P. 1
Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale

|Views: 51|Likes:
Published by Cobra
Ion Luca Caragiale
Ion Luca Caragiale

More info:

Published by: Cobra on Mar 11, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/21/2013

pdf

text

original

Ion Luca Caragiale De la Wikipedia, enciclopedia liberă Salt la: Navigare, căutare

Membru post mortem al Academiei Române

„Un om nu trebuie să încerce decât ceea ce poate.” Pseudonim – Policar, I., L., I.L.C., C., Ion, Luca, Falstaff, Nastratin, Zoil, I.L. Caragiale Naştere – 1 februarie 1852 Haimanale-judeţul Prahova, astăzi I. L. Caragiale, judeţul Dâmboviţa Deces – 9 iunie 1912 (60 ani) Berlin Profesiune – dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic şi ziarist Naţionalitate – român Perioadă activă 1873 - 1912 ca scriitor – Genuri – Comedie, Dramă, Schiţă, Nuvelă, Pamflet, Poezie Subiecte – politică, cultură, cotidian, gramatica limbii române, istorie Mişcare naturalism literară – Operă/e de octombrie 1873, la ziarul Telegraful, din Bucureşti, cu debut – rubrica de anecdote intitulată „Curiozităţi” Influenţe – Edgar Allan Poe, Émile Zola Semnătură – România

nuvelist. Caragiale. Din 1873 . judeţul Dâmboviţa.[1] în satul Haimanale[3]. ca fii ai lui Ştefan. oraşul său natal. În 1868 a obţinut de la tatăl său autorizaţia de a frecventa Conservatorul de Artă Dramatică. luându-şi cu seriozitate în primire obligaţiile unui bun şef de familie. preda la clasa de declamaţie şi mimică.1870) şi fraţii acestuia. Caragiale şi fiul său Mateiu La 12 martie 1885. Viaţa Caragiale tânăr S-a născut în ziua de 30 ianuarie -1 februarie 1852. cu Caragiale. director de teatru. d. scriitor. care îl declară la oficiul stării civile. L-a cunoscut pe Eminescu când tânărul poet. pamfletar. iar până în anul 1864 a urmat clasele primare II-V. Primele studii le-a făcut între anii 1859 şi 1860 cu părintele Marinache. funcţionară la Regie. dar înainte de debutul literar a fost fascinat de performanţele teatrale ale unchiului său. întemeindu-şi o familie statornică cu braşoveanca Ecaterina. A fost ales membru al Academiei Române post-mortem. În 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul actoriei şi s-a mutat cu familia la Bucureşti. a fost numit copist la Tribunalul Prahova. Costache. fiind primul născut al lui Luca Caragiale şi al Ecaterinei. poet.Ion Luca Caragiale (n. Viitorul mare clasic a absolvit Gimnaziul „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti. L. comentator politic şi ziarist român.[2] Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai importanţi scriitori români. debutant la Familia. iar în 1868 a terminat clasa a V-a liceală la Bucureşti. care-i poartă astăzi numele. în care fratele acestuia. fără a divorţa vreodată. fixată la Bucureşti sau ambulantă. Luca s-a căsătorit în 1839 cu actriţa şi cântăreaţa Caloropulos. angajat de Ion George Caragea în suita sa la sfârşitul anului 1812. Berlin) a fost un dramaturg. Haimanale. acela care în schiţa memorialistică După 50 de ani l-a primit în clasă pe voievodul Unirii. după propunerea lui Mihail Pascaly. fiul natural al Mariei Constantinescu. Adolescentul Iancu a început să scrie în taină poezii. 9 iunie 1912. de la Biserica Sf. Iorgu Caragiale care era actor şi şef de trupă. judeţul Prahova. Tatăl său (1812 . de care s-a despărţit. de profesie bucătar. Caragiale a fost numit sufleur şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti. la Şcoala Domnească din Ploieşti. fiica negustorului grec Luca Chiriac Caraboas. s-a născut Mateiu. era sufleur şi copist în trupa lui Iorgu. Gheorghe din Ploieşti. Singurul institutor de care autorul Momentelor şi-a adus aminte cu recunoştinţă a fost ardeleanul Bazil Drăgoşescu. 1 februarie[1] 1852. de origine greacă. În 1871. Costache şi Iorgu. Până în 1867 a urmat trei clase la Gimnaziul „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti. Atras de teatru. astăzi I. s-au născut la Constantinopol. Tot în anul 1870. în Grand Hôtel „Victoria Română”. pe care l-a numit.

la Bucureşti. evenimentele din primăvara anului 1907. S-a născut. Al. care l-a publicat la 3 aprilie 1907. un celebru eseu referitor la cauzele şi desfăşurarea marii mişcări ţărăneşti din primavara lui 1907. Înainte de a-şi publica acest pamflet în broşură. Caragiale s-a adresat presei din Bucureşti. a venit. ca sentiment. Acuzaţia a apărut în 1901 în două articole din Revista literară. Caragiale a trimis primul capitol ziarului vienez.” A publicat în revista literară bimensuală Convorbiri (din 1908. M. însă prin sacrificarea poetului liric. Furios. acum în urmă. În 1903. În articolul bilanţ După un an . însă în luna noiembrie şi-a stabilit domiciliul provizoriu la Berlin. anul morţii poetului Mihai Eminescu.” Doi ani mai târziu a publicat nuvela Kir Ianulea. în noiembrie 1907. ca artă. Luca Ion.până în 1875. În 1889. a aflat numele real al autorului (C. prin urmare. o scurtă scrisoare. la 7–8 ianuarie s-a căsătorit cu Alexandrina Burelly. autografe atât textul. autorul satiric.. prin Delavrancea. care se sting de timpuriu din cauza unei tuse convulsive sau a difteriei (la 15 iunie respectiv 24? martie 1891)[4]. Să vă dea vouă. În 1905. când a primit o mult aşteptată şi disputată moştenire de la mătuşa sa. Ecaterina Cardini din Şcheii Braşovului (cunoscută ca Mumuloaia. Ultima dintre ele. Die Zeit. cât şi semnătura Caragiale. o versiune românească a piesei lui Niccolo Machiavelli. Barbu Ştefănescu Delavrancea. În 1889. fabulă antidinastică). după porecla Momolo a soţului ei).. Domnul să nu mai vedeţi nici un rău arătându-se pe biata noastră ţară. cu versuri şi proză. în facsimile. tinerilor. fiica actorului Gaetano Burelly.. autorul de fabule.. să-ţi fie îndemn în dragoste pentru patrie. l-au determinat pe Caragiale să publice.” Tot atunci i-a trimis lui Mateiu.” Barbu Delavrancea i-a scris emoţionat prietenului său: „Desigur. căreia afacerile imobiliare îi aduseseră mari averi. din care amintim aceste cuvinte: „Împrejurările prin care a trecut şi trece ţara noastră şi care-mi întristează aşa de adânc bătrâneţele mie. autoritatea celui mai mare poet. afirma: „În fine. a colaborat la Ghimpele. 1907 al tău e o minune ca adevăr. În 1890 a fost profesor de istorie la clasele I-IV la Liceul Particular Sf. la 14 martie s-a stabilit definitiv la Berlin. să consfinţească şi să întărească importanţa activităţii Convorbirilor critice şi să dea modestului râu măreţia fluviului . editorul revistei.[5][6] Renunţând la tăcerea ce şi-o impusese în exilul său voluntar de la Berlin. Dragomirescu. La 3 iulie 1893 i se naşte un fiu. 7 fabule. graţie pledoariei avocatului său.da. Acest fapt a condus la decizia dramaturgului de a se muta împreună cu familia sa la Berlin... arătând tot ce s-a petrecut înainte şi după izbucnirea revoltei ţărăneşti din primăvara anului 1907: „Cauza dezastrului în care a căzut ţara este numai . ca judecată.. Ionescu). Convorbiri critice). semnate cu pseudonimul Caion. l-a acţionat in justiţie şi a câştigat fără probleme. autoritatea lui Caragiale. 10 noiembrie 1890). iar în 1892 şi-a exprimat intenţia de a se expatria la Sibiu sau la Braşov. broşura: 1907 din primăvară până'n toamnă. ocazional. ca odinioară Alecsandri la „Junimea” născândă. Din această căsătorie vor rezulta mai întâi două fete: Ioana (n. Exilul voluntar la Berlin Caragiale a fost acuzat că ar fi plagiat Năpasta după o piesă a scriitorului maghiar Kemény István. Caragiale a publicat articolul În Nirvana. numai. intitulată „Nenorocul”. al lui Ion Luca Caragiale . cu semnătura: Un patriot român. întâia şi cea mai însemnată parte a viitoarei broşuri. a celui mai desăvârşit artist ce am avut vreodată. nenorocita politică ce o fac partidele şi bărbaţii noştri de stat. la 24 februarie a avut o încercare de a se muta la Cluj. „Nunta lui Belphagor”. Boul şi viţelul. Jocul infect al partidelor noastre . semnând cu iniţialele Car şi Policar (Şarla şi ciobanii.pe deasupra ţării şi în detrimentul ţării . Gheorghe. Dumnezeu să-ţi facă ţie parte de vremuri mai bune la bătrâneţe! Noi am început cu veselie şi sfârşim cu mâhnire. l-ai sintetizat aşa de viu . epigrame şi parodii. a fost tipărită în fruntea numărului 1 al Convorbirilor critice. având. Ai zugrăvit un tablou de mare maestru.cu lăcomia nestăpânită a celor ajunşi şi cu îmbufnarea dizgraţioasă a celor căzuţi. căruia îi va supravieţui. în 1904. 24 octombrie 1889) şi Agatha (n. Mormântul din cimitirul Şerban Vodă. de patruzeci de ani încoace.

format la biserica Sf. la 14 iunie. În numărul din luna decembrie 1874 al revistei. de Alexandre Parodi. inspirat din piesa D-ale carnavalului. Şt. împreună cu Titu Maiorescu. cu probabilitate. Densuşianu. limbajul şi comportamentul românilor. unde ar fi publicat rubrica de anecdote intitulată Curiozităţi. Vlahuţă. Caragiale. cu certitudine. Între anii 1876 şi 1877 a fost corector la Unirea democratică. Condeiul a căzut. Mitică?”. Opera sa a influenţat şi pe alţi dramaturgi. Un moment esenţial l-a constituit colaborarea la Revista contemporană. Pelicula a fost interzisă de comunişti în faza în care nu i se definitivase montajul. în 1881. Sandu Aldea. se afla la Viena. la izbucnirea Războiului de Independenţă. Mihail Sadoveanu. dar torţa arde şi nu se va stinge niciodată. Bucureşti). O. „Ion Luca Caragiale”: „He prided himself on his knowledge of Romanian and would say: 'Not many are masters of it as I am. Punându-şi în practică experienţa gazetărească de până acum. Gheorghe. Caragiale. unde şi-ar fi semnat unele dintre cronici cu pseudonimele: Car şi Policar. Franţa . La 1 martie 1884. Apropierea de ziaristică este confirmată. însă a fost şi criticat şi desconsiderat. s-a retras de la Timpul. În 1882. Deşi Caragiale a scris doar opt piese. sicriul cu rămăşiţele sale pământeşti a fost adus la Bucureşti şi. Gazetăria propriu-zisă şi l-a revendicat însă de la apariţia bisăptămânalului Alegătorul liber. a fost conducător al ziarului Naţiunea română. în prezenţa lui Gherea. s-a făcut înmormântarea la cimitirul Şerban Vodă. Alecsandri. la 22 noiembrie 1912.D. piesele sale au fost jucate şi au devenit relevante în perioada regimului comunist. odată cu colaborarea la revista Ghimpele.1907. publicist. După moartea sa. cu trei pagini de poezie semnate I. în fruntea miilor de bucureşteni care au luat parte. a fost mutat. din Bucureşti. Ziarul. revizor şcolar pentru judeţele Suceava şi Neamţ. la ziarul Telegraful. în 1879.” Caragiale s-a bucurat de recunoaşterea operei sale pe perioada vieţii sale. în luna octombrie 1873. la această solemnitate aflându-se toţi marii scriitori ai timpului: Al. Tot în 1878 a început să frecventeze şedinţele bucureştene ale Junimii.' " Activitatea literară Ziarist. În lunile mai şi iunie 1877. cu decret regal. piesa Roma învinsă. cum ar fi Eugen Ionesco. a început să fie recunoscut pentru importanţa sa în dramaturgia românească. Emil Gârleanu. În august 1877. În 1879 a publicat în Convorbiri literare piesa O noapte furtunoasă. în prezenţa lui V. Cortegiul funerar. În această perioadă a apărut şi Calendarul Claponului. Caragiale a redactat singur şase numere din „foiţa hazlie şi populară”. Delavrancea. a citit O noapte furtunoasă într-una din şedinţele de la Junimea.În zorii zilei de 9 iunie 1912. el este cel mai bun dramaturg român prin faptul că a reflectat cel mai bine realităţile. Claponul. din pricina trimiterilor sarcastice voalate la adresa sistemului de atunci. Ronetti-Roman şi Slavici. A fost numit. la 4 octombrie 1874.Vâlcea.” Iar Mihail Sadoveanu adăuga: „Caragiale a însemnat o dungă mare şi foarte luminoasă în literatura noastră contemporană. La Iaşi. în traducerea lui Caragiale. N. în decembrie 1877. a făcut un ocol prin faţa Teatrului Naţional şi a continuat apoi drumul până la cimitir. iar la 17 martie a participat la şedinţa Junimii. . al cărui girant responsabil a fost în anii 1875 . în cuvântarea pe care a ţinut-o la biserica Sf. numele lui Caragiale a apărut trecut printre scriitorii care formau „comitetul redacţional”. colaborarea la România liberă. În 1982. Barbu Delavrancea Începutul activităţii jurnalistice a lui Caragiale poate fi datat. După moartea sa. alături de Eminescu. a fost suprimat după numai şase săptămâni. bolnav fiind de arterioscleroză. Tappe a afirmat în cartea sa.1876. a avut loc prima reprezentaţie a operei bufe Hatmanul Baltag. Delavrancea. Tonnerre. O. din cartierul Schöneberg. publicând foiletoanele teatrale Cercetare critică asupra teatrului românesc. scrisă în colaborare cu Iacob Negruzzi. menţiona: „Caragiale a fost cel mai mare român din câţi au ţinut un condei în mână şi o torţă aprinsă în cealaltă mână. Iosif. Cinci luni mai târziu. ea a rămas asupra noastră şi va rămâne asupra tuturor generaţiilor. Cocea şi alţii. După 3 ani de colaborare. a lui Delavrancea şi a lui Vlahuţă. Eric D. în circumscripţia Argeş . La 1 februarie 1880 revista Convorbiri literare a publicat comedia într-un act Conu Leonida faţă cu reacţiunea. Corneliu Moldovan. Caragiale a murit subit în locuinţa sa de la Berlin. în cavoul familiei. Rămăşiţele pământeşti sunt expuse în capela cimitirului protestant Erster Schöneberger Friedhof şi depuse.L. Între anii 1878 şi 1881 a colaborat la Timpul. scos la propunerea publicistului francez Frédéric Damé (1849. Numele întreg îi apare la publicarea poemei Versuri în Revista contemporană de la 1 octombrie 1874. De Paşte. la Titu Maiorescu şi să citească din scrierile sale. La Teatrul Naţional se prezenta în această perioadă. Gheorghe. Caragiale a început. cu numeroase rubrici scurte şi cuprinzătoare. poet Vlahuţă. Cincinat Pavelescu. între Groapa Fundeni şi Dealul Bolintin. în care sunt vizibile vioiciunea şi verva de bună calitate. la cerere. Lucian Pintilie a început filmarea peliculei „De ce trag clopotele. la 18 noiembrie.

O mişcare caracteristică a făcut să alterneze observaţia de moravuri cu generalizarea şi cu construirea ironică de tipuri. la 3 aprilie 1907. Din iunie 1885 şi-a început seria articolelor literare şi politice la Voinţa naţională. Literatură şi artă românească. superficiale. Epoca). care a oferit materiale volumului Momente. Epoca. în anii de participare la Junimea. La moartea lui Eminescu a publicat articolul În Nirvana. de la publicaţiile de prestigiu (Convorbiri literare. bucurându-se de un succes extraordinar. din 1896. simţindu-se singur în redacţia Timpului. va compune o operă umoristică fără egal în literatura noastră. Din 1896. sub semnătura Un patriot. se va fi gândit la tovărăşia perechii sale de destin!” —Marin Bucur Prin modul de a scrie şi prin diversitatea preocupărilor. improvizate şi iresponsabile. a avut loc prima reprezentaţie a Scrisorii pierdute. A colaborat cu articole politice şi literare la ziarul junimist Constituţionalul. O scrisoare pierdută. Caragiale şi-a asumat-o indirect. în publicistică mai este o faţă. Zoil. după 1900. Convorbiri critice şi Viaţa românească. Dar. Povestea vorbei. Ziarul Die Zeit din Viena a publicat.În 6 octombrie. la Iaşi. care vedea în gazetărie o misiune civică directă. Caragiale. Caricatură de Constantin Jiquidi. preocupată până la nelinişte şi frământare interioară de destinul nostru naţional. dar şi foiletoane având tematică şi alură stilistică diversă: „Începând cu „mofturile” sale de la debut în ziarul Alegătorul liber (1875 . articole politice. a citit la aniversarea Junimii. în care au apărut Cănuţă. Timpul. Poate că în străfundurile sale şi poetul. sub forma ironiei pentru îndreptarea tuturor relelor. Constituţionalul. Luceafărul. premiată la 25 ianuarie 1886. Odobescu. paralel cu această faţă a personalităţii sale. Colaborarea susţinută în presă. fluierată la premieră. Românul. Epoca literară. în prezenţa reginei. Prin articolul Despre Teatrul Naţional. şi cu pseudonimele Falstaff. de la 19 noiembrie 1899. Caragiale este singurul adevărat mare contemporan al lui Eminescu. ca o pedagogie implicită a prezentării aspectului social. dar şi în publicaţii mai obscure cărora nu le-a refuzat sprijinul (Gazeta săteanului. Convorbiri. prima parte din scrierea politică 1907. Spre deosebire de Eminescu. În 1896 a condus Epoca literară. Din 1899 a început să publice la Lupta. Xenopol. Caragiale s-a aflat printre principalii colaboratori. însoţit de Titu Maiorescu. Foaie interesantă. Nastratin şi Hans. . În Convorbiri critice şi în Timpul şi-a publicat piesele de teatru. La Ziua a scris articole politice şi un reportaj la moartea lui Al. a avut loc reprezentaţia comediei D-ale Carnavalului. D. sub semnătura C. Pagini literare. Din 1895 şi până în 1899 a colaborat la revistele: Gazeta poporului. Când Slavici şi Coşbuc au început publicarea revistei Vatra (1894). La 8 aprilie 1885. Adevărul. Cu privire la pamfletul caragialian trebuie remarcat textul din 1907. Din 1899 a susţinut la Universul seria de Notiţe critice. de cele mai multe ori ascunsă în anonimatul de până acum al paginilor de ziare: anume o faţă gravă. a colaborat sub pseudonimele Ion şi Luca la revista umoristică Lumea veche. l-a făcut pe Caragiale să abordeze diverse genuri publiciste precum reportajul şi interviul. articolele politice ale lui Caragiale au devenit sinteze satirice concentrate. Lumea veche. pe fundalul mişcării politice confuze. Drapelul. A condus.1876) şi până la scrierea „Momentelor” (1899 1901). iar la 13 noiembrie. condusă de A. a indispus comitetul teatral din care el însuşi făcea parte. greu de clasat într-un gen şi aşa destul de elastic. om sucit şi La hanul lui Mânjoală). supliment al ziarului Epoca. trecând prin orice rubrică a ziarelor la care colabora.

L. publicând caricaturi. Te face să râzi cu hohote. E. făcând aluzii la Maiorescu. Caragiale şi „Junimea” . el trăieşte acele scene şi ne face şi pe noi să le trăim. Brătescu-Voineşti. Cu unele întreruperi. I. o localizare făcută de Paul Gusty. de interpret neîntrecut al textelor sale. retras din ziaristică de la sfârşitul anului 1889. În vârstă de numai 36 de ani. şi director al Teatrului Naţional din Bucureşti. iar în părţile mişcătoare. Nicolae Kretzulescu. cu verva-i recunoscută. Începând cu numărul 11. joia şi duminica seara). Vasile Alexandrescu-Urechia). şi care îşi propunea programatic . cu numeroase colaborări (Teleor. te înduioşează. La Ateneul Român. La Buzău. Caragiale”. la Ateneu. în care interpreţii au obţinut succese remarcabile. în 1889. printre altele. care a provocat iritarea societăţii Junimea şi a lui Titu Maiorescu. a prezentat conferinţa Prostie. la 2 iulie 1888: „Director al primului nostru teatru va fi tânărul dramaturg I. organ pentru răspândirea ştiinţelor oculte în Dacia Traiană”. unele dintre Momentele sale.L.L. pe anul 1908. Caragiale era programat cu „lecturi literare”. dr. Intră în personajele sale şi le imită limbajul. În anul 1888.1910. Gârleanu. netăgăduită în surprinzătoarea ei complexitate” —Universul. Caragiale a înnobilat genul publicistic. din iniţiativa unor cărturari patrioţi (Constantin Esarcu. iar prin publicarea unora dintre cele mai valoroase schiţe caragialiene. I. a apărut la Bucureşti. Dramaturgul a prezentat aici conferinţa Gaşte şi gâşte. ministru al Instrucţiunii Publice. Nefiind sprijinit de câţiva mari actori dramatici ai timpului (Aristizza Romanescu. În aceste împrejurări şi-a manifestat calităţile sale de „causeur” fermecător şi inteligent. Caragiale.Din relaţiile lui Caragiale cu publicaţiile anilor 1870 . evidente resurse de organizator şi o nebănuită energie. după mai multe consultări a hotărât. Calendarul Moftului român. Conferenţiar Autorul comediei O scrisoare pierdută a fost atras de fiecare dată de contactul cu publicul. La 9 mai 1893 Caragiale a ţinut o conferinţă la clubul muncitorilor despre Prostie şi inteligenţă. la 1 octombrie 1888. revista a devenit ilustrată. marele maestru al dramaturgiei româneşti a reuşit să deschidă stagiunea. L. Caragiale este ceea ce se numeşte un temperament artistic. 1898 Director de teatru I. Al. I. încredinţate publicului mai ales în cotidianul Universul (27 septembrie 1899). Caragiale a început să conferenţieze din 1892. presa bucureşteană înregistrând cu entuziasm evenimentul: „O conferinţă a eminentului nostru prozator este un adevărat şi fericit eveniment literar” Din toate intervenţiile sale va răzbate ceva din farmecul deosebit al acestui geniu al cuvântului (scris şi vorbit): „Citind.L. L. privirile. „în faţa unei colosale adunări”. la 15 martie 1896. Caragiale a fost. de I. ocupându-se de problema schimbării conducerii Teatrului Naţional. Caragiale s-a văzut nevoit să demisioneze înainte de începerea noii stagiuni. arătând o predilecţie deosebită pentru participarea la conferinţe şi şezători literare. totuşi. Moftul român s-a dovedit şi un organ literar. vocea. de regulă.să contribuie la răspândirea în cercuri cât mai largi a ştiinţei şi a culturii. Moftul român În ianuarie 1893. frecvente în vremea sa. revista a apărut până în anul 1902. la 26 iunie. gesturile şi expresiile. cu comedia Manevrele de toamnă. În seria conferinţelor ştiinţifico-culturale (care aveau loc. Grigore Manoilescu şi Constantin Nottara) şi „sabotat” de unele ziare bucureştene. instituţie fondată în 1865. I. de o superioritate absolută. Din 1898 a interpretat. dincolo de constatarea unui interes care s-a prelungit până la capătul existenţei sale. Al. subintitulată polemic „Revista spiritistă naţională. Caragiale a înfiinţat revista umoristică Moftul român. la 9 ianuarie 1900. Cazaban). Titu Maiorescu. după ce dovedise.

De-abia la 15 februarie 1908 Caragiale şi-a reluat legăturile cu Titu Maiorescu. cu un mare succes.I. prezidat de Iacob Negruzzi.. împotriva Junimii. la Iaşi. la premieră. determinând. cu expresiile lor. Petre P. în prezenţa lui Alecsandri. În 1892.. cu deprinderile lor. Prima piesă a dramaturgului.1881).) Dacă sunt. în prezenţa reginei. şi referindu-se la tipologie („Există aceste tipuri în lumea nostră? (. L. şi-a mărturisit preferinţa pentru poeziile lui Eminescu. iar la întâlnirea din martie 1884. Caragiale. Se poate afirma că destule dintre adversităţile îndreptate împotriva lui Caragiale se datorează şi calităţii sale de junimist şi de redactor la conservator-junimistul ziar Timpul (1878 . Titu Maiorescu îl apără pe marele scriitor de acuzaţia de imoralitate. După trei ani de colaborare. comediile sale pun pe scenă câteva tipuri din viaţa noastră socială de astăzi şi le dezvoltă cu semnele lor caracteristice.L. la 9 mai. post pe care dramaturgul l-a refuzat. Caragiale De la debutul său în dramaturgie (1879) şi până în 1892. împreună cu articolul Două note. Maiorescu a fost de părere că este necesar să eludeze fondul de realitate al artei. La 6 octombrie a citit la aniversarea Junimii. cu studiul intitulat Comediile d-lui I. îl numeşte director de scenă. cu tot aparatul înfăţişării lor în situaţiile anume alese de autor”. Caragiale s-a retras în iulie 1881 de la Timpul. A participat frecvent la şedinţele Junimii. fără reluarea însă a relaţiilor personale între critic şi autorul articolului Două note. reprezentată la 13 noiembrie. O scrisoare pierdută. Caragiale (1885). de atacuri deloc neglijabile. La 18 noiembrie 1895. unde vor apărea de altfel toate piesele sale.1885. Junimea însăşi a fost. Articolul. a beneficiat. care a provocat celebra polemică dintre Maiorescu şi Gherea. prilej de a ne înălţa „în lumea ficţiunii ideale”. evidenţiază realismul tipurilor şi al mediului social: „Lucrarea d-lui Caragiale este originală.L. ruptura cu Titu Maiorescu şi încetarea colaborării la Convorbiri literare. deşi în întregul proces de afirmare a scriitorului. atunci de la autorul dramatic trebuie să cerem numai ca să ni le prezinte în mod artistic”). Caragiale şi Vlahuţă . până prin 1884 . În 1888 Titu Maiorescu l-a numit director al Teatrului Naţional din Bucureşti şi i-a prefaţat volumul de Teatru (1899). ce devine „ficţiune artistică”. O noapte furtunoasă. Scriind despre Comediile d-lui I. Negulescu i-a scris lui Simion Mehedinţi că a obţinut de la Titu Maiorescu să se ceară colaborarea lui Caragiale la Convorbiri literare. Caragiale a prezentat însă la Ateneu o conferinţă cu titlul Gaşte şi gâşte literare. ţinta atacurilor concentrate ale adversarilor ei. Caragiale s-a bucurat de sprijinul Junimii. trimiţându-i acestuia o felicitare cu prilejul aniversării sale. Venind în întâmpinarea lui Caragiale. bine primită de Junimea şi publicată în Convorbiri literare (1879). dar Comitetul Teatrului Naţional de la Iaşi.

cuminte şi vesel! aşa cum din tinereţe îl ştie bătrânul şcolar. în mod special cu Iacob Negruzzi. . Gh. bună memorie. Piesa O noapte furtunoasă a avut următoarea dedicaţie: „D. la 15 februarie 1908. Titu Maiorescu este cu adânc respect rugat să primească dedicarea acestei încercări literare. momente în care această extraordinară vibratilitate celulară a materiei cenuşii din creieri îl scoate mai presus de el însuşi şi-l face capabil de scrieri literare de mare valoare. fostul junimist a regretat despărţirea de Maiorescu. dramaturgul a menţinut relaţii cordiale cu toţi ceilalţi membri ai Junimii. Gane). eclectic. cu un rol de primă mărire în cultura noastră. colaborând la Epoca (1896). în volum. Ura lui împotriva vechilor prieteni literari şi a lui Titu Maiorescu a devenit obsesivă. domnule!”). Caragiale şi ASTRA Pentru detalii. care a ştiut mai mult să te supere decât să se folosească de învăţăturile dumitale. cu sănătate şi veselie. a-ţi trimite din depărtare urarea sa cordială: Să trăiască ilustrul nostru profesor Titu Maiorescu întru mulţi ani.L.” Fără să fi reuşit o reluare a colaborării la Convorbiri literare. ca un semn de recunoştinţă şi devotamentul ce-i poartă autorul ei”. o statornică colaborare. N. neliniştit şi măcinat de melancolii ascunse şi ciudate la un asemenea temperament. care a apărut la editura Haimann şi a fost dedicată. vezi: ASTRA. de ziua de naştere a lui Maiorescu. Dramaturgul era „o fire atât de fantastică şi de muncită. era una duală: una de ironist şi farsor. cu tot respectul. Despre aceste manifestări ale lui Caragiale. Acesta credea că spiritul maliţios faţă de lucrările unor confraţi citite la Junimea ar putea fi trecute cu vederea graţie „marii lui inteligenţe”. În calitate de colaborator al revistei. trăiască Titu Maiorescu. doamnei Ana T. ducând. în această direcţie. a fost şi părerea lui Duiliu Zamfirescu. Structura omenească a lui Caragiale. În anii activităţii sale la Convorbiri a admirat-o pe Mite Kremnitz (cumnata lui Maiorescu). vreme de zece ani. creatorul şi redactorul Convorbirilor literare (Vasile Pogor.” La răspunsul de mulţumire. Petre Missir. cu acela care-l insultase. în care arama şi diamantul sunt legate împreună spre a da iluzia unui inel ducal” (Duiliu Zamfirescu). Caragiale a revenit cu o altă urare: „Bătrânul şcolar este fericit că o pornire din inimă i-a fost întâmpinată cu atâta graţie din partea ilustrului şi totdeauna neuitatului învăţător. Încă o dată. Caragiale a încercat în anul următor (1909) „o nouă şi ultimă expresie a unei «mea culpa»“ : „Un şcolar puţin însemnat. căruia i-a dedicat O scrisoare pierdută. pe care însă le cunosc” —Titu Maiorescu Nu mai puţin revelatoare. şi alta de sentimental („Eu sunt un sentimental. nu şi a celor personale. Caragiale” —Şerban Cioculescu Maiorescu consimţise în aceste împrejurări doar o reluare a relaţiilor literare. De la Berlin. cu o rezervă nesecată în direcţia manifestărilor umoristice şi cinice. când şi-a întrerupt colaborarea la Convorbiri literare. Trăiască Maiorescu! Caragiale. la mulţi ani. îşi permite.L. conştient de locul uriaş deţinut în cultura noastră de prestigioasa revistă ieşeană. o interesantă simbioză între o mare inteligenţă şi nestatornicia unui caracter dificil şi imprevizibil: „Convingerea ce o am despre Caragiale este că are una dintre cele mai vioaie inteligenţe ce le poate produce natura. I. Titu Maiorescu a realizat o scrisoare către Duiliu Zamfirescu. ca şi aceea artistică. Ruptura cu Junimea a devenit definitivă în 1892.Şeful literar al Junimii a arătat mult timp faţă de Caragiale o foarte vie solicitudine. în vederea publicării antologiei de literatură română în Germania. I. sănătos. Caragiale i-a trimis acestuia o călduroasă telegramă: „Din toată inima ca pe frumoasele vremi ale tinereţii un bătrân şcolar urează ilustrului învăţător la mulţi ani cu sănătate şi veselie. alături de Haşdeu. Maiorescu. evidenţiind marile calităţi ale criticului. care a şi tradus mai multe texte din Caragiale. Din cauza acestei părţi a lui eu închid ochii la toate celelalte. Caragiale a citit la Titu Maiorescu drama Năpasta. De-abia peste câţiva ani. Panu.

fie. Coşbuc. Să ne ajuţi acum cu puterea de leu a d-tale la biruinţă. Cel mai important moment al legăturilor lui Caragiale cu ASTRA a fost reprezentat de adunarea generală jubiliară a Asociaţiunii. Să ne scrii. a fost prevăzut şi un zbor demonstrativ al aviatorului Aurel Vlaicu: „Caragiale a plâns de emoţie văzând cutezanţa şi măiestria lui Vlaicu” (V. de la Blaj.” Caragiale şi Coşbuc În Gazeta Transilvaniei de la Braşov au apărut articole şi informaţii despre sărbătorirea lui Caragiale la Bucureşti. în ansamblu.17 august 1911. în fine.” În acest timp. În programul serbărilor.L. Şt. Urban Jarnic. Iosif. şi a sibienilor şi a blăjenilor . Fie articole de fond. Printre delegaţii trimişi de organizaţiile culturale de la Bucureşti s-au aflat şi scriitorii: N.” —Nicolae Iorga .Palatul ASTRA de la Sibiu I. Horia Petra Petrescu.. G. Au mai fost prezenţi la manifestări Sextil Puşcariu şi J. s-au aflat şi Valeriu Branişte. Andrei Bârseanu a introdus opera lui Caragiale în activitatea didactică şi în manifestările anuale ale Societăţii de lectură a studenţilor. veniţi din toate judeţele ţării. lumina .. fie vreo schiţă literară. Eftimiu). şi aceasta alcătuieşte însuşirea ei de căpetenie şi cea mai scumpă . la Braşov. George Moroianu şi Zaharia Bârsan. mai ales în ţara românească unde munca scriitorilor e răsplătită aşa de ingrat. „De la început Asociaţia a fost a lui Şaguna şi a lui Suluţiu. O. La sărbătorirea jubileului de 50 de ani de activitate a ASTREI. ultimul scriind chiar şi un articol consacrat lui Caragiale la împlinirea a 25 de ani de activitate literară (1901): „Este un fapt îmbucurător această afecţiune din partea publicului. pe lângă expoziţii. conferinţe sau alte acţiuni. Goldiş i-a trimis-o. au participat peste patruzeci de mii de români. prilejuită de împlinirea a 50 de ani de activitate (Blaj. din Transilvania. Octavian Goga. Andrei Bârseanu. orice. Caragiale s-a bucurat de un mare respect în rândurile tuturor artiştilor şi ale militanţilor pentru cauza naţională. numai să fie ieşit din sufletul lui Caragiale şi să fie iscălit numele Caragiale.. 28 . Vasile Goldiş. Printre militanţii societăţilor culturale româneşti din Transilvania care l-au cunoscut pe Caragiale.. la 26 februarie 1911. Octavian Goga. Victor Eftimiu. Unde dezbină legea uneşte cartea. în perioada colaborării sale la Românul: „Poate nici nu poţi să-ţi dai seama ce mare serviciu ai făcut cauzei noastre naţionale. Atât ne trebuie şi învingerea noastră e sigură. ca „cea mai impunătoare manifestaţie românească. Serbarea a fost apreciată. Iorga. în zilele de 14 . În acest sens sunt edificatoare câteva rânduri dintr-o scrisoare pe care V. Au fost prezenţi Gheorghe Pop de Băseşti.C. de la 1848 şi până atunci”. Tăslăuanu. O.30 august 1911)...

pentru a i se oferi o recompensă naţională. În primăvara anului 1912 vine în ţară cu scopul de a susţine şi a prezenta debutul lui Mateiu Caragiale prin publicarea în revista Viaţa românească a unui grup de poezii (1 aprilie 1912). pentru piesa D-ale carnavalului. Urechia. care. Tache Ionescu.S. . Pentru consemnarea evenimentului.i-au organizat un banchet prezidat de Petre Grădişteanu.scriitori. iar textele . maestrului i s-au oferit câteva daruri simbolice: o călimară de bronz.V.proză şi poezii . Premii Pentru piesele originale care înregistrau cele mai multe reprezentaţii. Marele dramaturg răspunde la numeroase urări primite din ţară şi străinătate: „Trăiască frumoasa şi cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfinţenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie”. concurând.L. Marii săi prieteni . Evenimentul a devenit „naţional”. Grigore Ventura şi V. a rămas cel mai mare creator de tipuri de la noi. care îl situează printre marii comediografi ai lumii. cu prilejul jubileului de 60 de ani. un ceasornic de buzunar. pentru piesele: D-ale carnavalului. Caragiale mai primise un premiu. B. în ţară sunt organizate acţiuni de sărbătorire a lui Caragiale. cu titlul Caragiale.P. El a reconstituit o amplă imagine a societăţii contemporane. o pană de argint şi un tablou pictat de I. Ave Maria. pentru piesele: Akim. Evenimentul a consolidat argumentul cel mai convingător pentru etapa de consacrare deplină a marelui scriitor.A. P. oameni politici . O noapte furtunoasă şi Năpasta. dovedind un adevărat geniu al situaţiilor dramatice şi al limbajului. La 25 ianuarie 1885. refuză subscripţia publică propusă de prof. Titu Maiorescu. pe opt pagini. artişti. Teatrul Naţional din Bucureşti acorda în primul deceniu al secolului trecut premii bienale. din partea unui juriu format din Vasile Alecsandri. La banchet. B. starea civilă. Hasdeu. În martie. spre a-l omagia pe marele sărbătorit: Delavrancea. ca şi Balzac. Pe copertă avea un desen de N.au fost semnate de cei mai de seamă prieteni ai sărbătoritului. C. pentru piesa Cometa. Caragiale. Rădulescu-Motru. prin comediile. scriitorul a pus această dată şi pe una dintre cele mai reuşite fotografii ale sale. Printre autorii premiaţi în luna aprilie 1912 s-au aflat: Dimitrie Anghel. Hasdeu i-a trimis o felicitare foarte elogioasă şi prietenească. Ariciul şi sobolul. Petrescu şi o caricatură de Constantin Jiquidi. Crăciunul lui Osman şi Înşir'te Mărgărite. Constantin Mille. În acea zi. ziarişti. Jubileul de 60 de ani În 1912. Victor Eftimiu. a căror forţă satirică o simţim până azi neîntrecută. văzută mai ales din unghiul comicului. a fost tipărit un număr de revistă festiv şi unic.Sărbătorirea maestrului Statuia lui Ion Luca Caragiale în faţa Teatrului Naţional din Bucureşti 25 de ani de activitate literară La 23 februarie 1901. I. tot de la Teatrul Naţional. un grup de prieteni au sărbătorit 25 de ani de activitate literară a lui Caragiale. Voinescu. cu participarea celor mai importanţi scriitori ai timpului. Au luat cuvântul atunci. Alexandru Ciurcu şi actorul Iancu Brezianu. schiţele şi nuvelele sale.

pentru ca aceştia să-i respecte textul integral. Şi această putere.a apuca din haosul inform elemente brute. Caragiale nu este numai întemeietorul teatrului comic din România. Davidescu care îl blamau pe scriitor pentru pretinsa ură faţă de neamul său. pe lângă iritabilitatea ce o au toţi”. parodii. petrec şi se bucură. e blândeţea.aceasta este puterea naturii şi a artistului. Condiţia obligatorie a artei este talentul. E. şi niciodată considerente de şcoală. vezi: Câteva păreri. nuvele şi povestiri. a viciilor şi a regimului ei politic. . mai savantă la Arghezi”. cu manuscrisele lui Caragiale. a le topi împreună şi a le turna într-o formă. înţelegem un ce dintr-un cum” (s. consecvent dar cu mult discernământ de ultimele reguli academice stabilite”. momente şi schiţe. Imaginea lui Ion Luca Caragiale pe o marcă poştală din Republica Moldova Opera lui Ion Luca Caragiale cuprinde teatru (opt comedii şi o dramă). Conştiinţa de artist impecabil şi scrupulozitatea sa sunt mărturii exprimate în numeroasele scrisori către amici cărora le face reproşul „sosului greşelilor de ortografie şi punctuaţie” şi a „enormelor greşeli fundamentale”. Aprecieri critice Caragiale este prezentat ca un apărător înverşunat al scrisului său.[9] Pentru detalii. vezi: Comediile domnului Caragiale. Ovid S. Baconski schiţează unele „înrudiri şi vecinătăţi” între Caragiale şi Tudor Arghezi. la baza căreia să stea un text confruntat ştiinţific cu ediţiile „Socec”. cel mai naţional scriitor. ţinându-se seamă. la artist o numim talent. fără cine ştie ce problematici interne. în limbaj mistic. Socotit de unii comentatori un naturalist. luptând cu editorii. N. „un text în care ortografia marelui scriitor să fie repusă în drepturi. poezii. Comediile domnului Caragiale este o lucrare scrisă de Titu Maiorescu din dorinţa de a-l apăra pe scriitor de atacurile în presa vremii care-l acuzau de imoralitate (datorată prezenţei unei lumi de joasă speţă în piesele sale). care să îmbrace o viaţă ce se diferenţiază într-un chip absolut hotărât de tot ce nu este ea . în special comediile sunt exemple excelente ale realismului critic românesc.. considerată „dreapta” românească. Elaborat în 1896. cum se spune azi. Operele sale. Baconski remarcă la amândoi „pasiunea pentru stil. mai simplă la Caragiale. stâlp al creştinismului.[7] A. cu un jargon franţuzit. avându-i ca reprezentanţi pe N. Talentul este deci puterea de expresivitate ce o au îndeosebi unii. „Şaraga”. opţiunea estetică a scriitorului este categorică şi definitorie pentru idealul de artă ca sinteză a fantaziei: „noi nu înţelegem o operă de artă din mult. lovind în categoriile profesionale cu o spoială de cultură. ci din ceva. studiul Câteva păreri reprezintă un adevărat „breviar” al esteticii scriitorului.[10] Mihai Ralea spunea despre lumea lui Caragiale că „e minunată: e o lume absolute paradisiacă. în sensul că el generalizează. riguros. Grigorescu.. Sică Alexandrescu a propus o tipărire corectă. a unui Caragiale profund creştin. puterea de invenţie a scriitorului. un zolist în nuvelele sale psihologice. pentru o anumită arhitectură stilistică. Nicolae Iorga. de grup social sau de curent literare. Nicolae Steinhardt a introdus cea de-a treia perspectivă. vezi: Operele lui Ion Luca Caragiale. Maiorescu atrage atenţia că artistul recreează realitate dintr-o perspectivă ideal-artistică.[8] Nicolae Steinhardt a constatat că opera lui Caragiale a fost citită din două perspective până în 1975. aceeaşi ţintă a satirei.n. expresivitatea. Perspectiva „stângistă” era caracterizată prin supralicitarea criticii burgheziei româneşti.Opera literară Pentru detalii. Consideraţii estetice Pentru detalii. Pornind de la constatarea că tipurile şi situaţiile din comediile lui Caragiale sunt inspirate din realitatea socială a timpului. creatorul unei lumi în care atmosfera generală. (…) Caragiale.). avându-i ca reprezentanţi pe Alexandru Piru. ci şi unul dintre principalii fondatori ai teatrului naţional. publicistică. La ambii este evident acelaşi patriotism. fără griji şi fără. Crohmălniceanu şi cea „naţionalistă”. ortografia şi punctuaţia. Lovinescu. fără nici o preocupare practică. Oamenii râd. saturate de teorii şi de erudiţie fără sens: „A crea .

de subt-iscălitul preot al Bisericii satului Haimanale dânduise numele Ioan de naşul său Maria sin Caragiali din mahalaua. atitudinea sa faţă de propriile plăsmuiri. Certificatul de botez. 1890. Prin distrugerea unităţii personajului şi a umanităţii lui. semnificaţia distinctă a râsului caragialesc. o omului fără calităţi.. ori lipsesc. cu comportament discontinuu. nu ca o carenţă a artei dramaturgului: stilul popular şi gritesc al comediei sale este prin el însuşi antipsihologic.. tipurile sunt mai ales descrise şi analizate din punctul de vedere exterior. Caragiale păstrează foarte puţin din structura tipului tradiţional. oraşul.” Galerie de imagini Timbru poştal românesc Timbru poştal românesc Note Timbru poştal Centenarul CaragialeTimbru poştal moldovenesc 1. bazate pe amintirile lui Caragiale. D: Maria Caragiali naşa Preot Sterie Grecu .. menţionează: Act de botez La întâi ale lunii lui februarie anul o mie opt sute cincizeci şi doi au născut Iecaterina cu legiuitul dumisale soţ anume Dl Luca Caragiali ot mahalaua.. oraşul. Adâncile mişcări sufleteşti. Românul care nu-şi pierde cumpătul în faţa crizei. cari caracterizează mai ales pe om. descoperit în anii 1970 la Arhivele Statului.cel care a înţeles mai bine firea noastră. Dobrogeanu-Gherea spunea că „Analiza psihică a tipurilor nu e destul de adâncă. Cioculescu). Literatura sa e tonică şi plină de consolaţie astăzi.” Pe de altă parte. întrebarea rămâne că: „nici o altă problemă a receptării lui Caragiale n-a produs atâtea divergenţe ca încercarea de a defini viziunea sa asupra omului. prin creaţia omului dezorientat în afara vieţii morale.. I. şi astăzi la şapte ale lunii lui febr anul o mie opt sute cincizeci şi doi s-a botezat în legea pravoslavnică a Bisericii răsăritului. Constantinescu afirma: „Teatrul lui Caragiale este nonpsihologic. dramaturgul roman este unul dintre creatorii structurii eroului farsei moderne.. fiu.” În opera Studii critice. ne-a lăsat şi acest aspect. C. ori sunt făcute cu mai puţină măiestrie decât caracterizarea tipului şi caracterului exterior. ^ab Certificatul de botez al lui Caragiale Au fost vehiculate şi datele de „în noaptea de 29 spre 30 ianuarie” sau „în zorii zilei de 30 ianuarie” (Ş.. (…) În cazul celor mai importante figure comice.” Şerban Cazimir scria în Sensurile trec..

I. Evenimentul.„Caragiale. / Rămâneam tot . ISBN 9735771705. Comediile domnului Caragiale. Paris. în revista „Manuscriptum”. Bucureşti: Editura Fundaţiei Culturale Române. Transilvania Expres. (1974). Cioculescu. 2.L. 1975. Caragiale decît conaţionalii săi”. p. E. 2 (27)/1977. Cluj: Editura Dacia. 3. ^ Titu Maiorescu. 1885 Bibliografie • • • • • • • • • • • • Papadima. „Grecii. Caragiale. Bucureşti: Editura Humanitas. Şerban (2003). 10 (octombrie). Secretul “Scrisorii pierdute” în revista Ethos. Cioculescu. Şerban (1940). p. ^ Rosana Heinisch. p. Caragiale şi editorii săi în Viaţa Românească. haimanale" ^ Constantin Popescu-Cadem. Vasile (1997).În conformitate cu singurul document oficial care menţioneză acest lucru.. Caragiale şi Caragiale. Florin (2000). faţă cu reacţiunea criticii: teorie şi document. ^ Nicolae Steinhardt. / Dacă nu erai matale. Ion Luca Caragiale. Fanache. ISBN 9738555809. Marea trăncăneală: Eseu despre lumea lui Caragiale. Şerban (1967).. p. Toată problema a fost dezbătută de Constantin Popescu-Cadem în revista Manuscriptum. nr. ^ Sică Alexandrescu. 83 10. Viaţa lui Ion Luca Caragiale. Manolescu. 28 iunie 2007 5. XV 1962. nr. Caragiale şi Arghezi în Viaţa Românească. 293-307 8. Caragiale. 1951. 2 (27)/1977. Alexandru (1976). Caragiale. Bucureşti: Editura Compania. Maiorescu. I. Jocuri cu mai multe strategii.L. Caragiale. George & Cezar Alexandru Genoiu (2001). Caragialiana. Şerban (1935). L. 24 ianuarie 2006 7. Ion Luca Caragiale. nr. Bucureşti: Editura Albatros. ^ Baconski. nr. Caragiale. ISBN 973-24-0947-9.L. „Mumuloaia . Corespondenţa dintre I. A. ^ Dumitru Toma. p. ISBN 9735002108. 8 iunie 2002 ^ Nichita Stănescu:„Argotice” . Caragiale. Bucureşti: Editura Rampa şi Ecranul. . mătuşilor”. Călinescu. anul VIII. data de naştere a lui Ion Luca Caragiale este 1 februarie 1852.. Eric D. studiul Comediile d-lui I. Azi. „Caragiale în Cartea Recordurilor”. 184 ^ Alina Andrei.mătuşa. Caragiale sau vârsta modernă a literaturii. Mircea (2002). L. fireşte. 6. Caragiale şi Paul Zarifopol. ISBN 973-8119-57-X.. New York: Twayne Publishers Inc. Tappe.. Titu (1885). 4. 179-184. Genoiu. 6 (iunie). anul VIII. ISBN 978-973-35-0597-6. recurs la biografie. ISBN 0-8057-2199-1. Cioculescu. Liviu (1999). Iorgulescu. 221-222 9. mai interesaţi de opera lui I. Cioculescu.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->