Atât de repede de Nichita Stanescu

Atât de repede ne vine insomnia brodându-ne fiinţe din afară. Vrei pielea mea să-ţi fie iia care te-mbracă domnişoară? Vrei tu să vreau să fii fiind un fel de trup de arătare şi să te-nvăţ cum eşti murind femeie-n pielea dumitale? În pietre vrei, în recii fulgi în dulcele meu strigăt de iubire... Stai, nu fugi, o, tu ce fugi călcând pe viaţa mea subţire.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful