Povestea Mânzului care s-a hotărât să crească

– studiu de caz centrat pe valenţele terapeutice ale jocului dramatic cu marionete şi jucării – Lector Univ. Dr. Elena VLADISLAV Facultatea de Psihologie, Univ. Bucureşti Descrierea cazului Oana are şapte ani şi mai are un frate de doi ani şi jumătate. A fost foarte geloasă pe el şi chiar a refuzat să mai stea acasă la părinţi când l-a adus mama de la maternitate, preferând să locuiască un timp cu bunica paternă. Când mama Oanei era însărcinată cu băieţelul au avut loc nişte discuţii în familie, după care ea a decis să plece cu fata la părinţii ei în altă localitate. Au avut o perioadă de câteva săptămâni pe care le-au petrecut departe de tatăl şi de bunica Oanei, cea care o crescuse şi de care era foarte ataşată. Fetiţa îşi aminteşte că au stat plecate o perioadă de timp mai lungă decât cea reală şi se întreabă de ce a luat-o mama şi pe ea. Spune că-i era dor atunci de tatăl ei şi de bunică şi vroia să revină acasă. A intrat în colectivitate la trei ani şi jumătate. Primul an de grădiniţă a început prost pentru Oana. A avut ghinionul să aibă o educatoare care ţipa la copii. S-a speriat şi nu a mai vrut să meargă acolo. Anul următor a schimbat grupa şi aparent s-a adaptat bine, mergea cu plăcere, şi-a făcut prieteni. În schimb, a început să vomite zilnic, lucru pe care l-a făcut pe toată perioada grădiniţei. E util de menţionat faptul că în vacanţe şi la sfârşit de săptămână nu vomită. De când a început şcoala, Oana a reluat acelaşi obicei de a vomita în fiecare dimineaţă. Spune că îi place învăţătoarea şi e mulţumită că este în aceeaşi clasă cu mai mulţi colegi de la grădiniţă. Fetiţa are şi o destul de puternică anxietate de separare. Nu vrea să meargă nicăieri fără părinţi, nici la bunicii materni. Dacă este lăsată singură intră în panică şi „jeleşte” până vin părinţii după ea. Dincolo de aceste probleme care i-au îngrijorat pe părinţi, Oana este o fetiţă inteligentă, comunicativă, veselă şi foarte jucăuşă. Plecând de la aceste informaţii preliminare urma să determin ce anume nu putea să digere Oana din experinţele cu care se confrunta (vezi rolul simbolic al vomei şi greţii din perspectivă psihosomatică). Demers diagnostic şi terapeutic Încă din prima şedinţă i-am propus Oanei ca mijloc de expresie marionetele. Pentru că lega vomitatul de dimineaţă de frica de şcoală am rugat-o să aleagă o marionetă care să fie Frica ei şi una care s-o reprezinte pe ea. Apoi am dramatizat confruntarea ei cu Frica. Astfel am putut afla mai multe lucruri pe care i le spune

1

Doamna Curaj o alungă şi Oana ia în joc o „faţă fericită”. În prima scenă. că i se va face vaccin. că va veni stomatologul şi-i va da cu soluţie pe dinţi şi poate i se vor albăstri şi vor râde copiii de ea. Iniţial a dramatizat scena când părinţii pleacă şi ea plânge după ei şi-i sună să vină să o ia. Am dramatizat apoi cum vine Frica la ea şi cum Doamna Curaj o apără şi o alungă. Este creativă şi spontană în joc. or să spună că este urâtă. după care acesta a revenit. A arătat cum aceştia vin să o ia peste o săptămână şi se reîntorc la Bucureşti. Frica de dimineaţă. Frica de dimineaţă îi vorbeşte despre toate motivele de îngrijorare şi o pune să vomite. Buni. D-na Curaj o laudă. Frica de seară îi spune că musafirii or să râdă de ea. Avea o mare teamă de a nu greşi când este pusă să răspundă. că nu ştie să danseze. În aceeaşi întâlnire a propus să dramatizăm şi Frica de a rămâne la bunici (este vorba de bunicii materni). Aceste tipuri de dramatizări au fost jocurile preferate ale Oanei în primele întâlniri. ca recompensă pentru faptul că a dat răspunsuri corecte. îi spune că dansează bine. având nevoie de figuri feminine care să o securizeze. În scena a treia. A ales o marionetă care era D-na Curaj. În a doua scenă. lucru pentru care nu ridica mâna decât atunci când era foarte sigură că ştie răspunsul corect. că va lua o „faţă plângăreaţă” şi vor râde colegii de ea. Ea este ajutorul Dnei Curaj. Pentru că era evident că nu-i place postura de a se supune personajului Frică. Era o modalitate de externalizare a fricilor ei şi de activare a resurselor de a face faţă situaţiilor care o nelinişteau. i-am sugerat să cheme un Ajutor. În joc a spus că a petrecut şi momente plăcute la bunici şi părinţii au lăudat-o că a fost curajoasă.Frica înainte de a o „pune” să vomite. De data aceasta le are ca aliate pe Mama şi pe Buni. A ţinut să mă asigure că aici nu mai vine D-na Curaj. În partea a doua a arătat cum o ignoră pe Frică şi se îmbracă şi merge cu mamaia în Orăşelul Copiilor. în momentele în care. Mai apare un alt personaj. când vomită. 2 . Ca problemă principală a apărut teama de respingere. spunea ea. Am putut să observ că Oana are bune resurse de dramatizare. când vin la ea musafiri necunoscuţi şi se ruşinează. pentru care alege spontan o marionetă. Încă din a treia întâlnire a propus să punem în scenă cu ajutorul marionetelor momente când apăreau diverse frici: Frica de la şcoală. Totuşi voia să se întoarcă repede la părinţi. dar mai rar. Şi de data aceasta D-na Curaj o alungă. I-a plăcut atât de mult alianţa cu D-na Curaj încât a renunţat la simptom pentru o săpămână. Era vorba de diverse griji legate de şcoală: că nu şi-a făcut ghiozdanul bine. Frica de la şcoală îi spune Oanei că nu va şti să răspundă la lecţii. D-na Curaj era bolnavă sau era plecată din oraş. şi Frica de seara.

N. se jucau în noroi. La întâlnirea următoare Oana a vrut să pună în scenă aceleaşi Frici. Am putut să observ acest lucru pe viu în cabinet. Povestea pe care a creat-o folosindu-se de imaginile testului Patte Noire este ilustrativă în acest sens: „1. s-o sărute. dar ele s-au dovedit a fi temeri de suprafaţ. stătea şi se uita cum se bălăcesc. folosind ca provocări tehnici proiective. o respingea fizic. a ascultat-o pe mămica lor. Iar nevoia cea mai mare pare să fie aceea ca mama să o protejeze. Învăţătoarea o recompensează.N. e foarte activă la lecţie.. O alungă singură pe Frică. arătând că nu este pregătită să se confrunte cu ea. gândurile. A doua zi. cu ajutorul marionetelor. pe când el sărea şi ţopăia.N. dar nu-i plăcea să se mâzgălească prea mult. scene temute din viaţa ei. La sfârşit realizează că nici n-a mai chemat-o pe D-na Curaj. acasă a început să bea lăptic de la mămica lui şi după aia s-a odihnit. Şi Frica de Seară este destul de repede alungată.În această întâlnire Oana a pus în scenă. După ce s-au trezit. răspunde bine.N. Acum parcă ar vrea să recupereze o perioadă în care s-a simţit carenţată emoţional în relaţie cu mama sa. mămica lor iar a fătat. după care a desenat poza. „ca puiul în marsupiul cangurului” (paralelă cu o planşă care a impresionat-o din testul C. Au fost două dăţi când nu a găsit-o pe mama ei în sala de aşteptare şi a intrat în panică. Frica ei profundă e cea de abandon şi de respingere. După dramatizare mi-a spus că tata le face o poză ei şi D-nei Curaj. credinţele şi nevoile. Apoi şi-a făcut obiceiul s-o pună să promită că nu va pleca nicăieri cât timp este ea cu mine în cabinet şi folosea diverse pretexte să iasă afară şi să verifice că este acolo. Am pus această imagine în relaţie cu dorinţa pe care o exprimă în ultima perioadă de timp şi anume aceea de a fi ţinută în braţe de către mama sa. Când a ajuns P.). La şcoală a arătat că e curajoasă. 3. P. 4. cu cauze externe. s-au dus şi s-au jucat în noroi. P. Fraţii lui P. 2. Părinţii lui Lăbuţă Neagră şi frăţiorii se odihneau. când vedea că mămica lor mai are trei copii. Cea mai puternică este frica de a se separa de părinţi.A. A amânat pentru altă dată scena cu Frica la bunici. 3 . E interesant faptul că după naşterea frăţiorului ei Oana nu mai vroia să o lase pe mama ei s-o ia în braţe. I-am propus de fiecare dată să joace şi scena dorită.T. Imediat i-a apărut starea de greaţă. pentru a însămânţa în mintea ei ideea schimbării şi a o face să simtă că are resurse pentru a-şi depăşi temerile. Ea se simţea bine acolo. Pe aceastea mi-am propus le explorez mai mult. iar unul i-a tras cu noroi pe faţa tatălui lor. D-na Curaj o ţinea în braţe pe Oana şi le tăie gâtul fricilor. A putut astfel să-şi exprime indirect emoţiile. A dramatizat acest lucru. Cu aceste dramatizări din primele întâlniri am avut ca scop să o ajut pe Oana să-şi concretizeze temerile.

când s-a trezit şi a văzut o Zână-porc şi a întrebat-o dacă ştie să-i arate drumul către casa lui.” Din această poveste reiese faptul că Oana a resimţit venirea în familie a fratelui ei ca pe o respingere din partea părinţilor. Zâna cea bună i-a zis ce li s-a întâmplat la cei doi fraţi. Nu pare să se simtă în siguranţă în relaţia cu mama ei. 12. nepregătită să se confrunte cu solicitările unui mediu nefamilial. era foarte atrasă de filmele de când era bebeluş.N. 11. P. ca pe un abandon. Şi P. Se simte încă mică. şi-au luat la revedere. se teme că nu va mai găsi drumul către casă. se ducea şi el să mănânce puţină mâncare de porci. primul pas spre independenţă şi autonomie.N. 15. 16. N. să-i aducă pe fraţi înapoi şi să-i facă şi pe ei înapoi mici. Mai târziu a găsit o căsuţă şi s-a culcat lângă două animale. dacă el vrea. Pe urmă s-au jucat şi s-a terminat povestea. casa lor. O parte din ea parcă refuză să crească. Zâna i-a spus că poate şi. Ei erau mari. 9. abandonul venind în special de la mamă. să se desprindă de părinţi. O pasăre l-a prins pe unul de codiţă şi a început să plângă şi fraţii lui au fost vânduţi. În fiecare dimineaţă P. pentru că ştie drumul către casă.N. Au rămas împreună mereu şi părinţii nu le-au mai zis să plece şi au avut foarte mare grijă de ei. 10. 6. De altfel. Mi-a spus că la şcoală nu se teme să rămână.N. 14. Oana a vrut să-i citim şi mamei povestea lui P. Din acest motiv e posibil să fi interpretat mersul la grădiniţă.. venea primul să sugă şi într-o zi surioarele lui au fugit cât au putut să ajungă înaintea lui P.N. Era noapte şi s-a speriat. O să-l bage în vis şi diseară să rămână acolo. Iar noaptea a alergat prin apă. lucruri fireşti pentru un copil mare. Au ajuns acasă şi s-au transformat cu toţii în bebeluşi. 17. ceea ce corelează cu teama ei ca mama să o lase singură la cabinet şi ea să nu ştie să se mai întoarcă acasă. 7. dar el era deja acolo. Aici este el pe drum. 8. 4 .N. îi mai îndeplineşte două dorinţe.N. 13. la şcoală.N. şi ultima. le-a zis la doi dintre fraţi: Puteţi pleca. i-a zis că ar vrea să-l facă la loc bebeluş şi a treia dorinţă. s-a trezit şi a plecat la drum şi a găsit o capră şi a început să mănânce de la ea lapte. Mama a înţeles că fetiţa nu ar vrea să crească.N. şi o surioară s-au luat la bătaie şi altă surioară mai mică a fugit la părinţii lor. P. şi încă un frăţior au plecat.N. tot purcei. S-au pupat cu părinţii. Şi pe tăticu’ îl visa cum le zicea în fiecare seară noapte bună şi le citea poveşti. A doua zi de dimineaţă.a plecat. puteau să aibă viaţa. P. S-a culcat şi o visa pe mămica lui şi-şi amintea cum le-a zis că pot să plece şi să mai vină prin vizită dacă o să mai ştie drumul. Mama şi tata lui P.5. P. Iar tata şi cu o surioară mâncau din mâncarea de porci şi o altă surioară mânca de la mămica lăptic şi P. E sugestiv că în poveste P.

cu care se identifica atunci când pretindea părinţilor să o trateze ca pe un copil mare. asigurare şi s-a străduit să răspundă mai bine nevoilor ei. I-am cerut să inventeze o poveste în şase paşi: în care să aleagă eroul. Ea vroia să-i ajute pe părinţii broscuţei să o scoată din ou pe broscuţa cea mică. Când e mare are griji. în sensul securizării copilului. Ajutoarele sunt un cerb şi o căprioară. gândindu-mă că s-a identificat cu puiul de broască ce tocmai ieşise din ou. Abordarea acesui aspect a debutat cu o poveste ghidată pe care a creat-o Oana. Unde erau mai multe animale de acelaşi regn apărea şi tatăl. responsabil. A avut pretenţia de la ea să joace un rol pentru care nu era încă pregătită. care au coarne şi cu ele sparg coaja oului. evoluţie. frumoasă şi inteligentă. dar frica îi blochează. Înainte au venit nişte lei care vor să o atace pe Zână ca să o mănânce. să spună cum îl sprijină ajutoarele în acel moment şi care este deznodământul. Elanul lor vital îi impulsonează spre creştere. individuare. mai ales în relaţie cu fratele ei. Acesta din urmă a devenit personajul central al poveştii create de Oana. I se dă să mănânce în gură. Căprioarele îi împing pe lei cu coarnele şi-i alungă. Mi-a spus că şi celelalte animale vin în ajutorul ei. conflict în care se împotmolesc mulţi copii insecurizaţi în relaţia cu părinţi lor. Mânzul. Am observat iniţial că le-a grupat pe familii. obstacolele care vor să-l împiedice. şcoală. mama Oanei a realizat că a greşit cerându-i să se poarte ca un copil mare. Celălalt a fost focalizarea pe acea parte din ea care parcă era blocată la un stadiu emoţional mai mic. Printre ele se află şi o Iapă cu puiul ei. Fără intervenţia empatică. misiunea lui. ceea ce a făcut să pară natural să continuăm povestea începută la ultima întâlnire. refuzând să crească. S-a inspirat pentru personajele poveştii de animalele de jucărie cu care se mai jucase în cabinet şi iată ce a ieşit: „Eroina este o Zână bună. lecţii. copiilor le va fi greu să ia o decizie în vreun sens. suportivă a părinţilor. Şi l-au salvat pe puiul de broască. „El este supărat că 5 . Comunicarea dintre ele s-a îmbunătăţit mult din acest moment. I-am propus ca folosind animalele de jucărie să facă un joc care să ilustreze modul în care reuşeşte Zâna să-l crească pe Puiul de broască ţestoasă. O avusese cu ea acasă pe Păpuşa – Zâna.” I-am dat ca sarcină pentru acasă să se gândească cum îl va ajuta Zâna pe pui să crească. A înţeles că fetiţa ei are nevoie de afecţiune.” Reântâlnesc acest conflict interior între a fi mare şi a rămâne mic.. Că ea nu putea singură. Am revăzut-o pe Oana după o pauză de trei luni. apoi ajutoarele care-l sprijină în îndeplnirea misiunii. Răspunsul este simplu: „Doarme mai mult dimineaţa. a fost doar unul dintre obiectivele intervenţiei terapeutice. Pozitivarea relaţiei dintre Oana şi mama ei.Am întrebat-o pe Oana ce o face să vrea să fie bebe.. Astfel putea să stimuleze în ea partea mai matură. De multe ori din acest conflict apare multă suferinţă. Din fericire. Erau mame cu copii.

6 . (Pădurea este un aspect al mamei prin latura sa vegetativă. Oana a acceptat să meargă în tabără în timpul vacanţei de vară.” Mi-a arătat cum a fugit de acasă. la finalul şedinţei. o respingea agresiv pe mama lui atunci când venea să-l caute. Am continuat jocul simbolic cu animale. E important de menţionat că Oana este de obicei reţinută în a-şi exprima direct nemulţumirile în relaţia cu părinţii. M-am bucurat la gândul că anxietatea de separare începea să se diminueze. Am dorit să-i ofer o imagine a mamei care-şi iubeşte copilul în mod necondiţionat. Tema jocului a fost următoarea: Mânzul nu vroia să stea la şcoală. îşi lua doar câteva lucruri şi apoi pleca din nou. M-a uimit reacţia Oanei din momentul când a ieşit. a fugit de acasă. în sala de aşteptare şi nu l-a găsit pe tatăl ei. I-a convins chiar şi pe ceilalţi pui de animale să fugă de acasă şi să vină cu el. A vrut chiar să-l omoare. A numit acest joc „Puiul supărat. Poate fi însă şi ameninţătoare!) În joc dramatiza cum puii se mai duceau din când în când. Şi-au stabilit reşedinţa într-o pădure. Au apărut noi personaje: o învăţătoare. Eu am jucat rolul mamei Iapă. În final Mânzul a revenit acasă şi a rămas împreună cu mama lui. pe rând. Mi-a spus că şi ea a fost geloasă pe fratele ei când era el mic şi chiar a plecat la bunica. Astfel nu simţea pericolul de a fi respinsă dacă-şi va vărsa preaplinul de resentimente. Oana arăta cum puiul mai trece pe acasă (parcă provocând-o pe mama lui să reacţioneze). respingând-o din nou pe mama lui. cu care venise la cabinet. Părea să fie foarte entuziasmată. Stăteau acolo una-două luni. Identificându-se cu Mânzul şi-a dat voie să-şi exprime emoţii cu puternică încărcătură negativă faţa de mama ei. Am simţit că avea nevoie să se confrunte în contra-rol cu acest tip de mamă. conţinătoare şi protectoare. De altfel. Este pentru prima dată când va merge singură undeva o perioadă mai mare de timp. A început cu ritualul de a-i grupa pe familii. în vizită la părinţii lor. Când se întâlneau. încă de la început acceptase ideea ca el să iasă pe afară. de peste două săptămâni. Era foarte revoltat. Ea a început să se îmbrace singură şi mi-a spus că o să iasă să-l caute. În timp ce era implicată activ în joc. fiecare mamă se pupa cu puiul ei. Oana a făcut paralelă între situaţia Mânzului şi viaţa ei. mă aştepta o nouă surpriză. care-şi dorea ca puiul ei să se întoarcă la ea. un profesor şi un doctor. după care se reîntorceau la locul lor. La următoarea întâlnire. o respingea. Nu arătam supărare când mă respingea. A spus chiar că nu mai este gelos pe Puiul de broască. Nici vorbă de manifestările de panică cu care mă obişnuisem.mama sa se ocupă de puiul de broască. Era agresiv şi cu puiul de broască.” În jocul imaginativ Oana a reprodus un moment foarte important din viaţa ei. Spunea că vrea să-şi găsească alţi părinţi. Am repetat de mai multe ori scena în care mama venea să-şi caute puiul şi el fugea de ea. În joc eu am interpretat o mamă Iapă suportivă.

El avea grijă să nu li se întâmple ceva rău.” A făcut iarăşi spontan asociaţii cu perioada când s-a născut fratele ei şi s-a simţit şi ea dată la o parte de către mamă. a mers singură în vizită la un vecină. El i-a spus mamei lui că Mânzul o iubeşte de fapt pe Iapă. furios. la şcoală răspundea la lecţii cu uşurinţă. I-am spus că pare supărat. pentru că se ocupa de ea. le vorbeşte de supărarea Mânzul şi le cere sfatul cum să procedeze cu el. (Mama ei îmi spusese la începutul întâlnirii că Oana s-a frământat mult înainte să ia decizia de a merge în tabără. Erau aspecte pe care ea avea nevoie să şi le confirme la ea însăşi. dar mai vroia să stea acolo singur. Când am început jocul cu animale le-a grupat din nou pe perechi: mamăcopil. Mânzul era iniţial supărat. Şi nu cumva să-i spună Iepei acest lucru. „– Da. Mânzul iarăşi fugea de mama lui. iar părinţii acasă.” În timpul jocului. A mai vomitat foarte rar. fără părinţi. Se convingeau că se descurcă bine singuri şi reveneau liniştiţi la casele lor. A început să-şi verbalizeze nemulţumirile legate de trezitul aşa de dimineaţă. cum să-l împace. Părinţii veneau pe rând să-i viziteze. I-am amintit momentul când Iapa a ajutat-o pe Zână să-l crească pe Puiul de broască.Acolo se descurcau singuri. Părinţii au ideea să meargă să-şi întrebe puii lor. la spectacol impresionându-şi părinţii cu siguranţa pe care a afişat-o. A numit povestea din acest joc: „Copiii descurcăreţi. În acel moment jocul arăta astfel: puii erau în pădure. A vrut chiar să meargă cu o altă persoană la curs. Oana făcuse schimbări în direcţia creşterii încrederii în sine. Puiul de leu a fost interpretat de către Oana. Cerea de la mama asigurări că se va putea descurca singură. separarea de părinţi. Am luat iniţiativa şi i-am propus următorul scenariu: Iapa îi strânge pe toţi părinţii. Oana a devenit relaxată. dar nu a ştiut să-mi spună motivul. 7 . Mergea la un curs de modeling şi dans. Ursuleţul panda era doctorul. După alte două săptămâni am avut o nouă întâlnire. – Cum s-a simţit el atunci? – Dat la o parte. apoi s-a liniştit. În tabăra puilor a venit primul Leul. A reluat apoi firul poveştii.) În povestea „Copiii descurcăreţi” Oana a jucat desprinderea. mai liniştită când i-am sugerat ideea că locul unde stau puii este un fel de tabără şi ei îşi demonstrează că se pot descurca singuri. fără părinţi. El avea chiar grijă de puiul de broască care ieşise din ou. Au venit şi broscuţele ţestoase. atunci s-a supărat pe ea. Mi-a dat dreptate: „Este foarte supărat pe mama lui”. Eu o jucam din nou pe Iapa mamă. jucat de mine. Copiii şi-au exprimat nevoia de autonomie şi au arătat că pot fi independenţi. Broscuţa mică îl cunoştea cel mai bine pe Mânz. îl proteja. Au venit pe rând toţi părinţii şi au primit acelaşi mesaj de la puii lor. Copiii au pleacat singuri cu doctorul pe insulă.

în ceea ce priveşte asumarea responsabilităţii temelor. A fost un moment plin de sensibilitate când Mânzul i-a spus mamei lui că o iubeşte. Părerea era unanimă: le plăceau profesorii. ci mai degrabă ca o revoltă că se trezeşte aşa de dimineaţă. Comentarii finale 8 . Părinţii au venit să-i caute şi Iapa a fost cea care i-a găsit. toţi au spus ce le place şi ce nu le place la şcoală. Am interpretat mesajul jocului ca o recâştigare a încrederii în mama ei. În joc s-a încheiat o buclă care se deschisese în urmă cu două şedinţe. Oana a putut să retrăiască simbolic momentul în care s-a simţit abandonată de mama ei. cum nu vroiau la şcoală. De data aceasta. I-am sugerat să revenim la jocul cu Frica şi D-na Curaj. Şi-a putut exprima astfel. pe mai multe voci. Puii vor rămâne acasă cu familiile lor. pe rând.În final. Frica de dimineaţă nu mai apare ca o frică. neprimind nici un sfat de la celelalte animale. Oana simte acum că este bine integrată în familia ei. cu deblocarea emoţiilor dureroase. A revalorizat imaginea mamei i rolul ei de protector al copilului. în loc să mai vomite. Pentru că nu s-au descurcat singuri. Urmează ca în viitoarea întâlnire să abordăm frica de a rămâne singură la bunici. au venit profesorii (Curcanul şi Raţa). Părea că acel moment a îngheţat în interiorul ei. ceea ce a permis reconstruirea relaţiei între copil şi mamă. Jocul simbolic a permis un fel de deconstruire a trecutului traumatizant. S-a întâmplat un lucru neaşteptat. Au plecat şi s-au pierdut în pădure. Şi-a putut conştientiza şi exprima emoţiile pe care le-a simţit atunci. Pe medic l-au concediat. părinţii şi-au luat puii acasă. M-am folosit de jocul cu marionetele pentru a-i testa achiziţiile câştigate în urma intervenţiei terapeutice. Un alt semn al integrării experienţei trecute din relaţia cu mama sa a fost şi faptul că Oana a propus să schimbăm tema jocului la următoarea întâlnire. Iapa a rămas şi ea acolo. în pădurea unde îşi aveau reşedinţa Mânzul cu ceilalţi pui de animale. a venit şi Iapa. fiindu-i blocată creşterea. care rămăseseră cu puii lor.” În jocul din întâlnirea următoare copiii erau din nou în tabără cu Doctorul Urs. pentru că nu a fost atent şi i-a lăsat pe copii să plece singuri. o cheamă repede pe D-na Curaj şi Fricile sunt distruse şi găseşte soluţii concrete de rezolvare a problemelor. Mi-a părut că s-a recreat astfel relaţia de ataşament între copii şi părinţi. Avea nevoie să deblocheze acel nod ca săşi reia fără anxietate drumul sănătos spre individuare. La iniţiativa ei. dar nu şi lecţiile. Îi dau ocazia în joc să-şi exprime nemulţumirile pe care le are dimineaţa şi-i sugerez să facă acelaşi lucru şi acasă. Oana arată cum se revoltă toti copiii. În scenele de la şcoală pe care le propune (ascultatul la teme şi vizita la stomatolog). După perioada de revoltă şi de asumare a autonomiei. emoţiile negative legate de şcoală. iar titlul jocului a fost: „Copii supăraţi pe şcoală. dar pe care nu a avut ocazia să le verbalizeze.

patru întâlniri bilunare. Bibliografie • • Schaefer. Partea din ea care se blocase în creştere a devenit mai autonomă. în locuri nefamiliale. New Jersey Schattner. (1981) – Drama in therapy. Ch. nu mai intră în panică.. New York. Metodele principale de lucru au fost jocul simbolic şi dramatizarea. (1988) – Innovative interventions in child and adolescent therapy. Weiner Editor. după o pauză de trei luni. fără părinţi. În jocul cu animale a ajuns să se împace cu figura maternă. Aceste câştiguri din planul interior se reflectă în câştigurile din atitudinile şi comportamentele ei exterioare. Courtney. R. mai independentă. Children. Este mai îndrăzneaţă. Oana acceptă să stea singură. pe care a simţit-o la naşterea fratelui ca abandonantă.Oana se află în terapie de şase luni şi am avut în prima etapă nouă întâlniri săptămânale şi. Drama Book Specialists 9 . Irving B. furie. revoltă. Volume I. G. mai sigură de ea în ceea ce face. Prin intermediul marionetelor şi al jucăriilor a putut să-şi exprime şi să-şi ia în stăpânire emoţiile blocate: frici.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful