P. 1
Sfântul Ioan Gură de Aur - Mărgăritare duhovniceşti despre adevăratul înţeles al căsătoriei

Sfântul Ioan Gură de Aur - Mărgăritare duhovniceşti despre adevăratul înţeles al căsătoriei

|Views: 35|Likes:
Published by SteaEmy
Când soţii sunt atât de strâns legaţi unul de altul, nimic nu-i va putea mâhni în viaţa aceasta, nimic nu le va putea surpa fericirea. Acolo unde stăpânesc înţelegerea, pacea, dragostea, acolo curg toate bunătăţile, soţii sunt la adăpostul oricăror vrăjmăşii. Ei stau ca înconjuraţi de un zid puternic şi de netrecut şi vor avea pacea cea după voia lui Dumnezeu.
Când soţii sunt atât de strâns legaţi unul de altul, nimic nu-i va putea mâhni în viaţa aceasta, nimic nu le va putea surpa fericirea. Acolo unde stăpânesc înţelegerea, pacea, dragostea, acolo curg toate bunătăţile, soţii sunt la adăpostul oricăror vrăjmăşii. Ei stau ca înconjuraţi de un zid puternic şi de netrecut şi vor avea pacea cea după voia lui Dumnezeu.

More info:

Published by: SteaEmy on Mar 06, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

04/30/2013

pdf

text

original

Sfântul Ioan Gură de Aur - Mărgăritare duhovniceşti despre adevăratul înţeles al căsătoriei

Două fiinţe nu se cunosc, poate nu s-au văzut niciodată, însă Dumnezeu le rânduieşte pe unul altuia; intervine adesea o împrejurare care le apropie şi la o primă privire reciprocă se aprinde flacăra tainică a iubirii. Dacă două fiinţe nemuritoare se unesc pentru moment pe pământ, o fac pentru a se întări reciproc în drumul lor spre destinul nemuritor. Se săvârşeşte o taină mare. Nunta este o taină mare. Cum este taină? Se adună şi se fac cei doi unu. Mirii vin să devină un singur trup. Iată, iarăşi, taina iubirii [mysterion agapes]! Dacă cei doi nu devin una, nu produc [odrăslesc] mulţi până rămân doi. Dar când vin la unitate [enotes], atunci vor produce. - Ce învăţăm din aceasta? Că multă e puterea unirii [enosis]. Buna mesteşugire a lui Dumnezeu a împărţit la început pe cel unul în doi; şi vrând să arate că şi după ce l-a împărţit rămâne unu, nu a lăsat să fie îndeajuns unul [singur] pentru a da naştere. Că [fiecare din cei doi] nu este nicidecum unul ci jumătatea lui unu. Şi e limpede că [doar unul singur din ei] nu poate face copii, după cum a fost şi mai înainte [de nuntă]. Ai văzut taina nunţii? A făcut din unul pe unul şi, iarăşi, pe aceştia doi făcândui unu, în acest mod îi face unu, încât şi acum din unul se naşte omul. Căci femeia şi bărbatul nu sunt doi oameni ci un singur om. Dacă unul e capul iar altul trupul, cum sunt doi? De aceea ea [femeia] ţine locul [tachis] ucenicului, iar el al învăţătorului. El al conducătorului, iar ea a celei conduse. Şi din însăşi plăsmuirea trupului va putea vedea cineva că una sunt cei doi, căci din coastă s-a făcut [femeia] şi cei doi sunt ca două jumătăţi tăiate. De aceea şi „ajutor” o numeşte, ca să arate că una sunt [cei doi]. Şi cum devin un singur trup? După cum desparţi partea cea mai curată a aurului şi o amesteci cu alt, aşa şi aici: primind femeia ceea ce este mai bun din plăcerea cu care se amestecă, îl hrăneşte şi îl încălzeşte şi, punând şi ea cele din partea ei, dă înapoi bărbatului [pe copil]. Un oarecare pod [între cei doi] este copilul, încât cei trei sunt un singur trup, copilul unindu-i din amândouă părţile pe fiecare [dintre cei doi].Ba şi mai mult [în cazul de faţă], căci însuşi podul este din fiinţa fiecăruia din cei doi. Dar ce, când nu este copil, nu vor fi cei doi şi atunci [un singur trup]? E limpede [că sunt]. Căci împreunarea produce acest lucru, revărsând [unul spre altul] şi amestecând trupurile amândurora.

Dar să spun cum şi taină a Bisericii este [nunta]. Hristos a venit către Biserică şi Sa născut din Ea şi a intrat laolaltă cu Ea într-o împreună vieţuire duhovnicească [sinusia pneumatike]. „Căci v-am logodit”, zice, „unui singur bărbat fecioară curată” (II Corinteni 11,2). Să considerăm deci că bărbatul este capul şi femeia trupul, după cum o arată şi acest pasaj apostolic: „Bărbatul este cap femeii (adică cârmuitor), aşa cum şi Hristos îi este cap Bisericii, El Mântuitorul trupului. Dar aşa cum Biserica I se supune lui Hristos, tot astfel şi femeile să le fie întru toate bărbaţilor lor” (Efeseni 5, 23-24). Iubirea dintre bărbat şi femeie constituie, mai mult decât orice altceva, cea mai puternică legătură din viaţa noastră. Aşadar nu întâmplător şi zadarnic a vorbit Pavel despre această chestiune, spunând: „Femeile să li se supună bărbaţilor lor precum Domnului” (Efeseni 5, 22). De ce oare? Pentru că dacă soţii convieţuiesc în bună înţelegere, atunci şi copiii lor vor creşte bine şi vecinii se vor desfăta de mireasma vieţii lor creştine şi prietenii lor se vor bucura şi rudele lor se vor mândri. Să nu căutăm să avem bunuri, ci să ne bucurăm de pace şi de dragoste. Pentru aceasta este nunta, nu ca să umplem casele de război şi lupte, nu ca să ne ţinem în întărâtări şi certuri, nici să ne răzvrătim unii împotirva altora şi să ne facem traiul de netrăit, ci ca să ne bucurăm de într-ajutorare şi să avem un liman şi loc de scăpare şi mângâiere de relele ce sunt asupră-ne, ca să convorbim cu soţia cu plăcere. Acolo unde stăpâneşte iubirea între soţ şi soţie totul va fi progresist în acest interior fericit. Căci iubirea reciprocă va asigura educaţia bună a copilului; iubirea va face să stăpânească în această împărăţie familială ordinea, armonia, puterea şi rodirea în fapte. Tu, bărbatul, îl auzi pe Pavel, care o povăţuieşte pe femeie să ţi se supună ţie, şi-l lauzi şi-l admiri. Auzi însă ce spune mai jos: „Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre aşa cum şi Hristos a iubit Biserica şi pe Sine S-a dat pentru ea” (Efeseni 5, 25). Vrei ca femeia să ţi se supună aşa cum Biserica i se supune lui Hristos? Poartă-i şi tu ei de grijă, aşa cum Hristos îi poartă de grijă Bisericii. Şi dacă trebuie să-ţi jertfeşti viaţa pentru ea, să fii făcut bucăţi de o mie de ori, să le suferi şi să le rabzi pe toate, nu refuza s-o faci. Căci nici măcar aşa nu vei face ceva egal cu ceea ce a făcut Hristos pentru Biserică, de vreme ce tu vei suferi acestea pentru cea cu care eşti unit, iar Domnul a suferit pentru cea care s-a întors împotriva Lui şi L-a nesocotit. Aşadar pe când Hristos, nu cu ameninţări, nu cu huliri, nu cu spaime, ci

cu multă iubire şi blândeţe, cu grijă şi jertfă a reuşit să inspire încredere celei care atât de mult L-a necăjit, aşa să faci şi tu, aşa să te porţi cu femeia ta. Dacă nu-ţi acordă atenţie, dacă te înfruntă cu mândrie, dacă te nesocoteşte, vei putea s-o îndreptezi prin marea ta purtare de grijă, prin dragostea şi bunătatea ta, nu prin mânie şi înfricoşare. Pe tovarăşa ta de viaţă, pe mama copiilor tăi, pe temelia oricărei bucurii din familie, nu trebuie s-o îndreptezi cu sălbăticie şi ameninţări, ci cu iubire şi bune maniere. Ce căsnicie mai e asta, când femeia tremură în faţa bărbatului său? Şi de ce afecţiune familială se va bucura bărbatul, când trăieşte cu o femeie pe care o exploatează ca pe o roabă? Şi dacă păţeşti ceva datorită ei, să nu i-o reproşezi. Nici Hristos n-a făcut aşa ceva. „Şi pe Sine S-a dat pentru ea”, zice, „ca s-o sfinţească, curăţind-o…” (Efeseni 5, 25-26). „Aşa sunt datori bărbaţii să-şi iubească femeile”, continuă Apostolul, „ca pe propriile lor trupuri. Cel ce-şi iubeşte femeia, pe sine se iubeşte. Că nimeni vreodată nu şi-a urât trupul; dimpotrivă, fiecare îl hrăneşte şi-l îngrijeşte, precum şi Hristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Său, din carnea Lui şi din oasele Lui” (Efeseni 5, 28-30). Şi cum este femeia trup al tău? Citim în cartea „Facerii” că, atunci când Adam s-a trezit şi a văzut-o pe femeia pe care Dumnezeu a plăsmuit-o din coasta lui, a spus: „De data aceasta iată os din oasele mele şi carne din carnea mea!” (Facere 2, 23). Aşadar aşa cum Domnul îngrijeşte cu blândeţe de Biserică, adică de noi toţi, pentru că suntem mădulare ale Lui, trup al Lui şi oase ale Lui – şi asta o cunoaştem bine noi, cei ce participăm la Sfintele Taine –, la fel şi bărbatul este dator să se îngrijească cu blândeţe de soţia lui, pentru că din el s-a zidit, este bucată din trupul lui. „De aceea”, spune Scriptura, „va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi cei doi (prin căsătorie) vor fi un trup”, un singur om (Facerea 2, 24; Efeseni 5, 31). Aici se arată că bărbatul, după ce-i părăseşte pe cei care l-au născut, se lipeşte de femeie. De aici înainte trupul, tatăl şi mama, nasc copil care se plăsmuieşte din unirea seminţelor lor. Încât toţi trei sunt un singur trup, aşa cum şi noi la fel suntem un trup cu Hristos. Aşadar câtă iubire ai pentru tine, atâta iubire vrea Dumnezeu să ai şi pentru femeia ta. Aşadar iubeşte-o pe femeia ta tot aşa cum te iubeşti şi pe tine. De aceea şi adaugă: „Taina aceasta” – adică cea care spune că bărbatul şi femeia vor deveni un trup – „mare este; iar eu zic, în Hristos şi în Biserică” (Efeseni 5, 32). Se referă la legătura dintre Hristos şi Biserică, pentru că şi Acela L-a lăsat pe Tatăl Său, s-a arătat ca om pe pământ, s-a unit cu mireasa (Biserica), adică cu noi, şi s-a făcut un duh cu ea – cu noi, căci „cel ce se lipeşte de Domnul este un duh cu El”

(I Corinteni 6, 17). Şi este taină mare, pentru că omul pe tatăl lui, care l-a născut şi l-a crescut, pe mama lui, care în dureri înfricoşătoare l-a adus pe lume, pe părinţii lui, care i-au făcut atât bine şi l-au ocrotit atâţia ani, pe aceştia îi părăseşte. Şi ce face? Se lipeşte de o femeie care cu puţin înainte îi era necunoscută, cu care nu avea nimic în comun. Cu adevărat, mare taină! Iar părinţii nu numai că nu regretă că se întâmplă acest lucru, ci se şi bucură şi cheltuiesc cu bunăvoinţă bani pentru nuntă. Negrăită taină! Necercetată taină! A profeţit-o şi Moise în cartea „Facerii” (2, 23-25). A propovăduit-o acum cu glas tare Pavel, zicând că se referă la legătura dintre Hristos şi Biserică. „Dar şi în ceea ce vă priveşte, fiecare din voi să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi, iar femeia spre bărbat să se-nfioare” (Efeseni 5, 33). Nu se arată aici doar dragoste, ci şi respect. Nefiind stăpân al familiei, femeia nu trebuie să ceară aceeaşi cinstire cu a stăpânului, bărbatul, de vreme ce este mai jos ca el. Dar nici bărbatul nu trebuie să-şi nesocotească femeia pentru că aceasta i se supune, căci ea este trupul; şi dacă capul nesocoteşte trupul, va pieri şi el împreună cu acela. De aceea bărbatul trebuie să-i ofere femeii iubirea lui ca o răsplată a supunerii ei. Şi capul este necesar, şi trupul. Trupul pune în slujba capului mâinile, picioarele, şi toate celelalte mădulare ale sale, iar capul se îngrijeşte de trup şi-l ocroteşte. Nu există lucru mai bun precum căsnicia şi conlucrarea de acest fel: respect din partea femeii, iubire din partea bărbatului. Desigur, femeia care-l respectă pe bărbat îl şi iubeşte. Îl respectă ca pe capul ei şi-l iubeşte ca pe un mădular, de vreme ce şi capul este tot un mădular al trupului. Fii cu luare-aminte însă, la faptul că Apostolul stăruie mai mult pe iubire decât pe respect. E firesc. Căci atunci când există iubire între soţi, pentru toate problemele se găsesc soluţii. Bărbatul care-şi iubeşte femeia sa, chiar dacă ea ar fi neîmblânzită, o va răbda. În căsnicie, înţelegerea fără iubire nu se poate realiza. Ce trebuie să se întâmple, însă, dacă femeia nu-l respectă pe bărbat? Şi într-o asemenea împrejurare, acesta are datoria s-o iubească. Dacă ceilalţi nu-şi fac îndatoririle lor, noi trebuie să le facem. Zice, de pildă, „să vă supuneţi unul altuia întru frica lui Hristos” (Efeseni 5, 21). Porunca se referă la amândoi. Ce însemnătate are, aşadar, dacă unul nu se supune? Tu să asculţi de legea lui Dumnezeu. Femeia, chiar dacă soţul său n-o iubeşte, este datoare să-l respecte, ca să nu încalce îndatorirea ei. Şi când fiecare îşi duce la îndeplinire îndatorirea, atunci căsnicia lor este creştină, este duhovnicească, nu trupească. Dar să ţii seama de un lucru, bărbate, că, atunci când Apostolul a poruncit soţiei tale să-ţi arate respect, a vorbit despre respectul care se cuvine unei femei libere, nu unei sclave. Am spus-o, femeia este trupul tău. Dacă vrei să aibă respect de

roabă, atunci îţi necinsteşti trupul şi te insulţi pe tine însuţi. Care este conţinutul respectului acestuia? Să nu-ţi vorbească împotrivă, să nu se răzvrătească, să nu vrea să fie stăpână în casă. E de ajuns ca respectul ei să se limiteze la acestea. Dacă tu o iubeşti, cum ţi-a poruncit Dumnezeu, vei izbuti mai multe. Căci firea femeiască este oarecum mai slabă şi are nevoie de ajutor, ocrotire, blândeţe, purtare de grijă. Pe toate să i le oferi, pe toate să le faci de dragul ei, chiar şi la chinuri să te supui. Iubirea este necesară pentru armonia şi dreapta repartizare a foloaselor şi a darurilor. Soţii se completează unul pe altul; nici bărbatul nu este complet fără femeie, nici femeia fără bărbat. Defectele unuia sunt compensate de calităţile celuilalt; darurile reciproce se fac echilibru reciproc. Dacă Dumnezeu l-ar fi făcut pe bărbat îndemânatic în toate aspectele vieţii, femeia ar fi fost marginalizată. Dimpotrivă, dacă ar fi dat îndemânare femeilor la treburile cele mai însemnate şi mai folositoare, le-ar fi făcut să se trufească. Cugetând a întemeia pacea şi păstrând fiecăruia locul cuvenit, el a făcut din viaţa noastră o armonie, dând fiecăruia ce-i este de folos. Femeia, care împarte cu bărbatul ei şi masa şi patul, care-i mama copiilor lor, care ştie treburile cele văzute şi cele tainice ale lui şi toate celelalte, care-i este alături întru toate, care ţine de el ca trupul de cap, dacă-i înţeleaptă şi ştie cum să se poarte, va veghea mult mai bine şi mai folositor decât oricine ar fi, asupra tovarăşului vieţii ei. Când apostolul îi zice soţului: “Bărbatul este dator cu bunăvoinţă faţă de soţia sa” el nu înţelege nici o altă “bunăvoinţă” decât pe cea a fidelităţii conjugale. Fidelitatea singură este salvatoarea iubirii. Ştim că mulţi socotesc că este adulter numai când cineva strică o femeie măritată. Dar eu spun că este adulter şi dacă cel ce are femeie se poartă netrebnic şi neînfrânat fie cu o desfrânată de obşte, fie cu o slujnică, fie cu orice altă femeie care nu are bărbat. Căci vina adulterului nu este doar a celor cu care se păcătuieşte, ci şi a celor care păcătuiesc. Eu îţi voi citi legea lui Dumnezeu, care se împotriveşte atât bărbatului, cât şi femeii şi spune că acest lucru este adulter. Căci zicând: „şi fiecare femeie să aibă bărbatul ei”, adaugă: „bărbatul să-i dea femeii bunăvoirea datorată” (I Cor 7, 3). Oare ce a vrut să arate când a zis aceasta? Să-i dea mulţime de bani, să-i facă daruri multe şi haine scumpe, ori masă îmbelşugată, ori ieşiri strălucite, ori multă slujire a robilor? De ce fel de bunăvoire vorbeşte, căci şi acestea toate, [acum înşiruite], se cheamă tot bunăvoire! De nimic de acest fel nu

vorbesc, zice, ci de întreaga înţelepciune şi de respect. Trupul bărbatului nu mai este al bărbatului, ci al femeii. Să păzească, aşadar, ce-i al ei întreg şi să nu-1 împuţineze nici să-1 prăpădească. Deci, fiindcă trupul bărbatului este avuţia femeii, binevoitor să se arate bărbatul faţă de cea care i-a fost dată să-i stea alături. Căci aceasta a zis, când a spus: „să-i dea bunăvoirea”. Şi apoi adaugă: „Femeia nu are stăpânie peste trupul său, ci bărbatul. Asemenea şi bărbatul nu are stăpânie peste trupul său, ci femeia”. Când vezi vreo desfrânată amăgind, uneltind împotrivă, cătând la trupul tău, spune-i: „Nu este al meu trupul, ci al femeii mele. Nu îndrăznesc să-1 folosesc rău, nici să-1 dau altei femei”. La fel să facă şi femeia. Mare este aici egalitatea cinstei, deşi în alte cele Pavel dă mai multă întâietate bărbatului, zicând: „şi voi să fiţi ca unul singur, ca fiecare aşa să-şi iubească femeia, ca pe sine însuşi, iar femeia să se teamă de bărbat” (Ef 5, 33); şi: „bărbatul este capul femeii” (Ef 5, 23), şi: „datoare este femeia să se supună bărbatului” (Ef 5, 22), iar în legământul cel vechi: „către bărbatul tău te vei întoarce şi el va fi domnul tău” (Facere 3, 16). Cum de aici a pus egalitate între robie şi stăpânie? Căci zicând: „Femeia nu are stăpânie peste trupul ei, ci bărbatul. Asemenea şi bărbatul nu are stăpânie asupra trupului său, ci femeia” (I Cor 7, 4), a pus adevărata egalitate între ei. Şi după cum acela este stăpânul trupului ei, aşa şi ea este stăpâna trupului aceluia. Pentru ce le-a dat aceeaşi cinste? Oare nu era şi aici trebuincioasă întâietatea? Când e vorba de întreaga înţelepciune şi de respect, nimic nu are bărbatul mai mult decât femeia, ci se ceartă asemenea femeii de către legile despre stricarea nunţii. Şi e firesc. Căci nu de aceea a venit femeia la tine, şi a lăsat tată şi mamă şi toată casa ei, ca să fie umilită, ca să treci peste ea pentru o slujnică de doi bani, ca să-i faci mii de necazuri. Ai luat-o ca însoţitoare la drum, ca părtaşă vieţuirii tale, liberă şi de aceeaşi cinste cu tine. Vrei să vezi în amănunt cât este de înfricoşător? Gândeşte-te ce fel de viaţă duc aceia care îşi bănuiesc femeile: fără gust le este hrana, fără saţ apa. Masa le pare plină de otrăvuri vătămătoare şi, ca de pierzanie, aşa fug de casă, [părându-li-se] plină de mii de răutăţi. Nu mai au somn, nici noapte îmbucurată, nici părtăşie cu prietenii, nici măcar cu razele soarelui. Ci socotesc că sunt împovăraţi până şi de lumina acestuia. Şi acestea se întâmplă nu numai când o văd în adulter, ci şi când doar o bănuiesc. Gândeşte-te că acestea le pătimeşte şi femeia când aude de la altul sau când bănuieşte că te-ai dat unei desfrânate. Cugetând acestea, fugi nu numai de adulter, ci şi de a-i da bănuieli soţiei. Iar dacă te bănuieşte pe nedrept, tămăduieşte-o şi dă-i

iarăşi încrederea în tine. Căci nu din duşmănie ori nebunie, din grijă face ea aceasta, şi din teama multă pentru propria avere. Căci avere a ei este, după cum am şi spus, trupul tău, şi încă avere mai de preţ decât toate. Nu o nedreptăţi în cele mai mari lucruri, nici nu-i da prilej de rănire. Dacă pe ea o dispreţuieşti, măcar teme-te de Dumnezeu, răzbunătorul unor asemenea fapte, Cel ce pierde cu pedepse de nesuferit astfel de păcate. Căci celor ce îndrăznesc unele ca acestea, le zice: „viermele nu încetează şi focul nu se stinge” (Mc 9, 48). Dacă nu te muşcă cu putere cele din veacul viitor, să te înfricoşeze cele de aici. De ce, omule, rătăceşti de colo-colo toată ziua şi te aduni acasă abia seara, fără să-i dai explicaţii mulţumitoare soţiei tale? Dacă-ţi va reproşa asta, să nu-ţi pară rău. Reproşurile ei dovedesc iubire, nu îndrăzneală şi răceală. Şi iubirea ei pentru tine o face să-i fie teamă. Îi e teamă ca nu cumva vreo alta să i te răpească, ca nu cumva să-i ia tot ce are mai de preţ, ca nu cumva să-i rupă legătura căsniciei. Eşti dator deci să faci tot ce poţi pentru a n-o amărî pe femeia ta. Toate cele care sunt necesare în viaţă, Dumnezeu ni le-a dat la toţi. Nu poţi spune „lumina mea”, „soarele meu”, „apa mea”. Toate sunt obşteşti, să nu fie aşa şi cu banii? Of, iubirea asta de arginţi! Să piară de o mie de ori banii; sau poate că nu banii, ci mentalitatea acelora care nu ştiu să mânuiască cum trebuie banii şi-i preţuiesc mai presus decât toate lucrurile. Ce spui, doamnă? Ale tale? Care ale tale? Există vreun cuvânt mai necuviincios decât acesta? Acum, că te-ai măritat, nu mai ai un trup al tău, dar ai banii tăi? Prin căsătorie tu şi soţul tău aţi devenit un trup, un singur om, şi spui încă „ale mele”? Cuvântul acesta blestemat şi mizerabil a fost adus de diavol în lume. Şi despre acestea s-o înveţi pe femeia ta, însă cu mult drag. Această povaţă de virtute în sine este grea şi neplăcută, şi de aceea trebuie să fie dată în chip plăcut. Mai presus de toate acest lucru să-l dezrădăcinezi din sufletul ei, pe „al meu” şi „al tău”. Şi dacă-ţi va spune vreodată „ale mele”, să-i răspunzi: „Care sunt ale tale? Căci eu nu le ştiu. Eu n-am nimic al meu. Aşadar cum spui „ale mele”, de vreme ce toate sunt ale tale?”. Dăruieşte-i-le pe toate. Ţi-a spus „ale mele”? Spune-i: „Toate ale tale sunt, şi eu sunt al tău”. Nu sunt cuvinte linguşitoare, ci cuvinte înţelepte. În felul acesta vei putea să-i potoleşti mânia şi să stingi ţinerea de minte a răului. Spune-i deci: „Şi eu al tău sunt!”. De altfel aceasta este şi porunca pe care a lăsat-o apostolul Pavel: „Bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia” (I Corinteni 7, 4). Dacă eu nu sunt stăpân pe trupul meu, ci tu, cu mult mai mult nu sunt stăpân pe bani. Şi niciodată să nu-i vorbeşti urâcios şi cu răceală, ci în chip dulce, cu cinstire şi cu multă dragoste. Dacă o cinsteşti tu, nu va avea nevoie de cinstirea altora. S-o pui mai presus de toţi, s-o iei cu binişorul, s-o lauzi. Astfel nu va fi atentă decât la tine. Pune-i în inimă

frica de Dumnezeu, şi toate celelalte vor curge cu îmbelşugare ca din izvor. Casa se va umple de bunătăţi nenumărate. Când le cereţi pe cele nestricăcioase, vă vor veni şi cele stricăcioase. „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga” (Matei 6, 33). Când soţii sunt atât de strâns legaţi unul de altul, nimic nu-i va putea mâhni în viaţa aceasta, nimic nu le va putea surpa fericirea. Acolo unde stăpânesc înţelegerea, pacea, dragostea, acolo curg toate bunătăţile, soţii sunt la adăpostul oricăror vrăjmăşii. Ei stau ca înconjuraţi de un zid puternic şi de netrecut şi vor avea pacea cea după voia lui Dumnezeu. Dacă trăiţi în felul acesta, şi copii mulţi veţi dobândi, şi plăcuţi lui Dumnezeu vă veţi face, şi bunătăţile veşnice le veţi moşteni, cu harul şi iubirea de oameni ale Domnului nostru.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->