P. 1
Managementul riscului

Managementul riscului

|Views: 15|Likes:
Published by ungurgeo

More info:

Published by: ungurgeo on Mar 02, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/05/2015

pdf

text

original

Definirea riscului Definiţia riscului economic dată în „Dicţionarul de economie” de Niţă Dobrotă este aceea de eveniment sau proces

nesigur şi probabil care poate cauza o pagubă, o pierdere într-o activitate, operaţiune sau acţiune economică. Spre deosebire de incertitudine, riscul economic se caracterizează prin posibilitatea descrierii unei legi (reguli) de probabilitate pentru rezultatele scontate, ca şi prin cunoaşterea acestei legi de către cei interesaţi. Managerii văd riscul în mod diferit faţă de felul în care e1 apare în teoria deciziei. În particular exisă o uşoară înclinaţie în a egala riscul alegerii unei alternative cu variaţia repartiţiei probabilităţilor unor rezultate posibile care ar urma alegerii alternativei. Faţă de teoria deciziei sunt evidente următoarele trei diferenţe, prezentate în continuare. Prima diferenţă constă în faptul că mulţi manageri nu tratează, de exemplu, nesiguranţa profitului ca pe un aspect important al riscului, care este mai degrabă asociat cu rezultatele negative. Există, deci, o tensiune persistentă între „risc”, ca o măsură în funcţie de repartiţia rezultatelor posibile ale unei alegeri şi „risc” ca pericol sau întâmplare. Din această din urma perspectivă, o alegere riscantă este una care conţine ameninţarea unui rezultat foarte slab. În al doilea rând, pentru manageri, riscul nu este un concept cu caracter de probabilitate. Cam jumătate (54%) dintre managerii intervievaţi consideră nesiguranţa un factor de risc, pentru ei însă, rezultatele slabe prezintă o mare importanţă. O mare parte au simţit că riscul poate fi mai bine definit prin valoarea care se aşteaptă să fie pierdută. Aceasta 1-a făcut pe vicepreşedintele unei bănci să afirme: „Îmi asum riscuri mari cu privire la probabilitate, dar nu la valori”. Un vicepreşedinte pentru finanţe a declarat: „Nu mă uit la probabilitatea de succes sau insucces, dar iau în consideraţie volumul riscului”. Descriind diferenţa dintre asumarea riscului şi jocurile de noroc, un manager a spus: „A juca un milion de dolari într-un joc, este un risc; pe când, a juca în acelaşi timp o jumătate de dolar nu este un risc”. Această tendinţă de a ignora sau subestima probabilitatea de a pierde comparată cu valoarea este probabil mai bine definită ca „aversiune la pierdere” sau ca „aversiune la regret”, decât ca „aversiune la risc”, în termeni convenţionali. În evaluarea perspectivelor nesigure, 80% dintre managerii intervievaţi au fost preocupaţi de perspectiva „celor mai rele rezultate” sau de „deficitul maxim”. Oricum, este clar că managerii sunt mai tentaţi să
2

cum ar fi statistica sau calculul probabilităţilor ş. de asemenea. S-a observat că probabilitatea ca rezultatele şi valorile lor să intre în calcularea riscului în mod independent este mai mare decât probabilitatea ca aceste valori să fie luate împreună. Pe de altă parte. iar riscul este o mărime care se adaugă valorii proiectate a alternativei. Găsirea unor definiţii empirice satisfăcătoare a riscului. chiar dacă pentru evaluarea riscului sunt utilizate metode cantitative sau dacă managerii caută o precizie mare în estimarea riscului. în continuare. Pe de altă parte. la nişte mici dorinţe aplicabile numai în cazul unor sume reduse.a. iar importanţa acordată altor factori rămâne. în general. Se observă. la o altă testare. în interiorul acestui sistem rudimentar s-a realizat cu dificultăţi. ei au argumentat. nu-i aşa?” În cele mai recente formulări. de produse şi alte aspecte ale riscului. iar riscul celor negativi în scara preferinţelor alternativelor. se consideră că factorii de decizie preferă riscuri mai mici decât unele mari. acestea se rezumă. o alternativă de risc este una pentru care variaţia este mare. valoarea programată a unei alternative se presupune a fi asociată factorilor pozitivi. pentru a obţine o alternativă riscantă. aceeaşi. majoritatea celor intervievaţi au considerat ca riscul nu poate fi cuantificat cu ajutorul unei singure cifre sau cu o repartiţie de numere. când s-a cerut unor directori executivi să enumere 9 alternative pentru investiţii. că nu există o cale de a transforma un fenomen multidimensional într-unul unidimensionai.folosească mărimi valorice pentru a descrie riscul. Recunoscând că exista pieţe financiare. dar trebuie să fii capabil să-l simţi”. Unii factori de decizie au tendinţa de a ignora posibile evenimente care ar fi foarte neplăcute prin consecinţele lor. chiar dacă ultima este mai elocventă. Cele de mai sus demonstrează că unii factori decizionali definesc riscul în 3 . În al treilea rând. În general. tehnice. De asemenea. Se mai poate întâmpla ca unii manageri să nu privească decât spre o parte din rezultatele posibile şi nu spre totalitatea lor şi să măsoare variaţia ţinând cont doar de aceste rezultate. Toate teoriile deciziei consideră că factorii de decizie preferă rezultatele aşteptate decât pe cele surpriză. în final. Un vicepreşedinte pentru finanţe a declarat că: „Nimeni nu este interesat în luarea unor măsuri cuantificate” şi un prim-vicepreşedinte observa: „Nu cuantifica riscul. Un manager în activitatea de proiectare a spus: „Totul ar trebui exprimat în termeni de profit (sau pierderi) la sfârşitul proiectului. că descrierea literală este preferată cuantificării lui. 24% din acelaşi grup de manageri au considerat că acest lucru ar fi realizabil la o investigare suplimentară. decât metodele moderne de estimare a acestuia. tabelul rezultat a arătat o ordonare bazată pe valori certe doar într-o proporţie de 11%.

aceea a pierderii. Riscul apare astfel ca un element intrinsec pentru dezvoltarea unei societăţi. de asemenea. Succesul unei întreprinderi poate fi direct proporţional cu gradul în care conducerea acesteia înţelege să-şi asume riscurile în adoptarea u aplicarea deciziilor. Explicaţia a constat în asumarea riscurilor de către echipa condusă de Vail atunci când aceasta a fundamentat patru decizii strategice în condiţii de risc şi incertitudine pentru a salva sistemul telefoniei americane de la integrarea în agenţiile guvernamentale. managementul trebuie să descopere modalităţile de acţiune pentru controlul acestuia. singurul serviciu public care a demonstrat că este condus de un management care îşi asumă riscul chiar dacă are monopolul într-o zonă vitală şi piaţa este saturată. pentru a reduce riscul. 4 .mod diferit de teoria economică şi diferiţi manageri vor vedea aceeaşi situaţie în moduri diferite. Vail a făcut din organizaţie cea mai mare firmă particulară din lume şi una din cele mai prospere companii. Riscul speculativ implică obţinerea unui profit sau a unei pierderi. Recunoaşterea prezenţei riscului este primul şi cel mai important pas. Faptul că sistemul telefonic este proprietate privată se înţelege de la sine în Statele Unite. Există două tipuri de risc recunoscute:  Riscul speculativ. dinainte de 1910 până la jumătatea anilor 1920. Theodore Vail. Cum riscul este o parte inevitabilă a afacerii. pentru a-şi asuma riscul sau pentru a rezolva această problemă cu companiile de asigurări. Sistemul Bell este. În continuare.  Riscul pur. a fost poate cel mai eficace manager din istoria afacerilor în Statele Unite ale Americii. Ca Preşedinte al Sistemului Telefonic Bell. Unul dintre miile de întreprinzători americani. Riscul şi rolul acestuia în afaceri Riscul exprimă incertitudinea în legătură cu producerea unor evenimente viitoare. în timp ce riscul pur implică o singură alternativă. managerii au la dispoziţie o serie de metode specifice pentru a evita riscul.

la riscul politic. Riscul de faliment. riscul de tranzacţie. . 6. Riscul valorilor mobiliare. Riscul în marketing.De piaţă. în 1994 România a înregistrat un declin după riscul de ţară. tot în septembrie 1994 România trecea de la grupa „D” (cea mai defavorabilă) la grupa „C”.De creditare. riscul în contractul de vânzare. Cele mai bune performanţe în domeniu sunt cotate cu „nota cea mai bună”. 4. Riscul în operaţiunile cu devize: riscul de translare. ocupând locurile 74 în martie şi 77 în septembrie acelaşi an. 5. Prin intermediul unor indicatori convenţionali sunt exprimate şansele de transformare în profit a unui capital investit la un moment dat într-o ţară. riscul de avarie. . Riscul de ţară. revista „Euromoney” ia în calcul trei grupe mari de indicatori: . Riscul de ţară Revistele „Euromoney” şi „The Economist” calculează periodic riscul de ţară. ianuarie 1995.Tipuri de risc Există mai multe tipuri de risc: 1.1. Curierul Naţional.. în timp ce după „The Economist”. Riscul în asigurări. 8.7. Riscul în decizia de investiţii: riscul unui proiect. Riscul contractual: riscul în contractele sinalagmatice. după metodologii proprii.Analitici. 1775. 3. iar performanţele slabe sunt cotate cu 0. Pentru determinarea riscului de ţară. riscul în vânzările sub condiţie suspensivă. 2. 9. Astfel. 7. pag. nr. 3. Configuraţia indicatorilor analizaţi de „Euromoney” este următoarea1: 1 Simon L. 5 . Riscul economic.

pondere de 25% în punctajul final. Informaţiile economice . pe locul II Elveţia. 6 . Riscul de tranzacţie este cu atât mai mare cu cât instabilitatea monetară dintr-o ţară este mai mare. pag. Accesul la titluri internaţionale şi pieţe pentru împrumuturi sindicalizate (5%). Bucureşti. Accesul la finanţarea bancară . În opinia lui Milan Kurb1 cele mai importante sunt: riscul de translare.10% pondere în punctajul final. coroborat cu tendinţa firească de câştig a managerilor români. precum SUA (5%). 186. apar riscurile operaţiunilor în devize. Riscul de tranzacţie este un risc care apare ori de câte ori o companie se angajează într-o tranzacţie de vânzare sau de cumpărare. locul IV Singapore şi locul V Austria. 1 Milan. 3. în cazul ţărilor lipsite de riscuri. 8. Reeşalonarea datoriei externe sau neplata acesteia . 6. Accesul la finanţarea pe termen scurt . pe fondul unui vid de legislaţie. Riscul de translare este cunoscut şi sub denumirea de risc al schimbului valutar şi se referă la riscul de câştig sau pierdere atunci când activele. Raportul între deţinerea de disponibilităţi pe termen de peste 5 ani şi marja de forfetare.2. 2. 7. Riscul în operaţiunile cu devize Foarte puţine întreprinderi angajate în comerţ cu alte ţări pot să-şi factureze produsele şi să-şi cumpere furniturile importante. K. în moneda naţională a companiei mamă.5% pondere în punctajul final. însă. 4. riscul de tranzacţie şi riscul economic. 5.10% pondere în punctajul final.10% pondere în punctajul final. operată în devize. În România. sau compania încheie contracte pentru a achiziţiona articole cu preţ în devize. locul III Luxemburg. Manualul consultantului în Management. Întotdeauna. Ed. Rata de creditare . În septembrie 1994 pe locul I cu cel mai mic risc de ţară figura SUA. Riscul politic . 9. datorită riscului de tranzacţie un partener câştigă şi unul pierde. Indicatorii de îndatorare . pasivele şi profitul unei filiale sunt „translate” din valuta străina în care se ţin evidenţele filialei.5% pondere în punctajul final. 1992. Imediat ce vânzările se facturează în devize. 3. dacă valoarea devizelor respective se schimbă în comparaţie cu moneda locală a companiei.. RAO. în întregime în monedă locală.pondere de 25% în punctajul final. când există riscul câştigului sau pierderii.1.

7 . datorită riscului de tranzacţie. ceea ce părea a fi o afacere profitabilă. luarea în considerare a influenţei acestui risc presupune o estimare a şanselor unei întreprinderi de a înregistra pierderi şi de a fi în imposibilitatea de a onora datoriile faţă de clienţi şi bănci. La acea dată suma de 2 milioane lei reprezenta de 11.A. deoarece între timp cursul dolarului a crescut la 1450 lei. 3. Altfel exprimat. Riscul în decizia de investiţii Exprimă probabilitatea ca anumite evenimente neprevăzute să se producă şi astfel să poată fi prejudiciată finalizarea unei investiţii. Riscul de faliment Acest tip de risc este denumit de alţi specialişti1 risc economic. pag. Economică. Riscul contractual Există mai multe forme ale riscului contractual determinate în special de cadrul legislativ dintr-o ţară. clauză fermă. în timp ce firma ucraineană a câştigat suma menţionată. firma CNFR NAVROM S. Gestiunea Financiară. 3. Peste doi ani chiria lunară nu mai reprezenta decât 1379 $. I..6. În momentul încheierii afacerii. contra sumei de 2 milioane lei lunar.3.300 lei). 318. Bucureşti. Dacă presupunem că o societate de import-export românească vinde produse în SUA şi că valoarea dolarului scade brusc în raport cu leul în perioada următoare. atunci efectul poate fi o pierdere de tranzacţie în condiţiile în care un lot recent de produse expediate a fost facturat şi neplătit. CNFR NAVROM S.A.4 ori amortismentul lunar pentru vasul de pasageri. 3.A. 3. De exemplu. acest tip de risc este generat de nevoia de a derula activităţi comerciale care fac obiectul unui contract. Ed. 1994.au apărut numeroase cazuri de manifestare a riscului de tranzacţie.083. Riscul economic Acest tip de risc este mai complex şi se referă la impactul schimbării cursului valutar asupra profitabilităţii pe termen lung a întreprinderii exportatoare şi nu asupra efectului pe termen scurt al unei tranzacţii. De regulă. Se poate spune că în ultima lună a contractului. CNFR NAVROM S. mai ales că în sarcina firmei ucrainene intrau şi cheltuielile cu reparaţiile curente şi cu personalul navigant. primea lunar echivalentul a 8333 $ (2 milioane lei: 240 lei/$. a închiriat pe o perioadă de doi ani un vapor de transport pasageri unei firme ucrainene.5. cursul leu-dolar la acea dată). a pierdut faţă de condiţiile iniţiale ale contractului 6954 $ (10. în fond.4. incapacitatea întreprinderii de a se adapta în timp şi la cel mai mic cost la variaţiile condiţiilor de mediu. În 1 Stancu. Conţinutul lui exprimă.

Riscul financiar şi politic.9.7. Pieţe de Capital şi Burse de Valori. .Riscul de război. dar cu un risc sporit.Riscul de accidente. Adevărul. ş. riscul de avarie. posibil să apară în perioada viitoare şi care are acoperirea financiară a unei companii specializate. ce a înregistrat în anii anteriori valori superioare celei de 5% este însoţită de un risc mult mai mare şi anume: a) de realizare în viitor a unei profitabilităţi sub 3%.Riscul maritim. 3. o profitabilitate mare este însoţită de un risc mai mare şi invers. ceea ce determină o relaţie directă între profitabilitate şi risc1.literatura de specialitate sunt evidenţiate principalele etape pentru conducerea riscului în decizia de investiţii de către manageri:  Planificarea riscului. în străinătate. 103. .a. De exemplu. Dimpotrivă. Bucureşti. 8 .8. Riscul în asigurări Acest tip de risc poate fi înţeles ca un eveniment incert. N. . . 3. b) de faliment. . 1992. Există mai multe forme ale riscului în decizia de investiţii: riscul generat de derularea unui proiect de investiţii în ţară. Riscul în marketing 1 Dardac. pag.Riscul atomic. Preocuparea pentru a cunoaşte acest risc a apărut în condiţiile unei volatilităţi sporite a valorilor mobiliare în raport cu variaţiile pieţei de capital. Riscul valorilor mobiliare Acest tip de risc se referă la probabilitatea de a se produce schimbări în profitabilitatea unei firme ca urmare a plasamentelor de capital financiar. Ed. cu rata dividendului variabilă.Riscul în transportul aerian.  Organizarea riscului.Riscul în asigurarea auto. c) de pierdere totală sau parţială a capitalului investit. realizează o profitabilitate mică. Riscul în asigurări are mai multe forme. Astfel există: . investirea de capital în cumpărarea unor obligaţiuni cu dobândă de 3%.  Controlul riscului. . 3. investirea aceluiaşi capital în cumpărarea unor acţiuni. Altfel spus. în funcţie de domeniul în care se face asigurarea.

Relaţiile dintre concepţiile teoretice decizionale de risc şi concepţiile de risc promovate de manageri. probabil legate de aspectul dezvoltării personalităţii sau culturii. deoarece performanţa. dar care va conduce la acelaşi rezultat va fi preferată prima alternativă. În acest fel. factor esenţial în adoptarea deciziei Importanţa riscului pentru adoptarea deciziei este atestată de locul său în cadrul teoriei decizionale şi a ideologiei manageriale si de interesul constant pentru evaluarea riscului în management. cum ar fi mărirea beneficiului preconizat pentru investiţia făcută deşi investitorii sunt ostili modificării beneficiului. Succesul în afaceri este influenţat în mod direct de capacitatea managerilor de a fundamenta decizii în condiţii de risc. investigaţiile empirice asupra procesului de adoptare a deciziei nu au fost îndreptate direct spre conceptul de risc şi asumarea riscului. deci. anticipării şi controlului riscurilor. rezultatul final sunt o consecinţă. rămân relativ marcante. Arrow (1965). motivaţia şi fantezia acestora. îmbunătăţirea calificării personalului. promovat de manageri. Un manager care ştie când să-şi asume un risc şi cum să conducă întreprinderea într-un mediu concurenţial de afaceri este întradevăr unul de succes.Acesta este determinat de situaţiile de incertitudine ale mediului ambiant al întreprinderii în care managerii trebuie să adopte decizii. Managerii iau în considerare riscul în marketing înainte de aplicarea deciziilor care vizează lansarea unor noi produse. investiţiile. de a identifica şi a acţiona în sensul valorificării oportunităţilor existente pe piaţă într-o perioadă determinată. Pratt (1964). a identificării. Oricum. una care duce la un rezultat cert. Diferenţele 9 . Atitudinile de asumare a riscului sunt. descrise ca atribute stabile ale fiecărui individ. iar cealaltă mai riscantă. amplasarea întreprinderilor. dezvoltarea. Aceasta înseamnă că atunci când au în faţă două alternative. investigaţiile empirice asupra riscului implicat de adoptarea deciziei nu au fost îndreptate spre comportamentul managerial. S-a încercat asocierea riscului preferenţial cu dimensiunile personalităţii. cercetarea. factorii de decizie ar trebui să aibă o compensaţie pentru variaţia posibilelor rezultate. de obicei. astfel încât să se obţină motivaţia. Ross (1981) au considerat că factorii de decizie individuali se opun asumării riscului. secţiilor şi depozitelor. într-o fază de început. Nu este sigur dacă managerii cred că riscul şi beneficiul sunt pozitiv corelate. Riscul. Şeful departamentului de marketing studiază atitudinile incerte ale consumatorilor: nevoile.

Dintre aceştia se pare că sunt importanţi factorii intrinseci asociaţi riscului ca o parte a personalităţii fiecăruia şi cei ce rezultă din normative ale comportamentului managerial. oricum. devenind oameni de afaceri şi care au fost comparaţi cu managerii obişnuiţi dar. ca atribut al antreprenorilor. Managerii cu calităţi manageriale consideră că cei ce sunt pregătiţi în acest domeniu trebuie să fie obişnuiţi şi cu asumarea riscului. risc să fie o parte stabilă a personalităţii individuale. În particular. Atitudinile negative în raport cu asumarea riscului sunt caracteristice managerilor care consideră riscul mai degrabă ca un pas spre o pierdere proiectată decât ca o apreciere a profitului. Kahneman şi Tversky. 10 . Ideea asumării riscului în cazul unor probleme financiare. Smith. subiecţii umani au tendinţă de a cerceta (studia) riscul (Maynard. nu s-a găsit nici o diferenţă între preferinţa pentru risc a acestora. cu siguranţă îşi găseşte o justificare. 1988). dar un număr de factori variabili cum ar fi starea sufletească. Directorii executivi analizaţi au explicat preferinţa pentru riscuri calculate având la bază trei motivaţii. 1986. Oricum există probleme nerezolvate. ale cărei rezultate posibile sunt în general bune (rezultatele financiare bune). Când au fost întrebaţi dacă ar putea identifica predispoziţia spre risc şi aversiunea faţă de risc.globale dintre presupuşii indivizi care îşi asuma riscul şi alţii care sunt lipsiţi de cultură rămân. dar ideea că invenţiile importante şi schimbările sunt produse de sărăcie nu este demonstrată de istorie. Kahneman şi Tversky (1979) au observat că atunci când se vine în contact cu o alternativă de risc. 1978. 1979. Lopes. Asumarea riscului managerial Asumarea riscului managerial presupune învingerea opoziţiei individuale şi aceea a contextului deciziei nefavorabile. Opoziţia managerilor la asumarea riscului se presupune că este rezultatul experienţei fiecăruia în domeniu si influenţei diferenţiate a unor factori motivaţionali asociaţi riscului. Asumarea riscului. sentimentele şi modul în care problemele sunt ridicate afectează perceperea riscului şi atitudinea de asumare a lui. subiecţii umani se opun riscului. Este posibil ca preferinţa pentru. March. managerii de nivel mediu au spus că predispoziţia faţă de risc dispare la indivizii care urcă pe scara ierarhică. in final. insesizabile. dar dacă au de-a face cu o alternativă de risc a căror rezultate posibile sunt în general modeste. Se consideră că un manager care ezită să-şi asume riscuri n-ar trebui să activeze în afaceri sau management. a fost studiat la subiecţi care au renunţat la sarcinile lor manageriale.

Managerii chestionaţi au afirmat că în anumite condiţii au anumite preferinţe în ceea ce priveşte asumarea riscului. In general. De asemenea. având însă în vedere importanţa riscului şi minimizând pericolul falimentului. aceşti manageri recunosc plăcerea emoţională a asumării riscului. În acelaşi timp. Aceste trei motivaţii stau şi la baza justificării rolului factorilor contextuali în asumarea riscului. face ca pericolul implicat de asumarea riscurilor să fie mai mic. Asumarea riscurilor este sinonimă cu adoptarea deciziei în condiţii de incertitudine. privindu-1 ca pe un obiect ce poate fi controlat. se pronunţa nostalgic un manager de nivelul mediu. caută-ţi altă slujbă!”. În al treilea rând. utilizând reacţia inversă. În al doilea rând. Un primvicepreşedinte al unei firme a spus: „Dacă nu-ţi place să rişti. Ei nu acceptă ideea că riscurile pe care le au în faţă sunt inerente. Mai degrabă cred că riscurile pot fi reduse prin 11 . asumarea riscului este esenţială pentru adoptarea unei decizii de succes. Un intervievat a spus că: „În situaţia când un concurent ameninţă poziţia firmei pe piaţă. avantajele poziţiei faţă de scopul propus. aceşti manageri asociază asumarea riscului cu sarcinile de serviciu şi nu cu calităţile personale. Peste 87% dintre ei au considerat că între risc si beneficiu există o strânsă legătura. Alte studii arată că managerii evită acceptarea riscului. Mulţi dintre cei intervievaţi au afirmat că plăcerea succesului este argumentată de ameninţarea insuccesului. În situaţiile „rele” trebuie asumat riscul. Alţi manageri dintre cei intervievaţi (peste 90%) cred că nu ar risca atunci când falimentul ameninţă existenţa întreprinderii. riscul este adoptat cu mai multă uşurinţă atunci când funcţia celui ce şi-1 asumă este în pericol. de tip feed-back. „Personal îmi doresc mai multe riscuri în raport cu posibilităţile pe care le am”.În primul rând. Ei consideră că asumarea riscului este o componentă esenţială a rolului de manager. adoptarea unei noi strategii ce reclamă risc”. o poziţie solidă conduce la un comportament conservator. pe de altă parte. Ei cred că ar trebui să-şi asume mai puţine riscuri atunci când lucrurile merg bine. Studiile efectuate au arătat ca managerii evită riscul mai repede decât să îl accepte şi aceasta aproape din reflex. Cei mai mulţi manageri par să creadă că asumarea riscului este mai justificată atunci când există pericolul falimentului. decât atunci când realizarea obiectivelor este iminentă. trebuie acceptat unul din două riscuri: pe de o parte prăbuşirea şi. Alegerile riscante se fac când firmele sunt falimentare.

Cu toate acestea nu există o rezolvare confortabilă a acestei dileme. managerii preferă să 12 . La adoptarea deciziei ei caută. managerii nu prea cred în estimările probabilistice. Într-o lume în care există numeroase evenimente cu probabilităţi de producere foarte scăzute. Managerii se consideră persoane ce-şi asumă riscul. considerând riscul controlabil. se abate de la simplul concept de risc. Rezultatele posibile. dar care au o probabilitate scăzuta de realizare. dar implică şi un pericol mare. nu le utilizează prea mult. a neluării în consideraţie a evenimentelor cu probabilitate foarte scăzută de a se produce. Practica ignorării probabilităţilor foarte scăzute are însă ca efect faptul că firmele sunt surprinse de către evenimentele cărora le sunt caracteristice acest gen de probabilităţi. În cazurile în care o alternativă dată promite un beneficiu satisfăcător. Estimarea probabilistică a riscului În general. practica excluderii. Este deja recunoscută existenţa managerilor care evită riscul. denumită ajustare de către MacCrimmon şi Wehrung (1986). Acolo unde prioritatea scăzută a probabilităţii este combinată cu consecinţe importante (cazul dezastrelor neaşteptate sau a descoperirilor neanticipate). nu numai că-şi asumă riscuri. poate avea urmări nedorite. nu le prea înţeleg sau. Ultimii. Managerii intervievaţi de Shapira au vorbit despre eliminarea necunoscutelor şi controlul riscului. Cei mai mulţi cred că-şi pot face treaba mai bine decât s-ar crede. strategii de control ale riscului. O cale sigură este respingerea estimărilor. Aceste observaţii reclamă o tratare mai atentă de către management a riscului care. dar cu consecinţe deosebit de importante este greu ca. Insensibilitatea faţă de estimarea probabilistică depăşeşte cazul probabilităţilor foarte scăzute. managerii îşi îndreaptă atenţia spre căile de micşorare a pericolului.utilizarea experienţei în domeniul controlului pericolului. par să fie ignorate. ei fac o distincţie netă între jocul de noroc (unde atuul are un caracter exogen şi de controlat) şi asumarea riscului (unde experienţa şi informarea reduc nesiguranţa). foarte frecvent. a celor ce-şi asumă riscul şi a celor care produc riscuri. cu prioritate. în prezent. dar încearcă să le conducă şi să le schimbe. să poată fi luate toate în calcul. este considerată ca un răspuns standard la risc. într-un mod rezonabil. pur şi simplu. Această tactică. dar numai după ce acţionează asupra pericolelor şi le modifică aşa încât să poată fi siguri de succes. chiar si după revizuirea estimărilor.

respectând schimbarea concentrării atenţiei spre risc. Insensibilitatea managerială faţă de probabilităţile estimate poate reflecta. 1972). nivelul aspiraţiei care desparte succesul subiectiv de eşecul subiectiv. În studii recente. 1980)/ „atenţia secvenţială acordată scopurilor” de către grupuri de -factori de decizie (Cert si Mach. Tendinţa evaluărilor manageriale a alternativelor de a-şi îndrepta atenţia numai asupra câtorva aspecte cheie ale problemei. Acceptarea unei alternative de risc depinde de relaţia dintre pericolele şi oportunităţile reflectate de risc şi de cele câteva nivele critice ale aspiraţiei proprii factorului de decizie. dintre frecvenţa şi severitatea prejudiciilor si costul măsurilor de siguranţă.considere că riscul este definit mai bine de către amplitudinea valorii rezultatului decât de cea dată de probabilitate. Aceste două valori de referinţă se pot studia din punctul de vedere al succesului. este o temă recurentă în studiul rezolvării problemelor umane. aşa cum este şi estimarea beneficiilor. De asemenea. Ultima terminologie se concentrează asupra definirii legăturilor dintre „riscul specific” şi alte costuri ca. ci costurile sale. riscul reprezintă nu neputinţa de a asigura un rezultat dorit. studiile despre „eliminarea aspectelor” de către factori de decizie individuali (Tversky. de exemplu. Aceste observaţii. Ross. Estimarea rezultatelor probabile este dificilă. riscul se referă la probabilitatea incertă a stabilirii rezultatelor provenite din alegere. este argumentat faptul că acest comportament este mai puţin inteligent decât adoptarea tuturor variaţiilor probabilităţii şi ar putea fi util să se observe că „confuziile” managerilor asupra riscului sunt ecouri ale ambiguităţii din studiile privind procesul de decizie efectuate de către ingineri. 1963). de exemplu. Informarea este compromisă de conflictul de interese dintre sursa de informaţii si receptor. In câteva dintre aceste teorii există o singură valoare care focalizează atenţia şi anume. insuccesului şi al dezvoltării. În teoria deciziei. în parte. elasticitatea terminologiei utilizată de către cei ce se ocupă cu studiul riscului si al deciziei-inginereşti. analiza „atenţiei” în rezolvarea problemelor umane (Nisbett şi . 13 . Studiile asupra asumării riscului indică faptul că preferinţa pentru risc variază în funcţie de context. par să confirme mai degrabă importanţa a două valori. şi anume: nivelul propus pentru performanţă şi nivelul de supravieţuire. Adăugarea unei valori focalizante. Şi comportamentul poate avea consecinţe nedorite când conduce spre preferinţe pentru acceptarea unui risc mai mare (în sensul de variaţie) atunci când repartiţia probabilă a rezultatelor posibile este relativ rectangulară. la un moment dat.

14 .asociată cu o diminuare a acesteia. Societatea apreciază asumarea riscului. iar oportunitatea riscului este mai scăzută. dorinţa de a-şi atinge scopul propus îi conduce spre asumarea riscului. care au încercat. Pentru managerii cu rezultate bune. Managerii fac deosebire între asumarea riscului şi jocul de noroc. asumarea riscului este diferenţiată de „judecarea atuului”. în primul rând. Dacă performanţa se opreşte la punctul de supravieţuire. atenţia faţă de oportunitatea şi. Îşi fac probleme pentru reputaţia lor în cazul asumării riscului şi sunt dornici săşi exprime sentimentele de dezacord cu cei care stimulează grupurile ce iau decizii inteligente. argumentând că determinarea unei alegeri proprii n-ar trebui să fie confundată cu şansa conştientizării unor situaţii de risc. Importanţa acestei paralele a fost recunoscută de factorii de decizie-ingineri. Un bun manager „îşi asumă un risc” nu „joacă un joc de noroc”. În acelaşi timp. asumarea riscului. Situaţia a fost descrisă foarte bine de către un prim-vicepreşedinte intervievat de Shapira. asumarea riscului este evaluată şi tratată ca fiind esenţială pentru inovaţii şi asigurarea succesului. oportunitatea riscului captează atenţia mai repede decât pericolul. Din punctul de vedere al managerilor şi al societăţii dedicate managementului de calitate se pune problema menţinerii şi creşterii reputaţiei manageriale de asumare a „riscurilor bune” şi evitare a „riscurilor rele”. dar nu şi jocul de noroc prin care se înţelege asumarea riscului care provoacă un rezultat negativ. este stimulată doar când performanţele depăşesc ţinta propusă (nivelul propus). schimbă oarecum interesul sau preferinţa pentru risc într-o funcţie a succesului. deci. evidenţierea variantelor este moderată de frica faţă de pericolele ce s-ar putea ivi. În acest caz. dar riscante. cu rezultate modeste. exceptând cazul când apropierea de punctul de supravieţuire captează atenţia la acelaşi nivel. Aceasta duce la o atitudine de adversitate faţă de risc a managerilor care au succes. Pericolul falimentului coboară ţinta asupra căreia este îndreptată atenţia. Pe de o parte. să câştige un criteriu de evaluare a managerilor şi potrivit căruia se recompensează mai repede „deciziile bune” decât „rezultatele bune”. Managerii au o reacţie puternică la risc şi la asumarea riscului. El a spus: „trebuie sa fii un tip care îşi asumă riscul. pentru că o face societatea care îi apreciază şi pentru că experienţa i-a învăţat că pot controla fatalitatea. Pentru factorii de decizie care se aşteaptă la rezultate a căror valori sunt sub cele programate. dar trebuie mai mult să câştigi decât să pierzi”.

combinaţiile favorabile. Ideologia managerială prezintă managerii ca iniţiatori ai schimbărilor. Perspectivele manageriale şi riscul În formulările convenţionale ale teoriei deciziei. desigur. nu este greu să se facă distincţia dintre cei care au fost adevăraţi manageri (si-au asumat cu adevărat riscuri) şi cei care au fost nişte nebuni (amatori de jocuri de noroc). încearcă 15 . ceea ce înseamnă că un proces probabilistic poate fi controlat. De asemenea. În perspectiva istoriei. de către procesele sociale obişnuite. unii manageri au tendinţa de a dirija schimbările organizatorice iar alţii de a aştepta să se întâmple acest lucru. Factorii de decizie refractari la risc preferă riscurile relativ mici şi sacrifică ceva din beneficiul prevăzut pentru a reduce variaţia rezultatelor posibile. însă factorii de decizie neagă uneori existenţa riscului sau consideră că acesta este atât de mic încât poate fi ignorat. Rezultatul este că managerii devin mai predispuşi să-şi asume riscul. Termenul „refuz” sugerează o patologie psihologică. O formă comună de negare implică acceptarea realităţii calculate a riscului. dar a şi interpretat acele diferenţe care reflectă deosebirea dintre gândire şi abilitate. mai mult o respingere filozofică a importanţei motivării probabilistice pentru un singur caz sau o neîncredere în baza cauzală a evenimentelor. combinată cu un refuz de a asocia acea realitate cu interesele personale ale cuiva. de a lua decizii. Istoria nu doar a clasificat factorii de decizie în câştigători şi învinşi. poate fi. dar. Managerii cred. Factorii de decizie amatori de risc preferă riscurile relativ mari şi sacrifică o parte din beneficiul prevăzut pentru a spori variaţia. şi experienţa se pare că le-a şi confirmat-o. alegerea implică un schimb între risc şi beneficiul prevăzut. că ei pot schimba „atuurile”. ideologia managerială consideră că un bun manager este numai cel ce-şi asumă riscuri. Teoria presupune că factorii de decizie în primul rând calculează riscul şi apoi aleg între alternativa risc-beneficiu.Reputaţia managerială de asumare a riscului este susţinută mai bine decât jocul de noroc. Actul managerial include credinţa că în momentul deciziei se poate face clar diferenţa între riscurile asociate rezultatelor bune şi cele asociate rezultatelor rele. Managerii au rolul de a influenţa mersul lucrurilor. Experienţa managerilor buni i-a învăţat că probabilităţile vieţii nu pot fi luate în calcul. Tendinţa indivizilor de a percepe evenimentele întâmplătoare ca fiind cauzale şi sub control. ceea ce corespunde cu definiţiile sociale ale rolurilor manageriale. demonstrată în diferite experimente.

să dezvolte teorii cauzale ale evenimentelor chiar si atunci când se ştie că relaţiile dintre evenimente sunt accidentale. În continuare se prezintă o serie de tipuri de riscuri si măsurile care trebuie să fie luate pentru diminuarea lor : Măsuri necesare Riscuri -Riscuri naturale  Teren necorespunzător pentru construcţii  Climat nefavorabil omului  Analize statistice şi determinarea probabilităţii riscului pe baza datelor anterioare  Utilizarea experienţei personale sau a altora  Riscuri privind calitatea produselor  Greşeli în compoziţia produselor şi care provoacă prejudicii  Riscuri tehnice  Inginerie nouă  Procese de producţie inoperante sau care trebuie să fie revăzute  Riscuri comerciale  Pierderea reputaţiei pe un segment de piaţă  Clienţi nemulţumiţi  Pierderi financiare  Încercări planificate  Retragerea produselor  Asigurare  Managementul calităţii totale  Suplimentarea bugetului  Realizarea unor prototipuri  Reexaminarea periodică  Îmbunătăţirea conducerii proiectului  Recunoaşterea unor limite ale şefului de proiect şi consultarea unor experţi pentru îmbunătăţirea activităţilor de evaluare şi planificare  Semnalarea unor posibile deficienţe 16 .

 Costurile pot fi mai mari sau mai mici decât s-a prevăzut în buget. ca de exemplu:  Vânzările de bunuri şi servicii pot fi peste. faţă de cele stabilite iniţial în buget. Riscuri legate de personal  Plecarea unor specialişti  Conflicte sociale  Introducerea obligaţiilor contractuale  Crearea condiţiilor pentru ca specialiştii să rămână  Acorduri de interzicere a grevelor  Suplimentarea bugetului  Consultarea unui „ghid” bun. sau mai slab decât s-a previzionat. spre deosebire de aşteptări.şi speranţele privind viitorul afacerilor să nu fie îndeplinite.  Preţurile anumitor bunuri şi servicii pot fi diferite de cele aşteptate sau inflaţia poate diferi de previziunile făcute. în legătură cu posibilitatea ca aşteptările . a unui consilier sau monitor  Să nu fie înăbuşite neliniştile  Riscuri psihologice  Teama şefului de proiect ca efectele negative ale proiectului să nu-i influenţeze cariera  Sentimentul unui salariat că a fost „împins” pe postul pe care îl ocupă deoarece obligaţiile depăşesc competenţa şi experienţa personală Riscul şi elaborarea bugetului de capital Riscul sau incertitudinea sunt concepte utilizate pentru a descrie îngrijorarea care apare atunci când sunt elaborate bugetele. Se cunoaşte faptul că veniturile şi cheltuielile incluse în buget vor fi diferite de rezultatele reale.  Climatul economic general poate fi favorabil sau nefavorabil afacerilor. cheltuielilor. Este posibil ca estimările privind activitatea viitoare să fie greşite. sau ca anumite evenimente imprevizibile să modifice cursul aşteptat al activităţii.  Nivelul productivităţii poate fi mai bun. sau sub nivelul aşteptărilor. 17 . din diferite motive.  Noile tehnologii pot influenţa nivelurile veniturilor.

Din punct de vedere al evaluării financiare. În afaceri. utilizat în evaluarea bugetelor de capital şi a planurilor strategice. perioada pentru care se va elabora bugetul de investiţii este între 5-15 ani. Atunci când se impune evaluarea investiţiei de capital. răspunzând la întrebarea: „Dacă se va înregistra cel mai slab rezultat posibil. exprimă incertitudinea privind viitorul. riscul este definit într-o anumită manieră: exprimă variaţia aşteptată a rentabilităţii investiţiei. nu se poate reveni asupra ei. În cazul investiţiei de capital. Managementul riscului. ci riscul ca rezultatele pe care le aşteaptă o companie să nu fie obţinute . Managerii vor încerca să menţină obiectivele bugetare. se impune măsurarea gradului de incertitudine privind rezultatele viitoare. Alţii însă. Se presupune că investitorii pot accepta riscurile. Datorită intervalului de timp foarte mare. evenimentele care apar în această perioadă vor influenţa cursul acţiunii. Însă. fără a prelua un risc suplimentar. sau alte evenimente generatoare de daune. sau pot decide să renunţe la planurile iniţiale şi să previzioneze din nou profitabilitatea viitoare. nu câştigi”. Mai mult. Însă. necesară în planificarea strategică. riscul are mai multe faţete. Dacă evenimentele produse nu sunt pe măsura aşteptărilor. nu se iau în calcul riscurile asigurabile -incendiul. cu condiţia ca rentabilitatea aşteptată să fie mai mare. iar firma să nu mai evolueze aşa cum se previzionase. Termenul de risc. Din punct de vedere matematic. o dată ce aceasta a fost acceptată şi aplicată. compania va reuşi să supravieţuiască. realizând corecturile necesare pentru ca afacerea să se reabiliteze. şansele ca rezultatele finale să fie diferite de cele aşteptate sunt foarte mari. sau va eşua?”. indiferent de atitudinea companiilor faţă de risc. În aceste condiţii.În majoritatea companiilor. generate de o investiţie de capital. Majoritatea managerilor prudenţi vor încerca să minimizeze riscul comercial. aplică vechiul dicton „nu rişti. Unele firme (sau manageri) au aversiune faţă de risc şi vor evita orice decizie care include şi posibilitatea de a se înregistra rezultate slabe. alegerea unui anumit plan strategic face dificilă schimbarea opţiunii. furtul. elaborarea bugetelor urmăreşte estimarea profitabilităţii afacerii după un anumit număr de ani. managerii pot stabili dacă veniturile obţinute din investiţii sunt suficiente pentru a prelua riscuri suplimentare. Numai în aceste condiţii. de regulă unul sau doi ani.din diverse motive. poate fi exprimat sub forma abaterii standard a 18 . urmând un plan modificat pentru restul perioadei. nu se poate acţiona decât în sensul ameliorării situaţiei. este clar că nu se poate obţine o rentabilitate superioară. În contextul deciziei strategice.

Deşi pare util să se cunoască toate alternativele posibile . know-how-ul şi experienţa obţinute ca urmare a producerii noului produs pot fi importante pentru cercetarea şi dezvoltarea în viitor a unor noi produse. calculele realizate în vederea determinării riscului au fost bazate pe estimări şi nu pot fi corecte decât în măsura în care previziunile au fost bune.  Noile fabrici. rentabilitatea va fi mai mare de 15%. analiza riscului va prevede că.rentabilităţilor. Astfel de avantaje sunt:  Creşterea cererii pentru toate produsele. Acestea apar ca urmare a efectului de sinergie.  Vânzările suplimentare ale altor produse. atât ale scenariilor pesimiste. care va fi menţionat în cadrul scenariilor optimiste sau pesimiste. atunci când lucrurile vor evolua pozitiv. Aceste sinergii pozitive pot fi obţinute sau nu şi vor afecta rentabilităţile generale. În realitate. rentabilitatea va fi mai mică de 15%. Se poate crea impresia că au fost luate în calcul toate aspectele privind rentabilităţile posibile şi că acestea nu se pot situa în afara intervalului previzionat. ca urmare a introducerii noului produs.  Proiectele foarte mari care nu au succes pot face ca întreaga companie să devină instabilă financiar. Deşi calculele efectuate sunt foarte laborioase. pieţe şi forţe de muncă implicate în vânzare pot conduce la creşterea cheltuielilor de regie. este posibil şi ca introducerea unei noi linii de producţie să aibă efecte negative pentru restul companiei. ca urmare a repartizării acestora între un număr mai mare de unităţi de produse. în loc ca acestea să descrească pe termen scurt. dacă rentabilitatea cerută de manageri este de 15%. De exemplu.oferite de evaluarea riscului . Uneori.  Cunoştinţele. este posibil ca proiectul de investiţii să ofere şi alte avantaje. precizia acestora este doar aparentă. ca de exemplu:  Introducerea produselor noi poate însemna o reducere a vânzărilor produselor mai vechi şi mai puţin avansate din punct de vedere tehnologic.  Reducere generală a costurilor de regie. Principala problemă care apare în cazul analizei riscului este următoarea: cea mai probabilă rentabilitate previzionată pentru un anumit proiect este foarte apropiată de rata rentabilităţii cerută de manageri. cât şi optimiste.modul în care sunt 19 . ca urmare a vânzării noului produs. Însă. iar când se va înregistra o evoluţie negativă a proiectului.

„Bazele managementului”.folosite aceste informaţii în procesul luării deciziei financiare variază de la companie la companie şi de la manager la manager. Studii de caz. Ed. Radu Mihalcea. Niţă Dobrotă – „Dicţionar de economie”. Armenia Androniceanu – „Management: Fundamente. Ion Dijmărescu . 1999 4. 2000 3. Economică. Economică. Ed. Ed. 1995 2. Bucureşti. Bucureşti. Dan Anghel Constantinescu. Ed. Ana-Maria Ungureanu. 1999 20 . Alina Costache – „Management strategic”. Interferenţe. Soluţii”. BIBLIOGRAFIE 1. Didactică şi Pedagogică. Tehnică.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->