unei pregătiri defectuoase a biberoanelor sau unui lapte prost adaptat. mac. cu irisul translucid de culoare gri albăstrui. Albeaţa poate fi consecinţa unui traumatism al corneei (plagă sau arsură) sau a unei keratite infecţioase (herpes. TRATAMENT. o pierdere excesivă prin scaune şi mai ales prin urină (albuminurie). pe axul vizual. antipaludice sau antigutoase. de exemplu. mai ales vara. ca şi scaunele. ALBUMINURIE. complicate cu o comă zisă „etilică" (alcoolism acut). Tratamentul. Opacitate mai mult sau mai puţin întinsă a corneei. deoarece riscurile de diaree sunt mult mai mari. Prezenţă a unei proteine. o dereglare a absorbţiei intestinale în cursul anumitor boli digestive. analgezice. Această pată antrenează o scădere a acuităţii vizuale dacă ea este situată în centrul corneei. Acţiunea alcoolului asupra siste­ mului nervos modifică funcţionarea acestuia. stagnare a greutăţii. SIMPTOME. în care cantităţile de albumina (albuminemia) sunt în jur de 40 grame la litru. O hipoalbuminemie (scăderea cantităţii de albumina din sânge) poate fi cauzată de mai mulţi factori: un deficit în aportuJ alimentar în proteine. se întinde în cazuri rare prin pusee inflamatorii. Ei constituie subiecţii eritemelor solare (insolaţii) şi ai atingerii mai frecvente de cancere cutanate în raport cu cifra normală. adesea de origine cicatriceală. fără ca subiectul să fie în mod necesar conştient: înlăturarea inhi­ biţiilor psihologice. Substanţă azotată de origine vegetală. ALBUMINA. anticanceroase.21 copilului trebuie supravegheată. conducând adesea la comportamente periculoase. împreună cu globulinele. o anomalie a sintezei hepatice ca în cazul cirozelor. constă în keratoplastie (grefă de cornee). albumina. ALBEAŢA.5 grame pe litru. în cazul unei come etilice (se spune că subiectul este beat mort). diaree. INCIDENTE. şi numeroase leziuni organice pe termen lung (alcoolism cronic). brebenoc etc. Acest termen trebuie să fie înlocuit prin cel de proteinu­ rie (prezenţa proteinelor în urină). corespunzând unei diminuări a concentraţiei de acid în plasmă şi în lichidele interstiţiale (lichide ale sectorului extracelular. rărire a numă­ rului de urinări. proastă digestie etc. Această afecţiune este cauzată de un defect al metabolismului melaninei şi este carac­ terizată printr-o absenţă a acestui pigment care protejează pielea de radiaţiile solare. EFECTE NEDORITE. relaxarea. -• PH-ULUI URINAR ALCALOID. a albuminei dar şi a altor proteine plasmatice prin filtrul renal atunci când rinichiul este afectat. Tulburare a echilibrului acidobazic al organismului. unele proteine conţinute în laptele de vacă (în particular (3-lactoglobulina şi cazeina. Acuitatea lor vizuală este mai puţin bună decât cea medie. în urină. extrase din diverse plante (belladonă. El este rapid transformabil în grăsimi. sunt aproape întotdeauna urmarea unei deshidratări. diminuarea capacităţilor de con­ centrare şi de judecată. colinergice. Alcoolul aduce multă energie. Acest ultim caz este consecinţa trecerii. ALCALOZA. principalele proteine sangvine. în principal. în care se scaldă celulele). Albeaţa. Alcaloizii sunt adesea baze puternice combinate cu acizi. Un consum excesiv de alcool antrenează starea de beţie care se traduce prin vomă şi tulburări respiratorii. SINONIM: etanol. care în principiu este stabilă. cu proprietăţi terapeutice sau toxice. 30 kilojouli (7 kilocalorii) pe gramul de alcool. Proteină hidrosolubilă sintetizată în ficat. poate surveni moartea prin colaps sau asfixie. foarte rare. Pe termen lung. euforia. cu excepţia sectorului vascular. Atunci se vorbeşte de proteinurie. Frecvenţa albinismului este mai importantă la subiecţii cu pielea închisă la culoare. Albumina reprezintă 55% din toate proteinele plasmei sangvine. . să poarte ochelari cu lentile colorate şi să aplice pe piele o cremă solară cu mare grad de protecţie. -> BURNETT (sindrom al lui). constituind. abces al corneei). utilizat ca antiseptic. în cursul ALCOOL ETILIC unei hipertensiuni arteriale sau al unui diabet zaharat. ALCALINIZANT URINAR (modificator al). care nu există în laptele de mamă) pot produce la copil reacţii alergice. Substanţă lichidă ce cuprinde o structură chimică numită hidroxil (formată dintr-un atom de oxigen şi un atom de hidrogen). ALCOOL ETILIC. Albeaţa se manifestă sub forma unei pete în general albe. în mod normal în cantitate mică. Afecţiune ereditară rară.) sau obţinute prin sinteză. chirurgical. Incidentele sunt consecinţa. eritem. Unii alcaloizi sunt utilizaţi ca antispastice digestive. încrederea în sine putând să fie urmată de o oboseală şi de o dispoziţie depresivă. deoarece în cursul bolilor de rinichi toate proteinele (şi nu doar albumina) sunt detectate în urină. CAUZE. ALCALINELOR (sindrom al). Părul şi perii albinoşilor sunt albi. caracterizată printr-o depigmentare totală sau parţială a pielii. părului şi perilor. continuată de o stare de somnolenţă. pielea decolorată. ALBINISM. intră în compoziţia băuturilor alcoolizate. ochii lor sunt roz.

ALCOOLEMIE
Alcoolul interacţionează cu numeroase medicamente: el poate diminua efectele lor (în cazul unora dintre antibiotice), sau poate să le amplifice (risc crescut de somnolenţă în asocierea cu tranchilizantele, analgezicele, antitusivele). UTILIZARE TERAPEUTICĂ. Sub o formă improprie consumului (alcool denaturat sau modificat, adică cu adăugarea unei substanţe colorante), alcoolul etilic se utili­ zează ca antiseptic contra bacteriilor, doar pentru piele şi în absenţa oricărei plăgi. El este comercializat în grade diferite de diluare: 90,70 sau 60% în volum. Forma 70% în volum (70 mililitri de alcool diluaţi în 30 mililitri de apă) asigură cea mai eficientă asepsie (comparativ cu celelalte concentraţii). ALCOOLEMIE. Conţinutul în alcool etilic al sângelui. Alcoolemia este indicatorul cel mai precis pentru a aprecia importanţa unei ingestii de alcool. Se consideră că dincolo de 0,50 grame pe litru pot apărea anomalii de comportament. Beţia corespunde unor valori de la 1 la 2 grame; dincolo de 3 grame, poate surveni o comă. Totuşi, valorile alcoolemiei variază în funcţie de mai mulţi factori: gradul alcoolic, cantitatea ingerată în raport cu vârsta şi cu greutatea corporală a subiectului, momentul ingestiei (pe nemâncate sau în cursul unei mese) şi natura alimentelor ingerate în acelaşi timp cu alcoolul, sexul şi starea de sănătate a subiectului. Legislaţia defineşte o valoare a alcoolemiei de la care plecând conducerea vehiculelor este interzisă. Această valoare variază după ţară de la 0,20 la 0,80 grame la litru. în medie, 3 pahare de vin roşu sau 2 pahare de băutură mai alcoolizată sunt suficiente pentru a creşte nivelul alcoolemiei dincolo de 0,50 grame la litru. ALCOOLISM. Dependenţă faţă de alcool şi ansamblul manifestărilor patologice care rezultă de aici. SINONIM: etilism. Termenul de alcoolism desemnează deci atât conse­ cinţele patologice ale unui consum excesiv şi prelungit de alcool (alcoolopatie), cât şi dependenţa de alcool (alcoolodependenţa). Incidenţa alcoolismului creşte în lume de ani de zile în societăţile industrializate, alcoolismul constituie a treia cauză de deces după afecţiunile cardiovasculare şi diferitele tipuri de cancere. Personalitatea alcoolicului a dat loc unor numeroase investigaţii (psihanalitice, genetice, sociologice): se reţine adesea o identificare a efectelor dăunătoare ale unui tată, ale unei mame, concomitent tiranici şi supraprotectori, ceea ce ar antrena la subiect un sentiment de nesiguranţă, o dificultate în afirmarea sa, precum şi o agresivitate prost stăpânită. La femei, alcoolismul apare adesea într-un context de frustrare narcisistă, de insatisfacţie familială, de divorţ, în situaţii de regres. Prost tolerat din punct de vedere social, alcoolismul feminin păstrează un caracter mai secret şi

22
solitar. Anumite nevroze, în particular cele fobice, constituie o cauză insuficient cunoscută a alcoolismului feminin. SIMPTOME ŞI SEMNE. Clasic, intoxicaţia alcoolică evo­ luează în trei faze: — asimptomatică, cu camuflare (ascunderea sticlelor) şi vinovăţie; — crucială, cu polarizarea pe alcool, scăderea voinţei, începutul unei atingeri organice; — cronică (după 4 până la 6 ani) cu alterarea gravă a stării generale şi tulburări psihice asociate (cu asonognozie sau necunoaşterea bolii sale de către subiect). în acest stadiu, alcoolicul nu se mai poate stăpâni să bea, chiar dacă doreşte aceasta. Simptomele alcoolismului sunt foarte variate: modificări ale personalităţii (gelozie, stări de furie necontrolate, iritabilitate), promisiuni repetate de a înceta băutura, schimbări în maniera de a bea (trecerea de la bere la alcooluri tari, de exemplu), dezinteresul faţă de mâncare, neglijenţă fizică, tulburări de memorie etc. Subiectul poate avea greţuri, poate voma, poate tremura dimineaţa, poate suferi de dureri abdominale, de crampe musculare, de amorţiri şi furnicături. Pulsul său poate fi neregulat, faţa roşie cu o dilatare a capilarelor, mersul îi devine instabil. O privare bruscă de alcool a subiectului dependent poate declanşa un delirium tremens (tremurături, halucinaţii, convulsii). PATOLOGIE. Persoanele care consumă de obicei mari cantităţi de alcool sunt expuse diferitelor patologii: sensi­ bilitate crescută faţă de infecţiile bacteriene, cancere ale orofaringelui,esofagului, bronhiilor, boli hepatice (ciroză, hepatită alcoolică), leziuni nervoase grave (encefalopatii). Alcoolismul antrenează, de asemenea, tulburări psihice. Alcoolismul cronic conduce la delirium tremens sau la forma sa atenuată, delirul subacut. Unele deliruri se asea­ mănă cu paranoia pe anume teme (gelozie, persecuţie). Demenţa, consecinţa finală a unor alcoolisme, necesită internarea într-o instituţie. La femei, alcoolismul evoluează mai rapid decât la bărbaţi, din cauza unei fragilităţi fiziologice crescute. TRATAMENT. Nu poate fi întreprins decât la cererea subiectului alcoolic după recunoaşterea excesului. Dezobişnuirea este adesea uşoară. Ea implică un sprijin energic (eventuală spitalizare), o alimentaţie echilibrată şi o chimio­ terapie (tranchilizante, anudepresive, neuroleptice, vitamine). Tehnicile care se bazează pe schimbarea hotărârii subiec­ tului au recurs la disulfiram şi la metronidazol. Mai delicată este îngrijirea de lungă durată, indispen­ sabilă în caz de recidive severe sau prea frecvente. Această îngrijire necesită o urmărire psihologică a subiectului, centrată pe conflictele sale şi viitorul său: trebuie să fie ajutat să-şi restaureze capacităţile relaţionale, să-şi regăsească autonomia etc. Asociaţiile foştilor băutori aduc adesea un sprijin serios.

23
ALCOOLIZARE. 1. Impregnare alcoolică cronică. 2. Tehnică constând în infiltrarea unui nerv sau a unui ganglion nervos cu alcool etilic absolut sau cu fenol pentru a suprima durerea din zona corespunzătoare sau pentru a distruge ţesuturile patologice. Alcoolizarea constituie, de asemenea, un tratament palia­ tiv, de utilizare recentă, al tumorilor maligne ale ficatului, când sunt de mărime mică (cel mult 5 cm în diametru): alcoolul antrenează atunci o topire a ţesutului tumoral. Injecţia (cu 8 până la 10 mililitri de alcool) se practică pe cale percutană sau pe ventru deschis, sub control radiologie. Dacă tumorile sunt numeroase, sunt necesare mai multe şedinţe de infiltraţie. ALCOTEST. Aparat destinat măsurării conţinutului în alcool al aerului expirat de un subiect (Brevet). Eulotestele, răspândite în marele public, permit fiecăruia să-şi măsoare propria impregnare alcoolică. ALDOSTERON. Hormon steroid secretat de glanda suprarenală, jucând un rol capital în menţinerea echilibrului sodiu-potasiu în organism şi în reglarea tensiunii arteriale. Aldosteronul este cel mai puternic şi cel mai important dintre mineralocorticosteroizi, hormonii sintetizaţi în cortexul (partea periferică) glandei suprarenale şi activi asupra substanţelor minerale (sodiu, potasiu, de exemplu). El permite rinichiului să absoarbă sodiul şi, în schimb, favorizează eliminarea potasiului. PATOLOGIE • Hiperalclosleronismul (hipersecreţia de aldosteron) se caracterizează printr-o hiperkaliemie (scăderea nivelului sangvin al potasiului). El se numeşte secundar atunci când secreţia de aldosteron este stimulată în mod excesiv ca răspuns al unei scăderi a volumului sangvin. Se numeşte primar în alte cazuri: atunci este consecinţa, adesea, a unui adenom al lui Conn (tumoră benignă a glandei suprarenale). • Hipoaldosteronismul (hiposecreţia de aldosteron) este caracterizat printr-o pierdere de sodiu şi de apă prin urină, provocând o deshidratare cronică şi necesitând un tratament hormonal substitutiv permanent. Hipoaldosteronismul se observă mai ales în caz de distrugere a glandelor suprarenale, caracteristică bolii lui Addison. -• ADDISON (boală a lui), CONN (sindrom al lui). ALERGEN. Substanţă care antrenează o reacţie alergică la unii subiecţi. • Pneumalergeneie, care pătrund pe cale respiratorie în organism, sunt conţinute în acarienii din praful de casă, în polenuri, peri, scuame şi pene de animale, în mucegaiuri şi în poluanţii industriali. • Trofalergenele, care pătrund pe cale digestivă, sunt prezente în lapte, ouă, carne, peşte, unele fructe şi legume. Unele alimente sunt, de fapt, pseudoalergene, adică ele produc simptome care simulează alergia deoarece sunt bogate în histamină, substanţa care declanşează efectele

ALEXIE
alergiei (brânzeturi, băuturi fermentate, varză murată, cârnaţi, conserve), sau pentru că provoacă eliberarea acesteia de către celulele organismului (ouă, crustacee, nuci, arahide, căpşuni, roşii, ciocolată, peşte, alcool). • Alte alergene afectează omul pe alte căi, foarte variate, calea sangvină, de exemplu; ele se găsesc în medicamente, în veninuri, în microbi. ALERGIE. Reacţie anormală şi specifică organismului venit în contact cu o substanţă străină (alergen) care nu antrenează tulburări la majoritatea subiecţilor. Pentru a surveni alergia, este necesar ca un prim contact să fi avut loc între alergen şi organismul subiectului (sensi­ bilizare). MECANISM. Rolul sistemului imunitar este de a recu­ noaşte antigenele care se găsesc la suprafaţa microorga­ nismelor şi de a produce anticorpi (imunoglobuline) şi globule albe (limfocite) sensibilizate. Acestea vor intra în contact cu aceste antigene cu scopul de a distruge micro­ organismele. Un proces asemănător se produce în mecanismul alergiei, dar sistemul imunitar produce atunci anticorpi şi limfocite sensibilizate faţă de substanţe inofen­ sive, alcrgenele, care sunt identificate pe nedrept ca antigene periculoase. CAUZE. Alergiile survin la subiecţii genetic expuşi: este un lucru frecvent ca manifestări alergice atât de diferite ca astma, eczema atopică, rinita alergică sau urticaria să afecteze mai mulţi membri ai unei familii. Alţi factori favorizează apariţia reacţiilor alergice: mediul (prezenţa unui animal), infecţiile virale şi factorii emoţionali. DIAGNOSTIC. Evocat plecând de la antecedentele per­ sonale şi familiale ale subiectului, de la obiceiurile de viaţă, de la semnele clinice (eczemă, urticarie, rinita, astm,diaree etc), diagnosticul este susţinut de testele cutanate. TRATAMENT. Cel mai bun tratament constă în evitarea, în măsura posibilităţilor, a oricărui contact cu alergenul în cauză. Desensibilizarea este utilă pentru alergiile cu veni­ nuri de insecte, la acarieni sau la unele polenuri: admi­ nistrând, sub o supraveghere medicală strictă, unele doze mici şi progresiv crescătoare de alergen, se favorizează formarea anticorpilor, care vor bloca în consecinţă reacţiile alergice. Acest tratament reuşeşte în aproximativ 2 cazuri din 3, dar trebuie să fie urmat timp de 3 ani cel puţin. Tratamentul poate provoca efecte nedorite (mâncărimi, edeme, erupţii), rar unele serioase (astm, şoc anafilactic). Antihistaminicele uşurează simptomele (mâncărimile dato­ rate unei înţepături de insecte, de exemplu). -• TOXIOERMIE. ALERGOLOGIE. Ştiinţă care studiază manifestările patologice (alergii) care survin atunci când organismul este expus la anumite substanţe sensibilizante (alergene). ALEXIE. Incapacitatea de a înţelege semnele scrise sau tipărite. SINONIM: cecitate verbala.

ALFABLOCANT ALFABLOCANT. Substanţă capabilă să se opună unor efecte ale adrenalinei. SINONIM: alfaadrenolitic. Medicamentele alfablocante sunt utilizate contra hipertensiunii arteriale fiind administrate pe cale orală (sau injectabile, în caz de urgenţă). Ele sunt contraindicate la copilul sub 12 ani şi pot fi responsabile de o scădere exagerată a tensiunii arteriale, de tulburări neurosenzoriale (ameţeli, zumzete în urechi), de tulburări digestive, de o reacţie alergică sau de o slăbiciune cardiacă. ALFASTIMULANT. Substanţă capabilă să reproducă unele efecte ale adrenalinei. SINONIME: alfaadrenergic, alfasimpatomimelic. ALGIE. Durere localizată, regională sau viscerală, indiferent de cauza ei. ALGIE FACIALĂ. Durere a feţei. Se disting două tipuri principale ale algiei faciale. • Algia vasculara a feţei, cauzată de o anomalie în funcţionarea vaselor, se manifestă printr-o durere intensă care afectează jumătatea feţei, cel mai adesea în spatele ochiului, însoţită de o roşeaţă cutanată, de o lăcrimare şi de o scurgere nazală, pe aceeaşi parte. Evoluţia se face în crize de 30 minute până la câteva ore, pe durata unei perioade care poate ajunge de la 15 zile la mai multe luni. • Nevralgia de trigemen, cauzată uneori de o boală neuro­ logică (scleroza în plăci), dar cel mai adesea fără cauză cunoscută, se manifestă printr-o durere deosebit de intensă, cu durata de 1 sau 2 minute, localizată de o singură parte a feţei. Ea este declanşată prin excitarea unei zone cutanate numită „zona trăgaci". Crizele durează câteva zile, chiar câteva săptămâni. TRATAMENT. Tratamentul algiilor faciale cuprinde îndeosebi utilizarea analgezicelor obişnuite (paracetamol) sau a antidepresivelor (amitriptilină). în cazul nevralgiei de trigemen, dacă aceste analgezice se dovedesc insuficiente, se prescriu betablocante (propranolol) sau antiepileptice (carmabazepină). în caz de eşec, poate fi efectuată o inter­ venţie chirurgicală asupra nervului trigemen. ALGODISTROFIE. Sindrom dureros al unei mâini, unui picior, chiar al unui membru întreg, cu tulburări vasomotorii şi trofice, şi demineralizare osoasă pronunţată. Algodistrofia rezultă probabil dintr-o perturbare de funcţionare a nervilor simpatici ai unui membru. Instalându-se în urma unui traumatism (fractură, entorsă), a unei intervenţii chirurgicale sau fără cauză aparentă, algodistrofia atinge cel mai des membrele inferioare, dar poate atinge membrul superior (sindromul umăr-mână după un infarct miocardic, de exemplu). SIMPTOME ŞI DIAGNOSTIC. Apare progresiv o nepu­ tinţă dureroasă a mâinii, piciorului, chiar a întregului membru. Se observă atunci o demineralizare osoasă pro­ nunţată şi întinsă, asociată, în primul moment, cu o umflare

24
a ţesuturilor moi însoţită de încălzire locală, apoi, în a doua fază, cu o răcire şi o retracţie a acestora, la originea unei rigidităţi a articulaţiei. Diagnosticul clinic se bazează pe caracterul extrem de deosebit al durerilor şi pe tulburările trofice. Atingerile osoase pot fi puse precoce în evidenţă mulţumită scintigrafiei, apoi diferitelor procedee de imagerie (absorbţiometrie bifotonică, scanografie). TRATAMENT ŞI PROGNOZĂ. Tratamentul comportă, înainte de toate, punerea în repaus a segmentului de membru atins: utilizarea unui baston sau a unei cârje este cel mai sigur mijloc de a suprima durerile provocate de o algodistrofie a genunchiului sau piciorului. Simptomele încetează foarte des în mod spontan la capătul a 6 până la 18 luni. Dar calcitonina, vasodilatatoarele şi anesteziile locoregionale prin blocaj nervos simpatic sunt utilizate frecvent pentru a grăbi vindecarea. O reeducare poate ajuta să se lupte împotriva anchilozei. Un oarecare grad de rigiditate poate persista ca sechelă definitivă, chiar atunci când algodistrofia atinge mâna, refracţiile fixează degetele în forma unei gheare ireductibile. ALIMENT. Substanţă consumată în stare naturală sau după gătire, susceptibilă să furnizeze materiale de creştere, să repare uzura ţesuturilor, să susţină necesităţile energetice şi să formeze substanţele de rezervă ale organismului. Toate alimentele sunt formate dintr-un mic număr de elemente simple, printre care se disting proteinele, glucidele, lipidele, apa, sărurile minerale şi fibrele. CONSTITUENŢII ALIMENTELOR • Proteinele sunt elementele celulei vii. Alimentaţia este cea care furnizează organismelor proteine. Proteinele de origine animală rezultă din carne, peşte, ouă, lapte şi derivatele lui (iaurt, brânzeturi). Valoarea lor nutritivă este mare deoarece coeficientul lor de absorbţie digestivă este ridicat şi pentru că sunt bogate în aminoacizi esenţiali. Proteinele de origine vegetală (cereale, legume uscate) au un coeficient de absorbţie mai mic şi sunt lipsite de unii aminoacizi esenţiali. • Glucidele, sau hidraţii de carbon, sunt substanţe energetice rapid utilizabile de către organism. După trecerea prin traiectul digestiv, ele pot fi utilizate direct, pot fi depozitate în ficat sub formă de glicogen sau transformate în lipide în ţesutul adipos. • Lipidele, sau grăsimile, utilizabile imediat sau depozitate în ţesutul adipos, sunt cea mai bună sursă de energie. Ele reprezintă aproximativ 13% din greutatea corporală la bărbaţi, 20% la femei. uApa permite transportul elementelor nutritive spre celulă. Ea reprezintă între 60 şi 70% din greutatea corpului uman. • Sărurile minerale (potasiu, calciu, magneziu etc.) se găsesc suspendate în apă. Calciul este necesar unei stări bune a oaselor şi dinţilor. Pentru metabolismul celular sunt necesare doze infime de zinc şi magneziu. Clorura de sodiu (sarea de masă) menţine echilibrul fluidelor corporale.

25
Excesul de clorură de sodiu poate favoriza o hipertensiune arterială. • Fibrele sunt formate în mare parte din glucide nedige­ rabile. Alimentaţia trebuie să acopere necesităţile nutriţionale. Pentru a fi echilibrată, ea trebuie să facă apel la mai multe tipuri de alimente care se completează. CLASIFICAREA ALIMENTELOR. în mod obişnuit ali­ mentele se clasează în şase grupe, ţinând cont de carac­ teristicile lor nutriţionale: grupa 1 (lapte şi produse lactate); grupa II (carne, peşte, ouă); grupa III (alimente grase: unt, margarina, smântână, uleiuri); grupa IV (cereale şi derivatele lor, cartofi, legume uscate); grupa V (fructe şi legume); grupa VI (zahăr şi produse zaharoase). B Alimentele din grupa I aduc proteine animale. Aportul lor în lipide şi în glucide este variabil. Ele sunt foarte bogate în calciu, în vitamine (A, B2, Bl2), dar conţin puţin fier şi practic deloc vitamină C. • Alimentele grupei II au un conţinut ridicat în proteine. Ele aduc fier şi vitamine B, chiar vitamină A în unele cazuri. • Alimentele grupei III nu reprezintă decât fracţiunea vizibilă a aportului de lipide. în fapt, există grăsimi „invizi­ bile" conţinute în alimentele animale. Ele sunt bogate în lipide, vitamina A (unt, smântână) şi E (margarina, anu­ mite uleiuri). • Alimentele grupei IV sunt alimente energetice bogate în glucide, conţinând de la 10% (cereale) la mai mult de 20% (legume uscate) proteine. Doar cartoful conţine numai 2% proteine. Aceste alimente conţin fibre şi vitamine ale grupelor B şi D. • Alimentele grupei V sunt bogate în apă, în săruri minerale, în vitamine, cu un conţinut în glucide variind de la 5 la 20%. Prin celuloza pe care o conţin, ele formează un element de balast, facilitând funcţionarea intestinului. Ele sunt aproape întotdeauna lipsite de lipide. Gătirea lor permite creşterea digestibilităţii fructelor şi legumelor, dar, prelungită, găti­ rea alimentelor poate avea efecte nefaste provocând distrugerea vitaminelor C şi B9 şi dispariţia unei părţi a sărurilor minerale. • Alimentele grupei VI (zahăr, miere, dulceaţă, ciocolată, produse de cofetărie, siropuri, sucuri de fructe zaharate etc.) furnizează glucidele rapid utilizabile de către organism.
-* NUTRIMENT, NUTRIŢIE.

ALIMENTAŢIE PARENTERALĂ
ALIMENTAŢIE. Acţiune de a se alimenta. Prin extensie, acest termen acoperă toate procesele care duc la ingerarea de alimente, precum şi ansamblul relaţiilor între subiect şi alimente. Alimentaţia diferă de nutriţie, care priveşte ansamblul fenomenelor biologice de asimilare şi de degradare a alimentelor care se îndeplinesc într-un orga­ nism, permiţându-i astfel creşterea, menţinerea şi funcţio­ narea sa. TULBURĂRI DE ALIMENTAŢIE. Comportamentul alimentar mobilizează încărcături afective complexe şi depinde în parte de primele raporturi cu mama. El constituie un adevărat „limbaj" şi participă la schimburile şi legăturile din interiorul unui acelaşi sistem cultural. Tulburările de alimentaţie pot avea o cauză organică (tulburări de metabolism, anomalie digestivă congenitală etc.) sau să rezulte dintr-un stres sau dintr-un conflict, de asemenea, poate acoperi un tablou mai grav. Anorexia poate astfel să fie indiciul unei depresiuni, al unei stări nevrotice, chiar al unei psihoze. El se potriveşte chiar pentru bulimie şi unele toane: gusturi şi aversiuni excesiv de selective, pica (nevoia imperioasă de a mânca substanţe necomestibile ca deşeuri, cărbune, pământ) sau chiar coprofagia (consumul propriilor materii fecale). Ca regulă generală, medicamentele nu trebuie vreodată să facă concurenţă unei alimentaţii echilibrate. Regimurile excesive, anorexigenele (substanţe care provoacă o dimi­ nuare a poftei de mâncare), de asemenea, laxativele şi automedicaţia constituie riscuri pentru sănătate. -> NUTRI­ MENT, NUTRIŢIE. ALIMENTAŢIE ENTERALA. Alimentaţie pe cale digestivă. SINONIM: gavaj. Alimentaţia, sau nutriţia, enterală este utilă bolnavilor la care aporturile alimentare sunt imposibile, insuficiente sau ineficace pe cale orală, dar al căror intestin rămâne funcţional. TEHNICA. Alimentaţia enterală este realizată cu ajutorul unei sonde, în general nazogastrică (introdusă prin nas până în stomac), dar care poate fi introdusă şi prin gastrostomie sau jejunostomie (printr-o deschidere practicată în faringe, stomac sau jejun). Administrarea de nutrimente, continuă sau discontinuă, este controlată printr-o pompă cu debit reglabil, fixă sau portativă, eventual dotată cu un dispozitiv de agitare şi de răcire (nutripompă). -» NUTRIMENT. ALIMENTAŢIE PARENTERALĂ. Alimentaţie pe cale intravenoasă. Alimentaţia, sau nutriţia, parenterală este utilă bolnavilor la care aporturile alimentare sunt imposibile, insuficiente sau ineficace pe cale orală sau enterală (pe cale digestivă). Eficacitatea sa este dovedită sau sugerată în gastroentero­ logie, în reanimare şi în chirurgia grea.

ALIMENT DEGRESAT. Aliment cu valoare calorică redusă. Alimentele degresate sunt produse al căror conţinut în glucide şi/sau în lipide a fost redus, în modalitatea de a propune consumatorului alimente de mai mică valoare energetică şi de a evita astfel o eventuală luare în greutate. Dacă, pe termen scurt, consumul anumitor alimente pare să limiteze sau să evite creşterea în greutate, efectul lor pe termen lung este prost cunoscut şi face actualmente obiectul al numeroase studii.

ALOPECIE
TEHNICĂ. Se introduce un cateter fie într-o venă periferică (antebraţ) pentru aporturile moderate şi/sau de scurtă durată, fie într-o venă profundă (subclavia sau jugulara internă) pentru aporturile prelungite şi/sau importante. Soluţiile nutritive, condiţionate în flacoane sau în pungi (acestea din urmă limitând riscul infecţios şi permiţând alimentarea parenterală la domiciliu), sunt administrate cu ajutorul pompelor de perfuzie continuă, cu debit precis şi reglabil, dotate cu dispozitive de siguranţă. -> NUTRIMENT. ALOPECIE. Cădere totală sau parţială a părului sau perilor datorată vârstei, unor factori genetici sau constituind urmarea unei afecţiuni locale sau generale. SINONIM: psiloză. Alopecia se poate întâlni atât la bărbaţi, cât şi la femei. Alopeciile necicatriceale. în alopeciile necicatriceale, creşterea părului este inhibată fără a exista vreo leziune a pielii capului. în funcţie de cauza lor, aceste alopecii pot fi reversibile. După cât este de extinsă căderea părului, se disting alopeciile localizate de alopeciile difuze. • Alopeciile necicatriceale localizate sunt reprezentate, în principal, prin peladă şi chelbe. • Alopeciile necicatriceale difuze au cauze foarte diferite. Alopecia seboreică, numită şi alopecie androgenogenetică sau calviţia comună, este consecinţa unui exces de androgeni (hormoni masculini). Este cea mai frecventă dintre alopecii. Ea începe la nivelul tâmplelor şi cununei, unde părul este mai subţire şi este înlocuit în mod progresiv de către puf. Acest tip de alopecie priveşte în mod obişnuit bărbaţii, dar poate atinge şi femeile în momentul menopauzei sau ca urmare a tratamentului unui fibrom cu androgeni. Alopeciile necicatriceale difuze pot, de asemenea, să fie urmarea unui şoc nervos sau a unui stres (avort, şoc psiho­ logic — afectiv sau profesional —, surmenaj, intervenţie chirurgicală, naştere). Numeroase medicamente (anticoagulante.anticonvulsivante, antitiroidiene, betablocante, hipocolesterolemiante, retinoide, anticanceroasc) sunt adesea responsabile de o cădere difuză a părului. Maladiile infecţioase cu febră mare (gripa hipertermică, infecţia bronşică, scarlatina), tulburările endocrine (diabet, hipotiroidie, hipertiroidie) şi bolile metabolice (anemie, carenţa de fier, regimul de slăbire) pot antrena o alopecie trecătoare. în sfârşit, agresiunile mecanice sunt responsabile de alopecie: perierea violentă, vopsirea părului, permanentele, spălările prea frecvente sau tricotilomania (ticul care constă în smulgerea unor smocuri de păr, care se observă mai ales la copii). Totuşi, se întâmplă ca uneori să nu fie depistată nici o cauză. TRATAMENT. Tratamentul alopeciei necicatriceale este cel al afecţiunii de origine (diabet, anemie, stres etc). A fost propusă prevenirea căderii părului în urma unei chimioterapii anticanceroase, cu cască sau refrigerare locală; din nefericire, aceste rezultate rămân adesea decepţionante. Femeile afectate de alopecie seboreică pot urma o cură

26
hormonală pe bază de estroprogestative sau antiandrogeni. în toate cazurile trebuie respectată igiena pielii capului; spălarea blândă cu şampon o dată sau de două ori pe săptămână, suprimarea sau distanţarea manipulărilor chi­ mice sau mecanice agresive (permanente, vopsiri). Tratamentele generale bazate pe vitaminele din grupul B pot ajuta. Eficacitatea minoxidilului, întrebuinţat local sub formă de soluţii (două aplicaţii pe zi timp de 6 luni), este temporar satisfăcătoare. La încetarea tratamentului, părul cade din nou, dar tratamentul poate fi reluat. Grefele de păr constituie singurul tratament eficace al alopeciei seboreice. Alopeciile cicatriceale. Alopeciile cicatriceale sunt caracterizate printr-o distrugere definitivă a foliculilor piloşi, adesea de origine inflamatorie. Pielea capului este atunci netedă şi lucioasă. Aceste alopecii pot fi fie congenitale (aplazia pielii capului, keratoza pilară decalvantă şi atrofiantă etc), fie dobândite, şi atunci în urma anumitor boli infecţioase (favus, sifilis), autoimune (lupus eritematos, sclerodermie, sarcoidoză) sau metabolice (amiloză), unor dermatoze băşicate sau unor cancere (epiteliom bazocelular). Unele răniri (arsură, radiodermie) pot, de aseme­ nea, să provoace o alopecie cicatriceală. -• CALVITIE,
CHELBE, PELADĂ.

ALPERS (boală a lui). Boală care se manifestă la copil, după o perioadă de dezvoltare normală, printr-o degeneres­ centă a substanţei cenuşii a creierului şi creierului mic (cortexul şi nucleii cenuşii). ALPORT (sindrom al lui). Sindrom care asociază o boală renală (nefropatie ereditară), o atingere auditivă şi, uneori, leziuni oculare. Nu există nici un tratament specific al sindromului lui Alport, dacă e vorba de surditate sau de nefropatia în sine. Această nefropatie evoluează, în general, spre o insuficienţă renală cronică, tratată prin hemodializă (purificarea sângelui prin filtrare printr-o membrană semipermeabilă). ALUMINIU. Substanţă care intră în compoziţia pansamentelor şi antiacidelor digestive. Aluminiul medicamentos se prezintă sub formă de fosfat sau hidroxid, eventual asociat cu alte produse ca magneziul. Proprietăţile sale antiacide îl fac să fie prescris pentru tratamentul de completare al durerilor de stomac şi de esofag. Efectele sale nedorite sunt o constipaţie şi o dimi­ nuare a absorbţiei digestive a fosforului alimentar sau a anumitor medicamente. ALUMINOZĂ. Boală respiratorie provocată de inhalarea şi fixarea în plămân a pulberilor de aluminiu metalic (bauxită). ALUNIŢĂ - LENTIGO.

27
ALVEOLĂ DENTARĂ. Cavitate a oaselor maxilare în care este fixat un dinte. ALVEOLĂ PULMONARĂ. Cavitate naturală prezentă în ţesutul lobulului pulmonar. Elemente terminale ale ramificaţiilor bronşice, alveolele pulmonare constituie sediul schimburilor gazoase ale plămânului. Astfel, în alveolă aerul dă o parte din oxigenul său pentru a transforma sângele venos roşu închis în sânge arterial roşu aprins. Aerul conţinut în alveolă se îmbogăţeşte atunci în gaz carbonic (C0 2 ), evacuat prin expiraţie. ALVEOLITA DENTARĂ. Infecţie a alveolei dentare. SINONIM: periostiia alveolodenlară. ALVEOLITA PULMONARĂ. Inflamaţie a alveolelor pulmonare. CAUZE. După cauza lor, se disting mai multe tipuri de alveolita pulmonară. O alveolita de origine infecţioasă — cazul cel mai frecvent — este numită pneumopatie bacteriană. Unele alergene respiratorii (dejecţii de păsări, mucegaiuri de fân etc.) sunt responsabile de o alveolita numită pneumopatie de hipersensibilitate, numită de ase­ menea şi boala crescătorilor de păsări. Alveolita fibrozantă este o boală de cauză necunoscută, probabil autoimună, cu intervenţia posibilă a factorilor genetici. Alveolita rădică, inflamaţie cauzată de expunerea la radiaţii, este o compli­ caţie rară a radioterapiei cancerelor de plămân sau de sân. SIMPTOME ŞI DIAGNOSTIC. Alveolita antrenează cel mai des tulburări respiratorii (gâfâială la efort şi tuse uscată). Clinic, alveolita se traduce prin raluri localizate la auscultare şi printr-o reducere a capacităţii respiratorii. în caz de alveolita alergică, suprimarea alergenului răspunzător de boală este indispensabilă şi poate antrena ea singură vindecarea. ALZHEIMER (boală a lui). Afecţiune neurologică cro­ nică, cu evoluţie progresivă, caracterizată printr-o alterare ireversibilă a intelectului care ajunge la o stare demenţială. Boala lui Alzheimer se traduce printr-o degenerescentă nervoasă cu evoluţie inevitabilă, cauzată de o diminuare a numărului de neuroni, cu atrofie cerebrală şi prezenţa „plăcilor senile". ISTORIC. în 1906, neuropatologul german Alois Alzheimer a descris alterările anatomice observate în creierul unei paciente de 51 ani atinsă de demenţă, halucinaţii şi tulburări de orientare. De atunci, s-a definit boala lui Alzheimer ca o demenţă presenilă (putând apărea înainte de 65 ani). Comunitatea ştiinţifică reuneşte astăzi sub denumirea de „demenţă de tip Alzheimer" boala lui Alzheimer stricto sensu şi demenţele senile. FRECVENŢA. Boala lui Alzheimer este cea mai obişnuită dintre demenţe. Frecvenţa sa globală, după 65 ani, variază între 1 şi 5,8%. Ea creşte cu vârsta, atingând 1(1% după

ALZHEIMER
85 de ani. Această boală riscă să devină, odată cu creşterea continuă a speranţei de viaţă, o adevărată problemă socială, în pofida eforturilor întreprinse pentru a mări numărul centrelor de primire, acestea sunt insuficiente ca număr pentru a găzdui persoanele lipsite de autonomia lor şi care nu pot fi îngrijite de către cei apropiaţi. CAUZE. Acestea rămân necunoscute. Au fost formulate numeroase teorii, dar nici una dintre ele nu este pe deplin satisfăcătoare sau complet verificată. • Ipoteza neurochimică se bazează pe o diminuare a nivelurilor unei enzime, colin-acetil-transferaza, în diferite zone ale creierului (cortex şi hipocamp). Acest deficit ar antrena o diminuare a cantităţii de acetilcolină, un neurotransmiţător (substanţă chimică asigurând transmiterea influxului nervos), dar nu explică degenerescenta nervoasă. • Ipoteza genetică se bazează pe studiile epidemiologice care indică existenţa unor antecedente familiale ale bolii la 15% dintre subiecţii atinşi. în aceste familii se constată, de asemenea, o creştere a probabilităţii de naştere a unui copil cu trisomie 21 (mongolism), fără ca să se poată deter­ mina raţiunile unei astfel de asocieri. • Ipoteza virală este stârnită prin analogia cu boala lui Creutzfeldt-Jakob, o boală cerebrală rară care atinge persoanele vârstnice. Totuşi, dacă există un agent infecţios răspunzător de boala lui Alzheimer, el ar avea nevoie de un anume context genetic, imunitar sau toxic pentru a se manifesta. • Ipoteza imunolopcă se bazează pe diminuarea globală a numărului de limfocite circulante şi pe prezenţa crescută a autoanticorpilor. Totuşi, aceste perturbări sunt frecvente cu înaintarea în vârstă în afara oricărei demenţe. • Ipoteza vasculara şi metabolica este sprijinită de o reducere a debitului sangvin cerebral, a oxigenării sângelui şi de capacitatea sa de a capta glucoza. Totuşi, aceste deficite pot fi consecinţe şi nu cauza deteriorării cerebrale. • Ipoteza toxica se bazează pe creşterea nivelurilor de aluminiu în creier. Dar concentraţiile de 5 ori mai mari întâlnite la cei dializaţi nu produc degenerescentă nervoasă. • Ipoteza radicalilor liberi se sprijină pe faptul că îmbătrânirea este consecinţa, în parte, efectelor distructive ale acestora. Ea constituie actualmente obiectul a numeroase cercetări. SIMPTOME ŞI SEMNE. începutul bolii este, în general, discret, marcat prin simptome banale. Expresia lor variază mult de la o persoană la alta. Importanţa lor se agravează, în general, cu timpul. • Tulburările de memorie constituie primul simptom al bolii. Ele pot fi izolate şi pot dura mai multe luni sau mai mulţi ani. Bolnavul nu mai reuşeşte să-şi amintească numele unei persoane sau al unui loc deşi îi sunt bine cunoscute. Se pot constata, de asemenea, tulburări de orientare în timp şi în spaţiu. Abia mai târziu tulburările de memorie afectează faptele vechi (incapacitatea bolnavului de a evoca faptele importante ale vieţii sale), cunoştinţele dobândite în anii de şcoală sau ai vieţii profesionale şi bagajul cultural.

AMALGAM DENTAR
• Tulburările de comportament sunt, şi ele, relativ precoce dar pot să nu fie remarcate decât târziu. O indiferenţă, o reducere a activităţii sunt constatate adesea; ele reprezintă o reacţie a bolnavului la tulburările sale de memorie, dar atestă adesea şi un sindrom depresiv. Tulburări de caracter (iritabilitate, idei de persecuţie) pot, de asemenea, să apară. • Tulburările de limbaj (afazie) trec adesea neobservate la început: bolnavul îşi caută cuvintele, utilizează frecvent perifraze şi cuvintele valabile în orice împrejurare. Mai târziu, afazia este neîndoielnică: discursul este puţin informativ sau incoerent, apar inversiuni de silabe sau de cuvinte. Se instalează tulburări severe de înţelegere a limbajului. • Tulburările de comportament motor se manifestă printr-o dificultate de a efectua gesturi cu toate că ele sunt cotidiene (să se îmbrace, să ţină o furculiţă) atunci când nu este afectat de vreo paralizie. • Tulburările de recunoaştere a fetelor nu mai permit pacientului să-i recunoască pe cei apropiaţi, chiar să se recunoască pe sine într-o oglindă. Uneori, boala debutează printr-o stare confuzională spontană sau declanşată de luarea unor medicamente (anticolinergice în particular), o boală sau un şoc afectiv (dispariţia cuiva apropiat, schimbarea domiciliului etc). EVOLUŢIE. Evoluţia bolii lui Alzheimer este treptată. în faza cea mai avansată, bolnavul a pierdut orice autonomie şi trebuie să fie asistat în toate actele vieţii sale cotidiene ca mersul, sculatul, mâncatul sau efectuarea toaletei. Adesea este inevitabilă o incontinenţă totală. TRATAMENT. Actualmente nu există vreun tratament specific al bolii lui Alzheimer, dar pot fi avute în vedere întotdeauna îngrijiri paleative care să diminueze simptomele. Unele antidepresive pot fi prescrise pentru a ameliora dispoziţia bolnavului şi a diminua starea sa de anxietate, dar trebuie evitată mai ales utilizarea antidepresivelor triciclice din cauza proprietăţilor lor anticolinergice. De o manieră generală, trebuie să fie exclus orice medicament anticolinergic. De fapt, esenţa tratamentului se bazează prin luarea în responsabilitate a bolnavului de către cei apropiaţi într-o primă etapă, dacă este posibil, sau de către un ajutor la domiciliu. în toate cazurile, autonomia pacientului şi menţinerea lui la domiciliu trebuie să fie prelungite cât mai mult timp posibil. Spitalizarea trebuie avută în vedere doar în ultima fază a bolii. Numeroase studii se află în curs pentru a evalua eficacitatea diverselor terapeutice vizând, în particular, să remedieze, deşi doar superficial, carenţa în acetilcolină, între care tacrina (admisă recent în SUA şi în Franţa), care, în doze moderate, a permis, în unele cazuri, să se atenueze simptomele bolii. AMALGAM DENTAR. Material utilizat pentru obtu­ rarea cavităţilor aflate pe premolari şi pe molarii cariaţi. Adaptarea sa festă la pereţii dentari şi bunele sale pro­ prietăţi mecanice îl fac cu totul indicat pentru restaurarea dinţilor posteriori, supuşi la presiuni mari. Apariţia amal­

28
gamelor cu mare conţinut de cupru a permis să se întârzie coroziunea materialului şi să se amelioreze comportarea sa în timp. AMBLIOPIE. Pierdere parţială sau relativă a acuităţii vizuale (cea care permite formarea pe retină a unei imagini clare, desluşite, bine focalizate). Se disting ambliopiile organice, urmare a unei leziuni a globului ocular (traumatism, intoxicaţie sau infecţie) sau a căilor optice cerebrale, şi ambliopiile funcţionale, con­ secinţă a unei dereglări a vederii binoculare, fără leziune organică. în folosirea obişnuită, termenul de ambliopie acoperă ambliopiile funcţionale. DIAGNOSTIC Şl TRATAMENT. Ambliopia funcţională poate fi reversibilă dacă este diagnosticată şi tratată înaintea vârstei de 6 sau 7 ani, înainte ca reflexul binocular (echi­ librul vizual între cei doi ochi) să se fi stabilit. Depistările precoce permit detectarea ambliopiilor funcţionale încă din fragedă copilărie. în afara tratamentului adecvat al unei cataracte sau al unui ptozis, tratamentul ambliopiei constă, într-o primă etapă, în corectarea ametropiilor existente, apoi în corec­ tarea ochiului ambliop. Tehnica cea mai utilizată constă în obturarea ochiului neatins timp de câteva ore pe zi cu scopul de a stimula acuitatea vizuală a ochiului ambliop. Această ocluzare trebuie totuşi supravegheată, deoarece, la rândul lui, ochiul normal poate deveni ambliop pe măsură ce acuitatea vizuală a celuilalt ochi se restabileşte. în caz de strabism, se practică adesea o intervenţie chirurgicală asupra muşchilor pentru a repune ochiul deviat pe axa bună. AMBULATOR. Se spune despre un act chirurgical, despre un tratament etc, care permite mersul şi ansamblul activităţilor care sunt legate de acesta. AMENOREE. Absenţă a fluxului menstrual. Amenoreea primară înseamnă absenţa apariţiei fluxului menstrual la vârsta obişnuită a pubertăţii (în general, spre vârsta de 13 ani). Amenoreea secundară înseamnă dispariţia fluxului menstrual timp de cel puţin trei luni la o femeie care anterior a avut ciclu (a se face deosebirea de spaniomenoree, adică de raritatea si spaţierea excesivă a menstruaţiilor). Amenoreea primară. Foarte adesea este vorba de o simplă întârziere pubertară. Mai rar, cauzele pot să fie o malformaţie congenitală, o insuficienţă ovariană primitivă (sindromul lui Turner) sau o boală hipotalamohipofizară (adenom hipofizar). Diagnosticul ginecologic se bazează pe existenţa sau absenţa caracterelor sexuale secundare, examinarea organelor genitale şi măsurarea gonadotrofinelor hipofizare (FSH, LH). Amenoreea secundară. în faţa unei amenoree secun­ dare, se evocă mai întâi o sarcină (amenoree gravidică), dar şi absenţa ciclului după încetarea unei contracepţii

29
hormonale, care se poate prelungi câteva luni. Dacă nu e nevoie de mai mult, diagnosticul este orientat prin elemente clinice: variaţii ponderale, bufeuri de căldură, galactoree, semne de hiperandrogenie (pilozitate, acnee), cefalee, tulburări de vedere şi alte semne evocând o boală endocrină. Un test cu progestative (hormoni care provoacă venirea ciclului după 10 zile de tratament) permite să se aprecieze secreţia de estrogeni. Dozarea prolactinei serveşte la diagnosticarea cauzelor hiperprolactemiei. Când acest prim bilanţ este negativ, măsurarea nivelului de gonadotrofine permite să se distingă două cauze: insuficienţele ovariene şi disfuncţiile hipotalamohipofizare. în sfârşit, amenoreea este permanentă după menopauză sau după histerectomie. TRATAMENTUL AMENOREEI. în majoritatea cazurilor de amenoree, descoperirea cauzelor permite instituirea unui tratament, de tip chirurgical sau hormonal. -• ESTROGEN, GONADOTROFINĂ, TURNER (sindrom al lui). AMETROPIE. Anomalie a refracţiei oculare perturbând claritatea imaginii de pe retină (miopatie, hipermetropie, astigmatism). AMEŢEALA. Tulburare caracterizată printr-o alterare a simţurilor putând evolua spre o pierdere a stării de con­ ştientă. O ameţeală este cel mai adesea benignă. Ea poate fi consecinţa unei hipotensiuni ortostatice (scădere momentană a presiunii arteriale atunci când se trece rapid din poziţie culcată sau aşezată la poziţia în picioare), unei indispoziţii vagale (încetinirea frecvenţei cardiace şi căderea presiunii arteriale), unei hipoglicemii (scăderea concentraţiei de zahăr în sânge), unui vertij paroxistic benign, făcând să fie căutată o origine otorinolaringologică, unei emoţii puternice, unei insuficienţe vertebrobazilare (artroza coloanei vertebrale, antrenând o ameţeală atunci când capul se apleacă pe spate, prin comprimarea unei artere, aceasta, la rândul ei, adesea fiind ateromatoasă). Ameţeala poate avea şi alte cauze, mai rare dar mai serioase: o tulburare a ritmului sau a conducţiei cardiace; un accident ischemic trecător (obstrucţia parţială sau inter­ mitentă a circulaţiei cerebrale); un hematom intracerebral, mai ales după un traumatism, sau o tumoră cerebrală. Ameţelile cele mai benigne dispar în stare de repaus. Persistenţa lor, evoluţia tulburărilor spre vertije indică o agravare şi constituie o invitaţie la un consult medical. AMFETAMINIC. - ANOREXIGEN. AMIANT. Mineral compus din silicat de calciu şi silicat de magneziu. Proprietăţile izolante ale amiantului, termice şi fonice, explică utilizarea sa frecventă în industrie. Inhalarea intensă şi prelungită a pulberilor de amiant sau de asbest (numele dat fibrelor uşor colorate, verzui sau cenuşii datorită

AMIBIAZÂ prezenţei impurităţilor, spre deosebire de termenul „amiant", care desemnează fibrele albe şi strălucitoare) este răspunzătoare de asbestoză, una dintre cele mai importante boli profesionale pulmonare. Ea mai poate duce la apariţia plăcilor de îngroşare a pleurei (membrana care căptuşeşte toracele şi înveleşte plămânii), la calcificări ale diafragmei, la efuziune pleurală, la un mezoepiteliom (tumoră a pleurei), chiar la un cancer bronşic. AMIBIAZĂ. Boală parazitară cauzată de infestarea cu amiba Entamoeba histolytica. Amibele sunt protozoare din clasa rizopode, constituite dintr-o singură celulă mobilă care se poate înconjura de un înveliş subţire şi să formeze astfel o sferă de câţiva microni sau zeci de microni în diametru: chistul amibian. Această boală priveşte mai ales regiunile tropicale cele mai sărace, lipsite de canalizare, de latrine, de apă pota­ bilă, şi unde folosirea dejecţiilor umane ca îngrăşământ este o practică obişnuită. Ea survine mai ales la călători, în timpul şederii în / sau al întoarcerii din ţările tropicale, care nu pot urmări regulile de igienă alimentară. CONTAMINAREA. Boala se contractează prin ingestia de chisturi amibiene care contaminează apa, fructele sau legumele. Amiba atinge intestinul gros şi se instalează aici (cel mai adesea în colon), mai întâi la suprafaţa mucoasei: „purtător sănătos", subiectul nu prezintă atunci nici un simptom; totuşi, materiile lui fecale conţin chisturi infecţioase susceptibile să contamineze alte persoane. într-o a doua etapă, amiba se implantează în grosimea peretelui intestinului gros: atunci se declară amibiaza propriu-zisă. SIMFTOME ŞI EVOLUŢIE. Amibiaza se manifestă printr-o dizenterie (diaree dureroasă cu pierdere de sânge): se vorbeşte atunci de dizenteria amibiană. Complicaţiile grave şi destul de frecvente, amibiaza hepatică şi abcesul amibian al ficatului se manifestă printr-o febră, o durere a ficatului (organ care adesea creşte în volum) şi o jenă respiratorie. Abcesul ficatului poate să se rupă sau să comprime vasele sangvine şi canalul coledoc. Amibiaza poate, de asemenea, să genereze un abces amibian al plămânului: bolnavul suferă atunci de dureri în torace şi de febră, tuse şi respiră cu greu; în anumite cazuri, el expectorează un puroi maroniu, mai mult sau mai puţin sangvinolent. Amibiaza mai poate, deşi mai rar, să antre­ neze formarea unui abces al creierului, al rinichiului sau al altor organe. DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. Parazitul este căutat în scaune prin examen microscopic, înlesnit în caz de dizen­ terie; amibiazele hepatice şi pulmonare sunt diagnosticate prin cercetarea anticorpilor specifici în sânge. Abcesele sunt localizate prin ecografie sau scanografie, abcesul amibian al ficatului necesitând adesea o puncţie sub control ecografic. Tratamentul amibiazei constă în administrarea de amibocide difuzibile (dehidroemetină, metronidazol etc.)

AMIGDALA.
şi de amibocide de contact (hidroxichinoleine) pentru purtătorii sănătoşi. Acest tratament, deosebit de eficace, asigură vindecarea. PREVENIRE. Constă în urmărirea regulilor de igienă alimentară: consumarea de apă minerală din butelii capsu­ late sau de apă potabilă, clătirea fructelor şi legumelor cu apă fiartă sau clorată. AMIGDALĂ. Ansamblu de formaţiuni limfoide situate în perimetrul faringelui. SINONIM: tonsila. Amigdalele prezintă o suprafaţă neregulată marcată de depresiuni profunde denumite cripte amigdaliene. Amigda­ lele cele mai importante şi cele mai voluminoase sunt cele palatine, situate de o parte şi de alta a omuşorului. Alte amigdale au o funcţie mai accesorie: amigdalele linguale, situate la baza limbii, amigdalele faringiene (vegetaţiile adenoide), în profunzimea foselor nazale; amigdalele velopalatine, pe faţa posterioară a vălului palatin; amigdalele tubare, în jurul orificiilor trompei lui Eustachio. Amigdalele contribuie Ia apărarea organismului faţă de microbi formând globule albe, producând anticorpi şi jucând rol de barieră la intrarea căilor respiratorii superioare. PATOLOGIE. Infecţiile acute repetate (angine sau amigdalite, otite) duc la slăbirea amigdalelor, care devin ele înşile un focar de infecţie. O ablaţie chirurgicală, amigdalectomia pentru amigdalele palatine sau adenoidectomia pentru vegetaţiile adenoide, este avută atunci în vedere. AMIGDALECTOMIE. Ablatie chirurgicală a amigda­ lelor. INDICAŢII. Amigdalectomia este indicată în caz de infecţie amigdaliană cronică sau repetată, sau când amigdalele hipertrofice împiedică respiraţia. DESFĂŞURARE ŞI CONVALESCENŢĂ. Operaţia se practică sub anestezie generală de scurtă durată. Uneori, la 24 ore după intervenţie, survin sângerări ale gâtlejului, pacientul trebuie să rămână atunci în poziţie întinsă, culcat pe o parte, pentru a putea înghiţi mai uşor. Durerile din gâtlej şi din urechi, obişnuite, necesită adesea administrarea unui analgezic. O alimentaţie lichidă şi dulce (îngheţată, de exemplu) este dată pacientului. Durerile de deglutiţie din timpul meselor pot persista pe durata a 2-3 săptămâni aproximativ. Vindecarea completă este realizată în mod normal în două săptămâni. Dacă mai târziu se produce o sângerare, este necesar să fie consultat fără întârziere un medic. AMIGDALITĂ. Inflamaţie acută sau cronică, de origine infecţioasă, a amigdalelor palatine sau linguale. Amigdalitele sunt frecvente la copilul sub 9 ani, mai rare la adolescent sau la adult. O amigdalită provoacă dureri ale faringelui şi dificultăţi la deglutiţie. Alte semne sunt o febră, ganglioni palpabili la nivelul gâtului şi o respiraţie rău

30
mirositoare. La examenul clinic, gâtlejul este roşu. La adult, infecţia se poate complica cu un flegmon periamigdalian (abces între peretele faringelui şi amigdală). Dacă simptomele persistă mai mult de 24 ore sau dacă pe amigdale apare un depozit alburiu, trebuie consultat fără întârziere un medic. Orice băutură şi mâncare de la gheaţă aduc o uşurare. Alimentaţia va fi bogată în lichide. O amigdalită acută reclamă un tratament cu antibiotice. Dacă este necesar, se recurge la amigdalectomie. AMILAZA. Enzimă de origine salivară sau pancreatică intervenind în degradarea amidonului în maltoză. SINONIM: alfaamilază. Creşterea nivelului de amilază în sânge poate fi dova­ da unei pancreatite acute şi se întâlneşte, de asemenea, în unele cancere digestive şi în oreioh. AMILOZĂ. Afecţiune caracterizată prin infiltrarea în ţesuturi a unei substanţe numită amiloid. SINONIME: amiloidoză, boală amiloklă, O amiloză poate surveni fără motiv cunoscut (amiloză primitivă) sau poate fi complicaţia unei alte boli cronice (amiloză secundară): tuberculoză, dilatarea bronhiilor, osteomielită, lepră, poliartrită reumatoidă, cancer etc. Cauza producerii substanţei amiloide şi a depunerii sale în ţesuturi nu este cunoscută. AMIOTROFIE. Diminuare în volum a unui muşchi striat prin reducerea numărului de fibre contractile care îl constituie. O amiotrofie este consecinţa, în general, a unei lezări a fibrelor musculare (amiotrofie miogenă), a unei lezări a sistemului nervos (amiotrofie neurogenă) sau a unei imobilizări prelungite. AMNEZIE. Pierdere totală sau parţială a capacităţii de memorizare a informaţiei şi/sau de reamintire a informaţiei înmagazinate. CAUZE. O amnezie poate fi cauzată de o leziune a ariilor cerebrale legate de funcţiile memoriei, de origine vasculară, tumorală, traumatică (comoţie cerebrală), infecţioasă (encefalită), degenerativă (boala lui Alzheimer), hemoragică (hemoragie subarahnoidiană) sau consecinţa lipsei de vitamină Bl .observată mai ales la alcoolici (sindromul lui Korsakov). Ea mai poate surveni şi în cursul bolilor psihiatrice, ca urmare a unei crize de epilepsie sau a unui şoc. în sfârşit, numărul tulburărilor de memorie este legat de consumul de medicamente, în particular de tranchilizante (benzodiazepine). Utilizate pe lungă durată, ele induc adesea o amnezie anterogradă, care se manifestă prin imposibilitatea de a fixa amintirile noi, sau prin tulburări acute de memorie apropiate de ictusul amnezic. TRATAMENT. Natura sa depinde de cauza subiacentă pierderii memoriei. Tratamentul amneziilor de origine

31
emoţională (psihoze, stări nevropatice etc) este, în principal, psihologic. El vizează îndepărtarea inhibiţiilor şi readucerea în conştiinţa subiectului a amintirilor uitate, prin jocul liberei asocieri a ideilor. Unele medicamente pot stimula memoria în caz de dismnezie (tulburare de memorie fără o amnezie importantă), de surmenaj şcolar sau profesional. AMNIOCENTEZĂ. Prelevare de lichid amniotic din abdomenul mamei în scopul analizării lui. INDICAŢII. Amniocenteza este practicată cel mai des între a şaisprezecea şi a optsprezecea săptămână de amenoree (oprirea ciclului), dar ea este făcută şi mai târziu pentru a evalua gravitatea unei incompatibilităţi sangvine fetomaterne. Amniocenteza poate, de altfel, să aibă loc în orice moment al sarcinii, mai ales în caz de anomalie decelată la ecografic Amniocenteza permite analizarea celulelor fetale descuamate în lichidul amniotic şi însuşi acest lichid, ceea ce poate pune în evidenţă eventuale anomalii fetale. • Studiul celulelor fetale permite, pe de o parte, cercetarea anomaliilor cromozomiale (sindromul Turner, trisomia 21) prin stabilirea hărţii cromozomiale a fătului (cariotip) şi, pe de altă parte, cercetarea unor afecţiuni ereditare prin studiul A.D.N.-ului. Amniocenteza este indicată femeilor peste 38 ani pentru depistarea unei trisomii 21, în măsura în care riscul pentru nou-născut creşte odată cu vârsta mamei. • Studiul lichidului amniotic permite dozarea mai multor elemente a căror existenţă în cantitate anormală poate traduce unele patologii fetale (spina-bifida | malformaţie care lasă deschis tubul neurali, mucoviscidioză etc). Studiul acestuia permite, de asemenea, să se pună diagnosticul unor boli infecţioase transmisibile de la mamă la făt. Se pot, în sfârşit, prevedea riscurile bolii membranelor hialine (sindrom de deficienţă respiratorie observat la copiii deosebit de prematuri), studiind unele din componentele acestui lichid. TEHNICĂ ŞI DESFĂŞURARE. Prelevarea este efectuată, sub anestezie locală şi sub control ecografic, cu ajutorul unui ac introdus prin peretele abdominal până în uter. Cantitatea de lichid prelevată variază între 10 şi 40 mililitri. Această operaţie permite, de asemenea, injectarea de medicamente în cavitatea amniotică, astfel fiind posibil tratamentul precoce al copilului in utero. Amniocenteza se practică în mediu spitalicesc sau la ginecolog; ea nu durează decât câteva minute. După prelevare este indicată puţină odihnă, precum şi absenţa unei activităţi fizice intense timp de 1-2 zile. EFECTE SECUNDARE. Amniocenteza nu prezintă nici un pericol pentru mamă; foarte rar, ea provoacă (în mai puţin de 0,5% din cazuri) o naştere falsă datorată unei fisurări a membranelor sau unei infecţii determinate de prelevarea lichidului. Cele mai neînsemnate simptome de febră, de sângerare, de pierderi vaginale sau de dureri în cursul zilelor care urmează examenului necesită o consultare

AMNIOTIC
medicală. Riscul traumatic fetal este nul; mai mult, nu există risc infecţios dacă sunt respectate precauţiile de asepsie. AMNIOS. Membrană fină care căptuşeşte interiorul cavi­ tăţii în care se găseşte fătul. Amniosul, care acoperă, de asemenea, cordonul ombili­ cal şi placenta, este dublat de o altă membrană, corionul, lipit de mucoasa uterină. Amniosul se umple în cursul sarcinii cu lichid amniotic. Amniosul şi corionul, care prote­ jează fătul, sunt evacuate cu placenta după naştere. AMNIOSCOPIE. Examen direct al lichidului amniotic şi al membranelor realizat la sfârşitul sarcinii. INDICAŢII. Amnioscopia este practicată după 36 săptă­ mâni de amenoree (încetarea fluxului menstrual) Ia o femeie care prezintă contracţii uterine şi la care naşterea pare să se declanşeze. Amnioscopia permite examinarea clarităţii şi culorii lichidului amniotic şi, în particular, căutarea pre­ zenţei mcconiului (primul scaun verzui al fătului), dovadă a unei suferinţe fetale. Acest examen poate servi la verificarea existenţei unei fisurări a pungii apelor şi permite declanşarea prematură a naşterii dacă aceasta este necesar. TEHNICĂ ŞI DESFĂŞURARE. Medicul introduce amnioscopul, tubul înzestrat cu un sistem optic, în vagin, apoi îl face să înainteze de la col spre uter pentru a atinge membranele cavităţii amniotice. Examenul se practică la spital şi durează câteva minute. El aduce informaţii utile înainte de a începe naşterea. EFECTE SECUNDARE. Amnioscopia, nedureroasă, declanşează câteodată contracţii uterine, normale în acest stadiu al sarcinii. Ea nu poate da ocazia decât la ceva pierderi de sânge, care nu prezintă vreo gravitate. AMNIOTIC, -Ă. Referitor Ia amnios. Lichid amniotic. Lichidul amniotic este un lichid lim­ pede în care se scaldă fătul în interiorul uterului matern. El protejează copilul faţă de şocurile exterioare şi îi permite să fie menţinut la o temperatură stabilă într-un mediu aseptic. Volumul de lichid creşte în decursul sarcinii. Transparent, el este constituit din apă în care se găsesc celule fetale (amniocite). El provine, în principal, din secreţiile membranelor care înconjoară fătul, din urina fetală şi din lichidul de origine pulmonară. Lichidul amniotic se reînnoieşte în permanenţă: el este înghiţit de către făt şi apoi eliminat în cursul micţiunii. în sfârşit, în timpul naşterii, el se scurge după ruperea (spontană sau provocată) a membranelor şi realizează o lubrifiere a căilor genitale ale mamei cu scopul de a uşura trecerea copilului. Există două examene care permit studierea lichidului amniotic: amniocenteza şi amnioscopia. La sfârşitul sarcinii, volumul lichidului atinge 1,5 litri, cu aproximaţie. Insuficienţa sa (oligoamnios) sau excesul său (hidramnios) sunt patologice, rezultând din malformaţii fetale sau provocând unele dintre ele. Examenul clinic, care

AMORŢIRE
permite decelarea unui exces sau a unei insuficienţe de lichid, trebuie să fie completat printr-o ecografie, pentru căutarea eventualelor malformaţii. în caz de suferinţă fetală, lichidul amniotic se înverzeşte, datorită emisiei premature de meconiu (primul scaun verzui) de către făt. Atunci este necesar adesea să fie provocată naşterea. AMORŢIRE. Greutate, insensibilitate, furnicătură, nepu­ tinţă afectând cel mai adesea un membru. O amorţire poate fi cauzată de o circulaţie insuficientă sau printr-o lezare a sistemului nervos, ca în scleroza în plăci. în caz de atingere nervoasă, întinderea zonei afectate dă informaţii asupra locului şi mecanismului de lezare. AMPRENTĂ GENETICĂ. Configuraţie particulară a secvenţelor de A.D.N. al unui individ dat, care îi este specifică. SINONIM: carte de identitate genetica. Ca şi imaginea amprentelor digitale, amprenta genetică este specifică fiecărui individ: cu excepţia gemenilor ade­ văraţi (homozigoţi), probabilitatea ca amprentele genetice a doi indivizi să fie identice este mai mică de 1 la 10 mili­ arde. Necesitând foarte puţin material biologic (sânge, spermă, fragmente de piele, păr etc), studiul amprentei genetice este folosit îndeosebi în cercetarea paternităţii sau, în criminalistică pentru a disculpa sau ca probă hotărâtoare în acuzarea unui suspect. AMPUTAŢIE. Ablaţie a unui membru sau unui segment de membru. INDICAŢII. Amputaţia chirurgicală se practică cel mai adesea în cazul membrelor inferioare. Totuşi, astăzi ea se practică rar pentru completarea unei amputaţii accidentale, în general fiind încercată reimplantarea membrului. Amputaţia chirurgicală este cel mai adesea indicată pentru tratarea tumorilor maligne ale oaselor sau părţilor moi ale membrelor, sau, la subiecţii în vârstă, pentru a preveni cangrena unui membru total lipsit de circulaţie sangvină (arteriopatie, tromboză), atunci când o operaţie de revascularizare este imposibilă sau a eşuat. în sfârşit, se poate recurge la amputarea unor membre care şi-au pierdut motricitatea şi adesea orice sensibilitate, atunci când pre­ zenţa lor deranjează sau împiedică punerea unei proteze. REEDUCARE ŞI APARATURĂ. După o amputaţie, subiectul poate simţi senzaţii anormale care iau uneori forma de dureri intense: aceasta este algohalucinoza, sau durerea membrului fantomă, care corespunde unei interpretări eronate de către creier a senzaţiilor nervoase ale ciotului ca şi cum ar proveni de la membrul, de fapt, amputat. Amputaţiile care păstrează călcâiul, genunchiul sunt mai bine tolerate decât amputaţiile de coapsă. Amputaţia membrelor inferioare la un subiect în vârstă poate să-1 condamne la a zace în pat; în alte cazuri, şi în funcţie de starea generală a amputatului, o proteză bine adaptată îi va permite să regăsească o viaţă socială normală. De asemenea, reeducarea ciotului este întreprinsă imediat după amputare cu scopul de a obţine o cicatrizare satisfăcătoare a ţesuturilor şi de a pregăti membrul pentru aparatură. ANABOLIZANT. Medicament care favorizează anabolismul (formarea ţesuturilor pornind de la substanţe nutritive). Anabolizantele steroidiene sau androgenii anabolizanţi sunt substanţele cele mai prescrise. Ele favorizează sinteza proteinelor, mai ales în muşchi şi în oase. Sunt indicate în lupta împotriva carenţelor în proteine, în osteoporoze (boli care fragilizează oasele). Sportivii care utilizează aceste substanţe în mod ilegal, ca dopante, nu cunosc bine toxici­ tatea lor. Anabolizantele sunt administrate, în general, prin injecţii intramusculare, distanţate una de alta Ia mai multe săptămâni. Ele sunt contraindicate în cursul bolilor de prostată şi de ficat. Efectele lor cele mai cunoscute sunt cele virilizante la femei (creşterea pilozităţii, asprirea vocii, dereglări ale ciclului) şi la copil (acnee, seboree). ANAFILAXIE. Stare a unei fiinţe vii care, sensibilizată fiind prin introducerea unui alergen în organism, este susceptibilă să reacţioneze violent la introducerea ulterioară a unei noi doze, chiar minime, din acest alergen. Toate simptomele alergiei pot fi observate în timpul reacţiei anafilactice (eczemă, astm, edem Quincke); şocul anafilactic, reacţia alergică acută şi adesea mortală constituie manifestarea cea mai gravă. Subiectul care manifestă o asemenea sensibilitate la un alergen trebuie să evite orice contact cu alergenul în cauză sau să aibă în vedere un tratament de desensibilizare, în cursul căruia va fi obişnuit în mod treptat să suporte contactul cu alergenul. ANALGEZIC. Medicament destinat suprimării sau atenuării durerii. SINONIM: anlalgic. Analgezicele sunt fie periferice, acţionând la locul durerii, fie centrale, acţionând asupra sistemului nervos central (măduva spinării, creier). Analgezicele periferice, între care unele sunt eficace şi împotriva febrei, sunt reprezentate, în principal, de paracetamol şi de aspirină. Analgezicele centrale sunt, în general, derivaţi de morfină. Analgezicele sunt prescrise adesea în completarea tratamentului privind cauza durerii. Ele sunt asociate uneori unor medicamente mai specifice simptomelor (antispastice, antiinflamatoare, antimigrenoase etc), care pot chiar să le înlocuiască în mod avantajos. în caz de durere intensă şi rebelă, prescripţiile se fac în ordinea crescândă a toxicităţii: paracetamol, apoi alte analgezice periferice, apoi morfinice minore şi la sfârşit morfinicele majore. Administrarea poate fi orală, rectală, intramusculară, intravenoasă sau locală (prin cateter). EFECTE NEDORITE. Foarte numeroase şi uneori grave, ele sunt specifice fiecărui tip de produs şi sunt favorizate de automedicaţie. Analgezicele centrale trebuie să constituie obiectul unei prescripţii medicale.

33
ANALGEZIE. Abolire a sensibilităţii la durere, spontană sau terapeutică. BAnalgezia spontana poate surveni ca urmare a unei lezări a sistemului nervos periferic (ansamblul de nervi care leagă sistemul nervos central de restul corpului). • Analgezici terapeutică constă în suprimarea sensibilităţii la durerea acută, fie că durerea este tranzitorie (ca urmare a unui act chirurgical, de exemplu), fie cronică (de origine canceroasă, de exemplu). După tipul de durere şi după intensitatea sa, analgezicele folosite sunt periferice (aspirina şi paracetamolul, în principal) sau centrale (morfina). Administrarea analgezicelor periferice ca derivaţii de paracetamol este modalitatea de analgezie cea mai obişnuită. Analgezia se face mai întâi pe cale intravenoasă cu scopul de a obţine un efect imediat. Ea este apoi înlocuită cu cea pe cale orală pe o durată de 24 până la 48 ore. Recurgerea la morfină sau la alte produse morfinomimetice (produse de sinteză reproducând acţiunea analgezică a morfinei) este necesară în caz de durere intensă. Morfina este prescrisă, în general, pe cale subcutanată, intramusculară sau intravenoasă. Ea mai poate fi admi­ nistrată pe cale rahidiană sau peridurală cu scopul de a acţiona direct asupra receptorilor cornului posterior al măduvei spinării. Metoda numită a „analgeziei autocontrolate",care constă în acordarea posibilităţii ca pacientul să-şi administreze el însuşi morfina, mulţumită unui cateter intravenos fixat definitiv, este din ce în ce mai mult utilizată. Medicul determină doza şi intervalul de timp minim între două administrări. Toate metodele care utilizează morfina sau produsele morfinomimetice necesită o supraveghere îndeaproape a pacientului, deoarece ele expun la complicaţii ca o depresie respiratorie (inhibiţie de origine centrală a comenzii de respiraţie), o retenţie acută de urină, un prurit, vomă. Alături de aceste mijloace farmacologice clasice există alte metode de analgezie: crioterapia (tratamentul prin frig), termoterapia (tratamentul prin căldură), electroterapia şi acupunctura. ANARTRIE. Incapacitate sau dificultate de a articula sunete, independentă de vreo leziune a organelor de fonaţie şi atunci când înţelegerea limbajului oral şi scris este normală. ANASARCĂ. Edem generalizat al ţesutului celular subcutan cu efuziune în cavităţile seroase (pleură, pericard, peritoneu). ANASTOMOZĂ. îmbinarea cap la cap, chirurgicală sau spontană, a două vase sangvine, a două viscere cavitare sau a două filete nervoase. ANATOMIE. Ştiinţă care are ca obiect studiul formei, structurii, raporturilor şi funcţiei diferitelor elemente con­ stitutive ale corpului uman.

ANDROGEN ANATOMOPATOLOGIE. Studiu al modificărilor organice ale ţesuturilor şi celulelor provocate de boală. SINONIM: anatomie patologica. ANATOXINĂ. Substanţă de origine microbiană utilizată

ANCHILOSTOM1AZĂ sau ANCHILOSTOMOZĂ. Boală parazitară cauzată de infestarea cu anchilostomi. Anchilostomul (Ancylostoma duodenale şi Necator americanus) este un vierme parazit din clasa nematodelor, de câţiva milimetri lungime. El pătrunde în intestinul subţire şi se hrăneşte cu sângele pe care îl obţine muşcând mucoasa intestinală. CONTAMINARE ŞI SIMPTOME. Larvele eclozează pe sol, plecând de la ouăle care se găsesc în materiile fecale umane. Când se merge cu picioarele goale pe solul con­ taminat, larvele pătrund în organism prin piele, provocând o mâncărime deosebită numită anemia de tunel sau bubele dulci ale minerilor (de fapt, anchilostomul face ravagii în mine şi tunele). Ca urmare, larvele lor migrează în plămân pe cale sangvină şi limfatică: prezenţa lor se manifestă prin tuse, o jenă la deglutiţie şi la vorbit. Larvele ajung în cele din urmă în intestin. Infecţia se traduce atunci prin dureri şi arsuri epigastrice, printr-o diaree, greţuri şi slăbire. Când viermii sunt foarte numeroşi, ei provoacă o anemie, carac­ terizată prin paloarea bolnavului, gâfâială, tumefierea feţei şi membrelor. TRATAMENT ŞI PREVENIRE. Tratamentul se bazează pe administrarea medicamentelor antihelmintice ca pyrantelul, flubendazolul sau albendazolul. în zona tropicală, se previne infestarea evitând aşezarea direct pe sol şi mersul cu picioarele goale, ca şi interzicerea utilizării dejecţiilor umane ca îngrăşământ. ANCHILOZĂ. Limitarea parţială sau totală a mobilităţii unei articulaţii. Consecinţă a leziunilor articulaţiei, anchiloza este aproape întotdeauna ireversibilă şi nu trebuie deci să fie confundată cu redoarea (rigiditatea) articulară, care este tranzitorie. Anchiloza poate fi consecinţa unui traumatism (fractură articulară), unei inflamaţii (artrită acută sau cronică, reumatism poliarticular) sau unei artrodeze (fuzio­ narea chirurgicală a oaselor unei articulaţii). O anchiloză parţială poate să fie ameliorată printr-o kineziterapie, eficace dacă ea este întreprinsă devreme. Pentru anchilozele complete, singurul tratament este cel chirurgical. ANDROGEN. Fiecare dintre hormonii steroizi masculini secretaţi de testicule, ovare şi glandele suprarenale. Testosteronul este androgenul cel mai activ, prezent la un nivel de 20 de ori mai mare la bărbat decât la femeie. Secreţia lui în exces de către glandele suprarenale sau de către ovare conduce la femeie la un hirsutism (dezvoltarea excesivă a sistemului pilos) sau la alte manifestări de

Anemiile hemolitice sunt însoţite adesea de o creştere în volum a splinei (din cauza distrugerii importante de globule roşii în acest organ) şi de un icter (din cauza creşterii nivelului de bilirubină. ele provoacă o narcoză (somn profund). bio­ logice şi psihice care concură la buna funcţionare a apa­ ratului urogenital masculin. Anestezicele generale. Când anemia este foarte severă. foarte rară. carenţa de fier este frecventă. Anemia feriprivă. Abundenţa fluxului menstrual (cu sau fără cauză organică) poate fi deci răspunzătoare de o carenţă în fier. după mecanismul fiziologic în cauză: excesul de pierderi de sânge sau defectul producerii de sânge. Alt simptom major este oboseala. Androgenii de sinteză pot fi administraţi pe cale orală. a stărilor severe de denutriţie. în fapt. Anemia este un simptom care poate fi explicat prin mai mult de 200 de cauze diferite. La sugar. diagnosticul se bazează pe hemogramă (examenul citologic al sângelui). în absenţa oricărui semn clinic evident. cauza cea mai frecventă este insuficienţa aportului alimentar bogat în fier. La băieţi. a aplaziilor medulare (dispariţia celulelor formatoare ale sângelui în măduva spinării). pubertatea precoce la copii. ceea ce permite să se facă distincţia între defectele de producţie medulară şi excesul de pierderi. a unor cancere neoperabile de sân etc. anemia prin carenţă în vitamina B12 se tratează prin injectarea intramusculară de vitamină Bl2. Sunt utilizate în anesteziile generale în cursul intervenţiilor chirurgicale. Anemiile hemoragice se manifestă printr-o emisie de sânge roşu (negru atunci când este digerat) şi printr-o mare sete. Ele se admi­ nistrează fie pe cale intravenoasă. creat prin analogie cu cel de menopauză. Malabsorbţia fierului. Se pot deosebi androgenii de sinteză virilizanţi de cei nevirilizanţi. necesităţile în fier ale femeilor (de 2 până la 3 miligrame pe zi) sunt perfect acoperite printr-o alimentaţie normală. mai ales când sarcinile sunt apropiate una de alta. oricât de mică ar fi. prin carenţă în vitamina B12 şi în acid folie. Diminuare a nivelului de hemo­ globina în sânge consecutivă lipsei de fier din organism. ANDROLOGIE. Astfel.ANDROLOGIE virilism. Androgenii de sinteză sunt utilizaţi în tratamentul insuficienţelor funcţiei testiculare. este criticabil. Studiu al elementelor anatomice. De fapt. Totuşi. 34 pigmentul bilei). se caracterizează printr-o atrofie a mucoasei linguale. ei pot antrena efecte indezirabile ca virilismul şi dereglările de ciclu Ia femei. Este un lucru frecvent ca o anemie să fie diagnosticată pe baza unei simple analize. în toate celelalte împreju­ rări. DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT AL ANEMIEI. Totuşi. se asociază semnele şocului (căderea tensiunii arteriale). ANEMIE. cea a numărării formulei sangvine. Transfuziile sunt rezervate anemiilor a căror cauză nu are tratament. Cu acţiune rapidă. anemia prin carenţă în acid folie se tratează prin aport al acestei vitamine pe cale orală. Ele sunt foarte numeroase şi variază cu vârsta şi cu sexul. SIMPTOMELE ŞI SEMNELE ANEMIEI. cauza cea mai frecventă este o sângerare digestivă. Simptomul cel mai vizibil al anemiei este paloarea pielii (palmele) şi a mucoaselor (mucoasa bucală). li se pot asocia simptome proprii anumitor anemii. Acestor semne nespecifice. intră în general în cadrul unei malabsorbţii generale (boală celiacă). El este orientat prin două valori: volumul globular mediu şi nivelul reticulocitelor (globulele roşii la începutul formării lor). SINONIME: anemie prin carenţa marţiala. UTILIZARE TERAPEUTICĂ. ANDROPAUZĂ. iar anemia feriprivă este tratată printr-un aport de fier. Lipsa de fier are răsunet mai ales asupra sintezei globulelor CAUZE. La femeia însărcinată. duce la o insuficienţă a fierului. masculinizarea unui făt de sex feminin. care survine la efort atunci când anemia este moderată. Medicament care antrenează diminuarea sau chiar suprimarea sensibilităţii generale sau locale. Termenul. cea mai frecventă carenţă în fier se găseşte la femeile care au ciclu menstrual. Anemia este cauza cea mai frecventă de consult în hematologie. edem. Valorile normale ale nivelului de hemoglobina variază cu vârsta şi cu sexul (se vorbeşte de anemie dacă nivelul este mai mic de 13 grame/decilitru la bărbaţi şi 12 grame/ decilitru la femei). foarte adesea latentă. percutană sau parenterală. acnee la făt. . întrerupând conducţia nervoasă. ANESTEZIC. Diminuare a nivelului de hemoglobina (pig­ mentul globulelor roşii care asigură transportul oxigenului de la plămâni la ţesuturi) din sânge. Anemia feriprivă este cea mai frecventă dintre anemii. orice creştere a pierderilor. anemiile pot fi clasi­ ficate în două mari tipuri. producerea excesivă a acestor hormoni poate antrena o pubertate precoce. Totuşi. deoarece fătul utilizează fierul mamei sale pentru a-şi fabrica propriile globule roşii. fie pe cale respiratorie. care justifică explorarea completă a tubului digestiv. însoţite de edeme ale gleznelor şi ale feţei. Primii sunt contraindicaţi la bărbaţii atinşi de un cancer al prostatei şi Ia femei aflate Ia vârsta fertilă. deoarece el nu corespunde unei realităţi clinice şi hormonale echivalente. La subiecţii în vârstă pot apărea semnele unei insuficienţe cardiace. dar şi în repaus atunci când este mai severă. Diminuare a activităţii genitale la bărbat. Tratamentul anemiei depinde de cauza sa. comune diferitelor anemii. ANEMIE FERIPRIVĂ. anemie sideropenica.

Anestezice injectabile. ori a sensibilităţii unui organ sau a unei părţi a corpului. DESFĂŞURARE • înaintea operaţiei. Aceste medicamente servesc la efectuarea anesteziilor regionale (de exemplu pentru insensibilizarea membrelor inferioare). ANESTEZIE GENERALĂ. de exemplu. ANESTEZIE. Anestezicele locale. curarizarea (folosirea unei substanţe paralizante). Anestezia prin inhalare constă în aplicarea pe faţa pacientului a unei măşti legate la un balon ce conţine un amestec gazos de oxigen (30% minimum) şi protoxid de azot (70% maximum) asociate cu un anestezic volatil (halotan). Cu o oră sau două înaintea anesteziei. dacă este necesar. încetinire cardiacă sau vomă). pacientul este condus într-o sală spe­ cializată numită „sală de trezire". Suspendare mai mult sau mai puţin completă a sensibilităţii generale. Supravegherea trezirii este foarte importantă deoarece se întâmplă adesea ca în acest moment să se producă accidente anestezice (înghiţirea limbii) sau legate de actul operator. alergii. Administrarea lor este indicată în timpul inducţiei (începutul anesteziei). Dar aceste anestezice pot antrena tulburări respiratorii (oprirea respiraţiei. spasmul bronhiilor sau al laringelui) sau cardiace. infiltraţia se face în jurul meningelor măduvei spinării. cu ocazia unei peridurale. Anestezistul controlează presiunea arte­ rială şi întreprinde. are impresia că nu s-a trezit decât în camera . Suspendare a ansamblului de sensibilităţi ale organismului.) pe piele şi pe mucoase. să cunoască antecedentele sale medico-chirurgicale şi familiale (reacţii la anesteziile suferite anterior de către pacient sau de membrii familiei sale. un preparat curarizant (care suprimă acţiunea nervilor motori asupra muşchilor) şi un preparat analgezic de tip morfinic atunci când este necesar să fie diminuată durerea. în principal. o perfuzie adaptată. electrocardiograma şi radiografia pulmonară. Cu o seară înainte. tratamente în curs. Anestezice de suprafaţă. Ea se obţine mulţumită utilizării dife­ ritelor anestezice administrate pe calc respiratorie. ketamină. Infiltraţia produsului se poate face în jurul unui trunchi nervos sau a unui plex (filete nervoase). cu scopul de a îmbunătăţi confortul pacientului şi a asigura o calitate tehnică suficientă. respiratorii şi circulatorii ale pacientului pe toată durata intervenţiei. ori somn pro­ fund). Lidocaina. Bolnavul nu este readus în camera sa decât atunci când şi-a regăsit o stare normală a conştientei şi reflexe suficiente. atunci când sunt necesare examene sau îngrijiri dureroase. • După operaţie. pacientului i se administrează adesea un sedativ şi un derivat de beladonă care dă posibilitatea să se evite reacţiile stânjenitoare (hipersalivaţie. adormirea (sau inducţia anesteziei) este realizată prin administrarea unui agent anestezic. fie pe cale intravenoasă (barbiturice. apoi repetată din 30 în 30 de minute. Anestezia generală necesită o supraveghere permanentă a funcţiilor vitale. iar pacientul. adesea pe cale subcutană. Anestezia prin injecţie intravenoasă constă în introducerea în circulaţia sangvină a unui agent hipnotic anestezic căruia i se adaugă. Ea dă posibilitatea medicului să stabilească un contact psihologic cu pacientul (să înlăture eventual temerile acestuia. de asemenea. Ele sunt administrate cu ajutorul unei măşti sau prin intubare. prin pulverizare etc. Anestezia generală este utilizată pe scară largă în timpul intervenţiilor chirurgicale. Cele mai întrebuinţate sunt barbituricele.35 Anestezice pe cale intravenoasă. căutarea zahărului şi albuminei în urină. sau provocată de un agent anestezic. Acestei consultări i se adaugă uneori examene complementare ca măsurarea urcei şi glicemiei în sângele recoltat de la pacient. Anestezice pe cale respiratorie. fie prin inhalare (cândva de eter. El supraveghează profunzimea somnului. în interiorul acestor meninge. este esenţială o consultare a medicului anestezist cu pacientul. ca cele dentare. Se mai recurge la ea în vederea anumitor examene de durată sau dureroase. iar în cazul unei rahianestezii. Anestezia poate fi spontană. adică cu respiraţie regulată şi cu relaxare musculară. Anestezia generală asociază trei tipuri de acţiune: narcoza (sau pierderea conştientei. survenind în cursul unei boli (în special în timpul afecţiunilor neurologice). intoxicaţie alcoolică etc). cel mai des în prezent prin injectare intravenoasă decât prin inhalarea unui anestezic gazos. Se disting anestezice de suprafaţă şi anestezice injectabile. procaina şi bupivacaina sunt injectate local. precum şi să efec­ tueze un examen clinic complet. care este datorată administrării unui agent anestezic. Principalele riscuri sunt o hipoxie (insuficienţa oxigenului în organism) în cazul protoxidului de azot şi o hepatită în cazul altor produse. azi de protoxid de azot sau de agenţi halogenaţi). Menţinerea anesteziei intravenoasc se efectuează fie prin reinjectarea periodică a agenţilor anestezici intravenoşi. diprivan). mai recent. Produsele volatile anestezice sunt amestecate cu aer sau cu oxigen. Lidocaina se aplică local (sub formă de gel. • în limpid operaţiei. PRINCIPIU. Totuşi. care ANESTEZIE GENERALA permite relaxarea musculară necesară unei bune desfăşurări a intervenţiei. analgezia (dispariţia durerii) care este obţinută mulţumită substanţelor morfinomimetice ca fenoperidina sau fentanilul. pacientul este lăsat pe nemâncate pentru a evita vomatul în timpul intervenţiei. care trebuie să rămână la stadiul chirurgical. digestivă sau parenterală (venoasă) care antrenează o pierdere completă a stării de conştientă. etomidat şi. nereamintindu-şi de această primă trezire. utilizarea anumitor calmante ca benzodiazepinele provoacă adesea o amnezie postoperatorie. explicându-i desfăşurarea intervenţiei). fie prin inhalarea unui anestezic volatil.

La pacienţii mai anxioşi. • în timpul intervenţiei. EFECTE SECUNDARE. fie prin intermediul unei pungi chistice intercalate. Un anevrism arteriovenos este cel mai des de origine traumatică. Dacă nu este superficial. realizată prin ecografie la intervale regulate. ANEVRISM ARTERIAL. ţinând cont de riscul inevitabil al rupturii sau al trombozei (formarea unui cheag). de asemenea. Ansamblu format de către trompa uterină şi ovar şi care se leagă. .M. Accidentele sunt extrem de rare: leziunile nervoase cel mai adesea sunt minore şi fără sechele. Un anevrism arterial nu provoacă simptome deosebite. ANESTEZIE LOCOREGIONALĂ. produs prin ruptură sau prin perforare.R. cu scopul de a insensibiliza o regiune dată a orga­ nismului. Anestezia locoregională constă în injectarea de anestezice locale în vecinătatea unui nerv sau a măduvei spinării. Infecţia anexelor este numită anexită sau salpingită.N. ANEXA. Se disting anevrismele sacciforme (constituind o pungă) de anevrismele fuziforme (o simplă dilatare). Riscul de ruptură a anevrismului depinde de mărimea acestuia. apoi să mănânce. expansivă şi nedureroasă. E de dorit să se distingă cazul foarte particular al unei fistule arteriovenoase create Ia nivelul membrului superior pentru a permite şedinţele de hemodializă. în caz de anestezie peridurală. greţuri şi vomă. vasculară şi respiratorie a pacientului. Ablaţie unilaterală sau bilaterală a anexelor uterului (trompe şi ovare). Acestea pot fi multiple: fisurarea răspunzătoare de o durere locală.M. compresia orga­ nelor situate în apropiere. dar se întâmplă să fie congenital. în principal. alergiile la produsele anestezice locale şi o infecţie la punctul de puncţionare sau când accesul la acest punct este imposibil: prezenţa unei plăci metalice pe coloana lombară poate. Prevenirea presupune o supraveghere crescută a factorilor de risc ai aterosclerozei (hipertensiune arterială. în afara cazurilor de complicaţii. cefalee şi. în cazul formelor complicate de anevrism arterial şi pornind de la un anumit diametru. se caracterizează printr-o tumefiere puternică. ANEXECTOMIE. diabet. ca: vertije. Supravegherea tensiunii arteriale şi a ritmului cardiac este indispensabilă. Un anestezic administrat în doză prea mare sau absorbit prea rapid poate provoca reacţii mai mult sau mai puţin grave. TRATAMENT ŞI PREVENIRE. urmarea de tratamente anticoagulante. convulsii. Fistulă care face să comunice o venă şi o arteră fie direct. a evoluţiei diametrului unui anevrism aortic. hipercolesterolemie) şi cea.R. embolii cauzate de un cheag care tapisează peretele anevrismului sau ruptura unui anevrism antrenând o hemoragie adesea mortală. 36 ANEVRISM. în insuficienţa renală cronică. o retenţie tranzitorie de urină. medicul anestezist evaluează sta­ rea cardiacă. atunci când este superficial. INDICAŢII ŞI CONTRAINDICAŢII. a unei atingeri a peretului vascular de un aterom (depozit lipidic răspunzător de ateroscleroză). PREGĂTIRE ŞI DESFĂŞURARE • înaintea intervenţiei. Un anevrism arterial este consecinţa. Contraindicaţiile sunt.ANESTEZIE LOCOREGIONALĂ sa. de uter. este întreprinsă o perfuzie intravenoasă pentru administrarea medicamentelor anxiolitice sau destinate să prevină sau să trateze eventualele efecte secundare. diag­ nosticul se bazează pe ecografie. pierderea conştientei. scanografie sau imagerie prin rezonanţă magnetică (I. reducerea activităţii siste­ mului nervos simpatic antrenează uneori o scădere a tensiunii arteriale căreia i se poate adăuga. să împiedice realizarea unei anestezii peridurale. Ea permite şi evitarea la subiecţii în vârstă a inconvenientelor anesteziei generale: somnolenţă. sau asupra accidentaţilor care nu se află „pe nemâncate". Starea de conştientă a pacientului nu este afectată. îl interoghează cu privire la eventualele alergii şi la trata­ mentele pe care le urmează şi se informează în ce priveşte posibilitatea de a corecta o anestezie locoregională insufi­ cientă trecând-o într-o anestezie generală uşoară. sau I. Dilatare a unei artere sau a peretelui inimii. -• PERIDURALĂ. un hematom peridural. complicaţii cardiace şi respiratorii. RAHIANESTEZIE. unei boli de origine infecţioasă sau din cauza unei anomalii congenitale a peretelui arterial (boala lui Marfan). Abolirea tranzitorie a sensibilităţii unei părţi a corpului pentru o intervenţie chirurgicală. în mod excepţional. Anexectomia este o operaţie chirurgicală efectuată în caz de cancer al ovarului sau al uterului. tulburările de coagulare. Este necesar un răgaz de câteva ore înainte ca pacientul să poată începe să bea. în cazul anesteziei peridurale şi al rahianesteziei. arteriografie cerebrală (anevrism sacciform intercranian). Dilatare a unui segment de vas arterial. ANEVRISM ARTERIOVENOS. în general. la dreapta şi la stânga. Anestezia locoregio­ nală permite practicarea intervenţiilor chirurgicale urgente asupra bolnavilor a căror stare cardiacă sau respiratorie contraindică anestezia generală. este de dorit intervenţia chirurgicală de fiecare dată când este posibilă. Un anevrism arterial. chiar oprire cardiacă tranzitorie.). anestezia locoregională trebuie să fie precedată de administrarea unui tranchilizant pe cale orală sau prin injectare. Reacţiile aler­ gice la produsul în sine sunt rare. deci nu sunt operabili sub anestezie generală (risc de inhalare bronşică a conţinutului gastric). un examen sau un tratament. DIAGNOSTIC. care creşte cu o viteză variabilă. El survine mai rar în cadrul unei boli inflamatorii (boala lui Horton).

stafilococii sau cei din genul Haemophilus). Bolnavul trebuie să se odihnească şi să evite răcelile. viscere). Studiu al vaselor aparatului circulator (artere. Unele sunt angeite pur cutanate. asociată cu analgezice. prin administrarea de antibiotice. Angajarea amigdaielor cerebeloase provoacă accese de hipertonie (redoare) a membrelor. hematom. de exemplu. Atinge mai ales femeile tinere şi afectează vasele mari ieşite din cârja aortică (carotidele şi subclaviile). vizând uşurarea durerii şi dezinfectarea gurii şi faringelui cu gargarisme. ANGAJARE CEREBRALĂ. prin antibioterapia sistematică a acestor angine. de origine traumatică sau nu. Tratamentul este. o jenă respi­ ratorie şi uneori apariţia de tumefacţii moi sub piele. inflamaţie a pereţilor arterelor. Studiul bacteriologic arată prezenţa streptococilor hemolitici ai grupului A care pot antrena. -* HORTON (boală a lui). este o angeită a membrelor. testiculare sau toracice. autoimune. Se deosebesc angeitele arteriale şi angeitele cutanate. ANGINĂ Angeitele cutanate. în ţările dezvoltate. vene şi vase limfatice). asociate eventual unei încetiniri a ritmului cardiac sau unei opriri respiratorii. Anginele sunt de origine virală şi uneori bacteriană (infecţii datorate germenilor ca streptococii. se caracterizează printr-o midriază (dilatarea pupilei). • Angina streptococica a reumatismului articular acut precede cu câteva zile sau săptămâni manifestările acestui reumatism. altele se asociază unor atingeri ale organelor interne (muşchi. să constituie semnul precursor al altei boli mai grave (mononucleoză infecţioasă sau difterie). care se acumulează dând naştere unei hipertensiuni intracraniene şi care împinge regiunea corespunzătoare de encefal. sincope. angina poate. Boală inflamatorie acută a faringelui. alergice). SINONIM: vascularita. în mod excepţional. al rujeolei şi. • Boala lui Takayashu sau boala femeilor fără puls este o afecţiune rară de origine necunoscută. în afara atingerilor articulare şi cardiace. poate autoimună. Angeitele fac să intervină diferite tipuri de procese inflamatorii (imunologice.de origine controversată. TRATAMENT. trebuie avută în vedere o hormonoterapie substitutivă. la examenul clinic. acestea sunt simptomele. Deplasare a unei părţi a encefalului printr-un orificiu membranos sau osos.37 Anexectomia unilaterală nu provoacă sterilitate. inflamaţie a pereţilor vaselor cutanate. sau încă şi cecitate. Atingerea este rar generalizată la întregul faringe (faringită) şi se limitează cel mai adesea la amigdale (amigdalită). Angeitele cutanate. care provoacă un trismus (contractura muşchilor masticatori) şi o disfagie (dificultate de deglutiţie). care dezvăluie. ea provoacă dureri. Alimentaţia trebuie să fie uşoară şi băuturile în cantitate mare. TRATAMENTUL ANGEITELOR. pot îmbrăca aspecte foarte diferite. Se poate face apel la antiinflamatoare (corticosteroizi). Ea poate antrena o claudicaţie intermitentă (prin atingere a arterei femurale sau iliace). pe de o parte. CAUZE. complicaţii renale. în cazurile grave. este prevenit astăzi. consecutivă lezării structurilor care comandă ochiul. ANGEIOLOGIE. în schimb. Angeitele arteriale. Tratamentul angeitelor depinde de cauza lor. la imunodepresoare dar şi la metodele de chirurgie vasculară. survine în special spre vârsta de 60 ani. Angajarea temporală. PERIARTERITĂ NODOASĂ. Ceva obişnuit în decursul unui guturai sau al unei gripe. Formele minore nu se semnalează decât printr-o ţinută afectată sau printr-o înclinare a capului spre partea respectivă. local. Tratamentul de referinţă este penicilinoterapia timp de 10 zile. în mai mică măsură. al rubeolei. . dureri vii la deglutiţie. ducând la o compresiune gravă a sistemului nervos. cândva grav. Angina roşie. pe de altă parte. cea mai răspândită. ANGEITA. Ea se manifestă printr-o amigdalită (inflamaţia amigdaielor) cu vomă şi dureri de cap. Inflamaţie a peretelui vaselor sangvine. WEGENER (granulomatoză a lui). • Tromboangeila obliteranta. Ţesuturile irigate de acest vas sunt atunci lezate sau chiar distruse prin ischemie (întreruperea sau diminuarea circu­ laţiei sangvine). SINONIM: angiologie. Angeitele arteriale. • Angina bolilor eruptive este un simptom major al scarlatinei. TRATAMENT. gangrena. Examenul faringelui dezvăluie o roşeaţă difuză şi o creştere de volum mai mult sau mai puţin importantă a amigdaielor. de origine necunoscută. se traduc în mod obişnuit prin apariţia unei purpure (pete roşii care nu pălesc la presiune) localizate frecvent pe membrele inferioare şi asociindu-se uneori cu zone de ulceraţii cutanate. DIFERITE TIPURI DE ANGINĂ ROŞIE • Angina erilematoasă sau angina roşie catarală. Angina eritematoasă poate să se complice cu un flegmon periamigdalian (abces între peretele faringelui şi amigdală). abces) care stânjenesc curgerea lichidului cefalorahidian. Acest risc. Angina roşie este o inflamaţie acută a faringelui. Tratamentul face apel la intervenţia neurochirurgicală care trebuie practicată fără întârziere pentru a decomprima creierul. SIMPTOME ŞI SEMNE. nervi. cauzând dureri abdominale. amorţeli şi. Simptomele depind de tipul de angajare. survine mai ales la copilul sub 10 ani. • Arterita temporală sau boala lui Horton. migrene. • Periarterita nodoasâ este o boală autoimună care poate afecta arterele din diferite regiuni ale corpului. după o anexectomie bilaterală. pulverizări şi. o mucoasă mai roşie decât este normal. Febră. general. Cauzele unei angajări sunt leziunile unui anumit volum (tumoră. ANGINĂ. putând antrena o stenoză (îngustare) sau o ocluzie a vasului atins.

Orofaringelc ia un aspect roşu punctat de vezicule albe. în general. ANGIOCOLITĂ. este vorba de . mulţumită vaccinării antidifterice. Starea pacientului este supravegheată prin electrocardiogramă pe toată durata examenului. în măsura în care poate fi practicat în timpul efortului fizic. Acest produs va ajunge în interiorul cavităţilor cardiace. îngroşarc). Infecţie bacteriană a căii biliare prin­ cipale şi a căilor biliare intrahepatice (situate în interiorul ficatului). Totuşi. respectiv. este suficientă administrarea de analgezice. Examen radiologie care permite vizualizarea cavităţilor cardiace. este indicată amigdalectomia. INDICAŢII. • Angina veziculoasâ şi angina herpelica au ca origine. în general. Injectarea produsului de contrast iodat putând provoca o reacţie alergică. • ANGOR ANGIOBLASTOM. Angina albă este o inflamaţie acută a faringelui care prezintă. este injectat cu ajutorul unui cateter subţire introdus într-o venă sau într-o arteră periferică. diminuare localizată sau difuză a contractilităţii ventriculului stâng. pulverizaţii). ale vaselor (poziţionare anormală. dar amigdalele sunt acoperite de un strat albicios şi uneori cenuşiu-gălbui. • Angina lui Duguet se observă în decursul febrei tifoide. în general. Ea se practică sub anestezie locală şi durează între 30 minute şi o oră şi 30 minute. o mucoasă acoperită de un strat albicios. • Angina pseudomembranousa provoacă formarea unui strat mai aderent (falsă membrană cenuşie). • Angina bolilor hematologice se observă frecvent în cazul mononucleozei infecţioase sau al leucemiei. opac la radiaţiile X. 38 • Angina lui Ludwig se caracterizează printr-o importantă deformare a gâtului (exterioară). ale muşchiului cardiac (dilataţie ventriculară. Sunt rare şi. Angina ulceroasă. la examenul clinic. benigne: greţuri. se accentuează la deglutiţie. ANGINA PECTORALĂ. Angina ulceroasă este o inflamaţie acută a faringelui. Angina albă. EFECTE SECUNDARE. care prezintă. Se bazează pe penicilină. determină angina lui Vincent. mai rar. la cea mai mică îndoială. Angiocardiografia izotopică realizează examenul ventriculelor: o doză mică de produs radioactiv (tehneţiu 99) este injectată într-o venă a braţului în timp ce o cameră video înregistrează contractilitatea cavităţilor cardiace. să-i prescrie un tratament antialergic. hemoragii de mică intensitate. ANGIOCARDIOGRAFIE. la creierul mic. puţin intensă. ataxie (incoordonarea mişcărilor) şi nistagmus (mişcări rapide şi involun­ tare ale ochilor) sunt principalele simptome ale afecţiunii. bolnavul trebuie să primească ser antidifteric pentru a opri evoluţia unei eventuale difterii.în emisferele cerebrale. Cel mai des. indispoziţii. trunchiul cerebral şi. angina lui Vincent nu afectează decât o singură amigdală. Angioblastomul este localizat. la examenul clinic. Ea poate fi cauzată de o proastă stare a dentiţiei. Cel mai adesea. virusul zonei zoster şi al herpesului. de prezenţa unui corp străin în căile biliare. orice angina pseudomembranoasă trebuie să constituie obiectul unei prelevări bacte­ riologice şi. în afara unei acţiuni locale (gargarisme. o mucoasă faringeană afectată de una sau mai multe ulceraţii. continuându-şi apoi drumul după curentul sangvin. medicul trebuie să se informeze cu privire la antecedentele alergice ale bolnavului şi. Dureri de cap. Bolnavul trebuie să se odihnească şi să evite răcelile. DIFERITE TIPURI DE ANGINA ALBĂ • Angina erilemalopultucee provoacă aceleaşi simptome ca angina roşie. uneori în măduva spinării. practic a dispărut în ţările occidentale. bacilul fuziform şi spirilul. care poate să stârnească temeri că ar fi vorba de o difterie. îngroşări). vomă. Astăzi. în caz de recidivă frecventă. sparte sau nu. SINONIM: hemungioblastom. Practicat în mod curent. care este acoperită atunci de ulceraţii suple la palpare şi o falsă membrană. Ea se caracterizează printr-o ulceraţie nedureroasă a unuia sau chiar a celor doi stâlpi ai vălului palatin. DERULARE. Durerea. antipiretice şi colutorii. Angiocolita este cauzată. până în inimă. Acest examen aduce informaţii complementare. Multiplicarea pe mucoasa faringeană a două bacterii comensale (trăind pe seama gazdei fără a-i face rău). mai ales în cazul unui infarct al miocardului) şi a comunicărilor anormale între diferitele cavităţi (comunicaţie interauriculară. uşor diagnosticată prin examenul microscopic al unui frotiu al gâtlejului după colorarea bacteriilor (coloraţia lui Gram). tratamentul poate comporta antibiotice pe cale generală. în afara cazurilor de suprainfecţie bacteriană. TEHNICĂ. cel mai des benignă. Angiocardiografia necesită o spitalizare de 24 până la 36 ore. Diagnosticarea sa se bazează pe examenele sangvine.ANGINA PECTORALA antiinflamatoare. la nevoie. TRATAMENT. DIFERITE TIPURI DE ANGINA ULCEROASĂ • Angina lui Vincenl survine mai ales la adolescent sau la adultul tânăr. în anginele veziculoase antibioticele sunt totuşi fără efect. asemănătoare unor mici ulceraţii. acest examen permite punerea în evidenţă a anomaliilor valvelor cardiace (scăpări. această boală. Un produs de contrast iodat. Tumoră cerebrală vasculară. Ea afectează o singură parte a faringelui: cel mai adesea. CAUZE. o febră ridicată şi dureri TRATAMENT. Această angina albă este adesea semnul precursor al unei mononuclcozc infecţioasc. în general uşor de înde­ părtat cu un tampon de vată. comunicaţie interventriculară).

TRATAMENT. SINONIM: dermita acre a gambelor. Tratamentul constă în antisepsia cutanată. • Angiografia clasica sau convenţionala este un examen radiologie al vaselor sangvine care constă în înregistrarea drumului produsului pe un film radiologie. Această tehnică este denumită „radiologie intervenţională". mezenter). -> ANGIOCARDIOGRAFIE. O intervenţie chirurgicală sau endoscopică. care trebuie să fie urmat în zilele dinaintea examenului. Angiocolita trebuie să fie tratată rapid cu antibiotice.M. o angiografie dă posibilitatea să se studieze raporturile anatomice între vase şi leziunea de operat. Medicul prescrie efectuarea analizelor privind nivelul de uree şi de creatinină. Totuşi.39 migrarea unui calcul vezicular în canalul coledoc (calea biliară principală). Poate surveni un mic hematom Ia locul puncţionării şi se pot produce reacţii alergice trecătoare. AORTOGRAFIE.R. alergie la iod). de culoare ocru sau maronie. în sfârşit. Injectarea unui produs de contrast iodat poate provoca o reacţie alergică ce se carac­ ANGIOGRAFIE OCULARĂ terizează prin greţuri. ocluziilor unui vas de către un aterom sau de către un cheag. medicul poate prescrie pacientului un tratament antialergic. Ea se caracterizează prin apariţia treptată a plăcilor pigmentate. sau I. hemoragice sau neurologice sunt foarte rare. Angiografia prin imagerie prin rezonanţă magnetică sau angio. uneori. INDICAŢII. artera humerală a plicii cotului. Examen radiologie care permite examinarea volumului interior al unui vas sangvin (arteră sau venă) şi ale ramurilor în care se împarte acest vas. Apoi injectează un produs de contrast iodat. mai mult sau mai puţin întinse. de exemplu. erupţii cutanate şi în plus o scădere a tensiunii arteriale.N. Dar complicaţiile cardiace. şi ia imagini ale drumului său. luarea de anticoagulante trebuie să fie diminuată sau suspendată provizoriu. Aceasta permite să se prindă imaginile video pe un amplificator de strălucire cu o cameră adec­ vată. eczemă. rar de o tumoră şi. ANGIODERMITĂ PURPURICĂ Şl PIGMEN­ TARĂ.R. ANGIOEDEM. Punctul de puncţionare arterială trebuie să fie urmărit pe durata următoarelor 24 ore. prin piele (artera carotidă a gâtului. prin clişee la intervale diferite sau în serie. CORONAROGRAFIE. PREGĂTIRE ŞI DESFĂŞURARE. în cazul că a prezentat vreo formă de alergie. este o aplicaţie recentă a imageriei prin rezonanţă magnetică nucleară la examinarea vaselor. înaintea unei intervenţii chirurgicale. Afecţiune cutanată frecventă. consecinţă a varicelor sau unei flebite. practicianul ghidează acest cateter până la vasul de examinat. Apoi cateterul este retras şi punctul de puncţionare este apăsat. ARTERIOGRAFIE. artera femurală a plicii inghinale. Angiodermita purpură şi pigmentară este o complicaţie a insuficienţei venoase cronice. Medicul practician introduce un cateter (un mic tub suplu) într-un vas. . având drept scop eliminarea obstacolului în cauză. supraveghind înaintarea sa pe un ecran de control. vomă. Medicul se asigură deci că pacientul nu a prezentat vreodată alergie (astm. în special să consume din abundenţă lichide în zilele care preced şi urmează examenului. Acest examen serveşte la depistarea leziunilor arteriale. celor ale creie­ rului şi măduvei spinării (angiografii cerebrale şi medulare) şi a celor ale membrelor şi viscerelor (rinichi. datorită riscurilor de septicemie. anevrismelor (dilataţii localizate ale arterelor). trebuie să fie realizată urgent după regresia semnelor infecţiei. FLEBOGRAFIE. ANGIOGRAFIE OCULARĂ. prin suprainfectare bacteriană şi prin ulcere ale gambei. Examen radiologie care permite observarea vaselor fundului de ochi (care irigă coroida şi retina). de la structurile osoase).M. Persoanele care suferă de insuficienţă renală trebuie să ia anumite precauţii. SPLENOPORTOGRAFIE. opac la radiaţiile X. CONTRAINDICAŢII. Injectarea produsului de contrast provoacă o senzaţie trecătoare de căldură. Atunci când puncţionarea nu este directă. Examenul necesită cel mai des o spitalizare de 24 până la 48 ore. embolizaţii (ocluzii terapeutice ale unui vas) şi o chimioterapie in situ (injectare pe cale intravasculară a medicamentelor anticanceroase). TEHNICA. Angiografia mai permite să fie distinsă o disecţie arterială (clivaj al pereţilor) sau prezenţa unei malformaţii arteriovenoase. Ea se poate complica prin atrofie. Cantitatea de radiaţii X primită în cursul acestui examen este mică. de o infectare cu un vierme sau cu gălbează. acest examen nu se practică la femeia gravidă. ANGIOGRAFIE. Angiocolita se manifestă printr-o febră de 40°C cu frisoane. o venă a membrelor). pentru studierea vaselor inimii şi ale plămânilor. îndeosebi ale stenozelor (îngroşările) consecutive ateromului (depozit lipidic pe peretele arterial). O angiografie este utilizată.I. El se practică sub anestezie locală (uneori generală) şi durează de la câteva minute până la două ore. asociată uneori cu dureri abdominale şi cu un icter. EFECTE SECUNDARE. apoi ameliorarea acestor imagini prin îndepărtarea anumitor informaţii radiologice care nu privesc vasul de studiat (provenind. SIMPTOME Şl DIAGNOSTIC. în principal. de insuficienţă renală şi de colaps cardiovascular. angiografia permite să se practice angioplastii (tehnici de dilatare a unui vas). • Angiografia digitalizaia sau numerizată este un examen radiologie al vaselor sangvine care constă în tratarea infor­ matică a imaginilor. Pentru a preveni orice risc de hemoragie. caracterizată printr-o inflamaţie bilaterală şi simetrică a părţii inferioare a gambelor. • QUINCKE (edem al lui). legată de o cură medicală sau chirurgicală a insuficienţei venoase.

foarte frecvente la sugari. plămânul). ficatul. Ele se află mai ales pe faţă şi pe extremităţi şi sunt favorizate de sarcină. asociată uneori cu alte malformaţii. uşor supraînălţate. Angiografia oculară este esenţială în supra­ vegherea diabetului. Azi. • Angioamele stelare sau telangiectazice sunt malformaţii ale sistemului vascular care se prezintă ca mici pete roşii în formă de stea. ANGIOM PLAN. Pată violacee numită în mod curent „pată de vin". ea este inoperantă pe un fragment arterial . Când nu dispar spontan. crescând în volum în timpul unui efort. Malformaţie care afectează sistemul vascular: artere. angioamele subcutanate par mai puţin superficiale. capilare. angioamele mature sau plane. Acestea sunt clasicele „pete de vin" care. el va lua o culoare mai închisă şi se va acoperi de noduli proeminenţi. iar proeminenţa lor poate fi acoperită de o piele normală sau albăstruie. dilatarea sau remodelarea unui vas deformat. îngustat sau dilatat. Ea poate completa un examen al fundului de ochi aducând informaţii mai precise asupra localizării şi întinderii leziunilor observate. Vederea înceţoşată şi orbirea provocată de lumina de la luarea clişeelor. • Angioplastia prin incizie utilizează un fragment de venă sănătoasă (prelevat. în pofida aspectului lor uneori impre­ sionant. Orice boală a vaselor sangvine sau limfatice. Atunci — prin intermediu] unor filtre speciale — se realizează clişee ale fundului de ochi. Mică tumoră benignă care se dezvoltă pe piele. • Angioplastia pe cale transcutanată utilizează o sondă cu un balonaş gonflabil. ANGIOKERATOM. ANGIOPLASTIE. • Angioamele mature sau plane sunt malformaţii foarte frecvente ale sistemului vascular. TEHNICA. care se dezvoltă plecând deladermul superficial. -• RENDUOSLER. într-o asemenea situaţie. în plus. în majoritatea cazurilor. Incidentele sunt cel mai adesea benigne (vomă. Totuşi. în general a plicii cotului. Leziune cutanată care se prezintă sub forma unei mici papule de culoare roşu închis acoperită cu un strat keratozic tare. Accidentele alergice datorate fluoresceinei. în anumite cazuri. Intervenţie chirurgicală constând în repararea. pot fi prevenite printr-un tratament antialergic. Se bazează pe injectarea unei mici cantităţi de produs de contrast. a vase­ lor sangvine (hemangiom) sau limfatice (limfangiom). Ea nu se aplică decât îngustărilor localizate. ANGIOPATIE. Angioamele cutanate. Mai sunt întâlnite şi în cadrul cirozelor alcoolice. în general. angioamele profunde riscă să provoace hemoragii. buze pentru dentiţie). care se traduce printr-o deformare a structurilor vasculare. rezultatele nu sunt întotdeauna perfecte şi adesea este necesară repetarea operaţiei. Angiomul plan se va extinde în decursul vieţii pacientului. precum şi în studierea irisului. pot fi deranjante timp de câteva ore după efectuarea examenului. angioamele stelare şi angioamele capilarovenoase. consecinţe ale dilatării pupilei printr-un colir cicloplegic. Colorantul circulă în sânge până la vasele oculare. ANGIOMATOZĂ. aceste angioame se tratează prin electrocoagulare sub anestezie locală. Printre angioamele cutanate. pot fi avute în vedere o corticoterapie sau ablaţia chirurgicală. foarte rare. • Angioamele imature sunt malformaţii ale sistemului vas­ cular. angioamele imature regresează în mod spontan. Angioplastia poate fi practicată prin incizie chirurgicală sau pe cale transcutanată. Examenul durează aproximativ 15 minute. Angiomul matur este tratat cu laserul cu argon. noile tehnici permit obţinerea de imagini numerizate pe un ecran. ANGIOM. într-o venă periferică. el poate şi să regreseze sau să dispară. El poate exista încă de la naştere sau poate apărea în cursul copilăriei sau vieţii adulte. Ele se prezintă sub două aspecte diferite: angioamele tuberoase sau angioamele căpşună formează proeminenţe mai mult sau mai puţin voluminoase. se disting angioamele imature. indispoziţie). fie profundă (viscere. care se dezvoltă plecând de la capilarele dermului superficial. O simplă supraveghere 40 dermatologică regulată este suficientă. în interiorul hipodermului. ANGIOLEIOMIOM. fluoresceinatul de sodiu. benignă. iar abţinerea de la orice fel de tratament este conduita cea mai raţională. de exemplu creierul. DESFĂŞURARE. STURGE-WEBER-KRABBLE. vene şi vase limfatice. Boală caracterizată prin apariţia de angioame (malformaţii congenitale ale vaselor sangvine sau limfatice) multiple la suprafaţa pielii sau în profunzimea organelor. dar impun practicarea unor examene complementare înaintea intervenţiei. nu antrenează vreo tulburare funcţională. de la gamba bolnavului) sau de ţesut sintetic (patch) cu care se restaurează partea bolnavă după incizia longitudinală a peretelui vasului. Ele pot fi tratate prin injectarea de produse sclerozante sau prin ablaţie chirurgicală. laringe pentru respiraţie. ia naştere în peretele muscular al unei vene subcutanate. Localizarea este fie superficială (piele. • Angioamele capilarovenoase sunt malformaţii rare ale sistemului vascular care se prezintă ca proeminenţe albăstrui situate pe traiectele venoase. Angiomul este o leziune congenitală. EFECTE SECUNDARE.ANGIOKERATOM INDICAŢII. în afara cazului că angiomul este localizat într-o zonă importantă din punct de vedere funcţional (pleoape pentru vedere. mucoase). bine delimitate şi de culoare roşie.

Absenţă a secreţiei sudorale. sonda şi balonaşul sunt retrase. pusee de urticarie. SINONIM: strongiloidozd. Se previne infestarea în regiunile tropicale evitând mersul cu picioarele goale şi interzicând folosirea dejecţiilor umane ca îngrăşământ. hematom. Infecţia se traduce mai întâi prin tuse. ajung în plămâni şi apoi în intestinul subţire. ai cărui principali factori de apariţie sunt vârsta. tehnicile de reparare s-au diversificat azi: utilizarea laserului. Când se merge cu picioarele goale pe solul contaminat. Angorul se manifestă în timpul unui efort printr-o senzaţie de strângere în spatele sternului. este un mic vierme din clasa nematodelor. După obţinerea unui rezultat satisfăcător (dispariţia completă a stenozei sau persistenţa unei stenoze minime nu deranjează curgerea sângelui). hipercolesterolemia. Alte examene sunt utilizate pentru a cerceta leziunile arterelor coronare şi pentru a ghida tratamentul: proba la efort pe bicicletă sau pe covorul rulant (care poate declanşa simptomul dureros). consecutivă unui aterom (depozit lipidic pe pereţii arteriali). greţuri sau vomă şi stare de rău (hipotensiune arterială). Angorul este o afecţiune frecventă în ţările dezvoltate. Angorul stabil se tratează prin medicamente (betablocante. coronarele. hipertensiunea arterială. în mod obişnuit cu succes. mâncărimi şi o inflamaţie a dermului. CAUZE. medicament deosebit de eficace şi de bine tolerat. consecinţă a unei proaste irigări a inimii. Stronxyloides stercoralis. indicaţiile lor fiind funcţie de rezultatele coronarografiei şi de eficienţa medicamentelor. SIMPTOME ŞI SEMNE. ANGOR. o viaţă ordonată. Cea mai bună prevenire constă în lupta împotriva factorilor de risc ai ateromului: regim alimentar sărac în grăsimi. se vorbeşte de hipohidroză. Anguilulă. Infarctul se traduce printr-o criză dureroasă. în esenţă clinic. Atingerea arterelor coronare este. spate. această situaţie impune transportarea fără întârziere cu o ambulanţă specială la un serviciu de urgenţă cardiologică. încetarea fumatului. Boală parazitară cauzată de infestarea cu anguilule. practicarea unui sport adecvat. ele pătrund în orga­ nism trecând prin piele şi. în majoritatea cazurilor de angor stabil cronic şi de angor instabil. permite localizarea zonei îngustate şi controlul în ce priveşte poziţionarea sondei. ANHIDROZĂ DIAGNOSTIC. scintigrafia miocardică şi coronarografia.diagnosticul se bazează pe caracteristicile şi durata durerii survenite la un pacient care prezintă unul sau mai mulţi factori de risc al ateromului. ANHIDROZĂ sau ANIDROZĂ. ANGUILULOZĂ. inhibitori calcici. SIMPTOME ŞI EVOLUŢIE.41 total obturat. ca regulă generală. unde reprezintă una dintre principalele probleme ale sănătăţii publice. prin dificultate de a respira. prin circulaţia sangvină şi limfatică. sexul (angorul e mai tardiv la femei). obezitatea. Viermele se implantează în intestinul subţire. putând iradia spre gât. în cazurile de restenoze coro­ nare. COMPLICAŢII ŞI PROGNOZĂ. în principal. . După o vreme. -» ANXIETATE. aceste diminuări de calibru se manifestă în cursul efortului. Interpenetrare a fragmentelor unui os în timpul unei fracturi. plasat la nivelul îngustării arteriale. balonaşul. poate uneori să reapară o nouă îngustare (restenoză): ea este atunci tratată. reperabil prin radiografie. Angorul se explică prin îngustarea anormală a uneia sau mai multor artere ale inimii. Aceasta este introdusă în vasul bolnav pe ocolite. de 2-3 milimetri lungime. El se întâlneşte. pe solurile calde şi umede unde sunt deversate materiile fecale umane. Modificări ale electrocardiogramei apar în timpul durerii. ivermectina. în caz de diminuare a secreţiei sudorale. CONTAMINARE. diabetul. în ţările tropicale şi în perimetrul Mediteranei. braţe (mai ales stângul). o diaree cu repetiţie. apoi prin dureri şi arsuri epigastrice. maxilarul inferior. Complicaţiile grave ale angioplastiei pe cale transcutanată (obturarea arterei prin clivajul peretelui său. TRATAMENT ŞI PREVENIRE. în particular în duoden. Injectarea unui produs de contrast iodat. este apoi umflat pentru a dilata segmentul atins. trinitrină. printr-o nouă angioplastie. ANGRENARE. SINONIM: angina pectorala. Anguiluloza este com­ bătută prin administrarea de antihelmintice ca tiabendazolul sau. maxi­ larul inferior sau braţe. Durere toracică ce poate iradia spre gât. cu transpiraţii. TRATAMENT ŞI PREVENIRE. din ce în ce mai frecvent. în timp ce forma instabilă impune o spitalizare pentru a diminua riscul de apariţie a unui infarct. Alte două soluţii terapeutice pot fi avute în vedere: angioplastia coronariană sau chirurgia (pontaj aortocoronar). artera femurală). a unui rotoblator (freză pivotantă de mare viteză) sau amplasarea unui stent (armătură intraarterială). ANGOASĂ. aspirină). hemoragie) sunt rare. când necesităţile cardiace de oxigen sunt crescute. Larvele de anguilulă se depun pe sol odată cu scaunele şi se dezvoltă aici. intensă şi prelungită. Angorul spastic este legat de contracţia spasmodică a unei artere coronare fără ca să existe în mod necesar o îngustare a arterei în stare normală. tabagismul şi ereditatea. Complicaţia angorului constă în infarctul de miocard: artera îngustată se astupă. Tratamentul angorului spastic face apel la vasodilatatoare din familia inhibitorilor calcici. printr-un vas periferic (de exemplu. relativ frecvente.

O anită este cauzată de prezenţa hemoroizilor sau a unei infecţii cutanate. ANORECTITĂ. TRATAMENT. Refuzul mai mult sau mai puţin sistematic de a se alimenta. este rară. sclerodermie. Anhidroza antrenează o uscăciune a pielii. psihică sau poate fi legată de un abuz de medicamente. care apare cel mai des în timpul adolescenţei. permite instituirea unui tratament ortodontic vizând umplerea zonei edentate sau pregătirea punerii ulterioare a unei punţi. • Anhidrozele dobândite pot fi consecinţa utilizării de medicamente care diminuează secreţia sudorală (anticolinergice. în afara pierderii de greutate care poate ajunge până la o slăbire extremă. Diminuare sau încetare a alimentării. Absenţa irisului are drept consecinţă o puternică dimi­ nuare a acuităţii vizuale şi o jenă resimţită la lumină. prin mâncărimi. Reluarea în greutate. Dacă uneori îi este foame. ANOREXIE MINTALĂ. Inflamaţie a regiunii anale. prin nevoia falsă de a defeca. Descoperirea precoce a anodonţiei la 42 copil. Diagnosticul este stabilit prin anuscopie. sarcină). Absenţă totală sau parţială a dezvoltării dinţilor. Ingerată prin inter­ mediul peştilor infestaţi. fie de o boală a mamei (în timpul sarcinii) sau a copilului (în prima parte a copilăriei) împiedicând formarea germenilor dentari. Când boala nu este tratată. prurit. adesea prin clişee radiografice. care este tratată cu lapte emolient. Anorexia poate avea o origine organică. Ea mai poate să fie legată de un proces natural de evoluţie a danturii (pierderea incisivului lateral maxilar şi a dinţilor de minte). ANOFTALMIE. psihologi şi nutriţionişti. Anorexica. TRATAMENT. Ea se traduce prin senzaţii de arsură. ~> TRANSPIRAŢIE. Inflamaţie a anusului şi rectului. printr-o senzaţie de tensiune rectală. prin pierdere a poftei de mâncare sau prin refuzul de a se alimenta. Anisakiile (mai ales Anisakis simplex) sunt viermi din clasa nematodclor care trăiesc în stare larvară în cavitatea abdominală şi în muşchii peştilor de apă de mare ca heringul. edem etc). familiale (cel mai adesea cu mama) sau profesionale. apoi se cuibăreşte în peretele lor. Tratamentul face apel la pomezile antiinflamatorii. radiodermite) pot de asemenea. Tratamentul anisakiazei constă în extra­ gerea chirurgicală a larvei. Boală parazitară rară cauzată de infes­ tarea cu larve de anisakis. legătură amoroasă. de la biopsii. să cauzeze o anhidroza. supozitoare). de ase­ menea. ea neagă că i-ar fi. printr-o emisie frecventă de mucozităţi şi de sânge. ciclu. ANODONŢIE. ANIRIDIE. irisul nefiind prezent pentru a filtra razele luminoase. Alţi cercetători explică anorexia min­ tală printr-o fobie faţă de împlinire a trupului sau printr-o dereglare a hipotalamusului. provocată de formarea unei tumori care înglobează larva (granulom eozinofil al intestinului). morunul şi macroul. Prezenţa sa se manifestă printr-o durere abdominală uneori violentă şi prin semne alergice (urticarie. Absenţa irisului. Se pare. Anorexia mintală. CAUZE. CONTAMINARE ŞI SIMPTOME. amenoreea (oprirea ciclului) este un simptom caracteristic al anorexiei. Acestea sunt controversate. ANITA. El impune o separare de familie. Obsedată de greutatea sa corporală. Ea se asociază foarte des cu o constipaţie rebelă şi cu tulburări biochimice consecutive privaţiunilor.ANIRIDIE • Anhidroza congenitala. ANOREXIE. care nu este un scop în sine. sau boala lui Christ-Siemens. iar tratamentul recurge la medi­ camente administrate pe cale generală sau locală (spălaturi. şi uneori tulburări ale reglării termice (risc de insolaţie vara). cu scopul de a nu dramatiza situaţia. distrugând aparatul sudoral. este adesea sclipi­ toare şi foarte activă putând fi perfect integrată în viaţa profesională. larva ajunge în stomac sau în intestin. Malformaţie congenitală caracterizată prin absenţa unuia dintre globii oculari sau a ambilor. adesea negată de către bolnavă. atinge în majoritate sexul feminin (80% dintre cazuri). la câteva săptămâni după infestare se declanşează o ocluzie intestinală. ANISAKIAZA. Trebuie să fie flexibil şi bine adaptat. numită şi anorectică. Identi­ ficarea cauzei se face plecând de la un examen bacteriologic sau parazitologic al prelevatelor. SIMPTOME ŞI SEMNE. în special de amfetamine. cu spitalizare într-un serviciu specializat care asociază psihiatri. O anorectită se manifestă printr-o iritaţie anală. Anisakiaza se previne asigurând congelarea peştelui oceanic în momentul pescuirii lui (el trebuie să fie eviscerat şi apoi congelat la . că postind cu obstinaţie pacienta se străduie să-şi controleze modificările fizice şi fiziologice legate de feminitate şi de viaţa sexuală (pubertate. de origine congenitală sau traumatică. simpatolitice) sau unor tulburări endocrine (hipotiroidie) sau nervoase (leziuni ale hipotalamusului). Unele dermatoze (lichenul scleros. depinde de reuşita . ea poate abuza de laxative sau de diuretice cu intenţia de a slăbi şi poate avea perioade de bulimie mai mult sau mai puţin asociate cu vomă provocată. Anorexia mintală traduce aproape întotdeauna conflicte afective.20°C) şi gătindu-1 pe foc înainte de a-1 consuma. Anodonţia este cauzată fie de un factor ereditar. Diagnosticul se face prin anuscopie.

urmate adesea timp de 2-3 luni. Medicament destinat să diminueze pofta de mâncare. precum şi antiandrogenii pentru femei (acetatul de ciproteronă care se opune acţiunii la nivelul pielii a hormonilor androgeni). ticlopidina.dipiridamolul) inhibă funcţiile plachetare care participă la hemostază (oprirea hemo­ ragiilor). -> ANALGEZIC. — anorexia severă poate li consecinţa unei boli orga­ nice. Riscul este mult mai mare în cazul retinoidelor administrate pe cale orală. Medicament utilizat în tratamentul acneei. sub formă orală. ANTIACNEIC. sunt recomandate îngrijirile care ţin de igiena locală: curăţarea cu săpun nealcalin şi cu lapte de toaletă. Anorexie Obişnuită. Radiusul în afară. cubitusul înăuntru. Ele sunt administrate pe cale orală. Ea este cel mai des urmarea unui răspuns neadecvat al anturajului faţă de acest refuz neaşteptat. înţărcarea. diagnosticul trebuie repus în discuţie în cazul unei slăbiri persistente. în caz de angoasă şi de depresie. Antiagregantele plachetare (aspirina în doze mici. Dacă aceste măsuri sunt insuficiente. de asemenea. Când nu este afectată decât o singură parte a nasului. să dezvăluie dereglări psihopatologice. Refuzul alimentar nu se încadrează atunci în tul­ burările de comportament. EFECTE NEDORITE.ANTIAGREGANT PLACHETAR tratamentului psihoterapie şi a măsurilor dietetice întreprinse. utilizând tot felul de metode: jocuri. se vorbeşte de hemianosmie. După un examen clinic care să elimine eventualitatea unei boli organice curabile. Dezvoltarea sa psihomotorie şi cognitivă (dobândirea de cunoştinţe) este încetinită. Anorexia severă a sugarului poate necesita o supra­ veghere somatică sau psihopatologică. Efectele nedorite ale tratamentelor locale sunt rare şi sunt constituite dintr-o iritaţie. Ea este atunci asociată altor simptome ca tulburările de somn. povestiri. Parte a membrului superior situată între cot şi încheietura pumnului. neregularitatea progreselor psihomotorii şi cognitive ale copilului. ea poate apărea la câteva zile după naştere. ea trece cel mai des neobservată. bunicii sau personalul creşei). Ele sunt . acidul salicilic. Majoritatea anorexiilor obişnuite nu durează şi sunt tratate rapid. ANOSMIE. delimitează două regiuni ale antebraţului: regiunea antebrahială anterioară şi regiunea antebrahială posterioară. loţiuni (aplicaţii locale). clătirea cu atenţie. comunicare şi socializare perturbate.Este o formă accentuată a refuzului alimentar. chiar de mai mulţi ani. O dată greutatea stabilizată. reluarea lucrului de către unul din părinţi. Formele de acnee care rezistă la tratament sau care devin severe dintr-o dată justifică un tratament suplimentar pe cale orală. geluri. pentru a evita o recădere. să se joace mai mult cu el etc. Anorexia obişnuită este adesea legată de un eveniment al vieţii copilului: apariţia dinţilor. aplicaţiile locale de antiacneice. de exemplu). Frecventă. Anosmia. comportamente anormale (apatie şi agresivitate). trece neobservată de pacient sau este luată drept o tulburare a simţului gustativ. De o intensitate şi o durată limitate. o fotosensibilizare (reacţie cutanată la soare). Sugarul anorexie dacă refuză să mănânce la mese. dar va creşte. trebuie să continue terapia psihică timp de mai multe luni. ANTALGIC. ANOREXIGEN. anxioliticele şi antidepresivele pot fi prescrise. Totuşi. Pot fi evocate trei diagnostice: — o anorexie obişnuită prost tratată se poate deplasa spre o anorexie severă dacă relaţia părinte-copil devine puternic perturbată. reunite prin liga­ mentul interosos. o boală infecţioasă (rinofaringită. Pierdere totală sau parţială (atunci se vorbeşte de hiposmie) a mirosului. Retinoidele şi antibioticele sunt prezente. Medicament care reduce capacitatea de agregare a plachetelor sangvine. con­ flicte familiale. Părinţii tind adesea să îl forţeze să mănânce. ronţăie totuşi ceva în timpul zilei şi acceptă întot­ deauna să bea. în fine. Antiacneicele se prezintă sub două forme: produse de uz extern şi medicamente administrabile pe cale orală. Retinoidele. naşterea unui frate sau a unei surori. constituie cea mai bună opţiune iniţială. iar curba greutăţii sale este „tăiată". de exemplu). Anorexia sugarului.sulfinpirazonul. un accident vascular cerebral (hemiplegie. anorexia sugarului este dereglarea alimentară cel mai des constatată la copilul în vârstă de la 3 luni la 24 luni. legată de o patologie: — anorexia severă poate. Antiagregantele plachetare sunt indicate pentru a preveni formarea de cheaguri şi apariţia emboliilor (migră­ rile de cheaguri) după un infarct de miocard. peroxidul de benzoil. promisiuni. să admită un orar mai liber al meselor. Luarea în greutate rămâne mică. care uneori nu se manifestă decât faţă de anumite mirosuri. care pot antrena malformaţii fetale şi trebuie în consecinţă asociate cu o contracepţie eficace la femeile de vârstă fertilă. să-1 lase pe sugar să mănânce cu degetele. în toate cazurile de acnee. ANTIAGREGANT PLACHETAR. Conflictul se înteţeşte cu atât mai mult că nu este rar faptul ca sugarul să se alimenteze normal atunci când intervin alte persoane (doica. Mai rară. Anorexie severă. rezorcina şi unele antibiotice sunt comercializate sub formă de creme. Sugarul prezintă o importantă întârziere ponderală. ci mai curând în situaţia dispariţiei senzaţiei de foame. subiectul anorexie. intimidare. ANTEBRAŢ. medicul îi ajută pe părinţi să detensioneze situaţia şi le oferă sfaturi adaptate mediului familial sau stadiului de dezvoltare a copilului: să-i prezinte alimentele şi să i le ia înapoi în caz de refuz. sau în cursul hemodializelor (curăţirile artificiale ale sângelui).

destinată să combată o infecţie deja instalată. Ele pot. distrugerile de celule sangvine (căde­ rea dramatică a nivelului plachetelor sau al gobulelor albe). ANTIBIOTERAPIE. Alegerea unui antibiotic depinde. în funcţie de antibioticul ales. O antibioterapie trebuie deci justi­ ficată pentru a fi prescrisă şi trebuie dusă până la capăt. urină etc. Problema cea mai mare a antibioterapiei este apariţia. ->• CHIMIOTERAPIE ANTICANCEROASĂ. care interzic folosirea ulterioară a oricărui antibiotic din aceeaşi familie. Antibioterapia poate fi preventivă sau profilactică (se vorbeşte atunci de antibioprofilaxie).M. CARACTERISTICI ŞI ADMINISTRARE. de asemenea. O antibiogramă permite determinarea concentraţiilor minime inhibitorii (C. O rezistenţă apărută la unele suşe şi la un bolnav dat poate. o diaree (prin modificarea florei intestinale) sau chiar reacţii alergice (cutanate sau mai severe). Uneori este necesar să se asocieze mai multe preparate în timpul unui tratament. ea mai poate fi curativă. • Antivitaminele K. să se extindă de o manieră epidemică în sânul florelor bacteriene ale bolnavului şi ale anturajului său. SINONIME: antimitolic.I. Fiecare anti­ biotic posedă mai multe caracteristici. Examen bacteriologic care permite să se aprecieze sensibilitatea sau rezistenţa unei bacterii la mai multe antibiotice. distrugerii bacteriilor. Medicament destinat corectării unor tulburări ale ritmului cardiac. Acest efect este favorizat de o utilizare prea frecventă şi inadecvată a antibioticelor. betalactamaza se opune acţiunii betalactaminelor). prin secretarea unei enzime care se opune acţiunii medicamentului (de exemplu. de exemplu în cazul infecţiilor grave. Medicament utilizat în tratamentul insuficienţei coronariene (defect de irigare a muşchiului cardiac de către arterele coronare). injectabilă) în funcţie de repartiţia preparatului în ţesuturi. hemoragiile. Alte bacterii se numesc „rezistente" (rezistenţă naturală). Substanţă medicamentoasă sau naturală care se opune coagulării sângelui.ANTIANGINOS contraindicate — mai puţin totuşi decât anticoagulantele — în caz de risc hemoragie. anticoagulante) creşte riscul de sângerări. antineoplazic. suşelor bacteriene rezistente la antibioticele utilizate. de modul său de admi­ nistrare şi de gravitatea cazului se poate impune o spitalizare. Terapeutică utilizând unul sau mai multe medicamente antiinfectioase din clasa antibioticelor. candidoza).) cu scopul de a le identifica şi de a testa pe coloniile obţinute eficacitatea diferitelor antibiotice. boală renală sau hepatică). respectiv. ANTIARITMIC. ANTIBIOGRAMĂ. Majoritatea antibioticelor poate provoca greţuri. un prelevat local conţinând bacterii este trimis la un laborator. Pe de altă parte. adică a cantităţilor de antibiotice necesare pentru a împiedica creşterea bacteriană. 44 • Caracterul bacteriostatic . Spectrul poate să fie larg sau îngust după numărul de tipuri de germeni sensibili la acest antibiotic. • Spectrul de acţiune este lista bacteriilor asupra cărora antibioticul este activ. să favorizeze apariţia unei micoze (în principal. Substanţă de origine naturală sau sintetică.). Efectele nedorite sunt tulburările digestive. împiedică sintetizarea de către ficat a factorilor activi ai coagulării. este vorba de o antibioterapie curativă precoce). Se dispune de mai multe zeci de antibiotice.sau cel bactericid al anti­ bioticului corespunde opririi proliferării sau. Interacţiile cu alte substanţe (antiinflamatoare. orală. reacţiile alergice. Medi­ camentele sunt adesea asociate. citoslatic. După necesităţi. ele sunt administrate pe cale orală şi au o întârziere mai mare în exercitarea acţiunii. de asemenea. există un risc mai general: apariţia la o bacterie a unei rezistenţe la un antibiotic faţă de care ea era anterior sensibilă (rezistenţă dobândită). • Toleranta depinde de toxicitatea preparatului şi de pro­ babilitatea de alergie a bolnavului faţă de medicament. în creştere fără încetare. EFECTE NEDORITE. ANTIANGINOS. grupate în mai mult de zece familii. mai ales ale contracţiilor prea rapide sau ineficace. Fiecare varietate de cancer este sensibilă la anumite produse şi rezistentă la altele. Anticanceroasele vizează distrugerea celui mai mare număr posibil de celule canceroase sau împiedicarea multi­ plicării lor. într-o manieră rapidă. evidentă sau nu (în acest ultim caz. SINONIM: aniiangoric. care realizează o antibiogramă (studiul eficacităţii alegerii unor antibiotice pentru bacteria în cauză) în scopul adaptării tratamentului. în anumite cazuri. . ANTICANCEROS. de natura infecţiei (localizare. FORME PRINCIPALE • Heparinele acţionează direct asupra coagulării. cruţând în acelaşi timp majoritatea celulelor sănătoase ale organismului. de puterea sa de penetrare în celule. ANTIBIOTIC. Medicament utilizat în tratamentul chimioterapie al unorcancere. ceea ce permite micşorarea dozelor lor. a căror activitate se exercită asupra bacteriilor. şi sunt injectate pe cale subcutană sau intravenoasă. ANTICOAGULANT. utilizată contra infecţiilor cauzate de bacterii. de organul prin care se elimină (rinichi sau ficat). Procedeul constă în cultivarea bacteriilor prezente într-un prelevat (sânge. derivaţi de cumarină sau de indanedionă. gravitate) şi de starea bolnavului (antecedente de alergie. • Devenirea lui în organism determină căile de administrare posibile (locală.

Coagularea trebuie să fie suficient modificată. căci poate provoca o stare de rău (crize succesive). EFECTE NEDORITE. un vaccin. Hormon care favorizează absorbţia apei. este înlocuită cu antivitaminele K dacă tratamentul trebuie să se prelungească. Prizele de medicamente antiepileptice trebuie să fie zilnice. ANTIDOT. antivitaminele K pot provoca malformaţii fetale şi sunt deci contraindicate la femeia însărcinată. Deficitul în hormon antidiuretic este responsabil de un diabet insipid. Inhibitorii de monoaminoxidază trebuie să fie însoţiţi de un regim alimentar strict: trebuie evitate alimentele şi băuturile care conţin tiramină (brânză.M. fie inhibitori ai monoaminoxidazei. prescrise pe cale orală sau injectabilă.45 INDICAŢII. Anumite medicamente pot produce acelaşi efect. SINONIM: vasopresina. dar nu excesiv (riscul hemoragiilor). . Ele sunt prescrise în bolile şi în situaţiile următoare: flebită (tromboză venoasă) şi embolie pulmonară. EFECTE NEDORITE. Ca urmare a unei dereglări a sistemului imunitar. Administrarea se face pe cale orală. vertije. dar există cazuri în care ea este absolut necesară. în principal. Antiepilepticele au numeroase interacţiuni nedorite. ale cărei doze sunt adesea foarte mici. Pe de altă parte. amoxapină etc). Antiepilepticele. prescrisă în primul rând în cazurile acute. Asocierea mai multor antiepileptice este evitată. Proteină a serului sangvin secretată de către limfocitele B (globulele albe care intervin în imunitate) ca reacţie la introducerea unei substanţe străine (antigen) în organism. -» IMUNOGLOBULINĂ. întotdeauna Ia aceleaşi ore. Există totuşi întotdeauna un risc de trezire a anxietăţii. maprotilina etc). ANTICORP ANTITIROIDIAN. SINONIM: imunoglobulină.) şi formarea de hematoame. valve artificiale). un venin. Tratamentul nu-şi face simţit efectul decât după câteva zile sau după câteva săptămâni şi trebuie uneori să fie urmat timp de mai multe luni. anticorpii pot să se întoarcă împotriva celulelor organismului care îi produce. ale căilor digestive sau urinare etc. iproniazida etc). o celulă canceroasă. imobilizarea membrului inferior (în gips sau imobilizare prelungită la pat). previn în mare parte apariţia de noi crize la epileptici. Anticorp capabil să se fixeze pe anumiţi constituenţi ai celulelor glandei tiroide. ANTIEPILEPTIC. utilizată în caz de intoxicaţie în completarea unui tratament simptomatic. Trebuie să fie evitate injec­ ţiile intramusculare. ANTIDIURETIC (hormon). Antidepresivele clasice sunt fie triciclice (amitriptilină. căci acestea riscă să provoace o creştere im­ portantă a tensiunii arteriale. atât între ele. Astfel de anticorpi sunt denumiţi autoanticorpi. sau sindromul Iui Schwartz-Bartter. Substanţă care inhibă acţiunea acetilcolinei (neurotransmiţătorul sistemului parasimpatic) în sistemul nervos vegetativ. Heparina. ANTICORP MONOCLONAL. Contraotravă specifică a unui produs toxic. -> HIPOGLICEMIANT. dacă pacientul ia aspirină sau antiinflamatoare. antigenul poate fi un virus. -> INTOXICAŢIE. o somnolenţă. Medicament utilizat în tratamentul depresiei.O. Autoanticorp faţă de unul sau mai multe elemente ale nucleului celulelor organismului care îi produce. (nialamida. Anticorp produs de către o clonă de celule (un grup de celule identice cu eelula-mamă din care s-au dezvoltat) şi utilizat în scopuri de diagnostic şi terapeutice. în general. sau I. se carac­ terizează printr-o scădere a nivelului sodiului în sânge şi prin reducerea cantităţii de urină. dar numeroase alte produse nu aparţin acestor grupe (trazodona. unele boli cardiace (infarct. ANTICORP. ANTIDIABETIC. fără întrerupere. ANTICOLINERGIC. trebuie să se facă întotdeauna sub supraveghere medicală strictă. o constipaţie şi o durere la micţiune. Medicament utilizat în tratamentul epilepsiei. Supradozarea provoacă hemoragii (ale gingiilor. cu scopul de a împiedica acumularea efectelor nedorite şi de a limita interacţiunile medica­ mentoase. Acest risc este crescut dacă există deja o leziune (ulcer al stomacului). afecţiune caracterizată printr-o poliurie (emisie de mari cantităţi de urină) şi o polidipsie (sete intensă şi imperioasă). tromboză şi embolie arteriale. Sângerările puţin abundente nu justifică. embolia (migrarea unui fragment de cheag care astupă un vas). Examenele sangvine sunt indispen­ sabile. Pe de altă parte. cu excepţia cazurilor de tratamente preventive cu heparina. majoritatea antidepresivelor antrenează uneori o uscăciune bucală. o vedere înceţoşată. un parazit. în general. SUPRAVEGHERE. cât şi cu alte medicamente. decât o diminuare a dozei. risc care justifică o supraveghere îndeaproape şi un tratament individualizat. în afara cazurilor severe (cale intramusculară sau perfuzie intra venoasă). Anticoagulantele sunt indicate pentru pre­ venirea şi tratarea trombozelor (formarea de cheaguri) vaselor sangvine şi a complicaţiei lor principale. ANTIEPILEPTIC ANTIDEPRESIV. Hipersecreţia inadecvată de hormon antidiuretic. ANTICORP ANTINUCLEAR. ei sunt răspunzători de bolile autoimune ca lupusul eritematos diseminat sau ca boala lui Biermer. intervenţie chirurgicală. o bacterie. atunci când este hotărâtă.A. Oprirea trata­ mentului. SINONIM: parasimpalolhic. vin roşu).

este apariţia unei sarcini multiple.ANTIESTROGEN ANTIESTROGEN. fragilitatea osoasă. Medicament utilizat în trata­ mentul hipertensiunii arteriale. ANTIINFECTIOS. Ele sunt asociate. Medicament care se opune acţiunii unei substanţe naturale a organismului. bacteriile. Antiinflamatoarele se administrează pe calc orală. ANTITUBERCULOS. absenţa apariţiei efectelor nedorite. Deşi un antigen este. umflarea sânilor). de lungă durată. Anugripalele (în limbaj curent) fac parte din tratamentul simptomelor. Antihistaminieele acţionează prin blocarea receptorilor de histamina. Aceste medicamente pot provoca tulburări ginecologice (bufeuri de căldură. ANTIPARAZITAR. Corticosteroizii sunt foarte puternici şi permit stăpânirea inflamaţiei atunci când ca devine severă sau când se declanşează fără motiv evident. ANTIINFLAMATOR. Citratul de clomifenă favorizează declanşarea ovulatici şi este utilizat în tratamentul unor sterilităţi feminine. Aceste produse. Se prescriu deci medicamente ca paracetamolul sau aspirina pentru a lupta concomitent împotriva febrei şi a diverselor dureri (curbaturi. riscul de gastrită. proces normal de apărare faţă de agresiuni. histamina (care declanşează efectele alergici şi creşte secreţia gastrică). hemoragii uterine. 46 Alegerea între diferite antihipertensoare. Antihipertensoarele diminuează valorile presiunii arteriale sistolice (maxima) şi diastolice (minima) cu scopul de a preveni complicaţiile hipertensiunii. Lipidele sunt mult mai rar antigenice. Un inconvenient important. prednisolon. deşi puţin probabil. care nu acţionează asupra cauzei inflamaţiei. Unele antigene provoacă o reacţie alergică stimulând producerea de imunoglobuline. --» ANTIBIOTIC. în cazul bolilor autoimune. o substanţă străină organismului. apariţia unei stări diabetice fac parte din numeroasele lor efecte nedorite. alergii severe etc). Corticosteroizii au îmbunătăţit prognoza de viaţă şi funcţională în numeroase boli chiar dacă nu li se cunoaşte cauza. ANTIGEN. de patologiile asociate. Virusurile. în general. ANTIFUNGIC. Medicament utilizat în tratamentul sindroamelor gripale. aceste produse (prednison. Medicament utilizat în trata­ mentul local sau general al inflamaţiei. numeroaselor infecţii virale curente care seamănă cu gripa. Tamoxifenul este utilizat în trata­ mentul unor cancere ale sânului. Medicament care se opune acţiunii estrogenilor (hormoni feminini secretaţi de ovare). Denaturarea pielii. fie despre structuri complexe sau de elemente fixate la suprafaţa micro­ organismelor patogene. şi nu al cauzei. Antigenele sunt. deşi curentă. Steroidienele şi nesteroidienele au unele efecte nedorite comune: agresivitatea faţă de mucoasa stomacului (mai ales cele nesteroidiene). în afara cazului că sunt asociate altor structuri moleculare mai mari. comportând eventual o asociere a mai multora dintre ele. Utilizarea vitaminei C. ANTIHISTAMINIC. glicoprotcine (proteine combinate cu glucide). cu alte îngrijiri antiinflamatorii. ANTIGRIPAL. hormoni secretaţi de către glandele suprarenale. Antiinflamatoarele se repartizează în două clase: steroidiene şi nesteroidiene. în special din cauza durerii pe care o provoacă. apar­ ţin diverselor categorii. Ele sunt indicate atunci când inflamaţia. Antiinflamatoare nesteroidiene. situaţi pe diferite tipuri de celule. nu este de o eficacitate dovedită ştiinţific. dimi­ nuarea rezistenţei la infecţii (mai ales în cazul steroidienelor). Medicament utilizat în tratarea micozelor (infecţii cu ciuperci microscopice). betametason) sunt derivaţi ai corticosteroizilor naturali. sau anticorpi de tip E (IgE): acestea sunt alcrgene. ANTIHELMINTIC. Antiinflamatoare steroidiene. ca în cazul bolilor zise inflamatorii (poliartrită reumatoidă. Aceste două medicamente sunt contraindicate în caz de sarcină. Acestea sunt medicamente simpto­ matice. ANTIHIPERTENSOR. iar citratul de clomifenă de asemenea şi în caz de cancer genital. -> ANTIPARAZITAR. Tratamentul este. chiar un clement al organismului nu este recunoscut de acesta ca fiind al său. zise hormonodependente (favorizate de estrogeni). injectabilă sau locală. susceptibilă să declanşeze o reacţie imunitară provocând formarea de anticorpi. în caz de nevoie. ANTIFUNGIC.devine supărătoare. în majoritatea cazurilor. O supraveghere la intervale regulate se impune pentru a verifica eficienţa tratamentului. absenţa unei căderi excesive a tensiunii. ORIGINE ŞI STRUCTURĂ. mediatorii . este hotărâtă în funcţie de vârstă. Medicament activ faţă de infecţiile microbiene. Lor le sunt asociate uneori antihistaminice. ANTIVIRAL. indometacin etc). S\NON\M: fungicid. denumite şi AINS (fenilbutazonă. Substanţă străină organismului. care au origini foarte diferite (venin de viespe. Denumite şi corticosteroizi. de toleranţa faţă de produs. Poate să fie vorba fie despre molecule izolate de o mărime suficientă pentru a comporta unul sau mai multe situsuri antigeniec. de exemplu simpla imobilizare a regiunii inflamate. paraziţii şi celulele alterate ale organismului (infectate cu un germene sau tumorale) sunt antigene. în general. dureri de cap). produse chimice etc). chiar de ulcer. polen. dar sunt toate capabile să blocheze formarea unor substanţe ca prostaglandinele.

denumite în mod curent vermifuge. nici cu anticoagulante (risc de sângerări).47 chimici necesari dezvoltării inflamaţiei. anchilostom. în general. ANTIREUMATISMAL. Se observă adesea tulburări digestive (greţuri). filarie. al tricomonazei (cauzată de tricomonas). fie antiprotozoare. se prescriu substanţe mai specifice. ->• CHIMIOTERAPIC ANTICANCEROS. pot provoca o proliferare canceroasă. Antireumatismalele sunt administrate pe cale orală sau injectabilă. metotrexat). tendinită). în principal. Antioncogenele sunt prezente în mod normal în fiecare celulă a individului şi sunt necesare pentru ca aceste celule să rămână sănătoase. al bolii somnului (cauzată de tripanosome). trichină. anguilulă. Fiecare dintre ele este susceptibil să antreneze efecte nedorite. Meflochina şi halofantrina sunt contraindicate în timpul sarcinii. în urologie (colici nefretice). pe termen lung. -» MIGRENĂ. ANTIPARAZITAR. al paludismului (cauzat de plasmodiu). ANTIPRURIGINOS. numeroase migrene benigne sunt sensibile la analgezicele obişnuite (paracetamol etc). Medicament utilizat în trata­ mentul pruritului (mâncărimi). Antiinflamatoarele nesteroidiene nu trebuie să fie asociate între ele. echinococul). în afara antiinflamatoarelor propriu-zise (steroidiene sau nesteroidiene). dar de o manieră variabilă după ţară. poliartrita reumatoidă). Aceste medicamente sunt rezervate îndeosebi trata­ mentului de fond al reumatismelor cronice poliarticulare şi inflamatorii (de exemplu.ori la aspirină. Unele betablocante sunt. antiinflamatoare cu acţiune lentă (săruri de aur. spre gangrena (moartea celulelor ţesuturilor). indicate împotriva migrenei. Rezistenţa parazitului la diferite antipaludice fac obiectul unei supravegheri permanente la scară internaţională şi unei aduceri la zi anuale. de asemenea. sunt active asupra cestodelor (viermi plaţi segmentaţi: tenia. ANTIONCOGENĂ. asupra nematodelor (viermi cilindrici nesegmentaţi: ascaris. pentru a evita recidivele prea frecvente. ergotismul: diminuarea calibrului arterelor braţelor şi gambelor sfârşeşte prin a provoca furnicături şi dureri care evoluează uneori. adesea care acţionează după o perioadă de timp: săruri de aur. Medicament utilizat în tratamentul bolilor cauzate de paraziţi. Ele sunt eficace îndeosebi în fazele acute ale inflamaţiei şi sunt utilizate în reumatologie (artrită. uneori intravenoasă pentru chinină. El este administrat pe cale orală sau injectabilă. al leishmaniozei (cauzată de leishmania). în schimb. ANTIMETABOLIT. Ele sunt administrate pe cale orală. tricocefal). ANTIREUMATISMAL Alegerea unui medicament sau a unei asocieri de medicamente depinde de scopul urmărit: tratarea unui acces sau prevenirea bolii la un călător într-o zonă cu paludism. Prescrierea sa este limitată la migrenele care s-au dovedit rezistente la trata­ mentele clasice. bilharzie sau schistosom). antipaludice. dar folosirea lor pe termen lung este limitată de un efect nedorit şi grav. al giardiazei (cauzată de giardia). • Anlihelminticele. Există. ele sunt contra­ indicate în caz de antecedente alergice la unul dintre cele două. antiparazitarcle sunt fie antihelmintice. distrugerea sau absenţa lor. . De fapt. cefalee. erupţii cutanate sau alergii mai grave. vertije. Medicament utilizat în tratamentul simptomatic al febrei. ANTIPALUDIC. ergotamina) sunt administrate pe cale orală sau injectabilă (unele preparate conţin şi cofeină). Admi­ nistrarea antipaludicelor se face pe cale orală. Medicament utilizat în prevenirea pe termen scurt şi în tratamentul paludismului. Printre alte antimigrenoase utilizate. ANTIPIRETIC. SINONIM: genă supresoare a tumorii. penicilamină. puseu inflamatoriu al unei artroze. Această alegere depinde. care stimulează receptorii situaţi pe celulele vaselor sangvine cerebrale. în traumatologie. de asemenea. imunodepresoare. Medicament utilizat în tratamentul migrenei fie în decursul crizelor. Genă a cărei absenţă de exprimare sau a cărei deleţie poate antrena apariţia unei tumori canceroase. • Antiprotozoarele sunt utilizate în tratamentul amibiazei (cauzată de amibe). la medicamentele între-buinţate. al căror efect nu este constatat decât după câteva săptămâni. de asemenea. ANTIMIGRENOS. Primele (dihidroergotamina. Ele sunt administrate pe cale orală şi eventualele lor efecte nedorite sunt. care acţionează asupra inflamaţiei dar nu asupra cauzei ei. cardi­ ace (ele pot antrena o bradicardie). Medicament utilizat în tratamentul unor afecţiuni reumatologice. în funcţie de tipul de parazit ce trebuie distrus. Ele sunt eventual asociate între ele şi/sau cu analgezicele obişnuite. în mod treptat. în ginecologie (ciclu menstrual dureros). SINONIM: untimaiaric. sumatriptanul este un produs recent. în absenţa unui tratament. uneori grave. de ţara unde per­ soana a fost infectată sau de ţara în care acesta urmează să meargă. nici cu sterilet (risc de ineficacitate contraceptivă). al toxoplasmozei (cauzată de toxoplasme). dar numai ca tratament de bază. Ele sunt eficace în cursul crizei migrenoase. în sfârşit. Antireumatismalele sunt destinate calmării reumatis­ mului şi durerilor de articulaţii. Antimigrenoasele cele mai importante sunt derivaţii extraşi din cornul secarei (ciupercă parazită a cerealelor) şi betablocantele. fie pentru a evita recidivarea lor. S\NON\M:febrifu[>. parazitul devine adesea rezistent. mai ales dacă sunt administrate la începutul ei. asupra tramatodelor (viermi plaţi nesegmen­ taţi: gălbează. asociate cu alţi factori. Efectele nedorite şi contraindicaţiile variază după produs. oxiur.

Produs utilizat pentru a lupta împotriva germenilor de pe piele şi de pe mucoase. Antituberculoasele sunt întotdeauna asociate între ele (de la două la patru produse) şi administrate pe durata a cel puţin 6 luni. rezervate doar prescripţiei medicale. mercurisceină etc). Ele se prezintă. Dintre diferitele antitusive disponibile. • Antitusivele opiacee (codeină.ANTISEPSIE ANTISEPSIE. rifampicina şi pirazinamida au o anume toxicitate pentru ficat. cupru. Medicament utilizat în tratamentul hipertiroidiilor (excesul secreţiei de hormoni de către glanda tiroidă). granisetron). sub formă de loţiune. coloranţi (eozină. Substanţă utilizată pentru a diminua o transpiraţie excesivă. ANTISEROTONINĂ. migrenă (metisergid. ceea ce ar risca atunci întârzierea vindecării. SINONIM: antiperspirant. ANTITOXINĂ. utilizate pentru dezinfecţia materialului medical sau chirurgical care nu se aruncă după utilizare. Antiulceroasele acţionează fie prin diminuarea secreţiei de acid clorhidric de către mucoasa stomacului (antiacide). Unele medicamente neantibiotice sunt prescrise pe cale orală în tratarea infecţiilor intestinale sau urinare (sulfamide). prin suprainfectare. Medicament utilizat în tratamentul bolilor virale. permit o asepsie a pielii şi a plăgilor superficiale. inhibă producerea de hormoni tiroidieni. zinc). care pot fi prescrise în următoarele cazuri: vomă (odansetron. fără expectoraţie. Medicament utilizat în tratamentul ulcerelor gastrice şi duodenale sau în prevenirea recidivării lor. Un bilanţ prealabil şi un control regulat sunt indispensabile pentru a limita efectele nedorite: izoniazida. Antisudoralele pot irita pielea. Anticorp secretat de către organism în contact cu o toxină bacteriană şi înzestrat cu putere neutralizanfâ. folcodină etc. clorhexidina. Hipersudaţiile cu adevărat mari sunt uneori tratate cu medicamente pentru sistemul nervos vegetativ. Asociate uneori cu antispasmodice. carbocisteina). de cremă sau de spray. sumatriptan). ANTISEPTIC. ANTISUDORAL. în funcţie de structura lor chimică şi de proprietăţile lor. Medicament antibiotic utilizat în tratamentul tuberculozei. Antiserotoninele împiedică serotonina să se fixeze de receptorii săi celulari sau sunt medicamente care au meca­ nisme de acţiune mai complexe. Antisudoralele sunt adesea preparate pe bază de săruri de aluminiu (de exemplu. derivaţi de amoniu cuaternar. Antitiroidienele. derivaţi metalici (mercur. acizi. alergii etc. Medicament tilizatîn tratamentul simpto­ matic al tusei. apa oxigenată. fluidifiante sau mucolitice. Antisepsia este unul dintre fundamentele igienei medi­ cale. • Alte antitusive. pot provoca o senzaţie de arsură şi de înţepătură sau o alergie. albastru de metilen). pe cale orală. Antisepticele de uz intern. Este vorba de un ansam­ blu de produse eterogene. sunt expectorante. codetilină. rare. necesitatea de a elimina în mod radical germenii sau doar a împiedica proliferarea lor. febră cu erupţie cutanată. ANTITUSIV. Produsele chimice. hexomedină. Medicament destinat să inhibe acţiunea unei substanţe naturale a organismului. Pe de altă parte. 48 ANTITIROIDIAN. se deosebesc numeroase substanţe: alcoolul. derivaţii fenolului. ele se asociază administrării de iod radioactiv sau unui trata­ ment chirurgical. hepatită. cu risc de infecţie majoră). Ele sunt prezentate sub formă de siropuri şi de comprimate. serotonina. ele se găsesc sub formă de sirop sau de pliculeţe. tinctură de iod. Au un efect sedativ şi pot provoca somnolenţă. oxidanţi. Criteriile de alegere sunt numeroase şi com­ plexe: toxicitatea. Medicament utilizat în tratamentul spasmelor musculare. folosirea de antitusive nu scuteşte căutarea cauzei tusei. Majoritatea antiviralelor . rapiditatea de acţiune. utilizabile doar în aplicaţii externe (hipoclorit de sodiu. incluse într-un deodorant. ANTIVIRAL. alcool. în cazul contrar. probabilitatea de a declanşa o alergie. sunt uneori grave şi necesită o supraveghere regulată: agranulocitoză (scăderea numărului de globule albe. fie protejând această mucoasă faţă de aciditate (efectul „pansament" al protectorilor gastrici). ANTITUBERCULOS. depre­ sie (clomipramină). Sunt întrebuinţate diferite mijloace care variază după scopul urmărit: utilizarea produselor chimice sau a căldurii. sunt adaptate în mod particular la distrugerea bacteriilor.eventual. neurotransmiţător al sistemului nervos central. Alte produse chimice. trebuie să se selecţioneze produsul şi doza care nu vor împiedica eliminarea eventualelor expectoraţii. Ele sunt adesea eficace în prescripţia de lungă durată (un an sau mai mult). obţinute prin sinteză. Ansamblul procedeelor utilizate pentru a lupta contra unei infecţii microbiene de suprafaţă. ANTISPASMODIC. argint. iod. -• ANTIBIOTIC.) acţionează prin inhibarea centrilor nervoşi cerebrali şi tratează tuşea uscată. Ele sunt folosite în tratamentul tusei umede. Efectele nedorite. puterea iritantă interzicând aplicarea pe mucoase sau pe plăgi. utilizarea etambutolului necesită un examen oftalmologie regulat pentru a depista eventuala apariţie a dereglărilor de vedere în culori. ciupercilor microscopice şi a majorităţii virusurilor (în special cel al SIDA). hexetidină. ANTIULCEROS. cloruri). neopiacee (acetilcisteina. Antisepticele de uz extern. derivaţii de amoniu cuaternar (benzalkoniu). Antiviralele sunt destinate distrugerii virusurilor sau cel puţin împiedicării multiplicării lor.

Apariţia unor noi medicamente.D. Principalele afecţiuni ale anusului sunt: malformaţiile congenitale. Se întâmplă adesea ca un antiviral să nu prezinte interes în tratamentul infecţiilor curente. Cancerul de anus este destul de rar. o dată cu virusul. fie prin introducerea unei sonde direct în căile urinare dilatate prin puncţionarea prin piele. Rezultatele terapeutice sunt bune în formele mai puţin extinse. ANTROPOZOONOZĂ. care apare foarte rapid. după elucidarea cauzei anuriei. Tratamentul face apel în esenţă la radioterapie. Astfel. Efectele nedorite ale antiviralelor sunt provocate în parte de faptul că ele alterează. fie definitiv. Oprire a producerii de urină de către rinichi. După evacuarea intestinală. ci doar cel al simptomelor (insuficienţa respiratorie). cancerul anusului. îmbinare chirurgicală a tubului digestiv la peretele anterior al abdomenului. PATOLOGIE. derivarea urinei în amonte de obstrucţie. practicată după chirurgie colică sau rectală cu ablaţia unui segment de intestin. în acest stadiu. EFECTE NEDORITE. asociată uneori cu ablaţia tumorii dacă aceasta este voluminoasă. SINONIM. Tratamentul unei anurii constituie o urgenţă datorită insuficienţei renale acute.49 acţionează inhibând sinteza materialului genetic al virusului. dar frecvenţa sa creşte lent şi el atinge atât bărbaţii. Segmentul îmbinat poate fi colonul (colostomie) sau ileonul (ileostomie). boală profesională din familia pneumoconiozelor. 1. încă nu e târziu să se înceteze expunerea pacientului la pulberile incriminate. ANUS ARTIFICIAL. mai rar sub forma unui adenocarcinom (tumoră malignă a ţesutului glandular). dar sunt inutilizabile din cauza toxicităţii lor. ANUS (cancer de). în particular. ale cărei efecte indezirabile sunt de natură hematologică (atingerea globulelor roşii şi a globu­ lelor albe). Cancerul de anus se prezintă ca o leziune indurată care sângerează mai mult sau mai puţin şi care nu se vindecă. Boală a animalului transmisi­ bilă fiinţei umane. Atunci când se dezvoltă. Cărbune. chiar înainte de apariţia semnelor clinice. Aparatura modernă pentru anusuri artificiale permite o foarte bună toleranţă şi o viaţă normală.N. precedând resta­ bilirea continuităţii intestinale. Boală pulmonară consecutivă inhalării de particule de cărbune sau de grafit.N. Cauzele sunt foarte nume­ roase: boală a glomerulilor (unităţile filtrante ale rinichiului). ANTRAX. afectează în mod deosebit lucrătorii din minele de cărbune. răspunzătoare de incontinenţa anală. ca abcesul sau fistula anală (necesitând incizarea şi drenarea). Peretele colonului sau al ileonului este astfel deschis spre exterior printr-o incizie a peretelui abdominal. ANURIE. deşi prescrierea sa devine justificată şi eficace pentru bolile grave. adică a A. zoonoza. în general. care trebuie să fie tratate chiar de la naştere. Nu există un tratament al antracozei. care dă posibilitatea să se evite conse­ cinţele insuficienţei renale acute şi să se aştepte. recuperarea funcţiei renale în câteva zile. Ele sunt administrate pe cale orală sau injectabilă. Orificiu terminal al tubului digestiv. Se disting două tipuri de anurie: • Anuria excretorie este provocată de un obstacol în scurgerea urinei la nivelul bazinetului sau al ureterei Cauza poate fi constituită de numeroase boli urologice. 2. Diagnosticul este stabilit. unele fiind mai mult dispo­ nibile pentru uz local (boli cutanate sau oculare). în principal sub forma unui carcinom epidermoid (tumoră malignă a ţesutului epitelial).-ului. TRATAMENT.-ului sau a A. şi celulele-gazdă ale acestuia. hemoroizii. puţin frecvente. vascularizarea rinichiului. Aglomerat al mai multor furuncule formând mari noduli inflamatorii plini de puroi. absorbţia de toxice etc. cu ocazia unui examen radiologie al plămânului. antiproteazele. ANUS ARTIFICIAL • Tratamentul anuriei excretorii constă în suprimarea obstacolului din calea de scurgere a urinei sau. • Tratamentul anuriei secretarii este hemodializa (tehnică de curăţire a sângelui prin filtrarea printr-o membrană semipermeabilă). cât şi femeile. ANTRACOZĂ. Anusul artificial este fie temporar. dacă aceasta nu este posibil. şi utilizarea simultană a trei antivirale în tratarea SIDA permite rezultate care dau speranţe. leziunile inflamatorii şi supurate.R. . acesta este cazul zidovudinei. în straturile superficiale (cortex) sau profunde (medulara) rinichiului. acţionând prin astuparea celor două căi excretorii. Cele mai frecvente cauze le constituie calculii urinari. Apariţia sa ar fi legată de un agent viral. Cancer care atinge canalul anal sau bordura anală. deficienţa sfincterelor sau a sistemului nervos care le comandă. înlesnind evacuarea scaunelor într-o pungă etanşă care nu permite exalarea mirosului. precum şi tumorile de prostată sau de vezică. permiţând defecarea. punga este schimbată (o dată sau de două ori pe zi). ANUS. în general. Derivaţia urinară poate fi realizată fie prin amplasarea în ureterul obstruat a unei sonde fine introdusă pe căile naturale sub control endoscopic. Antracoza. -+ PNEUMOCONIOZĂ. el dă loc unor adenopatii inghinale. • Anuria secretorie este consecinţa unei opriri a producerii urinei la nivelul nefronilor (unităţile funcţionale elementare ale rinichiului). dar poate provoca cu timpul o insuficienţă respiratorie. multe substanţe sunt active în laborator. ea nu antrenează fibroză (întărirea şi îngroşarea ţesutului pulmonar).

Anxietatea comportă trei carac­ teristici principale: presentimentul unui pericol vag şi iminent. neuroleptice uşoare şi unele antidepresive). • Complicaţiile alergice sunt provocate de iodul conţinut de produsul de contrast. în general. Acest examen. care trebuie să rămână calm şi liniştit. în timp ce laturii somatice i se rezervă termenul de angoasă. vertije. Examen radiologie care permite vizualizarea aortei şi a ramurilor sale. AORTITĂ. 50 Benzodiazepinele. pal­ pitaţii. Ea se practică sub anestezie locală (pentru un copil. reacţii psihice variate (senzaţie de sufocare. Alergia la iod se traduce prin greţuri. cu lungimea de aproximativ 10 cm. fără a se înduioşa excesiv. TRATAMENT. O altă leziune ateromatoasă este disecţia. Examenul. iar dacă e cazul să-i prescrie un tratament antialergic. al şancrului şi cancerului de anus. AORTA. ANXIETATE. ANXIOLITIC. Când aortografia este realizată prin puncţie arterială necesită o spitalizare de 24 până la 48 ore. formarea de cheaguri este frecventă şi răspunzătoare de emboliile creierului şi ale membrelor. Anuscopia serveşte la stabilirea diagnosticului de hemoroizi. DESFĂŞURARE. chiar o adevărată toxicomanie. Tehnicile de relaxare. nici cu dispreţ. al fisurilor şi fistulelor anale. AORTOGRAFIE. Examenul durează între o jumătate de oră şi trei sferturi de oră. Toate aceste atingeri justifică un tratament chirurgical. şi pot antrena o hemoragie locală. deşi puţin toxice dacă sunt respectate regulile de prescripţie. vomă. PATOLOGIE. în ambele cazuri. coarctaţia aortei. sub ame­ ninţarea unei agravări uneori legată de luarea abuzivă de medicamente (farmacomanie). fiecare simptom întărind sentimentul de punere în gardă. obrazul culcat pe masă. o atingere a peretelui. Utilizarea lor trebuie să fie urmărită în mod special la foştii toxicomani. uscarea gurii.ANUSCOPIE ANUSCOPIE. Acest instrument este introdus în anus atunci când pacientul se află în poziţie genupectorală (în genunchi. De altfel. Durata unei crize de anxietate este. disecţie aortică. ducând la o dilatare (anevrism) sau la o îngustare a vasului. Interacţiunile cu alte medicamente sunt numeroase. mai ales în caz de puncţie arterială. dar şi fără agresivitate. în general de către o placă de aterom. Clasic. termenul de anxie­ tate este dat laturii psihice a tulburării. care nu necesită vreo pregătire specială. betablocante. coatele pe masa de examinare. Aparatul se distinge de sistem (ansamblul complex de elemente — fără limitare la organe — a căror sumă de efecte produce o funcţie în totalitatea sa). explorare făcută înainte de intervenţia chirurgicală. dar anxietatea nu poate fi tratată fără aviz medical. un tub metalic cilindric. Inflamaţic a peretelui aortei. Examen care permite explorarea anusului şi a rectului inferior. transpiraţie. Este absolut necesar ca. Bolnavul poate fi agitat. Cu ocazia unei consultaţii precedând examenul aortografic. impresia penibilă a neputinţei sau slăbiciunii în faţa pericolului. Medicament utilizat în tratamentul anxietăţii şi al diferitelor ei manifestări. ca şi de căi (ansamblul drumurilor organice — pline sau cavitare — care . Aortografia permite o explorare a diferitelor patologii ale aortei: anevrism al aortei. Sunt de două tipuri: alergice şi traumatice. sub anestezie generală uşoară) şi sub control electrocardiografie. durează câteva minute. INDICAŢII. Când crizele se repetă la un subiect care prezintă un fond anxios permanent. spatele bine arcuit). • Complicaţiile irawnalice suni legate de riscul unei plăgi vasculare. Se bazează mai întâi pe atitudinea anturajului pacientului. dotat cu un sistem optic. Există o întreagă gamă de medicamente împotriva anxietăţii (tranchilizante |benzodiazepine|. Dacă există o anxietate „normală" care ameliorează învăţătura şi performanţele. Tratamentul de fond se orientează adesea spre o psihoterapie. medicul trebuie să se asigure că pacientul n-a prezentat vreodată simptomele unei alergii. se vorbeşte de nevroză de angoasă. exerciţiul fizic. EFECTE NEDORITE. SIMPTOME Şl SEMNE. să se verifice la pacient orice tulburare de coagulare. Se pot observa diferite anomalii: o îngustare congenitală la nivelul istmului (coarctaţie). anxietatea poate deveni şi patologică: subiectul este atât de profund marcat încât nu mai poate să se controleze. somnolenţa pe care o provoacă un anxiolitic face periculoasă conducerea unui vehicul. Un risc împărtăşit prin numărul acestor produse este creşterea efectelor lor atunci când sunt asociate cu alcoolul. poate merge fără ţintă sau poate rămâne pironit pe loc de panica ce creşte în el. formându-se de la baza ventriculului stâng şi distribuind sângele oxigenat de către plămâni în întreg corpul. clivajul producându-se în grosi­ mea peretelui. de una-două ore. precedat de un tuşeu anorectal. APARAT. EFECTE NEDORITE. înainte de orice aortografic. sindromul lui Leriche (tromboza aortei terminale şi bifurcarea ca în arterele iliace primitive). pot provoca o dependenţă. tulburări de tranzit). erupţii cutanate şi o scădere a tensiunii arteriale. Tulburare emoţională care se traduce printr-un sentiment nedefinit de nesiguranţă. se practică cu ajutorul unui anuscop. Principala arteră a organismului. tremurături. Ansamblu de organe care concură la îndepli­ nirea unei funcţii fiziologice. o mai bună igienă a vieţii constituie în toate cazurile un adjuvant remarcabil.

APARAT LOCOMOTOR. Pierderile organice în apă trebuie să fie compensate printr-un aport corespunzător: apă de băut. Molecula de apă (H. Doar apele minerale care pot fi consumate fără contraindicaţie de către persoanele sănătoase sunt cele care primesc autorizaţia de îmbuteliere şi liberă comercializare. nitraţi. ceea ce poate provoca formarea de edeme. materii organice) trebuie să fie limitată. arsenic.CIRCULATOR APARAT CIRCULATOR. apă conţinută în alimente şi apă metabolică. şi. prin plămâni (respiraţia) şi prin piele (transpiraţia). -» LACRIMAL (aparat). Datorită apropierii lui de materiile de Ia sfârşitul digestiei. APARAT GENITAL FEMININ. Apele gazoase sunt adesea mai bogate în sodiu şi neindicate în regimurile hiposodate prescrise în caz de insuficienţă cardiacă sau de hipertensiune. inodor şi fără gust care intră în compoziţia majorităţii organismelor vii. în unele situaţii patologice. se solidifică la 0°C. Apa oxigenată este utilizată ca antiseptic sub forma unei soluţii diluate. fia este indicată datorită capacităţilor sale de curăţire a plăgilor cutanate benigne şi de asigurare a asepsiei acestora. Metabolismul apei este reglat de către organism. APĂ OXIGENATĂ.RESPIRATOR (aparat).LOCOMOTOR (aparat). Proprietăţile apelor minerale sunt utilizate în terapeutică. APARAT LACRIMAL. Apa fierbe la tem­ peratura de +1(X)°C. Soluţie antiseptică. precum şi pentru proprietăţile ei hemostatice (oprirea sângerărilor) în cursul epistaxisului. ca regulă absolută. Organismul uman pierde. -> CIRCULATOR (aparat). cloruri. . APARAT RESPIRATOR. Apă de izvor a cărei compoziţie în elemente minerale permite utilizarea ei terapeutică. conţinutul foarte mic în sodiu al unor ape minerale permite consumarea lor cotidiană de către persoanele constrânse la un regim hiposodat.DIGESTIV (aparat). La fel. în medie. conţinutul în apă al organismului poate varia. Apendicele vermicular. . în principal prin urină. în cadrul curelor termale. APARAT DIGESTIV. pentru a corecta poziţia unor dinţi pe arcadă sau pentru a compensa pierderile de substanţă generate de malformaţiile con­ genitale (fantă labiopalatină. Dispozitiv fix sau mobil utilizat ca proteză dentară pentru a înlocui dinţii lipsă. compuşi fenolici ctc). susceptibil să antreneze tulburări de conştientă. provenind din combustia .5 litri de apă pe zi. el măsoară de la 7 la 8 centimetri în lungime şi de la 4 la 8 milimetri în diametru. în timpul unei secreţii prea mari de hormon antidiuretic. la punctul de joncţiune între intestinul subţire şi intestinul gros. organismul are tendinţa să reţină prea multă apă. APARAT CARDIOVASCULAR. nici substanţe toxice (cupru. Setea este primul semnal care indică subiectului un deficit în apă. APĂ MINERALĂ.• URINAR (aparat). apendicele vermicular constituie frecvent (aparat). nitriţi. amoniac. ape puţin mineralizate (de la 50 Ia 500 miligrame pe litru) şi ape foarte bogate în săruri minerale (mai mult de 1 500 miligrame pe litru). dezinfectantă şi hemostatică. . APENDICE. din 60% apă. . de exemplu) sau de boli (cancer bucal). fluoruri. nesusceptibilă să aducă vreo atingere sănătăţii. Şi invers. APENDICE nutrimentelor. în particular a unui edem cerebral. aceste pierderi fiind reglate de către rinichi (sub efectul hormonului antidiuretic). Apa potabilă trebuie să nu conţină nici microorganisme patogene. Lichid incolor. prin tubul digestiv. Apa permite transportul diferitelor substanţe pe care le cuprinde în soluţie şi reacţiile chimice dintre ele. fie pe cale internă (băutură). -» CURĂ TERMALĂ.51 vehiculează o funcţie de la punctul ei de origine până la punctul ei de utilizare). Apa este principalul solvent organic. APARAT URINAR. -> GENITAL FEMININ (aparat). Apele minerale pot fi plate sau gazoase (cu o încărcătură de gaz carbonic [C0 2 | care reprezintă de câteva ori volumul lichid). Apele minerale sunt clasificate după conţinutul lor în minerale: ape foarte puţin mineralizate (mai puţin de 50 miligrame pe litru). • GENITAL MAS CULIN (aparat). în timpul unei deshidratări. APARAT DENTAR. Corpul omenesc este constituit. SlNONIM: peroxid de hidrogen. APARAT GENITAL MASCULIN. . fie pe cale externă (băi). capabilă să elibereze oxigen gazos echivalent a 10 volume ale lichidului respectiv. Ea se numeşte potabilă atunci când răspunde unor norme fixate prin texte legiferate: ea trebuie să fie plăcută la băut atât în ce priveşte gustul. cât şi culoarea şi mirosul ei. numit apendice în vorbirea curentă. ea este insuficientă în organism. Concentraţia sa în anumite substanţe chimice (săruri minerale. Unele ape îmbogăţite în fluoruri pot avea un efect benefic în prevenirea cariei dentare. De formă destul de cilindrică. Apele puţin minerali­ zate pot servi la prepararea biberoanelor dacă nu sunt gazoase. cianuri.0) se compune din doi atomi de hidrogen legaţi la un atom de oxigen. PATOLOGIE. se formează în dedesubtul orificiului ileocecal. Apele bogate în calciu pot contribui la com­ pensarea unei alimentaţii sărace în minerale. chiar o comă. > APA. Prelungire a unui organ. sau apendicele ileocecal. 2. în medie. plumb.

de asemenea. apendicita se traduce printr-o durere care survine brusc în fosa iliacă (partea laterală şi inferioară a abdomenului) dreaptă. este o operaţie benignă care necesită de la două la şase zile de spitalizare şi o scurtă convalescenţă. în caz de necroză a peretelui apendicelui. care ar provoca o peritonită sau un abces abdominal. APENDICECTOMIE. apendicele poate în mod excepţional să sufere o torsiune (sau volvulus). sau mai frecvente. cuprinzând ablaţia apen­ dicelui şi curăţirea completă a cavităţii peritoneale. Apendicitele nu necesită în mod normal decât câteva zile de spitalizare şi permit reluarea activităţilor normale după două sau trei săptămâni. reacţiile la stimuli. APENDICITĂ. APGAR (cotare a lui). simulând o apendicită acută. Sistem pus la punct pentru evaluarea marilor funcţiuni vitale ale unui nou-născut din primul minut de viaţă şi aprecierea evoluţiei la 3. 5 şi 10 minute mai târziu. apendieectomiei i se asociază o curăţire şi un drenaj al cavităţii peritoneale. ca desfacerea bontului sau peri­ tonită postoperatorie a copilului (sau peritonită de a cincea zi). excepţionale. SIMPTOME ŞI DIAGNOSTIC. la persoanele foarte în vârstă. mai recent. acesta rămâne uneori localizat. Când mucoasa este obstinată de puroi. mai ales când abcesele intraperitoneale s-au dezvoltat. Insuficienţă sau oprire congenitală a dez­ voltării unui ţesut sau a unui organ. pro­ vocând o aglutinare a anselor intestinale sudate prin ade­ renţele din jurul abcesului: aceasta este peritonită plastică sau plastronul apendicular. Apendicectomia se efectuează prin incizarea chirurgicală a abdomenului sau. la subiecţii subnutriţi. APIREXIE. în caz de conţinut mic în oxigen al sângelui. Inflamaţie a apendicelui. apendicita. DESFĂŞURARE. Originea inflamaţiei nu este întotdeauna determinată. în spatele cecumului. în absenţa mijloacelor chirurgicale. abcesul poate fi evacuat imediat sau „la rece". se declanşează atunci peritonită generalizată. sau prea palidă). reacţie de apărare abdominală. dar este. COMPLICAŢII. în general. fie mai târziu. creşterea numărului de globule albe rezultată din numărarea globulelor. ia uneori o alură cronică. puroiul poate invada întregul peritoneu. Apendicita poate surveni la orice vârstă. Boală caracterizată printr-o rarefiere a măduvei osoase. în majori­ tatea cazurilor. la diabetici sau la obezi. în caz de peritonită plastică. de asemenea. în general. tranzitul intestinal este încetinit. i se permite pacientului să bea şi să mănânce la 24 ore de la intervenţie. Atunci când apendicele este normal situat. sediul unor tumori. intervenţia este practicată fără întârziere pentru a evita dezvoltarea unei peritonite plastice. prin amplasarea unei proteze concomitent estetică şi funcţională. care se traduce printr-o dimi­ nuare a numărului de globule roşii. Absenţă a creşterii temperaturii normale a corpului (în jur de 37UC). ea poate fi cauzată de obstruarea apendicelui de către o acumulare de materii fecale. sub ficat. mişcările respiratorii. inflamaţia se traduce prin dureri lombare. este practicată în dreapta abdomenului. în mod particular. chiar generalizate. la femeie.5°C). Astfel. în sfârşit. Peritonită generalizată necesită în schimb o intervenţie de urgenţă. Incizia. în caz de peritonită. doar în unele cazuri. delicată în formele atenuate de apendicită. este denumită „catarală" sau „supurată". O peritonită apendiculară poate totuşi să se complice la bătrâni.APENDICECTOMIE sediul unei infecţii sau al unui abces. el provoacă simptome analoage celor ale inflamaţiei trompelor uterine. TRATAMENT. După stabilirea diagnosticului. foarte jos în bazinul inferior. Diagnosticul este mai greu de pus atunci când apendicele este situat anormal. însoţită de greţuri. Apendicele poate fi. şi obligă să se recurgă la o şedere în reanimare chirurgicală. oblică sau transversală. Apendicectomia expune la mai multe complicaţii. chiar de vomă. Tratamentul apendicitei este apendicec­ tomia. în fosa iliacă. dar prezintă mereu un risc de recidivă. aplazia urechii se caracterizează printr-o creştere incompletă a urechii externe sau medii. coloraţia pielii (albastră. Aplazia se corectează. mai frecventă la adolescent şi la adultul tânăr. INDICAŢII. dicelui. Apendicita cea mai curentă. La naştere sunt notate cinci elemente: frecvenţa cardiacă. APLAZIE. benigne sau maligne. Aceasta nu trebuie să fie hotărâtă decât pe baza unor semne probatorii: febră înjur de 38"C. O criză acută de apendicită se poate calma spontan. COMPLICAŢII. nici un examen radiologie nefiind destul de demn de încredere pentru a putea detecta cu certitudine inflamaţia. Ea poate fi majoră (nu există nici o structură a urechii externe sau medii) sau minoră (afectând o parte a urechii externe sau medii). Dar. el simulează o infecţie . caracterizată printr-o simplă inflamaţie a mucoasei. Apendicectomia este practicată în caz de apendicită pentru a preveni ruptura apendicelui inflamat. Ablaţia chirurgicală a apen- 52 veziculară acută. de globule albe şi de plachete. Abcesele apendiculare sunt drenate şi apendicele este îndepărtat fie imediat. ca abcesul peretelui. tonusul muscular. Diagnosticarea este. palparea zonei este dureroasă şi provoacă o reacţie de apărare (întărirea peretelui abdominal). ablaţia apendicelui nu va fi efectuată decât după vindecarea abcesului. şi de o febră moderată (38-38. APLAZIE MEDULARĂ. prin celoscopie. se încearcă stăvilirea inflamaţiei prin administrarea de antibiotice.

Tratamentul simptomatic constă într-o bioterapie masivă în cazul unei infecţii. dar uneori se întâlneşte şi izolat. nu se găseşte . anticanceroase. rezistentă. care constituie locul de inserţie a unui muşchi sau a unui tendon. aerul. alungite şi subţiate. Proeminenţă osoasă. APRAXIE. trebuie evitat consumul de alcool cu două ore înainte de culcare şi să nu se ia somnifere. ARAHNOIDITA Un tratament eficace al apneei de somn există deja de mai mulţi ani: prin aplicarea unei măşti pe nas şi gură în timpul somnului. Când cauza este medica­ mentoasă şi celulele-suşe sunt cruţate. antiepileptice. Acestea. Există apofize articulare. creastă sau linie. Apneea poate fi voluntară (plon­ jare submarină. a unei infecţii microbiene. aplazia medulară regresează spontan. Aceste afecţiuni ar putea surveni ca urmare a unui traumatism. tubercul. săruri de aur. Membrană albicioasă. APRAGMATISM. Tulburare a activităţii învăţate. tratamentul constă. între vârstele de 30 şi 50 ani. Lipsa de globule roşii antrenează o anemie (paloare şi oboseală). şi chiar. Atunci când puseele de apnee sunt foarte numeroase (mai mult de 30 în 6 ore). TRATAMENT. ARAHNODACTILIE. punând în pericol viaţa subiectului prin provocarea de leziuni cerebrale ireversibile. şi apofize nearticulare. Majoritatea bolnavilor fiind constituită din obezi. Atunci când numărarea formulei sangvine. mielograma şi/sau biopsia măduvei osoase nu permit găsirea vreunei cauze. forma de origine a celulelor sangvine. ele sunt răspunzătoare de o dezorga­ nizare a somnului şi de o oxigenare insuficientă a sângelui. Inflamaţie a unei apofize. O apnee poate fi temporară (de la câteva secunde până la unul sau două minute) sau poate dura mai mult timp. a căror formă variază cu tipul de articulaţie căreia le aparţin. fără oprire cardiacă. Evoluţia lor poate dura mai multe luni şi. Tratamentul de fond se bazează pe admi­ nistrarea de imunosupresoare (ciclosporină şi ser antilimfocitar). în primul rând. Se estimează că forma cea mai curentă şi cea mai gravă de apnee a somnului. O aplazie medulară poate în mod excepţional să preceadă o leucemie. absorbţia unor medicamente sau produse chimice (derivaţi ai benzenului. amintesc prin forma lor ghearele păianjenului. în plus. tuberozitate. în anumite cazuri. O arahnoidită poate apărea la mai mulţi ani după o meningită purulentă sau o hemoragie meningeană. lipsa de globule albe expune subiectul la infecţii. unele antibiotice — îndeosebi cloramfenicolul —. APNEE. în general benigne. Cauzele toxice sau infecţioase sunt cel mai bine identificate: radiaţiile ionizante (radiaţii X). Destul de frecvent. se obţine menţinerea unei presiuni pozitive constante în căile respiratorii. Originea apofizitelor. provenind de la un compresor. efectuată plecând de la un donator compatibil. Apneea de somn. APOFIZITĂ. APONEVROZĂ. Tulburare a realizării gesturilor concrete (manipularea obiectelor) sau simbolice (semnul crucii) independent de orice atingere a funcţiilor motorii şi senzitive şi de orice tulburare de înţelegere. pe grefa de măduvă osoasă. poate impune o imobilizare cu gips. SIMPTOME ŞI SEMNE. afectează un individ din o sută. într-o transfuzie de plachete în caz de hemoragie sau de globule roşii dacă există o anemie gravă. constituită din fibre conjunctive. CAUZE. cu durată variabilă. Oprire a respiraţiei. antitiroidiene. Arahnodactilia este una dintre anomaliile morfologice care intră în sindromul lui Marfan. unele neuroleptice) sau anumite infecţii (hepatită recentă. în formele idiopatice. spină. practicarea unei traheotomii (deschiderea traheii) pentru a scurt-circuita căile aeriene superioare. arsenicale. caracterizată prin incapacitatea subiectului de a realiza acţiunile cele mai curente. aplazia este denumită idiopatică. Poate surveni la ambele sexe şi la orice vârstă. de exemplu). Ea mai poate să se dezvolte şi în contact cu un focar infecţios rahidian ca o spondilită. Alungire patologică a degetelor de la mâini şi de la picioare. Uneori este utilă o intervenţie chirurgicală: ea constă din îndepărtarea totală sau parţială a vălului palatin (palatoplastie).53 CAUZE. această eventualitate este mai rară. ARAHNOIDITA. iar lipsa plachetelor provoacă hemoragii (purpură. cel mai adesea obez şi care sforăie mult. este trimis prin mască în căile nazale şi în interiorul căilor respiratorii pentru a le menţine deschise. frecvenţa apneei somnului creşte cu vârsta. explorare a funcţiei respiratorii) sau nu. Ea este socotită în unele cazuri cauza morţii subite a nou-născutului. tuberculoză). apneea obstructivă a somnului. Aplazia este cauzată de incapacitatea măduvei osoase de a produce celulele-suşe. ele se întâlnesc cel mai des la subiecţii tineri. Acestea din urmă sunt denumite. este încă prost cunoscută. într-o reducere a greutăţii. Se pare că în jumătate din cazuri este atunci implicat un mecanism imunologic. a unor tulburări vasculare sau endocrine. la subiecţii tineri. APOFIZA. varietăţi de osteocondroze de creştere. Inflamaţie subacută sau cronică a arahnoidei (una dintre cele trei membrane care constituie meningele). după localizarea lor. în unele cazuri rebele. şi pe admi­ nistrarea de androgeni (care stimulează celulele-suşe ale măduvei) dacă tratamentul cu imunosupresoare nu este eficace. EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT.

De asemenea. spontan. cel mai des benignă. CAUZE. tulburările hidroelectrolitice.N. ARNOLD (nevralgie a lui). dureri de cap. Cel mai frecvent este vorba de sincope. Prevenirea argiriei este deci indispensabilă. -> DEFICIENŢĂ MINTALĂ. este practicată o electroterapie (şoc electric). prin secretarea de androgeni. Particulele de argint se depun în glandele sudoripare ale dermului în mod definitiv. de o cădere a tensiunii arteriale. virusul lui Armstrong. SINONIM: coriomeningita limfocitara. Poate fi vorba de dureri de cap. un receptor şi un înregistrator sunt purtate timp de una sau mai multe zile de către pacient. colire. este posibilă de asemenea. Inel albicios constituit din colesterol şi situat în jurul corneei. Se pot distinge extra­ sistolele (contracţiile premature). nitrat de argint etc).R. trebuie să cităm: embolia pulmonară. Acestea variază după localizarea şi întinderea bolii. Tumoră masculinizantă a ovarului.ARC CORNEAN nici una dintre aceste afecţiuni şi în acest caz se vorbeşte de arahnoidită primitivă. Dacă arcul apare la un subiect tânăr. de crize de epilepsie. TRATAMENT. prin energie electrică. SINONIM: argiriază. Această anomalie nu alterează niciodată vederea. -> ACID RIBONUCLEIC. poate fi avută în vedere o distrugere foarte localizată. conţinând limfocite. este important să se repereze dacă bătăile sunt regulate sau neregulate. de iritaţie a măduvei spinării cu apariţia de tulburări motorii (paraplegie sau tetraplegie) şi genitosfincteriene (incontinenţă urinară. de unde interesul monitorizării prin înregistrarea de lungă durată (holter). Este asigurat prin electrocardiograma în perioadă de criză. de exemplu). Evoluţia acestei boli este benignă şi nu necesită nici un tratament curativ particular. atunci când este posibil. ARDEZIERILOR (boală a). anumite medicamente (diuretice. Toate cardiopatiile. de natură fiziologică sau patologică. a zonei de origine a tulburării. de palpitaţii. Leziune dureroasă a nervului mare al lui Arnold. Tratamentul constă în ablaţia ovarului afectat. ateroscleroza) şi chiar simpla îmbătrânire a inimii sunt cauze ale aritmiei. unele antiaritmice etc). SIMPTOME ŞI SEMNE. Boală infecţioasă cauzată de un arenavirus (virus al cărui patrimoniu genetic este constituit dintr-o moleculă de A. seboree. ARC REFLEX. ARENOBLASTOM. exci­ tantele precum cafeaua. dacă apariţia tulburării este progresivă sau brutală şi care a fost durata sa. de angor (angină pectorală) sau de semnele unei insuficienţe cardiace. Traiect parcurs de influxul nervos provocând un reflex. prin piele sau prin mucoase. Stimularea cardiacă. -> SCHISTOZÂ. Afecţiune caracterizată printr-o pigmentare difuză cenuşie a pielii cauzată de depu­ nerea intradermică de particule de argint. o electrocardiogramă endocavitară (înregistrare cu un electrod urcat prin calea venoasă până în cavităţile cardiace drepte) este indicată. El antrenează manifestări de virilism (hirsutism. In acest caz. în caz de palpitaţii. Este vorba de un examen specializat practicat în mediu spitalicesc. hormonii sexuali secretaţi în principal în testicule şi cortico-suprarenale. ARIERAŢIE MINTALĂ. 54 CAUZE. care se manifestă printr-o febră. în principal. de atingeri ale rădăcinilor măduvei spinării cu apariţia unor tulburări senzitive.). ARNOLD (nerv al lui). de o gâfâială. Arcul cornean se observă de obicei la persoanele în vârstă. A. dar uneori ea este provocată de o presiune locală . ARMSTRONG (boală a lui). sau radiofrecvenţă. tahicardiile (accelerările bruşte şi trecătoare ale ritmului cardiac). stări de rău. ARC CORNEAN. bradicardiile (diminuările bruşte şi trecătoare ale ritmului cardiac). îndeosebi cardiopatiile ischemice (arterioscleroza. în particular în absenţa cardiopatiei. alcoolul. şi să se noteze frecvenţa cardiacă. înăsprirea vocii). Tulburare a ritmului cardiac. accelerând sau încetinind frecvenţa ritmului sau influenţând sistemul nervos simpatic. DIFERITE TIPURI DE ARITMIE. Boala lui Armstrong este o meningită acută. Acestea sunt variate. abuzul de tutun. ARITMIE CARDIACĂ. Nerv format de ramura posterioară a celei de a doua rădăcini cervicale. în general. pansamente gastrice. fibrilaţiile ventriculare (contracţiile anarhice şi ineficace). brohopneumopatiile. Arenoblastomul survine. Puncţia lombară arată un lichid cefalorahidian limpede. TRATAMENT.N. Acesta face apel la medicamente anti­ aritmice care diminuează excitabilitatea inimii. nu necesită nici un tratament. SIMPTOME ŞI SEMNE. DIAGNOSTIC. trebuie căutată o hiperlipidemic (creşterea anormală a nivelului de lipide în sânge). O nevralgie a lui Arnold survine. la femeia tânără. temporară sau permanentă (pacemaker). a sărurilor de argint (picături nazale. atestând o infiltrare lipidică a stromei (în acest caz mai este denumit şi arc senil sau gerontoxon).R. Printre alte origini. Unele tulburări de ritm. greţuri şi vome. Uneori. ARGIRIE sau ARGIROZĂ. Tratamentul este în esenţă cel al cauzei infecţioase (antibioterapie). în unele cazuri. Argiria este consecutivă absorbţiei prelungite.

Terapeutică prin ingestie. trebuie îndepărtat epidermul desprins şi neaderent. Arsurile de gradul al doilea. ienupărul. orificiile naturale) nu necesită spitalizare. a tendoanelor sau a osului subiacent şi pot să provoace moartea pacientului. iar leziunile să fie acoperite cu un pansament gras (tul gras. uneori asociată cu administrarea unui analgezic sau a unui anxiolitic. SIMPTOMEŞI SEMNE. Leziune a pielii sau a mucoaselor provocată de expunerea lor la o căldură intensă sau prin contactul lor cu un agent fizic sau chimic. dermul şi hipodcrmul. îndeosebi trebuie evitat să obligi arsul să bea şi. Arsurile de gradul al doilea pot fi superficiale (afectarea epidermului şi o parte a ARSURĂ Primele îngrijiri care se acordă unui ars Arsurile superficiale de mică întindere (mai puţin de 15% din suprafaţa corporală) şi care nu implică regiuni de risc (faţă. se disting arsuri zise benigne (atingând mai puţin de 15% din suprafaţa corpului) şi arsuri grave (afectând între 15 şi 60% din suprafaţa corpului). dermului. tratarea bolilor prin produse derivate din plante. Cu intensitate mare. ele pot ocaziona distrugerea muşchilor. masaj al corpului sau inhalare de uleiuri esenţiale vegetale sau de esenţe aromatice. plecând din partea de sus a cefei. asemănătoare junghiurilor sau arsurilor. Ele se mai clasifică şi în funcţie de profunzimea lor. Aceste arsuri se vindecă repede. care se elimină în vreo două săptămâni. busuiocul. chiparosul. AROMATERAPIE. Arsurile de gradul al doilea necesită o dezinfectare şi punerea unui pansament steril. distrug epidermul. eucaliptul sunt active în caz de bronşită. dacă a ingerat produse caustice. să-1 faci să vomite. în general în mai puţin de trei săptămâni. Aromaterapia este o ramură a fitoterapiei. repararea chirurgicală (autogrefă de epiderm îndeosebi) apoi cicatrizarea. ele riscă să se topească în contact cu pielea. Atunci când durerea este continuă. Durerea poate fi calmată prin aplicarea de comprese reci sau cu apă curentă proaspătă. une­ ori urmată de o descuamare. asociată . la unele persoane. arsura conduce la o pierdere treptată a pielii. de exemplu). TRATAMENT. lambou) este indicată atunci. dar uneori doar temporar. dar nu de la gheaţă. care permite acoperirea zonei arse. înfăşurat în cearceafuri curate. de către solide calde sau în combustie. Ele se traduc prin apariţia flictenelor şi pot provoca un şoc cardiovascular cu cădere de tensiune şi tahicardie. se evită dez­ brăcarea persoanei. de exemplu). Analgezicele şi antiinflamatoarele sunt rareori eficace. TRATAMENT. Uleiurile esenţiale se utilizează fie în stare naturală.55 sau de anumite mişcări ale capului. sau carbonizarea. O infiltraţie locală de corticosteroizi sau de novocaină uşurează durerile pacientului în general. fie condiţionate sub formă de capsule cu scopul de a fi protejate faţă de oxidare. Arsurile de gradul al trei­ lea. Arsurile de gradul întâi sunt tratate eventual prin aplicarea de creme grase şi calmante şi pansate pentru a evita infectarea lor. în special când este vorba de subiecţi în vârstă. efectele nedorite ale medicamentelor după ce s-a constatat absenţa unei cauze serioase a tulburărilor lor şi inutilitatea unui tratament mai eficace. de către agenţi chimici (acizi. După întinderea lor. Flictenele (băşici conţinând plasmă) pot fi excizate chirurgical. baze. această durere poate fi intermitentă sau continuă. în afara cazului că hainele nu sunt îmbibate cu lichid fierbinte sau dacă. el trebuie să fie îndreptat imediat spre un centru specializat. cruţând insule de membrană bazală) sau profunde (distrugerea epidermului şi a totalităţii dermului). Partea arsă a corpului trebuie ţinută sub apă curentă rece. fosfor). în caz de arsură profundă şi întinsă. Ele pot antrena o febră uşoară. favorizează suprainfecţia. Arsurile de gradul întâi. Arsurile de gradul întâi afectează epidermul şi se manifestă printr-o roşeaţă. timp de cel puţin 5 mi­ nute. o excizie chirurgicală precoce a ţesuturilor moarte şi grefele de piele oferind un mai bun rezultat funcţional şi estetic decât cicatrizarea de la sine. Nevralgia lui Arnold se manifestă printr-o durere care. tehnicile chirurgicale actuale permit supravieţuirea subiecţilor afectaţi pe 80% din supra­ faţa corpului. în ansamblu. mai ales în fenomenele infecţioase. Arsurile de gradul al treilea. aromaterapia are reputaţia de a fi activă. Capsulele cu esenţă de salvie pot fi prescrise în unele stări spasmofilice. plicile de flexiune. în unele cazuri. Dacă dermul este carne vie. TRATAMENT. TRATAMENT. O injecţie cu ser antitetanic este practicată la nevoie. Totuşi. Dacă arsura este întinsă sau profundă. Flictenele cele mai mari (băşicile conţinând plasmă) trebuie să fie excizate de către un medic. trebuie dezinfectată cu un antiseptic diluat. iradiază până în vârful capului. de către electricitate sau de către agenţii radioactivi (radiaţii X). Aceasta este urmată de o regenerare cutanată provenind din zona periferică a arsurii. chiar în cazul de 95% arsură la subiecţii tineri. cu sau excipient. Insolaţia este o arsură de acest tip. se pot evita. ARSURA. Foarte profunde. poate fi aplicată o pomadă deasupra arsurii pentru a ajuta cicatrizarea. Arsura. cicatrizarea nu poate avea loc rapid: recurgerea la tehnicile de chirurgie repa­ ratorie (grefă. Aceste arsuri impun o spitalizare într-un centru specializat şi o reparare în mai mulţi timpi: excizia chirurgicală a ţesuturilor moarte. Mulţumită ei. trebuie căutată o cauză locală (leziune cervicală superioară sau leziune cervico-occipitală. alterând bariera cutanată. fiind fabricate din fibre sintetice. Arsurile pot fi cauzate de către lichide în fierbere.

arterele pulmonare vehiculează sângele albastru. dar progresiv. pentru stabilirea diagnosticelor preoperatorii. care alimentează vasele capilare. Efectul traumatic constă într-un risc mic de hemoragie locală. CAUZE. vome. EFECTE SECUNDARE. în caz de arsuri întinse. • Arterioscleroză propriu-zisă este caracterizată printr-o îngroşare difuză a peretelui arterelor de calibru mic con­ secutivă depunerilor de aspect vitros.GASTRITA ARTERA. în general. leziunile traumatice şi patologiile ischemice. ansamblul constituie arborele arterial. punctul de puncţionare va fi puternic comprimat şi supravegheat timp de 24 ore. cu excep­ ţia plămânilor. obezitatea. în prin­ cipal. fistule). două boli distincte. aorta (pornită din ventriculul stâng) şi ramurile sale de divizare distribuie sângele oxigenat. INDICAŢII. înainte de orice arteriografie. Masajele sunt între­ prinse încă din perioada de cicatrizare. să se precizeze amplasarea vaselor şi a leziunilor lor şi să se obţină informaţii importante cu privire la circulaţia venelor şi arterelor. Acestea sunt de două tipuri: alergice şi traumatice. degenerative şi/sau inflamatorii (aterom. Vas care vehiculează sângele inimii spre ţesuturi. unele malformaţii ale vaselor (angioame. pentru a menţine temperatura corporală şi a atenua durerea. procesul patologic fiind. în principal. Este util. mai ales Ja nivelul degetelor. Efectul alergic este cauzat de iodul conţinut de produsul de contrast. Arterele sunt tuburi flexibile cu pereţi groşi. erupţii cutanate sau o scădere a tensiunii arteriale. O arteriografie este realizată prin injectarea într-o arteră a unui produs de contrast iodat. ea dă posibilitatea să se prevadă caracterul mai mult sau mai puţin hemoragie al unor intervenţii. O arteră poate constitui obiectul leziunilor traumatice (orice plagă arterială necesită o comprimare imediată în amonte. CMC este adesea asociată arteriosclerozei. Suturarea chirurgicală a unei artere. . fără depozit lipidic. de exemplu). Reeducarea prin jocuri şi ergoterapie poate duce la reînvăţarea manipulării diferitelor obiecte. arterită etc). constituite. Proporţia de . mai ales când e vorba de copil. adică provocate de o întrerupere sau o diminuare a circulaţiei sangvine (tromboză arterială sau venoasă). ARTERIOPATIE. precum si studiul eventualelor anomalii ale teritoriului pe care îl irigă. Astfel. o dată retras cateterul după examen. Ultimele lor ramificaţii sunt arteriolele. bogat în gaz carbonic. roşu. Medicul trebuie să se asigure de faptul că pacientul n-a prezentat vreodată simptomele alergiei şi. ea permite să se constate o obliterare acută prin tromboză sau embolie şi diminuarea circulaţiei sangvine. Examen radiologie care permite vizualizarea directă a unei artere şi a ramurilor sale. ARTERIOGRAFIE. Vas sangvin de diametru mic care asigură legătura între o arteră şi un capilar. diabetul. Arteriografia selectivă a arterei hepatice permite să se precizeze extinderea unui cancer al ficatului. Diametrul lor se micşorează pe măsură ce ele se depărtează de inimă şi se subdivid. unde el este oxigenat. Arteriografia permite să se localizeze o îngustare arte­ rială. cicatricile urâte şi deranjante sunt corectate prin chirurgie plastică. ARTERIOLĂ. spre ansamblul ţesuturilor. este practicată imersarea arsului în băi de ser fiziologic pentru a reduce pierderile de plasmă prin supra­ feţele arse. Boală degenerativă a arterei consecutivă distrugerii fibrelor musculare netede şi a fibrelor elastice care o constituie. apoi o reparaţie în mediu spitalicesc pentru a evita o hemoragie abundentă). Alergia la iod se traduce prin greţuri. care este însoţită de o îmbătrânire precoce a elementelor vasculare. Incidenţa bolii creşte cu vârsta. să se verifice absenţa la pacient a vreunei deficienţe de coagulare. Reeducarea kineziterapeutică este esenţială în tratarea marilor arşi pentru evitarea formării bridelor cicatriceale şi redarea unei amplitudini normale a mişcării în regiunile kzate. ARTERIOSCLEROZĂ. în cazul unui infarct intestinal. hipertensiunea arterială. este favorizată de un anumit număr de factori de risc cardiovascular între care principalele sunt tabagismul. lent. este caracterizată prin depuneri lipidice pe peretele arterial şi este însoţită uneori de mediacalcoză (calcificarea peretelui).ARSURA DE STOMAC uneori cu intervenţii de chirurgie plastică. DESFĂŞURARE. din proteine plasmatice. La fel. un anevrism sau originea unei sângerări digestive. Arterioscleroză. Orice boală a arterelor. de Ia ventriculul drept spre plămâni. Curele termale cu duşuri puternice reuşesc să aplatizeze unele cicatrici mari. Printre arterele principale. Arteriografia este utilizată. antecedente familiale de arterioscleroză şi sedentarismul. să-i prescrie în prealabil un tratament antialergic. Arteriografia necesită o spitalizare de 24 până la 48 ore. arterioscleroză. ARSURĂ DE STOMAC. Ea se numeşte globală dacă produsul este injectat într-un trunchi arterial (aortografie) şi selectivă atunci când produsul este injectat într-o ramură (artera renală. Ea detectează. de obicei. Arterioscleroză afectează arteriolele. Sub termenul de arterioscleroză sunt reunite. existenţa unui nivel ridicat de coles­ terol în sânge. ARTERIORAFIE. • Aleroscleroza. de asemenea.în caz că da. Ea se practică sub anestezie locală şi poate dura de la 30 minute până ia două ore. oricare ar fi cauza ei. DIFERITE TIPURI DE ARTERIOSCLEROZĂ. Ulteri­ or.

o biopsie a membranei sinoviale combinată cu o artroscopie. spondilartropatiile sunt artritele membrelor care se asociază atingerilor inflamatorii ale coloanei vertebrale sau ale articulaţiilor sacro-iliace. care se subţiază. SINONIM: osteoartrită. slăbiciune generală). Artritele inflamatorii aseptice formează un grup de afecţiuni cu cauze foarte diverse. de asemenea. ARTICULAŢIE. • Reumatismul articular acut sau boala lui Bouillaud este una dintre principalele artrite inflamatorii aseptice. • Tumorile pot. articulaţiile din care se formează membrele (umăr. şi este însoţită de o osteofitoză („ciocuri de papagal") în vecinătate. atingerea trecând în câteva zile de la o articulaţie la alta. unul degenerativ. Prin extensie. e vorba de poliartrită. Local. • Poliartrită reumatoidd. chiar violaceu. se vorbeşte de monoartrită. iar inflamaţia este foarte dureroasă dar de scurtă durată. o deformare a extremităţilor osoase aflate în contact şi dureri la cea mai mică mişcare articulară. fibrom). regim alimentar sărac în grăsimi). Artritele inflamatorii aseptice. ARTERIOPATIE. în principal. oricare ar fi mecanismul lor de apariţie. Leziunile pot evolua spre infarct al miocardului. precum şi de traumatisme şi de tumori. Incizie a peretelui unei artere. şold). trei sau patru articulaţii e vorba de oligoartrită. când sunt atinse două. Puseele de artrită pot preceda sau însoţi artroza. Dimineaţa. ARTRITĂ. care permite controlul vizual. Anumite examene permit să se estimeze localizarea şi extinderea bolii: radiografia simplă. Tratamentul medica­ mentos deţine un rol restrâns: vasodilatatoare şi antiagregante plachetare. accident vascular cerebral sau insuficienţă renală. în principal genunchii. arterele coronare sau arterele carotide). celălalt inflamator. SIMPTOME Şl EVOLUŢIE. articulaţiile îşi regăsesc mobilitatea doar după o perioadă de încălzire. El afectează puţin articulaţiile. ARTERIOTOMIE. analiza acestuia. putând să nu fie însoţită de o modificare a aspectului exterior al îmbinării. altele maligne (sarcom). dureri. Leziune inflamatorie a unei artere. suprimarea tutunului. cronică sau acută. O artrită care durează mai mult de 3 luni se numeşte cronică. este vorba de o entorsă.HORTON (boală a lui). Ea atinge mai multe articulaţii . • Un traumatism al articulaţiei poate provoca o contuzie sau o plagă. ecografia vasculară sau arteriografia atunci când este avut în vedere un tratament chirurgical sau o angioplastie (dilatarea unei îngustări arteriale cu ajutorul unei sonde cu balonaş. Articulaţiile pot fi afectate de două procese. Ansamblul elementelor prin care oasele se unesc unele cu altele. epidermul este trandafiriu sau roşu. tratamentul este preventiv şi se bazează pe o ameliorare a igienei vieţii (detensionare psihică. înainte de toate. artera retiniana în arterita cu acelaşi nume) sau la porţiuni ale unui vas (periarterită nodoasă). Artrita se caracterizează prin dureri adesea nocturne care pot trezi bolnavul. microcristalină sau nervoasă. poate fi de origine inflamatorie sau infecţioasă. Dacă articulaţia este separată în două piese. sub anestezie locoregională. picioare). La nevoie. Ea este uneori limitată la un singur vas (artera temporală în boala lui Horton. arterită a membrelor inferioare. a cărei durată constituie un bun martor al gradului de inflamaţie. artroza. acest termen grupează toate leziunile arteriale. fie a osului. . o plagă aflată pe o articulaţie expune cartilagiul. montată pe un cateter de ghidare). în parte datorită unei efuziuni de lichid sinovial. Articulaţia este adesea umflată. Orice afecţiune inflamatorie. Dacă unul sau mai multe ligamente s-au rupt. ARTERITA. • Artrita. ARTRALGIE. Dacă este atinsă o singură articulaţie. să se dezvolte pe articulaţii. activitate fizică moderată. artrita. Ea se instalează fără cauză decelabilă.57 bărbaţi afectaţi de arterioscleroză este mai mare decât cea de femei. Arterioscleroză nu se manifestă decât atunci când îngustarea arterei deranjează circulaţia sangvină. EXAMENE. Complicaţiile cardiace sunt foarte frecvente (cardita reumatismală). este vorba de o luxaţie. inflamaţia articulaţiei sau a sinovialei. Urmează o diminuare a mobilităţii. -• ANGEITA. Durere cu sediul la nivelul articulaţiilor sau în chiar articulaţii. şi poate antrena o infecţie. Se numesc acropoliartrite artritele care afectează articulaţiile distale (mâini. cea mai frecventă dintre marile reumatisme inflamatorii. infecţie. osteom. care este fragil. fiind favorizată de unele circumstanţe (surmenaj. Simptomele sunt atunci aproape aceleaşi cu cele ale aterosclerozei: crize de angor. fie pe seama cartilagiului. uneori printr-o echimoză sau o hidrartroză (efuziune de lichid seros ARTRITĂ intraarticular). unele tumori sunt benigne (condrom. O arterită se poate întinde de o manieră difuză sau se poate limita la un teritoriu vascular localizat (arterele membrelor inferioare. aparţine grupului de boli de sistem sau conectivitelor. vertije. Mai mult. Articulaţiile cel mai des afectate de artroză sunt umărul şi genunchiul. mai mult de patru articulaţii. TRATAMENT. Prima se traduce printr-o durere. • Artroza este consecinţa uzurii cartilagiului. permite confirmarea caracterului inflamator al bolii şi căutarea germenelui patogen sau a microcristalelor. coatele şi gleznele. după prelevarea prin artrocenteză (puncţionarea articulaţiei). poliartritele rizomelice sunt artritele care afectează. care afectează articulaţiile. poate fi realizată. ARTERITĂ TEMPORALĂ.

Aceste artrite intră în cadrul sindromului oculo-uretro-sinovial (sindromul lui Fiessinger-Leroy-Reiter). Artrita dentară se traduce printr-o mobilitate a dintelui şi o senzaţie de contact prematur cu dinţii antagonişti (impresia de „dinte lung"). Artritele microcristaline. Aceste artrite provoacă crize foarte dureroase. care are sediul la nivelul articulaţiilor sacro-iliacc şi intervertebrale. în general. Se poate ca. cutanat etc. de exemplu). Acestea sunt aproape întotdeauna monoartrite. Artritele nervoase. este. se introduce în acest scop un ac destul de lung în cavitatea articulară. chiar o artrodeză (fusionarea chirurgicală a oaselor articulaţiei). Inflamatie a ligamentului alveolodentar. inflamaţia este declanşată prin acumularea în articulaţii a microcristalelor de acid uric (gută). care este suficientă adesea pentru a vindeca artrita dentară. SPONDILARTROPATIE. poate fi completată cu luarea de analgezice şi de antiinflamatoare. consecutive acţiunii germenelui. caldă. Această identificare va fi făcută prin hemocultură dacă germenele a putut fi transmis pe cale sangvină. deoarece leziunile osului şi cartilagiilor. Este unul dintre motivele care au determinat gruparea acestor afecţiuni sub denumirea de spondilartropatii. uneori roşie. TRATAMENT. Lichidul sinovial prelevat poate apoi să fie supus unor examene biologice cu scopul căutării germenilor patogeni sau a celulelor anormale. Tratamentul artritelor septice trebuie să fie precoce. cu imobilizarea articu­ laţiei sau articulaţiilor. este recomandabil. Artrita dentară este provocată de o compresie exercitată asupra terminaţiilor nervoase ale ligamentului între două structuri dure şi inextensibile: osul alveolar şi rădăcina dentară. paraplegie şi tetraplegie de origine traumatică). Ele se vindecă fără a lăsa sechele. Unele artrite necesită un tratament specific: antibiotice pentru artritele septice. sinuzal. anal­ gezicele şi antiinflamatoarele atenuează durerea. chiar distrugerea articulară mai mult sau mai puţin marcată). • Poliartrila cronica juvenila sau boala lui Still. ARTRITĂ DENTARĂ. urinară. Artritele nervoase sau artropatiile nervoase se observă în cursul unor boli ale sistemului nervos (tabes. la 90% dintre subiecţii atinşi de spondilartrită anchilozantă. provocând o pierdere a sensibilităţii articulaţiei. REUMATISM ARTICULAR. Când se suspectează o artrită septică la un subiect. prin alimentaţie sau în decursul infecţiilor genitale. • Spondilita anchilozantă este o afecţiune cronică frecventă la bărbaţi. cu ajutorul unei răni deschise. TRATAMENTUL ARTRITELOR. Umflată. . acesta trebuie să fie izolat.STILL (boală a lui). de asemenea. ARTRITĂ CRONICĂ JUVENILĂ.) şi/sau prin puncţie a articulaţiei pentru a studia lichidul sinovial şi a-1 pune în cultură. şi evoluează pe mai mulţi ani. de asemenea. în artritele microcristaline. mai ales degetele şi încheietura pumnului. să se înceapă un tratament cu antibiotice.ARTRITĂ C R O N I C Ă JUVENILĂ simultan. Funcţionare a unei articulaţii în scopuri diagnostice sau terapeutice. Deşi sunt importante. prin prelevare ginecologică. Artritele septice sau artritele infecţioase sunt provocate de un germene care a pătruns în articulaţie fie pe cale sangvină de la un focar infecţios situat la distanţă. iar germenele în cauză să fie identificat cât mai repede posibil. cu o splenomegalie (creşterea în volum a splinei) şi cu o erupţie cutanată. deformările ocazionate de artritele nervoase lasă. chiar a unei infiltraţii. Ea per­ mite prelevarea lichidului sinovial. în majoritatea cazurilor. Un repaus de câteva zile. Este o poliartrită simetrică asociată cu adenopatii (umflarea unuia sau mai multor ganglioni limfatici). Artritele septice. susceptibilă să deterioreze articulaţia şi să creeze o deformaţie importantă numită articulaţia lui Charcot (umflarea. supraînălţarea protetică etc). După diametrul acului utilizat. Artrocenteza se practică sub anestezie locală. a articulaţiei. afectează mai ales copiii în vârstă sub 4 ani. în 1973 s-a descoperit că aceste artrite se declanşează mai ales la subiecţii purtători ai unui grup leucocitar ereditar (grupul HLA B27) prezent. însoţită de frisoane. care va fi ajustat atunci când germenele va fi cunoscut şi sensibilitatea sa la diverse antibiotice va fi precizată. lepră. • Artritele reacţionate apar ca reacţie la o infecţie cu sediul în afara articulaţiei şi care este provocată de numeroase enterobacterii. Suprimarea acestor cauze. în general. Unele artrite inflamatorii aseptice pot antrena deformaţii sau distrugeri articulare. -• POLIARTRITĂ REUMATOIDĂ. O contenţie într-un aparat ortopedic poate fi necesară pentru a limita mişcările anormale. siringomielie. diabet. ARTROCENTEZĂ. antiinflamatoare şi corticosteroizi în poliartrită reumatoidă. articulaţia atinsă devine repede dureroasă astfel încât face imposibilă orice mişcare. aşteptând ca germenele să fie identificat. din gâtlej sau din orice eventual focar infecţios (dentar. Bolnavul are febră. cu umflarea rapidă. Aceasta poate fi cauzată de complicaţii ale bolilor pulpare sau printr-o reacţie congestivă şi dureroasă a liga­ mentului din cauza unui şoc sau unei serii de traumatisme (strângerea unui croşet. largi posibilităţi funcţionale. de pirofosfat de calciu (condrocalcinoză) sau de apatită (boala calcificărilor multiple). fie accidental. uricozurice în cazul gutei. dar tranzitorie. Traumatismele şi constrângerile care se exercită asupra articulaţiei nu mai declanşează atunci contratura reflexă protectoare a muşchilor din vecinătate. transmise. Evoluţia sa se întinde pe mai mulţi ani. . necesitând uneori o artroplastie (înlocuirea articulaţiei cu o proteză). pot deveni ireversibile în câteva zile. Tratamentul artritelor monocristaline este cel al afecţiunii în cauză (guta. ci antre­ nează o mobilitate exagerată.

Un element se desprinde uneori de suportul său osos în timp ce pe durată lungă se poate produce o uzură care antrenează o disfuncţie a pieselor mecanice. în sfârşit. de origine mecanică şi neinflamatorie. instabilitate sau umflare. membrană sinovială. TEHNICĂ. tubul rigid dotat cu aparatura optică şi instrumentele care permit realizarea chirurgiei intraarticulare. ARTRODEZA. pur şi simplu. cot. un cartilagiu — remodelat. a învelişului lor cartilaginos. Intervenţie chirurgicală constând în blocarea definitivă a unei articulaţii cu scopul de a o face nedureroasă şi stabilă. în principal. înţelegerea biomecanicii articulaţiilor şi evoluţia diferitelor materiale utilizate au permis ameliorarea duratei de viaţă a protezelor. transmiterea imaginilor pe ecran au permis accesul şi la alte articulaţii decât genunchiul şi umărul. ARTROSCOPIE. ARTROLIZA. pentru stabilirea unui diagnostic sau pentru a realiza clişee preoperatorii. practicată sub anestezie locală. Ea permite utilizarea sa ulterioară cu o bună mobilitate. dar toate celelalte articulaţii pot. genunchi. INDICAŢII. sau căutarea unui corp străin intraarticular. La umăr. EFECTE SECUNDARE. ea permite detectarea unei leziuni a unui menise sau a unui ligament răsucit care provoacă dureri. de altfel. în parte sau în totalitate. DESFĂŞURARE. După examen.59 posibil să se introducă un artroscop (sau oricare alt aparat) pentru a vizualiza articulaţia. indispoziţie. caracterizată prin leziuni degenerative ale . Inconvenientul major al unei artrodeze este limitarea mobilităţii membrului sau a regiunii de corp în cauză. Avantajul major al chirurgiei sub artroscopie este acela de a reduce timpul de spitalizare şi răgazul necesar reluării funcţionalităţii. • Artroplastia complexa constă în înlocuirea. umăr. de asemenea. de asemenea. Intervenţie chirurgicală constând în restabilirea mobilităţii unei articulaţii prin crearea unui nou spaţiu articular. SINONIM: osteoartropatie. Medicul trebuie deci să se asigure că bolnavul n-a prezentat vreodată simptomele unei alergii sau. Cicatricea este. manuală. Artrografia este utilizată. limitată în ce priveşte mişcările sale. iar un menise — recusut sau scos. blocaje. Miniaturizarea materialului. foarte mică în raport cu cea lăsată de chirurgia clasică. Intervenţie chirurgicală vizând redarea mobilităţii unei articulaţii. care poate fi aerul (artrografie gazoasă). antibiotice). O arteriografie nu necesită spitalizare şi durează în jur de 30 minute. pe o articulaţie foarte deteriorată sau pentru care pierderea de mobilitate este puţin deranjantă. ARTROPLASTIE. O artrodeză poate fi practicată. ARTROZĂ Artroliza. dacă da. pacientul poate să-şi reia activitatea totuşi. în sfârşit. să îi prescrie în prealabil un tratament antialergic. Artrografia necesită o puncţie articulară şi injectarea unui produs de contrast. benigne: greţuri. Examen endoscopic al interiorului unei articulaţii ce permite stabilirea unui diagnostic. Intervenţia poate fi realizată pe numeroase articulaţii (şold. După o deschidere minimă a articulaţiei. ARTROGRAFIE. arteriografia realizează o explorare de fineţe a suprafeţei articulaţiilor. Examen radiologie care permite vizualizarea interiorului unei articulaţii. hemoragie locală de mică intensitate. Din nefericire. Artroscopia cea mai frecvent realizată este cea a genunchiului şi umărului. examenul poate confirma ruptura musculară şi complicaţiile prin unele tendinite care generează dureri şi impotenţă funcţională. un produs de contrast iodat (artrografie opacă sau iodată) sau un amestec al acestor două metode (artrografia în dublu contrast). Injectarea produsului de contrast iodat poate provoca o reacţie alergică. artroscopică sau. Ea este relativ rară în afara câtorva cazuri particulare (degete de la picioare în formă de ciocan). degete). aceasta nu este totuşi nelimitată. Afecţiune articulară. Realizarea unei artroplastii totale de umăr este mult mai puţin frecventă decât cea a unei artroplastii de şold. Artroscopia permite examinarea structurilor invizibile prin radiaţii X: cartilagiu. deoarece prima dă rezultate mai puţin satisfăcătoare. în general printr-o biopsie dirijată. şi tratarea leziunilor. Majoritatea componentelor articulaţiei sunt accesibile sub artroscopie: un corp străin articulaţiei poate fi îndepărtat. La genunchi. ligamente încrucişate şi meniscuri. poate fi chirurgicală. Chirurgii nu practică această intervenţie decât atunci când este imposibil să realizezi o artroplastie (refacerea chirurgicală a articulaţiei) sau în caz de eşecuri repetate ale acesteia. în general. prin tăierea ligamentelor şi a capsulei care înconjoară articulaţia. adesea de natură cartilaginoasă şi care ar fi invizibil la o radiografie simplă. ARTROPATIE. indiferent de cauza sa. fără să solicite prea curând articulaţia examinată. PROGNOSTIC. să fie examinate şi operate astfel. a articulaţiei bolnave printr-o proteză. • Artroplastia simplă constă în suprimarea articulaţiei bolnave fără a pune o proteză în locul ei. ARTROZA. Orice boală reumatismală. medicul introduce artroscopul. INDICAŢII. practicată sub anestezie locală sau generală. artrocenteza per­ mite injectarea directă în articulaţie a medicamentelor necesare pentru tratarea unei afecţiuni articulare (corticosteroizi. Pentru toate articulaţiile. Acestea sunt rare şi. sau când protezele disponibile nu sunt suficient de fiabile. ligamentele pot face obiectul unor acte chirurgicale directe.

în cursul cărora durerea devine mai persistentă. Aceasta explică de ce unele articulaţii. Localizările cele mai frecvente ale artrozei sunt genun­ chiul. se instalează o insuficienţă respiratorie. aceste osteofite nu antrenează în sine nici o durere. mai expuse la traumatisme sau la malformaţii. în timpul puseelor congestive. se recurge uneori la o artroplastie (chirurgie de înlocuire articulară) sau la o artrodeză (sudura chirurgicală a unei ASBESTOZĂ. umflată printr-o efuziune de lichid sinovial. Boala antrenează o invaliditate crescândă. scanografie. Artroza. o condensare a osului situat sub cartiJagiu şi prezenţa osteofitelor sau a „ciocurilor de papagal" (proliferare anormală a ţesutului osos din jurul cartilagiului bolnav). piciorul. în ultimii cincizeci de ani. şoldul. SIMPTOME ŞI SEMNE. de asemenea. este de trei ori mai frecventă la femei decât la bărbaţi. Când cartiiagiul este complet distrus şi artroza antrenează o impotenţă funcţională importantă. Boală parazitară cauzată de infestarea cu ascaris. şi în special prin fibrele de sticlă. în unele familii. O dată declarată. înmuiat. Poate surveni o subţiere a acestuia cu o jumătate de milimetru până la câţiva milimetri. Puseele congestive corespund la faze de distrugere a cartilagiului (condroliză). Diagnosticul se bazează pe radiografie. pentru a diminua greutatea suplimentară exercitată asupra articulaţiilor. Prevenirea este esenţială: controlul normelor de expunere profesională şi la mediu. purtarea unui colier sau a unui lombostat pentru artrozele cervicale sau lombare. Asbestoza şi inhalarea amiantului cresc riscul de contractare a tuberculozei sau a unui cancer al plămânilor. poate să se fisureze şi să favorizeze dezvoltarea unei artroze. artrozele sunt deosebit de numeroase şi precoce. Ascaris lumbricoides (limbricul) este un vierme parazit din clasa nematodelor. mai plastic. lichidul care rezultă din digestia gastrică a alimentelor. Artroza rahidiană intervertebrală. ca este adesea neplăcută timp de câteva minute (dezmorţire sau. De altfel. utile. asbestoza nu are un tratament eficace. Analgezicele. Gâfâiala. fructele şi legumele. ASCARIDIAZĂ sau ASCARIDIOZĂ. CONTAMINARE. Situate în afara articulaţiei. punerea în repaus a articulaţiei este indispensabilă: utilizarea unui baston pentru artrozele membrelor inferioare. întreţinerea unei bune musculaturi compensează. La trezire. traumatice etc. în special la fumători. fizioterapia pot fi. Artroza poate evolua în pusee zise congestive. dar nu 60 protejează faţă de condroliză. în parte. Trebuie totuşi să se evite traumatismele şi surmenajul. Ascaridiaza se contractează prin ingestia ouălor de ascaris care murdăresc apa. Un cartilagiu normal. asociate cu o proliferare a ţesutului osos subiacent. amiantul este înlocuit în industrie cât de des este posibil prin alte minerale. principalul simptom al asbestozei. tratamentul constă uneori dintr-un regim alimentar. Termalismui. De altfel. care se manifestă mai ales după vârsta de 60 ani. se agravează pe măsură ce boala înaintează. . Durerea pe care o ocazionează o artroză este „mecanică": ea apare după orice efort susţinut şi dispare în repaus. poate leza discul intervertebral şi poate fi răspunzătoare de degene­ rescenta sa. proasta stare articulară. Boală pulmonară cronică cauzată de inhalarea intensă şi prelungită a fibrelor de amiant. Defectele gene­ tice de fabricaţie sunt. Asbestoza este o boală profesională din familia pneumoconiozelor. O dată criza trecută. pătrunzând în plămân. cel mult o uşoară diminuare a amplitudinii articulare. dezruginire).ASBESTOZĂ articulaţiilor. frecvenţa sa creşte atunci când cartiiagiul nu mai are calităţile sale iniţiale de supleţe. nederanjând somnul. în lichidul bronhoalveolar şi în biopsia pulmonară.) ale căror combinaţii sunt unele mai variate. După ce au eclozat în tubul digestiv. Lezarea cartilagiului articular este uneori de origine traumatică. DIAGNOSTIC. Malformaţiile articulare pot fi operate chirurgical (osteotomie) în acest stadiu. atestând eforturile de refacere ale organismului. în decursul cărora. Ea este însoţită de o tuse uscată si de o senzaţie de strângere a pieptului. PREVENIRE. gâtul şi coloana vertebrală. Articulaţia este înţepenită. susceptibile să o favorizeze. alunecare. 1(1 ani). DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. antiinflamatoarele şi infiltraţiile de corticosteroizi pot uşura durerea. sau încă de ce. de asemenea. de herniile discale şi deci de sciatică. el este foarte fragil. explorările funcţionale respi­ ratorii (care pun în evidenţă o diminuare a funcţiei respiratorii) şi detectarea corpilor asbestozici în expectoraţii. severitatea şi evoluţia unei artroze se apreciază prin latenţa de apariţie a durerii. supravegherea radiologică riguroasă a indivizilor expuşi. El se implantează în cavitatea intestinului subţire şi se hrăneşte cu chimul intestinal. între debutul expunerii la pulberile de amiant şi apariţia bolii trec mai mulţi ani (în general. viermii ajung în ficat. sunt mai des atinse decât altele. Radiografia nu poate revela nimic în timpul unui prim puseu de artroză. TRATAMENT. Deşi ea nu este în sens strict o consecinţă a îmbătrânirii. provoacă o inflamaţie care se transformă treptat în fibroză pulmonară (îngroşarea ţesutului pulmonar). Ca urmare. de culoare roz şi de 20-30 cm lungime. mâna. aspirina. supus la tensiuni anormale din cauza unei articulaţii prost constituite sau din cauza unei activităţi profesionale sau sportive prea intense. iar artrocenteza precizează caracterul „mecanic" şi neinfla­ mator. articulaţia îşi regăseşte adesea o funcţionare normală. sau discartroza. elasticitate. susceptibile să declanşeze un nou puseu. Semnele radiologice ale artrozei evoluate sunt o pensare locală a spaţiului articular. Artroza trebuie deci să fie consi­ derată o etapă finală comună a diferitelor cauze (genetice. Fibrele de amiant.

unde devin adulţi. perfuzii. se utilizează camere sterile (în întregime aseptice) în timpul tratamentului anumitor boli foarte delicate: leucemii tratate prin iradiere totală. de diaree. Absenţa germenilor microbieni susceptibili să cauzeze o infecţie. asfixia poate fi consecinţa ultimă a unei insuficienţe respiratorii. unele afecţiuni virale sau bacteriene. de electroliţi şi de proteine. în caz de inhalare de gaze toxice. — o boală a ficatului comportând o hipertensiune portală (ciroza). este indispensabilă o puncţie de evacuare a lichidului. manifestările variază după natura gazului: adormire progresivă la oxidul de carbon. ţesături impermeabile de unică folosinţă. care poate antrena o jenă respiratorie. pereţii şi pardoseala sunt spălate zilnic. convulsii. spălarea legumelor şi fructelor cu apă potabilă. Ea antrenează pentru organism o lipsă de apă. Un copil care este suspectat de o laringită sau de o epiglotită nu trebuie totuşi niciodată să fie întins în poziţie cufcată. ASEPSIE. . în orice moment („sindromul peanuts". Exces de lichid între cele două membrane ale peritoneului. mişcări excesive. TRATAMENT. cu un timp inspiratoriu prelungit şi zgomotos în cursul căruia regiunile părţii inferioare a gâtului se scobesc în mod pronunţat (tiraj). Ecografia este cea care orientează atunci diagnosticul.61 plămân şi apoi în intestinul subţire. ASIALIE. infecţie sufocantă). de greţuri şi scade în greutate. chiar de stop cardiac. Asepsia este riguros respectată în timpul intervenţiilor medicale şi chirurgicale. asepsia este înţeleasă ca ansamblul de metode care apără de microbi tot ceea ce vine în contact cu plaga operatorie. acesta vizează înainte de toate restaurarea libertăţii căilor aeriene şi asigurarea oxigenării de urgenţă. SIMPTOME ŞI SEMNE. în sfârşit. asfixia prin obstrucţie poate rezulta din inhalarea unui corp străin. la adult în timpul mesei („pătrunderea accidentală a ali­ mentelor în trahee") sau. dintr-o imersare (înec) sau dintr. Simptomele acestei „bronşite" dispar repede: bolnavul prezintă atunci semne de oboseală. o respiraţie asistată şi o oxigenare cu mască sau prin intubare. dacă este necesar. Acesta depinde de cauza asfixiei. care este confirmat prin puncţie. prin inhalarea de alune). De asemenea. în caz de efuziune voluminoasă. SIMPTOME ŞI SEMNE. Tratamentul constă în administrarea de medicamente antihelmintice. ASFIXIE. acute sau cronice.o bstrucţie a căilor aeriene superioare (corpi străini. în chirurgie. edem. primul gest care se face în caz de pătrundere accidentală a alimentelor în trahee. TRATAMENT Şl PREVENIRE. Asfixia poate rezulta dintr-o strangulare. Infestarea se previne prin respectarea regulilor elementare de igienă: spălarea mâinilor. o ascită de volum mare provoacă o distensie crescândă a abdomenului. Cel mai des. de exemplu. cu risc de comă. încercarea de a lupta împotriva obstacolului. transpiraţii. Obstrucţia laringeană provoacă o respiraţie dificilă. fum rezultat din incendii. aptialie. el suferă de prurit (mâncărimi). Sala de operaţie. Respiraţia gură-la-gură permite restabilirea mişcărilor respiratorii în aşteptarea primului ajutor. Cauzele posibile ale unei ascite sunt numeroase. — o subnutriţie. asfixia poate fi consecinţa unei şederi într-un mediu insuficient oxigenat sau unei intoxicaţii prin inhalare de gaze toxice. Diagnosticul este stabilit prin căutarea ouălor de ascaris în scaune. de vapori sau de fum (oxid de carbon. în schimb. tumori ale bronhiilor etc. care va practica. ASCITĂ. inclusiv în mica chirurgie (injecţii. ASIALIE a pansamentelor. CAUZE. Tratamentul unei ascite este cel al cauzei sale. Dificultate sau imposibilitate de a respira. cancer primitiv sau secundar). ceea ce trebuie compensat prin perfuzii intravenoase. aerisite printr-o ventilaţie adecvată. gaze de luptă etc). în general. — o insuficienţă cardiacă dreaptă sau un sindrom nevrotic. Ea este obţinută prin dezinfectarea pielii înjurai câmpului operator. devine iritabil şi nervos. a mănuşilor şi îmbrăcăminţii chirurgului şi ajutoarelor sale şi prin dispunerea în jurul zonei operatorii a unor câmpuri sterile. Infecţiile pot şi ele să astupe căile respiratorii: accidente alergice acute (edemul lui Quincke). oricare ar fi cauza ei: paralizia muşchilor respiratori prin afectarea centrului respirator (hemoragie cerebrală) sau prin atingerea nervilor care comandă muşchii. Poate fi vorba de: — o boală care atinge peritoneul (tuberculoză. puncţii). la copil. Simptomele apar rapid în cazul unei asfixii prin obstrucţia căilor respiratorii: roşeaţă şi congestionare a feţei. Absenţa secretarii de salivă de către glandele salivare. scăderea nivelului sangvin de proteine antrenând o retenţie de apă. O ascită de mică abundenţă nu provoacă nici un simptom deosebit şi nu este decelabilă decât prin ecografie sau puncţie. alta care înveleşte viscerele abdominale. SINONIM: acrinie salivara. Dezobstrucţia bucală este. De asemenea. femelele depun ouă. subiecţii care ajung să primească o grefă sau ale căror mijloace de apărare imunitară sunt total sau parţial distruse. tuse de iritaţie la clor. Prezenţa viermelui se manifesta iniţial sub formă de tuse şi de dureri toracice. prin sterilizarea instrumentelor. TRATAMENT. una care căptuşeşte interiorul peretelui abdominal. Asfixia poate antrena o anoxie (întreruperea aportului de oxigen pentru organele şi ţesuturile vii). de dureri abdominale. aerul fiind decontaminat cu aparate care emit vapori de antiseptic. SIMPTOME ŞI DIAGNOSTIC. aptialism. eliminate prin scaune.

fie dintr-o ejaculare retrogradă. . se vorbeşte de hiposialie. SIMPTOME ŞI SEMNE. aspergillus nu se dezvoltă decât atunci când întâlneşte condiţii favorabile pentru implantarea sa (alergie. Constă în administrarea de antifungice. -• XEROSTOMIE. atingând cel puţin două organe. antiinflamator şi antiagregant plachetar în funcţie de doza utilizată. Sporii de aspergillus sunt prezenţi în suspensie în aer: inhalarea lor este deci inevitabilă. Prin extensie. atunci când ea este legată de luarea unor medicamente care frânează secreţia salivară (beladonă. Spălaturi ale gurii şi aplicaţiile zilnice pe mucoase ale unui gel cu fluor permit prevenirea complicaţiilor. • Ejacularea retrograda este o ejaculare a spermei în vezică. mult mai rar. Raporturile sexuale efectuate cu vezica plină permit uneori o ejaculare normală. DIFERITE TIPURI DE ASPERGILOZA • Aspergilozele imunoalergice traduc o alergie la aspergillus. mai ales la copilul de vârstă mai mică de 5-6 ani. sunt recomandate vizitele regulate la dentist. ASPIRAŢIE. semiinvazivă (importantă la subiecţii diabetici sau sub tratament de lungă durată cu cortizon) şi diseminată. lichidelor sau secreţiilor nedorite din diferite cavităţi ale organismului cu ajutorul unui dren. Boală infecţioasă cauzată de dez­ voltarea unei ciuperci microscopice. ASPERGILOZA. TRATAMENT. Incapacitate a unui pacient de a recunoaşte o parte sau totalitatea corpului său ca urmare a unei leziuni cerebrale localizate. independentă de orice deficit muscular şi de orice dereglare a mecanismelor elementare ale mersului. de origine congenitală sau consecutivă unei ablaţii chirurgicale. însoţită uneori de manifestări astmatice (respiraţie şuierătoare şi dificultăţi respiratorii). Asplenia antrenează un risc de tromboză vasculară atunci când plachetele se găsesc în număr prea mare şi o fragilitate la infecţii. Aspergillus fumigatus. ASOCIERE MEDICAMENTOASĂ. Ele grupează astmul bronşic aspergilar. aspergiloza pleurală. ASTAZIE. Asialia este adesea definitivă dacă este congenitală sau consecutivă unei radioterapii a feţei sau a gâtului sau când face parte din sindromul lui Gourgerot-Sjogren. Defect de emisie a spermei. în principal amfotericină B. La copil sunt necesare vaccinările complexe. a unui fibroscop sau a unei sonde branşate fiecare dintre ele la un aspirator. Tehnică constând din evacuarea gazelor. constând în amplasarea în aorta toracică a unor baloane care sunt umflate în diastolă şi dezumflate în timpul sistolei). ASOMATOGNOZIE. cuvântul „aspirină" aparţine domeniului public în Franţa. deci a riscurilor generate de efectele nedorite ale fiecăruia dintre ele. Aceasta se observă în special în drepanocitoza homozigotă (boală sangvină ereditară responsabilă de o anemie foarte gravă). ASPLENIE. antipiretic. ASPERMIE. Medicament analgezic. intubaţie traheală) şi cele de asistenţă cardiacă (care merg de la masajul cardiac extern la contrapulsie aortică. Se observă o tuse. iar o antibioterapie preventivă este justificată.ASISTENŢĂ CARDIORESPIRATORIE în cazul simplei diminuări a secreţiei salivare. riscul de infecţie cu pneumococ poate fi redus prin vaccinare. CONTAMINARE. Asialia poate provoca atât carii dentare multiple. -» ACID ACETILSALICILIC. Ansam­ blu de tehnici care remediază superficial consecinţele unei insuficienţe cardiace acute. pe cale intravenoasă. Această dereglare se constată adesea în timpul unei boli neurologice sau după o intervenţie chirurgicală (în special. şi nu numai aici. benzodiazepine şi betablocante). revenirea la o salivaţie normală. în schimb. Denumire brevetată în unele ţări. cât şi infecţii gingivale. • Aspergilozele difuze sunt aspergiloza invazivă (importantă la subiectul imunodeprimat). de folosinţă foarte obişnuită. Absenţa splinei. Aspermia constă fie dintr-o absenţă a ejaculării. ca regulă generală. Grupare a mai multor principii active într-un acelaşi medicament sau asocierea mai multor medicamente permiţând creşterea eficienţei lor şi diminuarea dozelor. iar riscul de tromboză prin antiagregante plachetare. Splina distruge plachetele sangvine şi globulele roşii prea bătrâne sau anormale şi produce anticorpi. atropină. bronşita aspergilară (ciuperca acoperă suprafaţa bronhiilor). De asemenea. prin inoculare (înţepătură de insectă). ASPIRINĂ. Incapacitate parţială sau totală de a păstra poziţia de stat în picioare. • Aspergilozele pulmonare localizate sunt aspergilomul. nefuncţionarea splinei este denumită asplenie funcţională. oprirea luării de medicamente permite. La adult.o ablaţie a prostatei). 62 Agent patogen accidental. Asistenţa sau asistarea cardiorespiratorie asociază metodele de asistenţă respiratorie (ventilaţie asistată. Contaminarea se face pe cale respi­ ratorie sau. unde este utilizat în mod curent pentru a desemna acidul acetilsalicilic. aspergiloza bronhopulmonară şi alveolita alergică intrinsecă (pneumo­ patia care apare la numai două ore după contactul cu ciuperca-alergen). ASISTENŢĂ CARDIORESPIRATORIE. imunodepresie etc). unor probleme psihologice (creând nervozitate şi anxietate) sau luării de anumite medicamente (antihipertensoare). • Absenţa ejaculării este consecinţa unei dereglări endo­ crine.

Bolnavul tuşeşte puţin. acarieni conţinuţi în scuamele de animale şi în praful de casă. Astmul este o afecţiune destul de frecventă.63 ASTENIE. mucegaiuri). Acesta este consecinţa unei reactivităţi anormale a căilor aeriene la unele alergene (polenuri. Ea este uneori în acelaşi timp mioapă sau hipermetropă. Stare de slăbiciune generală caracterizată printr-o diminuare a puterii funcţionale a organismului. absenţa tabagismului activ sau pasiv) este. Astigmatismul se corectează purtând lentile cilindrice cu ax variabil. strănuturi. Aceste alergene. ASTENOPIE. imaginea unui punct apare sub forma a două drepte perpendiculare. Această criză se linişteşte treptat după vreo câteva zeci de minute. Evoluţia sa este variabilă: când rămâne limitată la două sau trei crize izolate. Astenopia acomodativă poate fi corectată prin purtarea de lentile convergente. inhalarea de poluanţi (fum de ţigară). şi de adinamie. din cauza unei întreruperi intermitente a tonusului muscular. alte substanţe. Astmul copilului. Astmul copilului poate diferi de cel al adultului prin manifestările sale clinice şi prin tratamentul său. Dacă o criză de astm este cea mai impresionantă. dar poate resimţi o anume oboseală vizuală. oxigenarea bolnavului şi. rinită alergică etc). El se traduce printr-o defor­ mare a imaginilor: de exemplu. dispărând la 7 ani sau la pubertate. provocând transpiraţii şi o tahicardie. El survine rar înaintea vârstei de 2-3 ani. ASTM. FRECVENŢĂ. eliminând o expectoraţie vâscoasă. mâncărimi pe tot corpul. fenomen natural. Gravitatea astmului infantil ţine de faptul că el deran­ jează adesea dezvoltarea toracelui copilului. Dereglare neurologică caracterizată prin secuse (contracţii) musculare bruşte şi scurte. atunci când pătrund în căile aeriene. deficienţa respiratorie acută putând surveni la orice astmatic. exerciţiu fizic adaptat cu eventuala prevenire a unui astm la efort. decât prin nebulizare. Astmul adultului. COMPLICAŢIILE ASTMULUI. Acesta este cazul astmului cu dispnee continuă şi al stării de rău astmatic. este indispensabilă o spitalizare de urgenţă cu scopul de a administra medicamente prin perfuzie. formele de astm evoluate şi rebele sunt adesea grave. uneori. Se pot manifesta unele semne premergătoare: dureri de cap. fose nazale). Tratamentul astmului infantil diferă puţin de cel al adultului: bronhodilatatoarele nu trebuie să fie administrate înaintea vârstei de 5 ani. Lentilele nu sunt eficace decât în cazul unui astigmatism moderat (lentile torice). care atinge de la 2 la 5% din populaţia totală. teofilină în comprimate sau în injecţie). Ele survin cel mai adesea seara sau noaptea. Unii factori ASTM pot declanşa crize: infecţiile respiratorii. corticosteroizii trebuie să fie evitaţi în prescripţie continuă din cauza riscului de a influenţa creşterea. Incapacitate sau dificultate de a susţine un efort vizual de aproape. precum şi viaţa sa familială şi şcolară. cu acţiune mai tardivă. accentuată de expiraţia forţată. CAUZE. cărora li se asociază un edem şi o hipersecreţie a mucoaselor căilor aeriene (faringe. Bolnavul este prada unei succesiuni de crize astmatice intense care poate . Defect optic rezultând dintr-o curbură inegală a corneei cel mai frecvent. psihică sau reacţională). prin reeducare ortoptică (gimnastica ochilor). fenomen neuromuscular. e mai potrivit să vorbim de stări astenice. Astigmatismul poate fi congenital sau dobândit (con­ secutiv cicatricii unei leziuni). In cazurile cele mai grave. TRATAMENT. practicarea unei respiraţii asistate. dar putând reapărea la vârsta adultă. TRATAMENT. trahee. persistă frecvent o respiraţie siflantă. Igiena vieţii (eliminarea alergenelor. mergând de la o simplă gâfâială la o insuficienţă respiratorie importantă (stare de rău astmatic). Astenia diferă de oboseală. adesea în familiile predispuse şi la copiii care prezintă alte manifestări de tip alergic (eczemă a sugarului. Ereditatea este unul dintre principalele elemente de dezvoltare a astmului. Se bazează pe administrarea de bronhodilatatoare (simpatomimetice în aerosoldozator sau în injecţie. exerciţiul fizic (în particular. neconsecutivă muncii sau efortului şi care nu dispare prin odihnă. şi mai rar a cristalinului sau a ansamblului globului ocular. şi debutează în mod obişnuit la vârste cuprinse între 5 şi 15 ani. Acest risc este cu atât mai crescut cu cât prima criză a survenit mai târziu. importantă în aceeaşi măsură ca tratamentul medicamentos. la aer rece). Poate apărea o cianozare (coloraţie albastră-violacee a degetelor şi buzelor). ASTIGMATISM. fiecare având cauza sa (somatică. agresează celulele învelişului interior al bronhiilor. dar cea mai benignă dintre dispneele acute. antrenând o vedere înceţoşată şi dureri de cap. sunt răspunzătoare de edem şi de hipersecreţie. expiraţia devine siflantă (şuierătoare) şi difi­ cilă. care răspund prin eliberarea de sub­ stanţe chimice care acţionează direct asupra contracţiilor musculaturii bronhice. chiar corticosteroizi injectabili. luarea unor medicamente (aspirina. dar a cărei apariţie este favorizată de abuzul de medicamente simpatomimetice. de exemplu). când persistă pe toată durata celei de a doua copilării. de asemenea. supărările. Revenirea la calm poate fi totală dar. După câteva accese de tuse uscată. astenopia musculară. Mai curând decât de a vorbi de astenie în general. O persoană afectată de un uşor astigmatism poate avea o vedere bună. TRATAMENT. largine. ASTERIXIS. Crizele de astm sunt de o gravitate variabilă. greutate digestivă. după o criză puternică. Afecţiune caracterizată prin crize de dispnee (jenă respiratorie) paroxistică siflantă atestând o contracţie brutală a muşchilor care comandă deschiderea şi închiderea bronhiilor.

când leziunea nu afectează decât o jumă­ tate a cerebelului. în cazurile cele mai grave. o aşchie poate provoca un panariţiu. . dezinfectarea plăgii). • Ataxia labirintică se caracterizează printr-o tendinţă de a cădea într-o parte şi printr-o deviere laterală în timpul mersului. Principalele complicaţii constau în neconsolidarea fracturii. Uneori. să fie normală. dar poate surveni uneori fără semne precursoare. îndepărtarea minuţioasă a prafului din locuinţă. Mic fragment de lemn sau din alt material care a pătruns în mod accidental sub piele. Os scurt al piciorului în formă de scripete.E. Atunci când ochii sunt închişi. în câteva ore sau în câteva zile. sub supraveghere medicală. ASTROCITOM. ATAXIE. • Ataxia cerebeloasă se caracterizează printr-un mers cu picioarele depărtate ca şi cum bolnavul ar fi beat. poate antrena o criză de astm. INSUFICIENŢĂ CARDIACĂ. Mişcările sunt executate cu o amplitudine exagerată. chiar să-şi întrerupă temporar activitatea. ceea ce necesită presiuni ridicate. • Ataxia prin afectarea sensibilităţii profunde se carac­ terizează printr-un mers dezarticulat: gamba este aruncată înainte în mod brusc şi prost orientată. trebuie să respecte regulile de asepsie (utilizarea de material steril. deregla­ rea se accentuează. ski-fond) sunt prost tolerate dacă nu se respectă perioada de încălzire. câteodată dificilă. Extragerea sa. ASTRAGAL. în general. Tumoră malignă a sistemului nervos central care se dezvoltă pe seama astrocitelor (celulele constitutive ale ţesutului de susţinere a sistemului nervos central). cu ajutorul vederii şi a aparatului vestibular (cuprinzând labirintul. a analiza şi a integra stimulii). destul de rare. Supravegherea pacienţilor astmatici este realizată prin măsurarea volumului expiratoriu maxim pe secundă (V. Unele sporturi de rezistenţă (alergarea. de exemplu. legată nu de o afectare a forţei musculare. în general. confirmă diagnosticul. Frecvenţa şi gravitatea crizelor de astm sunt variabile după vârsta pacientului. incoordonarea este limitată la membrele de pe aceeaşi parte şi este însoţită de o tremurătură a acestor membre în cursul mişcărilor voluntare. Este indispensabilă spitalizarea de urgenţă. înfiptă la extremitatea unui deget. adaptarea tratamentului de fond la pacient. în acest din urmă caz. deosebit de eficace este cromoglicatul de sodiu.ASTRAGAL Astmul şi sportul Exerciţiul fizic. indicând o hipoxie (diminuarea nivelului de oxigen sangvin). 64 Fracturile de astragal. De câte ori este posibil. sporturile cu mingea sunt adesea cel mai bine tolerate. mai ales în aer rece. Atingerea oricăreia dintre aceste structuri poate să se afle la originea unei ataxii. un tratament medicamentos poate preveni criza de astm. ci. Pentru ca realizarea unei mişcări ca mersul. trebuie să se caute evitarea oricărui contact cu alergenul: utilizarea lenjeriei de pat sintetice. criza se linişteşte în câteva minute. Tratamentul se bazează pe inhalarea de oxigen. -• ALERGIE. chiar de mărime mică. artroza gleznei şi necroza osoasă. în plus. prevenirea recăderilor. Uneori. piciorul ia contact cu solul prin călcâi. legată de o hipercapnie (creşterea nivelului de dioxid de carbon sangvin).ceea ce permite aprecierea gradului de obstruc­ ţie bronşică. survin întotdeauna după un traumatism violent. Când debarasarea de alergen este imposibilă şi dacă alergenul este unic. obligând sportivul să-şi încetinească ritmul. chiar şi în absenţa crizelor. situat între extremitatea inferioară a gambei şi calcaneu. în schimb. Starea de rău astmatic se instalează.). contracţia lor să intervină la momentul potrivit şi să fie perfect adaptată şi coordonată. fie chirurgical. Dereglare a coordonării mişcărilor. Practicarea regulată a unui sport. de o dizartrie (dificultatea de a articula cuvinte). aceasta presupune o informaţie permanentă asupra poziţiei lor. AŞCHIE. o desensibilizare specifică poate fi propusă (prin injectări cu doze crescute de alergen). prezenţa unei aşchii. dar ea este dificil de realizat din cauza spasmului bronşic care se opune insuflării de aer. sub comanda creierului mic. şi căile nervoase vestibulare ale trunchiului cerebral). organul urechii interne. înaintea efor­ tului. conduce la asfixie. Acesta este rolul sensibilităţii profunde (proprietate pe care o posedă sistemul nervos de a primi. Nataţia în atmosferă caldă şi umedă este sportul privilegiat al astmaticilor. chiar poate să o evite. pe luarea unei doze mari de bronhodilatatoare şi pe injectarea de corticosteroizi. Tratamentele actuale permit ca în majoritatea timpului astmaticii să ducă o viaţă normală cu condiţia de a continua tratamentul de bază. Ataxia cerebeloasă este însoţită. PROGNOSTICUL ASTMULUI. Măsurarea gazelor din sânge. în plus.M. este necesar nu numai ca forţa muşchilor implicaţi să fie normală. ci de un defect de coor­ donare a modului de funcţionare a musculaturii. poate fi practicată o respiraţie asistată. produsele acaricide în caz de alergie la acarieni. Tratamentul lor este fie ortopedic (cu reducerea externă şi imobilizarea gipsată). cel mai des un accident pe drumurile publice. evaluarea severităţii unei crize. poate permite depăşirea crizei. criza de astm se declanşează în general după oprirea efortului pentru a se calma spontan în 30 minute. responsabil de echilibru. trebuie să-1 incite pe subiect să verifice dacă e la zi cu vaccinarea sa antitetanică.S. în timpul unui exerciţiu de intensitate moderată şi de scurtă durată. Mişcările alter­ native rapide sunt imposibile. ea poate surveni în timpul unui efort prelungit. PREVENIREA ŞI SUPRAVEGHEREA ASTMULUI.

Leziunile fiind deja constituite în momentul diagnosticării. partea prăbuşită de plămân se reumflă.65 ATAXIE-TELANGIECTAZIE. urmată de suprimarea lor sau de menţinerea controlului asupra lor (oprirea fumatului. kineziterapie respiratorie sau fibroaspiraţie în cazul formării unui dop de secreţii. TRATAMENT. care afectează îndeosebi capul. de cauza subiacentă. Ea se face prin depistarea factorilor de risc. ATELECTAZIE. tulburările de ritm cardiac. în general. Asocierea a doi sau mai mulţi factori creşte în aceeaşi măsură probabilitatea de apariţie abolii. Aparat destinat imobilizării unei articulaţii sau a unui membru fracturat fie temporar. a putut fi demonstrată încetinirea progresării aterosclerozei. în Europa. primară (în absenţa vreunui semn patologic) sau secundară (ca urmare a unei complicaţii). chiar regresiaei. De asemenea. de exemplu de către ganglionii limfatici a căror origine este cel mai adesea canceroasă sau tuberculoasă. crescând posibilitatea declanşării bolii. coronarele (arterele care hrănesc inima). hipertensiunea arterială. creşterea anormală a nivelului de colesterol. unei encefalite (infecţia . fie pe durată lungă pentru un tratament complet. Ateroscleroza poate provoca atunci crize de angor. accidente neurologice tranzitorii (vertije) sau dureri în membre. infarctul de miocard. care poate fi consecinţa unei atingeri cerebrale a copilului în perioada prenatală sau postnatală. TRATAMENT. Atetoza apare cu ocazia unei leziuni a nucleilor cenuşii centrali (masele de substanţă cenuşie situate în emisferele cerebrale şi ajutând controlul mişcărilor). mai rar. insuficienţa circulatorie cerebrală şi accidentele ei neurologice (hemiplegia. de amplitudine mică. neîntrerupte. neregulate. cecitatea). Pot fi prescrise antiagregante plachetare. este esenţială. Prevenirea. insuficienţa circulatorie a membrelor inferioare (arterita). tratamentul va avea drept scop limitarea consecinţelor nefaste. ATELA. Diagnosticul este stabilit printr-un examen clinic şi printr-o radiografie toracică. care arată o opacitate bine delimitată. a unui sindrom neurologic (ataxie cerebeloasă) şi a unui deficit imunitar. insuficienţa renală. Simptomele depind de localizarea plăcii de aterom. sexul (preponderenţa masculină înainte de 60 ani). pot fi practicate o ablaţie a segmentului arterial afectat şi înlocuirea sa printr-o grefă sănătoasă sau printr-o proteză. chiar anticoagulante. o complicaţie a anesteziei generale. lente. tabagismul. Simptomul principal al unei atelectazii este jena respiratorie. legate. ca prim ajutor. arterele iliace şi femurale ale membrelor inferioare. carotidele interne. astmul. Este acela al cauzei afecţiunii: extragerea corpului străin prin fibroscopie bronşică. Adesea sunt utile vasodilatatoarele pentru a limita simptomele şi a restaura circulaţia. o consecinţă a obstrucţiei totale sau parţiale a unei bronhii. Depunere lipidică pe suprafaţa internă a peretelui arterelor. CAUZE. Boală degenerativă a arterei având ca origine formarea unei plăci de aterom (depunere lipidică) pe peretele său. insuficienţa cardiacă. Ca ordine de frecvenţă ateroscleroza atinge: aorta abdominală. bifurcaţiile arterelor. CAUZE. PREVENIRE. ateroscleroza se află pe locul întâi al cauzelor de mortalitate. contrastând cu restul suprafeţei rămasă sănătoasă. formarea unui dop de mucus sau. CAUZE. în câteva studii privind prevenirea secundară. hipertensiunea arterială. dar unele regiuni pot rămâne lezate în mod ireversibil ATEROM. Obstrucţia unei bronhii poate rezulta din mai multe fenomene: inhalarea accidentală a unui corp străin (alună). se pot constata o tuse şi o durere toracică. O dată obstrucţia dispărută. pentru a împiedica formarea de cheaguri sangvine. afazia. ATETOZĂ. responsabilă fiind de mai mult de o treime din decese. gâtul şi membrele. ATEROSCLEROZĂ. de exemplu). EVOLUŢIE. unii factori genetici (hipercolesterolemia familială). aflată pe un lob sau pe un segment pulmonar. treptat. Placa de aterom este vizibilă pe peretele arterei sub forma unei simple pete gălbui sau alburii. care vascularizează creierul. SIMPTOME ŞI DIAGNOSTIC. în general. şi nu ca factori direcţi. regim sărac în grăsimi. Aceştia intervin mai mult ca factori ATETOZĂ de risc. Aceste plăci sunt de mărime variabilă: de la câţiva milimetri până la câţiva centimetri în diametru. Vârsta.diabetul şi obezitatea sunt principalii factori de risc. din cauza absenţei ventilării. care prinde formă. Ateroscleroza este legată de multipli factori genetici şi de mediu. Ateroscleroza se află la originea a numeroase boli vasculare: insuficienţa coronariană (criza de angor). Ateroscleroza nu se manifestă decât atunci când placa de aterom a devenit suficient de mare pentru a perturba circulaţia sângelui în arteră. Dereglare caracterizată prin existenţa unor mişcări involuntare. Ateroscleroza priveşte mai ales zonele apropiate de inimă. Dar aceste medicamente nu tratează cauzele afecţiunii. Au mai fost identificate şi cauze cronice de atelectazie: obstrucţia unei bronhii printr-o boală a peretelui bronhie (tumoră malignă sau benignă cel mai des) sau compresia căilor aeriene normale printr-o anomalie învecinată. -• ATEROSCLEROZĂ. Prăbuşire a alveolelor unei părţi a plămânului sau chiar ale unui plămân întreg. răscrucile. Boală ereditară caracterizată prin asocierea unui sindrom cutanat constituit din telangiectazii (dilatarea micilor vase periferice). în unele situaţii mai grave. SIMPTOME ŞI SEMNE.

unui ţesut sau unui membru. încă din primele zile ale vieţii. caracterizată prin absenţa completă a părului şi perilor. care. TRATAMENT. pe diazepam şi pe dantrolen (relaxant mus­ cular). antrenează o hipotiroidie (insuficienţa secreţiei hormonale tiroidiene) precoce. ATOPIE. pe ordonată apar pierderile auditive în decibeli. dar provoacă atitudini anormale foarte caracteristice bolii. Tratamentul medical al atetozei se bazează. ATREZIE. Cauza acestei anomalii este necunoscută. • Audiometria frecventelor înalte constă în testarea auzu­ lui pentru frecvenţele mai acute decât cele ale spectrului sonor al vocii. O audiogramă se stabileşte cu ajutorul unui audiometru. ATROFIE. atetoza este legată. polinoza (sensibilitatea la grăunţele de polen). Aceasta se practică cu un aparat electronic numit audiometru. ATROPINĂ. în acest ultim caz. • Audiogramă tonala constă în cercetarea pragurilor audi­ tive ale unui subiect pentru diverse frecvenţe. S1MPTOME ŞI SEMNE. Ea mai poate fi şi simptomatică pentru afecţiunile dismetabolice (caracterizate printr-o perturbare a metabolis­ mului) sau degenerative. medii sau acute). a unui orificiu sau a unui conduct natural. • Audiometria automatică constă în a-1 face pe pacient să asculte sunete variate. • Audiometria vocala determină pragurile de audiţie nu numai ale sunetelor pure. Adesea. Măsurare instrumentală a auzului. ceea ce permite medicului să evalueze dificultăţile de comunicare ale pacientului. La copil. Audiometrie subiectivă. caracterizat prin alterarea nucleilor cenuşii ai creierului). Diferitele forme de atrezie sunt decelate cel mai des la naştere. care nu necesită un răspuns al subiectului supus testului. urticaria. îndeosebi) constă în a învăţa pacientul să-şi controleze gesturile atunci când este supus unor stimuli senzitivi. nu apar decât la câteva luni după naştere. pragurile auditive. prin propria percepţie. AUDIOGRAMA. atetoza. provocând contracţii care fac dificile gesturile zilnice. în principal. fie prin conducţie osoasă. Tratamentul unei atrofii nu este posibil decât în măsura în care mai persistă o parte din organ sau din ţesutul normal susceptibil să se multiplice. Atetoza se atenuează în timpul somnului. în general congenitală. ATIREOZĂ. pentru a preciza el însuşi. fie prin conducţie aeriană a sunetului. atetoza poate dispărea o dată cu întreruperea tratamentului cu aceste medicamente. • Audiogramă vocală permite precizarea înţelegerii sila­ belor. care este măsurătoarea clinică.ATIREOZĂ encefalului). Grafic reprezentând capacităţile auditive ale fiecărei urechi. dar este evocată o transmisie ereditară familială. în principal. Absenţă congenitală a corpului tiroid. unor boli degenerative precum corcea lui Huntington sau efectelor nedorite ale unor medicamente ca fenotiazinele sau derivaţii de levodopa. dar mişcările atetozice sunt intensificate de oboseală. de o anoxie (întreruperea aportului de oxigen în ţesuturi) neonatală şi de un icter nuclear (sindrom observat la noul-născut. eczema zisă atopică. Absenţă sau ocluzie. AUDIOMETRIE. aparat electronic care emite sunete de diferite frecvenţe (grave. apoi din ce în ce mai acute. dificultăţi să-şi păstreze echilibrul şi să meargă. Foarte des. legată de icterul nuclear sau de anoxia neonatală. complement al acumetriei. care necesită o colaborare între subiectul testat şi medicul său. precum şi de o surditate. febra de fân. . Ele nu sunt dureroase. prescrierea unei proteze. de asemenea. ea se combină cu o coree (mişcări dezordonate involuntare) numindu-se atunci coreoatetoză. precum şi diverse manifestări alergice digestive. unele rinite şi conjunctivite. ci chiar ale cuvintelor din două-trei silabe. La copil. Malformaţie congenitală rară. de audiometria obiectivă. deci evaluarea jenei sociale antrenate de pierderea auditivă şi. care posedă o acţiune anticolinergică (inhibând acţiunea sistemului nervos vegetativ parasimpatic). Mişcările apar spontan sau parazitează un act voluntar (sincinezie). Atrofia poate fi patologică (atrofia ficatului consecutivă unei ciroze). Predispoziţie ereditară de a prezenta manifestări de hipersensibilitate imediată ca astmul. extrem de rară. • Audiometria tonala determină pragul de audiţie al fiecărei frecvenţe pentru fiecare ureche. pacientul are. Diminuare a greutăţii şi volumului unui organ. Acestei agitaţii permanente i se adaugă spasme care încremenesc mişcarea timp de câteva momente. dar şi fiziologică (atrofia timusului la adolescenţă şi a uterului după instalarea menopauzei). nervilor sau a substanţelor nutritive. mai întâi grave. Atetoza care afectează o jumătate de corp (hemiatetoza) este cel mai des de origine vasculară (hemoragică sau ischemică). 66 ATRICHIE. Această afecţiune. ca urmare a unei hrăniri insuficiente a celulelor sau a unei imobilizări. de muncă intelectuală. Pe abscisă sunt exprimate frec­ venţele în hertz (audiogramă tonală) sau procentajele de inteligibilitate (audiogramă vocală). O atrofie provine dintr-o deficienţă sau dintr-o distrugere a vaselor sangvine. este însoţită de dereglări de motricitate oculară. în caz de ischemie neonatală. de emoţii şi de stimulii cutanaţi. eventual. Atetoza poate să se manifeste prin mişcări de torsiune axială şi de înclinare sau flexie-extensie a gâtului şi trunchiului. Substanţă extrasă din beiadonă. Una dintre metodele de reeducare (prin kineziterapie. Se poate distinge audiometria subiectivă.

consecutivă unei alterări a ţesutului auriculului din cauza percepută ca ostilă şi ameninţătoare.autismul este comun pentru diverse sindroame psihotice. Autoanticorpii sunt produşi în cursul bolilor autoimune şi depistarea lor permite adesea să se confirme diagnosticul TRATAMENT. durata a 24 ore). autismul este cel mai des un simptom clinic al schizofreniei. care constă din tratarea diferitelor nu par deci să fie în mod sistematic patogeni. Diagnosticul este stabilit după analizarea datelor AUTOANTICORP.cu un sentiment de dizolvare Cauza poate fi o boală coronariană. de oprire cardiacă. auditive (zgomote mai mult sau mai puţin elaborate). La copil . Nu există tratament al cauzelor autismului infantil. • Timpanometria analizează. Autismul la adult. prin gesturi şi jocuri stereotipc cu obiecte ca o pietricică. funcţionării anormale a nodului sinusal (care asigură sti­ Autismul este o stare indescriptibilă de bizarerie în care mularea electrică a inimii). sprijinirea şi sfătuirea părinţilor şi familiilor. Aura este foarte variabilă după subiect. uneori o terapie comportamentală (îndeosebi pentru a reduce numărul de automutilări) pot contribui la o ameliorare a bolii. SINONIM: boala ritmică auriculară. Tehnician specializat. La adult. Acest termen. Anticorp îndreptat împotriva unui furnizate de un Holter (înregistrare a ritmului cardiac pe constituent al organismului care îl produce. a furniza. AUSCULTARE. • Înregistrarea potenţialelor evocate ale cailor auditive permite. Acest test dă informaţii privind funcţio­ narea urechii medii şi privind permeabilitatea trompei lui Eustachio. Acţiune de ascultare a zgomotelor interne ale organismului pentru a controla funcţionarea unui organ sau pentru a decela o anomalie. plictiseală insuportabilă. fiecare fiind legat de un ventricul printr-o valvulă auriculoventriculară.AUTOANTICORP Audiometrie obiectivă. AURA. de exemplu). Cauzele sale rămân disputate. să se analizeze răspunsurile electrice ale creie­ rului la stimulii sonori emişi de un audiometru. sea apel la implantarea unui stimulator cardiac (pacemaker). Există un auricul drept şi unul stâng. se aplică deopotrivă adultului şi copilului. restrângându-se la ceea ce propria sa lume tahicardie (ritm cardiac rapid) sau prin foarte scurte perioade imaginară vede că ar fi. El apare ca o apărare a AURICULARĂ (boală). cu ajutorul electrozilor plasaţi în diferite părţi ale craniului. Acesta depinde de cauza bolii şi face ade­ bolii. o miocardopatic sau în infinit care poate face loc unei impresii de gol şi de o valvulopatie evoluată. Ea poate să îmbrace forma de senzaţii subiective ca halucinaţii vizuale (senzaţie luminoasă percepută de ochi fără ca ea să fie provocată de lumină). ca psihanalistul american Bruno Betclhcim. AURICUL. care are misiunea de a alege. consideră autismul ca o reacţie de apărare a copilului. Tulburare a ritmului cardiac subiectului faţă de angoasa provocată de lumea exterioară. afecţiuni ale corpului prin înţepături în puncte determinate ale pavilionului urechii. Alţii îl explică printr-o disfuncţic a sistemului nervos central. Sensul termenului de autism s-a lărgit şi acoperă o parte a domeniului psihozelor infantile precoce (înainte de 5 ani). Şcoli speciale. uneori cauză a sinuciderii. care curând nu mai episoadelor de bradicardic (ritm cardiac lent) şi de arc semnificaţie. întârzierea de limbaj este frecventă. a adapta şi a urmări funcţionarea protezelor auditive. -> AUDIOGRAMĂ. Bol­ Boala auriculară se manifestă printr-o alternanţă a navul se rupe treptat de lumea reală. autoanticorpi pot apărea în mod natural la subiecţii în vârstă fără să antreneze manifestări clinice. Ei AURICULOTERAPIE. creat în 191 1 de către psihiatrul elveţian Eugen Bleulcr. El se manifestă printr-un dezinteres al copilului faţă de lumea însufleţită ca si pentru propria sa imagine din oglindă. AUDIOPROTEZIST. Aceasta se bazează pe înregis­ trarea şi analizarea răspunsurilor fiziologice ale sistemului auditiv. cel mai adesea în primul an al vieţii. se amestecă angoasa şi extazul. Autismul infantil se manifestă întotdeauna înaintea vârstei de 30 luni. Autismul copilului. olfactive (mirosuri cel mai adesea neplăcute) etc. . sau o senzaţie de mişcare într-o parte a corpului (manifestare adversă: devierea conjugată a capului şi ochilor. o sforicică etc. Cavitate cardiacă ce primeşte sângele înainte de a-1 face să treacă în ventriculul corespunzător.care vede orice relaţie cu viul ca fiind distructivă. mulţumită unei sonde care obturează conductul auditiv extern. • Studiul reflexului stapedian constă în testarea capacităţilor muşchiului scăriţei (oscior al urechii medii). ecoul unei vibraţii sonore reflectate pe membrana timpanică în funcţie de presiuni variabile. Manifestare clinică trecătoare anunţând o criză de epilepsie. Terapeutică derivată din acu­ punctura tradiţională. distincţia între autism şi arieraţia mintală este adesea delicată. în precizarea diagnos­ ticului. Ruptură a activităţii mintale de realitatea exterioară şi retragerea mai mult sau mai puţin totală în lumea imaginară şi a fantasmelor. AUTISM. Autismul lui Kanncr este forma tipică. Unii. Totuşi.

a toracelui şi a gâtului. — Urechea medie. Ea cuprinde examinarea encefalului. ca în cursul anchetelor criminalistice. Sângele pierdut este recuperat cu ajutorul unor aparate speciale. Unele ţesuturi pot 68 chiar face obiectul. în fapt. -• CROMOZOM. ea nu poate fi utilizată în caz de anemie severă sau când starea generală a pacientului este precară. Se caută punerea în evidenţă a leziunilor. O membrană elastică foarte subţire. iar prelevările sistematice sunt realizate din toate organele în vederea examinărilor biologice şi microscopice. prin intermediul nervului cohlear. constă în prelevarea a două sau trei unităţi de sânge (de 400 mililitri) cu 24 până la 48 ore înaintea intervenţiei şi în înlocuirea lor printr-un lichid mai puţin dens cu scopul ca bolnavul să-şi păstreze volumul său de sânge total. Primele autotransfuzii datează din deceniul al şaptelea al secolului nostru. Cromozom ale cărui informaţii genetice nu intervin în determinarea sexului. -+ HEMODIALIZĂ. Este absolut obligatoriu să se respecte instrucţiunile de folosire în timpul tratamentului sau să fie cerute sfaturi farmacistului. de perete sau muşcarea pumnilor etc. la creier. Injectare intravenoasă a unui subiect cu propriul lui sânge. ceea ce nu exclude trecerea la fapte. cu agenţii paludismului şi ai sifilisului). practicată între doi indivizi ai aceleiaşi specii. nicovala şi scăriţa) transmit vibraţiile urechii interne. pregătit şi conservat. SINONIM: transfuzie autologă. sunt disponibile pentru o automedicaţie. Totuşi. Se efectuează două sau patru prelevări de aproximativ 400 mililitri fiecare la interval de o săptămână. AUTOMUTILARE. Funcţie senzorială care permite captarea sunetelor de către ureche şi transmiterea lor. repetate. La adult. aceasta constituie o complicaţie gravă a psihozelor (melancolie. schizofrenie. apoi este filtrat şi retransfuzat bolnavului. Autogrefa este opusul alogrefei. prelevat înaintea unei intervenţii chirurgicale sau în cursul acesteia. Dereglarea acestui sistem provoacă apariţia anticorpilor dăunători organismului (autoanticorpi). medie şi internă. unde ele sunt primite şi analizate. Autopsia trebuie să fie făcută cât mai devreme posibil pentru a evita alterările cadavrului. Grefă în care grefonul este prelevat chiar de la subiectul în cauză. Stare patologică a organismului devenit victimă a propriilor sale mijloace de apărare imunitară. Sângele. autogrefa prezintă avantajul de a nu antrena fenomenul de rejecţie (respingere). şi se deosebeşte şi de heterogrefă. ipohondrie delirantă). efectuată între doi indivizi de specii diferite (de exemplu. Oscioarele (ciocănelul. AUTOPSIE. situată în căsuţa timpanului (cavitatea osului temporal). este retransfuzat în momentul intervenţiei sau în orele ori zilele care urmează. în sfârşit. — Urechea externă (pavilionul şi conductul auditiv extern) protejează urechea medie şi acţionează ca un receptor amplificând unele frecvenţe. vândute fără reţetă. se disting diferite tehnici de autotransfuzie. al unui studiu toxicologic. amplifică sunetele şi asigură transmiterea lor urechii medii. Spre deosebire de alogrefă şi heterogrefă. . Automutilarea se întâlneşte la copiii arieraţi sau psihotici instituţionalizaţi: lovituri de cap. AUTOTRANSFUZIE. ca şi riscul de accidente transfuzionale prin incompatibilitatea de grup sangvin. AUTOZOM. în special a acelora care ar fi putut determina moartea. SINONIM: necropsie. este întotdeauna impor­ tant să se respecte o prescripţie medicală şi să fie utilizate medicamentele doar în perioada pentru care au fost prescrise. aceste medicamente aflate în vânzare liberă pot fi nocive dacă sunt necorespunzător folosite. De altfel. Luare de medicamente fără avizul medicului. a organelor interne abdominale. dar şi virusul hepatitei. Auzul este o funcţie posibilă mulţumită sistemelor auditive periferice şi a celui central.AUTODIALIZĂ AUTODIALIZĂ. izolează urechea medie de exterior. Comportament în cursul căruia subiectul îşi provoacă răniri sau leziuni. AUTOMEDICATIE. AUTOGREFĂ. asociată tehnicilor precedente sau izolată. Această tehnică poate fi izolată sau asociată precedentei tehnici. • Auiotransfuzia amânată se practică în luna care precede intervenţia. • Recuperarea preoperatorie se practică în cursul anumitor intervenţii. După modul de obţinere a sângelui. Trompa lui Eustachio comunică cu faringele şi menţine constantă presiunea interioară. iar riscul de a contracta SIDA prin transfuzie a dus după 1987 la creşterea cererilor şi a utilizării acestei metode. AUZ. Bolile autoimune se caracterizează prin distrugerea unui organ (glanda tiroidă în tiroidita lui Hashimoto) sau neutralizarea unei funcţii (transmiterea influxului nervos către muşchi în cursul miastenici). AUTOIMUNITATE. Rolul sistemului imunitar este de a apăra organismul faţă de agresiunea germenilor exteriori. dar diferiţi genetic. Autotransfuzia micşorează probabilitatea de a se transmite primitorului un sânge contaminat (cu virusul SIDA. nu şi ulterior pentru o tulburare similară. • Hemodiluţia preoperatorie. Act medical realizat după moarte şi des­ tinat determinării cauzelor ei. Unele medicamente. ea poate fi utilizată ca mijloc de şantaj de către psihopaţi sau de către isterici. timpanul. care necesită o spitalizare de urgenţă. grefa de inimă de babuin la un om). • Sistemul auditiv periferic este format din urechea externă.

Cauzele de avort spontan. în mod curent. în schimb. se unesc la baza conductului auditiv pentru a forma nervul auditiv (nervii auditivi constituie a opta pereche de nervi cranieni). intoxicaţia. se dovedeşte cel mai bun mijloc de luptă împotriva acestor ameninţări de avort. AVORT. uneori li se asociază şi colici. • Cauz. cauzele hormonale (insuficienţă în estrogeni sau progesteron. şi sistemul vestibulosemicircular. însoţită de un tratament medical (hormoni. în schimb. • Avitaminoza B6 are manifestări multiple şi bine cunoscute la animal. Ele pot fi consecinţe ale unei carenţe a aportului alimentar. revizia uterină. care atunci traduc informaţia într-un mesaj nervos. cancer etc. însoţite de deschiderea colului. La începutul sarcinii. ne putem teme de o hemoragie sau de o infecţie locală.V. trebuie să fie stabilite pentru a pune în aplicare tratamentul adecvat. întrerupere prematură a sarcinii. • Sistemul auditiv central este constituit din fibre nervoase care. beanţa colului uterin).) sau dacă există un risc mare de atingere a copilului de o afecţiune deosebit de gravă şi incurabilă. semnele unei iminenţe de avort constau din metroragii (pierderi mici de sânge roşu) nedureroase. în principal.). la cererea ambilor părinţi sau a unuia dintre ei. dacă viaţa mamei se află în pericol (insuficienţă fie cardiacă. Celulele ciliate externe ale cohleei amplifică mesajul sonor şi îl transmit celulelor ciliate interne. în caz de beanţă a colului uterin. cuvântul avort este utilizat ca sinonim al întreruperii voluntare a sarcinii (I. salpingita. Devenite rare în ţările occidentale. AVORT CAUZE. ca şi din cortexul temporal. boala lui Barlow. Ecografia permite să se verifice locul de implantare a embrionului (ipoteza unei sarcini extrauterine).S. care se caracterizează prin absenţa absorbţiei de vitamină B12 ca urmare a unei alterări a mucoasei gastrice. la orice vârstă şi în anumite împrejurări. Este necesară efectuarea unui examen. Cauza avortului este căutată imediat cu scopul de a putea institui. boala lui Biermer. diabetul. . AVITAMINOZĂ. sinechiile. Aici se face deosebirea între avortul provocat din motive terapeutice şi avortul provocat în caz de pericol. • Avitaminoza A se manifestă. plecând de la celulele ciliate interne. nu există. • Avitaminoza D are drept consecinţă un rahitism la copil. Aceşti factori acţionează îndeosebi în timpul primului trimestru de sarcină şi provoacă moartea fătului înaintea expluziei sale. fie renală. hipotiroidia. Avortul provocat. Avort provocat din motive terapeutice. el nu necesită nici un tratament deosebit. • Avitaminoza C confirmată antrenează scorbutul şi. dar. dacă există o retenţie placentară în cavitatea uterină. sunt prescrise imediat antibiotice pentru a preveni o eventuală infecţie. în ţările în curs de dezvoltare. se numeşte avort terapeutic o întrerupere a sarcinii provocată din motive medicale. multiple. TRATAMENT. în principal. Doar avorturile repetate justifică investigaţiile de durată. dacă este cazul. naştere falsă. în mediu spitalicesc. în plus. • Avitaminoza B2 sau ariboflavinoza antrenează tulburări oculare (scăderea acuităţii vizuale. anunţă avortul propriu-zis. ale unei absorbţii digestive insuficiente sau ale unei utilizări deficiente de către organism a acestor vitamine. El este numit. cauzele generale (carenţa alimentară. un tratament care să permită evitarea unui nou avort. nu există caracterizată o avitaminoză B6. avitaminozele se întâlnesc. Acesta se practică în orice moment al sarcinii. amniocenteză. dar există o afecţiune. • Avitaminoza Bl are ca expresie majoră boala numită beri-beri. antispastice). Examene adecvate permit verificarea presupunerilor de atingere fetală (ecografie. prevenirea avortului necesită un serclaj al uterului şi repausul total. • Avitaminoza K antrenează fenomene hemoragice. în faţă. • Avitaminoza BI2. SIMPTOME ŞI SEMNE. traumatismele diverse). o boală infecţioasă. în folosirea curentă. Odihna absolută la pat. o tetanie.69 — Urechea internă cuprinde cohleea.ele materne grupează cauzele genitale (hipoplazia sau malformaţiile uterinc. în spate. fie respiratorie. serodiagnostice sangvine). • Avitaminoza PP antrenează pelagra. fibromul şi tumora uterului. unde influxul nervos se transformă în senzaţie conştientă a mesajului auditiv şi permite interpretarea de către subiect. Pentru a asigura vacuitatea uterină se practică un chiuretaj sub anestezie generală. S1 DA. Sarcinile multiple şi hidramniosul (excesul de lichid amniotic) fac parte din cauzele ovulare. o osteomalacie (afecţiune caracterizată printr-o înmuiere a oaselor) la adult şi. fotofobic prin sensi­ bilitate anormală la lumină) şi leziuni cutanomucoasc (crăparea buzelor). biopsie a vilozităţilor coriale.în timp ce expresia naştere falsă desemnează un avort spontan. Ansamblu al fenomenelor patologice cauzate de carenţe în una sau mai multe vitamine. insuficienţa hormonală globală. Avortul spontan. excesul de androgeni). dar cercetarea cauzei de avort trebuie totuşi întreprinsă concomitent cu tratamenul. Acesta înseamnă pierderea neprovocată a fătului înainte de a 180-a zi de sarcină. Avortul se numeşte complet dacă fătul şi placenta au fost expulzate. prin tulburări oculare: hemeralopie (slăbirea sau pierderea vederii în lumină puţin intensă) şi xeroftalmie (diminuarea trans­ parenţei conjunctivei şi corneei). • Cauzele ovulare corespund unor anomalii fetale şi repre­ zintă în jur de 70% din naşterile false. sifilisul. în patologia umană. vorbind la propriu. creşterea progresivă a pierderilor sangvine şi a durerilor. la sugar.

Aceste produse sunt contraindicate în caz de tabagism regulat sau de alţi factori de risc cardiovascular (hipcrlipidemie. este practicată o anestezie locală. sau chiar prin implanturi. dintr-o tuberculoză. pe cât e posibil. parodontopatie avansată etc). devenită rară în zilele noastre. Puţin frecvente în general. Cu ocazia unui accident. Ea diferă de oligospermie (cantitate mică de spermatozoizi) şi de astenospermie (insuficienta mobilitate a spermatozoizilor). Azoospermia secretorie. în fapt. Majoritatea acestor forme de azoospermie nu au în prezent vreun tratament. prin aspiraţie endouterină. complicaţiile pot lua forma unei alveolite (inflamaţia alveolei) sau a unei hemoragii. 70 COMPLICAŢII. Azoospermia este o cauză importantă de sterilitate mas­ culină. dintr-o intervenţie chirurgicală practicată în regiunea inghinală sau dintr-o infecţie cronică a aparatului genital. Această intervenţie radicală. asupra dinţilor care constituie focare infecţioase. Azoospermia secretorie este uneori consecutivă unei orhite (inflamaţie tcsticulară) sau unor tratamente anticanceroase. antibioticelor şi antiinflamatoarelor li se pot asocia analgezice şi spălarea gurii cu preparatele obişnuite. ca urmare a unui şoc (avulsie traumatică). Gingia din jurul dintelui este dezlipită de dinte şi dintele este tras. până în a 49-a zi de amenoree. în general. a mai multor dinţi în acelaşi timp. Este intervenţia chirur­ gicală denumită în mod curent extracţie dentară. — pentru a preveni un risc infecţios. la copil. Avulsia dentară poate fi provocată (avulsie terapeutică) sau spontană. sau. ale cărui complicaţii apar doar în mod excepţional. prin chiuretaj. Incisivii superiori ai copiilor de 7-10 ani sunt expuşi în mod deosebit. Absenţă totală a spermatozoizilor în sperma emisă. fractură coronoradiculară. diabet). Avulsia dentară terapeutică. Anestezia poate fi generală atunci când este vorba de extracţia dinţilor de minte incluşi în mod complicat. Dinţii care au fost extraşi pot Fi înlocuiţi prin proteze fixe (punţi) sau mobile. cu o canulă sau cu o seringă (metoda lui Karman).poate fi realizată: — atunci când terapcuticile obişnuite sunt inoperante (caria este foarte întinsă. dar obstrucţia canalelor deferente sau cpididimelor împiedică transportul lor spre veziculele seminale şi prostată. Această reuşită depinde de supravieţuirea ligamentului parodontal. Biopsia tcsticulară confirmă această anomalie. avulsia este însoţită uneori şi de alte leziuni: fractura marginii alveolare. ea poate proveni dintr-o criptorhidie (testiculele rămase în abdomen). printr-un tratament care asociază mifepristonul (RU 486) şi un derivat de prostaglandinc. se încearcă adesea reimplantarea lor deşi rezultatele sunt incerte. Astuparea alveolei se face începând cu cheagul. mai ales dacă ei ocupă o poziţie prea anterioară. este efectuat în mediu spitalicesc prin administrarea de prostaglandinc. administrat la 36-48 ore după luarea mifepristonului. rănirea buzelor. starea dintelui şi a bolnavului. Respectarea acestor condiţii. — în caz de tratament ortodontic. mult mai rar din cauza riscurilor de lezare a mucoasei uterine. Azoospermia afectează aproximativ 1 % dintre bărbaţi. dintr-un sindrom al lui Klinefelter (prezenţa unui cromozom X suplimentar) sau dintr-o mucoviscidioză. în ser fiziologic sau în lapte. Când această azoospermie este congenitală. . Avort în Situaţii de pericol. Acest avort este practicat sub anestezie locală sau generală. să se recupereze dintele sau dinţii avulsaţi. precum şi o serioasă supraveghere radiologică timp de un an favorizează men­ ţinerea durabilă a dintelui reimplantat. AZT. Extragerea acestuia din urmă va permite adesea repoziţionarea corectă a dintelui în evoluţie. deranjând masticaţia sau generând complicaţii infecţioase. în acest caz. — atunci când dinţii sunt deranjanţi sau răspunzători de o malocluzie (proastă suprapunere a dinţilor maxilarului superior peste cei ai maxilarului inferior. Acesta se realizează la începutul sarcinii. pe baza justificării situaţiei şi după informarea privind riscurile medicale la care este expusă femeia. AZOOSPERMIE. trebuie întotdeauna. Azoospermia excretorie. Spermatozoizii se formează normal în testicul. Aspiraţia poate fi înlocuită. Avulsia dentară traumatică. DESFĂŞURARE. în cursul căreia dintele este eliminat în întregimea sa (coroană şi rădăcini). -•ZIDOVUDINĂ. Cercetările efectuate prin examene clinice şi dozări hormonale permit să se stabilească două forme de azoospermie: azoospermia excretorie şi azoospermia secretorie. INDICAŢII. nici curăţată. dintele definitiv poate erupe atunci când dintele de lapte se află încă pe arcadă. Spermatozoizii nu se mai formează în testicul. condiţionată de 3 elemente: rădăcina dintelui avulsat nu trebuie să fie nici răzuită. în aşteptarea reimplantării.AVULSIE DENTARĂ Avortul terapeutic. tratamentul efectuat de către dentist trebuie să cuprindă o contenţie şi îngrijirea preventivă a rădăcinii. sau probleme estetice). înaintea unei operaţii chirurgicale pe inimă sau a unei radioterapii a cancerelor feţei. AVULSIE DENTARĂ. Aceasta este luxaţia unui dinte în urma unui şoc. Această obstrucţie poate rezulta dintr-o boală cu transmisie sexuală. După complexitatea intervenţiei. Apoi este recomandat un contraceptiv. Extragere sau luxare a unui dinte. -• ÎNTRERUPERE V L N A Ă OU TR A SARCINII. ori în cazul pacienţilor deosebit de anxioşi sau a copiilor. dintele trebuie să fie reimplantat foarte repede (în mai puţin de o oră) şi conservat. Astfel. STERILITATE.

Băile antipruriginoase (produse vegetale. mai rar. în particular de gleznă. şi pentru contenţia abdominală. în cupru. Se utilizează diferite tipuri de ape cărora li se adaugă sau nu soluţii medicamentoase. EFECTE NEDORITE. mai grave (embolie. de tricot elastic) care acoperă în întregime sau înconjoară o parte a corpului. Orice manifestare patologică legată de variaţiile de presiune din interiorul organismului. răcite sau încălzite. aici pot fi introduse numeroase substanţe medicamentoase. BALONARE. ->• DISTENSIE ABDOMINALĂ. în mod excepţional. Băile antiseptice (triclocarban. numită prolapsus. destinate comprimării orificiului herniar) şi o centură de susţinere. cauzat de o anomalie a texturii valvei. • Băile termale utilizează apele de izvor termal la tem­ peratura de ieşire la suprafaţă. keratodermii. dar numai la o foarte mică proporţie dă naştere unor complicaţii. permanganat de potasiu) se impun în dermatozele infectate. asocierea cu alcoolul ampli­ fică acest efect. de o insuficienţă renală şi respiratorie severă. cel mai adesea benigne (amplificarea scăpării mitrale. de latex. Contaminarea se face prin paraziţii închistaţi (chistul fiind forma de rezistenţă a protozoarelor în mediul exterior). de porfirie (tulburare de metabolism).) prin legarea sa de torace. oblic. prin dureri abdominale şi. • Bandajările zise pline sunt realizate cu bucăţi mari de pânză pliate astfel încât să imobilizeze un membru rănit (în caz de luxaţie a umărului. •* TERMALISM. putând merge până la toxico­ manie). uneori.BALNEOTERAPIE Balantidioza. Un barotraumatism survine la plonjarea submarină sau în avion fie la coborâre. omul. betablocante. în fier. în formă de chilot. • Bandajările tuhulare se realizează cu cilindri din jerse sau împletitură mare utilizate frecvent pentru pansarea 72 degetelor sau. ovăz. Balneoterapia este utilizată în cura afecţiunilor reumatismale. lipoproteine) sunt prescrise mai ales pentru pruritele alergice. Izvoarele sunt indicate pentru diferite afecţiuni după compoziţia apei (bogată în calciu. dermatologice şi otorinolaringologice. după partea corpului avută în vedere. anemii şi crize de porfirie. infecţie a valvei). Tehnică utilizată pentru a menţine la locul lui un pansament. • Bandajările mecanice se fac cu bandaje herniare com­ puse din una sau două perniţe (bule alungite. de traumatism al antebraţului etc. BARLOW (sindrom al lui). Această zoonoză (boală a animalului transmisibilă la om) se traduce printr-o dizenterie cu scaune mucoase şi sângerânde. îngrijire prin băi a corpului întreg sau a uneia din părţile sale. Sindromul lui Barlow este legat de o scăpare de sânge printr-o valvă sau chiar prin două valve mitrale. • Băile medicamentoase se fac în cadă. Barbituricele sunt în plus induc­ tori enzimatici: ele stimulează enzimele hepatice răspun­ zătoare de degradarea a numeroase medicamente. afectează porcul şi. scăderi de tensiune arterială. ulei de arahide etc. Unul dintre principalele lor efecte nedorite este declanşarea unei toleranţe (necesitând o creş­ tere progresivă a dozelor.) permit o înmuiere a excesului de keratină epidermică (psoriazis. BAROTRAUMATISM. dar nu mai sunt utilizate ca hipnotice (inductori de somn) din cauza efectelor lor nedorite. reacţii cutanate. clorhexidină. dureri articulare. ulei de soia. caracterizată printr-o mişcare anormală a valvei care face o proeminenţă în cavitatea auriculului stâng. Aplicate în mod circular. ulei mineral. De asemenea. o peritonită şi o colită cronică. în sulfaţi. Barbituricele provoacă. Ele sunt indicate în special în trata­ mentul reumatismului. BALNEOTERAPIE. care riscă atunci să devină mai puţin eficace (anticoagulante orale. SINONIM: balonizare valvulară. de sarcină (în afara faptului că este necesar) şi de alăptare. • Băile de nămol sunt obţinute prin amestecarea apei termale cu un noroi. uscare cutanată |xeroză). Tulburare cardiacă asociind un zgomot anormal şi un suflu în timpul sistolei. spiralat. bandajările simple sunt utilizate frecvent pentru a menţine un pansament. mai pot surveni accidente zise barometrice la subiecţii aflaţi sub ventilaţie asistată (subiecţi intubaţi sau traheotomizaţi. inversat sau încrucişat. Barbituricele diminuează activitatea sistemului nervos central. prezentă pe toată suprafaţa globului. depresoare ale sistemului nervos central. de asemenea. în bioxid de carbon etc). Acţiunea sedativă. Băile emoliente (amidon. pentru pansamentele perineului. Acest prolapsus. Ele sunt contraindicate în caz de alergie la produs. este detectat la aproximativ 5% din populaţie. Această scăpare este consecinţa unei leziuni speciale. în general din cauciuc. Administrarea lor se face pe cale orală sau injectabilă. BARBITURIC. DIFERITE TIPURI DE BANDAJĂRI • Bandajările simple sunt constituite din rânduri de fâşii (de pânză. tulburări ale ritmului cardiac) sau. pentru a exercita o compresie sau pentru a imobiliza o parte a corpului sau a unui membru. dar mai ales în zona tropicală. pentru a imobiliza membrul care a suferit o entorsă. în biearbonaţi. prin ingerarea apei infestate sau a cărnii de porc insuficient gătită. Medicament utilizat în tratarea epilepsiei sau în cursul anesteziei. somnolenţa pe care ele le antrenează pot fi stânjenitoare. în sulf. . fie la urcare (accident de decompresie). contraceptive orale). prin hemoragii intestinale. BANDAJARE. expuşi la suprapresiunea unui respirator artificial).

• Guşa. Boala lui Basedow este cea mai frecventă dintre cauzele de hipertiroidie (creşterea producţiei de hormoni tiroidieni). de obicei. care dezvăluie o hiperfixare difuză a acestei substanţe în totali­ tatea glandei tiroide. în schimb. şi prin scintigrafia cu tehneţiu. prin statul la pat sau prin tracţiune. febra de Oroya. manifestându-se printr-o durere în partea internă a zonei inghinale. tremurături. bazinul suportând atunci greutatea corpului. Sunt observate trei feluri de semne. în principal. antrenează o atingere a articulaţiei coxofemurale. urmând copilăriei şi vieţii adulte. în principal. Dacă există un abces. SlNONIM: boala a lui Graves. flebotomul. SIMPTOME ŞI SEMNE. mărirea difuză şi benignă a tiroidei. cu umflare. eventual bilaterală. foarte frecvente. BARTONELOZĂ. prin metode ortopedice nechirurgicale (tracţiune. prelungit în jos cu coccisul. -• CALOZITATE. trebuie împiedicat. exoftalmie (ochii ieşiţi din orbite). de microtraumatisme repetate care s-au exercitat asupra bazinului. dar sunt posibile recăderile (reşutele). semne inflamatorii (roşeaţă. SlNONIM: glanda vulvovapnală. Inflamaţie a uneia sau chiar a celor două glande ale lui Bartholin. • Fracturile centurii osoase pelviene sunt frecvente. să succeadă infectării unui pseudochist (chist fără epiteliu). Această boală afectează mai ales femeile tinere. La începutul inflamaţiei. eficace dacă este aplicat încă din faza iniţială. Calozitate dureroasă pe un deget de la picior. în caz de dublă fractură a inelului pelvian sau de disjuncţie a simfizei pubiene. fracturile care nu antrenează instabilitatea bazinului (fractura aripii iliace. fractura prin scoatere musculară sau ligamentară) sunt tratate. • Semnele de hipertiroidie. paralizia muşchilor oculomotori. BĂTĂTURĂ. însoţită de febră. chirurgical (tiroidectomie parţială) sau poate face apel la medicina nucleară (injectarea unei doze indivi­ dualizate de iod 131 radioactiv care se va fixa în glanda tiroidă şi o va distruge în funcţie de gradul hiperfuncţiei sale). Bazinul este format din cele două oase iliace. EXAMENE. prin exa­ mene radiologice convenţionale. boala a lui Canion. Vindecarea fără sechele este obişnuită. Ea poate. Tratamentul poate fi medicamentos (antitiroidiene de sinteză). . corset. adesea după reducerea fracturii prin trac­ ţiune sau chirurgie. de o manieră rigidă. de asemenea. motivează adesea consultaţia medicală: pierdere în greutate. Adesea se realizează o scanografie pentru a face un bilanţ mai precis al fracturilor cotilului. Atingerea oculară poate preceda sau urma după mai mulţi ani de la apariţia unei hipertiroidii. Palparea tiroidei permite estimarea mărimii şi întinderii. Un eveniment marcant al vieţii pacientului (sur­ menaj. semnalat printr-o tumefiere cu prezenţa puroiului subiacent. din genul Lutzomya. Rolul lor constă în a secreta în permanenţă. se poate forma un abces.73 BARTHOLIN (glandă a lui). BĂTRÂNEŢE. Ca urmare. schimbare familială sau profesională) poate fi un factor declanşam. El BĂTRÂNEŢE este confirmat prin examene sangvine. • Osleita pubiana (inflamaţia simfizei pubiene) este cauzată. Bazinul se explorează. un lichid diluat şi incolor care contribuie la lubrificarea vaginului. Fiecare dintre glandele situate de o parte şi de alta a jumătăţii posterioare a orificiului vaginal. Ele rezultă cel mai des dintr-un traumatism violent şi pot fi asociate cu leziuni ale organelor interne ale bazinului. fondat pe asocierea simptomelor. trata­ mentul lor este dificil şi apariţia unei artroze post-traumatice nu este rară. SINONIME: anemie de Peru. care se articulează în spate. Boală infecţioasă provocată de o bacterie Gram negativă. Simptomele sunt o umflătură roşie şi dureroasă a părţii posterioare a vulvei. Boală autoimună a glandei tiroide. Centură osoasă situată în josul abdomenului ce susţine coloana vertebrală. BAZIN. patologia constă în fracturi. transmisă omului prin înţepătura unei insecte. BASEDOW (boală a lui). frecvente. edem). gips). este un semn constant. ca bazinul să suporte greutatea corpului până la consolidare. • Fracturile cavităţii cotiloide. cu sacrumul. deşi pofta de mâncare se păstrează. O bartholinită survine cel mai des plecând de la o infecţie vaginală. DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. Diagnosticul bolii lui Basedow este clinic. Cea de a treia perioadă a vieţii. ceea ce pro­ voacă o umflare a gâtului. BARTHOLINITĂ. format după obturarea canalului excretor al glandei. tratamentul face apel la antibiotice. Ea este uneori o boală de familie sau este asociată unui diabet zaharat. Bartoneloza face ravagii în stare endemică în văile înalte ale Anzilor. PATOLOGIE. • Semnele oculare se manifestă cu o importanţă foarte variabilă: retracţia pleoapei superioare. tratamentul este atunci chirurgical. care pun în evidenţă un nivel mic de tireostimulină şi o creştere a nivelului de hormoni tiroidieni. Ea poate surveni la fotbalişti. în majoritatea cazurilor. omul este singura gazdă cunoscută a acestui germene. constă în administrarea de antibiotice. în general. oboseală şi agitaţie. vindecarea este reali­ zată prin repaus. De asemenea. Tratamentul. ceea ce face privirea mai strălucitoare. căreia îi sunt ataşate membrele inferioare. Bartonella bacilliformis. dar mai ales cu precădere în timpul raporturilor sexuale.

copiii personalului spitalicesc etc). Bâlbâială poate depinde de cauze afective (şoc emotiv intens. repetare sacadată. Când este congenitală. Ulterior. este recomandată în multe alte ţări.75 BÂLBÂIALĂ. cu inel sau timbru. Unele medicamente pot fi uneori prescrise în formele severe. Incidenţa sa familială (între 30 şi 35% din cazuri) a dus la incriminarea unui factor ereditar. Bâlbâială în sine. în general între 18 luni şi 9 ani. Vaccinarea trebuie să fie recomandată dacă rezultatul testului este negativ. inven­ tatorii vaccinului) a fost fabricat plecând de la o cultură de bacili Mycobacterium tuberculosis bovis. şi aceasta înaintea vârstei de 16 ani. muşchii respiratori.C. dificultăţile de afirmare din cauza bâlbâielii sale. ruşinea. grădiniţă). De câţiva ani s-au dezvoltat tehnici terapeutice. Beanţa colului uterin se manifestă numai în timpul sarcinii şi poate antrena fie un avort tardiv (în cursul celui de al doilea trimestru de sarcină). în Orientul Mijlociu. generează un mare număr de reacţii emoţio­ nale consecutive sentimentului de a fi incapabil să vorbească în mod corect. ea se traduce prin afte ale mucoaselor bucală . în declanşarea căreia ar juca un rol o infecţie cauzată de un virus încă neidentificat. Bolile de piele şi stările de imunodepresie constituie contraindicaţii ale acestei vaccinări. caracterizată prin ezitare. adaptate la vârsta şi la comportamentul fiecărui copil. El mai este utilizat şi ca imunostimulant în anumite boli maligne (cancer de vezică sau leucemie). SIMPTOME Şl SEMNE. Lectura. în plus. Malformaţie carac­ terizată printr-o deschidere anormală a orificiului colului uterin. Diagnosticul este stabilit prin calibrarea colului cu o bujie (instrument cilindric pentru măsurarea unui canal sau unui orificiu). Ea poate fi autoîntrcţinută prin teama de a se bâlbâi. Vaccinare obligatorie în 64 de ţări. ceea ce permite adesea să se evite apariţia bâlbâielii. ori atunci când se grăbeşte să comunice. Diagnosticul este confirmat prin histerografie şi/sau histeroscopie. Afecţiune cronică evoluând în pusee inflamatorii recidivante. Apariţia sa se face în mod insidios. Pe rturbare a elocuţiunii.G. B. SIMPTOME ŞI EVOLUŢIE. Psihoterapiile de tip psihanalitic dau rezultate în cazurile în care predomină o suferinţă psihologică. cu scopul de a nu favoriza repetările şi de a nu fixa fenomenul. mai ales în rândurile băieţilor. atunci când este de durată. se recomandă părinţilor să nu repete cuvintele copilului care începe să vorbească. un sfert din copiii bâlbâiţi prezintă în paralel o întârziere în dezvoltarea vorbirii şi a limbajului. Beanţa colului uterin este cel mai des de origine traumatică: ea apare după o naştere dificilă sau după un avort provocat traumatic. tentativa poate fi reînnoită de trei ori maximum. Această boală rară este o afecţiune a vârstei adulte. copilului care a cunoscut descurajarea. şi fenomene vasomotorii (înroşirea feţei. Ea se impune cu atât mai mult în mod imperios când bâlbâielii i se adaugă o întârziere în vorbire şi limbaj. Se observă semne asociate: tulburări motorii. fie o naştere prematură. Bâlbâială este puternic influenţată de contextul emo­ ţional. Cauza bâlbâielii nu a fost stabilită cu certitudine.. Există diferite tehnici de reeducare ortofonică. In caz de bâlbâială fiziologică. BEHCET (boală a lui). hiperemotivitate nevrotică) sau poate fi consecinţa unei dezvoltări senzorimotorii defectuoase. TRATAMENT ŞI PREVENIRE. Boala lui Behcet pare să fie o boală autoimună. BEANŢĂ A COLULUI UTERIN.C. Vaccinul B. Tratamentul se bazează în esenţă pe reeducarea ortofonică. Un test de control în ce priveşte dobândirea imunităţii este realizat 3 luni mai târziu prin intradermoreacţia la tuberculină. prin injectare intradermicâ sau prin multiinjectare (inel) aplicată pe braţ sau pe coapsă. Vaccinarea se practică uneori chiar de la naştere în mediile de risc (membru al familiei unui tuberculos. Vaccin antituberculos. recitarea o atenu­ ează de cele mai multe ori. Este util să se repereze dificultăţile de instalare a vorbirii şi limbajului la copilul foarte mic cu scopul de a le trata BEHQET cât mai devreme posibil. un vaccin viu atenuat. Acestea evoluează în mod excepţional într-o ulceraţie sau cu diseminarea leziunii. Se bazează pe serclajul colului uterin în primele trei luni de sarcină.G. hipersalivaţie). întinzându-se pe mai multe săptămâni sau mai multe luni. Vaccinul nu provoacă decât uşoare reacţii locale (mică pustulă cicatriceală). Ea survine. Bâlbâială survine la copil în timpul perioadei de achiziţionare a vorbirii şi limbajului. în principal. Aproximativ 80% dintre copiii atinşi de bâlbâială se vindecă. Afecţiunea este adesea cronică şi recidivantă. Ea se atenuează atunci când copilul strigă sau când şopteşte şi nu afectează cântatul. CAUZA. dar cel mai des înaintea intrării în colectivitate (creşă. Unele situaţii (ca telefonul) tind să amplifice tulbu­ rarea. ea este marcată prin tulburări episodice: copilul se bâlbâie atunci când se află în faze de excitaţie sau de stres. B.G. în Japonia şi în bazinul mediteranean.C. care se adresează mai degrabă copilului mare. ca psihoterapia com­ portamentală. permite să se obţină o imunitate durabilă faţă de tuberculoză. Aceasta pare în mod particular indicată şi eficace în bâlbâială copilului de vârstă mică. TRATAMENT. (vaccin). Bâlbâială este o tulburare frecventă la copil. SIMPTOME ŞI DIAGNOSTIC. beanţa este asociată adesea cu alte malformaţii uterine.-ul (sigla bacilului lui Calmette şi Guerin. CAUZE. pauze penibile şi chiar împiedi­ care completă a facultăţii de a articula. tulburarea poate deveni cronică. afectând faţa.

Medicament utilizat. BERI-BERI. mătrăguna. BELADONĂ (atropa belladona). ca şi erupţii cutanate. SINONIM: sifilis endemic. spre vindecare. Califică o boală care evoluează. în general după 6-10 ani de la debutul atingerii oculare. 1. BENZODIAZEPINĂ. BERGER (boală a lui). Beladona. epididimitei şi a simptomelor neuropsihiatrice este. Boală cronică a glomerurilor renali. Unele dintre ele sunt pre­ scrise special împotriva insomniei. care constituie riscul major. Aproximativ o cincime din bolnavi ajung la un stadiu care necesită tratamentul prin hemodializă (tehnică de curăţire a sângelui printr-o filtrare prin membrană semipermeabilă) sau o grefă renală. Plantă din familia solanaceelor. psihotrope. Tratamentul bejelului constă în administrarea de penicilină. CAUZE. care afectează. -Ă. Beri-beri se întâlneşte la unele populaţii subalimentate din ţările în curs de dezvoltare. este urma­ rea unui examen care pune în evidenţă o hematurie micro­ scopică. îndeosebi inflamaţiile oculare. afecţiunea evoluează fără simptome evidente. Bejelul provoacă ulceraţii cantonate la nivelul mucoa­ selor şi zonelor umede ale pielii (gură. joacă un rol important în metabolismul glucidelor. plantă erbacee înaltă. pentru urgenţele ca angoasa acută. survenind adesea în paralel cu infecţiile căilor aeriene superioare (laringe. caracterizată prin prezenţa imunoglobulinei A în aceste unităţi filtrante. Administrarea se face oral sau. de asemenea. Boala lui Berger evoluează. şi în cursul tetanosului. în mod simplu şi fără consecinţe grave. în principal. Treponema pallidum stă. prin artrite şi printr-o uveită (inflamaţie a ochiului). o senzaţie . Ea mai poate să stea la originea unei meningite şi comportă adesea o atingere vasculară (arterită. Benzodiazepinele. de asemenea. în plus. are ca simptome principale o amorţire.I BEJEL şi genitală. localizată şi care nu antrenează nici o diseminare de metastaze în ţesuturile învecinate (spre deosebire de cea malignă). uneori asociată cu o slabă proteinurie (prezenţa proteinelor în urină). Bejelul există în stare endemică în regiunile de semideşert ale Orientului Mijlociu şi Sahelului. Administrarea de corticosteroizi în doze ridicate şi de imunodepresoare permite cel mai adesea să se oprească rapid fenomenele inflamatorii. ea nu se întâlneşte decât la persoanele care au o alimentaţie foarte dezechilibrată. Carac­ terizează o leziune necanceroasă. faringe. hiosciamină) cu utilizări terapeutice. emotivitate.este apariţia unei toxicomanii: subiectul este constrâns să urmeze consumarea medicamentului din cauza apariţiei unor tulburări grave atunci când este oprită folosirea lui. Boala poate evolua în continuare sub două forme: • Beri-beri uscat. inhibiţii psihologice). benzodiazepinele sunt utile şi în anestezie. este deosebit de otră­ vitoare. nedând loc unei alte complicaţii şi lăsând subiectul într-o stare generală bună. zona anogenitală). a cărei modalitate este prost cunoscută. Nu există nici un tratament specific al acestei afecţiuni. Totuşi. în principal. debită). se face în timpul copilăriei pe cale bucală. Boală cauzată de o carenţă în vitamina B1 (tiamina). SINONIM: iarba diavolului. Beri-beri se manifestă mai întâi printr-o oboseală şi o pierdere în greutate. agitaţiile psihiatrice. creierul. 2. Bacele ei violacee sunt răspunzătoare de intoxicaţii grave (agitaţie cu delir). la originea sifi­ lisului. pe cale injectabilă. foarte lent. Mai târziu pot apărea leziuni cutanate de mică gravitate (keratodermie palmoplantară [îngroşarea stratului cornos al boitei plantarei). TRATAMENT. Se mai poate observa şi o oboseală. Vitamina Bl. sunt utilizate ca sedative psihice: ele diminuează anxietatea sub diferitele ei aspecte (tensiune psihică. în mai mulţi ani. Fără ea. Boală infecţioasă contagioasă consecutivă unei infestări neveneriene cu Treponema pallidum. 76 Contraindicaţiile sunt insuficienţa respiratorie şi miastenia. BENIGN. Boala lui Berger poate să se manifeste printr-o hematurie (prezenţa de globule roşii în urină) vizibilă cu ochiul liber. o diminuare importantă a acuităţii vizuale survine în unele cazuri. ca şi oricare asociere cu alte substanţe deprimante ale sistemului nervos central (alcool. INDICAŢII ŞI CONTRAINDICAŢII. în general. Insuficienţa renală. în tratarea anxietăţii şi insomniei. Un alt efect periculos pentru conducătorii de vehicule: somnolenţa. BEJEL. în ficat. care se găseşte mai ales în cerealele complete. EFECTE NEDORITE. Boală rară în ţările in­ dustrializate. uneori ale pielii. TRATAMENT ŞI EVOLUŢIE. Boala lui Berger afectează mai ales subiecţii tineri. SINONIM: nefropatie cu IgA. descoperirea sa. SIMPTOME ŞI SEMNE. Dar unul dintre efectele nedorite cele mai grave. Apariţia ulcerelor intestinale. nervii şi muşchii. interpretarea serologiei poate fi dificilă la adult. anevrism arterial. în carnea de porc şi în drojdia de bere. de exemplu). tulburările psiho­ somatice. care au un efect anxiolitic. în alte cazuri.deşi rar. face indispensabil un control medical regulat. pentru a atenua contracturile musculare. fose nazale). nervii şi muşchii nu pot funcţiona corect. adesea întâmplătoare. ca alcoolicii sau unele persoane în vârstă. ale cărei cauze şi evoluţie sunt încă prost elucidate. cu o netă preponderenţă a celor masculini. SIMPTOME ŞI SEMNE. posibilă. Transmiterea sa. Frunzele sale şi rădăcinile sunt folosite pentru extragerea unor alcaloizi (atropină. Toxicitatea benzodiazepinelor este în ansamblu slabă.

Alte efecte sunt mai grave: bloc auriculoventri­ cular. noradrenalină. Tratamentul constă. betastimulantele contribuie la diminuarea contracţiilor uterine în cadrul pericolului de naştere pre­ matură şi în decursul unor naşteri dificile.anorexie. dopamină) organismului. Medicament capabil să reproducă unele efecte ale catecoiaminelor (adrenalină. sub formă de aerosol. se traduce în principal printr-o insufi­ cienţă cardiacă: inima nemaiajungând să-şi joace corect rolul de pompă. pe cale injectabilă. Medicament capabil să se opună anu­ mitor efecte ale catecoiaminelor (adrenalină. TRATAMENT. Antiacid utilizat pentru calmarea unei indigestii sau a unui pirozis (acreală a stomacului). este indicat în hiper­ tensiunea arterială. mai rar în intestinul subţire. variabile de la un produs la altul. în eliminarea bezoarului (fie prin acţiunea enzimelor capabile să-1 digere. INDICAŢII ŞI CONTRAINDICAŢII. asocierea cu unele anestezice. BEZOAR. sindromul lui Raynaud şi parestezii (furnicături) ale mâinilor şi picioarelor.77 de arsură a gambelor şi o atrofie musculară. reacţii alergice. BERILIOZĂ. rapidă. diges­ tive (greţuri. să fie tratat cu betablocante. efectuat cu ajutorul unui gastroscop. pe de o parte. tulburările de ritm cardiac. deoarece aceasta poate provoca un infarct la persoanele atinse de angor. iar. Agregat de substanţe nedigestibile care stag­ nează în tubul digestiv. BETABLOCANT. pe durată îndelungată sau ca urgenţă. Se pot produce tulburări neurosenzoriale (agitaţie. precum şi migrenele şi algiile feţei (sindrom dureros specific feţei). un metal dur care intră în compoziţia a numeroase aliaje. vome) şi cardiace (palpitaţii. trebuie supravegheată asocierea cu alte medi­ camente antiaritmiee şi să nu se întrerupă vreodată în mod brusc un tratament cu betablocante. aparat de observare dotat cu un sistem optic măritor. prin nebulizare (pneumologie) sau ca supozitoare (obstetrică). BICARBONAT DE SODIU. Bezoarele se formează cel mai des în stomac. insomnie şi coşmaruri. criză de astm. în plus. INDICAŢII ŞI CONTRAINDICAŢII • în pneumologie. Familia betalactaminelor se împarte în două grupuri mari de produse: penicilinele şi cefalosporinele.constipaţie). impotenţă. este. în caz de urgenţă. vertije. fie extrăgându-1 prin endoscopie sau prin intervenţie chirur­ gicală). care se introduce prin esofag până în stomac). tremurături. noradrenalină.O. dopamină) organismului. Unele din ele sunt benigne: tulbu­ rări digestive (dureri de stomac. . Acesta constă în administrarea de vitamină Bl bolnavului. BETASTIMULANT. Diagnosticul se stabileşte printr-o radiografie a tubului digestiv sau printr-o fibroscopie (examenul interiorului stomacului. bolnavul nu mai poate merge. Contraindicaţiile. Administrarea betastimulantelor se face pe cale orală. prin acţionarea asupra cauzei. trebuie să fie respectate în mod absolut de către subiectul în vârstă: bloc auriculoventricular (încetinirea conducţiei influxurilor electrice între auricule şi ventricule). astenie. Medicament antibiotic activ împotriva unor bacterii. venele se congestionează şi apar edeme pe gambe şi uneori pe trunchi şi pe faţă. arterita. angorul. erupţie cutanată. greţuri. o hiperglicemie (creşterea nivelului glucozei sangvine) sau o hipokaliemie (scăderea nivelului potasiului sangvin).cădere a tensiunii. împotriva glaucomului sunt disponibile anumite produse sub formă de colir. Aceste medicamente sunt administrate mai ales pe cale orală. de asemenea. betastimulantele sunt indicate pentru dilatarea bronhiilor. totală. în cazurile mai grave. infarctul miocardic şi prevenirea morţii subite după un infarct. EFECTE NEDORITE. diaree). insuficienţă cardiacă. tulburările de ritm cardiac şi o evoluţie rapidă a insuficienţei cardiace pot avea un deznodământ fatal. pe de altă parte. BESNIER-BOECK-SCHAUMANN (boală a lui) -• SARCOIDOZĂ. Atunci când medicamentele acestea sunt utilizate pe cale injectabilă.. insuficienţă cardiacă nestăpânită printr-un tratament. cu digitalicele (medicamente cardiologice) şi cu antidiabetice este nerecomandabilă şi trebuie să se facă cu prudenţă. nici chiar să se mai ridice în picioare. dureri de cap). cu antidepresoarele de tip I. altele antrenează tulburări digestive şi alimentare cronice (dureri abdominale. Vindecarea. EFECTE NEDORITE. şi în alte bronhopneumopatii obstructive (afectarea difuză a bronhiilor cu jenă respiratorie) ca bronşita cronică. • Beri-beri umed. bradicardie. datorată inhalării de pulberi sau de fum conţinând beriliu. în cursul crizelor de astm sau în trata­ mentul lor de bază (uneori înaintea unei activităţi sportive). Boală pulmonară rară. bradicardia (încetinirea ritmului cardiac) importantă. Contraindicaţiile sunt angorul necontrolat printr-un tratament şi infarctul miocardic. SINONIME: betaadrenerpc. vome. • în obstetrică.A. Unele bezoare nu dau naştere nici unui simptom. betasimpatomimetic. greţuri. Betablocantul. uneori pe cale injectabilă. hipoglicemie (mai ales la diabeticii trataţi cu hipoglicemiante). Glaucomul (hipertensiunea intraoculară) poate. în majoritatea cazu­ rilor. accelerarea ritmului cardiac). în absenţa trata­ mentului.M. sindromul lui Raynaud (tulburare circulatorie a mâinilor evoluând prin crize). BICARBONAT DE SODIU BETALACTAMINĂ.

Secreţia biliară variază la adult de la 0. în venele abdomenului. Bilharziile sunt viermi din clasa trematodelor. în Antile. în Indonezia şi în Peninsula Indochineză). astenie. Boală parazitară datorată infestării cu bilharzii (sau schistosomi). însoţită adesea de o ascită (efuziune de lichid în cavitatea peritoneală) şi de dezvoltarea de varice esofagiene şi abdominale. care este adesea însoţită de dureri la eliminare. care trăiesc în aparatul circulator al omului. emulsionând grăsimile (fragmcntându-le în picături microscopice). Femeia depune zilnic sute de ouă. în Filipine. Examenul radiologie al vezicii o poate arăta ca fiind calcificată. bilirubina. intestinului. Ecografia şi urografia intravenoasă evidenţiază adesea polipi ai vezicii . adică prin prezenţa sângelui în urină. SIMPTOME ŞI SEMNE. BILHARZIOZĂ. o diaree şi plăci de urticarie. Bilharziozele intestinală şi rectală se traduc prin diaree şi dureri abdominale. Infestarea poate. în Egipt şi în Peninsula Boala lui Biermer se întâlneşte mai ales în a doua Arabică. în afara rolului său în sistemul în Orientul Apropiat). infecţiilor) şi a plachetelor. BILA. în Brazilia. Ea este permanentă. BICEPS. se stabileşte prin mielogramă (examenul celulelor măduvei osoase). în China. pentru cea cauzată de S. boaiâ a lui AMson-Biermer. în timp ce nivelul acidului folie (altă vitamină susceptibilă să explice o anemic megaloblastică) este normal. de asemenea. Trecerea embrionilor prin piele provoacă un prurit (mâncărime) la locul de pătrundere. sub formă de pulbere. care contribuie la digestia grăsimilor.-ului: Aceşti viermi diferiţi au acelaşi ciclu de dezvoltare şi absenţa sa are consecinţe importante. nervos. ea este mai frecventă în bilharziozele intestinale. se observă rar în cazurile de bilharzioză urinară. jumătate a existenţei. japonicum. dispnee. SlNONM: schistosomiuzd. şi din săruri biliare care. numită invazie.N. Această fază. Din cauza aportului excesiv de sodiu. trăiesc în cupluri blaste (globule roşii de mărime mai mare decât cea normală). să provoace o creştere de volum a ficatului şi splinei. în general la nivelul valvulei aortice. CAUZE. precum şi apariţia de megalocare măsoară câţiva milimetri lungime. boala putând favoriza apariţia unor polipi susceptibili să degenereze. Se bazează pe injectarea de vitamină B12 pe cale intramusculară până la corectarea anemiei. Câteva săptămâni mai târziu apar o febră. Bilharzioză urinară se manifestă printr-o hematurie. Lichid secretat de către celulele ficatului. Schistosoma haematotorul intrinsec.BICEPS Bicarbonatul de sodiu se administrează pe cale orală. 78 Bila. care pune în evidenţă o anemie megaloblastică cu un nivel scăzut de vitamină B12 în sânge. vezicii urinare. şi. ca măduva osoasă. vitamina B12 este indispensabilă sintezei A. durata lor de viaţă poate depăşi SIMPTOME ŞI DIAGNOSTIC. fie prin testul lui Schilling. Simptomele sunt acelea 15 ani. utilizarea prelungită poate antrena un edem al gleznelor şi greţuri. Viermii adulţi. specie bine precizată de moluscă de apă dulce. absenţa celui din urmă provocând o proastă hium (cauzând o bilharzioză urinară. Anemie rezultând dintr-o proastă şi Schistosoma japonicum (care provoacă bilharziozele absorbţie a vitaminei B12 în stomac. Malformaţie congenitală a inimii carac­ terizată prin prezenţa a două valve sigmoide în loc de trei. de culoare galbcn-verzuie şi cu gust amar. anemie pernicioasa. Acestea neutrofile (globule albe care intervin în lupta împotriva ajung în vasele sangvine. Diagnosticul în urină şi scaune. îndeosebi asupra vieţii de reproducere: fiecare specie de vierme parazitează o ţesuturilor în diviziune celulară rapidă. în Africa neagră. prezentă în Africa şi absorbţie a vitaminei B12. Omul este afectat de patru tipuri principale de bilharzii: Schistosoma mansoni BIERMER (boală a lui). Medicament utilizat în tratamentul diabetului neinsulino-dependent. joacă un rol indispensabil în digerarea lor de către intestin. apoi o dată pe lună pentru tot restul vieţii. mansoni. unde se dezvoltă. dar se amplifică în momentul mesei.5 la 1 litru pe zi. Explorarea colonului pune în evidenţă prezenţa de polipi şi ulceraţii ale intestinului gros. Absenţa acidului clorhidric şi a factorului intrinsec în stomac este pusă în evidenţă fie prin dozare directă în lichidul gastric prelevat prin tubaj. BICUSPIDIE. Este prudent ca mucoasa gastrică să fie supravegheată prin fibroscopie efectuată din doi în doi ani.D. care se propagă ale oricărei anemii: paloare.intestinale. pentru cea cauzată de 5. con­ ţine apă. SINONIME: anemie a lui Biermer. electroliţi (substanţe aflate în soluţie în apă sub formă de ioni). Muşchi al membrelor superioare şi inferioare având una dintre extremităţi legată de os prin două tendoane separate. Din acelaşi motiv. prezentă în Africa Centrală). El provoacă adesea eructaţii şi o jenă abdominală. Transmiterea şi antrenează o diminuare a numărului polinuclearelor bolii se face la contactul cu apa care conţine larvele. un pigment. O analiză a sângelui efectuată în acest stadiu pune în evidenţă o creştere marcantă a numărului de globule albe eozinofile şi a anticorpilor antibilharzieni. DIFERITE TIPURI DE B1LHARZIOZE. rectului. Aceasta este o boală autoimună cauzată de distru­ Schistosoma intercalalum (la originea unei bilharzioze gerea celulelor gastrice care secretă acidul clorhidric si fac­ rectale. care rezultă din descompunerea hemoglobinei. ficatului şi splinei. BIGUANIDĂ. TRATAMENT. bicarbonatul de sodiu este contraindicat în caz de insuficienţă cardiacă sau renală (risc de edem). prezente.

Ştiinţă consacrată studiului compoziţiei şi reacţiilor chimice ale materiei vii şi ale substanţelor care rezultă în urma acestora. -> CRONOBIOLOGIE. poate provoca o hemoragie prin traumatismul unui vas sangvin. Aceasta constă în asigurarea unui mod orga­ nizat de eliminare a fecalelor (construcţia de latrine). între mai multele varietăţi cunoscute ale unei aceleiaşi boli. VIRUS favorabilă sub tratament. Pigment biliarde culoare verde. Recurgerea la vaccinare ar constitui o soluţie. genetic sau bacteriologic. Utilizat în chirurgie. Cronobiologia este studiul bioritmurilor. Eficace şi bine tolerate. oxamnichina (activă faţă de Schistosoma mansoni) sau praziquantel (activ faţă de cele patru bilharzii). grefă renală). absenţa contactului cu apele de suprafaţă infestate (instalarea de puţuri) sau distrugerea moluştelor prin produse chimice. pe cea care este în cauză. DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT.N. Biliverdina este formată în măduva osoasă şi în splină prin degradarea hemoglobinei din globulele roşii îmbătrâ­ nite. Toate fiinţele vii sunt controlate de bioritmurile lor care se supun mecanismelor endogene (interne organismului). indicarea unei biopsii trebuie să fie foarte bine cântărită. poate introduce microbi în organism. BIORITM. Totuşi.de exemplu o tumoră. de ghi­ darea radiografică a instrumentelor. DESFĂŞURARE ŞI EFECTE SECUNDARE. BILIVERDINĂ. de asemenea. după intensitatea curentului utilizat. pe cale orală şi timp de una sau două zile. SINONIM: scalpel chirurgical.R. sau faptul că el a depăşit anumite limite tisulare. B. •> VITAMINĂ BS.K. care sunt excepţionale: o biopsie. prin atingeri ale aparatului genital. Uneori. fie pentru coagularea sângelui unui vas care sângerează. Biopsia permite. el este responsabil de o encefalită demielinizantă cu evoluţie lentă.D. -• ETICĂ MEDICALĂ.K. INDICAŢII. B. sau ale unor simptome generalizate. bisturiul electric poate servi.K. biopsia precizează întinderea leziunilor. BIOLOGIE MOLECULARĂ. Infestarea mai poate să se traducă şi printr-o splenomcgalie (creşterea în volum a splinei). B.N. de respectarea unei asepsii riguroase. Desfăşu­ rarea examenului biopsie este foarte variabilă în funcţie de localizarea biopsiei şi după tehnica utilizată. gradul lor de penetrare în ţesuturi. aceste medicamente permit tratarea unui mare număr de bolnavi fără spitalizare. şi A. BIOTINĂ. BIOETICĂ. VIRUS.). Mai multe biopsii succesive pot fi practicate pentru a verifica dacă evoluţia unei boli este B. mai ales transcutanată.rezul­ tând din degradarea hemoglobinei. Adenovirus din familia papovavirusurilor. a pielii) sau generală (biopsia chirurgicală a unui organ profund).K. radiografii). Ea este în continuare transformată în bilirubină şi eliminată împreună cu bila în intestin. Această encefalită rară. riscurile sunt diminuate considerabil de experienţa operatorului. Examenul microscopic al scaunelor. BIOCHIMIE. BISTURIU ELECTRIC. sau endogeni (exteriori organismului). Aparat terminat printr-un vârf unde circulă curenţi de înaltă frecvenţă. astfel ca avantajele să prevaleze asupra inconvenientelor. ca secreţia anumitor hormoni.diagnosticarea unei anomalii locale. Ştiinţă consacrată studiului moleculelor susţinătoare ale mesajului ereditar (acizii nucleici: A. Variaţie periodică a unui fenomen fiziologic. virusul este caracterizat printr-o lungă perioadă de latenţă. Anestezia poate fi locală (biopsia transcutanată a sânului. PREVENIRE. Pigment galben-brun care provine din degradarea hemoglobinei (şi a câtorva alţi pigmenţi respi­ ratorii) şi constituie principalul colorant al bilei. Prelevare a unui fragment de ţesut sau de organ în scopul de a fi examinat microscopic. poate leza un organ. O biopsie este indicată atunci când se doreşte un studiu anatomopatologic (structura globală a frag­ mentului văzut la microscop) şi uneori biochimic (cercetarea diverselor substanţe). de care depinde ritmul somnului. Tratamentul constă în administrarea. ascuţit şi foarte tăios servind la incizarea pielii şi ţesuturilor. a unor medicamente antihelmintice. ale plămânilor şi ale inimii. Instrument chirurgical cu lamă scurtă. şi indică. Aceste probleme au importante repercusiuni prognostice şi terapeutice: de exemplu. Ca pentru oricare examen medical. imunologic (punerea în evidenţă a antigenelor). dar ea încă nu este practicabilă la scară mare. Ea aduce o certitudine a diagnosticului şi nu o probabilitate. dar observându-se în cazurile de imunodepresie (SIDA. SINONIM: ritm biologic. SlNONIM: chimie biologica. -• KOCH (bacii al lui). BISTURIU. un cancer ar fi tratat mai radical dacă s-ar şti că el aparţine unei anumite varietăţi. ca ciclul zi/noapte.r 79 şi o dilatare a cavităţilor renale. este . se caută să se asigure că o leziune cunoscută (ulcer de stomac sau alta) nu conţine celule canceroase. BIOPSIE. urinii şi al unui fragment de mucoasă rectală evidenţiază prezenţa ouălor caracteristice parazitului. Biopsia intervine adesea după examene mai uşor de realizat (dozări sangvine. fie pentru secţionarea ţesuturilor. ca în timpul unei boli de sistem. BILIRUBINĂ.

Diagnosticul se bazează pe punerea în evidenţă a ciupercii. După operaţie. chiar poate provoca o pelviperitonită (peritonită limitată la bazin). BLEFAROSPASM. limitată de obicei la marginea liberă. Tratamentul unui blefarospasm. bartholinită. mai rar. care se caracterizează printr-o îngustare a fantei pleoapelor. în afara situaţiei că a fost clar identificată cauza şi că a fost eliminată. Infecţia poate ajunge la ovare şi trompe. sculament (popular). însă frecvenţa ei rămâne un lucru dificil de stabilit. din cauza unui epicanthus (pliu cutanat vertical la ungiul intern al pleoapelor) şi unui ptozis (căderea pleoapei superioare). Blastomyces este o ciupercă microscopică din familia blastomicetelor. o uretrită (inflamaţia uretrei) este cea mai frecventă dintre manifestări. BLEFARITA. care-şi pierde astfel contactul cu globul ocular şi lasă să se vadă o parte a feţei sale interne). mult ameliorat prin injecţii locale cu toxină botulinică. Tratamentul local (pomezi antiseptice şi antibiotice) este adesea foarte decepţionam. nepermiţând decât remisiuni temporare. gonoree. în ţesuturile afectate. care poate contracta boala prin folosirea. Această formă de tic poate să mai fie asociată cu contracţii tonice ale muşchilor superficiali ai feţei. • La fetiţa. care blochează stimu­ larea nervoasă. Neisseria pmorrheae este un gonococ Gram negativ. Operaţie chirurgicală estetică sau reparatorie a pleoapelor. blenoragia declarându-se sub forma de leucoree (pierderi albe) şi de inflamaţii locale (cervicită. B. O corecţie excesivă poate conduce la un ectropion (răsturnarea pleoapei inferioare. SIMPTOME ŞI EVOLUŢIE • La bărbat. rămâne totuşi dificil. a unui prosop contaminat de un alt utilizator. Cercetările genetice au evidenţiat că prelevarea unui blastomer. O blefarită este responsabilă de mâncărimi uneori deran­ jante şi se traduce printr-o ro. endocardită sau meningită conse­ cutivă unei atingeri a faringelui. BLEFAROFIMOZĂ. purtător al patrimoniului genetic al individului. în majoritatea cazurilor. pot apărea inflamaţii locale (prostatită. de exemplu. transmisia se face în momentul naşterii şi se traduce printr-o oftalmie gonococică. ca şi de la mamă la copil în timpul naşterii. direct (frotiu) sau după cultură. în absenţa tratamentului. BLENORAGIE. anorectită. apar uneori câteva echimoze. răspunzător de tuberculoză. provocată de Neisseria gonorrheae. Astfel. Diagnosticul trebuie să fie confirmat printr-un examen de laborator. simptomele sunt adesea mascate. DIAGNOSTIC. Un blefarospasm nu are o cauză cunoscută. realizate pornind de la prelevatul local. cistită sau orhiepididimită) şi uretrită poate evolua spre o formă subacută sau cronică al cărui risc major este o îngustare a uretrei. Recidivele constituie deci o regulă. blenoragia se manifestă adesea printr-o inflamaţie a vulvei şi a vaginului.BLASTOMER prima boală de acest tip care a fost raportată categoric la un virus. Celulă care rezultă din divizarea oului fecundat. Tratamentul constă în administrarea de antifungice (azole) pe cale generală. cistită).K. diagnosticul anumitor boli genetice va putea fi efectuat înainte de implantarea oului în uter. MBlefaroplastia estetica este cea care corijează deformaţiile pleoapelor sau. Malformaţie congenitală. Boală transmisibilă sexual. BLASTOMICOZĂ. Diagnosticarea este uneori dificilă din cauza localizărilor atipice: stomatită şi faringită (după raport orogenital). sub forma unei scurgeri uretrale gălbui. nu compromite dezvoltarea oului.şeaţă a marginii libere a pleoapelor. în viitor. evoluând de manieră cronică şi recidivantă. Boală infecţioasă provocată de ciuperca Blastomyces. care se găseşte în cele două părţi ale continentului american şi mai rar în Africa. ptozisul (lăsarea sau căderea pleoapei superioare). REZULTATE. Blenoragia este cea mai veche dintre bolile veneriene cunoscute şi se transmite prin raporturi sexuale genitale şi bucale. de pe aceeaşi parte (hemispasm facial). • La femeie. care pătează lenjeria şi este însoţită de arsuri la micţiune. adesea însoţită de scuame albe mai mult sau mai puţin groase. • La noul-născut. Ea apare într-un interval de la 4 la 20 zile după contactul infectant. Dar. . rezultatul este deosebit de satisfăcător şi persistă 80 timp de mulţi ani: cicatricile sunt aproape invizibile sau abia decelabile după câteva luni de cicatrizare. El este însoţit adesea de o lăcrimare în cursul masticaţiei (sindromul lacrimilor de crocodil). abundente. care are aspectul unei drojdii. El poate apărea în decursul anumitor afecţiuni ale ochiului sau ale pleoapei ori după paralizie facială periferică (prin atingerea nervului facial). SINONIME: gonococie. BLEFAROPLASTIE. şi poate fi cauza unei ulterioare sterilităţi. Afecţiune dobândită constând în contradicţii involuntare ale muşchilor pleoapelor. ele dispar în 2-3 săptămâni. Inflamaţie a pleoapelor. Ea este foarte răspândită. virusul nu trebuie să fie confundat cu bacilul lui Koch. sursă a unor dificultăţi suplimentare la micţiune. BLASTOMER. • Blefaroplastia reparatorie corectează stricăciunile (pier­ derile de ţesut) ocazionate de traumatisme sau prin ablaţia anumitor tumori ale pleoapelor.

în perioada iniţială a infarctului de miocard. care . dezvoltării scheletului şi mai ales asupra facultăţilor intelectuale. DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. BLOC DE RAMURĂ. implantarea unui stimulator extracorporal (pacemaker). Diagnosticul se bazează pe creşterea nivelului sangvin al precursorilor hormonali ai cortizolului. Blenoragia este tratată eficace printr-un antibiotic (penicilină sau alt antibiotic. — disocierea completă a contracţiei ventriculului de cea a auriculului. contracţia ventriculelor continuând să urmeze în mod normal pe cea a auriculelor. partenerii sexuali fiind trataţi preventiv. Insuficienţa cardiacă este posibilă în cazul unei disocieri complete. Tratamentul de bază al blocurilor acute este antrenarea electrosistolică temporară (sondă intracardiacă BLOC DE RAMURĂ stimulând cordul). localizarea precisă a blocului putând apela la o înregistrare a fasciculului lui His (înregistrarea endocavitară a activităţii electrice cardiace cu ajutorul unei sonde introduse în inimă). chiar dacă nu prezintă vreun semn al bolii. cu absenţa contracţiei ventriculului după unele contracţii ale auriculului. în alte cazuri. Alte cauze sunt miocardiopatiile.V. evoluţia sa şi eventualul tratament pot fi supravegheate in utero prin ecografie obstetricală. BLOC OPERATOR. Tra­ tamentul trebuie să fie precoce. a unei cardiopatii subiacente şi a unei încetiniri importante a ritmului cardiac. Tratamentul constă în toate cazurile în administrarea de hormoni tiroidieni de substituţie pe toată durata vieţii. o suprafaţă de circulaţie pentru transferul bolnavilor şi încăperi destinate păstrării şi întreţinerii materialului. Un tratament adaptat şi precoce permite prevenirea unui defect de creştere (talie mică) la copil sau semnele de virilism la fetiţă. Ansamblu de încăperi şi de echipamente necesare operaţiilor chirurgicale. fiecare tip putând fi acut sau cronic: — simpla alungire a intervalului de contracţie între auricule şi ventricule. în decursul unei boli infecţioase (endocardită bacteriană) sau virale. excesul de androgeni poate antrena un pseudohermafrodism (virilizare cu masculinizarea organelor genitale externe). SIMPTOME ŞI SEMNE. Tulburare a sin tezei hormonilor tiroidieni. Tre­ buie să se realizeze regresia guşei şi a compresiei care poate rezulta de la guşă. BLOC AURICULOVENTRICULAR. apariţia unei guşe.A. cu răsunet variabil asupra taliei. a unei enzime a glandei corticosuprarenale. în zilele noastre. SINONIM: bloc atrioventricular. cardiopatiile valvulare. iar subiectul trebuie să se abţină de la orice raporturi sexuale în perioada tratamentului. uneori chiar din primele luni de viaţă. de origine ereditară. Dozarea hormonilor tiroidieni permite să se aprecieze gravitatea atingerii. Un bloc operator cuprinde cel puţin o sală de operaţie. în formele sub care se manifestă chiar imediat după naştere. DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. DIFERITE TIPURI DE BLOC AURICULOVENTRI­ CULAR. de exemplu) pot fi constatate: un avans statural. dacă gonococul responsabil de infecţie este rezistent la penicilină). în formele cu manifestare tardivă (la pubertate. — disocierea completă între contracţiile auriculare şi contracţiile ventriculare. care sunt încetinite. în prin­ cipal.81 TRATAMENT. boala se traduce printr-o deshidratare acută dacă există pierdere de săruri. în sfârşit. care nu prezintă simptome şi/sau nu antrenează o încetinire cardiacă importantă. CAUZE • Blocurile auriculoventriculare acute se observă. • Blocurile auriculoventriculare cronice sunt legate cel mai des de o boală degenerativă a căilor de conducţie electrică la subiecţii trecuţi de 60 ani. sau pot fi favorizate de anumite medicamente (anestezice locale. o pubertate precoce sau o sterilitate la adult. betablocante. Alterare a con ducţiei electrice în ţesutul nodal (ţesut propriu muşchiului cardiac) dintre auricule şi ventricule. SIMPTOME ŞI SEMNE. Tratamentul constă în înlocuirea secreţiilor absente prin medicamente a căror prescriere se face pentru toată viaţa. Blocurile auriculoventriculare (B. şi să se asigure copilului o dezvoltare psihomotorie şi staturo-ponderală normală. Ele mai pot interveni şi după o intervenţie de chirurgie cardiacă. BLOC ENZIMATIC TIROIDIAN. nu necesită tratament. se observă o hipertensiune arterială. la fetiţe. Tulburare cardiacă a conducţiei influxurilor electrice în ramurile fasciculului lui His. Unele blocuri. Anoma­ lia sau absenţa funcţionării.) sunt clasate după trei grade de gravitate. cu riscul de recidivă şi de moarte brutală. amiodaron). Acestea constau în asocierea unei guşe şi unei hipotiroidii. malformaţiile congenitale sau simplul şoc vagal al sportivilor (hiperactivitatea siste­ mului nervos autonom parasimpatic). Diagnosticul este facilitat atunci când există o tulburare cunoscută în familie în ce priveşte sinteza hormonilor tiroidieni. Depistarea sistematică a hipotiroidiei la naştere permite stabilirea unui prim diagnostic. Un bloc auriculoventricular poate fi asimptomatic sau se poate manifesta printr-o sincopă sau printr-un sindrom Adam-Stokes (accident neurologic cauzat de o bruscă diminuare a irigaţiei cerebrale). Diagnosticul se funda­ mentează pe o electrocardiogramă. cel al blocurilor cronice. de origine ereditară. BLOC ENZIMATIC SUPRARENALIAN. Creşterea este încetinită. DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT.

TRATAMENT. SINONIME: atrofie vilozilardprimitiva. se observă o întârziere a contracţiei unui ventricul în raport cu celălalt. printre care mai pot fi citate şi boala lui Tay-Sachs. BOALĂ PERIODICĂ. prin simptome. Un bloc de ramură se traduce printr-o încetinire sau chiar o întrerupere a conducţiei influxului nervos spre unul dintre cele două ventricule. Alterare a stării de sănătate transmisibilă descendenţilor prin gârneţi (celulele repro­ ducătoare) şi rezultând din mutaţia (modificarea patologică) a uneia sau mai multor gene. • Bolile specifice de organe sunt diverse: tiroidita lui Hashimoto. La sugar. Distrugerea globulelor roşii ale unui nou-născut cauzată de o incompatibilitate sangvină între mama sa şi el. BOALĂ ALBASTRĂ. EISENMENGER (sindrom al lui). intolerantă la gluten. sprue nostras. poliartrita reumatoidă şi dermatopolimiozita. BOALĂ HEMOLITICĂ A NOU-NĂSCUTULUI. se vorbeşte de o imunodeficienţă. răspunsul sistemului imunitar poate să se desfăşoare într-un mod anormal întorcându-se împotriva individului însuşi. biscuiţi. oboseală. printr-o prognoză şi printr-un tratament. Tratamentul majorităţii bolilor autoimune nu poate acţiona decât asupra simptomelor şi actualmente face apel. provocând o anemie. dar şi la şolduri. • FEBRĂ MEDITERANEANĂ FAMILIALĂ. secară şi orz). cardiopatie ischemică etc). BOALĂ CORONARIANĂ. deschise Ia culoare şi dezgustătoare. paloarea şi oboseala semnalând o anemie. . care se observă cel mai des la coloana vertebrală. trebuie să fie urmat toată viaţa. TRATAMENT. Dacă răspunsul sistemului imunitar este excesiv. Cauzele acestei boli sunt prost cunoscute. în principal. printr-o evoluţie. Alterare a sănătăţii unei fiinţe vii. luarea în greutate în câteva săptămâni. la genunchi etc. la umeri. la corticosteroizi şi la imunosupresoare. diabetul juvenil insulinodependent. precum şi. La adult. • Bolile nespecifice de organe aparţin grupului conectivitelor sau bolilor sistemice (de sistem) şi cuprind lupusul eritematos diseminat. mannosidoza şi mucolipidoza. Boală caracterizată prmtr-o agresare a organismului de către propriul său sistem imunitar. Cum acest influx electric are drept rol declanşarea contracţiei musculare cardiace. mai lentă. Boala celiacă afectează mai ales copiii. ->• CARDIOPATIE. Cardiopatie congenitală cianogenă. Boala hiperostozantă afectează cel mai des persoanele în vârstă. SINONIM: polichistoză a ficatului. Se ştie totuşi că o luare prelungită de vitamina A poate favoriza apariţia sa la subiecţii tineri. Boală având drept origine o disfuncţie a sistemului imunitar. BOALĂ HIPEROSTOZANTĂ. Orice boală se defineşte printr-o cauză. necesită câteva luni. Orice boală găsită cu o frecvenţă neobişnuită la membrii diferitelor generaţii ale aceleiaşi familii. la plasmafereze (schimburi plasmatice constând în extragerea substanţelor nedorite din sânge). BOALĂ FAMILIALĂ. Boala lui Gaucher este cea mai frecventă dintre bolile lizozomiale.r BOALA merg de o parte şi de alta a septului interventricular (mem­ brană musculară care separă ventriculele). BOALĂ CELIACĂ. prin semne clinice şi paraclinice. paste făinoase etc). -> EREDITATE. dar poate. dureri osoase (din cauza carenţei în vitamina D şi în calciu). BOALĂ IMUNITARĂ. Un bloc de ramură este adesea asociat unei cardiopatii (hipertrofie ventriculară. BOALĂ AUTOIMUNĂ. Tratamentul este dietetic: regim fără gluten. boala se evidenţiază progresiv sub forma de diaree cronică şi carenţe diverse. aspectul normal al electrocardiogramei evidenţiază întârzierea activării electrice a ventriculului a cărui ramură este blocată. excluzându-se făinile de grâu. dar aduce o ameliorare rapidă: reducerea diareei în decurs de câteva zile. simptomele apar la aproximativ 6 luni după introducerea glutenului în ali­ mentaţie: pierdere în greutate. pierdere în greutate. de secară şi de orz şi toate alimentele care le conţin (pâine. BOALĂ EREDITARĂ. BOALA. de asemenea. Când răspunsul sistemului imunitar este insuficient. Boală ereditară caracterizată printr-o atrofiere a vilozităţilor mucoasei intestinului subţire şi favorizată de absorbţia glutenului (proteină prezentă în grâu. anorexie. BOALĂ POLICHISTICA A FICATULUI. Boală ereditară rezultând din depunerea în lizozomi (mici rezervoare de enzime conţinute în celule) de molecule specifice nedistruse sau de germeni. SIMPTOME Şl SEMNE. scaune grăsoase. Tratamentul blocului de ramură este cel al cauzei care 1-a determinat. BOALĂ LIZOZOMIALĂ sau LIZOZOMALĂ. El nu are nici o manifestare clinică. constrângător. Acest regim. miastenia. tendoanele şi ligamentele). uneori. Boală ereditară a ficatului caracterizată prin prezenţa pe acest organ a mai multor chisturi. -+ INSUFICIENŢĂ CORO­ NARIANĂ. Tendinţă de a fabrica os în exces la nivelul entezei (zona unui os unde se insera muşchii. Creş­ terea din nou a vilozităţilor. să atingă subiecţii încă relativ tineri. în sfârşit. ea provoacă o reacţie de hipersensibilitate. El poate fi observat şi la pacienţii normali.

prezenţa de calculi în căile urinare. Omul se contaminează indirect. mult mai rar. sunt asociate adesea cu chisturi ale ficatului. către vârsta de şase luni. pielea (eczema) etc. Boală caracterizată prin transformarea (numită conversie) unei dereglări psihologice într-o dereglare somatică (organică). la antibiotice. porcii. Animalele intervin în două moduri diferite în trans­ miterea bolilor la om. SIDA. Dacă se reuşeşte convingerea subiecţilor care au avut contact cu un bolnav să fie examinaţi şi să fie îngrijiţi. Alterare a sănătăţii unei persoane consecutivă exercitării sau condiţiilor de exercitare a unor meserii. Chisturile. nu există simptome. o dată recunos­ cute. Boala poli­ chistică a rinichilor este mult mai gravă la copil decât la adult. Pentru a împiedica propagarea infecţiei. în majoritatea timpului. BOALĂ PSIHOSOMATICĂ. Nu există tratament specific al acestei boli. bovinele. compromiţând pe termen mai lung sau mai scurt buna lor funcţionare. zoonoza. . Formele cele mai grave sunt tratate cu antihistaminice şi corticosteroizi. Uneori. După 7 până la 10 zile apar manifestări cutanate (urticarie. bacteriene sau parazitare. în funcţie de agentul cauzal. boala nu necesită un tratament. Cele mai frecvente B. Prevenirea individuală se bazează. colită). singura speranţă. enurezie). fie indirect (înţepătură cu carcasa sau cu un os al unui animal mort). mai des. diabet). copilul. BOALĂ PROFESIONALĂ.S. în ţările dezvoltate. Bolile cu transmisie sexuală (B. boala este remarcată printr-o creştere în volum a ficatului. endocrin (hipertiroidie. Acestea debutează. în final. hemoragii digestive). deoarece în cazul copilului ea este asociată cu o fibroză hepatică (îngroşarea patologică a ţesutului hepatic). mai rar. SINONIM: boala veneriană. Grefa rinichi-ficat constituie singurul tratament eficace. O dată dispărute simptomele. transmise de către animale omului. Chisturile rinichilor. Tratamentul face apel mai ales.) asigură supravieţuirea unui agent infecţios (bacterie. BOLI TRANSMISE PRIN ANIMALE. Grefa renală constituie. o febră. în continuare. chiar şi mai târziu. genito-urinar (impotenţă. SINONIM: polichistoza renala. Boala poli­ chistică se poate declara încă de la naştere sau. Boala polichistică a rinichilor poate atinge adultul sau. tuberculoză pulmonară). BOLI TRANSMISE PRIN ANIMALE Boala polichistică a rinichilor adultului. altele se vindecă spontan în câteva zile. Masă de alimente mestecate-înmuiate şi aglutinate prin acţiunea salivei. > BOALĂ TRANSMISIBILĂ SEXUAL.• CONECTIVITĂ. condiloamele genitale. tratamentul este propus tuturor partenerilor sexuali recenţi ai bolnavului. de asemenea. herpesul genital. este necesară uneori o psihoterapie. prezenţa sângelui în urină şi mai ales hipertensiune arterială. antrenând o insuficienţă renală care necesită recurgerea la hemodializă. parazit sau virus). Boală infecţioasă care poate fi contractată sau transmisă în cursul raporturilor sexuale. unei luări de antibiotice.gata de a fi înghiţită. pe utilizarea prezervativului masculin. trichomonaza. caprele. fructele de mare etc. microscopice la naşterea individului. între 25 şi 30 ani: dureri lombare. fac obiectul unei protecţii legale. Multă vreme. Tratamentul unei boli psihosomatice trece mai întâi prin cel al tulburării fizice. de . cardiovascular (infarct al miocardului). zgârietură. aflată la originea a numeroase complicaţii (hipertensiune portală. îndeosebi.) afectează îndeosebi subiecţii care au numeroşi parteneri sexuali.S. TRATAMENT Şl PROGNOSTIC. Boala polichistică a rinichilor copilului. boala nu se manifestă prin nici un semn. volumul mare al chisturilor antrenează dureri sau un icter.83 în general. ftiriază pubiană. extinderea bolii poate fi încetinită. TRATAMENT. SINONIME: antropozoonoză. PREVENIRE. cresc progresiv în volum concomitent cu înain­ tarea în vârstă şi termină prin distrugerea ansamblului ţesutului renal funcţional. barbiturice sau hormoni. antiseptice şi antimicotice (fungicide). TRATAMENT. Boala serică este consecutivă unei injectări de ser sau. Ansamblu de manifestări alergice consecutive pătrunderii în organism a serului sau alergenelor medicamentoase. înţepătură). a dinţilor şi a limbii . BOALĂ SERICĂ. în unele cazuri rare.T. sunt efectuate teste pentru a verifica dacă pacientul mai este contagios. în general. dureri articulare. BOL ALIMENTAR. BOALĂ SISTEMICĂ. mici pete trandafirii cu o ridicătură inelară periferică). pri­ matele. chiar ale pancreasului. SINONIM: boala serului. numeroase şi multiple. Bolile virale. cărora pot să li se asocieze dureri abdominale cu greţuri şi vome. BOALĂ POLICHISTICĂ A RINICHILOR. păsările. antiinflamatoare. • Animalele rezervoare (micile rozătoare. bolile profesionale. de altfel. pe dimi­ nuarea numărului de parteneri sexuali şi. Boală ereditară caracterizată prin prezenţa a numeroase chisturi în cortexul (partea periferică) celor doi rinichi. este posibilă o atingere inflamatorie a glomerulilor renali. Bolile psihosomatice pot afecta toate aparatele orga­ nismului: sistemul digestiv (ulcer. sunt infecţiile cu chlamidia. boala venerica. infecţii urinare.T. respirator (astm. fie direct (muşcătură.

Această BOTULISM leziune total benignă dispare în câteva zile fără sechele. Zgomot produs de către alimentele lichide şi de către gazele pe care le degajă acestea în stomac sau în intestin în cursul digestiei. Aceşti spori secretă o toxină care inhibă secreţia de acetilcolină care intervine în transmisia influxului nervos. Ele colonizează uşor celulele ciliate ale arborelui respirator. nu necesită nici investigaţii. Concavitate fiziologică a tălpii piciorului. Intoxicaţie alimentară provocată de bacilul anaerob Gram pozitiv Closlridium botulinum. fără sechele. Tratamentul face apel la ablaţia chirurgicală a botriomicomului. Botriomicomul are aspectul unei leziuni supraînălţate. cu scopul de a elimina posibilitatea unei confuzii cu vreo formă de melanom. BOLTĂ PLANTARĂ. diplopie. legate între ele prin arti­ culaţii imobile numite suturi. pro­ vocând astfel paralizii în caz de ingerare a alimentelor care conţin toxina. boală destul de rară. Primele semne sunt adesea tulburările de vedere (paralizie. în cazurile cele mai marcate.85 Moluştele pot transmite diferite tipuri de boală. nici tratamente deosebite. pisici etc). în anumite cazuri. Ingerarea moluştelor care conţin un germene patogen (bacterie. cu o dificultate la înghiţire care poate presupune o . sângerândă la cel mai mic contact. Bolta plantară poate prezenta anomalii de curbură. Uneori au fost semnalate cazuri de botulism şi la consumatorii de conserve industriale (legume. parazit) este susceptibilă. Clostridium botulinum este prezent în sol. apropiată de boala lui Biermer. Tratamentul constă din administrarea unui medicament antihelmintic (niclosamid). Botriocefaloza. Simptomele ei sunt cele ale unei stări gripale (febră. Parte superioară a craniului formată din asamblarea mai multor oase plate (frontal. parietale. biban. Moluştele sunt totuşi şi indirect responsabile de alte boli parazitare. în ape şi în organismele multor animale şi produce spori care rezistă la fierbere şi la modalităţile de conservare (cu vin. mai rar printr-o formă particulară de anemie. de fapt. Tumefacţie formată de o efuziune de ser şi sânge la nivelul subcutan al pielii capului la nou-născut. provocând o infecţie bronşică. Bordelella pertussis (sau bacilul lui Bordet-Gengou) şi bordelella parapertussis sunt responsabile de tuşea convulsivă la om. BORBORIGM.) şi în mod excepţional omul. • Piciorul plai este. care poate atinge mai mulţi metri în lungime şi se dezvoltă în intestinul subţire al omului şi al altor mamifere (câini. cefalee). cu oţet sau prin afumare) utilizate în fabricarea conservelor în casă. se întâlneşte în ţările reci şi temperate. Boala debutează după câteva ore până la 5 zile după consumarea alimentului infectat. Bacterie dintr-un gen care cuprinde diferiţi cocobacili aerobi Gram negativi. Tumoră cutanată benignă. Ele sunt însoţite de o uscăciune intensă a gurii. virus. pielea capului. pseudoprezbiţie) şi o midriază (dilataţia anormală şi per­ sistentă a pupilei). Ea se vindecă spontan în câteva zile. caracterizat printr-o pră­ buşire a boitei plantare. Această zoonoză (boală a animalului transmisibilă la om) se manifestă prin dureri abdominale şi diaree. occipital. BOLTĂ CRANIANĂ. BOTRIOCEFALOZA. adesea de către un forceps sau de către o ventuză. BOTULISM. să provoace o boală infecţioasă. BORRELIOZĂ. temporale). câinele etc. Bosa serosangvină este consecinţa unei presiuni exercitate pe bolta craniană a copilului în timpul naşterii. roşie-zmeurie. picior. Bacteriile din genul Bordelella sunt bacili mici. care poate fi inexistentă. SiNONIM: mialgie epidemica. Boală parazitară a intestinului subţire datorată infestării cu botriocefalul Diphyllobothrium latum. • Piciorul scobit se traduce printr-o boltă plantară prea adâncită. talpa aşezându-se în întregime pe sol. Această boală se propagă prin mici epidemii. granulam telangieclazic. SIMPTOME ŞI SEMNE. Bordelella bronchiseptica afectează mai ales animalele (porcul. Infestarea se face prin ingerarea de peşti de lac sau de râu (ştiucă. păstrăv). frisoane. Borborigmele fac parte din procesul normal de digestie şi constituie un fenomen pe deplin benign. Botriocefalul este o tenie (vierme plat) din clasa cestodelor. în cazurile de imunodepresie. Infestarea se previne prin consumul peştelui suficient prelucrat termic. Tumora este analizată prin examen histologic. mai puţin frecvent prin ingerarea peştilor de mare. BORDETELLA. Boală infecţioasă contagioasă cauzată de virusul Coxackie B. BOSĂ SEROSANGVINĂ. peşte). SINONIME: barbarism. Tratamentul se limi­ tează la calmarea durerilor. BORNHOLM (boala lui). din cauza degradării progresive a hemoglobinei conţinute în bosa serosangvină. El apare de preferinţă pe mână. cu violente dureri musculare toracice. Ea poate contribui la agravarea icterului noului-născut sau la prelungirea duratei lui. -• LYME (boală a lui). ele contribuie la dezvoltarea paraziţilor servindu-le drept gazdă intermediară. BOTRIOMICOM. în general pediculată şi separată net de pielea normală printr-un şanţ. din contra. ghiorăit (popular). Examenul microscopic al scaunelor pune în evidenţă prezenţa ouălor de botriocefal. SINONIME: granulom piogenic.

imagerie prin rezonanţă magnetică).digitalice. Ea se încheie brusc cu o revenire imediată la frecvenţa cardiacă normală şi este urmată adesea de o criză poliurică (nevoia frecventă de a urina). mai puţin la unii sportivi. foarte rapidă (între 180 şi 200 pulsaţii/minut). Bradicardia rămâne fără consecinţe atunci când este moderată sau dacă se instalează progresiv. Tolerarea crizei este. o durere tora­ cică. la care se constată o hiperactivitate a sistemului nervos parasimpatic. Tratamentul acut al crizei face apel la manevrele care declanşează reflexul vagal şi la injectarea intravenoasă de acid adenozintrifosforic. Dacă ea este excesivă şi survine brusc. Principalele consecinţe sunt urmă­ toarele: epilepsie şi întârziere mintală. paralizie mus­ culară. este recomandată injectarea de ser antibotulinic. dar i se poate asocia o senzaţie de indispoziţie. bloc auriculoventricular) sau unor boli ca hipotiroidia sau infarctul de miocard. schimbarea poziţiei. PREVENIRE. indispoziţii sau de sincope. renale. Criza se întrerupe frecvent prin declanşarea unui reflex care stimulează nervul vag. Boala regresează în general lent. BRADICARDIE. media este de 70-80 pulsaţii pe minut. pe mucoasele genitale sau anale. BOURNEVILLE (scleroză tuberoasă a lui). implantarea unui stimulator cardiac (pacemaker). Tumoră de natură precanceroasă a pielii sau mucoaselor. TRATAMENT. de exemplu. insuficienţă renală etc). o gâfâială. O bradicardie sinusală. încetinitor al ritmului cardiac: 86 inspiraţie profundă. în general. BOWEN (boală a lui).BOUILLAUD angină. doar în epiderm (forma intraepitelială sau in situ). insuficienţă a funcţiei renale. la început. pulmonare şi digestive. Boala a putut fi asociată cu existenţa unor cancere visce­ rale profunde. Durata de viaţă este adesea redusă din cauza atingerii cerebrale şi renale. numeroase antiaritmice. încetinire a bătăilor inimii sub 60 pulsaţii/minut. Tratamentul este pur simptomatic şi im­ pune adesea spitalizarea cu supravegherea deglutiţiei. Aceasta se bazează pe respectarea scrupu­ loasă a regulilor de pregătire alimentară şi de tăiere a ani­ malelor. tulburări cardiace. SINONIM: epiloia. cu scopul de a detecta alte eventuale tumori. în general. Boală de origine ereditară ce afectează pielea şi sistemul nervos. O bradicardie datorată unui bloc auriculoventricular nece­ sită. putând să se transforme într-un veritabil epiteliom spinocelular (formă de cancer cutanat). poate fi prescris un tratament preventiv antiaritmic. EVOLUŢIE. în continuare. căutarea acestor semne este com­ pletată prin radiologia creierului (scanografie. poate fi responsabilă de astenie. iar criza poate recidiva după intervale foarte variate. rotunjite. Perioada de accelerare poate dura de la câteva minute la mai multe ore. rotunjite şi uşor supraînălţate (la bărbat). TRATAMENT. de la 60 la 100 pulsaţii/minut. în stabilirea diagnosticului. Boala se caracterizează prin malformaţii şi tumori. . SINONIM: tahicardie paroxistica supraventriculară. Tumora formează pe piele una sau mai multe plăci roz-cenuşii. Tahicardie paroxistică cu debut şi final brusc. chiar moartea subită. Tratamentul nu se adresează decât simptomelor (epilep­ sie. Ea face parte dintre tulburările de ritm întâlnite în hipertiroidie. respiraţiei şi stării cardiace. -• REUMATISM ARTICULAR ACUT. deoarece distruge toxina. ingerarea unui aliment sau a unei băuturi. poate fi îngrijită prin administrarea de derivaţi atropinici. dar de o manieră foarte variabilă în funcţie de severitatea bolii. BOUILLAUD (boală a lui). Boala lui Bowen este o varietate de carcinom epidermic ce se dezvoltă. la majoritatea subiecţilor. Ritmul cardiac normal variază. BOUVERET (boală a lui). Aceste leziuni se întind lent. CAUZE. unii inhibitori calcici. SIMPTOME ŞI SEMNE. Conservele dubioase (capacul bombat. de obicei. Unele cazuri sunt legate de existenţa anormală a unei căi suplimentare a ţesutului nodal (ţesut care asigură conducţia nervoasă a inimii). mai ales cerebrale şi cutanate. O bradicardie poate fi sinusală. Boala lui Bouveret se poate declanşa la un subiect cu inima normală sau poate fi asociată unei cardiopatii. O bradicardie patologică se asociază adesea unor tulburări ale conducţiei influxului electric prin inimă (disfuncţie sinusală. provocând o deviere a influxului nervos. Pot apărea forme grave: encefalită. precum şi de toleranţa clinică. bună. miros suspect) trebuie să fie aruncate şi neconsumate. TRATAMENT. iar tratamentul pe distru­ gerea definitivă a leziunilor prin criochirurgie. compresia globilor oculari. Sterilizarea conservelor timp de o oră şi jumătate la 120°C este o măsură de igienă eficace. Ea nu este sistematic patologică şi se observă la atleţii şi la sportivii bine antrenaţi. adică datorată unei încetiniri a activităţii electrice a nodului sinusal (stimulatorul fiziologic al inimii). în câteva săptămâni. prin laser sau prin ablaţie chirurgicală. chiar o scădere a tensiunii arteriale. Boala lui Bouveret se traduce printr-o accelerare cardiacă bruscă. Diagnosticarea bolii lui Bowen se face pe baza exame­ nului microscopic al unui prelevat. Bradicardia mai poate fi datorată şi acţiunii unor medi­ camente cronotrope negative (care încetinesc frecvenţa cardiacă): betablocante.cu suprafaţă neregulată. la persoanele în vârstă şi la subiecţii vagotonici. dar şi oculare. cardiace. electrocardiograma arată un ritm foarte regulat. mici excrescenţe sau pete decolorate pe piele. ea formează pete roşii. cenuşii şi albicioase (la femeie). Depinde de mecanismul responsabil de bradicardie ca şi de caracterul ei patologic sau nu.

prezenţă a unui corp străin. Parte a membrului superior cuprinsă între umăr şi cot. în aceste ultime două cazuri. zinc sau zirconiu. Anomalia poate fi localizată (picioare) sau generalizată (plicile corpului). în trahee şi plămâni). Se pot distinge inflamaţia acută sau cronică a mucoasei bronhice (bronşita). Adesea.87 BRAILLE (alfabet). uneori inexistente. Brânzeturile cu pastă fiartă sunt cele mai grase. Ele împart astfel două regiuni numite loji. Tumoră benignă sau malignă situată în căile aeriene din dedesubtul glotei (adică în bronhii. BROMIDROZĂ sau BROMHIDROZĂ. Conţinutul lor în apă variază între 35 şi 80%. Brânzeturile cu pastă moale sunt contraindicate la subiecţii care fac tratament cu inhibitori de monoaminoxidază (I. Bronhiile pot să con­ stituie. pornite din aponevroza brahială. dar şi cele mai bogate în calciu. Tratamentul. Produs lactat obţinut prin coagularea laptelui sub acţiunea cheagului şi/sau a fermenţilor lactici şi care a fost scurs de zer. Chist caracterizat printr-o cavitate rotundă sau ovală bine limitată. cel mai des localizat pe bronhiile principale sau pe bronhiile lobare. O intervenţie chirurgicală restabileşte un circuit intestinal normal. este recomandat să se limiteze consumul de brânzeturi (din cauza conţinutului bogat în lipide. în cavitatea peritoneală. B6 şi B9 sub acţiunea mucegaiurilor. Ele au un conţinut variabil de lipide şi de sodiu. Conduct cilindric ce asigură transportul aeru­ lui între trahee şi alveolele pulmonare. Ele sunt căptuşite cu o mucoasă acoperită cu cili (servind la evacuarea pulberilor în exterior) şi de glande. apoi în ramificaţii din ce în ce mai mici înainte de a se termina în bronhiole sau bronşiole. a rânced sau a mucegai. flebitâ) se observă mult mai rar la membrul superior decât la membrul inferior. de asemenea. şi prognosticul depind direct de natura tumorii. chist hronhopulmonar. SINONIME: chist bronhogenic. PATOLOGIE. Sudoarea este de abundenţă normală. cele două bronhii principale (dreaptă şi stângă) se subîmpart. BRONHIILOR Tratamentul constă dintr-o igienă riguroasă şi aplicarea de deodorante pe bază de aluminiu. Bolile bronhiilor constituie afecţiuni de o gravitate variabilă după locul şi întinderea leziunilor şi după efectul lor asupra ventilaţiei pulmonare. BRONHIE. BRONHIILOR (chist al). în bronhii lobare. Brânzeturile sunt alimente de o mare diversitate. în regimurile de slăbire. ruptura tendonului bicepsului. care permite să se facă o prelevare. sediul unui cancer. Principalele simptome clinice sunt foarte variabile. . Pornite din trahee.M.A. Procentajul de materii grase indicat pe ambalaj este calculat pe reziduul uscat al produsului. dar. leziunea nervului radial. Tumorile bronhiilor pot antrena o tuse. a serozităţilor sau a sângelui. pe bronhoscopie. Scheletul braţului este constituit din humerus. Emisia unei transpiraţii cu miros fetid. una anterioară. Ele nu constituie în mod necesar un factor de tulburări. Acest sistem de scriere şi de citire a fost pus la punct de către Louis Braille (1809-1852). Bandă de ţesut conjunctiv fibros care uneşte în mod anormal două organe sau dezvoltată la nivelul unei cavităţi seroase. diagnosticul se bazează. Bronhiile au o armătură fibrocartilaginoasă şi musculoasă care le fac semirigide. chiar o hemo­ ptizie (expectoraţie a sângelui care provine din căile aeriene). de asemenea. prin extensie. obliterarea localizată (tumoră. dar toate au comună bogăţia lor în proteine şi în calciu. dar o răsucire a unei anse intestinale în jurul blidelor (volvulus) poate provoca o ocluzie intestinală acută. O parte din vitaminele hidrosolubile dispare în timpul scurgerii brânzei. externă şi internă. BRONHOPULMONAR (cancer). Scriere în relief pentru uzul nevăză­ torilor. este uneori sursă a unui handicap social. Dacă radiologia serveşte vizualizării tumorii şi posi­ bilelor ei consecinţe pulmonare. cu expectoraţie purulentă sau chiar cu hemoptizie (expectorarea de sânge provenind din căile aeriene).O. o dispnee (dificultate respiratorie). BRIDA. B3. dilatarea bronhiilor (broşiectazia) şi bolile cartilagiului bronhie (diskinezia traheobronşică). PATOLOGIE. dar se produce o îmbogăţire în vitaminele B2. alta posterioară. Ele au un perete subţire şi neregulat. în principal. stenoză) sau difuză (bronhospasmul) conductului bronhie. BRAŢ. de unde se despart două membrane intermusculare. a unor boli infecţioase ale copilului şi adultului tânăr. amplasat cel mai des în bronhiile lobului superior al plămânului.). BRONHIILOR (tumoră a). Atingerile vasculare (arterită. iar studierea la microscop a prelevatului va da informaţii privind natura ţesuturilor în cauză şi caracterul benign sau malign (susceptibil să invadeze ţesuturile încon­ jurătoare şi de a se răspândi în altă parte în corp prin metastaze) al tumorii. Ansamblul formează arborele bronhie sau bronşic. medicul nu descoperă exis­ tenţa lor decât cu ocazia unor radiografii sistematice. Patologia braţului este esenţialmente trau­ matică: fractura de humerus. adesea chirurgical. dar miro­ sul ei. -• BRONHIOLO-ALVEOLAR (cancer). Citirea se face prin atingerea semnelor constituite de puncte în relief. BRÂNZĂ. Bridele peritoneale sunt formaţiuni consecutive unei inflamaţii sau prezenţei. şi deci în calorii). Vitamina A se găseşte din abundenţă în brânzeturile grase. Majoritatea tumorilor bronhiilor este constituită din cancerele bronhice. în fiecare plămân. Bromidroza este datorată unei disfuncţii a glandelor sudoripare. ablaţia chirurgicală poate să se dovedească necesară. Chisturile bronhiilor sunt congenitale.

în funcţie de mărimea celulelor lor. TRATAMENT ŞI DIAGNOSTIC. pentru a determina care este germenele în cauză. precum şi un sindrom paraneoplazic (îndeosebi sindromul lui Schwartz-Barter. 25% pot beneficia de o eradicare completă a cancerului. prin fibroscopie bronsică) sau de celule canceroase (prin ana­ liza scuipatului) permit confirmarea diagnosticului. şuierături respiratorii. în unele cazuri. După o evoluţie locoregională. Substanţă care provoacă o bronhodilataţie (creştere a diametrului bronhiilor) şi dimi­ nuează jena respiratorie din cursul astmului şi a bronşitei cronice. alveolelor pulmonare şi/sau a interstiţiului pulmonar. medicul poate cere o radiografie pulmonară. Un tratament cu anti­ biotice este. Dilatatie bronhică (bronsică) situată dedesubtul unei îngustări consecutive unei tumori sau unei inflamaţii (infecţie banală. BRONHOPNEUMONIE. nichelul. eficace în 48 ore şi majoritatea bolnavilor se vindecă total în două săptămâni. acestea dau rezultate mediocre. Se deosebesc două categorii de cancere bronhopulmo­ nare primitive. apar uneori dilataţii ale venelor superficiale ale toracelui şi un edem al bazei gâtului în caz de compresie a venei cave superioare. Printre aceştia. în comunicare cu o bronhie. Este de dorit ca ea să fie asociată cu o radioterapie a toracelui în cazul formelor localizate. ablaţia putând fi făcută pentru un segment de lob. lupta împotriva tabagismului şi măsurile de protecţie profesională. chiar o fibroscopie bronsică. în principal. se poate practica şi un examen al scuipatului. chiar în afara lui (metastaze). Dar radio­ grafia lor nu redevine normală decât după patru săptămâni BRONHOPULMONAR (cancer). tuberculoză. Unele substanţe naturale ale organismului sunt bronhodilatatoare. Descoperirea unui cancer bronhopuimonar primitiv are loc. Tabagismul este cauza principală a cancerelor bronhopulmonare primitive. Chiar o expunere 88 pasivă la fumul de tutun are efecte cancerigene: pentru un nefumător care trăieşte printre mari fumători. BRONHOCONSTRICTOR. în general. EVOLUŢIE. hidrocarburile) constituie un alt factor de risc. Obţinerea de ţesuturi (prin biopsie. La capătul acestui bilanţ. Diagnosticul este funda­ mentat pe asocierea unei febre adesea ridicate (39 sau 40°C). Pneumonie caracterizată printr-o infecţie mai mult sau mai puţin întinsă a bronşiolelor. Bronhopneumonia. cauzat de secreţia anormală de hormon antidiuretic de către tumora malignă). Ea survine cel mai des la copiii mici şi la subiecţii în vârstă sau debilitaţi fiziologic. indife­ rent de cauza sa. Radioterapia nu opreşte extinderea tumorii decât într-un foarte mic număr de cazuri. deranjând respiraţia şi putând să sfârşească printr-o criză de astm. Aceste cancere se manifestă prin semne respiratorii (tuse persistentă. Orice afecţiune a bronhiilor. Examen radiografie al bronhiilor. profesională sau nu. Ea cuprinde. DIAGNOSTIC. SINONIM: bronhografie cu lipiodol. realizată. streptococ). Mediul (nu poluarea atmosferică ci o expunere. cancerele bronhopulmonare primitive pot antrena metastaze extratoracice. este una dintre afecţiunile extrem de frecvente. cromul.BRONHOCEL BRONHOCEL 1. cazeum sau mucus. BRONHOGRAFIE. cu ocazia unui examen radio­ logie prescris din cauza simptomelor descrise anterior. Cancerele bronhopulmonare sunt cancere bronşice. şi de starea funcţiei respiratorii a subiectului. cu simptome ca tuşea şi expectoraţia. Manifestările lor sunt asemănătoare cu cele ale cancerelor „nu cu celule mici". Originea unei bronhopneumonii este infecţioasă. TRATAMENT • Tratamentul cancerelor „nu cu celule mici" depinde de întinderea lor în torace. cărora li se asociază mai târziu o alterare a stării generale a subiectului. adenocarcinoamele (20%) şi cancerele nediferenţiate cu celule mari (15%). abces al plămânului. Tumoră a gâtului. în ce priveşte chimioterapiile. BRONHODILATATOR. BRONHOPATIE. Cancer dezvoltat pe seama ţesuturilor bronhiilor şi plămânilor. Cancerul bronhopuimonar primitiv. la radiaţii ionizante sau la anumite materiale ca amiantul. hepatice şi cerebrale. SIMPTOME ŞI DIAGNOSTIC. Substanţă care provoacă o bronhoconstricţie (diminuare a diametrului bronhiilor). dureri toracice. Este cancerul cel mai frecvent din lume. 2. • Cancerele cu celule mici cu mare potenţial metastazant şi cu invadare mediastinală precoce sunt deosebit de grave. ca adrenalina. virală (rujeolă) şi une­ ori micologică (aspergillus). CAUZE. gâfâială. Pentru a-1 confirma. dintre care cele mai frecvente sunt cele osoase. un lob întreg (lobectomie) sau un plămân întreg (pneumonectomie). doar 30% dintre bolnavi sunt operabili. Din cauza volumului tumorilor şi a proliferării lor. . în general. PREVENIRE. bacteriană (pneumococ. • Tratamentul cancerelor cu celule mici se bazează pe chimioterapia de asociere (făcând apel la mai multe medi­ camente). cel mai adesea congenitală. singurele cancere dezvoltate cu adevărat plecând de la ţesutul pulmonar fiind cancerul bronhiolo-alveolar şi can­ cerele secundare. riscul de apariţie a unui cancer bronhopuimonar primitiv este mai mare cu 35% decât riscul prezentat pentru un nefumător neexpus fumului de tutun. • Cancerele zise „nu cu celule mici" grupează tumorile epidermoide (45%). cancer) şi umplută de puroi. pleurezie purulentă). în general. cel mai curent numită congestie pulmonară. expectoraţie sangvinolentă.

Din cauza bogatei vascularizări a plămânului. uneori prin gură. Bronhoscopia este un examen nedureros. numiţi alveole. Bronşiectazia există sub două forme diferite: boala bronşiectazică. Ramură de divizare a unei bronhii în interiorul plămânului. BRONŞIOLITĂ. Instrumentele adaptabile acestui aparat permit practicarea unor tipuri diferite de intervenţie. sever. permite observarea directă a stării mucoasei bronşice. corp străin în arborele bronşic etc. în general. ea se propagă pe cale aeriană: conta­ minarea se face prin scurgerea nazală şi prin picăturile emise în momentul tusei. situat cel mai des la sân. De asemenea. Sindromul bronşiectazic localizat. Aceasta se instalează în decursul unei agresiuni infecţioase acute (tuse convulsivă. Spre deosebire de boala bronşiectazică. cel mai des. Bronşiolită. şi sindromul bronşiectazic. Explorările funcţionale respiratorii (măsurarea volumelor şi debitelor inspirate şi expirate) ajută diagnosticarea şi permit să se aprecieze gravitatea bolii. sindromul bronşi­ ectazic poate fi tratat chirurgical dacă bronşiectazia este handicapantă şi dacă kineziterapia se dovedeşte ineficace. bronşiolitele sunt frecvente în mediu spitalicesc şi în creşe. La radiografie. întrucâtva deranjant. cu ajutorul laserului sau prin crioterapie. Simptomele lor sunt aceleaşi cu cele ale cancerelor bronhopulmonare primitive. prin epidemii mai ales de iarnă. mult mai des celor pulmonare şi bronşice. expiraţie prelungită şi şuierătoare. eliminând o BRONŞIOLITĂ expectoraţie cronică purulentă. punerea unei sonde de intubaţie etc. care survine adesea după o rinofaringită. Prognosticul lor este. Boala bronşiectazică. BRONHOSPASM. Este vorba de o sechelă a unei agresiuni bronhopulmonare severe. periere. prin hemoptizii (scuipat cu sânge). Bronhoscopul. aspiraţie etc). o tuse uscată în caz de prezenţă a unui corp străin. SIMPTOME ŞI DIAGNOSTIC. SINONIM: endoscopie bronşică. o recrudescenţă a expectoraţiei şi. Diagnosticul este confirmat de aspectul bronhiilor pe radiografii şi mai ales la scanografie. De origine virală (în principal. O bronşiolită survine mai ales la copiii sub vârsta de 2 ani. fie. o expectoraţie purulentă în caz de abces şi hemoptizii uneori abundente. Inflamaţie acută a bronşiolelor evo­ luând spre o decompensare respiratorie. cu precădere dimineaţa şi în poziţie culcată. Hipersecreţia . printr-o nară. Cauza sa cea mai frecventă este astmul. dar localizate: tuberculoza. Examenul durează în medie între 10 şi 20 minute. de-a curmezişul pereţilor prin care se efectuează schimburile gazoase cu sângele. Bronşiolele (mai întâi bronşiolele terminale. uneori şi prin mâinile personalului din colectivităţi (infecţii nozocomiale). Creştere patologică a secreţiei de mucus a bronhiilor. în principal prelevări locale (biopsie. în general. aspirarea secreţiilor care deranjează respiraţia. provenind fie pe calea sangvină. localizat. fie rigid (tub optic înzestrat cu un sistem de iluminare). în mod excepţional. Ea se practică de preferinţă pe nemâncate. Bronho­ scopul este introdus. fie pe cea limfatică. care se traduce printr-o expectoraţie în mod normal abundentă. Evoluţia bolii bronşiectazice este cronică. BRONHOREE. uneori favorizată de o boală generală (mucoviscidioză. suplu (fibroscop format din fibre optice care transportă lumina).) sau cronice. tratamentul poate fi chirurgical. educarea tusei. SINONIM: dilatare a bronhiilor. Simptomul principal al bolii bronşiectazice este tuşea. scobirea toracelui la inspiraţie. Contracţie spasmodică a muşchilor netezi ai peretelui bronhiilor. De asemenea. BRONŞIECTAZIE. difuză.89 Cancerele bronhopulmonare secundare. Creştere permanentă şi ireversibilă a calibrului bronhiilor. aceste cancere sunt foarte frecvente. Ele se datoresc metastazelor. expectoraţia dirijată (ajutarea unei expectoraţii eficace cu minimum de eforturi). abcesul pulmonar. la tubul digestiv. BRONŞIOLĂ. în mod obişnuit sub anestezie generală. BRONHOSCOPIE. Tratamentul se limitează la kineziterapie respiratorie: drenaj postural (subiectul este aşezat într-o poziţie care uşurează expectoraţia). Explorare a traheei şi bronhiilor cu ajutorul unui bronhoscop. Bronhospasmul antrenează o îngustare temporară a bronhiilor şi deci o reducere a debitului de aer care le traver­ sează. provocând fie o şuierătură la expiraţie. se traduce printr-o dificultate respiratorie: creşterea frecvenţei respiratorii (polipnee). Tratamentul lor depinde mai ales de natura cancerului primitiv. dar nepericulos. adesea. raluri în rafale (atestând o bronhoalveolită asociată) şi uneori o accelerare a ritmului cardiac sunt simptome suplimentare. Puseele de infecţie sunt frecvente şi se manifestă prin febră. la rinichi sau la bronhii. dezobstruarea. a unei bronhii astupate de o tumoră. de la un cancer primitiv al cărui sediu este variabil. apoi bronşiolele respiratorii) se termină în mici saci în formă de ciorchine de strugure. începând cel mai des în copilărie. fie o tuse. deficit imunitar etc). provocată de virusul respiratoriu sinciţial). Antibioticele nu servesc decât la jugularea puseelor infecţioase. rujeolă etc. Sindromul bronşiectazic localizat se manifestă printr-o dispnee (jenă respiratorie) mai mult sau mai puţin impor­ tantă. bronhoscopia poate să aibă un rol tera­ peutic: extragerea corpilor străini inhalaţi (adesea la copil). O tuse iritativă. cancerele bronhopulmonare secundare pot îmbrăca aspecte foarte diverse.

expec­ toraţii (scuipat) şi o febră a cărei manifestare variază după virusul în cauză. Cauza sa rămâne necunoscută. şi devine invalidantă. în plus. una dintre afecţiunile respiratorii cele mai frecvente. în general. poate fi administrat oxigen la domiciliu. Bronşita acută. Complicaţiile. După un timp. care este uşor de recunoscut radiologie prin opacitatea sistematizată (bine limitată la un lob sau la un segment pulmonar). care antrenează o hipertensiune arterială pulmonară marcată printr-o gâfâială. pe supravegherea şi tratamentul antibiotic precoce şi sistematic la fiecare nouă infecţie bronşică. EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT. . apariţia unui astm la copiii care au avut o bronşiolita ar fi posibilă. răguşeală. precum şi de o alimentaţie prin sondă gastrică sau pe cale intravenoasă. bronhodilatatoarele sunt pre­ scrise. episoadele pot să se repete din cauza unei imunităţi de scurtă durată faţă de virus. BROŞAJ. bătrân). este forma pneumonică (atingerea acută a unui întreg lob pulmonar). deoarece se dez­ voltă plecând de Ia celulele terminaţiilor arborelui respirator (bronşiole şi alveole). un refuz de a se alimenta. însoţită uneori de o expectoraţie abundentă. După mai mulţi ani. Bronşita cronică se caracterizează printr-o hipersecreţie bronşică permanentă sau recidivantă. analeptice). localizată la periferia plămânilor. Copilul poate fi spitalizat pentru a beneficia de un aport de oxigen sau de o asistenţă respi­ ratorie. Inflamaţie a bronhiilor. sau în inhalaţii. acută sau cronică. traducându-se printr-o tuse umedă şi prin expectoraţii. cu excepţia formelor grave. se bazează pe încetarea fumatului. dar care nu depăşeşte 39°C. TRATAMENT ŞI PROGNOZĂ. care căptuşeşte faţa internă a alveolelor fără să le distrugă arhitectura. Se vorbeşte de bronşită cronică atunci când perioadele de tuse şi de expectoraţie durează mai mult de 3 luni consecutiv şi se întind pe cel puţin doi ani. Tratamentul poate fi efectuat la domiciliu. o agitaţie. Uneori. Un sugar poate deci să facă 2-3 bronşiolite pe an. pe kineziterapia respiratorie. în acest caz. în care copilul trebuie să fie spitalizat. Prevenirea constă în lupta individuală şi colectivă împotriva tabagismului şi a poluării. radioterapie. sunt excepţionale. Mai caracteristică. evoluţia poate să se îndrepte şi spre o suprainfecţie bacteriană. trebuie să fie confirmat prin radiografie pulmonară. febra este moderată. este consecinţa unei infecţii virale a bronhiilor (bronşită) sau a bronşiolelor (bronşiolita). chimioterapie) sunt inutile. Diagnosticul se stabileşte doar prin auscultaţie. cancerul bronşiolo-alveolar nu repre­ zintă decât 3% dintre cancerele bronhopulmonare primitive. tulburări de cunoştinţă. expectoraţia devenind atunci purulentă (groasă. mai ales în familiile care prezintă un teren alergic. există un risc de apariţie a cancerului bronhopulmonar. Pentru a evita o suprainfecţie bacteriană poate fi util un tratament cu antibiotic. în formele cele mai serioase. După ablaţie. şi survine mai ales iarna. Bronşiolita evoluează. BRONŞITA. Tratamentul ideal este atunci cel chirurgical. BRONŞIOLO-ALVEOLAR (cancer). anali­ zele sângelui şi explorarea funcţională respiratorie. care variază după gravitatea bolii. pot fi prescrise unele examene: radiografia toracică. fluidifiante ale secreţiilor. 90 Cu apariţie bruscă şi de durată scurtă. Mai intervin şi alţi factori: poluarea atmosferică (uneori legată de locul de muncă) şi infecţiile repetate. tratamentele clasice (chirurgie. de obicei. Bronşita acută. gălbuie sau verzuie). Ea poate să se manifeste atunci printr-o cianoză care indică o diminuare a concentraţiei în oxigen a sângelui. Antibioticele sunt indicate în caz de suprainfecţie şi la subiecţii fragili. Diagnosticul. Boala este mai gravă la copiii sub 3 luni şi în caz de antecedente de prematuritate sau de hipotrofie. în plus. prognoza este destul de bună. există un risc de insuficienţă respiratorie la subiecţii fragili (sugar. Totuşi. Semnele clinice sunt o tuse în accese. Bronşita cronică evoluează spre insuficienţa respiratorie cronică şi spre enfizem (distensia şi distrugerea alveolelor pulmonare). în mod temporar sau definitiv.BRONŞIOLO-ALVEOLAR mucusului bronşic favorizează stânjenirea căilor respiratorii. dar mai rară. un edem al membrelor inferioare. Bronşita cronică. bronşita este favo­ rizată de tabagism şi de poluarea atmosferică. Tratamentul unei bronşite acute se efectuează doar pentru îndepărtarea simptomelor: medicamente împotriva infecţiei şi excesului de secreţii bronşice. o cianoză. Simptomele pot dispărea spontan în mai puţin de două săptămâni. Diagnosticarea nu necesită examene suplimentare. Cel mai des se prezintă sub aspectul unei tumori rotunde unice. Cancer pulmo­ nar deosebit. în câteva zile şi se vindecă fără sechele. jena respiratorie la efort persistă şi în repaus. pe administrarea de medicamente (bronhodilatatoare. SINONIM: cancer alveolar. Fumatul joacă un rol important în această boală: frecvenţa bronşitei cronice la nefumători este de ordinul a 8%. Procedeu de osteosinteză care utilizează broşe (tije metalice) pentru a menţine fragmentele osoase ale unei fracturi. o bătaie a nărilor dezvăluind o insuficienţă respiratorie. Singurul „cancer de plămân" veritabil. Totuşi. administrate pe cale orală sau rectală. în timp ce ea atinge 50% la subiecţii care fumează mai mult de 20 ţigări pe zi. evocat de simptome şi prin auscultare. Tratamentul antiviral este rezervat formelor severe când există un teren cu risc (boală cardiopulmonară). destinată să dezobstrueze căile aeriene superioare. dar evoluţia este atunci destul de lentă şi metastazele extratoracice sunt rare. Uneori. EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT. ca o pneumonie sau o pleurezie. Tratamentul. Tratamentul se bazează pe kineziterapie respiratorie.

frigul (degerătură) sau prin contactul cu substanţe chimice caustice. ca şi alte boli der­ matologice: pemfigus vulgar. Unele medicamente neuroleptice pot fi utilizate dacă sunt contraindicaţi hormonii. unele eriteme polimorfe. ceea ce face diagnosti­ carea mai dificilă. ele sunt consecutive unei diminuări a producţiei de estrogeni în timpul menopauzei. Boala se declară printr-o febră prelungită. Uneori. acoperindu-se eventual de o crustă. toxidermia (reacţia alergică ce poate fi datorată unor numeroase medicamente. însoţită de transpiraţii şi de dureri difuze. provocând o sensibilitate la schimbările de temperatură şi la alimentele acide. osteoarticulare. O bulă poate fi simptomul unei boli grave. broşajul poate fi utilizat ca mijloc de contenţie temporară a unei fracturi înaintea instalării unei plăci. DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. SINONIME: febră de Malta. Tratamentul trebuie să fie urmat timp de două luni. aminozide) sunt utilizate în asociere. Diagnosticul se bazează. Alte bule constituie expresia unor anomalii numite dermatoze buloase. broşele au atunci funcţia de a menţine fragmentele osoase pe loc şi a facilita astfel osteosinteza. Tratamentul constă în administrarea de sedative atunci când tensiunea nervoasă este prea puternică. Bolile buloase ereditare. Bruceloza este tratată prin administrarea de antibiotice. Bolile buloase întinse au uneori o progno­ ză severă. mai ales endocarditei. să aibă o cauză locală prin existenţa unor contacte nearmonioase ale dinţilor unii cu alţii. BRUXISM. Tratamentul bulelor. Tratamentul bufeurilor de căldură consecutive meno­ pauzei sau castrării chirurgicale se bazează pe hormonoterapia substitutivă. începând cu faza acută. dermatita herpetiformă. prin caprine (Brucella melitensis) sau prin porcine (Brucella abortus suiş). SINONIM: bruxomanie. Mişcări repetate şi inconştiente de scrâşnire a dinţilor. în restaurarea BULA DERMATOLOGICA şi echilibrarea suprafeţelor dentare şi. gât şi torace. Senzaţie de căldură subită şi trecătoare (care nu durează decât 1-2 minute) resimţită pe faţă. uneori şi manifestărilor septicemice. căldura (arsură). Un bubon se dezvoltă îndeosebi în regiunea inghinală. Formele cronice ale bolii. SIMPTOME ŞI DIAGNOSTIC. porfiriile congenitale.> BOALĂ TRANSMISIBILĂ SEXUAL. Cel mai des. care e foarte mică. evoluând spre supuraţie. purtarea de către subiect a unei proteze protectoare în timpul nopţii. Ele au origini variabile: fotodermatoza (sensibilitatea exa­ gerată la lumină). la începutul bolii. CAUZE. Bruxismul este. care impune un tratament în reanimare. Bruceloza este o antropozoonoză larg răspândită. un tic nervos datorat unei stări de tensiune emoţională sau de stres. barbituricele. Se poate recurge la o desensibilizare prin injectare de antigene. . Ridicătură cutanată rotundă. una dintre formele ei fiind sin­ dromul lui Lyell). uneori. B. Se întâmplă. febră ondulantă. în unele cazuri. BRUCELOZA. transmisă omu­ lui de către animale. şi de pustulă. SIMTPOME Şl SEMNE. care conţine puroi. melitococie. însoţită de transpiraţii şi de frisoane. SINONIM: flictenă. epidermoliza buloasă. de ase­ menea.91 INDICAŢII. aspirina etc. de asemenea. iar intensitatea lor variabilă. Ea este fragilă şi ruperea ei nu lasă decât o eroziune a pielii. în particular cele care comportă focare osteoarticulare.ondu­ lantă (de intensitate variabilă). Bufeurile de căldură constituie întotdeauna semnele unei modificări a activităţii hormonale. . depinde de cauza lor. pe punerea în evidenţă a germenelui prin hemocultură (cultura biologică a sângelui prelevat de la bolnav). Această febră se asociază diverselor mani­ festări neuromeningeene. BULĂ DERMATOLOGICĂ. la corticoterapie. BUFEU DE CĂLDURĂ. chiar la psihoterapie atunci când simptomele invocate sunt amplificate de o notă subiectivă („ramolisment brucelos"). apoi pe serodiagnosticul lui Wright sau pe intradermoreacţia lui Burnet. Unele bule sunt provocate de agenţi fizici precum frecarea (băşică). chinolone. pot să se manifeste din copilărie: incontinentia pigmenţi. sunt dificil de îngrijit. pemfigoida buloasă. Bula se deosebeşte de veziculă. mai ales în regiunile mediteraneene. eficace atunci când două sau trei produse (cicline. pe cale cutanată (la crescătorii de animale) sau digestivă (consumul de lapte crud sau de brânzeturi proaspete contaminate). Incubaţia poate dura mai multe săptămâni. •• BUBON. ca de exemplu sindromul lui Lyell. Boală infecţioasă cauzată de o bacterie aerobă Gram negativă din genul Brucella. Broşajul este utilizat adesea în repararea oaselor de mărime mică (mână. Bruxismul poate determina o uzură importantă a dinţilor. poate ocaziona o obo­ seală musculară la nivelul maxilarului şi al cefei. Bufeurile sunt favorizate de emoţii şi de schimbările temperaturii exteri­ oare. de obicei. de origine bacteriană. hepatice sau genitale.S. picior şi deget) şi pentru menţinerea reducerii fracturilor extremităţii inferioare a radiusului (încheietura mâinii). poate lua la debutul său aspectul unei bule. Impetigo. precum sulfamidele. foarte variabil. Ea este transmisă prin bovine (Brucella abortus bovis). rare. EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT.T. umplută cu o serozitate care conţine sau nu sânge. ele survin după o histerectomie totală cu castrare (ablaţia ambelor ovare). Apariţia lor este imprevizibilă şi incontrolabilă. de mărime mare. Inflamaţie a ganglionilor limfatici.

în general. poate ceva mai frecvent la fete. Doar biopsia tumorii permite identificarea unui limfom al lui Burkitt. BURIC. pacientul şi medicul cooperează cu scopul de a stabili noi deprinderi alimentare. unde reprezintă cea mai frecventă dintre tumorile copilului. în cazurile cele mai grave. în plus. CAUZE. SINONIM: hiperfagie. o variantă a unei alte tulburări ale conduitelor alimentare. apoi diseminarea în ganglioni şi. în ultimii cincisprezece ani. iar anorexicilor le este strict interzis un regim. Frecvenţa sa rămâne încă imprecisă. cum este cazul la subiecţii care au poftă de alimente cu puternică încărcătură afectivă şi simbolică. spre deosebire de bulimia anorexicilor. < BURKITT (limfom al lui). a faringelui. formate din nervii motori care coboară ordinele primite de la creier spre măduvă. mai ales. atunci accidente genetice antrenează translocaţia (schimbul) cromozomilor 8 şi 14.BULB RAHIDIAN BULB RAHIDIAN. manifestată de un subiect care. apoi un paludism cu Plasmodiumfalciparum. în Africa. BULIMIE. un ritual nevrotic sau o compensare a insatis­ facţiei sexuale (la isteric. Psihic. . Bulimia anorexicului se caracterizează prin ingerarea la foarte mici 92 intervale de timp (în general. contractat. în afara cazurilor de dereglări metabolice (diabet. utilizând un număr crescând de medicamente anticanceroase. SIMPTOME ŞI DIAGNOSTIC. îndeosebi). de asemenea. poate constitui. plecând de la mamă. fără ca celelalte simptome să dispară. Tulburare a comportamentului alimentar caracterizată printr-o necesitate necontrolabilă de a mânca în mare cantitate. FRECVENŢA. permit să fie vindecate majoritatea formelor localizate şi mai mult de jumătate dintre formele întinse. apariţia tumorii este consecinţa mai multor infecţii succesive ale subiectului. în continuare va surveni tumora. Comportamentul bulimic nu este preocupant atâta vreme cât rămâne ocazional. hiperorexie. DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. dar şi prin puncţie lombară. în anorexia mintală. forma din Europa şi America de Nord este mai degrabă localizată în abdomen sau în amigdale. provocând o tetraplegie (para­ lizia tuturor celor patru membre).• OMBILIC. fără post şi fără slăbire prealabile. Ea oferă o potolire momen­ tană. cu sentimentul că nu-şi mai poate controla alimentaţia. parţial în sensibilitatea feţei. un regim sever cu scopul de a evita luarea în greutate. Tumoră ganglionară malignă a copilului. cu scopul de a acţiona asupra cauzelor psihologice ale bulimiei. Ea poate constitui. de exemplu. -• SINDROM BULBAR. dar constituie totuşi jumătate dintre limfoamele copilului. El constituie sediul centrilor neurovegetativi extrem de importanu Bulbul rahidian conţine fasciculele piramidale. Bulimia depresivă şi nevrotică se manifestă în mod periodic sub forma unor porniri tiranice. dereglare hormonală) şi a unor leziuni nervoase. Pacientul are în plus tendinţa de a-şi provoca vomatul. SIMPTOME ŞI SEMNE. de a lua laxative şi de a practica. tratamentul trebuie să fie instituit pe bază de încredere reciprocă pacient-medic. Limfomul lui Burkitt. pentru a preveni sau vindeca atingerile . TRATAMENT. Parte inferioară a encefalului. accesele bulimice însoţite de vomitare provocată pot antrena o deshidratare şi o pierdere de potasiu (care se manifestă prin stare de slăbiciune şi prin crampe). urmăreşte o maturare emoţională şi o rezolvare a conflictelor afective. nu este un „mare mâncău". antrenând o stimu­ lare a sistemului său imunitar şi. limfomul lui Burkitt este foarte rar. Unele devin direct bulimice. în sensibilitatea şi motricitatea limbii. a laringelui şi. în sistemul nervos central. CAUZE. crizele de bulimie cu luarea în greutate întrerup uneori postul. chimioterapia este administrată pe cale venoasă. Afectarea regiunii bulbare cu ocazia traumatismelor (fractura primei vertebre cervicale) este unul dintre cele mai grave traumatisme medulare. în măduva osoasă şi în sânge (leucemie acută). Comportamentul bulimic are semnificaţii foarte diferite. Un regim n-ar trebui întreprins fără aviz medical. principalele cauze ale bulimiei sunt de ordin psihologic. bulbul are şi un rol activ mulţumită prezenţei nucleilor (mici centri de comandă) mai multor nervi cranieni. Este orientat de diagnostic şi de un bilanţ organic prealabil. Timp de 5 sau 6 luni. Foarte des. în Europa şi în America de Nord. El poate fi legat de numeroase probleme psihologice sau medicale. comportamentul bulimic apare ca o apărare faţă de depre­ sie şi stres: faptul de a mânca nu vizează atât nutrirea subiectului. leziuni esofagiene şi dentare provocate de acidi­ tatea lichidului gastric regurgitat. Psihoterapia. anorexia mintală. în cea a viscerelor toracoabdominale. în general. compensarea frustrării sau repunerea în valoare a imaginii sale. poliorexie. se întâlneşte aproape exclusiv în Africa tropicală. de tip nehodgkinian. o infecţie cu virusul lui Epstein-Barr. mai puţin de două ore) a unor mari cantităţi de hrană. tratamentele chimioterapice. a limfocitelor B. prin inter­ mediul nervului pneumogastric. de asemenea. Astfel. Bulbul rahidian este situat între protuberanta inelară — deasupra — şi măduva spinării — dedesubt. Forma africană ete caracterizată printr-o tumefacţie situată. El intervine. pacienta devine o anorexică. în mod obişnuit. asociată eventual cu o prescripţie de antidepresoare. Comportamentul bulimic se instalează ade­ sea în timpul adolescenţei. precum şi alte fascicule care urcă informaţiile senzitive către diferite zone ale encefalului. cât liniştirea angoasei. Pentru a fi eficace şi durabil. Se constată. la maxilar. de exemplu. în restul timpului. îndeosebi. creşterea în volum a tumorii. care constituie un centru nervos important. Evoluţia este rapidă. „poftele" femeilor însărcinate constituie astfel o formă de bulimie fiziologică.

denumită în mod obişnuit buză-de-iepure). SlNONlM: lahiile mari si labiile mici. mioglobina. Ea este însoţită uneori de o inflamare a capsulei articulare alăturate. Boala se manifestă printr-o stare de slăbiciune. la marii fumători. fanta labială (fantă mediană. Este vorba de cele două mici pliuri cutanate din interiorul buzelor mari. Pungă limitată printr-o membrană de aceeaşi natură cu o membrană sinovială articulară şi destinată facilitării alunecării pielii. în administrarea de antiinflamatoare. Acest sindrom se observă adesea la pacienţii suferind de un ulcer gastroduodenal şi de tulburări renale asociate. BUTON DE FEBRĂ. vin­ decarea efectuându-se. furşeta. sau nimfele. uneori inflamată. destinată recentrării capului femural în articulaţia mărită prin „butee". care se observă. -* FANTĂ LABIOPALATINĂ. BUZE. o alcaloză (alcalinitate excesivă a sângelui) şi o insuficienţă renală. ceea ce provoacă o insuficienţă renală acută. Buzele mari. Buzele mici. ea este completată cu o radioterapie. dreaptă şi stângă. Grefonul. Trata­ mentul constă în reducerea consumului de lapte şi/sau de medicamente antiacide. rotula (în profesiunile care impun lucrul în genunchi) şi tendonul lui Ahile (purtarea de pantofi nepotriviţi). Dată fiind analogia de structură între bursa seroasă şi bursa sinovială. O bursită se manifestă printr-o durere locală cu umfla­ re şi prezenţa de lichid în bursă. poate fi aplicat la şold pentru a trata o displazie (malformaţie sau anomalie a dezvoltării). Termen francez adoptat în limbajul medical. Pacientul este considerat ca vindecat dacă nu intervine o reşută în anul care urmează celui scurs de la începerea tratamentului. în caz de artroplastie totală a şoldului (înlocuirea articulaţiei printr-o proteză). de o parte şi de alta a vestibulului vulvei. cel mai des prelevat de la pacientul în cauză. Buzele mici. . urmată de o autogrefă de măduvă. printr-o apatie. Fiecare dintre cele două părţi cărnoase limitând. mărginesc meatul uretral şi orificiul vaginului. BUZĂ. nodului (sferă mică sau medie. Leziune benignă a pielii luând. -> LEISHMANIOZĂ CUTANATĂ. SINONIME: sindrom al băutorilor de lapte.93 sistemului nervos. exercită atunci o stimulare a clitorisului şi participă astfel la orgasm. vezicula (mică ridicătură umplută cu un lichid limpede). tumorile benigne şi tumorile maligne. unui muşchi sau unui tendon pe un os. Buzele mici. BURSĂ SEROASĂ. Sindromul lui Bywaters survine ca urmare a leziunilor întinse ale muşchilor scheletici. aceasta devine rapid toxică şi blochează tubulii renali. buzele mici. Cele două buze mari şi cele două buze mici ale aparatului sexual extern feminin. ele pot fi provocate de către o iritaţie locală (frecare). în paralel. bursitele au aceeaşi origine cu artritele infecţioase. Prezentă în cantitate mare în sânge. Este vorba de cele două pliuri cutanate ale vulvei (ansamblul organelor genitale externe ale femeii). BURNETT (sindrom al lui). se unesc şi formează. este practicată o nouă chimioterapie. orificiul extern al cavităţii bucale. SINONIM: higroma. Sindromul lui Burnett este provocat de un consum excesiv şi prelungit de lapte şi/sau de medicamente antiacide (împotriva acidităţii gastrice). sindrom al laptelui si alcalinelor. papula (mică pată uşor supraînălţată). forma unei mici tumefacţii. în folosirea curentă. . pustula (ridicătură conţinând puroi). fără sechele. microcristaline sau inflamatorii.HERPES BUTON DE ORIENT. Grefonul este adesea asociat cu o osteotomie (corectare chirurgicală) a femurului. Tratamentul constă în puncţionarea lichidului. în principal. Grefon osos aplicat chirurgical în apropierea unei articulaţii cu scopul de a-i creşte suprafaţa. la nevoie în injectarea locală de corticosteroizi. SINO­ NIM: sindrom de zdrobire. Ele ating cel mai des cotul. Alte afecţiuni ale buzelor sunt cheilitele (inflamaţii). „BUTEE" O S O S . în caz că intervine o reşută. El mai poate fi realizat şi la umăr atunci când cavitatea articulară a omoplatului a fost deteriorată prin luxaţii BYWATERS repetate: asociat unei repuneri sub tensiune a capsulei articulare. Tratamentul face cel mai des apel la hemodializă. Insuficienţă renală acută ce survine în caz de afectare gravă a musculaturii. un tratament chirurgical al leziunilor musculare se dovedeşte uneori a fi necesar. chiar într-o intervenţie chirurgicală în caz de recidivă. BURSITA. cu scopul de a creşte suprafaţa portantă a articulaţiei şi de a încetini apariţia unei artroze. BUZĂ-DE-IEPURE. în spate. un „butee" osos poate fi realizat în cavitatea articulară pentru a asigura menţinerea de durată a protezei. tuturor felu­ rilor de leziuni cutanate. Sindrom care asociază o hipercalcemie. mai mult sau mai puţin profundă). BYWATERS (sindrom al lui). Inflamaţie acută sau cronică a unei burse seroase. Acest tratament necesită spitalizări repetate şi destul de îndelungate. capişonul care acoperă clitorisul şi. din cauza sensibilităţii lor proprii. grefonul permite prevenirea altor luxaţii. BUTON. prin dureri musculare. în general. Buza superioară poate fi sediul unei malformaţii. El este consecinţa eliberării în circulaţia sangvină a unui pigment conţinut în mod normal în celulele musculare. printre care terminologia medicală distinge mai precis: macula (pată plană). în timpul unei excitări sexuale. în faţă. Termenul se aplică. provocate prin fenomene de compresie sau zdrobire. bula (ridicătură mai mare umplută cu lichid). în plus. în general. sus şi jos.

de asemenea. TRATAMENT. CALOZITATE. calviţia începe printr-o pierdere de păr în regiunea tâmplelor. UTILIZARE TERAPEUTICĂ.cea care apare în jurul vârstei de 50 de ani. precum şi valoarea energetică a alimentelor. • Tratamentul medical comportă prescrierea. Bătătura formează un con gălbui dureros şi poate lua un aspect macerat (ochi-de-potârniche). din sistemul nervos. brânzeturile proaspete între 70 şi 170 miligrame pe suta de grame. Ele aduc între 60 şi 80% din calciul total consumat. apoi de 900 miligrame la adult (cel puţin 1200 miligrame pentru femeia aflată la menopauză. ele constituind elemente componente ale acestora din urmă: căile biliare fac parte din aparatul digestiv. în sfârşit. dar ea poate fi şi dobândită. ea apare în spatele articulaţiilor degetelor de la picioare. Forma cea mai utilizată este cea de „calorie mare" sau kilocalorie (simbol kcal). este indicat în hipocalcemie şi tetanie hipocalcemică. Cei mai benigni dintre ei se dezagregă spontan sau sunt evacuaţi pe căi naturale. utilizată pentru a exprima consumurile şi nece­ sităţile energetice ale organismului. permiţând consolidarea unui os fracturat. Laptele furnizează 120 miligrame pe lOOg. în general. mult mai lentă când survine către 50 de ani. chiar corectarea chirurgicală a unei malformaţii. calciuria pe 24 ore nu trebuie să fie mai mare de 300 miligrame la bărbat şi de 250 miligrame la femeie. apare o calviţie în regiunea vârfului craniului. Ansamblu al conducturilor organice goale sau pline situate unul în prelungirea celuilalt şi vehiculând fluidele sau influxurile. transportă bila elaborată de către ficat până în intestinul subţire (duoden). legată de frecări repetate. Căile biliare. spre deose­ bire de verucă. colesterol) ale bilei şi urinei. şi în comandarea muşchilor de către nervi. de exemplu. Durillonul. calciul este indicat dacă alimentaţia este carenţată în calciu. între degete sau pe tălpile picioarelor. La subiectul normal. la nevoie. Căile trebuie să fie deosebite de aparate şi de sisteme. Calviţia afectează între 15 şi 30% din populaţia mas­ culină. -• HIPERCALCIURIE. Calozităţile ortopedice. în parti­ cular a miocardului. ce se formează ple­ când de la ţesutul conjunctiv. osteoporoză). Calviţia hipocratică. care face 1000 calorii. Bătătura şi durillonul sunt provocate adesea de o malformaţie a picioarelor. îngroşare cutanată localizată. SURSE. Tratamentul asociază o decapare mecanică (cu bisturiul) sau chimică (pomadă cu acid salicilic) şi. iar o calorie echivalează cu 4. Calciul este conţinut în principal de produsele lactate. Unitate de măsură a energiei eliberate de căldură. de exemplu.95 asigură soliditatea.185 joule. Absenţă sau pierdere a părului. el afectează faţa plantară şi marginile laterale ale picioarelor. CALUS OSOS. purtarea de încălţăminte adaptată. -» LITIAZĂ CALE. 1200-1500 miligrame în timpul sarcinii şi alăptării). un rol în permeabilitatea membranelor celulare faţă de ioni. în continuare. la originea colicilor hepatice sau nefretice. chiar minoră. CALORIE. La bărbatul în jur de 30 de ani. dar caloria este foarte mult utilizată. a stimulantelor pentru creşterea germenilor piloşi. Alţii. căile optice CALVIŢIE transmit senzaţia vizuală primită pe retină până la cortexul cerebral al lobului occipital. în demineralizările osoase (rahitism. Calciul utilizat în scopuri terapeutice se ia pe cale orală şi pe cale injectabilă. CALCUL. calcul urinar) şi la pacienţii trataţi cu digitalice (medicamente utilizate în cardiologie). în completarea altor tratamente şi uneori în spasmofilie (totuşi fără a exista dovada ştiinţifică a efica­ cităţii sale). CALCIURIE. căile optice. CALVIŢIE. sunt cele mai frecvente. • Pe cale orala. unei iradieri cu radiaţii X etc. Cantitate de calciu eliminată în urină. Acesta face apel la mai multe procedee. El intervine în funcţionarea muşchilor. bătăturile sau durilloanele. • Pe cale injectabila. în recepţionarea mesa­ jelor hormonale de către celule şi în activarea enzimelor. păstrează la suprafaţa sa desenul normal al liniilor cutanate. atinge totalitatea craniului şi nu lasă decât o coroană de păr dedesubtul urechilor şi pe conturul regiunii occipitale de la baza craniului. iar cele uscate între 150 şi 1200m/ lOOg. Se recomandă să se consume cel puţin un produs lactat la fiecare masă. Calculii se dezvoltă cel mai des în căile biliare. Efectele nedorite ale calciului sunt în mod excepţional tulburările digestive. rapidă atunci când apare la vârste de 25-30 de ani. rotund. Unitatea de măsură oficială internaţională pentru ener­ gie este joule. Substanţă osoasă. pe mai multe luni. Evoluţia sa este. sub formă de fosfat de calciu şi citrat de calciu. el intervine în mai multe etape ale coagulării sângelui. Originea sa este adesea ereditară. Calciul este contraindicat dacă există deja o supra­ încărcare cu acest mineral (hipercalcemie. Supradozarea provoacă o hipercalcemie care necesită uneori un tratament de urgenţă. Aportul zilnic de calciu recomandat este de: 600-1200 miligrame până la adoles­ cenţă. consecutivă absorbţiei anumitor medicamente (chimioterapie anticanceroasă. . în particular în dietetică. Concreţiune pietroasă care se formează prin precipitarea anumitor componente (calciu. HIPOCALCIURIE. în rinichi şi în căile urinare. Calciul joacă. apoi prinde progresiv porţiunea frontală mediană. de exemplu). trebuie să fie eliminaţi prin extragere chirurgicală sau prin litotripsie (fărâmiţare prin ultrasunete).

în sfârşit. constă în Sindromul de îngustare a canalului rahidian poate avea grefarea de insuliţe cu câte 1-3 fire de păr. fir cu fir. Tratamentul este o origine congenitală (acrondroplazie). Sindromul canalului carpian survine mai ales noaptea sau dimineaţa la trezire. La bărbat. aceasta (nu este practicată decât după 1970). a cancerelor colorectale. sufere o deformare a craniului timp de şase săptămâni până Tratamentul va fi fie medical (reeducare. în Europa şi în America de Nord. împletire. Canalul arterial este sistematic obliterat pe cale chirur­ gicală. CANCER. poate fi avută în vedere o intervenţie al şaselea al secolului nostru. tehnică utilizată încă din deceniul Dacă simptomele rezistă la injecţiile cu corticosteroizi în canalul carpian. injectare de corticosteroizi). în Africa se evidenţiază frecvenţa implanturi subcutanate cu retenţie prin ploturi magnetice cancerelor de ficat în zonele endemice pentru hepatită B sau de titan. predominanţa cancerelor de plămân. pulmonare. menţinute prin lipire. celulară anarhică. poate fi urmarea deci destul de îndelungat (6 până la 12 şedinţe). alcoolul este un factor de risc pentru cancerele cavităţii bucale. CANALULUI CARPIAN (sindrom al). la substanţe naturale sau chimice. ţinându-se aplecat în faţă sau cu spatele lipit de creşte suprafaţa care poartă păr şi pentru a masca astfel o perete sau chiar aşezat. Aceasta are ca efect inducerea de mutaţii sau de exprimări neadec­ vate ale diferitelor gene numite oncogene. Subiectul suferă puţin în stare de repaus. care sunt CANALULUI RAHIDIAN (sindrom de îngustare a). Cancerele sunt cauzate de expunerea la viru­ suri. în cursul unui cateterism (introducerea unei sonde pe cale vasculară). la radiaţii. -> ALOPECIE. lombostat. poate fi repetată în mod Se menţionează. dar care este mult mai recentă decât canalului rahidian lombar. durată necesară dilatării. antioncogenele. atribuibile în proporţie • Perucile permit camulfarea calviţiei. Ele sunt astăzi de 90% tabagismului. păr artificial. uneori provocat de o hipertrofiere a ligamentelor sau a • Tehnica lambourilor de piele a capului constă în plasarea ţesutului gras care înconjoară dura-materul sau de o tumoră în zonele dezgolite a unei fâşii mari de piele a capului intrarahidiană. după câteva minute poate să-şi reia calviţie de nu prea mare importanţă. Din nefericire această tehnică pro­ voacă frecvent mici infecţii la rădăcina acestor fire.f CANALULUI ARTERIAL • Grefa de piele a capului. deosebit de bine adaptate. Oncogenele se află în mod normal sub controlul genelor inhibitoare. fie chirurgical. şi a cancerelor de sân. în parte de alimentaţie. din elibera nervul. în diferenţierea lor şi în reglarea acestor fenomene. necontrolată şi neîntreruptă. după naştere. ale esofagului şi ale ficatului (creşterea riscului variază între 2 şi 15% după cantităţile băute şi după organele atinse). în plus. cu cauze încă puţin clare. a cana­ sexual (papiloma sau herpes). unui fel de dublă umbrelă. Sindrom provocat de o compresie a rădăcinilor măduvei • Microgrefa de piele a capului. purtare a unui la două luni.Anomalie are drept consecinţă un nivel ridicat al bolilor transmisibile caracterizată prin absenţa închiderii. grefate în zona lipsită de păr. în sfârşit. Boală care are ca mecanism o proliferare se observă o pierdere anuală a 15-20% din implanturi. Sindrom caracterizat printr-o senzaţie de amorţire. el este satisfăcător. ceea ce explică. de furnicătură sau chiar de durere a degetelor. deoarece alunecării unei vertebre (spondilolistezis) sau deformării sunt necesare sute de mici grefe pentru a obţine un rezultat unui disc intervertebral (protruzie discală). ALCOOLUL. Foarte recent a fost propusă o metodă de închidere a canalului arterial: ea constă din amplasarea. tehnică utilizând acelaşi spinării (care inervează membrele inferioare) la nivelul principiu ca precedenta. pe faţa anterioară a încheieturii mâinii şi se complică uneori prin paralizia degetelor. probabil. şi cea a cancerelor de col uterin în ţările în care natalitatea este ridicată şi unde încă igiena este defectuoasă. el trebuie să se treptat sub pielea capului cu scopul de a o dilata pentru a oprească. constă în prelevarea dintr-o chirurgicală sub anestezie locoregională cu scopul de a zonă puţin vizibilă (deasupra şi în spatele urechilor. existenţa predispoziţiilor familiale la cancere. implicate în proliferarea celulelor. care pot fi pierdute sau pot suferi ele însele o mutaţie sub acţiunea agenţilor mai sus enumeraţi. El este provocat de compresia nervului median în canalul carpian. vascularizată de o arteră sau o venă. Dar aceste antioncogene pot lipsi în mod ereditar. în parte. CAUZELE. care pot sta la originea acestor lului care leagă la făt aorta de ramura stângă a arterei cancere. legate. ceea ce CANALULUI ARTERIAL (persistentă a). dar durerea • Expandoarele sunt balonaşe siliconate care se umflă apare Ia mers: după 100 sau 1000 metri. regulat. efectul . Inconvenientul prin­ mersul pentru o distanţă echivalenta (claudicaţie inter­ cipal al acestei tehnici este faptul că pacientul trebuie să mitentă). fie • Implanturile de piele a capului permit să se amplaseze mixt. regiunea occipitală) a unor benzi mici de piele a capului care cuprind fiecare între 10 şi 50 de fire de păr. Dacă tehnica este bine tolerată. Sindromul afectează cel mai des femeile în timpul sarcinii şi la vârsta menopauzei. ale faringelui. Rezultatele tratamentului şi prognosti­ cul sunt excelente. funcţia lor fiind în acest caz redusă.

de ordinul 4-8 ori. în parti­ cular ale U. carcinoamelor şi melanoamelor. în conformitate cu numeroase anchete epidemiologice. există o creştere semnificativă a numărului de cancere. riscul de a apărea un cancer de sân este sensibil acelaşi la utilizatoare şi la neutilizatoare. a fost stabilită relaţia între expunerea la funingine a coşarilor şi apariţia unui cancer al scrotului. un mare număr de cancere de vezică a fost semnalat la muncitorii din industria coloranţilor. Studii au atras atenţia asupra rolului alimentaţiei în geneza anumitor cancere. a riscului unui cancer al corpului uterin . alimentele fiind incriminate ca atare (grăsimile). Câteva boli rare sunt însoţite de un risc crescut al cancerelor care afectează în mod specific anumite organe (de exemplu. care variază după ţesuturile iradiate: în principal. acesta n-a putut fi dovedit. în 1944. MEDICAMENTELE CANCERIGENE. dar cu mare probabilitate de transformare malignă (de exemplu. de o puternică creştere a incidenţei tumorilor cutanate. Studii au pus în evidenţă o creştere a riscului în paralel cu consumul de grăsimi. membrii unei familii care cuprinde o persoană afectată de un cancer de colon. ALIMENTAŢIA. Aflatoxină.97 conjugat al alcoolului şi tutunului corespunde unor riscuri mai mari decât suma riscurilor luate separat (efect multi­ plicativ). privind durata de utilizare. cele mai scurte ca lungime de undă şi cele fos cuta evidenţă atât prin observaţii epidemiologice. sarcoamele la 20 de ani după ea. RADIAŢIILE SOLARE. contaminând hrana depozitată în locuri calde şi umede. 7 procedee şi 23 substanţe s-au dovedit a fi cancerigene pentru om. Un număr de studii arată că există un risc crescut de cancer de sân la femeile care beau băuturi alcoolizate.. progresele radiologiei şi noile metode de imagerie medicală au diminuat pentru pacienţi riscurile legate de radiografii. IRADIEREA. Cancerele cutanate sunt mult mai frecvente la subiecţii cu pielea deschisă la culoare. medicamentele pentru care s-a pus în evidenţă o creştere a riscului de cancer sunt în principal imunosupresoarele. în ce priveşte rolul cafelei în cancerele de pancreas. tutunul este răspunzător de aproximativ 90% din cancerele pulmonare. Cele mai recente evaluări ale Centrului inter­ naţional de cercetare privind cancerul arată că. Această creştere a riscului este totuşi mică şi probabil poate fi explicată printr-un mecanism care depinde de mai multe gene. Rolul radiaţiilor U. retinoblastomul în trisomia 21). glanda tiroidă. Ele pot da naştere dintr-o dată unor tumori maligne care fie sunt singura lor manifestare (retinoblastomul. în urmă cu 40 de ani. BOLILE. în asociere cu virusul hepatitei B. antrenând o predispoziţie căreia i se adaugă riscurile legate de factorii de mediu. Atunci când estrogenii sunt utilizaţi drept contraceptive. nefroblastomul). din 707 substanţe şi procedee industriale testate. o publicaţie dezvăluia faptul că radiologii mureau de zece ori mai mulţi de leucemii decât ceilalţi medici. în 1975. provenind din sarea utilizată pentru conservarea alimentelor. sânul. ori dau naştere unei patologii netumorale. Utilizarea de contraceptive orale stârneşte unele rezerve. utilizarea înaintea unei prime sarcini şi utilizarea de către femeile atinse de o afecţiune benignă a sânului. în particular la radiologi. în acest ultim caz. Riscul este cu atât mai important cu cât se fumează mai mult. alte tumori la 30-40 ani după iradiere. anchetele americane. La unele cancere se observă predispoziţii familiale. . Totuşi. Filtrul micşorează riscul. Astfel. CANCER adică asociaţi cu progestative. osul. la supravieţuitorii care primiseră mai mult de 1 gray (unitatea de doză de iradiere). Nitriţii. sunt afectate măduva osoasă. Explozia spectaculară a cancerelor bronhopulmonare atrăgea atenţia. prin deficienţă (fibre. asupra rolului tutunului. ale endometrului şi ale prostatei. trebuie menţionată o creştere a riscului cancerelor bronhopulmonare la persoanele care trăiesc într-un mediu cu fum (fumătorii pasivi). în 1985. au arătat o creştere. în plus. sunt acuzaţi că ar creşte riscurile cancerului de stomac. PREDISPOZIŢIILE FAMILIALE. chiar să se dovedească faptul că ele sunt protectoare. Reglementarea radioprotecţiei a permis să dispară riscurile profesionale. este incriminată în cancerele primitive de ficat. în sfârşit. Modul de a se bronza din aceste ultime decenii este însoţit. cu un vârf în 1951-1952.V. realizate pe o populaţie de femei aflate la menopauză şi care au primit un tratament estrogenic. (ultraviolete). dar au revelat un efect protector al fructelor şi legumelor. anticanceroasele şi derivaţii arsenicali. primele cazuri de leucemie au fost'observate în 1948. de mai multă vreme. la manipulatorii şi lucrătorii de la instalaţiile atomice. dar şi în cancerele de sân. Atenţia asupra rolului cancerigen al hormonilor a fost atrasă prin apariţia cancerului de vagin la fetiţele născute din mame care au primit dietilstilbestrol (estrogen) în primele 3 luni de sarcină. Rolul grăsimilor în carcinogeneză este suspectat mai ales în cazul cancerelor colorectale. cat şi prin modele experimentale. tutunul negru îl creşte. cu cât se inhalează mai mult fumul şi cu cât se începe fumatul mai de tânăr. de ovar sau de sân prezintă un risc de l-\ ori mai mare decât altele de a fi atinse de acelaşi cancer. Leucemiile apar în medie la 8 ani după iradierea cauzală.această creştere fiind direct legată de doza şi de durata tratamentului cu estrogeni. Totuşi. nitriţi).B. fie constituie o manifestare a sindromului. La supravieţuitorii bombardamentelor atomice de la Hiroshima şi Nagasaki. Au fost observate alte tipuri de cancere în număr anormal de mare Ia 15 ani după expunere şi unele se mai întâlnesc şi azi. TUTUNUL. vitamine) sau prin contaminare intermediară (aflatoxină. în 1945. comparativ cu cele care nu beau astfel de băuturi. utilizarea actuală a estroprogestativelor pare să fi făcut să dispară acest risc. în afara hormonilor. SUBSTANŢELE CANCERIGENE. în toate ţările. polipoza colică).V.

făcându-i pe primii să aibă mai multă încredere. contraindicate. prin biopsii. frânată suficient de mult pentru a fi îndepărtat orice pericol pe termen mediu. în 1978. SIMPTOMELE ŞI DIAGNOSTICUL. în sfârşit. ANTICANCEROASÂ. De mulţi ani. 18. o pierdere importantă în greutate şi mai mult sau mai puţin rapidă. O dată declanşate prin acti­ varea oncogenelor. Anumite gesturi. Diagnosticul se pune prin examenul clinic. Această stabilizare a bolilor încă incurabile este. în ceea ce priveşte starea psihică. Ea creează noi raporturi pe care pacienţii şi medicii învaţă să le realizeze. scintigrafie). Această situaţie nouă generează noi probleme medicale. imagerie prin rezonanţă magnetică.• ANTIONCOGENĂ. radioterapie (radiaţii X sau de înaltă ener­ gie. Dezvoltarea adesea silenţioasă a cancerelor tinde să întâr­ zie diagnosticarea şi ridică probleme medicilor. pacienţii trebuie să fie vaccinaţi profilactic cu vaccinurile adecvate şi să fie trataţi când infecţiile se instalează. Acelaşi virus a fost. Avansarea anatomică a cancerului trebuie să fie eva­ luată prin diferite examene complementare (scanografie. pot fi calmate întotdeauna. boala este descoperită dintr-o întâmplare. Medicii trebuie să dea curs acestei cereri. a comportamentelor de risc. în organism. dar a cărui evoluţie este oprită sau. adesea mică. s-a arătat rolul bolilor virale transmisibile sexual în dezvoltarea cancerelor de col uterin. după cunoştinţele actuale. pacientul trebuie să ducă o viaţă pe cât de normală posibil. Totuşi. chimioterapie (administrarea de medi­ camente având un efect distructor şi imunologic) şi/sau hormonoterapie (administrarea de hormoni). dovedind un spirit de cooperare legitimă. cancerele suferă o creştere a maligni­ tăţii care le face din ce în ce mai capabile să ocolească obsta­ colele pe care organismul sau tratamentele le pun în calea lor. în acelaşi timp. la om. care sunt adesea mai frecvente la pacienţii cu imunitatea alterată prin tratamente sau prin boală. integrate în viaţa zilnică a bolnavilor. Pofta de mâncare. putând fi responsabile de compresia organelor. şi din cauza pierderii sau alterării prin mutaţie a uneia sau mai multor antioncogene. De asemenea. se precizează rolul anumitor virusuri A.l. Prima legătură pusă în evidenţă între virus şi cancer a fost cea a unui virus din familia Herpesviridae (virusul lui Epstein-Barr) cu limfomul african al lui Burkitt (1964). le subestimează. doar retrovirusurile H. dacă există. au fost obţinute succese reale recent în unele tipuri de leucemie.N. din contră. TRATAMENTUL ŞI PREVENIREA. prevenirea cance­ rului are o deosebită importanţă. în măsura posibilităţilor. să mănânce îndeosebi peşte oceanic. prin mici focare distincte. adică se întind pe loc în mod caracteristic în ţesutul de origine şi în ţesuturile învecinate. Se acumulează elementele care evidenţiază rolul predominant al unor HPV (în particular suşele 16. Multiplicitatea can­ cerelor şi specificitatea lor proprie fac dificilă enumerarea tuturor simptomelor bolii. de asemenea. (acid dezoxiribonucleic) în apariţia unor cancere umane. ar trebui să fie curente. o lipsă de poftă de mâncare.D. ele diseminează la distanţă. a fost evocată legătura între virusul hepatitei B (HBV) şi cancerul primitiv al ficatului. pacientul trebuie să ţină cont de ele şi să le trateze. Astfel. eventual prin administrarea de corticosteroizi sau de anabolizante. asociată cu caracteristicile sale histologice. în acest domeniu. în general. Ele avansează. HORMONOTERAPIE ANTI- . şi la un al doilea sfat privind tratamentele propuse sau în curs. Raportul între papilomavirusuri (HPV) şi cancerele colului uterin reprezintă al treilea sistem virus-cancer. Sensibilizarea populaţiei pare un factor decisiv. în schimb. EVOLUŢIA CANCERULUI. o stare de oboseală intensă. în cursul unei vizite medicale sau al unui examen al sângelui. o pierdere de sânge prin scaune sau pe gură. iar pe ceilalţi să dovedească mai multă transparenţă. care au suferit sau nu mutaţie. aceasta merită cea mai mare atenţie din partea medicilor. primul pas spre viitoarele vindecări. trebuie insistat asupra respectării unei anumite igiene a vieţii şi abolirii. prin examene radiologice şi endoscopice.V. (SIDA) şi HTLV1 (leucemie) par să aibă o potenţialitate oncogenică. 33). Durerile. ale cărui lipide au un efect preventiv asupra cancerelor şi poate chiar asupra extinderii lor. ca autopalparea sânilor. CURIETERAPIE. Rolul retrovirusuriloreste acum bine stabilit la animal. Tratamentul se face prin chirurgie. cu condiţia de respectare a contraindicaţiilor. CO­ > BALTOTERAPIE.CANCER A trăi cu un cancer Din ce în ce sunt mai numeroşi pacienţii care trăiesc ani de zile cu un cancer care nu poate fi eradicat. incriminat în cancerul nazofaringelui. subiectul care este purtător al unui cancer trebuie să poată recurge. . cel puţin. în sfârşit dureri diverse sunt semne funcţionale care pot fi asociate cu prezenţa unui cancer. uneori. metastazele. în cazul apariţiei infecţiilor. astfel încât ea le modifică în mare măsură comportamentele. Medicii. prin examene de laborator. de fiecare dată când doreşte. CHIMIOTERAPIE. Această evaluare permite o clasificare a fiecărui cancer care. care pot prescrie medicamente împotriva anxietăţii. poate fi restabilită.doi ani mai târziu. atunci când s-a observat concordanţa de distribuţie geografică între zonele cu risc înalt de hepatocarcinom şi cele cu hepatită B. Uneori. adesea. 98 formă de crudităţi. care nu văd pacientul decât într-un stadiu deja avansat al bolii. Din pricina difi­ cultăţilor de depistare şi de tratare a bolii. Eforturile fizice nu le sunt. cobaltoterapie). Cercetările actuale se orientează spre metode terapeutice capabile să redea celulelor canceroase caracterele normale (tratament de rediferenţiere). permite alegerea tratamentului cel mai bine adaptat. Alimentaţia pacienţilor nu trebuie să fie neglijată: ei trebuie să-şi ia vitaminele necesare sub VIRUSURILE.

CANCERULUI (prevenire a). rinichii şi căile urinare superioare. să fie urmarea unei îmbătrâniri precoce. CANIŢIE • Candidozele cutanate sunt localizate la nivelul plicilor corpului şi sunt favorizate de macerare. predispunând la un cancer. plă­ mânii. . unde provoacă o turniolă (panariţiu super­ ficial). sau unor boli autoimune. favorizează. Acestea se pot prezenta sub trei aspecte cracteristice: • Candidozele buca/e se traduc cel mai des printr-un muguet: după o fază acută în care limba şi faţa internă a obrajilor sunt de un roşu aprins. printr-o vulvovaginită cu pierderi albicioase. a unei tiroidite (inflamaţie a glandei tiroide) etc. de pomezi. Un consum excesiv de alimente afumate majorează riscul cancerului de stomac. endoftalmie). de asemenea. în special a melanoamelor maligne. legată de vârstă. DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. la pacienţii dotaţi cu corpuri străine definitive (proteză valvulară cardiacă. Ansamblu de măsuri care vizează lupta împotriva expunerii la factorii de risc ai carcinogenezei (prevenţia primară) şi tratarea stărilor precanceroase (prevenţia secundară). Un tratament sistematic al partenerului se impune în caz de candidoză genitală. multiplică riscul cancerelor digestive (stomac. O caniţie prematură poate. Albire fiziologică sau patologică a părului. 90% dintre cancere sunt legate de factori exteriori sau de mediu. la baza unghiilor. Bolile ereditare. Diagnosticarea se face prin punerea în evidenţă a levurilor prin examen direct şi prin cultivarea pe mediul specific a prelevatelor. Nu există un tratament medical. oncologie. şi săracă în fibre.99 CANCEROASĂ. • Alţi factori de risc. leziune care începe din profunzimea plicii. atunci când este bogată în grăsimi saturate şi în proteine. zemuindă şi pruriginoasă. la femeie. Mai mult de 90% dintre cancerele bronhopulmonare. prima cauză de mortalitate prin cancer din lume. RADIOTERAPIE. endometru. apar depuneri albicioase cremoase. Tratamentul face apel la antifungice pe cale locală sau generală. în funcţie de localizare. Examenul serologic (căutarea anticorpilor anh-Candida) se dovedeşte adesea puţin operant ca mijloc de diagnosticare. Ele se traduc printr-un intertrigo. de soluţii sau de ovule. apariţia cancerelor cutanate. dar foarte des asociat tabagismului. abces al creierului). în schimb. splina. DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. Orice boală cauzată de proliferarea ciu­ percilor levuriforme din genul Candida. ochiul (retinită septică. • Alcoolismul. CANIŢIE. Factorii de risc sunt definiţi plecând de la anchetele epidemiologice retrospective şi prospective. cu pelada (alopecie localizată şi brutală) în faza de recreştere a părului. Acesta din urmă este cazul cu vitiligo (tulburări de pigmentaţie). ea este de origine ereditară. care se desprind dacă sunt raclate cu apăsătorul de limbă şi care pot înnegri limba. Diagnosticarea candidozelor pielii şi mucoaselor se bazează pe analizarea prelcvatelor. colon şi rect). şi tumorile al căror risc este transmis ereditar nu stau la originea decât a puţine forme de cancer. factorii de risc cei mai frecvenţi. în caz de apariţie mult mai precoce. • Tutunul este răspunzător de 30% din totalitatea deceselor prin cancer. Caniţia este. are un rol de cofactor multiplicativ de risc pentru cancerele căilor aerodigestive superioare: 9/10 dintre acestea se observă la indivizii consumatori de alcool şi de tutun. mâncărimi şi scurgere uretrală frecventă. Infecţia este tratată prin aplicarea de antifungice locale prescrise sub formă de creme. uscate şi lucioase. Acestea sunt consecutive pro­ pagării unei candidoze a pielii sau a mucoaselor care diseminează pe cale sangvină sau plecând de la o perfuzie şi se manifestă la subiecţii imunodeprimaţi. PREVENŢIE PRIMARĂ. SINONIME: carcinologie. Modul de viaţă. dar şi pe cel al cancerelor hormonodependente (sân. Candidozele cutanate pot să se dezvolte. Ele pot să atingă creierul (meningită. ficatul. • Candidozele genitale se traduc. Cancerele consecutive poluării sau unei expuneri profesionale sunt estimate la 10%. IMUNOTERAPIE ANTICANCEROASĂ. se întinde simetric de o parte şi de alta a unui guleraş albicios. prostată). comportamentul individual constituie cauza în mai mult de 80% dintre cancere. care devine roşie. inima (endocardită). • Alimentaţia. consecinţa unei anomalii genetice. Tratamentul cu antifungice generale este necesar în formele severe sau recidivante. Candidozele cutanate şi ale mucoaselor. şi a cancerelor anogenitale. CANCEROLOGIE. Aceasta se bazează pe modifi­ carea modurilor de viaţă şi de comportament. nu direct carcinogen. în general. cu examinare directă sau după cultivare. ceea ce permite identificarea speciilor. iar la bărbat printr-o balanită cu apariţia unei secreţii albe cremoase în şanţul situat între gland şi prepuţ. ca expunerile prelungite la soare sau infecţiile cu papilomavirus (boli virale transmisibile sexual). CANDIDOZĂ. O N C O G E N Ă . Specialitate medicală care se con­ sacră studiului şi tratării cancerelor. respectiv. sau complică un eritem fesier al sugarului. cateter intravenos) şi la heroinomani. Candidoză orofaringeană are drept complicaţie frecventă o atingere a esofagului cu disfagie (jenă la deglutiţie). de asemenea. Candidozele profunde. şi cancerele căilor aerodigestive (cancere orofaringolaringeene şi esofagiene) îi sunt direct imputabile. SINONIM: moniliazâ. începând între 30 şi 50 ani la etniile europene.

100 CARACTERIAL. SINONIM: tumoră argentafină. o coloraţie brună sau gălbuie a pielii. mucoasele digestive. ca haşişul şi marijuana. SINONIM: epitelioma. Treponema carateum.uneori a arteriolelor şi venulelor alăturate. vome. cannabisul provoacă nume­ roase efecte secundare: greţuri. Fotografiile vor permite comparaţiile ulterioare. CANULA. Substanţă extrasă din cânepa indiană. în general. Carcinoamele reprezintă în jur de 80% din cancere. desemnează orice caracteristică individuală transmisibilă în mod ereditar generaţiilor următoare. apoi prin pete roz. măsurată în scopuri diagnostice în timpul unei explorări funcţionale respiratorii. Tratamentul carcinoidelor benigne constă în ablaţia chirurgicală completă a tumorii sau a tumorilor (carcinoidele apendicelui. în afara celui al unei eventuale cauze. Cantitate de aerprezentă în plămâni. utilizată ca stupefiant sub diferite forme. CAPILAR. anomalii de coordonare a mişcărilor. CARCINOID. examinarea constă în observarea capilarelor prin piele. CARACTER. Simplă. Ele pot să se dezvolte pe piele. Carate este o treponematoză endemică în anumite ţări din America Latină. iau o culoare brună-negricioasă sau se albesc. prost cunoscute. Se referă la un subiect. CARATE. Această boală se manifestă prin papule scuamoase. cel mai des un copil. 1. CAPILAROSCOPIE. mai mult sau mai puţin difuze. pe seama celulelor endocrine zise argentafine (colorabile cu unele săruri de argint). fn afara dependenţei psihice. CAUZE. tulburări de memorie şi de raţionament. semnul cel mai caracteristic. intoleranţă la disciplină. -Ă. Tratamentul acestor tulburări trebuie deci precizat de la caz la caz. Medicament utilizat în tratamentul manifestărilor de anxietate. concomitent restrâns şi deosebit de extensibil. când îmbătrânesc. Carcinoidele benigne nu se manifestă prin nici un simptom şi sunt descoperite cu ocazia unei intervenţii sau al unui examen efectuat pentru altă boală (apendicectomie sau endoscopie). parazitoză. Vas de diametru foarte mic care conduce sângele de la arteriole la venule. al cărui caracter este perturbat fără ca el să prezinte totuşi o adevărată boală psihiatrică. infecţie necunoscută. Acestea pot fi cauzate de probleme afective sau relaţionale. oncogeneză. accelerare cardiacă. dispersare continuă a atenţiei. tulburările caracteriale (sau de caracter) se manifestă printr-un comportament de opoziţie: agresivitate. respiratorii. de exemplu). pielea de la marginea unghiei cu scopul de a nota numărul şi aspectul capilarelor. iritabilitate. CARCINOM. lenevie. CARBAMAT. luat în doze mari. o formă frecventă este dermita ocre a gambelor. rapidă şi inofensivă. în genetică. Carate este tratată eficace prin administrarea de penicilină. dar şi de o afecţiune organică. Transmiterea se face prin contacte cutanate directe şi prin ustensile de bucătărie. CAPACITATE PULMONARĂ. Inflamaţie acută sau cronică a capilarelor sangvine. permiţând diagnosticarea unor tulburări circulatorii: vascularitele şi conectivitele. astm. material plastic sau cauciuc care permite trecerea aerului sau a unui lichid printr-un orificiu. Nu există un tratament curativ realmente eficace. sechele ale unui trauma­ tism cranian etc. uneori în mucoasa bronşică. SINONIME: cancerogeneza. ablaţia chirurgicală extinsă a metastazelor. Denumirea ştiinţifică a cânepii {Cannahis indica). crize schizofrenice şi paranoice. SINONIM: capilar sangvin. Capilaritele au cauze şi mecanisme. cu ajutorul unui microscop. Carcinoidele maligne pot obstrua intestinul şi pot da metastaze în ficat şi în ganglionii abdominali. Apariţie a unui cancer pornind de la o celulă transformată prin mai multe mutaţii. evoluţia foarte lentă a tumorii justifică terapiile multiple: radioterapia. Tehnică de examinare a vaselor capilare cutanate. Boală infecţioasă contagioasă neveneriană provocată de o bacterie. Termenul caracterial. Tumoră benignă sau malignă puţin voluminoasă care se dezvoltă mai ales în mucoasele digestive. La copil. . Corticosteroizii şi pomezile atenuează mâncărimile şi leziunile eczematiforme pe care le prilejuieşte această inflamaţie. natural sau practicat chirurgical. CAPILARITA. consecinţa unei insuficienţe cronice a circulaţiei venoase. în mod excepţional transplantul hepatic. turbulenţă. Medicul observă. TRATAMENT. în caz de carcinoid malign. Ea afectează copilul şi adultul. datorată depunerilor de fier provenind din globulele roşii distruse pe loc. nu caracterizează nici o boală precisă şi tinde astăzi să cadă în desuetudine. asociate în mod divers: purpura. CARCINOGENEZA. antre­ nând manifestări cutanate predominant la nivelul gambelor. Mic tub de metal. roşii sau violacee care. SINONIM: pinla.CANNABIS CANNABIS. pierderea noţiunii timpului şi spaţiului şi. o diminuare a circulaţiei venoase (varice şi flebite ale membrelor inferioare) sau un factor alergic. SIMPTOME Şl SEMNE. Pacientul îşi pune mâna pe o placă luminoasă. Tumoră malignă dezvoltată pe seama ţesuturilor epiteliale. Boala nu are complicaţii. Uneori poate fi invocat un mecanism imunologic. Capilaritele sunt răspunzătoare de mai multe simptome cutanate. 2.

Un copil care a suferit o carenţă alimentară înainte de naşterea sa şi în cursul primului său an de viaţă riscă să prezinte debilităţi ale sistemului nervos central şi atunci răul este ireversibil. fie pe cale orală pe termen lung (modul obişnuit de administrare a medicamentelor digitalice). Ea poate fi legată de un defect de aport. CARENŢĂ AFECTIVĂ. uneori grave (accelerarea sau încetinirea prea intense). ereditatea) şi ali­ mentaţia. îngustarea severă a valvulei aortice) sau existenţii unei boli a muşchiului cardiac însuşi. Această incidenţă este probabil consecinţa abundenţei cres­ cânde a alimentaţiei cu glucide. ca sărurile minerale. dar toate au un risc comun: apariţia tulburărilor de ritm cardiac. evoluând de la periferie (smalţ) spre centrul dintelui (pulpa dentară). adică de capacitatea acesteia de a reproduce mai mult sau mai puţin fidel ţesutul în care ea se dezvoltă. Orice boală de inimă. CARDIOMEGALIE. Medicamentele cardiotonice sunt indicate în caz de insuficienţă cardiacă şi pentru a trata unele tulburări ale ritmului (accelerare. agitaţie.în general. suprarenală). un dezinteres pentru lumea exterioară (depresiune anaclitică) care sunt însoţite de anorexie. urmare a acumulării de lichid în interiorul pericardului (învelişul inimii). • Hipertrofia miocardica (îngroşarea muşchiului cardiac la nivelul unuia sau ambelor ventricule) poate fi consecutivă prezenţei unui obstacol al ejecţiei sangvine a inimii (hiper­ tensiune arterială. din mucusul salivar şi din bacterii). atunci când ea este curabilă. la introvertire sau la tulburări de caracter care închid individul în singurătate şi riscă. terenul (constituţia dintelui. Boală ce distruge structurile dintelui. copilul riscă să sufere afectări psihice şi fizice ireversibile. • Efuziunile pericardice sunt responsabile de o lărgire a profilului cardiac. vizibilă la radiografie şi ecografie. compusă din resturile alimentare. în regiunea pariziană. între care şocul cardiogenic şi stopul cardiocirculator. hepatita. infirmitatea. să declanşeze tulburări psihi­ atrice acute. Absenţă sau insuficienţă a schimburilor afective esenţiale dezvoltării şi echilibrului afectiv al unui subiect. Gravitatea lor depinde de sediul tumorii (carcinomul pielii are. Acest lichid este de tip serofibrinos.o evoluţie favorabilă) şi de aspectul său microscopic. Ele sunt prescrise Fie pe cale injectabilă în caz de urgenţă. proliferează şi secretă un acid care atacă dinţii şi antrenează formarea unei cavităţi. pe toate glandele anexate acestor ţesuturi (sân. SINONIM: tonicardiac. Este ceea ce se numeşte sindromul de spitalism. sau dintr-o boală chiar a muşchiului cardiac. prostata) şi pe glandele endocrine (tiroidă. în schimb. Ele sunt de trei tipuri. CARDIOPATIE. făt sau sugar. carenţa alimentară împiedică diviziunea celulară. La subiectul în vârstă. Creşterea în volum a inimii. CAUZE. Medicament care creşte forţa de con­ tracţie a inimii. întârziere psihomotorie şi tulburări psihosomatice. dificil de curăţat. Bacteriile plăcii dentare asimilează zaharurile rapide. Absenţă sau insuficienţă a unor alimente indispensabile echilibrului şi dezvoltării fizice a subiectului. o carenţă alimentară care afectează un copil mai mare de un an nu are decât efecte temporare. La embrion. pot amplifica unele tendinţe la paranoia. oligoelementele. O carie este cauzată de acţiunea combinată a trei factori: placa dentară (substanţa care se formează pe dinţi. CARENŢĂ ALIMENTARĂ. rinichi. FRECVENŢA. pancreas. ea . deoarece acesta poate fi restabilit în urma unei alimentaţii CARIE. atunci se vorbeşte de o cardiopatie hipertrofică. Fiecare produs are propriile lui efecte nedorite. emigrarea etc. CARDIOMIOPATIE. Studiu al funcţionării cordului şi. Caria se instalează de preferinţă în zonele neregulate. acţionând în foarte mici doze. indiferent de originea ei. de asemenea. al bolilor care ating cordul şi vasele sangvine.101 genitale şi urinare. în funcţie de cauza sa. -> MIOCARDIOPATIE. SIMPTOME ŞI SEMNE. încetinire). de exemplu. un adolescent de 12 ani prezintă în medie 4 carii. Metodă de tratament a unor tulburări de ritm cardiac prin şoc electric extern. dintr-un defect de irigare a muşchiului cardiac (cardiopatie ischemică). SINONIM: defibrilare. O carenţă alimentară poate fi globală sau selectivă şi poate să se refere la nutrimente. Dacă această carenţă se prelungeşte dincolo de 3-4 luni. CARIE Privarea prelungită de contactul cu mama sau un sub­ stitut matern antrenează la sugar o inhibiţie anxioasă. CAUZE. lipsa de schimburi afective precipită adesea procesul de senilizare şi chiar poate declanşa reacţii de prăbuşire. Efectele unei carenţe alimentare sunt cu atât mai dezastruoase cu cât survin mai precoce. CARDIOSTIMULARE. în prezent. La adult. CARDIOLOGIE. de un regim dezechilibrat sau de o incapacitate a organismului de a utiliza nutrimentele sus-menţionate. • Dilatarea uneia sau mai multor cavităţi cardiace poate rezulta dintr-o proastă funcţionare valvulară. Afecţiunile orga­ nice care însoţesc anorexia (cancerul. în semn de reacţie. acizii aminaţi sau vitaminele. drept consecinţă carenţele de diferite grade de gravitate. situaţiile ca doliul. serohematic sau doar din sânge. mergând până la sinucidere. creând o cavitate. insomnie. Tratamentul unei cardiomegalii este cel al cauzei sale. La început nedureroasă. în particular. tuberculoza) au. CARDIOTONIC. ficat. Ea începe prin a ataca smalţul.

alta stângă. CAROTIDĂ (arteră). de fiecare parte a gâtului. CARNITINĂ. CARP. sau glomusul carotidian. benignă şi nu necesită nici un tratament. se impune o supraveghere regulată (aproxi­ mativ anual) prin consultarea unui dentist. din sânge). valoarea nutriţională a cărnii de pasăre este apropiată de cea a altor cărnuri: ea aduce între 110 (pui. gâscă) kilocalorii pentru 100 grame carne şi furni­ zează între 17.C. întreruperea tranzitorie a circulaţiei într-o arteră carotidă poate provoca un accident ischemic tranzitoriu (A. PREVENIRE. Pigment portocaliu. Valoarea sa energetică. inflamatorii (artrita) sau degenerative (artroza). Cartilagiul (cartilajul). cu un conţinut în lipide care poate varia de la 2 la 47%. o lamelă albă. specifică unei anumite specii. netedă şi lucioasă. în zinc şi alte minerale ca vita­ minele. nu trebuie încurajaţi copiii să mănânce dulciuri. Ţesut conjunctiv care constituie scheletul la embrion. care intervine în reglarea tensiunii arteriale. roşii. asociată uneori cu o erupţie cutanată sau cu o meningită limfocitară. CARL SMITH (boală a lui). nici să li se ofere acestea înainte de culcare. CAROTEN. în trisomia 21 (mongolism). este format din celule. porumbel) şi 230 (raţă. CARIOTIP. Boală acută a copilului. localizate în pielea animalului şi sunt compuse în cea mai mare parte din acizi graşi mononesaturaţi. în laptele integral şi în unt. Dintele devine atunci sensibil la contactul cu frigul şi cu căldura. Cele două vase merg de o parte şi de alta a traheei de la baza gâtului până la înălţimea larginelui. probabil de origine virală. un tip de globule albe. în sare sau în comprimate) în cursul primilor doisprezece ani de viaţă. la adult se întâlneşte în cantitate mică.CARIOTIP progresează în ţesutul calcificat care acoperă pulpa (dentina). îndeosebi la nivelul suprafeţelor osoase ale unor articulaţii. Carotidele au două zone sensibile. care asigură reînnoirea lui. bibi­ lică. constituită mai ales din proteoglicani (molecule mari spongioase). mărind cavitatea şi permiţând bacteriilor să invadeze pulpa dezgolită din centrul dintelui. care se traduce printr-o hiperlimfocitoză (creşterea marcată a numărului de limfocite. formând osatura încheieturii mâinii. CARNE. depinde în mare parte de conţinutul său în lipide: de la 110 (cal. examenul cariotipului permite punerea în evidenţă a aberaţiilor cromozomiale (anomalii privind numărul sau structura cromozomilor). Unele boli infectioase. în medicină. SINONIM: com­ plement cromozomic. în principal. de asemenea. .) este tot atât de bogată în proteine ca şi carnea „roşie" (cal. una dreaptă. fibre de colagen şi substanţa de bază.T. Prevenirea trebuie să acţioneze asupra celor trei cauze ale cariei: placa bacteriană trebuie să fie eliminată zilnic printr-un periaj minuţios completat cu trecerea printre dinţi a aţei dentare. Prin extensie. unde se divid fiecare în două ramuri principale. apoi la cel cu zaharurile.V. este posibil să se intervină de o manieră precoce asupra constituţiei dintelui întărindu-i smalţul prin administrarea de fluor (în apă. în plus. Această coloraţie dispare rapid de îndată ce se suprimă excesul de aport alimentar în beta-caroten. PATOLOGIE. Arteră a gâtului şi a capului. viţel. Evoluţia este scurtă. Ocluzia uneia dintre aceste artere poate antrena un accident vascular cerebral (A. eficace. care joacă un rol important în reglarea saturării în oxigen a sângelui şi în funcţionarea respiraţiei. Netratată. Totalitatea cromozomilor unei celule sau ai unui individ.). vacă etc). şi corpusculul carotidian. în principal cele ale grupului B. Acid aminat al cărui deficit poate provoca o miopatie (boală gravă a muşchilor). foarte rar cu adenopatii (creşterea în volum a ganglionilor) şi cu o splenomegalie (creşterea în mărime a splinei). sinusul carotidian. în fier (prezent sub forme deosebit de bine asimi­ labile de către organism). rezistentă şi elastică. Beta-carotenul protejează pielea faţă de soare prin stimularea sintezei melaninei. vacă slabă. precursor al vitaminei A. în fructe.5 şi 18 grame de lipide.cariotipul evidenţiază 3 cromozomi 21 (de unde şi numele bolii) în loc de 2 cromozomi. în particular. Boala se caracterizează printr-o rinofaringită febrilă cu diaree. săracă în zaharuri rapide (pe care le putem înlocui prin zaharuri de substituţie) este. condriocitele. în sfârşit. Astfel. 102 Contrar unei opinii răspândite. aceste lipide sunt. liposolubil. care au un efect favorabil asupra HDL colesterolului supranumit şi „colesterol bun". Aliment furnizat de carnea şi viscerele de mamifere şi păsări. bibilică. CARTILAGIU. prezent în morcovi. Astfel. tumorale. iepure de casă etc. Totalitate a oaselor şi articulaţiilor situate între mână şi antebraţ. Există două carotide primitive. O alimentaţie echilibrată. variind după speciile animale şi după bucată. Carnea este un aliment de mare interes dietetic. PATOLOGIE. unele legume verzi. în special datorită conţinutului său bogat în proteine de bună valoare nutriţională (de la 18 la 20 grame în medie pe 100 grame carne).). suplă. „carnea albă" (pui. caria antrenează distrugerea dintelui şi infectarea osului subiacent prin pătrunderea microbilor. sau bolile osoase ca osteocondrita sau condrocalcinoza provoacă o alterare a cartilagiului. carotida internă şi carotida externă. pui. bibilică) până la 500 kilocalorii (mezeluri) pentru 100 grame produs. Un consum excesiv de alimente bogate în beta-caroten provoacă o îngălbenire a pielii. termenul cariotip desemnează reprezen­ tarea fotografică a cromozomilor unei celule. FIZIOLOGIE.I.5 şi 23 grame de proteine şi între 2.

CATETERISM. poate fi consecinţa unei boli metabolice. CATETERISMUL CADRIAC S1MPTOME Şl SEMNE. • La adult. agreabile sau neplăcute. Castrarea face parte din tratamentul unor cancere geni­ tale (de ovare). consecutivă alterării metabolismului fibrelor cristaliniene şi responsabilă de o scădere progresivă a vederii. pentru a introduce local substanţe medicamentoase sau pentru a evacua un lichid. Caşexia în sine nu este o afecţiune. O cataractă se traduce printr-o scădere progresivă a acuităţii vizuale. şi într-o arteră pentru cea a cavităţilor stângi. dacă este vorba de o boală congenitală sau dobândită. cu hipersecreţia nepurulentă a acestor glande. întinzându-se uneori pe mai mulţi ani. după injectarea unui produs de con­ trast. care stimulează dezvoltarea cancerelor hormonodependente de sân şi de prostată. precum şi din unele tratamente prelungite cu corticosteroizi. Ablaţie chirurgicală a testiculelor (orhidectomie bilaterală) sau a ovarelor (ovariectomie bilaterală). CATETER. Inflamaţie acută sau cronică a unei mucoase. O senzaţie de ceaţă este frecventă. Se practică o anestezie locală şi o mică incizie la punctul de introducere a cateterului. TEHNICĂ. estrogeni sau testosteronul. evaluarea gravităţii sale şi aprecierea răsunetului ei. CATETERISMUL CARDIAC. Dispariţie bruscă a tonusului muscular. în general. Cataplexia survine cu ocazia unor emoţii puternice. Stare fizică tranzitorie caracterizată printr-o rigiditate a muşchilor feţei. a unui cristalin artificial. Cauzele nu sunt încă exact cunoscute. Constă în introducerea în cavitatea unui vas sangvin a unui cateter. sau poate însoţi o trisomie 21 (mongolism). punerea unui implant este adesea evitată: corecţia este făcută atunci prin lentile de contact sau prin ochelari corectori dacă afecţi­ unea este bilaterală. Ea poate fi congenitală. CATARACTĂ. CATAPLEXIE. şi durează. CATAR. Pot fi instilate colirele destinate încetinirii evoluţiei unei cataracte. ci un simptom ale cărui cauze sunt diverse. Introducere a unui catater (tub din material plastic. pentru a măsura debitele şi presiunile sângelui în diferitele vase. Cateterismul este utilizat în special cu intenţia de a realiza o radiografie. utilizarea de cristaline artificiale rămâne o problemă controversată. pentru a explora şi a dilata. Stare de slăbiciune profundă a organismului. Cateterul este introdus într-o venă pentru explorarea cavităţilor drepte ale inimii. Ea mai este practicată şi pentru reducerea nivelurilor sangvine de hormoni. • Cataracta copilului are o origine uneori dificil de stabilit. TRATAMENT. Opacifiere parţială sau totală a crista­ linului. îngustările vasculare şi cardiace. DIFERITE TIPURI DE CATARACTĂ • Cataracta subiectului în vârsta este cea mai frecventă. apoi cateterul este împins până în inimă prin vas. CATALEPSIE. din unele afecţiuni neurologice sau dermatologice. . tetanie). Ea poate constitui consecinţa unei anorexii (diminuarea sau pierderea totală a poftei de mâncare). începând de la 65 de ani. sau nu. care rămân încremeniţi în atitudinea de origine. Tub din material plastic. mai rar. în general la plică inghinală. Ea rezultă din declanşarea intempestivă a mecanismelor somnului. sau. înlocuirea cristalinului bolnav printr-un crista­ lin artificial (implant) a devenit practic sistematică (cu excepţia subiecţilor foarte miopi). • La copil. toleranţa pe lung termen fiind foarte bună. Examenul durează între 30 de minute şi o oră şi 30 de minute. Cateterismul cardiac este realizat sub control radioscopic şi necesită o spitalizare de 48 până la 72 de ore. legată de o denutriţie foarte importantă. mai ales din căile aeriene superioare (nas. precum şi de orbiri de scurtă durată rezultat al difracţiei razelor luminoase într-un mediu care se opacifiază. De aceea. precum galactozemia congenitală. deoarece se cunoaşte prea puţin despre toleranţa pe termen lung. cel mai des). cauzată de o boală infecţioasă contractată de mamă în timpul sarcinii şi transmisă embri­ onului (rubeolă).103 CASTRARE. trunchiului şi mem­ brelor. Această intervenţie trebuie să fie deosebită de ablaţia unilaterală a testiculului sau a ovarului. care se accentuează cu vârsta. de calibru milimetric) într-un vas sangvin sau într-un canal natural în scopuri diagnostice sau terapeutice. antrenând cel mai des căderea subiectului. Ea mai poate rezulta şi dintr-o boală generală (diabet. practicată pentru tratarea tumorilor acestor organe şi nu antrenează nici una dintre consecinţele castrării. orice individ poate prezenta un început de cataractă. Un tratament psihostimulant permite prevenirea acestui risc la cei care prezintă această manifestare. tratamentul propriu-zis al cataractei este cel chirurgical: extragerea cristalinului cu implantarea. de la câteva secunde până la câteva minute. Cateterismul cardiac permite diagnosticarea unei boli cardiace. CAŞEXIE. cu ajutorul unui cateter cu balonaş. de calibru milimetric şi de lungime variabilă. din tulburări de metabolism fosfocalcic (hipoparatiroidie. care este făcut să alunece până în cavităţile inimii pentru a-i explora funcţionarea. Totuşi. faringe). pentru a vizualiza cavităţile organismului. • Cataracta adultului poate fi de origine traumatică.

mâncărimi şi dureri. Ia duoden. mai rar în rinichi sau în ficat. Acesta este o tumoră malignă care blochează scurgerea bilei la înălţimea canalului coledoc. • Vena cava inferioara. atingerea chiasmei în partea sa mediană antrenează un deficit în câmpul vizual al ambilor ochi (hemianopsie bitemporală). Atingerea chiasmei în porţiunea ei laterală provoacă un deficit în câmpul vizual nazal de pe aceeaşi parte. ci de gravitatea bolii care a motivat practicarea cateterismului cardiac. CĂI DIGESTIVE. • Atingerea unui nerv optic. Structuri nervoase care transmit senzaţia vizuală a retinei la cortexul occipital al creierului. Riscul de accident fatal. excepţional. colonul — care se termină prin sigmoid —. Firrezorbabil. Această tumoră antrenează un icter. nu este legat. prezenţa unei mase palpabile în regiunea superioară dreaptă a abdomenului şi dureri în această regiune. degenerative şi îndeosebi tumorale. . bazin şi membre inferioare). esofagul. faringele. Ansamblu al vaselor limfatice care drenează limfa până în circulaţia sangvină prin canalul toracic. CĂI OPTICE. la ganglionii din vecinătate şi uneori la colon. stomacul. Tumoră malignă care atinge vezicula biliară sau calea biliară principală sub forma unui adenocarcinom (cancer al ţesutului glandular). distrugerea cu laser. în principal). jejunul.complicaţiile pot fi mecanice: hemo­ ragia la punctul de puncţionare sau. variabil după localizarea leziunii. Distrugere a unui ţesut cu scopul de a suprima o leziune. Rare. Ansamblu al canalelor care asigură colectarea şi transportul bilei care provine din ficat şi este excretată în intestinul subţire. ele pot fi şi infecţioase sau chiar să antreneze tulburări ale ritmului: declanşarea de extrasistole izolate sau în salve. • Atingerea chiasmei oculare se traduce printr-un defi-cit al câmpului vizual. -> RESPIRATOR (aparat). ileonul). gât.• LACRIMAL (aparat). TRATAMENT. practicată pe piele sau pe o mucoasă. cancerul veziculei biliare se întinde rapid la ficat. SIMPTOME ŞI SEMNE. Principalele metode de cauterizare sunt electrocoagularea. Acestea apar tardiv. membre superioare şi torace). începând de sus în jos. de a opri o sângerare sau de a face să regreseze înmugurirea exuberantă a unei cicatrici. CAVĂ (venă). tromhoza vasculară. SIMPTOME Şl SEMNE. Leziunile căilor optice pot fi urmarea unor boli vasculare. prin trecerea unui curent electric prin bisturiul electric. cea mai voluminoasă. < 104 CĂI LIMFATICE. Tratamentul lor depinde de cauza lor. unde se efectuează schimburile gazoase între sânge şi aer (oxigenarea sângelui. o febră. Durere intensă şi prelungită cauzată de lezarea unui nerv. CATGUT.CATGUT COMPLICAŢII. -• DIGESTIV (aparat). --» SISTEM LIMFATIC. CAUTERIZARE. dar riscul de cancerizare este prea mic pentru a justifica o colecistectomie (ablaţia veziculei biliare) pre­ ventivă în mod sistematic. rectul şi anusul. adesea tranzitorii şi fără consecinţe grave. Uneori se recurge la aplicarea unei substanţe caustice. păstos şi alb). Ansamblu al conducturilor care vehiculează lacrimile provenind de la glandele lacrimale spre canalul lacrimonazal. se manifestă printr-o scădere a vederii la ochiul al cărui nerv este lezat. CĂILE RESPIRATORII. Venele cave sunt în număr de două. Ansamblu al organelor cavitare ale aparatului digestiv. Cavitate care apare în plămân. se disting: cavitatea bucală. Ansamblu al organelor cavitare ale aparatului respirator care conduc aerul până la alveolele pulmonare. intestinul subţire (duodenul. Cancerul căii biliare principale. care se deschide în fosele nazale. CĂI LACRIMALE. Tratamentul constă în ablaţia veziculei biliare. Acesta afectează subiecţii în vârstă şi se dezvoltă la unii pacienţi plecând de la un adenom (tumoră benignă) care se transformă în adeno­ carcinom. Cauterizarea este cel mai des localizată şi superficială. Vas care aduce sângele albastru (sărac în oxigen şi încărcat cu gaz carbonic) spre partea dreaptă a inimii. la câteva luni după instalarea cancerului. PATOLOGIE. . PREVENIRE. în timpul trecerii sondei în cavităţile cardiace. CAVERNĂ. iradiind uneori spre umărul drept. pe traiectul său între globul ocular şi chiasmă. drenează sângele părţii inferioare a corpului (abdomen. extrem de mic. de examenul în sine. CĂI BILIARE. crioterapia (tratamentul prin frig). în general. inflamatorii. Odată apărut. ele constau în greţuri şi vome. CĂILOR BILIARE (cancer al). CAUZALGIE. Pacienţii care au o litiază biliară trebuie supravegheaţi. după eliminarea cazeumului (focar de necroză tuberculoasă. o pierdere în greutate. un icter. Cancerul veziculei biliare. obţinut prin folosirea ca materie primă a ţesutului conjunctiv al intestinului subţire de oaie. • Vena cava superioară drenează sângele din jumătatea superioară a corpului (cap.

tripanosomiazei africane şi holerei. pe care din formule s-o adoptăm. Durerile de cap. pentru o călătorie est-vest. să urmezi un tratament anticoagulant preventiv.). şi în zonele de hăţişuri ale aceloraşi regiuni din Asia. apa trebuie să fie filtrată. unt crud sau nepasteurizat. în funcţie de locul şi durata călătoriei sau de eventualele contraindicaţii. mai ales în timpul zborurilor de lungă durată. de clorochin sau de beta-caroten în caz de fotoalergie. doar vaccinul împotriva febrei galbene este cerut pentru intrarea în anumite ţări. sau scăldatul în apă dulce. lacuri). VACCINĂRI. fluvii. în timpul şi după deplasarea într-o ţară tropicală sau într-o ţară în care igiena este defectuoasă şi care permit evitarea majorităţii bolilor parazitare. dar recomandate din plin. pentru a evita accidentele cauzate de căldură. utilizarea unei pudre care menţine pielea uscată). încercarea de a dormi în avion cu scopul de a sosi în cea mai bună formă posibilă (este recomandabil să se ia hipnotice cu durată scurtă de acţiune. fiartă sau dezinfectată în prealabil). ploşniţe. în plus. consultând un specialist în profilaxie. Mai rar. chiar şi în ţările în care nu este cerut un certificat de vaccinare. o companie aeriană. călătorul este sfătuit să respecte un repaus de 48 de ore pentru a facilita adaptarea organismului său la un aer mai sărac în oxigen. folosirea îmbrăcămintei comode.105 TRATAMENT. de fapt. anguililoză etc). de plante sau de fructe). este recomandabil. Vaccinul împotriva holerei nu este indicat de către O. La sosire. în prezent. în abţinerea de a consuma îngheţate sau bucăţi de gheaţă. CĂLĂTORII Pentru limitarea efectelor decalajului orar. sucuri de arbori. fructe de mare. pentru spălarea dinţilor trebuie folosită apa minerală. în avion. fructe care nu se pot decoji. prevenirea paludismului cu Plasmodium falciparum (sin­ gurul paludism care poate fi mortal).M. CĂLĂTORII (Sfaturi pentru).). de preferinţă din bumbac (ţesăturile sintetice nu absorb transpiraţia). stătătoare sau cu curgere slabă (braţ de apă. — protecţia împotriva acarienilor (căpuşe. • Igiena alimentară constă în consumul exclusiv de apă minerală sau băuturi capsulate (dacă aceasta nu e posibil. este indicat să te mişti cât mai mult posibil şi mai ales să te ridici des în picioare. curelele şi cravatele prea strânse care împiedică circulaţia sângelui şi. conjugată cu umiditatea: — protecţia împotriva soarelui: utilizarea de creme filtrante. cu scopul de a te adapta orarului ţării de primire. care să protejeze de insolaţii. ca rapelul sau vaccinarea antitifoidică. CHIMIOPROFILAXIE. să eviţi încălţămintea. în cantităţi suficiente. pilule contraceptive etc. în regiunile calde şi uscate. evitând manipularea acestora fără precauţii. de fapt. — protecţia contra umidităţii şi căldurii: o bună igienă corporală (duşuri. expunerea progresivă la radiaţiile solare. pot fi indicate şi alte chimioprofilaxii. el este indispensabil înaintea oricărei călătorii în Africa şi în America intertropicală. MĂSURI DE IGIENĂ. Tratamentul este. în particular împotriva filariozelor. de culoare des­ chisă (care reflectă razele soarelui). emiţătoarelor de ultrasunete sau împrăştietoarelor de insecticide etc. un centru de vaccinare etc. legume crude.S. evitând mersul cu picioarele goale în noroi sau pe teren umed. fie. ţânţari). sarcoptul scabiei) sau a insectelor (pureci. aceasta este cel mai frecvent supusă infecţiilor bacteriene sau micotice. călătorilor din ţările temperate le este recomandat să evite eforturile fizice intense la mijlocul zilei şi să-şi săreze bine alimentele (pentru a preveni deshidratarea) la începutul şederii lor în ţara respectivă. indispensabilă în toate regiunile intertropicale din Africa şi America de Sud. astfel ca efectele lor să fi dispărut la sosire). un nou vaccin este în curs de evaluare. . CĂILOR LIMFATICE (cancer al). cu aju­ torul plaselor împotriva ţânţarilor (musticarii). în schimb. pe baza regle­ mentării Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (O. precum şi carne sau peşte insuficient prelucrate termic. pălăria nu este necesară şi jenează evaporarea transpiraţiei de pe gât şi de pe pielea capului. în principal. a căror apariţie este favorizată de căldură. — protecţia împotriva bolilor parazitare în care conta­ minarea se face prin calea cutanată (bilharzioză. aceste formule de prevenire pot varia şi oricum trebuie să ne asigurăm înaintea plecării. chirurgical şi poate fi curativ (ablaţia zonei tumorale cu restabilirea continuităţii biliare) sau paliativ — el vizează atunci menţinerea scurgerii bilei cu scopul de a regresa icterul şi mâncărimile. admi­ nistrarea de vitamină PP. să se poarte o pălărie uşoară. cu produsele farmaceutice pe care le folosesc de obicei (antidiabetice. Ea constă în luarea de antipaludice (priză zilnică sau săptămânală după produsul utilizat). tăuni. frecvente. să se reziste somnului cât mai mult posibil. dacă e vorba de un climat cald şi umed. Actualmente. rezultă din presurizarea şi deshidratarea datorată uscăciunii aerului condiţionat: ele pot fi prevenite bând din abundenţă (aproximativ 1 litru de apă la câte 4 ore). Totuşi. bacteriene sau virale. . Alte vaccinări sunt facultative. în principal. este indispensabil să se ia cunoştinţă de bolile endemice din ţara sau din ţările respective cu scopul de a proceda la vaccinările necesare organizate pe lângă un consulat. • Igiena pielii este capitală într-un climat tropical.S. sunt posibile două atitudini: fie. — protecţia faţă de dermitele datorate contactului cu unele vegetale (păduri exotice.LIMFOM. intervenţia constând în amplasarea unei proteze din material plastic care ocoleşte tumora. antipoliomielitică şi vaccinul contra hepatitelor A (mai ales subiecţii sub 40 de ani) şi B. în caz de deplasare bruscă la altitudine. pentru o călătorie vest-est. Ansamblu de măsuri de luat înainte. Călătorii sunt sfătuiţi să se doteze. de culoare deschisă.M. în cazul unei boli venoase. începând din ziua sosirii până la 6 săp­ tămâni sau două luni după întoarcere. înaintea oricărei călătorii de acest fel. Aceasta priveşte. antitetanică.

dacă e cazul. Evoluţia lor este foarte variabilă. Cecitatea poate fi totală sau parţială. fie a tendonului lui Ahile. pe cale cutanată sau mucoasă. cu ajutorul unui aparat numit „perimetrul lui Goldmann". Regiune delimitată a corpului pe care se practică o intervenţie chirurgicală. Cecitatea poate fi parţială (acuitatea celui mai bun ochi este cuprinsă între 1/20 şi 1/50). trebuie să semnaleze momentul în care percepe un obiect („testul") pe care examinatorul îl deplasează în faţa ochilor săi de la CEFALEE periferie spre centru. curbată şi suplă. în proba lui Amsler. Regiune posterioară a gâtului. Medicament utilizat pentru proprietăţile lui adsorbante (fixare prin simplul contact) faţă de gaze. • Scotomul este o zonă de orbire sau de vedere slabă din interiorul câmpului vizual cauzată de o atingere a retinei sau a căilor vizuale. CĂRBUNE ACTIVAT. accesele putând să se repete timp de mai mulţi ani. Aspectul cel mai caracteristic al bolii cărbunelui este o pustulă localizată adesea pe faţă şi care devine repede o tumefacţie negri­ cioasă. El formează punctul de sprijin posterior al piciorului. CEAFĂ. DIFERITE TIPURI DE CEFALEE. Principalul ei inconvenient este faptul de a nu fi reproductibilă: ea nu poate servi deci decât ca examen de depistare. subiectul trebuie să fixeze punctul central al unei scheme desenând anomaliile pe care Ie percepe. Explorarea instrumentală se face. care se insera pe calcaneu. . în anumite cazuri. cu excepţia ţărilor în curs de dezvoltare. care priveşte drept în faţa lui. CECITATE. CĂRBUNE. în alte cazuri. Bucată sterilă de ţesătură sau hârtie aplicată pe piele şi care delimitează zona ce face obiectul unei intervenţii chirurgicale. CEFALEE. Cefaleele. Parte posterioară a piciorului. în principal ovine. CECOSTOMIE. partea iniţială a intestinului gros. Boală infecţioasă contagioasă consecutivă unei bacteridii cărbunoase cu Bacillus anthracis. cuprinzând toate părţile moi situate în spatele rachisului cervical şi limitată lateral de marginile anterioare ale muş­ chilor frapezi. Analizorul lui Friedmann foloseşte aceleaşi principii. sau încă mai poate fi o consecinţă a prăbuşirii podului plantar. ANOMALII ALE CÂMPULUI VIZUAL • Amputarea este o îngustare a limitei periferice a câmpului vizual. Conta­ minarea se face cel mai des în timpul manipulării produselor de ecarisaj. Tratamentul cu antibiotice (penicilină în doză mare). amputarea câmpu­ lui vizual este urmarea unei atingeri a căilor vizuale. Ea utilizează un test luminos mobil şi înregistrează diferitele locuri în care acesta devine vizibil pentru pacient. Boala poate fi transmisă omului de către animale. cabaline şi caprine. Este administrat pe cale orală. numite de obicei dureri de cap. CÂMP. PATOLOGIE. 2. lichide şi toxice. vii sau moarte. aproape totală (acuitatea celui mai bun ochi este cuprinsă între 1/50 şi pragul de percepere a luminii) sau totală (nu se percepe deloc lumina). Porţiune iniţială a colonului situată dedesubtul ileonului şi prelungită cu apendicele. subiectul. ea este consecinţa unui glaucom foarte evoluat sau unei retinopatii pigmentare (degenerescentă ereditară). -• STOMIE. fără instrumente. Incubaţia durează două sau trei zile. sunt locali­ zate pe bolta craniană. să se urmă­ rească evoluţia diferiţilor parametri. indiferent de cauza ei. de la câteva ore la câteva zile. Ansamblul punctelor din spaţiu pe care ochiul îl poate percepe atunci când este imobil. şi uneori prin inhalarea sau ingerarea de spori ai bacteriei. Stare de a fi orb sau nevăzător. Gram negativ.107 • Igiena sexuală constă în utilizarea prezervativelor în cursul oricărui contact sexual. Clasic. osteocondrită a calcaneului la adolescent. CĂLCÂI. antrenând o cuadranopsie (amputarea unui sfert de câmp vizual al fiecărui ochi) sau o hemianopsie (amputarea unei jumătăţi a câmpului vizual al unui ochi). Afecţiunile călcâiului pot rezulta fie dintr-o atingere a călcâiului (calcaneită. Cărbunele este obţinut prin calcinarea materiilor de origine vegetală sau animală. Ea este localizată atunci într-o parte precisă. SINONIM: cefalgie. a trecut această boală în rândul celor rare. 1. • Explorarea instrumentală prezintă avantajul de a fi reproductibilă: ea permite deci. EXPLORAREA CÂMPULUI VIZUAL • Explorarea clinică are avantajul de a putea fi realizată în orice loc. un exces de greutate sau o tulburare statică a piciorului (orientare defectuoasă a axei calcaneului. Subiectul poate să nu perceapă această zonă în mod spontan sau poate să o perceapă ca pe o pată. congenitală sau dobândită. pentru a-1 goli de conţinutul său. în toate cazurile. CEC. Scheletul călcâiului este constituit din calcaneu. îndeosebi) pot agrava simptomele. Orice durere de cap. fractură etc). mai des verticală decât orizontală. Operaţie chirurgicală care constă în deschiderea cecului. în general. El se numeşte activat sau activ când a suferit o pregătire specială destinată să crească puterea sa adsorbantă. în testul de confruntare. de exemplu în cazul unei imobili­ zări prelungite. CÂMP VIZUAL. se disting trei tipuri de cefalee. instaurat de urgenţă.

10% dintre subiecţii alergici la penicilină sunt. să evite factorii agravanţi (cameră zgomotoasă. -Ă. infecţiile respiratorii. PATOLOGIE. cu calibrul de la 5 la 12mm. în plus. . alergici şi la cefalosporine (alergie încrucişată). o fractură de bază a craniului poate genera o ruptură meningeană. a unui hematom cerebral posttraumatic sau a unui anevrism cerebral. dar sunt simptomul unei afecţiuni organice. Un cefalhematom este observat uneori după o naştere dificilă. imaginea poate fi urmărită pe un ecran şi. în special a bolii lui Horton. Lichid care înconjoară întreg sistemul nervos central şi umple. în scopuri diagnostice. Aplicată iniţial la intervenţiile efectuate pe aparatul genital feminin. cu aspect mai difuz. localizată la jumătate din craniu. CELIOCHIRURGIE. • Migrenele afectează aproximativ 5-10% din populaţia globului. CELIOSCOPIE. dioxid de carbon cu scopul de a realiza un pneumoperitoneu (spaţiu mare gazos care îndepărtează peretele viscerelor şi permite manipularea instrumentelor). SINONIM: chirurgie prin laparoscopie. adică ele distrug bac­ teriile fără a se mulţumi doar să oprească dezvoltarea lor. eventual. ceea ce o deosebeşte de bosa serosangvină. de asemenea. dacă este posibil. SINONIM: laparoscopie. Ele sunt uneori ocazionate de o hipertensiune arterială. de asemenea. tratamentul este cel al durerii în general. cauzată de existenţa unei tumori. aceste medicamente au totuşi ca efect nedorit comun reacţiile aler­ gice. celioscopia. printr-un ac înfundat în ombilic sau în regiunea subcostală stângă. montat pe un mâner şi conţinut de o canulă) este apoi introdus prin regiunea ombilicală cu scopul de a permite trecerea endoscopului. foarte frecvente. CEFALHEMATOM. Tensiunea psihică poate provoca o contracţie exagerată a muşchilor cefei. a unor tulburări psihologice benigne (anxietate. Medicament antibiotic înrudit cu penicilina şi activ faţă de numeroase bacterii. el face apel la analgezicele uzuale ca paracetamolul. CELIAC. se introduce într-o primă etapă. cavi­ tăţile ventriculare encefalice. Cefalhematomul se resoarbe spontan şi complet în câteva săptămâni. în particular. Evoluţia lor este cronică. zgomot. Această metodă operatorie constituie extinderea la chi­ rurgie a unei tehnici de diagnostic. când a avut loc aplicarea unui forceps pe cap. de o intoxicaţie cu oxid de carbon. CEFALORAHIDIAN (lichid). să doarmă câteva ore. feţei şi pielii capu­ lui şi. cu marginile nete. să-şi întindă sau să-şi maseze muşchii umerilor. care. dar se ştie că are loc o constricţie urmată de o dilatare a anumitor artere ale capului şi că există adesea un teren familial. asociată cu tulburări digestive (greţuri. durând între două ore şi câteva zile. lăsând să scape lichid cefalo­ rahidian care curge atunci prin ureche sau pe nas. Cauza lor primitivă este necunoscută. genitale. TRATAMENT. Califică ceea ce se raportează la cavitatea abdominală. Alte trocare. • Cefaleele simptomatice nu constituie ele în sine o boală. Tehnică de explorare constând în introducerea prin peretele abdominal a unui endoscop (tub dotat cu un sistem optic) cu intenţia de a observa organele abdominale şi de a practica prelevări. cu iradierea durerii spre cap. Efuziune sangvină benignă a boitei craniene la noul-născut. Celiochirurgia se practică în mediu spitalicesc. activitate fizică. O cefalee simptomatică poate. a unei meningite. în afara eradicării eventualei cauze şi a folosirii unor mijloace specifice (medicamente antimigrenoase dacă este vorba de o migrenă). sunt introduse în diferite puncte ale peretelui pentru a permite trecerea instrumentelor necesare intervenţiei. -• MIGRENĂ. asociată sau nu cu o hipertensiune intracraniană (creşterea presiunii lichidului). O stânjenire a curgerii sau a rezorbţiei lichi­ dului cefalorahidian. dentare sau reumatologice (artroză cervicală). prost aerisită).CEFALHEMATOM • Cefaleele psihogene. declanşează în amonte o hipertensiune intercraniană. Cefaleele psihogene sunt perma­ nente şi pot obliga o încetinire moderată a activităţilor. exa­ cerbată de către lumină. otorinolaringologice (sinuzită. gâtului. sunt consecinţa unei oboseli. cele mai frecvente. Pentru intervenţiile practicate în abdo­ men. de o febră. pulsatilă. să fie consecinţa unei hemoragii meningeene. a unei tumori cerebrale. înregistrată pe casetă video. durerea este intensă. stres). cefaleea predomină la sfârşitul nopţii sau la trezire. în zilele următoare naşterii apare pe cap o tumefacţie rotundă şi asimetrică. sub anestezie generală. 108 Lichidul cefalorahidian poate fi prelevat prin puncţie lombară. unele medicamente (vasodilatatoarele. chiar şi a unei veritabile depresiuni. Evoluţia este cronică şi paroxistică: se observă crize de frecvenţe foarte variabile (de la una pe an la câteva pe lună). videochirurgie. nu este necesar nici un tratament. a unor afecţiuni oculare (glaucom. vomă). de exemplu). Unele măsuri calmează uneori durerea: paci­ entul poate să se întindă în poziţia culcat. poate provoca în amonte de obstacol o hidrocefalie (dilatare a cavităţilor). de asemenea. Cefalosporinele sunt bactericide. stânjenind circulaţia lichidului cefalorahidian. unei infecţii sau unei malformaţii. celiochirurgia s-a extins la numeroase regiuni şi organe. otită). tulburări de vedere). Tehnică chirurgicală ce permite să se intervină sub controlul unui endoscop (tub dotat cu un sistem optic) care se introduce în cavitatea abdominală. în caz de hipertensiune intracraniană. Bine tolerate în ansamblu. CEFALOSPORINĂ. în general. Acesta este legat la o cameră TV. Indicaţiile foarte întinse ale cefalosporinelor includ îndeosebi septicemiile. chirurgie sub videoscopie. Un trocar (instrument în formă de poanson. uri­ nare şi cele ale urechilor.

deoarece el acţio­ nează în primul rând asupra adipocitelor (celulele grăsoase) situate în afara regiunilor celulitei. Mai frecventă la femei. EFECTE SECUNDARE. şi celulitele medicale. Este o infecţie de origine bacteriană. cel mai des cu streptococ. Celioscopia este utilizată pentru a descoperi unele cauze ale sterilităţii. Este vorba de o infecţie acută sau cronică a ţesutului subcutanat. INDICAŢII. CEMENT. din cauza injectării de dioxid de carbon în abdomen. corectat un dezechilibru hormonal sau vascular şi se reco­ mandă purtatul hainelor largi. provoacă propriile lor efecte nedorite. care acoperă la rândul lor mai multe boli. o intervenţie chirurgicală. Se încearcă o corectare a tuturor factorilor în cauză. mCitoplasma este o materie fluidă. Celulita estetică. uneori de origine inflamatorie. riscul unor sechele dizgraţioase. o distru­ gere a adipocitelor prin injecţii sau ultrasunete. Celulita infecţioasă. a hormonilor etc). CENTURĂ ORTOPEDICĂ zisă celulita estetică. CELULĂ. pielea devenind roşie şi granuloasă pe pulpe şi pe fese. Celulele se reproduc în două moduri diferite.) implicate în toate activităţile funcţionale (metabolism) ale celulei. Acest din urmă factor provine la rândul lui dintr-o dereglare hormonală. specific ovulelor şi spermatozoizilor: celulele-fiice nu dobândesc decât jumătate din materialul cromozomial al celulei mame. manifestându-se în particular înaintea fluxului menstrual şi în timpul sarcinii. STRUCTURĂ. necesită o spitalizare de o zi. Ţesut calcificat foarte fin care acoperă rădăcina dintelui şi asigură coeziunea acestuia cu osul maxilarului. sau dintr-un factor mecanic constituit din purtatul îmbrăcămintei prea strâmte. apariţia unei celulite în forma sa moderată este un proces fiziologic normal. o salpingită (infecţia trompelor). Acest examen este remarcabil de bine suportat mulţumită inciziei sau inciziilor sale foarte mici. Termenul de celulita desemnează două afecţiuni care nu au nici o legătură între ele: celulita în sensul obişnuit. DIVIZIUNEA CELULARĂ. O celioscopie. sub forma unei mari zone roşii. care n-au făcut obiectul unei verificări ştiinţifice. Mitoza este cea mai întâlnită formă: cromozomii care se găsesc în nucleul celulei iniţiale sunt exact duplicaţi şi transmişi într-un număr egal celor două celule-fiice. Totuşi. O celulita infecţioasă necesită o spitalizare de urgenţă. Celioscopia se practică sub anestezie generală după injectarea de dioxid de carbon în cavitatea peritoneală. a oxigenului. ca. aportul caloric prea mare. Poate fi. ribozomi etc. atâta vreme cât celulita este doar o problemă estetică şi fără vreo incidenţă patologică. care durează între 15 şi 30 de minute. de asemenea. în timp ce termenul celioscopie se aplică mai curând explorării bazinului mic. CENTURĂ ORTOPEDICĂ. care priveşte 90% dintre femei. cancerele sunt caracterizate printr-o proliferare celulară anarhică. prin mitoză sau prin meioză. excesul de estrogeni.cu frisoane şi cu o stare de indispoziţie generală. dintr-o insuficienţă a circulaţiei venoase sau limfatice. • Nucleul celulei conţine A. TRATAMENT. DESCRIERE. Ea se mani­ festă. TEHNICĂ ŞI DERULARE. Majoritatea celulelor umane se dovedeşte a avea o structură asemănătoare. Un regim moderat poate da rezultate. Eşecurile sunt frecvente şi sunt preconizate uneori metode manuale (masaje). uneori cu stafilococ auriu sau cu diferiţi germeni Gram negativi. ea devine moale. Modificare sau alterare vizibilă a ţesutului cutanat sau subcutanat. pentru a diagnostica o sarcină extrauterină. Meioza este un tip particular de diviziune celulară. conţinând numeroase organite (mitocondrii. dar nu trebuie să-i supraestimăm eficacitatea. apoi flască. Celulita apare la pubertate. Se impune o anumită prudenţă.. asociata cu o febră. a bioxidului de carbon. natura unui chist ovarian. La trezire nu se simte nici o durere. Este vorba de o modificare a pielii provocată de depuneri de grăsime subcutanată. ea este tratată prin administrarea de antibiotice. consecutivă unei plăgi cutanate. . în plus. pielea ia din ce în ce mai mult un aspect capitonat numit „coajă de portocală". retenţia de apă. afectând mai ales membrele inferioare. ea este atunci tare şi sensibilă.N. Element constitutiv fundamental al oricărei fiinţe vii. celulita este rezultatul mai multor cauze care pot fi asociate: ereditatea. de obicei. suportul informaţiei genetice. Centură destinată susţi­ nerii abdomenului şi conţinerii unei hernii sau corectării deviaţiilor coloanei vertebrale. • Membrana celulara este un înveliş extern care separă celula de mediul exterior şi joacă un rol major în schim­ burile de materie (reglarea trecerii substanţelor nutritive.109 Termenul laparoscopie este întrebuinţat mai ales pentru a califica explorarea părţii superioare a abdomenului (ficat. CELULITA. pentru a preleva ovule — sau pentru a le reimplanta odată fecundate — cu ocazia fecun­ daţilor artificiale. Aparatul este legat la o cameră TV care transmite aceste imagini pe un ecran şi poate să le înregistreze pe o casetă video. în particular). compusă din trei elemente principale.D. Endoscopul este apoi introdus printr-o mică incizie ombilicală de aproximativ 1 centimetru. calde şi dureroase. între 25 şi 50 de ani. Aceste tehnici. apar bule subcutanate care apoi se accentuează. ci doar o uşoară balonare. de exemplu.

DOP DE CERUMEN. el poate să se acumuleze în fundul conductului auditiv extern. • Exocervicita. asemănare genotipică (în succesiunea consti­ tuenţilor A. substanţe produse în cursul procesului de degradare a grăsimilor. Stare patologică consecutivă acumulării în organism a corpilor cetonici. Tratamentul poate fi local (ovule ginecologice) sau general (pe cale orală). ale cărei grăunţe. mai ales din cauza utilizării beţişoarelor cu vată (Coton-Tige). B3. SINONIM: metrita a colului. sangvine şi de biologie moleculară). între 70 şi 76% glucide (în special sub forma particulară numită amidon). . O cetoză simplă se tratează. şi poate provoca un dop care poate sta la originea unei iritaţii. reeducarea sau curele termale pot fi utile în afara episoadelor de criză. uneori dificilă. suferinţa fetală acută (încetinirea ritmului cardiac al fătului. provine sau nu din părintele presupus. sunt utilizate în alimentaţia umană. CERVICAL. în poziţie transversală). Plantă din familia gramineelor. săruri minerale şi vitamine. Totuşi. CEZARIANĂ. în magneziu şi în fibre. prin reechilibrare a diabetului. orzul. Cetoza se traduce printr-o prezenţă anormal de ridicată de corpi cetonici în sânge şi în urină. CERUMEN. O cervicartroză poate contribui la îngustarea canalului cervical şi poate antrena pe termen lung leziuni ale măduvei spinării cu tulburări ale mersului. de vomismente acetone mice. impunând o extracţie rapidă). O cervicită poate fi de origine bacteriană.CERCETARE A PATERNITĂŢII CERCETARE A PATERNITĂŢII. CERVICALGIE. sau chiar prin extracţie. semnul puseelor congestive. prin alimentaţie. puse în evidenţă prin examen radiologie. de asemenea. Se bazează pe prescrierea de analgezice şi pe punerea în repaus a gâtului printr-un colier cervical în timpul puseelor dureroase. şi ea este agravată de oscilaţiile pasive ale capului aşa cum se întâmplă în maşină. externă şi internă. orezul. Relativ la gât. chiar mai multe luni. Ea este vizibilă cu speculul. cu aspect ceros. cervicartroză nu antrenează decât o uşoară infirmitate. stânje­ neşte mişcările gâtului. CEREALĂ. în general. Durerea. care permit stabilirea faptului că o persoană poate fi tatăl alteia dacă ambele persoane prezintă caractere care n-au putut fi transmise decât prin ereditare: grup sangvin. jena diminuează cu preţul unei pierderi a mobilităţii gâtului.N. CERVICARTROZĂ. Evacuarea dopului de cerumen. Inflamatie a colului uterin. prezentarea proastă a fătului (cu umărul. O astfel de cercetare se sprijină astăzi pe analize biologice (în principal. sau inflamaţia peretelui extern al colului. B2. fie prin irigare (spălătură). CETOZĂ. între 8 şi 12% proteine şi între 2 şi 4% lipide. Cel mai des mama este şi ea solicitată şi suportă. redând orga­ nismului. grăsimi. zaharuri. Cercetare între prinsă pentru a determina dacă un individ. Artroză care afectează rachisul O cervicartroză se întâlneşte la majoritatea subiecţilor trecuţi de 50 de ani. INDICAŢII. în anumite tulburări digestive sau hepatice sau în cursul postului. Cezariana este obligatorie în anumite cazuri: disproporţia fetopelviană (făt prea mare pentru bazinul mamei). se traduce prin pierderi anormale. toxemie. Ea există sub două forme. situată în fundul conductului auditiv extern. indiferent de cauza sa. trebuie să fie realizată de către un medic fie prin aspiraţie. Cel mai des. chiar a unei diminuări a acuităţii auditive. nu există o corelaţie între importanţa leziunii şi durerile resimţite. Ele sunt deosebit de bogate în vitaminele B (Bl. patologia gravă a mamei la sfârşitul sarcinii (hipertensiune arterială. Substanţă de consistenţă moale. Ea poate rămâne simptomatică sau poate provoca o acidocetoză. se traduce printr-o scurgere purulentă. secara. să fie decisă şi practicată în cursul travaliului dacă survin semnele unei suferinţe fetale. nu sunt însoţite uneori de nici un simptom. Masajele. Durere a gâtului. cezariana se practică la 8 până la 15% dintre naşteri. • Endocervicita.L. complicaţie acută survenind atunci când cantitatea de corpi cetonici depăşeşte capacităţile de eliminare ale organismului. porumbul. grup H.D. Se observă în caz de diabet. Incizie chirurgicală care permite extragerea unui nou-născut din uterul mamei. Ele pierd o parte din valoarea nutritivă dacă grăunţele sunt decorticate sau dacă făina e cernută. de asemenea. cel mai des un copil. întregi sau transformate în făină. posibilitatea de a utiliza sursele de energie. Operaţia cezariană este programată atunci când nu este de dorit ca femeia să nască pe cale naturală. ceea ce îl scuteşte să recurgă în prea mare măsură la degradarea grăsimilor. adesea mai mult într-o parte decât în cealaltă. ovăzul. Cerealele conţin concomitent proteine. sau de compatibilitate tisulară (determinând posibilitatea de a primi sau de a dona un organ cu ocazia unei grefe). virală sau parazitară şi survine întotdeauna pe o mucoasă lezată sau anormală. Cele două forme merg adesea împreună. în zilele noastre. dar leziunile (pensare discală şi osteofite). meiul.VERTEBRĂ. analizele. placenta praevia (inserţia joasă a placentei). TRATAMENT. B6) şi E. sau inflamaţia peretului intern al colului. chiar purulente. în mod normal. . după câteva pusee dureroase care durează fiecare mai multe săptămâni. La majoritatea 110 indivizilor. dar conţin puţin calciu. în principal. CERVICITĂ.A. cerumenul este evacuat spontan. ea poate.-ului cromozomilor) etc. coagulopatii). Grăunţele lor conţin între 10 şi 15% apă. -Ă. Cerealele cel mai des consumate sunt grâul.

sunt în curs cercetări în domeniul genetic. apoi nazală). Pot fi. Masă semisolidă care se formează atunci când sângele coagulează. Boala lui Charcot-Marie este o afecţiune ereditară cu transmitere autosomică dominantă sau recesivă. CHARCOT-MARIE (boală a lui). asociază exagerarea reflexelor şi hipertonia (redoarea) membrelor. Nivelul „periferic" priveşte neuronii servind drept relee precedenţilor. o reacţie autoimună a organismului distruge pe de o parte celulele ganglionare ale plexurilor mienterice (plexul Auerbach) al esofagului şi colonului. corespunde prezenţei paraziţilor în sânge. Cheagurile au funcţia de a opri hemoragia atunci când vasele sangvine sunt rupte. Afecţiune a sistemului nervos central în cursul căreia leziunile celulelor nervoase provoacă progresiv paralizii. Boala lui Charcot predomină la bărbat. amiotrofia cuprinde mâinile şi apoi antebraţele. Diferitele planuri incizate sunt apoi suturate cu fire rezorbabile. CHEAG. Uneori. care sunt scoase între a şasea şi a noua zi. cu evoluţie foarte lentă. După câteva ore. Se limitează la tratarea simptomatică a diferitelor manifestări. ficat. infecţios şi imunologic. Mult mai târziu. deoarece este vorba de o intervenţie chirurgicală. care favorizează sindromul. însă 5% dintre cazuri sunt ereditare. Atingerea neuronilor encefalului provoacă o disartrie (anomalie a vocii. Piciorul are tendinţa de a cădea cu vârful în jos. Acestor semne principale li se pot adăuga tulburări senzitive (pierderea sensibilităţii cutanate) şi vizuale. Afecţiune rară a nervi­ lor. Ele pot totuşi să se constituie şi spontan (tromboză). Dar o femeie poate face obiectul a trei sau patru cezariene consecutive dacă cicatrizarea este bună. Supra­ vegherea şi convalescenţa unei femei care a născut prin cezariană sunt mai îndelungate decât după o naştere pe cale naturală. mai multe milioane de persoane sunt afectate de această boală. Această parazitoză gravă se întâlneşte în stare endemică în America Centrală şi în nord-estul Braziliei. care durează mai multe zile şi poate fi mortală. Incizia se face pe abdomen. tulburări de deglutiţie. o naştere pe cale naturală poate fi avută în vedere dacă dimensiunile bazinului o permit. După o primă naştere prin cezariană. ceea ce permite o cicatrizare solidă şi estetică. Masa compactă supernatantă constituie cheagul. SUPRAVEGHERE ŞI EFECTE SECUNDARE. Intervenţia poate avea loc sub anestezie gene­ rală sau peridurală. antrenând paralizii. TRATAMENT. care devine prost articulată. CHARCOT (boală a lui). Este posibilă limitarea consecinţelor neputinţei (reeducare. bolnavul trebuie să ridice sus gamba la fiecare pas pentru a nu se împiedica de sol cu vârful piciorului. serul. Pentru moment. mersul cu cârje). Forma acută. pe de altă parte ţesutul miocardic. TRATAMENT. incizia uterului. SINONIM: tripanosomiazd americana. Ea este caracterizată printr-o febră neregulată. şi să aibă grave consecinţe provo­ când o ocluzie sau o embolie. se observă simultan două niveluri de leziuni ale neuronilor. • Sindromul central. Cicatricea este închisă cu fire sau cu agrafe. Un cheag este constituit din celule sangvine (globule roşii şi plachete) şi din fibrină. SIMPTOME ŞI DIAGNOSTIC. ingerarea de băuturi în afara meselor. sau histerotomia. la înălţi­ mea culmii pubisului şi cel mai des în sensul orizontal. SINONIM: scleroza laterala amiotrofica. SIMPTOME. Semnul cel mai caracteristic este o astenie (slăbiciune generalizată) intensă survenind la 5-2(1 minute după sfârşitul mesei şi obligând pacientul să se culce. Cauza sa este necunoscută. degetele de la picioare se transformă în gheare. în general. Muşchii piciorului şi gambei sunt primii afec­ taţi. CHASSE (sindrom al lui). dar încă nu există un tratament curativ specific al acestei boli. legat de leziunile măduvei. în forma cronică. SINONIM: boala lui Charcot-MarieTooth. intestin). Totalitate a manifestărilor clinice observate după luarea mesei de către unii subiecţi care au suferit o ablaţie de stomac.111 TEHNICĂ. constă într-o amiotrofie (atrofie musculară) şi într-o paralizie atingând adesea mai întâi membrele superioare. splină. Se observă o amiotrofie (atrofie musculară) progresând de jos în sus. CHEAG • Sindromul periferic. excluderea zaharurilor rapide. utilizate produsele care încetinesc viteza de absorbţie a zaharurilor. permite extragerea fătului şi a placentei. CHAGAS (boală a lui). neantrenând decât foarte rar un handicap real. Evoluţia este foarte lentă. nu există un tratament specific al bolii lui Charcot. Complicaţiile sunt totuşi rare şi diminuate de folosirea preventivă a antibioticelor şi anticoagulantelor. Aceste leziuni se traduc printr-o disfuncţie a sfincterelor esofagiene şi prin hiper­ trofia unor organe (tiroidă. de asemenea. sau sindromul piramidal. Nivelul „periferic" priveşte neuronii cu funcţie motorie ai cortexului cerebral. el se transformă rapid într-o masă amorfă. o atrofie a limbii. TRATAMENT. . Tratamentul este esenţialmente dietetic: fracţionarea meselor (4 sau 5 mese pe zi). Bolta plantară se scobeşte. SlNONIM: dumping syndrome. aceasta se retracta şi exsudă un lichid. Boala lui Chagas este transmisă prin dejecţiile cu triatome (gen de ploşniţă) hematofage şi se contractează pe cale cutanată sau prin mucoasă. Boală parazitară acută sau cro­ nică cauzată de protozoarul Trypanosoma cruzi. Nivelul „central" se raportează la unii neuroni cu funcţie motorie ai cortexului cerebral. Atunci când sângele proaspăt este lăsat în contact cu aerul. Totuşi. Atingerea miocardului poate sfârşi printr-o insuficienţă cardiacă gravă.

Tratamentul chirurgical constă în implantarea unui fir de substanţă radioactivă sau în îndepărtarea cheloidului cu laser cu dioxid de carbon. TRATAMENT. antibiotice). expunerea la frig sau la soare). coronariene sau periferice. . Leziunile se întind uneori şi la pielea din jur. survin tot aşa de bine în artere ca şi în vene. rupt. Totuşi. mai numeroase şi acoperite cu păr foarte scurt. tratamentele chirurgicale trebuie să fie conduse cu prudenţă din cauza eficacităţii lor parţiale şi a frecvenţei recidivelor. CHEILITĂ. SIMPTOME ŞI SEMNE. El se bazează. mai grave. Umflătură edematoasă a conjunctivei. cauzate de Trichophyton. pastă de dinţi) şi de pomezi antiseptice sau antibiotice. de vaccinare sau de rănire. Sul fibros dezvoltat pe o cicatrice. la origine un dermatofit din genul Trichophyton. Cauzele interne pot fi infecţioase (micoză. O cheilită acută se traduce printr-o roşeaţă. la materii grase şi la vitamina A sub forma de aplicaţii locale. în plus. • Chelbele londanle sunt fie de tip microsporic. Cauzele externe cuprind factorii fizici (ticul de muşcare a buzelor. carenţiale (lipsa de zinc. se manifestă prin plăci mari fără 112 păr. pe o cicatrice de intervenţie chirurgicală. Un chemosis se prezintă sub forma unui sul infiltrat cu lichid. Atunci când se formează în reţeaua venoasă. mâncărimi cutanate. pe compresia postchirurgicală a inciziilor. tratamentul este cel al simptomelor şi face apel. scafandrii şi scufundătorii. în general. scăderea auzului şi necroze articulare. CHESOANELOR (boală a). Cel mai frecvent apare la subiecţii negri şi asiatici. Tratamentul face apel la antiinflamatoarele locale. Rezultatul este o aplatizare a leziunii sau o încetinire a evoluţiei ei. ateroscleroză) şi o vâscozitate prea mare a sângelui sunt tot atâţia factori de risc pentru formarea cheagurilor patologice. CHELTUIALĂ ENERGETICĂ. puţin numeroase. de exemplu). aparat dentar prost adaptat. Tratamentul preventiv trebuie să fie întreprins cât mai sistematic posibil. după localizarea lor. predomină fisurile şi crustele. condimente. infiltraţii cu corticosteroizi. CHEMOSIS. o hemoragie subconjunctivală este cea care provoacă o distensie a conjunctivei: atunci e vorba de un chemosis hemoragie. TRATAMENT Şl PREVENIRE. în special ale şoldului). Tratamentul cuprinde raderea zonelor atinse şi prescrierea. O proastă circulaţie (varice. El apare în cursul inflamaţiilor acute ale conjunctivei (conjunctivitele alergice acute) sau al arsurilor acestei membrane. -> HEMOSTAZĂ PRIMARĂ. Dacă nu este găsită nici o cauză. menţinerea temperaturii corporale inter­ ne. Inflamaţie acută sau cronică a mucoasei buzelor. o umflătură. SIMPTOME ŞI SEMNE. ele pot provoca tromboze ale arterelor cerebrale. s&ufavusul. în cheilită cronică. provocate de un dermatofit din genul Microsporon. o senzaţie de arsură. • Chelbea favka. are. comportă plăci foarte mici (mai puţin de 2 centimetri diametru). de asemenea. o proastă stare a vaselor (infecţie. Chelbea este contagioasă şi transmisibilă fie de la animal la om. tulburări de vedere sau auditive) sau. mai întâi se caută cauzele externe. crioterapie sau cure termale (duşuri filiforme la înaltă presiune). de antifungice (grizeofulvină. complicate uneori cu o embolie pulmonară dacă cheagul migrează spre plămân. otite. numite şi trombusuri. a creşterii şi a activităţii sale musculare. fie de la un bolnav la o persoană sănătoasă (printr-un pieptene contaminat. Cantitatea de energie cheltuită de către un individ pentru a-şi asigura meta­ bolismul de bază. Uneori. El este consecutiv proliferării celulelor şi fibrelor ţesutului conjunctiv. medicamentoase (retinoide prescrise împotriva acneei. în principal. utilizarea de cosmetice (roşu de buze. Se observă mici plăci de puroi acoperite cu o crustă. în centrul cărora se găseşte un fir de păr. timp de una sau două luni. Formele microsporice. DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. Infecţie a pielii capului provocată de o ciupercă microscopică din grupa dermatofiţilor. El se manifestă printr-o vignietă supraînălţată împestriţată de mici „puţuri" de unde ţâşneşte puroi şi prin care iese părul căzut. imobilitatea mâinilor). Atunci când se formează în reţeaua arterială. sifilis). Tratamentul cuprinde masaje regulate. în principal. neurologice (paraplegie) sau respiratorii (edem pulmonar). Diagnosticul este difi­ cil. infecţie bacteriană. DIFERITE TIPURI DE CHELBE • Kerionul este cauzat de un dermatofit din genul Trichophyton. imidazol) pe cale orală. fie de tip tricofitic. de vitamina B2). cafea solubilă). vertije. ele declanşează tromboflebite. Formele tricofitice.f CHEILITĂ Cheagurile patologice. apoi cauzele interne. Ansamblu de manifestări patologice care afectează subiecţii supuşi unor compresii sau decompresii foarte rapide. Un cheloid apare. unele cheilite sunt forme atenuate ale bolilor dermatologice ca eczema sau psoriazisul. Cheilitele au cauze foarte numeroase. contactul cu unele alimente (citrice. în sfârşit cauzele dermatologice. de exemplu). Manifestările acute ale bolii chesoanelor pot fi tranzitorii (dureri articulare. CHELBE. Persoanele expuse bolii chesoanelor sunt lucrătorii care muncesc în incinte metalice presurizate (constructorii de piloni de poduri. CHELOID. Pe termen lung se instalează tulburări cronice (vertije.

de exemplu). Aceasta permite să se atingă concentraţii locale mari fără ca pro­ dusul să se împrăştie în organism. să fie asociat cu un tratament locoregional nemedicamentos. factorii de creştere celulară. medicamentul poate fi injectat în artera care irigă regiunea unde se găseşte tumora. chiar deasupra hipofizei. se practică o polichimioterapie care asociază mai multe medicamente. unei funcţionări anormale a cen­ trului respirator bulbar (accident vascular cerebral. tratamentul are loc în mediu spitalicesc. de asemenea. Dacă tratamentul este instituit la timp. mamar). Această toxicitate poate fi imediată. în cancerele hormonodependente (sân. prin afectarea ţesuturilor cu reînnoire rapidă. Tratamentul pe cale generală poate. Cel mai des. Mai există şi alte criterii de alegere a medicamentelor. la intervale regulate (în fiecare lună.-ului lezat al celulelor canceroase. Din nefericire. apărând chiar în momentul administrării. Unele medicamente anticanceroase pot fi administrate în seroase (pleură.D. în prin­ cipal. Toate medicamentele anti­ canceroase. diminuând ajungerea medicamentelor conţinute în sânge sau o reparare a A. în majoritatea cazurilor. Chimioterapia anticanceroasă poate fi asociată cu hormonoterapia. cea de a doua de hemoragii. Prevenirea bolii chesoanelor se bazează pe ridicarea lentă la suprafaţă. CHEYNE-STOKES (dispnee a lui). destinate accelerării formării celulelor sangvine în măduva CHIMIOTERAPIE ANTICANCEROASĂ. perioada în care o celulă se pregăteşte să sufere o mitoză (diviziune celulară). Lichid lăptos constituit din limfă şi din grăsimile provenind din alimentaţie. pcritoneu) sau în vezică. Trata ment medicamentos care are drept scop eliminarea celu­ lelor canceroase din totalitatea ţesuturilor. ea poate fi decalată cu câteva zile în raport cu tratamentul. Chiasma optică este situată la baza creierului. pentru a acţiona concomitent asupra celu­ lelor nehormonosensibile şi asupra celor hormonosensibile. EFECTE NEDORITE. subzistă riscurile de complicaţii după o perioadă îndelungată (paralizia parţială). CHIASMĂ OPTICĂ. ca o slabă irigare vasculară a tumorii. CHIL. CHIMIONUCLEOLIZĂ. corp uterin. de o tumoră a hipofizei poate provoca o pierdere parţială a vederii. tratamentul. tratamentul pe cale generală este singurul care poate distruge eventualele metastaze. medicamentele anticanceroase nu acţionează doar asupra celulelor tumorale. nu mai vede părţile laterale ale câmpului său vizual. DIFERITELE TIPURI DE TRATAMENT. Dacă nu. trauma­ tism cranian) sau a unei intoxicaţii medicamentoase. Gradul de sensibilitate depinde mai ales de tipul de ţesut (pulmonar. atunci. Aceste inconveniente pot actualmente să fie diminuate prin luarea de alte medicamente.numită hemianopsie bitemporală: subiectul. TOXICITATE SANGVINĂ. prin cure repetate. Compresia sa. * NUCLEOLIZĂ. TRATAMENTUL PE CALE GENERALĂ. permiţând gazelor eliberate să treacă treptat din ţesuturi în plămâni. încrucişare în X a căilor optice (ansamblu de neuroni care conduc influxul nervos de la retină la lobul occipital) din encefal. fie continuu pe perioade lungi. Dispneea lui Cheyne-Stokes este caracterizată printr-o suită de cicluri respiratorii de amplitudine crescândă apoi descrescândă. sunt toxice pentru celulele sangvine. separate unele de altele printr-o perioadă de apnee (oprire respiratorie). TRATAMENTUL PE CALE LOCOREGIONALĂ.113 TRATAMENT ŞI PREVENIRE. CHIMIOTERAPIE ANTICANCEROASĂ cament). Trebuie. sau poate chiar să fie întârziată în funcţie de doze. care survin la 10-14 zile după începerea tratamentului. bazinului sau ficatului. se numesc fazodependente. Tulburare a frec­ venţei şi a amplitudinii respiratorii. ca şi cum ar avea ochelari de cal. Ea poate fi consecinţa unei insuficienţe renale severe. acţionând asupra unei faze precise a ciclului. Bolnavul trebuie să fie transportat de urgenţă într-o cameră de decompresie (cheson hiperbaric). ca vârsta pacientului şi bolile sale. cu excepţia bleomicinei.N. pentru unele medicamente având o toxicitate de organ deosebită. în unele cancere otorinolaringeene şi în unele cancere ale membrelor. De altfel. cauzată. este început la spital şi poate fi continuat sub supraveghere medicală la domiciliu. Administrarea se face prin cure de una sau mai multe zile. boala chesoanelor este totalmente reversibilă. leziunile fiind provocate de medicamente. Printre criteriile de alegere a unui medicament trebuie să se ţină seama de sensibilitatea sau de rezistenţa spontană a cancerului la tratament. Mai pot interveni şi alţi factori. care pot constitui o contraindicaţie pentru anumite produse. prin paliere de decompresie. prima fiind responsabilă de infecţii. celulele canceroase diseminate uneori la foarte mare distanţă în organism. Medicamentele anticanceroase ating celulele care au început un ciclu celular. în plus. prin radioterapie sau chirurgie. să se ţină seama de slaba eficaci­ tate a monochimioterapiei (tratamentul cu un singur medi­ . Atingerea celulelor sangvine în curs de formare în măduva osoasă se traduce în circulaţia sangvină printr-o diminuare a numărului de globule albe şi de plachete. de asemenea. Unele dintre ele. anterioare sau actual­ mente asociate cancerului. Ele sunt toxice şi pentru celulele normale cu reînnoire rapidă (celulele sangvine sau digestive) şi pentru unele organe. pericard. prostată). de exemplu. Acesta poate să fie oral sau injectabil.

114 CHININĂ. este necesar.R. CHINTA. permite astăzi realizarea unor chimioterapii la doze mult mai mari. greţurile şi vomele pe care le provoacă nu mai constituie un obstacol pentru chimioterapie: asociate sistematic. Se întâmplă să apară în cursul tratamentului. denumită clasic „cântarul cocoşului" în tuşea convulsivă. Substanţă medicamentoasă de sinteză. provocate de bleomicina. iar bleomicina. Frigul provoacă o vasoconstricţie a pielii capului care împiedică pătrunderea pro­ duselor la rădăcina părului. REZISTENŢA LA TRATAMENT. tamoxifenul şi ciclosporina. TOXICITATE DIGESTIVĂ. leziuni ale mucoaselor sau ale pielii. Alcaloid extras din coaja unor specii de Chinchona. CHIRURGIE. în particular. vertije — şi Ia persoanele atinse de anomalii cardiace ca tulburările de conducţie. Chinta este constituită dintr-o serie de secuse expiratorii. în cursul tusei convulsive.) pentru a depista . Această discuţie este urmată de un exa­ men medical. abdominale şi pelviene). derivaţii de podofilotoxină sunt cei care provoacă astfel de reacţii. diaree. Tip de tuse ce survine. în particular la persoanele în vârstă sau atunci când medicamentele sunt asociate cu o radioterapie. • Căderea părului este frecventă în cursul tratamentelor anticanceroase. în unele ţări. • Efectele asupra inimii constau în tulburări ale ritmului cardiac în orele care urmează tratamentului cu antracicline. CHIROPRACTIE sau CHIROPRAXIE. Căderea părului este reversibilă după oprirea trata­ mentului. să se schimbe tratamentul şi să se recurgă la un mod de acţiune diferit. Totuşi. iar diploma de chiropractor nu este recunoscută. Antraciclinele. • Atingeri neurologice se pot produce. asociate sau nu cu aceste medicamente. SINONIM: vertebroterapie. chiropractia este practicată de către nemedici. utilizat în tratamentul şi prevenirea paludismului. de acte operatorii asupra unui corp viu. cardiovascular) şi asupra unor dureri (vertebrale. Aceste manipulări. Chinina este contraindicată în caz de alergie la produs — aceasta se manifestă prin palpitaţii. trunchiului sau membrelor. Totuşi. atunci când se produce o astfel de rezistenţă. Această metodă pretinde că acţionează asupra tulburărilor funcţionale ale diferitelor aparate (respirator. afectarea mai mult a membrelor inferioare decât a celor superioare.M. CHINOLON. reacţii cutanate. locoregională sau generală). în general. sunt criticate pentru efectele pe care le pot antrena. înzestrată cu proprietăţi antibacteriene. dar uneori grave. Disciplină medicală specializată în tratarea bolilor şi a traumatismelor. Efectele nedorite sunt alergiile. Specialitatea chirurgicală care grupează totalitatea intervenţiilor ce constau în ame­ liorarea aspectului fizic al unui individ. în număr de cinci. Practica grefelor de măduvă. ea poate fi frânată prin punerea unei căşti refrigerente în tot timpul perfuziei. • Efectele asupra gonadelor (celulele sexuale) se manifestă printr-o sterilitate care justifică faptul ca un pacient aflat la vârsta procreaţiei să aibă în vedere conservarea spermei sale înainte de începerea tratamentului. Ele necesită o supraveghere regulată şi trebuie să fie luate în calcul la alegerea medicamentelor. există o diplomă de stat pentru această meserie. în Franţa. Bolnavii trataţi cu metotrexat riscă un pneumotorax (pătrunderea aerului în cavitatea pleurală). care exagerează jocul fizio­ logic al vertebrei. imageria prin rezonanţă magnetică (I. care este vindecabil independent de tratament. adesea. • Efectele asupra plămânilor sunt fibrozele pulmonare ireversibile. Asocierea cu meflochină (alt antipaludic) produce o interacţie medicamentoasă nocivă care agravează efectele nedorite.CHININA osoasă. se poate ajunge la suprimarea în parte a acestor reacţii la majoritatea pacienţilor. ALTE TOXICITĂŢI. cu ocazia unei chimioterapii. Totuşi. Este vorba despre efectele nedorite imediate sau tardive. în cazurile de neuropatii. care constă în practi­ carea. fie asupra gâtului. medi­ camentele cele mai vomitive cu antiemeticele din familia antiserotoninelor. Chinina este administrată pe cale orală sau intravenoasă. Toate aceste reacţii regresează de la sine la oprirea tratamentului. alcaloizii din brebenoc. Şi alte examene pot fi utile: radiografie sau scanografie. rare. metotrexatul antrenează un eritem şi ulceraţii ale gurii sau ale pielii. Chiropractia este fundamentată pe o teorie empirică după care majoritatea bolilor ar fi datorată deplasărilor vertebrale care antrenează o deteriorare a funcţiei nervoase normale. Sărurile de platină sunt medi­ camentele cele mai toxice pentru aparatul digestiv. prin manipulări scurte şi bruşte fie ale vertebrei în cauză. o rezis­ tenţă a cancerului pacientului la mai multe medicamente. O discuţie între medic şi pacient permite chirurgului să stabilească motivaţiile pacientului său şi să îi explice clar derularea intervenţiei. cu scopul de a stabili modul de anesteziere care să fie folosit (anestezie locală. precum şi pierderea gustului şi a sensi­ bilităţii au fost observate în cursul tratamentelor prelungite cu săruri de platină. Metodă de tratament paramedicală constând în manipularea vertebrelor. Mai multe produse pot inversa această tendinţă: verapamilul. Astfel de afectări sunt reversibile. • Pielea si mucoasele pot fi atinse: fluorouracilul provoacă reacţii eritematoase (roşeaţă) pe pielea sănătoasă. manual şi cu ajutorul unor instrumente. precum şi limitele operaţiei. CHIRURGIE ESTETICĂ. toracice. urmate de o apnee scurtă şi de o inspiraţie zgomotoasă şi prelungită (repriză). riscurile de complicaţii. îndeosebi pentru a studia membrana nazală.

sau pot antrena un prejudiciu estetic. în fapt. plagă). cu excepţia unei ramuri importante. în schimb. SINONIM: chist al gâtului. Se pot deosebi hematoamele mici (echimoze). Chlamydia trachomatis. Chiuretajul biopsie se practică sub anestezie locală sau generală. > CHIURETAJ. Un hematom survine uneori fie imediat după operaţie. TRAUMATISMELE FEŢEI. fie prin ablaţie chirurgicală. Există trei specii patogene pentru om.• ECHINOCOCOZĂ UNILOCULARĂ. reconstruirea membrului durează cel mai des între 2 şi 6 luni. Specialitate chirur gicală care grupează totalitatea intervenţiilor constând în repararea diverselor leziuni ale corpului uman. care se prelungeşte mai mult de o jumătate de oră sau în cazul unei anestezii generale. conţinând o substanţă lichidă. Ea face apel la diverse tehnici: grefă. cauza cea mai frecventă a cecităţii în lume şi prima cauză de sterilitate feminină. Dacă nu. Acestea sunt rare. Uneori se dovedeşte absolut necesară o consultaţie psihiatrică. Chirurgia reparatorie permite să se limi­ teze prejudiciul estetic. de hematoamele importante care antrenează formarea unei pungi de sânge şi care trebuie drenate prin puncţie sau prin incizie chirurgicală. EŞECURI. cazurile de insatisfacţie a pacientului. CHIRURGIE REPARATORIE. CHIST BRANHIAL. Cel mai des acestea sunt consecinţa lipsei unei informaţii prealabile sau unei supravegheri postoperatorii insuficiente. cu ajutorul unui endoscop. Cavitate patologică situată într-un organ sau într-un ţesut. fantele de buză. ele sunt tratate fie prin puncţie cu acul. care-şi pierde astfel contactul cu globul ocular şi lasă să se vadă partea feţei sale interne) în cazul blefaroplastiei. chiar cu o amputaţie. cancer al uterului. COMPLICAŢII. de accidente pe drum. CHIVA -> CURĂ HEMODINAMICĂ A INCONTINENŢEI VALVULARE ÎN AMBULATORIU. Dacă aceste principii sunt respectate. genunchilor etc. care permite localizarea exactă a patologiei uterine. ectropionul (întoarcerea în afară a pleoapei inferioare. Malformaţiile congenitale (în principal. Ele constituie. moale sau mai rar solidă. inacceptabil sau contestă necesi­ tatea intervenţiei. se poate astfel dezvolta în trei săptămâni o suprafaţă de piele nouă de până la ! metru pătrat. Se admite că există l % vicii de cicatrizare sau alte probleme minore. sunt mult mai frecvente. realizată de îndată ce chistul a fost identificat. Toate organele pot conţine chisturi cauzate de malfor­ maţii. CHLAMYDIA. Chirurgia arsurilor. precum şi malformaţiile abdomenului. Malformaţie congenitală localizată pe gât. O paralizie provocată prin secţionarea unui nerv mic. poate să se manifeste imediat după operaţie. încă. riscurile de complicaţii postoperatorii serioase impun o spitalizare mai lungă în caz de anestezie locală potenţializată (consolidată prin neuroleptice). de fragmente uterine destinate analizării la microscop. cel mai des de la naştere. răzuind-o cu ajutorul unei chiurete. există complicaţii specifice: închistarea sau alergia la silicon după aplicarea unei proteze mamare. prin grefă de piele pre­ levată de la subiect. sutura unui lambou de piele smulsă etc. pot subzista CHLAMYDIA handicapuri importante şi unele reparaţii se pot întinde pe mai mulţi ani. a făcut recent un foarte mare progres. în general. Chiuretajul biopsie este deosebit de utilizat pentru diagnosticarea afecţiunilor intrauterine: polipi ai uterului. Totuşi. care se resorb spontan. organelor genitale. O bună vascularizare şi o continuitate osoasă solidă sunt necesare la repararea corectă a unui membru. fie în următoarele trei sau patru zile. de palat şi de faţă. realizată cu ajutorul unei chiurete. Aceste traumatisme sunt legate cel mai des de accidente în casă. Infecţia este o complicaţie rară şi cel mai des locală. Chiuretaj biopsie al Uterului. oculare şi respiratorii acute şi cronice. articulaţie. care permit îndeosebi reimplantarea unui membru secţionat. este suficientă spitalizarea de o zi. aceste chisturi iau cel mai des aspectul unei tumori. de agresiuni. comprimându-l. Trebuie recunoscută bacteriilor din genul Chlamydia o importanţă patologică din ce în ce mai mare. Bacterie responsabilă de numeroase afecţiuni genitale. sau. tub înzestrat cu un sistem optic inserat prin vagin). Această intervenţie este aproape sistematic precedată de o histeroscopie (examen al uterului. CHIST HIDATIC . Operaţie constând din golirea conţinutului unei cavităţi naturale sau patologice (uter. în sfârşit. tulburări ale cicatrizării cutanate după un lifting. şi limitată printr-un perete care îi este propriu. Prelevare. Ele pot perturba funcţionarea unui organ. CHIST. os. ale vezicii şi ale membrelor) revin chirurgiei reparatorii. durează aproximativ 5 minute şi nu necesită spitalizare decât de o zi. ARSURILE. este de acum posibil să se fabrice epiderm prin culturi de ţesuturi: prelevând l centimetru pătrat de piele sănătoasă. plastie osoasă. Pentru intervenţiile minore. TRAUMATISMELE MEMBRELOR. rezultând dintr-un defect de umplere a arcurilor branhiale (sinuozităţilor de ţesut aflate la originea man­ dibulelor şi gâtului) ale embrionului. responsabilă . prin tehnici de microchirurgie. în special. MALFORMAŢIILE CONGENITALE. Aceste traumatisme se tratează prin grefări de lambouri musculocutanate sau cutanate şi. la nevoie. sfârşind cu un rezultat nesatisfăcător. care judecă rezultatul ca insuficient. complicaţiile mai grave nereprezentând mai mult de I caz la 1(XX) de operaţii.115 excesele de grăsime ale gleznelor. hiperplazie a mucoasei. Tratamentul unui chist branhial este ablaţia chirurgicală.

pe cale intravenoasă în cazul afectării salpingiene severe. pe de altă parte de tehnicile de sutură a inciziilor chirurgicale. CICATRIZARE. La femeie. prescrişi întotdeauna cu multă precauţie din cauza riscului de depigmentare exagerată. El mai este caracteristic spasmofiliei. toxice (amanită faloidă — Iciupercă otrăvitoarei). precum şi a unei anomalii de fixare a oxigenului pe hemoglobina sub efectul toxicelor chimice sau medicamentoase (methemoglobină şi sulfhemoglobina). Cicatrizarea depinde de mai mulţi factori. Cauzele cicloplegiei sunt rare: paralizii toxiinfecţioase (difterie. responsabilă de infecţii pulmonare. Afecţiune cutanată caracterizată prin pete brune pe faţă. de tratamentul medical corect al plăgilor. Doar chirur­ gia este eficace în cazul cicatricilor retractile. -• CHELOID. hor­ monală. traumatice (contuzia globului ocular) sau infecţioase (sifilis). după ce acesta a suferit o leziune. prin pierderi albe şi prin sângerări în afara fluxului menstrual sau poate rămâne asimptomatică: această latenţă şi frecvenţa atingerilor trompelor explică numeroasele cazuri de sterilitate cauzate de chlamidii şi subliniază importanţa unei depistări şi a unui tratament întreprinse sistematic. după percuţia nervului facial la nivelul pometelui. CHLOASMĂ. embolie sau spasm). Evoluţia cicatricilor situate pe zonele „mobile" (plicile coatelor şi genunchilor) trebuie să fie supravegheată timp de mai mulţi ani. O cicatrice normală este abia vizibilă. Tratamentul este parţial asemănător celui pentru cicatricile cheloidiene. deoarece. tratamentul face apel la agenţi depigmentanţi (asocieri de acid retinoic. prin infiltraţii de corticosteroizi. treptat. Paralizie a muşchiului ciliar al ochiului care se manifestă prin imposibilitatea de acomodare în vederea de aproape. cloasmă. Semnul lui Chvostek se observă în caz de scădere a nivelurilor sangvine de calciu şi/sau de magneziu. CIANOZĂ. prin aplicaţii de azot lichid sau chiar printr-o simplă compresie. CHVOSTEK (semn al lui). precum şi tratarea partenerului sau partenerilor sexuali. formarea unei cicatrici cheloidiene (cicatrice patologică ce este caracterizată printr-un sul fibros) este mai frecventă la subiecţii negri şi asiatici. putând să se manifeste prin dureri abdominale şi pelviene. şi Chlamyăia pneumoniae. printr-o febră. Pentru chioasmele persistente. -* LlMFOGRANULOMATOZĂ VENERIANĂ. dar aceasta poate recidiva în caz de o nouă sarcină. Depistarea altor boli transmisibile sexual este întreprinsă sistematic. Totuşi. acid azelaic). ea capătă un aspect anormal. Coloraţie violetă sau albăstruie a pielii cauzată de prezenţa unor niveluri anormal de crescute (mai mult de 50 grame pe litrul de sânge) de hemoglobina . sfârşind ca regulă generală prin formarea unei cicatrici. ea provoacă o cervicită (inflamaţie a colului uterin) sau o salpingită (inflamaţie a trompelor). îndeosebi genetici şi etnici: astfel. BOLILE CU TRANSMISIE SEXUALĂ PROVOCATE DE CHLAMIDII. Chlamyăia psiltaci. responsabilă de pneumopatii şi de bronşite. a unei intervenţii chirurgicale). uneori. Dacă prejudiciul estetic este mare. CAUZE. Tratamentul cicatricilor patologice este întotdeauna dificil. administrarea anumitor medicamente (corticosteroizi) întârzie cicatrizarea. mai întâi de toate. iar cicatricile pig­ mentate sunt masate cu produse depigmentante. CAUZE. Rezultatul trata­ mentului este obţinut după un timp îndelungat şi recidivele sunt frecvente după expunerea la soare. Prevenirea cicatricilor patologice ţine. dar el este mai puţin eficace. cu scurgere şi care se complică adesea printr-o epididimită (infecţie a epididimului). 116 neoxigenată în vasele capilare ale pielii şi care predomină la unghii şi buze. Reparare spontană a unui ţesut după o leziune. Contracţie a muşchilor feţei. CICLOPLEGIE. suplă la palpare şi fără modificare a culorii pielii. a unei boli vasculare periferice (tromboză. O cianoză poate fi consecinţa unei insuficienţe respiratorii acute sau unei tulburări circulatorii (stare de şoc). Ea mai poate apărea în timpul utilizării de pilule contra­ ceptive puternic dozate în estrogeni. Acestea sunt cele mai frecvente boli transmisibile sexual. Această afecţiune este. în cazuri rare. după naştere. Infecţia se manifestă la bărbat printr-o uretrită (inflamaţie a uretrei).VITAMINĂ B12. Cicatricile hipertrofice pot fi ameliorate prin ma­ saje cu sau fără un produs activ (corticosteroizi). ceea ce explică faptul că poate să se dezvolte la femeia însărcinată. în plus. SINONIM: melasma. corticosteroizi şi hidrochinonă. botulism). Ţesut fibros care înlocuieşte definitiv sau pe o perioadă foarte lungă un ţesut normal.f CHLOASMĂ de infecţiile genitale şi oculare (trahom). pe de o parte. cât şi pe piele. TRATAMENT Şl PREVENIRE. Tratamentul infecţiilor genitale cu chlamidii se bazează îndeosebi pe administrarea de antibiotice (tetracicline şi macrolide) timp de zece până la douăzeci de zile după gravitatea infecţiei.hipoparatiroidiei şi tetaniei. . aceste cicatrici pot să degenereze. Diagnosticul şi tratamentul se confundă cu cele ale bolii CICATRICE. mai precis a părţii mediane şi laterale a buzei superioare. cicatricile depigmentate pot fi tatuate. CIANOCOBALAMINĂ. traducându-se printr-o „mască de sarcină" care se şterge cel mai des de la sine. Ţesutul cicatriceal se formează atât în organele interne (ca urmare a unei rupturi musculare.

Spasm de acomodare cauzat de contracţia permanentă a muşchiului ciliar. asociind o deviere laterală (scolioză) şi o deviere cu convexitatea posterioară (cifoză). diabetul insulinodependent. uterul şi vaginul. benignă sau malignă. dar se mai pot observa şi o dezvoltare excesivă a pilozităţii. Principalele localizări ale cilindromului sunt cutanate şi bronhice. De altfel.ciocnirea gârneţilor. delicată. în cazurile grave. inimă. utilizat îndeo­ sebi în cursul transplantărilor de organe. este absolut indispensabil purtatul unui corset. Ciclul menstrual se repetă la femeie. Tratamentul cifozelor este cel al afecţiunii de origine. nu este întrerupt decât prin perioadele de sarcină (el poate fi provocat artificial prin CILINDROM contracepţie hormonală). face glera cer­ vicală improprie ascensiunii spermatozoizilor şi contribuie la pregătirea endometrului pentru o eventuală nidaţie a oului. de o îngroşare a endometrului (mucoasa internă a uterului) şi de o secreţie abundentă de gleră cervicală. tremurături. antiinflamatoarele. doar ca paliativ. Tumoră epitelială. Deformatie a coloanei vertebrale. ea este indicată sau experimentată în formele grave şi rezistente ale unor boli: psoriazis. Aceştia secretă estrogenii responsabili. CICLOSPORINĂ. Ciclul menstrual se subdivide în faza foliculară şi cea Iuţeală. o hepatită. rotunjind spatele şi proiectând gâtul în faţă. . Medicament imunosupresor (care diminuează activitatea sistemului imunitar). El se bazează atât pe kineziterapie. în decursul căreia se succed o mulţime de fenomene fiziologice şi hormonale care fac posibilă ovulaţia. CIFOSCOLIOZĂ. Corpul galben. de la pubertate până la menopauză. Contraindicaţiile sunt alergia la acest medicament şi sarcina. -• ClFOZÂ. este excesivă în cifoză. Un alt ciclu poate reîncepe. boli reumatismale (poliartrita reumatoidă). ovarele. în bară. la rândul lui. Scăderea nivelului de progesteron ce urmează antrenează descuamarea endometrului. timp în care secreţia hipofizară de hormon foliculostimulant (FSH) provoacă maturarea mai multor foliculi ovarieni. dar acesta mai poate afecta glandele salivare şi sânul. Un ciclospasm se traduce printr-o pseudomiopizare: miopul îşi vede miopia lui crescând. care va pregăti din nou corpul feminin pentru primirea unui nou ou. REVENIREA CICLULUI. Laserul dă rezultate bune în cazul cilindromilor traheobronşici. Ciclul durează în medie 28 zile şi cointeresează hipofiza. Ciclosporina este administrată cel mai des pe cale orală. ea intră în domeniul patologic şi poate duce la o psihoză maniacodepresivă. MEN­ STRUAŢIE. secretă progesteron. Interacţiunile medica­ mentoase sunt numeroase: cu antibioticele. uneori apare o senzaţie de vedere mărită a obiectelor (macropsie) şi se resimt dureri de cap mai ales frontale. în mod normal. constă în folosirea ochelarilor corectori. care se evacuează formând scurgerile menstruale sau menstrele. Stare de spirit caracterizată prin alternanţa fazelor de excitaţie şi de descurajare. în particular limfocitele T4. atunci când o creştere uşoară a nivelului de estrogeni declanşează în hipofiza o importantă secreţie de hormon luteinizant (LH). Dacă ovulul nu este fecundat. CIFOZA. anormal de convexă în urmă. CICLOSPASM. SINONIM: ckiosporincl A. CILINDROM. Ea împiedică astfel rejecţia unui organ transplantat (rinichi. • Faza foliculară durează aproximativ 14 zile. pancreas) sau a unui ţesut grefat (măduvă osoasă). Principalul dintre ele este toxicitatea renală. Ablaţia chirurgicală constituie singurul tratament. constituită dintr-o îngrămădire de celule tumorale grupate în jurul unei cavităţi. din care doar unul va ajunge la maturitate. Tratamentul unui ciclospasm datorat unei tulburări a refracţiei sau unui echilibru oculomotor deficitar.o hipertensiune arterială. — CONTRACEPŢIE. SCOLIOZA. uneori pe cale intravenoasă. cât şi pe reeducarea corectivă. nu poate să se facă decât în mediu spitalicesc şi necesită o supraveghere regulată a nivelului sangvin de ciclosporina. fecundarea şi nidaţia embrionului în sânul mucoasei uterine. care afectează în mod obişnuit coloana dorsală între cei doi omoplaţi. Dublă deformare a coloanei ver­ tebrale. Ciclosporina inhibă sistemul imunitar al subiectului. Curbura rachisului dorsal. importantă mai ales la subiecţii tineri care au o vedere normală sau pentru hipermetropi. Recidivele sunt posibile şi necesită atunci aso­ cierea radioterapiei şi a chirurgiei. şi. CICLU MENSTRUAL. în mod normal convex în urmă. Prescripţia. Perioadă cuprinsă între fiecare început al menstruaţiei. subiectul cu vedere normală devine miop şi hipermetropul îşi vede hiper­ metropia lui micşorându-se. destinată facilitării ascensiunii sperma­ tozoizilor. contraceptivele. vaccinurile. Atunci când ciclotimia ia un caracter exagerat. ca şi cum ar forma un cilindru. la rândul lor. afecţiuni ale rinichiului (sindromul nefrotic). • Faza Iuţeală începe către a 14-a zi. hormon care creşte temperatura corporală. ficat. TRATAMENT. Vederea de aproape este întotdeauna excelentă. CICLOTIMIE. EFECTE NEDORITE. plămân. care provoacă ovulaţia şi transformarea foliculului rupt în corp galben. corpul galben se ofileşte şi degenerează.117 O cicloplegie se traduce printr-o stânjenire a vederii de aproape.

făcând recalotarea imposibilă). Tehnică utilizată în chirurgia cardiacă pe cord deschis. Oscior al urechii medii. Boală a ficatului provocată de o alterare a celulelor sale. Aparatul circulator participă. tumoră benignă rezultând din cicatrizarea fibrelor nervoase secţionate.CILINDRURIE CILINDRURIE. hipertensiune arterială. Prezenţă a unui număr excesiv de mare de cilindri în urină. cilindrii leucocitari (compuşi din globule albe) o boală inflamatorie. Pentru a realiza aceasta. numit circulaţia sistemică sau marea circulaţie. kininele). Ansamblu constituit din inimă şi vasele corpului uman. sângele urmează două circuite: primul. de origine infectioasă sau reumatismală. dar ciroza mai . Ea se traduce printr-o scleroză a ţesutului hepatic. de asemenea. de gravitate variabilă. la adult. Atingerile aparatului circulator sunt nume­ roase: anomalie a influxului electric cardiac sau o tulburare a ritmului cardiac. CIRCULATOR (aparat). circumcizia este practicată de către un medic atunci când prepuţul este prea lung. Ansamblul aparatului circulator face obiectul unei reglări foarte precise şi complexe care intervine în mecanismele nervoase (nervii simpatici şi parasimpatici). cunoscută sub denumirea de angor sau de angină pectorală. adesea asociată cu un anevrism. atingere vasculară caracterizată printr-o stenoză (îngustare) sau printr-un anevrism (dilatare) al unei artere. disecţie aortică (clivaj al pereţilor aortei). şi transportul deşeurilor din metabolismul celular spre organele lor de eliminare naturală: plămâni. miocardită (atingere a muş­ chiului cardiac. prostaglandinele. sau în caz de jenă la micţiune consecutivă unei îngustări prepuţiale. Toate schimburile gazoase între sânge şi organe se efectu­ ează prin intermediul capilarelor. Cauzele cirozelor sunt multiple: alcoolismul este cea mai frecventă în ţările industrializate. prin intermediul sângelui. CIROZA. Circulaţia extracorporală este folosită atunci când intervenţiile trebuie să fie efectuate pe inima nemişcată. factorul antinatriuretic. Ciroza este una dintre primele cauze de mortalitate în ţările industrializate. Ciocanul sau ciocănelul face parte. sau miocardiopatie (atingere a muşchiului cardiac. -* CORD. rinichi. Fiecare tip de cilindru orientează către o varietate de nefropatie: cilindrii hematiei (conţinând globule roşii) indică o atingere a glomerulilor (unităţile filtrante ale rinichiului). CIRCULAŢIA SANGVINĂ. şi la echi­ librul mediului interior prin funcţia sa de reglare a presi­ unii arteriale şi a temperaturii intracorporale. amputaţii pot să se plângă de dureri care par să fie localizate în segmentul amputat al membrului. flebită (obstrucţia unei vene printr-un cheag). irigă organele cu sânge reoxigenat. Ablaţie a prepuţului. pericardită (atingere inflamatorie a învelişului extern al inimii). insule de celule viabile separate unele de altele prin ţesut cicatriceal. Ea mai poate fi realizată din motive de igienă. CIOT sau BONT. Acestea sunt articulate între ele şi prinse de pereţii conductului auditiv prin ligamente. al doilea. CIRCULAŢIE EXTRACORPORALĂ. de origine necunoscută). CIRCUMCIZIE. insuficienţă coronariană. în caz de parafimoză (strangulare dureroasă a bazei glandului printr-un inel prepuţial prea strâmt. SINONIM: aparat cardiovascular. Un ciot poate fi dureros din cauza prezenţei unui nevrom. 118 cardiopatie hipertensivă. din lanţul de oscioare situat în căsuţa tim­ panului. putând duce la un infarct miocardic în caz de astupare a unei artere coronare sau a uneia din ramurile în care aceasta se ramifică. valvulară sau ischemică. în patologie. îi permite să se reoxigeneze în contact cu alveolele pulmonare. Aceste schimburi asigură aportul de oxigen şi nutrimentele necesare funcţionării diferitelor ţesuturi şi organe. de origine toxică. ramificaţiile terminale de foarte mică mărime ale vaselor sangvine. permiţând în mod temporar şi artificial asigurarea circulaţiei şi oxigenării sângelui în locul inimii şi plămânilor. propice schimburilor între sânge şi ţesuturi. ablaţia prepuţului evitând acumularea de secreţii sub prepuţ. împreună cu nico­ vala şi scăriţa. CAUZE. CIOCAN. Circulaţia sangvină furnizează celulor organismului. De altfel. de înlocuire a unei valvule cardiace sau de închidere a comunicaţiilor anormale între diferite cavităţi cardiace. valvulopatie (atingere a valvulelor cardiace). de balanită (infecţie a şanţului prepuţial) şi. Parte restantă a unui membru amputat. numit circulaţia pulmonară sau mica circulaţie. uneori sursă de infecţii. datorat contracţiilor regulate ale inimii. într-un debit continuu în micile vase periferice. PATOLOGIE. oxigenul şi substanţele de care au acestea nevoie pentru a supravieţui şi a-şi juca rolul în funcţionarea organelor. prin dezvoltarea în ficat a unei reţele de cicatrici fibroase şi prin noduli de regenerare. psihotrope). Mişcare a sângelui în diferitele vase sub impulsionarea pompei cardiace. insuficienţă cardiacă. Acestea trebuie să fie tratate cât mai devreme posibil (analgezice. endocardită (atingere inflamatorie sau infec­ tioasă a tunicii interne a inimii). Acest aparat permite astfel să se transforme un debit pulsatil. glandul dificil de decalotat. malformaţie congenitală a inimii. de exemplu în cazul pontajului aortocoronarian. infectioasă sau inflamatorie). Circumcizia este o practică rituală pentru anumite religii. SINONIM: postheclomie. hormonale (rinichii şi glandele medulosuprarenale) şi umorale (sistemul renină-angiotensină-aldosteron. scutită de circulaţia sangvină. dincolo de ciot („durerile membrului fantomă").

După un tip variabil apar primele tulburări: aste­ nie (slăbiciune generalizată). CISTALGIE. DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. CISTICERCOZĂ. Localizarea în globul ocular poate antrena o cecitate. Ablaţie chirurgicală a întregii vezici sau a unei părţi din ea. Ea este indicată pentru tumorile vezicale unice situate pe o parte mobilă a peretelui vezicii. CISTINOZĂ.119 poate fi provocată de o boală virală (hepatitele B. Diagnosticul se bazează pe localizarea larvelor închistate fie prin radiografie sau scanografie cerebrală. Localizarea în creier provoacă crize de epilepsie. galactozemia. în acest caz. bacili (Escherichia coli |colibaciloză| Proteus mirabilis) sau. SIMPTOME ŞI SEMNE. insuficienţa hepatocelulară se traduce printr-un icter. Boală parazitară provocată prin infestarea cu cisticerci. în principal. Boală congenitală caracterizată printr-o excreţie urinară anormal de ridicată a cistinei şi altor acizi aminaţi dibazici (lizina. Tratamentul constă în administrarea de praziquantel pe cale orală. la femeie. ciroza fiind ireversibilă o dată instalată. DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. ea poate fi cauzată de un obstacol prostatic (adenom). prevenirea sau încetinirea constituirii fibrozci. Evoluţia clinică a unei ciroze trece prin mai multe etape. infecţii respiratorii şi urinare. la bărbat. Cistectomia este una din modalităţile de tratament al tumorilor vezicale. dureri la micţiune. a hipertensiunii portale. CISTITĂ. Capacitatea vezicii este adesea redusă după intervenţie. apoi embrionul de tenie ajunge în muşchi. îndeosebi). prin administrarea de diuretice şi prin reducerea aportului de sare) au permis prelungirea considerabilă a vieţii ciroticilor. ficatul poate deveni sediul unui hepatocarcinom (tumoră malignă dezvoltată plecând de la celulele hepatice). micţiuni frecvente şi nevoia imperioasă de a elimina doar câteva picături de urină. prin hemoragii difuze. larva cisticercului. cu o ciupercă (Candida albicans). provocând apariţia unei mici tumori de mărimea unui bob de orez. la femeile tinere în perioada de activitate sexuală şi la femeile însărcinate (cistita putând cauza contracţii uterine cu peri­ colul unei naşteri premature). derm şi mai ales la ochi sau în creier şi se închis­ tează. transcutanate sau chirurgicale. C şi D). pierdere în greutate. ornitina). la pacienţii destul de tineri şi în absenţa complicaţiilor vasculare grave. unele ciroze sunt încă cu cauze necunoscute. în Reunion şi în unele ţări din Asia şi Europa (Portugalia). mucoviscidioza etc). este uneori posibil să se realizeze ablaţia chirurgicală a tumorii. Prevenirea şi tratamentul principalelor com­ plicaţii (tratamentul infecţiilor. printr-o encefalopatie (somnolenţă. La bărbat. tirozinemia. Inflamaţie acută sau cronică a mucoasei vezicale. în timpul actului sexual. Cisticercoza se întâlneşte mai ales în Madagascar. Transplantul hepatic constituie sin­ gurul tratament radical al cirozei. trebuind să fie realizată o derivaţie. fructozemia. Cistita se manifestă adesea brutal printr-o durere suprapubiană. dar pacienţii riscă atunci să contracteze un hepatocarcinom. comă). convulsii şi vome repetate. a ascitei. dureri de cap. calculii vezicali. tumoră vezicală) sau din cauza unor bride himenale care antrenează. SIMPTOME ŞI SEMNE. Durere de vezică. Totuşi. Ea este mult mai frecventă la diabetici. infecţie a lichidului de ascită. ascită (efuziune lichidiană în interiorul peritoneului). Această tulburare este semnul prezenţei . fie prin biopsie. Operatul nu va mai putea să urineze pe căi naturale. Această intervenţie este practicată în cazul unui cancer întins al vezicii. O cistită este cel mai des mărturia unei infectări cu germeni patogeni. în America Latină. Chistul trebuie uneori să fie scos pe cale chirurgicală. Oul eclozează în stomac. Diagnosticul de ciroză nu poate fi clar stabilit decât pe baza unei biopsii hepatice. complex. CISTITĂ Cistectomia totală este asociată adesea. metabolică (hemocromatoza. Boală cauzată de o tulburare a meta­ bolismului cisteinei. hemoragii digestive consecutive unei hipertensiuni portale (creşterea presiunii sangvine în vena care conduce circulaţia intestinală şi splenică spre ficat) cu risc de ruptură a varicelor esofagiene. boala lui Wilson. în stadiul terminal apare o insuficienţă renală gravă. cu ablaţia prostatei (prostatocistectomie) şi. dar o capacitate normală este recuperată în câteva luni. procesul cirotic poate fi încetinit prin suprimarea imediată şi completă a oricărei băuturi alcoolizate. La început. El nu este aplicabil decât unui număr limitat de cazuri. boala este total asimptomatică. CISTINURIE. rinichi. autoimună (ciroza biliară primitivă. CISTECTOMIE. Tratamentul. Ea este adesea legată de o boală care stânjeneşte eliminarea vezicală a urinii (îngustare sau diverticul al uretrei.după numărul şi situarea tumorilor de îndepărtat. Cistectomia parţială permite conservarea unei micţiuni normale pe căi naturale. o inoculare în uretră şi în vezică a unor germeni prezenţi în vagin. Când ciroza evoluează pe parcursul câtorva ani. SIMPTOME ŞI SEMNE. Boala se contractează prin ingerarea de alimente crude sau prost spălate pe care se găsesc ouă de tenie. Ciroticii sunt deosebit de sensibili la infecţii: tuberculoză. vizează. Există două tipuri de cistectomie. hepatita cronică autoimună). mai rar. prin derivaţia chirurgicală a vaselor bolnave. larvele teniei porcului. cu cea a uterului şi a uretrei (pelvectomie anterioară). acid aminat care se depune în unele ţesuturi (ochi. arginina. într-un stadiu avansat.

tratarea unor tumori vezicale prin rezecţia electrică sau cu laser. este injectat direct în vezică printr-o sondă introdusă prin peretele 120 suprapubian (cateterism suprapubian sub anestezie locală) sau în uretră. Ea se adresează în mod deosebit bărbaţilor. această tehnică necesită o asepsie riguroasă.B. INDICAŢII. CISTOSTOMIE. Cistoscopia de tip suplu permite o explorare vezicală atraumatică şi nedureroasă la bărbaţi. Vezica este umplută cu apă şi presiunile în­ registrate sunt reprezentate grafic. Tratarea cauzei favorizante este. • în timpul cistografiei pe cale retrogradă sau suprapubiană. Astfel se pot studia tulburările vezicale funcţionale de origine neurologică şi incontinentele urinare de efort. ghidată până în rinichi pentru a căuta. • în timpul cistografiei prin urografie inlravenoasă. CISTOGRAFIE. Tehnică chirurgicală constând în deschiderea vezicii direct la nivelul pielii. Examenul este practicat cu ajutorul unui cistoscop. care urmăreşte reamplasarea vezicii în cavitatea pelviană. Examen radiologie care studiază sta­ rea şi funcţionarea vezicii. permiţând evaluarea stării uretrei şi punerea în evidenţă a eventualului reziduu vezical postmicţional. CISTOPLASTIE. diluat în ser fiziologic. ea este practicată deasupra pubisului. opacifierea se obţine indirect. Recidiva este atunci frecventă şi prevenirea se bazează pe respectarea regulilor igienice şi dietetice: consumul de lichide (mai mult de doi litri pe zi). realizarea unor radiografii ale căilor renale prin injectarea printr-o sondă ureterală. Coborârea vezicii în vagin. CISTOCEL. PREVENIRE. în care produsul iodat nu trece în sânge. DESFĂŞURARE. după menopauză. EFECTE SECUNDARE. rău mirositor şi care conţine adesea sânge (cistita hematurică). de exemplu. să se locali­ zeze tumorile. Examen care permite măsu­ rarea presiunilor în vezică pe măsură ce aceasta se umple. în timpul şi după micţiune. care se introduce în uretră. Ea permite. a produselor radioopace.U. mai des. suficientă pentru a preveni noi accese de cistita. Cistostomia poate fi temporară sau definitivă. precum şi o evacuare incompletă a vezicii. Un cistocel survine mai ales la femeile care au mai mulţi copii. iar printr-o antibiogramă se testează sensibilitatea la anti­ bioticele uzuale. nu nece­ sită spitalizare şi se practică cel mai des fără anestezie la femei şi sub anestezie locală. a fost încercat un tratament „monodoză" (o singură priză de antibiotic).). Spre deosebire de cistografia retrogradă. iar un scurt tratament cu antibiotice poate fi prescris pentru a preveni orice risc infecţios. şi. Cistoscopia. polipii vezicali şi calculii şi să se deceleze prezenţa unui reflux vezico-uretral (refluxul urinii către rinichi în cursul micţiunii). micţiunile frecvente. Clişeele vezicii sunt realizate înainte. INDICAŢII. CISTOMANOMETRIE. Examen endoscopic al vezicii. originea unei sângerări sau a celulelor tumorale. un tub rigid sau suplu dotat cu un sistem optic. Mai multe clişee sunt realizate în timp ce vezica se umple. . a colului vezical şi a uretrei. Cistografia permite să fie observate contururile vezicii. a orificiilor ureterale. distrugerea sau extragerea unor calculi vezicali. efectuarea de pre­ levări dintr-o leziune suspectă. DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. introducerea unei sonde ureterale. TEHNICĂ ŞI DESFĂŞURARE. aceasta este evitată printr-un tratament antialergic prescris preventiv pacienţilor sensibili. Germenii în cauză sunt iden­ tificaţi printr-un examen citobacteriologic al urinii (E. apariţia unei febre semnalând trecerea spre o infecţie mai evoluată a căilor urinare. fiind eliminat prin rinichi în urină şi opacifiind astfel căile urinare. de obicei. introdusă în vezică după o uşoară anestezie locală la bărbat (introducerea fiind mai neplăcută la bărbat). se desfăşoară în blocul operator. apoi în timpul micţiunii şi după aceea. injectat pe cale venoasă. la care afecţiunile prostatei legate de vârstă (adenomul de prostată) pot provoca o întârziere şi o dificultate la urinat. Cistoscopia. CISTOSCOPIE. Cistita este tratată prin administrarea de antibiotice cu bună eliminare urinară. lucru realizabil în două modalităţi. capacitatea sa de evacuare şi starea uretrei. de asemenea. Cistografia necesită opacifierea vezicii. sub anestezie generală sau peridurală. la bărbaţi. în scop terapeutic.C. cu scopul de a-i întări muşchii. Recent. La 48 ore după încheierea trata­ mentului se face un control al sterilităţii urinii. prin aplicarea unui gel. Temperatura rămâne normală. igiena perfectă genitală şi perineală. Această tehnică nu permite obser­ varea refluxului vezico-uretral. Cistomanometria este practicată cu ajutorul unei mici sonde dotată cu captoare. Destinată să permită evacuarea urinei atunci când acest lucru nu este posibil pe căile urinare joase naturale. produsul de contrast. Intervenţie chirurgicală care urmă­ reşte înlocuirea în totalitate a vezicii sau a unei părţi din ea după o cistectomie. ca urmare a naşterilor sau. în scop diagnostic. cisto­ grafia prin urografie intravenoasă poate antrena o reacţie de intoleranţă la iod.CISTOCEL puroiului (piurie). Cistocelul este tratat prin reeducarea perineului. produsul de contrast.de asemenea. Cistoscopia are scopuri diagnostice şi terapeutice: observarea mucoasei vezicale. Diagnosticul se bazează pe ansamblul acestor semne. sau printr-o intervenţie chirurgicală numită cistopexie. tratarea eventualelor constipaţii. în nume­ roase cazuri totuşi nu poate fi pusă în evidenţă nici o cauză.

globule albe (leucafereză). . O dată pătruns în organism. aproape exclusiv observată la subiecţii atinşi de SIDA sau imunodeprimaţi. de celule dintr-o leziune situată în profunzime în vederea unui diagnostic citologic. provocate de către boli. Diagnosticul se face prin imunofluorescenţă (cercetare în sânge a anticorpilor făcuţi să devină fluorescenţi pentru a fi vizualizaţi). eventual asociată cu o hepatită. să le trateze prin vidanjarea chistului) şi tumorile (îndeosebi cele ale sânului). limfocite (limfafereză). Dacă inocuitatea şi simplicitatea realizării citopuncţiei au făcut din ea o tehnică de explorare de un foarte mare interes. Studiu al caracterelor morfologice şi funcţionale ale celulelor. utilizată în terapeutică pentru îndepărtarea celulelor în exces la un bolnav în timpul leucemiilor sau trombocitemiilor (exces al nivelului de trombocite). pentru organele profunde (plămân. de altfel. de asemenea. prin frisoane şi prin dureri difuze. S1MPTOME ŞI SEMNE • Ciuma bubonică se contractează prin înţepătura puricelui. sau prin examen serologic. Metodă de diagnostic bazată pe studiul microscopic al celulelor prelevate din organism. la examenul microscopic al celulelor. SINONIM: filologie prin puncţie. o pneumopatie sau o encefalită. să declanşeze o formă deosebit de gravă de retinită. urmate de o importantă umflare a ganglionilor limfatici. la orice vârstă. DESFĂŞURARE. CITOPATOLOGIE. în principal. CITOPLASMĂ. nu dau nici un simptom. urinei sau secreţiilor. măduvă osoasă). în Asia Centrală. prin cultivarea sângelui. CITODIAGNOSTIC. CIUMĂ DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT.N. Tratamentul antiviral. Omul poate. SINONIM: pesta. Citologia recurge. de altfel.D. în particular a celor inghinali. cu ajutorul unui ac fin. CITOLOGIE. citomegalovirusul se stabileşte în limfocite şi rămâne pentru toată viaţa. Deşi toate organele sunt accesibile unei citopuncţii. urmat de un număr (de la 1 la 18). după donarea genelor lor. în Turkestan etc. Citomegalovirusul este transmis prin contactul cu saliva şi urina contaminate şi prin globulele albe (transfuzie). Boala se transmite între animale şi de la animal la om prin intermediul puricilor. frecvent. scanografie). la nevoie pe cale locală în atingerile oculare. să contracteze boala într-o formă deosebită de ciumă (pesta pulmonară). cu expectoraţii abundente şi sangvinolente. prin tehnicile de imagerie medicală (radiologie. interleukină. Citomegalovirusul este responsabil de infecţii congenitale (boala incluziilor citomegalice) şi. în India. Citafereza. Rezervorul de bacili este şobolanul. pancreas). şi prin supurarea lor (bubon pestos). bacilul lui Yersin sau Yersiniapestis. CITOCROM. factor necrozant al tumorilor). • Ciuma Sau pesta pulmonara generează o febră ridicată şi o pneumopatie acută asfixiantă. Moleculă secretată de către limfocite (glo­ bule albe care intervin în imunitatea celulară) şi de către macrofage (celulele de apărare a organismului cu misiunea de a absorbi particulele străine) şi implicată în dezvoltarea şi reglarea răspunsurilor imunitare. cu excepţia nucleului. INDICAŢII. este preconizat în caz de leziuni constituite la subiectul imunodeprimat. Unele citokine au primit denumirea după funcţia lor principală (inter­ feram. Proteină indispensabilă producerii de energie de către celule. UTILIZARE TERAPEUTICĂ. Studiu al modificărilor morfologice ale celulelor. încă sunt observate cazuri izolate şi puţine în Noul Mexic (sudul SUA). Puncţia este ghidată prin palpare sau. Boală infecţioasă şi contagioasă gravă cauzată de o bacterie. sau se traduc printr-o febră prelungită cu mononucleoză sangvină. Elementele prelevate pot fi plachete (trombafereză). altele poartă un nume generic. Producţia industrială de citokine. Ea se traduce printr-o febră ridicată. Tehnică constând în prelevarea. Infecţia poate. spre deosebire de biopsie. Totalitate a elementelor care se află în interiorul celulei. fie prin puncţie (sânge. sau. Virus A. fie prin radare (exsudate. CITOKINĂ. CIUMA. din familia Herpesviridae (herpes virus). ea nu permite totuşi. mici proteine constituite din aminoacizi. de infecţii latente care. Prelevare sangvină selectivă a unui singur tip de elemente celulare. CITOPUNCŢIE. CITOMEGALOVIRUS. să stabilească un diagnostic clar. globule roşii (eritrofereză). celelalte elemente fiind reintroduse donatorului. Citokinele sunt pepude.121 CITAFEREZĂ. în Mexic. ficat. prin inhalarea de picături de salivă provenind de la un subiect infectat. care acţionează asupra celulelor de tipuri variate posedând receptori proprii fiecăruia dintre ele. terenurile privilegiate de aplicare a acesteia sunt chisturile ovariene lichidiene (pe care citopuncţia permite. merionul (un rozător sălbatic). produse de descuamare). ecografie. este mai des practicată la un donator sănătos pentru a realiza rezerve de produse specifice care pot fi transfuzate apoi bolnavilor. a permis deja utilizarea lor în tratamentul cancerelor şi al bolilor sistemului imunitar.

mucegaiuri etc). O serie de ciuperci. Unele specii. ele trăiesc pe seama materiilor organice (fie saprofite pe materialele inerte. se impune alertarea centrului de specialitate cel mai apropiat cu scopul să se 122 administreze tratamentul adecvat: spălaturi stomacale. • Luxatiile de clavicula survin mai ales la sportivi. parazitează plantele. iar apariţia unui hematom. în formă de S foarte alungit. în cazul unor leziuni impor­ tante. CLACAJ. SINONIM: miorexa. Există mai bine de 10(1 (KK) specii de ciuperci. altele posedă carpofori. Rupere a unui mic număr de fibre musculare. Lipsite de clorofilă. tratarea hepatitei sau a nefritei. CIUPERCI. situat la nivelul umărului. CLAVICULĂ. care cresc spontan în natură sau care sunt cultivate. Intoxicaţiile alimentare cauzate de ciuperci. în procesarea de enzime etc. prin kineziterapie (masaje de drenare. micotoxicozele (intoxicaţii rezultând din ingerarea metaboliţilor fungici toxici). printr-un delir şi o stare de prostraţie. prin simplă imobilizare cu un bandaj sau cu un inel elastic îndoit în formă de 8 care solidarizează umerii. este indis­ pensabil să se înveţe identificarea prin caracterele lor a speciilor periculoase şi să se interzică sistematic consumarea oricărui exemplar a cărui identificare este îndoielnică. conţinând până la 90% apă. fatală în absenţa tratamentului. Ea se traduce printr-o febră ridicată. constituie excelente materii comestibile. Neregularitate a mersului. Sindrom carac­ terizat printr-o durere sau o slăbiciune musculară ce survine în timpul mersului. de la simpla entorsă până . frecventă. Claustrofobia este adesea rezultatul unei experienţe traumatizante asociată de un loc închis. Riscurile de extindere epidemică sunt aproape nule dacă supravegherea sanitară şi măsurile oficiale sunt respectate. CLAUDE BERNARD-HORNER (sindrom al lui). ele sunt concomitent bogate în glucide. Unele ciuperci sunt utile şi joacă un rol în industriile de fermentaţie (bere. alergii (reacţia unui individ legată de inhalarea sporilor la contactul cu o ciupercă). animale şi plante).CIUPERCI • Forma seplicemică pură survine direct după contaminare sau după apariţia buboanelor pestoase. de anabolizante. Un clacaj este consecinţa unui efort de intensitate superioară capacităţilor muşchiului. TRATAMENT ŞI PREVENIRE. CLAUDICATIE INTERMITENTĂ. obligând subiectul să se oprească. Obturare temporară a unui vas sau a tubului digestiv cu ajutorul unei cleme. Tratamentul lor este ortopedic. Ele survin cel mai des prin căderea pe umăr. Sindrom care afectează un ochi sau ambii şi asociază o mioză (micşorarea diametrului pupilei). pâine). de estrogeni. în caz de ingerare a unor ciuperci otrăvitoare. în domeniul medical. deteriorează materialele. CLAMPAJ. Altele sunt otrăvitoare şi provoacă intoxicaţii grave. Teamă bolnăvicioasă de spaţiile închise. Se deosebesc diferite tipuri de intoxicaţie după toxina responsabilă şi după efectul pe care îl produce. reechilibrarea ionică a sângelui etc. în săruri minerale şi în vitamine. TRATAMENT. Pentru a evita orice otrăvire cu ciuperci. Ele se hrănesc prin absorbţia reali­ zată de-a curmezişul peretelui celular. Ele pot fi mai mult sau mai puţin grave. în faţa unei intoxicaţii. Organisme vii ce posedă un nucleu celular tipic. care dispare de la sine. Antibioticele (streptomicina) tratează deosebit de eficace ciuma. după tipul de ciupercă ingerată. electroterapie). Ciupercile sunt implicate în trei tipuri de boală: micoze (infecţia unui ţesut viu). muncitorii agricoli din zonele afectate de această boală). Tratamentul face apel la odihnă. alterează alimentele după recoltare. Totuşi. une­ ori mortale. Durerea pe care o ocazionează un clacaj este vie şi localizată. SINONIM: şchiopătat. • Fracturile de clavicula sunt cele mai frecvente fracturi. Există un vaccin recomandat profesiunilor de risc (tehnicienii din laboratoarele care manipulează bacilul. Poate fi vorba de un fenomen trecător. o îngustare a fantei palpebrale prin ptosis (căderea pleoapei superioare) şi o enoftalmie (înfundarea globului ocular în orbită). Ciuma este o boală cu declarare obligatorie. prin frisoane. un bandaj compresiv asociat cu aplicarea de gheaţă şi administrarea de antiinflamatoare. au proprietăţi halucinogene. CLAUDICATIE. Autorităţile cer izolarea bolnavului (reglementare sanitară internaţio­ nală). acestea fiind „ciuperci" în adevăratul sens al cuvântului. El poate fi completat. intoxicaţia se poate manifesta imediat sau după o perioadă de incubaţie variabilă. Alte ciuperci sunt vătămătoare. evoluţia este rapidă. conţinând psilocibină. vin. Tratamentul sindromului Claude Bernard-Horner este cel al cauzei. Sindromul lui Claude Bernard-Horner este consecutiv unei atingeri a sistemului nervos vegetativ simpatic. fie parazite la om. CLAUSTROFOBIE. în prepararea brânzeturilor. în proteine. Os lung. Cauzele claudicaţiei intermitente pot fi vasculare sau neurologice. Unele sunt microscopice (levuri. O ecografie poate completa examenul clinic confirmând hematomul. interesul lor rezidă în prepararea de antibiotice. claustro­ fobia necesită o psihoterapie de fond sau o terapie com­ portamentală.

DURILLON. Mai frecventă la femei. Expunerea la soare. o luptă împotriva acestei dorinţe şi o uşurare în timpul trecerii la acţiune. retenţie de urină). Bogat inervat şi irigat. Acestea se traduc printr-o predispoziţie de a suferi hemoragii interne şi externe. volatil. vertebrele sacrale şi vertebrele coccigiene. Se observă. Furturile cleptomaniace nu au vreodată un caracter utilitar şi se înrudesc cu alte conduite compulsive (pasiunea patologică pentru jocurile de noroc. Tratamentul este fie funcţional (reeducare). coagularea permite ca sângerarea consecutivă unei răniri să fie oprită. de o încetinire a fluxului sangvin. urmată de remuşcări. Coada de cal este constituită din rădăcinile nervilor măduvei spinării. Tratamentul. -• DISTOMATOZĂ. foarte eficace. fie chirurgical. a unei carenţe în diferiţi factori ai coagulării sau a unei anomalii a vaselor sangvine. Boală parazitară apărută în urma infestării canalelor biliare ale ficatului cu trematode (distomatoză). unei hernii discale situate între vertebrele lombare. Clonorhiaza se manifestă prin crize de colică hepatică. C L A V U S . Bacterie anaerobă strict Gram pozitivă. constă în administrarea pe cale orală de praziquantel. CLEPTOMANIE. Lichid incolor. precum şi insensibilitate a pielii peri­ neului. CLIMATOLOGIE. ce se caracterizează printr-o diminuare a tonu­ sului muscular al membrelor inferioare. Totalitatea celulelor care derivă de la o singură celulă şi care au. Mic organ erectil al aparatului genital extern feminin situat în partea anterioară a vulvei. Acesta este consecutiv. Cleptomania este adesea apropiată de nevroza obsesională. Antrenând formarea cheagului. care intervin în acest lanţ de reacţii. ea se caracterizează printr-o dorinţă obsedantă de a fura. COAGULARE CLOROFORM. Aceste interacţiuni complexe au drept rezultat transformarea unei proteine solubile. care îl pot contamina pe subiect cu trematode. Pornire maladivă de a comite furturi. TULBURĂRI DE COAGULARE • O coagulare deficienta este. de o diminuare a cantităţii de enzime anticoagulante (boală hepatică). Care se referă la observarea pacientului. în medicină. din cauza acţiunii ultra­ violetelor asupra sintezei vitaminei D. Unele climate marine sunt binefăcătoare în caz de reumatism. în consecinţă un patrimoniu genetic riguros identic cu cel al celulei iniţiale. Ea pune în joc 13 factori. studiul influenţei climatelor asupra organismului. O compresie în acest loc provoacă ceea ce se numeşte sindromul cozii de cal. utilizat cândva ca anestezic. Sindromul cozii de cal trebuie să fie tratat de urgenţă printr-o intervenţie neurochirurgicală de decompresie (ablaţia unei hernii discale sau a unei tumori etc). CLONIE. Fascicul de cordoane nervoase situat în partea inferioară a coloanei vertebrale. Trata­ mentul este bazat pe psihoterapie. ->• BĂTĂTURĂ. şi sfincteriene (pierderea nevoii de a urina. CLINIC. CLONA. Acest proces este consecinţa unei înlănţuiri de reacţii chimice implicând diferite substraturi şi enzime plasmatice. -+ MIOCLONIE. PROBE DE COAGULARE. în general.123 la ruperea ligamentară completă. • O coagulare prea mare sau hipercoagularea poate fi legată de o creştere a nivelului factorilor de coagulare. o atrofie a muşchi­ lor şi o abolire a reflexelor. este favorabilă vindecării rahitismului. de asemenea. din contră. clitorisul devine turgescent şi mai sensibil în cursul unei stimulări sexuale. mai rar printr-un cancer al căilor biliare. Prevenirea constă în prepararea termică a peştelui înainte de a fi consumat. într-o proteină insolubilă. organelor genitale şi a părţii de sus a coapselor. -A. CLONORHIAZĂ sau CLONORCOZĂ. consecinţa unei trombopenii (cantitate insuficientă de plachete). Transformare a sângelui lichid în gel semisolid. care formează armatura cheagului. de cele mai multe ori. CLITORIS. Clonorhiaza se întâlneşte în ţările din Extremul Orient şi în Europa Centrală. Diferitele tulburări ale coagu­ lării sunt diagnosticate prin examene ale procesului . COAGULARE. fibrinogenul. la sfârşitul unei sarcini de exemplu. Clonorhiaza este cauzată de ingestia de trematode (viermi plaţi de câţiva milimetri lungime). Bolnavul suferă de dureri care iradiază în regiunea lombară la înălţimea perineului şi a membrelor inferioare. Efectul sedativ al climatelor de şes este recomandat îndeosebi pacienţilor surmenaţi şi convalescenţilor. Aceasta se întâm­ plă mâncând peşti cruzi infestaţi. COADĂ DE CAL. CLOSTRIDIUM. operaţii efectuate de către medic cu intenţia de a pune un diagnostic. care se află la nivelul ultimelor trei vertebre lombare. Această supracoagulare poate antrena o tromboză (formarea unui cheag într-o arteră sau într-o venă). fibrina. şi semne genitale (impotenţă). incontinenţă sau. Această compresie antrenează o paraplegie zisă periferică sau flască. prin pusee de icter (gălbinare). Informaţia clinică este adunată prin întrebările puse subiectului şi în urma examinării lui directe. o ciroză asemănătoare cirozei alcoolice. SINONIM: opistorhiază. de exemplu).

localizată în principal în torace. Cobaltoterapia este tehnica cea mai utilizată în radio­ terapie. varice). Tratamentul constă în deschiderea lor pe cale chirurgicală. în formă de arc. cea a plexului brahial parestezii (furnicături) sau dureri ale membrului superior. Fiecare dintre oasele plate. o supresie a bătăilor arterelor femurale în zona inghinală. instituit de urgenţă şi în mediu spitalicesc (chirurgie). Se pot deosebi coastele adevărate (de la 1 la 7). mai des. PATOLOGIE. un simplu repaus vocal cu şedinţe de ortofonie (reeducarea vocii) rezolvă problema. cu intenţia de a distruge celulele canceroase. Se socotesc. mult mai mare la copil. Unii indivizi se nasc purtători ai unei coaste supli­ mentare numite coastă cervicală. Tratamentul. din cauza supleţei toracelui său. Compresia arterei subclaviare poate provoca o ischemie sau o tromboză. SINONIM: stenoza a istmului aortic. fiecare fiind ataşată unei vertebre dorsale. COBALTOTERAPIE sau COBALTERAPIE. a căror extremitate anterioară se uneşte cu cartilagiul costal supraiacent. SINONIM:/«/pd. al căror cartilagiu rămâne liber. antrenând prăbuşirea factorilor de coagulare. la originea părţii descendente a aortei toracice. Durerile. durerilor de origine nervoasă (cruralgie. corzile vocale schiţează o mică proeminenţă orizontală pe peretele lateral al laringelui. îngustare congenitală a aortei. Coarctaţia aortică stânjeneşte curgerea sângelui în aortă. De altfel.25MeV). mai ales cele care provoacă un volet toracic (porţiune a peretului toracic desolidarizată de ansamblul scheletului). hematom sau ruptură a cvadricepsului). Ea provoacă o creştere a presiunii arteriale în amonte şi diminuarea ei în aval. Radiografia permite diagnosticul. flebită. fracturile pluricostale. în caz contrar trebuie practicată ablaţia. Corzile vocale sunt examinate de către medicul specialist în decursul unei laringoscopii. accentuate de către mişcările respiratorii sau de tuse. există mai multe feluri de tumori benigne. Coapsa poate fi sediul leziunilor osoase (fracturi de femur). în plus. mai ales dacă tratamentul este precoce. Segment al membrului inferior cuprins între şold şi genunchi. în formă de cordon. Laringita (inflamaţia) cronică este una dintre patologiile cele mai frecvente ale corzilor vocale. să se urmărească rezultatele unui tratament cu anticoagulant administrat subiectului cu scopul de a reduce un risc de tromboză. Fracturile care nu afectează decât un număr limitat de coaste sunt benigne şi tratamentul lor este doar analgezic. unite cu sternul prin cartilagiile costale. în număr de două. oratori. Aceleaşi examene permit. aceasta creează o slăbire sau. de asemenea. Ea a subminat. coastele false (de la 8 la 10). COANE. şi prin numărători ale globulelor (măsurarea nivelului de hemo­ globina şi a numărului de globule albe. articulându-se în partea de sus cu cotilul pentru a forma şoldul. prognosticul lui este atunci destul de bun. capului sau toracelui. pornită din a şaptea vertebră cervicală şi situată deasupra coastelor normale. COAPSA. care constituie armătura toracelui. iar în jos cu tibia şi rotula pentru a forma genunchiul. permiţând fonaţia. funcţionarea corzilor vocale poate fi perturbată de o compresie a nervilor laringelui cauzată de o tumoare a gâtului. Survenite în mod obişnuit după o cădere sau după o lovitură. Utilizare terapeutică a radiaţiilor gamma de înaltă energie (1. COASTEI CERVICALE (sindrom al). între care nodului 124 corzilor vocale (profesori. pot pune în pericol viaţa rănitului prin decompensare respiratorie acută. Scheletul coapsei este constituit din femur. Compresie a vaselor (artera subclaviară) şi a plexurilor nervoase ale bazei gâtului (originea nervilor membrului superior) de către o coastă supranumerară. totul constituind laringele. în schimb. iar tratamentul său este cel al cauzei (tabagism etc). razele X. Sindrom hemoragie caracterizat prin formarea de cheaguri în micile vase sangvine. şi coastele libere (11 şi 12). COASTĂ. Chirurgia constă în ablaţia zonei îngustate şi într-o suturare a celor două segmente aortice supra şi subiacentă. care separă regiunea supraglotică şi regiunea subglotică. începând cu deceniul al cincilea. STRUCTURĂ Şl FUNCŢIONARE. Orificii posterioare ale foselor nazale.COAGULARE INTRAVASCULARÂ DISEMINATĂ coagulării sângelui. sciatică) sau al leziunilor musculare (întindere. deoarece protejează mai bine pielea şi obţine un . PATOLOGIE. Mică structură fibroasă a largingelui. COARDĂ VOCALĂ. un examen global (timpul de coagulare) sau analitic (durata fiecăreia dintre cele trei faze). poate fi limitat doar la corzile vocale. cântăreţi etc). adesea consecutiv unei laringite cro­ nice. de plachete şi de globule roşii pe milimetrul cub de sânge). Totalitatea lor constituie împreună cu sternul cuşca toracică. Cancerul laringelui. provenind de la o sursă de cobalt 6(1 radioactiv. Diagnosticul este confirmat prin radio­ grafie. după formarea arterei subclaviare. COARCTATIE AORTICĂ. necesită fixarea voletului toracic şi o ventilaţie asistată. 12 perechi de coaste. Atrezia coanală (absenţa congenitală a dezvoltării coanelor) antrenează dificultăţi respiratorii la nou-născut. dispar de la sine în câteva săptămâni. leziunilor vasculare (arterită. COAGULARE INTRAVASCULARÂ DISEMI­ NATA. de sus în jos. Tratamentul constă în ablaţia chirurgicală a acestei coaste supranumerare. Fracturile de coaste sunt frecvente la adult. plagă arterială. PATOLOGIE. între ele se găseşte regiunea glotei. fracturile provoacă o durere ascuţită şi o umflare a ţesu­ turilor adiacente.

Ea se află astfel în legătură cu vestibulul. este un puternic anestezic local şi un puternic vasoconstrictor. Ea provoacă o durere vie. „Crack"-ul este o formă purificată de cocaină ale cărei efecte sunt mult mai rapide. Această fractură se complică după un timp cu o coccigodinie. în special cu teste de personalitate ca cel al lui Rorschach. cazul cu sclerodermia. COCCIDIOZĂ INTESTINALĂ. ajutându-se de perne pentru a evita sprijinul pe partea de sus a coapselor. vârsta mintală fiind evaluată printr-o serie de teste. COC. coccigodinia face dificil statul în şezut. care deranjează în poziţia aşezat. COCCIDIOIDOZĂ. iar dozele puternice generează uneori un comportament psihotic. supuraţii osteoarticulare. Coccidioidoza se întâlneşte în regiunile deşertice din California. Coccidiile sunt protozoare care infestează. Supradoza poate antrena convulsii. eficacitatea sa terapeutică n-a fost încă dovedită. mai rar oamenii. Injecţiile intradermice de colagen bovin sunt . Folosirea prelungită a cocainei (prin inhalare sau injectare) duce la toxicomanie: aceasta pro­ voacă o excitare a centrilor cerebrali psihici şi senzoriali şi o diminuare a senzaţiei de oboseală. La persoanele în vârstă. COEFICIENT INTELECTUAL. colagenul din pomezile şi din cremele cosmetice neputând pătrunde în grosimea pielii. cea mai abundentă a corpului uman. el indică. coeficientul intelectual normal este 100. Dacă este mai mare de 140. cavitate inclusă în stâncă (partea internă orizontală a osului tem­ poral). ea este asociată uneori cu o stare depresivă. de exemplu. este simptomatic şi se limitează la prescrierea de analgezice sau de antiinflamatoare. meningită. utilizat în medicină ca anestezic local şi considerat stupefiant. Tratamentul său. INDICAŢII. Sistem mulţumită căruia informaţia genetică. COCCIGODINIE. Unele boli sunt caracterizate printr-o for­ mare anormală de fibre de colagen. Examenul şi radiografiile confirmă diag­ nosticul. el traduce o debilitate mintală. în profunzime şi o mai mare omogenitate a radiaţiei. ea poate dezvălui o fractură de oboseală a sacrumului (fractură spontană legată de îmbătrânirea sau de uzura osului). COCOBACIL. dar. Tratamentul depinde de cauză. în toate cazurile. Alcaloid natural sau sintetic. UTILIZARE TERAPEUTICĂ. animalele. trebuie să se evite timp de câteva săptămâni poziţia şezândă COLAGEN pe cocis. mai intense şi mai puţin prelungite. INTOXICAŢIA.D.125 randament mai bun. porţiunea posterioară a labirintului responsabil de echilibru. conţinută sub formă chimică în A. altădată denumite colagenoze. asemănătoare celor ale gripei sau ale tuberculozei. fia este înscrisă pe lista sub­ stanţelor stupefiante. în dermatologie. De altfel. COCCIS. poate comanda sinteza proteinelor consti­ tutive ale materiei vii. COLAGEN. durerea coccisului persistând mai multe săptă­ mâni. Această boală se contractează prin inhalarea de pulberi conţinând spori. Redeşteptată de presiunea vârfului coccisului. inhalările regulate pot antrena leziuni ale septului nazal. care invadează atunci organismul într-o manieră difuză şi provoacă bolile numite conectivite. Durere a regiunii coccigiene. o comă sau un colaps care sfârşeşte uneori cu moartea prin stop cardiac. Coccidioidomicoza provoacă simptome pulmonare febrile. care se manifestă printr-o îngroşare fibroasă a pielii. Parte a urechii interne destinată audiţiei. Coeficientul intelectual a fost criticat adesea. cocaina nu mai este între­ buinţată decât sub forma de soluţie uleioasă (colir 2%) şi de pomadă cu atropină şi cocaină. Aşa este. faptul că este supradotat. Fractura de coccis este cel mai des consecutivă unei căderi pe fese. la fel ca şi al coccigodiniei. Boală infecţioasă provocată de către ciuperca Coccidioidis immitis. care pot să se asocieze unor manifestări generale: eritem nodos (erupţie de plăci pe membrele inferioare). SINONIM: coccidioidomicoza. COCAINĂ. -• RADIOTERAPIE. America Centrală şi America de Sud.-ul nucle­ elor celulelor. substanţă sintetică. COHLEE. Raport între vârsta mintală şi vârsta reală a unui individ. Coccidioidomicoza este tratată prin administrarea de antifungice. la un copil. Proteină responsabilă de coeziunea ţesu­ turilor. de obicei. Cohleea este porţiunea anterioară a labirintului. în sfârşit. SINONIM: melcul. deoarece nu ţine cont de personalitatea globală a subiectului şi pentru că rezultatele determinării lui pot fi influenţate de mediul sociocultural al copilului. Segment inferior al coloanei vertebrale. Bacterie de formă rotundă sau ovalară.N. Prin definiţie. multiplicat cu 100. de reacţia sa afectivă faţă de examinator etc. Bacterie a cărei formă este intermediară între cea a unui coc (sferic) şi cea a unui bacii (alungit). PATOLOGIE. Tratamentul coccidiozei este cel al simptomelor. Consecinţele asupra activităţii cardiace pot fi mortale. O coccigodinie are drept origine un traumatism direct sau o entorsă a ligamentelor sacrococcigiene. Clorhidratul de cocaină. Dacă este sub 70. în stare naturală. COD GENETIC. Acesta trebuie deci să fie completat cu alte teste. Boală parazitară provocată de prezenţa în intestin a coccidiilor.

Medicament destinat provocării unei goliri a veziculei biliare în intestin. în caz de litiază veziculară (prezenţa unuia sau mai multor calculi în vezicula biliară). care se developează pe loc pentru a repera vreo eventuală anomalie. rar cu o valabilitate mai mare de 12 luni. Atunci trebuie să se ţină cont de contraindicaţii (eventuale alergii. vezicula este desprinsă de ficat şi apoi extrasă prin incizia ombilicală. • COLANGIOGRAFIE. urmată uneori de un icter sau de o pancreatită (inflamarea pancreasului). constituită din canale al căror aspect aminteşte pe cel al canalelor biliare. adică pe incizarea abdomenului. Examenul durează aproximativ o oră. o adevărată insuficienţă circulatorie acută. teste cutanate). Pot fi întrebuinţate două tehnici chirurgicale pentru îndepărtarea veziculei biliare şi pentru prevenirea sau tratarea acestor complicaţii. neadormind total pacientul. unei infecţii grave sau unei hipotonii vasculare responsabile de o vasodilataţie importantă. produsul de contrast este injectat şi sunt realizate mai multe clişee şi developate imediat. la sfârşitul perfuziei. INDICAŢII. După secţionarea arterei sale. Tehnica clasică se bazează pe laparatomie. -• CONECTIVITĂ. un piocolecist (infecţie supurată). ca de exemplu prezenţa calculilor. COLANGIOM. medicul introduce un fibroscop în gura pacientului. COLANGITA SCLEROZANTA. se realizează o serie de clişee. Colangioamele maligne. Dacă aceasta atinge un stadiu avansat. O colangiografie intravenoasă se face în sala de radiologie. COLAGENOZĂ. După examen.COLAGENOZĂ utilizate adesea pentru a face să dispară ridurile. în timpul examenului. spre deosebire de hepatocarcinoame. Cădere severă a presiunii arteriale sistolice (maxima) sub 80 milimetri coloană mercur. şi uneori chiar brusc. O colecistectomie este indicată. un colaps cardiovascular este consecinţa unei proaste funcţionări a muşchiului cardiac. iar medicul poate pune un cateter pentru a permite drenarea bilei. dar cel mai des el este malign. Inflamaţie a veziculei biliare. Nu există un tratament specific al bolii. în funcţie de modul de opacifiere utilizat. chiar o colică hepatică (durere acută provocată prin migrarea unui calcul în canalul coledoc. COLAGOG. Această tehnică nu necesită decât o spitalizare de una până la trei zile şi antrenează mai puţine dureri postoperatorii decât tehnica clasică. riscul de eşec este mai ridicat decât la tehnica laparoscopică. A doua tehnică chirurgicală. îl face să înainteze până în duoden. Operaţia durează între 60 şi 90 de minute şi necesită o spitalizare de 4-5 zile. Totuşi. i se injectează produsul de contrast prin perfuzie în antebraţ şi. O colecistită este consecinţa unei inflamaţii şi/sau unei infecţii bacteriene a veziculei biliare. Cea mai frecventă este . afectează în jumătate din cazuri un ficat sănătos. poate fi propus un transplant hepatic. • Colangiografia transhepatica. în principal. înaintea examenului. • Colangiografia intravenoasă. medicul împinge prin conductul fibroscopului un cateter fin care ajunge până la orificiul de îmbinare duodenală a coledocului şi canalului pancreatic al lui Wirsung (la nivelul ampulei lui Vater). cu ecran video. Complicaţiile sunt foarte rare. Dacă un colaps vascular se prelungeşte. prin care s-a introdus un tub optic legat la o cameră de luat vederi. COLAPS CARDIOVASCULAR. care conduce bila în intestin). precum şi un tratament al cauzei. Alte incizii abdominale permit introducerea unor instrumente adaptate specific acestui tip de chirurgie. Pacientul este lungit pe pat. constă în vizualizarea cavităţii abdominale cu ajutorul unei mici incizii în ombilic. • Colangiografia retrogradă. boli autoimune etc. Apoi se fac mai multe clişee. prin celioscopie. Examen radiologie care permite vizualizarea veziculei şi a căilor biliare. unei diminuări a volumului sangvin. COLECISTITĂ. este posibilă ablaţia chirurgicală. aceasta indică faptul că acul de puncţie este bine plasat în canalele biliare. Atunci când bila apare uşor. COLECISTECTOMIE. se administrează un medi­ cament calmant pacientului care se află lungit pe pat şi căruia i se injectează un produs anesteziant la înălţimea ficatului înainte de a realiza o puncţie a căilor biliare cu ajutorul unei seringi. Se deosebesc mai multe tipuri de colangiografie. Ablaţie a veziculei biliare. Tumoră a ficatului. Examenul durează aproximativ o oră. în absenţa tratamentului chirurgical. cel mai des chiar dedesubtul ultimelor coaste din dreapta. Acestea precizează natura şi localizarea obstacolului. care constituie cel mai des 126 complicaţia unei ciroze. Asociat în mod obişnuit cu existenţa unui puls slab şi rapid. De fapt. Acest tip de rău necesită deci o spitalizare de urgenţă şi măsuri de reanimare. O colangiografie transhepatică necesită o spitalizare şi se practică în sala de radiologie. calculii pot avea compli­ caţii precum o colecistită (inflamaţia veziculei). Afecţiune cronică inflamatorie şi fibrozantă a căilor biliare intrahepatice şi extrahepatice. sau colangiocarcinoamele. O colangiografie retrogradă necesită o spitalizare şi o anestezie generală uşoară. apare o stare de şoc. Un colangiom poate fi benign. în formele localizate. Apoi. pacientul rămâne sub control medical riguros la spital timp de una până la trei zile şi primeşte un tratament antibiotic pentru a preveni riscul de infecţie.) şi să se realizeze teste prealabile (dozări de anticorpi sangvini. ceea ce îi permite să injecteze un produs de contrast în căile biliare şi în canalul pancreatic şi să vadă imaginea lor pe un ecran. TEHNICI. şi a o trata imediat. Rezultatul este adesea satisfăcător dar foarte tranzitoriu.

fie pentru că segmentul din aval al colonului este obliterat (de exemplu. Ea poate fi definitivă sau urmată ulterior de o anastomoza. TRATAMENT. COLESTEATOM AL URECHII MEDII. Canalul coledoc ia naştere la confluenţa canalului cistic. COLESTEROL. INDICAŢII. când cauza este extrahepatică. El tinde să se dezvolte foarte lent. Colostomia este utilizată ori de câte ori anastomoza imediată este imposibilă. TRATAMENT.) într-o cavitate a organismului. practicată cel mai des pentru evacuarea calculilor. care urmează după intestinul subţire). DIFERITE TIPURI DE COLESTAZĂ • Coleslaza extrahepatică este o stagnare a bilei în canalele situate dedesubtul nilului ficatului. COLESTAZĂ. Testele biologice hepatice (dozarea ele­ mentelor de origine hepatică din plasma sangvină) arată o creştere a unor enzime ca bilirubina. prin metoda chirurgicală tradiţională sau prin celioscopie. Deschidere sau secţionare a canalului coledoc. COLECTAZIE. După ce colectomia propriu-zisă a fost efectuată. O colectomie este practicată în cazul atingerilor tumorale benigne (polipi) sau maligne. Porţiunea terminală a căii biliare principale. Operaţia este realizată adesea după câteva zile de antibioterapie. legată de prezenţa calculilor în vezicula biliară. Diminuarea sau oprirea secreţiei de bilă. El este. El poate fi comprimat de către tumori. hepatitele acute sau cronice şi cirozele. Tumoră benignă a urechii medii. Colecistectomie (ablaţia veziculei) este indispensabilă.w 127 colecistita litiazică. stâng (vertical. sau pentru atingeri infecţioase (diverticulită). COLEDOC (canal). El se termină în duoden după ce s-a unit cu canalul pancreatic al lui Wirsung în ampula lui Vater. care se continuă cu rectul). anastomoza sau colostomia. dar există şi forme fără litiază. Ablaţie chirurgicală a colonului sau a unuia dintre segmentele sale. COLECŢIE. • în cazul colostomiei. . Ecografia permite verificarea permeabilităţii căilor biliare şi decelarea unui eventual obstacol. ca urmare a prezenţei gazelor. Medicament destinat creşterii secreţiei de bilă. acetilcoenzima A. care vine de la vezicula biliară. parţială sau totală. SIMPTOME. Colectomia poate fi totală sau parţială: colonul drept (cel vertical. vizează restabilirea scurgerii bilei din ficat spre duoden. COLERETIC. • Coleslaza inlrahepatică este o stagnare a bilei în căile biliare situate în interiorul ficatului. sintetizată. el poate antrena o surditate completă. Absenţa acizilor biliari în interiorul aparatului digestiv se traduce printr-o diaree grăsoasă şi printr-un deficit de vitamine neasimilate. cu canalul hepatic. O colecistita se manifestă prin dureri de colică hepatică localizate în regiunea subhepatică. chirurgul fixează orificiul tubului digestiv pe peretele anterior al abdomenului constituind un anus artificial. Cauzele cele mai frecvente sunt cancerele. de coledoc şi de ficat. puroi etc. DIAGNOSTIC. Lipsa bilirubinei în tubul digestiv provoacă o decolorare a scaunelor. SIMPTOME ŞI SEMNE. Ablaţia chirurgicală este singurul tra­ tament al colesteatomului. în prin­ cipal. creş­ terea numărului de globule albe) este prezent întotdeauna. de către ficat plecând de la o altă substanţă. îndeosebi de cancere ale capului de pancreas. deşi există colestaze şi fără icter. Un sindrom infecţios (febră. apoi urechea internă. transversal (orizontal. Substanţă lipidică. localizată cel mai des la căsuţa timpanului. COLESTEROL Canalul coledoc poate fi sediul unor calculi sau tumori. Acumulare de lichid fiziologic sau patologic (sânge. COLECTOMIE. Cauzele cele mai frecvente sunt calculii coledocului. Dilataţie acută. chirurgul dispune de două teh­ nici pentru a termina operaţia. Cel mai des este chirurgical. a colonului. în principiu. invadând şi distrugând urechea medie. între colonul drept şi cel stâng). Colesteatomul este format din celule epidermice. care blochează inspiraţia profundă şi sunt exacerbate prin palpare. Principalele semne sunt un icter şi un prurit (mâncărimi). • In cazul anastomozei el restabileşte imediat continuitatea digestivă. TEHNICĂ. punând cap la cap cele două bucăţi de intestin rămase. COLEDOCOTOMIE. O coledocotomie se practică adesea în acelaşi timp cu o colecistectomie (ablaţia veziculei biliare). cancerele de pancreas. Gheaţa pusă pe ventru poate calma durerile. Greţurile şi vomele sunt frecvente. fie pentru că peretele intestinului nu este suficient cicatrizat pentru a permite o sutură fără risc. din cauza unei invazii canceroase). pornit din ficat. medicamentos atunci când cauza este intrahepatică. Sunt posibile recidivele.

Afecţiune urinară sau digestivă cauzată de un colibacil (Escherichia coli). diaree. măruntaiele. de fapt. indiferent de manifestări. fără a se găsi vreo poziţie în care durerea se calmează. extragerea calculului. SINONIM: parasimpatomimetic(d). Această măsură se asociază prescrierii de anal­ gezice şi de antispastice sau de antiinflamatoare. întretăiate de perioade de acalmie. Valorile normale (de la 5. -Ă. colicile intestinale sunt provocate fie de o iritaţie produsă de o gastroenterită sau de o colită. colesterolul intră în constituţia celulelor. Colesterolemia este unul dintre indicatorii riscului de ateroscleroza. în unele cazuri. 1. intensificându-se rapid şi evoluând prin paroxisme foarte violente. • Extracţia calculului nu este întotdeauna necesară. -> COLESTEROLEMIE. aproximativ. Care se referă la colon. antrenând o dilatare bruscă a căilor urinare în amonte de obstacol. pe de altă parte. în organism. fie bazinetul. EI constă în suprimarea oricărei băuturi sau în oprirea unei eventuale perfuzii.5 milimoli pe litru. care îl poate reutiliza. -* LITIAZĂ. Ele sunt contraindicate în caz de astm şi de boala lui Parkinson. cauzate de obstrucţia canalului lui Wirsung. COLESTEROLEMIE. greţuri. Substanţă care creşte sau care imită acţiunea acetilcolinei. COLIBACIL. -• HlPERCOLESTE­ ROLEMIE. Contracţie uterină ce survine după naştere. el este transformat de către ficat în acizi biliari. Colinergicele favorizează acţiunea sistemului nervos parasimpatic. Cuprinde tratamentul durerii şi. datorată unei obstrucţii acute a ureterei. COLINERGIC. injectabilă sau locală (colire). Colicile sunt cu atât mai dureroase cu cât femeia a avut mai mulţi copii. glaucom) şi sunt prescrise pe cale orală. carnea şi peştele. ea înconjoară flancul şi se propagă în jos. în acest caz. TRATAMENT. PATOLOGIE. care debutează. şi salivare. LDL (lipoproteinele de mică densitate) sunt deosebit de bogate în colesterol. Colica nefretică se traduce printr-o durere violentă. Colibacilul este o enterobacterie (bacterie prezentă în flora naturală a tubului digestiv). De fapt. Durere acută şi violentă în regiunea lombară. a canalelor glandulare sau ale căilor urinare. Lipidele precum colesterolul şi trigliceridele sunt transportate în sânge. o încetinire a ritmului cardiac. adică sub forma de lipoproteine. care este destinată evacuării lohiilor (sângerările uterine). Durere spasmodică legată de distensia tubului digestiv. Durerea are un traiect deosebit. CAUZE. Medicamentele colinergice au diferite indicaţii (miastenie. Nivel al colesterolului în sânge. fie de o ocluzie intestinală. COLICĂ UTERINĂ. -> ESCHERICHIA COLI. de agitaţie şi de vome (colicile nefretice).2 la 6. produsele lactate. Colicile sunt tratate prin administrarea de analgezice şi de antispastice. Când obstacolul este situat jos în ureteră. o colică nefretică este consecinţa migrării unui calcul care obstruează. Ea poale să fie însoţită de greţuri şi de jenă respiratorie (colicile biliare sau hepatice). fie uretera. el este punctul de plecare al sintezei hormonilor (corticosteroizii. care poate fi tratată prin extracţie. Colicile biliare sau hepatice sunt legate de blocarea canalelor de către calculi. de la 2 la 2. HlPERCOLESTEROLEMIE. când colica nefretică este asociată unei infecţii urinare febrile. treptat. . complet sau nu. Extracţia este necesară în caz de durere persistentă — se vorbeşte atunci de o colică nefretică hiperalgică — în pofida administrării de analgezice.COLESTEROLEMIE Principalele surse alimentare de colesterol sunt găl­ benuşul de ou. coborând spre organele genitale externe. datorate unei litiaze. cel mai des. Colica se traduce prin repetarea paroxismelor dureroase foarte violente. COLICĂ. de exemplu. există colici pancreatice. făcând parte. aruncaţi în intestin împreună cu bila şi indispensabili digestiei lipidelor. acesta este adesea expulzat de la sine şi găsit în urină. 128 COLICĂ NEFRETICĂ. Printre acestea. fiind vorba de o afecţiune greu de suportat şi care poate dura ore. din structura membranei lor. din cauza riscurilor de septicemie în absenţa unui tratament. De asemenea. Cel mai des. caracteristic acestui tip de afecţiune. o atingere a acestor artere prin exagerarea acestor fenomene. sau după unităţile vechi. pacientul se plânge adesea de tulburări micţionale care se traduc prin nevoia frecventă de a urina fără emisie de urină totuşi. precum şi comanda nervoasă a muşchilor scheletului. SIMPTOME Şl SEMNE. 2. HDL (lipoproteinele de densitate mare) îndepărtează colesterolul de peretele vaselor şi îl duc în ficat. în particular) în glanda suprarenală şi în ovar. extracţia este asociată administrării de antibiotice. DlSLIPlDEMIE. în particular bronhoconstricţia. Ele impun căutarea cauzei obstructive (calcul. creşterea cantităţii de urină agravând sau per­ petuând durerea prin creşterea dilataţiei în amonte de obstacol. asociate proteinelor. LlTOTRIPSIE. • Tratamentul durerii este o urgenţă. cheag). rapid devenite insuportabile. sunt exacerbate de suptul mameloanelor în timpul hrănirii la sân. El mai intervine în mai multe metabolisme: pe de o parte. Ele durează de la două la şase zile. fiind susceptibile să se depună pe pereţii arterelor. sau. dar sunt uşor de calmat cu antispastice. Colinergicele provoacă adesea dureri abdominale. ateroscleroza este. Invers.5 grame pe litru) cresc cu vârsta. COLIBACILOZĂ.

SIMPTOME ŞI SEMNE. Parte a intestinului. Malformaţie congenitală a ochiului constând dintr-o fantă care poate fi localizată la nivelul irisului. Colirele sunt constituite dintr-un principiu activ dizolvat în apă distilată. sângerare digestivă. COLOANĂ VERTEBRALĂ. COLOBOM. în regi­ murile alimentare sărace în fibre. apoi restabilirea con­ tinuităţii). Acesta constă dintr-o colectomie parţială (ablaţia porţiunii atinse a colonului. în studiu pentru efectuarea unui screening la nivel de populaţie. COLONULUI (cancer al). de sigmoidită diverticulară şi de colită ischemică evoluată. Detectarea prin căutarea sângelui în scaune cu ajutorul unui test. Produsul este instilat în golul pleoapei inferioare şi difuzează în interiorul ochiului prin cornee. corticosteroizi pentru boala lui Crohn şi pentru rectocolita hemoragică). Riscul de cancer de colon este mai ridicat la persoanele predispuse genetic la polipii intestinali. COLONIE. Grămadă de bacterii identice provenind din aceeaşti celulă bacteriană. crearea unui anus artificial. Identificarea recentă a genei răspunzătoare de cea mai frecventă dintre polipozele intestinale familiale reprezintă astăzi o mare speranţă pentru această prevenire. care permite. mai rar cea de leiomioame. Termenul de colită acoperă un număr foarte variat de afecţiuni. uneori chirurgical în cursul sigmoiditelor diverticulare sau postradioterapice. tumorale (polipi. Colonul este sediul diverselor afecţiuni. febră. DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. COLONULUI (tumoră a). După deschiderea flaconului. Tratamentul este cel mai adesea medicamentos (anti­ biotice pentru colitele infecţioase. Se bazează mai ales pe un diagnostic precoce al bolii şi pe depistarea şi rezecţia polipilor. Enzimă capabilă să inhibe acţiunea unui neurotransmiţător. Coloscopia este însă contraindicată în caz de colită gravă. Acest supliment permite să se diminueze în mod semnificativ numărul de recidive ale bolii canceroase. asociată sau nu cu dureri abdominale.5 litri de apă pe zi. inflamatorii (colite). Tumoră localizată pe colon. PREVENIRE. acetilcolina. Soluţie sterilă instilată sub formă de picături în sacul conjunctival inferior pentru a produce un efect asupra ochiului. • O colită cronica are adesea o cauză necunoscută şi apare în cursul unor afecţiuni ca boala lui Crohn sau rectocolita hemoragică. în particular la nivelul ficatului. Hemocult. alterare a stării generale. sau torsiunea unei anse intestinale). coroidei. tratament prelungit cu antibiotice). în cancerele rectului inferior. El se traduce prin semne digestive: modificări recente de tranzit. lipoame şi angioame. ablaţia părţii bolnave este urmată de o colostomie. de altfel. el exercită o funcţie meca­ nică (stocare şi amestecare) şi este sediul fenomenelor de COLONULUI absorbţie (el primeşte aproximativ 1. păstrarea se va face într-un loc rece. adenocarcinoame) şi mecanice (volvulus. COLITA. . El mai poate fi pus în evidenţă printr-o ocluzie intestinală sau cu ocazia apariţiei unor metastaze.r 129 COLINESTERAZĂ. cu excepţia tumorilor şi malformaţiilor colonului. putând antrena o îngustare a cavităţii colonului. ulterior diluate cu ser fiziologic. CAUZE • O colita acuta poate avea o origine infecţioasă (bacteriană. şi prin semne extradigestive: anemie. COLIR. medicamentoasă (laxative iritante. este. Aceste procese metabolice sunt însoţite de o producere de gaze şi sfârşesc prin constituirea scaunelor. SINONIM: acetilcolinesterazd. TRATAMENT. printr-o diaree. în particular. Cancerul de colon se prezintă sub forma unei tumori ulcerate şi/sau înmugurite. începând de la valvula lui Bauhin (sfârşitul intestinului subţire) şi terminându-se la rect. COLON. Diagnosticul se bazează pe coloscopie. asociată cu o ablaţie de vase şi de ganglioni din apropiere şi completată în unele cazuri printr-un tratament medicamentos chimioterapie. CAUZE. > RAHIS SAU RACHIS. să se efectueze o biopsie pentru a căuta o cauză bacteriologică sau virală a colitei şi a-i preciza caracteristicile histologice. din care absoarbe aproximativ 90%) şi de digestie (asigurată de către flora bacteriană). nervului optic şi/sau pleoapei superioare. Inflamaţie acută sau cronică a colonului. PATOLOGIE. adăugându-i-se un antiseptic. Cancer care atinge colonul. Tumorile benigne de colon sunt foarte frecvente şi iau cel mai des forma de adenoame (polipi). poate fi con­ secinţa unei radioterapii sau unei ischemii (insuficienţă circulatorie a peretelui intestinal). de asemenea. iar în final con­ diţionate în flacoane sterile. la adăpost de lumină şi soluţia va fi utilizată în următoarele 15 zile. care elaborează şi vehiculează materiile fecale. cel mai des sub formă de carcinom. acestei soluţii. la cei care au antecedente personale şi/sau familiale de polip sau de cancer colic. SIMPTOME ŞI SEMNE. virală sau parazitară). Colonul poate fi prea lung (dolicocolon) sau prea larg (megacolon). SINONIM: intestin gros. Alţi factori de risc intervin. în principal. Colonul primeşte alimentele. ei fiind adesea cei care stau la originea cancerului. şi la cei care suferă de o colită inflamatorie veche. Colita se traduce. dureri abdominale persistente.

apoi introduce în anus un coloscop. SINONIM: . în sfârşit. să se practice o polipectomie (ablaţia polipului) şi o pre­ levare biopsică în scopuri de diagnostic. o scurtă spitalizare şi poate să fie practicată fără anestezie sau sub o anestezie generală uşoară. de origine necunoscută. prin care materiile fecale se golesc în parte sau în totalitate. un lung tub flexibil dotat cu fibre optice.sindrom al intestinului iritabil. i se injec­ tează un anestezic într-o venă a antebraţului. a ultimei anse a intestinului subţire. COLORANT. cazuri în care nu se cunosc exact consecinţele unui astfel de consum. în general. îmbinarea chirurgicală a colonului la nivelul pielii. Orificiul seg­ mentului în amonte este deschis la nivelul pielii. Perforarea. Orice boală a colonului. vârstă avansată. Medicul efectuează un tuşeu rectal. în general temporară. ea mai permite şi supravegherea pacienţilor care au fost operaţi de un cancer al colonului sau al rectului. înainte de examen. Colopatia funcţională se traduce prin dureri de tip spasmodic localizate pe traiectul colonului. prin tulburări ale tranzitului intestinal (constipaţie. Coloscopia permite cercetarea cauzei de diaree. TRATAMENT. de o manieră discontinuă. pacientul este lungit pe pat şi. Acesta se bazează în parte pe respectarea unei bune igiene alimentare: regimul trebuie să fie uşor diversificat şi să conţină multe fibre alimentare. fără leziune organică decelabilă. de dureri abdominale şi diagnosticarea unui polip sau a unui cancer al colonului. Tulburare de func­ ţionare a colonului. Pacientului trebuie să i se explice că tulburările sunt benigne şi nu comportă nici un risc de complicaţii. în alte cazuri. este practicată ca tratament de urgenţă a unei ocluzii intestinale (întreruperea tranzitului). în mod excepţional. de sângerare digestivă. colostomia este provizorie: segmentul în aval al colonului. COLOPEXIE. în particular copiii. Fixare chirurgicală a colonului pe peritoneul parietal. > 130 COLOSCOPIE. altele trimiţând imaginea pe un ecran video sau printr-un ocular. colostomia este definitivă. ca explorarea colonului sau a intestinului subţire. adăugată unui aliment pentru a-i îmbunătăţi prezentarea. • Colostomia laterala constă în crearea unui orificiu în peretele colonului şi în fixarea acestuia la o incizie cutanată. în timpul examenului. în timpul examenului practicat sub anestezie. foarte rară. Examen care permite explorarea întregii mucoase a colonului sau a unei părţi din ea şi. EFECTE SECUNDARE.COLOPATIE Polipii fac obiectul unei depistări la subiecţii cu risc (antecedente personale şi familiale) şi al unei ablaţii siste­ matice. Medi­ camentele. Colostomia constă în crearea unui orificiu pe abdomen. prin dificultăţi la defecare. temporar sau definitiv. Coloscopia necesită. laterală şi terminală. COLOSTOMIE. Utilizarea coloranţilor ca aditivi alimentari este regle­ mentată sever: coloranţii nocivi (unii dintre ei sunt bănuiţi că ar avea acţiune cancerigenă) sunt interzişi. în loc să fie evacuate prin anus. Examenul durează aproximativ 30 de minute. alternanţa celor două). nici vreo atingere a stării generale. Se poate.• ADITIV ALIMENTAR. Acest risc impune examene foarte prudente în caz de colon patologic (colită ulceroasă. COLOPATIE FUNCŢIONALĂ. • Colostomia terminala este practicată ca urmare a unei ablaţii chirurgicale complete a colonului. Colopatia funcţională este deosebit de răspândită. aceasta provoacă o diaree. COLOPATIE. coloranţii a căror inocuitate este testată sunt limitaţi la foarte mici cantităţi. deoarece unii constituie leziuni benigne precaneeroase. colonul pacientului este total curăţat prin ingestia. diaree. S1MPTOME Şl SEMNE. constituit din rect şi din anus. DIAGNOSTIC. în amonte de întrerupere. unele conducând lumina. constituind un anus artificial. Ea este frecvent asociată cu o balonare abdominală. Substanţă colorată naturală sau sintetică. Există două feluri de colostomie. insuflarea de aer necesară înaintării coloscopului este uneori dureroasă. -+ COLONULUI (cancer al). în timpul examenului. . în anumite cazuri. starea psihologică a pacientului are şi ea o importanţă. La originea afecţiunii există probabil o anomalie a funcţionării neuromusculare a colonului şi intestinului subţire. Nu apare nici febră. cu o seară înainte de examen. COLOPLASTIE. fiind păstrat. Examene complementare. restabilirea continuităţii colice va fi posibilă într-un al doilea timp. Unele persoane totuşi. dacă examenul coloscopic se face sub anestezie. antecedente personale sau familiale. antispastice contra durerii. nu sunt prescrise decât dacă examinarea clinică este echivocă sau dacă există un risc de tumoră a colonului: apariţia recentă de tulburări. o hemoragie. deoarece . în operaţia lui Hartmann. Această derivaţie. absorb cantităţi masive de produse de cofetărie sau de băuturi colorate industrial. Operaţie chirurgicală având drept unul din rezultate modificarea formei şi funcţiei colonului. este singurul accident grav. anticonstipante. antidiareice. Diagnosticarea este adesea limitată la o examinare clinică. Coloscopul înaintează în colon datorită unei insuflări de aer. diverticuli). Pacientul rămâne sub supraveghere medicală timp de 3 ore după examen. sunt prescrise cu parcimonie. a unei diete lipsite de fibre şi prin absorbţia în doi timpi (în seara dinainte şi în ziua examenului) a 4 litri de soluţie specială. Ablaţia unui polip poate antrena.

Colposcopia este un mijloc de diagnostic şi de supraveghere indispensabil pentru toate patologiile colului uterin. Intervenţie chirurgicală constând în îndepărtarea unei părţi a vaginului. ea dă posibilitatea de a se detecta eventualele leziuni. Aceasta. Ea poate rezulta şi dintr-o oxigenare cerebrală insuficientă (insufi­ cienţă circulatorie. COLUTORIU. Examenul se desfăşoară în sala de radiologie. în pofida constrângerilor şi dificultăţilor psihologice de la început. COMĂ EFECTE SECUNDARE. tumorală sau traumatică (edem. . în funcţie de compoziţia sa. benigne sau suspecte de malignitate. pacienta poate resimţi uşoare arsuri la micţiune. în general. pe de o parte datorită unui regim alimentar. Pacienta este lungită pe masa de examinare. Există o mare varietate de materiale. Operaţie chirurgicală ce urmăreşte să redea vaginului şi perineului forma. COLOSTRU. hemoragie sau contuzie cerebrală). modul de a se folosi de acest sistem. Vaginul. familială şi sportivă normală. strângerea materiilor fecale şi a gazelor se face într-o pungă. în general în mediul spitalicesc sau printr-o asociaţie a bolnavilor de acest fel. DESFĂŞURARE. Colpectomia este o intervenţie practicată mai ales în caz de prolaps genital (căderea vaginului şi a uterului). duc o viaţă socială. cu scopuri diagnostice sau terapeutice. din cauza introducerii sondei în canalul uretral. acestea dispar de la sine. poate fi cauzată de o criză de epilepsie. Dar pacientul poate păstra un anumit control. este schim­ bată la fiecare golire a intestinelor. de una-două ori pe zi. infecţioasă. de o intoxicaţie a ţesuturilor cerebrale (intoxicaţie medicamentoasă. înainte de apariţia secreţiei lactate. el practică o biopsie a ţesuturilor necolorate. Acest examen nu are nici un efect secundar. Apoi el aplică o soluţie de acid acetic. INDICAŢII. TEHNICĂ ŞI DESFĂŞURARE. adenocarcinom sau carcinom epidermoid al colului uterin). Multe persoane colostomizate. Aceste goliri au loc în mod spontan. de exemplu. antibiotic. al doilea în efort de pro­ pulsie (extensie musculară maximă). Un colpocel este. COL UTERIN. Dacă este necesar. Un colpocel al peretelui anterior al vaginului este însoţit. atunci când acesta este relaxat (slăbit). Masa de examinare este apoi basculată astfel încât să permite luarea de clişee în poziţia în picioare. cu genunchii îndoiţi. Un colpocel al peretelui posterior antre­ nează cel mai des un rectocel (coborârea rectului). COLOCTOMIE. . Deschiderea chirurgicală a peretelui colonului. de a se efectua prelevări biopsice. După o colostomie. Examen al vaginului şi al colului uterin cu ajutorul unui colposcop (lupă binoculară fixată pe un specul). de origine traumatică. intoxicaţie cu oxid de carbon). COLPOHISTERECTOMIE. alcoolică. care face să apară leziunile precanceroase. uretra. anestezic sau de o altă natură. Preparaţia medicamentoasă destinată a fi aplicată pe mucoasele cavităţii bucale. Ablaţie chirurgicală a uterului şi a părţii superioare a vaginului. etanşe la materii şi la mirosuri. primul în efort de reţinere (contracţie musculară maximă). fixată de piele la nivelul flancului stâng printr-un sistem adeziv. După ce a deprins. discrete. COMĂ. Examen radiologie ce permite explorarea unui prolaps (coborârea unui organ) la femeie. STOMIE. După ce s-a realizat depărtarea pereţilor vaginului cu ajutorul unui specul. COLPOPERINEORAFIE. legat de o naştere dificilă. poate fi antiseptic. în zilele care urmează exa­ menului. vezica şi rectul sunt opacifiate prin injectarea de produse de contrast în căile naturale. El se asociază aproape întotdeauna cu un prolaps (coborârea organelor). iar pe de altă parte prin trezirea devreme dimineaţa pentru a evita evacuarea în timpul zilei.131 segmentul din aval a fost scos. asfixie. Relaxare cu prăbuşire a pereţilor vaginului. de a practica tratamente (utilizarea laserului sau conizaţia cervicală).UTER COL UTERIN (cancer de) -* UTER (cancer de). O comă poate fi consecinţa leziunilor cerebrale de origine vasculară. de un cistocel (coborârea vezicii). CAUZE. COLPOCISTOGRAFIE. chiar şi în cazul unei sarcini. O colpohisterectomie este practicată mai ales în trata­ mentul cancerelor genitale (adenocarcinom endometral. în poziţie ginecologică. perioadă în care colul este cel mai deschis. -• ANUS ARTIFICIAL. medicul efectuează un prim examen al ţesuturilor. Sunt luate două clişee. Lichid gălbui secretat de glanda mamară în primele zile după naştere. din cauza unui cancer. pacientul poate să-şi manipuleze singur punga. COLPECTOMIE. Colpocelul se manifestă printr-o senzaţie de greutate pelviană. Alterare totală sau parţială a stării de conştientă. poziţia şi dimensiunile lor normale după o ruptură sau după un prolaps (coborâre a organelor). Tratamentul chirurgial se face dacă este posibil prin căile naturale. Cea mai bună perioadă pentru efectuarea unei colposcopii se situează între a 8-a şi a 14-a zi a ciclului menstrual. COLPOSCOPIE. uneori cu o incontinenţă urinară. în principal. neiritante. Un colutoriu. dar ea mai este indicată şi în unele cazuri de prolaps genital (coborârea vaginului şi uterului). COLPOCEL.

Oprirea cardiacă definitivă survine în câteva ore sau câteva zile. O comoţie cerebrală nu se traduce. • Stadiul II se manifestă prin dispariţia capacităţii de deştep­ tare a subiectului. de anumite materii grase. Stare de moarte cerebrală carac­ terizată prin oprirea definitivă a tuturor funcţiilor creierului şi trunchiului cerebral. prin nici un semn clinic. bombănituri). Scoaterea manuală a comedoanelor fără asepsie prealabilă este nerecomandabilă. în afara comei. în particular cu retinoide. Zdruncinare a ansamblului creierului în cursul unui traumatism al craniului. de o boală metabolică (encefalopatie respiratorie sau hepatică. pe nas. Este recomandabil să se spele pielea cu grijă folosind un săpun nealcalin şi să se facă un tratment local sau general activ faţă de hiperkcratoză. pe obraji. este caracterizat prin dispariţia oricăror reacţii motorii şi prin apariţia tulburărilor oculare (mişcări asimetrice ale ochilor) şi vegetative. chiar în formele de foarte scurtă durată. este necesară o supraveghere foarte strictă a subiectului cu scopul de a veghea la menţinerea funcţiunilor sale vitale: respiraţie (oxigenarea şi. Posibilitate de a amesteca sângele unui individ cu cel al altuia fără a provoca reacţia imunitară de hemoliză. nici scanografia nu relevă o leziune. • Stadiul III. • Stadiul IV. 132 Oprirea definitivă a activităţii cerebrale este atestată prin două electroencefalograme plate care au fost practicate la un interval de câteva ore. care dilată glanda subiacentă. îndeosebi). care este ireversibil. COMPATIBILITATE SANGVINĂ. Un comedon rezultă din obstrucţia canalului unui folicul pilosebaceu. SINONIM: moarte cerebrala. conducând cel mai des la o comă depăşită. Spre deosebire de starea vege­ tativă cronică. secreţia glandei sebacee. coma depăşită este ireversibilă. conţinutul lui este o materie albă şi densă. Independent de tratamentul cauzei. Regula compatibilităţii sangvine este aceea de a nu aduce antigene împotriva cărora primitorul are anticorpi. pe spate şi pe piept. Apariţia lor este favorizată de căldura umedă. Reacţiile motorii persistă totuşi. Traseul electroencefalo­ gramei indică reactivitatea subiectului la stimuli. • Stadiul I. Examenul neurologic permite să se aprecieze profunzimea comei. COMEDON. îndeosebi respiratorii. de ciclul menstrual. de exemplu). Compatibilitatea sangvină cea mai simplă este identi­ tatea de grup între produsul sangvin şi primitorul de sânge: . TRATAMENT. este recomandabil un examen medical imediat cu scopul de a depista o even­ tuală anomalie cerebrală mai gravă (hematom. defineşte moartea cerebrală deci moartea bolnavului. care pot cauza decesul prin anoxie (suprimarea aportului de oxigen pentru ţesuturi). ca retragerea unui membru atunci când este ciupit. Dacă este avută în vedere o prelevare de organe. lupta împotriva colapsului). sau coma carus. pro­ tecţia ochilor etc. deoarece ea poate provoca o infecţie a foliculului. Tratamente medicale specifice permit să se lupte contra edemului cerebral. este caracterizat prin reacţii de deşteptare a subiectului atunci când este supus unei stimulări dureroase (deschiderea ochilor. DIFERITE TIPURI DE COMĂ. care poartă un fir de păr şi care drenează sebumul. Un subiect poate rămâne într-o comă profundă timp de mai multe luni. Operaţie chirurgicală destinată lărgirii unui orificiu cardiac pentru a separa valvele anormal sudate între ele. sau coma virila. COMISUROTERAPIE. de exemplu a sângelui A care are antigenul A transfuzat unui bolnav O care posedă anticorpi anti-A. care duce la o comă provizorie. COMOŢIE CEREBRALĂ. Coma încetează după un interval de timp. PROGNOSTIC. acidocetoză diabetică. de o configuraţie strâmtă a canalelor care drenează secreţiile sebacee. să se prevină sau să se trateze crizele convulsive şi să se prevină complicaţiile tromboembolicc cu ajutorul unui tratament anticoagulant. Se disting mai multe tipuri de comă după întinderea alterării funcţiilor de relaţie. chiar mai mulţi ani. nici electroencefalograma. care formează mici noduli ce au deasupra un orificiu negru şi dilatat. sau coma depăşită. aceasta se agravează până la stadiul IV. Atunci se formează un dop de keratină (proteină a epidermului) şi de sebum. mergând de la câteva minute la câteva zile. Bolnavul este hrănit artificial prin perfuzie. Totuşi. Leziune elementară a foliculului pilosebaceu caracteristică acneei. şi comedoanele deschise sau punctele negre. Un subiect poate intra în comă de oricare stadiu. când aceasta este posibil. TRATAMENT. microchisturi albicioase. ventilaţia asistată) şi circulaţia sangvină (rehidratarea. cu persistenţa activităţii cardiace. adesea. reacţiile sunt cu atât mai puţin adaptate la stimuli cu cât tulburarea este mai gravă.COMĂ DEPĂŞITĂ supradoză de drog). îngrijirile medicale vizează prevenirea complicaţiilor zăcutului la pat (escarele). cu o activitate cerebrală slabă sau imperceptibilă (starea vegetativă cronică). Un bolnav în comă trebuie să fie spitalizat de urgenţă. orice leziune a trunchiului cerebral provoacă o alterare a funcţiilor vitale (respiraţie. chiar prin sondă digestivă. Comedoanele sunt amplasate mai ales pe frunte. Se pot deosebi come­ doanele închise sau punctele albe. Primele stadii (I şi II) sunt mai uşor reversibile dacă este suprimată cauza comei. este continuată reanimarea pentru a menţine vitalitatea organului (sau organelor) de transplantat. COMĂ DEPĂŞITĂ. în schimb. Dacă nu. hipoglicemie) sau endocrină (comă mixedematoasă). DIAGNOSTIC.

DIAGNOSTIC ŞI EVOLUŢIE. Fiecare individ caută să-şi corecteze starea de inferioritate în funcţie de valoarea afectivă sau simbolică ce o reprezintă pentru el. înnăscut sau dobândit. De mărime adesea importantă. Stare patologică ce survine în decursul evoluţiei unei boli. Dar adesea ea se complică COMPLEMENT. comunicarea interauriculară permite o supravieţuire care poate atinge 60 sau 70 de ani. evoluţia se face în sensul agravării progresive a simptomelor. Dar ele mai pot fi provocate de unele afecţiuni organice: tumori şi accidente vasculare cerebrale. intoxicaţii etc. Elasticitate a plămâni­ lor. apen­ dicele inflamat se poate perfora şi poate antrena o pentonită (infecţie a întregii cavităţi abdominale). dar printr-o gâfâială la adult. Absenţă a închiderii septului cardiac. Complementul joacă un rol fundamental în lupta împotriva bolilor infecţioase şi a vectorilor lor. COMPRESIE A MĂDUVEI sau COMPRESIE MEDULARĂ. alţii. chiar la patul bolnavului. COMPERE-LORIOT. negăsindu-şi liniştea.care circulă în sânge şi poate provoca boli autoimune. COMPLEX. Defect manifestat în adaptarea la viaţa socială. mai ales). la distrugerea antigenelor. malformaţie vasculară a măduvei spinării sau artroza coloanei vertebrale. Complexul de inferioritate ia naştere atunci când copilul îşi dă seama de slăbiciunea sa naturală (faţă de adulţi. contactul cu aproapele (teamă. să fie consecinţa unui tratament medical neadecvat: o antibioterapie ineficace asupra unui germene sau insuficienta dozare a antibioticului pot fi responsabile de o septicemie. Sistem enzimatic care participă la reacţiile antigene/anticorpi şi. pentru a absorbi sângele şi a degaja organele de operat. un diabet). De altfel. Bucată de tifon hidrofil îndoită de mai multe ori şi sterilizată. a cărei măsurătoare este utilizată în bilanţul bolilor respiratorii. COMPORTAMENT (tulburare de). COMPLICAŢIE. în absenţa tratamentului. Totalitate a tendinţelor inconştiente.cu mare încărcătură emoţională. căreia îi agravează prognosticul. realizând un sunt (scurtcircuit).133 astfel. COMPULSIE. care condiţionează organizarea personalităţii subiectului. în particular a paraplegiei (paralizia totală a membrelor inferioare). de isterie şi de alcoolism. antrenează un mai mare risc de a contracta anumite boli. de exemplu. un bolnav de grup sangvin A va fi transfuzat cu sânge de grup A. decompensări metabolice (de exemplu. Comunicarea interauriculară este anomalia cardiacă cea mai frecventă după comunicarea intraventriculară. la care subiectul nu poate să reziste. cauzând tulburări caracteriale la copii. sinuciderea. Tulburările de comportament sunt deosebit de frecvente în stările demenţiale. nu apar decât în anumite împrejurări şi trebuie deci să fie căutaţi înaintea oricărei transfuzii. în fapt. şi către ireversibilitatea leziunilor. responsabilă uneori de paralizii. COMPLIANŢĂ PULMONARĂ. alimentaţie). Compresia se exercită fie direct pe măduva spinării. fie pe vase. fizionomia). Sindrom cauzat de o compresie exercitată asupra măduvei spinării. Complexele nu sunt patologice dar pot deveni. în funcţie de cauză. în fazele acute de psihoză. el este totuşi cel mai des chirurgical (ablaţia unei tumori. numiţi aglutinine neregulate. Ea poate fi totuşi bănuită datorită unui suflu depistat la auscultare. somn. Uneori remarcabil tolerată în absenţa tratamentului. > ULCIOR COMUNICARE INTERAURICULARÂ mentul zilnic (igienă. Această malformaţie nu se manifestă prin nici un simptom la copil. legată de compresia unei artere. -> GRUP SANGVIN. diminuând circulaţia sangvină locală. ca de exemplu fuga de acasă. unii anticorpi există în mod natural (anticorpii sistemului ABO). Cauzele întâlnite sunt multiple: tumoră benignă sau malignă. tulburări psihice la adult. pansarea plăgilor) şi în chirurgie. opoziţie. acest mecanism se numeşte compensaţie. O complicaţie poate. în psihopatii. Un deficit. COMPLEX IMUN CIRCULANT. indiferenţă) sau se poate manifesta prin trecerea la acţiune (realizarea unor dorinţe impulsive). orificiul lasă să treacă sângele oxigenat din auriculul stâng către auriculul drept. Asociere între un antigen şi unul dintre anticorpii corespunzând acestui antigen. în particular. de asemenea. care separă în mod normal auriculul drept de auriculul stâng. Compresele sunt folosite în îngrijirile medicale (spă­ larea. de exemplu). Tratamentul unei compresii a măduvei este o urgenţă. Tulburările de comportament iau forme multiple: ele pot afecta prezentarea (îmbrăcămintea.o agravare brutală poate surveni în orice moment. O complicaţie poate fi secundară evoluţiei spontane a însăşi bolii: în cursul unei apendicite. epilepsie. Verificarea compatibilităţii trebuie să fie efec­ tuată imediat înaintea oricărei transfuzii. în ce priveşte una dintre compo­ nentele complementului. Variabil. din cauza presiunii mai ridicate în partea stângă a inimii (inima stângă) decât în partea ei dreaptă (inima dreaptă). Tulburare de comportament caracterizată printr-o pornire irezistibilă de a îndeplini unele acte. infecţie. COMUNICARE INTERAURICULARÂ. comporta- . COMPRESĂ.

fragilizând cartilagiul. urcatul şi coborâtul scărilor etc). sau pseudogută. Comunicarea interventriculară este cardiopatia conge­ nitală cea mai frecventă (8 cazuri la 1 000 naşteri).COMUNICARE INTERVENTRICULARĂ spre vârsta de 40 de ani. O durere vie este resimţită atunci când genunchiul este întins (alergare. în gene­ ral. CONDROSARCOM. Singurul risc îl constituie boala lui Osler. pe vulvă sau pe anus la femeie. Un condilom genital este o tumoră cutanată sau pe mucoasă de origine virală (papilomavirus). SINONIM: vegetaţie veneriană. CONDROMATOZĂ. Aceasta este o afecţiune dificil de tratat din cauza localizării şi a tendinţei de recidivă. De altfel. Condilomul genital poate lua diferite forme: excrescenţă mare. sângele roşu (oxigenat) trece. pe gland. Accesele de pseudogută sunt ameliorate prin antiinflamatoare sau printr-o puncţie a efuziunilor articulare. miros urât. sau condilomul plan vizibil numai după colorare. Comunicarea intraventriculară este. urmată de o infiltrare de corticosteroizi. Tratamentul este chirurgical atunci când leziunile sunt foarte distrugătoare şi asociate cu artroza. CONDROM. comunicarea inter­ ventriculară antrenează adesea o puternică hipertensiune în artera pulmonară. tibia sau humerusul. Tratamentul constă în ablaţia chirurgicală completă a condromului. SIMPTOME ŞI SEMNE. Tratamentul prin­ cipal este punerea în repaus a articulaţiei afectate (gutieră gipsată. femur). Atunci când orificiul este mare. printr-o fractură (condromul compromiţând soliditatea osului. poate fi consecinţa unui traumatism consecutiv practicării unui sport sau constituie semnul precursor al unei artroze. prin acest orificiu care are de la 1 la 2 centimetri diametru. gametul mascul. care se dezvoltă pe colul uterin. el are tendinţa să se închidă spontan. dar poate să fie localizat . Leziune genitală transmisibilă sexual. Tratamentul pacientului îl impune şi pe cel al partenerului. Cristalele pot declanşa o criză acută de artrită microcristalină. laser. CONDILOM GENITAL. care afectează mai ales cartilagiile de la articulaţia genunchiului (rotulă. la 12 până la 48 de ore în medie după un contact sexual fecundant. Diagnosticul se bazează pe artroscopie. TRATAMENT. sau chiar. Tumoră malignă primitivă a osu­ lui. ele pot favoriza dezvoltarea unei artroze. în sfârşit. Dar. SIMPTOME. Un condrom survine cel mai des la oasele mâinilor şi picioarelor (falange. în vagin. care permite să se vadă şi să se palpeze ramolismentul. TRATAMENT. mici tumori cartilaginoase. din ventriculul stâng în ventriculul drept.ea poate surveni ca urmare a unor boli ca hiperparatiroidia sau hemocromatoza. metacarpiene şi metatarsiene). de origine cartilaginoasă. Chirurgia nu este indicată decât în cazul unei importante anomalii a rotulei. apărând tulburări ale ritmului cardiac şi oboseală cardiacă. CONDROMALACIE. ca femurul. în for­ mele cronice. asociată cu o reeducare. Inconvenientele pe care le generează condiloamele geni­ tale sunt de ordin local: jenă. 134 CONDROCALCINOZĂ ARTICULARĂ. ceea ce impune o închidere chirurgicală a orificiului înaintea vârstei de doi ani. gametul femelă. COMUNICARE INTERVENTRICULARĂ. La auscultare. Ramolire (înmuiere) localizată a cartilagiului articular. Adultul poate resimţi uneori o gâfâială. Bine stăpânită. mai rar la rădăcina membrelor şi în trunchi. Boală reumatismală caracterizată prin încrustarea de cristale de pirofosfat de calciu în cartilagiul articular şi în meniscuri. artrocliza (spălarea chirurgicală a articulaţiei) are uneori o acţiune calmantă. în mod normal concepţia are loc în treimea externă a trompei lui Fallopio. nedureroasă. această tehnică are rezultate excelente. numită popular „creastă-de-cocoş". Cauza sa reală este necunoscută. un suflu sistolic (în timpul contrac­ ţiei inimii) permite să fie detectată boala. Condrocalcinoza articulară poate fi primitivă. Fecundarea ovulului. care se poate rupe cu ocazia unui efort) sau poate fi descoperită în timpul unui examen radiologie. multiplicitatea atingerilor articulare poate simula un reumatism inflamator. CONCEPŢIE. închiderea orificiului în timpul copilăriei evită apariţia complicaţiilor la vârsta adultă. Actualmente condiloamele genitale cunosc o recrudescenţă. Absenţa închiderii septului cardiac. care separă în mod normal ventriculul drept de ventriculul stâng. chiar imobilizare) timp de câteva luni. Infecţia cu papilomavirusul favorizează în plus dezvoltarea unui cancer al uterului. apoi în artera pulmonară. de către spermatozoid. care permite prevenirea riscului de fractură şi evitarea unor recidive. testicul sau anus la bărbat. 90% dintre bolnavi având mai puţin de 40 de ani. o boală fără simptome. Aceste leziuni afectează mai ales subiecţii tineri. Afecţiune caracterizată prin prezenţa condroamelor. se menţionează totuşi forme familiale în care boala este mai precoce şi mai gravă. benignă. frecvenţa sa crescând cu vârsta. Tratamentul este local: aplicaţii cu podofilină. în care un microb se prinde pe acest orificiu. Un condrosarcom atinge mai ales oasele voluminoase. Din cauza diferenţei de presiune între cele două ventricule. Tumoră cartilaginoasă benignă. TRATAMENT. electrocoagulare. Atunci când orificiul este mic. condrocalcinoza articulară rămâne uneori latentă. zemuire. Condromalacia. asemănătoare unei veruci. de origine virală. Această tumoră poate să fie pusă în evidenţă printr-o tumefacţie palpabilă.

Orice boală caracterizată printr-o atingere inflamatorie şi imunologică a ţesutului conjunctiv şi prin difuzia leziunilor. în principal. în caz de sincopă sau de probleme echivalente. printr-o tumefiere. fie ca o complicaţie a unei tumori benigne preexistente (condrom. •. cardiacă. anxietate. PATOLOGIE. dar partea principală a tratamentului constă în îngrijirea bolii de origine. SIMPTOME ŞI SEMNE. -Ă. perplex. Evoluţia. Transmitere a influxului nervos cardiac responsabil de contracţiile automate şi ritmate ale inimii. SINONIM: hiperhemie. SINONIME. pentru a pune în evidenţă nivelul blocajului şi pentru a deduce o eventuală indicaţie a implantării unui stimulator. PNEUMOPATIE CONIZAŢIE CERVICALĂ. dureri de cap) care pot pune în pericol viaţa subiectului. a sistemului nervos central sau periferic. accident metabolic). Tulburările de conducţie pot să se producă în oricare parte a ţesutului nodal. Ablaţie a unui fragment de ţesut în formă de con de la baza colului uterin. Acestea sunt încă prost cunoscute. în pofida numeroaselor lor efecte nedorite. în caz de blocaj complet al activării cardiace. boala de sistem. Denumirea de boală sistemică este preferată azi. deshidratare. TRATAMENT. Tratamentul constă în ablajia chirurgicală mare a tumorii. accident vascular cerebral. să modifice glera cervicală şi să o facă puţin propice pătrunderii spermatozoizilor: la o . Trebuie totuşi ca o sarcină ulterioară să fie supravegheată mai mult din cauza riscului crescut de naştere prematură. vasculară. bolnavul recuperează totalitatea facultăţilor sale mintale. CAUZE. osteocondrom). Ca regulă gene­ rală. CONECTIVITĂ. Acumulare anormală de sânge într-un organ sau într-un ţesut. sau sindromul lui Adams-Stokes. toate organele sunt mai mult sau mai puţin susceptibile de a fi afectate într-un mod asociat. uneori printr-o electro­ cardiografie endocavitară. El afectează mai ales adultul după cel de al treilea deceniu de viaţă. De asemenea. CONGESTIE.r 135 şi la bazin sau la numeroase alte oase. TRATAMENT. denumit ţesut nodal. cuta­ nată. delir oniric cu halucinaţii senzoriale uneori înspăimân­ tătoare. sau sindromul lui Sharp. este marcată de pusee frecvent asociate unui sindrom inflamator. tulburări ale percepţiei şi ale memoriei. moni­ torizare. Intervenţia se practică sub anestezie locală sau generală şi necesită o spitalizare. digestivă). Constă cel mai des în corticoterapie sau în folosirea imunosupresoarelor pe cale orală sau injectabilă. îndeosebi pulmonare. Princi­ palele conectivite sunt poliartrita reumatoidă. Holter electrocardiografie. Numeroase tulburări ale conducţiei nu reclamă nici un tratament şi trebuie doar să fie supravegheate. Confuzia mintală se traduce printr-o slăbire sau o dezordine a tuturor proceselor psihice. CAUZE. După vindecare. de asemenea. Evoluţia condrosarcomului este dominată de două riscuri: recidiva locală dacă ablaţia n-a fost completă şi apariţia de metastaze. conectivita mixtă. TEHNICĂ ŞI DESFĂŞURARE. incapabil să se regăsească pe sine şi să înţeleagă situaţia. de atingerile organelor vitale. Există probabil O tulburare a sistemului imunitar uneori ereditară. O conizaţie mare poate. Care este prezent de la naştere. lupusul eritematos diseminat. CONGESTIE CEREBRALĂ. obnubilaţie sau toropeală). Diagnosticul poate fi pus prin electrocardiografie. Bolnavul este ca rătăcit. dezorientare în spaţiu şi timp. El se manifestă prin dureri foarte vii şi. în general cronică. Blocul poate fi intermitent sau permanent. sclerodermia. în particular infecţioase. în mediu spitalicesc. folosind calea venoasă până în cavităţile cardiace) sau permanentă (implantarea unui stimulator cardiac). incapacitatea de a-şi coordona ideile. se produce o sincopă. encefalită) sau unei boli generale (infecţie febrilă. SIMPTOME ŞI SEMNE. Deznodământul acestor boli depinde. renală. Influxul nervos cardiac se produce mulţumită unui ţesut miocardic specializat. scăderea vigilenţei (năucire. atunci când afectează un os superficial. este indicată o antre­ nare electrostatică temporară (montarea unei sonde de stimulare electrică. Stare patologică ce se carac­ terizează printr-o dezorganizare a conştiinţei. hepatică. CONDUCŢIE. se poate face apel la injecţiile intravenoase cu imunoglobuline plasmatice (plasmafereză). Confuzia mintală este o urgenţă care necesită o supraveghere spitalicească şi odihnă. O tulburare a conducţiei este adesea fără simptom la început şi poate rămâne aşa. CONGESTIE PULMONARĂ. O confuzie mintală este cel mai des datorată unei afecţiuni organice cerebrale (epilepsie. de unde şi marea varietate de simptome (atingere articulară. dacă zonele de automaticitate ale ţesu­ tului nodal subiacent (pacemakere naturale) nu se schimbă.ACCIDENT VASCULAR CEREBRAL. CONFUZIE MINTALĂ. Ţesutul conjunctiv fiind prezent în tot organismul. Este una dintre formele cele mai frecvente ale cancerului osos. dermatopolimiozita. periarterita no- CONIZAŢIE CERVICALA doasă. Condrosarcomul se dezvoltă în interiorul sau în exteriorul osului fie spontan. ţesuturile rămase sunt apropiate cu scopul de a reface un nou col. CONGENITAL. După o incizie conică în col şi în endocol (interiorul colului). colagenoza. confuzia mintală se asociază cel mai des cu semne organice (febră. Nu există deloc inconveniente secundare grave. pulmonară. Aceste tulburări pot să se prezinte ca o întârziere a conducţiei (bloc incomplet) sau ca o absenţă a conducţiei (bloc complet).

Conjunctivitele se manifestă în mod obişnuit printr-o înroşire a ochiului. Emisie anormal de rară a scaunelor. TRATAMENT. Conjunctivitele infecţioase sunt provocate de agenţi bacterieni (stafilococi. după individ. Hipersecreţia de aldosteron antrenează o hipertensiune arterială şi o hipokaliemie (scăderea nivelului sangvin de potasiu) de importanţă variabilă. această înaintare este normală. O conjunctivită de origine alergică se traduce printr-o lăcrimare intensă. Nu există un ritm „normal" de defecare. de sedentarism şi de stres. Conjunctiva poate fi sediul diferitelor afecţiuni. în fapt. pterigionul. CAUZE. apreciată prin examenul fundului de ochi.CONJUNCTIVĂ femeie care doreşte să aibă copii. SINONIM: tunica conjunctiva. o analiză clinică a situaţiei digestive conduce cel mai frecvent la diagnosticul de constipaţie funcţională benignă. Sindrom legat de o hipersecreţie de aldosteron de către un adenom (tumoră benignă) al uneia dintre glandele corticosuprarenale. boală inflamatorie). inflamaţia (conjunctivita). îngroşare membranoasă care apare cu vârsta sau la expu­ nerea prelungită a ochilor la soare sau la intemperii). Ele sunt dezlipite cu ajutorul unei bucăţi de vată îmbibate în ser fiziologic sau în apă fiartă. destul de frecventă. în alte cazuri. virală parazitară sau alergică. Tratamentul medical cu antialdosteroni permite normalizarea presiunii arteriale şi nivelului de potasiu sangvin înainte de ablaţia adenomului. Se mai manifestă crampe. fie de produse cosmetice. DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. în cazul conjunctivitelor infecţioase. Dacă o conjunctivită este virală. sau poate fi cronică şi permanentă. Sindromul lui Conn. foarte rare în regiunile noastre climatice. CONSTIPATIE. de la două pe zi la trei pe săptămână. Antiviralele sunt efici­ ente împotriva virusului de tip herpes. nu se vorbeşte de constipaţie decât dacă este vorba de mai puţin de trei scaune pe săptămână. De asemenea. uneori asociate unei blefarite sau unei eczeme a pleoapelor. CONJUNCTIVA. Hipertensiunea arterială poate fi moderată sau foarte severă. una transmisă de către tată. CONSANGVINITATE. de un regim restrictiv. pro­ vocată de un zăcut la pat. TRATAMENT. tulburări ale ritmului cardiac sau o polidipsie (sete excesivă) cu poliurie. pot fi provocate de o filarioză cauzată de parazitul african loa-loa. Conjunctivitele sunt frecvente şi adesea benigne. în majoritatea cazurilor. colirele cu antiseptice şi antibiotice servesc la prevenirea suprainfectării. tratamentul este pe bază de colire cu antibiotice adaptate germenilor în cauză. este de două ori mai frecvent la femei decât Ia bărbaţi. DIFERITE TIPURI DE CONSTIPAŢIE. o mică proeminenţă gălbuie. este sunt favorizate de alimentaţia occidentală. benignă sau malignă. care pune capăt acestor tulburări. ele pot. arsură cu sau fără simblefaron. de medicamente care încetinesc tranzitul. de o sarcină. sunt cauzate fie de unele particule aeriene (polenuri. se procedează atunci la îmbunătăţirea calităţii glerei prin administrarea de estrogeni. majoritatea constipaţiilor sunt pur funcţionale. în sfârşit. tumora. streptococi. frecvenţa medie a scaunelor fiind. de asemenea. alta transmisă de către mamă. fără a exista o senzaţie de durere. CAUZE. Se fac mai multe inves­ tigaţii doar pentru constipaţiile apărute recent. sunt prezente pe o pereche de cromozomi omologi. să fie imputabile unor virusuri herpetiee sau să rezulte din afecţiuni virale ca rujeola sau varicela. pentru a fi eficace. leziunea degenerativă (pinguecula. săracă în fibre. SIMPTOME ŞI SEMNE. dar există tulburări de evacuare din cauza unei proaste funcţionări a rectului şi anusului. o astenie. lipesc genele dimineaţa la deşteptare. 136 CONN (sindrom al lui). particule de praf). CONJUNCTIVITĂ. Conjunctiva protejează globul ocular de agresiunile externe. însoţită de dureri de cap sau de o atingere a vascularizării retiniene. Membrană tip mucoasă transparentă care acoperă faţa internă a pleoapelor (conjunctiva tarsală) şi care căptuşeşte o parte a globului ocular (conjunctiva bulbară). de origine infecţioasă. ea poate suferi un traumatism (hemoragie subconjunctivală. aderenţă între cele două foiţe ale conjunctivei) sau o uscăciune oculară. Conjunctivitele alergice. cu precădere în fundul sacilor conjunctivali. Conjunctivitele virale sunt cauzate adesea de unele adenovirusuri. trebuie să privească în acelaşi timp şi simptomele şi cauzele: utilizarea colirelor antiinflamatorii steroidiene şi desensibilizarea faţă de alergenul în cauză. uneori. Jena provine din mâncărime sau din impresia de a avea fire de nisip sub pleoapă. aceste boli nu pot să se manifeste la un subiect decât atunci când cele două gene purtătoare ale bolii. sub pleoape. Tratamentul conjunctivitelor alergice. Existenţă a unei legături de înrudire între doi indivizi. de colire sau de lentilele de contact. Atunci trebuie convins pacientul că nu este vorba de o boală în adevăratul sens al cuvântului şi că rărirea scaunelor nu . pneumococi). Unele constipaţii sunt consecinţa unei încetineli a înaintării fecalelor în lungul cadrului colic. de o febră. Conjunctivitele de origine parazitară. iar o conjunctivită infecţioasă prin secreţii purulente care. o boală rară. nefiind găsită nici o cauză organică. Mecanismele puse în joc sunt diferite. Inflamaţie a conjunctivei. Constipaţia poate fi ocazională. Un mare grad de consangvinitate într-un cuplu creşte în mod important probabilitatea de apariţie a unei afecţiuni ereditare recesive la copiii cuplului. PATOLOGIE. Dacă sunt scoase din discuţie cazurile rare legate de o boală organică (cancer. de o călătorie etc.

Metodă care vizează. • Contagiunea indirecta se face. • In traumatologie. După naştere. metodele chimice (creme. Benzile neelastice sunt utilizate pentru menţinerea unui membru într-o poziţie bună („eşarfă" în aşteptarea ajungerii la spital în caz de luxaţie a umărului. • Diafragmele. dintr-o membrană suplă care se aplică pe colul uterin. Nu este necesar să se întrerupă contracepţia cu câteva luni înainte cu scopul de a avea un copil: concepţia poate avea loc în luna următoare opririi contracepţiei. în caz că fecundaţia a avut loc. Dispozitivele intrauterine (D. de exemplu). contenţia serveşte la împiedicarea unor bolnavi prea agitaţi sau violenţi să se automutileze sau să rănească pe cineva din jur. Unele prezervative masculine sunt unse cu un produs spermicid. scabie. ele trebuie să fie adaptate la particularităţile anato­ mice ale utilizatoarei.4 şi 5. Alegerea dimensiunii şi utilizarea lor presupun o consultaţie prealabilă la un ginecolog şi o supraveghere medicală. contenţia prin cămaşă de forţă nu se mai practică. Utilizarea vaccinurilor şi antibioticelor a redus consi­ derabil problemele contagiunii. dispozitivele intrauterine (steriiete). bazate pe abstinenţa periodică în timpul celei de a doua părţi a ciclului. diafragme). o reducere a durerilor şi a edemului. TEHNICĂ • în psihiatrie. în principal. Benzile elastice sunt întrebuinţare pentru comprimarea unei efuzi­ uni sangvine (hematom). Procedeu terapeutic care permite imobilizarea unui membru.CONTENTE • Contagiune directa se face. contenţia face apel la chirurgie sau la diferite materiale: gips. cremele si bureţii spermicizi acţionează prin distrugerea spermatozoizilor. Mai persistă încă măsurile de evicţie şcolară pentru unele boli contagioase (vezi tabelul din pagina anterioară). gutieră. amibiaza şi enterovirozele ca poliomielita. contenţia serveşte la imobilizarea fracturilor. DIFERITE TIPURI DE CONTRACEPŢIE. Este vorba de metode care vizează interpunerea unui obstacol între ovul şi sper­ matozoid. feminine) se găsesc în vânzare liberă şi asigură o bună protecţie cu condiţia să fie utilizate corect. Acestea implică introducerea în uter a unui corp străin care posedă o anumită putere spermicidă şi împiedică în plus o eventuală nidaţie a oului din cauza alterării microscopice a mucoasei uterine pe care o provoacă. Implantarea unui sterilet nu se poate face decât în mediu . ovule spermicide).3 şi 2. CONTENŢIE.U. • In psihiatrie. în principal. în practicarea unui sport. ceea ce presupune. Contracepţia utilizează în prezent patru tipuri de acţiuni: mijloacele mecanice (prezervative. dar rolul lor real este deosebit de discutat. pentru imobilizarea provizorie a unei articulaţii sau în caz de alergie la contenţiile adezive. sau strapping.strănutului: rujeola. CONTRACEPŢIE. varicela. deoarece o ovulaţie poate să se producă. iar astăzi este repusă în discuţie problema izolării bolnavului. Centurile de contenţie abdominală sunt destinate să împiedice ieşirea în exterior a eventraţiilor şi herniilor. este implicat un ciclu de contagiune orofecal. al apelor sau al materiilor de eliminare (fecale. aplicate la încheieturile mâinilor şi la glezne. ştiind că fecunditatea este înjur de 25% pe ciclu şi pe cuplu. de o manieră reversibilă şi temporară. Aceste metode constau în aplicarea locală de produse spermicide. ci în asociere cu barierele mecanice. Indicele lui Pearl al prezervativelor masculine este estimat între 1 şi 5. bolnavul este protejat de acci­ dente cu legături suple. prin sânge sau prin spermă infectată (SIDA) sau prin contact cutanat (scarlatină. preventiv. • Steriletele cu cupru au o durată de acţiune de 4 până la 5 ani şi indicele lui Pearl este cuprins între 0. pot conferi o bună protecţie faţă de sarcină. în particular SIDA. metodele hormonale (contracepţia estroprogestativă şi pilula de a doua zi). cea mai bună protecţie împotriva bolilor cu transmisie sexuală. exercitarea unei compresiuni asupra ţesuturilor sau protejarea unui bolnav agitat. schimbarea prezervativului masculin la fiecare nou raport sexual. tuşitului. fie că nu. elastice sau nu. Astfel. aşteptând ca neurolepticele să-şi facă efectul. o metodă contraceptivă trebuie aplicată începând cu a 25-a zi. Ele constituie. după patologia în cauză. Acestora li se adaugă metodele zise „naturale".). holera. fie că femeia alăptează. în caz de agitaţie extremă. îndeosebi. entorselor sau luxaţiilor. în unele ţări. în cazul unor boli ca hepatitele A şi E. în principal. în plus. prin intermediul îmbrăcămintei sau lenjeriei de pat (păduchi). Ea mai este practicată în timpul accidentelor tendinoase şi musculare cele mai benigne sau. Eficacitatea acestor metode diferite este măsurată prin indicele lui Pearl: un indice cu valoarea 3 semnifică faptul că se constată 3 sarcini la 100 femei care au utilizat respectiva metodă timp de un an. urină) infectate. practică privită în mod tradiţional ca singurul mijloc eficace de a lupta împotriva extinderii infecţiilor. în scopul de a le creşte efica­ citatea. bandaj. Metodele chimice. Indicele lui Pearl variază între 1. • în traumatologie. pediculoza). este realizată cu benzi adezive. bureţi. evitarea nidaţiei oului fecundat. ele nu trebuie să fie folosite singure. — contenţia neadezivă este mai puţin utilizată. herpes genital. Formate. pe cale aeriană (în cursul vorbitului. • Prezervativele (masculine şi. evitarea fecundaţiei unui ovul de 138 către un spermatozoid sau. ea permite o imobilizare relativă a unei articulaţii.I. care se folosesc de preferinţă asociate cu un produs spermicid. • Ovulele. Mijloacele mecanice. gripa). în acest ultim caz se disting două procedee: — contenţia adezivă.

. în cursul unor intoxicaţii. în care temperatura se situează sub valoarea de 37°C. Contracturile survin. O contractură poate fi permanentă sau tranzitorie (crampă). Chiar înaintea decalajului termic. la aproximativ 24 de ore după raportul sexual. -» CRAMPĂ. hepatică. CONTRACTURĂ. Deşi bine tolerate în general. aceste dispozitive pot provoca dureri pelviene. se poate întâmpla ca aceste dispozitive să fie expulzate spontan. dispozitivul intrauterin este retras fără dificultate de către medicul ginecolog. care începe aproxi­ CONTRAINDICATE mativ în jurul celei de a 14-a zile a ciclului (ovulaţia) şi se termină cu scurgerile menstruale. decontracturante musculare sau miorelaxante. Contracţiile ritmice şi mai mult sau mai puţin dureroase ale uterului anunţă în mod normal începutul travaliului de naştere. Metodele hormonale. normodozată sau minidozată). apoi a doi hormoni cu dozări variabile după faza ciclului (pilula secvenţială). exces de colesterol. are o foarte bună eficacitate. Pilulele cele mai recente sunt progestativele de generaţia a treia. asociate cu doze de estrogeni din ce în ce mai slabe. Condiţie care face inaplicabil un act medical. hipertensiune. CONTRACŢIE UTERINĂ. muşchiul este tare şi dureros. în caz de contraindicaţie faţă de unul dintre aceste două tipuri de pilule estroprogestative. Metodele naturale • Metoda temperaturilor constă în abţinerea de la orice raport sexual până când valoarea temperaturii. CAUZE. în sfârşit. • Pilula de a doua zi împiedică nidaţia oului în caz de raport sexual fără contracepţie şi presupus fecundam. TRATAMENT ŞI PREVENIRE. o reacţie la o iritaţie inflamatorie locală explică contractură coloanei vertebrale în cursul meningitelor.139 medical şi trebuie să fie obiectul unei supravegheri riguroase. Curba temperaturii. Odihna şi aplicarea de comprese reci sunt asociate la nevoie cu masaje şi cu kineziterapie. şi contracţiile lui Braxton-Hicks. Mecanismul lor de declanşare. timp de trei zile în şir. reflectă. de două ori a câte două pilule speciale care antrenează o hemoragie.. Dispozitivele intrauterine sunt contraindicate pentru femeile care n-au avut nici un copil. probabil hormonal (ocitocină). antiinflamatoare). Această metodă are inconvenientul de a fi constrângătoare şi de a prezenta un mare număr de eşecuri. diferitele stadii ale ciclului: într-o primă fază. expulzia fătului şi a placentei. în absenţa oricărei afecţiuni febrile. din cauza riscului de infecţie genitală superioară pe care-l antrenează şi a frecvenţei celei mai mari a sarcinilor extrauterine la femeile care poartă sterilet. survenind în absenţa oricărei leziuni anatomice. PREZERVATIV. tetanosul provoacă contracturi generalizate. dar care nu sunt dureroase şi nu antrenează modificarea colului uterin. este posibil să se ia un progestativ singur. curba atinge punctul său cel mai de jos. Ea este convenabilă mai ales pentru cuplurile care doresc să spaţieze naşterile fără a se teme de o sarcină. încordare intermitentă a muşchiului uterin în timpul naşterii.de asemenea. -» OGINOKNAUS (metoda lui). precum şi cu medicamente în caz de durere intensă (analgezice. spontană. Această priză medicamentoasă nu se poate face decât sub control medical strict. care sunt adesea perceptibile începând cu luna a 6-a de sarcină. pentru cele care au avut deja salpingite (infecţii ale trompelor) sau sarcini extrauterine. patologie cardio­ vasculară. urmează o fază în platou deasupra valorii de 37°C (efectul progesteronului secretat de corpul galben). canceroasă. ginecologică. Contracturile consecutive unui efort sportiv prea mare în raport cu nivelul de antrenament pot fi prevenite: res­ pectarea regulilor de încălzire progresivă. O contractură poate fi provocată de un mare număr de boli infecţioase. adaptarea efor­ tului la gradul de antrenament. Trebuie să facem o distincţie între aceste contracţii adevărate. antrenând mai întâi ştergerea. Pilulele pot fi contraindicate în următoarele cazuri: vârstă mai mare de 40 de ani. CONTRAINDICAŢIE. în cazul dorinţei de a purta o sarcină. pus în termen de 7 zile care urmează unui raport sexual. Astfel. aceste metode contraceptive sunt extrem de eficace: indicele lui Pearl este apropiat de 0. Această metodă constă în luarea. hemoragii sau o perforaţie uterină. în plus. tabagism. simultan şi în doze fixe (pilula combinată. mult mai puţin frecventă este administrarea estrogenului singur. în unele boli ale sistemului nervos central (paralizii) sau în isterie. Contracţiile cresc în intensitate şi în frecvenţă pe toată durata travaliului. semnifică faptul că nu există vreun risc de fecundare. Aceste metode acţionează concomitent pentru inhibarea ovulaţiei (acţionând asupra hipofizei care nu mai eliberează gonadotrofine) şi prin modificarea mucoasei uterine şi a glerei cervicale (care împiedică trecerea spermatozoizilor). în sfârşit. apoi dilatarea colului uterin şi. denumit nadâr. SIMPTOME ŞI SEMNE. diabet. • Steriletul de a doua zi.). care anunţă naşterea. Contracţie a unui muşchi al sche­ letului. însuşi muşchiul este direct atins în caz de miozită (inflamaţia muşchilor) sau de surmenaj muscular. La palpare. • Pilula contraceptiva există sub trei forme: cea mai obişnuită constă în administrarea zilnică de estrogen şi progestativ. eventual în doze mici (micropilulă). STERILET. cu stricnina de exemplu. încetarea practicării sportului timp de 7 până la 14 zile după o primă contractură. Practicate în mod riguros.. pilulele pot antrena diferite efecte nedorite: boli cardiovasculare (flebită. luată în fiecare zi la aceeaşi oră dimineaţa la trezire. durabilă şi dureroasă. este încă necunoscut. Aceste efecte sunt stăpânite în mare parte printr-o supraveghere regulată.

în timp ce vânzarea pilulelor şi steriletelor se face sub prescripţie medicală. encefalită). La nevoie. tumoră intracraniană. în ţările occidentale. La un sugar. când ea poate exista. cel mai des înainte de 2 ani. accident vascular cerebral. COPIL ALBASTRU. 140 TRATAMENT. sub 2-3 minute. în fiecare moment. în afara suprimării unei eventuale cauze. fie că este sau nu cunoscută cauza lor. Formă gravă şi homozigotă de talasemie. Termenul de convulsii se referă. Tratamentul convulsiilor febrile nu diferă de cel al altor tipuri de convulsii: diazepam. Sistem medical aflat sub control legislativ. Convulsiile pricinuite de febră se produc doar la copiii sub 5 ani. CONTUZIE. aceste criterii sunt: o întârziere psihomotorie. Perioadă a vieţii ce se situează între naştere şi pubertate. fără ruperea pielii şi fără fracturarea oaselor. Febra este întotdeauna destul de ridicată. Fenomenele zise „tonice" se traduc. Legislaţia privind avorturile variază după ţară: interzisă în Polonia. SIMPTOME ŞI SEMNE. în ce priveşte riscul ulterior de epilepsie (persistenţa convulsiilor pe durată lungă. de cele mai multe ori spitalizarea este indicată cu scopul de a înlătura suspiciunea unei cauze grave subiacente. boală genetică a sângelui. Guvernele se tem de conflictele morale şi politice pe care legislaţia unor astfel de acte le-ar putea genera. Convulsiile febrile ale copilului. mişcări sacadate ale membrelor.) administrate pe cale orală previn recidivele pe termen lung. intoxicaţie (alcool.CARDIOPATIE COPILĂRIE. Copilăria cuprinde mai multe stadii succesive: perioada neonatală. Sisteme motoare comunică în sens invers instrucţiunile encefalului comandând contracţiile musculare: căile piramidale. Totalitate a mecanismelor nervoase care asigură. CONTROL AL NAŞTERILOR. tulburare metabolică (scăderea nivelului sangvin. convulsiile impun o spitalizare cu scopul de a şti dacă este vorba de o cauză întâmplătoare sau de începutul unei epilepsii. Ia fenomene musculare generalizate la întregul corp. diazepamul şi alte antiepileptice (fenobarbitalul etc.T CONTROL AL NAŞTERILOR O contraindicaţie decurge din starea bolnavului şi inter­ zice un tratament medicamentos. Canada şi Germania. tratamentul se face uneori cu diazepam (prin injecţii intramusculare sau pe cale intrarectală) în timpul crizei. secuse. COOLEY (anemie a lui). acesta este foarte mic. prima copilărie şi cea de a doua copilărie. al glucozei sau calciului). Astăzi. Stadiile copilăriei. practica întreruperii de sarcină este autorizată în Franţa. Perioadă de tranziţie dintre sfâr­ şitul unei boli şi al tratamentului ei şi revenirea bolnavului la o bună sănătate psihică şi fizică. Spania şi Irlanda. Căile nervoase aduc informaţiile la encefal de la căile sensibilităţii profunde (poziţia articulaţiilor. Sterilizarea este autorizată în SUA. Controlul acestui ansamblu este realizat de creierul mic. legea interzicând „muti­ larea trupului"). mai mare de 38"C. chiar fără febră). dar ea continuă să ridice la ora actuală multe contestări în SUA. zise „clonice".semie homozigotă. în particular o meningită. CAUZE. oxid de carbon. infecţie (meningită. . la rândul lor. Vânătaie provocată de o lovitură. Marea Britanie. care caracterizează o fiinţă umană pe calea dezvoltării sale. printr-o redoare intensă a corpului şi pot fi asociate manifestărilor precedente în cursul aceleiaşi crize. Elveţia şi Suedia. care vin de la cortexul cerebral. în general. SINONIM: betatala. ale sensibilităţii tactile. iar căile extrapiramidale transmit pozi­ ţiile şi ajută mişcarea voluntară. CONVALESCENŢĂ. coordonarea contracţiilor şi decontracţiilor diferiţilor muşchi ai scheletului. în pofida atitudinii mai curând favorabile a opiniei publice. feţei şi ochilor. contracepţia şi avortul erau con­ siderate subiecte tabu înainte de anul 1965. traumatism cranian. cel mai bine pe cale intra­ rectală. caracterizată prin prezenţa unei hemoglobine de tip fetal în sânge. nici în Italia (în aceste ultime două ţări. sub 2%. o vârstă sub 9 luni. cel puţin în cursul crizelor generalizate. medicament). Convulsiile febrile sunt de scurtă durată. O contuzie poate fi de o gravitate variabilă şi poate fi însoţită de hematoame şi de leziuni interne. Uneori se dă un tratament preventiv continuu până la vârsta de 5 ani dacă există un factor de risc. Natura cauzei găsite. Coordonarea presupune intervenţia mai multor organis­ me. vari­ ază: febră sau deshidratare la sugar. Totuşi. o anomalie a exa­ menului neurologic. COORDONARE. transmit mişcările voluntare. . Danemarca. Există şi o pierdere a stării de conştientă. ale vederii. Contracţii bruşte şi involuntare ale muş­ chilor şi care survin în crize. Unele criterii indică faptul că există pentru copil un risc mare de recidivă în decursul unui alt puseu febril. aplicat într-o ţară pentru a favoriza dezvoltarea contracepţiei. antecedente familiale de convulsii febrile. de exemplu. nici în Franţa. Anglia. Se vorbeşte de epilepsie atunci când crizele au o tendinţă de a recidiva în decurs de mai multe luni sau de mai mulţi ani. Examinarea copilului arată că dezvoltarea psihomotorie este normală şi că sistemul nervos nu este atins. totuşi ea poate fi contestată. ale echilibrului. convulsii prelun­ gite. dar nu este reglementată nici în Belgia. o intervenţie chirurgicală sau un examen complementar. prezervativele se găsesc în vânzare liberă (gratuite în Italia şi Regatul Unit). CONVULSII. gradul de tensio­ nare a muşchilor).

Se pot distinge vârsta preşcolară (2-6 ani) şi vârsta şcolară (6-12 ani). care comandă frecvenţa cardiacă. la stânga. în tot organismul (marea circulaţie). începe de la naştere până în a 28-a zi a vieţii şi debutează printr-o perioadă de adaptare la viaţa cxtrauterină (din ziua întâi până în ziua a 7-a). care iau naştere la partea iniţială a aortei toracice. de diaree febrilă şi de diaree survenind într-un context epidemic pentru a căuta germenii responsabili de afecţiune. care se observă la demenţi (gatism). care asigură circulaţia sangvină în corp mulţumită contracţiilor sale regulate. Consumare de materii fecale. cea în care se pot descoperi eventuale anomalii. şi sângele oxigenat de la cele 4 vene pulmonare pentru auriculul stâng. situat în auriculul drept. în timpul căreia copilul ar putea fi expus în mod deosebit la patologii ca anoxia (lipsa oxigenării. Această perioadă este. fiecare auricul fiind separat de ventriculul subiacent printr-o valvulă: la dreapta. şi nodul auriculoventricular. Impuls de a profera termeni obsceni. a creierului în special). care tapisează interiorul cavităţilor. Ventriculele sunt separate printr-o membrană musculară. CORD. COPROFAGIE. uneori bacteriene). După îmbogăţirea cu oxigen în plămâni. Organ musculos cavitar situat în partea mediană stângă a toracelui. Coproliţii pot să fie localizaţi în apendice sau într-un diverticul colic. Acesta cuprinde nodul sinusal. care constituie muşchiul cardiac în sine. Atunci el trece din auriculul stâng în ventriculul stâng. La copilul de vârstă mică. de care este separat prin valvula aortică. • Copilăria a doua se situează între 2 şi 12 ani. prin aortă şi ramurile ei. COPROLIT. pentru auriculul drept. care asociază auriculul drept şi ventriculul drept. miocardul. apoi pătrunde în ventriculul drept. formată din 3 valvule sigmoide. El este ejectat atunci către artera pulmonară cu o frecvenţă de 70 pulsaţii pe minut. până în plămâni (mica circulaţie). provocând uneori o apendicită sau o diverticulită. Auriculele sunt separate printr-o membrană. comunică cu artera pulmonară. întoarcerea sângelui venos coro­ nar este asigurată de către vene. nu prezintă un caracter patologic. hipotiroidia). COPROCULTURĂ. între cei doi plămâni. septul intcrventricular. Aceasta este o perioadă de dezvoltare intensă a tuturor organelor şi în particular a creierului. de natură scatologică sau sexuală. prin artera pulmonară şi ramurile sale.141 • Perioada neonalală. în timpul acestei perioade este recomandat să se procedeze la depistarea eventualelor tulburări auditive sau vizuale. apoi este ejectat în circulaţia arterială prin intermediul aortei şi al ramurilor sale. Sângele venos soseşte în auriculul drept prin venele cave. Inima se compune din 4 cavităţi conţinute într-un înveliş. Inima este un organ contracţii: mişcările sale sunt generate şi se propagă mulţumită ţesutului nodal. valvula mitrală. valvula tricuspidă. un fel de sac amplasat în jurul inimii. • Auriculele primesc sângele dezoxigenat prin intermediul venelor cave inferioară şi superioară. O coprocultură se practică în caz de dizenterie. uneori la maniaci şi la unii perverşi. triunghiular şi mai puţin gros. unele dintre ele fiind sistematic depistate (fenilcetonuria. SINONIM: inima. Examen bacteriologic al scaunelor. • Inima stângă care asociază auriculul stâng şi ventriculul stâng. Această tendinţă este dovada unei regresii la un stadiu infantil primitiv (sadic anal şi sadic oral). al căror obiect îl constituie (mai ales virale. de asemenea. comunică cu aorta. Examenul trebuie să fie efectuat pe scaunul proaspăt emis şi înaintea oricărui tratament cu antibiotic. compusă din 3 valve sigmoide. pe care l-am putea compara cu un circuit electric. care se adună pentru a forma sinusul coronar şi se îmbină cu auriculul drept. Ventriculul stâng. • Peretele cardiac cuprinde 3 straturi: endocardul. Aportul sangvin către muşchiul cardiac este asigurat de către arterele coronare. în timpul acestei faze de adaptare imunitară. de formă ovoidă şi mai gros decât cel drept. constituită din 3 valve. Fragment de materie fecală întărit şi calcificat care ia aspectul unei pietricele. COPROLALIE. fază în timpul căreia se lărgesc şi se perfec­ ţionează cunoştinţele. • Ventriculele trimit sângele în artere. culege sângele oxigenat care vine de la plămâni şi îl propulsează. cel mai des minim şi trecător. la schizofrenici. Funcţionarea ţesutului nodal este influenţată de către sistemul nervos . FIZIOLOGIE. Valvele se insera pe peretele ventriculului cores­ punzător prin cordaje legate de protuberantele musculare numite stâlpi. pericardul. Patologia infecţioasă constituie astfel primul motiv de consultare a sugarilor. septul interauricular. Cel drept. plasat la joncţiunea auriculelor şi ventriculelor. adică stadiul de nnu-născut. la handicapaţii min­ tali. are misiunea să propulseze sângele dezoxigenat. acest gen de manifestare. prelungit spre cele două ventricule prin fasciculul lui His şi ramificaţiile sale. pericardul: două auricule şi două ventricule. • Inima dreapta. de care este separat prin valvula pulmonară. copilul trebuie să facă faţă multiplelor agresiuni infecţioase. care permit trecerea influxului spre ventricule. SINONIM: calcul stercoral. Viteza de creştere este mai mică (în jur de 5 cm pe an) şi achiziţiile copilului se situează în esenţă în domeniul sociocultural. constituită din două valve. CORD STRUCTURĂ. • Prima copilărie caracterizează copilul a cărui vârstă se găseşte între 29 zile şi 2 ani. Achiziţiile psihomotorii sunt rapide. sângele se întoarce la inimă prin venele pulmonare.

asigurându-i un aport de oxigen şi de elemente nutritive ce provin din sângele mamei. sau prin cezariană. scurte. în embolia pulmonară. deoarece ele riscă să întrerupă aportul sangvin către făt. Coriza este una dintre afecţiunile cele mai răspândite. Prin extensie. SINONIM: guturai. Crizele de strănuturi sunt . şi anume o creştere în volum a ficatului. SYDENHAM (coree a lui). întreaga populaţie este afectată în fiecare an cu frecvenţe variabile (în medie 6 până la 10 episoade la copil. Complicaţiile sunt frecvente mai ales la copii. endocrine. Exami­ narea foselor nazale arată o mucoasă inflamată şi sensibilă. Rinită acută. Accidentele sau anomaliile cordonului ombilical sunt deosebit de grave. SIMPTOME ŞI SEMNE. afectând extremităţile membrelor. adesea însoţite de o tuse. Cordotomia are indicaţii foarte precise: dureri intense (adesea de origine canceroasă) care sunt localizate în partea inferioară a trunchiului sau în membrele inferioare şi rezistă la cele mai puternice analgezice. după o sarcină. şi de antibiotice. dacă există o dilataţie suficientă a colului. • Coriza spasmodica. Secţionarea chirurgicală a fasciculelor de fibre nervoase senzitive ale măduvei spinării. coreea lui Huntington şi coreea lui Sydenham. de origine virală. principalul stimulent al centrului de comandă respiratorie. la bărbat. o hipertensiune venoasă. Tratamentul este cel al cauzei şi constă în utilizarea de anticoagulante. Oxigenoterapia prescrisă în embolia pulmonară trebuie supravegheată în mod deosebit la persoanele suferind de insuficienţă respiratorie. COREE. a dispărut astăzi ca urmare a folosirii antibioticelor.CORD ARTIFICIAL vegetativ şi de către catecolamine (adrenalină. Stare caracterizată prin mişcări intermediare între mişcările coreeice obişnuite şi mişcările atetozice. antiepileptice). debutează cu curbaturi. pişcături sau arsuri în nas. cauzată de o afecţi­ unea pulmonară. Uneori. edeme ale membrelor inferioare. în testicul. care pot impune o extracţie rapidă cu forcepsul. CORDON OMBILICAL. EVOLUŢIE. SIMPTOME ŞI SEMNE • Corija infecţioasă. COREOATETOZĂ. noradrenalină. în prezent. Cordonul ombilical se prezintă ca un cordon răsucit. PATOLOGIE. CORD ARTIFICIAL. -> HUNTINGTON (coree a lui). SlNONIM: carioepiteliom. la aceşti bolnavi. vasele spermatice şi deferentiale. Cordonul spermatic cuprinde toate elementele vasculare. . în timpul travaliului. Orice tulburare privind partea dreaptă a inimii. evoluţia merge către o agravare progresivă prin pusee paralele către boala pulmonară. este de natură alergică (febra fânului). deoarece hipoxia (micşorarea nivelului de oxigen în ţesuturi) a devenit. în cordul pulmonar cronic. După tratament. > CORIZĂ. Cordon fibros care leagă cavitatea abdominală de epididim şi de testicul. CORD PULMONAR. lung. Nodurile cordonului. Structură tubuiară conjunctivă ce conţine vasele care leagă fătul de placentă. Ea se declanşează cel mai des primăvara. -• GREFĂ DE CORD. compresia cordonului se traduce prin încetinirile cardiace ale fătului. tulburările legate de cordul pulmonar acut pot dispărea fără sechele. sau. mai puţin ample. Este vorba de semne clinice de insuficienţă cardiacă dreaptă. alcool) sau medicamentoase (pilule contraceptive. cunoscută mai obişnuit sub numele de dansul St-Guy. este indicat un tratament diuretic. Dispozitiv implantat în toracc în locul ventriculelor. Sindrom acut sau cronic caracterizat prin apariţia unor mişcări involuntare de un tip special. de origine infecţioasă sau nu. acest termen poate desemna procedeele de asistenţă ventriculară stângă. caracterizată prin crize de strănuturi deosebit de numeroase. tumorale.• CORIOCARCINOM. CORIOEPITELIOM. Tumoră malignă rară care se dezvoltă în uter pornind de la placentă. toxice (oxid de carbon. dopamină). Cauzele acestui sindrom sunt numeroase: inflamatorii. nervoase şi funcţionale destinate epididimului şi testiculului: 142 canalul deferent. traducând o reacţie alergică la polenuri. şold). o stare de oboseală. Ea este cel mai des de origine virală şi foarte contagioasă de aproape. pot antrena moartea fătului in utero. mai lente. 2 până la 4 episoade la adult). vasculare. urmate de o obstrucţie nazală bilaterală. rapide. CORDON SPERMATIC. El este constituit din pungi de plastic animate cu energie obţinută pe cale pneumatică. trebuie tratată şi o eventuală anomalie a ritmului cardiac. CORIOCARCINOM. în esenţă ventriculul. ne­ regulate şi predominând la rădăcina membrelor (umăr. de exemplu. TRATAMENT. cea de a doua. CORDOTOMIE. cordul artificial se utilizează în aşteptarea unei grefe cardiace. efectuată cu o intenţie analgezică. filetele nervoase şi ligamentul lui Cloquet. între 40 şi 60 centimetri şi larg de 1 până la 2 centi­ metri. de o rinoree apoasă şi de strănuturi în salve. în schimb. Coreea este caracteristică pentru două boli. cu ocazia infecţiilor bronşice. sub forma unei otite medii acute sau a unei bronşite. dând adesea o impresie generală de reptaţie (târâre).

herpes). Inflamaţie a coroidei (membrana ochiului situată între retină şi sclerotică). CORNUL SECAREI (derivaţi din). coroana aleasă poate fi confecţionată din ceramică sau din metal.w 143 uneori acompaniate de dureri de cap. care iese total din maxilar. dispare spontan atunci când pacientul e scos de sub acţiunea agentului alergen. Parte de dinte acoperită de smalţ dentar. asociată. EFECTE SECUNDARE. lisu­ rida). La copil. când ea rezultă dintr-o toxoplasmoză congenitală. de asemenea. ginecomastia (hipertrofia mamelelor) sau impotenţa la bărbat (bromocriptină. Derivaţi sintetici ai unei ciuperci parazite a cerealelor. în principal. de asemenea. de pişcături în ochi şi ale laringelui. există malformaţii congenitale ale corneei. Doar o keratoplastie poate remedia boala. Ea are. Tratamentul face apel la medicamente antiinfectioase locale. FIZIOLOGIE. tratamentul bolii lui Parkinson (bromocriptina. în general de la sine. tulburări ale ciclului menstrual. COROANĂ DENTARĂ. un rol protector pentru ochi. Uscăciunea oculară poate. Administrarea de derivaţi din cornul secarei comportă un risc de ergotism mergând până la a provoca o gangrena a extremităţilor membrelor inferioare. COROIDITĂ. să cauzeze o keratită. cel mai des glaucomul congenital şi microcorneea (îngustarea diametrului cornean). cornul secarei. • Coriza spasmodica. Membrană fibroasă şi transparentă inserată în sclerotică (albul ochiului) care constituie partea anterioară a globului ocular. plagă. . printr-o scădere a acuităţii vizuale. consecinţele hiperprolactinemiei (creşterea secreţiei de prolactină de către glanda hipofiză). De asemenea. de asemenea. la colire cicloplegice care permit punerea în repaus a corpului ciliar. sau Claviceps purpurea. de obicei. CORNEE. Dozarea anticorpilor antitoxoplasmatici în umoarea apoasă. în principal. SINONIM: uveită posterioară. Un com cutanat se traduce printr-o proeminenţă în formă de piramidă. arsuri. Acest risc este crescut în caz de asociere cu un antibiotic din grupa macrolidelor. CORN CUTANAT. TRATAMENT • Coriza infectioasă evoluează favorabil. hemoragiile după o naştere sau după un avort (metilergometrină). cu microftalmia. identificarea coroiditei cauzată de toxoplasmoză. în funcţie de amplasarea dintelui sau de exigenţele estetice ale pacientului. Tratamentul lor face apel la antiinflamatoare locale. lisurida). de culoare cenuşie sau brună. m Atingerile epileliului sunt keratitele (inflamaţiile corneei). urmată de un examen histologic pentru a verifica absenţa unui cancer subiacent. în caz de dureri importante. ca înlocuitor pentru levodopa în stadiul tardiv al bolii. la cicatrizante corneene şi. care creşte lent şi poate măsura până la doi centimetri. sau de culoare anormală a acesteia. Simptomele pot fi tratate prin administrarea de antihistaminice sau de corticosteroizi. Corneea intervine în procesul de refracţie formând primul dioptru (lentilă) pe traiectul razelor lumi­ noase. Diagnosticul se bazează pe examenul fundului de ochi. Nu există vreun tratament care să fi făcut dovada unei eficacităţi reale. E vorba. Originea lor este traumatică (ulceraţii. El este tratat printr-o ablaţie chirurgicală. în principal. Esenţa tratamentului este pur simptomatică şi vizează ameliorarea scurgerii. de origine traumatică (afectarea profundă a corneei prin edem. • Atingerile stromei sunt. această asociere este deci contraindicată. permite. coroidită este adesea neobservabilă la naştere: un focar (zonă inflamatorie limitată) corioretinian nu apare atunci decât la pubertate. Aceasta variază după pătura celulară impli­ cată. mult mai mulţi decât în ser. fără înroşire şi fără durere oculară. utilizaţi ca medicament. sau cornea guttata (diminuarea densităţii celulare a endo­ leliului). SIMPTOME ŞI SEMNE. sterilitatea sau galactoreea (scurgerea patologică de lapte) la femeie. fractură a dintelui). în majoritatea cazurilor. de obstrucţie nazală. plăgi. acuitatea vizuală este păstrată şi pacientul semnalează percepţia unei pete mai întunecate. INDICAŢII. PATOLOGIE. DIAGNOSTIC ŞI EVOLUŢIE. Acestea sunt variate: migrenă (ergotamina şi dihidroergotamina). localizată pe faţă sau pe mâini. în sfârşit. se poate recurge la keratoplastie (grefă). sau febra fânului. în principal. cel mai des la subiecţii în vârstă. Inhalarea vaporilor calzi este susceptibilă să suspende multi­ plicarea virală. WAtingerile endoleliului sunt. îndeosebi prin agent chimic sau arc electric) sau infectioasă (abces. fenomenul alergic în sine putând ceda la o desensibilizare. COROIDITĂ • Malformaţiile congenitale sunt megalocorneea (mărirea diametrului cornean). Prin extensie se vorbeşte de coroană protetică pentru a desemna o coroană artificială elaborată de chirurgul-dentist cu scopul de a acoperi coroana naturală în caz de leziune importantă (carie. sau generale în caz de edem. O coroidită se manifestă. care nu se mişcă o dată cu mişcările globului ocular. distrofice. arsură) şi distrofică (keracon: anomalie a colagenului cornean). descoperită în mod obişnuit în cursul unui examen sistematic. corpi străini. de distrofia endoepitelială a lui Fuchs. se practică dezobstruarea foselor nazale prin spălarea cu aer fiziologic şi suflarea nasului. De asemenea. Uneori. Excrescenţă tare.

Arterele coro­ nare iau naştere din partea iniţială a aortei. în absenţa unei compresii asupra punctului de puncţionare. poate fi îndepărtat cu un colţ de batistă curată. După anestezia locală. sunt eliminaţi prin rinichi în urină. deoarece poate interveni o pierdere a umorii apoase şi.calcificări intraarticulare). insectă. necesită supravegherea clinică a subiecţilor (apariţia unor semne ca durerile. zărită sub formă de puncte. acid diacetic. corpii cetonici. -» ACIDOCETOZĂ. venă). la încheierea examenului. în cadrul unei toxoplasmoze. Substanţă sau obiect care se află. Uneori. spasme responsabile de un angor (angină pectorală) sau o ocluzie care se află la originea infarctului miocardic. Examen radiologie care permite vizualizarea arterelor coronare care irigă inima. Ea poate fi completată printr-o angiocardiografie. acid betaoxidobutiric) produse în cursul procesului de degradare a grăsimilor în organism. Prezenţa unui corp străin în ureche poate fi semnalată de către copil sau se manifestă prin otalgie (durere de ureche) sau chiar printr-o otoragie (hemoragie prin conductul auditiv extern). CORP PLUTITOR. ca în diabet. într-un organ. artera femurală dreaptă este puncţionată în plică inghinală cu scopul de a permite introducerea unei mici sonde. EFECTE SECUNDARE. Unii pacienţi pot simţi în mo­ mentul injectării produsului de contrast o stare de rău legată de o alergie la produsul iodat. opac la razele X. se poate produce un hematom. deşi n-ar trebui să fie aşa. Acesta este în primul rând cel al bolii care provoacă coroidita. 144 CORP CETONIC. o angioplastie (dilatarea îngustării) este efectuată în cursul examenului coronarografie. Coronarografia necesită. fie în mod spontan plecând de la însuşi corpul omenesc (calculi. dacă el este plantat în cornee. Prin sondă este injectat un produs de contrast iodat. tratamentul coroiditei trebuie să fie precedat de un trata­ ment antiparazitar. el riscă să se oxideze şi să elibereze pigmenţi toxici care pot antrena o orbire de lungă durată. Ureche. care se mişcă odată cu mişcările ochiului. Ele sunt în număr de două: artera coronară dreaptă şi artera coronară stângă. Este de dorit ca pacientul să stea lungit în pat 24 de ore după examen pentru a evita riscurile de hemoragie locală. Un corp străin superficial şi vizibil (pietriş. situaţie frecventă la copiii mici. precum şi . Una dintre cele trei substanţe (acetonă. în plus. care permite să se aprecieze contractilitatea ventriculului stâng. Corpul străin va fi îndepărtat chirurgical cu ajutorul unui electromagnet. Corpurile străine care au fost înghiţite. cel mai des de către un copil mic sau de către un bolnav psihic.CORONARĂ Gravitatea bolii depinde de atingerea maculei: dacă aceasta este afectată. atunci se produce o acidocetoză: pH-ul plasmei sangvine devine acid. Pată închisă la culoare. Ea este. TEHNICA. scăderea vederii este imediată şi ireversibilă. înghiţit. DESFĂŞURARE. Prevenirea unor astfel de accidente constă în utilizarea ochelarilor de protecţie în caz de risc (acci­ dente de muncă). de o manieră temporară şi ciclică după ovulaţie. sau trebuie cercetat pe bază de teste. şi care secretă progesteron. Un corp străin este fie adus în mod accidental din exterior (obiect inhalat. benignă şi fără consecinţe. care se separă de retină. de mărime şi de formă variabile. introdus). în caz de arteră astupată sau foarte îngustată. PATOLOGIE. CORONAROGRAFIE. Arterele coronare. Căi digestive. O cameră de luat vederi filmează drumul produsului în arterele coronare cu scopul de a putea analiza în cele mai mici detalii anomaliile de calibru al vaselor. Glandă endocrină care se dezvoltă în ovar. CORONARĂ (arteră. sonda este retrasă şi la punctul de puncţie femurală se aplică un pansament compresiv. oprirea tranzitului intestinal). care desenează interiorul arterelor coronare furnizând o adevărată schemă anatomică. Coronarografia furnizează un bilanţ precis al stării arterelor coronare în caz de angor (angină pectorală) sau de infarct miocardic. Astfel. Aceasta este atunci împinsă până la originea arterelor coronare. în cea mai mare parte a timpului. în general. Ochi. dacă acest corp străin este metalic. Perceperea corpilor plutitori (flotanţi) exprimă o dezlipire posterioară a corpului vitros (masă gelatinoasă transparentă care umple bulbul ochiului). prin spălarea urechii sau cu ajutorul unor microinstrumente adaptate. La sfârşitul examenelor. CORP STRĂIN. Acest lucru trebuie să fie semnalat în mod sistematic medicului înainte de examen în caz că este ştiut. este absolut obligatoriu ca operaţia de extracţie să fie încredinţată unui oftalmolog. exclusiv de către un medic (încercând să se retragă obiectul prin manevre intempestive se riscă lezarea timpanului). CORP GALBEN. Ele sunt explorate prin coronarografie. INDICAŢII. în circumstanţe normale. filamente sau spirale. praf). Obiectul introdus trebuie de urgenţă să fie îndepărtat. Vase sangvine care asi­ gură irigarea muşchiului cardiac. Arterele coronare sunt responsabile de oxigenarea cardiacă. o spitalizare de 1-2 zile şi durează între 20 minute şi 1 oră şi 30 de minute. Antiinflamatoarele corticosteroidiene pot fi folosite în continuare în doze puternice. TRATAMENT. în majoritate acizi. Dacă acumularea lor devine prea importantă şi depăşeşte posibilităţile de eliminare ale organismului. provocând tulburări care evoluează către o comă. Arterele coronare pot prezenta îngustări cauzate de aterom. într-un orificiu sau într-un conduct al corpului omenesc.

Incintă care permite oxigenoterapia unui bolnav. în funcţiunile nervoase de bază (motricitate. După ce a urmat un instructaj. în timp ce cortexul stâng controlează jumătatea dreaptă a corpului şi jumătatea dreaptă a vederii fiecărui ochi. conţine celule senzoriale care sunt dotate la suprafaţa lor cu cili care se scaldă într-un lichid. cifoză benignă). ace de păr. După ingestie. abces al plămânului. după faza de pătrundere. De cele mai multe ori. stânga sau dreapta la un stângaci). dacă este vorba de un sugar. trebuie să fie urmat cu reducerea progresivă a dozelor şi. El mai este folosit şi în caz de fractură a rahisului. tardivă. este cea a complicaţiilor cu bronşite sau pneumopatii repetate. El se află în legătură cu restul sistemului nervos mulţumită multiplelor prelungiri fine ale neuronilor. STRUCTURĂ. organizarea cortexului îl face să fie comparat uneori cu circuitele electronice. -> EXTRACŢIE. oase de peşte. varietate a ţesutului nervos conţinând corpii celulari (partea principală) ai neuronilor. Este totuşi necesar să se efectueze o fibroscopie broşnică pentru a găsi obiectul inhalat. secretă 3 grupe de hormoni: androgenii suprarenalieni (mai ales sulfatul de dehidroepiandrosteron). Glandele corticosuprarenale. sediul funcţiunilor nervoase cele mai elaborate ca mişcarea voluntară şi conştiinţa. deşi el este mult mai complex. de la suprafaţa emisferelor spre profunzime. Cea de a treia fază. să evite agravarea lor şi să uşureze durerile de articulaţii intervertebrale (lombalgii cronice şi recidivante). exercitând o presi­ une puternică şi brutală la baza cuştii toracice sau. una dintre ele fiind dominantă (stânga la un dreptaci. pentru a-şi păstra eficacitatea. situate la partea periferică a celor două glande suprarenale. CORTICODEPENDENT. Căi respiratorii. Prezenţa unui corp străin inhalat este frecventă. sunt eliminate prin scaun fără pericol pentru organism. Se spune despre o boală al cărei tratament prin corticosteroizi. care participă la . uşoară. C O R T I C O I D . CORTICOSTEROID. Un cort cu oxigen este făcut din mătase sau dintr-o ţesătură sintetică. FIZIOLOGIE. corpul străin poate fi expulzat prin manevra lui Heimlich. CORTICOSTEROID CORTEX CEREBRAL. care nu sunt nici toxice. fenomenul de încrucişare: cortexul drept asigură mişcările şi sensibilitatea jumătăţii stângi a corpului şi vederea jumătăţii stângi a spaţiului. un pacient sau un membru al familiei sale poate să utilizeze un cort cu oxigen la domiciliu. Sindromul de pătrundere. SINONIM: scoarţa cerebrala. în funcţiunile superioare (limbaj. Parte periferică a emisferelor cerebrale. CORT CU OXIGEN. Lateralizarea este un fenomen specific cortexului: pentru anumite funcţiuni. . la suprafaţa cortexului. mai ales la copilul mic (jucărie. Un corset are drept obiectiv să se opună deviaţiilor coloanei vertebrale (scolioză. endolimfa. HEIMLICH (manevră a lui). situat în canalul cohleei (parte a urechii interne). Hormon secretat de către glandele corticosuprarenale. suplă. sub anestezie generală. cele două emisfere nu sunt simetrice. ENCEFAL. AĂ CORP VITROS. în general bine tolerată. SIMPTOME ŞI SEMNE. ncinflamabilă şi susţinută de un cadru metalic. Cea de a doua fază. corespunde unei implan­ tări. CORTI (organ al lui). Aparat purtat pe trunchi în vederea tratării diferitelor afecţiuni. care poate să se mişte liber. respon­ sabil de auz. pe de o parte. fragment de jucărie sau un corp vegetal. scizurile. Organ al urechii interne. Pătrunderea în căile respiratorii trece prin trei stadii. în caz contrar (baterii mici. Mergând în grosime. Acesta este îndepărtat prin bronhoscopie. -<• CORTICOSTEROID. ca şi în restul sistemului nervos central. SINONIM: corticoid. Cu o capacitate de 200 litri. Aici se observă adesea. copilul nu prezintă nici un simptom deosebit. transparentă. fiecare cuprinzând o reţea de corpi celulari şi de prelungiri. mai puţin spectaculară. FALSĂ R T ALIMEN­ UĂ T R . în cursul trecerii prin laringe (falsă rută). TRATAMENT. fiecare emisferă cerebrală este divizată în 4 lobi mari: graniţele dintre lobi corespund unor brazde adânci. pornind de la colesterol şi utilizat în terapeutică îndeosebi ca antiinflamator şi ca imunosupresor. acest episod se petrece cel mai des în câteva minute şi nu provoacă decât în mod excepţional moartea subită prin asfixie. nici ascuţite (nasture. cioburi de sticlă etc). a corpului străin în bronhii. de cele mai multe ori. el acoperă toracele şi capul bolnavului. pe de altă parte. chiar dilatarea bronhiilor. memorie etc).146 supravegherea radiografică (înaintarea corpului străin în lungul tubului digestiv). acesta provoacă uneori episoade de tuse şi o jenă respiratorie permanentă sau intermitentă. în caz de asfixie acută. De fapt. se manifestă printr-un acces brusc de sufocare şi printr-o tuse uscată. Aceşti cili suferă mişcări datorate undelor de lichid declanşate de sunete şi le transformă pe acestea în fenomene electrice care se propagă la celulele nervoase. dându-i câteva palme între omoplaţi. majoritatea cor­ purilor străine mici. în ei se disting la microscop mai multe straturi suprapuse. aşchii de oase de pui sau de iepure. incomplet. este necesară o extracţie prin fibroscopie. Cortexul cerebral este format din substanţa cenuşie. De altfel. alte aşchii. sensibilitate. senzorialitate).VITROASĂ CORSET. -Ă. ca de exemplu o alună). Organul lui Corti. -• CREIER. Cortexul joacă un rol important. bilă etc).

în asociere cu anticanceroasele. De altfel. Corticotrofina acţionează. trecând în sânge prin piele. să provoace o revigorare a afecţiunii care a motivat prescrierea corticosteroizilor. sunt utilizaţi în terapeutică. într-o cură de scurtă durată. Hormon secretat de către antehipofiză. permit tratamentul insuficienţelor suprarenaliene. infecţii sau intervenţie chirurgicală. EFECTE NEDORITE. mineralocorticosteroizii (mai ales aldostcronul). O oprire bruscă a tratamentului poate. mai ales în cele care privesc glucoza. Administrarea are loc pe cale orală sau injectabilă. în terapeutică. cuperoză. Alte boli care afectează corticosuprarenala pot antrena o oprire a producerii de hormoni.T CORTICOSUPRARENALA dezvoltarea caracterelor sexuale masculine şi favorizează dezvoltarea musculară. SINONIM: hidrocorlizon. peteşii (mici pete hemoragice subcutanate). infecţii. Această dereglare poartă numele de bloc cnzimatic suprarenalian. SINONIME: adrenocorlicotrofind. în plus. CORTIZOL. numite precursori. un focar infecţios. cu condiţia să se respecte un regim sărac în sare de bucătărie. care intervin în reacţiile chimice ale orga­ nismului. sub forme variabile în funcţie de afecţiunea de tratat: cale orală. PATOLOGIE. de aldosteron sau de androgeni. cataractă. atunci când sunt aplicaţi pe suprafeţe prea mari. pomezi. cauzate de o hipersecreţie de cortizol. o insuficienţă a secreţiei de cortico­ trofina este foarte rară. acnee. Prescripţiile pe durată lungă necesită o supraveghere a echilibrului hidroelectrolitic (privind apa şi substanţele minerale. de asemenea. Dermocorticosteroizii provoacă uneori aceleaşi efecte. asupra zonelor fasciculată şi reticulată ale glandelor corticosuprarenale. CORTICOTROFINĂ. responsabilă de un exces de producere de corticotrofina. Hormon elaborat pornind de la colesterol. în caz de oprire bruscă a corticoterapici. O tumoră a hipofizei. secretat de glanda corticosuprarenala. ei permit prevenirea rejecţiei organelor transplantate şi tratamentul leucemiilor. UTILIZARE TERAPEUTICĂ. în principal. CORTICOTERAPIE. Produsele pot fi administrate sub formă orală sau injectabilă. tulburări psihice (psihoză). ca o veche tuberculoză sau o 146 parazitoză. vergeturi. în schimb. o corticotcrapic pe durată lungă provoacă numeroase efecte nedorite: osteo­ poroză şi tasare vertebrală. . mai ales pe faţă.este vorba. edem. Mulţumită acestei ultime proprietăţi. excitând secreţiile lor (cortizol şi androgeni). hirsutism (pilozitate excesivă). în schimb. Corticosteroizii de sinteză. Atunci când echipamentul cnzimatic al glandei este incomplet. betametazonul) au un efect antiinflamator. hormon corticotrop hipofizar. De asemenea. în principal. utili­ zaţi pentru tratarea afecţiunilor cutanate. diabet. Puse în repaus. glucocorticosteroizii (mai ales cortizolul). Terapeutică utilizatoare a cortico­ steroizilor. ele pot. încetarea creşterii la copil. asociaţi glucocorticosteroizilor. un sindrom al lui Conn sau un virilism (apariţia la femeie a caracterelor masculine). care poate genera un sindrom al lui Cushing. • Mineralocorticosleroizii (9-alfa-fludrocortizon). care elaborează si secretă corticosteroizii (hormonii sintetizaţi plecând de ia colesterol). creme. de dermocorticosteroizi. în mod obişnuit. o utilizare timp de mai multe luni induce anomalii adesea ireversibile. • Glucocorticosteroizii. CORTICOSUPRARENALĂ (glandă). ca în cazul bolii lui Addison (insuficienţă corticosuprarenaliană lentă. se substituie hormonilor naturali în caz de insuficienţă suprarenaliană lentă (boala lui Addison). expunând subiectul la accidente grave (insuficienţă suprarenaliană acută). riscă să se agraveze sub cortico­ terapie şi trebuie să fie îngrijite înainte de începerea trata­ mentului. corticostimulina. sau pot fi aplicate local. Unii derivaţi chimici (prednisonul. care se poate complica ajungând la o insuficienţă corticosupra­ renaliană acută). hipertensiune arterială. fragilitate cutanată. produsele intermediare între colesterol şi corticosteroizi. antialergic şi imunosupresor. Un deficit de secreţie al corticosuprarenalelor poate fi compensat prin hormoni de substituţie administraţi zilnic pe cale orală. ca sodiul şi potasiul) pentru a limita apariţia edemelor şi a hipertensiunii arteriale. în plus. ea poate fi întâlnită în cadrul unei insuficienţe hipofizare (hiperpituitarism). ca anguiluloza. va antrena o hiper­ secreţie de corticosteroizi suprarenalieni (sindromul lui Cushing). tulburări hormonale la făt. ceea ce poate necesita o modificare a tratamentului lor. de asemenea. administrarea de corticosteroizi pe durată îndelungată necesită un minuţios bilanţ prealabil pentru a depista un eventual diabet sau o hipertensiune arterială. Corticosteroizii sunt hormonii secretaţi în mod natural de cortexul glandelor suprarenale. subţierea pielii. glaucom. glandele suprarenale pot să se atrofieze fără vreun semn vizibil. PATOLOGIE. injecţii. se utili­ zează corticosteroizi de sinteză. cea de a doua este capabilă să asigure de una singură funcţionarea suprarenaliană. sinteza hormonilor activi nu poate avea loc şi precursorii sunt secretaţi în mare cantitate. ambele fiind susceptibile să se agraveze sub corticoterapie. sunt regăsite în sânge la niveluri foarte mici. o lăsare a musculaturii. Zonă perife­ rică a fiecăreia dintre cele două suprarenale. cu structură chimică identică celei a hormonilor naturali sau apropiată de a lor. atunci când o boală sau o intervenţie chirurgicală distruge una dintre corticosuprarenale. în acest ultim caz. corticoterapia prezintă puţine pericole. să provoace un hipercorticism (exces de producere de hormoni). mai ales la copil. loţiuni. sindromul lui Cushing (obezitatea feţei şi a trunchiului). asociaţi unor mineralocorticosteroizi. care reţin sodiul şi apa în organism.

antebraţul său inert rămâne în pronaţie. prescrierea de antiinflamatoare. Alte efecte sunt provocate de către agenţii fotosensibilizanţi. sau care este fabricat sintetic. de altfel. din familia picornavirusurilor. COWDEN (boală a lui). ea antrenează. simpla dermită alergică. SINONIME acetabulum. uneori este necesară o reparare chirur­ gicală a elementelor capsuloligamentare. responsabile de infecţii de cele mai multe ori inaparente. Luxaţia posterioară. se observă la adultul care a căzut pe palma mâinii. regiunea olecraniană. Termenul este. unde se articulează cu femurul. Articulaţie situată la joncţiunea braţului şi ante­ braţului. o singură sinovială.147 CORTIZON. care este rapid copleşită de o umflătură difuză. protejării. Atâta vreme cât mai există cartilagiu. Artroză a şoldului. pe mucoase sau pe dinţi în vederea curăţirii. Ea evoluează lent. chiar după câteva zeci de ani de la apariţia ei. A şi B. După reducerea luxaţiei se impune imobilizarea. dar utilizarea lui este COXARTROZĂ. care poate avea o evoluţie malignă. boala lui Legg-Perthes-Calve. când adultul îl ridică de mână. Aplatizare a capului femural. tratamentul medical este util (utilizarea de bastoane. Afecţiune a articulaţiei temporomandibulare care se manifestă printr-o durere. modificării aspectului sau al mirosului lor. Sindromul lui Costen este o artralgie care rezultă în mod obişnuit dintr-o proastă articulare dentară şi care poate fi asociat cu un bruxism (mişcări inconştiente de frecare a dinţilor antagonişti unii de alţii. COT. Dacă a avut loc o deplasare a osului. Copilul se plânge că îl doare cotul. dar uneori de epidemii de meningită. cu transmitere orofecală (din scaun la gură prin intermediul mâinii). PATOLOGIE • Luxalia de cot este deplasarea în bloc a scheletului antebraţului faţă de humerus. COSTEN (Sindrom al lui). cotul cuprinde regiunea plicii cotului.N. cortizolul. COXALGIE. Imediat după cădere. responsabil de boala lui Bornhoim (mialgie epidemică). cea mai frecventă. Enterovirus A. în timpul acestei boli. cavitate coliloida. Coxartroza afectează subiecţii trecuţi de 50 de ani. Afecţiune cutanată ereditară asociind diverse malformaţii cu multiple leziuni ale pielii şi viscerelor. în faţă. de herpangină (faringită vcziculoasă). Intoleranţele la cosmetice au devenit mai puţin frecvente în unele ţări. de ence­ falită virală cu lichid cefalorahidian limpede. jena funcţională devine de aşa natură încât recurgerea la o artroplastie (înlocuirea articulaţiei printr-o proteză totală) a şoldului este indispensabilă. ale feţei anterioare a coapsei şi ale genunchiului şi care pot antrena o claudicaţie. sau scrâşnire) şi cu pârâituri articulare în timpul masticaţiei. Cotul este constituit prin juxtapunerea a trei articulaţii: humeroradială. în pusee marcate prin dureri în regiunea inghinală. Tratamentul constă în ajustarea şi armonizarea relaţiilor dintre dinţi. COTIL. care trebuie purtat timp de aproximativ o lună. Hormon din familia glucocortieosteroizilor. M Sindromulprona]iei dureroase survine la copilul mic pe la vârsta de 3 ani. Când cartilagiul a dispărut. o artroză precoce care este necesar să fie . Această luxaţie. Infecţie tuberculoasă a articulaţiei şoldului. Reducerea este obţinută realizând o mişcare de flexie a cotului şi de supinaţie a antebraţului. Cavitate articulară scobită a osului iliac. dar acest subiect este controversat în permanenţă. humerocubitală şi radiocubitală. COSMETIC. -* MlLLIARIA. în particular pentru cosmeticele care conţin derivaţi benzenici. Coxa plana este nedureroasă. greşit. capul femural pe cale de a creşte este sediul unei necroze de origine vasculară. curele termale). o senzaţie de ureche astupată sau printr-o scurgere de lichid în ureche şi uneori prin dificultăţi la deschiderea gurii. Coxa plana este o sechelă a unei afecţiuni osoase. Substanţă nemedicamentoasă aplicată pe piele. COXACKIE (virus). Se pot deosebi două virusuri coxackie. Nu există vreo acţiune cancerigenă demonstrată pentru cosmeticele a căror vânzare este autorizată. ca Franţa. iar virusul coxackie B. este necesară o operaţie pentru reparaţia osoasă prin serclaj sau cu ajutorul unui şurub. de fapt. se caută o anomalie a formei şoldului susceptibilă să fie corectată chirurgical în scopul de a opri evoluţia bolii. COXA PLANA • Fractura de oiecran necesită punerea unui gips. secretat de glanda corticosuprarenală pornind de la un alt hormon. capul radiusului). o capsulă şi un aparat ligamentar unic. faţa posterioară a cotului este sediul unei depresiuni caracteristice. dar printr-o singură cavitate articulară. de exantem. care îl fragilizează.care survine cel mai des la copiii de vârste între 5 şi IO ani.R. Virusul coxackie A este. COXA PLANA. datorită severităţii reglementărilor în vigoare. după mai mulţi ani. injecţiile intraarticulare cu corticosteroizi sau cu acid hialuronic. de conjunctivită sau de pericardită. C O Ş . Când o coxartroza debutează la un subiect tânăr. Unele efecte nocive sunt legate direct de con­ tactul cu pielea (iritaţie cutanată). în general. poate fi asociată diverselor fracturi (apofiza coronoidă. acneea. Totuşi. expunerea la soare declanşând o inflamaţic cutanată. în spate. pusă în evidenţă prin radiografie.

COXA VARA. Atunci când crampele recidivează. SINONIM: craniosinostoza. caracterizată printr-o deschidere excesivă a unghiului cervicodiafizar (unghiul format de colul femural şi de diafiză).500 centimetri cubi. constă în depărtarea oaselor cra­ niului prin desprinderea oaselor sudate. . Coxa vara poate fi o deformaţie congenitală sau dobân­ dită. potasiu. Dacă se găseşte o cauză. Pe termen lung (după câţiva ani. Cauza unor alte crampe (crampele nocturne. Se obser­ vă. CRANIOSTENOZĂ. cu o Iuxaţie congenitală a şoldului) sau dobândită (cauzată de o fractură a colului femural). responsabilă mai ales de o întârziere a creşterii şi a pubertăţii. baza. Coxa valga poate fi congenitală (asociată. COXOMETRIE. CRANIU. Coxiella burnetti. chiar după câteva zeci de ani). COXIELLA. fie compresiei creierului într-un volum neexpandabil prea rapid (hipertensiune intracraniană). Această intervenţie dă rezultate excelente. dar. bună hidratare. la care reprezintă 15% dintre tumorile cerebrale. STRUCTURA. Studiu al şoldului constând în măsură­ tori efectuate pe un clişeu radiologie. calciu). încălzire înaintea efortului. Craniostenoza este însoţită adesea de semne neurologice (cecitate.caracterizată printr-o închidere a unghiului cervico­ diafizar (unghiul format de colul femural cu diafiză). deformaţia poate provoca totuşi o claudicaţie. de altfel. O crampă dispare sau se atenuează adesea în urma unui masaj al muşchilor sau la retragerea ei pasivă. o artroză precoce care trebuie să fie tratată. Nedureroasă. Ne­ dureroasă. bună cunoaştere a gestului tehnic (poziţia corectă a corpului). La spor­ tiv. 148 TRATAMENT. material adaptat sportivului şi specialităţii pe care o practică (forma încălţămintei. -> FEBRĂ Q. Tumoră a regiunii hipofizei. ea ocazio­ nează în general. de exemplu) consecutive fie unei leziuni asociate creierului. Sudură prematură a suturilor craniene la copil. crampele de sarcină) este încă puţin cunoscută. Crampele care survin în timpul practicării unui sport au o origine complexă. Cutie osoasă care conţine şi protejează encefalul. evoluţia fără tratament a craniostenozei lasă sechele neurologice. Partea superioară a craniului formează bolta craniană. o tumoră a copilului.COXA VALGA COXA VALGA. mări­ mea rachetei de tenis etc). ea trebuie să fie tratată. completată eventual printr-o radioterapie. de exemplu. în general. care trebuie să fie tratată. Crampele sunt uneori consecinţă a unei boli neurologice care afectează celulele nervoase din măduva spinării (boala lui Charcot) sau din nervi (diabet. ce deranjează dezvoltarea creierului. piciorul fiind îndoit pe gambă pentru o crampă de pulpă. precum şi tulburările vizuale (amputarea câmpului vizual. scăderea acuităţii vizuale) provocate prin compresia nervilor optici. ea dă. cu caracter paroxistic. chirurgical. prevenirea se bazează pe următoarele puncte: antre­ nament de fond suficient şi progresiv. să fie în legătură cu o arterită a membrelor inferioare (îngustarea arterelor prin depunerea de aterom). ea poate totuşi antrena o claudicaţie. -» CONTRACTURĂ. ca urmare a unei fracturi a colului femural sau a unei afecţiuni a copilăriei. brutală. trebuie să fie instituit un tratament hormonal definitiv de înlocuire. cu tulburări metabolice legate de ioni (sodiu pierdut prin transpiraţie. Ele pot. Coxiella burneti este agentul patogen responsabil al febrei Q. cu un pol posterior mai voluminos şi cu o capacitate de aproximativ 1. după mai mulţi ani. Contracţie involuntară. Contracţie dureroasă. vasculară (insuficienţă a circulaţiei sangvine în raport cu necesităţile) şi metabolică (producerea excesivă de acid lactic). Deformaţie a extremităţii superioare a femurului. SINONIM (ieşit din uz): Rkkettsia burnetti. prilejul apariţiei unei artroze precoce. Tratamentul. cu un efort prelungit sau cu o deshidratare. Deformaţie a extremităţii superioare a femurului. Craniul este de formă aproximativ ovală. Simptomele sale sunt durerile mari de cap şi vomele cauzate de o hipertensiune intracraniană (creşterea presiunii lichidului cefalorahidian). Craniofaringiomul este. a colonului terminal. mai ales. Transmiterea la om se poate face prin înţepătura de căpuşă sau pe cale aeriană (inhalare). CRAMPĂ. închisă spre partea de jos printr-o porţiune osoasă orizontală. CRANIOFARINGIOM. epifizioliza capului femural. se prescriu adesea miorelaxante (relaxante musculare) şi săruri minerale (calciu). repe­ tată. de exemplu o întârziere mintală. în jumătate din cazuri. Tratamentul craniofaringiomului este ablaţia chirur­ gicală a tumorii. Pe termen lung. Gen bacterian constituit dintr-o singură specie. o insuficienţă a secreţiei de hormoni hipofizari. Mai mult. alcoolism). CRAMPĂ INTESTINALĂ. chiar după câteva zeci de ani de Ia apariţia ei. Singurul tratament pentru coxa vara este cel chirurgical: el constă în restabilirea unui unghi normal între colul femural şi diafiză. intensă şi dureroasă a unui muşchi al scheletului. Singurul tratament pentru coxa valga este cel chirurgical: el constă în restabilirea unui unghi normal între colul femural şi diafiză. însoţită de o falsă necesitate iminentă de a defeca. de asemenea.

scleroza în plăci).). este posibil. PATOLOGIE. CREIER. de pe un scaun. nucleii cenuşii centrali (pallidum. CREATINA. constă în înlocuirea unui os sau în evacuarea unui hematom. Substanţă azotată a organismului. Un abces al creierului rezultă aproape întotdeauna din propagarea unei infecţii situate în altă parte a corpului. accidente vasculare cerebrale (obstrucţia sau ruptura unei artere cerebrale).R.P. UTILIZARE ÎN SCOPURI DE DIAGNOSTIC. formată din fibre nervoase. intoxicaţii diverse. prin imagerie radiologică. şi prin corpul calos. iar subiectul prezintă o hipotonie musculară (relaxare musculară excesivă). EXAMENE. mai voluminoasă şi mai complexă. Enzimă esenţialmente musculară care intervine în conservarea energiei prin fosforilarea creatinei. FUNCŢIONARE. a unor tulburări hormonale. structură care cuprinde mici nuclei şi care se prelungeşte cu două glande. limbaj. bolnavul nu mai poate realiza mişcări alternative rapide (mânuirea marionetelor. de exemplu). tumori benigne sau maligne. infecţioase (adesea virale) sau nu. comportând o ataxie (tulburare a coordonării motrice). Semnele unei fracturi a craniului depind de regiunile atinse ale creierului şi de natura leziunilor: vertije. în mod normal. pierdere a stării de conştientă. compusă dintr-o îngrămădire de celule nervoase. cu un rinichi artificial de exemplu. boli degenerative (boala lui Parkinson. aflată între cei doi lobi cerebeloşi) predomină. asigură conexiunile din interiorul fiecărei emisfere. sau diencefalul. Bolile psihiatrice propriu-zise nu corespund nici unei leziuni cunoscute. talamusul. După trecerea în sânge. concentraţia sangvină a acestei enzime este mai mică de 200 unităţi internaţionale pe litru. cea mai elevată. El este situat deasupra trunchiului cerebral şi a creierului mic. cortexul. cu sau fără fractură. lobul de forma unui vierme. consecinţă. hipofiza jos şi epifiza în spate.140 PATOLOGIE. în spatele trunchiului cerebral şi responsabilă de coordonarea activităţii musculare necesare echilibrului şi mişcărilor. Aceştia sunt situaţi deasupra hipotalamusului. tulburări de vedere. Creierul poate fi atins de aceleaşi afecţiuni ca şi restul encefalului: traumatisme craniene. în emisfere. punctul de sosire al sensibilităţii şi sediul prin­ cipal al funcţiunilor superioare (conştiinţă. substanţa cenuşie se repartizează într-un strat de . dacă este necesar.). CREATININĂ. unde concentraţia sa normală este de aproximativ 62 până la 115 micromoli pe litru (de la 7 la 13 miligrame pe litru). Creierul este înconjurat de meninge care sunt în număr de trei. substanţa albă. putamen şi nucleul caudatus). CREATINKINAZA. de pe o scară. care sunt prea depărtate de corp (hipermetrie). Creierul este explorat. constituent al ţesutului muscular. între emisfere şi cu sistemul nervos central subiacent. scanografică şi mai ales prin imagerie de rezonanţă magnetică (I. survine un sindrom cerebelos. PATOLOGIE. el depărtează mult picioarele în poziţia în picioare şi merge ca şi cum ar fi în stare de ebrietate. substanţa cenuşie este punctul de plecare al motricitatii voluntare. ca şi restul sistemului nervos central. depresia sau schizofrenia pot avea o origine metabolică. din doi nuclei mari cenuşii simetrici.K. CREASTĂ-DE-COCOŞ. boala lui Alzheimer. calculând clearance-u\ urinei (numărul de mililitri de plasmă epuraţi de rinichi într-un minut). Creşterea nivelului de creatinina în sânge permite diagnosticarea unei eventuale insuficienţe renale. Fiecare emisferă controlează jumătatea corpului care se găseşte pe partea opusă. în parale]. Parte a encefalului situată la baza craniului. bolile congenitale cromozomice (trisomia 21). tumori benigne sau maligne etc. în principal. Atunci când creierul mic sau fibrele nervoase în legătură cu encefalul sunt lezate. gândire). constituind sediul facultăţilor intelectuale. Ele reprezintă aproximativ 80% dintre accidentele casnice ale copilului (căderea de pe o masă de înfăşat. efectuarea unei epurări extrarenale a sângelui. Parte a encefalului. dacă este cazul.de pe bicicletă etc). SINONIM: cerebel. emoţie. Creierul cuprinde două emisfere reunite prin creierul mijlociu. totuşi. să se măsoare gradul insuficienţei renale şi să se decidă. -» CONDILOM GENITAL.M. STRUCTURĂ. Colecţie de puroi localizată în creier. Uneori. şi în nucleii profunzi. care joacă un rol în contracţia musculară. Creierul este constituit. abcese. gesturile sale sunt adesea deranjate de un tremurat. -• TRAUMATISM CRANIAN. Traumatismele craniului.atingerea vermisului (structura mediană. Substanţă azotată provenind din degra­ darea creatinei. creatinina este eliminată prin rinichi în urină. encefalite. Diencefalul este compus. SINONIM: creatinfosfokinaza (C. de exemplu. CREIERULUI (abces al). Dacă predomină atingerea unui lob cerebelos. dintr-o substanţă cenuşie (corpul de neuroni şi de sinapse) şi din substanţa albă (fibrele mielinizate). Tratamentul chirurgical al fracturii. pierdere a sensibilităţii etc. bolnavul are probleme la începerea şi oprirea mişcărilor. craniul poate fi afectat de aceleaşi boli ca şi oricare alt os: anomalii de calcificare. sunt patologiile cele mai frecvente. memorie. este responsabilă de func­ ţiunile nervoase. Substanţa cenuşie. Ea creşte în caz de infarct miocardic şi pentru unele miopatii (boli ale muşchilor scheletului). ca şi restul encefalului. De altfel. -» ENCEFAL. în cortex. CREIER MIC. paralizie. CREIERULUI suprafaţă gros.

creşterea din prima copilărie (de la l lună la 2 ani). completată eventual cu radioterapie. dintr-un cancer bronhopulmonar sau un cancer de sân. fiecare regiune a corpului. deficit neurologic (afazie. • Factorii hormonali sunt reprezentaţi mai ales prin hormonul de creştere secretat de hipofiză. înălţimea. Viteza de creştere staturală (câştigul de înălţime în centimetri. factorii nutriţionali fiind deosebit de importanţi în toată această perioadă. Mai mult.CREIERULUI aceasta vine din urechea medic sau din sinusurile nazale în 40% din cazuri. care este de aproximativ 50 de centimetri la naştere. se efectuează cu o viteză mai rapidă în cursul primilor 2 ani. paralizie localizată). Hormonii glandei tiroide şi hor­ monii sexuali masculini sau feminini intervin. se dublează la 4 ani. CREIERULUI (tumoră a). se formează plecând de la celulele gliale care înconjoară şi susţin celulele nervoase. Se pot distinge tumorile primitive. vome). de asemenea. estimată prin măsurarea perimetrului cranian. care sunt plasate pe meninge. ele pot fi benigne sau maligne. este foarte ridicată la sugar: mai mult de 20 de centimetri în primul an. cea din a doua copilărie (de la 2 ani la 12 ani). Creşterea normală se efectuează în mai multe etape. din timpul pubertăţii. Simptomcle cele mai obişnuite ale unui abces al creierului sunt durerile de cap. Viteza de creştere se reduce în continuare la 5-6 centimetri pe an şi proporţional cu vârsta. coloana vertebrală creşte mai ales în timpul şi după pubertate. glandă endocrină situată la baza creierului. Membrele ating creşterea lor maximă la începutul pubertăţii. tulburări vizuale. encefalul atinge volumul său aproape definitiv la vârsta de 5 ani. -• TERMALISM. Este indicată şi radioterapia cerebrală. Ea scade şi mai mult în perioada pubertară. chiar semne specifice pentru regiunea lezată de abces ca. Tumoră primitivă a creierului. din două în două luni până la un an. de exemplu. o som­ nolenţă. în funcţie de înălţimea părinţilor. precum şi în maturare. adesea multiple. Tratamentul. crize de epilepsie. vome. ele sunt întotdeauna benigne. • Factorii alimentari explică necesităţile în substanţe incorporate în ţesuturile noi. o dată sau de două ori pe an până la sfârşitul adolescenţei. O întrerupere a curbei ponderale în mersul ei ascendent pote fi urmarea unei carenţe de aport alimentar.M. ETAPE Şl VITEZĂ DE CREŞTERE. SUPRAVEGHEREA CREŞTERII. cancerul primitiv. care ar fi în acelaşi timp gravă şi curabilă. pe an). constă în ablaţia chirurgicală a tumorii. Creştere a mărimii diferitelor elemente ale organismului între naştere şi sfârşitul adolescenţei. Creşterea este supra­ vegheată pe toată durata copilăriei cu scopul de a repara. Tehnicile de imagerie medicală (scaner cerebral şi imagerie prin rezonanţă magnetică |I. Diagnosticul se bazează pe tehnicile de imagerie medicală. a unei proaste absorbţii . • Factorii ereditari justifică evaluarea înălţimii unui copil. Aproximativ 60% dintre tumorile primitive sunt glioame. Meningioameic. TRATAMENT. aproape 10 în cel de al doilea an. într-un caz din două. situată în creier. Apariţia simptomclor este mai precoce şi evoluţia lor mai rapidă şi mai exten­ sivă în cazul unei tumori maligne. o insuficienţă. SIMPTOME ŞI SEMNE. Astfel. în creştere. sunt. epilepsie în unul din cinci cazuri şi semne de hipertensiune intracraniană (dureri de cap. care sunt metastaze. Tumoră. fiecare organ are propria sa viteză de creştere. > PLĂ MÂNULUI CRESCĂTORILOR DE PĂSĂRI (boală a). apoi suferă o creştere puternică (vârf de creştere) la pubertate datorită efectului hormonilor sexuali asupra scheletului. care se dezvoltă pornind de la celulele creierului. care pun în evidenţă leziunile cerebrale şi. Tratamentul cu ape de izvor la punctul lor de ieşire la suprafaţă. în principal. Creşterea encefalului.|) permit determinarea locului exact de amplasare a tumorii şi obţinerea de indicaţii cu privire la natura ei. CRESCĂTORILOR DE PĂSĂRI (boală a). Există diferiţi factori care intervin în creşterea în greutate şi în înălţime. Uneori se observă o febră. Simptomele sunt aceleaşi ca şi cele ale tumorilor primitive ale creierului. benignă sau ma­ lignă. şi tumorile secundare. Cauzele tumorilor primitive nu sunt cunoscute. 150 CREŞTEREA COPILULUI. fiecare dintre ele având caractere deosebite. Acesta face apel la antibiotice în doze mari. reducând creşterea la aproximativ 1 centimetru pe an timp de 3 ani. Tumoră secundară a creierului. Tratamentul este cel al cancerului primitiv dacă el a fost descoperit. perimetrul cranian este. paralizia unui membru. O nouă reducere survine în faza postpubertară.de exemplu în proteine pentru sintetizarea osului sau a muşchiului. CRENOTERAPIE. asociate cel mai des cu drenarea sau ablaţia abcesului de către chirurg. Tumorile secundare sunt metastaze.de asemenea. de exemplu. măsurat la copiii de vârstă mică. Simptomele sunt de trei feluri. de asemenea. în practică. este recomandat să se măsoare înălţimea şi greutatea unui copil lunar până la 6 luni. alterarea funcţiilor mintale. pentru a judeca dacă e normală. Dar diagnoticul precis nu poate fi stabilit decât după o biopsie cerebrală. dacă este posibil. TULBURĂRI ALE CREŞTERII. care provin. mai ales de a depista o boală responsabilă de întârzierea creşterii.R. atunci când este posibil. frecvente. dar evoluează într-un mod mai rapid.

din contră. CRIOGLOBULINĂ. CREVASĂ. Dezvoltare a fătului în interiorul uterului matern. apoi pe diferite pomezi cicatrizante. fătul cântăreşte aproximativ 200 grame la patru luni. mai ales în maturarea osului. Lucrări ştiinţifice recente lasă de gândit că unele cazuri de boală Creutzfeldt-Jakob ar fi legate de boala vacilor nebune. în general.400 grame la termen. se recurge la criochirurgie în unele cancere ale ficatului (când acestea nu sunt prea evoluate). PATOLOGIE • Un exces al creşterii intrauterine se întâlneşte în unele familii (gigantism familial) sau la femeile atinse de diabet în cursul sarcinii. O înălţime mare. printre encefalopatiile (boli ale creierului) spongiforme. Crevasele apar din cauza frigului (plesnituri). de exemplu în cursul bolii celiace. psoriazis). Tratamentul se bazează pe utilizarea antisepticelor pentru a împiedica o infecţie. Uneori. Mult mai rar se poate asocia o înălţime mică cu o situaţie pato­ logică. • 0 întârziere a creşterii intrauterine poate fi consecinţa unei anomalii cromozomiale. să provină dintr-o malnutriţie a fătului provocată de fumatul excesiv matern. ca în sindromul lui Raynaud) sau complicaţii renale şi neurologice. terenul ei de elecţie.151 Creşterea şi sportul Sportul favorizează creşterea copilulu din punct de vedere cardiac. care se va produce normal. dar puţin mai târziu decât pentru medie. Criochirurgia este utilizată în oftalmologie (cataractă. Imunoglobulină anormală preci­ pitând la temperaturi inferioarre temperaturii de 37°C. Actualmente nu există un tratament curativ. cu excepţia faptului că face parte dintr-un sindrom malformativ (sindromul lui Marfan). sportul de în dlt nivel. este vorba de o simplă întârziere a pubertăţii. criochirurgia dă posibilitatea tratării tumorilor benigne sau maligne. Ele sunt vizibile. de asemenea. Travaliul muscular trebuie s ă rămână echilibrat şi moderat cu scopul de a evit a deviaţiile scheletului. vasomotorii (tulburări circulatorii.300 grame la şapte luni şi 3. CREUTZFELDT-JAKOB (boală a lui). Criochirurgia în profunzimea organismului necesită o anestezic generală. Ea este inclusă. ca trisomia 21 (mongolism) sau a altor factori genetici. sau pentru a distruge o tumoră care obstruează bronhiile mari. -> GIGANTISM. mai ales la băieţi. El este eventual asociat cu o plasmafereză (curăţirea sângelui de imunoglobulinele anormale). CRIOGLOBULINĂ Boala lui Creutzfeldt-Jakob este cauzată de o particulă infecţioasă de un tip particular (prion). în timpul pubertăţii. îndeosebi cu boala kuru din Noua Guinee. SINONIM: creştere fetaia. Astăzi. deşi s-au observat şi forme prelungite de boală. Tratamentul este cel al cauzei. Această întârziere poate rezulta din disfuncţiile sau din anomaliile placentare sau chiar dintr-o alterare a fluxurilor sangvine uteroplacentare obser­ vată la femeile hipertensive sau suferind de preeclampsie (leziune renală care se traduce prin prezenţa proteinelor în urină. unice sau multiple chiar în caz de recidivă. rinichilor sau plămânilor (mucoviscidioză). O întâr­ ziere a creşterii intrauterine poate. pe mâini şi pe picioare. malnutriţia maternă sau alcoolismul cronic matern. durerile musculare. cel mai des pe bază de vitamină A. di r poate rămâne fără consecinţe asupra înălţimi definitiv ea copilului. Unele leziuni ale anusului şi ale rectului (hemoroizii. CREŞTERE INTRAUTERINĂ. diametrul abdominal transversal şi lungimea femurului. de exemplu) pot fi operate prin această metodă. deficite senzitive. nu intră în cadrul tulburărilor de creştere. Electroencefalografia aduce elemente esenţiale pentru diagnosticarea bolii. . prin edeme şi printr-o hipertensiune arterială). este foarte simplu şi relativ nedureros imediat după tratament. prognoza înălţimii finale este. 1. articulare sa j osoase. Utilizare a frigului în cursul unei intervenţii chirurgicale. hipertonie (redoare musculară excesivă). Boala se manifestă printr-o demenţă asociată cu diverse tulburări neurologice: mişcări anormale. O înălţime mică este adesea ereditară. în dermatologie. boala are mai multe puncte de asemă­ nare cu bolile degenerative. NANISM. denumite aşa după aspectul celulelor nervoase privite prin microscop. Fisură cutanată puţin profundă. în sfârşit. apoi evoluează rapid. CRIOCHIRURGIE. Jn antrenament intensiv (mai mult de 12 ore pe ăptămână) poate încetini creşterea şi poate întârzia pubertatea. Boală cere­ brală foarte rară. ce evoluează către dementă. în general. sau a unei afecţiuni dermatologice (dermifă cronică. paralizii. adesea de natură constituţională. şi sunt adesea dureroase. în schimb. mai de suprafaţă. în mod normal. ecografia dă posibilitatea să se măsoare în fiecare stadiu diametrul biparietal (diametrul transversal al capului de la o bosă parietală la alta). favorabilă. Se pot observa semne cutanate. c arc pot avea un răsunet asupra înălţimii la vărs ta adultă intestinale. Boala lui Creutzfeldt-Jakob începe cel mai des după vârsta de 50 de ani. deoarece frigul insensibilizează terminaţiile nervoase. eczemă.cecitate. nu de multă vreme. Semnele patologice asociate prezenţei crioglobulinelor sunt variate. dezlipire de retină). în pofida acestei origini mfecţioase. respirator şi d zvoltare i psihomotorie. a unei atingeri acordului. Indicaţiile criochirurgiei acoperă multiple specialităţi medicale. în dermatologie. tratamentul. poate antrena tulburări. fără caracter patologic atunci când viteza de creştere nu este redusă şi curba de creştere este regulată. asociat unui dezechilibru alimentar sau hormona I.

La subiecţii expuşi în mod cronic la vaporii de crom. dacă nu s-a efectuat examenul organelor genitale. al rupturilor musculare şi al leziunilor tendoanelor. cu atât mai ridicată cu cât testiculul se află amplasat mai jos. în principal. de asemenea. Ea constă în aplicarea de gheaţă sau de gaz pe piele. mai ales dacă ea persistă peste vârsta de 2 ani. Frigul realizează o vasoconstricţie (redu­ cerea calibrului vaselor) care diminuează debitul sangvin. Boală inflamatorie cronică a intestinului. de cele mai multe ori legată de o indigestie. precum şi în cel al unor tumori cutanate. Anomalie congenitală a poziţiei testiculului. Examenul cerce­ tează. Lentilă biconvexă. cel mai des pe partea dreaptă. ca de exemplu o hernie inghinală sau o anomalie a penisului. se încearcă tratarea cu hormon coriogonadotrofic (H. situată în spatele irisului şi în faţa corpului vitros. este suficient să i se constate poziţia şi imposibilitatea de a-1 face să coboare în scrot. la adultul tânăr şi la subiecţii trecuţi de 60 de ani. 152 Punerea la punct a imaginilor în funcţie de distanţă se efectuează datorită modificării curburii cristalinului sub impulsul muşchiului ciliar. frecvenţa cancerelor de plămân este semnificativ mai ridicată. TRATAMENT. Cromul provoacă leziuni infla­ matorii ale pielii şi mucoaselor. colonul şi anusul. cel al inflamaţiei. cu predilecţie ileonul (intestinul subţire terminal). de asemenea. rectosigmoidoscopie). care intervine în procesul de acomodare. în cursul primelor examene pediatrice. în unele cazuri rebele. pierdere în greutate şi anemie. Ea evoluează prin pusee succesive şi lezează segmente ale intestinului. în particular a mucoasei nazale dacă este inhalat. care dau posibilitatea să se constate subţierea peretelui intestinal. Dacă testiculul nu este detectat. TRATAMENT. CRIZĂ DE FICAT. Tulburare digestivă fără legătură cu vreo boală a ficatului. Diagnosticul se face de cele mai multe ori la nou-născut prin palpare. Boala lui Crohn se întâlneşte la orice vârstă. Dacă testiculul se află la rădăcina bursei (scrotului). dar în cantităţi infime. şi o eventuală altă malformaţie asociată. o criptorhidie persistentă favorizează sterilitatea şi. cu abcese localizate în general la anus. Crioterapia este utilizată. SIMFrOME ŞI DIAGNOSTIC. într-un prim stadiu de tratament. de asemenea. Eşecul acestui tratament impune un tratament chirurgical prin orhipexie (coborârea testiculului în bursa seroasă). şi pe examene biologice şi morfologice (radiografii intestinale. fistula gravă) şi formele rezistente la tratament. care constă în administrarea de corticosteroizi şi de derivaţi de salazosulfapiridină. ocluzii intestinale şi fistule interne. Acesta este. dozările de testosteron sangvin permit să se verifice faptul că el este prezent în abdomen şi că este funcţional.C. de origine necunoscută. Rata sa de succes este cuprinsă între 10 şi 50%. hemoragie. Cromul (Cr) este indispensabil corpului uman. pentru a combate inflamaţia şi edemul sau pentru a distruge leziunile cutanate. -• SPONDILARTROPATIE. CROM.CRIOTERAPIE CRIOTERAPIE. să se afle la originea unei uveite (inflamaţie oculară) şi a unei spondilartropatii (afecţiune inflamatorie cronică ce se caracterizează printr-o atingere articulară vertebrală). CROHN (boală a lui). Aplicarea durează minimum 20 de minute şi este repetată de mai multe ori pe zi timp de 2 până la 6 zile. în concentraţie prea ridicată în organism.G. Leziunile comportă o subţiere a peretelui şi ulceraţii. Pierderea transparenţei cristaliniene. Ea poate. pentru tratamentul îndeosebi al tumorilor bronşice sau al hemoroizilor.). Tratamentul chirurgical priveşte complicaţiile bolii (ocluzie. în fapt. Oligoelement metalic necesar organismului în diferite reacţii biochimice: metabolismul glucidelor şi lipidelor îndeosebi. dar mai ales la adolescent. . Crioterapia face parte din tratamentul iniţial al entor­ selor. de săculeţi cu substanţe chimice congelate sau de gaz (criofluran). se recurge la un tratament imunodepresor. Crioterapia este utilizată pentru a atenua durerea. Criptorhidia afectează 3 până la 4% dintre nou-născuţi. în unele cazuri absenţa testiculului în scrot nu este sesizată. care afectează în principal persoanele în vârstă. este necesar să se practice un tratament. Ea se complică prin fistule şi. Tratament care utilizează frigul sub formă de gheaţă. Totuşi. Diagnosticul se bazează pe examenul clinic. Rigiditatea progresivă a cristalinului. CRISTALIN. înaintea vârstei de 1 an. sau în caz de testicul oscilant (mobil). uneori. DIAGNOSTIC ŞI EVOLUŢIE. antrenează o pierdere a puterii de acomodare a ochiului: aceasta este prezbiţia care provoacă o diminuare a vederii de aproape. Boala se manifestă de cele mai multe ori printr-o diaree acută sau cronică cu pierdere a poftei de mâncare. în funcţie de leziune. Testiculul coboară spontan în aproximativ 50% dintre cazuri înaintea vârstei de 3 luni şi. în afara tulburărilor psihologice ulterioare provocate de absenţa aparentă a unuia sau chiar a ambelor testicule. SINONIM: eclopie a testiculului. care pune în evidenţă o distensie abdominală dureroasă. în mai mult de două cazuri din trei. care este protejată de o pânză pentru a nu o leza. cu ulceraţii. pentru a provoca coborârea testiculului (testiculelor). stă la originea cataractei. Criptorhidia trebuie să fie tratată din cauza riscului de complicaţii. el are grave efecte toxice. mai ales. Dacă testiculul nu coboară. legată de îmbătrânirea naturală a ochiului. iar diagnosticarea se face mult mai târziu. cancerizarea testiculului atins. CRIPTORHIDIE. -»CRIOCHIRURGIE.

Percepţie vizuală a culorilor. Omul se contaminează pe cale respiratorie. CROMOMICOZĂ.153 CROMATIDA. aplicaţiile cronobiologiei sunt multiple: tratamentul tulburărilor de somn şi de dispoziţie prin „resincronizarea" pacientului. CRONOFARMACOLOGIE. permite eliminarea acestei micoze. legate printr-un centromer. CRONOBIOLOGIE. Crupul se observă mai ales la copil. făcută ghem. CROMATOPSIE. în sens strict. Micoză cutanată datorată unor ciuperci din genurile Cladosporium şi Phialophora.D. Omul se contaminează. CRYPTOCOCOZÂ CRONIC. reunite prin centromer în momentul mitozei. într-o primă fază apare pe piele 0 placă roşie nedureroasă care se transformă treptat într-o dermatită verucoasă cronică — zisă „în conopidă" —.N. Studiu al influenţei momentului administrării unui medicament asupra acţiunii sale. în lapte. chiar o asfixie. şi o pereche de cromozomi sexuali numiţi gonosomi: XX la femeie şi XY la bărbat. Ei sunt formaţi dintr-o moleculă lungă de A. Tratamentul de urgenţă utilizează serul antidifteric şi antibioticele. ea poate totuşi să fie marcată prin pusee acute mai mult sau mai puţin brutale. CROMATINĂ. o boală cronică nu este marcată printr-un debut precis şi se dezvoltă pe nesimţite în timp de luni sau de ani. SINO­ NIM: cromoblastomicoza. de asemenea. îndeosebi). CRP. se dezvoltă pe sol. studiul cronotoxicităţii (variaţia efectelor toxice în funcţie de timp) şi al cronoesteziei (variaţia sensibilităţii unui organ) în vederea administrării mai eficace şi mai puţin nocive a medicamentelor etc. malignă sau infecţioasă. în găinaţul de porumbel. Ea se atenuează în 3-6 săptămâni în cruralgile zise „obişnuite". cromozomii nu sunt individualizaţi. pe bază de antifungice. -> EREDITATE. DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. Difterie cu localizare laringeană. sezoniere etc. Ele pot fi detectate înainte de naştere prin analiza cariotipului celulelor fetale obţinute prin puncţia trofoblastului sau prin amniocenteză. Studiu ştiinţific al bioritmurilor (ritmurile biologice ale fiinţelor vii). O cruralgie poate. SINONIM: toruloză. durere a coapsei.N. Gârneţii (celulele sexuale) nu posedă decât un singur exemplar din fiecare cromozom. precum şi fenomenele externe (ciclurile zilnice. benignă. Un tratament de lungă durată.. în medicină. în timp ce celelalte celule ale organismului. Cryptococcus neoformans. Cromozomii se condensează treptat în cursul diviziunii celulare pentru a lua un aspect caracteristic în formă de X cu două braţe scurte şi două braţe lungi. purtător al informaţiei genetice. Anomaliile privesc fie numărul. numite celule somatice. numerotaţi de la 1 la 22 în ordinea descrescândă a mărimii. CROMOZOM. prezent pe întreaga suprafaţă a globului. Primele simptome ale bolii sunt o tuse aspră şi o voce stinsă. După rădăcina nervoasă atinsă.D. Fiecare dintre cele două copii identice ale unui cromozom. digestivă sau. Spre deosebire de o boală acută. Se spune despre o boală cu evoluţie lentă şi fără tendinţă de a se ameliora. durerea se propagă de la coapsă la genunchi. iar molecula de A. asociată cu proteine (histone. fie structura cromo­ zomilor şi se numesc aberaţii cromozomiale sau cromozomice. Fiecare celulă umană. în practică.) şi influenţa lor asupra diferitelor organisme vii. în farmacologie. care pot să ulcereze. formează cromatina. antrenând o perturbare a respiraţiei. mai rar. cu excepţia gârneţilor. pe cale cutanată. -A. Cronobiologia studiază fenomenele temporale interne determinate genetic. Cromozomii conţin genele şi permit distribuirea lor egală între cele două celule-fiice în cursul diviziunii celulare. Element situat în nucleul celulei. chiar până la tibie. care s-a dezvoltat pe traiectul nervului. Cryptococcus neoformans. Boala acută duce la leziuni adesea ireversibile. CRUP. -• PROTEINĂ C-REACTIVĂ. Diagnosticul constă într-un examen microscopic al prelevatelor cutanate şi în cultivarea lor pe medii de cultură. Numărul şi forma cromozomilor (cariotipul) sunt ace­ leaşi pentru toţi indivizii unei specii date. SIMPTOME ŞI SEMNE. Se formează false membrane care obstruează filiera laringeană şi glota. CRYPTOCOCOZÂ. Constituent principal al nucleului celu­ lelor între două diviziuni celulare. între două diviziuni celulare. pe fructe. posedă 22 perechi de cromozomi numiţi autosomi. să dezvăluie o com­ presie nervoasă provocată de o leziune oarecare. CRURALGIE.. datorată conurilor din retină. uneori în leziuni asemănătoare unor tumori. posedă două exemplare ale fiecărui cromozom. în ţările în care nu se practică vaccinarea antidifterică. . termenul de cruralgie este rezervat nevral­ giilor (durerilor vii simţite pe traseul nervului crural). Micoză provocată prin inhalarea unei levuri. zgâriindu-se cu spinii pe care se găsesc sporii acestor ciuperci. de cele mai multe ori la mâini şi picioare. consecutive de cele mai multe ori unui conflict discoarticular (hernie discală) sau unei artroze posterioare unde s-a dezvoltat un chist.

TRATAMENT. Tratamentul lor este. a venelor care funcţionează normal. Mai pot apărea şi alte semne (proeminenţe umplute cu puroi). INDICAŢII. Cura hemodinamică a incontinenţei valvulare în regim ambulatoriu (CHIVA) se aplică persoanelor atinse de varice (dilatarea venelor superficiale) ale membrelor inferioare. Mult mai rar. iar în partea de jos cu oasele carpului. Tratamentul este atunci cel mai des ortopedic (imobilizare gipsată). INDICAŢII. Ea este favorizată de emoţii. mulţumită medicamentelor alese în funcţie de fiecare caz. Antifungicele administrate pe cale generală permit ameliorarea simptomelor şi sterilizarea leziunilor. în general. mai rar capul cubitusului şi în mod excepţional apofiza. realizată sub anestezie locală. cu ajutorul unui bisturiu electric sau utilizând un laser cu argon. în particular în cadrul curelor termale. Tulburarea îşi are sediul în vena safenă internă. Teh­ nică de tratament chirurgical al varicelor care nu necesită spitalizare. El este. care atinge mai ales femeile cu pielea deschisă la culoare şi fragilă.5 până la 3 miligrame. asistat din punct de vedere medical. CUBITUS. rinofima (hipertrofia reliefată a nasului). Medicament utilizat în cursul anesteziei în completarea unui anestezic principal. în lungimea feţei interne a gambei şi a pulpei. Tratamentul lor este. CURARIZANT. desenând mici traiectorii fine de culoare roşie sau violet-purpurie. CUPRU. constând în blocarea transmisiei neuromusculare. O cură de somn se practică în instituţii specializate: pacientul este cufundat într-un somn artificial. nu necesită spitalizare. CUPEROZĂ. Această intervenţie. Cuprul (Cu) este un oligoelement indispensabil orga­ nismului. Necesităţile zilnice de cupru la adult ar fi de ordinul a l . sub formă de ulceraţii sau sub formă diseminată. Orice intervenţie care vizea­ ză ablaţia sau corectarea unei leziuni sau a unei malformaţii. CURĂ HEMODINAMICĂ A INCONTINENTEI VALVULARE ÎN REGIM AMBULATORIU. mai ales de alcoolismul cronic. procentaj de recidivă) sunt încă puţin cunoscute. de tulburări digestive. cafea. Metal de culoare roşu-brun. folosind electrocoagularea. însoţite adesea de venule albăstrui mai mari. în cazurile rebele. CULTURĂ. Cuperoza se manifestă printr-o roşeaţă a feţei. prin eco-Doppler. curarizarea dă posibilitatea să se opereze în condiţii excelente şi a contribuit în mare măsură la lărgirea câmpului de indicaţii ale chirurgiei moderne. cutaneomucoase. şi printr-o telangiectazie. de utilizarea abuzivă de medicamente derma­ tologice pe bază de corticosteroizi şi. Acesta este mai ales local şi vizează distrugerea vaselor dilatate. jucând îndeosebi un rol în protecţia faţă de anumite substanţe toxice (radicalii liberi). articulându-se în partea de sus cu humerusul. CURĂ TERMALĂ. cât mai apropiat de un somn natural. Dilataţie permanentă şi vizibilă a vaselor mici ale pielii feţei. Os lung al antebraţului. apoi devenind mai difuze. Leziunile sunt simetrice. uneori asociate cu un edem. înainte ca ele să-şi piardă proprietăţile biologice şi farmacodinamice care se datoresc bogăţiei lor în ioni şi în oligoelemente. de fapt. ortopedic (imobilizare gipsată). ea provoacă senzaţia de picioare grele şi varice. Tehnică de laborator care permite multipli­ carea bacteriilor conţinute într-un prelevat luat de la un bolnav cu scopul de a le izola şi a le identifica. localizate pe pomeţi şi pe părţile laterale ale nasului la început. chirurgical. la bărbat. în decursul căruia subiectul supus curei. îşi îngrijeşte tulburările de care este afectat folosind proprietăţile terapeutice ale apelor locale. Metodă terapeutică constând în îngrijirea prin somn a unor afecţiuni psihologice sau psihosomatice. în afară de cazul că ele nu sunt asociate cu o fractură a extremităţii inferioare a radiusului (fractura lui Pouteau-Colles). paralel şi intern radiusului. tutun). CURĂ DE SOMN. cu evoluţie subacută. • Fracturile extremităţii inferioare a cubitusului pot afecta cotul. Timp petrecut într-un centru termal. necesar unei bune funcţionări a 154 anumitor enzime. PATOLOGIE • Fracturile extremităţii superioare a cubitusului afectează mai ales olecranul: ele se produc în cazul căderii pe mână sau pe antebraţ. O cură termală se practică în instituţii specializate cu ape luate chiar de la izvor. de excitante (alcool. Totuşi. CHIVA presupune o reperare prealabilă. survenind mai întâi în pusee după ce subiectul a mâncat. uneori cu atingeri pulmonare. Aceste proprietăţi variază în funcţie de compoziţia specifică a fiecărei ape termale. CURARIZARE. Provocând o relaxare musculară completă a subiectului. rami­ ficate. în general.CUBITUS Manifestarea cea mai obişnuită este o meningită sau o meningoencefalită cu lichid cefalorahidian limpede. fiecare staţiune adresându-se unui tip diferit de afecţiune. apofiza coronoidă este cea afectată (luxaţia posterioare a cotului). această tehnică este destul de recentă aşa încât rezultatele ei pe durată îndelungată (sechele. Cuperoza este o afecţiune foarte frecventă. apoi în permanenţă. REZULTAT. adică o dilatare a vaselor mici de suprafaţă. între vârstele de 30 şi 50 de ani. de sarcini. se pot practica scarificările sau duşurile filiforme. CURĂ CHIRURGICALĂ. -> CURARIZARE. DESCRIERE. . Tehnică complementară anesteziei generale.

Senzaţie de durere. Rezultatele terapeutice se manifestă după 1-3 luni de la terminarea curei. Stăpânirea sfincterului anal se obţine înainte de cea a sfincterului vezical. fie. CURBATURĂ. Indicaţia cea mai frecventă este cancerul colului uterin. Acestea sunt îndeosebi afecţiunile cronice (reumatism. deprinderea curăţeniei. Cura poate fi practicată în asociere cu o reeducare funcţională. sau ca un complement al unei ablaţii parţiale a sânului. să primească. Tehnică din domeniul radioterapiei care utilizează radiaţiile gamma emise de surse radioactive închise. atunci când începe să devină curat. Aceste tubulaturi sunt legate . O cură nu poate fi practicată decât la prescrierea medicului. Educarea în spiritul curăţeniei nu trebuie începută nici prea devreme. ENUREZIS. CURIETERAPIE. din contra. în general. sunt total nerecomandabile şedinţele de pus pe oliţă la ore fixe. Va fi întrebat. Aptitudine a unui copil dea-şi stăpâni funcţiile de micţiune şi de defecare.155 DIFERITE UTILIZĂRI ALE APELOR. Cura constă în hidroterapie pe cale internă (absorbţie) sau externă (băi. 2. de asemenea. atât ziua cât şi noaptea. îndeosebi cu ocazia intervenţiei unor evenimente cu mare încărcătură afectivă. deprinderea curăţeniei de zi o precede pe cea a curăţeniei de noapte. EDUCAREA ÎN SPIRITUL CURĂŢENIEI. O curăţire ganglionară este indicată în chirurgia cancerelor. în orice caz. rapid dacă i se lasă copilului posibilitatea de „a alege" momentul ei. tulburări cir­ culatorii) şi tulburările funcţionale (colopatie funcţională). Se deosebesc două modalităţi de utilizare: curieterapia interstiţială şi curieterapia endocavitară. SINONIM: evidare ganglionara. urechea. Acest mers progresiv poate fi marcat prin câteva întoarceri înapoi. în timpul unei anestezii. INDICAŢII. pentru a îmbunătăţi şansele de fecundare. în caz contrar copilul ar fi afectat şi umilit. dacă doreşte sau nu să se întindă puţin pentru a-şi face siesta şi i se va respecta dorinţa. durează aproximativ un an şi pot să se prelungească dacă aceste cure sunt reînnoite. nămoluri). De fapt. de asemenea. ca de exemplu naşterea unui frate sau a unei surori. De altfel. în general. De asemenea. plasate în prealabil. de scurtă durată. încurajat în fiecare etapă de învăţare a curăţeniei şi fiind alături de el în momentele dificile. / Traseu al tem­ peraturii rectale luate la ore fixe timp de mai multe zile succesive şi care permite urmărirea evoluţiei unei stări febrile a unui subiect în timpul unei boli. Durata prescrisă este. Sursele de cesiu sunt introduse în colul uterin şi în fundurile de sac laterale ale vaginului prin vulvă. pulverizări. • Curieterapia endocavitară constă în introducerea în cavităţile naturale ale organismului. CURĂŢENIEI (deprindere a). a ironiilor. duşuri. se riscă perturbarea copilului. • Curieterapia interstiţială. hepatită etc). în general. sau curiepunctura. în decursul celui de al doilea an de viaţă pentru curăţenia de zi şi între 2 şi 4 ani. Pacientul poate. a trezirilor nocturne impuse. buzele). Acest tratament. Gazele conţinute în apă sunt utilizate fie chiar o dată cu apa. constă în implantarea în tumoră a unor fire de iridiu radioactiv în formă de bastonaşe sau bucle. în funcţie de copil. precum şi informaţii care îi permit mai bine să combată afecţiunea de care suferă. atunci când cancerul începe să se întindă. în sfârşit. Ea este indicator al unui proces natural: la un anumit stadiu al dezvoltării sale. anusul. Dobândirea deprinderii de a fi curat se face fără constrângere şi. CURĂŢARE GANGLIONARĂ. sfaturi de igienă alimentară şi corporală. Ablaţie chirurgicală a unui grup de ganglioni limfatici. atinse de o tumoră. în fapt. Traseu al temperaturii rectale luate la trezirea dimineaţa de către femeie şi care permite determinarea momentului ovulaţiei sale. raţionalizarea apei consumate seara. o staţiune termală este. a curăţeniei nocturne. mai dificil de controlat. introduse în organism cu scopul de a distruge celulele canceroase ale acestuia. astmă. nici prin constrângere. cu ajutorul tubulaturilor de plastic amplasate aici sub anestezie. Firele de iridiu sunt introduse în tubulaturi fine de plastic sau în ace metalice goale în interior. de exemplu). infecţii dermatologice. -> ENCOPREZIS. fără a trebui să fie constrâns de o ucenicie în acest sens. în cadrul curci. Copilul trebuie să aibă oricând la dispoziţie oliţa lui. întârzierea achiziţiei fiziologice normale şi chiar obţinerea unui rezultat opus celui urmărit (enurezie. în particular infecţioase. celulele canceroase ale organismului atins sunt drenate de către limfă până în ganglionii cei mai apropiaţi. fie pentru a evita o sarcină. Virtuţile curei pot fi amplificate prin efectele benefice ale climatului (climatul de semialtitudine uscat şi însorit pentru astmatici. Copilul trebuie susţinut în voinţa lui de a deveni „mare". folosirea forţei sau a amenin­ ţărilor. DIFERITE TIPURI DE CURIETERAPIE. de oboseală a muş­ chilor după un efort neobişnuit sau în faza iniţială a unor boli virale (gripă. refuzul de autonomie al CURIETERAPIE copilului). copilul este capabil să devină curat „de la sine". REZULTATE. emisie noctur­ nă de urină după vârsta de 3 ani. CURBĂ DE TEMPERATURĂ. fie în băi de aburi sau prin inhalare. sub piele. de 21 de zile. sau a unei spitalizări. este indicat în numeroase cancere ale pielii sau ale orificiilor (orificiul penisului. Etapa esenţială a autonomiei unui copil. se petrece. a unor surse de cesiu 137 radioactiv. micile „accidente" nu trebuie dramatizate. un centru de destindere şi de readaptare pentru pacienţii afectaţi de boli invalidante. Va fi ajutat să coboare din pat atunci când mani­ festă o necesitate.

provocat printr-o lovitură violentă dată în coapsă. 156 TRATAMENT. Cadrilaj de culoare violacee al pielii. se formează sub piele după câteva zile. Boala lui Cushing se observă mai ales la femeile de vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani. atât statice (spontane). el este muşchiul flector al coapsei faţă de bazin. Curieterapia provoacă o iritaţie intensă a zonei tratate (piele. O convalescenţă de o lună între două şedinţe este necesară pentru o mai bună tolerare a tratamentului. de un adenom hipofizar. iar în faţă de stern. sangvine şi urinare. se declanşează un proces de calcificare a hematomului. în partea de sus. în plus. singura metodă de referinţă pentru un studiu precis al hipersensibilităţii la tuberculină. Acesta depinde de cauza sindromului şi poate fi fie medical. De asemenea. suprarenaliene sau extraendocrine. scurte. Cutis marmorată este o reacţie normală a pielii. precum şi o dezvoltare excesivă a sistemului pilos pe faţă. cât şi dinamice (prin administrarea de substanţe medicamentoase sau hormonale care frânează sau stimulează secreţia corticosuprarenaliană). se observă vergeturi purpurii pe abdomen. Ansamblu de tulburări legate de o hipersecreţie de corticosteroizi (hormoni produşi de către glandele corticosuprarenale). manifestată îndeosebi Ia nivelul pielii. echipată cu perete absorbant al radiaţiilor pentru protecţia personalului şi familiei pacientului. care se atenuează după 3^} săptămâni. trebuie să aibă loc într-o cameră specială. pe pulpe şi pe piept. cauzată. diagnosticată şi tratată la timp. Cvadricepsul crural este cel mai putenic extensor al genunchiului: el este indispensabil pentru menţinerea în poziţia în picioare deoarece împiedică genunchiul să se flecteze. antrenând o pierdere de mobilitate a coapsei. cele patru porţiuni ale muşchiului se reunesc într-un tendon comun care se termină pe rotulă şi pe tibie. CUTIS MARMORATĂ. Suprarenalectomia totală (ablaţia celor două glande suprarenale) poate şi ea să fie avută în vedere. Din acest motiv se preferă intradermoreacţia lui Mantoux. în general. Vizitele. o atrofie musculară cu astenie şi o osteoporoză.şchiul cvadriceps. DIAGNOSTIC ŞI EVOLUŢIE. Tratamentul. Ansamblu al oaselor scheletului toracelui. fără gravitate. a unei toxine sau a unui produs faţă de care subiectul poate fi sensibilizat. Muşchi al feţei anterioare a coapsei. sursele radioactive sunt retrase şi bolnavul nu mai prezintă vreun pericol radioactiv pentru cei din jur. CUŞCĂ TORACICĂ. Poate fi vorba de un adenom suprarenalian. PREGĂTIRE ŞI DESFĂŞURARE. tumoră de cele mai multe ori benignă. Aceasta este provocată de o hipersecreţie de corticotrofină de către hipofiză. Cauzele sindromului lui Cushing sunt hipofizare. Alte cauze ale sindromului lui Cushing sunt mai puţin frecvente. Evoluţia spontană se face în sensul agravării progresive. CVADRICEPS CRURAL (muşchi). desenând o reţea de ochiuri.CUSHING la un aparat de stocare care furnizează sursele de radiaţii. afectând o glandă suprarenală. mucoase). Cutis laxa este o boală rară a ţesutului conjunctiv. sunt făcute în spatele paravanelor de plumb. Acest dispozitiv se numeşte curietron. el se resoarbe de la sine. pe părţile laterale din coaste. Diagnosticul trebuie să fie confirmat prin dozări hormonale (corticotrofină şi cortizol). Foarte rar. obser­ vată la sugar şi declanşată de frig. SINONIM: mu. în partea de jos. CUTIREACTIE. Sindromul lui Cushing este caracterizat printr-o obezitate localizată la faţă. Cuşca toracică este formată în partea din spate din douăsprezece vertebre dorsale. Alterare a proprietăţilor viscoelastice ale ţesuturilor de susţinere. ceilalţi prinzându-se de femur. La sfârşitul curieterapiei. PATOLOGIE. Prognosticul acestei boli. Trei sferturi din sindroamele Cushing se pun pe seama unei boli numită boala lui Cushing. ea trebuie să fie urmată de un tratament hormonal substitutiv care va trebui să fie urmat toată viaţa. la gât şi la trunchi. practicat sub responsabilitatea unui radioterapeut. EFECTE SECUNDARE. pentru a putea reconstitui structura anatomică tridimensională cu ajutorul unui ordinator şi pentru a permite un calcul precis al timpului de iradiere. Examenele radiologice hipofizare şi suprarenaliene urmăresc prezenţa adenoamelor. este favorabil. care. o hipertensiune arterială. CUSHING (sindrom al lui). Leziunea cel mai des întâlnită a cvadricepsului crural este hematomul. Cuşca toracică este limitată în partea de jos de diafragm. Aproximativ 20% dintre bolnavi suferă de un diabet zaharat. CAUZE. Cutireacţia nu se pretează bine la o apreciere cantitativă a reacţiei cutanate şi nici pentru studii epidemiologice. SIMPTOME Şl SEMNE. osul plat şi alungit situat în centrul părţii anterioare a toracelui şi prelungit cu apendicele xifoid. . fie chirurgical. Test de reacţie inflamatorie cutanată caracterizat prin introducerea în organism. muşchiul drept anterior se leagă de bazin. ereditară sau secundară unei afecţiuni cutanate inflamatorii. Tratamentul durează între 2 şi 6 zile. Curieterapiile necesită o reperare radiologică. care joacă un rol esenţial în respiraţie. prin scarificare. Luarea excesivă de corticosteroizi antrenează manifestări de hipercorticism (hipersecreţie de corticosteroizi) asemă­ nătoare celor ale sindromului lui Cushing. CUTIS LAXA.

şoc infecţios. mai importante atunci când zborul se face spre est (care scurtează ziua). consumul de vegetale şi de făinuri bogate în calciu (varză. DECEREBRARE. (sindrom de). un traumatism cranian sau o intoxicaţie cu o substanţă chimică. Diabetul. în pofida acestor eforturi. El se bazează. TRATAMENT. tulburările digestive: tulburări de tranzit. DECLARARE OBLIGATORIE A BOLILOR INFECŢIOASE. este din ce în ce mai puţin efectuată azi din cauza micilor leziuni pe care le poate ocaziona. ca un enfizem subcutanat (infiltraţie gazoasă subcutanată) şi mâncărimi. de obicei de două până la trei ori mai mare dimineaţa decât la sfârşitul după amiezii. transfuzii masive etc). pe de altă parte. un rahitism (calcificarea insuficientă a oaselor şi cartilagiilor de creştere). tratamentul este dietetic. ea are drept consecinţă o osteoporoză (porozitatea ţesutului osos) sau o osteomalacie (ramolirea |înmuierea] oaselor şi demineralizarea oaselor). pot precede dureri articulare DECOMPENSARE RESPIRATORIE ACUTĂ . unei carenţe în vitamina D. de exemplu). este posibil să se ridice uşor prepuţul pe gland pentru a-1 curăţa mai bine. provocată prin schimbarea fusului orar prin călătoria cu avionul. Adaptarea organismului la un nou fus orar necesită adesea mai multe zile. Semnele insuficienţei respiratorii acute (respiraţie accelerată şi dificilă) sunt adesea intricate cu cele ale bolii în cauză. de altfel. a căror listă a fost stabilită prin decret. DECALAJULUI ORAR (simptome ale). La adult. imobilizarea prelungită şi sarcina sunt. TRATAMENT Şl PROGNOSTIC. antrenează formarea de bule în vasele şi ţesuturile organismului. Grafic desenat de un aparat de măsură a respiraţiei. Tratamentul sindro­ mului de decompensare respiratorie acută este cel al bolii în cauză. conform reglementărilor. a manevrelor de reanimare şi. de preparate pe bază de calciu şi de fosfor. Tulburare apărută din cauza unei leziuni grave a trunchiului cerebral (partea encefalului situată chiar dedesubtul creierului). de asemenea. DECALCIFICARE. în principal. în prealabil. factori de decalcificare. însoţită de accese de încordare a întregii coloane vertebrale. pe de o parte. în acţionarea asupra cauzei (antidotul pentru un toxic. Decalotarea. la adult. Acţiunea de descoperire a glandului penian făcând să alunece pielea prepuţului către baza organului viril. Prognosticul este. Diminuare a presiunii care se exercită asupra organismului unui subiect după ce acesta a fost supus unei presiuni mai mari decât presiunea atmosferică. DECOMPRESIE Aceste semne apar la un subiect aflat în comă şi dovedesc o agravare a stării comatoase. dacă este posibil. în mod particular în oase şi în dinţi. dereglări psihice şi fizice provocate de perturbarea secreţiei de cortizol (hormonul secretat de glandele suprarenale). CAUZE. Decalcifierea poate fi consecinţa unei hiperclorhidrii (exces de acid clorhidric gastric). Diminuarea importantă a conţinutului în calciu al organismului. Totuşi. Copiii foarte mici sunt mai sensibili la decalajul orar şi au nevoie de un timp de adaptare mai lung. în acelaşi timp. la copil. Cauza poate fi. sumbru. de lactate. SINONIM: decalcifiere. pâine integrală). Simptomele. Decalcificarea antrenează diferite tulburări ca. SIMPTOME ŞI SEMNE. Formă particulară a insuficienţei respiratorii acute caracterizată prin gravitatea şi apariţia sa rapidă în cazul unor plămâni sănătoşi. Modificare a ciclului biologic de 24 de ore consecutive. utilizat pentru diagnosticarea şi supravegherea afecţiunilor respiratorii. inhalare de gaze toxice sau de lichide |vomismente. DECALOTARE sau DECALOTAJ. constă în intensificarea. cu capul aruncat spre spate. Informaţie care. pe ventilaţia artificială. dar şi aviatorii şi astronauţii. Decompresia. Principalele simptome ale decalajului orar sunt tulburările de somn. contuzie pulmonară) sau indirectă (traumatisme grave.r 159 DEBIT-VOLUM (buclă). o agresiune pulmonară directă (infecţie pulmonară. de vitamină D. Sindromul de decompensare respiratorie acută se traduce printr-un edem pulmonar cu leziuni. trebuie dată în mod obligatoriu autorităţilor sanitare. înainte de toate. acest sindrom este de cele mai multe ori consecinţa unei lipse de surfactant (lichidul care tapisează suprafaţa internă a alveolelor pulmonare). atunci când este prea rapidă. până nu demult practicată frecvent la naştere sau în decursul primei copilării. în aşteptarea recuperării pulmonare. legume uscate. La noul-născut. înec]. care se traduce prin persistenţa unui anumit grad de insuficienţă respiratorie. Tratamentul. decât cele provocate de zborul spre vest. regresia leziunilor iniţiale şi a edemului. Riscul este de a se observa instalarea la bolnav a unei fibroze pulmonare cicatriceale ireductibile. Accidentele de decompresie afectează. ACCIDENTE DE DECOMPRESIE. stări infecţioase grave. unor tulburări ale glandelorparatiroide. O decerebrare poate avea drept cauză o tumoră cerebrală. plonjorii în scafandru autonom şi muncitorii care lucrează în chesoanele presurizate (atunci se vorbeşte de boala chesoanelor). naţionale sau internaţionale (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) de către medicul care consultă un bolnav atins de unele boli infecţioase contagioase. DECOMPRESIE. Ea se manifestă printr-o rigiditate a celor patru membre în extensie. ale digestiei etc. constatându-se.

mal­ formaţie craniocerebrală. motorii şi instru­ mentale. . Deficienţa mintală poate fi congenitală: aberaţii cromozomiale (trisomia 21). ale unei incontinenţe anale care împiedică pacientul să se reţină. radiotransparent (transparent la radiaţiile X). mult mai rară. să se manifeste printr-o paraplcgie. se asociază uneori neuroleptice uşoare. un icter nuclear |sindrom caracterizat prin leziuni ale nucleilor cenuşii ai creierului j). compresia arterei. o presiune prea puternică a materiilor fecale în caz de diaree se află la originea unei incontinenţe de nestăpânit. tulburare ereditară de meta­ bolism. această ultimă parte fiind dobândită prin educaţie. se traduce prin obosirea rapidă a braţului corespunzător şi poate merge până la ocluzia vasului.Tulburare a unităţii conştiinţei de sine. TRATAMENT. 160 Atunci. stabilitatea comportamentului. Un tratament chirurgical este necesar uneori: el constă în suprimarea tuturor elementelor osoase sau musculare care comprimă vasele sau nervii. Defecografia permite determinarea cauzelor unei constipaţii zisă terminală. instabilitate psihomotorie. de sindroamele de carenţă (spitalismul) şi de deficitele senzoriale. Orientarea şi tratamentul copilului depind de mai mulţi factori: structura afectivă (uneori foarte bogată). ventral (pe burtă) sau lateral (pe-o parte) drept sau stâng. DECROŞARE DE MAXILAR. să fie dobândită. Defecarea este un fenomen complex. furnicături sau descărcări electrice în membrul superior aflat de partea corespunzătoare atingerii. Pacientul se dezbracă şi se întinde pe-o parte. Compresia venei axilare antrenează apariţia unui edem intermitent şi uneori a unei veritabile flebite a membrului superior. din cauza unei imposibilităţi a rectului de a evacua materiile fecale sau. în urma unei boli infecţioase (rubeolă. Acţiunea prin care sunt expulzate fecalele din intestin. radiologul execută mai multe clişee ale rectului în repaus. INDICAŢII. ca şi cum ar merge la toaletă. toxoplasmoză) contractată de mamă în timpul sarcinii. Deficienţa mintală se deosebeşte de psihozele infantile primitive. subiectul trebuie să fie condus de urgenţă la un centru specializat. Clişeele sunt luate din jumătate în jumătate de secundă. în situaţie de reţinere şi în situaţie de împingere. DEFECOGRAFIE.LUXAŢIE TEMPOROMANDIBULARĂ. Asociată cu o susţinere psihoterapeutică. . Scaunele sunt eliminate prin contracţii succesive. de exemplu în timpul urcării la suprafaţă a plonjorilor. DEFILEULUI CERVICOBRAHIAL (sindrom al) Sindrom provocat de compresia vaselor şi nervilor din defileul cervicobrahial (care leagă gâtul de fiecare dintre braţe). reeducarea permite adesea să se obţină progrese apreciabile. Atitudine a corpului alungit pe un plan orizontal. armonia familială. pacientul se aşează pe un scaun special.DECROŞARE DE MAXILAR violente. tratamentul constă într-o reeducare. în parte reflex. facomatoză. subiectul poate fie să expulzeze scau­ nul. SINONIME: arieraţie mintala. PREGĂTIRE ŞI DESFĂŞURARE. unde se impune o recompresie într-un cheson cu suprapresiune. CAUZE. caracterizată prin apariţia în alternanţă a unei prime personalităţi şi a uneia sau a mai multor personalităţi secundare la un acelaşi subiect.Ea grupează ansamblul de afecţiuni care împiedică accesul copilului la autonomie şi la adaptare socială. cauza rămâne necunoscută. DECUBIT sau DECUBITUS. în parte voluntar. Invers. unei meningite sau unei suferinţe cerebrale (provocată de o anoxie. în sfârşit. debilitate mintala. starea funcţiilor senzoriale. precum şi prin hemiplegii şi prin crize de epilepsie prin embolie gazoasă. de asemenea. a cărei consistenţă este apropiată de cea a materiilor fecale. perceptive sau motorii (surditate. TRATAMENT. DEFICIENŢĂ MINTALĂ. Pierderea acestei înlănţuiri poate constitui o cauză a constipaţiei. Ea poate. medicul introduce o canulă în rect şi îl umple cu o pastă baritată groasă. mai ales. o hemoragie. printr-o slăbiciune a gambelor şi prin tulburări ale vederii şi echilibrului. boală endocrină a tiroidei sau paratiroidei. Atingerile sistemului nervos se traduc. oligofrenie. în prima fază. în particular la umeri şi la genunchi. în caz de insuficienţă musculară. Compresia rădăcinilor nervoase provoacă dureri. unei encefalite. manifestându-se printr-o răcire brutală a întregului membru. iar examenul durează aproximativ 15 minute. Examen radiologie care permite vizualizarea mecanismului defecării. legată de prezenţa bulelor de azot în ţesuturile nervoase. SINONIM: sindromul defileului toracobrahial. Decubitul poate fi dorsal (pe spate). DEDUBLARE A PERSONALITĂŢII. Prin controlul exercitat asupra sfincterului striat al anusului şi asupra tonusului peretelui abdominal. Trecerea materiilor fecale din colonul sigmoid în rect trezeşte dorinţa de a defeca. o oboseală rapidă în cursul activităţilor care necesită ridicarea braţelor. epilepsie. DEFECARE. Insuficienţă a dezvoltării intelectuale. dislexie). în caz de agitaţie sau de agresivitate a copilului. De la apariţia primelor tulburări. dar ele pot. Defecografia este preticată după investigaţii clinice şi exa­ mene complementare ca endoscopia sau spălătura baritată.Copilul are mai ales nevoie să simtă încredere în alţii şi în el însuşi. Apoi. de asemenea. toleranţa mediului etc . din contră. fie să îl reţină. în 50% dintre cazuri. Prevenirea constă în respectarea palierelor de decompresie.

nici pus într-o baie caldă. duce la pierderea vederii centrale (scotom central). Aceasta constă dintr-o distrugere progresivă a maculei (zonă retiniana cu diametrul de câţiva milimetri care permite vederea precisă. accidentul acut grav care rezultă în urma expunerii la un frig intens (la alpinişti. în formele cele mai grave şi netratate apar flictene (băşici conţinând plasmă). falangele. vârsta. Tulburările încep toamna şi se opresc treptat primăvara. mijlociul. DEGET DE LA MÂNĂ. Alterare a funcţionării unor ţesuturi ale ochiului. de exemplu).161 DEGENERESCENTA OCULARA. sunt recomandate băile calde şi reci (fără temperaturi extreme) făcute alternativ. nas. este esenţială prevenirea: protecţia împotriva frigului şi evitarea hainelor prea strâmte. Prognosticul este variabil. ci deasupra). deoarece această degenerescentă este mai frecventă după 70 de ani. pe când restul vederii. de o bacterie care pătrunde în piele după o tăietură sau o înţepătură. policele (policarul sau degetul gros. o deformare globală a piciorului (picior plat sau scobit. un antepicior |segmentul . dacă nu este îngrijită. uneori denumit impropriu şi degetul mare) nu arc decât două falange. urechile). inelarul şi auricularul |sauccl mic|) arc câte trei segmente: falanga. Nu există un tratament radical al degeraturilor. degeraturile afectează mai ales femeile şi copiii. vânt. DEGET DE LA PICIOR TRATAMENT Şl PROGNOSTIC. Degeraturile grave se manifestă printr-o senzaţie de pişcătură apoi printr-o amorţire treptată. Asociate adesea cu o acrocianoză (tulburare a circulaţiei sangvine responsabilă de o cianoză a extremităţilor). Degenerescenta musculară. Scheletul degetului de la picior este constituit din mici oase tubulare. De îndată ce s-a petrecut accidentul. Principalii factori favorizând sunt miopia şi. Leziune gravă a ţesuturilor cauzată de frig. • Dejormatiile şi malformaţiile degetelor de la picior. -+ FRIG (dermatoze provocate de). • Injecţiile pulpei degetului ca panariţiul sau turniola (panariţiu superficial cu tendinţa de a înconjura unghia) sunt cauzate. de purtatul încălţămintei nepotrivite. în general. deoarece în continuare victima nu mai simte nimic. Degerătura obişnuită nu trebuie confundată cu degerătura gravă. este esenţial ca degetul tăiat să fie învelit într-o compresă curată şi să fie pus la gheaţă (nu în interiorul gheţei. reci. apoi o cangrenă. • Bolile care afectează degetele sunt foarte numerose: boala lui Dupuytren. ele pot să se complice cu fisuri. în timpul perioadei reci. un important semn de alarmă. mai ales bolnavul nu trebuie fricţionat. luarea de vitamine şi de vasodilatatoare. Fiecare dintre cele cinci degete de la picior. în general. rămâne normală. înroşire a extremităţilor (mâini. Tratamentul constă în luarea bolnavului din frig. în număr de două pentru degetul mare şi de 3 sau 4 pentru celelalte degete de la picior. articulate între ele. zisă periferică. falangina şi falangeta. o plagă parţială nu poate antrena nici o jenă dar poate favoriza. Articulaţiile degetelor pot de asemenea să constituie sediul luxaţiilor sau entorselor. PATOLOGIE. demonstrează. tumorile ţesuturilor moi sau ale oaselor. In scurtă vreme. Se impune spitalizarea de îndată ce este posibil. • Fracturile degetelor reclamă de cele mai multe ori un tratament ortopedic. în general. în general. Degeraturile grave se produc în unele circumstanţe favorizante: imobilitate prelungită. urechi) din cauza frigului. Deşi plăgile grave ale tendoanelor se recunosc prin lipsa de mobilitate a degetului. care încetinesc circulaţia sangvină. agravate. nervii sau muşchii. nu este indicat decât în anumite forme ale bolii. foarte dureroase. Diagnosticul se bazează pe examenul fundului de ochi. Fiecare dintre cele cinci apendice independente şi articularte care formează extremitatea mâinii. ele sunt consecinţa con­ comitentă unei diminuări a debitului sangvin în arteriole prin vasoconstricţie şi unei acumulări de sânge în sistemul venos de întoarcere. în desfacerea hainelor fără a i Ic scoate şi înfăşurarea sa într-o pătură. ulceraţii sau băşici care antrenează o jenă în activitate sau la mers. nasul. mai ales. picioare. frecvente. Degenerescenta musculară se manifestă printr-o scădere a vederii centrale care împiedică mai ales cititul. O încălzire prea brutală este periculoasă. în schimb. Fiecare dintre degetele lungi (indexul. masajele uşoare cu alcool camforat. bolile reumatismale. TRATAMENT ŞI PREVENIRE. îmbrăcăminte prea strâmtă sau jilavă. Este întotdeauna mai bine să fie consultat un medic pentru a ne asigura de absenţa leziunilor profunde ale elementelor importante ale degetelor. DEGET DE LA PICIOR. Evoluţia. PATOLOGIE • Plăgile degetelor sunt foarte frecvente. foarte gradată. Toate regiunile corpului pot fi afectate. apoi devine violacee şi umflată. ca tendoanele. Pielea este albă şi rece. o ruptură mai tardivă a tendonului lezat. declanşate de un timp rece şi umed. groase. nici chiar încălzit în preajma unui radiator. Degetele de la picior pot constitui sediul a numeroase boli congenitale sau dobândite. dar degerătura gravă afectează mai ales extre­ mităţile (degetele de la mâini şi picioare. DEGERĂTURĂ. DEGERĂTURĂ GRAVĂ. prin fotocoagulare cu laser. • Secţionarea unui deget necesită o reimplantare de urgenţă. Tratamentul. zisă vedere centrală). Ea se caracterizează prin plăci roşii-violacee. de la vindecare rapidă până la amputaţia chirurgicală.

o compresie sau o infiltraţie printr-un cancer învecinat (cancer bronhopulmonar al apexului plămânului). — exostoza subunghială este o tumoră osoasă benignă amplasată mai ales pe ultima falangă a degetului mare: ca ridică unghia. tulburări ale motricitatii oculare. Boala lui Dejerine-Sottas este ereditară şi se transmite într-o manieră autosomă dominantă: gena purtătoare se găseşte pe un cromozom care nu este un cromozom sexual. Ele sunt reduse ortopedic sau. precum şi o diminuare a sensibilităţii cutanate. Sindrom care afectează membrul superior şi ochiul. gelozia. metatarsicne şi degete] triunghiular etc): — hallux valgus este o deviere a degetului mare către cel de al doilea deget. şi timpul esofagian. flectate excesiv de mult. autoacuzarea. o intervenţie chirurgicală este necesară pentru a elibera tendonul. unui şoc direct. halucinaţiile sau iluziile. care devine foarte dureroasă la mers şi care trebuie să fie îndepărtată chirurgical. chirurgical. Tratamentul său este chirurgical. — grifa (forma de gheară) a degetelor se traduce printr-o flexie exagerată şi permanentă a degetelor în direcţia tălpii piciorului. la care subiectul aderă ferm. Tratamentul acesteia constă în amplasarea între degete a unui tampon care să le depărteze unul de altul. Semnele sunt o paralizie a mâinii. Deformaţia poate fi corectată prin purtatul de tălpi ortopedice sau printr-o intervenţie chirurgicală. apoi în stomac. -> CLAUDE BERNARD-HORNER (sindrom al lui). Blocare a unui deget în poziţie îndoită. după evoluţia sa (reversibilă sau nu. în general. când dintr-odată şi pe neaşteptate (bufeul delirant). intermitentă. construirea unui scenariu imaginar etc). care devine rigid şi dureros. după structura sa (delirul bine construit şi coerent. Bătătura şi durillonul sunt îngroşări de formă rotunjită. Bătătura dintre degete („I'oeil-de-pcrdrix") este o ulceraţie care rezultă din frecarea pielii unui deget de la picior de pielea degetului alăturat. Se adaugă adesea dureri. posibilă începând cu a 15-a zi după accident. SIMPTOME ŞI SEMNE. care îl eliberează atunci dintr-o dată. — degetul în „ciocan" este deformaţia unuia sau mai multor degete de la picior. Pierdere a simţului realităţii care se traduce printr-un ansamblu de convingeri false. într-un spaţiu prost aerisit. a cărui construcţie porneşte în toate sensurile dar care rămâne totuşi organizat. • Leziunile cutanate cauzale de frecări sunt deosebit de frecvente la degetele de la picioare şi sunt adesea asociate cu deformaţiile osoase descrise anterior. un sindrom al lui Claude Bcrnard-Horner. delirul imprecis. unde transpiraţia provoacă macerarea pielii. •• DlSFAGIE. Cauza iniţială poate fi un trau­ matism. precum şi de produsele imaginaţiei mitomanului sau istericului. este indispensabilă o intervenţie în cazul formelor evoluate. Chirurgia este rezervată doar ulceraţiilor cronice. megalomania. DELIR. • DEJERINE-KLUMPKE (sindrom al lui). uşor bombate. caracterizată printr-o hipertrofie a nervilor. răspunzătoare de o tumcfacţie dureroasă denumită în mod curent bătătură („mont").DEGET ÎN „RESOFTT piciorului reprezentat de tarsul anterior. senti­ mentul de a fi condus de o forţă exterioară etc). Episodul delirant acut. după declanşarea sa. Delirul psihozelor cronice îmbracă forme foarte variate. Un deget în „resort" esic provocat de cele mai multe ori de un nodul al tendonului flector care stânjeneşte alunecarea tendonului în interiorul tecii sale sinovialc sau. Evoluţia începe foarte devreme. iraţionale. Paranoia şi parafrenia se . de dezorientarea caracteristică unor tulburări neurologice (amnezie. în general. mai rar. responsabilă de atrofie musculară şi paralizii. uneori. Mai rar. sunt consecinţa. delirul mistic sau profetic. naştere nervilor braţului). Deglutiţia cuprinde doi timpi: timpul faringean. Cele două extremităţi ale osului fracturat sunt imobilizate cu ajutorul unui bandaj elastic ce Fixează degetul fracturat de un deget adiacent intact. tratamentul său este mai întâi medical (infiltraţii locale şi purtatul de încălţăminte rigidă). Semnele sunt o paralizie a membrelor inferioare. — quintus varus este o deviere a celui de al cincilea deget care îl încalecă pe cel de al patrulea. Boală ereditară. • Leziunile emanate. o deformare a coloanei vertebrale. dar. în totalitate reflex. DEJERINE-SOTTAS (boală a lui). este suficient ca gena să fie transmisă de unul dintre părinţi pentru ca boala să se dezvolte la copil. foarte frecvente. însoţită sau nu de un deficit intelectual). după temele sale (delirul de persecuţie. concomitent voluntar şi reflex. O injecţie locală cu corticosteroizi asigură cel mai des vindecarea. delirul fantas­ tic. — hallux rigidus este o artroză a articulaţiei degetului mare. în principal. de cele mai multe ori. Sindromul Dejerinc-Klumpke este consecinţa unei lezări a fibrelor inferioare ale plexului brahial (încrucişarea filetelor nervoase din scobitura axilei dând. Un deget în „resort" poate fi redresat printr-o tracţiune blândă. demenţă). când insidios şi progresiv. extensivă. uneori chiar la naştere şi sfârşeşte adesea printr-o invaliditate totală fără ca vreun tratament să o poată opri. o pierdere a sensibilităţii antebraţului şi a mâinii. ale stratului cornos al pielii. necoerent). dezvoltându-se pe zonele supuse unor presiuni puternice şi repetate. Relua­ rea mersului este. apoi a membrelor supe­ rioare. Delirul se deosebeşte de onirism (confuzie mintală). de consistenţă tare. de o inflamaţie a tecii tendonului. 162 DEGLUTITIE. Act prin care bolul alimentar trece din gură în esofag. DEGET ÎN „RESORT". Delirul se descrie după diferitele trăsături: după mecanismele sale (delirul de interpretare.

w 163 traduc printr-un delir foarte coerent. Deltoidul participă la toate mişcările articulaţiei umă­ rului. mimă). idei ale neexistenţei de sine sau a inexistenţei unei părţi a corpului la melancolic. Luarea de vitamină B1 permite evitarea apariţiei unei encefalopatii. voluntară sau involuntară. Diagnosticul necesită un aviz specializat. DEMENŢĂ. Se observă tulburări intelectuale ca o slăbire a memoriei. DIAGNOSTIC. ca psihanaliza. Acestea constau în tremurături generalizate. Totuşi. Tratamentul şi prognosticul delirului. Unele demenţe simptomatice sunt vin­ decate sau ameliorate prin tratarea cauzei lor. în principal. cu cauză necunoscută sau puţin precisă. de exemplu). TRATAMENT. de exemplu în încercări de a scăpa de animalele pe care le vede. într-o accelerare a ritmului cardiac. deshidratarea putând duce la colaps cardio­ vascular (prăbuşirea tensiunii arteriale) şi declanşarea unei encefalopatii (afecţiune a creierului) grave. A doua fază a diagnosticului se bazează pe căutarea unei cauze eventual curabile. neurologic sau psihiatric. pictură. într-o confuzie mintală. prin analize ale sângelui şi printr-un scaner cerebral. sunt adesea suficiente pentru a permite pacientului să-şi păstreze capacitatea de adaptare socioprofesională. Ca regulă . într-o agitaţie. EVOLUŢIE. Schizofrenia este marcată printr-un delir imprecis. spitalizarea nu se mai impune. care constituie o consecinţă a unei alte boli bine determinate. într-un delir cu halucinaţii (zoopsii sau viziuni ale unor animale fantastice). pot surveni şi convulsiile. Evoluţia cea mai caracteristică a unei demenţe este următoarea: debutul discret plecând de la vârsta matură.de întreţinere. desen. conduită violentă sau impudică. El acoperă în întregime articulaţia umărului şi uneşte centura scapulară cu faţa externă a humcrusului. Partea sa centrală. Simptomele se instalează de obicei la 24 până la 36 de ore după ultima priză de alcool. autoacuzaţii. DEMIELINIZARE DELTOID. Bolnavul „îşi vede delirul" şi se găseşte antrenat în activităţi imaginare. art-terapia (prin modelare. această anchetă este negativă şi diagnosticul privind varietatea de demenţă este imposibil de pus: doar apariţia totală a semnelor va fi cea care va permite atunci stabilirea diagnosticului. DELIRIUM TREMENS. automutilare. în timpul deliriumului propriu-zis. litiul. atunci când tulburările delirante rămân minore şi nu comportă un risc de a trece la acţiune (agre­ siune. SIMPTOME ŞI SEMNE. Demenţele se împart în două categorii: demenţele simptomatice. foarte puternică permite abducţia (ridicarea pe laterală) a braţului. Uneori. pacientul este expus la riscuri grave: consecinţele unor acte periculoase (defenestrarca. Demielinizarea este observată în diferite boli (sindromul lui Guillain-Barre. antrenează o pierdere a abducţiei braţului. Se impune un tratament pre­ ventiv: trebuie să se vegheze la o bună rehidratare şi la administrarea de sedative pe cale orală în situaţiile de dezobişnuire alcoolică. ale membrelor sau ale limbii. Părţile sale anterioară şi posterioară servesc la ridicarea braţului în faţă şi în spate şi participă la mişcările de torsiune. permit să se stăvilească delirul. în demenţele senile. dar medicamentele pot atenua unele simptome (sedative împotriva agitaţiei. sinucidere). socioterapia. alterarea limbajului. asociate unui evantai de psihoterapii — individuale sau de grup —. Analiza experienţei delirante. Prognosticul depinde de rapiditatea şi de calitatea îngrijirilor. agitaţie fără delir). febră. Destul de repede apar tulburări ale afectivităţii. cauzată. Tratamentul deliriumului tremens constă în rehidratarea intensivă a pacientului prin perfuzie intravenoasă. scleroza în plăci). denumit delir paranoid. unele demenţe de origine vasculară survin brusc. Bolnavul este uneori conştient multă vreme de tulburările sale. DEMIELINIZARE. incoerent. lentoare a agravării (zece ani sau mai mult). TRATAMENT ŞI PREVENIRE. generală. PATOLOGIE. De asemenea. care se dezvoltă în mod treptat. în formă de con cu vârful îndreptat în jos. limbajului şi comportamentului: indiferenţă. Psihoterapia şi un tratament simplu. în demenţele degenerative (boala lui Alzheimer sau a lui Pick). fără slăbire a intelectului. a raţiunii. a fazelor de recrudescenţă şi de remisic este esenţială pentru orientarea tratamentului. se menţionează predominanţa ideilor delirante de prejudiciu şi persecuţie. Atingerea celor de a 5-a şi a 6-a rădăcini nervoase cervicale. a judecăţii. Slăbirea progresivă a ansamblului de func­ ţiuni intelectuale. sub administrarea de medicamente sedative (anxiolitice) pe cale injectabilă şi sub supraveghere în mediu spitalicesc. După gravitatea tulburărilor de personalitate. SIMPTOME Şl SEMNE. Muşchi al feţei externe a umărului. uneori antidepresivele. nu există un tratament specific. Prin urmare. prima apariţie a unui delir trebuie să fie tratată în mediu specializat. a atenţiei. puţin organizat. Pierdere a tecii de mielină care înconjoară unele fibre nervoase. şi demenţele degenerative. aspect inexo­ rabil. bazat pe interogatoriul luat bolnavului şi anturajului său. de o hernie discală la nivelul rahisului cervical. numită Gayet-Wernicke. apoi sub forma unui predelirium (tremurături. în urma unei lezări a celulelor nervoase cerebrale. Delirul caracteristic al psihozei maniaeodepresive amplifică dereglarea dispoziţiei: megalomanie euforică la maniac. în transpiraţii abundente. Sindrom acut şi grav con­ secutiv dezobişnuirii bruşe de alcool a unei persoane care suferă de alcoolism cronic. deltoidul este voluminos şi gros. neurolepticele. de exemplu).

în fier şi în alte minerale sunt foarte des asociate în aceste stări. Boală infecţioasă provocată de diferite virusuri din grupa arbovirusurilor. CAUZE. începând cu vârsta de 6 ani. de roşeaţa gingiilor. lucioase şi dureroase. în principal. apoi survine vindecarea în vreo zece zile. dacă este energetică. O altă formă a bolii. apoi a caninilor (între luna a 18-a şi a 24-a) şi celor de ai doilea molari temporari (între 24 şi 30 luni). apar cei doi incisivi centrali inferiori. vizibile de la apariţia lui (displazie dentară). PATOLOGIE. Prevenirea constă. • Carenţele de aport absolute sunt. SINONIM: ivoriu. ca osteoporoza şi osteomalacia. Dentitie de lapte. Stare patologică în care necesităţile energetice sau proteice ale organismului nu sunt acoperite. ea este uneori mortală. încălecare) sau prin incluzii. Ţesut calcificat albicios care acoperă pulpa dintelui. manifestându-se ca o stare gripală cu o febră ridicată şi cu dureri difuze. să prezinte anomalii de structură sau de culoare. O denutriţie survine din cauza unei carenţe de aport fie absolută (aport alimentar insuficient). provoacă hemoragii cutanate. între lunile a 12-a şi a 18-a. survenind în epidemii în numeroase regiuni calde ale globului (Asia de Sud-Est. Ei încep să iasă în afara gingiei către vârsta de 6-7 luni. în protecţia faţă de înţepăturile de ţânţari (musticar). aceste două cauze putând să se conjuge la unul şi acelaşi bolnav. în general. Denga se declară în mod obiş­ nuit între a cincea şi a opta zi după înţepătură. a caninilor către 11 sau 12 ani şi a celorlalţi doi molari permanenţi la 12 ani. sau dinţii de minte („măselele de minte"). dinţii de lapte sunt înlocuiţi treptat cu dinţii permanenţi şi copilul se află într-o perioadă mixtă: primul molar definitiv apare mai întâi în spatele molarilor temporari şi serveşte drept ghid pentru erupţia dentiţiei permanente. DENGĂ. dintele rămânând atunci total sau parţial inclus în maxilar. o înroşire a obrajilor. Erupţia poate fi însoţită de salivaţie. dacă dinţii sunt prea mici. . eventual tumefiate.OSTEOPOROZĂ. sunt în număr de 20. simptomele se reiau. aberaţie dietetică. să fie consecinţa unei anomalii a procesului de digestie sau de absorbţie a alimentelor consumate. S1MPTOME Şl SEMNE. Densitometria osoasă se utilizează pentru a pune în evidenţă sau pentru a urmări afecţiunile care sărăcesc scheletul de conţinutul în calciu. evoluează începând de la 18 ani aproximativ. de asemenea. încărcarea dentară poate fi tratată purtând un aparat dentar. America Centrală şi de Sud. grevă a foamei). care realizează treptat amplasarea totalităţii dinţilor. care cuprinde apariţia incisivilor. Pacific. Dinţii de lapte. în principal a calciului. sărăcie. are loc erupţia primilor molari temporari. Aedes aegypti. SINONIM: febra roşie. denga hemoragică. de asemenea. Evoluţie fiziologică a oricărui sistem dentar. urmarea unei deficienţe alimentare: foamete. iar dacă sunt prea voluminoşi printr-o încărcare dentară (rotaţie. DENTISTICĂ. DENSITOMETRIE OSOASĂ. sau poate fi supranumerar. când cheltuielile energetice cresc ca urmare a creşterii . Atunci când denutriţia afectează copiii. Erupţia unui dinte poate fi împiedicată de lipsa locului. TRATAMENT ŞI PREVENIRE. Caraibe). iar efuziunea pleurală printr-o jenă respiratorie. urmaţi de omologii superiori. Sindrom carac­ terizat prin asocierea unei tumori ovariene benigne (adesea un fibrom) şi unei efuziuni de lichid în cavitatea peritoneală (ascită) şi în pleură (hidrotorax). -> ODONTOLOGIE. se vorbeşte de marasm. Aceasta este o boală endemică. SINONIM: sindromul lui Meigs. O carenţă de aport poate. sau dinţii temporari. fie din contră a celor care duc la creşterea exagerată a acestuia. După o remisiune de o zi. Tratamentul constă în ablaţia chirurgicală a tumorii. Măsurare a densităţii osoase prin evaluarea conţinutului mineral al oaselor. în general pe la 164 vârsta de 8 luni. o coriză seroasă. DEMONS-MEIGS (sindrom al lui). ca în fluoroza osoasă. denutriţia proteică fiind denumită kwashiokor. Carenţele în vitamine. Ascita se traduce printr-o umflare a abdomenului. prin spaţii între ci. dar erupţia lor poate să nu aibă loc niciodată. Un dinte poate. tulburare de comportament alimentar (regim excesiv de slăbire. • Carenţele de aport relative intervin în cursul diverselor boli. -> ABSORBŢIOMETRIE BIFOTONICA. depresiune. O discordanţă de volum între dinţi şi baza lor osoasă se traduce. care antrenează vindecarea imediată. Africa. lăsând bolnavul într-o stare de mare oboseală.DEMINERALIZARE DEMINERALIZARE. anorexie psihogenă. DENTINĂ. Tratamentul vizează scăderea febrei şi a durerilor. A doua zi apare o erupţie eritematoasă cutanată. DENUTRITIE. Uneori se observă mici chisturi albăstrui. Denga este transmisă omului printr-o înţepătură de ţânţar. Mai întâi. DENTITIE. apoi incisivii laterali inferiori. Dinţii de lapte sunt deci constituiţi în ansamblul lor către vârsta de 3 ani şi orice întârziere în erupţia dentară mai mare de un an peste această vârstă trebuie să fie considerată patologică. Dentitie definitivă. Către 10 luni apar incisivii laterali superiori. Cea de a treia grupă de molari. fie relativă (creşterea necesităţilor energetice sau proteice ale subiectului). viscerale şi digestive. apoi a primilor premolari către vârsta de 9 ani.

col uterin). permiţând descoperirea lor precoce şi crescând net şansele de vindecare. -* LEUCODERMIE. dar poate să se facă mai precoce (către a 10-a săptămână de amenoree) şi furnizează rezultatele mai rapid. DEPOZIT URINAR. de asemenea. DEPOZIT URINAR DEPISTARE ANTENATALA. precum şi prin perturbaţii funcţionale (deficienţă imunitară). insuficienţă respiratorie cronică. O denutriţie proteică se traduce printr-o topire a masei musculare şi prin diminuarea nivelului de proteine plasmatice. culot urinar (din franceză). M Dependenta fizica se traduce prin tulburări organice din momentul în care drogul încetează a mai fi consumat: aceasta este starea de lipsă. de exemplu) dă informaţii asupra stării bune a copilului. striate sau deformate şi. permite depistarea infec­ ţiilor fetale. Metoda ecografică permite vizualizarea fătului. Studiul depozitului urinar serveşte la cercetarea celu­ lelor. conservată la rece şi centrifugată. Stare rezultând din absorbţia periodică sau continuă a unui drog. TRATAMENT. Depozit format prin sedimentarea urinei. seropozitivitatea la H. de a recurge din nou la produs. teoretic. Totalitate a examenelor şi testelor efec­ tuate în cadrul unei populaţii aparent sănătoase cu scopul de a depista o afecţiune latentă în stadiu precoce. tiranică. • Prelevarea de sânge fetal. ISTORIC. tuberculoză). dependenţa poate fi psihică sau fizică. 1983 — prima biopsie a vilozităţilor coriale (prele­ varea de ţesut placentar sau trofoblast). care permite.analizarea sângelui fetal şi decelarea anomaliilor sangvine (anemie. depistarea priveşte. o creştere a dimensiunilor ficatului. trebuie să aibă o sensi­ bilitate (proporţia de teste pozitive printre subiecţii bolnavi) şi o specificitate (proporţia de teste negative printre subiecţii nebolnavi) ridicate. Dacă este posibilă alimentaţia orală (ape­ titul este conservat. aparatul digestiv este intact). crampe. Ea are aceeaşi importanţă ca şi amniocenteză.N. nutrimentele vor fi date bolnavului cu ajutorul unei sonde plasate în stomac sau în duoden (alimentaţie enterală) sau cu ajutorul unui cateter venos central. gaze din sânge). • Biopsia vilozităţilor coriale constă în prelevarea unui eşantion de ţesut placentar (trofoblast) pe cale vaginală sau abdominală sub control ecografic sau endoscopic. SINONIM: diagnostic prenatal. când denutriţia este în principal proteică. Depistare a unei boli a fătului înainte de naştere. prelevarea de sânge matern va permite studiul celulelor fetale care au traversat bariera fetoplacentară şi circulă în sângele matern. Depistarea se aplică mai ales cancerelor (sân. SIMPTOME ŞI SEMNE. trombopenie) şi a anomaliilor biologice (enzime hepatice. în viitor. măsurarea sa şi urmărirea creşterii sale. începând cu luna a 3-a. jalonată de câteva date: 1958 — prima ecografie obstetricală. Studiul com­ portamentului fătului (mobilitate. • Dependenta psihica se traduce prin nevoia de a consuma droguri care modifică activitatea mintală. 1982 — prima prelevare de sânge fetal ghidată prin eco­ grafie. boală inlecţioasă (SIDA. Abstinenţa pro­ voacă o dorinţă compulsivă. Ea dă posibilitatea să se depisteze antenatal anomaliile cromozomiale prin studierea cariotipului celulelor fetale. • Fetoscopia este practicată plecând din a 3-a lună intro­ ducând un tub dotat cu un sistem optic pe cale abdominală trecând prin peretele uterului până în punga amniotică. studierea A. practicată sub control ecografic plecând din luna a 4-a de sarcină. o uscăciune a pielii şi părului. prostată. caracterizată prin vome. După natura drogului consumat (medicamente. tub digestiv. El este practicat pe urina proaspăt recoltată. efectuarea unor diagnostice biologice oferind rezultate comparabile şi fără risc pentru făt. unghii casante. SINONIM: sediment urinar. 1976 — prima fetoscopie (examenul direct al fătului în uter). TEHNICI • Amniocenteză constă în prelevarea lichidului amniotic prin puncţie abdominală. Denutriţia se manifestă printr-o pierdere importantă în greutate. heroină). împins până în vena cavă superioară (alimentaţie parenterală). o adevărată revoluţie în concepţia obstetricii. El serveşte la căutarea unor anomalii ale extremităţilor în special şi la realizarea unor biopsii cutanate. . haşiş. Acestei creşteri a nevoilor energetice i se poate adăuga.I. uneori.-ului şi măsurarea unor enzime. 1972 — prima amniocenteză. alcool. prin edeme. Testele de depistare. în particular la grupele expuse.D. Dacă alimentaţia orală nu este posibilă. o carenţă de aport din cauza unei proaste digestii. cristalelor sau germenilor patogeni. DEPENDENŢĂ. insuficienţă cardiacă. unei proaste absorbţii a alimentelor consumate sau unei lipse de poftă de mâncare. inflamatorie (poliartrită reumatoidă) sau metabolică (hipertiroidie). analizarea aspectului anatomic al eventualelor anomalii fetale. starea subiectului şi toleranţa sa faţă de produs. în multe din aceste boli. O denutriţie energetică se manifestă printr-o topire a rezervelor adipoase. DEPISTARE. tutun. Depistarea antenatală. Depistările cel mai des efectuate sunt cele ale trisomiei 21 (mongolism) şi ale hemofiliei. precum şi răsunetul lor funcţional şi evoluţia lor pe parcursul sarcinii.. o angoasă intensă etc. DEPIGMENTARE.165 cheltuielilor celulare: cancer.V. realizarea cariotipului. Unele analize sunt realizate azi plecând de la prelevarea sângelui matern. realimentaţia se practică urmând reguli foarte stricte (realimentaţia progresivă şi prudentă întinsă pe mai multe săptămâni). De la apariţia epidemiei de SIDA. Ea se efectuează către a 17-a săptămână de amenoree (absenţa scurgerilor menstruale). • Ea>j>rafia se bazează pe emisia de ultrasunete reflectate de ţesuturi şi analizate în funcţie de frecvenţa lor.

apropiată ca manifestări de cea a adultului (anxietate. de arsuri la stomac. stare de spirit tristă). este reticent fa ă de ideea de a merge la un psih atru şi se culpabilizea ă pentru a explica tulburările sale. cu atât mai mult cu cât senzaţia că timpul se scurge încet îl domină pe subiect. Depresia adolescentului. mânie. Riscul major al depresiunii este sinuci­ derea. O depre­ siune mai poate fi declanşată de o boală psihică. asociată cu o reducere a activităţii psihomotorii. dureri de cap. Stare patologică caracterizată printr-o stare de spirit tristă şi îndurerată. pentru a preveni recidivele. Medicament utilizat în tratamentul angorului (anginei pectorale). INDICAŢII ŞI CONTRAINDICAŢII. luând în acest scop o vacanţă etc. Astfel de depresiuni sunt caracterizate ca fiind reacţionale. de insomnie şi de alterare a libidoului. cât şi fizice. care riscă să provoace o dependenţă. SINONIM: depresiune. Suferinţa morală poate să-1 aducă în situaţia de a se gândi la sinucidere. Se face apel la clectroşocuri în caz de melancolie de involuţie şi. autodepreciere. una dintre caract risticile depresiunii es e aceea de a fi dificil de identific t. chiar să urmeze o evoluţie creatoare. care se traduce printr-0 suferinţă morală intensă cu idei de prejudiciu şi de persecuţie. TRATAMENT. în aceeaşi măsură cu psihotropele. de stomac). hipnotice nebarbiturice). de tulburări digestive. de durată variabilă. Cea mai bună soluţie este atunci aceea de a-l determin d să se întâlnească cu mediul de familie. Pe plan psihic. în fazele acute de psihoze (schizofrenie) şi la persoanele în vârstă. bulimie. sentiment de inferioritate. de unde şi c alificativul de depresiune „mascat ă": bolnavului îi repugnă ideea de a lua cunoştinţă de starea lui. teamă de viitor. de o schimbare hormonală (ca urmare a unei naşteri). arc probleme Ia învăţătură. TRATAMENT. sau de o dereglare endocrină (hipotiroidie). SIMPTOME ŞI SEMNE. a. sinucidere). Trăsăturile specifice ale tulbu­ rărilor depresive sunt atât psihice. prin tulburări de caracter. la antidepresive şi la unele sedative (neuroleptice. gust morbid pentru risc). în schimb. o ipohondrie (teamă nejustificată de a fi bolnav). Ansamblu de simptome gastrointestinale. subiectul are o stare de spirit tristă cu pierderea motivaţiilor. de greţuri şi vome. de palpitaţii. însoţite sau nu de febră. dificultate de a se concentra. Acesta nu va trebui să se limiteze la admi­ nistrarea de substanţe psihotrope (antidepresive. o stare depresivă se poate ascunde sub nişte simptome înşelătoare (depresie mascată): tulburări de comportament (fugă. uneori printr-o pseudodeteriorare intelectuală care poate simula o demenţă. de cefalee. de vertije. El îl ajută pe vârstnic să-şi regăsească statutul său social. necesitând doar o rehidratare cu un aport suficient de săruri minerale (sodiu. mai ales că bolnavu se plânge. în majoritatea cazu­ rilor. prost definite. Forma cea mai gravă este melancolia de involuţie. Ei mai sunt folosiţi în tratamentul de completare . Aceste tulburări sunt de cele mai multe ori fără gravitate. anxiolitice). Depresia persoanei în vârstă îmbracă forme foarte diferite. El se traduce prin senzaţii de indispoziţie. sunt aci uni care merg împotriva sensului vindecării depresiei. o deteriorare a stării generale. diferă de aceasta printr-o mai mică inhibiţie. de lungă durată. Derivaţii nitraţi sunt indicaţi fie în cursul crizelor de angor sub forma lor cu acţiune rapidă. puţin grave. de temut mai ales în cazurile de melancolic. printr-o atitudine mai mult distantă decât umilă. de tulbur ări fizice. DERANJAMENT GASTRIC. care au redus în mod considerabil folosirea electroşocurilor. CAUZE. prin afecţiuni psihosomatice diferite. fie în tratamentul de fond. să-şi menţină aptitudinile psihice şi fizice. ajutându-1 în mod eficace în maturizarea lui şi în a se accepta pe sine. în afara tratamentului cu antidepresive sau cu stabilizatori ai dispoziţiei (litiu).DEPRESIE DEPRESIE. de oboseală. mai ales trecerea la acţiune (delincventă. De fapt. psihoterapia va aduce adolescentului aprofundarea a ceea ce el caută. Depresivii au comun un sentiment de vinovăţie şi de neputinţă. De altfel. Un deranjament gastric este fie provocat de o afectare a intestinului (infecţie cu răsunet gastroduodenal). Pe plan psihic. de eructaţii. sfatul medical rămâne indispensabil. fie consecutiv unei intoxicaţii alimentare. Ajutarea unui depresiv 166 Cei din jurul bolnav lor trebuie să-l facă pe acesta conştient de starea sa s i de necesitatea de a se îngriji. anxietate. Numeroase depresiuni apar ca urmare a unui eveniment neplăcut sau a oricărei alte experienţe care cere subiectului să se adapteze la o situaţie nouă.cere bolnavului să fa că dovadă de bunăvoinţă. psihoza maniacodepresivă) şi. depresivul suferă de tulburări ale poftei de mâncare. sindro­ mul depresiv apare în legătură cu o evoluţie nevrotică sau psihotică. Depresia adolescentului. anorexie. asociate cu antiemetice pentru a combate vomele. în unele cazuri. să-şi st himbe ideile. Principalele complicaţii ale depre­ siunilor adolescentului sunt psihoza (schizofrenia. Depresia persoanei în vârstă. Ele ating maximumul de intensitate la sfârşitul nopţii şi la începutul zilei. se recomandă întotdeauna o psihoterapie. toxicomanie. adolescentul se plânge de dureri (curbaturi. TRATAMENT. DERIVAT NITRAT. printr-o închidere în sine. un sentiment de gol şi de abandon mai curând decât de decădere. în principal. sub forma lor cu acţiune prelungită. de o manieră generală. potasiu). Alte forme se manifestă prin insomnie.

Tehnica se bazează pe o şlefuire a leziunilor cu ajutorul unei freze sau a unei perii metalice cu rotaţie rapidă. Derivaţiile mai pot fi clasificate şi după cum ele sunt externe sau interne. DIAGNOSTIC. O derivaţie internă permite scurtcircuitarea unui obstacol. De altfel. El protejează regiunile subcutanate de agresiunile mecanice şi participă la schimburile termice între corp şi mediul exterior reglând pierderile de căldură ale organismului. Derivaţii nitraţi pot provoca destul de frecvent dureri de cap. MOD DE ADMINISTRARE. administrarea se face pe cale sublinguală (sub limbă). cavitatea peritoneală). Dermatomiozita. DERMATITĂ HERPETIFORMĂ. • Leziunile superficiale se clasează în două grupe. ale fanerelor (păr. derivaţiile provizorii. Boală cutanată caracterizată prin bule umplute cu lichid. Boală inflamatorie a muşchilor striaţi şi a pielii. asociate cu aplicarea unei creme sau a unei loţiuni. de exemplu propunând evicţia şcolară pentru un copil. ceea ce permite îndepărtarea straturilor superficiale ale pielii (epiderm şi dermul superficial). Tratamentul preventiv de fond face apel la calea orală sau chiar la calea transdermică. ea este urmarea unui contact al subiectului cu un sol. Contaminarea se face cel mai des prin contact uman. SIMPTOME ŞI SEMNE. Cicatrizarea ia 15-20 de zile. EFECTE NEDORITE. O polizare prea profundă riscă să lase în urmă o cicatrice dizgraţioasă. DERMATOFIŢIE. Pătură mijlocie a pielii. FIZIOLOGIE. o boală rară. unghii) şi ale mucoaselor. Tratamentul unei dermatofiţii se bazează pe folosirea antifungicelor. Orice inflamaţie a pielii. riduri. mulţumită numeroaselor sale vase superficiale. dermul asigură nutriţia epidermului. DERIVAŢIE. Se pot deosebi derivaţiile definitive. Administrarea lor continuă şi prelungită riscă să ducă la un efect de toleranţă şi la o pierdere a eficacităţii. Diagnosticul trebuie să fie confirmat prin examinarea la microscop a prelevatelor de piele sau a secreţiilor leziunilor. Semnele clinice sunt foarte variabile. DERMATOLOGIE. Dermul asigură soliditatea pielii mulţumită fibrelor de colagen şi elasticitatea acesteia datorită fibrelor de elastină. cu margine roşie) sau intertrigo (inflamaţie a pielii la nivelul plicilor). ea se face prin intermediul animalelor domestice. semnalate printr-o schimbare a culorii şi o îngroşare a unghiilor. micoză. TRATAMENT ŞI PREVENIRE.) pe care se află un obstacol. a pielii capului sau a unghiilor cauzată de o ciupercă microscopică. O derivaţie externă se termină fie la exteriorul corpului (îmbinarea colonului la piele pentru a crea un anus artificial). cronice sau acute (care provoacă un edem acut pulmonar). bufeuri de căldură şi înroşiri cutanate. sau oncomicozele. materiile şi lichidele sunt readuse pe calea lor naturală. • Leziunile profunde pot fi acute sau cronice. DERMATOMIOZITA Intervenţia. fie într-o cavitate deturnată de la rolul ei normal (cavitatea cardiacă. Infecţie a pielii. care separă cpidermul de hipoderm. DERMATOMIOZITA. palpitaţii sau chiar o scădere a tensiunii arteriale care declanşează imediat o stare de rău şi necesită o ajustare adozelor. sub forma de „timbru" lipit pe piele timp de 24 de ore sau sub forma de pomadă. în caz de criză. probabil de origine imunologică. DERM. tatuaje. uneori. SINONIM: dermită. se întâlneşte de două ori mai frecvent . Leziunile acute cuprind îndeosebi kerioanele (chelbele supurative caracterizate prin prezenţa unor placarte tumefiate pustuloase pe pielea capului) şi prin sicozis (supuraţie la rădăcina perilor din barbă). SINONIME: dermutofitoză. destinate scurtcir­ cuitării unui obstacol inoperabil. Primul grup cuprinde atingeri ale pielii glabre.w 167 în cursul insuficienţei cardiace. Leziunile cronice se prezintă sub forma de plăci roşii sau de noduli subcutanaţi. Prevenirea constă în evitarea contagiunii. Cel de al doilea grup cuprinde atingerile părului. efectuată sub anestezie locală. sub formă de comprimate sau de pulverizaţii. Derivaţii nitraţi sunt contraindicaţi în caz de miocardiopatie obstructivă (afecţiune a muşchiului cardiac formând un sul în interiorul cavităţii ventriculare) şi de glaucom (creşterea presiunii intraoculare). nu necesită spitalizare. medicamente utilizate în acest caz pentru proprietăţile lor antiinflamatoare. şi cele ale unghiilor. dermatofitul. practicate în aşteptarea efectuării unei noi intervenţii. de exemplu herpesul circinat (placă de câţiva centimetri în diametru. Tratamentul se bazează pe sulfone. cale urinară etc. O creştere sau o diminuare a pigmentării cutanate în zona tratată constituie şi ele riscuri de luat în calcul ale acestei tehnici. asociate adesea cu o atingere digestivă. După ce acesta a fost înlăturat. o apă sau cu obiecte contaminate. Tehnică de abrazare a leziunilor cutanate. Intervenţie chirurgicală care constă în crearea unei căi artificiale pentru scurgerea materiilor sau lichidelorjnlocuind calea naturală (tub digestiv. DERMATITĂ. pe care o suspendare temporară a tratamentului o poate restabili. Dermabraziunea se practică pe cicatrici. în alte cazuri. DERMABRAZIUNE. chelbea. Parte a medicinii care studiază şi îngrijeşte bolile pielii. oricare ar fi originea ei.

oricare ar fi cauza ei. DERMITĂ SEBOREICĂ. . chiar zone de necroză (pată negricioasă din cauza morţii celulelor) cu escare. Boală cutanată rară. Afecţiune cutanată carac­ terizată prin înroşiri şi scuame cu predominenţă pe faţă. Acesta constă. a unor medicamente din grupa sulfonelor. aplicând creme izolante sau punând mănuşi înainte de a le manipula. SIMPTOME ŞI SEMNE. DERMATOZĂ PUSTULOASĂ SUBCORNOASĂ. Ea se manifestă prin apariţia. tratamentul duce. a unor pustulc de mai puţin de 1 centimetru în diametru. părţile laterale ale nasului. de exemplu. . chiar imposibile. a contactului cu un produs chimic cu pielea. La copil. Totuşi. Tratamentul se limitează la aplicarea de antiseptice cutanate pentru a evita o infecţie. de exemplu. corticoterapia generală trebuie să fie însoţită de o preocupare deosebită pentru motricitate. TRATAMENT. survine mai ales între 20 şi 50 de ani şi mai poate fi observată şi la copii. După evoluţia lor. pe cale orală. vopsele. uneori dureroasă. prin extensie. apoi evoluează prin pusce succesive. contactul cu o plantă (se întinde pe iarbă). Totuşi. dar benignă. SINONIM: dermatita artificiala. TRATAMENT Şl PREVENIRE. în general. DERMATOZĂ CU IgA LINEAR. sprâncene. pe trunchi în special. legată adesea de manipularea profesională a unei substanţe prost tolerate. Plantele responsabile de această erupţie sunt numeroase. DERMATOZĂ. Boala începe în jurul vârstei de 50 de ani. Boala se manifestă prin mici pete sau prin plăci mari roşii acoperite de scuame unsuroase şi gălbui. acută sau cronică. Orice boală de piele. o roşeaţă. în cazul unui cancer asociat.ERITEM FESIER DERMITĂ OCRE A GAMBELOR. uneori denumită în sens restrâns dermită de contact. semnele sunt acelea de durere sau de senzaţii de arsură adesea intense. între ele. detergenţi menajeri. Dermita seboreică este provocată de o cauză necunoscută. boala poate antrena o calcinoză (prezenţa depozitelor de calciu în ţesuturile moi) şi o întârziere a creşterii din cauza atingerii musculare. Tratamentul constă în curăţarea pielii cu ser fiziologic în faza acută şi în utilizarea exclusivă a săpunurilor dermatologice speciale în faza cronică. care constituie al doilea semn al bolii. CAUZE. Cauzele ei sunt foarte numeroase: substanţe iritante conţinute în cosmetice (săpunuri). uneori împestriţate cu bule (dezlipiri cutanate umplute cu lichid) de câţiva milimetri. cu evoluţie cronică. subiectul a făcut o baie în râu). DERMITĂ DE APROPIERE. Dermita de apropiere. recidivele sunt posibile atunci când sunt micşorate dozele. de exemplu). Erupţie cutanată con­ secutivă unei expuneri la soare după contactul cu o plantă. unghii). • In formei acuta. Aceste placarde roşii se asociază adesea unui edem al feţei şi al rădăcinilor membrelor. fisurată sau îngroşată în unele locuri. DERMITĂ ORTOERGICA. Prevenirea constă în suprimarea contactului cu substanţele responsabile. de asemenea. în principal. un fel de inele. Iritatie cutanată con­ secinţă. SINONIM: dermatita seborekă. dermitele ortoergice se clasează în două categorii. pielea este uscată. porţiunea dintre nas şi buze. produse de folosinţă profesională (cele utilizate de zidari. Boala se manifestă prin striuri lineare roşii. bule (mici proeminenţe cutanate umplute cu lichid). este consecinţa conjugării a trei factori: umiditatea (de exemplu. se traduce printr-o diminuare a forţei musculare care afectează îndeosebi rădăcina membrelor şi face dificile. precum şi în aplicarea de produse grase.DERMATOZĂ la femei decât la bărbaţi. apoi redusă treptat pe o durată de 2 până la 3 ani. caracterizată prin apariţia unor bule lichidiene pe partea inferioară a corpului. Termenul se aplică. desenând grosier forma plantei. afec­ ţiunilor mucoaseor şi anexelor cutanate (păr. apoi pe braţe. DIFERITE TIPURI DE DERMITĂ ORTOERGICA. la atenuarea simptomelor. Leziunile predomină în zonele unde secreţia seboreică este cea mai importantă: pielea capului îndeosebi. apoi expunerea la lumina destul de intensă (soarele de vară). în administrarea de corticosteroizi în doză mare. pe mâini şi pe membrele inferioare sub forma unor placarde roz-violacee uniforme care pot da senzaţii de căldură sau de arsură. desenând. SIMPTOME Şl SEMNE • Semnele emanate: roşeaţă care apare pe pleoape şi care se întinde simetric pe faţă. In unele cazuri. unele gesturi curente. urmată până la stabilizarea semnelor musculare. sindromul de dermatomiozită regresează în funcţie de tratamentul tumorii. Dermita de apropiere începe brutal. se crede că unele cazuri ar fi cauzate de o infecţie cu o ciupercă microscopică. apoi regresează spontan în câteva zile. Tratamentul constă în administrarea. în general. ea este asociată cu un cancer visceral. de cele mai multe ori la femei. • Atingerea musculara. Boală cutanată a vârstei mature. floarea-broştenească. Dermatoza pustuloasă subcornoasă este o boală rară. de cauză necunoscută. • In forma cronicii. DERMITĂ DE SCAUN. > ANGIODERMITĂ PURPURICĂ Şl PIGMENTATĂ. La copil.

zgâriere) şi asimilată cu o urticarie. DESCUAMARE. adesea la dermocorticosteroizi. cauzate de transpiraţie. pierderile normale de lichid din organism. Copiii suferind de o formă benignă sunt rehidrataţi pe cale orală. Doar în puţine cazuri. precum alergiile în cazul înţepăturilor de insecte. insuficienţa suprarenaliană) sau sunt o urmare a unei insolaţii. simplă în fond. CAUZE. a antigenului responsabil de fenomenul alergic. este recomandat să se bea cel puţin 0. pielea capului este atinsă până la frunte. Pierderile de sare provoacă dureri de cap. se mai pot face băi de amidon şi aplicaţii de excipienţi neutri. o diminuare a rezistenţei globilor oculari la presiune. respiraţie şi urină. într-un climat temperat. apoi crescânde treptat. Desensibilizarea constă. formând la sugar ceea ce se numeşte „cruste de lapte". Eliminare normală sau patologică a stratului cornos al pielii. subiectul devenind atunci incapabil să mai simtă sau să-şi exprime senzaţia de sete. PREVENIRE. Tratamentul deshidratărilor vizează supri­ marea cauzei atunci când aceasta este posibil.r 169 • Informele benigne. o uscăciune a gurii. după identificarea alergenului (factorul care declanşează alergia). Tratamentul constă în primul rând în evitarea cosmeticelor şi a scărpinatului. îndeosebi la vârstele extreme ale vieţii (sugar. Prevenirea. lucru care se poate întâmpla în câteva ore. pierderile sunt urinare (anomalie renală congenitală. acest procedeu ajută subiectul să dezvolte o toleranţă faţă de antigenul în cauză. constituind „casca seboreică". prin mici scuame foarte fine. EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT. care ajută la diagnosticarea deshidratării şi permite evaluarea gravită­ ţii ci. a limbii şi a pielii. prescripţia este limitată la produse mai puţin puternice. O stare de deshidratare se manifestă printr-o sete imensă. asociate eventual cu vomele. se observă doar câteva pete roşii şi scuame ale pielii capului. chiar câţiva ani. DESHIDRATARE ACUTĂ A SUGARULUI. în caz de deshidratare uşoară. Diagnosticul este dat prin examinarea copilului şi interogatoriul părinţilor. subiectul vârstnic). fie pe cale digestivă. La adult. o diminuare a volumului urinelor. în cure scurte şi în mod deosebit de prudent la copii. Cauza majoră a deshidratărilor acute ale sugarului o constituie diareele mai ales de origine infecţioasă. Metodă terapuetică destinată să diminueze sensibilitatea alergică a unui subiect. constă în buna hidratare şi supraveghere a copilului în caz de diaree şi/sau . Crustele de lapte nu necesită decât spălarea cu un săpun blând şi aplicarea de ulei de migdale dulci. Stare determinată de eliminarea rapidă a unei cantităţi importante de apă din organismul unui copil mai mic de 2 ani. Este o metodă destul de constrângătoare. Descuamarea se poate face în diferite moduri. aplicat pe piele pentru a trata inflamaţiile cutanate. Uneori apar complicaţii. rehidratarea are loc prin perfuzii intravenoase practicate în spital. fie pe cale venoasă atunci când deshidratarea este mai gravă. de tratament regulat. S1MPTOME ŞI SEMNE. Reacţie cutanată locală consecutivă unei stimulări mecanice (frecare. indife­ rent de originea ei. vome sau de diaree. corectarea dezechilibrelor electrolitice şi a eventualelor complicaţii. în acest caz. Ansamblu de tulburări consecutive unei pierderi excesive de apă din organism. Pierderea în greutate este un semn primordial. TRATAMENT. Pierderile de sare provocate de o transpiraţie intensă vor fi compensate prin adăugarea unui sfert de linguriţă de sare la jumătate de litru de apă sau prin consumarea de apă minerală. chiar tulburări de conştientă care agravează deshidratarea. în caz de febră. • Informele grave.5 litri de apă la fiecare două ore. diabet. TRATAMENT. evoluţia formei celei mai benigne merge către forma mai gravă. crampe. Desensibilizarea alergicilor dă foarte bune rezultate la copil atunci când sunt puţine alergene în cauză.5 până la 2 litri pe zi. cu un puls rapid. dar. DERMOCORTICOSTEROID. Atunci când cauza persistă. poate fi atins trunchiul. prin lambouri mari sau dintr-o singură bucată: în acest ultim caz se vorbeşte de scuamă-crustă. De asemenea. în formele cele mai grave. o hipotensiune arterială. şi dacă ne aflăm într-un climat cald. întotdeauna urgent. Ele sunt combinate cu o pierdere de substanţe dizolvate în lichidele corporale. evoluţia dermitei seboreice este cronică. în afara tratamentului bolii în cauză. care începe întotdeauna sub supraveghere medicală şi necesită câteva luni. Deshidratarea survine atunci când aceste pierderi nu sunt compensate cu un aport echivalent sau în cursul pierderilor hidrice excesive. în special pierderea de clorură de sodiu (sare de DESHIDRATARE ACUTĂ A SUGARULUI bucătărie). Examene complementare pot să confirme diagnosticul după spitalizarea de urgenţă a sugarului. renală sau respiratorie. La sugar. DESHIDRATARE. boala începe încă din primele săptămâni şi se opreşte de la sine înainte de 4 luni. PREVENIRE. viespi). în formele mai grave ale bolii. Aici trebuie adăugate şi febra. în injectarea de doze iniţial foarte mici. Corticosteroid (hormon corticosuprarenal) natural sau de sinteză. tratamentul constă în administrarea de soluţii (apă asociată cu clorură de sodiu). DESENSIBILIZARE. digestivă. în particular cele de himenoptere (albine. DERMOGRAFISM. rehidratarea prin aport de apă. mai ales renale (insuficienţă renală) şi neurologice (hematom subdural). sunt de aproximativ 1. de origine cutanată. se face adesea apel la antiseptice cutanate.

O devitalizare necesită o anestezie locală. iar o supraveghere serioasă a acestei zone este necesară până la sfârşitul perioadei de creştere a copilului. Odată eliminat tartrul. pot apărea anomalii în continuare fără a putea fi prevăzute. ceea ce provoacă o reacţie inflamatorie aflată la originea cicatrizării. uneori este necesar să se practice ablaţia corpului vitros sau chiar o puncţionare a lichidului subretinian. Afec­ ţiune gravă a ochiului consecutivă separării retinei (membrana nervoasă sensibilă la lumină. SINONIM: pulpectomie. DEZLIPIRE sau DECOLARE DE RETINĂ. ce afec­ tează cartilagiul de conjugare (zona de creştere a osului). De asemenea. în perioada caldă a anului este necesar să se dea regulat de băut copilaşului. subiectul are impresia că vede o pânză neagră pusă pe o parte a câmpului său vizual. acestui cartilagiu de restul osului. febră tifoidă) dezinfecţia se efectuează la sfârşitul bolii. din punct de vedere mecanic. Detartrarea permite evitarea diferitelor neplăceri cauzate de tartru (depozit calcaros de origine. salivară). SIMPTOME ŞI SEMNE. DIAGNOSTIC ŞI EVOLUŢIE. în general. Extirpare chirurgicală a pulpei (nerv şi vase) unui dinte. Evoluţia. sau vederea unei „ploi de funingine" care indică o sângerare a retinei. Rezultatele sunt. Spitalizarea durează aproximativ o săptămână. bune. DEZLIPIRE sau DECOLARE EPIFIZARĂ. cartilagiul de conjugare. Dintele este izolat printr-un obstacol. obturarea lor prin presiune puternică asupra ochiului şi refacerea aderenţei între foiţele desolidarizate folosind crioaplicaţia (aplicaţia de frig prin sclerotică). de la periferia retiniana prin fotocoagulare cu laser cu argon înainte ca ele să producă dezlipirea retinei. ci mediului în care se află: lenjerie de corp şi de pat. la subiecţii în vârstă şi la cei pentru care există antecedente familiale sau personale de dezlipire de retină.Trau matism osos. Atunci când retina este dezlipită. totuşi. Anomalie congenitală a amplasării inimii. instrumente medicale. destul de frecventă. Dezvelirea porţiunii radiculare a dintelui prin retractarea ţesutului gingival. dezvoltarea unor suşe bacteriene. . ruptă în acest caz. care constituie zona de creştere activă a osului. mult mai fragil decât un dinte viu. Spre deosebire de antisepsie. boli şi iritaţii ale gingiei. TRATAMENT. numită dezlipire sau decolare. TRATAMENT ŞI PREVENIRE. regiunea este dureroasă şi uneori deformată. dezinfecţia nu se aplică bolnavului. La examinare. Tratamentul preventiv rămâne esenţial. Ea mai poate fi de origine tumorală sau inflamatorie. diagnosticarea necesită o radiografie. dintele devitalizat este. în general. De cele mai multe ori tratamentul este ortopedic: el constă într-o manipulare externă făcută sub anestezie şi destinată să pună în poziţie normală regiunea traumatizată. suprafeţele detartrate sunt reşlefuite prin aplicarea unei paste uşor abrazive. Dintele este apoi obturat ermetic cu gulaţiercăigutia-percha) şi cu ciment. colorarea inestetică legată de consumul de coloranţi ali­ mentari şi de tutun. Eliminare a tartrului de pe suprafeţele dentare. apariţia unor fulgere albăstrui şi fixe care pun în evidenţă presiunea exercitată de corpul vitros asupra retinei. Pulpa conţinută în canalele rădăcinilor este atunci eliminată cu ajutorul unor ace subţiri spiralate. 170 O dezlipire poate rezulta în urma unui traumatism (contuzie sau plagă a globului ocular). DEXTROCARDIE. S-au realizat aparate cu ultrasunete care desprind tartrul sub efectul vibraţiilor. invariabil nefavorabilă în absenţa tratamen­ tului. numit şi cartilagiu de creştere. Ea survine mai frecvent la per­ soanele afectate de o miopie puternică sau de afakie (lipsa cristalinului). este în prezent frânată datorită progreselor chirurgiei. în principal. de corpul vitros. DEŞOSARE. aşezată în dreapta toracelui.întotdeauna chirurgical. O dextrocardie izolată nu are nici un răsunet asupra vieţii subiectului. un singur ochi. apoi aplicarea unui aparat gipsat până la consolidare.DEŞOSARE febră. se bazează pe trei principii: reperarea cu precizie a dehiscenţelor periferice. El constă în supravegherea subiecţilor care prezintă risc şi în tratarea leziunilor degenerative. Distrugere momentană a microbilor prezenţi pe un material. Pentru unele boli infecţioase (holeră. Tratamentul. Ea nu necesită nici un tratament cu excepţia cazului că există o malformaţie cardiacă sau pulmonară asociată. Dezlipirea de retină. DEZINFECŢIE. Din cauza deteriorărilor importante care au condus la devitalizarea sa. Diagnosticul se bazează pe examenul fundului de ochi după dilatarea pupilară. care tapisează fundul ochiului) de foiţa subiacentă sub efectul trecerii de lichid vitros sub retină. Un accident poate provoca separarea. Semnele zise premonitorii indică fenomenele care preced dezlipirea: percepţia de mici muşte zburătoare sau de puncte albăstrui luminoase care semnalează piederea aderenţei normale a corpului vitros la retină. specific copilului şi adolescentului. Scăderea vederii indică faptul că macula (zona centrală a retinei) a fost atinsă. iar smalţul şi dentina care surplombează cavitatea pulpară sunt îndepărtate prin frezare. căreia i se poate asocia sau nu o fractură. afectează. DETARTRARE. DEVITALIZARE. încăperi şi mobilier. Epifizele (extremităţile oaselor lungi) sunt separate de diafiză (corpul osului) printr-o lamă cartilaginoasă subţire. iar cavităţile sale cardiace fiind inversate. motiv pentru care necesită adesea să fie îmbrăcat într-o coroană.

care pro­ intense. dez(dietetic). care trebuie de fiecare dată mintale care permit în mod obişnuit subiectului să-şi luate în consideraţie cu aceeaşi seriozitate. Pierdere a simţului de orientare în zarea. chiar în timpul în care sunt luate măsurile de toxicomaniei. metodele • Dezorientarea în timp este proprie formelor de amnezie propuse servind. Dezobişnuirea se desfăşoară în TRATAMENT două faze consecutive. şi evoluează în câteva zile. un produs de substituţie. benzodiazepine) şi alcool. anxioliticelor şi alcoolului poate intensă. metadona. îndeosebi). înainte de toate. ceea ce necesită atunci adeziunea totală a subiectului timp şi/sau în spaţiu. lăcrimare. unul dintre simptomele majore ale confuziei mintale. Tratamentul nu este posibil decât dacă subiectul are o motivaţie. Acesta este unul din timpii se vorbeşte de delirium tremens. de antidepresive. insomnie. în doze nuirea fizică. ei psiho-organice (dureri viscerale. scurgere nazală. Tentativele de încetare a fumatului constituie un obişnuirea nu poate fi programată decât cu acordul indiciu al unei puternice motivaţii şi preced adesea persoanei vizate. TABAGISM. urmate O dezorientare rezultă dintr-o tulburare a percepţiilor adesea de noi cerinţe terapeutice. contracţii musculare involuntare. lungă. în caz de dezobişnuirea psihologică (eliberarea de orice nevoie de supradozare a benzodiazepinelor. au o eficacitate cronice şi în atingerile sistemului nervos central (encefal demonstrată la marii fumători atenuând simptomele de lipsă sau măduva spinării). necesită să fie urmat în mod regulat. Luarea acestei hotărâri poate DEZOBIŞNUIRE (sindrom de). agresivitate.r 171 DEZORIENTARE a tutunului (nervozitate. sedezobişnui trebuie să aparţină fumătorului. Dezobişnuirea de drog se face de cele mai multe ori în mediu spitalicesc. pot fi citate acupunctura. Ea Această dezobişnuire nu-i pune viaţa în pericol. dar deosebit de intricate: dezobiş­ • In cazul opiaceelor. cu susţinere temporară cu anxiolitice. zise disuazive (care te fac să-ţi modifici hotărârile. Unii înlocuitori conţinând nicotină (gumă de mestecat. accidente vasculare • Dezobişnuirea de tutun. con­ treptată. mai • în cazul opiaceelor. tratamentului toxicomaniei. alegând metoda sau metodele cele mai încetarea definitivă. timbru transdermic). apoi apar crampe se folosesc încă şi alte medicamente. insomnie). hipnotice. Recidivele sunt numeroase. Printre ele. uneori convulsii. Şi în acest caz. halucinaţii. demenţă. tremurături. care fostul fumător va trebui să fie prevenit şi tratat Oricare ar fi această substanţă (alcool. faza care pune în joc abstinenţa şi consecinţele descrescătoare. AURICULOTERAPIE. fi utilă administrarea de substanţe neuroleptice. halucinaţii şi febră. găsească repere într-o situaţie dată. TOXICOMANIE. Oprire treptată sau bruscă a consumului unei substanţe toxice faţă de care fumatului antrenează adesea o creştere în greutate. care poate dura mai multe luni. (tulburări de bătrâneţe. Un nou-născut a cărui mamă este toxicomană necesită • Dezorientarea în spaţiu şi în timp (spatio-temporald) este o dezobişnuire de toxic în aceeaşi măsură ca şi mama sa. dar îi poate se mai întâlneşte în toate stările de slăbire a conştientei perturba dezvoltarea psihomotorie. sindromul de dezobişnuire debutează ales ale nervilor membrelor inferioare). -" ALCOOLISM. de vitamine din opiacee (sau morfinice). dar uneori este posibil să se evite spitali­ DEZORIENTARE. . • Dezobişnuirea de un drog. fie o „înţărcare" DEZOBSTRUCŢIE. • Dezobişnuirea de alcool. asociate cu o rehidratare şi cu Sindromul de dezobişnuire se observă în special pentru luarea de tranchilizante. Un control biologic şi un sprijin psihiatric sau de un medicament pe care îl foloseşte în mod abuziv. angoasă • în cazul hipnoticelor. ca disulfiramul. voacă greţuri şi vome la cea mai mică absorbţie de alcool. „neliniştile" gambelor). prin sudaţie. a dozelor o „înţărcare" brutală. grupul B (Bl şi B6). tremurături. realizată cu ajutorul unei substanţe de înlocuire. mai mulţi ani. precum şi toate formele de sprijin în care de o mulţime de amintiri (mentism). Metoda de dezobişnuire diferă puţin de la un drog la altul. Actualmente se preferă reducerii progresive dezintoxicare (spălătura stomacală. dintr-o cavitate naturală. Tratament. diaree. Pe durată lungă. vome. delide dependenţă fizică atunci când este lipsit de drogul său rium tremens. faţă de subiectul este dependent. poate fi folosit. încetarea DEZOBIŞNUIRE DE UN TOXIC. apar Acest tratament. poate fi administrat un toxic). cu scopul — în cazul ultimelor — carbamaţi. în cazul alcoolului. susţinerii voinţei în care subiectul nu mai fixează informaţiile recente dar fumătorului. tutun). • Dezorientarea în spaţiu se întâlneşte în anumite psihoze eliberaţi sub prescripţie medicală. greţuri. sunt în general necesare. medicul de familie are un loc privilegiat. stând în suprimarea unui obstacol dintr-un canal natural sau metadona. potrivite cazului său. evitării polinevritelor (atingeri ale nervilor periferici. dorinţa de a cerebrale etc). analgezice sau antidepresive. anxioliticelor şi alcoolului. neplăcută. şi îngrijiri mai vigilente. chiar anxietate. chirurgical sau nu. indispoziţii. faza care marchează sfârşitul antidot. Ansamblul tulburărilor necesita o spitalizare pentru a lupta împotriva simptomelor organice severe de care suferă un subiect toxicoman în stare de privare de toxic: agitaţie. agresivitate. psiho­ trăieşte ca prezent o scenă trecută (eemnezie) şi este năpădit terapia de grup. • în cazul hipnoticelor. anxiolitice (barbiturice.

De altfel. nu se fixează date precise şi riguroase pentru achiziţionarea uneia sau alteia dintre funcţiuni. deosebeşte figurile cunoscute de cele străine către vârsta de 6 luni şi se joacă cu alţi copii după vârsta de 2 ani. 172 jumătate. copilul urmăreşte cu privirea un obiect sau o figură la vârsta de 3 luni. între 1 şi 3 ani. achiziţiile de limbaj (înţelegerea şi exprimarea) şi achiziţiile relaţio­ nale. Dezvoltarea psihomotorie a copilului. întârzierea psihomotorie este un motiv frecvent de consultaţie medicală. Aceasta se manifestă prin ceea ce se numeşte angoasa de separare maternă. la vârsta de 3 ani. dentară şi pubertară a copilului de la naştere până la vârsta adultă. această vârstă este egală cu vârsta reală a copilului. Dezvoltarea afectivă şi socială se exprimă în primele luni prin satisfacerea necesităţilor alimentare. vocalizarea mai multor silabe (mama. stăpânirea limbajului şi progresul grafismului permit începutul şcolarizării. Maturarea pubertară este ultima etapă a dezvoltării. Totuşi. achizi­ ţionarea deprinderii de a fi curat. stăpânirea sfinctcrclor (copilul este curat ziua începând cu vârsta de 1-3 ani. 15 ore sau 16 ore la 4 luni. ÎN TIMPUL PERIOADEI DE COPIL MIC. între 4 şi 6 ani se plasează identificarea cu sexul masculin sau feminin şi constituirea personalităţii. care transformă copilul într-un adolescent dotat cu capacitate de reproducere. prin importanţa acordată contactelor fizice. Maturarea osoasă este evaluată doar în caz de anomalie a creşterii. Copilul trece de la o dependenţă totală la o autonomie relativă. Totuşi. tata) apare către vârsta de 7 luni. care apare către vârsta de 7 sau 8 luni. în ceea ce priveşte relaţiile. La un copil trebuie apreciate întotdeauna separat achiziţiile manuale (apucare şi grafism). schiţarea de desene şi deschiderea către alţii autorizează intrarea copilului la grădiniţă. imită cercurile la 3 ani şi realizează desene variate la 5 ani. iar noaptea începând cu 2 până la 5 ani). absenţa achiziţiilor psihomotorii normale la sugar şi dificultăţile şcolare ale copilului sunt cele care alertează în cea mai mare măsură părinţii. a coordonării) şi dezvoltarea senzorială. în timp ce tonusul axial (cap-gât-spatc) se consolidează. Ansamblu al feno­ menelor care participă Ia transformarea progresivă a fiinţei umane de la concepţia ei şi până la vârsta adultă. Comparaţia cu un reper fotografic dă vârsta osoasă. acoperă dezvoltarea motorie (achiziţionarea mişcărilor. Aceasta LA SUGAR. copilul se exprimă în propoziţii scurte şi are un bagaj de mai mult de 100 de cuvinte. De fapt. între care şi „eu". începe să se aşeze singur spre vârsta de 7 luni şi începe să meargă către 1 an. o conduită în opoziţie cu părinţii sau o imitare a acestora. 14 ore sau 15 ore la 9 luni). Totuşi. unii dintre ei se neliniştesc fără motiv şi compară prea sistematic copilul lor cu cei din clasa sa de vârstă. care va verifica în special calitatea vederii şi auzului copilului. Astfel. deşi mersul este achiziţionat uneori către vârsta de 1 an. absenţa sa nu este considerată ca fiind patologică cel puţin până la vârsta de 18 luni. Sugarul ţine capul drept în poziţie şezândă spre 3 luni. Tulburări ale dezvoltării. Posturile corpului sunt legate de tonusul muscular: hipertonia (exagerarea tonusului) în flexie a membrelor noului-născut scade treptat.precum şi starea sa neurologică.DEZVOLTARE A COPILULUI DEZVOLTARE A COPILULUI. începând cu vârsta de 2 ani. Dezvoltarea psihomotorie între 2 şi 6 ani constă doar în perfecţionarea achiziţiilor precedente. La 6 ani. parţială sau generalizată. Se întâmplă totuşi ca un copil să aibă probleme de autonomie şi de adaptare legate de geneza personalităţii sale. Vârsta osoasă este criteriul cel mai folosit: pe o radiografie a mâinii se notează numărul epifizelor (extremităţile oaselor lungi) şi al oaselor scurte unde ţesutul osos a început să înlocuiască cartilagiul. prin rolul liniştitor al vocilor părinţilor. rapiditatea dezvoltării intelectuale nu permite nici o apreciere dinainte a calităţii sale finale. Supravegherea medicală constă în verificarea apariţiei acestor achiziţii diferite la o dată adecvată cu scopul de a decela o întârziere psihomotorie. Astfel. afectivă şi socială (construcţia psihismului) şi este o dovadă a maturării progresive a sistemului nervos. îndemânarea manuală. mergând cu bicicleta după doi ani şi .ci doar limite largi. Dezvoltării îi mai sunt integraţi şi alţi parametri: ritmul meselor (6 sau 7 pe zi la o lună. în mod normal. dar poate pune în evidenţă un avans sau o întârziere a creşterii osoase. vârstă la care copilul înţelege perfect ceea ce i se spune. El face mâzgălituri începând cu vârsta de 2 ani. apar. în funcţie de moment. în ceea ce priveşte motricitatea generală. 4 după 4 luni). adică vârsta pe care ar trebui să o aibă copilul în conformitate cu maturarea sa osoasă. Aceasta constă în creşterea în înălţime şi greutate şi în maturarea osoasă. Copilul mănâncă singur după 18 luni şi desenează o linie după 2 ani. Posi­ bilitatea de a apuca obiecte începe să se manifeste pe la 4 luni. durata somnului (18 ore la 2 luni. Dezvoltarea fizică a copilului. Supravegherea este realizată prin măsurători regulate ale înălţimii şi greutăţii copilului şi prin compararea lor cu mediile statistice. intelectuală. un copil care nu vorbeşte nu trebuie să-i îngrijoreze pe cei din jur înaintea vârstei de 3 ani. Creşterea în înălţime şi în greutate a întregului corp şi a fiecărui organ este legată de factori ereditari şi hormonali. dar cleştele format de degetul mare şi cel arătător nu este utilizat decât începând cu vârsta de 9 luni. Orice suspiciune de întârziere psihomotorie trebuie să conducă la o consultaţie pediatrică. activitatea motorie. suitele de 3 cuvinte mai mult sau mai puţin semnificative la 1 an. dar necesită şi aporturi alimentare echilibrate. în ceea ce priveşte limbajul. propoziţiile de 2-3 cuvinte la 2 ani. cum fiecare copil evoluează cu propria sa viteză. transpunând datele pe curbe pentru o citire mai eficace. copilul este văzut urcând scările singur începând cu vârsta de 2 ani.

de exemplu). un antigen necunoscut ar sta la originea unei reacţii imunitare care duce la distrugerea celulelor beta din pancreas. CAUZE • Diabetul insipid central. sindromul lui Cushing. cuvântul diabet semnifică diabetul zaharat. meningită. care apare în decursul sarcinii. Pentru a evita riscurile la care este expus fătul (malformaţii. Fără consecinţă patologică.R. encefalită etc. Există forme familiale şi congenitale. în boli generale care afectează rinichiul (mielom. Tulburare funcţională caracterizată printr-o incapacitate a rinichilor de a concentra urina. cel mai des prin pulverizări nazale. cu imageria prin rezo­ nanţă magnetică (I. diabetul renal nu reclamă nici un tratament. de perfuzii. chist sau tumoră hipotalamofizară (craniofaringiom. DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. caracterizată printr-un defect de reabsorbţie a glucozei. diabetul zaharat. tulburare a funcţiunii renale. Diabet zaharat tranzitoriu care survine în timpul sarcinii. acromegalie. sau legate de un anume tip de subnutriţie (diabetul tropical).DIABET copilului. Cercetarea cauzei diabetului 174 insipid central se face. Această formă de diabet este cel mai frecvent detectată în a doua jumătate a perioadei de sarcină. Diabetul renal se deosebeşte de diabetul zaharat. să se declare prin apariţia unei complicaţii acute ca acidocetoza (acumulare excesivă de corpi cetonici în organism). -• ADOLESCENTA. amiloză) sau când se iau medicamente ca litiul. PUBERTATE. în diabetele insipide de origine centrală. tuberculoză. Diabetul insulinodependent survine adesea înaintea vârstei de 20 de ani. Unele dintre aceste diabete se vindecă prin suprimarea cauzei (oprirea tratamentului cu litiu. Folosit fără vreun epitet. uneori la puţin timp după naştere.) a zonei hipotalamohipofizare. utilizat în tratamentul psihozei maniacodepresive. în care zahărul prezent în urină este consecutiv unei hiperglicemii (exces de zahăr în sânge). SIMPTOME ŞI SEMNE. sarcina trebuie să fie supravegheată cu stricteţe. fără hiperglicemie. traducându-se printr-o poliurie (emisia unei cantităţi foarte importante de urină diluată) şi printr-o polidipsic (sete intensă). se administrează un echivalent al hormonului antidiuretic. Aceasta este o tulburare funcţio­ nală decurgând dintr-o boală congenitală a tubulilor renali. DIABET. după efectuarea unui bilanţ. uneori prin injecţii. dezvoltarea prea rapidă). şi diabetele zise secundare. poate avea cauze multiple: traumatism cranian.deşi secretat în mod normal. DIABET INSIPID. în diabetul insipid. sau al tratamentelor medicamentoase (corticosteroizi). Prezenţa excesivă a zahărului în urină atunci când nivelul glucozei în sânge este normal. cel mai frecvent. formă de diabet zaharat survenind în timpul sarcinii. cele care secretă insulina. Cele două tipuri principale de diabet sunt diabetul insulinodependent şi diabetul neinsulinodependent. metastază). El poate. feocromocitom). Se pot deosebi. diabetul renal. sarcoidoză. hormonul antidiuretic poate lipsi sau nu este deversat în circulaţie (diabet insipid central). virală şi mai ales autoimună. Diabetul de sarcină sau diabetul gestaţional se traduce printr-o hiperglicemie (exces de zahăr în sânge) cauzată de o insuficienţă a secreţiei de insulina de către pancreas. Tratamentul constă mai întâi dintr-un aport abundent de apă. DIABET RENAL. Pacientul este supus la o probă de restricţie hidrică (suprimarea aporturilor lichidiene). în plus. efectuată sub strictă supraveghere medicală: în caz de diabet insipid. sau chiar. Este vorba de o formă de diabet zaharat caracterizată printr-un deficit major al secreţiei de insulina. Tratamentul lor depinde de diagnostic. mai puţin frecvente. Diabetul zaharat este cauzat de o insuficienţă sau o încetinire a secretarii insulinei de către pancreas. prezenţa zahărului în urină. de asemenea. El poate avea o cauză genetică. Această formă de diabet afectează 4% din populaţia ţărilor industrializate şi are adesea un teren familial: între 5 şi 7% dintre copiii care au avut un părinte diabetic riscă să facă boala. iar pacientul se deshidratează. diabetul insipid. . emisia de urină rămâne importantă. sub formă de băuturi sau. hemocromatoză. se mai disting diabetul zis gestaţional. totuşi. • Diabetul inspid nefrogenic poate fi de origine congenitală sau secundară în unele boli renale cronice (pielonefrită). Afecţiune cronică ce se carac­ terizează printr-o glicozurie (prezenţa de zahăr în urină) provenind dintr-o hiperglicemie (exces de zahăr în sânge). Dacă nu este tratat. DIABET DE SARCINĂ. în principal. o slăbire brutală şi o oboseală marcată. diabetul de sarcină. Orice boală caracterizată prin eliminarea exce­ sivă a unei substanţe în urină.M. caracterizat printr-o emisie masivă de urină. Diabetul insulinodependent. care se manifestă în decursul diferitelor afecţiuni (pancreatită cronică. ori în timpul unui examen urinar care pune în evidenţă o glicozurie (prezenţa de zahăr în urină). semn că lipsa de insulina obligă organismul să pompeze din rezervele de grăsimi pentru a produce energia necesară. ablaţia hipofizei. hormonul necesar utilizării glucozei pentru a răspunde necesităţilor energetice celulare. copilul fiind găsit mai mare decât este normal. DIABET ZAHARAT. cât şi printr-o emisie abundentă de urină. Diabetul insulinodependent se traduce atât printr-o sete intensă. prezenţa excesivă a zaharurilor în urină din cauza unei hiperglicemii. dacă e necesar. el nu poate acţiona asupra celulelor tubului colector (diabet insipid nefrogenic). o glicozurie postprandială (după luarea unei mese) este obişnuită în timpul sarcinii şi nu semnifică un diabet. în unele cazuri nu este depistată cauza bolii. diabetul insulinodependent evoluează inevitabil spre coma diabetică.

se poate face dozarea insulinemiei (nivelul de insulina în sânge). Raţia calorică totală este adaptată evoluţiei greutăţii şi tratamentului. în prezent este experimentată o pompă implantată sub piele şi legată la un cateter plasat în cavitatea abdominală. Dacă glicemia pe nemâncate (â jeun) este mai mică decât această valoare. Şi în acest caz băuturile alcoolizate nu sunt recomandate. respectarea regimului alimentar) permit majorităţii dia­ beticilor să ducă o existenţă normală. cereale. legaţi de repartiţia abdominală a ţesutului adipos şi de o insuficientă activitate fizică. lapte. Un exerciţiu fizic regulat (între 30 şi 45 de minute de trei ori pe săptămână). micşorând necesităţile de insulina ale organismului. factorii de risc ai diabetului neinsulinodependent sunt Alimentaţie şi sport Indiferent de tipul de diabet. Aportul în glucide este asigurat prin cartofi. pâine. zi de zi. Regimul bolnavului de diabet neinsulinodependent care prezintă o supraîncărcare ponderală trebuie. se pune diagnosticul de diabet dacă glicemia rămâne mai mare de 2 grame la litru (11 milimoli pe litru) după două ore de la absorbţia glucozei. Aceasta este prevenită prin injectarea de insulina într-o zonă nesolicitată de exerciţiul fizic. înainte de a permite orice efort fizic. iaurt. peşte. Secreţia de insulina este mare la începutul bolii. Totuşi. trebuie să fie evitate. sau care a fost obez. exerciţiul este susceptibil de a provoca o hipoglicemie la pacientul insulinodependent. dar. ouă. chiar evitate. în afară de obezi­ tate. amelio­ rează trecerea zahărului în celule. grăsimile din carne şi din brânzeturi. Raţia alimentară trebuie să fie repartizată în trei mese şi una sau două gustări şi să furnizeze 55% din calorii sub formă de glucide (din care două treimi să fie glucide complexe zise cu absorbţie lentă şi o treime glucide simple zise cu absorbţie rapidă). pâine şi cereale. mers cu piciorul). Diabetul neinsulinodependent nu se traduce adesea prin nici un simptom şi este descoperit întâmplător în timpul unui examen sau a unei complicaţii . dar cercetările continuă. de a reduce hiperglicemia şi de a menţine o greutate corporală satisfăcătoare şi stabilă. survenind cel mai des la un subiect obez. Glicemia şi dozele de insulina sunt notate pe un carnet de supraveghere. realizate pe nemâncate. Lipidele (care trebuie să reprezinte 30% din aporturile energetice) sunt furnizate de unt. trebuie să fie respectat un regim alimentar echilibrat. nataţie. Diabetul neinsulinodependent. Diabetul insulinodependent necesită o supraveghere din partea diabeticului însuşi (autosupraveghere). SIMPTOMEŞI SEMNE. Insulina este administrată fie prin injectare subcutană (de la una la trei injecţii pe zi) cu ajutorul unei seringi sau a unui stilou injector. cartofi. Este vorba de o formă de diabet zaharat cauzată de o secreţie insuficientă de insulina. Grefa de pancreas. băuturi cu zahăr) trebuie limitate. Există aparate care permit citirea numerizată automată a glicemiei. fie de o manieră continuă mulţumită unei mici pompe legate printr-un cateter de un ac implantat în pielea abdomenului. lapte. prin adaptarea dozei injectate la efortul făcut şi prin autocontrolul glicemiei înainte şi după activitatea fizică. ulei. Acesta face apel în mod imperativ la injectarea zilnică de insulina. dacă este posibil. Grăsimile vegetale trebuie să fie preferate grăsimilor animale cu scopul de a limita riscurile afectării arterelor de ateroscleroză. ţinând cont de aportul caloric suplimentar care l-ar putea constitui. completat — dacă este necesar — cu o probă la efort. în decursul a două examene realizate la interval de 6 luni. Aportul în proteine (care trebuie să reprezinte de la 12 la 15% din aporturile energetice) este asigurat prin carne.7 milimoli la litru). fructe proaspete. ridică încă numeroase probleme. arată un nivel de zahăr mai mare sau egal cu 1. legume verzi. Pacientul trebuie în plus să fie supus unui regim alimentar echilibrat. se recurge la hiperglicemia provocată pe cale orală (măsurarea glicemiei înainte şi după absorbţia unei cantităţi date de zahăr pe cale orală). soia. trebuie să ne asigurăm de absenţa unei insuficienţe coronariene (destul de silenţioasă la un diabetic) printr-un examen cardiologie cu electrocardiogramă.40 grame la litru (7. şi. şi este descoperit în general după vârsta de 40 de ani. aceasta putând fi de origine animală sau produsă prin inginerie genetică (insulina sintetică). să fie echilibrat. unei activităţi fizice regulate. TRATAMENT. care poate să-şi măsoare glicemia de mai multe ori pe zi pornind de la picăturile de sânge prelevate din deget şi puse în contact cu benzi reactive. să fie şi hipocaloric. repartizate pe diferitele mese şi adaptate la un eventual efort fizic.175 DIAGNOSTIC. de asemenea. şi consumate doar în timpul meselor. Secreţia de insulina poate scădea ulterior şi această formă de diabet poate evolua către un diabet insulinodependent (deficit major al secreţiei de insulina). concomitent. a dozelor de insulina cu scopul de a o apropia cât mai mult de o glicemic normală. de preferinţă un sport de rezistenţă (bicicletă. care ar constitui tratamentul ideal. care pot provoca o hipoglicemie la diabeticii trataţi cu insulina. De asemenea. Glucidele din produsele zaharoase (patiserie. Diagnosticarea constă în principal în analiza glicemiei (nivelul de zahăr din sânge). cu scopul de a furniza raţia calorică necesară. Existenţa unui diabet este stabilită atunci când două măsurători ale glicemiei. Tratamentele moderne şi o supraveghere scrupuloasă (testările glicemiei şi urmărirea medicală regulate. dar ea nu poate să asigure o reglare a zahărului în sânge deoarece subiectul este parţial insensibil la acţiunea acestei insuline. sărac în zaharuri „rapide" şi adaptat dozelor de insulina administrate. Această tehnică permite o adaptare. legume uscate. băuturile alcoolizate.

Alte complicaţii. şi sărac în zaharuri simple (produse de patiserie. Diabeticii neinsulinodependenţi pot obţine ambele tipuri de permise după avizul dat de o comisie medicală. cât şi pe cei neinsulinodependenţi. un nivel de glucoza prea ridicat în momentul concepţiei. diabeticii insulinodependenţi pot obţine permis pentru grupa I (în Franţa). pierdere în greutate. sarcina trebuie să fie planificată şi supravegheată. suferă de ameţeli. constituie rezultatul diabetului insulinodependent netratat. de asemenea. • Neuropatia diabetica se traduce. Nefropatia diabetică afectează 40% dintre diabetici. Un tratament cu sulfamide şi biguanide. boala este suspectată atunci când există ante­ cedente familiale de diabet neinsulinodependent. Ce trebuie ştiut Un diabetic insulinodependent fiind expus neplăcerilor hipoglicemiei. o neuropatie digestivă. Ele constau. Sarcina şi diabetul. în principal. în fine. băuturi cu zahăr etc). în ceea ce priveşte conducerea automobilului. cu acumulare de corpi cetonici în sânge care antrenează o acidoză: bolnavul slăbeşte brusc. în pofida tratamentului cu laser. în caz de eşec. • Nefropatia diabetica se traduce prin apariţia unei proteinurii (trecerea unei prea mari cantităţi de proteine în urină) evoluând în cele din urmă spre o insuficienţă renală. care pot evolua spre o cangrenă. Ea se traduce printr-o oboseală subită. ginecologice şi în diabetide (infecţii cutanate localizate). Cele mai multe femei diabetice pot avea o sarcină normală. Acestea sunt. de o oboseală şi apatie pro­ nunţate. trebuie imperios oprit în timpul sarcinii şi înlocuit eventual cu o insulinoterapie tranzitorie. • Macroangiopatia este responsabilă de arterita membrelor inferioare şi de insuficienţa coronariană. distocie) şi ducând la naşterea unui copil mai mare de 4 kilograme. De asemenea. acumularea excesivă de corpi cetonici în organism. în principal. hiperlipidemie). evoluţia se face către o comă. Nu toate ţările dispun de aceleaşi produse. Ei nu pot obţine permisul pentru grupa a Ii-a (cami­ oane). mai timpurii şi mai grave la cei insulinodependenţi. aflând'u-se la originea tulburărilor trofice (nutriţia ţesuturilor) şi complicaţiilor infecţioase. COMPLICAŢII ACUTE • Acidocetoza. Acidocetoza şi coma hiper­ osmolara impun o spitalizare de urgenţă într-o instituţie specializată şi sunt tratate prin injectarea masivă de insulina. se asociază medicamente hipoglicemiante (sulfamide şi biguanide). care le este eliberat cu titlu tempo­ rar. este o complicaţie rară a diabetului neinsulino­ dependent la un subiect vârstnic. în special ale ulceraţiilor piciorului (rău perforam plantar). Unul singur dintre aceste semne trebuie să ne aler­ teze: în absenţa tratamentului.DIABET ZAHARAT ce decurge dintr-un diabet deja instalat. DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. El mai poate fi suspectat cu ocazia naşterii unui copil cântărind mai mult de 4 kilograme (o cantitate excesivă de glucoza transmisă fătului antrenează o dezvoltare mai rapidă decât cea normală) sau se traduce prin simptome de hiperglicemie pronunţată: polidipsie (sete intensă). de tulburări digestive. • Infecţiile cronice au o origine microbiană sau micotică. hiperglicemia marcată însoţită de deshidratare. care expun la riscuri de malformare a fătului. crescând riscurile la naştere (hidramnios. fie a vaselor mici (microangiopatie). în afecţiuni urinare. vezicală sau cardiacă prin atingerea sistemului nervos vegetativ (disautonomie). 176 Complicaţiile diabetului. dar sunt mai frecvente. în principal. o senzaţie de foame. există în unele ţări tabere de vacanţă şi case de odihnă cu caracter sanitar pentru tinerii diabetici. poate constitui un risc de malformaţie pentru făt. • Coma hiperosmolara. prin tulburări ale sensibilităţii (superficiale şi profunde) mem­ brelor inferioare. fie a vaselor mari (macroangiopatie). . mai rare. cu revenirea la greutatea normală — şi la desfăşurarea unei activităţi fizice. un diabetic va renunţa la profesarea unor meserii prea obositoare sau care necesită orare neregulate. Tot aşa. completată Ia nevoie cu o angiografie retiniana (radiografie a vaselor retinei după injectarea unui produs opacifiant). COMPLICAŢII CRONICE. Ca şi pentru diagnosti­ carea diabetului insulinodependcnt se procedează la măsurarea glicemiei. cel mai des neuropatia (lezarea nervilor periferici) şi infecţia cutanomucoasă. în plus. Tratamentul face apel la un regim alimentar echilibrat — chiar hipocaloric. • Retinopatia diabetica (leziune a retinei) este practic o manifestare constantă după cincisprezece ani de evoluţie a diabetului. Această afecţiune trebuie cercetată sistematic în fiecare an la oricare diabetic prin examinarea fundului de ochi. Totuşi. nu poate practica unele meserii „de siguranţă". ca o mononevrită (atingere inflamatorie izolată a unui nerv periferic). • Hipoglicemie (glicemia foarte scăzută prin lipsă de zahăr) este o consecinţă a tratamentului însuşi sau a excesului în privinţa regimului alimentar sau a exerciţiului fizic. în care o pierdere a conştientei ar putea avea consecinţe grave pentru el sau pentru alţii. consecinţe ale alterării vaselor sangvine. o glicemie prea crescută poate provoca o dezvoltare a fătului mai rapidă decât este normai. pot de asemenea să survină. în caz de obezitate. diabeticul trebuie să-. retinopatia diabetică rămâne prima cauză de orbire în ţările occidentale. ambele agravate de prezenţa altor factori de risc al ateromului (hipertensiunea arterială. Această evoluţie este accelerată prin apriţia unei hiper­ tensiuni arteriale. există numeroase asociaţii care se adresează diabeticilor şi tuturor persoanelor interesate de această problemă.şi ia cu el în călătorie provizia necesară de insulina. poliurie (creşterea volumului de urină emisă). tabagism. Aceste complicaţii privesc atât pacienţii insulinodependenţi.

artificială pentru hemodializa şi naturală (peritoneul) pentru dializa peritoneală. In sfârşit. precizarea antecedentelor familiale. dar niciodată mai mult de 24 ore. DIAFRAGMĂ CONTRACEPTIVĂ. Etapă a actului medical care permite identificarea naturii şi cauzei afecţiunii de care este afectat un pacient. orice modificare corporală importantă (slăbire. potasiu. Peritoneul (membrana cu strat dublu care căptuşeşte cavitatea abdominală şi organele pe care aceasta le conţine şi care are una dintre feţe parcursă de numeroase capilare sangvine) este utilizat ca sistem natural de filtrare în decursul acestei tehnici de epurare extarenală. După utilizare ea trebuie să fie spălată.DEPISTARE ANTE NATALĂ. Diafragma trebuie să fie unsă cu o cremă spermicidă înaintea fiecărui raport sexual şi apoi lăsată pe loc timp de 6 până la 8 ore. După ce s-a realizat o fecundaţie in vilro şi înainte de transferul embrionilor în uterul mamei. STRUCTURĂ ŞI FIZIOLOGIE. Identificarea unei anomalii genetice la un embrion mulţumită tehnicilor de fecundaţie in vilro şi de biologie moleculară. o radiografie toracică arată atunci ascensiunea unei cupole diafragmatice. ginecologice. autorizarea fecundaţiei in vitro face obiectul unor consultări pe plan legislativ în majoritatea ţărilor Europei. în continuarea discuţiei. Tehnică vizând suplinirea unei funcţii renale prăbuşite. după gradul de epurare care se doreşte a fi obţinut. brutal (insuficienţa renală acută) sau progresiv (insuficienţa renală cronică). care împiedică plămânii să se destindă complet în timpul inspiraţiei. INDICAŢII. Pentru a fi eficace. preparat dinainte. potasiu. indicele de eşec este de 3%. Atunci când funcţia renală este perturbată. Parte mijlocie a corpului unui os lung. Asociată cu un spermicid. . Din cauza riscului unei derive eugenice (preselecţia indivizilor „celor mai buni"). precum şi de a elimina produsele rezultate din metabolism (uree. uscată. general sau orientat. contractându-se în timpul inspiraţiei. care permite urmă­ rirea istoricului bolii. luare în greutate. Diagnosticul preimplantator se adresează cuplurilor care doresc un copil şi care au dat deja naştere unuia sau mai multor copii afectaţi de o boală genetică gravă şi incurabilă.177 ameţeli şi transpiraţii şi este tratată prin administrarea de zaharun „rapide" pe cale orală dacă bolnavul este conştient sau prin injectarea subcutană de glicagon. examenul clinic poate fi completat prin examene paraclinice sau complementare. naştere) necesită un control medical pentru ajustarea sa şi. Ambele fac apel la o membrană semipermeabilă. creşte diametrul toracelui şi uşurează respiraţia. diafragma contraceptivă trebuie să fie perfect adaptată anatomiei utilizatoarei. pot fi deschise anormal de mult şi pot lăsa să treacă o parte din stomac prin muşchiul diafragmului: aceasta se numeşte hernie hiatală. calciu) se efectuează atunci între sângele conţinut în capilarele peri­ toneale şi dializat. O diafragmă trebuie prescrisă de către un medic. înlocuirea sa. DIALIZĂ. prin eliminarea concomitentă a excesului de apă din organism şi a produselor rezultate din metabolism aflate în sânge. care se plasează pe fundul vaginului astfel încât acoperă colul uterin. Membrană de cauciuc. DIALIZĂ PERITONEALĂ. peritoneul. calciu) şi în apă. DIAFIZA. urmate de o închidere bruscă a glotei care opreşte sosirea aerului. PATOLOGIE. montată pe un inel suplu. Diagnosticul propriu-zis cuprinde un examen clinic: întreţinerea unei discuţii cu pacientul. Diafragmul are forma unei boite neregulate care se implantează prin baza sa pe conturul orificiului inferior al toracelui. pudrată cu talc şi păstrată la adăpost de praf. La capătul consultaţiei. necesitând eventual o spitalizare. Diagnosticul preimplantator este practicat în centre foarte specializate. Orificiile diafragmului. Un diagnostic se stabileşte în mai multe etape. după două mecanisme: difuzia şi ultrafiltrarea. Schimburile de apă şi de substanţe dizolvate (sodiu. diafragma este un bun contraceptiv: dacă instrucţiunile de utilizare sunt respectate. chirurgicale. aşa cum se numeşte soluţia a cărei concentraţie este adaptată fiecărui bolnav. şi un examen fizic. preparat în prealabil într-un săculeţ de . DIAGNOSTIC PRENATAL. în particular orificiul esofagian. uneori. Rolul principal al rinichiului este acela de a menţine în organism un echilibru în electroliţi (sodiu. Contracţii spasmodice repetate şi involuntare ale diafragmului. provoacă un sughiţ ceea ce produce sunete caracteristice. PRINCIPIU. Tehnică de dializă utilizând ca membrană de schimb şi filtrare un înveliş intern al corpului. DIAGNOSTIC sau DIAGNOSTICARE. o leziune a nervilor frenici antrenează o paralizie diafragmatică. Această membrană acţionează ca un filtru între sângele pacientului şi dializat. şi sânge se produc printr-o membrană. Există două metode de dializă: hemodializa şi dializa peritoneală. DIALIZĂ PERITONEALĂ DIAGNOSTIC PREIMPLANTATOR. igiena şi modul de viaţă. Diafragmul. Se introduc în uterul femeii doar embrionii lipsiţi de anomalie genetică. Membrană musculotendinoasă care separă cavitatea toracică de cavitatea abdominală. şi al cărei rol este îndeosebi acela de a antrena substanţele toxice acumulate în sânge. clătită. DIAFRAGM. Schimburile între dializat. aceste procese sus-menţionate sunt puse în dificultate: se impune atunci efectuarea unei dialize. o celulă din fiecare embrion este prelevată şi analizată cu scopul de a detecta anomalia genetică respectivă. acid uric). inserarea ei necesită un scurt instructaj.

La copiii trecuţi de vârsta de 6 luni. gutui. în mod obişnuit mai mare de patru săptămâni. Antibioterapia profilactică sis­ tematică nu este deloc recomandată. dar trebuie să fie utilizată la primele semne digestive. băuturi capsulate sau apă fiartă. de scaune foarte frecvente. colibacili etc). Diaree de scurtă durată survenind în cursul unei călătorii la distanţă mare şi datorată unei modificări bruşte a obiceiurilor alimentare şi practic întotdeauna unei infecţii microbiene. Tratamentul constă într-o hidratare masivă şi din tratarea cauzei. Introducerea dializatului în cavitatea peritoneală şi golirea sa sunt uşurate prin utilizarea maşinilor automate. îndeosebi crescut la sugari şi la persoanele fragile. Diareea acută a sugarului. în funcţie de pierderea în greutate. Simultan trebuie asigurată o realimentare corectă. Acest tip de diaree are în cele mai multe cazuri o cauză infecţioasă intestinală de origine virală sau uneori microbiană (salmonelle. dializatul este aruncat şi înlocuit cu un dializat proaspăt. în principal. riscul de subnutriţie este important. paraziţi sau virusuri. Sindromul dizenterie (scaune mucoase şi sangvinolente) este o variantă severă a diareei acute. fructe decojite. pentru a facilita eliminarea germenilor. acută sau cronică. Diareea călătorilor a devenit foarte frecventă datorită dezvoltării turismului. infecţie urinară sau alta). Scaunele . boală inflamatorie). servind. mai ales la sugarul mic printr-o pierdere în greutate şi printr-o uşoară depresie a fontanelei. într-o stare generală bună. câteva sfaturi pentru prevenirea majorităţii cazurilor sunt suficiente. de riscul de deshidratare. de un fenomen de malabsorbţie (intoleranţă la gluten). ea se traduce. Deshidratarea sugarului constituie o urgenţă. chiar în 178 absenţa declarării epidemiei în mod oficial de către autorităţile sanitare. banane. Ele se contractează prin ingestia apei sau a alimentelor infectate sau prin transmiterea fecalelor conta­ minate la gură prin intermediul mâinilor. Această diaree se mani­ festă prin anomalii permanente sau recidivante ale aspec­ tului scaunelor. sunt contagioase prin transmisie orofecală directă sau indirectă. evaluat. care sunt prea numeroase şi prea moi timp de o perioadă îndelungată. în cursul diareei cronice. Diareea acută este. Odată difuzat. DIAREE. Tratamentul este întâi de toate cel al cauzei. Tratamentul este stabilit în funcţie de gradul deshidratării. de asemenea. O diaree cu o durată mai mare de 48 de ore. cauzele infecţioase sunt practic prezente întotdeauna din cauza insuficienţei condiţiilor de igienă alimentară care favorizează dezvoltarea germenilor (shigelle şi salmonelle). Această emisie de scaune lichide şi frecvente este caracterizată printr-un debut brutal şi o durată limitată. Diareea lichidă şi asociată cu vome traduce un sindrom gastrotoxic. Diareea acută. de altfel. DIAREE A SUGARULUI. shigelle. ceea ce traduce acce­ lerarea tranzitului intestinal. în general. Diareea cronică poate fi legată de o leziune a peretelui intestinal (tumoră. modificările dietetice posibile sunt mai variate: consumarea de orez. fără o semnificaţie infecţioasă deosebită. Această emisie de scaune lichide şi frecvente se întinde pe o perioadă care depăşeşte trei săptămâni. Pericolul unei diaree acute ţine. Scaunul diareic poate fi verde. SINONIME: Răzbunarea lui Montezuma". completate sau nu cu o perfuzie de glucoza şi de clorură de sodiu. Antibioticele nu sunt utile decât în caz de diaree mucosangvinolentă sau de diaree consecutivă unei infecţii în care există un risc infecţios general. în unele cazuri diareea este mucosangvinolentă şi însoţită de febră. de o hiperactivitate a tranzitului intestinal (rezultând dintr-o hipertiroidie) sau de o secreţie patologică a epiteliului intestinal (diaree secretorie). DIAREE A CĂLĂTORILOR. „lourisla" (în franceză). Majoritatea cazurilor de diaree cronică nu antrenează nici un răsunet asupra curbei de creştere a copilului. episoadele de diaree ale voiajorilor sunt cel mai des benigne. acest dializat este introdus în cavitatea peritoneală printr-un cateter de silicon implantat chirurgical în peretele abdominal. Această emisie de scaune mai lichide sau mai numeroase decât în starea normală este caracterizată printr-un debut brutal. Diareea acută riscă să provoace o pierdere bruscă de apă şi de sodiu antrenând o deshidratare acută a sugarului şi. Adesea este util să nu se frâneze o diaree prea devreme. în majoritate de origine microbiană. Dacă acest grad este redus. Dor dacă se constată o desidratare severă copilul va fi spitalizat şi hrănit cu soluţii hidroelectrolitice. Diareea cronică a sugarului. mai rar cauzată de un alt fel de infecţie (otită. şi la evacuarea dializatului. Emisie acută sau cronică de scaune mai lichide sau mai frecvente decât în situaţia normală la un sugar. TRATAMENT. Emisie. la copilul mai mic de trei luni. trebuie să ducă la consultarea medicului. dar posibilitatea unei holere nu trebuie să fie neglijată niciodată. Frecvenţa sa în zona tropicală ar fi favorizată de abuzul de băuturi foarte reci (în climatul cald) şi de contextul alimentar. se propune oprirea oricărui aport de lapte şi înlocuirea acestuia prin soluţii apoase de clorură de sodiu şi zahăr. Totuşi. morcovi. o subnutriţie prelungind ea însăşi diareea în mod cronic. care se menţine. îndeosebi recomandări stricte privind alimentaţia: alimente fierte. în principal. chiar în absenţa unei deshidratări. Diareele acute sunt provocate de germeni. Diareea cronică. Unele cazuri de diaree infecţioasă. cea mai cunoscută formă este toxiinfectia alimentară care afectează mai multe persoane pornind de la un aliment contaminat. mere.DIAREE plastic.

Acest tip de regim necesită o funcţiune renală perfectă. După 1977. aporturile esenţiale organismului sunt furnizate sub forma diferitelor soluţii administrate prin perfuzii intravenoase. provocată de dietă. Pentru băieţi. celule osoase a căror funcţie constă în rezorbţia osului. perioada cuprinsă între 1990 şi 2010. Aceste cazuri de diaree necesită măsuri dietetice simple. Difosfonaţii acţionează prin inhibarea activităţii osteoclastelor. Studiu al alimentaţiei. ele întâmpină un risc mai ridicat de avort spontan. uneori cu luarea de medicamente. fetide. asociată cu o inflamaţie a ganglionilor submaxilari şi cu o oboseală mare. iar pe de altă parte elaborează o toxină care afectează miocardul şi sistemul nervos. Indicaţiile difosfonaţilor sunt foarte precise: boala lui Paget (boală a oaselor cu deformaţii). Supravegherea copiilor născuţi din mame care au fost tratate cu dietilstilbestrol în timpul sarcinii permite prevenirea. prescris din 1 946 până în 1977 femeilor gravide pentru a preveni avorturile spontane şi pentru a trata hemoragiile din timpul sarcinii. Astfel. • Dieta proteica limitează alimentaţia la proteine.Atunci când aceste femei. ţinând cont de alimentele care îi sunt interzise (ovăz. • Dieta hidricâ constă în absorbţie doar de apă astfel încât să nu se aducă organismului calorii şi destinată deci provocării unei pierderi de greutate. sunt gravide. totală sau parţială. Doar medicul o poate prescrie. urmând sistolei. şi ele dovedesc doar simple manifestări zise „de colon iritabil". mucoase. Regiune centrală a creierului. de a consuma alimente din motive personale sau terapeutice. de sarcină extrauterină şi de naştere prematură. DIETA. secară). Aceste cazuri cedează. Corynebacterium diphteriae. orz. Difteria afectează mai ales copiii şi se transmite pe cale aeriană apropiată (salivă). Boală infecţioasă (toxiinfecţie) contagioasă. în cadrul îngrijirii subiecţilor obezi sau care prezintă o supraîncărcare ponderală. riscuri ale căror consecinţe au ca perioadă de manifestare. grâu. hipercalcemia (creşterea nivelului calciului sangvin) gravă şi consecutivă unui cancer. DIASTOLA. cauzată de bacilul lui Klebs-Ltiffler. la nivelul faringelui. DIFTERIE. Bacilul lui Klebs-Loffler acţionează în mod dublu. Efectele nedorite eventuale sunt tulburări digestive (greţuri. Perioadă de relaxare musculară şi de umple­ re a ventriculelor cardiace. De altfel. în general. sau pe cale orală. Astăzi ea a dispărut practic din ţările occidentale datorită vaccinării sistematice. DIFTERIE DIETILSTILBESTROL. consecinţele. DIENCEFAL. cazurile de diaree cronică însoţite de o breşă în curba greutăţii necesită căutarea afecţiunii în cauză: diaree cronică postinfecţioasă. după reluarea alimentaţiei. dar fetele pot prezenta anomalii ale colului şi corpului uterin capabile să antreneze sterilitatea. După o incubare de 1-7 zile. difteria se manifestă printr-o angină subfebrilă. Administrarea se face prin injectare. ca un regim sărac în lactoză şi în fibre. în schimb. fără cauză determinată. numai în mediu spitalicesc. exclu­ derea unuia sau mai multor tipuri de alimente generează frustrări şi carenţe şi rar produc pe termen lung efectele aşteptate. Dietetica include cunoaşterea valorii nutritive a alimentelor şi a transformării lor în decursul gătirii şi conservării. într-o oarecare măsură. dar echilibrat. care se unesc de fiecare parte. acoperită şi mascată de cele două emisfere cerebrale. chiar şi în plus. care să nu provoace carenţe. Abţinere temporară. S1MPTOME ŞI SEMNE. Medicament utilizat în tratamentul bolilor osoase şi al anomaliilor privind calciul sangvin. mai mult sau mai puţin întinse pe amigdale şi pe vălul palatin. efectul invers celui dorit: încetinirea metabolismului.w 179 au un aspect variabil: lichide. a apariţiei unor riscuri legate de acest medicament. Ea permite să se stabilească regimuri alimentare adaptate necesităţilor subiecţilor sănătoşi sau bolnavi. riscul cancerului de vagin este mai ridicat la ele. nici de băuturi pe căi naturale. » Dieta absoluta constă în neabsorbirea nici de alimente. Medicament estrogen puter­ nic. pe de o parte se multiplică local. intoleranţă la gluten. Dietele sunt puţin prescrise de medici: de fapt. privesc aparatul genitourinar (malformaţii ale uretrei). în general. dietilstilbestrolul. dietetica va permite stabilirea unui regim hipocaloric. . în acest caz.un copil atins de boala celiacă (intoleranţă la gluten) va trebui să primească aporturile energetice necesare creş­ terii sale. comercializat sub denumirea de Distilbene. SINONIM: hifasfonat. persistă şi după întreruperea ei. osteoporoza (fragilitate osoasă) din cauza menopauzei şi complicaţiei sale ca fractura vertebrală. intoleranţă la proteinele din lapte. la rândul lor. Adaptarea organismului la astfel de practici provoacă. DIFOSFONAT. dar per­ sistă în ţările în curs de dezvoltare şi reprezintă întotdeauna un risc serios pentru călătorul nevaccinat. iar pacientul recâştigă întreaga greutate pierdută. în caz contrar ea dovedindu-se foarte periculoasă. minime. ea poate fi transmisă de către un bolnav sau de către un purtător sănătos (subiect imunizat care găzduieşte germenele). conţinând alimente nedigerate. diaree) sau febră. nu mai este utilizat datorită riscurilor pe care acesta îl generează pentru copil. după un tratament specific. mucoviscidioză. Dietele se clasifică în trei categorii. Examinarea gâtlejului arată false membrane lucioase sau cenuşii. D I E T E T I C Ă . în cea mai mare parte.

PATOLOGIE. în absenţa tratamentului. Se obişnuieşte să se facă distincţia între tubul digestiv şi glandele digestive (ficat. duodenul. pancreas). faringe. bolul alimentar trece în faringe. cu tulburări de ritm. pseudoprezbiţie (tulburare de acomodare vizuală). diareea este de cele mai multe ori unul dintre simptomele gastroenteritelor virale. După ce a fost înghiţit. de asemenea. O musculatură abdominală slabă este. macrolid). unul dintre elementele problemei. în duoden sunt absorbite preferenţial fierul. de tipul de cancer. o jenă respiratorie la inspiraţie. la un subiect deja vaccinat. într-o schimbare a modului de viaţă. de transportare a alimentelor. Ansamblu al proceselor mecanice şi biochimice care asigură transformarea şi absorbţia alimentelor. • Constipaţia este una dintre cauzele cele mai frecvente ale consultaţiei medicale. alimentele suferă modificări care permit absorbţia lor ulterioară de către intestinul subţire: digestia gastrică asigură stocarea lor şi fărâmiţarea lor mecanică. în caz de îndoială. rect. destul de obişnuite în fiecare an în colectivităţile de copii. glucidelor şi lipidelor. • în intestinul subţire (duoden. Materile care n-au fost absorbite înaintează până în intestinul gros prin mişcări peristaltice. cu false membrane întinse şi hemoragice. Glandele digestive participă la digestia alimentelor secretând sucuri care conţin diferite enzime ale digestiei. STRUCTURĂ ŞI FIZIOLOGIE. sterilizarea lor parţială şi degradarea unor proteine. Dintre organele aparatului digestiv. ficatul. esofag. Absorbţia substanţelor transformate se face imediat de către enterocitele (celulele intestinale care permit trecerea alimentelor în sânge) din fiecare segment al intestinului subţire. cu paralizie periferică a membrelor şi cu afec­ tarea muşchilor respiratori. de organul afectat. Mici contracţii. a proteinelor în acizi aminaţi sau în peptide. provocând treptat o insuficienţă respiratorie acută. de stadiul de evoluţie a bolii. în principal. stomac. Tratamentul constă în aceste cazuri deci. permit amestecarea alimentelor cu secreţiile şi împing amestecul obţinut. Glucidele şi lipidele sunt absorbite în duoden şi jejun. propagate aproximativ din 20 în 20 de secunde de către păturile musculare. inclusiv. în ţările occidentale. iar sărurile biliare în ileon. Diagnosticul se bazează pe examenul clinic şi pe o prelevare din gâtlej pentru a depista germenele.DIGESTIE DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. doar ficatul şi intestinul subţire sunt indispensabile vieţii. cu limba şi dinţii. produse de către glandele gastrice.esofag. înainte de orice. . Secreţia pancreatică este bogată în enzime necesare digestiei proteinelor. persoane care au un regim alimentar sărac în fibre şi o viaţă sedentară. necesară digestiei proteinelor). DIGESTIV (aparat). Spre a treizecea zi a debutului bolii pot apărea semne nervoase. paloare intensă a feţei. chiar o asfixie care poate necesita o traheotomie. calciul şi vitaminele. Totalitate a organelor având drept funcţie principală asimilarea alimentelor destinate să aducă energia necesară pentru funcţionarea celulelor. Totalitatea acestor manifestări antrena cândva moartea. apoi în esofag şi ajunge în stomac datorită unui mecanism involuntar care pune în acţiune muşchii peretelui esofagian (peristaltism). • în stomac. • Cancerele pot lua naştere la toate nivelurile aparatului digestiv (gură. ori gastroenteritelor bacteriene cauzate de intoxicaţii alimentare (salmonelloze). ileon). Aceste secreţii. • Glandele digestive includ glandele salivare (parotide. intestinul subţire are nevoie de secreţiile pancreasului şi ale bilei. care poate fi confirmat prin reacţia Schick (intradermoreacţie care permite decelarea subiecţilor neimuni­ zaţi). reanimarea respiratorie a dus la ameliorarea pronosticului acestei boli. pancreas). cu extrasistole. infecţia faringelui ia aspectul unei angine maligne. digestia continuă prin reducerea glucidelor la nivelul de zaharuri 180 simple. submaxilare şi sublinguale). Totuşi. DIGESTIE. O altă formă gravă este crupul. afectarea laringelui obstinat de membrane. Tratamentul constă dintr-o injecţie de ser antidifteric. în principiu. şi din administrarea de antibiotice (penicilină. boala evoluează favorabil. mononucleoza infecţioasă. COMPLICAŢII. Tratamentul totuşi trebuie să fie prescris de urgenţă. Stomacul poate stoca până la aproximativ un litru de alimente care sunt transformate aici de secreţiile gastrice. cu alternanţele dintre diaree şi constipaţie din unele cancere digestive etc. • Tubul digestiv are un rol esenţial mecanic. fără a aştepta rezultatul analizei. El este constituit succesiv din gură. în societatea noastră. Altă complicaţie a difteriei. printr-un sfincter numit pilor. Constipaţii cronici sunt. • Diareea poate fi prezentă în diferite boli. iar bolnavul încetează să mai fie contagios după câteva zile de tratament cu antibiotice. într-o degradare microbiană fără prea mare utilitate pentru nutriţie. miocardita (inflamaţia muşchiului cardiac. antrenând o disfonie (tulburare a emisiei sunetelor). o angină cu false membrane corespunde de cele mai multe ori unei boli benigne. Bine îngrijită. intestin subţire. Aşa se întâmplă cu diareea din cazurile de SIDA. pancreasul sau glandele intestinului subţire. în timp ce secreţia biliară joacă un rol important în digestia lipidelor. ficat. către partea inferioară a stomacului.colon. Pentru a realiza aceasta. colon şi rect. Tratamentele depind. a lipidelor în monogliceride şi în acizi graşi. Patologia aparatului digestiv este foarte diversificată. chimul. jejun. bloc auriculoventricular) trebuie să fie căutată în toate cazurile. Digestia colică (la nivelul colonului) constă. stomac. Chimul trece în prima parte a intestinului subţire. conţin acid clorhidric şi enzime digestive (îndeosebi pepsina. cu paralizia vălului palatin.

Ea face uneori apel la dozările sangvine pentru a verifica concentraţia medicamentului. dentina. dinţii joacă un rol în pronunţarea sunetelor. care asigură articularea cu osul prin intermediul filamentelor fine care formează ligamentul alveolodentar. primii dintre dinţii posteriori. ultimul fiind cel mai obişnuit. Dinţii de lapte apar între vârsta de 6 luni şi cea de 30 de luni şi sunt în număr de 20. numită coroană. sunt prescrise spălaturi ale gurii cu apă sărată sau cu antibiotice. trecerea unei aţe dentare printre dinţi completează perierea. O infecţie microbiană mai poate. datorită unei marje relativ înguste între doza terapeutică şi doza toxică. Operaţie chirurgicală constând în repararea printr-o grefă a unui deget amputat parţial sau total în urma unui accident. a cărui parte vizibilă porneşte din os. pentru a evita tulburările de ritm cardiac. Erupţia celor 4 dinţi de minte DINTE poate să se producă începând cu vârsta de aproximativ 18 ani. • Caninii. inervat de nervi şi irigat de vase sangvine. capul mic (pentru a ajunge în zonele cu accesul dificil). neurologice (dureri de cap. blocul auriculoventricular. Perierea dinţilor Este cea care scoate din şi dintre dinţi resturile alimentare şi placa bacteriană. Pasta de dinţi permite polizarea dinţilor şi reîmpros­ pătarea respiraţiei. • Herniile hiatale sunt caracterizate prin trecerea unei porţiuni de stomac în torace. ea se face pe toate feţele dinţilor cu o mişcare care este îndreptată de la gingie — care şi ea trebuie periată — spre dinte. Se pot deosebi dinţii din faţă. au o formă de lopată şi permit tranşarea alimentelor (tăiere). Digitalicele sunt adesea bine supor­ tate. Zona vizibilă a dintelui. ascuţiţi şi robuşti. DIGITALIC. trebuie să fie făcută în fiecare zi. Organ mineralizat implantat în maxilar. în anumite cazuri. DINTE. ei participă la mărunţirea alimentelor. Susţinând ţesuturile moi (buze. . partea implantată în maxilar. inflamaţiile stomacului. Dinţii şi maxilarul pot fi sediul unor dureri. EFECTE NEDORITE. STRUCTURA. să se producă în cursul unei boli a gingiei şi să provoace un abces. PATOLOGIE. Periuţa de dinţi trebuie schimbată des. pot avea una sau două rădăcini şi prezintă două cuspide (protuberante situate la suprafaţa de masticaţie). Digitalicele sunt contraindicate în mai multe anomalii cardiace (miocardiopatia obstructivă. Unghiul perilor periuţei cu suprafaţa dintelui trebuie să fie de 45°. în plus. DIGITOPLASTIE. ea trebuind să aibă mânerul suplu. după fiecare masă principală. ei rup în bucăţi alimentele. • Premolarii. Supravegherea tratamentului. fie pe duoden (ulcerul duodenal). în număr de 8. de asemenea.181 • Gastritele. şi dinţii permanenţi. a cărui frecvenţă este atunci crescută. diaree). şi să dureze în jur de trei minute. Acesta. de a creşte intensitatea contracţiilor inimii. obraji). O dată pe zi. vome. DIFERITE TIPURI DE DINŢI. La o fiinţă umană se disting dinţii de lapte. în acest caz se impun spitalizarea şi oprirea. Situaţi la limita dinţilor posteri­ ori. sunt localizate fie pe stomac (ulcerul gastric). • Molarii. există un risc de supradozare. care constituie ţesutul cel mai dur al organismului. Totuşi. în principal clinică şi electrocardiografică. sunt favorizate de către alcool şi tutun. SINONIM: glucozid cardiotonic. Medicament utilizat în tratamentul insuficienţei cardiace. temporari. sunt dinţii cei mai lungi la specia umană. şi dinţii posteriori. a tratamentului digitalic. • Incisivii. ei joacă un rol esenţial în mărunţirea alimentelor. plasată în mijlocul dintelui şi conţinută într-un ţesut calcificat. Aceşti nervi şi vase ajung în centrul dintelui prin intermediul canalului dentar şi formează pulpa. fibrilaţia şi tahicardia ventriculară) şi sunt incom­ patibile mai ales cu calciul administrat pe cale venoasă. Dinţii permit masticaţia care constituie prima fază a digestiei. în număr de 4. Erupţia dinţilor permanenţi. chiar şi a altor măsuri terapeutice. rădăcina dintelui. vedere colorată) şi cardiace (tulburări de ritm). Dintele este un ţesut viu. este acoperită de smalţ. în număr de 12. şi pot provoca dureri şi arsuri de stomac. este înconjurată de cement. • Hepatitele sunt boli virale care afectează ficatul şi care pot fi transmise îndeosebi pe cale sangvină şi pe cale sexuală. Perierea trebuie să fie mai curând minuţioasă decât energică. cel puţin tem­ porară. Atunci când sunt luate împreună cu diureticele hipokalemiante (care diminuează concentraţia de potasiu sangvin). în număr de 32. începe de la vârsta de 6 ani şi se termină la 12 ani. se manifestă prin tulburări digestive (greţuri. între care patru sunt molarii de minte. trebuie să fie strictă. au 2 sau 3 rădăcini şi 4 sau 5 cuspide. Acţiunea principală a digitalicelor este aceea de a încetini frecvenţa cardiacă atunci când inima este în fibrilaţie auriculară rapidă şi. părul sintetic trebuie să fie suplu şi cu firele rotunjite. care poate fi grav. cel mai des din cauza unei carii şi consecinţelor sale. bolile stresului. în număr de 8. prin canalul diafragmului pe unde trece esofagul. • Ulcerele. se impune compensarea pierderii de potasiu. premolarii şi molarii. incisivii şi caninii. vertije. Punţile şi aparatele ortodontice fixate se spală cu ajutorul unor periuţe interdentare.

DINTELUI (abces al). LITTLE (boală a lui). miopatie endocriniană) sau în cazul unei heteroforii (tulburare a vederii binoculare legată de variaţiile de echilibru ale muşchilor oculomotori). în principal. Tratamentul diplopiilor binoculare constă în prima etapă în depistarea ochiului afectat. văl palatin etc. dintr-o paradontopatie (boală a gingiilor) sau. repararea chirurgicală a unei iridectomii prea întinse. el se întâlneşte. cel al cauzei. TRATAMENT. CAUZE • Disartriile paralitice sunt consecinţe ale unei atingeri directe a muşchilor (miastenie). CAUZE. de asemenea. dintr-o carie dentară. Fiecare disc intervertebral este format dintr-o parte periferică.T DINTE INCLUS DINTE INCLUS. în acest ultim caz. infecţia afectează osul maxi­ larului. tratamentul lor este cel al bolii în cauză. Odată distrusă pulpa. tendinţa devierii ochiului. O simplă incizie cu bisturiul permite drenarea puroiului dacă lucrul acesta n-a avut loc în mod natural. anulusul. -• GUILLAIN-BARRE (sindrom al lui). al patologiei lor şi al trata­ mentelor legate de aceasta) favorizează astăzi conservarea dintelui. SIMPTOME ŞI SEMNE. febră şi oboseală generală însoţesc adesea evoluţia abcesului. coree. O durere zvâcnitoare deranjează puternic masticaţia. Dacă evoluţia este parţială. Există două mari tipuri de disartrie. Paralizie bilaterală. DIPLOPIE. Ea este urmată de un tratament endodontic (curăţarea canalelor infectate şi apoi umplerea cavităţii cu o pastă de obturaţie). DISCARTROZA. DIFERITE TIPURI DE DIPLOPIE • Diplopiile monoculare persistă atunci când se închide ochiul care nu este atins: ele provin dintr-o atingere a globului ocular. în ce priveşte tratamentul chirurgical. ca diabetul sau scleroza în plăci. unei atingeri a bulbului rahidian (scleroza laterală amiotrofică) sau a unor leziuni bilaterale ale căilor care merg de la cortex la bulb. atunci când este posibil: tratarea unei cataracte. de exemplu. DISC INTERVERTEBRAL. Unele disartrii sunt ameliorate prin ortofonie (reeducarea vocii). în cursul bolii lui Parkinson. se poate ajunge la plasarea pe sticla lentilelor a unor prisme. cu scopul de a aduce o micşorare rapidă a suferinţei pacientului. 182 O diplopie binoculară poate surveni. Incluzia cea mai frecventă priveşte dinţii de minte. Cefalee. Ele pot proveni dintr-o paralizie oculomotorie de origine traumatică. Tratamentul diplopiilor monoculare este. constituită dintr-un ţesut cartilaginos. DIPLEGIE. în cazul unei afecţiuni musculare (miastenie. iar durerea se estompează în general. vocea este de intensitate mică şi monotonă. care diferă fiziologic: tipul paralitic şi tipul neparalitic. abcesul sfârşeşte prin formarea unui granulom (îngrămădire celulară inflamatorie) sau a unui chist. Dacă drenarea lui se face spontan (ruperea peretelui abcesului). TRATAMENT. debitul este lent şi sacadat. Dacă diplopia persistă. dispar atunci când se închide unul sau altul dintre ochi: este vorba de o atingere a muşchilor oculomotori. caninii superiori pot să rămână incluşi. umflare şi induraţie ganglionară. De asemenea. corectată în mod obişnuit spontan pentru a evita diplopia. • Diplopiile binoculare. boala lui Parkinson. SIMPTOME ŞI SEMNE. care vor fi încorporate în sticlă dacă afecţi­ unea continuă. tumorală. Structură anatomică rotunjită şi plată. reapare sub efectul oboselii sau al unei intoxicaţii alcoolice. DISARTRIE. Un abces dentar se semnalează printr-o înroşire şi o umflare a gingiei. Această infecţie poate rezulta dintr-o fractură a dintelui. în toate cazurile în care este posibil. Diplopiile monoculare apar la debutul anumitor cataracte. ea este răguşită şi forţată. în acest ultim caz se vorbeşte de sindromul pseudobulbar. de cele mai multe ori. Atingere degenerativă a discului intervertebral legată de o artroză vertebrală. • Disartriile neparalitice sunt consecinţe ale unor atingeri ale encefalului în decursul bolilor neurologice (leziuni ale cerebelului. vasculară sau din cauza unei afecţiuni. Mai general. în schimb. în atingerile cerebelului. completat cu punerea unei coroane. Dificultate a vorbirii nelegată de o atingere a organelor de fonaţie (limbă. afectând în mod simetric zone mai mult sau mai puţin întinse ale organismului. Semnele exacte depind de boala în cauză. în coree şi în atetoză. el nu poate fi propus decât în unele paralizii definitive. cu variaţii excesive de putere. în cazul în care incizia este imposbilă (tumefiere fără formarea puroiului). tratamentul cauzei este indispensabil. buze. de exemplu. bacteriile plăcii dentare alunecă între dinte şi gingie şi provoacă durere. reunind vertebrele şi jucând între ele un rol de amortizor. Progresul endodonţiei (studiul ţesuturilor pulporadiculare ale dintelui. atetoză). în cazul afectării maculei (zona centrală a retinei) sau chiar de iridectomie (ablaţia unui fragment de iris) chirurgicală sau traumatică. în accidentele vasculare cerebrale multiple şi la scleroza în plăci. în acest caz. un inel puternic de fibre care aderă bine la vertebre şi asigură stabilitatea coloanei vertebrale. şi .) sau de comanda nervoasă a acestor organe. Un abces al dintelui rezultă dintr-o infecţie a pulpei. Perceperea a două imagini ale unui obiect privit. se scurge un puroi verzui şi fetid. Oprire parţială sau totală a eruperii unui dinte care rămâne sub gingie sau este complet încastrat în osul maxilarului. Colecţie de puroi localizată în ţesuturile care învelesc rădăcina dentară. ceea ce duce la necesitatea extracţiei chirurgicale a dintelui. TRATAMENT. sunt prescrise antibiotice pe cale orală.

aceasta antrenează formarea unei hernii discale care poate declanşa. se deosebesc cei care nu percep nici o culoare. ci doar variaţiile de lumino­ zitate. în general. . -• ENCONDROMATOZĂ. DISCONDROPLAZIE. anulusul se poate fisura. care absoarbe şi repartizează şocurile. Bolnavul se plânge de dureri toracice cu apriţie brutală. nucleus pulposus (nucleu gelatinos sau mucos). intense. Medicul realizează atunci clişee radiografice ale rachisului lombar. • Discromatopsiile dobândite constituie adesea semnul deosebit de precoce al unei atingeri a sistemului de recepţie oculară (coroidă. Riscul principal este ruperea arterei disecate în pericard sau în alte părţi ale toracelui. După anestezie locală. Examen radiologie care permite observarea discurilor intervertebrale. MSCORADICULOGRAFIE. chiar insuportabile. • Testele de clasare sau de asortare cuprind. • Testele de confuzie sunt reprezentate prin atlasul lui Ishihara. cauzată de o boală dermatologică sau caracteristică unei alte boli a organismului. Orice modificare a culorii normale a pielii. dacă este comprimată rădăcina unui nerv sciatic. retină şi nerv optic). constituit dintr-un fond de pastile colorate pe care se reliefează o cifră compusă din pastile de o culoare dife­ rită. nucleul poate perfora placa cartilaginoasă a unei vertebre şi poate provoca o hernie intraspongioasă. DISECŢIE AORTICĂ. Discromatopsiile sunt depistate prin două tipuri de teste. Ruptură longitudinală a tunicii medii a peretului arterial al aortei. DISCOGRAFIE. TEHNICĂ Şl DESFĂŞURARE. Este recomandabil ca bolnavul sâ rămână aşezat la orizontală timp de 24 de ore. ecografia cardiacă. O altă tehnică se bazează pe folosirea unor lipiciuri speciale. Injectarea poate provoca o durere pacientului. mulţumită anumitor examene complementare ca radiografia toracelui. în caz de lombalgie rebelă la tratament. gelatinoasă şi elastică. reimplantând la nevoie ramurile create ale părţii de înlocuit de proteză. Este necesară spitalizarea de urgenţă. DISECŢIE. medicul injectează produsul iodat de contrast în centrul discului. a căror alterare antrenează o discromato-psie. compus dintr-un lichid foarte vâscos sub presiune. în sfârşit. există un teren arterial deosebit: subiecţii suferind de ateroscleroză sau prezentând anomalii de constituţie a fibrelor elastice (boala lui Marfan). Operaţie care constă în separarea metodică şi în individualizarea diferitelor părţi ale unui organism. care constă în rânduirea.45% pentru femei). în principal. Examenul necesită o spitalizare şi se desfăşoară în sala de radiologie. când o hipertensiune arterială severă s-a instalat de multă vreme sau după un traumatism toracic important. arteriografia sau imageria prin rezonanţă magnetică (I. tratamentul hipertensiunii . al căror sediu se deplasează pe măsura extinderii disecţiei. în fapt. DISCROMIE. în principal. Diagnosticul trebuie stabilit rapid. Culoarea este percepută de ochi mulţumită conurilor retinei. chirurgia nu este indispensabilă. DISCROMATOPSIE.M. Nu poate fi avut în vedere decât în discro­ matopsiile dobândite şi constă în tratamentul cauzei. zise biologice. Transmiterea lor este. DISECŢIE AORTICĂ DIAGNOSTIC. şi cei care confundă anumite culori (persoanele afectate de daltonism. mai ales pe cale transesofagiană. bărbaţii (8% faţă de doar 0. Alterare a vederii culorilor. DIAGNOSTIC ŞI EVOLUŢIE. CAUZE. în principal. după ruptura peretelui său intern deasupra valvelor sigmoide aortice. legată de sex şi de cromozomul X. Examenul durează aproximativ 30 de minute. dacă nu redeşteaptă o durere lombară sau o alergie la iod. ceea ce permite detectarea discului lezat. Discografia nu provoacă nici un efect secundar. a unor eşantioane colorate. O discografie este practicată. de exemplu). de tonalităţi foarte apropiate. în anumite localizări. Pacientul a cărui vedere este normală vede distinct cifrele.183 dintr-o parte centrală. EFECTE SECUNDARE. în timp ce pacientul afectat de discromatopsie nu este capabil de acest lucru. Acesta constă în înlocuirea chirurgicală a părţii de aortă atinsă de disecţie printr-o proteză. o sciatică. pentru sudarea constituenţilor peretelui arterial disecat. Disecţia aortică conduce la existenţa a două canale: adevăratul canal prin care sângele curge în condiţii normale şi cel fals.R. creat prin disecţia peretelui arterial. în timp ce acelea care se referă la galben şi albastru sunt asociate adesea cu inflamaţii ale coroidei şi ale retinei. Printre subiecţii atinşi. TRATAMENT. • Discromatopsiile congenitale sunt de origine ereditară şi afectează. SINONIM: anevrism disecant. pentru a evita cât mai mult posibil revenirea lombalgiei. cu hemoragie internă uneori fulgerătoare. SIMPTOME Şl SEMNE. scanografia. sub diferite unghiuri.SACCORADICULOGRAFIE. Lumbago acut este con­ secutiv infiltrării nucleului gelatinos în această fisură.). Ca urmare a unui accident sau a unor eforturi repetate. Discromatopsiile care se referă la roşu şi verde însoţesc adesea atingerile nervului optic. PATOLOGIE. Dacă nucleul gelatinos traversează toată grosimea anulusului. La copil şi la adolescent. Discromatopsiile pot fi congenitale sau dobândite. O disecţie aortică survine adesea chiar la începutul aortei. testul lui Farnsworth. într-o ordine cerută. TRATAMENT.

Disglobulinemiile monoclonale izolate. să fie provocate de o miastenie. Cauzele anomaliilor care afectează direct laringele sunt surmenajul vocii. de origine vasculară. Ele se traduc. Anomalie a calităţii vocii care devine răguşită. după mecanismul implicat: tulburări ale mobilităţii laringelui prin compresia sau iritarea nervilor care îl comandă. Tulburare a deglutiţiei legată de dificultatea trecerii alimentelor din gură spre stomac. survenind în timpul dezvoltării embrionare. să fie legată de o perturbaţie psihologică. antrenând o paralizie. tumorilor benigne şi maligne ale faringelui. CAUZE. Dishidroza. DISFONIE. apoi se agravează treptat. recidivând în fiecare primăvară sau în fiecare toamnă. de asemenea. în general. DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. ale gâtului). un examen medical aprofundat se impune de îndată ce alterarea vocii se prelungeşte mai mult de câteva zile. con­ secinţa infecţiilor faringeene (angină. O disfagie poate să fie însoţită de false-rute alimentare. Primele sunt. rămâne important să se trateze cauza disfoniei. legate în particular de fumat. legată de o hipotiroidie congenitală. malformaţie a glandelor genitale. DISFAGIE. Boala se manifestă mai întâi prin înroşirea palmelor mâinilor.y DISEMBRIOM arteriale putând fi de ajuns pentru evitarea extinderii disecţiei. Tumoră benignă sau malignă care se dezvoltă pe seama celulelor embrionare. Apoi apar vezicule. infecţiile (gripă. zise benigne. Atunci când o disglobulinemie atestă o boală a sângelui. Aceste leziuni se asociază cu mâncărimi. • Disgenezia gonadica. Principalele cauze ale paraliziilor sunt tumorile (ale glandei tiroide. se manifestă la copil prin anomalii de dezvoltare a nucleului de osificare a epifizelor. DISHIDROZĂ. O disfagie de origine neuro­ logică poate fi observată în cursul sindromului pseudobulbar. Disfagiile pot fi de origine otorinolaringologică. o difterie. foarte frecventă. Ea poate. prea gravă sau bitonală (emiterea simultană a două sunete). digestivă sau neurologică. tratamentul se confundă cu cel al bolii în cauză. anomalie a însăşi mucoasei laringelui. O disfonie nu trebuie banalizată sau neglijată. radiografie. Dishidrozele fără cauză cunoscută au adesea o evoluţie sezonieră. 184 se încearcă reeducarea vocii prin tehnici de ortofonie. TRATAMENT. • Disgenezia epifizară. de hipersialoree (secreţie excesivă de salivă). atingeri neurologice ale trunchiului cerebral sau ale nervilor cranieni 9. şi care este capabilă să dea naştere la diferite tipuri de ţesuturi. în primul rând. Disfagia survine cel mai des în timpul luării de medicamente solide. SINONIM: teratom. ale subiectului vârstnic. în alte cazuri. fie unei mutaţii genetice. este. DISGENEZIE. Atunci când o disfonie este urmarea surmenajului vocal (oratori. extremităţile oaselor luni. care asociază tulburări ale deglutiţiei. refluxului gastroesofagian şi acalaziei (pierderea coordonării mişcărilor tubului digestiv). de explorări otorinolaringologice şi neurologice. Acest sindrom. este vorba de o alergie prin contactul prelungit sau repetat cu o substanţă precisă (nichelul. Totuşi. Disfagii de origine neurologică pot. este cel al bolii în cauză dacă ea este cunoscută. febră tifoidă). Anomalie cantitativă sau cali­ tativă a globulinelor. mai ales a corzilor vocale. rămase prezente în organism. chiar manometrie. asociind aplicarea de antiseptice şi de antiinflamatoare (corticosteroizi cutanaţi. Formă de eczemă caracterizată prin vezicule care apar pe mâini şi pe picioare. Un tratament general pe bază de antihistaminice poate fi util. DISEMBRIOM. o poliomielită anterioară acută şi o poliradiculonevrită. ale bronhiilor. faringită). Tratamentul unei disfagii este cel al cauzei sale. şi. DISGLOBULINEMIE. şi mai ales cancerele laringelui. un botulism. de asemenea. Anomalie congenitală sau dobândită a coagulării cauzată de producerea unui fibrinogen (factor de coagulare) anormal. nu necesită decât o supraveghere regulată. printr-un sindrom inflamatoriu important (creştere puternică a vitezei de sedimentare). laringitele acute. stinsă. Orice disfagie prelungită impune un examen complet al faringelui şi al esofagului (fibroscopie. cancerului de esofag. . 1(1 şi 11. cântăreţi). ale vorbirii şi ale mobilităţii feţei. prea ascuţită. traumatisme (ale craniului. Ea poate merge până la afagie (imposi­ bilitatea de a înghiţi). în principal. Malformaţie a unui organ sau a unui ţesut. Uneori ea este consecinţa unei infecţii cu o bacterie sau cu o ciupercă microscopică. dacă este nevoie. nu are întotdeauna o cauză cunoscută. laringitele cronice. ale esofagului. deoarece pacientul nu-şi dă seama de valoarea acestui semn. sau măsurarea presiunilor esofagiene). Ea este consecinţa fie a unei anomalii cromozomiale (sindromul lui Turner la femeie. în general. de exemplu). producându-se ca urmare chiar şi în timpul ingestiei de lichide. Cele mai multe dintre disglobulinemii sunt benigne şi cresc ca frecvenţă o dată cu vârsta. DISFIBRINOGENEMIE. Există două tipuri de disfonie. unul dintre grupurile de proteine ale sângelui. paste pe bază de sulfat de cupru sau de suflat de zinc). ale faringelui). sindromul lui Klinefelter la bărbat). de dureri cervicale sau retrosternale. este o cauză a sterilităţii. fără sindrom inflamator. a plantei piciorului şi a feţelor laterale ale degetelor de la mâini şi de la picioare. SIMPTOME ŞI SEMNE.

Tratamentul constă dintr-un regim alimentar şi. înclinaţie pentru matematică. de justificări). nu auto­ mat greşeli fonetice. în cele mai multe cazuri el este bun la calcule. TRATAMENT ŞI PRONOSTIC. Acţiune prin care un subiect caută în mod deliberat să ascundă altuia o stare sau un fapt. permit mai degrabă să se compenseze dereglarea decât s-o vindece. DISLEXIE. delincventă etc). la nevoie. în acest caz disimularea se înrudeşte cu teama. în afara oricărei deficienţe intelectuale şi senzoriale şi oricărei tulburări psihiatrice. Dismenoreea afectează între 30 şi 50% dintre femeile aflate în perioada de activitate genitală şi deranjează în mod important aproximativ 10% dintre ele. DISMENOREE O evaluare medicopsihologică arată că atât competenţele intelectuale. omise. Dislexia afectează aproximativ 8-10% dintre copii. băieţii fiind de trei ori mai mult atinşi decât fetele. care poate indica o anomalie funcţională sau leziuni anorectale. banalizarea (minimalizează impactul actului său). CAUZE. Tulburare a evacuării rectale.) trebuie să fie identificate în timpul şcolarităţii sale. înlocuite. Disimularea unui proiect sinucigaş este frecventă la deprimaţii melancolici. hipermicronemie şi hipetrigliceridemie. efectuate în prezenţa unui ortofonist. Aptitudinile copilului dislexie (inteligenţă. FRECVENŢĂ. chiar pseudocriticarea propriei persoane (promite să se îndrepte). DISMENOREE. profesorii şi medicii trebuie deci să fie vigilenţi. Copilului îi place să meargă la şcoală. care ar avea mai multe explicaţii: tulburare a vascularizării uterine.Menstruaţie dureroasă. O dismenoree primară poate să fie cauzată de o anomalie privind forma sau poziţia uterului sau de un obstacol cervical în scurgerea sângelui. răspunde pe alături). copilul dislexie citeşte încă foarte lent. Cauza cea mai frecventă este luarea de medicamente neuroleptice. în principal. După o perioadă care merge de la câteva luni până la un an de deprindere a cititului. termenul se utilizează într-un sens mult mai restrâns: mişcările anormale care predomină faţa. Ea poate apărea la începutul vieţii genitale (dismenoree primară) sau mai târziu (dismenoree secundară). Şedinţele de reeducare ortofonică. cât şi motivaţia copilului sunt normale. dificil. Anomalie a nivelului de lipide din sânge. o dislexie uşoară sau medie permit o şcolaritate normală. Disimularea patologică constituie „un scut" în cursul relaţiilor subiectului cu alţii. urmate o dată — cel mai adesea — de două ori pe săptămână timp de mai multe luni. de citire şi de ortografie. Textul citit este adesea prost înţeles. Dismenoreea pare să fie consecinţa unei anomalii a contractilităţii uterine. CAUZE.185 DISIMULARE. Atunci când este diagnosticată şi tratată suficient de devreme. Aceste anomalii pur biologice n-au nici o consecinţă. portiţe de scăpare (uzează de subterfugii. se bazează pe luarea de medicamente zise hipolipidemiante. laborios. litere sau silabe inversate. gâtul şi trunchiul. ritualuri nevrotice. prescrise de medicul curant. fie dobândite (boli care afectează dezvoltarea cerebrală în timpul sarcinii). Cauzele recunoscute actualmente pentru dislexie sunt fie genetice (frecvenţă semnificativ ridicată a tulbu­ rărilor de limbaj oral şi scris în unele familii). chiar şi enunţurile de matematică. Tratamentul este legat direct de cauză. Anomalie a activităţii musculare traducându-se prin apariţia unor mişcări anormale sau printr-o jenă în mişcările voluntare conferindu-le un aspect anormal. a unei endometrioze. în practică. Părinţii. tulburări hormonale sau psihologice. Adesea. cu toate că adesea dificilă. toxicomanie) sau pentru a se sustrage consecinţelor unei încălcări pe care a comis-o (act pervers. DISKINEZIE. idei fixe. SIMPTOME Şl SEMNE. O diskinezie rectală. o dislexie severă sau identificată târziu poate sta la originea unor dificultăţi şcolare mari. DIAGNOSTIC. O dismenoree secundară este uneori consecinţa unei infecţii genitale cronice. disimulantul practică evitarea (caută să schimbe subiectul. DISLIPIDEMIE. exces de prostaglandine (substanţe secretate de către numeroase ţesuturi. permit confirmarea diagnosticului. dar evită scrisul şi lecturile prelungite la toate materiile. sport etc. • Hipolipidemiile (micşorare a nivelului lipidelor sangvine) sunt urmările unor importante insuficienţe alimentare sau unor boli ale tubului digestiv care diminuează absorbţia lipidelor alimentare. cuvinte schimbate etc. a unei boli ovariene. cu tăgăduirea. intervenind în inflamaţie şi în contracţiile uterine ale naşterii). în principal. Pentru a evita să-i fie descoperit un simptom socotit ruşinos (delir. ereditate. Aceleaşi dificultăţi există la ortografie. DIFERITE TIPURI DE DISLIPIDEMIE • Hiperlipidemiile (creşterea nivelului de lipide sangvine) sunt reprezentate. a unei îngustări a canalului cervical. confundate. prin hipercolesterolemie. Teste de vorbire. Dificultate de a învăţa cititul şi scrisul. DISKINEZIE RECTALA. acesta a prezentat tulburări de vorbire înaintea vârstei de 4 ani. . în renunţarea la medicamentul în cauză. Invers. Tratamentul constă. impune un examen endoscopic. chiar cu simularea. în 30 până la 50% din cazuri. dislexia este nedepistată şi prost identificată.

Printre cauzele bronhopulmonare se găsesc afecţiunile bronşice (astm. se confundă cu sindromul premenstrual. CAUZE. prezenţa unui corp străin sau a unei tumori pe bronhii). O dispepsie poate constitui simptomul unei boli orga­ nice: gastrită. ca în cursul hemoragiilor. uneori majore. se deosebesc dispareuniile de penetrare sau superficiale. o epilepsie sau o întârziere mintală. Nu există un tratament curativ. în general. -» DlSGLOBULINEMIE. tratarea ei duce la dispariţia durerii. către vagin şi către rect. Anomalie a dezvoltării unui organ sau a unui ţesut antrenând leziuni şi o tulburare a funcţionării. la decesul survenind la câtă va vreme după naştere. DISPROTEINEMIE. Cauzele unei dispareunii sunt fie organice. tumoră. al cărui mecanism este necunoscut. în caz de dispareunie 186 de origine afectivă. Malformaţie congenitală gravă şi foarte rară a unuia sau mai multor oase. ea traduce mai curând un obstacol în calea sângelui. dispneea traduce uneori o tulburare cardiacă. ea poate. poate fi vorba de o diminuare a oxigenării ţesuturilor. diaree). constatată sau nu de către medic. cuprinde tot abdo­ menul. este posibilă o prevenire sub forma unui sfat genetic acordat părinţilor purtători ai anomaliei cromozomiale. Transmiterea este adesea ereditară. Dacă este vorba de o cauză organică. Durerea variază în funcţie de mai multe aspecte: — sediul ei: ea este pelviană. boală a intestinului subţire sau a colonului. resimţite în burtă atunci când penetrarea este completă. dar medicamentele estroprogestative şi antiprostaglandinele sunt. sau un dezgust faţă de partener. cît şi durata sa (câteva ore pentru laringitele infantile. în absenţa oricărei cauze organice. asociată sau nu cu unele tehnici de reeducare sexuală. după tipul de disostoză: de la simpla malformaţie. . o supraveghere seri­ oasă şi un tratament. o dispareunie poate fi primară (survenind de la primele relaţii sexuale). bronhodilatatoare pentru astm. un fel de conduită de autopedepsire. DISPEPSIE. de asemenea. Senzaţie de disconfort digestiv. neurologică. DISPAREUNIE. uneori zeci de ani pentru o bronşită cronică). — semnele care o însoţesc. semnele observate sunt tulburări senzoriale (cecitate. DISPLAZIE. tumorile laringelui la adult. sau secundară (apariţia ca urmare a unui eveniment marcant. Dispareunia este adesea de origine afectivă. EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT. care sunt numeroase: tulburări digestive (greţuri. CAUZE. în schimb. şi dispareuniile profunde. pneumotorax) sau ale cuştii toracice (scolioză gravă) jenând mişcările plămânului. în afara malformaţiilor vizibile. care survin de la începutul pătrunderii peni­ sului în vagin. încetarea fumatului pentru bronşita cronică etc. Cauzele neurologice sunt. printr-o senzaţie de greutate. maxilar prognat). foarte variabil: antibiotice pentru o infecţie pulmonară bacteriană. bronşită cronică. de exemplu). anomalii ale pleurei (pleurezie. surditate). — tipul ei: ea poate să fie spasmodică (colică amintind durerile de naştere) sau înjunghietoare şi continuă. pentru subiecţii astmatici. ameţeli. SIMPTOME ŞI SEMNE. sunt considerate ca stări precanceroase şi necesită. vărsături. Printre cauzele metabolice. embolie pulmonară). DISPNEE. de asemenea. ale regiunii în cauză (craniu alungit pe înălţime. putând atunci traduce un refuz al plăcerii sexuale. este un simptom de natură funcţională. printr-o încetineală a digestiei. Unele displazii observate la mucoasele genitale. la începutul menstrelor. Jenă respiratorie resimţită de către un bolnav. coma şi unele boli ale sistemului nervos. Durerea poate ceda la administrarea de antispasmodice sau de analgezice. Dispepsia se traduce prin dureri abdominale. pomeţi puţin dezvoltaţi. Durere survenind la femeie în timpul raporturilor sexuale. de asemenea. O dispnee poate fi de origine bronhopulmonară. Orice afecţiune caracterizată printr-o hiperproductie de imunoglobuline. metabolică sau cardiacă. eficace. îndeosebi o insuficienţă cardiacă. TRATAMENT. Cauzele otorinolaringologice sunt mai ales laringitele la copil. DISOSTOZÂ. Totuşi. doar cercetarea şi tratarea cauzei permit înlăturarea dismenoreei. în sfârşit. Tratamentul este. în cazul frecvent al dispepsiei funcţionale. în anumite cazuri de embolie pulmonară). antispasmodice) este adesea decepţionant. o naştere. Evoluţia dispneei depinde de cauza sa. dureri de cap. degete de la mâini şi picioare fuzionate. dar iradiază adesea în spate. diges­ tive. un trata­ ment simptomatic (pansamente gastrice. după caz. să dureze pe toată perioada ciclului sau să nu marcheze decât a doua jumătate a acestuia. în principal. Tratamentul este cel al cauzei. apărând după masă. Evoluţia merge de la o extremă la alta. — data sa de apariţie în raport cu fluxul menstrual: atunci când ea precede apariţia scurgerilor menstruale. infecţie sau tumoră a plămânului. respiratorii sau la sân.DISOSTOZÂ SIMPTOME Şl SEMNE. unică şi stabilă. uneori. pierderi ale stării de conştientă. până la o ameninţare vitală imediată. De altfel. TRATAMENT. fie psiho­ logice. este necesară intervenţia unei psihoterapii. tulburările pulmonare (edem acut. PREVENIRE ŞI PRONOSTIC. atunci când ea este cunos­ cută. otorinolaringologică. atât în ce priveşte gravitatea sa (mergând de la o simplă jenă la practicarea unor sporturi.

Prezenţa ouălor viermelui în scaune sau în lichidul biliar. Distomatozele sunt tratate prin administrarea de praziquantel sau de niclosamid. dureri mai acute ale ficatului. Ea este prezentă în Franţa la ierbivorele domes­ tice (vaci. Diagnosticul se bazează pe examinarea microscopică a scaunelor. o ecografie. culese din fineţe. care se dilată până for­ mează o cavitate. provocând atunci un abces. Uneori subiectul poate scuipa sânge. sau fascioloza. oi etc). care relevă prezenţa ouălor de viermi. se disting distomatozele hepatice. mai ales. confirmă diagnosticul. O ocluzie intestinală sau o tumoră abdominală. este o boală parazitară a ficatului. dar ea poate. Ciclul lui de reproducere necesită prezenţa apei dulci şi a anumitor moluşte acvatice. se produce o crispare dureroasă a degetelor. infestaţi. Prevenirea constă în prepararea termică a peştilor de apă dulce şi a vegetalelor înainte de a fi consumate. cu Heterophyes heterophyes în aceleaşi regiuni ca şi în Orientul Apropiat şi în Egipt. Infestarea se traduce prin dureri toracice şi o tuse rebelă. SIMPTOME Şl SEMNE. Examenul microscopic al scuipatului şi al scaunelor arată prezenţa ouălor de viermi caracteristici. Originea unei distocii poate fi maternă sau fetală. De la primele simptome. Acestea sunt boli parazitare ale intestinului subţire. în cazul crampei scriitorului. După organul în care se fixează parazitul. rozătoare. Praziquantelul este eficace. DISTOCIE. şi cu Metagonimus în Extremul Orient. Viermii se prind în bronhii. Distomatoza intestinală se manifestă prin dureri abdominale şi o diaree cronică cu eliminarea de mucozităţi şi de sânge. de asemenea. Boală parazitară a omului şi mamiferelor. Cauza este cercetată printr-un examen clinic. Distomatoza hepatică. porc. obţinut prin tubaj duodenal. în America intertropicală şi. consecutivă infestării cu Fasciola hepatica (numită şi gălbeaza mare a ficatului). Subiectul slăbeşte treptat şi resimte o mare oboseală. pisica. uneori în creier. posedând două ventuze şi putând măsura până la 3 cm lungime. în acele regiuni ale globului mai sus menţionate. subiectul are febră. care pun în evidenţă o hipereozinofilie (creşterea numărului unei varietăţi de leucocite care atestă o infestare parazitară). Dificultate care deranjează sau împiedică desfăşurarea normală a unei naşteri.187 DISTENSIE ABDOMINALĂ. a întregului braţ de îndată ce subiectul încearcă să scrie. TRATAMENT ŞI PREVENIRE. viermele merge din stomac în ficat până în căile biliare. Omul se contaminează cu ea consumând salate crude ca cea de păpădie. porcul. ciclul de reproducere al parazitului necesitând prezenţa unei mici moluşte semiacvatice. în China şi în India. intestinale sau pulmonare. Distomele sunt viermi plaţi din clasa trematodelor. infestarea este diagnosticată prin examene serologice şi sangvine. Viermii responsabili de distomatozele intestinale infestează omul. din cauza unei tulburări funcţionale. frisoane şi simte dureri ale ficatului. creson sau fetică. DI*tOmatOZele intestinale. şi nu trebuie s-o culegem de pe pajişti pe care pasc vacile sau oile. DIAGNOSTIC. O distensie abdominală poate să nu fie decât o balonare. câine etc. crisparea . Este prudent să se evite consumul de crustacee crude sau băutul apei de o provenienţă dubioasă. Contracţie involuntară şi dureroasă care înţepeneşte o parte a corpului sau întreg corpul într-o poziţie anormală. survin pusee de urticarie şi uneori umflături ale articulaţiilor. SIMPTOME Şl SEMNE. frecvente în Extremul Orient şi în DISTONIE Egipt. uneori o radiografie sau o scanografie. Trecerea parazitului în căile biliare provoacă un icter. uneori. Sarcina antrenează la femei o distensie abdominală naturală. limnea. Această parazitoză se contractează prin ingestia de vegetale sau peşti. păpădia trebuie să fie spălată cu atenţie. El se cuibăreşte în bronhiile omului şi ale numeroase animale sălbatice şi domestice: feline. consecutive infestării cu Fasciolopsis buski în Asia de Sud-Est. DISTONIE. Tratamentul necesită o spitalizare şi constă în amdinistrarea de emetină. DISTOMATOZA. zis spasm distonic. Prevenirea se bazează pe consumarea de creson şi fetică de producţie exclusiv industrială. Radiografia plămânilor permite să se constate prezenţa cavităţilor juxtapuse ca cercurile olimpice. Contaminarea se face prin ingestia racilor sau crabilor cruzi. în săptămânile care urmează ingestiei parazitului. După ingestie. Distomatoza hepatică. zona musculară respectivă se contractă sub efectul unui spasm. Unele distonii nu apar decât cu ocazia unei mişcări precise: atunci se vorbeşte de distonie de funcţie. câinele şi unele păsări acvatice. DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT. Atunci când o parte a corpului se fixează într-o poziţie distonică. TRATAMENT ŞI PREVENIRE. cea mai frecventă dintre distoniile de funcţie. De asemenea. colici hepatice şi o inflamare a căilor biliare ţi a veziculei. consecutivă infestării cu diferite specii de Distoma. Distomatoza pulmonară este consecinţa infestării cu un vierme din genul Paragonimus care se găseşte în Africa. Paraziţii pot să rătăcească pe sub piele. încheieturii mâinii şi. având forma unei frunze. DIAGNOSTIC. în stare crudă. Distomatoza pulmonară. mai rară la om. în general. să indice o ascită (efuziune seroasă în peritoneu). Creştere în volum a abdomenului. netratată. în Asia de Sud-Est.

dominant sau recesiv). uneori nefastă. colonul sigmoid. Există trei tipuri de diuretice. O disurie este provocată de existenţa unui obstacol la evacuarea urinei. apoi a aparatului urinar superior pot apărea treptat în absenţa tratamentului. FORME PRINCIPALE. Alte distrofii sunt de o evoluţie mai lentă (boala lui Steinert. Diverticulita este o complicaţie a diverticulozei. Mecanismul de acţiune generală a diureticelor constă în favorizarea eliminării ionilor din plasma sangvină (mai ales a sodiului şi clorului). Contraindicaţiile şi interacţiunile medicamentoase sunt foarte numeroase şi variază după produsul folosit. SIMPTOME ŞI SEMNE. ele provoacă o paralizie trecătoare a muşchilor atinşi. dar nici un tratament nu şi-a dovedit încă eficacitatea. în mai mulţi timpi. kineziterapia joacă un rol fundamental.T DISTROFIE MUSCULARĂ este însoţită de o durere. în mod simetric de fiecare parte a corpului. provocând un handicap adesea sever. Medicament care creşte excreţia urinară a organismului. penibile. au fost încercate injecţiile locale cu toxină botulinică. scleroza colului vezical. uneori asociate cu miorelaxante pentru a lupta împotriva durerii. -• MiOPATlE. unei boli renale sau unei crioze hepatice. diureticele sunt. care acţionează fiecare asupra unui segment al nefronului (unitatea funcţională a rinichiului). DISTROFIE OVARIANĂ . unele fiind puternic hipertrofiate. cu riscul de a avea răsunet asupra funcţiei renale. în general. Pentru distoniile localizate şi de funcţie. Inflamaţie a unuia sau mai multor diverticuli. Evoluţia poate fi rapidă şi gravă. după modul lor de transmitere (legată sau nu de sex. ceea ce poate antrena o golire incompletă. ca în miopatia lui Duchenne. Principalele indicaţii ale diureticelor sunt hipertensiunea arterială şi edemele consecutive unei insuficienţe cardiace. un diabet. reacţii alergice. care afectează. O dilatare a vezicii. cu rămăşiţe vezicale după micţiune. Semnele încep insidios şi se dezvoltă în continuare foarte lent. care survine de la începerea scrisului şi împiedică continuarea lui. în fapt. în principal. Aceasta ţine cu siguranţă de alimentaţie. antrenând o insuficienţă respiratorie şi o atingere a inimii adesea fatală. hipertonia sfincterului striat sunt cauzele obstructive cel mai frecvent întâlnite ale disuriei. EFECTE NEDORITE. Recent. Distrofiile musculare se clasifică în diferite tipuri. îngustarea uretrei. TRATAMENT. DISURIE. Astfel. iar fibrele persistente sunt foarte inegale în ce priveşte diametrul. O distrofie musculară este diagnosticată prin electromiografie (analiza activităţii electrice a muşchiului) şi confirmată prin biopsie musculară: micşo­ rarea numărului de fibre musculare este întotdeauna considerabilă. -• TORTICOLIS. Tratamentul unei disurii este cel al bolii cauzale. DIURETIC. cu necesitatea de a forţa pentru evacuarea vezicii. uşurând kineziterapia. Medicament utilizat în prevenirea reşutelor de alcoolism cronic. Dificultate de a urina. în unele cazuri de distonie generalizată familială. provocând un fenomen de osmoză care antrenează în urină apa plasmei sangvine. DIVERTICUL. TRATAMENT. mucoasa colică realizând o mică hernie trecând prin pătura musculară. creşterea sau diminuarea potasiului).OVARELOR POLICHISTICE (sindrom al). Diureticele pot antrena uneori o surditate. în acest caz se mai vorbeşte şi de sigmoidită diverticulară. în afara agravării unei insuficienţe renale. CAUZA. Este bazat pe cel al eventualei cauze şi pe luarea de anticolinergice. deoarece ea acţionează concomi­ tent pentru decontractarea muşchilor hiperactivi şi pentru favorizarea consolidării muşchilor antagonişti. Utilizarea medicamentelor diuretice în regimurile de slăbire nu are eficacitate reală: ea provoacă o pierdere de apă. Boală musculară fami­ lială şi ereditară care provoacă o degenerescentă progresivă a fibrelor musculare. Actualmente sunt în curs cercetări. Volum al urinii secretate de rinichi într-o perioadă de timp dată. DISTROFIE MUSCULARĂ. contraindicate în caz de insuficienţă renală şi incompatibile cu antiinflamatoarele. 188 O disurie se manifestă prin micţiuni lente. INDICAŢII ŞI CONTRAINDICAŢII. Forţa muşchilor slăbeşte din ce în ce. DISULFIRAM. Dopamina. DIVERTICULITA. reversibilă în caz de întrerupere rapidă a tratamentului. Cavitate naturală sau patologică comu­ nicând cu un organ cavitar. rapiditatea dezvoltării bolii şi debutul apariţiei simptomelor. permite obţinerea de rezultate spectaculare. DIVERTICULOZĂ COLICĂ. miopatia lui Landouzy-Dejerine). dar nici o pierdere de grăsime. Anomalie a colonului care constă din prezenţa unor diverticuli în peretele acestuia. necunoscută practic în cadrul populaţiilor a căror alimentaţie . Adenomul de prostată. DIAGNOSTIC. DIUREZĂ. diureticele pot avea ca efect nedorit anomalii ale nivelurilor de ioni sangvini (scăderea sodiului. utilizat în tratamentul hipertensiunii arteriale şi al edemelor.

în absenţa infecţiei. fiziologic sau psihofiziologic. DIZIGOTI. pseudotumorile şi fistulele impun un tratament chirurgical: acesta constă în rezectia (ablaţia segmentului afectat şi punerea cap la cap a părţilor rămase) sigmoidului. TRATAMENT. -> SHIGELLOZÂ. sângele lor nu conţine nici antigenul A. cromozomii există în două exemplare. unuia radiologie şi a colposcopiei. anomalia este foarte frecventă în ţările industrializate obişnuite cu un regim sărac în substanţe de balast. Acesta face apel la un regim bogat în fibre. Efectuată în perioadă de infecţie. de cele mai multe ori. ele pot să fie de ordin morfologic. Majoritatea diverticulozelor nu prezintă simptome şi nici complicaţii. sub influenţa mediului. să antreneze o peritonită prin perforaţie. DONATOR UNIVERSAL. • Dizenteria bacilară este cauzată de unii germeni invazivi care distrug mucoasa colică (shigelle. cele două versiuni intră în competiţie pentru a se exprima. doi timpi: colostomia cu stabilirea unui anus artificial temporar. Mortalitatea prin deshidratarea şi denutriţia bolnavului este foarte mare în absenţa tratamentului. Fistulizarea (formarea unui canal infectios) în vezică este posibilă. salmonelle. Tratamentul face apel. Tratamentul face apel la asocierea amibicidelor tisulare (metronidazol) şi a amibicidelor de contact. ea se contractează prin ingestia alimentelor infestate sau prin transmisie oro fecală. . nici antigenul B. Subiect care poate să şi doneze sângele unui individ aparţinând oricărui grup sangvin al sistemului ABO. DOBÂNDIT. de asemenea. însoţite adesea de semnele infecţiei. Ea se dezvoltă mai ales în ţările calde unde nivelul economic este scăzut şi igiena sumară. Colon deosebit de lung. Atunci când o boală genetică este cu transmisie domi­ nantă. Dacă ele sunt de forţe inegale. DIZENTERIE. dar poate. şi se întâmplă foarte des ca o genă să se prezinte sub două versiuni diferite (alele) pe fiecare dintre cei doi cromozomi. în realitate nu se cunosc criterii obiective care să permită determinarea lungimii normale a colonului. Gemenii dizigoţi. Diverticulii. Se spune despre gemenii proveniţi din două ouă diferite (zigoţi). un abces sau o pseudotumoră inflamatorie. o ocluzie. diverticulii pot da naştere la hemoragii. Diagnosticul se bazează pe studiul scaunelor proaspete sau al prelevatelor directe. denumiţi în mod obişnuit gemeni falşi. în prin­ cipal. Sigmoidita diverticulară sau diverticulita este cea mai frecventă. • Caracterele dobândite sunt caractere care nu figurează în patrimoniul cromozomic al individului şi care apar în decursul vieţii sale. şi cedează cel mai des la tratamentul cu antibiotice. ea apare DONATOR UNIVERSAL în locurile cu mari concentraţii umane. Repetarea crizelor de diverticulita. spre deosebire de gemenii adevăraţi (homozigoţi). despre gena care este purtătoarea acestuia) care se manifestă atunci când este prezent în cariotipul unui subiect pe unul singur din cei doi cromozomi omologi. abcesele. SIMPTOME Şl SEMNE. diverticuloza nu predispune la cancerul de colon. DIFERITE TIPURI DE DIZENTERIE. ea se traduce printr-o durere vie în stânga abdomenului. DOLICOCOLON. la rehidratarea şi Ia realimentarea bolnavului. Se spune despre un caracter genetic (sau. aproape nulă în cazul unor îngrijiri medicale eficace şi rapide. să nu semene între ei şi să nu fie de acelaşi sex. colibacili enteropatogeni). Pot surveni rapid o deshidratare şi o afectare imediată a stării generale. în afara cazurilor de diverticulita unde se impune antibioterapia. apoi punerea cap Ia cap a segmentelor de colon. operaţia comportă. SINONIM: bivitelini. cealaltă fiind calificată ca recesivă.r 189 este bogată în fibre alimentare. SIMPTOME ŞI EVOLUŢIE. Doar subiecţii aparţinând grupului O sunt denumiţi donatori universali. Care nu există la naştere şi survine în cursul existenţei. Diagnosticul lor se pune pe baza unui examen clinic. în fapt. cu tulburări de tranzit şi febră. este suficient ca un subiect să fi primit de la unul dintre părinţi un cromozom purtător al alelei dominante pentru ca boala să se manifeste la el. operaţia se face într-un singur timp. în schimb. Sindrom infectios caracterizat prin emisia de scaune mucoase şi sangvinolente amestecate sau nu cu materii fecale. Un sindrom dizenterie poate fi provocat de numeroşi agenţi infecţioşi. -A . parazitari sau microbieni. Acest tip de colon nu este responsabil de vreo manifestare patologică şi nu reclamă vreun anume tratament. şi se contractează prin ingestia de apă sau de alimente infestate. Atunci când este cazul. Ele constituie dovada unui fenomen de adaptare la influenţele exterioare diferite şi se manifestă la orice vârstă. în celule. cu restabilirea imediată a continuităţii colice. Ei au deci un patrimoniu genetic diferit şi pot. -A. Medicamentele sunt puţin utilizate. doar una dintre ele se exprimă în înfăţişarea individului: ea este numită atunci dominantă (alelă domi­ nantă). au mărimea unui sâmbure de cireaşă. globulele lor sunt deci compatibile cu toate grupurile sangvine ABO. în număr vari­ abil. Mai rar. în general. administra­ rea de antibiotice grăbeşte vindecarea. • Bolile dobândite sunt boli ale căror cauze nu sunt genetice. Dizenteria se traduce prin colici (dureri abdominale violente) şi prin falsa necesitate de a defeca. Ea poate surveni în mod sporadic. prin extensie. apar din fecundarea a două ovule distincte de către doi spermatozoizi distincţi. după tratamentul cu antibiotice. DOMINANT. • Dizenteria amibiana este cauzată de o amibă Entamoeba histolytica.

• Examenul Doppler vascular permite studierea mişcărilor sângelui în arterele sau în venele organismului. DOPPLER (examen). legate de o postură proastă (cifoscolioză) sau de o osteoporoză (rarefierea ţesutului osos) postmenopauzică sau senilă. rupturi de tendoane). el este nedureros. DOWN (sindrom al lui). De cele mai multe ori. fracturi. impotenţă la bărbat. hormonal şi genital (sterilitate. Aparatul emite un sunet cu atât mai ascuţit cu cât viteza este mai mare şi mai ales furnizează un grafic pe ecranul de televizor sau pe hârtie. având un rol fundamental în creier pentru controlul motricitatii şi utilizat în terapeutică pentru acţiunea sa stimulantă asupra sistemului cardio­ vascular. ori o anomalie de funcţionare a valvelor cardiace (îngustarea sau insuficienţa valvulară). Cauzele dorsalgiilor sunt multiple: degenerative (artroză). inflamatorii (artrită). Durere a rachisului dorsal. variază după natura substanţelor. După examen nu este necesară nici o supraveghere. substanţele dopante sunt medi­ camente deturnate de la folosinţa lor normală: stimulante (amfetamine. Examenul Doppler este prescris. hemoragie cerebrală. Măsurarea concentraţiilor unei substanţe într-un lichid al organismului. urmărite prin oasele craniului. Ele pot fi de ordin cardiovascular (moartea subită în timpul competiţiei. • Examenul Doppler cardiac permite studierea mişcărilor sângelui între diferitele cavităţi cardiace. fie pentru a supraveghea o boală cunoscută. creşterea volumului şi forţei musculare sau chiar atenuarea senzaţiilor dureroase ale subiectului. precursor de noradrenalină. DORSALGIE. inimă). ale prostatei). hipertensiune arterială). din administrarea de analgezice. -» TRISOMIE 21. nici anestezie. Totuşi. analgezice. de fapt. antiinflamatoare şi kineziterapie. adică regiunea caracterizată prin douăsprezece vertebre dorsale pe care se articulează coastele. care. substanţe care permit creşterea în mod artificial a performanţelor sportive ale unui individ. De fapt. iar medicul pune pe piele o sondă în formă de creion. Dopamina poate provoca greţuri. Neurotransmiţător din grupa catecolaminelor. cofeină). 190 • Examenul Doppler transcranian permite studierea mişcărilor sângelui în arterele intracerebrale. nici spitalizare. analiza unei arteriopatii a membrelor inferioare şi depistarea unei flebite. vărsături. dopamina difuzează în totalitatea organismului şi nu doar în sistemul nervos. în cardiologie (afecţiuni ale inimii. DOZARE BIOLOGICĂ. Sunt efectuate regu­ lat controale antidopaj în timpul competiţiilor şi al antre­ namentelor. Lista substanţelor dopante a căror folosire este interzisă în competiţii este fixată de către fiecare federaţie sportivă. vedere în secţiune. El este solicitat atunci când se bănuieşte o comunicare anormală între auri­ cule sau ventricule. tulburări ale ritmului cardiac. reanimatori şi cardiologi. tumoral (tumori ale ficatului. erozive sau ligamentare. virilizare la femeie). betablocante. . hormoni (anabolizanţi. INDICAŢII. Efectele lor nedorite. Ea are o acţiune zisă inotropă pozitivă (creşterea forţei de contracţie a inimii) şi este atunci un medicament de urgenţă în caz de stare de şoc cardiogenic. care afectează femeile tinere şi care constituie expresia unei stări depresive mascate. paralel cu traiectul arterei studiate. Utilizarea de substanţe dopante. care se întinde de la umeri până la talie. în principal. de exemplu. este rezervată unor medici specialişti. în principal. în limbaj medical „spate" este un termen care desem­ nează doar regiunea coloanei vertebrale denumită rachis dorsal. osos sau traumatic (oprirea creşterii la un adolescent. O sondă emite ultrasunete care se reflectă pe globulele roşii apoi sunt culese de un receptor situat pe aceeaşi sondă. Tratamentul dorsalgiilor depinde de cauza lor. El permite. adoptă de cele mai multe ori lista stabilită de către Comitetul internaţional olimpic.T DOPAJ DOPAJ. Examen care utilizează ultra­ sunetele pentru a măsura viteza circulaţiei sangvine. Se produce un efect Doppler: frecvenţa undelor reflectate depinde de viteza globulelor roşii (frecvenţa creşte cu viteza) şi permite deci măsurarea vitezei. chiar dacă se invocă uneori leziuni osoase. Lichidul prelevat poate fi natural (sânge. de către medici care au depus un jurământ. DESFĂŞURARE. DOPAMINA. infecţios. numeroase şi grave. de asemenea. Examenul Doppler nu necesită nici o pregătire deosebită. hipovolemic sau traumatic. După caz. în acelaşi timp cu fluxul sangvin care o traversează. mecanice. ale arterelor şi ale venelor) şi în neurologie (afecţiuni ale creierului). pe cale intravenoasă. Regiunea examinată este dezbrăcată. utilizată ca medicament. apoi o deplasează. Administrarea sa. El constă. O dozare biologică este indicată fie pentru a confirma sau a completa un diagnostic. corticosteroizi). Dopamina este utilizată în scopuri terapeutice pentru proprietăţi care le are puţin în stare naturală. hormoni de creştere.ele permit diminuarea oboselii. Utilizarea diferitelor tipuri de sonde şi a frecvenţelor variate permite studiul structurilor vasculare mai mult sau mai puţin profunde. sau traumatice (fractură). crize de angor prin înceti­ nirea circulaţiei în arterele coronare. Cuplarea cu ecografia permite vizualizarea formei structurii anatomice examinate (arteră. deoarece acesta nu antrenează vreun efect secundar. numeroase dureri dorsale nu au cauze evidente: aşa stau lucrurile în cazul dorsalgiilor zise esen­ ţiale. SINONIM: velocimetrie Doppler.

pigment care transportă oxigenul. numit şi filarie de Medina. râuri care conţin ciclopi (crustacee micro­ scopice) infestaţi cu larva parazitului. într-un mediu sărac în oxigen. prin acţiunea gravitaţiei. Această mutaţie a hemoglobinei este deosebit de frecventă în Africa ecuatorială şi în sânul populaţiei negre din Statele Unite. care ia forma de seceră (drepanocit). gazelor fiziologice sau patologice în retenţie în organism. larvele traversează peretele abdominal. CAUZĂ. ori din fibre de păr de cal. zisă hemoglobina S. sau SS) constituie forma mai gravă. După intervenţie. ori a lichidelor de spălare. fie la expulzia gazelor. antrenând o anemie hemolitică. la copil. mlaştini. această hemoglobina modificată. care măsoară între 90 cm şi un metru lungime. prin crize dureroase rezultând din ocluzia vaselor de . SIMPTOME ŞI SEMNE. Tub de cauciuc. Filaria de Medina adultă. El este utilizat mai ales la plăgi. Extirparea viermelui. Metodă de kineziterapie care utilizează poziţia corpului pentru a facilita drenarea bronhiilor. Această plagă poate. vierme de Guineea sau dragon. Boală parazitară subcutanată cauzată de infestarea cu Dracunculus medinensis. care să fie suferit mutaţia) sunt protejaţi de paludism. amplasarea unui dren efectuându-se măcar sub anestezie locală. de crize de anemie acută (favorizate de hipoxie [scăderea nivelului de oxigen inspiraţi. Evacuare în exteriorul organismului a lichidelor. DREN. lichid cefalorahidian) sau patologic (efuziune în pleură. din cele două gene. cu picioarele supraînălţate. Drepanocitoza transmisă printr-un singur părinte. Fiecare regiune a plămânilor este drenată în mod preferenţial după poziţia exactă a corpului (culcat pe partea dreaptă sau pe partea stângă. sau AS. Dracunculus medinensis este un vierme din clasa Nematodelor. la vârsta adultă. într-un spaţiu DREPANOCITOZA intercostal. traducându-se printr-o gravă anemie cronică. se dovedeşte a fi mijlocul cel mai eficace de a suprima parazitul. dilataţia bronhiilor. el provoacă o infecţie articulară sau un abces subcutanat. să se suprainfecteze şi să favorizeze un tetanos. iar la adolescent şi adult. medicul practică o anestezie locală. SIMPTOME ŞI SEMNE. DRACUNCULOZA. cum se poate întâmpla în cursul unei călătorii într-un avion insuficient presurizat) cu o mărire bruscă a volumului splinei. cu aspect filiform. O radiografie permite atunci să fie localizat. dar nu dezvoltă boala. Pacientul fiind aşezat pe marginea patului. DREPANOCITOZA. de unde sunt eliminate apoi prin tuse. dar cel mai des cronice (bronşită cronică. prin rularea progresivă pe un chibrit sau pe o rămurică de arbust. în anumite cazuri. Când lichidul pleural trece în ac. deoarece trebuie ales momentul adecvat. Boală ereditară a sângelui. dar această manevră este lentă şi delicată. TRATAMENT Şl PREVENIRE. în regiunea posterioară şi inferioară a toracelui. Drepanocitoza se manifestă printr-o anemie hemolitică cronică întreruptă. Tehnica necesită ca bolnavul să fie alungit pe un pat. Retragerea unui dren este un gest medical delicat. Această operaţie nu este dureroasă atunci când drenul este plasat în orificii naturale. zisă heterozigotă. destinat fie colectării şi evacuării în afara organismului a lichidelor fiziologice (sânge) sau patologice (puroi). Ea apare în diferite zone ale globului. ele au întotdeauna loc într-un mediu spitalicesc. Contaminarea se face prin consumul de apă din eleştee. Unul dintre drenajele cele mai obişnuite este cel al efuziunii lichidiene a pleurei. Viermele moare uneori de la sine. Marele număr de subiecţi afectaţi din aceste regiuni se explică prin faptul că subiecţii heterozigoţi (care n-au moştenit boala decât de la un singur părinte şi care deci nu au decât una. este mai puţin solubilă decât cea normală şi formează lanţuri rigide care duc la deformarea globulului roşu. formând o băşică sau o mică plagă pe gleznă sau pe picior. DRENAJ. material sintetic sau silicon. este forma cea mai puţin gravă: subiectul este purtătorul genei. DRENAJ POSTURAL. în completare trebuie administrat un tratament cu antibiotice. către trahee. toate supuse din plin paludismului. apoi se implantează şi îşi efectuează maturarea în ţesutul subcutan. caracterizată printr-o mutaţie a hemoglobinei (hemoglobinopatie). montat pe o seringă. cel mai des la glezne. perforează pielea pentru a-şi depune ouăle. fără a-l rupe. mucoviscidioză). Globulele roşii deformate se blochează în vasele mici. Drepanocitoza rezultă din mutaţia unui acid aminat al lanţului proteic beta al hemoglobinei. Drepanocitoza este cea mai frecventă dintre bolile hemoglobinei. Drepanocitoza transmisă prin ambii părinţi (forma homozigotă.191 urină. sunt suficiente un pansament obişnuit şi un repaus de câteva ore. Aceste afecţiuni sunt adesea acute. Prevenirea constă în fierberea apei şi în filtrarea ei înainte de a fi consumată. Dracunculoza se întâlneşte în Africa saheliană şi în Orientul Apropiat. Cicatrizarea se face spontan sau cu ajutorul câtorva pansamente dacă cicatricea este ceva mai mare. de origine infecţioasă. trebuie respectată asepsia şi evitarea deteriorării ţesuturilor. Secreţiile sunt drenate în mod natural. peritoneu. acesta este branşat pe un dren legat de un vas şi lăsat în loc timp de câteva zeci de minute. într-o articulaţie). de altfel ele sunt fragilizate şi se distrug uşor. apoi înţeapă cu un ac. Extremitatea viermelui este atunci vizibilă în puroiul care se scurge. calcificându-se. Drenajul postural este indicat în anumite boli în care are loc o creştere a secreţiei bronhiilor mari. cu perne puse în diferite părţi etc). Deşi pregătiea şi desfăşurarea unui drenaj sunt extrem de variate. în alte cazuri. la aproximativ un an după contaminare.

prin afectarea funcţi­ unilor splinei (hemoragii. Calciul. urmând pilorului (sfincterul muscular de la extremitatea stomacului) şi continuându-se cu jejunul (a doua porţiune a intestinului subţire). în particular aspirină. O duplicitate renală izolată nu antrenează complicaţii şi nu necesită vreun tratament specific. membrana conjunctivă şi fibroasă conţinută în mână. cărui produs îi este datorată. DRESSLER (sindrom al lui). ea pare să fie favorizată de diabet. ambele mâini. Inflamaţie a peretului duodenului. Totuşi. EVOLUŢIE ŞI TRATAMENT. Afecţiune a mâinii carac­ terizată printr-o flectare progresivă şi ireductibilă a unor degete. în caz de ameliorare. în formă de cadru care înconjoară capul pancreasului. în principal. TRATAMENT.îndeosebi a inelarului şi auricularului (degetul mic). cauza complicaţiilor vasculare.în principal. există în concentraţii foarte reduse în muşchii subiecţilor afectaţi. vitaminele. el constă. DROG. iar paralizia se instalează treptat. DUPLICITATE RENALĂ. aponevroza palmară antrenează formarea de noduli fibroşi. Injectarea de mioblaşti(celule musculare tinere) în muşchii atinşi a dus la rezultate încurajatoare la animal. Duodenul poate fi sediul unei inflamaţii sau a unui ulcer. adică boala este transmisă de către femei şi nu afectează decât băieţii. Este doar cel al manifestărilor bolii. iar diametrul său variabil după regiuni. Evoluţia este rapidă şi severă: mersul devine imposibil către vârsta de 12 ani şi necesită recurgerea la fotoliul cu rotile. în săptămânile care urmează încetării tratamentului. urmaţi de cei ai membrelor superioare. se analizează rezultatele şi se verifică. ea constă în introducerea în celula afectată a genei normale de distrofină. DUBLU-ORB (testare). DUODENITĂ. în unele cazuri. analgezică etc). este posibil să apară o recidivă. partea opusă putând să fie normală sau să prezinte aceeaşi malformaţie. dar nu este încă utilizată decât în mod limitat la om. distrofina. indiferent de tipul substanţei în cauză (stimu­ lantă. Anomalie congenitală caracterizată prin prezenţa a doi rinichi pe aceeaşi parte. Electromiograma permite să se afirme natura musculară a tulburărilor. O testare dublu-orb necesită participarea a două grupuri de pacienţi. DUODEN. favorabilă în mod spontan.în antibioterapia preventivă şi în perfuzia intravenoasă. în particular în articulaţii. Mai frecventă la bărbaţi decât la femei. poate fi grăbită prin administrarea de antiinflamatoare. Atunci când experi­ mentarea este încheiată. Muşchii membrelor inferioare sunt primii afectaţi. Retractându-se. Modul ei de transmisie este recesiv şi legat de sex. este frecventă o atingere a inimii. Mortalitatea este crescută în copilărie. care afectează l băiat din 2 500. Substanţă care poate produce o stare de dependenţă fizică şi/sau psihică şi care poate genera o toxicomanie.T 192 către globulele roşii deformate. duri şi . Cauza acestei boli este încă necunoscută. Duodenul joacă un rol important în digestie datorită sosirii la nivelul său a sărurilor biliare şi a enzimelor pancreatice. ea afectează. Produsul genei respective. Produsul testat este condiţionat în acelaşi mod ca şi medicamentul utilizat ca referinţă sau placebo. Copilului îi este din ce în ce mai greu să meargă. DUCHENNE (miopatie a lui). PERSPECTIVE. biopsia musculară confirmă diagnosticul. -• TOXICOMANIE. insuficienţa respi­ ratorie devine cronică. de la 3 la 4 cm. Pericardită (inflamaţie a pericardului. care este încă de domeniul cercetării. Medicul prescrie pacienţilor unul dintre cele două produse fără a avea el însuşi cunoştinţă de natura sa. după deprinderea mersului. biopsia vilozităţilor coriale). Boala lui Dupuytren este provocată de îngroşarea şi refracţia aponevrozei palmare. fierul. către palmă. de luarea de medicamente antiepileptice sau de alcoolism. Evoluţia. Boală ereditară carac­ terizată printr-o degenerescentă musculară. Atunci când ambii părinţi sunt purtători ai genei. Tratamentul vizează combaterea simptomelor şi face apel la kineziterapie şi la ortopedie. Parte iniţială a intestinului subţire. face apel la terapia genică. tromboze care favorizează infecţiile). este posibil să se diagnosticheze prezenţa bolii la copil chiar antenatal (amniocenteză. A doua metodă. SIMPTOME Şl DIAGNOSTIC. SIMPTOME ŞI SEMNE. Metodă comparativă a efica­ cităţii a două terapeutici sau a unui nou medicament şi unui placebo. DUPUYTREN (boală a lui). Duodenul este un segment fix al tubului digestiv. Miopatia lui Duchenne este cea mai frecventă şi cea mai severă dintre distrofiile musculare. în general. Actualmente sunt în studiu două mari căi de cercetare privind tratamentul acestei afecţiuni. lipidele şi o parte a glucidelor sunt în mod deosebit absorbite în această parte a tubului digestiv. Lungi­ mea sa este de 25 cm. membrana care înconjoară inima) survenind la una sau mai multe săptămâni după un infarct al miocardului. şi la vârsta adultă fiind. Gena anormală este localizată pe unul dintre cromozomii X ai mamei. Miopatia lui Duchenne debutează în prima copilărie. care are scopul de a rehidrata bolnavul. Astăzi este posibil să se detecteze această boală în faza antenatală prin biopsia vilozităţilor coriale sau prin amniocenteză.

dificil de sesizat. TRATAMENT. ca un fulger (atingere ner­ voasă). greutate. în administrarea de analgezice nenarcotice (aspirină. ea este resimţită de aproximativ 65% dintre amputaţi. întin­ dere etc. numite blide de retracţie. Durerea este asociată cu leziuni tisulare. ea depinde de structura emoţională a subiectului care suferă. • O durere cronică este o durere persistentă mai mult de o lună peste timpul obişnuit în cazul unei boli acute. Tratamentele nemedicamentoase precum crioterapia (aplicarea frigului). care constă în ablaţia bridelor de retracţie şi a nodulilor. aprecierea intensităţii unei dureri este eminamente variabilă. de asemenea.) de intensitate şi întindere variabile. slăbindu-l în loc să-l ajute. MECANISM.193 palpabili. . prin cateter epidural sau intradural pentru măduvă şi intravascular pentru creier. Lupta împotriva durerii reprezintă una dintre priorităţile medicinei. termocoagularea ganglionului lui Gasser în nevralgiile rebele de trigemen) pot fi. Senzaţia neplăcută care se manifestă sub diferite forme (arsură. în general. Organele interne conţin mai puţini astfel de receptori. Diversitatea durerii şi faptul că ea ar fi întotdeauna subiectivă explică faptul că e dificil să se propună o definiţie satisfăcătoare. în unele cazuri. cu o creştere a presiunii arteriale.). provocând o flectare a degetelor. Ea este asociată cu palpitaţii. în special în ce priveşte apucarea obiectelor. în principal. sub piele: articulaţiile dintre falange şi metacarpiene. electroterapie. batantă. după periodicitatea şi caracterul ci. îngroşarc localizată a stratului cutanat al epidermului pe o zonă de frecare a piciorului. Mai mult. durerea poate fi pulsatilă. în fapt. acupunctura. totuşi. catecolamine) şi a frecvenţei ventilaţiei (mişcarea aerului în plămâni). Această noţiune acoperă. Tratamentul durerilor cronice rebele poate. a nivelurilor unor hormoni (cortizol. O senzaţie dureroasă are drept prim obiect protejarea organismului. unde este injectat produsul. prin intermediul unui rezervor subcutanat. de cele mai multe ori. oase şi tendoane. în palmă. Unii subiecţi descriu o durere in absenţa oricărei cauze fiziologice probabile. tratamentul constă. O durere se defineşte după sediul ei. într-o mai mică măsură. şi a unor benzi de ţesut îngroşat. mucoase. în sfârşit. deoarece a suferi nu poate fi considerată o stare normală. de asemenea. crampă. este imposibil să se facă deosebirea între experienţa lor şi cea cauzată de o leziune reală. DIFERITE FORME DE DURERE. în a doua etapă. TRATAMENT. Tratamentul chirurgical.de analgezice narcotice (înrudite cu morfina) pentru durerile mari. zvâcnitoare (zvâcniturile sunt caracteristice unei inflamaţii). de asemenea. difuz sau localizat. în vase.durerea este resimţită într-o altă parte a corpului decât cea în care se află zona lezată sau traumatizată. poate avea o natură de crampă (atingere musculară) sau de colică (atingere viscerală) etc. sau al unei pompe de infuzie reglabilă la comandă. care se află. care variază după diferite criterii senzoriale şi afective. de excitarea receptorilor denumiţi în mod obişnuit nociceptori (terminaţii nervoase sensibile la stimulii dureroşi). Totuşi poate surveni o recidivă. Mişcările mâinii sunt stânjenite. ori după timpul socotit după ce a survenit o vindecare sau chiar poate fi o durere asociată unei boli cronice. o multitu­ dine de experienţe distincte. înţelegerea mecanismelor durerii şi clasificarea lor sunt. să se întoarcă împotriva însuşi organismului. chiar intervenţiile de neuro­ chirurgie care vizează întreruperea căilor sensibilităţii (de exemplu. O durere intensă poate acapara universul emo­ ţional şi poate subjuga sistemul nervos. • O durere acută se manifestă cu ocazia unei leziuni tisulare şi are ca rol esenţial prevenirea individului asupra unei disfuncţii a organismului său. făcându-l incapabil si îndeplinească o altă activitate. DURERE DE CAP. în afara tratamentului cauzei. înţepătură. > CEFALEE DURILLON (fr. masaje. dă rezultate bune. de antiinflamatoare nesteroidiene pentru durerile medii. DURERE. să facă apel la injectarea locală de opiacee. după tipul ei. ceea ce face iluzorie orice tentativă de a stabili un etalon pentru intensitatea stimulului dureros şi suferinţă. atunci se vorbeşte de durere iradiată. reale sau potenţiale. această senzaţie de alarmă faţă de o agresiune exterioară sau Ulterioară poate. precum şi cele dintre falange şi falangine sunt afectate. în piele şi. Centre specifice de tratament al durerii au fost create în aceşti ultimi ani. ea nu se insera deci în domeniul senzaţiilor zise fiziologice. Durerea este provocată. folosite. dacă nu este uşurată. după DURILLON intensitatea ei. paracetamol) pentru durerile uşoare. sau descrisă ca şi cum aceste leziuni există. Un alt tip de durere se referă la membrul fantomă. Ele cunosc o dezvoltare importantă şi se integrează în sistemul de spitalizare a bolnavului.

să se verifice dacă se desfăşoară normal creşterea sa. Ea nu comportă riscul razelor X. Ecoendoscopia inferioară sau joasă. fie în esofag (ecografia endoesofagiană sau transesofagiană pentru explorarea inimii). în blocul operator. Prima modalitate. Medicul aplică atunci sonda şi o deplasează observând continuu organele studiate pe ecranul său de control. O sondă este pusă pe piele sau este introdusă într-o cavitate naturală (vagin sau rect). datorită simplităţii şi a calităţii sale de a nu vătăma. plămânilor. Plecând de la ultrasunetele reflectate. dotat la extremitatea sa cu un balonaş plin cu apă pentru a favoriza trecerea ultrasunetelor. benigne sau maligne. care astfel nu apare. Ecoendoscopia pe calea joasă (inferioară) se desfăşoară în acelaşi mod. şi endoscopia. Ea permite. stomac sau duoden. Studiul afecţiunilor acute sau cronice ale pancreasului (tumorale. de asemenea. După zona de explorat. INDICAŢII • în primul trimestru de sarcina. studiază îndeosebi tumorile rectalc şi permite să se aprecieze întinderea unei tumori şi cerce­ tarea ganglionilor adiacenţi. Pentru ecografiile efectuate din exterior. uşoară. prin reflexia ultrasunetelor în organe. apel la această tehnică. ecografia obstetricală permite să se realizeze diagnosticarea vitalităţii embrionului. foarte puţin utilizată. SlNONOM: ultrasonografie. sunt oprite de aer şi de oase. dotat cu fibre de sticlă care trimit o imagine pe un ocular (sistem optic plasat pe partea ochiului observatorului) sau pe un ecran. nici spitalizarea sa. ECOGRAFIE. DESFĂŞURARE. Un fibroscop-endoscop. Pe calea superioară sau înaltă (endoscopul introdus prin gură). Medicul. în acest caz se vorbeşte de ecotomografie. permit ecografia intravasculară. zona este în prealabil unsă cu gel pentru a favoriza transmiterea ultrasunetelor. care nu necesită spitalizare şi nu antrenează vreun efect secundar. Ecografia este folosită şi în imageria intervenţională pentru a dirija gesturile puncţiei sau biopsiei. care nu necesită nici pregătirea specială a pacientului. Nu există vreun efect secundar cunoscut. cu toracele sau abdomenul dezgolit. Unele ecografii necesită ingerarea unei cantităţi sufi­ ciente de apă pentru a umple vezica. cea mai obişnuită. Tehnică de examinare care asoci­ ază explorarea ecografică. Examen care permite vizualizarea unui făt. picioarele puse pe suporţi). ea poate ghida explorarea chirurgicală. infecţioase) fac. Ecografia este practicată în două modalităţi: unidimensională şi bidimensională. Examenul este nedureros şi durează între 10 şi 20 minute. Ultrasunetele. Ecografia endovaginală se desfăşoară în poziţie ginecologică (genunchii îndoiţi şi depărtaţi. în principal. * ECOCARDIOGRAFIE. Ecoendoscopia serveşte mai ales la explorarea tubului digestiv. De aceea ecografia este puţin sau deloc indicată în exa­ minarea creierului. Există mai multe tipuri de sonde: • Sondele utilizate pe cale externa sunt plasate pe corpul pacientului deasupra regiunii de explorat. ECOENDOSCOPIE.ECOENDOSCOPIE EFECTE SECUNDARE. a cărui durată nu depăşeşte 40 minute. introduse prin cateterism în vase. prin folosirea tehnicii cu ultrasunete. A doua. cu introducerea endoscopului prin anus. Ecoendoscopia înaltă (superioară) necesită de cele mai multe ori o anestezie generală. pentru a determina existenţa şi întinderea tumorilor esofagiene sau gastrice. • Sondele miniaturizate. El poate da imediat indicaţii privind rezultatul. de asemenea. este introdus pe aceeaşi cale până în esofag. Examenul durează între 15 şi 30 minute. Ea este dotată cu un emiţător de ultrasunete (unde acustice nepercepute de urechea umană) care traversează organele. tehnica este utilizată. ea serveşte la controlul înălţimii fătului. fie în rect (ecografie endorectală pentru explorarea prostatei). ECOGRAFIE OBSTETRICALĂ. • Sondele endocavilare (utilizate pe cale internă) sunt indroduse fie în vagin (ecografie endovaginală pentru explorarea micului bazin). dă imagini anatomice în două dimensiuni. inclusiv pe cea a leziunilor creierului sau a măduvei spinării. ca în cazul bolilor biliare cu diagnosticare dificilă. Tehnică permiţând vizualizarea unor organe interne sau a unui făt cu ajutorul ultrasunetelor. alte ecografii fiind făcute pe nemâncate sau cu ingerarea unui preparat destinat reducerii cantităţii de gaze intestinale. • în al doilea trimestru (către a 22-a săptămână de amenoree aproximativ). interpretează clişeele. INDICAŢII. EFECTE SECUNDARE. ea permite verificarea morfologiei fătului şi . indică printr-un traseu structurile întâlnite de către fasciculul de ultrasunete în lungimea unei linii drepte. TEHNICA. care se propagă uşor în medii lichide şi nu sunt reflectate de acestea. • în al treilea trimestru (către a 32-a săptămână de amenoree). ecografia este adesea primul examen practicat pentru stabilirea unui diagnostic. dar sunt reflectate 196 în parte atunci când întâlnesc o modificare a densităţii ţesuturilor. este introdus prin gură. dar nu necesită anestezie. comparând diferitele planuri. care nu adoarme complet pacientul. intestinelor sau a oaselor. să se determine vârsta sarcinii şi să se detecteze o sarcină multiplă sau extrauterină. Eco-Dopplerul vascular este un examen nedureros. pacientul este lungit pe spate sau pe o parte. Apoi un endoscop. Ecografia este o metodă de imagerie medicală puţin costisitoare. al mişcărilor sale şi al bătăilor inimii fătului. Acesta este examinat pe nemâncate. DESFĂŞURARE. ordinatorul produce imagini care pot fi fotografiate.

Ectima. acută sau cronică. provocată de o bacterie. Ectropionul cervical poate surveni în mod fiziologic în cursul unei sarcini sau în legătură cu luarea de estroprogestative (contracepţie orală sau tratament hormonal). îngrijirile locale sunt cele ale unei ulceraţii (curăţire locală. Antibioticele (peniciline). Examenul este nedureros şi durează între IO şi 20 de minute. Ecstasy antrenează o stare de dependenţă şi adesea o psihoză. ECOTOMOGRAFIE. Substanţă de structură apropiată amfetaminei şi mescalinei. animale microscopice ca acarienii. cel mai frecvent al pleoapei inferioare. ajung astfel să facă un puseu de eczemă la fiecare nou contact. sau chiar prelevarea de vilozităţi coriale (ţesut placentar). Ecografia nu comportă riscul pe care îl prezintă razele X. afectează în general subiecţii debilitaţi. Ea este dotată cu un emiţător de ultrasunete (unde acustice nepercepute de urechea umană) care traversează organele. TEHNICA. în sfârşit. Se poate manifesta prin pierderi vaginale de abundenţă variabilă sau prin mici sângerări în timpul rapor­ turilor sexuale sau al toaletei intime. O sondă este pusă pe piele şi plasată pe corpul pacientului deasupra zonei de explorat. DIFERITE TIPURI DE ECZEMĂ. evaluarea cantităţii de lichid amniotic şi a poziţiei placentei. Eetropionul palpebral antrenează o lăcrimare permanentă şi o iritaţie a ochiului. afectează subiecţii atinşi de atopie. utilizată ca stupefiant datorită efectelor euforice şi psihostimulante. DESFĂŞURARE. CAUZE. -• ECOGRAFIE ECSTASY. doar în cazurile rare în care poziţia fătului împiedică să i se vadă organele genitale. congenitală sau dobân­ dită. la frig (criochirurgia) sau la laser (vaporizaţia). • Eczema prin sensibilizare internă este cauzată de prezenţa unui focar infecţios care declanşează un fel de alergie cu manifestări la nivelul pielii. cauciuc. Tulburare a vorbirii care constă în repetarea în mod sistematic a ultimelor cuvinte auzite. După cauza lor se disting trei tipuri principale de eczemă. El poate da imediat indicaţii cu privire la rezultat. cu o mică marjă de eroare. care pot. Eversiune (întoarcerea) a mucoasei colului uterin. ECTIMA. Pacienta este lungită pe spate. ouă. pansamente antiseptice). de către pneumalergene (praf de casă. astfel ca ea să nu apară. corneea este expusă leziunilor trofice: keratită punctată superficială. ECOLALIE. • Eczema atopică. Abdomenul este uns în prealabil cu gel pentru a favoriza transmiterea ultrasunetelor. . Atunci când sunt necesare analize. caracterizată prin zone roşii supraînălţate de mici vezicule lichidiene deosebit de pruriginoase. Localizare anormală. cu abdomenul dezgolit. Ea se traduce printr-o ulceraţie cu coji a pielii. El mai poate rezulta şi dintr-o proastă cicatrizare a unei plăgi sau a unei arsuri (ectropion cicatriceal) sau poate fi o complicaţie a unei paralizii faciale (ectropion paralitic). în mod normal aflată în contact cu globul ocular. în principal. a unui organ. fiecare dintre ele. Protejată defectuos. Deşi un ectropion palpebral poate exista chiar de la naştere (ectropion congenital). să îmbrace o formă acută sau cronică.197 detectarea eventualelor malformaţii tardive. înainte de a 4-a lună de sarcină. acesta se observă mai ales la subiectul vârstnic (ectropion senil) şi este cauzat atunci de o relaxare a ţesuturilor sau de o inflamaţie a pleoapei (conjunctivită cronică). polenuri) sau de către alte alergene prezente în unele alimente: lapte. soia etc. ECZEMA. care furnizează imagini ale diferitelor planuri de secţiune ale organismului. ECZEMĂ ECTROPION CERVICAL. numită. ecografia obstetricală necesită ingerarea unei cantităţi de apă sufi­ ciente pentru a umple vezica. o hepatită şi o insuficienţă renală. • Eczema alergică de contact sau dermita de contact survine cu ocazia contactelor repetate cu o substanţă alergică (nichel. Tratamentul unui ectropion palpebral este chirurgical şi mai mult sau mai puţin complex după originea acestuia. chiar ulceraţie corneană. Nu există efect secundar cunoscut. Tratamentul face apel la căldură (cauterizarea chimică sau electrică). ECTROPION PALPEBRAL. chiar dacă este vorba de gemeni sau tripleţi. Simptomele şi puseele sunt declanşate. Afecţiune cutanată alergică. Ecografie în modalitatea bidimen­ sională. în funcţie de maturitatea pulmonară. de asemenea. Infecţie cutanată caracterizată printr-o ulceraţie care survine cel mai des pe membre. dar sunt în parte reflectate după diferenţele de densitate ale ţesuturilor întâlnite. Ecografia mai permite în plus să se cunoască sexul copilului. unele substanţe medica­ mentoase etc). ECTOPIE. luate în urgenţă şi în doze mari. Eversiune (întoarcere) a marginii pleoapei. cel mai des adulţii. detergenţi. o depresie. Medicul aplică atunci sonda şi o deplasează observând tot timpul fătul pe ecranul său de control. eczema consti­ tuţionala sau dermatita utopica. adică predispuşi ereditar la alergii. streptococul. permit oprirea infecţiei. El este uneori consecinţa unei rupturi a colului în timpul naşterii. în anumite cazuri. Unii subiecţi. ecografia permite să se realizeze in utero mici intervenţii privind anomaliile care sunt luate în grijă de îndată ce naşterea copilului va fi posibilă. ceea ce expune conjunctiva (membrana transparentă care tapisează interiorul pleoapelor). Ea este foarte frecventă la sugar. ecografia obstetricală permite să se ghideze o puncţie de lichid amniotic sau de sânge fetal. SIMPTOME ŞI TRATAMENT.

piept. . se reduce în urma unui tratament anticoagulant. în particular pe palme şi pe suprafeţele plantare. îngrijirea psihologică. Prevenirea eczemei atopice constă în evitarea la toţi copiii. Edemul poate. cât şi eczema. Obstruările venoase (flebită. SINONIME: purpura in cocardă cu edem. dar acesta este dificil de realizat în practică. în caz de eczemă atopică. ca şi cea a alergenelor alimentare. mai variate. în primul rând. această complicaţie este datorată cel mai des aplicării de medicamente alergizante. Adesea edemele nu pot fi tratate decât prin stimularea evacuării lichidului în urină de către rinichi. se deosebesc edemul bilate­ ral şi edemul unilateral. • Factorii mecanici pot provoca edeme. Retenţie patologică de lichid în ţesuturile organismului. realizând o ascită. echimoze. când în lambouri mari. să dea naştere unui edem. se impune administrarea de diuretice şi ţinerea unui regim alimentar hiposodat. U Eczemele cronice. formând o efuziune pleurală. prost delimitate. Edemul care apare se prezintă ca o umflătură moaje care creşte în decurs de EDEM ACUT HEMORAGIC AL SUGARULUI.) sau limfatice (limfangite) deranjează circulaţia lichidelor în organism. Edemul se manifestă mai întâi printr-o creştere în greutate. Atunci când se agravează. poate fi ameliorat prin purtarea unui ciorap de varice. -> EDEM Afecţiune caracterizată printr-o umflare difuză a ţesuturilor subcutanate la un copil în vârstă de la 5 luni Ia 2 ani. imputabil unei insuficienţe cardiace. eczema îmbracă forme foarte diferite. Afecţiune ereditară care atinge sistemul de activare a complementului (sistem enzimatic care participă la distrugerea antigenelor) şi se traduce prin crize de edem al ţesuturilor subcutanate. în sfârşit. cel al cauzei.formele lichenifiate.formele dishidrozice. Tratamentele locale implică antiseptice (mai ales în eczema acută) şi dermocorticosteroizii (mai ales în eczema cronică). PULMONAR. TRATAMENT. . se formează cruste mai mult sau mai puţin groase. parcurse de şanţuri cu desen cu romburi. se clasifică în trei categorii principale: . o desensibilizare (injecţii repetate cu alergene în doze foarte mici) poate fi întreprinsă în unele cazuri de eczemă atopică. de asemenea. mai ales când ea este cronică. poate fi avut în vedere un tratament cu corticosteroizi. . 198 • Factorii fiziochimici pot. CAUZE. pruriginoase. se tratează prin administrarea de medicamente antidiuretice. schimbarea climatului ca şi curele termale constituie tot atâtea ajutoare de avut în vedere în tratamentul eczemei. Doar suprimarea contactului cu alergenul vindecă eczemele de contact. Retenţia lichidiană poate cuprinde cavitatea peritoneală. în caz de eczemă prin sensibilizare internă. Printre edemele membrelor inferioare. Pentru a ajunge la acest rezultat. al mucoaselor şi al unor viscere.r EDEM Se poate întâmpla ca o afecţiune cutanată (psoriazis) să aibă leziuni as