MISTERUL SUBCONSTIENTULUI

Subconstientul reprezinta aspectul receptiv sau feminin, iar constiinta (mentalul) reprezinta aspectul activ sau masculin în raport cu subconstientul. Subconstientul este un fel de constiinta latenta si potentiala care este inferioara, dar coexista cu constiinta clara si o deserveste cu fidelitate. Subconstientul, în mod normal, este foarte puternic si mult mai dezvoltat la femei. El este în mai mare masura energizat si dinamizat prin intermediul fortelor subtile ale lunii. Pentru subconstient se mai utilizeaza termenii de subconstiinta sau "zona marginala" a constiintei. Totodata, subconstientul a fost caracterizat ca fiind un "inconstient normal" sau ca o zona superficiala si apropiata de constienta inconstientului care, spre deosebire de sferele "profunde" ale inconstientului, se afla în relatii de compatibititate cu constiinta si este facil accesibil acesteia. Subconstientul a fost calificat uneori ca "preconstient" iar în conflictul dintre constient si inconstient s-a constatat ca subconstientul se situeaza pe pozitiile constiintei participând la refularea. pulsiunilor inconstiente. Acestea sunt filtrate prin subconstient si numai unele ajung la constiinta. De asemenea, numai unele din formatiunile constiintei fiind filtrate prin subconstient, ajung sa fie asimilate si transformate în sferele inconstientului. Prin urmare, desi subconstientul se prezinta ca o rezerva si subsistem potential al constiintei si, totodata, ca postconstiinta si preconstiinta iar, pe de alta parte, se prezinta ca un inconstient non-conflictual si transparent, nu putem integra acest subsistem în vreunul din cele doua sisteme polare (constiinta +, in-constient -) ci trebuie sa realizam existenta relativ autonoma a subconstientului ca sfera sau modalitate mediatorie si tranzitorie între constient si inconstient. Unii, datorita ignorantei, confunda constientul cu inconstientul cu toate ca inconstientul este înzestrat cu alte caracteristici. Pe seama subconstientului s-au pus elementele cristalizate ale constiintei stinse sau uitate, automatismele psihice fixate prin repetitie si fragmentate, aspectele de deprindere si memorie potentiala, montajele intelectuale reflectate, structuriie operationale nereflexive, fenomene-le perceptive neintegrate constient care, astfel, îndeplinesc functii reglatorii. În subconstient intra de asemenea complexe senzomotorii aconstiente, deprinderile de orice fel (atât bune cât si rele), operatiile necontrolate constient dupa imprimare si fixare, cât si fenomenele de memorie potentiala cu toate energiile latente existente în fiinta. În concluzie, putem spune ca subconstientul este un ansamblu de servomecanisme si implicatii nemijlocite ale constientului, o rezerva de informatii si operatii declansatonante prin rezonata, din care se construiesc starile de constiinta fiind un sistem mediator care face parte din EU deosebindu-se de EU-L constient întrucât persista într-o forma latenta sau implicita, dar totodata deosebindu-se radical de inconstient.

În fiinta, subconstientul reprezinta SHAKTI (energia activa si îndeosebi generatoare sau, altfel spus, energetica) în raport cu constiinta sau mentalul. Axul principal de forta al subconstientului care permite dinamizarea acestuia e IDA NADl, în legatura cu nara stînga (aspectul receptiv, lunar feminin YIN -). Marele secret caracteristic geniilor si tuturor oamenilor din toate epocile, este capacitatea lor uluitoare de a intra in contact, fie constient, fie în mod spontan, cu puterile nelimitate ale subconstientului eliberându-le. Daca vom putea face la fel, vom deveni capabili de performante extraordinare. Subconstientul nostru detine deja, în profunzimile sale latente solutiile la toate problemele care ne framânta si ne poate îndeplini direct proportional cu intensitatea încrederii orice dorinta. El este servitorul, constructorul si sustinatorul corpului. Daca învatam cum sa ne folosim de el, si în ce mod sa-l comandam, el ne poate ridica pe culmi nebanuite, asigurindu-ne mereu succesul. În aceasta directie, o modalitate simpla dar extrem de eficienta de a dinamiza subconstientul si se a amplifica puterea de manifestare a acestuia, este sugestia. Sugestia poate fi deci considerata ca fiind unul dintre procesele fundamentale ale manifestarii. Sugestia, ca fenomen de rezonanta cu anumite energii, mai mult sau mai putin subtile, a aparut odata cu Natura si este la fel de puternica precum aceasta. Fiecare miscare de exemplu, o facem prin sugestie. Mai întâi gândim, aproape fulgerator si dupa aceea actionam. Mai întâi facem planuri si apoi le realizam. Cunostintele si experientele personale, sau altfel spus tot ce am acumulat pâna în prezent se datoreaza puterii complexe a sugestiei. Însusirea acestor cunostinte sau notiuni se face permanent prin puterea sugestiei. Chiar si cunostintele sau inspiratiile geniale, care ni se par a fi spontane, ne sînt date totdeauna prin puterea sugestiei care emana permanent de la Energia Divina, infinita sau Mentalul Macrocosmic al lui Dumnezeu.

STIINTA ANGRENARII CREATOARE A SUBCONSTIENTULUI
Stiinta angrenarii creatoare a subconstientulului folosind puterea sugestiei pozitive, ne va ajuta sa patrundem gradat si din ce în ce mai lucid în profunzimile enimgatice ale subconstientului; vom reusi sa cunoastem adevarata noastra natura si atunci ni se va putea dezvalui realitatea infinita si eterna din afara noastra. Dinamizati prin gânduri pozitive, prin sugestii benefice subconstientul, care va începe sa lucreze fidel precum un servitor care prin munca sa asigura prosperitatea stapânului sau. Daca noi vom programa subconstientul pentru ca fiinta noastra sa cunoasca starea de fericire, subconstientul va angrena propriile sale resurse interioare, va declansa mecanisme psiho-mentale subtile si va genera prin procese de rezonanta subtila acorduri, cu energia subtila corespondenta starii de fericire.

calea care duce aici este abrupta iar accesul la ea este anevoios ori respingator pentru unii. mai târziu. tu faci minuni fara sa stii si nu cunosti ca aproape deloc puterea formidabila a gândirii tale. Procedati totdeauna asa cum face un negustor bun.." . a imaginatiei. El seamana un caracter si culege un destin. descoperindu-te un perfect zeu? TUDOR ARGHEZI "Orice actiune a gândirii." "Nu va ascundeti niciodata darurile înnascute. Procedînd astfel. zeii au asezat. El seamana un obicei si culege un caracter. ne este usor si ne costa putin sa comitem raul. Exista numai o înlantuire de cauze si efecte. El seamana o actiune si culege un obicei. Însa. expuneti-le cât mai bine la vedere în vitrina.PRINCIPII UTILE PENTRU DINAMIZAREA BENEFICA A SUBCONSTIENTULUI MOTTO: "Fara îndoiala. cuvântul întâmplare nu exprina decît ignoranta noastra asupra anumitor cauze. calitatile si înzestrarile specifice în ascunzisul pivnitei propriei fiinte. pe masura ce ne elevam spiritual. BUDDHA "Omule nebunule. faceti voi însiva cu curaj un pas înainte si lasati sa transpara unica reflexie din aurul pe care îl ascundeti în voi. . într-un mod tot atât de precis ca si orbitele planetare. el va deveni. orice aspect rezulta la fel de necesar întocmai precum revenirea ciclica a anotimpurilor. Curba de atomul usor. SWAMI SHIVANANDA Nu exista întâmplare sau noroc. Sa stii ca tot ce închipuiesti este realizabil si se face direct proportional cu încrederea ta . efortul si sudoarea. panta de cadere ne este fara nici o dificultate accesibila." LAPLACE "Nu asteptati niciodata ca altcineva sa vina si sa implore sa iesiti din mediocritatea penibila în care va mentineti. Totul în NATURA se supune LEGII. la ce gândeste în ateasta viata. calea se netezeste si se îndreapta sub pasii nostri. conducându-ne spre nemmurire. creatia gândirii. a vorbirii sau a corpului poarta în sine fructe bune sau rele. comoara ascunsa va da în sfârsit roade. plictisitor pentru ceilalti. În fata perfectiunii admirabile.de ce te feresti oare sa stai de vorba cu tine însuti si sa te închipuiesti... într-o masura nebanuita. aflându-se oricând la îndemâna. dimpotriva. Omul este. virtutii si a realizarilor extraordinar de înalte.. pe care vânturile par sa-l poarte la întîmplare este reglata exact. RAMAKRISHNA "Omul seamana un gând si culege o actiune.

Pe cei îndrazneti. bucuria de a trai trebuie sa constituie." IISUS CRISTOS . În orice situatie ne-am afla. sansa îi ajuta întotdeauna. O fiinta umana care are o credinta mare poate orice acesteia totul îi este cu putinta. si nu alunecati în temeritate prosteasca. VICTOR PAUCHET . starea noastra permanenta." ELMER WHEELER . va muta si munti din loc.Curs de YOGA "Cel care va avea credinta cât un bob de mustar. Aceasta este credinta necesara care face posibil orice miracol ." Adoptati cu anticipatie chiar atitudinea învingatorului. Asemenea credinta face sa apara Divinul care este totdeauna în spatele nostru. în puterile noastre launtrice. ne ajuta imens sa faurim cu anticipatie succesul." HENRI DURVILLE "Istoria lumii este aceea a câtorva oameni extraordinari care au avut credinta deplina în ei. cât mai multe dintre energiile subtile ale optimismului si curajului pentru a deveni chiar si pentru ceilalti focare exemplare ."Fiti Optimisti" "Daca într-o situatie noi nu avem deloc încredere în ceea ce urmeaza sa facem."Cum sa reusim cât mai bine în viata" "Optimismul. aratati-va dar comportati-va în mod firesc chiar si atunci când dati dovada de spontaneitate."Puneti-va în valoare cu mult tact. înainte de toate în fortele noastre proprii." GREGORIAN BIVOLARU ." SWAMI VIVEKANANDA "A crede cu fermitate în sine. în rezonanta care survine atunci cu energiile corespondente din Univers. plini de intentii bune. aproape ca nici nu mai este util sa încercam. Cel ce va întelege aceasta va realiza cât de important este sa credem. atunci când avem îndredere în fortele launtrice este necesar sa ne bransam cât mai repede mintea asupra curentului infinit de forta emanând de la sursa divina. O asemenea fiinta va esua numai când nu-i va mai da în mod suficient osteneala sa manifeste puterea subtila infinita a Universului. aceasta va fi sterilizata de lipsa credintei. Este indispensabil necesar în epoca în care traim. Procend astfel vom fi mereu în contact cu energiile minunate. benefice ale Universului. Nu va temeti de a merge cât mai înainte. buna dispozitie debordanta." Dr. sa atragem în noi însine. indiferent care ar fi dorinta pe care o vom formula. trebuie sa stim sa îndraznim.

Toate comorile Universului sunt înlauntrul tau. mai devreme sau mai târziu. pe masura întelesului tau. Marele secret caracteristic geniilor si tuturor oamenilor cu adevarat mari din toate epocile este capacitatea lor uluitoare de a intra în contact. Cauta cu fervoare în tine însuti puterea sau raspunsul la care aspiri. sa-i sugerezi ferm înainte de a adormi: Vreau sa ma scol la ora 6 dimineata si vei constata ca te trezesti exact la aceasta ora. roadele prezente ale anumitor gânduri din trecutul nostru îndepartat sau apropiat. vei primi ceea ce vrei. ratacitorule. în tine. cu alte cuvinte. va produce efecte (sau fructe) bune ori rele. fie constient. pe care le meritam de drept si cu care conjunctura inevitabila a momentului ne obliga sa ne hranim pentru a resimti astfel . Orice traire proprie sau stare interioara pe care o remarcam în mod pasiv sunt efectul sau. 5. dulci sauamare. Daca poti face la fel vel fi capabil de performante extraordinare. Toate aceste fructe. 4. în profunzimile sale latente. constructorul si sustinatorul corpului. daca înveti cum sa te folosesti de el si în ce mod sa-i dai comenzi. fie în mod spontan. Cel mai bun mod de convingere este. orice dorinta. el te poate ridica aproape fara efort pe culmi nebanuite. Orice gând este o cauza care." 1. direct proportional cu credinta ta. Subconstientul tau este servitorul. asigurându-ti mereu succesul. de exemplu. solutiile perfecte la toate problemele care te framânta si îti poate îndeplini direct proportional cu intensitatea încrederii. 3. ceea ce nu exista în tine nu se afla nicaieri. 2. Subconstientul tau detine deja. dupa cum a fost continutul sau. pe care inima ta le doreste si. cu puterile nefirsite ale subconstientului eliberându-le.TEXTUL PROPRIUZIS Motto: "Ceea ce cauti în altii sau în afara ta se afla. Ceea ce exista deja în tine se afla pretutindeni.

Trebuie sa dai ordine (gânduri. la rândul sau. nici macar în gând. Întelegând aceasta. în oricare parte a acestei vaste lumi. intermediaza si conduce majoritatea experientelor vietii tale. constituie ceea ce ignorantul numeste DESTIN sau SOARTA. iar Yoghinul. Astfel. fara urmarirea verificarii personale si directe a realitatii lor. complacându-te sa-ti accentuezi aparenta fatalitate prin aceste afirmatii paralizante. decât sa-si dea osteneala sa evite eroarea ce le permite sa modifice radical destinul. Esti asemanator unui capitan aflat pe mare care îsi conduce vasul. buni la ceva. totodata. Atât actiunile pe care le-am comis cât si gândurile pe care le-am avut în trecut ne urmeaza ca o umbra producând rezultate bune sau rele. nu exista loc în care omul sa poata scapa de consecintele actiunilor si gândurilor sale în prezent sau în viitor consecintele lor nu vor înceta sa se deruleze si astfel. KARMA. Adevarul acestor afirmatii. Cauta sa te convingi ca totul este posibil prin angrenarea puterii nelimitate a mentalului tau de a comanda subconstientului. nici în cea mai ascunsa pestera sau pe vârful muntelui. Realizeaza însa ca. Subconstientul te va asculta si va crea prompt premizele pe care doar tu le-ai gândit aducându-le din domeniul posibilitatii la o realizare efectiva. nici în adâncul oceanului. faptuitorul va avea. . devenind asfel. aspiratii clare si ferme mentalului subconstient care controleaza. trebuie sa cautam sa nu facem rau nimanui. Nu întrebuinta niciodata formulari interioare de forma: "nu am mijloace" sau "îmi este imposibil" sau "niciodata n-am pot" în care sa crezi. ca acesta le este destinul. trairi orientate dinamic. 6. la propria ta comanda chiar subcontientul va face ca într-adevar sa-ti lipseasca posibilitatile sau mijloacele de a realiza sau obtine ceea ce urmaresti. 7. partea care i se cuvine din fericirea sau suferinta pe care a produs-o.consecintele actiunilor noastre. desi totul îti este posibil. Nici în aer. nu orice îti este permis (în sensul ca nu trebuie sa încalci niciodata legile naturale ale firii). imagini. 8. Multor oameni le este mai usor doar sa-si regrete greselile complacîndu-se în suferinta. convinsi fiind. Viata este o modalitate de cunoastere. în mod prostesc. nu este decît un sfert de adevar. 9. în functie de natura lor.

urmareste sa nu crezi niciodata ca ceva sau cineva îti poate face rau. Materia. aceasta încredere îti asigura. este o stare mentala de putere irezistibila. Încrederea în propriile forte. Legea fundamentala a vietii care îti permite înflorirea este LEGEA ÎNCREDERII DEPLINE ÎN SINE încrederea numai într-un ajutor exterior atrage. întretinuta cu perseverenta de constiinta ta care percepe într-o oarecare masura legatura cu energiile atotputernice ale Sinelui tau Suprem (ATMAN). Singura. sa cunosti adevarata natura din tine însuti si atunci ti se va dezvalui REALITATEA INFINITA SI ETERNA din afara ta. Fara elevarea sufletului nu putem realiza nimic bun. încrederea ferma în sine genereaza forta si bucurie. complacându-te sa o consideri fatala. iar modelul pe care îl imita este Absolutul. forteaza-te sa o imiti si sa o asimilezi. Patrunzând gradat si cât mai lucid în profunzimile enigmatice ale subconstientului. este sufletul uman sau. vei reusi. Întelegând bine acest aspect. mai devreme sau mai târziu. În plus. este întocmai ca o opera de arta. caci o va "polua" cu energiile sale psihice înspaimântatoare. care va fi în mod sublim fasonata. iar întelepciunea se aseamana unui sculptor genial. ci chiar pentru întreaga ambianta în care exista. care exista în stare latenta în microcosmosul tau launtric. Cu ochiul mintii atintit ferm asupra ideii de BINE. 12. va atrage noi nefericiri. iar o fiinta slaba este un pericol nu numai pentru ea însasi. Patrunzând gradat si cât mai lucid în profunzimile enigmatice ale subconstientului. mai devreme sau mai târziu. suferinta. sa cunosti adevarata natura din tine însuti si atunci ti se va dezvalui REALITATEA INFINITA SI ETERNA din afara ta. subconstientul. De ceea de ce îti este frica nu vei scapa ci vei atrage. tocmai ceea ce crezi ca ti se va întâmpla în rau. totodata. Nesansa în care crezi va atrage alte nesanse. iar aceasta tragica desfasurare va fi realizata de subconstientul tau care va executa în mod criptic ceea ce gândesti mereu si crezi ferm. fiindca o fiinta tematoare este o fiinta slaba. în sfârsit. cu alte cuvinte. 10. 11. sprijinul exterior de care ai nevoie. Pe cât îti este posibil. Succesul spiritual. care îti va încorona orice virtute. în sfârsit. vei reusi. Nefericirea în care crezi.10. Caci tot ceea ce gândesti intens si crezi ferm ca ti se va întâmpla se va realiza numai datorita încrederii tale. cauta sa reusesti sa elimini din tine orice frica. Sa crezi cu o convingere .

Esti reflexia fidela a propriilor tale gânduri si convingeri. Subconstientul tau este un servitor credincios care îti este subordonat si nu discuta cu tine în contradictoriu. din aceasta cauza cel mai adesea ei îsi imagineaza totul. pe ceilalti si chiar pe ei însisi dupa propriul lor nivel superficial de gândire si simtire. datorita punerii la unison cu acesta. decât înteleg. Cunoaste-te cât mai profund pe tine însuti si abia dupa aceea vei reusi sa-i cunosti atât pe ceilalti cât si universul în care existi. INTENS RESIMTITA. Ce vei gândi aceea ti se va întâmpla. Nu cauta un refugiu nicaieri în alta parte decât în tine însuti. judeca lucrurile. în orice directie. 13. prezent în tine ca Scânteie Divina (ATMAN). si nu complezenta unui intelect superficial. Fii propria ta flacara si propriul tau refugiu. El accepta. frizând credulitatea. mai mult sau mai putin eronat. Ia adevarul drept flacara.de nezdruncinat. ajutorul de afara îti va veni însutit. Marea majoritate a oamenilor. în Supremul Absolut. 14. 15. Credinta atotputernica în fortele proprii este acea INCREDERE PROFUNDA. de a te inspira. în puterea gigantica a subconstientului tau. ce-i permite mintii sa regreseze jalnic pâna la incredibil sau absurd. Schimba-ti fundamental modul de a gândi si vei constata cu uimire ca îti poti modifica existenta. nici elasticitalea atitudinii de a crede. pretutindeni. Nu uita ca vei fi asa cum vei crede cu fermitate. Esti ceea ce gândesti. Gândeste-te întotdeauna numai la bine si binele te va urma. . ca o umbra. tot ceea ce mentalul tau constient gândeste si crede cu convingere sau imagineaza. permitându-ti astfel sa-ti armonizezi existenta. aspiri si crezi cu fermitate. vindeca sau sustine. mai devreme sau mai târziu. ia adevarul drept refugiu. în mod neconditionat. fenomenele. gata sa accepte totul în mod pasiv. A te lasa cuprins de frica sau a gandi raul înseamna a-l atrage prin rezonanta. 17. 16.

Intelectul tau nu este rau. convingeri perverse sau gânduri negative. fericirea. paznicul caii de acces spre subconstient. Singura putere stapâna este gândul tau. pentru a rezona cu energiile pe care le evoca sau le manifesta.18. 22. Acela care comite un rau sau o nedreptate îsi dauneaza tot atât de mult lui însusi. Puritatea. atât cu tine însuti cât si pentru modul în care te comporti cu tot ceea ce te înconjoara. Sentimentul de admiratie resimtit cât mai des te eleveaza si te umple de sublim. care poate accepta. mai curând sau mai târziu. Nici o forma sau energie a naturii nu este fundamental rea. parerile. continuând sa-ti afirmi mai departe binele si armonia. întotdeauna. În mod normal. cu alte cuvinte. ceea ce simti si ceea ce faci în virtutea legii actiunii si reactiunii (KARMEI. Întelegând aceasta. vei raspunde pentru tot ceea ce faci. Poti alege sa nu sa iei în consideratie ceea ce nu VREI. întocmai precum curentul electric care poate sa foloseasca iluminatului sau poate fi folosit la construirea unor arme ucigatoare. Mentalul tau constient este. în sensul de a te putea influienta. armonia. 19. Daca mentalul se poate concentra bine. convingerile sau remarcile altora n-au nici un fel de putere asupra ta. sau respinge prompt aceste sugestii. . vei avea puterea de a alege îti va fi destul de usor sa alegi cunoasterea. atâta timp cât nu esti la unison. în mod constant. Totul depinde de intentia pe care o ai si de modul în care te servesti de fortele naturii care sunt perfect neutre. caci DEVINE RAU. Sugestiile. simpatizând. Supravegheaza întotdeauna atent ceea ce gândesti. 21. 20. astfel încât în el sa nu ajunga sa se imprime idei false. refuzând sa crezi ceea ce nu doresti sau consideri fals. gândeste-te mai mult la tot ceea ce este perfect si urmareste ca inteligenta sa-ti dezvaluie. Prin rezonanta. prima lui functie ar trebui sa fie aceea de a ocroti subconstientul. sufletul tinde sa se ridice la înaltimea a ceea ce admira.

23. Încearca totusi sa te depasesti. este desigur rau sa esuezi. Sa nu vrei sa apreciezi la justa valoare conjuncturile. vei deveni stapânul propriului tau destin. universal valabile. Gândeste în mod inteligent si actionaza cât mai bine cu putinta. devii spontan un model pentru ceilalti si îi poti ajuta infinit. Alege sanatatea în locul bolii. Alege fericirea în locul suferintei sau plictiselii. superstitii. Sufletul care nu are un tel bine conturat se pierde. Aminteste-ti ca în orice moment ai posibilitatea alegerii. mai devreme sau mai târziu. ideile. aceasta tragica situatie sa ramâna mereu cât mai departe de tine. subconstientul. Daca vei reusi sa fii pe deplin stapânul propriului tau mental subconstient. Gândeste-te la SUPREMUL ABSOLUT! Gândeste-te la ceea ce este sublim si pur! Gândeste-te la ceea ce este perfect. Totodata cauta sa alegi cu grija propriile tale gânduri sau idei. va accepta imediat sa realizeze. frumos si bun! Gândeste-te la actiuni drepte si la toate bucuriile elevate ale vietii! Credinta. Pe cei îndrazneti conjuncturile favorabile îi ajuta sa atinga telul propus. De samânta depind roadele. Alege iubirea în locul urii. gândurile. atunci când vei lua o hotarâre chibzuieste bine si nu te grabi pentru a nu regreta dupa aceea. Daca îti controlezi subconstientul. 24. dând "viata" si "expresie" ideii sau gândului imprimat în el. dar este si mai rau sa nu fi încercat niciodata sa reusesti. risipindu-se în mod inutil. Atunci când ai încetat sa mai fii un copil esti deja un suflet mort. lenea o murdarie. frica si ignoranta. Alege existenta spirituala pura în locul unei vieti banale si cenusii. ce îti sunt furnizate de altcineva. fructul. Tot ceea ce mentalul tau constient accepta ca adevarat si crede ferm. Pastreaza-ti o puritate si o spontaneitate de copil. îmbâcsit de prejudecati. Adevarul este descoperit mai usor daca îl cautam cu o inima pura de copil. 25. subconstientul o va hrani si va face sa apara. si nu situându-te la nivelul gregar. în lumina legilor fundamentale ale vietii. Cauta cât mai des sa gândesti de la înaltimea punctului de vedere al adevarurilor eterne. Nu permite nimanui sa gândeasca pentru tine supunându-te prosteste unor gânduri aberarate ori neîntelese înca. reprezentarile tale pot produce adevarate miracole prin intermediul nelimitatei puteri de expresie a . la rândul sau. ratând sansa de a realiza ceva extraordinar. Cine seamana vânt culege furturna. Indolenta este o infirmitate. 26. Printr-un efort viguros smulge aceasta sageata otravita care este indolenta. aceasta va fi cea mai mare eliberare de durere si o alinare generatoare de încântare în viata. Gândul sau ideea este samânta.

Din momentul în care ai înteles aceasta legatura. mai devreme sau mai târziu. dar nu te va ajuta eficient decât daca va fi solicitat în acest sens. conditii. îti programezi si îti pregatesti viitorul. 28. 29. este expresia armoniei universale. Bobul de mustar este credinta sau convingerea ferma. este puterea titanica a subconstientului tau animat de o idee forta. ca experiente. el cunoaste deja raspunsurile si solutiile la toate problemele existente. imagini. propune spre rezolvare. în imagini clare si ferme. Tot ceea ce imprimi în subconstient prin gânduri. trairi. orientarea ideilor. gândurilor. Acum. odata cu raspunsul. O modalitate simpla de edificare: înainte de a adormi. stari. Supravegheaza-ti ideile si evita sa întretii. Subconstientul propriu controleaza toate functiile vitale ale corpului tau. ABSOLUTUL (SINELE ETERN) este deja în interiorul tau. Pentru ce sa-l pângaresti prin gânduri negative. anumite . o anumita problema subconstientului. Multe eveninvente vor fi reflexia a ceea ce gândesti acum.subconstientului tau. În trecut ti-ai determinat. care îti va permite sa dai la o parte munti de obstacole. gândurile sau ideile tale întretinute predominant si cu o ferma convingere în mentalul constient sunt o ACTIUNE la care. întâmplari sau evenimente pe care le vei suferi în mod pasiv ca pe niste reflexii. poti sa muti si muntii din loc. clipa de clipa. Legea actiunii si reactiunii. aspiratii. prezentul. În virtutea acestei legi. trebuie cât mai des sa supraveghezi cu mare grija. Esti rodul manifestarii supreme. ca un martor tacut pe care îl porti pretutindeni. vei avea proba formidabilei sale puteri. idei. sau legea KARMEI. prin actiuni josnice si impure ori prin dorinte infame? 30. în mentalul constient. mai devreme sau mai târziu. si ulterior. 27. prin modul de a gândi. Realizând aceasta vei putea întelege ca daca ai credinta cât un bob de mustar. va urma o anumita REACTIE care va fi de fapt raspunsul sau EXPRESIA/REFLEXIA FIDELA a subconstientului (tau la acele gânduri sau idei. sperante se va realiza ulterior. pe ecranul existentei. convingerile si conceptiile pe care le întretin preponderent în constiinta. El este un servitor atotputernic care nu poate avea initiative atâta timp cât mentalul nu-i da dispozitii sa actioneze în acest sens.

reactiile care vor urma vor fi expresia lor precisa în subconstientul tau. 32. susceptibilitatea bolnavicioasa. Atunci când întradevar vrei sa reusesti ceea ce ti-ai propus sa realizezi. imagineaza-ti cât mai clar cu putinta. sfârsitul problemei caci ceea ce . Procedând astfel vei distruge ancorarea în personalitarea egotica si depasind moartea vei atinge nemurirea. ca amânarile nu vor avea sfârsit. aminteste-ti ca expresia sanatatii sufletului este optimismul. poate rezulta un cerc vicios cu consecinte nefaste pe care tu l-ai pus în miscare si îl vei întretine prin propriile tale idei din ce în ce mai pesimiste. reactiile cele mai periculoase. încapatânarea. gândita intens ca atare. Orice FRUSTRARE (stare de privare pe care o resimte subiectul ca urmare a nerealizarii unei dorinte.gânduri caci. Priveste aceasta lume ca pe un miraj si consider-o un joc. având în acelasi timp fermitatea necesara: "Cred cu tarie în puterea gigantica a subconstentului meu pe care îl dinamizez prin aceste gânduri. sugestionându-te ca obstacolele sunt de nedepasit. a privarii de ceva care îi apartinea anterior în plan proiectiv si afectiv) survine atunci când SUBIECTUL SE ÎNSEALA ÎN SPERANTELE SALE. În aceasta situatie. neputinta de a te razbuna. înca de când te-ai hotarât ce vrei. deznodamântul fericit sau. 31. Forta subtila a vitalitatii va circula din abundenta. anuleaza conflictele si înlatura. blocându-ti astfel pe o durata nelimitata propriul tau bine. fara îndoiala. disperarea. dovezi conform ideilor tale pe care tu. Daca permiti gândirii (sa se fixeze în sensul unei fatale neputinte. subconstientul tau îti va raspunde în consecinta furnizându-ti în conformitate cu gândurile tele. are o cauza mentala (dorinte refulate sau nesatisfacute). daca. dificultatile de tot felul care pot apare. toate acestea sunt. cu o ferma credinta. Este esential sa se mentalizeze. a obstructionari satisfacerii unei trebuinte. sunt foarte sigur ca el mi le va împlini impulsionat de concentrarea ideilor mele în acest sens. vei gândi cu forta. Astfel. setea de a face rau devin otravuri cumplite si. cu alte cuvinte. Aceasta afirmatie. ca greutatile sunt de nesuportat si crezi cu tarie toate acestea. le vei crede cu si mai multa fermitate. manifestându-se armonios si ritmic în fiinta ta. reprezentat cât mai precis în faza finala. pentru fiinta epuizata. Imagineaza-ti în viitor si cauta sa resimti cu anticipatie bucuria împlinirii a ceea ce vrei sa faci. în continuare. 33. sfârsitul încoronat de succes al problemei tale. În orice situatie te-ai afla. Absolutul este cu mine si de aceea vointa mea este irezistibila". un vis efemer.

rezonanta cu manifestarea. Constient sau nu. Aminteste-ti cât mai des de aceasta putere uriasa cere exista în propria ta fiinta si convinge-te ca poate fi mobilizata prin intermediul mintii. în stare latenta. starea de rezonanta care îl va transforma ridicându-i sau coborându-i frecventa de vibratie în conformitate cu energiile specifice ale manifestarii pe cere o reflecta prin EVOCARE.expresia finala a ceea ce am gândit. DEVII FOARTE PUTERNIC ATUNCI CÂND AI O IDEE FIXA JUSTA. în cel ce crede se produce. din punctul de vedere al mentalitatii comune.gândesti ferm cu anticipatie. total absurda si himerica. . Printr-o credinta ferma. apare deci starea de sintonanta cu aspectul sau cu forta în care crezi. Din potentialul cerebral gigantic cu care a fost înzestrat. aspectul sau planul de forta invocat prin credinta. 36. Daca credinta ta este considerabil ferma. acea manifestare invocata în acelasi timp. de la sine. Tu devii astfel oglinda ce va reflecta (mai mult sau mai putin. în general. mai devreme sau mai târziu. 37. CACI DACA NU VEI CREDE NU VEI SIMTI NICI NU VEI REUSI SA ÎNTELEGI. gratie credintei. se realizeaza fulgerator punerea la unison care va determina. decît 4%. Analizeaza cu atentie. 34. direct proportional cu intensitatea acesteia. pentru a se permite îndeplinirea principalului scop . Restul ramâne neutilizat. Datorita încrederii mari. direct proportional cu convingerea). omul nu foloseste. Nu cauta sa întelegi pentru a crede ci crede pentru a întelege. Nu precupeti nici un efort pentru a o trezi cât mai bine. NUMAI datorita credintei pe care o ai. subconstientul va realiza intercalând si corelând astfel etapele si desfasurarea evenimentelor în timp. înainte sa ajungi la o ferma credinta în nu conteaza ce intelectul tau poate cu usurinta sa-ti distruga realitatea caci în majoritatea cazurilor minciuna are de o suta de ori mai multa priza asupra lui decât adevarul. chiar daca ea PARE. subconstientul tau va face ca aceasta sa se îndeplineasca (realizeze) efectiv în anumite circumstante ale existentei. aparând ca un dat sesizabil. REUSITA în orice domeniu depinde si de aceasta. devii canalul de comunicare sau mesagerul unei anumite lumi paralele sau al aspectului pe care l-ai evocat. Prin gândire ferma dinamica poti face sa creasca extraordinar de mult acest procentaj.

Nimic nu se manifesta în fiinta fara sa aiba anterior imprimat un arhetip mental sau o ENEAGRAMA corespunzatoare. iar manifestarea. În orice sitatie. SAMANTA MENTALA a credintei ationeaza ca un declic magic în straturile subconstientului unde va determina un proces inefabil de rezonanta cu anumite focare de energie din Macrocosmos. gândul sau ideea este transmisa telepatic de hipnotizator. Efectul sau manifestarea resimtita este rodul pe care-l culegem de pe urma samântei mentale semanate mai demult în subconstient. succesul este întotdeauna asigurat. Aceasta gama de fenomene determinate prin hipnoza verificate mereu în decursul timpului. se produce foarte repede prin intermediul PROPRIULUI . Majoritatea bolilor încep în minte DATORITA ERORILOR DEVENITE. OBISNUITE CARE SUNT SEMANATE MEREU ÎN SFERA PASIVA DE FORTA A SUBCONSTIENTULUI. Un subconstient puternic.subconstientului. 39. credinta se aseamana cu o samânta plantata în straturile subconstientului care creste în conformitate cu legile caracteristice ale speciei sale (momente astrale favorabile în care fructificarea devine cu usurinta posibila). transa). debordând de energie. cu alte cuvinte realizarea acesteia se produce prin intermediul subconstientului sub efectul hipnotizat. Simptomele caracteristice ale majoritatii bolilor pot fi provocate rapid prin inducerea anumitor stari de sugesti hipnotica (letargie. somnambulism. datorita fortei de inductie. În cazul AUTOHIPNOZEI îti induci singur gândul sâu IDEEA. sunt în marea majoritate a cazurilor datorate unei credinte ferme. transmise telepatic de vindecator sau auto de cel în cauza PRIN DINAMIZAREA ADECVATA A SUBCONSTIENTULUI. Fii constient în tot ceea ce urmaresti cu fermitate ca în mod analogic. 41. sau. la care se suspenda sau se diminueaza propria responsabilitate sau posibilitatea controlului mental asupra subconstientului propriu. si o concentrare mentala excelenta accelereaza considerabil atingerea scopului urmarit. iar realizarea acesteia. dovedeste puterea uriasa a gândirii asupra. 40. catalepsie. În cazul hipnozei. Planteaza ideea cu putere în subconstient prin intermediul focalizarii mentale repetate. dupa un interval de timp ea va încolti dând putere minunatei flori a reusitei scontate. Astfel. Vindecarile aparent miraculoase. în mod ferm. Cele mai sugestive dovezi în aceasta directie pot fi descoperite în medicina psiho-somatica. E DOVADA PUTERII GANDULULUI ASUPRA SUBCONSTIENTULUI ESTE CLARA AICI. stropeste-o si fecundeaz-o cu asteptarea ta perseverent activa. despre care auzi vorbindu-se.38.

Atât HIPNOZA cât AUTOHIPNOZA sunt probe certe ale corelatiei dinamice existente între MENTAL si SUBC0NSTIENT. puterea gândului de a fecunda straturile subconstientului. Aceasta energie este receptionata de tine. si. prin rezonanta. cât si de modul în care actionam. datorita sintonantei. influente sau manifestari în SUBCONSTIENTUL altei fiinte umane. 43. focalizând-o prin emisie asupra fiintei pe care urmarestisa o ajuti. gratie integrarii actiunii tale în armonia Legiior Fundamentale ale existentei. 42. este necesar sa te mentii la unison prin concentrare mentala continua. chiar telepatic la distanta. . Amplificarea puterii curative sau regenerative este strâns legata de ceea ce stim despre aceasta. Un aport extraordinar de mare. atât propriu cât si al celui pe care vrei sa-l ajuti prin SUGESTIE. reluata MEREU si MEREU cu încredere si entuziasm. direct proportional cu gradul de dinamizare al planului corespondent în propria ta fiinta si provine din sfera infinita a MACROCOSMOSULUL cu care. Atunci când vrei sa produci asupra cuiva o influenta curativa. o are credinta ferma în finalizarea cu succes a procesului curativ. accelereaza MINUNEA GRABNICEI ÎNSANATOSIRI. necesara pentru a genera reactia corespondenta în subconstient. în acel moment. gratie acestui proces. Natura te va integra matern ca pe una dintre creaturile sale si ti se va supune. imagineaza-te ferm drept RELEU prin care se manifesta. cauta sa realizezi starea de rezonanta cu energiile binefacatoare ale Naturii si actioneaza în deplina armonie cu ele. Misterul HIPNOZEI SI AUTOHIPNOZEI poate fi înteles cu usurinta în lumina acestor revelatii. . Aplicarea legilor mentalului este. În caz de boala. pe care. în cazul vindecarii majoritatii bolilor si în redobândirea starii de sanatate. cheia este concentrarea mentala sau.SUBCONSTIENT. cu alte cuvinte. cei reusi cu usurinta daca vei ajunge sa-ti maresti si sa-ti rafinezi magnetismul vital prin accelerarea activitatii centrilor corespondenti de forta (CHAKRAS). STIINTA TE TRANSFORMA PERMITÂNDU-TI SA ATINGI PUTEREA. deasemenea. energia binefacatoare. Prin credinta ferma survine cunoasterea directa. sprijinindu-te din plin. Un MENTAL PUTERNIC ENERGIZAT si INTENS FOCALIZAT PRIN CONCENTRARE poate provoca cu usurinta. aceasta este HIPNOZA. astfel. TU O TRANZITEZI DOAR. O imagine mentala adecvata. Efectele sunt rapide atunci când încrederea ta în eficacitatea rezonantei este mare. Daca doresti sa trezesti în tine si sa-ti amplifici puterea de a vindeca.

însa NESCHIMBATA. orice îndeplinire cât de mica a unei aspiratii formulate mental. . în acelasi timp. prin intermediul subconstientului energizat. 47. Modalitatea cea mai usoara si. Pentru a-ti multiplica succesele. în aceasta stare trebuie transmisa clar si mentinuta cât mai mult cu putinta. dinamizata prin intermediul mentalului ferm concentrat. Sesizeaza-i din plin realitatea si. în care modul de a gândi si de a actiona este în întregime independent de contextul situational dar se afla sub totala influenta a mentalului. un proverb chinez spune: O IMAGINE PRECISA VALOREAZA CÂT O SUTA DE CUVINTE IAR O IMAGINE MENTINUTA LA PROPRIA TA VOINTA. pe un fundal de încredere nemarginita. 45. cea mai eficienta de a genera un câmp sau o idee este sa o vizualizezi mental cât mai clar cu putinta. ca si cum ar fi în fata ta aievea. VALOREAZA CÂT UN DIAMANT SLEFUIT DE MARIMEA UNEI PORTOCALE. Imagineaza-ti anticipat cât mai bine. mult dilatata ACUM. îndeplinirea acestei dorinte. în ceva misterios si esential care ne patrunde si ne depaseste emanând dintr-un centru. cauta sa simti chiar din acel moment cum se declanseaza ducerea la îndeplinire.44. trebuie sa-ti serveasca drept imbold pentru revelarea din ce în ce mai ampla a posibilitatilor sale nebanuite. a dorintei tale. în afara conturului corporal (fizic). determinata de intensa sugestie mentala.euforica . Realizata suficient de bine. dupa un oarecare interval de timp. Un element care ne permite verificarea legaturii directe cu subconstientul este sa ne simtim într-un fel de somnolenta . vei putea resimti bucuria rugamintii îndeplinite. cu toate ca o percepi numai cu ochii mintii. NESCHIMBATA TIMP DE O ORA. Referitor la aceasta. 46.supervigilenta în care constientizam ca trupul si mintea sunt intim fuzionate datorita unei relaxari profunde. Gândeste-te întotdeauna calm si intens. proiectând o imagine cât mai clara a ceea ce vrei. Cel mai bun mijloc de a intra în legatura cu sfera de forta a subconstientului este sa-ti induci o stare modificata de unitate deplina a fiintei. amplificându-ti însutit entuziasmul si încrederea în puterea sa manifestatoare. Dorinta ta este solicitarea sau rugamintea adresata de tine subconstientului. ideea implantându-se ferm în sfera dinamizata a subconstientului.focar care se afla simultan pretutindeni în fiinta noastra. la care subonstientul si-a adus în mod evident aportul. aceasta comunicare da nastere unei stari de forta interioara. paralel cu mentalizarea anticipata a reusitei.

încât aproape ca nu le poti argumenta si discuta rationat. Convingerile tale cele mai profunde sunt acelea care emana parca din strafundurile fiintei. dându-le o orientare benefica. Orice idee sau gând. determinând efecte sincrone în domeniul Universal al posibilitatilor.euforica . Eventual.48. Actioneaza astfel mai mereu. inducându-ti starea de somnolenta . ci din sfera subconstientului tau. efortul încrâncenat (steril). înainte de culcare. imaginea mentala (gîndul) imprecisa sau din contra. -Daca vei ajunge sa-ti supraveghezi gândurile. 52. . lipsa încrederii. Datorita activitatii mentale sau. 50. pozitiva. cauta sa adormi chiar cu sentimentul certidinii ca rugamintea ta este îndeplinita. În general. orice sfotare artificiala. absenta continuitatii în dinamizarea subconstientulul. se transforma în focar de autosugestie. Aceasta se datoreaza faptului ca ele nu provin din mentalul constient. a gândirii permanent fiinta ta vibreaza la unison intrând în rezonnta cu anumite straturi ale Manifestarii Macrocosmice (Cosmosul Infinit) si astfel capteaza diferite forme de energii care determina efecte sincrone în sfera subconstientului tau. creatoare. motivele nereusitei sau esecului sunt: slaba enegie.supervigilenta. vei fi întotdeauna aproape de bogatiile Universului iar reusita va fi de partea ta. pâna la succesul final. odata acceptat. atunci când soliciti ceva subconstientului. 51. cu alte cuvinte. orice crispare sau constrângere mentala. Evita orice tensiune penibila. operând în straturile corespondente ale subconstientului tau si apoi este trimis în centrul subtil de expansiune al plexului solar (MANIPURA CHAKRA (creierul tau abdominal) de unde se va manifesta în afara. 49. genereaza din nou solicitarea mentata adresata subconstientului si.

Cel mai propice moment natural. prin intermediul subconstientului. ÎNTOTDEAUNA IMAGINATIA ESTE CEA CARE CASTIGA VICTORIA. IMAGINATIA VA FI MEREU CONTROLATA SI NU VA PUTEA REZULTA CONFLICTUL. fie în rau). Motivul consta în faptul ca. Acceptarea plina de încredere a gândului. 55. legatura cu sfera subconstientului se poate realiza spontan. 54.euforica . poti fi pe deplin convins ca poti realiza în scurt timp. în mod cert. Cele trei faze ale realizarii unei dorinte prin dinamizarea puterii subconstientului sunt: I. în mod optim. III. Destinderea sau detenta euforica. fecundarea si saturarea sa cu ajutorul mentalului.ce se instaleaza în faza trecerii de la starea de veghe la starea de somn. 56.53. Atunci când mentalul tau constient este suficient de linistit si se poate focaliza cu usurinta. ATUNCI CÂND VOINTA TA ESTE SUFICIENT DE PUTERNICA. este starea de somnolenta . permitindu-se. permitându-ti totodata îndeplinirea ei într-o forma adecvata în sfera realitatii concrete. datorita fuziunii resimtite. ca. pentru a impregna si dinamiza subconstientul prin intermediul unei idei sau a unei imagini clare. II. ceea ce gândesti ferm si clar. ATENTIE! Atunci când exista un conflict sau o opozitie între imaginatie si vointa. prin trairea anticipata a bucuriei succesului ce se bazeaza pe convingerea de nezdruncinat a unei reusite depline. . Considerarea lucida si materializarea atenta a problemei din punctele majore de vedere. exista o solutie pe care subconstientul ti-o va revela. în acele clipe. IMPUNÂNDU-SE TRIUMFATOARE (fie în bine.

cât mai clar cu putinta. unita cu starea de încredere profunda în realizarea cu succes a DORINTEI (solicitari) tale de vin. prin acumularea unei forte considerabile. 58. focalizând-o lucid o durata adecvata de timp. capabila sa domine fantezia haotica pentru a o transforma în ENERGIE CREATOARE. îti poti accelera propria reusita. Puterea colosala a imaginatiei.57. în mod naturat trezirea extraordinarelor puteri ale subconstientului. referitoare la problema ridicata de tine. Atunci când o anumita. inclusiv prin telepatie. Daca îti imaginezi. Pentru a te mobiliza cât mai bine. Gândirea. raporteaza-te constant la anumite modele care te entuziasmeaza foarte mult. tot ceea ce îti este necesar pentru realizarea acestuia. . 60. vei primi de la ambianta Cosmica infinita. problema te preocupa mult si reusesti sa fii suficient de atent asupra ei. urmarind cu tenacitate solutionarea ei. Prin consonanta telepatica cu exmplul ales. fara o anumita pace a mintii. sustinuta cu perseverenta de o gândire controlata pe deplin. care actioneaza prin intermediul subconstientului tau. subconstientul a avut o contributie majora în inspirarea celor mai minunate descoperiri ale marilor genii. aceasta se întâmpla prin uimitoare COINCIDENTE SEMNIFICA-TIVE. Daca mentalul tau este puternic dinamizat si suficient de rafinat. care sunt pentru tine D0VEZI ZGUDUITOARE. toate informatiile si datele necesare. dupa propria ta vointa. un tel sau un ideal. Nu poate sa existe reusita în bine. subconstientul tau va atrage magnetic catre tine. prin intermediul dinamizarii subconstientului. bine definita. 61. Aminteste-ti ca în majoritatea cazurilor. puternic si cât mai precis focalizata. direct proportional cu eforturile depuse. mai devreme sau mai târziu. va atrage. printr-o inefabila osmoza. In multe cazuri. 62. 59. credinta atotputernica. Actionând astfel. vei constata ca ceea ce doresti ferm si tenace se va desfasura destul de repede. cea care va da nastere FORTEI DE EXPRESIE sau ÎMPLINIRE). neaparat necesara oricarei reusite.

temeri ci numai reactii. într-o forma dinamic-ordonatoare. Abordeaza-ti problemele din punctul de vedere al succesului anticipat în tot ceea ce urmaresti sa faci. Persoanele care se considera norocoase aplica inconstient acest mecanism care le usureaza mult reusita. în final se va cristaliza în subconstient sinteza. 64.FORTA. 66. În functie de nivelul de forta al subconstientului tau. reusita sau raspunsul scontat nu se produce neaparat la câteva ore dupa formulare sau de pe o zi pe alta. cu alte cuvinte. Orice mentalizare precisa sau. sustinuta prin credinta si dinamizata cu perseverenta. Continua cu perseverenta sa impregnezi subconstientul prin intermediul ideii-forta si nu abandona aceasta sistematica solicitare decât dupa ce succesul final s-a concretizat în realitate. Exemplu: tristete . cât si de puterea ta mentala de mobilizate. Fructele mixte sunt rodul unor ganduri mixte. Cu cât energia este mai mare. Subconstientul nu are retineri. si în acest fel subconstientul tau va fi orientat inteligent sa-ti MATERIALIZEZE triumful. slabiciune . Ideea ferm anticipativa a succesului în ceea ce urmarim sa realizam contine deja. înca de la începutul actiunii tale.CALM. daca fructele sânt amare. raspunsuri sau oglindiri fidele care sunt expresia exacta a gândurilor si ideilor pe care cândva le-am lasat sa patrunda în el si sa încolteasca.BUCURIE. de unde va apare intuitia sau chiar solutia clar definita. gândurile au fost bune.subconstientul poate sa îti ofere informatii utile rezolvarii aspectelor ce te preocupa prin comunicari telepatice cu inteligente extraterestre mult evoluate. gândurile au fost eronate sau negative. va avea tendinta de a se realiza efectiv. cu atât mai repede vor putea fi culese noile fructe MINUNATE. Fructele dureroase pot fi nimicite prompt daca VOM FACE EFORTUL de a semana în subconstient OPUSUL acestora. orice imagine mentala clara. inhibitii. energiile generatoare ale succesului ulterior. permitându-le accelerarea cresterii. Daca fructele sunt dulci. Este suficient sa ai o . 65. Roadele acestor seminte NOI apar imediat numai atunci când energia este gigantica. sub forma unui EFECT în virutea miraculoasei legi a EXPRESEI sau "MATERIALIZARII" prin intermediul subconstientului. agitatie . indiferenta SIMPATIE. în celelalte cazuri fructificarea lor va fi ulterioara. 63. ce exista în lumile paralele cu care poti interfera.

subconstientul. Subconstientul este sfera de apel a memoriei si în aceasta sunt înregistrate toate. 70. DAR ACEASTA CU CONDITIA CA ACTIUNILE ACTUALE SA FIE FUNDAMENTAL POZITIVE: (BINEFACATOARE). atât în existentele sale anterioare cât si în existenta prezenta.nemarginita încredere în puterea subconstientului si succesele vor apare. 67. În cazul eforturilor gigantice. În unele situatii subconstientul se poate manifesta mai usor în vis sau chiar prin viziuni ce survin în stari de reverie. în functie de natura ideilorforta care predomina în fiinta. acum SE FACE SIMTIT. chiar daca nu sunt clar constientizate din punctul de vedere al cauzelor pe care le reprezinta. MATERIALIZA . fie în rau. rezultatele survin practic IMEDIAT daca energia este suficient de mare în sfera subconstientului. . cât mai fidel cu putinta. Astfel ceea ce mai demult am GANDIT DOAR. la întelepciunea si omniprezenta suprema (divina). experientele avute de o fiinta. Fi convins ca subconstientul impregnat cu idei-forta benefice si elevate va manifesta constant tendinte de împlinire armonioasa a existentel tale. dupa cum samânta (gândul) fost buna sau rea LA ORIGINE. toate acestea fiind raspunsuri la solicitarile tale. participând. sub forma unor impregnari subtile (SAMSKARAS) care. în mod analogic. Pentru a reusi în tot ceea ce îti propui. mai devreme sau mai târziu. Subconstientul poate fi asimilat. formulate constient sau subconstient. 69. Ceea ce facem în prezent este foarte important atât pentru viitor cât si pentru neutralizarea sau chiar anihilarea ACUM a eventualelor EFECTE NEGATIVE ce apar în prezent drept consecinta a unora actiuni anterioare rele. exact ceea ce am imprimat în ei în trecut. 68. fuzioneaza cu anumite aspecte ale naturii noastre superioare. ca o picatura reintegrata într-un ocean. ne conditioneaza întreaga existenta prin feluritele efecte pe care le genereaza în universul nostru launtric. trebuie sa ai o încredere deplina în disponibilitatile uriase ale subconstientului tau. cu un magnetofon a carui banda va avea mereu menirea de a REFLECTA. fie în bine. În fazele profunde ale somnului. într-un interval de timp direct proportional cu energia investita. SAU EXPRIMA.

caci altfel acceptarea ta îti va marca. În microcosmosul fiintei tale. prin persuasiune insidioasa. REZULTATUL: chiar daca respectivul nu prezinta înclinatii pentru viciul sau defectul pe care tu ti-i imaginezi. împreuna cu principiile superioare. reprezinta nucleul sau. facându-te si mai mult sa crezi ca el este asa cum ai INTUIT tu. Fi întotdeauna binevoitor. Spiritul de împacare exagerat nu serveste la nimic caci atrage dupa sine slabiciune în sfera subconstientului. Într-un asemenea caz. fructele dureroase ale propriilor noastre adevaruri anterioare pe care acum le vom trai în propria noastra fiinta. mai târziu vom fi obligati sa ne hranim cu. DISPARE. 71. DE IDEILE TALE. focarul gânditor. ACUM TU GENEREZI DE FAPT TENDINTA . ÎN SFERA SUBCONSTIENTULUI SAU. iar ceea ce-ti IMAGINEZI devine pentru tine singura REALITATE. daca fantezia îti mascheaza realitatea obiectiva si atribui cuiva în mod fals defecte sau vicii pe care de fapt nu le are vei risca dublu: a) Gândurle tale vor produce în subconstientul tau o IMAGINE FALSA care va avea tendinta sa se reflecte materializandu-se în conformitate cu gândurile tale si îti vor controla ulterior modul de percepere a respectivului DUPA PROPRIA TA IMAGINE FALSA. mentalul. în mod eronat. subconstientul care va fi corupt încetul cu încetul. Ceea ce ESTE. ca are unele defecte sau vicii este o fiinta slaba. vei fi prin urmare pe deplin responsabil de felul în care gândesti despre ceilalti. plin de compasiune daca e cazul. el va fi INFLUENTAT TELEPATIC DE CEEA CE TU GANDESTI CU PUTERE si va avea tendinta DE A SE LASA MODELAT. REZULTATUL: autohalucinarea ce rezulta poate lua proportii uriase fiind alimentata de propria ta fantezie dezlantuita care te izoleaza complet de REALITATE. Daca puterea mentalului tau este mult mai mare. cu alte cuvinte. b) Daca cel despre care îti imaginezi. dar refuza în mod ferm sa cedezi în fata raului. TRANSFORMÂNDU-SE ÎN CONFORMITATE CU GÂNDURILE TALE.Gândind eronat. 72. reflectând precis COMPROMISURILE pe care le-ai facut cândva.

sunt într-o foarte mare masura cauza reactiilor celorlalti fata de tine DATORITA REACTIILOR CARE ÎN MOD SPONTAN. va fi (chiar si atunci când tu nu esti pe deplin constient) un formidabil agent creator atunci când actioneaza în deplin unison cu armonia inefabila a Macrocosmosului Armonia si Beatitudinea generate prin tine se vor repercuta ulterior în mod inevitabil si asupra ta. BUCURÂNDU-TE CA AI ACTIONAT BINE SAU SUFERIND DACA AI GRESIT CUMVA DATORITA GÂNDURILOR SAU ACTIUNILOR TALE. Gândirea ta. DATORITA REZONANTEI. Trairile tale interioare (pe care unii le realizeaza prin intermediul dialogurilor imaginare cu cineva cunoscut). Cauta sa atingi si sa-ti mentii un cât mai profund echilibru emotionat Accepta cu toleranta. puternic dinamizata. ÎN MASURA ÎN CARE SE REFERA LA EI. Prin urmare. si ei. Mentalul poate fi distrugatorul realitatii sau oglinda fidela a adevarului ultim.ÎN ACEA DIRECTIE SI CONTRIBUI DIN PLIN SA DEVINA ASA CUM NUMAI TU ÎTI IMAGINEZI. 73. mai devreme sau mai târziu. Repecta-i si cauta sa-i ajuti preluându-i de la nivelul la care se afla. stariile si sentimentele tale. faptul ca altii pot sa nu gândeasca sau sa perceapa ca tine. Iata deci semnificatia psihologica profunda a regulii de aur: GÂNDESTE DESPRE ALTII NUMAI CEEA CE AI DORI CA EI SA GÂNDEASCA DESPRE TINE SI CEEA CE TIE NU TI-AR PLACE NU-I FACE CELUILALT. în propria ta existenta.au acelasi drept. Asa cum tu ai dreptul sa fii în dezacord cu ei. Prin urmare. 74. . ca pe ceva firesc. asigurându-ti conditii si stari minunate. prin care cresterea ta spirituala va fi mult accelerata. MATERIALIZÂNDU-SE ULTERIOR ÎN CONFORMITATE CU CONTINUTUL LOR. 75. ATÂT ÎN TINE CÂT SI ÎN SUBCONSTIENTUL CELOR PE CARE SIMULTAN ÎI AFECTEAZA. fii atent caci gândurile tale SE REPRODUC IDENTIC în SFERA SUBCONSTIENTULUI. atât ceea ce gândesti despre ceilalti cât si felul în care actionezi permanent în privinta celor ce te înconjoara se va reproduce ulterior. ce implica predominant gândurile. datorita ignorantei sau reavointei . de a fi în dezacord cu tine. ABIA ATUNCI VEI SIMTI CE AI REALIZAT MAI DEMULT ÎN PRIVINTA LOR.

81. însusi pretundeni si îmbratiseaza întreaga lume întro stare beatifica de iubire nesfârsita. 77. datorita consecintelor. a întelege totul înseamna a ierta totul. identici cu el în Sinele Suprem (ATMAN) sunt eu. Dovada invulnerabilitatii tale: DE FIECARE IATA CÂND NU RESIMTI SUFERINTA LA UN RAU CARE TI SE FACE. Identificându-se astfel cu fiecare. TOT ATÂTA RAU MOARE ÎN LUME (BUDDHA). sustinând totodata ordinea lumii. 76. 80. iar a prevedea înseamna a putea. SE PRODUC ÎN SUBCONSTIENTUL LOR CE INTERFEREAZA CU AL TAU. Un cocosat. CUNOASTEREA ESTE PUTERE. gasesti în tine însuti beatitudinea. . 79. Ai mila si de orbii mentali sau de infirmii spirituali. Atunci când. înteleptul se regaseste pe sine. un orb si în general un infirm inspira mila. 78. Doreste altuia numai ceea ce îti doresti si tie si vei constata o considerabila schimbare în bine. pentru ca acum nu stiu ce fac dar mai târziu vor fi obligati sa-si dea seama. Hraneste-ti zi de zi inima cu o bunâvointa fara limite pentru tot ceea ce traieste si vei constata cum se dezvolta în tine o bucurie imensa pe care o vei revasa sub forma de iubire fata de tot ceea ce te înconjoara. ajungi sa nu mai dispretuiesti nici o actiune si procedând astfel cu întelepciune. CHEIA SIMPATIILOR SAU ANTIPATIILOR FULGERATOARE TINE DE AFINITATEA SAU DIZARMONIILE CE APAR ÎNTRE DOUA SAU MAI MULTE SUBCONSTIENTURI. La nivel superior.PRIN REZONANTA. A sti înseamna a prevedea. profunda si fara limite. mentii mereu detasat. atât în propria ta existenta cât si în acelui pe care astfel i-ai ajutat. Identici cu mine în Sinele Suprem (ATMAN) sunt acesti oameni. fericit în inimia ta si profund împacat. TELEPATIC. Iarta-i deci si tu.

. aspiratii. fiind pe cale sa se înece. despre Viata. 86. Gândurile predominante sunt inevitabil creatoare si datorita ideilor sale. Când vei ajunge sa doresti întelepciunea tot atât de intens precum un om care. de un entuziasm fara limite atunci filosofezi (FILOSOFIA = IUBIREA ÎNTELEPCIUNII). În Sineie tau Suprem (ATMAN) tu esti deja. prin falsele sale idei despre ceilalti oameni. ADEVARUL. întocmai cum se materializeaza dupa revelare si fixare imaginile pe hârtia fotografica. Actiunile tale te confirma. atunci o vei primi. fixând pe fina pelicula a sferei subconstientului idei. Mentalul tau constient este aparatul fotografic prin intermediul caruia fotografiezi. pentru mult timp. Divinitate. Actiunile tale sunt mostenirea ta. DEVENIND. imagini. Actiunile tale sunt binele tau în masura în care sunt bune. ERORILOR EL DEVINE SCLAVUL PROPRlILOR SALE ADEVARURI IAR OBISNUINTA ÎL ÎMPIETRESTE ÎN ACEA STARE. oamenii apti. 85. 87. Omul ignorant este acela care se pedepseste singur. Actiunile tale sunt refugiul tau. De îndata ce devii constient de un sentiment maret si profund sau de o idee generoasa care te umple. Univers. sugestii. acesta îsi poate provoca mizeria sau se poate eleva pe culmi spirituale sublime. dezvoltarea si punerea în valoare a principiului absolut al SPIRITULUL (ATMAN) reînnoind. Dumnezeu. numai tu însuti te poti pedepsi. Precum rotile din fata si rotile din spate ale unui car. Legea esentiala a întelepciunii practice consta în trezirea. dorinte care vor da ulterior corespunzatoarele roade. Toate acestea sunt usor realizabile daca ne fixam definitiv telul în perfectiune sau binele suveran. 84.82. 83. IGNORANTA MERGE PRIMA IAR SUFERINTA VINE PE URMA. doreste aer sau ceva de care sa se agate. te fixeaza în planul caruia îi apartii sau în care vrei sa te înalti si dupa aceea sa te mentii. FOTOGRAFIILE FRUMOASE TE UMPLU DE ÎNCANTARE. prin intermediul lui. DATORITA. Viata nu pedepsesc de fapt. Numai tu singur te poti eleva.

Frica este de doua feluri. cât mai clar. alimentata de un mod fantasmagoric. ca el este dorit. 88. . ia nastere atunci când îi permiti imaginatiei sa galopeze dupa bunul sau plac haotic. Tot ceea ce gândesc eronat sau cu rea vointa ceilalti. decât daca în propria fiinta tu întretii. CONDUCI. 90. fie prin inductie telepatica neconstientizata. de mai multe ori pe zi. Remediul suveran consta în a-ti induce si mentine în sfera imaginatiei. caci NUMAI ATUNCI ACESTIA VOR DETEMINA ÎN TINE PARTICIPAREA LA CEEA CE TI SE SUGEREAZA. sau dobândita. usurând dupa aceea foarte mult actul fizic corespunzator de care. foarte convins. Reusita este rodul programarii înverse a subconstientului prin GANDIREA FERMA A OPUSULUI (CURAJ). 91. 89. imagineaza-ti cu putere. datorita curajului ce se trezeste în tine.SUPORTUL UNOR AMINTIRI MINUNATE. înainte de toate trebuie sa fii convins. TOT în IMAGINATIE. nu poate sa-ti faca nici un rau. mentalizari si anticipari benefice controlate în întregime de tine. gratie acestui nou mod de a gândi asupra unei actiuni care înainte. Pentru a face sa se micsoreze si sa-ti dispara frica de orice. Când dorinta de a abandona un obicei rau va fi mai mare decât aceea de a-l continua. Frica anormala. fie ca ajung sau nu sa spuna. Actul mental va încarca si pregati în mod adecvat subconstientul. FRICA existenta. vei fi vindecat în proportie de 55%. ATAT TIMP CÂT STAPÂNESTI IMAGINATIA. când imaginatia ajunge sa te stapâneasca ESTI FATAL CONDUS si te simti neputincios ca un sclav supus. Frica normala este un fel de sistem de alarma ale carui radacini se afla în instinctul de conservare si ne este data de Natura pentru a ne ocroti. înfricosator de a gândi asupra actiunii respective. normala si anormala. nou. PRIN ENERGIILE PE CARE LE REACTIVEAZA SI ACUMULEAZA ÎN SUBCONSTIENT DATORITA REZONANTEI CU PLANURILE SI FOCARELE CORESPONDENTE ALE MACROCOSMULUI. înainte îti era teama si. fie prin vorbire. TE UMPLEA DE SPAIMA. predominant gânduri asemanatoare cu ale lor. Pentru a forma un obicei bun. ce va anula direct proportional cu efortul. ca faci FARA TEAMA chiar actiunea de care îti este frica. frica nu va mai exista. astfel.

nici nu va muri vreodata. Toate celelalte sunt dobândite. 96. Subconstientul tau este mereu acelasi si nu îmbatrâneste niciodata. urmarindu-se transmutarea si focalizarea acestor puteri pentru a trai o viata plenara si fericita. Batrânetea nu este atât de mult legata de trecerea anilor cât mai ales de aura întelepciunii sau. 94. Cauta sa râzi acum de ceea ce mai demult te înfricosa dar care astazi nu te mai sperie si. 95. 93. atunci cand este mentalizata cu putere si este resimtita cu întreaga fiinta din ce în ce mai profund. Iata o formula foarte eficienta pentru a anihiia frica: "Am cautat cu fervoare ETERNUL SI EL mi-a raspuns eliberându-ma de toata frica mea (PSALMII LUI DAVID: 34. Este cel mai bun medicament si aceasta atitudine te va ajuta sa te înfrângi si sa le faci sa dispara cu mai multa usurinta. FA HAZ GANDINDU-TE CA LA FEL VOR DISPARE COMPLET ÎN VIITOR. EL face parte din Fiinta Universala a Macrocosmului si. EL este în afara timpului si de aceea este considerat etern. de trezirea si explorarea constienta a imenselor resurse latente ale subconstientului. 4). Învata sa faci cât mai des haz de fricile si inhibitiile tale. deoarece nu s-a nascut niciodata. PROIECTÂNDU-TE ÎN TIMP CU AJUTORUL IMAGINATIEI. cu alte cuvinte.92. 97. FRICILE PE CARE LE MAI SIMTI TOTUSI ASTAZI. VIATA este un nume pe care îl dam unei miraculoase puteri invizibile pe care în majoritatea cazurilor nu o întelegem din punctul de vedere al complexitatii ei infinite. . Te nasti doar cu doua frici: aceea de a nu cadea si aceea fata de zgomotele bruste.

98. stapanirea de sine. fericirea. suspicios. intreaba-te atunci sincer: Ce greseli am facut? Ce am realizat astazi bun în final? La ce activitate minunata sau importanta am lipsit sau m-am manifestat mediocru? Vizualizeaza primele tale actiuni din timpul zilei si trece-le în revista pe toate celelalte în acest fel. din tot sufletul. de cel putin 3 ori. daca-ti este cu putinta de mai multe ori ceea ce ai facut bun. Succesele nu or întârzie sa apara în multiple directii. întelegerea. toate aceste calitati sublime nu îmbatranesc niciodata. retraind. credinta de nezdruncinat. iertarea dragostea. amplifica-le. Îmbatrânesti mult mai repede si te ofilesti în mod penibil atunci când te închistezi în prejudecati aberante si încetezi sa mai visezi avântat. Gândeste-te ca esti minunat. rafineaza-le si vei putea ramâne tânar atât cu spiritul cât si cu trupul. Îmbatrânesti ca prin farmec atunci când esti irascibil. bucuria. 100. blândetea. bunatatea. UN SFAT FOARTE IMPORTANT !!! Nu te abandona niciodata somnului înainte de a fi examinat. îti va fi de un imens folos în evolutia ta spirituala. încântarea. bucura-te. Convinge-te ca esti un Copil al Eternitatii. deznadajduit. Realizeaza cat mai des ca esti o fiinta cu misterioase posibilitati nelimitate. în schimb. Sfirsit . certaret. egoist. bunavointa. întelepciunea. 99. rautacios. la îndemâna oricui. gelos. Nu uita ca si în aceasta directie UN GRAM DE PRACTICA VALOREAZA CA TONE DE TEORIE . Umple-ti întreaga fiinta de adevarul cunoasterii ultime. iradiaza misterioasa lumina a iubirii si atunci VEI FI TINERETEA care se va manifesta nestavilita prin tine. aparent simpla. Aceasta exersare. abnegatia. Cultiva-le. radiind cu întrega fiinta o fermecatoare perfectiune. exprima-le. Reproseaza-ti aspru ceea ce ai facut rau si cauta sa-ti propui si sa vizualizezi URGENTE modalitati practice de îndreptare. actiunile tale din cursul zilei ce a trecute. Rabdarea.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful