Ghid Practic

Colaboratori: Tatiana Lungu, preşedinte Asociaţia „Prietenii copiilor” Angela Pruss, asistent de proiecte Asociaţia „Prietenii Copiilor” Tatiana Potapov, animator, specialist origami Asociaţia „Prietenii Copiilor” Elena Creţu, animator, specialist în arte plastice Asociaţia „Prietenii Copiilor” Echipa Ludotecii „Labirintul Magic” din Gimnaziul Internat Leova: Maia Gospodinov Raisa Bujoreanu Gemma Caradjov Lilia Gîrneţ Svetlana Ciobanu Angela Prepeliţă Lucreţia Corobceanu Oxana Beşan Natalia Diaconu

Acest ghid a fost elaborat de Asociaţia „Prietenii Copiilor” cu sprijinul Agenţiei Suedeze de Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) şi al Fundaţiei Soros-Moldova (FSM)” în cadrul proiectului „Vin-o cu noi nu sta deoparte!”. Asociaţia “Prietenii Copiilor” Republica Moldova Mun. Chisinau MD-2069 Str. Calea Iesilor 13, oficiu 82 Tel: (+373 22) 59-59-31 Fax: (+373 22) 74-98-54 www.prieteniicopiilor.md office@prieteniicopiilor.md voluntariat@prieteniicopiilor.md

CUPRINS Introducere Conceptul de joc. Rolul jocului în viaţa copilului. Teorii despre joc Ludoterapia: noţiuni, istoric şi valoareaterapiei Ludoterapia dereglărilor emoţionale şi de comportament la copii: - Agresivitatea - Hiperactivitatea - Anxietatea Ludoteca – resursă de valoare a unei comunităţi sănătoase BIBLIOGRAFIA 2

4 10

12

38 42

INTRODUCERE
Ideeea dezvoltării conceptului de ludoterapie în acest ghid cuprinde următoarele noţiuni cheie: joc, dificultăţi emoţionale, sociale şi de comportament, terapie/recuperare prin joc. Structura ghidului cuprinde capitole cu noţiuni teoretice, recomandări practice şi tehnici concrete de lucru cu copiii – jocuri şi exerciţii ludice. Capitolul I este dedicat analizei conceptului de joc şi numeroaselor teorii despre joc elaborate pe parcursul timpului care vin să ne răspundă la un şir de întrebări din cele mai complexe şi dificile: Ce este jocul ca atare? Pentru ce simte copilul o nevoie atât de imperioasă de a se juca? Ce fel de funcţii formative îndeplineşte jocul în dezvoltarea psihică şi multilaterală a copilului? Care sunt şi cum se explică particularităţile caracteristice ale jocurilor copiilor? Este jocul, cu adevărat, o activitate simplă? Acest capitol ne va demonstra că jocul copiilor poate constitui un teren important de descifrare a capacităţilor psihologice, inclusiv a celor intelectuale şi a trăsăturilor de personalitate, a aspectelor mai importante ale sociabilităţii lui: aici copilul învaţă să înţeleagă şi să aprecieze conduita celor din jurul lui, cunoaşte valoarea socială a acţiunilor umane şi prezintă contagiuni importante în conduită (prin imitare activă şi pasivă), însuşindu-şi numeroase modalităţi de a reacţiona, proprii mediului în care se află (familia, şcoala, comunitatea). Jocul este o activitate complexă, specifică copiilor în toate timpurile (copiii s-au jucat, se joacă şi se vor juca). Capitolul II cuprinde dezvoltarea conceptului de ludoterapie: noţiuni, orientări de bază şi valoarea terapiei prin joc. Jocul reprezintă sursa dar şi resursele energetice ale copilului, şi este calea minunată de a explora experienţele traumatizante sau ameninţătoare. Ludoterapia, ca şi orice alt demers terapeutic, reprezintă un proces de optimizare, de suport sau de recuperare a potenţialului atât de divers al copilului. Însoţită de pasiune şi conştiinciozitate, libertate şi fantezie, ludoterapia oferă rezultate uimitoare. Capitolul III este adresat descrierii valorii terapeutice a jocului în relaţia cu copiii agresivi, hiperactivi şi anxioşi. La început este prezentată o abordare teoretică a noţiunilor, a cauzelor apariţiei dificultăţilor emoţionale şi de comportare. Apoi se prezintă portretul psihologic al copilului cu probleme, indicatorii de identificare a lui şi tehnici ludice concrete de depăşire a dificultăţilor emoţionale şi de comportament. În ultimul capitol, vorbim despre „Ludoteca” ca resursă valoroasă a comunităţii ce permite găsirea unor soluţii alternative şi participative pentru organizarea şi administrarea timpului liber al copiilor şi adulţilor, responsabilizarea şi consolidarea relaţiilor din comunitate într-un cadru pozitiv şi relaxant. De asemeni, ludoteca este o

2

A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne întreba de ce este copil. Acest ghid este recomandat tuturor persoanelor implicate în procesul de educare a copiilor: pedagogi. favorizează comunicarea.” Eduard Claparède 3 . nu ne putem imagina copilărie fără râsetele şi jocurile sale. permit corectarea într-o manieră lejeră a anumitor carenţe ale personalităţii copilului reducând într-o anumită măsură (sau chiar depăşind) aşa-zisele„deficienţe sau handicapuri culturale”. constituindu-se într-un punct de referinţă atât ca spaţiu. Activităţile centrului ludic reprezintă pentru fiecare o modalitate de integrare şi de adaptare. social. “Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică poate să respire şi în consecinţă poate să acţioneze. economic şi cultural pentru copii şi adulţi.„fereastră” pentru comunităţile sociale defavorizate. psihologi şi părinţi. cît şi din punct de vedere pedagogic. care îi va ajuta să înţeleagă mai bine „copiii dificili” şi să utilizeze tehnica jocului ca un remediu pentru o bună adaptare şi corectare a dificultăţi emoţionale şi de comportare la copii.

Cu toate că o serie întreagă de cercetători au încercat să găsească elemente comune între acţiunile cele mai variate şi calitativ diferite desemnate prin cuvântul „joc”. TEORII DESPRE JOC. care pe de-o parte. la vechii greci. noţiunea modernă de “joc”. cuvântul„joc” a început să se extindă asupra unei largi sfere de acţiuni umane. Verbul „a se juca” este folosit în sensul de amuzament. cuvântul „joc”. Noţiunea de „joc” a reprezentat iniţial anumite particularităţi la diferite popoare. desemna acţiuni proprii copiilor. ceea ce noi numim acum„a face năzbâtii. să ia în consideraţie accepţiunea pe care termenul respectiv o are pentru copiii înşişi.CONCEPTUL DE JOC. o acţiune excitantă (a juca pe nervi). nechibzuită faţă de ceva (a se juca cu focul). „Jocul ca desfăşurare liberă şi ca plăcere a individului. manifestări de o deosebită voiciune şi strălucire (soarele joacă pe apă). inclusiv a termenului „joc” care-i departe de a fi o noţiune ştiinţifică a acestui cuvânt. Astfel. El recomandă celor ce studiază fenomenul jocului. cuvântul „joc” corespunde noţiunii de glumă şi haz. ocuparea unei anumite poziţii ierarhice (a juca un rol conducător). aleatoriu cum e„jocul destinului”. în toate civilizaţiile. Conform dicţionarului Enciclopedic al Limbii Române. oferă o analiză etimologică a cuvântului „joc”. un sens figurat ca de exemplu „jocul cu focul”. „jocul naturii”. a început să cuprindă totul. până la jocul de bursă. încercând să releve notele caracteristice ale proceselor desemnate prin acest termen. nici astăzi nu dispunem de o delimitare satisfăcătoare a acestor comportamente şi nici deo explicare logică a diferitelor forme de joc. iar pe de altă parte oferă oamenilor veselie şi satisfacţie. de la jocul copilului „de-a soldaţii” până la interpretarea eroilor tragici pe scena teatrului. cuvântul „joc” poate avea sensuri de amuzament. ci mai curând un ansamblu de modalităţi de manifestare care au fost denumite conduite de joc sau ludice. care în forme şi conţinuturi specifice se afirmă la toate vârstele. exprimând în principal. nu presupune o muncă grea. În epoca contemporană. deconectare sau de interpretare a rolului într-o piesă.Buytendijk. în sens figurat poate desemna simularea (a juca o comedie). astfel. În această sferă atotcuprinzătoare. Conceptul de joc. „ludo” desemna bucuria. au multiple sensuri. poate semnifica un lucru ieşit din comun. Renumitul biolog şi psiholog F. ROLUL JOCULUI ÎN VIAŢA COPILULUI. La evrei. riscul (a se juca cu viaţa). de la jocul copiilor pe surprizele de la pacheţelele de gumă. o atitudine uşuratică.” 4 . apreciind că cel ce deosebeşte cel mai bine ce este joc de ceea ce nu merită această denumire este tocmai copilul. Un fenomen antropologic complex. ori ceva întâmplător. noţiunile de „joc” şi „ a se juca”. în timp ce la romani. Rolul jocului în viaţa copilului. veselia. constituie una din modalităţile esenţiale de manifestare a spiritului uman. copilării”.

pe de altă parte. cu informaţii complexe şi elemente simbolistice numeroase. 5 . îndrumarea şi controlul acestuia de către adult este absolut necesar. posibilitatea de a opera mintal cu reprezentări după modelul acţiunilor concrete cu obiectele în timpul jocului. viaţa şi activitatea adulţilor. La vârsta preşcolară copiii sunt foarte activi şi activitatea lor desfăşurată prin joc este foarte necesară pentru dezvoltarea lor fizică şi psihică. Intervenţia adultului în jocul copilului determină transformarea jocului simplu în jocuri mai bogate. se oferă posibilităţi multiple de dezvoltare armonioasă a organismului. trăiesc aceleaşi bucurii ca urmare a succeselor obţinute în colectiv. personală şi socială. învăţător. fără a altera plăcerea elementului distractiv. mai complete. aviator. Jocul favorizează dezvoltarea atitudinilor imaginative. Începând cu vârsta preşcolară copilul imită în jocurile sale într-un mod specific. pe de o parte şi a diversificării acţiunilor mintale. Pe măsură ce înaintează în vârstă şi se dezvoltă. O altă caracteristică a jocului o constituie faptul că el reflectă relaţiile determinate ce se stabilesc între oameni. etc.Huizinga) Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitate a copilului generată de trebuinţe. Din pricina aceasta. În realizarea subiectului unui joc. Prin joc dezvoltarea intelectuală este puternic influenţată în sensul dobândirii de noi cunoştinţe. poziţie care se opune total teoriei educaţiei libere a neintervenţiei adultului în jocul copilului. De aceea unii psihologi consideră jocul ca o activitate de preînvăţare. Realitatea înconjurătoare este foarte complexă şi copilul nu poate să o cunoască decât prin intermediul jocului. multiple sarcini revin jocului. Prin joc copiii îşi satisfac dorinţa firească de manifestare şi independenţă. jucându-se el cunoaşte şi descoperă şi lumea şi viaţa într-o formă accesibilă şi atractivă . pregătindu-l pe copil atât pentru învăţătură cît şi pentru viaţa reală. Încă de timpuriu copilul simte nevoia unei comunicări active cu cei din jur – cu părinţii. tendinţele specifice preşcolarului. Rolurile interpretate de către copiii reflectă funcţiile realizate de maturii ce-i înconjoară. În situaţii imaginate. care se iniţiază în tainele frumosului şi învaţă să-l creeze. copilul îşi realizează tendinţe şi dorinţe nerealizate – astfel în joc îşi imaginează că este doctor. a capacităţilor de creare a unor sisteme de imagini generalizate despre obiecte şi fenomene. copiii îşi imaginează că muncesc şi imită relaţiile de ajutor. de aceea această formă de manifestare se întâlneşte la toţi copiii tuturor popoarelor. realizând multe dintre sarcinile speciale ale educaţiei fizice. create prin joc. Esenţa lui constă în reflectarea şi transformarea pe plan imaginar a realităţii înconjurătoare. Jocul nu constituie pentru copil o simplă distracţie. dorinţe. Centrul de greutate al dirijării jocului este însă procesul transformării jocului în muncă. Prin toate jocurile dar mai ales prin cele de mişcare. Jocul este prilejul realizării educaţiei estetice a preşcolarului. conţinutul jocurilor se extinde cuprinzând şi realităţile sociale dintre oameni.(J.

constituie o formă de manifestare întâlnită la copiii pe tot parcursul istoriei. „Jocul deţine un rol atât de însemnat în viaţa copilului pentru că-i satisface dorinţa firească de manifestare şi independenţă. „Numeroase teorii despre joc elaborate pe parcursul timpului. De fapt. de aceea unii pedagogii afirmă că jocul este o activitate de pre-învăţare. este tovarăşul de nedespărţit al copilăriei şi constituie una dintre formele cele mai importante de activitate a preşcolarului. 6 . pentru că prin acestea să nu dăuneze creşterii. Cum să o cunoască. unele contradictorii. ci trebuie să i se asigure atâta mişcare cât îi este necesară. Usova se referă la joc ca o formă de organizare a întregii vieţi şi activităţi a copilului în grădiniţă. vin să răspundă la o seamă de întrebări din cele mai complexe şi dificile : Pentru ce simte copilul o nevoie atât de imperioasă de a se juca? Ce fel de funcţii formative îndeplineşte jocul în dezvoltarea psihică a copilului? Constituie jocul o formă predominantă sau numai conducătoare de activitate a copilului preşcolar? Care sunt şi cum se explică particularităţile caracteristice ale jocurilor de vârstă preşcolară? ” Acestea sunt câteva întrebări la care pedagogii şi psihologii pe baza datelor observaţiei şi ale cercetărilor experimentale au dat răspunsuri diferite. copilul nu trebuie supus învăţării şi nici unei munci aspre.P. această activitate este tot atât de necesară dezvoltării fizice şi psihice a copilului ca şi lumina soarelui. a-l opri să facă acest lucru înseamnă a-i frâna dezvoltarea fizică şi psihică. Realitatea care-l înconjoară este mult prea complexă. să se orienteze în mediul înconjurător? Jocul este tocmai una dintre activităţile prin care copilul învaţă să cunoască lumea reală.Teorii despre joc Pentru elaborarea unei teorii ştiinţifice despre joc o însemnată contribuţie au adus vederile unor pedagogi. El reprezintă o cale către socializarea copilului. iar altele completându-se reciproc. Prin aceasta înţelegem valorificarea jocului atât ca pondere în educaţie cât şi ca durată efectivă a procesului pedagogic. Această mişcare trebuie stimulată atât prin diverse ocupaţii cât mai ales prin joc. Astfel. asupra colectivului de copii. dobândeşte încredere în propriile puteri. întreaga copilărie mică până la intrarea în şcoală realizează un astfel proces de instruire în care modalitatea de bază o constituie jocul. se conturează pentru prima oară ideea folosirii jocului ca mijloc de educare. îşi satisface nevoia de mişcare şi înţelegere. Beatrice Tudor Bart în lucrarea sa demonstrează posibilităţile uriaşe ale jocului ca metodă educativă. Îmbrăcând forma jocului. A. Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitate a copilului. nu poate să nu se joace. nu numai un mijloc oarecare. acţionând asupra obiectelor din jur. cu organismul în creştere.” Aristotel arată că până la al cincilea an de viaţă. un copil sănătos. Autoarea menţionează că în acest context jocul constituie un principiu de educaţie. folosind expresia „învăţătura prin joc”. În acest mod acţiunea lui educativă se va răsfrânge asupra copilului ca membru al societăţii de copii. Preşcolarul este o fiinţă deosebit de activă.

Claparède interesat de jocurile copiilor a atras atenţia asupra faptului că ele reproduc ceea ce impresionează copilul. nu poate mobiliza forţele fizice şi psihice ale copilului.” E. Lazarus subliniază faptul că „jocul constituie tipul fundamental de activitate. De asemenea. jocurile copiilor se deosebesc calitativ de jocurile animalelor.S. nici munca nu dă randament dacă este lipsită de efort fizic şi intelectual. Jocul şi munca produce în egală măsură plăcere. la om el devine un fenomen de esenţă socială. Prin joc se realizează educaţia viitorului om de acţiune. emancipare de tutela strânsă a adultului. asimilându-le şi prin aceasta adaptându-se la dimensiunile lor multiple. jocul realizează un pre-exerciţiu mai mult mental. psihologic. De asemenea. De aceea trebuie să li se pună la îndemână locuri anumite şi sigure pentru alergări şi exerciţii. care duce la rezultatul prevăzut. sensibilitatea faţă de acestea vor determina valoarea educativă a jocului. În mod similar. la fel ca şi al muncii. adică forma de activitate ce susţine în cea mai mare măsură dezvoltarea psihică prin antrenarea psihomotorie. De aceea. de disponibilităţi nuanţate subtil şi de trăiri necesare în procesul adaptării. cu atât se face mai sprinten la corp şi minte. Fără acest efort. intelectuală şi afectivă. fapt ce determină asimilarea realităţii. tot aşa se va comporta şi în muncă în perioada maturităţii. b) a doua trăsătură comună constă în coloritul emotiv pozitiv propriu unui joc reuşit. pasiunea copilului pentru joc sunt 7 . numai dacă băgăm de seamă să nu i se întâmple ceva rău.Comenski a arătat de asemenea în „Informatorul şcolii materne” necesitatea jocului în viaţa copilului ca mijloc de dezvoltare fizică şi psihică : „Cu cât copilul lucrează. să li se arate cum se pot juca fără pericol. senzorială. structura condiţiilor de contact. generate de factori de natură biologică(instinctele).” A.” V. Claparède se referă la universalul joc cu păpuşile şi susţine că în acest joc nu se exercită la copii instinctul matern. K. consideră că acesta ar fi un exerciţiu pregătitor pentru viaţa profesională de mai târziu a adultului în sensul că ar fi un mijloc de exersare a„predispoziţiilor” instructive. ci o infinitate de stări afective. Jocul apare ca o activitate complexă a copiilor în care ei reflectă şi reproduc lumea şi societatea. în timp ce la animale jocul rămâne un fenomen pur biologic. Aşa cum se comportă copilul în joc. cu atât doarme. Totuşi influenţa condiţiilor generale de tutelă şi de muncă. în scopul maturizării lor. Makarenko a atribuit jocului o importanţă considerabilă în viaţa copilului. „În realitate. la o tensiune cu totul specifică. ce prezintă pentru procesul creşterii şi dezvoltării psihice o importanţă tot atât de mare ca şi activitatea de instruire din anii de şcoală. Gross tratează jocul din punct de vedere strict biologic. creşte şi digeră mai bine. s-ar putea spune că plăcerea în joc. jocul devine pasiv. El are funcţii formative care sunt în principiu educative. Vîgotski susţine că în perioada preşcolară jocul alimentează foarte mult tendinţa spre libertate. fapt ce va constitui treptat un vast bagaj de posibilităţi şi disponibilităţi de a reacţiona. încorporarea ei ca act de trăire.S. În istoria dezvoltării umane instinctele se transformă sub influenţa condiţiilor sociale. aleargă şi trudeşte mai mult. stabileşte asemănările dintre joc şi muncă care constau în următoarele trei elemente comune : „a) atât în joc cât şi în muncă avem de-a face cu un efort fizic şi intelectual.

elemente intrinsece ale jocului. teatrul. încât să constituie nu numai o treaptă premergătoare. în care copilul îşi oglindeşte propriile impresii şi le derulează de această dată ca participant direct şi nu numai ca spectator. plastica.” Problema educativă care se pune este aceea a dirijării şi orientării diverselor surse de inspiraţie ale jocurilor copiilor. de aceea orice amestec al adultului în joc îi răpeşte forţa reală de dezvoltare. Dar şi în muncă simţul de răspundere se manifestă în grija pentru bunul obştesc. M. „Jocul este asemenea unui film retrospectiv. şi anume furnizarea materialului pentru construcţii de care copilul se va ocupa însă independent. Jocul. învaţă să se orienteze în ea şi dobândeşte încredere în propriile puterile. Adler întăreşte ideea că : „Jocul constituie forma specifică de activitate prin care copilul se afirmă. Or. dimpotrivă. Prin joc copilul nu numai că nu se îndepărtează de realitate. în primul rând a surselor indirecte ca literatura. plăcerea resimţită de copil este adesea rezultatul final al eforturilor pe care el le depune în desfăşurarea jocului. în evoluţia lor morală bazată cooperare”. nu vizează producerea unor asemenea bunuri. simţul de răspundere se manifestă prin grija copilului faţă de jucării. jocul îl deprinde pe copil cu eforturile fizice şi intelectuale şi în felul acesta îl pregăteşte pentru munca de mai târziu. la fel ca şi plăcerea pe care o simte omul în desfăşurarea muncii productive. 8 . copiii adesea depun eforturi. inclusiv teatrul de păpuşi. în care copilul se încadrează treptat.Piaget susţine ideea că : „Însuşirea şi respectare regulilor are o influenţă puternică în formarea judecăţii morale a copiilor. deoarece jocul este calea care reproduce viaţa reală sub forma ei cea mai directă – acţiunea.” Munca este o formă de activitate prin care omul participă la producţia socială. În joc. constituie un mijloc de valorificare.D. Adulţii nu pot avea decât o singură influenţă asupra jocului. nici o altă cale nu este mai propice înţelegerii vieţii decât participarea directă la fluxul ei. nici un alt mijloc nu favorizează mai deplin integrarea copilului în viaţa cotidiană. K. ei nu renunţă la joc.” Asigură înţelegerea anumitor legături interne. a semnificaţiei activităţii umane. cu toate acestea.” J. pentru gospodărirea lui raţională. Taiban afirmă că : „Jocul reprezintă un mijloc de familiarizare a copiilor cu viaţa înconjurătore. încearcă sentimentul dezamăgirii.” A. Bühler arată că : „Jocul constituie o activitate care produce plăcere copilului. Jocurile copiilor trebuie să fie astfel organizate şi îndrumate de către adulţi. În timpul jocului. Uşinski arată că : „Jocul e joc tocmai pentru că în el copilul e de sine stătător. se apropie tot mai mult de ea. care apare atât în joc. c) a treia trăsătură comună o formează simţul de răspundere. dar şi o formă de activitate care să-l apropie pe copil de adevărata muncă. dimpotrivă. cunoaşte lumea. creează valori materiale şi culturale. dar nu numai plăcere. cât şi în muncă.” K. al insuccesului. de aplicare creatoare a cunoştinţelor dobândite. prin respectarea cerinţelor şi a regulilor jocului. fără să distingă caracterul lui de joc. cu toate aceste stări emotiv negative. Pe de altă parte.

este un fel de anticameră vastă şi bogat ornată a muncii.” De asemenea. cu pasiune. iar munca are aceleaşi caracteristici. pe când munca se realizează printr-un important consum de energie care trebuie refăcut. o odihnă activă evidentă. Aşadar jocul trebuie privit drept activitate care formează. inclusiv a celor intelectuale şi a trăsăturilor de personalitate. organizând tensiunea proprie acţiunilor cu finalitate. Trecerea de la joc la lecţie se face printr-o formă intermediară (lecţia sub formă de joc sau jocul didactic). el poate fi însă şi o metodă eficientă în procesul instructiv-educativ. dar pe de altă parte permite să se surprindă numeroase din caracteristicile ei. jocul prilejuieşte o refacere energetică. „Jocul – consideră Ursula Şchiopu – stimulează creşterea capacităţii de a trăi din plin. pe măsură ce se depăşeşte copilăria.Cu cât copii evoluează pe plan fizic şi psihic. de asemenea poate fi utilizat ca procedeu însoţind alte metode educative şi în sfârşit poate să constituire o formă de organizare a activităţii şi vieţii copiilor.” 9 . o relaxare. din ce în ce mai pregnante. având funcţia de o mare şi complexă şcoală a vieţii. Jocul didactic este un valoros mijloc de instruire şi educare. fiecare moment. ponderea elementului de joc scade. Jocul copiilor poate constitui un teren important de descifrare a capacităţilor psihologice. Procesul de instruire se realizează în acest nou context în cadrul lecţiilor. a aspectelor mai importante ale sociabilităţii copilului. modelează inteligenţa. Ursula Şchiopu susţine ideea că: „Jocul apare ca o activitate fundamentală formativă şi dominantă în copilărie. Ele pot surprinde prin modul în care se joacă.

D. considerate drept mijloacele de bază ale comunicării copilului. Există foarte multe opinii şi orientări. Psihologia copilului consacra pagini lungi în ceea ce priveşte terapia prin joc. Deoarece copiii nu erau preocupaţi de propriul trecut. Aria ludoterapiei este special adaptată diferitelor nevoi ale copiilor.Copac . pentru a le da acestora siguranţă. Levi dezvoltă ideea legată de manifestarea/trăirea conflictelor emoţionale în cadrul jocului şi propune conceptul de „ludoterapie structurată” în lucrul cu copiii ce au suferit o traumă psihică. dar nu să trăieşti. familiarizarea cu spaţiul 10 . Klain. atunci jocul devine un mijloc accesibil de exprimare. sentimentul căminului şi posibilitatea unui contact normal cu cei din jur. ajută şi influenţează pozitiv psihicul copilului aflat în dificultate şi tocmai de aceea este un real mijloc terapeutic adjuvant al tratamentului medical. pentru a comunica la nivelul lui. terapeutul/pedagogul are nevoie de cunoştinţe vaste.Freid şi M. Stabilirea contactului: prevede jocul liber al copilului.„Desenul Familiei”). Terapeutul/pedagogul trebuie să înţeleagă şi să interpreteze acest limbaj al copilului. Jocul este un proces de învăţare care oferă un larg evantai de posibilităţi prin care copiii şi adolescenţii îşi manifestă şi îşi dezvoltă fantezia şi aptitudinile. G. şedinţa de ludoterapie constă din 3 etape: 1.LUDOTERAPIA: NOŢIUNI. Scurt istoric al orientărilor de bază în ludoterapie. În 1940. începând cu anul 1920. ISTORIC ŞI VALOAREA TERAPIEI. Este posibil să supravieţuieşti fără joc. Hag-Helmut introduc jocul ca metodă în psihoterapie . psihanaliştii A. Cel mai bun lucru în viaţa copiilor este jocul. trăirile şi propriile sentimentele. trăirile şi sentimentele proprii. în lucrul cu ei nu putea fi administrată metoda asociaţiilor libere. ci . Jocul. care au statutat că ludoterapia îşi atinge eficienţa şi scopul în condiţii de aplicabilitate constantă şi angajată în standarde de calitate. Conform teoriei lui D. fapt ce se datorează incapacităţii copiilor de a exprima nevoile. care desigur cer mai mult timp şi implicare personală mai mare. fapt ce a favorizat introducerea a două metode noi în psihoterapie: observarea jocului şi analiza desenelor copiilor („Casă .Levi. anxietăţilor şi conflictelor lor. privind stările emoţionale şi psihice în diferite condiţii speciale. nu doar privind reacţiile şi comportamentul normal al copiilor. modul în care lucrează asupra confuziilor. Astfel. aceasta este forma lor de auto-terapie. preocuparea activă. În această etapă jocul şi desenul erau percepute doar ca instrumente de diagnosticare. Astfel. Jocul devenind un mijloc de exteriorizare a traumei reuşeşte să-i diminueze intensitatea şi să-l facă pe copil să se simtă mai bine. Jocul aduce copiilor ocazia de a asimila ceea ce în viaţa reală ar putea fi dificil să înţeleagă. mai ales. Mulţi copii nu sunt capabili să exprime nevoile.Omuleţ”. Toţi copiii sănătoşi se joacă.

În prezent. situaţii de accident. Introducerea în jocul copilului a situaţiei psihotraumante. Ludoterapia lui Levi utilizează atât jocul liber al copilului cît şi jocurile pe roluri.. D. V. asemănătoare celei trăite de copil. psihoterapeutul încearcă să înţeleagă trăsăturile lui de personalitate. considerând că jocul este mijlocul de maximă auto-manifestare a copilului. îi este dificil să treacă de la o stare la alta.? · Analiza conţinutului jocului: ce subiect stă la bază (de singurătate. ce stil de comportare adoptă. de suport sau de 11 . Levi · Nedirecţionată a Virginiei Axline. În procesul de reactualizarea a situaţiei traumante copilul conduce jocul. agresiv. Virginia Axline introduce metoda „ludoterapiei nedirecţionate”. ce alege. în caz de necesitate să aştepte o anumită perioadă de timp. 2. ludoterapia foloseşte principiul combinat de abordare: · Psihanalitică a Anei Freid şi Melani Klain · Direcţionată a lui D. Axline identifică următoarele sarcini/roluri ale psihoterapeutului: · Observarea procesului de joc: cum se joacă copilul. Deci. care permite exteriorizarea totalmente a emoţiilor fără o eventuală implicare din partea adultului în procesul de joc. conform căruia iniţiativele din cadrul jocului revin psihoterapeutului presupunând o bună pregătire tehnică şi metodică a şedinţelor de ludoterapie.)? · Aprecierea abilităţilor de comunicare a copilului: se simte contactul cu copilul. şi intervine cu anumite restricţii doar în cazul în care acesta iese din limitele admisibilului. Ludoterapia.de joc şi cunoaşterea psihoterapeutului. · Atragerea atenţiei copilului asupra propriilor stări emoţionale pe parcursul jocului : de ex. Continuarea jocului liber al copilului. Levi propune principiul direcţionat al ludoterapiei..„Dar tu te-ai bătut vreo dată ca aceşti doi soldaţi?” · Să nu întrerupă evoluţia jocului copilului. Cercetând reacţiile emoţionale şi de comportament ale copilului în diverse condiţii de joc. psihoterapeutul poate interveni cu întrebări ce fac referinţă la viaţa reală a copilului (de ex. ca şi orice alt demers terapeutic . jocul reprezintă sursa dar şi resursele energetice ale copilului. în cea activă de conducător.fapt ce generează tratarea... 3. cum manevrează obiectele. reuşind astfel să treacă din poziţie pasivă de victimă. reuşind astfel să asigure un studiu multiaspectual şi profund al problemelor emoţionale şi de comportament al copiilor şi o maximă depăşire a lor. şi este calea minunată de a explora experienţele traumatizante sau ameninţătoare. prin intermediul jucăriilor. „Dar acasă ţie îţi place să aşezi lucrurile la loc?”) .„Îmi pare că păpuşa – mamă nu este mulţumită de propriul copil?” · Orientează copilul spre situaţii reale din viaţa lui: de ex. În acest sens. În 1947. reprezintă un proces de optimizare. ce ignoră. care este nivelul de implicare a acestuia în joc? · Stabilirea contactului cu copilul pe parcursul jocului: dacă în timpul jocului se repetă una şi aceeaşi situaţie.

însă interviurile cu părinţii şi cadrele didactice pot furniza date suplimentare. observări. LUDOTERAPIA DEREGLĂRILOR EMOŢIONALE ŞI DE COMPORTAMENT LA COPII Distingerea comportamentului normal de cel deviant Deşi ludoterapeuţii care se ocupă de copii împărtăşesc aceleaşi abilităţi şi competenţe profesionale necesare distingerii comportamentului normal de cel anormal. trebuie determinat impactul său relativ asupra vieţii copilului. Difuncţia. Perspectivele teoretice pot ajuta la distingerea compotamentului normal de cel deviant şi la selectarea intervenţiilor terapeutice adecvate stadiului de dezvoltare al 12 . scale de evaluare a simptomelor). În trecut accentul se punea pe victimizarea şi maltratarea copiilor (abuz sau neglijenţă).recuperare a potenţialului atât de divers al copilului. Ludoterapeuţii trebuie să ţină cont de faptul că multe afecţiuni au caracteristici comune şi că. Devianţa. Un element strîns legat de disfuncţie este gradul de detresă pe care-l cauzează tulburarea. oferă rezultate uimitoare. îi oferă ludoterapeutului prea puţine informaţii ca să-l ajute să evalueze acest aspect. sau pe evaluarea riscului de rănire a propriei persoane (intenţie de suicid). Adesea. disfunction (disfuncţie). Pentru a determina dacă un anumit comportament prezintă riscuri pentru un copil. este esenţial să înţelegem foarte bine manifestările fireşti şi comportamentale care definesc în linii mari limitele conduitei medii sau normale. Însoţit de pasiune şi conştiinciozitate. Pentru a putea aprecia dacă un compotament e deviant sau nu. Un mijloc de a compara comportamentul normal cu cel deviant este metoda de evaluare a celor „Patru D”: deviance (devianţă). astfel. Odată identificată o tulburare. există şi diferenţe importante. În plus. copiii întîmpină dificultăţi în a-şi exprima sentimentele şi. trebuie să culeagă date suplimentare pentru a exclude sau a confirma existenţa unei anumite tulburări. distress (detresă) şi danger (pericol). Determinarea gradului de abatere de la normal a unui comportament se poate face printr-o evaluare informală (interviuri. de libertate şi fantezie. Pericolul. Impactul abordărilor teoretice asupra acestor comportamente. se evaluează două aspecte majore: riscul de rănire a propriei persoane şi riscul de rănire a celorlalţi. Detresa. unele tulburări apar mai frecvent concomitent. adesea.

dacă este nesigur va fi descurajat de aceste experienţe generînd sentimente de ruşine şi îndoială de sine. În adolescenţă sarcina priveşte identitatea/confuzia rolurilor.. de pildă negarea sau umorul. au contribuit şi ele la identificarea unor modificări cerebrale relevante la pacienţii cu anumite tulburări. fie. Stadiile dezvoltării psihosexuale pe care le identifică el pun în lumină porniri şi conflicte inconştiente ce pot influenţa dinamica anumitor patologii. Aceste mecanisme ne ajută să înţelegem mai bine modurile de apărare mai primitive ale copilului. Freud a considerat comportamentul anormal ca fiind rezultatul fixaţiilor sau al regreselor cauzate de etapele de conflict anterioare. Conform lui Erikson în primul an de viaţă principala sarcină este dobîndirea unui sentiment de încredere primară/neîncredere. Aceste teorii pun accentul pe factori precum temperamentul. Teorii cognitive. aveţi 10 minute de pauză”).„dacă terminaţi ce aveţi de lucru în clasă.copilului. iar acest lucru sporeşte sentimentul de competenţă prin opoziţie cu cel de inferioritate. Rolul mecanismelor de apărare inconştiente este de a proteja Eul vulnerabil de conflictele dintre sine (principiul plăcerii primitive) şi supra eu (conştiinţa morală). nutriţire. • înlătură sau contribuie la evitarea unei consecinţe pozitive (penalizarea). Şcolarul stăpîneşte subiectele legate de şcoală şi socializarea cu semenii. structura şi funcţia creierului. nedepăşite. Se observă o recunoaştere tot mai largă a contribuţiei pe care o au influenţele de mediu (sănătate. cum ar fi imagistica. ereditatea. Un model bio-medical va încerca să determine care părţi ale corpului sau ale creierului nu funcţionează corespunzător. Studiile pe gemeni au oferit informaţii esenţiale asupra rolului pe care-l joacă eriditatea. Erik Erikson susţine şi el ideea stadiilor de dezvoltare. Specialiştii în domeniul psihilogiei cognitive sunt interesaţi în primul rînd de relaţia dintre gînduri şi comportamente şi de modul în care anumite 13 . Teoria comportamentală se bazează pe ideea fundamentală conform căreia orice comportament este determinat de asocieri ce rezultă din consecinţe pozitive şi negative. Preşcolarul dezvoltă un sentiment mai pregnant de autonomie. Teoriile biologice şi fiziologice analizează impactul factorilor biologici şi genetici asupra diferenţelor individuale. Consecinţele sunt negative dacă: • determină o consecinţă negativă (pedeapsă).. Teorii bio-medicale. nu mai trebuie să rămîneţi în şcoală după ore”). Consecinţele sunt pozitive dacă: • aduc un beneficiu (. însă etapele psiho-sociale pe care le identifică se bazează pe sarcinile socio-emoţionale ce trebuie stăpînite pentru a fi posibilă o dezvoltare de-a lungul vieţii. Teorii comportamentale. Teorii psiho-dinamice. sress) şi genetice. iar abordările neurologice. • înlătură o consecinţă negativă sau ajută la evitarea ei („dacă terminaţi ce aveţi de lucru în clasă.

Agresiunea este un comportament verbal sau acţional.A. În legătură cu fiinţa umană. Copiii crescuţi de părinţi autoritari tind să fie agresivi şi necooperanţi. Acesta defineşte că “agresiunea” e o acţiune intenţionată. cum ar fi Beron şi Riceardson. În felul acesta. să se teamă de pedeapsă şi să aibă un nivel scăzut al spiritului de iniţiativă. îndreptată să facă pagube. acţiunile de intervenţie. agresiunea înseamnă un comportament negativ (distructiv). stimă de sine şi autocontrol. ofensiv. Teoriile lui Jean Piaget au jucat un rol foarte important. agresiunea. relevă următoarele determinative principale ale “agresiunii”: de natură socială (frustrarea. ca în cazul unor tulburări psihice. grup. Copiii crescuţi de părinţi permisivi adesea nu reuşesc să-şi dezvolte simţul responsabilităţii şi autocontrolului. deoarece nu au capacitatea de a se concentra asupra a două aspecte simultan. “agresia” este o acţiune. Ce este agresivitatea ? Agresivitatea este un termen de origine latină: agressio – atac. care vine în contradicţie cu normele şi regulile oamenilor din societate. John Bowlby a fost influenţat de teoria evoluţiei a lui Darwin. eventual. simptom. ş. Teorii privind ataşamentul şi stilul educaţional al părinţilor . frică. instituţie. Un copil de vîrstă mică va spune că e mai mult lichid într-un pahar înalt şi îngust. nemotivat. copiii lor au comportamente ce denotă nivelul ridicat de încredere în sine. El considera că relaţiile de ataşament din copilărie au o influenţă puternică de-a lungul întregii vieţi.a. Rean propune să nu se identifice noţiunile: “agresiune” şi “agresivitate”. dar cu un diametru mai mare. să lezeze o altă persoană. care provoacă daune fizice şi morale celor asupra cărora este direcţionată agresivitatea. ţară sau animale. A. şcoală. chiar dacă a văzut că în amîndouă s-a turnat aceeaşi cantitate. Comportamentul agresiv poate fi orientat şi contra propriei personae (autoagresivitate). “agresiunea” însă este o calitate a individualităţii umane ce se exprimă prin pregătire de atac. “agresivitatea” – pregătirea de a săvârşi atacul. În schimb cei cu ataşament puternic erau adesea supăraţi la despărţire şi încearcă să reţină persoanele îndrăgite. În opinia lui copiii de la 2 la 7 ani pot fi uşor induşi în eroare de elementele vizuale dominante. de agresie. decît în unul scund. Copiii mici care manifestă un ataşament evitant faţă de persoanele ce-i îngrijesc par rareori supăraţi atunci cînd urmau a fi separaţi de ele. Cel mai important însă este faptul că la originea problemelor copiilor stă modul cum aceştia sunt crescuţi şi educaţi în familie. depresie. minimalizarea şi chiar suprimarea fizică a celorlalţi. atacul verbal şi 14 .presupuneri greşite pot influenţa în mod negativ relaţiile sociale şi autoatribuirile. Părinţii fermi asigură condiţii de creştere optime. orientat spre umilirea. Alţi psihologi. dezvoltând stări şi emoţii negative: încordare.

pentru cei agresivi sunt caracteristice următoarele particularităţi individuale: insistenţa. Printre persoanele “normale” devin agresive cele impulsive. teoria transferului de excitabilitate (Zilmann). se pronunţă aceştia. alertă şi are caracter de protecţie. Dollard. Diversele particularităţi ale mediului. malignă – agresivitate exprimată prin cruzime. dorinţa de a se evidenţia. Lorenţ.fizic. K. individuale (personalitatea. ridică sau coboară probabilitatea apariţiei acţiunilor agresive. influienţa). agresiune fizică (acţiune fizică îndreptată împotriva altei personae).Bandura). şantajul). Miller). utilă. Zilmann. De exemplu. ea poate apărea în rezultatul diferitor relaţii între persoane. În direcţia aceasta. Adepţii teoriei instructajului social. După J. ostilitatea accentuată. aerul poluat). cu caracter distructiv.A. agresiunea e o reacţie în urma unor frustraţii (lipsire de drepturi. în interioarele în care se simt mirosuri neplăcute. În afară de aceasta. tranşante. Asfel de oameni într-o mai mare măsură sunt afectaţi de bolile cardiovasculare. Freuid corelează comportamentul agresiv al copilului cu etapele de dezvoltare sexuală (1989). nerăbdarea.Freuid. Efectul Katarsisului. fără să conştientizeze. invazia…). teoria instructajului social (A. Reprezentantul teoriei instinctelor. 15 . ca şi Freuid. în schimb. care. diversiunea. un rol important îl au părinţii. Z. Lorenţ). de asemenea. şi provocarea verbală şi cea neverbală poate pricinui acţiuni fizice (violul. A. cu predispoziţie duşmănoasă. demonstrează că în anumite situaţii agresivitatea poate fi impulsivă şi se supune greu unui control raţional. decât într-un interior bine aerisit. apare spontan şi este corelată structural cu personalitatea. pot învăţa copilul să devină agresiv. Bass şi A. purtarea poate fi. a provocaţiilor. De altfel. Acelaşi A. el poate numai s-o îndrepte spre albia necesară. Există mai multe ipoteze de elucidare a fenomenului agresivităţii. predispoziţia spre concurenţă. Fromm presupune existenţa a 2 tipuri de agresivitate: benignă –agresivitate manifestată doar în momente de primejdie. zgomotul. prin propriul exemplu. persoanele cu un nivel scăzut sau ridicat al autocontrolului. modele cognitive ale comportamentului agresiv (Bercoveţ). un mare rol în determinarea reacţiilor agresive îl joacă particularităţile individuale ale omului. Darki deosebesc 5 tipuri de agresivitate. de asemenea. nivelul agresiunii va fi mai mare. socot că dacă acţiunile de agresivitate sunt săvârşite cât mai des. teoria agresiei frustraţionale (Dollard. agresiunea nu apare pe neaşteptate. care pot fi definite schematic în felul următir: 1. de bunuri). mulţimea. Tipurile agresiunii E. ajută omului să-şi minimalizeze agresivitatea. atunci ele devin fireşti în comportamentul individului. De fapt. K. De obicei. socoate că omului nu îi este dat să-şi stăpânească agresivitatea. controlată. dimpotrivă. Rean deosebeşte cinci direcţii de bază: teoria agresiei instinctuale (Z. După părerea lui Bercoviţ. externe (zăpuşeala. totuşi.

În cazul părinţilor despotici scenariul se desfăşoară după schema: “răul naşte răul”. Bineînţeles. de exemplu. Cât n-ar părea de paradoxal. îl socoate ca mod de comportament adecvat. s-a observat că copilul pedepsit pentru manifestarea agresiei se învaţă a o ascunde faţă de părinţii ce nu garantează anularea agresiei în orice alte împrejurări. negativism (comportament de opoziţie). 16 . înjurături. iar cîte o dată se manifestă din copilăria fragedă. grosolănie). 4. 5. au apărut multe publicaţii bazate pe cercetări ştiinţifice care ar demonstra impactul cu scenele de groază. în primul rând pentru că agresivitatea este o reflectare a disconfortului psihoemoţional al copilului. tropăit cu picioarele). glume răutăcioase). Numai în familiile unde se găseşte compromisul raţional. deseori greu acceptabile.2. agresivitate verbală (cuvinte necenzurate. b) nedirecţionată (strigăte în mulţime. este convins că nu este iubit. este o corelaţie directă între agresivitatea copilului şi tipul de educaţie acceptat în familie. cât şi în familiile cu părinţi prea duri (despotici): la părinţii prea blânzi cu timpul copilul agresiv. totodată. reacţionând în diapazonul agresiv ca unicul cunoscut. iritare (irascibilitate. Spre regret. Toate aceste tipuri de agresivitate se pot observa în toate varietăţile de vîrstă. singuratic. între copil şi adult. copilul se învaţă a-şi controla agresivitatea. pot fi provocate de unele dereglări somatice ori maladii a SNC. aceste tentative. Portretul copilului agresiv Ca şi oricare altul copilul are nevoie de dragostea.este problema nesoluţionată cu care se confruntă şi-l face să acceseze diferite metode pentru a atrage atenţia. 3. ajutorul nostru. violenţa de pe ecranele televizoarelor care măresc nivelul agresivităţii spectatorilor. nu-şi ating scopul. răbdarea. În ultimul timp. Mulţi factori influenţează formarea (stabilirea) tipului agresiv de comportament. copiii agresivi se întâlnesc destul de des în familiile cu părinţi prea blânzi. copiii nu se pot privi dintr-o parte pentru a clasifica obiectiv propriile reacţii. “Cum să devin iubit şi util”. de asemenea. Copiii agresivi nu sunt îndeajuns de bogaţi emoţional. incapacitatea reacţionării adecvate la mediul înconjurător. agresiune indirectă: a) direcţionată (bârfe. probat. probând agresiunea ca mod de comportament ce nu întâlneşte obstacole. de multe ori agresivitatea este unica formă cunoscută de copil de a se apăra şi el primeşte acest tip de comportament ca un stereotip selectat din reacţiile comportamentale din familie. strigăte). dificultăţi intercomunicative între semeni. de mulţi factori sociali. Copilul agresiv deseori se simte respins.

ca să-şi exprime prin forme compatibile furia. Personajul principal al desenului animat urmărit de primul grup este implicat în mai multe scene de luptă cu săbii şi pistoale. Din cauza aceasta. 3. 4. dar asupra celui care îi cade sub mână. numărul gesturilor violente a crescut considerabil în al doilea interval de joacă. este una importantă pentru cei maturi. între timp omul îşi oferă timp să-şi explice cauza furiei şi s-o îndepărteze cât mai repede. Mulţi autori socot că unul din cele mai 17 . indignarea neexprimată poate cauza astfel de boli. cum ar fi: artrita reumatică. alungând-o în interior. sunt împărţiţi aleator în 2 grupuri a cîte 50 de persoane. După părerea lui Holt. urticăria. K. psoriazul. după care primul grup va urmări desene animate violente şi grupul al doilea va viziona desene animate non-violente.Comportamentul copiilor agresiv Studiu de caz: 100 de băieţi de 4 ani. Izard a făcut un tablou clinic. problema învăţării lor. şi care să i se pară celui indignat nepericulos. dar în special emoţii şi stări neprevăzute. În cazul dat stările negative se vor depozita treptat şi vor cauza stresul. există patru mijloace de exprimare a indignării: 1. ele fiind încă manifestate şi două săptămîni mai tîrziu. Nereacţionând imediat. care demonstrează că dacă omul permanent îşi frânează furia. O astfel de exprimare a indignării a fost numită transfer. transferând-o asupra unui alt om sau asupra unui obiect. Să se reţină emoţia negativă până în momentul invaziei acesteia. prin aceasta interioritatea umană se eliberează de emoţiile negative. Sinonimul acestei stări este furia. mai devreme sau mai târziu. deranjamentelor psihosomatice. care poate provoca pericole. Comportamentul copiilor agresivi deseori este neadecvat. însă nu asupra celui care a provocat-o. hipertensiunea arterială. care e mai slab şi nu poate da replica. După părerea lui Kevin. Evaluatorii notează comportamentul agresiv/neagresiv al fiecărui copil într-un interval de 15 minute. atunci acesta e mai supus stresului. După vizionare este evaluat comportamentul fiecărui copil din punctul de vedere al nivelului de agresivitate. Exprimarea directă a sentimentelor (verbal sau nonverbal). Să se înfrâneze furia. neoferindu-i posibilitatea să se dezlănţuie. Exprimarea indirectă a furiei. ce este furia? Este un sentiment de indignare puternică. provenind dintr-un mediu cu nivel socio-economic scăzut. distructiv. care e întreţinut de pierderea controlului de sine. poate să simtă necesitatea de a arunca din el furia. înverşunarea. 2. Personajul principal al desenului animat urmărit de grupul al doilea este ursuleţul Winni Pooh. migrena. Este reuşită practica de a învăţa copiii să-şi anunţe sentimentele şi emoţiile şi să-şi exprime indirect furia prin intermediul jocului. Rezultatele arată că la copiii din grupul 1. omul respectiv. De fapt.

. în ospeţie). În momentul confruntării cu un astfel de comportament e necesar a stabili cu copilul un contact visual. Copilul. în cazul interiorizării pot duce la derglări somatice – cefalee.bune mijloace de exprimare a indignării este exteriorizarea verbală directă. După aceasta. Kempbell sfătuie să se exprime furia direct. Holt: date clinice care demonstrează că sublimarea furiei este cauza artritelor reumatoide. într-o formă respectabilă poate fi: ”Scara indignării” de Kempbell. Mijloacele de exprimare pozitivă a furiei sunt: · Capacitatea de a îndrepta furia spre un obiect. Copilul pasiv – agresiv nu-şi va exprima deschis nemulţumirea după o convorbire neplăcută cu mama. maturii. compasiunea. narcotice şi alte forme de expresie a comportamentului agresiv – pasiv. · Tendinţa de a găsi o rezolvare constructivă. într-un fel. Ca să-i ajuţi unui asemenea copil. să distrugă jucăria în cabinetul psihologului. urticăriilor. În acelaşi timp. · Amabilitatea în comunicare/adresare. nu se poate de acumulat. cu atât va fi mai bine. fără să-l observe nimeni. Dacă lucrul acesta e imposibil. se poate îmbrăca ţipător. sex. care înseamnă o modalitate ascunsă oamenilor pentru a-ţi atinge scopurile personale. psoriasului. atunci ar fi bine să se ajungă la împăcare şi înţelegere cu partenerul de comunicare. să uite să-şi însemne teme pe acasă. pot să-şi împărtăşească sentimentele prietenilor. sau finisa în isterie. aceasta va fi un indicator al corectări. Cum ajutăm copilul agresiv În procesul programelor de corecţie se poate de explicat copiilor ce este furia şi care sânt consecinţele distructive. care a acţionat pe ascuns. a păşit pe treapta a doua a scării indignării. să-l priveşti liniştit şi să-i dai voie să vorbească. sau în strigăte. digestive. iar copiii–părinţilor. · Formarea aptitudinilor empatice: încrederea. prin care să învăţăm copilul să-şi exprime furia în mod verbal. emoţia. Un asfel de copil poate în mod special. Cu cât mai multă furie va scoate din sinele său. 18 . el poate simplu să tacă. de ex. trebuie să-l înveţi să-şi exteriorizeze furia. iar mai târziu va începe să-şi demonstreze capriciile în cele mai nepotrivite locuri (în rand la magazine. Dacă copilul. anunţă la un moment dat stările sale agresive. să-şi exprime furia într-o formă potrivită. ca să şocheze învăţătoarea. ulcerului gastric. folosind sudalme şi jargoane. depozitat emoţiile negative care într-o bună zi pot plesni şi afecta: în cazul exteriorizării – o persoană nevinovată. de accentuat cât de urât şi fioros este omul la mânie – motivaţie pentu a-şi controla şi a-şi dirija emoţiile. migrenei. Pe treapta de jos se situează una din cele mai necoapte forme ale comportamentului agresiv – agresiunea pasivă. O tehnologie pertinentă. după ce s-a exprimat vulgar. să-i povesteşti cum trebuia să procedeze corect. Pentru ca furia sau obida să nu rămână neexteriorizate. aceasta va rămâne mai puţină ca să se încadreze în minciună. furt. printr-o formă verbală amabilă. dereglări ale aparatului cardiovascular. confesiunea faţă de cel care este izvorul acestei indignări. sensibilizarea.

agresiunea lui. Aceştia vor propune diferite modalităţi de rezolvare. nu-i atinge suferinţa celor din jur. Nu e importantă poziţia în cazul dat. atenuare a conflictului. neplăcut. să zicem. Astfel de exerciţii îl vor ajuta pe copil să înţeleagă importanţa de a fi în locul celui vinovat sau a celui ofensat. inspiră adânc. din aceste considerente sunt binevenite orice exerciţii relaxante. uşor ca vântuleţul”: copilul închide ochii şi-şi imaginează o zi caldă şi însorită. şi nu: ”Tu de ce nu ai pus jucăriile la locul lor!” (incorect). Astfel. dezvoltarea sentimentală şi emotivă a agresivilor este foarte importantă. În consecinţă se va învăţa să răspundă pentru faptele săvârşite. copiii aleg cea mai efectivă variantă (Ce trebuie să facă Pinochio pentru a nu nimeri în cămară? Ce trebie să facă iezii ca să nu-i mănânce lupul?). 19 . zâmbeşte de câteva ori”. de fapt. atunci se poate de rezolvat situaţia prin următorul scenariu: se invită în ospeţie. va fi mai moderată. Din cauza aceasta. iar vântuleţul uşor le poartă departe de copil. Se pot folosi ocupaţii în grup. ei. în cazul când simte dorinţa de a agresa pe cineva va scoate din buzunar indicatorul şi în gând sau în şoaptă va spune de câteva ori: stop! Un alt exerciţiu ar fi “Cald ca soarele. povestiri. chiar şi a celei agresive. Persoana care are în faţă copilul agresiv. Pentru copiii agresivi sunt caracteristice contracţiile musculare în regiunea feţei şi mâinilor. dar faptul că aceştia pot trăi sentimentele. În faţa copiilor se joacă scena care s-a petrecut. se pot pune în pielea lor. Alt exerciţiu ar fi: “Închide ochii. O contribuţie însemnată. un pisoi şi un tigru. Se poate de împărţit grupul de copii în două părţi: una va vorbi din numele tigrului.jocuri care favorizează relaxarea muşchilor masticatori (relaxare maxilară caracteristică pentru copiii agresivi). data viitoare. alta din numele pisoiului. Copiii sunt nedirijaţi în alegerea poziţiei şi în apărarea intereselor. cu înscenarea situaţiilor de conflict şi propuneri de a soluţiona situaţia cu punerea în discuţie a oricărei propuneri. Motivul e în faptul că ei mai puţin se emoţionează. de regulă. în acest sens. nu “TU” în anumite situaţii. De exemplu. În procesul disciţiei. emoţiile altora. nici nu-şi pot închipui că altor oameni le poate fi greu. Se socoate că dacă un agresiv poate să-şi compătimească jertfa. romane şi alte specii literare. dacă în grupă sau în clasă a avut loc o ceartă sau o bătaie. expirând. după care ceilalţi copii sunt rugaţi să-i împace. pe cerul albastru–albastru pluteşte un nouraş pe care-s plasate toate necazurile copilului. fără a da vina pe alţii. De exemplu: “Eu mă deranjez că nu ai pus jucăriile la locul lor” (corect). Empatia Copiii agresivi. o aduce literatura prin poveşti. au un nivel empatic scăzut.hiprtensiunii arteriale. cum ar fi jocul de roluri. copilul poate ţine în buzunar un mic indicator de circulaţie (STOP!). ar fi bine să folosească pronumele “EU”.

flori etc. copaci. din prealabil preîntâmpinând copiii că este doar un joc şi nu e bine să se supere unul pe celălalt. La semnalul meu (lovitură din 20 . Acest joc este util nu doar copiilor agresivi dar şi pentru cei supărăcioşi. legume. Conţinutul: Copilului i se prezintă un set de fişe cu feţe ce redau diferite stări emoţionale şi i se adresează întrebarea: ”Ce stări emoţionale sunt reprezentate pe cartonaşe?”. Jocul “Poreclele” Scopul: Însuşirea tehnicilor ludice de descărcare acceptabilă a furiei cu ajutorul mijloacelor verbale şi recepţionarea pozitivă a mesajului agresiv. Experienţa demonstrează faptul că oferind posibilitate copiilor de a exterioriza emoţiile negative la permisiunea adultului. ciuperci. Peste 2-3 săptămâni jocul poate fi repetat. iar apoi a mai percepe cuvinte plăcute/de încurajare la adresa propriei persoane diminuează dorinţa de a acţiona agresiv. Conţinutul: Copiii transmit pe cerc mingea concomitent poreclindu-se cu cuvinte neofensatoare/blânde. Jocul “Micuţa stafie” Scopul: Însuşirea formelor acceptabile de manifestare a agresivităţii/furie. totodată comparând starea emoţională anterioară a copilului cu cea prezentă. “Tu eşti o dulceaţă!” Recomandare: jocul va fi mai eficient dacă se va organiza în tempou rapid.” (de ex.Tehnici ludice de recuperare a copiilor agresivi Jocul “Vocabularul emoţional” Scopul: Dezvoltarea sferei emoţionale a copilului. de ex. Se poate răspunde la următoarele întrebări: “Ce fel de stări predominau 2-3 săptămâni în urmă: negative sau pozitive? Dar ce poţi face tu pentru a trăi mai multe emoţii pozitive? ”. Fiecare adresare trebuie obligatoriu să înceapă cu cuvintele: “Dar tu eşti…. Ce simţea în starea dată? Ar dori el să se întoarcă în acea stare? Dar poate această expresie a feţei să redea altă stare a omului? În ce alte stări redate în fişe tu ai mai fost? Hai să le desenăm. Acestea pot fi denumiri de fructe. Apoi copilului i se propune să-şi amintească când el a simţit o stare similară celei din fişă. Conţinutul: “Copii! Acum noi vom deveni “stafii” mici şi binevoitoare.” Toate exemplele din viaţă prezentate de copil adultul le notează pe o foaie. Nouă ne-a venit un dor de şotii: uşurel să ne speriem unul pe celălalt. “Dar tu eşti o păpădie!”) La final participanţii neapărat vor spune ceva plăcut.

palme) voi veţi imita stafiile prin mişcări şi sunet: veţi rosti cu voce înfiorătoare sunetul “U”. Jocul “Emoţiile eroilor” Scopul: Dezvoltarea empatiei la copii şi formarea aptitudinilor de apreciere a situaţiei şi comportamentului celor din jur. El doreşte să facă cunoştinţă cu noi şi să se joace. Deschideţi ochişorii şi uitaţi-vă la biluţă. ţinându-se de talia celui din faţă. Jocul e bine să fie organizat în tempou moderat. să o mângâie pe cap. Adultul spune: “Copii! La noi în ospeţie a venit un papagal. Conţinutul: Copiii stau în cerc. trece printre obstacole( acestea pot fi scaune. apoi se aşează. să o dezmierde după care să o dea altcuiva. Jocul “Biluţe magice” Scopul: Înlăturarea tensiunii emoţionale la copiii agresivi. oferiţi-i o parte din căldură şi mângâierea voastră. Copilul. Conţinutul: 21 . Jocul “Miriapod” Scopul: Dezvoltarea deprinderilor de relaţionare cu semenii şi crearea atmosferei pozitive şi de coeziune a grupului . să se joace…Adultul atent oferă cuiva jucăria de pluş ”Papagalul”. Conţinutul: Copiii stau în cerc. trebuie să o strângă la piept. sentimentele care v-au cuprins în timpul exerciţiului. să păstreze Miriapodul întreg. La comanda conducătorului “Miriapodul” începe să se deplaseze înainte. voi o să rostiţi încet sunetul “U”. primind jucăria. încălziţi-o. Conţinutul: Câţiva copii (5-10) se aşează unul după celălalt. Sarcina de bază a participanţilor – e să nu rupă “lanţul”. să-i spună ceva frumos. suflaţi aer cald în ea. Copiii propun să vorbească cu el gingaş. Cum credeţi ce trebuie să facem ca el să se simtă bine la noi şi să mai dorească să vină?”. dacă eu lovesc tare şi voi veţi “speria” pe cei din jur tare. blocuri de construit etc.) şi execută alte sarcini. Adultul îi roagă să închidă ochii şi să construiască din palme o bărcuţă unde introduce fiecărui copil câte o biluţă de sticlă şi înaintează instrucţia: ”Luaţi biluţa în palme. rostogoliţi-o în palme. Atunci când eu lovesc încet din palme.” Jocul “Papagalul meu drag” Scopul: Dezvoltarea empatiei la copii şi formarea aptitudinilor de lucru în grup. sare pe un picior. Dar nu uitaţi că noi suntem stafii bune şi vrem să speriem în glumă” La sfârşit îi lăudăm şi-i rugăm să revină la starea “copil”. Iar acum pe rând povestiţi despre emoţiile.

ea simte bunătatea. La piciorul tău stâng ai o copită de argint. aleargă prin cameră pe un fon muzical. dezvoltarea încrederii în lumea înconjurătoare. apar monede de argint. Conţinutul: Imaginează-ţi că eşti: un cerb mândru. ţinându-se de mână. concomitent rostind: “Eu sunt lipici şi vreau să te prind!”. trist. Când loveşti de trei ori cu copita. încearcă să prindă colegii. Mijloace de exprimare (exteriorizare) a furiei · · · · · · Interpretarea. căldura şi gingăşia emanată de tine. Aceste monedele sunt fermecate şi cu fiecare nouă apărută tu devii mai bun. Textul poveştii nu trebuie să fie prea lung şi trebuie să corespundă volumului de memorie şi atenţie a copiilor de anumită vârstă . ei sub o muzică lentă dansează pe cerc. Recomandare: Acest joc poate deveni un ritual de grup în colectivul de copii. Doi copii. favorizarea coeziunii grupului. frumos. o posibilitate de soluţionare a conflictelor. Apoi toţi împreună îi prind pe ceilalţi. Ea vine către tine. mai blând. Jocul “Copita de argint” Scopul: Diminuarea tensiunii musculare . Jocul “Lipiciul” Scopul: Dezvoltarea abilităţilor de relaţionare cu semenii. ea te iubeşte şi te place din ce în ce mai mult. a cântecului preferat Aruncarea în ţintă (DARTS) Exerciţii cu coarda Folosirea păhăruţului sau săculeţului pentru strigăte Baia caldă în cada plină Baloane de săpun 22 . diminuarea tensiunii musculare şi dezvoltarea coeziunii grupului. zvelt. Când toţi copiii vor deveni “lipici”. Cu toate că lumea nu vede aceste monede. liniştit/blând. fiecare copil explică în ce situaţie şi de ce lui îi pare că eroul era vesel. puternic. care după părerea lui. mai tandru. La finalul citirii. cu voce tare. Conţinutul: Toţi copiii se mişcă. înţelept. ţinându-se de mână. Fiecare copil prins “lipiciii” îl iau de mână. Pe parcursul citirii copilul aşează pe masă câteva cartonaşe.Adultul citeşte copiilor o poveste. exprimă/redau stările emoţionale ale eroilor în diferite situaţii. epuizat… Acest joc se recomandă să fie organizat individual sau în grupuri mici. alăturându-l la gaşca lor. Copiilor preventiv le-au fost distribuite cartonaşe mici cu diverse stări emoţionale. gingaş.

Totuşi . mai frecvent la băieţi. geamurilor. Ce este hiperactivitatea? Hiperactivitate – (lat. Primele observări de hiperactivitate se depistează la vârsta de până la şapte ani.· · · · · · · · · · · · · · · · · · · · · · · · Sprint pe coridor Udarea florilor Ştergerea rapidă. lectură. Prin hiperactiv se înţelege o persoana mai activă în general. studiu sau alte activităţi. întîmpină dificultăţi în procesul de învăţare. instabilităţii. comparativ cu alte persoane de aceeaşi vârstă. impulsivităţii şi hiperactivităţii. voleibalului. excesiv. Deseori hiperactivii sunt însoţiţi de astfel de probleme ca neînţelegerea cu cei din jur.. într-un mod lipsit de finalitate. şifoneaz-l. 23 . nivelul de dezvoltare la copii nu depinde de gradul hiperactivităţii şi poate depăşi indicii caracteristici vârstei lor. somn.prea. Hiperactivul pare mereu in mişcare. etc. se subiestimează. Spălarea veselei. a tablei Folosirea„foii indignării” Alergarea (câteva cercuri ) în jurul şcolii Fugărirea pisicii sau câinelui Schimbarea mobilierului de interior Exersarea baschetului. denotă depăşirea normei) se manifestă printr-o dezvoltare (nespecifică vârstei) a neatenţiei. Baterea covoarelor. Mototolirea unui ziar şi azvârlirea lui cât mai departe Modelarea din plastelină sau lut a persoanei care te-a obijduit(apoi faci ce vrei din ea) Desenează-ţi furia Frământarea aluatului ori modelarea lutului Ruperea ziarului în bucăţele mici – mici Înflă un balon.. şi întreabă-te: Văd ceva în afară de propria -mi furie? Bate perna Scrie scrisoare persoanei care te-a obijduit şi arde-o Alternează contracţiile musculare şi relaxarea (a pumnilor şi a feţei) Exerciţii respiratorii (reţine suflarea la expiraţie) Spală-te cu apă rece Desenează portretul persoanei ce te-a supărat. Numai acest lucru nu indică existenta unei anomalii sau dereglări. maximal posibil. după care rupe-l. ”hyper” . tenisului de masă Baterea cuielor într-o scândură Organizarea întrecerilor:„Cine mai tare strigă”. în timpul mesei. podelei. etc.”Cine mai sus sare”. cu mâna. grec. „activus” –activ.

profesori sau prieteni – pentru orice eşec. boli infecţioase pe care le-a suportat copilul în primele luni de viaţă. Le este greu sa-şi planifice dinainte munca sau joaca. se bat în mod frecvent sau îşi provoacă colegii. iar comportarea lor nu se schimbă în cazul aplicării unei pedepse. La necesitate sunt indicate tratamente cu preparate medicamentoase. 24 . pompier. Hiperactivitatea este o problemă serioasă. e necesar: -Să nu i se ceară să fie cuminte şi ascultător. o serie de deficienţe cerebrale. se ciocneşte de o serie de probleme şi dificultăţi. care lucrează nemijlocit cu părinţii. Odată ce o persoană şi-a finisat studiile. Ei vorbesc prea mult în timpul orelor de clasă. şi nu pentru că nu vrea. Există diverse opinii vis-a-vis de cauzele apariţiei hiperactivităţii: acestea pot fi legate de factorii genetici. Însă. care deseori dispare de la sine pe parcursul adolescenţei şi necesită forme particulare de tratament în această perioadă. în primul rând suferă însăşi copilul.a. deasemeni fiind imposibilă supunerea regulilor unui joc si luarea în considerare a sentimentelor prietenilor. El nu poate să se comporte cum vor maturii. au o putere de concentrare redusă. ei distrug repede hainele şi jucăriile. ocupaţii care necisită multă energie fizică. iar comportarea lor nu se schimbă în cazul aplicării unei pedepse. În toate aceste situaţii nu pot fi influenţaţi prin judecata logica. dau vina pe alţii – părinţi. ei pot să înveţe copilul metode efective de comunicare cu colegii şi maturii. asistent medical.Aceşti copii sunt deseori foarte impulsivi şi se angajează în orice activitate fără să o gândească. dar din cauza problemelor fiziologice. -Să se creeze relaţii de colaborare. Ca regulă. el poate deveni atlet. învăţători. de înţelegere. la baza hiperactivităţii stă disfuncţia cerebrală minimală (DCM). -Să se găsească un limbaj prietenos. ş. că. lucrînd cu copilul hiperactiv. fapt ce derivă o activitate neglijentă la şcoală şi senzaţii de intensă frustrare în timpul jocului şi în cercul prietenilor. În toate aceste situaţii nu pot fi influenţaţi prin judecată logică. traume în timpul naşterii. pe care o depistează medicul neurolog după efectuarea unei diagnosticări. rude. cîntăreţ de rock. totuşi nu trebuie să uităm. regulile devin mult mai flexibile şi individul are mai multe oportunităţi de integrare în societate. În mod invariabil. Copii despre care vorbim pot sta doar câteva minute într-un loc şi chiar în acest timp prezintă un neastâmpăr excesiv. tratamentul copilului hiperactiv şi adaptarea lui în colectiv depinde de mai multe persoane: educatori. Fiecare profesor. psihologi. Pentru a obţine unele succese în relaţia cu copiii hiperactivi.

menţionînd. elev în clasa a 4-a. nu stă jos. ocazire cu care a fost surprinsă de cunoştinţele sofisticate şi de priceperea de care dă dovadă băieţelul în acest domeniu. Sunt neîndemnatici. nu rezistă tentiei de a-şi împărtăşi ideile. Ionel este aproape opusul colegului său. Cum depistăm copilul hiperactiv? Spre deosebire de copii de aceeasi vîrsta. împrăştie sau scapă lucrurile. Acest elev pur şi simplu pare sa nu fie pe aceeaşi mărime de undă cu restul clasei. Sunt foarte supărăcioşi . Renumitul psiholog american V. îşi împing colegii. Ei complică lucrul educatorilor şi profesorilor deoarece sunt foarte activi. se agită pe scaun şi nu doar activitatea motorie îl diferenţiază de restul clasei. că aceşti copii deseori au o coordonare defectuoasă a mişcărilor. La început. în fiecare grup din grădiniţă. Uşor se deconcentrează. fie că sunt bune sau nu.Portretul copilului hiperactiv Probabil. învăţătoarea a crezut că Vasile învaţă mai încet. să tacă. este posibil ca ei să manifeste simptome diferite ale aceleiaşi tulburări: Hiperactivitate şi deficit de atenţie. dar foarte rar aşteaptă răspunsuri. În acest caz Ionel şi Vasile au în comun mai mult decît aceeaşi clasă şi aceeaşi învăţătoare. Oricît de greu ar fi de crezut. învăţătoarea a început să bănuiască faptul că problema lui era de altă natură. Deficitul atenţiei active 1. Studiu de caz: Pentru a treia oară în ultimile 5 minute. Ionel strigă răspunsurilre la întrebări. de exemplu: varsă laptele. Înaintează multe întrebări. Nu merge. ei atrăgînd atentia prin: I. El pare întotdeauna să fie cel puţin cu un pas în urma tuturor celorlalţi şi reuşeşte de piuţine ori să urmeze instrucţiunile. impulsivi. Vorbeşte în permanenţă. au un control muscular insuficient. îvăţătoarea a trebuit să-i spună lui Ionel. 2. trebuie să i se atragă atenţia pentru a reveni cu picioarele pe pămînt. Unui astfel de copil îi este greu să-şi controleze atenţia. dar nu ţin pică. 25 . Copiii hiperactivi nu sunt atenţi şi scapă diferite obiecte. să stea la locul lui şi să-si stăpînească mîinile. să se supună sarcinilor maturilor. Îi vine greu să-şi menţină atenţia. deranjează clasa şi e un factor de stress considerabil pentru învăţătoare a cărei activitate este deja dificilă. Băiatul se poartă de parcă ar avea arcuri la picioare. agitaţi şi fără nici o răspundere. cei cu hiperactivitate prezintă manifestări mai intense în cel puţin trei domenii importante. Oclender comletează aceste caracteristici. Nu ascultă cînd i se adresează. doar atunci cînd subiectul îl interesează întradevăr. sare. În acel moment. care este foarte tăcut şi participă arareori la discuţiile din clasă. Vasile îşi petrece cea mai mare parte a timpului privind fix pe fereasteră sau în gol : „visează cu ochii deschişi”. dar şi-a schimbat părerea cînd în clasă sa purtat o discuţie despre diferite programe de calculator. Rezultatele sale şcolare sunt slabe. în fiecare clasă se găsesc copii cărora le vine greu să stea mult timp locului. creînd situaţii de conflict.Vasile. În momentul în care îi vin. ci şi cea verbală.

8. 19. Cere atenţie şi nu vrea sa aştepte. 17. Deobicei. În timpul îndeplinirii sarcinilor are un comportament şi rezultate diferite. 2. Se fereşte de ocupaţii complicate şi migăloase. este încrezut că se descurcă în orice situaţie. 13. Nu poate să aştepte recompensele mult timp. 6. (anchetă) Raspunde rapid la întrebari.3. Este supărăcios. Des îşi schimbă dispozitia. 5. Se înfurie în timpul discuţiilor. 16. Multe lucruri îl erită. De multe ori e deconcentrat de la lecţii. La agresiune raspunde cu agresiune. chiar din fragedă copilărie. 15. 14. 2. Este copilul hotarit. Uşor uită de indicatiile/sarcinile maturilor. Criterii ale impulsivităţii 1. Doarme puţin. 7. Uşor se plictiseste. Poate refuza fară să-i pese. Daca în rubrica “DA” sunt acumulate 15-20 de raspunsuri. Este vorbareţ. Decide repede fară a tărăgăna. 20. 1. Nu-i capabil sa-şi aştepte rîndul. 3. 3. Impulsivitatea Începe să răspundă fară a asculta întrebarea pînă la urmă. activităţi. Jucindu-se nu respectă regulile. 4. 12. 3. îl scot din sarite. 11. Laudele si recompensele acţionează mult asupra lui. ce nu poate gîndi si nici nu doreşte s-o facă. 18. dar nu ţine pică. 4. 5. Ii place să organizeze şi să conducă. pedagogii. 6. Îi vine greu să se organizeze. Deseori uită. 4. 7. 5. 10. Hiperactivitatea motorică Se poartă obraznic. se ia cu joaca. Poate fi brutal cu parinţii. Ii place lucrul pe care îl indeplineste repede. fără să gîndească. 6. mereu ridică vocea. Des pierde lucrurile personale. III. 4. Se apuca cu entuziasm de un lucru fară a-l duce la bun sfirşit. 9. Greu se concentrează. este vorba despre o 26 . Prezintă semne de nelinişte (bate cu degetul pe masă. Nu poate sa-şi controleze şi dirijeze coordonarea. 1. Cîte o dată pare a fi supraîncărcat de energie. dă din picior). 2. II. se amestecă în vorba altora.

dar să fie rugat. 10. Pînă la urmă copilul va înţelege. A nu se citi notaţii. A nu se insista să-şi ceară scuze. pentru ca acesta să facă legatura logica dintre cele doua elemente şi să ştie ca-l recompensam pentru rezultatul bun şi nu pentru urletul victorios pe care l-a scos la un minut dupa rezolvare. 2. O astfel de laudă sau recompensă trebuie să urmeze cît mai repede posibil după ce copilul a facut bine un lucru. Dacă nu li se ofera prompt o forma oarecare de recompensă. Aceasta înseamnă că trebuie să oferim copilului o recompensă (care poate fi un cuvint de laudă. copilul nu percepe. care în mod normal continuă să lucreze chiar daca nu sunt lăudaţi. 5. Acest stil de învăţătură prezintă trei caracteristici: o Copiii hiperactivi au nevoie de o încurajare constantă. A-l lăsa singur în cameră dacă nu este periculos. Aceasta explică felul exasperant de lent în care aceşti copii înţeleg elementele simple din viaţa curentă. 11. 9. Tot aşa copilul trebuie sa afle şi cînd nu a facut bine ceva. sau pur si simplu aprecierea «bine» sau «corect») dupa fiecare sarcină îndeplinită. A sustrage copilul de la capriciile sale. Tehnici de liniştire: Ritmul bătăilor din palme Voce tare – şoaptă Gimnastica degetelor Scaunul cu întrebări Cum ajutăm copilul hiperactiv? Ajutorul de urgenţă pentru copilul hiperactiv: 1.grad mediu. fie şi foarte mică. 0-5puncte . A repeta cu aceeaşi tonalitate a vocii şi de mai multe ori rugamintea. 3. A-l aduce în faţa oglinzii sau de fotografiat copilul cînd este capricios. daca 27 . Pentru fiecare copil hiperactiv obisnuit trebuie gasită modalitatea de a-i asigura progresul necesar la invatatura. comportare în contrast cu cea a copiilor obisnuiţi. în caz cînd nu este auzit. ci pur şi simplu informîndu-l. A reacţiona într-un mod neobisnuit p/u copil (prin glume sau pantomime). Să nu i se comande.impulsivitate de grad mare. 12. A da copilului posibilitatea să-şi expună gîndurile. 7. 4. copiii îsi vor pierde rapid interesul pentru muncă şi vor trage concluzia că nu au lucrat bine. nu prin cearta sau reproş. A nu interzice copilului acţiunea într-o formă categorică. 7-14 puncte . o Copiii hiperactivi au nevoie de mai multe explicaţii la fiecare element nou pînă ce îl asimilează. A-l provoca cu o întrebare. o bomboană. 6. A da posibilitate copilului să aleagă (o altă activitate la moment).grad mic. 8.

el desinestătător va cere de la adult “aţele fermecate” ori de câte ori va simţi că este supărat. pentru a obţine rezultate mai bune. imediat devine liniştit… Când asemenea joc se transformă la copil în deprindere. Atunci cind sînt confruntaţi cu o problemă ei nu se gîndesc anterior cum trebuie rezolvată. 12. Adultul anunţă copilul că ghemul nu este unul simplu. De simplificat sarcina copilului. De lucrat cu copilul ziua şi nu seara. 7. Conţinutul: Copilul agitat este invitat să depene un ghem din aţă viu colorată. De aşezat copilul în timpul activitaţilor lînga persoana matură. A-i oferi copilului libera alegere. 5. De exemplu. Această lipsă de premeditare şi o proasta planificare dau rezultate slabe mai ales atunci cind sarcina este complexă. De a fi un dascăl corect si explicit. Dimensiunea ghemului de fiecare dată devine tot mai mare şi mai mare. Tehnici ludice de recuperare a copiilor hiperactivi Jocul “Ghemul de aţă” Scopul: Dezvoltarea abilităţilor de autocontrol. Jocul “Căsuţa iepuraşului” Scopul: Dezvoltarea reacţiei de răspuns şi antrenarea abilităţilor de 28 . ei nu citesc instructiunile înainte de a construi o macheta. 4. De minimalizat cerintele asupra acurateţei. a nu acţiona asupra lui dur şi categoric (fără priorităţi).eforturile noastre persistă suficient de mult timp. De lăudat copilul la moment. 9. 6. Reguli de comportare cu copiii hiperactivi sau cum ajutăm copilul hiperactiv 1. 13. Avem în acelasi timp avantajul ca el uită şi ne iartă repede dacă din cînd în cînd ne pierdem răbdarea. ci o abordeaza în mod impulsiv. De folosit contactul tactil (masaj. 3. De folosit o sistemă variată a remunerării şi a pedepsirii. cu mai multe recreaţii. 8. De dat instructiuni scurte. De împartit ocupaţiile în perioade mai scurte. 2. clare. o Copiii hiperactivi au un mod de a lucra impulsiv. cu alternarea exerciţiilor fizice. ci fermecat…Odată ce fetiţa sau băieţelul începe să-l depene. 10. A-l menţine într-o atmosferă calmă. 11. oboist sau agitat. De făcut întrevederi împreună cu copilul despre ocupaţiile viitoare. netezire).

ştiu să facă multe lucruri 29 . Distanţa dintre cercuri să nu fie mai mică de unu-doi metri. copiii se apropie de tablă şi desenează/adaugă diverse detalii creând astfel un tablou. Jocul„Ce e nou?” Scopul: Dezvoltarea capacităţii de concentrare a atenţiei asupra detaliilor. Jocul “Dialog cu mâinile” Scopul: Dezvoltarea capacităţii de control asupra propriului comportament. “Cum voi sunteţi?” Dacă copilul nu intră în discuţie. guriţe. atunci dialogaţi desinestătător accentuând că mâinile sunt bune. Fiecare participant “iepure” desenează cu creta în jurul său un cerc cu diametrul de 50 cm. Apoi îl rugăm să însufleţească palmele: să le deseneze ochişori. având drept sarcină – ieşirea din cerc. Pe rând. În timp ce un copil se află la tablă. să coloreze degetele cu creioane colorate. gesturi) să se înţeleagă vis-à-vis de “schimbul căsuţelor” şi să treacă în fugă din căsuţă în căsuţă. şoldurile. picioarele şi ţinându-se de mâini. Întrebaţi-le: “Cine sunteţi. cum vă numiţi?”. Un iepuraş nu are căsuţă. şi deschizându-i la semnalul adultului vor spune ce s-a schimbat. Conducătorul “peştişorul de aur” stă în cerc. Remarcă: Dacă conducătorul jocului nu reuşeşte mult timp să iasă din “plasă” atunci adultul roagă copiii să acorde ajutor “peştişorului de aur”. Conţinutul: Adultul desenează pe tablă orice figură geometrică. “Ce vă place să faceţi?”. Apoi iniţiem o discuţie cu mâinile. Conţinutul: Dacă copilul s-a bătut. Aceasta este o plasă. Jocul “Peştişorul de aur” (joc dinamic) Scopul: Dezvoltarea reacţiei de răspuns şi antrenarea coordonării mişcărilor. Cu cât mai mult durează jocul. ceilalţi trebuie să închidă ochii. Conţinutul: La joc participă de la 3 -10 persoane. formarea deprinderilor de autoreglare a comportamentului.comunicare non-verbală în timpul relaţiilor cu copiii. “Ce nu vă place să faceţi?”. antrenarea memoriei şi gândirii la copii hiperactivi. cu atât mai dificilă devine identificarea noilor detalii. putem să-i propunem următorul joc: să deseneze pe o foaie amprenta mâinilor (palmele). Sarcina conducătorului constă în ocuparea unei căsuţe libere în timpul schimbului. Cel ce a rămas fără casă conduce în continuare. Conţinutul: Toţi participanţii se aşează în cerc. el conduce jocul. strâns lipind unul de celălalt umerii. “Iepuraşii ” trebuie pe neobservate (prin mimică. Sarcina celorlalţi este să nu lase peştele să iasă din cerc. a stricat ceva sau a provocat cuiva durere.

picioarele. el poate fi înlocuit cu diverse crupe. bucăţi de stofă. Cu ce culoare ai dori să colorăm mâinile. Dacă copilul a acceptat condiţiile date.. Jocul “Dialog cu corpul” (variantă modificată a jocului “Dialog cu mâinile”) Scopul: A învăţa copilul să-şi stăpânească corpul. Mâinile trebuie să promită că pe parcursul a 2-3 zile( iar în cazul copilului hiperactiv. Jocul “Arheologia” Scopul: Dezvoltarea controlului muscular. 30 .(enumeraţi concret ce). bastonaşe. Copilul atent “descoperă” mina – imitând săpăturile arheologice. să se joace şi să nu supere pe nimeni. trunchiul? Cum crezi. Conţinutul: Adultul introduce mâna copilului în vasul cu nisip sau crupe şi o acoperă. Jocul trebuie finisat cu întocmirea “unui acord” între mâini şi stăpân. de ex: când te fereşti de un pericol? Ce părţi ale corpului îndeosebi te ajută? Dar sunt situaţii când corpul tău te dezamăgeşte. un termen încă mai mic) se vor strădui să facă doar lucruri bune: să construiască/confecţioneze.. Adultul cu un creion conturează figura copilului. reuşind să apreciem /lăudăm stăpânul şi mânuţele sale ascultătoare. Jocul “Lupta baloanelor” Scopul: Dezvoltarea coordonării mişcărilor. el imediat cedează rolul adultului. ” JOCURI CU APĂ ŞI NISIP Specialiştii consideră că jocurile cu apă şi nisip sunt foarte necesare pentru copiii hiperactivi. te ajută propriul corp în anumite situaţii. care preventiv va fi supusă dezinfectării termice. Totodată nu se permite atingerea mâinii. Este de dorit ca ei să aleagă jucării/obiecte corespunzătoare: bărcuţe. mingi. Apoi împreună cu copilul studiază silueta şi adresează întrebări: ”Aceasta e silueta ta? Dacă doreşti o putem colora. dar uneori nu ascultă stăpânul.Dacă cineva nu preferă nisipul. În momentul când copilul şi-a atins mina. pe care le putem organiza nu doar vara în jurul lacului dar şi acasă. Conţinutul: Copilul se culcă pe o coală mare de hârtie sau o bucată de tapet. să se salute. La început este nevoie ca adultul să ajute copilul în organizarea acestor jocuri. nu te ascultă? Ce faci în acest caz? Cum tu poţi să faci propriul corp să devină mai ascultător? Hai să ne înţelegem că tu şi corpul tău vă veţi strădui să vă înţelegeţi mai bine unul pe celălalt. atunci peste o perioadă de timp este necesar de a reveni la acest joc unde se va încheia un acord pe un termen mai mare. Aceste jocuri relaxează foarte mult copiii. în curte etc.

Adultul demonstrează copiilor şi le explică acţiunile de pe fiecare fişă. Conţinutul: Participanţii sunt aşezaţi în cerc. Conţinutul: La primul semnal al clopoţelului copiii încep să alerge prin cameră.. Deplasându-se la distanţă de 0.”Spune!”. “ Cât va fi 2 plus 2 ?” etc.. În continuare copilul îşi poate perfecţiona rezultatele. Jocul poate fi repetat de mai multe ori. 31 . dacă nu acea “uscată” rămâne în apă. Conţinutul: Adultul indică următoarele: ”Copii eu am să vă adresez întrebări simple şi complicate.” La nr. iar voi în acest timp o să executaţi acţiunea omuleţului din fişă.” Scopul: Însuşirea deprinderii de concentrare a atenţiei. Jocul “Ascultă liniştea” Scopul: Dezvoltarea deprinderii de concentrare a atenţiei şi de auto. La semnalul doi ei trebuie repede să se aşeze la locurile sale şi să asculte atent ce se întâmplă în jur. Jocul “Capra calcă piatra tare. Dar va trebui să răspundeţi la ele doar după ce eu voi da comanda :”Spune!” Haideţi să facem o probă: “Ce anotimp e acum?”(pedagogul face o pauză) “Spune!”. cine va lua fişa cu figura şezândă. Fiecare pe rând. antrenarea coordonării mişcărilor. se va aşeza.5 – 1 m de vas. să strige etc. Jocul “Fă aşa. Jocul se finisează când vasul rămâne gol.stăpânire. copilul loveşte mingile “umede” cu cele “uscate”. ” De ce culoare este cerul?” . Eu voi număra de la 1 la 10.Conţinutul: Adultul introduce în vasul cu apă câteva mingi de cauciuc. Dacă mingea “umedă” este lovită.” Scopul: Dezvoltarea controlului muscular şi deprinderii de auto.“ Jocul poate fi organizat individual şi în grup. Apoi copiii pe cerc (sau la dorinţă ) povestesc ce sunete au auzit.stăpânire. Aceeaşi cantitate de mingi copilul ţine în mână. Apoi adultul anunţă instrucţiunea: ”La semnal meu toţi copiii se vor apropia de masa şi vor lua câte un cartonaş. atunci ea este scoasă din apă...”10 “ toţi încetează mişcările şi schimbă cartonaşele sau iau altele de pe masă. Conţinutul: Pe masa adultului se află fişe cu imaginea omuleţilor în diverse poziţii. începând cu conducătorul. cronometrând timpul. Jocul “Spune!” Scopul: Dezvoltarea abilităţilor de control a reacţiilor impulsive. iar la cine va nimeri omuleţul dansator va trebui să danseze etc. De ex. dezvoltarea capacităţii de auto-control şi conştientizarea a propriului corp.

nu se simte în siguranţă. doar că copiii cărora le-a nimerit cuvântul “Capra” nu îl mai rostesc ci îl înlocuiesc printr-un gest. În timpul nopţii. fraza se repetă din nou. pericol şi anxietate ca trăsătură a personalităţii. se plâng că-i doare capul sau stomacul. Îi este teamă uneori să meargă în clasă şi poate chiar să refuze acest lucru. Ultima oară copiii doar prin gesturi vor demonstra întreaga frază. Respectiv: · Calmul şi seninătatea indică absenţa anxietăţii. atât fizică cât şi psihică. În această din urmă calitate . Ce este Anxietatea? Anxietatea – stare afectivă caracterizată printr-un sentiment de nelinişte. Ea apare ca o reacţie la stres. transpiraţie. uscarea gurii. În psihologie se face distincţie între anxietate ca reacţie inevitabilă la o situaţie particulară de ameninţare. adesea are coşmaruri şi este foarte înspăimântat.” A doua oară. La şcoală anxietatea îl face instabil şi tulburat: se agită tot timpul pentru a ascunde faptul că este neliniştit. tensiune musculară. care caracterizează starea psihică a unei persoane. nelinişte. cât şi foarte adesea ca o anxietate liberă fără obiect. Are nevoie să fie liniştit. nervozitate. · Un nivel moderat de anxietate se manifestă prin tensiune. să răsucească părul în jurul degetului. Următoarea dată se înlocuiesc deja 2 cuvinte: “capra” şi “calcă”. Copilul anxios poate să-şi sugă degetul . dilatarea pupilelor. de teamă. să-şi roadă unghiile ca să se liniştească. Unele 32 . S-ar spune că aşteaptă mereu un pericol: ei dorm rău. fiindu-i teamă că nu va fi capabil să reuşească sau pentru că nu se poate decide să-şi părăsească mama. de tulburare difuză. Se îndoieşte de el însăşi. mai ales când este dus la culcare. mănâncă şi digeră dificil. de fiecare dată se va rosti cu un cuvânt mai puţin dar se va “demonstra” cu unu mai mult. Anxietatea se referă la copiii care îşi fac sânge rău din nimic şi nu reuşesc să se relaxeze. indiferent de situaţiile de viaţă concrete. nesiguranţă. · Sentimentele interne de frică.rostesc câte un cuvânt din fraza: ”Capra calcă piatra tare. agitaţie. anxietatea reprezintă o tendinţă de a reacţiona în mod accentuat anxios la situaţiile de viaţă. spaimă şi panică indică un nivel foarte â ridicat de anxietate. palpitaţii. Caracteristic anxietăţii este asocierea cu stările psihice. Nu au încredere în ei înşişi. de aşteptare a unui pericol nedeterminat despre care sunt multe incertitudini. Nu suportă să fie singur. se bâlbâie. se plâng că sunt asupriţi. Sunt îngrijoraţi tot timpul şi pentru orice. Respectând consecutivitatea. a unor reacţii fiziologice specifice: tahicardie.

C ons um a re a une i a num ite s ubs ta nţe toxic e în m od re pe ta t în c iuda e fe c te lor a dve rs e . im puls ul de a a c ţiona pe ntru a o ne utra liza ). Pă rinţii de s c ope ră c ă c opiii c u un a s tfe l de c A nxie ta te a de s e pa ra re A nxie ta te a g e ne ra liza tă L a c opiii c u a nxie ta te g e ne ra liza tă îng rijoră rile nu s e c onc e ntre a ză a s upra unui obie c t a num e . şi înaintea unui examen. Ea se manifestă . te a m a pe ntru loc uri public e . s ă nă ta te a şi pe rform a nţa lor în g e ne ra l. ş. C opiii c u a c e s t tip de c om porta m e nt pot s ă fie foa rte c um inţi şi s ă e zite s ă pa rtic ipe la dive rs e a c tivită ţi. dar este vorba adesea despre o ambianţă familiară tensionată (enervare. respiră cu dificultate şi are palpitaţii. T ip d e t u lb u ra re A g ora fobia Ca ra c t e rist ic i g e n e ra le T e a m a de s itua ţiile s a u loc uri c a re a r pute a a m inti/între ţine un a ta c de pa nic ă . a. surmenaj). c om puls ivă T ulbură rile a nxioa s e Sim ptom e de a nxie ta te c e re zută dire c t din c ons um ul une i s ubs ta nţe : de e xe m plu inha la nţi. Există „naturi” anxioase. e s te o c a ra c te ris tic ă a de pe nde nţe i de s ubs ta nţe . c e i c u fobii s oc ia le s unt în g e ne ra l m a i m a ri. L a a dulţi a ta c urile de pa nic ă s unt fre c ve nt c onfiunda te c u o c riză c a rdia c D in punc t de ve de re g og nitiv pot a pă re a te a m a de pie rde re a c ontrolului şi o pute rnic ă dorinţă de a fug i. prie te niii. în s pe c ia l g înd pe rs oa na e s te s ing ură . D in c a A ta c ul de pa nic ă A ta c urile de pa nic ă pot fi g e ne ra te de o te a m ă inte ns ă . anxietate de separare. c a re a c a pa re a ză g îndurile . c ople şitoa re . în care copilul reuşeşte să se exprime şi să se facă înţeles: părinţii trebuie să-şi facă timp să-l asculte şi să-l liniştească. s e ntim e nte le şi s e nza ţiile pe rs oa ne i. e vorba de o anxietate după un şoc . dar corelate la copii: Panica însoţită de agorafobie spaţii fobia socială. şi a num e inc a pa c ita te a de a c ontrola îng rijora re a re s im ţită . A c e a s ta s e c a ra c te rize a ză prin inc a pa c ita te a de a înde plini o oblig a ţie m a joră (a bs e nte is m re pe ta t. În cazul dat. produs e de un obie c t s a u o s itua ţie şi a vînd dre pt c ons e c inţă c om porta m e nt de e vita re . Există mai multe tipuri de anxietate: poate fi vorba de anxietate atunci când părinţii se despart de el. Calmantele sunt administrate cu mare prudenţă (risc de dependenţă şi de somnolenţă). Fobia s oc ia lă Spre de os e bire de c opiii c u fobii s im ple s a u s pe c ific e . După o intervenţie chirurgicală. pre zintă o form ă m a i g ra vă a tulbură rii şi s unt m a i e xpuşi ris c ului de a s ufe ri ulte rior de de pre s ie . s tim ule nte . s e ntim e nte s a u a une i de tre s e a s oc ia te c u un e ve nim e nt e xtre m de tra um a tiza nt c a re de te rm ină o e xc ita ţie s porită de a m orţire (bloc a j). e xm a tric u 33 . c a re zulta t a pa re o inc a pa c ita te a func ţionă rii s oc ia le şi şc ola re . E le s unt bruşte şi a c ute în jur de 1 0 m inute . Îng rijora re e xc e s ivă privind de s pă rţire a de o pe rs oa nă iubită s a u de c a s ă . dar pot fi utile pe perioade scurte. inc a pa c ita te pe rs is te ntă de a vorbi.crize de angoasă sunt crize de panică în care copilul este într-adevăr îngrozit. terapie comportamentală. psihanaliză. S-a c ons ta ta Fobiile s pe c ific e A nxie ta te a şi fric a s pe c ific e . Psihologul Spence (1997) a verificat existenţa a şase forme de anxietate distincte. despre un eveniment traumatizant recent (divorţ.Anxietatea foarte severă este ameliorată prin relaxare. accidente de maşină. a lc ool. A c e a s tă tulbura re a pa re în te rm e n de tre i luni şi nu pe rs is tă m a i m ult Sindrom ul de s tre s pos t tra um a tic T ulbura re a obs e s iv Pre oc upa re a pe ntru obs e s ii (g înduri/dorinţe c e prova c ă a nxie ta te . anxietatea generalizată şi temerile fizice. acesta plânge isteric. vorbim de o anxietate anticipativă. s us pe nda re . s e bă nuie şte c ă a c e a s tă tulbura re s e tra ns m ite de la pă rinte la c opil. A c e şti c opiii m a nife s tă o ne linişte pe rm a ne ntă în le g ă tură c u fa m ilia . indus e de o s ubs ta nţă m e dic a m e nte . Împotriva anxietăţii se luptă prin crearea unui climat familial de încredere. şc oa la . L a a c e s te c a ra c te ris tic i s e a da ug ă o a ltă tră s ă tură de finitorie a tulbură rii. de asemenea . doliu. D ure a ză c e l puţin o lună . R e tră ire a unor g înduri. mutare) sau despre o disciplină extrem de strictă. ne voia de a s e a fla m e re u lîng ă pe rs oa na c a re le ofe ră îng rijire .

13. 8. 11. Indicii copiilor anxioşi 1. 12. dar are un comportament distructiv şi el este un elev de nota 7. Neliniştea sufletească permanentă. dar învăţătoarea crede că ar putea obţine note mai bune dacă sar concentra asupra lucrului. gîndirile îi zboară de la activitatea de curs. Iritare. Este speriat şi îl sperie totul în jur. Este fecventă dereglarea scaunului. Se teme să confrunte greutăţile.Criteriile de apreciere a copiilor anxioşi 1. 14. din cauza că nu se simte bine. 16. Des vorbeşte situaţii încordate. Muşchii încordaţi în regiunea feţei. 3. de nota 7. Îi este greu să se concentreze. 5.6 puncte Studiu de caz. 19. Greutate sufletească. uneori nici nu pot să se concentreze. Dănuţ este în aceeaşi clasă. Se emoţionează mai mult ca altul. Dănuţ este cîteodată autoritar şi se-ntîmplă frecvent ca el 34 . Orice încercare trezeşte nelinişte. De regulă se înroşesc în situaţii necunoscute. Nu-i place să înceapă un lucru nou. sunt reci şi umede. Dereglări ale somnului. 6. 17. Carolina se plînge uneori de dureri de stomac şi de cap şi pierde cam 4 zile de şcolă pe lună. de obicei. iar învăţătoarea crede despre ea că este genul care învaţă încet şi că e depăşită uşor de cerinţele şcolare. 3. când se emoţionează. 18. Suportă greu aşteptările. Este neliniştit. De multe ori. Se sumează punctele: anxietate înaltă: 15 – 20 puncte anxietate medie: 7 . Mâinile. Nu e încrezut în sine şi în puterile sale. 4. 2. Doarme neliniştit. Carolina este o fetiţă foarte liniştită şi o elevă mediocră. Deseori nu-şi stăpâneşte lacrimile. uşor se indispune. gâtului. În timpul îndeplinirii sarcinii este încordat. 10. 2. 15. 5. 4. (test) Nu poate să lucreze timp îndelungat. 20. Transpiră mult.14 puncte anxietate scăzută: 1 . 9. adoarme că greu. Nu au poftă de mâncare. Se plâng des de vise straşnice. 7.

prin urmare. Nu e vorba de o alarmare. · Ridicarea autoaprecierii Numiţi copilul pe nume. ea se gîndeşte imediat la Dănuţ şi la alţi doi băieţi care deranjează orele. în lucru . astfel relaxându-se. de folosit jocuri cu contact tactil. masaje. În acest caz e de dorit să-l implicăm în discuţii comune în rezolvarea problemei. pur şi simplu . Cum ajutăm copilul anxios Lucrul asupra copiilor anxioşi necesită un timp mai îndelungat. Sunt binevenite exerciţii de relaxare prin tehnica expiraţie-inspiraţie. copiii anxioşi nu comunică despre problemele lor deschis. aceasta nu înseamnă că cuvintele lui sunt adevărate. Adresându-vă la aceşti copii. lăudaţi-l şi pentru succesele cele mai mici în faţa altor copii şi spuneţi concret pentru ce l-aţi lăudat. E bine de comparat rezultatele finale. Specialiştii recomandă de organizat lucrul cu anxioşii în trei direcţii: 1. deoarece copilul . · Diminuarea încordării musculare E de dorit. Numele Carolinei nici nu-i trece prin minte. Ridicarea autoaprecierii. nu doreşte să recunoască. Scoaterea încordării musculare. · Formarea deprinderilor de autoconducere în situaţii concrete De regulă. să se povestească despre el. Doi ani mai tîrziu. Evaluarea făcută în acest moment arată că. 2. De aceea. În plus ea şi-a dezvoltat o serie de comportamente evitante din cauza anxietăţii şi depresiei sporite şi. 35 . Ar fi bine ca copilul să spună cu voce de cine sau de ce se teme. de a-l dezmierda pentru că îl ajută să se cunoască pe sine de la cei din jur. i s-au accentuat temerile. Li se permite să se organizeze un bal – mascat. De a forma deprinderi de autoconducere în situaţii concrete. În nici un caz nu facem situaţii competitive. temeri şi de sentimentul propriei inadaptări. îmbracă haine deosebite. Se poate de propus ca copiii să-şi deseneze frica. acuzele somatice şi apsenteismul. Nu-i comparăm pe unii copii cu alţii. uneori le ascund. Cînd învăţătoarei i se cere să precizeze numele elevilor a căror situaţie trebuie să fie discutată la următoarea şedinţă.să întrerupă lecţiile şi activităţile uzuale. Unde copiii se vopsesc cu rujul mamei. Carolina este o fată isteaţă dar copleşită de îngrijorări. 3. Cel mai bine când copiii discută în cerc despre emoţiile şi trăirile în situaţii de nelinişte. de fapt. Astfel înţelege că mulţi copii au această frică şi o rezolvă. arătând în cerc desenul. dacă copilul anunţă maturul că el nu se teme de nimic. E de dorit ca acestor copii să li se facă complimente. iar apoi. Carolina ajunge la psihologul şcolii pentru că este în pericol să repete anul. trebuie să vorbiţi la acelaşi nivel.

pe o anumită perioadă de timp. grijulie faţă de cei din jur. să se uite cum se joacă alţi copii şi numai după aceasta să devină un participant al jocului. după părerea lui.Cum ne jucăm cu copiii anxioşi? · Includerea copiilor în orice joc nou trebuie să se efectueze pe etape. Conducătorul iese în mijlocul cercului şi spune: “Eu fac bine……. talente şi de aceea trebuie să avem o atitudine binevoitoare. tot grupul aplaudă şi spun: “ Bravo!” sau “ Foarte bine! ”.(numai dacă însăşi doreşte). Fiecare primeşte câte un cartonaş ce conţine o acţiune aprobată de cei din jur pe care copilul trebuie să o exprime în glas. cine e primul) · Dacă introduceţi o nouă joacă. · De exclus momentele competitive (de ex. Fiecare mesaj trebuie să înceapă cu cuvintele: “Odată eu…” (de ex. apoi fiecare copil prezintă mesajul său despre cât de bine el a realizat sarcina sau fapta menţionată în fişă. Jocul “Complimentele” (varianta II) Scopul: A favoriza cunoaşterea participanţilor. creşterea nivelului de autoaprecierea a lor. să nu fie total necunoscută. În continuare în mijlocul cercului ies copiii doritori.sporirea procesului de comunicare în cadrul grupului. mobilizarea participanţilor. · Tehnici ludice de recuperare a copiilor anxioşi Jocul “Complimentele” Scopul: Creşterea nivelului de autoapreciere a fiecărui participant. îl face cel mai bine. cine mai repede. a fiecărui participant drept o persoană de succes. cel mai bine este de a organiza jocul cu materiale ştiute deja de copii.” numind lucrul pe care. deoarece copii anxioşi se vor simţi în primejdie .. Pentru gândire/pregătire se oferă 2-3 min. Dacă cineva din cerc de asemeni face bine acest lucru. el face un pas înainte rostind: “Eu tot fac bine…. Se poate folosi o parte din regulile unui joc în care copiii s-au jucat anterior. un element foarte 36 . Acest joc contribuie la crearea unei atmosfere pozitive în grup şi la perceperea. Lăsaţi-i mai întâi să facă cunoştinţă cu regulile jocului. Conţinutul: Copiii sunt aşezaţi în cerc. Dacă însă nimeni nu se alătură celui din cerc. · Jocurile cu ochii închişi se recomandă a fi organizate numai după un lucru îndelungat şi numai atunci când el singur va hotărî că va face faţă acestor sarcini. “Odată eu am ajutat prietenului să facă tema…”). este preluată de adult. iniţiativa. ea trebuie să nu-i surpriză.”. din start. După ce s-au manifestat toţi copiii. Conţinutul: Copiii sunt aşezaţi în cerc. adultul poate face o concluzie: fiecare copil posedă anumite calităţi pozitive. în cazul prezenţei în grup a copiilor timizi.

diminuarea tensiunii emoţionale şi musculare la copii anxioşi.important în procesul de comunicare cu copiii hiperactivi. Conţinutul: “Imaginaţi-vă că v-aţi certat zdravăn cu prietenul. până la durere. în mijlocul cercului şi cântă numele pe melodia unui cântec cunoscut. Jocul “Eu sunt Lenuţa” Scopul: Creşterea nivelului de autoapreciere. de ex. URA! Neplăcerile sunt depăşite! Scuturaţi mâinile. diminuarea tensiunii emoţionale şi musculare la copii anxioşi. dezvoltarea deprinderilor de reacţionare rapidă la situaţia nou creată. sentimentele ce le-au avut pe parcursul identificării cu rolurile de “sculptor”. mâinilor. cu respiraţia oprită. Conţinutul: Copiii formează un cerc. celălalt – “sculptura”. Apoi copiii pot să se schimbe cu rolurile sau este posibilă varianta sculpturii în grup. pe rând iese. Pentru câteva secunde rămâneţi nemişcat. încleştaţi tare-tare dinţii. La indicaţia conducătorului “sculptorul” modelează din “lut” sculptura: · Copilului care nu se teme de nimic · Copilului care este mulţumit de tot cel înconjoară · Copilului care executat o sarcină dificilă etc. picioarelor etc. Ceilalţi din cerc trebuie să recunoască melodia interpretată. La sfârşitul jocului este binevenit să discutăm cu copiii ce emoţii/sentimente au trăit în momentul prezentării. Gândiţi-vă: “Dar poate nu merită să ne batem?!” Expiraţi şi relaxaţi-vă. Inspiraţi adânc aer. Subiectele pentru sculptură pot fi propuse de adult sau alese de copii. “Eu sunt Leee-nuuu-ţaaaaa. Aţi simţit o descătuşare/eliberare? Recomandare: acest joc se poate organiza şi cu copiii agresivi. Conţinutul: Copiii sunt divizaţi în perechi: unul este “sculptorul”. mâinile în pumn. Fiecare. Jocul “Bataia” Scopul: Relaxarea muşchilor părţii de jos a feţei şi a mâinilor. La sfârşitul jocului este binevenit să discutăm cu copiii senzaţiile. îndată începe bătaia. Jocul “Sculptura” Scopul: Antrenarea abilităţilor de control a muşchilor feţei. Leee-nuuuţaaaaa! …. 37 . “sculptura” sau care din figuri era plăcut să o reprezinţi şi care – nu. ”. strângeţi tare-tare.

instrumente. de modelele culturale pe care ludoteca îşi va construi bazele. bibliotecile. prin resursele informaţionale de care dispun şi prin personalul de specialitate pot oferi modele viabile pentru personalităţile în formare a copiilor. a acţiona într-un fel şi grec. de structurile şi serviciile existente. rasă. jucării. diversele tipuri de centre. O atenţie deosebită trebuie acordată rolului mediilor extraşcolare. şi este o structură care are nevoie de un sediu fix. de resursele. fiind situat într-un anumit teritoriu. În acest sens. ludoteca: · este un serviciu integrat într-o reţea de servicii din teritoriu · promovează iniţiative în teritoriu · este un posibil observator asupra tuturor categoriilor de beneficiari. adolescenţi. Ludoteca este un: a) serviciu social b) serviciu educativ c) serviciu cultural a) Serviciu Social Serviciul său nu are limită de vârstă. care. religie. sex. b) Serviciu educativ Este un mediu structurat în modul corespunzător pentru a răspunde exigenţelor specifice. va trebui să ţină cont de potenţialul. bătrâni. statut. materiale de consum care sunt puse la dispoziţia beneficiarilor. favorizează comunicarea şi promovează informarea pentru toţi. un loc care favorizează. 38 .LUDOTECA – RESURSA DE VALOARE A UNEI COMUNITĂŢI SĂNĂTOASE. a exersa. persoane cu probleme. Aceste medii. cercuri structurate pe domenii de interese au o importanţă modelatoare considerabilă. ea este deschisă pentru copii. Structura Ludotecii Ludoteca este un loc dotat cu utilaje. poate dezvolta acţiunea sa în întreaga comunitate. dar şi de lipsurile pe care acest teritoriu le prezintă. Mijloacele de informare în masă. care contribuie în paralel cu activităţile şcolare la dezvoltarea şi formarea tinerii generaţii. “theca” – loc de întâlnire . mai ales. Este deci. care ar ţine cont de situaţia socio-economică. “ludo” – a se juca. Un exemplu în acest sens îl constituie LUDOTECA ( lat. câştigarea autonomiei din partea copiilor. Este un spaţiu de agrement care. un serviciu care ia naştere dintr-o analiză bine structurată a teritoriului. ca serviciu. de conversare) ceea ce înseamnă loc de întâlnire pentru a se juca. de o bază de referinţă mai mult sau mai puţin structurată. stimulant pentru toţi.

Este un mediu favorabil convieţuirii dintre persoanele de aceeaşi vârstă.serviciu educativ este un mediu care oferă posibilitatea de a trăi pozitiv schimbările. ci ajută să le regăsească şi transforme potenţialul fiecăruia într-o adevărată comoară. Este un spaţiu unde jocul şi jucăria sunt mijloace de exprimare. instituţiile şi agenţii de cercetare. mijloacelor. complexului de probleme mai mult sau mai puţin grave care apar în dezvoltarea existenţei umane şi în diferite contexte sociale. de informare pe diferite teme care corespund intereselor lor. un mediu în care să găsească confirmarea propriilor valori sau unde să poată găsi alte valori prin intermediul activităţilor spontane. unde există figuri de referinţă sigure şi stabile. Pentru adulţi şi părinţi. dar care tinde să valorifice potenţialul fiecăruia. precum şi participarea activă în baza potenţialului.) şi copii. jucăriile. Pentru elevi şi studenţi. În acelaşi timp. locuri. este un loc de întâlnire. este un loc unde aceştia pot sta împreună cu copii lor sau pot trăi într-un context motivat de schimburi sociale în formă de joc. Pentru bătrâni. valorificarea jocului în sens educativ. jucăriilor. activităţilor adecvate care au scopul să consolideze personalitatea. În ludotecă. lucruri. Pentru adolescenţi. şi constituie un intermediant dintre mediul înconjurător (persoane. unde schimbul de informaţii se efectuează în dependenţă de interese. este un spaţiu unde se pot simţi vitali prin intermediul propriei trăiri şi prin intermediul activităţilor („a face”) drept confirmare a potenţialului şi a creşterii continue. dar şi posibilitatea de a face faţă. schimb. nu doar din punct de vedere instructiv. Celor de vârstă şcolară mică şi medie. ci găseşte în viitor energia pentru a da beneficiarilor posibilitatea de a creşte prin intermediul cunoaşterii. comunicare. ci unul care le-ar oferi posibilitatea de a trăi şi exercita. pot colabora. ca pe o etapă a dezvoltării. 39 . etc. Oferă: Celor mici. învăţării. spaţii adecvate pentru autonomia primelor mişcări şi a primelor funcţii elementare. a jocului şi a jucăriei. un loc unde universităţile. în colectiv. cultura foloseşte astfel de mijloace precum jocul. unde pot găsi siguranţă prin intermediul jocurilor. În concluzie Ludoteca . c) Serviciu cultural Ludoteca este un serviciu care nu neagă propriile tradiţii populare. îmbunătăţirii stării generale. ludoteca este o structură unde există un „spaţiu” în care ajutorul gândit pentru ei nu este doar unul tehnic sau de recuperare directă. unde trăieşte experienţe de viaţă adecvate necesităţilor sale. competenţelor şi intereselor acestora. cărţile. cerceta pe teme despre dezvoltarea copilului. Pentru persoanele cu dizabilităţi sau cu probleme. studia. experimenta. dar şi de vârste diferite. informare. prin intermediul jocului şi a persoanelor care-i sunt aproape. obiecte şi jucării care favorizează libertatea de a experimenta. nu rămâne legată de trecut.

Prima ludotecă a fost deschisă în anul 2004 .. în cadrul întregii comunităţi în care funcţionează ludoteca (de la copiii la cadre didactice. ea devine un spaţiu generos de promovare a creaţiilor proprii ale copiilor. diverse tipuri de joc: de inteligenţă şi distractive. consolidarea relaţiilor din comunitate într-un cadru pozitiv şi relaxant. economic şi cultural pentru copii şi adulţi. cât şi din punct de vedere pedagogic. la dezvoltarea abilităţii de luare a deciziilor.exprimarea. abilităţilor de colaborare. de respectare a celor din jur şi compătimire a lor. complementar programului şcolar. libere şi coordonate. Un alt aspect foarte important ţine de faptul că ludoteca este o „fereastră” pentru comunităţile sociale defavorizate. Scopul ludotecii ţine de dezvoltarea multilaterală a personalităţii copiilor instituţionalizaţi prin activităţi de educaţie non-formală.. proiectându-le asupra diverselor obiecte. în jocurile sale revin mereu la situaţiile stresante trăite anterior pe care le reproduc în continuu. ludoteca pune la dispoziţia micilor beneficiari un bogat şi fascinant material formativ: colecţii de carte.. atât ca orar cât şi ca metodă de lucru. De aceea ludotecarii/psihologii trebuie să-i înveţe pe copiii modalităţi noi şi acceptabile de comportare şi manifestare a emoţiilor. activităţi culturale. care ar contribui la schimbarea atitudinii faţă de propriul „Eu” (faţă de imaginea de sine).. · Promovarea educaţiei alternative. sportive si de ambient. mijloace de comunicare. social. povestirea. etc. Proiectul „Ludoteca centru ludico-educativ” al Asociaţiei „Prietenii Copiilor” este primul proiect de acest gen în Republica Moldova. Copiii din instituţiile de tip rezidenţial. observare. Activităţile centrului ludic reprezintă pentru fiecare o modalitate de integrare şi de adaptare. cognitivă. Deci.. materie primă etc. vizionări de filme. părinţi. constituindu-se într-un punct de referinţă atât ca spaţiu. activităţi de artă dramatică. organizarea variatelor ateliere de creaţie. afectivă şi socială a copiilor. iar în 2005-2007 alte cinci ludoteci au venit în întâmpinarea copiilor aflaţi în situaţie de risc. urmărindu-se: · Oferirea serviciilor de ludoterapie pentru copiii instituţionalizaţi pentru dezvoltarea psihomotorie. naţionale şi internaţionale. În concluzie: · Cultura este expresia personală a potenţialului fiecărui beneficiar „aşa cum este el”. de relaţionare . favorizează comunicarea.. permit corectarea într-o manieră lejeră a anumitor carenţe ale personalităţii copilului reducând într-o anumită măsură (sau chiar depăşind) aşa-zisele„deficienţe sau handicapuri culturale”. muzica. tineri) 40 . permite găsirea unor soluţii alternative şi participative pentru organizarea şi administrarea timpului liber şi responsabilizarea. activităţi de relaxare: audiţii muzicale.Ludoteca „Abracadabra” în cadrul Gimnaziului Internat nr. la creşterea nivelului de încredere şi auto-acceptare. individuale şi de grup. până se obişnuiesc cu ele şi le acceptă ca fiind normale. 1 Chişinău . Astfel.

fie că nu vrem. dacă nu cumva putem privi viaţa însăşi un joc.. considerându-se a fi cei mai în măsură pentru realizarea obiectivelor proiectului. Huizinga că „Jocurile fondează civilizaţia şi sunt în fruntea convenţiilor care generează culturi . Universităţii Pedagogice de Stat „I. încredere.” Concluzii: Ludoteca este un serviciu care. aceasta va permite o folosire cât mai eficientă a acestui patrimoniu. Universităţii Libere Internaţionale din Moldova. autodepăşire. Ludoteca este în stare să explice clar ce înseamnă a fi un„bun părinte”. fie că vrem. Adevărat spunea J. curaj. îi dă un sens. în care suntem. prin alegerea liberă şi folosirea liberă a jocului şi a jucăriei. 41 . forţă. Educaţia unui copil este foarte complexă şi doar foarte puţini părinţi ştiu să intervină competent. Ludoteca este un serviciu care. ludoteca trebuie să fie deschisă pentru toţi. trebuie să colaboreze cu alte două agenţii care determină educaţia copilului: familia şi şcoala. Voluntarii implicaţi în proiectul „Ludoteca centru ludico-educativ” au fost recrutaţi din cadrul studenţilor de la diverse facultăţi a Universităţii de Stat din Moldova. o logică. şi lista ar putea continua la nesfârşit pentru că jocul ne îmbogăţeşte viaţa. autoeducare. Pentru a avea o ludotecă bună este nevoie de o dotare bună cu jucării şi materiale variate. Universităţii Tehnice din Moldova. în stare să satisfacă toate necesităţile copilului. şi atunci când vorbim despre educaţie. Dar pentru a avea un impact pozitiv asupra vieţii comunitare.. altruism. echipă. perseverenţă. ci a alimenta o flacără”. promovează dezvoltarea autonomiei şi a educaţiei copilului. În ludotecă jocul înseamnă confruntare. „Marele joc”. Creangă”.· Responsabilizarea comunităţii faţă de educaţia copiilor prin promovarea voluntariatului. distracţie. implicaţi cu toţii. o înţelegem aşa cum a văzut-o Socrate: „A educa nu înseamnă a umple un vas. având o incidenţă efectivă (reală) asupra procesului de dezvoltare.

Bucuresti. H. 2003 В.N. ed. Bucuresti. Cretu. Liutova. Bucuresti. “LADA” M.C. ed. Bucureşti.1. С-Пб. E. Psihologia varstelor. 2006 Roland Doron. G.de la joacă la educaţia prin joc”.B. Verzea.Agapova. «Речь».Iaşi. ed. Constantin. Psihologia varstelor. Didactica modernă. Editura Dacia.Sanct-Petersburg 2003 E.P. Davîdova “Igrî i zadania dlea ciudo-vospitania”.D. Schiopu.” ЭКСМО»М. 1996. revistă semestrială nr. Evolutia psihologica a copilului. ed. 2001 E. “LADA” M. Monina “ Trening efectivnogo vzaimodeistvia s detimi”.”Reci”. Bucuresti.B. Sanct-Petersburg 2005 T..D. M.. Davîdova “Literaturnîie igrî dlea detei”. Ionescu Miron. Humanitas.BIBLIOGRAFIA · · · · · · · · · · · · · · · · P. Obrazţova “Psihologhiceschie igrî dlea detei”. E.Agapova. 2 anul 2005 A. 2000 Giorgio Bartolucci „La Ludoteca”. “LADA” M. Editura Polirom. Radu Ioan.. 2006 I. B 2006 Л. E. E. 1975 Cucoş. Cluj-Napoca.ed. 1976 U. Credis. 1995 T.D. 2001 Wallon. Introducere in psihologia copilului.P. Francoise Parot “Dicţionar de psihologie” ed. 2005 42 . Liutova. Damian„Ludoteca . edit.P. Pedagogie .C. Костинa «Игровая терапия с тревожными детьми». М. Monina “Şpargalca dlea vzroslîh”. G. M. 2005 I.. “Reci”. Экслайн 'Игровая терапия”. Osterrieth.

.

md CHIŞINĂU 2009 .Asociaţia “Prietenii Copiilor” Republica Moldova Mun.md voluntariat@prieteniicopiilor. oficiu 82 Tel: (+373 22) 59-59-31 Fax: (+373 22) 74-98-54 www.md office@prieteniicopiilor.prieteniicopiilor. Chisinau MD-2069 Str. Calea Iesilor 13.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful