You are on page 1of 6

Ultimyl biscuite

Intr-un aeroport statea o tanara care urma sa faca o calatorie mai lunga. Si-a cumparat de
acolo o carte ca sa treaca mai repede timpul si un pachet de biscuiti.

S-a asezat pe un scaun, si-a pus bagajele langa el si s-a apucat sa citeasca. La un moment
dat s-a intors sa ia un biscuit din pachetul de langa ea. A observat cu surprindere ca la
mica distanta era asezat un domn care citea un ziar, si care fara sa-i ceara permisiunea a
inceput sa ia si el din pachetul de biscuiti.

Cu toate ca s-a simtit indignata, politetea a impiedicat-o sa ii reproseze ca are un


comportament nepotrivit. Dar pe masura ce ea lua cate un biscuit, lua si el unul si asta a
facut ca pana la urma tanara sa devina foarte nemultumita.

Cand a luat din pachet penultimul biscuit, ea s-a intrebat plina de resentimente: “Oare
indrazneste sa mi-l ia si pe ultimul?”

Barbatul a luat intr-adevar ultimul biscuit, l-a rupt in doua si i-a oferit zambind cald o
jumatate. Simtind ca el a depasit limita bunului simt, tanara s-a ridicat furioasa si s-a
indreptat spre un alt colt al salii de asteptare.

A deschis geanta ca sa puna inauntru cartea si… spre marea ei surprindere a vazut
inauntru pachetul de biscuiti pe care il cumparase. In acel moment a coplesit-o un
sentiment de rusine.
A inteles ca pachetul din care mancase nu era al ei, ci al barbatului care citea ziarul… El
a impartit plin de bunatate chiar si ultima bucatica pe care o avea, fara sa se simta
indignat, superior sau furios.

MORALA:

Oare de cate ori in viata am mancat biscuitii altcuiva? Ar fi mai bine ca inainte sa ne
grabim sa-i judecam pe altii sa privim cu atentie in jur… si mai ales in sufletul nostru!

Sa dai cand poti, fara sa astepti nimic in schimb, nici macar un multumesc, si sa nu
regreti ca ai dat!Cui dai? Cui are nevoie…Cat dai? Totdeauna mai mult de cat ai primit!

POVESTE DIN RAI


Un om si cainele sau au murit in acelasi timp. Ajungand in cer, au mers pe un drum
pietruit cu aur, pe langa un gard de marmura fina, pana au dat de o poarta superba,
construita din perle, ce straluceau sub razele soareluri.

Ajungand langa poarta, au vazut un om sezand in pragul ei.

- Scuzati-ma, unde ne aflam?


- In Rai, a raspuns portarul.
- Putem primi un pahar cu apa?
- Desigur, a raspuns portarul, intra si vei primi.
- Singur? Prietenul meu nu poate intra?
- Regret, nu permitem intrarea animalelor...

Omul a decis sa renunte la apa, si-a chemat cainele si-au plecat mai departe. Tot mergand
au ajuns la o poarta simpla de lemn, fara gard imprejur. Un portar statea rezemat de
poarta si citea dintr-o carte.

- Putem primii putina apa?


- Desigur, cu placere, intrati, a raspuns portarul.

Cei doi au trecut portarul.Cei doi au trecut poarta si au baut apa rece din fantana
apropiata, cat au poftit.

- Multumim, dar unde ne aflam?


- In Rai, le-a raspuns portarul.
- Am mai intalnit un portar, si el mi-a spus ca la poarta lui e intrarea in Rai...
- Ah, te referi la strada aurita si poarta cu perle? Nuuu, acolo e Iadul!
- Si nu va pasa ca acolo se folosesc de numele vostru?
- Nu, i-a raspuns portarul. Noi suntem bucurosi sa ei ii pastreaza pe toti aceia care sunt de
acord sa-si paraseasca prietenii si sa-i lase afara!

Lucruri IMPORTANTE

By FRE3wILL

Un bãstinas american si prietenul lui treceau, in centrul orasului New York, pe lângã
Times Square in Manhattan. Era in timpul prânzului si strãzile erau pline de oameni.
Masinile claxonau, frânele taxiurilor scârtâiau pe la colturi, sirenele zornãiau, sunetele
orasului erau asurzitoare.

Deodatã, bãstinasul spune, "Aud un greiere!"

Prietenul sau spune: "Ce? Esti nebun? Cum poti sa auzi un greiere in gãlãgia asta!"

"Nu, sunt sigur!" a spus el, "Am auzit un greiere!".

"E o nebunie," i-a rãspuns prietenul.

Insa el asculta cu atentie un moment, si apoi se îndreptã, traversând strada, spre un


ghiveci de ciment, in care cresteau niste plante. S-a uitat in ele si pe sub crengile lor, a
descoperit un mic greiere.

Amicul sau a fost pur si simplu uimit. "E incredibil! Cred ca ai urechi supraomenesti!"
"Nu", a spus bãstinasul. "Urechile mele nu sunt cu nimic diferite de ale tale. Depinde ce
vrei sa asculti."

"Dar nu se poate!" a spus prietenul. "N-as putea auzi un greier, in asa o gãlãgie."

"Da, într-adevãr," a venit replica. " Depinde ce este cu adevãrat important pentru tine .
Hai sã-ti arãt!"

A bãgat mana in buzunar si a scos câteva monede, pe care, in mod discret, le-a scãpat pe
trotuar.
Atunci, in ciuda zgomotului soselei aglomerate, care le surzea urechile, au putut observa
pe o raza de 20 de picioare distantã, fiecare cap întorcându-se sã vadã dacã banii cãzuti
nu erau ai lor.
"Ai înteles ce vreau sã spun?" a întrebat bãstinasul american. "Totul depinde de ce este
important pentru tine."

Batrana si vasul
O femeie bãtrâna din China avea doua vase mari, pe care le atârna de cele douã capete ale
unui bãt, si le cãra pe dupã gât. Un vas era crãpat, pe când celalalt era perfect si tot timpul
aducea întreaga cantitate de apa.

La sfârsitul lungului drum ce ducea de la izvor pana acasã, vasul crãpat ajungea doar pe
jumãtate. Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas si jumãtate
de apã. Bineînteles, vasul bun era mândru de realizãrile sale. Dar bietului vas crãpat îi era
atât de rusine cu imperfectiunea sa, si se simtea atât de rãu ca nu putea face decât
jumãtate din munca pentru care fusese menit!

Dupã 2 ani de asa zisã nereusitã, cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii lângã izvor:
"Mã simt atât de rusinat, pentru ca aceastã crãpãturã face ca apa sa se scurgã pe tot
drumul pânã acasã!"
Bãtrâna a zâmbit, "Ai observat ca pe partea ta a drumului sunt flori, insã pe cealaltã nu?"
Asta pentru ca am stiut defectul tãu si am plantat seminte de flori pe partea ta a potecii, si,
in fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori si decorez
masa cu ele. Dacã nu ai fi fost asa, n-ar mai exista aceste frumuseti care improspãteazã
casa."

Morala

Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Însa crãpãturile si defectele ne fac viata
împreunã atât de interesantã si ne rãsplãtesc atât de mult!

Trebuie sa luam fiecare persoanã asa cum este si sã cãutãm ce este bun in ea. Deci nu
uitati sa mirositi florile de pe partea voastrã a drumului!

PATUL DE LANGA FEREASTRA


Povestea urmatoare este despre doi barbati grav bolnavi, imobilizati la pat, impartind
aceeasi camera de spital. Unuia dintre ei i se permitea sa stea asezat in fiecare zi cate o
ora pentru a facilita drenarea fluidului din plamani. Patul sau era pozitionat in dreptul
singurei ferestre din camera.

Celalalt barbat era imobilizat in pozitie culcata si ii era inaccesibila ipotetica priveliste pe
care o oferea unica fereastra.

Cei doi nu aveau altceva de facut decat sa stea de vorba. Si vorbeau la nesfarsit: despre
sotiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar si despre locurile in care isi
petreceau vacantele. In fiecare dupa-amiaza, cel caruia i se permitea sa stea asezat, ii
descria celuilalt ceea ce vedea afara.

Omul care nu putea privi pe fereastra ajunsese sa traiasca pentru ora aceea din zi cand i se
descria in amanuntime ce se intampla in afara spitalului. Perspectiva sa se largea si capata
substanta datorita acestei descrieri. Fereastra pare-se ca dadea spre un parc cu un minunat
lac. O multime de rate salbatice si lebede isi gasisera camin in acel lac iar copiii se jucau
lansand in apa barci in miniatura. Indragostitii se plimbau imbratisati admirand florile in
toate culorile curcubeului ce crestea din belsug in parc.Copaci seculari margineau aleile
iar pe cer se
profilau cladirile orasului ce se vedeau in departare.

Omul de la fereastra povestea cu voce domoala si cu detalii minutios alese tot ce parcul ii
dezvaluia. Celalalt se lasa purtat de povestire inchizand ochii
si imaginandu-si toate scenele. Intr-o dupa-aminaza calduta omul de la fereastra povesti
despre parada care tocmai trecea prin parc.

Desi bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reusea sa isi imagineze clovnii, carele
alegorice, caii impodobiti si masinile decorate de sarbatoare.

Zilele treceau iar omul ce nu putea privi pe fereastra incepu sa fie invidios pe sansa
celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastra de a-i descrie in
detaliu ce se intampla afara, dar si-ar fi dorit sa fie el cel care putea admira privelistea.
Incepuse sa isi antipatizeze colegul de camera si, in cele din
urma, ajunsese sa-si doreasca cu disperare sa fie el asezat in locul aceluia.

Intr-o dimineata, infirmiera ce ii avea in grija constata ca bolnavul de la


fereastra murise linistit in somn. Cu tristete, cheama asistentii sa ia trupul neinsufletit.
Curand dupa aceea, bolnavul ce tanjea dupa patul de langa geam intreba daca nu poate fi
mutat in locul pe care si-l dorise atat.

Infirmiera il transfera imediat si se asigura ca sta confortabil apoi il lasa singur. Incet si
cu mare greutate bolnavul nostru reusi sa se propteasca intr-un cot si sa incerce sa arunce
o prima privire afara. In sfarsit se putea bucura nemijlocit de privelistea de afara!
Se cazni sa se intoarca si privi pe fereastra. In locul parcului nu era decat un zid gol! Suna
infirmiera si o intreba: "Cum se face ca omul acela, colegul meu de camera, vedea un
parc si un lac si imi descria totul atat de fidel? Cum putea sa imi spuna despre frumusete
si dragoste cand, de fapt, el nu putea vedea decat un zid vechi din caramida?".

Sora ii raspunse surprinsa: "Vai! Nu stiai ca bietul tau coleg de camera era orb? Nu putea
vedea nici macar zidul daramite altceva". Apoi adauga trista: "Poate voia doar sa te
incurajeze".

Ai auzit o poveste mai emotionanta decat asta? Ai simtit vreodata ceva asemanator
sentimentelor pe care aceasta povestire le invoca?

Daca traiesti fiind preocupat obsesiv de ceea ce au altii si tu nu ai, cu siguranta vei rata
bucuria de a primi ceea ce altii incearca sa iti daruiasca. Asa ca e mai bine sa lupti pentru
ceea ce-ti doresti tu si sa nu mai tii cont de ceea ce zic cei din jur.

Ai simtit vreodata invidie crunta fata de o persoana careia ai fi vrut sa ii iei


locul? Ai fost vreodata dezamagit - poate ceva care ai crezut ca va fi minunat, s-a dovedit
ulterior a fi mult mai putin de atat? Ai primit vreodata incurajari fara rezerve si nu ai
apreciat la acel moment importanta lor?

Furnicutza

În fiecare zi, în zorii zilei, sosea la serviciul sau Furnicuta productiva si fericita în felul ei.
Acolo îsi petrecea zilele Furnicuta; muncea, muncea cu spor si canta vesela. Ea era
fericita si firma mergea foarte bine.

Dar… BONDARUL, director general la firma unde lucra Furnicuta, a considerat ca nu


era posibil ca Furnicuta sa lucreze de capul ei, asa ca a creat postul de Supraveghetor.
Pentru acesta l-a angajat pe SCARABEU, care avea multa experienta.

Prima preocupare a Scarabeului supraveghetor a fost sa organizezemunca Furnicutei, si a


pus-o sa faca rapoarte de activitate zilnice. În curând a fost necesara angajarea unei
Secretare pentru a-l ajutape Scarabeu la citirea si înregistrarea rapoartelor Furnicutei. Asa
ca au angajat o PAIENJENITA care organiza actele si raspundea la telefon. Între timp,
Furnicuta productiva si fericita muncea, muncea, muncea…

BONDARUL, directorul general, era foarte multumit de rapoartele date de SCARABEU,


asa ca a mai cerut statistici, indicatoare de gestiune si pronosticuri. Atunci a fost nevoie
de angajarea unui GÂNDAC, asistent pentrusupreveghetor… …si a mai fost nevoie de
un nou calculator si de o imprimanta color. Curând, Furnicuta productiva si fericita a
început sa se plânga de toata hârtogâraia si de toate rapoartele pe care trebuia sa le faca.
Cântecul ei nu mai era la fel de vesel ca inainte.
BONDARUL, directorul general, vazând aceasta, a considerat ca trebuie sa ia masuri.
Asa ca a creat postul de sef de departament, acolo unde lucra Furnicuta productiva si
fericita. Postul i-a revenit unui GREIER, care si-a facut un birou nou, modern si echipat
corespunzator. Noul sef de departament avea nevoie de un asistent, care sa îl ajute în
pregatirea planului strategic si al bugetului pentru departamentul la care lucra Furnicuta
productiva si fericita.

Furnicuta nu mai cânta ca înainte, si era din ce în ce mai stresata. Într-o zi, directorul
general, uitându-se peste cifre, si-a datseama ca departamentul unde lucra Furnicuta nu
mai era la fel de rentabil ca înainte. Asa ca a angajat-o pe BUFNITA, consultant de
specialitate, pentru un diagnostic.

Bufnita a stat 3 luni la firma; în urma studiilor facute a tras urmatoarea concluzie:
“Departamentul are prea mult personal…”Asa ca, urmând sfatul specialistului, s-a facut o
reducere de personal. FURNICUTA a fost prima pe lista, deoarece era nemultumita
mereu…
Morala: Nici sa nu-ti treaca prin cap sa fii o Furnicuta productiva si fericita.

E de preferat sa fii incompetent si nefolositor. Incompetentii nu au nevoie de


supraveghetor… - toata lumea îsi da seama de ce. Si daca, în ciuda “eforturilor” tale,
estiproductiv, sa nu areti - pentru nimic în lume - ca esti fericit. Asta nu ti se va ierta!

Dar daca, în ciuda celor de mai sus, te incapatânezi sa fii o FURNICUTA PRODUCTIVA
SI FERICITA, lucreaza pe cont propriu, astfel încât sa nu tii în cârca bondari, scarabei,
paianjeni, gândaci, greieri si bufnite în felul acesta.

Sper sa va placa aceste povestioare..si sa invatati de pe urma lor!! Al vostru


FRE3wILL