Îndreptar de lucrãri practice de fiziologie - Aparatul cardiovascular 11 ELECTROCARDIOGRAMA Electrocardiograma reprezintă înregistrarea grafică a variaţiilor de potenţial electric, c are

iau naştere la suprafaţa corpului, datorită activităţii cardiace.

GENEZA ELECTROCARDIOGRAMEI La nivelul ţesutului miocardic, excitaţia este iniţiată într-un punct şi se propagă cu rapidi ate de la o celulă la alta. Limita dintre porţiunea activată (devenită electronegativă) şi c ea neactivată (rămasă electropozitivă), are în spaţiu forma unei suprafeţe, constituind supra aţa limitantă. Aceasta se deplasează prin inimă în sensul undei de excitaţie, mărimea şi orie rea ei fiind într-o permanentă schimbare. De-o parte şi de alta a suprafeţei limitante, există un cîmp electric pozitiv şi unul negativ, luînd deci naştere un dipol. El poate fi reprezentat printr-un vector, orientat din spre zona electronegativă în spre zona el ectropozitivă şi având o mărime determinată de diferenţa de potenţial între cei doi poli ai d lului.Există vectori cardiaci care corespund dipolului unei fibre miocardice, numiţi vectori elementari; vectorii instantanei reprezintă grafic situaţia sumării unor vect ori elementari într-un anumit moment, în cursul activităţii cardiace. Toţi aceşti vectori, s e supun legilor matematice putând fi sumaţi, deplasaţi şi măsuraţi, prin proiecţiile lor orto onale pe anumite axe, numite derivaţii sau conduceri. Dacă se imaginează că în fiecare mom ent al activităţii cardiace, există un alt vector instantaneu, cu o altă orientare în spaţiu şi cu o altă mărime, ei pot fi aduşi printr-o translaţie într-un punct comun, în care în mod nvenţional îşi au originea toţi vectorii cardiaci, numit centrul electric al inimii (0). În această situaţie, în timpul unui ciclu cardiac, vârfurile vectorilor instantanei se de plasează pe o curbă închisă, în formă de evantai, care începe şi se termină în punctul 0, num cardiogramă (VCG). Proiecţia desfăşurată a acestei curbe în funcţie de timp, pe o dreaptă din rpul omenesc, corespunzătoare unei derivaţii, reprezintă electrocardiograma (ECG) înregi strată în acea derivaţie.

Figura III-10. În timpul activării ventriculare, vectorii instantanei translataţi în cen trul electric al inimii descriu o buclă care constituie VCG. Proiecţia desfăşurată în funcţie de timp a acesteia pe o axă reprezintă ECG.

DS măsoară diferenţ le de potenţial care iau naştere între câte două din aceste puncte. Su nt derivaţii bipolare ale membrelor. de rivaţiile unipolare ale membrelor şi derivaţiile toracice. iar cele orientate în sens invers se înregistrează negative.VR D3 = VF . proiecţiile orientate în sensul axului se înregistrează pozitive. axele electrice ale celor trei DS sunt reprezentate de cele trei laturi ale unui triunghi echilateral. imaginate de W.VR D2 = VF . inim a.Aparatul cardiovascular DERIVAŢIILE ELECTROCARDIOGRAFICE Electrozii pentru culegerea potenţialelor generate de activitatea inimii sunt plas aţi în diverse puncte pe suprafaţa corpului. Un anumit raport între punctele de plasare a electrozilor defineşte o derivaţie. Derivaţiile standard (DS).12 Îndreptar de lucrãri practice de fiziologie . Pe acest ax se face proiecţia vectorilor cardia ci. cu zonele pozitive şi negative. În reprezentare grafică.VL Figura III-11. căruia i se atribuie convenţional un sens. în modul următor (fig. Figura III-12. ca sursă electromotoare este plasată în centrul acestui triunghi (fig. este necesară standardizarea unor derivaţii grupate în sisteme de deriv aţii. Grafic.III 12).Einthoven. D1 = VL . Derivaţiile ECG standard şi locurile de aplicare a electrozilor pentr u obţinerea lor. care explorează activ itatea inimii în planul frontal. VL şi VF potenţialele punctelor respective. Utilizează 3 puncte de plasare a electrozilor: • memb rul superior drept (R = right) • membrul superior stâng (L = left) • membrul inferior stâng(F = foot) Notând cu VR.III-11). În practică se folosesc în mod curent 3 sisteme de derivaţii: derivaţiile standard.Triunghiul lui Einthoven şi cele trei DS ca laturi ale acestui triun ghi. numit triunghiul lui Einthoven. fiecărei derivaţii îi corespunde un ax. Apli când circuitul electric astfel format teorema a doua a lui Kirchhoff se poate de-m onstra legea fundamentală a DS: D2 = D1 + D3 . Deoarece corpul omenesc este un mediu condu ctor neomogen.

spaţiul intercostal IV. explorează activitatea inimii într-un plan orizontalfiind derivaţii unipolare.Aparatul cardiovascular 13 Derivaţiile unipolare ale membrelor (DUM) au electrozii plasaţi în aceleaşi poziţii ca pen tru obţinerea DS (R. deoarece potenţialele obţinute prin această metodă sunt mult mai mari decât cele obţinute prin alte tehnici.spaţiul intercostal V. • V1 . pe linia medioclaviculară • V5 . aparatul măsoară astfel potenţialul cules de celălalt electrod (electrodul expl orator). în triunghiul lui Einthoven se mai introduc e un sistem de trei axe. aVL. unul din electrozi. pe linia axilară anterioară • V6 . L şi F). Elect rodul indiferent se obţine prin metoda propusă de Wilson. Electrodul indiferent se obţine prin metoda propusă de Goldberger. Derivaţii le obţinute se notează aVR. În acest mod.spaţiul intercostal IV.III-14). înregistrează tot timpul un potenţial elect ric nul. aVL şi aVF (fig. permiţând analiza vectorului electric în planul frontal într-un sistem hexaaxial (fig. numite şi derivaţii precordiale . trecând prin punctele de plasare ale electrozilor exploratori.la mijlocul dis tanţei dintre V2 şi V4 • V4 .Îndreptar de lucrãri practice de fiziologie . Din teoremele lui Kirchhoff se poate deduce l egea fundamentală a DUM: VR + VL + VF = 0 Axele DUM sunt perpendiculare pe cele ale DS. p arasternal drept • V2 . Sunt derivaţii unipolare. diferite de electrodul explorator. Indicele a (de la augmented = amp lificat) se adaugă. scurtcircuitând într-un singur punct. aVF).III-13). considerat indiferent. L şi F. deoarece printr-un artificiu. Derivaţiile toracice (DT). R. Electrodul explorator se plasează în anumite puncte convenţionale de pe peretele to racic anterior.spaţiul intercostal V. parasternal stâng • V3 .III-18).Modul de realizare al derivaţiilor u nipolare ale membrelor prin metoda Goldberger (aVR. numit bornă centrală terminală (BCT) electrozii de la cele trei membre.spaţiul intercostal V. unind într -un punct electrozii celor două membre. notate de la V1 la V6 (fig. pe linia axilară mijlocie . Figura III-13.

Culorile cablurilor pentru electrozii membrelor sunt sta ndardizate astfel: .galben pentru mâna stângă . învelite într-un material textil. cablurile de conectare l a pacient şi un bloc de intrare care conţine rezistenţele necesare pentru construcţia diverselor d erivaţii unipolare. derivaţiile Frank. sub electrodul explorator (fig. Reprezentarea grafică în planul orizontal a axului electric al celor 6 derivaţii toracice. oprindu-se pe faţa anterioară a torac elui.roşu pentru mâna dreapă .Aparatul cardiovascular Figura III-14.III-15).negru pentru piciorul drept • sistemul de amplificare a semnalului. . este necesară uneori folosirea şi a al tora. cum ar fi cele esofagiene. um ezit cu ser fiziologic. Figura III-15. Electrozii sunt plăcuţe metalice. cuprinzând electrozii.14 Îndreptar de lucrãri practice de fiziologie .verde pentru pici orul stâng . etc. intracardiace. În afara acestor derivaţii. fiind format din ur mătoarele componente: • sistemul de preluare a semnalului. care definesc 12 ECG. Modul de realizare al derivaţiilor toracice unipolare şi locul de pla sare al electrozilor exploratori pe faţa anterioară a toracelui BCT Axul DT porneşte din centrul electric al inimii. ÎNREGISTRAREA ELECTROCARDIOGRAMEI Electrocardiograful este aparatul folosit pentru înregistrare.

Viteza de derulare a hârt ei este în mod obişnuit de 25 mm/s (deci 1mm=0. ritmul este regulat. Atunci când vi teza de derulare a hârtiei este de 25 mm/s. Tehnica de înregistrare este următoarea: • pacientul este aşezat în decubit dorsal. joncţionale sau ventriculare. legate de fazele mişcărilor res piratorii (aritmie respiratorie) • undele P sunt pozitive în D2 şi aVF.04 sec). în funcţie de tipul aparatului. Fr ecvenţa cardiacă .Supraamortizare. ritmul e ste considerat neregulat. atun ci când pe un ritm regulat se suprapun bătăi suplimentare (de exemplu extrasistole atr iale sau ventriculare) sau absolută (de exemplu fibrilaţie atrială sau ventriculară). A. • distanţa dintre undele P se menţine constantă sunt acceptate totuşi mici diferenţe între aceste distanţe.Îndreptar de lucrãri practice de fiziologie . B. Supraamplificare. ritmurile diferite de cel sinus al. semnificând cond ucerea de sus în jos a excitaţiei în atrii. După originea lor acestea pot fi atriale (cu altă origine decât NS). A. se includ în categoria aritmiilor. Figura III-16. • morfologia undei P se menţine constantă pentru to te revoluţiile cardiace din aceaşi derivaţie. Dacă distanţa se menţine constantă. relaxat. cu o bandă elastică. apoi prin nodul atrio-ventricular (NAV) şi fasciculul His la ventriculi. ANALIZA RITMULUI CARDIAC Se referă la analiza caracteristicilor frecvenţei şi modificărilor ritmului bătăilor cardiac e. • se înregistrează electrocardiograma pe rând în fiecare derivaţie. pe hârtie milimetrică sau pe osciloscop catodic. în punctele menţionate. de unde impulsul se propa gă prin atrii de sus în jos. pentru a evita contracţiile musculare anormale. iar dacă se modifică de la un ciclu cardiac la altul. De pe această curbă se apreciază amortizarea aparatului (fig.III-16). care parazitează traseul cu E MG. Criteriile de recunoaştere a ritmului sinusal sunt următoarele: • unda P prezentă în faţa fiecărui complex QRS. Înregistrarea se poate face pe unul sau mai multe canale simultan. În mod uzual 1mV=10 mm. într-o cameră cu temperatură de confort (1822oC). se micşorează undele şi se şterg undele mici. C.Aspectul curbei d e etalonare a amplificării electrocardiogafului.Aparatul cardiovascular 15 • sistemul de afişare a semnalului. se aplică formula: . s e am-plifică în mod artificial undele mai mari şi se crează mici unde inexistente în realitate C. Patologic. Din acest punct de vedere este necesar să se precizeze trei elemente: Originea ritmului cardiac este în mod normal în nodul sinusal (NS). B. INTERPRETAREA ELECTROCARDIOGRAMEI Interpretarea unui traseu 12ECG cuprinde două aspecte: cel al analizei ritmului ca rdiac şi cel al analizei morfologiei traseului.este dată de numărul revoluţiilor cardiace dintr-un minut. Regularitatea ritmului cardiac s e apreciază pe baza distanţei dintre undele R succesive. • se fixează electrozii stabil. • se înregistrea rba de etalonare a voltajului. Corect. Nergularitatea ritmului cardiac poate fi periodică.

La o viteză de derulare a hârtiei e 25 mm/s. ş. amplitudinea (în mV sau mm). Metoda de apreciere rapidă a frecvenţei cardiace.Elementele morfologice ale unei electrocardiograme. Din acest punct de vedere. pe traseul ECG se distin g unde. considerate în mod izolat. Acestora li se descrie: durata (în secunde). iar cele mai crescut e tahicardia. cuprinzând mai multe revoluţii cardiace succes ive. START 300 150 100 75 60 50 Figura III-17. Hârtia milimetrică a EC G are la distanţe de 5 mm o linii mai groase. orientarea vectorială.a.d. Valorile mai scăzute definesc bradicardia. ANALIZA MORFOLOGICĂ Urmăreşte descrierea caracteristicilor elementelor corespunzătoare unei revoluţii cardia ce.III-17. frecvenţa este de 300/min.m. Normal: 60-80/min.16 Îndreptar de lucrãri practice de fiziologie .R (mm) unde: Fc R-R = = frecvenţa cardiacă (bătăi pe minut) distanţa între două unde R succesive exp imată în mm. Aprecierea rapidă a frecvenţei.Aparatul cardiovascular 1500 Fc = R . În caz de ritm cardiac neregulat. Figura III-18. reprezentând u nghiul . d acă ea cade pe a doua linie groasă. se poate face folosind rigle speciale de calcul sau conform metodei prezentate în fig. este de 150/min. dacă următoarea undă R cade pe prima linie groasă. Undele (deflex iunile) sunt abateri ale liniei traseului de la linia 0. este necesar să se calculeze frecvenţa medie pe o porţiune mai lungă de traseu. Se caută o undă R situată în dreptul unei as emenea linii şi se urmăreşte unde apare următoarea undă R. segmente şi intervale.

dacă segmentul este decalat faţă de linia 0. Figura III-20.10 sec. intervalul QT şi intervalul RR. Acestora li se descriu du rata şi poziţia faţă de linia izoelectrică. UNDA P Reprezintă depolarizarea atriilor. iar axul cuprins între -90 . Axele DS şi DUM în planul frontal al triunghiului lui Einthoven.III-20). axul cupr ins între 0 .25-0 . se p izează sensul (sub. segmentul PQ şi segmentul TP. Segme ntele care se analizează pe traseul ECG sunt segmentul ST. iniţiată în atriul drept (AD) la nivelul NS şi propa-ga tă apoi în atrii de sus în jos şi de la dreapta spre stânga (fig. Axul cuprins între +90 +1800 defineşte deviaţia axială dreap-tă (DAD). Undele re se analizează pe traseul ECG sunt unda P.Reprezentarea vectorilor de depolarizare atrială. vectorul de activare al AD este însă mai vertical şi orienta t puţin înainte.III-19). Intervalele care se analizează pe traseul ECG sunt intervalul P Q. amplitudinea (în mm) şi forma decalării.-900 defineşte deviaţia axială stângă (DAS). în timp ce vectorul de activare al AS este mai orizontal şi orientat puţi n înapoi. orientaţi de sus în jo s şi de la dreapta la stânga. complexul QRS.30 mV (2. Durata este în mod normal de 0.5-3 mm) în derivaţia unde unda P se înscrie cea mai amplă (de obicei în D2). Amplitudinea nu depăşeşte în mod normal 0. în fun cţie de care se apreciază orientarea vectorială a undelor. DAD 120 90 60 normal Segmentele sunt porţiuni de traseu cuprinse între două unde.Aparatul cardiovascular 17 vectorului mediu corespunzător undei respective în planul frontal (fig. adică particularităţile care nu se pot exprima cifric (îngroşări. Sensul orar este considerat pozitiv.-1800 defi-neşte deviaţia extremă (DE) sau antiapicală. -90 -120 -60 DE -150 aVR aVL DAS -30 180 D1 0 D3 150 aVF D2 30 Figura III-19. Intervalele definesc durata de timp între două repere de pe traseu (începutul sau sfîrşitul unor unde). unda T şi unda U.Îndreptar de lucrãri practice de fiziologie .08-0.sau supradenivelare). neregularităţi ). form a. .

Unde P înalte şi ascuţite apar în su ile atriale drepte ("P pulmonar").4 UA (Unităţi Ashman). Patol ogic: Unda P poate fi înlocuită de unde f. ca expresie a asincronism ului de depolarizare a celor două atrii. COMPLEXUL QRS . al cărei electrod explorator e ste plasat în dreptul atriilor.02-0. regulate. în care im ulsul electric trece de la atrii la ventriculi pe căi care ocolesc NAV. înscriindu-se pe traseu cu o linie ceva mai groasă (undă lentă). neregulate. este crescută în situaţi care există o supraîncărcare atrială stângă.18 Îndreptar de lucrãri practice de fiziologie .21 sec.12 sec se întâlneşte în sindroamele de preexcitaţie ventriculară. Se poate determina în acelaşi mod ca şi pentr u complexul QRS. mici. faza iniţială. SEGMENTUL PQ Reprezintă întârzierea stimulului electric la nivelul joncţiunii atrioventriculare. D urata este în mod normal cuprinsă între 0. poziţia sa fiind izoelec trică. Variază fiziologic în funcţie de vârst mai scăzută la tineri) şi frecvenţa cardiacă (scade în tahicardie).+600.5 mm. apar în supraîncărcările atriale stângi ("P mitral"). în fibrilaţia atrială sau de unde F. mici. "în dinţi de fierăstrău". unda P se poate înscrie în mod normal bifazică. Concomitent. în flutterul atrial. INTERVALUL PQ Reprezintă timpul necesar conducerii impulsului electric de la NS la ventriculi.Aparatul cardiovascular Orientarea vectorială este între +30 . Uneori poate fi discret bifidă. V1 P FtP V1 QRS Figura III-21 Produsul dintre durata şi amplitudinea componentei terminale negativ e a undei P în derivaţia V1 poartă numele de forţă terminală negativă a undei P în derivaţia mod normal aceasta nu trebuie să depăşească 0. Concomitent. Amplitudinea oricărei din cele două faze nu depăşeşte în mod normal 1. reprezentând depolar izarea AS. aV F şi negativă în aVR. Patologic: Intervalul PQ cu durata sub 0.07 sec). Intervalul PQ cu durata peste 0. Dura ta normală este cuprinsă între 0. a doua parte.21 sec se întâlneşte în blocurile atrioventriculare. prima pa rte pozitivă reprezentând depolarizarea AD. negativă. Forma este în mod normal rotunjită. Unde P cu durată cres cută şi net bifide. forţa minală negativă a undei P în derivaţia V1 este crescută. În derivaţia V1.12 sec (în medie 0. a undei P în de rivaţia V1 este mai amplă.12-0. pozitivă. dar practic se consideră normală dacă unda P se înscrie pozitivă în DII.

III-22) Durata se măsoară la nivelul liniei izoelectrice. dintre care cel mai răspândit este indicele Sokolov-Lyon: • pentru VD: RV1 + SV5 ≤ 10.6 (5-16 mm). ca suma algebrică a amplitudinii undelor pozitive şi negative. Orientarea vectorială (AQRS) este între +30 şi +600.Îndreptar de lucrãri practice de fiziologie .0 mm Q R S Figura III-22. fiind normală sub 0.5 şi 1.Calcularea AQRS prin construcţie grafică în triunghiului lui Einthoven.III-23).5 mm • pen tru VS: SV1 + SV5 ≤ 35.Aparatul cardiovascular 19 Reprezintă depolarizarea ventriculară. punctul lor de intersecţie marchează vârful vectorului mediu corespunzător complexului QRS. Pentru a cua ntifica amplitudinea complexului QRS în DT s-au introdus o serie de indici. valoril e se reprezintă vectorial pe axele derivaţiilor respective. Prin vârfurile vectorilor rezultaţi se ridică perpendiculare pe cele două axe. În DT amplitudinea complexului QRS este mult mai mare. Secvenţa de activare normală a ventriculilor şi geneza complexului QRS.12 sec. care începe cu porţiunea stângă a septului interventr icular şi apoi se propagă în ventriculi de la vârfuri spre baze şi de la endo-card spre ep icard (fig. Se determină prin construcţie grafică î sistemul hexaaxial al triunghiului lui Einthoven (fig. +3 -5 -2 +5 D1 +7 -2 D2 Figura III-23. . fiind corelată cu masa de miocard ventricular aflată în dreptul electrodului explorator. Amplitudinea se consideră normală dacă în DS şi DUM este cuprinsă între 0. Pentru două derivaţii oarecare din planul frontal se măsoară amplitudinea rezultantă a com plexului QRS.

fiind format din mai multe unde. Se folosesc litere mari (Q. dacă Q S este predominant pozitiv. axul este în sensul negativ. S'.20 Îndreptar de lucrãri practice de fiziologie .S (fig. pozitive sau negativ e marcate prin literele Q.R. ci un R bifid. iar dacă QRS es te predominant negativ. Undele negative care urmează primei unde pozitive sunt denumite S. Aprecierea aproximativă a AQRS. AQRS corespunde cu cel al derivaţiei perpendiculare pe cea în care complexul QRS se înscrie cel mai aproape de aspectul e chidifazic.s) pentru cele inferioare aceste i dimensiuni. complexul fiind în totalitate neg ativ. axul este în sensul pozitiv al acesteia. Prima undă pozitivă este marcată cu litera R.Aparatul cardiovascular D1 aVL D2 aVF -90 -120 -60 aVR D2 -30 D3 aVR D2 aVL -150 0 180 aVF D1 aVF D1 +30 +150 +60 +120 D2 aVL +90 D3 aVR aVL aVR D3 D1 aVF D2 Figura III-24. Forma complexului QRS este în m od normal cu vârfuri ascuţite. Dacă nu se înscrie nici o undă pozitivă. R". numai când aceasta depăşeşte linia izolelectrică este interpretată drept und . În derivaţia respectivă se urmăreşte modul de înscriere a complexului QRS.III-25). următoarele unde pozitive su nt denumite R'. Această undă QS poate prezenta o crestătură pe panta ascendentă sau descendentă. Dacă deflexiunea negativă dintre cele două vârfuri R nu depăşeşte linia i oelectrică. .R. nu se consideră două unde R.r. Unda negativă care precede prima undă R poartă numele de undă Q.S) pent ru deflexiunile de peste 3 mm şi litere mici (q. el este denumit QS.

sau supradenivelăr i).V2) şi R s în DTS (V5. Patologia segmentului ST cuprinde deviaţiile acestuia (sub. qR R bifid RsR' Aspectul normal al formei complexului QRS în diverse derivaţii este cel prezentat ma i jos: D1 : qRs qR Rs D2 : qRs qR Rs D3 : qRs qR Rs eventual rS aVL : qRs qR Rs aVF : qRs qR Rs aVR : rS rSr' DT : complexe bifazice de tipul rS în DTD (V1.04 sec şi 1/4 din amplitudinea undei R de însoţire. În blocurile de ramură. iar AQRS este deviat în direcţia ramurii blocate.Aparatul cardiovascular 21 QS QS crestat QrS Figura III-25. eviaţiile de până la 2 mm în V1. apărând unde R bifide. AQRS este deviat în direcţia ventriculului h ipertrofiat. De asemenea. iar indicele Sokolov-Lyon corespunzător acestuia depăşeşte valorile normale . iar poziţia sa este în mod normal izoelectrică. V5 V4 V6 V1 V2 V3 Patologic. se modifică forma complexului QRS.V6) Figura III-26. . reprezentând zona de tranziţie. ele fiind în general expresia unor tulburări severe ale circulaţiei coronariene (n oţiunea electrocardiografică de "leziune"). Unda Q patologică este c ea care depăşeşte ca durată 0. Amplitudinea undelor R şi S în planul orizontal. SEGMENTUL ST Reprezintă prima fază a repolarizării ventriculare (repolarizarea lentă). Aspectul echidifazic apare în V3-V4. durata complexului QRS este crescută. Denumirea undelor complexului QRS. care se interpun periodic peste ritmul cardiac de bază.Îndreptar de lucrãri practice de fiziologie . în V2 în cazul blocului de ramură dreaptă şi în V5 în cazul blocului de ramură stâng asistolele ventriculare se înscriu sub forma unor complexe QRS mult lărgite şi deforma te. Se observă unda S amplă în DTD şi unda R amplă din DTS. V2 şi până la 2 mm în celelalte derivaţii se consideră ca fi male. În hipertrofiile ventriculare. este semnul electrocardiografic al infarctului miocardic. Durata segment ului ST este lipsită de importanţă practică.

Durata este de 0.25 sec. unda U poate deveni foarte amplă în hipopotasemie sau în unele cazuri de hipertrofie ventriculară.30 sec (fără importanţă practică). .1 5 şi 0. În mod normal unda T este pozitivă în toate derivaţiile cu excepţia aVR. hiperpotasemie şi mai scurt în hip ocalcemie. anumite medicamente antiaritmice modifică durata intervalului QT. având partea descendentă mai rapidă. având acelaşi sens cu unda T din derivaţia respectivă. C. scăderea am plitudinii sau chiar negativarea undei T. Amplitudinea se exprimă comparativ cu a complex ului QRS.22 Îndreptar de lucrãri practice de fiziologie . ultimele două sunt caracteristice pentru modificarea electro cardiografică de tip "leziune" .12-0. Trei tipuri de subdenivelare a segmentului ST: A. Durata normală este între 0. De asemenea unda T se modifică în diselectrolitemii. Patologic. Ele cuprind fie creşterea în amplitudine (peste 1/2 din R).Ori zontal. B. fiind calculată pe baza unor form ule sau tabele. fie dimpotrivă. Forma este rotunjită şi asimetrică. cea mai amplă undă T din DS fiind aproximativ 1/3 din cea mai amplă undă R.Ascendent. sub forma gradientului ventricular. Forma undei U este rotundă. uzual este considerat normală dacă nu depăşeşte 50% din durata R-R. sau se poate negativ a. Or ientarea vectorială este între +30 şi +600. iar amplitudinea este sub 2 mm. Patolo gic. mai ales în urma efortului în tulburările de circulaţie coronariană. UNDA U Reprezintă o mică deflexiune care urmează undei T. UNDA T Reprezintă faza finală a repolarizării ventriculare (repolarizarea rapidă). intervalul QT este prelungit în hipercalcemie. ea devenind în mod caracteristic simetri că. INTERVALUL QT Reprezintă sistola electrică ventriculară care se măsoară de la începutul undei Q până la sfâ undei T. fiind mai amplă în hiperpo-tasemi e şi mai mică în hipopotasemie. Durata normală depinde de frecvenţa cardiacă. modifi-cările fiind desemnate cu termenul electrocardiogarfic de "ischemie". calculându-se însă de obicei raportată la cea a c mplexului QRS.Descendent. care este generată de postpotenţiale de zvoltate în anumite regiuni ale miocardului ventricular. Patologia undei T este caracteristică tulburărilor de circulaţie coron ariană.Aparatul cardiovascular A B C Figura III-27.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful