Tratatul de la Lisabona

Semnat la 13 decembrie 2007 si intrat in vigoare la 1 ianuarie 2009, Tratatului de la Lisabona reprezintă ultima etapă a procesului de relansare instituţională a Uniunii şi de recredibilizare a proiectului european. Tratatul de la Lisabona, deşi a vrut să fie un tratat de reformă, a sfârşit prin a fi doar un tratat de amendare, lucru ilustrat şi prin titlul său generos: „Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană (Maastricht, 1992) şi a Tratatului de Instituire a Comunităţii Europene (Roma, 1957)”.

Necesitatea unui nou Tratat Necesitatea recodificării valorilor şi a principiilor UE, pe fondul integrării ultimului val de state C şi E Europene; Existenţa sentimentului de neîncredere a cetăţenilor europeni privind întreg constructul European, mecanismele mult prea rigide şi greu de înţeles ale UE, euroscepticismul arhiprezent, nevoia de democratizare şi simplificare a sistemului instituţional şi a proceselor decizionale, sunt doar câteva procese ce aveau nevoie de un proiect nou, comun, solid, care să fie capabil să dea soluţii eficiente unei lumi aflate în plină globalizare, o lume în care noua Uniune trebuia să se reacomodeze.

Inovaţii Personalitatea juridică Printre principalele inovaţii pe care Tratatul de la Lisabona le aduce pe scena Uniunii Europene se numără, în primul rând atribuirea de personalitate juridică Uniunii, prin care aceasta îşi va contura mult mai bine rolul de actor global şi partener credibil în relaţie cu alte entităţi juridice.

Parlamentele naţionale Mai mult, prin intrarea în vigoare a noului Tratat, parlamentele naţionale sunt recunoscute, pentru prima dată, ca făcând parte integrantă din structura democratică a UE, cea mai semnificativă noutate în acest sensconstituind-o, controlul respectării principiului subsidiarităţii. Potrivit acestui principiu, parlamentele naţionale vor putea semnala faptul că UE îşi depăşeşte autoritatea într-o propunere de lege europeană. Iniţiativa legislativă O altă inovaţie care îmbunătăţeşte relaţia cetăţenilor statelor membre cu UE, este prevederea referitoare la iniţiativa cetăţenească. Această prevedere permite unui milion de cetăţeni, dintr-un număr semnificativ de state membre, să ceară direct Comisiei Europene luarea în discuţie a unei iniţiative de care aceştia sunt interesaţi. Retragerea din Uniune În ceea ce priveşte retragerea din Uniune, Tratatul de la Lisabona aduce o serie de lămuriri necesare în vederea legitimării ca şi structura democratică a Uniunii, mai ales datorită faptului că până în acest moment nu exista nicio clauză explicită cu privire la posibilitatea unui stat membru de a se retrage din spaţiul comunitar.

Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi politică de Securitate (vicepreş al Comisiei şi Comisar pt AF EXT) Necesitatea UE de a avea o voce mai puternică şi mai coerentă pe plan internaţional, a dus la crearea unei noi funcţii, respectiv a celei de Înaltul Reprezentant pentru A faceri Externe şi politică de Securitate. Rolul principal al Înaltului Reprezentant, potrivit articolului 27 TUE, este de a « reprezenta Uniunea în chestiuni referitoare la politica externă şi de securitate comună, de a desfăşura în numele Uniunii, dialogul politic cu terţii şi de a exprima poziţia Uniunii în cadrul organizaţiilor internaţionale şi al conferinţelor internaţionale ».

Tocmai din acestă perspectivă, rolul Înaltului Reprezentant este unul startegic, atât din punct de vedere intern, cît şi extern, datorită capacităţii acestuia de a accelarea procesele diplomatice greoaie şi de a oferi un cadru de dialog mai coerent Uniunii Europene.

Reforma instituţională Prin redefinire rolului unor instituţii, Tratatul de la Lisabona oferă o imagine mai unitară întregii structuri europene. Parlamentul European Astfel, în cazul PE, noile prevederi se aduce o consolidare a puterii legislative, bugetare şi de control politic a acestui for democratic. În privinţa compoziţiei Parlamentului European, s-a stabilit că acesta este alcătuit din „reprezentanţii cetăţenilor Uniunii, iar numărul lor nu depăşeşte 750 de membri, plus preşedintele, adică un total de 751 de locuri ce se repartizează între statele membre, conform principiului proporţionalităţii degresive.( Aceasta înseamnă că Deputaţii Europeni din Statele Membre mai mari vor trebui să reprezinte, fiecare în parte, un număr mai mare de cetăţeni, decât cei din Statele Membre mai mici. Prin recurgerea la astfel de limite s-ar putea elimina unele anomalii (de exemplu faptul că fiecare Deputat European din Spania reprezintă mai mulţi cetăţeni decât fiecare Deputat European din Germania, deşi populaţia Germaniei este mult mai numeroasă)). Alegerea PE este prevăzută de art. 14, al.3, care stipulează „că membrii PE sunt aleşi prin sufragiu universal direct, liber şi secret, pentru un mandat de 5 ani”. De as e m e ne a, î n a rticolul 14 alineatul (4) TUE, se prevede că Parlamentul îşi va alege preşedintele şi biroul său din rândul memebrilor săi. În ceea ce priveşte competenţele PE, acestea se desprind din prevederile tuturor articolelor referitoare la acesta, din Tratatul de la Lisabona. Acestea sunt: - împreună cu Consiliul, exercită puterea legisltivă în cele mai multe cazuri după procedura legislativă ordinară sau specială, aprobarea sau consultarea; - constituie autoritatea bugetară alături de Consiliu, care decide bugetul Uniunii Europene; - alege preşedintele Comisiei Europene;

- votează o moţiune de cenzură asupra gestiunii Comisiei, care, dacă trece, duce la demisia acesteia; - cu votul majorităţii, solicită Comisiei Europene, să înainteze orice propunere în legătură cu problemele care îi par că necesită elaborarea unui act, pentru punerea în aplicare a tratatelor;

Consiliul European În ceea ce priveşte aportul adus de Tratatul de la Lisboana Consiliului European, putem menţiona, conferirea acestuia calitaţea de instituţie a Uniunii Europene. Se clarifică în acelaşi timp atât locul, cât şi rolul Consiliului European în relaţia cu celelalte instituţii ale Uniunii, precizându-se că acesta „nu exercită funcţii legislative”1, ci doar „oferă impulsurile necesare dezvoltării Uniunii, definindu-i orientările şi priorităţile politice generale”. Tratatul introduce funcţia permanentă de Preşedinte al Consiliului European, caracterul permanent având menirea de a creşte vizibilitatea şi continuitatea politicilor Consiliului European.

Consiliul de Miniştri În cazul Consiliului de Miniştri,schimbarea esenţială este cea legată de procesul decizional. Astfel, votul cu majoritate calificată este extins şi devine principala manieră de luare a deciziilor. Din 2014, se va introduce o nouă metodă de votare: votul cu dublă majoritate. Propunerile legislative vor fi aprobate de către Consiliu printr-un vot exprimând nu doar majoritatea statelor membre ale UE (55%), ci şi pe cea a populaţiei UE (65%). Acest tip de vot va reflecta dubla legitimitate a UE - o uniune a popoarelor şi a naţiunilor, în acelaşi timp - şi va conduce la consolidarea transparenţei şi a eficienţei legiferării. El va fi completat de un mecanism nou, similar „compromisului de la Ioannina”, care ar permite unui număr mic de state membre (apropiate de minoritatea de blocare) să-şi manifeste opoziţia faţă de o decizie, sau faţă de o potenţială coalizare a statelor mai puternice.
1

Comisia Europeană Modificarea adusă de Tratatul de la Lisabona privitor la comisie, se referă la compoziţia acesteia. Astfel, în perioada 2009-2014, aceasta va continua în forma actuală, cu un reprezentant pentru fiecare stat membru, dar din anul 2014, Comisia va fi formată din reprezentanţii a 2/3 din statele membre, printr-un sistem de rotaţie egalitară.

Curtea de justiţie Tratatul de la Lisabona aduce modificări în ceea ce priveşte or ga ni za re a C ur ţi i d e J u s t iţ ie , c ar e v a c up ri nd e tr ei instanţe : Curtea de Justiţie, Tribunalul şi Tribunalul Funcţiei Publice. Cum structura celor trei piloni dispare, competenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene acoperă dreptul Uniunii Europene, cu excepţia cazului în care Tratatele prevăd contrariul. Tot din acelaşi motiv, Curtea de Justiţie dobândeşte competenţă preliminară generală în domeniul spaţiului de libertate, securitate şi justiţie. Banca Centrală Europeană Tratatul de la Lisabona ridică BCE la rangul de instituţie, conferindu-l în acelaşi timp şi personalitatea juridică, fiind asfel singura instituţie abilitată să autorizeze emisiunea de monedă euro. Politicile şi agenda Uniunii Europene conform Tratatului de la Lisabona Tratatul va introduce o bază legală pentru politicile din domeniul energiei, turismului, sportului, spaţiului şi a cooperării administrative, iar politicile de mediu se vor referi şi la schimbările climatice. Politica energetică va avea ca principiu fundamental securitatea şi interconectivitatea surselor şi solidaritatea, iar abordarea politicii europene de securitate, apărare şi cooperare necesită un dicurs comun.

Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene TL înseamnă şi un pas înainte în ceea ce priveşte drepturile omului. Pe lângă atribuirea de forţă juridică obligatorie Cartei Dr. Fund. a UE, se deschide şi oportunitatea pentru UE de a adera la Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Tratatul de la Lisabona specifică şi consolidează valorile şi obiectivele care stau la baza Uniunii, îmbinând într-un singur text, drepturile civile, economice, politice şi sociale de care ar trebui să se bucure cetăţenii europeni. Conceptul de cetăţenie europeană este mult mai bine articulat, subliniind faptul că cetăţenia europeană se adaugă şi nu se substituie cetăţeniei statelor membre, tocmai pentru a evita orice discuţie cu privire la periclitarea specificităţii naţionale. Carta reafirmă şi măsuri importante vizând eliminarea discriminării pe motive de sex, rasă şi etnie. Tratatul consolidează, în aceeaşi măsură, solidaritatea între statele membre, atunci când unul dintre le este ţinta unui atac terorist sau victima unei catastrofe naturale sau umane.

Concluzii

În ciuda faptului că acest nou tratat este considerat mult mai sărac decât defuncta încercare de Tratat Constituţional, nu putem nega sarcina majoră pe care acest document o îndeplineşte, şi anume reformarea şi reconceptualizarea Comunităţii Europene, prin oferirea unui statut bine delimitat acesteia tocmai pentru a-i consolida mecanismele în vederea unor viitoare integrări şi extinderi. În mod sigur, Tratatul de Reformă aduce un nou elan pentru statele membre ale Uniunii, fapt explicat prin rezolvarea numeroaselor probleme ce vizau modalitatea în care politicile unionale, instituţiile şi mecanismele de luarea deciziilor din cadrul Uniunii fac faţă unui nou enlargement.

Prin TL, scopul final al Uniunii, a fost acela de a realiza, după decade de integrare şi uniune economică, o nouă modalitate de raportare la structura unională, modalitate în care spectrul politic va avea un cuvânt important de spus. Acestea fiind spuse, Tratatul de la Lisabona, cu toate că nu încheie seria tratatelor de reformă şi de amendare ce definesc Uniunea Europeană, oferă noi valenţe acestei uniuni de state, reuşind să realizeze acel echilibru mult dorit din cadrul statelor membre .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful