INTERVIU CU REPREZENTANTUL TERESTRU AL CONSILIULUI ANDROMEDA

Reprezentantul terestru al Consiliului Andromeda a furnizat noi informaţii importante în două interviuri care au fost acordate jurnalistului Alfred Labremont Webre pe 26 şi 31 octombrie 2011. În aceste interviuri aflăm că acţiunile de purificare şi curăţare a paraziţilor dracoreptilieni şi a micilor cenusii au continuat în Orientul Mijlociu - Golful Aden şi China, prin dezfectarea bazelor submarine secrete din aceste zone. Aceste acţiuni folosesc aceeaşi tehnologie sonică pentru a distruge bazele şi materialele de acolo, tehnologie care a fost utilizată şi în celebrele explozii din zonele Washington şi Denver, soldate cu două cutremure semnalate şi de Monitorul Geologic American (USGS). Aşa cum anunţase anterior în interviul din 26 octombrie reprezentantul pământean al Consiliului Andromeda, atacul a avut loc pe 31 octombrie, iar USGS a semnalat în aceeaşi zi un cutremur de 5 grade Richter în zona Golfului Aden la ora 1:22. Credem că aceasta este cea mai bună probă de veridicitate! Scopul distrugerii bazei submarine din Golful Aden (la sud de Arabia Saudită) este acela de a pune capăt unei foarte lungi istorii de violenţe şi conflicte care se repetă an de an. Lipsa de armonie şi pace în regiune este evidentă în ultimele mii de ani, şi este rezultatul "ajutorului" reptilienilor, care folosindu-se de baza submarină "bombardează" neîncetat zona cu energii foarte joase, dizarmonioase şi distructive, menţinând constant sub o mare presiune şi stres întreaga zonă. Iar oamenii de acolo nici măcar nu îşi dau seama de asta. Baza submarină de acolo emite toate aceste energii distructive printr-un transmiţător specific. Citând pe Comandantul Primei Biosfere a Consiliului Andromeda, acesta afirmă: "Oamenii din zonă sunt exact ca nişte pioni pe o tablă de şah, iar ei n-au habar de ceea ce se petrece cu adevărat. Trebuie să punem capăt acestor acţiuni, şi o vom face. Baza submarină va dispare." "Desigur, anumite interese exterioare regiunii au incercat în repetate ocazii să pornească un război nuclear. Pe care noi l-am oprit de fiecare dată prin inactivarea focoaselor nucleare. Recunoaştem." "Vă rog să înţelegeţi că un război nuclear nu poate şi nu va izbucni în această regiune. Nu vom permite niciun fel de agresiune, de nicio parte. Impactul ar fi mult

prea mare pentru întreaga voastră planetă, dar şi pentru sistemul solar. Ceea ce faceţi voi pe Pământ ne afectează pe noi toţi." Despre baza submarină din zona Chinei, reprezentantul terestru al Consiliului Andromeda spune că aceasta există acolo de 3.000 de ani, şi că emite pe o frecvenţă diferită aceleaşi vibratii distructive care induc tensiune, frică, intimidare şi control. De prea mulţi ani aceşti oameni au fost manipulaţi şi menţinuţi întro constantă stare de frică şi o acută lipsă de libertate. Chiar dacă acest transmiţător emite ceva mai slab, şi doar în perioade de 30 de minute, tot este la fel de eficient. Ca şi cel din Orientul Mijlociu, se roteşte constant "murdărind" pe rând toate sectoarele înconjuratoare cu energiile negative pe care le transmite, astfel că afecteaza peninsula Coreeana, China, Vietnam, Laos, Cambodgia şi alte ţări din regiune. Aşadar, scopul acestor transmiţători este acela de control şi manipulare prin inducerea continuă a unor stări emoţionale de frică, nesiguranţă şi anxietate. Dar de ce fac ei asta? Ei bine, reptilienii şi micii cenuşii se "hrănesc" cu aceste emoţii negative "recoltate" de la populaţia umană, asemenea cum oamenii recoltează spicele de grâu de pe ogor. Acţiunile de îndepărtare a bazelor submarine prin arme sonice se defăşoară sub coordonarea extratereştrilor benefici din sistemul Procyon, care sunt afiliaţi la Consiliul Andromeda. Ei au început procesul de asanare cu baza din Virginia pe 23 august 2011 şi au continuat cu alte baze secrete care sunt operate în comun cu o organizaţie secretă terestră care îşi spune "Illuminati". Aceşti reptilieni sunt foarte inteligenţi, dar foarte răi, foarte calculaţi şi reci, experţi în manipulare şi foarte egoişti: nu le pasă de nimeni decât dacă au ceva de câştigat din asta. Ei privesc la oamenii de pe Terra ca la nişte simple resurse naturale demne de exploatat în folosul lor. Tehnologia folosită de cei din Procyon a avut un real succes în propria lor eliberare care a avut loc în urmă cu 12 ani. Tehnologia constă în focalizarea foarte exactă a unor unde de energie sonică de o frecvenţă şi putere foarte exacte. Primul scop este de a întrerupe şi de a bloca tiparele de gândire mentală, undele cerebrale ale reptilienilor şi micilor cenuşii care manipulează în acest fel specific întreaga forţă administrativă, de lucru, ştiinţifică şi de operare reprezentată de personalul uman care lucrează în aceste baze. Pentru asta ei folosesc o undă specifică de frecventa şi putere foarte exacte.

Oamneii care lucrează în aceste baze nici măcar nu aud aceste sunete, şi nici nu sunt afectaţi în vreun fel de aceste sunete. Ei sunt luaţi din aceste baze subterane şi mutaţi în alte locuri speciale. Al doilea scop este acela de a distruge şi prăbuşi structura fizică a acestor baze subterane şi submarine, pentru ca ele să devina astfel inutile, inoperabile şi să fie închise. Pentru aceasta, cei din Procyon folosesc un alt tip de energie sonică, cu o frecvenţă mult mai joasă dar de o putere imensă care face aerul să vibreze şi să distrugă materialele. În felul acesta ei au reuşit să dezafecteze toate aceste baze de pînă acum. Baza submarină din Golful Aden (Orientul Mijlociu) se afla la o mare adâncime şi emitea foarte puternic unde sonice care răspândeau tensiune, frică, iritare, agresivitate şi confuzie mentală. Exista un transmiţător care se ridica deasupra plafonului bazei, ca un periscop de submarin, şi care se roteşte. Atunci când se doreşte învrăjbirea oamenilor se emite o anumită frecvenţă, care este în afara spectrului perceptibil uman. Transmiţătorul emite aproape zilnic. Această bază este operaţională de aproape 5.000 de ani, iar efectele sale ajung pînă în Siria, Iran, Irak, Afganistan, Pakistan şi celelalte ţări din regiune, inclusiv Israel şi Palestina. Aceasta este o tehnologie foarte puternică şi eficientă în a genera şi menţine violenţa şi agresivitatea. Trebuie doar 15 minute de emisie pentru ca oamenii din regiune să simtă efectele. Eliminarea acestor două mari baze submarine are ca efect încetarea emisiei de energie distrugătoare care induce agresivitate şi confuzie mentală, astfel că problema centrală este rezolvata. Nu mai există reptilieni, nu mai există agresivitate, nu mai există frică. Astfel există loc pentru înţelegere, pentru încredere, pentru dialog. E chiar simplu. Dar ambele baze submarine erau imense şi foarte bine fortificate şi erau apărate de un câmp energetic protector, aşa încât la începout a fost necesar spargerea acestui câmp de protecţie prin direcţionarea unui fascicul sonic specific pentru această acţiune. Prin dezafectarea şi prăbuşirea lor s-a pus capăt menţinerii în sclavie a oamenilor de pe Pământ.

Terra este planeta umanităţii şi oamenii au tot dreptul să fie liberi şi fericiti.

Despre Consiliul ANDROMEDA

Consiliul Andromeda este răspunzător de guvernarea galaxiei noastre, şi este format din reprezentanţi ale anumitor sisteme stelare care au funcţii de guvernare şi dezvoltare ale zonelor galactice în care activează. Alfred Labremont Webre a luat un interviu reprezentantului Consiliului Andromeda de pe Pământ în legătură cu anul 2012, cometa Elenin şi Nibiru, şi în care se arată că Elenin are anumite funcţii în schimbarea sistemului solar pregătind intrarea şi stabilirea aici a anumitor corpuri cereşti. Conform reprezentantului Consiliului Andromeda, aceste transformări includ: 1) o stea pitică roşie se va stabili în sistemul solar transformându-l intrun sistem binar (format din două stele - soarele şi noua pitică roşie) 2) o nouă planeta locuită de o civilizaţie umanoidă avansată 3) negocierea trecerii planetei Nibiru (locuite de Annunaki) pe lingă sistemul solar (astfel încât să nu perturbe sensibilul echilibru al planetelor solare), rezultat obţinut de către Consiliul Andromeda pentru a pune capăt ciclului de perioade în care Annunaki (locuitorii de pe Nibiru) au perturbat grav atât viaţa cat şi resursele naturale ale Terrei de fiecare dată când au trecut pe lingă Pământ Informaţiile provenite de la Consiliul Andromeda se referă şi la

perioada care a mai rămas din anul 2011, precum şi la ce urmează în anii 2012 şi 2013. Conform declaraţiilor reprezentantului Consiliului Andromeda, toate aceste schimbări fac parte din transformările prin ascensiune dimensională a întregului sistem solar, inclusiv a planetei Pământ. 2011: Sfârşitul ocupaţiei instituite de "micii cenuşii" din Orion şi draco-reptilieni Întrun interviu anterior, reprezentantul Consiliului Andromeda a afirmat că a fost câştigat războiul sistemelor stelare membre ale Consiliului împotriva alianţei micilor cenuşii din Orion cu dracoreptilienii care intenţionau să instituie ocuparea deplină şi definitivă a Terrei. Reprezentantul Consiliului Andromeda a dezvăluit câteva detalii în legătură cu perioada actuală: În trimestrul 3 al anului 2011 s-a încheiat etapa finală prin care războiul cu micii cenuşii şi draco-reptilienii a fost câştigat. Alianţa draco-reptilienilor cu micii cenuşii a fost învinsă definitiv. Consiliul Andromeda a depus eforturi majore pentru a încheia victorios acest război în acest an, astfel încât interesele legitime ale Pământului şi pământenilor să fie cel mai bine aparate. La mijlocul lunii septembrie 2011, 90 % din draco-reptilieni şi micii cenuşii, care au format o alianţă pentru a continua stăpânirea asupra Terrei, au fost anihilaţi, îndepărtaţi sau eliminaţi din numeroasele baze subterane operaţionale în care activau de mult timp.

Acest război pentru eliberarea Terrei de sclavia miilor de ani de bombardament cu energii negative, manipulare şi control a fost purtat de sistemele planetare din Consiliul Andromeda în numele Terrei, şi având în inimile, sufletele şi gândurile lor cele mai bune intenţii pentru pământeni. Cei care au acţionat din greu, fără încetare, în aceste direcţii sunt cei din sistemele Arcturus, Tau Ceti şi Procyon. Contribuţia celor din Procyon a fost deosebit de valoroasă pentru că le-au descoperit slăbiciunile celor din alianţa malefică şi au învăţat cum să îi învingă. Sistemul Procyon a reuşit să se elibereze de alianţa malefică în urma cu 12 ani tereştri. Acest război a fost necesar pentru a asigura libertatea totală a planetei Pământ şi a oamenilor şi eliberarea lor de interferenţele malefice generate de două rase regresive: draco-reptilienii din sistemul Alpha Draconis şi Hydra, şi o anumită varietate de mici cenuşii renegaţi care acum trăiesc în sistemul stelar Orion. Aceştia din urmă sunt plecaţi din Zeta Reticuli 1 şi 2 de câteva sute de ani. Nota AIM: Micii cenuşii au avut primele contacte cu oficiali militari americani încă în anii 1942 - 1960 când au încheiat un tratat secret prin care, în schimbul de tehnologie avansată, primeau dreptul de a face experienţe genetice pe oameni pentru a obţine hibrizi parţial umani. Deşi pare de necrezut, astăzi dispunem de marturii foto şi VIDEO care atestă existenţa acestor fiinţe degenerate. Iată mai jos câteva exemple în acest sens: http://www.youtube.com/watch? v=ZB788PtqQvg&feature=player_embedded

http://www.youtube.com/watch? v=ZB788PtqQvg&feature=player_embedded http://www.youtube.com/watch? v=a6TLGkrfNKI&feature=player_embedded Terra nu este singura planetă pe care au terorizat-o. Mai există încă alte 21 de planete care sunt încă în situaţia Pământului şi care trebuie ajutate. Din fericire, alianţa malefică poate şi trebuie să fie îndepărtată, graţie contribuţiei celor din Procyon. Nota explicativă importantă: Dintre rasele micilor cenuşii, cei din rasa principală care se aflau în sistemul binar Zeta Reticuli, au conştientizat starea precară în care se află rasa lor, fragilitatea vieţii pe care o aleseseră, şi faptul că nu vor avea niciun viitor dacă nu se schimbă, nu s-au afiliat la alianţa malefică cu draco-reptilienii, şi au fost deschişi să împărtăşească tot ceea ce ştiau şi învăţaseră. Datorită umilinţei lor, Consiliul Andromeda a intervenit şi i-a ajutat să se mute intrun alt sistel stelar, astfel încât aceşti Zeta Reticulieni nu se mai află acum în sistemul Zeta Reticuli. Toate varietăţile de mici cenuşii malefici care au produs atâtea probleme Pământului sunt acum îndepărtaţi din bazele lor subterane şi sub-oceanice, împreună cu draco-reptilienii. De asemenea, bazele lor operaţionale stabilite de mult timp pe Lună, Marte şi pe lunile acesteia au fost deja curăţate de aceste fiinţe decăzute. Există câteva mii de fiinţe hibride mici cenuşii-pământeni (realizaţi prin inginerie genetică şi alte procedee de manipulare) care au fost programate malefic încă din naştere. Acestea vor părăsi Pământul şi vor fi mutaţi pe o nouă planetă pentru a putea fi de-programaţi

astfel încât să îşi descopere liberul arbitru si să poată evolua prin sine. Scopul principal al războiului ce tocmai s-a încheiat cu succes a fost eliminarea efectului miilor de ani de energii negative cu care a fost constant bombardat Pământul şi a implanturilor eterice negative folosite de draco-reptilieni şi de micii cenuşii pentru a menţine prin manipulare şi control rasa umană intr-o continuă stare de frică, anxietate şi permanentă nesiguranţă. De asemenea, eliminarea definitivă a acestor entităţi malefice care doreau să continue manipularea Terrei şi folosirea prin furt a resurselor naturale şi umane pământene, toate acestea prin manipularea şi îndobitocirea marii majorităţi a populaţiei umane. Consiliul a stabilit că oamenii merită această ocazie, această şansă de a evolua conştient după mii de ani de control, manipulare şi sclavie. Este cunoscut de către personalul medical al Consiliului Andromeda faptul că o mare parte din populaţia Pământului a fost implantată şi afectată negativ prin implanturile fizice şi eterice ale micilor cenuşii care menţineau oamenii intr-o stare permanentă de frica, anxietate şi astfel erau foarte uşor manipulaţi şi controlaţi. Deşi unele astfel de implanturi fizice parazite au fost deja descoperite şi îndepărtate de medicii umani, implanturile eterice folosite de micii cenuşii nu pot fi încă detectate şi îndepărtate cu ajutorul actualei tehnologii pământene. Acum, după încheierea războiului, echipa medicală a Consiliului Andromeda lucrează continuu pentru îndepărtarea acestor

implanturi eterice şi eliminarea gravelor perturbaţii energetice, emoţionale şi psihologice şi a multiplelor probleme cauzate de intervenţia malefică a micilor cenuşii prin care doreau să aducă în stare de sclavie populaţia umană a cestei planete. Oamenii au dreptul la acest nou şi proaspăt început, eliberaţi de toate efectele şi reziduurile psihologice şi emoţionale cultivate acerb de către micii cenuşii şi draco-reptilieni prin tehnologiile lor. Procesul de însănătoşire a rasei umane pământene va continua şi în timpul fazei de tranziţie şi transformare a Pământului prin ascensionarea frecvenţei de vibraţie şi intrarea intr-o dimensiune superioară. În interviul ExopoliticsTV, reprezentantul Consiliului Andromeda discută despre rolul cometei Elenin şi al celor trei corpuri cereşti care îi urmează. Acesta spune că rolul acestor corpuri cereşti noi este să ajute ascensiunea sistemului solar, inclusiv a planetei Pământ şi civilizaţiei umane, de la această a treia dimensiune vibratorie (în care ne aflăm în prezent) către a patra dimensiune. Elenin, Tekoma şi Nibiru 1) Ce este Elenin? Răspuns: este un corp ceresc natural, o mica cometă, dar care este făcută mai mult din roci dure, şi mai putin din gheata şi gaze. Rolul ei este de a "face curat" în drumul ei pentru a pregati sosirea unei stele pitice rosii numite Tekoma care este de marimea planetei Uranus, şi care o urmează îndeaproape. Dupa ce Tekoma se va

stabili în sistemul solar, Elenin va pleca pentru totdeauna. 2) Observatori terestri afirma ca în jurul lui Elenin este o forma piramidala care o acopera partial; ce este cu asta? Răspuns: Acesta este un câmp de forţă special proiectat în jurul lui Elenin şi care are rolul de a proteja "imprejurimile cosmice" prin care trece Elenin, pentru a nu deranja fragilul echilibru planetar din sistemul solar, acolo pe unde trece cometa. 3) Atunci de ce vine Elenin? Răspuns: Elenin pur şi simplu pregăteşte calea pentru Tekoma. 4) Este posibil ca sosirea cometei Elenin să produca perturbari în sistemul solar sau pe planeta Pământ? Răspuns: Nu. 5) Atunci ce este această Tekoma? Răspuns: Este o stea pitica rosie de marimea planetei Uranus. Va ajunge în sistemul solar al Pământului la mijlocul lunii octombrie 2011 şi se va stabili în acest sistem solar fiind vizibila ca un al doilea soare, mai mic şi mai putin stralucitor decat Soarele. Locul acestei noi stele va fi intre Venus şi Pământ, mai aproape de Venus. 6) Ce poţi spune despre posibilele perturbări în sistemul solar şi pe planeta Pământ, în legătură cu venirea stelei Tekoma? Răspuns: O combinatie de mai multe biosfere ale Consiliului Andromeda, pe care le puteti numi planetoizi, şi care nu sunt altceva

decat nave cosmice imense, au rolul de a proteja la momentul oportun fiecare planeta pentru ca Tekoma sa se instaleze fara efecte majore. Fiecare astfel de planetoizi au echipaje umane compuse din cateva mii de persoane. Aceste biosfere vor proiecta câmpurile lor de forta protectoare în jurul Terrei şi a celorlalte planete pentru a reduce considerabil perturbarile sosirii Tekomei. 7) Dar deja se vede o mică stea în imediata apropiere a soarelui, din anumite zone de pe Terra... Ce este cu asta? Răspuns: Buna intrebare. Da, asa este. Insa se afla la o mare departare de soarele vostru, şi anume la 3 miliarde de ani-lumina. 8) De ce vine Tekoma în sistemul nostru solar? Răspuns: Acest eveniment face parte din evolutia sistemului solar. Destinul acestui sistem solar este sa devina un sistem binar, format din doua stele. Drept urmare, Tekoma va lumina cerul noptilor voastre. De la acest moment, nopţile voastre vor fi asemenea unor amurguri, iar cerul nopţii va fi mai luminos. 8a) Cum va arăta cerul noptii terestre cu Tekoma vizibilă? Răspuns: De pe Pământ, oamenii vor vedea Tekoma ca fiind un amestec pastelat de galben şi portocaliu catre zona cereasca corespunzatoare orei 8 (Vest-Sud-Vest). Nihohia va avea benzi orizontale pastelate de roz, purpuriu şi albastru, iar luna ei va apare ca alb-albastru palid în zona cereasca a orei 7. Comparativ cu ziua, aceste noi corpuri cereşti vor parea mai mari noaptea.

8b) Cum va arăta cerul zilei cu Tekoma pe el? Răspuns: Oamenii vor vedea în continuare soarele, mare şi galbenalb stralucitor, iar Tekoma - un corp ceresc mic, luminos, de culoare portocalie. Nihohia, planeta va putea fi vazuta ca un punct, iar luna acesteia - abia ca un punct extrem de mic. Acest nou grup de corpuri ceresti vor putea fi localizate vizual foarte aproape de soare, în zona Est-Sud-Est. 9) Ce este Nihohia? Răspuns: Nihohia este o mică planetă ce orbitează în jurul lui Tekoma, şi are o mică lună. Această nouă planetă este mai mică decat Pluto, şi se roteşte foarte aproape de Tekoma. Există umanoizi care trăiesc în subteranele planetei Nihohia. Unii dintre ei sunt ceea ce voi aţi numi Caucazieni, iar alţii au culoarea pielii de un albastrupal şi sunt verii îndepărtaţi ai celor care sunt descrişi în vechile texte ale Indiei. Un pământean care cunoaşte limba vorbită în India va înţelege anumite cuvinte din limba acestor locuitori ai Nihoniei. Ei sunt un popor armonios, calm şi plin de pace. Sunt foarte evoluaţi. Nu se luptă intre ei. Este şi destinul lor să vină în acest sistem solar, să ascensioneze în a patra dimensiune vibratorie, şi să ajute pe Pământeni să faca acest salt în conştiinţă. Numeroasele oraşe subterane sunt conectate între ele prin tuneluri. Ei dispun de tehnologie. Mai concret, ei au un câmp de forţă protector în jurul planetei lor, astfel încât planeta este protejată în timpul călătoriilor cosmice. Luna lor are cateva staţii spatiale în subteran, locuite de oameni, şi este protejata în acelasi mod ca şi Nihohia. Acesti oameni au calatorit prin cosmos cu Nihohia de 100.000 de ani, şi au comunicat prietenos şi cordial cu multe civilizatii pe care le-au intalnit. In prezent ei sunt inca în aceasta a

treia dimensiune vibratorie (ca şi voi) dar vor ascensiona în a patra, asa cum o veti face şi voi impreuna cu planeta voastra. 10) Ce poţi spune despre Nibiru? Răspuns: Este o planeta de marimea lui Jupiter, cu mult în urma fata de Tekoma. 11) Este locuită, există oameni acolo? Răspuns: Da, pe Nibiru există oameni, dar în a patra dimensiune vibratorie. Această trecere de la a treia la a patra dimensiune au făcut-o în ultimii 2.000 de ani terestri. Ei sunt cunoscuţi pe Terra ca Annunaki. In realitate, Annunaki este doar un mic clan al oamenilor de pe Nibiru, care se numesc Nibi. 12) Ce se va petrece atunci când Nibiru va ajunge în sistemul solar? Răspuns: Nimic. Nibiru nu va ajunge în sistemul solar. Consiliul Andromeda a negociat cu Nibi astfel ca acestia sa nu interfereze în niciun fel cu pământenii. Ca parte a acestei hotărâri, Consiliul Andromeda a primit ajutor de la fiinţe din dimensiunea a cincea vibratorie care furnizează metode specifice pentru ca traiectoria planetei Nibiru sa fie deviată astfel încât sa treaca mult peste sistemul solar, la o distanta foarte mare. De aceea, trecerea lui Nibiru atât de departe de sistemul solar va avea doar efectul unei usoare şi abia-perceptibile brize blande. 13) Cand anume va trece Nibiru pe linga sistemul solar? Răspuns: Nibiru va devia pe deasupra planului sistemului solar la

sfarsitul lui noiembrie pina la mijlocul lui decembrie 2011. 14) Ce efecte va avea această trecere? Răspuns: Pe Pământ nu se va simti mai nimic. 15) Care ar putea fi cauzele schimbărilor planetare majore care sunt discutate activ acum? Au legătură cu anul 2012? Răspuns: Multe din schimbările Pământului care vor avea loc în anii 2012 şi 2013 vor fi produse de inaltele energii provenite din inima galaxiei care este o gaura neagra, un corp ceresc cu o masa imensa, energii care se concentrează în planul ecuatorial al galaxiei, şi în care Terra va ajunge curand. Această inimă galactică, impreună cu inalta energie vibratională a planului ecuatorial galactic determină perturbari magnetice care au ca rezultat o crestere a vibratiei Pământului. Aceste noi energii pe care Pământul acum le primeste sunt în banda de frecvente a celei de-a patra dimensiuni vibrationale şi vor continua timp de mii de ani. Pentru a micşora riscurile, şi pentru a face ascensiunea gradat, toate acele biosfere dispun de un câmp de forţă protector pe care îl folosesc pentru a ajusta gradat aceasta "cascadă" de energii înalte, astfel încât planetele sistemului solar sa ascensioneze în siguranţă. Rămane de vazut cat de mare sau mica va fi agitatia pe Terra.

Cutremurul din Virginia, SUA la data de 23 august 2011

Reprezentantul Consiliului Andromeda spune că acest cutremur nu a fost provocat de o mişcare tectonică. Acest mic cutremur a fost rezultatul armelor energetice (de tip sonic) ale Consiliului Andromeda îndreptate pentru a distruge bazele subterane ale micilor cenuşii şi draco-reptilienilor din zona Washington şi adiacent. Notă importantă: Consiliul Andromeda nu foloseşte deloc arme atomice sau nucleare pentru scopurile sale, deoarece această energie este atât de devastatoare încât distruge aproape complet armonia şi echilibrul local al naturii, nefiind conformă cu scopurile Consiliului. Dealtfel, jurnalistul independent Robert M. Stanley afirma ca acest cutremur este unul total atipic: adancimea acestuia a fost de numai 160 metri şi s-a simtit în Washington ca unul tipic cauzat de o explozie nucleara, dupa marturia lui Wilbur Allen, fost ofiter Air Force One la Casa Alba. Ascensiunea Reprezentantul Consiliului Andromeda ofera detalii depre ascensiunea sistemului solar în noua dimensiune vibraţionala. Această tranziţie este un proces foarte interesant, pentru că intreg sistemul solar impreuna cu planetele şi fiintele de aici vor trece în a patra dimensiune vibratorie, şi toate astea fără să trebuiască să moară fizic. Sa explic... De foarte mult timp, fiinţele umane de pe planete fizice ca Pământul traiau vieti mai scurte sau mai lungi ca sa invete experientele care le erau necesare sufletelor lor. La moartea corpului fizic, sufletele paraseau planeta pentru un timp şi apoi decideau unde şi cand vor reveni pe Pământ printr-o noua incarnare, fie pe Pământ, fie pe o alta planeta fizica. Sau, atunci

cand au invatat suficient de mult în aceasta "scoala" fizica a planetei Pământ, ei decideau sa migreze apoi intr-una din lumile din dimensiunea superioara, a patra. De data asta, prin această ascensiune integrală a sistemului solar în a patra dimensiune, nimeni nu mai trebuie să moară fizic pentru a experimenta noua frecventa de vibratie. Vizite fraterne În acest nou proces ascensional, multe fiinte umane de pe planetele afiliate la Consiliul Andromeda vor veni aici pe Pământ, în vizită. Aceştia sunt de pe patru planete: Ventra, Nikotae, Toleka şi Ritol. Acesti oameni sunt exact ca şi voi, aproape identici. Ventra: Oamenii de pe aceasta planeta au pielea alba ca de portelan, iar ochii sunt foarte frumosi de culoarea smaraldului sau albastrupurpuriu inchis, parul blond şi fin; femeile au inaltime mai mica (1,50 m) decat barbatii (1,80 - 1,95 m). Nikotae: Oamenii de aici au pielea în diferite nuante de cremdeschis pina la crem-inchis. Ei se aseamana foarte mult cu pământenii, şi sunt rezultatul unui amestec de rase. Parul variaza de la negru la castaniu deschis, scurt sau lung, drept sau buclat. Ochii lor au nuante de maro, mai deschis sau mai inchis, iar cei cu ochii de culoare mai deschisa pot avea şi zone de culoare aurie. Femeile au inaltimea de 1,80 m iar barbatii sunt mai inalti (2 - 2,20 m). Toleka: Oamenii de aici au pielea de culoare verde deschis pastelat iar ochii le sunt de culoare albastru deschis apos. Parul lor e foarte fin şi de culoare argintiu pina la blond deschis. Au inaltimea medie a

pământenilor. Au insa urechile asemanatoare personajelor vulcaniene din filmul Star Trek. Ritol: Majoritatea celor de pe aceasta planeta au pielea de culoare albastru foarte deschis. Parul lor este bogat şi de culoare alba, iar ochii de culoare purpuriu foarte pur. Ei s-au amestecat cu cei caucazieni din Tau Ceti, ca rezultat au culoarea pielii mai deschisa iar parul negru sau roscat intens şi bogat. Inaltimea acestora este mai mare, femeile avand 2,20 m iar barbatii 2,50 m. Ritol este o planeta foarte asemanatoare cu Pământul, unde exista o mare varietate de rase umane. Pentru a putea vorbi cu aceşti vizitatori va trebui să folositi aparatură specială portabilă de traducere instantanee. Toate acestea vor putea avea loc chiar înainte de sfârşitul anului 2011. Totuşi, această dată nu este "fixată", ci depinde de situatia concretă a planetei Pământ. De aceea, voi trebuie să daţi dovadă de răbdare în legătură cu aceste vizite. Voi, pământenii, veti invăta care este adevărata voastra mostenire, adevarul despre originile voastre cosmice, cine sunt fratii şi surorile voastre, cine sunt stramosii vostri, şi de ce sunteti atat de importanti. Veti invata despre adevarul şi realitatile originii spirituale a umanitatii şi despre adevarata esenta a fiecaruia dintre voi. Veti invăta despre realitatea, creatia şi sacralitatea sufletului uman şi legătura lui cu Marea Creatie, cu toate formele de viata din Univers. Dar desigur este mult mai mult decat atat. O nouă lume Această transformare a voastră, această ascensiune vibratorie din

prezenta dimensiune a treia către cea de-a patra se va face gradat, fără perturbari, armonios, şi - foarte important - fără moarte fizică. Va fi o transformare a fiecărei celule a corpurilor voastre, de la forma actuala grosiera, greoaie şi densa, la o forma mult mai rapida vibrational. Astfel veti avea corpurile mai usoare şi mai inalte, mai putin dense şi mai permeabile la lumina. Trebuie să retineti ca structura moleculara a celulelor corpului vostru se va schimba, în sensul ca aceasta va fi bazata pe molecule cristaline. Centrul fiecarei celule va fi foarte luminos, iar corpurile voastre vor fi cumva transparente. Toţi adulţii care vor reuşi să rămână aici în timpul acestei tranziţii vor avea o aparenţă a vârstei de 32 - 35 de ani. În ce priveşte înălţimea, aceasta va creşte astfel încât media de acum (1,75 m) va deveni 2 m. Greutatea va fi în medie de 6 kg pentru barbat şi de 4 kg pentru femei, ca urmare a cresterii frecventei de vibratie. În această nouă dimensiune vibratorie toate bolile specifice corpului fizic vor înceta să mai existe, iar sănăntatea va fi deplină, corpurile voastre fiind pline de lumină. Aşa cum măsurati acum timpul pe Pământ, veţi putea trăi în aceasta a patra dimensiune pentru 5.000 - 10.000 de ani, dar trebuie să retineti că atunci timpul încetează să mai existe asa cum îl cunoaşteţi acum. Este greu de explicat, dar veţi vedea. Atunci când aţi învăţat suficient din experienţele în aceasta a patra dimensiune, veti putea sa mergeţi mai sus, în a cincea dimensiune vibratorie, care are alte specificităţi, pentru a învăţa şi acolo. Practic,

moartea va înceta şi ea să mai existe pentru voi. Despre Consiliul Andromeda: Cei 12 membri ai Consiliului sunt reprezentanţi ai celor 12 rase ale membrilor. In plus, exista un presedinte fara drept de vot care este din sistemul Zenetae - planeta Tishtae, şi o vice-presedinta fara drept de vot din sistemul Mirach - planeta Terial, ambele în constelatia Andromeda. Aceste doua fiinte umane traiesc şi vibreaza în realitatea celei de-a patra dimensiuni. Multe din rasele umane membre ale Consiliului sunt recunoscute în Univers ca fiind cei care au insamantat Pământul acum sute de mii de ani, asa cum se poate constata în marea varietate a raselor umane pământene. Toate aceste rase stelare au trecut deja prin procesul de ascensiune în cea de-a patra dimensiune. Iata lista cu sistemele de origine ale membrilor Consiliului: 1. Arcturus - planeta Pitolla 2. Antares - planeta Nikotae 3. M103 - planeta Legola 4. Procyon - planeta Kaena 5. Vega - planeta Percula 6. Capella - planeta Pershea 7. Polaris - planeta Ventra 8. Sirius A - planeta Toleka 9. Deneb - planeta Ritol 10. Tau Ceti - planeta Xeta 11. Alhena - planeta Degaroth 12. Betelgeuse - planeta Etorth

Emblema alaturată este simbolul Consiliului Andromeda. Ceilalţi membri ai Consiliului care nu ocupa poziţiile de mai sus, fac parte din echipele de investigatii, cercetare, deliberare şi consiliere ale Consiliului, care sunt 13 la numar, fiecare cuprinzand un numar de 5 - 6 persoane. În mod colectiv, aceste echipe reprezintă mai mult de 400 de planete din 3 sisteme stelare incluzand Arcturus. Iată echipele: 1. Echipa de consiliere pentru Dimensiunile Superioare 2. Echipa de analiza a Membrilor Sistemelor Stelare 3. Echipa de analiza a Federaţiei Galactice a Planetelor 4. Echipa de consiliere pentru Exobiologie Galactică 5. Echipa de consiliere pentru Xenobiologie Galactică 6. Echipa de consiliere pentru Oceanografie Galactică 7. Echipa de analiza pentru Zbor Dimensional şi Calatorie Spaţială 8. Echipa de consiliere pentru Medicina Planetara 9. Echipa de observare şi consiliere pentru Educaţia Universala 10. Echipa de observare şi consiliere pentru Comunicare Vocala şi Telepatie 11. Echipa de cercetare pentru Explorarea Planetară a Sectorului Galactic 12. Echipa de observare şi consiliere pentru Nivelul de Ameninţare Militară 13. Echipa de consiliere pentru Dezvoltarea Dimensională, Emoţională şi Spirituală Există şi alte consilii afiliate, unele cu statut de membru formal, altele fără acest statut, care doresc să se implice în ajutarea Pământenilor în acest proces de evoluţie. Unul dintre eceste consilii afiliate este Federaţia Galactică, care este

o federaţie de sisteme stelare şi planete pe care trăiesc fiinţe umane benefice şi binevoitoare. Federaţia Galactică este compusă din 140 de sisteme stelare şi 300 de planete. Este condusă de un preşedinte din Tau Ceti care are şi o poziţie în Consiliul Andromeda. Planeta conducătoare a Federaţiei este Xeta. Este de asteptat ca în urmatorii ani, pe masura ce Pământul va intra în cea de-a patra dimensiune, să i se ofere un loc de membru în Federaţia Galactică. Simbolul Federatiei Galactice este în partea dreaptă. Cine este acest reprezentant al Consiliului Andromeda? a) El se descrie ca familist cu un caracter moral înalt. I-a dat anumite informatii personale jurnalistului, pentru a fi verificate, şi s-au dovedit a fi reale. El spune că trebuie să continue să trăiasca ca un simplu om, pentru a-şi putea ascunde identitatea. b) El a fost contactat de reprezentanţii Andromeda în 1993, şi a făcut 3 calatorii în timp, cu ajutorul unei nave spaţiale, vizitând o familie americană din vestul SUA din anii 1840. c) Alte mărturii independente atestă existenţa consiliului Andromeda ca guvernor galactic care este activ implicat în viitorul umanităţii şi al Terrei.

PLEIADIENII: A SOSIT TIMPUL.

Jen Freer

(

1 april. 2012; channeler : Jen Freer)

Acesta este mesajul primit prin channeling de la fratele meu stelar Peter de pe ” Cercul Pleiadian 500” (Pleiadian Ring of 500), în ziua de duminică, 1 aprilie 2012. Jen Freer. Salutări tuturor membrilor familiei pământene! Eu sunt Peter, de pe Cercul Pleiadian 500. Împreună cu echipajul meu, orbităm în jurul planetei voastre și asigurăm Intel pentru Consiliul Pleiadian al Luminii, Federaț Galactică a Luminii și ia Comandamentul Ashtar (Nota C.M.: Cred că este vorba despre un avanpost spațial
pleiadian amplasat în jurul Pământului, reprezentând interesele celor două organisme menționate și aparținînd Comandamentului Ashtar).

Cu ce ne ocupăm noi, cei care ne aflăm în această ”coajă de nucă”? Activitatea noastră este în special una de cercetare și investigație "la fața locului ". Interceptăm toate tipurile de informații trimise de pe Pământ între diversele organisme, direct

sau prin intermediul rețelei de sateliți artificiali care orbitează în jurul planetei, interesați fiind în mod deosebit de acele informații considerate a fi "top secret". După interceptare, informațiile sunt decodificate și expediate organismelor galactice specializate, pentru a cunoaște din timp planurile și intențiile tuturor centrelor de putere de pe Pământ, dar și pe cele ale unor civilizații extraterestre neaparținând Federației Galactice a Luminii. Echipajul navei noastre este format dintr-un grup cu specializări diverse, proveniți de pe planete diferite. Nu suntem toți din Pleiade; printre noi se află Siriusieni, Arcturieni, Andromedani etc. Suntem grupați în mici formațiuni specializate pe diverse domenii. De exemplu, micul meu grup are sarcini de observare, cercetare, investigare și prevenție a scenei politice globale sau din diverse zone ale Pământului. Unii dintre noi monitorizează permanent și de aproape ceea ce se întâmplă pe scena politică a SUA, în timp ce alţii din grupul meu se concentrează asupra altor ţări. Informațiile obținute de către fiecare, sunt apoi coroborate și

analizate în context global, pentru a se trage concluziile care se impun prin corelarea evenimentelor care au loc sau care urmează a se produce. Concluziile grupurilor specializate pe diverse domenii, precum: finanțe, forțele armate, economie, mass-media, sănătate, guvernare, partide politice, religie, geologie și geodezie, poluare, mediu etc. sunt analizate împreună, ceea ce ne permite să tragem concluzii exacte asupra stării de moment și tendințelor viitoare. Nu neglijem ce se întâmplă cu vechile și noile guverne, cu Noua Ordine Mondială, Grupul Bilderburgers, societatea secretă Skull & Bones, grupurile mafiote sau teroriste, și încă multe altele. În privința activităților distructive, putem să vă informăm cu satisfacție că au diminuat foarte mult. Deși voi nu cunoașteți, dispunem de echipaje (OPS) care activează la sol și în apele terestre. Poate este mai greu de crezut, dar noi ajutăm organele specializate ale pământenilor să facă descinderi în diverse locuri pentru a aresta exponenții vechii puteri, care trebuie să răspundă pentru faptele lor destabilizatoare sau distructive.

Vrem să introducem acum aprecierea că luna aprilie 2012 va fi una de mare eficiențăîn acest domeniu. Clicile mafiote se luptă între ele, pentru supremație torpilânduse reciproc în planul afacerilor, piețelor de desfacere, zonelor de influență, capitalului financiar etc. Un prim exemplu este JP Morgan care-și retrage interesele din Vatican. Panica ce a pus stăpânire pe vechile structuri ne provoacă stări hilare, văzându-i cum se zbat să găsească o ieșire inexistentă, de altfel. Noul sistem financiar a fost deja implantat și va începe să dea roade. Nu este acel BRICS (Nota C.M.: Acronim care se referă la sistemul financiar și economic al grupului de țări care „vin din urmă” : Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, și care vor schimba harta economică a lumii) despre care ați citit. Există un grup mai mare care s-a format și au ca bază de lansare Elveția. Nimeni nu știe despre el. Nici măcar Ben Fulford (Nota C.M.: renumit jurnalist canadian stabilit în Japonia). La Ben nu ne-am referit în sens pejorativ. Cea mai mare parte a informațiilor care vor apărea în legătură cu aceasta sunt corecte deoarece vin din înterior. Soluția finală de

redresare a economiei lumii, la care s-au oprit, este ținută încă în secret, la nivel foarte înalt. Lansarea va avea loc în curând, dar după ce casele guvernatoare vor fi fost bine curățate. Ben a fost monumental în această schimbare. Soluțiile găsite au încă la bază energiile vechi, caracteristice celei de a treia dimensiuni. Recent, Arhanghelul Mihail, canalizat prin două surse diferite și de mare încredere (Ariel DeAngelis și Ron Had), a afirmat că restricțiile pe care le aveau Federația Galactică a Luminii cât și Comandamentul Ashtar, în relația cu Pământul, au fost ridicate pentru a putea ajuta mai eficient omenirea. Restricția NO! a fost înlocuită cu comanda GO! Tot ceea ce urmează să se întâmple va sta sub semnul acestei dispoziții. Chiar acum, echipajele noastre de la sol sunt în acțiune, făcând arestări în rândul reprezentanților întunecaților plasați în diverse domenii, inclusiv militare și financiare. Vă indicăm să nu dați crezare informațiilor neconforme aruncate pe piațăde mass-media, încă aservită. În Statele Unite, recentele documente semnate de către

preşedintele Obama nu au ca scop restricț sau îngrădiri ale ii drepturilor poporul american. Acel "Lockdown" (Blocaj, restricție), a fost pus în aplicare în principal pentru a limita cabala din această țară. Vi s-a spus că armata americană nu-și va sacrifica oamenii și aceasta este adevărat. Cu condiția să nu treacă de partea cabalei. Fațăde aceștia, nu va exista indulgență. Lagărele create pentru alții pot fi folosite și pentru americanii care complotează împotriva propriei țări. Toată lumea care a asistat la atacurile de la World Trade Center, din New York la 11 septembrie 2001 va primi clarificări. Deocamdată se cunoaște foarte puțin din ceea ce a fost atunci. Chiar dacă anii au trecut, s-au adunat suficiente dovezi împotriva făptuitorilor care nu vor scăpa de pedeapsă, căci a fost vorba despre acte criminale împotriva propriului popor și a unor cetățeni străini, care și-au pierdut viața în acel eveniment tragic. Mulţi oameni au fost implicaţi în acel complot. Şi totul s-a produs din cauza banilor. În subsolul unuia dintre turnuri se afla depozitată o importantă cantitate de aur care a dispărut fără urmă în acea catastrofă provocată. Atacul asupra celor

două turnuri a fost menit să provoace derută, haos și să abată atenția de la ceea ce se întâmpla la subsol Aurul și banii au fost din totdeauna cauza producerii tuturor actelor mișelești care au avut loc pe planeta voastră. Războaiele nu au fost declanșate doar din considerente religioase sau de rasă ci, în primul rând, din cauza bogățiilor care erau râvnite de invadatori, căci mereu bogăția a fost considerată ca sursă a puterii. Niciodată nu a fost însă vorba despre o putere reală ci despre una falsă și trecătoare. Reflectați asupra acestei afimații și veți constata că exprimă purul și singurul adevăr. Un nou sistem financiar sănătos nu va apărea decât atunci când va dispărea spiritul falsei îmbogățiri din care se naște falsa putere. Vechile sisteme financiare, oricât de sofisticate și de modificate, nu vor funcționa atâta timp cât mentalitățile nu se vor schimba și cât conștiința nu va evolua. Natura adevăratei abundențe nu poate avea la bază vechea gândire separatistă, vechea poftă de a o utiliza doar în folosul unora și în detrimentul majorității. Imaginaţi-vă o lume în care nu mai există bani. Banii nu sunt

necesari căci ceea ce aveți voi nevoie se găsește din belșug. Adevăratul tezaur este sufletul și spiritul ființei umane ; de alte tezaure nu aveți nevoie. Talentele, însușirile și abilitățile voastre sunt suficiente pentru a vă asigura o viață abundentă și plină de iubire. Pentru munca prestată, pentru serviciile făcute, nimeni nu ar trebui plătit, totul asigurându-se prin reciprocitate. Iubirea este moneda cea mai valoroasă în intregul univers. Credeți că asta este utopie? În sinea voastră, ea este o dorință care se va împlini nu peste foarte multă vreme. Da. Fără "bani". Se va ajunge acolo doar prin creșterea vibrației. Dar procesul cere o curățenie totală. Înlăturarea cabalei nu va însemna automat dispariția tuturor problemelor care necesită a fi rezolvate de umanitate. În primul rînd, însă, va dispărea teama și asta va înlesni o oarecare creștere a frecvenței de vibrație. Acesta va fi un pas înainte. Noul sistem financiar care va fi implementat va fi încă un pas înainte. Astea vor fi ca un bandaj peste o rană veche, fără a te fi uns încă cu alifia tămăduitoare. Unguientul necesar îl vor reprezenta vibrațiile înalte. Creșterea vibrațiilor voastre va

vindeca planeta. Și nu există niciun motiv pentru ca aceasta să nu înceapă încă de pe acum. Când banii vor dispărea, veți înțelege mai bine de ce se spune că banii nu aduc fericirea. Cu ei se pot cumpăra numai bunuri materiale. Dar materialitatea nu vă ajută să evoluați. Materialitatea este caracteristica dominantă a dimensiunii a 3-a. Noi ştim că acum banii asigură hrana, adăpostul, căldura şi confortul. Dacă ai bani, îți poți permite să te gândești și la altceva. Având bani, îți poți permite să călătorești, să vezi lumea, să te implici în diferite manifestări de socializare și de caritate, să te școlarizezi mai bine etc.Acestea sunt lucruri importante. Suntem gata să pariem că majoritatea dintre voi nu au posibilitatea de a merge acolo unde poți înota împreună cu delfinii sau de a vedea primatele la ele acasă. Știm că majoritatea dintre voi nu au vizitat locuri dinafara țării lor, cu atât mai puțin unele destinații exotice. Dintr-un motiv cât se poate de simplu: lipsa banilor. Din păcate, câștigurile pe care le obțineți din munca cinstită pe care o desfășurați sunt mult sub cât ați avea nevoie pentru a vă permite și astfel de

„excentricități”. Suntem autorizați să vă spunem că toate aceste lucruri, şi multe altele, vă vor sta la dispoziție nu peste mult timp. Fără limite. Tot ceea ce trebuie sa faceți este să vă ridicați nivelul de vibrație. Este nevoie de creșterea vibrațiilor fiecăruia dintre voi, mai ales în această perioadă a oportunităților. Practic, cum se obține aceasta? Prin mai multă iubire fără condiții, mai multă onestitate, compasiune, integritate morală și prin înlăturarea fricii, urii și dorinței de a avea cât mai multe bogății materiale. Vibrațiile voastre benefice nu vă ajută numai pe voi și societatea în care trăiți dar și pe Mama Pământ, cea care, în pofida multelor agresiuni cu care ați „gratulat-o” nu a încetat să vă iubească și să vă ocrotească. Îndeplinind aceste minime condiții, veți deveni liberi, capabili să vă utilizați abilitățile de ființe mutidimensionale. Nu vă mai conduceți viața după cum vă spun alții! Uitați că există mass-media, care vă toarnă până la refuz tot felul de știri, de “analize” întoarse pe toate fețele asupra unor evenimente și știri oricum minore, și cărora voi nu le puteți schimba cursul la modul direct.

Citiți mesajele pe care ființe ale unor civilizații universale vi le transmit prin multele canale umane. (E bine ca să verificați veridicitatea acesor mesaje, ceea ce se poate face prin citiri comparative din mai multe surse, care tratează același subiect). Nu aveţi nevoie să vă încărcați cu știri alarmiste, care vă scot din starea voastră de echilibru. Nu vă implicați afectiv în nicio chestiune, indiferent cât de tragică ar fi. Dacă puteți, ajutați, tratați cu înțelegere și compasiune, dar nu lăsați ca asemenea evenimente să vă schimbe programul de viață(mai ales spirituală). Acesta nu este un comportament cinic ci unul care vă poate asigura îndeplinirea programului cu care ați venit în această viață. Asta, și pentru faptul că, dacă vă veți putea crește nivelul de vibrație, veți fi mult mai de folos celor din jur, inclusiv celor afectați în mod direct de un anumit eveniment nefericit. Deși vi s-a mai spus și cu alte prilejuri, repetăm că este cât se poate de benefic să practicați meditația, centrarea ființei pe chakra inimii, binecuvântarea, contemplația, consacrarea, respirația profundă, contactul cu natura (mai ales în zonele nepolute).

Vă trimitem o rază luminoasă alb strălucitoare și galben-aurie pe care s-o vizualizați și să integrați în ființa voastră din ce în ce mai rafinată. Vă mulţumim și vă iubim! Vă rugăm să răspândiți DRAGOSTE! Pace, iubire si lumină vouă, tuturor. Eu sunt Peter, fratele vostru din stele, aflat acum temporat pe Ring Pleiadian 500.