Mitul terapeutic

Curs 9

Mitul terapeutic - conceptualizarea

Conceptualizarea (explicarea/interpretarea) făcută tabloului clinic al pacientului este fundamentală în reducerea simptomatologiei şi implementarea tratamentului.

corespunzând principalelor orientări/ paradigme în psihologia clinică :    cognitiv-comportamentală (nosologică.Tipuri de conceptualizare clinică  Există mai multe tipuri de conceptualizare. funcţională) dinamic-psihanalitică (numită adesea interpretare) umanist-existenţial-experienţială .

dincolo de angajament. tulburările de personalitate) generând tabloul clinic .Modelul stres-vulnerabilitate    Deşi conceptualizările se fac în funcţie de angajamentul teoretic al psihoterapeutului. Anumite evenimente stresante (ex. stresorii psihosociali) interacţionează cu o stare de vulnerabilite biologică (ex. tulburările medicale) şi/sau psihologică (ex. Conceptualizarea se face pe baza modelului stres-vulnerabilitate.. se pot evidenţia anumite trăsături comune ale acestora.

viol) poate declanşa tabloul clinic chiar dacă nu există o vulnerabilitate foarte mare. statistic descris (în funcţie de cum l-ar considera majoritatea oamenilor).Raportul dintre intensitatea evenimentelor stresante şi vulnerabilitate este diferit în funcţie de tulburări    În cazul anumitor tulburări (ex. psihoză reactivă). tulburare bipolară) o vulnerabilitate accentuată poate contribui la apariţia tabloului clinic chiar în condiţiile în care evenimentul stresant nu este foarte puternic.. Alteori o combinaţie între un eveniment stresant puternic şi o vulnerabilitate puternică generează tulburări severe (ex. stres post-traumatic) un stresor foarte intens (ex. În cazul altor tulburări (ex. .

Ce trebuie făcut pentru a ameliora aceste probleme? (care este schema de tratament propusă). .Conceptualizarea clinică trebuie să răspundă la trei întrebări:    Ce probleme are pacientul? (pe baza diagnosticului şi evaluării clinice efectuate). De ce au apărut aceste probleme? (care sunt mecanismele etiopatogenetice specifice şi generale).

Spre exemplu. în timp unii dintre noi putem dezvolta atacuri de panică sau o nevroză cardiacă.Conceptualizarea clinică inadecvată   Lipsa unei conceptualizări clinice sau o conceptualizare clinică inadecvată. ca urmare a unui efort fizic. . negativă. dacă modificările benigne ale ritmului cardiac. sunt interpretate frecvent ca semne ale unui atac de cord iminent sau ale unei boli severe. poate amplifica sau genera simptomatologia.

să o încadrăm teoretic. 3. 2. .Caracteristicile esenţiale ale unei conceptualizări clinice eficiente sunt: 1. să fie acceptată de pacient. să conceptualizeze teoretic problemele pacientului transformând incomprehensibilul în comprehensibil. Dacă reuşim să numim simptomatologia pacientului. ea devine mai comprehensibilă şi îşi pierde o parte din forţa „malefică”. să sugereze existenţa unor tehnici de intervenţie eficiente în reducerea simptomatologiei.

este important ca pacientul să o creadă adevărată. . conceptualizarea clinică poate fi un mit. nu de un adevăr ştiinţific. Pacientul are nevoie de o conceptualizare care să-i explice simptomele şi să-i sugereze o schemă de tratament. din acest punct de vedere. conceptualizarea clinică nu este important să fie adevărată pentru a fi utilă.  Deci.

este o realitate care se bucură de un enorm suport experimental.   Mitul este o conceptualizare clinică despre care nu ştim sigur dacă este sau nu adevărată (în baza literaturii de specialitate). deşi greu de înţeles şi de acceptat pentru unii practicienii şi cercetători. Când conceptualizarea clinică se dovedeşte a fi adevărată – se bazează pe teorii validate ştiinţific – ea dobândeşte calitatea de explicaţie clinică.  Nu adevărul îl eliberează pe bolnavul psihic. Teza “conceptualizarea clinică nu trebuie să fie adevărată pentru a fi utilă în psihoterapie”. ci ceea ce el consideră a fi adevărat (mitul)! .

.Conceptualizarea făcută simptomelor pacientului:    stimulează nevoia de a modifica cogniţiile şi comportamentele dezadaptative. reduce de asemenea şi simptomatologia pentru că pacientul îşi înţelege tulburarea. a cogniţiilor şi interacţiunii cu mediul. şi pentru că accentueză speranţele şi expectanţele de recuperare (efect placebo). este o prerechizită pentru schimbarea mecanismelor dezadaptative de coping. astfel încât anxietatea determinată de incontrolabilitatea şi neînţelegerea simptomelor este eliminată.

treptat vom dezvolta un atac de panică sau o nevroză cardiacă. Spre exemplu.Explicaţia terapeutică este fundamentală în reducerea simptomatologiei   O explicaţie inadecvată. dacă modificările benigne ale ritmului cardiac ca urmare a unui efort fizic sunt interpretate ca semne ale unui iminent atac cardiac sau ale unei boli severe. poate amplifica simptomatologia sau o poate chiar genera. negativă. .

Tipuri de conceptualizări psihoterapeutice     Nosologice Funcţionaliste Dinamic-psihanalitice Umanist-experienţiale .

anxietate etc. Acest diagnostic nosologic joacă rolul unei explicaţii terapeutice eficientă dacă:    este dat de o autoritate (terapeutul. înseamnă că avem şi un tratament pentru boala respectivă.). medicul etc.: depresia este o tulburare/boală emoţională care implică factori psihici sau/şi biologici şi care vă face să nu puteţi dormi. să nu aveţi poftă de mâncare etc.).Explicaţia nosologică (cognitiv-comportamentală)   Conceptualizează problemele pacientului sub forma unui diagnostic nosologic (depresie. pacientului i se dă a înţelege că având un nume pentru ce se întâmplă cu el (boala). .). pacientului i se explică ce înseamnă categoria nosologică (ex.

ci este un termen care simbolizează tocmai simptomele respective. salvând pacientul de la alte explicaţii dezadaptative care ar putea să îi amplifice simptomatologia. ea este uneori extrem de eficace. Dacă angajez depresia ca un mecanism explicativ al simptomatologiei mele..Tautologie.  După cum se poate observa. Depresia nu îmi explică simptomele. din punct de vedere logic explicaţia nosologică este o tautologie fără valoare ştiinţifică. .    Dar cu toate că din punct de vedere ştiinţific această explicaţie nu are valoare terapeutică.. atunci comit o eroare de argumentare care în logică se numeşte tautologie.

Numai comportamentele sunt obiective.). trist. mi se face rău etc. ci descriu anumite comportamente ale subiectului. mă simt fără speranţe.: sunt dezamăgit. Aceşti termeni nu au o realitate în sine. .Explicaţia funcţională (cognitiv-comportamentală)    Explicaţia funcţională porneşte de la observaţia că pacienţii îşi prezintă simptomatologia în termeni globali. de trăsături de personalitate (ex. observabile şi măsurabile.

Ex. merge rar la şcoală. nu vorbeşte la telefon cu prietenii. în depresie:      stă mai mult în pat.   Orice comportament este determinat de prelucrări informaţionale amorsate de stimuli şi este menţinut de consecinţele sale (întăriri pozitive. Astfel că sarcina terapeutului este de a traduce termenii globali ai pacienţilor în comportamente observabile şi măsurabile. . mănâncă rar. negative). plânge.

Odată modificat un comportament. se trece la următorul etc. pentru fiecare comportament se face analiza funcţională căutându-se antecedentele (stimulii şi prelucrările informaţionale) şi consecinţele sale (întăriri pozitive. se elimină sau se modifică prin tehnici specifice antecedentele şi consecinţele sale. pentru a elimina comportamentul respectiv. Conceptualizarea funcţională constă în a explica apariţia unui comportament prin antecedentele sale şi prin consecinţele sale. până se elimină întregul spectru comportamental etichetat prin depresie.     După această etapă. . negative). în fapt am eliminat ceea ce subiectul numea depresie. Odată identificate. Odată eliminate comportamentele.

Explicaţia nosologică clarifică problemele de ansamblu ale pacientului.  De cele mai multe ori conceptualizarea nosologică şi cea funcţională se fac împreună. . iar explicaţia funcţională detaliază mecanismele implicate în problemele specifice ale pacientului.

Explicaţia dinamic-psihanalitică    Explicaţia dinamică presupune ca prerechizită realizarea unei relaţii terapeutice de tip transferenţial. prin compararea pattern-urilor afective şi comportamentale din terapie cu cele relatate de pacient din trecutul său. Întâi i se explică pacientului faptul că comportamentele sale faţă de terapeut (nevroza de transfer) reprezintă o transpunere în prezent a unor capacităţi. aceasta se realizează prin analiza materialului adunat în cursul psihoterapiei. . stări afective din trecutul său. Eventual se poate relata mecanismul explicativ al acestui transfer.

Această etapă poate genera reacţii puternice în care pacientul retrăieşte conflicte trecute. ele vor fi rezolvate. Ulterior.     Acest demers întăreşte credinţa pacientului că vechile conflicte pot influenţa reacţii actuale evidente. Retrăite în prezent cu ajutorul terapeutului. se arată cum conflictul bazal a determinat în fapt conflictul actual. Contribuie la rezolvare faptul că pacientul. alte modalităţi de interpretare decât atunci când era cazul. adult fiind. prin acelaşi procedeu. are o altă perspectivă. . prin asistenţa şi prezenţa acestuia.

o alternativă la explicaţia dezadaptativă pe care acesta a avut-o faţă de propria simptomatologie. nu este important. Nu ştim. este şi adevărată. . dacă este adevărat faptul că.   Psihanaliza clasică freudiană considera că interpretarea primită de pacient. Important este că interpretarea pe care i-o dăm pacientului îi oferă acestuia o istorie coerentă de viaţă. conflictul bazal explică conflictul actual. dacă i-a redus simptomatologia.

pe care pacientul în fapt de mulţi ani îl reconstruieşte în cursul terapiei (uneori îl construieşte total – false memorii). . considerată de pacient ca adevărată. deoarece angajează fapte petrecute cu mulţi ani în urmă. explicaţia oferită face apel la trecutul său şi toţi ştim că este extrem de probabil ca trecutul să ne influenţeze prezentul deşi poate fi uşor asimilată.Interpretarea oferită este adaptativă deoarece:    explică pacientului conflictul şi problemele actuale. de aceea este bine să găsim un conflict bazal cât mai îndepărtat. este greu de verificat şi de contrazis atât de pacient cât şi eventual de evenimentele din prezent sau din inventarul pacientului.

. pacientul înţelege că modul său de a reacţiona la situaţii frustrante este infantil. nu se justifică şi trebuie modificate. care apoi vor fi testate în condiţii ecologice. Aceasta va constitui premisa asimilării unor pattern-uri cognitive şi comportamentale noi în cursul terapiei. El era adecvat şi justificat într-o anumită etapă a vieţii sale. Acum. ca adult.   Interpretarea produce restructurări cognitive.

Odată clarificate aceste mecanisme. de cele mai multe ori singur. Terapeutul oferă explicaţia indirect. dar la nevoie şi ajutat de terapeut. ajută pacientul să descopere mecanismele tulburărilor sale. dând impresia pacientului că a descoperit-o singur.Explicaţia umanist-experienţială     În acest caz terapeutul nu oferă propriu-zis o explicaţie pacientului. ştie şi poate elabora modalitatea eficace de rezolvare a simptomatologiei. ceea contribuie la o mai mare acceptare a explicaţiei de către pacient. Dar prin reflectările empatice structurate pe care le face. . pacientul.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful