1

2

Alexandru Mitru

Legendele Olimpului
Lucrare distinsă cu premiul „Ion Creangă” al Academiei Române

Zeii
Volumul 1

Versiune electronică realizată după ediţiile 1978-1983

3

Prefaţă
a cele mai multe conferinţe rostite în public, conferenţiarul, în genere un om de cultură cu mare reputaţie, apare la tribună în tovărăşia unei persoane – foarte cumsecade – care-l prezintă printr-o scurtă alocuţiune. Alocuţiunea aceasta este ca o prefaţă orală, similară celor scrise, sau, cel puţin, acesta este rostul ei. Numai că eu, de multe ori, ca un cetăţean ascultător din sală am auzit cu drept cuvânt în jurul meu : „Dar cine-i acela car prezintă ?! Cine prezintă prezentatorul ?!” Căci, realist vorbind, dacă ar fi avut totuşi vreun sens, conferenţiarul ar fi fost mai normal să-l prezinte el pe prezentator, inversând rolurile. O întâmplare ca asta mi-a venit imediat în minte cînd a fost vorba să scriu această prefaţă, care, în prim loc, are ca rol clasic acela de a prezenta pe autor (conferenţiar în scris). Să-l prezint deci pe Alexandru Mitru! Şi să-l prezint ca autor al acestei cărţi : „Legendele Olimpului”. El este însă cunoscut de generaţii întregi de tineri care-i savurează scrisul şi cu plăcere şi cu folos de ani de zile! Iar cartea a apărut în câteva ediţii, şi într-un foarte mare tiraj. Pe Alexandru Mitru îl cunoaşte deci o lume întreagă, mai ales că fiecare cititor, din altruism sau din slăbiciune, are cel puţin unul sau doi semeni succesivi, cărora le-a împrumutat cartea – ceea ce măreşte considerabil numărul real al cititorilor. Nu este paradoxal să-l prezint eu pe el?! Generaţiile de cititori, mai ales când e vorba de o carte pentru tineret, se succed însă repede, şi apoi cartea, în această nou ediţie, este destinată unor noi cititori, altor generaţii ; de azi şi de mâine. Destinul ei este de durată, ca însuşi destinul legendelor pe care le cuprinde. Dar acele generaţii au referinţele certe, indiscutabile, ale generaţiilor anterioare de cititori, şi vor avea, de îndată, de la prima pagină a cărţii pe care vor citi-o, o idee proprie pentru care orice prezentare aici echivalează cu a prezenta cuiva o rudă sufletească apropiată şi care, pe deasupra, este şi faima acelei familii. Să spun totuşi că Alexandru Mitru e un scriitor temerar, că nu şi-a propus să scrie o carte facilă, cu poveşti de adormit copii, ci o carte şi plăcută şi folositoare, care i-a ridicat o sumedenie de obstacole grele, pe care le-a trecut cu un succes strălucit. Lectura „Studiului introductiv” ce urmează, semnat de un mare specialist : Prof. Nicolae I. Barbu, dă o idee de proporţiile, dificultăţile şi numărul obstacolelor pe care le avea de trecut

L

4

Alexandru Mitru în alegerea materialului acestei cărţi, pe care, cu mare curaj şi încredere în sine, singur şi l-a ales. Legendele Olimpului respirau greu de bătrâneţe – Alexandru Mitru le-a întinerit, le-a dat suflul proaspăt al limbii şi talentului său, făcând din ele simboluri de totdeauna ale năzuinţii omului de a se depăşi pe sine. El a umanizat personaje devenite de mult statui, a creat fiinţe din simple simboluri, a apropiat viaţa zeilor şi a eroilor legendari, de noi, cu temperamentul lor , cu calităţile lor supranaturale , cu urile şi dragostea lor, cu tot ce era uman totuşi şi în ei, căci chiar zeii, care erau întrupări ce n-au existat , au fost creaţi după chipul şi asemănarea noastră de oameni.Cât priveşte eroii, ei au fost oameni cu calităţi superlative ,zeificaţi pentru faptele lor mari şi excepţionale,de mulţimile care i-au admirat cu recunoştinţă. În stil, în dialoguri , în sensurile date faptelor de către autor, eu apreciez în special această umanizare, care apropie un trecut îndepărtat , neguros dar neuitat, de timpul de astăzi, creând din om o entitate universală şi fără moarte, căci legenda e o formă a nemuririi. Observ însă că nici cartea nu are nevoie de o prezentare în prefaţa aceasta, căci ea a avut de curînd, în anul 1972, o recomandare supremă dată de către „Academia Republicii Socialiste România”, prin premiul „Ion Creangă" ce i-a fost acordat, după ce a fost atent judecată de secţia de literatură şi artă a Academiei, de sub preşedinţia acelui integru, serios şi doct Alexandru Al. Philippide şi compusă dintr-un număr de scriitori şi artişti cu mare experienţă. Ce rost ar mai avea, după aceasta, aprecierea mea ? Doar aceea a unui cititor deprins să descifreze şi interesul şi frumuseţile unei cărţi, adică o operaţiune pe care oricare cititor o va face cu aceeaşi obiectivitate şi acelaşi entuziasm, în taina camerei sale de lectură şi în intimitatea delectării lui intime. „Legendele Olimpului” e socotită drept o carte pentru tineret, în primul rînd pentru virtuozităţile ei pedagogice, ceea ce, într-o anumită mentalitate a unora, are un sens oarecum peiorativ. Acest sens a fost creat de o practică facilă şi steril fantezistă, obişnuită unor asemenea cărţi, asupra cărora de obicei nimeni nu se opreşte prea mult. Dar „Legendele Olimpului" este în adevăratul sens al cuvântului – ilustrând un vechi dicton – o carte pentru tineretul de la 10 la 80 de ani, aşa cum au fost socotite cărţile pentru tineret ale lui Lev Tolstoi. Eu însumi, aflat la limita superioară, prin lectura admirativă a cărţii ,am adus o confirmare de simplu cititor acestei „butade” care într-o formă amuzantă formulează un mare adevăr. Alexandru Mitru, prin cărţile sale, dar îndeosebi prin aceasta, a afirmat la cea mai înaltă treaptă literatura pentru copii şi pentru tineret. Fără a avea câtuşi de puţin un iz didactic, „Legendele” lui Alexandru Mitru

DEMOSTENE BOTEZ aprilie 1972 . cu umor uneori. cel mai puţin. ce aparţine autorului. dă un farmec deosebit legendei. greu de definit cartea lui Alexandru Mitru. de întâmplare de mari proporţii. Ea este o naraţiune a preistoriei şi istoriei antice. Poate fi şi un roman. pentru o mai apropiată înţelegere. onest. cu zei. impresiile unui cititor mai dornic să vadă pe zei. căci s-a însoţit cu alţi viteji şi a pornit spre Calidon!” După mine. cu eroi şi sângeroase conflicte între ei. decât pe oameni. nu prea departe totuşi de noi. Cât a domnit el în Atena n-a pierdut vremea la ospeţe. Comentariul din text. de la început până la sfârşit. cartea lui Alexandru Mitru e istorie? e o înşiruire de legende? e o lungă poveste ? Poate. Ea se citeşte ca atare. După atâtea spuse. aşa încât legenda să capete tărie de adevăr. făcută cu talent şi cu putere de evocare. încadrând-o pitoresc în mentalitatea contemporană.5 familiarizează tineretul (şi bătrânetul!) cu legendele istoriei antice a lumii. unic prin personaje şi întâmplări. din vremea când şi realităţile cele mai fireşti constituiau un mister. precum se ştie că sunt regii. Aşa fiind. concluzia este că această prefaţă nu face altceva decît să mărturisească. întrupată într-o fiinţă. cu spirit critic alteori : „Tezeu n-a fost nicicând un trândav. al istoriei. oameni. altfel inexplicabil decât prin existenţa unei puteri supranaturale şi atotputernice. a cărei memorie a ajuns pînă în zilele noastre. asta din urmă. cea mai depărtată a lumii ştiute. zei.

împărăţia morţilor o conducea Hades etc. . Hermes era protectorul negustorilor. fiul lui Poseidon. zeii nu trăiau izolaţi de muritori. divinitate a mării. Dar imaginaţia omului primitiv. Triton. dirijându-le sau împiedicându-le acţiunile. au pus stăpân peste întinsele ape pe Poseidon. soţia lui Poseidon. la zigzagurile roşii ale trăsnetului şi la lumina orbitoare a fulgerului? Se găseşte o inimă omenească în stare să rămână de piatră î n faţa acestor măreţe fenomene ale naturii. Astfel. E . un muritor.atribuindu-le toate fenomenele pe care nu şi le putea explica. s-a căsătorit cu Peleu. în viaţa zeilor se reflectă multe din fenomenele vieţii sociale a grecilor. Uneori zeii se căsătoreau cu muritoare şi invers: zeiţa Tetis. în imaginaţia grecilor mai locuiau: Amfitrita. iar din căsătoria lor s-a născut Ahile. aducându-le fericire sau nenorocire. a contribuit imaginaţia multor generaţii şi a multor oameni de talent. atunci ne dăm seama de unde provine bogăţia mitologiei greceşti. De aceea. a creat figurile mitice ale zeilor. Mitologia grecilor este extrem de bogată.ci se amestecau în viaţa lor . Ares era zeul războiului.6 STUDIU INTRODUCTIV xistă oare vreun om care să rămână indiferent la adierea mângâietoare a vântului primăvăratic. Astfel s-au plăsmuit mitologiile popoarelor antice dintre care aceea a grecilor se remarcă prin marea bogăţie şi frumuseţe a miturilor. fiicele lui Nereu. Nereu. Astăzi cunoaştem forţele naturii şi puterea lor nu ne mai înspăimântă. Nereidele. semizei. Dacă ne gândim cât de variate sunt fenomenele naturii şi aspectele lor şi dacă ţinem seama că pentru grecii vechi fiecare fenomen şi aspect al naturii a dus la crearea mai multor zeităţi. la huietul vijeliei care încovoaie copacii. a căror variaţie îşi află corespondentul î n nesfârşita gamă de sentimente pe care o trezesc în sufletul nostru? . Dar cauza principală a mulţimii miturilor o constituie însăşi multitudinea fenomenelor naturii şi a diferitelor aspecte ale acestor fenomene. . eroi etc. o altă divinitate a mării. Dar în mare. observăm că străbunii îndepărtaţi ai grecilor. care se sparg mugind de ţărm. Hera proteja căsnicia. fiul lui Poseidon sau al lui Nereu etc. în lipsa unei raţiuni pătrunzătoare. faimosul erou ale cărui fapte sunt cântate în IIiada. Tetis. mai întâi prin faptul că la crearea nenumăratelor figuri de zei. Luând ca pildă marea. de pe vremea lui Pericle. În concepţia vechilor greci. la freamătul valurilor mării înfuriate.

e. Dar. Acest fapt a făcut ca despre acelaşi zeu să se povestească lucruri diferite şi deci zeul să apară în chipuri diferite. Încetul cu încetul. care şi aşa era extrem de bogat. în imaginaţia grecilor. două centre importante din Grecia. La Delfi. oricât de variate ar fi fost. În Siciomia. în legendele Olimpului se reflectau realităţi sociale şi politice de pe vremea când trăiau autorii miturilor. adică miturile care se povestesc despre zeii care locuiau în Olimp. care se deosebeau de oameni numai prin putere şi nemurire. forţa atribuită mai târziu zeului Eros. profesorul şi scriitorul Alexandru Mitru ne prezintă miturile despre zeii olimpici. numite fetişuri. chipuri omeneşti.n. î. Aşa cum am arătat. pe când la Homer el stăpâneşte peste ape. Olimpul homeric nu este altceva. grecii şi-au închipuit aceste forţe sub forma unor obiecte neînsufleţite. În prima parte a acestui volum. înainte de Apolo. De pildă. De aceea. şefi de triburi. au făcut un drum lung. Prelucrarea miturilor zeilor olimpici de către poeţi a dus şi la diversificarea chipurilor sub care apăreau diferiţi zei. se găseşte de la început în faţa mai multor mituri. pe când la Sparta zeiţa apărea. despre zeii . care se povestesc despre acelaşi zeu. era închipuită de o piatră necioplită. să-i înţeleagă unele fenomene. La început. în toate amănuntele lui. La constituirea acestui panteon olimpic a contribuit imaginaţia multor oameni şi a multor generaţii din diferite regiuni locuite de greci. şi atunci forţele ei covârşitoare au luat. de pe vremea când au fost plăsmuite aceste mituri. de la zeităţi închipuite sub forma unor obiecte neînsufleţite şi până la zeii din Olimp. concepţiile grecilor despre divinităţi. astăzi. Înainte de Homer. în Beoţia. din epoci diferite. decât o reflectare a vieţii sociale şi politice a grecilor. în secolele XIV-—X. Zeus trona în Olimp aşa cum la Tirint şi Micena. oricine voieşte să scrie o mitologie a grecilor. în timp ce la Homer . forţele naturii au luat chipul unor animale. zeul iubirii.7 Miturile Olimpului. Poeţii care au urmat după Homer au prelucrat miturile în lumina concepţiilor filozofice şi religioase ale vremii lor. înarmată. De pildă. ca forţe ale naturii. de relativă linişte şi înseninare a sufletului grec în faţa covârşitoarelor forţe ale naturii. Aşadar. în oraşul Thespiae. Olimpul homeric n-a rămas încremenit. Afrodita este fiica lui Zeus şi a Dionei. trona un zeu cu chip de lup. Apoi. stăpâneau puternicii basilei. Afrodita era socotită protectoarea lăuzelor. în imaginaţia grecilor. un mit spunea că zeiţa Afrodita se născuse din sângele lui Uranus.. De pildă. Aceste exemple sunt îndeajuns spre a înlesni o reprezentare cât mai clară despre bogăţia de mituri care se povesteau despre zeii din Olimp. în special pietre şi lemne. contribuind astfel la îmbogăţirea tezaurului mitologic grec. oamenii au început să cunoască natura. Poseidon era socotit şi numit „protector de familie” şi „tată”. au fost create într-o epocă de umanizare a concepţiilor despre natură. odată instituit. Cele expuse mai sus ne explică de ce. căzut în valurile mării.

şi însemnătatea acordată fiecărui zeu. aşa cum am spus. împotriva forţelor naturale şi sociale pe care zeii le închipuiau în fantezia celor vechi. pe Hesiod. Haosul în mitologie n-a încetat după apariţia Teogoniei. înainte de ei. pe de alta. Ea avea să reflecteze. autorul nu şi-a propus să dea absolut toate miturile Olimpului. Ceea sau Gheea. pentru progres. operă a mâinilor lui Prometeu. după stabilirea domniei lui Zeus în Olimp.8 Olimpului se povesteau mituri plăsmuite în vremuri şi în regiuni diferite şi reflectând concepţii felurite. Înainte de Zeus. de la început. Problema esenţială care se punea era aceea ca un zeu să nu apară pe scenă mai înainte de a fi creat. cu Haosul. care se punea după alegerea miturilor de expus. Este însă vrednic de subliniat faptul că Alexandru Mitru a dat o deosebită importanţă mitului prometeic. pentru a-i da lui Prometeu — „cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filozofic”. deci. în general. căci. Marx — valoarea unui simbol al luptei pentru smulgerea şi stăpânirea tainelor naturii. desigur. de fapt. ca să zicem aşa. Uranus. Hesiod a fost determinat să scrie Teogonia. printr-un fir logico-cronologic. cum îl numeşte K. cât. Aşadar. în imaginaţia grecilor. iar mitografii greci care au scris după Hesiod s-au găsit în faţa aceleiaşi puzderii de mituri contradictorii. la Hesiod. haos provocat de nenumăratele mituri contradictorii atât în ceea ce priveşte faptele zeilor. încercăm să arătăm cum a înţeles autorul să rezolve aceste probleme. era aceea a ordinii cronologice. după Hesiod. de pildă. conducându-se. După cum se vede şi din tabla de materii. „naşterea zeilor”. în general. autorul român vorbeşte despre titani şi despre monştri. a zeilor. poetul care a încercat să facă o „istorie”. de haosul care domnea în mitologie. Tocmai de aceea Alexandru Mitru a procedat cu multă atenţie şi logică atunci când. aşa cum. Eros este stăpânul inimii zeilor şi oamenilor. când zeii şi oamenii nici nu existau. atât cât este cu putinţă. dar mai ales din titlurile şi subtitlurile lucrării. El a făcut acest lucru pe deoparte din dorinţa vădită de a lega. A dat-o. zeii s-au născut ca şi oamenii. ca şi Hesiod. de o deosebită însemnătate. şi ca orice mitograf. Aici autorul a urmat. pentru a explica în acest fel apariţia omului. a introdus mitul lui Prometeu. mai ales. precum şi motivarea psihologică şi logică a faptelor închipuite. povestite de mituri. Alexandru Mitru a trebuit să dea o ordine cronologică miturilor. diferitele mituri între ele. mai multe întrebări: cum va proceda cu diferitele variante ale miturilor? Le va expune pe toate sau numai pe unele? Care va fi criteriul alegerii. în ceea ce priveşte momentul apariţiei lor în lume. Pentru autorul cărţii de faţă se puneau. Întrebarea. dar introducând şi unele elemente personale. ceea ce corespunde. dacă va face o selecţie? Cum vor apărea zeii Olimpului în lumina miturilor alese? În cele ce urmează. Cronos etc. mai ales. ci a ales pe cele mai importante în legătură cu zeii cei mari ai Olimpului şi. ordinei închipuirilor pe care le-au avut grecii despre lume şi viaţă şi luptei .

care sălăşluieşte în „palatul de aur al tatălui său”. în alt fel. În Iliada. în hazul tuturor zeilor. Zeiţa este dusă pe pământ într-o teleagă trasă de vrăbiuţe. prin care iau fiinţă toate vieţuitoarele de pe pământ. În cartea a VII-a a Odiseei. Altă coardă vibrează într-o odă adresată zeiţei de poeta Safo şi în altă lumină ne apare Afrodita. făcând o plasă de aur invizibilă.Murnu ) De rerum natura ( Despre natura lucrurilor ) . esenţialul îl constituie conţinutul lor. sau zeiţa. Într-adevăr. Pentru a ilustra chipul cum a înţeles să rezolve această problemă autorul „Legendelor Olimpului”. Ajungând pe pământ. amestecându-se în lupte. Grija ta fie mereu legăturile dragi ale nunţii. vom da un singur exemplu. fără să-şi dea seama că nu este în stare să le poarte. pe care-l socotim cel mai caracteristic. Afrodita este rănită de muritorul Diomede şi nevoită să se urce în Olimp. Cântul V. Afrodita zâmbea prietenos poetei şi o încuraja. mângâind-o. Autorul „Legendelor Olimpului” a împletit evenimentele mitologice din Olimp cu cele petrecute pe pământ.Vers – 419 şi urm ( trad. Aici Zeus o cheamă la sine: „Fata mea. Poetul povesteşte cum Hefaistos a pedepsit-o pe zeiţă. războiul nu te priveşte pe tine.” Iata dar pe Afrodita. îi zise. în lumina pe care o crede cea mai potrivită. Pentru poetul roman Lucreţiu. Dar este mai bine cum a procedat Alexandru Mitru. Oricât de importantă ar fi problema cronologiei miturilor. Lucrul este cu atât mai important cu cât. Totul se petrece ca în familia unui basileu din Tirint sau Micena. zeiţa Afrodita ne apare însă într-o postură şi mai puţin potrivită cu măreţia unei zeiţe. deoarece. în care a prins-o alături de Ares. sau eroul respectiv. Afrodita este numită „nemuritoare”. ba chiar rănită de un muritor.9 duse de oameni pentru eliberarea de tot soiul de suferinţe materiale şi morale. zeiţa frumuseţii. I şi urm . după cum am mai spus. „fiică a lui Zeus”. pentru mitograful modern se pune foarte stringent problema alegerii variantelor care să înfăţişeze zeul. Armele şi bătălia sunt date lui Ares şi Palas. „dătătoare de viaţă” . „cu tronul zugrăvit în multe culori”. diferitele variante ale aceluiaşi mit prezintă personajul mitologic despre care este vorba în lumini diferite. se ajunge la inadvertenţe. G. Afrodita-Venus este: „Născătoare a Eneizilor”. şi anume acela al zeiţei Afrodita. Nu toate mitologiile procedează aşa. Deci.

din multele care se pot da. S-a însoţit cu zeul faur. Apoi. naşterea ei din spuma mării. Afrodita-Venus este preocupată de măreţia Romei. însă schilod. şi ale muritorilor. Kun începe prezentarea zeiţei prin următoarele fraze: „Răsfăţată şi zburdalnică. cel priceput. Înainte de a cerceta cum a procedat autorul „Legendelor Olimpului”. am vrea să vedem cum au procedat doi autori moderni. în sfârşit. Virgiliu. după ce se arată în câteva rânduri legenda naşterii zeiţei din spuma mării. Lucreţiu. peste vietăţile mării şi peste vieţuitoarele văzduhului” . pag 243 Legendele şi miturile Greciei antice . Alexandru Mitru vorbeşte mai întâi despre naşterea zeiţei Afrodita din spuma mării.” Într-un capitol special consacrat zeiţei Afrodita. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie. În esenţă. sub pana poetului Lucreţiu. ea se duce la Jupiter şi. de felul în care este înfăţişată Afrodita-Venus la Homer. zeii s-au ridicat cu toţii năuci de-atâta frumuseţe şi graţie şi gingăşie. de originalitatea sa. N. şi anume G. Iată câteva exemple. autorul reaminteşte cele spuse mai sus şi continuă: „Viaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. ale căror lucrări le avem la îndemână. La Popa-Lisseanu. Kun. Împărăţia ei se întinde peste ceriu şi peste pământ. a iubirii şi prosperităţii.10 Aşadar. Prin această putere ea domneşte asupra lumii întregi” . la Afrodita prezentată de autorul „Legendelor Olimpului”. rodită de picătura de sânge căzută din rana lui Uranus. I .. Îndurerată de suferinţele lui Enea. însoţitoarele. dar Moira hotărâse altfel. autorul o consideră „zeiţă a frumuseţii. Afrodita-Venus a căpătat. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul.. pag 52 . Safo. Popa-Lisseanu şi N. o măreţie pe care nici pe departe nu o avea la Homer.” Mitologie greco-romană . dar începuse s-o capete la Safo. La Virgiliu. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. Trecând. se trece la descrierea puterii ei. şi ale zeilor. Afrodita n-ar trebui să se amestece în bătăliile sângeroase. trece imediat la descrierea chipului şi a gătelii zeiţei şi la primirea ei în Olimp: „Când au văzut-o pe Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. cu ochii în lacrimi. A. Hefaistos. Ea sădeşte dragostea în inimile tuturor. Autorul continuă să arate puterea pe care o are zeiţa asupra fiarelor. logic. îl roagă să înceteze prigoana împotriva fiului său. veşmintele. harnic. A. ne putem da mai lămurit seama de lumina în care a prezentat-o. pentru ca să ajungă apoi la Pigmalion. modest.

de dialog. apoi autorul povesteşte scena prinderii zeiţei Afrodita în plasa nevăzută de către soţul ei Hefaistos. Alexandru Mitru a urmărit să dea diverselor mituri o interpretare materialistă. la tot pasul. autorul român încearcă să împace măreţia Afroditei-Venus lucreţiene cu versiunea burlescă din Odiseea. Am dat fragmente din textele pe care le-a avut autorul „Legendelor Olimpului” la îndemână. Eros şi Psiheea etc. legendele şi versurile cele mai cunoscute şi interesante. spre a ilustra. autorul „Legendelor Olimpului” a rezolvat problema în chipul cel mai potrivit. economice şi sociale. 4. Cea mai de seamă caracteristică este însă dramatizarea continuă a miturilor. Autorul a ales miturile. de a lega mitologia zeilor olimpici de condiţiile materiale. Autorul a depus un efort stăruitor de a motiva logic şi psihologic trecerea de la un mit la altul şi diferitele acţiuni în cadrul aceluiaşi mit. Filemon şi Baucis. la capitolul „Afrodita” şi am discutat comparativ textele antice cu pasaje din mitografi moderni. iar Lisseanu reproduce. textul citat din Odiseea. Alexandru Mitru. întocmai ca Popa-Lisseanu şi Kun. 3. Exemplul cu Afrodita este cât se poate de concludent.11 Urmează un fragment din imnul poetului Lucreţiu. În felul acesta. unic la noi. În acest fel. se caută şi se obţine un fir de legătură între diferitele mituri şi o reală motivare psihologică în povestire. dintre care Kun nu menţionează întâmplarea Afrodita-Ares. pe care mitul prometeic o ilustrează în chipul cel mai luminos. reproducând şi el legenda burlescă din Odiseea. 5. Dar. felul cum a încercat să armonizeze Alexandru Mitru diferitele versiuni contradictorii cu privire la aceeaşi zeitate. ia o atitudine hotărâtă de condamnare a urâtului fapt. Putem dar distinge în prima parte a „Legendelor Olimpului” următoarele trăsături principale: 1. care face ca naraţia să fie înlocuită. În acest fel. printr-un exemplu cât mai concludent. osândind netrebnicia înşelătorului Ares. Marsias. Astfel. . A căutat totodată să armonizeze versiunile contradictorii într-o sinteză în care predomină punctul de vedere moral. naturale şi sociale. a început prezentarea zeiţei Afrodita sub influenţa imaginei lucreţiene. spre deosebire de cei doi autori. Evident că această „moralizare” nu putea fi făcută decât atât cât îngăduia mitul. cu uşoare modificări. pe care zeii le reprezentau în imaginaţia elinilor. autorul „Legendelor Olimpului”. Motivarea raţională a alegerii şi ordinei cronologice a miturilor. n-a omis pe Prometeu. constituie un efort. precum şi diferitele explicaţii date în note. Pigmalion. subliniind în cuprinsul legendelor ecoul luptei permanente a oamenilor împotriva forţelor capricioase şi asupritoare. în care a apărut. Având în vedere că această „mitologie” se adresează în primul rând tineretului. 2.

Ulise au fost însă oameni care au luptat sub zidurile Troiei. în cele din urmă unor fiinţe cu chip şi însuşiri omeneşti. Dar lupta lui împotriva tâlharilor. iar imaginaţia n-a făcut altceva decât să le mărească. cu un pas mai departe spre civilizare şi umanizare. grecii au atribuit puteri zeieşti unor obiecte neînsufleţite. este reflectarea unei realităţi. despre Tezeu. chiar dacă în plăsmuirea chipului şi vieţii lor se pornise de la realităţi omeneşti concrete. pe când. Zeus n-a existat. în greceşte. este necesar să începem prin a cerceta înţelesurile pe care le-a căpătat cuvântul „erou”. adesea peste fire. economice şi politice din epoca în care au fost plăsmuite miturile. Ahile. Trebuie să facem de la început o distincţie esenţială între zei şi eroi. . Pe când mulţi dintre eroi au trăit în realitate. de pildă. Evoluţia înţelesurilor cuvântului ne arată limpede şi concis noţiunile fundamentale pe care le legau anticii de acest cuvânt şi ne conduce — călăuză sigură — pe drumul rezolvării diferitelor întrebări pe care le ridică problema constituirii legendelor eroilor. Înainte de a-şi închipui zeii cu chip de oameni. dârzenia. despre care se ştia că au luptat şi au triumfat asupra celor mai grele adversităţi. „eroi”. De pildă Zeus are mult din caracterele unui basileu. imaginaţia a pornit de la realitate. Dar este uşor de închipuit ce profundă influenţă asupra imaginaţiei şi dorului de fapte mari ale generaţiilor de tineri greci exercitau aceste modele de curaj şi dragoste de om pe care le prezentau legendele eroilor. Curajul. înfruntând mânia Herei. Acest fapt a contribuit la o ancorare mai largă a imaginaţiei în realitate şi deci la o reflectare mai profundă a vieţii sociale. de la oameni. dar pe pământ eroul Heracle. Zeii erau nişte fiinţe pur imaginare. multe elemente legendare în cele ce se povesteau. Există. în crearea legendelor eroilor. Agamemnon. În legendele despre eroi asistăm la o încordare a tuturor puterilor fizice şi morale ale pământenilor. personalitatea. a fost socotit vrednic de Olimp. care infestau drumurile Aticei în vremurile îndepărtate. desigur. Spre a ne da însă mai bine seama de felul în care s-au plăsmuit legendele. Menelau. Zeus trona maiestuos şi capricios în Olimp.12 * În continuare Alexandru Mitru expune mituri şi legende pe care imaginaţia greacă le-a ţesut în jurul unor oameni numiţi. spre a birui forţele vrăjmaşe şi a ridica viaţa şi demnitatea omului deasupra tiraniei şi mizeriei. apoi unor animale. Legenda spune că Tezeu a fost înflăcărat de isprăvile lui Heracle. dragostea de oameni şi spiritul de sacrificiu pentru binele obştei sunt trăsături care se întâlnesc la toţi eroii. care a dus viaţa greacă. în Atica. În imaginaţia grecilor. ucigând monştri şi biruind oameni nelegiuiţi.

În evoluţia sensurilor cuvântului se vădesc limpede momente din istoria societăţii sclavagiste greceşti. la sfârşit. Poetul Pindar şi filozoful Platon îi aşezaseră pe „eroi” între zei şi oameni. La Atena. 3. Astfel. În secolul al V-lea. decât acela pe care ni-l dă semantica cuvântului „erou”. Herodot (V 105) si Tucidide (V 11) prin „erou” înţeleg orice om ridicat la rangul de semizeu. stapân. unde se luptau crâncen. La Atena. în amintirea cruntelor suferinţe pe care le înduraseră în timpul sângeroaselor bătălii. pe scurt. cei mai de seamă oameni erau aceia care întemeiaseră cele zece triburi. toţi luptătorii aveau o figură potenţată. Se vede că la baza diferitelor înţelesuri ale cuvântului „erou” a stat întotdeauna un sentiment de adâncă admiraţie pentru oamenii care se distingeau prin anumite calităţi. Pindar (Nemeice. iar la Troia. sociale şi politice ale societăţii. cântăreţul Demodocos . şi adesea admiraţiei geneţilor. XIX 34. în discutarea problemei eroilor antici. XVIII 423. cuvântul are următoarele înţelesuri: 1. luptător (în general) (Odiseea. 38) îi dă apelativele de „erou zeu”. după instaurarea sinoikismosului. Dacă în Odiseea prin „eroi” se înţeleg toţi combatanţii. XX 110).13 La Homer. în secolul al V-lea. om care se distinge prin naştere. VIII 423). un om care cânta minunat era tot un „erou”. la rangul de semizeu Nici nu se poate un mai mare ajutor. 2. şef. şef. de fratrii şi de triburi. Aşadar. după război. după moarte. este pus în rândul zeilor. vitejie: 4. Dar tot în Odiseea. după uriaşele încleştări de la Troia. în comuna primitivă se impuneau atenţiei. semizeu. care reflectă stadiul destrămării comunei primitive şi al înmuguririi sclavagismului. la curtea paşnică a lui Alcinou. talent. combatant (în general). prin curaj sau prin talent (Odiseea. muritor ridicat. nu numai şefii de genosuri. vorbind despre Heracle. care reflectă vremuri de pace. om distins prin naştere. „eroi eponimi” erau socotiţi bărbaţii care dăduseră numele celor zece triburi ale Atenei. erau socotiţi toţi drept nişte „eroi”. Iar la Roma „eroi” ajunseseră să fie numiţi împăraţii romani divinizaţi. 3. „eroi” erau şefii de genosuri. I 101). linia evolutivă a semanticei cuvântului „erou” a fost: 1. şefii de genosuri. comandant militar (Ildada. datorită faptelor sale. Dar dacă sentimentul de admiraţie a fost constant. 5. şi între zei şi oameni. la Troia. lista sensurilor de mai sus ne arată limpede că la început cuvântul a arătat un om care se distinge prin ceva faţă de ceilalţi oameni şi. 2. cuvântul „erou” capătă înţelesul de semizeu. nobil. a însemnat un om care. calităţile admirate s-au schimbat o dată cu transformările economice. Platon aşază (Legile 738 d) pe „erou” după zeu. comandanţii şi vitejii. după moarte. 3. este pentru că. Într-adevăr. stăpân. admiraţie care a dus la divinizarea anumitor eroi. nobil. Începând cu Hesiod. ei erau comandanţi militari. comandant militar. În Iliada.

împăraţii. aşa cum s-a intâmplat cu Heracle. care fuseseră plămădite în epoca miceniană. Aşa cum s-a văzut mai sus. Luptătorii de la Troia văzuseră pe şefii lor. întemeietorii de triburi. după terminarea războiului. în patria mamă. în jurul unor eroi veniţi din Grecia. la Roma.n. în jurul diferiţilor „eroi”. Ulise. dar numai anumiţi „eroi” au luat parte la luptele de sub zidurile Troiei. în bătălie. legende create în Grecia. ei contribuiseră la înflorirea civilizaţiei miceniene. Acest fapt a constituit un reviriment pentru legendele care dăinuiau în diferite cetăţi. continuau să pâlpâie cu o lumină modestă în Grecia. până la 1400 î. Dar. după şi sub influenţa legendelor . învingătorii la jocurile interhelenice. Astfel. Menelau.14 sau crainicul Mulios. pentru a pune o oarecare ordine în acest hăţiş de fapte. se poate spune că legendele eroilor pot fi împărţite în trei mari categorii: legende plămădite pe pământul Greciei. pe marii comandanţi. iar alte cetăţi şi-au revendicat anumiţi eroi. după instituirea imperiului. faptele lor creşteau parcă şi mai mult în imaginaţia generaţiilor. Ei luaseră contact cu civilizaţia din Creta pe la 1700 î. poeme în care se cântă faptele săvârşite de luptătorii care au luat parte la războiul Troiei. grecii dezvoltaseră strălucita civilizaţie miceniană.. câţi au trecut de la venirea aheilor pe pământul Greciei şi până la războiul Troiei. în mai multe cetăţi înfloreau legende prin care un erou le aducea faimă şi glorie. Dar. Este de neconceput ca timp de cel puţin opt sute de ani. un mare număr de eroi au fost aduşi. după încleştările de la Troia. pe Ahile. Nestor. Dar. luptători pentru binele comunităţii. şi anume că acelaşi erou era încărcat cu însuşiri contradictorii şi despre el se spuneau lucruri contradictorii. au fost introduse ulterior în textul Iliadei sau Odiseei pentru gloria cetăţilor respective. Cum legendele în jurul unui erou se închegau adesea în cetăţi diferite şi în timpuri diferite. şi deci numai anumite legende au fost consemnate de eposul homeric. în legătură cu anumite cetăţi. care. două secole mai târziu. a dus la războiul Troiei. se întâmpla acelaşi fenomen care se petrecea şi cu zeii. uriaşe pentru vremea aceea.e. timp de trei secole. legende create în Asia Mică. înainte de a lupta sub zidurile Troiei. la Atena. unii eroi sau unele fapte. nimbaţi de legendă. în Grecia. Aşadar. înainte de războiul Troiei. „eroii” au existat întotdeauna la greci.n. Celelalte legende. pe care să-i fi numit „eroi”. Apoi fiecare cetate din Grecia voia să-şi aibă „eroul” sau şi. Nu toţi eroii au luptat la Troia. care era revendicat de Teba şi de Argos. Aşadar. dar toţi eroii erau înnobilaţi cu acele calităţi pe care autorii legendelor le socoteau cele mai de frunte. purtătorii civilizaţiei miceniene să nu fi cunoscut şi admirat oameni cu însuşiri excepţionale. în legătură cu războiul Troiei.e. înţelesurile cuvântului „erou” izvorăsc din Iliada şi Odiseea. Felurite legende se ţeseau în jurul acestor mari figuri. legendele în jurul diferitelor figuri au înmugurit cu mult înainte de războiul Troiei. De aci înainte pornesc o mişcare de expansiune în răsărit. şi.

Tezeu. semnalate de noi mai sus: problema cronologiei şi problema fizionomiei eroilor. printr-un amănunt. Păţaniile lui Ulise. Din acest punct de vedere. Întoarcerea aheilor în Elada. Heracle. cât se poate de raţional. Expediţia argonauţilor. Cronologic. Tezeu îşi găseşte şi el locul după Heracle. fiind. savanţii exprimă păreri diferite. de păţaniile lui Ulise şi de călătoria lui Enea S-ar părea. la alterarea conţinutului legendelor şi deci la estomparea cronologiei lor. Aceasta fiind situaţia. era firesc să înceapă cu Perseu. De aceea. Aventuroasa călătorie a lui Enea. Castor şi Polux. într-o foarte mare măsură. este urmat de întoarcerea eroilor în Elada. Sunt totuşi anumite legende sau cicluri de legende a căror cronologie nu mai trezeşte nici o îndoială şi asupra lor trebuie îndreptată atenţia criticului. este foarte greu de precizat în ce epocă au apărut legendele în jurul unui anumit erou şi care a fost fizionomia eroului respectiv de-a lungul secolelor. adesea contradictorii. în general. autorul a respectat următoarea ordine: Perseu. Războiul Troiei a fost evenimentul care a contribuit. În orice caz. toată lumea savanţilor care s-a ocupat de problemă este de acord că Heracle este unul dintre cei mai vechi eroi ai grecilor. întemeierea Tebei. căci în ea se reflectă primele mişcări de expansiune aheiene. Orfeu şi Euridice. De asemenea. Se poate de asemenea socoti că sunt anterioare războiului Troiei legendele cu privire la luptele date de argivi împotriva Tebei. chiar dacă au unele contingenţe cu fapte petrecute mai târziu — de pildă Heracle este pus şi în legătură cu războiul troian — legendele lor conţin vădit elemente dovedind că ele au fost . în discuţia cu privire la fiecare erou. Astfel. Numai după aceea vin legendele în jurul eroilor luptători la Troia. că fondarea Tebei şi expediţia argonauţilor sunt aşezate prea departe de Tezeu. La această obiecţie se poate răspunde foarte uşor că figurile eroilor citaţi anterior. se poate presupune că legenda argonauţilor a fost una dintre cele mai vechi legende. Asclepio.15 războiului Troiei. autorul a procedat. este cu neputinţă de dovedit cu certitudine timpul precis. Meleagru. în legătură cu contaminarea diferitelor legende. Este bine plasată şi expediţia argonauţilor anterior războiului troian care. se pot desprinde din legende unele fapte care sunt în perfect acord cu datele istorice. Astfel. poate. de vreme ce sunt dovezi destul de convingătoare că legenda lui a înflorit în epoca miceniană. Pe baza lor se poate stabili o cronologie relativă a diferitelor legende. şi uneori chiar locul în care au luat naştere unele legende. Alexandru Mitru a trebuit deci să rezolve două probleme fundamentale. Dar multe dintre legendele din prima categorie au fost influenţate de legendele războiului Troiei. Războiul Troiei. Date fiind faptele menţionate mai sus. Dedal şi Icar. pus în legătură cu Heracle. În lucrarea sa. Belerofon. la rândul său.

Astfel. autorul a subliniat. A venit apoi războiul troian. Zeii m-au osândit. genosurile s-au asociat în fratrii. luptând neînfricat şi preschimbând tot răul urzit acolo-n slăvi. care se împotriveşte curajos fiarelor şi monştrilor: lei. Având în vedere că autorul n-are intenţia să facă un tratat de mitologie ştiinţifică.. a fost purtat pe colina Aventin şi pus să lupte cu monstrul Cacus etc. Dar mai târziu. în cursul expunerii. după dorinţa Herei. Ulterior. şerpi. Acolo unde cronologia este sigură — argonauţi. pe de altă parte.16 plămădite. Imaginaţia grecilor a născocit mitul cu Zeus şi Alcmena şi mânia Herei. făcută fără voie. dus şi pe acolo şi pus să lupte cu regele Laomedon. Astfel de lupte au trebuit să fie numeroase în epoca comunei primitive. în legenda lui Heracle. Tu-mi poţi fi de folos? — Ţi-am spus-o. citim următoarele replici: „— Şi eu. cel puţin în embrion. Alexandru Mitru a luat legenda în faza ei ultimă şi a ales elementele esenţiale — originea divină a eroului. dar vreau să ispăşesc îngrozitoarea-mi crimă. hidre. . sunt urgisit de Hera să fiu sclav unui rege nevolnic. regina Omfala. iar legenda lui Heracle a fost îmbogăţită prin întâlnirea cu Virtutea şi Voluptatea. în disputa dintre Desfrânare (Voluptate) şi Virtute. a glăsuit Heracle. se cerea o explicaţie a originii puterii excepţionale a lui Heracle şi a soartei lui triste. Ulise. Acesta a fost embrionul legendei. a glăsuit Virtutea. adică substanţa legendelor înseşi. balauri. în bine pentru oameni. cu mult înainte de războiul troian. iar după moartea ta numele lui Heracle va fi slăvit pe veci. găsim că procedeul este cât se poate de înţelept. şi au început lupte între ele. Legenda lui Heracle s-a amplificat cu noi elemente şi a apărut Euristeu. Apoi. Roma a devenit o putere mediteraneană. Heracle a fost. Troia. deşi puternic. Urmându-mă pe mine ai să fii victorios. mânia Herei. pe care vrea s-o sugereze cititorilor. apoi de cetăţi. Dar. şi anume acelea care ilustrează ideea de bază pe care a urmărit-o autorul: lupta omului împotriva elementelor ostile — naturale şi sociale — pentru a-şi dobândi o viaţă mai bună. şi fratriile în triburi. Deianeira. din Micena. Enea — autorul a respectat-o cu scrupulozitate. s-au adăugat luptele împotriva şefilor de triburi. ţi-o repet. apoteoza — şi le-a expus cu talentul său preabinecunoscut. pentru a se găsi şi izvorul celor douăsprezece munci.. Deci la luptele pe care trebuiau să le ducă eroii împotriva fiarelor. De pildă. este de observat că au fost alese cele mai importante. semnificaţia legendelor. În ceea ce priveşte faptele menţionate. Heracle. gândirea filozofică şi morală s-a dezvoltat. elementul realist reprezintă lupta omului înzestrat cu excepţionale calităţi fizice şi morale. Eu nu mă tem de soartă şi nu m-aş fi supus. devenit şi el Hercule. acolo unde se putea face. precum şi rezultatul acestei lupte: înălţarea demnităţii omului şi sporirea încrederii în sine şi în puterile sale. Dar în afară de alegerea judicioasă a materialului expus. cele douăsprezece munci.

despre Tezeu. aşa cum Heracles s-a folosit de pielea leului. Dar Tezeu s-a ferit. Aleg drumul Virtuţii… În acest scurt schimb de replici este exprimată ideea călăuzitoare pe care caută s-o ilustreze Alexandru Mitru nu numai în viaţa lui Heracle. VlII) Iată şi expunerea autorului român: „Aşa s-a întâmplat.. dar cu ea el va fi neînvins”(Theseus. L-au purtat spre Olimp. Editura ştiinţifică . Autorul a mai găsit. El oprea toţi drumeţii. Nike conducea carul. Plăcându-i măciuca. — Eu te aştept. luându-se la luptă cu el. cap. iar Theseus arăta că măciuca fusese învinsă de el. admirabile cuvinte spre a arăta strălucita înfăptuire a prezicerilor Virtuţii. se folosea de o măciucă. Vieţi Paralele . pe care le arată. Plutarh. adesea contradictorii. Studiu introductiv . — Ia stai. de-aramă. traducere . tatăl său. care.” Viaţa lui Tezeu a fost scrisă şi de Plutarh. pe drumul gloriei. l-a-mbiat Desfrânarea. a luat-o şi a făcut-o armă. şi dup-atâta truda şi-atâtea suferinţe. Acolo însuşi Zeus l-a întâmpinat la porţi. Astfel citim: „Un car făcut din aur s-a coborât din cer şi-n el se aflau Hermes. drumeţule! i-a strigat Perifete. în apoteoza lui Heracle. l-a ucis. notiţe istorice şi note de N. ca să arate ce puternic animal doborâse el. s-a-nduplecat şi Hera.. de altfel. Am să mă lupt cu Hera. Ce te grăbeşti atâta? Viaţa tot ţi-e sfârşită — eşti doar în mâna mea. drept armă de atac. Şi şi-a ridicat ghioaga să arunce cu ea. Din volumul Plutarh . a spus din nou Virtutea.I. a frânt câţiva copaci şi s-a înfipt în pământ.17 — Mai bine dăruieşte-ţi viaţa numai plăcerii. Vei fi mai mulţumit. Bucureşti . Periphetes pusese mâna pe Theseus şi încerca să-l oprească a merge mai departe. de care s-a folosit toată viaţa. şi când o voi înfrânge. la câţiva stânjeni. Atena şi Nike. c-abia plecat. făcută-n fierăria Olimpului de zeul cel mai meşter. Comparând ici şi colo cele expuse de Alexandru Mitru despre Tezeu cu cele relatate de Plutarh. ne dăm şi mai bine seama de specificul fiecăruia dintre cele două expuneri. Iar Hermes şi Atena l-au ridicat îndată pe erou între ei. relatând uciderea lui Perifete de către Tezeu. dar Theseus.Barbu . nu mă poţi amăgi!. La vorbele acestea Heracle a pus mâna pe greaua lui măciucă. 1960 . Arma a fulgerat pe lângă el cu zgomot. ci şi în vieţile celorlalţi eroi. de aceea era numit „măciucaşul”. S-a-ntors spre Desfrânare şi i-a rostit cu silă: — Josnică Desfrânare. pe care le-ndurase în viaţa sa Heracle. zdrobindu-i cu o ghioagă teribilă. pe nume Perifete. zeiţa biruinţei. Biograful antic avea în faţă o sumedenie de versiuni. adânc. spune: „Şi mai întâi Theseus a ucis în Epidauria pe Periphetes. am să fiu fericit. Heracle. Tezeu a fost silit să lupte c-un fiu al lui Hefaistos.

dar stăruie mai mult asupra amănuntului că Tezeu i-a luat măciuca. se spun în această privinţă” (Plutarh. Citind cele două pasaje. Însă Tezeu. binefăcătoare pentru oameni. Dar mai există şi punctul de vedere istoric al însemnătăţii pe care o acordau romanii legăturilor înrudirii lor cu zeii. ajută la concentrarea atenţiei asupra dramatismului şi semnificaţiei morale a activităţii diferiţilor eroi. S-a trântit la pământ. de a releva încă o dată. în expunere. a întemeiat ginta Iuliilor. Dimpotrivă. dacă ţinem seama că ideea de bază. iar ideea morală vine şi transfigurează dramatismul care. Iulus sau Ascaniu. ca întotdeauna. fără sens. de la Troia până în Italia. Tezeu n-a pierdut vremea. iraţional. X). Un punct de vedere este acela al evitării de a rămâne necunoscută publicului cititor. mama lui Enea. în acest fel. este aceea a biruinţei omului când este perseverent. amintind şi de întemeierea Romei. Alexandru Mitru reliefează faptul. creând amănunte esenţiale pentru mişcarea dramatică. se reflectă drumul pe care l-au parcurs influenţele de civilizaţie şi cultură exercitate de greci asupra . a lui Tezeu. Înserarea legendei lui Enea este cât se poate de binevenită din mai multe puncte de vedere. pe care nu i le punea la îndemână legenda.. subliniază acţiunea eroică. a dat un răget groaznic.. Autorul a avut buna inspiraţie de a insera în volum şi legenda lui Enea şi. constatăm că Plutarh expune pe scurt uciderea lui Perifete. l-a tot împuns cu lancea. alături de hâda figură şi îndeletnicire a lui Perifete. care se bat cap in cap. Şi. În al doilea rând. uimit că un flăcău ca el cutează să-l înfrunte. cu sete. pesimist. I-a sărit de grumaz. având în vedere cititorii cărora se adresează. al cărui fiu. şi în acest caz pregnanţa dramatică a unui fapt ilustrează. Plutarh. ideea morală pe care vrea s-o exprime. ar fi de-a dreptul descurajator. Faptul. Şi. cap.18 Până ce Perifete s-o poată ridica. de felul următor: „Dar se spune că Theseus n-a luat localitatea Eleusis când s-a dus prima oară la Atena. căutând să-şi afle ghioaga de unde o zvârlise. autorul a eliminat. aşa cum este expus la autorul român. moralist-istoric. în lumină. atunci dramatizarea originală a fabulaţiei dă adesea o zguduitoare forţă ideii morale. chiar împotriva hotărârii zeilor. din care au făcut parte Cezar şi August. căruia se adresează cartea. mai luminos decât expunerea abstractă. triumful eforturilor biruitoare. În călătoria legendară a lui Enea. Perifete. prin Afrodita. până ce l-a răpus”. Theseus. este captivat mai mult de interpretarea decât de expunerea faptelor cu amănunte dramatice. îl dramatizează. şi asupra comparaţiei cu pielea de leu a lui Heracle. pe care a urmărit s-o pună în lumină neîncetat autorul. ci mai în urmă …Astfel de ştiri. În acest fel. una dintre cele mai interesante figuri de erou antic. Chiar sfârşitul tragic al unui erou — de pildă Heracle — este nimbat de aureola biruinţei. orice contradicţie cu privire la legende.

cu mâhnire. autorul a izbutit să exprime plastic şi poetic ideea. Cuvintele sunt parcă luate din lumea basmului: expresive. Stilul este şi în această parte a cărţii cât se pare de bine potrivit cu conţinutul. „ape”. Iată un exemplu edificator: „Da-ndată a început năvala de ape reci şi înspumate peste corăbiile troiene şi vuietul s-a înteţit”. putem afirma că: 1. dialogul. Ideile sunt exprimate în proză ritmată. dar nefăcându-se abuz nici de neologisme. Procedând în acest fel. romanii şi-au putut realiza creaţiile materiale şi culturale. de la Perseu la Enea. Fraza este adesea mijlocie. rând pe rând. Aşadar. Cuvintele „năvală”. care poartă caracteristicile geniului lor propriu. sub influenţa acestei culturi. s-ar putea spune. ritmul este întrebuinţat de autor numai acolo unde se cer accentuate dramatic anumite situaţii. basileii ahei. Autorul a procedat deci foarte potrivit când a vorbit şi despre Enea. îndeosebi. autorul continuă: „Şi regele. evitându-se arhaismele. „reci”. plin de durere. dând astfel mitului şi legendei suportul realităţii. cu privire la cincisprezece eroi. cătau spre ele şi tăceau”. şi predomină. patos. mitologia greacă n-a exercitat influenţe numai asupra culturii şi literaturii greceşti. şi. dar mai ales în note.19 romanilor. ci influenţa ei a fost profundă şi la Roma. pe lângă încântarea. Nu trebuie uitat însă că ceea ce dă un deosebit farmec expunerii este proza ritmată. dramatism. în realitate. căci. iar realităţii haina fermecătoare a basmului. „a începe”. propoziţia şi fraza de două propoziţii şi. dar. să dea şi unele amănunte asupra realităţilor sociale şi politice care au condiţionat înflorirea acestor legende. „înspumate” n-au nimic extraordinar. forţă. nu transformă totuşi textul într-o înşiruire de versuri. atenţia este dusă şi spre realităţile istorice. Cronologia este în conformitate cu ipotezele cele mai plauzibile. . mai demult. Rezumând cele arătate cu privire la cea de-a doua parte a lucrării. pregnante. ceea ce conferă expunerii relief. Iară bărbaţii. 2. în acest fel. evocaţi în note şi. Romanii au cucerit Grecia. spre a le expune viaţa legendară. din îmbinarea lor. autorul expune legendele. De pilda: „Femeile plângeau în hohot lângă palatul lui Egeu. în acelaşi timp. plină de înţeles moral. sub o formă mai vagă. aşa cum se spunea chiar în antichitate. cultura greacă i-a cucerit pe romani. deşi se întâlneşte destul de des. bine alese. El a avut prilejul să ilustreze din belşug ideea centrală arătată mai sus şi. Civilizaţia miceniană. Dar. pe care o simte cititorul. venise la Atena fiul regelui Minos de la Creta — ca să ia parte la concursuri”. care. şefii triburilor antice sunt. mai departe. în expunerea legendelor. şi totuşi. Autorul a ales cele mai interesante figuri de eroi. i-a povestit că.

6.20 3. se vede limpede că autorul „Legendelor Olimpului” n-a precupeţit nici un efort spre a da o dezlegare cât mai judicioasă problemelor pe care le ridica alcătuirea acestei mitologii. ritmul conferă o voiciune şi pregnanţă poetică de primul ordin. se formulează năzuinţe spre mai bine şi spre mai frumos. în care. pornind de la realităţi certe. altceva decât o mitologie. * Din cele expuse. luptând cu dârzenie şi curaj neistovit. multe din ciudăţeniile miturilor. tot aşa în „Legendele eroilor” s-a aruncat o lumină deosebită asupra lui Heracle. 5. punându-i în faţă modele de luptă dârză. cartea de faţă este una dintre cele mai izbutite scrise la noi în acest gen. sprintenă prin muzicalitatea ritmului frazei. dialogul. Ca şi „Legendele zeilor”. Notele vin sa lămurească. Aşa cum în „Legendele zeilor” s-a dat o deosebită atenţie figurii lui Prometeu. fiindcă „Legendele Olimpului” nu constituie.vocabularul. create de antici. Ideea călăuzitoare în expunere a fost aceea care a stat la baza plăsmuirii acestor legende. prin explicaţii ştiinţifice. oamenii pot triumfa asupra tuturor obstacolelor şi chiar asupra voinţei zeilor. NICOLAE I. plastică prin pregnanţa şi culoarea termenilor şi epitetelor. „Legendele eroilor" contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor şi la educaţia tinerei generaţii. Prof. Dramatizarea acţiunii. Este unul din meritele de seamă ale acestei lucrări. Zicem „mitologie”. în fond. 7. dacă nu cea mai izbutită. în felul acesta naraţia este însoţită de explicaţia raţională a plăsmuirilor fanteziei. dar o mitologie scrisă într-o formă literară vie. lărgirea şi îmbogăţirea originală a fabulaţiei. BARBU . 4. Prin toate aceste calităţi. şi anume că.

Corabia.. Cântându-şi lin „Teogonia” . bătrâne. Prinţ al aezilor elini! Slăvită-ţi fie lira sfântă Şi glasul tău tremurător Care-a rostit atîtea versuri.. Priviţi! Pe punte s-a urcat Homer cel orb şi înţelept. Mai sunt şi Pindar. Teocrit Şi Apolonius din Rodos. Şi poeţi. plină de vise Şi de legende. Şi trîmbiţele vor suna. în care este povestită imaginara naştere a zeilor . Mai stă încă la ţărm. Teogonia – renumit poem . Îţi mulţumim că ne-nsoţeşti!” Ci iată. din aripă de vultur. Abia de se mai cern pe masă Stropi roşiatici de lumină. mai cătaţi! Pe punte Au poposit şi alţi poeţi. În călimara de argint. O să pornească iar Pe marea Învolburată A fanteziei. Pare-o corabie pe care O ţine ancora la ţărm. În fruntea lor e Hesiode. Pana-mi. Da-n noaptea asta Voi da semnalul de plecare. „Binevenit să fii. Cel tînăr şi cu păr bălai.21 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI A murgul s-a lăsat pe nesimţite.

Ţărm după ţărm. Urcaţi-vă … Şi . toată Elada.. Vom fi-n tovărăşie bună. cel cu grai duios. Vântul va bate-ncetinel Şi marea ne va legăna .. Urcaţi-vă deci toţi pe punte. Pe valurile-i înspumate. Prin care cei de-odinioară Atâtea taine-şi tâlcuiau.... Sofocle. să pornim!. Poeţii vor suna din lire. Euripide Şi Pausanias şi Virgiliu Şi exilatul de la Tomis : Ovidiu. . În noaptea asta vom pleca Şi o să colindăm.22 Eschil. Iar noi tăcuţi vom asculta Fermecătoarele legende.. dragi prieteni.

c-un brâu de ape scânteietor. era cerul. atâta timp cât era ziuă. precum cântau poeţii. Iar ea se-mpodobea pentru Uranus şi îşi punea veşminte scumpe. că lumea noastră cea de astăzi : pământul – plin de flori şi fructe. Îşi presăra în păr miresme din cele mai alese flori. Uranus. noaptea şi vânturile. plină de aştri lucitori. întreg pământul. S . haos învârtejit şi negru. Iară pământul rupt din haos era însăşi zeiţa Gheea. pe care i-a numit titani. Ca să-i arate dragostea. strălucitori şi azurii. O dezmierda cu ploi şi vânturi. fără hotare. cât o să fie lumea lume. Şi îl privea cu ochii limpezi. acela care înconjura. Celui din urmă i-au zis Cronos. în legendă.. Lumea întreagă era-n haos. Ce mult îşi iubea Gheea soţul!. luna. şi nu se sătura să-i spună că ea va fi mereu a lui. cu râuri limpezi şi izvoare – soarele. şi el era cel mai şiret. Nu mai puţin o îndrăgise Uranus pe soţia lui. Primul născut a fost Oceanul1 (sau Ocheanos). şi noaptea o învăluia într-o hlamidă albăstruie. suflând repezi. cerul înalt şi plin de stele. Dragostea a unit pe Gheea cu cel dintâi bărbat. zeul îi aşternea pe frunte cununi de aur şi lumină..n-au fost întotdeauna astfel. din haos s-a desprins pământul.23 ZEIŢA GHEEA e povesteşte. Însă. pe care le ţesea anume din frunze şi din ierburi verzi. La vremea sorocită. ai lacurilor de cleştar. cel mai dibaci dintre titani. Şi el Uranus. ziua. fără formă. Gheea i-a dăruit soţului său şase feciori şi şase fete. Pămîntul nostru larg şi darnic.

Zeul Uranus avea darul de a putea citi-n viitor. şi trăsnete nimicitoare. Fii bun. fii bun. Peste un timp. numiţi aşa fiindcă aveau pe trupurile lor uriaşe câte-o sută de braţe lungi şi monstruoase. plină de spaimă. Uranus. cu câte-un singur ochi aşezat în mijlocul frunţii. Gheea nu îndrăznise să încalce voia soţului ei Uranus – şi îndurase făr-o vorbă poruncile şi silnicia. nici măcar în soţia sa. Zâmbea din nou soţiei sale şi îi spunea că-i este dragă.24 S-au născut mai apoi ciclopii : trei fraţi. ce izbeau urechile ca un ciocan. Asta nu putea zeiţa să-ngăduie la nesfârşit. Gheea vedea. După ciclopi s-au mai ivit alţi trei feciori: hecantohirii sau centimanii. Se mâniase-n sinea ei. Din pricina aceasta dragostea lui faţă de Gheea pălea mereu. Din închisoarea asta mare feciorii nu puteau ieşi. dă-le drumul! Nu N . Şi tot atâta timp trecea. Şi-nfricoşat . — Îndură-te. necruţători. frumoasa Gheea2 avea să nască şi alţi prunci – unii cu forme-ngrozitoare. îi trebuiau cam nouă zile şi nouă nopţi. Cum ? Ea-i năştea atâţia prunci şi n-avea parte de nici unul ? Zăceau pe veci închişi în Tartar şi n-avea dreptul să-i mai vadă ? Nu. Trei ziduri o împrejmuiau. Doar el. orbitoare. Mai înainte vreme. Şi-a rugat mai întâi bărbatul. Era deci liniştit stăpânul şi bucuros că a scăpat de orişice ameninţare. cu umilinţă şi cu lacrimi. Acum însă i-era destul. Dacă ar fi căzut din cer o nicovală pe pământ.se frământa să afle-un mijloc potrivit ca să înlăture. Uranus. hidoşi. tunete grele. Aceştia erau meşteri buni şi învăţaseră să facă. în prea întunecosul Tartar. din locul de stăpân ceresc. să-i elibereze iar copiii din Tartarul întunecat. degrabă primejdia care-l pândea. de către unul din feciori. Şi-aşa aflase că-ntr-o zi urma să fie răsturnat. Uranus. ziduri puternice de-aramă şi-un râu cumplit de foc şi smoală3 . că zeul i-l smulgea din braţe şi-l închidea în temniţă. URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII u mai avea încredere în nimeni. enormi. într-un lăcaş de sub pămînt: fulgere lucii. zice legenda. îi cerea ea nemângâiată. de-o azvârleai de pe pământ în mult prea mohorâtul Tartar. în timp ce lacrimi de izvoare îi lunecau peste obraz. avea cheia. Şi-atunci a chemat într-o seară pe toţi copiii-n jurul lui şi i-a zvârlit într-un afund . Acolo îşi făcuse zeul o închisoare cu porţi grele. Dar cum năştea un nou copil.

. să pună mâna pe putere. pândind cu dinţii încleştaţi. Nu e-n căderea ta să judeci faptele ce le hotărăsc. S-a apropiat de mama sa şi i-a răspuns. Cum să-şi lovească ei chiar tatăl – deşi îi pedepsise greu ? Apoi.25 merită osânda asta nişte copii nevinovaţi. Iar pe furiş. Toţi au tăcut afar' de Cronos. tot atunci s-a hotărât să-l pedepsească pe soţul său ne-ndurător. că este gata să se lupte şi să-l doboare pe Uranus din cerul lui nemărginit.. până în Tartarul adânc. când Uranus se odihnea. sfătuit de Gheea. i-a răspuns. pentru că-l aruncase-n Tartar. Şi-a-năbuşit plânsul în piept şi şi-a plecat. Era teribil când striga şi când se supăra Uranus. Ţinea la stăpânirea lui. Prin farmece necunoscute. în depărtare. prin vrăji numai de ea ştiute.. S-a strecurat prin întuneric.. aşteptând clipa potrivită când va putea să îl lovească pe tatăl său. Ştia că lupta-i cu primejdii şi mai ştia prea bine Cronos că ne-izbânda T .. pentru că-i zeu nemuritor. Uranus era tatăl lor. zeul era puternic. până la fiii ei. A stat acolo până noaptea. Din el zeiţa şi-a făcut o armă ca o seceră. titanii. în acelaşi timp. în gându-i. şi i-a-ntrebat cu glas şoptit : — Care din voi ar fi în stare să îl înfrunte pe Uranus ? Ştiţi că nu poate fi ucis. ce erau tot de diamant. tăişul ei scânteietor. Pe urmă. A pătruns apoi. zeul Uranus. Cine se-ncumetă să fie stăpânitor în locul lui ? CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS oţi au tăcut înfricoşaţi de vorbele cutezătoare. fruntea.. El era foarte îndrăzneţ şi. În schimb el poate fi învins cu arma asta sclipitoare. A deschis porţile uriaşe. pe furiş. tăcută. se ruşinau să dea o luptă. tot pe şoptite. — Mă voi supune!. plin de grijă. ascunzându-i. titanii. Fără să stea prea mult pe gânduri. Gheea a scos din sânul ei un diamant strălucitor.. s-a furişat pe porţi afară. şi Gheea n-a mai spus nimic. dacă vei fi mai milostiv. şiret. şi faţă-n faţă nu puteau să îl doboare nicidecum. Îţi stau chezaşă pentru dânşii că nu îţi vor răpi puterea. fiii.. Şi s-a răstit către zeiţă : — Vezi-ţi de rosturile tale. Dorea de mult să se răzbune. dar el nu putea fi zărit. s-a ascuns după nişte stânci. Şi îl ura pe tatăl său. Din acel loc putea să vadă. Zeul Uranus era însă crud şi neînduplecat. deşi era nevinovat. când îşi vedea soţia plângând. orişice . a luat în mână secera şi. Însă. şi iată cel mai bun prilej. Nu se înduioşa deloc.

se coborâse pe pământ. după multă vorbă. ce se ivise tot din haos. cătând-o pe soţia lui. Rănit în pântec. şi nu ţi-o dau. Putea să cârmuiască-n voie. şi tu de-aceeaşi soartă pe care o am astăzi eu! Da! Te blestem. El biruise. ceilalţi titani . Uranus i-ar fi osândit la chinuri înfricoşătoare.. porţile de diamant. Ocean se cam întunecase. Au râs şi au benchetuit. Şi-n sfârşit. Uranus o rugase să îl răzbune în vreun fel. Ocean. spunându-i c-o să-l facă sfetnic. Din ascunziş a sărit Cronos cu secera în mâna dreaptă. trebuia. Cronos atunci l-a înfruntat : — În lupta grea care s-a dat. misterioasă. cândva. în timpul cât şezuse-nchis în veşnic mohorâtul Tartar. Dar nu ştiau că-n vremea asta zeiţa Nix7 . Şi... a spus Ocean. stăpânul aş fi eu. din înalt.. Visul pe care şi-l făcuse titanul cel ambiţios. Acuma noi suntem stăpânii — Îţi mulţumim. tu vrei puterea ? Nu este drept. Deci. Să facă tot ce-i va plăcea.. acuma. ducând cu sine noaptea neagră. căci fraţii şi surorile ţineau cu el. să-i . se zvârcolea pe jos strigînd : — Cronos. De mine doar ascultă toţi. Deodată l-a zărit că vine. Părea că o să-nceapă zarva. larg.. Şi fraţii lui.26 ar fi dus la pedepsirea lui şi-a Gheei. La nuntă au venit titanii şi titanidele în păr. îţi doresc să ai parte.. Era beat de bucurie şi de triumf . neapărat. De drept. Până să ia aminte zeul că e pândit de fiul său. mulţumit. şi-l trăia. fecior nevrednic! Blestem . s-au înţeles să-l recunoască pe Cronos drept cârmuitor. Şi-a ales-o pe mândra Reea6. pornind către o insulă ca să-şi găsească adăpost. noaptea. îl ajutau. Mai mult. titanul l-a lovit în pântec4 ... Şi-acum. nimeni nu s-a grăbit să-mi vie cât de puţin într-ajutor.. Aşa a luat Cronos puterea5 peste pământ şi peste cer. plin de sânge.de tată şi de zeu....A poruncit să se deschidă. Ea îl văzuse pe Uranus lovit. Şi a făcut o nuntă mare. Uranus a căzut în tină. căci sunt mai mare şi-nţelept. Nu mai putea să dea-napoi. Zeul Uranus. N-avea de cine să se teamă. cea mai frumoasă titanidă. Se bucurau că sunt stăpâni. adică noaptea întunecată. Dar Cronos l-a înduplecat pe fratele său mai în vârstă. cu trufie. să-nvingă pe cârmuitorul de pân-atunci al cerului. Ceilalţi titani şi titanide urmau să-i fie sfetnici lui. a hoărât să-şi ia în primul rând soţie. — Eu v-am scăpat! le-a rostit dânsul. iată. şi nu se cade să ajungi cârmuitor peste ceilalţi. Dar tu eşti fratele cel mic. O nuntă cum nu se văzuse până atunci în univers. Şi asta n-o putea uita prietena lui Uranus.. Blestemul meu se va-mplini oricât ai fi tu de şiret… Dar Cronos n-auzea nimic. s-au grămădit iute la porţi şi au ieşit afară toţi . se hotărâse să-l răzbune pe zeul izgonit din cer. însângerat de Cronos.

zeule Cronos. întunecat. ce-ai dobândit-o mişeleşte de la Uranus. Nemesis – aspra răzbunare . strigase cu glas tare Nix. Odrasle ce aveau să poarte nenorocire pe pământ. înstelatul. ... care-şi acoperea tot trupul sub un văl lung. Noaptea vroia să-i împlinească această rugăminte a sa. pe Ker – adică nimicirea şi pe Tanatos – zeul morţii. Şi-n timp ce Cronos sta la nuntă. cum îţi va fi domnia ta. Eris – discordia cea cruntă. benchetuind nepăsător.27 pedepsească pe titani. să te văd. — Aş vrea să văd. care te veseleşti atât la nunta ta cu mândra Reea! Astfel se începea domnia zeului Cronos cel şiret. zeiţa Nix năştea din beznă nişte odrasle monstruoase. Astfel ea aducea în lume pe Hipnos – somnul plin de vise şi de fantasme-ntunecate . sub blestemele lui Uranus şi uneltirile zeiţei. O. tirane Cronos. Apate – care-avea putinţa să amăgească şi să-nşele pe zei şi oameni deopotrivă .

ce populau Olimpul şi întreaga lume.28 Note: 1. secera care înseamnă sfârşitul tuturor lucrurilor. De aceea . De aceea avea aceleaşi însuşiri ca şi ea. în concepţia elinilor. intitulat: „Mutilarea lui Uranus". 6. în decursul veacurilor. era numit de către elini : Fleghietonul. de cele mai multe ori. o ieşit din ascunzişul său şi l-a atacat pe Uranus cu secera de diamant. şi tot el le înghite. pentru elini. în poemul său „Teogonia". 7. 4. 2. un băietan. Gheea. Notul – vântul de la miazăzi. aceea care nutreşte toate fiinţele răspândite în lume. Cronos – la romani Saturn – se confundă. uneori artiştii obişnuiau să-l zugrăvească sau să-l sculpteze pe Cronos cu umerii înaripaţi (timpul care zboară). numite oceanide. Teea. Alt titan. în număr de trei mii. spuneau legendele eline. fii binevoitoare cântecelor mele şi dăruieşte-mi o viaţă fericită!. străvechea mamă a tuturor. soaţă a lui Uranus înstelatul. . socoteau că din unirea pământului cu cerul – şi din urmaşii lor – s-a născut tot ce se găseşte în univers : aştrii. avînd alăturea de el globul şi un orologiu cu apă. cum se va vedea mai tîrziu... Căsătoria ei cu Cronos urma să dovedească oamenilor din antichitate că timpul hotărăşte cele care se petrec pe pământ. o clepsidră. În mână are. lumina şi vânturile. Hiperion şi cu soţia sa. La rândul ei. Zeul cerului înstelat a căzut jos. cum. Îndură-te. au odrăslit pe Helios – soarele. Gemând de durere. a născut toate stelele care lucesc pe boltă. căsătorită cu Astreu.. au avut la început două odrasle : pe Eter – lumina veşnică – şi Hemera – ziua care înveseleşte sufletele oamenilor. cu timpul care se scurge. Dintre toate aceste opere de artă. Râul de foc şi smoală. elinii. Povestirea luptei pe viaţă şi pe moarte dintre Uranus şi Cronos o face poetul Hesiode. într-o expresie rămasă celebră. din legendă. aurora. În mijlocul tabloului. mamă a zeilor. te salut pe tine. Cronos. care înconjura Tartarul. Eurul – vântul prielnic din răsărit. 3. apele şi fiinţele vii. El este tatăl tuturor fiinţelor. mai mulţi pictori şi sculptori. Oceanul şi zeiţa titanidă Tetis erau socotiţi drept părinţii tuturor râurilor. Selene – luna şi Eos – aurora. Din versurile lui s-au inspirat.. Gheea era slăvită astfel: „Eu voi cânta pământul.la romani Tera. a cărei fiică era. Într-un imn atribuit bătrânului Homer. Reea.închipuia. Zeiţa Nix – noaptea cea veşnică – căsătorită cu Erebul. „Tempus edax Verum" – „timpul care distruge totul” – cum zice Ovidiu. artistul a pictat pământul. îşi blestemă feciorul să fie şi el cândva doborât de propriul său copil. cea mai impresionantă pare a fi tabloul zugrăvit de pictorul Vasari. cel aducător de ploaie. pentru că vechii greci. luceafărul de dimineaţă şi cele patru vânturi: Boreul – vântul năprasnic dinspre miazănoapte. întunericul cel mohorât din subteranele pământului. tot pământul." Imnul slăvea în acest chip pe Gheea. dată de mama sa. ca şi zeiţa Gheea. şi ai celor trei mii de nimfe. şi Zefirul – vântul răcoros din asfinţit. O. ba chiar şi nesfârşitele cortegii de zeităţi. 5. secera cu care l-a doborât pe tatăl său. Domnia lui Cronos simboliza tocmai această putere a timpului asupra întregii lumi. Iar Eos.

Fiicele nopţii : răzbunarea. îşi pregătise o domnie şi lungă şi îmbelşugată. nu se înşală niciodată. Gînduri ascunse-l frământau. dar mulţumit tot nu era. F CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE orind să scape de primejdii. N-a fost el însuşi zăvorât. Ştia el doar. discordia. atunci când face prevestiri. dar nu în temniţă. că temniţele se deschid. sub ochii-ndureraţi ai mamei. De câte ori venea pe lume un D . şi n-a ieşit atât de lesne cu ajutorul mamei sale ? Primul copil născut de Reea a fost o fată : Hestia. îşi va înlătura copiii. Şi tatăl său îi prorocise că va veni o zi în care va-ndura grele încercări. născuţi de Reea. La fel ca tatăl său. Cât a mai plâns! Însă zadarnic. Cronos a făurit un plan. Uranus. se vor scula cu arme-n mâini şi îl vor răsturna din slavă. O.29 ZEUS ăcuse nunta zeul Cronos. înşelăciunea îi tot tulburau inima.. Uranus. Ştia că tatăl său. destul de bine. nu-n Tartar. Tatăl a şi cerut-o Reei şi a-nghiţit-o deîndată. Copiii lui. Uranus nu voia să spună – deşi poate ştia şi asta – care dintre feciori anume îl va lovi pe zeul Cronos.. ce-a mai fost pe biata Reea!.

— Să nu mai plângi. Şi el. o. Hera. i-a grăit Gheea. încăpător şi sănătos. Născuse până-n acea zi soţului său doi fii. vom mai vedea. Ajută-mă acum. de foamea cruntă a lui Cronos. Sărmana mamă-nspăimântată era silită să-şi aducă ea însăşi pruncii nou-născuţi şi să-i dea hulpavului tată. — Iată. A deschis larg gura flămândă şi piatra i-a căzut pe gât. de copil. Şi s-a făcut că lăcrămează. Vreau să-mi păstrez şi eu un fiu . Simţind apoi zeiţa Reea că este timpul să aducă pe lume-al şaselea copil. S-a dus în peştera de piatră şi. Gheea a auzit pe soaţa zeului Cronos cum plângea. în insula numită Creta. ţi-am adus ultimul vlăstar. înalt. Cronos striga să i-l aducă. Şi tu ai suferit ca mine şi te-ai luptat cu soţul tău. A-nfăşurat frumos o piatră în scutece moi. a luat pietroiul cel învelit în scutece. zeiţa Gheea. REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL e pare că-n aceeaşi noapte soaţa lui Cronos a fugit în insula cea mare. şi s-a înduioşat adânc. În peşteră vei naşte-n voie.. a alergat la buna Gheea. în timpul cât o fi să nască. Cronos. pe ultimul vlăstar al meu. Este o peşteră acolo. şi cum n-avea vederea bună. neagră. şi ce va fi. până să-şi reverse Eos razele ei trandafirii. Gheea.. la stână.. pe care l-am născut azi-noapte. precum mi-ai poruncit. Era al şaselea copil şi cel din urmă ce-l avea. ca lupul când ajunge în ţarcul mieilor. în coasta plină de verdeaţă a unui munte drept.. Cronos. şi-a dat-o soţului său.. călăuzită chiar de Gheea. Mama şi-a-ncredinţat copilul bunicii lui. pe Hades şi pe Poseidon. pânâ în pântecele-i negru. A cugetat un timp zeiţa : cum ar putea să o ajute pe greu lovita ei copilă ? A cugetat şi a găsit că e mai bine s-o ascundă pe blânda Reea undeva.. răcoroasă .. tu. Vroia să nu-nţeleagă zeul că-i vicleşug tot ce făcea. S .. a glăsuit zeiţa Reea. Creta. şi s-a întors acasă iute. grăbit. sărmano. să-l mănânce. şi trei fete : pe Hestia.. mare Gheea. a socotit că-i fiul său.30 nou copil. mamă a zeilor cereşti!. Reea a şi născut un fiu. adâncă. Demetra. Te voi călăuzi. A hohotit în faţa ei : — Ajută-mă.. îi înghiţea cât ai clipi. ca să îţi scapi din Tartar fiii.

la intrarea peşterii. pere. Cronos. să bată-n scuturi. şi chiar vreunul dintre ceilalţi fraţi şi surori. Şi nimfele-l hrăneau pe Zeus cu laptele acestei capre şi cu o miere parfumată. un neam de semizei războinici.. puteau s-audă zgomotul. odată s-a-ntâmplat ca Zeus să rămână-n pumn cu unul dintre-aceste coarne. Zeus alerga peste tot. şi copilul ar fi fost straşnic pedepsiţi. bătea din palme şi ţipa. mere. în peştera muntelui Ida. fără de voia sa. precum se spune. Apoi să cânte şi să strige atât de tare. în Creta. ha. zburda printre stejarii de pe munte. Crescând puţin mai mare. sfetnicii săi.. ha!. colo-n Creta. fiicele regelui din Creta. a râs cu poftă zeul Cronos. jucându-se cu Amalteea. Altă primejdie s-a stins!. Vorbea cu Zeus ca o mamă şi se făcea că îl împunge cu coarnele ei cele lungi. decât arar şi pe ascuns. Astfel creştea feciorul cel mai mic al Reei. Şi nu ştia că-n acea clipă începea să se împlinească blestemul zeului Uranus. căci cornul se umplea la loc. cu ea. cât un bărbat din cei mai zdraveni. S-a mai dus unul. Reea. să facă danţuri zgomotoase. Iar dacă zeul afla taina. Capra avea grai omenesc. pe Ida şi pe Adrasteea. Copilul apuca-n mânuţe coarnele caprei Amalteea şi se lupta. voinic. cu putere. El o iubea pe Amalteea şi s-a mâhnit că i-a făcut rău. ca din cer să nu s-audă nici un scâncet şi nici un plânset de copil. şi Zeus se făcuse mare. şi Gheea. De mic avea putere-n braţe. născuţi tot de zeiţa Gheea. Încât. Zeus – într-un culcuş făcut din aur. Capra putea mânca din fructe de câte ori îi venea poftă. A mai chemat şi două nimfe. ce aveau nume de cureţi. din prima clipă. Pentru că mama nu putea să vină-n Creta. iată. . un copil bucălat se află în braţele bunicii sale. cum nu făceau albinele decât în stupii de pe Ida. Nici nu trecuse bine anul. Era o capră fermecată. atât de mare gălăgie. ha. gata să-şi împlinească soarta cea prevestită de Uranus. Vestita capră Amalteea.. Făcea. Drept mângâiere Amalteei. de mic. cât altu-n douăzeci şi cinci. Gheea le-a poruncit să vină şi. să-l răstoarne pe tatăl său şi să ia el în mâini puterea. să-l alăpteze pe fiul său cel mititel.. a hotărât ca acest corn1 să fie veşnic plin cu fructe : smochine.31 — Ha. Pentru că. încât era pericol mare. care stătea la pândă. Ele au aşezat băiatul – căruia mama şi bunica i-au spus. struguri şi alte bunătăţi de soi. Şi el se înălţa-ntr-un an. neurmărit de ochi străini şi duşmănoşi. Trăia însă pe-atunci. nimfele au adus o capră. cu săbiile şi lăncile.

După moarte.32 Note: 1. Cornul caprei fermecate Amalteea era simbolul belşugului şi se chema cornul abundenţei. lance sau săgeată. Elinii. cum povesteau legendele eline. Amalteea a fost pusă de Zeus pe bolta cerească. Este constelaţia Caprei. îşi pictau sau sculptau uneori pe locuinţe acest simbol. care îi ocrotea trupul în luptă – pavăză ce nu putea fi străpunsă de nici un fel de armă : sabie. socotindu-l aducător de noroc. sau pavăza. în amintirea copilăriei sale. . Iar din pielea ei şi-a făcut zeiţa Atena egida. şi mai târziu romanii.

drept răsplată pentru vultur.. să tragă carul din petale de albe flori de trandafir al preafrumoasei Afrodita. de-asemeni. Ambrozia – de zece ori mai dulce decât însăşi mierea – era o hrană pentru zei. pe ascuns. a dobândit puteri cereşti. cel care fără nici o milă îşi înghiţise cinci copii. tot de zei. ci din adâncuri izbucnea o băutură fără seamăn. ca să se adape. Însă toate aceste fapte. din care nu puteau sorbi decât zeii nemuritori. Pe gingaşele porumbiţe le-a hărăzit să fie simbol şi al blândeţii şi-al iubirii. nu mai ţinea cu zeul Cronos. sub un stei uriaş. Şi-i aducea această băutură – numită. Mama sa. şi să vestească primăvara. Zeus s-a înălţat mai iute. Zeus le-a săvârşit pe urmă. în timpul nopţii.33 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR eciorul cel mic al Reei. îi spusese despre ciudata prevestire şi de blestemul lui Uranus. Acolo. minunată. Mâncând ambrozia cea dulce. Gheea. Deocamdată mai era în Creta şi-avea cu totul alte gânduri. nectar – lui Zeus. să-i stea necontenit de veghe. Se povesteşte că în vremea cât mai era încă micuţ. mândra zeiţă a iubirii. în zorii fiecărei zile. F . Ştia că nici bunica. era la vârsta bărbăţiei. Reea. un cârd de albe porumbiţe zburau în fiecare zi pe ţărmul marelui Ocean şi-i aducea de-acolo-n ciocuri o hrană dulce. ţâşnea din piatră un izvor.. pe un munte. Şi. când a ajuns şi el stăpân. crescut în Creta. Zeus. ce se chema ambrozie. sorbind nectarul fermecat. L-a pus chiar lângă tronul lui. l-a luat cu dânsul în Olimp. prin gânguritul lor duios. Un vultur se-nălţa. Dar nu era izvor cu apă. când a ajuns stăpân.

care părea a fi nectar. METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ in fericire pentru dânsul. din care a făcut îndată o băutură delicioasă. S-a prefăcut îndrăgostit şi i-a jurat s-o ia de soaţă. nespus de bucuroasă c-o să-şi revadă toţi copiii. el. Ei îi juraseră credinţă. Zeus avea în tinereţe o vorbă ademenitoare şi un chip foarte atrăgător. a hotărât că fapta asta eu trebuie s-o săvârşesc. Fiica titanului Ocean. Este neîndoios că soarta. Era nevoie deci de multă prudenţă şi înţelepciune. pe Reea. Noi nu cunoaştem întâmplarea prin care Zeus a ajuns s-o întâlnească pe copilă. Dar cine poate fi acela. Asta-i uşor!. pe malul fluviului Ocean2 ..34 „Uranus a rostit că una dintre odraslele lui Cronos o să pornească răzvrătirea. şi-a uitat orice chibzuinţă şi i-a promis să-l sprijine. Metis." Numai că Zeus ştia bine că lângă Cronos sunt titanii. Cronos. se frământa voinicul Zeus.. Dar Reea era mult prea slabă. şi-a pornit repede acasă. — Ce vrei să faci în primul rând ? l-a întrebat Metis pe tânărul fecior al Reei. dacă şi ea se va-nvoi să-i dea un ajutor în lupta contra părintelui său Cronos. — Întâi şi-ntâi aş vrea să-i văd ieşiţi din pântecul lui Cronos pe toţi cei înghiţiţi de el. să-l ajute. atît de-nflăcărat. văzând pe Zeus că îi jură. era singur. O plantă verde şi spinoasă. Dar ştim că a vorbit cu ea. neînduplecată. Şi Zeus s-a gândit adânc. Zeiţa Metis era una din numeroasele copile pe care le avea Oceanul. Abia se întorsese Reea în casa soţului său Cronos. N-avea alături.. Erau puternici fără seamăn şi nu se-nfricoşau de nimeni. nu cuteza să se ridice în faţa soţului său.. că dânsul i-a strigat D . dacă nu eu ? Căci toţi ceilalţi se află-n pântecul cel negru al hulpavului nostru tată. pe malul fluviului Ocean. decât pe mama sa. sprijin în orice-mprejurare.. iubire. a luat această băutură . a cercetat prin ce mijloace şi-ar mai putea găsi tovarăşi gata să-l sprijine în luptă. În schimb. Şi a aflat că vieţuieşte o verişoară a sa. a glăsuit copila Metis şi a plecat la hotarul lumii. — Atâta vrei ?. Zeus. primul născut dintre titani. De-aici ea a cules o plantă.. Moira1 . Reea.

CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI u toţii. a grăit Zeus fraţilor. eliberase numai pe fraţii săi. ca lupta s-o sfârşim cu bine. teferi. copiii: Hestia . Gura i se căscase larg şi din gâtlejul lui uriaş au început să iasă. Ciclopii şi hecatonhirii îl urăsc mult pe zeul Cronos. din timpul zeului Uranus. l-a dus la gură cu nesaţ şi a sorbit până la fund nectarul cel înşelător. Însă titanii sUnt puternici şi sUnt mai numeroşi ca noi. îngrozit de cele ce se întâmplau. Nebănuind nimica. Să nu fie nici o-ndoială asupra biruinţei noastre. — Noi le vom da drumul îndată. însă deasupra i-a turnat şi băutura de la Metis. Şi Reea le-a împărtăşit fiilor şi fiicelor sale că Zeus le e salvatorul. Dar cum a ajuns băutura în pântecele lui divin. Tot trupul i se-ncrâncena şi se zbătea ca-n pragul morţii. Zeus s-a veselit grozav. la loc. când deschisese poarta de diamant. — Fraţi şi surori! le-a rostit el.. pe cât se pare. A venit timpul să ne luăm puterea ce ni se cuvine. Demetra . Hera. Ba mai pusese şi o strajă.. de nădejde. zeul a luat în mână vasul plin. Zeus l-a prins de gât pe monstru. auzind vestea. numit Campe. Fiii şi fetele lui Cronos au luat în mâini câte o armă şi-au năvălit cu toţii-n Tartar.. s-au strâns în jurul blândei Reea. Metis – care era şi ea de faţă – i-a amintit lui Zeus că sunt nişte uriaşi în Tartar. Atunci. Şi fraţii şi surorile. Cronos. ajutat de frumoasa Metis. — Grăbeşte-te! Sunt însetat! a grăit Cronos mânios. Reea atât a aşteptat. Avea acuma lângă sine pe cei cinci fraţi buni. Deci trebuie să fim uniţi. ciclopii şi hecatonhirii. căci ei încă nu-l cunoşteau. a şi simţit că-i vine rău. s-au grăbit să-l vadă pe Zeus. cu îndrăzneală. şi Hades şi Poseidon. după ce totu-i izbutise. titanii. Mai mult şi mai de necrezut este că toţi aceşti copii erau de astă dată mari.35 s-aducă un ulcior mare cu nectar. după ce s-au îmbrăţişat. Dar pe ciclopii cei destoinici şi pe hecatonhirii groaznici îi zăvorâse iar. S-a repezit şi i-a umplut un vas de lut încăpător. Într-adevăr. Ceilalţi l-au sfârtecat cu C . erau acolo. pe monstrul hâd. Deci. să mai avem şi-alţi câţiva prieteni.. haideţi să-i eliberăm!. se retrăsese pe un munte să chibzuiască-n linişte. în timp ce Cronos. fete şi băieţi. Ba Hades şi Poseidon aveau şi bărbi până la brâu.

Din temniţă au răsărit ciciopii şi hecatonhirii. şi priveghea toată Elada. noul lor stăpân. Titanii vor fi pedepsiţi.. ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP rimind şi darurile-acestea. muntele semeţ. Apoi cei trei fii ai lui Cronos au dat de veste-ntregii lumi : — De azi-nainte stăpânirea este în mâna altor zei. au mai făurit şi lui Poseidon. era-n vecinătatea mării cu ape albăstrii.. se revărsau şi înecau păşuni. pământul se cutremura şi apele ieşeau din văi. izbind cu pumnii şi genunchii. De-asemeni. Iară lui Hades i-au făcut o cască tare năzdrăvană. Egeea.36 seceri şi l-au împuns cu suliţe. Au cercetat toată Elada şi au găsit că este bine să-şi facă tabăra-n Olimp. de îndată. Ca să-şi arate. zeii au spart porţile largi. fratele cel mai mare. ogoare şi livezi. Şi toţi câţi s-or alătura zeilor olimpieni. Proptindu-se cu umerii. vor primi o răsplată dreaptă. ciclopii au şi făurit fulgere. recunoştinţa către zei. cu fruntea sa încununată veşnic de ceţuri argintii. Iar cei care-i vor înfrunta vor fi în Tartar prăbuşiţi. zeii s-au hotărât s-aleagă un loc de luptă potrivit. o furcă mare. Şi unii şi alţii au jurat c-au să le fie credincioşi noilor zei ce se-nălţau. Dacă izbea zeul cu furca. Ţineau puterea pe nedrept. Sunt zeii ce şi-au ridicat palat pe muntele Olimp. şi cu Poseidon. cu trei dinţi. Olimpul3. S-au repezit apoi la porţi Hades. pe care le-au încredinţat lui Zeus. Nu era loc mai potrivit decât acesta pentru zei. zeul se făcea nevăzut. mijlociul. De-aceea Zeus a cerut să i se facă un palat pe creasta cea mai îndrăzneaţă. în luptă. P . mijlociul. Cum îşi punea casca pe cap. tunete şi trăsnete. până ce monstrul a căzut.

după poruncile lui Zeus. Din pumnul său neobosit ţâşneau mereu trăsnete tari.37 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ăzboiul a-nceput cu furie. să nu mai poată-n veci ieşi din temniţă. ce nu avea asemănare. şi Tartarul cel mohorât a bubuit. câte o sută de pietroaie. El năvălea peste titani. Şi. ce-ntrecea orice-nchipuire. Doar Gheea.. cel pe care l-am ajutat să se înalţe. Cerul a dat parcă un geamăt.vitejeşte.. înspre mănunchiul de titani. Uranus i-a lovit din greu. erau schimbate în tăciuni şi scânteiau înfiorate. Ciclopii ajutau şi ei. pe dâre albe de lumină. La poartă. Legenda spune că pământul ardea parcă din temelii. Toţi se plecau în faţa lui. — Titanii sunt copiii mei. Hera şi Demetra luptau cu suliţe şi seceri. zdrobindu-le umeri şi şolduri. Iar zeii Hades şi Poseidon.. Pământul larg şi marea uriaşă au răsunat de-un zgomot greu. strajă li s-au pus cei trei fârtaţi hecatonhiri. R . Hestia. întemniţându-i sub pământ. a dăinuit acest război. unde-i ţinuse şi Uranus. poate şi mai bine. în Tartarul întunecat. se plângea Gheea zeilor.Iar ochii le erau orbiţi de fulgerele lucitoare. Şi totul clocotea în jur : Oceanul. hecatonhirii aruncau. mâniat. când este stăpân. Abia de i-am putut scăpa. cu forţă înspăimântătoare. Pădurile. titanii ? Nu. Astfel se-nfăţişa năprasna acestei lupte dintre zei. În faţa cetei olimpiene sta însuşi Zeus. Zeus mi-o va plăti curînd. prelung şi surd. se mâniase rău pe el.. Titanii au fost îmbrânciţi. când zeii au intrat în luptă. acuma. dar până la sfârşit titanii au fost înfrânţi şi nimiciţi4. Şi Zeus. loveşte tot atât de crud ? Şi-i zvârle iarăşi în adânc pe bieţii mei feciori. Focul se întinaea mereu. Olimpul s-a cutremurat până-n adâncuriie sale. Zeus era noul stăpân. lovind într-una. şi ajunsese până-n haos. braţe şi grumazuri. unindu-se cu aprigul pârjol ce mistuia cerul întreg. mama zeilor. picioare. marea nesfârşită şi râurile de argint.Flacăra lui se ridica. lovind pe Cronos şi pe-ai săi cu mari ciocane de aramă. Asta n-o pot îndura. de sub pămînt. azvârlind tunete cumplite.Titanii se înăbuşeau sub aburii fierbinţi din ape. în acest potop de foc. înainte verzi.. Zeus. Zece ani.. Pământul roditor ardea.

soarta-Fatum era reprezentată printr-un bătrân orb sau legat la ochi. cu feţele hidoase şi ochii sticloşi de spaimă. înghiţind-o pe Metis. în urma cărora se formau munţii şi mările. în timp ce vulcanii izbucneau cu ropote de piatră şi de foc. Iară de sus te aştepţi să apară Zeus. prin legi de neclintit. În jurul capului purta o cunună de stele. Însuşi Zeus nu putea să se împotrivească sau să înduplece pe Moira. din care izvorau şi în care se vărsau toate apele. 2. o lumină albă îl învăluie şi zeii gustă aici o fericire. Ceilalţi.38 Note: 1. Hotărârile soartei erau împărţite fiecărui om de la naştere. de aur. nici jertfe. Oceanul. socotind totul zadarnic. după cum a rămas de atunci cuvântul – ca şi cele care vor urma cu diferiţi giganţi şi monştri. ca într-un vis fantastic. prin trei surori. Lahesis. nimicind începuturile de înflorire a vieţii. aerul cel mai pur îl împresoară . la elini. cu fulgerele în pumni. Zeus. Închipuie frământările din interiorul pământului. Acesta era personificat prin cel dintâi fiu al lui Uranus şi al Gheei. Fumul înecăcios se înalţă în valuri. Veacuri de-a rândul această alegorie i-a ispitit pe artişti s-o zugrăvească sau s-o sculpteze în forme impresionante. şi Atropos. puteau fi comunicate pământenilor prin oracole. ivită pe lume înaintea lui. Mai târziu. . Hotărârile soartei. Astfel. Acesta avea scris destinul oamenilor pe o tablă de aramă. Cei vechi îşi închipuiau că pământul era înconjurat de un fluviu imens. Oamenii nu aduceau însă Moirei – soarta neînduplecată – nici rugăciuni. semn că şi zeii trebuiau să se supună hotărârilor sale. ţintindu-i nimicitor pe cei care se prăvălesc. într-o schiţă renumită a pictorului olandez Rubens. care tăia firul vieţii cu un foarfece. piatra ce se rostogoleşte către el. Într-un loc munţii se ridicau. Numai pentru zei ursitoarele ţeseau veşnic fire lungi. Soarta nu o puteau îndupleca prin rugăciuni. şi-a însuşit înţelepciunea şi prudenţa. care trebuie să domine totul în lume. Zeii puteau numai să cunoască voinţa lui şi să i-o aducă la îndeplinire. cel dintâi simbol al înţelepciunii şi prudenţei. se văd titanii încolţiţi şi izbiţi de blocurile grele de piatră. de pe pământul ars. Altul încearcă să întâmpine. cunoscute de zei. Această luptă fubuloasă – titanică. a fost. cu braţele. cad în abisul negru. cum credeau elinii. cântând Olimpul. 3. Moira – fiică a haosului şi a nopţii – reprezenta pentru elini destinul stabilit dinainte fiecărei fiinţe. aruncate asupra lor de hecatonhiri. Metis. cum ni se povesteşte în numeroase legende eline. prima lui soţie. care va dăinui cât zilele eterne. care desfăşura firul vieţii. încovoindu-l. ce le sunt hărăzite." 4. Homer. Muntele Olimp îşi întinde coastele de la marea Egee şi până la hotarele Tesaliei şi Macedoniei. Aburii încinşi îi împresoară şi parcă vezi cum îi sufocă pe luptători. însă oamenii luptau adeseori împotriva ei. fără hotare. într-altul se prăbuşeau spre afundurile clocotinde. nici atins de zăpezi. Poetul Hesiode ne spune că ea ştia mai multe taine decât toţi zeii şi oamenii laolaltă. care împărţea bucuriile şi nenorocirile. fiica lui Ocean. La romani. spune : „El nu este niciodată bătut de vânturi. ursitoare sau parce : Cloto. închipuie ciocnirile care aveau loc între forţele tumultuoase ale naturii. Unuia dintre ei i-a căzut o stâncă pe spinare.

Totul. să se răscoale în vreun chip. Ne bucurăm de tot ce-n lume e mai bun. împreună am învins şi împreună vom domni. mările. iar Zeus a urmat aşa : — Voi. Şi fraţii s-au înfăţişat.39 ZEII OLIMPULUI eus. trona pe muntele Olimp.. Da. şi dacă îşi dorea ceva. domnea acuma în Olimp şi poruncea. asemeni unui mare rege. ce şezuse altădată ascuns în Creta. totul era al lui. POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA — Să vie fraţii mei cei mari! a sunat prima lui poruncă. nesfârşit. Dacă supuşi nemulţumiţi vor încerca poate. Plin de mândrie privea el cerul albastru. Deci. se împlinea numaidecât1 Z ZEUS . El. Şi Zeus nu se sătura să-şi mângâie privirile cu-ntinderi şi cu bogăţii. m-aţi ajutat în lupta împotriva titanilor năprasnici. fluviile verzui şi firele subţiri de-argint ale izvoarelor din munţi. cândva. să-i pedepsim ne-ndurători. pământul roditor şi larg. Eu voi domni. Însă am să vă dau şi . amândoi născuţi din Reea şi zeul Cronos. ca şi mine. Suntem stăpâni. născutul din titani . Poruncea pe voia lui. Să vie Hades şi Poseidon. cu mare grabă ..

mângâind-o blând pe păr. primul fecior născut de Reea. şi de-alta tot ce-i sub pământ. Cei trei şi-au împărţit puterea. şi din această pricină nu are voie să se stingă. Mai rămăsese numai Hera. iar lui Poseidon apele din mări. pline de peşti săgetători. De o parte-i cerul luminos. — Tragem la sorţi ? au rostit fraţii. de unde poţi cuprinde tot. Voi trageţi ce v-a mai rămas. să mi-l vegheaţi. Celălalt frate mijlociu a devenit zeu peste ape. Amândoi zeii au trebuit să se arate mulţumiţi.. să-l cârmuiţi. În grija ei a-ncredinţat căsătoria şi familia şi copilaşii nou-născuţi. Eu sunt mai mare. Focul. eu îmi voi păstra cerul.40 vouă câte-un ţinut. Hades a şi pornit pe loc către ţinutul mohorât. — Tragem! le-a dat răspunsul Zeus.. din miazănoapte-n asfinţit.. dar Zeus a rămas stăpân. din răsărit în miazăzi. Lui Hades i-au căzut la sorţi ţinuturile subterane. Apoi s-a îndreptat cu fală către Demetra. care-i fusese hărăzit. FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP upă această faptă. împurpurată la obraz şi căta cu privirea-n jos. ştii bine că m-am luptat mult mai vârtos. — Mie ce-mi dai ? a grăit Hades. temniţa unde vom păstra pe toţi câţi ne vor duşmăni şi nu vor asculta deplin poruncile Olimpului... întrebând ce porunci le dă. sora lui cea mai mare.. Zeus a dat poruncă să s-arate în faţa sa copilele zeului Cronos şi-ale Reei – una mai mândră decât alta. şi. Zeii cei doi s-au repezit numaidecât.. de alta fluvii. — Dar mie ? a-ntrebat Poseidon. Iată. şi-a hotărât-o de soţie. care înseamnă viaţa în oricare cămin. din fluvii şi izvoare. şi i-a dat harul de a fi zeiţa holdelor bogate şi a livezilor cu rod. după cât se povesteşte. Ele-au venit smerite toate şi s-au plecat în faţa lui. focul. Hera s-a învoit şi Zeus a dat porunci să se gătească întreg Olimpul D . Iar Zeus le-a răspuns : — Lumea o împărţim în trei. Deşi sunt mijlociu. nicicând nu a mai revenit acolo-n muntele Olimp.. Zeus s-a aplecat spre ea şi. mări întinse. Zeus i-a încredinţat Hestiei. mijlocia. cu Tartarul întunecos. ce sta sfioasă-n faţa lui.

Şi. apoi va naşte un băiat. lui Metis – ce-ntruchipa înţelepciunea – că-n schimbul sprijinului dat o s-o ia în căsătorie. până-n ziua când Metis. Şi se ţinuse de cuvînt. acesta a şi înghiţit-o. Copilul era chiar Atena.41 pentru nuntă. zeiţa Metis. ci-n nişte-mprejurări ciudate. Zeus îi promisese copilei lui Ocean. Privea din nou spre depărtări şi-şi cântărea toată puterea şi bogăţia ce le-avea. Şi când s-a isprăvit şi nunta – o nuntă făr-asemănare – Zeus s-a aşezat pe tron. astfel. «ochi de-azur» . Duşmanii olimpienilor vor fi curând dezvăluiţi şi nimiciţi fără cruţare.. Trecuse vremea cuvenită." Şi a chemat-o pe Atena. În acest fel Olimpul meu va fi mult mai impunător. Zeus simţea că-l doare capul tot mai puternic. a rostit el spre ceilalţi zei. auzind ce-i urzise Moira. să i se-nfăţişeze lui. şi Metis trebuia să nască. A!. urma să nască pe Atena. Tot ce spunea zeul Uranus se împlinea fără zăbavă. urmând şi el pilda lui Cronos. deci. reîntors acasă. înstelatul. A trecut timpul. cu pruncuşorul ei cu tot.. care-şi mânca odraslele. copila mea cea mai iubită. — Numai aşa puteam să fac.. Zeus a tremurat de spaimă. biata. Cu atât mai mult mi se cuvine şi mie tot atâţia zei. Zeul Uranus. fiica lui cea dragă. pe Atena. nu se născuse ca oricare. i-a răspuns că soţia lui. ZEIŢA CU OCHII DE AZUR tena. Totuşi. de-a doua mână.. dac-ar fi trăit. numărându-şi toţi fraţii şi surorile. mai mulţumit ca înainte. pe toţi. destinul neînduplecat. Şi-acum pe cine voi chema ?. zei din cei mari. ca să înlătur nenorocul ce ne pândea. ce are soţul său de gând. zei olimpieni. precum fusese voia lui. pe ea o voi numi întâi!. pe Metis. Zeus a poftit-o la el pe Metis. a tresărit deodată Zeus. Totul era orânduit.. Titanii au fost doisprezece. A înghiţit-o. ba şi o serie de cortegii.. va naşte-n primul rând o fată. Până să înţeleagă.. să ne-nsoţească pe noi toţi.. un gând i se vârâse în minte-adânc şi nu-l lăsa : „Pentru o lume-atât de mare. Acest băiat o să-l răstoarne pe Zeus de pe tronul său şi-o să se înscăuneze-n loc. Pe lângă ei voi hotărî şi zei mai mici. cugeta Zeus. suntem puţini numai noi şase. Numai că Zeus se dusese şi-l întrebase pe Uranus ce-o să se-ntîmple în viitor. socotindu-l cu ei pe Cronos. Neştiind cum să-şi A .

pe tine. a poruncit să vină zeul ce se numea Hefaistos şi era fiul său şi-al Herei2 . Zeus i-a poruncit s-aducă şi o secure de aramă. El era meşter priceput. şi de teamă : — Cum ?! Să-l lovesc pe tatăl meu. Când a izbit securea ţeasta. fiul titanului Hiperion. cum spun legendele eline.. a cugetărilor adânci şi a priceperii depline.. făuriţi parcă din azur.. şi de uimire. Înăbuşindu-şi în el frica. . Hefaistos s-a înfăţişat şi a grăit tatălui său : — Am sosit. cu o secure ascuţită. la porunca-ţi. soarele cel strălucitor. — Ţi-am spus odată! a strigat puternic Zeus spre fierar. nu glumeşti ? a cutezat să mai întrebe. de-asemeni. despică-mi capul şi vezi de ce mă doare-atât ? Hefaistos a rămas mut. mai ales când se supăra. erau albaştri-verzi. — Bine. şi-a oprit carul său de foc şi a privit. şi valurile sale verzi s-au răscolit până-n adânc. însă zeiţa n-a primit şi a făcut un jurământ. Pământul s-a cutremurat. Zeus.42 potolească această mare suferinţă. era atât de frumoasă.. Marea. şi a rostit : — Te vei numi Palas-Atena!5 Vei sta alăturea de mine şi-adesea mă vei sfătui. Hefaistos a ridicat securea şi-a lovit în ţeasta tatălui său. Olimpul. încât zeul Hefaistos a şi cerut-o de nevastă. nou-născută. Ochii zeiţei. mai ales. pe frunte coif. Ba chiar şi Helios din cer. s-a-nfiorat de măreţia zeiţei care se năştea. să stea pe veci nemăritată. Cu Zeus nu era de glumă. a vuit. Din creştetul nemuritor. iată. în mâna dreaptă o lance straşnic ascuţită şi-n stânga scut apărător4 . purtând o platoşă de aur. Iară Atena. Nu pot să rabd durerile. Despică-mi fruntea mai curând. a spus zeul stăpân. cu tăiş bine ascuţit. De-aceea Zeus s-a gândit şi-a hotărât ca ea să fie zeiţă a înţelepciunii. către Olimpul unde Zeus năştea pe fiica lui. Zeus i-a ascultat dorinţa să n-aibă soţ. în muncă sau în bătălii. s-a auzit un strigăt tare de bucurie şi izbîndă. neliniştit. avea o fierărie-n Lemnos3 . cât a putut. Atena.. s-a ivit o zeiţă mândră.. cât era de mare. Hefaistos a stăruit să-l ia de soţ. Hefaistos.

Zeiţa Tetis l-a păstrat în valurile ei verzui . Norocul lui a fost că Tetis. s-a ruşinat şi l-a zvârlit în apa mării. Nu ştim ce pricină era. Unul dintre băieţii Herei era urât. Apoi. să-l înece. Băiatul l-a rugat să tacă. s-a întors iarăşi în Olimp. ologule ? i-a răcnit el.43 TREI FECIORI AI LUI ZEUS a puţin timp după aceea stăpânul lumii a cerut să vină trei feciori ai săi. soţia marelui Ocean. însă încetinel la minte. Dar cum era de priceput. cea cu picioare de argint. sub mări. după această întâmplare. l-a crescut într-o peşteră ce se găsea afund. Era acuma şi mai şchiop. Picioarele i se urneau cu greu. înalt şi zvelt.. Cel priceput la meşteşug era Hefaistos. bătută-n stele de argint. dar zvânturat şi cam neghiob. cu douăzeci de coşuri mari ce fumegau necontenit. Băiatul s-a rostogolit şi a căzut în Lemnos. când băiatul se înălţase binişor. Tocmai atunci Zeus şi Hera se certau. când era mic.. — Mă-nveţi pe mine ce să fac. Zeus şi-a hărăzit feciorul să fie faur în Olimp. pe un pitic numit Chedalion. Zeus s-a supărat mai rău. altfel se sfărâma de tot. era chipeşul tânăr Ares. pe Atena. şi astfel a rămas beteag. văzându-l cât e de urât. L-a aruncat. Era L . pe care Hera îl dăruise soţului. şi Zeus l-a şi înşfăcat de un picior. povestea că într-o zi. dar cine nu ştia-n Olimp ce se-ntâmplase-n acea zi ? Hera. Abia călcat-ai în Olimp şi vrei să te şi grozăveşti ?. iar celălalt frumos la chip. dar şi zeu peste meşteşuguri. N-a apucat bietul băiat să mai răspundă un cuvânt. acolo-n fierărie. avea picioarele sucite şi frânte pe la-ncheieturi. Peste o vreme. Copilul s-a lovit cam rău. Trupu-l durea mai peste tot. Celălalt fiu. Doi dintre ei erau ai Herei. din mâini. Mama sa. când şi-a născut băiatul. S-a ridicat încet. Era frumos. sub trupul lui voinic. l-a prins în braţe pe copil. nu ştiu cum. altul îl dobândise Zeus cu o zeiţă din Arcadia. l-a scăpat. Poate mai mult ca o răsplată.. Asta spunea zeiţa Hera. Hera. şi-a făcut fierărie-n Lemnos : o fierărie ridicată în întregime din aramă. a început să făurească lucruri ce i-au uimit pe zei. Ba şi-a mai luat şi-un ajutor. Cuvântul nu şi-l respecta. să nu-i auză toţi din jur şi să se facă de ocară. dar Zeus se răstea grozav. dar iscusit în meşteşugul fierăriei. Ba chiar l-a ajutat pe Zeus să-şi nască fiica. frânt.. ca pe-un pietroi. Zeul acesta era şchiop.

.. de nu erai feciorul meu.. de mult te-aş fi gonit din cer.. născocitor. şi-a luat curând şi-alte soţii. De dimineaţă-n zori mă scol. Toţi te urăsc. Apoi alerg la el. zeu al negoţului. atât de hărţuit. Chiar tatăl său. dar şi isteţ. Unu-i urât. Zeus a poruncit de l-au chemat la el pe zvânturatul Ares. altul neghiob. bun de negoţ şi bun de gură. curăţ palatele lui Zeus. Doresc să am odrasle multe. stăpânul lumii. i-a rostit Zeus fiului. şi mincinos.44 întruna pus pe sfadă şi se bătea din te miri ce. ca şi pe pământ. Găsindu-şi deci acest motiv. la zeul Hades. Şi ea i l-a născut pe Hermes. cu tot necazul Herei. eu port umbrele celor morţi. jos. cu care dânsul se născuse. — Te numesc – cum îţi este firea – zeul războiului nedrept . o să-mi mai iau şi-alte soţii.. — Sunt zeul cel mai oropsit. să caute sfadă şi măcel. călătoriilor pe mare şi pe uscat. Pentru aceste multe daruri.. şi totuşi. Zeus. să-mi dea porunci de dus încoa şi-ncolo. chiuind... precum spunea el însuşi. şi al născocitorilor. se plângea Hermes celorlalţi zei. în ceruri. Iar noaptea. surîzînd : — Nu mi-a dat Hera fii de soi. zeul războiului hapsân. sub pământ. Zeus. Crud precum eşti. Zeus l-a hărăzit pe Hermes curier în ceruri. Faptele sale preaciudate îl dovedeau pe micul Hermes viclean. încât nici noaptea nu putea să doarmă. privind în urma lui. sânge vărsat şi lacrimi plânse. Nu se simţea în largul lui decât în lupte şi războaie şi tare mult îi mai plăcea să vadă sângele curgînd. discordie şi bătălii. îi spunea uneori aşa : — Eşti un zeu rău şi nestatornic. Una din ele a fost Maia. hoţiei. Aşa stând lucrurile. Era. care aduce doar prăpăd. şi hoţ. . se bucura necontenit de-ncrederea stăpânului. Mă ostenesc peste puteri. când vă odihniţi. s-a repezit cu suliţa către pământ . Ares s-a bucurat nespus că era zeu peste război şi. săvârşit fără chibzuială. şi Hera nu mai poate-avea. zeiţă din Arcadia. era veşnic pe lângă tatăl său. îşi zise sieşi. Spuneţi şi voi dacă e drept ?! Astfel se plângea zeul Hermes. flăcău smintit! Fără-ncetare îţi cauţi ceartă. în Olimp.

— Îndură-te. să-i ceară adăpost. Totuşi Hera nu A .. de Hera. zvârlind flăcări asupra ei. care o urmărea pe Leto. şi nicăieri nu putea naşte. măicuţă Gheea! Ţi-oi mulţumi şi te-oi cinsti!. Planul urzit.. cu ruşine. că fiul ce ţi se va naşte va fi un zeu orgolios. A cerut ajutorul Gheei. mama zeului. şi n-am păşuni.. fiindcă pe Zeus nu-l iubea. Nemaiştiind ce poate face. Atâta doară că şi Hera aflase-nşelăciunea asta. atunci mă învoiesc!. pe care-i prevestea Uranus. Nici iarba nu creştea pe ea. în dureri.. Şi Gheea s-a grăbit să-i dea tot sprijinul zeiţei Hera. Insula s-a temut întâi... Să meargă deci în insulă. mamă! Cu Zeus eu m-am măritat numai din teamă. şi-atuncea mă voi cufunda. o să mă-mpingă cu piciorul în mijlocul furtunilor. Astfel s-a dus zeiţa Leto în insula Ortigia.. a răspuns ea. Leto s-a dus la un oracol. părea că este nimicit. Leto a rugat insula să-i dea voie să-şi nască pruncii. Umbla pe drumuri grele Leto. cum o numeau vechii elini. Leto. de când îi răpusese fiii. atât erau. plângând cu jale. — Am auzit. decât pe propriii ei feciori. mîndră Leto ? — Îţi jur pe însuşi fiul meu. adică-n insula de piatră. Era o insulă pustie. — N-ai teamă. Ba încă Hera trimisese şi un balaur..45 PRUNCII ZEIŢEI LETO ltă soţie a lui Zeus a fost zeiţa nopţii. şi te-oi slăvi. şi-apoi s-aducă-n lume copilaşii. giganţii cei îngrozitori. fără a fi prinsă de fundul mării. Nu-s vinovată cu nimic! Îndurâ-te şi lasă-mă să-mi nasc copiii undeva. Nici Piton n-o putea ajunge. Şi amândouă-au uneltit. îţi jur că fiul meu te va cinsti şi-aici se va clădi un templu. Nebună de mînie. Hera s-a hotărât să-mpiedice naşterea celor doi copii. Gheea nici nu vroia s-audă. Oracolul i-a arătat că e pe mare-o insulă care pluteşte. insulă de piatră. Iară Uranus o vestise că Zeus o să îndrăgească mai mult pe fiii Letei. după o clipă de gândire. din slăvi.. Doar nişte pietre albicioase şi mărăcini. a mai rostit zeiţa Leto. Şi Leto rătăcea întruna. Şi Gheea n-avea stăpânire asupra insulei. Când va vedea că sunt de piatră. o Gheea. defel. — Bine. eu. şi n-am livezi. numit Piton. căci nu ştia să-noate-n mări. nici de ţărm. Gheea nu i-a dat voie Letei să nască-n nici un colţişor de pe pământ. — Îmi juri tu asta..

Nici una dintre celelalte zeiţe nu puteau însă să rămână atâta de nepăsătoare. de nouă coţi. văluri albe. în sfârşit. olimpienii unsprezece – căci Hades sta doar sub pământ. care-i întuneca vederea. afară de măicuţa-i Leto şi prea mândra zeiţă Hera. Ele s-au dus la Ilitia şi i-au făgăduit o salbă mare. S-a prefăcut în porumbiţă şi a zburat în insulă. Fata s-a înălţat pe clipă. să se ridice în picioare. nectar şi flori. căci ea a luat-o pe Ilitia – buna zeiţă-a naşterii – şi a ascuns-o într-un nor. iată. Iar Zeus l-a numit. dată de argintia lună. Apolo şi Artemis. Avea în jurul frunţii raze. Hermes. Lumini de aur s-au vărsat pe tot întinsul înverzit. dac-o va ajuta pe Leto să-şi nască. îi trebuia însă stăpînu-ui înc-o zeiţă. Şi-a hotărât ca zeii ceilalţi. până atunci. Legenda spune că întâi s-a născut Artemis cea castă. să-l nască şi pe Apolo. a hărăzit-o să fie apriga zeiţă a vânătoarei de dihănii – un meşteşug tare iubit în vremea de odinioară – şi tot ea să se îngrijească de palida lumină-a nopţii. Pe celălalt copil al Letei. Erau. copiii.. foarte-nalţi. Ea nu vedea Ortigia şi nici pe Leto cum se zbate în chinurile naşterii.. ca să ajungă şi olimpienii doisprezece. cerându-l oblăduitor.46 s-a lăsat. Ştia să cânte minunat! Muzele. toată din aur. nici în Olimp. ambrozie. insula a şi înverzit. pe Artemis. alţi şase zei : Atena. aflând de-atâta suferinţă. pe dată. Şi nouă zile încheiate şi nouă nopţi cumplite. a dat sprijin măicuţei sale. de piatră. zeul Apolo s-a făcut un tânăr de o frumuseţe cum nu se mai văzuse încă. Toţi zeii s-au mirat privindu-l. Zeiţe s-au ivit din cer şi au adus celor doi zei centuri de aur. Prin doi stâlpi. Şi ea. Cum a mâncat ambrozia şi a sorbit nectarul dulce. Şi zeiţa a fost mişcată. Când s-a născut zeul Apolo. s-a prins bine de fundul mării. zeu al luminii soarelui şi al cântărilor alese. cele nouă muze. Ares. Leto a fost întruna sfâşiată de dureri neînchipuite. s-au adunat în jurul lui. când va intra dânsu-n Olimp. la rându-i. văzând pe Leto suferind. . Olimpul mai primise. Hefaistos. sau insula cea luminoasă! Şi-aicea va fi templul meu. Şi zeul nou-născut a spus: — Te vei numi de astăzi Delos. deci.

lăsând perdelele de nori. Zeii Olimpului6 . şi graţie. Când au văzut-o pe-Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. în sfârşit. sângele i s-a scurs în ţărână. după cât se povesteşte. dar Moira hotărâse altfel. Acolo s-au născut giganţii. acuma. ca şi de zei. în Olimp. Pe frunte au încununat-o cu flori şi văluri şi-o bentiţă. Ba. în timp ce muzele îi D . şi părul blond şi mătăsos l-au strâns uşor. Copila zeului Uranus a primit de la Zeus cinstea de-a fi zeiţa dragostei. Vechea dorinţă a lui Zeus se împlinise. Ele s-au prefăcut în spumă. harnic. Purtată de Zefir. apoi pe hore8 şi charite9 – şase copile ale sale. năuci de-atâta frumuseţe. Noul stăpânitor al lumii dorea să aibă. Iară zeiţele-anotimpuri. De-aceea a mai poruncit să se adune în preajma sa şi alţi zei mari ca : Helios – superbul soare . mlădii. Hefaistos cel priceput. Horele străjuiau Olimpul. şi gingăşie. într-o pieptănătură mândră. danţau. Eos – sfioasa auroră cu razele-i trandafirii . cum se numeau. pline de graţie. Era Dionisos cel vesel. până în Cipru – insulă ce i-a rămas de-a pururi dragă. Dar asta nu-l mai mulţumea. Dar picături din sucul vieţii i s-au prelins şi-n apa mării. pe Uranus. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie . ocrotitorul podgoriei. şi tot ele ocârmuiau şi anotimpurile-n lume. Temis – copila lui Uranus. Leto – zeiţa cea tăcută . s-au pogorât în jurul ei. să nu se vadă înăuntru. însă schilod. zeii s-au ridicat cu toţii. Charitele subţiri.47 FIICA ZEULUI URANUS e-aceea a chemat în slavă pe fiica zeului Uranus. S-a însoţit cu zeul faur. Când Cronos îl lovise-n pântec pe soţul Gheei. zeiţa ordinei depline şi a dreptăţii-n legiuiri. din aurul cel mai curat. o curte mult mai mare decât o avusese Cronos. modest. de-asemeni. Un fiu pe care i-l născuse o pământeană de la Teba a devenit. I-au pus cercei cu pietre scumpe-n urechile trandafirii. Zeus a mai chemat la sine şi alte zeităţi : pe Hebe7 – ce ocroteşte tinereţea şi-i în Olimp paharnică . zeiţa a tot plutit pe apa mării. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. Selene – argintia lună . sau horele. Era divina Afrodita. Pieptul cel alb şi gâtul subţire i le-au împodobit cu salbe şi cu colane de argint . zeu. cu multă grijă. ce se numeşte „în corimb". erau cu toţii doisprezece. Şi din această spumă albă s-a ivit cea mai minunată şi mai frumoasă dintre zeiţe. cea jinduită deopotrivă de muritori.

ce-i însoţeau pe olimpieni. . alcătuind cortegii mândre. când petreceau sau se luptau. De bună seamă că şi alţi zei mai populau-naltul Olimp.48 desfătau pe olimpieni cu armonii din cele mai fermecătoare. sau pedepseau pe muritori.

Zeii elinilor reprezentau şi forţele naturii. Poemele homerice ne arată că grecii erau organizaţi în ginte şi triburi. dar şi grindina nimicitoare. şi altul pentru întinsul mărilor. trecând. Friedrich Engels scrie : „Orice religie nu este altceva decît oglinda fantastică în minţile oamenilor a forţelor exterioare care domină viaţa lor de toate zilele. Zeus este reprezentat în legendele eline având purtările unui mare basileu. ca înseşi forţele naturii. dăduseră viaţă la tot ce se găsea în univers. şi a poetului Hesiode de un altul. De pildă. coborât în Infern i-ar fi văzut umbra lui Homer spânzurată de un arbore. care se afla la curţile basileilor elini.Hades şi Poseidon. fără a li se putea cere socoteală. Şi totuşi aezii – cântăreţii rătăcitori. la diferite popoare. ca şi zeii. Amândoi erau straşnic chinuiţi. făcându-se că le proslăveşte faptele. Figurile fantastice în care se reflectau la început numai forţele misterioase ale naturii capătă astfel atribute sociale şi devin reprezentante ale unor forţe istorice". ruşinoase şi sângeroase ale multora dintre zeii olimpieni. ale căror căpetenii se numeau basilei şi îndeplineau. forţele naturii sînt cele care au dobândit în primul rând o astfel de oglindire. după cum spune legenda. Fiind deci de origine divină şi ei. să stăpânească. aceştia nu aveau voie să cârtească. pe care el le putea însă călca oricînd. care la început le sunt tot atât de străine oamenilor şi le stau tot atât de inexplicabile în faţă. Cu amară ironie.49 Note: 1. pe baza vechilor cântece şi legende. în parte. este o sublimă pildă. de basilei. care străbăteau toată Elada compunând. cu mult înainte de a căpăta reprezentarea socială a unui mare basileu – aşa după cum arătam în nota noastră mai sus – nu era pentru popoarele primitive decât forţa uriaşă. prin care dovedea că se trage dintr-o anumită zeitate. beneficiind şi ei de toate bunurile. şi forţe sociale. a marilor conducători de triburi. bătrînul aed orb. dar el însuşi socotea că poate fi necredincios soţiei sale. Purtări în mare parte asemănatoare aveau şi zeii Hades şi Poseidon. în cursul dezvoltării ulterioare. . mari poeme epice. prin personificări din ce în ce mai pestriţe. o oglindire în care forţele pământeşti iau forme suprapământeşti. alături de forţele naturii. puteau săvârşi minuni şi aveau puteri şi calităţi neobişnuite. urmaşii lui Uranus şi ai Gheei. Homer. acompaniaţi de liră. deci. ca şi stăpânii lor. să calce eventual legile şi morala. consideraţi un fel de basilei. de asemeni. Zeus se supăra pe necredinţa altora. cei care. pentru că dezvăluiseră faptele rele. Fiecare basileu îşi alcătuise o genealogie. că poate înşela fete şi femei pământene. Dar curând intră în acţiune.. dominând cu aceeaşi aparentă necesitate naturală. afară de Zeus . Homer îi biciuieşte în stihurile lui pe zeii olimpieni. în palatele basileilor – au ştiut să strecoare în versurile lor destule aluzii despre nedreptăţile sâvârşite de zei şi. în dauna supuşilor. scandându-le apoi. Zeus şi toţi olimpienii cereau ascultare deplină. în primul rând pentru că erau din neam ales. se asemănau aristocraţiei gentilice. care a creat cele mai minunate poeme epice ale lumii antice : „lliada" şi „Odiseea". El cerea să fie slujit şi. cu care Zeus împărţise lumea şi care erau. pentru că ei erau neam de zei. forţa ce trimitea din slăvi ploaia binefăcătoare. Zeus.. Erau nemuritori. unul pentru ţinuturile subterane. care făcea să rodească natura. fără a fi pedepsiţi. dacă îi nedreptăţea pe ceilalţi. Ceilalţi zei olimpieni. Pretindea că are dreptul să hotărască legi. rolul regilor de mai târziu. aveau dreptul. Aristocraţia gentilică şi basileii considerau că au toate aceste drepturi. De aceea un discipol al lui Pitagora povestea că maestrul său. Bunăoară. sămânţă de titani. La începuturile istoriei.

copii.. I. tot el guverna lumina şi întunericul.P. au trebuit să moară încă o dată. erau socotite de vechii elini ca ieşind din coşurile fierăriei acestui zeu harnic. „Opere" voi. în chip tragic. Acest nume i s-a dat. Apolo-Apolo. într-o insulă din mijlocul mării. Hestia-Vesta. pentru că se ştie : soarele pare a răsări adesea chiar din valurile mării. Nu trebuie să se mire nimeni că Zeus căpătase de la Hera. Fr. astăzi stinşi. Leto nu trebuie însă confundată cu Nix. în „Dialogurile" lui Lucian. Noaptea. tânâră.P. Karl Marx spunea : «Zeii Eladei răniţi de moarte. 7. La vechii elini. zeul luminii. 417.) 5. după cum vom vedea în alte poveşti. Fumul şi scânteile ce se înălţau din vulcanii insulei. De ce se petrec astfel lucrurile în istorie ? Pentru ca omenirea să se despartă cu voioşie de trecutul ei"-. Dionisos-Bachus. zeiţa Leto. sau să se înalţe în slăvi. Engels. 3. întunericul originar al haosului. Afrodita-Venus. trăsnetele şi tunetele asurzitoare. ce i s-a adăugat Atenei. pentru că zeiţa Atena nu a primit să se mărite. Pe cînd Nix este noaptea însăşi. Vechii elini erau nespus de generoşi cu zeii lor. Scena naşterii zeiţei Atena este povestită. Numele grecesc : Palas. de pildă să-şi nască fii gata crescuţi mari. Charitele – cele trei graţii. E. Hermes-Mercur. Poseidon-Neptun. sau Latona – la romani – este silită de Zeus să-l nască pe Apolo. Hades-Pluton.L. Atena-Minerva. (K. are înţelesul de fată . 8. Hebe a fost înlocuită (după legendă) cu un păstor. între altele. Marx. 4. 1957. pe baza legilor naturii. 6. Acest fenomen a fost spendid poetizat de aezi într-una dintre cele mai frumoase legende ale mitologiei. face loc în zori luminii solare. în „Prometeu înlănţuit" al lui Eschil. Hefaistos-Vulcan. Hera-Junona. în chip comic. Le îngăduiau fapte oricât de năzdrăvane. Despre opera acestui mare scriitor satiric grec. cele două elemente de bază în viaţa omului. la romani. Buc. care sunt fiicele lui. pag. Ares-Marte. Plină de poezie este şi această imagine a ivirii luminii în mijlocul mării. Mai târziu. 9. Iarna era dulce şi se pierdea între toamnă şi primăvară. fiu al regelui Troiei. Numele romane ale principalilor zei elini sînt : Zeus-Jupiter. Artemis-Diana. Lemnos sau Kastro este o insulă muntoasă din arhipelagul grecesc. El guverna anotimpurile. Tot astfel. 2. Ganimede. în legendele eline. Demetra-Ceres. aşa de repede. . curată. noaptea trecătoare. în spiritualele sale „dialoguri". cât ai clipi. cu mult haz de scriitorul antic Lucian. horele sau anotimpurile erau numai trei: primăvara.50 crivăţul aspru. fulgerele. Leto este numai o zeiţă a nopţii. vara şi toamna.

răpuşi cu armele. titanii. Purtau bărbi lungi şi plete dese. Picioarele lor colosale aveau. Nu mai aveau deci să se teamă de moartea cea ne-ndurătoare fiii pământului. Gheea i-a aţâţat pe-aceşti giganţi să-nceapă alt război cu Zeus. Dar. Cine punea pe limbă iarba era ferit de lovituri date de fiinţe muritoare. Din fiecare picătură suptă de ţărâna roditoare ieşiseră aceşti flăcăi. ucişi. din Olimp. solzi. Şi ei aveau puteri uriaşe. Şi nu e nici o îndoială că ei. zeiţa Gheea. în loc de piele. ar fi învins şi l-ar fi izgonit pe Zeus. trădarea – Zeus a şi aflat de planul pe care şi-l făcuse Gheea. Zeus a cerut soarelui să-şi stingă flacăra. luna să îşi acopere Z . giganţii. Iar tălpile se prelungeau cu câte-un trup hidos de şarpe. giganţii nu cădeau învinşi.-n acelaşi timp. ce le cădeau până la glezne. ea cunoştea o iarbă cu însuşiri miraculoase. de-un muritor şi de un zeu. dorind să-i apere de moarte. Ea mai avea nişte feciori. luând forme înspăimântătoare. de aur. Mai înainte ca giganţii să fi putut căuta prin lume iarba aceea magică. dar nu erau nemuritori. plin de ruşine. Puteau să fie doborâţi. Fără să piardă vremea. Aceştia se născuseră din picăturile de sânge. precum fuseseră titanii. încă de pe atunci. Şi ei crescuseră cât munţii. cu puterile-i cereşti – de nu cumva s-o fi ivit. decât dacă erau loviţi. curse din rana lui Uranus. Fiii aceştia ai zeiţei au fost numiţi de ea giganţi1 . Şi mama lor.-n Tartar. În urma vrăjilor zeiţei. fiindcă îi închisese pe fiii săi. giganţii. făcuse tainic nişte vrăji. Mai mult. atunci când îl lovise Cronos cu secera de diamant.51 LUPTELE CU GIGANŢII eus domnea Olimp şi nu ştia că Gheea se hotărâse să-l lovească. cu armele. dacă aveau această iarbă.

şi Atena. Primejdia se spulberase. Dar. şi ai să-l nimiceşti L . îşi lumina drum pe pământ. să-i pună unul peste altul şi să-şi alcătuiască o scară. sclipitoare. Însă Alcioneu. le-a smuls grăbit şi le-a ascuns. Dar. Zeus. tăioase. olimpienii erau mereu mai îndârjiţi. unul dintre dânşii. cu un urlet groaznic. nepătruns. Heracle l-a lovit de-asemeni cu o săgeată drept în piept. un luptător voinic. Heracle2 . aprinse. Numai şiretul stăpân. cu săbii şi cu săgeţi către giganţi. căutând acele buruieni. zeiţă a eroilor.52 cununa-i mândră. Să staţi şi voi lângă titani. atâta vreme cât lupta în ţara unde se născuse – s-a căţărat sus. Lăncile lor brăzdau văzduhul. Zeus îi înfrunta cu furie. peste stânci. Giganţii-au prins apoi să smulgă munţii din temelia lor. Îl ocroteşte vraja Gheei.. albe. Iar lângă dânsul sta Heracle şi-nsoţea fiecare fulger cu câte-o straşnică săgeată. şi treceau dincolo de nori. cu lancea-n mână. care-i ferea de lovituri. de-un zeu şi de un muritor. cu un mănunchi de fulgere. apoi cu torţe mari. Zeus era mai liniştit. Heracie nu putea pricepe de ce gigantul n-a căzut. ca pe nişte neputincioşi. viteaz şi neînfricoşat de moarte. iată. Zeus a aruncat spre dânsul cu un mănunchi de fulgere. îi trebuia şi-un luptător c-o fire muritoare. iar aurora să-şi ascundă luminile-i trandafirii. Noroc că se găsea acolo. Războiul aţâţat de Gheea era de neînlăturat… NĂVALA SPRE OLIMP a început a fost o clipă de linişte pe-ntreg pământul. i-a rostit ea. împotriva farmecelor Gheei. în afund. Pe urmă. Şi Zeus a găsit pe-acel erou vestit. în loc să cadă la pământ. Atrage-l în tărâm străin. izbit de două ori în trupu-i. Heracle. argintie.. În astă vreme. Şi pe acest pământ gigantul nu va putea fi omorât. Văzându-l pe Alcioneu că este gata să pătrundă chiar în palatul din Olimp. Au început s-arunce-n ceruri cu stânci uriaşe. — Degeaba eşti uimit. giganţii au făcut un salt şi au pornit către Olimp. să ajungă până în Olimp. aruncând fulgere din cer. cu un văl negru. Alcioneu este în ţara unde-a văzut lumina zilei. cel mai voinic – care avea şi însuşirea că nu putea fi omorât. Alcioneu. înţelepciunii şi prudenţei. În bezna care s-a lăsat giganţii n-au putut să afle miraculoasa iarbă. Toţi aşteptau cu încordare să vadă ce o să se-ntîmple. El le-a găsit. a hohotit în râs năprasnic : — Zadarnic vă munciţi voi doi să-l zdrobiţi pe Alcioneu! Am să vă prind şi-am să vă zvârl. ca să-i învingă pe giganţi. până în Tartar. gigantul. Izbeau cu suliţe.

nouă giganţi. din slavă. şi astfel s-a îndepărtat de locul unde se născuse. prăvălindu-l într-o groapă.53 curând. Heracle s-a întors spre el şi l-a ţintit cu o săgeată. . Uitându-şi ura pe Heracle. şi Afrodita cea gingaşă. Nici un gigant din opt sau nouă n-a scăpat teafăr sub săgeţi şi trăsnete şi fulgere. Ele au ascultat porunca şi. şi să-l ucidem pe Heracle! Şi opt. Ceilalţi dintre feciorii Gheei au fost cu toţii încolţiţi de către zeii olimpieni. care erau gata să-l prindă pe Heracle.. Alcioneu crezând că-i scapă eroul cel mai de temut . pristavul lui cel de credinţă. lângă mare. ce priveghiase totul cu ochiul său străbătător . Lovea mereu cu trăsnete. pierind acolo. au strigat ei. şi vrând să-l scape pe Heracle. vicleanul.În acest timp. s-a sfătuit pe loc cu Hermes. sub lovitura lui Heracle. să-l răzbunăm. l-a urmărit până la ţărmul albastrei ape a Egeei . Zeus a poruncit să plece Hera. înstelatul. a trântit peste el un munte. — Alcioneu e doborât. Zeus. a aruncat şi el un fulger. . stăpână peste dragoste. iubita lui soţie. l-a-nvăţat să facă-n aşa fel. Ares şi Hefaistos. Zeus. s-au prefăcut şi ei în munţi. Şi le-au mărturisit iubirea. Heracle s-a făcut că fuge . au ajuns repede în drumul giganţilor. Heracle a ţintit de-asemeni.. giganţii s-au simţit cuprinşi de-o dragoste nesăbuită pentru frumoasele zeiţe. plutind pe un nor de aur. făcând şi ea nu ştiu ce vrajă. Hermes. unii din ei cerându-le chiar de soţii. ducîndu-l în Sicilia şi. Artemis. cu câteva săgeţi.Gigantul a căzut ucis Mai mulţi giganţi au zărit însă pe soţul lor cel mai voinic căzând cu capul în ţărână. Hermes şi Apolo au biruit în lupte crunte întreaga ceată de giganţi şi s-au acoperit cu toţii de glorie nepieritoare4 . n-a stat să piardă nici o clipă. în ei. ca două dintre frumoasele zeiţe să iasă grabnic înaintea giganţilor ce-l urmăreau. grămadă. Zeus . s-au repezit după erou. băgând de seamă asta. Legenda spune că giganţii. cu ură mare. Dulcea zeiţă Afrodita. a ameţit pe fiii Gheei şi-ai lui Uranus. sărind din muntele Olimp. pe Heracle. Poseidon. Atena l-a târât de chică pe fiorosul Encelade3.

Scena se petrece doar cu o clipă mai înainte ca zeiţa să-l îmbrâncească pe gigant într-o groapă şi.54 Note 1. Giganţii reprezintă în legendele eline forţele oarbe ale naturii. căutând un sprijin. nu poate să se opună elanului zeiţei. în insula Sicilia. se vedea Atena – Minerva la romani – târându-l după sine pe Encelade. urmând pe Hesiode. a căror înfrângere a fost întotdeauna râvnită de oameni. era fiul lui Zeus şi al unei regine de pe pământ. Gigantul. Pe frizele Partenonului şi ale altor temple. Heracle. 3. ca şi pe amforele vechi. Heracle va dobândi mai târziu. Cel care. nemurirea. cunoscut la noi sub numele roman de Hercule. din toată încordarea trupului şi a feţei. La început muritor. se vede că se luptă cu deznădejde. cu un genunchi la pământ si un picior întins. prăbuşind deasupra lui un munte. ca o răsplată a vitejiei sale. îi descrie în versurile lui pe giganţi. artiştii plastici ai antichităţii au imortalizat cântecele poeţilor despre aceste imaginare lupte ale olimpienilor cu giganţii. 2. deşi. ce se numea Alcmena. 4. să-l facă prizonier pe veşnicie. în splendide basoreliefuri şi statui. Pe-o friză a marelui altar ce-l avea Zeus la Pergam. în marmură sau în ceramică. . cu o mare plasticitate de imagini. este poetul Apolodor din Atena.

Din coapse se-nălţau spre umeri gheme de şerpi încolăciţi. Picioarele nu-i oboseau. Din boturile de balaur ţâşneau afară. cu şuiere. până la stelele din cer. Cu capul ajungea. lăsau să-i scape sunete ca nişte mugete de tauri. îndată. cum încă nu se mai văzuse. Deasupra umerilor largi. Chiar zeii se cutremurau când îl vedeau de sus pe Tifon. pentru că Gheea nu-l ierta pe Zeus. cât jumătate de pământ. Corpul diform era-nvelit cu pene negre şi zburlite. Dar un gigant a cărui forţă era de zeci de ori mai mare decât puterea celorlalţi feciori ai Gheei laolaltă. sau răgete de lei flămânzi. U . care-i închisese parte dintre feciori în Tartar. se pare. Iar mâinile-i puteau s-atingă. sute de capete rotunde şi bulbucate de balaur. Pământul se cutremura şi se pleca sub apăsarea paşilor lui copleşitori. apoi cu ceata de giganţi. în şuvoi. Gâtlejurile lui adânci. Mâinile sale viguroase se tot mişcau neîncetat.55 TIFON n timp. şi alta – răsăritul rumen. se ridicau. una – apusul argintiu. Zeiţa mai avea dealtfel încă un fiu. pe feţe şi pe grumazurile groase îi atârnau coame de păr aspru ca nişte suliţe. Iară pe capete. întâi cu Cronos şi titanii. fierbinţi de-atâta pălălaie. flăcări ce mistuiau. se aşternuse linişte. Era atât de mare Tifon. pe nume Tifon1 . după aceste lupte date de zeii olimpieni. iară pe alţii-i nimicise. O linişte înşelătoare. Tot un gigant. orice li se ivea în cale.

în animale fel de fel2 . ei au ajuns până-n Egipt. toţi s-au preschimbat. nu a putut descoperi nervii şi muşchii preţioşi. Atunci. l-a zvârlit într-o peşteră. Muşchii şi nervii i-a-nvelit în pielea unui urs vânat şi i-a ascuns numaidecât sub bolovanii unui râu. ceilalţi zei tremurau ca varga. lovindu-l fără de răgaz cu fulgere şi trăsnete şi secera de diamant ce-o moştenise de la Cronos. L . fără măcar să mai respire. P ŞIRETLICUL LUI HERMES umea era încremenită. învins. Atunci Hermes cel prea şiret s-a prefăcut în cântăreţ şi a venit lângă gigant. Fugind necontenit. gigantul i-a smucit şi secera de diamant. Ba. Nu rămăsese în Olimp decât stăpânitorul. altu-n şacal. Unul în ţap. pe umeri . El a-ntrebat şi a aflat peştera unde zăcea Zeus. L-au strâns şi l-au înlănţuit. pe cât se spune. Cu ea i-a retezat lui Zeus muşchii şi nervii pe de-a rândul şi l-a lăsat neputincios. lupta cu monstruosul Tifon. l-au prins pe Zeus curmeziş. Apoi l-a luat. Atât era de fioros. dac-ar avea. care se înălţau din coapsele gigantului. şarpe şi broscoi. Zeus a făcut greşeala să se prindă-n luptă cu fiul Gheei corp la corp. Cel care şi-a venit oleacă în fire. El nu a pregetat o clipă. dup-atâta spaimă. Lui Tifon – deşi era un monstru – îi plăcea muzica şi l-a lăudat pe cântăreţ. Zeus. Tifon. în uliu. că zeii au simţit în trupuri îngheţ din creştet până-n tălpi. S-a prins cu ghearele-i enorme de bolţile Olimpului şi a sărit lângă palatul unde sălăşluia chiar Zeus. Acolo. Şerpii. Dar oricît a mai cercetat. a-nceput.56 FUGA ZEILOR DIN OLIMP e acest fiu îngrozitor l-a trimis Gheea să se lupte cu victorioşii olimpieni. Atât erau de-nspăimântaţi. Dar aici. să nu mai fie cunoscuţi. Zeul Hermes i-a glăsuit că ar cânta mult mai frumos. Zeus căzuse prins . a tot fugit până în ţara Siriei. ascunşi pe unde s-a putut. Şi au rămas tăcând chitic. Hermes. cântând din liră-ncetinel. căci el s-a ruşinat să fugă. S-au repezit care-ncotro. a fost fiul lui Zeus. S-a războit cu vitejie. ascunşi în trupuri de dihănii. uşor.

să fugă în Sicilia. mult slăbit. nervii unui zeu. tare. spre cer. Fumul fierbinte.. Războiul a reînceput. Iar Zeus s-a şi ridicat. Zeiţa Hebe le turna în vasele scumpe de aur nectarul şi ambrozia. ce dezmierdau urechile măreţilor zei olimpieni. Vă veţi căi atunci amarnic. gemând mereu. că vă voi pedepsi amarnic. ia agăţaţi-vă cu toţii de acest lanţ cu belciug de aur. vă azvârl în Tartar. S-au tot luptat Tifon şi Zeus. Vă voi lovi fără de milă. stăpânul din Olimp stătea de veghe necurmat şi-n mijlocul petrecerii. cu toţii. să vedeţi singuri că e adevărat ce spun. prinzând în braţe munţi întregi şi aruncându-i către el cu zgomote asurzitoare. În acea clipă zeul Hermes s-a repezit lângă gigant. nu-i decât răsuflarea lui. cu glasul său fără pereche. A scos pielea de urs din râu şi-a desfăcut-o chiar pe mal. De vreţi. tras de doi cai înaripaţi. ce se numesc astăzi Balcani. a trebuit să părăsească şi acest loc al tot bătăliei. la pământ. învins... S-au întins mese-mbelşugate4. — Să nu cumva să încercaţi să-mi călcaţi vreuna din porunci. puternici şi voioşi acum. Zeus lovea cu trăsnete şi fulgere verzi. care iese din craterul vulcanului. cu-ntreg pământul şi cu marea. Iar când tăcea zeul Apolo. am să vă salt în sus. Temeţi-vă! Să nu am pricini să dau pedepse. a rostit Zeus într-o zi. v-o spun de-acum. Zeul Apolo le cânta melodii care-i fermecau. sau. A smuls de sub pietroaie nervii şi muşchii tatălui său şi. drept coarde. după poveştile eline. urlând de supărare. şi mai rău. Tifon. Totuşi de atâtea lovituri. însoţindu-se cu lira. Zeii din muntele Olimp s-au aşternut pe mari petreceri.Gigantu-i răspundeadea. l-a înşfăcat şi l-a trântit pe Tifon. trupul lui Tifon sângera. Făcând un semn către Olimp. cumva. Celălalt capăt am să-l iau în mâna mea nemuritoare. după o astfel de victorie. şi-am să vă spânzur laolaltă de piscul ăsta din Olimp. lin. Feciorul Gheei a căzut în cursa ce i-a-ntins-o Hermes. dacă m-oi necăji. Legenda spune despre Tifon că a rămas pe veci acolo. Totuşi. copleşiţi de . Nimica nu-i mai tulbura. gâfâie greu – şi atunci Etna azvârle lavă clocotită. neputincios. a zburat către peştera unde Zeus şedea lungit. Când el se-ntoarce sub povară. Şi monstrul. pân-au ajuns în nişte munţi. Munţii s-au înroşit de 3. s-a ivit lângă el îndată un car de flăcări aurii.57 la lira lui. I-a prins la loc nervii şi muşchii ce-i lipseau. Deasupra lui a răsturnat greul şi-naltul munte Etna. tocmai sosea la peşteră. Astfel a glăsuit stăpânul şi zeii s-au cutremurat. căci nu-i ca mine de puternic nici unul dintre olimpieni. începeau cele nouă muze5 să cânte imnuri dulci de slavă. N-o să puteţi. dar o să fie prea târziu. orbitoare. şi voi să vă siliţi să-l trageţi la vale pe stăpânul vostru.. Aici Zeus l-a prins din urmă. prefăcându-se în vultur. Dar eu.

Vieţuitoarele-au fugit. Pământul a vuit adânc. şi-a glăsuit.58 spaimă. cu ochi semeţi. Zeus. gemând. Cerul senin s-a-nvineţit. nu ştiu să mă tem!. ... Vânturi s-au năpustit pe mări şi valurile-au clocotit. care-ncotro puteau. Zeus. în timp ce toţi şedeau plecaţi şi tremurau înfricoşaţi : — Eu. privind în sus. nu – mă tem de tine! Eu. Numai o fiinţă a rămas.

Melpomene – muza tragediei. aşa cum ni-l descriu poeţii. şi mai ales Hesiode şi Apolodor din Atena. era fiul Gheei şi al Tartarului întunecat. de frica lui Tifon. petrecând liniştiţi în Olimp. până în Egipt. se credea că forma prăpăstioasă a acestor munţi a apărut în urma luptelor ce au avut loc aici. giganţilor şi a lui Tifon. dar în legende se spunea că această culoare se datoreşte sângelui vărsat de Tifon. Urania – muza astronomiei şi Polimnia – muza imnurilor de slavă. El s-a căsătorit cu uriaşa Ehidna. când monstrul a smuls munţii din loc. Cerber – paznicul Infernului. Legendele eline arătau că egiptenii au început să se închine anumitor animale. după victoriile împotriva titanilor. Talia – muza comediei. şi acolo s-au metamorfozat în diferite animale. şi au avut împreună o serie de odrasle fioroase : hidra din Lerna . Erato – muza poeziei de dragoste . o parte din munţii Balcani se chemau Hemus (hema tâlcuindu-se prin sânge). ca să nu mai poată fi recunoscuţi de acest monstruos fiu al Gheei. zeiţa memoriei. Ortos – un alt câine cu două capete – şi Himera. 2. templul magnific din Atena. De asemenea. adică munţii însângeraţi. Ele erau fiicele lui Zeus şi ale Mnemosinei. între Tifon şi Zeus. ca şi în desenele făcute pe vasele greceşti. 3. Gigantul Tifon. Numele venea de la culoarea roşie a pietrelor în răsăritul şi apusul zilei. Clio – muza istoriei. cea jumătate viperă şi jumătate femeie. 4. . În timpurile de odinioară. ca să-l poată lovi pe stăpânul Olimpului. Terpsihore – muza dansului. Euterpe – muza muzicii. clădit din marmură. Pe Partenon.59 Note 1. socotite sfinte. erau adeseori înfăţişaţi zeii. 5. împodobit cu renumitele sculpturi ale lui Fidias. Cele nouă muze erau : Caliope – muza poeziei epice. din vremea când zeii au fugit din Olimp.

. de pe pământ. Nimic nu-i mai stătea în cale. cutezător în gânduri şi-l întreba pe tatăl său : — Tată. numai el trimite totul! îi este ciudă că nu vrem să ne supunem zeilor. cu alţi doi fii amestecaţi în răzvrătirea titanilor contra lui Zeus. Unul din ei. Iar Prometeu. ba ridicau pumnul spre cer şi-ameninţau. Celălalt. pe nume Meneceu. acest urmaş al lui Iapet se dovedise isteţ.. de ce-s atâtea animale şi zburătoare ? Pentru cine ? De ce n-a fost creată o fiinţă cu minte ageră .. oamenii se-ndârjeau cumplit : — El. ce-ar putea să le stăpânească şi să le folosească bine ? Iapet nu-i răspundea nimica. fusese aruncat în Tartar.. avea. Fusese osândit de Zeus să o ţie pe veşnicie. căci ba cârteau. Uranus. sau foc sau moarte adusă de năvălitori. la rândul său. Mai ales când se abăteau molimi sau revărsări de ape. Atlas. Iapet. îi făceau uneori necazuri. nepăsător la întrebare. cum vor ei. întotdeauna. al Gheei şi-al cerului înalt.-nţeleaptă. Avea şi-aşa multe necazuri. pe cât spune legenda.60 PROMETEU eus era stăpânitor deplin. de ce e lumea asta plină de flori şi de atâtea roade. Iapet era. Vrerea lui era lege şi poruncă pentru toţi zeii. Şi-i este teamă că-ntr-o zi vom cuceri Olimpul său. acel pe care oamenii-l proslăveau în cântec. pe-un titan. Doar cei de jos. Z ... cum proroceşte Prometeu. fiul pământului. purta. pe umăr. ca tată. bolta înstelată. cutremure. Încă de mic.

muncind cu grijă şi cu migală. avea şi ea o slăbiciune pentru feciorul lui Iapet. ce semăna leit cu zeii. de bărbat2.61 Nu mai avea tatăl. să-i stea supus. în stare să conducă bine. A făurit. şi să-l slăvească-ntotdeauna. FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ând a ajuns bărbat în toată firea. C . ascultându-i glasul. S-a apucat apoi de lucru. Omul a căpătat şi cuget. un corp de om. nou creat din tină. ci a rugat-o pe Atena să-i dea o mână de-ajutor. Atena. Fiind luat din trupul viu al Gheei şi făurit cu măiestrie de către bunul Prometeu. decât doi fii. Îi era drag şi poate-n sine dorea să-l aibă de bărbat. Iapet. Dar omul. pe Prometeu. Gândul lui a-nceput să zboare. să trăiască. după cât se spune. să folosească chibzuit tot ce se află pe pământ ? Gândind timp îndelung. îndatorat. Zeus n-ar fi fost împotrivă ca fiul lui Iapet să făurească vreun animal. titanul a luat în pumnii săi ţărînă. Ţărîna asta a udat-o cu apă proaspătă şi rece. ce semăna leit cu zeii. Palas-Atena s-a-nvoit. omul a început să umble. ca alinare în ceasurile bătrâneţii. să-şi caute hrana. Prometeu îşi urma mai departe gândul ce-l frământase încă din vremea când era copil : cum ar putea să făurească o fiinţă plină de-nsuşiri. nu îi era deloc pe plac. care ţâşnea dintr-un izvor. să-i dăruiască-nţelepciune omului său făcut din lut. deşi făcuse jurământul de-a nu se mărita nicicând. Prometeu nu s-a mulţumit să făurească-o nouă fiinţă. Şi-a suflat peste acea fiinţă plămădită de Prometeu. vreo pasăre. ca orice fiinţă pe pământ. ce se chema Epimeteu1. Şi-atunci Zeus a hotărât ca omul. şi-altul mai mic. De-aceea.

Apoi vor face mari serbări prin care fiecare zeu va fi cinstit cum se cuvine. la sfârşit.. Le-a arătat că-l bănuieşte pe Zeus c-ar umbla cu gânduri nu prea curate pentru ei. la Mecona. sau alţii-s mai isteţi ca el. plutind pe nori de aur. care le-ngăduie. — O să vedem acolo noi. pe loc. Hermes. precum le poruncise Zeus. să vieţuiască pe pământ. Altare mândre ne-or zidi. Zeus s-a aşezat pe-un jilţ şi a grăit în acest fel : — Oamenii trebuie să ne slăvească. Una dintre grămezi va fi sortită pentru sacrificii.. s-a încruntat de la-nceput. pristavul din Olimp. tăiată în bucăţi. ca hrană. până au poposit în locul unde fuseseră chemaţi. Cum totuşi nu putea să calce poruncile date de Zeus.. Prometeu i-a chemat pe oameni. — Vom hotărî noi. Nu doar altare. lăsându-le puţine drepturi şi prea sărace bucurii.. Taurul cel adus aici va fi-njunghiat de Prometeu. ci şi temple. iară cealaltă veţi păstra-o pentru voi. stăpânii din Olimp. au mers ei cale lungă. Şi-au mers. este atoateştiutor. am să vă dau. dar nu prea multă. să se adune oamenii într-un loc. mai ales. au pornit grupuri spre Mecona. L ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT -a trecut mult şi s-au ivit. cu milă. zeii. titanul. să se aşeze în grămezi. Însă i-a sfătuit să aibă răbdare şi încredere în cele ce va face dânsul. o pildă de felul cum va trebui să împărţiţi-a voastre bunuri cu noi. Din tot ce veţi avea pe lume să ne aduceţi sacrificii. Carnea. Zeus cugeta : „Prometeu o să-mpartă carnea într-o grămadă N .. În sine. prin Hermes. ce-ndatoriri au cei de jos faţă de marii olimpieni. dacă fiul lui Cronos. pentru că sunt bun şi drept. a glăsuit măreţul Zeus. le-a rostit. când vor ajunge la Mecona.. că Zeus va apăsa pe cei de jos cu mult prea multe-ndatoriri.62 ADUNAREA DE LA MECONA ăsând deci să mai treacă vreme. Se temea. aflând vestea asta. într-o zi Zeus a poruncit. Prometeu. prin sfetnicul său de credinţă. Duceau cu ei un taur mare. Venind şi ziua sorocită. Dar. oamenii. care se numea pe vremea de atunci Mecona.

zei şi oameni.. a-ntins hulpav mâna spre ea. stăpânul a nimerit numai ciolane. El. era de râsul tuturor. Zeus putea să dovedească celor de faţă... Însă nu mai avea ce face. or să afle curând ei toţi ce însemnează să-l superi pe stăpânitor!. Nimeni nu va scăpa. Nimeni nu o să scape teafăr. Prometeu tăiase taurul adus de oamenii săi la Mecona. Dar eu am să aleg grămada ce s-o vădi mai arătoasă şi am să-i las în pagubă pe-aceşti supuşi făcuţi din lut. Zeus. pe Prometeu. gras. O!.." În vremea asta. şi alta. Nimeni. Zeii." Astfel s-a isprăvit această mult tulburată adunare. Dar. bucăţile cele mai bune.63 pentru oameni. nesilit de nimeni. ce mânca. El a pus deoparte carnea. Ce pedeapsă-i va veni!... alesese acea grămadă. fiu de titan.. pentru zei. A înţeles că s-a-nşelat.. fierea şi stomacul. după voie.. El singur. grămada pentru sacrificii. şi oamenii-au pornit pe cale. desigur. un pic de carne. şi o grămadă pentru oameni. că nu greşeşte niciodată... şi las-acolo. Chiar zeii şi zeiţele ce-l însoţiseră. a glăsuit titanul. Zeus cel puternic. Acum era clipa cea mare. coarne răsucite şi nici un pic. râzând şi chiuind voioşi.. unde erau bucăţile bune de carne.. . „Dar lasă. va fi mare. bieţii. Mai repede decât se-aşteaptă. fiindcă-au hohotit. Mormanul plin numai de oase se arăta cu mult mai mare decât celălalt. copitele. văzând grămada de ciolane atât de mare şi-nvelită în stratul galben de grăsime. şi le-a-nvelit într-un strat galben de grăsime.. Carnea e împărţită-n două. Le-a învelit frumos în piele şi-a aşezat deasupra lor maţele. într-un alai măreţ... ce-i biruise pe titani şi-i nimicise pe giganţi. În schimb oamenii-au izbucnit în râs cu hohote nestăvilite. încruntat. îl va ajunge o pedeapsă. îşi spunea Zeus. a rostit. pe Zeus cel nemuritor. mică. Oamenii-mi vor simţi şi ei răsplata. Era un taur mare. lasă. pe norii lor de aur. Însă. — O iau pe asta!. — Zeus. atins de lăcomie. cu păr ca neaua de curat. Alege singur. De altă parte-a grămădit ciolanele goale de carne.. şi-au plecat ochii ruşinaţi. s-au ridicat către Olimp.. copite. care. neatinsă. scormonind sub seu. acolo. tigva cu coarne răsucite. taurul este înjunghiat.. să aibă..

titanul a pornit la drum. cu pâlpâiri albastre. tot or să capete acest foc. du-te. Hefaistos s-a întors pe-o parte. S-a furişat în fierăria unde lucra Hefaistos fulgere lucii orbitoare.. — Eu una ştiu. în Olimp. Acum. până n-apuc să te lovesc pe tine. Şi-aşa. îndură frig. repede. până la urmă. fiindcă m-ai îndârjit destul. ar fi cerut grăbit iertare. aruncând umbre viorii pe faţa zeului înnegrită de fum. Hefaistos sforăia dus. Eu vreau să-i văd meşteşugari. Oamenii-n vale pot să piară. l-a luat pe Prometeu la goană. pe mâine şi poimâine. spumegând. pe-un pat moale. roşii. Prometeu s-a oprit puţin.Focul acesta e ceresc. pe cât se spune – scobită însă înlăuntru. Apoi s-a repezit afară.. a luat din vatră un bob de jar şi l-a ascuns în tulpiniţa verde. să-l dea şi oamenilor săi. Focul ardea domol pe vatră... decât când vreau să pedepsesc făpturile-ţi nesuferite. focul. însă atunci sub chip de trăsnet. Deodată. — Te-nşeli când crezi că mă îndupleci! a răcnit Zeus. să-l îmblânzească pe zeul cel atotputernic.. cu trupul greu şi obosit.. şi focul tot n-am să ţi-l dau. cenuşă şi scântei. — Tu ce gândeşti ? Că Zeus e-atât de prost să le dea oamenilor focul ? Tu i-ai făcut asemeni nouă. tulpina unei plante verzi – plantă de soc. Mănâncă fructe din copaci.. şi dacă or avea şi focul.64 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL umai că Prometeu ceruse. şi-a îngăimat ceva prin somn.. în repetate rânduri. nu era unul dintr-aceştia. Prometeu. Sălăşluiesc numai în peşteri. auzind un zgomot. Avea cu el. Altul. Deci du-te. şi l-a rugat : — Oamenii trăiesc greu. pe pământ. N .. Dar Zeus. în mâna stângă. măreţe Zeus. prea îndrăzneţ. Luase tulpina asta verde. mânios pentru ocara îndurată. precum spune legenda. Zeus îl amâna cu vorba de azi. A stat şi-a aşteptat o vreme. căutând.. scăldată toată în sudori. acum. ca să ascundă în ea focul şi totuşi să nu se aprindă. pentru stăpânul din Olimp. îndură beznă. cel dintâi. în toiul nopţii următoare. În fierărie. zăvorit bine. până ce a văzut că zeul a adormit ca mai-nainte şi. şi pentru asta au nevoie de focul tău. ce se găseşte. după-ntîmplarea asta. Sunt doar pescari şi vânători. s-a dus la el încă o dată. ar fi în stare să se scoale cu armele să mă lovească şi să-mi pierd tronul.. Eu nu-l trimit jos. că oamenii. cumva.. Dar Prometeu. de spaimă.

Pe urmă vine rândul său. nu-s de vină eu. o fată. în barba-i deasă. Din lutul ud a făurit un corp de-o rară frumuseţe şi un chip dulce de fecioară3 . Hefaistos. A tot fugit neobosit. — Stăpâne. Prometeu a făcut bărbatul. să vadă el cum i-am lovit. A luat o mână de ţărînă din trupul cel fertil al Gheei şi a turnat deasupra apă. Acuma. în uşa fierăriei. aşa de tare. — Cum ? Focul meu a fost furat ? a răcnit Zeus. focul ardea vioi. neagră. făurare. şi-o flacără strălucitoare s-a-nălţat veselă-n văzduh. din apă şi ţărînă. a zis fierarul. arme. precum îi poruncise Zeus. iar tu să-mi făureşti femeia.. Dar cum s-a văzut arzând focul. cu cele mai alese daruri. Acolo s-a oprit din fugă.. O! Blestematul! A sosit clipa când ne vom răfui.. S-a apucat însă de lucru.65 Noaptea era adâncă. pe de-a rândul. Îşi fac unelte... — N-ai stat de veghe! s-a-ncruntat spre el stăpânul din Olimp.. care făcuse primul om.. cu negrăită bucurie. Sînt învăţaţi de Prometeu. Din grămăjoara asta mică. în timp ce oamenii se încălzeau şi-i mulţumeau. până ce-a ajuns în văi.. Hefaistos a dat din umeri. alte mormane s-au aprins.. a mai rostit Zeus încet. Dar despre asta. corăbii. Să spui că-i din porunca mea. Întîi vreau să-i lovesc pe oameni. în Olimp. Prometeu m-a furat în somn. cea dintâi fată L .. ai să-mi faci.. însă. focul din Olimp a fost răpit de Prometeu şi dăruit celor de jos. Zeul meşteşugar făcuse. tot ce vor. case. galben. Priveşte-i cum îşi moaie-n flăcări arama şi o ciocănesc. luând pildă de la Prometeu.. Hermes l-a şi vestit pe Zeus : — Stăpîne. Hefaistos s-a arătat tremurând din încheieturi.. căci vreau să-i fac şi eu un dar. Să fie fiinţă muritoare. vom mai vorbi noi amândoi. să chemi toţi zeii. Surcelele au pâlpâit. celui ce-i ocrotise iar. mulţumit că scăpase aşa de uşor. în peşteri. Cum ? Tot titanul Prometeu ?. pe câmp.. Cu bobul roşu a aprins o grămăjoară de surcele. Nu pricepea ce vrea stăpânul. Şi zeii s-o împodobească pe fata ce-o vei măiestri.. pe munte. că pământul s-a zguduit până-n străfund. A chemat oamenii la el. zâmbind viclean. M-apuc de lucru şi sunt gata mai înainte de amurg. Prometeu a fugit prin noapte... — Când îţi vei termina lucrarea. titanul care ne-a trădat. dar chip să aibă de zeiţă. — Mă duc numaidecât. prin păduri.. Şi-acum. Apoi să mi-o înfăţişezi. CUTIA PANDOREI -a strigat apoi pe fierar. roate.

Palas-Atena – supărată pe Prometeu. dar eu o vreau. de gingăşia. zeul cel şiret.. Prometeu sta prevăzător. dându-i din însuşirile şi gingăşia ce-o aveau. Pandora s-a plecat-naintea lui Zeus cel atotputernic.66 muritoare. i-a dat copilei glasul lui. frumoasă fată. După aceea a chemat pe zeii din Olimp la el şi le-a grăit în acest chip : — Fiinţa pe care o vedeţi a fost făcută din porunca înaltului nostru stăpân. puterea de-a sădi iubirea în inima bărbaţilor. soţie. iară pe cap i-a pus un văl cu broderii nemaivăzute. glasul ei şi de dulceaţa ochilor.. a spus el către muritori. Bărbaţii. Epimeteu s-a clătinat şi a-ntins braţele spre fată. ascultându-l pe Prometeu.. — Te vei numi. închisă bine c-un capac. condu-o pe pământ. Şi tot el v-a cerut şi vouă s-o înzestraţi. câţi erau în lume – erau pe-atunci numai bărbaţi – s-au adunat lângă Pandora. Să le păstrezi toate acestea pentru făptura-ţi minunată. Nu era unul să nu vrea s-o vadă-n casa lui. făcute chiar de mâna ei. la rândul său. Mijlocul i l-a strâns zeiţa cu-o cingătoare aurită. pentru că toate celelalte de pân-atunci erau zeiţe. Bărbaţii s-au ferit în lături. a mai rostit stăpânul. pentru că dânsul ţinea prea mult la muritori – s-a apucat. şedea cuprins de dragoste şi nu făcea un pas-napoi. zâmbind. Stăpânul lumii a deschis cutia asta de aramă şi-a pus în ea mai multe daruri. a glăsuit Zeus. după ce te-i căsători. Numai Epimeteu. Ea . — Hermes. I-a aşternut o haină albă pe umerii strălucitori... Zeus. a coborât pe pământ. cum nu făcuse pân-atunci nici chiar zeiţelor din cer. Deşi era vrăjit de fată. mirându-se nespus de mult de frumuseţea ce-o avea.Iar Hermes. şi-acela era titanul Prometeu. cât mai ales. Însă cutia de aramă s-o dăruieşti soţului tău. frate bun al lui Prometeu. cu straie şi cu alte daruri. ţintindu-l pe Epimeteu în inima-i fremătătoare. oricât sunt de ispititoare. Hefaistos i-a meşterit şi o cutie de aramă. Şi el le-a glăsuit voios: — Pandora o să-mi fie soaţă! Voi v-aţi ferit . I-a ţesut astfel de veşminte. feriţi-vă de vicleşug!. — Când Zeus ne trimite daruri. i-a dat şi vraja ochilor. luând-o de mână. mângâietor şi subţirel. . în locul unde se găseşte prea-îndrăzneţul Prometeu. Eros a tras. Afrodita s-a avântat către pământ şi l-a rugat pe micul Eros4 să tragă iute o săgeată. Charitele şi horele s-au strâns şi ele-n jurul fetei. unul a fost. titanul. Ba da. s-o înveşmânte pe copila abia creată de fierar. s-a îndreptat către Epimeteu. pentru că ai atâtea daruri primite de la olimpieni. ca un fulg. ca răzbunare. Dalba zeiţă Afrodita i-a hărăzit. Zeul pristav. deşi i-ar fi plăcut şi lui s-o vadă luminându-i casa.. În acea clipă. Pandora.

. firavă şi cu aripi slabe. pe care el. Toate cu-nfăţişări de spaimă. lesne de înţeles. a şi trântit la loc capacul. fiindcă-i răpise din fierărie focul şi-l dăruise omenirii. pe pământ. şi lanţurile. hâda moarte.. — Hefaistos! a poruncit. Văzând Epimeteu că ies atâtea rele din cutie. Adu-mi nişte cătuşe tari şi nişte lanţuri mari şi grele. zavistia.. s-a-nfuriat înspăimîntător.. a spus.. foamea şi setea. ba chiar şi moartea. — Aduc cătuşele. să le-ncolţească-n cugete. molimele negre. în ceasuri grele. durerea. Nu-i demn. a răsărit şi crainicul. necazul. Zeus. şi lumea le purta în cârcă. Dar prea târziu se deşteptase. Ce-i drept. ca un stăpân să-şi urască atât de mult supuşii. grija. deşi în sine ofta încetişor : „Păcat.. în primul rând. a glăsuit frumoasa fată şi i-a dat lui Epimeteu cutia încă zăvorâtă. văzând aceasta. ba şi-un piron mai lung şi gros. umplând pământul şi făcându-şi cuiburi în toate cele patru zări5 . Asta a fost zestrea pe care Zeus o dăruise fetei. Când colo. suferinţa. ar trebui să-i ocrotească.. însă mute. s-au răspândit care-ncotro. care crease primul om. ca s-o aducă pe pământ : rele. înaripate. să ştii. ura.67 — Iată. Ea n-apucase să mai zboare şi purta numele : Speranţa. — La poruncă!. în restrişti. Năpastele se înălţaseră. — Aduc! s-a repezit fierarul. Mai rămăsese în cutie numai o arătare mică. care râseseră de dânsul în adunarea din Mecona. să-i spună-n faţă adevărul : — Eşti crud şi eşti răzbunător!. prin mâna mea. ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU şa se răzbunase Zeus pe oamenii lui Prometeu. l-a înfruntat din nou pe Zeus şi s-a urcat până-n Olimp. din acea cutie s-au ridicat. Zeus. Credea că-s daruri preţioase. i-a strigat el neînfricat. şi pironul.. Numai speranţa6 cea firavă avea să fie lângă oameni. nenorociri şi boale. era şi supărat pe Prometeu. deşi se pare că în taină îl preţuia pe Prometeu.... acesta este darul ce îl trimite. ce-o adusese din Olimp. A . S-au răspândit minciuna. toate nenorocirile şi relele pe care lumea le-a avut de atunci mereu. Dar Prometeu.. zburând în cete. Şi le-a adus. Epimeteu a luat cutia şi-ncet i-a ridicat capacul. stăpânul. Şi de la dânsul luase pildă când o făcuse pe Pandora." — Să vie Hermes!.

. până pe Elbrus. fiul lui Iapet.68 — Voi. către mări. să făurească pentru dânşii unelte noi de pescuit şi de vânat. ce-s aprinse de către oamenii lui dragi. din Olimp. cu mult mai sus de nori. stăpâne. Fii blestemat. Zăreşte-n sate şi oraşe mii. Furtuna se dezlănţuie. Priveşte peste zări titanul. slugile mele credincioase. Dar Prometeu ridică fruntea şi cată către zarea largă. Prometeu. cu Forţa şi cu Violenţa. şi el o să-ţi sfâşie trupul. Aici.. Hermes l-a înşfăcat în braţe pe cel mai bun dintre titani şi l-au purtat cu silnicie. a trebuit să ia ciocanul şi să-i bată pironu-n piept. Marea se tulbură şi fierbe. — Am înţeles totul. către câmpiile întinse şi către fluvii. în Caucaz. pe care le înghite lacom. Mâinile şi picioarele i le-au strâns aprig în cătuşe. — Vei sta pe stâncă mii de ani. Vulturul ţipă şi se lasă peste sărmanul trup zdrobit. Doar Zeus se mai zbuciumă. fierarul. fii blestemat. stăpâne. Pământul. cu cioc tăios. Sfârşindu-se înlănţuirea9 .. pe-un vârf de stâncă.. fără somn. ficatul. Iară Hefaistos. urlând. Chemând pe cele două slugi. mai sus. şi îi răspunde : — Nu m-ai învins deloc. şi femeile au învăţat să fiarbă-n clocot carnea dihăniilor vânate. se vede Zeus. pe stâncă. Valuri uriaşe se lovesc de stâncile din ţărm. Cerul ca smoala se despică şi sus... colţuroasă. n-a scos din piept nici un suspin. cu ciocul său încovoiat. Ştie că şi-a-mplinit menirea. Iară pe stâncă Prometeu stă neclintit şi fără teamă înlănţuit.. E mulţumit. din cer coboară vulturul înspăimântător. şi adăposturi şi veşminte. care iubeşte pe muritorii lui nevrednici mai mult decât pe-olimpieni. smulgându-ţi. bătut de vânturi. Nici n-ai gândit să-mi ceri iertare. în slăvi. un glas puternic. măreţ. ce le fac viaţa mai uşoară şi mai plăcută tuturor. se mai aude din văzduhuri vocea de tunet a lui Zeus. iară cu ciocul îl sfâşie. plecaţi pe Elbrus7 şi-l legaţi pe-acest titan8. Vârâţi-i şi pironu-n piept. legat în lanţuri.. cu ajutorul focului. Copiii lumii se-ncălzese la vetre. Şi-ntr-adevăr.. încovoiat. Forţa şi Violenţa l-au cetluit în lanţuri grele. pe-o stâncă aspră. zi de zi. ars de dogori. Sunt focurile. de grindină şi de zăpezi.. plin de ură : — Acesta-i numai începutul! Am să-ţi trimit vulturul meu. blestemat să fii. Cât a durat osânda asta. sus. a spus pristavul deîndată.. Hermes şi Hefaistos. zguduit. Legaţi-l sus. Zâmbeşte-n el. — O. din cer s-a auzit un glas. cu fulgerele-n mâini. zeci de mii de flăcărui.. se crapă. Cu ghearele se prinde zdravăn de umerii însângeraţi. Oamenii au să vieţuiască şi peste . cu aripile larg deschise. Meşteşugarii se trudesc. fără odihnă. smulgând bucăţile de carne. titane! strigă de-acolo. Beznele nopţii-s risipite. Cuvintele-i sunt însoţite de fulgere şi trăsnete.

. până în sate şi oraşe. Ecoul munţilor îi duce cuvintele din stâncă-n stâncă.69 mii şi mii de ani. însă... ai să pieri.. .. Zeus. ai să pieri!. însă. Zeus. Le aud oamenii şi-i poartă cuvintele tot mai departe : — Tu. Tu..

bătută de talazuri. „Cutia Pandorei" simbolizează un izvor nesecat de nenorociri. referindu-se la cugetătorii progresişti. Doar ea te mai mângâie şi-ţi încălzeşte pieptul. Poseidon. care suferă pentru convingerile lor. Nici meşterul nu mai întruchipează fecioara după poruncile nu ştiu cărui zeu. Prometeu nu se arată a lua în seamă această nemulţumire a olimpienilor. după cum spune o legendă. se vede Prometeu cioplind cu dalta scheletul celui dinţâi om. intitulat „Palatul de argint"." 7. potrivit cu visurile sale cele mai frumoase. gravată de o mână nu încă prea meşteră. titan. însoţitoarea oamenilor la necazuri. variante ale acestei încântătoare legende. şi prin mâna ei să coboare toate relele în lume. El purta un arc. Iar fata îndrăgită îl ajută pe creator să scape lumea de relele ce o bântuiau. când totul se cufundă şi piere sub furtuna greutăţilor. dându-i viaţă. îl dă drept pildă pe „titan" şi . 5. ci ajută la înlăturarea lui. te mai îndeamnă. şi pare că se gândeşte cum să dea viaţă acestei fiinţe. în frunte cu însuşi Zeus. Basmul nostru are însă un conţinut mult mai înălţător. să vâsleşti mai departe şi să-ţi găseşti limanul. Într-un imn elin.. Dragostea celor atinşi de asemenea săgeţi era amară şi ucigătoare. cu care ţintea săgeţi în inimile oamenilor. cu spatele la zei. el însuşi este denumit. Deşt Prometeu este numai fiul titanului Iapet şi al titanidei Temis. Avem şi noi. Alte săgeţi erau muiate în fiere şi otravă. este cântată în acest fel : „Pe-o mare de durere. Elbrusul este vârful cel mai înalt al munţilor Caucaz. din secolul al VIII-lea. Deci femeia nu mai aduce râul pe pământ. ca şi alte popoare. speranţa. 2. într-un basm dobrogean. în vreme ce Epimeteu ar însemna neprevăzătorul. când te cuprinde frigul şi spaima desnădejdii!. în legendele eline. mai ales orientale. prima fecioară fusese creată cu scopul de a-l face pe Epimeteu. să se îndrăgostească de ea. Pe o piatră antică.. În legenda elină. de cele mai multe ori. aflat în muzeul de la Neapole. Zeii olimpieni : Hera. fiu al Afroditei. Karl Marx. şi atunci dragostea inspirată era dulce şi fericită.70 Note 1. Eros era zeul dragostei. El stă lângă făptura cea nouă. fratele lui Prometeu. În limba greacă veche numele Prometeu s-ar tâlcui prin prevăzătorul. speranţa. Expresia aceasta este deseori folosită. 4. care licăreşte şi-ţi luminează calea. Astfel. 3. pe care el a numit-o om. 8. ce reprezintă străvechea dorinţă a omului de a crea viaţa prin mijloace artificiale. Hermes şi Apolo. Mai este înfăţişat Prometeu şi pe un sarcofag. ca o steluţă mică şi albă. ci din imboldul curat al inimii. alcătuit de un autor necunoscut. fără nici o plăcere. privesc chipul noii făpturi de lut. ci şi în vorbirea curentă. Unele săgeţi erau unse cu miere.. doar ea.. 6. Însuşi creatorul fetei se îndrăgosteşte de ea. un meşter creează o copilă cioplind-o din lemn – cum şi-o visase el – un croitor îi face veşminte şi un vrăjitor suflă asupra ei. De astă dată însă fiul titanului Iapet este prezentat lângă un bărbat în întregime modelat. Întîmplările prin care trec aceşti doi fii ai titanului Iapet explică întru totul numele ce li s-au dat în legende. nu numai în literatură.

clipă memorabilă şi fără seamăn. dacă ai vedea ce uimitoare flăcări izbucnesc din scânteia pe care ai dăruit-o omenirii! Dacă i-ai vedea pe cei ce se târau în întunericul umed al peşterilor. cutezătorule Prometeu!. Fiu slăvit al unei mame slăvite. a exclamat înflăcărat. parcă te văd. Gustave Moreau. pictori ca : Michelangelo. clipă gigantică şi sublimă : nu vulturul lui Jupiter* zboară peste crestele Caucazului. În literatura noastră. trec în zbor crestele Caucazului. de pe muntele Elbrus. purtaţi de rodul enorm al îndrăznelii tale. Geo Bogza. Cutezătorule Prometeu. Deasupra acestor piscuri vinete şi reci. Ribera. pentru că ea reprezintă. din zborul vibrant al unor aripi de oţel. de fapt. Eschil.Te salut.. cât de măreţ se înalţă de la pământ. alegoric. Cucerirea focului a deschis drumul omenirii spre progres. sculptori şi muzicieni nenumăraţi au proslăvit această titanică luptă pentru progres... vârful înalt. Salvator Rossa. ci neînfrânţii fii ai pământului. întruchipată prin figura lui Prometeu. părinte al unei răzvrătiri nemuritoare. Poeţi.. Mitul despre Prometeu a fost povestit întâi în cântece.. cucerirea focului." *Numele roman al lui Zeus . într-unul din poemele sale în proză : „În clipa aceasta. mitul a fost şi mai departe o sursă permanentă de inspiraţie pentru marii artişti ai lumii. însângerat şi mândru. făuritor al lumii care urcă!. de piatră. ca : Goethe şi Shelley.. intrate în marea poveste a lumii. de mai târziu. poetul Victor Eftimiu i-a închinant un cald poem. privind cândva. în care. care a scris celebra tragedie : „Prometeu înlănţuit". înlănţuit pe cea mai colţuroasă dintre ele. mai sus de lumea albă a norilor. Tizian. lupta uriaşă a oamenilor pentru cucerirea naturii şi prima lor izbândă de seamă. apoi a fost reluat de către unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii. cu fruntea ridicată spre cer. . cât de măreţ plutesc peste apele mării şi culmile munţilor! O. apleacă-ţi urechea şi ascultă : nu în zadar a fost imensa ta suferinţă. atât de nobilă pradă cruntei mânii a zeilor. cutezătorule Prometeu.71 scrie : „Prometeu este cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filosofic". din neamul omenesc s-au ridicat titani şi oameni prometeici. 9. tragedie pe care oamenii o ascultă cu aceeaşi vie emoţie de aproape două mii cinci sute de ani. Deasupra acestor stânci scăldate în amintirea suferinţei şi măreţiei tale. Reprezentând tocmai această fabuloasă luptă a oamenilor. te salut.

i-au ascultat poruncile . primite prin preoţii săi . îl mânia. şi-a-nceput să glăsuiască oamenilor . i-au înălţat altare multe şi temple mari strălucitoare. cum suferă şi Prometeu La vorbe din acestea .Toţi îl iubeau pe Prometeu şi deplângeau prea cruda-i soartă. deci . Totuşi . într-o padure din Dodona . care-i slujeau oracolul . vântul trimis de însuşi Zeus .Vorbea cu voce de femeie : — Voi . de la Mecona . Le-a poruncit . durerea . faceţi aicea un oracol. — Preoţii cei orânduiţi ca să-l slujească pe stăpân au să vă tălmăcească totul …a rostit iarăşi porumbiţa . precum dorea . din acea zi . el a trimis . să-i ridice altare multe. când Prometeu îl păcălise şi îl făcuse de ocară.Voi aveţi doar să ascultaţi poruncile lui înţelepte. pentru că se temeau de Zeus . suferinţa şi alte rele fără număr . s-au pus la cale jocuri . şi murmurul izvorului au să v-aducă pe pământ poruncile stăpânului — Dar poate nu vom înţelege susurul vântului prin frunze . Iar în urechi îi suna încă râsul lor plin de voioşie . au răspuns unii dintre ei. trimiţându-le în cutia înşelătoare a Pandorei boala . În cinstea lui . şi să-i aducă sacrificii.72 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT upă ce Zeus pedepsise atât de greu pe muritori . mulţi s-au cam încrâncenat de ciudă . pe-o cracă lungă . D . o porumbiţă fermecată . tot nu era împăcat cu sine Faptul că oamenii aveau în stăpânirea lor focul ceresc . nici şopotul izvorului . Altminteri o să suferiţi pedepse înfiorătoare . temple mari . spunea porumbiţa . Ea s-a lăsat într-un stejar1 . cu pene negre ca tăciunii. oamenii .Vântul când va sufla prin frunze . Şi-n primul rând .

gata să-l zvârle . văzându-şi templele . Acel pe care-l ospeţiţi nu-i om de rând. Crima ta este fără margini. însă zâmbesc cu înţelesuri nu prea de cinste pentru tine. Şi a dat semne tuturor că este el. către Arcadia ferice3. Zeus . din carnea unui rob ucis.. Acolo-a cerut adăpost. ca să râdă. I-a dat bucate să mănânce.. pe-ncetul. concursuri şi serbări vestite . a prefăcut-o într-o haină de om sărac şi necăjit. — Nu râd pe faţă muritorii. Acum.. călătorule!". ţesută de mâna Atenei. Mai înainte. destul e că s-a înfuriat şi a trântit talgerul plin cu ruşinoasele bucate. — Să văd şi eu dacă-şi dă seama zeul acesta îngâmfat ce carne-nfulecă la masă. Sub haină însă şi-a vârât fulgerul cel scânteietor. când . Şi-a hotărât să îl lovească. iată vine zeul Hermes şi îi aduce . sub un acoperiş măreţ : palatul regelui Licaon. îi spune Hermes la ureche. A luat-o-ntâi şi-ntâi prin munţi. şi s-ar putea să fie-un zeu. am să pun la încercare puterea-ţi. şi-a ajuns în Arcadia..părea ceva mai mulţumit. Ţinea . cu toate astea . veşti nu prea îmbucurătoare. în Olimp . fie că Zeus. un munte potopit de fiare. Şi a pornit apoi prin lume. Vreai să-l răpui pe însuşi Zeus. a spus nechibzuit Licaon slugilor sale din palat. numite-apoi olimpiade2. Era la vremea când amurgul aduce după sine noaptea cea misterioasă pe pământ. în timpul nopţii. a vrut să-l şi batjocorească.. apoi Cilene şi Liceul cel tot învăluit în brazi. şi-a lovit. Mantia lui sărbătorească. stăpânitorul.. — Nemernice! i-a strigat el. fulgerul său necruţător . Numai că regele Licaon ura pe zei şi s-a gândit : „Stai. Era deci Zeus mulţumit . de-ar fi aflat cel mai mic semn de-mpotrivire. Pedeapsa mea te va ajunge. Z . pe şoptite – pun la-ndoială-nţelepciunea zeilor noştri din Olimp. A străbătut’naltul Menala. fără milă . Iar uneori – e drept că numai aşa. fie c-a fost trădat.. PLECAREA SPRE ARCADIA eus şi-a preschimbat sceptrul de aur într-un toiag din lemn de corn. Şi a scos fulgerul său groaznic de sub mantie. către pământ . pe ascuns. — Temeţi-vă! le spunea aspru. cu puterea-i. a prins de veste-nşelăciunea. Privea triumfător din slavă şi se gândea că s-au plecat în faţa lui toţi muritorii.73 lupte .. când duc ofrande templelor. când ţi se pleacă la altare.

stăpânitorul din Olimp. D . şi-n calea lor s-a arătat un alt lăcaş. Prin arborii grădinilor se cerneau ultimele dâre din ziua care-ncet trecea. N-au mers prea mult. Mergând aşa-ntr-o bună zi. ce-a fugit să se ascundă prin păduri. având toiagu-n mână. cu trepte largi şi-acoperită. Mergeau prin praful drumului. de Hermes. pe drum – să vadă tot ce se întâmplă. cu părul alb. în lungi fuioare cenuşii. ne găzduiţi ? Vă-ntreb în numele lui Zeus. mai rupeau mlădiţe pe lângă zăplaz.74 Palatul regelui Licaon a ars până în temelii. se-nfăţişa ca un bătrân sărac şi foarte obosit. Nemaiputând răbda ispita. iscoditori. Licaon4 s-a făcut un lup. Se arătau nepăsători. Braţele şi picioarele s-au prefăcut şi ele-n labe. Hermes. Prin curte mugeau vite grase. se prefăcea că-l sprijină. cu şindrilă. gâdilau nările lui Zeus. aţâţătoare. murgi şi roibi. Tot cercetând cu grijă satul. o fiară cruntă. Atuncea zeii blestemând au luat-o iarăşi mai departe. Stăpâna pregătea mâncarea. au ajuns lângă-o locuinţă. zeii au intrat într-un sat. Era la ceasul când drumeţii îşi caută un acoperiş. ce se-ntorseseră sătule de la păşunile din deal. să poată înnopta tihniţi. când a-ncercat să mai rostească un cuvânt. mai la o parte. Aici femeia mulgea lapte. Poate că oamenii aceia nu auzeau în larma curţii. nesătule. O locuinţă arătoasă. săltau. Iar regele. În cuhnia din dosul casei se-auzeau zgomote de vase. de carne friptă şi fierturi. Fumul se ridica alene. un lapte gros. Trupul i s-a-nvelit în blană. prin ogrăzi. Oile behăiau cuminţi într-un saivan. orişice loc – pe prispe. bivoli cu coarnele întoarse şi cai puternici. pe stâlpi groşi. tocmai cum îi plăcea lui Zeus. Mirosuri calde. Caprele. ÎN FRIGIA e-acolo Zeus a umblat din ţară-n ţară. însă cu ochii cercetau. Murmurul cel molcom al serii chema pe oameni la odihnă. lăsând în urmă numai pete întunecate. Nu i s-a dat nici un răspuns. de rugină. până când a ajuns şi în Frigia5 . Erau boi mari. în chip temeinic. ca de obicei. a şi simţit cum glasul lui se schimbă-n urlete de fiară. Cerul era imens şi roşu ca o tipsie de aramă. ţinută bine. oameni buni. de bivoliţă. tot neastâmpărate. şi. Era acum însoţit şi de pristavul său. Zeus. la fel de zdrenţuit. a şi bătut degrabă-n poartă : — Hei. sau poate nu vroiau s-audă numele ce li se rostea.

se numeau Filemon şi Baucis6. tăiat în două de-un pârâu. Ridicând capul către Zeus.. Şi tot aşa.. cum este doar bătrâna Baucis. aşa de buni şi primitori. Alături de coliba lor era un petic de grădină. săpând şi cultivând legume sau îngrijind pomii şi viţa. Coliba-n care locuiau era din trestie uscată. se legaseră prin lanţul dulce-al căsniciei şi rămăseseră-mpreună şaizeci sau şaptezeci de ani. rar să fi fost pereche-n lume mai strâns unită decât ei.75 De-aceea a strigat la gazdă : — Deschide-n numele lui Zeus! îţi cerem să ne ospeteşti. Uitându-se ceva mai bine... nu ştie nimeni cum s-a-ntâmplat în acea seară. părinţii le făceau urarea : — Să fii la fel de fericită.. dacă nu. când se măritau. că dânşii n-au găsit niciunde un adăpost şi niscai hrană. Băieţilor. Hermes s-a apropiat de uşă şi a bătut uşor în ea. În prag s-a arătat un chip. Numai că gospodina ceea era grăbită peste poate. şi învelită cu şovar... Am răsturnat. ce se afla pe câmp. Se îndrăgiseră din vremea când amândoi erau copii. Aici lucra de dimineaţă şi până seara Filemon.. care creşteau la marginea pământului ce-l stăpâneau. pentru acea noapte. au înţeles că-i o colibă.. dar acest lucru nu-i împiedica deloc să îşi găsească T . — Poftiţi!. Iar lumea îi dădea drept pildă de căsnicie trainică. Vedeţi-vă de altă casă. poate. Erau săraci.. în anii tăi de căsnicie. cea mai sărmană dintre toate câte văzuseră în sat.. nu avuseseră bătrânii nici un belşug în viaţa lor. de unde vin şi cine sunt. deşi le spuneau tuturor că vin în numele lui Zeus. într-o căpiţă-nmiresmată de fân. un şiştar. Deşi erau atât de-n vârstă. la-nsurătoare. şi-n urma lui o bătrânică. părinţii le spuneau la fel : — Să fii iubit ca Filemon de credincioasa lui soţie! Şi dacă e să vorbim drept. Mai târziu. din cauza voastră.. a răsturnat un vas cu lapte. S-a supărat şi a răspuns: — Plecaţi de-aici!. Fetelor. când iacătă o luminiţă. au rostit ei. Poftiţi în casa noastră. Cei doi bătrâni. Uşa micuţă s-a deschis încetinel şi scârţâind. şi mai bine. fără să-ntrebe măcar o vorbă pe drumeţi. FILEMON ŞI BAUCIS ocmai se pregăteau să-şi facă culcuşul. cam coşcovită şi-aplecată. Un chip cuminte de bătrân.

Aşa se face că puteau să-ndure orişice necazuri şi lipsuri grele. Ba uneori mai ajutau şi pe-alţii. cicoare. şi smălţuită cu ceară albă de albine. Singuri îşi porunceau şi tot ei îşi aduceau la-ndeplinire. cei doi bătrâni s-au arătat mai săritori ca totdeauna. surcele şi un lemn mai gros. napi. destul de vechi şi aromat. În vremea asta. să-i dea gust puţintel mai bun. stăteau cu oaspeţii de vorbă. şi i-a dat drumul în fiertură. Focul a pâlpâit pe-ncetul. ca pe la alţii. Umblând grăbită. tocmai fiindcă olimpienii păreau trudiţi. L-a aşternut frumos pe patul unde urma să doarmă zeii. Filemon a turnat apă caldă într-un lighean din lemn de tei. iar când a ars cu vâlvătaie. în înţelegerea deplină ce domnea veşnic între ei. brânză de vaci şi ouă coapte-n spuza caldă. O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA ceştia erau pământenii la care Zeus şi cu Hermes au poposit în acea seară. Din ea a retezat bătrânul o felioară. suflând din răsputeri într-însul. a pus pe jar frunze uscate. După gustare a-mpărţit fiertura caldă de legume. iară pe masă adusese măsline puse-n saramură. i-au poftit grabnic în colibă pe cei doi mândri-olimpieni. fără teamă sau plânsete zadarnice. poruncile. care-aveau nevoie. bună.. mai dornici să-i primească bine. apoi. nici la cuvinte sau la feţe. Iar Filemon i-a îmbiat : — Uitaţi-vă. curmale. săraci. Pe urmă a adus bătrânul un coşuleţ umplut cu fructe. S-a aplecat singur de şale. Erau acolo nuci. s-a repezit la vatră. Baucis a-ntins pe scândură o pătură din lână moale. Ba. dezvelind din cenuşă jarul . Şedeţi şi odihniţi-vă de osteneala drumului. gazdele. după datină.. flămânzi. sârguincios. laviţa asta. Filemon a mai coborât şi o bucată de slănină. fără să cate nici la haine. glumind şi arătându-se veseli şi binevoitori. Cu feţe calde. Pentru că masa-ntârzia. primitoare. Şi-ntr-un vas larg pusese vinul. fie cu roade din grădină. păstrată pentru sărbători. În faţa fiecărui zeu era câte o cană mică. şi totuşi cel mai bun din casă. ţesută chiar de mâna ei . care stătea de mult în grindă. plin cu apă. În casa lor nu se găseau slugi şi stăpâni. soţul ei îi adusese din grădină legume proaspete. din lemn de fag. ca să-nşele vremea. fie cu sfaturi înţelepte. cam învechit şi ros de timp. prune ca nişte pietre scumpe. picioarele drumeţilor. Pe urmă-a luat un covoraş.76 mulţumirea în dragostea ce îi lega. bătrânica ştersese masa c-un mănunchi de mentă strânsă din grădină. cât timp o să pregătim masa. Baucis a potrivit deasupră-i un ceaun mare. cu firea lor deschisă. să spele. pe care le-au şi pus în ceaun să fiarbă. nu prea groasă. A .

Numai că ei erau bătrâni. Au mers ce-au mers. închizând taina-n apa sa7 . le turna vin neîncetat.. ei au să fie pedepsiţi. unde trăiseră o viaţă. Dar ce să vezi ? Oricât turna vinul în căni. un fagure de miere albă. pentru c-a fost recunoscut. şi au ajuns aproape-n vârful muntelui. un semn că este un preaputernic olimpian. bătrânul. în înţelegere deplină. în acest fel. Ba. ce să le dea.. pasărea şi-a căutat scăparea chiar sub picioarele lui Zeus. o gâscă. Amândoi şi-au cerut iertare că cina a fost prea săracă. Da-n locurile cunoscute. Este destul tot ce ne-aţi dat. vasul de lut rămânea plin. Pentru că în coliba lor aveau şi-o pasăre. bieţii. este întotdeauna dreaptă. ZEII SE ARATĂ CINE SUNT tăpânul cerului dăduse. s-au plecat zeilor cu teamă. Chiar dacă unii dintre ei greşiseră faţă de voi. Numai pe voi vă vom cruţa . Chemând-o lângă el pe Baucis. Priveliştea i-a-ndurerat pe cei doi soţi. care sclipea tăcut sub lună. Atunci Filemon a-ntors capul.. au pornit după cei doi zei. Au trebuit să se supună. Picioarele le tremurau. Priviţi mai bine spre coliba în care voi ne-aţi ospeţit. Iar gâsca era sprintenă. Pentru nelegiuirea asta. Mai ales Filemon. — De ce aţi scufundat tot satul ? a spus bătrânul Filemon. precum se cuvenea. Sărea-n colibă ici şi colo şi gâgâia înfricoşată. n-o sacrificaţi. cum să-i îmbie. Osânda noastră. Dar nu aveau. s-au repezit s-o prindă iute şi s-o gătească zeilor.77 struguri cu boabe mari şi roşii. a mai rostit bătrînilor: — Aţi fost pentru noi gazde bune. când zeii hotărăsc ceva. cum o fi. şi lacrimi le-au ţâşnit din ochi. la mijloc. Acesta însă i-a oprit : — Lăsaţi-o. mulţumit în sine. a rostit Zeus. Le părea rău de casa lor. — Taci. Filemon a priceput semnul. parcă presimţindu-şi soarta ce o pândea. voinţa zeilor schimbase satul întreg într-un lac negru. ce face.. Bătrânii cunoşteau prea bine că nu e chip să stea-mpotrivă. deşi cerusem adăpost în numele Olimpului. Luându-şi câte-un toiag în mâini. să vadă ce s-a petrecut şi ce osândă au dat zeii satului lor. Şi Zeus. Nu mai ştiau cum să-i slujească pe cei doi oaspeţi. dar trebuie să ne urmaţi pe muntele din apropiere. ceilalţi erau nevinovaţi. S . Filemon. Vecinii voştri însă nu ne-au primit ca oaspeţi. smochine dulci şi.

Amândoi zeii au pierit. Porţi mari. îngăduie să-nchidem ochii. Cei doi s-au gârbovit mai mult. căci m-ar îndurera prea tare. — Bine. sculptate. Însă pe locul unde fusese ea-nainte. Ochii li s-au înceţoşat . precum spune legenda. negreşit. acolo-n munte.. Pe când vorbea aşa. a dat răspuns Filemon. Poate vreţi aur. — Voi o să locuiţi în templu. spre cap. şi vă voi da.-nchideau templul.78 UN STEJAR MÂNDRU . tremurătoare. cu înţeles.. Şi-aşa. a dat din cap bătrâna Baucis. Ei povesteau. Filemon şi iubita-i Baucis s-au coborât până la templu. Nici eu pe-al ei nu vreau să-l văd. n-au mai văzut-o. Vreau să vă dau şi o răsplată. într-o zi. cu vorbă moale. şi se urca spre gât. Fie pe voia voastră. dacă vrei să faci unor bătrâni sărmani un dar. nu vreau asta. amândoi. şedeau bătrânii. Ea către el. Aurul mult se risipeşte.. Tinereţea trece cu anii. pe la tălpi. nu mai vedeau nici la un pas. pe trepte-n faţa templului. dorind să stea-n aceleaşi locuri. Scoarţa creştea şi către mijloc. a spus uşor lui Filemon : Î . decât bătrânii. — Nu. Baucis simţea acelaşi lucru. tot ce-a fost : cum le-a schimbat coliba Zeus în acel templu aurit. Se deprinseseră cu timpul să îşi grăiască fără vorbe.. în aceeaşi clipă. N-au mai rămas.. CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ntr-adevăr. numai privindu-se în ochi. Anii s-au scurs pe îndelete. Pe insulă era un templu din marmură în care Zeus avea o statua de aur. Să nu-mi vadă soţia rugul pe care îmi vor arde trupul. Înţelegând că i-a sosit sfârşitul aşteptat. a glăsuit solemn stăpânul.. putere. slavă sau mărire ? Spuneţi ce vreţi. Puterea scade. Filemon a privit spre Baucis. Grădini pline de flori şi rodii se întindeau în jurul său. tinereţe sau frumuseţea mult râvnită. De-aceea. mare Zeus. cătând bătrânii înspre coliba lor cea veche. Pacea şi dragostea în care am vieţuit cu buna-mi Baucis sunt lucruri de nepreţuit. Spuneţi o singură dorinţă. — Numai atâta vă doriţi ? — Darul acesta ni-i destul. în care vieţuiseră încă de când erau copii. pentru că i-aţi cinstit pe zei. S-au aşezat în tinda lui. se ridicase-o insulă. bătrânul a simţit că îl înfăşoară o scoarţă rece. Şi Zeus a făcut un semn. Nişte drumeţi îi întrebau despre-ntâmplarea petrecută odinioară în coliba unde se odihnise Zeus.

era un tei subţire. foarte multă vreme. şi-a sărutat-o lin pe frunte. ci se făcuse-un stejar falnic.79 — Soţul meu scump. — Adio!. a sosit ceasul!. Îţi mulţumesc pentru credinţa ce mi-ai purtat-o până la ultima suflare! Şi poate că şi-ar fi spus cei doi bătrâni şi alte vorbe de-adio şi de mângâiere . în schimb. dar cu mireasmă-ameţitoare. s-ar fi văzut încă acolo cei doi copaci : un stejar mândru şi puternic. . îţi spun adio... Bătrânul nu mai era om. a grăit şi dânsul. ce-mbrăţişa cu ramurile sale un tei cu trunchiul alb şi plin de floare.. Cei care se-ntâmplaseră să se găsească lângă ei priveau înmărmuriţi. alb. bătut de vânturi . Baucis.... dar gurile le-au amuţit.. În preajmă s-a făcut tăcere.. dar multă. Legenda spune despre templu că s-a sfărâmat. cu flori micuţe.

Natura se solidarizează cu cauza lor dreaptă şi îi ajută. Nu este însă vorba. De bucurie. Hermes şi Ares. care întruchipa Victoria. Scena aceasta – ca şi legenda următoare : Filemon şi Baucis – este povestită admirabil de poetul latin Ovidiu. în limba elină. „părintele istoriei". Zeus ţinea în mâna dreaptă o statuetă. Zeus l-a încununat pe Apolo şi a hotărât ca. grădini. Nenumăratele lacuri din ţara noastră. lup. Numele Licaon înseamnă. vraci etc.80 Note 1. oraşe. care purta în vârf un vultur. de către duhuri. aceste jocuri vestite.. cel stins pe meleagurile ţării noastre. jocuri şi mari serbări. numite olimpiade. Era făcută din aur. din urgia lui August. din patru în patru ani. abanos şi fildeş şi era aşezată pe un piedestal enorm. 3. Pe aceeaşi temă s-a compus o operă comică de Gounod. biserici. 5. şi află de la aceste elemente ale naturii primejdiile ce-i aşteaptă. mult înnobilat. este frecvent în toată literatura populară. şi au loc tot din patru în patru ani. făcută din aur şi fildeş. din ţinutul Elidei. să se alcătuiască concursuri. la renumitele olimpiade. până astăzi. 2. murmurul izvorului. Se povestea în legendă că Zeus însuşi ceruse să aibă loc aceste olimpiade. elinii au început să socotească timpul după olimpiade. care era una dintre cele şapte minuni ale lumii antice." Aceste concursuri. sculptorul Fidias crease o statuie a lui Zeus. încât ele dăinuiesc. cum a fost numit. Mai târziu legenda a căpătat şi alte variante. lacul Sf. împăratul Romei. de un stejar sau un izvor prin care stăpânul lumii îşi trimite asprele lui porunci. la care luaseră parte fiii săi : Apolo. cel mai vestit era cel din localitatea Olimpia. cum se punea pe frunţile învingătorilor. s-a petrecut cutare şi cutare lucru. lacul Ursului de la Sovata. dealtfel. ca în legenda greacă. Ana din creierii munţilor şi altele au legende asemănătoare. supăraţi pe oameni. În mâna stângă avea sceptrul. Motivul acoperirii cu apă a unor sate. Apolo. La aceste concursuri biruise fiul său cel mai iubit. legenda stejarului de la Dodona – oraş antic din Epir – a fost scrisă de Herodot. Şi în folclorul nostru. Zeus avea o cunună splendidă din cotinos. în amintirea unor concursuri. . au vrut să le dea mai multă greutate. 4. Frigia era un străvechi ţinut din Asia Mică. blocuri enorme şi colosale se mai pot vedea şi astăzi. 6. Pentru prima oară. În realitate. castele. au căpătat atâta faimă în lumea antică. precum se ştie. măslin sălbatic. odinioară. Urmele acestui templu. în cinstea şi pe locul acelei isprăvi. Pe frunte. vrăjitoare. Astfel ei spuneau : „În al atâtelea an de la a patra sau a cincea olimpiadă. născocind legenda. Apoi legendele au fost reluate de mulţi alţi scriitori. Motivul legendar al stejarului de la Dodona se găseşte astfel. cei care au pus la cale. şi în creaţiile noastre artistice populare. Între toate templele clădite în cinstea lui Zeus. ca : Tekirghiolul – cu apa lui sărată. În acest templu măreţ. după care însuşi Zeus va fi fost iniţiatorul lor. 7. anumiţi eroi populari ascultă deseori glasul codrului. bineînţeles sub altă formă.. numite olimpiade. Mai târziu. lacul lui Ovidiu de lângă ţărmul mării. Legenda despre Filemon şi Baucis a fost cântată şi de renumitul fabulist francez La Fontaine.

că oamenii nu îl iubesc... zeii săreau. şi zeii au intrat grăbiţi. Hermes. Zeus. de îndată. Cum auzeau porunca adusă de pristav...81 POTOPUL eus se-napoiase nespus de mâniat din lunga sa călătorie de pe pământ. Deci. după poveştile eline. jocuri sau concursuri. Zeus a poruncit lui Hermes : — Adună-mi.. porunceşte să v-adunaţi. Lângă palatele lui Zeus erau strânşi zeci de slujitori. privirea sa era ca marea când se dezlănţuie furtuna. Se tem numai de el.. Veniiiţi!... Calea pe care veneau zeii. şi lăsând toate laoparte : petreceri. din aur şi aramă. ce nu vesteau nimica bun. noi o numim Calea lactee. Era un freamăt şi o zarvă în tot Olimpul. atunci când noaptea e senină . nici nu-l respectă de ajuns. Veniţi în sala de ospeţe. este aceea ce se vede şi azi pe cerul mătăsos.. ca atunci când Zeus îşi pregătise lupta cu titanii. şi-atât.. porneau în goană spre palat. neîndoielnic. zeii! Vocea lui Zeus tremura... era cu porţile deschise. şi repede-şi ieşea din fire. Lui Zeus nu-i plăcea zăbava. Atunci nu mai cruţa pe nimeni. Hefaistos. Stăpânul. Tot ce văzuse în Frigia şi în Arcadia îi dovedise. Zeus se şi găseşte-acolo!.. cu aripi la picioare. întorcându-se în Olimp. Palatul marelui stăpân. pe frunte i se aduna mânia-n cute-ntunecate. clădit de fiul său. Z . chiar de era un fiu al său. de zei mai mici.. zbura prin cer şi striga tare : — Veniiiţi!. Cât mai degrabă. la umeri şi la pălărie.

82

aceia care alcătuiau cortegiile şi-i însoţeau pe-olimpieni. Şi ei se frământau, cuprinşi de teamă. Îşi şopteau tainic la urechi : — Să fi reînceput titanii războiul cu Olimpul nostru ?...

STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR
n vremea asta, zeii cei mari, zeii-olimpieni, se adunaseră în sala unde îi aştepta stăpânul. Zeus şedea pe tronul său, cu fulgerele-n mâna dreaptă, şi-n mâna stângă purtând sceptrul. Vulturul cel cu pene sure, vulturul care zbura zilnic, să-l sfâşie pe Prometeu, era acolo, lângă dânsul. Stăpânul şi-a clătinat capul şi pletele-i nepieritoare. Marea, pământul, stelele, cerul întins s-au zguduit, ca bântuite de cutremur, şi au fost gata să se sfarme, să se prăvale peste Tartar. Fraţi şi surori şi fii şi fiice s-au îngrozit şi şi-au şoptit : — Ce e cu tatăl1 ?! Ce se-ntâmplă ? Atât de tare-i supărat, cum n-a fost încă niciodată. Hermes, şiretul, ştia taina. El însoţise pe stăpân în lunga lui călătorie. Cunoştea gândul, supărarea şi planurile tatălui, dar nu spusese nimănui. Păstra secretul pentru el. Şi-acum zâmbea, văzând pe ceilalţi cum se frământă şi-şi şoptesc, neliniştiţi, îngrijoraţi. — Ascultaţi bine, olimpieni!... a tunat Zeus către ei. A venit vremea ca să stingem nesuferita seminţie a fiilor lui Prometeu2, aceia care împânzesc câmpiile, pădurile, munţii şi ţărmurile mării... — Cum ? ce tot spune ?-ntrebau zeii. Vrea să distrugă oamenii ? — Băgaţi de seamă, a urmat Zeus, zvâcnindu-şi braţele în sus, eu n-am avut atâta grijă pentru Olimpul fericit, în care noi hălăduim, nici când au năvălit giganţii şi înfiorătorul Tifon. Oamenii-s mai primejdioşi. Ei seamănă cu noi, cu zeii. Mintea lor e prea ageră. Într-o zi se vor răscula. Eu singur i-am văzut pe oameni, în Frigia, nepăsători când rosteau numele lui Zeus. Iară un rege, Licaon, a vrut să îmi întindă-o cursă şi plănuia să mă răpună. Aflaţi însă că regele a şi fost pedepsit de mine. L-am prefăcut în fiară, lup... — Dar frigienii ? — Înecaţi... Tot satul lor l-am scufundat. N-au rămas decât doi bătrâni, pe nume Filemon şi Baucis. Ceilalţi s-au dus în fundul apei... — Dreaptă răsplată le-ai dat, Zeus... au glăsuit toţi olimpienii. — Dreaptă! a strigat iarăşi Zeus, tăindu-le c-un semn cuvântul. Dar a căzut numai un sat, şi dincolo un singur om. Şi nu de-un sat, şi nu de-un om îmi este mie grijă, ci de toţi ceilalţi la un loc. Dacă-ntr-o zi le vine pofta să urce în Olimp, la noi ? Să nu mai recunoască cerul şi să se-nscăuneze ei

Î

83

stăpânitori peste pământ ? Atuncea, zei, ce ne vom face ?... — O!... Asta nu se poate. Nu. Oameni să urce în Olimp ? Şi să se cârmuiască singuri ?! Mai bine piară de pe-acum! Să-mpiedicăm această crimă şi să dispară acest neam de muritori prea îndrăzneţi, care ne-ameninţă domnia! a zis la rândul său Poseidon. — Însă, mă-ntreb, a spus Atena, cine o să ne-aducă jertfe ? Cine o să ridice temple şi-o să le umple cu ofrande ? Libaţii cine ne va face ? Noi ne-am deprins să fim slăviţi. Chiar de n-o fac cu bunăvoie, oamenii tot ne mai slujesc. Ce zici de acest lucru, Zeus ? — Hm!... Asta o să mai vedem... Ne vom gândi să-ţi dăm răspuns mai la sfârşit, a rostit Zeus. Acuma nu vrem altceva, decât să-i pedepsim pe oameni. — Să-i pedepsim!... Să-i pedepsim!... Loveşte-i tu, cu fulgerul... Să ardă-n flăcări tot pământul! s-a repezit neghiobul Ares. — Am cugetat şi eu la asta, a grăit Zeus, către Ares. Însă mi-am amintit că-n timpul cât a fost lupta cu giganţii, era să se aprindă slava, unde se află cerul nostru. Şi eu mai ştiu de la Uranus că s-ar putea să vie-o zi când va lua foc însuşi eterul3 . N-am vrut s-aleg această cale... Am cugetat că e mai bine să-i înecăm... — Dar bine, cum ? a întrebat zeiţa Hera. — Nu-i greu deloc, a răspuns Zeus. Strâng nori de ploaie din tot cerul. Şi plouă, plouă, până când dispar, cu toţii înecaţi, toţi oamenii lui Prometeu... Vuia Olimpul de urale. Stăpânul a lăsat să treacă uralele pân-la sfârşit. Când s-a făcut din nou tăcere, a dat cu sceptrul în podea.

PLOILE SE DEZLĂNŢUIE
ă-nceapă, aşadar, potopul!... Tu, Hermes, fugi până la Hades şi îl vesteşte că-n curând vor sosi umbre cu duiumul. Umbrele celor morţi vor sta grămezi, grămezi în jurul porţii ce duce în ţinutul său, ţinutul groazei şi al morţii... Voi, zeii Ares şi Apolo, ieşiţi afară şi vedeţi de sunt acolo Boreu, vântul de miazănoapte, şi toate celelalte vânturi, care, suflând, pot risipi norii cei buluciţi a ploaie. Luaţi-i cu voi, ţineţi-i bine... Artemis, cheamă pe Eol, vestitul rege peste vânturi!... Şi toţi care-ncotro fugeau să-i împlinească vrerile, cât mai cu sârg, şi cât mai bine. Zeii acelor vânturi care împrăştie adesea norii au fost luaţi grămadă de Eol şi duşi departe-n nişte margini, zăvorâţi într-o peşteră, la gura căreia a

S

84

pus doi monştri-naripaţi de strajă, să nu poată scăpa nicicum. În schimb, Eol a poruncit, la cererea stăpânului, să vie Notul, vântul care aduce cu el nori şi ploi, vântul cel cald de miazăzi. Zeus l-a cercetat, privindu-l pe zeul-vânt din tălpi în creştet. Pe fruntea lui sta împletită negura, care mohorăşte văzduhul înaintea ploii. Din penele aripilor întinse peste-un sfert de lume, având culoare vânătă, ca şi sânul său păros şi încărcat cu umezeală, curgea în juru-i numai rouă. Mai mult, când apăsa cu mâna norii care pluteau în juru-i, până la mare depărtare, se auzea zgomotul ploii, ce răpăia necontenit. Ţinându-se de el, veneau şi alte numeroase vânturi, înaripate şi purtând burdufuri mari, pline cu apă. — Porniţi deasupra astei lumi şi înecaţi-o pe de-a-ntregul, a răbufnit spre vânturi Zeus. Notul a început să zboare, urmat de celelalte vânturi aducătoare de furtuni. Ploi nesfârşite se vărsau deasupra lumii, în şiroaie, în timp ce Zeus arunca, şi el, cu fulgerele-n oameni. Iris4 – zeiţa curcubeu, zeiţa cu aripi de aur – sugea apa din mări şi lacuri, şi-umplea burdufurile norilor, secate dup-atâtea ploi. Ploaia cădea, cădea, tot mai avană peste oameni, peste pământ, peste câmpii. Semănăturile pe-ogoare fuseseră-n noroi trântite. Speranţa muritorilor de-a se hrăni prin munca lor, de pe ogoare, se pierdea, şi deznădejdea cuprinsese mulţimile. Munca-ndârjită dintr-un an pierea pe câmp fără folos.

RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE
ar Zeus nu se mulţumea numai cu apele din ploi. A poruncit fratelui său, Poseidon cel stăpân pe mări, să îl ajute. Acesta a chemat la sine, într-un palat clădit în mare, din marmură verde şi-albastră, pe zeii ce-şi aveau sălaşul sub albiile fluviilor. — Daţi drumul forţelor pe care le-aveţi în stăpânirea voastră, a spus Poseidon zeilor, de cum au intrat în palat. Astfel ne porunceşte Zeus. Deschideţi deci zăgazurile şi lăsaţi libere să curgă puhoaiele, ca-ntr-un vârtej, peste pământ şi peste oameni. Poseidon îşi sfârşise vorba. Zeii priveau nedumeriţi. Ar fi-ntrebat : „de ce ?" şi „cum ?" Dar la un semn al lui Poseidon au trebuit să se retragă, să plece spre mătcile lor. S-au îndreptat către izvoare. Le-au deschis, larg, gurile reci. Apele au ţâşnit bogate şi-au năvălit, urlând, pe văi. În acest timp, zeul Poseidon îşi luase furca cu trei dinţi, bătută în mărgăritare, şi o izbise de o stâncă, cu sunet înfiorător. Pământul se cutremurase. Stânca se despicase-n două. Vinele apelor, plesnite de

D

85

violenţa izbiturii, scrâşniseră ca nişte lanţuri rupte de-o mână de uriaş. Apele tăinuite-acolo se repeziseră afară, sărind nebune peste stânci, în lungi pâraie zgomotoase, cu coame albe pe spinare, ca nişte cai înspăimântaţi. Râuri şi fluvii, prea umflate, se şi vedeau săltând din mătci. Se năpusteau peste câmpii şi nimiceau semănături, smulgeau copaci din rădăcini şi luau cu ele oameni, vite, case şi aşezări întregi. Toate-ar fi fost cum ar fi fost, dar când şi-nvolburata mare a început să se reverse, să-şi zvârle apa ei sărată în lungi torente peste ţărmuri, răspândind moarte şi prăpăd, sorţi de scăpare n-au mai fost pentru sărmanii pământeni. Purtând în clocote turbate tot ce mai era viu prin lume, apa se întindea mereu. Hotare nu mai avea marea. Nici nu se mai zăreau limanuri negre sau verzi pentru scăpare. Zadarnic se tot trudeau unii, în bărci sau plute uşurele, să mai răzbească prin puhoi, sfârşitul lor era aproape. Pe câmpuri, unde mai-nainte culegeau roade muritorii, în sate, unde se jucau copii cu râsete zglobii, era acum domnia mării. Prin crengile copacilor înalţi, semeţi, odinioară cu frunţile scăldate-n soare, lunecau peştii argintii. Frumoasele nimfe-ale mării, fiicele zeului Nereu5 , purtând în păr mărgăritare, la gât şiraguri de mărgean, şi pe veşminte flori de mare, şi scoici, şi fluturi de sidef, treceau înot peste podgorii şi prin livezi, sau se plimbau pe străzile oraşelor. Delfinii cutreierau codrii, s-avântau sprinteni printre crengi. Leilor, galbeni ca nisipul, tigrilor şi mistreţilor, şi altor fiare sângeroase nu le mai era de folos puterea mare ce-o aveau. Păsări cu aripile-ntinse străbăteau zile întregi văzduhul, căutând să-şi afle un locşor, unde să poată poposi. Căutau zadarnic, şi la urmă cădeau în ape, fără vlagă, ca nişte frunze veştejite dintr-un copac bătut de vânt. Imensa revărsare-a mării acoperea întreg pământul şi pentru-ntâia oară valul se legăna pe vârf de munte. Cei mai mulţi oameni au pierit. Alţii, puţini, scăpaţi cu zile, pe câte-o creastă mai înaltă, slăbiţi de foamea nemiloasă şi îngheţaţi de frig s-au stins, de-asemeni, şi-au căzut în ape. Numai o barcă mai plutea, o barcă mare, construită parcă anume să înfrunte nebuna furie-a apelor. Şi-adevărat, precum se spune, barca fusese pregătită cu vreme multă înainte...

Planul lui nu va izbândi. care-avea darul prevestirii. până ce a ajuns la mal. gata de drum către Parnas. Acel munte este Parnasul6. pustiul verde-al apelor. Iar Prometeu. i-a spus aşa lui Deucalion : — Ia seama. avea el însuşi un fecior. ce nu va fi cuprins de ape. Numai o barcă mai plutea. norii erau secătuiţi. La pieptul său strângea pe Pira. ca şi bunicul său. Deucalion şi soţia lui s-au dus să-i mângâie durerea. cată în zări şi vei vedea un singur vârf semeţ de munte. că Zeus vrea să înece tot pământul sub un potop nemaivăzut şi să distrugă oamenii.. Când vor începe ploile – prin ploi vrea Zeus să înece pământul nostru! – tu te urcă îndată pe corabie. Prometeu. când s-au pornit ploile.. Şi. ce purta numele de Pira. dacă tu ai să mă asculţi! Să-ţi faci o barcă zdravănă. luptându-se din greu cu marea. Scăpat din valuri. ce era rege la Ftia. Deucalion a zărit Parnasul şi a vâslit mai încordat. de cum s-a-napoiat acasă. din plin. dornică de un adăpost.. s-au urcat amândoi în barcă. Deucalion şi-a pregătit barca. pe Deucalion. înfrigurată şi flămândă. Apele au crescut întruna. pe tot întinsul ei. şi-a luat pe draga lui soţie. După aproape nouă zile de necurmată scurgere. Elada s-a acoperit. P .. a fost înlănţuit de Zeus. de lemn. şi doar cu dreapta a-notat. de valuri.86 POTOPUL ÎNCETEAZĂ rometeu. Îndreaptă-ţi barca într-acolo! Şi ce va fi vei mai vedea. să-nfrunte apa şi furtuna. tatăl omenirii. Iar cerul când s-o limpezi. încă înspăimântat. Vâsleşte ne-nfricat cât timp ploile-acelea vor dura. Şi el era căsătorit cu fiica lui Epimeteu şi a Pandorei: o copilă plină de haruri. Deucalion privea. Şi barca i s-a sfărâmat. Ploaia mai încetase parcă. Era barca lui Deucalion7. în Tesalia. Pune într-însa hrană multă şi apă de băut. Vântul şi marea i-au izbit în nişte stânci barca de lemn. Uranus. Fiul lui Prometeu şi-a luat sub braţul stâng soţia dragă. şi cerul se mai limpezise. După ce tatăl. până ce a ajuns acolo. Ascultând sfatul tatălui. fiule. oricât îi tot adăpa Iris.

în cea de-a zecea s-a îndurat să facă semn. — Cine sunt ei şi cum se cheamă ? a-ntrebat Zeus. s-a îmblânzit. plătit-au mult prea mulţi şi-aşa. Colinele au răsărit de sub povara undelor. din slavă. Norocul le-a surâs. pădurile îşi arătau din nou coroanele-nverzite deşi frunzele mai păstrau încă nămolul apelor. dintr-un fund. Au suferit şi ei destul.. şi-n timp ce apele scădeau. a risipit norii la mare depărtare. El este rege tesalian. Boreu. L egenda spune că. au mai rămas pe lume doi. Suflând voios. şi arătându-i tot pământul scufundat sub noian de ape. La Hades morţii vin şirag. în fluvii şi în lacuri. pentru numele dreptăţii. Aflând că ploaia s-a oprit. Şi după nouă zile şi nouă nopţi. Din mii şi mii de oameni. Temis s-a apropiat de Zeus.. şi i-a dat drumul de îndată. titanida. ce te-au nemulţumit pe tine. dreptate ţi-ai făcut destulă. un monstru-al apelor marine. Poseidon şi-a lăsat din mână tridentul său cel fermecat. Apa. După aceste nouă zile. Pe urmă. La acest semn. de undeva. în sfârşit. a chemat la sine pe-un fiu ce se chema Triton9. pământul parcă se-nălţa. şi în aceeaşi clipă marea şi-a încetat tot zbuciumul. — Se cheamă Deucalion şi Pira. cerul s-a-nseninat de tot. Zeus.. a-nceput să vie către matca sa.. s-a avântat în largul său. i-ar fi zărit pe cei doi oameni zeiţa Temis8. Lasă-i pe-aceşti doi în viaţă. când s-a văzut scăpat din peştera întunecoasă. împărţitoarea de dreptate. a . şi iată-i. ascultând-o pe Temis.. câţi vieţuiau până acum. şi într-un ceas sau poate două... supusă. se află-n muntele Parnas. Deci. s-a repezit Eol până la peştera unde-l ţinuse pe Boreu. căruia i-a cerut să sune înapoierea apelor în mări. te voi ruga-n genunchi să-i ierţi!. Pentru un sat de frigieni şi-un rege din Arcadia. şi nu se mai sfârşesc la poartă. Triton a luat o scoică mare şi a sunat din ea prelung.87 ZEIŢA TEMIS INTERVINE glăsuit : — Măreţe Zeus..

Râuri şi fluvii se scurgeau în albiile lor. ce hălăduieşti în slavă şi stai lângă stăpân. Râul cel sfânt ne-a tăiat drumul. iubită Pira. pentru ca Temis să se simtă îndeajuns de mulţumită11 . tu. Privind până departe-n zări. iacătă. zeiţo. Pira. urlând şi făptuind prăpăd. cum era datina străbună. se coborau pe coasta muntelui Parnas.. din apă şi pământ. şi parcă nu-ţi venea a crede că ea. Când.. Deucalion-a simţit că-i curg lacrimi amare pe obraz. au implorat-o pe zeiţă : — Tu. Deucalion şi soţia-i. cei doi soţi s-au culcat în templu. te-aş fi urmat. ascultă. Dar mă gândesc : ce inimă ai fi avut.. dacă destinul făcea să pieri-naintea mea. au curăţat zidul de muşchi. de parcă n-ar fi fost tot ele acelea ce-necaseră atâţia oameni pe pământ. Pe zidul templului creştea. peste pământul fără viaţă şi fără oameni. învaţă-ne ce putem face. Marea se legăna domoală şi visătoare-n matca sa. şi poate drumul mai departe ne-o fi mai lin şi mai cu spor. se năpustise peste ţărmuri. ca să se umple iar pământul cu oameni şi-alte vietăţi. cel puţin. ai rămas în lume. în voia lui. De ce nu am şi eu putere ca înţeleptul Prometeu. Nu prea departe de Cefis era templul zeiţei Temis.. Focul n-avea deci cum să ardă. Şi el i-a spus soţiei sale: — Numai tu. singură cu mine. şi şi-au stropit veşmintele. Deucalion a văzut-o-n vis pe Temis. deşi suntem atât de singuri. Milostiveşte-te. au aprins focul pe altar şi-au făcut cele de cuviinţă. Deucalion şi soţia lui s-au cufundat în unda rece. Rostind cuvintele acestea.88 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT e liniştise iarăşi lumea. tihnite.. pe plete. Coborându-se apoi noaptea. zăresc în cale apele râului Cefis. Pira.. Să ne spălăm în unda lui de rele şi necurăţenii10. sărutând marmura rece. Dar în acelaşi timp cei doi au căzut în genunchi pe trepte şi. alţi oameni ? Vorbind. haină şi turbată. care eşti bunica noastră şi ocroteşti dreptatea-n lume. venind lângă el. — Semn bun! a glăsuit bărbatul. Bine c-am scăpat amândoi. După ce s-au spălat pe trup. Preoţi nu mai erau acolo. muşchiul cel verde. S . au pornit veseli iar pe cale. dacă şi eu mă înecam? Cum îndurai atâta frică ? Cine-ţi mai mângâia durerea ? Eu. părintele meu chinuit pe stânca din muntele Elbrus ? De ce nu pot şi eu să fac. M-aş fi zvârlit în valurile spumegânde.

E Gheea. şi oamenii vor răsări. e pământul însuşi. cum spun legendele străvechi. Deucalion s-a trezit îndată. M-a învăţat ce-i de făcut ca să-i reînviem pe oameni. iar celelalte. DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI punând cuvintele acestea.. bărbatul. de plante şi de animale.. Cele pe care le aruncase Deucalion se schimbau în bărbaţi puternici. prin vis. oasele străbunicii voastre. totul e limpede. Acesta e. Lumea s-a înmulţit din nou. în timpul nopţii. vieţuitoare. strămoşul grecilor. mi s-a ivit bunica Temis.. Din ele s-au născut pe urmă.89 — În zorii zilei. a spus zeiţa Temis. deveneau nişte fete mândre. — Atunci. Iară în humă era viaţă. azvârlite de mâna moale a soţiei. Oasele ei sunt pietrele. mai mult decît la început.. s-a bucurat femeia.. vieţuind cu soţia lui în pace. aceasta a-nceput să plângă: — Oasele străbunicii noastre ? Ar fi o crimă neiertată să risipim aceste oase. zvârlind cu ele peste tot. mergând de-a lungul văilor.. Căldura soarelui făcea seminţele să încolţească. Şi a strigat soţiei sale : — Pira! În vis. ele se prefăceau în oameni.. după legendă. i-a spus Temis. În casa asta i-a născut Pira soţului său un fiu.. Mergând de-a lungul fluviilor.. Numai că povestind soţiei cele pe care le visase. le azvârleau în urma lor. — Dar stai!. S .. mii de spiţe. Deucalion şi-a făcut o casă. — Dar focul cine-l va păstra ? a întrebat. apoi. Unde cădeau aceste pietre. respectat de toţi. s-a luminat bărbatul. pe care l-au numit Elen. pentru a doua oară – prin Deucalion şi soţia lui – s-au ivit oamenii pe lume. Astfel. — Focul va arde de la sine! — Şi oameni noi cum vom aduce pe-acest pământ acum pustiu? — Să luaţi. numiţi în vremurile vechi : elini. erau seminţe rodnice. Nu-i Gheea străbunica noastră ? — Ba da. să zvârliţi oasele-i în urmă. Deucalion şi soţia sa au luat în braţe multe pietre. părăsiţi templul şi porniţi amândoi unde vă duc ochii. zeiţa a pierit din vis.

Sus de tot era eterul.90 Note 1. Demetra şi Hera. Imaginea fabuloasă a acestor nimfe a pătruns în mai toate basmele popoarelor sub forma unor zâne ale mării. sau curcubeul. Ele erau cele cincizeci de nimfe nereide. îşi explicau elinii faptul că după ploaie apare curcubeul. în culorile lui atât de minunate. mai este numit „tată" sau „părinte al zeilor şi al lumii". 2. de eterul cel subţire şi curat. el îi salvase din pântecul lui Cronos. În sfârşit. reprezentat în mitologia elinilor ca un bătrân venerabil. având deci. după cum Hermes era pristavul lui Zeus. 4. Din pricină că legendele arătau pe Prometeu drept creator al oamenilor. 3. dar Poseidon era cel mai mare dintre ei. jos pământul. prin legende pline de poezie. Adeseori. Era în acelaşi timp şi o zeiţă a norilor.. Taumas era fiul Gheei. ei sunt numiţi uneori fiii lui. stăpân olimpian al tuturor apelor. dedesubt aerul obişnuit. pentru că el pretindea că oblăduieşte totul. ce locuiau numai . Cei vechi socoteau că din haos s-a despărţit pământul de cer. şi aerul. Iris era fiica lui Taumas. pe care-l respiră oamenii. din căsătoria ei cu Pontul. aşa cum apar şi în creaţiile noastre populare. despărţit de apă. un alt zeu al mărilor. Sugea apele din râuri şi mări şi încărca norii sleiţi după ploi. Nereu. aceste zâne ale mării sunt numite în basme : sirene. Hestia. uscatul de apă. era în mitologia elinilor socotită drept o crainică a zeilor. avusese cincizeci de fiice. a Electrei. Dând această complicată genealogie. origine acvatică. Dealtfel. fiica lui Ocean. pe zei şi pe oameni. Ea zbura cu iuţeala vântului. Iris cea cu aripi de aur. Zeus era numit adeseori „tatăl zeilor din cer". Hades. pentru că majoritatea zeilor îi erau fii şi fiice. zeii mărilor erau mai mulţi. ca un adevărat părinte. un zeu marin. de la amândoi părinţii. dându-le viaţă a doua oară. Pe ceilalţi : Poseidon. era considerat tot un fiu al zeiţei Gheea – pământul – şi al Pontului. Zeul Nereu. căsătorit cu oceanida Doris. Basileii sau regii elini se intitulau şi ei părinţi ai oraşelor sau ţinuturilor pe care le cârmuiau. adică plin de bunătate şi înţelegere. Cei vechi îşi închipuiau însă sirenele ca pe nişte fete cu trupurile jumătate păsări. 5.

dovadă că în timpuri foarte. ca în Egipt. de unde izvorau şi unde se reîntorceau. aflată între Capri şi coastele Italiei. noul părinte al omenirii – spre deosebire de Noe – se salvează împotriva voinţei divinităţii supreme. Râurile – apele curgătoare din izvoarele de munte. . Poetul Ovidiu. între Dorida şi Focida. cărora trebuie să le aducă apă. apele ocupă un loc deosebit. păstrate în amintirea oamenilor numai prin poveşti. purtând şi coarne. Muntele Parnas. semnul puterii. nu este altceva decât Venera sau Venus – numele latin al zeiţei Afrodita. 11. 7. Şi în folclorul nostru. Celor vechi li se părea muntele acesta nespus de înalt. Ei credeau că apa poate spăla uneori nu numai necurăţenia. Titanida Temis fusese. La cei vechi. sfătuit de Prometeu. apele care fertilizează pâmântul. Numele de sfânta Miercuri vine de la zeul Mercur sau Hermes. socotindu-le fiii şi fiicele lui Ocean. de cele mai multe ori. după cum marţi vine de la zeul Marte – sau Ares – şi joi de la Joe (Jupiter) sau Zeus. necazurile. altfel riscînd să-şi atragă mânia zeilor. să se purifice. de pildă. era locul unde sălăşluiau zeul Apolo şi cele nouă muze. au balade şi legende legate de numele lor. Hesiode recomandă călătorului ajuns pe malul unui râu să-şi spele mâinile. Ca un omagiu faţa de apele curgătoare. Ca pe toate celelalte elemente ale naturii. Aceasta mai cu deosebire în ţările cu climă secetoasă. vedem şi-n basmele noastre pe eroii populari ajungând în peregrinările lor la sfânta Miercuri. locul lui Noe îl ţine Deucalion. prin nişte oameni cu trupuri de tauri. adapă oamenii şi vitele şi spală necurăţeniile – se bucurau la elini de un respect deosebit şi erau socotite sfinte. ţinând la gură o scoică din care suna. în lucrarea lui „Munci şi zile". să le cureţe casa şi grajdurile. primind în schimb o răsplată. soţia titanului Iapet. cutremure şi scufundări. 10. unele râuri aveau sanctuare şi altare proprii şi în cinstea lor se organizau serbări. Era deci firesc să-şi închipuie că acesta a fost singurul refugiu în timpul potopului. sfânta Vineri. să le facă focul. înalt de 2459 m. Legenda potopului este comună aproape tuturor popoarelor.91 într-o insulă a lor. până în Africa şi America de Sud. Deucalion şi Pira. El simboliza urletul valurilor şi era reprezentat printr-un zeu marin cu coadă de peşte. Sfânta Vineri. 8. Biblia narează şi ea legenda despre un potop. ca o mulţumire a binefacerii pe care o aduc râurile. Mureşul etc. tatăl său. Italia etc. spune în cântecele lui că Parnasul îşi înalţă două dintre vârfurile sale până la stele. ale cărui minunate „Metamorfoze" au stat adesea la baza alcătuirii unora dintre aceste legende. din care s-a salvat Noe cu arca lui. Era deci firesc ca ea să intervină în favoarea nepoţilor săi. făcând furtuna să se dezlănţuie sau să înceteze. Coincidenţa este izbitoare. 6. Locuri uscate au fost acoperite de ape. au avut loc mari ploi torenţiale. ca : Oltul. 9. ci şi relele. şi alte ţinuturi marine au devenit pământuri fertile. deci mama lui Prometeu şi a lui Epimeteu. La elini. situat în vechea Grecie. Tot aşa cum Deucalion şi Pira curăţă templul lui Temis. sfătuit de Dumnezeu. Tradiţia aceasta naivă s-a păstrat la unele popoare. Despre Triton vom mai aminti când va fi vorba în amănunt de zeul Poseidon. Multe râuri. Interesant este însă faptul că Deucalion. Ele erau reprezentate. elinii personificau şi râurile. Spania. foarte depărtate. după unele legende. unde apa lipseşte adesea.

Într-un sfat tainic îi spunea fiului său. şi-alte nunţi. din neam de zei. căta nesăţios prin lume. uneori mai fermecătoare decît zeiţele din cer. la nesfârşit. ... dulce şi gros.. una mai mândră decât alta. pe pământ.. Am să fac. nimfe3 şi fete pământene.. chiar dacă sunt orânduite de mine însumi. din pricină că zeul fluviu avea cam douăzeci de fete. Mie îmi este-ngăduit să calc şi legile cereşti. pristavul : — Acuma toate-mi sunt pe plac. Hermes. Dar dintre ele o-ndrăgise pe cea mai mică. Dar văd. Zeus era iar mulţumit. Eu sunt stăpân şi fac ce vreau. împlinindu-şi vorba. T recuse. fructe de pe pământ şi vinul cel înmiresmat.. acolo. Şi Zeus. ce e mai bun şi mai gustos : ambrozie. pe care-l beau toţi muritorii cu nesaţ. nectar divin.. Căta mai mult către ţinutul udat de fluviul Asopos4. neam de titani1. Aş vrea să sorb. în sfârşit. Hermes. pe Egina. De-o parte se aflau elinii. urgia potopului dezlănţuit.92 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS pietre. Mi-am luat zeiţe de soţii2 . De alta erau ceilalţi oameni – câţi se născuseră din . O lume nouă se năştea..

pân-a ajuns într-un regat numit Corint. o flacără strălucitoare. a purtat-o în nişte locuri tăinuite. În ţara lui bântuia foamea. crescut acolo-n insulă. Iar fiul ei. a mers. Şi fata. S-a ridicat din matca sa şi a pornit în lumea largă să-l afle pe.. că Zeus – cât e el de Zeus – s-a cam temut să nu păţească în acea ziuă vreo ruşine. micul Eac. a-nvăluit-o-n flacără şi. nu s-a lăsat batjocorit. Fluviul n-a mai avut ce face . a trebuit să se întoarcă în albia lui părăsită. Drept mulţumire fluviului. Precum a zis a şi făcut. era nespus de necăjit. precum se povesteşte. Z . Ba i-a mărturisit că fata avea acuma un copil. a ajuns rege mai tîrziu. şi ea va fi soţia mea. Atunci. Ţinutul s-a înveselit.. când adormise-ntr-un umbrar. într-un vârtej ameţitor. Fata a rămas insulă. Copiii ei au fost doi gemeni. neavând ce face. tatăl. ici-colo. Era atât de mânios. Zetos şi Amfion. S-a preschimbat într-un satir6 – într-un satir încornorat. s-a preschimbat în flacără. care s-a coborât din cer. cu puterea lui de zeu. a făcut să ţâşnească apa dintr-un izvor de mult secat. fiindcă fusese lipsă de apă în tot anul şi grânele nu se coceau. Numai că zeul fluviu. Asopos a fugit s-o caute. Sisif. dar cu chip ademenitor – şi a pândit-o pe-Antiopa. şi-a prefăcut iubita într-o bucată de pământ. Mai ales nu-i era pe plac să i se dovedească fapta. îi spunea el zeului Hermes. Asopos s-a înduioşat şi. Iarba a început să crească. scăldată de albastrul mării. ascuns. Cea mai frumoasă-i Antiopa. A mers. — Dar fluviul are şi-alte fete. păşunile erau uscate şi în livezi nu se vedea decât. pe malurile fluviului. într-o clipă. El a furat-o pe Egina. cu prada lui. Regele locului. Lui Zeus nu i-a fost destul. pe care a zvârlit-o-n mare5. răufăcătorul care-o furase pe Egina. câte-o fructă. ce purta numele Eac. de nişte oameni milostivi. a trebuit să se-nvoiască. A devenit soţia lui. pe nume : strămoşi ai regilor din Teba.93 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE eus. să facă noi semănături. Oamenii au ieşit la câmp. Sisif i-a spus unde se află Zeus. să nu o mai găsească nimeni. Aflând atâta sărăcie.

un arc măiestru de argint şi-o tolbă plină cu săgeţi. i-a spus pristavului stăpânul. a râs cu hohote stăpânul. Ursoaica a-ncercat să scape şi să se urce-ntr-un copac. mai mult ca dânsa. pe Arcas. Mai înainte de-a muri a născut un fecior. Mergând cu pas uşor. Fără să dea nici un răspuns. spre inima pădurii. cinstea de-a-mi deveni soţie. S-a chinuit aşa un timp. având o cută-ntre sprâncene. Zeus. Nimfei nici n-o să-i fie teamă. că vor rămâne ne-ntinate. că merită cinstirea-naltă de a-mi pleca ochii spre ea ? — Ştiu eu... impunător. Făcând un semn. a vrut să-şi scape victima de sub săgeata fiicei sale. băiete. sau aşa e ? Nu cred că-i alta mai frumoasă decât Calisto7 . Deodată.. Şi. oare. Artemis cea adevărată. Iată ce fac.. — Nu. Zeus. nimfa care o însoţeşte în cortegiu pe Artemis. s-a prăbuşit in iarbă şi sângele nevinovat a înroşit pădurea toată.. a cerut arcul şi-o săgeată şi a ţintit-o pe Calisto. te înşeli. Calisto. dar nimfele acestea au jurat fiicei tale. Zeiţa Artemis ucide nimfele sale din cortegiu. ce fată crezi tu. i-a tăiat calea lui Calisto. nimfa a început să ţipe şi a fugit ca o nălucă. a preschimbat-o pe Calisto într-o ursoaică.94 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS sopos îşi plângea destinul. A . Hermes. Se ruga biata să o ierte. Eşti gând din gândul meu. Gemând.. Artemis. Atâta numai că zeiţa arareori îşi greşea ţinta. i-a poruncit nimfei să vină la pieptul său şi-a sărutat-o. te-asigur. Fata a fost lovită-n piept. îmi pare mie. i-a căzut în genunchi zeiţei şi a rugat-o să o ierte.. Cu voce limpede. la vânătoare. stăpâne ? zicea Hermes. nu-i alta care să merite. Fiul tău o să-ntemeieze regatul din Arcadia! Când a-nţeles înşelăciunea. într-o clipă Zeus a luat înfăţişarea copilei sale. a trimis nimfele s-o cheme. Îi va fi teamă. Calisto s-a înfăţişat tremurătoare. Într-adevăr. nebănuitoare. se bucura că-i strânsă-n braţe şi sărutată de zeiţă. şi a rostit către Calisto : — De azi vei fi soţia mea. care era acolo ascuns în dosul unor arbori. auzind ţipetele fetei. Dar Zeus hohotea în slavă şi îi spunea pristavului : — Hermes. Artemis se uita la nimfă. plângând. de fată. — Privirea ta e ageră. prin munţi. — Bine. Calisto nu o să primească a-ţi fi soţie.. Zeus şi-a luat chipul său majestuos. dacă îşi calcă jurământul. ca şi dânsa. Pe umeri ţinea. înlăcrimată. deşi nu avea nici o vină.

Din cer o urmărise lacom. Pământul era luminat de soare. se-nţelege.. storcându-şi cosiţele bălaie. Îţi poţi afla alte soţii. s-a coborât în Argolida. ce purta numele de Io. trupul său a fost pus pe rug. ca o ciută. Şi mai trăia pe-atunci. oraş vestit. se îndrepta spre ţărm. Io s-a-nspăimântat de moarte... în altă constelaţie care se cheamă Ursa mică. Dar Zeus şi-a-ncruntat privirea. ridicând braţele spre soare.95 Sfârşindu-şi fata zilele. Fiul său. Hera a început să strige : — Stăpâne!. cam bănuitoare. pe şesul înroşit de soare. în întuneric. Zeus. să-l ducă lângă mama lui.. Destinul a voit ca eu să mi le pierd pe amândouă. Ca să-i păstreze frumuseţea. era mai greu s-o prindă Zeus. Zeus o văzuse pe Io când se scălda în zorii zilei. Zeus s-a apropiat de ea şi-a-mbrăţişat-o cu de-a sila. Io s-a rătăcit prin beznă. glăsuia Zeus către Hermes. în Argos8. Zeus i-a împlinit dorinţa schimbându-l. însă. pe Zeus. ce uda ţara Argolidei. sperând că nu C . Zeiţa. Egina-i insulă în mare. A fugit iute. neostoitul Zeus. N-a răspuns nimeni. Zeus a luat-o de pe rug şi a zvârlit-o între stele. ţara cea mai încântătoare ce se afla în acel timp. ce se numeşte Ursa mare. după cum spun legendele. Ajunsă tocmai lîngă fluviu. ce o pândea din slava lui. ivind o nouă constelaţie. numai în Argos se lăsase un întuneric nepătruns. Zeus tăcea. Arcas. cum se rotea domol prin unde şi se ivea deasupra apei. a poruncit să i se-aducă un nor de aur şi. IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ alisto este sus. pe loc. În acest timp. după cum îi prevestise însuşi Zeus. era alt fluviu zeu. înfloritor. de asemenea. ca în orice zi. o preoteasă-n templul Herei. — Necazul n-are nici un drept să mohorască fruntea ta. simţind că i se-apropie ceasul din urmă. a-ntemeiat Arcadia. Sunt flori pe lume câte vrei. Şi moartă ea era frumoasă. Io. La adăpostul tatălui. Fecioara Io.. l-a rugat pe tatăl său ceresc. ca o petală de argint.. zeiţa Hera îşi căuta soţul peste tot. terminându-şi scăldatul într-o dimineaţă. Voia să se-întoarcă-n fluviu. îi răspundea şiretul Hermes. Tatăl acestei fete. „Unde o fi plecat iar Zeus ?" se-ntreba ea şi cerceta cu ochii lumea-n lung şi-n lat. lungi. pe boltă. Zeus!. şi peste fluviu s-a lăsat un nor mai negru decât noaptea. Unde eşti ?. A vieţuit el multă vreme. Inahos. s-a repezit-naintea fetei.

vedea şi-n bezne şi în apă. E o junincă fermecată! a trântit Zeus o minciună. Abia dacă în timpul nopţii câte doi ochi se odihneau. un slujitor de-ncredere.. dornic să-i stingă bănuiala soţiei sale din Olimp. Monstrul acesta. Hera o urgisea mai rău. pesemne. ca să nu fie prins. a poruncit norilor negri să se împrăştie-n văzduh. Acestui monstru i-a dat Hera pe fiica fluviului Inahos şi i-a grăit în acest fel: — Argus. Inahos. mai bătute de vânturile cele reci. o oropsise. I-a pus de gât un lanţ de-aramă şi-a-ncredinţat-o unui monstru. să mi-o dai mie! a rostit Hera. Şi tot ducând-o monstrul Argus. numit Argus9 . H . o clipă fiecare . că Zeus totuşi este-acolo. iar apă nu putea să bea decât din bălţi cu sărătură. nevinovat. ascuţit. cât te-i pricepe tu mai bine. Io vărsa lacrimi amare. Şi-n loc să dobândească milă. alături. — De e aşa. într-o bună zi. A ieşit din pământ. Eu bănuiesc că e o fată. înnămolite. Acolo să mi-o chinuieşti. frunze pălite şi amare. Ştia că e nevinovată. vedea în toate părţile : sus. să iei juninca asta. să n-o mai poată vedea Zeus. — Nu ştiu. schimbase fata-ntr-o junincă şi sta. A luat pe fiica lui Inahos – astfel schimbată în junincă. — Ţi-o dau. pe rând. lăsând-o pradă frigului. Vorbeau cu toţii despre ea. jos. Noaptea. — De unde e juninca asta ? l-a iscodit zeiţa Hera. cum nu! a răspuns Zeus. în ţara fluviului Inahos. altu-n spate. unul în faţă. pe copilă. au ajuns.96 va fi zărit. şi cu surorile-i iubite. Tu să mi-o duci cât mai departe. dar ceilalţi rămâneau de strajă. Zeus. Atâta câ şiretul Zeus. din cer. Simt că mă sting. peste câmpii şi peste ape. bănuind. cum se cuvine aceluia ce suferă. Nu îi dădea voie să pască decât o iarbă vestejită. mai îngheţate. o aducea să doarmă pe locuri cât mai umede. Norii s-au ridicat în sus şi s-au împrăştiat ca fumul. prin lumea largă. Dar Hera. în părţi şi-n spate. — Unde-o fi Io a noastră ? se tânguia încet bătrânul. MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO era n-a aşteptat să-i dea Zeus încă o-ncuviinţare.. băgau de seamă orişice. Monstrul a luat de lanţ juninca şi a purtat-o peste munţi. putrede. Tocmai atunci erau pe ţărmuri bătrânul fluviu zeu. ce-avea tot corpul presărat cu zeci de ochi pătrunzători. Nici o mişcare nu scăpa ochilor săi veşnic la pândă.

Ştie să scrie cu copita. — Aduceţi leacuri.-n lături. zeii au să te pedepsească.. Şi noi. pe ţărmul nisipos al apei.... a rostit fluviul zeu. cu multă trudă.. vom lăcrima în urma ta.. ea şi-a zgâriat... Inahos. N-o mânia cumva pe Hera. da. A tras apoi tare de lanţ. — Juninca asta-i fermecată! au strigat toate fetele. Aduceţi iute!. Plângând cu ţipete. sărmana ? se întrebau şi fetele.. Priviţi-mă cum am ajuns… mugea copila-ndurerată.. Bătrânul se şi repezise de gâtul fetei sale dragi. ... Da.. Duse îmi sunt orice nădejdi. — Io!. Păstorule nelegiuit. oblojeli!. — Eu sunt.. Văzând că tatăl şi surorile n-aveau cum să o înţeleagă. Fetele îşi smulgeau şi ele părul din cap şi se jeleau : — Io!.cât vom trăi pe lume. care cânta din zori în noapte.. s-a săltat repede din unde : — Fereşte-te. bătrâne. Io era la depărtare de câţiva paşi şi-i auzea. Ea îmi era căldura vieţii şi mângâierea clipelor de bătrâneţe ce m-apasă. Io scrie. pentru că s-ar putea să-ţi schimbe toate copilele la fel.. Tatăl se aruncase jos.. blândă. — Surioara noastră dulce. monstrul cel de credinţă-al Herei se aruncase-n apa rece ca să-şi împrospăteze trupul...... striga dânsul. fiindcă loveşti un animal sub care se ascunde-o fată. a răcnit el. Cât timp s-au petrecut acestea... Iubita noastră soră! Eşti osândită pe nedrept. hohotind : — E dusă mângâierea mea. Inahos îi mângâia pielea rănită de lanţurile de aramă.. pe unde-o rătăci. ce ocroteşte-acest ţinut. Auzind însă pe Inahos că îl blestemă-n acest fel. da. Eu sunt Io a voastră. numele – Io – cu copita. ce-nveselea întreg palatul cu râsetele ei zglobii.97 mă sting cu zile. târând juninca-n urma lui.. lovindu-şi fruntea. Hai să citim şi noi ce-a scris.

. nu vezi ? i-a dat răspunsul Hermes. cu lanţu-i greu. Încet-încet îşi urcă turma. Cum ? Te priveşte. — Sunt un sărman păstor de capre. Iar mie-mi vei cânta din fluier. Acolo iarba e pălită. Asta şi urmăreşte Hermes. cântând din nai. cântând mereu.. să-ţi tot adăpi căpriţele. a cugetat în sine Zeus. i-a poruncit Zeus lui Hermes.. De-acolo priveghea în zare. A pus sub haină secera de diamant cu care Cronos îl sfârtecase pe Uranus. Dar vai.. băiete!. Îmi fac iarăşi prea mulţi duşmani. Şi-s izvoare....98 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS rgus nu s-a uitat în urmă. Argus l-a şi văzut pe Hermes. şi la picioarele-i mai iuţi decât e vântu-n vijelie. păcură. . ia vino-ncoace!... în bătălia dintre ei. având pe lângă ei un ţap cu părul negru. zeul Hermes şi-a dat deoparte-aripile şi a lovit cu caduceul într-un tufiş de bozie.. M-a blestemat fluviul Inahos.. A venit vremea s-o ajut. măi ? i-a strigat el.. Şi tu poţi să te odihneşti." A chemat deci pe zeul Hermes şi i-a cerut să plece-n grabă spre locul unde era Io. Şi-a pus Hermes aripile la pălărie. tufişul s-a schimbat pe loc în douăzeci de capre roşii şi douăzeci de iezi bălţaţi. şi să-l ucidă. Frumos mai ştii să cânţi. El însă s-a urcat pe-un munte. N-a ascultat plânsetul lor. — Cine eşti. să nu se-apropie nici un om. A luat în mână caduceul şi a zburat ca un vârtej. umbrit de arbori rămuroşi.. nişte păşuni cu iarbă arsă. A . până ce a ajuns în locul unde monstrul zeiţei Hera păzea pe fiica lui Inahos cu-atât de mare străşnicie. în drum. A dus juninca mai departe.. lângă Argus .. Cum a lovit cu caduceul. Eşti viclean şi priceput în treburi de-astea. Hermes se face-ntâi că nu vrea să urce-n munte. din nai. A tot zburat. nevinovată precum e!. — Ai să-l ucizi pe monstrul Argus. S-adoarmă monstrul ce păzeşte pe fiica fluviului Inahos. Hermes şi-a scos din sân un nai. ce fluier e acela ? N-am mai văzut. mereu.. — Frumos mai cânţi. Urcă-te sus! E şi răcoare. Făcut din trestii ?. a tot zburat. A început să-şi mâne turma. încât abia de-o vedea Zeus.E prea destulă suferinţă pe care o îndură Io. De pe-nălţimea unde sta. până la urmă se-nvoieşte. Erau atâta de departe şi-atât de bine-o ascundea Argus pe Io-n acel loc. până ce a găsit. şi la umeri. Lui Argus i se închid ochii. fermecător. aici e grasă.. Asta vrea. Sosind acolo. Aici a legat-o pe Io de un ţăruş. ce ar putea să-i dea lui Io vreun ajutor oricât de mic.

— Spune-mi. Puterea lui este sfârşită. Şi-i spune Hermes. trecând o pasăre : păunul. dar a zărit jos. căzuţi pe văi.. Capul şi trunchiul se zdrobesc.. zeul Pan s-a-ndrăgostit. Sforăie-n tihnă şi visează. scăpată de sub cumplita priveghere.. Nu vreau să-mi scape fata asta! Voia să-i pună pe o stâncă. Nici nu zburase bine Hermes şi s-a ivit zeiţa Hera. Hermes îşi duce caduceul peste tot trupul monstrului. — Dar ce să fac acum cu ei ? se întreba zeiţa Hera. când suflă prin frunzişuri vara. ca nişte pietre nestemate. Iar caduceul mângâie ochii lui Argus. De sub veşmântul de păstor îşi scoate arma ascuţită. „E numai bună de-ncrustat coada păunului. Hermes împinge cu piciorul şi trunchiul celui ce fusese străjerul de credinţă-al Herei. ici-colo. rosteşte Argus moţăind. rotată. păstorule iubit. şi-s risipiţi mai peste tot. in câmpie. îi tot spune. Pentru întâia oară Argus nu are nici un ochi deschis. cu glas domol. Hermes îşi schimbă uitătura cea plină de bunăvoinţă şi se încruntă ucigaş. pentru cântat. Visează despre zeul Pan şi despre o unealtă nouă. numită nai. ca-ntr-un mormânt. Capul s-a despărţit de trunchi.. în timp ce Hermes îşi aşază la loc măiestrele-i aripi şi se ridică-n zbor spre Zeus. ca să-i arate ce-a făcut. Argus a adormit de tot.porneşte-n goană către casă. i-a prins de coada cea rotată. ca s-adoarmă tot mai adânc. i-a plăcut mult zeiţei Hera. Vocea lui Hermes e ca vântul. pe nume Pan. Muntele s-a-nroşit de sânge. IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE eul pristav nu stă pe gânduri şi rupe lanţul de aramă. rostogolindu-se pe văi. Mai sunt de strajă. A strâns ochii monstrului Argus. Ochii lui Argus s-au desprins şi de pe cap şi de pe trunchi. despre un zeu. cum zeul a-ntâlnit o nimfă . şi a rostit către păun : Z . Nu încă toţi. sub cântecul duios din nai. Juninca liberă. Ea a luat ochii strânşi în poală.99 Monstrului i se închid ochii. care o priponea pe Io. cu ochii cei risipiţi ai monstrului!" a cugetat zeiţa Hera. Coada păunului. cine a născocit unealta din care cânţi aşa frumos ? Păstorul prefăcut îi spune. şi. adormitor. Îşi scoate arma şi loveşte grumazul gros al monstrului. Gândeam s-o urmăresc pe Io. câte unul. I-a strâns în poala ei pe toţi. căzuţi pe coaste.

nevinovată. curgea – oglindă-mpurpurată de asfinţitul soarelui. ochii ce m-au slujit pe mine. Din cer. Îi vine greu parcă să creadă că nu mai este animal. fiul de titan. Sciţii o văd prin ţara lor. pe pământ. Ea porunceşte unei furii10 să se transforme într-o streche. cuprins de gânduri pătimaşe. Numai că-ndată după-aceea. însuşi stăpânul. Prin Asia goneşte Io şi se aruncă-n apa mării să-şi răcorească trupul ars de-nţepătura furiei.. şi a-ntrecut orice măsură. minune!.. Acolo a născut un fiu lui Zeus. pe spate. Pe tron. umede. râde. Parcă o taie c-un cuţit. decât să îndure atâta. zicându-i Apis . într-un val de aur. înlănţuit de zei pe Elbrus. şi peste văi. se vede pielea mătăsoasă . îşi ascultă glasul şi hohotul senin. După ce ei s-au stins din viaţă. cosiţele i se revarsă. Şi-ntr-adevăr.100 — Pentru că porţi ochii lui Argus. vede că răzbunarea Herei e mult prea mare. uluită. Uită drumul. dacă se îneca în valuri. legendele ne spun că Hera n-a avut pasăre mai dragă decât păunul cel rotat. părul de animal îi cade. Strechea o-nţeapă pe junincă. Feciorul s-a numit Epaios. şi peste dealuri. Şi fuge. Prometeu... de mii şi mii de ori era mai bine. tatălui ceresc. Regele din Egipt. ca rege în Egipt. Ea ocoleşte tot pământul. Străbate mările înot şi-ajunge-n ţara egipteană. Cu carul său de aur. preoţii le-au făcut altare. cu apa lui mâloasă. de-asemeni preoţii i s-au închinat şi l-au slăvit. Şi. pentru că-i venise ceasul. din acea clipă. tu ai să fii pasărea mea. Io. Vorbeşte. Se rătăceşte. fără puteri. Zeus coboară grabnic în Egipt. Pe ţărmul său aleargă Io. fuge. Picioarele şi mâinile îi sunt aşa precum erau în vremea când sălăşluia la tatăl său. Totul era ca mai-nainte. Astfel a devenit regină Io în ţara egipteană. pe-o câmpie. zeiţa Hera s-a pornit s-o urmărească pe junincă. în valurile reci şi repezi. încă înfricoşată. cântă şi. ca în ziua-n care Zeus căta din cer la ea. a fost urcat fiul lui Io. se saltă repede din tină. Îi pune mâna grea pe spate junincii albe şi. strigă. fluviu] Inahos. dânsa s-a tras lângă un mal. să nu poată ajunge-n ţara unde se afla tatăl său. Zeus. Ridică fruntea către cer. s-a-ndrăgostit nebun de ea şi a cerut-o de soţie. Mai bine zeii să-i ia viaţa . Când a murit şi el. Mugeşte-adânc. coarnele i se rup din frunte . Cade-n genunchi. înţepată necontenit de acea streche. De spaimă. Osiris11. şi-n limba ei cere lui Zeus îndurare. o vede şi îi dă curaj. Io trece-n goană printr-o pădure. văzând-o pe frumoasa Io. numind-o pe regină : Isis... Nilul. cu coada lui strălucitoare.

vino să te miri.. a răspuns dânsa.. când se vede-n valuri.. ne face semn să ne urcăm pe preaputernica-i spinare. pristavul Hermes. înoată. Cu capul face semn spre noi.. fiica lui Agenor. Era o tânără prinţesă. Europa. care păştea pe malul mării... într-un singur glas. Europa saltă graţioasă pe taurul înşelător.. mai-nainte.. la ţărmul mării. Acesta se ridică-ndată. pentru altarul Afroditei. Europa.. Înghesuindu-se-n cireada mânată de pristavul Hermes. Cântând voioase şi zburdând. Zeus s-a apropiat. tot de aur. mai către larg. Numai că nouă ne e frică.. Prinţesa se juca-ntr-o zi. Priviţi-l doară ce blând e. Zeus se preschimbase-n taur. mai către larg. pe-ncetul. parcă grăiesc. întâi încet. şi-n sfârşit se-aruncă-n valurile verzi. Se-aruncă. Din botul lui se-mprăştie miros de flori. iată-l. să se prefacă în păstor şi să gonească vitele spre pajiştea unde era ceata de fete feniciene. da! au spus şi celelalte copile. cu păr galben ca aurul şi ochi albaştri cum e bolta senină a Feniciei. să ne urcăm şi să pornim cu el pe ţărmurile mării. parcă. poruncise fiului său.. îndrăzneşti ? — Eu îndrăznesc. ele nici n-au băgat de seamă când s-a ivit un taur falnic. şi-o pată de argint luceşte pe creştetu-i strălucitor. staţi!. Hermes a mânat mai departe cireada. — Da. Ce vrea să spună nu-nţeleg.. Părul lui e ca aurul. pe-o pajişte. — Aşa e.101 RĂPIREA EUROPEI n timpul când sărmana Io era încă târâtă-n lanţuri de Argus. schimbat în taurul de aur. În acea clipă l-au văzut mai multe fete şi-au strigat : — Europa. de bună seamă. În cântece se povesteşte că fetele strângeau în coşuri trandafiri roşii din boschete. de locul de-unde culegea Europa trandafiri roşii pentru altarul Afroditei. pe fruntea lată poartă coarne încovoiate. Ochii acestui animal par ochi de om. apoi mai iute. Zeus îşi aplecase ochii spre altă fată pământeană. cu prietenele sale bune. Asta vrea. şi înoată. pornind cu paşii-i majestuoşi. un rege care domnea-n Fenicia12 . ba.. ochii ca bolta cea senină. mireasmă de ambrozie. fără nici o chibzuială. Se-amestecase-ntr-o cireada. mândra zeiţă-a dragostei. plânge şi ţipă-nfricoşată : Î .. Fata de rege s-a grăbit să vină până lângă taur. Însă.. Nu a rămas pe pajişte decât stăpânul din Olimp. Cum ? Tu. Şi. N-ai mai văzut astfel de taur. către o pădure. şi să ne plimbe. s-a mirat şi dânsa. apoi în goană.. monstrul ne-ndurat. Dar.

Nu trece mult şi se iveşte. Apoi. O muzică tulburătoare se răspândea jur împrejur. Poseidon. vedea un ţărm. (Dar tînărul acela era tot Zeus. Tânărul vine lângă dânsa.. răspunde ea. Zadarnic au purces corăbii şi oameni vrednici după fată. zeul mărilor. surorilor ? Nu mă lăsaţi să pier în mare! Vestiţi pe tata. preafrumoaso!. numai şi numai ca să-nşele şi pe copila feniciană. Plutiseră întreaga zi. Fără părinţi şi fără rude. Are un chip atrăgător şi-o vorbă ademenitoare. repede. lângă stejar. ce mă fac.. grăieşte el.. Agenor. Sunt singură şi fără sprijin. În noaptea asta vom dormi aici. şi-abia acuma..102 — Vai. Vântul îi mângâia copilei părul bălai şi inelat. repede ca vântul.. care se află-n Asia şi.) — Numele meu este Europa. înotând spre asfinţit. Dar taurul cu păr de aur. tinere voinic. sub copac. înconjurat de nereide. Sunt regele ţinutului. Numai că-n schimb. Europa. Către ţărmul acesta. acolo.. pe-nserate. strigându-şi tare biruinţa. şopteşte încet ea. în ochi c-un zâmbet victorios.. Nimeni ca mine n-ar putea să-ţi dea atâta ajutor. Europa plânge. Zeus o prinde de mijloc : — Vei fi regina insulei. în depărtări.. îşi luase altă înfăţişare. mugea. Zeus îşi duce prada şi o lasă la poalele unui stejar. iar taurul. îi spune. . în oraşul unde domnesc.. — Primesc. un tânăr. Zeus. Taurul luneca pe ape. poţi să îmi fii de ajutor ? Poţi să mă ocroteşti cumva ? — Cum să nu!. mugind cu glas de trâmbiţă. Un taur m-a răpit din ţara părintelui meu. unde-i palatul meu regal. — Cine eşti tu ? întreabă el. lipsită şi de orice prieteni. pentru că insulă mi-e ţara mi-e ţară13.. îţi cer şi eu să-mi fii soţie. m-a dus în locurile astea. dispare ca prin farmec. îmblânzea marea-n calea lor. să trimită corăbiile-n urma mea şi să mă scape de la moarte. Spune-mi tu... dar mâine-am să te duc. îşi purta prada mult mai iute decât puteau corăbiile regelui Agenor să zboare pe-ntinsul verde-al apelor. Fata era înspăimântată.

De-acolo nu mai pot scăpa. — Nu plânge. Dorul de casă. Zeiţa îi opreşte pasul. în muntele Olimp. Priveşte. târziu. draga mea. plânge şi suspină : — Pe unde sunt ?. pe lângă Asia bătrână. Unul va fi regele Cretei15. Deci bucură-te. e tot el. iar celălalt.103 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR ârziu. Taurul care te-a răpit a fost însuşi stăpânul lumii. Astfel a glăsuit zeiţa către Europa şi. judecător al umbrelor de sub pământ16. simte lângă dânsa o adiere parfumată şi-un zvon de cântece duioase.. aşa precum îi este Hera. Mai bine vreau să pier din lume.. Şi tânărul ce te-a cerut.. Priveşte cerul sângeriu şi marea vânătă. pe Afrodita. Europa i-a născut lui Zeus doi fii vestiţi.. Am să m-anin cu cingătoarea de ramurile sale lungi. dragă fată! Tu-i eşti nevastă pe pământ. a dus-o către un oraş. într-o lumină orbitoare. la noi. sau nu. spre dimineaţă.. va fi Europa tânără14 . mai bine urc pe stâncă. aici este stejarul.-nspumată. care se pleacă peste apă. Se-ntoarce iute şi zăreşte. Inima ei e-ndurerată. Europa vede că a fost părăsită de tânărul care spunea că e regele insulei. fiindcă pământul pe care Zeus te-a adus o să poarte.. îi pune palma pe cosiţe şi-o mângâie. dându-i curaj.. Numele tău o să rămână nemuritor. trezindu-se din somn. Ruşinea. pe zeiţa ce ocroteşte dragostea. gata să urce pe o stâncă şi să s-azvârle-n apa mării. Ce să mă fac ? Voi fi o roabă preaumilă a cine ştie cărui rege. iată. Europa se şi ridicase.. îi spune. ce se afla nu prea departe-n insulă. apucând-o lin de mijloc. în viitor. pe stânca înnegrită. Uite.. iar apa fierbe dedesubt. Deodată.. jalea mă doboară. începe să o mistuie. de părinţi. numele tău. T . să-i fii soţie.

La ospeţele din palatele lor. bineînţeles. 5. reprezentate prin nişte tinere fete. dar imaginara lor origine. întemeiată. ca şi Zeus. după legende. situată în golful cu acelaşi nume. Aproape nu era loc din natură să nu aibă. În Elada erau patru râuri care purtau numele de Asopos. arătau că un zeu olimpian îşi alesese pe o anumită strămoaşă a lor de soţie. între altele. copite de ţapi. Satirii erau fiinţe imaginare – jumătate oameni. ca şi olimpienii. Astfel elinii se socoteau. isprăvile amoroase ale zeului respectiv. 3. Ei purtau coarne şi urechi ascuţite. care era fiul lui Cronos. Băştinaşii trebuiau. În acest scop. Dând lupte îndârjite cu localnicii. Oraşul era întemeiat. fiul frumoasei Egina. unde acostau corăbiile eline. nimfele sale. Deucalion şi Prometeu se trag din lapet. 2. Numele de Calisto se tălmăceşte din limba elină prin „preafrumoasa". Prin Argolida se înţelegea ţinutul aşezat în . regii elini voiau să fie şi mai nobili. 7. pe aezi. elinii luau în stăpânire pământuri noi şi clădeau oraşe înfloritoare. mai ales pe zeiţele olimpiene : Hera. de asemenea. sămânţă bună din titani. îi considerau născuţi din pietrele aruncate de Deucalion şi Pira. mai puţin importante. dealuri şi munţi. foarte vechi Ei debarcau în toate cele trei continente cunoscute pe atunci : bătrâna Asie. Astfel de oraşe au fost întemeiate. fluvii. În basmele noastre. trăgându-se din titani. fiindcă fac parte dintr-un neam ales. jumătate animale. care locuiau pe pâmânt. ca nişte ţapi. în copaci. Ei se trăgeau din aceste pământene înşelate. afirmând că prin Elen. în fântâni. obiecte preţioase şi sclavi. Insula Egina. ca un lanţ. Calatis. deci. 8. Dar cum regii doreau cel mai adesea să fie înrudiţi direct cu stăpânul Olimpului. cea înşelată de Zeus. pe vechile legende. Şcoala de sculptură din acest oraş a fost celebră. Nimfele slujeau şi pe zei. Dacă întregul popor elin era atât de nobil. regii chemau pe cântăreţii rătăcitori. de Eac. Nimfele erau zeităţi feminine. 4. să li se supună elinilor fără şovăire. dovedind astfel „neîndoielnic" că se înrudesc cu acel olimpian. Iar Cronos şi lapet se ştie că erau fraţi. Când popoarele asuprite îi întrebau cu ce drept îi năpăstuiesc. Africa şi Europa. după imaginaţia vechilor greci. Atunci îşi desfăşurau strălucita. Argos era capitala străvechii Argolida. În 1811 s-au descoperit aici nişte faimoase sculpturi în marmură.104 Note 1. ele se confundă cel mai ades cu zânele. câmpii. Iar pe băştinaşii ţărmurilor. Picioarele păroase aveau. deci direct din titani. Locuiau mai ales prin păduri şi însoţeau aproape întotdeauna cortegiul zeului vinului. grâne. războinicii şi neguţătorii elini le răspundeau că ei au toate drepturile. 6. Afrodita. Artemis etc. izvoare. Cel despre care este vorba în povestirea noastră uda ţinutul Beoţiei. s-au născocit în decursul veacurilor zeci şi chiar sute de astfel de „înşelăciuni” ale lui Zeus. se află între Peloponez şi Atica. mai ales sclavi. în care adunau aur şi nenumărate bogăţii : cirezi de vite. De aceea. să cânte. Corăbiile elinilor au cutreierat mările din timpuri foarte. Se pare că oraşul Egina a fost în antichitate un concurent serios al Atenei. păduri. Istria etc. ei îşi alcătuiau o genealogie cât mai aleasă. Dionisos. şi pe ţărmurile patriei noastre : Tomis. pe care îi vindeau în toată lumea.

16. 12. are atâţia ochi. pe care-l cântă Moshos în „Idilele" sale. 9. Muşcate de această insectă. Prin această legendă elinii urmăreau să explice numele continentului pe care locuim noi. domnea în oraşul bogat – Sidon. după cum şi Argus străjuia pe Io pe un munte. înainte de a da lupta cu titanii. chiar întemeietorul oraşului. Tot aici a fost unul dintre cele mai vechi centre de cultură. cai. fiu al lui Ocean. la nord. Este vorba de insula Creta. 14. cerul. Furiile se puteau transforma şi ele. fiind mărginit la vest de munţii Ar-cadiei. Acesta este regele Minos. În unele legende. . monstrul ei de credinţă. fără ţintă. între Siria şi Liban. şi Isis. nu numai ale Greciei antice. La fel. Furiile erau nişte genii răzbunătoare din ţinutul cel întunecos al lui Hades. oi. şi separat. Herrnes. Hera reprezintă. animalele fug pe câmp. în Asia. după legende. Europei i se atribuie şi un al treilea fiu : Sarpedon. a cărui coadă pare presărată cu nişte ochi deschişi. de Corint. care împreună cu Minos şi un alt fiu al lui Zeus . Eac. Aceasta era. 15. insula unde se născuse şi crescuse Zeus. zeiţa-lună. era. erau judecătorii morţilor ajunşi la Hades. 13. ci ale Europei. după legendă. Sângele monstrului scurs pe stâncă este lumina roşie ce însoţeşte zorii zilei şi colorează parcă munţii. Epafos s-a confundat. animalul atât de venerat de vechii egipteni. Argosul era aşezat la vest de fluviul Inahos. Tot ca un simbol al stelelor de pe cer. de fapt. Osiris este în mitologia egipteană zeul-soare. Argus. În povestea despre Io. Radamante. 10. elinii i-au închinat zeiţei Hera păunul. făcând să i se închidă ochii.105 jurul golfului Argolic. Regele Agenor. 11. pe ascuns. De aceea. după cum arată unele legende. Asociaţia poetică dintre păunul cu coada lui splendidă şi ochii monstrului Argus este una dintre cele mai interesante din mitologie. care întrupa uneori şi răsăritul zilei. Vechea Fenicie se întindea pe coasta mării. care simbolizează stelele. Ele aveau bice cu şerpi şi loveau pe cei vinovaţi de a fi supărat pe zei. cu Apis. printr-un alt şir de munţi. taie capul lui Argus. stelele nopţii se sting şi ele în zori. Acest fluviu. boul sfânt. furia chemată în ajutor de Hera se transformă într-o insectă – numită streche – care atacă de obicei vitele : boi. Stelele par a veghea noaptea din înalt. ca majoritatea zeităţilor.

. mândra şi preafrumoasa Hera. ba a mai râs chiar şi de miri. Cheloneea. Când Hera pătrundea-n Olimp. Mai bine stau la mine-acasă. ca şi în ape. glas de tunet. care mişunau şi pe pământ. Olimpul se cutremura. Zeus s-a mâniat cumplit. Dar nimfa tot n-a vrut să vină. auzind astfel de D . soţia marelui stăpân. Toţi le-au adus daruri de preţ. pentru că Hera se-ncruntase. mai mare ca oricare alta. în Olimp domnea o singură zeiţă. Zeus a poruncit lui Hermes să plece grabnic după nimfă şi s-o aducă negreşit. Numai o nimfă. ba şi genii şi nimfe. Şi de se frământa în jilţ. Fusese-o nuntă în Olimp. Mânia ei stârnea furtună.106 HERA Şl COPIII EI respect. toţi ceilalţi zei se ridicau şi-o salutau plini de PEDEPSIREA CHELONEEI espre căsătoria ei cu Zeus se povesteau destule lucruri. ca şi-a lui Zeus. Locul ei. hotărât la masă.. C u toate astea. Putea să dea – tot ca şi dânsul – porunci stihiilor. se vedea gol. — Zeus ? Câte mirese-o să mai aibă ? se pare c-ar fi grăit nimfa. n-a vrut cu nici un chip să vină. La nuntă au fost poftiţi zeii şi semizeii. batjocorindu-l pe stăpân.

107

răspuns, şi a grăit către meseni : — Ca o pedeapsă, Cheloneei să i se curme, pe loc, graiul. Graiul cu care a-ndrăznit să spună despre mine vorbe nesăbuite şi prosteşti. Casa să-i cadă în spinare şi astfel să şi-o poarte veşnic... Să se prefacă într-o broască. Broască ţestoasă1. Poruncesc!... Iar noi, ceilalţi, să urmăm nunta... Hera s-a-nveselit din nou, şi nunta a urmat în voie, în timp ce nimfa, Cheloneea, se prefăcuse într-o broască, ce-şi purta casa în spinare, precum îi hotărâse Zeus. Sfârşindu-se apoi cu masa, au pornit toţi către palatul unde avea să locuiască zeiţa Hera, în Olimp. În acea zi, i-a dat stăpânul voie Herei să meargă înaintea lui, deoarece urma să-i fie soţie pentru totdeauna. Cortegiul se-ncepea cu Hera, având în mâna dreaptă sceptrul2. Zeus venea în urma ei, având şi el în stânga sceptrul şi-n dreapta fulgerele lucii, pe care le strângea-n mănunchi, semnul puterii de stăpân. Sceptrul soţiei sale, Hera, avea în vârf un cuc micuţ. Cucul fusese pus acolo, nu numai pentru că vesteşte lumii mult aşteptata primăvară, şi înflorirea, şi speranţa, ci fiindcă... se mai povestea...

ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA
e povestea, într-o legendă, că Zeus şi-o făcuse soaţă pe Hera printr-o-nşelătorie. În timpul unei ierni geroase, Zeus s-a prefăcut în cuc. Cucul, ţipând şi tremurând, se apropiase de fecioară. Se prefăcea că-i este frig. Ea s-a înduioşat de cuc şi l-a vârât repede-n sân, dar Zeus s-a făcut bărbat şi i-a cerut a-i fi soţie. Atuncea Hera s-a-nvoit să facă nunta cu stăpânul, nunta cea mare din Olimp. Ca dar, la nuntă, a primit de la bărbatul său izvorul care a fost numit Canatos, şi se găsea în Nauplia3 . Aici avea dreptul zeiţa să vie-n fiecare an şi să se scalde-n apa clară. Scăldându-se, zeiţa Hera sporea mai mult în frumuseţe. Legenda spune despre Hera că îşi ungea, după scăldat, trupul său alb, încântător, cu o esenţă-mbătătoare, ai cărei aburi parfumaţi se-mprăştiau în toată lumea, la cea mai mică adiere. În jurul frunţii îşi strângea cosiţa-i lungă, mătăsoasă. Pe sân îşi aduna veşmântul, făcut cu multă măiestrie, de cea mai bună ţesătoare, Palas-Atena, în Olimp, şi şi-l prindea cu o agrafă din aurul cel mai curat. Urechile-i micuţe, roze, erau şi ele-mpodobite cu

S

108

cercei scumpi şi şlefuiţi de meşterul Hefaistos. Iar pe umăr îşi punea un văl, mult mai strălucitor decât e soarele-n amiaz. Văzând-o cât e de frumoasă, soţul ei, Zeus, sta-mpietrit şi îşi spunea, străfulgerat de o simţire-nflăcărată : — O!... Niciodată... niciodată inima mea n-a fost mai plină de dragoste pentru vreo fată sau vreo femeie, zeiţă, nimfă, muritoare, cum este astăzi pentru tine... Zeiţa Hera se mândrea adeseori cu-aceste vorbe, pe care i le spunea Zeus. Ţinea la frumuseţea ei, şi dacă i-o nesocotea vreo muritoare, pe pământ, o pedepsea îngrozitor. Aşa a pătimit o fată, cu numele de Antigona, ce se lăudase, într-o zi, că are părul mai frumos. Zeiţa a schimbat în şerpi cosiţele lungi ale fetei. Alte copile, care-au spus că feţele lor sunt mai albe decât ale zeiţei Hera, şi-au văzut tinerii obraji mâncaţi, până la os, de lepră4 .

GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII
eiţa, după nunta sa, spunea celorlalţi zei că are o căsnicie fericită. Ea trebuia să spună astfel, fiindcă era ocrotitoarea familiei, copiilor, fetelor ce se logodeau şi a femeilor măritate. Trebuia, deci, să fie pildă. Dar oricât s-ar fi lăudat Hera că peste căsnicia ei nu se abate nici o umbră, lumea ştia, aflase totul... Ştia de purtările lui Zeus. Cine nu auzise, oare, că Zeus. o-nşela mereu, fugind într-una după nimfe şi după fete pământene, când n-alerga după zeiţe ?... Hera le urmărea, dealtminteri, cu ura ei neîmpăcată, pe toate fetele acestea. Ba încă se mai povesteşte că, înfuriată rău pe Zeus şi necredinţa lui, Zeiţa şi-a părăsit cândva căminul şi a fugit pe-un nor de aur tocmai în insula Eubeea. Ca să o poată-ntoarce-acasă pe soţia sa, fugara Hera, Zeus a poruncit îndată fiului său, Hefaistos, să-i dăltuiască-n lemn o fată. A pus această statuie, acoperită toată-n văluri, într-un car măiestrit din aur şi, stând alăturea de ea, se preumbla-n toată Elada. — Mă-nsor cu fata ce se află alăturea de mine-n car! spunea Zeus tuturor. Hera, aflând această veste, roasă în inimă de ciudă, a pândit carul când trecea. S-a repezit în car, cu furie, smulgând veşmintele de văluri, ce-mpodobeau trupul de lemn. Zeus râdea cu hohote, şi Hera a-nţeles, desigur, că a fost numai

Z

109

păcălită. Aşa s-au împăcat din nou. Alteori însă, gelozia ducea la certuri zgomotoase, care durau timp îndelung. Zeus îi repeta zeiţei că nu i-a dat feciori pe plac, şi de-asta-i necredincios, fiindcă mai vrea şi alţi copii. Numai că Hera-i amintea că mai avea şi două fete. Una din ele, Ilitia, se îngrijea de toţi copiii, atunci când se iveau pe lume. Cealaltă, Hebe5 , graţioasă, era paharnică în cer, fiind şi zeiţa tinereţii. — Degeaba spui că-i graţioasă Hebe a ta, răspundea Zeus. Uiţi că-ntr-o zi s-a-mpiedicat, tocmai când ne servea la masă, şi zeii au pufnit în râs ? Chiar pentru asta am s-o schimb din slujba de paharnică, şi-am s-o-nlocuiesc c-un tânăr, un fiu de rege : Ganimede6 . Precum a spus, a şi făcut. Zeus a-nlocuit pe Hebe cu fiul regelui din Troia, spre marele necaz al Herei.

HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS
nsă nici Hera n-a rămas datoare. La rândul său, înverşunată pentru atâtea umilinţe, s-a înţeles cu zeii Poseidon, Apolo şi Atena, şi toţi au pus la cale să-l doboare pe Zeus. Ba chiar să-l şi închidă în Tartarul lui Hades.. Doar o zeiţă, Tetis, care aflase taina, a chemat un gigant cu o sută de braţe, pe nume Briareu, să vină-n ajutorul lui Zeus în Olimp. Iar Briareu, gigantul, cu forţa lui uriaşă, s-a repezit în cer, mişcându-şi dintr-o dată toate cele o sută de braţe ale sale, răcnind şi-ameninţând. Zeii înspăimântaţi au şi părăsit lupta. Răzvrătirea pusă la cale a fost zădărnicită. Ca răzbunare, Zeus i-a gonit pe Poseidon, stăpânul mărilor, şi pe zeul Apolo, din muntele Olimp. A iertat-o pe-Atena, faţă de care el avea o slăbiciune. În schimb, a pedepsit-o pe Hera cu asprime, înlănţuind-o zdravăn şi-agăţând-o de boltă, cu două nicovale mari prinse de picioare. Au trebuit să vie toţi zeii şi să-l roage aproape în genunchi ca s-o ierte pe Hera. Dar numai dup-o vreme destul de-ndelungată şi după rugăminţi multe, stăruitoare, Zeus s-a-nduplecat, slobozind pe Hera din lanţuri, pocăită. I-a iertat şi pe ceilalţi.

Î

110

UN DAR AMĂGITOR
efaistos, în timpul când se afla la Tetis, în adâncimea mării, îşi arătase totuşi talentul deosebit în multe meşteşuguri. Vreme de nouă ani, cât locuise-acolo, făcuse nimfelor podoabe minunate : brăţări încolăcite, agrafe pentru rochii, inele preţioase, cheutori la veşminte, salbe, centuri, mărgele şi câte şi mai câte. Crescând ceva mai mare, a îndrăznit să plece din apa verde-a mării. S-a întors în Olimp şi-a adus mamei sale un dar lucrat de dânsul. Era un jilţ de aur, făcut cu măiestrie. Hera, nespus de încântată, l-a primit. S-a aşezat pe jilţ, ca să se odihnească. Dar când a vrut zeiţa să se ridice iarăşi – pas să mai izbutească. Parcă era lipită, parcă bătută-n cuie. Hefaistos, isteţul, se răzbunase straşnic pe mama sa, pe Hera, care îl aruncase în valurile mării şi care-l schilodise, fiindcă tot ea-l născuse atâta de urât. Hera ameninţase, ţipase, se zbătuse. Fără folos, căci zeul Hefaistos plecase nepăsător acasă şi se-ncuiase bine în fierăria lui. Atunci Hera,-nfuriată, i-a poruncit lui Ares să se lupte cu şchiopul şi să dezlege vraja, care-o ţinea legată de acel jilţ de aur. Şchiopul l-a primit însă în uşa fierăriei pe Ares preafălosul, aruncându-i în faţă tăciuni aprinşi şi spuză, şi-aşa l-a izgonit înapoi, în Olimp. Hera sta ţintuită pe scaun şi se jelea. Ares privea la dânsa fără nici o putere. Şi ceilalţi zei, de-asemeni, se cam temeau să-ncerce o luptă cu fierarul, căci zeul dovedise destulă iscusinţă şi mult curaj în luptă, aşa şchiop cum era. Noroc c-a venit tocmai la timp Dionisos, zeul viţei de vie, un alt fiu al lui Zeus...

H

. O cupă... Dionisos. ce se mişcă şi îmi ascultă voia. — Dar eu muncesc. Căci sunt schilod.. zeiţa frumuseţii şi-a dragostei.. Hera şi cu toţi zeii s-au bucurat nespus când i-au văzut venind. ea m-a oropsit. căpătând chef de glumă... două fete de aur.. şi hai cu el...... Şi care mai de care îl ruga pe fierar s-o scape pe zeiţă şi să dezlege vraja. — Îi dau drumul. — Ce preţ vrei ?. de strajă unui rege . Cum ? însăşi Afrodita. făcându-le cu ochiul. aşa e. fata aceea vie. şi mă ajută-n mers.. le răspundea hazliu. silindu-i să-şi aplece ochii către pământ.. Puţin. şi arme pentru toţi. ce-asudă şi trudeşte... a rostit fierarul.. văzând că zeul fierăriei s-a-nveselit deodată... — Ce spui!... Şi-un gigant de-aramă . pesemne. pe Zeus şi pe Hera. de parcă ar fi vii. când a văzut că S . pe care o iubeau mai toţi nemuritorii.... Zeus ... încă una.. şi trebuie să plătească.. Glumeşti.. Din vina mea sunt oare ? Sau dintr-a lor ?. I-a rostit vorbe bune.. în cer. murdar. Dar... M-a azvârlit chiar Hera în hău. l-a luat frumos de braţ. Iar mie. Până ce făurarul s-a ameţit de tot. care-l vreau eu. şi tauri care varsă foc şi scântei pe nări. — Ba nu glumesc deloc.. Ce pofteşti ?.. divina.. Am făcut pe Pandora.. pe care mi-a cerut-o chiar tatăl nostru.. în fierărie ? Z SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII tiu ce gândiţi în taină : „Hefaistos e slut!.. să fie-acuma soaţa fierarului cel slut. încă puţin. Toţi zeii-au rămas muţi. în Lemnos. şi astfel l-a-mblânzit. Ce dacă sunt aşa ?.. M-a aruncat din cer. noduroasă..” Ei şi ? Ce e cu asta ?. şontâc.. — Eu vreau să-mi daţi ca soaţă pe dalba Afrodita.. Eu doar atâta cer. I-a dat după aceea să soarbă puţin vin.. Dar el se ţinea tare. Un preţ. şi-un câine de argint. şontâc. de-mi cereţi.111 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE eul Dionisos a încărcat cu vin o amforă de aur şi a bătut la uşa fierarului. urmează şi mai tare Hefaistos. Ce spuneţi ? Şi-a arătat cu mâna sa aspră...

112

mă născuse hâd... Uimiţi ascultă zeii cuvintele acestea şi clatină din umeri, plini încă de mânie. Dar dânsul le mai spune : — Vedeţi şi voi că munca pereche e cu arta, deci şi cu frumuseţea. Munca sunt eu – eu, cel hulit de voi – şi frumuseţea-i dânsa, divina Afrodita. Pe ea o vreau de soaţă şi voi o să mi-o daţi, căci mie mi se cade. Altfel, rămâne Hera aşa, pe veşnicie... Ce murmure!... Ce zgomot!... Ce vuiet fără noimă!... Hefaistos sta însă ca stânca în furtună, în neclintirea lui, şi Hera se-nvoieşte, nemaiavând ce face. Iar Zeus – ce să spună? – a-ncuviinţat şi el. De cum au făcut nunta Hefaistos, fierarul, cu dulcea-i Afrodita, s-a dezlegat şi vraja ce-o ţintuia pe Hera, şi s-a desprins regina din jilţul fermecat. S-a-ntors apoi fierarul la meşteşugul său. Şi-avea zeul Hefaistos atâtea fierării! Una era în Lemnos, în insula pietroasă, unde-l zvârlise Zeus, când avusese cearta cu soaţa lui, cu Hera. Acolo lucra zeul, cu fiii săi, cabirii7 , şi c-un pitic, Chedalion. În insula Lipari şi sub muntele Etna mai avea încă două straşnice fierării legate între ele printr-un drum subteran. Şi sub vulcanul Etna, după străvechi legende, se spune că sta Tifon, monstrul pe care Zeus îl doborâse-n luptă şi îl înlănţuise, răsturnând peste dânsul povara unui munte. Când se mişca gigantul, strivit sub apăsarea colosului de piatră, el gâfâia, ş-atuncea, din vulcan, ţâşneau flăcări şi magmă clocotită. Vulcanul erupea. Ca nu cumva gigantul să scape din prinsoare, zeul îşi aşezase prea greaua-i nicovală chiar pe grumazul lui. Pe-această nicovală, ajutat de ciclopi, lucra de zor arama, aurul şi argintul, făurind, cu migală, zeci de minunăţii. În sfârşit, cea din urmă, dar şi cea mai vestită din fierăriile în care muncea zeul era chiar în Olimp. Aici a făcut dânsul armele lui Ahile şi ale lui Enea, sceptrul lui Agamemnon8 , sculpturile cu care era împodobit palatul soarelui şi multe alte lucruri. Numai că, aşa vrednic precum era, zeul acesta, care-ntruchipa focul şi munca măiestrită, avea mereu necazuri...

113

TICĂLOŞIA LUI ARES
hiar soaţa, Afrodita, zeiţa frumuseţii, îşi bătea joc de el. Mai mult, îl înşela, făcând ochi dulci lui Ares. El a băgat de seamă şi-a făurit o plasă cu fire nevăzute ; s-a făcut apoi că pleacă de acasă. Cum a plecat fierarul, s-a ivit zeul Ares acolo-n fierărie. A luat-o pe zeiţă în braţe, s-o sărute ; dar plasa fermecată le-a căzut în spate şi i-a prins pe-amândoi. Nu mai puteau să facă o singură mişcare. Hefaistos s-a-ntors atunci şi a strigat, chemând zei şi zeiţe să vadă-nşelăciunea frăţânelui nemernic : — O, Zeus prea puternic şi voi, nemuritori, veniţi, veniţi mai iute, ca să-i vedeţi şi voi şi să-i dispreţuiţi!... Pentru că sunt beteag, frumoasa Afrodita a socotit cu cale să mă batjocorească şi l-a-ndrăgit pe Ares, care este mai chipeş, dibaci, dar ticălos... Zeii, venind în grabă, au început să râdă... Şi-au râs... au râs... văzându-i pe Ares şi-Afrodita, care se zvârcoleau ca peştii într-o vârşe, până când făurarul i-a dezlegat, la urmă, în hazul tuturor. Zeiţa, ruşinată, a fugit să s-ascundă-ntr-o insulă, Cipru. Iar Ares a pornit spre Tracia, o ţară sălbatică şi rece, să scape de ocară.

C

114

Note
1. Chelone înseamnă, în limba greacă, broască ţestoasă. Acesta este încă un exemplu de felul cum poetizau elinii procesul natural de apariţie a multor specii de animale, născocind legende pline de fantezie. 2. Pe amforele arhaice sau în basoreliefuri, cum sunt acelea din vila Albani, de la Roma, se văd cortegiile nupţiale care aveau loc înainte şi după săvârşirea căsătoriei. Hera este reprezentată cu sceptrul, pentru că prin căsătoria cu Zeus devenea regină a cerului. În această calitate, ca şi în aceea de protectoare a căsniciei, cum şi-o închipuiau cei vechi, Herei i se ridicaseră mai multe temple. Oraşul zeiţei era Argosul. Aici, în heraion – templul Herei – artistul Policlet făcuse o statuie de aur şi fildeş, închinată reginei cerului. Statuia era tot atât de renumită ca şi aceea pe care o ridicase Fidias din aur, abanos şi fildeş, lui Zeus, în templul din Olimpia. Alte statui de piatră sau de lemn (xoane) se ridicau şi în alte oraşe : în Samon, Sparta, Nauplia etc. 3. Nauplia era un oraş şi port în antica Argolidă, în Peloponez. 4. Bolile se tâlcuiau, cel mai adesea, în vechime, ca fiind pedepse date de zei. 5. Despre Hebe se spunea, de fapt, că fusese născută de Hera, fără ca Zeus să-i fie tată. Ea se născuse în urma faptului că Hera mâncase nişte lăptuci, cu care o servise Apolo la o masă. 6. Se povestea că Zeus a văzut într-o zi pe păstorul Ganimede, fiul regelui Troiei. Atât era de frumos păstorul, că Zeus s-a preschimbat într-un vultur şi l-a răpit în cer, făcându-l paharnic în locul zeiţei Hebe. 7. Cabirii erau nişte genii vulcanice, închipuiţi ca nişte fierari, care ţineau ciocane în mâini sau pe umeri. Unele legende afirmau că aceste genii, în număr de trei, erau fiii lui Hefaistos. 8. Ahile, Agamemnon şi Enea sunt faimoşi eroi din multcântatul război troian.

115

PALAS ATENA
ezii de-altădată spuneau că într-o vreme ar fi fost, în Olimp, o ceartă-ntre toţi zeii. Acest prilej de ceartă s-ar fi iscat din faptul că un rege, Cecrops, pusese temelie unui oraş vestit, în ţara Aticii1. Iar zeii se sfădeau, care din ei anume va fi ocrotitorul acestui nou oraş, deci cui i se cuvine să i se facă temple, să i se-aducă daruri de către muritorii ce locuiau aici. S-au certat multă vreme, dar, până la sfârşit, a rămas să s-aleagă între zeul Poseidon şi zeiţa Atena. Atunci, zeul Poseidon a ridicat tridentul, furca sa cu trei dinţi, şi-a lovit într-o piatră. În locul unde zeul mărilor şi-al furtunii înfipsese tridentul, stânca s-a despicat şi s-a ivit un cal vânăt, cu coamă lungă şi albă cum e valul. Calul, această fiinţă pe care-o dăruia furtunosul Poseidon celor de pe pământ, era încă sălbatic, bun doar să ducă-n lupte războinicii, pe şale. Sforăia cu mânie şi necheza puternic, izbind copita-n pietre, ori sălta, plin de furie, şi-şi rotea ochii-n frunte, arzători ca tăciunii. A mai lovit o dată Poseidon cu tridentul, şi-a ţâşnit un izvor cu undele sărate, învolburate-n spume, la fel cu apa mării. Poseidon a privit mândru în jurul său şi a grăit astfel : — Dăruiesc două lucruri de mare însemnătate supuşilor lui Cecrops : calul, pentru războaie şi apa, s-o colinde... Eu le urez, adică, să fie luptători, dar şi navigatori, ce vor străbate marea. Vor debarca pe ţărmuri... şi le vor stăpâni, înfrângând alte neamuri... sporindu-şi bogăţia... Tu ce le

A

. Cu ochii către mare. Dar spiţa femeiască se grămădise-alături : soţii. Noi îl dorim cu toţii ocrotitor pe valuri. Noi nu-i lăsăm să plece. un căpăstru de piele. Copacul plin de fructe rotunde.. Ne dăruieşte lupta.. Îi vrem mai bine-acasă . Ea i-a netezit coama şi i-a prins. prin aventuri pe mare. S-a apropiat de-Atena. ca nişte nestemate topite în lumină. Puteau să-l folosească oamenii şi la muncă... a-ncetat nechezatul.116 dai. şi nu pândiţi de moarte. mame şi într-un glas ziceau : — Amar greşesc bărbaţii! Prea-s însetaţi de lupte şi ochii prea le joacă spre valurile mării. Calul. războinici ? Sau doar agricultori. făcându-se un trunchi cu ramuri mlădioase şi frunze ca argintul sub prăfuirea vremii. când urzesc vijelia şi sapă gropi de apă şi-nalţă munţi de valuri. Apoi şi-a-ndreptat lancea cu vârful spre pământ. iar altul v-o aduce prin roade dobândite din muncă-n timp de pace. aromate. era domesticit. Şi i-a pus să aleagă : „Ce soartă vor să aibă ? Şi cum doresc să fie ? Navigatori. De mâine vom pleca!. Cecrops şi-a strâns supuşii.. plini de nesaţ. a zis Atena. plăsmuitori de artă şi buni neguţători ?" Bărbaţii. care a crescut iute. Pe-Atena. a ieşit un vlăstar. Şi. aşa cum le câştigă doar zvânturatul Ares. puterea. ce-l dăruise Poseidon pentru luptă. ce tropotea furios şi sforăia spre zare. Acolo unde boldul cel ascuţit al lancei doar a atins pământul. Da. Atena. copile. fără nici un cuvânt.. ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL tena a-ntins mâna. ca prins de vrajă. Calul. prin lupte şi măceluri.. Noi o dorim de-aceea pe-Atena!. spre calul cel sălbatic. îi vrem muncind în pace.. printre frunze. ca vânturile mării. nu numai la războaie. în drepturi.. laolaltă. fecioară-nfumurată ?. bogăţia. meşteşugari cu tihnă. — Acesta-mi este darul! Poporul să aleagă pe cine preţuieşte mai mult!. Unu-i dă bogăţia. pe grumaz.. pomul avea fructe verzui. Noi vrem să stea acasă. bărbatul şi femeia – s-a văzut că acelea ce o doreau A . pe care-l hărăzise Atena supuşilor lui Cecrops.. urlând înverşunate.. au spus : — Poseidon să ne fie ocrotitorul nostru. s-au adunat în pripă.. Făcându-se la urmă şi o numărătoare – pentru că pân-atuncea erau deopotrivă. a fost numit măslinul.

O. Şi regele. în viitor femeia nu mai putea să fie egală cu bărbatul4. pe o colină-naltă. în cetate. Vor fi plugari şi meşteri. Dar ce să vezi ? Urgia de ape răvăşite la semnul lui Poseidon trecuse peste ţărmuri şi pătrunsese-n ţară. şi nu cruţau nimica din tot ce întâlneau.. Nisip avea în barbă şi scoici purta în plete. un altar lui Poseidon.. Femeile-s de vină!. Îţi datorăm atâtea! Bărbaţii-or să rămână acasă... cu vârful ţintuit către Atena.. în vremea asta. — Un alt potop ?. şi îi făgăduiau că-l vor cinsti cu sârg. precum dorise zeul. A făcut semn spre ape. dar tot erau sub valuri oraşe şi câmpii. Prin ce pedeapsă dată femeilor să-l îmblânzim pe zeul purtător de trident ? strigau în cor bărbaţii.... puternicul Poseidon s-a potolit. strigau femei şi fete. Atena!. s-a ivit dintre valuri. Şi fiind ei mai puternici. dar şi năieri spre larguri bogate în ispite.. Se îndreptau năvalnic către noul oraş şi potopeau în cale văi. înţeleaptă. — Atena!. spre-altarul unde cinsteau pe fiica iubită a lui Zeus. Şi. au hotărât pe dată să le ia orice drept. Aflând cu ce osândă le-au urgisit bărbaţii pe fete şi femei. Cetatea nou-clădită se va chema Atena2 – cu numele zeiţei ce-o să ne ocrotească. Atena. Ea nu mai avea voie să vie-n adunări sau să-şi spună părerea. Şi-a îndreptat tridentul spre Atica.. în văluri albe.117 pe-Atena fuseseră cu una mai multe ca bărbaţii. Ce bună eşti. şi ele-au clocotit ca un cazan cu smoală. şi-or merge şi la luptă. Treceau.. a spus după dreptate : — Femeile-s cu una mai multe decât noi. necum să hotărască în treburi privitoare la ţara sau oraşul în care locuia. ţarini şi livezi. au ridicat bărbaţii pe-Acropolă. ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR um a aflat Poseidon de-alegerea făcută. O. cu facle-aprinse-n mâini. Zeus!.. Aici. ca să-l mulţumească pe zeu îndeajuns. treceau fecioare-n cete. Acropola3 .. numindu-l „al Uitării”.. şi-ţi vom aduce jertfe! Prinoase-ţi vom aduce din rodul muncii noastre tihnite şi senine. la rându-i.. oraşul lui Cecrops. şi-ţi vom aprinde facle. Puhoaiele de ape s-au mai retras . C . Rugau astfel pe zeul furtunilor şi-al mării să-şi uite supărarea pe-Atena şi pe ei. fecioară!. Şi altele cu daruri.. în mâini avea tridentul şi-n ochii verzi ca fierea o ceaţă de-ntuneric. din piatră.

nimfele se mirau şi începeau să spună : — Atena te ajută în ţesătura asta. cuţitul de dulgher şi să facă corăbii cu trei rânduri de vâsle : trireme ateniene ce-au plutit apoi. Zeiţa i-a-nvăţat pe-atenieni – se spune în vechile legende – arte şi meşteşuguri : sculptura. Dar ce spun eu că regii!. ba a şi hotărât că o ramură verde din pomul de măslin va fi simbolul păcii. Ea. Pe-aceşti eroi Atena îi învăţa să fie viteji. Nimfele de pe munte. pe-ndepărtate ape. ca şi peste hotare. cei vechi ne povestesc că şi Palas-Atena. din văi. un vopsitor de lână. În cântece se-arată că ea. Regii de prin oraşe veneau să-i ceară fetei pânze de preţ şi stofe. ca nimeni alta. Totul s-a refăcut cu sprijinul Atenei. Palas-Atena. supunere deplină. Ştia copila asta să ţese. în Lidia6 . Pentru aceste daruri şi sfaturi preţioase. în ţara de baştină a lui Idmon. arhitectura. altminteri nu se poate. fiind mare olimpiană şi fiică a lui Zeus. mai mult decât . ascultându-i porunca fluturau în mâini ramuri şi frunze de măslin. purtând pe punţi eroii. Şi el avea o fată.. zeiţa măiastră. de n-ai înţelepciune şi dacă n-ai prudenţă5 . şi nu se săturau privind graţia. în purpură. din apa mării. s-o vadă pe copilă brodând sau ţesând pânza. Căci nu vine izbânda. Apa s-a liniştit.. sau nu îi slăvea harul. oricâtă vitejie ai arăta în luptă. ori nu i se pleca. în lucrul migălos. căreia-i plăcea lucrul cu igliţa şi fusul. se grămădeau în casa micuţă-a lui Idmon.. într-un oraş. când îşi răsucea fusul. virtuţile. fecioara lidiană. care-a ţesut şi Herei vălul său de mireasă. se răspândise faima acestei măiestrii. din ţărm în ţărm. copilă-a lui Idmon!. i-a învăţat pe oameni să mânuiască roata olarului. Tot ea i-a mai deprins pe harnicii-atenieni să cultive măslinul. moi şi uşoare ca norii din văzduhuri. dar şi prudenţi.118 Poseidon s-a-mpăcat. să brodeze pânze. albe. mistria. e Î ntr-o legendă veche se spune că trăia cândva. Atena era însăşi o ţesătoare bună şi le făcea veşminte zeilor din Olimp. puterea şi arta la ţesut. deoarece oraşul era tot al zeiţei cu ochii azurii. pictura. îi sfătuia zeiţa. când înceta războiul. s-a întors spre ţărmuri. Veneau şi zeităţi. arta pe care le punea. Când ea depăna lâna sau începea să tragă fire lungi şi subţiri. Nu-ngăduia pe nimeni care-o nesocotea. Idmon. ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON orice. Femeile eline. pe nume Arahneea.. măiestria de-a face broderii şi ţesături de mână. cerea închinăciuni.

Vai!. Dar cum Palas-Atena era mult chibzuită. Fata nu s-a lăsat. Pe Ares. A luat înfăţişarea unei biete bătrâne. a spus răstit Atena. mi se pare! Şi dacă se-ndoieşte Atena de iscusinţa mea. Zeiţa-i milostivă şi poate să te ierte.... chiar în oraşul unde locuia Arahneea. Ea a zdrobit cu mâna-i divină pe-un gigant. şi toţi nemuritorii socotesc cinste mare că le e dat să poarte haine de mâna ei – şi tu o-nfrunţi ? Nebuno! Nu mânia pe zei! Şi mai ales pe-Atena. Copila a primit-o. luându-şi dintr-o dată chipul său olimpian. l-a-nfrânt şi l-a rănit.. strigau nimfele-n cor. Am venit!. am doar o dorinţă : s-o-ntrec chiar pe Atena în meşteşugul ei! Cum a rostit copila şi vorbele acestea. şi te umileşte în faţa-i. nu ştii că e Palas-Atena ? Nu cuteza s-o-nfrunţi.. Aşa s-a coborât ca un nor pe pământ. nimfelor!. taci că te ajunge blestemul ei! Zeiţa nu poate să ierte. Că pot lucra şi eu – nu-i crimă. Zeiţa prefăcută în babă i-a răspuns : — Nimfele au dreptate. A ciocănit la uşă şi. Atena auzise sfidarea Arahneei şi-a simţit că o taie mânia. fără de teamă. S-ar cuveni acuma să-i mulţumeşti şi tu în templul de pe coastă.. Pe mine nu Atena m-a învăţat ţesutul. strigând în gura mare : — Vai!.. Tu eşti o ţesătoare cum nu mai e nici una în Lidia mănoasă.. i-a povestit bătrânei ce-i spuneau nimfele. — Taci. Ascultă-mă ce-ţi spun!. în Olimp. Idmon.. Dar. Vai. cu părul alb ca neaua. chiar şi-n întreaga lume. Tu ce gândeşti ? C-Atena îţi va cruţa trufia ? Taci!. i-a cerut adăpost. ci tatăl meu. eu o aştept să vie.119 îngăduitoare şi-ţi dăruieşte har. dar eu lucrez la fel. O fi ţesut veşminte . Greşeală!.. fără un dinte-n gură. Şi-apoi. Aruncă-te mai bine cu capul în ţărână şi cere-i îndurare. fără glas.... în piept. uscată.. Chiar dacă tu nu ştii.. Eşti printre muritoare întâia la brodat... Du-i jertfe şi te pleacă pe lespedea de piatră. Oricând ar vrea. din vorbă-n vorbă. ce blestem!... când ştiu că n-am greşit. Şi ea. gârbovită. — Eşti gata ?. zeiţa a-ntrebat-o de meşteşugul ei.. cu o voce slabă. La drept vorbind. că ai grăit aşa. Căci straiele purtate de preamăreţul Zeus numai ea le croieşte. zeul luptei şi-al răzbunării crude. . zeiţei nu-i datorez nimic.. şi-a răsturnat un munte de piatră peste el. după ce-aprinzi miresme în vasele de lut. tot dânsa te ajută. le răspundea copila. de nu cumva mai bine. Voi înşivă-aţi văzut. Lui îi dau mulţumire. de mai vorbeşti aşa.. — De ce să-i cer iertare. ca o lamă de sabie. s-o ucidă. A vrut s-arunce lancea spre fată.. Encelade. şi le-a răspuns astfel : — O fi aşa cum spuneţi.... — Nu. sunt gata să mă întrec cu dânsa.... nimfele au fugit. Şi.. a socotit că-i bine să se răzbune altfel.

O vagă-mpurpurare i-a luminat obrajii. căreia pletele-i s-au prefăcut în şerpi. El e schimbat în taur. zeiţa arată pe Cinira. în sfârşit. isteaţa Arahneea. în stofă. cei doisprezece zei se văd şezând pe jilţuri. schimbată de Hera într-un cocor. ca un stăpân al lumii. îşi ţese măiestrit. loveşte cu tridentul o stâncă. cum numai curcubeul mai are. alte lucruri. Atena-nfăţişează şi alte întâmplări. a stăruit să-nceapă întrecerea pe loc7 . Poseidon. Zeiţa-ntruchipează. că are păr mai mândru decât soţia lui Zeus. şi-s transformaţi în munţi în alt colţ se arată păţania reginei pigmeilor. şi dintr-însa sare un cal cu coama şi nările în vânt. o mamă urgisită. Din ochii ei curg lacrimi pe treptele acelea. Doar fata. fiindcă a cutezat să spună. în cele patru colţuri. cu fire colorate. ca raza aurorii-n faptul dimineţii. şi din el răsare viu măslinul. căzând pe nişte trepte dintr-un templu al Herei. sigură de sine. Mama a fost lovită pentru c-a îndrăznit să-i înfrunte pe zei cu vorbe de ocară. jur împrejurul stofei. şi fiecare poartă însemnele prin care e cunoscut de oameni. Şi marea parcă-i mare într-adevăr pe stofă. Amestecă în vase vopsele preparate de meşterii din Tir şi colorează stofa în sute de nuanţe. în care-s preschimbate frumoasele ei fete. Să juri că-i simţi S . Este Areopagul8. pe stofa ei. înconjurând pe Zeus. dar. cu fructele verzui. şi nişte rămurele vinete de măslin. Şi tot pe-această stofă. un şir de nedreptăţi săvârşite de zei. pentru c-a îndrăznit cu ea să se măsoare. în colţul al patrulea. ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA e-aşază fiecare din ele-n câte-un colţ şi-ncep cu grabă lucrul. Aurul şi argintul sclipesc mai pretutindeni. Astfel s-arată stofa ţesută de zeiţă. uneori. Alături e Atena. unde s-au întrunit zeii odinioară. Şi. care s-au luat la harţă şi-ntrecere cu-Olimpul. Cu degetele iuţi ţes stofă străvezie şi fină ca o ceaţă. Cu lancea doar atinge pământul. într-o zi. În altu-i Antigona. odinioară oameni. Într-un ungher ea ţese pe Hemus şi Rodope. atotputernic. Arahneea. semeţ. Dar ca să-i prevestească fecioarei lidiene cele ce vor urma. Iar Zeus se desprinde dintre dânşii. În acest timp copila. o stâncă. dând stofei scânteteri! Nimeni n-a văzut încă asemeni ţesătură şi astfel de culori.120 Se spune că atuncea nimfele s-au întors s-o preamărească-n imnuri pe zeiţa Atena. să judece gâlceava dintre ea şi Poseidon. cu mult mai grăitoare. Ba chiar pe Zeus însuşi îl arată răpind-o pe fecioara Europa. drept în faţă. Zeiţa Atena mai brodează. nu a fost prea mişcată c-o vedea pe Atena.

Atâta că zeiţei. uitându-şi chibzuinţă şi toată înţelepciunea. în veacuri.. înşelând-o pe mândra Mnemosina . abia se poate ţine de coarnele de aur şi plânge desperată. chiar dacă săvârşise asemenea ispravă. îndârjită. Suratele Europei o strigă. pe Atena. Iar oamenii-ţi vor rupe această ţesătură.. Şi-Atena. să-şi ia viaţa. e rostită-n zadar. Talazurile parcă se zbuciumă într-una şi se izbesc de ţărmuri. părându-i prea uşoară această ispăşire. când berbece. tremurândă. ori peşte. înşelând alte fete. cu multă chibzuinţă. furând-o pe sora ei. muzicienii şi le arată calea spre piscurile artei. Îi e cu neputinţă să-i găsească cusururi. răpind neprihănite fecioare. Talentul Arahneei întrecuse cu mult pe-acela al zeiţei. ca vultur şi ca şarpe. ademenind-o pe blânda copilă Antiopa. La fel înfăţişează şi pe zeul Poseidon : când taur. Mintea nu o culege. elinii au cinstit-o mai mult decât pe-alţi zei. Z . n-a mai putut să-ndure dârzenia copilei şi – cum ţinea suveica în mână – a lovit-o şi i-a spus vorbe grele. Şi totuşi. Îl mai arată. Inima n-o păstrează. Sunt arătaţi şi ei.. pretutindeni. ori şoim. apoi. ca păstor. când prefăcuţi în struguri ispititori. a azvârlit spre ea un suc înveninat.. smaralde şi safire.. Apoi i-a deşirat întreaga ţesătură. Şi fata.. pe coarde de viţă-nşelătoare. o jelesc. copila zugrăveşte un chenar înverzit de iederă în floare. Credeau că ea inspiră poeţii. cu licăriri de stele. Aşa minunăţie nu mai văzuse nimeni şi nici măcar Atena. ţesându-ţi fără preget afurisita pânză. ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN eiţa cercetează amarnic oţărâtă lucrarea săvârşită de fata lui Idmon.. sau fiinţe ce zboară prin văzduh. pe Zeus. ce-i lipsită cumva de-nţelepciune. Credeau că ea-i învaţă pe poeţii Eladei să-şi drămuiască-n versuri belşugul de imagini.. zdrobindu-se aievea în cioburi lucitoare. când în păstori. fata a luat iute un şnur şi-a vrut să se anine de grindă. Îndurerată. Taurul fuge-n tropot. ca flacără. Copila osândită de zeiţa Atena s-a preschimbat pe dată într-o fiinţă mică – păianjenul9 – care îşi ţese veşnic pânza sa subţirică din fire argintii şi toţi i-o rup. În jurul ţesăturii. ca satir. — Aşa vei sta.121 mireasma sărată şi amară. Nici Dionisos – Bachus – şi nici zeul Apolo nu sunt cruţaţi defel. pe grindă spânzurată. Poezia. ori cal. Iar ea şi-o ţese iară. şi iară. Egina . copilă-a lui Idmon!.

Aşa cântau aezii.. Cântau destoinicia. Şi tot dânsa.122 E ca un fum în vânt. ştiinţa. Atena.. în antica Eladă. arta şi meşteşugul ce ea le-ntruchipa. gândul pătrunzător ca lancea ascuţită. pe-Atena10. ce o purta zeiţa. .. pe lângă arte. Nu pe-Atena!. Cântau înţelepciunea. era zeiţa care mai ocrotea cu grijă..

Frigia şi marea Egee. Legendele eline. În şcolile romane. Lidia. 5. Tot aici erau construite. Odeonul. adică : „Minerva este zeiţa literaturii. Mai târziu. Vechea legendă elină a fost minunat povestită de Ovidiu în „Metamorfoze". În legenda despre Cecrops se menţionează trecerea de la matriarhat la patriarhat. precum arată Friedrich Engels. Străvechea Atică se afla în Peloponez. şi după el preluată de scriitorii moderni. în vechile opere de artă. de obicei. sfatul arhonţilor. Simbolul prudenţei e şarpele. 3. portretul sau statua Minervei – cum se numea Atena la ei – era la loc de cinste şi dedesubt sta scris : „Minerva fuit Dea literarum. printr-o întâmplare legată de zei. a căpătat numele de Areopag. oraşul închinat zeiţei înţelepciunii. a ştiinţelor şi a tuturor artelor". scientiarum et omnium artium". din patru în patru ani. în mitologia elinilor. În istorie este celebru bogatul rege al Lidiei. La Atena au fost rostite şi apoi transcrise versurile bătrânului poet orb Homer. era situată între Misia. căci Atena a rămas un simbol al culturii şi înţelepciunii. Ca toate celelalte fenomene istorice şi sociale. se organizau mari serbări la care se îmbulzeau participanţii la concursuri şi alergări. numită „Ars poetica". Cuvîntul „atic" se tălmăceşte metaforic : „plin de graţie şi de delicateţă". Multe oraşe aveau dealtfel o acropolă (în greceşte acropolă înseamnă oraşul de sus) unde se afla citadela de rezistenţă în primejdii şi războaie. Areopag înseamnă stânca lui Ares.123 Note 1. Astfel de atenee mai sunt şi astăzi în multe ţări. templele zeilor. Poetul roman Horaţiu a scris o carte cu versuri iscusite. este justificat şi acesta. Cresus. muzicanţii şi poeţii. Şarpele şi bufniţa se văd aproape întotdeauna lângă zeiţă. 9. a perioadei când femeia juca rolul precumpănitor în familie. Noi avem Ateneul – lăcaşul de arte şi de ştiinţă. Nici un oraş n-a fost mai renumit în Grecia antică decât Atena. în faţa insulei Eubeea. având capitala la Atena. adică la perioada când bărbatul începe să aibă în familie rolul principal. 10. păstrează în ele multe amintiri din perioada matriarhatului. Pe această stâncă. 8. care conducea oraşul Atena. o . ce dezmierdau urechile mulţimii însetată de artă. fâcându-se prin el o aluzie la rafinamentul spiritului atenian. 2. Aici. legenda spune că a fost disputa dintre zei asupra dreptului de protector al oraşului Atena. Acropola era citadela străvechiului oraş Atena. în Asia Mică. Aici. dar şi dansatorii. Păianjenul se cheamă Arahne în greceşte (De-aici familia zoologică a arahnidelor). ţară vestită în antichitate. în care se păstrau obiectele cele mai de preţ. răsunau minunate cântări. 4. 7. Serbările se numeau Panatenee – după numele zeiţei. 6. într-un faimos amfiteatru de marmură. iar cel al înţelepciunii este bufniţa.

În ea grăieşte astfel către poeţii vremii. cerându-le să pună şi un dram de înţelepciune în orice poezie : „Tu n-ai să poţi spune nimica şi n-ai să izbuteşti. .124 carte despre arta creaţiei poetice. dacă nu vei ţine seamă de Minerva" sau : „Tu nihil invita dices faciesve Minerva”.

aezii-nălţau imnuri lui Apolo. fără viaţă. Spre slava lui Apolo sau Febus. având în mâna stângă lira. Tu eşti căldura scumpă muritorilor. Zeus şi toţi nemuritorii.. care sunt cunoscute sub numele de muze. păşise falnic în Olimp.125 STRĂLUCITORUL APOLO ând peste ţărmurile însorite ale Eladei porneau să bată vânturile toamnei. însăşi zeiţa Leto i-a luat lira de aur şi arcul cu săgeţi şi i le-a agăţat de o coloană-naltă. nu ştiau ce s-admire mai mult : înfăţişarea lui mândră. cum s-a mai numit zeul. s-au adunat în juru-i şi l-au recunoscut ocrotitorul lor. violentul. cu horele voioase şi cele trei charite. zeiţa nopţii înstelate. cum ne părăseşti şi pleci către ţinuturile hiperboreene. ţinând în braţe lira. începând să danseze. Reaminteau. Când s-a sfârşit cântarea. Ridicaţi de pe jilţuri. şi Ares. cum zeul. ele au rostit imnuri care au dezmierdat urechile cereşti. dând jocului îndată mai multă vioiciune. „Tu eşti lumina. văzându-l pe Apolo atâta de frumos în veşmântul de aur.”. zeii l-au aplaudat. ce ne-ncântară până azi pe noi. tatăl său. Iar Zeus. parfumat cu esenţe. Şi-n hora graţioasă s-au grămădit şi zeii : Hermes. cu un arc pe spate. neobositul.1 Şi-n imnurile lor aezii îl proslăveau pe fiul Letei. Cele nouă zeiţe. poezia şi-armoniile divine. C . în primul rând. zeiţa tinereţii. i-a oferit o cupă umplută cu nectar. în timp ce Afrodita şi casta Artemis s-au luat de braţ cu Hebe. cântau ei. ca nişte păsări roşii. să duci şi-acolo marea-ţi strălucire. purtate de şuvoaie către mare. ducând cu ele frunze vestejite. sau cântecul sublim ce-i răsuna din liră. afară doar de Zeus. de Hera şi de Leto.. când cerul i-nvelea în falduri de nori şi ceaţă vineţie.

Trupul acestui monstru era lung cât un munte. în vreme ce veninul i se scurgea din boturi. Piton primise-n taină poruncă de la Hera să-l pândească pe-Apolo. cu mare meşteşug. mocirloasă. Duhorile acestea înţesau tot văzduhul şi oameni. ce parcă stau să cadă într-un abis de smoală clocotitor de vuiet. mohorâte. pentru că soţul său. gâze. duhori înecăcioase. preaputernicul Zeus. ţinea mai mult la dânsul decât la fiii ei : Hefaistos şi Ares. Z . în putreda băltoacă. care azvârleau flăcări. păsări sau alte fiinţe. tot umblând pe drumuri. de tot. Văzînd această horă. Aici sunt nişte vârfuri de piatră cenuşie. A sărit în nisipul cel galben de pe maluri şi a lunecat iară. Aşa s-a prăpădit. otrăvite. şi să-i răpună viaţa. Pădurea-i misterioasă. Dar zeul şi-a întins arcul. dihania uriaşă s-a avântat spre dânsul. E drept că şi săgeata fusese făurită de fierarul din Lemnos. Iar trupul său. cu-o sută de grumazuri şi o sută de guri. fiare. Mocirla rămăsese din apele vărsate acolo. cu şuiere cumplite. Şi amândoi părinţii au fost cuprinşi pe dată de-o mare bucurie. Şi-n munte-i o strâmtoare afundă. şi Zeus către dânsa. Cum i-a pătruns săgeata în carnea mucedă. Şuvoaiele de aer – un aer cald şi umed – ţâşnesc necontenit şi vorbele rostite se-ntorc iute-n ecouri. A încercat să scape şi să se furişeze într-o peşteră adâncă. unde trăia atuncea – precum spunea legenda – un şarpe numit Piton. blonda zeiţă Leto a cătat către Zeus. Frunzişul ei şopteşte. Hera-l ura pe fiul cel nou-născut al Letei. sunând din stâncă-n stâncă2 . în întuneric. Pasămite sosise în muntele Parnas. Dar n-a mai izbutit.. şarpele a simţit că i-a venit sfârşitul. căutându-şi loc de templu. dacă treceau pe acolo. Monstrul s-a zvârcolit tot mai încet în apă. Piton s-a zvârcolit prin verzile mocirle în care vieţuia. dornică să-l ucidă. A tras prima săgeată. sărind peste pripoare. schilodul.126 Apolo îi privea. Când a ajuns Apolo în muntele Parnas. Şi. APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU eul – după aceea – a coborât în lume şi a cutreierat prin ţări nenumărate. Şarpele se născuse dintr-o mocirlă verde. şi-ntâia lui săgeată a şi nimerit monstrul. stâncoase. Un izvor îşi prăvale apa sa cristalină spre valea-nnegurată. se stingeau. când va trece prin munte. Ochii i s-au lăsat. prin potopul orânduit de Zeus.. Şi fruntea lui divină era încercuită de raze în cunună. Chinuit de dureri. Apolo a ajuns în nişte locuri stranii. S-au cufundat pe-ncetul. Hefaistos. Erau doar patru zile de când văzuse lumea.

Mai poruncesc. să se ascundă... Dar oamenii datori sunt să-mi dăruiască aur şi scule preţioase şi zeci de bogăţii. opreşte-te. Prin ea voi da răspunsuri. de aur. şi-a plecat în căutarea nimfei. înţeleaptă. Ba.... zărindu-l. a fost silit să se dezbrace. şi dansuri5 . şi-n acest fel să dea-n vileag că e un tânăr. pătat încă de sânge – de sângele lui Piton – a pornit să se spele. deşi mulţi regi şi mari eroi şi-ar fi dorit-o de soţie.. văzând că prinţul a pierit. de-asemeni. răsplată pentru mine şi preoţii din templu4 .. Atâta că micuţa nimfă ceruse tatălui său.. într-o zi. Nu-i un duşman bărbatul care aleargă azi pe urma ta. şi-a hotărât s-ademenească. încât şi-a lăsat părul lung. Înşelăciunea prinţului a fost pe loc dezvăluită. jocuri. să aibă loc.127 lungit pe zeci şi zeci de stânjeni. Apolo a prins chef de viaţă.. dreptul de-a sta nemăritată.. a fugit să se ascundă şi mai bine. l-au doborât cu lăncile şi i-au zvârlit trupul în râu. iar eu să fiu slăvit. După aceea zeul.. mohorâtul. chiar un prinţ. a hotărât Apolo. în micul râu Tempe. Dafne. El şi-a pus ochii pe o nimfă. izbutind să se apropie de-ncântătoarea Dafne. prin preoteasa mea. plângând amar. în timp ce zeul o urma. şi cântece. a fugit.. nimfa Dafne. concursuri. în cinstea luptei mele cu monstrul. — În Delfi se vor pune temelii unui templu şi-unui vestit oracol. pe-acest prinţ la scaldă. învăluit în pielea lui Piton cel răpus.. se mulţumea s-o vadă zilnic. pe care dânsa îl izgonise deseori. să-şi purifice trupul. ce duce până-n ţara lui Hades.3 Şi locurile acestea unde-a răpus Apolo pe fiorosul monstru au fost numite Delfi. N-a căutat mult. era atât de-ndrăgostit. Apolo însă a aflat. sub razele de soare . să intre-n apa râului. i s-a uscat cu timpul. Dafne. Prinţul cu plete lungi. Iar nimfele ce o-nsoţeau au sărit la sărmanul prinţ. Apolo s-a veselit straşnic. Oamenii vor putea să-ntrebe şi să afle răspuns la întrebări. NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC um s-a spălat însă de sânge. opreşte-te.. speriată. C . râul. Pitia.. nu o fată. Ci sunt îndrăgostit de tine.. şi-a aflat-o într-un desiş umbros de fagi. Ea se va aşeza pe un trepied de aur. serbări. strigând mereu în urma ei : — Fiică frumoasă-a lui Peneu.. Să fie veselie. de dragoste şi desfătare. deasupra unei grote adânci şi fumegânde. s-a îmbrăcat în straie de fată şi. copila râului Peneu..

care-mi aduce nenoroc. sub adierea liniştită a vântului de miazăzi. Teama îi da puteri s-alerge copilei râului Peneu .. pletele lungi până-n pământ. Deschide-ţi apa să mă-nghită.128 eu. Dar nimfa nu-i asculta vorba. Sub învelişul nou se simte cum bate încă inima înfricoşată a copilei. pe malul râului Peneu. tată. tremurătoare. sau schimbă-această frumuseţe. ea nu-i primeşte sărutarea şi îi răneşte buzele. Părul i se preschimbă-n frunze. Părea o biată ciocârlie. Simţind în ceafă răsuflarea aceluia ce-o urmărea. c-o toropeală o pătrunde. cu scoarţa aspră de copac. vei fi de azi copacul meu.. semnul de cinste o să fie cununi din frunzele de laur! .. dar zeul îşi înteţea fuga şi era gata s-o ajungă. Din toată frumuseţea nimfei rămâne numai frunza verde şi sclipitoare în lumină. peste coline. şi-o scoarţă rece i se-ntinde pe sân.. Abia-şi sfârşeşte fata ruga. Braţele iau înfăţişarea de ramuri lungi... pe trupul delicat. o. care cântase pân-atunci şi se rotise în văzduh. schimbată-n arbore. Doar pletele o mai fereau de ochii zeului Apolo. Zeul sărută trunchiul rece. şi-acum vroia s-o sfâşie pe cântăreaţa cerului. Apolo o cuprinde-n braţe pe Dafne. Fugea. după o goană-atât de lungă. zeul care-mi logodesc adeseori glasul cu lira şi îi desfăt pe-olimpieni.. prefăcută-n trunchi. Frunzele tale au să-mi fie podoabă pletelor şi lirei şi tolbei mele cu săgeţi. Dar nici aşa. fata îi strigă râului : — Ajută-mă acum. rosteşte zeul. dar şoimul cel mereu flămând îi auzise cântecul. ca-n zbor.. şi fiind sleită de puteri.. Copacul parcă îl ascultă şi-şi clatină frunzişul proaspăt.... nici jurămintele fierbinţi. — Chiar dacă tu nu vrei. Picioarele prind rădăcini pe malul nisipos al apei.6 . Iar zeul încă mai sărută scoarţa cea aspră şi rosteşte : — Pentru învingătorii-n lupte. Dafne. Vălul căzuse de pe fată.

rostind în amintirea fetei cântări bogate-n armonii. Eu trag cu arcul.. Dar. Şi-a vrut s-o şi cuprindă-n braţe. Acum poţi fi soţia mea. fiică a regelui din Delfi. Numai că vestea necredinţei zeului faţă de soţii se răspândise pretutindeni şi fetele fugeau de dânsul. Zeul n-a mai putut s-o scape . Era însă pe acea vreme o tânără. Păstorul a căzut în brânci. până la moarte. zeul. Eşti liberă. Şi ei se întâlneau ades şi îşi juraseră credinţă. Castalia. apoi pe spate.. Cânta şi se juca pe munte cu fetele de vârsta ei. Castalia tocmai venise să ia apă dintr-o fântână. a-ndrăgit-o şi a cerut-o de soţie. Dar ea n-a stat să se gândească.. şi-a murit.. Iară poeţii. zeul a şi tras o săgeată. fecioraş!. spunându-i în acelaşi timp : — Iubitul tău piere pe munte. pe toate. de vor vrea să spună stihuri măiestrite. Castalia. Zeul s-a apropiat de dânsa.. să cânte imnuri zeilor. văzând-o. dar a rostit îndurerat : — Apa în care te-ai zvârlit. şi-apoi să pună mâna pe liră.129 FÂNTÂNA CASTALIEI ncununat apoi cu laur. Zeul. va căpăta numele tău. cătând să scape de ruşinea de-a fi şi ele amăgite şi părăsite rând pe rând.. în viers vrăjit . tu cu lancea. Şi mai-nainte ca flăcăul să fi putut ridica lancea. A sărit în adâncul apei. N-a trecut însă vreme lungă şi a-ndrăgit pe alte fete. ca un demn fiu al lui Zeus... în Elada. Am auzit cum te-ai lăudat că poţi ţinti la fel ca mine. L-am izbit cu săgeata-n piept. vor trebui să se adape întâi de-aici. Zeul Apolo ştia totul. a rămas acolo timp îndelungat. cum nu putea să cânte alta. Fiii lor au întemeiat multe oraşe. Apolo a plecat prin lume. ca să dea glas strunelor. amândoi. le-a părăsit. Fata avea un har : cânta.7 El însuşi. şi alinându-şi astfel dorul de fata regelui din Delfi.. ura pe tânărul păstor şi într-o zi l-a-ntâmpinat cu ochii-n flăcări şi i-a spus : — Te chem la luptă. pe un păstor care-şi mâna cirezile acolo-n munte. Vei fi a mea. de nu îşi va spăla-nainte trupul în apa limpede. Pitia însăşi n-o să poată afla viitorul nimănui. Î .... Castalia iubea pe altul. la rând. Zeul Apolo a chemat un cârd de corbi să-l ciugule şi a plecat să caute fata.

ce ne-ai scăpat de moarte. a purces către Frigia. când părea că-i dusă ultima nădejde. Duşmanii şi-au contenit pasul.. şi scuturile peste ele. Răspunde!. nemilos. s-a ivit Marsias în luptă. Marsias le-a zâmbit. Când punea Marsias la buze noua unealtă de cântat.. fără de glas. a făcut o unealtă nouă de cântat. numită flaut. cântarea lină şi sunetele nemaipomenite. Sunete tânguioase au ţâşnit. luaţi de apă. muzele au adus din Frigia o veste. Săgeţile făceau îndată cale-ntoarsă. ca frunza şi ca iarba. până-au pierit cu toţii. odată. făcând zgomot. nebună.... Urcându-se în carul său de aur. Se povestea că-n Frigia. ci cântecul de flaut a scăpat ţara. freamătul vieţii contenea. decât să cadă pradă duşmanului sălbatic.. a suflat cu putere într-însa. a trimis să-l cheme pe Marsias şi l-a-ntrebat : — Ce instrument cântă mai minunat ?. de jaf şi de robie ruşinoasă ? — Nu-mi trebuie nimic. a spus flăcăul. izbiţi de arbori şi striviţi de pietre. şi ajungând acolo. şi ducându-şi unealta nouă de cântat la buze. Năvălitorii au fost luaţi de ape. împovăraţi de arme şi de ură. alcătuind o mare cu valuri crâncene. s-a-ntunecat de supărare. — Nu-i nimeni mai presus de mine. În clipele acelea. Ce mulţumire ţi-am putea aduce ţie. Şoapta lui e duioasă. alinătoare... Nu-i nimeni ?. cutezătorul. parcă săltau nişte voinici în horă. să-şi mai revadă soţia şi copiii. — Bine-ai venit! strigau oştenii... Cu flautul tău vei mângâia pe cei care-şi dau viaţa pentru ţară.. Iar râurile ţării se-nălţau din matca lor cu vuiete grozave şi se uneau. Şi auzind Apolo că flăcăul cântă cu atâta iscusinţă. Nici unul nu s-a întors acasă. zeul era tare mândru de lira lui. glăsuia muzelor adesea. Nu eu. se năpustiseră duşmanii peste ţară. Iar degetele îi jucau pe flaut. Marsias a cântat necontenit..130 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ealtminteri. Femeile-şi smulgeau de la sân pruncii şi-i ucideau. Nu era.. urlând turbate. Marsias! au grăit frigienii. Ţara era aproape-nfrântă şi desperarea năvălea. Nimfele şi satirii se-adunau şi ascultau. iată. — O.. Tânărul Marsias. Pentru că. făcând să izbucnească-o melodie. Din mâini le-au căzut săbiile-ascuţite. D . Lăncile le-au alunecat.

a grăit zeul... de la-nceput. Deci pot să cânt şi eu cum vreau.. Doresc să vie cele nouă muze. s-a-mpotrivit.. Toţi sunt nepricepuţi ca tine. muzelor.. încât părea un vis. ce frumoasă este cântarea lui! au strigat cele nouă muze. Î . — Ba nu. care se furişa în suflet şi-l fermeca. — Nu! Nu mă învoiesc. o taină.. Dar Marsias şi-a dus flautul la gură. Întrece lira lui Apolo.. nu ştiţi ce spuneţi! Mă mâniaţi cu vorba asta. a rostit ultimul cuvânt Apolo... Primeşti flăcăule ?. bucuroase. — Ce caută glasu-n lupta asta ? El aparţine altei arte. la fel ca tine.... cu vocea ameninţătoare. şi tu te foloseşti de gură. când dintr-o parte. — Cu lira ta văd că se poate. — O. Iar cântecul ţâşnea din flaut atât de cald.. — Acela care o să-nvingă are dreptul să-l pedepsească pe celălalt cum o pofti!. atât de straniu.. ca să mă-nvingi – căci nu poţi altfel. dar îi cer drept judecători pe-acei ce locuiesc pământul : oamenii. Atât de dulce suna lira. dar eu nu pot să suflu-n celălalt capăt al flautului. — Întrece lira mea ? a spus Apolo. Muzele toate. Marsias. din flaut. nimfele. a mai spus zeul. a spus flăcăul.. Şi cântul lui era divin. MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ntâiul a-nceput Apolo cu lira sa.. — Primesc! Numai că de-astă dată zeul şi-a însoţit lira cu glasul. a rostit Marsias. Şi-ndată a-nceput concursul.. satirii.. doar între liră şi flaut. când sufli-n flaut. pornind să-şi cânte melodia. însă. şi muzele s-au şi înfăţişat.131 — Tu crezi că lira. Vezi lira mea ? Eu cânt dintr-însa. spunând că lupta a fost prea bine hotărâtă. Să mai cântăm încă o dată. când dintr-alta. Asta e doar o viclenie. că muzele l-au aplaudat : — Fiul zeiţei Leto o să-nvingă!. chiar mai mult. ştii foarte bine. au spus că el e-nvingătorul. — Atunci să te întreci cu mine! a poruncit zeul Apolo. — Primesc. Marsias! Ba. al căror oblăduitor sunt eu. O. şi eu – flautul. Să cânţi şi tu la fel. Zeul a făcut apoi semn spre slavă.

132 Concursul a-nceput din nou. muza poemelor. m-ai înfrânt cu ajutorul Caliopei . S-a prefăcut. i-a spus doar zeului atâta : — Fiu al lui Zeus. într-un râu neobişnuit. de nu i-ar fi venit în sprijin frumoasa muză Caliope. cu mâna lui. peste ape. Mai era una : Caliope. a pus la cale o osândă de o cruzime fără seamăn. Patru din cele nouă muze erau de partea lui Apolo. Ea i-a dat votul zeului. Un râu cu unda purpurie. l-au plâns vreme-ndelungată. se povesteşte. a cules flautul de pe ape. temându-se ca muritorii să nu înveţe acest cântec. Cântecul meu din flaut va fi de-a pururi cinstit şi neuitat de oameni. după cum spune legenda. l-a jupuit de toată pielea.. nimfele. viclene. Sângele lui s-a scurs în tină. să facă pace cu umbra celui ce pierise. Oamenii.. nedreptul olimpian a câştigat acest concurs şi l-a înfrânt pe Marsias. l-a dus în templul său din Delfi şi l-a-nchinat.. Flăcăul n-a cerut iertare . viteazul. imnul cel aspru-al răzvrătirii. Astfel. şi nu mă tem deloc de tine. Flautul lui drag. însângerându-l. roşu şi gâlgâind cu spume. iar Marsias s-a întrecut pe sine în cântecul duios de flaut. a colindat prin toată lumea şi. . Zeul şi-a pus tot meşteşugul în cânt cu lira şi cu vocea. căruia oamenii i-au dat numele cântăreţului ucis.. satirii l-au plâns. Şi şi-a dat sufletul.. de toţi aceia care-nfruntă voinţa zeilor tirană.. şi dânsa îl îndrăgise pe Apolo. Şi zeul necăjit la culme pe Marsias că-l înfruntase şi era gata să-l întreacă. el cânta singur. Legându-l pe Marsias de-un pin. dar nu m-ai întrecut. purtat de valuri. — Îţi ceri iertare ? îi striga. Atâta doară că Apolo. Patru-i lăudau însă rivalul.

a iernii friguroase. erau date printr-o preoteasă ce se chema Pitia. 2. i-a înfăţişat pe un talger. După aceea dânşii. vite. A prigonit-o pe Leto. Vroia să ţină noaptea pe loc . De aceea Apolo se mai numea şi Febus. frumos ca ziua scăldată în lumină. căci zeul s-a născut. când se iveşte ziua. în statuie. şarpele învins de Apolo. rece şi dispreţuitor. numit de elini Delfi. . iar lira e cimbolul cântării. în locuri numite de aceea hiperboreene. ce trecea prin văzduh. Preoţii le orânduiau în aşa fel. încât orice vorbă rostită este răsfrântă în zeci de ecouri. El a cioplit o statuie. Poeţii slăveau atunci înapoierea zeului luminii. în schimbul unor daruri : aur. sosind aici. Oracolul acesta era celebru. învăluit în pielea unui şarpe. când totul străluceşte şi te îmbie la cântec. Zeul zâmbeşte. Puţine poetizări ale fenomenelor naturale sunt atât de frumoase ca aceasta. Călătorul din antichitate. întristate. În toată vremea asta. după noapte. era cuprins de groază. pietre scumpe. merindele cereşti: ambrozia şi nectarul. dincolo de palatul de gheaţă al lui Boreu. lumina şi căldura soarelui. aşa-zisele prevestiri ale lui Apolo. bucurie şi cântece de păsări. a luminii albe din trupul negru al nopţii. Pitia se aşeza pe un trepied de aur. Cântau în acest fel. în schimbul unor daruri bogate. cuvânt care semnifică lumina. El era consultat de către toţi regii şi oamenii de stat. era alegoria izbucnirii. olimpiană. în împrejurări grele. Astfel s-au adunat în templul din Delfi atâtea comori. dar n-a izbutit. Piton. Ameţită de gaze şi fum. şi Temis. Hera. Cuvintele acestea erau considerate drept răspunsuri ale lui Apolo la orice întrebare. Lupta lui Apolo simbolizează acţiunea razelor de soare. tras de lebede ca neaua. la marginile lumii. Oracolele. Nările sale freamătă de mânie. 4. s-a făcut un flăcău cu buclele pe umeri. lumina s-a ivit. Se întorceau primăvara. grecii credeau că zeul luminii se află undeva. Cum a gustat Apolo bucatele divine. Dealtfel. să iasă bine oricare ar fi fost situaţia. Naşterea lui Apolo din Leto. 3. păsărelele zboară şi ciripesc prin arbori. iar omul. cu toată încordarea prin care a trecut. Săgeţile din arcul zeului înseamnă chiar razele de soare. în primul rând. înfâţişându-l pe Apolo după ce a dat drumul săgeţii care l-a răpus pe monstru. este situat în aşa fel. pentru că Apolo simboliza. ca înţelesul lor să fie dublu.133 Note 1. când e vesel. verdeaţă. s-a împotrivit cu ură naşterii lui Apolo. zeiţa nopţii. făcând să piară boala şi germenii ei tenebroşi. după unele presupuneri – a imortalizat această legendă. monstru răpus de Apolo. care usucă pământul după ploi îndelungate. se pare că ar întruchipa molima ce se întinde în locurile umede. zeiţa ordinei şi dreptăţii. Lumina şi căldura nu mai aveau putere către sfârşitul toamnei. un mare artist grec – Calamis. umbrite. Numele ei pare că vine tot de la Piton. cântă bucuros. într-un car de aur. Când vine primăvara. soţia lui Zeus. vântul de miazănoapte. Locul acesta din muntele Parnas. obiecte. în insula Delos (insula luminoasă). în zori. Avea impresia că zeii îi sunt în preajmă şi vorbesc cu dânsul. când are lumină în suflet. Iarna şi mai puţin. micuţului Apolo. interpretau răspunsul după cum le convenea mai bine. dar fruntea lui rămâne senină. deasupra unei grote din care ţâşneau gaze şi un fum înecăcios. ce întruchipează cerul. calde şi întunecate. preoteasa bolborosea cuvinte fără înţeles. în revărsări de aur.

. care se pierde sub revărsarea vie a luminii din miezul dimineţii. Laurul sau dafinul se cheamă Dafne în limba greacă. 5. îi inspirau pe aceştia să facă versuri sau să îmbine notele pe strune. aezii poposeau de multe ori la această fântână. La ele participa toată floarea tineretului din oraşele greceşti. Fântâna Castaliei se află lângă Delfi. cum se credea. Dafne mai e şi palida lumină a aurorii. li se părea că aud ecouri din melodia pe care o cântase Apolo în amintirea fetei. Iar pentru poeţi. 6. 7. În clipocitul apei din fântână. sorbind apa răcoroasă. Jocurile în cinstea lui Apolo se numeau (tot de la Piton) pitice.134 Locul acesta era cel mai bogat din toată Elada antică. Pe vremuri. Aceste şoapte tăinuite pe care nu le puteau auzi decât poeţii şi muzicienii.

ce nu va fi mai lungă de genunchi. Mai dă-mi. să mă slujească-n vremea când nu voi mai doborî râşii şi cerbii. s-a-nfăţişat tatălui său...135 ARTEMIS rtemis. te rog. Şi dă-mi şi douăzeci de nimfe. apoi. era zeiţa vânătoarei. Ca lui Apolo. A . în cortegiu. încă şi dreptul de-a duce-n mână o făclie şi de-a mă-nveşmânta într-o tunică. Să-mi aibă grijă de încălţăminte. după cum zeul Apolo era lumina ce ţâşneşte din astrul sclipitor al zilei. care-l vrei tu. şaizeci de fete de-ale lui Ocean.. să nu mă stânjenească la vânat. N-ai să mă înarmezi chiar tu. Ciclopii înşişi s-or grăbi să-mi făurească-o tolbă bună şi mi-o vor umple cu săgeţi. i-a îmbrăţişat genunchii sacri şi a grăit : — Dă-i. zîmbind în barbă. Îţi împlinesc dorinţa ta... ca şi de câinii credincioşi. dă-i copilei tale dreptul de-a rămâne fecioară.. Voi locui mai mult în munţi. Zeus a ascultat în linişte ruga zeiţei. Aezii povesteau că ea. Dar ce spun eu ?. Şi. căci eu arareori voi poposi într-însul. copilă!. Doresc să mă urmeze. Ea-i ocrotea pe pământeni – cum socoteau vechii elini – când înstrunau. Artemis se spunea că este lumina palidă a nopţii1 . la vânat. îndată după naştere. Pune sub ocrotirea mea doar un oraş. Şi-a dat poruncile de trebuinţă.. arcul.. i-a grăit : — Fie precum vrei tu.. tată.. sora lui Apolo. dă-mi şi mie un arc şi-o tolbă cu săgeţi.

după plăcuta trudă-a vânătoarei. nimica nu putea să-i scape. Din ea ţâşnea un izvoraş. fără greş. să nu se ude. Şi. la vânat. când trăgea. zeiţa chicotea de bucurie şi. înviorându-şi trupul feciorelnic. şi cu cinci urne de aramă. Artemis se întuneca. Îi cam plăcea să vadă sânge. ridicându-şi fruntea-naltă spre cerul cel senin.136 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI ar Artemis. Sălbăticiunea nimerită se-mpleticea. ca o-ntrebare. În acest loc venea zeiţa în fiecare zi. în toată lumea. Gemea uşor. Auzind vorbe ca acestea. Departe de-a se-nduioşa. Săgeata ei pornea ca vântul. zicea : — Nu poate fi. urmată de alaiul ei. oprindu-se în fugă.. Creşteau acolo chiparoşi şi pini. arcul şi tolba plină cu săgeţi. Iar într-un loc. tot felul de sălbăticiuni. din zori şi până-n noapte. Întindea bărbăteşte arcul şi. Nimfele îi dădeau dreptate. zeiţa vâna. Întorcea capul spre zeiţă. umplând pădurile de sânge. ce-mbălsămau împrejurimea. pe stâncile semeţe. I . I-l înnoda. zeiţa Artemis pornea. pe nume-Acteon. spre o poiană minunată. Da unei nimfe lancea. O altă nimfă-i strângea părul zbârlit şi răvăşit de vânt. bântuite de vânturile reci. umplute la izvor cu apă. din arcul bine înstrunat. Fulgera fiara. săpată-n stei. Însă tot ele-i povesteau că ar fi fost un fiu de rege. era o boltă răcoroasă. alte fecioare se sileau s-o răcorească pe zeiţă. a şi pornit prin munte. Urcând pe culmile umbroase. un alt ţintaş mai priceput decât zeiţa vânătoarei. urmată de cortegiul de fecioare. să stea şi să se scalde-n apa rece. terminând cu vânătoarea. şi luneca în ţara morţii. Ba încă el s-ar fi lăudat că e mai meşter ca zeiţa.. care vâna tot ca şi dânsa. să vadă fiarele cum se zbăteau în cruda agonie-a morţii. Alta o ajuta să se dezbrace şi două nimfe-i scoteau iute încălţămintea prăfuită.

O oboseală ne-nţeleasă. ca nişte flăcări ce jucau şi luminau toată pădurea. Artemis.. cu haita mea de câini.. Şi tot cutreierând ţinutul. De ce-s neliniştiţi ogarii ? De ce schelălăie mereu ? Ce e pe-aici ? Ce se întâmplă ?" Şi. Nu a trecut mult timp de-atuncea şi. Unii socot că tânărul sosise-aici din întâmplare . fără rost. privea nedumerit în preajmă. Spuneţi drept! — De. Curând vă voi urma pe cale. prindeau pe dată scânteieri.. Ba parcă simt şi-un fel de teamă. şi s-a trezit în locul unde se aflau zeiţa şi cu nimfele. singur în pădure. Flăcăul îşi pierduse mintea şi nu se sătura privind.. Din urnele de-aramă apa curgea-n şuviţe străvezii. Acteon a băut cu sete. A .. — Ciudat!. goală.. Aici Acteon s-a oprit.. Artemis le mai întreba : — Cine e acel fiu de rege ? Şi oamenii ce spun de el ? — Spun că-i un vânător destoinic.. zicea zeiţa. şi cincizeci de ogari. într-o bună zi. doar cu ogarii lângă dânsul. neîntrecut de nimeni încă în meşteşugul vânătoarei.Ce e cu mine oare ? se gândea. Apa o fi avut vreo taină. Sunt obosit. le-a spus el soţilor. În faţa ochilor avea cel mai încântător tablou ce şi-l putea închipui. Eu singur mai rămân pe-aici o vreme.... Acteon a simţit deodată că este prins de oboseală. luându-şi armele şi prada. se pare c-ar fi spus zeiţa.. Unii spun şi dintr-acestea... Sunt vorbe goale. căci fiul regelui.... dar atingând corpul zeiţei.. Soţii i-au ascultat porunca şi. se scălda.. ca tras de-un fir de aţă nevăzută. a luat-o-ncet de-a lungul văii. nu te supăra. Simt o chemare. Şi-i mândru.. chicoteau nimfele. înalt şi zvelt. Acteon. ce mă străpunge ca un bold. ca mii şi mii de diamante. fiindcă-alături se zărea un pârâiaş lucind prin iarbă. ajunse-n locurile unde hălăduia mai des zeiţa.. porni Acteon cu soţii săi de vânătoare. dar alţii au temei să creadă că.. Mă simt trudit. urmat de toţi ogarii săi. A mers ce-a mers. ... Căci ea vroia să-l dea pierzării. Zeiţă.137 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI tunci. Mai degrabă aş vrea să ştiu dacă se spune că dânsu-i mai dibaci la vânătoare chiar decât mine. prin munţi. s-au îndreptat către palat.. Ajunge goana. precum se povesteşte. Vorbele-acestea s-or plăti!. înciudată. însăşi zeiţa orânduise să-l atragă pe vânător prin acel loc. frumos la chip.. — Astea sunt lucruri fără noimă. Luaţi arcurile şi porniţi către palatul regelui.

Acteon. vrea să spună greu osânditul prinţ.. şi bietul cerb fugea prin locuri unde vânase mai-nainte. Dar ai să ispăşeşti cumplit. ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI um l-a stropit cu apa fermecată.. şi-i priveşte cu ochii umezi şi sticloşi.. ca suferinţa ce venea să şi-o-nţeleagă pân-la capăt. Şi câinii lui îl încolţesc. plătesc cumplit. — Nemernice. fugi. zeiţo.. — Eu sunt Acteon. până-n prăsele. Cu trupurile lor căutau s-acopere dalba mândreţe a zeiţei.-n faţă. Nu mă muşcaţi! Lăsaţi-mă. urmat de câini. cu ochii ţintă spre zeiţă. fugi. Dar nimfele strigau spre prinţ : — Fugi. ce nu-şi mai cunoşteau stăpânul. C .138 — O. O lege a lui Cronos spune că muritorii ce-i privesc pe zei. Acteon!. Câinii însă îl muşcă şi-l doboară. Acteon s-a făcut un cerb... fără de voia lor.. cuţitul scurt de vânătoare. Acteon însă nu lua seama la vorba lor. Anume îi lăsase zeiţa Artemis gândirea. căci îşi păstrase judecata şi se văzuse în pârâu. din botul său nu răsuna decât un muget surd.. ce frumoasă eşti.. — Eu sunt Acteon! ţipa dânsul câinilor care-l hăituiau. trăgând cu arcul. i-a spus zeiţa. Câinii din nou se repezeau. El a pornit în goana mare. cu suliţa. de câinii lui. glăsuia el ca ameţit.. de spaimă. Nimfele au alergat în grabă. ai merita să fii ţintit în inimă cu o săgeată. Fugi. izbind cu piatra... tu.. nu privi!. Şi luând din urnele de-aramă doi pumni cu apă a zvârlit-o în ochii fiului de rege. Eu sunt stăpânul.. câinilor preacredincioşi. Lor. care te-ai înfumurat că eşti mai meşter decât mine. şi sta vrăjit.. în noua lui înfăţişare. Nu privi. Însă în loc de orice vorbă. nu are cine să le spună că mult iubitul lor stăpân e însuşi cerbul ce le zace acolo. sau înfigând.. Mai lasă-mă să stau o clipă. să vadă cerbul biruit şi să se bucure şi el. „Ce-am să mă fac ?" se gândea prinţul. Lătrând îl cheamă pe Acteon.

ascultând mai bine ce se-ntâmplă. Îi dăruise acest har fiindcă. a desluşit în depărtări un zgomot. Hefaistos. Orion făcuse destule fapte de ispravă. Însă. departe. pe nume Orion. la fel ca pe uscat. Dar regele – nevrând să-i dea copila – l-a îmbătat. vânătorul ceruse pe fata regelui de soaţă. Uriaşul s-a trezit în dureri mari. s-a-mpiedecat şi. Fusese. doar unul îndrăgise : vânătoarea. lăudate straşnic pe pământ. o dată. dar dragostea i-a fost nefericită. Viteazul Orion plecase-n luptă şi nimicise pân'la una toate dihăniile-acelea. pe când el dormea adânc. În schimbul faptei sale. A vrut să-l prindă pe duşman şi să-l răpună. Chiar nimfele ce-o însoţeau nu aveau voie să iubească vreun bărbat. să se scalde. S-a ridicat. Acest uriaş. chemat de regele din Chios2 . dar. zeiţa nu avea timp de dragoste. peste mări şi ţări. care prăduiau ţinutul. De-acum înainte nimeni n-avea să-i mai ştirbească faima de cea mai iscusită în meşteşugul vânătoarei castei copile a lui Zeus. Insula cea frumoasă. unii povesteau că şi zeiţa Artemis. s-a prăbuşit pe ţărmul mării. zis Sirius. Iară aezii depănau legenda-n chipul următor : Se zice c-a trăit pe vremuri alt vânător. între altele. fusese năpădită de dihănii. bâjbâind fără să vadă. Chios. cât era de lung. pe îndrăzneţul Orion şi. ar fi iubit pe un voinic . atât de-nalt. să se mărite şi. din timp. sub haina lui regală. în locul unde-i apa mai adâncă. acest flăcău. Avea şi-un câine fermecat. să-l ajute. şi măritişul c-un bărbat îi părea mai nesuferit decât orice pe lumea asta. din câte meşteşuguri sunt pe lume. Umblând mereu prin munţi. ţintindu-le pe loc cu arcul. A .139 URIAŞUL ORION cteon îşi plătise vina de a fi fost mai priceput în mânuitul arcului decât zeiţa Artemis. cum îi plăcea trufaşului Poseidon. că fruntea lui trecea de scama norilor. i-a scos amândoi ochii cu cuţitul ascuns. Hirieu îl ospeţise-n ţara sa cu cinste. Zeul stăpân al mărilor. şi împreună colindau. Hirieu. pieptul îi rămânea afară. prin viclenie. Cu toate astea. şi. la vânătoare. A înţeles atunci că Lemnos – insula unde făurarul Olimpului. le ucidea fără cruţare. Feciorul regelui crescuse însă-nalt. Dar tot nu s-a lăsat. odată. îi dăruise tânărului harul de a putea umbla şi peste ape. de-i călcau această lege. Poseidon. la vremea când se-ncepe povestea noastră. cu capul său pletos căzut în valuri. feciorul unui rege. Băteau ciocane mari pe nicovală. şi de intra în valurile mării.

când se iveşte Eos – aurora – cu ochii către răsărit. de dragostea nesocotită pentru un simplu muritor. Şi chiar în ziua ce urma. Chedalion – este pe undeva pe-aproape. s-a rugat de zeul cel şchiop. încet. Şi-a mai strigat şi câinele. încet. Orion şi-a şi luat măciuca. să-i vină-n ajutor . pe Sirius.. apoi din ce în ce mai bine. I-a poruncit să plece grabnic şi să vâneze multe păsări. zeiţă olimpiană. cel mai mult s-a-ndrăgostit însăşi zeiţa Artemis. până ce iar i-a fost vederea lui Orion ca la-nceput. poate. până la sfârşit. zeiţa aurorei atât de tare l-a-ndrăgit pe vânătorul cel voinic. dacă vom sta nepăsători. şi un paloş.140 lucra de zor cu un pitic. Ochii-i au început să vadă. — Dar cum ?. Cum l-au văzut şi celelalte zeiţe pe vânătorul Orion. şi au pornit M . Acolo. — Mă-ncumet eu! a spus Apolo. Printr-un oracol. Pe umeri şi-a zvârlit o blană a unui leu răpus pe vremuri. Şi dintre toate. arcul şi tolba. se pare c-au bătut cam tare şi alte inimi pentru el. Dânsul i-a ascultat povaţa. Şi cine se va-ncumeta ?. glăsuia Zeus către ceilalţi. S-o-mpiedecăm deci cât mai grabnic!. întreba Hera.. Porunca zeului Apolo trebuia iute-ndeplinită.. făurarul l-a sfătuit pe Orion să şadă. şi zeul s-a milostivit. încât a săvârşit o vrajă şi l-a răpit la dânsa-n cer. l-a tot zărit zeiţa Eos şi dânsa s-a îndrăgostit de prea-voinicul Orion. o faptă cam necugetată.. în revărsat de zori. Nu! n-am să las astfel de faptă să se petreacă în Olimp. s-a lecuit de suferinţă. E sora mea şi sunt dator s-o apăr. Apolo l-a şi chemat pe Orion. întâi uşor şi slab. ca printr-o sită.. era să săvârşească. Hefaistos.. Pe urmă să vâneze fiare. şi-n fiecare zori de ziuă îşi lua pe umeri un copil. călăuzindu-se întruna după zgomot. în zorii fiecărei dimineţi.. în vremea cât el căta spre răsărit ca să-şi aştepte vindecarea. cum era de-nalt.. Şi zeii s-or fi luat de gânduri : „Cum ? Ea.. Atâta doară că. Şi-n gelozia ei pe Eos. şi-o să se vindece cu vremea. Dar cum ?.. vrea să i-l smulgă altei zeiţe pe-un muritor şi să şi-l facă bărbatul său ?" — Ni se ştirbeşte slava noastră. Uriaşul a pornit prin mare. DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR ai mult... şi razele cădeau întâi pe chipul lui. dintr-un ţărm îndepărtat. Acesta-l îndrepta cu faţa spre răsăritul rumenit şi.. până ce a ajuns în Lemnos. din cele ce zburau în stoluri deasupra mării lui Poseidon..

pesemne. Să nu ating astfel de ţintă ?.. prefăcută : — Surioară. Care-i ţinta ?.. S-a auzit un răcnet groaznic şi Orion s-a prăbuşit. şi chiar să spun că eşti mai pricepută în tragerea cu arcul decât mine. — Ia uită-te acolo! Vezi. sigură de dânsa... pierdut în zare. Priveşte-aicea!... sunt gata să-ţi recunosc şi eu întâietatea. după legendă. fără să-i răspundă.. Ea se S . cu voce ascuţită : — Artemis. vino iute-ncoace!. peste lume. Apolo îl privea cum pleacă.. E constelaţia ce se numeşte. Zeus.. Atunci Apolo a strigat-o pe sora sa. şi să trag cu grijă.. pe Orion. Marea s-a-mpurpurat de sânge şi-n slăvi a prins să se jelească Eos.141 numaidecât la vânătoare. — Poţi s-o ţinteşti ?. care-i gata. surioară. Abia se mai vedea deasupra mării. Săgeata a străpuns văzduhul strălimpede al dimineţii şi s-a înfipt de-a dreptu-n ţintă. frate. copleşită de durere. Artemis... zeiţa-ntr-o clipită şi-a slobozit săgeata ei spre punctul mişcător din zare. pe Artemis.. Ai spus de-atâtea ori că-n vânătoare nu-i nimenea pe lume să te-ntreacă. Şi. de-ar fi departe. — Îl văd.. să dispară ?. De-ar fi mai mică – o părere . ca să nu piară cu desăvârşire. aproape gata. tot o lovesc. — Glumeşti. Şi Artemis şi-a-ntins îndată arcul. O NOUĂ CONSTELAŢIE e depărtase vânătorul. s-a-nvoit. să poată ea să-l vadă. Azi aş dori să-mi dai şi o dovadă. Te învoieşti ? — De bună seamă. cât un punct mic. De-o fi cumva să izbuteşti.. Să-mi iau doar arcul. S-a repezit spre locul unde zăcea în valuri vânătorul şi l-a cuprins în braţe-ndrăgostită. Orion. şi l-a urcat pe vânător pe boltă. i-a implorat lui Zeus învoirea să-l urce între constelaţii.. ce-abia-abia se mai vedea în depărtările albastre. Apolo! a zis zeiţa. Ochind. Privirea-i aspră scânteia. cu voce blândă. A pus în strună o săgeată. pe dragul ei.. zilnic... s-a avântat pe-un nor de aur. stăpânul.. un punct micuţ şi palid. mi-ai ucis iubitul!. văzând atâta întristare. I-o pasăre.

zeul săgeţilor de aur. în timpul vieţii. Inima ei s-a asprit mai tare decât fusese înainte.a spus fratelui său aşa: — M-ai îndemnat să-mi zvârl săgeata în cel pe care îl iubeam. Cu el avea. Soţul său. lângă el.. Tocmai venise sărbătoarea zeiţei Leto şi aceasta ceruse jertfe tuturor.care îl pierduse pe Orion de scurtă vreme. Amfion. Nu mai avea nici o cruţare faţă de cei care-i greşeau . Niobeea. era nespus de fericită.. Aşa se face că e-n cer şi Sirius. dar cel mai greu s-a răzbunat pe o regină. Aceste ploi sunt poate lacrimi. spunea adesea Niobeea. De ce să mă închin eu Letei şi pentru ce să-i aduc daruri ? Fiindcă-i zeiţă ? Nu. mai fericit decât sunt eu.. Acum priveşte: o femeie. Putea însă zeiţa Leto să-ndure astfel de ocară ? Pot oare zeii să audă că muritorii nu-i slăvesc ? Zeiţa nopţii. în lumea asta. şi nu-i nici unul mai urât decât sunt Artemis şi-Apolo. mâniată.3 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE rtemis a rămas nemăritată. Artemis. când prind să cadă ploile pe mare. o muritoare. Lacrimi vărsate de zeiţe.142 iveşte la-nceputul verii şi piere aproape de sosirea iernii. Artemis s-a rugat de Zeus să-i dea tovarăş. multe femei n-au mai vroit nici ele să-i aducă daruri zeiţei nopţii şi au spus : — Aşa e! Este drept ce spune regina noastră Niobeea.. nesocoteşte o zeiţă. precum se cântă în poeme.. Astă regină.. Artemis pururea fecioară. Şi pe altarele zeiţei ofrandele s-au micşorat. Zeus. Niobeea. şi pe zeiţa vânătoarei. Nu vreau. pe mama A . — De ce să mă închin eu Letei. era un bărbat bun şi vrednic. Soţul său. pe câinele ce-l însoţise.. — Nu-i nimenea. stea sclipitoare. să-i aduc daruri ? Pentru ce ? Cu cât e mai presus ca mine ? Copii am eu mai mulţi ca ea. ce se zăreşte bine vara. Ca să nu fie singur Orion pe boltă. şapte băieţi şi şapte fete : copii frumoşi şi tare dragi. Pe când iubitu-mi Amfion ochi n-are decât pentru mine. nu îi este şi n-o să-i fie credincios. Auzind vorbe ca acestea. Fiii mei strălucesc când poartă armele în mâini. în căsnicie. iar fetele mai mândre-s ca zeiţele. l-a vestit iute pe Apolo. în constelaţia Câinele mare. din Teba. Niobeea. la vânat..

Una căta să se ascundă în dosul unui trunchi de pin. Fii bună.. Zeul Apolo şi-a luat arcul... Amfion. Săgeata însă i-a oprit şoapta duioasă ce-o rostea.. — Aceasta-i numai începutul. de care e atît de mîndră... Asta-i dreptate olimpiană!. Soţul ei. Atât mai am pe astă lume. în şiroaie. Şi ridica pumnii spre cer. hohotind. Te-ndură. peste unul din fraţii săi. Sângele lor uda ţărâna. având pe faţă lacrimi amare. s-a repezit peste feciorii cu trupurile fără vlagă. Mulţimea suspina pe lături. zeiţa : — Artemis.. Regina îi acoperă trupul cu hainele-i cernite şi roagă. şi cele care vor urma..... în genunchi. mi-o lasă. gemând. Apoi şi-a-ntins zeiţa arcul. Doi dintre fiii Niobeei mânau un car în faţa Tebei.. Şi-a zgâriat faţa.. când nu ne umilim destul.. Şi-a rupt veşmintele regale şi pletele. Fii bună. D . Şi lângă mamă n-a rămas decât copila cea mai mică. Zadarnic unul dintre dânşii mai implora încă pe zei sa înceteze-acest măcel. Nu era mamă să nu plângă durerea bietei Niobeea. O să priveşti tu. Priviţi-i cum ne asupresc.. Au fost şi dânşii săgetaţi. şi pe noi doi. vârându-şi paloşul în piept.. care s-a prăbuşit. Cât ai clipi au fost străpunşi. Niobeea. Artemis. Artemis. ce era de faţă.. murmura ea. striga spre toţi: — Iacătă zeii. Dar nici aceştia n-au avut mult de aşteptat. Alţi doi se aflau la palestre4 . — Şi eu copilele. A tras în cea dintâi copilă. Regina. ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI oar Artemis privea din slavă şi nu se-nduioşa deloc. se-ndurerase-atât de mult. lângă sălaşul unde fraţii aşteptau focul rugului.143 noastră. Fetele se aflau cernite. şi este cea mai mititică. că îşi rupsese firul vieţii. Alte trei au pierit la rând. A doua îşi mângâia mama. mi-aţi ucis copiii! Nu mai trăieşte decât una dintre odraslele iubite.. a spus Apolo.. S-a dat cu fruntea de pământ şi.. dar trunchiul n-a putut feri corpul fecioarei cât de cât.. văzând această crimă fără seamăn. Îi voi ucide toţi băieţii cu care se făleşte-atât. Ce ai să faci ? Cum vei plăti ? — Cum voi plăti ?. Mai erau trei.. a glăsuit Artemis cruntă.

.144 Da-n timp ce dânsa înc-o roagă şi lacrimile i se varsă pe faţa galbenă. Aşa s-a isprăvit osânda dată de zei reginei Niobeea. după moartea iubitului său Orion. Lăncile.. Şi sus. jertfe şi daruri ce-ncântau trufaşa fire a . O întîmpina Apolo şi. Ochii-i rămân. Aezii povesteau că multă vreme s-a mai putut vedea trupul de piatră al reginei. Faţa-i îşi pierde strălucirea. Stele clipeau nerăbdătoare. se ivea luna. într-un danţ plin de voioşie. scurtându-i zilele puţine5 . sălta în fruntea celor trei charite. încredinţându-şi arcul nimfelor sale credincioase. până ce ploile şi vântul l-au măcinat şi l-au făcut să piară. Atunci. de Amfion. una dintre plăcerile de seamă ale zeiţei era aceea de a privi la marile serbări vânătoreşti. Apoi cânta cu cele nouă muze. dar şi acolo mama tot mai plânge. pe cer. Mama n-a mai putut să plângă. pierită. chiar Artemis. în ţara unde se născuse6 . Nici capul nu poate să-l mişte sau braţele să şi le-ndoaie. Oamenii din acele timpuri ţineau la meşteşugul vânătoarei. Cornul de vânătoare suna straniu. Picioarele-s înţepenite.. Artemis pune iar săgeata în struna cea zbârnâitoare. vânătorii-ncetau goana. de fete.. Se desfătau ţintind cu arcul sau zvârlind lăncile-ascuţite. ca o făclie de argint.. Lipsită de băieţi. parcă plângea. parcă spunea ceva. dusă de-o mână nevăzută. orbi şi nemişcaţi sub fruntea pală. pentru c-a fost prea fericită.. Ce va urma ?. Nu vor mai duce trupul niciodată. Spre seară. Pune săgeata şi ţinteşte. Inima fetei se opreşte sub vârfu! ascuţit ce vine şi se înfige nemilos. sora măreţului Apolo. zeiţa Artemis cea castă. Şi aşteptau. deşi era atât de aspră şi de necruţătoare. Câinii se grămădeau lângă stăpâni. zeiţa vânătoarei. luceau trântite-n ierburi lângă dânşii. Aici e aruncată pe un munte . Urma povestea nelipsită.. în ţara ei. Hăituiau fiarele prin munţi. Cu toate astea. Deodată se porneşte o furtună ce o-mpresoară pe regină şi-o duce-n zbor. Urmau şi imnuri şi serbări. Chema pe vânători pe lângă focuri. cu părul ridicat pe ceafă şi pieptănat cu îngrijire. Din ochii ei de piatră ţâşnesc lacrimi. Totuşi. Căci ea s-a prefăcut în stană rece. povestea care o cânta pe fata Letei şi-a lui Zeus. Nimic din ceea ce dă viaţă unei făpturi nu se mai vede. încă umede. vânând necontenit sălbăticiuni. Doar lacrimi limpezi îi mai curg din ochii-atât de bucuroşi odinioară.. dânsa se culcă între-aceia care-i fuseseră prea dragi. Se-nvârtoşează limba-n gură şi sângele-i îngheaţă-n vine. în cinstea mamei sale Leto şi a puternicului Zeus. Şi vânătorii cântau veseli. pe acel munte. îmbrăcată graţios. de asemeni. Artemis se ducea la Delfi. de soţul său.. care se scurg ca un izvor. se sătura câte-odată de măceluri.. Atâta chin o împietreşte.

şi-n inima-i necruţătoare pacea se cobora din nou. .7 Numai în clipe ca acestea Artemis. putea uita pe Orion. mândra Artemis..145 zeiţei. ce-i ocrotea pe vânători ....

6. Este unul dintre ţinuturile unde se bănuieşte că s-ar fi născut cel mai mare poet al Greciei antice. după legendă. Orion este prezentat ca un uriaş înveşmântat în piele de leu. Zeiţa Artemis se confunda cu Selene – luna. Băieţii nu scoteau un geamăt. deoarece reprezenta lumina argintie a lunii. erau glorificaţi. Băieţii care îndurau tot chinul. era tot o zeiţă a luminii. vreme când unii câini capătă această boală. 7. de asemeni. Homer. chiar de-ar fi fost. El se confunda adeseori cu însuşi Helios – soarele propriu-zis. pentru că vânătoarea era un meşteşug de bază la vechii elini. de vârstă fragedă.. adică a biciuirii. se spune că. Când preoteasa se plângea că trupul de lemn al lui Artemis i s-a îngreunat în braţe. erau aduşi într-un sanctuar al zeiţei. tocmai în Asia Mică. şi slujitorii loveau mai tare. purtând în mână o măciucă.146 Note: 1. Dar cel mai mult era slăvită Artemis ca zeiţă a vânătoarei. şi-i biciuiau până ce sângele curgea în râuleţe prin sanctuar. în toiul căldurilor. pe muntele Sipilus (cum se numea. pentru că Sirius se vede cel mai bine în miezul verii. Se ştia că aceştia nu aveau să fugă din lupte niciodată. în Efes i se ridicase zeiţei un templu Colosal. Poate pentru astfel de fapte crude zeiţa era sărbătorită în Sparta. la romani). Săgeţile din tolba ei par a fi razele argintii de lună. Artemis a fost destul de mult sărbătorită de vechii greci. Un templu care era socotit drept una dintre cele şapte minuni ale lumii.. O preoteasă lua în braţe xoana – statuia de lemn care o înfăţişa pe Artemis. Zeul Apolo se mai numea şi Febus. De aceea. a cărui imaginară transformare a fost povestită în legendele greceşti. semnificând lumina soarelui. Unii mureau sub flagelare. Piatra semăna cu trupul unei femei îngenuncheate. Băieţi spartani. Chios este o insulă din Arhipelag. Alături de Apolo. În artele plastice. ar fi fost în antichitate o piatră ciudată. Elinii credeau că steaua Sirius are influenţă asupra turbării câinilor. unde îndurase nenorocirea. era un semn că flagelarea trebuie-nteţită. deşi regina domnea în Teba. Deci ea ar fi fost dusă din Teba. după cum am văzut. este una dintre cele mai frumoase stele ale nopţilor de vară. unul dintre feciorii mijlocii ai reginei). Lidia. care ducea în mână şi o făclie de argint. i se mai zicea şi Febe. Palestra se numeau şi locul unde se făcea gimnastică. 5. Ea. Aproape toţi regii şi eroii au fost şi vânători destoinici. marinarii îi zideau temple de-a lungul coastelor şi-n porturi. este o stea strălucitoare. 4. Sirius este înfăţişat ca un câine gata să muşte. 2. Artemis (sau Diana. în fiecare an. într-adevăr. Stânca aceasta s-ar fi numit şi ea: Niobeea. şi nu leşinau. cumva. din ochii căreia curgeau lacrimi. vestită prin vinurile ei. răniţi de moarte. Orion. Ţara de baştină a Niobeei era. şi exerciţiile înseşi. pentru unii chiar o artă. căci fiarele umpleau pământul pe acea vreme şi ajungeau . Sirius. Elinii socoteau că putea să-i ajute pe navigatori să-şi ducă triremele şi să-i călăuzească în timpul nopţii. Şi slujitorii templului începeau să-i biciuiască pe băieţi. De asemeni. de fapt. 3. Astfel. Aici. sorei lui Apolo. printr-o ceremonie a flagelării.

147

adeseori primejdioase.Multe opere de seamă : statui, tablouri, monumente au fost cioplite, zugrăvite sau înălţate în cinstea aceleia ce întruchipa meşteşugul de a vâna cu iscusinţă. Fidius, Praxitele şi alţi mari sculptori, cioplind cu măiestrie piatra, au înfăţişat zeiţa cea virginală a vânătoarei.Din tot ce a mai rămas, celebră este însă marmura intitulată „Diana de la Luvru”, despre care, în „Pseudo-kynegheticos" sau „Fals tratat de vânătoare", scriitorul Alexandru Odobescu vorbeşte astfel: „A fost fără îndoială un vânător inspirat şi a ştiut să mânuiască bine arcul şi săgeţile artistul sub a cărui daltă s-a mlădiat statuia Dianei de la Luvru, acea mândră şi sprintenă fecioară de marmură, care s-avântă, ageră şi uşoară, sub creţurile dese ale tunicei ei spartane, scurtă în poale şi larg despicată la umeri”.

148

HERMES
ând vechii greci veneau acasă de prin cetăţi îndepărtate, unde făcuseră negoţuri cu sclavi, cu lucruri preţioase, cu ţesături sau cu bucate, şi se umpluseră de aur, îi aduceau zeului Hermes jertfe şi libaţiuni1 din plin, în chip de caldă mulţumire. Şi îl cinsteau, pentru că el le da puterea de a străbate întinsul mărilor albastre şi-i ocrotea în grea restrişte. Şi-l mai cinsteau, pentru că tot el le da vorbirea iscusită, bună la încheiat negoţuri. În slava lui cîntau aezii la mesele îmbelşugate. Şi-aveau ce povesti aezii... Hermes era fiul lui Zeus. Îndată ce-l născuse Maia, fiica titanului Atlas, sărise repede din leagăn, zvârlise scutecele-n lături şi săvârşise o ispravă... De mic se arătase dornic să umble, să călătorească. Ieşise repede-n poiană. Dar cum era desculţ băiatul s-a apucat să rupă ramuri de mirt şi tamarisc, mlădii. Din ele şi-ampletit sandale, născocind, deci, încălţămintea. Se încălţase şi pornise pe coasta muntelui Cilene, căci în Arcadia văzuse lumina zilei zeul Hermes. Pe când umbla pe drum, o broască – broască ţestoasă – şontâc, şontâc, i-a tăiat calea. Ce s-a gândit atuncea Hermes, văzându-i ţestul ? L-a luat şi şi-a făcut o liră. Şi-a început din ea să cânte povestea dragostei lui Zeus cu mama sa, gingaşa Maia.

C

149

UN MIC TÂLHAR
lecase-apoi peste poiene. Zărind nişte cirezi, pe care Apolo le păzea cu grijă, i le fură pe nesimţite. Apolo însă-i prinse urma... Căci îl pârâse un moş, Batos, pe zeul cel dibaci, pe Hermes. S-a dus Apolo, deci, la Hermes, să-i ceară boii înapoi. Dar Hermes, care ascunsese cirezile într-un loc sigur şi se-ntorsese apoi acasă, făcându-se că doarme-n leagăn, a început să ţipe tare : — Nu vezi că sunt un prunc abia-nvelit în faşă ?... Cum aş putea să săvârşesc asemenea năzbâtie ? Iar când Apolo îl aduse în faţa tatălui său, Zeus, învinuindu-l de hoţie, Hermes, dibaciul, îi răspunse : — Apolo minte! Minte!... Minte!... Jur pe cereştile portice că nu sunt vinovat, o, tată... Şi-aşa de bine a ştiut să glăsuiască şi să-şi acopere hoţia feciorul cel născut de Maia, că Zeus a-nceput să râdă. De atunci Zeus a hotărât că Hermes o să fie zeul născocitorilor de lucruri, al oratorilor, al hoţilor şi-al celor care călătoresc în lumea largă. Dar mai cu seamă în hoţie se arătase iscusit, furând frumosului Apolo nu numai boii, ci şi arcul cu tolba plină de săgeţi. Hefaistos, fierarul şchiop, pierduse cleştele de-aramă. Iar lui Poseidon îi furase – închipuiţi-vă! – tridentul, în timp ce mândrei Afrodita îi şterpelise-un brâu de aur. Dorind să sugă de la Hera lapte divin – să poată astfel să-şi dobândească nemurirea – îşi luă-ntr-o zi înfăţişarea lui Ares, fiul drag al Herei, din vremea când era copil. Porni apoi să gângurească. Regina slăvii, amăgită, crezând că-ntr-adevăr e Ares pruncul care plânge cu foc, îl luă la piept pe fiul Maiei, rivala sa. Descoperind înşelăciunea, Hera l-a izgonit, ce-i drept, dar el supsese nemurirea de la zeiţa cerului. Pe urmă, Hermes ar fi vrut să şterpelească, de la Zeus, fulgerul cel îngrozitor, dar de-astă dată se temuse de tatăl său răzbunător şi se lipsise... însă greu, căci mult îi mai plăcea să fure, să râdă, să batjocorească pe toţi aflaţi în preajma sa. În schimb se apucase de negoţuri. Vânzându-i lui Apolo lira, îşi cumpărase caduceul, un băţ vrăjit, pe care Hermes nu-l mai lăsă nicicând din mână. De-aceea, Zeus a mai spus că Hermes va oblădui negoţul şi înşelăciunea şi, folosindu-şi caduceul, va duce morţii sub pământ, întunecatului zeu Hades.

P

150

UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ
vând la toate-ndemânare de necrezut, Zeus l-a făcut şi curier în ceruri şi i-a mai dat apoi în seamă gimnastica şi tinereţea. Iar unii spun c-ar fi primit în grija lui şi sănătatea. În acest fel, din prima zi când se născuse, Hermes făcuse treburi cu duiumul şi-n toate-şi arătase isteţimea. Dar cum se-ntâmplă deseori cu-aceia care se pricep să facă multe, primise Hermes fel de fel de sarcini. El mătura prin sala de banchete. Pregătea cupele pe mese. Mai aşeza şi jilţuri şi covoare, şi răspândea poruncile lui Zeus. Iar morţii îi ducea lui Hades, la judecată, toată noaptea. Şi-n zori o lua din nou cu treaba... Cum se vedeau la vreo ananghie, zeii îl şi chemau pe Hermes. Chiar Zeus îi cerea lui sprijin, când trebuia îndemânare, repeziciune şi-ndrăzneală în lucruri mai anevoioase. Hermes îl ajutase şi pe Ares, zeul războiului, învins cândva de doi uriaşi şi cetluit în lanţuri grele. Îi ajutase şi pe Gheea, Apolo, Hera, Afrodita, Hefaistos, Hades, Poseidon, Demetra şi Dionisos. Dintre eroi, i-a sprijinit în lupte şi pe Perseu şi pe Heracle, pe Odiseu şi pe mulţi alţii. Chiar oamenii ţineau la Hermes. Era viclean, ce-i drept, dar tare harnic. Obişnuia să fure şi să mintă, dar nu se da-napoi nici de la luptă. Cunoştea vorba iscusită (fără de ea negoţul nu se poate) şi născocise câte şi mai câte ...2

A

PAN
ocul cel mai iubit de zeul Hermes era meleagul său natal, Arcadia – Munţii Cilene. Tot aici dânsul s-a îndrăgostit de o frumoasă nimfă, Driops. Dar nimfele fugeau de zei. Pentru că zeii le minţeau adeseori, le părăseau cu pruncii-n braţe. Ştiind această taină, Hermes s-a prefăcut într-un păstor, ce-avea o turmă de mioare, şi, fluierând domol prin munţi, s-a apropiat de nimfa Driops. Nu ştim ce i-o fi spus, dar nimfa a fost, desigur, amăgită. Zeul a luat-o de nevastă.

L

a fugit. Ia cântă... nu conteneau deloc din râs : — Ce mai copil ai dobândit!.. cu chipul său urât.. E şi firesc!.. ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA ând l-au văzut. în Olimp ? Să-l rog pe Zeus să rămâi ? Sau ţi-ai dori să pleci.. să locuieşti jos.. Mai bine l-ai zvârli şi tu. către trufaşii olimpieni. Nu-l azvârl. dar Hermes a mai glăsuit : — Ia spune. eu îi dau numele de Pan3 . mici şi răsucite şi-avea şi-o barbă încâlcită. Lui îi plăcea acest copil atât de neobişnuit. Cum..151 După un timp. râzând. Punându-şi mâinile pe ochi.. Pe drum. jucându-se ca un ieduţ. A luat copilul şi a râs. E caraghios. fiule. Ia zi-i. Hermes. S-a dus pe unde s-o fi dus. O să vedeţi. a izbucnit frumoasa nimfă în hohote de plâns amar şi. cânta. M-au pedepsit pesemne zeii... — E fiul meu şi-al nimfei Driops... lăsând pe bietul copil singur....... l-a jupuit de blana moale. Avea picioarele de ţap. Şi-a fugit ?. Da. da. E un copil ciudat. Prinzând pe loc un iepure.. cumva. ruşinată.. e drept. frumoasa nimfă s-a simţit mamă şi a dat viaţă unui prunc. se jelea nimfa. deşi era doar un copil. însă să ştiţi că e drăguţ.. pe pământ ? Feciorul s-a oprit din danţ şi a rostit tatălui său : C . Şi pentru că a râs de el tot cerul azi.. Zău.. Pruncul bărbos.. ce copil! Ce pocitanie! E un blestem.. În blană l-a-nvelit pe prunc. cu copite. Dar Hermes a aflat curând de fuga nimfei şi-a venit.. nimfa Driops ?.. avea ş-o barbă deasă. Purta pe frunte nişte coarne tăioase.. a rostit Hermes.. păroase. fiule!.... De mic bărbos şi cu picioarele de ţap.. Şi e isteţ... Când l-a văzut. cum vrei ? Să stai aicea. încornorat şi cu picioarele de ţap. Nu behăie cum credeţi voi. venind cu el. cânta şi dănţuia prin cer. Iar zeii. cine l-a născut ?. sărmana nimfă s-a-ngălbenit şi s-a-ngrozit : — Vai. şi e urât.. negre. Un prunc cum nu se mai văzuse!. L-a luat cu sine în Olimp. Pe cap avea un păr zburlit. Dar ce mai prunc!. zeii din cer s-au minunat şi au strigat : — Ce e cu ţapul ăsta mic ? De unde-l ai ?.. — Nu. azvârlit jos şi de pripas.. Aşa copil. Zeii Olimpului râdeau. urmărindu-i jocul..

pe negândite. Nimfa Sirinx. se ivi un uliu.. — În munţii ei am să mă duc! Şi. Deodată. copila unui fluviu. Nimfa sări-n picioare iute. cum dădea cu ochii de el. în faţa nimfelor speriate. FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL entru că acest zeu glumeţ. care hălăduiesc prin munţi. ca o săgeată prin văzduh. Zeul o urmărea pe nimfă printre copaci. visând : care-i va fi ursita ? Pe sus. tot cerul. într-o zi sta nimfa pe marginea unui izvor. şi plânsul ei umplea dumbrava. în munţii-Arcadiei. Să vieţuiesc printre păstori sau printre nimfe şi satiri. în soarele amiezii. Sirinx fugea. şăgalnic. Dar uneori le fugărea.. Se clătina de oboseală. a şi ajuns. Pan o porni pe urma ei. era şi el focos din fire. surioare. — Arcadia e ţara ta!. înţeleg că sînt urât. Ladon. Şi nimfele o auzeau. iată. Auzi zgomot pe aproape. în salturi sprintene de ţap.. Sirinx se deşteptă din vis. cât ai clipi. o şi pornea la fugă şi-l ocolea. râzând voios. şi ce să vezi ? Dintr-un tufiş.. nu mă lăsaţi!. înspăimântată. Nu mai putea micuţa nimfă să se întoarcă spre pădure şi nici s-alerge înainte. văzu o apă : râul Ladon. Şi că-i plăceau n-ar fi nimic. Sărea într-un picior pe pajişti.152 — Nu mă simt bine în Olimp. Iar zeul – uite-l! – e aici. Dar. cu părul lui zburlit pe frunte şi barba toată răvăşită de goana prin livezi şi crânguri. sub ciocul aprigului uliu. nimfe. O nimfă tare drăgălaşă. în munţii unde m-am născut. şi se ivea. zei. Şi. . cu ochii-n flăcări. ţipând de groază. Privi în jur. cântând. Pan o privea încremenit. precum era şi tatăl său. tată. Copitele băteau pământul. pluteau cinteze. Mai sunt doi paşi. Şi totuşi. pe oricine.. Pan se-ndrăgostise numai de-o nimfă. în cântece. Apoi a început s-alerge pe munţi şi prin păduri. şi-un tril de pasăre tăcu. Doresc mai bine să cobor. Dar cine îndrăznea să iasă în calea zeului cornut ? Picioarele i se muiau. rândunici. Nu vreau să fiu soţia P . Venea ca umbra şi se târa prin buruiene şi nu se sătura privind-o. şi-o va cuprinde. azvârlindu-se-n văzduh. Copita lui e-n mâlul apei. Striga pe nimfe. danţând. tăind. Am să fiu veşnic râsul tuturor. — O. Dar nimfa. cum gonea. a răspuns Hermes. Îi simte-n ceafă răsuflarea. îi plăceau nimfele sprinţare. Eu.

NIMFA PITIS eul s-a tras după aceea într-o pădure-ntunecoasă.153 zeului cornut. Vin din desişuri. Şi-ar mai fi spus şi alte vorbe zeul bărbos şi cu copite. trestiile. prin crânguri. Sub cântul lui. Nimfele îi aud cântarea şi sunt mişcate de durerea care îl macină pe Pan şi de credinţa ce i-o păstrează nefericitei sale Sirinx. Şi Pan. totuşi vei fi mereu cu mine. Şi-aşa mi-oi alina durerea. în pâlcuri nimfele-l urmează. sub adierea înserării ce-nvăluia încet pământul. Un zvon de vânt. cu trupul ei frumos de fată ? Nu-i zeu pe toată lumea asta aşa nenorocit ca mine!. pe care ţi-l păstrez în trestii. degrabă. Mai ales buna nimfă Pitis s-apropie cel mai mult de el şi-n-cearcă să-i aline dorul. neuitată Sirinx! zicea zeul... purtând în plete flori şi frunze şi cântă-n cor. bucăţele – nepotrivite ca lungime – din trestiile fermecate. dar trestiile-şi foşneau frunza. Cânta necontenit din nai. — Sirinx a mea!. Şi-am să-ţi ascult întruna glasul. frumoasa Pitis e în Z . cu nimfa Sirinx. dintr-o dată mlădiul trup al nimfei Sirinx se prefăcu-ntr-o plantă verde. şi foşnetul părea o şoaptă. căci dânsul născocise naiul5 . cu joaca ei neostenită. oprindu-se din plâns. ca prin farmec. Le strânse cu o legătură şi le lipi apoi cu ceară. Dar. slăvind pe nimfa care se prefăcuse-n trestii. Tot ascultând într-una naiul. La început din milă numai. Zeul se aplecă spre ea. — Deşi n-ai vrut să-mi fii mireasă. Un freamăt dulce de suspine. furişate. în cântec. Lăsase nimfele în pace.. rupse. şi-l văd cum sade pe un trunchi şi suflă-n nai. atât de straniu şi de hâd. tu. O murmurare ca de ape. Când Pan porneşte trist spre munte. îi creşte-n suflet o simţire şi înţelege că ar putea să vieţuiască alăturea de acest zeu. Unde e nimfa ce mă-ncânta odinioară cu glasul ei cel plin de vrajă... ca altădată. I se părea că stă de vorbă cu draga lui. Suflă în trestii şi din ele ieşi un cânt plăcut şi tainic. Când nimfele danţează sub cântecul de nai. Îi mângâie obrazul aspru şi lacrimile i le şterge din barba deasă şi-ncâlcită. O trestie pe malul apei4 . Tot ce vroia să spună Pan rosteau. se tânguieşte nimfa Sirinx şi-şi plânge-n hohote destinul.. nimfele toate se prind de mijloc şi danţează. pierdut în frunze.

. cu rămurele verzi în plete. pierind în negrele genune. îşi dă şi dânsul seama ce dragă-i e frumoasa Pitis şi c-o doreşte de soţie. Nimfa-l ascultă-nfiorată. pe cel mai semeţ pisc de piatră.. Încrâncenat de gelozie. pe Cilene. După aceea-i cântă ei. şi-atuncea el îi povesteşte despre isprăvile lui Hermes. Sunt zeu. răsuna noaptea prin păduri. Privea şi nu-i venea să creadă. Pitis. plecă pe vale.. Gheea!.. zeul Boreu.. cu Pan. Sărind din piatră-n piatră.. cântând din nai. o. spre nimfa Pitis şi i-a dat brânci să cadă-n hăuri. vântul turbat de miazănoapte. — De ce-s nemuritor ?. Pan o priveşte şi-nţelege că rana i se lecuieşte şi-o altă flacără se-aprinde. îndureratul ?. răcnind năprasnic peste culme. spune legenda. te rog pe tine. Dar asta ştiu că nu se poate. l-aude... Vijelios urla Boreu. În acea zi.. o... mâhnit peste măsură. Apoi. ca să-l asculte lumea-ntreagă rostindu-şi viersul de iubire. cu furie.154 frunte. Ea a crescut şi s-a făcut un trunchi cu ramuri verzi.. În timp ce-o mai ruga pe Gheea. O.. urmat de un alai de nimfe. Îi spune dorul ce-l frământă şi chiar o cere de nevastă. Cum cânta el duios din nai. prin locurile necălcate şi singuratice din munte. strămoaşa tuturor. Înduioşaţi îl ascultau păstorii din . pământul. izbindu-se din stâncă-n stâncă.. Pan se urcase sus. eu vreau ori să trăiesc cu Pitis. tată. Pitis. ori să sfârşesc cu ea odată. necredincioaso!. Gheea. Ce născocise. dar nici a lui nu vei rămâne. Atunci. Pe urmă a fugit spre vale.. mai degrabă. şi el. O. Şi Pitis râde-nveselită. din acea vreme. Şi-aşa. se spune. Încet. Cântecul lui. ai milă de gingaşa Pitis. El o zăreşte şi îşi lasă alături. Pitis.. acela ce uimise cerul din prima zi când se născuse. Nefericitul zeu îşi rupse din arbore mici rămurele. Dar cine... Boreu râvnea de multă vreme. Nimfa s-a prăvălit. un pin6 . Şi zeul se izbea cu capul de toate pietrele din munte. Se hotărâse chiar să-i spună această taină.. Soţie scumpă.. dragă fată! Iubita mea. ce furase şi câte treburi mai făcuse! . pe o piatră. din locul unde zăcea Pitis s-a înălţat o tulpiniţă. tu care faci să iasă viaţa din sânul tău fertil şi darnic. naiul.. nimfa se urcă iute pân-acolo şi se aşază lângă zeul încornorat şi cu copite. pe Pitis de soţie. fermecată. Dar uneori rămâne singură. — N-ai vrut să fii a mea. Să pieri pe stânci. cine să-l audă pe bietul Pan. Boreu s-a năpustit. i-ar fi zărit. Pan se uita cu ochii tulburi. strigând mereu pe nimfa Pitis : — Pitis!. Ajută-mi dragostea. şi nu pot să-mi dau moartea...

până la marele Ocean. şi viersul zeului cornut îl purta vântul mai departe..... Durerea lui suna spre zare. .155 Arcadia.. Atâta doar mai avea Pan!... Şi-aeasta era mângâierea zeului care purta coarne şi-avea copite despicate.. mai departe. tot mai departe. Duceau şi ei la gură naiul.

Panică înseamnă teamă. 3. Această tradiţie a fost preluată de mai multe popoare. Elinii erau dornici să-şi ridice pretutindeni oraşe.. Se turna vin sau apă. atât de popular astăzi la noi – naiul. în amintirea legendarei Pitis. Iar Hermes.. în acelaşi timp. numite herme. Se pare că panică e un cuvânt care vine de la Pan. sau chiar în lemn. Pinul pe greceşte se cheamă Pitis. Naiul în limba elină se cheamă Sirinx. sculptorii l-au dăltuit în piatră. . prin care îşi explicau. zeul i-a ajutat pe atenieni să învingă la Maraton şi-n alte bătălii. după numele închipuitei nimfe. Şi-l vezi că aşteaptă să primească numai o poruncă de la Zeus şi să pornească iar pe cale. care aveau în vârf chipul lui Hermes. Ca să-l cinstească pe Hermes.156 Note: 1. au aţâţat în mod deosebit fantezia elinilor. Cea mai frumoasă operă din toate este aceea pe care însuşi Praxitele a dăltuit-o în marmură de Paros. cu foşnetul lor misterios. altă pildă de felul cum îşi imaginau cei vechi apariţia diferitelor specii de plante şi copaci. Libaţiunile făceau parte din ritualul de închinare în faţa zeilor. Ei au născocit această legendă. Pan pe greceşte înseamnă tot. Mai târziu. mai ales la încrucişări şi pe lângă poduri. mai ales pentru că era zeul călătoriilor. de la spaima pe care o stârnea nimfelor ce-l întâlneau. 2. Romanii l-au numit Faun pe zeul Pan. mai ales în Ardeal. cum sunt astăzi. provocând panică între perşi. cu chip surâzător. înfăţişat cu aripi la picioare. sunt multe locuri unde se pun ramuri de pin sau brad la înmormântări. El era un arbore funerar. 4. putea să-i călăuzească pe mare şi pe uscat. şi apariţia instrumentului mult iubit de păstorii elini. 5. înfăţişându-l ca pe un efeb cu trupul zvelt. Trestiile de pe malul apelor. şi uneori lapte. aceste herme au fost aşezate la graniţe şi la porţile oraşelor. El nu avea temple multe în Elada. în marmură. Ramuri verzi şi cununiţe de pin se puneau la uşile caselor îndoliate. Cu vremea. îi ridicau nişte coloane dreptunghiulare. într-un chip poetic. în care Hermes. în care să facă negoţ şi să adune aur. O altă operă vestită e o statuie de bronz. Zeul Hermes se bucura de multă simpatie la vechii greci. după cum socoteau ei. Aceste herme ţineau loc de indicatoare sau tăbliţe. strălucitor de frumuseţe şi vigoare. libaţiuni s-au numit şi beţiile. fugă dezordonată. La noi chiar. stă în repaus doar o clipă. 6. În schimb. pe drumuri. jertfite. pe altarele zeilor sau pe carnea animalelor. care se făceau în cinstea zeului Dionisos sau Bachus. Legenda spune că.

şi-n iarba din livadă. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. Pământul îţi aşterne covoare felurite de flori viu colorate. pân-atuncea ascuns şi amorţit. Ba. era să se mărite c-un uriaş. aproape fiecare avea un dor anume. îşi reînsufleţeşte fecunda adiere. Doar Hestia. Le dăruieşti iubirea. stăpân atotputernic. ce împânzesc văzduhul. Aceea care primise în grijă de la Zeus iubirea.. Atunci când se vesteşte o zi de primăvară. Artemis. cerul se-nseninează. se umple de lumină.. se depărtează norii şi vânturile fug. Puţini zei sunt aceia ce pot să-i stea-mpotrivă.... Zeiţa vânătoarei. să-şi părăsească V . zeiţă. tu vrăjeşti orice inimi. mare taină.. o fi avut şi ea vreo taină. greu ferecat în lanţuri.. năvalnica dorinţă de-a se-nmulţi mereu. frumuseţea şi viaţa. cât poate el supune pe ceilalţi zei cu pumnul cel încărcat de fulger. care zăcea acum pe Elbrus. Atena şi Artemis erau netulburate de flacăra iubirii. era zeiţa Afrodita. făcând să încolţească într-însele iubirea. şi mii de păsărele. mărturisesc prin cântec puterea-ţi nesfîrşită. cât e Zeus de mare şi puternic. Turmele dau năvală peste păşunea grasă sau trec fluviile repezi. Orion. în râuri tumultuoase sau în cuiburi de păsări. În mare şi în munte. chiar şi despre ele legendele spuneau că-n mare. şi totuşi.. căci oamenii şi zeii erau zeiţei pradă..157 AFRODITA iaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. Zefirul. Şi nimfele-i cântau : — În faţa ta. orice vieţuitoare. Afrodita i-a tulburat simţirea. Iar Hestia.. Atena avusese cândva o înclinare pentru titanul. L-a făcut şi pe dânsul. pesemne.1 Apoi cântau puterea zeiţei Afrodita de a pătrunde-n inimi. Chiar Zeus.

Vroia să îşi ascundă dragostea cu Anhise. Enea. de ce puneam la cale. la fel. purtat de porumbiţe. de hore şi charite. E . ori de te vei lăuda că eu ţi-am fost nevastă. un simplu muritor. preschimbat în taur. cu vârfu-rile negre. mânjite cu otravă. i-a hărăzit dorinţa să se îndrăgostească de-un simplu muritor. c-o mână de viteji. va-ntemeia cetatea cu nume mare : Roma.158 tronul şi. ea nu se bucura de înrudirea asta. înmuiate cu vârfu-n foc şi miere. să poată şi el râde de slăbiciunea ei. pentru asta Zeus îi purta pică zeiţei Afrodita şi. Zeus o să se-nfurie şi te va fulgera!. Simţirea mea zeiască a fost. de-a râs o lume-ntreagă. s-a despărţit de tânăr. îl părăsi pe-Anhise. târâtă de-o oarbă rătăcire. Şi. Zeiţa. El nu îngăduie celor de jos să ştie că zeii pot greşi!. Şi-acest voinic.. rând pe rând. ca să se răzbune. şi nici n-am îndrăznit să pomenesc de ea.. eu îndur umilinţe. iar altele de plumb. cuc sau alte animale. din Olimp. după cât se pare. mai înainte vreme. la stăruinţa mamei îşi arunca săgeata cu miere sau otravă în inimi de fecioare sau de flăcăi voinici. Plecă prin lumea largă. Săgeţile lui Eros erau de două feluri : unele făurite din aur. Purta în mână arcul şi pe spinare tolba umplută cu săgeţi. bun de joacă. romanii se făleau spunând că sunt urmaşii zeiţei Afrodita2 . Din dragostea aceasta s-ar fi născut Enea. Copilul se născuse din dragostea cu Ares. Acum însă – vezi bine – că nu mai am cuvânt! Nu pot s-aduc aminte toate aceste lucruri.. pentru că.. zeul neghiob şi ţanţoş al crudului război. eu unisem pe zei cu fete pământene. căindu-se de faptă. Zeiţa Afrodita îl sfătuia pe Eros când să întindă arcul şi-n cine să lovească. Căci zeii se temeau. poruncind zeiţa să i s-aducă grabnic rădvanul din petale de flori de trandafiri. — Din vina ta. ameţit s-alerge.. În acest chip. ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ i bine. şi chiar mai mult ca ei. după voia cerescului său tată. vultur. Eros. Zeiţa. Dar. căci eu însumi greşit-am. spunea ea troianului Anhise. a îndrăgit pe-un tânăr ce se chema Anhise. troianule Anhise. şi de un copil. spunându-i la plecare : — De vei vorbi. vreodată.. Puterea mea divină îi subjuga pe toţi. urmată de cortegii. Iar zeul.

pe care îl purta zeiţa Afrodita3 . Pe Ares. Şi chiar pe Afrodita. vânătorul : — Iubitule. un vesel vânător.. fără de nici un murmur. şi când şi i-a deschis. Tot ce avea lăsase. cu ghearele-i grozave. Puţin. Mai ştii ? – ţintit de Eros. tot la fel. Ba. Adonis poruncea.. Iar blonda Afrodita l-ascultă pe Adonis şi face tot ce-i cere. puţin de tot. spinulele de aur. zeul cel mai frumos. Eşti muritor. Numai că. feciorul acesta zvânturat nu vrea să ţină seamă nici cel puţin de zei.. ori vreo nebănuită primejdie să-l pască pe preadragul ei soţ. Era aşa de chipeş vânătorul Adonis. Şi tot.159 Năstruşnicul adesea trăgea la întâmplare şi-mprăştia iubirea : cu miere. fierbinte. A-nchis o clipă ochii. fereşte-ţi de fiare fiinţa scumpă. şi i-a cerut zeiţei să-şi zvârle cununiţa din pletele ei blonde. fericită . Adesea-l sfătuieşte pe-Adonis. care-odinioară îşi petrecea tot timpul doar ca să se gătească şi să-şi pieptene părul. cumva. Iubirea-i pătrunsese în inimă. Şi l-a urmat pe-Adonis. ce se ivea din tolbă.. L-a îndrăgit zeiţa atât de mult pe-Adonis. cu colţii ascuţiţi. Ea. uneori. să nu i se întâmple. s-a-ndrăgostit de dânsa. brâul cel fermecat. nu ştiu cum o săgeată. şiragurile scumpe şi vălurile albe – podoabele pe care i le-admirau toţi zeii.. Cum s-a plecat zeiţa. cu numele Adonis. străbătută de un fior ciudat. cerceii. de-astă dată. agrafele. cum îmbrăca zeiţa cea castă-a vânătoarei când alerga prin munţi4 . I-a mai cerut să-şi puie un strai simplu de tot. căci Eros era mic. L . vreo vătămare. ADONIS egenda povesteşte c-odata Afrodita a vrut să-mbrăţişeze pe fiu-i alintat. încât – precum spun unii – îl întrecea pe-Apolo.. de asemeni. sau poate fermecat de brâul plin de taine şi plin de amăgiri. Adonis. şi fiara. brăţările rotunde. Lui nu-i plăcea găteala.. încât a părăsit de dragul lui Olimpul şi templele măreţe. Îşi leapădă din plete podoabele de aur şi îmbracă un hiton scurt până la genunchi. Pe Zeus îl ţintise. Iar între pământeni nu se găsea nici unul să-i fie deopotrivă. a atins sânul mamei. pe dată. i-a apărut în faţă un flăcăiandru chipeş. un peplon sau un hiton. Nici de părinţii lui. Însă a fost destul ca dânsa să se simtă. cutreieră acum pădurile umbroase pe urma lui Adonis şi-i veşnic temătoare. Fii curajos cu iepurii. te poate sfâşia. cu fiere – în dureri.. şi jertfele aduse de pământeni. stropită mult cu lacrimi.

Adonis îşi ridică lancea şi îl loveşte. Era gelos pe-Adonis. Vroia să-l nimicească. Cam mare e mistreţul!.unde se-afla zeiţa. ce zace lipsit de viaţă-n ierburi. Ares se schimbase într-un mistreţ hidos. unde îl ucisese. rânjind cu mulţumire. se-mpiedică-ntr-o tufă de trandafir sălbatic. Un porc mistreţ.... Dar nu izbeşte poate îndeajuns de bine. Mistreţul. puterea. — Sărmanul meu Adonis. cel ce nu ai milă!. l-ademeneşte prin umbrele pădurii.. Te roagă Afrodita. ştiind că-i luase locul în inima zeiţei. De-aceea-l amăgise pe tânărul Adonis. Apucă doar să vadă mistreţul cum dispare. Aude cum răcneşte Adonis. Ba. Sărind din car îşi pierde sandalele de aur. Nu te vârî-n primejdii.. zeiţa Afrodita. Nici vârsta ta..160 cu cerbii.. tu. haine. parcă se-ndârjeşte şi vrea să-i dovedească iubitei. Fugind. Dar Ares n-aşteptase blestemele zeiţei. Fereşte-te. Fii blestemat de-a pururi. Deodat-aude vuiet. ţinând în mâna dreaptă o secure tăioasă. Apucă doar să vadă. să-i vină într-ajutor preadragului Adonis. departe mult de locul.. Din văzduh vede locul. Isprava-i izbândise şi îi era destul. Afrodita. Coboară ca săgeata. nu pot să-ţi scape viaţa. grohăind. pornind prin slăvi cu carul cel tras de păsări albe.. lunga-i lance.. Nu te lupta cu leii. Cu colţii lui năprasnici. Târându-şi după sine scutul cel greu de-aramă şi suliţa sa lungă. ţi-e stinsă tinereţea. Cu ţipete de spaimă aleargă către trupul însângerat. mistreţul se întoarce şi-l înfruntă furios. Trecând printre desişuri îi iese-n cale-o fiară. când mistreţul îi vâră colţii-n piept. — O. şi sângele-i ţâşneşte.. Şi colţii lui sunt parcă pumnale răsucite!.. la luptă. Porneşte prin pădure.. şi-n stânga. blestemat fii. tu. Ares! ţipa. se repede la tânăr şi îl trânteşte jos. şi-ndreaptă iute carul spre locul bătăliei. cu urşii sau mistreţii. Iar fiara îl priveşte cu ochii mici şi roşii de ură şi de sânge. voinicia de care e în stare. se jeluia zeiţa şi se lovea A .. pornise în Olimp. îl rupe-n bucăţele. însă zeiţa ştie că mistreţul e Ares. dar uită de durere. Oprindu-se din goană. cel flămând de sfadă şi însetat de sânge. CRIMA LUI ARES donis însă râde. Pe faţa lui zeiţa zăreşte nepăsare. iubite. Adonis s-avântă după el. frângându-şi trupul pe pieptul lui Adonis. Da. în pădure. nici chipul nu pot să îmblânzească pe fiarele acestea sălbatice. Zeiţa Afrodita abia se despărţise de tânărul ei soţ. Şi nici nu se gândeşte să fugă de pericol.

Vei dăinui de-a pururi. Purtările acestea îl mâhneau pe artist. vorbă gălăgioasă şi lipsă de ruşine. se spune. căci nu avea soţie. erau tot mai uitate. Graţia se pierduse. mai mult de două zile. S-a tot jelit zeiţa pe trupul lui Adonis. aezii cântau că niciodată nu a putut să-l uite pe soţul său. Adonis. gingaşă. Virtutea şi credinţa erau înlocuite de nestatornicie şi de uşurătate. şi danturi zgomotoase. deşi. tot singur. rămase din trecut. din marmură şi fildeş.. artistul – căci astfel se numea – nu da nici un răspuns. trecând pe uliţi. Fetele. fugind către Adonis. în tristeţe. şi straie deşucheate. Văzuse că în Cipru bunele obiceiuri. Acum era şi roză. şi roşie ca macul.. un artist ce făurea cu dalta chipuri de zei şi oameni. Când s-a-nţepat zeiţa c-un spin de trandafir. Dar Pigmalion. adesea ocrotea pe cei tineri. fastuoase. s-au prefăcut în flori.161 cu pumnii tremurători în frunte. se spulberau pe rând. SCULPTORUL SIHASTRU i vieţuia. picurate-n poiană. precum spune legenda. şi visurile sale despre o fiinţă pură. îi aruncau ochiade copilele din Cipru. iar mamele cu fete de măritat îi tot dădeau târcoale şi îl pofteau la mese şi la alte petreceri. Într-adevăr. într-un oraş din Cipru6 . Şi ca să nu se uite vreodată de Adonis. vreme de două zile. Dar el trăia sihastru. S . altădată harnice. cu câţiva sclavi ai săi. în schimbul ei găsea privire îndrăzneaţă. Până în acea ziuă. i-a curs sânge din rană. floarea de trandafir fusese numai albă. Nu se poate. pe care s-o îndrăgească şi care să-i rămână soţie toată viaţa. Iar sculptorul acesta era frumos şi tânăr. a hotărât zeiţa serbări mari. ca vie amintire a suferinţei mele!. şi-n cinstea lui. Serbări numite-adonii5 . Nu vreau s-ascult de legea lui Zeus pentru oameni. Avea o casă mare.. atâta cât plânsese şi dânsa în poiană. N-am să te las să pieri. Era şi parfumată. Nici nu voia să aibă. Şi sângele-i divin a colorat cu roşu imaculata floare. în fiecare an. devotată. Şi rămânea tot rece. grădini pline de roade şi flori înmiresmate. iubitoare de casă şi modeste.. căutau acum ospeţe cam nelalocul lor. când le-nfloreau în inimi simţirile alese şi-o dragoste curată. în flori de anemone. Adonis!. pe vremuri. şi lacrimile sale. din piatră sau din lemn.

cu gura tăiată fin în fildeş. artistul se închise la în atelier şi. Pigmalion alergă şi-i cumpără veşminte. artişti tot ca şi dânsul... Era cu Galateea. Pigmalion. Mâna lui mult dibace cioplea lucruri de artă ce nu aveau pereche.162 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ a să-şi aline dorul de-o astfel de copilă.. şi-l întrebau : — Ce tot faci. — Îmi tălmăcesc în fildeş un vis încântător.. iubite. Îi luă şi giuvaere. şi fata îi surâdea sfios. Ei îi spunea acuma tot ce gândea. el însuşi. Şi nu deschidea uşa. Ba-i dete chiar şi-un nume copilei ce-o crease cu mâna lui. făcând din noapte zi.. Şi nu mai era singur. Pe fruntea ei senină citeai neprihănirea. se-apucă să cioplească. ovalul lin al feţei şi blânda mlădiere cu care se pleca fecioara către dânsul erau desăvârşite. a privit cu uimire la statuia cioplită din fildeşul lucios. Galateea ? Mai poate să cioplească dalta mea o minune aşa precum eşti tu ?. şi-i aşternu covoare şi perne peste tot. Dragostea-i da putere şi aripi ca să zboare pe culmea creaţiunii. spunându-i frumoasa Galateea. de parcă-l pricepea. C . zâmbind în zori de zi sub raza purpurie. Veneau la uşă prieteni. ascultând răspunsul. le răspundea artistul. din fildeş. Pigmalion. cum nu se mai văzuse.. în fildeş sau în lemn. aşa cum şi-o visase7 . Gura-i părea o floare. îmbălsămate. Aduse din grădină flori roşii. Lucra fără-ncetare.. Lui îi părea că fata-i răspunde : — Da. artistul se-ncorda. şi corpul de zăpadă. Sfârşind apoi cu munca. Şi.. o fecioară. Iar când lucra.. Însă mult mai frumoasă decât în visul său. neîntrecutul sculptor. Căci statua aceea înfăţişa chiar fata pe care şi-o dorise. mereu închis în casă ?. Toţi admirau acum ce dăltuia în piatră.. artistul o întreba mereu : — Tu ce spui. luând în mână dalta.

Şi iată-l! – în mulţime. Iezii săreau zburdalnici. şi îi sărută faţa şi îi şopteşte vorbe curate de iubire : — Tu ai să-mi fii soţie. Nici una nu-i ca tine de castă şi gingaşă. şi eu i-o voi aprinde... Se-nghesuie-n mulţime. Eu te-am purtat în suflet şi te-am creat din fildeş.. Pe urmă. Îşi spuse rugămintea. îi spune Galateei. Jertfeşte un berbece şi cade în genunchi. Pe câmpuri viţeluşii gustau întâia oară din iarba cea mustoasă şi mii de zburătoare înveseleau văzduhul cu ciripitul lor. viaţa. la fel de nemişcată.. şi ea-i cuprinde gâtul : — Mult am dormit.. Iar pielea ei se face mai moale ca mătasea.. trânteşte uşa şi intră ca furtuna în sihăstria lui. Cosiţele-s de aur şi ochii de cicoare.. Îţi mulţumesc. Îţi mulţumesc. Chiar au danţat la nuntă. iubire. cu feciorul său Eros. şi flautul se pornise să sune tânguios.. împleteau.. crengile lungi de mirt şi agăţau în ele trandafiri şi anemone. căci se-apropia serbarea zeiţei Afrodita. Nu vrea să ţie seama că trupul ei e rece. Veniseră artiştii din tot cuprinsul ţării. Tobele băteau tare. chemând la sărbătoare toţi oamenii din Cipru. deodată Galateea întredeschide ochii şi inima ei bate. E tot cum o lăsase în ceasul când plecase spre-altarul Afroditei. Acolo-i Galateea. surâsul îl pătrunde în inimă pe tânăr. — Zeiţă! zice el. Azvârle-i o scânteie. V . gătite cu văluri lungi şi albe din pânză străvezie. zeiţo!. A fost o nuntă mare. muzicanţii. Se-ndreaptă spre altarul de marmură-al zeiţei.. Tu-ntruchipezi iubirea. cuprins de-nflăcărare..163 STATUIA PRINDE VIAŢĂ enise primăvara. Sosind. În timp ce-i spune astfel. la care-au fost poftite mulţimile din Cipru. în ghirlande. asurzitor. Se-ntoarce şi porneşte înfrigurat spre casă. toţi sculptorii Eladei. A fost şi Afrodita. puterea suverană ce face să-ncolţească.. şi dintr-o piatră. Începe să alerge. întâia oară iese şi-artistul Pigmalion. Dar el o ia în braţe. Oamenii începeau să strângă-n coşuri mere şi rodii şi naramze. cuprins de-o presimţire. să ardă-n vâlvătăi. poeţii. se-nţelege. Eu am pe Galateea cu inima de fildeş.. Iar fetele. iubite!. Iar Pigmalion ridică povara lui cea scumpă cu braţele-amândouă şi strigă cu putere : — Trăieşte Galateea!. Se află tot pe soclu.. s-a prăznuit şi nunta.

iubirea creatoare. dup-aceea. El a clădit oraşul. şi-unde se află templul frumoasei Afrodita.. . Cât ? Nu mai ştie nimeni. Aşa zice legenda. zile ferice. ce poartă-acelaşi nume. ce şi-o păstrau cu grijă. au slăvit pe-Afrodita. în cânt. Un templu fără seamăn şi cel mai drag zeiţei..164 A fost o veselie cum nu se poate spune. I-a ocrotit zeiţa. Iubirea ce-i cântată şi astăzi de poeţi. Şi-au trăit împreună ani lungi. Artiştii.. frumoasa Afrodita. I-a ocrotit iubirea. ce-a stăpânit în Cipru... în danţ. şi-n piatră8 .. Feciorul Galateei a fost regele Pafos.

după legendă. scurtă până la genunchi. ca şi olimpienii. Afrodita se trăgea din prima dinastie de zei. . pe când olimpienii. Atuncea este vremea care aduce moartea comorilor grădinii. 5. 4. Ares. dealtminteri. Acest brâu avea darul de a o face mai frumoasă şi-i da puterea să subjuge inimile bărbaţilor. ei pretindeau că fiul lui Enea. şi jalea Afroditei. 7. se trag direct din Uranus. cu mare însufleţire. când iarba se vestejeşte şi poamele cad. pe câmpie şi-n florile ce-şi scaldă petalele în lumină. Ciprul este o insulă din Mediterana răsăriteană. 6. se trag din titani (olimpienii din Cronos. însemna. adică al cerului. adică din a doua dinastie. când înfloreşte glia. Astfel se tălmăceşte şi crima săvârşită de Ares cel crud asupra lui Adonis. S-a mai arătat această temă la Prometeu : dorinţa omului de a atinge suprema creaţiune. şi neamul elinilor. iar hitonul. fiind dintr-un neam mai bun şi mai vechi. Căci Ares este feciorul Herei. vreme de două zile. şi elinii din Iapet). din Iapet (prin Prometeu şi fiul său Deucalion). aceea a titanilor. în urma loviturii date de fiul său. Iar spuma se ivise din sângele lui Uranus. prinsă cu o agrafă pe umeri. erau din neamul lui Cronos. o haină de lână albă. se trăgea. războiul. din ordinul împăraţilor romani. Tot dintr-un titan. Zeiţa Afrodita întruchipa şi ea. romanii aveau pretenţii mai mari: ei afirmau că. Afrodita-Venus – sau Venera la romani – era fiica lui Uranus. aveau loc în Asia. cel dintâi zeu al cerului. 3. Ascaniu sau luliu – cum îl numeau romanii – era întemeietorul familiei imperiale a luliilor. Vremea se înrăieşte către începutul toamnei. Elada. natura roditoare. dreptul de a-şi întinde ghearele ei de vultur pestre întreg pământul. În acest fel justifica familia luliilor dreptul de a stăpâni Roma. fără mâneci. nepot al Afroditei. de a schimba materia neînsufleţită în fiinţe vii.165 Note: 1. au mai multe drepturi decât elinii să stăpânească lumea. livada şi grădina.. serbările în cinstea lui Adonis. Mai mult.. părintele tuturor zeilor. După versurile poetului latin Lucreţiu. Înţelegeau belşugul de roade felurite. Peplonul era o tunică. prin Afrodita. în vreme ce elinii se mulţumeau să arate că ei. din care făcea parte şi Cezar. care îl răpune sălbatic pe Adonis. în vreme ce frunza sângerie este purtată în vârtejuri de vânturile toamnei. Războiul prăpădeşte şi pârjoleşte totul. atunci când se născuse. fusese purtată Afrodita de Zefir. aduce pustiirea în arbori. Prin Adonis. arăta că romanii. În legendele eline se sublinia că numai omul înflăcărat de o mare pasiune va putea săvârşi acest lucru. 2. la rândul său. Ea se născuse din spuma mării. şi mai târziu la Roma. vechii greci înţelegeau vremea călduroasă. Dar Ares mai este în acelaşi timp şi furtuna sau vremea ce se schimbă. şi Romei. Iar moartea lui Adonis însemna chiar sfârşitul verii. în frunte cu Zeus. Legenda ticluită de poeţi cu atâta meşteşug. Se spune că zeiţa purta un brâu fermecat.feminină. titanul Cronos. scurs în apa mării. şi August. Deci. care îndestulau ogorul. cu secera de diamant. unde. Ele se prăznuiau primăvara. Adoniile. după legendă.

a dăltuit adevărate poeme în piatră. spre slava Afroditei. aceea care întruchipa. pentru elini. că această statuie ar fi opera unui alt mare sculptor grec. o insulă din roiul de Ciclade.166 8. dragostea şi frumuseţea. ea stârneşte uimirea tuturor prin perfecţiunea cu care a fost creată. Se pare. Aceasta din urmă a fost aflată de un ţăran în Milo. Marmure vestite sunt : Afrodita de Medicis şi mai ales cea din Milo. Scopos. Praxitele. Aflată astăzi la Luvru. unul din cei mai mari sculptori ai antichităţii. . pe când îşi săpa ogorul.

mai galeşi. din temple şi sanctuare. Tu eşti mult mai frumoasă.. Aşa grăiau poeţii. Podoabele de aur.. un cântec.. copilă. pământenii uitau s-o mai sărbătorească pe mândra Afrodita şi lăsau să se stingă pe-altarele ei focul. o. ar fi un strop de apă lângă un lac de munte. Iar graiul ei.167 EROS Şl PSIHEEA n basm1 se povesteşte c-ar fi trăit de mult. Psiheea.. căci tu le-ntreci. cum are trandafirul involt. Locuitorii ţării şi chiar străini de locuri se grămădeau s-o vadă pe fata cea mai mică a regelui din Creta. ca un ceresc balsam.. din proaspătă mulsoare. cea mai mică.. nedumeriţi. plin de parfumuri... o muzică divină ce farmecă urechea şi-alină suferinţa. Noi nu mai vrem pe alta”. Dar orişicâte haruri aveau primele două. Obrajii-i erau rumeni. le întrecea cu mult... De-aceea. Şi dinţii : stropi de lapte. frumoaso.. fireşte. smulse de pe coloane. din dumbrăvile sfinte. tu ne vei fi zeiţă. de mult.. ele-ar păli de ciudă. lăudându-i frumuseţea. în botişor de ciută. Chiar mândra Afrodita ar fi pe lângă tine o floare vestejită. erau în schimb aduse ca daruri pentru fată. Ce buze!. pe toate laolaltă. rostindu-i pe-ntrecute fermecătoare versuri : „De-ai fi printre zeiţe. Şi buzele!. în Creta. Nici nu puteau să fie ochi mai adânci. Ca rodiile coapte. un rege şi-o regină care aveau trei fete. De-o rumeneală dulce. ce suge-ntâia oară. în vreme ce poeţii se adunau acolo. Î . Din pricina Psiheei. că poate să existe o astfel de minune. ce-şi arde limpezimea sub soarele amiezii.

căci celelalte fete. mamă!... Lăsându-şi tolba-ncolo. A zburat prin văzduhuri şi-a poposit în Creta. Tu însă fă – prin vrajă – să n-o iubească nimeni. Şi Eros a vrăjit-o pe fata regelui. flori. Era-n Olimp. copilul meu iubit ?. zeiţa Afrodita l-a şi chemat pe Eros2 . copilul năzdrăvan. Tiptil-tiptil. sau cine crezi cu cale.. o torţă şi un arc cu săgeţi fermecate : — Tu. copilul cel drag al Afroditei s-a întors în Olimp.4 PALATUL FERMECAT -a scurs o săptămână.168 Când a aflat zeiţa. căci fiinţa mi-e robită de chipul tău. gândind : . jertfe. răzbunarea zeiţei Afrodita va fi îndestulată. ştrengarul s-a strecurat în taină. căci oamenii. După treaba asta. Dar n-am să trag săgeata cu fiere şi otravă. De. — Atâta ţi-e porunca ?.. pe care o iubea. nătângi. mai picură-i în suflet Psiheei şi-o iubire nebună pentru-o fiinţă cu totul decăzută. o privea pe Psiheea nesăţios. precum hărăzise zeul iubirii.. nu-i vorbă.. totuşi. te rog de astă dată să te repezi în Creta şi s-o cauţi pe Psiheea... flăcăii ce-nainte nu conteneau s-o ceară de nevastă. Cum de o rabdă cerul ? Şi darurile mele. i-a rostit Afrodita cu voce tremurândă. Îmi împlineşti voinţa. fără viaţă şi fără de simţire. acum o priveau reci. se strâng s-o tot admire. dar totuşi nişte miri de rang înalt : doi regi. în palatul din Creta. precum făgăduise zeiţei Afrodita.... Şi feciorul şi-a-ntins aripi de aur3 .. la fecioara Psiheea... Noaptea era senină şi-o rază de lumină – trecută prin frunzişul cel des de la fereastră – o săruta pe pleoape.. surorile mai mari. dar gândul îi rămăsese-acolo. şi. găsiseră miri vrednici. s-a necăjit amarnic şi-a început să strige : — Asemenea ocară ?. — Da. Psiheea!" Şi. Dar dibuind prin tolbă. să caute o săgeată cu care s-o ţintească..... pe genele ei lungi. Părinţii mândrei fete erau nedumeriţi. suspinând. înfuriată groaznic. c-a îndrăgit un monstru şi. s-a cam zgâriat la deget. cam bătrâni. sau un an.. De-o fată muritoare ?.. astfel. ce-mi asculţi porunca fără de şovăire..E săvârşită vraja : n-o mai pot dezlega.. Eros.. o marmură cioplită cu mare iscusinţă de-un sculptor cu renume şi. odată cu-nserarea. un osândit de soartă. Vreau s-o hulească lumea şi să râdă de ea. Afrodita ? Şi. chiar în iatacul fetei. Parcă vedeau o piatră. — Nu. S . o lună. ce-avea aripi de aur. fructe – toate – să-mi fie smulse oare de fetişcana asta ?.. O vei găsi uşor. Cum îndrăzneşte ea să fie mai frumoasă ca mine.. Iubirea pentru fată l-a şi cuprins pe Eros..

. tu. fructe gustoase : rodii. prinţesa sta cu spaimă şi tremura ca frunza când vine vijelia. naramze îi sunt întinse-n faţă. Apolo i-a răspuns. şi-n aramă. să ştii că e al tău. Dar nu-ndrăznea sărmanul să calce-o hotărâre pe care o luau zeii. ştiind că lasă fata drept pradă unui monstru. focoase diamante şi alte multe pietre. s-o ducă peste piscuri. şi nu-ncerca. cu vaiete cumplite. frumoasa mea stăpână. în vreme ce podeaua părea ca înstelată cu mii de nestemate. bătrânul rege s-a dus la un oracol.. purtând cu sine focul şi-o armă ucigaşă. vinuri întăritoare. Atunci. şi-acolo – ce să vadă ? O boltă minunată. călăuzindu-i paşii. rege. bătrâne. ce zboară prin văzduhuri. Deodată dânsa simte că bate-o adiere. . Atâta doar că nimeni nu mai călca palatul în chip de peţitor.. Poţi da orice poruncă. îi glăsuia copilei : — Tot ce zăreşti în juru-ţi. Poţi spune orice voie. şi se cufundă-n baie. O fiinţă nevăzută. O fiinţă fără seamăn. Vă-nchipuiţi ce-adâncă. în locuri neştiute de oameni până-atunci. Psiheea nu aşteaptă prea multă îmbiere.. într-un cortegiu jalnic – de moarte. căci vei fi osândit. să-ntrebe pe Apolo ce are de făcut. în care sclave cu chipuri nevăzute au picurat esenţe plăcut mirositoare! Şi-o masă-mbelşugată. Zefirul.. un monstru rău şi crud. Rămasă singurică. chitre. în care erau îngrămădite comori nemăsurate de aur. mărgăritare albe. ca monstrul să-şi ia prada. tot aşteptând pe monstru să vină să o-nhaţe. poftim. dacă şi-a treia fiică şi-ar fi găsit un rost.. În preajmă dă cu ochii de un palat măreţ. nu de nuntă – regele şi regina au dus-o pe Psiheea pe vârful unui munte.. Ce bine e în apa fierbinte. păşind tot mai departe. lăsând-o-ntr-o poiană cu ierburi ca mătasea şi flori îmbălsămate. cu luciu stins. să te împotriveşti poruncii zeilor. rubine. Psiheea e condusă într-o-ncăpere mică. cum poruncise zeul. pe o potecă-ngustă. care o susţineau. Păşind fata cu frică. După ce se-ospătează. pietre scumpe. o luase pe copilă pe aripile lui. veşminte şi podoabe. tăcută. te-aşteaptă o baie minunată.. prin preoţii din templu : — Nu mai spera. dulciuri.169 Ce bucurie mare ar fi avut părinţii. Şi mii de animale – părând însufleţite – făcute din argint. erau turnate-n aur. împodobeau pereţii. şi s-au întors acasă. De vrei.. va fi bărbatul fetei. pe scări monumentale. Fata privea uimită. Vântul de-apus. Aici au părăsit-o. sculptată cu migală în lemn scump de lămâi. Coloanele înalte.. Şi-n ziua hotărâtă. Deci du-o pe Psiheea în vârful unui munte şi las-o părăsită. de care însuşi Zeus se teme uneori.. puse în mozaic şi-nchipuind din ele figuri parcă pictate. ca ginere. ce neagră întristare l-a cuprins pe bătrânul părinte al Psiheei.. şi-n fildeş. ce-o să te răcorească după atâta zbucium. prin încăperi. pătrunde în palat. un om.

Până ce el. ca-nainte. în palat.. şi-l roagă.. Fiinţele nevăzute o culcă pe fecioară în acest pat de aur şi suflă în făclia ce pâlpâia alături. Nu le da ascultare. fata se răsfăţa în voie prin multele-ncăperi ce le avea palatul. — Mai înainte-i spune : — Ştiu că surorile or să te sfătuiască lucruri nechibzuite. vremea curgea pe nevăzute făgaşe. tatăl nostru. Se hârjonea cu ele. da!. în fine.170 primitoare. Toate vor fi. să nu-ncerci să mă vezi. surioară. unde eşti ? Regele. I-e blândă sărutarea. ea plânge şi-l dezmiardă. nu ştia cum îl cheamă. Cine să fie oare ? A!. ori cobora-n poiană. stăruieşte. Vorbea numai cu umbre. prin poiene.. A stfel s-a scurs şi noaptea.. a auzit din vale nişte voci cunoscute. cu aşternuturi moi. O strigă şi o caută : — Psiheea. surorile mai mari... — Am să-ţi împlinesc voia. căci te pândesc primejdii. Psiheea devenise soţia unei fiinţe ce venea numai noaptea. aşa precum doreşti. cât timp nu pot să afle nimic de soarta ta. să te căutăm. muzici alese îi desfătau auzul! Dar nu vedea pe nimeni. O vorbă să nu spună. Să nu ai nici o teamă! îi răspunde Psiheea. Sunt ele. se-nduplecă. pe cele două fete.. culegând flori şi fructe sau dănţuind mereu. Neobosită. N-avea decât să-şi spună dorinţa cea mai mică.. dar fiinţele din preajmă îi poruncesc să tacă. stăpâne. Îngăduie ca-n ziua următoare Zefirul să aducă acolo. trimisu-ne-a pe noi. Coruri. În timpul zilei. A mai trecut o zi.. — Dormi fără nici o grijă. cu pat curat şi alb. Cu câtă nerăbdare aşteaptă dânsa noaptea! Iar când soţul soseşte. A stat puţin pe gânduri. şi-n zori – când prima rază se strecura-n cămară – dispărea fără . când fata ieşi ca să se plimbe pe munte. Mai ales nu uita că. căci el şi cu regina s-au ferecat în casă. de are înfăţişare frumoasă sau de monstru. Nu vor să vadă cerul şi nici lumina zilei. Dar într-o zi. Să nu ai nici o teamă. şi totul se-mplinea. orice-ar fi pe lume.. Nu ştia cum arată.. Dar să nu-ncerci să-l vezi.. Psiheea le aude şi-ar vrea să le răspundă . Şi altele pe urmă. îi spune iar o voce. Soţul tău o să vină şi-o să te-mbrăţişeze prin somn.. care umblau prin munte. căutând-o pe Psiheea.. copilă dragă. SE IVESC CELE DOUĂ SURORI urmă. Intâi să-i ceară voie slăvitului ei soţ... fugind printr-o pădure.

şi braţe nevăzute aduc bucate.. Surorile se miră şi vor s-o iscodească. le şi povesteşte că ei i se-mplinesc toate dorinţele. cercei sau pietre scumpe. Şi ea ? Ce bogăţie.. Şi. cu soţii noştri bătrâni. şi-o săgeată o zgârie la un deget. Atunci. Psiheea ia în mână lămpiţa cu ulei şi. Psiheea le arată palatul fermecat şi sălile în aur şi arginturi.. Căci el o să se-nfurie şi o s-o pedepsească. coşuri cu flori. Acel ce s-odihneşte-naintea ei. ascultă şi promite să le urmeze sfatul. afară de aceea de a-şi vedea bărbatul . pe vârfuri. în noapte. s-aprindă o lămpiţă noaptea. Şi dragostea o prinde cu vie-nvâlvorare pentru divinul Eros.. Mai bine să-i dăm sfatul să-şi calce jurământul faţă de soţul său şi să-ncerce să-l vadă noaptea. orice poftesc l Surorile Psiheei. iar noi nişte sărmane şi umilite sclave. Tocmai ei ? Cea mai mică ?. şi să-i privească faţa.. cu-obrajii ca bujorul. o fi vreo zeitate. — Ce zici ?. când soţul doarme dus. Îi spun că nişte oameni i-ar fi văzut bărbatul. o Î . pe aripile sale. Ea îi atinge arcul şi tolba. ne mâncăm tinereţea. Zefirul se porneşte pe văi şi. încep să fie roase de o invidie din ce în ce mai neagră. surioara noastră va pierde din trufie. Şi nu sfârşesc prea bine să spună ce doresc. dar nu au timp prea mult. se-apropie de el şi-i luminează chipul.. de parc-ar fi regină.. iar sora cea mai mică rămâne la palat. iară în zori se-ntoarce.. vede pe cele două surori ale Psiheei. Şi noi. cu bucle lungi de aur pe umerii de nea. la-nceput bucuroase c-o revedeau pe fată.. uşurel. căci mesele-s întinse şi muzica le cântă. colane.... Sigur c-o s-o mănânce şi pe soţia sa. haine. n-o vezi ce se-ngâmfă ? Ne-arată toate cele. pesemne. târziu. Alături are arcul şi tolba cu săgeţi. neghiobi şi şubrezi. mingii. Ba. grădinile. Mă rog. Ca să se-n-credinţeze. O fi voinic şi chipeş. pe când el doarme. îşi şoptesc amândouă. Ba. cu aspru jurământ. când nu-i de faţă dânsa. Şi scorpiile pleacă. dornică să-l sărute. Acesta-i un balaur. pădurile şi toată avuţia ce se afla acolo. Psiheea. În fiecare seară vine dintr-o pădure şi trece înot râul. să nu-ncerce să-l vadă. Se uită cu ardoare la el şi se apleacă. cercuri de aur. Sclavele nevăzute le-n-treabă de porunci. Ha. Şi cele două scorpii o sperie pe Psiheea. Bărbatul său. Ce-mbrăţişări! Ce lacrimi! Ce chicoteli! Ce râs!. Neruşinata!.171 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS n ziua următoare.... E straşnic planul.. pe perne.. e monstrul cel mai dulce şi mai frumos din lume. E-naripatul Eros. şi cum el i-a cerut. Aşa. Le-aduce la palat.-nfricoşată. când doarme el.. Noi o credeam pierdută. hăt. ha. când o să aibă poftă. dintr-o dată.

Unde te pot găsi ?. aripile... Fii bună deci. dispar. Eros. strigă fata. căci n-o să-l mai revezi... acuma m-ai pierdut. pădurea.. Viclean!. grădinile. merge... îndură suferinţe... rostindu-i printre dinţi : P ... El..... Palatele de aur. Aşa ne-am înţeles ? Ei bine. Dar după-atâta trudă. şi frig. şi te iubesc atât.. îi răspundeau mai toţi.. Peste puţină vreme şi eu am să fiu mamă. sete şi piedici cu duiumul. e gata să-l sărute cu buzele fierbinţi.. Eros ?. năzuind un sprijin... Dă-mi arcul.. Zeiţa Afrodita priveşte spre Psiheea. făclia... merge. însemnele puterii.. izvorul.. ci sclav! PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI e când frumosul Eros era închis în casă. O roagă pe zeiţă.. căci nu sosise timpul ca să mă poţi vedea. tot fata-i mai frumoasă. zeiţă. aleargă-n templul Herei. pentru asta te voi închide-n casă.172 picătură încinsă de ulei se scurge din lămpiţă. şi foame... — Tu eşti o muritoare. eu. Duşmana mea de moarte ai luat-o de soţie ?. şi…Eros... zeiţă. Îl atinge pe zeu. zeul intra-n Olimp şi mândra Afrodita îi ieşise înainte şi îl certa cu asprime : — Necredincios!. zeiţa se încruntă. De ură-nverşunată. se trezeşte.. mama lui Eros. Nu mai eşti zeu. căci te iubesc. tot.. nu-i ia durerea-n seamă. dă-mi şi tolba. — Nu. Şi. Afrodita.. Ajunge la palatul zeiţei Afrodita şi-i spune umilită : — Tu eşti. Imploră şi pe-alţi zei. Ea doar ocroteşte dragostea pe pământ. nu vreau. în vreme ce cu ochii îl roagă de iertare... căci dânsa ocrotea familia. şi dânsul e un zeu... făcându-i o arsură pe pielea delicată. căminul. pe cât eşti de frumoasă.. mâhnită... S-a dus pe totdeauna.. Psiheea nu se lasă... Şi plecă. Nu ştii că însuşi Zeus a părăsit atâtea şi-atâtea pământene ? Nu mai gândi la el. Dar nimeni n-o ascultă. o. O vede pe Psiheea plecându-se asupră-i . Dar el se saltă sprinten şi zboară pe fereastră... şi plângea : — Ce-am să mă fac... voi avea un prunc. Silit de legi divine.. ba încă socoteşte să plece spre zeiţa iubirii. care-i spune : — Mi-ai fost atât de dragă! Dar prin nechibzuinţă. Psiheea şi pornise pe munte.. Numai că el zburase şi n-o mai auzea. Sunt singură. soţul meu. Psiheea-nmărmurită aude numai glasul lui Eros..

strămoaşa tuturora. pe soiuri. mama soţului meu. gingaşa lui soţie. Străbate peste fluviul.. ce străjuia cu colţii lui cumpliţi acest ţărm al tristeţii.173 — Vrei să mă faci bunică. în cutioara asta. îi porunci să plece într-o pădure deasă. Luaţi-o şi biciuiţi-o. linte. balsamul ce ţi-l cere. zeiţa frumuseţii ? Vrei să mă faci bătrână ? Tu. însângerată. Dar nici aşa zeiţa nu se milostivi. păzit cu străşnicie de sute de balauri.. dorinţa de-a-l mai vedea pe Eros i-au dat Psiheei vlagă să treacă prin primejdii.. pe unde treceau morţii. Când se sfârşi cu munca. zeiţo. că ea era zeiţa ce-o ajuta pe fată să treacă prin primejdii. unde păştea o turmă de oi – turbate toate – ce-i omorau pe oameni. CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES eîmpăcată încă. (Lâna era de aur. Şi-o roagă : — Dă-mi. îi spune Afrodita. de câinele lui Hades. Şi trece chiar de Cerber. Şi-i porunci s-aducă un şip umplut cu apă. şi luă ea însăşi biciul. cum se cuvine! Sclavele o înşfăcară şi-o biciuiră straşnic. şi pleacă iar N . necum. pe mine. Porneşte iarăşi fata. şi să-i aducă lână. Pe-aici trecea un fluviu care curgea spre Tartar. Se luptă îndelung să intre în regatul cel misterios al morţii. o trase de cosiţe şi o bătu la sânge. cel cu trei capete... grămezi.. O-nvineţiră toată. fasole.. Să vină două sclave : Grija şi Întristarea!. să-ţi umple cu balsam cutia asta mică. o puse şi la muncă. Dar dragostea. frumoasa Afrodita! Persefona primeşte să-i umple cutioara cu balsamul cerut... domolindu-l pe monstru cu nişte turte dulci. Îi dete o movilă înaltă de seminţe. zeiţa îi mai cere să plece şi-n ţinutul lui Hades... Cată să vii degrabă.. căci plec la un ospăţ. Afrodita.. să biruiască totul şi să-mplinească voia geloasei Afrodite. poate mai mult ca zeii. poate mai mult ca mine ?. Se spune despre Gheea. copila ajunge şi la tronul zeiţei Persefona. Dar ştiţi. orz şi alte feluri şi-i spuse să le-aleagă grămezi. Şi cum. şi cere-i Persefonei. grâu. sub pământ. ce eşti vinovată că te-ai născut frumoasă. Apoi.. — Te du-n regatul morţii cel cârmuit de Hades. Îi sfâşie veşmântul.) Pe urmă o trimise în vârful unui munte. Erau acolo boabe de mac. Balsamul mă va face pe mine mai frumoasă.

Mama mea.. Eu plec către Olimp. nu. Balsamul din cutie e numai pentru zei. Numai că din cutie – aşa cum uneltise zeiţa Afrodita – iese un abur negru. Să vină şi Psiheea. stăpâne! Psiheea nu-i zeiţă. cum este Eros. ce văzuse prin vrajă toate astea. „E pentru zei. Şi ca să fie demnă Psiheea de un mire ceresc.. o sfătuise bine : — Să nu deschizi capacul. să-l ducă Afroditei. Tu du-te cu balsamul. Tu eşti oare!.174 Psiheea... se frământa Psiheea... frumoaso. — Ba da. Căci am atâtea lucruri să-ţi spun. Aburul o-mpresoară şi el aduce somnul cel fără de sfârşit. şi cerceta cutia. Adună în cutie aburii grei ai morţii şi fata se trezeşte — Iubite.. şi-un zeu.. Şi zboară zeul Eros drept în Olimp şi spune : — O. sosită în rădvanu-i din flori de trandafir. pe zei şi pe zeiţe. la plecare. Cât de puţin.” Şi tot gândind în sine... E vremea să-l însori. E vremea să astâmperi pe-acest copil zburdalnic. — Nu. în sala de consiliu. Am băgat eu de seamă unde l-a-nchis zeiţa.. rosteşte zeul Eros. Afrodita.. Zeus. cum este Eros. să te privesc. aproape fără voie. de-atâta vreme de când ne-am despărţit. Iar el. Să mă fac mai frumoasă decât mă ştie Eros.. binişor. dar nu-i timp de pierdut. eu am s-o fac zeiţă. îndură-te de mine şi de iubita mea. le smulge şi s-avântă printr-o fereastră-afară.. Psiheea-ntredeschide capacul. de-aş putea şi eu să folosesc balsamul! Puţin.. este pe urma noastră. mânată de iubire. şi cum aflase locul unde-i ţinea zeiţa aripile şi arcul.. Nu-ngădui. nu poate face nuntă cu ea – o muritoare.. văzându-mi chipul. Mai stai.. călătorind pe drumuri. răspunse Zeus. Psiheea dragă. strigă din urmă zeiţa Afrodita. Zeiţa. şi-apoi să caut mijlocul ca să pătrund la el. Ajunge la Psiheea. — Şi eu. Mai stai. ştiu bine... Nu te mâhni. şi-ncearcă să surâzi. O... şi fata cade jos. tu ce lumea o cârmuieşti din slavă. să mă-ndrăgească iarăşi. ZEUS HOTĂRĂŞTE… D : ar Eros. Şi Zeus porunceşte lui Hermes să adune.. care-a făcut şi face atâtea nebunii. Şi-i dă fetei să soarbă din cupa lui de aur esenţele ... Deci m-ai iertat ?.. nu mai aşteaptă mult.

le glăsuieşte dânsul. rămânând amândoi fericiţi în Olimp.. Iar voi.5 . puteţi să-ncepeţi nunta şi să vă veseliţi... Vă porunceşte Zeus!. Şi Eros cu Psiheea au făcut astfel nunta. — Rămâneţi împreună necontenit de azi.. zei şi zeiţe...175 divine : ambrozie şi nectar.

în opera sa „Măgarul de aur”. perechi. De aceea vechii meşteri îl înfăţişau adesea pe Eros călare pe un leu. zeiţa dragostei. El are un arc. pe draga lui soţie. săvârşită de un artist necunoscut. pictat de artistul Louis Gérard. Arătau în acest fel că simţămintele. Opera. poate în otravă şi venin. cu Uranus. pot îmblânzi o fiinţă oricât de cruntă. a pătruns în folclorul multor popoare. pentru grecii vechi. se tâlcuieşte prin suflet. Tema a fost reluată de către alţi scriitori şi.176 Note: 1. Alte opere îl reprezintă pe Eros în mână cu o torţă – torţa care trebuia să înflăcăreze dragostea oamenilor. dacă nu e însoţită şi de o simţire adâncă. 5. Un zâmbet şăgalnic îi luminează faţa şi toată frumuseţea ce i-a fost dăruită de Afrodita. Lui Eros însă nici că-i pasă de cele care vor urma. 4. şi anume că dragostea nu poate dăinui. Cupidon sau Amor – cum îi spuneau romanii – este înfăţişat ca un tânăr cu pletele încreţite şi aripile pe umeri. Într-un frumos tablou. Eros. la început era. într-atât este de armonioasă marmura dăltuită. vrând adică să sugereze că dragostea cea frumoasă trebuie cucerită. prin Eros. 2. cea dintâi zeiţă. Basmul despre Eros şi Psiheea a fost povestit cu multă vervă şi fantezie – probabil după o veche legendă elină – de către scriitorul Apuleius. zeul luptelor nesăbuite. cel dintâi zeu. În Capitoliul din Roma se află o statuie cioplită din marmură pentelică de faimosul Praxitele. şi pe Ares. sub diferite variante. şi ajunge în Olimp. ci şi pe pictori şi pe muzicieni. numai forţa universală. Întruneau astfel în dragoste. grecii şi l-au închipuit pe Eros ca un tânăr înaripat. Aici Eros. Eros. care uneşte fiinţele perechi. poate muiată în miere şi foc. Tot în Capitoliu se găseşte un preaminunat grup de marmură care-i înfăţişează pe Eros şi Psiheea îmbrăţişaţi. pe care o gustau numai zeii. . care se găseşte la Luvru. Fără îndoială că această operă. reprezentate prin liră. Mai târziu. înaripatul. Psiheea. a fost răpită de romani din Elada. făcându-le să se înmulţească. poetizând legenda. cuprinde pe Psiheea. după ce el îi ţintea cu săgeţile. a inspirat nu numai pe poeţi. frumuseţea Afroditei cu dorinţa de cucerire a lui Ares. în chip poetic. ţinând în mână o liră. ca s-o urce în Olimp. în limba greacă. dându-i drept părinţi pe Afrodita. este înfăţişată această poetică alegorie. El a unit-o pe Gheea. dragostea. adică în locul unde se găsea fericirea desăvârşită. un giuvaer de piatră. din care este gata tocmai să tragă o săgeată. Dar şi sufletul se înalţă prin dragoste. Această alegorie are un tâlc. cum credeau elinii. 3.

alt zeu bătrân al mării. zeul care purta în mâna lui triena2 -. văzuse într-o ceată de nimfe nereide o tânără fecioară. se ridica-n Egeea3 .. ştiau că-şi datoresc această fericire nimfelor nereide. Odată. De-altminteri în legende se spune că Poseidon şi-a cucerit soţia cu ajutorul unor preacredincioşi delfini. o nimfă oceanidă. Însă de-acolo zeul pleca adeseori în carul său de aur.. care-şi avea palatul în apele Egeei. pe când zeul se preumbla pe mare. În urma lor săltau cetele de delfini şi alte animale din apele marine. şi tatăl lor. lunecând prin valuri. Dar şi mai mult iubea delfinul. numită Amfitrita. în număr de cincizeci. despre delfin. nimfele nereide plângeau înduioşate şi. Fiindcă zeul Poseidon crease cândva calul4. P . delfinul care zburdă mereu voios prin valuri şi saltă şi se joacă şi face giumbuşlucuri. erau nişte copile de-o bunătate rară. Le mulţumeau cucernici şi le zvârleau ofrande în valurile mării. Aproape nu-i poveste legată de Poseidon fără să fie vorba. îl îndrăgea nespus. tras ca o vijelie de zeci de cai sălbatici.177 POSEIDON ŞI AMFITRITA alatul lui Poseidon1 . se avântau cu toate să scape corăbierii. Nereu. Nimfele nereide. Iar când zeul Poseidon cutremura adâncul de ape mişcătoare şi îneca sub valuri triremele eline. Mama lor era Doris. Ele-i purtau pe braţe şi-i aruncau pe ţărm. Când se trezeau sărmanii şi se vedeau trăind. cumva.

însă. A . căci îi cunosc puterea... blândă din fire. Nu.. Iar nimfa cea frumoasă e fata lui Nereu. între valuri. De mă însor cu dânsa...... şi asta va fi bine!” Şi. şi-a spus în sine zeul.. c-o fire-atât de aspră şi-un glas răsunător ?. şi zeul se oprise... puzderii de corăbii. îmi întăresc domnia. vrâstată cu vine de argint. ca danii. cum s-a-ntors Poseidon la dânsul la palat.. a trimis peţitori. Pesemne. au contenit din danţ şi au sărit în mare. Nici nu vreau să-l văd. Căci altminteri stăpânul va aduce prăpădu-asupra voastră. ca să-i dea de urmă. Iar ea. ce înotau prin ape şi-i întrebau pe toţi : — N-aţi văzut-o pe nimfă ? Nu ştiţi pe unde e ? Pe unde se ascunde copila lui Nereu ? Răspundeţi. Ce fete are Nereu! Mai ales Amfitrita. izbind-o neîncetat de stânci.. de marmură.. .... Nu. căci stăpânul e supărat cumplit. tăioşi cum e oţelul. o căuta şi. Şi-o zguduie. în palatul de aur din Egeea!. Ce visare!. „Ce cântec!.178 URMĂRIREA NIMFEI cum însă Poseidon zărise pe-Amfitrita cu toate celelalte surate ale ei.. Şi ca să scape.. Poseidon. alge mlădioase şi pietre de mărgean şi o cinsteau pe nimfă. Aici veneau noroade de vietăţi marine... la mine... barba-i zburlită şi-nţesată de alge şi de scoici şi fruntea-ntunecată şi pletele-i albastre s-or fi zărit cumva.. Dar zeul din Egeea.... Tridentul lui mă sperie de câte ori îl văd.. puse doi delfini. Ia stai s-o mai privesc.. Copilele danţau într-o insulă Naxos. Răspundeţi. şi sfarmă.. Şi caii lui la fel. Nici prin gând nu-mi trece..” Şi se uita la fată cu ochii lui albaştri. deodată. fata a fugit într-o peşteră albă.. ce este atât de mânios.. Voi nu vedeţi cum marea se zbuciumă de-atunci ? Poseidon o loveşte cu furca sa mereu. Căci nimfele. vrăjit de melodia ce o cântau în cor. le ocrotea pe toate aceste vietăţi ce locuiau prin mări. ce-i aduceau. dar fata nici n-a vroit s-audă : — Cum ? Eu să fiu soţie acestui zeu..Şi zeul a zâmbit : Cred că a venit vremea să-mi aduc o regină. când tropotesc prin valuri şi-aleargă şi nechează.. scoici..

Poseidon. şi-a spus unde e fata şi că-şi are sălaşul în peştera aceea de marmură. şi se părea că totul s-apropie de sfârşit. încât se zguduiau şi apele şi munţii şi Tartarul cel negru.. un peşte. părăduind ţinuturi şi înecând sub ape oameni nenumăraţi. Delfinii. ca să-şi pieptene părul albastru. noroade-notătoare de peşti şi raci şi broaşte şi scoici şi câte toate se ascundeau în grote. şi s-a ascuns mai bine. şi nimeni nu ştia unde şedea pitită. delfinii ageri s-au hotărât din nou s-o caute pe Amfitrita. P . unde domneşte Hades. a scufundat din nou. Şi-a pus pe umeri haina de purpură brodată cu aur şi argint. s-a-nveselit nespus. Abia târziu. Încât zeul Poseidon venise în zadar. o meduză. s-a potolit Poseidon pentru puţină vreme. când hăurile mării primiseră atâtea corăbii călătoare.179 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE oate mai mult de frică. insule şi maluri.. într-un cotlon al mării. se pitulau de spaimă prin pietre şi nisip. şi apa acoperise ţărmul. Jivinele din apă. În zadar o căuta. corăbii. nici de data asta neizbutind s-o afle.. căci nu dădea de dânsa. încâlcit. Atunci. Şi-a curăţat şi barba de scoici şi de nisip. pornind spre ascunzişul copilei lui Nereu. Dar poate Amfitrita a fost şi ea vestită că zeul îi aflase locul de adăpost. să aducă iute ştirea. careva.. sub furia lui. aşa-şi trântea tridentul. A ridicat tridentul. aflând vestea.. credincioşi. Poseidon.. Iară pe fruntea arsă de vânturi şi furtuni şi-a aşezat coroana. Nu li se vedeau ochii şi îşi aşteptau moartea. cineva a vorbit – un şarpe. Ba chiar s-o şi peţească. au şi pornit înot. Numai că-n zorii zilei pornise iar s-o caute pe nimfa Amfitrita şi. vrâstată cu vine de argint. de mânie. în noapte.

Dânsa ducea în mână făclia cununiei. Ea ridicase capul. Delfinii l-au vestit îndată pe Poseidon că nimfa se-nvoieşte a fi soţia lui. stăpână peste ape ? Asemenea iubire nu mai găseşti în lume. şi ţărmuri şi numai tu. un mărgăritar mare. Palatele de aur. Auzind vorbele ce le rosteau delfinii. au munţi de avuţii. în vreme ce cortegiul avea în fruntea lui pe oceanida Doris. Nedumerită încă. după stăpânul Zeus. Zeul s-a repezit spre peştera în care s-adăpostea mireasa şi. cântând cu toate-n cor. ce-mprăştia lumină pe toată coasta mării şi o umplea de vrajă. preafrumoasă nimfă. şi monştrii au pornit. a-anbiat-o să vie alăturea de el5 . De nu primeşti. copilă. ţinând în braţe lire.. şi fă cu dânsul nunta. delfinii s-au apropiat de coasta unde – în iarba verde – se odihnea fecioara. fecioară..180 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA i au pândit şireţii când nimfa – mulţumită că zeul a plecat – ieşea pe ţărmul mării să se-nsorească o clipă. Era. de milă pentru oameni – pe cât spune povestea – s-ar fi înduplecat. cleştar şi diamante. fecioara nereidă aude pe delfini : — O. a strâns în mână frâul. Poseidon. purtată tot de-un monstru. carul de sărbătoare cu care trecea zeul peste aria mării... de salturile repezi ce le făceau delfinii. Căci el te vrea soţie. sfă-râmă şi insule. deodată se trezeşte c-o piatră azvârlită de un delfin. Astfel au mers cu fală şi-au intrat în palatul puternicului zeu. au venit la Poseidon cei doi delfini isteţi ce peţiseră fata. stăpânul nostru este. ai să fii vinovată faţă de zei şi oameni de-o astfel de năpastă.. îndurerat. desigur – când ne-ai trimis în S . Puterea lui e mare. şi tot ce vrea din lume Poseidon dobândeşte. c-o strălucire vie. aflate în Egeea. de spaimă pentru dânsa. în iarbă. Poseidon. — Mărite. Şi ce fecioară oare nu s-ar simţi-ncântată să-i fie lui domniţă. Jucându-se. au spus dânşii – în limba lor. vrăjită fără voie de jocul cel zburdalnic. şi ea nu-i întrecută decât de dragostea ce-o are pentru tine. Ascultă-l deci. precum se spune. Privind astfel spre dânşii. să ştii. în cinstea Amfitritei. cu glasul tunător.. unde s-a făcut nunta. plin de fală şi plin de mulţumire. Ea sa urcat în carul tras de-o sută de monştri. frumoasa nereidă. de tumbele ghiduşe. Blestemele-or să cadă asupra ta. cel mai bogat din lume. Sfârşindu-se cu nunta. În jurul lor săltau nimfele nereide.

181 lume. o nouă constelaţie : a celor doi delfini! — Să fie precum vrei. Poseidon.. Fireşte. a glăsuit Poseidon. De-aceea locuia. mireasa-i lângă tine. Pe urmă Amfitrita i-a născut lui Poseidon un fecior cam ciudat. i-a dat răspuns îndată trufaşul său fârtat. când s-a sfârşit potopul. pentru zeul stăpânitor al mării – ca Hermes pentru Zeus – pristavul de credinţă. ce se numea Toosa. În acest zeu. ce se numea Triton. Răsplata o veţi primi pe loc. după nuntă. nimfe şi mai ales copile de simpli muritori. marea dezlănţuită. Dacă intra în mare. apa îi ajungea abia la mijloc. alături de-Amfitrita şi tatăl său. Ca Zeus. din apele Egeei. făcându-şi-o soţie pe fata lui Nereu. suflând în scoică.. Din încuscrirea asta s-au născut regi. ţintuindu-i pe boltă. ce parcă scânteia. a rechemat la matcă puhoaiele hoinare din râuri şi din mări. Avea o faţă neagră şi mare cât o casă şi-un singur ochi în frunte. marea se-nvolbura. Era urât ca moartea. furtuna se potolea pe loc. Poseidon. lovindu-se de ţărmuri. ca toţi zeii. Pitici păreau uriaşii pe lângă Polifem. dânsul a mai avut şi-alte zeci de soţii. slăvite. El era. dintre zeiţe. Poseidon dobândise pe-acest fecior cu-o nimfă. Dintre monştrii aceştia cel mai cunoscut este uriaşul Polifem. — Cuvântul mi-l voi ţine. Şi el avea o scoică mare şi răsucită. ce-i A . mărite. pe nimfa Amfitrita. Şi şi-a întins tridentul. ca Apolo şi ca atâţia alţii. Căci uită-te. să găsim locul unde se-ascundea Amfitrita. Acum o aşteptăm. nu i-a păstrat credinţă frumoasei Amfitrita. alteori. ai zis cu voce tare că ne vei da la nuntă răsplata cuvenită. De la mijloc încolo feciorul lui Poseidon era ca un balaur. eroi şi-alteori nişte monştri. elinii vedeau însăşi furtuna. Aşa spuneau elinii că s-a ivit pe boltă frumoasa constelaţie a celor doi delfini. sau. doar părul i-era verde şi-ncununat cu trestii. cleştar şi diamante.. şi i-a strigat lui Zeus : — Îngăduie. din creştet până-n brâu. În mâini purta ciclopul un trunchi enorm de pin. Dacă sufla în scoică. ce geme mânioasă. CICLOPUL POLIFEM stfel şi-a văzut zeul stăpânitor al mării dorinţa împlinită.. urla înverşunată. El era de-o mărime de-a dreptul uimitoare. Triton a fost acela care. în palatul de aur. A prins pe el delfinii şi i-a zvârlit în cer. Triton era ca zeii.

Avea numai o lege : poftele lui. şi fragii ce se află-n pădure şi coarna ce se coace în toamna-mbelşugată şi prunele zemoase. Galateea – căci astfel se numea – era mult mai frumoasă chiar decât Amfitrita. Galateea. cu mâna ta. Nici Zeus n-are.. Polifem se coboară din munte pe colină. Eşti mai îmbietoare decât soarele iarna sau decât umbra vara.. silindu-se să-i placă. Nimfa însă era tocmai atunci cu Acis la poalele colinei. Mai dulce ca un strugur.. şi marea. eşti mai nepăsătoare decât aceste stânci. fugind din calea mea mereu. Şi-n pomii mei sunt fructe ce-atârnă greu pe ramuri. Dar tot tu. Dar fiul lui Poseidon. Îşi pune la o parte toiagul său enorm. îşi pieptănase părul – ce-i spânzura în viţe sălbatice şi negre – cu grebla lui uriaşă. Pomii cei plini de roade vor fi numai ai tăi. Tu însăţi vei culege. şi se ferea de monstru. ce umplu păşunea şi pădurea sau sunt închise-n peşteri.. De-aceea. Mai surdă decât marea. Ridică-ţi dară capul din valuri. Am vii care dau struguri ca aurul de galbeni. Iar faţa lui hidoasă şi-o oglindea într-una în ape cristaline. la poalele colinei. Mai proaspătă ca gheaţa. Căci partea cea mai mare din aceşti munţi e-a mea. nici frig în toiul iernii.. într-o zi. Şi-şi retezase barba murdară. care îmi cad pe umeri. se-ntâlneau Galateea şi cu păstorul Acis. pe Acis. Mai rumen ţi-e obrazul ca mărul pârguit şi eşti mai majestuoasă ca trunchiul de platan. ascunsă undeva. şi turmele. ai pricepe că ai greşit. o fiică-a lui Nereu.. de mult. şi începe să cânte. Polifem nu ştia că nimfa e pe plajă. fecioară. Vroia să pară chipeş. aproape să le frângă. a început să strige spre valurile mării : — Mai albă eşti. poate. şi-atât!. un trup atât de falnic şi nişte plete dese. Doar mi-am văzut icoana în unda verde-a apei şi mi-a plăcut de mine.. Şi-n locurile-acestea.182 slujea de măciucă. vâna sălbăticiuni şi-i omora pe oameni... Din sân îşi scoate naiul.. pe care şi-l făcuse dintr-o sută de trestii. vor fi tot ale tale. Stăteau ades de vorbă şi-şi făureau tot felul de planuri minunate. dacă m-ai cunoaşte mai bine. să o ademenească pe mândra Galateea. Ah. Mai moale decât puful de lebădă. ca floarea de măslin şi mult mai dezmierdată ca rodul din grădini.... Din-naltul munte Etna se desprinde-o colină. Cu-a-ceasta-şi mâna turma. pe-un tânăr. o socotea în mare.. zbuciumată. parc-ar fi o pădure. fierbea de-atâta larmă. Legenda ne arată că fata. Nu te gândi că părul ce-mi creşte pe tot trupul . Galateea! Nu mă dispreţui. încâlcită – plină toată de spini – c-o seceră-ascuţită. Vuiau în zare munţii. De vrei să-mi fii soţie.. Mai zveltă ca aninul. de crudul Polifem6 . care-mi umplu livada şi licăresc prin arbori. ce intră până-n mare. nu-ţi va lipsi nimica.. lăsând naiul.. un păstor.. Eu mă cunosc mai bine. În ei se află peşteri ce sunt tot ale mele. unde nu simţi căldura în vara arzătoare. Atât că Galateea iubea. Numai că. îndrăgostit de nimfă. Vedeau şi-auzeau totul. Monstrul acesta groaznic voia să se însoare c-o soră-a Amfitritei. Căci n-avea nici o milă uriaşul Polifem.

. de pe ţărm. nici calul fără coamă. îi vede pe cei doi. dacă vei fi soţia lui Polifem.... Cine-ar fi cutezat să-nfrunte pe uriaş ? Şi stânca îl zdrobeşte pe bietul păstoraş şi sângele lui curge.... printre pietre. uriaşul ?. sfârşindu-şi vorba. fierbinte.. Şi-atunci.. Nimfa se zvârle-n apă. Numai că Galateea nu cuteza să iasă din mare. Dar e ultima oară când vă găsiţi alături. Şuvoaiele-mpletite s-au transformat în râu. Ce ? Soarele din ceruri nu este numai unul ? Şi nu le vede toate ?. legenda spune c-a ţâşnit cu putere... să-l ajute. De-acolo.. Îi vede şi răcneşte : — Aici eraţi ? Mişei!. din stâncă. numit de nimfă : Acis. Dispreţul tău mă arde mai rău decât un fulger. Şi-a implorat pe zei. Ce-a plâns sărmana nimfă.183 ar fi o urâciune. El prinde-n braţe-o stâncă şi o ridică-n sus. şi eu care credeam că nimfa mă ascultă. dar el îmi e destul. voi. Ascultă-mi rugămintea.... Am doar un ochi în frunte.. un râu cu apă rece. Galateea!.. ciclopul Polifem îşi ia din nou toiagul şi porneşte pe ţărm. Acis strigă cu groază : — Ajutor. Deodată.. Apoi. Copacul fără frunze nu are frumuseţe. un izvor.. şi fii soţia mea!. ca să-şi pogoare mila peste sărmanul tânăr zdrobit de Polifem... Să-ţi mai adaug că zeul Poseidon îmi e tată şi că-ţi va fi şi ţie. Acuma s-a sfârşit!. râdeaţi de mine. şi-n jur au crescut trestii.. în amintirea celui ucis de Polifem şi-a dragostei pierdute..... ...

Coama lui răvăşită de vânt. în goană. de parcă ar vrea să scape din nişte lanţuri nevăzute. Ea îi purta pe valurile sale. când marea se înfurie şi îşi răscoleşte adâncurile. lăngă ei. Dar tot ea le zdrobea corăbiile. 4. născocind pe zeul Poseidon. spre aventuri şi fapte glorioase. nu numai să dărâme. sau cine este acela care le cufundă ?” După puterea cerului. veghind cu fulgerele în pumni asupra muritorilor. cu apa ei albastră sau verde-vineţie. . el fiind şi zeul cutremurelor. Troia. Marea. prelungind coastele. fără îndoială.184 Note: 1. se va mai vorbi. cândva. Această forţă a mării trebuia înduplecată. provenite din sfărâmăturile pietrelor aduse de curenţi. se afla Zeus. Cu tridentul sau triena Poseidon putea să dărâme şi munţii. Această legendă nu este altceva decât poetizarea acţiunii mării. parcă în tropot. Desigur. dar aici a căpătat chipul unei bătrâne şi rele vrăjitoare. parcă le îmbrăţişa. Marea Egee se află în partea de răsărit a Mediteranei. împotriva stăpânului Olimpului. Această legendă este povestită tot în „Metamorfozele” lui Ovidiu. 6. Are în el parcă şi rezonanţe din ţipetele păsărilor şi ale oamenilor. Marea scălda pământurile Ior din toate părţile. Tridentul este de fapt o denumire latină a trienei. În urma răzvrătirii lui Poseidon. Nechezatul lui e ca ţipătul furtunii care aleargă. nu era alta mai teribilă decât a mării. se afla marea. izvorul care ţâşneşte vesel din clinele muntoase. Pe o friză din altarul lui Neptun de la Roma şi într-un mozaic de la Pompei se vede scena nunţii zeului mărilor cu fiica lui Nereu. în legenda lui Odiseu sau Ulise. Amfitrita. cu forţa ei nemărginită. pe îndelete. i-a înfricoşat şi i-a atras întotdeauna pe elini. 5. acest fiu al lui Poseidon. după credinţa lor. Ei simbolizau pentru elini relele pe care le pot săvârşi apa sau unele fiinţe din adâncurile ei. peste aria mării. Numele lui vine – după unele păreri – din sanscritul Idaspati. Dealtfel. zeul Poseidon a avut şi alţi feciori monstruoşi la chip sau la fire. Cine dezlănţuie deasupra ei noianul vânturilor despletite ? Cine o zguduie până în adâncuri şi o năpusteşe peste ţărmuri ? Cine ridică insulele din valuri. izbindu-le de stânci şi învăluindu-le în giulgiul nemăsuratelor genuni. aşa după cum îl numeşte Homer în versurile sale. Despre Polifem. urlând. Egeea a intrat şi în unele legende marine româneşti. Calul simbolizează. zbătându-se între maluri. De aceea. prin saltul său. sus. prin depunerea de nisipuri. zeul mărilor fusese osândit să zidească o cetate. care se alăturase Herei. 2. „Şi cine cârmuieşte oare marea ? se întrebau de multe ori elinii. 3. elinii au personificat-o. Însă acolo. Dar în acelaşi timp Poseidon putea să şi zidească. care poate construi tărâmuri noi. Romanii l-au numit pe acest zeu : Neptun. în cer. se aseamănă cu valul. care înseamnă stăpânul apelor. pe vreme de furtună.

sub . un fel de paradis al desfătărilor şi bucuriei. posomorâtul Hades pe tronul lui de aur. nu avea altă grijă decât să cerceteze şi să însemne bine fiece greşeală pe care-o săvârşeau acei de pe pământ. Hades. păstrându-şi pentru dânsul cerul. în neguri. îi dăruise marea lui Poseidon. era cel mai posac şi mai nesuferit din rândul zeilor. Şi-acela care-i supărase mai deseori pe zei pleca în Tartar2 . poate. Zeus. din marele-i regat subpământean. Venea odată vremea când orice muritor – cum credeau grecii – urma să se coboare în Infern. cântau şi dănţuiau în râs şi glume. când împărţise lumea cu cei doi fraţi ai săi. în Olimpul lor. pentru că Hades era zeul ne-ndurătoarei morţi şi-al umbrelor muncite. numite şi Câmpiile-Elizee. L egende nu sunt multe despre Hades. În timp ce zeii. ale norocului şi păcii. De-aceea.185 HADES Şl PERSEFONA pământ. numit Infernul1. Ceilalţi porneau – cum vom vedea – spre Insulele fericirii. Oamenii nu-l iubeau deloc. să-şi capete osânda necurmată. Chiar numele i-l pronunţau în silă. Iar pentru Hades rămăsese locul întunecat şi trist. ţinutul misterios al morţii.

pe umeri două aripi negre şi-o sabie în mâna dreaptă. şi zeul. către palatul zeului Hades. ce-aduceau lumii jalea. pe muritori. În calea lui. răutăcioase. Drumul către tărâmul morţii trecea prin nişte peşteri negre şi mlaştini verzi. Şi încă mai spuneau elinii că umbra unui mort. purtând o mantie ca smoala. Ele i-opreau pe călători şi le spuneau cuvinte grele sau îi loveau cum le plăcea. nu mai putea să-l vadă nimeni. cum sunt văzduhurile-n zări. duşi de nevoie prin Elada. de cum treceau de apă. Iar umbra o lua zeul Hermes. luntraş bătrân. în veci. Geniile îi căutau pe-aceia care nesocoteau Olimpul.. hâde. nevăzut. Pe urmă cercetau şi pe-alţii : pe cei lipsiţi de omenie. de nouă ori. şi-i urmăreau cu multe rele. monstrul cel cu trei capete. căci Cerber îi sărea în cale şi-l alunga iar înlăuntru. Dar Hermes nu întârzia. bătrâneţea. boala.186 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ a să-i pândească. Ceilalţi. mai trecea şi peste râul Aheron8. ce şuierau necontenit şi-şi ridicau spre călători gâtlejuri vinete. nenorociri şi griji şi boale. zăreau o poartă larg deschisă către palatele lui Hades. s-o ducă-n tristele adâncuri ale lui Hades. un ban de aur. sperjuri. Pe capete se foiau şerpi. Pe acest drum se aflau genii tăcute. Şi ajungea numaidecât la graniţele întunecatului tărâm. larg deschisă . ajutat de genii4 şi de zeiţe-ntunecate. Tanatos era moartea însăşi5.. Dar umbrele nu puteau trece. teama. venea în faţa judecăţii. sărăcia.. şi războiul.. Şi. grijile. ba şi mai bine. solzoase. decât dacă plăteau lui Haron. Morţii-şi ţineau în gură banul. Căutau pe criminali. înconjurat de râul Stix7 . Le insuflau adesea patimi ce-i împingeau către pieire şi îi izbeau fără cruţare. până ce-i nimiceau cu totul. ce răspândeau miasme grele şi-i ameţeau pe călători. Iar cel ce nu-l avea cu dânsul mai zăbovea pe-aceste maluri un veac întreg. palate despre care credeau grecii că-s făurite din argint. să iasă. sau de argint sau de aramă. crainicul tatălui ceresc6 . putea să-şi împlinească voia.. trecând de locul străjuit de Cerber. Atuncea se ivea Tanatos. C .. şi-i pedepsea pe muritori. lângă poartă. care nu ospeţeau drumeţii sau cerşetorii sau străinii. El smulgea umbra celui dus. dar cine pătrundea acolo nu mai putea. cât timp sta Hermes în Infern. Zeii nu se temeau de genii. foamea şi chinul. ca într-un ghem. pe trădătorii din războaie. se-afla Cerber. ursuzul Hades avea o cască fermecată3. Câinele îi lăsa să intre pe poarta mare. Dacă-şi punea pe frunte această cască albăstrie.

erau pe loc zvârliţi în Tartar. Aici. Şi cum căta să-ntindă mâna. încruntat pe tronu-i. într-un lac limpede şi rece. şi-i vestise pe pământeni despre ce se punea la cale pe seama lor. setea ce pârjoleşte pieptul şi spaima cea nimicitoare. . O stâncă grea şi colţuroasă sta doar oleacă agăţată deasupra lui. se mâniase. să-şi ude buzele uscate de setea care-l mistuia. străvechiul rege sta în apă. înconjuraţi de ziduri şi-un râu de foc şi de scântei. să-şi potolească puţin foamea. şi mai ales ale lui Zeus. fiindcă zeii aveau ambrozia şi nectarul şi-l păstrau numai pentru ei.. El mai dezvăluise încă şi din secretele lui Zeus. batjocorit şi zi. închişi cu-o poartă. Au coborât pe lângă dânsul ramuri din pomii de pe ţărmuri. dându-le muritorilor. şi noapte. mere. şi frica-i măcina puterea. Şi el striga mereu lui Hades : — Zeu blestemat. gemeau în chinuri osândiţii. până la brâu. toţi pomii îi piereau din faţă. Ca să răzbune nedreptatea. gata să cadă şi să-l strivească sub povară. ajungă-ţi chinul! Dar Hades. luase merindele cereşti şi le dusese pe pământ. Acolo se găsea Tantal9. nici nu se ostenea s-audă. doar cât privea puţin spre stâncă. Pentru toate aceste fapte. Iar ei cădeau de-a rostogolul. Călăii l-au vârât în apă. cât e din cer pân'la pământ. Să simt-aroma că-l îmbată. şi smochine. pe muntele Olimp. apa se retrăgea spre maluri. Să-i crească foamea fără margini. Ramuri cu rodii şi naramze. Tantal a fost silit să-ndure foamea care sfâşie trupul... zgâriat cu gheare ascuţite. în Olimp. bătut cu bicele de genii.187 Cei ce erau învinuiţi de zeul Hades c-ar fi călcat poruncile vreunui mare olimpian. un rege care. să ia o fructă de pe ramuri. ce nu putea fi sfărâmată. făurită din diamantul cel mai tare. pe-o cale tot atât de lungă. de veacuri lungi neostoită. şi pere. aflându-se odată la un ospăţ. cu barba colilie. sus.. aşa ca ei să se ferească. Bătrân. Să vadă apa şi să-i fie sete. Dar cum se apleca spre apă. sub întreita suferinţă.

sărmanul. Sudoarea îi curgea-n şiroaie. — De ce ? îi întrebase Ixion. aflând. Hades îi răsplătea anume. El îndrăznise să-şi înalţe ochii către zeiţa Hera şi să îi spună c-o iubeşte. dar nu-ndrăznea să se oprească. pentru toţi. ca şi cei drepţi... Trupul îi tremura ca varga. ca să le fie la toţi pildă şi să-mplinească pământenii. din trupul vlăguit de trudă. erau trimişi pentru odihnă în nişte locuri minunate. El trebuia să urce-o stâncă pe-un munte-nalt. hotărâte de către Zeus. Pe-aceştia îi duceau cu cinste în Insulele fericirii. în timp ce Ixion. cu umilinţă şi cu teamă.. l-au ţintuit pe-o roată de aramă. şi pentru ea. nespus de-nalt. Iar roata se-nvârtea întruna. şi pentru tine. E drept că unii dintre oameni : cei ce slăviseră pe zei. ce îndurau pedepse crunte. Abia putea să mai respire.. spre o zeiţă olimpiană ? Netrebnice. un om de rând. Şi iar pornea Sisif s-o urce cu osteneli ne-nchipuite. că este dat de gol. Desigur că pe lângă-aceştia mai erau mii şi mii de umbre.188 IXION ŞI SISIF i tot în Tartar mai era un rege din Tesalia. zeii. — A!. Cei trei judecători. şi l-au legat. Cu trudă şi cu suferinţe urca sărmanul până sus . De ciudă şi mânie. cu şerpi oribili. cât e el de mare. reci şi umezi ce-l otrăveau muşcându-i trupul.. ale norocului şi păcii. îi smulgea stânca şi-o azvârlea la poalele acelui munte. nu alergaţi după soţii şi după fete de muritori ? Nu le minţiţi ?. Şi însuşi Zeus. — O cutezanţă nemaipomenită!.. în loc de lanţuri. l-au osândit să se trudească pe veşnicie. ai să plăteşti amarnic! Şi l-au zvârlit în Tartarul lui Hades. S .. Se mai găsea-n acele locuri Sisif. Dacă Zeus ar fi vrut să aibă în braţele-i nemuritoare pe soaţa ta. i-au răspuns zeii. Dar tu.. legile aspre. pe care îi avea Hades în Infern. pentru că genii infernale învârteau bice făurite din zeci de şerpi încolăciţi şi îl izbeau necontenit.. ţipa şi se zbătea de groază. Zeus. Voi. da'ndată ce-ajungea pe culme. încinsă bine-n flăcări. era o cinste şi o fală. sub ochiul ager al lui Hades. viteji şi vrednici. să caţi spre slavă. o eumenidă se ivea. n-a înşelat atâtea pământene ?. cu numele de Ixion.. cum hotărau judecătorii. l-a azvârlit pe Sisif în Tartar. Cum să-şi ridice ochii către Hera un simplu muritor ? I-o crimă ce se cade pedepsită în mod pilduitor! strigaseră toţi zeii. regele din Corint. cel care îi dezvăluise lui Asopos fapta lui Zeus : crima de-a-i fi răpit copila ce purta numele Egina. Sângele îi curgea şiroaie.

Demetra11 . nu bătea vântul. Însă degeaba!. Şi-a trimis slugile să cerceteze cam ce zeiţă a rămas nemăritată. Nici o zeiţă n-ar fi vrut să vadă mereu. Şi s-ar cădea. şi-o fi răspuns : — Ţi-o dau.. Destul că nu-mi stai împotrivă tu. sub apriga domnie a lui Hades. care era părintele fecioarei. Tot ce fusese întristare aici era de mult uitat. Nu stăpânea decât plăcerea şi bucuria şi răsfăţul. născută din iubirea cu Demetra. zeiţa holdelor. pe lângă ea. Numai de poţi s-o iei. cu fală. pe care-l stăpânea. Şi. Nu era frig. pe pajiştile-nmiresmate. Abia de respira Zefirul... ar fi având o fiică minunată. Zeii la fel. la o nevoie. Nici o zeiţă nu voia să plece de bună voie în regatul sumbru. în care oamenii nu vin cu bucurie. n-o să i-o dea pe Cora de nevastă. HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE ar să ne-ntoarcem iar la Hades. o fi grăit iar zeul Hades. căci îmi eşti frate şi-un zeu vrednic. Se cheamă Cora şi-i frumoasă. frate cu Zeus şi Poseidon – având a treia parte-a lumii-n stăpânire – a dat de ştire pretutindeni că-i dornic să-şi găsească o soţie. tatăl ei. E numai bună de stăpână într-un ţinut unde se află tristeţea cu tăcerea laolaltă. chipul lui Hades : bărbos.. Ştia prea bine că Demetra. La fire este potolită. zeiţa holdei însorite.. De-aceea nu-mi găsesc soţie. nici cald... Şi-atuncea i-a cerut-o lui Zeus. Hades.. A aşteptat un timp. înţeleaptă. Şi umbrele se desfătau în cântece şi danţ şi lupte. era o ţară-ncântătoare.. Care e mai frumoasă şi mai blândă ? Care e demnă să ajungă stăpână-ntr-un ţinut atât de mare ? N-a trecut mult şi-a venit ştirea că sora mijlocie a lui Zeus.. s-a hotărât să-şi fure o mireasă.. — N-ai grijă în privinţa asta..... auzind vorbele lui Hades. desigur. o fi spus Hades. N-ai vrea să mi-o dai de nevastă pe fiica ta şi a Demetrei ?. Este cuminte. să-mi dai un ajutor. — Mi-ai dat acest ţinut subpământean. posomorât şi rece. la marginea lumii. Durerea nu se cunoştea... mai-mai s-ajungă pe-Afrodita. D ... Aici.. Demetra pururea veghează asupra ei ca o tigroaică. Zeul nici n-a mai stat pe gânduri. împrospătând mereu văzduhul. Şi fiind el zeu atât de mare.189 numite de cei vechi Câmpiile-Elizee10. Legendele ne-arată despre dânsul că se simţea-ntr-o vreme singur şi hotărâse să se-nsoare. dându-şi seama zeul morţii c-aşteaptă – fără nici o speranţă – atâta vreme. Zeus o fi zâmbit pesemne.

. îndârjită. I-a întrebat pe zei. A fost însă furată Cora. şi pomii îşi pierdeau belşugul . cum s-o împace pe zeiţă. flori de şofran şi violete. a pierit iarăşi în adâncuri. iar turmele piereau.. Iar Zeus s-a temut.. şi chiar păşunea vestejise. Dar când şi-a-ntins zglobie mâna spre acea floare minunată.. Şi nimfele plângeau : — Demetra!. . plâns cu suspine.. pământul n-o să mai rodească!.... pământul s-a deschis în faţă-i.. încât a pustiit tot rodul ce-l dase glia-n acel an. Apoi un geamăt lung de groază. Zeus l-a trimis repede pe Hermes s-o potolească pe Demetra. uimită de narcisul atât de neobişnuit. Copila ta gingaşă. În deznădejdea ei. Iar Zeus se ferea s-o spună. aprinşi cu vâlvătăi în Etna.. „Cine fusese ? Cine ? Cine ?. Văzând că nu e glumă. cu-nfăţişare uimitoare. ocolind livada.. Şi negăsind-o nicăieri pe fiica ei. s-a mâniat atât de tare. Şi nouă nopţi şi nouă zile a colindat pe văi şi dealuri. Să vadă ce e de făcut... Se povesteşte că-ntr-o zi frumoasa fată se afla cu nişte nimfe prin livadă şi culegea zambile.. întreaga mare şi chiar cerul. Cădeau şi grânele uscate. Nimfele ce erau de faţă nici n-apucaseră să-l vadă pe răpitorul mândrei Cora. Şi carul.. doar-doar o va găsi pe Cora.. că năpădise tot pământul. Demetra şi-a pus pe umeri un văl negru şi.. păşuni. Ea lumina aceste locuri cu două torţe mari : doi brazi.. târând un car măreţ de aur.. a spus Demetra.. păduri umbroase.. a prins-o. a şi plecat în lumea largă. — Cât timp eu n-am să-mi văd copila... livezi.. neclintită. Săriţi voi. cu braţele-i vânjoase.. De cine ? Unde ? Nu se ştie!. Cora. a fost răpită.. şi zeilor n-o să le-aducă nici rugi.. prin grote şi pe creste sure. Îţi dăm o veste dureroasă. Oamenii vor muri de foame.” N-aveau de unde să mai afle. câmpii cu grâne. Hades. o plantă mândră. nimeni!. În tropot au ţâşnit afară caii cei negri ai lui Hades.. Deodată.. cât scăpărarea unui fulger. scumpa copilă a Demetrei. Cora mai zăreşte şi un narcis. flămânde.190 Şi Hades a şi pus la cale cum s-o răpească pe fecioară. — Nimica n-o să mai rodească. Blânda fată. Pământu-şi închisese bolta. roze. Din car. pe oameni. Dar nimeni nu aflase taina. s-a îndreptat spre el. Narcisul răsărit acolo avea o sută de tulpine şi fiecare avea flori cu un parfum atât de tare. ca-ntr-un cleşte. Se auzise doar un strigăt : — Săriţi!. Pierise carul ca năluca. Cora. şi tot ce se afla-n grădină.. în insule. Însă n-a dat de urma Corei. zei sau oameni!.. nici sacrificii.. luând toiagul drumeţiei. Se petrecuse totul iute. zicea zeiţa. să-l rupă. Şi ţipete.

CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA .. ogoare şi livezi. purtând miresmele plăcute în cer. Grăia din slavă însuşi Zeus. dar. Şiretul zeu ţinea s-o aibă pe mândra Cora. să n-o piardă în nici un chip. Restul – două treimi din an – va fi cu tine. Şi află ce am hotărât eu : fata va sta la soţul său. o treime din timpul cât durează anul. s-a auzit atunci o voce. DAR… rodii12. Pământul tot nu va da roadă şi or sa rămână pustiite păşuni. Cora se legase să se-ntoarcă iar la Hades. Mâncând-o. Să zbori până la Hades. Şi el..... I-era ruşine. în stâlpi tremurători şi palizi. Călăuzită deci de Hermes.. bântuită de un gând ce-o-nspăimântase mai de mult.. rugându-l s-o lase liberă pe Cora. să ardă jertfele aduse.. I-era teamă. Şi am să văd dacă-i dă mâna lui Zeus.. Cora s-a-ntors cu voie bună la mama sa. stăpâne ?... Îndată a făcut zeiţa un semn cu mâna spre ogoare.. nici jertfe şi nici preoţi. şi cere-i să-i dea drumul Corei. — Nu!. a dat şi roadă. Aflând Demetra despre fapta ce-o săvârşise iarăşi Hades. Hermes.. De tine tot n-o să am parte! Însă – s-a învolburat zeiţa – dacă-i aşa. la nările lui Zeus.. privea zâmbind către Demetra. cu noi toţi.. şi totul a-nverzit ca-n farmec.. sus pe pământ. ce îşi strângea în braţe fata S -a coborât Hermes la zeul morţilor.191 — Rămânem fără sacrificii. Eşti stăpân drept şi tare vrednic. simţind fumul din jertfe.. Dar el a dat Corei să guste – mai înainte de-a pleca – din jumătatea unei . să afle Zeus că nici Demetra nu se lasă. copila mea ?. i s-a dus toată bucuria şi-a început să se jelească : — Aşadar tot vei fi pierdută.. să guşti dintr-însul la plecare ? Fata nu prea vroia să spună. Mama şi-a strâns copila-n braţe. — Va sta alăturea de mine două treimi din an. numai o parte. Zeus olimpianul. şi animalele flămânde nu pridideau să se hrănească. N-ar fi putut s-ascundă taina aceleia ce-i era mamă. şi toate fiinţele-or să piară. la Hades.. Şi Hades n-a avut ce face. a trebuit să se supună. ca să-i însenineze viaţa în mult prea tristele-i ţinuturi. Iar oamenii au prins s-adune belşugul grânelor din holde. Doar o treime lângă Hades ? Îţi mulţumesc. şi fumul s-a-nălţat spre slavă. a întrebat-o de îndată : — Nu cumva-ntunecatul Hades ţi-o fi dat fructul unei rodii.. zeiţă. ca-n templul lui să nu mai fie nici foc.. În temple s-au aprins iar focuri.. dar până la sfârşit a spus. să se întoarcă la Demetra. după-ndelungata ajunare. Nu te mânia.. şi-a înflorit..

. Şi-astfel. zeul morţilor şi-al groazei.192 şi-o săruta cu foc pe frunte şi pe obrajii ca bujorul. Iară lui Hades i s-a spus. El care nu găsise-o nimfă să-l însoţească sub pământ.. la fel ca zeii din Olimp. în fiecare an. avea pe Cora – Persefona – chiar dacă nu stătea-n Infern decât o parte dintr-un an. Legendele nu povestesc. adică zeul cel bogat. Era bogat şi mulţumit. având pe Cora. era acum la rând cu toţi.. Demetra s-a-nvoit să facă nuntă copilei ei cu Hades. El. Era bogat. cum hotărâse Zeus. căci Hades se asemuia şi cu Poseidon şi cu Zeus în măreţie şi putere faţă de zei şi pământeni. de-atunci. După această întâmplare. ci şi Pluto15 . Corei i s-a mai dat un nume : Demetra i-a zis Persefona14 . de primăvara până toamna. şi iarna cobora la Hades13. Cora stătea pe lângă mamă. nu numai Hades.. dar fără nici o îndoială că o fi fost o nuntă mare. .

au creat şi legende prin care arătau că fratele lui Zeus primise în dar. fiind mult prea cunoscută. despre care se vorbeşte în legendele noastre. ameninţătoare. este de origine latină. pietros. într-un fel de gură ca de vulcan. „Oreste”de Euripide etc. 7. provenind din trei izvoare. eriniile şi eumenidele hidoase. trebuia să stea. purtând. au vrut. numit mai târziu Mavronero. albăstruie. şi bice-n mâini. de la ciclopi – în vremea luptei cu titanii – casca lui fermecată. 2. Râul curgea printr-un ţinut arid. care îi urmăresc pe oameni şi îi nimicesc până la urmă. Şi au numit pe acest zeu : Hades. Părea că o fiinţă nevăzută le absoarbe trupul în adâncimile negre. este un râu obişnuit care. 5. într-o stare asemeni morţilor. şi Cocitul – râul plânsetelor. Legendele noastre populare. un an întreg. ne-o înfăţişează sub forma unei bătrâne oribile. în schimb. mult schimbat de oameni) şi se precipita din înaltul unor stânci de granit roşu. Piriflegetonul – râul de foc. şi alţi nouă ani nu avea voie să se amestece cu ceilalţi zei. ca un schelet. gaze şi ape subterane ce îşi căutau ieşirea din închisorile de piatră. În tragediile care ne-au rămas din antichitate. totuşi o folosim în povestirea noastră. în îngerul care duce morţii până la porţile raiului sau ale iadului. 3. Când grecii l-au născocit pe Hades. elinii îşi spuneau cu teamă: „Ce se aude şi ce-ar putea să fie în străfunzimi. Zeul Hermes cel înaripat s-a transformat. 8. se văd adeseori aceste genii necruţătoare. Geniile Infernului erau : harpiile. . în care geniile infernale au fost transformate. au născocit legenda că râul se ducea sub pământ şi înconjura de nouă ori Infernul. De fapt râul Stix. cum sunt: „Edip” a lui Sofocle. în loc de sabie. după cum se ştie. Celelalte trei râuri ale Infernului erau : Aheronul – râul spaimelor. Hades însemna : nevăzutul. 4. cu o mantie neagră pe spate. coasa cu care retează firul vieţilor omeneşti. Deşi denumirea de Infern. Ca să justifice şi faptul că Hades este nevăzut. să întruchipeze prin el tot ce se află în adâncimile pământului. Ei auzeau venind de-acolo zgomote surde. Acest jurământ era cel mai grozav din Olimp. sau. chiar dacă ar fi fost Zeus în persoană. Tartarul este asemeni iadului. şi nu aveau de unde să ştie că sub pământ se află magmă.193 Note: 1. după cum sună poruncile lui Dumnezeu. De aceea elinii. cu fantezia lor bogată. dată ţinutului lui Hades. Elinii îşi închipuiau moartea sub chipul unui bărbat tânăr. se aruncă în Cratis şi apoi se varsă în golful de Corint. cu barbă. misterios şi înfricoşător (astăzi. sub scoarţa pământească ? Cu siguranţă că mai este acolo o altă lume neştiută nouă!” Mai observaseră că orice vietate care murea era cu timpul putrezită şi transformată în ţărânâ. Pe rîul Stix se jurau zeii. în draci. cel mai adesea. Atunci. de bună seamă. 6. în legendele noastre şi ale altor popoare. de bună seamă. Cine-şi călca jurământul pe râul Stix. Aceste râuri curgeau în mlaştinile Aherusiade. nici să ia parte la consilii sau ospeţe. asemeni unui şuvoi negru. Ei credeau că acela care sorbea din acest râu era cuprins de îngheţul morţii. sub influenţa religiei. care purtau în pletele zburlite şerpi veninoşi.

. îl vedem pe Hades-Pluto – ducând în mână cornul abundenţei. Zeus. după cum socoteau elinii. ea exprimă. În acest grup o vedem pe Cora-Persefona – răpită de zeul Hades. zugrăvită de Nicomahos. sculptat de Girardon. 14. . căldura şi lumina. Câmpiile-Elizee pot fi asemuite cu raiul sau paradisul din legendele noastre şi ale altor popoare. Numele Persefonei se pare că ar însemna în limba greacă veche : „cea pierdută prin moarte”. 12. După strângerea recoltei. adică în tărâmul lui Hades. Aşa cum este aici înfăţişată.194 unde umbrele îndurau suferinţe. împrumutat şi de latini. Romanii i-au spus Proserpina. când fusese răpită de zeul stăpân peste morţi. Rodia era fructul iubirii. Opere plastice au fost de asemeni create pe această temă. zeiţa holdelor şi a bogăţiei de cereale. de unde nu mai ieşeau niciodată. adică suferinţe fără seamăn. spunând că zeiţa Cora este adăpostită iarna în adâncul negru al pământului. adică domnia unei mâini de bogătaşi asupra celor mulţi şi obidiţi. Doar cei socotiţi prea vinovaţi erau de fapt aruncaţi în Tartar. Numele Pluto. 13. de pe un vas. par vii. pe mama sa şi pe tatăl său. Elinii au poetizat acest fenomen. strigându-şi în ajutor nimfele surate. Iată în ce consta bogăţia lui Hades-Pluto. sub diferite variante. 10. Este timpul când Cora stă la soţul său. după mărimea vinovăţiei lor faţă de zei. El găzduia şi plantele. ca-n versurile lui Ovidiu : „Răpitorul porneşte-acum carul său cu toată iuţeala. când va încolţi din nou.” Mai cunoaştem un grup de marmură. sămânţa este vârâtă în pământ. în care caii cei negri. locul groazei. 9. Soţiile dădeau soţilor lor jumătatea unei rodii. Mai avea în spinare şi toată avuţia de minerale şi metale. pentru că Demetra o pierduse la început pe fiica ei. Aceasta pentru că Hades nu era numai zeul nevăzut şi misterios din adâncuri. pe timpul iernii. ea fiind fiica Demetrei – holda cea bogată – şi a lui Zeus – cerul care dă ploaia. De la numele şi suferinţele lui a rămas expresia de chinuri tantalice. Tema mamei care îşi caută copilul răpit a intrat apoi în folclorul tuturor popoarelor. Tot aşa face şi Hades la plecarea Corei pe pământ. 11. mai ales la popoarele slave. Într-o pictură veche. Tantal era legendarul rege al oraşului Sipilos.. când plecau în lume după aventuri războinice sau negoţuri. Demetra se chema la romani Ceres. Alte două frumoase picturi sunt ale lui Rubens şi Tizian. din Lidia – Asia Mică. încât aştepţi parcă să sară de pe pânză. Bătrânul Pliniu ne povesteşte despre o „Răpire a Proserpinei”. Şi telegarii şi-i mână în goană. sub formă de seminţe. şi zeul calcă brutal pe ele. iarna. până primăvara. Florile pe care zeiţa le culesese abia din livadă au căzut jos. înhămaţi la carul lui Hades. în cele mai afunde tainiţe ale Infernului. de o negrăită frumuseţe. Fata plânge şi îşi înalţă mâinile spre cer. care primea morţii. Zeiţa Cora întruchipa pentru cei vechi sămânţa care încolţeşte şi dă roadă. mai bine decât orice. simbolul elin al vegetaţiei pălită de vânturile repezi ale toamnei. 15. strigându-i pe fiecare. Ne impresionează mai ales pictura lui Tizian. pe nume. latine şi chiar germanice. înseamnă bogătaşul. De la ultimul lui nume s-au creat cuvintele plutocrat – cel puternic prin bogăţia lui – şi plutocraţie. sigure fiind că ei le vor păstra statornici credinţa şi se vor înapoia acasă. un pictor din antichitate.

Toate acestea se întrupau cu măreţie în cea dintâi copilă a lui Cronos : Hestia. vărsând câteva picături pe vatră. La ceasul de odihnă al amiezii sau seara. ar fi dorit-o de soţie. în care focul pâlpâia voios. Focul. Şi. credinţa pe care şi-o datorau întotdeauna părinţii şi copiii. cântând-o pe Hestia. Demetra se-ngrijea de holde şi de livezi şi de grădini. Îndată după doborârea zeului Cronos. în D . căci farmecele Afroditei nu au atras-o niciodată pe-această fată a lui Cronos. focul pe care ardeau jertfe. — Ţie ne închinăm. Zeus încuviinţase ruga sorei sale mai mari. arzând pământul în adâncuri. sau măcar apă. pentru-această puritate. ţâşnind în fulgere spre oameni. Nici focul clocotelor surde. şi-n fiecare casă din Elada. şi cel mai vârstnic dintre dânşii făcea o libaţiune cu vin. ulei. osteniţi de muncă. Nu focul slăvilor înalte. între ei. şopteau cu toţii. Hestia. Păstrează-ne uniţi. bărbaţii şi femeile se adunau cu toţii-n jurul vetrei. Mai înainte de a se face vreun sacrificiu oricărui zeu. fiind eliberată. Zeus pe Hera şi-o făcuse soaţă. ceruse fratelui său dreptul de a rămâne-n veci fecioară. deşi Poseidon. Hestia.195 HESTIA Şl DEMETRA intre copilele lui Cronos. oamenii trebuiau să săvârşească o libaţiune. şi mai târziu zeul Apolo. Iară Hestia1 păzea focul. ci focul caldelor cămine. sau focul ce urma să ardă jertfa. zeiţa mai primise dreptul de-a fi slăvită-n orice templu. care-n-semna iubirea din mijlocul aceleiaşi familii.

dar necăjit peste măsură. DEMETRA LA ELEUSIS n schimb. Pe lângă el mergea o fată.. Demetra i-a răspuns în dodii.. — Mă duc în lume. şi se făcuse o bătrână zbârcită la obraz şi gârbovită.. Iar când se-nfiripa o casă nouă. Părintele ţi-e lângă tine. n-aş putea s-arăt. Fata la fel. acum se lasă seara şi locurile-s cu primejdii. Legendele ne spun că ea a brăzdat cea dintâi ogorul şi l-a silit să înverzească.. Aveau şi ei o suferinţă.. Dar eu. fata lui cea mai mărişoară. el lua din vatra părintească scântei cu care-aprindea focul pe vatra lui abia zidită2 . De Triptolem. după poruncile zeiţei.. Erau miloşi. precum jurase-n prima zi. că poţi rosti cuvântul : tată. Totuşi i-a povestit că fiica i-a fost răpită de un zeu şi c-a pornit pe jos s-o caute. fată dragă. Acolo vieţuia. ducând în spate nişte vreascuri. Văzând copila pe zeiţă că umblă singură şi tristă şi gârbovită. curată cum e însuşi focul de care dânsa se-ngrijea. Ea a rămas neprihănită. — Ia stai. mânând din urmă două capre.. neagră.. când un fecior se însura. să nu se afle că-i zeiţă.. S-a folosit însă de-un om.. îl întâlnise în calea sa chiar pe Celeu. Zeiţa îşi schimbase chipul. Tu bucură-te. zeiţa soră mijlocie. cu inimi bune.. Dar cum ţi-ai pierdut fata ? a întrebat-o şi bătrânul. să nu se vadă că pe gene i se ivise o picătură arzătoare. Într-o basma strânsese ghindă şi în cofiţă nişte mure. se spune că ar fi ajuns prin acel loc care se cheamă Eleusis4 . Pe cap şi pe umeri se-nvelise cu o maramă veche. să n-o cunoască nimeni. Bătrânul s-a-ntristat şi dânsul. pe vremuri.. dar nu s-au mai gândit Î . căutând pe scumpa ei copilă. vestit de harnic şi cinstit. pe când se îndrepta spre casă. eu mi-am pierdut copila.. N-ai să-nţelegi tu niciodată cu cât e soarta ta mai bună decât a mea. feriţi de boale şi alte rele. s-a oprit şi i-a grăit în acest fel : — Unde te duci. Alte poveşti despre Hestia nu se cunosc. dar unde. Pe vremea când zeiţa umbla... măicuţă dragă ? Uite.. un om bătrân numit Celeu.. Şi se plecau smeriţi spre flăcări. a spus zeiţa. auzind întâmplarea asta. voi depăna povestea despre Demetra3. Şi-aşa umblând.196 fericire. Şi-a dat să plece mai departe..

fructe şi miere. sărmano!.. Cum a intrat aici. Demetra a fost izbită de durerea ce stăpânea în încăpere.. Zeiţa ar fi vrut să plece. Odihna ţi-o aduce... şi fata lor săltau în juru-i. Dar cum băiatul. zăcea pe pat şi chipu-i palid purta pe el pecetea morţii. de-o vreme. Demetra i-a dat lapte cald. o alinare cât de slabă. Şi Triptolem – cum se numea băiatul – s-a ridicat. plin de vigoare. Oricum ar fi. Ai casei au mâncat cu poftă. Copilul cel bolnav.... Aşa doreşte poate Hades.. Demetra îi umpluse pieptul cu răsuflarea ei divină. Pe drum a început bătrânul la rândul său să-i povestească mâhnirea ce-l rodea în taină. . — Leac nu-i găsesc. cerea mâncare. din patul său de suferinţă.. tot povestindu-şi. la poalele unei coline. Mişcată de atâta jale. şi înţeleg că va să moară. Pofteşte în coliba noastră..197 la asta şi au chemat-o pe Demetra să se-odihnească în coliba care se şi vedea în zare. zicea Celeu. s-au pomenit lângă colibă.. Numai zeiţa n-a gustat din cele ce erau pe masă. s-a-nduplecat până la urmă şi au pornit tustrei agale. i-era foame. L-a sărutat domol pe buze. zeiţa. — Mi-e foame. dar la atâta stăruinţă şi bunătate omenească. Nu ştiau cum să-i mulţumească bătrânei care săvârşise o vindecare fără seamăn şi-atâta de miraculoasă.. cu voie bună. zicea băiatul. vino. a zis bătrânul. poate. şi mi-e sete!. de care îi povestea pe drum Celeu. copilaşul s-a-mbujorat la chip ca mărul şi sângele-i a prins s-alerge din nou prin vinele secate. N-avea putere să mai plângă. şi ce pot spune ?. În acea clipă. — Poate nu e pierdută de tot copila ta. Iar biata mamă – Metanira – căzuse în genunchi zdrobită şi spaima parcă o-mpietrise. către coliba lui Celeu. Celeu şi Metanira. Şi toţi.. Ce pot să fac ?.. Vreau să mă joc!. o miere dulce ca nectarul. tot ce strânsese gospodina în casa ei : lapte-nchegat. S-au aşezat apoi la masă şi s-a servit. Mergând astfel. mamă. în care strecurase însă nişte seminţe fermecate5 . Băiatul cel mai mic din casă căzuse greu bolnav. Triptolem. a-mpins-o pe Metanira la o parte şi s-a plecat către băiat.. care cunoştea ce e durerea de a-ţi pierde un copilaş iubit..

Mii. să-l fac asemenea cu zeii : nemuritor şi plin de fală. — Şi totuşi. Şi şi-a schimbat înfăţişarea. Eu sunt Demetra. pe colină. Bătrâna. pesemne. cât ai răsufla o dată. cum sunt mamele. Nu ştiu cum s-a-ntâmplat. Ce faci.. — Bătrâne. a fost îndată în picioare şi s-a-ngrozit de ce-a văzut. cum e spicul cel auriu din miezul verii... cu grijă. A mai şoptit cuvinte. cheamă poporul. V . Din vălurile sale albe se răspândeau în tot văzduhul miresme dulci şi-mbătătoare. un templu mare. Iar părul galben.198 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE enise noaptea. care se vor numi-n Elada misterele eleusine. pe care gura omenească n-ar fi ştiut să le rostească – cuvinte magice. făcându-se din nou zeiţă. iar purtătoarea de făclie. de-o frumuseţe uimitoare. La miezul nopţii. Demetra se culcase-n preajma copilului tămăduit. întâiul om care să ştie cum trebuie arat ogorul. ca să-mi aducă alinare tristeţii c-am pierdut-o pe Cora. din jar şi flăcări şi din mâna în care îl ţinea zeiţa.. Şi. îl afunda. iată.. îşi revărsa lumina argintie peste coliba lui Celeu.. pe când somnul şi liniştea domneau în casă. Acuma totul se sfârşeşte. ce te-au împins să-mi smulgi copilul. l-a mângâiat uşor pe frunte. Vârând pe Triptolem în flăcări. Clădiţi acolo... bătrâno ? a strigat tare Metanira. este vremea să aflaţi toţi. A auzit. — Copilul meu!. nu au avut urmare bună. S-au culcat cu toţii. care-l vindecase pe Triptolem. cu glasul tremurător. Şi vă voi iniţia. dar tot atunci s-a deşteptat din somn şi Metanira. Cel dintâi care va cunoaşte unealta mea cea nouă : plugul. Iubirea. eu am să fac din fiul tău. mama a şi fost lângă vatră. L-a smuls pe Triptolem. luna. mii de stele scânteiau pe boltă. zeiţa s-a sculat în taină. desigur! – şi apropiindu-se de vatra în care mai erau tăciuni.. sub jarul ce licărea roşu pe vatră. a glăsuit din nou Demetra. zgomot. cea încărcată de foloase şi pentru zei. L-a luat pe Triptolem în braţe.. — Sărmano. a învelit sub jar tot trupul copilului abia-nsănătoşit.. — Mă iartă. Eu însămi vă voi da poveţe asupra-nchinăciunii ce se va-ndeplini în templu. am vrut să îl purific.. îi luneca pe gât şi umeri şi strălucea ca o lumină. cu spaimă. şi pentru oameni!. Şi. n-am ştiut! a rostit mama. Pentru că. tot ea. grija ta de mamă. în nişte taine sau mistere. a grăit zeiţa către Celeu. trecându-şi palma de trei ori pe pielea-i netedă şi albă. i-a grăit Demetra. drept preoţi.

flăcăul a pornit spre casă. templul vestit din Eleusis. prin vrajă – deşi la mare depărtare – n-a lăsat regelui răgazul să-i ia viaţa lui Triptolem. Şi Triptolem. Triptolem6 s-a făcut flăcău. hohotind sălbatic. om hain. Triptolem se pogorâse-n Sciţia. De cum a poposit flăcăul în ţara asta. L-a făcut fiara cunoscută sub numele de linx sau râs7. Scăpat de moartea plănuită de Lincos împotriva lui. Aici domnea un rege aspru.199 Şi cum a poruncit zeiţa. Odată. nebun. ha!. Iar Triptolem trecea cu carul cel zburător din ţară-n ţară.. părăsind Sciţia. Aici veneau agricultorii şi îi cereau sorei lui Zeus. secară. ce-l veghease pe ocrotitul său.. Celeu a şi chemat poporul. S-a făcut că-l primeşte bine.. să-i spună ce gânduri l-au adus. pe care şi-o pregătise de cu seară. Şi-a hohotit plin de cruzime : — Ha. s-a apropiat cu paşi de tigru ce vrea să-nşface o vietate şi. şi-au construit un templu mare. Demetra însă.. TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA impul a început să treacă. s-a năpustit. să-i ocrotească pe ogoare şi să le umple casele cu grâne : orz. Demetra i-a dăruit carul ce o purta pe ea-n Olimp. mei. T . pe când dormea flăcăul. serbările eleusine9 . cu o suliţă. El a prins suliţa scăpată de regele schimbat în fiară şi a voit să-nceapă lupta.. îşi spunea regele în barbă. Acuma-vei pieri!. o ţară unde fusese rău primit8. un meşteşug atât de spornic. s-a îndreptat către palatul regelui. L-a prefăcut pe acest rege într-o dihanie complită. a dat să-mpungă pe flăcău.. Cu ţipătul său.. şi-i îndruma cu-nţelepciune. şi-atunci Demetra i-a cerut să plece-n lume şi să-nveţe pe oameni ce este-agricultura. a pus la cale să-l ucidă. Demetra cea cu păr bălai.. crudul Lincos l-a şi trezit pe Triptolem. pe uşă şi a pierit către pădure. L-a ospătat şi l-a culcat într-o-ncăpere mai ferită. Şi ca să vânture pământul mai repede ca rândunica. în tainele agriculturii. din ură şi din invidie pe tânăr. a pus la cale în Elada nişte serbări strălucitoare. pe toţi cei ce doreau să aibă o viaţă mai îmbelşugată. dorind s-arate recunoştinţa sa zeiţei. Dar linxul. Noaptea. Dar Lincos. totuşi. — Am să-i iau carul său şi plugul şi am să mă mândresc eu însumi c-aş fi născocitorul acestui meşteşug pe care îl răspândeşte Triptolem!. al cărei ţipăt parcă-i hohot. Era un car tras de balauri. ce purta numele de Lincos.

veneau ades lângă copac. Atunci Erisihton. Iar de sub scoarţa despicată a început să curgă sânge. cu o coroană mult mai largă decât era toată pădurea. ce se numea Erisihton.. Tu.. îmi dai poruncă ?. în trunchiul lui. Dar a aflat cu supărare că mulţi nesocotesc porunca.200 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI ine nu se ruga smerit. Iară poeţii spuneau versuri scrise pe table ceruite. sclav. — Zeiţă.. a prins în mână o secure. ar fi-nfruntat-o pe Demetra. Şi nimfele de prin pădure fugeau cernite spre Demetra. Căzând.. Şi de-ar fi dânsa în persoană. — Tăiaţi-l!. odată.. Zeiţa-ndată şi-a scos fruntea din holdele aproape coapte. Cununa lui. Şi a lovit cu-nverşunare. A chemat câţiva sclavi cu sine şi au plecat către pădure. tăiat de tine. va săruta curând pământul.. Primeşte dar ce ţi se cade. şi-a hotărât să-i pedepsească şi să reteze-ntreg stejarul.... tu. Şi oamenii.. cu ciudă.. Trunchiul atunci a scos un geamăt şi frunza lui s-a făcut pală. prea darnică.. a zis Erisihton. cea mai iubită dintre nimfe şi-a pierdut viaţa sub securea călăului Erisihton. ca s-o slăvească pe mândra soră a lui Zeus. În faţa mea ? Dar nici un sclav n-avea curajul să dea întâia lovitură. un bătrân rege tesalian. rămuros. s-a auzit o voce blândă. strigând spre cei aflaţi de faţă: — Puţin îmi pasă că zeiţei i-e drag acest stejar semeţ. — Stăpâne!.. O nimfă dragă a zeiţei. Erisihton însă oprise ca oamenii să mai cinstească acest stejar. le-a poruncit dânsul. Nu mai da. N-a trecut mult şi a sunat cea de pe urmă lovitură. S-a prăbuşit în tină trunchiul. vei suferi şi tu. atât de largă. Într-o pădure tesaliană Demetra avea un stejar.. Astfel se spune că. tăiată de suspine : — Ascultă! îţi vorbeşte nimfa ce-a locuit în trunchiul ăsta nevinovat.. Şi cu securea-nsângerată i-a retezat îndată capul. În ramurile-i înverzite agăţau panglici şi buchete de flori bogate în parfumuri. o supăra rău pe zeiţă. — Ce-ai spus ?. pentru belşugul pe ogoare sau în grădini sau în livezi. în trunchiul lui trăia o nimfă.. Află însă că. Un stejar falnic.. tirane. pentru-această faptă. tot îl dobor. a cutezat un sclav să-l roage. Ajunge. plăcut zeiţei.. A clătinat C .. Numaidecât. în temple.. cu furie.

unde domnise crudul Lincos.. De ce mânca. şi a suflat asupra-i fiere. a spus Demetra mâniată. cu aripile sale negre. ce să vândă. — O vând ca sclavă. uscate. şi tot mai multe. Să-l nimicească pe călăul Erisihton şi tot ţinutul pe care-l stăpâneşte dânsul.. purtând mâncări nenumărate : fructe şi lapte. mai înainte. Mănâncă tot ce se găseşte. din toate felurile. ce i-a pătruns în măruntaie. Dar Metra.. copila lui cea mai frumoasă. Multe.. a pătruns în palat. pornind înspre Tesalia mănoasă. părul zburlit şi pielea aspră. fripturi din fel de fel de păsări şi animale. Şi-n Sciţia se afla Foamea.. care săvârşise fapta.201 puţin din plete şi toate holdele acelea s-au scuturat în tot regatul. unde chiar regele doboară stejarii mei! a zis zeiţa. Şi-a dat poruncă unei nimfe să plece-n Sciţia pustie.... cu buze vinete. să-mi potolească focul gurii. Şi nimfa a pornit pe dată spre Sciţia. Regele. însă. — Să vie Foamea. — O foamete-nspăimântătoare va bântui-n aceste locuri. făptura cu obrajii galbeni şi ochii-n fundul capului. Merinde care-ndestulau. nu-i ajungeau acestui rege să-i sature grozava foame. nici fructe nu mai dădeau pomii. i-era mai foame. Era cam spre sfârşitul nopţii şi Foamea. la rege. Acolo nu mai creşteau grâne. să cheme Foamea. bănuindu-i gândul. regele s-a trezit din vise şi a început să strige tare : — Aduceţi-mi bucate multe.. Slugile s-au pornit în fugă. nu mai are ce să mănânce.. Iar Foamea s-a săltat pe-o pală de vânt uscat şi secetos. şi l-a-nvelit. dinţii mâncaţi ca de rugină. Mănâncă avuţia ţării. fără multă vorbă. Cu timpul. toată ţara. ca să-şi mai capete bucate. Cerea mereu alte bucate.. care-mi este de obicei vrăjmaşă mie. merge pe ţărmurile mării şi îl imploră pe Poseidon : C . şi-mi cumpăr iar bucate multe. înfloritor mai înainte. tot mai multe. METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU um i-a suflat pe gât otrava. Atunci pune ochii pe Metra.. zice dânsul. şi sărăceşte tot regatul... ca într-un giulgiu. cu gura lui nesăţioasă. carne fiartă. dormea adânc în acel ceas.

Foamea îi creşte fără margini şi îl cuprinde deznădejdea. după voie. Şi-atunci. Fata îşi schimbă-nfăţişarea.. ce-o vinde iarăşi. Până la urmă a pierit. Fugind de la stăpân. astfel dobândită. să se hrănească. scapă-mă de-aşa ruşine. Zeul Poseidon se îndură şi-i dă prinţesei o putere de-a se preface. Metra se schimbă-atunci în câine. în orice animal din lume. . se spune în legendă că preanenorocitul rege şi-a sfâşiat propria carne. ajută-mă să nu fiu sclavă. Dar hrana. cel mai puternic după Zeus..202 — Tu. Dar Metra scapă de sclavie prin noua ei înfăţişare. Erisihton îl vinde iute.. Ea-i singurul câştig ce-l are Erisihton. nu-i mai ajunge regelui. Se face cal. Aşa s-a răzbunat zeiţa belşugului şi a recoltei pe regele Erisihton10 .. împuţinându-şi astfel trupul. Regele-l vinde şi-şi ia pe preţul său mâncare. se-ntoarce la tatăl său. care-i nesocotea puterea şi nu lăsa să crească-n voie stejarii falnici din păduri. zeule atât de mare.

La romani. sunt seminţele de mac. însuşi Lincos. Ea are o înfăţişare calmă şi chiar puţin severă. Hestia. emblemă a suveranităţii. Această trecere era însoţită de aşezări stabile. cum se numea. pe care poporul nostru o numeşte. chiar viaţa. Focul ce le da în timpul nopţilor lumină şi iarna îi ocrotea de geruri. cele trei munci de seamă din meşteşugul plugăriei: aratul ţarinei. De aceea. o vedem pe Hestia sau Vesta. Focul acesta sacru trebuia să fie simbolul unităţii între locuitorii aceluiaşi oraş.203 Note: 1. 2. Astfel justificau. prin acest gest. numite vestale. pentru că oriunde se află oameni ei aprind focul în vetre. 8. În pritaneu erau primiţi solii străini sau ambasadorii. Cum este flacăra de pură. Este reprezentarea legendară a dorinţei oamenilor de a dobândi o viaţă tihnită şi îmbelşugată. cu văl pe plete şi pe umeri. un pritaneu. Ţipătul acestei fiare se aseamănă cu un hohot de râs. zeiţa este reprezentată. 6. în clipa când a fost preschimbat de zeiţă. cu falduri-lungi. 4. La fel. unde să ardă focul sacru. înveşmântată într-un dublu hiton. elinii au socotit că oraşul se cădea să aibă o vatră a sa. Poate că simbolul ar putea fi asemuit cu acela al renumitei „coloane fără sfârşit”. Artistul grec care a sculptat-o pare că a vrut să spună. urmaşilor săi : „Năzuiţi întotdeauna numai spre ceea ce este înalt şi veşnic. sau Vesta – la romani – întruchipa pentru cei vechi focul. Cu indexul arată către slăvile înalte. Vatra sau căminul îi unea în jurul ei pe membrii aceleiaşi familii. plin de curăţenie!”. înşelăciuni sau duşmănie. Demetra. Poate din pricina aceasta. faptul că în Sciţia nu s-a făcut multă vreme agricultură. Tot de aici luau vechii greci tăciuni aprinşi. după unii mitologi. cu putere adormitoare. Focul purificator de molimi. 3. Seminţele aşa-zise fermecate. de oarecare siguranţă în colectivitate. Focul cel blând din vetre. însemna trecerea de la păstorie la treapta superioară a muncii în agricultură. semănatul şi secerişul. hohotea de bucuria izbânzii. aduceau cu ei flăcările sfinte şi se simţeau în noul oraş ca în patrie. care trebuiau să rămână fecioare nemăritate. întruchipând în legende pământul fertilizat de oameni. dealtfel. Eleusis din Atica a devenit mai târziu un vestit loc de adorare a zeiţei agriculturii. ţinând în mână sceptrul. pe care ei îşi găteau hrana. râs. în chip poetic. aflată într-un muzeu de la Roma. Aşa îşi explicau elinii existenţa acestei fiare. 5. Această dăinuire a focului însemna. elinii. În tabere aprindeau focul din aceşti tăciuni şi simţeau numaidecât patria alături de ei. cum poartă numai fraţii săi : Zeus şi Hera. de cei dintâi plugari. dealtfel. aşa urma să fîe şi căminul : curat şi neatins de intrigi. 7. uneori. După legendă. Cuvântul Triptolem înseamnă. . În opere vestite. când se duceau la luptă. creată de marele nostru sculptor Brâncuşi. acest foc era păzit de nişte preotese. Demetra sau Ceres. când porneau cu corăbiile să cucerească ţinuturile îndepărtate şi să întemeieze oraşe noi. cum este statuia intitulată Giustiniani.

adică zei pământeni. cu fulgerele şi trăsnetele lui. Demetra este reprezentată de obicei cu mare pompă. pe care-l duce vântul. se sfărâmă. am putea spune noi. Când este astfel reprezentată. Demetra se aseamănă mult cu sora ei mai mare. În mâna dreaptă ţine o torţă – torţa cu care şi-a căutat copila – şi în cea stângă un coş. având numai o bentiţă peste păr. Prin fapta lui Erisihton. Ea are în jurul frunţii spice de grâu. care distrugeau copacii. Acesta ar fi tâlcul legendei lui Erisihton – Demetra rămânând belşugul. mai este în acelaşi timp şi pământul nefertil. marea cu furtunile sale nimicitoare. mai ales orz. demnă. şi Dionisos. În operele plastice. Premiile distribuite la aceste serbări constau de obicei din grâne. erau în luptă cu forţele naturii care puteau să le facă rău : cerul. se risipeşte în nisipuri şi praf. cum se purtau în Eleusis. care asigura belşugul de roade. grecii îi osândeau pe aceia ce făceau stricăciuni naturii. zeul viţei de vie. dar se simţeau apropiaţi de aşa-zişii zei htonici. cum erau Demetra. Legenda aceasta are altă semnificaţie decât cele dinainte. soarele însuşi. cu Hestia. plantele. Erisihton. părintele agriculturii. grădina sau pădurea. Alteori ea are o ţinută simplă. care întruchipează abundenţa. ce imitau.204 9. în general. Elinii. când era prea arzător. adică duşmănos zeiţei. Nu mai pot vieţui nici animalele. pe lângă jocuri şi întreceri de gimnastică sau muzică. Deasupra lui bântuie foamea şi el însuşi. Pe acest pământ nefertil se pustieşte totul: holda. ogoarele sau păşunile. pe câmpia Rariei. pe cât se pare. numită Raria. zeii naturii îmbelşugate. de fapt. chiar munca pe care o fac pe câmp plugarii. Serbările din Eleusis. cuprindeau şi o serie de practici religioase. Aceste grâne erau recoltate pe o câmpie învecinată cu Eleusis. . Aici. flori de mac şi alte ornamente vegetale. uscat. fără vreun scop şi fără milă. fără podoabe. 10. se spunea că arase întâia oară pământul Triptolem.

Dar bănuiala tot o-nghimpă în inimă şi nu-i dă pace. sau cum a amăgit-o. să ţi s-arate în veşmântul şi cu puterea lui cerească.205 VESELUL DIONISOS M ulte făcuse năzdrăvanul Zeus.. Cum te-ai lăsat ademenită ? Acela care s-a lăudat că e stăpânul din Olimp e un amăgitor. precum spune. Şi totuşi. desigur. dar nunta s-a făcut. copila regelui din Teba. nu se ştie. mângâioasă : ... parcă niciodată dânsa n-a fost atât de îndârjită ca în ziua când stâpânul a făcut nuntă cu Semele. şi-a-ndemnat-o pe fata regelui din Teba să ceară soţului dovada că este zeu într-adevăr. de-i Zeus. Şi seara când coboară Zeus şi se apropie s-o sărute. S-a dus îndată la Semele şi a-nceput s-o dojenească cu glas tremurător : — Copilă. Hera. către palatele din Teba.. Cadmos. luând chipul doicei lui Semele. Norii aceştia învăluiau mereu Olimpul. chiar în palatul de la Teba al tatălui copilei. pătrund prin case. pe cât se crede. Mult s-a mai mâniat zeiţa Hera. cu pas şovăitor şi fruntea încununată de şuviţe mai albe decât neaua iernii. ca să înşele fetele prostuţe. după aceea. dornică să se răzbune. Şi a pornit pe el zeiţa. s-a prefăcut într-o bătrână. A poruncit. Semele-ar crede şi n-ar crede ce-i spune prefăcuta doică.. De-atâtea ori se supărase Hera. să i s-aducă-un nor de aur. Aşa cum se înfăţişează soţiei sale din cer.. prinţesa-l roagă. Cum a silit-o să-i devină soaţă. Şi-a sfătuit-o. Mulţi se pretind că-s zei.. Aşa socot c-ai păţit tu.. — Îl rogi. aflând această nouă necredinţă! Şi.

când potolise pârjolirea palatului regelui Cadmos... când au aflat că Zeus poartă pruncul închis în coapsa sa. pruncul ăsta. Şi Zeus l-a chemat pe Hermes şi-a grăit : — Să duci. peste podele şi-n tot locul. de n-ar fi fost în preajmă Gheea – pământul larg şi bun – aceea ce e strămoaşa tuturora. Taci!. slăvite. l-a smuls Zeus pe băieţaşul lui Semele. Însă abia deschide gura. Doar fiul ce-l purta în sânu-i Semele cea nefericită a fost scăpat prin voia Gheei.. Zeus jurase chiar pe Stix să-i împlinească voia. cum urzise Hera. apucă numai să-l zărească pe soţul său şi vrea să-i spună cât este ea de mulţumită că-i împlineşte rugămintea. rosteşte Zeus. în strălucire şi putere. Îşi clatină bogata-i chică şi cheamă-n jurul său furtuna cu nori. O iederă plină de sevă. El se înalţă într-o clipă către palatele-olimpiene. că tot ce-mi ceri se împlineşte numaidecât. aş vrea să-mi împlineşti o vrere. Nu mai avea nici o putere să se împotrivească faptei ce-o ticluise bine Hera. Semele. totuşi. la Teba cea cu şapte porţi.. la care-ar fi născut Semele. peste ziduri. căci băieţaş era copilul. Au râs puţin de dânsul zeii. din flăcări. cum are dreptul să te vadă numai soţia ta din ceruri. să mi te-arăţi. şi el. chiar în clipita următoare. Dar vorbele fuseseră rostite şi se împrăştiau prin aer. şi chiar la vremea cuvenită. Căci el o dată se născuse din mama lui pierită-n flăcări.... a vrut să spună Zeus. Ia-n mână sceptrul greu de rege peste pământ şi peste ceruri.. cu fulgerele-n pumni şi faţa.. l-a scos frumos. la fel ca-n sânul unei mame. — Îţi jur pe Stix. Şi Gheea a făcut să crească perdele verzi de iederă peste coloane. — Taci!. ţi-ai pierdut mama... şi focul. Zeus l-a luat şi l-a închis în coapsa lui. o-ncinge iute pe copilă. Iată de ce Dionisos1 a fost numit şi Ditirambus2 – sau cel născut de două ori... şi-a doua oară-l adusese pe lume Zeus. L-a strâns în braţe ca un tată şi i-a rostit înduioşat : — Feciorul meu. şi se pogoară iar în Teba. Îşi pune hainele de aur.. printr-o taină cunoscută numai de el. Socrul S . tatăl lui.206 — De eşti tu Zeus. Palatul însuşi se aprinde şi ar fi ars în întregime. Şi. şi nu altul. care-l însoţea pe Zeus în fulgerele-i orbitoare. din coapsă. cu tunete cumplite şi fulgere strălucitoare. Şi fata rîde bucuroasă : — Atunci. UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI emele a pierit în flăcări. Dar Zeus şi-a văzut de treabă. ce-a-năbuşit şi a stins focul. De fapt. pristave. tu ai să vieţuieşti.

Se nimerise numai bine.. a murit. şi varsă peste ei otravă. pe Hera... Crima şi Jalea şi Teroarea. Şi a pornit în zbor. voi genii.207 meu. Erau acolo nişte furii. De îngrijit. prin iscodiri şi vicleşuguri. Şi-a pus pe spate o mantie cruşită. — O!.. toiag şi armă totodată. a aflat că trăia copilul.. îl îngrijea o sidoniană vrăjitoare. şi Hera. a glăsuit zeiţa Hera. Răzbunaţi-mă. ce-l are Zeus cu-o fată pământeană. dar Atamas e-n locul lui. Tu.. şi ea născuse un copilaş. ferită de lumina zilei. care s-alunge umbra nopţii. Soţia sa. pe Melicerte şi pe Learh. Cadmos. geniile rele-ale lui Hades. Le da la amândoi să sugă din sânul ei bogat în lapte3. Să nu mi-l afle... crescând în casă pe-un fiu nelegiuit.. dionisiace. şi l-au primit la dânşii-n casă şi pe micul Dionisos.. Iar Ino. Zburau cu ea. chiar ei să şi-i ucidă. de vipere lucioase.. urmată de un cortegiu fără seamăn. în sânge. şi-nverşunată ca o fiară s-a coborât pe loc în Tartar. l-a primit plină de-ncântare pe-acest copil orfan de mamă. Tot ea a-ncercuit şi fruntea şi buclele strălucitoare ale acestui zeu frumos şi vesel. Mai mult.. spaimă şi nelegiuiri. soră cu Semele. ca ginere şi ca urmaş.. ce se joacă în strigătele de „Evoe!”. Hera. Tisifone. A luat în braţe Hermes pruncul şi a zburat cu el în Teba. una dintre voi. şi glasul ei vuia în Tartar. tot la fel. zgomotoase. pe Melicerte şi Learh. îngrozitoarea Tisifone şi-a luat în mână o făclie muiată-n sânge şi-n otravă. Abia de-o zi. pe Melicerte. De cum a dat porunci zeiţa. un danţ frenetic. Nebunia. Porniţi. A născocit apoi tiasul. e soră bună cu Semele. urlând turbate : Ura cea neagră. Şi sidoniana vrăjitoare a pus la cale pentru zeul cel nou-născut serbări nocturne. GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA -a trecut însă mult. a creat tobe şi ţimbale cu sunete răscolitoare şi-a aprins torţe luminoase. eşti mai cruntă!. Faceţi-i pe aceşti părinţi – ca o osândă meritată – să-şi piardă cei doi fii iubiţi. ce are-n vârf un con de pin şi e-nvelit în flori şi frunze de iederă căţărătoare. foc. cumva... ce purta numele de Mistis4. deci.. cu verzi ghirlande-mbălsămate şi struguri aurii şi dulci. cumva. Ea i-a dat zeului şi tirsul. şi astfel să se-nveţe minte toţi oamenii că nu e bine să supere. Mijlocul şi l-a strâns în chingă de şerpi. Îi dai lui Ino băieţaşul şi-i porunceşti să mi-l păstreze într-o odaie-ntunecoasă. Ca-nchinătorii să n-adoarmă. regina Ino. Regele Atamas şi Ino m-au supărat. Nu le-ajungea c-aveau ei înşişi alţi doi copii. şi alte genii N .

. S . văzând-o pe soţia lui.. şi toate-acestea s-au prefăcut pe dată-n păsări. ce încă gângurea. căzând în lături. ca piatra dintr-o praştie. zbura din nou vârtej spre Tartar. Porţile grele de aramă s-au zguduit. sărmanul Atamas crezuse că soaţa lui este o fiară. s-a depărtat. cu mâna-i neagră şi ciumată. căutându-i pe Ino şi pe prunc. care-şi ţinea la sân copiii. prea drăgălaşul Melicerte. Plină de ură.. regele Atamas trăsese pe cel mai mic dintre feciori. dată de şarpele care-l muşca. în pescăruşi. Şi de pe stâncă s-aruncase în valurile vinete.208 nemiloase. şi-o stârpiţi! În nebunia-i. Iară cu falca-nsângerată a făcut semne de blestem. Nimfe şi prietene şi slugi. ce privea din ceruri. mulţumită că-şi atinsese ţelul. ea şi-a smuls... şi-l aruncase într-un zid. făcuse semn. Learh. Cum au ajuns. În şerpii-aceia Tisifone vârâse spuma nebuniei şi a dorinţei de măcel. REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE i Atamas. Dar Tisifone-a călcat pragul palatului lui Atamas. altul spre regele-Atamas. Săriţi!. se şi grăbiseră s-o scape. din braţele măicuţei sale. să nu mai vadă ce crimă se punea la cale. Întindeţi laţurile voastre şi prindeţi fiara!. pierzându-şi mintea. Dar Hera. Şi-n timp ce furia. doi şerpi din pletele zburlite şi a zvârlit unul spre Ino. şezând pe jilţul ei de aur. cum spun legendele eline. a început să ţipe-aşa : — Ce caută în palat leoaica şi puii ei ? Săriţi!.. Soarele. sub muşcătura veninoasă – se repezise pe o stâncă cu celălalt copil în braţe. ce din cer zărise cruntul alai al Tisifonei. şi pruncii săi – pui de leoaică.. care trăiau pe lângă Ino. Ino – neştiind nici ea ce face. zice legenda că s-a cutremurat palatul. care şi astăzi zboară şi ţipă peste valuri..

El colinda din ţară-n ţară. Zeus i-a dat ca-nvăţător pe un satir bătrân : Silen6 Satirul era gras şi vesel... V PENTEU um s-a făcut bărbat în lege. urmat de un cortegiu vesel. format din nimfe şi satiri. în jurul lui Dionisos. Olimp. dai cu-o beţie inspirată. aduceau jertfe – mai des ţapi – şi-l aclamau neîncetat. — Să îngrijeşti de acest zeu. că oamenii se-nfricoşau şi se plecau către cortegiu. prietenul său. C . Iar de cânta-n păduri satirul. neobosite. din slava lui. Silen. băteau din tobe şi ţimbale.. l-a învelit în vălu-i alb şi l-a împodobit cu flori. de tigri şi-alte fiare7 . prin muntele cel 'nalt. Şi toţi făceau atâta larmă. în încăperea-ntunecată. Chiar zeii se săltau adesea din jilţurile lor de aur. Nimfele care-l însoţeau purtau numele de bacante şi. alături. Zboară-ndată către Teba şi scapă-mi fiul din primejdii. i-a poruncit pristavul nimfei.. — Voi îngriji. a tot zburat şi a ajuns în insula unde trăia o nimfă. A zburat el. şi l-a ascuns în peştera cea mai umbroasă-a insulei. căci la beţie el putea să prevestească şi viitorul. împreună cu satirii – demoni cu coarne şi copite. în timpul nopţii următoare. Dionisos pornise-n lume să-mprăştie viţa de vie. de lei.. Codrul îşi clătina frunzişul. şi altele sunau din flaut Iar vinul. Nisa5 . vinul curgea gârlă.. Pe un măgar venea. i-a şoptit repede lui Hermes : — Fugi!. ce semănau cu nişte ţapi – danţau mereu. Umbla-ntr-un car tras de pantere. beţivul. a răspuns Nisa. stăpânul ce se întâmplă pe pământ. în Nisa.209 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ ăzând. Aici. fiul Semelei şi-al lui Zeus. Umbla întotdeauna beat. mai mult decât de fiinţa ta. danţând cuprinşi de veselie. până şi fiarele jucau.. Hermes l-a luat pe micul zeu şi a plecat cu el în zbor. Noroc că-n toată vremea asta Dionisos era cu Mistis. s-a-nălţat zeul ferit de ochii Herei. Şi crescând el mai mărişor..

numit Penteu. Şi-a-nălţat tirsul spre bacante. urmat de nimfe şi satiri şi-având în preajmă pe Silen. nu ştie că e fiul ei.. Nu vă grămădiţi în calea acestui zeu. ajuns pe pajiştile noastre. iar printre ele se găseau : Agave. Şi ea se-ntoarce mânioasă. şi nu vă mai plecaţi urechea la cântecele de bacante.. lovind cu tirsul în Penteu.. aflând vestea că s-apropia Dionisos. Îl aclamau pe acest zeu. se grămădeau să-i iasă-n cale. să râdem amândoi cu poftă. Dar ca să nu se piardă vremea. Zvârliţi încolo tirsurile. ca o nimfă. ce umblă cu beţivii-n roiuri şi-i parfumat. ce amintesc de moleşeală şi de beţia ruşinoasă. propria lui mamă. spre ţara unde se născuse. însă prin luptă glorioasă. iar ceata aprigă s-avântă spre rege. ca o femeie. că zeul. Acolo se afla pe tron un rege nou. ce-l socotise un mistreţ. cu flori în plete. grăieşte dânsa către bacantele din munte.. Nu vă mai prindeţi nici în danţul ce-l tropăie satirii beţi. am să fac o glumă. a început să râdă-n hohot. tineri ce-aţi ajuns la vârsta de-a purta suliţe şi scuturi. Ci-l socoteşte un mistreţ. Sub vraja lui Dionisos. surorile şi alte rude. bine. Agave cea cu păr cărunt îl vede cea dintâi cum urcă.) Însă Dionisos – se zice – aflând de fapta lui Penteu. Le porunceşte să alerge în goana mare. puneţi-vă pe creştet coifuri. nu vă istoviţi puterea. el însuşi urcă pe Citeron. Agave. care stă uimit privind la mama lui. . fie. Şi-şi cheamă slugile Penteu.. a grăit zeul. Priviţi-acest mistreţ oribil. Deodată iese din palat regele Tebei. Silen!. Eu vreau ca prima să-l lovesc. ce nu cunoaşte nici armele. colindând pământul.. ca-ntr-un vârtej. ştiind că zeilor le place să te supui fără zăbavă. nici vitejia. — Surorilor. nu foi de viţă şi ghirlande.. Aşteaptă. să găsească pe noul zeu. strigînd tare : — Staţi!. gândeşte el că mă va-nvinge ? Că va opri cultul lui Bachus ?. De e sortită Teba noastră să cadă-nvinsă... Bătrânilor. să săvârşească pentru zeu mistere şi închinăciuni. Nu vreau să fie Teba pradă acestui zeu atât de tânăr şi dezmăţat. să-l lege-n ştreanguri. de pildă. (Un munte unde se-adunase mulţime de femei şi nimfe. mai mult spre mama lui Penteu. sorbind licoarea blestemată. — Rege nebun.. pe care ne-o aduce zeul.. Aşa se povestea. Tocmai venea din văi Penteu şi se mâhnea auzind cântul şi ţipetele deşucheate. care venea cu carul său tras de pantere şi de lei. Ares ? Voi. când bate vântul şi răscoleşte tot nisipul cel galben de pe malul mării. lipsit de vlagă. O. s-ar fi-ndreptat cândva spre Teba. din cele care îl urmează. Mulţi dintre oameni.. Acestea s-au pornit să sară şi mai vârtos. nu ţineţi minte că neamul nostru ni se trage din zeul cel puternic.210 Cine nu se pleca-nainte-i urma să fie pedepsit.

îl strigă dânsul.. înfierbântate. bătrâne. s-au repezit la el grămadă şi l-au ucis cât ai clipi. dar nimfele.. ar fi strigat şi l-ar fi blestemat pe zeu.. mă învingi. .211 În vîrful muntelui e zeul şi râde-n hohot cu Silen : — Ce zici. vroind să-mpiedice ca-n Teba să se împrăştie beţia8 . râde şi Silen. Penteu pricepe însă totul. Dar tot n-am să mă-nchin puterii tale.. în timp ce lăncile-l lovesc. zeu viclean.. zeu ce aduci pierzania şi-acuma crima. — Dionisos. bună-i gluma ? — E bună. În acest fel.. Şi-ar mai fi spus. căzu atunci zeului pradă. bietul Penteu.

neînţeles. săvârşit de fiinţe supranaturale. Unii artişti chiar socoteau că vinul poate să-i inspire în versuri. sub privegherea lui Silen. ritualurile săvârşite la serbările zeului. când era copil. cuvinte care au acelaşi tâlc : gălăgiosul. De aici a luat fiinţă tragedia – în greceşte : cântecul ţapilor – (tragos însemnând ţap. pentru că petrecerile lui Dionisos erau pline de zgomot. Cântăreţii şi danţatorii erau îmbrăcaţi. de aceea era plăcut elinilor. după cum Demetra îi ocrotea pe agricultori. în blănuri de ţapi. care erau organizate în sate. La micile dionisii. pentru ca. de cele mai multe ori. Cu vremea mustul se învecheşte şi se preschimbă în vinul cel tare. 2. Aşa lămureau grecii faptul că la serbările dionisiace acest cuvânt răsuna adesea în mijlocul veseliei generale. din Arhipelag. 3. 5. cu acest prilej. se cântau nişte imnuri : ditirambii. În timpul marilor dionisii: serbările organizate la Atena. pentru că elinilor le plăceau cântecul şi danţul. întăritor. şi se făcuse un zeu puternic. duşmana de moarte a lui Dionisos. Dionisos era socotit drept zeul cel mai vesel şi mai popular. În el se află ascunsă crima. pare a fi o aluzie la faptul că beţia poate transforma pe om într-o fiară. cu talentele ei vrăjitoreşti. sugea laptele cu multă poftă. vinul devine ucigaş. unde era pe vremuri un loc vestit de închinăciune al zeului Dionisos. 4. Când se oprea din supt. De la numele sidonianei Mistis vine cuvîntul „mistic”. . La petreceri se sorbea vin. 8. mai ales în centrele viticole. Grecii pretindeau că misterele dionisiace. în cinstea zeului Dionisos. acela care face larmă.. fiul nelegitim al lui Zeus. muzică sau danţ. Pe lângă aceasta. Se spune că Dionisos. căci în butoi se toarnă mustul toamna (mustul simbolizând pe Dionisos tânăr). un zeu al belşugului de roade. ferite de lumina zilei. le turna foc în vine. Ea organizase serbările noaptea. Tot de aici s-a tras şi numele roman : Bachus. le aprindea chiote în gâtle). Faptul că acest car al lui Dionisos era tras de fiare. Dionisos era tot un zeu pământean. văzând puterea băuturii. Insula Nisa (după legendă) îşi căpătase numele de la nimfa care trăia acolo. ca şi Demetra. adică un lucru misterios. le aţâţa picioarele la danţ. 7. un caracter comic. să nu poată fi observate de Hera. s-au cam temut şi au vrut să o stăvilească. El era zeul viţei de vie şi ocrotea pe viticultori. cu puteri vrăjitoreşti. htonic. Satirul Silen întruchipează butoiul. vinul e bun. Băut cu cumpătare. De aceea elinii mai numeau pe acest zeu şi Iachos sau Bachos. şi vinul aducea veselie. la fel cum zeul vinului crescuse mai apoi. striga : „Evoe”. Dar când ai întrecut măsura..212 Note: 1. 6. fuseseră iniţiate de către nimfa Mistis. Alegoria aceasta ne arată că oamenii din antichitate. plăcut. aceste cântece şi danţuri aveau. De aici s-a născut comedia. Unii mitologi cred că Nisa este tot una cu insula Naxos. şi oda cântec).

sprijinit de tirs. zeul avea pe fruntea albă cunună verde. grecii i-au ridicat altare zeului care o întruchipa. cu privire la oameni care înnebunesc din pricina zeului Dionisos : Ino. aveau loc nişte serbări – numite de elini orgii. de viţă. cu trupul zvelt. strânsă cam neglijent pe bust. iederă şi flori. despre care nu s-a mai vorbit aici. Agave şi alţii. se înălţau imnuri – ditirambi – şi se rosteau. de latini. aşa cum s-a mai spus. tânăr.213 Beţivul este grosolan. şi-l dăltuiau frumos. . În cinstea zeului acesta ciudat. din legendele antice. nu mai are nici ruşine şi nu mai ştie a chibzui. Atamas. şi bachanale. Dorind să-i imblânzească firea acestei forţe de temut. drame satirice şi comedii. puternic. în dialog. Molatic. înfăşurat în blană moale de panteră. Din ele se vor naşte. adică însuşi teatrul grec. De-aici şi multele aluzii. prearenumite tragedii. Se făceau procesiuni. versuri vesele sau triste. cântându-se legende de demult.

............................... 43 PRUNCII ZEIŢEI LETO ...................... 40 ZEIŢA CU OCHII DE AZUR ............................................................................................................ 45 FIICA ZEULUI URANUS ................................................................................................................................................................................................................................... 21 ZEIŢA GHEEA ............................................. 52 TIFON .......................................................................................................................................................................... 56 PROMETEU ...................................................................................................................................................................................... 62 ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT ............ 37 ZEII OLIMPULUI ..................... 62 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 30 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR.................................................................. 36 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ............................................... 6 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI................................... 73 ÎN FRIGIA .................................................................................................................... 25 ZEUS ...................................................................................................................................................................................................................... 29 CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE ..................................................................................................... 35 ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP ................... 60 FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ....................................... POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA................................................. 61 ADUNAREA DE LA MECONA ........................................................................................................................................................................................................................................................ 23 URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII .......... 74 FILEMON ŞI BAUCIS............................................................................. 39 FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP ..................................................................... 67 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT ............................................ 29 REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL ..................................................................................................... 72 PLECAREA SPRE ARCADIA. 51 NĂVALA SPRE OLIMP ................................................................................................. 39 ZEUS ........................................................... 24 CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS .................................................................................................... 3 STUDIU INTRODUCTIV .................................................... 75 O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA .................................................................................................................................................................................................................. 34 CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI ................................................................................................................................ 56 ŞIRETLICUL LUI HERMES ....................................................................................................................................................... 76 .............214 Cuprinsul Prefaţă ..... 33 METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ .................... 65 ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU ......... 55 FUGA ZEILOR DIN OLIMP .................................................................................................................... 64 CUTIA PANDOREI ................................................ 41 TREI FECIORI AI LUI ZEUS .............................................. 47 LUPTELE CU GIGANŢII ............................................................................................................................................

......................... 135 ............... 86 ZEIŢA TEMIS INTERVINE ............................ 78 POTOPUL............................. 131 ARTEMIS .............................................. 129 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ................... 127 FÂNTÂNA CASTALIEI ........................................................................................................................................ 98 IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE ........................................... 126 NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC .......................................................................................... 101 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR.............................................................................. 110 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE ........................................................................................... 111 TICĂLOŞIA LUI ARES ...................................................................................... 117 ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON ........................................................................................................215 ZEII SE ARATĂ CINE SUNT .................................................................. CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ........... 77 UN STEJAR MÂNDRU ..................... 108 HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS ............................................................................................. 116 ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR ....... 92 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE .................................................... 130 MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ............................................................................................................................................................................. 88 DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI ............................................................................................ 107 GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII................................................................................................................................................................................................................................ 99 RĂPIREA EUROPEI .................................................... 103 HERA Şl COPIII EI .............................................................................................. 93 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS ................................................................................................................................................................................................................................................. 118 ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA ............... 109 UN DAR AMĂGITOR ................. 82 PLOILE SE DEZLĂNŢUIE .................. 89 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS ............. 106 ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA .................................................................................................................................................................................................................................. 106 PEDEPSIREA CHELONEEI...... 81 STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR . 84 POTOPUL ÎNCETEAZĂ ........................ 96 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS ..................................................................................................................................................................................................................................................... 125 APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU ................................................................................................................................................................................................ 94 IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ .................................................................................... 83 RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE ....................................................................................................................................................................................................... 111 SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII ................................................................................................................................................................................................... 120 ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN .................................................................................................. 115 ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL .............. 113 PALAS ATENA .................................................................................................................................. 87 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT ..................................................................................... 95 MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO ........ 121 STRĂLUCITORUL APOLO ......

........................................................... 199 ...................................... 186 IXION ŞI SISIF .............................................................................. 158 ADONIS................................................................................................................................... 150 PAN ............................................................. 181 HADES Şl PERSEFONA ...................... 152 NIMFA PITIS ............ 163 EROS Şl PSIHEEA............................................................. 143 HERMES........................................................................................................... 162 STATUIA PRINDE VIAŢĂ ..... 137 ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI .................................... 179 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA ....................................................... 189 CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA .......................................................................................... 174 POSEIDON ŞI AMFITRITA ............................................................................... 150 ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA .......................... 171 PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 185 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ ............. 138 URIAŞUL ORION .................................................................................................................................................. 141 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE ................................................... 198 TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA .................................................................................................. DAR…............. 180 CICLOPUL POLIFEM ....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 173 ZEUS HOTĂRĂŞTE… ....................................................................................................................... 159 CRIMA LUI ARES .............................................................................. 142 ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI ........................................ 188 HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE .................... 139 DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR ............................................................................................................................................................ 140 O NOUĂ CONSTELAŢIE ....................................................................... 177 URMĂRIREA NIMFEI ........... 160 SCULPTORUL SIHASTRU. 168 SE IVESC CELE DOUĂ SURORI.. 195 DEMETRA LA ELEUSIS .............................................................................................. 170 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS ............................................. 161 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ ............................................................................................................................... 136 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI .................................................................................................................................. 191 HESTIA Şl DEMETRA .................................. 157 ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ ............................................................................................................................................ 172 CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES ........................................... 178 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE ............................................................................. 153 AFRODITA .................................. 149 UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ 167 PALATUL FERMECAT ...................................................................................................................................................................................................................................................... 196 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE ............................................................................................................................................................................................... 148 UN MIC TÂLHAR ........................................................................................... 151 FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL .................216 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI .....

................................................ 206 GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA ................................................................................................................ 200 METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU ........................ 208 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ .............217 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI ..................................... 205 UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI .................. 201 VESELUL DIONISOS ............................................................................ 209 PENTEU ................................ 209 ............................................................................................................................... 207 REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE .................................................................................................

218 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful