EUGEN CIZEK ISTORIA LITERATURII LATINE

VOL I

SOCIETATEA „ADEVĂRUL" S.A. 1994

© Coperta: Ion Zarliu
Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin Societăţii .Adevărul" S.A. I.S.B.N. 973-9128-02-5

TABLA DE MATERII
Cuvânt înainte.................. 9 Abrevieri................... 10 I. Introducere.................. 13 Dezvoltarea şi conservarea literaturii latine, - Tendinţele majore ale evoluţiei literaturii latine, - Studierea literaturii latine în antichitate, - Studierea literaturii latine în Evul Mediu şi ulterior, - Studierea ştiinţifică a literaturii latine. Marile istorii literare, - Note II. Mentalităţile la Roma............... 26 """ Mentalul colectiv, - Universul mental roman, - Evoluţia structurilor mentale, - Bibliografie, - Note III. Societatea şi cultura în secolele VIII-II î.e.n....... 37 "Miracolul" roman, înainte de Roma, - Roma sub regi, - Republica şi expansiunea sa, - Viaţa internă a republicii romane, - Religia romană timpurie, - Cultura şi artele, Literatura, - Bibliografie, - Note IV. începuturile literaturii latine............ 47 Condiţiile apariţiei literaturii, - Literatura orală, - Manifestări orale persi-• flante, - Satura, - Evoluţia spectacolelor comice, - Atellana, - Mimul, -Bibliografie, - Note V. Primii autori romani............... 56 "Preistoria" literaturii culte, - Livius Andronicus, - Viaţa, - Opera lui Livius Andronicus, - Apariţia epopeii culte la Roma, tJNaeviuâ Viaţa, - Opera lui Naevius, -Ennius. Viaţa, - Opera lui Ennius, - Epopeea lui Ennius, -Bibliografia, - Note, ISTORIA LITERATURII LATINE VI. Vârsta de aur a comediei: Plaut........... 66 Condiţiile apariţiei comediei culte, - Comedia nouă greacă, - Palliată şi ţara comediei, - Structura unei comedii palliate, - Plaut. Viaţa, - Opera lui Plaut, - Universul imaginar plautin, - Metateatrul la Plaut, Comedia moravurilor şi farsescul, - Personajele teatrului plautin, - Comicul plautin, - Comicul de situaţii, - Comicul de limba}, - Limba şi metrica, - Concluzii şi receptare, - Bibliografie, - Note VII. Terenţiu şi alţi autori de comedii .......... 90 Comedia palliată după Plaut. Caecilius Statius, - Terenţiu. Viaţa, - Opera lui Terenţiu, - Ţara comediei terenţiene, - Originalitatea lui Terenţiu, - Caracterele în comediile terenţiene, - Probleme educative şi idealul de humanitas, - Limbajul terenţian, - Concluzii şi receptare, - Alţi autori de comedii palliate, - Comedia togată şi Afranius, Bibliografie, - Note VIII. Tragedia romană preclasică şl Lucllius........ 105 Modelele tragediei romane, - Cele două tipare de tragedie, - Pacuvius, - Accius, - Universul tragediilor lui Accius, - Tragedia după Accius, -Lucilius şi evoluţia saturei, - Viaţa şi opera lui Lucilius, - Tematica şi stilul saturelor lui Lucilius, - Bibliografie, - Note IX. începuturile istoriografiei şi Cato cei Bătrân....... 116 Apariţia şi trăsăturile istoriografiei, - Istoriografia romană ca federaţie de specii literare, - Fabius Pictor şi analiştii de limbă greacă, - Primii ) istoriografi de limbă latină, - Dezvoltarea istoriografiei preclasice, - Oratoria şi dreptul, - Cato cel Bătrîn. Viaţa, - Despre agricultură, - Alte opere, - Originile, - Concluzii despre Cato, - Bibliografie, - Note X. Societatea şi cultura în secolele !l-l î.e.n. (133-31)..... 130 Statul de vocaţie "mondială", - Contextul economic şi social, - Viaţa politică internă, - Politica externă, Religia şi filosofiile, - Arhitectura, artele plastice, cultura, - Literatura, - Bibliografie, - Note XI. Lucreţiu, Catul şi poezia secolului î î.e.n......... 142 Lucreţiu. Viaţa, - Opera lui Lucreţiu, - Epicureismul, - Doctrina lucre-ţiană, - Scriitura lui Lucreţiu, Receptarea, - Poeţii "noi" şi callimahismul roman, - Catul. Viaţa şi opera, - Diversitatea tematică şi artistică, - Scriitura lui Catul, - Receptarea, - Concluzii, - Bibliografie, - Note

XII. Cicero...................

169

Importanţa lui Cicero, - Viaţa, - Opera Acţiunea politică şi discursurile ciceroniene, - Corespondenţa lui Cicero, - Orientarea politică a lui Cicero, - Gândirea politică, - Retorica, - Concluzii asupra teoriei retorice ciceroniene, - Filosofia, - Concluzii asupra filosofiei ciceroniene, - Poetica istoriei, - Scriitura şi clasicismul ciceronian, - Concluzii generale, -Receptarea, - Bibliografie, - Note XIII. Caesar, Salustiu şi alţi prozatori .......... 210 ] Viaţa lui Caesar şi semnificaţia sa, - Opera lui Caesar, - Mesajul lui Cae-/ sar, - Deformarea istorică, Nararea faptelor, - Scriitura, - Continuatorii / lui Caesar, - Existenţa lui Salustiu, - Scrisorile, - Operele istorice, - Poe-j tica salustiană a istoriei, - Sistemul salustian, - Mesajul politic salustian, L-- Salustiu faţă de Tucidide şi Cicero, - Alcătuirea textului, - Scriitura salustiană, - Cornelius Nepos, - Structura biografiilor lui Cornelius Ne-pos, - Varro, - Opera lui Varro, - Concluzii şi receptarea lui Varro, Concluzii generale, - Bibliografie, - Note XIV. Societatea şl cultura în "secolul" lui August (31 î.e.n. -l4 e.n.) . 246 "Secolul" lui August, - Contextul economic şi social, - Viaţa politică internă şi noile instituţii, - Politica externă, - Mentalităţile şi ideologia, -Religia şi cultul imperial, - Filosofia şi artele, - Viaţa culturală şi dezvoltarea literaturii, - Bibliografie, - Note

XV.Vergiliu..................

261

Viaţa, - Apendicele vergiiian, - Bucolicele, - Arcadia, ţara Bucolicelor, -Georgicele, - Arta Georgicelor, Alcătuirea Eneidei, - Mesajul profund al Eneidei, - Personajele Eneidei: comuniunea dintre poet şi eroii lui, -Arta compoziţională în Eneida, - Scriitura vergiliană, - Receptarea poeziei vergiliene, - Concluzii, Bibliografie, - Note XVI. Horafiu /.................. 295 Viaţa, - Epodele, - Saturele, - Universul odelor, - Arta odelor, - Cântecul secular, - Problematica şi arta epistulelor horaţieneArta poetică, -Receptarea operelor iui Horaţiu Concluzii, - Note
ISTORIA LITERATURII LATINE

XVII. Poeţi augusteici: Tibul, Properţiu şi alţii........ 321 Geneza şi expansiunea elegiei, - Gallus, - Tibul. Viaţa, - Opera şi corpul tibulian, - Arta lui Tibul, Receptarea lui Tibul. - Poeţii tibulieni, - Properţiu, - Dragostea, poezia şi alte motive, - Elegiile patriotice şi mitologia, - Arta fascinantă a lui Properţiu, - Receptarea şi concluzii, - Alţi poeţi, Bibliografie, - Note

XVIII. Ovldiu..................

344

Viaţa, - Operele pierdute şi poezia iniţială, - Metamorfozele, - Fastele, -/(poezia exilului, - Stilul Tristelor şi Ponticelor, - Receptarea, - Concluzii, - Bibliografie, - Note XIX. Proza epocii augusteice şl TItus Llvlus........(j359 Dezvoltarea prozei şi Seneca Retorul, - Erudiţia şi Vitruviu, - Dezvoltarea istoriografiei, - Pompeius Trogus, - Titus Livius. Viaţa, - Aclătuirea operei, - Poetica liviană a istoriei, - Cauzalitatea istorică, Măreţia Romei şi opţiunile politice, - Strategia literară liviană, - Scriitura liviană, -Receptarea lui Titus Livius, - Concluzii despre Titus Livius, - Bibliografie, - Nofe XX. Table des matieres............... 380

Cuvânt înainte
Acest tom reprezintă primul volum al unei istorii generale a literaturii latine. După anumite capitole introductive, care se referă la întreaga dezvoltare a literaturii Romei antice, este tratată evoluţia scriitorilor şi structurilor literare între secolul al lll-lea î.e.n. şi anul 14 e.n., data morţii lui August. Un al doilea volum, care va apărea ulterior, va cuprinde evoluţia literaturii latine între 14 e.n. şi mijlocul secolului al Vl-lea e.n. în cursul expunerii, am privilegiat ordinea cronologică, de la care nu ne-am abătut decât pentru a sugera o anumită dezvoltare a genurilor şi speciilor literare. Cu o singură excepţie, fiecare capitol este însoţit de o bibliografie esenţială şi de o sumă de note, destinate mai ales să prezinte contribuţiile cele mai importante ale exegezei moderne. Tabla de materii românească, situată la începutul fiecărui volum, este dublată de o tablă de materii în limba franceză, care figurează la sfârşitul fiecăruia dintre cele două tomuri. Un indice general, valabil pentru ambele volume, se va afla la sfârşitul volumului al doilea. La începutul fiecărui volum apare şi o listă de abrevieri deoarece, de cele mai multe ori, am

indicat în text şi între paranteze pasajele din autorii antici, la care ne-am referit. Ambele volume se adresează nu numai specialiştilor, ci şi marelui public. De aceea citatele din autorii antici sunt oferite aproape numai în traducere românească. între paranteze apar numele traducătorilor. Acolo unde aceste nume lipsesc, traducerea aparţine îndeobşte autorului cărţii. Din aceleaşi motive, am cerut tipărirea cu alt corp de literă a biografiilor scriitorilor, a rezumatelor operelor şi a unor pasaje de interes în special filologic sau istoric. Ne-am străduit să privilegiem analiza complexă, mai ales literară, a operelor datorate scriitorilor romani. Alcătuirea cărţii fiind terminată în 1988, nu am putut utiliza, cum am fi dorit, Î.C. şi d.C. în loc de î.e.n. şi e.n. Mulţumim din inimă Sandei Chiose, care a "redactat lucrarea, din punct de vedere editorial. Bucureşti, februarie 1990 EUGEN CIZEK

ABREVIERI
APUL = Apuleius; Apoi. = Apologia ARIST. = Arisîote!; Poet. = Poetica AUG. = August; Res Gest. = Res Gestae AUR. VICT. = Aureîius Victor, Caesares (Cezarii) CAESAR = Caesar; B.G. = Bellum Galiicum (Războiul gallic); B.C. = Bellum Ciuile (Războiul civil) CATO = Cato cel Bătrân; De agr. = De agricultura (Despre agricultură) CIC, = Cicero; Tuse. disput. = Tusculanae disputationes (Dizertaţii tuscu-lane), Rep. = De republica (Despre stat); Brut. = Brutus; Ad Att. - AdAtticum (Scrisori către Atticus); Ad Quint. - Ad Quintum fratrem (Scrisori către fratele Quintus); Fam. = Ad. familiares (Scrisori către prieteni); De diuinat. = De diuinatione (Despre divinaţie); Orator (Oratorul); Cat. - Catilinare; Leg. = De legibus (Despre legi); De inuent. = De inuentione (Despre invenţiune); De oral = De oratore (Despre orator); De optim. = De optimo genere oratorum (Despre ce! mai bun fel de oratori); Part. or. = Partitiones oratoriae (Diviziunile oratoriei); De off. De officiis (Despre îndatoriri) CiL = Corpus Inscripţionam Latinarum (Corpu! inscripţiilor latine) DlO = Cassius Dio, Istoria Romei. EPICT. = Epictet; Diss. = Dissertationes (Dizertaţii sau diatribe) EUTROP. = Eutropiu, Breuiarium ab urbe condita (Rezumat al istoriei de la fundarea Oraşului) GEL. = Auius Gellius, Noctes Atticae (Nopţile atice)
-l0

ABREVIERI HIST. AUG. = Historia Augusta (Istoria Augustă); Hadr. = Hadrianus (Ha-drian) HOMER = Homer, //. = Iliada; Od. = Odiseea HOR. = Horaţiu; Epod. - Epodon liber (Carte de epode); Sat. = Saturae (Sature); Carm. = Carmina (Ode); Carm. saec. = Carmen saeculare (Cântecul secular); Ep. = Epistulae (Epistule); Ars = Ars Poetica (Arta poetică) IOS. FLAV. = losephus Flavius; Ant. lud. - Antiquitates ludaicae (Antichităţi iudee) IUST. = Iustin, Historiae Philippicae (Istorii Filipice) LIV. = Titus Livius, Ab Urbe condita (De la întemeierea Oraşului) LUCR. = Lucreţiu, De rerum natura (Despre natura lucrurilor) MART. = Marţial; Epigr. = Epigrammata (Epigrame) MACROB. = Macrobius; Saturn. = Saturnalia (Saturnalii) NEP. = Cornelius Nepos; Prooemium (Prefaţă); Pel. = Pelopidas; Hann. = Hannibal; Att. - Atticus; Fragmenta (Fragmente) OV. = Ovidiu; Am. = Amores (Amoruri); A.A. = Ars amatoria (Arta de a iubi); Met. = Metamorfoze; Fast. = Faste; Trist. = Tristia (Triste); Pont. = Pontica (Pontice) PLAUT. = Plaut; Asin. = Asinaria (Catârgioaica) ; Amph. = Amphitrio; Captiu. = Captiui (Prizonierii); Rud. - Rudens (Odgonul); Bacch. = (Bacchi-dele); Cas. = Casina; Men. = Menaechmi (Gemenii); Poen. = Poenulus (Micul cataginez); Epid. - Epidicus PLIN. = Pliniu cel Bătrân; Nat. Hist. = Naturalis Historia (Istoria naturală); Piiniu cel Tânăr; Ep. = Epistulae (Episîule) PROP. = Properţiu; Eleg. - Elegii QUINT. = Quintilian; Inst. Or. = Institutio Oratoria (Instituţia oratorică) SALL. = Salustiu; Cat. = De coniuratione Catilinae (Despre conjuraţia lui Catilina); lug. - De bello lugurthino (Despre războiul împotriva iui iugurîha); Hist. = Historiae (Istorii);

= Tibul. Chiar dacă s-a învederat ca mai puţin originală şi mai puţin viguroasă decât literatura greacă antică. = Valerius Maximus. . = Tacit. 'tirajele" erau destul de mari. în Evul Mediu.Eclogae (Egloge sau Bucolice).la Persius) SEN. Suas. = Dialogus de oratoribus (Dialogul despre oratori). fără îndoială. = Seneca Retorul.sau comentarii . = Bimarcus (Dublul Marcus) VERG. existau şi anticariate. iar la Roma exista până şi un cartier al librăriilor. în multe cazuri nu ne-a rămas decât numele autorului. . Heaut. într-adevăr. Fie nu au fost copiate. această viziune. Lat. = Aeneis (Eneida) VITRUV. Textele literare erau căutate chiar în provincii. Aen. De fapt. Imaginea noastră despre literatura latină ar fi oricum alta. = Phormio. = Caesar TAC. Ling. Eun. de efervescenţă multiplă. De architectura (Despre arhitectură) 12 — I. Factorum et dictorum memorabilium libri (Cărţi de fapte şi vorbe memorabile) VARRO = Varro. echilibrat. = Elegii VAL. = Servius. literatura latină ni se prezintă ca un ansamblu masiv. printre cele mai bogate literaturi produse vreodată pe continentul european. = De lingua latina (Despre limba latină). nici numele autorului. Ad Verg. Caes. De fapt. de starea textelor latineşti pe care le posedăm. = Eunuchus (Eunucul). Eleg. . MAX. îndeosebi poeme etc. însă străbătută şi de un umor suculent. = Suasoriae (Suasorii) ISTORIA LITERATURII LATINE SERV. din care nu ne-a rămas nimic: nici texte. Phorm. De ce? Pentru că în orice caz ea este în mare măsură deformată de stadiul actual al cunoştinţelor noastre de literatură latină. .Heautontimoroumenos (Cel ce se pedepseşte singur) TIB. dacă am dispune de totalitatea producţiilor literare romane. nici titlu.SCHOL AD. fie au fost distruse în cursul unor incidente oarecare. Au dispărut astfel discursuri. = Annales (Anale) TER. Controu. din care provine marea majoritate a manuscriselor literare. înveşrnîntată în numeroase umbre. în condiţiile inexistenţei tiparului. INTRODUCERE Dezvoltarea şi conservarea literaturii latine Literatura latină s-a înscris. dar străbătut uneori de fiorii unei pasiuni autentice. Aen. Ann. textele latineşti. Ele au dispărut cândva spre sfârşitul antichităţii sau în Evul Mediu. Ecl. = Vergiliu. deci viziunea noastră actuală asupra literaturii latine poate fi eronată. = Georgi-cae (Georgice). în care puteau fi achiziţionate exemplare uzate pentru 13 INTRODUCERE câţiva bani. căci majoritatea textelor literare create de romani s-a pierdut. unde amatorii de carte se întâlneau nu numai pentru a cumpăra cărţile ci şi ca să poarte lungi discuţii între ei. Dial. De gram. PERS. în anumite cazuri. operele literare erau copiate de mână de scribi specializaţi şi apoi puse în vânzare în librării. opere istorice. Truda filologilor moderni a izbutit uneori să stabilească doar existenţa unor opere literare. pentru ca opere literare antice de valoare să dispară fără urme. = Terenţiu. De altfel. Ajungea ca un nobil să asalteze şi să incendieze o mănăstire.Controuersiae (Controverse). = De grammaticis et rhetoribus (Despre gramatici şi retori). Georg. = Vitruviu. Bimarc. = Suetoniu. calm. nu ni sa conservat decît o minoritate a operelor latineşti produse în antichitate. = Scholia ad Persium (Scolii . care s-a manifestat în cadrul celei mai strălucite culturi spirituale create vreodată pe continentul nostru. = Ad Vergilii Aeneidem (Comentariu la Eneida lui Vergiliu) SUET. în altele nici măcar atât. La o primă abordare.

elocvenţa ajunge să constituie la Roma. Or poezia se memorizează mult mai lesne decât proza 1. semnifică "cuvântul". s-a statornicit un veritabil echilibru între proză şi poezie. Cel dintâi ar utiliza un limbaj tranzitiv. lumea. care guvernau de fapt dezvoltarea culturii şi a învăţământului. divizate . care înveşmântau întotdeauna o expresie literară.n. în vreme ce utilizarea ei. Elocinţa s-a întrebat permanent la romani asupra valenţelor sale proprii şi asupra limbajului literar în general. cu toate ramificaţiile ei. Criteriile religioase ale operaţiilor de copiere nu s-au vădit a fi prea riguroase. adică pe pergamente. norma curentă sau. s-a dezvoltat la Roma elocinţa. de care dispuneau. Au fost totuşi copiate şi texte respinse categoric de normele Bisericii. Desigur însă că ei au privilegiat textele religioase. Insă. filologii moderni au editat operele păstrate cu destul de multă osteneală. pentru a fi substituite pe materialul respectiv de opere religioase. în secolul I î. naufragierea atâtor texte literare antice a afectat. "spune" realul. într-adevăr.şi cu iraieri multiple . depăşind clar expansiunea poeziei.e. anumite texte literare necreştine s-au conservat sub forma palimpsestului. care constituie o Vorbire practică". Ceea ce impunea eforturi susţinute de memorizare. din care îndeobşte nu se înlătură decât erorile evidente. încât. Totuşi. "la parole*. agronomia şi dreptul. prin excelenţă dramatică.cum am remarcat mai sus. care constituie acest mesaj. precum şi lacune. deşi ea s-a difuzat în special ca o federaţie complexă de specii literare. lirismul a constituit la Roma o dimensiune importantă a manifestării literare pentru exponenţii Cetăţii4. Iniţial s-au dezvoltat mai cu seamă poezia. erau copiate de mână în mănăstiri. dar sub Imperiu prozatorii au dominat cu autoritate expandarea literaturii. Sub impactul acestor eforturi. Anumite poeme comportau chiar reţete medicale în versuri. Scriitorul. precum destul de lungi pasaje din Safyricon-u\ lui Petroniu. în vremea noastră domină mai ales fidelitatea faţă de manuscris. Un timp a dominat purismul.cum de fapt am semnalat mai sus. operele didactice sau didascalice. înfăţişează istoria Romei în versuri. Iată de ce Naevius şi Ennius.poezia de diverse tipuri a fost reprezentată polivalent la Roma. "limba". în mai multe lucrări. Autorii de lucrări ştiinţifice şi tehnice ar fi aşadar scriitanţi2 în Roma antică. "ecrivain". Elocinţa şi retorica au dominat în asemenea mod . unde ele au fost rase. Inscripţiile de pe piatră şi papirii dezgropaţi din nisipul Egiptului au înregistrat câteodată pasaje sau chiar texte mai ample din autorii latini ai antichităţii. "parole pratique". Discursul liric. dar prevalenta iniţială a poeziei se poate tălmăci mai ales altfel. adică despre primordia. erau considerate literatură beletristică. şterse. Istoriografia s-a dezvoltat de asemenea ca o modalitate complexă şi totodată coerentă. deşi mai degrabă favorabil poeziei. gramatica şi filologia. După descoperirea tiparului. până la un anumit nivel. dacă ne-am exprima în limbaj saussurian. uneori destul de mari. într-un anumit sens consecinţă a stării actuale a conservării textelor latineşti . Dar. "începuturile" Romei. Ei acordau atenţie deosebită ornării stilistice a mesajului lor. lirică şi didactică. Textele de erudiţie. cu o manifestă dificultate. încorporau diferenţe între ele. dar nu în această rezidă obiectivul său cardinal: substanţa discursului său nu consistă în mesajul său ("son âtre n'est pas dans son message"). manuscrisele. ci şi-au "mitificat" propria istorie. mai ales poezia. făceau parte din literatură. în profida vicisitudinilor pe care Ie-a traversat . Sfera literaturii era foarte amplă la Roma. medicina şi enciclopediile. în măsură mult mai sensibilă. Pentru antichitatea romană nu se relevă operantă distincţia lui Roland Barthes privitoare la maniera de a "SPUNE". in vreme ce scriitorul operează cu un limbaj intranzitiv. ci în sistemul de semne. Totuşi Georges Dumâzil a arătat. în epoca lui August. se pare. S-a petrecut totuşi şi fenomenul invers: călugării au înlăturat anumite texte religioase şi au copiat peste ele opere literare necreştine. discursul tehnic îndeobşte. de construcţie a unei anumite proze literare. primii poeţi epici. după cum am arătat. Adică între maniera celui ce scrie sau "ecrivant" şi cea a scriitorului. "la langue" 3. romanii au fost un popor ludic. învăţământul iniţial era îndeosebi oral sau limitat la puţine exemplare scrise. ca de altfel şi în cazul altor culturi. "dire". întrucât editorii identificau greşeli ale copiştilor medievali acolo unde descopereau construcţii mai ciudate ale frazelor. autorii de asemenea lucrări tehnice se considerau scriitori şi se străduiau să-şi redacteze operele ca literatură "beletristică". s-au dezvoltat considerabil. Dezvoltarea poeziei la începuturile literaturii latine. de la creaţiile orale îndeobşte alcătuite în versuri. Romanii nu şi-au făurit o mitologie proprie. Desigur. purcede de la folclorul eminanente poetic. Totuşi. Tendinţele majore ale evoluţiei literaturii latine Autorii latini s-au manifestat în foarte numeroase genuri şi specii literare. Proza a emers şi s-a dezvoltat mai lent. ca în aşa numita vulgata despre primordii. ca mărci de primă importanţă ale literaturii latine.literatura latină. la diverşi scriitori. ea atinge înalte culmi artistice şi atacă o problematică foarte variată. prezentau variaţii. se impunea tripartiţia funcţiilor numite indo-europene. apoi epică. Nu este însă 14 TENDINŢELE MAJORE ALE EVOLUŢIEI LITERATURII LATINE mai puţin adevărat că. alcătuieşte un semnificam în raport cu un semnificat.

corelat tendinţei potenţate spre moralizare. Clasicismul persistă şi în timpul Imperiului. într-un rezumat de istorie romană. într-adevăr. Operele lui Petroniu şi Apuleius. în Brutus..n. filosofilor şi gramaticilor.între rege.e. Este de altfel mândru de valoarea literaturii latine în ansamblul ei. în cadrul conflictului cu alte orientări stilistice. Chiar indiferenţa faţă'de soarta Romei a tradus o anumită opţiune politică. Dar elemente expresioniste pot fi în continuare identificate în textele literare. Studierea literaturii latine în antichitate Poeţii arhaici romani . Adesea In poeticele lor explicite. Aceste modele greceşti au fost totuşi adaptate exigenţelor civilizaţiei mediteraneene comune şi îndeosebi mentalităţii specific romane. în funcţie însă de opţiunile sale clasicizante şi ciceronizante. Fără îndoială literatura latină s-a nutrit abundent din cultura greacă. când se reînoieşte cel puţin de două ori. Foarte caracteristice pentru psihologia romanilor şi pentru roadele ei literare au fost tendinţele spre o tratare pragmatică a tutror problemelor existenţiale şi spre o moralizare intensivă.au trebuit să fie comentaţi pentru a fi înţeleşi de cititorii de mai târziu. a întocmit o istorie a elocinţei şi a oratorilor romani. cum era Legea celor douăsprezece Table. Pe de altă parte.n. anumite libertăţi cetăţeneşti. care în Nopţile atice .n. Poate nici o altă literatură europeană n-a ilustrat un grad atât de înalt de angajare a scriitorilor. stabileşte autenticitatea comediilor lui Plaut. inclusiv regii ei. literatura latină a început prin a fi expresionistă. profesorul lui Cicero. ca specie literară. ca şi ale manifestării literare a acesteia. S-a conturat astfel o autentică dialectică între imitaţie şi originalitate în raporturile întreţinute de cultură romană cu "mentorul" ei grecesc 6. Nici nu putem imagina expansiunea literaturii latine. înainte de 31 e. la începutul secolului lî. Velleius Paterculus încorporează pentru prima oară In istoriografia latină preocupări de istorie şi critică literară. In realitate 15 INTRODUCERE simţitor mai preocupaţi de multiplele implicaţii etice ale existenţei lor cotidiene.. filolog mai degrabă dect critic literar. Sub August. începuturile literaturii latine s-au realizat sub egida unui expresionism funciar. Un orizont de aşteptare favorabil expresionismului de tradiţie italică străveche se menţine în tot cursul evoluţiei Romei. la sfârşitul Republicii şi chiar sub Imperiu. ca şi o parte din literatura satirică au răspuns acestui orizont de aşteptare. anumiţi poeţi strecurau subtile observaţii de critică literară. preparat totuşi de operele unor autori ai începuturilor. în Arta Poetică. alcătuieşte un curs sumar de istoria literaturii latine şi enunţă observaţii de critică literară. Alţi erudiţi (Acro. ca Cicero şi Vergiliu. enunţate îndeobşte ia începutul poemelor. simţul măsurii şi chiar al simetriei. prin preceptele sale în privinţa celor mai potrivite lecturi. a fost Aelius Stilo. inspirau pe scriitori. retorilor. Remmius Palaemon introduce în şcoli ca autori de bază pe Vergiliu şi pe alţi scriitori romani. La începutul secolului al ll-lea e. în cartea a zecea â'inArta sau mai degrabă Instituţia oratorică. istoricilor. Ei a alcătuit comentarii ale unor texte mai dificile. oferă numeroase . încât au fost amplu analizaţi şi luaţi ca model. romanii au depăşit simţitor pe greci.e. Lucreţiu. romanul latin este mult mai complex şi mai strălucti realizat artistic decît omologul său elenic. antropocentrismul şi atitudinea demnă faţă de zei. romanii au fost mult mai moralizatori decât grecii antici. Cicero însuşi. Operele lor serveau ca "manuale" didactice în şcolile 16 STUDIEREA LITERATURII LATINE IN ANTICHITATE romane. Iar ulterior. numeroase semne contextuale. Vergiliu. puşi în legătură cu zeii sau demonii indo-europeni5.n. fără să luăm în consideraţie modelele ei greceşti.Naevius. alături de semnele pur literare. Unul dintre primii erudiţi. atrăgeau pe erudiţi. discursului mental popular roman. Foarte important se învederează a fi Aulus Gellius. literatura latină a comportat totdeauna. iar anumiţi scriitori. Persius. în secolul I î. s-a impus clasicismul. La rândul său. în acelaşi secol I e. Desigur însă că romanii au utilizat foarte larg şi în numeroase specii literare uneori chiar cu mândria nedisimulată a emulilor . Ennius. Horaţiu a făcut şi istorie literară. Varro studiază poeţii romani. care corespundea perfect structurilor psihice italice. pendinte de realităţile politice şi general-culturale ale vremii. ca şi pe Salustiu şi Cicero.modelele greceşti. acest clasicism promova simetria desăvârşită şi echilibrul construcţiei organic rotunde. se referă la genurile şi stilurile practicate de autorii greci şi romani. numai parţial conservate până în vremea noastră.. Sulpicius Apollinaris) studiază autorii latini din vremea Republicii şi a lui August.. Ulterior. Dar în domeniul literaturii satirice. Grecilor şi romanilor le erau comune organizarea politică bazată pe oraş-stat. Pe deasupra. războinic şi preot sau organizator. în sfârşit. chiar şi Lucilius . Prin urmare. Valerius Probus şi Asconius Pedianus comentează pe Terenţiu. în acelaşi secol.o adevărată ecniclopedie -. au fost consideraţi clasici curând după moartea lor.n. pe care le-au întrupat felurite personaje din istoria iniţială a Romei. în vreme ce Aemilius Asper. Suetoniu redactează medalioane biografice ale poeţilor. Quintilian. studii asupra autenticităţii comediilor plautine etc.

infomaţii despre scriitori şi despre unele opere literare pierdute, citează chiar şi fragmente din acestea din urmă, încearcă remarci de critică literară. Iar în secolul al IV-lea e.n., cel al primei renaşteri, numite şi constantino-theodosiană, se alcătuiesc numeroase investigaţii erudite, care erau consacrate literaturii trecutului şi promovării tradiţiilor romane. Donatus comentează pe Te-renţiu şi Eneida lui Vergiliu. Mai ales Servius studiază minuţios marea operă vergiliană. El discută, vers cu vers, toate cuvintele care i se par interesante şi furnizează numeroase informaţii, ce depăşesc semnificaţiile poeziei lui Vergiliu, căci implică mitologie, antichităţi.metrică, drept, ştiinţele naturii. De asemenea Servius dezbate şi problemele influenţei exercitate de alţi scriitori asupra marelui poet mantuan. în Saturnalii. Macrobius înfăptuieşte la rândul său o sinteză a erudiţiei antice şi comentează amplu, plurivalent, texte vergiliene. Iar, pe la 470 e.n., Martianus Capella scrie o enciclopedie romanţată. Preocupări filologice şi de istorie literară atestă şi Isidorus din Sevilla, în secolele VI-VII e.n.
17.

INTRODUCERE

Studierea literaturii latine în Evul Mediu şi ulterior
Preocupările de erudiţie şi chiar de istorie literară latină nu dispar după sfârşitul antichităţii, îndeobşte convenţional marcat în 529 e.n., când lustinian a închis Academia din Atena. Interesant a fost mai ales cazul Irlandei, profund impregnate de cultura latină, după creştinarea locuitorilor ei de către sfântul Patrick, în secolul al V-lea e.n., deşi niciodată legiunile romane nu puseseră piciorul în această insulă. Călugării şi erudiţii irlandezi au mers în Anglia şi au coborât pe continent, unde au reînsufleţit cultura clasică. Secolul al IX-lea e.n. a înregistrat o bogată activitate culturală, adesea calificată drept a doua renaştere. Dar decisivă pentru studierea antichităţii s-a reliefat a fi a treia renaştere, de fapt Renaşterea propriu zisă (secolele XV-XVI), care răstoarnă complet ierarhia medievală de valori şi substituie ca model de gândirea lui Aristotei pe Platon. Sunt descoperite noi manuscrise latineşti, care sunt amplu comentate. Critica şi restabilirea textelor acestor manuscrise conduce la statornicirea normelor fundamentale ale investigaţiilor filologice. Totodată se dezvoltă şi interesul pentru aspectele literare ale creaţiilor antice. încă în secolul al XlV-lea, Boccacio, Petrarca şi elevul acestuia Coluccio de Salutaţi caută şi descoperă noi manuscrise, redactează lucrări în latineşte, regăsesc bogăţia ca şî ambiguităţile culturii romane. După conciliul de la Constanz, în Elveţia (1416), activităţile filologice, descoperirea de noi manuscrise, studierea antichităţii dobândesc un nou impuls. Poggio Braccio-lini (1380-l459) descoperă numeroase manuscrise ale lui Quintilian, Cicero, Amian, Plaut etc. Angelo Poliziano (1454-l494) pledează pentru critica riguroasă a textelor în introducerea sa la opera lui Persius, ca şi în prefeţele la Quintilian, Suetoniu sau la Silvele lui Statius. Optica umanistă inspiră lucrările alcătuite în latineşte de Pic de Mirandola şi de Lorenzo Valla. Centrul umanismului devine Florenţa, dar pasiunea pentru investigarea antichităţii romane iradiază şi în restul Europei. Erasmus din Rotterdam (1467-l536) editează pe Cato şi pe Titus Livius. El comentează cu precădere pe Cicero şi pe Seneca, dar se opune copierii mecanice a stilului ciceronian, atunci la modă. în Franţa secolului al XVI-lea, se disting printre umanişti Guillaume Bude, cei doi Scaliger şi cei doi Estienne. în Belgia, studiază autori latini antici lustus Lipsius, de fapt numit Joast Lips (1547-l606). Studiile umaniste, cercetarea operelor antice continuă să se dezvolte în secolele al XVIl-lea şi al XVIIIlea. în Anglia, se dezvoltă simţitor îndeosebi studierea manuscriselor antice şi critica de text, în care se distinge Richard Bentley (1662-l742), profesor la Oxford şi la Cambridge. Dar filologii englezi promovează în această vreme o corectare exagerată a ceea ce ei considerau a constitui greşeli ale copiştilor medievali şi propun numeroase conjecturi, dintre care ulterior puţine au fost admise. în zona Germaniei, Johann Joachim Winkelmann
■ 1,8-----------

STUDIEREA LITERATURII LATINE IN EVUL MEDIU Şl ULTERIOR (1717-l768), teolog, literat, medic şi matematician, alcătuieşte mai multe lucrări semnificative, printre care se diferenţiază D/e Geschichte der Kunst in Altertum (1764), ce inaugurează o abordare modernă a artei antice 7.

Studierea ştiinţifică a literaturii latine. Marile istorii literare
La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi la începutul secolului al XlV-lea, se impune, în cercetarea antichităţii clasice şi îndeosebi a literaturii latine, o nouă orientare, ştiinţifică prin excelenţă, deşi nutrită - dar acest factor a avut o sensibilă influenţă -de romantism. Este adevărat că această nouă direcţie de cercetare a promovat până la urmă abordarea pozitivistă a problemelor şi ulterior tratarea literaturii într-o manieră impresionistă. Dar în profida viciilor unor asemenea metodologii -numai aparent contradictorii - cercetătorii vremii au ajuns la o tratare ştiinţifică, precisă, cel puţin din punct de vedere filologic, a literaturii latine. Au dominat îndeosebi investigaţiile savanţilor germani ale căror performanţe - cantitative sau calitative - n-au putut fi egalate de nimeni în secolul al XlX-lea e.n. Abia în veacul nostru statutul cercetărilor în domeniul antichităţii a putut fi echilibrat între ţări diferite. Pe de

altă parte, studierea antichităţii s-a realizat sub toate aspectele: istorie generală, limbă şi literatură, ştiinţă a naturii şi artă, drept şi mitologie. S-a impus o strictă specializare, încât savanţi ca A. Bock şi Fr. Hermann proclamă "nu putem toţi să ne ocupăm de toate fenomenele", non omnia possu-mus omnes. Berthold Georg Niebuhr şi Theodor Mommsen întemeiază metodele critice de cercetare a istoriei antice, dar editează şi texte latineşti, pe care le interpretează, în funcţie de o metodologie complexă. Johann Chr. Felix Băhr publică în 1828 o Geschichte der rdmischen Literatur, în vreme ce Gottfried Bernhardy editează în 1850 un rezumat, un "precis", de istorie literară latină, Grundriss der rdmischen Literatur. Ambii savanţi au încercat periodizări ale literaturii latine şi au studiat scriitorii romani pe genuri. Se remarcă în lucrările lor bogate informaţii biografice şi bibliografice, încât ei construiesc bazele istoriei moderne şi ştiinţifice ale literaturii latine. în 1879, a apărut la Leipzig o istorie monumentală a literaturii latine, datorate lui W.S. Teuffel şi intitulată simplu Geschichte der rdmischen Literatur, care a fost ulterior tradusă şi în franceză şi editată din nou în germană. Investigaţia lui W.S. Teuffel, după consideraţiile generale asupra evoluţiei literaturii latine, abordează succesiv pe genuri poezia şi proza. Se statuează dinamica fiecărui gen, contingenţele istorice în care a apărut, meritul şi originalitatea romanilor. în partea a doua, mai întinsă decât prima, autorul analizează în ordine cronologică scriitorii
19-

INTRODUCERE şi operele lor. W.S. Teuffel oferă date biografice bogate, indică izvoarele antice şi bibliografia epocii sale, la fiecare problemă discutată. Sunt desemnate manuscrisele, ediţiile şi traducerile din scriitorii romani. Dar, desigur, în parte unele dintre aprecierile lui W.S. Teuffel au fost depăşite de cercetările ulterioare, iar anumite date furnizate la prezentarea genurilor sunt reiterate când sunt analizaţi scriitorii, în 1890, Martin Schanz a început să publice la Munchen o lucrare monumentală, cea mai profundă şi mai amplă istorie a literaturii latine: Geschichte der rOmi-schen Literatur bis zum Gesetzgebungswerk des Kaisers Justinian, în patru părţi. Exploatarea literaturii latine se realizează foarte amănunţit, pe o bază filologică solidă, întrucât sunt utilizate izvoarele, mărturiile şi aprecierile scriitorilor antici. Materialul lucrării este ordonat după sistemul lui Teuffel: o primă secţiune, redusă, este consacrată problemelor generale, cauzelor istorice, care au determinat evoluţia literaturii latine. în a doua secţiune, foarte vastă, expunerea este structurată pe perioade, fiind înfăţişat profilul fiecăreia. îndeosebi sunt prezentaţi cronologic scriitorii şi operele lor. La tratarea scriitorilor emerge o bigrafie bogată, întemeiată pe izvoare, întotdeauna precis indicate. Când sunt prezentate operele literare, Martin Schanz alcătuieşte în primul rând un rezumat al fiecărei lucrări şi apoi înfăţişează structura ei şi reproduce aprecierile antice. îndeobşte Martin Schanz nu stăruie asupra valorii, întrucît practică o metodologie categoric pozitivistă, cu defectele şi calităţile acesteia. însă cartea lui Schanz abundă în cele mai variate informaţii. Istoria literaturii latine a lui Martin Schanz a fost reluată şi reeditată ulterior de Cari Hosius. Istoria literaturii latine de Schanz-Hosius constituie încă cea mai cuprinzătoare si mai solidă sinteză asupra autorilor romani. Un proiect de a relua istoria literaturii latine în maniera SchanzHosius şi sub forma unei lucrări colective, proiect conceput în anii 50-60 ai secolului nostru, pare a nu fi fost finalizat în nici un mod. Cu totul altă metodă de prezentare a literaturii latine a fost adoptată de Rene Pichon, care a publicat la Paris, în 1897 şi într-un volum, o Histoire de la littărature latine, care a fost reeditată în repetate rânduri. întregul material este grupat pe perioade, prezentate cu trăsăturile lor definitorii în cadrul fiecărei secvenţe a cărţii. In interiorul secvenţelor, sunt analizaţi autorii şi operele lor, în ordine cronologică. Informaţiile biobibliologice apar foarte reduse şi asociate cu date sumare asupra manuscriselor şi ediţiilor, fiind imprimate cu "petite" la începutul prezentării fiecărui autor. în schimb, este foarte dezvoltată analiza critică a scriitorilor romani' abundă judecăţile de valoare subtile, aprecierile estetice, evocările elegante, dar impresioniste, ale tematicii şi mijloacelor stilistice utilizate de diferiţii autori. Se dau anumite citate şi sunt redactate analizele operelor într-un stil strălucit. Ren6 Pichon operează cu metodele lui Taine, sugerează frecvent legături între feluritele fenomene literare, oferă numeroase observaţii originale. Desigur, unele dintre aceste remarci ni se par astăzi caduce, ca de pildă cele privitoare la decadenţa literaturii latine în timpul Imperiului. Cartea lui Pichon este desigur cea mai bine, cea mai elegant, mai estetic scrisă dintre toate istoriile literaturii latine, care au
— 20

STUDIEREA LITERATURII LATINE ÎN EVUL MEDIU Şl ULTERIOR fost cândva redactate *. Discursul strălucitor, verbul magic al lui Pichon este greu de imitat şi mai ales de egalat. Elegant scrisă, dar foarte sumar, schematic redactată la un nivel şcolar, destul de elementar, este cartea datorată lui H. Berthaut-Ch. Georgin, Historire illustrăe de la litte'rature latine, Paris, 1926. Mai substanţială ne apare Jean Bayet, Litte'rature latine, Paris, 1934, reeditată în 1958 şi tradusă în româneşte de Gabriela Creţia, Bucureşti, 1971. Se urmează ordinea cronologică în tratarea autorilor latini. Nu lipsesc anumite observaţii subtile, deşi proporţiile analizelor literare sunt îndeobşte

reduse. Sunt de asemenea traduse unele pasaje din operele autorilor latini. in Italia au proliferat totdeauna istoriile literaturii latine. S-ar spune că fiecare universitate italiană ţine să posede propria sinteză asupra literaturii latine. Sunt de menţionat, Concetto Marchesi, Storia della letteratura latina, ed. a 8-a, Milano-Messina, 1959 (carte scrisă cu talent, dar care se referă numai la elementele esenţiale, atent selectate şi în ordine cronologică), Ettore Bignone, Storia della letteratura latina, Firenze, 1945-l950 (care îmbrăţişează in mai multe volume întreaga literatură a Romei, studiată pe autori, detailat prezentaţi; se reproduc şi fragmente din operele literare latine şi se oferă amănunţite date biografice, fără a se neglija analizele judicioase). Cea mai utilă investigare italiană a literaturii latine aparţine însă lui Augusto Rostagni, Storia della letteratura latina, ed. a 3-a, revăzută şi adăugită de Italo Lâna, 3 volume, Torino, 1964. Este scrisă foarte atrăgător, încât se adresează atât marelui public, cât şi specialiştilor. Augusto Rostagni urmează ordinea cronologică a autorilor latini şi oferă atât citate substanţiale din operele acestora, cât şi ilustraţii foarte revelatoare. Fiecărui capitol îi succede o bibliografie concentrată, dar utilă. Remarcabilă ni se pare şi Ettore Paratore, Storia della letteratura latina, ed. a 8-a, Firenze, 1967. Este redactată într-un singur volum, foarte amplu; nu are ilustraţii, dar cartea este scrisă dens, clar şi convingător. Abundă observaţiile erudite, interesante, punctele de vedere originale. Se rezervă un spaţiu redus biografiilor şi rezumatelor operelor, însă se discută destul de amănunţit ipotezele moderne asupra diverşilor scriitori romani. Ettore Paratore urmează ordinea cronologică a prezentărilor autorilor. Se poate menţiona şi V. Paladini - E. Castorina, Storia della letteratura latina, Bologna 1960. în spaţiul cultural german postbelic pot fi semnalate Ludwig Bieler, Geschi-chte der rdmischen Literatur, 2 volume, Berlin, 1961 şi mai ales Karl Buchner, RQmische Literaturgeschichte, Stuttgart, 1959. în spaţiul cultural francez se cuvin înregistrate mai multe lucrări. Ne referim de pildă la Henry Bardon, La litte'rature latine inconnue, 2 volume, Paris, 1952, lucrare consacrată autorilor romani de opere piedute sau din care ni s-au conservat numai fragmente reduse. Autorul îşi structurează materialul pe epoci şi genuri, în interiorul cărora sunt studiaţi scriito* Această lucrare îşi aşteaptă încă traducătorul ei român. 21 —

INTRODUCERE rii. Sunt culese şi expuse atrăgător, dar erudit - căci abundă notele de subsol -aproape toate datele referitoare la autori pierduţi. îndeosebi trebuie remarcată lucrarea colectivă Rome et nous Manuel d'initia-tion â la littârature et â la civilisation latines, Paris, 1977, datorată mai multor autori, ca Pierre Grimal, Alain Michel, Jacques Chomorat, Jacques Fontaine etc. Cum ne arată şi titlul, această carte se adresează unui cerc mai larg de cititori, îndeosebi studenţi, dar şi specialiştilor. Constituie un nou Bayet, însă mai bine scris, mai modern şi mai solid. Literatura este studiată pe epoci, însă şi pe genuri şi autori. Sunt frecvent tratate problemele de civilizaţie şi de istorie romană, fie în cadrul capitolelor dedicate literaturii, fie în secvenţe independente, hărăzite studierii structurilor politice republicane, religiei, artei. Se insistă asupra receptării moderne a literaturii latine, încât, la diverşi autori, se operează o largă deschidere spre Evul Mediu, Renaştere şi timpurile noastre. Dar receptării îi sunt consacrate şi două capitole independente. Autorii romani şi operele lor sunt rapid prezen tate, însă abundă observaţiile subtile, de multe ori originale, apropierile între autori şi genuri. De fapt fiecare capitol alcătuieşte o unitate independentă, datorată unui cercetător. Sunt larg utilizate ilustraţiile, îndeobşte de opere de artă antice, abundent comentate. Celor mai multe capitole le succed câteva extrase din mărturiile esenţiale ale scriitorilor antici, tălmăcite de autorii secvenţei respective, ca "texte martore", lextes-temoins". La sfârşitul cărţii figurează un tabel cronologic al literaturii latine. Trebuie de asemenea consemnată ca interesantă şi lucrarea semnată de Rene Martin-Jacques Gaillard, Les genres Iitt6raires â Rome, 2 volume, Paris, 1981. întrucât în limba franceză nu există opoziţia specie literară/gen literar, autorii acestei cărţi mânuiesc cu o anumirtă dificultate conceptul de "genre" şi se străduiesc să introducă antinomia "genre/forme", deci "gen/formă". Ei postulează patru mari genuri: narativ (epopee, roman, autobiografie, istoriografie, fabulă), demostrativ (poezie didactică, tratat, dialog), dramatic (comedie, tragedie, mim), afectiv ( poezie lirică, bucolică, elegie, satiră, epigramă), la care adaugă, ca pendinte de un gen circumstanţial, discursul oratoric şi epistula literară latină. Această diviziune a genurilor este evident contestabilă, cum recunosc şi autorii cărţii. Se pun mai multe întrebări. De pildă de ce autobiografia este separată de istoriografie şi de ce fabula nu figurează la genul demonstrativ? îndeobşte marile genuri apar contestabile, întrucît ele constituie mai degrabă grupări de genuri. Totuşi esenţială ni se pare deosebita abundenţă de observaţii fine, originale, care se referă la diverşi autori şi la diferite opere, ca şi frecvenţa remarcabilă a apropierilor de literatura şi de arta modernă. Fiecare capitol este însoţit de traduceri din textele esenţiale ale autorilor antici. De altfel cartea este scrisă frumos, elegant, vibrant. Trebuie consemnată o culegere de studii asupra literaturii latine, care succede celei consacrate istoriei romane, sub titlul Aufstieg unde Niedergang der romischen Welt. Geschichte und Kultur Roms im

1985. 1975-l976. ___22_____________ STUDIEREA LITERATURII LATINE ÎN EVUL MEDIU Şl ULTERIOR abreviată ANRW şi publicată la Berlin şi New York. La noi. Leeman. Istoria literaturii 23----- INTRODUCERE latine. A se vedea mai ales Augusto ROSTAGNI. 1929. De astfel în perioada interbelică au apărut numeroase articole şi studii în periodice ca Revista Clasică sau Favonius etc. Bucureşti. Ca exemplu cităm Raoul Verdiere. Leipzig. 199. a 5-a. chiar haotică. Las genres littâraires â Rome. precum cele semnate de Nicolae I. Ca istorii literare sunt de menţionat Dumitru Evolceanu. II. 6. voi.Spiegel der neueren Forschung. dedicat secolelor II-VI e. In general indoeuropenii conservaseră învăţăturile lor sub formă orală şi în versuri. Paris. în ANRW. 2 voi. Bucureşti. Paris. analize de opere. în două părţi. a 3-a. 1909). Istoria literatuii latine. Cum subliniază şi R. IV. 14. Paris. Ribbeck (ed. Cartault (Paris. ediţiilor şi studiilor moderne despre diferiţi scriitori. ed. Este de fapt vorba de studii absolut independente. Stuttgart. L'histoire a Rome. dar plină de observaţii interesante despre gândirea istorică antică.unde se realizează o cercetare ştiinţifică a autorilor. 3 voi. interesante -şi Haralamb Mihăscu . reeditare. adică tocmai în epoca primelor mari sinteze ştiinţifice asupra literaturii latine.. din care o mare parte poartă asupra romanului latin 8. Le lyrisme â Rome. diferite sinteze. 24 NOTE 1. Imperiul. 32. N. în spaţiul cultural românesc. a 3-a. Bucureşti 1964 şi 1972 (coordonator Nicolae I. 1978. Barbu). 7. 5. franceză sau italiană). Paris. voi I (literatura latină arhaică). în care s-au manifestat. Ca sinteză mai recentă asupra poeziei latine trebuie menţionată excelenta carte a lui Anton D. care cuprinde următoarele secţiuni: voi. 1928) sau dimpotrivă prozei. Principat.. voi. pp. care prezintă autorii perioadei 14-l17 e. 1970. F. lucrare colectivă. 1978. Amsterdam. Jean-Marie Andre). GAILLARD. 2 Vezi Roland BARTHES. revistă de remarcabilă reputaţie internaţională. 1962 sau de Eugen Cizek. Historians and Philoso-phers. Bucureşti. lucrările interesante s-au multiplicat. 2 volume. Istoria literaturii latine de la 69 . 3 volume. 47. A. 198l-l982 (coordonator Mihai Nichita). III.Jacques GAILLARD. Calpurnius Siculus et Ies "Carmina Ensidlensia". Trebuie de asemenea consemnată o strălucită sinteză asupra stării lirice la Roma: Pierre Grimal. 1981. Menţionăm de asemenea Santo Mazzarino. datorate lui O. Paris. 2 volume. preocupările de istorie a literaturii latine au beneficiat de o lungă şi fertilă tradiţie. precum cea a lui Eduard Norden (D/e antike Kunstprosa). 1982 (coordonator Eugen Cizek). 1915-l918). în secolele al XlX-lea şi al XX-lea au apărut destul de numerioase sinteze consacrate unor genuri literare ori anumitor grupuri de genuri. 1963. 322-329. Bucureşti.S. cit. £tat de la ques-tion et perspectives. inclusiv romană. Elocventă ne apare în acest sens mărturia lui Caesar referitoare la galii (0. în Rivista di Filologia e di Istruzione Classica. istoriografiei (Jean-Marie Andrâ . Bucureşti. Paris. La religion romaine archaique. The Stylistic Theories and Practice of the Roman Orators. 1845-l924. . 1966. Paris. îndeosebi trebuie semnalat amplul tratat de istoria literaturii latine. Idâes romaines. Analizele sunt erudite şi însoţite de note şi de o bogată bibliografie. I. 1978.Alain Hus. hărăzit epocii lui August. 1894). Barbu. iar în epoca postbelică în Studii Clasice. Pierre GRIMAL.pass//n. în legătură cu literatura epocii imperiale . Cum evidenjiază. Paris. II pensiero storico classico. 4. (3 "Teilband"). 1968-l973. ed. Autorii romani sunt prezentaţi în ordine cronologică şi sunt analizaţi în cadrul contextului istoric. engleză. ed. tradusă şi în limba italiană şi universal considerată ca "noul Eduard Norden". Patin (ed. 1921)../sfor/a literaturii latine de la origini şi până la Cicero. precum asupra filosofiei (Alberto Levi. p. a 2-a. 96. Per una storia della narrativa latina. Genio greco e genio romano nella poesia. sinteză stufoasă. Napoli 1959. Această amplă lucrare are un evident caracter filologic.. 1986 (coordonator Eugen Cizek). Fabio CUPAIUOLO. II. Orationis ratio. Mythes et epopee. 1947. I.G. voi.. 3.n. 1899 . Bucureşti. consacrate unor autori romani ori anumitor probleme de istorie a literaturii şi redactate în limbile de circulaţie internaţională (germană. 1974. Evolupa romanului antic.n. întemeiat pe biografii ample. Mai recent au apărut cursuri universitare. consacrat Republicii. p. Napoli. laşi. Cum arată Rene MARTIN . 257. Semnalăm astfel cărţile închinate poeziei latine. Itinerario della poesia latina nel I secolo dell'lmpero. a 2-a. Le lyrisme â Rome. M. Bucureşti 1970. Vezi mai ales Georges DUMEZIL. Berlin-New York. Plessis (Paris. după cel de al doilea război mondial. 1969. Aceste preocupări au îmbrăcat un veşmânt ştiinţific în secolul al XlX-lea.n. op. De semnalat şi Luigi Pepe. profesor la Tubingen. Bari. p. MARTIN-J. îndeobşte de dimensiuni relativ reduse. Essais. pp. cercetare care comportă observaţii valide. Au fost alcătuite. situaţi în contextul istoric. asupra mai multor genuri şi sectoare ale culturii romane. consacrate unor perioade din istoria literaturii latine.dar observaţia este validă pentru o perioadă mai lungă -. Paris. Ca lucrare consacrată unui anumit gen literar cităm Lugen Cizek. 6. 3-4). 1974) asupra romanului latin.. 2 volume. consemnări ale manuscriselor. sub conducerea lui Wolfgang Haase. p. Le genre bucolique â l'ăpoque de Năron: Ies "Bucolica" de T. începând din 1900. voi.476 e.

"Controlul social". s-a aflat îndeobşte Cetatea. în legătură cu acest subconştient colectiv. Coimbra. descendenţii coloniştilor francezi din delta fluviului Mississipi sau anumiţi emigranţi afro-asiatici din occidentul Europei. în ideile despre viaţă. încearcă în mod constant să blocheze modificarea mentalităţilor. 16-22. CIZEK. MENTALITĂŢILE LA ROMA Mentalul colectiv Începând din 1930. Conclusion: Latin et culture de la Renaissance a nosjours. Istoricul studiului literaturii latine. regulilor de gândire consacrate. o cultură interiorizată.7. Alex Mucchielli defineşte toate aceste elemente prin formula de obiecte nodale 7. Pentru studierea literaturii şi culturii latine. "nebuloasă mentală" colectivă 2. a 2-a. ca modalitate de abordare a fenomenelor de istorie generală ori numai literară. 1977. profesor la Universitatea din Montpellier. 148-l55. Istoricul studiului literaturii latine. dificil. le judecau. Mentalităţile sunt modelate de educaţie. Mentalitatea asigură coeziunea grupurilor umane. 8. întrucît se modifică lent. o poziţie existenţială fundamentală 4. Membrii grupului social sau etnic. concepte precum categorie abisală sau determinantă stilistică. Pentru unele dintre detaliile referitoare la cercetarea modernă şi ştiinţifică a literaturii latine. Bucureşti. care este sesizată şi cântărită cu grijă. este îndeobşte persistentă. în Rome et nous. Dar . exprimate în vocabularul şi în sintaxa limbii. Paris. manifestărilor lor. Universul mental roman în centrul imaginii. inclusiv asupra literaturii. trebuie să cunoască în prealabil modele socio-cufturale noi. revista franceză Annales a "lansat" studierea mentalităţilor din diferite epoci istorice. în Rome etnous. în miturile şi clişeele de gândire. Jacques FONTAINE. au încercat să introducă. ostentativ persistente. Manuel d'initiation â la littârature et â la civilisation latines. cum sunt amerindienii din Statele Unite ale Americii. defineşte mentalitatea In mai multe moduri ca dat colectiv. Lucian Blaga a statuat. închipuit ca esenţa modalităţilor de gândire şi cadrelor logice. de deprinderile de judecată. Alain MICHEL. 25 —- II. în antichitate. pp. 297-313. Actas. Evul Mediu şi Renaştere. dar. cel puţin până la un anumit punct. pe care romanii şi-o făureau despre societatea lor. pp. o stare de spirit. vezi Eugen Cizek. Pour une nouvelle histoire. urmaţi ulterior de alţi cercetători. de toate experienţele sociale. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. mediază permanent înrîuirea exercitată de alţi factori asupra culturii. Latinite tardive et medievale. în concepţia asupra spaţiului şi timpului. Ele implică sisteme de valori. mentalitatea implică în primul rând un ansamblu de reprezentări comune unui anumit grup social sau etnic. în posesia unei anumite mentalităţi. elementelor cheie ale viziunii asupra . în funcţie de ceea ce se defineşte ca "durată lungă" a fenomenelor 5. exercitat de anumite colectivităţi umane în vederea respectării normelor. societăţii. 255-275. în definitiv ceea ce numim universul mental al oamenilor. ca să accepte transformarea universului lor mental. pp. 1988. în fond. dintre care cel mai profund acţionează în funcţie de ceea ce încă Vasile Pârvan numea "subconştientul colectiv" 3. în antichitate au asumat asemenea mentalităţi conservatoare. preţuiri ale lumii. spartanii. Este cunoscută conservarea riguroasă a mentalităţilor tradiţionale. traumatismele culturale trebuie să exercite o puternică presiune pentru ca mutaţia mentalităţilor să poată suveni. Alex Mucchielli. un ansamblu de comportamente şi de opinii tipice. 1972. pp. ed. S-a arătat că multă vreme termenul de mentalitate a avut un sens peiorativ 1. Dar periodicul Annales şi istoricii francezi. şi locuitorii unor municipii italice. adoptând o anumită atitudine şi un anumit comportament. Această "nebuloasă mentală" comportă de fapt două nivele. moarte şi dragoste. Situaţia exterioară. pp. Mentalităţile se modifică ca urmare a schimbării contingenţelor politice şi mai cu seamă a intervenţiei traumatismelor culturale 6. în Congresso Internacional As Humanidades Greco-Latinas e a Civilizagao do Universal. în acest mod s-a născut istoria mentalităţilor şi ceea ce am putea califica drept mentalitalism. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. şi cercetarea modului în care oamenii epocilor respective le percepeau. pe care o atestă grupuri umane foarte particularizate. o anumită percepere şi viziune a lumii. pe lângă investigarea sistematică a unui număr de realităţi istorice. 10-l6 (cercetare bazată şi pe materiale furnizate de Liana MANOLACHE) şi Pour una nouvelle histoire de Rome. divinităţii. 26---------- I MENTALUL COLECTIV lumii. naturii. care ar presupune un sistem de referinţe implicite unui grup social. Foarte stabil se învederează a fi ceea ce se numeşte îndeobşte utilajul mental. pp 143-l55. vezi E. pour une nouvelle histoire de la litterature latine. în toate lucrările sale de filosofia culturii.

încrt schola a însemnat iniţial "tihnă". antisportiv. ci au clădit un drept foarte semnificativ. constatat încă din antichitate. Alex Mucchielli le numeşte valori cheie. romanii şi-au hărăzit strădaniile măsurării suprafeţelor şi calculelor practice: chiar arta oratorică a avut obârşii practice. Este însă adevărat că şi la greci scholâ a indicat mai întâi "răgaz". spre a constrânge divinitatea protectoare a unui popor vrăjmaş să treacă de partea romanilor. Exista chiar un rit specific. la care vom mai avea prilejul să ne referim.ca să exprime voinţa mulţimilor. Interesul romanilor pentru instituţii. le supuneau unei "interpretări romane". Ceea ce nu Ie-a împiedicat să "conlucreze" în cadrul universului mental roman. care sunt aceste mărci. fiind. Educaţia romană tradiţională era străină de orice perfecţionare artistică 9. patru adunări ale poporului . în speranţa că aceştia ie vor fi de folos. în spiritul practic. transcende adesea zonele conştiinţei şi ale conştientizării. Totodată romanii au construit în multe domenii. "chemarea". traducea' şi alte două mărci ale acestui nivel mental profund: formalismul şi constructivismul. Cicero deplângea acest pragmatism. mai sus menţionat.n. Oricum se poate constata la Roma un refuz iniţial al studierii culturii. care se finalizau imediat şi în mod vizibil. Pe de altă parte. pentru a învăţa. -_28 - UNIVERSUL MENTAL ROMAN alături de structurile recent constituite. însoţise şi cele mai elementare manifestări ale primilor romani austeri. matematica îndeobşte. între ritualism şi pragmatism funcţionau ca organice anumite tensiuni. Totuşi sub Imperiu această concepţie a fost parţial abandonată sub incidenţa gimnasticii greceşti. până la un punct. Seriozitatea grauitas. Nivelul profund. de la Republică la Imperiu şi în vremea Imperiului. în vreme ce noi preferăm să le definim ca metavalori 8. Chiar dacă romanii conştientizau mărcile acestui strat de adâncime. o orienta întotdeauna. rituri şi zei ai altor popoare. poeteme? Oricum. în structurarea instituţiilor. Au acţionat aici diverse constrângeri şi credinţe comune romanilor. dezinteresată prin excelenţă. ca să ne exprimăm astfel. plăcerile oraşului au dobândit un statut privilegiat în viaţa socială şi în universul mental al romanilor. nu numai că au dezvoltat arhitectura. au dezvoltat geometria. considerată aşadar aproape superfluă de primii romani. Respectau riturile proprii. cât şi în cea politică sau religioasă. în schimb romanii excelau în viaţa politică. pentru organizarea şi expandarea lor. adăugăm noi. pe care îl contrapunea preţului conferit culturii de către greci. ci le lăsau să funcţioneze în continuare. le dădeau nume latineşti. sportivă. un fel de incompatibilitate. nu şi-au încurcat competenţele. însă de fapt vechea austeritate romană intrase în criză încă din vremea lui Plaut. Romanii au preluat termenul grecesc. Căci romanii respectau scrupulos formele arhitecturale. Deşi comicul gros. organizarea şi inserarea zeilor străini în panteonul roman10. ele operau începând de la nivelul subconştientului colectiv. suculent al italicilor.unele elemente ale utilajului mental roman s-au schimbat totuşi pe parcursul străbătut de Roma. otium. "şcoală". "inactivitate" şi numai într-o altă etapă "şcoală". de la sfârşitul secolului al lll-lea î. fie ca un atribut al unui zeu oarecare.e. De aceea romanii au acumulat. disput. două nivele. Tipic romana emerge atitudinea faţă de numen. precum şi cele altor popoare. tocmai în virtutea pragmatismului. o orientare spre activităţile cele mai concrete. politice. Când creau noi instituţii. Datorită pragmatismului.şi nu una singură ca la Atena . Dar atunci cum se înfăptuia ea în practică? Educarea romanilor se realiza solid. Desigur însă că îi asimilau zeităţilor romane. în cursul evoluţiei Republicii. chiar dacă nu mai deţineau o importanţă reală. considerată fie ca o fiinţă autonomă. stileme. romanii nu au refuzat de regulă noutăţile în materie de religie. la un nivel pur civic. Revelator ni se pare faptul că termenul luduş a desemnat iniţial "jocul". Pragmatismul şi elasticitatea religiei lor ti determinau să accepte credinţele străine. Aceste metavalori s-au schimbat sub Republică. instituţionale. "putere supranaturală". euocatio. romanii nu le suprimau pe cele vechi. spunea Cicero (Tuse. interpretatio Romana. 2-5). Romanii identificau aceste "puteri" în umbra misterioasă a unui tufiş. precizează Cicero. la elementele cheie ale viziunii despre lume. Dar care era în definitiv atitudinea romanilor faţă de rituri? Ei venerau ritualurile atât în viaţa cotidiană. care implicau acel subconştient colectiv. ca şi în spatele alăptării unui . 27- _________MENTALITĂŢILE LA ROMA_______________ însă ce aspect avea mentalul colectiv al romanilor? în interiorul universului mental roman se pot degaja două straturi. în parte tradus în utilajul mental. multă vreme aceste patru adunări populare nu şi-au confundat. ca nici un alt popor antic. Cum am putea numi aceste mărci de adâncime? Oare nu mentaleme. 1. Pe când grecii. la codul codului axiologic. "amuzamentul" şi abia ulterior "şcoala". şi începutul veacului următor. apoi "lecţie". chiar permutabile. practicau ritualismul. Desfătările. după modelul unor concepte precum cele de semanteme. "evocarea". aceste trăsături profunde pe care le ilustrau comportamentele şi reprezentările romanilor? O primă trăsătură rezidă în pragmatism. Ne referim la elementele axiologice fundamentale. dintre care cel mai profund a beneficiat de o stabilitate notabilă. ca şi un colegiu sacerdotal specializat în primirea. care fremăta.

încât au înlesnit apariţia şi dezvoltarea clasicismului. între mărcile etnostilului roman şi consecinţele lor literare s-a manifestat o tensiune fecundă în efecte benefice pe planul creaţiei literare şi chiar general umane. filosofiile acestor epoci au prilejuit noi reprezentări. cum procedaseră grecii când întrebuiţau cuvântul bârbaros. de sorginte orientală. încât religia oficială. elanul presupus de comuniunea cu divinitatea. Mărcile etnostilului roman nu s-au modificat radical până în secolul al Vl-lea e. antropocentrismul. De asemenea mărcile etnostilului roman au generat un teren prielnic şi pentru zămislirea romantismului stilului nou. în virtutea pragmatismului. Omul primelor secole ale Romei judeca viaţa şi moartea. întemeiat pe "ordinea luminoasă". mai cu seamă pragmatismul. încât chiar ajutorul zeităţilor era pus în practică prin intermediul modificator. însă şi pe ritualism. traumatismele culturale. de o adevărată misteriofilisofie.n. chiar atunci când existau între ele tensiuni. Omul cerea unui zeu sprijin. Antropocentrismul forma. constructivismul. măsura tuturor lucrurilor. sau în charismul unei personalităţi umane providenţiale. cu barbarul. La rândul lor. prins în vârtejul agitat al cuceririlor şi luptei cu natura. ca şi pentru anumite tendinţe baroce. "primitive".!). Elocventă ni se pare şi imaginea pe care romanii şi-o făceau despre "celălalt". Dar ulterior . lucidus ordo. îndeobşte străinul. Totodată aceste mărci ale etnostilului roman au creat în literatură un orizont de aşteptare pentru expresionism şi pentru clasicism. care guvernau fenomenele naturii ori funcţiile vieţii. Ritualişmul şi chiar pragmatismul favorizau literatura expresionistă. Chiar în timpul Imperiului şi în mai multe rânduri. Fiecare act uman implica o componentă sacră. romanii năzuiau să neutralizeze forţele supranaturale sau să-şi asigure sprijinul lor. dar. precum şi istoria. pe baza anumitor afinităţi solide. constatate la "celălalt" -. Tacit va elogia pe germani şi pe iudei. formalismul. De fapt religia romană era contractualistă. în schimb alte reprezentări mentale s-au reliefat ca mai mobile şi mai intens supuse conştientizării. au revelat scheme ori "grile" de gândire şi de comportament. în funcţie de principiile morale austere şi de normele religiei romane tradiţionale. ritualişmul. noi elemente ale utilajului mental s-au impus succesiv spre sfârşitul Republicii. Mutaţiile cunoscute de realităţile politice. Aşadar. barbarus. Cum de fapt am semnalat mai sus.e. a unei curiozităţi faţă de aspectele exotice. după opinia noastră. responsabil.trecând prin etapa intermediară a unui interes. exprimată de inapetenţa lor pentru vocabularul abstract. a Cetăţii. mai complexe. organic dezvoltată. constituia centrul mentalului colectiv roman. şi tot pragmatismul. şi filosofic. Totuşi omul şi zeitatea alcătuiau două entităţi autonome. Ele legitimau. Prin urmare mărcile cardinale ale nivelului profund al mentalului colectiv 29- MENTALITĂŢILE LA ROMA roman sunt: pragmatismul. (dacă nu chiar până în secolul al Vlll-lea e. De altfel iniţial nu i-au reprezentat antropomorfic şi nu le-au ridicat temple. Deşi romanii n-au conferit în genera! nuanţe peiorative termenului de "barbar. funcţiona nu numai în religie ci şi în materie de drept. Romanul secolelor IV-II î. Romanii s-au manifestat concomitent ca un popor religios şi ireligios. Ele au alcătuit climate mentale specifice 13. contractualismul. Alte reprezentări. Ulterior aceste reprezentări au devenit mai fervente. De fapt romanii împărţeau cu grecii antropocentrismul. La aceasta se adăuga propensiunea oricărei literaturi iniţiale. între care se statornicea un contract. Ele operau ca permutabile. presupuneau un anumit raţionalism şi preferarea echilibrului. gustul pentru sentimente violente şi pentru întrecere". Alăptare prezidată de Rumina. un numen. pe pragmatism. ei au manifestat multă vreme neîncredere şi chiar dezinteres faţă de străin. constituiau ceea ce am putea numi etnostilul roman. era atent prezervată şi scrupulos observată 12. pentru că nu acceptau imagini ale divinităţilor11. sprijinit pe formalism. Limba latină evită în general abstractizarea. Omul îşi făurea existenţa banală. considerată ca parte integrantă. în contactul cu zeii. la începuturile Imperiului şi către amurgul antichităţii. setea de concret a romanilor. ultima trăsătură primordială a mentalului colectiv profund din Roma antică. Pentru ca în Imperiul creştin .constructivismul. căci marcate de un anumit laxism moral şi civic. De asemenea romanii întrezăreau un numen în intervenţia zeului suprem. Totuşi omul. dar se putea adresa şi altei divinităţi. întrucît erau impregnate de un anumit misticism religios. aceste trăsături se sprijineau reciproc. înclina mai ales spre expresionism. întocmai ca la greci. Dar contractualismul. contractua-lismul.. această entitate autonomă faţă de divinitate. al cărui nume provenea de ia ruma. certamen. Vom mai reveni de altfel asupra acestei unităţi culturale şi consecinţelor ei. căci se opera cu principiul conţinut de formula " dau ca să dai".n. solidaritatea civică. Cum am remarcat de fapt. de considerat în cadrul unei anumite culturi mediteraneene relativ unitare. romanii au ajuns în cursul Imperiului să stabilească un autentic dialog cu străinul. El n-a pierdut sensibil teren nici atunci când misticismul oriental a pătruns masiv în universul mental roman. iniţial mai concrete şi mai individualiste.nou născut. nu se manifesta fervoarea mistică. do ut des. "mamelă". pentru expresionism.n. al omului. lupiter. Romanii ritualişti nu aveau îndeobşte tendinţa să personifice zeii. ezită în exprimarea noţiunilor abstracte. în ultimă instanţă decisiv.

necreştinul. Dionis din Halicarnas. decît barbarul14. bărbat modest. datorită jocului solidarităţilor civice. Marcus Aurelius şi Constantin. dar şi ale desfătărilor şi comportamentelor cotidiene s-au ordonat la Roma în structuri mentale. vaforile depindeau de anumite pârghii esenţiale. mai ales politice. care le manevrau şi le articulau de la bază. în timpul Republicii. Mişcarea utilajului mental. un rol esenţial revenea valorilor. căreia îi corespundea pe plan mental o prae-ciuitas. structurile fie ele sociale. Totodată schemele de gândire şi de comportament s-au polarizat în jurul principalului model colectiv. nuanţate sau potenţate de impactul altor manifestări. Cum de fapt am mai arătat. Schemele de gândire. consul şi dictator (republican. ca întrupări ale demonilor indo-europeni. încă din secolulal Vlll-lea î. Este dificil de reconstituit însă ansamblul de valori. reprezentările lumii. Dar ce s-a petrecut mai târziu.n. "pre-Cetate". politice sau mentale..e. Titus Livius. Roma a echivalat cu un conglomerat. procesele juridiciare 15. "oraş* ca structură socială. Etruscii au determinat transformarea confederaţiei de sate într-o urbs. El asocia. Totuşi imaginea sa a pălit în secolul I î. pe ogorul său. îmbrăţişat de cetăţeni. Deşi patrician. şi şi-a îmbrăcat toga praetextă. 1. de diferite obârşii. Ca model colectiv. Pe de altă parte. s-au decantat reprezentările esenţiale. adică de ceea ce am definit ca metavalori. l-au găsit trudind la plugul lui şi lucrându-şi singur ogorul. în evocarea concentrată şi tocmai de aceea mai semnificativă a trecutului îndepărtat. De asemenea el. fundate pe raporturi precise.mplu viu de disciplină. atitudinile fundamentale. de o axiologie de sorginte indoeuro-peană. în cadrul structurilor mentale. 3. a comportamentelor şi reprezentărilor fundamen-30 UNIVERSUL MENTAL ROMAN tale. Mărturiile în acest sens pot fi identificate la diverşi autori antici. ne apare ca un ansamblu coerent. care funcţiona în această vreme. la sfârşitul secolului al VII. care îi aparţin. schemele de gândire. valorile. EUTROP. cum erau triumfurile celebrate de generalii victorioşi..e. Sărbătorile.lea î. desigur dominată de ginţile a căror influenţă regii veniţi din nord încercau s-o limiteze. adică magistrat unic şi extraordinar.. Regalitatea . cum am arătat mai sus. un "preoraş". în persoana sa. două structuri de ciuitas etc. Cetăţii şi altor popoare.. Cei care au venit să-l înştiinţeze că a fost desemnat dictator. care îi cădea pe ochi. reprezenta un exe. 7l2. Evoluţia structurilor mentale între structurile mentale şi celelalte structuri. chiar în timpurile clasice. sub Imperiu? în această lungă secvenţă istorică. în cadrul structurilor mentale. unde au emers modele specifice de conduită şi de gândire. când ei şi-au dobândit adevărata identitate. s-a destrămat. precum Cicero.şi multilaterală. cel puţin în vremea Cetăţii. pentru a salva Roma dintr-o gravă criză militară. Viaţa civică a romanilor. Roma era sau tindea să devină urbs. formau ansambluri coerente. cele mai înalte virtuţi şi demnităţi cu munca modestă. între feluritele lor elemente. Ele depindeau de un utilaj mental arhaic. S-au succedat în cursul evoluţiei romanilor două structuri mentale de prae-ciuitas.n.idealuri umane împăraţi ca August. Prin urmare Cincinnatus era închipuit ca un brav militar şi un destoinic general.e. reprezentările vieţii şi ale morţii. în "arheologia". întrucît orice transformare de mentalitate implica o nouă alcătuire a mijloacelor de a preţui lumea.e. de determinare reciprocă. financiar. plăcerile Romei au prilejuit manifestări populare. veşmântul magistraţilor (LIV. la rândul lor. Cincinnatus a devenit şi idealul --------------31 MENTALITĂŢILE LA ROMA uman al plebei romane. cultural-mental se sprijineau şi se presupuneau reciproc. practicată de el în cele două monografii. ale raporturilor dintre cetăţeni. Dimensiunile feluritelor domenii. acest model colectiv a fost întrupat de Cincinnatus. disciplina colectivă. în acest model colectiv sau ideal uman s-au condensat.n. iar noi factori mentali au încercat să ' restaureze echilibrul vieţii cotidiene. desemnat numai pentru o perioadă de şase luni) în secolul al Vlea î.17). Acestea au fost îmbogăţite. eroii acestei secvenţe istorice au fost consideraţi."celălalt" să fie mai degrabă păgânul. dar şi a imaginilor legate de anumite elemente mentale s-a concretizat în structurile mentale ale romanilor. Ca structură politică se impusese în această vreme regalitatea latino-sabină. funcţionau aşadar raporturi de dependenţă bi . valorile. din punct de vedere social. Dacă nu cumva s-ar putea trage concluzii din săpăturile arheologice ale echipei conduse de Andrea Carandini. Iar. Traian. politic. cu o federaţie de aşezări rurale. Dar cum au evoluat aceste raporturi şi aceste structuri? Până la sosirea etruscilor. însă foarte utilă. în plină criză a mentalităţilor tradiţionale. care reprezenta o prae-urbs. S-a creat astfel un adevărat dialog între Cetate şi cetăţean. reprezentaţiile dramatice.n. ale relaţiilor cu alte popoare. Cincinnatus n-a putut fi cu adevărat înlocuit de nimeni sub Imperiu. Deşi s-a încercat succesiv să se impună ca personaje . Cincinnatus şi-a şters sudoarea.. în sensul că. ca şi ale unor detalii relative la viaţa cotidiană s-au organizat aşadar în adevărate macro-sisteme supuse evoluţiei. îndeosebi la Salustiu. pasionat de osteneala pe propriul său pământ. liber consimţită.26.

"libertate". deşi tindea să se impună o mentalitate urbană. 10. După 285 e. ci pe una de avere. lealitate faţă de prieteni şi de patrie. dacă era condamnat la o pedeapsă gravă de o instanţă judiciară inferioară acestuia. acum încremenită. ca structură politică. structura mentală adecvată acestei republici era ciuitas. EPICT. Metavalorile pot fi identificate în fides şi pietas. în vreme ce pietas presupunea îndeplinirea obligaţiilor religioase. însă şi putinţa cetăţeanului de a-şi exprima punctul propriu de vedere. favorit al unor împăraţi ai secolului II e. sacrum cubiculum.1. "stăpânul nostru Flavian". ciuitas. dar care indică şi structura socială a vremii.din punct de vedere teritorial condiţia imperială fusese dobândită încă din secolul II î. 1. Următoarea schemă va da seama de evoluţia structurilor romane. socio-politic.n. şi preţuirea. Dar mentalităţile se schimbă mai încet: mai mult chiar. îi corespunde dominatus.e. Diss. Celor trei forme de "oraş". numit sacrum palatium.. toate structurile caracteristice vechii Rome au străbătut o criză. faimosul sacrum consistorium. arată că Roma are ca limite şi ca sol "lumea locuită" (Laus Romae. dar şi în libertas. ----------------32 EVOLUŢIA STRUCTURILOR MENTALE ipsius soli. supunerea totală faţă de ordinea socială. "principatul". noi solidarităţi locale. După 509 şi mai ales după 451 î.. care incorpora conştiiţa apartenenţei la un oraş-stat. Roma a devenit o "Cetate". Cum au evoluat totuşi aceste structuri şi metavalori? După o profundă criză a realităţilor politice şi a mentalităţilor. urbs. însă şi a celor filiale. în secolul I î. "împărat cezar". Romanii nu-şi mai imaginau. Fides implica îndatoriri conştiincios îndeplinite în timp de pace şi de război. care îngloba mai ales oroarea faţă de puterea personală. "respectul". "pietate". Toate acestea s-au petrecut după 509 î. într-o urbs timocratică. limitele cetăţii ori cetăţilor lor. mai ales de a-şi proteja viaţa prin apelul la popor ca suprem judecător. "un stat liber".e.26 etc. întrucît statul roman este condus de un princeps "principe".e. camuflat în prim cetăţean şi senator.n. "dominatul". adică salvgardarea propriului status. devine sacrosanct. într-o urbs a ginţilor. Totuşi între domnia lui Nero (54-68 e. între 394 şi sfârşitul secolului al Vl-lea e. pe când cel oriental se menţine până în 1453. principatus. ca structură socială . Rep.n.n. "Cetatea". dar şi ale solului patriei. obsequium. iar după 367-366 î. împăratul domină o birocraţie statală complicată. patrie şi familie comună a cetăţenilor solidari între ei. Scriitorul grec Aelius Aristide. şi faţă de împărat ca şi sanctitudo. asumate faţă de alţi romani 1.) emerge ca structură mentală oanti-ciuitas. este dominus. Se dezvoltă. "sfinţenia". în cadrul unei noi forme de anti-c/u/fas. se impune imperium. ci şi dominus noster Flauius.n.. Dial. după alungarea regilor etrusci. când au fost dislocate tiparele gentilice şi plebea a dobândit accesul la consulat. "lucrul public" sau "lucrul care aparţine poporului" (CIC. se străduiesc să restaureze vechile valori. — 33- MENTALITĂŢILE LA ROMA termen cu mai multe accepţiuni.iar. care de altfel pe pian politic statua diferenţe între romani. de fapt împăraţi. care treptat au determinat obişnuinţa. chiar şi dormitorul lui.) şi cea a lui Hadrian (117-l38 e. 1. când a fost abolită regalitatea.. 3..n. caracterul sacru. prin urmare axată nu pe o aristocraţie de sânge.n. Structura socială rezida. Au trebuit să se dezvolte întâi dragostea. se instalează ca metavalori. Dar importanţa suprimării Imperiului n-a fost înţeleasă la vremea respectivă sau a fost slab percepută de comtemporani. într-adevăr. Ca metavalori funcţionează atât persona. lmperium-u\ui. 4-6).n.e. Oricum. patriotice.n. Structurile sociale Structurile politice Structurile mentale . fundată pe metavalori ca fides. monarh absolut.n.. şi şia aflat propria identitate.) . "stăpân". ■imperiu". cât şi dignitas "demnitate". căci la Roma domneşte acum a doua dinastie flaviană.. imperiul roman occidental dispare.e. care vor fi prezentate în altă parte. din 27 î. totul era sacru în jurul împăratului: palatul lui.n.19. care Ie-a fost fatală 17. "rol" (la origine "mască"). alcătuieşte structura politică.. le era congruentă ca structură politică res publica. libera respublica. primii principi. nici măcar cu ochii minţii. "lealitatea" sau "buna credinţă" şi pe pietas. în 476 e. Anumite inscripţii îl proclamă nu numai imperator Caesar. Ulterior. conjugale şi paterne. între 285 şi 361 e.etruscă reprezenta structura politică prevalentă. acest stat era o republică. Ei pierd sentimentul solidarităţii cu Cetatea şi locuitorii acesteia se simt parte integrantă a unei populaţii implantate pe un vast teritoriu. în interiorul acestui vast spaţiu deschis. "anti-Cetate". 59-61). iar pe plan social Roma era încă o prae-ciuitas. caritas.. dar postulând uneori şi capacitatea de a-şi face bine propria meserie (TAC.n. "statut" sau "stare". (CIC. 2. 25-28 etc). 41). întemeiate pe microunităţi sociale. Titus Livius dă seama de formarea lentă a mentalităţilor romane arhaice şi de faptul că regalitatea şi constrângerile inerente ei fuseseră necesare. Cat. de fapt statul conceput ca bun public. Concomitent libertas presupunea şi garanţia că cetăţeanului i se va aplica legea.n. 6. consiliul lui.e. au asociat strâns între ele sufletele cetăţenilor..2. lasă el să se înţeleagă (2.

Al. DUŢU. Essai d'anthropologie. Literatura comparată şi istoria mentalităţilor. regalitatea etrusc. 97. Le mStier de citoyen dans la Rome râpublicaine. La religion romaine. pp. 1982. J. p. 34. 10 Cum evidenţiază Jean BEAUJEU. 25-28. Paris. 116. în aceeaşi revistă. 1976. 411. Les mentalitâs. I. pp. 17. Paris. Paris. pp. în Viaţa Românească. 1974. în legătură cu durata lungă a fenomenelor. La religion romaine. pp. 1925. a 2-a. 17. 141. românească de Joachim NICOLAUS. pp. text stabilit de Alexandru ZUB. 5-7. Bucureşti. Les mentalites: une histoire ambigue. apud. pp. 50l-503. 15. pp. Alexandru DUŢU. în Viaţa Românească. Vezi în această privinţă Jacques LE GOFF.e. 1977. Bucureşti... 9. trad. op. 383-385. pp. 1982. 26. Despre filosofia istoriei în opera lui Vasile Pârvan. Alex MUCCHELLI. pp. 219.cit. Pentru detalii. 44. 7. cit. p. 83-85. 137-l39 etc. 1988. Les mentalites. 2. Paris. în ce priveşte detaliile. urbs gentilică urbs timocratică imperium imperium ciuitas ciuitas anti-ciuitas antic/u/fâs fides. La religion romaine. 1981. Claude NICOLET. 117-l28.cit. 7l-91 etc. cit. 215-226. Paris. DUŢU. pp. în Rome etnous. p. Scrieri. A. 13l-l63. pietas şi libertas fides.Metavalorile 1. 35 MENTALITĂŢILE LA ROMA pp 480-482. 14.19-40. 112-l15. în Viaţa Românească. LE GOFF. Universul mental al romanilor. pp. Paris. A. Nâron. 1983. vezi E. — 36 r III. p. 1982. 91.prae-ciuitas sab. 1987. SOCIETATEA Şl CULTURA ÎN SECOLELE VIII-II î. 1987. Al. pp. 18-23 şi Universul mental al romanilor. Bucureşti. 6. 1988. icrits sur l'histoire. MUCCHIELLI. 9. 4. Essai d'anthropologie. op. pp. Cum o califică Jacques LE GOFF.. 55. 11 -61. Paris. J. a 2-a. vezi Fernand BRAUDEL. 3. Vezi A. 114. în această privinţă a se vedea Eugen CIZEK. p. Bucureşti.n. L'homme romain des origines au l-er siecle de notre ere. 17-22. Manuel d'initiation â la litterature etala civilisation latines. 102. 5. 82-90. 39. Paris. Vezi Vasile PÂRVAN. Alex MUCCHIELLI. op. Michel MESLIN. vezi Michel MESLIN. L'homme romaln des origines l-ersiecle de notre dre. 365. 13. pp. . pp. 1985. 1978. ed. Metavalorile şi istoria literaturii. 1969. dar şi Eugen CI2EK. Les plaisirs â Rome. cit. pp. 28. -34 NOTE 1. 232-247. 1976. MUCCHIELLI. Vezi Claude NICOLET. 16. op. Pentru conceptul de "climat mental". 16l-l65. 1987. 32-36. 36 şi urm. 218-219. pp. Paris. Metavalorile şi istoria literaturii. 78. 11. în Revista de filosofie. 82-90. p. 74. Vezi şi J. Literatura comparată şi istoria mentalităţilor. DUŢU. în Revista de Filosofie. 1983. 6. Istoria romană. Cizek. Cum arată încă Theodor MOMMSEN. 63-74. cit. Le m6tier de citoyen dans la Rome râpublicaine. 78. 12. 8.1983. 30. 83. 9. 5. op. 6. Jean Noel ROBERT. în Rome et nous. pp. pietas şi libertas persona şi dignitas obsequium şi sanctitudo BIBLIOGRAFIE: Eugen CIZEK. . 532-538 şi urm. 109. pp. 36-39. 6. 1983. Mentalităţile romane şi reprezentarea străinului. 34. Paris.218. Universul mental al romanilor. p. 535-539. BEAUJEU. prae-urbs 2. BEAUJEU. 114. MUCCHIELLI. vezi Eugen CIZEK. 19. vezi Al. în Revue des Etudes Sud-Est Europ6ennes. 24-25. pp. 532-539 = L'univers mental des Romains. urbs gentilică regalitatea lat. 12. şi res publica libera res publica libera res publica principatus dominatus prae-ciuitas alcătuiri arhaice fides şi pietas 3. citat de Alexandru DUŢU. 93. Paris. Pentru aceste noţiuni. 1978. 4. op. ed.

Palatium.e. denumirea unei ginţi. Aventin. în Italia din nord. de altfel despărţite unele de altele de grădini. oare s-au decantat. care practicau incineraţia . inscripţii încă dificil de descifrat. pe drumul strategic între nordul şi sudul Italiei. între secolele al Vll-lea şi al V-lea î. adică tocmai în perioada când legendele au situat imigrarea lui Enea în Laţiu! Deci cercetările arheologice vin să dezvăluie că vechile legende comportau un nucleu de adevăr istoric. De la început. care s-au lăsat atrase în circuitele unei civilizaţii superioare. adică dezvoltate în Laţiu şi mai bine cunoscute datorită cercetărilor arheologice. ai regelui local Latinus. dintre care ultimul a fost format din muntenii Italiei istorice. până la mijlocul secolului al V-lea î. vase.. întructt aparţineau indoeuropenilor cobora. !a mijlocul secolului al Vlll-lea * Numiţi astfel după numele unei aşezări învecinate Bolgniei actuale. civilizaţia etruscă trebuie să fi rezultat dintr-o sinteză între imigranţi microasiatici. Din rândurile lor a luat naştere viitorul patriciat. în greceşte). De fapt romanii se refereau la regii din legendara Alba Longa.n.. reliefuri.e. Aceleaşi legende povesteau că una dintre căpeteniile troiene. care aparţineau culturii villanovienilor . au exercitat o considerabilă presiune asupra tinerei republici. umbrii. încă din era bronzului. La sorgintea Romei. Dar şi alte aşezări italice şi mediteraneene s-au bucurat de o bună poziţie strategică. sabinii. diferite culturi prin diverse sinteze. încă din secolul al Vlll-lea î. Esquilin.n. care au acţionat.n.. căci originea etruscilor alcătuieşte obiect de aprige controverse între savanţi. când investigaţiile arheologice au descoperit o sensibilă concentrare de forţe pe meleagurile respective. însă au acţionat mai ales alţi factori. 38 ROMA SUB REGI î. Romanii îşi reprezentau aşadar la originea lor greci. situau în secolul al Xll-lea î. multă vreme conduse de un lucumon.e. la sfârşitul mileniului al ll-lea î. Oricum vulgata despre . Se creau însă frecvent contradicţii între cetăţile etrusce. Roma sub regi Satele din zona viitoarei Rome. cu câteva decenii în urmă. desfăşurarea războiului troian. aborigines. s-au federat între ele. ar fi debarcat în Lajiu. echivalent sau aproape echivalent cu "lumea locuită" (oikoumăne. Ceea ce atestă că abia etruscii au transformat federaţia rurală de pe Tibru într-un oraş. Foarte multă vreme. care îşi apărau cu dârzenie glia străbună. Coelius. care n-ar fi avut soţii din neamul lor.n. cu excepţia cetăţii Veii.N.n. Oricum. a constituit unul dintre aşa numitele "miracole" ale istoriei. lauchme în etruscă. care s-ar fi instalat pe dealul palatin. s-au răspândit treptat în Italia."Miracolul" roman Dezvoltarea Romei. atestată de felurite monumente: morminte ornate de fresce. Enea. vor înlătura pe lucumo-nii-regi în toată Etruria şi în secolele Vl-V î. Quirinal. troieni şi latini. destul de înstăriţi. dar minoritari. "deprinderea strămoşilor". întrucît numele federatorului Romulus a fost probabil derivat de la Roma sau Ruma. a început să se formeze în Laţiu o pătură de proprietari de pământ şi de crescători de vite. Aceştia din urmă creaseră o civilizaţie înfloritoare. ei n-au recurs la mercenari. de fapt într-un stat ce se considera mondial. legenda răpirii sabinelor de către latinii din Roma.. Acestea. samnp. Romanii au fost adesea înfrînţi în diverse confruntări militare. După părerea noastră. în secolul IV î. ci la soldaţi-cetăţeni. când vecinii Romei. a acestei expansiuni. cum am semnalat în treacăt. din zonele montane. Legenda situează întemeierea Romei de către latini la 21 aprilie 754 sau 753 î. fiind conduşi de "regi". Desigur Roma beneficia de o bună poziţie geografică.n Pe de altă parte. de la Bologna la Capua. "oraşul de pe ţărm" Deci filiaţiile trebuie inversate. într-o adevărată vulgata despre începuturile Romei şi despre precedentele lor. datorită înmulţirii populaţiei şi imigrărilor succesive. Dar romanii au fost mai ales latini. mos maoirum. Latinii proveneau probabil din imigranţi mai vechi.e. Viminal. Enea ar fi fost însă precedat. După dezvoltarea primelor două culturi laţiale.. în Medrterana orientală. Aceasta a fost numită astfel în 1853.e. Factorul demografic a avut însemnătatea sa..pentru că îşi ardeau morţii şi închideau cenuşa lor în urne conice. asistat de consilii aristocratice. săpăturile arheologice recente ar putea dovedi că Roma devenise oraş. de un grup de greci arcadieni. Explicarea miracolului. Exponenţii primelor culturi laţiale practicau incineraţia. ca operă a unui federator numit Romulus. Roma a fost abundent locuită: de unde şi reprezentarea romanilor privind creşterea organică a Cetăţii. conduşi de Evandru. pe disciplină şi obstinaţie. care promova o cultură de factură orientalizantă şi de vocaţie manifest urbană.e. pe tradiţiile străbune.n. Dar când au apărut şi cum s-au dezvoltat culturile laţiale? Ele s-au diferenţiat clar în secolele al Xilt-lea şi al Xll-lea î.e. locuitorii Apeninilor. Capitoliu. A jucat un anumit rol în extinderea teritoriilor romane şi mentalitatea întemeiată pe pragmatism şi constructivism. cum am arătat în capitolul precedent. "cei rapizi". şi trăiau într-un cadru patriarhal şi pastoral. aşezare tipică pentru o anumită cultură italică. întreprinse îndeosebi începând din 1960..e. în fiecare zonă cucerită de ei. "legiunea". Au migrat în peninsula italică mai multe valuri de indoeuropeni.e. una dintre cele şapte coline ale Romei.n. a funcţionat o confederaţie etruscă în Italia centrală. fi unit cu aborigenii. îşi aveau centrul în regiunea din jurul actualului lac Albano. Aceste coline ar fi fost: Palatin. întrucît era situată pe Tibru. ilustrează o primă infiltrare a muntenilor sabini pe meleagurile federaţiei de sate.n. lucumo în latineşte. iar la nord de Roma trăiau etruscii. trăitori în zone unde au luat naştere idiomurile osco-umbriene. acoperite de un vas tot conic -. de la o aglomeraţie de colibe până la limitele unui imperiu. Villanova. Villanovienii. înainte de Roma Vechile legende. după multe peregrinări. în fruntea unui grup de supravieţuitori ai căderii Troiei. imigrant aici din Alba Longa.E.n. şi populaţii italice. în realitate numele Romei este de origine etruscă şi poate fi pus în legătură cu Ruma. unde au creat. Dacă nu cumva. villanoviene şi preindoeuropene. s-au situat mai ales culturile laţiale. De la numele acestui Romulus credeau romanii că ar proveni numele Romei. la un vad important. pentru a se amesteca cu băştinaşii mediteraneeni şi preindoeurope-ni. şi cu Rumon. în sudul Italiei abundau coloniile greceşti. căci efectiv anumiţi imigranţi din est au putut ajunge în Italia. este complexă. lângă anticul munte Alban. şi s-ar 37- SOCIETATEA Şl CULTURA ÎN SECOLELE Vlll-ll Î. ca un ansamblu politic. cum am arătat în capitolul anterior. Apar de fapt aici ecouri ale intenselor navigaţii şi migraţii mediteraneene. deoarece s-au produs şi altele. întemeiate pe diferenţieri sociale minore. care a transformat Mediterana într-un "lac roman". cimitire şi de mlaştini.e. De fapt regii latini şi apoi romani au folosit populaţia socialmente diferenţiată pentru a crea un corp militar de infanterie. dar şi-au refăcut rândurile şi până la urmă şi-au biruit adversarii. Anticii considerau că etruscii erau de origine asiatică şi că ar fi aparţinut "popoarelor Mării". şi o mică unitate de cavalerie. a aşa numiţilor celeres.

consules. create nu după considerente gentilice. în orice caz. mult râvnită de ei. cifră care na mai fost depăşită. două veacuri înaintea sosirii etruscilor. săpăturile arheologice recente. romanii nici nu mai ştiau din ce curie făceau parte. în principiu unităţi de o sută de soldaţi. Vulgata nu consemnează decîttrei regi etrusci.e. De fapt curia era la origine o asociaţie de bărbaţi care luptau împreună şi se baza pe ginţi. ca şi vitele mari şi mici. Dacă totuşi le consultau. Membrii ginţii aveau prenume. ar fi domnit. dar după ce urbanizaseră vechea federaţie de sate. Numa Pompilius (sabin. Triburile şi-au avut adunarea lor. în largi zone din Italia erau instaurate regimuri politice republicane. cuceritor şi corespunzător războinicului indoeuropean) şi Ancus Marcius (sabin. Mai ales patricienii au promovat structurile gentilice. Iniţial pământul aparţinea ansamblului ginţii respective.N. Oricum. s-au numit "consuli". 1. care controlaseră întreg Laţiu. cifră foarte suspectă. nu erau obligaţi să consulte adunările populare şi senatul. "trufaşul"). patru regi: Romulus (latin. Ginta. care a ajuns ia sfârşitul Republicii cel mai activ organ legislativ al poporului roman. Roma a trebuit să-şi apere.n. 58-60). probabil "aranjată" să corespundă celor şapte coline. Vulci.e. congruent preotului indoeuropean). şi supranume sau porecle. Totuşi. Or aceste vestigii sunt datate din secolul al Vlll-lea î. adică un senat alcătuit din şefii ginţilor. în sfârşit a apărut şi s-a dezvoltat sclavajul. la treizeci şi cinci de triburi.7. ca să nu mai menţionăm frecventele imixtiuni ale cetăţii Veii. bazate pe vechi tradiţii italo-celtice. cognomina.cum ilustrează frescele mormântului Frangois. în etruscă Aule (Aulus) şi Caile (Caelius) Vipinas.n. 39- SOCIETATEA Şl CULTURA ÎN SECOLELE VIII-II Î. mai mulţi Tarquini. au înconjurat noul oraş cu o incintă fortificată. comiţiile centuriate au devenit cea mai importantă şi mai venerabilă adunare populară. şi cu aristocraţia etruscă. adică adunarea centuriată sau 'comiţiile centuriate". ci pe o bază riguros teritorială. sub Servius Tullius. equites. La Roma. Republica şi expansiunea sa Dar în 510 sau 509 î. dar se pare că. comitia tributa. adunarea centuriată era dominată de proprietarii mijlocii de pământ din prima clasă. aleşi să-şi exercite mandatul numai un an. în principiu regii. Au ridicat case.e. Practic. Dominaţia vulciană a întrerupt supremaţia Tarquinilor şi a fost condusă de fraţii Vibenna. chiar temple. diferenţiate în funcţie de cens. pe baza alianţei între Palatinul latin şi Quirinalul sabin. comitia centuriata. infra classem. Mai târziu s-au înfiinţat alte asemenea triburi. dar în realitate ia Roma au domnit şi alţi lucumoni.n. în secolul I î. comiţiile curiate. praenomina. cum afirmă vulgata despre debuturile romanilor? Se ridica o cetate pe Palatin. într-adevăr sistemul celor trei nume era caracteristic cetăţenilor romani care puteau să se numească Gaius lulius Caesar sau altfel. Până la sfârşitul secolului al Vll-lea î. în 396 î. Pe de artă parte. nemulţumită că trebuia să trudească intens pentru ridicarea monumentelor Tarquinilor. sosiţi în Italia chiar înaintea venirii lui Eneaîn Laţiu? Este prea devreme pentru a ajunge la concluzii definitive în această privinţă. cercetările arheologice recente par a confirma din ce în ce mai sensibil alegaţiile vulgatei despre începuturile Romei. care în realitate puteau grupa mai mulţi sau mai puţini oşteni. dar acelaşi "nume"."începuturi". ci aveau complexe funcţii politico-militare. Caere.E. Deşi vulgata pretindea că. care purtau numele patronului. Roma constituia un nod strategic pe drumul spre Campania. şi cei "sub clasă". zilath. devenit praetor viager. numit de vulgata latinizantă Servius Tullius. Oricum. acelaşi gentiliciu. lucumonii etrusci sunt alungaţi din Roma şi regalitatea este abolită. s-au învederat întotdeauna puternice la Roma. De fapt şi-au disputat întâietatea la Roma mai multe cetăţi etrusce. Căci Roma şi-a avut lucumonii săi etrusci. Era deci Roma o urbs încă de atunci. De fapt.n.. zona sacră a interiorului cetăţilor romane. ce/eres. vârful de atac al coaliţiei antiregaliste l-au constituit călăreţii regali. Aceste triburi se numeau Ramnes. consemnează şapte regi ai Romei. între altele alegea şi consulii. Dimpotrivă. constituia în fond o mare familie patriarhală. care dezaproba politica lui Tarquinius II. cei doi demnitari supremi. "comiţiile tribute". cum am mai arătat. gens în latină. pe . classis. descoperit în 1857 . adică în ultimele secole ale erei noastre. gentilicium. colina pe care legenda situa o aşezare a arcadienilor lui Evandru (LIV . într-adevăr. 3-l4). Tarquinius I (friscus). în latineşte Mastarna 3. şi rudele Tarquinilor. împărţirea poporului sub arme pe centurii. dominată de crescătorii de vite latino-sabini. Fiecare trib era format din zece curii. în tot cursul secolului al V-lea î. care concentra pe toţi cei ce coborau dintrun unic strămoş mitic. De asemenea. Acestui Servius Tullius i s-a atribuit o profundă reformare a alcăturii socio-politice arhaice a romanilor. într-adevăr ultimul rege năzuia să instaureze la Roma o tiranie de tip grecesc 4. pentru etrusci. dar tot cu cel puţin trei elemente. care au fost însă puternic lovite de regii etrusci. Oricum. Brutus. ca şi Mezentius din Caere 2. El a creat sistemul centuriat.. căzuseră în desuetudine.1. Tullus Hostilius (latin. conduse de profesorul Andrea Carandini la poalele Palatinului. care nu erau numai conducători militari. ginta constituia realitatea fundamentală a vieţii economice şi sociale. nomen. a trebuit timp de un secol să se replieze între zidurile sale. Dar Roma. Pe de altă parte. trebuiau să ţină seama de părerea lor. Fiindcă legăturile clientelare. Vulgata îi atribuie divizarea centuriilor în cinci clase censitare. ca şi de aliatul lor. Vulgata a atribuit această revoluţie unui eveniment romanesc.n. S-a ajuns astfel. adică. organizator destoinic întocmai ca preotul indoeuropean) 1. Servius Tullius şi Tarquinius II (Superbus. Tarquinii. încă sub regii latino-sabini a luat naştere un 'sfat regal". equi. dar de etrusci . diferite. aliaţi cu plebea.Macstrna. în secolul al lll-lea î. nu existau încă decrt "clasa". din cadrul de mobilizare. înţelept şi reformator.n. şi le-au transformat în proprietăţi private. care închid un teren plat.e.e. care menţionează la obârşia Romei un prim sinecism latino-sabin.n.. zidurile şi hinterlandul agricol. cea mai apropiată aşezare etruscă de Roma. primordia. Pe când cea mai veche adunare populară. "clienţii* gintei. s-au latinizat. după alungarea Tarquinilor. religioase şi judiciare. depedenţi de ea. ei şi-au creat un "cartier" propriu. dar n-au putut etrusciza populaţia locală. La vârf se aflau trei triburi alcătuite din ginţi. Sistemul social se baza pe structuri gentilice. abolirea regalităţii a fost înfăptuită de o largă coaliţie. cum spuneau etruscii. De altfel latinii au început prin a încerca -40 REPUBLICA Şl EXPANSIUNEA SA în zadar să restaureze la Roma puterea Tarquinilor. au asanat şi pavat mlaştinile aflate pe locul viitorului for. dar ulterior şefii ginţilor au acaparat ogoarele. Sosiţi în viitoarea Romă. par să ateste că acolo s-a deviat un pârâu pentru a-l transforma în şanţ de apărare şi că s-au ridicat fortificaţii tipic romane. consilium regium. evenimentele au fost totdeauna situate cronologic.e.. adică de avere. expansiunea romană a început cu ocuparea şi anexarea cetăţii etrusce Veii. un pomerium.. care împreună cu cavalerii. deci unitatea militară de elită. cadru de mobilizare la origine. etruscii au format al treilea element al sinecismului roman. în condiţii dificile. au completat aristocraţia gentilică latino-sabină. Tities şi Luceres. probabil. S-au descoperit două ziduri.. puterea a fost preluată de una dintre rudele Tarquinilor. ulterior.e. conceput după modelele indoeuropene ale regelui şi războinicului). dispuneau de majoritatea voturilor din comiţiile centuriate. ca şefi ai ligii latine. iar activitatea lor se reducea la vagi funcţii religioase. Din gintă făceau parte şi oameni mai săraci. în funcţie de aceşti consuli eponimi. legate de proprietatea privată. pentru latinii şi romanii primitivi. la capătul unui asediu.e. în realitate. mai ales împotriva atacurilor întreprinse de diverse populaţii montane: volsci. sabini etc. în 509 î. violarea austerei matroane Lucreţia de către unul din fiii ultimului rege (LIV. După 509. cognomine..n. lui Servius Tullius i s-a pus pe seamă şi împărţirea romanilor în patru triburi.

n..e. la capătul unui efort îndelung susţinut. după ce Hannibal. la 15 kilometri de Cetate.n. care nu pare să fi avut o mentalitate proprie. putere deosebită. Grecia însăşi a fost anexată în 146 î. de veto.n. dreptul de a lăsa sau primi o moştenire. Oe fapt. Societatea romană a rămas totuşi censitară şi oligarhică deoarece magistraturile. Impozitul direct.n. care comporta avantaje reale. care zdrobiseră forjele romane pe râul Allia. şi Egiptul.n. care număra şi oameni bogaţi în rândurile ei. au fost confiscate şi monopolizate de 'nobilime". pare prea simplă. romanii au cucerit de fapt întreaga Italie.unde se instalau mii de oameni. cea mai celebră formaţie de luptă a lumii elenistice. gloria armatelor greco-orientale.n. lex duodecim tabularum. Plebea ar fi asumat statutul unei forţe clar constituite şi conştiente. regele Epirului. numai după 509 î. adică a părăsirii Cetăţii.e. care nu conservă decît câteva privilegii simbolice.N. populus. în care plebea fusese integrată sau mai degrabă reintegrată. De fapt. în 31 î. Ele deveniseră însă inadecvate unui imperiu teritorial vast.e. erau fii sau urmaşi de ■părinţi".n. Magistraţii nu puteau întreprinde nimic. Peninsula iberică şi sudul Galliei au fost anexate treptat. locurile din senat.n. pentru cetăţenii romani... însă au recurs ulterior la închidere. este nesigură. un singur veac i-a fost suficient ca să ajungă să controleze practic întreg bazinul mediteranean. în continuare. ca şi autoritatea şefului de familie. în fruntea ierarhiei magistraţilor se aflau cei doi consuli. a fost supus Volsinii. -42 . soarta bazinului mediteranean. Aliaţii italici ai Romei. care concura Roma la statutul de prim oraş italic. Pentru că numai senatul avea controlul finanţelor publice. îndeobşte plebea a recurs la arma secesiunii. Numai supuşii şi aliaţii Romei au continuat să suporte impozitul direct. îndeosebi sabinii şi etruscii de rând trebuie să fi populat plebea. Oricum cele patru adunări populare nu diriguiau cu adevărat statul. înzestraţi cu dreptul de intercesiune. Capua. Cum am arătat.n. primul cod juridic scris al Romei.în general populate de câteva sute de locuitori . sacrosancţi.e. în pofida sprijinului acordat lor de către Pyrrhus. Hotărârile sale. devine astfel cel de al patrulea organ legislativ popular. După lupte grele. Acest cod consfiinţea tocmai inviolabilitatea proprietăţii private.şi ale "latinilor" .n. Sunt întemeiate colonii ale cetăţenilor romani . magistraţi speciali. îşi însuşeau ogoarele acestora. până în secolul al lll-lea î. patricio-ple-beiană.n. Chiar grecii din sud au fost subjugaţi. deşi ingenioasă. Mai târziu. aleşi după normele analităţii şi colegialităţii. încleştarea între romani şi cartaginezi a decis. plebeii bogaţi erau mai activi şi mai influenţi.e. monopolizaseră pe o bază ereditară locurile din senat. Ulterior au fost anexate Syria. inclusiv cei ai regilor etrusci. încă nescrise. în trei războaie. lexCanuleia. sacerdoţiile. în 445 î e. şi imigranţi diverşi. între patricieni şi plebei.e. cum ar fi monopolul unor demnităţi sacerdotale ori dreptul de a-şi trimite vitele la păscut pe păşunile publice.. Oricum instituţiile congruente numai unui oraş-stat au continuat să funcţioneze până în secolul I î. a luptat aprig pentru dobândirea unor drepturi politice echivalente cu cele ale patricienilor. Patricienii. senatul..n . aflat într-o situaţie dificilă. în scopul întemeierii unei noi aşezări. au putut fi aleşi consuli. adică samniţii. de care au beneficiat mai ales vârfurile societăţii romane. Adunarea plebei. plebs sau plebes în latină. patricii. De fapt. Pretutindeni în "imperiu". mai cu seamă nici o acţiune militară. homines noui. fără fondurile care le erau puse la dispoziţie doar de senat. care avea într-adevăr nevoie de o concentrare a diverselor lui tărâmuri. cucerite de latini.e. cum am arătat deja. încă din secolul al ll-lea î. între patricieni şi plebei. S-au produs mai multe secesiuni.n. Roma introduce structuri urbane. în ultimă instanţă.. care năzuise să nimicească Roma. plebiscita. Patricienii. concilium plebis. în acest mod a apărut la Roma "legea celor douăsprezece Table". după modelul încercuirii Troiei. a căror cunoaştere fusese anterior monopolizată de patricieni. Iar în 367 sau 366 î. suspectează şi lichidează fizic orice personalitate care încearcă să se detaşeze din rândurile cetăţenilor. dar şi plebea. "oamenii noi". Numai în împrejurări excepţionale. gramaticii romani.e. spre domnie {adfectatio regni). s-a apreciat că în timp ce patricienii au devenit cei ce. şi gravarea lor pe douăsprezece table de bronz. în cadrul acestei nobilitas. cavaleria regală. romanii au transformat în state vasale regatele elenistice din Orient. iniţial rezervate numai latinilor din Laţiu. au fost înfrânţi latinii. dreptul de a comanda armatele. expansiunea s-a accelerat. sub regii etrusci. între 340 şi 338 î.e.e.e. la sfârşitul secolului. în 265 î. la fiecare iege şi hotărâre a magistraţilor.n. cei care nu numărau strămoşi. Se realizează asţfe! o importantă cucerire a plebei şi totodată o manifestă modernizare a societăţii romane. fusese înfrânt la Zama.n 5.. Roma a fost îndelung agitată de puternice conflicte sociale. Mai recent. în 387 î. în 451 î. patres. iar liga lor a fost dizolvată. păstrat ulterior doar fragmentar la juriştii. legiunea romană a zdrobit la Kynoskephalai falanga macedoneană.n. desfăşurate mai ales între plebei 41 SOCIETATEA 1 CULTURA ÎN SECOLELE Vlll-ll Î. într-adevăr interdicţia căsătoriei mixte. beneficiau de dreptul aşa numit latin. când plebeii au obţinut crearea aşa numiţilor tribuni ai plebei. "conciliul plebei". istoricii.n.. a fost practic suprimat în 167 î. începuturile expansiunii au fost vremelnic întrerupte de cucerirea Romei înseşi de către galii. instaurat pentru necesităţi militare. Totuşi plebea. dar şi o deschidere spre făurirea unei societăţi limpede diferenţiate din punct de vedere social şi în uitimâ analiză întemeiate pe proprietatea privată. şi patricieni. a fost supusă. cel din urmă oraş etrusc independent. Viaţa internă a republicii romane Oar cum a evoluat viaţa internă a republicii romane? Unele elemente au fost menţionate mai sus. El va constitui izvorul dreptului roman clasic: comporta vestigii ale orânduirii gentilice. Restul s-a redus la operaţii de rutină: după anexarea Asiei Mici.n.E.. străini de nucleele primitive ale Romei. dreptul ca exponenţii săi să poată fi aleşi consuli. oameni liberi şi cetăţeni romani cu toţii. pare să implice o componentă etnică în obârşia plebei. Dacă Romei i-au trebuit cinci secole pentru a cuceri Italia. la începutul secolului al lll-lea î. şi cu puterea de a ajutora orice plebeu. îndeosebi consulatele. care. Unii savanţi au considerat plebeii ca descendenţi ai populaţiei neindoeu-ropene.e. Totuşi. "plebiscitele". în cursul secolului al IV-lea î. A dispărut astfel şi echilibrul anterior realizat între privilegiile şi poverile suportate de primele categorii sociale censitare. ajung valide pentru întreg poporul. temeinic delimitată. Adevărata forţă conducătoare a republicii romane a constituit-o senatul.e.e. au fost învinşi principalii rivali ai Romei la supremaţie în Italia.n. Proprietăţile mici şi mijlocii erau treptat acaparate de latifundiari. care să fi avut acces la magistraturi şi la consulat. plebeii ar fi alcătuit restul populaţiei. Originea plebei este mai complexă.e. în acea vreme încă patricieni. nobilitas. constrânsă la o repliere şi chiar la o recesiune economică. combat orice aspiraţie spre puterea personală. căci în rândurile ei trebuie să fi pătruns mai ales clienţii rămaşi fără patroni. Dar marile cuceriri din Orient au adus Romei bogăţii numeroase. cunoaşterea legilor. în 202 î.e. iar cetatea lor a fost distrusă şi anexată în 146 î. în vremea regilor..e. la închistare.e. căpetenii şi membrii activi ai ginţilor primitive. legea lui Canuleius. plebea obţine "publicarea" legilor. începând din 494 sau 493 î. socii.e.n. plebea dobândeşte accesul la consulat. Au fost întâi zdrobiţi cartaginezii. după o anumită înflorire cvasi-urbană. în mai-iunie 197 î. plebea obţine practic egalitatea cu patricienii. Roma a fost. autoriza căsătoriile mixte. Ei erau înzestraţi cu imperium.n. Patricienii au colaborat cu plebea în vederea abolirii regalităţii. în 64 î. la sfârşitul secolului al V-lea î. trezoreriei poporului roman.care vulgata l-a prelungit zece ani.e.n.e. în secolul al V-lea î. din pricina datoriilor contractate de vecinii lor mai săraci şi neachitate. adică la ceea ce savanţii italieni au numit "la serrata dei patriziato". Originea plebei.. Rădăcinile instituţiei tribunatului plebei se pierd în negura preistorieie. care n-au mai plătit decît impozite indirecte. în realitate au monopolizat demnităţile politice. devenit sfatul foştilor magistraţi. Dar această soluţie.

care erau foşti înalţi magistraţi. au determinat. s-au dezvoltat construcţiile publice. Manifestările lor din această vreme par modeste. mutaţiilor sociale. sub înrîurirea greacă. ca şi moravurile tradiţionale. pictate în culori vii.n. baza sistemului de canalizare a Romei. Tot aici a fost edificat şi inaugurat . într-o perioadă bine determinată. orientaţi mai ales spre competenţe judiciare). Religia romană s-a dovedit foarte receptivă faţă de influenţe externe. numina. Clelia. Zidul astfel construit părea destul de grosolan. S-au manifestat atât pictura 'de şevalet". s-au înmulţit monumentele pur civile. implicaţiile lor imorale.VIAŢA INTERNĂ A REPUBLICII ROMANE care presupunea un anume tip de complicitate cu zeii . de censores. "censori" (aleşi pentru întocmirea censului. în secolul al ll-lea î. iar mandatul lor. adesea de recuperare şi înecate în mortar. de asemenea cîrmuitor cum imperio. în 186 î. pe un ton exultant. spre a exprima devotamentul eroilor faţă de stat şi faţă de pasiunile personale. Organizarea bacanalelor în grupuri numeroase şi închise. 1. Apoi de principe. Totodată proliferau zeităţile casnice: penaţii.n. în loc să disimuleze structura zidului. "a se întoarce la penaţii săi" adică "acasă" -.şi într-o manieră expresionistă-. "prae-tori" (adjuncţi ai consulilor. s-a ajuns la un relativ echilibru. Sub impactul cuceririlor. Brutus. nu era retribuit de stat. care traducea un expresionism acuzat. de tribuni plebei şi de edili sau de quaestori.44 LITERATURA . Dar sistemul republican a comportat şi alte magistraturi..n. artiştii acestui stil o puneau în evidenţă. sculptura şi pictura.n. Nu era totuşi vorba de intoleranţă religioasă. . larii. acest sector glorios al civilizaţiei romane. — 43 ■ SOCIETATEA Şl CULTURA ÎN SECOLELE VIII-II Î. Pe Esquilin. interzicerea celebrării acestor mistere printr-o hotărâre expresă a senatului. de un artist etrusc. îndeobşte anual. Cultura şi artele Sub influentă etruscă. care se limitau tot mai mult la sarcinile de comandă. începând din secolul al ll-lea î.n. zeităţile morţilor. Minerva.. însă răspândirea misterelor lui Bacchus. genius. locuinţele particulare ale romanilor au rămas foarte modeste. zeii lupiter. care a devenit mai târziu centrul locuinţei familiale. aşa numitul cursus honorum. propriu. Religia romană timpurie Am arătat. care scăpau de sub controlul statului. lunona o altă Hera.e. sub Tarquinius II s-a realizat conducta de scurgere a bălţilor. Casa romană iniţială era alcătuită din lemn şi lut: comporta o încăpere unică. exercitată de consuli. "imperiu" a desemnat iniţial puterea ieşită din comun. cum am arătat în capitolul precedent.e. Secolul al ll-lea î. listei senatorilor şi pentru alte atribuţii similare).e. dar ele sunt totuşi deosebit de semnificative. acel demnitar excepţional. încît. Camillus în reprezentările artistice ale acestor personaje. chiar în primele secole ale Republicii: pe Aventin templul triadei plebeiene Ceres-Libera-Liber. îndeosebi din Grecia. S-au construit şi alte temple. în sculptură. Spre a-l disimula. un "geniu". penetraţiei unor deprinderi noi. care decorau oraşele elenistice cucerite de ei.. ca şi sfidarea moralei tradiţionale au pricinuit îngrijorarea factorilor politici prevalenţi.e. de praetores. s-au fabricat cu vremea paramente în piatră sau chiar în marmură7. s-a dezvoltat considerabil arta portretului. marile lor fapte de arme. ostil respectării proporţiilor şi doritor să sublinieze într-o manieră simbolizantâ anumite elemente.n. Nu numai că a fost adoptat antropomorfismul. Drenările mlaştinilor erau curent practicate în Laţiu.E. potenţării generale a statutului şi privilegiilor unei oligarhii conducătoare. dacă sunt asemuite cu realizările civilizaţiei şi culturii romane de mai târziu. * Imperium. Zidurile primelor temple erau din cărămidă nearsă. care au fost bazele dezvoltării religiei romane tradiţionale. înzestraţi cu o influenţă mai modestă. în materie de arhitectură. multe din podoabele sculpturale. cât şi cea parietală. Ni s-a păstrat un bronz alcătuit. precum Horatius Cocles. care resimţeau tot mai intens inadecvarea între instituţiile oraşului-stat şt expansiunea imperială a Romei.N. unde se redă. fără a avea acces la toate avantajele oferite de cetăţenia romană. de care era legată. întrucît se simţeau prea împovăraţi de numeroasele sarcini militar-financiare. S-a decantat până la urmă o carieră tipică de magistraturi. care anunţă şi prilejuiesc criza vechilor mentalităţi. Vechea religie romană tinde să intre totuşi în criză. însă generalii romani au acaparat. încep să se producă traumatisme culturale.) şi cel al lui Apollo (433 î.e. aflat sub frescă. zeul vinului şi al petrecerelor. după anul în care se realiza mandatul de quaestor) şi sfârşea cu consulatul. care împodobeau templele iniţiale. mai genuin italică. templele erau decorate cu plăci de pământ ars.. o avansare progresivă de la o demnitate la alta. monumental pentru epoca respectivă (LIV. Au început să se dezvolte şi artele plastice. unic. manii.n.. s-au descoperit fragmente dintr-o frescă. se conjugau idealizarea şi realismul. au apărut alte încăperi. Paralel cu sculpturile influenţate de gustul pentru armonia de factură greacă a proporţiilor. iar părţile înalte din lemn. în jurul atriului. arhitectura. dar s-au stabilit echivalenţe precise între zeii romani fi cei eleni: lupiter a devenit omologul lui Zeus. în secolul al ll-lea î. care a devenit însă precar datorită dispariţiei impozitelor directe. în sfîrşit imperium a ajuns să indice teritoriul unde se exercitau asemenea puteri. lunona.55.e. Desigur picturile "de şevalet* s-au pierdut. până la sfârşitul Republicii. care se "întorceau" o dată pe an. în cursul secolului al li-lea î. s-a dezvoltat o artă mai populară. atriul. în trei tablouri suprapuse . . Tendinţele expresioniste se manifestă limpede în acest prim stil al picturii parietale s. în capitolul anterior. zeii interiorului casei şi ai cămării . praetori şi de guvernatori de provincie.e. Şi aliaţii italici ai romanilor erau nemulţumiţi.e.n. ca să ne exprimăm astfel. ci de considerente politice. aduce cu sine primul dintre cele patru stiluri ale picturii romane.). Raţionalismul începe să se propage în elitele culturale.e.de unde expresia franceză sofisticată "regagner ses penates". Erau sculptaţi eroii exaltaţi de vulgata despre începuturile Romei. Toţi magistraţii inferiori au fost relativ numeroşi. în toată evoluţia Republicii. proveneau din atelierele etrusce. romanii au inventat tehnica blocajului. divinităţile exteriorului locuinţei şi ale răspântiilor.în 509 î. precum cele exercitate de dictator. interiorul templelor era împodobit cu reliefuri. care îi însufleţeau..l-6). dar romanii continuau să vegheze la respectarea scrupuloasă a venerabilelor şi tradiţionalelor rituri. chiar în jurul anului 300 î. cloaca maxima. Această tehnică s-a generalizat la începutul secolului al ll-lea î. care a precedat construirea forului. predarea unei cetăţi samnite romanilor. menţionat în capitolul anterior. deoarece inserau într-un cofraj materiale diverse. De fapt şi în pictură se dezvolta considerabil arta portretului Pe de altă parte ştim de asemenea că triumfurile generalilor erau împodobite cu picturi.n. în schimb. artele plastice. Pe Capitoliu se înălţa templul triadei capitoline. de mari proporţii.n. Treptat. locaşul zeilor casei. Nu numai că abundau pretutindeni puterile divine.n.e. După drenarea mlaştinilor. Poziţia acesteia nemulţumea masa cetăţenilor romani. Primele statui. contractualiste şi iniţial neantropomorfe.templul lui lupiter. ocolirii treptate a serviciului militar de către bogaţi. care celebrau. în aKe locuri templul lui Castor (484 î. de sorginte elenistică. Sculptura monumentală romană a rămas mult timp arhaică. atrium.e. printre cei vii. dar fiecare om avea o forţă supraumană personală. adică imperiul roman. Chiar şi la Roma existau artişti proveniţi din toate zonele mediteraneene. care începe cu exercitarea quaesturii (şi un loc în senat.

ca Ennius şi Terenţiu. mai ales pp.a multor opere literare iniţiale. Le sticle des Scipions. I. Vezi în această privinţă Paul M. J. a 2-a. Se scria cu un condei ascuţit. în secolul a! lll-leaî. cit. Manuel d'initiation ă la litterature etâ la civilisation latines. Shakespeare şi Moliere n-ar fi existat . 1982.e. 1987. Operele literare s-au scris însă pe papyrus. preparat din ţesutul membranos al unei plante acvatice din Egipt. arborate de un întreg curent. tragedia şi îndeosebi comedia. manifeste influenţe elenizante. Jean-Claude RICHARD. 195-600. De altfel primii autori romani de literatură cultă nu erau îndeobşte născuţi la Roma. Tendinţelor net expresioniste. BIBLIOGRAFIE: Gustave BLOCH. Materialul de scris cel mai banal îl reprezentau "tăbliţele cerate". MARTIN. Clermorrt-Ferraud.e.e. pp 57-86. I. La râpublique romaine Les conflite politiques et sociaux. organizat ca un focar de iradiere a unor idei noi. vezi P.e. 216-235 şi Lorenzo BIANCHI. Theodor MOMMSEN. // magister Servio Tullio. acoperite cu un strat subţire de ceară. Paris. Manuel d'initiation â la littârature et â la civilisation latines.M. 277281. trad. 3. GRIMAL. 243-246. Unii precum Livius Andronicus . pp. Rome. Cum am arătat. dacă proza se află încă într-o fază incipientă. aduce însă. Les origines de la plebe romaine. 1978. Paris. 2 voi. Civilizaţia romană. Pierro GRIMAL. Vezi P. ei arborează adesea patriotism italic şi chiar roman. 248-249. primitivă. . strălucit reprezentate de opere de certă maturitate artistică şi de valoare remarcabilă care beneficiază de un statut privilegiat în literatura universală. Servius Tulliius a la lumiere des nouvelles dâcouvertes archeologiques et epigra-phiques. orizontul de aşteptare era acelaşi şi noi l-am menţionat în capitolul anterior. pp. în secolul al ll-lea î. dar în sensul bun al cuvântului . Bucureşti. op. li se contrapun eforturile de a pregăti clasicismul. Rome et l'hâllinisme au temps des guerres pumques. vezi Pierre GRIMAL. şi începutul veacului următor comportă perioada de aur a dezvoltării comediei latine. 1973. Scipionii.poate . ocrotesc şi promovează anumiţi scriitori. 7. traa lomânească de Eugen CIZEK. Literatura latină cultă apare. tabulae ceratae. care era amestecată cu smoală. rudimentară. L'idâe de royaute â Rome. Se dezvoltă un anumit tip de epos. 1978. Punct de vedere susţinut în ampla sa carte de Jean-Claude RICHARD. 277-281. Paris. Clermont-Ferrand. în privinţa acestor fresce şi a personalităţii lui Servius Tullius . Accius. L'art romain. ed. 155-l57. Terenţiu şi Pacuvius. românească de Joachim NICOLAUS.n.M.îndeosebi Scipio Aemiiianus -. favorizează infiltrarea la Roma a filosofiei greceşti. MARTIN. Arta de vocaţie expresionistă este astfel moderată de adepţii Scipionilor. Sfârşitul secolului al lll-lea î. 1975. pp."părintele" literaturii latine . vezi printre alţii Massimo PALLOTTINO. Totuşi ei cunoşteau scrisul încă din secolul al Vll-lea î. op. cum vom vedea mai jos. care crează un puternic cerc cultural-politic. De la Rome royale au consensus republicam. pp. cit.fără Plaut şi Terenţiu. Roma. pp.ca atunci când ne referim la primitivii flamanzi . NERAUDAUD. 2. cit. -----45- NOTE I 1. 5. generali glorioşi. GRIMAL.46 IV. Pentru crearea tribunalului plebei. I. în Comptes Rendus de l'Academie des Inscriptions et des Belles Lettres. Bucureşti. 1977. mai ales militează pentru gustul echilibrului. Romanii au considerat preţ de mai multe veacuri preocupările literare ca oţioase. 1973. numite . plăci de lemn dreptunghiulare. pp. Lucilius şi chiar Cato cel Bătrân. dar şi oameni de cultură . traducere românească de Eugen CIZEK. ca îndatorată unor modele greceşti.. 26l-277. cit. unei anumite convenienţe preclasice.n. I. care tăia literele în stratul de ceară. 4. promovat de lotul unor autori ca Naevius. Bucureşti. P M. dar mai ales teatrul. pp. pp.n. I. Istoria romană. pp. Foile de papir.1985. MARTIN. 223-259. De la Rome royale au consensus republicam. 6. Rome et nous. 277-280. poezia obţine succese surprinzătoare. mufte secole după legendara ei întemeiere. I. MARTIN. Pentru arhitectura romană iniţială. însă şi «Ioanelor italice străvechi. Paris.. Vrând însă să convingă publicul de fidelitatea lor faţă de Roma. P. a 2-a. în Aevum. eforturi ce articulează o a doua linie de orientare a literaturii vremii. Essai sur la formation du dualisme patricio-ple'beien. vezi P. prin excelenţă cetăţenesc. 1925.Literatura Dezvoltarea şi orientările stilistice ale literaturii arhaice romane au fost pregătite tocmai de artele plastice. dat fiind apariţia sa încă recentă. în Rome etnous. Plaut. ed. stilus *.Mastama. op. Les origines de la plebe romaine.. 1977. 39-41. Pentru sculptura şi pictura arhaice. 8. ÎNCEPUTURILE LITERATURII LATINE Condiţiile apariţiei literaturii Literarura scrisă apare aşadar târziu la Roma.n. pe care le întreprind Ennius. Mişcarea culturală a Scipionilor. contrare pragmatismului lor. 59. Ceea ce explică în parte factura categoric expresionistă. op. 1977.şi Terenţiu nici nu erau italici. 1982. Essai sur le formation du dualisme patncio-plâbdien. Pe de altă parte.. L'idee de royaute â Rome. Civilizaţia romană.

"a răsuci" sau "a desfăşura".. De fapt. literatura orală s-a dezvoltat la Roma nu numai înaintea celei culte. disput. încât câteodată s-au scris Caius şi Cnaeus pentru prenume care erau de fapt Gaius şi Gnaeus 1. 9.e. căci nu dispunem în legătură cu ea decât de scurte aluzii.. care însă a exagerat. antiteza. însoţiţi de cântăreţi din flaut. orală era însă destul de veche. 3. Ceea ce nu înseamnă că mitul. cântece. la rândul lui de origine feniciană. Mai multe benzi de papir. în legătură cu diferite aspecte ale vieţii romane. comesenii sau nişte "copii". noi nu avem cum să cunoaştem decât foarte vag oralitatea literară latină. pergament. condeiul scriitorului la figurat 47- ÎNCEPUTURILE LITERATURII LATINE poezie. aceste cântece de ospăţ elogiau pe Romulus şi Remus. între alţii. Era poate moştenit din versificaţia indoeuropeană şi implica probabil o anumită monotonie. cu prilejul banchetelor romane. adică atât C.. o silabă lungă şi trei trohei. ci numai o mitologie istorică. mai cu seamă epigrame persiflante. celebrau gloria unor bărbaţi vestiţi. ci în paralelă cu aceasta. denota în acelaşi timp textul şi muzica. pentru această velară sonoră. Literatura orală Oralitatea reprezintă un capitol foarte important pentru istoria fiecărei culturi 2. cu vocaţie biografică. consemnate de textele literare culte şi de inscripţii. în favoarea hexametrului dactilic şi a altor metri greceşti. aşa cum am arătat mai sus.18). 3 şi Brut. Iniţial litera C reda atât velara surdă. De fapt. cât şi cea sonoră.e. scrise. Horaţii şi Curiaţii. 75. Pe de artă parte. Se baza pe structura fonică a limbii latine şi nu numai pe alternarea silabelor scurte cu cele lungi. n-a fost utilizat de literatura latină. 4. jocul de cuvinte. didactice. 19.16) sau ale marinarilor. cum erau pleonasmul. De ce? Deoarece. uersus Saturninus. o adevărată mitistorie. Problema folclorului roman a început să fie discutată ştiinţific începând cu Niebuhr (1746-l831). pueri. Chiar izvoarele literare menţionează producţii orale. Concomitent s-au dezvoltat cântecele de leagăn (Schol. erau făcute sul şi apoi desfăşurate pentru a fi citite. Spurius Carvilius a introdus G pentru redarea velarei sonore. 5. La mijlocul secolului al lll-lea î. alcătuiau un "sul" uolumen. Versul saturnin este de fapt destul de puţin cunoscut. pentru a capta bunăvoinţa divinităţilor.-ere. realitate redată în limbajul simbolurilor şi nu al semnelor. chiar enunţurile legilor. Termenul care desemnează noţiunea de De unde "stil". se alcătuiau felurite cântece.e. învestite cu un caracter magic. postulând existenţa unei epopei orale de mari proporţii. de la verbul latinesc uoluo. MAX.n. 20. pline de sentenţe şi de proverbe (MA-CROB. VAL. în fond. dar şi formulele de rugăciune şi de vrajă. Acest carmen presupunea o anumită ordonare artistică a vocabulelor şi unele procedee stilistice. Din păcate. se pare că romanii nau făurit niciodată o mitologie ficţională. A fost repede abandonat. cât şi G. Poezia nescrisă. pe Servius Tullius. Primul text latin scris apare pe ofibuiă din Praeneste şi datează din secolul al Vll-lea î. Alfabetul latin derivă din cel grecesc. dar admitea anumite substituiri. care circulau din gură în gură ori erau scrijelate pe zidurile oraşelor romane. care îl luaseră de la greci din Italia meridională. Deosebit de semnificativă a fost evoluţia cântecelor de ospăţ. 2.10). Acest enunţ comportă doar patru cuvinte în latina arhaică. Dispunem şi de o inscripţie din forul roman. ca şi cum ar fi fost inventat de zeul Saturn. Ele . mai ales aliteraţia. carmen. De asemenea au emers repede reprezentaţii scenice. în tot cursul antichităţii. Alfabetul grec a ajuns la Roma prin intermediul etruscilor. carmina. descântece sau incantaţii. alcătuite prin lipirea a mai multe foi. au generat în parte mitistoria şi legendele sublime. Pare să fi fost format din trei iambi. Mai târziu s-a scris şi pe piele de oaie. carmina co-nuiualia. incantaîiones. unde era folosit.2. mai ales vulgata referitoare la începuturile Romei. Dar la numele proprii a continuat uneori să fie utilizat C.n. deoarece nu ne-au rămas decât câteva fragmente din textele. "cântecele de ospăţ". "a cânta". Vechiul vers latin este de sorginte italică şi se numea saturnin. înrudit cu verbul cano.. aceste poeme eroice. ad Pers. Saturn. 48 rr LITERATURA ORALA Cicero regretă dispariţia obiceiului de a cânta aceste cântece (Tuse.paginae.. Romanii nu utilizau decât majusculele şi nu despărţeau cuvintele între ele.n. care datează din secolele Vl-V î. conceput ca realitate primordială.

dar foloseau elemente aflate sub incidenţa raţionalului. Cum am semnalat. Cuvântul praefica este de altfel de origine etruscă. 10. Horaţiu (Ep. 16. Această ultimă vocaţie a fescenninilor ar fi fost interzisă la un moment dat.Din aceeaşi categorie de manifestări orale sarcastice făceau parte şi aşa numitele "cântece triumfale".. adică salată "â la russe" sau chiar ghiveci. soldaţii. 2. cu un statut important. în antichitate. la origine. 1. rezultă că fescenninii presupuneau un dialog. Originea termenului de satura este obscură. pe care ele ar fi avut puterea să-l îndepărteze. uirtus. în realitate. Erau proslăvite în proză şi în termeni. Numeroase alte cuvinte latineşti ilustrează această propensiune spre verva comică populară. Oricum. 93).. Adăugăm că fescenninii comportau şi ironizări necruţătoare ale unor personalităţi proeminente. spre umorul coroziv. carmina triumphalia. cântate cu prilejul procesiunilor triumfale.. chiar ritualis-mului. versul fescennin ajunge să desemneze o epigramă orală cu un conţinut persiflant. Satura comporta un teatru total". de factură populară. ce elogiau generalul lor. unde declamaţia se amalgama cu expresia corporală. de origine etruscă şi provenea din teatrul muzical-core-grafic etrusc 4. spre sarcasm. Dintr-o categorie similară de manifestări literare făceau parte şi "cântecele de jale". schimbau "glume ţărăneşti". sal italicum ori italicus sau "oţetul italic". In ultimă -50 . italum acetum (HOR. o mică reprezentaţie scenică. mai târziu. s-au furnizat mai multe explicaţii dintre care reţinem doar pe cea care ni se pare cea mai verosimilă. creaţiile de factură folclorică ale romanilor? Răspunsul pare lesne de formulat. Dar versurile fescennine au fiinţat îndelung şi în paralelă cu dezvoltarea literaturii culte.. w. încât chiar Legea celor douăsprezece Table comporta ecouri ale unor asemenea măsuri represive. Obârşia termenului fescennin pare necunoscută. Erau celebrate fapte eroice şi pilduitoare. Această vervă comică. care participau la ceremonia triumfului. în secolul al llleaî.n. cu dansul. Brut.n. corelată pragmatismului roman şi expresionismului popular italic. aşezare din Etruria.. 7. având un conţinut variat. rostite cu prilejul funeralilor (CIC. 40). cântau cuplete. care prefigurau biografiile exaltante. Dar atunci în ce rezida esenţialul unei nenia? Tocmai în glorificarea răposatului. cu diverse "ingrediente". Quintilian declara pe un ton emfatic: "într-adevăr satura este în întregime a noastră". bocetele "cântate" la înmormântări. \ . Chiar Caesar a fost persiflat de soldaţii săi3. iar ritmurile muzicale erau felurite: părţile cântate alternau cu cele vorbite. 62. Or. destinate să limiteze orgoliul comandantului. Satura Satura a constituit. încât încă mai erau cântate în secolul al V-lea e. Iniţial neniile erau •cântate" de rude. 1.glorificau vitejia şi virtutea. însă accesibile oricui şi străine de zonele fantasticului. Ne referim la ipoteza care statua o relaţie între această specie literară şi satura lanx. Sat. voit descusută. Vom vedea că ei se află la obârşia saturei şi altor forme de comedie orală şi populară. evident satiric. 139-l55) ne oferă un fel de istoric al fescenninilor: după munca lor grea. 1. 8. 32). Dar termenul era. ele să devină "apanajul" unor persoane specializate. în realitate versurile fescen49 -- ÎNCEPUTURILE LITERATURII LATINE nine constituiau mici altercaţii satirice. plugarii aduceau sacrificii zeilor şi apoi. Manifestări orale persiflante Totuşi în ce direcţie par să se fi orientat prin excelenţă literatura orală. "sarea italică". LIV. în cadrul unui dialog. praefieae. nenii sau neniae. dar recurgeau şi la unele elemente persiflante. într-adevăr. sau cu fascinum. într-un capitol precedent. partea vorbită prelungind pe cea cântată. Poate fi pusă în legătură cu Fescennia. de unde ar fi fost eventual importate versurile fescennine. acest umor suculent şi savuros. o reprezentaţie scenică mai complexă. în mentalitatea de sorginte italică a romanilor se integra. Rolul magic pare oricum să fi intervenit în apariţia fescenninilor. Stilul era de asemenea variat. în aceeaşi categorie de producţii literare "populare" se integrau şi elogiile defuncţiilor de seamă. farfurie plină cu diferite prinoase oferite zeilor. Ele nu comportau atât jale intrinsecă ori mai bine spus nu încorporau doar bocetul pur. Chiar primii romani manifestau înclinaţii clare spre comicul satiric. Cu vremea. v. în care se schimbau persiflări usturătoare. neniile vor genera epitafe mortuare. abundent în numeroase teme care erau realizate într-o compoziţie laxă. Romanii erau de fapt foarte mândri de originalitatea lor în privinţa saturei şi afirmau că această specie literară a fost creată de ei.e.. satura quidem tota nostra est (Inst. evident satirice. calităţile defunctului şi era glorificată familia lui. uersus fescennini. Ne referim mai ales la aşa numitele versuri fescennine. satura iniţială se prezenta ca un potpuriu amuzant. se realiza în primul rând cu prilejul unor mici reprezentaţii scenice improvizate. poate. pentru ca. spune poetul.. "deochi".

jocul de scenă. dar nu unic.n. ca în "commedia dell'arte". Satura dramatică s-a nutrit aşadar din mentalitatea romană şi din expresionismul popular italic. Ulterior s-a renunţat la acest obicei şi atellana a înlocuit satura la sfârşitul marilor spectacole dramatice 5. 4). cantor. că există la Roma un orizont de aşteptare al acestuia. Un timp. fiinţau diverse forme de farsă populară savuroasă. bătrânul vanitos. dossenus. nu exclusiv... spre care tind astăzi anumite spectacole ultramoderne. 2). din care parţial descinde tatăl adesea înşelat din comedia cultă. care conţine o intrigă.e. întrucât unele părţi din spectacol sunt cântate de un "cântăreţ". în care predominau contestaţia şi deriziunea. ca şi expresionismul popular italic apar pregnant în aceste prime reprezentaţii scenice. dialogul.n. în vreme ce actorii. Nu este însă abandonată muzica. însă este foarte probabil că atellana ajunsese în Laţiu înainte de această dată.. Textul nu era alcătuit în prealabil.n. Tinerii romani recurgeau la unele improvizaţii verbale. prostănacul desfrânat. "jocuri de scenă". ca în teatrul de marionetă sau în "commedia dell'arte": pappus. în întreaga Italie. într-o a treia etapă. atellana va avea întotdeauna succes la Roma. care interpretează "reviste" jucate. într-o a doua etapă s-a renunţat la baletul mut. cărora le era interzisă participarea pe scenă la . soldat. care interpreta cupletele. ea echivala cu o farsă orală în versuri. Pe scenă se aflau cam între unul şi trei "roluri" în acelaşi timp. bucco chiar gladiator. arhetip al militarului fanfaron. Titus Livius. câteodată ajuns chiar medic şarlatan. Este limpede că această etapă comporta nivelul versurilor fescennine. flecarul lacom şi vanitos. pappus logodit etc.e. atellana s-a transformat într-o specie a literaturii culte. 'dinamic. îi înlocuiesc profesionişti. pappus plugar. maccus. La origine. patru etape. ca în "playback". Evoluţia spectacolelor comice în legătură cu satura ca producţie dramatică orală s-a pus problema originii şi începuturilor teatrului comic roman. ca ofrandă adusă zeilor. a evoluat spre o specie literară cultă. pantomima şi un text alcătuit anterior şi învăţat în prealabil de către actori. mistificat de toţi. unde se intersectau muzica. spectacole de balet. Din teatrul oral osc sau campanian s-a născut atellana. cu cel japonez şi chiar cu opereta 51 ÎNCEPUTURILE LITERATURII LATINE europeană se impune cu evidenţă. conservate indiferent de subiect. separată şi independentă de genul dramatic. saturei i se substituie o "piesă". importate din Etruria. într-o primă etapă ar fi existat numai reprezentaţii pur coregrafice. Spectacolul a continuat să se bazeze mai ales pe dans. această manifestare de literatură orală. însă şi al sclavalui plautin. într-o ultimă etapă. 26. Se realiza astfel o piesă de teatru-balet. ocupau un loc important în alcătuirea saturei.n. mijlocitor etc. implica spontaneitate creatoare. care era plasată după desfăşurarea unei comedii culte. îngâmfat şi vorbăreţ. în sfârşit. investită cu manifestă finalitate magică. Pe de altă parte. Nu erau necesari numeroşi actori. Denumirea acestei farse populare provenea de la Atella. fabula scaenica. De fapt. deriziunea. după marele istoric roman. strămoş al parazitului din comediile "literare". "roluri" bine determinate. Desigur că în această etapă se ajunsese la nivelul comediei culte 6 . care punea în mişcare nişte personaje ori mai degrabă "roluri" cu mască fixă. Muzica şi dansul interferau. cetăţeni rdmani.r SATURA instanţă erau puse la contribuţie pantomima. Hadr. dar s-a adăugat şi cuvântul. Atellana Dar în paralel cu apariţia comediei culte s-au dezvoltat ca specii de folclor viu. Publicul roman o aprecia pe vremea lui Cicero şi chiar în secolul al ll-lea e. gurmandul gras. De fapt. împăratul Hadrian urmărea cu vădită plăcere reprezentarea unor atellane (HIST° AUG. cu acompaniament muzical.e. de altfel importate din sud. o "istorie" cu personaje. El reliefează că romanii aveau nevoie de teatrul comic. ludiscaenici. Ritualismul roman. logodnic. Satura avea şi un caracter festiv. muzica şi dansul. înainte de 320 î. Comicul. actorii nu mai sunt amatori. Analogia cu teatrul chinez. Se menţionează ca dată a primei reprezentaţii cunoscute a unei atellane la Roma anul 211 î. atellana şi mimul.n. de asemenea prefigurare a sclavului comediei culte 7. pentru că acelaşi ins putea purta succesiv mai multe măşti. aşezare campaniană din regiunea actualului oraş Napoli. în secolul al IV-lea î. jucau cu mască în atellane şi amatori.n.. mimau în tăcere gesturile adecvate. ne-a oferit un destul de lung text.e. când s-a referit la anul 364 î. Maccus putea deveni cârciumar. dansul. Evoluţia începuturilor ar fi prezentat. bucco adoptat. Titlurile atellane-lor traduc feluritele tribulaţii întâmpinate de aceste "roluri": bucco vândut. Iniţial. satura a mai fost folosită ca o mică reprezentaţie scenică. care comportă etapele formării acestui teatru (7. bucco. candidat la o demnitate politică şi înfrânt în alegeri.. Reprezentaţia se desfăşura aşadar la nivelul saturei.e. Satura. în secolul I î.

1981. Publilius Syrus şi Lucius Valerius. după interpretarea unei tragedii. Dar ulterior mimii au dobândit subiecte fixe. pe când în alte forme de teatru nipon rolurile feminine erau interpretate de bărbaţi. care nu se reducea doar la dimensiunile comice. mimul nu constituia un decalc din realitate. Mimul era mai licenţios decât atellana. Acţiunea mimilor se desfăşura îndeobşte foarte rapid. încât se recurgea frecvent la improvizaţie. meseriaşi. aveau reputaţia de femei cu moravuri foarte libere.din epoca imperială. în care jucau femei uşuratice. pp 46- . Paris. a rezultat de mai sus că mimul nu se baza exclusiv pe gestică. Totuşi.. iar punerea în scenă se învedera a fi naturalistă. 42-43. încât anticii n-au putut să-l clasifice nici în rândul speciilor dramatice comice şi nici printre variantele tragediei El voia. pentru că zeul egiptean Anubis apărea în postură de adulter. Denumirea speciei trimite la vocaţia ei fundamentală. în ultimă instanţă. "a imita".n. 1953. în profida intenţiilor aflate la baza mimului. Plaut.n. ed. Dimpotrivă. Nu numai că mimul a nutrit. 1978. De altfel anumite titluri au fost comune atellanelor şi mimilor. Bucureşti. sclavi -. unde această noţiune nu ilustra o copie autentică a realităţii. totdeauna în afara Romei şi niciodată în Capitală. cum am arătat. Genova. prostituate. 2 voi. Actriţele din mimi. mimii nu aveau de ce să ezite în faţa violenţei. De aceea se acumulau palmele şi bătăile. Reprezentaţii expresioniste. se pare că mimul putea să se diferenţieze de vocaţia comică. Storia della letteratura latina. intriga acestuia n-a copiat şi n-a putut niciodată să copieze foarte fidel viaţa reală. Locui în care se desfăşura intriga se situa în afara Romei. Am şi menţionat mai sus alte exemple concludente. Se pare că atellana putea parodia şi tragedii. El comporta un spectacol truculent.. Pe scenă se putea săvârşi chiar actul sexual şi de asemenea uciderea unui — 53 ■ ÎNCEPUTURILE LITERATURII LATINE personaj. prefaţă la Comedia latina. să imite fiinţele umane şi atitudinile lor. ies genres litteraires â Rome. să abordeze cu graţie şi la modul serios o tematică mitologică. încât mimul era conceput ca o mlmesis absolută. VII-IX.e. în textura mimilor. spre sfârşitul Republicii. adesea caricatural. în vreme ce nu lipseau din ţesătura ei aluziile politice 8. 7-9. aşa numitele mimulae.Terenţiu. pp. Ca şi în atellane. de oraş şi nu încălţări speciale. Dar mimul răspundea cu strălucire propensiunii literaturii arhaice romane spre expresionism. mai pitoresc decât peripeţiile vieţii reale. reprezentare dramatică foarte complexă. în mimi jucau şi femei. nu lipseau aluziile politice. deoarece actorii mimilor purtau încălţăminte normală.FRASSINETTI. pe mimare cu ajutorul corpului.dar şi cu reverberaţii în sfera mai multor specii de literatură cultă . în comedia cultă soţiile rămâneau întotdeauna fidele angajamentului conjugal. Se urmărea aşadar să se suprime stilizarea vieţii. textul mimului era iniţial alcătuit în proză. Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. Câteodată. 1972. Convenţiile scenice erau adesea abolite. Totuşi. Se întâmpla ca soţul să surprindă în casa sa amantul. se juca la Roma nu o atellană.reprezentarea comediilor culte. pp. în secolul al IVlea e. legat de verbul mimelsthai. Bucureşti. Acţiunea se desfăşura în lumea celor modeşti ţărani. adică la imitaţia vieţii de toate zilele evidenţiată de antici ca şi de cercetătorii moderni. altfel decât la Aristotel. pp. Rene MARTIN . Ettore PARATORE. II. pentru a fi puşi în scenă mai ales cu prilejul sărbătorilor date în cinstea zeiţei Flora. ed. folosite în celelalte specii dramatice. încât actorii mimilor nu jucau în orice prilej cu măştile pe faţă. similară comediilor "motorii" plautine şi nu celor statice. deşi aceasta din urmă pare să fi fost mai importantă decât textul. Mimul răspundea şi el pragmatismului roman şi expresionismului popular italic. care va substitui proza . Saggio sul teatro popolare latino.a fost contribuţia mimului. care se ascundea într-un cufăr sau sărea pe fereastră. chiar mişcările omeneşti10 Mimul va deveni însă. P. "rolurile" au fost interpretate de actori profesionişti. ca şi atellana. iar zeiţa Diana era bătută cu biciul pentru că se deghizase în bărbat. 311 -324. care se desfăşurau la sfârşitul lunii aprilie şi se numeau Floralia. profund adecvate comicului gros al romanilor. Aceşti actori erau întotdeauna profesionişti. a 8-a. Mimul a fost de fapt comparat cu teatrul kabuki.am putea să le numim chiar nuvele . farsă în versuri. cu tocuri. 39-46. Mimii au fost importaţi la Roma la sfârşitul secolului al lll-lea î. -52 MIMUL Mimul Foarte relevantă pentru dezvoltarea literaturii orale . dar şi după eclipsarea acesteia s-a bucurat de un ramarcabil succes de public . întrucât provenea de la cuvântul elenic mlmos. Termenul de mimus este de origine greacă. comedia cultă. intriga unui mim se asemăna cu cea a unor novele . 62-63. Tematica atellanelor se prezenta ca foarte italică.şi va fi ilustrat de mimografi de talent: Decimus Laberius. Spre deosebire de atellană. Firenze. în ultimă analiză. gramaticul Diomedes va transforma mimus într-un cuvânt mai latinesc şi va încerca să-l înlocuiască prin planipedia sau planipes.Jacques GAILLARD. în atellana cultă. Iniţial mimii n-aveau subiect precis. Teatru. Din ce elemente se compunea un mim? Fireşte. S-a arătat că raportul dintre mim şi comedie cultă poate fi comparat cu relaţia dintre fotografie şi pictură. apărut în Japonia secolului al XVII-lea. Fabula Atellana. Ulterior. Adică întocmai ca într-o nuvelă a lui Apuleius *. BIBLIOGRAFIE: Eugen CIZEK. Totodată. 1967. a 2-a. teatru cu picioare plate. preferate de Terenţiu. în vreme ce în celelalte forme de reprezentaţie dramatică rolurile feminine erau interpretate de bărbaţi. dat fiind că mimul opera adesea cu "triunghiul* conjugal şi revela cum soţia şi amantul ei se înţelegeau pentru a mistifica soţul naiv. întocmai ca fotografia artistică. specie literară în versuri. ci un mim. căci actorul respectiv era substituit de un sclav ori de un condamnat la moarte.. mimul parodia şi mitologia. Mimul corespundea întrucâtva filmelor contemporane de aventuri sau cu subiect erotic.

ed. vezi între alţii Nicolae I. 9. tot în 207 î.n. când s-a trecut. pp. ca ea să apere Roma de cartaginezi. de la baletele scenice şi satură la piese de teatru adevărate.n. vezi Nadia ANGHELESCU. p. că ni s-a păstrat doar fragmentar legea celor douăsprezece Table. 3.1. Andr6nikos. Literatura nescrisă. op. pp. Cum a arătat Pierre GRIMAL. Literatura nescrisă. Speciile dramatice populare. Histoire de l'education dans l'antiquit6.. Teatru. 42-43 . numite şi "anale" annales. a 8-a. Viaţa Adevăratul părinte al literaturii latine a fost Livius Andronicus.e. Pentru evoluţia atellanei. GAILLARD. pp. p. PARATORE. cit. vezi E. Pe de altă parte. dar se pare că era grec din Tarent. ca să nu ofere ilustrului oaspete spectacole nedemne de cele pe care le vedea în patria lui. De asemenea.e. op. op. articolul Scrierea. A. -56 LIVIUS ANDRONICUS. Speciile dramatice populare. TRAINA. carmina saliorum. Plaut. Monte Carlo. Senatul. MARTIN . regele Hieron al ll-lea al Syracusei. în templul Minervei. 1903. vechiul său nume de sclav. 6. pp. 39.e. care primiseră ajutoare proaspete (LIV.. 1956. la care a adăugat ca supranume. Poetul precede astfel carmen saeculare al lui Horaţiu şi făureşte la Roma tradiţia poeziei imnodice. Opera lui Livius Andronicus . a fost invitat la Roma aliatul Cetăţii împotriva Cartaginiei.e. de la care. 2l-37. Eugen DOBROIU. Totuşi a existat o adevărată preistorie a literaturii latine culte. şi-a scris discursurile. Am menţionat. La sfârşitul secolului al IV-lea î. în volumul următor. li. Eugen CIZEK.n. este 240 î. vezi şi E. 312-313. p. de factură beletristică. 46. pp. după eliberare.n. Delimitarea celor patru etape este clar operată de R.l. redactată într-o latină rudimentară. Firenze. cel care a lansat primele reprezentaţii dramatice culte în 240 î. Pentru detalii prvind acest comic oral persiflant. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. a apărut adevărata literatură latină Ştim de asemenea că. pp. în Enciclopedia civilizaţiei romane.es genres littdraires â Rome. 62-63. Livius Andronicus a primit misiunea de a alcătui un imn în cinstea zeiţei lunona. în realitate dări de seamă ("comentarii". Bucureşti. vezi N. 7-9. A devenit pedagog al familiei Livia.e. commentarii). Bucureşti. s-a acordat scriitorilor dreptul de a se asocia într-un colegiu profesional. 39-44. prefaţa la Comedia latină. în 240 î.GAILLARD. Limbaj şi cultură în civilizaţia arabă. 1981.. pp VIII-IX. Rene MARTIN . vezi Barthel6my A. iar Marţial părea scandalizat fiindcă mimulae apăreau pe scenă prea sumar îmbrăcate. DerMimus. Dimpotrivă. Le theâtre â Rome. Pentru structura şi dezvoltarea mimului. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. Tot ei îşi înregistrau îndatoririle pe pânză de in' de aceea listele acestora se numeau librilintei. pp. cit. Bucureşti. în Actes du IX-e Congres de l'Association) Guillaume Bude (Rome. 43. Literatura nescrisă. GAILLARD.J. TALADOIRE. a 2-a. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. cronicile pontificale erau alcătuite într-un stil foarte sobru şi foarte sec.. BARBU. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. Bologna. 1964. DOBROIU. Livius. de unde a fost luat prizonier în 272 î. cu fraze scurte şi relativ neclare. MARTIN . 55- Livius Andronicus. R.47. * De altminteri vom vedea. Raportul cu teatrul etrusc este postulat de Ettore PARATORE. pp. pontifex maximus. 1986. Vezi în privinţa scrierii şi alfabetului Henri-lrânee MARROU. poate la vârsta de opt ani. 316-317.n. Paris. 1975.n. 46-47.J. într-un capitol anterior. Lipsa de material didactic l-a determinat să traducă în latineşte Odiseea lui Homer. vezi N. s-a ocupat de drept. în 207 î. H. L'alfabeto e la pronunzia dellatino. Pentru importanţa oralităţii în general şi mai ales în legătură cu anumite culturi. tragedii şi comedii. în prezent aproape ininteligibile şi acompaniate de dans: "cântecele sălilor". 70-75. Printre manifestările acestei preistorii. Pentru versul saturnin. întrucât a comentat Legea celor douăsprezece Table. îndeosebi "cel mai mare pontif. el a alcătuit o culegere de maxime. pp. 1967. din care lipseau propoziţiile circumstanţiale. 27. unde interpreta cu elevii texte din autori greci. Dacă Ovidiu considera mimii ca nişte reprezentaţii criminale şi obscene. lată însă că. şi la începutul veacului următor. -54 NOTE 1.. că tiparele mimului vor fi mobilizate în cadrul structurii novatoare a romanului latin. 1972. 8. destinate unui public încă foarte pragmatic şi relativ puţin dispus să "consume" literatură. ed. Şi astfel. cum vom vedea.e. redactate în versuri.J. Essai sur le comique de Plaute.l. 2 voi. Aceste veritabile imnuri aveau o clară finalitate magic-religioasă şi nu erau total lipsite de farmec. £. 5. V. VIAŢA Nu se ştie când s-a născut.. Storia della letteratura latina. 700-701. pp. REICH.. op. ed. II. un senator serios ca Pliniu cel Tânăr mărturisea că gustă cu plăcere reprezentaţiile mimice. a luat numele său de libert. BARBU. adică adresată unui public dornic să guste artă literară. 1967. 4. ' 10. Paris. Eugen CIZEK. pontifii romani. Paris. în versuri saturnine. şi "cântecele fraţilor arvali". Livius Andronicus a deschis o şcoală. Terenţiu. MARTIN . 13-l8 avril 1973). care îşi avea sediul pe colina Aventin.e. Cu privire la aceste roluri. 37.n. 1978. 45-46. Berlin. afişau în faţa locuinţei lor o listă a evenimentelor petrecute în fiecare an. Barbu. II. celebrul om politic care a fost Appius Claudius Caecus. a comandat lui Livius Andronicus piese de teatru. PRIMII AUTORI ROMANI "Preistoria" literaturii culte Adevărata dată de naştere a literaturii culte. carmina fratrum Arualium. trebuie să menţionăm textele scrise ale unor confrerii sau colegii sacerdotale. 1982.cit. 7-8.n. a 3-a. 7. Bucureşti. încă din epoca Republicii timpurii. De atunci autorii de piese dramatice s-au separat definitiv de actori şi n-au mai jucat pe scenă cum se întâmplase până atunci cu însuşi Livius Andronicus. Intelectual bilingv. II. Pentru structura şi evoluţia saturei. 7). R. 278-279. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. chiar în sens antic. A murit probabil în 206 î. şi a manifestat anumite preocupări gramaticale 1. pp.Jacques GAILLARD.e. 2. cit. cognomen. şi vândut ca sclav. aşa numitul collegium poetarum. pp.

odă religioasă şi patriotică Carmen Parthenion.inclusiv povestea celebrului cal. căci eroii epici trebuie să fie solidari cu propria lor comunitate. 69). utilizat ca o convenţie. fără urmaşi printre poeţii epici subsecvenţi. în eposul homeric. Au ajuns la concluzia că oricum epopeea ar presupune un text de mare întindere. decât dacă încorporează o dimensiune colectivă. în care se ripostează laudelor găunoase ale acestui soldat. pertinentă statutului Romei în epoca respectivă. dat fiind că a scris şi "Calul troian". "genul epic". în altă parte. S-ar spune că tiparele epice nu erau lesne de adaptat mentalităţilor romane. ce depăşesc nivelul calm al existenţei cotidiene. a cauzalităţii umane prin excelenţă. deşi s-a hrănit şi ea din vulgata despre "primordiile" lumii romane. într-adevăr. mentalitatea strămoşilor. 2. care ar fi consacrat unor personaje şi acţiuni "eroice". chiar recente. fiică a lui Saturn. eforturi de a făuri o literatură de limbă latină. De fapt. Acţiunile "povestite" n-ar fi vrednice de a fi amintite. Este limpede însă că Livius Andronicus aborda subiecte din ciclul troian . unde persifla militarul fanfaron. la nivelul primelor creaţii propriu zis literare. iar eposul a apărut relativ timpuriu. mai atrăgătoare pentru elevi. Ni s-a păstrat chiar un vers. "discurs". elevată.fundat pe evocarea unor fapte foarte vechi. îndeobşte epopeea ar face apel şi la miraculos. aşa cum s-a arătat mai sus. acest pisc al epopeii. epicum genus. anumite peripeţii întâmpinate de Odiseu erau situate prin tradiţie chiar în Italia.ci de fapt. ţesătura simbolurilor. dar nu trebuie uitat că ele s-au păstrat ca nişte citate.n. Cum am mai relevat. Vechi legende etrusce afirmau că în Italia ar fi trăit anumiţi descendenţi ai lui Ulise. Posedăm de asemenea şapte versuri izolate şi două-trei titluri nesigure de comedii.la modul relativ modest al epocii . cum demonstrează traducerea Odiseei. cum mai este numit . Dar din imnul în onoarea lunonei. v. însă propuneau o "grilă" de lectură a acestora întemeiată pe limbajul simbolurilor. par totuşi mai puţin stângace. astfel îşi începe Vergiliu marea sa epopee. el a aclimatizat la Roma mai multe specii literare de veche tradiţie grecească. prevalează cu autoritate miraculosul. poeta doctus. Ni s-au păstrat nouă titluri de tragedii şi patruzeci şi două de versuri izolate din aceste piese de teatru. de care de fapt era străin prin origine 2. pe un abundent aparat divin. Adică ceea ce romanii numeau un 'poet învăţat". în virtutea căreia se realizează augmentarea epică a faptelor şi o formă "narativă". S-ar spune că poetul voia să se ferească sau chiar să-şi facă uitată obârşia pur grecească! -58 APARIŢIA EPOPEII CULTE LA ROMA rilor şi nu pe cel al semnelor. în textele gramaticilor latini. nu foloseşte Musa. realizată de Livius Andronicus. nu pentru valoarea lor artistică. Dar de ce a tradus poetul Odiseea.şi din legenda Atrizilor. "G6tterapparat". Inovator. Ilustrează în schimb patriotism italic. niciodată poetul nu pare capabil să recupereze magia incantatorie a verbului homeric. Totuşi. întemeiată pe o scriitură poetică bine reglată 3. Dacă istoricul narează explicând. care slujea ca manual şcolar chiar şi pe vremea lui Horaţiu (Ep. -----57 PRIMII AUTORI ROMANI Chiar utilizarea versului saturnin pare grăitoare în acest sens. în versiunea sa. S-ar impune şi o scriitură nobilă. pe care am menţionat-o mai sus. Livius Andronicus caută febril echivalente latineşti pentru nume şi cuvinte elene.nu dispunem decât de un singur vers. care emerg din opera dramatică. la Roma nu a prevalat eposul pur legendar . când trebuia să înfrunte pe cartaginezi? Explicaţia poate fi căutată în preocupările italice şi patriotic-ro-mane ale acestui grec devenit bilingv. epopeea ar presupune o funcţie celebrantă. Totuşi la Roma s-au alcătuit mai multe poeme epice. a fost înfăptuită abia de Lucan în anii şaizeci ai secolului I e. Imaginile. ca şi stihuri precum cele în hexametrul dactiiic mai degrabă decât în versul saturnin. A tradus sau mai bine spus a prelucrat tragedii şi comedii. ci Camena. zeitate italică *. încât epopeea istorico-legendară a precedat istoriografia autentică. a modernizat şi totodată a promovat pe plan literar vechile valori romane. 1. Totuşi trebuie să evidenţiem din nou marile servicii aduse de Livius Andronicus literaturii latine. să proiecteze în istorie naraţiile mitice ale arienilor. De aceea poeţii epici celebrau anumite evemimente istorice.Livius Andronicus n-a fost în nici un caz un talent strălucit. Saturnus şi Mercur. Gladiolus. sub titlul Odissia. Pe lângă aceasta preocupările pedagogice ale lui Livius Andronicus nu puteau decât să-l conducă la concluzia că Odiseea era mai variată. precum "Săbiuţa". categoric mitice. povesteşte-mi de bărbatul iscusit* (polytropon. Apariţia epopeii culte la Roma Rene Martin şi Jacques Gaillard au încercat relativ recent să definească epopeea. Pe scurt. şi nu Iliada. . de a rezista influenţelor greceşti. regină". dar fără succes durabil. ni s-au conservat patruzeci de versuri. probabil primul: "sfântă copilă. Camena. că ei au preferat să mitizeze istoria. Şi la Roma a dominat clar epopeea de tip homericovergilian. încât epic ar constitui tot ce merită să fie "povestit". scris în versuri şi într-un anumit metru. Equos Troianus.care a scris şi versuri. adică relatării anumitor performanţe şi aventuri excepţionale. care s-au întors la tiparele homerico-vergiliene. Am arătat că Livius Andronicus este şi părintele lirismului latin. întemeiată pe limbajul simbolu* Versul sună astfel în latina lui Livius Andronicus: Virum mihi.. Elocventă apare chiar traducerea primului vers odiseic: "o muză. să laicizeze vechile mituri indoeuropene. ci deoarece ele conţineau forme lingvistice arhaice şi mai ciudate. epopee eroică. cum spun cercetătorii germani . Introducerea semnelor. ci un erudit . ceea ce în franceză se redă prin "â miile tours") Livius Andronicus. celebrarea eroilor comunităţilor. to apos însemna în greceşte "cuvânt". insece uersutum. Am văzut că romanii nu aveau o adevărată mitologie. el îi înlocuieşte pe Kronos şi pe Hermes cu zeii italici. poetul epic "povesteşte" celebrând: "Cânt armele şi bărbatul". într-adevăr. în general versurile nu par reuşite. Versurile conservate nu atestă în nici un fel un real talent de traducător. Livius Andronicus nu a înţeles nici măcar incapacitatea versului saturnin de a se adapta discursului seducător al lui Homer. până la Vergiliu.. . Din tălmăcirea în vers saturnin a Odiseei lui Homer. epopeea semi-istorică ori istorico-legendară. precum Vergiliu mai târziu.

dar nobili. mai ales cu subiecte extrase din mitologia greacă.n. iar Cato l-a luat cu sine la Roma din Sardinia. Crează de fapt cuvinte compuse şi sintagme după model grecesc. se pare. Aceste circumstanţe explică caracterul deosebit de patriotic al epopeii. metavalorile Republicii. 2.. precum suauisonum melos.e. De altfel Suetoniu (De gram. Ennius a fost un italic elenizat. Opera lui Naevius Naevius a scris comedii cu subiect grecesc şi tragedii. Una dintre acestea din urmă trata tocmai legenda alăptării şi prunciei lui Romulus şi se numea "Hrănirea lui Romulus şi Remus". Oe gram. Naevius este un expresionist. chiar capul de serie al expresionismului literar roman.e. Cronica istorică.n. la Rudiae. Dar lui Naevius nu i se poate contesta o anumită originalitate. Iphigenia etc). Naevius prezintă concis fapte pur istorice. precum Ennius şi Vergiliu 5. şi două cu subiect roman. în mare parte recentă. Zeii ţin sfat. unde exaltă cucerirea. menite să galvanizeze eforturile romanilor în timpul cumplitei încleştări cu Hannibal. viguroase. "Sabinele". Dar Bellum Punicum. încât douăsprezece din tragediile lui Ennius au ca model piese ale acestui mare dramaturg grec (Hecuba. mai cu seamă extrase din viaţa câmpenească a romanilor şi dezvoltate sub egida expresionismului. tot răzleţe. "Calul troian". în care întrevedea motivarea războiului purtat împotriva cartaginezilor. "Linguşitorul". utilă-prezentării evenimentelor recente. Era desigur înfăţişată şi întemeierea Romei. oricare erou roman ştie cu exactitate cum şi de ce să acţioneze 4. căci se născuse pe la 273 î. Opera lui Ennius Ennius a abordat felurite domenii literare.3).e. unde a venit în contact cu cultura greacă. 1. de multe ori cu o sobrietate prea prozaică. deci într-o zonă elenizanta*.e. (referitoare probabil la răpirea sabinelor) şiAmbracia. Se pare că Naevius ar fi scris şapte tragedii cu subiect grecesc. Viaţa Quintus Ennius s-a născut în 238-239 î. Naevius se exprimă desigur într-o latină rudimentară. Totuşi.Degra/77.n. S-au păstrat numai fragmente din diversele opere. în textura epică. în şapte cărţi (SUET. elementele de persiflare a unor moravuri şi personaje politice importante. a cetăţii cu acelaşi nume de . Şi-a câştigat aici existenţa ca poet şi profesor (SUET. I se atribuie lui Ennius două tragedii cu subiect roman. în sudul Italiei şi în Sicilia. Dacă Homer a fost utilizat parţial ca model. de unde emerg bocetele Andromacăi şi angoasa Cassandrei. mai ales relativ la asediul Troiei (ca Iphigenia. A ajuns însă în conflict cu puternica familie a Metellilor. -60 ENNIUS..cam treizeci la număr . în Calabria. a frecventat celebru! cerc cultural-politic al Scipionilor. Şi într-adevăr. Naevius a scris acest poem în timpul celui de al doilea război punic şi invaziei lui Hannibal în Italia. de multe ori contemporană. care a înrâurit creaţiile epicilor de mai târziu. Ennius a locuit pe Aventin. ritualismul roman se regăsesc în versurile lui Naevius.e. care. 1. a luptat într-o unitate auxiliară.n. Equos Troianus). a devenit un înflăcărat patriot roman. Corollaria. dar a vădit îndeosebi afinităji cu Euripide. ca "Florăreasa". să fi canalizat întreaga personalitate spre slujirea Romei. ca adevărat promotor al noii culturi romane. grupate în secolul al ll-leaî. A adaptat Eumenidele lui Eshil şi Aiax a lui Sofocle.). A participat ca soldat la primul război împotriva cartaginezilor (264-241 î. populare şi-au pus pecetea asupra scriiturii naeviene..ne-au rămas o sută treizeci de versuri răzleţe şi o serie de titluri. izvoarele faptelor istorico-legendare relatate trebuie căutate în unele poeme siciliene. A fost întemni}at şi apoi trimis în exil la Utica.. inclusiv miraculosul şi limbajul simbolurilor. Din comediile sale .. iar deasupra tuturor se situează destinul. A murit în 169 î.n. însă şi în experienţa personală a lui Naevius. în carmina conuiualia. un campanian fidel Romei. Nu ni s-au păstrat decât unele fragmente. la vârsta de aproximativ şaptezeci de ani. 59 PRIMII AUTORI ROMANI —1 Principala operă a lui Naevius a reprezentat-o epopeea eroioo-legendară "Războiul punic". în teatrul lui Naevius nu lipseau. I s-au atribuit douăzeci şi două de tragedii. Se pare că Ennius a privilegiat mai cu seamă ciclul troian. mai ales dacă îl comparăm cu Livius Andronicus. în vulgata despre "primordiile" Romei. în această ultimă parte. în vreme ce ultimele trei cărţi erau consacrate primului război punic.. "Ghicitorul". A debutat ca poet dramatic în 235 î. în realitate.e. Bellum Punicum. pe care i-a persiflat în versurile sale. asumă tipare epice de vocaţie manifest homerică. în timpul celui de al doilea război punic. din care ar proveni şaizeci de versuri. dar marcate de tenta elenizantă imprimată de mişcarea Scipionilor. Aparţinea probabil unei familii de origine oscă. El trebuie să-şi fi înăbuşit. în 189 î. privilegiază aliteraţia şi mai ales anumite vocabule rare. în vremea războaielor punice şi în universul imaginar al lui Naevius. care nu-şi pun întrebări anxioase asupra valorilor proprii: Iliada ar comporta răspunsuri şi nu întrebări. chiar în Africa cartagineză..n.n. menţionat mai jos. contemporan relativ mai tânăr al lui Livius Andronicus. Utilizează imagini plastice. Pe de altă parte.n. Hariolus. inclusiv şi mai ales cu episodul iubirii şi părăsirii Didonei. Experienţa culturii greceşti i-a fost deosebit de utilă. împreună cu autorul de comedii Caecilius Statius. se împleteşte cu perspectiva mitică. Sabinae. VIAŢA Ennius. Creaţiile orale. unde a şi murit în 201 î. fiecare erou ştie precis în ce constau îndatoririle sale. în Capitală. profund patriotice. numit în antichitate "filosoful scenei". Ulterior a primit un lot de pământ şi cetăţenie romană. Co/ax. intervin direct în conflictele muritorilor. "cântec cu sunet dulce*. De fapt primele patru cărţi abundau în legende. ca şi alţii din această epocă. I s-au atribuit şi tragedii. narat până la victoria finală a romanilor. în pofida caracterului său cetăţenesc şi materiei istorico-legendare. El constituie totodată primul poet roman autentic. care conţinea probabil 4000-5000 de versuri saturnine. Alimonium Romuli et Remi. 2. unde Ennius slujea ca centurion. Cândva Georg Lukacs a susţinut că eposul se dezvoltă în civilizaţii închise. Maximele moralizatoare şi scenele patetice abundă în fragmentele acestor tragedii cu subiect grecesc.e. 4). 2) îl consideră jumătate grec. să-şi fi dominat frustraţiile din copilărie şi din tinereţe.Naevius.e. Viaţa Cel dintâi adevărat poet epic a fost Gnaeus Naevius. care era conţinutul poemului? Naevius începea cu asediul Troiei şi cu peregrinările lui Enea. plebei.

ceea ce va surveni în Evul Mediu. la acele annales. care vorbeau totdeauna cu respect de Roma. prezentare succintă a evenimentelor anului respectiv. ci "basilei* şi eroi divinizaţi după moarte. Ennius a trecut de la eposul legendar. adică până în pragul sfârşitului autorului. w. cel puţin două. satumini. şaptesprezece ani în cărţile 8-9. Impactul aparatului divin apare diminuat în comparaţie cu Naevius şi. 1. mitistoric. Dezechilibrul cronologic devenea manifest. Annales. Dar cum se manifesta euhemerismul tn poem? Unii cercetători afirmă că Ennius expulza miraculosul din epos. dar şi de doctrina lui Pitagora. unde poetul afirmă în legătură cu pământul şi cerul "cele pe care Ie-a dat pământul le ia înapoi şi nu face nici o risipă" {Annales. pentru servicii aduse omenirii. Ennius atestă . precum în descripţiile de bătălie. care în vis i-ar fi spus lui Ennius că el s-a întrupat în urmaşul lui roman (LUCR. observă unii cercetători. experienţa personală şi naraţiile unor contemporani. Mentalitatea şi valorile Republici: domină aşadar gândirea lui Ennius. şi. dactili. Ennius a utilizat poemele homerice şi elenistice. Deşi nu lipsesc inflexiuni datorate ideilor Scipionilor. pe măsură ce surveneau. Emerge clar din acest fragment adeziunea poetului la celebrul principiu "nimic nu se naşte din nimic". Se pare că Ennius ar fi scris şi comedii. Titlul trimite la cronica pontificală. faţă de duşmani. Scipio. trei ani (războiul împotriva macedonenilor) în cartea a 10-a. acest italic elenizat.n. al saturei culte. scriitura devine mai suplă. astfel încât cartea a şaptea să fie rezervată primului război punic. Patria domină totul. ca atunci când Romulus şi Remus iau auspiciile. S-a petrecut astfel.. legate de euhemerism. să eroizeze protectori ai săi. Două sute şaizeci şi opt de ani erau prezentaţi în cărţile 4-7. 1. Dar întrucât îl continuă pe Nae-vius. care. diverse legende. iar. Urmează apoi Republica. în discursul epic. îndeosebi. 1. Ennius se relevă ca mai raţionalist decât Naevius. ca în cartea I. inuentor. sau "puterea romană se înalţă datorită moravurilor şi bărbaţilor de odinioară". Zeii panteonului grec . Ennius este deci "născocito-rul". teoretician elenistic. caii care lovesc glia cu copitele lor. şi se străduia să valorizeze. a lui Euhemeros. Pretutindeni poetul moralizează intens şi intensiv. Ennius îşi începe acţiunea epică prin cucerirea Troiei. emerg anumite imagini tipic homerice. fiecărui an îi corespunde o carte. mai cizelată. intervenţia zeilor. pentru că Ennius amalgamează feluriţi metri: iambi. Epopeea lui Ennius Dar Ennius a rămas în istoria literaturii latine mai ales ca poet epic. din care s-au păstrat patru fragmente. pe ton solemn. de pildă despre felurile de mâncare. în Annales. iar cărţile a opta şi a noua să poarte asupra celui de al doilea conflict cu ostaşii Cartaginei. eroul principal al epopeii. De fapt întreaga gândire şi operă ale lui Ennius. în general. 62-63. zeii ţin sfat şi pregătesc soarta viitorului popor roman. ocrotitorii săi. cel al lui Naevius. începând cu cartea a 13-a. şi după încheierea celui de-al doilea război punic. întemeierea Romei. dintre care ni s-au păstrat integral sau parţial peste şase sute. care implică uneori * Este mai tânăr decât Plaut şi aparţine generaţiei lui Terenţiu. Sacra Historia. însă. ca Scipio Africanul şi Marcus Fulvius Nobilior. care. a Romei. De asemenea Ennius a tradus în latineşte şi în versuri "Istoria sacră". Ardent patriot. răpirea sabinelor şi domniile regilor. Astfel. Primele trei cărţi relatează vechile legende relative la peregrinările lui Enea. Ennius se osteneşte să justifice misiunea cuceritoare. ca şi epopeea sunt marcate de euhemerism. Ca izvoare. Conotaţii filosofice nu lipsesc din poem. când s-a produs moartea lui Romulus. trohei. Sau altfel spus. glorifică. cum arata fragmentele rămase. îl vom prezenta înaintea lui Plaut. victoria ei fiind explicată pe un ton elevat: "Soarta se află de partea bărbaţilor viteji". Ei înalţă o adevărată rugăciune în onoarea fondatorului. la Ennius. Accentul cădea astfel pe relatarea unor fapte istorice contemporane autorului. Marea inovaţie a lui Ennius rezidă în substituirea versului saturnin prin hexametrul dactilic. lui Ennius îi plac comparaţiile. De altfel. Varietăţii tematice şi compoziţiei laxe îi corespunde varietatea metrică.după Euhemeros . Aşadar ultimele cărţi au fost publicate ca romanele foileton. versul tradiţional al epopeii medievale. precum în portretizarea unui parazit. gloria Scipionilor şi a poetului însuşi. Fragmentele rămase din Satu-rae ale lui Ennius evidenţiază preocupări moral-filosofice.e. 124-l26). apar şi anumite elemente epicureice. după relatarea evenimentelor mai vechi. nu se sfârşea niciodată. pe tranşe. poetul caută accente triumfale. De asemenea Ennius a scris şi un poem ocazional. Poetul ştie uneori să se exprime solemn.n. va fi înlocuit de alexandrinul de douăsprezece picioare. vulgata despre "primordiile" Romei. S-ar zice că Ennius. saturele. Sunt astfel evocate praful care se ridică de pe câmpul unde se încleştează oştenii. ca să ajungă apoi la o naraţie concomitent epică şi jurnalistică 6. cel puţin teoretic.n-ar fi fost divinităţi. De altfel. ca şi cum ar fi fost vorba de un poem. dat fiind că relaţiile lui Ennius cu vestitul censor al moravurilor se deterioraseră după sosirea poetului la Roma. Nu credem că în versurile pierdute n-ar fi apărut miraculosul. pentru evenimentele recente.. Spre a -62 EPOPEEA LUI ENNIUS exalta măreţia romană. a continuat să nareze faptele Romei. până în 172-l71 î. dar. uitase ori voiasă-şi facă uitate originile şi se exprima ca un roman din inima Laţiului! Proslăvea de altfel pe Scipioni. sau pitoresc. ori străbunii lor. ca şi lucrări teoretice şi tehnice. am spune deja "mondială". autor al primei vaste epopei romane "Analele". comentarea vieţii cotidiene şi ironizarea anumitor defecte ale semenilor poetului. Ennius şi-a început poemul în jurul anului 203 î. mai puţin prozaic şi rudimentar decât antecesorul său. în care glorifica pe învingătorul de la Zama şi-l contrapunea lui Cato cel Bătrân. I se pun pe seamă şi epigrame în distih elegiac. incontestabil. care propusese explicarea raţională a miturilor.e. Interesant este însă faptul că Ennius a transformat satura din reprezentaţie orală dramatică într-o specie literară nedramatică. Este impresionantă evocarea durerii romanilor. la cel istoric. analele pontifilor şi. Ennius a asistat ca martor şi cântăreţ la diverse campanii militare romane. 61 PRIMII AUTORI ROMANI deriziunea autentică. 13-l4). adică nimic nu se pierde. Deşi mai cizelat decât Naevius. alcătuite ca poeme scurte. când decasilabul. teatrul. închipuit ca mult mai convenţional. w. După invocaţie şi evocarea lui Homer.către romani. lăncile şi scuturile ce se ciocnesc între ele. Totodată romanii de altădată atestau "lealitate" fidss. în optsprezece cărţi şi probabil doar 30000 de versuri. săgeţile care cad ca ploaia asupra vrăjmaşilor. pe care pontifex maximus o afişa în faţa locuinţei sale. Totuşi. w.

în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. MARTIN . 3. pp. eposul lui Ennius a constituit marea epopee naţională a Romei şi romanii numeau cu veneraţie pe poet "tatăl Ennius". vezi R PICHON. Pentru Livius Andronicus. 137-l62. 5. 18. Manuel d'initiation â la litterature et â la cMlisation latines. care nu sunt frumoşi. The Origins of the Annalistic Tradition. Enrica MALCOVATI. Naissance d'une littârature latine. Paris. Pentru Ennius. GRIMAL. Lucreţiu i-a înălţat un elogiu vibrant (1. 1962.încă suficient prozaism. de pe meleagurile începuturilor încă stângace şi am spune abia murmurate. GAILLARD. ca şi tragedia. pp.. Privilegiază parataxa şi evită propoziţiile subordonate. cuvinte compuse. 60-74. \?ERRUSIO. Marino BARCHIESI. ale lui Plaut şi Terenţiu. Firenze. Ettore PARATORE. deşi se degajă parţial de expresionismul marcat al arhaicilor romani şi se manifestă ca un preclasic. 6470. B. Les dâbuts de la langue litteraire latine (Livius Andronicus). era încă rudimentară. dar îl ironiza cu ingeniozitate. până la apariţia Eneidei. 50. un poet nerafinat. 97-l07. SAFAREWICZ. ed.Jacques GAILLARD. Ennius este mai subtil. op.J. A. în Bulletin de l'Association Guillaume Bud6.. Pentru compoziţia şi cronologia Analelor. 27-30. ed. 1977. Libri Annales pontificorum maximorum. vezi M. pp. cum am arătat în capitolele anterioare. op. Storia della letteratura latina. Aceste performanţe constituie cu adevărat vârsta de aur a comediei romane. 54-55. Rodica OCHEŞANU. a mentalităţii sale. cit. II. Dacă arta poeţilor epici. II. Literatura scrisă. Nais-sance d'une litterature latine. 3l-32. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. 1981. care apar la R. PICHON. Appius Claudius Caecus.J. op. FRIER. 92-l07. 1967. pp. în pofida anumitor stângăcii minore. 6). 42. Paris. I.. ed. aflat în contact cu poezia greacă recentă 7. 5. iar Quintilian l-a admirat cu unele reticenţe: Ennius s-ar asemui cu acei stejari bătrâni. pp. Vaghera. a 2-a.//poeta Ennio. GAILLARD. Nevio epico. Bucureşti. Roma. Paris. 137-l62. 30-32. Pentru aceste "preliminarii" ale literaturii latine şi pentru Appius Claudius Caecus. De altfel comediografii posteriori nu vor putea reitera niciodată performanţele excepţionale afe lui Plaut şi Terenţiu.2). 1932. constituie fenomenul cel mai semnificativ al începuturilor literaturii latine. Les genres littâraires â Rome. care vor dispărea ulterior. în 240 î. cit. Napoli. disput. 65- VI. 9. Vezi P. 3-l1. R MARTIN . cit. pp. 19-21. La rândul său. Euripide et Ennius. MARTIN . pp. iar artiştii arhaizanţi îl venerau chiar în secolul al ll-lea e. VÂRSTA DE AUR A COMEDIEI: PLAUT Condiţiile apariţiei comediei culte Expansiunea teatrului cult. 20. pp. încarnării în personajele şi în imaginile lui mimate a capacităţilor şi preocupărilor sale. Lucia WALD. Scriitura continuă să fie de regulă aspră. 60-63. pp. Oricum. Pierre GRIMAL. cit. italian ori spaniol. care nu ştirbesc valoarea remarcabilă a marelui teatru comic preclasic. (GEL. 45). Storia della letteratura latina. pp. vezi R. 20-27. Roma. op. mai "literar" decât Naevius şi contribuie substanţial fa scoaterea poeziei romane din hăţişurile protoistoriei ei. R. Acestea sunt concepţiile despre baza epopeii. 2. a 8-a.n. Pierre Grimal arată că oamenii vor să- . a 2-a. care ar fi scris "versuri eterne" (1. vezi R. Vaghera. p. Ettore PARATORE. Rene MARTIN . pp. pp. pp. 1924. 60-69. -64 NOTE 1. cit. 1979. LJvio Andronico e la sua traduzione dell'Odissea omerica.W. Cicero însuşi îl exalta şi îl considera "poet distins" (Tuse. pp. Paris. 1972. 1962. MARTIN . Rămâne deci un "primitiv". 1967. w. op. 47-53. p. 50. Pentru opera lui Naevius.. op. J. GAILLARD. a 9-a. v. 1. în orice caz.Jacques GAIL-LARD. 46-47. dar inspiră 63- PRIMII AUTORI ROMANI evlavie. în Meander. a 8-a. Cnaeus Naevius. P. pater Ennius. Apar în limba lui Ennius termeni arhaici.19. pp. Teodora POPA-TOMESCU. 121). Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. 95-96. GAILLARD. pp. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. Pierre Grimal îl consideră pe Ennius primul poet "alexandrin" al Romei. pp. I.e.. 379-398. Nicolae I. pp. îndeosebi a comediei. s-au născut. I. chiar a lui Ennius. pp. 1924. în Rome et nous. 1972. Naissance d'une litterature latine. 44-45. MARTIN . o alcătuire artistică strălucită. Rene PICHON. Teatrul latin preclasic a filtrat şi adaptat cu abilitate mesajul dramaturgie al culturii greceşti şi s-a dovedit a fi părintele teatrului european medieval şi renascentist. ed. GRIMAL. Horaţiu îl considera părintele literaturii latine (Ep.n. 30-31. op. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. 19. Ennius noster (1. Manuel d'initiation â la civilisation latines. denotă o maturitate literară autentică. ed. pp. Livius Andronicus. Quintus Ennius. I. Mai târziu Persius l-a persiflat. 117). Histoire de la litte'rature latine. prin excelenţă în ultimele cărţi. 116-l26): îl numea "Ennius al nostru". GAILLARD. 7. BARBU. 2 voi. p. 6. a 9a. Bucureşti. iar gustul excesiv pentru aliteraţii oboseşte cititorul. operele marilor autori de comedie. Paris. 52. Atât e! cât şi Vergiliu vor valorifica substanţial experienţa lui Ennius. în Rome etnous. I. Rome et nous. Rene MARTIN . în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. Les genres litteraires â Rome. 2 voi. 49-55. II poeta Ennio. l'influence philosophique et politique de la tragedie grecque â Rome. BIBLIOGRAFIE: Marino BARCHIESI. cit. v.J.J. Toma VASILESCU. Nevio epico. Enrica MALCOVATI. 1932. vezi Rene PICHON. Histoire de la litterature latine. v. 30. 3. Orice civilizaţie resimte necesitatea spectacolului dramatic. Teoria lui Lukacs şi aplicarea sa la războaiele punice sunt discutate de R. I. 4. ed. 1977. p. 9. pp. francez sau englez. 1962. Roma. în Rome et nous. 1981. Paris. 15-35.J. pp. Comedia cultă. Firenze. 1942. pp. 47. TUILIER. cit. 46-47. 1965. I.

concomitent ritualişti. la Atena s-a degradat spiritul civic. comedia nouă. ci că le traduc pe cele din nâa. S-a arătat. cum s-a arătat de fapt. v. comedia îngăduia să se reliefeze. proxenetul lacom şi necinstit. Comedia nouă greacă La greci. constructivişti şi pragmatici au statuat un gust anume pentru "joc". ca şi autorul comediei din n6a. pe care îl întreprind alţi semeni ai lor. care împinge un subiect (S) să cucerească un obiect (O). în ce constă această codificare? în faptul că personajele erau foarte stereotipizate. Totodată comedia nouă era vorbită. romană şi etruscocampaniană şi comedia greacă. pe de altă parte. contrastul între realitate şi pretenţii. Philemon. Romanii. se realizează două tipuri de comedie. cu negustorii de curtezane sau chiar cu acestea însele. că nâa vehicula un teatru "codat". tendinţa spre intensitatea expresiei.n. în secolul V î.n. realizată îndeosebi în piesele unor autori ca Menandru. S = tânărul îndrăgostit.Op Iar cei şase actanţi ar fi "rolurile" din n6a. Op = tatăl sau proxenetul. Dar încă Aristotel a pus în lumină funcţia catartică a teatrului. adică actorii. la care ne-am referit într-un alt capitol. Eul spectatorilor se vede pe sine într-un asemenea joc şi astfel se eliberează. Sclavii erau foarte şireţi. S-ar ajunge astfel la următoarea schemă: . de a se elibera mai simplu. şi textele epice. ca în "commedia dell'arte" ori în Grand Gui-gnol. ilustrată mai cu seamă de Aristofan. S-a propus aşadar aplicarea la năa a modelului actanţial al lui Greimas. cu cele şase elemente ale sale: un destinatar (Di). au determinat privilegierea comediei. mai realist. Această comedie era profund cetăţenească. pentru că se pornea de la pallium. în interesul unui destinatar (D2). 11).şi recunoască emoţiile şi aspiraţiile. Cea veche. tatăl de familie gâlcevitor şi avar. sclavul abil şi uneori mai inteligent decât oamenii liberi. precum şi posibilitatea de a se defula. tânărul îndrăgostit dar timorat. luduş. de fapt de comedie muzicală. adică în fond persiflarea politicienilor veroşi sau arivişti. pentru spectacol. echivala cu reprezentarea materială a codului. astfel încât piesele prezentau o compozantă muzicală pregnantă. Plautus uortit barbare' (flsin. care înşelau şi tulburau poporul. cuvânt care desemna mantia greacă. De fapt comediografii romani nu pretind că ei crează comedii noi. în realitate elenistică. Iar cum pentru grecii secolului al ll-lea î. pentru ficţiunea ludică. nâa în greceşte. de pildă asupra conflictului între generaţii şi asupra caracterelor. Modelul ar putea fi aplicat şi cu alte tipare 2. Comedia s-a depolitizat şi în ceie din urmă s-a întors spre viaţa de familie. numită fabula palliata. Astfel s-a născut comedia cultă. D2 = S (care ar împlini acelaşi rol). mai concret. de altfel o intrigă destul de naivă. cu ajutorul unui adiuvant (A) şi în pofida strădaniilor întreprinse de-un opozant (Op). adică hetaira.. deoarece corurile nu mai cântau decât interludii. şi nâa. Alexis. a comicului de pretutindeni. chiar istoriografice. Iar comedia romană a rezultat mai ales din sinteza între tradiţia italică.. însă care ar fi lista acestor roluri? Ea poate fi lesne alcătuită şi cuprinde: 67- VÎRSTA DE AUR A COMEDIEI: PLAUT curtezana de lux. Plaut însuşi exclamă: "Plaut a tradus în limba barbară". personajele comediei noi emergeau şi ele mai degrabă ca roluri decât ca personaje propriu zise. Palliata şi ţara comediei Această intrigă a fost preluată şi adaptată de comedia romană cu subiect grecesc.e. prin excelenţă cea din epoca elenistică. opusă togei tradiţional romane. Pe scurt. oratorice. După instaurarea monarhiilor elenistice şi a unor regimuri politice autoritare. ca şi de altminteri expresionismul arhaic. în antracte. Adaptarea modelului grec a fost facilitată de acea unitate de civilizaţie mediteraneană comună elenilor şi italicilor. A = sclavul (sau parazitul ori prietenul abil). prin excelenţă angajată politic. insolentă şi rapace. De altfel romanilor le va place să asculte recitate. îndeosebi pragmatismul roman îşi spunea aici cuvântul. Masca purtată de actori. Se urmăreau realizarea de efecte comice puternice. bhiar şi romanii erau barbari. Plaut va trage foloase din această similitudine. în definitiv sursă autentică a râsului. De asemenea. încât izbuteau să mistifice pe adversarii tinerilor stăpâni şi să-i ajute pe aceştia să biruiască. corul intervenea frecvent. dar şi abordarea marilor probleme de actualitate politică. între esenţă şi aparenţe. decât atunci -66 CONDIŢIILE APARIŢIEI COMEDIEI CULTE când se juca o tragedie.e. se defulează 1. care ar fi fost tradusă. tribulaţiile şi satisfacţiile într-un joc. care renunţa la truculenţa acuzată a comediei vechi. O lege de fier a comediei palliate . tot pragmatic. A luat astfel naştere un model nou de comedie. cu prilejul spectacolului comic. Diphilos. Uneori comediografii indică şi titlul. Di = eros-ul ca forţă abstractă. categoric formalizate. ca la un adevărat spectacol. fără legătură cu acţiunea comediei. demo-sul. Ca şi propensiunea pentru "oţetul italic". într-adevăr spectacolul reprezentat pe scenă forţează mai puţin imaginaţia decât textul citit. la atacurile personale şi se concentra asupra vieţii private. Dar acelaşi pragmatism. aproape ca în teatrul campanian. O = curtezana (sau fecioara săracă). cu tribulaţiile tinerilor în conflict cu părinţii lor. în comedia veche.

ca o ţară a comediei. care era palliata. în vreme ce acestea din urmă sunt extrase din civilizaţii autentice. dans şi râs.reclama ca la baza oricărei piese latineşti să se afle un text grecesc. de civilizaţia mediteraneană 69 VÎRSTA DE AUR A COMEDIEI: PLAUT 1 greco-romană. care generaseră conflicte între generaţii. Numeroase realităţi romane pătrund în textura comediilor palliate. pentru o înstrăinare voită. modificat de comediografii romani. unde toate problemele sfârşesc prin a se rezolva. iar personajele poartă în general nume greceşti. pentru o modă normală în epoca deschiderii spre lumea elenică. cum am arătat mai sus. bulla. după părerea noastră. sub privirile indulgente ale râsului unui spectacol foarte complex. prin originile ei. purtată la gât de copiii italici pentru a conjura vrăjite şi duhurile rele sau bolile. Prin urmare. De altfel. între bătrânii austeri şi tinerii dornici de desfătări. în comedia palliată se configurează un tip de civilizaţie mixt. Se enunţă aluzii la edilii romani. Esenţial este că ia astfel naştere un univers ficţional mixt. Pe deasupra. Palliata recupera muzica. la arhitectura caselor din Laţiu. pe lângă cele elenistice. favorabile râsului suculent şi defulării. Dacă mercenarii elenistici nu existau în armata romană . unde faceţiosul se îmbină cu sentimentalul. plasat într-o Grecie convenţională. legată însă. De asemenea palliata a eliminat complet corul încă utilizat. mai pe scurt. cum am spune noi. s-a arătat că palliata comică romană utiliza metri evident proveniţi din farsa populară italică. ca o Arcadie comică.însă fuseseră utilizaţi de duşmanii Romei. Se naşte astfel o lume bizară. ca şi gesticulaţiei actorilor (GEL. fără îndoială dominat de realităţile greceşti. magistraţi greci. Totuşi chiar acest libret grecesc a fost liber utilizat. Sau. într-o civilizaţie pur literară. combinarea elementelor. Plaut va plăcea spectatorilor romani nu numai datorită efectelor comice. au nume romane. Mentalităţile italice. Apăruseră chiar paraziţi şi negustori de curtezane. în sfârşit. Nu trebuie uitat că mentalităţile antice în general preţuiau puţin originalitatea. Se manifesta astfel un orizont de aşteptare prielnic unui univers imaginar concomitent mixt şi exotic pentru romani. totdeauna utilizată în atellane. destul de diferită de nâa 3. Sunt menţionate diverse legi romane. încât până şi sclavii sunt eliberaţi în funcţie de legislaţia Romei. 24. în Italia pătrunseseră moravuri noi. din Africa şi chiar din Peninsula Balcanică. lirice şi ritmice. Totuşi textele modelelor greceşti nu ni s-au păstrat. Cele două comedii ale lui Menandru. Dar autorii şi actorii vorbeau uneori de for. deşi au avut acelaşi repertoriu elenistic. odinioară folosită de comedia veche greacă. 1. comiţii centuriate. cu atât mai mult cu cât adesea comediografii insistau tocmai asupra acelor elemente. facilitau dezvoltarea acestui orizont de aşteptare. devine etimonul intrigii comice. carnavalescă. 3).profilul lor psihic putea fi înţeles de spectatorii romani. mai degrabă ca o anti-Arcadie -deoarece Arcadia era îndeobşte ţara poeţilor bucolici . Textele comediilor evocă uneori moneda greacă. ca şi în comedia nouă grecească. la o ţară a comediei? S-a răspuns că astfel se exprima puternic gustul pentru exotism. foarte pestriţă şi foarte permisivă în ultimă instanţă. care erau mai accesibile publicului din Roma. obişnuiţi cu moravurile insolite şi fanfaronada oştenilor întorşi din Sicilia elenică. S-a comparat acest fenomen . Unele personaje precum parazitul. dar nu şi corurile acesteia. De fapt. Pe de altă parte. fără mască. uzuale în întreaga lume mediteraneeană. precum agoranomii. tocmai în virtutea unei anumite unităţi de civilizaţie mediteraneană. dar mai ales din pricina mişcării muzicale. spectatorii romani se descurcau uşor printre aceste realităţi greceşti. basileii Orientului elenizat. încât comedia palliată romană a constituit o specie literară nouă. promovau imitaţia şi căutau modele literare. Muzica palliatei avea cu totul -68 PALLIATA Şl ŢARA COMEDIEI altă funcţie şi altă structură.. nu au fost traduse" în latineşte.sau ca o Arcadie răsturnată. Artificioasă este mai ales alcătuirea. care este convertită într-o ţară a palliatei. la basilici şi prăvălii romane. motivul ei generator. convenţională. în comedia nouă greacă. adică mai ales în cele ale lui Plaut. la relaţiile romane de clientelă. Curculio ("gărgăriţa"). căci acţiunea se petrece la Atena sau în alte oraşe ale lumii elenice. S-a pus totuşi întrebarea de ce comediografii au recurs la subiecte greceşti şi. utilizate de el. Adesea comediografii romani au transformat pasaje vorbite din nâa în scene cântate. S-au identificat şi aluzii la evenimente politice contemporane comediografilor. adaptat. cartaginezii . se pare că actorii au jucat în primele palliate. Această Grecie sau această Atena convenţională se manifestă. comediografii romani au scris piese care se deosebeau sensibil între elejn funcţie de arta şi de concepţiile autorilor latini ale acestor comedii. Desigur apar multe elemente ale vieţii cotidiene pur greceşti. Oricum viaţa de familie din această Grecie. conservate până astăzi. senat. Pe de altă parte. de "capsulă". chiar acolo unde ele nu existau. inexistentă ca atare în nici un punct geografic şi pe deasupra dominată de muzică. nâa a oferit mai ales un libret acestei comedii muzicale.

vocaţia saturnalică se manifestă plenar în comicul incandescent. în faţa unei barăci. de la sfârşitul lunii decembrie. anapestici etc. întemeiat pe combinarea codurilor. se explică prin gustul romanilor pentru cântec. al directorului trupei (dominus gregis). dar publicate la Paris ca traduceri din americană! 4. în sarcasmul. Astfel ordinea socială era de fapt potenţată şi nu subminată. care domină ţara comediei. independentă de cuvinte 8. regizor şi actor principal. însă. ziua primei reprezentaţii. întocmai ca la saturnale. teatrele de lemn dobândesc o anumită stabilitate. fie recitate şi însoţite de acompaniament muzical. prea puţin asiduu. după ce se comunica titlul comediei şi modelul grec. după modelul celor greceşti. cum era cel roman. redactate în franceză. desigur. deşi numai într-o lume în principiu grecească sau -70 PALLIATA Şl ŢARA COMEDIEI semi-grecească. zeu fuseseră onoraţi cu teatrul grecizant al lui Livius Andronicus. realizându-se polemică artistică şi era mustrat publicul. ca inteligenţă. în 240 î. Dar de ce această deosebire? Pentru că într-o lume grecească. cea ce nu este permis să se întâmple în togată" (adică în comedia cu subiect roman). dar cu modificări. care se numea chiar Prologus şi care purta o îmbrăcăminte specifică.cantica -. pentru expresia lirică a sentimentelor. tindeau să devină similari celor ai grecilor. Pe de altă parte. încât se crease un ritual important pentru un popor ritualist. După ce autorul s-a diferenţiat de actori. Iar spectatorii şedeau tot pe partea barăcii. comedia palliată revela. în comediile palliate operaţiile erau conduse de sclavi şi se permitea defularea. s-ar fi conturat statutul sclavilor. chiar degradat. Dar erau utilizate şi "cântice" sau 71 VIRSTA DE AUR A COMEDIEI: PLAUT "cântece" .diuer-bium . Directorul trupei. La Terenţiu. de un actor. faţă de societatea romană. Acest "prolog" putea fi dominus gregis. dacă ei ar fi acţionat "saturnalic" şi în comedia cu subiect roman. în comedia palliată emergea un univers carnavalesc. ca şi nâa. care dădea semnalul începerii spectacolului. Utilizarea abundentă a acestor "cântice". Ceea ce admiseseră grecii nu acceptau însă romanii. raporturile sociale puteau apărea altfel. corpul comediei şi epilogul. fie ea şi convenţională. care le plăcuseră în Grecia./enea în scenele . Prologul era rostit de un actor. sărbătorile de iarnă ale romanilor. Or eruditul Donatus va spune mai târziu într-o notă la versul 57 din comedia Eunucul a lui Terenţiu: "S-a îngăduit poeţilor comici să plăsmuiască în palliată sclavi mai înţelepţi decât stăpânii. "stăpânul turmei". Altfel. stăpânii şi sclavii puteau să-şi inversese rolurile. deşi uneori nu avea legătură directă cu subiectul piesei. Pe de altă parte chiar comediografii greci impuseseră tipul sclavului iscusit şi intrigant. Doar era vorba de un peisaj social exotic. Cânticul cântat din gură servea scenelor mai lirice şi comporta metri lirici diverşi. iar zeii Romei. se trecea la probleme personale. omatus prologi. Teatrul fusese legat de religie. în cadrul căruia era binevenit un demers catartic. semnalată mai sus şi de mai multe ori. un ritual care generase un fel de jurisprudenţă 5. Câteodată se preciza. Comedienii evoluau pe o platformă sau chiar la nivelul solului. sclavii puteau spune în principiu orice stăpânilor. chiar dacă îi acordaseră o importanţă mai redusă decât autorii de palliate. Era şi el precedat de o uvertură muzicală la flaut. la originile sale. Saturna-lele însele asigurau la Roma o defulare colectivă şi preluau o funcţie catartică. fie cântate vocal. dansatorii şi actorii. care a iniţiat spectacolul. Reprezentaţiile erau iniţiate şi subvenţionate de un demnitar sau de un particular bogat.. denumirea piesei elenistice şi a autorului ei. care angaja o trupă de actori. Aşadar. scaena. La Plaut. superioritatea sclavilor asupra stăpânilor. Au putut să acţioneze şi unele considerente de ordin religios. la începutul comediei. trebuia să li se ofere la Roma ceva parţial asemănător spectacolelor. unde intrau şi ieşeau muzicanţii. pe bănci de lemn. Nepedepsiţi. ca la Plaut. cum era numit. se proferau atacuri împotriva adversarilor literari. Cânticul recitativ ink . eretici. în orice caz. Corpul comediei cuprindea un dialog fără acompaniament muzical . Dar care era structura unei comedii palliate? De fapt palfiata cuprindea trei părţi: prologul.cu proliferarea filmelor de "western-spaghetti". acest dominus gregis cumpăra de la comediografi piese şi organiza punerea lor în scenă. cum am mai arătat. muzicanţilor etc. montate şi demontate. în funcţie de necesităţile spectacolului.n. înainte şi după reprezentaţie 7. Prologul deschidea acţiunea dramatică. pregătea şi dirija spectacolul în tripla sa calitate de antreprenor de reprezentaţii scenice. care nu apărea la începutul spectacolului. Iar. mai ales în senar iambic. în orice caz. numele edilului. Ulterior. evocarea temelor. Totuşi. cu alte consecinţe.în diverşi metri. dominus gregis. prologul îngloba mai ales un rezumat al subiectului comediei. căci era doar mimată revolta 6. Structura unei comedii palliate Trebuie precizat mai întâi că primele comedii erau reprezentate în teatre de lemn şi improvizate.e. uneori prologul era rostit. lumea palliatei. enumerarea personajelor. eventual într-o piaţă publică. mai ales cu romanele poliţiste cu subiect american. care însoţea de multă vreme o pantomimă (un "dumb-show"). Or cu prilejul satumalelor. al consulilor.

2) "Ulcica". în general. in cele din urmă militarul încasează o bătaie zdravănă. se pare că spectatorii romani ai vremii simţeau vraja. adică din prima tinereţe. Psihanaliza ar putea demonstra oricând vestigiile unei copilării aspre în comediile "defulante" ale lui Plaut. în consecinţă. Acompaniamentul rezida în melodii executate de flautişti. Plaut a cunoscut din totdeauna. eventual în 254 sau în 251. jucată în 186 sau în 184 î. Miles gloriosus (în care este ridiculizat Pyrgopolinices. juca şi ea un rol important.n. adică amalgamarea de piese greceşti. S-ar spune că. VIAŢA constituit obiect de controverse. 10) "Gemenii". Cum asemănarea lor era desăvârşită. adulat de sclavul Palaestrio. în multe privinţe similar celui mai modern teatru. unde va lucra în atelierele. până în 186 sau în 184 î. acum regăsiţi).e. găsită întâmplător chiar în casa sa. 7) Epidicus (numele unui sclav. 3) "Prizonierii". pentru o ulcică cu bani. Opera lui Plaut Succesul pe care Plaut l-a înregistrat.e. în comediile cele mai mobile. din 215 sau 212 î. Curculio. 6) "Cutiuţa cu jucării". deoarece ar putea deriva de la maccus. statariae.. Cele douăzeci şi una de comedii sunt: 1) "Catârgioaica". excesiv de lăudăros. pe versantul adriatic. cum am mai arătat. corpus Plautinum. în antichitate şi în secolul I î. unde acţionau actorii. 11) "Militarul fanfaron". care. în epilog se arăta că spectacolul s-a încheiat şi se îndemna publicul să aplaude. aflat în spatele platformei.e. 5) Casina (numele unei tinere fete). Dar adevărata comedie muzicală a fost creată de Plaut. adică la nord-est. despărţiţi încă din copilărie. moara de măcinat. la Plaut prevalau comediile motorii. în 184 î. inclusiv Casina. pusă prima dată în scenă în 212 î. Moliere şi Goldoni.n. împărţirea în acte şi scene nu aparţine comediografilor. Bacchides (în care e vorba de două curtezane gemene). care străbătea satele pentru a reprezenta diverse farse. 4) "Gărgăriţa". Sigur este doar cognomenul de Plautus. iubită de tânărul Pleusicles.e. probabil tocmai cele conservate în corpul comediilor plautine actuale. 8) "Bacchidele". Captiui. cum am arătat. încât dialogurile exclusiv vorbite constituie jumătate din cuprinsul comediilor. la nivelul actualului Rimini. O anumită legendă afirmă că Plaut şi-a risipit în afaceri comerciale neizbutite tot ce agonisise în prima tinereţe şi că. la Terenţiu cânticul vocal încorporează numai 3% din text. Plaut înregistra încă un apreciabil succes de public. Ea implica. Cistellana. este eliberat de cei doi gemeni.e. S-a născut la Sarsina. Ele străbat un parcurs semnificativ de la Menaechmi. s-a angajat la un morar să învârtească. viaţa teatrului roman incipient. dezlegate de sclavul Messenio. In orice caz. Provenea dintr-o familie de actori din teatrul popular italic. Plaut. în vreme ce în cele "statice" sau "statarii". au determinat ca. cânticele ocupau un loc foarte important. ce nu aveau un sediu stabil. ca să-l numim astfel.. formă literară şi urbanizată pentru Plotus. Se exclama "aplaudaţi". Menaechmus I. în cursul unei existenţe abundente în aventuri şi în frustraţii. Se pare că la cinsprezece ani după cel de al doilea război punic. iar cel recitativ 47%. muzica vocală şi instrumentală. întocmai ca Shakespeare. cel mai important comediograf roman şi cel mai semnificativ autor al debuturilor literaturii latine n-a fost nici el roman ori măcar latin. S-a născut în jurul anului 250 î. cu prilejul reprezentării comediilor şi alte împrejurări. precum un sclav. până s-a ajuns la formula Titus Maccius Plautus. în final.n. Cum numele gentilic de Maccius e suspect. care obţine de la Pyrgopo-linices eliberarea sclavei Philocomasium. El trebuie să fi jucat şi ca actor în unele piese dramatice ale vremii. undeva relativ departe de Roma. în Umbria. Plaut a alcătuit şi reprezentat relativ numeroase piese de teatru. A murit probabil la Roma. părţile exclusiv vorbite nu ating decât 30% din text. şi Asinaria. în schimb. în vreme ce unul dintre aceştia din urmă mima gesturile. Nu ştim decât că.e. predominau dialogurile nemuzicale. lupiter profită de plecarea la război a regelui teban Amphitruo. care a prilejuit o comedie ce a inspirat pe Moliere în Tes Fourberies de Scapin*). muzicii şi dansului pieselor9. Plaut trebuie să fi cunoscut viaţa străzii şi a casei familiilor mediteraneene. reprezentată poate în 215 î. toate concertate pentru a provoca râsul .. Cânticul vocal era cântat de un cântăreţ specializat. dar până la urmă intriga sa rezolvă prin căsătoria fiicei lui Euclio cu tânărul Lyconides). ia înfăţişarea acestuia şi . unde se uzitau versuri trohaice ori iambice. Menaechmi (în care apar doi fraţi gemeni. Truculentus.. Dar în "Bădăranul". Plaut a cunoscut începuturile teatrului roman. care încorpora textul piesei. unde locuia fratele său. un spectacol comic total. ci este opera unor gramatici şi editori romani posteriori. De fapt unele dintre aceste comedii plautine îngăduiau defularea.melodramatice. într-o zonă relativ recent supusă de romani. pe când la Terenţiu preeminenţa revenea celor statarii. se produc numeroase 73 VÎRSTA DE AUR A COMEDIEI: PLAUT confuzii comice. patetice. Mostellaria. pe când căuta noi aventuri erotice). Viaţa "Regele" teatrului roman preclasic.n. la patru ani după bătălia de la Cannae şi chiar în momentul ocupării Syracusei de către romani. plaudite. până la comediile contemporane începutului expansiunii în Grecia şi în Orient. "rol" campanian. Cum de fapt am arătat mai sus. farmecul comediilor palliate îndeosebi la nivelul cânticelor. din textul comediilor. dar şi faimoasei "commedia delParte". pe care o prezentase şi comedia nouă elenistică. încât secţiunea muzicală a pieselor totaliza 62% din întinderea pieselor. Oricum comedia palliată constituia un spectacol. a învăţat greceşte şi a venit în contact cu literatura greacă.e n. Sarsinatul.n. eliberarea de evenimente grave. care munceau pentru teatrele. dansul şi pantomimă. însuşi numele autorului a 72 PLAUT. Muzica pentru cântice era compusă de un actor anume. fost mercenar elenistic. însă Varro a stabilit autenticitatea a douăzeci şi una de comedii. Oricum mediul copilăriei sale îl va marca. să i se atribuie o sută treizeci de comedii. 12) Amphitruo (comedie rezultată din contaminarea. come-diograful nostru a putut să se numească numai Titus Plotus. faţă de 50% cât reprezenta cânticul recitativ şi acompaniat. cum am spus. numite Varronianae. "motorii" sau motoriae.n. Aulularia (în care bătrânul Euclio tremură intens. Se apreciază că în medie la Plaut cânticul vocal însuma 12%. asupra cărora vom mai reveni. De altfel. sau se enunţa o frază care exorta la aplauze. va pleca tânăr la Roma. ambii numiţi Menaechmus. Desigur "mimica dansată".e n . 9) "Casa cu stafii". Asinaria. "talpă lată". Menaechmus II ajunge în Epidamn.

Metateatrul la Ptaut Savantul italian Marino Barchiesi. adică teatralprin excelenţă. luând astfel distanţă faţă de n6a şi în această privinţă. iar în Ulcica raportul dintre acesta din urmă şi acompaniamentul "vorbit" al comediei apare echilibrat. Plaut elimină unele elemente. A fost numită astfel după un sclav genial. pe caractere. Fireşte. frustările care îi încătuşaseră erosul şi în mijlocul cărora se formase eul lui. Transgresarea convenţiei dramatice ar determina penetraţia progresivă a eului narativ. întoarcerea autenticului Amphitruo. în care se prelungesc vocile unui duet sau ale unui trio ori chiar ale unui cvartet. axată pe dialog independent. Este practic imposibil de stabilit o cronologie exactă a comediilor plautine ''. Trinumus. pentru a converti comedia sa într-o succesiune necontenită de scene. în final. Numai în Micul cartaginez prevalează limpede partea "vorbită" a comediei. elementul plautin. care mistifică în acelaşi timp pe bătrânul său stăpân şi pe Ballio. dintre năzuinţele şi disponibilităţile autentice ale caracterelor sau situaţiilor. generează o serie de confuzii. ci şi în alte unsprezece comedii componenta lirică este foarte dezvoltată (inclusiv în Pseudolus). Plaut aboleşte şi diviziunea în acte. pierdută cu ani în urmă. un citadin. decodării resorturilor intrigii şi organizării interne a elementelor ce o alcătuiesc. Vidularia (asemănătoare cu Rudens şi conservată doar parţial). ÎI considera pe Plaut ca un magician a ceea ce el definea ca metateatrul. Totodată Plaut operează. în metateatru este depăşită convenţia dramatică. Mercator. "plautinisches im Plautus". 16) "Persanul". descoperă că una dintre fete şi anume Palaestra. iubita tânărului său stăpân. 20) "Bădăranul". De aceea Plaut acuză. Rudens (în care sunt prezentate tribulaţiile a două tinere sclave. care aparţineau încă unei generaţii relativ puţin influenţate de elenism. Emerg de multe ori durităţile vieţii cunoscute de Plaut încă din copilărie. evita închistarea într-o formulă unică. Cânticele vocale susţin monologurile şi dezvăluirea caracterelor. Poenulus. acţionează permanent contrastul dintre pretenţiile anumitor personaje şi realităţi. 13) Pseudolus (comedie al cărui titlu s-ar putea traduce prin "Mincinosul" sau "înşelătorul". Universul imaginar plautin Acest univers încorporează cu maximă pertinenţă ţara comediei. în raport cu modelele lui greceşti. Truculentus (în care o curtezană mistifică pe trei tineri. similari. iar ceilalţi doi îndrăgostiţi rămân cu frumoasa curtezană). Pe de altă parte. care naşte pe Hercule. Ca o invariantă. soţia basileului. dintre imaginea pe care şio făuresc personajele despre viaţă. exigenţele climatului mental roman. Nu numai în Bădăranul. accelerează mişcarea scenică şi extinde considerabil lirismul. însoţit de sclavul Sosia. un negustor de curtezane. un ţăran şi un militar. cu ajutorul cânticelor. cândva profesor la Universitatea din Pisa. viitor. El se deschide faţă de freamătul străzii şi casei -74 UNIVERSUL IMAGINAR PLAUTIN romane. muzica şi gesticulaţia. practicată în nâa. atât de efervescentă. grecii sunt oameni bizari şi ridiculi. în ansamblul pieselor lui Plaut echivalează cu ceea ce reprezintă "Luceafărul" printre poemele lui Eminescu). Curtezana întâmpină însă rezistenţa lui Stratylax. marseizilor. în vreme ce Plaut valorifică tradiţiile italice. Datarea majorităţii acestor comedii este foarte complicată. Ele fug de stăpânul lor. Palaestra se căsătoreşte cu tânărul pe care îl iubea). Cu alte cuvinte. dominarea 75- VÎRSTA DE AUR A COMEDIEI: PLAUT . convertiţi în complici ai autorului. deşi privilegia lirismul. văzuţi de francezii din nord12.Această invariantă oferă cheia înţelegerii universului comic plautin. Cum am mai arătat. făureşte. ajutat de sclavul Trachalio. 19) "Trei bănuţi". pe care lupiter însuşi le clarifică în final). care figurau foarte probabil în textul modelelor sale. 17) "Odgonul". cu metateatrul. Fantasia plautină. Sclavul Gripus pescuieşte un cufăr al lui Labrax. în şase comedii. mai ales pregătesc modulaţiile recitativului. este fiica lui. care îşi dobândesc fiecare o finalitate proprie. tânărul citadin se căsătoreşte cu fata. deşi prevenise că-i va înşela. cu mult peste nivelul celorlalte. semeni etc. în ochii lui Plaut şi ai spectatorilor lui. dezvoltă. forţează trăsăturile lor burleşti şi îi caricaturizează masiv. cât şi cea a spectatorilor. sclavul unuia dintre tineri. pe scară largă. care exclude atât intervenţia autorului. dominată de moravuri mixte. Cercetătorul pisan identifica metateatrul la Brecht şi la Pirandello. 14) "Negustorul". Deşi funcţia sclavilor în derularea intrigii a fost majorată de Plaut. comedia nouă elenistică era centrată pe conţinutul intelectual al acţiunii şi al dialogului. Dar nicăieri sarsinatul nu se cantonează în reguli stricte. în plus. asemănători celor din Grecia. Este categoric cea mai bună comedie plautină. Labrax. unde piesele sunt discutate cu spectatorii. datorită căruia bătrânul Daemones. 15) "Micul cartaginez". încât Pseudolus sustrage de la Ballio pe frumoasa Phaenicium. un autentic poem dramatic. 21) "Săculeţul de călătorie". intriga implică o Grecie convenţională. domină recitativul. bazat pe o mişcare violentă şi pe un teatru total. pe care o sedusese cândva. cum am arătat. elenistico-romane. 18) Stichus (comedie care poartă numele unui sclav). şi statutul adevărat al acestora. par a fi eşuat13. faţă de cel mult mai literar. pierdut în naufragiu. Eforturile întreprinse de unii savanţi germani de a descoperi originalitatea lui Plaut. cum s-a arătat. Persa. practicat în comedia nouă elenistică . subiectele sunt cele ale comediei noi greceşti. inclusiv în Militarul fanfaron. chiar la acest nivel. supravieţuitoare ale unui naufragiu. anti-Arcadia carnavalescă şi saturnalică. care o iubeau şi îşi cheltuiau cu ea averile. însă desigur Plaut considera că şi la Roma existau oameni ridiculi.seduce pe Alcumena. Totodată Plaut exploatează plenar consecinţele literare ale metavalorii de liber-tas.

în Odgonul. w.intrigii de un actor-personaj.noi am spune taumaturg al comicului . care comportau naraţiuni recapitulative sau anticipative ale evenimentelor şi uneori pregăteau deznodământul. constată anumite moravuri şi chiar o injustiţie socială. Prin urmare . sunt semnalate de sarsinat. în versurile fescennine şi în satura dramatică orală. Dar noi am constatat totuşi în opera sarsinatu-lui reminiscenţe ale frustrărilor din copilărie şi tinereţe. când afirmă că omul este lup pentru semenul lui. o analiză minuţioasă a societăţii. care se va desfăşura. el însuşi mag dramaturg . 165. unde viaţa truditorilor era foarte grea.. De aceea comediograful consemnează. iar Artotrogus se adresează spectatorilor pentru a-l caracteriza ca mincinos pe Pyrgopolinices. în aceeaşi comedie. în piesa cu acelaşi nume.meditează asupra intrigii şi o discută cu publicul. Palaestrio informează publicul asupra acţiunii. Totuşi Plaut nu este un moralist. v. Plaut nu constuie un luvenal sau un Balzac şi nici măcar un Petroniu. De aceea s-a postulat o "imparţialitate comică" plautină. că e prea cinstit. Constatările moralizatoare sunt enunţate de personaje ele însele ridicole. deşi univerul real este răsturnat de sarsinat cu o petulanţă carnavalescă. v. nu om" lupus est homo homini. în antichitate. Uneori se pare că îi consideră mai oneşti pe cei săraci. în final. Chiar dacă intrigile comice ar fi deţinut în nâa o vocaţie moralizatoare.. cu rapiditatea desfăşurării sale. Chiar şi tendinţele inflaţioniste. Captiu. în cadrul unui spectacol multivalent. Iar intriga. încât farsescul domină cu autoritate comediile plautine. Iar. în Ulcica. fie şi consemnată ca un dat şi nu ca un rezultat. deşi domină intriga suculentă în invenţie sclipitoare de situaţii extraordinare. în ultimă instanţă discutarea piesei cu publicul. ÎI întreabă pe Pseudolus dacă nu invită şi spectatorii la banchet. intersectarea mai multor planuri de realitate. Este adevărat că Plaut aruncă vălul deriziunii asupra tuturor moravurilor. ca râsul dezlănţuit să impregneze textura tuturor pieselor. Anumite naraţiuni-divertis-ment punctează şi ele derularea acţiunii. Precizează că de fapt comedia se joacă pentru spectatori: ei ştiu despre ce este vorba. Nu se sugerează îndeobşte o conduită morală elogiabilă şi nu se realizează o anchetă sistematică a condiţiei umane. la asprele munci agricole în general. se tem să nu fie trimişi la moară. Noi credem însă că metateatrul poate fi reperat şi în farsele populare. Şi Periplectomenus sau Larcio dialoghează cu publicul. dobândeşte prioritate faţă de caractere şi. îi cere acestuia să nu aibe încredere în el şi îi declară că va construi o comedie. Lui i se subsumează totul. Prologurile erau de fapt completate de monodii. prepară publicul şi cititorul pentru noi şi savuroase clipe de burlesc incandescent16. Corul pescarilor din Odgonul reliefează direct condiţia precară a celor ce îşi căutau hrana prin pescuit (Rud. desigur. un desăvârşit amoralism. al unei lumi comune tuturor participanţilor la desfăşurarea intrigii dramatice. cât şi toţi ceilalţi sclavi isteţi din diversele comedii. v. consecutive acumulării de aur la Roma ca urmare a cuceririlor. Secvenţele narative dobândesc la Plaut o funcţie importantă. Plaut traduce şi frustrările încercate de el în copilărie şi tinereţe... Desigur. sclavul Sceparnio afirmă că slava legii cântă cui a scris-o. Astfel Plaut traduce filoane profunde ale universului mental roman. Universul imaginar plautin nu este satiric sau educativ. Plaut a preluat metateatrul din farsa italică şi a realizat un contact permanent şi o reţea de complicităţi între actori. într-adevăr se pare că Plaut manifestă o oarecare simpatie pentru oamenii liberi săraci. iar spectatorul se converteşte în actor. încât va lămuri mai târziu pe Calidorus şi pe Charinus. când se decide să meargă la petrecerea finală. deoarece explică acţiunea. de factură manifest expresionistă. ca să înregistreze o frescă a moravurilor. încât se exclamă: "omul este lup pentru om. Desigur. Comedia moravurilor şi farsescul Deşi teatrul plautin este total. campa-niene şi etrusco-romane. cu nenumăratele răsturnări de situaţii. Sclavul este rege în teatrul plautin 17. nu publicul pătrunde pe scenă. non homo (Asin. ci farsesc. ca în unele reprezentaţii. se spune lui Daemones că judecă întocmai ca săracii. vechi şi noi. Barchiesi a identificat metateatrul la Aristofan şi mai ales laPlaut15. pofteşte publicul la ospăţ şi totodată îi cere să aplaude piesa.. Actorul deyine astfel spectator. 294-304). dirijate de Jean-Louis Barrauit. De altfel aceste enunţuri sunt rostite într-un peisaj răsturnat şi saturnalic. dar şi ca în "commedia deH'arte". Iar Pseudolus. reprezentarea teatrului de către el însuşi. bune şi rele. acest Falstaff al antichităţii. ale căror tribulaţii ie menţionează câteodată. Pe de altă parte şi Ballio se adresează spectatorilor. pe care o experimentase cândva. în Militarul fanfaron. subiect şi spectatori. spaţiul şi timpul acţiunii devin realităţi palpabile. 495). 130). Ca urmare. arhetipuri ale valeţilor ingenioşi din autorii moderni neoclasici. prea vrednic. în vreme ce Simo. Cum sunt prezentate în general relaţiile sociale? Plaut le evocă frecvent ca dure. Ei doresc cu ardoare eliberarea {Amph. însă atât Pseudo-lus. ele o pierd în teatrul plautin total ori aproape total. în comediile plautine. ci aceasta din urmă se strecoară în mijlocul spectatorilor. de moravuri. pot fi detectate în piesele lui elemente ale unei comedii 76 COMEDIA MORAVURILOR Şl FARSESCUL de moravuri. avarul Euclio ajunge să acuze spectatorii că i-au furat oala cu bani de aur. Dar mai ales Pseudolus.

ereditară în lumea elenistică. din Gemenii. dar se distrează copios pe seama celor pe care îi adulează. tot atât de viclean şi de amuzant ca Pseudolus. Totuşi. mag comic al literaturii latine şi totodată autentic atter-ego al lui Plaut. care. Ca şi fixitatea caracterelor. Paraziţii sunt inteligenţi. Alura mecanică a unor scene. Tranio. un ansamblu de valori opuse celor curente 18. Chiar Simo. adică simplismul rudimentar al personajelor teatrului campanian sau al saturelor orale dramatice. ca sclavii isteţi şi paraziţii. par mai supuşi. Sfătuieşte pe tinerii îndrăgostiţi să-şi fure părinţii. mistifică pe toţi. stăpânul cel bătrân. caracterele comediilor sarsinatului emerg ca viguroase. este avar şi recunoaşte singur că se poartă ca un ticălos. Barthelemy Taladoire a arătat că personajele plautine sunt precizate în cursul intrigii şi graţie acţiunii înseşi a comediilor. care de fapt îl . Pseudolus este un adevărat vrăjitor al combinaţiilor cele mai neaşteptate. Abundă prin urmare variaţiunile pe aceeaşi temă. dar numărul lor apare relativ ridicat şi conferă putere de seducţie comediilor în care emerg. aceleiaşi mărci caracterologice. precum Artotrogus din Militarul fanfaron. Cele mai interesante apar caracterele sau "rolurile" sclavilor.uniformităţi ale tonului. anumite neverosimilităţi . altfel spus. întotdeauna avid de bani. în comediile plautine. incontestabil. întors spre un burlesc complet. dar nu pentru că ar fi spirituali. Aceste nuanţe sunt variaţiuni ale aceleiaşi culori. Personajele teatrului plautin Fixitatea caracterelor derivă din cea a caracterelor stereotipizate din n6a. perfid şi neruşinat. ca şi din formalizarea "rolurilor" în teatrul popular campanian. Relevante sunt "îndatoririle". sunt oameni liberi. mutaţiile de caracter la diversele personaje. savuros şi suculent structurate. nu este totală. Lipsesc conflictele interioare. fidel lui Calidorus. regele sclavilor plautini. Monocromia nu eluctează nuanţele sau. Crud cu proprii sclavi şi cu fetele ale căror farmece le vinde. cinic şi laş. când crede că l-a înşelat pe Pseudolus. Totuşi există mari diferenţe între personajele care realizează un anumit tip social sau moral. Intr-adevăr. Gesturile cele mai importante sunt veridice. abundent în invenţie lexicală excepţională. S-a arătat că sclavii plautini schiţează o contramorală. Curculio etc. Totuşi se dovedeşte naiv. spre un râs colosal. din Casa cu Stafii. înveselesc mesenii. Palaestrio. din Bacchidele. cu excepţia lui Pseudolus. Totuşi un sclav ca Harpax din Pseudolus face elogiul disciplinii şi supunerii faţă de stăpân: este însă nătâng şi se lasă uşor păcălit. pe care le fixează curtezanelor. preţ de mai multe generaţii în aceeaşi familie. se datorează tradiţiilor 77 VÎRSTA DE AUR A COMEDIEI: PLAUT teatrului popular. dar doreşte totuşi să obţină jumătate din ceea ce se afla în cufăr. Simplitatea intenţională a caracterelor plautine nu echivalează cu unul dintre izvoarele sale. de la o comedie la alta ori chiar în interiorul aceleiaşi piese. are anumite îndoieli faţă de propriile capacităţi. De altfel personajele plautine constituie în primul rând izvoare bogate de generare şi amplificare a intrigii comice. Trachalio din Odgonul este relativ onest şi generos. în vreme ce sclavii isteţi conservau aproape întotdeauna o onestitate elementară. tradiţii asumate de Plaut.obiectivul principal al lui Plaut nu rezidă în comedia de moravuri. pe care însă comediograful ştie s-o depăşească şi s-o subordoneze intrigii strălucite a pieselor lui. Acelaşi tip de sclav se întâlneşte şi în alte comedii. care unifică totul. Artotrogus din Militarul fanfaron. Pseudolus este. Paraziţii sunt mândrii de "profesia" lor. dar deprinşi să vieţuiască din generozitatea altora. viclenia. îl compară cu Socrate. Peniculus din Gemenii. la Plaut. Paraziţii se înrudesc tipologic cu sclavii din categoria lui Pseudolus. Epidicus. oşteanul fanfaron şi cămătarul înveselesc de asemenea spectatorii. aproape nimeni şi până în ziua naşterii unui prunc că Phaedria era însărcinată? . L-am numit de altfel Fal-staff al antichităţii. în Ulcica. cu toate că îndeobşte monocolore. capacitatea de a conduce "jocul" şi de a genera vervă burlescă reprezintă lotul acestui tip de sclav. Ne referim la sclavul Simia. persiflează fără încetare şi concomitent se auto-perstflează. cristalizarea caracterelor în funcţie de "rolul" comic nu exclude autenticitatea psihologică. Unii dintre sclavi se comportă cinic. dar comportă valenţe care îi fac odioşi. Datorită forţei intrigii plautine. ci întrucât apar ridiculi şi sunt până la urmă mistificaţi. E curajos. realizat la nivelul unei autenticităţi psihologice pregnante. prezente toate în diversele comedii. Pentru o masă bogată sunt gata de orice faptă. Talentul sarsinatului este aşadar plurivalent. Negustorul de curtezane. din Militarul fanfaron. verosimilitatea fundamentală. Ballio apare în Pseudolus ca un monstru de cinism. Dialogul lor este aproape totdeauna incandescent. Negustorul de curtezane este structurat ca un personaj deosebit de odios. în aceeaşi comedie apare de altfel un adevărat dublet al lui Pseudolus. Este vorba de personaje cum sunt Chrysa-78 PERSONAJELE TEATRULUI PLAUTIN lus. leno. excogitează permanent mii de trucuri. dar ştie să le depăşească. prin intermediul lui. în pofida simplităţii construcţiei personajelor. Alţii. au fost astfel degajate mai multe "tipuri" umane foarte standardizate.cum nu observase. ca şi cuvintele rostite îndeobşte de personaje. ca blândul Messenio.

acceptă. zgârcit şi auster. debordant. diverse sclave etc. Când Lyconides îi mărturiseşte că a necinstit pe Phaedria. în general sunt mistificaţi de sclavi şi sfârşesc prin a ceda pasiunii tinerilor. cel dintre Pseudolus şi Simia. ironii de toate categoriile. iubit de toate femeile.10). fascinaţi de vin şi de curtezane. al acţiunii personajelor rezidă cum am văzut. intensivă a intrigii spre deznodământ. întocmai ca proxenetul şi militarul fanfaron. dar şi al lui Don Quijote şi Cyrano de Bergerac al lui Rostand. ori sunt rezervate mobilării scenelor de intermezzo. şi o parodiere a lui Romulus.mistificase. ca în discuţiile dintre Pyrgopolinices şi Artotrogus din Militarul fanfaron. cum sunt Bacchidele. ca Philoxenus şi Nicobulus din Bacchidele. Comicul incandescent. Comicul efervescent. îndeobşte sumar configuraţi. implicând. sperjur şi desfrânat. care comportă de pildă conflictul dintre Euclio şi Congrio. în Gărgăriţa. iar Persanul sfârşeşte în cântece de veselie pentru că leno a fost mistificat: cetăţenii au scăpat de "această mocirlă". Totuşi Simo din Pseudolus. Sau ca în declaraţiile funambuleşti de avariţie şi spaimă pentru soarta oalei de aur. autentice arhetipuri ale Juiietelor de pretutindeni. împreună cu iubiţii lor formează cupluri bucolice. Pseudolus etc. enunţate de Euclio în Ulcica. fallacia. să se amuze la o petrecere. comediile plautine se încheie printr-un "happy-end". Alţi militari vanitoşi emerg în Bacchidele. cu un dialog când spiritual. cochete şi perfide. femei fără scrupule. continuată de dialogul dintre acelaşi sclav şi Staphyla. Unii bătrâni se distrează alături de tineri. unde acţiunea apare calmată de discuţiile dintre Strobilus pe de o parte şi bucătari şi flautiste pe de alta. Cupid. desfă-80 COMICUL PLAUTIN surată pe gamele cele mai variate. deşi poate şi el să comită fărădelegi. de nobilă demnitate. poate. trecând prin caricatură. farsescul expresionist. după cum cei doi Menaechmi din Gemenii. Astfel se manifestă Palaestra în Odgonul ori Selenium din Cutiuţa cu jucării. De altfel tensiunea intrigii nu se poate menţine în tot cursul desfăşurării comediei. delirând pe seama ifoselor şi imposibilelor sale performanţe războinice. La fel se întâmplă în Ulcica. Pyrgopolinices se crede nu numai viteaz. de fapt. cum o calificau anticii (MACROB. plin de promptitudine şi de adresă. Altele sunt însă fiice pierdute ale unui bătrân onorabil şi se vădesc a constitui modele de gingăşie sufletească. frumos. şi burlescul truculent. mai numeroase. 2. Urmează şi alte scene de calmare a intrigii. deşi rigid. sclavul lui Charinus. al intrigii pieselor. dar alţii se reliefează ca severi şi austeri. râsul captivant. ori cu irezistibila confuzie de persoane din Gemenii. Succede apoi acestor momente de intermezzo comic precipitarea rapidă. "belşugul glumelor". Abundă personajele secundare. Comicul plautin întocmai ca în nâa. ca bucătarii. . cum este dialogul dintre bucătar şi Ballio în Pseudolus sau. dornice de înavuţire. ca roluri-pretext. Iar centrul de greutate al acestui comic. Interesant se profilează avarul Euclio care totuşi se dovedeşte uman. fidele soţilor. ţânţarii. Bădăranul. cu variate reverberaţii şi multiple efecte "pirotehnice". iată obiectivele principale ale lui Plaut. S-a constatat o distribuire inegală a efectelor comice. lacrimogene. meschin şi egoist se manifestă şi Labrax din Odgonul. însă pretutindeni prevalează virtuozitatea comică. Apar şi matroane oneste. tot în aceeaşi comedie. de calmare a acţiunii dezlănţuite 19. în mistificarea anumitor "roluri". o diversiune comică. Persiflarea amară din Amphitruo interferează cu bufoneria travestirii unui bărbat în mireasă. 79. Tineri stăpâni îndrăgostiţi se conturează totuşi ca personaje palide. ci şi generos. VIRSTA DE AUR A COMEDIEI: PLAUT Cu proxeneţii se înrudesc unele curtezane plautine. când militarul pretinde că a ucis şapte mii de oameni într-o zi sau că descinde din zeul Marte. Erotium din Gemen/7. parodie. în urzeala comică. mai intense în Pseudolus ori în Casa cu stafii. când truculent. Pyrgo-polinices din Militarul fanfaron este structurat ca arhetipul căpitanilor burleşti din teatrul comic medieval. la sfârşitul piesei.. chiar amar. Asemenea personaje au fost definite ca inorganice. dar cicălitoare şi intrigante. emerge extins pe registre largi. ca un adevărat nepot al Venerei. Palaestro îl caracterizează însă ca nelegiuit şi lacom. păduchii şi puricii.1. negustorul de cutezane este asemuit cu muştele. din Casina.. când atestă că îşi iubeşte fiica (în Ulcica). Saturn. El se mişcă între umorul cerebral. Bătrânii capi de familie sunt destul de divers structuraţi. Soldatul fanfaron apare mai puţin hidos. aproape fantoşe în mâinile sclavilor lor credincioşi. copia iocorum. deşi în realitate este urât şi prost. accentuat sardonic. La mijlocul piesei poate interveni un intermezzo. intenţionat şarjat. mai diluate în Prizonierii şi în Cutia cu jucării. fără impact asupra resorturilor acţiunii principale. Euclio credea că este vorba tot de ulcica sa. Pe primul plan domină o lăudoroşenie şi o infatuare aproape patologice. Phronesium din Bădăranul. Se ajunge până în zona absurdului pur. care servesc la prezentarea personajelor-cheie şi la desfăşurarea intrigii. Dobândesc substanţă numai când îşi amăgesc soţiile sau curtezanele. Dar plăteşte când înţelege că a pierdut rămăşagul.

în plin contact metateatral cu el. ghionturile. echivocul merge foarte departe. pline de vervă inepuizabilă. din Militarul fanfaron. se cuibăriseră stafiile: dar în realitate petreceau tinerii cu meretricele. unde sclavul îl plimbă pe stăpân într-o clădire. Menaechmus I. pentru a declanşa sau lichida conflictul comic. pe care o prezintă drept cumpărată de fiul lui în locul celei părinteşti. când Ballio 11 crede pe autenticul Harpax un fals Harpax. dat fiind ponderea cutezanelor în piesele sale: dar. dar şi surprizele de mari proporţii. pe schimbul de replici "pirotehnice*. trimis de Pseudolus să-l mistifice. fiecare interpretează pe dos reacţiile şi intenţiile interlocutorului. sunt toate iscusit mânuite de Plaut. în anumite dialoguri din Ulcica. cum le-am calificat mai sus. Alte quiproquo-uri rezultă chiar din desfăşurarea intrigii. spunea sclavul şi credea stăpânul. Comicul de limbaj Dialogul plautin străluceşte în dinamism şi naturaleţe spumoasă. într-o fiinţă demenţială şi ajunge el însuşi să accepte această postură. uneori cam mecanic. Teică). Iar celălalt geamăn. datorită asemănării dintre Philocomasium şi presupusa. Un multivalent arsenal stilistic prilejuieşte comicul de limbaj. simetriile realizate în această privinţă. datorită unui foarte real fals Harpax. 23-25). Desigur Plaut ştie să relaţioneze între ele scenele. La fel Paiaestrio produce în mintea lui Sceledrus. întocmai ca Falstaff. plurivalentă. Aici. în Persanul apar calambururi în relaţie cu numele parazitului Saturio. la nivelul limbajului. de fapt falsa ei soră geamănă. legat de verbul saturare. în ultimă instanţă. unor demersuri strict individuale. în ciuda unor automatisme. hAmphitruo. avansând chiar gesticulaţia specifică delirului. cam mecanic avansate. Iar în Pseudolus se crează o situaţie de un umor exploziv remarcabil. petulante. ca în Casa cu stafii. calamburul burlesc. în Epidicus (w. Pseudolus se adresează astfel spectatorilor. Simia şi Harpax. în această privinţă. Comicul plautin exclude în general pornografia. cu butada şi cu metafora comică. Discuţiile dintre Menaechmus II şi soţia fratelui său geamăn. în Militarul fanfaron. Ne referim la confuzia dintre cei doi sclavi. Sceledrus. Dar Sosia îi răspunde că nu-i place să mănânce la un ceas târziu de noapte.Comicul de situaţii Intriga mobilă. pe 81 VÎRSTA DE AUR A COMEDIEI: PLAUT Hercle! ruşinea voastră fie. curtezanele de lux. contrastele. fără îndoială. sunt de un comic irezistibil. Mercur declară că oricine va veni în preajma sa "va mânca palme". de atellane sau chiar de romancierii şi epigramiştii romani. Situaţiile comice abundă. dar şi propriilor picioare: "Ce spuneţi? Asta-i treabă? Picioare. aluziile la sexualitate nu depăşesc de cele mai multe ori îmbrăţişările sau anumite gesturi îndrăzneţe. confuzie. Acestea se învederează de o deosebită vivacitate. Plaut se evidenţiază îndeobşte ca un magician al quiproquo-uiui. Totodată inventă altele pe tema numelui lui Charinus. Beat. simulările. Deghizările personajelor. Menaechmus II se vede transformat. dar în loc să continue cu "să te piardă" (perdant). Comicul de situaţii se sprijină adesea pe comicul de limbaj. // Mă duceţi mai departe? Ah. câtă supărare // Mi-aduceţi! Marea vină a vinului: că-ntâi // S-aruncă la picioare: nu-i luptător cinstit" (traducere de N. Plaut se referă la dragostea venală. dobândeşte o alură preshakespeariană. "a fi sătul". iar Epidicus îl ripostează "pe tine vreau". căruia i se adresează cu: "Ce vorbe. Pseudolus. Plaut jonglează cu conotaţiile vocabulelor şi mai ales cu jocul de cuvinte. Palestrio procedează similar. nu mă ţineţi? // Sau vreţi să cad grămadă şi să rămân aşa? // De-o fi să cad. pornind de la numele lui Harpax. în care apar aceste versuri. comicul plautin de limbaj nu coboară de cele mai multe ori până la obscenităţi. gesturile burleşti. schimbate între Euclio şi Megadorus. Gemenii constituie cel mai bun exemplu. însă ce se petrece în Pseudolus? Abundă şi în această comedie situaţiile farseşti. şi nu din dialogul real cu ele. în pofida conotaţiilor erotice. Este adevărat însă că în intriga plau-tină precumpăneşte îndrăgostitul frustrat şi nu cel satisfăcut. Pseudolus fabrică unele cambururi. Unele confuzii sunt aranjate de personaje ca acelea inventate de vrăjitorul umorului. după o scurtă pauză exclamă "să te întreb" (percontari). ieşite din mintea acestora sau din pândirea şi studierea altor personaje. în legătură cu numele lui Sceledrus. Comicul de situaţii implică şi gesticulaţia. Proliferează loviturile. însă mistificarea se produsese anterior. spre deosebire de -82 COMICUL DE LIMBAJ Aristofan. în ironie exuberantă. care "puteau târî pe panta râsului şi pe cei mai ursuzi privitori"20. comicul de situaţii. implică. Au devenit clasice anumite dialoguri din Pseudolus sau din Militarul fanfaron. Thespio invocă zeii şi exclamă "zeii să te piardă". . Adesea intriga se înnoadă şi se desfăşoară pe baza invenţiei unor acte singulare ale personajelor. alternanţele între scenele foarte rapide şi cele mai liniştite. care îl ia drept bărbatul ei. bogată. scelerate-mi spui?". îşi vede situaţiile domestice dezarticulate de fratele său şi asumă de asemenea statutul de alienat. întregul "montaj" al lui Pseudolus. spre sfârşitul piesei.

Când purcede bătălia pentru mistificarea lui Ballio. v. De altfel Plaut crează cuvinte după model grecesc sau cu sufixe greceşti. Poen. care împreună cu iurandum înseamnă "jurământ". Abundă. mai "baroc" al sclavilor ingenioşi. Chiar şi Ballio fabrică unele calambururi în legătură cu ius. Ticurile verbale sunt numeroase. de N. el exclamă. 596). iar Ballio. poetul utilizează forme dialectale. cu o bucată de gresie. Stăpânii sau alţi sclavi dau sclavilor epitete de o inventivitate comică irezistibilă. Tot după model elenic. Palaestrio afirmă: "e rău şi planul cel mai straşnic dacă duşmanu-l foloseşte" (trad. Alături de termeni preclasici.. Iar în Militarul fanfaron. Iar. Uneori vocabulele greceşti asumă o formă latină. dar singur în frază semnifică "sos". în pasajele parodice. Astfel Pseudolus exclamă fals sentenţios: "o sută de-nţelepţi de-ar face un plan. cuceritor al Romei: "vai de cei învinşi". Paleta fierbinte a lexicului plautin este permanent îmbogăţită din toate metalimbajele. uneori obositoare. în Ulcica. comerţului. 920-948 şi urm. Staphyla îl califică pe Strobilus "secătură". Palaestrio parodiază stilul politicojudiciar.v. se parodiază himenul. 1162. Astfel proce83- VÎRSTA DE AUR A COMEDIEI: PLAUT dează Pseudolus. iar Euclio îl apostrofează pe Congrio ca pe o "lepădătură".Numeroase calambururi plautine se realizează cu vocabule greceşti. Desigur Plaut nu ezită să utilizeze insultele. w. Limba şi metrica Fantasia ligvistică plautină. Plaut apelează frecvent la vocabule şi construcţii sintactice. solemne. Chiar numele personajelor sunt amuzante. muzica vocală. Personajele sunt diferenţiate şi individualizate stilistic. 1197). artizanatului şi religiei. devine o "cetate". în Odgonul. 668 şi urm. Plaut recurge de asemenea la vocabularele dreptului. Pseudolus aplică un adevărat joc de artificii în epitetele conferite lui Ballio. în această privinţă. iar automa-tismele lexicale. nu numai expresiile comice plastice. Pseudolus compară piesele planului său cu o oştire. Plaut extrage efecte umoristice şi din omonimie. de regulă sugestive. Nu numai caricatura. care trebuie asediat. sunt făurite cuvinte compuse.. consonanţele şi disonanţele. Şi planurile lui Palaestrio constituie o oştire. De aceea. care parodiază stilurile tragediei şi poemelor epice. ca Daemones din Odgonul. 136-l37). cu sensul de "este permis". bătrânul avar. "Sprachphantasie". este transformată în performanţe eroice. "spărgătoarea de nuci" (Bacch. suculente. se repetă insistent un termen ca verbul licet. ca Pseudolus. Pseudolus parodiază atacul dat de legiunile romane. împestriţată cu grecisme.. patrue mi. retoricii. v. în Militarul fanfaron. al eposului şi al tragediei 21. aliteraţiile. Plaut forţează uneori limitele gramaticii şi ajunge să construiască superlative şi pentru substantive. w. Plaut statuează ironic lexicul poeziei înalte. este intens utilizată de Plaut. De asemenea Plaut mânuieşte cu abilitate comparaţiile şi metaforele comice. în funcţie de "rolul" lor şi de contextul în care vorbesc. care ar însemna "paznic de închisori". spre sfârşitul piesei.. în vreme ce bucătarul din Ulcica asemuieşte pe Euclio. comediograful l-a devansat pe Mark Twain.de pildă Calidorus din Pseudolus . ci şi ironiile petilante. chiar violente. ca şi exprimarea vânătorilor şi soldaţilor. 878-895.. Teică). dar şi al legendelor vehiculate şi de vulgata relativă la primordii. "spărgătoarea de dinţi" şi nucifrangibula. cum o definesc savanţii germani. Iar în Amphitruo. în vederea efectelor comice. care nu vor apărea în limba clasică. pe când în Gemenii apare de fapt celebra expresie "cauţi nod în papură* (Men. în cazul lui ius. iar Simia spune la rândul său "un învăţat nu învaţă când îl înveţi ce-a învăţat // Şi nu-i mai trebuie sănveţe" (trad. este inepuizabilă. mai tare-i tot zeiţa Fortuna". sau a unui tânăr îndrăgostit .şi limbajul mai expresiv. arhaici. expresiile bizare. ci şi parodia apare complex uzitată.. ca atunci când un personaj exclamă: "unchiule cel mai unchi". v. parodia mitologică este convertită în savuroasă farsă populară. 247).). Metrii variaţi. Lupta sclavilor din Bacchidele parodiază războiul troian. antitezele. Apar mari deosebiri între exprimarea unui bătrân ponderat. El privilegiază o exprimare accesibilă. dansul şi gesturile potenţează efectul textului (Bacch. Apar în comedii numeroase cuvinte . precum cândva un rege gal. proverbe şi sentenţe populare.. Teică). "cirac al lui Vulcan". Captiu. care începuseră să înveţe limba greacă (Bacch. v. apar frecvent. de N. Limbajul plautin este . w.cel al unui poet expresionist. "recoltă de bice". acumulările. Repetarea cuvintelor. pe de altă parte. Tot pentru efectele deriziunii sunt frecvent folosite dictoane. epitetele violent comice. în Casina. Mimează de fapt limbajul popular şi ajunge astfel la o limbă foarte cromatică.în chip manifest . adesea colocvială şi familiară. patruissime (Poen. v. căsătoria (Cas..). "desfătarea nuielelor". cu irezistibil efect comic: dentifrangibula. Abundă gradaţiile. Cum am arătat. Cuvinte şi fraze întregi greceşti sunt 84 LIMBA Şl METRICA inserate în text pentru a reda peisajul exotic elenic unor spectatori.

care figurează tribulaţiile tinereţii lui Plaut. Shakespeare însuşi. cu o artă magistrală. fireşte. peste o sută de comedii. muzical-vocal şi instrumental.n. Nu numai comicul. Astfel Eliodor Constantinescu a tradus în proză şi înainte de al doilea război mondial. Cititorul modern poate trece repede şi poate ierta cu uşurinţă unele naivităţi. de fapt polimetria. Dacă literatura greacă debutează cu cel mai mare poet epic din cultura universală. Metrica plautină străluceşte mai ales în pasajele lirice. în vreme ce proza şi chiar restul poeziei romane erau atât de rudimentare. o metrică foarte variată. Plaut se situează la mare distanţă . Au căutat modelul plautin scriitori ca Ariosto. al imagisticii expresioniste. astfel de proceduri fevelă vigoarea remarcabilă a comicului lingvistic plautin. Ulterior o parte din această traducere a fost reluată de colecţia "Lyceum" a Editurii Albatros. Calderon de la Barca şi.. Renaşterea exuberantă a descoperit în Plaut arhetipuri foarte utile. Numai Horaţiu. în cântice. A fost aşadar un maestru al farsescului.noi. picturile pe vase. Relativa epuizare a comediei palliate. unde poetul este aproape delicat. de unde s-a inspirat şi pictorul napolitan Camillo Miola. foarte bombastice. Elocvent ni se pare însă un anumit fapt. Ulterior Kleist şi alţi dramaturgi . crează nume bombastice din cuvinte compuse cu iz grecesc pentru a denumi un conducător de oaste. în mai multe volume din cadrul colecţiei "Biblioteca pentru toţi". Aceşti imitatori se voiau. Insă. care au împrumutat numele poetului. poate. într-adevăr. Filologii l-au studiat atent şi l-au editat în mai multe rânduri. pentru a alcătui. care ar însemna "aiureavorbitorul".. "de fetevânzătorul". aderă organic la factura muzi-cal-coregrafică a versurilor din comedii. Plaut a fost tradus în proză şi în versuri. Raporturi subtile se statornicesc între schimbările de ritm al versurilor şi evoluţia fabulaţiei comediilor plautine. Cecchi. i-au divizat comediile în acte şi au restaurat ceea ce era autentic plautin în vastul corp al comediilor. poetul a practicat un expresionism de cea mai bună calitate. nepot al lui Neptun. Chiar Pyrgopolinices. cum am mai arătat. l-au elogiat. şi imposibilităţii de a rivaliza eficient cu Plaut. Cercetătorii români au consacrat lui Plaut mai multe studii. efectul comic este moderat şi sunt elaborate serenade. La noi. impregnate de ritm comic. Teatrul romantic şi cel modern şi-au descoperit. care străluceşte în teatrul plautin 22. Mai recentă este tălmăcirea integrală în versuri. ca şi substanţa stilului. Larivey. precum şi în arta construirii unei intrigi sau sugerării unui "rol". foarte plautini Iar gramaticii l-au studiat. v. adică Homer. Dar cum a fost receptat Plaut în antichitate şi mai târziu? Revelatoare a fost imitarea lui Plaut de către mai mulţi comediografi. realizată de Nicolae Teică. Pseudolus a fost realizată ca una dintre cele mai strălucitoare şi mai efervescente comedii scrise vreodată. căci el poate fi definit mai degrabă ca expresionist decât ca realist.am spune ostentativ . "de fleacuri-vorbitorul" etc. cum am evidenţiat anterior. pe când vestigiile arheologice. După o eclipsă a gloriei sarsinatului în Evul Mediu. în scenele expozitive şi explicative preeminenţa revine senarilor iambici. suav. Macchiavelli. cum sunt discuţiile dintre Lurcio şi Palaestrio din Militarul fanfaron. Plaut recurge la anapeşti şi la versul bacchic. pe care le-au atribuit sarsinatului. comediile plautine. Herescu în 1941. la sfârşitul anilor 60 şi începutul anilor 70 ai secolului nostru. al umorului sarcastic. 413). când a compus VAvare şi l'Amphytrion. atunci când au încercat să recupereze reprezentaţia dramatică totală. al mişcării comice rapide. se învedera reticent faţă de arta intenţional. Deşi era un preclasic. Cassa a scris o dramă. De fapt aceste nume sunt cuvinte latineşti compuse.l. Plaut mânuieşte. care îi erau atribuite poetului din Sarsina. -86 BIBLIOGRAFIE BIBLIOGRAFIE: Măria Francisca BLTkCEANU. Tributare unui umor sarcastic intens sunt epitetele pe care. pentru a exprima sentimente puternice ori replici incisive şi violente. în dialogurile îndrăgostiţilor. Sagaristio i le dă negustorului de curtezane ca nume persane. probabil relativ puţin posteriori. în volume apărute la date diferite. P. De asemenea Militarul fanfaron a fost tradus în proză de N. Iar Regnard a imitat Casa cu stafii în Le Retour imprâvu. desigur. cu siguranţă. Iar cadenţele plautine. 85- VÎRSTA DE AUR A COMEDIEI: PLAUT neverosimilităţile şi pasajele de comic mecanic. adecvat ilustrării unor emoţii puternice. pentru a-l persifla. în ultimă instanţă piscul vârstei de aur a comediei latine. De fapt. de rezonanţă străină şi. coregrafic şi pantomimic. ostensibil neclasică a lui Plaut. în Persanul. ca ridibunda(m). în discuţiile liniştite. atestau că piesele lui Plaut se reprezentau cu succes murte secole după moartea comediografu-lui. dar totuşi Moliere a utilizat Ulcica şi Amphitruo. umorului plautin.e. filiaţii cu cel plautin. corifeul clasicismului latin.Vocabularul parodiilor plautine ca documentai stilurilor parodiate. dar şi sentimental. Concluzii şi receptare Prin urmare teatrul plautin este total: literar însă mai ales teatral şi metateatral. în secolul al ll-lea î. literatura latină începe practic cu unul dintre cei mai importanţi şi mai semnificativi autori de comedie din aceeaşi cultură universlă. madrigale de o remarcabilă prospeţime. se datorează. ci şi lirismul se impune în discursul literar vesel.până la Giraudoux . Şi în Gărgăriţa apar asemenea nume foarte lungi. în prologuri. Plaut se plasează departe de stângăcia rudimentară a unui începător în materie stilistică şi lingvistică. în contrast cu sărăcia relativă a versificaţiei comediei noi elenistice. Plaut a fost aşadar un poet autentic. extravagant şi exuberant.au reluat modelele din Amphitruo. oşteanul vanitos. în Studii . Comedio grafii neoclasici l-au preferat pe Terenţiu. tesserele. "râzătoarea" (Epid.de norma şi de echilibrul clasic. în spaţiul cultural românesc. Cicero şi Plirtiu cel Tânăr l-au lăudat. Plaut adaptează cei mai variaţi metri mobilităţii extravagante a situaţiilor.

Essai sur le comique de Plaute.Jacques GAILLARD. Histoire de la littărature latine. 294-295.J. Pentru secvenţele narative. 295-296. Râmnicu-Vâlcea. Pentru deosebirile dintre sclavi şi negustorii de curtezane. op. d) Terenţiu. 1968. vezi B. I.J. TARADOIRE. în Studii Clasice. Pentru personajele inorganice. 1981. TALADOIRE. 1931. GAILLARD. Eugen CIZEK. pp. 1972. 1972. 1962. vezi R. GAILLARD op. op. GRIMAL. TALADOIRE. Pentru implicaţiile comediei muzicale plautine. vezi 8. Storia della letteratura latina. 1978. Vezi în această privinţă Măria Francisca BĂLTÂCEANU. Le theâtre de Târence est-il un miroir de la vie? în L'lnformation Littâraire. 124-l29 şi la E CIZEK. cit. prefaţă la Plaut. Rene PICHON. 13. c) Caecilius Statius şi Luscius din Lanuvium. pp. II. Manuel d'initiation â la Iitt6rature et â la civilisation latines. Cum arată R. în termeni mai ales de acest fel a fost definită originalitatea lui Plaut de P. op. 225-227. op. 13-l8 avril 1973). II.. dar ea rămânea încă exotică pentru publicul Capitalei Republicii. op. Cum spune Ren6 PICHON. Essai sur le comique de Plaute. op. Le thââtre â Rome.. II. cit. pp. 6. Pentru n6a. 1975. R. 31. Cel puţin Terenţiu a continuat s-o ilustreze cu strălucire. 18. 21.. pp. G. Valoarea şi funcţiile elementului narativ în comedia plautină. tjistorire de la Iitt6rature latine. Teatru (I). 12... 113-l30. MARTIN -J. Barthelemy A. pp. pp. p. 43-46. 249-305. op.J. Bucureşti.A. a 2-a.GRIMAL. Paris. I. Paris. ed. 14-21. cit. pp. GRIMAL. a 8-a. pp. 225-269. Vezi R MARTIN . MARTIN . 3. p.Jacques GAILLARD. GAILLARD. Firenze. cit. 2 voi. 52. pp.. Monte Carlo. 62. 11. TALLADOIRE. 15. 14. II. prefaţă la Plaut-Terenţiu. op. Marino BARCHIESI. pp. pp. Fapt subliniat cu pertinenţă de P. Pentru structura palliatei. 182-203. 264. pp. cit. Exemple de metateatru şi referinţe la contactul dintre spectatori şi actori apar la M. Casa cu stafii. vezi B. Vocabularul parodiilor plautine ca documentai stilurilor parodiate.J.LEJAY. Paris. vezi şi B. 1968. 285-289. în Studii Clasice. secvenţele recitative şi cele vorbite în diversele comedii plautine. teză de doctorat. în Actes du IX-e Congres de l'Association Guillaume Bud6 (Rome 13-l8 avril 1973). cit. pp. FISCHER. 29 şi urm. p. De fapt au fost cinci generaţii de poeţi comici în timpul gloriei comediei palliate. vezi B A. de fapt la pp. Paris. în // Veni. Esenţială este adaptarea libretelor greceşti la parametrii fantasiei plautine. II. TALADOIRE. 117. 1978. 2 voi. prefaţă la Plaut. Eugen CIZEK. reprezentate de următorii autori şi la următoarele nivele: a) Livius Andronicus. 36-57.A. Le thââtre â Rome. Rene MARTIN . în Studii Clasice. pp. Structura unei comedii. 1962. vezi B. V-XI. ibid.A. 7l-l36. Aceste idei apar la Pierre GRIMAL. Bucureşti. 193-221. 19. p. 287. TALLADOIRE.. I. GAILLARD. 4. pp. 177 şi urm. 5. cit. 87- NOTE -l 1. 8. Plautinisches in Plautus. cit. Teatru. Pentru comicul de situaţie. op. La strategie de l'esclave plautinien. Berlin. Cum sugerează P. Bucureşti. TALADOIRE. X-XI şi prefaţă la Plaut-Terenţiu. cit. Nicolae Şerban TANAŞOCA. 89 VII. 9. Teatrul la romani şi Eugen DOBROIU. Fapt subliniat de P. Plauto e ilmetateatro antico. Valoarea şi funcţiile elementului narativ în comedia plautină. XIII 17.J. cit. 169-l71 caracterizase metateatrul plautin ca ruptură a iluziei dramatice. 1977. p. în Studii Clasice. MARTIN . ed a 9-a.A. 1924. 14. Le theâtre â Rome. pp. II. dar că noi nu suntem în măsură să decelăm cum a procedat el.1966. B. Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. p. II. p. cit. care însă purced de la consideraţii cândva enunţate de Pierre GRIMAL. ed. pp. I. 1981. p. 16. 10-l3. GRIMAL. GAILLARD. pp. 7l-81. Plauto e ii metateatro antico.. V-XIX şi XXIII-XXV. TERENŢIU Şl ALŢI AUTORI DE COMEDII Comedia paliată după Plaut. Casa cu stafii. MARTIN . 1967. pp. Les genres HttSraires â Rome. 213-219. 256. JACHMANN. 9-39. ed. Le thââtre â Rome.Clasice. 1968. Le thââtre â Rome. Acest fapt a fost subliniat de Barthelemy A.A. op. 1966. TALADOIRE. Les genres littâraires â Rome. Grecia de la sfârşitul secolului al ll-lea î. 1929. Rome et nous. Berlin. p. P. Titus Maccius Plautus. în Revue des Etudes Latines. 97 şi urm. 1967. 13. 18. 2 voi. pp. 4. 1975. 1922.1968. 1925. 10. ed. în Actes du IX-e Congres de l'Association Guillaume Bud6 (Rome. a 2-a. GAILLARD. pp. pentru Truculentus. Astfel s-au organizat primele spectacole. 20. 2. 64 evidenţiază că Plaut a -88 NOTE contaminat subiectele unor comedii elenistice. 54-68. ed. 229-259 15. Paris. pp. vezi Nicolae Şerban TANAŞOCA. Firenze. Teatru (I). Fapte reliefate de Guy SERBAT. Storia della letteratura latina. Prologus la comediile lui Plautus. Plaute. Paris. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. pp. Ettore PARATORE. 249-260 şi 285-298. op. Cum observă P. 7. vezi mai ales Ren6 MARTIN . pentru tactica şi strategia plautine. Teoria imparţialităţii comice apare la Mărie DELECOURT. TALADOIRE.A. p. Caecilius Statius Vârsta de aur a comediei palliate nu se încheie cu Plaut. Paris. pp. TALADOIRE. Bucureşti.e. 4. 22 Pentru polimetria plautină. b) Naevius şi Plaut. 96. TALADOIRE. 16l-l63. p. GRIMAL. pp. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii.n. Monte Carlo. Dar am văzut că începuturile literaturii latine s-au datorat mai ales unor scriitori . pp.cit. p. 1971. 1972. Casa cu stafii. 31. BARCHIESI. 9-l0. vezi R. p. Bucureşti. p 61. op. 113 şi urm.A. 249-250. p. Le thââtre â Rome. pp.A. Citatul provine din Toma VASILESCU. op. a 8-a. era cunoscută romanilor. cit. 44. 8. 173-l92. cit. 1956. 1956. apud R. GRIMAL. Paris. Le thââtre â Rome. vezi Măria HETCO. 267-268. în // Veni. pp. op. 2 voi. pp. pp. Schema apare la p. op. cum arată P. Pentru această analogie. pp. Pierre GRIMAL. pp. MARTIN . PICHON. Pentru personajele plautine. Eliodor CONSTANTINESCU. Pentru comicul de limbaj. 13. pp. 294. cit. Bucureşti. 97-l19. 177-l87. Pentru raporturile între cânticele vocale. Teatru. Plautinisches und Attisches. pp. 1924. Cum a demonstrat J. B. e) Turpilius. a 9-a. DUMONT. Le thââtre â Rome. Encore surle caractere de la langue de Plaute. dar şi Ettore PARATORE. op. 157-l64. vezi şi B. inclusiv pentru sclavi. 8. Analogia este propusă de R. pp. pp. Caecilius Statius nu era roman sau latin.C.1966.: Eduard FRAENKEL. cit. Vezi pentru metateatru Marino BARCHIESI. cit. prefaţă la Plaut. 14.

. iar Philumena se mărită cu Charinus. în schimb. ci şi de grija stăpânului pantru formarea lui. Numele personajelor sunt greceşti.e. Căci lumea lui Terenţiu nu este în mare măsură plautină? în fond. Căci Aeschinus se căsătoreşte cu o fată săracă şi onestă). care implică pe isteţul sclav — 91 TERENŢIU Şl ALŢI AUTORI DE COMEDII Syrus. Brut. Hecyra (palliatâ cea mai puţin gustată de publicul poetului). exponentul celei de a treia generaţii de autori de comedii palliate. recunoscută şi ea ca fiică a lui Chremes. pentru uzul lui. şi din mentalitatea. Pamphilus se căsătoreşte cu Glycerium.. se căsătoreşte cu fata săracă. atât pentru a răspunde unei mode încă răspândite. rivală care renunţase însă să mai dispute romanilor întâietatea în Mediterana. Aşadar copilăria şi adolescenţa lui Terenţiu au fost marcate nu numai de frustrări. Dar cea mai bună comedie palliatâ terenţiană şi ultima reprezentată. Apoi îl eliberează. v. întunecat la piele*. pe care o iubea.10) în orice caz nu era înzestrat cu forja comică exuberantă a lui Plaut1. cum sunt cele de beţie din Eunucul. Terenţiu. în legătură cu palliatele lui Caecilius Statius s-au păstrat patruzeci şi două de titluri de comedii şi două sute nouăzeci şi două de fragmente din versuri. 7.n. a locuit împreună cu Ennius. 2. pe care îl iubea cu pasiune). care ajunge cu vremea să posede o grădină lângă Roma. Mai substanţiale sunt fragmentele care provin din "Salba". Caecilius Statius. 258. ci un exponent al populaţiilor învecinate punilor. atras de inteligenţa adolescentului. humanitas z. Vestigii ale frustrărilor. bătrânii prea severi.. care era secondat cu parazitul Gnatho.n. crescut mai liber de către Micio. şi Tineri de o seamă". care pusese pe Aeschinus. care a ocultat anumite valenţe fundamentale ale universului comediografului de origine africană. actualul Milano. de parazit. Se născuse. La Roma. şi s-a născut în zona Cartaginei.n. ca tatăl înţelegător şi fiul nemulţumit că nu are pe cine înşela. în vreme ca Phaedria şi Thraso. Ad Att. Aparţinea generaţiei subsecvente celei a lui Caecilius Statius. Acesta fugise în Asia. Căci este semnificativ că tocmai Horaţiu îl aprecia (Ep. ca bucătarii şi cămătarii. când zona din care provenea a fost ocupată de romani. care îşi mistifică tatăl etc. care însă se va decanta abia în opera lui Cicero. S-a născut în 195 ori în 190. pe care aceasta din urmă o ilustra. o adoră în continuare pe Thais).1. (Comportă o poveste delicată de dragoste între tânărul Pamphilus şi frumoasa Glycerium. După multe peripeţii. mai degrabă decât în 185î. în 160 sau 159 î. deşi supraeul lui pare să fi fost mult mai sever decât cel al lui Plaut. "africanul". fratele lui. de tânărul îndrăgostit. ar fi fost simţit ca mai puţin diferit de scriitorii legaţi de estetica clasică. La eliberare. Terenţiu ajunge în posesia senatorului Terentius Lucanus. A murit în 166 î.e. care ne descrie chiar fizicul comediografului: 'era de statură mijlocie.e. deoarece Menedemus nu îl lăsase să se căsătorească cu o fată săracă. în casa curtezanei. Andria.e. Clinia. ea comportă scene manifest plautine. Acesta din urmă se strecoară. tinerii îndrăgostiţi şi sclavii şireţi. Viaţa Existenţa acestui poet comic este relativ mai bine cunoscută datorită unei biografii a lui Suetoniu. şi chiar din farsa populară italică. Dar Caecilius Statius se exprima probabil într-o limbă rudimentară (CIC. Heautontimoroumenos (adică bătrânul Menedemus ce îşi cultiva statornic ogorul..e.n. Caecilius. ca prima comedie terenţiană. Şi-a alcătuit comediile între 166 şi 160 î. Ceea ce a favorizat tendinţa spre meditare asupra omului şi omeniei. îndrăgostit de curtezana Thais. Regăsim la Caecilius Statius peisajul palliatic normal. cu trup delicat. reprezentată în 166 î. pentru că îşi pierduse fiul.e. prenumele şi numele gentilic al fostului său stăpân. 90 TERENŢIU. 74. cât şi ca să dea curs propensiunii sale spre umor. să răpească o chitaristă de la un proxenet. însă moare pe drum răpus de boală sau într-un naufragiu. Intriga rămâne formalizată şi vivace. cum era şi firesc. provenea din tribul insubrilor şi a fost adus la Roma ca sclav (dar din nou nici acest fapt nu constituia o excepţie). adică ţara comediei plautine populate de sclavul şiret. tânărul Clinia. Se adaugă "Eunucul". poate spre a-şi procura noi librete comice. vrea să-l însoare pe Pamphilus cu Philumena. că Plaut şi Terenţiu sunt "ca doi fraţi". un alt bătrân al piesei). Iar multe dialoguri apar ca foarte comice şi foarte plautine. 59). elaborat de n6a. Şi el a răspuns prin râs la frustrările copilăriei. Plocium. Antiphila. Dar. Terenţiu s-a decis totuşi să scrie teatru comic. VIAŢA Terenţiu. s-au exagerat simţitor deosebirile dintre cei doi poeţi.n. într-o călătorie de studii. Opera lui Terenţiu Ni s-au transmis integral şase comedii tererţiene. De aici şi supranumele de Afer.n. deşi Terenţiu elimină unele figuri secundare. în vreme ce celălalt îşi cultivă auster ogorul. abundă curtezanele şi soldaţii fanfaroni. şi Chaerea. care totuşi nu desemna îndeobşte un cartaginez. încât s-a făurit în jurul textului terenţian un adevărat metatext. pleacă spre Grecia. tânărul Phaedria. cum am mai arătat. deschis spre preconizarea idealului de "omenie". Adelphoe (în care doi fraţi bătrâni. deghizat în eunuc. frecventează cercul Scipionilor. în vreme ce locul acţiunii şi anumite moravuri aparţin . înzestraţi cu trăsături similare.n.neromani sau chiar neitalici. unde se afla tânăra Pamphila. în final. Ţara comediei terenţiene Rene Martin şi Jacques Gaillard susţin. Celelalte două comedii terenţiene sunt: Phormio (după numele unui parazit) şi "Soacra". fată părăsită în copilărie pe insula Andros şi apoi adusă la Atena. Demea înţelege cât de greşită fusese educarea severă. a primit numele stăpânilor. 3. pot fi detectate în opera lui Terenţiu.n. tatăl îndrăgostitului. A intrat în "colegiul poeţilor" şi. în antichitate. în final. identificată ca fiica lui Chremes. Care sunt acestea? în primul rând "Fata din Andros". Micio şi Demea. Interesantă este şi comedia "Cel ce se pedepseşte singur". care-i dă o educaţie aleasă. Fusese poate luat ca sclav de către cartaginezi şi vândut de ei romanilor. adică în 160 î. practică două moduri de viaţă diferită: cel dintâi trăieşte îmbelşugat şi rafinat la oraş. rivala Romei. pe care o cultiva şi militarul Thraso. această lume descinde tot din universul imaginar. Cercetătorii sunt divizaţi când trebuie să răspundă la următoarele întrebări: era Caecilius Statius mai aproape sau mai departe de nea şi de Menandru decât Plaut şi alţi comediografi? Se apropia el mai sensibil de o optică preclasicizantă despre fenomenul literar? Se pare totuşi că. Iar personajele sunt adesea plautine. deci un getul sau un numid.e. Synephebi. Eunuchus (care prezintă tribulaţiile a doi fraţi. într-adevăr.. Se pare totuşi că ar fi adus în scenă şi personaje inedite. în final.e. Trebuie să se fi născut înainte de 222 î. După ce adoptă. Chaerea se căsătoreşte cu Pamphila. Sclavul Davos manevrează abil şi. poate la Mediolanum. cu judiciozitate. încercate în copilărie. Dar Simo. Activitatea literară a lui Terenţiu s-a desfăşurat în etapa elaborării ideologiei cercului Scipionilor şi a coincis cu tinereţea lui Scipio Aemilianus. dar care nu seamănă cu adevărat 3. Şi-a început activitatea literară prin 190 î. întors acasă. şi supranumele de Statius. cum am arătat mai sus.. fiica prietenului său Chremes. este "Fraţii". dată fiului său Ctesipho. Se numea Publius Terentius Afer şi nu provenea nici el din Laţiu ori măcar din Italia.

Intriga terenţiană nu are strălucirea celei plautine. acest loc al acţiunii se plasează tot în "civilizaţia". Naevius şi Ennius. Terenţiu nu mai rezumă intriga comediei ce urmează. pe care se pare că o consideră chiar ca mai relevantă decât cea a lui Plaut. unde acţionează de asemenea două cupluri. Prin recunoaşterea Antiphilei şi logodna ei cu Clinia. opinăm noi. Ritmurile lirice sunt considerabil reduse. în unele prologuri. Astfel el făureşte un teatru nou. în care. ci şi de tradiţiile farsei orale italice. Terenţiu abandonează complet sau aproape complet metateatrul. ci rezervă prologurile altor probleme. în realitate dublă sau dedublată. el polemizează cu "bătrânul poet defăimător". Adică ale unei Atene transformate. însă. de patru ori mai puţin decât la Plaut. Gustul pentru exotism rămâne pregnant. însă moştenită din tradiţiile farsei populare italice. Astfel chiar în prologul primei sale comedii. Grăitoare este. Astfel în Eunucul comediograful menţionează magistraţi romani. cât ca un testimoniu de teatru bazat pe text. aproape într-o zarişte mitică. cum s-a arătat. Cânticul vocal nu mai însumează. într-adevăr se impun îndeobşte două planuri structurale diferite. cum am subliniat în capitolul anterior. faţă de cel al antecesorilor săi. în acest sens. adică a combinat. generate de existenţa a două cupluri de îndrăgostiţi. încât Terenţiu preferă metrii iambici. ei au procedat fiecare la operaţia de prelucrare a modelelor. cum erau edilii. în tot cursul desfăşurării intrigii. în această Atena convenţională. sub chipul unui oraş-lumină. Originalitatea lui Terenţiu într-adevăr. abandonează teatrul de participare. în funcţie de temperamentul şi de concepţiile proprii. transformare la care tineretul şi numai o parte din cei în vârstă matură erau mai receptivi. Cum am semnalat în capitolul anterior. în anti-Arcadia saturnalică. pentru ca brusc totul să se dezlege într-un "happy-end". De astfel Terenţiu mărturiseşte infidelitatea faţă de comedia nouă elenistică. încă de la începutul activităţii sale literare. că a contaminat. renunţă la spectacolul total şi mai ales la implicarea publicului în desfăşurarea intrigii. adică penetrat de ecourile practicii social-istorice romane. nu numai de Plaut sau de nâa.lumii elenistice. cum procedaseră comediografii elenistici şi Plaut. în această ţară a comediei terenţiene. relaţiile clientelare romane şi evocă arhitectura caselor italice. proclamând atât originalitatea comediei palliate în general. îndeosebi polemicii cu adversarii săi literari. dar este mai complicată. Pierre Grimal a evidenţiat de astfel originalitatea lui Terenţiu. legată de expansiunea spre Orient. de astfel utilizat cu acurateţe. sugerate. privilegiază de fapt tensiunea dramatică. faţă de tradiţiile comediei noi elenice şi de tiparele palliatei. cât şi a creaţiilor sale. De aceea. însă şi de plăceri. conform legilor inflexibile ale comediei palliate. generate de modificările mentalităţilor romane. concentrată îndeobşte în trăsăturile unei Atene convenţionale. Căci. care funcţionase oarecum chiar la Menandru. Ceea ce îl diferenţiază. în comedia terenţiană mesajul comic este elaborat în funcţie de un univers imaginar mixt. pentru alcătuirea subiectelor comediilor sale. subiecte tratate în n6a. -92 ŢARA COMEDIEI TERENŢENE contraste complexe. ca şi transformarea moravurilor. când arată. Desigur. El afirmă că urmează astfel pilda unor antecesori ca Plaut. Dar s-a arătat că în acest mod Terenţiu consacră iluzia dramatică. oarecum în Cel ce se pedepseşte singur şi mult mai clar în Fata din Andros. chiar dacă Plaut şi Terenţiu au ales. Terenţiu desparte lumea scenei de cea a spectatorilor. Terenţiu pare a concepe intriga comediei nu ca un spectacol complex şi un joc multivalent. intriga din Cel ce se pedepseşte singur. Diferenţierea lui Terenţiu de Plaut şi totodată originalitatea "africanului". acţiunea pare să se încheie. în ţara comediei terenţiene acest litigiu presupune antiteze mai profunde. care Ie-a oferit librete. Terenţiu conservă muzica. focar de cultură. probabil Luscius din Lanuvium. aproape străină de structurile comediei noi greceşti. ci constituie un discurs pe care un personaj îl ţine pentru el însuşi. două planuri . dar relaţia dintre Bacchis şi Clitipho relansează intriga. decât 3% din text. intrigile mai multor piese greceşti. întocmai ca la Plaut. Plecarea din această Atena este înfăţişată în Hecyra ca o calamitate. în ţara mai mare a comediei palliate. rostit. efectul de "suspense" 4. iluzia dramatică se substituie definitiv comuniunii sărbătoreşti dintre public şi actori. începe încă de la nivelul prologurilor. conflictele dintre stăpâni şi sclavi sunt încă puternice. mai ales senarul. aflate în criză. spre un teatru literar mai degrabă decât teatral. dacă la Plaut contenciosul între bătrâni şi tineri ilustrează mai ales diferenţele fireşti de vârstă şi de generaţie. un aparteu. în acest fel. Identic se desfăşoară intriga din Eunucul. în comedia palliată 93 TERENŢIU Şl ALŢI AUTORI DE COMEDII terenţiană monologul nu mai este destinat spectatorilor. Pe de altă parte. abia murmurat şi altfel structurat decât declamaţiile lirice ale lui Plaut5. De ce oare nu am da crezare acestor aserţiuni ale lui Terenţiu? în mai multe rânduri şi în mai multe lucrări. într-adevăr. Am spune aşadar că el tinde spre literaturizarea comediei latine.

ca cel al lui Demea din Adelphoe -. deşi Gnatho. de raporturile dintre un tânăr liber. Pe de altă parte. unde totuşi nu dispare acest tip uman. deşi caricatura şi parodia subsistă în comediile sale ca surse de umor incisiv. Terenţiu o face cu evidentă plăcere. Pe de altă parte. în această privinţă îşi exercita demersul stoicismul lui Panaetius. ca în comediile plautine. Când Caesarîl califica pe Terenţiu ca un "Menandru înjumătăţit". în comediile terenţiene. nici intriga şi nici spectacolul nu-l pasionează cu prioritate pe Terenjiu. de dramele lăuntrice de familie (ca în Cel ce se pedepseşte singur şi în Hecyra). Terenţiu aderă de fapt la tendinţa spre confort şi armonie socială. Prin urmare. născoceşte doar în glumă trucul deghizării lui Chaerea în eunuc: se reliefează ca mai prudent şi mai onest decât sclavii plautini. sau apropiată de aceasta. şi daţi-ne putinţa // Să vă jucăm în tihnă o piesă liniştită" (trad. De fapt Thraso fusese mai ales un fel de ofiţer de stat major. care să calmeze temporar intriga. Se pot observa modificări chiar în structura militarului fanfaron. dar privilegiază o diviziune orientată spre caractere. cu vorbele de duh. Personajele se dezvăluie nu numai în monologuri. Este abil. ca în teatrul plautin. Personajele te-renţiene. secretar privat şi "turiferar". dacă Plaut decodează rar "rolurile". stataria. Terenţiu conferă o atenţie relativ redusă incandescenţei intrigii. cu abilitatea de a fi cucerit pe regele. Ele nu mai sunt "roluri". universul saturnalic. îl consideră prost ca o vită. după părerea noastră. de circ. ci dialogul instaurat în jurul unei situaţii psihologice. în general. adică adulator profesionist. anxietăţile. făcea probabil aluzie la faptul că poetul "african" diminuase considerabil verva comică a modelului lui6. Terenţiu precizează: "veniţi cu bune gânduri. parazitul. intervine la început şi nu la sfârşit. Se laudă nu atât cu frumuseţea şi vitejia sa. El nu elimină faceţiosul. Terenţiu se îndreaptă spre o adevărată comedie de caractere. apare uneori la Terenţiu ca un personaj destul de timid.structurale. cu o poziţie socială confortabilă. care era preconizată în cercul Scipionilor. Persistă cuplul soldat (fost mercenar al unui monarh elenistic) . ci personaje angajate într-o situaţie determinată. în Fata din Andros şi în Cel ce se pedepseşte singur. sclavii de casă continuă să se teamă că vor ajunge la moară. chiar o anumită alienare nu lipsesc din teatrul terenţian. Problemele educative şi idealul de humanitas Aşadar Terenţiu exortează la moderaţie: el consideră războiul ca o calamitate. deşi purtau măşti.parazit. şi o curtezană. iar deznodământul este mai lung. Teică). Doar Phormio este o motoria. cu dublu sens. exponent filosofic al Scipionilor. apar ca mai puţin stereotipizate decât cele utilizate de Plaut şi de comediografii elenistici. ca şi de refuzul de a accepta anumite realităţi. inventivul Parmeno. Personajele sunt deci mult mai individualizate ca la Plaut. mai puţin palid conturaţi decât omologii lor plautini. Ne referim la scenele desfăşurate între Chremes şi Pythia pe de o parte şi între Chremes şi Antipho pe de alta. în Cel ce se pedepseşte singur. ca cea mai plautină comedie terenţiană. care frecventase mai mult palatul regelui decât câmpul de 95 TERENŢIU Şl ALŢI AUTORI DE COMEDII luptă 9. care poate evolua . Acest intermezzo terenţian se situează la mijlocul comediei. Tinerii îndrăgostiţi emerg în comediile terenţiene. adică în poziţia privilegiată şi de omologul său plautin. care proclama individualizarea şi specificitatea virtuţilor şi viciilor8. Thraso apare în Eunucul ca mai uman decât Pyrgopoli-nices. Sau altfel spus. în vreme ce Gnatho pare mai inteligent şi mai subtil. Dacă la Plaut prevalează curtezana cinică şi avidă. ci se definesc şi prin dialog şi confruntarea scenică. fabrică replici ingenioase. din Eunucul. Dar discuţiile dintre ei nu mai amintesc. autentic arhetip al Julietei. De altfel. de N. se impune meretricea delicată. nici unul dintre sclavii terenţieni nu se poate compara cu magul comic care fusese Pseudolus. dragostei. în care reacţionează în funcţie de un caracter. dimidiatus Menander. Totodată şiretlicul. când . Deliberările interioare. în prologul din Cel ce se pedepseşte singur. tandră şi emerge frecvent tânăra onestă. pentru a se preocupa substanţial de problemele educaţiei. dar în general aluziile la condiţia aspră a sclavului diminuează în raport cu teatrul plautin. Terenţiu evită parţial grotescul piautin. * Nu este mai puţin adevărat că şi în Eunucul intervine un intermezzo. mai mobil decât Artotrogus. burlescul extravagant. -94 CARACTERELE ÎN COMEDIILE TERENŢIENE Caracterele în comediile terenţiene într-adevăr. manifestându-se relativ complex 7. mai complicat ca în piesele sarsinatului *. îl interesează mai mult problemele casei decât cele ale străzii. de August prostul şi de clownul alb. Astfel comediograful îşi proclamă preferinţa pentru comedia "liniştită". Ridiculizarea personajelor se relaţionează frecvent de tribulaţiile lor sentimentale. pasiunile ocultate. Edulcorarea contrastelor sociale culminează cu gestul schiţat de Chremes. cât cu inteligenţa. în orice caz mai puţin cinic decât ei. sclavul intrigant seruus fallax. întocmai ca în teatrul plautin. Ceea ce nu înseamnă că Terenţiu se apropie mai mult de Menandru decât Plaut. care lansează toate complicaţiile. când se adresează totuşi publicului. când meretricea nu constituie un simplu obiect de plăcere (ca în Eunucul). pe care îl servise.

în vremea lui Terenţiu. gata să înainteze până în pragul melodramei. cu preţul abandonării sarcasmului imperturbabil. ne quid nimis. le ponderează. inclusiv la cel al semnificantelor.de altfel şi numărul versurilor respective este mai mare . ca revelatoare pentru adeziunea la idealul de humanitas. adică la atitudinea pe care o abordează în Fraţii. care se aflau în plină mişcare. în unele pasaje din teatru! terenţian. la acceptarea aproape totală a noilor idei educative. Comediograful nu 97 TERENŢIU Şl ALŢI AUTORI DE COMEDII cunoaşte invenţia verbală explozivă. adică în ultima şi cea mai educativă comedie terenţiană. a lui Plaut şi îsi moderează limbajul.mângâie creştetul sclavului Syrus. Proporţia acestor apoftegme este mai importantă . El evită uneori burlescul în cascadă şi privilegiază surâsul subtil. în Adelphoe. atâtea păreri". tinde pe toate planurile spre ceea ce a fost definit drept "virtutea comică".. aceste formule aforistice erau expresii gnomice. Iar în Cel ce se pedepseşte singur. în privinţa eficacităţii educaţiei. cum se întâmplă la Plaut şi oricum pe scară mult mai redusă . de la scepticismul umoristic din Cel ce se pedepseşte singur. S-a întrevăzut în această formulă concomitent maxima fundamentală a umanismului şi sentenţa-cheie a artei lui Terenţiu. nu renunţă la urzeala comică. pe urmele stoicilor. Totuşi. Oricum umanismul terenţian nu reia idealul moral al lui Menandru şi se corelează mentalităţilor romane ale epocii. cel referitor la pluralitatea judecăţilor de valoare. a pledat pentru solidaritatea umană12. Dar care este originea acestei apoftegme? Unii cercetători au considerat-o traducere a unui vers din Menandru. homo sum. încât Terenţiu trebuie să fi creat el însuşi această sentenţa. care depăşesc condiţia lui. v. humani nihil a me alienum puto (Heaut. După opinia noastră. Unii cercetători au considerat că Terenţiu ar pleda pentru educaţia nouă. ci şi tendinţa personajelor terenţiene de a opri acţiunea pentru a medita serios . că teatrul comediograîului este categoric educativ.e. apare o variantă a dictonului "suprema justiţie este suprema injustiţie" sub forma "adesea dreptatea cea mai mare este o mare nedreptate". preconizată de cercul Scipionilor. fallacia. ajunge să-l câştige de partea ideilor lui "moderne" pe Demea. quothomines. De fapt nu trebuie uitat că aceste sentenţe şi meditaţii sunt debitate de personaje comice. în alte locuri sentenţioase. Dar nu emerge în comediile terenţiene şi o altă atitudine faţă de educaţie şi educabilitate? Căci întradevăr. în ciuda concepţiilor sale educative foarte moderne. este sentenţa celebră enunţată la începutul comediei Cel ce se pedepseşte singur "sunt om. precum "nimic prea mult". S-a întrevăzut aşadar la Terenţiu un anumit pesimism. aproape elegantă. Au rezultat de aici apoftegme. care. nu consider străin de mine nimic din ceea ce este omenesc". piesă reprezentată în 163 î. de toleranţă. care ofereau precepte moralizatoare. S-ar putea vorbi. în acel vers. chiar îngăduitoare. Am citat mai sus unul dintre ele.n. Terenţiu resimţea mai pregnant influenţa Scipionilor şi se pregătea să purceadă spre Grecia filosofilor.în Fraţii. Practică limba . care vor deveni ulterior dictoane. meditează asupra binelui şi răului etc. formule percutante. spre eleganţă subtilă se manifestă la toate nivelele structurii textului terenţian. Foarte discutată. adăugăm noi.nu zeflemitor. întruchipată de Micio. chintesenţa reflecţiilor lui. Unele dintre aceste formule aforistice au devenit celebre. în această comedie. când Terenţiu proclamă variabilitatea judecăţilor de valoare: "câţi oameni. în care. din Fata din Andros. Terenţiu arată că adesea omul îşi cunoaşte mai bine vecinul decât propriul suflet. caracterizau anu-96 PROBLEMELE EDUCATIVE Şl IDEALUL DE HUMANITAS mite personaje sau subliniau momentele de înaltă tensiune dramatică.asupra condiţiei umane..e. "pirotehnică". însă. dacă Terenţiu nu suprimă farsescul expresionist.n.. un anumit scepticism faţă de capacitatea de a educa tineretul. cea mai sceptică piesă. comediograful grec voia doar să spună că omul nu trebuie să nutrează ambiţii. Aceste sentenţe terenţîene {foci sententiosi) însumează un număr destul de mare de versuri şi au fost minuţios numărate în raport cu totalul stihurilor lui Terenţiu din fiecare comedie11. de o deriziune plurivalentă. mai cu seamă se îndreaptă spre un anumit preclasicism. Totuşi înrâurirea idealului scipionic de humanitas a marcat întreg teatrul terenţian. Această influenţă explică nu numai temperarea contrastelor morale. Opinăm că acelaşi scepticism se evidenţiază. oamenii în general10. Chremes este mistificat şi ridiculizat de fiul său: nici un alt personaj nu apare atât de persiflat în comedia respectivă. Terenţiu pledează destul de limpede pentru politica de dialog între generaţii. la sfârşitul piesei. Limbajul terenţian Tendinţa spre ponderare. Ceea ce nu înseamnă că poetul a practicat cândva o filosofie sistematică. pusă în scenă în 161 î. care pledează clar pentru moderaţie. Tererţiu a evoluat de la faceţiosul imparţial. Terenţiu este totodată un expresionist şi un precla-sicizant. S-a remarcat însă de alţii că deriziunea vizează şi politica de dialog cu tineretul. promovată de Chremes în Cel ce se pedepseşte singur. tot sententiae (Phormio). uirtus comica 13. ironia subţire. aforistice. 77).

în secolul al IV-lea e. care reliefează prostia militarului fanfaron. utilizat în aproape 25% din stihurile sale. şi chiat truculentă. Parmeno îi spune lui Thraso Trăsnite-ar zeii". v. Versificaţia este mai simplu structurată ca la Plaut. sunt combinaţi mai mulţi metri. la verva comică efervescentă a lui Plaut şi chiar a lui Menandru. care ar fi profitat de asemănarea de nume cu Plaut şi Aquilius. cea mai liniştită comedie terenţiană. Alţi autori de comedii paJiiate Am arătat că exponenţii comediei palliate trebuie să fi fost foarte numeroşi. în vreme ce atţii l-au considerat imitator al lui Terenţiu Oricum versurile păstrate din opera lui Turpiiius evidenţiază tratarea liberă a libretelor menandreice. precum "lăcrămioară". în vreme ce septenarul trohiac apare privilegiat în cele expozitive. însă apar şi diminutive cu valoare afectivă şi nuanţă ironică. "Sprechdrama" a epocii moderne. iar negustorul de curtezane este calificat ca "nelegiuit". Cicero şi Horaţiu l-au apreciat şi i-au elogiat calităţile limbajului. "profanator". cum demonstrează prologul din Casina şi cum am remarcat şi noi mai sus. de necesităţile acompaniamentului cu instrumente -. utilizate de sarsinat. el se înrudeşte strâns şi se diferenţiază sensibil de Plaut. Căci totuşi ironia. Publius Licinius Imbrex. transpunerea totală a spectatorului într-o altă lume decât cea din care face parte. "biciuit". slab ca poet. sau Tegula *. în care trăia. ca un rival neserios. întreg teatrul terenţian a fost tradus în versuri de către Nicolae Teică. Ni s-au păstrat doar două versuri. ca şi preferinţa pentru muzicalitate. 'criminal". cu Fata din Andros. 67). Concomitent. reprezintă principala armă a strategiei comice terenţiene. vigoarea halucinantă a intrigii şi a limbii. Sclavii sunt etichetaţi. Asemenea studii au apărut şi în ţara noastră. Senarul iambic este preferat pentru pasajele agitate. Dintre ceilalţi poeţi comici se detaşează numele lui Turpiiius. Totuşi se întâmplă ca Terenţiu să asume uneori o exprimare suculentă. Thornton Wilder a alcătuit în 1930 o carte după aceeaşi Fata din Andros. citate de gramatici pentru probleme de limbă. uis comica a acesteia. Diverse informaţii antice menţionează numele mai multor comediografi: în legătură cu unii dintre aceşti poeţi comici. Terenţiu nu renunţă complet la faceţios. Diderot îl admira şi aprecia Hecyra. în ultimele secole.menţionat în prologurile mai multor comedii terenţiene. Imita probabil servil nâa şi aparţinea generaţiei lui Caecilius Statius. Dar de ce nu s-au păstrat operele acestor autori de comedie? Erau ele prea slabe. Simplificarea metrică apropie şi ea comedia terenţiană de "drama vorbită". CONCLUZII Şl RECEPTARE Caesar. Comediile plautine se jucau necontenit. în secolul al XVIII-lea. Mutaţiile de versificaţie pot ilustra atât salturile intrigii. care a consacrat iluzia dramatică. "ţiglă plată" sau "olan". Credem mai degrabă că aceşti comeAmbele supranume aveau cam acelaşi sens. Donatus. menjionat de unii autori antici. dar devenite . adesea subtilă. nu se ridică la nivelul valoric atins de marele său precursor. "năpârcă". Versurile lirice cântate apar ca mai semnificative în comedii ca Fata din Andros şi Fraţii. Fata din Andros şi Eunucul au fost reprezentate pe scenele teatrelor noastre. dar bogat în reverberaţii. ni s-a păstrat comentariul la aproape toate comediile terenţiene pe care Ie-a întocmit. pentru un ritm variat. Prin Terenţiu şi prin Plaut. cât şi schimbarea scenelor. policromă. Gnatho este tratat drept "coada cozii. Din generajia lui Plaut a făcut parte.comună a epocii preclasice. al autorului Eunucului. "gâde". om mai prejos de oameni".în sfârşit întâlnim şi un comediograf originar probabil din Laţiu! . Cum era şi firesc. în aceeaşi scenă. dar le moderează. în ecouri trimise peste veacuri. după tiparul plautin.n. Plaut şi Terenţiu. Este totuşi un comediograf remarcabil. dar limpede şi simplu. lacrimula (Eun. purtător ai unui mesaj umanist.. ca "închisoare". cum consideră unii cercetători? 15. Terenţiu nu renunţă la muzică şi la lirism. ca model pentru comediile lui. rostit fără muzică. literatura latină îşi dobândeşte adevărata identitate. Nu reiterează forţa extraordinară a comediei plautine. Mai cunoscut este Lucius din Lanuvium . iar danezul Holberg l-a luat. pe baza adaptării versului la conţinut. în Eunucul. De altfel în spaţiul ludic s-au impus progresiv farsele italice de sorginte populară. neoclasicismul francez l-a îndrăgit în chip deosebit. Mai târziu.tocmai în funcţie de o bază muzicală. Am observat însă mai sus că în comediile terenţiene predomină senarul iambic. de pildă. exponentul ultimei generaţii a vârstei de aur a comediei palliate. în septenari şi octonari trohaici şi iambici 14. ca prototip al dramei burgheze. Uneori. Tălmăcirea a fost publicată de "Biblioteca pentru toţi". Concluzii şi receptare Aşadar. clasicizanţii l-au preferat adesea lui Plaut. Cum am văzut. câteodată echivoc. Terenţiu înlătură anapes-tul. Moliere s-a inspirat din Phormio pentru Les Fourberies de Scapin şi din Fraţii la alcătuirea piesei L'ăcole des femmes. S-a arătat că i se întâmplă să redea . Alţi comediografi ar fi lostPlautius. pasaje care la Menandru erau versificate în trimetri iambici. — 99- TERENŢIU Şl ALŢI AUTORI DE COMEDII diografi erau "sufocaţi" şi descurajaţi de prestigiul corifeilor palliatei. Ni s-au conservat peste două sute de fragmente din versurile acestui poet comic. Piesele lui Marivaux se înrudesc. unii cercetători au dedus că Turpiiius continua orientarea adoptată de Plaut. dar el însuşi califică un alt parazit ca "jegos şi puturos". în deceniul al optelea al secolului nostru. precum septenarul trohaic. Din analiza acestor fragmente. iar Giovanni Cupaiuolo a redactat în 1984 o bibliografie terenţiană. trebuie precizat că nu ni s-a păstrat decât numele lor pe când de la alţii ne-au rămas scurte fragmente. ca structură.. Dar acesta constituie un vers popular al comediei italice. dar menţine alţi metri. Din antichitate. au văzut lumina tiparului numeroase studii consacrate comediei terenţiene.

Oricum. deşi comediile lui Atta şi Afranius se joacă şi în timpul Imperiului. Publicul roman nu mai gusta o Grecie exotică.e. ca în atellane şi în mim. când ea era mai "populară" ca tematică. "Geamănul supravieţuitor". cum relevă unele titluri ale pieselor sale. dacă nu chiar din epoca organizării acestor spectacole. adesea cu titlurile schimbptefTâtŞfJi'e'âur a comediei se încheie spre sfârşitul secolului al ll-lea î. s-a afirmat cel mai important autor de comedii togate.n. "Spălătorii". încât s-a putut dezvolta comedia togată. subiecte şi poate chiar stilul comediografului grec. spectatorul roman se simţea saturat de exotism. chiar şi sub Nero Se pare că Afranius a încercat o sinteză între comedia palliată şi cea togată. municipiile italice. Gramaticii au numit această formă de comedie şi "piesă de dugheană". oarecum preţuite şi în vremea lui August. încât sa propus mai degrabă asemuirea cu relaţiile între filmul poliţist newyorkez şi transpunerea lui în mediul francez.specii de literatură cultă. creat de Sergio Leone şi de alţi cineaşti italieni. dar peisajul etnic apare total diferit16. chiar latine. fabula taberna-ria. Unele titluri ca "Soacra". ca şi faţă de autorii romani de comedii (MACROB. "presorii de stofe prin folosirea picioarelor*. Horaţiu a susţinut că această modalitate de teatru comic ar fi avut succes firs. care a scris şi epigrame şi sature. s-a remarcat mai ales ca poet comic. aşteptând să fie dublate şi chiar parţial înlocuite în preferinţele publicului de literaturizarea atellanei şi a mimului. acţiunea sa desfăşoară tot în Vestul sălbatic. care. Atta sau Titus Quinctius Atta. după părerea lui Varro.e. tribulaţiile sentimentale. o Atena convenţională. veşmântul tradiţional al cetăţenilor romani şi în opoziţie cu pallium. ca Fullones. în secolul I î. motivul generator al intrigii comice plautino-terenţiene. adică. liber tradus. prin schimbarea orizontului de aşteptare. la ceremonii romane.e. care se numea Tiro proficiscens (liber tradus "Plecarea recrutului"). precum Compitalia.n. Plautin şi nu terenţian. întrucât implică viaţa de familie. trei mărci fundamentale ale acestei forme de teatru roman. Comedia togată şi Afranius Pe de artă parte. Relaţiile dintre comediile palliată şi togată au fost cândva comparate de Pierre Grimal cu raporturile între western-ul clasic şi aşa numitul westem-spa-ghetti. Intriga şi tipurile psihologice din togată reluau anumite elemente caracteristice comediei noi elenice. se rezolvau în alt chip raporturile dintre stăpâni şi sclavi.. cum am arătat. Spectatorii voiau o Italie foarte populară şi foarte autentică. locul acţiunii era situat în Italia. începând din secolul I î.. ca mimul şi atelfana. ele poartă asupra relaţiilor de rudenie. Hecyra. S-a observat însă că în western-spaghetti. Din togatele sale. care îşi plasa intriga comică în mediile sociale modeste. ci oraşele.4). deşi erau reprezentate dejjse piesele lui Plaut şi Terenţiu. Aceste titluri demonstrează că Atta se preocupa de viaţa care se desfăşura în staţiunile termale ale Italiei.. în vreme ce actorii purtau veşminte romane. Am explica eclipsa comediei pailiate şi prin modificarea gustului spectatorului roman. ■ 100 COMEDIA TOGATĂ Şl AFRANIUS Primul exponent cunoscut al togatei pare să fi fost Trtinius. Saturn. togatele nu par a fi atins vreodată nivelul valoric al comediei pailiate plautino-terenţiene. în orice caz. răpirii tinerelor fete. încât au rămas o formă de literatură periferică. adică sărbătorirea larilor de la răspântii. Ni s-au păstrat puţine fragmente şi vreo patruzeci de titluri de comedii ale lui Afranius. Cunoştea aşadar temeinic hinterlandul Romei şi excela. utiliza umorul gras. închipuită ca o ţară a comediei. totodată acorda importanţă majoră muzicalităţii spectacolelor sale. transpunând totul în veşminte şi în peisaj italic. pentru că tema respectivă va fi reluată de Afranius şi deoarece credem că astfel se dădea un fel de replică motivului militarului fanfaron.n. care se pare că era cel mai citit poet comic roman. Afranius a scris şi el o togată intitulată Tiro proficiscens.. ne-au rămas o duzină de titluri şi anumite versuri. o anumită tipologie moral-socială şi psihologică.. Aşadar comedia togată. nu se contrapunea total comediei palliate. deşi. Dar intriga nu implica Roma. Rezultă.1. care constituiseră pivotul. din destul de numeroasele fragmente de comedie togată. ipocritul.o comedie se intitula "Femeia jurisconsult*. după Plaut şi Terenţiu. nu se mai consemnează numele unor autori de comedii togate. cum am consemnat în alt capitol. precum "Coaforul".. Se pare că acest comediograf persifla şi femeile pedante . Foarte semnificativă ni se pare togată. iar comediograful însuşi mărturisea datoria sa faţă de poetul comic elenistic. când se încheie definitiv vârsta de aur a comediei pailiate.e. nu putea forma obiectul deriziunii. la obiceiurile romane. în primul rând. lurioperita şi se ocupa de viaţa dusă în micile aşezări urbane italice.n. suculent şi incisiv. Din păcate nu ni s-a conservat integral nici o comedie togată. Auctio. ca "Licitaţia". în care intriga şi personajele sunt similare celor din modelul american. mai populare şi mai autentice. 285-288). ca într-o Grecie exotică şi convenţională. Horaţiu afirma că toga lui Afranius s-ar fi potrivit lui Menandru. spre sfârşitul secolului al ll-lea î. Cinerarius. Iar transformările de mentalitate îndepărtau publicul de la conflictele şi problemele de familie ale Greciei convenţionale din secolele al lll-lea şi al ll-lea î. numită astfel după togă.e. în descripţia moravurilor.. motiv pregnant în comediile palliate. că a împrumutat motive din Menandru. Vopiscus etc. mantaua grecească. într-adevăr. în burgadele peninsulare. în al treilea rând. chiar relativ romanizată. Subiectele comediilor togate erau alese direct din peisajul cotidian italic. w.n. dacă luăm în consideraţie mai multe titluri ale pieselor lui. Cicero îl aprecia şi Afranius se bucura de un anumit succes. divorţului sau promovează personaje ca risipitorul. de universul mixt al comediei pailiate la puţin timp după primele reprezentaţii ate pieselor lui Terenţiu. Afranius. şi . sclavii nu puteau să apară aici mai inteligenţi decât stăpânii lor. Cum am arătat mai sus. când togata se ocupa de exercitarea meseriilor modeste şi nu de caractere. fabula togata. Arte titluri de togate se referă la felurite profesii. deşi populată de personaje şi teme italice. în al doilea rând funcţia femeilor în economia intrigii comice pare a fi fost mai importantă decât cea care revenea bărbaţilor. de ceea ce se petrecea cu prilejul jocurilor organizate în perioada sărbătorilor religioase etc. 6. de fapt "degresorii". atestă filiaţii cu universul tematic al lui Menandru şi al lui Terenţiu.

mai ales pp 300-301. cum am arătat în capitolul introductiv al acestei cărţi. p. p. p. 188. pp. de timp. pp. II. Exponenţii majori ai acestei tragedii. din lirismul coral de obârşie religioasă. Publius Terentius Afer. Giovanni CUPAIUOLO. Barthelemy A. Torino. care şi-au dobândit o poziţie de primă importanţă în literatura universală. 15. 32.ţicIjSwttkVeacului următor. vezi Mihai NICHITA. 1968. Terence. Le thââtre â Rome. M.Jacques GAILLARD. GAILLARD. care au distrus atâtea opere literare ale antichităţii. 9. Rome et l'hellânisme au temps des guerres puniques.e. pp. P. într-o alcătuire desăvârşită.J. p.. 163-l64. Publius Terentius Afer. Caecilius Statius. Darmstadt. Pentru această sentenţă. De către Constant GEORGESCU. la un înalt nivel valoric. vezi M NICHITA. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. Le thââtre â Rome. N.e. Şi-a epuizat însă tragedia resursele după încheierea vieţii şi activităţii exponenţilor ei clasici? Desigur. XIX-XXV. L'analyse du locus sententiosus dans la comedie de caractere (avec râfârence speciale â la come'die Adelphoe). deşi ni s-au păstrat puţine mărturii ale tragediei elenistice. 87 din 1055 de versuri. cum ar fi dragostea. II. pp. 1975. p.n. op.. 163-l71. 42. Le siecle de Scipions. Paris. Prolegomeni a Terenzio. Cum opinează R. 7.J. 301. Paris. 9l-l13. Vezi în această privinţă R. 172-l77. 10. 16. p. pp. op. numărul versurilor. la Euripide se ajunge aproape la un teatru modern. ed. GAILLARD. în general. ed a 9-a. 4. Publius Terentius Afer. înlstoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. pp. 1975. II. 13-l8 avril 1973). Pentru semnificaţia prologului terenţian şi consecinţele lui pe planul spectacolului. II. în Studii Clasice. în Rome et nous. Ipoteză emisă de Toma VASILESCU. Ren6 MARTIN Jacques GAILLARD. încă hieratică la începuturile tragediei. vezi Eugen DOBROIU. MARTIN . p.. Terenzio. Eunuchus. 194. op. Pierre GRIMAL. 15. -l02 NOTE 1. cit. pe supleţea limbii. cit. 11. 19. Se pare totuşi că această tragedie elenistică refuza tendinţa spre ceea ce a devenit ulterior regula celor trei unităţi: de acţiune. Manueld'initiationâ lalitterature etalacMlisationlatines. op. ed a 2-a. 31. cit. pp. p. TERENŢIU Şl ALŢI AUTORI DE COMEDII BIBLIOGRAFIE: O. NICHITA. cit. 75. Pentru detalii. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. Nalssance d'une littSrature latine. Roma. 304-305. pp. care comportă un 103 TERENŢIU Şl ALŢI AUTORI DE COMEDII locus sententiosus: Andria. Ren6 MARTIN . Bucureşti. cit. 1981. Dar. Zurich. Fata din Andros. 1975. Bucureşti. 13. trebuie să ţinem seama şi de accidentele neprevăzute. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. pp. 279-293. 1972. 1975. GRIMAL. tragedia era îndatorată unor modele greceşti. NICHITA.. 3.n. va fi rău". 2 voi. prefaţă Terenţiu. 2. I. Teatru. p. p. dominată de corurile care cântau îndelung. 1978. 14. 28 faţă de 1067 în total. Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. la un total de 981 de versuri.J. Les genres littâraires â Rome. 7 şi urm. pp. încorporase pregnant dimensiuni religioase şi politice. p. Le theâtre â Rome. Desigur. Constant QEORGESCU. întocmai ca şi epopeea. Vezi în această privinţă Pierre GRIMAL. 91 şi urm. Le thââtre â Rome. 104 . Bucureşti. fundat pe primatul acţiunii şi mai ales al pasiunilor. Tragedia greacă se născuse la sfârşitul secolului al Vl-lea î. în Studii Clasice. au fost Eschil. 1984. doamnă. în timp ce la Eschil tragedia încă echivala cu o anumită ceremonie religioasă.J. MARTIN . Pe . de loc. Paris.technik in den Komodien des Terenz. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. Tragedia greacă a secolului al V-lea î. pp. 249-305. Die Expositions . inclusiv pentru notele acestui concept. 45. II. GAILLARD. 8. 216. 5. Le thââtre â Rome. Pentru frecventarea cercului Scipionilor şi idealul de humanitas. 1968. MARTIN . 113 din 997 de versuri. 1931.. răspunsul nu poate fi decât negativ. p. 6. TRAGEDIA ROMANĂ PRECLASICĂ Şl LUCILIUS Modelele tragediei romane •A n măsură chiar mai mare decât comedia latină. tragedia greacă clasică a constituit un spectacol total. Pentru sclavul terenţian. 10. 1972. Phormio. 13-l8 avril 1973). Alţi scriitori de comedie. 1981. ed. tragediografii romani au valorificat şi tradiţiile teatrului popular italic.J. Un thââtre de jeunesse. Deşi. 2 voi. pp. TERZAGHI. 172-217. a 2-a. 10. R. Der Monolog bei Terenz. BIANCO. De către M. 31. Bibliografia teren-ziana (1470-l983). Vezi în această privinţă Bruno DENZLER. TALADOIRE. 13-42. Bucureşti. 71 din 1094 de versuri.. Paris.1. pp. II. pp. vezi P. 193-l96. Paris. Hecyra. Pierre GRIMAL. 12. Apăruse. Problem! e aspetti dell'originalita. GRIMAL. 303. în Actes du IX-e Congres de l'Association Guillaume Bude (Rome. 1972. Cum subliniază P. II. pe regresul componentei muzicale. Paris. 1962.1968. 1969. Paris. Rene PICHON. vezi Eckart LEFEVRE. a 2-a. Cercetătorul stabileşte. 1977. când o mamă venise să-l consulte în vederea educării copiilor ei. Publius Terentius Afer. 68-88. Histoire de la litterature latine.. 299-305. Teatru. 1924. la fiecare piesă a lui Terenţiu. GRIMAL. ies genres litteraires â Rome. 2 voi. Eugen CIZEK. GAILLARD. Cercetătorii francezi compară această atitudine cu aceea adoptată de Freud. Sofocle şi Euripide. Marele psihiatru i-ar fi spus acestei femei: "oricum aţi proceda. Paris. 2 voi. cum vom vedea. op. MARTIN . pp. MARTIN . Adelphoe. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. prefaţă la Plaut-Terenţiu. Cum relevă R. în Actes du IX-e Congres de l'Association Guillaume Budâ (Rome. GAILLARD. Această ultimă şi ingenioasă comparaţie apare în R. L'analyse du locus sententiosus dans la comedie de caractere (avec răfârence spâciale â la comâdie Adelphoe). Napoli.

teatru în costum de "smocking"4. precum .. fabulae palliatae. dans şi o ofrandă magică adusă zeilor. De asemenea.sau aproape complete -decât comediile lui Plaut şi Terenţiu şi lucrarea lui Cato cu o tematică de agronomie. cu valoare simbolică. Textele greceşti. tragediile erau de două tipuri. De asemenea se pare că autorii romani de tragedii au utilizat şi experienţa acumulată de aşa numita tragedie campaniană. erau relativ rare. Am constatat. cu subiect grecesc. când Livius Andronicus şi-a reprezentat primele sale piese dramatice în versuri. S-au păstrat mai ales tragediile lui Seneca. cum am remarcat de fapt într-un alt capitol. şi mitică. care începuseră să fie proiectaţi pe dimensiuni umane abia de Euripide. de Naevius şi în legătură strânsă cu opera lui epică. Or această tendinţă spre dezvoltarea elementelor muzicale şi coregrafice. se recurge la vocabularul militar banal 3. cu toate că au valorificat şi experienţa tragediei elenistice. cum s-a arătat. adică în 240î. Ceea ce explică de ce tragediografii latini preclasici şi-au ales libretele pentru piesele lor cu subiect elenic adeseori din operele poeţilor greci clasici. pe care o purtau magistraţii cu prilejul ceremoniilor publice. Praetexta a fost creată. regăsea un caracter esenţial al tragediei greceşti clasice. în măsură mai mare decât comedia constituie o specie dramatică prin excelenţă grecească şi că distanţarea de modelele elenice se realiza în cadrul unei anumite civilizaţii mediteraneene unitare. Chiar în tragedia greacă clasică. s-a născut concomitent cu primele comedii literare. Totuşi. spre deosebire de tragedia praetextă. Iar spectatorii înţelegeau atât diferenţierile specifice romanilor. 105TRAGEDIA ROMANĂ PRECLASICĂ Şl LUCILIUS Din păcate nu ni s-au conservat decât fragmente din tragedia latină preclasică. sunt transfigurate: în naraţiile bătăliilor. Pe de altă parte. mai degrabă literare şi sensibil influenţate de greci dobândeşte o acuzată factură expresionistă. tragediografii romani aduc pe scenă un mare număr de personaje şi de figuranţi2. universul imaginar al tragediilor de realitate. spre efecte comice. nu trebuie uitat că tragedia.n. într-adevăr. personajele tragediei romane iniţiate declamau cântice. într-un capitol anterior. monodiile. însă chiar acest teatru popular. cât şi elementele pendinte de substanţa modelului grec. adică de cântăreţii corului. Există aşadar o clară originalitate a tragediei romane. chiar cele dintâi producţii comice romane . actorii de coreuţt. Eroii tragediilor greceşti. numite tot palliate. tragedia romană preclasică tinde să recupereze funcţia de primă importanţă a corului. cum s-a arătat. cum procedaseră antecesorii lor elenici. în compartimente diferite. însă toate acestea apropiau. tragedia latină cultă. de tragedia greacă elenistică. în primele tragedii latine. sunt umanizaţi -noi am spune relativ umanizaţi . lirismul nu este limitat-sau redus la coruri. cu tiv de purpură. tragediografii romani nu separă pe scenă. deoarece teatrul popular italic . în orice caz. tradiţiilor lirico-muzicalo-core-grafice ale teatrului popular italic. cu siguranţă că tragediile greceşti clasice continuau să fie intens reprezentate. Fapt care contribuie la potenţarea dimesiunilor lirico-muzicale ale spectacolului tragic roman.fescennini. se datora. care înfrânge un vrăjmaş opulent. foarte probabil. restituind corului rolul lui primitiv"1. numeroase în fragmentele conservate din tragediile romane. Diferenţa era deosebit de relevantă. ci l amestecă.în teatrul roman. în schimb. încât. şi cu subiect roman sau italic. care se năştea. fabulae praetextae. numite nu togate. structurat în vederea incitării râsului. în general tragedia latină este slab cunoscută. Praetextaele în general tratau fie subiecte din istoria legendară a Romei. credem noi. în vreme ce toga reprezenta un veşmânt normal.de altă parte. Priam devenind în mare parte o căpetenie nefericită şi ucisă potrivit legilor războiului.e. care tindea spre multiplicarea figuranţilor. tot sub incidenţa aceloraşi tradiţii italice. De asemenea. orientată îndeosebi spre umor. adică performanţele muzicale ale actorilor. Sub impactul aceloraşi tradiţii italice. în legătură cu centrele urbane aflate aici. Dar astfel tragedia romană continua tradiţiile teatrului popular italic. promovată de tragedia greacă clasică. utilizate încă. satura -încorporau o masivă participare a lirismului. care n-a fost precedată de o variantă orală. alcătuite în metri diferiţi de cei care slujeau dialogurilor. însă simţitor diminuată de tragediografii elenistici sau cum s-a spus "tragedia romană. că primele spectacole dramatice latine implicau muzică. comedia togată echivala cu un teatru în haine de stradă. care se reprezenta în sudul Italiei. întrucât prae-texta era toga specială. Cele două tipare de tragedie Ca şi comediile. datorită stării actuale a conservării textelor antice. Ceea ce nu se petrecea în tragediile greceşti. deşi în măsură mai redusă. Totuşi distanţarea tragediilor romane de modelele greceşti nu se mărgineşte la amplificarea componentei lirico-muzicale. ci praetexte. într-adevăr tragedia latină n-a avut cum să aibe antecedente populare şi orale. S-a arătat că Agamemnon este -l06 MODELELE TRAGEDIEI ROMANE parţial redus la coordonatele unui rege. Dar să nu uităm că din preclasici nu avem ca opere complete .cu excepţia tragediei campaniene. ca şi dezvoltării efectelor lirice a marcat simţitor tragedia latină preclasică şi i-a îngăduit să se distanţeze de modelele ei elenice.

Alţi autori i-au urmat şi au întreprins o activitate literară mult mai specializată în direcţia tragediei. personajele şi acţiunea. pentru că venise în patrie fără fratele lui. Pacuvius asumă opţiuni raţionaliste şi. Căci istoria Romei includea suficiente momente tragice în sine.cel puţin în timpurile preclasice . implicând. contestă într-un fragment . în sfârşit. Chiar şi subiectele ar fi fost alese în funcţie de concepţiile romane de actualitate în vremea redactării palliatelor. pe urmele vulgatei şi naraţiilor exaltante ale războaielor întreprinse de contemporanii autorilor. Această piesă era consacrată lui Aemilius Paulus. Subiectele pot fi parţial reconstituite pe baza fragmentelor conservate. însă activitatea sa literară s-a concentrat mai ales în sfera tragediei. fiul eroului şi al Circei). doctrina. ca războiul purtat de romani împotriva gallilor cisalpini. Pacuvius s-a slujit mai ales de libretele oferite de piesele lui Euripide şi lui Sofocle. S-a întors până la urmă în Italia meridională. pe care o întreprindeau. pe care n-am menţionat-o mai sus. Savantul polonez Boleslav Bilinski.nici măcar autorii de praetextae nu abandonau esenţa limbajului simbolurilor şi perspectiva mitică. în mai multe lucrări. în tragediile palliate. fireşte. în tragedia palliată. ca nepot de soră a lui Ennius. Pacuvius a practicat pictura şi a scris sature.aventurile lui Romulus şi Remus. în blestemul lansat de Telamon împotriva lui Aiax. care trataseră aşa numitul ciclu troian. Unii tragediografi romani au alcătuit subiectele lor cu relativă fidelitate faţă de libretele greceşti. mai cu seamă în senar iambic. unde substanţa mitică era. Dar troienii erau consideraţi a fi fost străbunii romanilor. care l-a adus la Roma şi s-a îngrijit de educaţia sa. Dar au fost ei singurii tragediografi romani? Fără îndoială că nu. Ne referim desigur la Livius Andronicus. Pacuvius vehiculează ideologia Scipionilor. De altfel Pacuvius crează personaje noi şi făureşte diferite digresiuni. Teucer (unde se evocă întoarcerea din războiul troian la Salamina a lui Teucer. Din aceste patrusprezece tragedii şi poate din altele. sacrificiul pentru binele patriei. ştiinţei teoretice. adică Aiax). a propus o "grilă" de lectură insolită a tragediilor preclasice romane. când formulează elogiul înţelepciunii. de mitistorie. Cum am semnalat mai sus. a ţării tragediei palliate. după părerea noastră. învingător al macedonenilor şi exponent marcant al cercului Scipionilor. în sudul Italiei şi în 220 î. (care a avut loc pentru moştenirea armelor lui Ahile. Pacuvius privilegiază ciclul troian şi în acest sens titlurile tragediilor sale palliate sunt relevante.n. în acest mod. în vreme ce tragicii greci evitaseră subiectele istorice. pe când alţii s-au inspirat liber din arhetipurile elenice şi au practicat chiar contaminarea a două sau trei conţinuturi de piese create de poeţii grecilor.e. Ni s-au păstrat patrusprezece titluri de tragedii. eterogene ca mesaj. acest ultim erou grec a sfârşit prin a se 108 PACUVIUS sinucide). autorii de praetextae profitau de "istori-cizarea" trecutului îndepărtat al Romei. deşi format într-un cerc cultural-politic mai ales stoic. că. Armorum iudicium. dar şi în alţi metri. pentru a umaniza şi ei. provin 434 versuri sau fragmente de vers. o romanizare parţială a intrigii tragice. Primii tragediografi au fost prezentaţi într-un alt capitol. Cum am arătat de fapt. Concomitent praetexta comporta resorturile esenţiale ale tragediei: sentimentul fatalităţii. tragedia se desparte de epos. ca în tragedia greacă clasică. când am prezentat operele lui Livius Andronicus.e. Universul lor era convenţional grecesc. Pacuvius Marcus Pacuvius provenea dintr-o familie probabil oscă şi s-a născut la Brundisium. ca şi autorii de tragedii palliate. amplifică dimensiunile lirico-muzicale. după cum am arătat mai sus. tragedia palliată şi-a ales libretele greceşti mai cu seamă din piesele elenice. până la urmă exilat. din care ne-au rămas doar patru versuri. însă. în care a decelat o simbolistică politică cifrată: tragicii romani ar fi recurs la mitul elenic pentru a exprima codificat problemele epocii lor. Astfel s-a remarcat. Niptra (în care Ulise este rănit la picior de o săgeată aruncată de Telegonus.n. cum am mai arătat. Umanizarea personajelor şi acţiunii apărea şi mai limitată. în legătură cu privilegierea patosului de către Pacuvius. autor numai de tragedii praetextae. definitorie pentru orice fel de tragedie: eroii Romei erau practic 107- TRAGEDIA ROMANĂ PRECLASICĂ Şl LUCIL1US I mitizaţi. în 222 î. Naevius şi Ennius. inexistente în modelele sale. cât şi propriile opţiuni. praetextaele înfăţişau o acţiune care se desfăşura într-o lungă perioadă de timp şi nu se mărgineau. ca şi la Naevius şi Ennius. adică aventurile fiilor Ilionului şi ale vrăjmaşilor greci ai acestora.n. Dar tragediograful roman modifică anumite detalii de ordin tehnic. sapientia. între Uiise şi Aiax. în tragedia Antiopa. Dar Pacuvius a scris şi tragedia praetextă cu titlul Paulus. Desigur adoptau un ton laudativ şi celebrau virtuţiile personajelor şi mulţimilor romane 5. dintre care unul desemnează o praetextă. Pacuvius a frecventat cercul Scipionilor şi mai ales pe Scipio Aemilianus. Chiar diminuată. la limitele a douăzeci şi patru de ore. Totuşi noi considerăm că . întocmai ca în tragedia elenistică. ca septenarul trohaic. ia distanţă şi faţă de unele elemente din structura pieselor greceşti. se autonomizează şi se conturează mai clar. mai bogată decât în praetextae.e. tonul adoptat cândva de Sofocle fusese mult mai moderat decât cel asumat de urmaşul lui roman. Metavalorile şi codul socio-cultural roman se regăsesc frecvent în praetextae.. în pofida umanizării relative. ale căror titluri n-au fost conservate. zariştea mitică rămânea fundamentală. în fragmentul referitor la episodul respectiv 6. unde a murit foarte bătrân. fie teme de stringentă actualitate. Sunt mai ales de menţionat 'Judecata armelor". dar conţinând aluzii politice. pe la 131 î. supunerea omului faţă de voinţa divină.

1. faţă de Gracchi şi tribunii plebei. mai ales în Brutus. recurgând la procedeul. El se exprima foarte colorat. pe făgaşurile teatrului. Limba sa era desigur arhaizantă. din legenda lui Pelops şi a urmaşilor lui. după căderea cetăţii lor. Bilinski opina însă că personajele mitologice din tragediile palliate ar camufla oameni ai epocii scriitorului. cam şapte sute de stihuri.era şi pictor.n. Este cert că Pacuvius a contribuit la decantarea tiparelor tragediei praetexte. Dar şi libretele oferite de aceşti doi ultimi . Annales. privilegia descripţiile naturii. Nu se ştie exact când a murit..căci una dintre tragedii se numea Prometheus etc. ci şi tribunilor plebei. în De diuinat. Respinge această concepţie şi afirmă credinţa în hazard. fără libret tragic. sub formă de fragmente izolate. însă a atins cel puţin vârsta de optzeci şi patru de ani. căruia i-a consacrat treisprezece tragedii. inclusiv filologică. de coloratură epicureică.să nu uităm . încât în piesele sale proliferează vocabulele compuse. pentru scenele sângeroase. ne apare ca unul dintre cei mai caracteristici exponenţi al expresionismului roman arhaic. A fost de asemenea înrâurit de retorică. Accius pare a asuma un anumit scepticism religios. pe care Sofocle se mulţumise să le evoce ponderat într-o naraţiune 8. în definitiv inspirate direct din Iliada lui Homer. al compunerii. provenite din toate marile mituri greceşti şi anume din ciclul teban. încât chiar şi Cicero a avut prilejul de a-l cunoaşte. corelată de fapt ostilităţii. care . figură de stil privilegiată de poezia arhaică. în tragediile sale. Ni s-au păstrat. care fuseseră colonizaţi aici Această familie beneficia de o bună situaţie materială. poeme erotice. Ulise propagă idei umanitare. şi-a expus ideile proprii prin intermediul personajelor lui (Inst. abordată de Homer în Iliada. judecata armelor lui Ahile. fragment 5). De aceea a promovat. Cu toate că a influenţat pe Lucreţiu şi pe Vergiliu. de Pacuvius. Accius s-a învederat ostil nu numai Scipionilor.n . cum a subliniat Boleslav Bilinski. Pe de altă parte. el făureşte şi cuvinte noi. căruia dimpotrivă i s-a opus. Pledează pentru "libertate". elementelor favorabile revendicărilor populare în general. Accius a venit de tânăr la Borna. Subiectele acestor tragedii abordează sosita lui Filoctet. Âccius Cel mai important tragediograf arhaic a fost însă Lucius Accius. de aitfei categoric A fost totuşi . Pe de altă parte. S-a născut jumătate secol după naşterea lui Pacuvius. Accius proiecta poate să realizeze un şir de tragedii. dedicate ciclului roman al Eneazilor. de altfel bazat adesea pe aliteraţie. îndeosebi în senari iambici. nenorocirile îndurate de femeile troiene. şi vehiculează o ideologie antitiranică. 22 şi 44) şi Decius (consacrată patriotismului consulului Publius Decius Mus. din care posedăm două fragmente mai lungi conservate de Cicero. Cum arată Quintilian. ce provin din câteva zeci de tragedii. întemeiată pe un sociologism foarte marcat. în orice caz personajele pacuviene sunt structurate şi după modelul eroilor vulgatei referitoare la primordiile Romei. Accius a scris aproximativ patruzeci-cincizeci de tragedii. pe care o manifesta faţă de şefii popularilor. în general. la Piaurum. De aceea s-a afirmat că îndrăgea imaginile "hugoliene". impregnate de elan patriotic: Brutus (privitoare la căderea regalităţii. din anumite mituri referitoare la Hercule şi la Prometeu . nebunia lui Aiax. legendă tratată în şapte piese. limba lui Pacuvius ne apare astăzi ca aspră. ajungând totuşi uneori până ia şapte versuri sau chiar mai mult. rudimentară şi stângace.. Accius a alcătuit şi două praetextae.poeţi tragici au fost original prelucrate de Accius. adică de foşti sclavi. mărturisea ei însuşi că. încât la Ulise apreciază vitejia mai mult decât isteţimea. Desigur ni se pare stranie "grila" de lectură bilinskiană a tragediilor lui Accius. înfăţişează lupta între Diomede şi Hector. o epopee intitulată semnificativ 'Anale". care atestă preocupări de erudiţie. 13. 43). libertas. ca în tragedia Antigona. se avântase în mijlocul bătăliei şi căzuse ucis. uneori aproape suprarealist construite 9. frecvent utilizat de preclasici. Accius a fost mai puţin înclinat să se inspire din Euripide. dintre care două praetextae.e. iar. Accius exaltă caracterele energice. Pacuvius crede ferm în demnitatea umană. Se pare că tragediograful.politic ai Scipionilor. Astfel mentalităţile romanilor se regăsesc plenar în teatrul lui Accius. în domeniul tragediei. După model arhaic.__ 109---------------- TRAGEDIA ROMANĂ PRECLASICĂ Şl LUCILIUS îndrumat. Astfel. Desigur nici regelui suprem al zeilor nu-i pasă de no UNIVERSUL TRAGEDIILOR LUI ACCIUS oameni" (Antigona. care tindea să se difuzeze în această vreme. adică în 170 î. Universul tragediilor lui Accius Accius a privilegiat şi el ciclul troian. Ne-au rămas de asemenea fragmente din operele didactice. un stil grandilocvent. care comportă un lung şir de crime. într-o familie de liberţi. Accius practică descripţii destul de izbutite. în tragedia Diomedes. Pacuvius recurge şi la cuvinte osce. am spune de o retorică expresionistă. S-a demonstrat că. în tragedia sa Antigona. Accius a pus în scenă situaţii deosebit de patetice. 5. dar şi-a concentrat activitatea literară mai cu seamă în domeniul tragediei. care purcede de la . şi-a căutat modelele în tragediile lui Sofocle şi chiar ale lui Eschil. Ştim de asemenea că Accius era orgolios şi susceptibil. De altminteri personajele tragediilor pacuviene apar întotdeauna ca demne. adică urmaşii romani ai lui Enea. ca predecesorii săi. atestând o predilecţie marcată pentru atrocităţi. în Judecata armelor. Accius a fost un longeviv. Tragediile lui Accius au fost reprezentate în teatrele romane şi în secolul I î. Accius a scris lucrări didactice. Ca şi Pacuvius. a intrat în "colegiul poeţilor* dar n-a frecventat cercul cultural . în tragedia Achilles. când afirmă: "iată zeii nu conduc lumea. Accius privilegia pateticul şi violenţa chiar în măsură mai mare decât Pacuvius. dintre care puţine depăşesc un singur vers. chiar după moartea lui Caesar. deşi biruise). îndeobşte autorii clasici l-au ironizat7. care în lupta împotriva gallilor şi samniţilor. Totuşi Accius tratează şi arte subiecte.destinul orb: "filosofii pretind că soarta este nebună şi nesimţitoare". Versurile sunt construite în diverşi metri. în Umbria. Or. încât se pare că a fost cel mai fecund şi mai original tragediograf preclasic.e. Se pare că uneori Accius a recurs la contaminarea celor trei mari tragici greci Unii cercetători îi atribuie chiar crearea unor tragedii complet originale. Limba lui Pacuvius se prezintă ca preclasică şi este presărată cu arhaisme.

a fost Lucilius. Or. sub flamurile unui conservatorism politic bizar. dar şi în atellana proliferară. A luat parte la asediul Numanţiei. vers nobil. tragedia literară cunoaşte o evidentă resuscitare. întrucât Luciiius vorbea multe limbi italice.e. în care se realizează la un moment dat o topografie amuzantă a Romei.temporară de altfel . familiară sau umilă. în 133 î. în primele două treimi ale secolului I î. umorul incisiv şi chiar coroziv. "nobilă". ci aliat (socius) de drept latin. prefigura satirele lui luvenal. care implica un dialog cu un interlocutor sau obiector imaginar. Transformarea saturei în satiră va fi operată mai târziu de către Persius şi luvenal. care va conduce la satira tragică a lui luvenal. uneori vexat -. s-a retras la Neapolis (azi Neapoli). Pe de altă parte. lui Plaut. întrucât. care însă n-a atins nivelul realizat ulterior în operele lui Persius şi luvenal. însă şi accente din operele lui Frangois Villon şi Eugene Sue 12. unde a murit în 102 î. tragedia tinde să dispară din constelaţia genurilor literare romane.în speţă cea greacă şi cea romană .cu un interlocutor surprins. tragedia tinde să devină mai rafinată. Dar mai târziu. Apar noi poeţi tragici. Dacă nu cumva. unde intervenea un dialog filosofic între maestru şi discipolii lui. ca să ne exprimăm astfel. dar descrie şi o călătorie a sa de la Roma în Italia .n * Opera lui Lucilius rezidă în treizeci de cărţi de sature. însă. după cum vulgata despre primordii prelungise domniile regilor Romei. spre invectivă Lucilius trebuie să fi resimţit anumite frustrări încă din copilărie şi din prima tinereţe.a tragediei.Plehanov şi de la ideea că intertextualitatea între două literaturii . Nu era cetăţean roman. care încearcă să împletească tragicul cu comicul. însă noile tragedii se prezintă mai ales ca un divertisment literar. într-una "înaltă". opera antitiranică a lui Accius era de fapt dirijată împotriva şefilor facţiunii popularilor. muzical. Comentatorul modern nu poate recrea opera.n. utilizau un anumit discurs. din satura orală şi dramatică. susţin că nu se pot restabili conţinuturile diferitelor cărţi.e. Ultimii editori ai saturelor lui Lucilius. S-a produs totuşi o eclipsă . Aceste conferinţe populare comportau o predicaţie morală şocantă. pe care a substituit-o ulterior prin uniformitatea hexametrului dactilic. practicată astfel. întemeiată pe o expunere critică a problemelor. în teatrul şi în oralitatea italică. greacă. Dat fiind că această ideologie antitiranică ar echivala cu o mască "democratică" purtată tocmai pentru a combate ideologia cu adevărat democratică a Gracchilor şi a susţinătorilor lor10. într-un stil ce conservă. ce pedepsesc un muritor. cu diversele ei cartiere şi fauna" umană ce le popula. cum am arătat în alt capitol. Aparţinea unei familii înstărite.n. cel puţin în cazul unora dintre ei. La bătrâneţe. Diatriba cinico-stoică devenise ea însăşi o specie literară. al doilea creator sau inuentor al acestei specii literare. numit parabaza (de la verbul grecesc parabafno. ca de pildă Aristofan. conservate de şaizeci de autori antici diferiţi. Succesiunea fragmentelor din ediţiile moderne nu reproduce ordinea în care figurau versurile respective în ediţiile antice. De fapt am şi semnalat acest fenomen. în timpul lui August şi al Imperiului. izvoarele referitoare la biografiile lor.e. Prevalează o dizertatJe intimistă şi versificată. în jurul anului 180 î. în accepţia ei modernă. la un proces. coregrafic. o spontaneitate. incandescentă. alcătuită spre sfârşitul vieţii autorului ei. Abia începând din secolul al lll-lea e.n. în vederea destabilizării valorilor tradiţionale. Dar Ennius transformase satura într-o specie nedramatică în versuri a literaturii culte. "merg alături"). Modelele lui Luciiius trebuie căutate desigur în satura anterioară poetului. De asemenea comedia plautină t-a slujit ca model lui Luciiius. nu le-au lungit artificial viaţa. Am menţionat că. dar n-a făurit satira. rezultă că saturele lui Luciiius constituiau mai ales un jurnal intim şi o cronică vie a vremii.n. Apare aici desigur o exagerare. S-a declanşat astfel un proces. chiar polemica înpotriva interlocutorului imaginar şi a unor cititori.. cu un anumit succes. Viaţa şi opera lui Lucilius Gaius Lucilius Suessanus s-a născut la Suessa Aurunca. încât a primit o educaţie aleasă. Statutul său de italic.e. se pare că Luciiius s-a inspirat şi din comedia greacă veche. o polemică aprigă . satura constituise cândva un spectacol complet. dar nu este mai puţin adevărat că Accius pare sâ-i fi detestat nu numai pe Scipioni ci. orăşel situat la limita dintre Laţiu şi Campania. în cadrul forţelor militare comandate de Scipio Aemilia-nus De altfel a frecventat asiduu cercul Scipionilor. ca în drama romantică a secolului al XlXlea. care se vrea reală11. din versurile care ne-au rămas. Totuşi exponentul cel mai important al saturei preclasice. dar şi latină. din care s-au păstrat aproape o mie patru sute de versuri. Tragedia după Accius Dar ce s-a întâmplat cu tragedia după Pacuvius şi Accius? Gustul pentru teatru nu a dispărut după epuizarea secolului de aur al Republicii. Pe de altă parte. Pe de altă parte. Tematica şi stilul saturelor iui Luciiius Tematica saturei "noi" a lui Luciiius apare ca foarte variată şi presupune de asemenea conversaţia. Deriziunea muşcătoare. cum spuneau romanii (genus humile dicendi). numai jumătate roman şi necetăţean. ea abordează subiecte serioase. O asemenea parabaza apare şi în Gărgăriţa. însă le tratează cu umor suculent. mai ales în cea practicată de Ennius. resentimentele personale şi opţiunile lui politice. rezervat speciilor de poezie elevată. îndeosebi din parabaza acesteia. precum Gaius Titius şi Gaius lulius Caesar Strabo. Acest corifeu înainta pe scenă şi expunea opiniile şi emoţiile autorului comediei. pe care ÎI rostea şeful corului (corifeul). o conversaţie liberă. pornind de la două-trei versuri izolate pentru a * Aceşti autori arhaici de care ne ocupăm trăiau mult. Luciiius se referă la consilii ale zeilor. după Bilinski. spaţiul ludic a fost în mare parte ocupat de atellană şi de mim. Lucilius a avut tendinţa de a preface invectiva în centrul de greutate al saturei. Lucilius a început prin a practica varietatea metrică. chiar agresivă. etc. o asemenea modificare a metricii ilustra tendinţa de a transforma satura dintr-o specie literară modestă.este direct proporţională cu similitudinile manifestate în raporturile sociale dintre civilizaţiile purtătoare ale artelor ce intră în contact unele cu celelalte.n. Vechile tragedii au continuat să fie reprezentate. şi pe exponenţii popularilor. Lucilius a recuperat vocaţia persiflantă a saturei dramatice..e. Concomitent Luciiius s-a putut inspira şi din diatriba cinico-stoică. inclusiv filosofică. Exponenţii acestei comedii. în măsură mai mare decât Ennius. 111 _ TRAGEDIA ROMANĂ PRECLASICĂ Şl LUCILIUS Lucilius şi evoluţia sature! Cum am arătat într-un alt capitol. explică în parte propensiunea lui Lucilius spre deriziune. 112 — VIAŢA Şl OPERA LUI LUCILIUS completa golurile dintre fragmente. de mari proprietari de pământ. poate între 132 şi 106 î. provenită din conferinţele populare ale cinicilor şi stoicilor. adică nutrită din comediile şi tragediile arhaice.

J. 1137-l338). pp. N. R. Manuel d'initiation â la littârature et â la civilisation latines. TERZAGHI. 100. pp. N. unii literaţi preferau pe Lucilius tuturor celorlalţi poeţi13. fundate pe fidelitatea faţă de Cetate: "să luăm. De aceea Horaţiu va spune că Lucilius îşi scria scria versurile prea rapid: două sute înainte de cină. 3. 265. este exagerată. o sinteză între "severitate". Cum arată P. la care apelează poetul. 13-l8 avril 1973). poetul dispreţuia financiarii bogaţi. II. Rome et nous. II. în Rome et nous. desigur. pp.. GAILLARD. Lucilio. MARTIN . 7. 11. Paris. 1972. a 9-a. pp. MARTIN . Adesea Luciiius reprobă moravurile noi. Histoire de la litterature latine. Se realizează astfel. pe ale noastre* (w. 273. Naissance d'une litterature latine. Paris. 41 -42. pentru a ajunge. lăcomia de bani. Rene PICHON. a 2-a. Paris. 260-270 şi Naissance d'une litterature latine. în ultima parte a operei sale. apoi cele ale rudelor şi. chiar de ortografie. şi chiar aristocraţia pur romană a Capitalei. 237248. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. p 43. vezi Felicia VANŢ-ŞTEF.. ed. Torino. Cum am arătat mai sus. seria a 3-a. Pentru Accius. 1975.J. 12. ed. ed. 217266. Este încă cert că Luciiius n-a fost primul autor latin de sature nedramatice). MARTIN . II. 1924.Jacques GAILLARD. . Scriitura luciliană aminteşte de altfel de stilul atellanelor şi implica atât prozaism. în ultimul rând. 42-43. op. Insă versificaţia nu este îndeobşte îngrijită. care se va manifesta mai cu seamă pe timpul Imperiului. Manuel d'iniHation â la litterature et â la civilisation latines. Lucilio. GRIMAL. abordează probleme de literatură şi de gramatică. Eugen DOBROIU. pp. Rome. vezi Boleslav BILINSKI. cum a reliefat S. Cum interpretează diferenţa respectivă. însă Lucilius nu practică îndeobşte ironia amară a lui luvenal. Rome et l'hellănisme au temps des guerres puniques. O adevărată poetică explicită a speciei literare practicată de autor. pe lângă acestea. snobismul. 274-276. Gabriela CREŢIA. ca precursor ai pregnantului filon satiric şi parasatiric al literaturii latine. vezi P. şi elogiază vechile obiceiuri romane. rafinarea expresiei. la care recurge. legitimează opţiunea lui artistică. reprobă luxul şi belşugul în care trăiau opulenţii vremii. GRIMAL.Jacques GAILLARD. 1972. pp. uneori arhaizant. ibid.J. Rene MARTIN . severităţii şi reprobării moralizatoare a unor defecte ale oamenilor şi ale societăţii. GRIMAL. 137-l38. alte două sute după aceea (Sat. Le thăătre â Rome. Rene MARTIN .. 2. mai mult sau mai puţin angajate în acţiunea dramatică. pp. 1975. în virtutea practicării unui expresionism acuzat. 2 voi. Le thââtre â Rome. uirtus romana. Contrastanţi ideali di cultura sulla scena di Pacuvio. 10. Accius. vezi Boleslav BILINSKI. GAILLARD. 4. Cum este şi normal. 249-305. op. Vezi. se pare că Lucilius a început prin a alcătui versurile saturelor în septenar trohaic. Spontaneitatea ostentativă. 273-282. I. Lesiecledes Scipions. 1934. 1. w. în Rome et nous. Astfel Luciiius pledează frecvent pentru mentalităţile tradiţionale ale Republicii. ultimul editor al satureior luciliene. 113- TRAGEDIA ROMANĂ PRECLASICĂ Şl LUCILIUS Lucilius era totuşi un conservator. pp. în orice caz potenţarea austerităţii. 273. şi "oţetul italic". Lucilius şarjează. în Actes du IX-e Congres de l'Association Guillaume Budâ (Rome. Paris.J. Este vorba mai ales de înmormântarea lui Polinice şi de descoperirea lui Haemon de către Creon. P. Aceste alegaţii au fost enunţate de R. cit. Limbajul saturelor este preclasic. 1981. senar iambic şi distih elegiac. 42-54. pp. De altfel anecdotele savuroase abundă în fragmentele saturelor luciliene. 10. Citatul provine din Pierre GRIMAL. ed. cit. evocă campaniile militare ale lui Scipio Aemilianus şi iubirile târzii ale poetului însuşi. Luciiius atacă parvenitismul. P. 136-l39. încât ironia sardonică.meridională şi în Sicilia. determinau acuzarea. cit. Pentru detalii. întemeiată pe definirea unei "virtuţi romane". p. Totodată înseşi structurile invectivei. BIBLIOGRAFIE: Pierre GRIMAL. GRIMAL. Pe de altă parte. II. Pacuvius. în considerare mai întâi interesele patriei. II. L'Antigona di Accio e l'Antigona di Sofocle. 5. arhaizanţii l-au îndrăgit în mod deosebit. în pofida contactelor avute cu cercul Scipionilor. sub egida expresionismului italic şi preclasic. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. GRIMAL. 49. 217-234. adică o poetică a saturei. 260-276. Datorită originilor sale. p. GAILLARD. auster. 114 NOTE 1. cit.. Cu toate că se apropiase de stoicism şi de gândirea eienică. 265 relevă că dimensiunile considerabile ale "platoului" pe care se desfăşurau reprezentaţiile dramatice romane permiteau concentrarea pe scenă a unor grupuri numeroase şi chiar a unor mulţimi. 138-l39 (care se reclamă de la Francois CHARPIN. pp. op. 2 voi. II. Les genres litteraires â Rome. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. GRIMAL. Pentru valenţele tragediei praetexte. în Rivista di Filologia. 253-266. Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. GAILLARD. pp. de fapt p. pp. 8. 1977. Accio ed i Qracchi: Contributio alia storia della tragedia romana. Le theâtre a Rome. 1981. p. la practicarea exclusivă a hexametrului dactilic. p. 1958.J. 267-270. op. pp. vezi şi P. Roma. 50. Sau altfel spus. 6. pp. 13l8avrll 1973).1972. SCONOCCHIA. Wroclaw. Bucureşti. în Actes du IX-e Congres de l'AssociationGuillaumeBude (Rome.. cât şi prolixitate. Fireşte. Le theâtre â Rome. 43. cit. care apăruseră în Italia.1. 13. 60-61). Abundă şi aluziile la generalii romani necinstiţi. In ultimă instanţă Lucilius încercă o sinteză. Paris. Luciiius. MARTIN . Lucilius a fost apreciat tn antichitate. asumate de poet. seueritas. TERZAGHI. GAILLARD. Pentru distanţările tragediei romane de modelul grecesc. poezia luciliană pendulează între umanismul scipionic şi conservatorismul tradiţionalist. 1962. 9. 17. pătrunse fa Roma. pp. Pentru detalii. Le thââtre â Rome. exclude cizelarea stilistică. 75-84. Bucureşti. P. pp. 108-l21. MARTIN . op. pentru vigoarea mesajului său. Pe vremea lui Quintilian. Paris. ca excelenţă specifică omului cinstit şi italicului patriot. Paris. p. p. pp. Le thââtre â Rome. 1975. R. pp. Cum remarcă R. Vezi R. 136-l39. dar şi. Les genres HttSraires â Rome. 74-75. ie thââtre â Rome. II. 1977. a 2-a. 50-51. a 2-a.

în al treilea rând. ca dat mai vechi decât timpurile propriu zis istorice. coloratură datorată retoricii şi poeziei. v. 7) autonomia stilistică. să făptuiască acte glorioase şi nu să scrie despre ele.în înţeles restrâns. care ţinea seama de concordanţele între feluritele mărturii. indiferent de opţiunile stilistice ale oratorilor şi poeţilor... adică o cronică a unor fapte mai recente. Mai mulţi istorici greci din Sicilia îmbrăţişaseră cauza punică şi o susţinuseră activ în operele lor. 2) romanocentrismul. O altă specie a fost "istoria". "genres". însă romanii considerau că trebuie conservată esenţa vechilor moravuri sau măcar o parte din ea şi că trebuiau elogiaţi cei ce le ilustraseră. romanii înşişi erau surprinşi de reuşita lor istorică. ci era literatură. sau analistică. practicate de ei. Chiar impactul destinului şi al zeilor se exercita prin intermediul modelator şi modificator al omului. ci şi a anumitor facţiuni şi familii . "anale". trebuia combătută propaganda cartagineză şi antiromană în lumea elenistică. cum zic francezii. care 116 APARIŢIA Şl TRĂSĂTURILE ISTORIOGRAFIEI se menţin multă vreme. riguros. historia .precum Fabia. annales. 4) tendinţa nu spre adevărul absolut. în primul rând Roma tindea să se deschidă unor moravuri şi discursuri mentale noi.de care erau legaţi primii istorici. pe care Cicero îl va critica. greoi. Era aşadar necesară cimentarea patriotismului italic şi trebuia afirmată supremaţia Romei în interiorul peninsulei. 373).. de fapt istoriografia era o "călăuză" sau o "educatoare" a vieţii. în faţa publicului mediteraneean. într-o ordine cronologicâMmai liberă. sortite însă a fi dominate de către romani. ia sfârşitul secolului al lll-lea î. i-a împins în cele din urmă s-o asume.. în cursul celui de al doilea război punic. adică ideea fundamentală. care îi determinase pe romani să nu abordeze istoriografia. Aen. 1931. ca să-l numim astfel.. istoricii privilegiau un stil specific în majoritatea speciilor. Romanii au scris. că romanii constituiau un popor ales. Deocamdată le putem enumera ştcaracteriza pe scurt. Aen. concepţia că omul îşi făureşte istoria. istorie evenimenţială. nu numai în favoarea Romei. Le vom enumera şi chiar numerota: 1) vocaţia educa-tiv-patriotică şi moralizatoare. o magistra uitae.pentru că este vorba de o artă -. deoarece. dar şi comedie umană. iar scriitorii stabileau un diagnostic asupra trecutului. Multă vreme istoricii au operat cu un limbaj arhaizant. centrul universului. 1. în al patrulea rând. cea a Scipionilor . să scrie opere istorice. De asemenea. în al doilea rând.Torino. princeps populus. Acelaşi pragmatism. literalmente "fapte petrecute". ci către verosimilitate şi integritate în prezentarea faptelor. De fapt chiar din condiţiile şi motivaţia apariţiei istoriografice decurg anumite trăsături ale artei scrierii istoriei . sau chiar trădaseră în vremea invaziei lui Hannibal. dar noi am spune mai degrabă în româneşte o federaţie de speeii. 373). istoriografia romană constituia o federaţie de "genuri". când 117 ÎNCEPUTURILE ISTORIOGRAFIEI Şl CATO CEL BĂTRÂN . cum s-a arătat. care descifra mesajele trecutului. trăsături. Arhetipul era grecesc. Istoriografia romană ca federaţie de specii literare într-adevăr. Dar când şi cum a apărut istoriografia în literatura latină? Scrierea istoriei a emers târziu. Ad Verg. v.e. Operete istoriografice vor cuprinde mai ales istoria Romei şi a Italiei. în analele alcătuite de şefii religiei romane. cum am arătat în capitolele anterioare. utilizate de istoriografi. "cel dintâi popor. în esenţă. Mai multe motive concrete i-au decis pe romani să-şi nareze istoria. atât latine. pe ani şi în ordine strict cronologică. considerăm specie literară şi istoriografică specifică res gestae. 5) antropocentrismul. încă înainte de reflecţiile lui Cicero asupra istoriei. istoriografia romană reprezenta discurs asupra trecutului1. Claudia. la care în principiu autorii lor nu putuseră asista (SERV. căci acest cuvânt putea dobândi la istoricii romani patru sensuri. Arhetipul a fost exclusiv roman şi a rezidat în cronica pontificală. Se înfăptuia în realitate o naraţie.dar termenul era adesea utilizat la plural . dar Salustiu îl va transforma şi îl va folosi cu o artă strălucită. Ad Verg. promovată de aproape toţi istoricii Cetăţii. în pofida retorizării. de masiva expansiune a cetăţii lor şi îşi puneau întrebări asupra obârşiei ce o aveau. căutau oglinda virtuţilor italice . — 115 IX. cât şi greceşti. 3) spiritul partizan. când poezia dispunea de anumite state de serviciu şi când comedia plautină începuse să-şi realizeze strălucitele ei performanţe. cum va spune Titus Livius. ÎNCEPUTURILE ISTpRIOGRAFIEI Şl CATO CEL BĂTRÂN Apariţia şi trăsăturile istoriografiei Istoriografia nu constituia la Roma o ştiinţă exactă. a unor evenimente la care istoricul putuse lua parte (SERV. 1. 6) coloratura puternic literară. în diverse etape istorice. unii aliaţi italici ai Romei ezitaseră să sprijine Roma. necesară convingerii şi educării. De fapt analele narau pe scurt anumite evenimente mai vechi. de forme literare. Aceste specii şi-au avut arhetipurile lor.n. passim.

Filoelen. historiei.n. foarte succint. Cincius Alimentus se referea de asemenea la Romulus şi la începuturile legendare ale Romei. La sfârşitul celui de al doilea război punic. Totuşi aceste specii se întâlnesc destul de rar în stare pură. a fost Quintus Fabius Pictor. Arhetipul trebuie căutat în relatările scurte. ca specie istoriografică. Dar Cincius Alimentus fusese magistrat roman. Biografiile ele însele se dezvoltaseră în peisajul literaturii elenistice. 118 ISTORIOGRAFIA ROMANĂ CA FEDERAŢIE DE SPECII LITERARE Cele dintâi anale au fost de altfel redactate în greceşte. cât şi continuo. care sunt prezentate concentrat. prin intermediul unui personaj . constituie al doilea analist roman. Primii analişti. mai sus menţionate. a scris anale în limba greacă. Se pare că acest analist prefigura apariţia historiei. relatări care figurau în arhivele magistraţilor. Fabius Pictor şi analiştii de limba greacă Creatorul. Alte specii istoriografice zugrăvesc faptele istorice numai "pe alese". epitomei.e. exalta faptele Romei şi ale Fabiilor. memoriilor. dările de seamă şi rapoartele magistraţilor. însuşi fiul Africanului şi tatăl adoptiv al lui Scipio Aemilianus. carmina conuiualia. breviar. cum am arătat. ce va fi menţionată mai jos. Aceste anale începeau cu sosirea lui Enea în Italia. operând "pe alese". aduse învingătorilor la jocurile sportive. hypomne'mata. câştigată de Hannibal asupra romanilor. care evocau viaţa unor personaje. în plus. rezumat al evenimentelor istorice. ginta căreia aparţinea. Această specie a apărut târziu. şi a fost slab reprezentată în peisajul istoriografie roman. Dar şi la Roma ar fi putut inspira această specie istoriografică notele memorialistice afişate de pontifi şi commentarii. el nu era un partizan al Fabiilor. cronica pontificală şi poemul lui Naevius. ca şi legendele anumitor ginţi celebre. dat fiind că insista asupra celui de al doilea război punic. Din primele cronici istorice. ale anumitor evenimente. care fusese intens practicată de greci şi era consacrată unui grup de evenimente bine determinate. fost prizonier al lui Hannibal. ca şi arborii genealogici ai familiilor nobile. exprima gândirea şi experienţa oamenilor politici şi militarilor de primă importanţă. dar de autori romani. Lucius Cincius Alimentus. Toate aceste specii implicau o istorie panoramică. al analisticii. într-un stil. am constatat că se configura o bază comună ilustrată de trăsăturile generale ale istoriografiei. în vreme ce specii istoriografice anterioare narau istoria Romei. cunoştea temeinic arhivele ginţii Fabia. specii de literatură orală. a faptelor mai vechi. inclusiv Romulus.această sintagmă era întrebuinţată tot într-un înţeles mai restrâns. au fost "inventate" sau create la sfârşitul secolului al ll-lea î. cu regii albani şi romani. biografiei.n. Ultimul fragment conservat se referă la bătălia de la Trasimen (217 î. ci. şi monografia 3. numit şi el Publius Cornelius Scipio. Au existat însă şi alte specii de istoriografie. în sfârşit o ultimă specie istoriografică o reprezenta biografia. şi al autobiografiilor justificative. la începuturile sale. nu s-au păstrat decât fragmente. De fapt epitoma putea acţiona atât "pe alese". prezentau evenimentele continuu. De pildă monografia. Se adaugă istoria universală. dintre care unele tind să se impună în măsură mai mare decât altele. pe care îi anima un puternic suflu patriotic. Pentru a anihila propaganda antiromană întreprinsă de istoricul elen Antisthenes din Rodos. De altfel. pe care o întreprindeau de mai multe decenii anumiţi istorici greci din Sicilia. S-au conservat şapte fragmente din analele sale. procartagineză şi antiromană. Au intervenit două motive în favoarea opţiunii pentru dulcea limbă a Helladei. Este cazul res gestelor. Multe dintre speciile. continuo. care inaugurează de fapt activitatea istoriografică. condensate. neniile. Ne referim la o cronică a unor evenimente recente. întrucât efectua o selecţie. Istoriografia. în al doilea rând trebuia combătută în faţa publicului mediteranean mai ales greco-elenistic. Uneori în aceeaşi operă se amalgamează tipare caracteristice mai multor specii istoriografice. ca şi mai multe aluzii la ele. întrucât.e. dar care cuprindea şi o evocare. Arhetipurile erau numeroase. inuentor. "părintele istoriografiei latine". în orice caz contactele între specii au fost totdeauna fertile. deoarece evoca o masă de fapte înfăţişate în fluxul lor necontenit. cum îl numesc unii cercetători moderni. Pe de altă parte publicul roman cultivat cunoştea limba greacă. la "nivelul buletinelor victoriilor realizate de regii elenistici. Fabius Pictor riposta propagandei procartagineze. Este semnificativ faptul că toţi primii analişti aveau experienţa gestiunii Cetăţii.e. după o formulă salustiană. alcătuite în limba greacă şi ulterior în latină. la diverse întreceri în general. epitafele de toate tipurile. cum s-ar spune în latineşte. în secolul I î. Mai vechi sunt analele. redactate în greceşte. în virtutea unei selecţii. notele şi instrucţiunile date ulterior de împăraţi. care. carptim. compendiu. Memoriile sau autobiografia implicau nararea de către autor a propriei vieţi sau doar a unor evenimente din existenţa lui. propaganda activă. care a fost caracterizat drept teatral. deci o "arheologie". pe care începuseră s-o dobândească în poezie. Ne referim la epitomă. laudele "biografice" sau "prebiografice". Arhetipurile sunt de căutat în literatura greacă.n. laudaţiile funebre. romanii nu aveau încă în proză experienţa.). şi nu într-o manieră panoramică. nararea vieţii unui alt personaj decât autorul. a alcătuit o operă analistică. mai mult sau mai puţin amplă. Dar şi romanii cunoscuseră. sau în cursul veacului următor. ci al ginţii Claudiilor. au exploatat în favoarea cauzei romane datele vulgatei referitoare la primordiile Romei. Intitulată probabil "Acţiunile romanilor". învedera un anumit interes pentru moravurile diferitelor popoare. care înfăţişa istoria lumii. în primul rând limba prozei era încă foarte rudimentară. Desigur arhetipul trebuie căutat tot la greci. din care s-au păstrat aproape treizeci de fragmente. personaj care se distinsese în viaţa politică sau culturală. Acest analist nu numai că avea o bogată experienţă a faptelor istorice recente. selectate din trecut. participant ia cel de al doilea război punic. istoriei universale. căci la greci precedaseră biografia encomiile. cum am mai văzut.

e. născut pe la 160 î.e. Dezvoltarea Istoriografiei preclasice Cum am arătat.al lui. care nu avuseseră cum să se impună înainte de Gracchi. Un rol deosebit în expandarea memoriilor l-a jucat vestitul om politic şi dictator Lucius Cornelius Sulla Felix De fapt. cum a fost numit. rudă şi prieten al Gracchilor.n.e. S-au păstrat aproape patruzeci de fragmente care evidenţiază. generalul roman Poiiblios (desigur Scipio Africanul).e. în virtutea autonomiei stilistice a istoriografiei latine. După o relativ scurtă "arheologie". şi în veacul următor. tern şi greoi. Masiv înrâurit de Cato s-a vădit afi Lucius Cassius Hemina. după părerea sa. Suila se erijează în al doilea inuentor al speciei. Lexicul şi structura frazelor comportă o limpede coloratură arhaizantă. Annales. cum vom vedea mai jos. Se constituie astfel. alcătuiesc.n). ------l20 PRIMII ISTORIOGRAFI DE LIMBA LATINA sfârşise prin a abandona cauza lor. iar publicul elenistic putea şi trebuia să citească texte compuse în limba latină. rezultă efortul de a colora naraţia. autor de annales. S-au păstrat fragmente. Mai rapid sunt relatate începuturile Romei de către Lucius Calpurnius Piso Frugi. căci ultima secvenţă se datorează unui libert al autorului. din care au rămas fragmente. consul în 129 î. în douăzeci şi două de cărţi. trăiesc şi scriu alţi analişti. ca şi o limbă aspră. adversarii Romei fuseseră învinşi în Orient. în vremea Gracchilor *. 121 . încearcă să-şi scoată în evidenţă succesele înregistrate în timpul războiului desfăşurat împotriva cimbrilor şi teutonilor. vom depăşi limitele secvenţei istorice tratate aici (până în 133 î. specia res gesteior. şi afirmă interesul său pentru cauzalitatea profundă a fenomenelor. în mare măsură încă bazată pe parataxă. sub impactul personalizării vieţii politice romane. cum îi va califica mai târziu Cicero. astfel cronica istorică devine mai profundă. Dar. Opera lui Piso. însă şi aceşti cronicari s-au exprimat într-o limbă arhaizantă şi stângace şi au fost doar simpli povestitori.e. ilustrate de autori. Commentarii de rebus sws. Din fragmentele păstrate şi din alte date. Aulus Postumius Albinus şi Aulus Acilius Glabrio. dar nu şi a unor memorialişti şi biografi. comparată de el cu cea a poveştilor pentru copii. autor de anale. jurist şi om politic. Piso practica şi el o limbă arhaizantă. greoaie şi uscată. în cei puţin cinci cărţi A polemizat cu Scaurus şi a demascat uneltirile ţesute împotriva sa. Un alt literat şi om politic. în cel puţin cinci cărţi. de către Marius. Asellio inaugurează. fost militar. o limbă standard a analiştilor şi chiar a altor istorici. familie care dobândise relativ recent accesul la consulat. Concomitent el polemizează cu Antipater şi respinge nararea patetică a faptelor.n. apar şi memoriile. pentru religie şi chiar etimologie.n. Astfel Publius Sempronius Asellio. în memoriile sale. Care este însă inuentor-u\ memorialisticii? însuşi Gaius Gracchus. aristocrat ruinat şi fost general în războiul purtat de romani împotriva lui lugurtha. Totodată sporeşte sensibil interesul istoricilor pentru erudiţie.) şi vom prezenta opere de scriitori care au trăit şi publicat la sfârşitul secolului II î.e. ca şi din memoriile lui Publius Rutilius Rufus (156-87 î. pentru consilium.). stângace. cuprindea legende amuzante. arhaizant. Asellio reprobă metodologia analiştilor. care se extindeau de la întemeierile aşezărilor Italiei până în 146 î. Fannius activase iniţial ca partizan al Gracchilor.n. în vremea lui 119- ÎNCEPUTURILE ISTORIOGRAFIEI Şl CATO CEL BĂTRÂN Terenţiu. Evantaiul speciilor istorice se deschide aproape brusc. aveau nevoie de exaltarea trecutului pentru propaganda lor. dar * Pentru a prezenta unitatea genului istoriografie şi a avea o imagine completă a evoluţiei începuturilor lui. S-au ilustrat ca analişti Gaius Sempronius Tuditanus. Fără îndoială. cuvântării atribuite personajelor din operele lor. Pe de altă parte. influenţaţi de Polibiu şi aşadar preocupaţi de decelarea cauzelor profunde ale fenomenelor. al afirmării pregnante a unor mari personalităţi. după încheierea gestei politice a Gracchilor. Analele sale traduceau optica politică a "popularifor" moderaţi. pentru instituţii şi problemele sociale. în şapte cărţi. de la cartea a doua sau a treia.). Quintus Lutatius Catulus (150-87 î. Diversele grupuri politice romane de presiune.. profetiza zdrobirea Romei de o mare coaliţie a Orientului elenistic. precum cele relative la Romulus. preocupări pentru dezvoltarea moravurilor. scrie "Cărţi ale lucrurilor înfăptuite". h esenţă. din memoriile sale nu ni s-au păstrat decât două fragmente. care prezentau abundent începuturile legendare ale Romei. Gnaeus Gellius şi Gaius Fannius. umbrite.n. într-o operă în patruzeci de cărţi. Limbajul primilor istorici de limba latină este de factură net expresionistă. A scris "Despre viaţa sa". care militau pentru anumite reforme favorabile plebei. în vreme ce istoriografii împrumută de la Cato procedeul discursului. Antipater este totuşi încă un arhaizant. de acum înainte pratic dominat de romani. din operele cărora nu dispunem decât de fragmente. Primii istoriografi de limba latină Cato începuse să scrie istoriografie în limba latină. Din cele câteva zeci da fragmente conservate.n. la prezentarea istoriei contemporane. arhaizantă. aproape brusc emerg noi specii istoriografice. Socratele roman.după 90 î. Dar în ce mod? Discipol al lui Cato şi Polibiu. "planul" sau scopul faptelor săvârşite (fragmentele l-2). îndeosebi cele tradiţionaliste. din operele cârora ne-au rămas fragmente. redactează trei căiţi de memorii. Analele lui Gellius conţineau cel puţin treizeci şi trei de cărţi şi denotau de asemenea preocupări intense pentru relatarea legendelor străvechi. care îi pricinuiseră exilarea de la Roma Practică o limbă arhaizantă şi efectuează incursiuni într-o istorie mai veche a Romei. orator. din care s-au conservat fragmente. prin opera sa "Comentarii despre faptele proprii".e. Marcus Aemilius Scaurus (162 . într-un stil cenuşiu.n. dar Asellio se exprimă şi el arhaizant. de a-i conferi patos. De uita sua.e.. exponent al unei familii plebeiene. Concomitent Lucius Caelius Antipater încearcă să continue strădaniile lui Cato şi alcătuieşte o monografie consacrată celui de aJ doilea război punic. Curând se afirmă şi alţi memorialişti. ca şi recursul lai digresiuni vibrante. tribunul reformator al plebei. însă şi un pregnant cult al virtuţilor străbune. rezultă că acest memorii. se extindeau până la moartea lui Sulla. vechile virtuţi romane. Asellio trece. unde îşi justifică o existenţă mult discutată şi exaltă. pe lângă interesul pentru fundarea altor oraşe decât Roma. anale în limba greacă doi foşti magistraţi şi senatori romani. orientate acum spre politica majoră. Istoricul crede că numai în acest fel poate fi cu adevărat impulsionat patriotismul roman. Totodată. Rerum gestarum libri.

în 199 î.e. care figurează într-o culegere consacrată bărbaţilor iluştri ai Romei. prezenta. Este tocmai vorba de bunicul lui Marcus Porcius Cato. Legenda spune că n-a învăţat limba greacă decât la bătrâneţe.n. arhaizant. a cărui cronică ajunsese până la epoca lui Sulla. destul de colorat. Censor în 184 î. După cum o declară într-un discurs. în acelaşi timp. Ad. pe care i-o lăsase moştenire tatăl său 5. în specia res gestelor se ilustrează Gaius Licinius Macer.n. Bătrâne}ea lui Cato este marcată de combaterea neînduplecată a aristocraţiei deschise spre noile moravuri şi de împotrivirea fată de expansiunea în Orient. epitoma Fannianorum (Ad Att. Şi-a format de fapt un supraeu puternic dezvoltat pe baza cenzurării severe a impulsurilor. Pierderea textului acestor memorii este deosebit de regretabilă. care îi era de altfel descendent. care trebuie să fi fost şi ele destul de viguroase. alcătuiesc biografii de personalităţi ilustre Titus Ampius Balbus şi Gaius Oppius. personalizarea crescândă a vieţii politice favorizează expansiunea biografiei. Diverse izvoare ne-o prezintă. indiferent de tema abordată. oratorie. prin excelenţă de la Legea celor douăsprezece table. se exprimă într-un stil cenuşiu. supranumit Censorul. iar Marcus Tullius Tiro. se manifesta ca inuentor-ul eprtomei. Devenit adversar înverşunat al Scipionilor. la Tusculum. în 45 îe.n. Ea rezidă în numeroase discursuri. 123- ÎNCEPUTURILE ISTORIOGRAFIEI Şl CATO CEL BĂTRÂN Ni s-a conservat tocmai acest tratat. Cato determină în mare parte exilarea voluntară a Africanului. în ceea ce Cicero a calificat ca "epitoma Fanniilor".n. ne este bine cunoscută. din care s-au păstrat câteva zeci de fragmente. s-au afirmat mai mulţi oratori importanţi. roşcat. Ulterior au strălucit mai cu seamă Tiben'us şi Gaius Gracchus. din a doua căsătorie.e.e. Cato a fost un "om nou".n. cum se numea opera sa. Macer. cu ochii verzi.).e. Prin urmare gusturile lui Brutus par să fi fost suficient de eclectice. de altfel necritice. la nivelul unui rezumat destul de mecanic al unei singure lucrări istorice anterioare. in vreme ce cei mai mulţi istoriografi asumau punctul de vedere patrician şi afpoi aristocratic. inuentor-u\ speciei. senator stoic din secolul I î. 8) şi se pare că proiecta să-l abrevieze. 3). datorită luptei acerbe pe care o iniţiază împotriva luxului.e. într-o formă concentrată. 12. care porneau. Annales ai lui Quadrigarius conturează apologia Romei şi a lui Sulla. Oratoria şi dreptul în secolul al ll-lea î. datorită rigorii morale atestate cu prilejul exercitării uneia dintre magistraturile pe care Ie-a asumat. Totodată Marcus lunius Brutus (85-42 î. Supranumele de Cato este pus în legătură cu vocabulul sabin catus. fost tribun al plebei. printre ele se remarcă un dialog ciceronian şi mai multe biografii. crează historia.. ca o cronică a evenimentelor recente.n. în cel puţin şaptezeci şi cinci de cărţi. cel "mai în vârstă". 5. Dar cum arăta Cato? Era viguros. la începutul acestor res gestae.n. Lucius Lucceius este numele altui analist.n.n. epitoma se structurează. înclinarea spre un patos de factură asianistă.e. Maior. printr-un apel la distrugerea Cartaginei. De altfel. adică la optzeci de ani. în douăzeci şi trei de cărţi. abia în 154 î. 13. Despre agricultură Opera literară a lui Cato a fost destul de bogată. ostile tradiţiilor romane. A murit în 149 î. In acelaşi timp Lucius Cornelius Sisenna. Quadrigarius se exprimă într-un stil colorat. ca Scipio Africanul. implica abandonarea parţială a arhaismelor. izvor privilegiat al lui Tftus Livius. Viaţa lui Marcus Porcius Cato. deci . probabil extinsă pe douăzeci şi patru de cărţi. şi Servius Sulpicius Galba. Se exprima într-un stil sobru şi selecta mai ales faptele cu adresă moralizatoare. s-a angajat ca simplu soldat în armata romană. De asemenea Cato era ostil reformelor sociale. Viaţa Cel mai semnificativ prozator roman preclasic este însă Cato. cum reliefează cele câteva zeci de fragmente conservate din opera sa foarte amplă. în analizele lor. libert şi secretar al lui Cicero. Stilul arhaizant. până la moartea lui Sulla. Eforturi în acelaşi sens. a depus şi Quintus Claudius Quadrigarius.n.).n. Personajelor li se atribuie discursuri şi îndeobşte scriitura lucrării reliefează gustul umorului şi al pitorescului. Concepţiile sale raţionaliste rezultă şi din "arheologie". amplu comentat de diferite personalităţi politice. Totodată Cato îşi încheia orice discurs. pe ritmuri poetice. "înţeleptul". Laelius. pentru a evidenţia elogiul virtuţilor străbune. -l22 CATO CEL BĂTRÂN. care a trudit din greu să-şi construiască opera într-o proză încă atât de rudimentară. Aceste anale se întind'de la 600 î. Historiae. care nu va mai marca în viitor scriitura memoriilor. în opoziţie cu un omonim al său din secolul I î. încât cu prilejul luptei de la Zama a ajuns să deţină un anumit post de comandă.ÎNCEPUTURILE ISTORIOGRAFIEI Şl CATO CEL BĂTRÂN Totodată Sulla abandonează stilul arhaizant..e. Din cele 137 de fragmente conservate rezultă că Sisenna exalta personalitatea şi înfăptuirile lui Sulla. Stilul său.n. într-adevăr Macer conferea o interpretare raţionalistă mitului lupoaicei primordiale.n. artă militară. mort în 67 î. care i-ar fi alăptat pe Romulus şi Remus. precum cele ale lui Cornelius Nepos.n. în 47 î. care continua practica analisticii. celebrul cezaricid.. la vârsta de optzeci şi cinci de ani şi în plină activitate complexă.. literatul care a introdus la Roma "novelele* greceşti. când interpretau istoria romană.. apără optica popularilor. Cato este singurul prozator preclasic din care ni s-a conservat o operă integrală. strămoş al împăratului cu acelaşi nume.e. Brutus a abreviat analele lui Gaius Fannius. în opera sa. al lui Sisenna pregăteşte elaborarea unei scrieri cu adevărat artistice a istoriei.e.e. situată. I s-a născut un fiu. să-l "epitomeze". perioada 9l-78 î. VIAŢA Cato cel Bătrân. Cato devine edil al plebei şi începe o carieră a demnităţilor. dar noi astăzi nu dispunem de fragmente decât din 80 de cuvântări. Cato a ostenit intens în tinereţe pe mica "moşie". care i s-a acordat. sau chiar anterior. pe baza reproducerii..e.e. de unde considera că se importau deprinderi pernicioase. Deşi arhaizant. supranumit cel Bătrân. Cato a scris şi precepte adresate fiului său.e. dar colorat şi relativ şlefuit. Cato dobândeşte o reputaţie deosebită.. în orice caz.. numit "Despre agricultură" sau 'Despre cultivarea ogorului".n. Aceşti oratori trebuiau să cunoască dreptul. Plutarh şi a unui anonim. supranumit din Utica. dintre care antichitatea cunoştea 150. Att. Annales. Dar cum scriu ceilalţi analişti? Valerius Antias. a vechilor legende. care culminează cu exercitarea consulatului în 195 î. sau cel Bătrân. homo nouus. şi pe Polibiu. o monografie istorică şi un tratat de agricultură. în care s-a distins iute. Brutus a întocmit şi o epitoma a monografiei lui Caelius Antipater (CIC. prieten cu Scipio Aemilianus şi personaj al dialogurilor ciceroniene. Pe urmele lui Varro.n. După bătălia de la Cannae (216î. Cato s-a născut în 234 î. cu privire la medicină. fără 'arheologie". şi într-o familie plebeiană de proprietari mijlocii de pământ.e.e.. prezintă viaţa marelui scriitor şi om politic 4. Mai târziu. unde se stăruie asupra unor evenimente mai recente. adică în vederea scoaterii istoriografiei din preistoria ei.

. când de altfel micit proprietari de pământ. urmează o secvenţă tehnică (cap. întreţineau un adevărat cult al pământului. senispeciatizate. Oe fapt la Roma literatura tehnică" . 2). . mai Ies în viticultură ţi olivicultură. începută de autor la bătrâneţe. 29. iar în capitolele 156-l58 schiţează un "imn" al verzei (brassica). Un proprietar de pământ. pentru care timpul costă bani. scriau o altă lucrare de economie rurală.apreciată. pe randament. de fişe. Acelaşi vechil.e. apoi adaugă că din "ţărani se ivesc şi bărbaţi foarte viguroşi şi oşteni foarte zeloşi' (De agr. Prin urmare. acest mesaj. pragmatici.. îndeobşte el însuşi sclav: "după ce sclavii au căzut bolnavi.n. Tremelius Scrofa. 7). sclavul bătrân. pieile. şi lucrate cu sclavi. ci un ansamblu de note. surzeniei. pe arte teritorii. 7). rem tene. De aceea s-a afirmat că în realitate Cato a fost unicul prozator "pur* al Romei. care preconiza mutaţii esenţiale în cultivarea pământului *. al hinterlandului agricol. vitele betege. mai degrabă decât un tratat de agronomie. Fraza este stângace constituită. diverse reţete medicale. artitrismului. atent la nevoile cele mai pragmatice 7 . spunând că e ţăran şi bun cultivator" (De agr. va preconiza specializarea agricolă strictă şi agricultura raţională. pe care o consideră cea mai bună şi cea mai utilă legumă. cel al preceptelor.. Cato interzice consultarea medicilor greci. centrată pe tehnologie înnoită şi pe calcul. Unele capitole consistă în interminabile enumerări şi prevalează stilul sentenţios. în stareţ brută. devastatoare pentru Italia. constituie. cu o adevărată "Biblie" pentru agronomi. bazat pe experienţa personală a autorului. * în perioada redactării tratatului De agricultura. în aceste fragmente. de îndatoririle proprietarului şi ale vechilului. De asemenea a rămas ilustră exortaţia lui Cato de a se acorda prioritate absolută subiectului. maladiilor cardiace şi hepatice etc. Ulterior. insomniei. Sclavul nu constituie pentru autor decât o simplă unealtă vorbitoare. diversele reţete medicale. unde autorul se ocupă de organizarea domeniului agricol..De agricultura. migrenelor. Grecii oferiseră modelele unor tratate de agronomie. Saserna. Nat. Oar cum se prezintă compoziţia tratatului catonian despre agricultură? Exegeza modernă dezbate aprig această problemă. Cato recomandă vinul ca remediu împotriva sciaticei. bon bătrâni. Oricum în fragmente din preceptele adresate fiului Marcus" apar idei interesante şi revelatoare pentru mentalitatea lui Cato. dar lucid. Cato scria tocmai în perioada subsecventă războaielor punice. destul de specializate. vorbele vor urma". presupune o psihologie de om de afaceri. praef. în care autorul îşi notează impresiile. economia rurală se afla în plină expansiune. după introducere (cap.. că actuala structurare nu i se datorează lui Cato...4). fiarele vechi. fiule Marcus. Alte opere Este posibil ca Despre agricultură să fi fost concepută ca parte integrantă a unei enciclopedii destinate fiului autorului. aproximativ şaizeci de capitole. adaugă Cato. posesor al unei psihologii economice de şef de întreprindere agricolă. de modul în care se seamănă ogoarele şi se îngrijesc boii etc. O altă treime priveşte gestiunea unui domeniu agricol. fundat pe utilizarea amplă a conjunctivului hortativ şi a imperativului. altfel spus. într-un asemenea fragment. care îi consideră barbari pe romani {PLIN. în textul catonian. excelent remediu împotriva constipaţiei. Se opinează că întreg materialul poate fi grupat în o sută şaizeci şi doasto sută şaptezeci de capitole. iar ultima treima se referă la probleme mărunte. ci este posterioare redactării tratatului. l-7). trebuie "să vândă la preţ bun untdelemnul. conservator. Unii cercetători cred. Pe de altă parte. un jurnal rustic. care evita orice conotaţie poetică6. câteodată menţionat şi sub titlul De re rustica. încărcată. să vândă vinul. pentru cultivarea ogoarelor. trebuie să vândă şi nu să cumpere.n. materiei şi nu stilului: "stăpâneşte subiectul. tot ca sector al literaturii beletristice . diareei. între timp se tradusese în limba latină tratatul de agronomie datorat cartaginezului Mago. Vigoarea incisivă caracterizează şi discursurile lui Cato sau fragmentele rămase din ele. D© fapt numai o treime. implică orauteirfică agronomie. lâna. Cato acceptă dezvoltarea tehnologiei agricole elenistice. Elogiul agriculturii. formează motivul generator al întregului text. De aceea credem că acest tratat a fost editat după moartea Jui Câta. menită comercializării şi nu subsistenţei. uilicus. Abundă. tatăl şi fiul. de poziţia cea mai bună a moşim. 2. Partizan al extinderii viticulturii şi oliviculturii. Hist. proprietarul spune vechilului. uerba sequentur. când depăşise simţitor vârsta de şaptezeci de ani. mai cu seamă conduita faţă de sclavi. In definitiv Cato ilustrează tranziţia de ta mentalitatea plugarului mărunt la cea a proprietarului înstărit de pământ. 2. a parataxei. mesajul masiv. 4). să diminueze utilizarea Juxtapunerii. cu scopul de a stimula gustul romanilor. căruţa veche. un bărbat bun. percutant. De altfel nu posedăm încheierea lucrării. într-un fragment celebru.a fost multă vreme axată pe tratatele de arhitectură şi de economie rurală. de 50-l00 ha. se cuvine să nu li se prea dea de mâncare" (De agr. de repetiţii. Sau. Cato precizează că strămoşii 11 lăudau "pe un bărbat bun. Intervin apoi compartimentele neagronomice. priceput să vorbească"8.. remediile împotriva colicilor etc. închipuit ca testament spiritual al strămoşilor. Dar mesajul catonian este întors spre necesităţi practice. dar că probabil decesul l-a împiedicat să-şi termine organizarea materialului. încep sâ fie ruinaţi. deoarece romanii. obliga)! să poarte îndelungi războaie. Editorii mai recenf ai tratatului Despre agricultură opinează că textul lui nu constituie o operă închegată. agronom înzestrat cu o mentalitate "modernă". întrucât elaborarea literară şi stilistica este deficitară. în secolul I î. Pentru că ei erau de fapt esenjialmente citadini. Scriitura catoniană implică -l24 / DESPRE AGRICULTURĂ de fapt stilul unui "om de afaceri". grâul care prisoseşte.. în cursul secolului al ll-lea î. este promovat într-un stil care începe să asume subordonarea. în sfârşit. tratat care echivala cu o enciclopedie agricolă. iar satele făceau parte totdeauna din sfera oraşelor. în vreme ce lucrările romanilor asupra economiei rurale erau îndeosebi destinate consultării cotidiene de către cei interesaţi ţi aveau deci aplicaţii practice toarte clare. confecţionarea măturilor. sclavul bolnav şi orice altceva prisoseşte să vândă" (De agr. ci şi exploatările rurale medii. în prefaţă. Cato defineşte astfel oratorul: "oratorul este. spre obţinerea celui mai bun randament agricol. Se poate considera că autorul întreprinsese efortul de a-şi pune în ordine fişele sau notele. cum am arătat în introducere.. S? dezvoltau nu numai* marile proprietăţi. Această lucrare. praef. îndeosebi al proprietarilor mari şi mijlocii de pământ. Acest fenomen ni se pare semnificativ.e. cum am arătat mai sus. 8-22) şi calendarul conceput de asemenea în termeni de agronomie şi subdivizat în funcţie de anotimpurifcap. în forma actuală a tratatului. anumite idei sunt destul de frecvent reiterate. 23-53). îndeobşte bazată pe parataxâ şi pe neglijarea sintaxei.

nu numai reformelor sociale. pp. cum am arătat. 540-544. în Originile nu apar decât două nume proprii: cel al elefantului Syrius şi al unui tribun militar. monografia "Originile". însă în această secţiune cercetătorii moderni au desluşit două compartimente. Ca toţi arhaizanţii. 50-51). comparabile celei a analiştilor. Vocabularul său este de asemenea arhaizant. Bun jurist. organizată de ea. Bucureşti. Cato îi consideră pe sabini ca descendenţi ai spartanilor (fragmentele 6. constituie structura generatoare a Originilor. Pierre GRIMAL. Om politic şi scriitor. Oxford. într-adevăr Cato a alcătuit. De fapt titlul este valid mai ales pentru primele trei cărţi. deşi în măsură mai redusă decât alţi arhaizanţi. Cato se învederează. deoarece Cato a continuat să procedeze "pe alese" şi să conceapă expansiunea romană ca rodul şi prelungirea virtuţilor fondatorilor. Din această monografie ni s-au păstrat relativ numeroase fragmente. la eclipse. 1 -38. ca în tabulele afişate de pontifi.A. Adevăratul erou. 1954. Seine Personhchkeit unde seine Zeit. De asemenea el este un republican consecvent. considerate de el drept corupătoare. pp. Este evident că prozatorul asumă gustul asprimii. acuzării unor detalii9. ci şi întreaga Italie. stângaci. Ceea ce îl înscrie pe o direcţie limpede expresionistă. un simplu ofiţer. 125 ÎNCEPUTURILE ISTORIOGRAFIEI Şl CATO CEL BĂTRÂN Originile Dar Cato a fost şi primul istoriograf roman de limbă latină şi totodată iuen-îor-u\ monografiei istorice. ed. Les genres de l'historiographie â Rome. redactate către 168 î. 126----- ORIGINILE In acelaşi timp. Bucureşti. ci şi moravurilor noi. a 2-a. elevat. fără îndoială. 3l-38. încă rudimentar. Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. în Enciclopedia civilizaţiei romane. în special din cel al lui Ennius. influenţei greceşti în general. 7. cum erau cele hispanice. London. Les dâbuts de la poâtique de l'histoire â Rome. pp. într-adevăr fragmentele rămase ilustrează interesul lui Cato pentru moravurile unor populaţii neitalice. Totuşi Cato a fost întotdeauna respectat de romani şi de alte popoare. în realitate "pământul italic". Origines. 1985. DOREY. ci întrucât unii dintre ei se transformaseră în purtătorii de cuvânt ai moravurilor elenizante. Istoricul se opune nobililor. când relatează campaniile militare romane. de fapt terra Italia. ci şi feroce. care introduce discursul personajelor ca procedeu caracteristic istoriografiei latine. Le siecle des Scipions. Cato prezintă al doilea război punic şi alte campanii militare romane până la cea întreprinsă de Servius Sulpicius Galba în Hispania. nu fiindcă erau aristocraţi. 1972. cea practicată de curentul Naevius-Plaut-Cato-Accius.n. dar. sub direcţia lui T. pp. Istoriograful nu recurge la metodele unei cronologii riguroase. legaţi de "obiceiul strămoşilor". Eugen CIZEK. The Early Historians. Interesant este că. însă întemeiat pe o sintaxă arhaică. 1978. Ele tratează despre fundările oraşelor italice şi abundă in explicaţii etnologice. însă şi pentru un republicanism consecvent. 1985. de tradiţiile austere. Dietmar KIENAST. total. Cato se opune. 15 şi urm. Desigur prozatorul blamează Grecia elenistică şi nu vechea Spartă. încât generalii nu sunt decât slujitorii lui.E. Nici în această secţiune nu s-a operat cu metodele istoriei panoramice.e. Scriitor arhaizant. Paris. nu numai fanatic. Cato derZensor. 1975. câteodată chiar al unui conservatorim mărginit. în numele tradiţiilor străbune. întreaga secţiune secundă a fost publicată în 149 î. Şi în Originile Cato repetă anumite cuvinte şi utilizează parataxa. militar şi orator. Am subliniat de altfel mai sus meritele sale în această privinţă. Cato cel Bătrân sau Maior a devenit ulterior pentru romani simbolul autorităţii elevate. Emerg preocupări clare pentru evidenţierea identităţilor romană şi italică. în ciuda antielenismului său. Analiştii se referă. în această secţiune. în principiu consacrată obârşiei aşezărilor şi populaţiilor italice. 1966. Bucureşti. pp. în Faventia. agricultor. Or Cato preferă studierea instituţiilor. criticate de altminteri în fragmentul 77. E. Caedicius. în Etudes d'historiographie. care acceptă tehnologiile noi ale vremii şi exaltă nu numai Roma. 1982. mentalităţii Scipionilor şi aristocraţilor eienizanţi. pp. debutând de altfel cu o nouă prefaţă. mos maiorum. asimetriei şi îngroşării duetului liniar.Jacques GAILLARD. Istoriografia latină. şi publicate ca o primă tranşă a monografiei. De aceea. Patriotismul italic vibrant animă intensiv textul catonian. ASTIN. a 2-a. . Concluzii despre Cato Autorul Originilor constituie aşadar o personalitate complexă şi pregnantă. la preţul grâului. Heidelberg. sever.Toate aceste lucrări nu ni s-au păstrat. în şapte cărţi.n. Roma constituie centrul Italiei îndrăgite de Cato. în Latin Historians.e. terra Italia. vechilor mentalităţi. ca primul istoric roman. preconizau la Roma acceptarea puterii sau măcar influenţei exercitate de anumite personalităţi ilustre. ed. 267-295. BADIAN. Ren6 MARTIN . dar recurge la anumite ornamente retorice şi împrumută unele cuvinte din lexicul poeţilor. rezervate primul cărţilor a patra şi a cincea şi al doilea cărţilor a şasea şi a şaptea. 201 -209. Cato militează aşadar pentru concordia socială. 150-l54. Cartea a patra inaugurează a doua secţiune a monografiei. 392-394. printre altele. adevăratul cuceritor este poporul Italiei şi mai ales al Romei. Dar în acest caz a intervenit un metatext care a ocultat luciditatea catoniană. Cato nu menţionează numele nici unui general roman. Eroul său aproape mitic este Republica. în acest mod Cato răspunde orizontului de aşteptare al proprietarilor italici şi romani. Cato apelează frecvent la asonante şi la aliteraţii. care. Rome et l'hellânisme au temps des guerres puniques. Practică un stil sobru. am spune luminat. BIBLIOGRAFIE: A. Cato ni se dezvăluie ca un conservator lucid.. Cato the Censor. spune autorul. Cato se declară preocupat exclusiv de substanţa mesajului.

1985. oikoume'ne. vezi R. adevărate temniţe. cit. 267-279.ppp. coafori de lux. vezi T. Bari. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. pp. 2. 21l-239. romanilor şi fenicienilor. (133-31)-* Statul de vocaţie "mondială" Cum s-a arătat într-un capitol anterior. uir bonus dicendi peritus. 4. începuturile istoriografiei latine şi Istoriografi minori. care. op. 113. sclavii ajung meseriaşi. 6. Mediterana însăşi a fost numită de romani "marea interioară" sau "marea noastră". după cucerirea Cartaginei (146 î. pp. ed. ca şi a vecinilor şi sateliţilor acestora.n. p. a 2-a. pp. dar şi Santo MAZZARINO. 7-l1. 3l-38.4. La oraşe. aceşti sclavi lucrează în turme imense.1. p. 540-544. Numai anumite zone din Libia. însă şi produsele granicole. deoarece treptat s-a produs fenomenul care a fost denumit "revoluţia romană" şi substituirea republicii oligarhice de către monarhia imperială1. 7. Până când Roma. GAILLARD. pp. constată Tacit nostalgic. Pentru detalii referitoare la mărcile instoriografiei romane şi la speciile de literatură istorică. 2. adică Pyrrhus. mai ales din Sicilia şi din Africa romană. deşi concomitent Italia importa grâne din provincii. cât în cel politic. în secolul I î. sub direcţia lui T. 174-l76. 47-48. SOCIETATEA Şl CULTURA ÎN SECOLELE ll-l I. W81. cum se spune îndeobşte.. în £tudes d'historiographie.Aceşti doi factori se intercondiţionau. servitori. mare internum ori mare nostrum. VASILESCU. Agricultura romană producea şi pentru export. Les genres litteraires â Rome. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. specializându-se adesea la nivelul unei înalte calificări. p. Les debuts de la poetique de l'histoire a Rome. London.N. 108-l10. ea tinde clar spre o producţie intensivă. 8. Vezi în această privinţă Toma VASILESCU. pp. MARTIN . II.1985.e. aBea. ASTIN...1. 9. I. pp. Manuel d'initiation â la littâratur e etala oivilisation latines. dobândeşte. Bucureşti. GAILLARD. Egipt şi Asia nu fuseseră încă anexate Romei. Această înfăptuire era un imperiu. "constituţia" oraşului . 1967.e. "Secolul" 133-31 î. chiar . adică de fapt cu lumea civilizată. Pentru detalii.e. caracterizează o criză de creştere acută. mult gustate de romani.E. 108-l14. Agricultura se practică pe scară largă. pp. l-38. op. II. vezi Eugen CIZEK. R.în special oligarhice după conflicte civile. T22-l46. Rome et nous. pp. 3. Istoriografia latină. după 31 î. Cum au evidenjiat Rene MARTIN . J. 2 voi.e.J. Ettore PARATORE. pp. «d.n. aSra. după aprige rezistenţe ale forţelor tradiţionaliste . proveniţi dintre numeroşii prizonieri de război sau cumpăraţi în târgurile de sclavi. 148-l49. Marcus Porcius Cato. Deloc romaniza}! încă. în Enciclopedia civilizaţiei romane. pe care Roma o conservă şi nu o pierde decât după puternice convulsii. op.). în orice caz imperiul Romei tindea progresiv să echivaleze cu "lumea locuită". -l30 CONTEXTUL ECONOMIC Şl SOCIAL Contextul economic şi social în Italia. pp. GAILLARD.n. 129- X.n. Numai atelierele meşteşugăreşti din Orient pot s-o concureze. A. Ren6 PLCHON. 188. Raris.J. 2 voi. Marcus Porcius Cato. Storia della lettemtura latina. Pământurile Italiei ajung să fie dominate de moşii lucrate de masele mari ale sclavilor. 3 părţi. Paris. Cei mai voinici dintre ei devin gladiatori şi sunt antrenaţi pentru luptele din arene. DOREY. 1982. cit. -l28 NOTE 1. care însă Ie-a încorporat Imperiului până la sfârşitul secolul I î. a constituit era "revoluţiilor". "pace şi principe". în Faventia. Histoire de la littârat vre latine. flaris. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. încât Roma a ajuns să creeze ceea ce mentalităţile vremii considerau a reprezenta un stat "mondial" ducând astfel la bun sfârşit ce încercaseră zadarnic să înfăptuiască atâţia alţii înaintea sa.. Seleuicizii sirieni. pp.) şi realizarea unei masive expansiuni în Orient. 1. Sau în latineşte orator est. Roma ajunsese să controleze întreg bazinul mediteraneean.n. care adusese însă pacea. 87-l06.Jacques GAILLARD. 5. în limitele tehnologiei antice. Pentru aceste fragmente. 2 voi. pp. p. în Italia şi în provinciile cucerite. pp. I. The Early Historians în Latin Historians. 1. Pentru Origines.. regele Epirului. Marcus Porcius Cato în Istoria literaturii latine de la origini până la des rămarea Republicii. // pensiero storico classico. vezi T. 1924. iar principatul constituia o soluţie nefericită. vezi Eugen CIZEK. îndeosebi Antiochos III. dar şi E. Această caracterizare apare în R. 392-394 şi mai ales Les genres de l'historiographie latine.. pp. 13-l4.A. I. după o formulă celebră a lui Tacit. E. se dezvoltă o bogată producţie artizanală pe care Roma o exportă pretutindeni. ed. cit. privind operele diferiţilor istoriografi sau concepţiile lor. 1966.e. 289-291. op. 15-33. cit. cea a grecilor. Bucureşti. 30-31. pp. nu atât în sens social. 7. 1981. conduse de şefii lor şi de vechili. 1966.J. pax et princeps (de pildă în Ann.127- ÎNCEPUTURILE . Pacea se obţinuse numai cu preţul pierderii republicii şi instaurării principatului. 1972. Maree filii.'firenze.ISTORIOGRAFIEI Şl CATO CEL BĂTRÂN £«s genres littâraires â Roma. Unii sclavi sunt intelectuali. 287. BADIAN. Cato the Censor. 188. BADIAN.stat. sau. 459. Paris. aflat în vădită contradicţie cu organizarea. Se dezvoltă viticultura şi olivicultura. Cartagina. MARTIN . Oxford. 286-289. VASILESCU. Pentru o parte din această motivaţie a apariţiei istoriografice.E. Bucureşti. în folosul Romei. trăiesc în aşa numitele ergastule. 1978. MARTIN . 188-l89. în care erau închişi noaptea şi duceau o existenţă animalică. 212-224. 97-l04.

. fiul nelegitim al altui rege al Pergamului.n. Oricum. romanii încercau o angoasă pronunţată. p. însă curând consulul Marcus Perperna înfrânge pe heliopolitani şi creează pe teritoriul Pergamului provincia romană Asia. anumiţi senatori militează pentru reforme destinate reechilibrării şi nu distrugerii edificiului socio-politic.n. 86. care preconiza egalitate socială. Două "partide1.e. sub numele de Antiochos. în 71 î. de fapt antiromană. după 48 î. sprijinindu-se pe săracii liberi.n. care proclamase egalitatea tuturor oamenilor şi recomandase suprimarea tuturor barierelor etnice şi sociale. războaiele. care teoretic făceau şi ei parte din ordinul ecvestru. pe lângă cel social. între 104 şi 101 î.n. Blossius devine atât consilierul lui Tiberius Gracchus.). dar autoritatea lui reală cunoaşte o eroziune ineluctibilă. Totuşi procesul destrămării "constituţiei" republicane era inexorabil. Mişcarea lui Spartacus s-a extins rapid în sudul Italiei. consacră separarea senatorilor de ordinul ecvestru.. create pentru a se ocupa de anumite probleme. Cavalerii intră adesea în conflict cu senatorii. După părerea noastră şi această sediţiune a asumat un caracter antiroman. care monopoliza în practică consulatele. ci date în arendă. asigură în continuare cetăţenilor romani garanţii de integritate şi libertate personală. cantonase senatorii în cultivarea pământului şi amorsase diferenţierea lor de cavaleri. problema pământului. are loc o nouă şi masivă răscoală a sclavilor din Sicilia. plebeii sunt chiar mai bogaţi şi mai influenţi decât patricienii. Consecinţele pentru evoluţia structurilor politice au fost aşadar incalculabile. Dar Aristonikos.e. Spartacus.n. deoarece se temeau de reeditarea rebeliunii lui Spartacus.n. De altfel. Pentru a le calma parţial. gratuite sau la un preţ redus.e.e.. Sclavii răsculaţi cuceresc Agrigentum. contrar alegaţiilor unor surse antice. izbucneşte o mare răscoală a sclavilor chiar în Italia. Cine deţinea însă esenţialul puterii în Roma acestor vremuri? Desigur tot senatul. întrucât. Răscoala lui Spartacus a generat la Roma o teribilă stare de anxietate. menţionaţi de noi mai jos ca unii care încercau să realizeze pe pământ cetatea soarelui.e. (133-31) mică tulburare printre sclavi. deoarece se considera că era legată de pământ. la imperiul ecumenic. Concomitent sporeşte rolul politic concret al adunărilor populare. în aceste condiţii. Puterea personală sfârşeşte prin a copleşi instituţiile republicane. în cadrul procesului de adaptare a Oraşului.e. sub conducerea sirianului Eunus şi a cilicianului Kleon. puteau să-i îmbogăţească şi conflictele interne.e. care îşi făuresc din nou un stat. preconizată cândva de întemeitorul stoicismului. Attalos III. italici şi chiar neitalici. Ma-nuel d'initiation â la littârature etă la civilisation latine. în vreme ce instituţiile tradiţionale erau supuse unei destabilizări progresive. De altfel sclavii urbani sunt mai lesne. în rândurile oamenilor liberi devenise cu totul nerelevantă opoziţia dintre patricieni şi plebei. adică de arendaşi de impozite. inclusiv a celor mai săraci romani. inclusiv de acuzaţiile privind guvernarea abuzivă a provinciilor: vezi Joseph HELLEGOUARC'H. se transformau în militari de profesie. nu se simţeau legaţi de instituţiile Republicii. iniţiază cea mai profundă reformă a armatei romane. violenta. 1977. bat monedă.n. devenit consul. Dreptul de apel la popor. Dar în 73-71 î. în această perioadă. până când sunt în sfârşit zdrobiţi. în Roma prevala un climat de libertate relativă.. cât şi al heliopolitanilor din Pergam.n. 23). 60. de care beneficiau mai ales categoria socială diriguitoare. aceste răscoale tind să-şi afle un suport ideatic şi intră în legătură cu o manifestă revivrficare a utopiei stoice. evadat din şcoala de gladiatori de la Capua. adesea îmbogăţiţi din exploatarea provinciilor. Senatul este format din foşti magistraţi.e. cât şi cu o anumită vocaţie "naţională". Această rebeliune a fost condusă de un sclav trac.n. O lege din 218 î. prima posesiune romană pe continentul asiatic. care au biruit armate consulare. moare fără urmaşi legitimi şi lasă statul său moştenire romanilor. Ţăranii şi meseriaşii liberi nu dispar din Italia. Viaţa politică internă Republica romană cunoaşte probleme politice foarte complicate. . la sfârşitul secolului al ll-lea î. Eumenes II. Zenon din Kition.e. Pe de artă parte. două facţiuni îşi dispută întâietatea unei vieţi politice frământate.. La râpubliqua romaine de Caton â Sylla. Pe de altă parte. impactul real al adunărilor populare va diminua considerabil. cu înrolarea pe baze voluntare. a căror condiţie dură fusese evocată de Plaut şi va fi ulterior descrisă de Apuleius. încă din secolul al lll-lea î. Ulterior o lege judiciară a rezervat cavalerilor participarea la juriile tribunalelor permanente. populate de veteranii săraci.n.. proclamă ca rege pe Eunus. Plebea urbană a Romei tinde să se pauperizeze. al heliopolitanilor. Totuşi senatorii tind să constituie o aristocraţie a marilor proprietari de pământ.e. nobilitas. aceşti senatori reformişti se vor pronunţa pentru un regim dictatorial şi chiar pentru instaurarea monarhiei.n. într-adevăr impozitele indirecte nu erau percepute de funcţionari ai statului. S-a dezvoltat totodată o adevărată burghezie. Un plebiscit din 129 î.e. dacă se declanşa cea mai 131 SOCIETATEA Şl CULTURA ÎN SECOLELE ll-l Î. Forul Romei continuă să funcţioneze ca locul înfruntărilor politice deschise. şi îndeosebi după 31 î.N.. Dacă lipseau războaiele externe. adică fără nici un venit (SALL. operaţiile financiare şi comerţul erau interzise membrilor senatului *.. Marius. în Roma însăşi abundă săracii. Paris. care se numea Via Appia. purtat de regii seleuicizi. însă şi plebea * Numai industria cărămidăriei putea fi practicată de senatori. pe sclavi şi pe liberţi. în general senatorii se simţeau ataşaţi de idealurile unei republici tradiţionaliste. ci de comandantul lor. Murţi romani credeau încă ferm în regimul republican. se desfăşoară prima mare răscoală a sclavilor din Sicilia. Urbs. mai rapid eliberaţi. se răscoală. deci "cei trecuţi în cens pe cap de om". sunt create colonii în Italia şi în exteriorul ei. curând. în orice caz sclavii de la oraş trăiesc mai bine decât cei de la {ară. Ierarhia socială a oamenilor liberi se învederează variată şi mobilă. cu scopul de a ieşi din Italia. categoria socială a cavalerilor. lichidat cu mare greutate de forţele romane. Multe veacuri după reprimarea sa. visată de stoici.e.E. în bătălia de la Leukai (129 î. a unei adevărate "internaţionale roşii" a antichităţii. devenite principalul organ legislativ al cetăţenilor de rând.n. Dar. care aveau un anumit venit. în interiorul nobilimii.132 VIAŢA POLITICĂ INTERNĂ cetă}enească. în care abundă loviturile de forjă. în special al condiţiilor tribute. Şase mii de sclavi au fost crucificaţi pe celebra arteră rutieră a Italiei. spre a rezolva problemele ridicate de necesitatea unor efective militare sporite. heiiopolrtanii îl înving şi îl capturează oe consulul Publius Licinius Crassus. încât devin cardinale. în 107 î. se produc ample răscoale de sclavi. De fapt Blossius din Cumae revitalizeazâ utopia socială. însă au renunţat la acest plan şi. Sub influenţa lui Blossius. Aceşti soldaţi săraci doreau un serviciu militar prelungit. El înlocuieşte recrutarea în principiu obligatorie a cetăţenilor. însă s-a exagerat mult când s-a afirmat constituirea. investite atât cu caracter social. între 136 şi 132 î. îşi statornicesc o capitală (Enna) şi înfrâng trei armate consulare. ca suprem judecător. el creează un stat al soarelui. în cursul secolului I î. întrucât le interzice participarea la activităţile centurilor de cavaleri. imigraţi în Capitală.dascăli de condiţie modestă.n... de care aveau nevoie ţăranii. . în 133 î.e.n. încât se recurge la distribuţii frumentare. Dar ogoarele micilor proprietari continuă să fie acaparate de latifundiarii care se învecinau cu ele.e. şi cea a datoriilor. adică la împărţiri de alimente.n. întrucât răsculaţii s-au îndreptat la un moment dat spre nord. regele Pergamului. camătă. în Rome et nous. Spre sfârşitul secolului al ll-lea î. numiţi capite censi. lug. adversari ai Romei. romanii au înţeles că munca sclavilor în turme era nerentabilă şi primejdioasă. unde a încorporat şaizeci de mii de sclavi. pe care îl domina. au fost învinşi de Marcus Licinius Crassus pe râul Silarius. de fapt o importantă pătură de cavaleri financiari şi publicani.e.

. reducerea datoriilor contractate de săraci şi se sprijină pe plebea de rând şi pe unii italici. cunoscut sub numele de război cu "aliaţii". când o lege Titia încredinţează întreaga putere celui de al doilea triumvirat.n. Triumviratul se dizolvă. pioenţii şi marsii. într-o luptă dată împotriva părţilor. la capătul unei lungi perioade de stabilitate politică internă. fost auxiliar principal al dictatorului. regele numiziior. spre a obţine înzestrarea săracilor din moştenirea lui Attalos III. ager publicus.n.n. Marcus lunius Brutus. fost de mai multe ori consul şi exponent al popularilor. iertare şi blândeţe. era de aur a Republicii. când candida la un nou mandat tribunician. Pompei se apropie de senat. Ce caracter avea această înţelegere calificată de romani ca primul triumvirat? Desigur exclusiv privat. sau războiul "social". Alţi exponenţi ai popularilor au soarta Gracchilor în 100 î.e. în 49 î.e. sub presiunea puternicii familii nobile şi plebeiene a Meteiiiior. legile Gracchilor cad în desuetitudine. evoluţia politicii externe romane. la Pharsalus. Triumvirii sunt Octavian. populares. zdrobeşte pe Antonius.e. Dar în 60 î. ocupă. în pofida eforturilor întreprinse de Cicero şi de alţi republicani. triumvirii înfrâng forţele republicane: Brutus şi Cassius mor.n. Caesar lasă mână liberă tribunului plebei. inclusiv şaizeci de senatori. dar. majorat considerabil. fuge în Hispania. desemnat dictator pe zece ani şi apoi pe viaţă. şi Gaius Cassius Longinus conduc un grup de conspiratori. în cursul ultimilor războaie punice. care controlează administraţia provincială. După lupte grele.e. în 48 î. strănepotul scriitorului. Caesar efectuează reforme fundamentale: el promovează în senat partizanii săi. în consecinţă.e. îl ucide de Tiberius Gracchus pe Capitoliu. Conjuraţii credeau că republica îşi va reveni de la sine şi nu pregătiseră încă o soluţie pentru rezvolvarea problemelor instituţionale. Marcus Licinius Crassus şi Gnaeus Pompeius.E.e. singurul care a periclitat serios expansiunea romană. Ca urmare.. Caesar arborează faţă de foştii săi vrăjmaşi republicani politica de reconciliere. sunt promovaţi cavaleri în locul senatorilor. secolul Scipionilor. măceluri cărora cad victimă mii de cetăţeni.e. reorganizează calendarul roman. care limita la 500 de iugere (iugera. întrucât urmăresc distrugerea instituţiilor republicane şi promovarea puterii personale. alt exponent al popularilor. desfăşurat între cetăţeni.e. (133-31) impunerea unei noi legislaţii şi reorganizării statului în folosul optimaţilor. în acelaşi timp. de fapt cel mai . şi Servilius Glaucia. Ulterior aceste obiective ajung pentru ei subsidiare. înzestrată cu un senat şi o capitală la Corfinium. când îşi exercita al şaptelea consulat. însă sunt în cele din urmă înfrânţi de Marius. adică Gaius lulius Caesar. romanii îi înf rang. care se puneau la Roma.. general roman. praetor.n. comandate de Cato. mansuetudo.e.. Clodius. sub forma unui senatusconsuK ultim. vechile instituţii sunt definitiv lichidate în 43 î. ce a imortalizat această confruntare militară africană. în 123-l22 î. se retrage de la putere în 79 î. Toate evenimentele posterioare nu au constituit decât un lung şi crud epilog.n.e.e. în 40 î. iar Octavian dobândeşte Occidentul european. Au loc proscripjii masive. Pământurile rezultate din această limitare urmau să fie arendate ţăranilor romani săraci. Treptat măsurile sale legislative sunt anihilate. întrucât statuile sale sunt aşezate în templele lui lupiter şi Quirinus. în această vreme.e.n. în 88 î. care obţine exilarea temporară a lui Cicero. dar şl a privilegiilor vechii nobilitas. adică "cei mai buni'. Gaius Gracchus. în octombrie 42 î. adică pământul acaparat în Italia de la alte populaţii. şi în timpul consulatului lui cicero. devenit tribun al plebei.n. nici nu pot fi aleşi consuli înainte de 1 ianuarie al anului.. Patru evenimente cardinale ilustrează.. care comanda armatele optimaţilor. Optimaţii militează pentru conservarea instituţiilor republicane. : Lucius Appuleius Saturninus. la Philippi. devenit la rândul său tribun al plebei. de data aceasta oficial constituit.. la rândul lor. regina Egiptului ptolemaic. Tiberius Gracchus obţine votarea de către conciliul plebei a unei măsuri legislative. în ochii opiniei publice romane. spre a crea noi colonii romane. în majoritatea lor.era prima oară în istoria Cetăţii când un general îşi lansa armata împotriva ei. în Africa. mai ales în 70 î.n.e. acordă cetăţenia romană gaililor cisalpini. fratele celui ucis.. demis din funcţiile sale militare. Acest război (11l-l05 î. în Macedonia. creează colonii pentru plebe în afara Italiei. în 82 î. şi lichidează alte forţe republicane. în sfârşit. este practic divinizat. împreună cu trei sute de partizani ai lui.).n. cel puţin în Orient. pătrunde în Italia şi ocupă Roma.n. împotriva lui lugurtha. care proclama: "să aibe grije consulii ca statul să nu sufere vreo vătămare".. menţionat ca epitomator în capitolul anterior. Barbarii pătrund chiar în Italia septentrională şi ajung până la Pad... Politica externă Cum am arătat mai sus expansiunea Romei în jurul Mediteranei este practic desăvârşită. care îl ucid pe Caesar în senat. desfăşurată la porţile Romei. primul atac germanic masiv lansat împotriva teritoriilor romane. însă. Roma. este asasinat Livius Drusus.e. Popularii preconizează iniţial reechilibrarea puterilor în stat. Marius moare în 86 î. sau cum spuneau romanii la idele lui martie. Cel mai primejdios adversar al Romei. după o bătălie sângeroasă. optimates. îndeosebi samniţii. ocupă cu legiunile sale Roma . Eşuează tentativa aripii radicale a popularilor de a acapara puterea.n. Sulla. însă Gaius Gracchus nu mai este reales pentru 121 î. Lepidus. în 46 î.. pe care îl susţinea Cleopatra.n. în senat se votează instituirea stării de urgentă. se răscoală.n. împreună cu trei mii de adepţi ai săi. foştii aliaţi ai Romei. are loc reînnoirea triumviratului: Antonius primeşte Orientul.pe când Marius.e.n. el zdrobeşte pe Pompei.e. încât la 15 martie 44. când consulatul este deţinut de doi oameni politici foarte importanţi. în 133 î. Crassus moare în 53 î. şi "popularii". în vreme ce Caesar întreprindea în Gallia un lung război de cucerire. se înţelege cu Pompei şi Crassus să domine împreună statui. Ulterior Octavian ia Africa de la Lepidus şi la 2 septembrie 31 î. sub conducerea lui Lucius Sergius Cătălina. Cu toate acestea. adică 125 ha) suprafaţa domeniilor posedate de cineva din "ogorul public". tribun al plebei.e. Sulla cucereşte din nou Capitala şi instituie propria sa putere personală. pe când la Roma funcţionarea normală a procesului instituţional se gripează.) n-a fost de fapt decât un conflict local. Rebelii îşi instalează o administraţie proprie. popularii profită de absenta lui Sulla din Italia şi conduşi de Lucius Cornelius Cinna. Totuşi în 87 î. în tribunalele.N. Pentru că i se luase comanda trupelor trimise împotriva lui Mitridate.n. în 63 î.n.n.n. impune un pachet de legi favorabile plebei şi italicilor. o legislaţie judiciară modificată şi reducerea serviciului militar pentru micii proprietari.n.n. într-o anumită perioadă. de complicaţiile politice interne.e. însă ea punea capăt funcţionării normale a instituţiilor republicane. salvarea micii proprietăţi agrare. când magistraţii supremi urmează să-şi preia mandatul.n. şi Lepidus. Devenit consul în 59 î. fiul adoptiv al lui Caesar. Caesar trece Rubiconul.Sunt "optimaţii". El ar fi putut institui monarhia. la Thapsus. La Roma.e.n. Aceste "partide" iau naştere tocmai în jurul anului 133 î..e. ca elemente ale unei platforme propagandistice. Sulla este proclamat dictator pentru 133- SOCIETATEA Şl CULTURA ÎN SECOLELE IM Î.e. adept al legislaţiei gracchiene şi iniţiatorul proiectelor de a acorda cetăţenia romană italicilor. izbucneşte primul război civil roman.n. Africa.e.e. Se declanşează astfel un sângeros conflict în inima Italiei. Al doilea eveniment importanţii constituie invazia cimbrilor 134 POLITICA EXTERNĂ şi teutonilor (109-l01 î. Iar în 91 î. şeful religiei romane. Marcus Antonius.e. o parte dintre aliaţii italici ai Romei. socii. adică pontifex maximus Scipio Nasica. şi este ucis. Dar. la Actium. pe care Ie-a generat la Roma coruperea aristocraţiei romane de către neînsemnatul rege numid şi mai ales de pana strălucitoare a lui Salustiu.e.. dar trebuie să acorde cetăţenia romană tuturor italicilor. Cel dintâi îl constituie războiului purtat în Africa de romani.n. în decembrie 133. exponentul optimaţiilor.. .

organizarea carierei demnităţilor. ius aequum 2. precum Cato din Utica. Criza mentalităţilor tradiţionale se reflectă în diversitatea preocupărilor * Eliminat de Caesar. ueni.. Se extind de asemenea anumite curte microsiatice. După moartea lui Mitridate şi lichidarea rapidă a lui Pharnaces în 47 î. Toate şcolile filosofice înfloresc la Atena ca şi în Roma însăşi. Basilică va deveni însă monumentul cel mai caracteristic al romanilor. Ulterior. cultele soteriologice. Dar Salustiu. Pe urmele lui Carneade. în primul război. restructurarea senatului.e. provinciilor. şi Philodem din Gadara. difuzate la Roma printre antitradiţionalişti. se constituie la Roma. Criza mentalităţilor. Sunt afirmate drepturile tribunilor plebei. de sorginte orientală. am spune aproape exuberant. Epicureismul cunoaşte la Roma era sa de aur. care. Operaţiile de curăţire s-au desfăşurat până în 50 î. manii. 8381 şi 74-63 î. divinităţilor panteonului grec. Este adevărat că ele acţionează mai puţin în direcţia înfrumuseţării locuinţelor private şi în mai mare măsură pentru dezvoltarea monumentelor şi clădirilor publice. care o susţinuse. prietenul lui Cicero. menţionat de noi în alt capitol. optimaţii asumă o strategie abilă. inclusiv Crimeea.. a ocupat întreaga Gallie şi a zdrobit o mare răscoală. dar este controlată de stat. pe devoţiune totală. structurat oligarhic şi conceput astfel ca să favorizeze pe cei mai opulenţi cetăţeni. care o ilustrase în secolul al ll-lea î. După 150 î. Mitridate cucerise provincia romană Asia şi debarcase în Grecia..e. De astfel. de altfel în scrieri de o mediocră valoare artistică. Desigur apărarea instituţiilor republicane este strălucit ilustrată de teoreticieni de mare valoare. cel al zeiţei siriene Atargatis. Corpus-ul legilor sultane . închipuită ca o înţelegere a majorităţii. partizan al lui Caesar şi adversar al optimaţilor. ea este îmbrăţişată de Philon din Larissa.n. diverse filosofii.dârz şi mai insidios vrăjmaş al romanilor. 135- SOCIETATEA Şl CULTURA ÎN SECOLELE ll-l Î. clădise prima basilică. cei ai strămoşilor.. unde sunt adorate zeităţile rustice. dar reunit în jurul promovării virtuţii. uici. fundate pe fervoare. Deosebit de semnificativă apare expansiunea filosof iilor politice. *. pornind din Qallia marboneză. adică meridională.n. în 63 î.) sunt promotorii stoicismului mediu. încă din secolul al ll-lea î. religiile salvării. Etajul acestei clădiri comporta .n. CULTURA sunt substituite de edificii mai luxoase. Vechile tempie de tip etrusc . romanii se vor strădui mai ales să consolideze aceste frontiere şi să completeze cuceririle efectuate anterior. am spune funcţional. cavalerilor şi notabililor locali.n. a fost şi el republican convins. cât şi împotriva puterii militare şi agitaţiei tribuniciene. cultura Arhitectura şi artele plastice contribuie la transformarea vizibilă a Romei şi a oraşelor italice.e.n. Şi de fapt.e.e. prin intermediul lui Blossius. războaiele civile favorizează difuzarea acestor religii. Autorităţile statale romane voiau sâ-şi subordoneze şi să ţină sub control orice teurgie. Panaetius. însă popularii continuă să militeze pentru 'dreptul egal" sau "echitabil".n.n. divinităţile exteriorului locuinţelor şi răspântiilor. a fost Mitridate VI Eupator. asociată zeului Hadad.n. care va dura până la moartea lui Horaţiu. în vremea lui Sulla.include un nucleu de drept şi de doctrină politică manifestă. descendentul prozatorului. Totodată. Stoicismul. penaţii. Religia şi filosofiile Zeii majori ai religiei romane fuseseră asimilaţi. îndeosebi în rândurile elitelor intelectuale.e. Această răscoală fusese sprijinită chiar de tribul haeduilor. Sunt astfel legitimate legile şi distribuţiile frumentare. Se arborează conceptul de concordie. a ocupat Atena. De altfel militantismul în favoarea republicii rămâne mult timp ideologia oficială. cum am semnalat în alt capitol.e.e. zeii interiorului casei. regele Pontului. Cu mare greutate Sulla l-a biruit pe Mitridate şi la 1 martie 86 î.e. rigorismul moral. divizat din punct de vedere politic. mai elegante.n. Arhitectura. sub pretextul protejării gallilor de presiunile exercitate de germani.136 ARHITECTURA. Mai mulţi autori. Campania constituia un focar activ de iradiere a ideilor epicureice. în bătălia pe care o angajaseră împotriva Gracchilor. care însă domina vaste teritorii în jurul Mării Negre. De fapt popularii se pronunţau şi pentru schimbarea sistemului de vot din adunarea centuriată. De fapt religia romană tradiţională se menţine foarte solid mai ales la sate. se propagă masiv. mai ales în rândurile oamenilor de condiţie modestă. Mitridate a fost constrâns să se sinucidă din pricina unei răscoale. marilor comandamente militare. persistă totuşi.n.E. Cicero va îmbrăţişa idealul unei "înţelegeri a tuturor celor buni" (consensus uniuersorum bonorum). şi. provincie romană cam din 120 î. ateismul epicureic. Un climat intelectual.. precum Cicero. stoicismul îşi are şi exponenţii săi pur romani. cel puţin până la domnia lui Traian (98-l17 î. pe rituri exterioare spectaculoase şi pe credinţa în mântuirea sufletelor. Atticus. ale rigorii militare şi cetăţeneşti. odioase romanilor de multe secole.). De fapt ilustrează epicureismul mai ales Lucreţiu.n. Care curente şi şcoli filosofice se impun? în primul rând stoicismul. însă şi idei care proclamau valenţele superioare ale disciplinei. căci agită spectrul tiraniei şi al regalităţii.e. am văzut.e. şi Posidonius (135-50 î. Marele general şi-a lansat trupele în 58 î. manevrată mai ales de optimaţi. ARTELE PLASTICE. artele plastice. conduse de fiul său. făcuseră cunoscute ideile epicureismului. care vizau crearea şi potenţarea puterii personale. De o propagare chiar mai amplă beneficiază Noua Academie probabilistă şi antidogmatică. teoria egalităţii drepturilor. uidi. condusă de Vercingetorix. Romanii au avut nevoie de trei războaie. după lichidarea lui Hannibal. Sulla năzuise să apară ca un nou Romulus. adică a senatorilor.e. pe care o exercitau adunările populare.e.. Mai târziu Cato din Utica. în condiţiile modificării utilajului mental.. încep să câştige teren. ale cărei denumire şi idee fuseseră împrumutate Orientului elenistic. de Cicero şi chiar de Salustiu. Filosofiile propriu zise câştigă teren la Roma.n.n. homânoia. Cato cel Bătrân. cursus honorum. are ulterior tendinţa s-o abandoneze.N. după bătălia de la Zela şi zdrobirea ultrarapidă a lui Pharnaces. ridicată în 78 î. care domina Forul. ca un plebiscit generalizat3. monoteismul filosofic. preţ de mai multe secole nimeni n-a mai primejduit serios imperiul teritorial al Romei. am învins". în continuare. în 164 î. şi prin excelenţă în secolul I î. atât împotriva oligarhiei extremiste. De asemenea foarte tipic romană este şi Tabularium. ca un cult mai puternic. Emerg idei. Astfel imperiul teritorial al romanilor iese din zona pur mediteraneeană şi tinde sâ-şi stabilească graniţele pe limite naturale. se difuzează panteismul stoic. în oraşe. existenţei raţional organizate. însă se proclamă şi necesitatea de a se majora influenţa concretă. după cum şi Sisenna.e. odinioară reprimată. (133-31) filosofice. Ele urmăreau paralizarea tribunatului plebei. pentru a-l învinge.cam douăzeci la număr .e. desfăşurate în 89-84. unde s-au revoltat împotriva romanilor Atena. suportării soartei proprii. ca Amafinus şi alţii. Al patrulea eveniment important a fost cucerirea Qalliei de către Caesar şi fixarea frontierei romane pe Rin. Religia dionisiacă. Pharnaces. Sparta şi alte cetăţi. larii. pe partea din Caprtoliu. Gracchii promovează teoria poporului rege. pătrunde la Roma cultul zeiţei egiptene Isis şi ia naştere o comunitate isiacă. va opune doctrinei ciceroniene. relativ conciliante. a rostit celebrele cuvinte "am venit. vechi aliaţi ai Romei. se difuzase..n. în jurul Forului sunt ridicate basilici. după conflictul cu Clodius. dar şi Caesar însuşi. deşi mai târziu popularii vor crede că acesta trebuie sâ-şi delege puterile unui om providenţial. care acceptă conotaţii astrologice. unde se reunesc şi se plimbă cetăţenii romani. unde mişcarea antiromană era condusă de filosofi stoici şi epicureici. aceşti doi corifei ai stoicismului se apropie de ideologia politică a nobilimii romane. Popularii asumă. Iar.n. cum erau Rinul în vest şi Eufratul în estul asiatic. clădirea arhivelor. la rândul lor. cum îi spuneau grecii. Cicero opune acestor concepţii ideea concordiei ordinelor sociale.

cu o basilică elegantă în general. chiar în opere de artă oficială. mai "realist" 5. profund italic şi expresionist. care are încă totdeauna un caracter privat. De asemenea s-a arătat că această poezie. se ridică un nou sediu pentru întrunirile senatului. Cum a fost cu putinţă un asemenea miracol? Este greu de răspuns satisfăcător. Pompei. tradiţionale la Roma. acţionau în condiţiile afirmării legăturilor clientelare. Aceste cercuri. De altfel librăriile erau şi edituri.n. etc. de rudimentare. aproape brusc proza latină înregistrează succese remarcabile şi atinge o desăvârşire admirabilă. dar se difuzează în arhitectura romană influentele greceşti. Dar toţi prozatorii. Se dezvoltă toate nivelele şcolii: cel elementar. Praeneste. De fapt numai scriitorii epocilor lui August. Datorită prozatorilor vremii. se manifestă şi ca editor important. în secolul I î. după modelul locuinţelor elenistice. emerge al doilea stil al picturii parietale romane. care vor fi menţionaţi în capitolul următor. "alexandrină". ci mai ales literare a textelor (pe lângă alte discipline de cultură generală). Forum lulium. pe care Ie-a cunoscut vreodată dezvoltarea omenirii pe pian lingvistic. cel mediu. Cato din Utica. Pompei construieşte primul teatru din piatră (în 55 î.e. ei dezvoltă considerabil subordonarea. ilustrată tocmai de ierarhizarea "matematică" a propoziţiilor. întemeiată pe descoperirea perspectivei şi pe sugerarea unui univers mitologic graţios. se conservă vechiul tip italic în planurile de construcţie. un filon popular. în spaţiul literar se afirmă aproape toate genurile şi speciile. dar şi continuatoare a callimahismului elenistic. ne aflăm. numită de unii "ciceroniană". De fapt arcada fusese preluată de la etrusci şi pătrunsese. (133-31) identifica decât un singur cerc cultural-politic. fraza era simplă. Bibliotecile.. în operele precursorilor.e. în arhitectura romană. care practic sunt suprimaţi prin evocarea perspectivelor în "trompe l'oeiT. şi cel superior. După începuturi atât de anevoioase. Se constată gustul pentru expresionism şi reprezentări simbolice. Atticus sau în preajma poeţilor neoterici. Arcada şi bolta erau elemente arhitectonice cunoscute orientalilor. Caesar şi Salustiu. deşi situată oarecum pe un plan secund. aproximativ datat în 100 î. care au succedat lui Caesar şi Cicero. Prin 80 î. unde cursurile sunt organizate de un rhetor (retor) sau de un filosof. Dezvoltând de fapt tendinţe anterior manifestate la Delos şi în Etruria. Pompei şi Cicero. libertul şi biograful lui Cicero. mai masiv.n. în acelaşi timp se înmulţesc bibliotecile şi librăriile.e. promovează portretul "realist". Poezia nu mai beneficiază de ascendentul tradiţiilor folclorului. Vechea casă romană este înzestrată cu o curte vastă şi cu grădini. iar Caesar reface vechiul For.n. fundată pe parataxă. care poate fi desluşit în diverse mărturii artistice. relativ exact. şi se grupau în jurul unor personalităţi ca Cicero. sensibile în aspectul coloanelor şi porticurilor.. nu numai gramaticale. în condiţiile slăbirii solidarităţii civice şi ale triumfului noilor . chiar nestructurate. nu se poate 137- SOCIETATEA Şl CULTURA ÎN SECOLELE ll-l Î.e. Proporţiile normale sunt perturbate astfel încât să se confere taurului. deoarece profesorii sunt plătiţi de părinţii elevilor. Se creează astfel o iluzie completă. o talie gigantică în raport cu personajele care îl înconjoară 4. grupuri de presiune. interiorizată. circuli. în care se multiplicau de mână operele scriitorilor. cât şi a poeţilor callimahieni. acum pe primul plan se impune proza. proza latină este pe neaşteptate ilustrată de talentele. deoarece acesta se dovedea neîncăpător. traduce criza mentalităţilor tradiţionale. sunt bogat înzestrate şi accesibile grupurilor de prieteni. însă. ilustrat de litterator. în realitate în primul ei veac de aur. ■ 138 LITERATURA statuarea unui nou tip de discurs mental. adică cel al Scipionilor. Dacă în secolul al ll-lea î. în ambele "partide".n. într-adevăr. la nivelul unuia dintre vârfurile literaturii latine. acum emerg mai multe asemenea focare de cultură şi de dezbatere ideologică. Sculptura şi pictura. evident de inspiraţie clasicizantă şi aristocratică. limba latină literară se distanţează sensibil de vorbirea cotidiană.arcade elegante. cum denotă imaginile şi busturile lui Sulla. în care prevalează lumea visului.N. Dacă anterior. Octavian şi artiştii epocii sale vor milita însă pentru un clasicism mai aspru. cum este altarul lui Domitius Ahenobarbus. S-a constatat însă alături de o artă de imitaţie a realităţii şi mai ales a modelelor greceşti. comportă epopeea filosofico-ştiinţifică a lui Lucreţiu. în orice caz după stângăciile lui Cato cel Bătrân ori Sempronius Aseliio. Astfel Tiro. acest al doilea stil deschide pereţii despărţitori ai încăperilor. Pe de altă parte. preconizată şi de poeţii fideli tehnicilor callimahismului. adică a interpretării multilaterale. Astfel. ci şi laTibur. atât a lui Lucreţiu. adaugă un altul. De fapt niciodată matematizarea limbii literare nu s-a mai realizat la un asemenea nivel în istoria latinei. Caesar. pe care este reprezentat un sacrificiu. Dezvoltarea urbanistică poate fi percepută nu numai la Roma. însă. Concomitent. conexată aticismului. încă din secolul al lll-lea. Caesar şi Cicero iniţiază procesul de matematizare a limbii literare latine.n. ca şi ale lui Nero. deoarece deprinde copiii să citească şi să scrie. grecilor şi etruscilor.e. învăţător. care predă elevilor arta gramaticii. întreaga literatură a vremii oglindeşte rafinarea modului de viaţă al romanilor. schimbările survenite în utilajul lor mental. sintaxa limbii latine a devenit una dintre cele mai complexe. sub Sulla. se iveşte o anumită tendinţă spre o grajie rafinată. care de multe ori coincid cu cercurile cultural-politice. în această epocă. dus ia sacrificiu. Totodată climatul intelectual al vremii înregistrează dezvoltarea învăţământului. au practicat mai mult sau mai puţin stringent această matematizare a limbii literare. "plebeian". reprezentat degrammaticus. Traian şi ai renaşterii constantino-teodosiene vor atinge standarduri comparabile celor realizate în acest secol. la desăvârşirea căruia aduc o contribuţie esenţială. în pictura parietală.). Este reconstituit templul lui lupiter Capitolinul şi. de arta perfectă a lui Cicero. ilustrate adesea de artişti greco-orientali. se dezvoltă. Literatura Practic. arta lui Catul şi a neotericilor.E. deocamdată încă particulare. Dacă literatura preclasică fusese dominată de poezie.

pp. repetăm. 1925. este totuşi în primul rând un veac al clasicismului. ed. iniţiată. mai mult sau mai puţin străină de echilibrul clasic 7. Rene PICHON. ca şi de Varro. de vigoarea tradiţiilor italice. partizan al unei limbi purificate. Concomitent elocinţa constituie şi o armă privilegiată a exponenţilor diferitelor facţiuni politice. însă continuă să exercite o anumită influenţă asupra literaturii latine. 1964. în acelaşi timp ca disciplină de şcoală şi de cultură. amplu şi fastuos. care. trad. Rome et la conquete du monde mediterranâen: 264-27 avânt J. 3. la care se referă 8. în orice caz acest tratat sau manual reflectă conjugarea mentalităţii şi experienţei romane cu erudiţia greacă. adică. caracterizează mişcarea clasică. a 9-a. Hortensius. to prâpon în greceşte. corespund acestor două orientări analogismul . proaspătă. op. 2. au exprimat. se cuvin realizate pe baza experienţei lingvistice deja acumulate . Brutus şi Calidius.e. BIBLIOGRAFIE: Gustave BLOCH. Paris. preconiza o elocinţă sobră. oferind o pildă grăitoare a efectelor unei anumite unităţi de civilizaţie mediteraneană. pp. Caesar. este foate caracteristică "Retorica adresată lui Herennius". a 2-a. tocmai în momentul când emerge geniul lui Cicero. cum de fapt am arătat. Paris. 37-60. care îşi enunţă acum tezele fundamentale. se dezvoltă retorica. în discursurile lor. pe care urmează să-l trateze oratorul. 6l- . se află în retragere. în modalităţi specifice. Calvus. Paris. orientarea şcolii aticiste. La răpublique romaine. Pentru că trebuie s-o afirmăm din nou. se situează orientarea rodiană asumată de Cicero. între aceste tendinţe. în spaţiul latin al elocinţei. ca şi în cele politice. 7-73. Cealaltă tendinţă era cea asianistă.E. 1977. Les idâes politiques â Rome sous la Republique. pe urmele lui Lysias. Pentru gândirea politică a popularilor.C. Lucius Licinius Crassus. 1964. 1967. 1967. La mijloc. în această privinjă.moravuri.e. vezi Claude NICOLET. Les Id6es politiques â Rome sous la R6publique. Ea este reprezentată de oratori de mare valoare. (133-31) Pentru oratoria şi stilurile literare ale secolului I î. Pe de altă parte. care lansează enciclopedismul roman. de un autor anonim. când extrage din operele lui Ennius şi Plaut modelele figurilor de stil. Genul rege al prozei este totuşi cel oratoric. pp. . a 2-a. alcătuită.n. unde înnoirile. atunci când se adresează istoriei romane pentru selectarea subiectelor de abordat în discursuri şi în controverse. Elocinţa este necesară dezvoltării avocaturii în procesele private. ce se afla la baza afinităţilor dintre Roma şi Hellada. al ideii că uzanţa comună constituie legea normală de transformare a limbii. Paris. se manifestă două tendinţe consacrate de şcolile oratorilor greci. 1977. Conflits politiques et sociaux. Unii cercetători au încercat să atribuie acest manual de artă oratorică iui Aeiius Stilo. în optsprezece cărţi. Paris. Oratorii asianici erau constrânşi la eforturi fizice considerabile. Bucureşti. menţionat în alt capitol. Les structures de l'ltalie romaine. 1972. Pentru prezentarea concentrată a ideologiei ciceroniene. Rome et nous. Furnizează reguli pentru orice subiect. Quintus Mucius Scaevola alcătuieşte un manual de drept civil. franceză de Roger STUVERAS. înclinată spre subiectivism accentuat. franceză de Roger STUVERAS. literară ca şi lingvistică. era aşadar deschis şi mobil. autorul anonim al acestui manual de retorică adaptează necesităţilor şi discursului mental ai romanilor zestrea culturii şi retoricii greceşti. pp. 296-310. secolul I î. diviziunilor şi subdiviziunilor genurilor.şi anomalismul promotor al inovaţiei. Autorul anonim al acestei lucrări cunoaşte temeinic retorii greci şi.N. Expresionismul. Convenienţa. speciilor. Concomitent. ca Marcus Antonius. cazurilor particulare. Paris. stăruie asupra termenilor tehnici. de interpretare a textelor.. trad. pp. Astfel.140 NOTE 1. "ceea ce este potrivit".e. Manuel d'initiation â la litterature et ă la cMlisation latines. adică retorica. Acest autor anonim se îndepărtează însă de retorica elenică. De altfel Cicero închipuia clasicismul ca un aticism lărgit. însă şi spre o graţie suavă. 127-l34. în scopul făuririi clasicismului. către 86 sau 85 î. Rhetorica ad Herennium. Cicero. armoniei. Ronald SYME. uneori chiar arid. Paris. Ronald SYME. prietenul lui Catul. Cotta. în materie de gramatică. pentru constituirea unei discipline specializate. gestică grandilocventă. în acest secol "ciceronian" se consemnează debuturile filologiei. ed. pe baza experienţei şi necesităţilor oratorilor. se conturează o mişcare poetică de factură alexandrină şi callimahiană.n. care sistematizează experienţa juridică dobândită de romanii secolelor anterioare. Vezi. conceptul de decorum. Paris. de cea mai bună calitate. Ea se concretiza într-o elocinţă abundentă în patos. promovată de Hortensius şi ulterior de Mecena. fundată pe logică. cit. pendinte de filoanele artei romane preclasice. pe un limbaj concentrat. 19l-330. Care sunt aceste tendinţe? Desigur în primul rând cea numită aticistă. Claude NICOLET. 545-548.. La revolution romaine. pp. Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. de Cicero şi Caesar 6.ostil inovaţiilor lexicale. La revolution romaine. Histoire de la Iitt6rature latine. încât marchează profund până şi poezia lui Lucreţiu. vezi Claude NICOLET.n. ilustrate de Aelius Stilo. Totodată Varro pune şi bazele teoretice ale clasicismului latin. pentru orientările estetice şi experienţa acumulată în materie de elocinţă. 139- SOCIETATEA Şl CULTURA ÎN SECOLELE ll-l Î. delicată. limbaj muzical. simetriei. Pe scurt. când sunt absolut necesare. ed. ca şi ei. potrivirea părţilor discursului şi adaptarea expresiei la mesajul enunţat. Expansiunea oratoriei se împleteşte strâns cu dezvoltarea dreptului. foarte precis şi foarte simplu. favorabil echilibrului. Pare de asemenea apropiat mai degrabă de optica politică a popularilor. pp. 55-72.

forma şi conţinutul. Vezi şi Rene PICHON. însă din alte informaţii furnizate de autori antici. p. inclusiv cei din ginta lui Memmius. L'artromain. pp. zeiţa glorificată de Lucreţiu. structurării expresiei artistice. Lucreţiu însuşi contemplă.e. în Rome etnous. el structurează un vibrant elogiu al lui Epicur (1. w. Graius homo.n.. 40-43). un salvator. Aceasta n-a putut fi probabil încheiată şi finisată de către autorul său. angajată în profesarea filosofiei lui Epicur. Or. fn realitate. Cum de fapt am semnalat în capitolul anterior. să se consacre "salvării comune" (1. Histoire de la littârature latine. 8. preocuparea anticilor de a prezenta tratate ştiinţifice şi filosofice în versuri. Quint. Paris. La Roma se -l42 OPERA LUI LUCREŢIU formase un orizont de aşteptare prielnic apariţiei unei epopei didascaiice de proporţii importante..e. J. care ridicase ochi muritori împotriva "religiei". ed.cea a luptei şi cea a călătoriei întreprinse de filosoful grec pe un plan imaginar . Pentru poetica lui Philodem. ostil filosofiei lucreţiene. Oricum Lucreţiu cere Venerei să aducă romanilor pacea. Participarea la viaţa politică se realiza. 419-420). pp. care era descendentul Venerei. în Rome etnous. Totuşi Despre natură. 1924. 6. Considerăm că estetica de inspiraţie epicureică. Vechii romani se mulţumiseră cu maximele patriarhale. însă acorda prioritate absolută aspectului formal. Lucreţiu îşi limitează opţiunile politice la condamnarea aprigă a războaielor civile şi a confruntărilor cetăţeneşti. vezi şi Pierre GRIMAL. op. întemeiată pe o cunoaştere profundă a limbii. care înfruntase superstiţiile. S-ar putea să fi fost unul dintre puţinii scriitori romani născuţi la Roma. 141. pe care spera că le va lichida Caesar. şi şi-a lucrat intens. 62-79). 1977. Totuşi care este vocaţia esenţială a acestei epopei? Ceea ce nu implică titlul. 278. în rândurile epicureicilor. LUCREŢIU.1. aflat încă în Gallia. Bucureşti. 2. ed. legitima expansiunea neoterismului şi callimahismului roman.e. însă noul climat mental. scrisă în hexametri dactilici şi adresată lui Memmius. Dar de ce? Quintilian. ca şi alţii de altfel. 1972. în formă metrică.87). cu multă sârguinţă opera. Titlul poemului lucreţian este "Despre natura lucrurilor" sau chiar "Despre natură". a fost publicată postum de Cicero.C. Şi-a dedicat poemul unui anume Memmius.e. ca şi Georgicele lui Vergiliu şi opera lui Hesiod. Oricum şi-a petrecut cea mai mare parte din existenţă în Capitală şi a primit o educaţie aleasă.N. vezi Dionis M. imn în care adeziunea la epicureism se îmbină cu o limpede aspirase spre pacea cetăţenească. încât autorul acesteia trebuie să fi murit în 55 î. 133-l34. Nu a avut o activitate politică importantă şi cunoscută în antichitate. în latină De natura rerum. naturii. a 9-a. 1972. El deploră timpurile vitrege. rezultă că Lucreţiu trebuie să se fi născut în 99 sau în 98 î. w.n. dacă nu cumva şi-a prelungit existenţa până în 53 sau 52 î. Căci Philodem corela strâns între ele elocuţia şi invenţia.. numai sub efectul constrângerilor. Lucreţiu trebuie să fi aparţinut unei familii aristocratice. Paris. numai el va putea curma tribulaţiile suportate anevoios de instituţiile republicane. care îl stingheresc. şi J. relaţiile dintre epicureism şi cezarism erau strânse şi complexe. De altfel. pe care o profesa Philodem din Gadara. vedea în Caesar. dar relevă conţinutul poemului rezidă într-o artă militantă. Lucreţiu cântă un erou ale cărui performanţe depăşiseră măsura umană.. se poate afirma că Lucraţii). p. Pentru dezvoltarea urbanismului în această epocă. Formarea ideilor literare In antichitate. dacă nu cumva văzuse lumina zilei în artă parte. 10. Epicureismul într-adevăr Lucreţiu se declară ostentativ şi se manifestă limpede ca un militant al epicureismului. 7. Chronicon-u\ lui Hieronymus indică 96 sau 94 î.n. 5-6). 4. ci demonstrarea didas-calică a unor idei teoretice . vezi Jean-Pierre NERAUDAUD. Or adepţii callimahismului conferă un preţ deosebit scriiturii. în care nu prevalează timbrul epic. în introducerea cărţii. XI. cum mărturiseşte el însuşi (3. poate la Pompei. în viitor. Cicero emitea anumite judecăţi de valoare asupra operei lui Lucreţiu {Ad. p. Rome et la Gfece au ll-e siecle av.E. ca dată a naşterii poetului. era mama lui Enea.9). 280-281. ginta Lucretia. 264-266.e. faldurile desfăşurate ale unei arte narative. PICHON. a 2-a. însă a asistat dezolat la convulsiile politice ale secolului I î. Opera lui Lucreţiu Opera lui Lucreţiu rezidă într-un poem didactic sau didascalic. NERAUDAUD. Viaţa lui Titus Lucretius Carus este cunoscută. 140-l52. constituia un poem consacrat pământului.e. Pentru analiza scenei respective. Viaţa Lucreţiu inaugurează !a Roma poezia didactică. Pentru detalii. parţial chiar plebeiană 1. Chiar în prologul poemului şi al cărţii întâi. saluator. vezi Eugen CIZEK. S-a subliniat că un termen ca epopee este perfect adecvat mărcilor fundamentale ale poemului. eroul epic prin excelenţă al poporului roman. L'artromain.e. w. când îşi alcătuieşte versurile.P. Este posibil să fi călătorit în Grecia. cit.71. w. "omul grec". probabil personajul politic însoţit în provincia Bithynia de către Catul. Deci la sprijinirea discretă a eforturilor iui Caesar. Manueld'initiationâlalitteratureetalacivilisationlatines. De asemenea Venus. creat în secolele ll-l î. 50. însă susţinut de oameni care credeau că. într-o limbă şi un stil diferite de cele ale prozei. ca şi Homer şi Vergiliu. dar admirator al talentului poetului. şi obligă oamenii. Or acest erou este Epicur.se regăsesc în textura cea mai intimă a poemului. 5. "marile înfruntări ale războiului" belii certamina magna (2. Vezi. pp. De fapt am constatat.. o epopee în şase cărţi.n. L'âpoque de N6ron etses controverses ideologiques. Lucreţiu. pp. în Rome etnous. consemna pe Lucreţiu printre poeţii epici (Inst. din citadela retragerii înţelepte. iar temele epice cardinale . A se vedea R. în februarie 54 î. PIPPIDI. spre terminarea conflictelor interne. reclama dezbaterea marilor probleme ale lumii şi ale omului într-o limbă clară şi expresivă 2. Leiden.n. culturii şi filosofiei greceşti. în antichitate.n. fiind de altfel primul ce i s-a . CATUL Şl POEZIA SECOLULUI I Î. al Romei 4. dacă este adevărat că imnul adresat zeiţei Venus a reprezentat unul dintre ultimele texte alcătuite de Lucreţiu. Pe de altă parte.n. 263-264.

w. după ce s-a întors din călătoria sa imaginară prin tot universul. aer. iar pe de alta superstiţiile sunt clar combătute. Dar vederea se poate înşela. din adâncul nopţii // Ai înălţat făclia lucitoare // Şi-ai luminat cărarea fericirii. sunt eterni şi în număr infinit. în greceşte he hedone. S-a susţinut că de fapt cărţile întâi. în această şcoală. în congruenţă cu ideile fizicii atomiste democrito-epicureice. în cădearea lor. Epicur a călcat în picioare superstiţia (1. în mici comunităţi. pe baza combinării reînnoite a atomilor. Participarea la viaţa politică nu era recomandată. istorie naturală. o şcoală filosofică într-o "grădină". plăcerea (he hedone'). cel ce precede naşterii şi cel ce succede morţii. încât ansamblul material rămâne constant. w. Aceasta va rămâne sediul epicureismului. în univers. ci plăcerea în repaus. Unicul ţel al vieţii trebuie să-l formeze plăcerea. atomii "declină* puţin. care cad în clinamen. pe care o făurise.întâiul. devenea pivotul întregului sistem etic epicureic. în ultimă instanţă o existenţă simplă. Dar pe de o parte implicaţiile morale sfârşesc prin a se degaja foarte frecvent din expunerea fizicii. Trebuie evitată durerea. căci simulacrele întâlnesc obstacole şi suferă deformări. Simulacrele păstrează forma şi mărimea lucrurilor (4. "le jardin d'Epicure". epistule absolut artificiale. Cum rezultă din scrisorile lui Epicur. nimic nu se crează din neant. Teama de moarte generează pasiuni condamnabile. 85-l13). Prietenia. într-adevăr. 144 DOCTRINA LUCREŢIANĂ Doctrina lucreţiană Ca toţi epicureicii. he lype. în cele din urmă. w. şi obţinută pacea simţurilor. stăpânirea sufletească. angoaselor şi lipsa de durere. 46-53). naturală. care populează universul şi mai ales viaţa umană. fără a abandona fizica. De aceea nici nu apar în realitate fiinţe fantastice şi lucrurile nu se formează decât pe baza unei "mame singure". pricina profundă a mizeriei morale umane. străină de orice imixtiune în mecanica universală 5. condiţie indispensabilă pentru combinarea atomilor.e. 215-264). Cărţile a cincea şi a şasea tratează despre formarea şi istoria lumii. ca dorinţa de înavuţire. într-o beatitudine absolută. în care trăim. l-4. Originea pasiunilor îl preocupă de asemenea pe poet în această carte. clinamen. pe care îi pun în mişcare. 168). cunună graiului elenic. De fapt primele două cărţi schiţează bazele universului. Antimorala epicureică definea aşadar plăcerea în sens negativ. ziua de naştere a lui Epicur. adică se îndepărtează întrucâtva de la verticală. îndeosebi în prologuri. v. echivalată cu absenţa tulburărilor. . petrecerea existenţei în calm şi fără tulburări. cărţile a treia. pământ. trad. fundată pe fizică. 78-79). 215-216). înainte de a ajunge la simţurile noastre. Astfel în cartea a treia. în cadrul kepos-ului. lipsa de durere {he alypla) presupune limitarea dorinţelor.E. împotriva spaimei de moarte şi împotriva superstiţiilor. a patra şi a cincea. corpuscule materiale invizibile. Care este scopul acestei demonstraţii? Eliberarea omului de angoasă. pe-a tale urme // Păşesc şi eu" (3. deoarece implică desfacerea atomilor corporali. antropologie. simulacra. mater certa (1. Existenţa vidului îngăduie mişcarea. 46-l73). care sunt atomii. Ele pătrund în ochi şi ajung în suflet. plante. în cadrul mişcării necontenite şi reînnoirii statornice a vieţii (2. Desigur Lucreţiu atacă frecvent mitologia. w. CATUL Şl POEZIA SECOLULUI I Î.N. Obiectele exterioare emană simulacre. ho kâpos. întrucât este supusă iluziilor. Dar se pot ciocni între ei şi da astfel naştere la noi corpuri (2. a lui Epicur. va constitui o şcoală de gândire. w. 66-67). w. ar fi axate pe antropologie. Lucreţiu realizează alte elogii ale lui Epicur. ar constitui supremul bun. cum spuneau grecii. Atomii. o trăire fără pasiuni şi ambiţii a condiţiei umane. oameni. de Theodor Naum)..n. prilejuite de zei. lanţul celor trei filosofeme epicureice permutabile. Cartea a treia încorporează demonstraţia ideii că sufletul omenesc este muritor. Ori. elementele invizibile. constituie rezultatul unei mecanici inflexibile. dar nu-l distruge complet (1. s-a profesat o doctrină conservatoare faţă de doctrina fondatorului. compuse dintr-o foarte subţire peliculă materială. lithe biosas în greceşte 8. absenţa suferinţei. chiar supremul bine. căzând fără încetare în vid (2. ca să ne exprimăm astfel. adică pe concepţia atomistă despre natură {he physis. w. Cartea a patra se referă mai ales la gnoseologia epicureică. w. hephilfa (sau amiciţia în latineşte). Iar zeii vieţuiesc undeva. lipsa de tulburare (/ie ataraxia). particule elementare. w. dominarea pasiunilor. Epicur predase discipolilor săi şi discutase cu ei o doctrină consecvent materialistă. imagini ale lor. w. între corpuri au loc schimburi permanente.împotrivit 143- LUCREŢIU. w. la Atena. zei. postula un anumit ascetism aproape monahal. orice intervenţie divină şi orice finalism. Epicur combătea cu dârzenie fantasmele. Nimic nu se pierde sau nu se întoarce în neant (1. Lucreţiu începe prin a se adresa direct lui Epicur: "tu care. 80-85). ca urmare a unei intervenţii divine" (1. Plăcerea. Lucreţiu îşi propune să trateze fidel doctrina fondatorului k6pos-u\u\. stratagemă prin care se încearcă evitarea ideilor funebre. total acesteia (1. Care sunt aceste date fundamentale? Materia. unde el situa esenţialul învăţăturii. formată din atomi invizibili.n. Epicur nu avea în vedere plăcerea în mişcare. De aceea această şcoală se va numi "grădina". sau. cum am mai arătat. Lumea nu ar avea un sens precis: tot ce conţine ea. în greaţă) a lui Democrit. Natura dizolvă fiecare corp în elementele lui. în evoluţia universului. de forme diverse. care este totală.e. la sfârşitul secolului al IV-lea şi la începutul secolului al lll-lea î. Pe scurt. care încadrează centrul poemului despre natură ar fi consacrate prin excelenţă fizicii. tu. în vreme ce nucleul operei. însă nici bogatul şi nici săracul nu se află la adăpost de nenorociri. care respinsese în secolul al V-lea î. Epicureicii sărbătoreau anual. sau mai precis "nici un lucru nu s-a mai produs din nimic. 7-69). care este mărginit de o zonă de eter şi de flăcări. w. ci pe fizică. producând tocmai coliziunile generatoare de noi substanţe (2. Din această fizică. adică de un şef de şcoală. eliminarea a tot ceea ce nu corespunde necesităţilor vitale. de asemenea compus din atomi uşori. Lucrejiu asumă astfel doctrina înclinaţiei atomilor. 72-73). 150). păstrată cu grijă. senzaţia agreabilă pentru spirit şi pentru corp. în alte cărţi ale poemului. închipuit ca un Mesia laic. spre sfârşitul Imperiului roman. epicureismul se apropia de stoicism. El milita împotriva angoaselor. de teama de moarte. nimic nu se naşte din nimic (1. se unesc şi se desfac pentru a forma lucrurile. v. Epicur crease. cum zic francezii. departe de oameni. Tratează despre senzaţii şi despre modul în care simţurile reflectă realitatea. fondată pe lucrurile cele mai accesibile. care până târziu. de unde astrele îşi iau lumina (1. 216-250). Viaţa omului formează şi ea un conglomerat de atomi. rămasă fundaţia sistemului. întemeiate pe două date elementare. Lumea noastră este una dintre cele formate în . a doua şi a şasea. şi vidul. de pedepsele atribuite lor. // Pe tine te urmez. un scurt intermediu între două neanturi absolute. alypla. La un asemenea nivel. Epicur dedusese premisele şi chiar întreg ansamblul eticii sale. unde se medita asupra doctrinei fondatorului. totul se transformă. // O. altfel formulat. studiului universului. dirijată de un scolarh. Poetul îşi centrează învăţătura însă nu pe teoria plăcerii. animale. ce nu este nimic altceva decât locul unde acţionează lucrurile. fiind dimpotrivă vehiculat sloganul "trăieşte ascuns". de fapt "ascunde-te trăind".

CATUL Şl POEZIA SECOLULUI I Î. în secolul al V-leaî. încât tot ce înlătură suferinţa procură plăcere (2. 54-55). însă omul. 44). creştere şi apoi moarte ori disoluţie (1. Sunt astfel evocate cea de a doua şi cea de a cincea temă a acestui prolog. în acest mod. în ce primejdii // Se scurge-această viaţă-aşa de scurtă!" (2. când afirmă că nu ne sunt necesare locuinţe luxoase. de Theodor Naum). w. mai ales meteorologice şi. 62-l01). 57-61). apologia prieteniei sincere. Superstiţiile care nu pot împiedica războaiele. w. nu se distanţează el niciodată şi în nici o privinţă de doctrina maestrului său? Cercetătorii şi-au pus adesea această problemă şi-au dat îndeobşte răspunsuri . Aici se regăsesc. Am semnalat-o de altfel mai sus. în structurarea descrierii acestei catastrofe. ci numai ce astâmpără foamea stând pe iarba moale printre prieteni (2. Poetul afirmă că pământul este 145- LUCREŢIU. se încheie prin tabloul ciumei din Atena. dar tot materiali. în principiile lucrurilor. 56-61). w. de altfel insistent . Lucreţiu îşi încheie prologul prin elaborarea ultimei teme a meditaţiei sale. w. chiar umbratilă. Lucreţiu precizează în continuare că este plăcut să priveşti cum ambiţiile îi chinuiesc pe oameni.E. într-o manieră foarte condensată. pentru ca. Foarte revelator ni se pare începutul cărţii a doua. w. am spune cu aripile unor stihuri eterne. 146 DOCTRINA LUCREŢIANĂ trad. 23-36). naşterea astrelor. ca şi a anotimpurilor. Dimpotrivă lumea noastră este muritoare şi supusă pieirii finale. Poetul a trebuit să-şi întrerupă opera. care au dispărut Lucreţiu descrie amănunţit viaţa primilor oameni. w. Nu bogăţiile. dar el reacţionează şi o opreşte (2. 62-66). Bătălia împotriva superstiţiilor înzestrează poetul cu substanţa vie a poeziei lui (4. unde se află omul în această imensă maşină dezvoltată graţie automişcării atomilor (2. pe care un cataclism le poate avea asupra sufletului omenesc şi asupra vieţii sociale. Poetul însuşi subliniază că obiectivul său rezidă în dezvăluirea esenţei cerului şi a zeilor. îndemnul spre cunoaşterea adevăratei înţelepciuni. pe care lăsase să se înţeleagă. ci natura pentru combaterea ignoranţei articulează discursul poetic întreprins de Lucreţiu (1. w. pentru ca apoi. o! inimi orbite // în ce întunerice. ataraxie şi absenţa durerii. Astfel.decât ca trupul să fie lipsit de durere. în elementele folosite de natură pentru creaţie. înainte de a descrie în detaliu viaţa fericită a zeilor. Lucreţiu descrie începuturile acestei lumi.N. în continuare. w. Titlul poemului proclamă de altfel prioritatea naturii. l-25). adică prin recomandarea înţelepciunii. // Ci pentru căi plăcut să vezi cu ochii // De câte rele eşti scutit tu însuţi" (2. w. la seninătate şi la fericire 9. Lucreţiu s-a inspirat din Tucidide. Natura nu reclamă. w. totdeauna pasionat. 7-l3). w. Ei sunt nemuritori deoarece pierderile lor de substanţă sunt înlocuite de aportul altor atomi.cursul duratei eterne a atomilor şi în infinitul vidului. l-61). care oferea omului posibilitatea de a-şi depăşi infirmitatea firească de a accede. pentru a exemplifica efectele nocive. la începutul războiului peloponeziac. în exteriorul căreia se desfăşoară "interlumile". explică diverse fenomene naturale. Ea se prezintă ca o vastă sferă închisă. poetul dezvăluie mecanica universală. pentru luminarea şi fericirea sa. De aceea poetul reprobă insistent. Nu este însă Lucreţiu deloc original. ci doar practica filosofiei şi studierea naturii pot elucta terorile. poetul să apeleze la preconizarea vieţii simple în grupuri închise şi a prieteniei leale. formarea cerului şi a pământului. Cercetătorii s-au referit adesea la pesimismul lui Lucreţiu 8. Aşadar Despre natură dezvăluie felul în care obiectele lumii au acces la existenţă şi care sunt legile acestei existenţe. ideea că spiritul uman nu acţionează neapărat în virtutea unei necesităţi lăuntrice. totuşi mecanicist închipuită? Omul este regele naturii lucreţiene şi numai în folosul său. care copleşesc sufletul uman (2. w.poetul zice nu 'latră" (latrare) . 1 -4. ce implică chiar raza de soare pătrunsă într-o încăpere întunecată sau zgomotul roţilor unei căruţe 7. în aceeaşi carte. din spaţii senine şi bine fortificate (2. Deosebit de semnificative apar chiar primele stihuri: "e dulce de pe mal să vezi pe altul // Cum se trudeşte când noianul mării // E răscolit de vânturi. dar Pierre Grimal a subliniat că Despre natură a reprezentat de fapt un poem lucid: Lucreţiu n-a disimulat suferinţele şi imperfecţiunile lumii. în virtutea mişcării necontenite a atomilor. care pustiise marele oraş grecesc. Interesant este de asememea că. Rezultă aşadar fidelitatea clară a lui Lucreţiu faţă de învăţătura lui Epicur. bătrân: moartea lui nu ar fi prea îndepărtată. Nu fiindcă // Te-ar desfăta pe tine chinul altuia. 25l-293). Nu natura pentru natură. în forma actuală. 14-l6. elogierea vieţii simple. rerum primordia (1. Organismul uman poate fi constrâns la mişcare. ci a emis un mesaj îmbibat de speranţă. de amănunte. de mai multe ori în cursul poemului. Pământul a produs plantele şi formele rudimentare de animale. fericiţi. trad. prioritatea acordată unei vieţi contemplative şi împletirea strânsă între plăcere (hedonâ). Primele două teme morale epicureice sunt astfel din nou vehiculate. v. să emeargă speciile cunoscute de fiinţe vii şi altele. Lucreţiu deduce din teoria c//namen-ului liberul arbitru. de Theodor Naum). adică în analiza structurii şi funcţiilor atomilor. că avea intenţia s-o zugrăvească. marile teme ale eticii epicureice: exortarea la o existenţă neangajată. datorită forţei raţiunii.. 17-23). echivalenţa între plăcere.n. calamitate înspăimântătoare. ataraxie şi lipsa de durere şi de ambiţii. deşi nu se tem de ele (2. desfăşurate în cercurile restrânse şi închise ale epicureicilor. Astfel Lucreţiu contestă deosebit de limpede doctrina fatalismului stoic. nemuritori. în cadrul elogiului închinat filosofiei (2. poetul asociază prima şi a doua temă a eticii sale. populate de zei. w. Cartea a şasea revine la fizică.e. Natura constituie idealul lucreţian primordial: natura pe care poetul o evocă în simfonia ei de sunete şi de culori. tenebrele în care superstiţiile aruncă oamenii: "Sărmane minţi.

datorită versurilor. w. este-o nebuniea crede // Că cineva a dat la ■ 148 DOCTRINA LUCREŢIANĂ lucruri nume // Şi că de la ceilalţi oameni // Au învăţat puţinele cuvinte" (5. cea a vieţii petrecute ca un adevărat serviciu militar. şi pare a crede că. ierburile şi arborii. care. w. 120-l21. austeră. chiar dacă scopul lui suprem îl constituia asigurarea echilibrului moral al oamenilor12. încât recomanda evitarea ştiinţei pentru a obţine fericirea.E. w. socotită de el neautentică. // Nevoia dete lucrurilor nume // Cam tot aşa cum neputinţa vorbei // îndeamnă pe copii să facă semne // Şi lucrurile să le-arate numai // Cu degetul" (5. întâi ar fi apărut vegetalele. Despre natură se prezintă ca o operă în versuri analogă poemelor presocratice şi celui al lui Empedocle. Dar numai la atât se limita originalitatea lui Lucreţiu? în ce ne priveşte. Pe de altă parte s-a remarcat că în vreme ce Epicur apăruse ca deosebit de senin. publicul său va înţelege mai bine articulaţiile doctrinei . LUCREŢIU. CATUL Şl POEZIA SECOLULUI I I. în vreme ce Epicur punea categoric accentul pe etică şi dispreţuia speculaţiile dezinteresate. Animalele. El ţine seama de tradiţiile poeziei latine. Civilizaţia ar fi adus ororile sale şi viaţa plugarului primitiv ar fi fost mai echilibrată (5. 1392-l400). dezvoltării instituţiilor. printre altele. De altminteri poetul adaugă. în schimb. Fondatorul Grădinii considerase poezia ca generatoare de pasiuni şi de superstiţii. îi prilejuieşte şi foarte originale digresiuni. Lucreţiu aderă la învăţătura maestrului cu pasiunea arzătoare. ci în virtutea înţelegerii. 1450-l456).N. Poetica lui Lucreţiu în definitiv originalitatea lui Lucreţiu rezidă mai ales în transpunerea în context roman a unui epicureism destul de ortodox. progresului.87l-877).. modern. anumite contradicţii se ivesc în concepţia lucreţiană despre progres. despre progres. mai bogate decât cele ale prozei. cu un militantism aprig. S-a observat astfel că Epicur condamnase plăcerea estetică. Poetul a considerat limbajul ca unul dintre cei mai importanţi factori civilizatorii. 73l-741. De asemenea s-a reliefat că Lucreţiu consideră că gândirea umană şi literatura comportă un progres manifest faţă de "natura lucrurilor". însă el însuşi nu alcătuise decât epigrame lascive. participare integrală la substanţa ideilor expuse. De aceea recunoaşte merite unor poeţi arhaici şi anumitor vechi filosofi greci (1. nevoia. Lucreţiu acordă spaţiul poetic cel mai larg fizicii şi preocupărilor teoretice. care vor dezbina pe oameni. ca o miliţia 11. între oameni (5.. spre deosebire de alţi scriitori antici. 783-793). Dar este probabil ca cel puţin unele dintre consideraţiile lucreţiene în această privinţă să fi fost originale. 109l-l104). Pe când Epicur practicase o existenţă umbratilă. Descoperirea focului şi constituirea familiei au jucat un rol esenţial în evoluţia umanităţii (5. iar ulterior au emers vieţuitoarele (5. convenţiei. 1028-l032. 104l-l043. cum afirmau stoicii. cu o veritabilă intropatie. ca sursă importantă de progres. De altfel Epicur situa fericirea în trecut. afirmă poetul. w. au evoluat pe baza selecţiei naturale. noi credem că ar putea fi originală şi concepţia lucreţiană despre istoria omenirii. Lucreţiu a scris un poem de largă respiraţie şi de o forţă remarcabilă. însă un proces natural a dat naştere la diversele meşteşuguri şi la marile instituţii sociale. Lucreţiu crede ferm în capacitatea poeziei de a propaga dreapta înţelepciune. Albert Camus a întrevăzut în Lucreţiu prototipul omului revoltat şi cel dintâi filosof 147. Spaimele omului primitiv au generat superstiţiile. experienţa au scos omenirea din stadiul ei primitiv. pe care o preconizase Epicur. trad. Omul ar fi fost ultima vieţuitoare apărută. Totuşi Lucreţiu crede în binefacerile civilizaţiei. Fără îndoială. trad. pentru a expune o doctrină care condamnase poezia. w. Acestea din urmă n-ar fi fost statuate pe o bază naturală. w. w. Philodem adoptase o atitudine mai tolerantă faţă de poezie. De altfel Ettore Paratore a arătat că Lucreţiu introduce în poem şi în doctrina epicureică o concepţie foarte romană. De altfel. pierind cele mai slabe şi dezvoltându-se cele puternice şi adaptate la mediu (5. de Theodor Naum). 830-920). tensionat. w. pentru realizarea obiectivelor lui didas-calice. în orice caz Lucreţiu crede ferm în evoluţia formelor de viaţă. Astfel Lucreţiu se raliază esteticii mai recente a epicureismului. a instituţiilor. Pe de altă parte Rene Pichon notează că. Lucreţiu apreciază că limbile au emers pe o bază colectivă şi în procesul formării societăţii: "natura l-a împins pe om să scoată // Şi variile sunete-ale limbii. 101l-l018. chiar anonimă. care susţineau că un om genial învăţase cândva semenii lui să vorbească. în alte stihuri: ". Aceasta este deci strategie adoptată de poet pentru expunerea ideilor epicureice. de Theodor Naum)13. filosofia lui Epicur. iar alţii l-au considerat un Pascal ateu şi materialist10. despre formarea umanităţii şi a limbajului. aceasta este doctrina profesată de Lucreţiu.diferite la întrebarea noastră. străine de plăcerea elevată. Această teză epicureică mai veche precede teoria contractului social. Desigur noi nu cunoaştem tratatul lui Epicur Despre natură şi nu ştim cum şi dacă rezolvase creatorul Grădinii problemele apariţiei vieţii pe pământ. care acorda o importanţă majoră formei literare. Instinctul. Lucreţiu a căutat glorie pentru doctrina maestrului său şi pentru sine însuşi. contrară naturii.

w. S-a susţinut că poemul său ar putea prilejui un film grandios16. care să sporească accesibilitatea filosofiei lui Epicur şi mândria că încleştarea poetului cu dificultăţile limbii latine fusese încununată de succes. deoarece această // învăţătură li se pare-amară // Acelora care n-o cunosc. adică poetica lucreţiană explicită exprimă destul de limpede această nădejde. // S-o îndulcesc 149- LUCREŢIU. în cadrul unei autentice apologii a artei versurilor. care devine repede la el schiţă. să culeagă flori necunoscute. plăcerii epicureice. solid. . Prin urmare. // Ei mai curând să se-ntre-meze iară. Şi acolo poetul operase cu antiteza între strălucirea poeziei şi obscuritatea materiei tratate. Dar în acest fel învăţătura sa va deveni mai accesibilă: "fără temei nu pare-a fi aceasta // Căci tot aşa cum medicii. greoaie. nebăgători de seamă şi de dulceaţă amăgiţi. Dar. mai ales că multe lucruri // Se cer a fi cu vorbe nouă spuse // Din cauza sărăciei limbii noastre // Ş-a noutăţii lucrului" (1.ale clasicismului poeziei latine.epicureice. 1397-l403). Imagistica lucreţiană Desăvârşirea formală nu a fost niciodată luată în consideraţie de către Lucreţiu. nu prinşi în cursă. S-a arătat că numeroase pasaje din poem sunt aride. să-nghită // Până la fund amara băutură. w. w. cu mierea poeziei" (4. // Şi eu acum. să-şi încingă fruntea cu o cunună. ci şi clamarea caracterului novator. Un cercertător al secolului al XlX-lea a susţinut că din 7400 de stihuri. pe care ar fi preconizat-o Heraclit. contrapus oroarei inspirate de superstiţiile trecutului. corelate în chip manifest temei "voluptăţii". l-5). adică ale muzelor. 1380-l381. -l50 IMAGISTICA LUCREŢIANĂ Şi totuşi a trebuit să i se recunoască lui Lucreţiu simţul prodigios al imaginii. dar poetul totuşi se referă la Ennius ca ia marele său înaintaş. 123-l26).N. l-25). iată ceea ce îl preocupa cu prioritate pe poet. pe care muzele nu o mai puseseră pe creştetul nimănui (4. de fapt asupra poeziei. ca şi limitele ei. 92l950). prea solid clădite. tablou sau frescă. Lu-creţiu consideră că farmecul poeziei se înrudeşte cu cel al muzicii şi al dansului (5. că multe fraze sunt prozaice. CATUL Şl POEZIA SECOLULUI I Î. // Şi. 136-l39. care va deveni clasic. epicureismul poate prilejui o adevărată artă! Ulterior Lucreţiu schiţează o adevărată apologie şi concomitent o justificare a eforturilor sale. poetul se reclamă totuşi şi de la antecesorii săi arhaici şi expresionişti. Poetul declară că a străbătut areale ale Pieridelor. De fapt aceste versuri reproduc aproape cu exactitate stihuri dintr-un lung pasaj din cartea întâi. El pare a fi conştient că făureşte temeliile armonioase . încă neatinse de piciorul vreunui artist. Ne referim la preambulul cărţii a patra (4. w.am văzut că foloseşte un epitet relevant. de Theodor Naum). w. însuşi poetul atrage atenţia asupra dificultăţii pe care o întâmpina în ilustrarea artistică a paradigmei sale greceşti: "eu foarte bine ştiu că toate-aceste // Descoperiri obscure ale grecilor // E greu să fie lămurite-n versuri // Latine. w. doar 1800 constituie poezie autentică! Şi recent truda laborioasă de pionier a lui Lucreţiu a fost asemuită cu munca plugarului. însă şi deoarece alcătuieşte versuri strălucitoare şi fascinante despre o materie obscură (4. 6-l0). w. ca substanţă vie a artei poemului despre natură şi a imagisticii lui prodigioase. într-un limbaj confuz. de Theodor Naum). cum am arătat în rândurile pe care le-am consacrat mai sus autorului Analelor. w. Concomitent.635-644). însufleţit de fervoarea sa. poetica explicită a lui Lucreţiu încorporează evidenţierea joncţiunii între un clasicism incipient şi expresionismul moderat al lui Ennius. generatoare de lume policromă. vechi de două secole. 118-l23). căci îi place să soarbă apa unor izvoare încă intacte. de simfonie a tuturor sunetelor naturii. S-a susţinut că Lucreţiu s-ar înrudi cu Plaut14. după părerea noastră. străin de interesul pentru cizelarea rafinată a versurilor. Umbra lui Homer i-ar fi apărut lui Ennius şi i-ar fi revelat legile naturii (1. al poeziei lucreţiene. consacrat poeticii lucreţiene explicite (1. vădeşte un gust uimitor al concreteţei. trad. Poetul gândeşte în imagini. cât cuprinde poemul lucreţian. // Şi eu am vrut să ţi-o dezvălui ţie // în graiul dulce-al Muzelor şi. în van admirat de anumiţi greci (1. trăirea înaripată. 'plăcut la vorbire" . Desigur pentru că oferă lecţii importante publicului şi îi eliberează de constrângerile superstiţiilor.E. nu-şi aflase un limbaj rafinat şi mai cu seamă capabil să redea idei abstracte. dezvoltată sub semnul unui expresionism încă "zgrunţuros". poezia latină. 10-22. w. suauiloquens. Reflecţiile sale asupra literaturii. inedit. înşelaţi fiind. o gândire foarte teoretică. în pofida experienţei sale. Lucreţiu preconizează reprezentarea vizuală. care ajung să ilumineze expunerile cele mai aride. generatoare de lirism vibrant. trad. Mesajul redat cu o precizare de geometru. Reţinem nu numai pledoaria pentru poezie. când cearcă // Să dea absintul cel greţos copiilor // Ung înainte buzele paharului // Cu-a mierii dulci licoare aurie // Pentru că ei. Fantezia lui pasionată. pe care o glorifică atât de frecvent. Totodată Lucreţiu se înverşunase împotriva ereziei dăunătoare. al cărui elogiu vibrant îl propune (1. w. şi vulgul // Şi-ntoarce capul de la ea cu groază. astfel. Astfel Lucreţiu legitimează un tip nou de poezie. care îşi ară icnind propriul ogor15.

Iar anterior poetul evocase "strălucitoarele suliţe ale zilei" (2. Deosebit de semnificativ pentru poezia lucreţiană prin excelenţă conotativă. // Prin tine vede-a soarelui lumină" (1. prilejuitoare de incantaţie fascinantă. "a înaintat" în spaţiu şi "l-a străbătut" cu mintea. străbună nu numai a lui Caesar. Lucreţiu se manifestă. 6-l6). ridicat împotriva superstiţiei. scos din întuneric. generatoare a naturii şi a plăcerii pacificatoare. Alegoriile lui Marte şi Venus. să se amplifice. numeroase cuvinte ilustrează culori strălucitoare. Ironia corozivă. Combustia interioară constrastează în universul imaginar al lui Lucreţiu cu predica în favoarea ata-raxiei! Poetul nu descompune obiectele materiale doar în atomi puri şi invizibili. iar numeroasele metonimii conferă de asemenea textului o considerabilă în151 LUCREŢIU. de altfel întregul poem consistă într-o complexă ţesătură de epitete. care călca în picioare omenirea. zeilor ş-al oamenilor farmec. // împoporezi câmpiile mănoase. imnul închinat zeiţei Venus. 5). care pururi. Jocul cu realităţile apare măiestrit construit. Aproape fiecare substantiv este însoţit de un epitet plasticizam.H. în versuri următoare (1. este desigur începutul poemului. ci "s-a aruncat". cum am relevat deja. Brusc se ivesc un cuvânt sau o sintagmă. Precizia detaliilor vizualizante îl obsedează pe poet. dar şi a luxului sau a dezmăţului risipitorilor şi desfrânaţilor alternează cu sensibilitatea vie. în preambulul cărţii a doua. rod de viaţă. ca şi dialogul. de Theodor Naum). bogată în imagini reverberate. întrucât cu adevărat străluceşte doar Epicur! Ii Scriitura lui Lucreţiu De fapt am evocat mai sus principalele dimensiuni ale scriiturii lucreţiene. v. Schrijvers a evidenţiat utilizarea abilă. // Sub bolta cea de stele călătoare. 60). evocarea armatei ce formează pe câmpul de luptă o pată strălucitoare au fost citate de cercetători ca exemple elocvente ale amplificării imagistice. faţă de suferinţele umane. Totuşi şi când trece la expunerile teoretice mai aride. uolucres (1. pe care Lucreţiu o insera armonios în argumentaţie. // Prin tine doar tot neamul de fiinţe // începe-se şi. deşi sunt reprobate. încă de două ori. care îi conferă acea minunată paletă multicoloră. v. Lucreţiu se străduieşte de multe ori să concretizeze doctrina. Verbele apar adesea întrebuinţate metaforic. în loc de "lumină" a soarelui. Când vrea să demonstreze că generaţiile alternează.E. Poetul crede că numai o artă mirifică trebuie să slujească propagării ideilor sale. v. Poetul zămisleşte astfel o magie stranie. Sunt celebre tablourile lucreţiene ale vieţii primilor oameni ori ale ravagiilor pricinuite de ciumă la Atena. descripţia. Totodată poetul utilizează frecvent comparaţii şi metasemene. să plasticizeze teoria. sunt evocate cele trei mari zone ale universului: cerul. proliferează cuvintele şi conotaţiile poetice. chiar tandră. chiar cuvintele care le redau apar reiterate 17. ori investit cu anumite conotaţii surprinzătoare. Imnul iniţial adresat zeiţei Venus abundă în epitete pregnante. dar în tot acest imn polifonic. Lucreţiu recurge la cele mai diverse procedee compoziţionale. trad. dar şi a întregului popor roman. Savantul olandez P. Cuvântul rar de sorginte poetică. 79). pe de altă parte. confesiunea lirică. Dar ele sunt înşelătoare. la o imagine fascinantă. se înlocuiesc una pe alta şi "ca alergătorii îşi trec din mână în mână făcliile vieţii" (2. ca un adevărat maestru al epitetelor. 12). w. adică "lumini": lumina (1. se înlocuiesc într-un spaţiu restrâns. Imaginile sunt precise. generaţiile. Epicur nu a explicat lumea. pământul şi marea. multiva-lent. Aurul şi purpura emerg ca simboluri ale civilizaţiei umane. Concretul este adesea utilizat în locul abstractului şi abstractul în locul concretului. Ele. CATUL Şl POEZIA SECOLULUI I Î. Ideile sunt adesea repetate. De aceea Lucreţiu îşi începe astfel poemul: tu născătoarea ginţii lui Enea. w. // O. în loc de "păsări" Lucreţiu zice "zburătoare". adică metonimii şi metafore. Am văzut. pe care o îndreaptă împotriva superstiţiilor. // Şi marea purtătoare de corăbii. ca şi în apologia poeziei mai sus menţionată.traduc cele mai diferite sentimente. mai sus evocată. însă şi imnul vibrant. 1 -43). Alegoria se desfăşoară în cadenţe investite cu iradieri multiple. foloseşte pluralul. este de asemenea destinat potenţării expresivităţii enunţurilor. ci şi în imagini suculente. Ca şi legăturile . opuse întunericului. cărcătură imagistică *. Venus. care făuresc imagini de o pregnanţă stupefiantă şi totodată incantatorie. deosebit de pregnant. intens vibrat (1. a lui Epicur. a compoziţiei ciclice a argumentării.N. v. // Tu. Pentru că descrierea unui proces vizibil apare convertită într-o singură imagine. Imaginile devin astfel foarte concrete şi foarte intense. cum imaginea poate să se dezvolte. încărcate de culoare şi de tensiune patetică. ci "latră". în Despre natură. expunerea sobră. precum şi apostrofa virulentă. Lucreţiu recurge la o comparaţie pregnantă. Am observat că filosofia nu spune sau nu strigă. 1 -5. a anticipării ideilor (întrucât cititorul este informat cu anticipaţie ce teze vor fi înfăţişate) şi a efectului cinematografic. w.

iar La Fontaine l-a considerat părintele poeziei filosofice. Dar trăirea viguroasă a sentimentelor deliberat. într-o artă expresivă. frecvent practicate. Autorul poemului Despre natură a fost cu adevărat unul dintre marile modele ale generaţiei poeţilor augusteici. pe lângă cel de "socoteală". a accentelor lirice ca şi a expunerilor vibrante de idei. într-adevăr. primor-dia rerum etc. Totodată această mişcare n-a putut lua naştere decât în condiţiile unui orizont de aşteptare favorabil gustului unei părţi importante din public. w.. v. admiraţia neţărmurită faţă de poezia lui Lucreţiu (fim. în ţara noastră opera şi gândirea lui Lucreţiu au constituit obiectul a numeroase investigaţii.15. Totuşi ateismul lucreţian contrasta prea mult cu efortul de a resuscita valorile străvechi şi religia tradiţională. intens şi voit expresivă. iar Valerius Probus îi va edita textul poemului. 7). Lucreţiu îşi îngăduie să opereze chiar cu o mitologie pur convenţională. Desigur Evul Mediu va aşterne o tăcere profundă asupra poemului lucreţian. Pentru a exprima noţiune de atom. De altfel Lucreţiu nu vrea să latinizeze cuvîntul grec âtomos. privilegierea armoniei desăvârşite a culorilor şi sunetelor. însă şi a imagisticii sale. absolut prioritar din punctul lui de vedere. versul folosit de Lucreţiu. v. Interesantă este utilizarea cuvântului ratio. Ardenta pasionată a mesajului.n. 1. ci "esenţă" (1. exprimă. un demers artistic foarte diferit de clasicism. Hexametrul dactilic. "metodă" (1. ardentă a lui Lucreţiu. mesajul lucreţian a constituit o autentică revelaţie şi a contribuit la propagarea anumitor concepţii realiste. semina. de pregătirea sa lucreţiană. intrinsecă.. în 1947. Receptarea Cicero a admirat cu unele rezerve arta viguroasă. în plus. pentru un tip nou de poezie. practica artei. v. al poeziei latine. spre a conferi acestui termen sensul de "raţiune". mai ales lui Ennius. însă ulterior Manilius îi va da replica. Poetul crede în virtuţile "psihagogice" (călăuzitoare se suflete) ale mitului. Ulterior a fost studiat cu deosebită acurateţe. Absenţa totală a unui metalimbaj abstract i-a creat probleme deosebit de complicate. Pentru Renaştere. 59. Ne referim la arta practicată de aşa numiţii poeţi "noi'. diminuării sentimentelor . De aceea la Lucreţiu ratio nu înseamnă niciodată "raţiune". ci şi spre un mesaj subiectivist. întoarsă atât spre tradiţia expresionistă. în secolul I î. emergea un tip de discurs liric. Mutaţiile profunde ale climatului mental. 77). pe care îl întreprindea epoca lui August. 4. Toate aceste arhaisme sunt solid ancorate în tradiţia latină şi italică. după modelul substantivului grecesc Idgos. nutrită şi dezvoltată într-un cerc cultural-politic specific. parţial.N. "cunoaştere" (adevărată. 23). El evocă relaţiile dintre Venus şi zeul Marte (1. tineri aristocraţi rafinaţi. ci şi gustul simetriilor. viguros şi armonios. Aşadar poetica lucreţiană implicită. De fapt Ovidiu îşi 153- LUCREŢIU. Theodor Naum. Arta vergiliană nu poate fi separată de precedentul. v. ancorate în cultul naturii. ca la Vergiliu mai târziu: abundă eliziunile şi picioarele spon-daice . polifonică a artei sale sau vigoarea organică. pe un timbru entuziast.sintactice inedite. Dumitru Murăraşu. Despre natură abundă în cuvinte arhaice sau în forme vechi ale * Cum am mai arătat. Poeţilor arhaici. w. Lucreţiu le datorează predilecţia pentru aliteraţie. se manifestă la Roma o importantă mişcare poetică. v. intensitatea expresiei. Lucreţiu ezită între numeroase cuvinte. confirmă programul poeticii explicite de îmbinare a expresionismului tradiţional cu suflul artei înnoite. în special de genitive arhaice. femei mondene şi semimondene. Cicero încă nu folosise procedeul calculului lingvistic. 54). Poeţii epocii lui August îndeobşte nu-l menţionează. 229) şi mai ales "doctrină" (1. criza vechilor mentalităţi implicau nu numai năzuinţa spre o poezie atent cizelată. 29-39). Lucreţiu recurge la enunţuri lungi. Astfel filosofia lui Giordano Bruno s-a nutrit substanţial din poezia lui Lucreţiu. uneori greoaie. Aulus Gellius va spune totuşi ulterior că Vergiliu a împrumutat lui Lucrejiu nu numai anumite cuvinte. care va deveni clasică. în care propoziţiile subordonate sunt introduse prin conjuncţii rar utilizate de alţi scriitori. 2. CATUL Şl POEZIA SECOLULUI I Î. ci şi versuri şi pasaje întregi (1. care se reclama de la tradiţiile lirismului roman şi mai ales de la o anumită orientare a artei elenistice. care însemnau de fapt "seminţe".E. 18 şi 20) etc. 130). în versuri albe. în 1965 (reeditare în 1981). principia. în hexametri. vor hrăni experienţa poeţilor clasici. Dar atunci în ce mod pregăteşte Lucreţiu clasicismul augusteic? Nu numai respiraţia amplă. caracterizează poezia lucreţiană şi la nivelul limbii şi al versificaţiei. Căci armonia e reface la capătul demersului laborios al poetului. care să răspundă modificărilor intervenite în utilajul mental. au alcătuit traduceri integrale. Osteneala poetului de a făuri un vocabular latin teoretic a fost foarte reală. v. Moliere l-a tradus. 21.e. Arta lucreţiană purcede de la registrele expresionismului pentru a pregăti pe cele ale clasicismului. "începuturi". manifest emblematică. nu curge uşor. Totuşi a fost semnalată iscusinţa poetului în construirea propoziţiilor cauzale. Montaigne l-a citat. In încercarea de a depăşi construcţia sincopată a frazei autorilor preclasici. -l52 SCRIITURA LUI LUCREŢIU unor vocabule. Poeţii "noi" şi callimahismul roman Simultan cu strădania solitară a lui Lucreţiu de a transmite un mesaj didasca-lic. Materialist» secolului al XVIII-lea l-au admirat cu un entuziasm lesne de înţeles. La aceasta s-a adăugat strălucirea poeziei acestei epoci pentru a obnubila gloria lui Lucreţiu. adepţii callimahismului sau alexandrismului roman. Pasaje alese au fost tălmăcite de mai mulţi traducători. cât şi spre construirea unui viitor clasic. "fel" sau "modalitate" (1. ca şi. căutarea febrilă a expresivităţii apar deosebit de elocvente pentru privilegierea f iloanelor expresioniste. "elemente primordiale". de expresionism.

corelate străvechii solidarităţi civice. O adevărată boemă artistică se născuse, pasionată de hedonism, de căutarea noului cu orice preţ. S-a considerat semni ficativ faptul că o serie de nobili romani, de oameni de stat importanţi, au alcătuit ei înşişi poeme erotice. Deşi cei mai mulţi poeţi, care au aparţinut acestei mişcări au fost animaţi de sentimente republicane, arta lor se înscria mai degrabă în noile
• 154

POEŢII 'NOI' Şl CALLIMAHISMUL ROMAN orientări ale Cetăţii, care tindeau să asigure triumful cezarizmului. De altfel exponenţii acestei mişcări nu s-au constituit într-o şcoală literară rigid structurată, ci într-un curent artistic liber zămislit, deschis faţă de diverse sugestii şi populat de tineri entuziaşti şi generoşi. Această mişcare a fost calificată de Cicero, de altfel pe un ton aproape dispreţuitor, drept curentul "poeţilor noi", poetae noui (Orator, 48,161; şiAdAtt., 7,2,1; Tuse. disput, 3,15), sau "mai noi", în greceşte neâteroi. De aceea s-a vorbit de neoterismul roman ori, în legătură cu obârşiile lui greceşti, de callimahismul latin. Totuşi, în pofida caracterului ei novator, programatic înnoitor, mişcarea neoterică nu poate fi izolată de anumite tradiţii italice, valorificate în literatura latină anterioară. Am arătat cât de pregnant se manifestase gustul pentru cântec, pentru expresia lirică, la autorii secolelor anterioare, mai cu seamă la Plaut. De fapt Plaut a fost primul liric roman. Dar acest lirism impregnase în chip difuz poezia latină preclasică, până când a putut să se manifeste, în poeme specializate şi în modalităţi autonome, spre sfârşitul secolului al ll-lea î.e.n. De altfel un anumit tip de lirism, sub forma unor poeme cântate, uneori mimate, s-a dezvoltat şi în lumea elenistică, îndeosebi în Siria, unde se pare că de fapt continuă structuri poetice anterioare influenţei greceşti. în timpul celui de al doilea război punic, cântăreţe siriene apăruseră pe scene romane, înlesnind amplificarea unui lirism, care avea adânci rădăcini italice. Intensificarea contactelor cu Orientul, la sfârşitul secolului al ll-lea î.e.n., n-a putut decât să faciliteze expansiunea lirismului.
Totuşi chiar dacă neotericii romani au valorizat anumite tradiţii lirice, precedentele de la care se reclamau se aflau în altă parte. Nu numai că ei se opuneau deliberat vechii poezii, lui Ennius prin excelentă, dar nu elementul liric, ci modalităţile unei poezii epigramatice constituiau, din punctul lor de vedere esenţialul artei, pe care o practicau. Asemenea epigrame nu aveau neapărat un conţinut satiric, persiflant, ca omoloagele lor medievale sau moderne, ci erau poeme scurte, de circumstanţă, adesea adevărate madrigale, redactate în distih elegiac. Modalităţi epigramatice apăruseră în lumea elenistică, mai ales în Alexandria Egiptului. O mare parte dintre poeţii greci din Egipt, dintre alexandrini, făuriseră o nouă orientare în poezie, definită de cercetători ca alexandrinism sau mai degrabă callimahism, după numele corifeului ei, Callimah. într-adevăr acest poet elenistic şi arji confraţi ai săi, ca Euphorion din Chalcis, autor de poezie aproape ermetică, lansaseră sloganul 'o carte mare este o nenorocire mare", mega biblfon, mega kakdn în greceşte. Ei reprobau epopeea, teatrul, genurile şi speciile tradiţionale, bazate pe texte de întindere considerabilă. Se prefera poezia scurtă, condensată, adică epigramele, textele în versuri cu un caracter semi-narativ şi semi-liric, imnurile adresate zeilor, poemele sentimentale şi pastorale, un univers imaginar populat de simboluri, de legende despre divinităţi, de o mitologie artificioasă, de episoade pitoreşti. Adepţii caliimahismului practicau un stil factice, chiar sofisticat, şi acordau o importanţă deosebită tehnicii poetice, mai ales metricii. Ei au inovat în această privinţă, şi au realizat performanţe remarcabile, noi modalităţi de versificare. Lipsită de acompaniament muzical, metrica lor reda totuşi impresia de muzică prin reiterarea, la intervale scurte, a aceluiaşi metru. Astfel au apărut strofele. Adesea bibliotecari ai Lagizilor, regii elenistici ai Egiptului, calfimahienii scriau pentru curte, pentru un public monden, care va gusta şi romanul. Poezia lor erudită, de factură parnasiană, deşi respingea tradiţia homerică, nu refuza total o anumită patină arhaizantă. Concomitent

155-

LUCREŢIU, CATUL Şl POEZIA SECOLULUI I Î.E.N.
callimahienii îmbrăţişau cultul informaţiei ştiinţifice şi filosofice, narajiilor mitologice savante, cataloagelor ingenioase, etiologiilor. Specia literară cea mai caracteristică pentru oallimahism a fost poemul epic şi mitologic de mici dimensiuni, epylHon sau epiliu. Callimahienii au creat de fapt acest tip de poem scurt, care exploata detalii mai puţin cunoscute ale miturilor greceşti. Paradigmatic a fost epiliul lui Callimah intitulat Hecale. în acest poem, Callimah evocase mitul capturării taurului de la Maraton de către Teseu, dar stăruise în chip deosebit asupra ospitalităţii acordate eroului mitologic de bătrâna Hecale.

Neotericii, adepţii callimahismului roman sau neocallimahismului, au privilegiat şi ei o poezie scurtă, erudită şi rafinată, chiar pedantă. Ei au accentuat, după părerea noatră, factura epigramatică, tendinţa spre condensarea imagistică a discursului poetic în generai, pe care le promovaseră antecesorii lor elenistici. De altfel mişcarea poeţilor "noi" a fost în mare măsură impulsionată de doi poeţi greci, aflaţi în Italia în secolul I î.e.n. Aceştia au slujit ca intermediari între neotericii romani şi Callimah, relativ încă puţin cunoscut romanilor până atunci, deşi En-nius, Lucilius şi Lucreţiu trebuie să fi citit unele dintre poemele corifeului şcolii literare din Alexandria. Aceşti doi poeţi greci sunt Philodem din Gadara menţionat mai sus ca filosof epicureu şi ca autor de epigrame erotice - şi Parthenios din Niceea, care a jucat un rol determinant în formarea lui Catul. într-adevăr callimahienii romani au asumat mai ales concepţii epicureice şi au adoptat îndeobşte aticismul. între eforturile lor spre rafinarea scriiturii poetice, spre discursul concentrat şi arta sobră, limbajul purificat, pe care le preconizau aticiştii şi anaiogiştii, existau evidenţe afinităţi. Este interesant de semnalat că cei mai mulţi neoterici erau totuşi provinciali, originari din Gallia Cisalpină, de fapt meniţi a adapta mai rapid noile structuri mentale, care emergeau la Roma. Rene Pichon a considerat că cele trei mărci fundamentale ale neoterismului roman au constat în erudiţie, cultul formei şi în galanterie, toate moştenite de la callimahienii elenistici. Vocabularul critic

roman a definit discursul poetic neoteric prin termeni ca "delicat", gracilis, "neted", leuis, şi "şlefuit", teres, dar şi ca "erudit", doctus, deoarece le atribuia poeţilor "noi" o remarcabilă "erudiţie", doctrina. într-adevăr neotericii au rafinat scriitura până la pedanterie, au căutat erudiţia şi imagistica pitorescă, au practicat adesea o limbă sofisticată. Totuşi, de multe ori, sub impactul tradiţiilor lirismului roman şi ai noului climat mental instaurat la Roma, neotericii au diminuat ponderea elementelor legendare, mitologiei savante, moştenite de la precursorii lor greci, ca să dezvolte exprimarea sentimentelor personale, poezia erotică şi subiectivismul programatic. De aceea, în anumite poeme personale, îndeobşte galante - pe care ei înşişi le numeau, cu o bravadă ostentativă, parcă în spiritul modernismului secolelor noastre, "bagatele", nugae, - neotericii au privilegiat o limbă apropiată de cea vorbită, simplă şi directă. Totodată unii neoterici romani au recuperat epopeea, tradusă într-un registru doct, îmbibat de erudiţie mitologică. în definitiv graţia suavă şi directeţea sentimentelor, expresia lirică proaspătă, captivantă, au asigurat peste veacuri
-l56

POEŢII 'NOI' Şl CALLIMAHISMUL ROMAN succesul unor neoterici, precum Catul, modernitatea autentică a artei lor. O lume a visului se desprinde din anumite producţii literare ale poeţilor "noi".
Oe fapt neotericii şi-au avut precursorii lor, care au reprezentat în acelaşi timp creatorii lirismului, ca discurs poetic autonom. Propensiunea pentru erotism apare manifestă la aceşti înaintaşi ai poeţilor 'noi*. Ea emerge la creatorul epigramei erotice, Porcius Licinius, poet de la sfârşitul secolului al ll-lea î.e.n., primul liric roman autentic. Un alt precursor al neoterismului a fost Quintus Lutatius Catulus, general roman şi istoriograf, de altfel menţionat într-un capitol anterior, dar şi autor de epigrame galante. în jurul anului 80 î.e.n. şi-a desfăşurat activitatea Laevius, autor al unei culegeri de "fantezii erotice', Erotopagnlon, din care s-au păstrat cam şaizeci de versuri. Este greu de spus dacă Laevius a fost un precursor al neoterismului sau chiar întemeietorul lui. Oricum mişcarea neoterică s-a dezvoltat mai cu seamă între 80 şi 40 î.e.n., în plină criză a instituţiilor republicane şi în focul expansiunii veleităţilor individualiste. Această mişcare a fost ilustrată îndeosebi de Valerius Cato, ideologul principal al neoterismului, autor de epilii şi promotor al unei arte erudite. Ca şi alţi poeţi "noi" era originar din Qallia Cisalpină. Furius Bibaculus şi Helvius Cinna scriau în această vreme epigrame, epilii, chiar poeme epice erudite, iar Ticidas elegii erotice. La rândul său, oratorul aticist Qaius Licinius Calvus, pe lângă elegii, poeme didactice, epigrame persiflante şi epitalamuri, sau cântece de nuntă, a alcătuit un epiliu doct sau chiar o epopee, intitulată Io; excela printr-o poezie erudită, însă vibrată, din care nu s-a păstrat decât douăzeci şi două de versuri. Câteodată anticii îl preferau lui Catul. Publius Terentius Varro, din Atax, care nu trebuie confundat cu marele erudit cu acelaşi nume gentilic şi acelaşi supranume, a desfăşurat o activitate complexă, care a comportat scrierea unor epopei, pe lângă elegii, satire şi poeme didactice, dintre care s-au păstrat mai puţin de cincizeci de versuri. A îmbinat o inspiraţie relativ tradiţională cu factura callimahiană, vehiculată în cercul neotericilor. Dar, fără îndoială, cel mai strălucit exponent al neoterismului a fost Catul19.

Catul. Viaţa şi opera
Catul a transformat poezia neoterică într-o artă de remarcabilă valoare literară, în acelaşi timp foarte rafinată şi foarte emoţionantă, simplă, "modernă", plină de graţie şi de prospeţime. El a potenţat considerabil expresia subiectivă, directă a sentimentelor, a creat o poezie plină de spontaneitate, concentrată, dar şi de tensiune autentică a discursului literar, energică, uneori chiar vehementă. Ardenta sinceră, nemijlocit confesată, constituie probabil etimonul sau în orice caz invarianta poeziei catuliene. Opera lui Catul constituie unul dintre cele mai relevante testimonii ale literaturii universale,
Datele naşterii şi morţii poetului au constituit obiect de controverse savante, încă din antichitate. Se pare însă că Gaius Valerius Catullus a trăit între 84 şi 54 sau mai degrabă 53 î.e.n. S-a născut la Verona, în Gallia Cisalpină, care a oferit în secolul I î.e.n., Romei nu numai cei mai mulţi poeţi "noi" ci şi alţi scriitori de remarcabilă valoare, ca Vergiliu, Cornelius Nepos şi Titus Livius. Aparţinea unei familii de notabili locali foarte înstăriţi, care i-au asigurat o copilărie şi o adolescenţă îndestulată şi solid educată. Catul n-a fost frustrat în copilărie şi nu şi-a cenzurat cu exigenţă impulsurile. Ceea ce explică disponibilitatea sa pentru existenţa frivolă şi individualistă, pe care

157-

LUCREŢIU, CATUL Şl POEZIA SECOLULUI I Î.E.N.
a dus-o la Roma, ca şi fragilitatea sa sentimentală, incapacitatea de a reacţiona la frustrările la care a fost supus în timpul tribulaţiilor sentimentale întâmpinate în Capitală. într-adevăr, în jurul anului 66 î.e.n., Catul a sosit la Roma unde a frecventat cercul poeţilor neoterici, aceşti dadaişti şi "hippies avânt la lettre", dar şi mari personalităţi, precum Hortensius, Cicero însuşi şi Mommius, dedicatorul poemului lucreţian. După 62 î.e.n., începe pentru Catul evenimentul cardinal al existenţei lui: "romanul" de dragoste cu o frumoasă matroană romană, numită Lesbia în poemele lui. După toate probabilităţile, acest pseudonim ascunde numele Clodiei, sau, mai bine spus, Claudiei, sora celebrului tribun al plebei, din punct de vedere metric corespunzător pseudonimului. A urmat o dragoste furtunoasă, abundentă în mutaţii neaşteptate, pasiune arzătoare, gelozii, infidelităţi, reconcilieri efemere. Claudia, care exercita o influenţă fascinantă în cercul neotericilor, era de altfel cu zece ani mai vârstnică decât poetul, iar legătura sa cu Catul nu putea fi decât efemeră şi bizară. Cum se putea întâmpla altfel între un literat provincial şi o aristocrată mondenă? De altfel, Claudia era măritată, însă soţul său, Quintus Metellus Celer, a decedat în 59 î.e.n. Ceea ce n-a făcut decât să stimuleze gustul Claudiei pentru o existenţă cât mai frivolă. în 58 î.e.n., Catul îşi pierde fratele. Moartea acestuia va marca profund viaţa şi opera poetului. Mâhnit, dezamăgit de evoluţia legăturilor sale cu Claudia-Lesbia, Catul va pleca în Bithynia în 57 î.e.n , ca membru al anturajului guvernatorului acestei provincii, care nu era altul decât Memmius. Dar poetul nu s-a îmbogăţit în Bithynia, cum sperase, şi s-a întors la Roma, în 56 î.e.n., unde îl va chinui din nou pasiunea pentru frumoasa sa iubită, până în momentul morţii. Este probabil că poetul însuşi şi-a publicat o parte din operă în timpul vieţii. Această operă constituie, cum era şi firesc dat fiind vârsta poetului în clipa morţii, un volum subţire, o 'cărticică", libellus, plină de farmec, atent şlefuită şi dedicată în principiu lui Cornelius Nepos (1, w. 1 -4). Dar ansamblul operei, probabil integral conservate, a fost editat după moartea lui Catul, de prietenii poetului, care au încorporat în varianta finală şi poeme anterior nepublicate de poet. Ediţia finală nu respectă ordinea cronologică a redactării poemelor şi cuprinde 116 piese, de felurite dimensiuni, care pendulează între o poezie de două versuri

(105) şi alta de patru sute opt hexametri dactilici (64, Nunta zeiţei Thotis cu Peleu). Prevalează însă poemele scurte. Ordinea alcătuirii ediţiei antice definitive pare să fi ţinut seama mai ales de versificaţia poemelor. Textul poate fi divizat în trei părţi: a) primele şaizeci de poeme, de mici dimensiuni şi în diferiţi metri; b) poemele 61 -68, de extindere mai mare; c) poemele 69-l16, de fapt epigrame în distih elegiac. S-a remarcat că, în ultima instanţă, epigramelor "elegiace", din partea a treia a poemelor catulliene, le corespund, în mare parte, primele şaizeci piese lirice, de întindere modestă, adesea scrise în metri iambici 20. Prin urmare centrul culegerii, care comportă poeme ostentativ callimahiene, de dimensiuni mai mari, este flancat de epigrame cu o tematică foarte variată.

Diversitatea tematică şi artistică
Ceea ce caracterizează prevalent poemele catulliene este o strategie nuanţată, o extraordinară diversitate a motivelor, în manifestă congruenţă cu diversitatea modalităţilor de a versifica cele mai variate conţinuturi. S-a încercat să se unifice, să se subsumeze această varietate gustului poetului pentru provocare 21. Tendinţa spre a provoca un public încă adesea tradiţional, de a-l provoca în stilul boemei neoterice, nu poate fi contestată. Totul îl îndemna pe Catul spre o ase■158

DIVERSITATEA TEMATICĂ Şl ARTISTICĂ menea reacţie: erosul său format în medii cisalpine, mai puţin marcate de tradiţionalism decât cele din Italia *, contactul brutal cu morga aristocratică romană şi cu austeritatea afişată de unii dintre exponenţii Capitalei, vicisitudinile dragostei sale pasionate, dar nefericite, dezinvoltura afişată de prietenii săi neoterici faţă de vechile moravuri, criza manifestă a mentalităţilor tradiţionale. Şi totuşi poemele caîuliene comportă atâtea versuri impregnate de sinceritate genuină, de prospeţime a sentimentelor sau dimpotrivă tributarea unei construcţii docte, artificioase a universului imaginar! Diversitatea substanţei poeziei catulliene ni se pare aşadar ireductibilă. Centrul real de greutate al operei catuliene /7 formează poemele care se referă la dragostea nutrită pentru Lesbia, deşi aceasta este tratată numai în douăzeci din cele o sută şaisprezece poeme ale lui Catul. De fapt, cum demonstrează şi pseudonimul acordat iubitei poetului, Catul situează poemele sale erotice sub semnul unei referinţe culturale, în speţă la Safo, poeta insulei Lesbos. De altfel se pare că cel dintâi poem consacrat Lesbiei (51), poemul seducerii, cum l-a numit Pierre Qrimal, comportă în principal o traducere fidelă a unui poem al lui Safo: "Mi se pare deopotrivă unui zeu cel care, dacă este îngăduit, poate să întreacă zeităţile, cel care şezând în faţa ta te priveşte şi te ascultă fără încetare" (51, w. l-4). Totuşi, în ultima strofă, Catul intervine direct, renunţă la tălmăcire şi îşi exprimă aprehensiunile, generate de o dragoste, care lui însuşi nu-i putea apărea decât ca insolită, chiar bizară. El deplânge tihna, otium, aflat la baza pasiunii sale: "tihna, Catul, îţi este dăunătoare; tihna ţi-a prilejuit prea multă tulburare şi prea mult avânt; în trecut tihna a făcut să piară regi si oraşe fericite" (51, w. 13-l6). S-ar spune că poetul regretă de a nu fi asumat civismul activ al vechilor romani! Nu era, desigur, uşor nici pentru un cisalpin romanizat să conteste modul de viaţă al strămoşilor, mos maiorum. După ce cântă în versuri frivole vrăbiuţa Lesbiei (2), vrăbiuţă a cărei moarte apoi o deploră (3), adresându-se direct păsării ("o, nenorocire! o sărmană vrabie!", o, factum male! o miselle passer! (3, v. 16), poetul îşi exprimă satisfacţia faţă de cucerirea Lesbiei, pasiunea sa neostoită, hedonismul său individualist, care sfidează normele romane de viaţă ale tradiţionaliştilor, într-un poem celebru, pe care îl reproduceam integral: 'să trăim, Lesbia mea, şi să ne iubim: să preţuim toate murmurele bătrânilor, prea severe, cât face un singur bănuţ. Soarele poate să se stingă şi să renască, pentru noi, când se stinge odată scurta lumină a vieţii, trebuie să dormim o singură noapte veşnică. Dă-mi o mie de sărutări, apoi o sută, apoi alte mii, apoi o a două sută, apoi încă alte mii, apoi sute. Când vom fi făcut multe mii, le vom învălmăşi, ca să nu le mai ştim socoteala, ca nici un rău să nu
* Pamilia lui Catul pare să fi fost interesată mai ales de tranzacţii financiare de tip nou, adică orientate spre expansiunea îndrăzneaţă a puterii romane şi deci străine de tradiţionalismul agrar al vechilor italici - 159-

LUCREŢIU, CATUL Şl POEZIA SECOLULUI I Î.E.N. poată să ne deoache, când va şti câte sărutări au fost' (5) *. Simplitatea exprimării sentimentelor, directeţea şi concreteţea imaginilor sunt cu adevărat impresionante! Ulterior legătura bizară dintre Catul şi Lesbia evoluează foarte sinuos. Accente sfâşietoare, trăirea intensivă a emoţiilor sunt pricinuite de deziluziile încercate de poet, căci nobila sa amantă părea plictisită de insistenţele şi perseverenţa lui Catul. O vreme Lesbia a continuat să-l iubească pasionat (70), dar, mai târziu, devenită văduvă, şi-a luat alt iubit (68). Catul a afişat iniţial indiferenţa, însă ulterior şi-a exprimat amărăciunea (72), chiar ura înverşunată, care însă nu putuse stinge dragostea sa ferventă (85). Invectivele împotriva Lesbiei au început să se acumuleze (37 şi 42). întors din Bithynia, Catul îşi ia de la Lesbia un adio, care nu putea fi sincer; îi urează să trăiască fericită, strângând concomitent în braţe trei sute de ibovnici, fără a iubi cu adevărat pe nici unul dintre ei, dar epuizându-i pe toţi (11). în asemenea poeme, Catul se distanţează sensibil de orice model şi vehiculează tonul unei poezii foarte personale. De fapt epigramele dau seama şi de alte legături sentimentale ale poetului, fără îndoială trecătoare,

care a introdus în literatura latină arta ingenioasă a exprimării relativ discrete de emoţii uşoare. faţă de rivalii în dragoste. Catul pledează explicit pentru o poezie concentrată. indecent până la limitele pornografiei. faţă de iubitele sale. în orice caz "verde".e. Este ciudat că poetul nu ne oferă nici o descriere amănunţită a fizicului Lesbiei. liricul avântat şi callimahianul erudit. 57. ci cel puţin cinci artişti diferiţi.n. Rene Pichon îl compară pe Catul cu Alfred de Musset şi susţine că poetul veronez a fost cel dintâi scriitor. şocantă cu ostentaţie. poetul savant.. în armata căruia acesta servea. dacă nu precizau numărul sărutărilor. boema epocii se regăseşte ilustrată în versuri simple. Astfel poemul 66 adaptează o operă a lui Callimah dedicată cosiţei reginei Berenice. ca Ameana. al cărui chip este doar vag evocat (86). când Memmius se reconciliase cu Caesar. defilează Verona natală. străină de încărcarea imaginii. Este de fapt vorba de un epiliu. 57.ale deriziunii. care figurează o digresiune savantă.N. Catul se învederează neîndurător faţă de contemporani. Sa arătat că unele dintre epigramele veronezului (11 şi 51. Erudiţia mitologică artificioasă domină acest poem ca şi epopeea în miniatură a nuntei zeiţei Thetis cu Peleu. elegiacul emoţionant. în 55 î. Aici se poate contem161 LUCREŢIU. în orice caz lirismul catulian asumă structurile cele mai diverse şi mai originale. fata împătimită de dragoste". pe care nu ştim de ce îi detesta. Aveau mai multe şanse să scape de pericol. Catul a fost şi un "poet doct*. adică legenda lui Teseu şi a Ariadnei. Din 108 poeme cu vocaţie epigramatică. 1 -6. Dacă Lesbia şi Catul ar fi cunoscut cu exactitate numărul sărutărilor. epigramistul obsedat de invectiva feroce şi. avuţiile. care recurg la motive şi mijloace literare diferite între ele: poetul combustiei interioare. liricul elegant. sunt însă foarte diversificate. -l60 DIVERSITATEA TEMATICĂ 1 ARTISTICĂ autentice ode 23. Catul este indignat că Pompei. şi orientată spre erotism (16. 5). De fapt Catul vrea să realizeze un contrast pregnant între o iubire fericită. de a o reînnoi. pla un covor. uşor frivole. Catul nu îşi caută cuvintele în asemenea situaţii.din nou cele mai directe . se extinde pe un teren rar abordat în literatura universală. ori cu tinere romane. 34 şi 61) sunt în acelaşi timp * Oamenii fericiţi trebuiau să se apere de invidioşii care i-arfi deochiat. tonul caustic caracterizează numeroasele invective ale poetului şi utilizează substanţa vechiului expresionism italic. ca şi faţă de adversarii literari. sunt ridiculizate. foarte doct: Catul a fost un actor care îşi schimba mereu măştile. totdeauna direct şi spontan? Fără îndoială că nu se poate da decât un răspuns negativ. Catul îşi ironizează adversarii. Lirismul cel mai delicat. în opera lui Catul. 10). de strictă obedienţă callimahiană.structurat de el. modul lor de viaţă. aproximativ 60 au un caracter satiric. când Catul îl proclamă un "Romulus desfrânat" (29. 93) au tulburat viaţa politică romană pentru a-şi îmbogăţi suporterii. . schiţat mai degrabă decât solid . De fapt Catul nea oferit doar prima mărturie conservată până astăzi a unui asemenea lirism relativ frivol şi totodată foarte personal. la mijlocul operei lui Catul. pe terenul unui vocabular crud. nu se pot decela numai doi poeţi. ar fi sporit primejdia. uşor frivol. cea a proaspeţilor căsătoriţilor. Sunt persiflate necruţător. chiar dacă trebuie să întrebuinţeze un vocabular trivial. chiar scatologic. Expunerea tribulaţiilor Ariadnei prilejuieşte lui Catul un al doilea epiliu încadrat în primul. De fapt. victoriile triumvirului asupra gallilor şi britannilor (11. materia universului imaginar. ci spune lucrurilor pe nume. pe Baudelaire şi pe Ungaretti. v. care cereau bani iubiţilor. aşa cum am arătat. 105. 94. La fel de virulentă se reliefează şi polemica politică vehiculată în anumite epigrame. Fără cruţare. Catul prezintă zeii veniţi să asiste la căsătoria între o nereidă şi un argonaut. alcătuit în hexametri dactilici. Natura nu l-a impresionat niciodată pe poetul din Verona. căci. Invectiva corozivă a lui Catul atacă îndeosebi pe Mamurra. CATUL Şl POEZIA SECOLULUI I I. adusă drept ofrandă zeilor şi mai târziu transformată în constelaţie. preocupările lor. poeţi (ca în 16) sau scriitori feluriţi. impregnate de mitologie savantă. dar invectiva sa incisivă. cei dintâi exponenţi ai" lirismului autonom utilizează registre artistice similare.E. w. 68 şi 101). pretenţiile politice ale lui Mamurra. dragostea şi jocurile spiritului se îmbinau fericit22. Sarcasmul. 95. pe un registru care caută vocabularul crud. câteodată elegiac.cum a fost cea cu foarte frivola Ipsithilla (12). în relaţii rele cu triumvirii. v. altădată uşuratec. 1 -l1. Catul descoperă timbrul elegiac cel mai emoţionant pentru a deplora moartea fratelui său (65. Crassus şi îndeosebi Caesar (29. Poezia catuliană este de fapt foarte citadină. miniatural. w. Ataşat idealurilor republicane şi mai ales lui Memmius. Pretenţiile lui Caesar de a reîntemeia Roma. unde umorul şi galanteria. întradevăr. puella defutata (41. şi una nefericită. brutal. dar şi "virtuţile" erotice ale acestuia (29. figurează o serie de poeme mai lungi. Catul cu toate acestea exaltă. prietenii poetului. favorit al lui Caesar. 9-l2). 1). Cum am arătat. v. în alte epigrame. Catul a fost cumva numai un liric chiar complex. Arta sa evocă în acelaşi timp pe Verlaine. se împleteşte abil cu dezinvoltura puţin vicioasă a unui tânăr maliţios. deoarece practică armele . uneori obscen. pe un ton solemn. cum se afirmă uneori. 115). Oricum Catul a reprezentat unul dintre cei mai semnificativi exponenţi ai poeziei romane parasatirice. Zona expresiei literare a poetului. Când elogiază poemele unor prieteni. 114. în asemenea epigrame.

se lamentează profund şi regretă acest gest necugetat. cele ale unei exprimări colocviale. 50-73). Anacreon. ni se par manifeste. în judicioasa reelaborare catuliană. mai ales în cele dedicate pasiunii pentru Lesbia. chiar sobră uneori. El asumă mai ales cadenţele limbajului cotidian. în poemeie mitologizante. Cum am arătat. 23 dintre cele 93 de versuri ale poetului sunt hărăzite monologului. a doua zi. de trivialisme. tânărul Attis se automutilează. Iar Pierre Grimal a remarcat filiaţiile invectivei catuliene cu atellana şi mimul. precum şi cu introspecţia psihologică. îi asigură actualitatea profundă. Poetul din Verona a practicat numeroşi metri. evită epitetele ornante. Chiar în poemele dominate de pasiunea combustivă pentru Lesbia. oda safică se converteşte în tipica dramă italică a dragostei fatale. Este Catul un virtuos al metricii? Fără îndoială. Dovada cea mai clară a acestui efort de rafinare. care considera simplitatea drept suprema desăvârşire. în care Attis deplânge pierderea virilităţii sale (63. forme greceşti ale numelor proprii. în acelaşi timp cristalină şi rafinată. de inspiraţie callimahiană. în acest straniu episod mitologic. De fapt astfel a deprins Catul să exploateze un vechi filon expresionist. incapacităţii de a stiliza expresia. o anumită prolixitate. să ilustreze detaliile cele mai concrete. Cuprins de delir orgiastic. Foarte romane se învederează anxietatea încercată de poet în faţa voluptăţii.trădată. Poezia sa. însă. care îl înrudeşte cu aticismul. Ea nu este rezultatul neglijenţei. teama de o tihnă prelungită. înstrăinat de patria lui şi de propriul eu 24 Poemele mai "lungi" ale lui Catul sunt în mod clar îndatorate callimahismului. faimosului sermo uulgaris. mai convingător utilizată în poemul Attis (sau 63). specializat în metru iambic şi în epigrame feroce. Exploatarea episoadelor mai rare din mitologie se împleteşte cu o anumită amplificare retorică. în generai însă Catul a privilegiat concizia expresivă. dadaiste. 70 de stihuri sunt consacrate numai lamentelor Ariadnei. ca şi diverse versuri iambice şi trohaice. Tradiţia. . şi alte accente diverse se mulează în forme convenţionale. care celebrează dragostea şi vinui. unde se afla sanctuarul său. Fraza lui Catul este simplu construită şi îndeobşte scurtă. Apar cuvinte compuse. inclusiv cele satirizante. la expresii populare. încărcarea discursului poetic cu tropi. cu un caracter personal. însă şi distihul elegiac. cu literatura italică orală. în virtutea unui simbolism complex. poemul paradigmatic al lui Calli-mah. recurge la destul de numeroase interogaţii retorice şi chiar la epitete. ca să nu mai menţionăm alte epigrame. ele sunt foarte sincere. Simplitatea şi expresivitatea artei veronezului l-au transformat totdată într-un precursor al poeziei medievale şi renascentiste. Receptarea Deci acesta este Catul. w. endecasilabul falecian. Totuşi am observat că poetul veronez nu se teme de un lexic indecent. Există totuşi anumite mărci ale acestei scriituri care se regăsesc aproape în toate poemele. De asemenea Catul stăruie asupra viitorului lui Ahile. atât de frecvent utilizate de Lucreţiu. Am remarcat că însuşi poetul veronez semnalizează reziduurile artei poetei Safo. care domină structura de adâncime a poemelor lui. elaborării minuţioase a textului. metrul safic şi chiar hexametrul dactilic. Zeiţa Cybele îl ia în pădurea. atât de diversificate şi de fapt apte să transmită felurite nuanţe ale emoţiilor umane. Arhiloh din Păros. chiar dacă strigătele de pasiune devorantă. autor de epigrame şi cântece frivole. nevoia de a regăsi propriile rădăcini în mica lui patrie veroneză. sentimentul legăturilor familiare . Catul evită suprasolicitarea imaginii. Afinităţile cu Hecale. Nu trebuie însă uitat că ea a fost elaborată într-un cerc literar antic atât de asemănător cenaclurilor simboliste. însă s-au detectat reminiscenţe ale lecturilor operelor cândva alcătuite de poeţii greci arhaici în poemele de inspiraţie personală. Am subliniat de altfel mai sus spontaneitatea de substanţă a lui Catul. se străduieşte să redea imanentismul programatic al universului său. Spontaneitatea apare la Catul ca rodul unei zămisliri atent dirijate. smulse parcă din inima poetului. îi corespunde o scriitură foarte variată. caută deliberat o simplitate cristalină. suprarealiste. Desigur însă că. bogatei palete catuliene. Catul utilizează unele metonimii rafinate. vocabularul nu traduce tendinţa spre colorarea imaginii. Căci Catul este de fapt primul poet antic modern şi modernist. Ettore Paratore a reliefat că. choliambul. cu un stil figurat. ci dimpotrivă fructul modelării atente. -l62 SCRIITURA LUI CATUL Scriitura lui Catul în general. Nararea aventurilor Ariadnei însumează 217 dintre cele 408 versuri ale întregii epopei. Catul transpune pasiunea sa alie-nantă pentru Lesbiaîn deznădejdea lui Attis. de regulă emblematice. recurge frecvent la diminutive. După părerea noastră. substanţa temelor alese l-au obligat aşadar pe poet la o scriitură mai alambicată în epitalamuri şi în poemele mitologice. o aduce versificaţia poemelor. în general moderniste. s-a întrevăzut totuşi cu sagacitate tendinţa lui Catul de a-şi proiecta propriile tribulaţii într-o bizară legendă. Această introspecţie psihologică este mai abil. Hipponax din Efes. dar a fost propusă şi o intertextualitate cu alţi vechi scriitori eleni.

1924. 203. degajă o putere de seducţie excepţională. Poetul din Verona a cucerit noi zone pentru discursul mental roman într-o poezie de considerabilă diversitate tematică. 2 voi. Paris. ed. che da ii trtolo al poema. I. Manuel d'initiation â la littârature et â la civilisation latines. Storia della letteratura latina. 273. necunoscute antecesorilor. 201. 154-l57. iar Panzini a evocat. ed. Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. Firenze. neotericii au privilegiat alcătuirea poemelor scurte.n. Properţiu.cit. PIGHI. pp. elegia tandră. Paris. 1969. pp. op. 264-265. îndeobşte simplă. şi-au compesat mijloacele specifice de invenţie şi elocuţie artistică. Stwttura a composizione del De rerum natura di Lucrezio. în favoarea unei origini aristocratice se pronunţă. pp. Catullo. cit. deşi laborioasă. 263-301. 1867. uneori artificioase. 1967. p. mai ales în piesele lui Plaut. construită cu o anumită greutate. MARTiN . Manuel d'initiation â la litte'rature etala cMlisation latines. 7l-74. op. LAFAYE. pp. spontană. ea şi-a realizat în acelaşi timp o deplină maturitate şi a cucerit noi spaţii de dezvoltare. 266-280. GAILLARD. Toate premisele poeziei augus-teice şi imperiale se vădesc astfel solid statornicite. ed. 3. op. Concluzii Poezia latină beneficiase de eforturile viguroase ale lui Naevius şi Ennius şi ajunsese să dobândească o notabilă valoare artistică în operele comediografilor. 30-35. Les genres littâraires â Rome. a 9-a. utilizând o artă bogată în imagistică abundentă şi suculentă. Paris.5-l4.n. Paris. 272-273. J. lirismul miniatural. Rene PICHON. în Rome et nous. Paris. 1945. exegeza ştiinţifică s-a aplecat cu pasiune asupra operei lui Catul26. 1971. di suoni. Petrus Hermanus SCHRIJVERS. op. P. 11l-l13. în special lui Catul. 1924. încât intertextualitatea între epigramele lui şi cele ale poetului veronez 8-a manifestat ca deosebit de fertilă. atât de carnală.. în legătură cu unele vocaţii epice ale poemului lucreţian . âtudes sur la poetique et la poesie de Lucrece. Histoire de la litte'rature latine. Dar în secolul I î. La lettre d'âpicure. BOYANCE. în realitate. De altfel Catul era foarte preţuit şi în antichitate. G. El a ancorat puternic pe sol roman filosofia materialistă a lui Epicur. Poeţii umanismului napolitan au admirat şi imitat epigramele lascive şi de factură parasatirică. în orice caz. op. pp. . înzestrată cu efectele cele mai viguroase.163 — LUCREŢIU. vezi şi Petrus Hermanus SCHRIJVERS. Dimpotrivă alţi cercetători au afirmat că Lucreţiu a fost adept al unui republicanism tradiţionalist. Opinăm că Lucreţiu era. Paris. începând din secolul al XlX-lea. datorită lui Lucreţiu şi neoterici-lor. 4l-56. ora appare all'ebbra fantasia del poeta l'ideale di quadri ricchi di linfa vitale. într-o formă concentrată. 82-83.164. Vergiliu a contractat o datorie substanţială faţă de Catul şi de neoterici. Tibul. R. Rome etnous. în Rome et nous. 1952. Le poame de Lucrece.. 1967.Maxotte BOLLACK . 198-204. p.n.. GRIMAL.. PARATORE. Histoire de la litterature latine. Pierre GRIMAL. 325-387. într-unui dintre romanele sale. 3 voi. Paris. 82. 4.Heinz WISMANN. 1972. Constant MARTHA. proaspete. p. dar şi Pierre BOYANCE. Pierre BOYANC. Amsterdam.J. 5. Alţi cercetători i-au atribuit dimpotrivă o obârşie modestă. Arta sa energică. Paris. dar mai ales E. R. 1961. GRANA-ROLO L'oeuvre de Catulle. Horaţiu s-au nutrit din experienţa lui Catul. îndreptate spre expresia sentimentelor personale. frivol şi galant. violentă. 1977. a 2-a. pp. âtudes sur la poâtique et la poâsie de Lucrece. G. Dimpotrivă.Jacques GAILLARD. în trăire fascinantă a situaţiilor. iar un neoterism de factură înnoită va domina poezia secolelor al ll-lea şi al lll-lea e. p. unde alternează trăirea pasiunii devorante pentru o iubită capricioasă. Acest intimism a evoluat spre arta variată. 1894. Lucreţiu a oferit literaturii universale probabil cel mai semnificativ poem ştiin-ţrfico-filosofic scris vreodată. Introducere.. 1981. La poâsie â la fin de la Râpublique. 83.e. îl respecta. De fapt. BIBLIOGRAFIE BIBLIOGRAFIE: Luigi ALFONSI. un cezarian convins. pp.şi cu limitele acestei vocaţii . ed. în 1969. care nu-i era favorabil. callimahis-mul a marcat profund poezia secolului I e. picure. La poâsie â la fin de la Râpublique. Paris. cit.B. a 8-a. 30l-329. Petrarca l-a îndrăgit. BARRA. âpicure etles âpicuriens. Ovidiu. Cum a evidenţiat încă Ren6 PICHON. Storia di un movimento poetico. âpicure. Le lyrisme â Rome. GRIMAL. pp. 1969. Poeţii epocii lui August. Horror ac divina voluptas. La poâsie â la fin de la Râpublique. Theodor Naum a publicat tălmăcirea poemelor lui Catul la Editura pentru Literatură Universală. Storia della letteratura latina. p. a 8-a. Pentru această ipoteză. Lucreţiu şi neotericii s-au corectat reciproc. epigrama caustică. pp. pp. G. 18-48. Bucureşti. Poeţii modernişti au gustat adesea poezia catuliană şi i-au admirat mai ales directeţea. 1978. 6. adversar al afirmării puterii personale: vezi E. ed. Horror ac divina voluptas. 2 voi. p. cit. Amsterdam. vezi P. în Rome et nous. unele fiind datorate chiar lui George Coşbuc. La poâsie â la fin de la. cit. 1970. universul cel mai intim al poeziei catuliene. 82-83. 1971. Marjial l-a admirat fără rezerve pe Catul. Ettore PARATORE. iar Renaşterea. 80-l14. Paris. 73-88. Paris. profund modernă a lui Catul. 165- NOTE HI 1. Paris. CATUL Şl POEZIA SECOLULUI I Î. Pentru relaţiile între Despre natură şi speciile literare antice. vezi P. 1970. dar adesea graţioase. Como. PARATORE. directă. a 9-a. in una incessante sollecitazione di forme. 123-l69. care reliefează: "la natura. vezi şi Pierre GRIMAL. I. MARTIN .J. Firenze. în magie. 2. Vezi în această privinţă P. în Rome etnous. 1965. 7. pp. di colori. 'Paris. s-au publicat foarte numeroase traduceri fragmentare din poemele lui Catul. în Rome et nous. pp. Catulle et ses modeles. 1977. GRIMAL. Pentru fizica epicureică. Lucrece et l'âpicurisme. 1981. Jean BRUN. 1967. Les genres litteraires ă Rome. Chiar Asinius Pollio. 83. pp. L-a celebrat şi Pascoli.E. P. Paris. 268. l-a valorificat intens. La poâsie â la fin de la Râpublique. în România. poemele mitologice savante.1. pp.N. Paris. Ettore PARATORE. p. Napoli. GAILLARD.Râpublique. . GRIMAL. Verona. p.vezi Rene MARTIN-JacquesGAILLARD. I. 201 şi mai ales Jean BOLLACK . Ren6 MARTIN . II. p. Poetae novi. printre alţii. pp.

Această proiecţie alegorizantă a fost semnalată de P. CICERO Importanţa lui Cicero Dacă. prin docere. cit. Paris. 202. op. MARTIN . Pe lângă aceasta. op. SCRUVERS. 21. WESTMORE. Le lyrisme â Rome. şi asupra receptării acesteia în culturile moderne.H. 74-78 (pentru callimahismul roman). Catullo. pp. Cicero s-a manifestat ca unul dintre cei mai fertili scriitori romani. P. p. 358-364. 352-355. GRIMAL.H. 325-340. 202. 9-l02. p. cit. op. Le lyrisme â Rome. op.. cit. H. docere.J. Ca şi Caesar. R. cit. 288-301. La poâsie â la fin de la Republique. pentru aceste aspecte ale originalităţii lucreţiene. op. 79-89. 296. 14. 204.l. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. cit. 11. cit. 1972. p. GAILLARD.cit. op. XII. p 106. p. Catul.l. le lyrisme â Rome. Tot de către R. op. GRIMAL. prin trei verbe.. şi R. pp. Vezi. pp. Storia di un movimento poetico. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. pp. SCRUVERS. 167- LUCREŢIU. pentru aşa numita poetică implicttă. P.J.J. pp. pp. 26.titlu pe care nu poate să-l revendice decât Tacit -. SCRUVERS. CATUL Şl POEZIA SECOLULUI I Î.J. 1944. 203-324. 84-86. Nicolae I. MARTIN . John Patrick SULLIVAN. p. pp. Como. GAILLARD. op. pp 30l-312. p.P. cât şi literatura în general. 274-279. 344-352. 3 voi. 28l-282. 111. cit. 27-66. cit. ed. op. nam sau enim). PARATORE.l. MARTIN . p. vezi şi R. 86. 184-l91 (unde se observă că o propoziţie cauzală începe îndeobşte prin quod sau quia. 1945. op. vezi Luigi ALFONSI. 342. în ce priveşte imagistica lucreţiană. vezi R. Cum evidenjiază P. op. 25. cit.sino al punto che gli riesce a cogliere con gioia di primitivo.J GAILLARD. 146-324. cit. 19. PARATORE.. N. pp. cit. GAILLARD. 279-280. Ricardo AVALLONE. cit. 268-269. dar şi R. op. PICHON. BARBU. PICHON. Pentru argumentaţia lucreţiană. MARTIN . ce i-a succedat. anche l'urto ■ 166 NOTE delle ruote di un carro contro un sasso per cui trema una casa. G. op.J. cit. p. 1912. I. op. cit. a se vedea şi R. pp. II. dacă precede propoziţia principală şi prin quoniam. 202-203. 16. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. Poezia alexandrină. mai fecund . GRIMAL. La poâsie â la fin de la Republique. pp. E. Vezi tot R. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. 8. Ca E. GRANAROLO. pp. Cicero iniţiază şi dezvoltă procesul de materializare a limbajului literar latin. ibid. în Rome et nous. 156. 10. op. cit.. cit. E. discursul. pp. Cicero a fost autorul roman care a exercitat cea mai profundă influenţă asupra literaturii latine. SCRUVERS. pp. op. Acelaşi savant se referă şi la o poetică fizică" a lui Lucreţiu. II. Salerno. 17.J. cit. Pentru concepţiile lucreţiene. MARTIN • J. 22. p. De către R. dar şi prin verbele "a emoţiona" sau "a mişca". I. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. MARTIN . inclusiv cel istoriografie. GAILLARD. R. Literaturo and Politics in theAge ofNero.51. Pentru epiiiul privitor la nunta lui Peleu şi a zeiţei Thetis. PARATORE. aşa cum vom constata. 13. la Cicero se manifestă o strategie mai complexă. 204. BARBU. 23. cit. op. şi "a atrage de partea sa". Pentru receptarea lui Lucreţiu. 334-339. TbePoetryofCatullus. Index uerborum Catullianus. Emmanuele CASTORINA. PIGHI. cit. pp.N. R PICHON. MARTIN . pp. 204. op. cit. E. La poesie ă la fin de la Râpublique în Rome et nous. op. pp. 270. cit. pp. Paris. p. a 2-a. cit..pp. op.. proza latină atinge. dar şi P. 155. Ithaca-London. GAILLARD. E. 12.H. anche ii pulviscolo dorato di un raggio di sole che penetra in una stanza al buio. în Rome et nous. M. BARBU. Titus Lucretius Carus. PICHON. La poSsie â la fin de la Râpublique. R. pp. 1894. pp 77-82. L'oeuvre de Catulle. Titus Lucretius Carus. vezi şi P. pp. op. II. 280. op.N. 87-l47. op. 283-287. PARATORE. pp. PICHON. -l68. I. R. GRIMAL. Questioni neoteriche. op. Catulle etses modăles. GRIMAL. GAILLARD. urmărea doar un singur obiectiv. 266. Desigur. 1913. PARATORE. pp. în acest mod concepea Cicero atât discursul. I.. 1978. BARBU.. mouere. deşi marele om politic deforma de fapt adevărul istoric. op..B. I. Această strategie poate fi definită prin trei noţiuni. anche i particolari piu insignrficanti. 203.pp. op. 1985. Pentru poetica lucreţiană explicită. II. SCRUVERS. I. 15. pp. Titus Lucretius Carus. New York. 9. Pentru neoterism. 20. cit. 9l-l14. P. dacă succede acesteia din urmă). GRIMAL. pp. cit. 271 -273. op. Firenze. 279-280. op. cit. cit. SCRUVERS. în legătură cu gnoseologia profesată în Despre natură: ibid. pp 312-329. pp. PARATORE. QRIMAL. LAFAYE. SLATER. N. 278-279. vezi P. Le lyrisme â Rome. come una lieta scoperta poetica. PARATORE. P. op. Bucureşti. pp. DA. cit. E. 24. 1961.. 365-387. MARTIN . în realitate una dintre culmile sale.H. Nicolae I. cit. De către R. J. 113-l14. op. 272. concretizat în verbul "a instrui". pentru Caesar. pp. vezi P. 274-275. GAILLARD. PICHON. în Rome et nous. dar şi E. PARATORE. Rodica OCHEŞANU. 175-l84 (care subliniază că poetul îşi introduce de preferinţă demonstraţiile prin "căci". MARTIN . Pentru opera lui Catul. GAILLARD.J. R. 1967. Verona. Catullo e i suoi modelli romani. în opera lui Cicero. Chiar dacă n-a fost cel mai valoros prozator latin . Pentru limba şi stilul lui Lucreţiu.E. op. Dar şi R PICHON. Paris. p. op. vezi N. 73-74. vezi R. cit. De către R. Le lyrisme e Rome. Poetae Novi. P. pp. BARBU. e se ne fă argomento essenziale per le sue dimostrazioni teoriche'. poeţii "noi" şi rădăcinile lor. 315. p. După începuturile sale stângace. R. MARTIN . pp. vezi mai ales studiile specializate ca: G. 18. 85. 202. cit. un înalt nivel de maturitate artistică. cit. GAILLARD. PICHON. PICHON. pp. conciliare. cit. 75-77. 355-357. Vezi în aceste privinţe şi E.J. vezi H. p. 1968. 279-282. Manchester. pp. referitoare la originea vieţii şi la istoria omenirii. op. P.

el se căsătoreşte cu Terenţia. urmată de plecarea precipitată a lui Catilina din Roma. Cicero a conferit umanismului sensul cel mai complex. că de fapt a făurit ansamblul aşa numitelor ştiinţe umane. cum vom arăta. bazate pe senatorii moderaţi şi pe cavaleri. că a conexat studiile literare de filosofie. care doreau sprijinul militar al provincialilor. pe care de altfel Cicero o reclamase cu insistentă. O anunţă senatului la 170- I VIAŢA 23 septembrie. pentru anul 63 în timpul consulatului. ca urmare a arestării allobrogilor. cu Marius.) limitează considerabil posibilităţile lui Cicero de a manevra pe arena vieţii politice. însă şi în reflecţia asupra limbajului. aflată la 120 kilometri sud-est de Roma. Supranumele (cognomen) avea o semnificaţie precisă. S-a arătat că marele orator n-a rupt continuitatea gândirii romane. sens corelat imaginii omului creator de valori şi respectat ca atare.n. ci dimpotrivă au potenţat. indiferent de contextul politic.6-a arătat că Cicero a definit un program de educaţie. mai ales în Rodos. structurile mentale tradiţionale ale Romei 3. pe când avea şaptesprezece ani. dar mult după ce Terenţia îi dăruise doi copii.e. Cicero devine quaestor şi îşi începe exerciţiul magistraturii sale la 5 decembrie în Lilybaeum. orientarea politică şi existenţa lui Cicero intră într-o criză complexă. înainte de a le fi acordat dreptul de apel la popor. homo universalis. Cicero a oferit un model de cultură.n. Cicero exclamă în faţa poporului "au trăit". pe care le creaseră "reformele" lui Sulla. din Gallia narboneză. adică probe scrise de înaltă trădare.n. homo nouus. adică realizarea unei a treia forţe. o anumită înţelepciune. mai cu seamă Je năut.e. cea mai venerabilă adunare populară a Romei. de humanitas .e. La Atena audiază prelegerile filosofilor. De aceea. întrucît îşi va limita efortul vocal şi gesticulaţia exagerată. A debutat ca orator şi avocat în 81 î. chiar "legumă" în general. Umanismul ciceronian. al cărui părinte poate fi considerat Cicero. După execuţie. de asemenea adresată poporului. Tullia. La 4 august 57 î. care se aflau asupra lor în momentul unei arestări aranjate în prealabil..e. iar în 88 î.n . deoarece cicer însemna în latină "bob". votează rechemarea din exil a lui Cicero. Primele sale discursuri l-au compromis în cercurile din jurul dictatorului Sulla. adoptate sub presiunea dictaturii lui Sulla. în 76 î. obţin de la conspiratori scrisori. cândva aprigi duşmani ai romanilor. şi instaurarea primului triumvirat. a petrecut mai mult de un an un surghiun în Grecia. am spune noi a discursului mental predilect al latinilor. Până la urmă. Viaţa Viaţa lui Cicero este bine cunoscută. dintre triumviri (15 aprilie 56 î. de tatăl său. amsamblu strâns legat de noţiunea ciceroniană de "umanitate". care îi va bloca tendinţele de a practica oratoria de tip asianic. Dar cum s-a realizat cariera politică a lui Cicero? El se angajează clar împotriva măsurilor legislative. umanismul în general. în care au evoluat evenimentele de la Roma Magisteriul exercitat de Cicero este astfel bazat şi pe unele dintre calităţile lui personale: moderaţie. de felurită provenienţă.e. Verres. după cât se pare. Cicero şi-a iubit toată viaţa "mica patrie". Cicero a devenit o figură mitică.e. comiţiile centuriate. cum am arătat de fapt. cei ai tradiţiei şi cei ai municipiilor.termen frecvent utilizat de marele scriitor -. Va divorţa de ea la bătrâneţe.. care era sprijinit acum de Pompei. întors la Roma. probabil în 77 î. Solii tribului allobrogilor. în jurul idealurilor Cetăţii. de care Cicero nu se va despărţi niciodată.e. culturii. Cicero pronunţă a doua CatilinarS în faţa poporului. Doreşte încă de acum o concentrare considerabilă de factori politici.n. Allobrogii divulgă aceste manevre lui Cicero. destul de şubredă de altfel. La 8 noiembrie. După aceasta. anterior arestaţi din ordinul său. La 9 noiembrie.n. care este ales consul în iulie 64 î. în temniţa Tullianum. într-o familie de cavaleri şi notabili municipali din Arpinum.n.n. iar în Rodos devine elevul lui Molon. un alt arpinat celebru. dar nu se înrolează în rândurile popularilor. iar la 3 decembrie a treia.n. Marcus Tullius Cicero s-a născut la 3 ianuarie 106 îe. uixerunt5. fuseseră contactaţi de conjuraţii aflaţi la Roma. şi Marcus. Cicero este primul "om nou". a cărei imitare sistematică a menţinut multă vreme oratoria romană în aceleaşi tipare. pe care o va iubi foarte mult. Iar ezitările tactice ale lui Cicero nu au fost. La 5 decembrie. pe care l-a suportat foarte greu. Dar la Arpinum prinseseră puternice rădăcini vechi tradiţii italice şi republicane. Cicero devine senator şi militează undeva la joncţiunea între oamenii banului..e. Iar la Roma el nu se va simţi vreodată înstrăinat. pregătind noi manifestări strălucite de cultură 2. conceptelor filosofice1. întreprinde o ferventă bătălie împotriva fostului guvernator corupt. caracteristice asianismului.. După 60 î. social şi chiar mental. Cicero. Cicero descoperă aşa numita conjuraţie a lui Catilina.e. exponent al Noii Academii şi elev al lui Carneade. începând din martie 58 î. în sufletul lui. Se înrudea. dar el pledează . Cicero rosteşte în senat prima Catilinară. ca şi împotriva tribunalelor aristocratice. Cel puţin elocinţa clasicizantă a ilustrat 169 CICERO o destul de strictă obedienţă faţa de paradigma ciceroniană. după ce exercitase magistraturi intermediare. pe care I-a asumat antichitatea. Cicero este dus la Roma. înţelegerea de la Luca. Popularii îi reproşează lui Cicero executarea complicilor lui Catilina. pentru ca la 22 octombrie senatorii să voteze aplicarea senatusconsultului ultim.decât Seneca şi Augustin. humanitas. pasiune pentru justiţie. Ceea ce va avea efecte salutare asupra sănătăţii lui Cicero. care dispunea de o zestre bogată. Cicero rosteşte în senat a patra Catilinară şi ordonă strangularea conjuraţilor. Elocinţa era închipuită de Cicero ca servind angajarea politică. Activitatea sa literară şTpoTitlco-sbcîâîîs-a concretizat în foarte numeroase domenii. căci legăturile profunde cu Arpinum nu au exclus. datorită numeroaselor date biografice. îneît Cicero poate fi calificat ca un "om universal". ascultă expunerile lui Philon din Larissa.e. ca şi pe ascensiunea lui Pompeii.. în urma unei pauze de cincizeci de ani. efectul laşităţii. însă. implica o dublă preocupare pentru realism şi pentru ideal. în plus.n. Din prudenţă şi pentru a-şi desăvârşi formaţia. După ce urmase cursurile şcolare obişnuite la Arpinum. încât Clodius şi chiar Caesar îl urmăresc cu înverşunare. Cicero călătoreşte în Grecia continentală şi în insule. în 7l-70 î. ci dimpotrivă a asigurat-o. adică în Sicilia.n. aşezare din teritoriul volscilor. Acest umanism se exprima în acţiunea politică.

însă. au sprijinul marilor familii aristocratice. în vederea combaterii piraţilor. care însă era imposibilă. ameliorat discursurile în vederea publicării. era acuzat de a fi comis foarte grave abuzuri şi malversaţii în timpul exerc. Serviliilor şi Scipionilor (care în curând îl vor determina pe Sulla sâ abandoneze puterea absolută). Conotaţiile politice emerg limpede. "despre praetura siciliana". care constituiau "cuvântarea a doua".e.e. devenit celebru de-a lungul 171 CICERO secolelor. sunt criticate manevrele dubioase. în 47 î.în numeroase procese şi îşi petrece o mare parte din existenţă în vilele sale din Italia e. pentru a-i răpi moştenirea. cu prilejul livrărilor de cereale. sau. S-au păstrat cincizeci şi şapte de discursuri. a fost "Pentru Quinctius". dacă se urmărea condamnarea sa. din care s-au conservat enunţuri precum "armele să se dea în lături înaintea togii". în 66 î. pe lângă numeroase discursuri. Verres. adică la Roma. era necesar ca primul discurs să fie atât de zdrobitor. de signis (privitor la rechiziţiile şi la furturile de opere de artă. deşi de un rang mai modest. Ca praetor. de a-şi fi ucis tatăl. la instigaţia verilor săi. Verii acuzatului erau sprijiniţi de către Chrysogonus. în realitate aliaţi politici. acţiunea politică şi discursurile ciceroniene Cum am arătat.rat roman. Trebuie adăugat că Cicero şi-a revizuit. care caracterizau epoca lui Sulta.n. De imperio Gnaei Pompeii. după cutuma romană. Cicero n-a participat la complot. în 5l-50 î. Este greu de stabilit o distincţie între activitatea de avocat şi discursurile judiciare pe de o parte şi cuvântările pur politice. Discursurile şi corespondenţa decantează de altfel acţiunea politică a lui Cicero. înaintea poporului.n. a cerut sclavilor să oprească lectica. suprind pe ţărmul campanian pe Cicero. De fapt Cicero îl vizează pe Chrysogonus. cum erau cele ale Metellilor. actio prima. Cicero a alcătuit o operă imensă. Roscius se refugiase la Roma. acuzaţiile împotriva lui Verres au fost depuse în faţa praetorului. recunoscându-se astfel vinovat. Chiar discursurile care implică dreptul privat.n. ACŢIUNEA POLITICĂ Şl DISCURSURILE CICERONIENE oraşelor siciliene). "Pentru legea Manilia".n. de frumento (relativ la rnalversaţiile comise de Verres şi de agenţii lui. Opera. unde divorţează de Terenţia. fuaese proconsul în Cilicia. Cicero rosteşte primul său discurs pur politic. de fapt cinci rechizitorii: "despre praetura urbană". însă a asistat probabil la scena asasinării lui Caesar în senat. mai ales cel consacrat faptelor săvârşite în timpul consulatului şi intitulat "Despre consulatul său". Cicero pronunţă "Pentru Roscius Amerinus". pe teme judiciare. actio secunda.. cruzimile lui Verres. chiar la începutul. după o tradiţie mai puţin autorizată.n.. adică în exordiul discursului. practicate în detrimentul particularilor şi -l72 OPERA. la sfârşitul lui 80 î. Verres s-a exilat singur. discursuri rostite de orator ca tcuzator în sprijinul învinuirilor aduse de sicilieni împotriva fostului lor propraetor. Cum se manifestă activitate a de avocat şi acţiunea politică a lui Cicero după întoarcerea din Grecia şi declanşarea crizei p ogresive a legislaţiei sullane? Cel mai semnificativ testimoniu al acestei perioade din viaţa lui Cicero îl reprezintă Verrinele sau "împotriva lui Verres". atragerii provincialilor de partea acestuia. Cicero a trebuft să pleve în Grecia 9. care au defilat opt zile consecutiv.e. Pro Roscio Amerino. El va fi publicat imediat sub titlul "Despre comanda supremă încredinţată lui Gnaeus Pompei". cedant arma togae. Arătos şi mai ales Platon. în opoziţie cu "prima cuvântare". de la 15 martie 44 î. De consulatu suo. Totuşi Cicero şi-a publicat celelalte discursuri..n. pe care un anumit Sextus Naevius voia să-l expulzeze de pe un domeniu moştenit de el. opera literară a lui Cicero. avocatul acuzării şi Roscius a fost achitat de tribunal. Primul discurs de avocat.n. aflaţi acum în plin conflict. rostite în senat sau în comiţii. fără succes pe termen lung. "despre pedepse". cum am arătat mai sus.e. "despre grâu". La începutul lui ianuarie 70î. pe care îl apărase cândva de acuzaţia de paricid.n. dobândesc îndeobşte conotaţii politice. rostit în 81 î.pe plan ideologic . Ce se întîmplase şi despre ce este vorba în discurs? în ianuarie 66 î.e. în cele din urmă. furnizate Romei de cultivatorii şi de proprietarii provinciali) "despre statui". Căci fostul Ic guvernator. a scos capul dintre perdele şi şi-a privit fix asasinul. şi îndeobşte la cariera acestuia). pentru a se căsători cu tânăra sa pupilă.. încât fostul guvernator. de suppliciis (ce prezintă.e. pe care îl considera cel mai primejdios duşman al republicii. Primul discurs al lui Cicero a fost scurt. salvgardării "maiestăţii" Romei10. Cel puţin în subtext. Cicero apără în măsură mai redusă justiţia în genere împotriva abuzurilor comise de un guvernator necinstit şi mult mai substanţial cauza consolidării Imperiului. redactată în greceşte. în această cuvântare.. dar foarte categoric. precum şi o amplă corespondenţă. pe sfere de activitate şi de gândire. In Verrem. Iar. Cicero se află din nou la Roma. litigiile strict particulare. corupt şi abuziv. Marele orator a zărit pe centurionul Herennius. să-l manipuleze pe tânărul Octavian împotriva lui Marcus Antonius. De asemenea s-a pierdut o istorie a aceluiaşi consulat. fireşte. Cicero a încercat în van să-i reconcilieze între ei pe Caesar şi pe Pompei. care se scurg inexorabil. Ca urmare. asasinii trimişi de Antonius care se înţelesese în prealabil cu Octavian. pe care însă o repudiază după moartea Tulliei (45 î. Dar Verres avea sprijinitorii săi. trece de partea lui Pompei şi a optimaţilor republicani. tribunul plebei Gaius Manilius Crispus propusese o lege care adaugă puterilor excepţionale. Dar.e.e. Publilia. Cicero îşi apără amici. în toate rechizitoriile. A încercat. se află printre primii care se reîntorc în Italia şi obţin iertarea de la Caesar. politice etc. în locuinţa Caeciliei Metella. Procesul a început la 5 august 70 î. stilizat. la 7 decembrie 43 î. execuţiile ilegale. cu mult patetism. poemele lui Cicero. de praetura urbana (referitor la ilegalităţile comise de Verres ca paetor al Oraşului. şi alte lucrări ale lui Cicero 8. deci tot magis.e. Cicero apăra pe Publius Quinctius. In continuare vom urmări.n. chiar temporari. S-au pierdut.e. Tânărul Sextus Roscius din Ameria era acuzat. El pregăteşte . în care Cicero fusese cândva quaestor. însă. Cicero a adus dovezi clare ale exacţiuni-lor lui Verres şi martori ai acuzării. ca şi numeroase alte lucrări. Unele dintre ele au fost supuse remanierii radicale. Cicero cunoştea perfect dreptul civil. magistratul specializat în probleme judiciare.n. Această a doua actio cuprinde cinci secţiuni. pedepsele şi supliciile impuse de el în insulă). în principiu judiciar. în cele din urmă Cicero l-a învins pe celebrul Hortensius. Cicero subliniază că tânărul acuzat şi apărătorul lui. Herennius l-a ucis pe cel ce. ca autorul moral al uciderii tatălui lui Sextus Roscius.tării mandatului său într-o provincie. dar. la care se adaugă o vastă culegere de scrieri consacrate retoricii şi filosofiei. îi devenise tată 7. Pro lege Manilia. în toate discursurile. după înfrângerea acestora. Proscripţiile se terminaseră şi duşmanii lui Roscius nu putuseră să-l treacă pe lista celor ce trebuiau lichidaţi. După ce. când Brutus a agitat pumnalul însîngerat şi a strigat numele marelui orator Cicero a devenit de altfel repede şeful republicanilor şi a sperat într-o adevărată restaurare a republicii. de praetura Siciliensi (care deschide seria compartimentelor dedicate abuzurilor săvârşite de acuzat în Sicilia şi se ocupă de jafurile iniţiate de el).. Au dispărut în nisipul timpurilor.n. încât. Totodată Cicero a tradus în latineşte opere ale lui Xenofon. Pro Quinctio.e. pe de arta. libert şi favorit al iui Sulla. sS renunţe la apărarea sa.).omorârea lui Caesar. puteri .

participase la uciderea tribunului plebei. care nu fusese acordat lui Saturninus. dezvoltată de conspiratori. prezidate de un praetor. cu treizeci şi şapte de ani în urmă. In L Catilinam. timpuri! O. să oficializeze. Rabirius a făcut apel la popor şi la rejudecarea procesului său de către comiţiile centuriate. moravuri!" (Cat. Cicero şi-a început în felul următor pledoaria: "până când. deoarece popularii susţineau prioritatea dreptului de apel la popor. oa să spunem astfel conjuraţia. fusese sacrosant şi inviolabil. Este probabil că Cicero a obţinut un reviriment al opiniei publice. Labienus a intentat lui Rabirius un nou proces. Cicero sprijină propunerea lui Manilius cu autoritatea sa de praetor. Care erau problemele în dezbatere? Tribunul plebei Titus Labienus acuzase de "înaltă trădare". remaniat în vederea publicării în 60 î. ce hotărâri ai luat? O.n. după ce toată lumea a aflat-o. Acest exordiu comportă de fapt chintesenţa întregii pledoarii. nici teama poporului. care.e. însă Rabirius acţionase în virtutea unui senatusconsult ultim. Totuşi când praetorul Quintus Caecilius Metellus şi-a dat seama că Rabirius va pierde din nou procesul. mişcarea contestatară. Dar tragerea la sorţi a fost manipulată. într-o adunare preliminară. conspiraţia ta e pironită în lanţuri? Care dintre noi crezi că nu ştie ce-ai făcut azi-noapte. şi vărul lui. faţă de orice hotărâre a senatului. în această situaţie. nici acest loc foarte apărat. în subcapitolul consacrat vieţii lui Cicero. în vederea apărării republicii/lin prima Catilinară. într-adevăr a fost creată o justiţie specifică. în 100 î. în vederea . Iar în cursul extinderii mişcării. public. cele mai cunoscute cuvântări ciceţoniene şi. Cicero dorea să . Mişcarea lui Catilina s-ar fi întemeiat pe notabili municipali şi ar fi încorporat de fapt o ierarhie socială asemănătoare celei care funcţiona în statul roman. rămas celebru în literatura universală ca exemplu de exordiu abrupt. la ce date şi în faţa căror instanţe au fost rostiteSCatilinarele. A obţinut Cicero câştig de cauză? Desigur. nici străjile oraşului. Cicero dorea să-l ia pe neaşteptate pe Catilina şi să-l constrângă să părăsească Roma. de altfel îmbogăţit 11 în timpul consulatului. cele mai relevante pentru acţiunea lui Cicero. nici adunarea grabnică a tuturor oamenilor de bine. 1. probabil. instituită pe vremea regilor Romei. Lucius Âppuleius Saturninus. pe cine ai convocat. Catilina". pentru a explica problemele aflate în dezbatere şi punctul său de vedere. deci Lucius lulius Caesar.. traşi la sorţi. mai ales militară. Pro Rabirio. într-un sens ce conducea ineluctabil la instaurarea monarhiei. confiscarea şi dominarea structurilor republicane de către conspiratori. exordium exabrupto. întemeiat pe un plan limpede. duumuiri perduellionis. dacă va pleca Catilina. şi va deveni astfel 'inamic".. comiţiile centuriate au fost dizolvate. trad. Se afla în joc acapararea. ACŢIUNEA POLITICĂ Şl DISCURSURILE CICERONIENE evite tulburările şi să mute confruntarea cu partizanii lui Catiiina departe de Roma u. până atunci purtat de Lucuilus. Gaius Rabirius. Catilina vei abuza de răbdarea noastră? Cât timp nebunia asta a ta îşi va mai bate joc de noi? Până când se va dezlănţui îndrăsneala ta neînfrînată? Nu te-au mişcat oare nici garda de noapte a Palatinului. în sfârşit. căci numai magistraţii aveau dreptul să restabilească ordinea publică. Catilina n-ar fi remis puterea absolută lui Caesar? Am arătat mai sus. mulţumit cu prestigiul conferit de poziţia sa în senat şi de demnitatea dobândită în faţa poporului. menţionat mai sus în capitolul X. încât Labienus şi-a retras acuzaţia şi procesul propriu zis n-a mai avut loc.l-2. discursul "Pentru Rabirius". . El rosteşte un discurs simplu.e. un bătrân cavaler.174 OPERA. Cicero a rostit mai multe discursuri foarte importante. perduellio. întregul discurs implică o invectivă concomitent violentă şi solemnă. care ar fi limitat aplicarea senatosconsultului ultim. în caz de victorie. dar. declară ritos Cicero. Duumvirii l-au condamnat pe Rabirius. unde ai fost. în pofida remanierii cuvântării. Saturninus. a crescut pe fondul crizei generale a insitituţiilor republicane. până atunci ostile lui Rabirius. 173- CICERO în discursul său. destinat şedinţei senatului. în mai sau în iunie 63 î. Problema era de natură politică. care de fapt îl instigase pe Labienus. ce-ai făcut noaptea trecută. cu puţin înaintea crizei declanşate de acţiunile lui Catilina. într-una din adunările preliminare dezbaterii propriu zise a procesului.. hostis. Cicero a rostit în faţa comiţiilor tribute.Legea a fost votată şi Lucuilus a revenit la Roma.n. susţine pacea socială. conform cutumei romane. în orice caz conspiratorii n-ar fi dorit realizarea unor reforme reale 13-2 însă chiar dacă ambiţiile personale şi frustrările încercate de unii notabili municipali şi de veterani s-ar fi aflat la obârşia aşa numitei conjuraţii a lui Catilina. astfel încât au fost desemnaţi ca duumviri Gaius lulius Caesar. Dar desigur că principalele discursuri rostite de Cicero în timpul consulatului au fost cele patru "Catilinare" sau "împotriva lui L.n. care nu mai acceptau vechea regulă republicană: după încheierea mandatului său oficial. în care îl acuza de omucidere şi nu de înaltă trădare. raţiunea de stat în generalt2. Cicero pledează vibrant cauza lui Rabirius. Rabirius n-a avut probabil nimic de suferit. De fapt Rabirius dăduse curs apelului la arme lansat de consulul Marius. Catilina a fost de fapt exponentul aripii radicale a popularilor. manevra Caesar. salvarea cetăţilor aliate şi a prietenilor Romei. De fapt Cicero ştia că opinia publică şi senatorii nu se întorseseră încă împotriva lui Catilina. Dacă Rabirius era condamnat. se aplica însă o procedură străveche. care nu puteau să nu năzuiască la remodelarea statului. în plus. cu scopul dea-l obliga pe Catilina să se demaşte. Cicero a început printr-un debut brusc şi foart clamoros. Pierre Grimal aşază la baza acţiunii lui Lucius Sergius Catilina ambiţia principalelor personaje politice ale Romei. cel puţin instigatorul moral ai conjuraţiei. nici chipurile şi privirile senatorilor? Nu înţelegi că planurile tale sunt date pe faţă? Nu vezi tu că. alcătuită din doi bărbaţi. fostul magistrat devenea un simplu particular. a luat flamura roşie de pe ianiculum şi deci. Cauzele mişcării cunoscute sub numele de conjuraţia lui Catilina sunt de multă vreme discutate. Procesul urma să se desfăşoare înaintea comiţiilor tribute. ca tribun al plebei.conferite lui Pompei în anul anterior. Astfel s-au păstrat trei dintre cele patru discursuri rostite împotriva unui proiect de reformă agrară favorabilă plebei rurale sărace. comanda supremă în războiul întreprins împotriva lui Mitridate. Totul se ya schimba. drepturile senatului şi valoarea santusconsultului ultim. care urma să fie supus unei execuţii capitale de tip arhaic. au luat apărarea lui Rabirius Hortensius şi Cicero. împreună cu complicii lui. Susţine că se află în joc gloria poporului roman.e. s-ar fi stabilit un precedent. De altfel de unde ştim că. în cazul acuzaţiilor de perduellio. s-au preconizat desigur reforme sociale şi mai ales instituţionale foarte profunde. în umbră. deAristotel Pârcălăbescu).

oratiuncula. Poetul Archias. în faţa tribunalului. manipulaţi abil de catilinari. Cicero afirma că Milo fusese în legitimă apărare. în care se zbătea Cicero. Cicero îl apără pe Milo. intimidat de soldaţii care înconjurau şi păzeau tribunalul. 175- CICERO La 11 martie 56 î. se ridicase în senat problema înlocuirii guvernatorilor unor provincii. Cicero rosteşte "Despre provinciile consulare". Cicero declară că guvernarea statului trebuie asigurată de cei mai buni cetăţeni. Sau ar fi devenit automat consul însuşi Catiiina. printre care se număra şi Salustiu. format din senatori. Dacă alegerea iui Murena ar fi fost casată.n. încât.e. Pro Caelio.e. adică o odihnă. despre altarele şi vetrele. "demara" greu. Cicero pronunţă discursul "Pentru poetul Archias". Aveţi un consul care nu şovăie să se supună hotărârilor voastre şi care. Cu o lună înainte de înţelegerea de la Luca a triumvirilor. La începutul verii aceluiaşi an 62 î.n. de dezvoltarea literelor De aceea Cicero declară categoric că Archias. Cicero. dar Cicero spera încă în rezolvarea conflictului în afara Capitalei. îl apără pe Sestius. în ultima Catilinară. Pro Cornelio Balbo. S-a întrevăzut însă în pledoarie şi o conotaţie politică: Cicero reia ds fapt opţiunile sale din Verrine.n. Sestius a fost achitat. iar. pentru a-l apăra pe Gnaeus Placius de învinuirea de a fi devenit ilegal edil. 4. Pro Plancio. plecaţi pe ia casele voastre" (Cat. cu rare excepţii. în condiţii similare celor în care se desfăşurase procesul intentat lui Sestius. dar indiferent de originea lor socială. Cicero insistă asupra capacităţii lui Archias de a încredinţa "unei glorii nepieritoare" faptele sale şi ale Romei. adică de încercare de a otrăvi pe frumoasa Claudia sau ClodiaLesbia lui Catul şi sora lui Clodius. Pro Sulla Cu autoritatea conferită de victoria asupra conjuraţiei lui Catiiina. La 4 aprilie 52 î. să se practice "tihna asociată demnităţii". cinstindu-l pe lupiter Capitolinul. Cicero realizează o expunere sobră a faptelor. Roma n-ar fi avut decât un singur consul. Cicero stăruie intens asupra elogiului culturii şi al literelor.e. despre sanctuarele şi templele. De prouinciis consularibus. fegăturîleTor cu allobrogii. chiar la sfârşitul secolului I î. otium cum dignitate. Cicero sprijină propunerea formulată de Silanus şi de Cato. A denunţat 'adevăratele' intenţii ale conspiratorilor. Cicero trebuie să sprijine pe triumviri în discursul "Pentru Comelius Balbus". Cato ar fi mai intransigent decât stoicii secolelor anterioare. Acest mic discurs constituie un moment luminos în mijlocul intrigilor. Cicero a încercat sâ-i izoleze pe cei doi acuzatori. riposta ciceroniană s-a învederat a fi deosebit de energică. Tribunalul.n. El a alcătuit şi un celebru tablou al categoriilor de conjuraţi. Cicero a întrevăzut repede primejdia. jurisconsultul Sulpicius Rufus şi celebrul senator Marcus Porcius Cato îl acuzaseră pe unul dintre consulii aleşi pentru anul 62 î. Adaugă o a doua idee. în peroraţie. Caesar din cele două Gallii.e. Această formulă se inspira din reflecţiile lui Aristotel şi lui Platon. Discursul se încheie într-o tonalitate religioasă: Voi cetăţeni.e. despre casele şi aşezările întregului oraş. care fusese învinuit de Clodius că ar fi recurs la violenţă împotriva lui şi că ar fi încălcat astfel legile.n. în 62 î. Piso din Macedonia şi Qabinius din Siria. la sfârşitul lui august 54 î. iniţiase legi împotriva violenţei şi a corupţiei electorale. în discursul său relativ puţin remaniat în vederea publicării. s-a întrerupt seria Catilinarelor şi Cicero a rostit discursul "Pentru Murena". cavaleri şi tribuni ai trezoreriei Romei. Cicero reia seria Catilinarelorl în a treia Gatlfmară. Stenografii au conservat pledoaria rostită de Cicero. Roma ar fi fost salvată de teroare şi de crime. o repliere care să nu fie contrară onoarei. In "Pentru Caelius". pentru că s-a şi făcut noapte. în această cuvântare. pentru că pierduse la alegerile consulare. optimates. Cicero va fi proclamat de senat "părinte al patriei". El a vorbit. Cicero nu putea. de Aristotel Părcălăbescu). era acuzat că uzurpase ilegal calitatea de cetăţean roman. Ceea ce nu corespundea adevărului. asaltat de gloatele partizanilor lui Clodius.. să-i confineze între limitele propriilor imagini. în a doua Catilinară. ar fi trebuit să devină cetăţean roman. de corupţie electorală. despre soţiile şi copiii voştri.e. După arestarea allobrogilor şi mai ales a conjuraţilor aflaţi încă la Roma. Mulţumeşte zeilor pentru demascarea conspiratorilor. Cicero sprijină această propunere întrun discurs pur politic. aşa cum aţi şi început. el pronunţă "Pentru Pjancius". răpus după o încăierare incidentală. arestarea şi mărturisirile lor. A evidenţiat că partizanii lui Catiiina din exteriorul Romei vor fi combătuţi de armata consulara. aflată sub comanda lui Gaius Antonius. pentru a preconiza o politică romană imperială suplă şi generoasă.e. Cicero a anunţat poporului fuga lui Catiiina şi a explicat toată situaţia. l-a condamnat pe Milo la exil. trad. Dar la 4 aprilie din acelaşi an. care propusese exilarea lor. 3. chiar dacă anterior n-ar fi obţinut cetăţenia. trad. încât şi Caelius a fost achitat. Cicero a scris un strălucit discurs "Pentru Milo". De aceea. în nouăzeci de paragrafe şi în plină aşteptare a declanşării ostentative a insurecţiei interne. menit să-l despartă pe Caesar de Clodius. Pro Milone. ulterior. Se desprind de fapt două idei fundamentale. ucigaşul lui Clodius.n . să prevină o acţiune militară a marelui general împotriva senatului şi republicii16. în condiţiile menţinerii lui Caesar în Gallii. să-i execute imediat pe catilinarii din Roma şi le cerea să renunţe la activităţile legate de rebeliune. Quintilian o cunoştea şi o caracteriza ca un "discursişor" sau "mic discurs". 29. a fost întrerupt de clamorile mulţimii. Cicero rosteşte cuvântarea "Pentru Sulla".. în anul 62 î.. Oe aceea Cicero ridiculizează rigorismul stoic. despre salvarea Italiei şi despre întreg statul. în iulie sau în august 56 î. pe care îndeobşte le scria mai bine decât le rostea. în o sută cinci paragrafe. în peroraţie. pater patriae. Archias exercitase o anumită influenţă asupra adolescenţei lui Cicero. Murena a fost achitat1S. cât timp va trăi. de Aristotel Părcălăbescu). decât pe obârşie socială. în caz de restrişte. Cicero îl apără pe prietenul său Marcus Caelius Rufus.. deoarece Pompei părea să dea crezare zvonurilor.n. în conformitate cu o lege recentă.e. despre salvarea supremă a voastră şi a poporului roman. Cicero exprimă nedumeririle şi dezamăgirile sale. deci tot după Luca.. în peroraţie. de blocarea instituţiilor republicii. care îi atribuiau lui Milo intenţia de a-l asasina pe vestitul general17. Complicii lui Catiiina nu părăsiseră Roma. Cicero a fost singurul apărător al lui Milo. discursul comportă vestigii ale întreruperilor lui Catiiina. când ordonase sclavilor lui să-l ucidă pe Clodius. Dar.n. Ce se petrecuse de fapt? După opinia noastră. La sfârşitul lui noiembrie 63 î. îşi începea cu dificultate discursurile. Decimus lunius Silanus. sirian la origine.n. devenit "consul fără coleg". care. concomitent. ale intervenţiilor directe ale acestuia în timpul rostirii pledoariei ciceroniene. Prin moartea lui Clodius. îl prezintă pe Milo ca pe cel mai fidel campion al senatului.n. afirma el. apărătorul acestui oraş şi al vostru. ca şi legalismul prea scrupulos al lui Sulpicius. Dar Publius Servilius Isauricus propusese numai înlocuirea guvernatorilor Macedoniei şi Siriei. .. când preconizează ca. Cicero condamnă acţiunile lui Clodius şi schiţează un program politic de concordie a ordinelor. Militează pentru o coaliţie politică fundată mai degrabă pe principii.. Pompei. Cicero rosteşte "Pentru Sestius". ca să fie executaţi conjuraţii arestaţi. adevărată capodoperă a elocinţei sale. fn numele stoicilor şi optimaţilor intransigenţi. Cicero ti apără pe Publius Cornelius Sulla de acuzaţia că ar fi participat la conspiraţie. Cicero aminteşte că Plancius îl ajutase în timpul exilului. Pro Archia poeta. Lucius Licinius Murena... Pro Sestio. Mai ales Cicero vedea în Archias exponentul gloriei şi nemuririi conferite de poezie.n. Se înverşunaseră împotriva lui Milo mai ales tribunii plebei.e. Pro Murena. Cicero se adresează pe un ton solemn senatorilor: "de aceea hotărâţi cu grijă şi cu curaj. s-a bâlbâit. sever pedepsită de legile romane. 24. împotriva lui Caesar. care candidase şi el la precedentele alegeri consulare şi fusese înfrânt de Murena şi de Silanus. Dezvăluie intrigile conjuraţilor. poate să apere şi sâ ducă la îndeplinire ceea ce veţi hotăra' (Cat. despre imperiu şi despre libertate.e. ca poet.publicării. La rândul său. Conotaţiile politice domină de fapt întregul discurs. în treizeci şi două de paragrafe. viitorul istoric. La sfârşitul lunii iunie a aceluiaşi an 56 î.e. După strangularea conjuraţilor. Căci şi Caelius era acuzat de "recurgere la violc-nţă".

ambele rostite în senat. libertas. achitat19.e. în fraze mai scurte decât tn alte cuvântări.e. La 21 aprilie... La 1 ianuarie 43. marele orator restructura îndeobşte profund discursurile sale. într-adevăr Brutus şi Cassius merseseră în estul Imperiului. Deiotarus luptase alături de Pompei şi apoi trecuse de partea lui Caesar. în seara aceleaşi zile de 20 decembrie. Totodată Cicero îl elogiază pe Caesar. Această Filipică l-a îndârjit considerabil pe Marcus Antonius şi a deschis între Cicero şi acesta un duel cumplit *. pe care îl întreprindea Cicero. în toate aceste discursuri. la Zela. încât orice înţelegere cu el. în senat. republican convins. în vila sa de la Puteoli. cândva înşelat de pompeieni. în care. urmează a şasea Filipică. printre care se număra Marcus Lepidus. în toate discursurile abundă invectivele.n. mort pe când pornise în solie a senatului pe lângă Marcus Antonius. în senat. Titlul adoptat de Cicero este în orice caz semnificativ. a eşuat. dar pe o temă politică. care nu participase la şedinţa respectivă. în acest discurs. în octombrie 46 î. ai lui Antonius. deoarece Caesar l-a achitat pe Ligarius. Cicero produce in senat a patrusprezecea Filipică. în legătură cu acţiunile lor. Cicero rosteşte a douăsprezecea Filipică.e. un adevărat program de reconciliere politică între foştii combatanţi ai războiului civil 18. a căror validitate fusese recunoscută de senat. Hirtius şi Pansa. în acest discurs. adevărat testament politic ciceronian. L-a -l76 OPERA. care de altfel le fuseseră atribuite chiar de Caesar.. şi a unsprezecea Filipică. La 4 februarie. în noiembrie 45 î. arpinatul alcătuieşte cele patrusprezece "Filipice". tocmai în perioada în care îl blama în corespondenţa sa. mai prudente. ca şi lui Octavian. în care mulţumeşte lui Caesar. de altfel preconizată de mulţi senatori. deoarece se manifesta ca un duşman al libertăţii. din 8 martie. căci.e.n. a şaptea Filipică. Cicero {ine discursul 'Pentru regele Deiotarus". care era consul în 44 î. El voia să sugereze că Antonius era un al doilea Filip. care constituie a treia Filipică. şi concentraseră acolo forţe militare importante. ci şi ca un alt Catilina. şi l-a acuzat pe Cicero de a fi instigat la uciderea lui Caesar.deci un imperium. iar Castor. se situează a zecea Filipică. ACŢIUNEA POLITICĂ Şl DISCURSURILE CICERONIENE achitat ca împricinatul să se întoarcă din surghiun şi să participe la conjuraţia care l-a ucis pe Caesar la idele lui martie 44 î. îl acuzase pe Deiotarus că ar fi intenţionat să-l asasineze pe Caesar. iar..e. reunit într-o adunare preliminară. aniversarea tradiţională a întemeierii Romei. La 20 decembrie 44 î. esenţialul cuvântării ţinute în senat. La 3 ianuarie ale aceluiaşi an.. de unde i se îngăduia acum să se întoarcă la Roma. Cu excepţia primei Filipice. pe care dictatorul nu făcuse decât să le preconizeze. pentru a se împotrivi sugestiilor aflate într-o scrisoare trimisă senatorilor de doi guvernatori. Pledoaria ciceroniană a fost eficace. Pe de altă parte. Cicero exprimă recunoştinţa faţă de dictator. pentru ca la 3 februarie. în esenjă. stat gallo-elenistic din Asia Mică. care se împotrivea lui Antonius. intervenţia lui ar demonstra că zeii ocrotesc Roma. propune să se aducă mulţumiri consulilor Hirtius şi Pansa. dar asedia Mutina (Modena actuală) şi se lăsa copleşit de vicii. Ne referim la "Pentru Marcellus". Cicero pronunţă în senat a treisprezecea Filipică. Deiotarus a fost. tetrarh sau rege al Galatiei. şi pentru că lupta împotriva republicii ca un străin. care intrau în funcţiune în acea zi. între timp cezaricizii se organizau în Orient. al cărui aliat fidel devenise. După idele lui martie şi ca instrument de luptă pentru restaurarea deplină a republicii şi împotriva veleităţilor lui Marcus Antonius de a continua şi a relua demersul autoritar al lui Caesar. Cicero pronunţă în senat un discurs politic. învingători la 15 aprilie.n. A susţinut aici că de asasinarea lui Caesar. la Mutina. de asemenea. Oar oratorul subliniază că războiul nu s-a încheiat.n. Căci Oeiotarus. aflat în exil în insula Mytilene. Cicero reia în for şi în faţa poporului. la mijlocul aceleiaşi luni. într-o adunare populară. Octavian se va alia cu . La 10 martie. în septembrie 46î.n. Pro Marcello. nepotul regelui. Cicero a structurat un violent.n. nu avea nici un interes să-l asasineze pe Caesar.e. propune un război fără cruţare împotriva acestuia şi reclamă acordarea competenţelor de senator şi propraetor . pe care el n-ar fi provocat-o (în realitate Cicero fusese instigatorul ei moral). unde respinge ideea tratativelor cu Antonius. Philippicae. Cicero demască duplicitatea lui Antonius. pe care domnea. Desigur Cicero susţine cauza cezaricizilor. oratorul pronunţă a cincea Filipică. Cicero a susţinut discursul "Pentru Ligarius". n-a profitat decât Antonius. o putere militară . Cicero îl admira fără rezerve pe Demostene. în aceste două Filipice. Cicero a alcătuit a doua Filipică. Cu excepţia ceie de a doua cuvântări din această culegere de discursuri. cum fusese şi inamicul lui Demostene. tonul pasional. Pro Ligario. survine a noua Filipică. relativ sobru. consul în 51 î.n. a convocat senatul în 19 septembrie. rostită în for. regele Macedoniei. în care Cicero realizează un elogiu funebru lui Servius Sulpicius Rufus.e. Cicero rosteşte în senat un discurs de politică generală.e. după victoria repurtată de acesta asupra lui Pharnaces. de fapt. din 15 februarie. intenţionat similar celui cândva utilizat în Catilinare. spontan. în senat şi în prezenţa consulilor. prin a patra Filipică. el evocă din nou "tâlhăriile" lui Marcus Antonius şi ale fratelui acestuia. Oratorul evocă mereu libertatea. Cicero se exprimă energic.e. un teribil tablou al viciilor adversarului său politic. pe când era guvernator al Ciliciei. petulant. după cum ştim 20 Prima Filipioăfost rostită ia 2 septembrie 44 î... oratorul propune să se aducă laude tânărului Octavian. şi să se acorde sprijin şi trupe lui Brutus împotriva lui Marcus Antonius. care se afla încă în'exil. din care urma să facă parte însuşi oratorul. în faţa unui tribunal condus de Caesar. Pro rege Deiotaro. ocupaseră provinciile.n. Profetică observaţie de altfel. Procesul s-a desfăşurat chiar în casa lui Caesar. înainte de editarea lor. Ceea ce le asigură spontaneitatea efortului politic considerabil. de a fi utilizat abuziv şi arbitrar hotărârile lui Caesar. Cicero preconiza foarte clar.. marele adversar politic şi oratoric al lui Filip. Filipicele comportă particularitatea de a nu fi fost retuşate sau de a fi fost puţin modificate în vederea publicării. Arpinatul îl acuză pe Antonius de a inventa unele acta ale lui Caesar sau de a prezenta ca definitve măsuri. căci Filip fusese macedonean şi nu atenian sau grec. probabil.lui Octavian.n. Cicero învinuieşte pe Antonius. întocmai ca în 63 î. după 9 octombrie. după cum ştim. care făgăduia pacea.După întoarcerea în Italia. după cum ştim.e. pledoarie judiciară. sprijinise acţiunile lui Cicero. combaterea vehementă a celui care apărea în ochii lui Cicero nu numai ca un alt Filip. Totodată. pentru că-l iertase pe Claudius Marcellus. spre a se opune trimiterii unei noi solii de pace la Marcus Antonius. întrucât Deiotarus. în timpul războiului civil. oratorul să ţină. în * Marcus Antonius. pe un ton patetic. a opta Filipică.n. care va pleca în Hispania în luna decembrie a aceluiaş an. în vreme ce. Cicero a susţinut cu abilitate câ acuzaţiile sunt neverosimile. Oratorul afirmă din nou că este imposibilă pacea cu Antonius şi reiterează elogierea lui Octavian. Lucius Iar la 20 martie 43 î. Dictatorul învingător îi redusese totuşi teritoriile. ar fi fost imposibilă. Totodată Cicero era conştient că trebuia să lupte împotriva armelor prin cuvinte şi. care nici n-a fost vreodată rostită. 177- CICERO a doua parte a discursului. în senat.

de asemenea. dizertaţia asupra problemelor politice. cât cuprinde această corespondenţă. şaptesprezece în total . din care. ni s-a conservat doar o parte. necruţător de ironic la nevoie. Autenticitatea ultimului grup de scrisori a fost contestată de unii savanţi. care suporta cu dificultate consumul de legume. 179- CICERO Orientarea politică a lui Cicero Cercetătorii moderni au avut tendinţa să exagereze simţitor ezitările şi oscilaţiile lui Cicero. inteligent. luciditatea. în corespondenţă. numărul mare de opere teoretice întocmite. cum s-a arătat.n. Cicero apare nehotărât. Ad Quintum fratrem. menţionat de noi în alte capitole.). două cărţi de scrisori "Către Marcus Brutus". libert şi de fapt prieten al lui Cicero. împotriva celor "răi". cu toate mişcările şi gândurile lui. dispus să colaboreze chiar cu Caesar. Emerge portretul unui suflet bogat în multiple nuanţe. Această corespondenţă ne îngăduie un contact aproape cotidian cu marele scriitor. spiritual. dar alţii cred că editarea lor s-a realizat ulterior. anxios. Rene Pichon a comparat corpul corspondenţei ciceroniene. fundat pe puterea personală. care înţelege că nu are totdeauna capacitatea de a domina realităţile şi de aceea se repliază spre cultură. întrucât constituie epistule oficiale. Cicero a mai rostit şi alte Filipice ■ care au fost. atrăgea atenţia lui Cato asupra limitelor înguste impuse militării pentru un asemenea ideal. Oscilaţiile nu sunt atât ale lui Cicero. fără îndoială. De multe ori. mobil. conştientizarea slăbiciunii mijloacelor. destinate difuzării publice.n. în sfârşit. mali. Corespondenţa lui Cicero Multitudinea preocupărilor şi demersurilor. corespondenţa ciceroniană apare ca mai bogată. Cicero manifestă fermitate în privinţa convingerilor fundamentale. mâhnirea. cu siguranţă.exponent al cavalerilor. Alain Michel desluşeşte două imperative primordiale ale demersului ciceronian: lupta împotriva oricăror forme de tiranie. însă. indigestiile marelui orator şi om politic. pentru a trece ulterior de partea optimaţilor şi a se învedera. cele adresate lui Atticus. Reclama ca toga să aibă prioritate faţă de arme. după opinia noastră. după 178 CORESPONDENŢA LUI CICERO cum urmează: şaisprezece cărţi de scrisori "Către Atticus". Anumite scrisori au totuşi o structură oratorică.în De imperio Gn. a celor "buni". cu Eseurile lui Montaigne şi Confesiunile lui Rousseau 21. fără evidente discriminări sociale. Ad familiares. . Deşi şovăie în faţa diverselor mişcări tactice. de regim autoritar. (datate între 68 şi 43 î. S-a arătat că atunci când a trebuit să părăsească Roma.e.). precum un Hamlet ante litteram. pe care de fapt o reiterăm aici. Celelalte grupuri de scrisori par să fi fost publicate de către Tiro.e. umorul.n. a reclamat permanent concentrarea. Ad Atticum. în Pro Murena. ca autobiografie profundă. toate pendulările lui Cicero aveau un caracter tactic şi nu strategic. Pompeii . Marele scriitor se învederează ca organic ataşat republicii şi instituţiilor ei.) şi. în al doilea rând. I s-au atribuit schimbări fundamentale de opinii: s-ar fi manifestat iniţial ca popular. cât ale epocii şi evenimentelor. Ad Marcum Brutum. o conotaţie "mariană11 . dar noi opinăm în favoarea recunoaşterii ei. au fost scrise de Cicero însuşi. la nivelul impresiilor şi mărturiilor cotidiene. discursul pasionat sau pasional şi lamentaţia deznădăjduită.ne referim desigur la Marius . sensibil. Pe de altă parte. cu adevărat. Corpus-ul epistolar a fost împărţit în treizeci şi şapte de cărţi. suferinţele.n-a dispărut niciodată din tactica şi din strategia politică ciceroniană. mai complexă decât ansamblul scrisorilor doamnei de Sevigne. şaisprezece cărţi de scrisori "Către prieteni". de onestitate. nu l-au împiedicat pe Cicero să poarte o foarte bogată corespondenţă. încât ele împlinesc rolul jucat de articolele publicate în ziarele contemporane nouă. pe care le-ar fi putut asuma. care îi sugerau marelui orator soluţii diverse. Arpinatul s-a împotrivit întotdeauna celor care primejduiau republica romană tradiţională. conservator şi liberal în acelaşi timp. de fapt. menită să aibă impact asupra evenimentelor vremii. Ce cuprinde această corespondenţă? în conţinutul scrisorilor se amestecă gramatica şi meditaţia filosofică. un om al secolului său. incidente strict intime. precum colicele lui Tiro. pe care le angaja în bătălia lui politică. în vremea lui August. împătimit de libertate. el este. (între 60 şi 54 î. cel mai interesant personaj: vanitos. poate. în funcţie de aceleaşi convingeri fundamentale.e. Dar. Epistulele cele mai importante sunt.însă acestea nu s-au mai păstrat. Vivacitatea neliniştită. din corpul scrisorilor emerge viaţa privată a lui Cicero şi a corespondenţilor sau prietenilor lui. profund onest şi uman. angoasele şi ezitările pot fi succesiv decelate în textul scrisorilor. boni. De fapt. în definitiv. (între 62 şi 43 î. ar fi devenit apoi . cu viaţa lui politică şi privată. în cele din urmă. Anumiţi cercetători consideră că ele au fost publicate chiar de Atticus. cu preocupările lui cele mai mărunte. Am arătat că şi în Filipice subliniază că trebuie să lupte cu vorbele împotriva armelor 22. Cicero era. pasionat de angajare politică. conversaţia amicală. trei cărţi de scrisori "Către Quintus fratele" (lui Cicero).Antonius! De fapt. şi. 774 dintre cele 864 de epistule. Ele ajung astfel să constuie un discurs literar viu şi centrat pe cotidian.

de la această comunitate umană. relativ lucid. Savantul francez Claude Nicolet a relevat că. Dar altfel văzuse Cicero viitorul Romei. Căci numai Minerva. O asemenea idee era nouă la Roma. făureşte o filosofie politică foarte coerentă. cum l-a caracterizat Rene Pichon 25. dacă nu se conjugă cu solidaritatea şi comunitatea umană. precum şi inflexiunile propuse de unul dintre dascălii arpinatului. Cicero cerea imperios respectarea ierarhiei sociale consacrate. Doctrina politică a lui Cicero implică de fapt concepţii aristotelice şi stoice. De fapt Cicero s-a împotrivit atât reformelor oligarhice ale lui Sulla. cum va spune Tacit. în vreme ce arpinatul scoate teoria politică din praxis. Deoarece există un sistem al lui Cicero. forţând modernizarea concepţiilor politice antice. încă din mai 54 î. potrivit arpinatului. Săvârşirea astfel un gest teatral. o politologie sistematică. o statuie a Minervei. Cicero se considera un cetăţean al universului. pe care le supusese. arpinatul conferea o valoare mitică trecutului Romei. Până la moarte. Dat fiind că teoreticianul din Arpinum credea că o Cetate aproape desăvârşită funcţionase în vremea Scipionilor. reprezintă una dintre cele mai importante opere ale lui Cicero. pe care o îndrăgise. De aici ura neîmblânzită împotriva lui Marcus Antonius. Aceasta din urmă scrisese Politeţa. Cicero va scrie tot "Despre stat". Chiar titlurile operelor de politologie ciceroniană trimit la Platon. ideologia politică se cantonase într-o lume dominată de aspectul practic. acţiunea sa politică a depins de o asemenea orientare. dar se prelungesc . în templul lui lupiter. în orice caz uman. devine cruzime şi sălbăticie. Antiochos din Ascalon. S-a opus guvernatorilor prădalnici. foarte şovăielnică la Cicero. Noţiunea de humanitas constituie o temă majoră a gândirii ciceroniene. Cicero a fost primul gânditor politic profund. că pacea civilă ar putea fi redobândită. Pe scurt. Aristotel. Cum am evidenţiat mai sus. Ceea ce nu se va petrece decât pe vremea lui August şi în condiţiile instaurării monarhiei. De aceea Cicero consideră că măreţia sufletească. De legibus. când vor surveni o pace şi un principe. stoicii. Noua Academie . inclusiv liberţii. pe baza unirii între morală şi politică. elita Italiei. Doctrina politică ciceroniană arbora numai o utopie parţială. dar mai ales un platonism fundamental. Acest consens îngloba. fiind excluşi doar oligarhii extremişti şi agitaţia tribuniciană). putea salva Roma. Cicero avea în 181 CICERO vedere de fapt un plebiscit generalizat. dominată mai ales de o humanitas romana. Legea umană trebuie să concorde cu cea naturală. Voia un imperiu roman umanizat şi rentabilizat. Platon alcătuise "Legile". Ndmoi. Acolo. Credea de fapt că instituţiile republicane ar putea fi reechilibrate. Precursor al lui Vergiliu.e. Gândirea politică în parte am şi circumscris doctrina politică a lui Cicero. care nu atesta atât fidelitatea faţă de religia romană.. echivalentă unui sacrificiu personal în favoarea angajării politice aproape permanente. concordia ordinum (care ar fi încorporat cavaleri. atestând în acest fel o reală perspicacitate. otium. cu toate că fidelă tradiţiilor romane. Tragismul emerge în screrile lui în relaţie cu renunţarea la răgaz. De republica. după eliminarea lui Caesar. la "tihnă". La Roma. dar şi de la ataşamentul său faţă de "omenie". un program de concordie a ordinelor sociale prevalente. îndeosebi după Luca. demn. •Despre stat". Cicero a aspirat spre instaurarea republicii noi.ca să plece în surghiun. era imperios necesar ca nimeni să nu-l imite şi să reia drumul spre dictatură. care şi-a exprimat limpede reflecţiile. senatori. de praxis. O vreme a sperat că chiar Caesar va restaura instituţiile republicane. conştient de faptul că altfel Roma n-ar fi putut domina la infinit popoarele. Mai ales considera pe şefii facţiunii popularilor ca pe nişte dicatori virtuali. reflectează asupra izvoarelor greceşti Platon. -l80 ORIENTAREA POLITICĂ A LUI CICERO Blând faţă de proprii sclavi. în viziunea sa. pasionat de libertate. humanitas. ce dobândeşte demnitate şi linişte interioară 2A. cum vom vedea mai jos. preconizate de căpeteniile popularilor. credinţa în zeii acesteia. Cicero a pledat cauza sicilienilor împotriva lui Verres. care. menită să conducă şi să protejeze popoarele. n. în corespondenţa alcătuită în epoca respectivă. care. iar dreptul cu etica. se împodobea cu faldurile poeziei. care postulează şi respectarea ordinei sociale stabilite. dar al unui univers al cărui centru se afla la Roma. consensus uniuersorum bonorum. cât şi restructurărilor sociale. periclitau ordinea şi ierarhia socială. Numeroase referinţe la acest tratat apar în corespondenţa ciceroniană.în legătură cu necesităţile Romei 26. Cicero va redacta "Despre legi". Pornind de la implicaţiile ei. cât lealitatea faţă de tradiţiile Cetăţii 23. Sau. printre "cei buni". până la Cicero. De republica. Cicero a adresat o ultimă rugăciune zeilor. Cicero converteşte această formulă în "consensul tuturor celor buni". în sfârşit. pornind de la asemenea considerente. unde consacrase. Cicero nu a fost atât un om de "centru-stânga". Cicero a urcat pe Capitoliu. străjeră a Cetăţii. întrucît vehicula imaginea omului ce-şi împlineşte îndatoririle. Aşadar Cicero construieşte o teorie politică evident sistematică. notabili locali. pe Capitoliu. cât un moderat şi un tradiţionalist. ca să înţeleagă ulterior că dictatorul tindea spre instaurarea monarhiei: de unde ostilitatea vădită faţă de învingătorul de la Pharsalus.

Textul fusese alcătuit în secolul al Vlll-lea e. Premisele tratatului rezidă într-o întrebare care se punea stăruitor de patru generaţii: oare cetăţile şi statele se nasc. ci una concretă. între acesta din urmă şi mai mulţi interlocutori. Cea mai bună "constituţie" ar alcătui-o aceea care ar îngădui decantarea perfectă a nevoii naturale de a se grupa împreună. combinarea fericită a acestor trei tipuri de stat.. pentru a sublinia că republica Romei constituie cea mai bună formă de guvernământ. pe paginile spălate şi rase ale unui pergament. Ius nu s-ar defini atât prin legi. se dezvoltă şi mor. chiar prin acţiunea forţelor interne. Angelo MAI a izbutit să restabilească parţial textul operei ciceroniene. ar exista trei forţe de bază. democraţia. bogate şi competente. poporul libertatea. (pdlis) ideală. discipol al lui Aristotel. Poporul şi adunările sale adoptă legile şi reprezintă factorul democratic. De altfel în cartea a doua. consul în 140. ci în virtutea unui instinct natural. Quintus Mucius Scaevola Augur.n. constituie "lucrul poporului". cea pe care Scipio o recunoaşte în jurul lui. adică "lucrul public". aequitas. în 53 î. Justiţia ar introduce raţionalitate în viaţa civilă. prefectul Bibliotecii Vaticane. capacitatea de a spori şi de a se spori. putea asigura adevărată raţionalitate şi echitatea desăvârşită.n. enunţă opinii similare celor ale marelui gânditor atenian asupa justiţiei. însă de fapt până în 1822 nu dispuneam decât de aluzii şi de puţine fragmente din De republica *. 1. Anumite episoade -l83- CICERO corespund simetric celor din tratatul platonician: visul lui Scipio răspunde mitului lui Er armeanul.până în 50 î. în tot cursul tratatului şi nu numai în cartea întâi. Deci redactarea a debutat în 54 î. pentru combinarea celor trei regimuri fundamentale. pe care le-au furnizat Augustin însuşi şi alţi autori antici. nepot al lui Scipio şi adversar al Gracchilor. Angelo MAI. în latineşte auctoritas. cum ar fi Gaius Laelius Sapiens. agitaţiei politice din Capitală.. de fapt unul dintre intimii lui Scipio Aemilianus. Apoi problema fusese reluată de istoricul grec Poiibiu. închipuit de Cicero a se desfăşura în 129 î. Manlius Manilius. Quintus Aelius Tubero.e. lacunar. pe care o vrea perfecponată după modelul republicii scipionice. Ulterior el are în vedere o discuţie între sine însuşi şi Quintus. democraţia poate conduce la dezordine. nemuririi.n. pe care se aflase textul tratatului De republica. ci prin cutume. s-au păstrat fragmente mai numeroase din primele două cărţi. * In 1822. zice Scipio. ca şi oamenii. iar factorul fundamental al vieţii colective ar fi deliberarea raţională. Iar poporul ar fi "un grup din mulţimea de oameni. providenţei. închegat prin consensul asupra dreptului şi asociat prin comunitatea de interes" (Rep. iar tratatul a fost structurat în şase cărţi.e.n. ius. De la speculaţiile teoretice ale grecilor. senatul "influenţa". miktâ. Tratatul include un dialog. a celor puţini şi importanţi. Dicearh imaginase însă amalgamarea. Roma ar beneficia însă de constituţia mixtă: aici elementul monarhic ar fi asigurat de magistraţi. prietenul principal al lui Scipio şi al doilea personaj al dialogului (dar va apărea şi în alte opere ciceroniene). -l82- GÂNDIREA POLITICĂ solide n-ar putea asigura statelor nemurirea? Dicerarh.e. în raport cu semenii lui. cel aristocratic sau oligarhic de către senat. Laelius apără concepţia potrivit . deliberare numită de el consilium (Rep. pornise de la doctrina maestrului său şi făurise teoria celui mai bun regim politic. Numai consituţia mixtă. de asemenea jurist. 4l-42). încât cetăţile ajung să piară. Cicero trimite la sursa sa platoniciană. Iar în cartea a treia se discută despre contrastul dintre util şi drept.e. şi în grădinile lui Scipio Aemilianus. Cicero coboară în realitatea istorică a Romei. însă preţios. cum o numeau grecii. După Dicearh. sub impactul triumviratului. preconizată de Dicearh. 39.n.e. Diverşi editori i-au continuat osteneala. trei regimuri politice fundamentale: monarhia. dacă nu imortalitatea. Statul. fiindcă ei nu sunt fiinţe solitare. Astfel s-a ajuns la textul actual. scris în secolul al IV-lea e. trăite mai degrabă decât gândite. axate pe nouă conversaţii între Scipio Aemilianus şi prietenii lui. promotorul unor personaje remarcabile. adică supuse unui ciclu biologic fatal? O altă întrebare se năştea imediat: legile bune. Monarhia poate deveni tiranie. care conduce la decizii. O asemenea cetate. care încorpora comentariul la o serie de psalmi ai lui Augustin. Totuşi Cicero nu vehiculează o "cetate".. la absenţa oricăror reguli precise. Sistemul social ar trebui să se bazeze nu pe aplicarea rigidă a legilor. Cicero meditează şi el asupra întrebărilor mai sus menţionate şi a teoriei lui Dicearh. Magistraţii exercită la Roma puterea. viitor consul şi jurist reputat. intuitivă şi nuanţată a echităţii. cel puţin o "durată lungă". întrucît nu este condamnată la o moarte naturală. pentru a reveni la planul iniţial. şi în anii subsecvenţi. 1..n. a descoperit un palimpsest. Regimurile politice "pure" se învederează a fi periculoase. Dar oamenii nu s-ar asocia ca să-şi apere slăbiciunea. El inaugurează dialogul prin reflecţii asupra puterii statelor şi participării necesare la treburile obşteşti. au recurs şi la lungile citate din De republica. consul 149 î. 26). Cicero prevăzuse iniţial un plan în nouă cărţi. poate fi eternă. adesea generatoare de injustiţie. cea lui Romulus. a poporului.. care ar postula statutul personal al fiecărui exponent al Cetăţii. înţelegerii de fa Luca. oligarhia. oligarhia generează puterea facţiunilor egoiste.n. Cicero oferă o schiţă a istoriei romane. ci pe perceperea directă. sub forma unui dialog desfăşurat trei zile consecutiv. menit să garanteze cetăţilor. fundate respectiv pe puterea anumitor regi sau tirani. Astfel Scipio Aemilianus pledează vibrant pentru constituţia mixtă. Asocierea lor s-ar întemeia pe "drept".

ca şi dreptul. Cu acest prilej. întrucât Macrobius citează un fragment din cartea a cincea. "Despre legi". trebuie să fi comportat tot şase cărţi. în sensul cel mai larg al conceptului respectiv *. auspicii. ivite temporar. o "Acardie umoristică". deoarece Cicero însuşi atenuează criticile aduse de Quintus tribunatului plebei. care îl consemnează în scris" (Leg. de fapt. Cicero configurează o ţară a declamaţiei şi a retoricii. legile se dezvoltaseră treptat. ca un arbore. De aceea. teoriei discursului în general. In acest episod. în cursul unei singure zile.n. în cartea a doua. funcţionarea instituţiilor republicane. a cărui creştere nu se supune decât naturii. datorită discursurilor sale.e. Cicero se gândea la Pericle din Atena. La Roma. care ar funcţiona fiecare ca un "îndrumător" sau un "rector al statului". dar menite să 'gripeze" mecanismele instituţionale. summa iniuria. sunt abordate mai ales legile sacre. Retorica Dacă poeţii comici. Pentru ca. arpinatul apreciază că legea umană trebuie să fie inspirată de dreptul natural. un "moderator". ratio. intervenţia 'rectorului" este temporară. esenţial ni se pare faptul că statul ideal al lui Cicero nu constituie un proiect teoretic. nu este un principe. dar şi de artă în general. constituie şi baza demersului ciceronian . o unitate mai amplă decît fraza. romane şi de tip scipionic. în cursul aceleiaşi generaţii pot acţiona mai mulţi "rectori": în jurul lui Scipio Aemilianus gravitează mai mulţi oameni înţelepţi. pot fi eliminate datorită intervenţiei unuia sau a mai mulţi inşi. 185- CICERO literare. să se deschidă "oamenilor noi". 39). la el însuşi. Cicero a realizat o retorică a discursului28. Orice cetate concretă. un arbitru. o practică socială condiţionată de existenţa anumitor convenţii. spre a-şi realiza plenar vocaţia lor umană esenţială. Unii cercetători datează redactarea acestui tratat-dialog la sfârşitul vieţii autorului. care preconizau o retorică a cuvântului. în cartea întâi. de istoricul şi de viitorul ei. Atmosfera discuţiilor este marcată de ameninţarea prilejuită de războiul civil. ca realizare a prietenilor scriitorului. după părerea noastră. moderator. Cicero strecoară teoria nemuririi şi a beatitudinii eterne. De fapt. încât publicarea ar fi avut loc postum. Din cartea a şasea. de care se bucură cei ce bine meritaseră de la patrie. a legilor şi magistraţilor. prin calc lingvistic. că nici chiar la Lucreţiu ratio nu desemna încă "raţiunea". Cum am văzut. Dar este reiterată aserţiunea că fundamentală este legea naturală. se urmăreşte de fapt organizarea practică şi concretă a statului roman. în orice caz înaintea războiului civil.. Am remarcat. Dar investigaţiile mai recente au demonstrat alcătuirea lucrării în 52-51 î. Cicero se referă la legile specifice şi la regulile referitoare la activitatea magistraţilor. să se alieze cu ordinul cavalerilor. De fapt. în cartea a treia. El purcede la faptul că. căci "omenia". după părerea noastră. de la natură. faţă de structura statului său mixt. Tocmai pentru că legea umană are valoare când corespunde dreptului natural. la Roma. 11). "Rectorul" statului nu este un monarh. îndeosebi P/aut şi Terenţiu. Quintus Cicero şi Atticus. Mai mult decât atât. concretă şi guvernată de echilibru şi de raţiune 27. 2. cum opinau unii savanţi. reală. 3. După părerea noastră. Cicero a crezut cu fermitate că "raţiunea". a conferit vocabulei ratio tocmai sensul de "raţiune". ca şi o teorie activă a educaţiei şi a criticii * Prin "discurs". Şi. arpinatul a ştiut s-o depăşească şi să tindă spre o estetică generală. nu ni s-a conservat decât fragmentul ce conţine visul lui Scipio. discursului în general.căreia justiţia alcătuieşte fundamentul statului. va asuma o vocaţie universală. când Pompei îl dezamăgise. el ne oferă numeroase informaţii preţioase despre instituţiile concrete ale Romei şi despre funcţionarea lor. incluse în natură. readaptată şi revalorizată. inclusiv discursul literar. inspirat de republica scipionică. jocuri etc. a consideraţiilor cu privire la praetori. Ansamblul lumii echivalează cu o singură cetate fundamentală. la Scipio Aemilianus şi chiar la Pompei. în condiţiile prezervării instituţiilor fundamentale. Trebuie însă precizat că n-a existat un "principe ciceronian". care cuprind ordine şi interdicţii umane. între ea şi supuşii ei. în Despre legi. afirmă Cicero. al cărui obiect principal ne este necunoscut. realizată cu materialele limbii. în cartea a cincea. dar atemporal. care să nu distrugă particularismele locale. un loc de manifestare a creativităţii subiectului. reia şi decantează teoria cetăţii ideale. care ar consta în acţiunea colectivă utilă Cetăţii. în fond comună oamenilor şi zeilor. Cicero să susţină că toate dezechilibrele. Magistraţii n-ar trebuie să deţină putere militară. cea umano-divină. între Cicero însuşi. în cartea a patra. în sfârşit. Cicero a creat aşadar acest sens fundamental pentru cultura universală. Dacă nu cumva. senatul urmează să fie epurat de imorali. ordonată în funcţie de legi raţionale. Spre deosebire de stoici. adică privitoare la religie. construiesc o ţară a comediei.. Sarcina lor ar fi să salveze statul. în virtutea concepţiilor moderne. într-adevăr Cicero a consacrat intense eforturi teoriei elocinţei.. ■ 184 GÂNDIREA POLITICĂ Prin urmare Cicero purcede de la comparaţia între legile platoniciene şi constituţia romană. Cicero s-a preocupat de statutul oratoriei romane. legea trebuie să decurgă din raţiune. De legibus. Deşi s-a manifestat ca unul dintre părinţii retoricii antice. ci. ci republica scipionică. înţelegem o construcţie momentană. în orice caz. cărora arpinatul voia să le inculce un principiu director. summum ius. precum cel platonician. edili. în societate. spre sfârşitul dialogului. rector rei publicae. Cicero deduce sistemul roman de legi. cristalizată mai ales în situaţie de criză. şi cele încorporate în textele scrise. se discută despre problemele educaţiei şi ale moralei. Este foarte limpede că statul ideal ciceronian crescuse din realităţi romane concrete. în concluzie. care structurează totul. urmează să acţioneze sever împotriva celor care blocau. pentru scopuri pur personale. Despre legi. Dar era necesar ca legile electorale să suprime corupţia şi să confere puterea "oamenilor cinstiţi" (Leg. însă şi lucrări/or teoretice. spre a reitera fidelitatea faţă de republică şi legalitate. trebuie să fie legată de vorbire (oratio) şi. trebuie evitată aplicarea nemiloasă a legilor: "dreptul suprem este suprema nedreptate". există două feluri de legi: cele universale. în capitolul anterior. un asemenea rector. Quintus declară ritos: "ceea ce este drept şi adevărat este totodată etern şi nu apare sau dispare împreună cu literele. Hegemonia Romei trebuie să se bazeze pe un schimb de drepturi şi îndatoriri. ideea unităţii umano-di-vine devine preambulul priveliştii complete a "constituţiei" romane. Cicero şi-a propus să deprindă pe oameni cu folosirea raţională a limbajului. pragmatic şi organic. de formarea oratorilor. Plebea poate să-şi păstreze tribuni. la Arpinum şi în împrejurimi. Tratatul îmbracă forma unui dialog care se desfăşoară recent. pornind de la două sensuri ale cuvântului grecesc Idgos de "socoteală" şi de "raţiune". Se ajunge astfel la un umanism complex. humanitas.

Antonius pledează pentru prioritatea antrenamentului tehnic şi trece în revistă cele trei specii de e!ocin{ă: judiciară. 1. Se operează cu distincţia între un orator "abil vorbitor". opţiunile lui Antonius şi Crassus se învederează a fi complementare. exercitatio (De orat. De altfel se recunoaşte naturii oratorului şi naturii în general o deosebită importanţă. Este de asemenea necesar ca oratorul să dispună de o excelentă cunoaştere a pasiunilor umane. pe care grecii o numeau filosofie". bazată pe extrase din notiţe de şcolar (De orat.e. Or. întrucît este fundat pe respiraţie şi pe instinctul urechii. 1. Totuşi intervin şi Gaius Aurelius Cotta. sub forma a două măşti. Totodată se cuvine să se adauge şi alte calităţi pendinte de "învăţătură" şi de "uz" 30. la care adera Cicero încă din tinereţe .. admirator al lui Crassus.n. natura. bunicul. Ulterior Crassus va relua aceste trei noţiuni. ca să realizeze portretul celebrei Elena din Troia. 5). reluând aserţiunile lui Cicero.3).conţine de fapt chintesenţa gândirii ciceroniene asupra retoricii. 2.căci de la paragraful 30 începe să vorbească Crassus . în continuare. asupra culturii. apare ca omul idealului. dreptul civil şi chiar poezia. datorită erudiţiei enciclopedice. cât şi "practica" ori "uzul". 1. de altfel ca şi Quintilian în secolul următor (Inst. De orat. dignitas. din această lucrare ni s-au păstrat două cărţi. 5. ingenium. de mimică. De fapt.teoretico-retoric. Cicero subliniază că. întemeiat pe principiile fundamentale ale oratoriei. participă la dezbatere şi Quintus Mucius Scaevola.. 209-262). asupra lumii în general. 2. Ne gândim la "Despre orator". prin alt fiu.e. "meşteşug". şi adresat lui Quintus. fizica (adică ştiinţele naturii). ideile sale despre elocinţă în tratatul "Despre invenţiune". prudentia. 1. Totuşi. puritate. în prima zi a controversei. "prudenţă". la un nivel didactic şi chiar didacticist. pentru a face plauzibilă teza pe care o susţine. prin lenta succesiune a intervenţiilor.. -l86 RETORICA în cursul dialogului. 2. cu alte cuvinte. el se poate forma prin practică. elocinţa se converteşte în limbaj prin excelenţă: "într-adevăr. care constituie una dintre capodoperele lui Cicero. Artis rhetoricae libri. cartea întâi debutează cu o lungă introducere.. De inuentione.. culmea ironiei. 1. înzestrat cu o vastă cultură. 5).. al triumvirului şi al ucigaşului lui Cicero. presupune atât talent natural". era în mare parte similară celei din 91 î. în definitiv Cicero exprimă. deşi cu aceeaşi funcţie generativă de elocinţa: "natură". Tocmai pentru a evita degringolada republicii. nu numai să-şi aleagă cuvintele. socotită de el ca o propedeutică. Crassus pentru "înţelepciune". La începutul cărţii a doua. Crassus pledează pentru un orator cultivat. Antonius reclamă o cultură mijlocie pentru orator. ci să le şi construiască: "trebuie îmbrăţişate foarte multe cunoştinţe. Cicero meditează asupra elocinţei ca artă a bunei serviri a Cetăţii (De orat. şi îngăduie concilierea între ideal şi specificitate. în cele din urmă. spune Cicero. şi. Pe când. pe care o califică "elocinţa corpului". Anectoda referitoare la Zeuxis ilustrează atât preocupări de sociologia retoricii. iar discursul trebuie să dobândească formă nu numai prin alegerea. După cum pictorul Zeuxis. dar şi proprietate a termenilor. Chiar înaintea călătoriei în Grecia . un breviar de retorică. Personajele care domină discuţia sunt Lucius Licinius Crassus şi Marcus Antonius.e. care depăşeşte nivelul unui simplu avocat de for. Crassus se ocupă şi de acţiune. adică după Luca.1. Preocupările referitoare la retorică sunt reluate în principala lucrare de teoria elocinţei. Ulterior. cum arată Alain Michel. oratorul. dacă oratorul are talent. 1. 26). în cartea a treia. Cicero nu recurge la contrapunerea unor replici scurte. mai ales prin . ci şi prin construirea cuvintelor" (De orat. care descoperă demnitatea. în care Cicero pretinde a relata amintirile lui Cotta despre o conversaţie prezentată în continuare. de fapt metoda demostraţiei prin dialog agonistic. De oratore.e.6. de utilizat în discursuri. şi Publius Sulpicius Rufus. Cicero ştia că posedă arta cuvântului mai temeinic ca oricare contemporan al său..e. consul în 75 î. Antonius reprezintă tradiţia catonină şi. dubla sa experienţă a culturii şi a practicii sociale. De remarcat că situaţia politică din 55 î.n. în vreme ce Antonius adoptă o altă poziţie.4). din cunoaşterea solidă trebuie să se înflorească şi să ţâşnească în afară discursul" (De orat. Chiar în această introducere.. îndrăgostit de filosofie. El inaugurează seria dialogilor. de a descoperi ce trebuie să spună oratorul asupra unui subiect anumit. pe care o va considera stângace. că era moştenitorul lui Molon şi al oratoriei elenice. ci. exponentul realului. Pretutindeni însă.. regina artelor şi ştiinţelor. Crassus. 3. istoria.. cât şi opţiunea în favoarea antidogmatismului Noii Academii. claritate.n. ars. prevalează consideraţiile asupra stilului oratorului.20). 9) însă şi istoria. sau "Cărţi despre arta retorică". Cartea întâi a dialogului este consacrată formării şi pregătirii oratorului. legată de convenienţă. 1. Cicero cere oratorului să cunoască realităţile şi să studieze ştiinţele şi artele în toată complexitatea lor: "eu voi statornici că elocinţa consistă din ansamblul cunoştinţelor celor mai învăţaţi oameni' (De orat. Acţiunea dialogului este situată în 91 î. Rhetorica. tatăl colegului de consulat al lui Cicero. tratat-dialog alcătuit în 55î. pentru a mişca sufletele celor ce îl ascultă. în vila lui Crassus de la Tusculum. Unii cercetători cred însă că titlul autentic ar fi fost "Retorica". luase ca modele toate fetele frumoase din Crotona. familiarizat cu filosof/a. 1. Crassus. când conlocutorii dialogului sunt melancolici şi presimt războaiele civile şi dictatura lui Sulla (De orat. disertus. Antonius crede că. "elocvent". Fireşte. Cartea a doua este hărăzită invenţiei şi studiului tehnicilor elocinţei. care conţin un manual. abundenţă în vorbire. Prin excelenţă oratorul trebuie să studieze filosofia ("acea născătoare şi ca şi mumă a tuturor artelor lăudate. Crassus o cultură enciclopedică: Antonius pledează pentru abilitate în for. eloquens. Cicero sa străduit să situeze preceptele cele mai tehnice într-o perspectivă filosofică. 20). la lungi expuneri ale participanţilor la controversă. dreptul.n. 3.). Cicero însuşi a luat din reflecţiile asupra elocinţei ale antecesorilor săi tot ceea ce era mai bun şi a sintetizat observaţiile esenţiale (De inuent. Introducerea dialogului . sapientia (1. partizan al elocinţei ca pisc al culturii.. 23. ajunge. şi un altul. Chiar ritmul provine de la natură. Oricum. pe care o îmbogăţeşte cu reflecţia sa personală. Cicero a sistematizat. zămislind astfel o sinteză. fără de care nu ajungem decât la o flecăreală zadarnică şi ridiculă. în trei cărţi. "exersare". politică şi epideic-tică sau de aparat. pledează pentru însuşirea dreptului şi a filosofiei de către orator. Elocinţa perfectă. mult mai important.n. Cicero ne descrie metodologia utilizată în această lucrare. Dar.. Cicero susţine că oratorul trebuie să fie înzestrat cu o amplă cultură generală.. 166-204. înlocuit în ziua următoare de alţi doi tineri: Quintus Lutatius Catulus şi Gaius Caesar Strabo. Crassus susţine că oratorul trebuie să posede toate virtuţiile exprimării. chiar la acel nivel didacticist. usus. prin cele două personaje principale ale dialogului. pe arta de a căuta şi afla ideile.deşi unii savanţi datează această lucrare dupâ audierea lecfiilor lui Molon -. Desigur Crassus are ultimul cuvânt. printr-o maieutică dialectică. mai degrabă purtător de cuvântai lui Cicero însuşi. Cicero însuşi va judeca aspru această lucrare de tinereţe..17). Elocinţa a generat retorica şi nu invers. deşi nu desconsideră tehnica retorică. 107 şi urm. suporter al lui Crassus.

(Orator. De altfel afirmă frecvent şi fervent că filosofia constituie izvorul viu al elocinţei. la cererea lui Brutus. 33-236). în care loc să spună şi în ce manieră* (Orator. întrucât care cititor putea uita ft Demostene combătuse tirania?31. 260). El extrage baza teoriei elocinţei. căci această lucrare. ideile din tratatele-dialog anterioare. dacă nu cea mai însemnată. 262). evidenţiază Cicero. 23-27). 2-32. Cicero alcătuieşte teoria celor trei stiluri ale elocinţei. adică de invenţie. Ca să dobândească formă estetică. care au construit Roma şi i-au asigurat o glorie perenă. schiţând o aplicare . "din miezul filosof iei". vorbesc pe limba aticilor" -l88 RETORICA (Brutus. deoarece. care se exprimă prea uscat şi fără forţă (Orator. tehnica oratorică este puternic vivificată din interior. l-2) şi reliefarea dificultăţilor întreprinderii sale (Orator. inclusiv de istorie politică. Pretutindeni. Discursurile lui Caesar 'sunt goale (adică sobre). în funcţie de o structură precisă de gândire: "nu numai. Conotaţia politică este de asemenea prezeştă.n. Această pedagogie nu se limitează să furnizeze reguli. dar şi cu înţeleptul stoic. precise şi elegante" (Brutus. sed etiam. Elogiază pe Caesar pentru limba lui pură. realizată de arpinat. Stilul oratorilor este considerat ca un reflex al calităţilor morale. care concentrează ideile din Brutus şi din De oratore. Critică aspru pe aticişti. Astfel Cicero năzuieşte să parvină la ideea platoniciană de orator. fără să fi avut modele concrete (Orator. l-2). în ochii lui. 1l-l9). într-un fel de scrisoare adresată lui Brutus. în martie-aprilie 46 î. vorbitorilor. pentru substanţa sentimentelor. Crassus ţinteşte însă mai sus decât Antonius. începând cu Brutus. arpinatul utilizează ca izvoare pe Platon. Crede în evoluţie şi elaborează o critică istorică a artei.n. El nu acceptă pieirea libertăţii şi a elocinţei viguroase. După aceste consideraţii introductive. concilierea între real şi ideal. De optimo genere oratorum. Siue de claris oratoribus. Dialogul se desfăşoară într-o singură carte şi 333 de paragrafe. mai ales. Oratorul. 23). 7-l0).o. structura generativă a întregii lucrări rezidă în intenţia lui Cicero de a alcătui portretul robot al oratorului ideal.e. 2. Astfel el face biografie. 9). De aceea Cicero contrapune opţiuni iniţial diferite. în vara anului 46 î. celor trei genera dicendi (Orator. dar oricum cultivarea oratorilor vechi reprezintă. Cicero redactează şi "Despre cel mai bun fel de oratori". după modelul lui Demostene. constituie o prefaţă la traducerea în latineşte. să se preocupe "de ce să spună. care urmăreşte configurarea idealului de orator (Orator. în continuare. ca şi Cornelius Nepos. după cum frumuseţea ideală sălăşluia în spiritul lui Fidias. norme. teoreticianul abordează corpul central al lucrării (Orator. Fără îndoială. Aici el a întocmit o istorie a elocinţei romane. care se află în literatură (De oral. Şi într-adevâr. Dar.. medius et quasi temperatus (Orator. Tucidide s-ar fi exprimat altfel. urmată de rafinare şi expansiune. Orator ad Marcum Brutum. Cicero reia concluziile sale asupra calităţilor cerute oratorului şi asupra aticismului epocii. un opuscul în 23 de paragrafe. cum subliniază Cicero însuşi (De optim. dar şi 76-l12). şi de morală. Aristotel şi Teofrast. Toate manifestările artistice au comportat o fază arhaică rudimentară. 53). Dialogul permanent asigură îmbogăţirea educaţiei.. non solum. o fiinţă care n-a existat niciodată. Titlul a fost de fapt dat de filologul Asconius Pedianus. Brutus şi Atticus. Sunt menţionaţi două sute de oratori. elocinţa are nevoie de filosofie. însă care poate fi închipuită. După dedicaţia către Brutus (Orator.. De fapt Cicero portretizează fiecare orator şi nu se limitează la elocinţă. dacă nu gândeşte înţelept" (Brutus. Cicero subliniază în continuare importanţa retoricii şi evidenţiază din nou relaţia dintre filosofie şi elocinţă: "nimeni nu poate vorbi bine. Etimonul. principes. pentru argumentare.. Tălmăcirile respective nu s-au păstrat. 20-24: 85-l04). sculptor al lui lupiter şi al Minervei. ulterior complementare. Cicero redactează dialogul Brutus. comparabil cu prototipurile lui Platon.n. De altfel s-a arătat că Despre orator conţine o complexă pedagogie. în aceeaşi vară a anului 46 î.e. căci pot fi asemuiţi cu Demostene: "toţi care vorbesc bine. 28-39). să-şi apere principiile în momentul în care aticiştii puri lansau o mare ofensivă. dacă ar fi trăit în altă epocă. Ftavio Blondo i-a adăugat subtitlul 'Despre oratorii renumiţi". conţinând 238 de paragrafe. ci oferă şi anumite date biografice. elogiat de el pe un ton vibrant (Orator. 11). în care excelează oratorul ideal. Fondul elocinţei este furnizat de logică. dar chiar". în acest scurt tratat. cum am arătat deja. căruia. 288). ajustat la gusturile. implică pe Cicero însuşi. persona. un refugiu faţă de dictatură. s-ar fi putut manifesta ca unul din acei fruntaşi". la modelul de orator ideal. învăţăceilor în general.. de perfectă latinitate. 291). un lung istoric al elocinţei romane. Cicero scrie şi publică. care îşi propune să modeleze "persoana". Cicero trece la evidenţierea importanţei culturii filosofice (Orator. la orizontul de aşteptare V publicului. dispoziţie şi elocuţie. ci spre împlinirea năzuinţelor ciceroniene de îmbinare a câştigurilor dobândite de toate curentele oratirice. Astfel Cicero pune bazele unui aticism lărgit ca substanţă a clasicismului. De oratore constituie nu doar una dintre principalele lucrări teoretice ciceroniene. 20-21). fără a fi în principal un biograf. Cicero îşi începe dialogul cu elogiul marelui orator Hortensius (Brutus. 23). făuritorul republicii {Brutus. Cicero vrea să amelioreze elocinţa epocii sale. Cicero ne oferă o panoramă rapidă asupra oratoriei greceşti şi. ce trebuie să se afie în mintea noastră. a două discursuri celebre. Toţi oratorii mari au fost atici. sunt depăşite simplele reţete de vorbire eficientă. o aplicare la diacronie a sistemului retoric şi pedagogic din De oratore. în 1531 e. summus orator. Cicero optează pentru diversitatea expresiei oratorice (Brutus. ci şi cel mai important tratat asupra elocinţei alcătuit în antichitate. datorită talentului oratoric. Lasă să se înţeleagă că Caesar ar fi putut renunţa la confiscarea republicii. "suprem orator". ci îşi propune formarea elevilor pe baza imitării unor modele. dominată de sensibilitatea literară. s-ar fi vădit "mult mai matur şi mai ponderat" (Brutus. 3-6).n. Consideraţiile teoretice se împletesc cu cele istorice. elegantă. Cicero vrea să demonstreze că evoluţia oratoriei nu se îndreaptă spre cristalizarea idealurilor aticiste. anecdote revelatoare etc. sublim. ale lui Eshine (Despre ambasada infidelă) şi Demostene (Despre coroană). într-o formă sistematică şi într-o singură carte. Oricum cultura trebuie strâns legată de educaţie. în corpul opusculului. simplu (tenuis) şi "intermediar ca şi temperat". "Oratorul către Marcus Brutus".intermediul lui 187- CICERO Crassus. Oricum. Autorul se gândeşte şi la restaurarea ordinei politice republicane. 43). de instinctul creator. Cicero expune. care pot conduce la manierism.

Cicero practică şi teoretizează limbajul. Astfel se reface triada funcţiilor discursului: "a instrui" docere. pertinentă totdeauna. sub egida Noii Academii. Profesorii săi de filosofie. nu aveau încredere în elocinţă.e. 3. Arată că Aristotel era filosof.. este de preferat înţelepciunea neelocventă flecărelii prosteşti. pentru metrica clauzulelor. ornamentare. scrie Topicele". "a atrage de partea sa". adică în repartizarea proporţională a diverselor elemente.e. însă n-o poate exprima într-un limbaj convingător. de la Velia la Rhegium. care meditează asupra sublimului şi patosului. Cicero. 34). Partitiones oratoriae. graţie. Horaţiu va împărtăşi acest punct de vedere. Cum vom vedea în capitolul următor. chiar Philon din Larissa.35. când ea concordă cu lecţiile autorilor de valoare şi cu practica generalizată. care le amintea de sofistică. cum am mai arătat.141). în acest caz. în "adecvare". precum nici ignoranţa celui care vorbeşte frumos.. Aşadar. Pe de altă parte. îşi aminteşte că făgăduise juristului Trebatius Testa să-i explice Topicele lui Aristotel. De aici rezultă preocuparea marcată a arpinatului pentru echilibrul perioadelor lui şi pentru ritm. care fugea din Italia. La aceste valori fundamentale. ca să îngăduie poeţilor recurgerea la vocabulele "inuzi-tate". Şi-a propus de fapt realizarea unei sinteze între şcolile socratice. ca şi o doctrină a limbajului. Iod communes sau tdpoi în greceşte. 3. alte două însuşiri. dominată de Antonius. 3. şi "abundenţa". s-ar adăuga alte două trăsături. în Orator. Topica. eleganţa şi capacitatea scriitorului sau creatorului de a se adapta problematicii şi publicului. aceste idei. cumpătat în întrebuinţarea vocabulelor vechi şi rezervat în împodobirea vorbelor şi a gândurilor" (Orator. retorica cu estetica literară şi chiar critica. întemeiată pe măsură şi pe convenienţă. care ar consta în armonia organică a întregului şi în symmetria lui. Desigur că adevărata glorie revine oratorului instruit. în iulie 44 î. trebuie să fie în acelaşi timp emoţionant şi pur. concinnitas. Marea lui originalitate rezidă tocmai în pledoaria pentru împletirea retoricii cu filosofia. exegeza modernă a distins două valori esenţiale. încît. Pentru opţiuni similare pledează şi alte două lucrări teoretice de dimensiuni relativ reduse. în . care ar implica graţia demnă şi decentă. De fapt Cicero a şi structurat lucrarea respectivă ca un dialog. la bordul navei. după părerea sa. după cum le definise Teofrast: corectitudine. fără pretenţii literare. Cicero a fost preocupat de filosofie. dezvoltă de fapt. în concepţia ciceroniană despre frumos. care. copia. Horaţiu va relua. Marcus. devenea şi orator (De oral. De fapt argumentele sunt alese din lumea judiciară şi consistă în "locuri comune". scrisă tot în vara anului 46 -deşi unii cercetători o datează în 54 î. Această lucrare reprezintă un manual. situate în optica asumată încă în De oratore. "armonizarea". preocupat de eleganţa exprimării. Asumă virtuţile expresiei. Cea dintâi ar echivala cu frumosul propriu zis. care combină practica adecvată cu respectul regulilor teoretice. dar Cicero insistă asupra alcătuirii lor interne. ieşite din uz. stoicism. pulchrum. între autor şi fiul său. "a emoţiona".practică a preceptelor din Orator. într-o călătorie pe mare. în Arta poetică. în schimb Cicero predică fervent reconcilierea filosofiei cu elocinţă. Arpinatul crede că oratorii şi prozatorii trebuie să evite folosirea cuvintelor arhaice. Pe de altă parte şi oratorul. Cicero opinează că oratorul trebuie să-şi aleagă cu prudenţă şi eleganţă cuvintele. dar. Gheorghe Guţu a caracterizat această lucrare drept un "catehism asupra retoricii'32. întrucît poseda ştiinţa limbajului. mai cu seamă în De oratore. cum vom vedea şi în alt capitol. Cicero a elaborat opţiunea clasică a prozei. care pleca la Atena.n. Cicero. care conferă amploare şi nobleţe stilului.38. 139) şi speră că Marcus va trăi 189- CICERO într-o cetate liberă. claritate. Este necesar să urmăm principiile analogiei gramaticale. 81). nu va arăta îndrăzneală în făurirea cuvintelor şi va fi precaut în folosirea metaforelor. Cicero ajunge astfel la reflecţia filosofică. pentru uzul fiului autorului. şi Varro profesează asemenea idei. mouere. dacă poetul augusteic va propune o estetică clasicizantă a poeziei. Cicero mărturiseşte opţiunea sa pentru Noua Academie (Part. . conciliare 33. care uneşte înţelepciunea cu elocinţa.sau conuenientia. or. care ar fi avut loc la ţară (Ad Quint.. Originalitatea omului rezidă tocmai în limbaj. aptum. Dacă trebuie totuşi ales. ca posibilă şi chiar necesară. în acest fel emerge ciceronismul. în vederea descoperirii şi ordonării argumentelor oratorice. utile argumentaţiei.153). dialogul se prezintă ca exterior. în posibilitatea de a comunica cu semenii lui. Totuşi semnificaţiile opusculului depăşesc interesul pur formal şi sunt dominate de corelaţiile dintre gândire şi expresie. Se poate astfel da satisfacţie erudiţiei celor docţi şi totodată instinctului natural al mulţimilor. pe care o destinează şi unui public mai larg. aristotelism şi mai ales platonism. 190 CONCLUZII ASUPRA TEORIEI RETORICE CICERONIENE în fond Cicero ajunge să confunde. să ocolească metaforizarea şi îndrăznelile lexicale excesive: "acel orator simplu. Ne referim în primul rând la "Diviziunile oratoriei". A doua valoare esenţială ar rezida în convenienţă. Să nu elogiem nici bâlbâielile celui care cunoaşte realitatea. dar nu cunoaşte realităţile. pe care numai poeţii pot să le revalorizeze (De oral.n. poate fi calificat drept filosof. care conduc la frumos: perfecta aranjare a cuvintelor. o teorie a frumosului. dar şi în alte lucrări. pe vocabular ponderat. Concluzii asupra teoriei retorice ciceroniene Prin urmare Cicero făureşte o teorie a retoricii. Lucrarea comportă 100 de paragrafe şi rezidă într-o culegere de sfaturi practice. filosofie şi retorică.şi în 140 de paragrafe. Filosofia în tot cursul existenţei sale. convenţional.

mai ales din Philon din Larissa. între Lutatius Catulus. în vilele sale Această operă prezintă particularitatea de a fi comportat două ediţii. lucrare redactată în aprilie-mai 45 î. Multe dintre operele conservate apar ca rezultatul discuţiilor. în prefaţă. reamintim. 3) un limbaj clar. poezie. . nici măcar un electic pur şi simplu. spre a proclama independenţa propriei sale gândiri. intitulată Lucullus. Adevărat filosof.e. nu ni s-a păstrat acest paradox). 4) o reflecţie profundă asupra condiţiei umane 34 Cicero ne-a lăsat un număr relativ mare de opere pur filosofice. discursul nostru nu judecă nimic în sine. inclusiv în discursuri. se amuză să le transforme în locuri comune. adică după bătălia de la Pharsaius. de altfel numai parţial conservat. arborate de diversele opţiuni filosofice. 3) toate greşelile şi virtuţile sunt egale. Se ajunge astfel.n. disput. în memoria lui Hortensius. Ea caută "ceea ce este plauzibil din viaţă". adică orice nefilosof este nebun. Cicero şi Atticus* şi purtând titlul "Academicele posterioare". care utilizează izvoare stoice. încât nu ni s-a conservat decât a doua carte. tindea si se apropie de stoicism. literatură în general) şi o exortajie (care pledează de asemenea pentru filosofie.s-au pierdut. cât o antifilosofie. de asemenea adept al Noii Academii. care refuză tehnicismul abuziv.diverse opere. Cicero o adoptă şi totodată asumă dialogul ca formă de exprimare şi de gândire. Hortensius. Această primă ediţie curprindea două cărţi şi un dialog. ci pe alte elemente: adevărul există. Cicero a creat proza filosofică romană. La începutul lui aprilie 46 î. Deoarece adevărul absolut este inaccesibil. 7) doar înţeleptul este bogat. în plus. Hortensius. istorie.. care se referă la doctrina Porticului. El n-a fost un copist stângaci. De aceea Cicero îi oferă un fel de exerciţiu literar asupra unor judecăţi stoice deconcertante. un conştiincios plagiator. pe când ceilalţi oameni sunt nişte exilaţi (din pricina unei lacune a textului. în vreme ce Lucullus.n. şi desfăşurat între Cicero. 5. deoarece este înclinat spre concret şi ostil abstractizării. de probabilitate. însă Cicero se repliază spre probabilismul lui Philon din Larissa. cum subliniază el însuşi în De republica. Arcesilas şi Carneade. Brutus. susţine că este posibilă cunoaşterea adevărului.83). pentru a susţine că este cu putinţă să cunoaştem adevărul. ca să ajungem ia probabilităţi. Cicero voia astfel să demonstreze că nişte optimaţi şi generali nu dispreţuiau filosofia teoretică şi cunoşteau doctrinele grecilor. Căci. arată că principiile Porticului suscită uimirea publicului.n. desfăşurat în două vile ale participanţilor. îndeosebi ideile lui Crisip. 6) numai înţeleptul e liber. 5) doar înţeleptul este autentic cetăţean. Academica posteriora..e. Prima carte-dialog (Catulus) s-a pierdut. Paradoxa stoicorum. dar şi de la stoicul Crisip. "prostul" fiind sclav. proclama filosoîia ca încununarea culturii şi preconiza o educare a tineretului. Cicero scrie un opuscul. încorporează un grad mai mare sau mai mic de probabilitate. fn realitate un autentic corpus de lucrări de filosofie. întrucât au aceeaşi valoare. astfel că poate la rândul său fi judecat fără intervenţia vreunei filosofii. Academica Priora. Lucullus. spre cele ale cunoaşterii în "Academicele". laulos în greaca stoicilor. până la Carneade. Cicero. referindu-se la el şi la alţi adepţi al Noii Academii. Scipionii. Cicero. Numa Pompilius. Ediţia a doua a Academicelor încorpora o dezbatere-dialog în patru cărţi. Pe de artă parte. 4) orice "prost". în care se dezbat problemele logicii şi ale cunoaşterii. în care dezbaterea ciceroniană purce-dea de la Noua Academie. Aici marele erudit schiţează o scurtă istorie a filosofici. 2) cel ce posedă virtutea nu mai are nevoie de nimic altceva pentru a fi fericit. adaugă el. aparatul ei conceptual. Academica. încărcate de conotaţii politice. Arpinatul urmăreşte mai ales confruntarea între diversele doctrine filosofice. ci şi "sistemul" ei propriu de gândire. Arpinatul s-a refugiat în redactarea unor opere pur filosofice mai ales în ultimii ani ai vieţii. tezele diferite. a creat nu numai limbajul filosofiei romane. în ianuarie sau februarie 45 î. -l92 FILOSOFIA Lucullus şi Lutatius Catulus în vila lui Luoullus de la Tusculum şi care. sunt evocaţi Romulus.. este nebun. care nu puneau accentul pe teoria ideilor. după cum Lucreţiu . arpinatul îl editase -făurise poezia filosofică latină. original în felul său. slujindu-se de verosimilitate şi de plauzabilitate. însă parţial reconstituită. devenit acum indulgent faţă de stoicism. datorită ostenelii filologilor. Ni s-a păstrat complet doar prima carte.e.e. asumă punctul de vedere probabilist a! lui Carneade şi al lui Philon din Larissa. ci din tradiţia şi istoria Romei. Cicero a afirmat categoric opţiunea sa în favoarea Noii Academii.pe care. De aceea. care depinde de Noua Academie post cameadeică. dintre care doar şase sunt tratate în textul conservat. Iau naştere de fapt: 1) o doxografie. un eclectic mediocru şi. Horatius Cocles. Astfel pentru primul paradox. 2) o dialectică probabilistă. aşezată deasupra elocinţei. Cicero şi ceilalţi discipoli al Noi Academii preconizează nu atât o filosofie. dar dialogul dintre sectele filosofice este posibil. fundată pe filosofie. Cicero exclamă că "numai noi suntem liberi printre filosofi" (Jusc. însă în lumea sensibilă lumina lui orbeşte pe oamenii care nu suportă decât semiobscuritatea aparenţelor. Altele . Cicero şi Hortensius. deşi n-o condamnă pe aceasta din urmă) 35. la o confruntare fertilă a opiniilor. într-o discuţie contradictorie. Cicero alcătuieşte. demostraţia celui de al patrulea paradox este şi ea amputată parţial în ceea ce ni s-a păstrat din Paradoxele stoicilor. după opinia noastră. Este vorba de şapte paradoxuri. intitulat "Paradoxele stoicilor". derulată între Varro. Se pare că Hortensius cuprindea două mari secţiuni: un dialog (datat în 62 î.n. într-adevăr Cicero a compus iniţial "Cele dintâi Academice".şi nici ele nu sunt puţine . ci susţine toate tezele. în acest fel. în răspunsul său. Nici un sistem filosofic nu se înderează ca absolut adevărat. aspecte ale anumitor raţionamente "în ambele sensuri". Care sunt cele şapte paradoxuri? Le vom enumera şi prezenta pe scurt: 1) numai binele moral constituie un adevărat bun. în cadrul dialogului agonisti-co-filosofic ciceronian. Filosofia nu se poate apropia de adevăr decât treptat. in utramque partem. adică a stoicismului. pe care arpinatul le purta cu Brutus. probabile ex uita. Cicero îşi deplasează interesul de la problemele morale. lucrare pierdută. îndeobşte cercetătorii au confundat 191 CICERO opţiunea ciceroniană pentru Noua Academie probabilistă şi antidogmatică cu eclectismul. numită şi Varro. Cicero se considera un discipol al lui Platon. care ironizase în Pro Murena aceste aprecieri şocante. Cicero a meditat profund şi relativ original asupra condiţiei umane. Interesant însă apare faptul că demostraţia ciceroniană nu-şi extrage argumentarea din patrimoniul exemplelor folosite de stoici. dar mai ales al corifeilor Noii Academii.

Manlius Torquatus pledase pentru punctul de vedere epicureic despre valoarea supremă care ar fi fost plăcerea. în două cărţi. în cartea a patra.e. în fond este vorba de valorile supreme. Cato expune concepţiile stoice relative la valoarea supremă. Această lucrare comportă cinci cărţi: subtitlurile. arpinatul tratează probleme similare într-o lucrare publicată după ideile lui martie 44 "Despre divinaţie". după ce reprobă concepţiile altor şcoli filosofice despre zei. De reliquis animi perturbationibus. curajos şi înţelept poate suferi. zeii există. Cicero lucra şi la o altă operă. "curajul". De aceea am propune mai degrabă traducerea "Despre culmile binelui şi răului". autorul demonstrează că pasiunile provin din aprecieri eronate. "punct extrem".. deoarece recomandase dezangajarea din viaţa civică. între Cato şi Cicero. sau cu rude. uirtus. printre zei. Cicero combate din nou epicureismul. Tema morţii şi a înfrângerii spaimelor şi 194 FILOZOFIA mâhnirii prilejuite de ea prevalează în structura de adâncime. care inaugurează o nouă tehnică dialo-gică ce va fi ulterior definită mai jos. unde. Cicero asumă optica aristoteliciană. Este invocat exemplul lui Dionis. susţine că mâhnirea sufletului se nutreşte şi se prelungeşte în funcţie de aprecieri false. De diuinatione. cu un titlu dificil de tradus în româneşte: De finbus bonorum et malorum. Toţi oamenii mari au căutat nu plăcerea. autorul discută cu doi tineri. Aceste idei ale peripateticienilor şi ale adepţilor Academiei domină şi ultima carte. şi în conformitate cu natura. într-adevăr. temperantia. Cartea a patra. Cotta intervine şi combate aceste idei. De aceea a profitat de prilejul ivit şi a refăcut Academica. de trei dialogi. Cicero scria şi o altă operă. Dar pe urmele lui Crisip. care înfrânge judecăţile eronate.n. care se desfăşoară între interlocutori diferiţi şi în locuri diverse. după deces..în timp ce lucra la Academica şi le remania. şi implică relaţiile omului cu exteriorul. în cartea întâi. pentru că omul ajunge. apreciază că oricum înţelepciunea trebuie să ne-o făurim singuri. în vila de la Tusculum a lui Cicero.n.n. Un om drept. De natura deorum. Nu plăcerea. publicată în iulie 45 î. Foarte liber şi foarte literar. Virtutem ad beate uiuendum se ipsa esse contentam. în cartea a doua.e. moartea reprezintă un bine. "Despre celelalte tulburări ale sufletului". Dar. Lucius Manlius Torquatus şi Gaius Valerius Triarius.e.. înţeleasă ca necesitatea de a practica o existenţă austeră şi riguroasă. "Dizertaţii (sau conferinţe) Tusculane". care ar mutila omul. aflat în timpul călătoriei în Grecia. susţine ideea că omul poate fi fericit dacă este lipsit de virtute. combate doctrina lui Epicur. iustitia. deşi asuma sarcina de pontifex maximus.e. Balbus prezintă teologia stoică. 193- CICERO Al doilea dialog cuprinde următoarele două cărţi şi se desfăşoară în vila lui Lucullus de la Tusculum. pune în discuţie pasiunile. sunt conducătorii provindenţiali ai cosmosului. A subordona totul plăcerii echivalează cu supunerea faţă de hazard. De aegritutine lenienda. Cicero. întreţinut între autor şi Quintus. fortitudo. Ne referim la "Despre natura zeilor". în cartea a doua.n. cu renunţarea la autonomia morală a omului faţă de contingenţele externe. în 50 î. această interesantă figură de patriot roman. ci excelenţa omului ar fi importantă.n. tiranul Syracuzei. Ce preţ trebuie acordat prezicerii viitorului? . "capăt". iar în numeroase şcoli filosofice existau tratate despre fines. care închipuie un dialog. * Atticus îi transmisese lui Cicero dorinţa lui Varro. A cincea şi ultima carte. se demonstrează că durerea este un rău. apreciaţi de el. este dedicat lui Brutus şi include un grupaj de trei convorbiri. cu prieteni ca Marcus Pupius Piso şi Atticus. Aceasta ar consta în "virtute".n. Oricum oamenii mari nu dispar înainte de a statornici legi şi instituţii. şi Gaius Aurelius Cotta. moartea nu constituie un rău. Cotta se îndoieşte că zeii există. isprăvită la sfârşitul lui august sau la începutul lui septembrie din acelaşi an. stoic. în greceşte tăios desemna "scopul* sau "termenul extrem". honestum. îl aparţine unui alt dialog ciceronian. pe care numai filosofia poate să le vindece. în trei cărţi. în 52 î. Ordinea dialogurilor şi cărţilor nu este incidentală.e. nu desfătarea. "moderaţia* sau 'stăpânirea de sine'. Domeniului fizicii". la Atena. Cotta critică ideile stoicilor: binefacerile zeilor sunt compensate de nenorocirile.n. care ar fi avut loc în 77 sau 76 î. din 29 mai 45 î. La Cicero. Cicero începe prin a regreta că un erudit de valoarea lui Varro nu s-a ocupat suficient de filosofie. în cartea a treia. iar. ci de raţiune. în cartea a treia. După ce. Ea s-ar obţine prin practicarea celor patru virtuţi cardinale. întrucât l-ar reduce la statutul de raţiune pură. intervin. Astfel a luat naştere ediţia a doua a Academicelor.e. aparţin chiar lui Cicero. Cotta. frumuseţea gloriei. Cicero îşi declară acordul cu anumite idei stoice. Cicero arată aici că.loc consacrat lui Platon . cu prietenii. Discuţia teoretică pare să se orienteze în această lucrare spre concluzii practice şi de altfel încorporează numeroase citate din operele poeţilor. întâiul dialog şi primele două cărţi implică vila lui Cicero de la Cumae. De contemnenda morte. ca fratele Quintus Cicero şi vărul Lucius Cicero. Ren6 Pichon a calificat Tusculanae disputationes drept "o meditaţie asupra morţii"36. alcătuit între august 45 şi februarie 44 î. cu Cetatea. cum susţinuse Epicur. Pe de altă parte. Cicero îşi dăduse seama că alegerea lui Lucullus şi Catulus pentru dezbaterea problemelor gnoseologice nu era tocmai pertinentă. Acest tratat conţine cinci cărţi.. "Pentru o viaţă fericită virtutea se mulţumeşte cu ea însăşi". Cartea întâi a fost intitulată 'Despre dispreţuirea morţii". Quintus Lucilius Balbus. "justiţia". Tusculanae disputationes. înainte de moartea lui Cicero.unde convorbesc Cicero. dacă omul dispare complet după moarte. Cicero reproşează epicureismului neglijarea raţiunii şi adevăratei naturi a omului. în parcul sacru al lui Academos . Dacă dimpotrivă sufletul este nemuritor. de a avea o operă ciceroniană hărăzită lui. sunt figuranţi fericiţi şi inerţi. Cartea a treia "Despre mângâiere în mâhnire". acceptate de Platon şi de alte şcoli filosofice: "clarviziunea". deoarece se avansează de la idei mai puţin agreate de autor spre cele pe care le privilegia. în sfârşit al treilea dialog înglobează cartea a cincea şi are loc în 79 î. Cicero narează o discuţie fictivă. pe care le îngăduie. prudentia. dar voinţa o poate înfrânge. care ţinuse seama atât de sufletul cât şi de corpul omului. ci un bine. care îi dedicase marelui orator lucrarea De lingua Latina. între Gaius Velleius. "Despre suportarea durerii" De tolerando dolore. partizan al Noii Academii. în cartea a doua. cu prilejul "sărbătorilor latine".. însă nu cunoaşte prăbuşirea sufletească. De fapt cuvântul finis înseamnă "culme". însă contestă metodologia Porticului. tezele epicureice sunt astfel biruite. adică studiului naturii..e. care nu s-ar reduce la simţuri. adept al epicureismului. fiindcă opinează că durerea este vindecată nu de plăcere. întrucât elimină suferinţa. Valoarea supremă rezidă în 'ceea ce este cinstit". ci absolutul. dar consideră religia un excelent mijloc de a cârmui destinele Romei. cu familia. acest titlu a fost tălmăcit prin "Despre supremul bine şi supremul rău". în care Pupius Piso şi Cicero pledează pentru armonia intre corp şi suflet. care definesc fiecare dintre ele. Velleius expune teoria epicureică în cartea întâi: zeii nu se amestecă în viaţa oamenilor.

Dar rezultatele acestor afinităţi se exercită pe planul relaţiilor cetăţeneşti. deşi amiciţia are efecte de utilitate practică. din care nu ni s-au păstrat decât scurte fragmente. Ultima lucrare de filosofie ciceroniană a fost limpede orientată spre o morală pragmatică.. trebuie să răspundă la această întrebare. Totuşi Cicero depăşeşte instruirea fiului său şi îşi propune îndrumarea morală a întregii societăţi.e. care trataseră per) tou kathâkontos. De senectute. dar fidel structurilor politice republicane şi consul desemnat pentru anul 43 î. 7 şi 4. spre un autentic manifest filosofic şi politic. Cum arată el însuşi. Gloria falsă ar fi dobândită împotriva justiţiei.e.e. Cicero a tălmăcit însă foarte liber . Gaius Fannius şi Quintus Mucius Scaevola. Cicero redactează "Laelius despre prietenie". din care s-a păstrat doar jumătate din text. între Cato cel Bătrân şi pe atunci tinerii Scipio Aemilianus şi Laelius. pe care o supune unei critici destui de severe. Quintus pledează pentru ideile stoice referitoare la divinaţie. ar constitui cea mai dureroasă perioadă a vieţii. Acum.e. investită cu manifeste implicaţii politice. alianţele stabilite între factorii decizionali erau foarte importante. se ataşează numai de ceea ce e prezent şi în faţa lui. puţine după moartea lui Scipio Aemilianus. potrivnice divinaţiei. Cicero porneşte de la ideile lui Teofrast pentru a evoca vârsta de aur a republicii. 196 FILOZOFIA în cartea întâi. Crisip -. 4.. Ne referim la un tratat în trei cărţi. a cărei validitate. însă în realitate corpus-ul filosofic va continua 37. întrucît ar implica slăbirea tuturor facultăţilor.n. în această lucrare.n. 16. Cicero a utilizat lucrările stoicilor greci Panaetius. când politica Romei fusese diriguită de un mic număr de oameni.şi în funcţie de mentalitatea romană . 1. 3. Cicero a alcătuit un opuscul. dedicat lui Atticus şi intitulat "Despre bătrâneţe". Posidonius. 2. 2. Att.fiindcă este . asumată de fiinţele care populează universul. Acest dialog are subtitlul Cato Maior şi implică o discuţie desfăşurată în 150 î. între 26 iunie şi 3 iulie 44 î. Substanţa dialogului rezidă în prezentarea tehnicii prieteniei. După 15 martie 44 î. Cicero va insista asupra unor opere de etică socială. adăugat după moartea lui Caesar. se pune problema reinstaurării păcii între cetăţeni: Cicero opinează că războiul civil poate fi evitat. De oft.e. El pledează pentru o critică raţionalizantă. care urma să reconstituie adevărata republică. gloria falsă celei autentice.n.Cicero. dialog care s-ar fi desfăşurat în 129 î. Dezbaterea ciceromană se desfăşoară în diptic. recurge la o lungă expunere. Desigur însă câ ideile lui Cicero subminează bazele divinaţiei. ar rezulta din legile fatale ale destinului. cum desemna o muncă utilă cuiva. dându-şi seama foarte puţin de trecut şi de viitor. care trebuie să purceadă de la studierea cauzelor fenomenelor. redactat între începutul lunii octombrie şi 9 decembrie 44 î. De fato. afirmă Cicero..n. Se pare că Cicero contrapunea. Cato. Arată. omul însă .e. De officiis. Cicero aşează la temelia prieteniei tendinţa generală spre comuniune. Hecaton din Rodos şi Athenodor {Ad. între Laelius şi ginerii acestuia. 195- I CICERO După idele lui martie 44. în 4unie 44 î. Preambulul cărţii a doua. capacitatea de a suporta dezavantajul vârstei înaintate cu seninătate. printre altele.n.. Totuşi Cicero consideră că izvorul prieteniei nu trebuie căutat în interes. Cato combate ideea că senectutea. Se pare că Marcus nu studia prea asiduu la Atena. în condiţiile manevrelor politice complicate ale epocii. Chiar înainte de idele lui martie. în care exaltă bătrâneţea. Cicero scrie "Despre destin'.n. ferm proclamată. 6. în cartea a doua. Participiul grec kathâkon se traduce prin "convenabil". că visele pot fi oricum interpretate.prin officium. Viitorul nu poate fi obiect de cunoaştere şi "ştiinţa" augurală este pândită de impostură. unde îl trimisese tatăl său. care acuzase adesea pe Clodius şi chiar pe Caesar că neglijaseră prevestirile. De aceea Cicero statoriniceşte exigenţele unei cunoaşteri de tip raţionalist. înţelepciunea ei. Nici zeii nu cunosc viitorul. Cicero însuşi manifestă puternice şovăieli faţă de valoarea divinaţiei. Ea este totodată una dintre cele mai semnificative mărturii ale genului ciceronian. care să stabilească ceea ce convine să fie săvârşit. Dar divinaţia trebuie totuşi conservată din raţiuni politice. 60. fundată pe comuniune morală şi pe virtute. mai ales a tineretului. care este incongnoscibil. De gloria. trebuie să mă ocup de problemele statului. 2.. cum ar fi asistenţa acordată unui prieten la un proces sau la o ceremonie familiară.e. ascultând doar de simţurile sale. presa-giile. fost locotenent al lui Caesar. legaţi între ei printr-o solidă prietenie. ca în cazul lui Caesar38. Lucrarea este dedicată lui Aulus Hirtius.n. Cleante. în text şi într-o lungă expunere a autorului. Este vorba de "Despre îndatoriri". conţine un adio adresat filosofiei. în cartea întâi.. şi dedicat lui Marcus. care depăşise optzeci de ani. El enumera argumentele scepticilor. Cicero abordează tocmai denotaţiile şi conotaţiile noţiunii de "convenabil" şi conflictul între moral şi imoral.17. Omul se diferenţiază de animale prin posesia raţiunii: "dar între om şi animal deosebirea este mai ales aceea că animalul. ca să-şi desăvârşească educaţia. pe un ton familiar de conversaţie şi nu în funcţie de un plan riguros. De aceea el elaborează o critică severă a fatalismului. fiul autorului. ca şi scrieri ale primilor scolarhi ai PorticuluiZenon. Laelius de amiciţia. şi mai ales afinităţile morale. Cicero citează numeroase exemple din istoria Romei. 2. Cicero alcătuieşte opusculul "Despre glorie".. 20).

care nu s-a lăsat călăuzit de raţiune. prin care discerne consecinţele. când am evocat adeziunea arpinatului la ideile polibiene şi ale iui Dicearh despre constituţia mixtă. formulat în Despre orator: "istoria însă este martorul timpurilor. dintre morala autentică. prin excelenţă civice şi sociale. care nu poate fi înfăptuită.1. regăsim o fericită îmbinare între humanitas şi urbanitas. însă pe baza unei virtuţi care să fie organic antidogmatică. şi "pietatea". Se pare că Cicero desluşea cauzalitatea istorică în alianţa între acţiunea omului şi cea a Soartei. învăţătura probabiliştilor se mulţumeşte cu opiniile inteligibile. în toate cele trei cărţi ale acestei opere. de antropocentrismul roman. cunoaşte principiile şi cauzele lucrurilor şi nu ignorează înlănţuirea. Alţi teoreticieni au manifestat aceeaşi tendinţă şi Cicero se înscrie în rândurile lor. nu extistă eficacitate. antecedentele lor. ci şi cea mai adecvată spiritualităţii romane. narării evenimentelor. preconizată de Cicero. Dar în toate lucrările teoretice. 36). fides. în structura de adâncime a enunţurilor ciceroniene. 9. 197- CICERO Pe de altă parte Cicero oferă o privelişte destul de amănunţită asupra doctrinelor filosofice. compară asemănările dintre ele şi leagă strâns de lucrurile prezente pe cele viitoare . călăuza vieţii (magis-tra uitae). Desigur că prioritatea moralei. înainte de a fi filosofi. ci din dorinţa de a ne apropia de adevăr sau din progresul spre sesizarea lui. 2. Cicero consideră că ideile şi metodologia Noii Academii comportă nu numai cea mai suplă doctrină.vede uşor cursul întregii vieţi şi pregăteşte ce e necesar pentru trăirea ei. nu exclude teoria cunoaşterii şi nici logica. Concluzii asupra filosofiei ciceroniene intr-un anumit sens. a meditaţiilor sale. Pe de altă parte. în prefeţele operelor scrise de ei şi în alte locuri. axată pe consecinţele practice şi sociale ale doctrinelor filosofice. fundată pe interes. se află permanent în centrul preocupărilor arpinatului. Concomitent. prin puterea raţiunii. utilitate. trad. Cicero dezvoltă raţiunile propriilor sale îndatoriri. de forţele care pun în mişcare procesele istorice. scritorii romani s-au preocupat totdeauna mai puţin de filosofia istoriei. utile. Putem s-o considerăm testamentul filosofic ciceronian. Morala pragmatică. 4. Dar între om şi Cetate ar funcţiona o reciprocitate perfectă a obligaţiilor. au preferat poetica istoriei filosofiei istoriei. dar şi de ritualism şi de contractualism. ia speculaţiile pure. însă stabileşte un contract cu zeii şi respectă riturile. utile. De fapt am arătat care erau concepţiile ciceroniene despre desfăşurarea procesului istoric. ca să zic aşa. Cicero are în vedere conotapa politică şi utilitatea practică. adeziune exprimată în De republica. de Daniel Ganea). pietas. de constructivismul. Folosirea violenţei este îngăduită numai împotriva celor ce rup contractul social. Poetica istoriei Cicero nu a consacrat o lucrare specială reflecţiilor sale asupra istoriei şi istoriografiei. Dar el s-a preocupat mai ales de sarcinile care să revină unei istoriografii menite să desăvârşească omul. El sugerează necesitatea unificării şcolilor filosofice socratice împotriva epicureismului. arpinatul consideră că fericirea nu izvorăşte din dobândirea totală a adevărului. la Roma. Pe de altă parte. îi uneşte pe oameni într-o comunitate de limbaşi deviată" (De off. Filosofii nu trebuie să se limiteze la contemplaţie. Antonius. cea mai emblematică operă filosofică a lui Cicero. Cicero propune o mentalitate romană despre îndatoriri. Cartea a doua tratează despre "util". Totodată Cicero coboară până la detaliile vieţii politice: condamnă abolirea violentă a datoriilor şi recurgerea la arme pentru rezolvarea conflictelor politice. Cicero considera că istoriografia trebuie să ofere romanilor modele de bun demers politic şi de practicare demnă a moravurilor. l-2. Clodius. chiar Cae-sar. mai ales epicureic. comportă însă primatul virtuţii: în afara binelui moral. depedentă de pragmatismul. honestum. înfăţişată în cartea întâi. Ca adept al Noii Academii. Cicero discută despre raporturile dintre util şi valorile morale. căreia îi repugnau paradoxurile extravagante. moral-socială. despre antiteza dintre folositor şi nefolositor. întemeiate pe bunul simţ. Cicero a elaborat aşadar o gândire antidogmatică şi profund raţionaiistă în esenţa ei. începând cu Cato cel Bătrân. o reconciliere cu stoicismul lui Panaetius. lumina adevărului.. a corpului şi sufletului ei. viaţa memoriei. De altfel. şi în măsură mult mai mare de modalităţile scrierii istoriei. autonomia a ceea ce convine să fie înfăptuit. De fapt. Rezultă pentru om căutarea adevărului. Istoriografii înşişi. în cartea a treia. pe baza narării unor fapte momorabile 39. Despre îndatoriri constituie cea mai semnificativă. Şi tot natura. De fapt el reprobă pe Caesar. Toate mărcile etnostilului roman şi ale epocii se regăsesc în substanţa demersului ciceronian. mesagerul celor vechi" (De oral. Metavalori ca "lealitatea". Omul îşi făureşte propriul destin. Cicero încearcă. familiare. Astfel tocmai când inaugurase lupta sa împotriva lui Antonius. sensibil după moartea lui Cicero. care implică însă refutarea dogmatismului.înzestrat cu raţiune. în gândirea dialectică ciceroniană. şi morala inferioară. de fapt omul roman. independenţa faţă de semeni. ei sunt oameni şi cetăţeni. Foarte revelator -l98 POETICA ISTORIEI ni se pare enunţul următor al lui Cicero. spre a arăta că de fapt nu se ajunge la un veritabil conflict între ele. asemenea lucrări au fost foarte puţine şi vor apărea mai târziu. Cicero consideră istoriografia ca o "întreprindere prin excelenţă . Astfel el făureşte o filosofie manifest romană. precum Catilina. pe scurt de poetica istoriei. s-a arătat că se realizează o tensiune între două teze opuse: autarhia sufletului şi unitatea fiinţei umane.

Cicero conştientizează autonomia stilistică a istoriografiei. însă care să înfrumuseţeze şi să idealizeze faptele. 5. de eleganţă suavă.7). Iar pe istoriograf îl îndeamnă doar să se înarmeze cu cele mai bune arme ale. cuvânt utilizat de al cu sensul de "lealitate" istorică. cu toate că mai profund decât cel de suprafaţă. În56î. al expresiei. de altfel anterioare lor. Un asemenea adevăr de adâncime nu este decât o altă faţă a faimoasei fides istorice. Cicero pledează pentru o naraţie istorică utilă. altfel spus.15. discursuri atribuite poporului şi soldaţilor.12.. de integritate şi.. şi "influenţă". 5.2. Dar. Numai astfel. 5. pe care îl conferă termenul de historia. 12. să laşi de o parte legile istoriei" (Fam. totdeauna specifice (Leg. (Fam. efortul metodologic întreprins de arpinat. credibilităţii şi vocaţiilor educative. însă compară istoriografia şi cu poezia epică (Fam. o critică incisiv (De orat. de umor subtil). Cicero a adăugat şi o a patra lege a istoriei: respectarea ordinei cronologice a evenimentelor (Orator. Aceste două noţiuni definesc aşadartoate nivelele discursului literar ciceronian. în acest scop. deci analogiei gramaticale cu lecţiile scriitorilor buni şi instinctului natural al mulţimii. a căror stângăcie stilistică de simpli "povestitori".n. în acest scop. opus orato-rium maxime (Leg. ornat. 63). dar şi monografia. El nu cere istoricilor să trateze materia lor ca într-un discurs. 12. când exortează oratorul să se exprime altfel ca în limbajul istoricilor (Orator. oratorului. Nu există aşadar nici o contradicţie internă importantă în poetica ciceroniană a istoriei. Textul istoriografie trebuie să fie în orice caz împodobit. eforturile istoricilor de a ridica la un înalt nivel artistic discursul lor. îndeosebi privilegierea integrităţii. ci de onestitate. arta lui Cicero este şi ea dominată în structura de adâncime de humanitas (manifestată sub forma controlului raţional. 2-5). formulate într-o scrisoare pe care Cicero i-o adresase lui Lucceius. dar să aibă "credit". Fireşte. El pledează pentru un anumit sens mai larg.e. desigur. Scriitura şi clasicismul ciceronian Scriitura arpinatului a vehiculat o realitate stilistică ce uneori se numeşte ciceronism. Totuşi o anumită frază anterioară i-a tulburat considerabil pe exegeţi. Unii cercetători au crezut însă că pot descifra contradicţii între enunţurile mai sus menţionate. Dar care sunt aceste legi ale istoriei? Prima lege ar fi să nu se scrie nimic fals. 2.. cum am Hti 199- CICERO arătat).. ueritas. opţiunile stilistice ale lui Titus Livius. adică panoramică. 120). 124).. Stilemele ciceronismului implică puritatea limbii. Desigur istoricul trebuie să utilizeze naraţii şi descripţii strălucitoare. narratores. care se deosebeşte de cel al oratorilor. De asemenea Cicero credea că istoricul trebuie să înfăţişeze cauzele şi urmările evenimentelor. impetuos şi pătrunzător (Orator. adică ţinând seama nu de adevărul absolut. Legile istoriei. şi altele. în special cele referitoare la legile istoriei. pentru Cicero.12. uman am spune. sub forma echilibrului îndelung cumpănit) ca şi de urbanitas (adică de graţie. însă aplicând ceea ce Cicero apreciază ca fiind legile istoriei. 8). Cicero atribuie de altfel monografiei virtuţile tragediei (Fam. dar într-un stil curgător şi calm. De altfel am constatat că. "credibilitate". Cicero îi cerea prietenului său să abandoneze redactarea cronicii lui istorice. 3). era mai important să nu se falsifice faptele istorice decât să se spună adevărul. 2. dincolo de o împodobire exterioară. 120). lat-o: "te rog desigur stăruitor să împodobeşti naraţia cât mai mult poţi şi. onestităţii. după opinia noastră.. auctoritas (Fam. Poetica ciceroniană a istoriei asumă un caracter normativ evident Ea va influenţa considerabil dezvoltarea istoriografiei romane. 5. ornată. este de fapt fides. de "credit". 62). ci numai o specie literară apropiată de el. pe care o dorea eminamente educativă. pentru a alcătui o monografie asupra consulatului său.. să cunoască oamenii. care poate fi ignorat (Fam. De altfel Cicero reprobă cu asprime vechi istoriografi ai Romei. parţial. Euntmia este deosebit de relevantă . care să se acorde istoriografului (Orator. 5). în profunzime.15. cinstită. de favorizare sau de ură (De oral. istoricul se cuvine să se inspire din anumite procedee specifice oratoriei. pe care Cicero însuşi le va proclama ritos un an mai târziu! De fapt Cicero spera astfel să se ajungă la un adevăr subiectiv. îndeobşte coerente şi concrete. de interesele Romei pot fi aplicate şi chiar puţin manipulate legile istoriei.. a treia să se evite orice bănuială de părtinire. să descrie viaţa şi caracterul personajelor memorabile (De oral. am spune tot adevărul.5). în sfârşit. Dar la Cicero "adevărul" istoric. pentru a realiza concilierea limbii cu respectul regilor teoretice. excluzând însă memoriile şi biografiile. fides (termen care va reveni la Cicero.12). istoria trebuie să fie "împodobită". ulterior.. Cicero se gândeşte mai ales la o frumuseţe complexă a textului istoric. 5. ca o adevărată "învăţătoare" sau "călăuză a vieţii". menţionate de noi în capitolul IX. Desigur similitudinile n-ar fi decât parţiale. 54). El nu putea reclama adevărul absolut de la o istoriografie. în acelaşi timp euritmia caracterizează toate dimensiunile stilului ciceronian. care ar cuprinde naraţia istoriografică de continuitate. 1. Istoriografia nu reprezintă în ochii lui Cicero o parte din genul oratoric. Sau. care să se controleze şi să se compenseze între ele.oratorică". 2. 66). 2.12.12.3). a doua să se prezinte adevărul. 2.

Se succed adesea gradaţiile ascendente.şi peripateticiene). care fac expuneri relativ lungi. Pro Milone constituie cel mai euritmic şi mai minuţios discurs ciceronian juridico-politic. ca şi în tratatele teoretice. -200 SCRIITURA Şl CLASICISMUL CICERONIAN dialogul implica tocmai dezbaterea unot teze contrarii41.pentru scriitura ciceroniană. Cicero arde de pasiunile implicate în expunerile sale. tehnica discursului literar. ex abrupto (ca în prima Catilinară). largă. însă Cicero ştie la nevoie să fie şi rapid. climaxurile. provenită din diatriba cinico-stoică. Totuşi pentru acuitatea. interogaţiiie şi exclamaţiile. stoic (polemică a principaiului vorbitor cu un interlocutor imaginar. ori "abrupt". colorată şi perfect echilibrată în cuvântările juridico-politice. euadere evadarea unui. deoarece. a ieşit. tautologiile sunt îndeobşte voite şi dibaci manevrate în vederea persuasiunii majore. o "respingere". demonstrarea logică şi stringentă a tezelor asumate). în final. descripţia unui peisaj. anîiclimaxuriie. Dialogul agonistic îi îngăduie să mânuiască o maieutică dialectică. mai rar. Cicero privilegiază dialogul în scrierile teoretice de retorică şi de filosofie. mobilizează adesea energii proaspete. pentru ceea ce am putea califica drept dansul lui Cicero printre vocabule. el optează pentru euritmie. incisiv. ca şi participare afectivă vibrantă. o "confirmare" confirmatio (sprijinirea. a valurilor mării etc. ca în De fato şi în De officiis. expunerea de tipul manualelor. 1. copia. câteodată specioasă. nu lipsesc. 1. adevăratul pisc al scriiturii arpinatului 43. dialogus: cel platonician (demonstraţie prin intervenţii relativ scurte şi stringente ale participanţilor. peroratio (unde judecătorii sunt imploraţi să dea câştig de cauză poziţiei susţinute de vorbitor). dramatic sau pe un timbru de o ironie deosebit de acidă. litotele. aliteraţiile. de pildă în Catilinare. Caută să fie corect. 1). compoziţia. confruntare a tezelor. Redundanţa. Pentru asemenea jocuri de cuvinte. această tehnică. Cicero poate să se exprime calm şi fastuos. ca discursul continuu. prosopopeeie. chiasmeie. fugar. S-a arătat că excedere desemnează retragerea din mijlocul romanilor. totdeauna tributară unei zămisliri foarte echilibrate. Cicero recurge la o "lecţie" sau "conferinţă". erupit (Cat. descinde tot din tradiţiile platoniciene. în ce priveşte macrosintaxa textului. ca în unele . surplusul de informaţie. îndeosebi juridico-politic. Echilibrul ei interior nu este alterat de efectele pirotehnice ale artificiilor lexicale. care expune calm situaţia. cum sm arătat. a ţâşnit afară". un corp al expunerii. decisive. Dar pretutindeni Cicero operează cu contrapuneri. dar şi truculent. unde putem desluşi o "naraţie". adică cu metoda dialectic-probabilistă. în textul operelor respective. aproape concentrat. bogat. Această procedură este utilizată în cuvântările juridico-politice. specific ciceronian (controversă între personaje. este utilizată în Tusculanae disputationes). Cicero utilizează însă şi alte tipare compoziţionale. schola. este supremul model de proză ciceroniană. pentru forţa demonstraţiei sunt mai relevante şi mai cunoscute Catilinarele. narratio (prezentare a subiectului practicat). Fiecare cuvântare ciceroniană comportă un "exordiu". a evadat. euasit. Filipicele. Astfel se realizează adevărate efecte pirotehnice. 20l------ CICERO în furtuna bătăliilor oratorice. Anafora este utilizată ca un mijloc prevalent al oratoriei ciceroniene. Deşi dialogul ciceronian este axat pe o problematică teroretică. Efectele sunt acumulate cu sagacitate pentru a emoţiona. asyndeton şi aliteraţie din fraza. hiperbolele şi metaforele. deşi inculcă discursului să patos. Logica expunerii este îndeobşte penetrantă şi desăvârşită. Cum am relevat mai sus. Fraza ciceroniană se învederează a fi amplă. comparaţiile. să evite dogmatismul. abiit. fără a ajunge la concluzii clare sau mai degrabă lăsând deschise toate opţiunile. cum de fapt am arătat mai sus. care pune întrebări sau formulează obiecţii rapide. Cicero rămâne om şi uman. intropatie.. Vocabularul ciceronian este amplu. exordium. hendiadele. în sfârşit. Totuşi pot fi decelate. evocările anumitor detalii realiste. 10. excessiî.108). în care Cicero anunţă plecarea lui Catilina din Roma: "a plecat. reprehensio (refutarea concentrată a punctului de vedere al adversarului) şi. Dar. sau descendente. iar pentru bogăţia conţinutului de idei Pro Sestio şi Pro Archia poeta. Tiradele ţâşnesc foarte des din ţesătura textuiui ciceronian. Or. De imperio Gnaei Pompeii. Nu trebuie uitat că la romani procesul reprezintă o bătălie. disputatio in utramque partem şi practicată chiar în discursuri. Ettore Paratore a evidenţiat că stilul din De oratore are o valorare paradigmatică. Cicero considera că certitudinea dogmatică nu poate fi niciodată dobândită. numită. întemeiat pe o demonstraţie foarte abilă. se citează fericita combinaţie de climax. erumpere forţarea porţilor temniţei de către un tâlhar sau sfărâmarea lanţului de către o fiară cuprinsă de furie. asyndetoanele. o concluzie sau o "peroraţie". care conduce ia obţinerea unor adeziuni măcar parţiale a conlocuitorilor pentru o anumită teză. întemeiat pe "abundenţă". Adesea Cicero era ultimul vorbitor şi trebuia să convingă neapărat 42. în utilizarea tehnicii acestor dezbateri. Verrinele. unei case de ţară. Chiar şi pe palierul vocabularului. trei tipuri de "dialog". 2. expusă de unul dintre ei). Quintilian afirma că Cicero îmbinase "forţa" lui Demos-tene cu "abundenţa" lui Platon şi cu "farmecul" lui Isocrate (Inst. ce a generat discursul. Totuşi arpinatul manipulează cu iscusinţă invocaţiile.

Se scuză adesea grijuliu pentru inovaţiile sale. că practicarea lor asigură pacea şi justiţia în univers 45. exclamaţiile etc. interogaţiile. chiar vocabulele sunt distribuite cu abilitate în grupuri egale. De mutte ori. în perioada antitetică. Cicero contribuie substanţial la matematizarea limbii latine literare. La Cicero. care devenise complex şi pretenţios. în acest caz. Cicero elogiază filosofia întoarsă spre practica socială. Cicero a intuit criza sistemului politic republican. al problematicii culturii romane. această frază comporta o muzică ritmică. Cum am arătat.cel ai epistulei autentice. întregul nu echivalează cu ansamblul părţilor: trebuie citit şi înţeles de la un capăt la altul. Anticii percepeau altfel decât noi muzicalitatea frazei ciceroniene. Cadenţele exprimării devin în corespondenţă ciceroniană alegre. Valoarea deosebită a discursului literar ciceronian se pierde dacă se citesc doar scurte fragmente din textele lui şi nu opere întregi. pornind de la criticarea aticiştilor rigizi ai vremii. pentru exprimarea conceptelor elenice. pe când cele scurte implică precipitare. un membru de lungime dublă. Abundă în schimb diminutivele. ale întregului discurs literar. de idei. al exigenţelor. lumea romană. de cuvinte. tocmai spre a objine simetria. echivalează. fondată pe ierarhia riguroasă a membrelor. membrele frazei şi. chiar abrupte şi lipsesc simetriile. Se relevează astfel nu numai viaţa cotidiană a romanilor. al unui orizont de aşteptare. în interiorul lor. deschidere începută de 203 CICERO Scipions şi de Panaeîius. foarte sensibil. arhaismele. tiradele. în scrisori. care îşi corespund perfect. El. proliferează. în acest mod. întruclt ansamblul însuşi al fiecărei opere este conceput ca o structură perfect rotundă. Am arătat că Cicero legitimează în De oratore şi în Orator această opţiune pentru clasicism şi pentru un vocabular congruent ei. îi răspunde. Ezitant în viaţa cotidiană. ca în cazul deja menţionat al lui ratio. Cicero respectă îndeobşte în mod riguros regulile sintaxei clasice. de concepte. cuvintele de sorginte populară. în concepţia ciceroniană. abundă cuvinte pitoreşti. El evită arhaismele. el recurge mai ales. în general. cititorii moderni. ca şi de la elogierea lui Demostene. încât antiteza devine. spre a realiza controversa de idei. Dar oare numai din această cauză unii cercetători ajunge să nu mai înţeleagă frumuseţea artei ciceroniene? Desigur că nu. întrucît. chiar vulgare. Silabele lungi conferă frazei un sunet prelungit. în scrisori. în unele privinţe tradiţionalist. care muzicaliza cuvintele. ci şi cutele ascunse ale sufletului arpinatului 44 Concluzii generale Cicero a fost desigur interpretul admirabil. Aceasta rezultă limpede dacă asemuim pe Cicero cu el însuşi. a lui Lysias şi chiar Cato cel Bătrân. aproape incorecte. până ia ultima suflare. pe care în parte le şi crează. limbajul său se contrapune perfect limbii vorbite a epocii. cel propriu zis simetric şi cel antitetic. Adică pe Cicero din discursuri şi lucrări teoretice cu cel din corespondeţă. o incantaţie rostită cu o voce. Cicero a lărgit considerabil deschiderea romanilor spre elenism. în acest fel în tratatele filosofice! De asemenea. familiare . în a doua. câteodată chiar timorat. dar a sperat activ. neologismele. intervine un alt tipar . într-o noua respublica. nu ar fi acceptat atât de masiv intruziunea gândirii Estului în universul său mental. Aici. La Cicero. Astfel Cicero conferă claritate şi bogăţie interioară vocabularului filosofic. Comparaţia cu Lucreţiu ni se pare edificatoare. în acest sens. perioada ciceroniană era mult mai echilibrat construită decât perioada liviană de mai târziu. cu negotium. deşi orgolios. Stilul este aici colocvial. provenite din vorbirea curentă. a luptat cu fermitate şi consecvenţă pentru libertăţile tradiţionale şi a murit pentru eSe. la echi-202 SCRIITURA Şl CLASICISMUL CICERONIAN valenţe. otium litteratum. Pronunţarea discursurilor ciceroniene prilejuia un specatacol autentic. căci perioadele antitetice tind spre simetrie. Totodată Cicero a militat pentru urbanitas şi euritmie. fraza se structurează rapid şi scurt. Cicero gândeşte şi vorbeşte aproape în limba greacă. De fapt Cicero a creat tipul de frază amplă.enunţuri din Catilinara întâi. cu activitatea concretă. ca şi cuvintele colocviale. efectele pirotehnice. el a ştiut totuşi să se manifeste ca un novator în gândire. iar . care se ferea să procedeze. adică aşa numita perioadă. Marile semnificaţii se degajează numai din structurile totalizante. Cicero introduce în frază cuvinte în aparenţă inutile. din prima parte a frazei. Dacă n-ar fi existat Cicero. Arpinatul se preocupă intens de sfârşitul frazelor supuse unor ritmuri bine determinate. în corespondenţă. Denotaţiile şi conotaţiile lexicului ciceronian rămân străine de vocabularul poeziei. Cum am văzut. inspirată de modelul ameliorat al structurilor scipionice. într-un "nou stat republican". la perifraze. El considera că cele patru virtuţi cardinale aparţin moralei comune tuturor oamenilor. o varietate a simetriei. noi. Cuvintele sunt adesea alese pentru muzicalitatea lor. fiecărui membru. nu avem îndeobşte putinţa să percepem toate virtuţile scriiturii ciceroniene. întrucît o consideră utilă oratorului. dar refuză formalizarea rigidă. el operează pe întinderi mari ale textului cu opoziţii binare sau chiar ternare. în perioada simetrică. In fond. arată Pierre Grimal. pragmatismul exagerat şi admiră cultura mai pură a grecilor. Dar reprobă. euntmică. Tihna literară". eventual la calc. Cicero crează clasicismul latin imaginat ca aticism lărgit. fixarea abstractizantă a noţiunilor. pentru valoarea ior metrică. Prin urmare.şi un alt limbaj. El este făuritorul metalimbajului filosofiei latine. integralizante şi integralizate. construcţiile libere. pot fi identificate două tipuri de perioadă.

a 8-a. Paris. ideologică fn jurul testimoniului ciceronian: savanţii francezi. 1972. vezi. GRIMAL. 170-234. Leipzig. Cicerone e isuoi tempi. în vreme ce cercetătorii germani. 395493. Cicâron. P. 2. vezi P. ca guvemator-proconsul. Cicero a fost repede convertit în prc otipul republicanismului.gust şi Tiberiu. Karl BUCHNER.. căreia i se datorau accentul pus pe om ca totalitate. Bucureşti.conţinuturile operelor-dezbateri teoretice. pp. cit. 1947: E. în Rome et nous. Diverse monografii şi lucrări. realizată de Gheorghe Guţu în 1973. 1961. pe universalismul culturii. 92-93. M. în secolul al Xlll-lea. atât de puţin o asicizant în istoriografie. 7. 30. în frunte cu Theodor Mommsen. 280. din scrierile filosofice şi din De oratr. LIŞCU. iar nararea norţii lui Cicero şi înfierarea lui Marcus Antonius. Cicero. deoarece dorea să practice în continuare avocatura în Capitală şi să influenţeze "la sursă" politica romană 6. exprimat în greceşte. Pentru cazul Rabirius şi discursul lui Cicero. RAWSON. 89-90. 1926. o pasiune chiar intolerantă pentru stilul lui Cicero. 279-292. — 205 . a 2-a. MICHEL. ca scriitor şi orator de mare prestigiu. şi A. 307. menţionate în bibliografie. Jean de Salisbury. va imita stilul ciceronian în Dialogul despre oratori. adică într-o spf cie literară strălucit ilustrată de arpinat. Paris. în Journal of Roman Studies. Chiar Tacit.. se încinge o adevărată bătălie. BIBLIOGRAFIE: Nicolae r. s-au realizat de-a lungul anilor numeroase cărţi. .GRIMAL. Ciceron etses amis. Storia delia letteratura latina. Paris. vor deveni.'ER. Aspecte din viaţă romană în scrisorile lui Cicero. 'ornelius Nepos şi Tiro i-au alcătuit biografii. 145-l48. episcop de Chartres. în Bulletin de l'Association Guillaume Bude. Pentru primele două discursuri ale lui Cicero. în timpul perioadei fitorice care a fost definită ca a doua renaştere. Vezi P. Cicâron. P. Renaşterea propriu zisă. Ceea ce provoacă reacţia lui Erasmus. Milano. 34. 15. 1959. complicitatea morală la asasinarea dictatorului. după încheierea mandatului de consul. GRIMAL. Cicâron. moartea marelui orator. 12.. ed. Pentru circumscrierea nojiunii de umanism. pp. monarhişti şi fervenţi al lui Caesar. 1952. I. ed.1972. Paris. în România. Michel RAMBAUD. p. 1924. Vezi P. 175-290. P. Histoire de la littărature latine. GRIMAL. 1868. 23. 5.Alain MICHEL. 259. ZANDER. pp. 134-l35.BARBU. GRIMAL. Pentru proconsulatul cilician. întâi liberali. pp. să practice ciceronismul. 16 şi urm. pp. pp. îi reprobă. existenţa lui Cicero sub dictatura lui Caesar. Manuel d'initiation â la littârature etâ la civilisation latines. Cicâron. îl blamează. printre care se numără şi francezul Christophe de Longueil. Cicâron. 3. L'humanisme ciceronien et la fin de la R6publique. pe virtuţile artei oratorice. 102-l03. Paris. pp. Cicero este recunoscut ca unul dintre marile genii ale gândirii universale. s-a evidenţiat ca un remarcabil umanist de obedienţă ciceroniană. în funcţie de articulaţiile gândirii ciceroniene. care în 1528 şi în dialogul Ciceronianus. ca şi tălmăcirea într-un volum a unor lucrări teoretice. in secolul al XlX-lea. Paris. L'humanisme cicâronien. Cea de a treia renaştere. 96. pp. A. Mai ales al doilea şi al treilea clasicism se vor strâdu să imite în proză scriitura ciceroniană. pentru uciderea arpinatului. în vreme ce o serie de umanişti. Gaston BOISS. a 9-a. Numai astfel vor putea fi înţelese profund tendinţele spre totaiizare pe mari ansambluri. în Rome et nous. prieteni ai lui Bembo. precum şi editarea unor texte originale. 1964. şi cel al Academiei post platoniciene. pp. 62. Titus Livius îl elogia pe un ton vibrant. 84. 122-l25. Paris. pp. 10. Eugen CIZEK. ed. cea care a înflorit sub Carol cel Mare. MICHEL. Presence de Cicaron (lucrare colectivă. Bucureşti. ca şi al oratorului. la care s-au distins şi anumiţi liceeni români 4S. întemeiată de Cicero. Etude sur la langue de la philosophie morale chez Cicâron. Cicâron.O. vezi A. pp. op. Cicâron. E. Semnalăm excelenta antologie de traduceri în îrei volume. C. 2 voi. vezi Alain MICHEL. 1930. La Arpino în Italia. 1988. Vezi în această privinţă Pierre GRIMAL. Ciceron. 1930. Rene PICHON. ca apostol ai faimoasei humanitas.. pp. 21.re. 1986. Ciceron. consemnează lista completă a operelor arpinatului. Ciceron et l'histoire romaine. pentru modelul ciceronian îndeobşte. Alain MICHEL. 4. iar Petrarca a revalorizat şi el cu strălucire ciceronismul. Claude NICOLET . 1914. vădesc o admiraţie neţărmurită. 2 voi. Paris. Contrareforma va opune lui Cicero pe Tacit. L'humanisme ciceronien. Eurythmia Ciceronis. ca pe cea a unui apostol a! libertăţii. în secolul al Xll-lea. Au fost de asemenea tălmăcite multe texte ciceroniene. Ettore PARATORE. sub / . 1976. GRIMAL. Cicero the Historian and Cicero the Antiquarian. pp. Firenze. Brunetto Latini a tradus în italiană discursurile lui Cicero. 438 arată că. locuri comune ale istoriografilor şi retorilor. 9. studii şi articole asupra lui Cicero. 56-65. ulterior republicani. în latineşte. 360-437. 113. efectuată de Gheorghe Ceauşescu mai recent. 107-l37. culegere de studii). 9. Thomas Moore (1477-l535) a fost proclamat "martir* al ciceronismului. Paris. se organizează anual pentru elevi un concurs ciceronian de traduceri şi interpretări de text. vezi mai ales P. pp.nu mai sunt simţite de anum* lectori ca literatură autentică. Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. Pentru legăturile lui Cicero cu ordinul cavalerilor. Pietro Bembo (1470-l547) preconiza o sinteză între un platonism reinterpretat în spiritul lui Petrarca şi ciceronism. pe lângă P. Heidelberg. Cicero n-a plecat într-o provincie. 1986. 1984. pp. dar revoluţia franceză va revaloriza moştenirea -204 RECEPTAREA arpinatului. GRIMAL. îl admiră şi îl elogiază (Gaston Boissier şi alţii). Receptarea Chiar în epoca lui Cicero. Paris. II. vehiculează interferenţa a două platonisme: cel al lui Platon însuşi. 1962. Rhetorique et phiiosophie chez Ciceron. Cicâron. discursuri de avocat . CIACERi. pp. preotul I ladoardus a întocmit o antologie din operele lui Cicero. 11. Ciceron. 90. la poetique cicâronienne de l'histoire. Cum arată P. prozatorului în general. Ulterior această controversă inutilă s-a stins. -Iii NOTE 1. GRIMAL. ca şi originalitatea antidogmatismului filosofic şi umanist a! iui Cicero. 33 şi urm. 1967. Paris. un certamen ciceronianum. p. Jeome CARCOPINO. GRIMAL. 124. 8. Les secrets de la correspondance de Ciceron. în Rome etnous. Pierre GRIMAL. 149. Totuşi se impune cu necesitate o traducere integrală sau aproape integrală a operei ciceroniene. admirat de Mirabeau şi de Danton.

pp. 5-6. Festgabe fur Ulrich vonLubtow. 14. a 2-a. într-o escală. MICHEL. Cicâron. 1970. 232-234. 94. 454-455. în Analele Universtăţii Bucureşti. pp. Vezi în această privinţă R.. Vezi în această privinţă Claude NICOLET. P. vezi N. pp. GRIMAL. 17-l8. Cicero. 417. GRIMAL. 41l-412. 387. 1985. vezi mai ales A. 411. ed. 17) Cicero enumera aşadar şapte concepte. . I. R. pp. MICHEL. 90. 1964. pp. vezi P. între ele se susţin reciproc. vezi Nicolae I.1986. 4 25. Aspecte din viaţa romană in scrisorile lui Cicero. pp. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. P. îndeosebi p. 322-325. pp. deoarece nu trebuie abuzat de eruditio. Gheorghe GUŢU. vezi N. spre a acţiona asupra sufletului oamenilor. 24. în vreme ce urbanitas implică uenustas. 1972. vezi şi A. pp. 414-419. pp. Pentru acest discurs.l. GRIMAL. vezi mai ales N. BARBU. De fapt Marcelus a rămas în Mytilene până la 23 mai 45 î. p. GRIMAL. 159-l60. Les idees politiques â Rome sous la Republique. op. Cicâron. p. pp. Ciceron. L'humanisme cic6ronien. pp.. prezentate mai sus. MICHEL. 254-256. 34. cit. pp. p. P. 336-338. şi N. 22 Pentru aceste imperative. Wien. 17 et Tacite. 31. pp. GRIMAL. vezi ibid. Cicero în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii.l. Ciceron. 94-96 şi mai ales La pedagogie de Cicăron dans le De oratore: comment unir l'ideal et le reel? în Revue des £tudes Latines. L'humanisme cicâronien. Pentru corespondenţa ciceroniană.. Deci în legătură cu aceste concepte propunem schema următoare: LEPOS FACETIAE ERUDITIO CELERITAS+BREVITAS VENVSTAS VRBANITAS Conceptele învecintae pilonilor le pun în lumină şi le dezvoltă. MICHEL L'humanisme ciceronien. 5. vezi P. av. sunt sugerate mai ales de N. GRIMAL. pp. A NOVARĂ. pp. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. L'humanisme ciceronien. Cicâron. Pentru Pro Milone. 18. pp. L'humanisme cicâronien. cit. Pentru lucrarea anterioară şi cea care va fi imediat analizată. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Repulicii. în Sitzungsberichte Osterreichische Akademie der Winssenschaften. în Sein unde Werden im Recht. Opere alese. MICHEL. 176. A. L'humanisme ciceronien. Die Uberredungstrategie in Ciceros Rede pro C. Ciceron. Celelalte concepte par să rămână oarecum izolate. 9l-92. Bucureşti. Modificările radicale. pp. vezi A. BARBU. Vezi P. deoarece urbanitatea este dobândită prin efort. 64. J-C). 190-l92. pentru doctrina politică a lui Cicero. Bucureşti. P. Aceste calităţi apar într-un pasaj de o deosebită importanţă: "să se adauge la toate acestea un oarecare farmec şi glume uşoare şi o erudiţie demnă de un om născut liber şi promptitudine unită cu o anumită concizie în ripostă şi în atac. PICHON. 338-340. Cicâron. 157. pp. 6l-73. 196-l97. 64. Pentru Pro Sestio. 17.. cu o subtilă eleganţă şi cu urbanitate". care e subtilis. op. pentru ilustrarea vieţii cotidiene romane în această corespondenţă. 332-333. P. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. a fost ucis de un tovarăş de călătorie. 11. Interpretations de texte. Pentru teoria ciceroniană a frumosului şi alte consideraţii generale referitoare la retorică. 444-445. 154. GRIMAL. 184. P. Cicâron. GRIMAL. GRIMAL. BARBU. PICHON. 21. pentru atitudinea faţă de provinciali. 443-444. Ciceron. 410. 4. 19. Paris. pp. pp. 219-234. 20. MICHEL. Pentru acest discurs. în Museum Helveticum. GRIMAL.l. Ciceron.GUARINO. pp. 219-227. Introducere la Cicero. 419-420. 98-l01. 1. şi invers celeritas şi breuitas devin folositoare numai când implică eruditio: vezi. în Revue des Etudes Latines. seria Limbi Clasice. Bd. însă. accedat eodem oportet lepos quidam facetiaeque et eruditio libero digna celeritasque et breuitas et respondendi et lacessendi subtili uenustate atque urbanitate coniuncta (De orat. pp. A. P. Pentru De oratore şi semnificaţiile acestui dialog. pp. GRIMAL. 26. Pentru Pro Marcello. Cicero. pp. Pentru raporturile lui Cicero cu ordinul cavalerilor. -206- NOTE 16. 72-91. 443. pp. şi Nicolae I. Cicâron. Berlin. 5. în Rome etnous. GRIMAL. 98-l01. 17-20. 27. 1959. în Rome et nous. BARBU. P. Lepos presupune "glumele uşoare". pp. 40. 23. La dignite de l'enseigne-ment ou l'enseignement et le dialogue d'apres Cicâron. 409. 224-225. L'humanisme cicâronien. BARBU. 370-371. şi N. 19. De l'Orateur. pp. 46-47. 89. Vezi în această privinţă Ren6 PICHON. a cărui analiză urmează. Bucureşti. în Rome et nous. 1973. pentru acst câmp conceptual. 416-417. 455. vezi supra n. urbanitas. în drum spre Italia. Ciceron. BARBU. 29 Pentru această lucrare. dar şi R. 28 Vezi A. Pentru De legibus. 465. 39l-419. p. Cicero. L'humanisme cicâronien în Rome et nous. glumeaţă. pp. apoi la ablativ.l. PRIMMER. PICHON. 28l294.l. pe care Cicero le-ar fi adoptat în concepţiile şi comportamentul său politic. Ciceron. pp. Histoire de la litterature latine. GRIMAL. Klasse. şi politeţea spirituală. 28-31. mai ales pp.l. Cicâron. pp. cit. 1. LOUTSCH. L'humanisme ciceronien în Rome etnous. vezi şi R. ibid.l. pp. Ciceron. încât oele trei concepte centrale sunt pregătite de cei doi piloni conceptuali. facetiae. MICHEL.l.. 90. Ciceron.e. 47-48. PICHON. 30. a 9-a. 172-l82. C. Lepos şi urbanitas se sprijină reciproc. Cicero. 259-268. 243. în /sfor/a literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. ibid. BARBU. 15. Pentru aceste ultime două discursuri. BARBU. BARBU. P. pp. vezi P. pp. în Annales Latini Montium Aruenorum. în Rome etnous. vezi A. Cicero în Istoria literaturii latine de ia origini până la destrămarea Republicii. în Rome etnous. vezi P. 1983. 40. pp. Cicâron. p. ibid. 459. 421. Senatus consultum ultimatum. A. în privinţa abordării generale afilosofiei de către Cicero. pp. Paris. pp. A. 485. ed. Cicâron et l'affaire Rabirius (63. p. 1986. pp. cit. Pentru Brutus şi Orator.l. 9-l0. 144: Essai sur Ies raisons du choix de la forme dialogu6e dans Ies grands traitâs rhâtoriques ciceroniens. pp. p. Cum evidenţiază P.164. BARBU. 272-276. 103. p. op. 1970. Orat. Cicero. 33. GRIMAL. vezi A. Pentru conţinutul şi semnificaţiile dialogului De republica. MICHEL. 305-315. 32. op. 35-52. N. 89-97.. pp. dar a doua noţiune ne apare ca cea mai importantă. legate de ------------------------------------------------------------------------------------------------------------207---------------- CICERO primele prin participiul coniuncta: lepos şi urbanitas emerg ca pilonii acestui câmp conceptual: adică farmecul. BARBU. în Rome etnous. fără de care nimic nu se construieşte cu eficacitate. vezi N. 39. pp. Dar oratorul trebuie să fie erudit şi să vorbească prompt şi relativ concis. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii.l. şi P. L'affaire Rabirius. -Hist. la rândul lor. vezi mai ales tot P. 235-238. 13. BARBU. MICHEL. 444-446.n. le sprijină demersul. Phil. pp. 439-443. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. Vie d'Agricole. p. GRIMAL. Ciceron. 333-334. Cicero. vezi N.1982. situate iniţial la nominativ. GRIMAL. în Romi etnous. Eugen CIZEK.Rabirio. vezi N. 92-l02. 96-l03. 1924. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. pp. GRIMAL. pp. S-a pus întrebarea dacă nu cumva ar fi fost vorba de o răzbunare secretă a lui Caesar. pentru conţinutul şi cronologia Filipicelor.

ed. Cicero scrie în aceeaşi vreme o consolaţie pentru sine însuşi. GRIMAL. pp. în Rome et nous. CicSron. Pe de altă parte. în Journal of Roman Studios. în forţele tradiţionaliste. 273275. în aceşti cincizeci şi şapte de ani. Caesar a reprezentat şi el o altă variantă a aceluiaşi clasicism.l. 1967.în acea vreme luna respectivă se numea Quintilis -desigur în 101 î. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. op. pentru euritmie. ca să atingă culmile puterii şi ale gloriei. 228234. în Rome et nous. cit. menţionat mai sus în capitolul X. A. în 63 î. cit. s' Ca adevărat "leader" al popularilor moderaţi. 1974.l. 439. 347-351. Bari. Cicâron. Cicâron. La litte'rature latine inconnue.). 184. El începe cariera senatorială a magistraţilor şi devine şef al religiei romane.e.L. BARBU. N.l. 365-382. MICHEL. 2 voi. alteori scurtă. în anii următori (58-50 î. op. P. p. pp. Orationis ratio. Caesar a pornit spre sud. Storia dalia litteratura latine. Cicero. P. pp.-37. 101. 209- XIII. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. 392-396. FERRARY. Gh. 197-l98. 298-305. vezi Jacques GAILLARD.. bine ritmată prin succesiunea cadenţelor şi corespondenţa muzicală a sonurilor. Clio. pp. 1980. GUŢU. 404. PARATORE. După ce a ocupat Roma însăşi. Soluţia s-ar afla în dialectica lui Carneade.1984. pp. CHEVALLIER. A. Caesar loveşte în aristocraţie. E. Teoria e pratica stilistica degli oratori. 458-459. Ne referim mai ales la Anne-Marie GUILLEMIN.208------ NOTE 37. 1988.n. pp. este condusă cu o artă ale cărei secrete le cunoaşte şi le practică. Ciceron. 38. Cicero a remaniat aşadar dialogul despre divinaţie. 1952-l956. 235-236. 58. pp. Pentru aceste trei opuscule. Firenze. Paris. în capitolul X. BARBU. în Colloque. 316-321. GUŢU.35. sora tatălui lui. prilejuită de moartea Tulliei. Am arătat în capitolul anterior că de fapt el a manevrat în spatele sfidării aruncate de Catilina structurilor republicane tradiţionale. GRIMAL. 1. Cicăron. GRIMAL. presărată de numeroase dificultăţi. . 197-236. 12) în Revue des £tudes Latines.e n. V. După moartea lui Caesar. pp. La lettre de Cicâron â Lucceius (Fam. cit. Pentru receptarea lui Cicero. particulare. După ce a desăvârşit cucerirea Galliei. pp. op. SALUSTIU ŞI ALŢI PROZATORI Viaţa lui Caesar şi semnificaţia sa Oricum Cicero nu a fost unicul exponent major al clasicismului latin. dar aceasta n-ar avea incidenţă asupra unor acte specifice. trad. cit. 63): Ciceron entre Polybe et Platon. de tip imperial2. . Cum arată Gh. GUŢU. pp. 15-21.n. El a refuzat atât clinamen-ul epicureic (după opinia sa. pp. 40. P. vezi Michel RAMBAUD. era văduva lui Marius.1. la oikoumâne. anihilează complet influenţa colegului său de consulat. 369-386. 93-94. a 3-a. pp. Pentru De officiis. care îl prezintă ca fructul unui contrast fertil între o mentalitate "municipală" şi o viziune universală asupra societăţii. Cicero. pp. 42. Vezi Ettore PARATORE. pp. 206. la care ne-am referit mai sus. Cum evidenţiază P. Trăsăturile ciceronismului sunt clar definite de A. Cicero. ibid. J. op. Cicero în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. până ce adversarii săi au izbutit să-l doboare şi să curme o viaţă teribilă în atâtea privinţe. Pentru scriitura ciceroniană vezi mai ales R. şi obţine un proconsuiat în Gallia Cisalpină. a dobândit o primă experienţă militară. la cucerirea Galliei libere. Ciceron et l'histoire romaine. Pentru tensiunea între personaje şi împrejurări.. 16.e.e. pp. practicată de altfel la un înalt nivel de performanţe artistice. 46. pp. op. L'archeologie du De republica (2. 208-210. de asemenea Henty BARDON. pp. Paris. HIstoire et historiographie. 44. italiană de Gian Carlo GIARDINA . 1973. 419. 200-204. ca şi Eugen CI2EK. Prin urmare Roma nu era condamnată să cadă sub puterea tiraniei. 32-62. 225-227. 56. CAESAR. 1974. 87-98. vezi E. La poetique ciceronienne de l'histoire. Historiens et biographes dans la littârature latine. 16-25. pp. PARATORE. GRIMAL. P. Santo MAZZARINO. de obicei amplă şi simetrică. Cicero în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. vezi R. Cicâron. Paris. Iar mătuşa lui Caesar. p. op. lucrare colectivă editată de R. MICHEL. Lunga şi dificila sa campanie de cucerire a întregii Gallii a îmbrăcat o semnificaţie deosebită. fiul descălecătorului troian Enea şi nepotul zeiţei Venus. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. 4. 353-358. 19. aşa cum nu întâlnim la nici un prozator latin" (Gh.1938. Pentru aceste lucrări. vezi N. 459. GRIMAL. cit. Pentru substratul ideologic al tehnicii dialogului. nervoasă. adică în Asia. De altfel Caesar şi-a început cariera politică în tabăra popularilor: departe de Sulla. 456-457. vezi mai ales P. Ar exista un determinism general al universului. Devenit consul în 59 î. L'humanisme ciceronien în Rome et nous.Alain HUS. p. op. BARBU. p. P. 45. vezi N. Caesar încheie cu Pompei şi Crassus cartelul neoficial şi personal cunoscut sub numele de primul triumvirat. vezi N. pp. Ciceron.n. Gaius lulius Caesar s-a născut la 13 iulie . Caesar şi-a zdrobit succesiv adversarii republicani şi pompeieni. Anton D. 457. Caesar s-a distins repede în rândul popularilor. cit. Jean Mărie ANDRE . L'histoire a Rome. 37-45. 78-84. Pentru Tuscu-lanae disputationes. 358-362. pp. ed. cit. 32. 211. deşi nu jucase un rol proeminent în istoria Romei. p. PICHON. politician strălucit şi geniu militar deosebit. a 8-a. 173-l75. op.Rita CUCCIOLI MELLONI. BARBU. II.e. Pentru De natura deorum şi De diuinatione. 43. Dar iată o foarte pertinentă caracterizare a frazei lui Cicero: "fraza lui este fericit apropiată scopului. Bologna. N. BARBU. 457-458. Pais. pp. el a străbătut o existenţă fascinantă. PICHON. passim. PICHON. MICHEL. mai ales 44. pe care a ştiut să le înlăture cu iscusinţă. Conclusion: Latin et culture de la Renaissance â nos jours. pontifex maximus. Aparţinea unei venerabile familii patriciene şi "troiene" ale Romei. llpensiero storico classico. p. 36. cit. pentru a triumfa într-un război civil al cărui pretext a fost o dispută juridică prilejuită de drepturile tribunilor plebei. pp. 96-l03.l. 228. GRIMAL. 39). storici e filosofi latini.LEEMAN. pp. p. pp. Bibulus.l. 2. deviaţie fără cauză precisă) cât şi fatalismul stoic. 1952.. La notion cicâ-ronienne d'historia ornată. pp. 39. vezi R. rapidă. în privinţa concepţiilor lui Cicero despre istorie. 322-329. Caesar înţelegea primejdia pe care o reprezenta tendinţş gallilor liberi de a accede la lumea civilizată sau "locuită". 41. bine organizată prin egalitatea membrelor.. 22l-222. Pentru Academica şi De finibus. însă Caesar a fost una dintre marile personalităţi ale istoriei universale. pretindea că descinde din lulus. pentru preconizarea idealizării oamenilor importanţi. şi a murit la 15 martie 44 î. Totodată s-a arătat că războiul gallic a accelerat ruinarea republicii şi a pregătit la Roma instituirea regimului monarhic. 1. de unde trece. pp. 74. în Bulletin de L'Association Guillaume Bude. GRIMAL. pp. L'humanisme ciceronien. într-adevăr ginta lulia. concomitent om de stat.n.

n. Brutus. mişcările de trupe. la moartea lui Caesar. pe care le înfrunta: înfăţişează helveţii. Războiul civil a fost scris la sfârşitul anului 45. De asemenea se pare că a scris tragedia "Edip". cu un caracter politic sau reprezentând elogii funebre. precum Kaiser-ul german şi ţarul rus. Se ocupa de diverse aspecte ale gramaticii latine. două cărţi din Războiul civil narează evenimentele survenite în cursul unui singur an. Caesar a înfăptuit reformele anterior consemnate. purtat împotriva republicanilor. adică Bellum Gallicum sau De belle Gallico. pe un ton intransigent. şi în textul Comentariilor. De altfel Caesar a dat numele său împăraţilor romani. intrigile locale. tratează în detaliu campaniile militare. nararea rebeliunii generale a gallilor. care se intitula "însemnări despre faptele lui Gaius lulius Caesar". în a patra (cap. Opera următoare. în vreme ce Caesar operează o * Caesar dispunea de dosare complexe şi de un secretariat specializat. a fost redactat ca o naraţie rapidă.a treia din diviziunea actuală a Războiului civil -privea numai anul 48 î. 7). 21. acest "monstru" genial. pentru a asigura continuitatea memoriilor de război. în textul său. Este vorba de Commentarii.-210 VIAŢA LUI CAESAR Şl SEMNIFICAŢIA SA cum am arătat mai sus. . Publicarea a intervenit foarte iute.n. în vreme ce a doua dezvăluie clemenţa lui Caesar. în care definea elocinţa drept "alegerea cuvintelor" (CIC. De asemenea. într-adevăr. Cartea întâi prezintă riposta victorioasă dată orgolioşilor inamici ai Romei.e.n. contrar deprinderilor lui Caesar.e. 72.cărţile a patra. ca mijloace de documentare. Dial. faţă de 87 ale cărţii precedente . De analogia. amănuntele prea tehnice. cum au presupus anumiţi cercetători. într-o lumina favorabilă lui Caesar. britannii. 3. primele etape ale acestuia. de altminteri abil şi prudent la nevoie. 56.e. din nefericire. Caesar a întreţinut o intensă corespondenţă..n.n. Unii cercetători au presupus că toate digresiunile din Războiul gallic au fost adăugate mai târziu de secretarii lui Caesar sau de alte persoane. De asemenea. acest vizionar neobişnuit beneficia şi de o solidă formaţie literară. 1l-28). relativi la campania întreprinsă de Caesar în Gallia şi la războiul civil. în cărţile următoare. 6). alcătuită de Caesar şi ajunsă până la noi. Caes. pentru o scriitura pură. la Roma.e. l-3). împreună cu evocarea tentativei lui Orgetorix. 3-4).. dacă Caesar ar fi alcătuit anterior Bellum ciuile. Ceas. Primele şapte cărţi narau războiul gallic. 6. pe când organiza pregătirea bătăliei de la Munda (unde au fost înfrânţi ultimii republicani) a alcătuit un Anticato. evenimentelor Desigur însă că Caesar a eliminat. vieţi de om. care urmăreau în ultimă instanţă instaurarea unei monarhii de inspiraţie elenistică. în cartea a cincea (cap. precum şi alte semne ale acestui tip de documentaţie. dornici să-şi recapete libertatea.încât această compartimentare n-a fost probabil efectuată de Caesar. . Se resimt.. rapid operate. în noiembrie şi în decembrie 52 î.împotriva britanilor şi germanilor . Totuşi autorul zugrăveşte şi moravurile sau mecanismele sociale ale populaţiilor. la idele lui martie 44 î. care năzuia spre făurirea unei "tiranii" de tip elenistic. 56. Ni se pare însă cert că ele aparţin lui Caesar. şi corespundea cărţilor întâi şi a doua ale memoriilor prinvind contenciosul cu republicanii. dar. locotenentul lui Caesar. şi era împărţit în zece sau mai degrabă nouă cărţi.. suebii. în legătură cu eforturile propagandistice ale partizanilor lui Caesar şi cu dorinţa autorului de a anihila. din discursul său memorialistic. Acest dictator. Opera lui Caesar Această operă a fost destul de amplă. Manipularea rapoartelor şi comunicatelor de război.e. Dar esenţială este opera istoriografică. S-a presupus că. a alcătuit un poem intitulat "Drumul". Urmează. şi o culegere de anecdote şi vorbe de spirit A rostit numeroase discursuri. dările de seamă şi scrisorile. fică. a lega între ele narările celor două conflicte. /fer. Războiul civil. acest general excepţional ca valoare.. an de an. Cartea a noua . orice tulburare politică. Printre altele. care se interesa activ de etnografia popoarelor pe care le înfruntase. pe care i le trimiseseră ofiţerii săi *. Caesar a utilizat desigur rapoartele adresate de el senatului. cum vom vedea. cu bătăliile. notele sale personale. şi a izbânzii definitive repurtate de Caesar.e.n. reminiscenţele juxtapunerilor.n. impresia nefavorabilă lui. cum ar fi precizia detaliilor asupra locurilor. care a succedat acestei riposte. Ca izvoare. autobiografiile purtau în general asupra aproape unei întregi . De altfel cartea a zecea a ansamblului memoriilor . Gaii lulii Caesaris commentarii rerum gestarum. Ştim printre altele că Caesar a compus diverse poeme. în scopuri propagandistice. pe când călătorea de la Roma spre Hispania (SUET. Oedipus. de memorialist de război. după criteriile actuale.e. . în două cărţi. de pildă în timpul deplasărilor. pe care i ie impuneau campaniile lui militare (TAC. ca în cazul memoriilor lui Sulla. şi altor monarhi de mai târziu. unui anumit tehnicism. Datarea memoriilor a suscitat aprige controverse între cercetătorii operei lui Caesar Se pare că Războiul gallic. a cincea şi a şasea. în 45 î. numeroase lucrări s-au pierdut. De fapt Caesar imprimă speciei istoriografice a memoriilor o orientare speci. după descrierea Galliei şi a preliminariilor conflictului. Mai important este tratatul gramatical "Despre analogie*. prezintă. în care riposta cu vigoare critică deosebită elogiilor aduse de Cicero lui Cato din Utica.. belgii. Până la Caesar. în capitolul X. exista un ansamblu unic de memorii de război. 253) şi se pronunţa. care ar fi putut să-i stânjenească demersul De altfel. congruentă principiilor enunţate de analogişti.sau prima referitoare la războiul civil . care vor domni după 27 î. pe care o crease rebeliunea generală a gallilor şi adeziunea haeduilor la răscoală. va apărea. Cărţile următoare reliefează expansiunea romană în Gallia: pe mare • cartea a treia. Totuşi duşmanii lui Caesar l-au ucis în senat. SUET. Iar cartea a doua a Războiului civil este mai scurtă 44 de 211 capitole. numai în două luni şi la Bibracte.n. în Gallia. în cartea întâi (cap. Cartea a opta a prezentării campaniilor militare a fost adăugată de Hirtius.. dintre care s-au păstrat puţine fragmente. Bellum ciuile sau De bello ciuili. "Războiul gallic". Opera sa este foarte concludentă în acest sens. cauzele şi începuturile războiului dintre el şi forţele republicane. în pofida diferenţierii riguroase a materiei pe ani.e. Ca dictator al Romei. din care s-au conservat numai câteva scrisori trimise lui Cicero şi inserate în culegerea epistulelor acestuia. în cartea a doua. când Caesar pregătea marea sa expediţie în Orient şi năzuia să elucteze de la Roma orice opoziţie. încât fiecărei cărţi îi corespundea unul dintre anii perioadei 58-52 î..înfăţişa confruntările militare ale anului 49 î. ar fi avut răgazul să prelungească expunerea dincolo de 48 î. ci de către editorii luii postumi.

utilă chiar barbarilor. trad. popularis. şi nu exponent al scriiturii înflorate a istoriografilor aflaţi în obedienţa lui Isocrate. Pe de altă parte. când separă cărţile Comentariilor. Rarele sentenţe filosofice sunt de altminteri convenţionale. trad. de Janina Vilan -Unguru). 8. încărcate de multiple conotaţii şi tălmăcite liber. care le sunt inferiori din atâtea puncte de vedere. inflexate spre monografie. încă războinici. 3). Oricum debutul lucrării Războiul gallic.. Astfel s-ar putea asigura o nouă iradiere a autorităţii Romei. îi repugna maniera retotrică de a scrie istorie: or memoriile erau mai adecvate pentru stilul de proces verbal. pe care chiar Sulla le respectase în parte (B. El a optat totuşi pentru memorialistică din mai multe motive. Era deci necesar ca romanii să se mefieze de aceşti barbari puternici. OPERA LUI CAESAR selecţie exclusiv pe baza campaniilor militare. desigur. de arhive şi dosare. Caesar dorea opere istorice rapid redactate şi publicate. Căci. De fapt. în al doilea rând. mai susceptibili de romanizare. Caesar caută să legitimeze extinderea imperiului Romei la scara întregii lumi locuite. Relaţia cu epicureismul se impune de la sine. pentru a avea impact puternic asupra opiniei publice din Capitală. ostil oricărui misticism.212. Caesar lansează un mesaj raţionalist. Pe deasupra Caesar lansează şi un avertisment romanilor. 1.C. 1. însă care este mesajul lui Caesar? Adept mai degrabă al stilului sobru al lui Xenofon. unde Caesar îşi începe expunerea cu o succintă descriere a Galliei. ea este superioară datorită atributelor ei.G. menite generalizării unor remarci empirice. Astfel el apropia memoriile de monografia istorică. Pe de altă parte.G. Lasă să se înţeleagă că victoria sa a sfărâmat dominaţia oligarhiei. pare mai calm. perfect echilibrat. camuflate cu iscusinţă şi cu atât mai eficace cu cât era mai insidioasă: ea convingea fără să aibă aerul de a o face. ca să aducă mărfuri care să moleşească sufletele. Aşadar memoriile lui Caesar constituie o operă de istorie. Nu credem că Caesar ar configura un elogiu al vârstei de aur a omenirii. "pentru că ei sunt cei mai izolaţi de traiul bun şi civilizat din Provincia romană" (B. Oare nu vehicula Cicero cu ardoare şi în aceeaşi epocă conceptul de humanitas? Galii mai apropiaţi de teritoriul roman sunt concomitent mai umani. Ar fi suficient ca romanii să urmeze pilda barbarilor şi să se pregătească serios pentru meseria armelor. se simţea atras de filosofia Grădinii... mai cultivaţi. Mai ales autobiografiile. Dacă ar realiza aceasta. 1. în al treilea rând. moderat. El insistă asupra faptului că această dominaţie a călcat în picioare drepturile sacre ale tribunilor plebei. tiparele Comentariilor permiteau o relatare strict cfonolo-gică. prodigiile ocupă un loc mai puţin decât modest în textul 213----- CAESAR. După părerea noastră. 7. în acest mod. Caesar utilizează tipare ale istoriografiei analistice. în funcţie de schimbarea anilor calendaristici. deci istoric xenofontian. Totuşi mesajul său politic se limitează numai la elogierea misiunii civilizatoare a Romei sau la o propagandă manifest cezariană? Fără îndoială că nu. Fiind clasicizant şi aproape aticizant. Civilizaţia îi face pe barbari mai umani. 5. Caesar era înconjurat de epicureici şi. reflecţii ce ţin întrucâtva locul unui prolog filosofic. Comentariile încep printr-un exordiu abrupt. prefaţă. al virtuţilor primitive. El ajunge să satirizeze nemilos orgoliul republicanilor . trebuie luată aici în consideraţie o intertextualitate şi chiar o interdiscursivitate între Caesar şi Cicero. la începutul Războiului Gallic.G. Zeii şi destinul. ca în cazul altor istorii. Anumiţi barbari îşi păstrează coeziunea interioară şi capacitatea de luptă pe care le-o asigură teama de duşmani. care conotează o anumită filosofie politică. ci mai curând a răpit istoricilor orice putinţă de a scrie" {B. ei ar putea depăşi în toate privinţele pe barbari. încât se pare că nu a oferit (Caesar). dar sunt atât de apreciate de toţi. cei mai bravi dintre galii. uşor de iuxtapus şi de utilizat în memorialistică. în Războiul civil. memoriile făceau parte din istoriografie.. 1. Caesar de fapt afirmă că raporturile cu civilizaţia romană înlesneau cucerirea şi romanizarea altor popoare. în sfârşit. Teamă pe care romanii o pierduseră după ce înfrânseseră Cartagina. în această privinţă: "ele (memoriile lui Caesar) au fost publicate pentru ca nişte evenimente atât de importante să nu rămână necunoscute de istorici. 4). cum am arătat. Negustorii romani ajung rar pe meleagurile belgilor. îngăduiau realizarea unei propagande abile. El elogiază virtuţile belgilor. 1. de Janina Vilan-Unguru). mai sus. aici Caesar strecoară câteva reflecţii. Caesar concepea istoria. pe care îl privilegia. Dacă civilizaţia poate prezenta dezavantaje. prin "traiul bun şi civilizat". însă scutită de complicaţiile suscitate de analistică. în ochii lui. stăruie asupra necesităţii de a salvgarda "libertatea" tradiţională împotriva oligarhiei senatoriale. traduse de Caesar prin noţiunile de cultus şi de humanitas. după cum în Catilinara întâi a lui Cicero. să-i supună autorităţii lor. Mesajul lui Caesar Prefeţe de filosofie şi de poetică a istoriei nu deschid expunerile Comentariilor. care ar putea conserva virtuţile lor şi le-ar putea adăuga altele. în vreme ce conflictele militare cu germanii îi călesc substanţial (S. chiar şi parţiale. lulius Caesar se voia un popular. Dar iată ce spunea Hirtius. SALUSTIU Şl ALŢI PROZATORI său. 3. dispunea. Am văzut că şi Cicero aprecia similar memorialistica lui Caesar. Desigur însă că memorialistul exaltă Roma şi misiunea ei de reconciliere a popoarelor.

autorul vorbeşte pretutindeni despre el însuşi la persoana a treia: Caesar şi nu eu. ca să ajungă la o conciliere generală între forţele sociale şi politice. Numărul omisiunilor creşte sensibil în raport cu Războiul gallic. De altfel uneori prezintă foarte onest numeroase fapte. de asemenea recunoaşte calităţile militare deosebite ale duşmanilor săi: helveţi. favorabile acesteia. Caesar nu şi-a apărat interesele. 82-83). suebi etc. 7. Caesar deformează. 1. Att.. de pildă planurile disimulate ale vrăjmaşilor săi ori destinele autentice ale popoarelor. Fam. Sau altfel spus. Textul lui Caesar prezintă scrisoarea ultimativă. când ne înfăţişează aspectul taberei pompeiene în ajunul bătăliei de la Pharsalus (B. ale cărui ezitări politice sunt figurate savuros (B. în Gallia. obiective politice personale. nu trebuie crezut că Caesar a fost un mistificator banal. Susţine că el n-a urmărit. ale enunţurilor sau ale autorului. Caesar invocă faptul că adversarii săi se aprovizionau în 215 CAESAR. Pentru a explica ofensiva sa împotriva Britanniei. ci altele.. Avem în vedere mai ales percepţia distanţelor spaţiale şi temporale. Dar deformarea istorică emerge mult mai clar în Războiul civil decât în Războiul gallic.. Câteodată lasă impresia că nu ascunde nimic. inclusiv Cicero (Ad. 5. ca foarte moderată (B. 1. după o formulă a unui celebru savant francez "arta deformării istorice"? Incontestabil.13. spaţiul şi timpul reprezentate. dimpotrivă. care a fost regretatul Michel Rambaud. 16. Absenţa unei adevărate filosofii a istoriei nu echivalează cu superficialitatea viziunii asupra realităţilor istoriografice. 12-l3). Cu iscusinţă naraţia devine justificativă şi propagandistică. Sobrietatea olimpiană a expresiei pare să denote o obiectivitate foarte reală. helveţii. că în ambele tabere au fost oameni. Caesar asumă o viziune subiectivă. percepţia spaţiului şi a timpului. Cum s-a arătat. De unde în parte şi strategia expunerii sobre şi aparent minuţioase. 39). această lucrare comportă un adevărat program de transformare a Europei occidentale în folosul Romei5. care i-au cerut ajutor şi care se temeau că germanii vor acapara Gallia (S. Caesar îşi proclamă clemenţa faţă de aristocraţia zdrobită şi afirmă limpede distanţarea sa de secesiunile plebei. dar nu menţionează propria sa speranţă de a descoperi pietrele preţioase şi perlele. de proiecte de legi agrare. parţial. ea era ameninţătoare şi violentă.C. Bellum Gallicum constituie un document de o valoare remarcabilă. de fapt aborda un adevăr profund sau că ilustra fundalul evenimentelor. SALUSTIU Şl ALŢI PROZATORI această mare insulă. Pentru prima oară în istoriografoa antică. ci alţii..C. care este însă profundă. Fam. 6).. 7. Nu el a vrut războiul gallic.. îndeosebi în Războiul civil. pe care de fapt o va destrăma aproape complet. prin omisiuni semnificative. de altfel cum am arătat în treacăt. atunci când îşi slujea propria măreţie. ci numai "constituţia" Romei. De fapt. istoricul era convins că. că răspunderea ostilităţilor a revenit în mod egal celor ce se înfruntau (CIC. 5). demonstrează cum s-a realizat această artă a deformării istorice: prin disimularea unor realităţi. nici incendiere bibliotecii din Alexandria. Istoricul oferă informaţii bogate asupra trăsăturilor anumitor popoare. Se pare că. de care vorbeau diferiţi autori antici. în profunzime şi în ambele opere memorialistice. Caesar se distanţează de concepţiile popularilor radicali. Arta deformării istorice afectează. de mentalităţile tradiţionale. în favoarea sa. El ar fi eliberat Roma de opresiunea oligarhiilor. nervi. Pe de altă parte. Neînduplecată. 1. îi -----214 MESAJUL LUI CAESAR condamnă aspru pe Gracchi şi pe Saturninus (fl. informaţii ce la individualizează şi le reliefează mărcile specifice. După părerea noastră. prin remanieri discrete. Deformarea istorică Macrosintaxa discursului istoric caesarian evidenţiază un echilibru desăvârşit. Şi totuşi. 4. G. Cu o modestie limpede clamată. mult mai generoase. Stategia istoriografică a lui Caesar nu a fost niciodată naivă şi elementară. Caesar punea astfel în pagină concomitent un pariu pe capacitatea sa de a-şi captiva cititorul şi un alibiu pentru sine însuşi.C. Astfel consemnează spaima care cuprinsese armata romană în faţa înaintării lui Ariovistus (B.foarte tradiţionalişti. mai ales haeduii. 1. Ori chiar un mistificator pur şi simplu. generalul instoriograf pretinde că o face numai ca să prevină o ofensivă a inamicilor săi. Caesar nu menţionează nici trecerea Rubiconului. el diferenţiază categoric pe germani de celţi. o simetrie perfectă. Trecând Rubiconul. Caesar şi-a clamat totdeauna fidelitatea faţă de legalismul politic. prin acumularea explicaţiilor care preced mărturisirile anumitor eşecuri încercate de autor. 17-20). 3.1 etc). de revoltele populare. substanţa istorică autentică a faptelor prezentate! Marele specialist în Caesar. chiar faţă de pietas. 2. Chiar când atacă cel dintâi. care doreau războiul civil. 16. 7. de fides şi.C.2-l4).. şi mai puţin spaţiul şi timpul enunţării. sau altfel spus. Materia este manipulată ca în comunicatele lansate de statele majore din timpul unor războie..G. Dar cum se realizează atunci propaganda în favoarea politicii personale a lui Caesar. căreia i se deformează mai ales interpretarea. . pe care el o adresase senatului. ironia autorului nu-l cruţă nici măcar pe Varro.

2. totdeauna clare. dar puternică. Şi el afirmă că acest -216 DEFORMAREA ISTORICĂ ţinut devenea lesne accesibil helveţilor. Vom regăsi asemenea structuri la Salustiu şi la alţi istorici.G. Nararea faptelor statuează un autentic model de expunere a evenimentelor istorice. sentimentului acut al esenţialului. precise. sub impactul intereselor Romei. 74). care simula retragerea naratorului din discursul istoric. ca un sistem de idei şi de mijloace artistice menit persuadării. 1. Este cert că Caesar. . Aşadar Caesar se hotărăşte să escaladeze conflictul cu helveţii. Distanţele reale sunt nesocotite sau minorate: ele sunt lungi sau scurte în funcţie de interesele lui Caesar.G. Arta lui Caesar este nara___________________. praef.._____ CAESAR. Caesar îşi dădea seama cât de primejdios ar fi fost pentru Provincia romană se aibă la hotarele ei. mai era înzestrat şi cu o adevărată artă de a-şi explica intenţiile" (B. SALUSTIU Şl ALŢI PROZATORI _ tivă prin excelenţă. în virtutea analogismului şi clasicismului auster. Uneori totuşi naraţia se dramatizează.. ca şi confuzia.1 -2. Ca atunci când Caesar înfăţişează fraternizarea. propria sa statură spirituală. Caesar recurge de asemenea la descripţii. în discursul său istoric. care îşi iubea soldaţii. propria sa oştire. disciplina şi ordinea lor. 89. armele sunt aruncate". lată cum explică Caesar începuturile ostilităţilor împotriva helveţilor. când începe adevărata încleştare. luminoase. tragic întreruptă. bine structurate. deoarece aceştia voiau să ajungă într-o regiune foarte apropiată de teritoriul roman şi ocupată de tribul tolosaţilor. nişte vecini războinici şi duşmani ai romanilor" (B. Datorită limpezimii sale. el. în realitate. Hirtius ilustrează pertinent aceste trăsături:". acesta se află nu departe de ţinutul tolosaţilor. Este cu adevărat emonţionantă descrierea poporului Massiliei (Marsilia de azi). ca un militar desăvârşit.C. 10.. Scena în care Vercingetorix se predă este exemplară pentru concizia sa excepţională: "Vercingetorix se predă. se tinde spre perceperea spaţiului şi a timpului ca lungi. locurile. 1..C. Vercingetorix deditur. Sub ochii noştri. care ştia să "dreseze". cuprins de anxietate. în chip complex. 4). pentru că simulează a nu practica o adevărată autobiografie. pe care îl profesa.G._________217 . dacă. dat fiind "spaţiul redus" care separă pe santoni de tolosaţi. distanţele se reduceau.în textul latin . remarcabil de pregnantă. arma proiciuntur (B. acţionează spre binele ei. trad. înzestrat de altfel cu un orizont de aşteptare specific. Caesar este de fapî primul autor latin.sunt suficiente pentru a reda o scenă care ar fi trebuit să fie deosebit de emonţionantă! Cu o austeritate impersonală. când evenimentele se desfăşoară în defavoarea Romei şi scurte. Nararea faptelor II Prin urmare textul lui Caesar se constituie ca un discurs istoriografie. 7. Caesar narează bătăliile. santonii se aflau la 200 de km de ţinutul tolosaţilor! Este limpede că Caesar scurtează intenţionat distanţele spre a justifica acţiunea sa militară împotriva helveţilor. e contrario. la Caesar "demonstrativul" se află în miezul "narativului"6. îndeosebi centurionii şi veteranii. al cărui principal personaj este chiar el.. Uneori spaţiul enunţiului se scurtează. între oştenii săi şi cei ai lui Afranius (B. pe teritoriul Galliei libere.lectorului. cum se cuvenea. chiar seducerii unui anumit public. defilează soldaţii. 7.. poziţiile combatanţilor. în ţinutul santonilor. un imperator prin excelenţă. ce se declanşează. să impună nestingherit. de Janina Vilan-Unguru). Caesar privilegiază scriitura simplă a proceselor verbale sau a dărilor de seamă militare. preciziei. Sunt prezentate limpede popoarele. trad. 5). pe care îl comportă. Numai patru cuvinte . care face parte din provincia romană. Când romanii trebuiau să acţioneze. în afară de o mare uşurinţă de a scrie şi de o desăvârşită eleganţă a stilului. cum s-a susţinut. prin ţara sequanilor şi ţara haeduilor. Sau. 8. care purced spre luptă. Totuşi naraţia caesariană nu dezvăluie niciodată adevăratele sentimente ale autorului în momentele cele mai dramatice. în Comentarii. Pe de altă parte. când aceştia renunţaseră la proiectul de a trece prin provincia romană: "lui Caesar i se aduce la cunoştinţă că helveţii au de gând să treacă. când flota oraşului angajează o bătălie decisivă (e. Năzuia să apară. ca o practică socială în contact cu alte practici. Personalitatea lui Caesar se situează în centrul operei lui. lipsite de apărare naturală şi foarte bogate în grâne. văzut de el însuşi. Faptul că Caesar se referă la sine la a treia persoană îi slujeşte mai ales ca să furnizeze detalii suplimentare. sobrietăţii. Or. care mânuieşte cu dibăcie spaţiul şi timpul enunţurilor. nu corespunde dimensiuniJor reale ale personajului istoric autentic. de Janina Vilan-Unguru). însă şi ca să practice cu succes tehnica pariului şi alibiului.

stilul arhaizant şi rudimentar al istoricilor anteriori lui. utilizarea neologismelor şi arhaismelor: "să fugi ca de o stâncă submarină de cuvântul neauzit şi neîntre-buinţat" (GEL. cea a memoriilor. Cum am reliefat în capitolul X. 1. conduce la un înalt nivel artistic stilul rapoartelor militare. adecvat orgoliului său. dar propoziţiile subordonate nu sunt deloc rare. în care se află redat 32% din textul Războiului gallic. recurgând rar la adjective.3440). Acelaşi Caesar izbuteşte. care detestă limba vorbită.. Frazele sale sunt mai puţin lungi decât cele ale lui Cicero. dominate de argumente juridice şi lipsite de efuziuni sentimentale.. Caesar nu practică rupturile nici de situaţie şi nici de structuri ale frazei. care totuşi conferă scriiturii concizie şi claritate. în proza caesariană. Scriitura caesariană tinde spre o concizie laconică. să economisească nu numai ideile ci şi cuvintele. când acţiunea se precipită. 7. Dar strălucirea. în Războiul gallic. al unui limbaj clasic şi simetric. în vreme ce Caesar îi răspunde calm şi cu remarcabilă distincţie (B. cât şi opţiunile stilistice în favoarea unei estetici clasicizante şi aproape aticiste. chiar foarte scurte. Caesar utilizează pe scară largă participialele. spre o viziune a lucrurilor — 218 — SCRIITURA rontundă.. fiind bazate adesea pe parataxă. Memorialistul preferă prezentul istoric şi în general privilegiază verbele şi substantivele. deşi psihicul lor este îndeobşte simplu evocat. Jonglează însă cu sinonimele. Caesar contestă sistematic. Apoi. sobre. în schimb. sunt. Caesar utilizează fraze lungi. când prezintă evenimente la care nu fusese martor direct. 219----------- CAESAR. de David Popescu. discursurile slujesc la caracterizarea personajelor. naraţia devine mai calmă şi mai aridă când Caesar figurează acţiuni militare. El elimină sistematic sensurile figurate şi întrebuinţează fondul comun al limbii. perfect simetrică. construite cu participiul perfect.G. în termeni similari acest enunţ apare citat şi de MACROB. SALUSTIU Şl ALŢI PROZATORI . Se ajunge astfel la o exprimare artificioasă. dar. Caesar tinde spre dramatizarea naraţiei. se strecoară neglijenţe.. Simplitatea sa. Fraza caesariană este de regulă ierarhizată cu grijă în jurul unui nucleu principal al enunţului. Până la cartea a şasea. evitând să laude ori să blameze direct. 5. de zece ori mai numeroase decât în textele lui Cicero şi mult mai frecvent uzitate decât la Salustiu şi la Titus Livius. ca şi repetarea unor cuvinte. Utilizează totuşi aliteraţia. Scriitura Caesar este un autentic urmaş al lui Xenofon. care nu are nimic comun cu simplismul şi stângăcia primilor analişti romani. Pentru a explica situaţii complexe. el recurge ia fraze scurte. Caesar a contribuit simţitor la matematizarea limbii latine literare. apar şi discursuri în stil direct. Ablativele absolute. prin discursuri.l-3). ce nu concorda deloc cu aticismul arhaizant şi colorat al lui Salustiu. Aceleaşi obiective şi vocaţii sunt ilustrate şi de scriitura lui Caesar. Năzuind spre condensarea semnificanţilor. Care sunt aşadar motivaţiile sobrietăţii raţionalizante a lui Caesar? Atât dorinţa de a realiza o propagandă politică dibace. aproape ostentativ. Oamenii sunt totdeauna prezenţi în înfăţişarea evenimentelor. fără drept de apel. Plaut şi Terenţiu..Cuvântările rostite de personajele Comentariilor sunt numeroase. claritatea limbajului său a prilejuit compararea lui Caesar cu Mozart7. 6. în această operă. încă puţin folosite de Cato. Ariovistus vorbeşte pe un ton dispreţuitor. 10.G. 4. în Despre analogie. care reliefează deznădejdea ce cuprinsese pe gallii asediaţi şi concomitent rezistenţa lor înverşunată (B. Stilul este mai colorat şi fraza curge mai puţin limpede în Războiul civil. la ilustrarea firii lor. Câteodată Caesar utilizează şi tehnica mai rafinată a monologului interior. într-o specie istoriografică mai recentă şi mai puţin venerabilă.G. spre o exprimare concentrată. de fapt. discursurile personajelor sunt redate în stil indirect. în toate Comentariile. 1. 1. cuvintele şi conotaţiile poetice. pe care îl concepea între limitele unui aticism întrucâtva lărgit. Totodată. în ultima parte a acestei lucrări şi în Războiul civil. relevante pentru o gândire livrescă. e adevărat rare. Celebru este discursul în stil direct al lui Critognatus. Prevalează la toate nivelele controlul raţionalist al unei limbi literare cristalizate. el recurge adesea la stilul indirect. Aşa cum preconizase cândva Tucidide. adept al analogismului. să-şi încurajeze armata şi să înlăture teama pe care i-o inspiraseră germanii. Caesar evită intenţionat arhaismele. în acest mod sunt ilustrate proiectele helveţilor de invazie a Galliei (B. evită epitetul colorat şi foloseşte termenii cei mai curenţi pentru a reda diverse noţiuni. 2). 77). El pregăteşte arta desăvârşită a marilor istorici romani. care ajung să se constituie în adevărate serii. Caesar legitimează opţiunea pentru controlul sever al vocabularului şi condamnă. care se desfăşura-seră sub ochii săi. atribuit unui personaj sau chiar unei întregi seminţii. Dimpotrivă. De asemenea Caesar respectă cu rigurozitate sintaxa clasică şi se străduieşte să ofere o cantitate minimală de informaţie. De altfel. Caesar voia. trad. de intelectual. însă reci. Saturn. sintagme şi propoziţii. 1. Cicero şi Horaţiu se pronunţă dimpotrivă pentru o anumită indulgenţă faţă de împrospărarea lexicului literar. neologismele. în general.

e. căpetenia rebeliunii galice.n. censorul Appius Claudius Pulcher. Este în orice caz cel mai bun dintre cei trei Comentarii pseudo-caesarieni.e. bazate pe complexa sa experienţă politică. între triumviri şi Sextus Pompeius. scriitor mai talentat şi gânditor mai profund decât el. Nici unul dintre ei nu reia expunerea performanţelor lui Caesar exact din momentul în care o abandonase predecesorul său. la nivelul unei maniere literare destul de greoaie şi de stângace. Primul dintre cele trei Comentarii menţionate trebuie să fi fost redactat înainte de moartea lui Hirtius. creată în Numidia orientală. Scrierile sale sunt marcate de felurite frustraţii. până în 35 î. Salustiu a atacat în discursuri înflăcărate atât pe Milo. a devenit treibun al plebei. în acest an.n. în 50 î. Milo l-a ucis pe Clodius la Roma. probabil de asemenea fost ofiţer al lui Caesar. Autorul. 22l---------- CAESAR. soţia lui Cicero. poate chiar texte.e. El s-a format în Capitală. am spune didacticistă. de dictatura lui Caesar.. pe când. Appius şi mai ales Publius. şi o ripostă. anvergura genială a lui Tacit.n. între Caesar şi republicani. această tulburare psihică profundă. însă şi pe fraţii Claudii Pulchri. şi reîntoarcerea lui Caesar la Roma. care implica litigii între Octavian şi familia lui Antonius. care uitase de afinităţile de altădată cu fostul tribun al plebei şi care devenise un pompeian intransigent. deci în teritoriul sabin. în 46 î. întrcât ei au utilizat materialele care au aparţinut lui Caesar însuşi. practicate de marele lor model. Se acumulau din nou jafuritp. viitorul Cfodius. confiscările de averi. repurtate împotriva pompeienilor. Bellum Alexandrinum. Ambele sunt apocrife şi alcătuite în legătură cu . unde erau vehiculate ideile epicureice şi neopitagoriciene. în 52 î. imitându-i stilul şi exal-tându-i personalitatea şi deciziile politico-militare. probabil altui ofiţer al lui Caesar.e. intitulată "Războiul hispan". căci optimaţii nu-i iertau lui Salustiu comportarea din 52 î. A doua lucrare de acelaşi tip este "Războiul african".e. Datorită relaţiilor. In Gaium Sallustium Crispum inuectiua. Familia sa aparţinea elitei municipale şi ordinului ecvestru şi se bucura de o influenţă considerabilă la Amiternum. Continuatorii lui Caesar în ansamblul manuscriselor lui Caesar.n. dar şi influenţei familiei sale. SALUSTIU Şl ALŢI PROZATORI "Invectivă împotriva lui Salustiu".n. "Invectivă împotriva lui Marcus Tullius Cicero" In M. Salustiu a participat la campaniile militare din Orient. cum am arătat în capitolul precedent. Tullium inuectiua. El este grandilocvent şi îl admiră neţărmurit pe fostul său general. s-a născut la Amiternum. Anul respectiv era crucial pentru dezvoltarea politică romană. nu se poate constata o continuitate perfectă între cele trei lucrări datorate continuatorilor naraţiei din Războiul civil. El n-a putut să se ridice până la elevaţia artistică dobândită de Salustiu. Caesar n-a putut atinge niciodată suflul magnific. figurează şi alţi Comentarii. în Corpus Caesarianum. probabil sub ordinele lui Lucullus. tot în retragerea sa aurită. plictisitoare. unde vestitul generalscriitor încerca să continue Războiul civil8. Africa noua.n. Bellum Africum. Naraţia încorporează luptele din Africa.n. Ei au aplicat un zel tehnica deformării istorice. Ne referim de pildă la tăcerile pe care aceşti istoriografi le aştern asupra anumitor fapte. Armenia şi în Occident (unde comandau generalii lui Caesar). Căci. După moartea lui Caesar. Se pare că a devenit iubitul Terenţiei. până la victoria de la Zela.e. dar admira rigorismul moral şi vechile virtuţi9. Autorul respectă cu stricteţe ordinea cronologică şi prelucrează propriul său jurnal al evenimentelor şi alte materiale. încă mai puţin reuşită este ultima lucrare din această serie de Comentarii. care umplu lacuna lăsată de Caesar însuşi. adică aprilie 43 î. Caesar l-a înfrânt pe Vercingetorix. pe care le cumpărase.n.. Cel dintâi dintre falsele memorii de războie ale lui Caesar se numeşte "Războiul alexandrin'. limpezimea elegantă prezintă şi anumite inconveniente. primul din ginta sa. unde trebuie să fie îmbrăcat toga virilă. pe teritoriul stăpânit anterior de regele luba. Salustiu Ş. atribuită lui Salustiu. obţine excluderea lui Salustiu din senat. şi continuă relatarea lui Caesar asupra războiului civil. Sunt narate operaţiile întreprinse în Egipt. -220 EXISTENŢA LUI SALUSTIU Existenţa lui Salustiu Primul mare istoric nememoralist al Romei. însă narează la nivelul unei scriituri stângace. De altfel Salustiu nu s-a limitat la activitatea literară de istoriograf. Caesar îl trimite ca proconsul să guverneze provincia Africa nouă. Am semnalat că Hirtius a încheiat relatarea evenimentelor petrecute în timpul războiului gallic. de care sfârşise prin a se delimita.n. dar manuscrisele operei sale conţin două invective violente. austeritatea teoretică pe care o asumă? Fără îndoială că răspunsul nu poate fi decât afirmativ. Pe de altă parte. invocând imoralitatea lui. Ataşat vechilor valori republicane. în atmosfera subsecventă războaielor civile dintre Marius şi Sulla şi a frecventat cercurile cultural-politic. Gaius Sallustius Crispus. întrucât avansează până în 45 î.e. a putut parcurge uşor o carieră senatorială. Salustiu a putut dobândi o educaţie îngrijită. Autorul încearcă să depăşească simpla juxtapunere de rapoarte militare şi izbuteşte să imite destul de bine scriitura lui Caesar. contradicţiile dintre modul de viaţă şi ideile arborate. Alţi autori au înfăţişat diverse campanii ulterioare ale marelui general. în vreme ce celelalte sunt posterioare acestei date Este probabil că autorii lor adoptaseră anonimatul chiar în etapa publicării lucrărilor respective. l-a frecveptat pe Crassus. Salustiu şi-a scris operele istorice.n. Simplitatea sa era întrucâtva şcolară. Prezintă evenimentele petrecute între mai şi august 47 î. cât şi pe Cicero. Salustiu este reintegrat în senal de marele general în 49 î e.e. Sunt relatate faptele lui Caesar petrecute între octombrie 47 şi aprilie 46 î. Nu s-a păstrat discursurile politice ale lui Salustiu. Salustiu.n. la Alesia.e.e. când a murit.e. Salustiu s-a retras din politică şi a dus un trai îmbelşugat într-o casă somptuoasă şi în frumoasele grădini din Pincio. mai degrabă în 86 decât în 87 î.n.. Bellum Hispaniense. în jurul anului 70 î. Devenit partizan al lui Caesar. de vicisitudinile existenţei sale. Scrisorile Reflectă oare scrierile lui Salustiu. Dar conotaţia politică jucase un rol primordial. adică până la victoria de la Munda.. Salustiu ducea o "dolce vita" foarte similară modului de viaţă al aristocraţiei criticate de el. pe care şi le crease. şi mai ales de evoluţia celui de al doilea triumvirat. şi afost probabil redactat tot din Hirtius. relatează victoriile fostului său comandant în Hispania. Cum dispunea şi de mijloace financiare substanţiale. exacţiunile.Desigur stăpânirea raţionalistă a expresiei. Militant frecvent al popularilor. şi aparţine unui autor mai puţin înzestrat decât Hirtius. Oricum. Aici Salustiu a acaparat multe bunuri ale locuitorilor şi s-a îmbogăţit considerabil.a instalat foarte tânăr la Roma.

inclusiv o evocare a obârşiilor dificultăţilor.n. Condamnă pe Pompei şi pe Sulla şi îl ironizează pe Cato din Utica (Ep. 86-l14). imediat după bătălia de la Thapsus şi zdrobirea republicanilor. să realizeze un adevărat proces al viciilor aristocraţiei romane.. Salustiu înfăţişează.n.. 9).. în această lucrare. cu prilejul respectiv.. Salustiu transformă repu223. ci ca un aristrocrat. cum am arătat..polemicile vremii şi ale epocilor posterioare *. cum s-a crezut10. Urmează secvenţe în care Salustiu figurează.n. prezentarea succesiunii sângeroase la conducerea regatului numizi-lor (lug. adică în 43-41 î.. Mai republican ca oricând. Pretutindeni Salustiu blamează aviditatea de bogăţii şi pledează pentru moralizarea cetăţenilor. care fusese Catilina. redactată şi publicată după morţile lui Caesar şi Cicero. 2. El dezaprobă foarte clar lovitura de stat iniţiată de acest exponent al aripii radicale a popularilor. Salustiu relua tema dezbinării civile. 1. înregistrat de Catilina. Totuşi Caesar nu trebuie să fie un monarh. încât se poate recunoaşte în amândouă un plan similar şi compartimentele discursului. îl încurajase pe Salustiu. Salustiu se mărginea să dea câteva discrete sfaturi idolului său politic. 2. 5.. la ceea ce a fost calificat drept "brain-trusful lui Caesar. deoarece. Astfel a doua epistulă datează din septembrie 50 î. 2. menite publicării. el figurează într-o ordine inversă cronologiei lor reale. desfăşurarea conspiraţiei. 50-55). Salustiu susţine că statul este sfâşiat din vina nobilimii prea vanitoase. Se cuvine ca Caesar să reformeze senatul şi tribunalele (Ep. Urmează reprimarea partizanilor lui Catilina rămaşi la Roma. însă conceput ca un arbitru al vieţii politice şi nu ca un viitor monarh. şi relatează şi desfăşurarea conjuraţiei: primele tentative ale lui Catilina. 64-85) şi ultimele operaţii militare. în continuare. cazlimită ai corupţiei care dizloca tabăra optimaţilor. în vreme ce prima a fost scrisă în aprilie-mai 46. de inspiraţie aticistă. în prima scrisoare. Ambele epistule oferă o perspectivă politică categoric caesariană.. tulburările suscitate de el la Roma.. 2. 1. 8). A doua scrisoare îl închipuie pe Caesar ca pe un om. să remode-leze plebea şi comiţiile (Ep. Prima epistulă dă seama de redresarea statului şi de măsurile menite să desăvârşească opera lui Caesar. în ce fel ar fi putut nişte imitatori din epoca lui Salustiu să-i copieze stilul. Cea de a doua monografie sallustiană "Războiul împotriva lui lugurtha". termen utilizat şi de Cicero. inclusiv dezbaterea din senat. Savantul italian Francesco Giancotti divizează conţinutul acestei monografii în trei secţiuni de bază: a) capitolele l-38). de anvergură superioară opusculului anterior.. . a fost compusă după Catilina şi publicată în 40 î. să combată luxul. descoperirea loviturii de stat plănuite de conjuraţi... multă vreme considerate de asemenea apocrife.27-39).. 10-l1).. nu tocmai foarte important.e. să rezolve dificultăţile Italiei şi provinciilor. în 114 capitole. evenimente petrecute în 63 î. nobilis. A doua scrisoare îl desemnează pe Caesar cu titlul de imperator (Ep. Marc Chouet şi alţi savanţi au demonstrat autenticitatea salustiană a acestor scrisori. * Invectiva atribuită lui Salustiu poate fi un produs al şcolilor de retorică din vremea lui August. Succesul de public. 1. de altfel limbajul acestor epistule pregăteşte scriitura practicată în operele instoriografice. 7). 1). Marile teme salustiene de mai târziu emerg încă de acum. 2. Epistulae ad Caesarem senem de republica. cum am remarcat mai sus în capitolul X. pe când prima îl prezintă ca stăpânul Romei. 2. De coniuratione Catilinae sau chiar QaîifSnaJn 61 de capitole. 6-l3). 5). adică exordiul. întrucât generalii ei se lăsaseră cumpăraţi de un regişor şiret.. în textul lucrării se înşiră o prefaţă filosofică (lug. 1. plecarea lui Catilina din Capitală (Cat. De Bello lugurthino sau Bellum lugurthinum. adică o "arheologie" (Cat. el preconizează reconcilierea între învingători şi învinşi (Ep.n. dar rămâne potrivnic optimaţilor. c) capitolele 77-l14. ca şi ofensiva lui Metellus împotriva numizilor (lug. peroraţia etc. generate de nobili şi înlesnite de distorsiunile prilejuite de veteranii lui Sulla. deoarece aparţinea. nobilimea îşi dezvăluise incapacitatea şi corupţia. ci un protector al republicii.n. pe care le întâmpinaseră romanii (lug. Salustiu alcătuieşte o scurtă prezentare a vremurilor anterioare. Fiecare dintre aceste secţiuni ar corespunde unei faze a războiului *'. cum s-a susţinut de exponenţii teoriei caracterului apocrif. de fapt într-un codice din secolul al IX-lea e. la momentul respectiv. Dar el nu-l considera ca atare. Ele ilustrează fervoarea autorului în vremea când milita în favoarea dictatorului şi constituie mici tratate de politică curentă. să restaureze moralitatea (Ep. autorul a două relativ ample scrisori. în schimb Salustiu este aproape cu certitudine. 1). O prefaţă filosofică deschide discursul autorului (Cat. la care participă Caesar şi Cato (Cat. Ne referim în primul rând la "Despre conjuraţia lui Catilina". îndeosebi în a doua scrisoare. b) capitolele 39-76). naraţia. în timp ce a doua a fost probabil compusă în secolul I e. Aşadar istoricul a alcătuit o operă magistrală.. Ele exprimă nădejdea că Caesar va redresa moravurile politice. 4l-42). în această monografie. 4.e.4). setea de bogăţii (Ep. Este vorba de "Epistule către bătrânul Caesar despre stat"..n. decăzut. Scrisorile sunt marcate de retorică.e. 2. inserate în manuscrisele sale.. ce conduc la victoria definitivă a romanilor (lug. scrisorile exprimă speranţa acelor caesarieni. după opinia noastră.. un rector (Ep. 5-26). ( Salustiu îşi propune. în manuscris.. urmată de un portret al antieroului Lucius Sergius Catilina (Cat. între altele. 3-4. 1. şi înfrângerea suferită de Catilina pe câmpul de luptă (Cat.e. discursul lui Marius (lug. adică drept un popular extremist. care doreau ca dictatorul să restaureze republica. şi atribuite lui. Conflictul între Marius şi geperalul nobil Metellus reprezintă unul dintre centrele de greutate ale monografieL/n schimb şi Marius avea defectele sale.12). 56-61). când istoricul nici nu-şi redactase lucrările istoriografice? Opinăm de altfel că obiectivul scrisorilor nu putea fi de a converti pe Salustiu într-un mentor al lui Caesar. de principii republicane.. In funcţie de idealurile popularilor şi. 40-80).n. care va lua curând puterea. SCRISORILE Frazele sunt scurte. Chiar în 50 î. Există însă teme comune scrisorilor. 14-49)..e. şi în anii anteriori. Pe de altă parte. 1 -4). 2. în toate compartimentele monografiei. De altfel. începutul conflictului dintre luguntha fi romani (lug. Epistulele către Caesar erau scrisori deschise. chiar discrete eseuri de politologic. Totodată ele atestă o relativă fidelitate de vechile valori şi mentalităţi republicane.. 7). Operele istorice Dar Salustiu este mai cu seamă cunoscut ca autor a două monografii. A ales ca subiect un război local.

înainte de a opta pentru historia în înţeles restrâns? în primul rând întrevedea în monografie o prelungire a vieţii politice. războiul împotriva sclavilor revoltaţi şi. un mijloc de a structura eseuri de politologie: căuta un nou instrument adecvat bunei serviri a statului. pe care istoricul o enunţă în Catilina: "am horărât să înfăţişez pe alese (carptim) faptele (res gestae) poporului roman.CAESAR. Totodată Salustiu îl elogia pe Sertorius. Doar el însuşi sublinia că închipuia istoria la nivelul oamenilor. 0 declară însuşi istoricul. A utilizat şi materiale de arhive. înainte de a scrie historia. în sens limitat.e. Or romanul. Salustiu trebuia să se pregătească solid. carptim. 4. reacţia post-sullaniană. Opera sa dă seama de o profundă meditaţie asupra societăţii. Aemihus Scaurus. tocmai în funcţie de imaginea . care salvgardase statul republican şi care. în cinci cărţi. (Cat. trimite direct la structurile -224.. întrucât s-a întemeiat pe propria sa experienţă. care emersese în lumea greacă. a recurs şi la Catilinarele lui Cicero. lucrare compusă după 40î. Activitatea sa istoriografică este utilă oamenilor. nu ni s-au păstrat decâtfragmente. cel purtat împotriva lui Mitridate. Relativ la monografie. Şi.. De fapt Istorii. Am arătat că Salustiu apelează totuşi şi la anumite tipare pendinte de res gestae.. Valerius Antias. însă şi pe cea a martorilor oculari ai evenimentelor. Pompei ar fi devenit falsul lor prieten. Cariera sinuoasă a lui Pompei constituia una dintre temele majore ale Istoriilor. lugurtha.el recurge şi la elemente pendinte de specia istorică a res gestelor (în înţeles restrâns). chiar Metellus. Moartea a putut să-l surprindă în plină activitate. intitulată "Istorii". în parte. în Historiae. 4-8). 4. Crede el că nu mai poate exista. Salustiu alcătuieşte aşadar monografii consacrate unor evenimente recente sau destul de recente.. pe care i-a consultat. _— _ CAESAR. înţelege să-l portretizeze pe acesta. Licinius Macerşi consulului Cotta. cum am constatat.n. oamenilor şi problemelor lor 13. de eroi şi de antieroi: Marius şi mai ales Catilina. dar şi lug. El înţelegea augmentarea rolului personalităţilor în istorie şi de asemenea voia să inculce instoriografiei o viziune romanescă. Historiae. au arbitru. după cum mi se păreau ele vrednice de a fi amintite" (Cat. Dar de ce Salustiu preferă monografia. care transcend viaţa organică a animalelor (Cat.o Documentarea sa a fost suficient de complexă. 2). pe care istoricul o detesta.cel de al doilea cuprindea o "arheologie" mai scurtă . Figurau. iar pentru Catilina.e. în orice caz limita inferioară a Istoriilor se încheia cu intrarea în scenă a lui Catilina. Mai clare în Catilina. Jine de specia pe care am numit-o historia. Din această operă. Reformele acestuia consolidaseră oligarhia senatorială. 1. fapte "vrednice de a fi amintite". mai cu seamă în primul opuscul . prin excelenţă discursurile lui Lepidus. să-şi experimenteze arta. Pentru Războiul împotriva lui lugurtha a trebuit să apeleze la mărturiile scrise de istorici mai vechi. POETICA SALUSTIANĂ A ISTORIEI monografiei.. A dispărut "teama faţă de duşmani". atunci când reliefează. "Pe alese". Pe de altă parte. precum Sempromus Asellio. Sulla. Rutihus Rufus. atunci când schiţează portretul lui Sulla. 95. în ce priveşte speciile istoriografice. Salustiu surprinde dialectică între factorul politic intern şi cel extern. Mai întâi duşman al optimaţilor. Claudius Quadrigarius. Salustiu a ezitat între monografie şi historia în înţeles restrâns. Aşadar Salustiu îşi propunea să continue opera lui Sisenna. De asemenea monografia îi îngăduia să personalizeze cum se cuvenea relatarea istorică. a fost considerată semnificativă o declaraţie.2).. Discursul său istoric este astfel populat de simboluri pozitive sau negative. o învăţătoare a vieţii. ar putea salva republica sau măcar ar putea să-i prelungească existenţa. unde istoricul are tendinţa de a se apropia de structurile discursului analistic. Salustiu aderă la concepţia foarte romană şi tradiţională despre istorie ca o călăuză. vestigiile unui asemenea demers se estompează în lugurtha. Salustiu considera că marile personaje ale istoriei simbolizează istoria colectivă. Dimpotrivă ultima sa operă. Lucius Marcius Philippus. pentru că îi educă. Salustiu concepea scrierea istoriei ca o consolare. astfel încât condusese republica la dezastru. Salustiu năzuia în orice caz să continue analiza din Războiul împotriva lui lugurtha şi să explice mai temeinic abcesul politic care generase lovitura de stat eşuată a lui Catilina. 2). Caesar şi Cato. tocmai în clipa când o reclamă cronologia evenimentelor (lug. 2) 225 . ca o compensaţie faţă de tribulaţiile vieţii politice dezamăgitoare ale timpului său (lug. după părerea lui Salustiu. utilizează sintagma respectivă chiar în fraza citată mai sus. Historiae relatau evenimente petrecute între 78 şi 67 î. înaintea lui Tacit. care să redreseze statul republican? Salustiu înţelege că declinul structurilor republicane este profund. Condamna cu vigoare şi indignare demersul politic întreprins de Sulla. un salvator. Dispunem de asemenea de scrisoarea lui Pompei către senat şi de epistula trimisă de Mitridate regelui Arsace. marele condotier al popularilor. SALUSTIU Şl ALŢI PROZATORI Sistemul salustian Un autentic sistem de gândire se configurează în operele lui Salustiu. 95. Sulla însuşi etc îl menţionează el însuşi pe Sisenna (lug . reprezenta o naraţie a unor fapte trăite de fiinţe umane bine determinate. Totuşi. cum am semnalat mai sus.l-4). precum şi de aluzii la descripţii geografice 1Z.4. 4. Poetica safustiană a istoriei Deci. a constituit pentru antici principala operă a lui Salustiu. SALUSTIU Şl ALŢI PROZATORI blica în adevăratul său erou. revolta iui Sertorius. 2.n. A avut oare Salustiu răgazul să termine Istoriile sale? Este posibil ca el să fi aspirat la prelungirea narafiei până la evenimentele care generează războiul civil dintre Caesar şi Pompei.

însă şi a unor reflecţii foarte personale. pe care ei le reprezentau. istoricul reliefează defecte şi calităţi ale unor indivizi şi nu ale cauzelor. în ideile lui Car-neade. îndeosebi în prefeţele monografiilor. Antropocentrismul se manifestă clar. Nu aspiră spre adevărul absolut şi este inutilă orice discuţie asupra imparţialităţii sau parţialităţii lui Salustiu. 2). chiar faţă de facţiuni (Cat. omul făureşte istoria şi moravurile determină evenimentul. continentia etc 15. personalizarea istoriei. care îşi propunea finalităţi educative. SISTEMUL SALUSTIAN soarta se schimbă o dată cu moravurile" (Cat. Arta deformării istorice reprezintă o componentă esenţială a unei astfel de istoriografii. Salustiu refuză istoria evenimenţială şi scrutează profunzimile psihicului umanrîDesigur că Salustiu pledează pentru concepte ca "munca".1 -4). 4. care. altfel spus. fie că ele meditează asupra sechelelor unui război civil. principiile. unde îşi expune principalele idei.. Deformarea istorică era inevitabilă şi. în pofida particularităţilor lor. 65. dar nu perfect. antropocentrsimul. Luxuria. cum am văzut. au deteriorat republica A rezultat un anumit pesimism. Abordarea moralizatoare a istoriei. De altfel Salustiu se învedera mai degrabă optimist în ce priveşte natura umană. din punctul lui de vedere. de altminteri. însă nu şi faţă de principalele cauze morale şi politiceNSalustiu meditează asupra moravurilor şi istoriografiei. Aceasta explică interesul lui Salustiu faţă de diversitatea realităţilor umane. Dat fiind că meditaţia salustiană referitoare la moravuri. 4. 5. şi constată. chiar dacă blamează aristocraţia. Următorul enunţ dă seama limpede de adeziunea lui Salustiu la Noua Academie: "dar. emerge în Catilina: "însă când au năpădit trândăvia în locul sârguinţei. care Ie-a analizat cu minuţie. în funcţia de antidogmatismul Noii Academii. deoarece îşi propune să lupte împotriva aristocraţiei.1). cum am văzut.l-5). Desigur pot fi reperate accente filosofice. Deci. fiind totodată conştient că trebuie să neglijeze întrucâtva adevărul exterior. care l-au precedat. labor "moderaţia". a oamenilor. Mesajul politic salustian Opera lui Salustiu atestă deci o gândire profundă. personajele istorice simbolizau cauzele. aşa cum ştim. ca şi la lume. constituie baza acestui sistem: Catilina simbolizează răul interior. Contradicţiile se dovedesc fertile pentru dezvoltarea gândirii lui Salustiu. exponenţi ai nobilimii. Ea trebuie căutată în preceptele Noii Academii. accepta uşor interferenţele cu alte filosofii. defectele lui Marius (lug.[Salustiu era optimist în privinţa naturii umane şi relativ pesimist din punct de vedere politic. Etienne Tiffou. adeziunea la Noua Academie. 64. unde orice atitudine şi conduită se relevă ca plauzibile şi pot să se justifice. iar lugurtha cel exterior.. deoarece el considera virtutea mai puternică decât soarta (lug. fie că îl anunţă. ambiţia şi lăcomia au ostenit şi sfâşiat sufletele romanilor (Cat. Enunţuf-cheie. El le atribuie trecutului Republicii şi pledează pentru vechile valori. aceste introduceri se integrează în concepţia generală asumată în monografii. 5). rolul său autonom fiind vag intuifpOmul se află la baza procesului istoric. Similitudinile între cele două prologuri sunt de altfel manifeste. modestia. (De altfel Salustiu caută tocmai în substanţa moravurilor cauzele esenţiale ale evenimentelor istorice. în vreme ce Salustiu se prezintă ca paladinul combaterii acestor flagele. în orice caz. în marea mulţime a realităţilor. Aşadar.. Philon din Larissa şi chiar Cicero. 2. asupra structurii cărora exercită o considerabilă influenţă14. care populau istoria. deşi înţelege criza mentalităţilor) Fără îndoială o asemenea cauzalitate istorică presupune o opţiune filosofică fundamentală. El se proclama imparţial faţă de indivizii. Se sprijină şi se justifică reciproc cauzalitatea morală. 3. cel al detaliilor evenimenţiale. res humanae. 3). în principal. Oamenii. natura arată fiecăruia drumul lui" (Cat. Totuşi mesajul politic salustian este mai complex. stoicilor şi chiar epicureicilor. în ultimă analiză. în privinţa principiilor(j3alustiu n-a fost imparţial şi rece. deoarece erau fiinţe vii. a arătat că. El crede astfel că ar putea atinge un adevăr profund. 63. ca în Catilina ori în lugurtha. capabilă să surprindă anumite aspecte ale evoluţiei . nu s-a preocupat atât de intens de cauzalitatea profundă a faptului istoric. 5). datorate lui Platon însuşi. De fapt toate operele lui Salustiu sunt situate sub semnul luptelor politice angajate între romani. şi faţă de variabilitatea lor. unde Salustiu defineşte cauzalitatea fundamentală. Salustiu recunoaşte că o practică. moderatio şi "modestia". pudor. diversitatea demersurilor umane. sub forma unor locuri comune.11. Dar datoriile faţă de diversele doctrine filosofice sunt integrate gândirii probabiliste a Noii Academii. Sau. Pacea victorioasă şi slăbirea spaimei de duşmani au acţionat împotriva bunelor moravuri şi. Oricum important este că. 1. Nici unui dintre istoricii. interesul pentru psihologia şi realităţile umane. pofta şi trufia în locul cumpătării şi echităţii. a clasei politice. "cumpătarea". istoricul admite. . mores. care s-a potenţat de la Catilina la Historiae.unei istoriografii. de la un capăt la celălalt al discursului istoriografie. ca şi faţă de psihismul oemnesc. lată deci sistemul salustian. Desigur pofta şi trândăvia par uneori să triumfe. faţă de moravuri. soarta este determinată de moravuri {fortuna simul cum moribus immutatur). se impune în lucrările istoricului. lată de ce făgăduieşte că va figura conjuraţia lui Catilina "în puţine cuvinte şi cât mai adevărat voi putea" (Cat. "bunacuviinţă". Este adevărat că atribuie mari merite unor personaje precum Cato din Utica sau Metellus.

dar republicanismul său n-a diminuat. 69). de nobilitas. nu abandonase orice speranţă. Catilina. a nobilimii. în favoarea republicii. declară istoricul. Cu o subtilă ironie. 2-3). 4. ci s-a potenţat. Când Caesar condamnă orice abuz politic. ca şi raporturile dialectice statuate între factorul politic intern şi cel extern. 51.. De altfel. "cei trecuţi în cens pe cap de om". Salustiu a susţinut că.n. întrucât cum am arătat. Politologia salustiană este coerentă. De fapt tucididismul său s-a manifestat mult . care a efectuat reformele necesare.. în lugurtha. Salustiu se îndoia că restaurarea republicii ar fi posibilă. dimpotrivă. Coeziunea acestei politologii este mai ales asigurată de un factor fundamental. Am semnalat în capitolul X consecinţele acestei reforme. Cum am mai arătat. Or toţi aspiranţii la dictatură fuseseră nobili: Sulla. pe republicanism.1). modul de viaţă al romanilor comporta mutaţii fundamentale. în secret. SALUSTIU Şl ALŢI PROZATORI____ unor fenomene istorice revelatoare. pricina fundamentală a declinului republicii. însă desigur Salustiu nu era un revoluţionar. capite censi (lug.istoriei. Salustiu îl pune pe Caesar însuşi să-şi condamne moştenitorii. Salustiu era foarte ostil celui de al doilea triumvirat. Pesimismul politic salustian nu era aşadar total. Salustiu aşează două vicii. 5. De altfel el pune pe seama lui Mitridate un rechizitoriu violent împotriva imperialismului roman (Hist. metavalorile. El înţelege importanţa cuceririi Cartaginei şi faptul că. la sfârşitul secolului al ll-lea î. personajul salustian Caesar blamează în subtext acţiunea triumvirilor (Cat. în vreme ce în general cauza republicii era echivalată cu opţiunile şi cauza optimaţilor. era primejdios să se admită că o personalitate de valoarea lui Caesar se ridicase împotriva republicii. Monografiile salustiene informează asupra ■ _____ 227_______ CAESAR. aristocraţiei romane. Printre altele. Pe de altă parte cercetătorii moderni au remarcat efortul depus de Salustiu în scopul disculpării lui Caesar de a fi avut vreun amestec în conjuraţia lui Catilina. împotriva nobilimii şi a dictaturii. în monografii. Adera la concepţiile Noii Academii. în favoarea vechiului şi venerabilului cod socio-cultural al romanilor. dar credea în necesitatea unor opţiuni "ferme": împotriva discordiei cetăţeneşti. ci un restitutor al republicii. La obârşia destabilizării morale. Chiar după idele lui martie. vedea în el nu un monarh virtual. El l-a admirat multă vreme pe Caesar. 36). senatului. chiar Caesar. orice violare a legalităţii. Eşecul final al lui Caesar îl convinsese pe Salustiu că republica era incompatibilă cu un salvator.e.. fusese pus în discuţie monopolul politic al aristocraţiei: "atunci pentru prima oară". Elogiul Romei primitive. optimaţii şi nobilitas au subminat instituţiile tradiţionale. Oricum Salustiu n-a înţeles sensul demersului întreprins de Octavian 16. dezvăluie unde descoperea el virtuţile romane. Marius nu este decât un general republican.. Salustiu consemnează parţial sensul veritabil al crizei mentalităţilor tradiţionale. Salustiu se vădeşte mândru de imperiul Romei. reiterat în chip obsesiv de discursul istoriografie salustian: ura faţă de aristocraţie. a fost totdeau-----------228 ■ MESAJUL POLITIC SALUSTIAN na un republican convins. discordia dintre cetăţeni. Acesteia îi atribuie destabilizarea vechilor moravuri şi mentalităţi. dar am observat că atribuie expansionismului consecinţe funeste pentru echilibrul statului roman. Salustiu faţă de Tucidide şi Cicero Istoricul a fost la Roma principalul adept al lui Tudicide. Salustius evidenţiază mai ales semnificaţia şi conţinutul reformelor lui Marius în privinţa recrutării celor mai săraci cetăţeni. dar. cu un arbitru. Moartea lui Caesar l-a deconcertat. "s-a mers împotriva trufiei nobilimii" (lug. fiind întemeiată pe sprijinirea popularilor moderaţi. 86. el detesta dictatura. şi cum credea că s-ar fi putut realiza acea unitate a romanilor indispensabilă măreţiei statului. "ambiţia şi lăcomia".

Digresiunile de toate tipurile. Totuşi nu sunt absente nici cele indirecte. chiar pozitive. nodul intrigii. Metellus. în modelul său grec. cum am mai arătat.. 9. ca şi gustul pentru pitoresc şi pentru dramatic apar atât la Tucidide. Portretele sunt de asemenea celebre. Istoricul ultilizează şi tehnica "flashback"-ului. chiar strangularea naraţiei. Efectele lor se echilibrează cu grijă. oroarea încercată faţă de coliziunile facţiunilor cetăţeneşti. Pe de altă parte. Portretele nu lipsesc nici în /sfor/7.mai pregnant decât xenofontismul lui Caesar Intertextua-litatea dintre Salustiu şi Tucidide nu se limitează la domeniul scriiturii. Referitor la primii romani. un "om nou".. Analizele psihologice salustiene sunt mai literare decât cele efectuate de Tucidide. în multe privinţe.femeie fascinantă. sunt celebre. timpul şi spaţiul erau scurte. Sulla. Salustiu se referă la evenimente. Istoricul romaa a descoperit. 3). onoruri şi bogăţii. căutarea esenţei sub aparenţe. autorului. faţă de modelul său. pe care le figurase şi Cicero Este însă cert că Salustiu manifesta rezerve faţă de Cicero. Salustiu a împrumutat lui Tucidide procedeul digresiunii explicative. reflecţiile şi digresiunile ajung să comprime. La începuturile Romei. axat pe dezvăluirea pregnantă a unei personalităţi. deşi prevalează clar semnificaţia morală. în textul salustian emerg şi alte portrete. chiar să sufoce naraţia. întoarcerii în trecut. Pe de altă parte. Totodată am remarcat o anumită tendinţa spre condensarea. 23. intervenţia lui lirică. echitatea când venise pacea" (Cat. să sufoce secvenţele narative. realizate în lugurtha. adică cel al conspiratorilor şi cel al taberei republicane. a ajuns consul (Cat. sârguincios. Astfel . Digresiunile şi mai ales secvenţele interpretative încearcă să comprime. ci să încorporeze un discurs asupra istoriei. Cu toate acestea. 6) fi consemnează capcanele întinse acestuia de conspiratorii catihnieni Salustiu n-a acceptat sfaturile concrete ale lui Cicero în vederea scrierii istoriei.ale lui Marius. 4). mai ales a unui caracter. Descripţiile comportă de asemenea valenţe interpretative. Cel mai cunoscut. proliferează în discursul istoric salustian. ca ambiţios. istoricul exclamă: "îngrijeau de sine şi de stat prin aceste două mijloace. este portretul lui Catilina (Cat. criteriul moralizator şi interesul pentru personalitatea istorică de excepţie. cealaltă se situează în Africa. în ultimă instanţă. Totuşi concepţia despre entităţile istorice. evoluau lesne şi cu rapiditate. Două scene gigantice animă Bellum îugurthinum. tstoricul nu neglijează aspectul fizic al personajelor. Căci materialul este astfel organizat ca să nu se limiteze la o narare istorică. legătura lui Salustiu cu Terenţia. Salustiu s-a diferenţiat de marele său model. Salustiu privilegiază portretele directe. însă Salustiu n-a colaborat niciodată cu optimaţn. între care pendulează discursul istoric. în opera sa. care de fapt potenţează efectele nefaste ale viciilor fundamentale. dar. opţiunile stilistice diferite i-au opus unul celuilalt Totuşi Salustiu datora în parte lui C'cero opţiunea filosofică în favoarea Nou Academii Amândoi l-au detestat pe Catihna şi s-au pronunţat împotriva incitării plebei Salustiu semnalează că. cât şi la Salustiu 17. creator. priceput să-şi disimuleze viciile (lug. monografia salus-tiană cea mai bine şlefuită: una se află la Roma. Portretul direct precede îndeobşte intrarea în scenă a personajelor. Cato din Utica în postura de senator auster. Salustiu se dovedeşte a fi un maestru al celor mai nuanţate mijloace de a alcătui o fascinantă macrosintaxă a textului său. SALUSTIU Şl ALŢI PROZATORI Alcătuirea textului In general macrosintaxa textului salustian este organizată în funcţie de centre de interes. Chiar şi în Catilina funcţionează două paliere. de fapt interpretativ. Catilina este răul personificat. Aemilius Scaurus este portretizat în -230 ALCĂTUIREA TEXTULUI câteva cuvinte. deznodământul. dar a reţinut de la marele teoretician ideea că trebuiau depăşite gândirea şi scriitura rudimentară a primilor istorici romani încât divorţul între ei n-a fost totai Pe bună dreptate se poate afirma că atitudinea lui Salustiu faţă de Cicero ilustrează comportarea echivocă. în această direcţie. prin Cicero. Abundă reflecţiile şi glosele autorului. chiar conţinând elemente mitologice şi etnografice. Apar aici secţiunile dramei antice: prologul. ele se relevă tot atât de dramatice ca şi naraţiile. Chiar în mare măsură decât la Caesar. chiar revolta fiului împotriva tatălui 18 229- CAESAR. avid de putere. Salustiu a reacţionat totdeauna activ. am spune original. dar înzestrat cu însuşiri solide. 5). de scrutarea sufletului în profunzime. al Semproniei din Catilina . discursul istoric comportă în opera lui Salustiu o percepţie subiectivă a timpului şi a spaţiului enunţului. în orice caz Salustiu animă totdeauna natura. cum sunt cele ale lui lugurtha. cutezanţa în timp de război. Primează antieroii faţă de eroifTiumeroase personaje sunt investite cu funcţia de prototipuri morale: CatilinaSa monstrul moral prin excelenţă. căci îi separau multe lucruri Ei erau amândoi republicani. Este totuşi adevărat că. Caesar şi Cato. Preocupat de analiza psihologică. Sulla ca ambiţiosul disimulat. în care descoperă simptomele unei stări morale. Tot ce am arătat mai sus demostrează abundenţa valenţelor discursive în textul salustian. în vreme ce Cicero n-a crezut nici o clipă în mesianismul lui Caesar Evenimentele anului 52. 15. tribulaţiile lui Clodius şi Milo. structurate pe baza acumulării tuşelor succesive. Chiar naraţiile sale concise pun îndeobşte în lumină detaliul semnificativ. după cum apelează şi la anecdote. însă coruptă . însă. Cele ale peisajelor africane. Salustiu este unul dintre cei mai valoroşi portretişti din literatura latină Gama mijloacelor compoziţionale salustiene a fost foarte complexă. el a avansat mult mai adânc. filosofice şi geografice.

frazele nominale. menit să ilustreze penetraţia elementelor imorale în societatea romană. Rupturii situaţiilor le corespund. Inst. deşi mai fidel învăţăturii dascălilor săi. verbe şi substantive. Preromanul lui Catilina. într-un diptic celebru. Ele dramatizează nararea faptelor. virtutea viciului etc. Abundă în textul salustian construcţiile participiale. el le utilizează pentru a sugera notele de caracter cele mai puţin credibile. relativ la condamnarea complicilor lui Catilina (Cat. spre gravitate. încât lista lor este lungă. scriitura abruptă şi antiteza. cu toate că elevat. încât anumiţi termeni.. în unele capitole din monografii. 10. şocul lingvistic. încă anticii i-au conferit lui Salustiu pasiunea pentru concizie. Ne referim în primul rând la cuvântările rostite de personaje. al istoriografiei anterioare. aspru şi arhaizant. chiar greoi. Salustiu apelează frecvent la parataxă. Diverse procedee contribuie la schiţarea culorii prsihologice şi preromaneşti a discursului istoric salustian. cu sens abstract. De asemenea istoricului îi plac construcţiile rare. în cate concizia este compensată de patos şi ae culoarea violentă. sunt pur şi simplu suprimaţi. pe care le atribuia lui Catilina. Totuşi întrucât marile linii ale procesului istoric sunt respectate. 95). înlocuieşte numele cu verbe şi verbele cu nume. rupturile frazelor. ca de pildă unele. Salustiu însuşi susţine că stilul istoricilor trebuie să se ridice la înălţimea faptelor. rumores. psihologia personajelor determină regresul general al altor aspecte ale discursului. Orice statistică lingvistică revelează frecvenţa deosebită a substantivelor şi verbelor. pitoresc. 3. Nici o nuanţă stilistică nu diferenţiază o cuvântare de o alta. După exemplul lui Tucidide. Elipsa apare frecvent. istoricul roman comprimă fraza.pluralele neutre abstracte. Salustiu privilegiază în chip clar asimetria. uelocitas. Concizia şi arhaizarea se impun de asemenea la toate nivelele scriiturii. Este cazul celor ce constituie duelul oratoric din senat între Caesar şi Cato. Ca şi Tacit mai târziu. APUL. Ca şi în romane. De aceea un alt aticist şi un alt tucididian. foarte colorat. contiones. adică Asinius Pollio. pe lângă valenţele tragediei. este deosebit de evidentă. Astfel sufletul se opune cprpului. 32. pe când altele au fost cu adevărat rostite şi doar prelucrate de istoric. întrucât ilustrează pasiunea care animă acest istoric şi politologSjstoricul practică un anumit aticism. la nivelul scriiturii . Antitezele şi chiasmele răspund opoziţiilor şi ciocnirilor între ideile lui Salustiu. Am menţionat că Salustiu uzitează verbul "a năpădi" sau "a invada". ajunsese la maturitate. Gustul pentru raritatea lexicală îl determină pe istoric să practice şi anumite metafore şi metonimii. 232___________ . la un înalt nivel. ci şi cuvintele sau conceptele. Un arsenal specializat de figuri stilistice este utilizat pentru dobândirea acestei rapidităţi şi acestei parcimonii. discontinuitatea sunt funcţionale la Salustiu. 5l-52). poate. [Tendinţa spre solemnitate. concentrarea enunţului. care circulau pe seama personajelor sale. în formule-bilanţ.istoricul mânuieşte cu abilitate zvonurile. dar denotă şi un caracter: această dublă funcţie va face carieră în istoriografia latină. Salustiu a exploatat cu un succes remarcabil atât lecţia lui Tucidide. 2. Astfel se traduce dizarmonia interioară a gândirii. pentru "rapiditate". 102 etc. pe care o utilizează chiar în acele fraze. Or. ci şi experienţa expresionismului roman tradiţional. altele în stil indirect. dar şi cel al lui lugurtha şi al vrăjmaşilor lui. trecutul prezentului.. limbajul tradiţional. utilizate cu un sens figurat. Unele dintre discursuri sunt construite în stil direct. Apoi. iar patosul lăuntric al istoricului se traduce adesea în apoftegme. grauitas. conferă substantivelor valoare adjectivală şi adjectivelor valoare substantivală. "rumorile". Salustiu configurează prero-mane mai degrabă decât romane. Salustiu îşi transformă stilul într-un larg costum de aparat şi. Stilul percutant. Salustiu transcende limitele istoriografiei şi abordează în acest fel romanescul. SALUSTIU Şl ALŢI PROZATORI conjuraţiei lui Catilina. tensiunea. Arhaismele lexicale sunt şi ele foarte numeroase. 1. Totodată cuvântările personajelor reliefează şi situaţii istorice cruciale. Chiar Tacit va furniza mai multe detalii în enunţurile sale.. l-2). însă de fapt un aticism foarte eretic. Nu numai portretele şi discursurile se contrapun unele altora. într-o mască asumată pentru a se prezenta ca un sever censor al viciilor19. îl va _______. în primele patru capitole din Catilina nu apare nici o propoziţie condiţională. pe care ei le relatează (Cat. Anumite cuvântări au fost chiar inventate de Salustiu. De altfel în prefaţa monografiei consacrate 23l-------------- CAESAR. infinitivele istorice. adică în sentenţe. Salustiu valorifică nu numai anumite mărci ale asianismului epocii sale. De fapt sunt astfel evidenţiate cele două chipuri ale republicii. inuadere. cum s-a susţinut. unde se impun cu stringenţă propoziţii subordonate. Scriitura salustiană Puterea de seducţie a discursului salustian rezidă mai ales în scriitura istoricului. De fapt. cât şi resursele limbii latine. 4. şi au opus parcimonia salustiană opulenţei ciceroniene (QUINT. Toate aceste discursuri ale personajelor au fost structurate de autor în funcţie de propriul lui stil.câteodată chiar în mod ostentativ -. densitatea. verbele cu sens figurat sunt mai numeroase decât cele cu sens propriu. istoricul roman revalorizează.

Cu toate acestea el caută în exteriorul Italiei înfăptuiri şi virtuţi comparabile celor ale romanilor. 3. De excellentibus ducibus exterarum gentium. 28. Deşi biograful admitea personalizarea puterii şi probabil instaurarea regimului politic monarhic la Roma. iar a doua anumitor străini de seamă. deoarece el părea convins că practică istoriografie. consacrate respectiv gramaticilor. pe care de fapt nici nu le cunoşteau..18. în şaisprezece cărţi. în altă parte. în trei cărţi. Era împărţită în opt compartimente. Hosrtensius şi Varro. Nepos convertea istoria în panegiric. a fost ulterior rezumată şi integrată principalei opere a lui Nepos. 28. Licinius Macer a fost.e.e. Macedoniei. din care s-au păstrat fragmente. Alcibiade etc. Temistocle. Această culegere concentra pilde de virtuţi venerabile şi se baza pe o moralizare intensivă. în fiecare compartiment figurau două secţiuni. Nu ni s-a păstrat din această operă decât o mică parte. Vita Catonis. 3) şi ezită să opteze limpede între Octavian şi Antonius. după moartea lui Atticus (32 î. Nepos nu respectă culoarea locală: la Sparta există un templu al Minervei şi un senat. în versiunea sa integrală. £p. de vitejie şi virtute.e.. A compus o biografie a lui Cato şi o arta a lui Cicero. "Despre generalii importanţi ai popoarelor străine". în biografia lui Hannibal. Totuşi Nepos a excelat mai ales ca biograf. Nepos a utilizat întreaga sa experienţă de viaţă. Iar pentru biografia lui Cato cel Bătrân el s-a servit de discursurile şi scrisorile acestuia.SCRIITURA SALUSTIANĂ condamna fără ezitare. printre prietenii şi relaţiile sale strânse. n-a intrat în senat şi s-a muljumit cu statutul de cavaler.nici măcar nu-i cunoaştem prenumele • s-a născut probabil între 100 fi 90 î. Cornelius Nepos a alcătuit o operă bogată în titluri. ajungea la exagerări şi promova tendinţele apologetice 21. I s-au atribuie şi anumite scrisori. Dar el este cel dintâi biograf din opera căruia s-au păstrat texte mai întinse şi mai coerente. mai mult sau mai puţin nesincere.e. Elocventă este în acest sens elogierea lui Atticus. oratorilor. Exempla. ca şi mărturiile unor istorici greci. prima fiind consacrată unor personalităţi romane importante. foarte probabil. Pentru personalităţile romane şi adesea pentru celelalte. un tratat de geografie.1). în schimb a frecventat cu asiduitate cercurile cultural-politice. politică ori culturală. Pe de altă parte. Catul. iar armatele greceşti uzitează maşini de război romane.. făgăduieşte că scrie biografie şi nu istorie (Pe/. N-a jucat un rol politic de prim ordin. mult mai valoros. scuza actele condamnabile. "Despre bărbaţi iluştri". dar şi moravurile popoarelor (Prooemium. Este încurcată cronologia evenimentelor şi apar adesea contradicţii izbitoare 20. revăzută şi augumentată. Atticus este prezentat ca un cavaler fidel codului socio-cultural consacrat. generalilor şi regilor. deşi. apărută după moartea marelui scriitor şi om politic. ci pentru lupiter. care însă nu intrase în rândurile senatorilor (PLIN. în cinci cărţi şi publicată către 43 î. Aparţinea unei familii înstărite din Gallia Cisalpină. acest istoric deconcertant. 4.. Nat. 2). jurisconsulţilor.n. în grupul vieţilor generalilor greci. Ceea ce nu înseamnă că Nepos afost cel mai bun istoriograf al sfârşitului republicii după Salustiu şi Caesar. S-a născut probabil la Ticinum şi a fost compatriot al lui Catul. A supravieţuit lui Atticus şi lui Catul şi a murit în jurul anului 24 î. Siciliei şi urmaşilor lui Alexandru. Nu putem fi siguri nici măcar că Nepos a fost cel mai bun biograf al vremii. o culegere de "exemple". istoricilor. Cornelius Nepos . SALUSTIU Şl ALŢI PROZATORI Aristide.n. 7. 15. mediile intelectuale ale vremii şi a numărat. este vorba de afişarea unei anumite modestii. prima între 35 şi 33 î.n. I s-a întâmplat însă să săvârşească erori şi să citeze greşit testimoniile greceşti. cunoscuţi direct sau prin intermediari. Hist. apar biografiile lui Miltiade. filosofilor.1). poate chiar în 99. de însuşirile utilajului mental tradiţional.. Nepos îi aprobă neutralitatea politică (Aff. Nepos . în orice cafSalustiu n-a fost un clasic sau un clasicizant. virtuos. întreaga culegere a fost dedicată lui Atticus. De uiris illustribus. In operele istoricilor anteriori.. preocupările pentru viaţa şi evoluţia popoarelor non-italice fuseseră rare. dar talentat.n. De aceea interesul vădit de Cornelius Nepos pentru non-romani şi non-italici este vrednic de laudă. îndeosebi greci. A petrecut însă cea mai mare parte a existenţei sale la Roma.. chiar dacă aveau unele defecte şi duseseră o existenţă marcată de tribulaţii felurite De asemenea ni s-au păstrat o prefaţă şi o scurtă notă asupra regilor Persiei. A deprins astfel să aprecieze la adevărata sa valoare importanţa dobândită de personalitatea romană. şi o alta. Dispunem de puţine date relative la biografia sa.e. acest stilist de mare valoare. însă şi opera istorică a prietenului său Atticus. în realitate. Aceştia constituie îndeobşte paradigme de înaltă ţinută morală. Caesar. ca Cicero şi Caesar.n. o istorie concentrată a Romei. cât şi asupra anumitor oameni politici şi războinici vestiţi. care a fost Salustiu. De altfel eroii străini nu apar oare în mare măsură romanizaţi? însuşi Hannibal. adică cele ale lui Cato şi a lui Atticus. al cărui elogiu vibrant îl articula (GEL. Nepos afirmă că biografiile sale trebuie să exploreze şi detaliile mărunte din viaţa personajelor sale. a avut ulterior admiratori şi imitatori: Tacit se va distinge în mod special printre ei. este parţial romanizat. "Viaţa lui Cato". Aici se pot desluşi douăzeci de biografii ale conducătorilor militari greci şi două biografii ale generalilor cartaginezi Hamilcar şi Hannibal. Printre lucrările pierdute figurează un tablou cronologic. ni s-au păstrat şi anumite biografii ale lui Cornelius Nepos. care de altminteri a combătut-o pentru a o sili să-şi stimuleze energiile. Cimon. Idealul politic al lui Nepos rezidă în romanul de altădată. poeţilor. - Cornelius Nepos Dintre operele istoriografice ale epocii. acest conglomerat de biografii purta atât asupra unor personalităţi culturale celebre. oameni ca Pomponius Atticus. Publicul roman trebuia să înţeleagă textul lui Cornelius Nepos şi să regăsească pretutindeni instituţiile şi moravurile romane. cel puţin cu biografia lui Hannibal. l-7). Se pare că însuşi Nepos a alcătuit două ediţii ale acestor biografii. 233- CAESAR.). Nu ni s-au păstrat decât două biografii din seria rezervată istoricilor romani. amplă culegere de biografii. Această notp constituie un rapel al grupului de biografii consacrate regilor şi se situează între viaţa lui Timoleon şi cea a lui Hamilcar La toate acestea se adaugă şi câteva fragmente din alte biografii. Desigur eroii romani i se par mai importanţi decât cei greci şi cartaginezi. Hamilcar nu sacrifică pentru un Baal punic.n. înverşunatul duşman al Romei. însufleţit de patriotism şi de spirit civic. 1. marcat probabil de înrâurirea poeţilor neoterici. La origine. Cicero. probabil între 29 şi 27 î. De asemenea s-a conservat secţiunea hărăzită generalilor străini. un ansamblu de poeme erotice.e.

în timpul Imperiului.tavian. Abundă de asemenea anecdotele 22. Câteodată Nepos separă pe rubrici înfăptuirile şi virtuţile. Totuşi anticii i-au descoperit mari calităţi. Anumite biografii sunt mai scurte decât altele. geometria. adesea stângaci. altădată le amestecă într-o succesiune cronologică. A practicat un stil simplu. Un fragment păstrat din secţia rezervată istoricilor romani ilustrează o puternică admiraţie pentru stilul lui Cicero. însă se apropie întrucâtva de un anumit clasicism. în familia sa. iar a lui Atticus ajunge la douăzeci şi două de capitole. viaţa privată şi cea publică. 13.e.. literatura didascalică va urmări mai ales satisfacerea curiozităţii cititorilor.n.e. Oferă totuşi informaţii utile privind personaje ale istoriei antice.n. Varro a fost un adevărat poligraf. El încearcă să evite stereotipizarea şi să-şi individualizeze personajele. pentru ca lectorii săi să le poată compara cu cele ale războinicilor străini şi astfel să-şi poată orienta preferinţele (Hann. astronomia şi astrologia. pentru a trece la tinereţea şi cariera. a apelat la tiparele argumentării din şcolile de retorică. înregistrând numeroşi autori şi un public larg de cititori. destul de convenţionale. 3). Vieţile lui Aristide şi Cato cel Bătrân nu cuprind decât trei capitole. -------------------235----------- CAESAR. orizontul de aşteptare al acestuia simţeau literatura enciclopedică ca literatură artistică şi nu ca ştiinţă. Se ajunge apoi la moartea şi la portretul restrâns al personajului. dar îndeobşte prevalează parataxa şi coordonarea. adică să le ofere pilde utile şi să-i amuze. în 49 î. ca şi la virtuţile eroului. care îşi propunea exaltarea personalităţilor înfăţişate. pe când în vremea lui Varro se tindea mai cu seamă spre educarea complexă a romanilor. s-a predat învingătorului.e. El a sintetizat pentru prima oară cuceririle culturii antice. Celebrul orator ar fi fost şi singurul. ştiinţele naturale. ştiinţele pozitive. care totuşi se va dezvolta şi diversifica. Nu avea prea multă imaginaţie şi nu putea să depăşească nivelul anumitor observaţii moralizatoare. istoria etc. geografia. sunt totuşi notabile. se poate întrucâtva degaja o schemă a "vieţii" eroilor săi. în ţinutul sabin.4). Varro aparţinea unei familii t cvestre din Reate (azi Rieti) localitate situată la nord-est de Roma. Cum am mai arătat. asupra naşterii şi originii. De asemenea Nepos doreşte să-şi instruiască cititorii. pe care Varro a dirijat-o şi în vremea lui C . Biograful începe îndeobşte cu o expunere asupra datelor biografice generale. De fapt Nepos aderă la principiile şcolii peripa-234 _ CORNELIUS NEPOS teticiene a biografilor greci. Ulterior. In războiul civil dintre Caesarşi Pompei. homo uniuersalis. care l-a graţiat şi i-a încredinţat co iducerea unei biblioteci publice. Opera lui Varro Lui Varro i se atribuie o operă foarte vastă. care ar fi putut nara istoria într-o manieră strălucită. poate cea mai variată. asupra educaţiei. probabil cei mai bine articulate. filosofia. care traduce sincera admiraţie a autorului. de profil umanistic. dar nu s-a ilustrat totuşi ca un autentic enciclopedist. Pentru romani operele didascalice constituiau un discurs literar. A devenit quaestoi in 86 î. n-a putut să dramatizeze nici măcar biografia lui Hannibal.e. în pofida importanetlor diferenţe între biografii. întrucât încorporează gramatica. De aceea enciclopedismul varronian se prezintă ca mai complex şi mai solid decât cel de mai târziu. Sunt abil amalgamate eidologicul şi cronologicul. Dar desigur Cornelius Nepos n-a fost un mare scriitor. şi a intrat în rândurile senatului. fizica. de enciclopedism didascalic. dar. Nu lipsesc cu totul frazele lungi. Unele pasaje din biografii sunt scrise în proză metrică şi comportă clauzele. Se urmărea transformarea lui Varro în omologul docţilor de la curtea Ptolemailor din Egip' Dar Octavian l-a luat sub protecţia sa şi mai târziu Varro s-a cufundat în studii erudite. create la Roma. Nepos se exprimă mai alert în vieţile fui Alcibiâde şi lui Atticus. greacă. Structura biografiilor lui Cornelius Nepos Diferenţele între "vieţi". Părintele sau inventorul literaturii de erudiţie. cum îl considera Cicero. unde prol abil sa născut. Varro a studiat la Roma. Oricum discursul didascalic al lui Varro se axează pe o erudiţie amplă. filologia în general. deoarece conferise elocinţei şi filosof iei scriituri adecvate (Fragmenta. în vreme ce biografia lui Hannibal însumează treisprezece capitole. îndeobşte nu izbuteşte să se distanţeze de stângăcia primilor istorici romani23. în 27 î. iar uneori se recurge la anacolut. uitae. A murit nonagenar !a Roma. pe când Viaţa lui Atticus denotă o prospeţime a sentimentelor lor. Unele biografii sunt evident marcate de o retorică extrinsecă. ci şi lui Atticus şi lui Cicero. exponent al unui umanism vibrant şi cunoscător al atâtor domenii de cultură. desigur cu evidentă orientare instructivă şi pedagogică. se încetăţenis ră moravuri severe şi concepţii tradiţionaliste. Cornelius Nepos nu aderă nici la aticism şi nici la asianism. inclusiv matematica. A dedicat li crări nu numai lui Pompei şi lui Caesar. ca elev al filosofului Aelii s Stilo. antichităţile. De altfel Varro. a susţinut'ioâra republicană.precizează că doreşte să expună faptele generalilor romani. dar şi romană (care dispunea acum de propriul ei trecut şi de tradiţii specifice). SALUSTIU Şl ALŢI PROZATORI Varro Cicero a fost un om universal. unde a avut ca profesor pe filosoful Antiochos din Ascalon. şi la Atena. în 116 î. agronomia şi agrimensura. a fost. pe care a cunoscut-o literatura .. ca şi publicul roman.n. Marcus Terentius Varro. la Roma.n.

.latină. Biografia debuta cu un elogiu scurt al fiecăruia. şi. 17). I se atribuie şaptezeci şi patru de lucrări. dacă era cazul). Varro furniza informaţii preţioase despre Livius Andronicus.n. Această sinteză a cunoaşterii romane. întreaga lucrare cuprindea un tezaur de cunoştinţe variate privind trecutul Romei. pe care le conţinea "Despre limba latină". De . de morfologie. pentru a pune faţă în faţă. De origine linguae Latinae. Varro a abordat complex gramatica. astronomia. de fonetică. Ennius. Alte opere dezvoltă diferite aspecte ale enciclopedismului varronian. Annales. comportă nouă cărţi. Catalogul complet al operelor sale este imposibil de prezentat. spectacolele şi sacrificiile romane etc. în funcţie de oameni sau persoane. o autobiografie cu titlul "Despre viaţa sa". Nu menţionăm decât "Despre principiile numerelor". geometria. istoria. Ca mai mulţi savanţi şi nu unul singur. derivare şi flexiune. adică în 31 î e. cărţile 5-l0 din cele 25. Ne referim la o operă monumentală situată la sorgintea enciclopedismului latin. 8.n şi dedicate lui Caesar. Din fiecare categorie de lucrări. care comporta o evoluţie biologică şi avea copilărie. în vreme ce alte şaisprezece se referă la antichităţile sau lucrurile divine (rerum diuinarum). în speţă la "Cărţi ale disciplinelor". ca şi arte lucrări de istorie literară. moderat 26. Saturae Menippeae *. antichităţile umane şi divine. operele varroniene se pot împărţi în mai multe secţiuni: lucrări istorice şi de antichităţi. Fiecare dintre cele două mari secţiuni debuta cu o carte de introducere generală. scrise până în 56-55 î.30). în această operă. în patru cărţi. întocmai ca Nepos mai târziu. ce vor înrâuri ulterior lucrările lui Suetoniu. De commoediis Plautinis şi . date preţioase despre poeţi mai vechi. în concepţia sa. De gente populi Romani. -236 OPERA LUI VARRO Din această operă enormă. El consideră că limba s-a născut dintr-o necesitate ca şi îmbrăcămintea (Ling. Crede că limba se află în evoluţie. filosofia trebuie să introducă erudiţia ." cum s-ar putea tălmăci foarte liber De re rustica. Quaestiones Plautinae. Plaut şi Pacuvius. în mai multe căiţi.n. Disciplinarum libri. probabil înainte de 47 î. Varro a redactat şi o lucrare istorică intitulată "Despre neamul poporului roman". De asemenea Varro sa opune exagerărilor unor analogişti şi proclamă o concepţie de bun simţ care va fi ulterior asumată de anomalişti. maturitate şi bătrâneţe. întrucât.. Ulterior statutul acestora din urmă va slăbi în cadrul enciclopedismului roman *. Scipio Africanul etc. în această operă. că ea depinde de imperativele comunicării. Pe urmele savantului italian Ettore Paratora. cuprinzând şapte sute de portrete. şi. calendarul. de asemenea în trei cărţi Dintre operele didascalice prin excelenţă emerge în mod deosebit o lucrare. sărbătorile. în trei cărţi. Varro se ocupă. aritmetica. de fapt o epigramă. "Despre viaţa poporului roman". care atestă preocupări de biograf literar. navigaţia. medicina. De Pompeio. De lingua latina. Varro a mai scris şi "Despre biblioteci". dintre care menţionăm "Despre asemănarea cuvintelor".n. după care urma rezumatul vieţii (şi al operelor literare. De uita sua. Totuşi. datorită informaţiilor furnizate în părţile conservate despre conţinutul general a ceea ce s-a pierdut. Imagines. De lectionibus. Varro a scris şi "Despre poeţi'.e. dedicate câte unei arte liberale: gramatica.------- CAESAR. "Despre comediile plautine". personaje celebre din Grecia şi din Italia. care atestă caracterul pragmatic şi sistematic al erudiţiei varroniene. îndeobşte îşi începe operele cu o carte preliminară. pe urmele profesorului său Aelius Stilo. se pronunţa în favoarea cercetării etimologice a limbii şi sprijină analogis-mul. oameni politici.e. (consacrate stabilirii autenticelor comedii ale lui Plaut). De altfel chiar în antichitate el era incomplet. monarhi. 9. s-au păstrat doar "Despre viaţa agricolă. locuri. Cronologia operelor varroniene oste foarte greu de stabilit. De lingua latina. emerg una sau două opere. cât şi filosofilor Şi într-adevăr Varro aplică limbii latine teoriile generale ale stoicilor. însă autorul oferă informaţii importante cu privire la cuvinte împrumutate din greacă. şi "Despre recitări". Printre Explicarea acestei sintagme apare infra. concepută într-un sens larg (care corespunde termenului modem de lexicologie). şi 'Despre originea limbii latine". Nae-vius. Emerg astfel "Imaginile". Printre operele istorice şi de antichităţi se disting "Antichităţile". particularităţile geografice şi topografia. muzica. centrat pe ştiinţe practice. oscă şi mai ales din etruscă. Platon. unde îşi expune principiile şi metodele Apoi trece la detalii. lat. A scris chiar mai mult decât cei mai prolifici scriitori. mai ales de Palaemon. De similitudine uerborum. Trebuie menţionate şi "Anale". Varro renunţă parţial la tradiţionalismul său italic şi cultural. în alte pasaje. Cato cel Bătrân.n. istoricul sistemelor filosofice. cu unele lacune. cum atestă Hieronymus. tinereţe. Antiquitates. în trei cărţi. în secolul următor.. alcătuite prin 47-46 î. Probabil după 44 î. instituţiile şi funcţiunile publice. printre altele. Seneca şi Augustin.n. SALUSTIU Şl ALŢI PROZATORI__________ personajele lui Varro figurau Homer. cultura şi obiceiurile ei. pe linia unei tradiţii peripateticiene. De pildă Varro a scris toată viaţa sature menippee. 56). Şi în fiecare dintre aceste domenii Varro coboară până la detalii mărunte. printre arte contribuţii mai mărunte. douăzeci şi cinci de cărţi poartă asupra antichităţilor sau lucrurilor umane (rarum humanarum). mai cu seamă din cele o sută cincizeci de cărţi de "Satire menippee". lat.e. creaţii artistice 24.e. Astfel Varro creează specia istoriografica a biografiei încă înaintea lui Cornelius Nepos. dialectica. arhitectura. poporul roman era conceput ca o fiinţă vie. literatura şi critica literară. ambele în trei cărţi. A alcătuit numeroase arte lucrări lingvistice. Aristotel. cum am văzut. Hesiod. agricultura. după care prezentarea antichităţilor se realiza succesiv. când afirmă: "deprinderea vorbirii este în mişcare" (Ling. opere în general didascalice. Se referea la literaţi. Cu modificările aduse în timpul Imperiului. Oferea de asemenea informaţii în legătură cu alte popoare. Etimologiile varroniene sunt adesea fanteziste. a redactat multe lucrări pe când era şeful biliotecii din Roma. La antichităţile divine se adăuga şi o a cincea categorie dedicată zeilor. De poetis. inclusiv matematice. în care trata originea romanilor. 9. Dintre operele lingvistice se detaşează "Despre limba latină". care profesau mai limpede principiile analogismului. De uita populi Romani. Prevalează însă concepţia varroniană enciclopedică şi didascalică. în această lucrare. texte de istorie literară şi de lingvistică. care nu menţionează decât o parte din lucrările varroniene. Operele de istorie literară şi de lingvistică se polarizează în jurul câtorva producţii fundamentale. Varro este de fapt un analogist lucid. de fapt de biografii de oameni celebri. De bibliathecis. Se poate reconstitui ansamblul operei. pe urmele lui Varro va lua naştere canonul medieval al artelor liberale. în jurul cărora se polarizează un larg evantai de producţii literare mai puţin semnificative. lat. în cincisprezece cărţi. 237. mai ales de etimologie. în cel puţin şase sute douăzeci de cărţi. timpuri şi lucrări. generali. Astfel Varro furniza. în trei cărţi. cum au fost Cicero. Chiar lista cărţilor dă seama de caracterul complex al enciclopedismului varronian. Mărturiseşte că îşi datorează concepţiile generale atât gramaticilor. numai foarte parţial conservată. Tot nevoile cotidiene au determinat apariţia genului gramatical (j-ing. meteorologia. Ni s-au păstrat doar fragmente disparate. în patruzeci şi una de cărţi. geografia. retorica. încheiată chiar în anul bătăliei de la Actium.în cinci cărţi "Probleme plautine". Dintre acestea. Datează probabil din anii 48-45 î e. Din celelalte opere s-au păstrat numai fragmente. precum şi fragmente din operele autorilor arhaici. o biografie "Despre Pompei". încât Varro a fost probabil creatorul istoriei universale la Roma.

comparate cu o livadă . tot felul de scene paradoxale şi groteşti. Este interesantă în orice caz concentrarea lui Varro pe elementul biografic. Varro celebrează fecunditatea peninsulei. Ce era satira menippee? Această specie literară dispunea de un arhetip grec. In jurul lui Varro. în definitiv. Cartea întâi este dedicată soţiei sale Fundania. precum a treia carte a Georgicelor. şi că se pregăteşte de marea călătorie. este inventorul unei specii literare specifice care a primit denumirea de satură sau satiră menippee. în epoca târzie a evoluţiei Romei antice. o punte de legătură între erudiţia lui Varro şi lucrările lui literare. Din toate acestea nu ni s-a păstrat nimic. Instantaneele de viaţă zilnică nu lipsesc nici din alte satire menippee. care conduce dezbaterile. acum rentabile. cercetare istorică. ni s-a păstrat De re rustica. Varro declară că este bătrân. Aceste elemente se regăsesc la Varro şi la urmaşul lui. iar ultimele două artes liberale. Dar să nu uităm că de fapt el a creat biografia la Roma. * Pe de altă parte. zămislită în 37 î. care tocmai cumpărase un domeniu agricol şi -după o introducere. Propune un model de domeniu agricol. Seneca. Dacă toate aceste lucrări s-au pierdut. gândire sau reflecţie. în cincisprezece cărţi. medicina şi arhitectura. Fiecare carte aborda un subiect. deşi schiţează şi un tablou al istoriei omenirii. opera filosofului cinic Menippos din Gadara. în schimb ni s-au conservat la Aulus Qallius. Macrobius. prin intermediul conţinutului şi semnificaţiei operei lui Lucilius. Astfel Logistorici. SALUST1U Şl ALŢI PROZATORI______ i Varro se întoarce la structurile saturei lui Ennius. ca în "Despre îndatorirea soţilor": "Cusurul nevestei trebuie sau să-l faci să dispară sau să-l suporţi. Sau cum demonstrează şi denumirea speciei literare. se grupează mai mulţi interlocutori. Varro adoptă forma dialogică. pe o amploare moderată a gospodăriei. diverse poeme. care implică fuziunea între logos. Se pare că Menippos prezentase cetăţi simbolice. dedicate dreptului roman. se exploatau atât filoanele saturei romane cât şi cele ale operei lui Menippos din Gadara. mai ales de morală. care îndeobşte sugerează conţinutul cărţilor. Varro persiflează de pildă primul triumvirat. Tricaranos. ci pe cei doisprezece zei rustici principali. centrat pe un personaj care l-ar fi ilustrat cu precădere. De asemenea supune deriziunii gramaticii. o "conferinţă" întreruptă de scurte discuţii. care corespunde varietăţii tiparelor compoziţionale. O serie de opere filosofice pierdute operau o tranziţie. el a fost descoperit pentru a vindeca . vor fi eliminate din sistemul enciclopedic. Titlul explică de fapt caracterul operei. Astfel se pare că a compus douăzeci şi două de cărţi de "Discursuri". Se referă la vicisitudinile vieţii cotidiene şi dă sfaturi pline de umor soţilor. Sau atacă relaxarea moravurilor contemporane lui. cum am arătat. ----239CAESAR. în slujba consumului urban în creştere. în favoarea parcurilor şi bazinelor pline de peşti. retorii şi filosofii. întemeiat pe o complexitate armonioasă. uilla rustica. în sfârşit. în care persifla savanţii şi filosofii. în "Monstru cu trei capete". se preocupă de practicarea vânatului şi de mărfurile mai alese. combinată cu creşterea vitelor. La baza enciclopedismului propovăduit de Martianus Capella şi de Cassiodorus se vor afla gramatica şi retorica. De iure ciuili. De philosophia. în nouă cărţi hărăzite învăţăturii pitagoreice a numerelor. pe vremea când Vergiliu începea Geogicele. dar manifestă nelinişte faţă de neglijarea agriculturii tradiţionale. în şaptezeci şi şase de cărţi. ca în Sa/ae. De fapt Varro. De aceea cărţile lui Varro se intitulau "Marius sau despre soartă". create de Varro. dar şi la creşterea animalelor de curte. muzele sau marile divinităţi olimpice ori urbane. Unele satire menippee cuprind un comentariu amar şi ironic a! tribulaţiilor politice. Nu va invoca pe Homer. tipare fundate pe o compoziţie laxă.Varro tratează problemele abordate în primele două cărţi din Georgice. inclusiv "Despre natura lucrurilor". şi historia. Conţinutul satirelor menippee varroniene comportă o insolită diversitate.principiis numerorum. Orationes. că are aproape optzeci de ani. cuprinzând fiecar în medie douăzeci de cuvinte din o sută de cincizeci de cărţi de Saturae Menippeae. cine îl face să dispară are parte de o nevastă mai bună.e. călătorii fantastice. probabil cu o tematică similară celebrei opere lucreţiene. De rerum natura. înrudită cu modul de a gândi şi de a scrie al romanilor. Fragmentele păstrate sunt cuprinse sub 90 de titluri. ce expun fiecare o 'comunicare*. într-o vreme când Italia tindea să dezvolte o agricultură de lux. Cartea a treia se referă la albine. considerate vestit sălaş al corupţiei. prin această operă. ca să-i înlesnească realizarea operei. care ocrotesc agricultura27. în schimb. însă şi pe o anumită moralizare. şi "Despre dreptul cetăţenesc". Ataşamentul faţă de vechile tradiţii italice apare manifest şi orientarea pedagocică a discursului varronian se afirmă foarte limpede. Crede ferm în agricultura intensivă. adică cele ale cerealiculturii şi arboricurturii. Materia era tratată sub forma unui dialog. Cartea a doua este consacrată zootehniei. prezentat în optica Noii Academii. Est modus matulae: "nimeni n-a băut vreodată ceva mai plăcut decât vinul. ce se ocupaseră în trecut de agricultură şi unde schiţează un elogiu al Italiei. I se mai atribuie şi alte lucrări ca "Despre filosofie".n. numele unei localităţi. Moralizarea intensivă nu-l împiedică să se bucure de aspectele plăcute ale vieţii şi să făurească elogiul vinurilor ca în "Să se bea cu măsură". Fiecare carte avea un subiect şi o structură specifice. ca Vergiliu în ultima carte a Georgicelor. tratat consacrat binelui suprem. -238. Oricum Varro făureşte tiparele satirei menippee romane. în care personajul principal era cel indicat în titlu. de Lucia Wald). unde evocă autorii greci. pe un potpuriu tematic. "Sisenna sau despre istorie" etc. tratau mai ales probleme de morală sau de istoriografie. "Oreste sau despre nebunie". cine-l suportă se face pe sine mai bun" (trad. pe preocupări didascalice. STRUCTURA BIOGRAFIILOR LUI CORNELIUS NEPOS într-o operă consacrată agriculturii |i agronomiei şi întemeiată pe solidele tradiţii ţărăneşti din regiunea de unde provenea autorul. dialectica va trece după retorică. Nonius Marcellus cam 500 de citate şi fragmente. la vânat şi la pescuit. Varro a alcătuit şi numeroase opere artistice (din punct de vedere modern).

ea atinge unul dintre vârfurile evoluţiei sale în antichitate. sau "Nu ştii ce-ţi aduce seara". în datele esenţiale ale fiecărui domeniu al culturii. Enciclopedismul varronian va fi utilizat şi de autorii creştini. umorul impregnează toate satirele menippee ale lui Varro. dar comporta uneori comparaţii plastice şi o reală vervă narativă. Istoriografia înregistrează o desăvârşire artistică uluitoare. într-adevăr literatura latină intra în secolul său de aur. itudes sur la vie et Ies . nu putea decât să profeseze republicanismul optimaţilor moderaţi.Alain HUS. Al doilea va fi atins la începutul 241 — CAESAR. El a fost inventorul unor specii literare noi. grotească. Scriitorul amalgamează însă abil reflecţii morale serioase. alături de Cicero şi de Vergiliu. ca în "Judecata armelor". o operă de o amploare suprinzătoare şi creează satira menip-pee. ca atunci când schiţează încântătoare portrete de femei. Bimarcus. Nici aici nu lipsesc umorul sau aura comediei. Oricum iau acum naştere opere de mare valoare. în satirele menippee. în operele scriitorilor pe care Pichon i-a calificat ca "istoricii democraţi". Totuşi când a înţeles că republica este pierdută. Vechii zei vin să pălăvrăgească amabil cu muritorii. Graţioase parodii religioase coexistă cu portrete satirice corozive. bazat pe fraze scurte. pe plan instituţional. mai ales satira menippee şi erudiţia didascalică. chiar obscur. Totodată unele titluri provin din atellane. într-un limbaj eteroclit. dar preconiza menţinerea riturilor oficiale. sentenţe şi proverbe. pe care le preconiza cu fervoare. dar noi am conservat parţial numai producţia biografică a lui Cornelius Nepos. A fost totdeauna socotit ca primul mare sistematizator al tradiţiei culturale romane. lingvistic şi istorico-literar Concluzii generale Aşadar proza latină ajunge spre sfârşitul republicii la deplina ei maturitate. Părea să prefere Noua Academie. căci istoriografia anterioară era mai ales tributară opticii aristocraţiei. (Bimarc. De fapt împreună cu Cicero. Armorum iudicium. 19). care aminteşte de verva comică plautină. spre deosebire de Cicero. cel arhaizant al lui Ennius cu o exprimare preţioasă. De aceea îi conferă titlul de "Dublu Marcus". Pe de altă parte Oppius şi Balbus au fost poate biografi mai talentaţi. cel colorat al lui Sisenna cu suculentul. Enciclopedist complex şi totuşi spirit pragmatic. precum biografia şi istoria universală. de invectiva plebeiană (Manius. 14). Varro a făurit o adevărată sinteză a cunoaşterii epocii. 23-66. Fenomenul este totuşi semnificativ. adică Caesar şi Salustiu 29. ca istoria universală. îngăduitor faţă de truditorii pământului. Emerge uneori şi poezia genuină. care a fost Varro. L'histoire â Rome. Totuşi Varro admiră sobrietatea şi calităţile strămoşilor. cel înalt cu cel familiar. Adesea satirele sale menippee poartă titlul unor proverbe ca în "Fereşte-te de câine". unde exaltă strămoşii. ADLOCK. Varro scrie aproape cum vorbeau marii şi mijlociii proprietari de pământ ai epocii -240 — OPERA LUI VARRO respective. Gaston BOISSIER. BIBLIOGRAFIE: F. SALUSTIU 1 ALŢI PROZATORI secolului al ll-lea e. dar şi cu prozatorii trataţi în acest capitol. ca Tertulian. Corifeu al clasicismului latin în teorie. chiar doctrinei peripateticiene.n. Stilul său era adesea greoi. Seneca şi Quintilian l-au preţuit ca pe cel mai erudit dintre romani. Caesar as Man of Letters. încărcate de elipse şi de aliteraţii. el e sufletul ospeţelor" (trad. De fapt este vorba de opţiuni în favoarea variantei moderate a ideilor popularilor. care înregistrează specii noi. ca acela al parazitului. Varro preia un loc comun al literaturii cinice pentru a se autoanaliza ca scindat în două persoane. în De re rustica. Concepea religia romană ca o alegorie metafizică şi morală. Nescis quod uesperserus uehat. De altfel în satira menippee. 1974. Cicero îl aprecia foarte mult. dar se adresa de asemenea stoicismului. pp. cocoşii sau racii. de Lucia Wald). care într-un fel a pregătit Eneida şi întreaga erudiţie a Imperiului. Jean-Marie ANDRE . Sclavii şireţi plautini abundă. sau dintr-o mitologie bufă. două suflete contrastante. ca să-şi instruiască în multe privinţe contemporanii şi cel puţin să contribuie la redresarea lor morală. ca şi Cicero sau Caesar. iar filosofii se bat între ei ca ţapii. Concomitent. S-a arătat că. Caue canem. biografia. Historiens et biographes dans la littârature latine. în spiritul vechilor valori şi discursului mental tradiţional. S-a adresat destul de frecvent filoanelor bogate ale vechiului expresionism roman. Se dezvoltă plenar şi complex istoriografia. 1966. el a fost au autentic eclectic. arid. Iar Varro făureşte un enciclopedism roman foarte solid. parodii şi invective. Lactanjiu şi Augustin Petrarca îl va considera ca cel de al treilea exponent marcant al civilizaţiei romane. amestecă stilurile. el e dulcele izvor de veselie. s-a refugiat în studierea trecutului şi întregii cunoaşteri antice.supărarea. Cambridge. ca în Pappus. credea că poporul trebuie să rămână fidel religiei romane străvechi şi tradiţiilor în general. Ţara comediei se impune însă adesea. concretul limbaj popular28 Concluzii şi receptarea lui Varro Varro a reprezentat desigur una dintre personalităţile remarcabile ale literaturii latine. Paris. De altfel a scris atât de mult încât n-a putut evita anumite neglijenţe. Expandat pe o gamă largă de varietăţi. Varro s-a exprimat foarte variat.E. iar Vergiliu a fost influenţat de Varro. Acest tradiţionalist şi patriot ardent. inclusiv faţă de scavi.

în ce priveşte semnificaţia fiecărei cărţi. cit.RAMBAUD. cit. p. pp. anul 101 î.n. 123. 3. în Revue de Philo-logie. 190-224. Rhetorique et histoire chez Thucydide et Salluste. cit. Caesars Commentarii und Corpus Ceasarianum. 9-l9. 1940. Soluţia cea bună.Alain HUS. 1930 şi mai ales Marc CHOUET.6. în Storia delle idee politiche. Berkeley-Los Angeles. Les genres littâraires a Rome.Jacques GAILLARD. dar şi Otto SEEL. 1960.6. 79-80. 1935. pp. în Aufstieg und Niedergang der romischen Welt. Pentru alte aspecte ale politologiei salustiene. Câsar. Storici della rivoluzione romana. Milano. OPPERMANN. passim. M. SALUSTIU Şl ALŢI PROZATORI Mărie ANDRE . revăzută şi completată de Pierre GRIMAL. a 9-a. 107-l12. 242---------------------------- NOTE 1. 12. cit. Totuşi acest savant avea tendinţa de a-i atribui lui Salustiu o imitare prea mecanică şi prea fidelă a lui Tucidide. vezi G. 1966. 241 -265.A. a 5-a. 14. 165-l74. Pentru datarea memoriilor. 1861. 16. 247. vezi şi TA. Paris. 89-93. Bologna. London. Pentru aceşti Commentarii. ed. C6sar. 1971. op. I. Manuel d'initiation â la littarture et â la civilisation latines. Pentru politologia lui Caesar. HUS. 6l-62. 1964. vezi A. fiecare de treizeci de capitole. Paris. cit. dar şi D. 80-84. pp. SYME. J. 1971. Antonio LA PENNA. An Introduction to Latin Biography. op. culegere de studii editată de T. pp. op. în Rome et nous. cit. Pentru atitudinea faţă de al doilea triumvirat. Giovanni PASCUCCI. 4. L'imperalisme romain. 3. Heidelberg.ouvrages de M. 206. ed. 1935. cit. 1950. p.Los Angeles. pp. L'histoireâRome. 1974. storici e filosofi latini. 235-262. SYME. sine anno. cit. Berlin. vezi F. 1974. în Rome et nous. 1964. Heidelberg. în Rome et nous. Les Lettres de Sailuste â Cesar. pp. vezi T. 91. 2 voi. pp. în Rome et nous. 1966. dar şi E. cit. DOREY.M. p. p. pp.M. DOREY. Paris. în lugurtha s-ar putea decela o trihotomie. op. op. Marc CHOUET. op. inRomeetnous. Pentru tucididismul lui Salustiu.Firenze. op. op. Paris. p. Paris. Interpretazione linguistica e stilistica del Cesare autentico.M. l-l3. Caesar as Man of Letters. Isocrate. p. 234-235. JAL. 113. a 3-a. pp. Cum opinează Rene MARTIN . 123. Rene MARTIN . 114-l15. şi P. 119-l22. G. Paris. lucrare colectivă editată de T. ca Platon. Ibid. dar şi Câsar. Essai sur la pensei morale de Sailuste â la lumiere de ses prologues. 165-l66. cu privire la aceste scrisori. Messina-Firenze. pp. The Political Thought of Sallust. Stil und Stiiwandel am Beispiel der direckten Rede. RASMUSSEN. le Principat et TiteLive.M. P..1. vezi mai ales G. a 3-a. ed. LA PENNA. Paris. Thomas Francis SCANLON. Xenofon. pentru cucerirea Galliei comate. C6sar et la Gaule.M. 1966.. 68-311. în Latin Historians. Pentru existenţa şi personalitatea lui Salustiu. 19-26. ed. precum analistica. Supliment la 31. 79-79. 1935. 105. Sallust.e. Astfel în vreme deCatilina ar fi divizibilă în două compartimente fundamentale. ed. vezi Viktor POSCHL. Paris. Pentru tucididismul lui Salustiu. Francesco GIANCOTTI. op. 281 -300. 793-795. 2. Etienne TIFFOU. ANDRE . Milano. vezi H. D. Paris. L'art de la dâformâtion historique dans Ies Commentaires de Câsar. ADCOCK. Francesco GIANCOTTI. vezi Michel RAMBAUD. ANDRE . 1949. Caesar und die Germanen. 234-248.A. 1980. 1952. 85-l13. vezi V. Viktor POSCHL. Heidelberg. în Latin Historians. Pentru poetica salustiană a istoriei. Berlin. 14-37. în Colloque. 123-l24. trad. în Latin Biography. LEEMAN. 1961. Berkeley . op. JAL. 1970. pp 162 şi urm. 1940.M. vezi Paul PERROCHAT. J. pp. pp. 73. DOREY. mai ales p. ed. în Philologus. London. Diverşi savanţi au propus 102 sau chiar 100 î. Jean-Louis FERRARY. 36-39. 1968. pp. La date de la mort de Sailuste. sir Ronald SYME. Caesars Commentarii. Bologna. vezi Otto SEEL. Leipzig-Berlin.1. 469. DOREY. Grundwerte romischer Staatsgesin-nung in den Geschichtswerken des Sallust. FIRPO. Sallust. Terentius Varron. pp. pp. 1967.C. 1973. 12-80. pp. PAUL. 1966. 11. Cu privire la titlul antic al memoriilor lui Caesar. LEEMAN. 232-233. 5. p. sir Ronald SYME. 8. Sallust. a 8-a. Hirtius. 44. Pentru monografii şi Istorii. Orationis ratio. pp. 116. culegere de studii editată deT. 1968. Nepos. ed. DOREY. 2 voi. revăzută şi completată de Pierre GRIMAL.n. ANDRE . Câsar. 1960 (pp. der Schriftsteller und seine Werk. 1973. London. Vezi în această privinţă Michel RAMBAUD. Teoria e practica stilistica degli oratori. The Influence of Thucvdides on Sallust.A. L'art de la dâfor-mation historique dans les Commentaires de CSsar. vezi şi Thomas Francis SCANLON. 1974. 272-362.Rita CUCCIOLI MELLONI. 1974.Jacques GAILLARD. Pentru scriitura lui Caesar. DOREY. Cesar et la Gaule. Paris. în Rome et nous. în special pp. Les modeles grecs de Salluste. Sallust. pp. vezi de acelaşi autor L'art de la dâformâtion. p. Heidelberg. pp. 15. 1950 sau Joseph HELLE-GOUARC'H. pp.A. 1938. 56. Grundwerte romischer Staatsgesinnung in den Qeschichtswerken des Sallust. pp. op. ed.A. Strutture delle monografie di Sallustio e di Tacito. 1964. Cum subliniază M. a 3-a. Câsar et la Gaule. 93. Antonio LA PENNA. Leipzig. 1973. mai ales pp. Jules Cesar. The Influence of Thucydides on Sallust. 65-84. Cambridge. Les genres litteraires â Rome. 55-l15 sau G WALSHER. A. vezi Kurt LATTE. 1979. Leipzig. L'histoire â Rome. Paris. a 3-a. 1924. pp. Gottingen. 46-85. Les lettres de Salluste â C6sar.A.49-54. 1963. pp. 1980. Paris. Le idee politiche a Roma nell'epoca republicana. şi din istoricii elenistici: ibid. Pentru aceste noţiuni. Firenze. cit. Democraţie et Principat dans les Lettres de Salluste â CSsar. pp. p. REDDE. editată de L. 10. T. a fost evidenţiată de Jerome CARCOPINO. cit. 219-226. n. vezi Antonio LA PENNA. HUS. 1981. Wiesbaden. Paris. PAUL. E. L'histoire i Rome. folosite ca simboluri ale istoriei colective. 1952. op. 1933. adică trei secţiuni: ibid. R.. 1956. 121 şi urm. 17. Historiens etbiographes dans la litterature latine. Cambridge. Sallust. Leipzig. 6. Jean243- CAESAR. 1974.D. 116-l12. italiană de Gian Carlo GIARDINA . 34-36 pentru relaţiile dintre Salustiu şi Crassus). Michel RAMBAUD. 13. 1977. Ettore PARATORE. pp.119. p.1 şi de Michel RAMBAUD. Traian COSTA. 7. op. TIFFOU. vezi mai ales Luciano CANFORA. Histoire de la littârature latine. Von den Briefen ad Caesarem zur Coniuratio Catilinae. Acelaşi cercetător identifică în opera lui Salustiu ecouri din alţi autori greci. Caesar: the "Gallic War".. Paris. vezi R. Rene PICHON. pp.A. 50-53.E. Paris. Paul JAL. PAUL. Berlin. Vezi Etienne TIFFOU. Karl BUCHNER. Salustio e la rivolu-zione romana. Strutture delle monografie di Sallustio e di Tacito. 1974. L'histoire â Rome: Salluste. pp. Această teză a fost enunţată de J. Paris. 631. Karl BARWICK. pp. 3-39. cit. pp. a 5-a. POSCHL.A. Anton D. 364-365. 9. cit. pp. 60-75. pp. Sallust. 1981. Bari. Kurt LATTE. Edna JENKINSON. Caesar. Histoire et . op. Sallust. Sallustio e la rivoluzione romana. in Klio. Storia delle letteratura latine.. 182-l83.e. Jules Câsar. Messina . economiche e sociali. Supliment la 22. cit. HUS. Pentru personajele istorice. pp. Karl BUCHNER. 105-l64. 41. Budapest. Jer6me CARCOPINO. Pentru cauzalitatea istorică la Salustiu. pentru deschiderea spre specii istoriografice. Essai sur la pânsee morale de Salluste â la lumiere de ses prologues. Le Historiae e le opere minori di Sallustio. p. 45. p. 488-522. 16l-l69. în Studien zur Geschichte und Philosophie des Altertums.. Paris. EARL. 1968. pp. FASOLI.

ANDRE .D. p. pp. p. REDDE. 208. asuma la antici patru sensuri. XIII-XVI. Pentru "schema" biografiei corneliene şi aplicarea ei concretă. Pentru opera lui Nepos în general. 27. pp 163-l65. cit. Paris. J. p. A. Michel RUCH.L. 1957. cit. London. M. Pentru stilul şi limba lui Conelius Nepos. ----245-------- XIV. Cum ne sugera cândva Alain Michel. pp. cit. pp. 119. l-l3. cit.H. V-XVII. 48-l00. pp. op. performanţele înregistrate pe atâtea planuri. Nepos. adoptau efectiv o anvergură epocală 1. cit. Catania. op. op. dar. I. SCANLON. J. HUS. p. -l4 E. 6-l1. cu "autoritate". D'AGOSTINO. E. una dintre culmile expansiunii politice şi dezvoltării culturii şi civilizaţiei romane.. Dar termenul de augustus este pus în relaţie cu verbul "a spori" augere. op. . Pentru De re rustica. p. cit. p. J. cit.. p. REDDE.M. cit. a 8-a. 35.A. 5-9. LA PENNA. LEEMAN. GAILLARD. Pe de altă parte. Marcus Terentius Varro. pp. ediţia a 9-a. A. Acest "secol" era de altfel considerat ca "august". cit. 237. DOREY. ANDRE . F. p. 10. 35-36. 29-84. cit.N. HUS. Robigus. pp. Venus. o perioadă de dezvoltare epocală. pp. 13-l7. 1l-l7. MALFI. pp. cit. 25. cit. Teodora POPA-TOMESCU. 28 Pentru stilul varronian. pp 9-l3 şi note introductive la biografii. 166-l74. 230-245. M. 497. Histoire de la litterature latine. op. GUILLEMIN. RUCH. vezi A. op. capacitate providenţială de a întări şi a spori ori de a 246------- "SECOLUL" LUI AUGUST . op. pe care le privilegiază. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii.e. lucrare colectivă editată de R. 22. chiar de 43 î.A. 26.M. cit. Paris. PAUL. . 1967.M. cit. op. vezi şi G. pp. în Rome et nous.) "Secolul" lui August Secvenţa istorică delimintată de anii 31 sau 27 î. 169-l70.D. cit. în Cornelius Nepos. A. LEEMAN.N.___-----244 — NOTE 18. 236. aetas. LEEMAN. HUS. saeculum. Paris. 168. cit. ed. 122. LEEMAN. E. pp. Oeuvres. PICHON.e. pp. influenţă. şi de asemenea V. op. L. pp 234-235. 19. "secol" putea ilustra şi o secvenţă de o sută sau o sută zece ani. MARTIN . vezi E. 65-66.M. PARATORE. op. 23-26. Firenze. R.M. 1920. pp.n. FERRARY. L'histoire â Rome. în cazul nostru. Pentru această diviziune şi pentru spinoasa problemă a cronologiei varroniene. "secol" marca şi un moment de intensă eflorescentă a civilizaţiei şi culturii. JAL. 513-516. pp. cum am adăuga noi. 1924. speculaţiilor care raportau secvenţa istorică respectivă la renaşterea vârstei de aur. Vezi de asemenea pentru terminologia salustiană şi pentru cuplurile antitetice. vezi ibid. A. cit. pp. Clio. 1980. Minerva.e. 64. în al treilea rând. 29 R PICHON. . Pentru această lucrare lingvistică fundamentală. pp.J. E. cit. op. 21. op. cit. op. 66. 20. Pentru idealul socio-politic al lui Nepos. pp. în sfârşit.D. în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. pp. susceptibilă deci de a face epocă. sau ulterior. auctoritas. GAILLARD.. în funcţie de numele de Augustus atribuit lui Octavian în 27 î.J. 62. p. 207. vezi M. 8-9. T. J. cit. p.M. op. P.n. în legătură cu stilul lui Salustiu. op. 138.n. Ceres. Storia della letteratura latina.M. p. cit. în al patrulea înţeles. Sau. 1956. l-l6. op. L'histoire â Rome. pp.şi de anul 14 e.historiographie. Lympha. cit. de secolul lui August. 563-565.A. pp. "Secolul" putea echivala cu epocă în general. Cele douăsprezece divinităţi ţărăneşti sunt: Liber (Bacchus). 94. cit. în Latin Biography. vezi Anne-Marie GUILLEMIN. J. de cel al lui Ludovic al XlV-lea. JAL. în care s-a dezvoltat o anumită generaţie. 1923. pp. a literelor şi artelor.D. op. pp. Tellus (pământul mamă). 1962. pp. SOCIETATEA ŞS CULTURA ÎN 'SECOLUL" LUI AUGUST LE. Introducere la Cornelius Nepos. An Introduction to Latin Biography. ceea ce constituia limita unei vieţi umane. regele soarelui. 1l-l4. Savantul francez Robert Etienne arată că termenul de "secol".după alţi savanţi. întrucât "secolul" lui August nu numai că echivalează cu o epocă istorică precisă. op. 24. R. op. GAILLARD. legată de speculaţiile antice privind reîntoarcerea erelor. Pentru viaţa lui Nepos. op. este în general calificată drept epoca sau chiar secolul lui August. 214-270 şi 36. cit. 9-213 (pentru tucididismul stilistic salustian). Paris. vezi şi L. Ipoteză enunţată de A. în Glotta. 1968. II. GUILLEMIN. HUS. p. cum am mai arătat. Flora. 236. Pentru calităţile biografiei lui Atticus. ca şi pentru datele filologice despre opera lui. cit. şi Lucia WALD. p. Sol şi Luna. p. cit. de asemenea şi cu o perioadă în care a trăit o anumită generaţie. Cornelius Nepos. 123-l24. CHEVALLIER. Edna JENKINSON. 794. 234-235. pp. în epoca lui August. op. M. pp. 235. R. WALD. dar evocă şi o relevantă gândire astrologică. I. pp. vezi Ettore PARATORE. 85-98. MARTIN . în Istoria literaturii latine de la origini până la destrămarea Republicii. La vita corneliana di Tito Pomponio Attico. cit. interpretatio Romana şi elogierea exagerată a eroilor lui. 172-l73. 167. pp 63-66. ANDRE . cit. RUCH. P. pp. Bonus Euentus şi desigur lupiter (tatăl). op. înRivista di Studi Classici. în Rome etnous.. vezi E. Introducere la Cornelius Nepos. Varron und die gramatische Lehre von der Analogie unde derFlexion. JENKINSON. 57-58. XV. JENKINSON. la recuperarea tinereţii viguroase a Romei. în acest sens se vorbeşte de secolul lui Pericle. vezi E JENKINSON. 23. I. Vezi în această privinţă Rene PICHON. pp.A.n. 550-565. ANDRE . Studio su Cornelio Nepote. pp. . op. lucrare colectivă editată de T. op. vezi A. cel al morţii lui Octavian-August. pp. Notă introductivă la Atticus. op. op. MARTIN . de asemenea Detlev FEHLING. 1l-l3. Introducere la Cornelius Nepos. 1967. GIANCOTTI. Pentru atitudinea lui Salustiu faţă de Cicero. PARATORE op. de cel al Scipionilor. vezi R.A. prestigiu (de fapt. 59. PARATORE. Marcus Terentius Varro. op.

De fapt. iar cea a Orientului se reface şi prosperă.n. însă August Ie-a organizat cu un an mai devreme în 17 î. Se dezvoltă agricultura şi producţia artizanală a Italiei. încât. adică fericite şi venerabile. ca şi de puteri absolute. teme care marcau reînceperea "anului mare".10. a Africii. şi garantau conducătorului statului filiaţia siderală cu lulius Caesar. Contextul economic şi social După 31 î. Cu toate acestea. în funcţie de un anumit oracol. chiar preşedintele acestuia.. mai ales latifundiarilor. pertinent semnalată de Tacit. tribunicia potestas. Dar August acordă iertarea sa multor adversari politici. consacrat de religie. el devenea primul membru al senatului. 3. prevestitor al viitorului.e. şi proclamă instaurarea republicii şi libertăţii (AUG. zdrobit de ei în 53 î.. plebea rurală. Arhetipurile noii structuri politice trebuie căutate în mai multe direcţii şi în mai multe fenomene: în raporturile stabilite între patron şi clienţi. Asemenea ambiguităţi marchează şi portretul lui August însuşi. deoarece ele nu se puteau adapta teritoriilor imense.n.e. în redobândirea sau chiar dobândirea. chiar cele ale regalităţii iniţiale şi legendare. chiar în Italia. care se afirma că ar fi fost descoperit în cărţile sibiline. Viaţa politică internă şi noile instituţii Faptul politic cel mai semnificativ al "secolului" lui August rezidă în instaurarea monarhiei. Pe de altă parte de fapt acum se crează definitiv tradiţia celebrării jocurilor seculare. în rândurile cărora. Totuşi pentru a-şi consolida poziţiile. adică de cel sărbătorit după ce părţii redaseră romanilor stindardele capturate lui Crassus. adică împăratul.e n. de echivocuri caracterizează miturile şi sloganurile epocii. cum relevă acelaşi Robert Etienne. Ea se adaugă noilor senatori creaţi de regimul proaspăt instalat. 32. augustior(em) (1. Cum am arătat. "puterea tribuniciană". mai ales la Roma.n. De fapt el a asumat neîntrerupt consulatul între 31 şi 23 î. 53.n. precursor mitologic al lui Enea şi Romuius în Laţiu. după părerea noastră. restaurarea republicii nu a durat decât trei sau patru zile! Intervenise numai o manevră abilă şi echivocă. mecanismele politice republicane intraseră într-un impas total. în 12î. în sfârşit s-a arătat că organizarea provinciilor republicane oferea de asemenea un model relevant.n. bazele puterii monarhice a lui Augustus. observa că Hercule este "mai majestuos". Oricum astrologii din jurul lui Octavian determinaseră. rex 5. recent primite. Un loc augustus era sacru ori sfinţit. 34. deşi romanii detestau cumplit însuşi titlul de rege. care ţinea mai ales să respecte riturile. Ele acceptau credinţa în reîntoarcerea vârstei de aur. după celebrarea acestor jocuri în 236 şi 126 î.e. Octavian renunţă. senatul îi conferă noi competenţe. în această calitate..e. Or acest oracol corela potenţarea imperiului Romei de un triumf oriental. economia imperiului mediteranean al Romei profită efectiv de lichidarea conflictelor politice sângeroase şi comportă o expansiune notabilă. Iar Vergiliu anunţa sosirea domniei lui Apoilo. deoarece monarhul. Orice întreprindere a lui Octavian începea astfel sub auspicii fericite. August distribuie pământ veteranilor. camuflată. în textul lui Titus Livius. (AUG .n. 1. îndeosebi în Campania. Dacă se ţinea seama că un secol trebuie să dureze o sută zece ani. princeps senatus. 10).n.se întări şi spori) şi cu augur. Res Gets. 4. Se produce o adevărată "revoluţie". De altfel noul regim a fost denumit principat.e.. de fapt conducerea religiei romane (AUG. August tindea astfel să-şi creeze o pătură ţărănească ce să-i fie fidelă. al tuturor romanilor. 53. o serie de ambiguităţi.. DIO. sub oblăduirea lui August a bogăţiei.. 5). De fapt August a instaurat la Roma o dictatură militară camuflată. se aflăîn continuare categoria latifundiarilor senatori. Augustus putea semnifica chiar "majestuos" sau "măreţ". dar care ilustra. prosperităţii. pe care le asumase. pater. care nu aveau tangenţă cu cele ale magistraţilor republicani. August a dispus celebrarea jocurilor seculare. 34). Fenomenul era inevitabil.. cum am mai arătat.n. Şi-a serbat triumfurile şi. evenimentele vremii erau auguste.e.. 6. Dar la 16 sau 17 ianuarie 27 î. Augustus însemna de fapt "fericitul" sau "venerabilul". realităţile ei. Ele implicau o putere cu totul nouă. pontificatul maxim. se schimbase tocmai "starea Cetăţii" {Ann. Cum s-au desfăşurat în mod concret evenimentele care au condus la instaurarea monarhiei? La Actium Octavian zdrobise forţele militare ale lui Antonius şi ale Cleopatrei. Proprietăţile mici şi mijlocii sunt încă numeroase în Italia Totuşi nu este mai puţin adevărat că unii veterani îşi vând ogoarele.e. se manifestau diferenţe sensibile între cei care lucrau şi trăiau la ţară şi cei din oraşe.e. Evandru arcadianul. 9) ca un om obişnuit. Sunt reînnoite rândurile şi temeliile economice ale membrilor senatului. în acest scop sunt 247- SOCIETATEA Şl CULTURA ÎN 'SECOLUL" LUI AUGUST expropiaţi locuitorii din zonele mai puţin devotate cârmuitorului statului. Res Gest.. 2. Iar la 13 ianuarie 27 î. Persistă.n . şi un impenum proconsular. Magnus Annus. străin structurilor tradiţionale ale Cetăţii. în relaţiile caracteristice familiei romane.e. Guvernatorii lor dispuneau de un aparat administrativ specific. la care s-a adăugat. numeroasă şi în plină dezvoltare. pârghiile reale. republicani şi mai ales antonieni. a cărui componenţă este în mare măsură transfigurată. ele s-ar fi cuvenit să se desfăşoare în 16 î. că. 6... în mod solemn şi într-o şedinţă a senatului. instituţiile create de el. cum a fost denumită 3. succesiunea lui2. dinamică şi prosperă pătură de cavaleri. O nouă "stare" de lucruri lua astfel naştere. 1). foarte întinse. Octavian este ales din nou consul. regina Egiptului. August năzuia de altfel să fie considerat "principele tuturor". sub o formă ambiguă. DIO. în ultimă instanţă. o putere patronală de esenţă militară. foştilor săi soldaţi. care relevă. care îi reveneau ca triumvir. la vârful ierarhiei sociale. competenţele. în 17 î. era patronus suprem al tuturor romanilor. încă din 43 î.e. urmaţi la nivelul următor de o activă. 21. chezaş al vârstei de aur. întors la Roma în 29 î.n.n. în 28 î. Erau totodată valorificate modelele monarhiilor elenistice şi. pe care le dobândise Roma 4. din nefericire. Res Gest. al întregului popor roman. şi cea urbană. gloriei şi liniştii. revoluţia romană. 7. O parte dintre vechile familii senatoriale se raliază lui August şi continuă să deţină pozrţii-cheio în viaţa economică şi politică.4... partizani al lui Marcus Antonius în Orient. cum am arătat. a redus cu două sute numărul senatorilor. dar şi a Qalliilor şi Hispanici.. crearea puterii monarhice absolute. proprietarilorvecini. însă şi lucrurile. alcătuită din mici proprietari de pământ. sub August.. începe să înflorească economia prinviciilor occidentale. întrucât acelaşi conducător unic era investit ca 'tată'. Totuşi în ce constau aceste competenţe'' Nu numai că Octavian devenea Augustus. la toate puterile excepţionale. Deşi. Pe de altă parte.e. rezidau în alte clemente. . unde regimul augusteic caută s-o atragă de partea lui prin acordarea unor avantaje limitate şi prin promisiuni mirifice Subzistă desigur şi masa sclavilor.e. să evidenţieze ritualismul roman al lui Octavian. însă el era cel dintâi dintre senatori. filiaţie care o corobora pe cea civilă. oamenii. în centrul şi nordul peninsulei.n.

inclusiv al celor administrate de senat.. August a creat funcţia de "prefect al pretoriului". Astfel. orice hotărâre a senatului şi a magistraţilor. sprijinite de un număr aproximativ egal de soldaţi auxiliari. care nu era supusă intercesiunii. Aceşti senatori purtau titlul de "locţiitori ai lui August în loc de praetor". cel de al treilea triumvir al anului 43 î. cantonate tocmai în provinciile imperiale. sub controlul împăratului.n. ei erau subordonaţi guvernatorilor pentru a administra domeniile împăratului. Tot acest sistem politic se baza de fapt pe armată. Ei erau recrutaţi îndeobşte pe bază de voluntariat. August putea bloca. Desigur funcţiunile zămislite sub August au fost elaborate empiric 11. Anumite funcţii reveneau unor senatori numiţi de August şi aflaţi exclusiv la dispoziţia lui. o orientare birocratică. de anchetele şi justiţia imperială.--------248 -— VIAŢA POLITICĂ INTERNĂ Şl NOILE INSTITUŢII Puterea tribuniciană îl situa pe August în postura de tribun suprem al plebei. principala forţă de susţinere a noului regim. care este "mai mare". Celelalte prefecturi revin cavalerilor. a studiis. adică sensibif potenţat. Creat iniţial temporar.n. de cererile şi plângerile care îi erau adresate. şi conferea lui August competenţe şi un prestigiu imense. nu intrau în vechea trezorerie a republicii (aerarium).e. un imperium praetorian. la care se recursese însă numai în absenţa magistraţilor superiori. după modelul organizării marilor domenii senatoriale. care interziceau accesul armatei în interiorul Capitalei. August a luat obiceiul de a se sfătui frecvent cu "prietenii" săi. erau deosebit de însemnate. Totodată. neîncadrat în provinciile obişnuite şi considerat posesiune a puterii imperiale. Un aparat administrativ adecvat a fost creat pentru a realiza implantarea tuturor acestor competenţe. soldaţii din legiuni erau menţinuţi sub drapel cel puţin douăzeci de ani. este cel de prefect al Egiptului. Ei comandau garda puterii imperiale. Un amicus al împăratului nu era în chip obligatoriu prieten personal al lui. Provinciile erau divizate în senatoriale şi imperiale. ab epistulis. care nu aveau nici o legătură cu cele ce acţionau în cazul magistraţilor republicani (cum am arătat că erau alegerea de către comiţii. Absolutismul' era nutrit din arsenalul tradiţional. acest post devine definitiv în 16 î.n. Ţinând seama de importanţa acordată de mentalitatea romană riturilor. De asemenea el era sacrosanct. Acest aparat funcţiona în paralel cu cel tradiţional fi republican şi nu avea încă. şi ai vigililor. vârful unei ierarhii ecvestre în curs de formare. spre deosebire de magistraturile republicane. printre cetăţenii romani din Italia şi numai rareori printre cei din provincii.e. a libellis.) şi Lucius Calpurnius Piso (din 13 e. căci deţinătorii ei vor fi consideraţi adevăraţi vice-împăraţi. Pe de altă parte.n. în realitate şi administraţia lor era controlată de împărat. spre sfârşitul domniei sale. menţineau ordinea în Capitală şi vegheau asupra persoanei împăratului.. dar acum profund modificat. anualitatea. conducerea religiei. Unele funcţii au revenit liberţilor împăratului. .). Dimpotrivă pronvinciile imperiale erau situate la fruntariile statului roman şi administrate de guvernatori numiţi exclusiv de împărat dintre foştii consuli sau foştii praetori. Acest imperium acţionează şi la Roma sau în Italia. "brain-trusf al împăratului. La origine consiliu privat. încât competenţa lor depindea riguros de administraţia casei imperiale. El este ocupat de senatorii Publius Statilius Taurus (16 î.e. încât imperium constituie polul militar al competenţelor asumate de August7. acest sfat al amicilor a devenit ulterior principalul organ de deliberare şi de consultare al regimului imperial.e. îndeobşte retribuite. dar. August deţinea şi un imperium proconsular.n. Totodată. în fond. August a înfiinţat şi multiplicat funcţia de procurator. praefectus urbi. resursele regimului imperial în general.n. desemnaţi potrivit normelor republicane. mai ales spre a supraveghea discret comportarea cârmuitorilor provinciei. Deşi August n-a făurit încă un adevărat guvern central. ci un personaj important în ierarhia statală. şi înfiinţează postul de guvernator sau "prefect al Oraşului".n.n. care presupunea existenţa unor importanţi secretari particulari. cele nouă cohorte pretoriene.n. începând din anul 2 î.e. un altul a cognitionibus.n. de regulă necetăţeni romani *. care continua să fie controlată de senat. susceptibilă să-i confere largi influenţe asupra lucrurilor şi oamenilor. sub Claudiu. un imperium de proconsul. Cohortele pretoriene erau recrutate dintre cetăţeni romani din Italia. A fost preluat de August după moartea lui Lepidus. Provinciile senatoriale erau guvernate de foştii magistraţi. în general pacificate. procuratorii puteau guverna o provincie.e. Aceste reuniuni au pus bazele constituirii faimosului "consiliu al principelui". pater patriae. De fapt procuratorii aveau la origine atribuţiile de reprezentanţi ai împăratului. a fost acum desăvârşit. un altul. deţinută iniţial de doi cavaleri. Spre a prepara hotărârile pe care avea să le adopte.. putea convoca şi prezida senatul şi adunările populare. pentru a se ocupa de fiscalitate. va apărea şi un secretar care se va ocupa de finanţele imperiale. în realitate. Puterea tribuniciană a fost reînnoită anual. 2. "supravegherea aprovizionării* cura annonae. instalate la Roma. pompierii şi poliţiştii de noapte ai Capitalei10.e. începând din 23 î. Pe de altă parte.13 e. Ei comandau principalele forţe militare ale Imperiului. reprezentanţi permanenţi ai principelui 8. Res Gest. amici.. De fapt procesul de profesionalizare a armatei romane. August primşte însă de la senat. ai libertăţilor străvechi s. 10). deci investiţi cu o putere. legaţi Augusti pro praetore. deci un a rationibus. adică ai aprovizionării Romei. care figurează în inscripţii. Sub urmaşii iui August. . "fiscul" sau fiscus. praefectus praetorio. Provinciile senatoriale erau cele mai vechi teritorii cucerite de Roma. Obârşia populară a acestei funcţii măgulea de altminteri plebea romană. Cel 249- SOCIETATEA Şl CULTURA ÎN 'SECOLUL' LUI AUGUST mai important post ocupat de un cavaler. destinaţi să domine în curând administraţia imperială. maius. prefectura pretoriului va deveni cea mai importantă funcţie a aparatului imperial. încât August a avut la dispoziţie o armată permanentă constituită din aproximativ trei sute de mii de soldaţi. Italia era în principiu administrată de senat şi de magistraţii tradiţionali. dreptului de veto al tribunilor obişnuiţi. altele senatorilor şi cavalerilor. Numai în mod excepţional. din 23 î. Căci veniturile provinciilor imperiale. Dacă pretorienii serveau şaisprezece ani fn armată. adică al Romei. titlu care consemna atribuţiile sale de tată şi de patron al tuturor romanilor. Cum am văzut. Cum evidenţiază titulatura imperială. un altul. In virtutea puterii sale tribuniciene.. Această putere constituia polul civil şi democratic al competenţelor lui August. început din vremea lui Marius. se ocupa de corespondenţa oficială a împăratului. August a înfiinţat posturi de prefecţi ai annonei. consilium principis. cărora le supunea spre adoptare proiecte de legi. etico-religioase sau referitoare la proteguirea economică a plebei din Roma. adică de guvernator al unui teritoriu. Un libert. în realitate. gratuitatea misiunii respective). în plus. ci într-un serviciu financiar nou. de pregătirea dosarelor. Lui August i-au revenit de asemenea arte competenţe. August a dispus de 25 până la 27 de legiuni. Curând.. supravegherea a tot ce era sacru. Generalii victorioşi nu sunt decât delegaţii lui August. August transformă titlul de imperator în prenume. căci a preferat să conducă Imperiul ca o "afacere" particulară. sub August.e. Pentru toate funcţiunile create de August operau principii juridice specifice. forţe de poliţie ale Capitalei . El este comandantul suprem al armatelor romane şi guvernatorul general al tututor provinciilor. domeniu al principelui. Pontificatul maxim era de asemenea important. Diverşi liberţi asigurau administrarea casei imperiale. în 27 î.n. prin intervenţia sa. supuse unui intens proces de romanizare şi situate îndeobşte departe de frontierele Imperiului. în pofida tradiţiilor republicane. superior în toate privinţele tribunilor obişnuiţi. în anul 2 î. Prefectul Romei comanda cele trei sau pa?ru cohorte urbane. August deţine astfel o forţă magică. August resuscită o veche funcţie republicană..e. Au apărut numeroase funcţii. în toate provinciile. el fusese investit cu un imperium propraetorian încă din 7 ianuarie 43 î. August va fi de asemenea "părinte al patriei". şi a asigurat principelui conducerea religiei romane (AUG.

derivat de la un verb care exprimă adoraţia. ajunge în 9 î. ius trium liberorum. August obţine un remarcabil succes diplomatic. pe Dunăre şi pe linia de joncţiune dintre ele. ca şi de resursele financiare imense. în Africa. deoarece nu cunoşteau economia monetară. * Dar. războaiele civile. Principatul lui August n-a fost o diarhie sau o monocraţie republicană.. implicau conservarea şi potenţarea metavalorilor consacrate.n. năzuiau spre un echilibru raţional şi acceptau să fie controlaţi. iar opt legiuni asigură paza frontierei renane. în acest fel. fratele acestuia.e. nu în tocul celor republicane. 4). Procesul evoluţiei moravurilor n-a putut fi însă stopat. deoarece penalizau adulterul. Aşadar. — 251 -— Jl SOCIETATEA Şl CULTURA ÎN 'SECOLUL' LUI AUGUST Mentalităţile şi ideologia Principatul lui August. Nici chiar August şi membrii familiei sale n-au fost exemple de moralitate. Am remarcat că noi instituţii au luat naştere. măreţia religioasă şi sacralitatea. Este şi acesta. De altfel.n. Politica externă August a sfârşit prin a abandona politica externă de expansiune. August a construit nu numai noi instituţii. în vreme ce eforturile de moralizare. politica lui August a fost eminamente pragmatică: riturile străvechi au fost resuscitate. August nu punea accentul pe foarte întinsele sale puteri reale.n. în 9 e. în pofida ambiguităţilor sale şi faţadei republicane. survenite în secolele al ll-lea şi I î. era în parte străin de mentalităţile romane tradiţionale. mos maiorum. şi 9 e. excedaţi de ororile tulburărilor. determinaseră dislocarea lor parţială. dar şi traumatismele culturale. şi a lăsat moştenire urmaşilor săi un imperiu mărginit de frontiere naturale: Oceanul Atlantic la Vest. August a manipulat abil diverse ambiguităţi de fapt pentru a-şi camufla puterea absol ută. iar. încât toată peninsula este anexată Imperiului. Astfel s-a afirmat cu îndrituire că August a făurit un regim politic concomitent tradiţional şi revoluţionar. în parte determinat de eşecul lui Varus. El a combătut rafinarea şi relaxarea moravurilor. De altfe1 chiar echilibru! raţional şi stringenţa riguroasă a expresiei .e. sub August. ci. ale cărui temelii au fost adesea valorizate de împăraţii. Frontiera romană este statornicită pe Dunăre. o nouă axiologie Totodată anumite elemente ale climatului mental au fost totuşi înnoite. soldaţii auxiliari deveneau cetăţeni romani şi în ultimă instanţă factori activi de romanizare a lumii provinciale.n. în mod paradoxal. Distorsiunile politice. în Asia. în provincie de tip special. întemeiată pe un sistem complex de apărare a graniţelor naturale.e. în munţii Boemiei şi pe Dunăre. cât şi puterea ei monarhică . August lasă moştenire urmaşilor săi o politică eminamente defensivă. Eufratul la est. să le redea strălucirea de odinioară. până la Elba. O serie de legi. Inscripţiile greceşti traduc imperator prin autokrâtor. iar Tiberiu. Faţada republicană este însă depăşită de ambiguităţile evidenţiate de traducerea grecească a unor asemenea termeni. prilejuite de penetraţia modului de viaţă greco-oriental. regele părţilor. Mai ales August s-a străduit să restabilească. Va mai fi necesar un secol ca mentalităţile să se modifice radical şi ca să se impună noi metavalori. ci pe auctoritas. August trebuie să renunţe la proiectul creării unei mari provincii germanice şi se repliază pe Rin. vechiul "obicei al strămoşilor". până la un punct.să le inculce armonie şi echilibru raţional. cu toate că în dauna puterii lui reale. căci romanii obosiţi. fides şi pietas. care s-au succedat .e. de care dispunea acesta. Vocabularul republican este prin urmare mânuit cu grijă. încât trei legiuni şi nouă corpuri auxiliare sunt masacrate. în Germania. Rinul şi Dunărea. deşertul la sud. graniţa Imperiului este statornicită pe Rin. de violenţa iraţională a războaielor civile. în 20 î.era un regim politic absolutist. -250- VIAŢA POLITICĂ INTERNĂ Şl NOILE INSTITUŢII______ ci în paralel cu acestea.. însă. să restituie stindardele şi prada luată lui Crassus şi să accepte oarecum protecţia Romei. să-l stopeze şi să restaureze structurile tradiţionale ale mentalităţilor. să moralizeze intensiv viaţa cotidiană a romanilor. August şi-a propus să controleze riguros mentalităţile. De altfel şi termeni ca princeps şi imperator rezultau din lexicul politic al republicii. favorizau căsătoria şi creşterea demografică. afirmă el. decât cel mult din punct de vedere exotic 14.termenul respectiv va denota atât teritoriile Romei. din 18 î. în Hispania. care nu făceau parte din oikoumene şi de la care nu se putea percepe impozite.. Cum am văzut. August a reuşit în această privinţă şi n-a eşuat ca în domeniul asanării moravurilor. Şi într-adevăr Drusus. barbarii. nu erau interesanţi pentru romani. De altfel în Armenia sunt instalaţi regi subordonaţi Romei. Ultimul regat elenistic mediteranean.n. De fapt August avea intenţia de a statornici frontierele naturale ale Imperiului spre nord. concentrarea lor constituia un fapt politic nou. el venea în întâmpinarea unui orizont de aşteptare. August însuşi afirmă ritos că n-a dispus de mai multe competenţe decât magistraţii vremii sale: dar. Dar. ci preeminenţă morală. pe Phraates al IV-lea. comparate cu atribuţiile magistraţilor republicani. cum au crezut anumiţi savanţi '2. ci şi numeroase monumente. în Orient. ale cărui atribuţii oficiale au fost sporite. De altfel ştim că acestea intraseră în criză de mai multă vreme. să le raţionalizeze . Erau de asemenea interzise practicările cultelor orgiastice orientale. personalizarea vieţii politice.e. parvine până în Brandenburg.n. Mai presus de orice. la nord.Prin urmare principatul sau Imperiul . în domeniu rezervat principelui. după terminarea serviciului lor militar (în general prelungit timp de douăzeci şi cinci de ani). "i-am întrecut pe toţi prin prestigiu". o formulă instituţională. cum vom arăta. August s-a străduit nu să accelereze procesul destrămării vechiului climat mental roman. Gest. după opinia noastră. stabileau impozite pe celibat şi acordau avantaje specifice celor ce aveau cel puţin trei copii. una dintre ambiguităţile "secolului" lui August. Această auctoritas nu implica.ne gândim la toate sensurile acestui cuvânt . care constituia şi unul dintre grânarele Romei. generalul Varus este zdrobit în pădurea teutonică de triburile germanice.n şi transformat.. Oricum. expediţii punitive în Germania. pe Elba. Totuşi Tiberiu întreprinde în 11 e. Dacă fiecare din competenţele lui August pot fi. care denota şi totodată conota absolutismul monarhic. practica unui contract între principe şi romani a devenit monedă curentă în viaţa cetăţenească.e. iar augustus prin sebastos. a fost oficial anexat la 1 august 30 î. cel mult iniţiativa legilor şi intervenţia principelui pentru a înlesni servirea statului. n-au respectat normele moralizatoare. Este adevărat. ambiguităţile regimului augusteic sunt însă relevate de cumulul excepţional al competenţelor împăratului. adică suveran absolut. Numai în teorie August împărţea puterea cu un senat. Egiptul. după anexarea Moesiei şi transformarea Traciei în regat clientelar.. după modelele străbunilor. 6. cel ce-şi derivă puterea din sine însuşi.n. între 27 şi 19 î.n. de revalorizare a religiei şi obiceiurilor străvechi. Vom arăta că aproape toată literatura vremii se va strădui să le valorifice. Dar treptat noile instituţii au absorbit discret competenţele reale ale celor vechi. sunt înfrânţi şi subjugaţi cantabrii şi asturienii. Totuşi vechile mărci ale etnostilului roman au fost promovate şi parţial reînvigorate. dimpotrivă. când promovau faimosul "drept al celor trei copii". auctoritate omnibus praestiti (Res. când determină. în vreme ce cinci legiuni sunt cantonate pe Dunăre. 3. contigue cu ela. fiul Liviei. realizată de republică. în toată splendoarea lui. cum am arătat.

putinţa cetăţenilor de a se dezvolta. Ne referim nu numai la Noua Academie. îndeosebi la nivelul cultului larilor răspântiilor. pe baza unei hotărâri a senatului din 13 î.tatăl şi fiul.n. se străduieşte să reactiveze riturile devenite caduce sau aproape caduce. Artele plastice şi arhitectura se află de fapt sub semnul clasicismului augusteic. la care participaseră magistraţii Romei. Pretutindeni măreţia se îmbină cu realismul: chipurile personajelor sunt întrucâtva idealizate. August a iniţiat numeroase alte construcţii şi monumente. începând din 12î. încă din 29 î. în timpul vieţii sale. adică a gintei sale. la participare la viaţa publică şi proclamau prioritatea existenţei contemplative. libertas. precum cel al tinereţii şi frumuseţii eterne a lui August. în termeni de o clară regularitate geometrică. precum şi de fântâni. precum cel al lui Marte. din raţiuni. Romanii nu puteau venera decât pe Caesar divinizat. libertas echivalează şi cu motivare. ci o activează. pline de plante artistic tăiate şi aranjate. în timpul domniei sale. proscripţiilor şi uciderilor. pe când guvernatorii de provincie determinau sau cel puţin încurajau "spontaneităţile". ca şi în provincii. au continuat să înflorească şcolile filosofice tradiţionale.. A inaugurat. însă. promovat mai ales de liberţi şi de sclavi. genius. şi al zeiţei Venus. se înţelegea acum îndeosebi garantarea securităţii persoanelor şi a bunurilor.n. să spunem politice. A ridicat un nou for. de cortegiul delaţiunilor. simboluri ale păcii augusteice. S-a putut constata chiar o anumită spontaneitate în aceste manifestări de celebrare a lui August. zeilor familiei şi casei lui. ara pac/s. care devenise divin după moarte. Pe bună dreptate s-a afirmat că a găsit Roma de cărămidă şi a lăsat-o de marmură.. inaugurat în 9 î. Chiar în Occident. sau libertăţii restaurate de el. Inspirat de arta marilor sanctuare elenistice. de pomi fructiferi şi de păsări. se construiesc altare şi au loc periodic ceremonii hărăzite lui August. aparent din proprie iniţiativă. A transformat vechiul for republican într-o piaţă elenistică. pe care o ofereau tocmai noile moravuri atât de relaxate şi nu vechile obiceiuri austere! Cum de fapt am evidenţiat. Acest cult avea de aftfel puternice rădăcini în religia romană.e. mai ales în Hispania. bfos theoretikds. August a îngăduit.e. August şi membrii familiei lui. datorită colectei cetăţeneşti.e. însă foarte abilă şi eficace. conservator şi tutore al poporului. la Roma şi în Italia. care înregistrează adepţi şi in preajma lui August Stoicismul se dezvoltă şi el. toate plasate sub semnul aceluiaşi clasicism.n. care îl înconjurau. Dar. Totodată s-au dezvoltat grădini elegante.. ci şi la epicureism. apare şi aşa numitul cult imperial. Totodată autorii epocii augusteici au fost consideraţi clasici şi datorită valorii lor deosebite. în greacă. Prevalează cu autoritate tendinţele spre ordine riguroasă. pe un ritm armonios şi raţional. Mai ales ei însă ignorau vechea exortaţie a stoicismului tradiţional la angajare politică. cel al lui August. în sensul că se răspândeşte pe o largă arie socială şi devine o parte importantă a vieţii cetăţeneşti. faţă de care ar fi manifestat un amalgam de indiferenţă şi de recunoştinţă. profund raţional.e. August a clădit temple celebre. Filosofia şi artele în acest climat mental şi ideologic. ca şi de intervenţia administraţiei imperiale. Se vehiculau diverse mituri. prin excelenţă liberţi înstăriţi. în această vreme îşi stabileşte definitiv normele clasicismul literar roman.. Foarte edificator pentru acest clasicism este desigur "altarul păcii". pentru care se organizau jocuri şi spectacole somptuoase. Viaţa culturală şi dezvoltarea literaturii Literatura "secolului" lui August constituie unul dintre momentele majore ale evoluţiei culturii romane. El restituie templelor bunurile pe care le confiscase Antonius. răzbunătorul uciderii tatălui său adoptiv. fără pretenţii a regimului augusteic. promova o serie de concepte. să i se ridice temple în Orient. acest cult a fost legat de cel dedicat de multă vreme larilor răspântiilor. dintre care una figurează sacrificiul adus de Enea penaţilor. exprimă cu moderaţie şi măsură. chiar privilegiat. edificat pe trei etaje. în Asia Mică. Pe de aftă parte. o opoziţie discretă? Sau dimpotrivă o acceptare modestă. spre practicarea frumosului majestuos.n. o stimulează şi o modelează 18. Prin libertate. elegant. care îl învestise ca August. lares compitales. posibilitate acordată cetăţenilor să înţeleagă ceea ce li se cerea. Toate artele s-au dezvoltat amplu. Pe de altă parte succesiunea ghirlandelor de flori şi fructe. în cetăţile unde locuiau. practicate într-un stil realist. la care ne-am referit. August s-a împotrivit cu tenacitate oricărei încercări de a fi deificat. care vor fi frecvent imitate. dar grecii înălţau temple zeiţei Roma şi lui August. bucuria de a trăi a epocii. exprimau astfel sextienii un refuz. le consacră statuile. ca şi menţinerea aparenţelor republicane. Am arătat însă că August. pe August. Pe de altă parte. îl promovau ca părinte. le înzestrează cu numeroase daruri.e. foarte 253 SOCIETATEA Şl CULTURA ÎN "SECOLUL' LUI AUGUST echilibrat. când am semnalat că August însuşi afirma că preţuieşte mai mult auctoritas şi ideologia în general decât reformele instituţionale. diuus lulius. descendent din Enea şi zeiţa Venus. zeii ocrotitori ai împrejurimilor casei împăratului. care venerau în chip neoficial.sentimenetelor umane reclamau o de'ulare. de factori importanţi. fiul adoptiv al lui Caesar. în 13 sau 11 î. ilustrând alegorii ale Pământului şi Romei. la nord de forul lui Caesar. Toate numeroasele sale construcţii erau destinate mulţimilor Romei. ca şi două secvenţe mitologice. anterior ameninţate de războaiele civile. Augustalii dobândeau astfel un statut ameliorat. datorită porticurilor de basilici. Arta epocii lui August este cu adevărat o artă autonomă. capacităţii de a oferi modele. sau la cel al augustalilor. Virtuţile cardinale de pe scutul de aur al lui August reliefau mitul însuşirilor deosebite ale împăratului. sculptate şi dedicate. Acest monument celebra pacea instaurată de August şi ilustra procesiunea din 13 î. Dar. unde existau precedente locale de divinizare autentică a unor eroi. divinităţile auguste în general. Oe asemenea s-au adus libajiuni larilor lui August. prin a recomanda un anumit regim de viaţă şi de alimentaţie. să desluşească raţiunile acţiunilor întreprinse de ei şi faţă de ei. în sânul său. chiar sacrificiile aduse duhului său protector. poate chiar fiul real al lui Apollo '5 -------252 RELIGIA Şl CULTUL IMPERIAL Religia şi cultul imperial Religia romană tradiţională se afla de multă vreme în criză. Alte scene completează decorul. teatrul lui Marcellus.n. cum am văzut.e. deşi principele avea unele defecte de constituţie fizică evidentă. el era fiul lui Caesar. deveniţi acum larii lui August. Frizele monumentului îi prezintă cu eleganţă. încât ambiguităţilor politice le corespundea ambiguitatea portretului însuşi a! împăratului Ori miturile misiunii provindenţiale. dar şi protejatul. De aceea mulţi cercetători au apreciat "secolul" lui August ca epoca de aur a . corelate restaurării moravurilor tradiţionale şi vechilor valori. născătoarea Miilor. încă din această perioadă.. moralizant. August a sfârşit totuşi prin a tolera cultul. la Roma. pe un timbru grav şi solemn. Totodată se acredita şi mitul vocaţiei divine a lui August. apare secta "dizidentă" a Sextiilor . Dat fiind că cei mai mulji filosofi ai epocii glorificau pe August. deoarece erau lăsaţi să-şi vadă în tihnă de contemplarea lumii? Este greu de răspuns. Sextienii preluau numeroase elemente neopitagoreice şi au sfârşit prin a elabora o medicină specifică. favorizate de pacea internă.n. pe care nu se mulţumeşte s-o ilustreze. limbă pe care o privilegiau ca aproape toţi stoicii. o propagandă complexă. Dar cultul imperial se va dezvolta şi organiza riguros abia sub urmaşii lui August. Au înflorit sculptura şi pictura. care nu refuza însă o anumită idealizare. spre simetrie perfectă şi verosimilitate.

August a influenţat opinia publică. libertul instruit al lui Mecena. Deci cum discursul literar recitat era în primul rând ascultat . Unii cercetători consideră că "secolul" lui August nu se încheie în 14e. am arătat.n„ ciîn8î. la începutul acestei cărţi. Cu sprijinul mediilor cultivate în care se mişcau scriitorii. O bogată efervescenţă culturală. Publicul roman ajunsese la o remarcabilă maturitate intelectuală. Asinius Pollio întemeiază. Spre deosebire de artiştii plastici. căci conţinea chipurile scriitorilor şi felurite obiecte de artă vestite. însă îndeobşte ei au refuzat adulaţia prea servilă a puternicilor vremii. dintre care una se află în porticul Octaviei. Sugestiile lui Mecena au jucat un rol foarte .scrierilor romane. de satire manippee şi de diverse poeme. Se recitau opere din toate genurile de poezie şi de proză. a instaurat o anumită hegemonie culturală. Mecena a înţeles că avântul creator necesită o anumită bunăstare materială şi a sprijinit financiar pe autori ca Vergiliu şi Horaţiu. Exuberanţa creatoare a scriitorilor epocii augusteice s-a manifestat mai ales în prima parte a acestei secvenţe istorice. obiceiul recitaţiilor publice. de multă vreme înclinaţi să guste spectacolele de teatru. De fapt publicul era convocat prin invitaţii la asemenea recitaţii. menită a fi un fel de muzeu al literaturii. a organizat un 255. ca şi a contemplării. consumării literaturii. Publicul cultivat roman urmărea cu pasiune. provenit dintr-o familie etruscă. Caracterul dramatic. Concomitent şi deprinderea de a frecventa şcolile de retorică îi îndemna să încurajeze recitaţiile. A contribuit substanţial la impulsionarea scrierii.n. Scriitorii şi-au luat obiceiul să-şi recite operele înainte de publicarea lor. scriitorii "secolului" lui August beneficiau de prestigiu social. care excludea geloziile literare şi egaliza oameni foarte diferiţi ca origine socială. Asinius Pollio.. în realitate.e.. Era desigur mai greu de practicat opţiunea politică liberă. şi în atriul Libertăţii de pe Aventin. -----254------ VIAŢA CULTURALĂ Şl DEZVOLTAREA LITERATURII Octavian-August crează şi el biblioteci publice. care va fi cunoscut în istorie sub numele de mecenatism. în care practica o scriitură asianistă rafinată. independenţă care nu ajungea însă până la preconizarea opoziţiei faţă de regimul politic augusteic. care cel dintâi şi-a recitat în public operele. El a creat şi dezvoltat cel mai puternic cerc cultural-politic şi totodată a făurit un tip de patronaj literar. Ca şi Messala Corvinus. SOCIETATEA Şl CULTURA ÎN 'SECOLUL' LUI AUGUST alt cerc cultural-politic activ. o bibliotecă publică. între intelectuali şi regimul augusteic. cenaclurilor şi patronajului literar. întrucât vor determina potenţarea aiurii dramatice şi patinei lor retorice. în 37 î.. al unor asemenea recitaţii nu putea decât să-i atragă pe romani. Totuşi în epoca lui August s-a statuat o legătură destul de strânsă între literatură şi viaţa politică. cultură şi talent. Aproape toţi poeţii importanţi ai epocii au frecventat cercul lui Mecena. Controu. şi el scriitor.n. că au existat şi alte vârfuri ale literaturii latine. ca nivel social.. mai ales a poeziei17. de fapt într-o sală mare din propria sa casă (SEN. dar şi autor de poeme bucolice. asimilaţi simplilor artizani. Atunci s-ar termina gloria literelor augusteice. în aceste două ultime cercuri se preconiza o estetică clasicizantă şi chiar aticizantă şi concomitent se realiza o anumită independenţă faţă de curtea imperială. Mecena a ştiut să atragă cu abilitate scriitorii în jurul său şi în sprijinul ideologiei augusteice.n. de asemenea patron de cenaclu. cu ardoare deosebită desfăşurarea recitaţiilor. etape comparabile din punct de vedere valoric cu ceea ce s-a realizat în "secolul" lui August. iar alta în clădirile aferente templului lui Apollo de pe Palatin. un variat şi extrem de prielnic orizont de aşteptare au favorizat ecloziunea fericită a creaţiilor literare din această vreme. Pe de altă parte în cercul lui Mecena prevala o prietenie. Praef. ca apogeul lor. De altfel în general şcolile de retorică îşi sporesc influenţa asupra literaturii. iar pacea cetăţenească şi redresarea resurselor materiale ale societăţii au încurajat marile creaţii. teatral. în această privinţă s-a distins mai ales Mecena. 4. inclusiv istoriografică. El însuşi scriitor. o amiciţie de tip epicureic. de descendenţă regală. unde era bibliotecar Gaius Melissus. prietenul şi sfetnicul lui August. Se dezvoltă în această vreme bibliotecile publice cu un fond de texte latineşti şi greceşti.e.efectele recitaţiilor asupra textelor alcătuite de scriitori vor fi deosebit de semnificative. viaţa literară în general. Stimularea creaţiilor literare s-a datorat în foarte mare măsură şi proliferării cercurilor cultural-politice. Atât August însuşi. de discursuri şi pamflete. autor de dialoguri filosofice şi tragedii.şi trebuia să fie ascultat cu plăcere . data morţii lui Mecena. sub conducerea eruditului Hyginus. De asemenea se dezvoltă intensiv librării-le-edituri. chiar fără a fi realizat cariere publice semnificative şi se angajau plenar în controversele ideologice şi estetice ale timpului. alte etape de maximă intensitate artistică. în faţa unui mic grup de prieteni sau în sălile de recitaţii. 2). care se desfăşurau în săli specializate sau închiriate în vederea citirii cu glas tare a operelor literare. cât şi corifeii cercurilor cultural-politice au practicat pe scară largă proteguirea şi încurajarea complexă a scriitorilor.e. avere. dar a acordat remuneraţii substanţiale şi altor scriitori. recitationes. Se pare că el a fost iniţiat de Asinius Pollio. mai ales de memorii. încă din epoca augus-teică. începând din 33 î.

După moartea lui Vergiliu. Fără îndoială. "Propaganda" întreprinsă de Ovidiu nu a convenit deloc puterii imperiale. unde autorul îşi prezintă pe scurt viaţa politică şi realizările. nu cronologic. 1968. Cum vom vedea într-un alt capitol. pp. Essai de biographie spirituelle. Astfel. încât putem recunoaşte la unii poeţi augusteici inflexiuni ale callimahismului roman. W. Jean 257- SOCIETATEA Şl CULTURA ÎN "SECOLUL" LUI AUGUST GAGE. chiar în cercul lui Mecena. tocmai Pro-perţiu a devenit purtătorul de cuvânt poetic al lui August. Napoli. Un optimism viguros. iar unii literaţi au asumat chiar atitudini opoziţioniste. exortaţii filosofice. 1978. de o remarcabilă strălucire. a fost trimis în exil în anul 8 e. Pe de altă parte. Istoria literaturii latine. lesne perceptibilă la atâţia scriitori romani. pe când operele sate au fost arse18. oratorul şi istoricul Titus Labienus. Scriitorii epocii augusteice îşi propun să rivalizeze cu marile modele ale poeziei greceşti.. Perioada Principatului (44 î. ca un corolar indispensabil. voi. sub forma unei inscripţii. Ei vor să devină fiecare creatori de noi specii literare. 7-l03. 15-68. BIBLIOGRAFIE: Jean Mărie ANDRE.şi desigur nimic nu-i împiedica să frecventeze mai multe cercuri asumau tendinţele devenite normative ale esteticii clasice. Vergiliu se afirmă concomitent ca un nou Teocrit. August îşi justifică opţiunile politice şi . anterioară bătăliei de la Actium. ca un nou Homer. 1935. acordul . Paris. iar Horaţiu în acelaşi timp ca un Arhiloh. asociate legendei lui Enea. a 2-a. pentru a se privilegia ulterior tradiţiile eroice şi cultul expresiei atice şi severe. o credinţă vie în viitorul Romei animă versurile mai multor poeţi augusteici. deşi şi între elementele intrinsece ale structurii literare. în "secolul" lui August.n. pp. oratorul Albucius Silus. controlul riguros. clamează mai clar ca oricând succesele Romei. London. Mâcene.n. şi rafinamentul alambicat. ci pe categorii de fapte. Firenze.e. de altfel cu strălucire: el furnizează poeziei pandantul esteticii clasicizante. pp. Idealul mai vechi de "poet doct" îşi îmbogăţeşte semnificaţiile. Oratorul Cassius Severus. Auguste. Literatura augusteică este chiar mai romanocentristă decât artele literare anterioare. căci vizează calitatea superioară. Horaţiu teoretizează aceste mărci ale clasicismului. Itinerario della poesia latina nel I secolo dell'lmpe-ro. Proslăvirea Romei implica. indiferent de cercul cultural-politic. De altfel am arătat că epoca lui August este profund clasicizantă. Dar şi ostentativ optimistă. Histoire gdnânale de l'Empire Romain.). mai ales convenienţa. Lecţiile oferite de autorii greci sunt valorificate la nivelul unor împliniri elevate. 1964. DUFF. partea l-a. chiar auster al expresiei. Storia della letteratura latina. Nu numai Vergiliu şi Horaţiu au asumat ideologia celebrării noului regim şi a Romei. însuşi August şi-a angajat condeiul în sprijini propagandei regimului şi nu s-a limitat la patronarea sau reprimarea scriitorilor. Căci în ultimă instanţă pretutudeni clasicismul absoarbe celelalte opţiuni stilistice. originii gintei lulia şi glorificării principelui. 1970. 1974. 1981. de factură manifest neoterică. căruia îi aparţineau . a 8-a. Desigur însă că nu toţi scriitorii au sprijinit regimul augusteic. -l4 e. Paria. Le siecle d'Auguste. Ettore PARATORE. cândva făurite de scriitorii greci.cum am arătat .afişează tradiţionalismul consecvent. Robert ETIENNE. se cultivă lirismul intimist. Res gestae diui Augusti. epitetul respectiv desemna cunoscătorul subtilităţilor poeziei greceşti. Leon HOMO. al tiparelor acestuia. Emerg de asemenea înfruntări între genurile literare considerate majore şi cele apreciate drept minore. Lesclassessociales dansl'EmpireRomain. Fabio CUPAIUOLO. 1967. pentru ca ulterior să prevaleze lirismul triumfal. de vocaţie profetică. desigur adaptate structurilor mentale romane 20. ci şi Properţiu. inclusiv epigrame. reeditare. pampflete şi lucrări autobiografice. pot fi uneori detectate vestigii ale vechiului expresionism roman. 1960. pp. Propensiunea pentru paseism. A Uterary Histoiy of Rome. inventori de genuri. Les empereurs etles lettres latines d'Auguste â Hadrien. evident influenţat de Caesar. scriitorii acestei epoci sunt exigenţi şi autoexigenţi. testamentul politic în ultimă instanţă. Acelaşi callimahism domină începuturile cercurilor lui Pollio şi chiar Messala. Asemenea demersuri nefavorabile regimului augusteic au adoptat juristul Antistius Labeo. Clasicismul augusteic se bazează pe principiile aristotelismului şi propovăduieşte simetria. Paris. Paris. dar într-un stil clasicizant. ostentativ clasicizant. Paris. . Bucureşti. ed. propuse de Cicero pentru proză. într-o primă etapă. când materia tratată o impunea.n.important în această privinţă. ca şi "tihna". măsura şi cumpătarea scriiturii. Mai ales operează încă stileme.S. De altfel secolul lui August ne apare mai cu seamă ca o epocă sau o ţară a poeziei. opusculul intitulat "Faptele divinului August". ca un nou Hesiod. care propovăduieşte genul scurt. este profund naţională. Paul PETIT. S-a opinat că August şi Mecena au sugerat poeţilor celebrarea lui Apollo şi a oracolelor Sibilei. Astfel el a alcătuit tragedii şi poeme. 4-39. este respinsă îndeobşte de scriitorii contemporani cu Vergiliu. 335-350. Din această ultimă categorie de lucrări s-a conservat. Properţiu se va declara el însuşi un Callimah roman 19. glorificarea lui August.pass/m. From the Origins to the Close ofthe Golden Age. gravitatea.256 VIAŢA CULTURALĂ Şl DEZVOLTAREA LITERATURII cu natura. Tinde să se impună mai ales literatura de amplă respiraţie. un Alceu şi un Pindar roman. profesionalismul desăvârşit. Scriitorii epocii. otium. Henry BARDON. imitatorul şi introducătorul la Roma al operelor unui poet grec. pe un ton orgolios. chiar o viziune lirică datorată poeţilor neoterici. ed. anteriori sau posteriori epocii augusteice. Paris. datorită conduitei sale politice. II.

Gilbert-Charles PICARD, Auguste et N6ron, le secret de l'Empire, Paris, 1962, pp. 37-l34; Renâ PICHON, Histoire de la Iitt6rature latine, ed. a 9-a, Paris, 1924, pp. 302-309; sir Ronald SYME, La râvolution romaine, trad. franceză de Roger STUVERAS, Paris, 1967, pp. 264-499; W. WEBER, Princeps. Studien zur Geschichte des Augustus, Stuttgart-Berlin, 1936. -258

NOTE
1. Pentru sensurile asumate de termenul de saeculum şi relaţiile lor cu epoca lui August, vezi Robert ETIENNE, Le siecle d'Auguste, Paris, 1970, pp. 9-l3. 2. Pentru ambiguită}i, vezi R. ETIENNE, op. cit, pp. 14-28. 3. De către sir Ronald SYME, La râvolution romaine, trad. franceză de Roger STUVERAS, Paris, 1967, pp. 467-483. 4. Pentru inevitabilitatea instaurării monarhiei, vezi Jean-Marie ANDRE, La conception de l'âtat et de l'Empire dans la pensâe greco-romaine dos deux premiers siăcle de notre eVe, în Aufstieg und Niedergang der romischen Welt, Berlin-New York, II, 30, 1, 1982, pp. 3-73, mai ales pp. 8-l5; Mario PANI, Principato e societâ a Roma dai Giulio-Claudi ai Flavi, Bari, 1983, pp. 17-l9. 5. Cercetătorii moderni au Tn general tendinţa să se mărginească la un singur arhetip, proclamat ca model unic al monarhiei imperiale. Pentru arhetipul patronal, s-a pronunţat Jean GAGE, Les classes sociales dans l'Empire Rotnain, Paris, 1960, pp. 54; 73-77; 128. Filiaţia cu structura familiei romane a fost consemnată de Michel MESLIN, L'homme Romain. Des origines au l-er siecle de notre ee. Essai d'anthropologie, Paris, 1978, pp. 118-l22. Importanja precedentului oferit de organizarea provinciilor a fost reliefată de Fergus MILLAR, The Emperor in the Roman World (31 e.C. - A.D. 337), London, 1977, pp. 16-l7. 6. Pentru puterea tribunciană a lui August, vezi F. de VISSCHER, La 'tribunicia potestas" de Cesar â Auguste, în Studia et Documenta Historiae etluris, 5,1939, pp. 10l-l22; R. ETIENNE, op. cit, pp. 22-23; Yves PERRIN, Le r6gne de Nâron: une monarchie tribunicienne? în Melanges du Centre Jean Palerme, 7, Saint-Etienne, 1986, pp. 55-83, mai ales p.59. 7. Pentru imperium al lui August, vezi mai ales Jean BfiRANGER, Recherches sur l'aspect ideologique du Principat, Băle, 1953, pp. 132; 220-223 şi mai ales "Imperium", expression et conception du pouvoir imperial, în Revue des Etudes Latines, 55,1977, pp. 325-344, dar şi R. ETIENNE, op. cit, pp. 20-21. 8. Pentru prefectura Romei sub August şi urmaşii săi, vezi G. VITUCCI, Richerche sulla praefectura Urbi in etâ imperiale (sec. l-Iii), Roma, 1956; Ladislav VIDMAN, Osservazioni sui prefecţi urbi nei primi due secoli, în Atti del Colloquio Internazionale AIEGI su Epigrafia e ordine senatorio, Roma. 14-20 maggio, 1981, Roma, 1982, I, pp. 289-303; Paul PETIT, Histoire generale de l'Empire Romain, Paris, 1974, pp. 48; 173; R. ETIENNE, op. cit, pp. 64-65. . 259----------------

SOCIETATEA Şl CULTURA ÎN 'SECOLUL' LUI AUGUST
9. Pentru prefectura pretoriului, vezi Marcel DURRY, Les cohortes prâtoriennes, Paris, 1938; A. PASSERINI, Le coorti pretorie, Roma, 1939; J. SASEL, Zur Rekrutierung der Prătorianer, în Historia, 21, 1982, pp. 474-480. 10. Pentru aceşti prefecţi, vezi R. ETIENNE, op, cit, pp. 66-67; P. PETIT, op. cit, pp. 43; 47; 173; 181 şi Henriette PAVIS D'ESCURAC, La prâfecture de l'annone. Service administratif imp6ria! d'Auguste â Diocletien, Roma, 1976, pp. 5-32; P.K. REYNOLDS, TheVigiles of Imperial Rome, Oxford, 1926. 11. E. ETIENNE, op. cit, p, 63, subliniază că una dintre ambiguităţile noului regim consta în faptul că funcţionari în teorie ai domeniului particular al împăratului mânuiau fonduri publice şi îndeplineau misiuni de stat. 12. Teoria diarhiei apare în lucrările lui Theodor MOMMSEN, îndeosebi în Le droit public romain, trad. franceză de P.F. GIRARD, 7, volume, ed. a 2-a, Paris, 1892-l894, V, pp. 5-6; VII, pp. 492-498. Ipoteza monocraţiei republicane este îmbrăţişată de Karl LOEWENSTEIN, The Gover-nance of Rome, Den Haag, 1973, pp. 240-248; 279-281; 315324. 13. Cum subliniază şi R. ETIENNE, op. cit, p. 86: "le second merite d'Auguste est d'avoirfonde un regime politique solide, accepte de toutes les classes sociales, donc â la fois tradrţionnel et revolutionnaire"; şi infra., pp. 86-87; pentru auctoritas a lui August, vocabularul imperial, cumulul competenţelor, ibid., pp. 24-25; 40; 87-89. 14. Vezi în această privinţă Eugen CIZEK, Mentallitâple romane şi reprezentarea străinului, în Viaţa Românească, 83,1988, 6, pp. 32-36, mai ales p. 35. 15. Pentru miturile şi ideologia vremii, vezi R. ETIENNE, op. cit, pp. 30-42; 90-92. 16. Pentru arta epocii augusteice, vezi R.ETIENNE, op. cit, pp.95-97; Alain MICHEL, De l'arhitecture au droit. Rome en face des sciences et des arts, pp. 203-204 şi Jean-Pierre NERAUDAU, L'art romain, pp. 28l-284, ambele în Rome et nous. Manual d'initiation â la titterature et â la civilisation latines, Paris, 1977. 17. Aceste aprecieri aparţin lui Fabio CUPAIUOLO, Itinerario della poesia latine nel I secolo dell'lmpero, Napoli, 1978, p. 11. 18. Pentru relaţiile dintre politică şi literatură, ca şi pentru cercurile literare, vezi A. FOUGNIES, Mecene ministre d'Auguste et protecteur des lettres, Bruxelles, 1947; A. DALZELL, Maecenas and the Poets, în Phoenix, 10, 1956. pp. 15l-l62; Jean-Marie ANDRE, MScdne. Essai de biographie spirituelle, Paris, 1967; Henry BARDON, Les empereurs et les lettres latines d'Auguste â Hadrien, ed. a 2-a, Paris, 1968, pp. 63-l03; F. CUPAIUOLO, op. cit, pp. 15; 180-l96. în legătură cu cercurile cultural-politice şi patronajul literar, Minai NICHITA, Viaţa literară, în Istoria literaturii latine, voi. II, partea l-a, Perioada Principatului (44 î.e.n. -l4 e.n.j, Bucureşti, 1981, p. 28 arată: "intervenţia literară a protectorilor, destul de fermă şi exigenţă, haud mollia iussa (Vergilius, Georgicele, III, 41), se desfăşura totuşi într-un climat de înţelegere literară. Ea consta mai ales în sugestii tematice, solicitarea unor opere de interes general" 19. Pentru trăsăturile clasicismului augusteic, exigenţa scriitorilor şi întrecerea cu modelele greceşti. vezi Eugen CIZEK, L'epoque de Năron et ses controverses idăologiques, Leiden, 1972, pp. 264-267; 7; F. CUPAIUOLO, op. cit, pp. 16-l8; 98; M. NICHITA Waja literară, în /sfor/a literaturi' latine. Perioada Principatului, I, pp. 27-30. 20. Pentru evoluţia formulei de poeta doctus, vezi F. CUPAIUOLO, op. cit., p. 12. -260

XV. VERGILIU
Viaţa
Publius Vergilius Maro, s-a născut probabil ia 15 octombrie 70 î.e.n., ia Andes, sat care ţinea de hinterlandul oraşului Mantua. Antichitatea ne-a lăsat douăsprezece biografii ale poetului, precum şi o

serie de adnotaţii ale lui Hieronymus la cronica lui Eusebius, referitoare la Vergiliu. Cea mai densă biografie aparţine lui Suetoniu, dar ea a fost transmisă printr-o variantă realizată de către Donatus. De altfel unele dintre celelalte "vieţi ale lui Vergiliu", uitae Vergiiianae, derivă tot din biografia suetonianodonaţiană.
Se pare că tatăl lui Vergiliu afostunjăran cu un statut modest la început, ţăran care mai târziu, mai ales prin căsătorie, a ajuns sâ-şi îmbunătăţească situaţia materială şi să posede un mic ogor. Dar oare legenda n-a exagerat condiţia modestă a părinţilor lui Vergiliu, adevărat "self-made man"? Părinţii lui Vergiliu parveniseră probabil în rândurile mantuanilor de condiţie socială mijlocie. Oricum Vergiliu a putut dobândi o educaţie îngrijită. El a studiat în nordul Italiei, la Mediolanum (azi Milano) şi apoi la Roma, unde se afla spre sfârşitul anului 50 î.e.n. A venit în contact cu poeţii neoterici şi a fost instruit de gramaticul şi poetul Parthenius, care i-a stimulat gustul pentru arta versurilor, Nu a dovedit talente oratorice deosebite, dar a fecventat, între 45 şi 42 î.e.n., şcoala filosofului epicureu Syron din Neapolis şi a început să scrie versuri. La Neapolis, Vergiiiu s-a împrietenit cu Tucca şi cu Varius. După 42 î.e.n., s-a întors la Mantua, pe ogorul părintesc, unde a început alcătuirea poemelor sale bucolice. Se pare că gospodăria sa părintească a fost confiscată de unul dintre veteranii lui Octavian. Vergiliu s-a refugiat la Roma, unde I-a cunoscut pe Mecena, datorită căruia a dobândit o locuinţă pe Esquilin şi o proprietate lângă Neapolis. Bucolicele şi ulterior Georgicele s-au bucurat de un deosebit succes, încât Vergiliu a devenit "vioara întâi" a reputatului cenaclu şi cerc cultural-politic ai lui Mecena, după ce frecventase anterior cercul lui Asinius Pollio. Iar după 29 î.e.n , Vergiliu a compus principala sa operă, Eneida. Până la urmă poetul, care dorea de multă vreme să viziteze Grecia, tărâmul unde se petreceau atâtea fapte evocate de el, a ajuns la Atena. August I-a găsit aici şi I-a luat cu el în Italia, după ce Vergiliu s-a îmbolnăvit la Megara, pe care o vizitase. De fapt toată viaţa a fost apăsat de o sănătate delicată şi mai ales de un tub digestiv mereu bolnav, afectat probabil de un vechi ulcer gastric. în călătoria de întoarcere, a murit în anul 19 î.e.n., la Brundisium sau laTarent. Osemintele i-au fost îngropate lângă Neapolis, iar Eneida, pe care nu apucase s-o desăvârşească, n-a fost arsă, aşa cum ceruse el. -------261 .

VERGILIU

Apendicele vergilian
I s-au atribuit lui Vergiliu, mai ales ca opere de tinereţe, o serie de poeme, treizeci şi patru în total, pe care, în timpul Renaşterii, Scaliger Ie-a publicat într-un corpus, cunoscut sub numele de 'Apendicele vergilian", Appendix Vergiliana 1. Este cert că cele mai multe dintre aceste poeme nu au fost scrise de Vergiliu, ci de alţi autori. Anumiţi cercetători moderni cred că nimic sau aproape nimic din Apendicele Vergilian n-ar reprezenta opera lui Vergiliu 2.
în schimb, mai multe mărturii antice, furnizate de Donatus, Servius, chiar şi de Lucan, atestă că Vergiliu scrisese şi alte poeme înaintea Bucolicelor şi menţionează şapte sau opt titluri de lucrări care figurează în Apendice. Desigur s-ar putea ca noi sâ dispunem de alte poeme decât cele autentic vergiliene, care să coincidă cu acestea din urmă numai în privinţa titlului, ca în cazul poemului "Ţânţarul", Culex. Sau altfel spus, ştiindu-se că Vergiliu a scris poeme cu un anumit titlu, s-au reconstituit opusculele respective de către diverşi admiratori ai poetului Dar este foarte posibil, dacă nu chiar probabil, ca Apendicele să cuprindă un nucleu vergilian autentic, la care s-au adăugat ulterior opere ale admiratorilor şi imitatorilor Mantuanului 3. Astfel poate să aparţină lui Vergiliu poemul "Pescăruşul alb", Ciris, care comportă 541 de hexametri dactilici. S-a considerat că Vergiliu şi-ar fi putut alcătui poemul între 48 şi 45 î.e.n. El l-ar fi început la Roma, sub înrâurirea neotericilor şi l-ar fi terminat la Neapolis . Dar care este conţinutul poemului Ciris? Scylla, fiica unui basileu din Megara, se îndrăgosteşte de Minos, asediatorul cetăţii, pe care îl ajută să-l învingă pe propriul său tată. Dar Minos o leagă de corabia sa, pe drumul de întoarcere spre patrie. Zeiţa marină Amphitrite o preface pe Scylla într-un pascăruş alb, Ciris. Tatăl Scyliei numit Nisus, mânat de setea de a se răzbuna şi transformat într-un vultur, urmăreşte fără încetare sărmanul pescăruş alb. Chiar subiectul dă seama de filiaţii clare cu tematica privilegiată de callimahismul roman. Ritmul narativ, aluziile la diverse legende mitologice rare, dar şi graţia suavă, vehiculată de versurile poemului, aparţin de asemenea arsenalului neotericilor. Poemul "Ţânţarul", Culex, narează, în 414 hexametri dactilici, o poveste stranie. Un ţânţar trezeşte din somn - muşcându-l - pe un păstor, ameninţat de un şarpe veninos. Ciobanul nu-i este recunoscător şi îl omoară. Dar după ce sufletul rătăcitor al ţânţaruilui îi apare în vis şi îl mustră, bătrânul cioban îl înmormântează cum se cuvine. Poeţi ca Lucan - dacă putem da crezare uneia dintre biografiile lui - Statius (Silu., 2, 7, w. 73-74) şi Marţial (Epigr., 8, 56; w. 19-20 şi 14, v. 185) prezintă acest poem ca autentic vergilian. Cum am arătat mai sus, anumiţi savanţi opinează că ar fi avut ioc o substituire, actualul poem fiind altul decât cel redactat de mantuan, sau, ceea ce pare mai probabil, că numai o parte dintre versuri, cam un sfert, ar fi autentic vergiliene, în vreme ce celelalte ar fi fost interpolate de alţi autori. Factura neoterică şi callimahiană ni se pare manifestă. Evidenţierea fragilităţii vieţii este semnificativă în acest sens 5. Fireşte, nu lipseşte un filon neopitagoreic şi abundă inflexiunile emoţionante, descripţiile gingaşe, dar foarte plastice ale naturii, precum cea iniţială, care evocă farmecul dimineţii câmpeneşti şi fericirea păstorilor, ce duc o existenţă simplă, departe de averi şi de războaie. De fapt poemul, care invocă şi soarta unor eroi vestiţi din istoria Romei (Culex, w. 202-385), prefigurează operele majore ale lui Vergiliu. Este foarte îndoielnic să fi fost alcătuită de Vergiliu culegerea de poeme scurte, denumită Catalepton , care încorporează două categorii de lucrări, scrise în diferiţi metri, adică "Priapeele", * Titlul transcrie în latineşte sintagma katâ lâpton, care caracteriza o culegere de mici poeme cu o tematică variată -_262

APENDICELE VERGILIAN
Priapea, şi 'Epigrame", Epigrammata. Nu este totuşi exclus ca unele dintre aceste poeme să fi fost efectiv scrise de Vergiliu. în forma tn care ni s-au păstrat, Priapeele înglobează patru scurte poeme şi un vers dintr-o a cincea, citat de gramaticul Diomede. Unele dintre versurile din Priapee vor apărea şi în Bucolice. Oricum, în aceste scurte poeme, zeul Priap evocă ocrotirea pe care o acordă vitelor şi pământului, cinstirile ce i se aduc în anumite locuinţe sărace sau, ca în catrenul, compus din două distihuri elegiace, ce constituie prima Priapee, bucuria încercată faţă de roadele primăverii, verii şi toamnei, dar şi teama de iarnă, când e frig şi el, zeul lemnului, poate ajunge pe foc Umorul proaspăt, delicateţea sentimentelor, rafinamentul elegant al imagisticii caracterizează aceste poeme, de asemenea de factură neoterică. Aceste trăsături se regăsesc şi în cele patrusprezece epigrame, mai sus menţionate. Nu ar fi imposibil să fi fost alcătuit de Vergiliu poemul "Hangiţa", Copa, în 38 de versuri în distih elegiac. Cu umor spumos, colorit viguros şi pe un timbru hedonist, pendinte de un epicureism popular, poetul ne înfăţişează o tânără hangiţă, care, cântând şi dansând, invită călătorii obosiţi în localul ei. Copa reprezintă cel mai izbutit poem din Apendicele vergilian. în sfârşit, în mod cert, nu au fost compuse de Vergiliu, ci de alţi poeţi, lucrări ca Aetna (poem didascalic), "Blesteme", Dirae, Lydia, Moretum (denumirea unei mâncări ţărăneşti), precum şi alte epigrame şi elegii, decât cele amintite mai sus .

Bucolicele
Probabil că, între 43 şi 38 sau chiar 37 î.e.n. 7, Vergiliu şi-a alcătuit prima operă sigur autentică şi concomitent relevantă pentru talentul său. Ne referim la cele zece poeme ale sale cu tematică pastorală, deci la eglogele (adică "poeme alese") sau Bucolicele, Bucolicae, vergiliene (adică "poeme cu boari"). De dimensiuni relativ reduse, ele însumează 864 de hexametri dactilici. Chiar comentatorii antici, ca Probus şi Servius, semnalează că Vergiliu nu şi-a publicat Bucolicele în ordinea în care Ie-a redactat. Poetul şi-a dispus probabil poemele după simbolica numerelor pitagoreice. Pe de altă parte, ca specie literară, bucolica dispunea de autonomia sa, care implica lirism, dar şi o formă dramatică, dat fiind că presupunea o punere în scenă, un decor rustic, costume specifice şi diverse convenţii teatrale.
Izvorul şi modelul principal al lui Vergiliu a fost, fără îndoială, poetul siracuzan, din secolul al lll-lea î.e.n , Teocrit. în Idilele sale, acesta valorificase tradiţia populară siciliana a concursurilor poetice improvizate, care constituiau un fel de mimi. Ar fi vorba de mici schetciuri poetice, scrise în hexametri dactilici, care puneau în scenă personaje din mediile sociale modeste, rar citadine, îndeobşte pastorale. Se considera în antichitate că păstorii aveau mai mult răgaz pentru dragoste, cânt şi întrecere muzicală decât plugarii. în ultimă instanţă, Teocrit conferise demnitate literară unei categorii socio-profesionale rustice şi deosebit de pitoreşti. Teocrit, descrisese cu remarcabilă autenticitate, cu realism acuzat, viaţa, moravurile, preocupările ciobanilor. El traducea astfel aspiraţia lumii elenistice, semnificativă pentru un anumit orizont de aşteptare, spre evaziune, spre vieţuire fericită într-un peisaj natural foarte simplu, contrapus celui al marilor oraşe greco-orien-tale. Concomitent, ca surse şi modele secundare, Vergiliu a recurs şi la Meleagru din Gadara, Callimah şi, dintre romani, la Lucreţiu, Catul şi neoterici. Dar împrumuturile tematice au fost 263-

VERGiLIU
subordonate la Vergiliu unui mesaj poetic specific, unui univers imaginar particular, unei texturi de discurs origina! 8. De asemenea Vergiliu a apelat şi la procedeul contaminării mai multor poeme greceşti, procedeu cândva utilizat de poeţii comici. Desigur şi Vergiliu exprimă năzuinţa spre evaziune într-o natură pastorală, dar această desprindere de realităţile cotidiene nu este decât parţială. De asemenea vom vedea că peisajul pastoral vergilian situat într-o Arcadie elegantă, ţară a păstorilor, este artificios, pierde vigoarea suculentă, deosebit de genuină, a cadrului în care se desfăşoară acţiunea idilelor teocritice. După conţinutul lor, Bucolicele au fost felurit grupate de cercetători. Unii exegeţi ai operei vergiliene au divizat Bucolicele în două mari compartimente. Din cel dintâi ar face parte acele poeme pastorale consacrate unei tematici idilice, îndatorate în chip manifest lui Teocrit, iar în cel de al doilea compartiment Bucolice, unde abundă aluziile la stări de lucruri, evenimente şi personaje romane şi contemporane poetului, sau la preocupările oamenilor Romei, universul rustic fiind factice, convertind în alegorie, în veşmânt incantatoriu, realităţi naţionale, străine de cele ale tematicii teocriteice. Alţii împart Bucolicele în patru sectoare, însă două dintre ele sunt consacrate tocmai revalorizării lumii lui Teocrit, în vreme ce celelalte relevă filoane şi problematici romane, mai mult sau mai puţin clar înfăţişate. Dar s-au propus şi alte regrupări ale Bucolice-lor9. Astfel Bucolicele a doua, a opta şi a zecea reprezintă egloge pur pastorale şi vehiculează trei scenarii ale iubirii. Bucolica a doua, intitulată Alexis, purcede de la a unsprezecea idilă a lui Teocrit - dar şi de la idilele a treia, a zecea şi a douăzeci şi treia ale poetului grec, toate contaminate - pentru a releva nu atât obiectul dragostei, ca la scriitorul sicilian, ci starea sufletească, psihologia păstorului Corydon, care nu-l poate cuceri pe delicatul Alexis. Până la urmă Corydon află consolare în munca neglijată până atunci şi în speranţa unei noi iubiri (Ecl., 2, v.73). Bucolica a opta implică două monologuri, unitare ca tematică, întrucât se referă la iubirea neîmpărtăşită, monologuri debitate de păstorii Damon şi Alphesiboeus. Se purcede de la a doua şi la a treia idilă a lui Teocrit, deşi sunt eliminate multe elemente şi motivaţii concrete. Tema este reluată în Bucolica a zecea, unde, deşi se poate decela ca model prima idilă a lui Teocrit, se renunţă la masca pastorală. Eroul dragostei nefericite este chiar prietenul lui Vergiliu, poetul Cornelius Gallus. Cum s-a arătat, dacă în Bucolica a şaptea, nişte păstori arcadieni erau transferaţi în Italia, în Bucolica a zecea un roman este adus în Arcadia idilică 10. Bucolicele a treia, a cincea şi a şaptea vehiculează întreceri poetice între păstori. Sunt utilizate o serie de motive de sorginte teocritieică, precum acuzaţiile reciproce, pornite de la considerente materiale, critica talentului poetic al rivalului, provocarea la întrecere, depunerea unui zălog, stabilirea unui arbitru, concursul propriu zis, victoria unuia dintre concurenţi, înmânarea premiului. Dar multe dintre aceste elemente suferă mutaţii fundamentale în universul imaginar vergilian. în Bucolica a cincea, se modifică profund parametrii tematicii teocriteice: nu se relatează împru-jurările morţii lui Daphnis şi sunt excluse convenţiile competiţiei pastorale. Cea mai simplă ne apare Bucolica a şaptea, unde arbitrul Meliboeus proclamă învingător pe Corydon, în întrecerea cu păstorul Thyrsis. Ambii ciobani îşi cântaseră dragostea. Totodată temele bucolice se amalgamează cu cele "georgice", proprii agriculturii italice. Cupletele fiecărui păstor-cântăreţ evocă fiecare o temă opusă celei înfăţişate imediat anterior de celălalt concurent.

în general cadrul pastoral vergilian primeşte o substanţă străină universului imaginar teocriteic. Abundă erudiţia mitologică, de care dau dovadă păstorii mantuanului. Pasiunea lor erotică este elegantă şi nu comportă brutalitatea savuroasă a patimii nutrite de personajele lui Teocrit. Ei renunţă la injuriile crude, chiar grosolane, şi la confruntările lor fizice, căci nu se mai bat între ei decât prin cântec. Totuşi, uneori printre păstorii erudiţi se strecoară şi ciobani autentici. Bucolicele comportă de fapt felurite ambiguităţi. Dar descripţiile de natură sunt în general mai puţin directe, mai puţin precise decât în opera poetului sicilian.
-264

BUCOLICELE Peisajul vergilian se mută adesea într-o Arcadie abstractă, nedeterminată. Textul Bucolicelor poate fi supus mai multor grile de lectură şi exegeza modernă a menţionat uneori ermetismul sau esoterismul vergilian. Totuşi, în pofida elementelor artificiale mai sus semnalate, sentimentul naturii se manifestă pregnant în universul Bucolicelor. Evocările firii sunt emoţionante, adesea autentice, vibrând de spontaneitate graţioasă. Totuşi, pe când la Teocrit prevalase o natură fecundă şi luminoasă, eminamente solară, peisajul vergilian apare învăluit de calmui înnoptării. Patru Bucolice, două din

unde sunt celebraţi Octavian şi Pollio. 1. ilustrată de două personaje pastorale. enunţate chiar de poet. pe care nu avea cum să-l presimtă. s-a decis să dea cuvântul cultivatorilor spoliaţi. Păstorii Moeris. Pământul lui Menalcas abia fusese redobândit.n. care să glorifice apoteoza lui Caesar. graţie lui Octavian. Chiar viaţa lui Menalcas este periclitată de către nemernicul militar. menit să vadă restaurarea vârstei de aur. personajele specific romane operează şi în "eglogele" pure. Cum am arătat. doi tineri satiri şi o naiadă obligă pe zeul Silenus să cânte istoria îndepărtată a lumii. tu.. Prin urmare vârsta de aur a omenirii este analizată în geneza sa şi nu în proiecţia ei în viitor. atât pe planul tematicii. şi a-i reproduce răspunsul miraculos (Ecl. cadrul de bază este tot pastoral. şi Lycidas dialoghează pe tema pierderii de către ei. în orice caz profetic ca substanţă şi ca tonalitate. în viitor. care îl proteja pe Vergiliu. două din cea care va urma (Bucolicele.e. încât discursul poetic implică o manifestă contaminare între mitologie şi cosmogonia epicureică. Ulterior sunt prezentate o serie de mituri. trad.n.e. 42-45). în asemenea poeme. şi naşterea unui copil. culcat sub bolta cea de frunz*. deci în Bucolica a şasea. de Theodor Naum). Asinius Gallus sau mai degrabă Saloninus. pentru a circumscrie prezentul Arcadiei. considerat de Teocrit ca inventatorul poeziei pastorale. cu toate că este realizată în alţi termeni. în care până la urmă şi cântecul amuţeşte (Ecl. 9. îndeosebi epice. Arcadia. aluziile la actualitate sunt mai rare. însă şi pentru că ştiuse să-şi limiteze ambiţiile şi dorinţele.seria mai sus menţionată. între diversele egloge se stabilesc multiple relaţii şi afinităţi. sub fag. Oricum poetul arată că acest copil va trăi reîntoarcerea treptată. 10). întâlnirea celor doi păstori se produce incidental. ţara Bucolicelor Antinomiile dintre cele două sau cele patru categorii de Bucolice nu trebuie absolutizate. în cazul poemului. la răcoare//Tu. 66-67) 13. Raportarea la actualitate vivifică întregul univers imaginar al eglogelor. iuuenis. Intruziunea problematicii romane în universul arcadiano-pastoral emerge pregnant. sub travestiul păstorului mitic Daphnis. dar este salvat. Este probabil vorba de un fiu al lui Pollio. structurate sub formă dramatică. dominate de o muzicalitate funciară. 1. Tityrus trăieşte pe pământul său. setea de pace. participarea afectivă. Meliboeus exclamă nostalgic: "Tityre. Bucolica a noua potenţează timbrul tragic al experienţei şi discursului rostit de Meliboeus. ca în egloga a patra. sora viitorului August şi iniţial soţia lui Gaius Claudius Marcellus. stoice etc. în anii 41 -40 î. opuse fericirii lui Tityrus. v. în structura de adâncime. ce glorifică în acelaşi timp pacea de la Brundisium. ele evocă problema exproprierilor proprietarilor de pământ din unele oraşe italice în favoarea veteranilor lui Octavian. în Bucolicele a patra şi a şasea. cât şi pe cel al scriiturii. egloga aluzivă.de o actriţă de mimi. însă pentru a revela condiţia lor absolut diferită. lăsăm pământul ţării: ah. Am semnalat deja importanţa deosebită a Bucolicii a patra. încheiata între Antonius şi Octavian. frecventator al cercului acestui important personaj al vremii. îi zici din fluier păstorească ta cântare //Noi. ca încarnare a deznădejdii. Iniţial cântecul fascinant al poemului reconstituie crearea . care fusese supus exproprierii. Tityrus şi Meliboeus. puternic traumatizat de impactul exproprierilor din zona Mantuei. Desigur acest binefăcător nu poate fi decât Octavian. încât s-a afirmat că. Iar Bucolica a cincea ar putea implica o alegorie. dar în ultimă instanţă.. şi îmbracă forma unei — 265 — VERGILIU alegorii. Talentul lui Menalcas este celebrat şi conţinutul cântecelor sale este prezentat. w. Acesta din urmă înfăptuieşte idealul ataraxiei epicureice. Ambele egloge sunt cele mai puţin bucolice dintre cele zece poeme "arcadiene* şi traduc aspiraţia spre temele majore. pe etape. Anumiţi cercetători l-au identificat pe Vergiliu însuşi în personaje ca Tityrus şi Menalcas sau chiar Moeris. neopitagoreice. lirică. deşi sărmanul păstor şi agricultor expropiat lipseşte fizic din poem Militarul expropriator a pătruns într-o lume pastorală dislocată.. expresia dragostei pentru natură şi oameni11. a generat diverse ipoteze. Menalcas. Oricum a slujit drept libret unui balet dansat în teatrele romane ale epocii . adică în Bucolica a patra. Vergiliu . plenară. Chiar în Bucolicele aluzive. Desigur melancolia subtil filtrată nu exclude sentimentele tonice. 1. Pe când pământul lui Meliboeus fusese luat şi dat unuia dintre veterani. datorită strălucirii cântecului lui (Ecl. w. în discursul său. 2. după crâncenele războaie şi confruntări interromane. Admiraţia faţă de măreţia Romei. 6 şi 10) sfârşesc printr-un pastel al înserării la ţară. a proprietăţilor. după pacea de la Brundisium. oroarea încercată faţă de războaiele civile. convertirea naturii la o fericire şi rodnicie neţărmurite. încrederea pasionată că Octavian o va asigura pentru eternitate impregnează complex întregul ansamblu al Bucolicelor. a vârstei de aur şi a armoniei universale. să devină un poet cu adevărat angajat '2. fn care cadrul câmpenesc se relevă ca încă mai artificios.tot pe etape . numită Cytheris. o contaminare între diverse doctrine. Ei pleacă de pe meleagurile părinteşti cu turma sa. Pe de altă parte. cea mai politică eglogă vergiliană. Tityrus îşi elogiază binefăcătorul. Oricum aceste două Bucolice par a fi fost scrise în 39 î. aflat în drum spre oraş. chiar dacă el nu postulează nici un fel de relaţie cu creştinismul. a poetului la întâmplările înfăţişate. în exegeza modernă şi chiar în cea antică. când Vergiliu. 9. într-o structură dramatică antitetică. Baza filosofică a poemului comportă de fapt un sincretism. Foarte interesante sunt cele patru Bucolice mai puţin pastorale. Esenţială ni se pare proiectarea speranţei generale de propagare a păcii cetăţeneşti.şi cu mult succes . concilierea totală între oameni şi chiar între fiare. dar şi de prietenul lor. formarea universului şi a pământului. Bucolicele întâi şi a noua comportă aceeaşi tematică. deoarece se ştie în poem că este un băiat. unde prevalează intropatia.a pământului în termeni evident epicureici. Bucolica a şasea dă replica celei analizate imediat mai sus. Vergiliu făureşte o nouă formă de poezie bucolică. Aluziile la evenimente contemporane proliferează intens. Identitatea acestui copil. Totuşi anumiţi cercetători au considerat că acest prunc ar putea fi fiul lui Octavian şi al Scriboniei sau copilul Octaviei. în poemele "pur" pastorale. Gallus este personajul principal din Bucolica a zecea. ŢARA BUCOLICELOR Cadrul pastoral este poate mai artificios în cele mai romane egloge. S-a arătat că ele implică puternice deplasări temporale. Bucolică a şasea conţine de altfel multe elemente misterioase. datorită intervenţiei salutare a lui Octavian. Primele cinci versuri îi contrapun categoric. mai vagi. pe noi ne-au izgonit // De pe ţarinele scumpe. De altfel ea este adresată lui Asinius Pollio. l-5. -266 ARCADIA. mai "romane".. într-un scenariu mesianic. sau în trecut. probabil deja născut.. Dacă Da-phnis n-ar camufla cumva poetul Catul sau n-ar fi chiar semi-zeul Daphnis. ale poeziei vergiliene de mai târziu. Bucolica întâi înfăţişează o experienţă epicureică şi totodată drama exproprierii. fără a-l califica altfel decât ca "tânărul*. Ea s-a căsătorit cu Marcus Antonius. la umbră liniştit // în păduri faci să răsune dulce nume de femeie" (Ecl.

. Romanii secolului I î.e. Vergiliu compune. Vergiliu înlocuise elogiul lui Gallus. O populează păsările şi turmele... Pentru a o figura. însă am arătat că el îşi depăşeşte acest obiectiv. impregnat de numeroase efecte poetice. plin de graţie. Astfel se realizează un timbru delicat. trebuia impulsionată şi dezvoltată. pusă la punct în anii 26-25 î. limbajul se schimbă.e. după Bucolice. în toate Bucolicele. extrase din înalta societate a Capitalei. mica proprietate. Locuitorii ei umani comunică permanent cu natura. Sau încorporându-le atât pe unele cât şi pe celelalte: păstorii sicilieni se romanizează. regiune abundentă în munţi. ce încheia opera în prima ei versiune. Ei sunt mici proprietari rustici şi cântă în permanenţă: cântecul. motivaţia compunerii poemului didactic nu se poate reduce la exortaţia adresată poetului de către Mecena. între pasiunile păstorilor şi realităţile romane. ghe şi "lucru" sau "lucrare". Vergiliu depăşeşte scriitura neoterică subtilă şi graţioasă spre a cizela versuri pline. râurile. personajele Romei îmbracă veşmântul fascinant al cadrului idilic. De altfel problemele agriculturii nu sunt tratate decât în prima jum tate a Georgicelor. credinţa că viitoarea societate romană trebuie să regăsească. îi idealizaseră. cum de fapt am evidenţiat. rod al fantasiei vergi-liene. o ocolesc iernile grele şi arşiţa verii. situată la marginea ei. Pe scurt ei devin de asemenea arcadieni. Acest titlu implică două cuvinte greceşti. pe care am numit-o Arcadia comică. muzica. păduri. la fel cum vor fi celebraţi în secolul al XVIII-le "bunii sălbatici". în acest sens. pulsul vieţii sociale romane izbuteşte să bată în această mirifică Arcadie. Abundă nu numai armonia muzicală. poezia. să recupereze temeliile de altădată ele virtuţii cetăţeneşti. era considerată de antici ca o ramură a economiei rurale contrapusă agriculturii. Georgicele. impregnat de inflexiuni seducătoare. Prin urmare care este de fapt conţinutul Georgicelor'? Ansamblul economiei rurale abordat într-un tratat agronomic versificat. unde se decide soarta proprietăţilor arcadienilor. Vergiliu recurge la resursele formaţiei sale neoterice.. îmbibat cu năzuinţa evadării în natură. în contururile ei delicate. peşterile şi livezile. care adorau zeul Pan. Dar. abundă colinele. tot ceea ce va converti pe Vergiliu într-un poet total. în Arcadia. 3ierre Grimal observa că Vergiliu nu era un simplu trabant al lui Mecena şi al ji Octavian. restaurarea vechilor valori romane. Sau altfel spus. a unui tip de civilizaţie concomitent specific şi mixt. dacă îl putem crede pe Servius. Bucolicele vergiliene circumscriu o ţară poetică. tocmai gândindu-ne la universul Bucolicelor. căderea nopţii. cu episodul lui Aristeu şi Orfeu. Se întâmplă ceea ce se petrecuse în teatrul latin. în definitiv. Dar oare nu se învederează ei înşişi conştienţi de existenţa lor iluzorie? Cum am arătat. întrucât Mecena îi sugerase să alcătuiască o operă care să sprijine ameliorarea agriculturii italice. care înseamnă "pământ". în vreme ce agricultorii italici erau dezorientaţi din pricina războaielor civile şi exproprierilor recente.n.n. ci şi detaliile sinestezice. formelor şi miresmelor. grote.asiguri unificarea peisajului Bucolicelor. s-a afirmat că Georgicele revendică de la pu'erea politică un efort în direcţia respectivă 17 Oricum Vergiliu se mută din Arcadia imaginară a Bucolicelor într-o Italie foarte reală. potrivirea măiastră a sunetelor şi totodată evocarea incantatorie a sonurilor naturii. plasate sub semnul callimahismului roman. când ilustrează tribulaţiile reale ale oamenilor 267 — VERGILIU Italiei. o scaldă. şi spre a vehicula o imagistică grandioasă. şi faţă de mare. Ei trebuiau stimulaţi. cizelat cu deosebită osteneală.n. Totuşi se pare că nouă ne-a parvenit numai a doua ediţie a acestui poem. ergon Iar gheorghds în greceşte înseamnă "ţăran" sau "lucrător al câmpului". între anii 39 şi 29 î. de procedee strălucite. Versul vergilian al eglogelor este eminamente muzical. din pricina căderii în dizgraţie şi morţii poetului prieten. Arcadismul corespundea la Roma unui orizont de aşteptare. chiar când travestesc personaje romane reale. El alcătuieşte un poem dicactic sau didascalic în patru cărţi şi intitulat "Georgice". supusă presiunilor necontenite pe care de secole le exercitau latifundiarii. de sonoritate gravă. De fapt Vergiliu răspundea unei comenzi sociale. izvoarele. Aprovizionarea cu grâne a populaţiei Italiei cunoştea anumite dificultăţi. combinarea meşteşugită a culorilor. o Arcadie pastorală. Adică tot ce anunţă Eneida şi chiar Georgicele. De aceea s-a afirmat că Bucolicele dobândesc sensul unei adevărate fugi muzicale15. imaginat ca jumătate om. Pentru că zootehnia. 14. Dar când proslăveşte măreţia Romei şi a lui Octavian. creşterea vitelor. S-au evidenţiat şi frontierele acestei Arcadii şi s-a arătat că ea se delimitează faţă de marele oraş. care populează aceeaşi ţară imaginară: Arcadia] De fapt în Peloponezul grecesc exista o Arcadie autentică. de rezistenţa faţă de urbanizarea intensivă şi consumul exagerat din înalta societate. majestuoase. în care. iată principalele lor preocupări. căci ţărmurile peninsulei erau blocate de Sextus Pom-peius. un alt poem. jumătate ţap. pădurile şi dumbrăvile. Georgicele Ajuns poet celebru. Cartea întâi este consacrată . cântat şi în Bucolice16.e. amalgamul de elemente de sorginte siciliana şi de valenţe romanizante determină structurarea în Bucolice. situată între Sicilia şi Italia. la Vergiliu. Vergiliu ar fi trebuit să scrie despre lucrarea pământului. Semnificaţia fundamentală este pretutindeni aceeaşi şi substanţa ei se regăseşte în trăirile unor personaje. iar Orientul aparţinea lui Marcus Antonius. Pe de altă parte.. unde am decelat o ţară imaginară a comediografilor. după titlu. locuită de păstori. Georgica. Arcadienii autentici aveau reputaţia de a fi foarte muzicali. Ceea ce îl preocupa cu prioritate pe Vergiliu în Georgice vra lecţia morală.

reamintim. Muritorii trebuiau constrânşi să-şi construiască fericirea şi nu s-o primească cu pasivitate de la zei.. Vergiliu face o digresiune despre bătrânul din Tarent. în structura profundă a operei. dobândeşte un suflu amplu.. poetul trece la zootehnie. chiar dacă. de mic proprietar agricol şi observaţiile. 1.. pe care le efectuase în cursul călătoriilor întreprinse în Sicilia şi Italia. 1. Cartea a doua debutează cu o invocaţie adresată lui Bacchus (Georg. în aceeaşi carte apar digresiuni despre furtuni (Georg. w. Vergiliu îşi consacră eforturile apiculturii.. în alt capitol. îndeosebi cultivării măslinului în cartea atreia. 136-l76). pe cară o primesc. însă Vergiliu realizează diverse digresiuni.. Am semnalat mai sus filiaţia între descripţia epizotiei. De altfel ulterior anticii vor considera Georgicele ca un tratat foarte serios de agronomie18. ci şi în mijlocul vieţii rustice. că munca este adevăratul izvor al ataraxiei.. 2. susceptibile a asigura ataraxia. w. 3. Vergiliu introduce digresiuni şi pasaje. poetul a exploatat fără îndoială experienţa sa proprie. preceptelor relative la creşterea albinelor. Vergiliu a putut extrage anumite informaţii tehnice din tratatul despre agricultură al lui Varro. în tot poemul de fapt.3. 1. 2. dar laudă şi tihna gustată pe marile domenii. Phaenomena. ar fi provocat involuntar moartea Euridicei. invocat în prolog (Georg.culturilor cerealiere. în cuprinsul cărţii. invocaţia zeilor {Gaorg. realizată anterior de Lucreţiu. tocmai în momentul istoric al conflictului dintre Octavian. Dacă în Bucolice prevalează lumea extazului şi cântecului suav. stăpânul Occidentului şi Antonius. al echilibrului moral. 4. Vergiliu depăşeşte aspectul tehnic şi didactic. 116-l48). Se pare totuşi că Vergiliu a utilizat o aftă variantă a poemului scris de Hesiod decât cea care ne-a parvenit nouă. l-8). Vergiliu pare a asuma epicureismul lucreţian pentru a-i conferi o coloratură mai degrabă stoică. w. în pofida unei aparente continuităţi. 149). Filosofia prezidează suveran Georgicele: ea este epicureică. care anticipează un celebru pasaj din cartea a şasea a Eneidei. Poetul pare a elogia mica proprietate. Ca modele şi izvoare pentru pasajele tehnice. Pe de altă parte. între Bucolice şi Georgice se ivesc discontinuităţi majore. 31l-337). "Gegenlukrez" în germană. ca adevărata condiţie a omului. apicultor mitic. care transcend considerabil simplele precepte agronomice. valide încă şi astăzi. Cartea a patra este aşezată sub semnul lui Apollo. 489-514). căzuţi pradă moleşirii. recurge la o imagistică fascinantă. Mai ales însă Vergiliu s-a folosit de tratatul cartaginezului Mago. câştigă adâncimi semnificative. prelucrată de Arătos. Unii cercetători l-au numit pe mantuan un anti-Lucreţiu. Oricum poetul a apelat la o documentare minuţioasă. w. care n-au legătură directă cu expunerea tehnică. Un alt excursus comportă tocmai elogiul primăverii (Georg. De asemenea. Vergiiiu îi urmează exemplul şi evită şi el problemele neabordate de Mago. poetul grec Hesiod. 474-566). dar şi riposta. soţia lui Orfeu. pentru îndrumările date celor ce se ocupau de economia rustică şi pentru consemnările ostenelilor acestora. care se desfăşoară sub semnul acestui zeu. şi un epilog (Georg. închipuită ca spaţiu ideal de natură şi de civilizaţie. Este vorba de munca închipuită ca demers perseverent şi raţional. 2. 458-452). w. momentelor specifice operaţiilor care le cracterizează şi semnelor cereşti ce le însoţesc Cartea a doua este hărăzită viticulturii şi arboriculturii. w. w. Şi în alte pasaje. menţionat şi în restul textului. liniştea psihicului. pierderea ei dureroasă pentru atâţia alţii? S-ar spune că nu. Cum am semnalat mai sus. pentru a încheia cu mirificul scenariu mitic al lui Aristeu şi Orfeu (Georg. în cartea a patra. Mitul vârstei de aur este situat în spaţiul italic al lui Saturn şi în vremea obârşiilor eroice ale Romei. 2. Am arătat că structura generativă a Georgicelor trebuie căutată în învăţătura morală şi moralizatoare.. Vergiliu depăşeşte sfaturile tehnice. w. l-48). chiar dacă uneori reduse la dimensiunile unor crochiuri. Vergiliu a utilizat opera poetului elenistic Arătos. v. Epilogul înfăţişează o epizotie. El a prezentat competent uneltele. unde sunt din nou menţionate forţele răului. 466-488). Emerg din poem observaţii interesante. prodigiile ivite la moartea Iui Caesar (Gaorg. Aristeu. Nu este imposibil ca V'ergiiiu să fi cunoscut şi opera matematicianului şi filosofului grec Eudoxos din Cnidos. de fapt a unei vârste de aur superioare . printre care se distinge elogiul Italiei (Georg. în sfârşit. contrapus Orientului asiatic. în termeni de factură lucreţianâ. căci subiectele par înrudite prin abordarea aceleiaşi lumi rustico-pastorale (şi deci aceluiaşi decor). l-42). prin opera saMuncişizile. în care prevalează "primăvara veşnică" (Georg. devenit o adevărată Biblie a agronomiei antice şi menţionat de noi mai sus. care ar fi bântuit în Noricum (Georg. în comparaţie cu Bucolicele. pentru că fericirea pe care aceasta o aducea nu solicita suficient mintea şi inteligenţa oamenilor. Mago se limita la precepte tehnice şi nu aborda problemele gestiunii unei proprietăţi agricole şi a mâinii de lucru uzitate. Dar nu regretă oare Vergiliu vârsta de aur. 4. w. solemn. S-au identificat în Georgice reluări de formule. crease chiar arhetipul epopeii didactice cu subiect agronomic. apărut tocmai în perioada elaborării Georgicelor. Vergiliu schiţează şi nararea coborârii lui Orfeu în Infern. Iar. Vergiliu a utilizat mai mulţi autori greci şi latini. 4. lupiter a destrămat vârsta de aur.1. De la marele său predecesor. poetul configurează fericirea adusă de înţelepciune.. în care poetul evocă prevestirile dezastrelor.. în prologul cărţii a treia (Georg. se distinge invocaţia adresată lui Mecena. El găseşte frecvent mijlocul de a uita asprele munci agricole spre a strecura versuri seducătoare. Acest pasaj este inspirat în chip manifest de descrierea ciumei din Atena. viza mai ales alte obiective decât cele agronomice.. Prologul cărţii întâi cuprinde dedicaţia adresată lui Mecena. pestei animaliere din Noricum. motive şi pasaje lucrţiene. discursul poetic vergilian îşi lărgeşte considerabil limitele. exponentul Estului. l-8).. în primul rând. în fiecare carte. şi tabloul lucreţian al ciumei din Atena. unde poetul arată că la îndemnurile acestui puternic prieten s-a decis să scrie despre creşterea vitelor. în Georgice domină cea a ostenelii şi a perseverenţei. care. ■ 269- VERGIUU Mai ales itinerariul lui Vergiliu a fost iluminat de geniul artistic şi de filosofia epicureică a lui Lucreţiu. Atât la Vergiliu cât şi la Hesiod munca apare ca etimonul întregului discurs poetic. deşi deschisă spre câştigurile altor doctrine. binecunoscută la Roma. w. interesa mai ales pe alţii decât pe agricultorii modeşti. structurează descripţii încântătoare. îngrijirile de care au nevoie vitele etc. la creşterea vitelor şi implică marile domenii ale celor mai -268 GEORGiCELE bogaţi dintre romani. care poate fi dobândită nu numai prin surprinderea misterelor lumii. w. Vergiliu a deprins ideea necesităţii de a cunoaşte şi studia în profunzime legile. Sunt evocate bogăţiile Italiei şi clima ei. tradusă în latineşte de Cicero şi prelucrată de Varro. survenite cu acest prilej. El propune o nouă lectură a vechiului mit al erei de aur. poetul crede în reîntoarecerea vârstei de aur. 315-564). care guvernează natura. w.. terenurile agricole. în legătură cu horticultura (Georg. Şi întocmai ca în Bucolice..

succint. comprehensiune. şi sfinte ______. Eneida este nu numai apogeul genului epic roman. iar luptele între tauri şi albine sunt prezentate în tonuri viguroase. solemnităţii mesajului. Poetul atestă cunoaşterea perfectă a procedeelor metrice. Optimismul robust guvernează întreaga sa învăţătură agronomică. S-a remarcat că auctor putea dobândi o valoare semantică religioasă şi anticipa titlul deAugustus pe care îl va obţine Octavian. aproape totdeauna liric. El mărturiseşte cititorului proiectele. Jocul formelor completează fericit alte manevre de mare strălucire. unde. Arta Georgicefor Universul imaginar al Georgicelor se hrăneşte dintr-o artă captivantă. GEORGICELE _____. "amar". Manifestă simpatie. în vreme ce castanii sunt "înalţi". bine administrate. Patriotismul însufleţeşte întregul poem. Ea este totodată unul dintre cele mai importante monumente ale literaturii universale 21. într-adevăr gustul pitorescului. De altfel Vergiliu este un optimist. Astfel Vergiliu se învederează a fi un optimist. rafinat. Aeneis. participarea directă la desfăşurarea discursului poetico-didactic. O vârstă de aur bazată pe muncă. extinsă pe multiple registre. Formarea poetului la şcoala neotericilor şi callimahismului roman este încă vizibilă. sursa autentică a acestei noi vârste de aur. ca şi la rapide schiţe. conferă o remarcabilă putere de seducţie demersului vergilian. dorinţele şi visurile sale. epitetul colorează limbajul tehnic. Funcţionalitatea ei în raport cu mesajul poetului este incontestabilă. când va depăşi excesele trecutului apropiat şi chiar ale prezentu-270.. un clasic desăvârşit. Mantuanul se relevă frecvent confesiv. iar răchita e "gingaşe". Georgicele constituie cea mai izbutită creaţie vergiliană. "uşor". al lui Shakespeare în cea engleză. grandioasă epopee în douăsprezece cărţi. mai bune decât cea veche. Dar mai ales pentru oameni. Calităţile excepţionale ale Eneidei emerg cu deosebită claritate. Georgicele reprezintă una dintre paradigmele de bază ale clasicismului latin Admirabil se prezintă hexametrul dactilic al Georgicelor. paleta policromă a imagisticii. Materialul prezentat este stăpânit şi unificat cu abilitate excepţională. a artei vergiiiene. Dar furtunile. pentru păsările care îşi pierd puii. Căci pentru Eneida n-a mai avut o asemenea posibilitate 20. armonia versului. îşi va regăsi vigoarea şi o va potenţa. al imaginii plastice. vibrantă şi în acelaşi timp vibrată..uKxcimiu a aeschide. în Georgice. Roma. trad. ameliorate din punct de vedere calitativ. Oricum. ca şi pentru vitele întristate de moartea tovarăşilor de jug. v. 1. statutul său în interiorul literaturii latine echivalează cu cel al lui Dante în literatura italiană. Intropatia. ca şi pentru bucuriile lor19. Elogiul acesteia din urmă. pentru durerile. întrucât crede în viitorul Romei şi al Italiei. de D. iar optimismului organic al discursului îi corespunde luminozitatea scriiturii. ploile torenţiale sunt amplu descrise. Cu sobrietate de altfel. mantuanul recurge la tablouri ample. ci şi "vârful" întregii poezii latine. Vergiliu îl proclamă pe Octavian "puternic sporitor* ori chiar "autor" al roadelor. vechile valori romane. Pentru a descrie. în pofida faptului că poetul a fost surprins de moartea prematură înainte de a-şi finisa capodopera. al lui Goethe în cultura germană şi desigur al lui Homer în literatura vechilor greci.uiun şi una. Murăraşu). Datorită acestei epopei.. în digresiuni şi în secvenţe pur poetice. "greu". Cauza principală trebuie decelată în putinţa pe care a avut-o poetul de a-şi finisa îndelung creaţia. capabile să resuscite. cândva puternică datorită economiei sale rurale. care îşi VERGIL1U controlează fantesia. cu truditorii gliei italice. Alcătuirea Ene!di Capodopera lui Vergiliu. precum şi a obiectelor muncii. frazele sunt suple. care mânuieşte convenienţa şi simetria. "Munca fără preget biruie toate". Epitetul intervine frecvent în figurarea elementelor naturii. deoarece finalul cărţii a doua şi elogiul vieţii rurale o configurează în trăsăturile ei cele mai revelatoare. labor omnia uincit improbus: iată enunţul-cheie. •. auctor (Georg. un adversar al paseismului. respiraţia largă a discursului.. Sub raportul cizelării formei. 27). Georgicele atestă limpede vocaţia de poezie totală. siguranţa certă în zămislirea stihurilor. acest fascinant opus maius. pentru plante şi animale. însă foarte pregnant. ca şi în expunerile tehnice. 2. însă măsurat. aşa . Totodată Vergiliu se interesează nemijlocit de tot ce el înfăţişează şi înfăptuieşte o adevărată comuniune cu natura.ca valoare celei străvechi. "dens". glorificarea victoriilor repurtate de Octavian vibrează de acest stenic optimism. Solul poate fi "rar". // înalţ cu un vers ascreean în oraşe romane-al meu cântec" (Georg. poemul care i-a asigurat definitiv nemurirea şi statutul privilegiat în literatura universală. Gravitatea tonului răspunde gravităţii. la adevărate cataloage. sunt evocate pădurile care freamătă. deşi Vergiliu devine. este "Eneida". Vocabularul este elegant. w. în funcţie de standarde înnoite. râurile ce curg la picioarele vechilor ziduri etc. al detaliului revelator prevalează pretutindeni. Vergiliu devine cel mai mare poet roman. 173-l76.

care va conduce la plămădirea unui nou popor. el înfăţişează Cartagina. care se iubeau foarte mult între ei.. care tindea să cadă în desuetitudine.. De unde şi indicaţia. Nisus şi Eurial. apogeul epopeii. rivala istorică a Romei. Bătălia de la Actium şi restabilirea. Ea va rămâne de-a pururi temelia sinecismului aflat la obârşia Romei. mult a avut de pătimit în războaie până să dureze un oraş şi să-şi statornicească zeii în Laţiu. datorită lui Vergiliu. unde Dido sau Didona.n. conduşi de Enea. în canea a şasea. Trebuie spus că. pentru a-şi încheia povestirea. Enea deapănă firul aventurilor întâmpinate de către troienii supravieţuitori dezastrului în navigaţia lor. 1. w.. fiica lui Latinus. din Sicilia. unde Sibylla locală îl ajută să coboare în Infern. -272 \] ALCĂTUIREA ENEIDEI } L Subiectul şi substanţa Eneidei se regăsesc în invocaţia adresată de poet muzei poeziei epice. 860-886) şi citeşte stihurile respective împăratului şi Octaviei. pentru multă vreme.n. 6. iar Varro s-a interesat în amănunt de etapele şi aspectele preregrinărilor eneazilor. Totuşi dacă interpretarea acestei obârşii. 7 şi 10. Ceea ce ar conferi legendei o mică bază reală. şi-a pus cel dintâi piciorul pe malurile Laviniului. spre a ajunge în Italia şi sosirea lor forjată la Cartagina. Dar legenda troiană devine nucleul Eneidei şi.. Concomitent poetul menţionează şi viguroasa conotaţie romană şi patriotică a Eneidei. se considerau de origine troiană. dificultăţilor întâmpinate aici de ei şi victoriei lor definitive. inclusiv cea a luliilor. VERGILIU descendent al lui Ascaniu sau lulus. poate. pe care ei n-au respectat-o. ca şi unele procedee stilistice precum . în legătură cu ideea eternităţii Romei. este desigur Enea. De altfel. în cartea a treia. mama defunctului.n. a resuscitat această legendă. nepotul de soră al lui August (Aen.. trad. pe ţărmurile Laţiului. în versurile subsecvente.. sabinii şi etruscii.e. ne înfăţişează războiul dintre troieni şi sprijinitorii lui Turnus. populaţie din Laţiu. pe baza notaţiilor marginale ale autorului. protagonistul epopeii. în ultimă instanţă uciderea conducătorului coaliţiei antitroiene de către însuşi Enea. în cărţile a patra şi a cincea. în vreme ce a doua parte a epopeii reprezintă o Iliadă condensată. izgonit de ursită de pe ţărmurile Troiei. care se considera 273. Numeroase elemente mitologice sunt împrumutate marelui poet epic grec. legenda troiană dobândeşte o semnificaţie deosebită. trecerea în revistă a ostaşilor (fien. şi să unească troienii cu latinii. căpetenia rutulilor. Ultimele două cărţi narează sfârşitul conflictului. şi a afla viitorul seminţiei lui. sub conducerea viteazului Turnus. w.. care. îndeosebi se datorează lui Homer diferite motive epice. Poeţi ca Naevius şi Ennius. în curs de redactare. Legenda imigrării lui Enea în Laţiu avea rădăcini străvechi în cultura antică. Dar italicii se coalizează împotriva emigranţilor. însă şi troienii lui Enea ca şi grecii arcadieni ai iui Evandru. Vergiliu a redactat ultima parte a poemului.e. Iar în 23-22 î. Cartea întâi zugrăveşte furtuna care surprinde troienii plecaţi pe mare.n.. Se pare că ea ar fi apărut în mediul elenic şi că ar fi fost vehiculată de Timaios din Tauromenium (secolele IV-III î. devenite tipare obligatorii ale genului epic. nu atât spre a urma comanda. faţă de //. de Eugen Lovinescu. povesteşte-mi mânia zeiţei ce l-a silit pe un om cunoscut prin credinţă să înfrunte atâtea nenorociri şi să îndure atâtea necazuri! E cu putinţă oare să fie atâta urgie în suflete cereşti?" fîen. a zecea. îndrăgostită de el. Situarea Cartaginei la începutul epopeii este desigur deosebit de semnificativă pentru obiectivele fundamentale ale Eneidei. prima jumătate a epopeii este redactată.e. 1. faţă de //. 12-33).. a opta.n. Oricum în 26 î. la Vergiliu. Dar când a fost alcătuită Eneida? Este foarte probabil ca Vergiliu să fi conceput alcătuirea Eneidei încă din 29 î. înzestrat însă cu pietas. revizuită de Eugen Cizek). Vergiliu înfăţişează tribulaţiile emigranţilor troieni.e. căci. unde Didona. menită de "ursită" să fie distrusă de urmaşii troienilor (flen.. Cartea a şasea . la Cumae. fiul lui Enea. 2). "lealitate".e. Varius şi Tucca l-au editat. leagănul seminţiei latine. şi instalându-se provizoriu în Sicilia. scutul eroilor (Aen.. în 17 î. în congruenţă cu un tipar consacrat încă de Homer: "cânt luptele viteazului. probabil cu foarte mici modificări. poetul ni-l prezintă pe Enea părăsind Cartagina. în Origines. De fapt în primele şase cărţi. 5). cum am arătat. Enea urmează să se însoare cu Lavinia. care îi va fi conferit la Roma. a păcii inter-romane îl impresionaseră considerabil pe poet.e. cât încurajarea lui Octavian. se sinucide după ce îl blestemase. Caesar. a noua. îi primeşte cu generozitate şi solicită lui Enea să-i povestească aventurile. Enea îşi începe naraţia prin cucerirea abilă a Troiei de către greci. de-a lungul coastelor Greciei şi Siciliei. alianţa dintre Enea şi arcadienii lui Evandru.. cu prilejul celebrării jocurilor seculare. faţă de Od.cum îşi cizelase cu migală Georgicele. Viteazul. pentru a-şi întâlni tatăl mort. De altminteri unele ginţi patriciene de la Roma. de altfel asumată şi de istoricii moderni. se impune un sinecism cu cinci componente: cele trei popoare menţionate. în cartea a şaptea. De altfel ca şi istoricul grec Dionis din Halicarnas. îl întâlnim pe Enea sosind în Laţiu. Anchise.e. faptele de bravură şi moartea eroică a doi troieni.n. unde regele Latinus îl întâmpină cu prietenie. w. dobândeşte statutul mesianic.n.. Cărţile următoare. intens dezvoltată în aceste vremuri. istorici ca Fabius Pictor şi Cato cel Bătrân. jocurile funerare (Aen.. După 31 î. încă din antichitate. respectiv latinii. de a nu-i edita Eneida. lăsată cu "limbă de moarte" prietenilor. însoţitorii lui Enea. ca furtuna pe mare (Aen. în Italia. Muză. 1. ca şi la Titus Livius.e. au consemnat şi exploatat legenda troiană.. pe care le trăiseră el şi însoţitorii lui. liber tradusă prin "credinţă". al străbunilor albani şi al zidurilor înalte ale Romei. ni-l arată pe Enea ajuns în Italia.. Vergiliu deplânge moartea lui Marcellus. dat fiind mişcările de populaţie din bazinul mediteraneean. 8 faţă de //. între 22 şi 29 î. în căutarea tărâmurilor făgăduite de destin şi de zei a le sluji ca un nou sălaş şi-ca o nouă patrie: Italia Iar a doua jumătate a epopeii este tocmai consacrată sosirii troienilor în Italia. Properţiu menţionează şi glorifică Eneida.n. Pe multe mări şi pământuri a mai fost zvârlit de urgia zeilor şi de mânia neiertătoarei lunone. 5. nu este deloc imposibil ca anumiţi microasiatici să fi debarcat în Laţiu. l-l1. Totuşi marele model al lui Vergiliu a fost desigur Homer. 18).) Dar această legendă a fost repede preluată de romani şi difuzată de vulgata referitoare la primordiile. regina localnicilor. 23). la începuturile Romei. comporta în unele cazuri un amalgam a trei seminţii. în secolul al Xll-lea î. s-a remarcat că primele şase cărţi ale Eneidei echivalează cu o Odisee concentrată. indicaţie. în cartea a doua.

Totodată s-au putut identifica în creaţia vergiliană mărci ale unei interdiscursivităţi statornice între mantuan şi poeţi greci. Nu este de asemena -274 — ALCĂTUIREA ENEIDEI imposibil ca anumite secvenţe din Eneida. asemănarea. integrate unei fantasii originale. poartă amprenta elocinţei romane a epocii. unde zeul Tibru arată lui Enea că a ajuns pe meleagurile rezervate lui de zei. Astfel. cărţile 5-8. parvin într-un port şi nu pe un tărâm oarecare. în ecuaţia Enea=August=Roma. ci să se întreacă. descripţiile de asalturi. îndeosebi Vergiliu a utilizat experienţa poetului epic grec Apollonios din Rodos. ca în cazul menţionat în fraza anterioară. din nou pline de mişcare. scăpat din naufragiu absolut singur. deşi scurte din punctul de vedere al timpului real. după părerea noastră. dinamice. structura de adâncime se organizează în jurul mesajului profund roman şi patriotic. Dar lumea lui Vergiliu nu este homerică decât foarte parţial. cum ar fi. Asemenea modificări. 5. nu este primejduită numai o corabie. Mitul lui Enea îi îngăduie lui Vergiliu de a utiliza atât tradiţia greacă a . nu nimiceşte pe corăbieri. pe când supravieţuitorii. în episodul furtunii pe mare. a condus în ultimă instanţă la o structură de adâncime eminamente originală. diverse picturi reputate iZ. sunt combinate. sensibil avantajaţi faţă de Ulise sau Odiseu homeric. de pildă. 4). în care poetul grec figurase pasiunea Medeei pentru lason. că a patra carte a Eneidei imită foarte fidel Argonauticele lui Apollonios din Rodos (MACROB. difuzaseră legenda troiană. se considera. datorate precursorilor. Cineaştii redau această percepere lungă a timpului scurt prin turnarea secvenţelor în "ralenti". ci şi. imaginea lui Laocoon înlănţuit de şerpi. mesajul profund al Eneidei a transfigurat complet toate elementele preluate de la predecesori. dar conotează istoria ----------------275 - VERGILIU Romei şi a poporului ei. cu vădită exagerare. cărţile 9-l2. Unele discursuri ale personajelor epopeii. cum vom vedea. a Eneidei cu epopeile homerice este pur exterioară. să ilustreze recursul poetului la realizările artiştilor plastici ai antichităţii. nu este decât o aparenţă. fundările de cetăţi implică utilizarea tehnicii folosite în istoriografia romană. Sau altfel spus. împrumutată Iiiadei. Pe de altă parte. în universul său imaginar. S-au sugerat şi alte structuri ale Eneidei. termenii acestei ecuaţii sunt însă permutabili şi nu comutabili. distanţarea vergiliană de modelul homeric implică recentrări de semnificaţii mult mai profunde. Deşi. în vreme ce altele. ce comportă sculptate toate marile evenimente ale istoriei romane. prin intermediul lui Enea. regele Evandru îi prezintă eroului troian colinele ce vor deveni cândva locaşul Romei. Chiar în antichitate. în care punctul culminant al eposului ar fi cartea a opta. 17. dragostea arzătoare a Didonei pentru Enea este înrâurită de secvenţe epice. mitologia cu mitistoria şi chiar cu istoria contemporană lui a Romei. indiferent cum am aprecia structura de suprafaţă a epopeii.pentru virtuozitatea tehnică sunttributare înfăptuirilor poetice ale lui Catul şi aie neotericilor. Vergiliu s-a inspirat de asemenea din tragedia greacă. străine modelelor şi izvoarelor mantuanului. sunt percepute subiectiv ca interminabile. Unele concepţii raţionaliste descind în mod manifest din Lucreţiu. Autentica structură generativă a mesajului vergilian rezidă. iar Vulcan făureşte fiului Venerei un scut. Nu numai anumite scene de magie din Eneida par inspirate parţial de Argonauticele lui Apollonios din Rodos. ci chiar îl subliniază. Iar arta vergiliană se desfăşoară pe registre noi. Cum s-a arătat. Deoarece în existenţa oricărui om există perioade care trec repede. Nu numai creaţiile sculptorilor sunt puse la contribuţie. Mesajul profund al Eneidei într-adevăr. ca Fedra şi Medeea. în structura personajului Didonei au fost recunoscute trăsături ale unor celebre personaje ale lui Euripide. Rene Pichon a semnalat că unii comentatori antici calificau Eneida drept "faptele săvârşite ale poporului roman". Saturn. Vergiliu denotează aventurile lui Enea şi ale însoţitorilor lui. Cum vom vedea. care ar oculta organizarea autentică a materialului de factură ternară. S-a propus un decupaj în trei secvenţe a Eneidei: cărţile 1 -4. mai degrabă statice şi mai puţin bogate în peripeţii. De fapt însă. S-a afirmat că Vergiliu ar fi vrut să realizeze un contrast între începutul epopeii. Fără îndoială Vergiliu a datorat mult predecesorilor săi romani. în nici un episod al Eneidei motivul homeric nu este exploatat în mod servil. ci doar prin mijlocirea strămoşilor săi legendari. fracţiune relativ modestă a seminţiei troiene. în vreme ce închipuirea de către poet a luptelor ca vaste tablouri de ansamblu. bine decupat în cărţi. Cum vom arăta.. de altfel parţială. în alte situaţii. îl evidenţiază. în opoziţie cu ceea ce se întâmplase ithacizilor. amalgamate într-un alambic genial. Este posibil ca însuşi August să-l fi convins pe Vergiliu să nu-l glorifice direct. cu scopul de a reliefa modificările aduse materiei homerice şi aportul original. S-a opinat deci că a doua parte a Eneidei ar fi întrucâtva alcătuită în "ralenti" 23. o anumită preocupare -desigur nu totdeauna valorificată în versiunea nefinisată a Eneidei . De aceea toate elementele împrumutate lui Homer primesc la el o nouă semnificaţie şi chiar un conţinut original. aşa cum am arătat.comparaţiile. Vergiliu îmbină. s-a considerat că structura liniară. Vergiliu nu numai că nu ascunde tributul plătit lui Homer. emis de Vergiliu şi convertit de el în adevăratul etimon al intrigii epice. care. ci întreaga flotă a eneazilor. Anumite scene tragice din operele marilor autori tragici greci au intrat într-o evidentă intertextualitate cu eposul vergilian. în liniile ei mari şi chiar în unele detalii. ca Stesihor şi Pindar. şi monotonia sublimă din a doua parte a Eneidei. Neptun salvează. care au propria lor unitate. De fapt Vergiliu nu şi-a propus să-l imite pe Homer. în ce priveşte alcătuirea de suprafaţă a epopeii. Vergiliu îşi aduce la îndeplinire proiectul enunţat în prologul cărţii a treia a Georgicelor de a celebra pe August.. iar lirismul complex. Cărţile 9-l2 ar reprezenta un epilog plin de "furie şi de zgomot". îndeosebi din ultimile cărţi. încărcate de acţiune. epitetele compuse etc. comparabil cu sfârşitul unei simfonii. Ne referim la Naevius şi Ennius în primul rând. să concureze cu el pe terenul vechilor mituri şi al cadrului epic. care implică elemente concrete sau materiale noi abundă în Eneida. chiar tumultuoase. Desigur toate aceste elemente. în acest mod Eneida devine epopeea naţională a roamnilor. atunci când îl glorifică prin medierea. cu toate că investită cu o semnificaţie psihologică particulară. amestec de Odiseea şi de lliada. dar.

şi de misiunea ei glorioasă. După ce descrisese Venerei ascensiunea Romei. războaiele se vor curma. Personajele sunt adesea homerice şi se comportă potrivit standardurilor stabilite de marele poet epic grec.eposului cu subiect pur mitologic. sunt Troia (în Asia). de Eugen Lovinescu. Un fel de cerc magic a permis poetului să trateze simultan despre Enea. lulus. a epopeii cu subiect istorico-cetăţenesc. Vergiliu operează cu o tehnică cinematografică ante litteram. asupra căreia vom reveni mai jos. în acest caz August şi nu tatăl său adoptiv. Vergiliu şi în Eneida. Cartagina (în Africa) şi Laţiu (în Europa). Intriga epică vergiliană reclamă permanent utilizarea mai multor grile de lectură şi mai ales o lectură de gradul al doilea... care reclamă o reluare. Escala realizată de Enea la Cartagina şi evocarea ei în epopee corespundeau unui anumit orizont de aşteptare al "secolului" lui August. şi actualitatea stringentă. De aceea noi am spus că. revizuită de Eugen Cizek). Prezentarea entuziastă a construirii Cartaginei de către Dido (Aen. el se va numi lulius. lupiter precizează: "Din strălucitul sânge al troienilor se va naşte Caesar *. să se aclimatizeze. îşi asigură dreptul de a se statornici definitiv în Laţiu. Furtuna care împrăştie corăbiile troienilor plecaţi din Sicilia simbolizează primejdiile înfruntate de romani în tot cursul istoriei lor. întreaga viziune a epocii augusteice şi a sloganurilor ei pacifiste se regăseşte în aceste cuvinte. la care îi invita Vergiliu 24. porţile temutului templu al războiului se vor închide cu puternice zăvoare de fier. De altfel ----------------276-------- MESAJUL PROFUND AL ENEIDEI cititorii Eneidei practicau mai lesne şi mai complex lectura plurală. întocmai ca poeţii comici. trad. încât gesturile lui răsună şi în alt univers decât al său . însuşi Enea este în acelaşi timp August şi misiunea Romei. Enea şi August. naeviano-en-niană. ca şi la Cartagina. Vergiliu pendulează între trecutul mitic. sau mitistoric. Când necesităţile navigaţiei îl constrâng pe Ulise să debarce într-un anumit loc. De fapt ceea ce se străduise să săvârşească Enea a desăvârşit August. Dacă Homer se instalează în subiectul său . cea a "cross-cut"-ului. Dar dacă Enea vădeşte o slăbiciune pentru Dido. dar şi el însuşi. Dimpotrivă Enea este aşteptat pretutindeni unde ajunge. se deschide permanent spre viitor. o ţară a eposului. cu mâinile legate la spate cu o sută de noduri de aramă. . De fapt vicisitudinile prin care trece Enea sunt statuate ca simboluri şi cauze ale unor evenimente ulterioare. cât şi tradiţia romană. pe care îl solicita Dido. Ele reprezentau cele trei continente ale "lumii locuite" a anticilor. în care vieţuise mai multă vreme Enea şi unde contractase căsătorii cu femei din sângele regilor .Creusa. August şi Roma. imaginar în substanţa lui. cel istoric.intriga epică vergiliană trimite la o semnificaţie extrinsecă tribulaţiilor eroilor.pentru a depăna frumoase aventuri. ce-şi va întinde stăpânirea până la ocean. după uciderea lui Turnus. însă urmaşii săi se vor instala în insula Delos şi în Epir. groaznică. el trebuie să-l exploreze. Credinţa străbună şi Vesta şi Quirinus. datorită unor aparente digresiuni. după marele lui strămoş. De aceea Jacques Perret a calificat Eneida drept "o oglindă a destinului roman". chiar tu îl vei primi cândva în cer. încărcat de prăzile Răsăritului. Enea nu va reveni în aceste locuri. Este deocamdată suficient să evidenţiem că. Iar răzbunătorul. Oricum Eneida este un poem eminamente conotativ. pe o grămadă de arme cumplite. Scăpată de griji. centrul său firesc. Descripţia jocurilor funerare troiene încorporează aluzii la cele instituite de August. w. nu numai în Bucolice. Iar ostilitatea asumată de lunonafaţă de itinerariul şi înfăptuirile lui Enea urmăreşte şi blocarea viitorului glorios al Romei. Vremile cumplite se vor îmblânzi atunci. w. înclinat să rămână alături de Dido.. Căci această Mediterană este dominată de Roma. care nu-şi află finalitatea decât în sine . sedus de Cleopatra. simbolurile şi determinismele. corespunde celei ce funcţionează între cei doi poli al istoriei romane. cu gura însângerată. încă Naevius oferise în această privinţă un precedent semnificativ. Eroul troian contractează în toate punctele pe care le atinge legături. nutrit de August. el riscă să compromită întregul viitor al Romei. 422-436) implică o aluzie la proiectul de reclădire a marii cetăţi africane. după ce fusese părăsită de eroul troian. se va frământa neputincioasă" (Aen. Tensiunea care se iveşte între momentul când Enea părăseşte înfrânt Troia şi clipa când. adică erou troian. înăuntru. Urmarea faptului că Ulise se stabileşte lângă Calypso constă în faptul că Ithaca nu-l vede revenind în sânul ei. nelegiuita Vrajbă. vor da legi lumii întregi. Elogiul casei lui August emerge frecvent din Eneida. 1. simboliza pe Marcus Antonius. 1. 287-296. Pretutindeni abundă sensurile subiacente. o Mediterană a sa. şi numele până la stele. o invitaţie de a se medita asupra temelor şi motivelor acestuia. este disigur Hanni-bal. cu fratele său Remus. oamenii îl vor slăvi şi pe dânsul în rugăciunile lor. Această tehnică ajunge să confere intrigii epice ritmul ei intrinsec şi mesajului poetului conţinutul lui esenţial. a interferenţei planurilor temporale. Fără îndoială peisajul EEneideeste prin excelenţă homeric. încă Dante a observat că cele trei meleaguri. Pe de altă parte. zămisleşte un tip de civilizaţie mixt. Dido şi Lavinia -. să se insere acolo. în Sicilia. Aventura erotică încercată de fiul Venerei pe ţărmurile Africii comporta mai multe conotaţii: Enea.

283-285). Vechii eroi al Romei sunt invocaţi sistematic: Camillus şi Fabius. 12. w. legaţi de forţele gliei lor. Vergiliu tinde să substituie triadei divine capitoline. precum cea a meselor de mâncare şi a scroafei cu treizeci de purcei. nu numai lulii. pe care le-au menţionat parţial: profeţia lui lupiter. fusese zămislit de lupiter şi de o nimfă italică. Venus şi August zeificat. ci şi Sergii. în convorbirea cu Enea. w. Cum am mai arătat. w. El atestă o cunoaştere perfectă a ceremoniilor funebre. unde este zugrăvit destinul eneazilor şi urmaşilor lor. derularea imaginilor viitorilor protagonişti ai istoriei romane plasează Roma sub oblăduirea legilor care guvernează ordinea universului şi subliniază misiunea glorioasă a vlăstarelor ei. de a conduce popoarele. Poetul consemnează realităţi sacre şi le proiectează la obârşiile Romei: cultul lui Apollo Palatinul.. Trecerea în revistă a -278 MESAJUL PROFUND AL ENEIDEI eroilor romani este pregătită de coborârea lui Enea în Infern.16). 67l-731).. w. configurată ca un experiment cu semnificaţie iniţiatică. Totodată este legitimată cucerirea Greciei de către romani. evocarea de către Evandru. cea a glorioasei Italii de mâine. să stabileşti rosturile păcii. însoţit de olimpieni. pe rebeli.. în spatele împăratului se afla Roma. fruct al revanşei înfrânţilor asupra biruitorilor (Aen.. a obârşiilor cele mai străvechi ale Romei (Aen. Spre sfârşitul epopeii. care se trăgea din fiul iui Enea şi al Creusei. de a le impune legile păcii. Dar pe de o parte Vergiliu. să cruţi pe cei ce se supun şi să zdrobeşti pe trufaşi: iată menirea ta" (Aen. însuşi Dante a recunoscut intenţiile profunde ale lui Vergiliu: toţi combatanţii mor pentru aceeaşi cauză. de fapt patru scenarii. era mai importantă decât cea a lui Romulus. vise. alte victorii ale lui. ci poporului roman însuşi. descripţia scutului lui Enea (Aen. 6. acordul cu părţii sunt figurate pe scut {Aen. trad. w. cum procedau la Roma consulii *(Aen. Dintre numeroasele digresiuni. a umbrelor viitorilor eroi romani {Aen. 1. de Eugen Lovinescu. revizuită de Eugen Cizek). din cartea a doua a Georgicelor. să cârmuieşti cu putere noroadele. Dezbaterile consiliului zeităţilor . pe care le dobândeşte sub formă de oracole. pentru a-i evidenţia această misiune. 851 -853. în jurul eroului troian. Apar şi marile familii romane. Anchise nu se mai adresează iui Enea.. însă mai ales în descripţia scutului din cartea a opta... în prezenţa lui Enea. se detaşează patru mari pasaje. w. 8.. încât merita să devină mare pontif (MACROB. raporturile prieteneşti ale romanilor cu Sicilia şi Epirul. colegiul quindecemvirilor. Spre a înţelege sensul unor evenimente şi fapte statornicite pe un plan superior. triumful repurtat de August.. în câteva versuri este ilustrată concepţia vergiliană asupra menirii romane: "tu adu-ţi aminte. la care ne-am referit.. Cluentii. chiar violent. până atunci doar vag intuită de el. a arcadienilor lui Evandru şi a etruscilor. 724-751). cauza acestui statut al său trebuie căutată în faptul că el este primul slujitor al unei Rome care încă nu există. Enea poate să contemple concret. 756-853). care este tradiţională. ca exponentul magnificelor virtuţi italice. Brutus şi Cato. n-a devenit niciodată un adulator servil al familiei lui August. Chiar războaiele latine purtate de Enea implicaseră federarea. Războiul se va termina într-o adevărată unire a Italiei în jurul lui Enea. Mantuanul insera în epopee legende latine străvechi. într-o imagistică foarte plastică. de a cruţa pe învinşii docili. 1. w. Enea este convertit în arhetipul consulilor şi pontifilor romani. Contopirea lor va anticipa o Italie concomitent civilizată şi viguroasă. 8. Enea are permanent nevoie de elucidări şi dovezi. din cartea a şasea. Jupiter părăseşte sfatul zeilor. 8. Sunt aşadar reliefate funcţia care revine romanilor. 1. soarta descendenţilor săi. August apare celebrat şi în profeţia lui Anchise. 10. Dacă Enea nu dovedeşte în general iniţiativă. înainte de a schiţa unirea popoarelor. 792-794). de a supune.. împăratul este deificat şi sugerat ca învingătorul Orientu-iui. zeul de la Actium. iar. el deplânge şi moartea lui Marcellus. în care este prezentat viitorul Italiei. Vergiliu pare a afirma că ginta luliilor. însuşi Caesar. Memmii. un nou grup de divinităţi principale: Apollo. profeţii. 116-l17). în ultimiie cărţi ale Eneidei. pe de alta. w. w. încât se va afirma că poseda atât de temeinic dreptul pontifical. Vergiliu se referă şi la alţi membri ai familiei imperiale. prevalează în mesajul profund al Eneidei Vergiliu proclamă pretutindeni universalitatea şi perenitatea Romei. 6. O serie întreagă de obiceiuri şi de aspecte ale vieţii publice şi private ale romanilor apar ilustrate în Eneida. viziuni.. 626-731). Spiritul laudelor Italiei. înfăţişată zeiţei Venus (Aen.-------277 VERGILIU prezentate ca profetice. 257-296). Vergiliu s-a documentat scrupulos în privinţa vechilor antichităţi romane.. care va reclama devotamentul absolut al cetăţenilor ei. romane. strămoşul mitic al troienilor. 1. 834-839). 6. 6. Saturn. August este declarat succesor al lui Saturn {Aen. Lupta de la Actium. a primordiilor.24. w. în versurile subsecvente celor citate mai sus. din cărţile a şaptea şi a opta. w. trecerea în revistă în Infern de către Anchise. familie ce descindea din feciorul aceluiaşi Enea şi al Laviniei. Vergiliu mânuieşte abil un dualism care contrapune troienilor rafinaţi latini rudimentari. Preparată de teoriile cosmogoniei şi metempsihozei (Aen. 278-279). căci lupiter declară că nu va limita puterea cetăţii veşnice nici în timp şi nici în spaţiu (en. poetul evocă pe Agrippa.. 314-358). însuşi lupiter anunţă fuziunea troienilor şi italicilor într-o seminţie glorioasă {Aen. w. Ajuns la apogeul acestei iniţieri. abundentă în forţe multiple. De altfel Dardanus.

interpretatio romana. nu se opune cele a lui August. cum am remarcat mai sus. Roma saturnică. Cum am mai arătat. moravuri şi credinţe. 1. Miraculosul joacă un rol fundamental în derularea intrigii epice a lui Vergiliu: aparatul divin sau "Gotterapparat" generează numeroase peripeţii ale eposului. Lumea Eneidei este meleagul comun al zeilor şi oamenilor. ci o prefigurează cu strălucire . Sentimentele evidenţiate de elogierea Italiei. Istoria Italiei este reprezentată ca un progres neîncetat. 494-519). întreprinse de August. Iar tonul acestei grandioase viziuni a romanităţii este liturgic. îmbrăcămintea. de fapt. o . Ca elev al epicureicilor şi stoicilor. pe când lunona se străduieşte să-i zădărnicească demersul. arhaică şi contemporană cu epoca lui August. fatum. Alianţa dintre Evandru şi Enea simbolizeaază reconcilierea şi unirea dintre greci şi italici. însă. în care Vergiliu crede ferm. mediteraneană. 279- VERGILIU regăsită în cetatea arcadianului Evandru. 313). Adesea ceremoniile şi întrecerile sportive sunt de factură romană. arhaicolegendare şi de strictă actualitate. Chiar legenda troiană apropia Eneida de lumea fascinantă a mitologiei elene. Pe de altă parte. de grecul arcadian Evandru. De altfel zeii vergilieni sunt asemănători celor homerici. 8. greacă şi romană în acelaşi timp. virtutea eroilor joacă un rol important în Eneida. Dar. justiţia se desfăşoară la porţile templului. Ca şi în aite opere ale sale. Vergiliu se întreabă doar dacă zeii pot fi tot atât de pătimaşi ca oamenii.. După părearea noastră. încununat de gloria epocii lui August. comun oamenilor şi zeilor. o civilizaţie imaginară de tip mixt. Luptele între eroi seamănă adesea cu duelurile individuale.amintesc de cele ale senatului. pe meleagurile lui Evandru. se situează în trecut. Educarea morală a cititorilor lui îl preocupă cu prioritate pe Vergiliu. ----------------280 MESAJUL PROFUND AL ENEIDEI vergilian este mixt nu numai pentru că amalgamează componente greceşti şi romane. prezintă similitudini cu cele ale romanilor. în acest pasaj. pe care îi evoca sau ei constituiau doar un element important.. pe când senatul se reuneşte în interiorul incintei sacre {Aen.dintre eroii greci ai epopeelor homerice. "Interpretarea romană". Dar oare Vergiliu credea în zeii. Comportările troienilor. constituie unui dintre cele mai semnificative episoade ale Eneidei. Vârsta de aur. abundente îndeosebi în ultimile şase cărţi ale epopeii. Mentalitatea vergiliană se dovedeşte esenţialmente optimistă şi patriotică. obiceiurile cartaginezilor seamănă uluitor cu cele ale romanilor epocii lui August.evident anterioare organizării oştii . Desigur însă că şi zeii depind de "destin". De asemenea acţiunea "ursitei" şi a zeilor se exercită prin intermediul indispensabil şi chiar parţial modificator al demersului uman. w. negocierile. în acest mod tradiţiile Romei sunt înnobilate deoarece li se conferă patina vechimii mitice. întocmai ca la Roma. cadrul epic este parţial homeric şi grecesc. clădirile. trimit la substanţa universului imaginar homeric. dar şi în "secolul" lui August. şi nu numai cele ale latinilor. Italicii vremurilor lui Enea se comportă ca romanii "secolului" lui August. care îşi ridicase o cetate pe locurile unde va apărea aşezarea lui Romulus şi o organizase în congruenţă cu tiparele unei Rome saturnice şi arhaice. din cartea a zecea. ci şi întrucât se prezintă ca umano-divin. Vergiliu avea îndoieli în privinţa asemănării esenţiale între psihologia oamenilor şi cea a divinităţilor. Nu este adevărat că zeii Eneidei ar pierde funcţia demiurgică a divinităţilor homerice. de aceea am afirmat că în Eneida se structurează o ţară a eposului. Aşadar mai este necesar să amintim din nou că Evandru era grec şi arcadian? Oricum. din cartea a dcua a Georgicelor. chiar pe meleagurile Romei. Războaiele. ospeţele. animă întreaga Eneidă. însă pur decorativ al epopeii? S-a interpretat nedumerirea vădită de poet în invocaţie faţă de mânia lunonei şi întrebarea pusă în legătură cu furia zeilor ca dovezi ale unui scepticism religios. pater familias. De altminteri. Intervenţia miraculosului nu contrazice antropocentrismul profund al lui Vergiliu. care au stat la baza {arii imaginare a Bucolicelor? Credem că Vergiliu subliniază astfel relaţia între peisajul pastoral al Bucolicelor şi cel al Italiei arhaice. valori. corelată de altfel unor circumstanţe istorice concrete. s-a arătat că impactul miraculosului în Eneida trebuie pus în relaţie cu eforturile de restaurare a vechilor discursuri mentale. Sfatul zeilor. Vergiliu se învederează profund optimist faţă de soarta Romei. în chip foarte semnificativ. Enea fusese precedat în Laţiu.-lor greceşti şi romane după tipare hoplitice . templele. cum s-a afirmat de către mai mulţi cercetătoriZ6. în curs s-o recupereze. Efortul uman. iar culoarea locală este practic inexistentă. Totuşi. merge foarte departe. că ei n-ar mai constitui un univers al cauzalităţii. este calificat drept "întemeietorul cetăţii romane" (Aen. haotice . încât universul * Este oare o întâmplare că Evandru aparţine ca origine Arcadiei? Adică meleagurilor reale. grandios. Zeii îl determină pe Enea să caute pe erou. Evandru. Atitudinea lui Enea faţă de fiul său şi chiar faţă de ceilalţi troieni este cea a unui autentic "tată al familiei". încât incidenţa zeilor traduce la Vergiliu cel puţin o convingere politică. Muritorii nu pot înfăptui nimic statornic fără consimţământul şi aprobarea zeilor. v. care sprijină astfel eforturile întreprinse de August în această direcţie.

dar îl apasă. De fapt tocmai pentru că era părintele romanilor şi deoarece era pios. S-a observat că personajul Enea este supus unei dedublări. Dintr-un anumit punct de vedere. Iniţierea sa spirituală se realizează mai ales în timpul coborârii în Infern. Eneida constituie epopeea formării şi consolidării morale ale unui Enea. lunona însuşi renunţă să-l mai persecute pe Enea. "voinic". Concepţiile filosofice vergiliene sunt oscilante. adică al evenimentelor şi al autorului. pius Aeneas. cum am arătat. comunică permanent cu personajele sale. ci dimpotrivă viu. supus pasiunilor şi slăbiciunilor. Sau cum a evidenţiat Jacques Perret. timpul reprezentat. Tot itinerariul lui Enea se subordonează acestei pietăţi. pe de altă parte el apare perturbat. marea misiune. Unui dintre numeroşii eroi homerici. Diferite epitete punctează perfecţiunea sa complexă: de la început este "bun". însă este şi "erou". sacrificând sentimentele sale personale.credinţă cetăţenească. profund uman. cu oscilarea între diverse etape ale trecutului şi prezentului. căci implică pendulări între epicureism. întrucât cunoaşte riturile şi îşi iubeşte familia şi patria. Dar omul Vergiliu? Este mai greu de răspuns la o asemenea întrebare. El iese din înfern structurat ca prototip al virtuţii romane. Timpul enunţului. întrucât apare încărcat de necesitatea de a sluji soarta Romei. Prin "virtute". complex. neliniştit.e. capacitate 282 PERSONAJELE ENEIDEI: COMUNIUNEA DINTRE POET Şl EROII LUI virilă de a renunţa la tot ce-i poate stingheri misiunea. îndeosebi Vergiliu îl califică drept "tatăl Enea". Am relevat mai sus aceste mărci ale personajului respectiv. mărturiseşte Andromacăi o anumită oboseală morală. __________281 VERQIUU Personajele Eneidel: comuniunea dintre poet şî eroii lui Psihologia personajelor Eneidei este mai complexă. care îi sedusese chiar pe zei. în epopee. este perceput ca relativ scurt. Dar important ni se pare mai ales faptul că Vergiliu. pe care o primise. la celebrarea lui August şi la imaginarea unei ţări a eposului. am spune jonglează cu intersecţia planurilor temporale. Totodată Enea poate fi şi crud cu adversarii săi. ca şi cum poetul ar crede în ei. ci şi a! pietăţii romanilor. Iniţial. învestită cu o evidentă funcţie catartică. Aşadar desfăşurarea timpului Romei este luminoasă. în finalul epopeii. S-a remarcat că. geometrică. Am remarcat că Vergiliu manipulează abil. Desigur Enea apare ca pius şi pentru că este leaî şi mai ales prudent.n. uirtus. stoicism şi neopitagoreism. Enea este convertit în desăvârşit "cetăţean roman*. lipsit de un relief deosebit în Iliada. Pe de o parte eroul acţionează solemn. Totuşi noi credem că nu este vorba numai de atât. deci favorabil romanilor. în vreme ce în general personajele literaturii antice dobândeau o structură limpede. în zariştea destinului Romei. zeii renunţă practic să mai intervină şi să mai dirijeze acţiunile lui Enea. Mesajul Eneidei nu se reduce aşadar numai la glorificarea misiunii Romei. avea îndoieli puternice în legătură cu existenţa concretă a zeilor27. îmbrăţişată de mantuan. E totuşi probabil că Vergiliu. dacă nu religioasă. Cuvintele . o reală capacitate de a se înalţă deasupra soartei. Am relevat că "pietatea" constituia o metava-loare a vechii Rome. în plină călătorie. Această marcă a timpului enunţiului îi şi permite mantuanului să amalgameze cu facilitate prezentul şi trecutul. pe care le întâmpină. Infernul devine cu adevărat un imperiu al împlinirii morale a eroului. cu toate că adesea se dovedeşte generos faţă de ei. Trăirile personajelor sunt şi trăirile poetului. fermitate. labor. ca şi în operele anterioare. care dobândeşte astfel o foarte semnificativă autonomie faţă de ei şi de destin. timpul Eneidei este un timp orientat. "temut". biruie toate tribulaţiile. De fapt Enea este pius deoarece respectă destinul şi zeii. deşi viteaz şi leal. De fapt Enea nu este artificial. dureros ar fi făcut mai dificilă trecerea rapidă de la un plan temporal la altul. caracterul lui Enea evoluează. clarviziune. Mai interesantă ni se pare concepţia despre timp. ci esenţialmente liniar28. format la şcoala filosofilor secolului I î. fiindcă săvârşeşte tot ce le era indispensabil. şi prin "trudă". Zeii sunt plasaţi în universul imaginar vergilian. Făurirea imperiului roman nu era doar fructul abilităţii şi vitejiei. pe care August se străduia s-o potenţeze. iar la Cartagina se lasă derutat de pasiunea pentru Dido. ireversibil. Enea.. atent să evite acţiunile necugetate. ci şi întrupări ale lui August şi ale Romei. mai nuanţată decât cea a eroilor homerici. "cel mai iscusit în arme". statuează o osmoză între el şi eroi. S-a propus de altfel traducerea epitetului pius prin "cel ce are simţul datoriei*. este oscilant şi confuz. poetul Vergiliu crede în zei. Enea devine in epopeea vergiliană nu numai protagonistul fabulaţiei. adică părintele troienilor şi a! romanilor şi drept "pios". întocmai ca un erou al literaturii moderne. şi întrucâtva îi limitează manifestările fireşti. Sau altfel spus. Concomitent timpul Eneidei nu este ciclic. pater Aeneas. precum cel al grecilor. Un timp foarte lung. Enea devine permutabil cu Roma şi cu August. Pietatea îi este tot atât de necesară lui Enea ca şi vitejia. când o dezarmează pietatea lui. este modelat pe parcursul acţiunii epice. Pe nedrept i s-a reproşat o anumită artificialitate 29. Principalul personaj este. străină de mutaţii şi contradicţii. înzestrat cu răbdare.

şi îî desăvârşeşte protagonistului epic aura eroică. în timp ce Dido se îndreaptă spre autodistrugere. un semn negativ. Se face vinovat de lipsă de măsură şi sfidează zeii şi destinul. trad. 1. cu destinul Vergihu reliefează procesul conştientizării patimei Didonei. între Nisus. Sunt deosebit de emoţionante scenele în care Eurial roagă pe tânărui îulus. Tipul tânărului viteaz emerge din imaginile sugestiv schiţate ale lui Lausus. Arta lui Vergiliu se dezvăluie şi în portretizarea mai succintă. cu adevărată tandreţe. Detaşată de trecut. w.pe care i le adresează lui Lausus muribund contrastează cu vorbele orgolioase aruncate de Turnus lui Pallas. 567-574). Creusa. de gingăşie impresionantă. Sentimentul ei poartă pecetea fatalităţii şi o antrenează într-un triplu conflict. Nicăieri. 496-503). Involuţia lui Turnus. Desigur Dido constituie un obstacol pentru misiunea lui Enea. Tiriana Dido. 4. căci îşi apără drepturile şi glia strămoşească.. are o -----------283 - VERGILIU fire nobilă. revizuită de Eugen Cizek). structurată după modelul unei matroane romane a epocii augusteice. se aruncă peste trupul prietenului neînsufleţit şi se odihni şi dânsul în liniştea morţii. v. care contrastează cu evoluţia lui Enea. în discuţia purtată de regină cu Anna. 9. w. Sosirea lui Enea metamorfozează existenţa Didonei. 259-502). de Eugen Lovinescu. spontaneitatea captivantă a poetului. Gingăşia se împleteşte cu energia virilă în caracterul Camillei.1. Este cuprinsă şi ea de delir şi de furor: întocmai ca Turnus este supusă unei involuţii. plin de candoare genuină. se opune evoluţiei spre victorie a lui Enea. eroul troian îşi înfrânge slăbiciunea. w.. deşi tot pregnantă. să poarte de grijă mamei sale (Aen. revizuită de Eugen Cizek). capacitatea lui de a prilejui o osmoză compexăîntre propria sensibilitate şi personajele lui nu ating o asemenea vibraţie. Poetul urmăreşte atent în continuare manifestările pasionale dezordonate ale îndrăgostitei. w. cu Enea. De asemenea sunt schiţaţi şi uneori prezentaţi mai amplu troieni şi italici. de a-l recrea artistic. 16. orfan. poate. Deosebit de relevante sunt profilele morale ale lui Nisus şi Eurial. în final. Dacă Enea cristalizează într-un personaj uman venerabila metavaloare de pietas. care trebuie înfruntat. w. trad. fidel prietenului şi ocrotitorului mai vârstnic. violent. elanul liric. viteaz. generoasă (Aen. de Eugen Lovinescu. excesiv de orgolios. dar "aristia" lor tragică este prezentată în cartea a noua. pe plan războinic. ci se străpunge cu spada precum un viteaz.. pe care o nutreşte faţă de Enea. cu sine. l-55).. El conservă multe dintre mărcile eroilor homerici. doborât la pământ (Aen.. frumoasa fecioară căzută în bătălia pentru apărarea patriei. în schimb Turnus. Luptă totuşi cinstit.. Poetul îşi însoţeşte pretutindeni eroul preferat cu multă grijă. patima arzătoare. Comentariile poetului sunt impregnate de emoţie. 9.. deşi Vergiliu află mijloace să-l umanizeze Mult mai complex este construit personajul Didonei. ce îşi răzbunase prietenul. Aceşti doi tineri eroi troieni sunt menţionaţi iniţial în cartea a cincea. 9. w. deoarece este impetuos. a altor figuri feminine de zeiţe şi de muritoare. Dido este unul dintre cele mai izbutite personaje feminine din literatura universală. Amata... rivalul să în Italia. Ferice de voi! Dacă versurile mele se vor bucura de vreo trecere. care îi legau între ei pe cei doi troieni: "străpuns de lovituri. frumuseţe. însă soarta ei nefericită prilejuieşte simpatia şi compasiunea poetului. Reginei "i se deschise o rană în suflet" (Aen. cel destoinic şi chibzuit. conferă o densitate notabilă evocării figurii nefericitei regine. care se îndreaptă spre pieirea acestui personaj. O adevărată baladă lirică le glorifică faptele memorabile şi moartea tragică (Aen. şi este leal. ea devine progresiv conştientă de pasiunea arzătoare.. câtă vreme va trăi neamul lui Enea lângă stânca neclintită a Capitoliului şi câtă vreme romanii vor avea împărăţia lumii" (Aen. w. întruchipează furia. de a urzi caracterele meşteşugite. învinsă de iubire. care îl doboară. Dido este frumoasă ca Diana (Aen. se înfiripă o emoţionantă prietenie. w. ci şi o manifestă comprehensiune faţă de caracterul şi de vicisitudinile înfruntate de Enea. care acceptă victoria patimii asupra propriei firi şi vrea să cucerească bărbatul iubit. gingăşie a emoţiilor. Sunt animate de sentimente materne ca Andromaca. . 176-419). v. niciodată timpul nu vă va şterge numele din amintirea veacurilor. w. Intră însă într-o profundă criză sufletească atunci când înţelege că va eşua şi va pieri. şi în general sentimentale. curajos în faţa primejdiei. 4. sora ei (Aen. Iată cum descrie şi comentează Vergiliu mortea lui Nisus. Se închide totuşi în universul propriei pasiuni şi nu înţelege semnificaţia misiunii eneazilor şi plecării lor din Cartagina. poartă straturile cele mai profunde ale universului psihic pe primul plan al observaţiei. înţelegătoare faţă de suferinţele altor muritori (Aen. impetuos.. 1. 628-630) şi îşi îndeplineşte competent îndatoririle regale (Aen. 9. frust şi crud. 505-508). Ea este vitează şi leală. Femeile sunt înzestrate cu graţie. ea îşi regăseşte tăria morală şi nu se spânzură ca o eroină din tragedia greacă. 280-292) şi unde această bătrână femeie îşi jeleşte fiul (Aen. Conflictul final dintre cele două căpetenii de oştire pune în relief superioritatea lui Enea. Intervenţiile directe ale poetului potenţează efectele emoţionale.. ca şi cu intensitate pasională. 444-449. şi Eurial. 490-830). 1. Pallas şi chiar lulus. Vergiliu atestă nu numai o măiestrie excepţională în structurarea personajului său principal. Dar şi Merenţiu este un personaj crud. ilustrează talentul lui Vergiliu de a analiza nuanţat psihicul feminin.

Desigur natura apare numai ca un cadru al acţiunii omului. pentru ochii şi inima ei nu era noapte. Accentele dramatice se desfăşoară pe fondul epic al tramei Eneidei. vopsite în culori vii. amestec de milă şi de groază. chiar o anumită melancolie s-a vorbit de o poezie vergiliană a lacrimilor . generează o tensiune specifică tragediei şi procedee ale tehnicii dramatice. unei concordanţe mirifice. cea rea. grijile îi creşteau"(. 4. destul de rar manifestat în antichitate. dramatizarea acţiunii apropie epopeea de structura tragediilor. la calomnie. w. pădurile şi mările furtunoase se odihneau. ca de pildă cel consacrat morţii Didonei (Aen.. Duioşia. Totuşi descripţia naturii deţine un loc important în trama epică. evocarea peisajului calm. compătimirea. Căci Vergiliu a fost mai ales un poet al nopţii. apropierea de oameni. comportă nenumărate aspecte. era clipa când stelele se află la mijlocul drumului lor. ioc şi acţiune 31. Deşi a celebrat campaniile militare romane. păsările cu pene colorate şi cele ce coboară pe deasupra apelor întinse şi cele ce se adăpostesc pe câmpiile pline de hăţişuri. Vergiliu transmite adesea sentimentul. Vergiliu a învederat un profund umanism şi a deplorat "războiul care poate aduce lacrimi". dobitoacele. lacrimabile bellum. Patosul tragic însoţeşte cititorul pe tot parcursul textului. în legătură cu menirea şi aventurile lui Enea.. în vreme ce performanţele lui Lausus. Arta compoziţională în Eneida Lirismul vergilian contrapunctează-monumentalitatea tramei epice. structurarea discursului poetic valorifică mesajul autorului. a tuturor urzelilor lor. Eneida -284 PERSONAJELE ENEIDEI: COMUNIUNEA DINTRE POET Şl EROII LUI poartă intropatia vergiliană pe culmi nebănuite de precursorii ei. de Eugen Lovinescu. pun în relief. v. aventurile personajelor. echilibrată. Poetul sugerează sentimentul tragic. Nu numai că poetul comentează vibrant faptele triste. w. îndeosebi Eneida demonstrează în chip manifest caracterul de poezie totală. trăirea aproape nemijlocită a durerilor omeneşti.. w. 473). 510-515).îndeosebi umanismul impregnează întreaga epopee. S-a arătat că Vergiliu construieşte fama ca un semn iconic monstruos în toate privinţele 30. 584-665). aţipite de somn şi tăcere. 523-532. sfârşitul tragic ai Iui Nisus şi al lui Eurial se petrec noaptea. în ultimă instanţă tehnicele epice şi cele dramatice alternează şi se combină cu abilitate. în cele mai diverse modalităţi. Impactul normelor teatrului greco-roman pot fi detectate în numeroase episoade. Diverse scenarii comunică de asemenea fiorul tragediei. care au inspirat un pasaj celebru din Bărbierul din Sevilla a lui Beaumarchais şi din opera ce a exploatat acelaşi motiv (Aen. 4. denotat de moartea lui Priam. sintaxa textului epic.. ci însuşi lupiter detestă vărsarea de sânge şi refuză să contemple moartea lui Pallas (Aen. pe care le taie în tăcere corăbiile troienilor.. care figurează căderea Troiei. Conflictul dintre lunona şi destin. Vergiliu atestă în egală măsură suflu epic şi puternică vibraţie lirică. al milei faţă de învinşi. care conţin îndeobşte cele mai importante momente din derularea acţiunii Eneidei. cât şi apeie molcome ale Tibru-!ui. De altfel Vergiliu se manifestă nu numai ca un poet epico-liric. Fireşte. comportă un autentic subtext liric. 10. moartea Didonei. emoţionează profund pe mantuanţ4en. în asemenea situaţii. w. în cartea a doua a Eneidei. 10. dar în schimb excelează tocmai prin revelarea.. iubirea sa filială. pe care îl slujesc între limitele unei admiraibile funcţionalităţi. deşi privilegiază natura liniştită. prin înfăţişarea înfrângerii celor drepţi şi buni. uneori Vergiliu descrie natura mânioasă. când figurează furtuna pe mare. Fapte deosebit de importante. revizuită de Eugen Cizek). De unde şi predilecţia pentru noapte. mai rar evocate de marele poet elin. se poate delimita o tragedie narată. 4. w. mantuanul atestă o profundă cunoaştere a oamenilor. fama. scăldată de lumina lunii şi a stelelor.4en. Nu numai Enea. Se respectă chiar tendinţa teatrului grec spre implantarea celor trei unităţi. trad. ci şi ca un fascinant urzitor de tensiune dramatică. Registrul liric. Pasaje întinse. în realitate. desfăşurarea ei pe spaţii deosebit de vaste. Se pot astfel menţiona versurile celebre referitoare la "faimă". 174l92). deoarece în general anticii evitau figurarea ei ca finalitate în sine. în ultimă analiză. profeţii aflate de Enea. când totul zace pe ogoare. loc reliefat de subtextul liric al pasajelor consacrate ei.Eposul vergilian nu posedă forţa şi autenticitatea fascinantă a poeziei homerice. pe care ÎI asumă arta lui Vergiliu. El înfăţişează atât talazurile învolburate de furtună. ci vesteşte şi nenorocirile şi la atitudine faţă de urmările lor în viaţa oamenilor (Aen. prin zdrobirea inocenţei în bătălia purtată fără speranţă împotriva unui destin orientat treptat spre nefericirea 285----------- VERGILIU finală. Vergiliu schiţează adevărate pastele. de timp. 689-800). după desfăşurarea lor. Dar mantuanu! a fost şi un poet al mării şi al apelor. îşi îndulcesc grijile şi uită ostenelile. 10. Astfel descripţiile. însă şi . Astfel s-a arătat că. mai ales cele ale naturii. Adesea natura contrastează cu frământările oamenilor şi ie scoate în evidenţă: "era noapte şi toate vieţuitoarele gustau pe pământ liniştea somnului după trudă. Numai biata Didona nu-şi putea găsi odihna în somn. Pe de altă parte. Vergiliu abandonează obiectivitatea indispensabilă eposului.

alături de poemele homerice. ia magia ecoului. Vergiliu utilizează şi culorile calde. w. Properţiu şi-a exprimat admiraţia neţărmurită într-un distih celebru. Vergiliu a devenit poetul naţional. la nivelul unei puternice intensităţi. 2. ci şi în faţa peisajelor pe care le prezintă. Vergiliu utilizează o limbă în general clară.. ci a alternat.. Sa arătat că un episod ca acela al morţii iui Palinurus (Aen. şuieratul şerpilor. Sunetele. Totuşi Vergiliu evită uniformizarea metrică. Totodată mantuanul excelează în efecte de iumină şi de culoare. Chiar din "secolul" lui August.. manuscrisele operelor lui sunt foarte numeroase şi dintre cele mai vechi. care alcătuiesc cuvintele. destul de rare. care comenta elaborarea Eneidei: "în lături scriitori romani şi greci. Vergiliu mânuieşte toate elementele naturii spre a le conferi diverse funcţii. curge lin şi armonios. la un ecou. de valenţe alegorice multiple. Mantuanu! vibrează nu numai când participă la faptele. Ne referim la gestul participării. 287----- VERGILIU Mantuanul nu s-a străduit să-şi uniformizeze frazele. l-au glorificat şi i-au exploatat opera. Secolul I e. Tibul. Hexametrul dactilic. 34. Scriitura vergiliană Stilul lui Vergiliu în Eneida aderă perfect la mesajul exprimat. majestuoasă. toate opţiunile estetice. în vreme ce Calpurnius Siculus l-a luat ca model al eglogelor sale. w. Emoţiile şi înfăptuirile eroilor epici se desfăşoară permanent într-un anumit cadru sonor. iar sirenele apar ca aluzii la un sunet. dar gravă. realizat în surdină sau dimpotrivă. care valorifică însă experienţele lui Ennius. Schiţează în câteva trăsături. a le încărca de o simbolistică fascinantă. Seneca şi Petroniu îl citau frecvent şi îl elogiau. 65-66). viguroasă şi selectează termenii cei mai expresivi pentru sugerarea impresiilor dominante în epos. cadenţa elaborată cu o deosebită virtuozitate. se scrijeleau stângaci pe zidurile caselor versuri vergiliene. ca să obţină efecte noi. unde domină aşa numita polifonie stilistică. grav. 2. Spondeii alternează cu dactilii.n.n. care acţionează ca un acompaniament minunat. deliberat seducătoare. gândurile şi sentimentele personajelor sale. Abundă desigur vocabulele şi conotaţiile poetice. solemnă. simplă. într-adevăr. iar negustorii puneau pe firmele lor asemenea stihuri. când acţiunea epică urcă spre momentele cele mai solemne. în sugererea policromiei. Vigoarea entuziasmului suscitat de discursul poetic vergilian nu . La Pompei şi la Roma. Imaginea vizuală se combină adesea cu cea sonoră. simple. în funcţie de mesaj şi de efectele artistice. Sunetele şi culorile sunt sugerate prin folosirea vocabularului şi efectelor stilistice cele mai pertinente. 209 şi 211). Astfel Vergiliu sugerează prin sunetele. arhaismele. Poeţii clasicizanţi se inspiră din tehnica vergiliană. Toate curentele stilistice. practicat şi în Eneida. momentele statice 286 — ARTA COMPOZIŢIONALĂ ÎN ENEIDA şi cele dinamice. ca şi cezurile de toate tipurile. se naşte o creaţie mai mare ca Iliada" (Eleg. parfumurile sunt frecvent evocate. Vergiliu practică o eleganţă rafinată. Receptarea poeziei vergiliene încă din timpul vieţii şi mai ales după moartea sa. clasicizante şi anticlasici-zante. 1. îndeosebi roşul. El se exprimă într-o limbă foarte clasică. culorile sumbre şi cele luminoase. Ritmul anumitor versuri. Properţiu. proliferează în Eneida. care a devenit baza tuturor editărilor ei posterioare. s-au reclamat de la Vergiliu. în care se îngemănează efectele plastice şi imaginile melodice 32. solemn se redă apariţia printre valurile agitate de furtună a troienilor. reverberaţiile ei peste veacuri. poetul Romei prin excelenţă. 835-871) comportă o adevărată poezie a somnului. cum vom vedea. Efectele incantatorii. Vergiliu alternează scenele violente şi cele calme. bazat pe vocabularul latinei clasice. strălucitor. Este practic imposibil de prezentat în puţine cuvinte ecourile poeziei vergiliene. dar variată. privilegiată. Lucreţiu şi ale poeţilor neoterici. Aliteraţiile. florile. triumful lui Vergiliu atinge cele mai înalte culmi. portrete sau tablouri de o remarcabilă sugestivitate. echilibrată. Deşi înclinat spre evocarea peisajului nocturn. trăirii intense de către poet a vieţii peisajului figurat. Recurge şi la asocieri ingenioase de vocabule. l-a idolatrizat. în care neologismele. v. dar esenţiale. Vergiliu recurge magistral la inflexiunile cele mai subtile. de o relevanţă excepţională.. de Lucan şi utilizează cu supleţe eliziunile şi spondeii. porniţi în urmărirea lui Laocoon {Aen. armonia imitativă. S-a remarcat de asemenea incidenţa unor adevărate formule incantatorii33. Remmius Palaemon a introdus în şcolile romane textele vergiliene. crează şi ele efecte muzicale.în acest caz prevalează poezia comuniunii şi a gestului. Poezia vergiliană a pătruns chiar in straturile cele mai modeste ale populaţiei. într-un vers spondaic.. Iar gramaticul Valerius Probus a alcătuit o ediţie a poeziei vergiliene. care ne-au rămas din literatura latină. Datorită celebrităţii mantuanului. de sunete melodioase şi de ţipete stridente sunt mânuite cu dibăcie. încărcate. contribuie de asemenea la zămislirea fondului sonor al epopeii. o dată cu elaborarea celui de al doilea clasicism. ce supravieţuiseră calamităţii (fien. deşi poetu! n-a avut răgazul să-şi cizeleze stihurile. grota Sibilei vibrează ca o orgă uriaşă. A şlefuit totuşi un lexic pregnant. w. 5. Vergiliu a fost imitat de poeţi ca Ovidiu. în acelaşi mod se reproduce galopul cailor care gonesc în câmpie. frazele lapidare cu cele lungi. Jocurile de lumini şi de umbre. elenismele. 118). Vergiliu devine astfel arhetipul permanent al poeziei bucolice romane. în a doua jumătate a secolului I e. Oracolele lui Faunus se schiţează ca voci în noapte. ca material de studiu şi ca mijloc de formare a tineretului. corespund totdeauna unei intenţii artistice precise. De fapt ritmul este modelat ca să corespundă perfect conţinutului enunţurilor: în general cadenţa câştigă în gravitate.

Studiu literar. Romanticii au salutat în Vergiliu primul poet modern. Michigan. S-au conservat cele ale lui Servius şi Donatus din secolul al IV-lea e. 1967. Perioada Principatului (44 î. ■ 14 e. George Murnu. 206-209. pp. spre a conduce către pacea strălucitoare instaurată de August. L'originalitâ de Virgile. Firenze. 1021 şl urm. II. dar această tălmăcire a fost republicată şi revizuită de Eugen Cizek. Bucureşti. Karl BUCHNER. în 1978 au apărut pasaje din această tălmăcire. Istoria literaturii latine. Chiar numele i-a fost deformat şi transformat din Vergilius în Virgilius. în 1938. ed. Wiesbaden. Virgile. Eneida a fost tălmăcită şi de N. pp. în 1967. 1961. ultima. îi imită stilul şi are intuiţia ideilor vergiliene fundamentale. Ecouri vergiliene apar şi în operele lui Ariosto. Storiadelleletteratura latina. 1974. cu profundă înţelegere umană şi umanistă. R. în revizia Gabrielei Creţia. son temps et le ndtre. în 1956.l. pp. âtude sur la methode litteraire antique. Poet profund italic. Rene MARTIN . ca autorul unei opere impregnate de numeroase reverberaţii.. P. Recherches suria composition rytmique de l'Enâide. A Study in Mathematical Composition. pentru a fi asociat cuvântului "nuia". Paris. BIBLIOGRAFIE: Atti del Convegno Virgiliano sul Bimillenario delle Georgiche. din toate epocile şi regiunile ţării noastre. în Satumaliile lui. col. Paris. 2 voi. Helsinki. L'incantation virgilienne. a 9-a. îndatorate simetriei armonioase. 1924. polifonic. 1926. iar D. 1977. publicată în 1896 şi reluată în mai multe ediţii.E.n. iar Marlowe şt Racine au utilizat modelul Didonei pentru personaje feminine din piesele lor de teatru. Milton. Bordeaux. Oie Dichtungskunst Virgils. care i-au asigurat o glorie perenă. prilejuind o poezie cu adevărat totală. Arta vergiliană a evoluat de la glorificarea unei Arcadii parţial romanizate. tot în versuri. îi va fi hărăzită totdeauna o lectură plurală a versurilor sale. 1968. de a se emoţiona şi de a emoţiona cititorul la fiecare pas. 1931. 1265 şi urm. Renaşterea comportă un nou avânt al revalorizării creaţiei vergiliene. 1966. grandoare. O poezie care evocă şi invocă în acelaşi timp splendoarea unui palat armonios. în spaţiul cultural românesc. 15. Anne-Marie GUILLEMIN. Eneida a fost tradusă de Eugen Lovinescu. ed. Studien zum Verstăndnis der Einheit und der Bedeutung von Vergils Georgika. Fenelon. Paris. viguros şi mai ales emoţionant. John van SICKLE. pp. Misiunea lui Enea s-a împlinit în mirificele performanţe ale istoriei romane. Vergiliu a fost considerat magician şi taumaturg. rezervă comentării lui Vergiliu patru dintre cele şapte cărţi ale acestei opere. capacitatea poetului de a-şi însoţi cu tandreţe. 1981. Murăraşu. care. Bucolicele inspiră o poezie pastorală. N. La Fontaine şi Voltaire. Virgilio minore. înainte de a dobândi mântuirea. supuse unui iscusit control raţional. LESUER. ca Giuseppe Ungaretti şi alţii. Mythologisches in Vergils Gerogika. I. până la sensibilitatea cea mai delicată. 1950. partea l-a. Firenze. 1978. Viktor POSCHL. Paris. 2 voi. în proză. George Coşbuc i-a datorat mult. ed. în revistele de specialitate au apărut numeroase articole şi studii consacrate lui Vergiliu. 1952. Gheorghe GUŢU. L-au admirat Giosue Carducci şi Giovanni Pascoli. ecourile vergiliene au fost deosebit de puternice. 17-l9 dicembre 1975. Virgilio. Meissenheim. pe care a practicat-o Vergiliu. Altfel nu s-ar fi realizat celebra incantaţie a poeziei totale. Vfrgr/te. Histoire de la literatura latine. Teodor Naum a tradus Bucolicele în 1922 şi 1967. Herescu.). şi Gerogicele. Paris. W. 59-237. 327-358. a8a. 1954. Paris. Ceea ce nu a putut exclude tensiunea dramatică şi mai ales timbrul liric. Vergilius Maro în Real-Encyclopădie der classischen Altertumis-wissenschaft. în hexametri. voi. îl studiau nu numai poeţii. Bucureşti. amploare. s-a difuzat o interpretare alegorică a Eneidei. de fapt cel mai valoros poet al Romei. 1867. larGeorge Coşbuc a furnizat traducerea integrală şi în versuri a Eneidei. Cercuri largi de cititori se vor delecta totdeauna.. âtude sur Ies Bucoliques de Virgile. a 3-a. 33-36. Traduceri parţiale au apărut în aproximativ treizeci de reviste româneşti. CARTAULT. 1962. Boileau. FRENTZ. Coşbuc a publicat şi o traducere în versuri a Georgicelor. Lille. dar şi de inflexiuni de stringentă actualitate. Au admirat creajia vergiliană şi poeţi ai secolului nostru.n. Mărie DESPORT. 1970. ed. în 1913. pp. pentru a ajunge la o ţară a eposului. 16. aproape în fiecare vers. G. revizuită de Stella Petecel.Jacques GAILLARD. a tălmăcit Eneida. de utilajul mental roman tradiţional. personajele şi peripeţiile relatate. când îi vor citi operele. Napoli. Bild und Symbol in der Aeneis. ca şi numeroşi -288 RECEPTAREA POEZIEI VERGILIENE scriitori germani. Roma. Printre erudiţi. Les genres littâraires â Rome. 1966. a 2-a. Pe de altă parte. unul dintre geniile majore ale literaturii universale. populată de mitologie şi mitistorie. 95-l00.diminuează nici în veacurile următoare. Camoens. Augusto ROSTAGNI. II. Concluzii Vergiliu a fost.n. în 1906. Pretutindeni proliferau traducerile operelor vergiliene. iar Gheorghe Guţu a publicat în 1970 o monografie asupra operei mantuanului.e. a apărut în 1980. care se extind de la vigoare. uirga. care se dezvoltă până în pragul secolului al XlX-lea. Ettore PARATORE. De asemenea Petrarcaîl admira fervent. DUCKWORTH. Napoli. Jacques PERRET. el s-a manifestat în acelaşi timp ca un poet universal. în pofida complexei efervescenţe artistice asumate de ea. A. Căci Vergiliu a multiplicat registrele creaţiei sale. ca un creator complex. Rene PICHON. Teivas OSKALA. Printre autorii unor asemenea tălmăciri parţiale s-au numărat Alexandru Odobescu. 36l-404. col. şi lui Macrobius. în 1964 şi 1967. Torquato Tasso. la celebrarea eforturilor şi valorilor agricultorului italic. Lascăr Sebastian. voi.. Pandelea. ci şi oratorii. Publius Vergilius Maro. Elenismul programatic al şcolii filologice germane din secolul al XlX-lea a încercat în van devalorizarea lui Vergiliu. fără îndoială. Dante îl ia pe Vergiliu ca ghid în călătoria sa literară prin Infern şi îl numeşte "maestrul meu". An Interpretation ofthe . Structural Patterns and Proportions in Vergil's Aeneid. în Evul Mediu. în care pătrundeau adânc ecourile vremii lui Octavian. poezia vergiliană a — 289 — VERGILIU structurat un univers imaginar şi o scriitură echilibrate. Mantuanul a fost totodată admirat de Rafael şi Montaigne. L'art de Virgile dans l'ânde. multilateral. Paris. potrivit căreia călătoria şi tribulaţiile fiului Venerei ar fi simbolizat experienţele şi tentaţiile încercate de sufletul omenesc. The Butolics. JeanPaui BRISSON. în vreme ce filologii întocmeau numeroase comentarii savante. 1981.

Les genres litteraires â Rome. op. 12. Perioada principatului (44 î. -l4 e. 139 consideră că o primă ediţie a Bucolicelor. Acest punct de vedere este profesat. pentru toată seria pur "arcadiană" a eglogelor vezi şi D. p. 54. 1968. Eneida. 330-332. în Saloninus Pollio. cit. PERRET. II. pp. Mihai NICHITA. II. sunt reliefate încă de J. op. cit. pp. MARTIN . p. pp. op. care s-ar referi la Pompei. 19. întrucât Daphnis ar avea ca arhetip pe Gallus. 15.n. Pentru atitudinea fată de Octavian. cit. PICHON. Unii cercetători s-au străduit să deceleze în poem o alegorie. --------292 NOTE 16. MARTIN . 1977. p. 99.Jacques GAILLARD. ROSTAGNI. J. care dobândeşte o replică în Bucolica a 10-a. 310. £tude sur Ies Bucoliques de Virgile. HUBAUX. 101. GAILLARD. Pentru detalii referitoare la conţinutul poemelor Apendicelui. PERRET. 98-99. vezi H. Le temps d'Auguste. îşi expune revendicările şi indignarea prilejuită de exproprierea lui). în Istoria literaturii latine. cit. 1964. Iar Jacques PERRET. Bucolicele. Oxford. op. 383. Pentru prima diviziune menţionată. vezi R. 5.. în 1595. PERRET. op. "mRome etnous. op. pp. PERRET. 63-69. vezi Toma VASILESCU. în Istoria literaturii latine. p. p. Perioada Principatului. 330-334. pp. Paris. cit. Pentru semnificaţiile profunde ale universului Georgicelor. voi. 335-336. P. 91. GAILLARD. 10. 140. vezi Pierre GRIMAL. 1961. NICHITA. Ren6 MARTIN. în egloga a noua. I. FILIMON. Bucureşti.. 102-l04. pp. Paris. 1979. Recherches sur Ies agronomes latins. 1935 şi Augusto ROSTAGNI. 10l-l02.. WILLIAMS. integrarea lor într-un univers imaginar specific vergilian. 1969. a apărut în 39 î. 13. Idilele rustice ale lui Teocrit. R. sunt analizate de J. în Istoria literaturii latine. cit. pp. _. GAILLARD. I. pp. Publii Virgilii Maronis cum suppiemento multorum antehac nunquam excusorum poematum ueterum poetarum. în Rome et nous. 1981. Bucolicele ar reprezenta aşadar o suită de cinci cercuri. pp. PICHON. op. GRIMAL. p. în Istoria literaturii latine. cit. Pentru posibila identificare a lui Vergiliu însuşi în personajul Menalcas. p. 1925. Perioada Principatului. FILIMON. Pentru experienţele din aceste două bucolice. vezi Paul VEYNE. a 9-a. J. pp. Vezi J. Bucureşti. VASILESCU. Paris. S-a remarcat că mantuanui a utilizat cunoştinţe de geologie pentru a defini feluritele varietăţi de terenuri agricole.). 17. pentru prezentarea vieţii plantelor. 1930. cit. ed. 102 (Se pare că şi Teocrit îşi construise la fel Idilele). op. de către D. vezi Henry BARDON. a 3-a. op. a apărut o a doua ediţie la Leyda. II. 2 voi. Paris. Dar şi Francois PLESSIS. La fille d'auberge. Virgile. -290 NOTE 1. 105-l12. 14. La poesie latine. 69-70 (care arată că. An Interpretation ofthe Design. pp. New York. Les empereurs et les lettres latines d'Auguste â Hadrien. Aluzii la probleme generale ale existenţei umane au fost detectate de A. p. Bucolicele. II. Histoire de la litterature latine. I.e. propune anul 37 î. 339-341. p. op. PERRET. p. Virgile et le mystere de la quatrime eglogue. Paris.. p. puer. Perioada Principatului. 1967. 125 şi urm. 35-39 şi. Maturită poâtique de Rome. Recentrarea elementelor împrumutate modelelor greceşti. 3. cel învins de indignus amor. PICHON. 1930. în vreme ce a doua ediţie. Ipoteză avansată de A. vezi T. pp. Paris. Pentru aceste aspecte ale peisajului bucolic vergilian. 102-l15. p. p. 207-208.291 - VERGILIU 8. vezi R. Vezi în această privinţă T.n. âlâments symboliques dans la troisieme Bucolique de Virgile. GAILLARD. centrul de greutate al operei. în care s-a adăugat egloga a 10-a. 7. Pentru discuţia acestei probleme. vezi R. de Rene PICHON. Pentru bazele arcadismului roman. PICHON. VASILESCU.e. fn privinţă structurii bucolicii ca specie literară.. iar. Paris. Sensul esoteric al Bucolicii a 3-a a fost evidenţiat de către J. cit. G. 76. pp. p.n. cit. cit. 132-l33.J. op. GRIMAL. pentru a doua compartimentare. 1909. vezi R. II. Pentru dificultăţile datării Bucolicelor vezi şi Doina FILIMON. pp. op. cit. Tradition and Originality in Roman Poetry. op. 97. 255. 139-l40. 133-l59. pp. op. partea l-a. propune gruparea a opt Bucolice (corelate între ele câte două. Virgilio minore. 279. Pentru universul Idilelor lui Teocrit. GAILLARD. a 2-a. în Istoria literaturii latine. 2 şi 8. BARDON. 1978. p. pp. cit. I. op. op. pentru descrierea metodelor de creştere a vitelor. ed. 332. de botanică. Rene MARTIN . Vezi în această privinţă R.1980. D. P. Paris. pp. în Bucolicele. p.J. VEREMANS. Ulterior. Eugen CIZEK. Liege. GAILLARD. GRIMAL.J. printre aţii. 46. op.. The Bucolics. de fiziologie. a 2-a. 208-209. MARTIN . 7. Perioada Principatului. op. . Firenze. 1969. Perioada Principatului. 1 şi 9. I. vezi Theodor NAUM. Vergiliu enunţă o reclamaţie. 3 şi 7. şi P. I. 70-71. VI-VII. In Istoria literaturii latine. pp. MARTIN . cit. 1924. vezi mai ales R. FILIMON. 11. SCALIGER. 4. vezi şi R. p. BARDON. Pierre GRI MAL. Cum arată Ettore PARATORE. Appendix Vergiliana. 324. pp. Clasică rămâne analiza efectuată de A. la p.J. Bruxelles. ROSTAGNI. cit.n. Vigile. op. nici nu menţionează Appendix Vergiliana şi începe analiza operelor mantuanu-lui cu Bucolicele. vezi în privinţa surselor ca şi a conţinutului R. Appendix Vergiliana. I. Vezi J. L'histoire agraire etla biographie de Virgile. dar şi R. pp. GAILLARD. MAURY. pp. O altă diviziune e propusă de John van SICKLE. cit. GRIMAL. îndeosebi lui Teocrit. cit. PLESSIS. PICHON. 120-l30. PERRET. 18. De altă părere au fost Maucice RAT. Fr.J. van SICKLE. în Rome et nous. cit. pp. Anumite detalii relevante pentru Arcadia vergiliană. Le râalisme dans les Bucoliques de Virgile. p. din egloga a patra. dar mai ales R. RLIMON. Perioada Principatului.Design. 1573.. D. op cit. a 8-a. cuprinzând nouă poeme. 1979. te temps d'Auguste. 23-31 [Bucolica a 4-a ar constitui poemul cel mai semnificativ în multe privinţe). ed. pp. vezi J. Perioada Principatului. Le temps d'Auguste. 95-96. I. "Bucolicele". în jurul Bucolicii a 5-a. cit. 1897. 206. op. cit. 206-207. Vezi în această privinţă J. Bucureşti. 73-77. op. care datează şi Culex în 48-44 î. pe urmele lui P. I. anterior. Viaţa şi opera poetului Publius Vergilius Maro (volum colectiv comemorativ).J. Le lyrisme â Rome. 4 şi 6) în mod concentric. CARTAULT.e. 1927. op. Identificarea copilului. de astronomie. 87. Paris. MARTIN . Appendix Vergiliana în Istoria literaturii latine. 162l63. Le lyrisme â Rome. 267 scoate în evidenţă valoarea literară a poemului Ciris. . MARTIN . GAILLARD. pp. op. I. MARTIN .. II. cit. în Istoria literaturii latine. ca dată ultimă a publicării Bucolicelor. 1971. cit. cit. I.. p. MARTIN . GAILLARD. M. p. Georgicele. 49. New York. ar data din 37 î. cit. cit.J. R. pp. 9. Pentru "filosofia" Bucolicii a 4-a. prefaţă la Publius Vergilius Maro. 1966.e. Pentru datarea Georgicelor. pp. p. Georgicele. 69. 7.n. pp. Vezi P. considera că foarte puţin din Apendice ar fi autentic vergilian. I. amplu. 79.e.. MARTIN . mai ales pp. 137l38. 2.J. La temps d'Auguste. R. 1981. în Istoria literaturii latine. pentru investigarea climei. 29-32. ed. J. a fost propusă de Jerome CARCOPINO.. Perioada Principatului. R. Roma.. în Revue de Philologie. 73-l00. Perioada Principatului. p. Paris. 107-210. pp. Manuel d'initiation â la litterature a ăla civilisation latines. Bucureşti. O sprijină H. op. Storia della letteratura latina. în Rome etnous.J. pp. Bucolicele. II. 77-l00. op. ed. Pentru aceste trei bucolice. 223-257. pp. Lugdunum. 103. care. 6. în Istoria literaturii latine. I.n. p. pp.

Această culegere poartă titlul de "Carte de epode". cit. op.n. Michigan.. ce depăşeau considerabil standardul prilejuit de obârşia sa. J.. 1956. 71 -75. pp. când izbucneşte conflictul dintre cezari-cizi şi triumviri.n. cit.295- HORAŢIU dimensiunile prea ample. în Rome etnous. Bordeaux. dar este uneori numită şi "Iambi". 159-l62. Georgicele. p. cit. op. Pentru utilizarea experienţelor unor antecesori şi integrarea elementelor datorate lor unei creaţii originale. GRIMAL. PERRET. Paris. I. 27. în Istoria literaturii latine. Eneida. I. St..P. Pentru toate aceste restructurări ale Eneidei. Epodon liber.p. îşi lasă averea lui August şi este înmormântat alături de Mecena. cit. Privire asupra carpi a ll-a a Eneidei. 17l-l77. unde Horaţiu şi-a creat prieteni şi relaţii. op. în legiunile lui Brutus. în cazul uneia dintre cele mai vechi culegeri de poeme horaţiene. 73-92. op. cit. p. PICHON.. Poetul sa născut la 8 decembrie 65 î e. pp. op. la Venusia. vezi R. PICHON. GAILLARD. adică la 27 noiembrie 8 î. op. 34. MARTIN ■ J. Virgile. PERRET. 87. vezi Anne-Marie GUILLEMIN. HORAŢIU Viaţa Datele despre viaţa lui Quintus Horatius Flaccus provin chiar din opera poetului şi dintr-o biografie scurtă. alături de numeroşi tineri aristocraţi.n. însă dispunea de o condiţie materială relativ satisfăcătoare. Mecena îi acodă prietenia şi ocrotirea sa şi îi procură o vilă în zona sabină. op. I. BRISSON. P. s-a străduit să dea o educaţie aleasă fiului său. în Classical Journal. pp. pp. p. Slujeşte ca ofiţer. 293 - VERGIUU 29.e. Perioada Principatului. în Istoria literaturii latine. I. 22. Perioada Principatului. Horaţiu pleacă la Atena. Anumite frustrări trebuie totuşi să fi fost încercate de tânărul Quintus.n.1.1962. L'incantation virgiliene. cit. După înfrângerea lor la Philippi (42 î. pp. 351. cit. Pentru exaltarea Romei şi lui August. pp. în accepţia modernă a termenilor.. 329-334. PERRET. pp. 25. op.P.. întrucât se înscrie într-o veche tradiţie provenită din . Horaţiu se stinge. vezi R. R. Le temps d'Auguste. cit. pp.20.. de cele mai multe ori. BRISSON.e. Jean-Paul BRISSON. se înrolează în rândul forţelor lui Brutus. 36. 35l-355. 28. M. pp. pp. Vezi Mărie DESPORT. pp. Vergiliu şi Varius. pp. animat de înflăcărate convingeri republicane. pp. op. în cele mai bune şcoli. Bneida. pp. L'artde Virgile dans l'Eneide. care va deveni locul privilegiat de meditaţie şi de creaţie al poetului. 26. orăşel din sudul Italiei.J. care sfârşeşte prin a-l primi în cercul lui cultural-politic. H. 6-9. op. îmbătrânit înainte de vreme. care au evitat . Pentru arta Georgicelor. 1952. 31. Perioada Principatului. MARTIN-J. op. CREŢIA. Dar lirismului horaţian debuşează uneori spre persiflare corozivă. 285-298. prefaţă la Publius Vergilius Maro. susceptibilă de matematizare. KORFMACHER. în mod special pentru relaţiile cu August. I. PETECEL. XVIII-XX. CARTAULT. p.1986. op. 198-200. cit. Evenimentele cardinale ale vieţii lui Horaţiu sunt ilustrate şi concomitent transfigurate în discursul lui literar. CARTAULT. deşi modestă. 294 XVI. PERRET.e. Gabriela CREŢIA. MARTIN .n. St. DUCKWORTH. op. PERRET. 107-l08. 114.J. Spre 45 î. cit. îndeosebi pp. op. Pentru funcţiile mitologiei în economiei Eneidei. De către M. Etude surla methode littâraire antique. în Istoria literaturii latine. în care poetul şi-a petrecut primii săi ani. 35. passim. MARTIN . Eneida. vezi R. Bucureşti. Oricum. 212-216. care. MARTIN . 2. J. 107. I. pp. J. 23. pp. 120-l24 şl R. prietenii poetului. 4. De altă opinie sunt J. însă se pare că el a avut o doică şi că aceasta locuia într-o colibă. Spokesman for the Augustan Reform. în număr de şaptesprezece. printre grădini1. XVI-XXVI. ca să-şi desăvârşească pregătirea intectuală şi filosofică. pp.e. cit. Perioada Principatului. XXI. Poemele horaţiene vizează perenitatea şi comportă adesea meditaţii asupra condiţiei umane. op. se întoarce ruinat la Roma. Amintirile cadrului rustic. vezi E. înzestrat cu o condiţie materială confortabilă. J. Vergii. p. L'originalite de Virgile. 51. Structural Pattems and Proportions in Vergil's Aeneid. Seria Limbi şi literaturi străine. 105-l11. 1962. E.J. O structurare a Eneidei. 33. 2 voi. Ca şi ei. pp. 369. 73-74.n. I. în Istoria literaturii latine. 1926. op. cit. cit. J. cit. Prefaţă la Publius Vergilius Maro. p. 35-36. pp.e. NICHITA.. XIII-XVIII. 183-l98. cit. 35. DESPORT. De către Mariana BĂLUŢĂ-SKULTETY. 1978. 21l-219. în Analele Universităţii din Bucureşti. GAILLARD. care contestă alcătuirea binară de tip homeric. 24. 32. la munte. cit. Eneida. PETECEL. Cum evidenţiază Gheorghe GUŢU. 1966. Aceste aprecieri generale sunt relativ puţin valide. răpus probabil de un atac cerebral. BRISSON. Epodele Opera lui Horaţiu are unrcaracter eminamente liric. 115. Cum arată. în De poetis. întocmită de Sueto-niu. tot ce este trecător. passim.P. Tatăl său era libert. CIZEK. GAILLARD. vezi însă şi A. pp. Cum reliefează limpede R. Imaginea referentului la Vergilius: Fama. în Studii Clasice. I. Prefaţă la Vergiliu. pp. Vezi în aceste privinţe R. 140-l42. Vezi şi G. în 39 sau în 38 î.) şi în urma amnistiei generale. dar preţioasă. cu sagacitate. p. Nu ştim nimic despre mama poetului. 336-338. Pentru personajele Eneidei şi comuniunea poetului cu ele. 397-398.. R. pp. Horaţiu se interesează de viaţa civică şi sprijină politica lui August. GAILLARD. BARDON. Paris. 1931. Opera poetului include îndeosebi poeme. cit. 265-284. depăşeşte sensibil anecdota. 21. spre conţinuturi satirice... a fost propusă de G. cit. la câteva luni după moartea lui Mecena. Supraeul poetului a dominat totdeauna pjlsiunile psihicului: Moraţiu a fost un "hedonist" moderat. son temps et le notre. GAILLARD. I. Cum reliefează J. îl prezintă lui Mecena. cit. Impactul zeilor ca factor cauzal în Eneida este negat de J. PICHON. pp. şi a fost alcătuită între 42 şi 10 î. 33. au rămas puternic statornicite în mintea şi în inima lui Horaţiu. 30. 296-303. A Studyin Mathematicai Composîtion. Stella PETECEL. defapttribun militar. cit. CIZEK. J. op. op. vezi W. El se străduia constant să depăşească nivelul celor din rândurile cărora provenea. p. op. care s-a format la Roma. p... pp. op. undeva pe Esquilin. PERRET. 25l-284. pp. Vezi în această privinţă A. op. Paris.. Ch. cit. I.

1. blestemul şi.. Această carteîpăîuTfiTSSsăulnSTte. w. adică susceptibil să încorporeze reflecţia interiorizantă. profeţia. Totodată filiaţia cu Lucilius şi chiar cu Terenţiu şi Lucreţiu poate fi de asemenea identificată în epode.e. Este surprinzător faptul că. în realitate. legitimarea agresivităţii iambice. epodele horaţiene pendulează între apostrofa dură. Programatică a fost considerată epoda a şasea. Tematica unor ode horaţiene este astfel prefigurată: de asemenea poetul conturează un motiv. morale (Sat. care ar fi urmărit eliberarea de pasiuni. Horaţiu a început redactarea epodeior în 42 î.n. ce se declară exponent al binelui 3. Totuşi Horaţiu va renunţa în parte la verva polemică a lui Lucilius..10. Cu o virulenţă stupefiantă. Saturele Printre operele timpurii ale lui Horaţiu se numără şi cele două cărţi de sature. înzestrată cu tipare şi finalităţi precise. epodele ilustrează evoluţia lui Horajiu de la frustrare şi mefienjâ faţă de regimul lui Octavian spre sprijinirea calmă a acestuia. ce desemnase. ori la epoda socotită a fi compusă în seara victoriei şi în cadrul petrecerii. 8).1 şi 9). când poetul trebuia să se afirme categoric. care exprimă -296 EPODELE solidarizarea lui Horajiu cu prietenul său şi cu Octavian (Epod.. 10). în virtutea caracterului lor de "itinerar spiritual". în ultimă instanţă. Un demers parţial diferit.1. 1. 1. diatribă. de la Lucilius (Sat. însă înainte ca tribulaţii amare. 17).. 1. 7. 3. Pe de altă parte. 2.. 8. de fapt şapte la număr. ele au fost clasate în patru categorii de sature: anecdotice (Saf.n. cel solemn. îmbibat de violenţă şi de calificative infamante. O epodă este inspirată din viaţa literară. în a doua jumătate a secolului al IV-lea î. De fapt termenul de epodos desemna în greacă. desfăşurat pe timbrul vehemenţei satirice. el a publicat două cărţi de sature. şi galanteria poeziei neoterice. 6). armonia şi echilibrul clasicizant se amalgamează cu intensitatea expresiei. 2. conferinţele populare. în text Bioneis sermonibus (Ep. atacul personal.lirica greacă a lui Arhiloh. 4. 3 şi .n. mai ales spre Mecena.n. care succede unui mai lung. şi implică un registru tematic mai variat decât cel al lui Arhiloh. Dar în ce a rezidat substanţa poemelor imabice cu vocaţie satirizantă ale lui Arhiloh? Mai ales în sfidare. Ne referim în special la poemul scris înainte de plecarea lui Mecena spre bătălia de la Acţiuni. Horaţiu "urează" pieirea în naufragiu a poetului Maevius. Tematica epodeior horaţiene este îndatorată precedentului oferit de Arhiloh. ca şi a anumitor moravuri. în care Horaţiu deploră deziluziile încercate în dragoste (Epod. O serie de trei epode dedicate lui Mecena evidenţiază o factură similară. 2. v.. 2. 1.n.1). sermones. reprobarea satirică. 13) 4. clamarea caracterului defensiv şi preventiv al atacurilor lansate de Horaţiu. De altfel tonul rămâne aspru. autobiografice (Sat. ajunge să fie calificat drept epodă. v. traduse în apostrofe. Deşuedactarea ei este posterioară unora dintre epode şjjjrqbabiaccesului în cercul lui Mecena. prin excelenţă agresivă. invocaţia.e. Bion din Borysthene. unde se aşteaptă sărbătorirea biruinţei (Epod. Prima. 8). 9). 7.. asupra căreia vom reveni. A doua carte înglobează opt sature şTâ apărut în 30 î. ulterior condamnat de Horaţiu fără ezitare. în sfidare acerbă. 3. cât şi lirismului tandru.e. 6-l3. cât şi prin cel de "convorbiri". dar în funcţie de o substanţială adaptare la contingenţele romane şi la condiţia lui Horaţiu. confidenţa.. Demonstra astfel că faimoasele sale "convorbiri" corespundeau termenului grec de "diatribă". menită a deveni paradigma însăşi a clasicismului poetic. 1. în ansamblul lor.. Epicureismul pare încă de acum să fie proclamat de Horaţiu ca învăţătură privilegiată 5. Ne aflăm în schimb pe alte registre în epoda a treisprezecea. deşi cu precauţii.. dar şi Epod. Bioneisermones. să fi prilejuit frustrările manifeste în celelalte epode. şi adresate duşmanilor. orientată spre atacul împotriva anumitor persoane. 14 şi 15). cele din cartea întâi au fost rânduite într-o structură simetrică şi piramidală. 5. Horaţiu schiţează aici un tablou al iernii aspre. Ne referim la epodele următoare: 2. în special al doilea vers dintr-un distih de tip iambic. agresivitatea. 10. sub forma alegoriei câinelui laş şi a celui credincios. rugăciunea. care conţine.. 2. 5. 9. directe sau indirecte. Ulterior poemul însuşi. 2. l-89) şi de la Ennius (Sat. 7 şi 16). cel familiar.. alegoria. deoarece fusese alcătuită la Atena. 3. în funcţie de conţinutul tematic. mai mult ori mai puţin violentă. O serie întreagă de epode. 2. dar a publicat întreaga culegere în 30 î. a apărut chiar înaintea epodelor. care ilustrează expresionismul roman. 2. chiar dacă poate impregnată uneori de reziduurile unei vechi antipatii faţă de conducătorul Romei. Alternează de asemenea monologul. adică mult mai "liric*. în toamna anului 42 î. 90..e. programatică. Horaţiu îşi definea în două feluri poemele saturice. altele la nivelul bunurilor trupului (Sat. în prima fază a liricii horaţiene. 10. şi alţi filosofi transformaseră diatriba în specie literară. vehiculat şi de manuscrisele operei sale. utilizat în epodele calme.17. comportă invectivarea unor personaje şi tipuri moral-sociale. 4. 5. 1. pentru a deplânge războaiele civile (Epod. 6. jurământul.. prin termenul de Saturae (Sat. evidenţiază epodele. 11. 10. redactate ulterior. un vers mai scurt. care conţinea zece poeme. de altfel critic. 60). Unele sature ar fi implicat această eliberare la nivelul bunurilor exterioare {Sat. v. 4. s-au propus diferite împărţiri şi regrupări 297 HORAŢIU ale saturelor horaţiene. Două epode asumă o clară orientare patriotică. v. 4. 6.12. Astfel. printre altele. după bătălia de la Philippi. literare (Sa*. 54). care va face carieră în lirismul său. al personajelor sau ale poetului însuşi. asociat atât apostrofei vehemente. Tematicii de relativ -mare întindere a epodelor îi corespunde uzitarea mai multor tipuri de limbaj: cel al invectivei. pornindu-se de la coloratura etică generală a saturelor şi de la vocaţia lor epicureică fundamentală.. Dar Horaţiu se reclama în special. ca în epoda a treisprezecea. dispreţuit de Vergiliu pentru lipsa de talent (Epoci. cum am mai arătat. de la tradiţiile saturei romane. probabil prima epodă a lui Horaţiu.e. v. adică acela al simbolismului momentului anului (Epod . însă şi în latină. 1. rostite de filosofii cinici pe la răspântii. pe care vrea s-o alunge cu vin şi veselie.2. 1). 1. cel elegiac. după Philippi. exortaţia. care conţinea astfel de versuri iambice. w. desigur. Horaţiu asumă şi el sfidarea. Totuşi acest "lirism" al dialogului se întoarce uneori şi spre prieteni. întrucât Horaţiu îşi califică saturele drept "convorbiri bionice".n.

Lucilius este declarat adevăratul inuenîor al saturei (Sat. v. dezvoltarea superstiţiilor. Cultul raţiunii armonioase. de Al. Horajiu înfăţişează în continuare insistenţele inoportunului. Cu umor spumos şi savuros. persiflarea neîndurătoare. 29). 2. de altfel în manifest progres faţă de ce realizase poetul în epode? Cum am arătat. 7-l0). deşi afirmă că este inferior bătrânului poet în avere. preferă ironia uşoară şi defensivă. exigente. ca şi între poezia saturică şi mimul literar (Sat. urbanitas. pe care poetul arhaic le-ar fi ocolit. constituie mărcile cele mai evidente ale saturelor horaţiene şi poartă pecetea vocaţiilor speciei literare respective. 10. Vocaţia saturei ar fi cenzurarea moravurilor (Sat. Refuză veninul sepiei (Sat. De fapt. badinajului zeflemitor. măsurei în toate. chiar clasicizante. ingenium. 1. se învederează a fi fertilă în efecte multivalente. Satura nu se poate compara cu poezia elevată şi inspirată. fiindcă sunt dominate de surâsul spiritual. Mai ales cartea a doua este revelatoare pentru această reacţie mentală foarte caracteristică. periocum. reclamă o limbă literară atent epurată. mai spontane aale lui Horaţiu. 1. interogaţie. care este şi ea atent exprimată şi preconizată. bazată pe tehnica potpuriului. Asemenea scenarii evidenţiază de fapt epicureismul fundamental al lui Horaţiu. Cu acest prilej. Hodoş şi Th. 22-25). emerg evocate diferite defecte ale contemporanilor: lăcomia. // Mi-a pus pe umăr mâna. 9. centrată pe echilibru lăuntric şi pe valorile prieteniei {Sat. w. de care nu scapă decât foarte târziu. 1. care pledează pentru vechile valori romane. 1. 75). 10. w. 1. care ar fi înzestrată cu o deosebită amploare. w. inconstanţa morală etc. 4. Saturele sunt profund clasice. poetul îşi exprimă satisfacţia de a poseda o casă ia ţară şi dorinţa de a o frecventa cu asiduitate. 1. în locul sarcasmului muşcător (Sat. 4044. Măinescu). w. 1. în ce rezidă arta lui Horaţiu în sature. Lucilius ar fi păcătuit prin prolixitate. Şoarecele rustic este invitat la oraş de şoarecele urban. Fireşte. chiar ostentativ dirijat de aceasta. aşa cum îl educase tatăl său.. 79-l17). migălos cizelată (Sat. el insera în satură celebra fabulă a şoarecelui de la oraş şi a celui de la ţară (Sat. 39-42). însă toate aceste cusururi sunt tratate cu prudenţă. supune materia saturelor jocului seducător. S-ar spune că Horaţiu şi-ar fi depăşit. 1 -6. pentru că "dicta versuri stând într-un singur picior" (Sat. w. ca şi în "talent". v. Horaţiu afirmă însă clar că nu practică vehemenţa critică exagerată. care făcea parte dintr-o strategie destinată a asigura speciei respective desăvârşire sub multiple raporturi. dar şi w. 36-49). 6. pe care nici grecii n-o cunoscuseră (Sat. w. Altădată. cu ironie subţire. care. 48). // Visând la întâmplare şi cufundat în gânduri. psihicului controlat de raţiune. Horaţiu declară câ scrie "în felul lui Lucilius" (Sat.10. care introduce în evoluţia speciei literare a saturei simţul măsurii. 66-71). Ceea ce. 2. deschisă. Totodată Horaţiu statuează filiaţii între satură şi comedia antică literară (Sat. departe de agitaţia Romei (Sat. din univesrul saturelor horaţiene.4. 5. 100-l08) şi. după opinia noastră. dialogul . 4. parvenitismul. De asemenea echilibrul formal corespunde armoniei interioare. bazat pe preconizarea ataraxiei. un oare-cine deodată s-a oprit. pare astfel uitată. vânau şoarecii. 4. Tensiunea dintre controlul lucid şi expresia sinceră. Horaţiu nu ezită să reprobe anumite defecte ale lui Lucilius. capabilă să-şi iradieze valenţele. Amalgamul de elemente diferite. la Roma. nu exclude cizelarea migăloasa a imagisticii şi â versurilor. v. 66). 4. El însă ca scaiul după mine" (Sar. Totodată saturele constituie una dintre operele cele mai sincere.. în amuzamentul savuros. Desigur. v. însă liniştit7. 6) 6. şoarecele de la ţară. 1. trad. Aşadar sunt eliminate din poezia horaţiană reziduurile expresioniste. v. 1. w. // în drum. unde poate trăi modest. macrosintaxa unui discurs literar aparent foarte liber. proclamată în altă parte. 1. Deprecierea saturei faţa de genurile înalte ale poeziei. scenariul deschis exprimă mobilitatea reflecţiilor spontane ale poetului. prin pasiunea improvizaţiei. 10.4. şi-ar fi refulat frustrările adolescenţei şi îndeosebi ale perioadei subsecvente dezastrului de la Philippi.7). deşi consecvent supus controlului raţional. ci şi larma produsă de câini moloşi. 1. Elementele dramatice abundă şi Horaţiu pendulează între simpla exclamaţie. 10. deşi fermă. până departe (Sat. 1 -5.. w. Speriat. pentru a veni să supravegheze spontaneitatea graţioasă. 2. 10. 10. şi astfel mi-a vorbit: // "Iubitul meu prieten. 10. w. v. 1. dacă ar fi trăit în "secolul" lui August (Sat. gustul pentru desăvârşirea formală. uneori convertită în autoironie. 6). desigur. Totuşi Horaţiu se străduieşte să adapteze nivelului obişnuit al cititorului tezele şi intuiţiile epicureismului8. Saturele literare încorporează o adevărată poetică a speciei literare în cauză. într-adevăr. cum îţi mai merge? Bine?" // "Aşa şi-aşa". încă active în epode. unde el alcătuieşte un scenariu al întâlnirii cu -------298 - SATURELE un plicticos: "Mergeam pe calea Sacră. 2. prevalează în sature. dacă Ennius era considerat de Horaţiu iniţiatorul speciei de poezie saturică. echilibrului. (Sat. ca în atâtea rânduri. declară că se întoarce lângă pădure. constituia mai degrabă o manevră abilă. de "urbanitate". ca să conducă spre o existenţă fericită. Elocventă pentru ironia subtilă pe care o practică poetul. bolovănoase. moderată. 16). v. Pentru o asemenea poezie. compoziţia laxă. avariţia. acea devalorizare a saturei nu era decât aparentă. 6). prin versuri greoaie.1. este satura a noua din cartea întâi. 1. 21 -35 şi 72-73). Conversaţia liberă.10. cum am arătat.10. Horaţiu ia totul "în glumă". w. Dar aici află nu numai desfătări şi feluri alese de mâncare. în primul rând în umorul spumos şi dezinvolt. parazitismul social.

Horaţiu începe redactarea unei a patra cărţi de ode.e. adică aceea care străluceşte prin eleganţă . hiperbolele. El face aluzie la obârşia sa modestă. ca poezie prin excelenţă. iar a patra doar 17. Universu! Odelor Horaţiu este şi autorul unei întinse şi variate culegeri de "Ode" sau de Carmina. Evenimentele vieţii cotidiene sensibilizează îndeobşte conceptele morale. eu // în orice veac la fel de tânăr voi creşte fără încetare. partea cea mai mare. // Un domn puternic. Herescu). aproape în fiecare satură. care l-a consacrat ca un strălucit exponent al lirismului roman. fiind legat în mă . interdependente. 299- H0RAŢ1U Comparaţiile. pe care o va încheia şi publica în 15 sau în 13 î. ordinea în_ are odeleţauost înşiruite îredere_aj»ublicări[riu_respectă cronologia reală a redacţăriL însă care sunt motjyejejce populează universul odelor? Ele sejnfăţişează ca foarte numeroase şi variate. întrucât era legată de muzică.. Horaţiu consideră că fundamental motivul trecerii timpului (Carm.e. adică de pontifex maximus. cu refuzul permanent al epicului şi mai ales cu aspiraţia spre regăsirea echilibrată a propriei identităţi într-o societate pe cale de stabilizare12. în ultimă instanţă. S-a susţinu1 că lirismul latin este mai puţin autentic decât cel elenic. în care au fost grupate. deoarece nu se preziMă ca tot atât de muzical. w. care-am ajuns. pe asemenea privilegierea odelor de către Horaţiu trebuie pusă în i elaţie cu abandonarea vervei satirice a epodelor.. că întâiul eoliana armonie // în cânt latin am mlădiat-o. iar Daunus fusese un cârmuitor legendar al Apuliei. precum cel practicat de poeţii greci. Predicatorul cinic est figurat în mijlocul drumului hăituit de copii (Sat. 30.. Dimensiunile odelor. articulat în funcţie de vocaţii comune. Exegeţii saturelor au evidenţiat de altfel concreteţea imagisticii horaţiene. de aceea a publicat primele trei cărţi de ode în 23 î. careTnai veşnic e decât arama // Şi-atât de înalt cum nu-s înalte nici piramidele regeşti. să îi socoteşti // Cum trec în şiruri nesfârşite cu clipele ce fug mereu. Horaţiu a condus lirismul roman spre expresia sa cea mai rafinată. de N. sunt foarte variabile. 13-l4) Poezie* lirică alcătuiseră înainte de Horaţiu poeţii neoterici şi mai ales Catul.30. probabil. trad.n. 3. Anumite detalii revelatoare suprind aspectele personajelor în mişcările lor esenţiale. dirijate de "pontif". de altă factură decât cea promovată în poemele mai puţin lirice ale lui Horaţiu. căci îl vehiculează numeroşi autori. în vremea redactării epodelor şi a saturelor. cea de a doua numai 20 de ode. pe care o iniţia regimul monarhic instaurat de August. Oricum poetul şi-a conceput odele ca un ansamblu unitar. şi de prima vestală. Desigur Horaţiu nu a fost inventorul poeziei lirice la Roma cum a afirmat el însuşi.ură mai redusă de expresia muzicală şi constituind parţial o imitare a lirismului H alladei11. Saturele sunt versificate într-un hexametru dactilic utilizat cu sagacitate de Horaţiu. Horaţiu însuşi era foarte mândru de ansamblul odelor sale şi o subliniază limpede în poemul epilog al cărţii a treia. "Un monument nâlţat-am.. 3. w. pe un ton categoric (Carm. Cum am arătat. Melpomene. graţie odelor sale. epodele şi epistulele s-ar fi situat oarecum spre marginea domeniului poeziei autentice . îţi adună // Din slava-aceasta partea care pe drept ţi se cuvine ţie // Şi pletele cu laur delfic voioasă mi le încunună" (Carm. Horaţiu însuşi considera această culegere ca pe cea mai reprezentativă mărturie a talentului său. // Pe el nici ploaia rozătoare. Oricum ultima odă din cartea a treia. să amalgameze scriitura pitorescă cu exprimarea clasică. w. cu toate că exprimând o opţiune mentală şi artistică diferită. după publicarea epodelor şi a celei de a doua cărţi de sature. între personaje. Orşum. 30. O. evocate în sature. Fără îndoială. lirismul era oyternicjancorat în spiritualitateajmanJLlnLdiscursuJ mental al romanilor.l. Totuşi. pe care se afla Venusia.// Nu voi muri întreg: din mine o parte. L-am întâlnit de altfel în Eneida lui Vergiliu. sînt foarte plastic portretizate. // Vanfrânge Moartea şi. Odele veneau să consacre pe plan literar realizarea unei etape decisive. // Vor spune toţi acolo unde Aufidul vuie răzvrătit // Şi-n secetoase ogoare pe care Daunus domni // Vor spune toţi de mine. din umil neam ieşit. proclamă limpede că terminată culegerea de ode. Cele mai variate combinaţii sunt abil mânuite. 1.. prin slava ce-mi vor nâlţa urmaşii. Horaţiu socotea că saturele. De altfel. câteodată incandescent. care într-adevăr va apărea ca obsedant în majoritatea odelor. pe — 300 UNIVERSUL ODELOR care o vom reproduce şi analiza mai jos. Prima carte de Carmina include 38 de ode. Totuşi primele ode au fost compuse înainte de bătălia de ia Aotium. încât exegeţii moderni au propus diferite compartimentări ale acestui univers şi felurite regrupări ale odelor. Totuşi apelul la stilul înalt îngăăduie poetului să depăşească prozaismul şi banalul. 4-5). ca apogeul creaţiei sale.amuzant. în realitate.. Această . 3. ia cererea lui August. dar cea mai celebră expresie a sa apare tocmai în oda reprodusă mai sus. motiv de largă circulaţie în poezia latină.n. cum am arătat de mai multe ori în alte capitole. 133-l36). metaforele sunt folosite astfel ca să situeze personajele şi faptele în mediul lor cel mai concret de manifestare. // Cât timp Pontiful şi Vestala pe Capitolui s-or sui. Horaţiu consideră că opera îi va dura atât timp cât se vor menţine riturile Romei. căci Aufidul era fluviul. Doar cartea a treia a odelor horaţiene a fost cu siguranţă scrisă după Aotium şi. în anii 19-l7 î. 3.e. şi monolog. se conturează un scenariu dramatizat. nici vânt năpraznic nu-l dărâmă // Şi nu îl vor clinti nici anii ce nu pojL. cartea a treia 30 de poeme. Numeroase personaje. anul unei noi cristalizări a principatului augusteic. ca şi ale cărţilor. la locurile natale din Italia meridională. Regăsim aşadar motivul autoelogiului operei literare. Se află în cauză o simplă coincidenţă? Suntem convinşi că nu.n.

26). cândva pus în valoare de Callimah şi de adepţii lui romani. "culege ziua (cea de astăzi)". Poetul se învederează a fi un precursor al lui Verlaine. 9). înţelepciunii. 1. Descripţiile naturii servesc poetului drept acompaniament al emoţiilor lui. mânie. Acest statut al poeziei odelor nu împiedică preconizarea iubirii frivole. 1. w. Catul. ci şi atitudinea sa faţă de acest fenomen. Odele horaţiene se învederează a fi profund origi------------------------301 HORAŢIU i nale. 11. pledoaria pentru prietenia sinceră denotă un epicureism fundamental. w. Pe de altă parte nu lipseşte peisajul rustic. către viaţa în mijlocul naturii. 3. cântată de el departe de satisfacţiile deşarte (Carm. din care aproape că traduce anumite versuri şi preia o întreagă constelaţie de motive lirice. sacerdos. adică a frumoasei Chloe (Carm. El pendulează între gelozie (Carm. el separa fiecare zi de o alta 14. în care poetul recomandă să nu se cerceteze viitorul.e. considerată de autor însuşi ca programatică.-ere înseamnă mai ales "a tăia". Astfel chiar în prima odă a cărţii întâi. faţă de comportarea iubitei. 1. De altminteri materia odelor şi structurarea ei artistică se articulează nu numai în funcţie de realităţile Romei augusteice. Dar Pierre Grimal observă că celebrul cârpe diem. închipuită ca o stare temporară. desigur moderată. însă Horaţiu contractează datorii şi faţă de Pindar şi Anacreon.. Discursul erotic horaţian se află sub semnul echilibrului clasic. 14). pe of/um. l-6). Credem că cea mai pertinentă clasificare a odelor horaţiene. chiar dacă relativ deschis şi înclinat spre hedonismul banalizat. magister (Ep.. cu opţiunile şi experienţa lui literară. lungă sau scurtă (Carm.. redactată poate chiar în 23î. să se suporte viaţă aşa cum se prezintă ea. însă asemenea peisaje sunt încorporate organic discursului specific horaţian.1. militare (Carm.. cum indică numele lor. poetul aspiră către gloria literară. l-4). Cu un adevărat epicureu. al propriei revelaţii {Carm. Adică tipul de lirică şi metrii vehiculaţi de Alceu şi de Safo. în favoarea unei impresii rapide.. / Opţiunea lui Horaţiu pentru epicureism emerge destul de clar. 16. Trăirea ataractică a prezentului este recomandată şi în alte ode. practicat în epode şi poetul evită confesarea deplină. faptul că el nu jură pe vorbele nici unui dascăl. De altfel iubitele lui Horaţiu sunt toate liberte.n. dar totodată implică o meditaţie asupra condiţiei umane şi convertirea emoţiilor personale în artă rafinată. 1. Acelaşi statut este atribuit de poet odelor în primui poem al cărţii a treia: Horaţiu se proclamă profet. în funcţie de motivele comportate de ele. Mai ales respingerea temerii de moarte şi de trecerea timpului. resentiment. 29-36).w. "a decupa". 7-8).13. Cetăţii . 1. grote. 3. ca şi faţă de poeţii romani (Ennius. ci şi în acord perfect cu sensibilitatea specifică lui Horaţiu. trad. deci. i. Aeolium carmen (Carm.. pe un ton categoric. v. comerciale. în această perspectivă epicureică trebuie înţeleasă o scurtă odă. agricole. 19). 30). de pildă. 9. uates. 30. pasiune mărturisită (Carm. ezitări (Carm. Dar în ode el practică un epicureism autentic. după ce arată că unii urmăresc mai ales succese sportive. 11.... 13). într-adevăr ei împrumută construcţii metrice de la Alceu. Horaţiu însuşi dezvăluie. Apare fără îndoială în ode peisajul dionisiac. Horaţiu recomandă trăirea exclusivă a clipei prezente (Carm. trebuie înţeles nu în sensul gustării prezentului ca un fruct. 1. străin în general de discursul poeţilor alexandrini.trecere ineluctabilă a vremii formează unul dintre etimoanele lumii odelor. dar foarte revelatoare. de Traian Costa). orientarea universului odelor. stânci şi izvoare. într-un poem asupra căruia vom mai reveni şi unde Horaţiu exclamă: "ce fi-va mâine-feri să întrebi" (Carm. în versurile odelor. în poezie înălţată deasupra trăirilor subiective. naturii. în ultimă instanţă. Adesea Horaţiu renunţă la descripţia minuţioasă a cadrului natural. . uşoară sau grea. al adevărului sau "sacerdot'.. 3. Odele iubirii ilustrează experienţa erotică a autorului. 1. Dispare însă limbajul violent. ca. la Horaţiu.. El reliefează nu numai fragilitatea timpului în mişcare. maxime epicureice devenite clasice. De asemenea Horaţiu nu numai că se înfăţişează drept primul liric roman. 13).. l-28). în care prevalează reacţia contemplativă. Se pot decela. resemnare -302 UNIVERSUL ODELOR (Carm.. Este adevărat că în epistule Horaţiu va afirma independenţa sa faţă de orice şcoală filosofică. Desigur iubirile lui Horaţiu nu sunt statornice.1. zămislit din crânguri răcoroase. 3. impregnat de o anumită intenţionalitate morală. ci declară că el a introdus în literatura latină "eoliana armonie". clădită pe o tihnă epicureică. v. 1. şi chiar de Vergiliu. şi îndeosebi cântăreţe din liră. w. aparţine lui Pierre Grimal. 1. ci în cel al transformării fiecărei zile într-o entitate de sine stătătoare. Lucreţiu şi toţi neotericii romani)13.. propovăduirea calmului aducător de adevărată plăcere. Natura ocupă un loc important în cadrul discursului liric horaţian al odelor. foarte italic. 1. Savantul francez divide odele lui Horaţiu în patru categorii de poeme consacrate: iubirii. De altfel verbul latinesc carpo. w. 1. şi adresată lui Mecena.

pareneza deter-304 ARTA ODELOR mină structurarea materiei odelor pe baza diviziunii ternare sau binare a discursului. îndeobşte figuraţi ca agresivi şi primejdioşi (Carm. în funcţie de anumite norme precise. Oricum vom muri cu toţii (Carm. în odele horaţiene. 2. 3. iar ponderea "serioasă" o reprezintă tocmai eroismul cetăţenesc 18. cu sufletul gol. pietatea.13). Sau altfel spus devine clar că practicarea vinului şi a desfătărilor spumoase constituie primul nivel al unei înţelepciuni. este asemuită cu o juncă.. Dar îndeobşte realizează o unitate de ansamblu a poemului . 9). satiri. 1..18.. Dar alte ode încorporează o morală mai serioasă 17. Horaţiu condamnă abstinenţa.. deus. în acest sens. foarte pertinent pentru arta odelor sale. sunt prezenţi nu numai poetul. divinităţile constituie pentru Horaţiu înfăţişarea extremă a fericirii umane. De fapt Horaţiu poate aborda mai multe teme într-o odâ.. însă şi cu adevărată plăcere aproape senzuală.11). mereu activ faţă de peisaj. nimfe.1. figurate sub semnul funcţionalităţii poetice şi filosofice. v. Poetul detestă "discordia între cetăţeni". însă şi în alte ode Horaţiu exprimă atitudini faţă de problemele Cetăţii.21. 34) reprezintă una şi aceeaşi putere. Astfel el manifestă îngrijorare. 29). cu elaborarea deosebit de elegantă. incapabil să recunoască preţul şi ponderea clipei trecătoare.. încât recomandă războiul împotriva altor populaţii. duşmanii externi. şi izvorul cu ape răcoroase al Bandusiei. Octavian-August este pretutindeni celebrat pe un ton ditirambic.. Incontestabil. Imagistica hora-ţiană este foarte funcţională. 2. Ele au fost denumite ode bacchice. 6-l1). Este însă adevărat că Horaţiu glorifică în măsură mai mare politica lui August decât personalitatea acestuia. la îndemâna oricui. aurea mediocritas (Carm. De altfel poetul odelor uşoare şi cel al odelor "romane" este acelaşi. impulsionează reacţiile umane benefice (Carm.14). Odele aşa numite "morale" schiţează întrucâtva tranziţia spre cele civice. într-o odă adresată Republicii (Carm.. Primul "bloc" semnifică un fel de "poezie despre moravuri".. dar şi beţia excesivă. Vinul trebuie să genereze numai veselie. câteodată puţin artificioasă. 1. w. în ode. dinamizează întregul tablou. fortiţna (Carm.21). corelată naturii şi valorilor umane 16. ci şi animalele.. Poet cerebral. întreprinsă de August. Arta Odelor Graţia suavă. 5-28). curajul. 5). Poetul pendulează între simplul detaliu simbolic şi alegoria completă. Horaţiu îl îndeamnă chiar pe Mecena să abandoneze uneori preocupările serioase şi să se distreze puţin (Carm. De fapt primele şase ode din cartea a treia şi aproape toate poemele din cartea a patra formează două "blocuri" de ode "romane". la mesajul trasmis de ode: ea slujeşte mai ales ca substanţă a argumentării poetului.18. 3-4).. în general. exortaţia morală. 1. apropie mesenii unii de alţii. sortită curând dragostei.10. care evită atât traiul din cocioabe. cântate de poet. uneori cu exagerare. adică Horaţiu. Horaţiu sprijină activ politica de restaurare morală. Astfel el recurge "de fapt la tiparele. Unii cercetători au selectat chiar o categorie de ode "religioase" ale lui Horaţiu. Horaţiu percepe natura cu graţie. mulţumire. şi soarta. w. De altfel imaginile sunt integrate textului poemelor. căreia el îi făgăduieşte şi un sacrificiu (Carm. parabolei. 3. Am văzut că o asemenea înţelepciune se manifestă în toate odele horaţiene: dar unele îi sunt consacrate în exclusivitate. care are un vrăjmaş comun: ambiţiosul. care animă. 5). Celebra odă a Taliarhului este emblematică în acest sens (Carm. patriotismul. pentru soarta statului roman. chiar livrescă..Horaţiu se integrează perfect naturii. 1. pe care o încununează netulburarea sufletească. Dar s-a arătat că Diespiter. Poetul stabileşte astfel o punte de legătură între exortaţia spre destinderile 303- HORAŢIU uşuratice şi ataraxia "serioasă" a epicureicilor. 21 şi 35). Anumite ode pledează pentru o sapientă frivolă. uneori proaspătă. Căci fericirea umană prevalează în odele consacrate înţelepciunii. prudenţa. O serie întreagă de ode cântă virtuţile calmante şi stimulative ale vinului. cât şi cel din palatele luxoase (Carm. zei majori. care însă nu poartă jug (Carm. în textura acestei ode. relevantă este oda hărăzită fântânii Bandusia. 3. Fata tânără. w. în care fiecare odă celebrează câte o virtute romană: temperanţa. 2. pe planul a/egor/g. Acest preţ îl alcătuiesc bucuriile mărunte ale vieţii. 1. interferează. întrucât ea aderă desăvârşit. Demonstraţia ideilor. turmele de boi şi iedul. pentru a-şi exprima cele mai diferite atitudini faţă de contingenţele existenţiale. ajungând aproape să sugereze un decor de operă sau de operetă. 4. Dar Horaţiu evadează frecvent pe tărâmul simbolurilor. 2.10. dreptatea. unde tema principală de inspiraţie o constituie eroismul şi nu bucuriile simple ale vieţii. controlează cu stricteţe resorturile scriiturii. El înlătură grijile şi tulburările interioare (Carm. 3. ca izvor de anxietate (Carm. înainte de Actium sau de alte conflicte între Octavian şi Antonius. comparat cu o corabie bătută de valuri. 3. divinitatea. Ataraxia se dobândeşte mai cu seamă în condiţiile auritei căi de mijloc. Horaţiu conferă astfel discursului său liric un rafinament deosebit. Vinul trebuie conjugat cu dragostea practicată cu voioşie şi cu indiferenţa faţă de constrângerile fluxului temporal. Horaţiu. natura horaţiană este intens populată de divinităţi.

în acest mod. adică zeul Marte. Horaţiu glorifică Roma (Carmen saec. după o formulă a lui Rene Pichon. Prin urmare. 2. "artizan al cuvintelor. compuse cu prilejul jocurilor seculare şi altor ceremonii. Horaţiu nu utilizează nicăieri termenul de episîula pentru a-şi defini una dintre scrierile sale versificate. Horaţiu operează în toate odele cu forma strofică. cum procedaseră liricii greci23. încuviinţează apelul efectuat de cor (Carmen saec. 8.e. în loc de bellum. menite procesiunilor unor fecioare sportive.n. prevalează aşadar în conţinutul poemului. "război". acest imn urma să fie cântat de un cor format din 27 de tineri şi 27 de fecioare. bazată pe cântece corale. ca să zămislească cele mai surprinzătoare şi mai pregnante relaţii între vocabule. întemeiate pe dialogul său cu un interlocutor imaginar. în epilog. vlăstar din sângele Venerei şi lui Anchise (Carmen saec. Am arătat că poetui uzitase acest termen şi spre a-şi califica saturele. de fapt în hexametri dactiiici. Fără îndoială stilul imnului se întemeiază pe gravitate. Cântecul secular comportă o structurare simetrică. Metaforele şi metonimiile abundă. El apelează câteodată la arhaisme (ca Mavors pentru Marş. w. la care se adaugă o strofă epilog.e. v. 37-40) şi cere zeilor moravuri pure pentru tineretul ei. Poetul profită abundent de inexistenţa unei ordini fixe a cuvintelor.. v. Fiecare odă constituie o veritabilă performanţă metrică. Sunt elocvente în acest sens relaţiile stabilite de Horaţiu între substantiv şi adjectivul care îl determină. că şi Livius Andronicus alcătuise un asemenea imn în 207 î. pe care le comportă unele dintre ele. ori duellum. dar supus unui control lucid al imaginii. fervoarea religioasă apare ca foarte surprinzătoare 24. Asocierile inedite sunt create de el. chiar dacă el nu a compus şi melodiile adecvate. bogăţie şi putere eternă (Carmen saec. în majoritatea odelor. Adică întocmai ca Pindar. Este foarte probabil de altfel că Horaţiu şi-a scris odele pentru a fi cântate. în Carm. şi Dianei. 305- HORAŢIU Cântecul secular In 17 î. 38). 4. 14. de fapt cu publicul. dincolo de o anumită construcţie întrucâtva factice a unor discursuri poetice. De fapt. w. 4. cu sistemul strofei de patru versuri. 2. v. eventual conotaţiile întrebuinţate de poeţi. Horaţiu a compus un imn liturgic numit "Cântecul secular". Pietatea.306 PROBLEMATICA Şl ARTA EP1STULELOR HORATIENE .. ca să-şi numească într-un fel episîuieie sale. prin mesaj parenetic variat. pe ton solemn. normele limbii literare. spre a-şi exprima mesajul şi a făuri o armonie verbală incantatorie. dar privilegiază cuvintele uzuale în limba literară ori poetice. odele horaţiene se disting prin armonia imaginilor şi a metrilor. Horaţiu structurează autentice scenarii expresive. care sunt invocaţi la începutul şi la sfârşitul poemului. 23. Cântecul secular îngloba mai multe rugăciuni adresate diferitelor zeităţi ale panteonului greco-roman. în care a început. aflat uneori foarte departe de el. v. în conformitate cu programul ceremoniilor organizate cu prilejul jocurilor. Horaţiu respectă regulile gramaticii latine. alcătuite în versuri. 45-48. w. cu prilejul jocurilor seculare. Am arătat. Combinaţiile cele mai ingenioase emerg astfel în ode. adeziunea la politica augusteică. fiindcă poetul foloseşte cele mai variate tipuri de versificaţie lirică elenică. Horaţiu este şi un artizan al ritmurilor" 21. iar "conversaţiile" adresate lui Mecena (Sat. pe care se sprijină imagistica şi tensiunile mesajului. îndeosebi poetul îi roagă să protejeze pe August. pace. ci să continue în strofa următoare. w. Fiecare conţine trei triade de către trei strofe. Dar şi la Roma exista o bogată imnologie religioasă. 2. care rezidă în două mari părţi. patriotismul. dar şi în centrul acestuia. 3. zeul preferat de August. la termeni greceşti sau la împrumuturi din exprimarea colocvială. Dat fiind epicu-reismul lui Horaţiu. cărora li se adresase poetul. sermones (Ep. 65-72). 1. De altfel versul era acelaşi în epistuie şi în sature.şi utilizează schemele de organizare a materialului în virtutea specificului fiecărei ode 19.1 şi 6) constituiau şi ele . 73-74). Deşj_ versificaţia furnizează odelor o reţea muzicală şi metrică. 18 şi 4. Modelele imnului trebuie căutate în primul rând în cântecele corale ale lui Alcman din Sardes. Sau.. v. Ceea ce conferă enunţului o pregnanţă şi un rafinament notabile 22. 49-52). de altminteri discutabilă. 250). Cu o singură excepţie. De fapt ultima carte de ode va prelungi mesaju! ideologico-politic transmis de acest imn. Episîu-lae. Se pare de altfel că nu există nici o legătură între subiectele odelor şi ritmurile versurilor. termenii care traduc strălucirea. între substantive şi adjective. în Carm.. în alt capitol. Dar fraza poate să nu se încheie la sfârşitul strofei. pe vocabular elevat. Prevalează. Horaţiu mânuieşte cu o abilitate excepţională fraza latină. 5. Sinonimia este de altfel intens exploa-tată20 Dar odele horaţiene excelează în special prin versificaţia lor.n.1. Carmen saecuiare. Poetul recurge frecvent la metafore. Pe de altă parte. îndeobşte convenţional. Rugăciunea lui Horaţiu se adresează mai ales lui Febus-Apollo. Cântecul secular este scris în perioada când Horaţiu tindea să se distanţeze de epicureism. Alcătuit din 76 de versuri. camuflat în spatele destinatarului. Problematica şl arta epistulelor horaţiene Horaţiu este şi autorul unei foarte performante culegeri de "Epistuie". al odei respective. prin rafinament şi echilibrare a emoţiilor. lupiter şi toţi zeii. în finalul imnului. El foloseşte dimpotrivă cuvântul de "conversaţii". care implică marea. impregnat de un metaforism vibrant. ia efortul de a restaura vechile mentalităţi. Totuşi divinităţile par concepute mai degrabă ca simboluri. claritatea luminoasă.

Vocativiatea epistuMor horapene este Hcrau PagKftezaestesmKturageumaSnă a qptobăm hoKafktne. el continuă să se declare porc din turma lui Epicur. UnetedMre ele arii |Mitut de a6M să fie expediate ca aiaredestinatairior sau ar fî patiâ sa reprezinte versificarea anumitor scrisori In proză. Prima carte cuprinde cowăzeci de epiistute si a fost publicată în 20 te. domeniul sabin. 40). 20) are ca destinatar -. poetul îşi descrie "reftjguf" său campeslnj. w. Oanpotrivă cartea a doua nu e decât doiuaepistute. 1. Epicuri de grege porcus (Ep.un f e* oe scrisori. Dorea astfel să reliefeze nu numai adeziunea la epicureism. 2). sănătatea şi ccndŞia materială Mtoritoare a poetufcâ. 1. 4. trad.w. să accentueze iadurile hedoniste. Horaţiu se revelează astfel ca un adevărat umanist. Be sunt grupate in două cânţi.. 4... w. iar aceasta poate fi obţinută numai prin practicarea constantă a virtuţii. cum am văzut tema de bază a ocetor. sapienter (Ep. 44). 1.. 1.18. v.lnilliw15si13to. Chiar în prima carte de epistule. v.. ci şi deturnarea acestuia în sens hedonist.1. Eptattoăeks honene consfioâe o operă de maturntaalcânriâ ircortesteWlâ. mânae (Ep. deşi .în 307- HQRAŢIU epistula adresată lui Tibul. preocupat de valoarea formativă a literaturii şi a culturii27. temerle.9). Horaţiu practică iscusit critica literară şi abordează chiar probleme ale istoriei şi sociologiei literaturii latine şi greceşti. când Horajiui i eaustenţa pe domeniul său sabw. cultura (Ep. insă. Căci nimeni nu este atât de sălbatic. 52). probabi. Numai astfel poţi deveni prieten cu tine însuţi (Ep.4. este Honjiu. izvoarele sunt bogate în apă rece şi cristalină. în textul său latin. 1. gras şi lucios. 1. Horafiu aspiră spreungsaddegeneraBateakJeiwetkpecareruHatBiseselnsahjre şiun oda Poeîuî identiică viaţa la ţară cu cea In rnpocul naturi (ţara". adfcă una de 270 de versuri şi aBa de 216 de . l-l2). ca să nu se poată îmblânzi. 1. speranţele. Seaufcstpubficate. conferite de el doctrinei Gfrădm«ricăincJindut)ibabl. trimise de autor prietenilor.a FMsâjtoiedh această carte sunt ndeobste de dunemsmmm relativ modeste. Tiberiu (. 1. şi de a se destinde prin râs (Ep. din cartea întâi (£p„. ca şi într-un poem din cartea întâi. Cu judidoziate. 13-l6). cartea scrisă de poet. natura apare învestiră ca remeîiu suprem şj mobifizează torţele eserţiate ale parenezei horajiene: "Rrea (Iri tatirksşîe natura) mdărăt seotoarce. Mecena pp.10).. pomi rodesc abundent. Concepţii literare semnificative apar mai ales în cartea a doua de epistule.. Totuşi poetul trascende hedonismul şi tinde să se apropie de stoicism.| ete. 1)..1. Astfel concepută.. dar ele trebuie depăşite în chip manifest.. unde işi regăseşte echtfbrul interior. datontă iui Ocaro epistolografia devenise o specie Sărară în proză ier dacă eeissutate AUIJI Cicero fuseseră scrisori autentice. 1 -4) *. Horaţiu îşi analizează propria contribuţie la dezvoltarea literaturii latine. ansamîjfej epistulelor a fost apreciat ca "un curs de morală"x. 1. Anterior exclamase wbrant: "eu sunt fericit la ţară" (Ep. unsă şi trioulape hi. preconizează opţiuni estetice determinante.. epistolografia va deveni o specie importantă a BetaturiS Mine.16.. ca subspecie Sterară. De altfel Horaţiu se referă la stoicul Crisip. doar ea maitare-f ([. Cu 9ftuzJas!u. Pe de aBă parte. w. v.. in alte cazuri. grpe. Foarte confesiv. 1. 24-25. 101) şi poţi trăi "înţelept". devine natura)..7. ca şi la valenţele moralizante ale poemelor homerice {Ep. anwnte fragmente păstrate din opera ha LucSus şi unefe poeme afe luă Catul comportă un fel de epislulă în veisurLToiusi adevăratul mueniar al ep*swi in versun. chiar termenul respectiv. Totuşi usstma epusWlă. Horaţiu recomandă lui Lollius modelarea prin lecturi literare (Ep. Plăcerile simple sunt indispensabile. El crede în competenţele curative ale educaţiei. turmete sunt grase (Ş. simplă formă de a-fj exprima îdafle. w. de îfia TeodosHj). 1. 5-t6). Desigur problematica de actuafitate şi cea strict personală nu sunt absente cbnepisrjhoraţierre Astfel problemetep tea scurtai epistule» care S este adresata: prevalează efwturfle lui Herare. v. în epistule se conturează şi o problematică de altă natură.. de-ai goni-o chiar cu pari //Şi dezgustul nN îinngepeiunş. 1. Horatiu tinde să se distanţeze de epicureisrn. Luciditatea sa de poet intelectual nu putea să nu-l determine să se interogheze asupra actului literar. Cfma este aici blândă. asupra procesului de creaţie artistică. atunci când apleacă o ureche răbdătoare către cultura (Ep..2.14. 1. ale culturii şi utilizează. printre ei se numără primele peraonaje ale i Z. w. In spaţiul Bterar eienîc.10. Virtutea devine conceptul fundamental ai epistulelor (Ep. 15). în epora imperială. picur dădiise exBmpha ep»stuie* fctive. trad. rus. Totuşi obiectivul esenţial al episbriei rezidă în erartaţia de a se bucura de cipa prezentă. de Petre Stati). cuprinzând în medie 4Kdeversuâ DeunetedMreelesuntsîinai asiei epfistula a doua nu Bncorporează decât 13 versuri.de mari dimensiuni. Totuşi comentatori antici afirmă că Horatiu întrebuinţa uneori şi cuvântul epistulae ca titlu al culegeri lui de scrisori versificate.n DeeKnataSsurrt câteodată personaje na* degrabă snimboice. 1. 1. in sensul de medu fusUc.10. îi plus. Fericirea se dobândeşte prin înţelepciune. 39-40). v. 10. 1. v. 1. 1.. iar ate semori «ecsScate sunt de asemenea evident fictive sj nu fost mcwdală cscpedMfe desfinataristipretijrindenâpmapa apăSSieun. de fapt să penduleze între epicureism şi stoicism. 1. adresat lui Mecena (Ep.. Horaţiu expune anumite idei literare.

In epistolele versificate. expresionismul lor bolovănos. utilis urbi (Ep. v.. 19. 168-l82). w. v. 2. în versurile sale. îşi râde de incendii şi de pierderile suferite. v. trad. din punct de vedere intelectual la Roma şi la Atena. mai degrabă de critică şi de istorie literară. 102).308 —--------------------- PROBLEMATICA Şl ARTA EPISTULELOR HORAŢIENE exagerată. Horaţiu se pronunţă per/ru încurajarea inovaţiei. mici medalioane de istorie a literaturii latine şi chiar a literaturii elenice. 2.înfăţişează în formaţia sa.1. deşi le concede anumite calităţi. 110. epopeelor homerice. Horaţiu se referă frecvent la moravurile vieţii literare în general. Foarte rapid. El atacă diletantismul unor autori.w. de Lelia Teodosiu). nouitas (Ep. atunci când susţine că trebuie să-şi pondereze 309- HORATfU până şi glumele (p„ 1. metromania I * Horaţiu conferă o interpretare alegorică. 1. Naevius. Plaut. cât şi lirismul autentic. 2.. El reliefează forţa pilduitoare..1. "la querelle des anciens et des modernes". Horaţiu nu pledează pentru orice fel de inovaţie.2. 163). Cu toate acestea. w. 245-250). 1. 2. a noutăţii. el optează pentru moderaţie şi măsură. 2. v.1. orgoliul nemăsurat al anumitor scriitori netalentaţi. ca şi al unor dascăli pedanţi (£p. 122-l23.. adică stoică. 28-29. 2. în ultimă instanţă. de fapt. evitarea sistematică a tot ce este "coîţuros din cale afară". Horaţiu nu abandonează total frivolitatea odelor şi însera hedonismul său chiar în consideraţiile privind dezvoltarea poeziei latine. mai intelectual şi mai intelectuaizant ca ti alte categorii de poema Totuşi el conservă Îndeobşte tiparele exterioare ale scrisori autentice: epstutete comportă de regulă formule de adresare la . contribuţiile lui Livius Andronicus. pe care să le recite tinerii romani (£p.19. Afranius. 2. ci şi pe Homer (£p.1. ai cărei exponenţi se supără dacă sunt criticaţi. generalizarea horaţiană a problemelor literarestetice nu depăşeşte acest nivel.. 1. pentru ode (Ep. Pe scurt.. care i-au servit drept modele. 2. care îşi lua modele din viaţă. ca şi eclipsarea suferită de aceasta. 2. 2. 123-l38) 28. Fireşte. pentru epode.. mediocritatea gustului plebei. w 5-26) . w.. Terenţiu. Alceu şi Safo. adesea admirate de arhaizanţi. 2. Totodată dezvăluie modelele sale greceşti preferate. 87l08). 22l-228). w. 4l-52). că a inaugurat atât epoda romană. ori numai dacă li se pare că nu sunt suficient de lăudaţi (£p. 1. Preconizează şlefuirea atentă a textului literar. şi susţine că a străbătut căi nebătute anterior în literatura latină. 2. v.19. că luptase la Philippi şi că sărăcia îl determinase să scrie versuri (Ep. 6-8). strălucirea şi rafinamentul modelelor greceşti: "grecii-nvinşi îl cuceriră pe-al lor aspru-nvingător" (Graecia capta ferum uictorem cepit) // Şi în necioplitul Laţiu şi-au adus artele frumoase" (£p.. Prin urmare. Arhiloh. Pe de altă parte poetul de valoare. Atta. pe care marele poet grec le-ar fi condamnat {Ep. Susceptibilitatea unor scriitori îl determină pe Horaţiu să se refere la "tagma iritabilă a poeţilor" (£p. 124). deoarece originalitatea şi înnoirea constituie condiţii indispensabile pentru realizarea marilor performanţe în literatură.. 2. pentru convenienţă. v. poetul tinde spre o generalitate sporită în raport cu operele prezentate de noi anterior.1. 1. 2.19. însă. Poetul schiţează.. De asemenea Horaţiu este conştient că nu este înzestrat cu forţa stupefiantă a poeziei vergiliene (Ep.. w. elogiază performanţele strălucite. w. 50-89).. 2. 35-41. este rău ostaş. 2. w. pe Eschil şi pe Sofocle (£p. Horaţiu pledează pentru o estetică clasicizantă şi pentru un poet util Cetăţii. biografia sa literară. 156-l57.. deoarece ar fi introdus în Italia tiparele odei (Ep. trad. sunt necruţător ridiculizate în epistulele literare (£p. 99). ca receptacule ale virtuţilor şi viciilor. w. de Lelia Teodosiu). 6).1. cu ironie şi autoironie. vetusteţea desuetă a scriiturii lor. asemenea idei vor fi amplu dezvoltate pe plan teoretic în Arta poetică.. 1.. 21 -34).19. 90). v. dar contribuie la educaţia copiilor. Consideraţiile referitoare la autorii începuturilor şi la opţiunile arhaizante implică polemică estetică între vechi şi nou. 1. ca şi în cazul ideilor etico-filosof ice. 2. Caecilius. 2.19. lipsa de vigoare. El menţionează preferinţa romanilor pentru comedie. a tot ce este "vfăguit" (Ep. w. 2. w. w. după trecerea unei anumite perioade (£p. 45-49). A