1

2

Alexandru Mitru

Legendele Olimpului
Lucrare distinsă cu premiul „Ion Creangă” al Academiei Române

Zeii
Volumul 1

Versiune electronică realizată după ediţiile 1978-1983

3

Prefaţă
a cele mai multe conferinţe rostite în public, conferenţiarul, în genere un om de cultură cu mare reputaţie, apare la tribună în tovărăşia unei persoane – foarte cumsecade – care-l prezintă printr-o scurtă alocuţiune. Alocuţiunea aceasta este ca o prefaţă orală, similară celor scrise, sau, cel puţin, acesta este rostul ei. Numai că eu, de multe ori, ca un cetăţean ascultător din sală am auzit cu drept cuvânt în jurul meu : „Dar cine-i acela car prezintă ?! Cine prezintă prezentatorul ?!” Căci, realist vorbind, dacă ar fi avut totuşi vreun sens, conferenţiarul ar fi fost mai normal să-l prezinte el pe prezentator, inversând rolurile. O întâmplare ca asta mi-a venit imediat în minte cînd a fost vorba să scriu această prefaţă, care, în prim loc, are ca rol clasic acela de a prezenta pe autor (conferenţiar în scris). Să-l prezint deci pe Alexandru Mitru! Şi să-l prezint ca autor al acestei cărţi : „Legendele Olimpului”. El este însă cunoscut de generaţii întregi de tineri care-i savurează scrisul şi cu plăcere şi cu folos de ani de zile! Iar cartea a apărut în câteva ediţii, şi într-un foarte mare tiraj. Pe Alexandru Mitru îl cunoaşte deci o lume întreagă, mai ales că fiecare cititor, din altruism sau din slăbiciune, are cel puţin unul sau doi semeni succesivi, cărora le-a împrumutat cartea – ceea ce măreşte considerabil numărul real al cititorilor. Nu este paradoxal să-l prezint eu pe el?! Generaţiile de cititori, mai ales când e vorba de o carte pentru tineret, se succed însă repede, şi apoi cartea, în această nou ediţie, este destinată unor noi cititori, altor generaţii ; de azi şi de mâine. Destinul ei este de durată, ca însuşi destinul legendelor pe care le cuprinde. Dar acele generaţii au referinţele certe, indiscutabile, ale generaţiilor anterioare de cititori, şi vor avea, de îndată, de la prima pagină a cărţii pe care vor citi-o, o idee proprie pentru care orice prezentare aici echivalează cu a prezenta cuiva o rudă sufletească apropiată şi care, pe deasupra, este şi faima acelei familii. Să spun totuşi că Alexandru Mitru e un scriitor temerar, că nu şi-a propus să scrie o carte facilă, cu poveşti de adormit copii, ci o carte şi plăcută şi folositoare, care i-a ridicat o sumedenie de obstacole grele, pe care le-a trecut cu un succes strălucit. Lectura „Studiului introductiv” ce urmează, semnat de un mare specialist : Prof. Nicolae I. Barbu, dă o idee de proporţiile, dificultăţile şi numărul obstacolelor pe care le avea de trecut

L

4

Alexandru Mitru în alegerea materialului acestei cărţi, pe care, cu mare curaj şi încredere în sine, singur şi l-a ales. Legendele Olimpului respirau greu de bătrâneţe – Alexandru Mitru le-a întinerit, le-a dat suflul proaspăt al limbii şi talentului său, făcând din ele simboluri de totdeauna ale năzuinţii omului de a se depăşi pe sine. El a umanizat personaje devenite de mult statui, a creat fiinţe din simple simboluri, a apropiat viaţa zeilor şi a eroilor legendari, de noi, cu temperamentul lor , cu calităţile lor supranaturale , cu urile şi dragostea lor, cu tot ce era uman totuşi şi în ei, căci chiar zeii, care erau întrupări ce n-au existat , au fost creaţi după chipul şi asemănarea noastră de oameni.Cât priveşte eroii, ei au fost oameni cu calităţi superlative ,zeificaţi pentru faptele lor mari şi excepţionale,de mulţimile care i-au admirat cu recunoştinţă. În stil, în dialoguri , în sensurile date faptelor de către autor, eu apreciez în special această umanizare, care apropie un trecut îndepărtat , neguros dar neuitat, de timpul de astăzi, creând din om o entitate universală şi fără moarte, căci legenda e o formă a nemuririi. Observ însă că nici cartea nu are nevoie de o prezentare în prefaţa aceasta, căci ea a avut de curînd, în anul 1972, o recomandare supremă dată de către „Academia Republicii Socialiste România”, prin premiul „Ion Creangă" ce i-a fost acordat, după ce a fost atent judecată de secţia de literatură şi artă a Academiei, de sub preşedinţia acelui integru, serios şi doct Alexandru Al. Philippide şi compusă dintr-un număr de scriitori şi artişti cu mare experienţă. Ce rost ar mai avea, după aceasta, aprecierea mea ? Doar aceea a unui cititor deprins să descifreze şi interesul şi frumuseţile unei cărţi, adică o operaţiune pe care oricare cititor o va face cu aceeaşi obiectivitate şi acelaşi entuziasm, în taina camerei sale de lectură şi în intimitatea delectării lui intime. „Legendele Olimpului” e socotită drept o carte pentru tineret, în primul rînd pentru virtuozităţile ei pedagogice, ceea ce, într-o anumită mentalitate a unora, are un sens oarecum peiorativ. Acest sens a fost creat de o practică facilă şi steril fantezistă, obişnuită unor asemenea cărţi, asupra cărora de obicei nimeni nu se opreşte prea mult. Dar „Legendele Olimpului" este în adevăratul sens al cuvântului – ilustrând un vechi dicton – o carte pentru tineretul de la 10 la 80 de ani, aşa cum au fost socotite cărţile pentru tineret ale lui Lev Tolstoi. Eu însumi, aflat la limita superioară, prin lectura admirativă a cărţii ,am adus o confirmare de simplu cititor acestei „butade” care într-o formă amuzantă formulează un mare adevăr. Alexandru Mitru, prin cărţile sale, dar îndeosebi prin aceasta, a afirmat la cea mai înaltă treaptă literatura pentru copii şi pentru tineret. Fără a avea câtuşi de puţin un iz didactic, „Legendele” lui Alexandru Mitru

făcută cu talent şi cu putere de evocare. întrupată într-o fiinţă. dă un farmec deosebit legendei. cel mai puţin. Comentariul din text. pentru o mai apropiată înţelegere. cu spirit critic alteori : „Tezeu n-a fost nicicând un trândav. decât pe oameni. unic prin personaje şi întâmplări. al istoriei. Ea este o naraţiune a preistoriei şi istoriei antice. cu umor uneori. Cât a domnit el în Atena n-a pierdut vremea la ospeţe. DEMOSTENE BOTEZ aprilie 1972 . precum se ştie că sunt regii. de întâmplare de mari proporţii. căci s-a însoţit cu alţi viteji şi a pornit spre Calidon!” După mine. Poate fi şi un roman. Ea se citeşte ca atare. cea mai depărtată a lumii ştiute. altfel inexplicabil decât prin existenţa unei puteri supranaturale şi atotputernice. a cărei memorie a ajuns pînă în zilele noastre. asta din urmă. greu de definit cartea lui Alexandru Mitru. de la început până la sfârşit. din vremea când şi realităţile cele mai fireşti constituiau un mister. cu eroi şi sângeroase conflicte între ei. onest. cu zei.5 familiarizează tineretul (şi bătrânetul!) cu legendele istoriei antice a lumii. concluzia este că această prefaţă nu face altceva decît să mărturisească. aşa încât legenda să capete tărie de adevăr. cartea lui Alexandru Mitru e istorie? e o înşiruire de legende? e o lungă poveste ? Poate. nu prea departe totuşi de noi. După atâtea spuse. ce aparţine autorului. zei. încadrând-o pitoresc în mentalitatea contemporană. Aşa fiind. impresiile unui cititor mai dornic să vadă pe zei. oameni.

la zigzagurile roşii ale trăsnetului şi la lumina orbitoare a fulgerului? Se găseşte o inimă omenească în stare să rămână de piatră î n faţa acestor măreţe fenomene ale naturii. Hera proteja căsnicia. au pus stăpân peste întinsele ape pe Poseidon. s-a căsătorit cu Peleu. Hermes era protectorul negustorilor. Nereu. în lipsa unei raţiuni pătrunzătoare. mai întâi prin faptul că la crearea nenumăratelor figuri de zei. Triton. la huietul vijeliei care încovoaie copacii. Mitologia grecilor este extrem de bogată. Ares era zeul războiului. Dar cauza principală a mulţimii miturilor o constituie însăşi multitudinea fenomenelor naturii şi a diferitelor aspecte ale acestor fenomene. la freamătul valurilor mării înfuriate. fiul lui Poseidon. Dar imaginaţia omului primitiv. divinitate a mării. a căror variaţie îşi află corespondentul î n nesfârşita gamă de sentimente pe care o trezesc în sufletul nostru? . E . aducându-le fericire sau nenorocire. în imaginaţia grecilor mai locuiau: Amfitrita. De aceea. fiul lui Poseidon sau al lui Nereu etc.ci se amestecau în viaţa lor . eroi etc. Astăzi cunoaştem forţele naturii şi puterea lor nu ne mai înspăimântă. faimosul erou ale cărui fapte sunt cântate în IIiada.atribuindu-le toate fenomenele pe care nu şi le putea explica. o altă divinitate a mării. zeii nu trăiau izolaţi de muritori. de pe vremea lui Pericle. . observăm că străbunii îndepărtaţi ai grecilor. Nereidele. Uneori zeii se căsătoreau cu muritoare şi invers: zeiţa Tetis. Luând ca pildă marea. Tetis. . iar din căsătoria lor s-a născut Ahile. Astfel. Dar în mare. care se sparg mugind de ţărm. semizei. fiicele lui Nereu. împărăţia morţilor o conducea Hades etc. Dacă ne gândim cât de variate sunt fenomenele naturii şi aspectele lor şi dacă ţinem seama că pentru grecii vechi fiecare fenomen şi aspect al naturii a dus la crearea mai multor zeităţi. a creat figurile mitice ale zeilor. un muritor. atunci ne dăm seama de unde provine bogăţia mitologiei greceşti. În concepţia vechilor greci. Astfel s-au plăsmuit mitologiile popoarelor antice dintre care aceea a grecilor se remarcă prin marea bogăţie şi frumuseţe a miturilor. dirijându-le sau împiedicându-le acţiunile. în viaţa zeilor se reflectă multe din fenomenele vieţii sociale a grecilor. a contribuit imaginaţia multor generaţii şi a multor oameni de talent. soţia lui Poseidon.6 STUDIU INTRODUCTIV xistă oare vreun om care să rămână indiferent la adierea mângâietoare a vântului primăvăratic.

De aceea. de relativă linişte şi înseninare a sufletului grec în faţa covârşitoarelor forţe ale naturii. în special pietre şi lemne. în Beoţia. de la zeităţi închipuite sub forma unor obiecte neînsufleţite şi până la zeii din Olimp.. se găseşte de la început în faţa mai multor mituri. La constituirea acestui panteon olimpic a contribuit imaginaţia multor oameni şi a multor generaţii din diferite regiuni locuite de greci. în timp ce la Homer . Aşadar. ca forţe ale naturii. înainte de Apolo. decât o reflectare a vieţii sociale şi politice a grecilor. de pe vremea când au fost plăsmuite aceste mituri. în imaginaţia grecilor. De pildă. Poseidon era socotit şi numit „protector de familie” şi „tată”. zeul iubirii. profesorul şi scriitorul Alexandru Mitru ne prezintă miturile despre zeii olimpici. Înainte de Homer. Poeţii care au urmat după Homer au prelucrat miturile în lumina concepţiilor filozofice şi religioase ale vremii lor. Prelucrarea miturilor zeilor olimpici de către poeţi a dus şi la diversificarea chipurilor sub care apăreau diferiţi zei. În Siciomia. La Delfi. trona un zeu cu chip de lup. şi atunci forţele ei covârşitoare au luat. contribuind astfel la îmbogăţirea tezaurului mitologic grec. Acest fapt a făcut ca despre acelaşi zeu să se povestească lucruri diferite şi deci zeul să apară în chipuri diferite.e. astăzi. înarmată. adică miturile care se povestesc despre zeii care locuiau în Olimp. În prima parte a acestui volum. Cele expuse mai sus ne explică de ce. Afrodita este fiica lui Zeus şi a Dionei. au făcut un drum lung. să-i înţeleagă unele fenomene. chipuri omeneşti. odată instituit. căzut în valurile mării. concepţiile grecilor despre divinităţi. au fost create într-o epocă de umanizare a concepţiilor despre natură. în legendele Olimpului se reflectau realităţi sociale şi politice de pe vremea când trăiau autorii miturilor. forţele naturii au luat chipul unor animale. oricine voieşte să scrie o mitologie a grecilor. Apoi. oricât de variate ar fi fost. pe când la Sparta zeiţa apărea. un mit spunea că zeiţa Afrodita se născuse din sângele lui Uranus. La început. care se povestesc despre acelaşi zeu. numite fetişuri. stăpâneau puternicii basilei. De pildă. grecii şi-au închipuit aceste forţe sub forma unor obiecte neînsufleţite. Încetul cu încetul. oamenii au început să cunoască natura. Olimpul homeric n-a rămas încremenit. Aşa cum am arătat. în secolele XIV-—X. două centre importante din Grecia. din epoci diferite. î. Dar. Zeus trona în Olimp aşa cum la Tirint şi Micena. era închipuită de o piatră necioplită. despre zeii . în toate amănuntele lui. pe când la Homer el stăpâneşte peste ape.7 Miturile Olimpului. De pildă. în imaginaţia grecilor. forţa atribuită mai târziu zeului Eros. Aceste exemple sunt îndeajuns spre a înlesni o reprezentare cât mai clară despre bogăţia de mituri care se povesteau despre zeii din Olimp. care şi aşa era extrem de bogat. Afrodita era socotită protectoarea lăuzelor. care se deosebeau de oameni numai prin putere şi nemurire. şefi de triburi.n. Olimpul homeric nu este altceva. în oraşul Thespiae.

Cronos etc. Aşadar. Pentru autorul cărţii de faţă se puneau. ca şi Hesiod. Ceea sau Gheea. zeii s-au născut ca şi oamenii. ordinei închipuirilor pe care le-au avut grecii despre lume şi viaţă şi luptei . pentru progres. în imaginaţia grecilor. mai ales. povestite de mituri. autorul nu şi-a propus să dea absolut toate miturile Olimpului. iar mitografii greci care au scris după Hesiod s-au găsit în faţa aceleiaşi puzderii de mituri contradictorii. la Hesiod. şi însemnătatea acordată fiecărui zeu. Problema esenţială care se punea era aceea ca un zeu să nu apară pe scenă mai înainte de a fi creat. printr-un fir logico-cronologic. mai ales. cât. Înainte de Zeus. Aici autorul a urmat. A dat-o. deci. Tocmai de aceea Alexandru Mitru a procedat cu multă atenţie şi logică atunci când. Haosul în mitologie n-a încetat după apariţia Teogoniei. de pildă. atât cât este cu putinţă. mai multe întrebări: cum va proceda cu diferitele variante ale miturilor? Le va expune pe toate sau numai pe unele? Care va fi criteriul alegerii. în general. dar introducând şi unele elemente personale. şi ca orice mitograf. „naşterea zeilor”. în ceea ce priveşte momentul apariţiei lor în lume. în general. după stabilirea domniei lui Zeus în Olimp. Ea avea să reflecteze. a zeilor. aşa cum am spus. de o deosebită însemnătate. Marx — valoarea unui simbol al luptei pentru smulgerea şi stăpânirea tainelor naturii. poetul care a încercat să facă o „istorie”. după Hesiod. După cum se vede şi din tabla de materii. era aceea a ordinii cronologice. care se punea după alegerea miturilor de expus. căci. El a făcut acest lucru pe deoparte din dorinţa vădită de a lega. haos provocat de nenumăratele mituri contradictorii atât în ceea ce priveşte faptele zeilor. pe Hesiod. înainte de ei. de la început. când zeii şi oamenii nici nu existau. Întrebarea. diferitele mituri între ele. conducându-se. aşa cum. Eros este stăpânul inimii zeilor şi oamenilor. pentru a explica în acest fel apariţia omului. cu Haosul. a introdus mitul lui Prometeu. ceea ce corespunde. pe de alta. Alexandru Mitru a trebuit să dea o ordine cronologică miturilor. împotriva forţelor naturale şi sociale pe care zeii le închipuiau în fantezia celor vechi. operă a mâinilor lui Prometeu. ca să zicem aşa. de fapt. desigur. cum îl numeşte K.8 Olimpului se povesteau mituri plăsmuite în vremuri şi în regiuni diferite şi reflectând concepţii felurite. Hesiod a fost determinat să scrie Teogonia. pentru a-i da lui Prometeu — „cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filozofic”. dar mai ales din titlurile şi subtitlurile lucrării. Uranus. autorul român vorbeşte despre titani şi despre monştri. ci a ales pe cele mai importante în legătură cu zeii cei mari ai Olimpului şi. dacă va face o selecţie? Cum vor apărea zeii Olimpului în lumina miturilor alese? În cele ce urmează. precum şi motivarea psihologică şi logică a faptelor închipuite. de haosul care domnea în mitologie. Este însă vrednic de subliniat faptul că Alexandru Mitru a dat o deosebită importanţă mitului prometeic. încercăm să arătăm cum a înţeles autorul să rezolve aceste probleme.

amestecându-se în lupte. făcând o plasă de aur invizibilă. în alt fel. Cântul V. „cu tronul zugrăvit în multe culori”. Într-adevăr. Armele şi bătălia sunt date lui Ares şi Palas. Afrodita este numită „nemuritoare”. războiul nu te priveşte pe tine. vom da un singur exemplu. zeiţa frumuseţii. „dătătoare de viaţă” .9 duse de oameni pentru eliberarea de tot soiul de suferinţe materiale şi morale. îi zise.Vers – 419 şi urm ( trad. Oricât de importantă ar fi problema cronologiei miturilor. zeiţa Afrodita ne apare însă într-o postură şi mai puţin potrivită cu măreţia unei zeiţe. Autorul „Legendelor Olimpului” a împletit evenimentele mitologice din Olimp cu cele petrecute pe pământ. Afrodita este rănită de muritorul Diomede şi nevoită să se urce în Olimp. Nu toate mitologiile procedează aşa. Pentru a ilustra chipul cum a înţeles să rezolve această problemă autorul „Legendelor Olimpului”. în lumina pe care o crede cea mai potrivită. Aici Zeus o cheamă la sine: „Fata mea. fără să-şi dea seama că nu este în stare să le poarte. se ajunge la inadvertenţe.” Iata dar pe Afrodita. prin care iau fiinţă toate vieţuitoarele de pe pământ. Pentru poetul roman Lucreţiu. Lucrul este cu atât mai important cu cât. şi anume acela al zeiţei Afrodita.Murnu ) De rerum natura ( Despre natura lucrurilor ) . G. în care a prins-o alături de Ares. În cartea a VII-a a Odiseei. sau eroul respectiv. mângâind-o. ba chiar rănită de un muritor. pe care-l socotim cel mai caracteristic. pentru mitograful modern se pune foarte stringent problema alegerii variantelor care să înfăţişeze zeul. Afrodita-Venus este: „Născătoare a Eneizilor”. Altă coardă vibrează într-o odă adresată zeiţei de poeta Safo şi în altă lumină ne apare Afrodita. Grija ta fie mereu legăturile dragi ale nunţii. diferitele variante ale aceluiaşi mit prezintă personajul mitologic despre care este vorba în lumini diferite. În Iliada. Dar este mai bine cum a procedat Alexandru Mitru. Zeiţa este dusă pe pământ într-o teleagă trasă de vrăbiuţe. esenţialul îl constituie conţinutul lor. Ajungând pe pământ. Totul se petrece ca în familia unui basileu din Tirint sau Micena. Deci. „fiică a lui Zeus”. Afrodita zâmbea prietenos poetei şi o încuraja. sau zeiţa. după cum am mai spus. în hazul tuturor zeilor. Poetul povesteşte cum Hefaistos a pedepsit-o pe zeiţă. I şi urm . care sălăşluieşte în „palatul de aur al tatălui său”. deoarece.

după ce se arată în câteva rânduri legenda naşterii zeiţei din spuma mării. de originalitatea sa. în sfârşit. harnic. naşterea ei din spuma mării. Înainte de a cerceta cum a procedat autorul „Legendelor Olimpului”. pag 52 . I .. pentru ca să ajungă apoi la Pigmalion. Autorul continuă să arate puterea pe care o are zeiţa asupra fiarelor. La Popa-Lisseanu. şi anume G. Ea sădeşte dragostea în inimile tuturor. am vrea să vedem cum au procedat doi autori moderni. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. se trece la descrierea puterii ei. Afrodita-Venus a căpătat. Popa-Lisseanu şi N. ale căror lucrări le avem la îndemână. Hefaistos. modest..10 Aşadar. logic. sub pana poetului Lucreţiu. dar începuse s-o capete la Safo. autorul reaminteşte cele spuse mai sus şi continuă: „Viaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. rodită de picătura de sânge căzută din rana lui Uranus. Împărăţia ei se întinde peste ceriu şi peste pământ. ea se duce la Jupiter şi. peste vietăţile mării şi peste vieţuitoarele văzduhului” . Lucreţiu. din multele care se pot da. Kun începe prezentarea zeiţei prin următoarele fraze: „Răsfăţată şi zburdalnică. cu ochii în lacrimi. trece imediat la descrierea chipului şi a gătelii zeiţei şi la primirea ei în Olimp: „Când au văzut-o pe Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. Prin această putere ea domneşte asupra lumii întregi” . pag 243 Legendele şi miturile Greciei antice . Trecând. autorul o consideră „zeiţă a frumuseţii. la Afrodita prezentată de autorul „Legendelor Olimpului”. de felul în care este înfăţişată Afrodita-Venus la Homer. ne putem da mai lămurit seama de lumina în care a prezentat-o. îl roagă să înceteze prigoana împotriva fiului său. Iată câteva exemple. şi ale zeilor. dar Moira hotărâse altfel. veşmintele. Îndurerată de suferinţele lui Enea. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie.” Într-un capitol special consacrat zeiţei Afrodita. Kun. Safo. N. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. a iubirii şi prosperităţii. S-a însoţit cu zeul faur. însă schilod. Afrodita n-ar trebui să se amestece în bătăliile sângeroase.” Mitologie greco-romană . o măreţie pe care nici pe departe nu o avea la Homer. A. cel priceput. zeii s-au ridicat cu toţii năuci de-atâta frumuseţe şi graţie şi gingăşie. În esenţă. Afrodita-Venus este preocupată de măreţia Romei. La Virgiliu. Apoi. Virgiliu. Alexandru Mitru vorbeşte mai întâi despre naşterea zeiţei Afrodita din spuma mării. şi ale muritorilor. însoţitoarele. A.

la capitolul „Afrodita” şi am discutat comparativ textele antice cu pasaje din mitografi moderni. Dar. În felul acesta. 4. Motivarea raţională a alegerii şi ordinei cronologice a miturilor. Am dat fragmente din textele pe care le-a avut autorul „Legendelor Olimpului” la îndemână. pe care mitul prometeic o ilustrează în chipul cel mai luminos. Alexandru Mitru. apoi autorul povesteşte scena prinderii zeiţei Afrodita în plasa nevăzută de către soţul ei Hefaistos. autorul român încearcă să împace măreţia Afroditei-Venus lucreţiene cu versiunea burlescă din Odiseea. autorul „Legendelor Olimpului”. legendele şi versurile cele mai cunoscute şi interesante.11 Urmează un fragment din imnul poetului Lucreţiu. Evident că această „moralizare” nu putea fi făcută decât atât cât îngăduia mitul. autorul „Legendelor Olimpului” a rezolvat problema în chipul cel mai potrivit. Marsias. iar Lisseanu reproduce. reproducând şi el legenda burlescă din Odiseea. întocmai ca Popa-Lisseanu şi Kun. precum şi diferitele explicaţii date în note. Alexandru Mitru a urmărit să dea diverselor mituri o interpretare materialistă. Putem dar distinge în prima parte a „Legendelor Olimpului” următoarele trăsături principale: 1. spre deosebire de cei doi autori. care face ca naraţia să fie înlocuită. pe care zeii le reprezentau în imaginaţia elinilor. subliniind în cuprinsul legendelor ecoul luptei permanente a oamenilor împotriva forţelor capricioase şi asupritoare. Autorul a ales miturile. se caută şi se obţine un fir de legătură între diferitele mituri şi o reală motivare psihologică în povestire. de dialog. osândind netrebnicia înşelătorului Ares. . în care a apărut. felul cum a încercat să armonizeze Alexandru Mitru diferitele versiuni contradictorii cu privire la aceeaşi zeitate. 5. Autorul a depus un efort stăruitor de a motiva logic şi psihologic trecerea de la un mit la altul şi diferitele acţiuni în cadrul aceluiaşi mit. În acest fel. Filemon şi Baucis. Cea mai de seamă caracteristică este însă dramatizarea continuă a miturilor. la tot pasul. a început prezentarea zeiţei Afrodita sub influenţa imaginei lucreţiene. unic la noi. spre a ilustra. A căutat totodată să armonizeze versiunile contradictorii într-o sinteză în care predomină punctul de vedere moral. 3. printr-un exemplu cât mai concludent. Exemplul cu Afrodita este cât se poate de concludent. economice şi sociale. textul citat din Odiseea. Eros şi Psiheea etc. Astfel. dintre care Kun nu menţionează întâmplarea Afrodita-Ares. n-a omis pe Prometeu. În acest fel. de a lega mitologia zeilor olimpici de condiţiile materiale. constituie un efort. 2. Având în vedere că această „mitologie” se adresează în primul rând tineretului. Pigmalion. cu uşoare modificări. naturale şi sociale. ia o atitudine hotărâtă de condamnare a urâtului fapt.

Pe când mulţi dintre eroi au trăit în realitate. dar pe pământ eroul Heracle. în Atica. dragostea de oameni şi spiritul de sacrificiu pentru binele obştei sunt trăsături care se întâlnesc la toţi eroii. care infestau drumurile Aticei în vremurile îndepărtate. apoi unor animale. despre Tezeu. În imaginaţia grecilor. în cele din urmă unor fiinţe cu chip şi însuşiri omeneşti. imaginaţia a pornit de la realitate. de pildă. personalitatea. desigur. înfruntând mânia Herei. este reflectarea unei realităţi. spre a birui forţele vrăjmaşe şi a ridica viaţa şi demnitatea omului deasupra tiraniei şi mizeriei. Trebuie să facem de la început o distincţie esenţială între zei şi eroi. pe când. cu un pas mai departe spre civilizare şi umanizare. în crearea legendelor eroilor. grecii au atribuit puteri zeieşti unor obiecte neînsufleţite. Dar este uşor de închipuit ce profundă influenţă asupra imaginaţiei şi dorului de fapte mari ale generaţiilor de tineri greci exercitau aceste modele de curaj şi dragoste de om pe care le prezentau legendele eroilor. Zeus n-a existat. Ahile. Curajul. Agamemnon. este necesar să începem prin a cerceta înţelesurile pe care le-a căpătat cuvântul „erou”. multe elemente legendare în cele ce se povesteau. Dar lupta lui împotriva tâlharilor. Legenda spune că Tezeu a fost înflăcărat de isprăvile lui Heracle. despre care se ştia că au luptat şi au triumfat asupra celor mai grele adversităţi. în greceşte. Înainte de a-şi închipui zeii cu chip de oameni. De pildă Zeus are mult din caracterele unui basileu. Spre a ne da însă mai bine seama de felul în care s-au plăsmuit legendele. Ulise au fost însă oameni care au luptat sub zidurile Troiei. dârzenia. Există. a fost socotit vrednic de Olimp. În legendele despre eroi asistăm la o încordare a tuturor puterilor fizice şi morale ale pământenilor. adesea peste fire. „eroi”. ucigând monştri şi biruind oameni nelegiuiţi. iar imaginaţia n-a făcut altceva decât să le mărească. Zeii erau nişte fiinţe pur imaginare. Menelau. chiar dacă în plăsmuirea chipului şi vieţii lor se pornise de la realităţi omeneşti concrete. Zeus trona maiestuos şi capricios în Olimp. . Evoluţia înţelesurilor cuvântului ne arată limpede şi concis noţiunile fundamentale pe care le legau anticii de acest cuvânt şi ne conduce — călăuză sigură — pe drumul rezolvării diferitelor întrebări pe care le ridică problema constituirii legendelor eroilor. care a dus viaţa greacă. de la oameni.12 * În continuare Alexandru Mitru expune mituri şi legende pe care imaginaţia greacă le-a ţesut în jurul unor oameni numiţi. Acest fapt a contribuit la o ancorare mai largă a imaginaţiei în realitate şi deci la o reflectare mai profundă a vieţii sociale. economice şi politice din epoca în care au fost plăsmuite miturile.

„eroi” erau şefii de genosuri. Se vede că la baza diferitelor înţelesuri ale cuvântului „erou” a stat întotdeauna un sentiment de adâncă admiraţie pentru oamenii care se distingeau prin anumite calităţi. Platon aşază (Legile 738 d) pe „erou” după zeu. cântăreţul Demodocos . Iar la Roma „eroi” ajunseseră să fie numiţi împăraţii romani divinizaţi. 38) îi dă apelativele de „erou zeu”. şi adesea admiraţiei geneţilor. în secolul al V-lea. pe scurt. 3. este pentru că. XIX 34. şef. XVIII 423. Începând cu Hesiod. erau socotiţi toţi drept nişte „eroi”. şef. nu numai şefii de genosuri. unde se luptau crâncen. calităţile admirate s-au schimbat o dată cu transformările economice. nobil. În Iliada. stapân. comandant militar. La Atena. şi între zei şi oameni. Într-adevăr. ei erau comandanţi militari. la rangul de semizeu Nici nu se poate un mai mare ajutor. Pindar (Nemeice. cuvântul „erou” capătă înţelesul de semizeu. prin curaj sau prin talent (Odiseea. om distins prin naştere. „eroi eponimi” erau socotiţi bărbaţii care dăduseră numele celor zece triburi ale Atenei. decât acela pe care ni-l dă semantica cuvântului „erou”. În evoluţia sensurilor cuvântului se vădesc limpede momente din istoria societăţii sclavagiste greceşti. şefii de genosuri. Herodot (V 105) si Tucidide (V 11) prin „erou” înţeleg orice om ridicat la rangul de semizeu. după moarte. lista sensurilor de mai sus ne arată limpede că la început cuvântul a arătat un om care se distinge prin ceva faţă de ceilalţi oameni şi. vitejie: 4. 2. a însemnat un om care. vorbind despre Heracle. comandanţii şi vitejii. 5. de fratrii şi de triburi. luptător (în general) (Odiseea. muritor ridicat. la sfârşit. stăpân. este pus în rândul zeilor. semizeu. după război. Astfel. sociale şi politice ale societăţii. talent. la curtea paşnică a lui Alcinou. care reflectă stadiul destrămării comunei primitive şi al înmuguririi sclavagismului. după uriaşele încleştări de la Troia. I 101). după instaurarea sinoikismosului. Dar tot în Odiseea. 3. care reflectă vremuri de pace. cei mai de seamă oameni erau aceia care întemeiaseră cele zece triburi. combatant (în general). Aşadar. În secolul al V-lea.13 La Homer. iar la Troia. comandant militar (Ildada. cuvântul are următoarele înţelesuri: 1. toţi luptătorii aveau o figură potenţată. un om care cânta minunat era tot un „erou”. Dar dacă sentimentul de admiraţie a fost constant. în discutarea problemei eroilor antici. după moarte. om care se distinge prin naştere. 2. La Atena. în comuna primitivă se impuneau atenţiei. 3. nobil. Poetul Pindar şi filozoful Platon îi aşezaseră pe „eroi” între zei şi oameni. Dacă în Odiseea prin „eroi” se înţeleg toţi combatanţii. XX 110). linia evolutivă a semanticei cuvântului „erou” a fost: 1. datorită faptelor sale. admiraţie care a dus la divinizarea anumitor eroi. în amintirea cruntelor suferinţe pe care le înduraseră în timpul sângeroaselor bătălii. VIII 423). la Troia.

două secole mai târziu. a dus la războiul Troiei. Cum legendele în jurul unui erou se închegau adesea în cetăţi diferite şi în timpuri diferite. Nu toţi eroii au luptat la Troia. întemeietorii de triburi.14 sau crainicul Mulios. legendele în jurul diferitelor figuri au înmugurit cu mult înainte de războiul Troiei. în mai multe cetăţi înfloreau legende prin care un erou le aducea faimă şi glorie. în jurul unor eroi veniţi din Grecia. „eroii” au existat întotdeauna la greci. Ulise. în patria mamă.n. pe Ahile. după instituirea imperiului. nimbaţi de legendă. Dar. Astfel. şi anume că acelaşi erou era încărcat cu însuşiri contradictorii şi despre el se spuneau lucruri contradictorii. au fost introduse ulterior în textul Iliadei sau Odiseei pentru gloria cetăţilor respective. Aşadar. după şi sub influenţa legendelor . se poate spune că legendele eroilor pot fi împărţite în trei mari categorii: legende plămădite pe pământul Greciei. dar numai anumiţi „eroi” au luat parte la luptele de sub zidurile Troiei. şi. în Grecia. la Atena. înainte de războiul Troiei. în legătură cu anumite cetăţi. Acest fapt a constituit un reviriment pentru legendele care dăinuiau în diferite cetăţi. la Roma. ei contribuiseră la înflorirea civilizaţiei miceniene. legende create în Grecia. continuau să pâlpâie cu o lumină modestă în Grecia. iar alte cetăţi şi-au revendicat anumiţi eroi. învingătorii la jocurile interhelenice. care era revendicat de Teba şi de Argos. până la 1400 î. după terminarea războiului. purtătorii civilizaţiei miceniene să nu fi cunoscut şi admirat oameni cu însuşiri excepţionale. faptele lor creşteau parcă şi mai mult în imaginaţia generaţiilor. Aşadar.. pe care să-i fi numit „eroi”. pe marii comandanţi. pentru a pune o oarecare ordine în acest hăţiş de fapte. câţi au trecut de la venirea aheilor pe pământul Greciei şi până la războiul Troiei.e. Nestor. în legătură cu războiul Troiei. Felurite legende se ţeseau în jurul acestor mari figuri. aşa cum s-a intâmplat cu Heracle. Aşa cum s-a văzut mai sus. Menelau. dar toţi eroii erau înnobilaţi cu acele calităţi pe care autorii legendelor le socoteau cele mai de frunte. Dar. Este de neconceput ca timp de cel puţin opt sute de ani. după încleştările de la Troia. în bătălie. Apoi fiecare cetate din Grecia voia să-şi aibă „eroul” sau şi. un mare număr de eroi au fost aduşi. înţelesurile cuvântului „erou” izvorăsc din Iliada şi Odiseea. şi deci numai anumite legende au fost consemnate de eposul homeric. grecii dezvoltaseră strălucita civilizaţie miceniană.e. înainte de a lupta sub zidurile Troiei. Dar.n. uriaşe pentru vremea aceea. De aci înainte pornesc o mişcare de expansiune în răsărit. împăraţii. Luptătorii de la Troia văzuseră pe şefii lor. se întâmpla acelaşi fenomen care se petrecea şi cu zeii. care fuseseră plămădite în epoca miceniană. poeme în care se cântă faptele săvârşite de luptătorii care au luat parte la războiul Troiei. timp de trei secole. Ei luaseră contact cu civilizaţia din Creta pe la 1700 î. Celelalte legende. care. luptători pentru binele comunităţii. în jurul diferiţilor „eroi”. unii eroi sau unele fapte. legende create în Asia Mică.

Se poate de asemenea socoti că sunt anterioare războiului Troiei legendele cu privire la luptele date de argivi împotriva Tebei. În orice caz. în legătură cu contaminarea diferitelor legende. poate. este foarte greu de precizat în ce epocă au apărut legendele în jurul unui anumit erou şi care a fost fizionomia eroului respectiv de-a lungul secolelor. Orfeu şi Euridice. Dar multe dintre legendele din prima categorie au fost influenţate de legendele războiului Troiei. Sunt totuşi anumite legende sau cicluri de legende a căror cronologie nu mai trezeşte nici o îndoială şi asupra lor trebuie îndreptată atenţia criticului. Astfel. Alexandru Mitru a trebuit deci să rezolve două probleme fundamentale. Tezeu îşi găseşte şi el locul după Heracle. Pe baza lor se poate stabili o cronologie relativă a diferitelor legende. Tezeu. Este bine plasată şi expediţia argonauţilor anterior războiului troian care. Din acest punct de vedere. De asemenea. era firesc să înceapă cu Perseu. De aceea. savanţii exprimă păreri diferite. Păţaniile lui Ulise. Aventuroasa călătorie a lui Enea. cât se poate de raţional. chiar dacă au unele contingenţe cu fapte petrecute mai târziu — de pildă Heracle este pus şi în legătură cu războiul troian — legendele lor conţin vădit elemente dovedind că ele au fost . Meleagru. Asclepio. la rândul său. printr-un amănunt. Castor şi Polux. se pot desprinde din legende unele fapte care sunt în perfect acord cu datele istorice. Aceasta fiind situaţia. Războiul Troiei a fost evenimentul care a contribuit. Astfel. este cu neputinţă de dovedit cu certitudine timpul precis. Dedal şi Icar. Numai după aceea vin legendele în jurul eroilor luptători la Troia. autorul a procedat. Cronologic. în discuţia cu privire la fiecare erou. pus în legătură cu Heracle. adesea contradictorii. de vreme ce sunt dovezi destul de convingătoare că legenda lui a înflorit în epoca miceniană. autorul a respectat următoarea ordine: Perseu. toată lumea savanţilor care s-a ocupat de problemă este de acord că Heracle este unul dintre cei mai vechi eroi ai grecilor.15 războiului Troiei. într-o foarte mare măsură. Date fiind faptele menţionate mai sus. de păţaniile lui Ulise şi de călătoria lui Enea S-ar părea. întemeierea Tebei. La această obiecţie se poate răspunde foarte uşor că figurile eroilor citaţi anterior. se poate presupune că legenda argonauţilor a fost una dintre cele mai vechi legende. Expediţia argonauţilor. Întoarcerea aheilor în Elada. în general. la alterarea conţinutului legendelor şi deci la estomparea cronologiei lor. semnalate de noi mai sus: problema cronologiei şi problema fizionomiei eroilor. fiind. Belerofon. şi uneori chiar locul în care au luat naştere unele legende. Războiul Troiei. În lucrarea sa. Heracle. căci în ea se reflectă primele mişcări de expansiune aheiene. că fondarea Tebei şi expediţia argonauţilor sunt aşezate prea departe de Tezeu. este urmat de întoarcerea eroilor în Elada.

se cerea o explicaţie a originii puterii excepţionale a lui Heracle şi a soartei lui triste. Legenda lui Heracle s-a amplificat cu noi elemente şi a apărut Euristeu. Acesta a fost embrionul legendei. deşi puternic. Alexandru Mitru a luat legenda în faza ei ultimă şi a ales elementele esenţiale — originea divină a eroului. a glăsuit Heracle. A venit apoi războiul troian. mânia Herei. cele douăsprezece munci. iar după moartea ta numele lui Heracle va fi slăvit pe veci. Heracle. dar vreau să ispăşesc îngrozitoarea-mi crimă. s-au adăugat luptele împotriva şefilor de triburi. Tu-mi poţi fi de folos? — Ţi-am spus-o. şi au început lupte între ele. Ulise. genosurile s-au asociat în fratrii. găsim că procedeul este cât se poate de înţelept. Ulterior. Enea — autorul a respectat-o cu scrupulozitate. gândirea filozofică şi morală s-a dezvoltat. elementul realist reprezintă lupta omului înzestrat cu excepţionale calităţi fizice şi morale. apoi de cetăţi. balauri. pe care vrea s-o sugereze cititorilor. Heracle a fost. Apoi. pentru a se găsi şi izvorul celor douăsprezece munci. pe de altă parte. ţi-o repet. în bine pentru oameni. cu mult înainte de războiul troian. făcută fără voie. Deianeira. Imaginaţia grecilor a născocit mitul cu Zeus şi Alcmena şi mânia Herei. este de observat că au fost alese cele mai importante. Deci la luptele pe care trebuiau să le ducă eroii împotriva fiarelor. a glăsuit Virtutea. Dar în afară de alegerea judicioasă a materialului expus. În ceea ce priveşte faptele menţionate. din Micena. regina Omfala. Astfel de lupte au trebuit să fie numeroase în epoca comunei primitive. apoteoza — şi le-a expus cu talentul său preabinecunoscut. Dar mai târziu. Urmându-mă pe mine ai să fii victorios. precum şi rezultatul acestei lupte: înălţarea demnităţii omului şi sporirea încrederii în sine şi în puterile sale. dus şi pe acolo şi pus să lupte cu regele Laomedon.16 plămădite. după dorinţa Herei. şi anume acelea care ilustrează ideea de bază pe care a urmărit-o autorul: lupta omului împotriva elementelor ostile — naturale şi sociale — pentru a-şi dobândi o viaţă mai bună.. Având în vedere că autorul n-are intenţia să facă un tratat de mitologie ştiinţifică. Dar. Zeii m-au osândit. semnificaţia legendelor. Eu nu mă tem de soartă şi nu m-aş fi supus. hidre. acolo unde se putea face. . şi fratriile în triburi. devenit şi el Hercule. în cursul expunerii. adică substanţa legendelor înseşi. Roma a devenit o putere mediteraneană. în disputa dintre Desfrânare (Voluptate) şi Virtute.. şerpi. Acolo unde cronologia este sigură — argonauţi. care se împotriveşte curajos fiarelor şi monştrilor: lei. Troia. cel puţin în embrion. iar legenda lui Heracle a fost îmbogăţită prin întâlnirea cu Virtutea şi Voluptatea. a fost purtat pe colina Aventin şi pus să lupte cu monstrul Cacus etc. De pildă. autorul a subliniat. în legenda lui Heracle. Astfel. sunt urgisit de Hera să fiu sclav unui rege nevolnic. citim următoarele replici: „— Şi eu. luptând neînfricat şi preschimbând tot răul urzit acolo-n slăvi.

dar cu ea el va fi neînvins”(Theseus. — Ia stai. 1960 . dar Theseus. luându-se la luptă cu el. despre Tezeu. făcută-n fierăria Olimpului de zeul cel mai meşter. L-au purtat spre Olimp. iar Theseus arăta că măciuca fusese învinsă de el. a frânt câţiva copaci şi s-a înfipt în pământ. de-aramă. Bucureşti .I.. cap. a luat-o şi a făcut-o armă. ci şi în vieţile celorlalţi eroi. Atena şi Nike. pe nume Perifete. de care s-a folosit toată viaţa. c-abia plecat. Tezeu a fost silit să lupte c-un fiu al lui Hefaistos. ca să arate ce puternic animal doborâse el. pe care le-ndurase în viaţa sa Heracle.. pe care le arată. Astfel citim: „Un car făcut din aur s-a coborât din cer şi-n el se aflau Hermes. drumeţule! i-a strigat Perifete. Ce te grăbeşti atâta? Viaţa tot ţi-e sfârşită — eşti doar în mâna mea. Comparând ici şi colo cele expuse de Alexandru Mitru despre Tezeu cu cele relatate de Plutarh. Biograful antic avea în faţă o sumedenie de versiuni. ne dăm şi mai bine seama de specificul fiecăruia dintre cele două expuneri. Şi şi-a ridicat ghioaga să arunce cu ea. l-a-mbiat Desfrânarea. Plutarh. de aceea era numit „măciucaşul”. Autorul a mai găsit. tatăl său. aşa cum Heracles s-a folosit de pielea leului. Heracle. l-a ucis. şi când o voi înfrânge. care. Arma a fulgerat pe lângă el cu zgomot. a spus din nou Virtutea. — Eu te aştept.” Viaţa lui Tezeu a fost scrisă şi de Plutarh. în apoteoza lui Heracle.17 — Mai bine dăruieşte-ţi viaţa numai plăcerii. Editura ştiinţifică . adesea contradictorii. spune: „Şi mai întâi Theseus a ucis în Epidauria pe Periphetes. Vieţi Paralele . nu mă poţi amăgi!. zdrobindu-i cu o ghioagă teribilă.Barbu . Dar Tezeu s-a ferit. la câţiva stânjeni. Acolo însuşi Zeus l-a întâmpinat la porţi. S-a-ntors spre Desfrânare şi i-a rostit cu silă: — Josnică Desfrânare. relatând uciderea lui Perifete de către Tezeu. notiţe istorice şi note de N. pe drumul gloriei. Vei fi mai mulţumit. s-a-nduplecat şi Hera. Plăcându-i măciuca. se folosea de o măciucă. VlII) Iată şi expunerea autorului român: „Aşa s-a întâmplat. adânc. El oprea toţi drumeţii. admirabile cuvinte spre a arăta strălucita înfăptuire a prezicerilor Virtuţii. Aleg drumul Virtuţii… În acest scurt schimb de replici este exprimată ideea călăuzitoare pe care caută s-o ilustreze Alexandru Mitru nu numai în viaţa lui Heracle. Studiu introductiv . Periphetes pusese mâna pe Theseus şi încerca să-l oprească a merge mai departe. zeiţa biruinţei. Nike conducea carul. traducere . şi dup-atâta truda şi-atâtea suferinţe. Iar Hermes şi Atena l-au ridicat îndată pe erou între ei. La vorbele acestea Heracle a pus mâna pe greaua lui măciucă. drept armă de atac. Din volumul Plutarh . de altfel. Am să mă lupt cu Hera. am să fiu fericit.

Theseus. Alexandru Mitru reliefează faptul. autorul a eliminat. în acest fel. Faptul. de felul următor: „Dar se spune că Theseus n-a luat localitatea Eleusis când s-a dus prima oară la Atena. se spun în această privinţă” (Plutarh. şi în acest caz pregnanţa dramatică a unui fapt ilustrează. una dintre cele mai interesante figuri de erou antic. ideea morală pe care vrea s-o exprime. având în vedere cititorii cărora se adresează. uimit că un flăcău ca el cutează să-l înfrunte. dacă ţinem seama că ideea de bază. creând amănunte esenţiale pentru mişcarea dramatică. Autorul a avut buna inspiraţie de a insera în volum şi legenda lui Enea şi. de la Troia până în Italia. ar fi de-a dreptul descurajator. X). În acest fel. binefăcătoare pentru oameni. al cărui fiu. care se bat cap in cap. în expunere. atunci dramatizarea originală a fabulaţiei dă adesea o zguduitoare forţă ideii morale. orice contradicţie cu privire la legende. căutând să-şi afle ghioaga de unde o zvârlise. fără sens.. chiar împotriva hotărârii zeilor. cap. pe care nu i le punea la îndemână legenda. pe care a urmărit s-o pună în lumină neîncetat autorul. amintind şi de întemeierea Romei. Însă Tezeu. Tezeu n-a pierdut vremea. constatăm că Plutarh expune pe scurt uciderea lui Perifete. mai luminos decât expunerea abstractă. I-a sărit de grumaz. iar ideea morală vine şi transfigurează dramatismul care. l-a tot împuns cu lancea. Înserarea legendei lui Enea este cât se poate de binevenită din mai multe puncte de vedere. a dat un răget groaznic. triumful eforturilor biruitoare. din care au făcut parte Cezar şi August. Şi. în lumină. aşa cum este expus la autorul român. moralist-istoric. subliniază acţiunea eroică. a întemeiat ginta Iuliilor. îl dramatizează. Şi. Citind cele două pasaje.. mama lui Enea. de a releva încă o dată. alături de hâda figură şi îndeletnicire a lui Perifete. şi asupra comparaţiei cu pielea de leu a lui Heracle. căruia se adresează cartea. Dimpotrivă. Plutarh. este aceea a biruinţei omului când este perseverent. se reflectă drumul pe care l-au parcurs influenţele de civilizaţie şi cultură exercitate de greci asupra . dar stăruie mai mult asupra amănuntului că Tezeu i-a luat măciuca. iraţional. Dar mai există şi punctul de vedere istoric al însemnătăţii pe care o acordau romanii legăturilor înrudirii lor cu zeii. până ce l-a răpus”. ajută la concentrarea atenţiei asupra dramatismului şi semnificaţiei morale a activităţii diferiţilor eroi. cu sete. ci mai în urmă …Astfel de ştiri. Perifete. prin Afrodita.18 Până ce Perifete s-o poată ridica. Iulus sau Ascaniu. este captivat mai mult de interpretarea decât de expunerea faptelor cu amănunte dramatice. Chiar sfârşitul tragic al unui erou — de pildă Heracle — este nimbat de aureola biruinţei. ca întotdeauna. În al doilea rând. În călătoria legendară a lui Enea. Un punct de vedere este acela al evitării de a rămâne necunoscută publicului cititor. a lui Tezeu. S-a trântit la pământ. pesimist.

patos. cu mâhnire. Iară bărbaţii. şefii triburilor antice sunt. iar realităţii haina fermecătoare a basmului. pe care o simte cititorul. pe lângă încântarea. plină de înţeles moral. De pilda: „Femeile plângeau în hohot lângă palatul lui Egeu. forţă. autorul a izbutit să exprime plastic şi poetic ideea. sub influenţa acestei culturi. mai demult. Rezumând cele arătate cu privire la cea de-a doua parte a lucrării. Fraza este adesea mijlocie. cultura greacă i-a cucerit pe romani. Cuvintele sunt parcă luate din lumea basmului: expresive. ceea ce conferă expunerii relief. cu privire la cincisprezece eroi. Cuvintele „năvală”. mai departe. . putem afirma că: 1. Nu trebuie uitat însă că ceea ce dă un deosebit farmec expunerii este proza ritmată. romanii şi-au putut realiza creaţiile materiale şi culturale. Ideile sunt exprimate în proză ritmată. „reci”. s-ar putea spune. evocaţi în note şi. autorul continuă: „Şi regele. care poartă caracteristicile geniului lor propriu. „înspumate” n-au nimic extraordinar. căci. rând pe rând. cătau spre ele şi tăceau”. dialogul. în expunerea legendelor. ci influenţa ei a fost profundă şi la Roma. Autorul a ales cele mai interesante figuri de eroi. deşi se întâlneşte destul de des.19 romanilor. aşa cum se spunea chiar în antichitate. dar mai ales în note. Iată un exemplu edificator: „Da-ndată a început năvala de ape reci şi înspumate peste corăbiile troiene şi vuietul s-a înteţit”. în acest fel. 2. ritmul este întrebuinţat de autor numai acolo unde se cer accentuate dramatic anumite situaţii. Autorul a procedat deci foarte potrivit când a vorbit şi despre Enea. în acelaşi timp. îndeosebi. în realitate. dramatism. „ape”. El a avut prilejul să ilustreze din belşug ideea centrală arătată mai sus şi. Cronologia este în conformitate cu ipotezele cele mai plauzibile. spre a le expune viaţa legendară. şi predomină. care. dând astfel mitului şi legendei suportul realităţii. dar. „a începe”. plin de durere. basileii ahei. Dar. mitologia greacă n-a exercitat influenţe numai asupra culturii şi literaturii greceşti. venise la Atena fiul regelui Minos de la Creta — ca să ia parte la concursuri”. Civilizaţia miceniană. Procedând în acest fel. dar nefăcându-se abuz nici de neologisme. de la Perseu la Enea. Stilul este şi în această parte a cărţii cât se pare de bine potrivit cu conţinutul. autorul expune legendele. şi. Romanii au cucerit Grecia. nu transformă totuşi textul într-o înşiruire de versuri. propoziţia şi fraza de două propoziţii şi. să dea şi unele amănunte asupra realităţilor sociale şi politice care au condiţionat înflorirea acestor legende. atenţia este dusă şi spre realităţile istorice. evitându-se arhaismele. pregnante. şi totuşi. sub o formă mai vagă. i-a povestit că. Aşadar. bine alese. din îmbinarea lor.

Prin toate aceste calităţi. oamenii pot triumfa asupra tuturor obstacolelor şi chiar asupra voinţei zeilor. BARBU . în care. sprintenă prin muzicalitatea ritmului frazei. se formulează năzuinţe spre mai bine şi spre mai frumos. se vede limpede că autorul „Legendelor Olimpului” n-a precupeţit nici un efort spre a da o dezlegare cât mai judicioasă problemelor pe care le ridica alcătuirea acestei mitologii. şi anume că. altceva decât o mitologie. în fond. dacă nu cea mai izbutită. în felul acesta naraţia este însoţită de explicaţia raţională a plăsmuirilor fanteziei. create de antici. dialogul. 5. dar o mitologie scrisă într-o formă literară vie. Ca şi „Legendele zeilor”.20 3. pornind de la realităţi certe. lărgirea şi îmbogăţirea originală a fabulaţiei. plastică prin pregnanţa şi culoarea termenilor şi epitetelor. „Legendele eroilor" contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor şi la educaţia tinerei generaţii. multe din ciudăţeniile miturilor. Zicem „mitologie”. Prof. 6. prin explicaţii ştiinţifice. tot aşa în „Legendele eroilor” s-a aruncat o lumină deosebită asupra lui Heracle. cartea de faţă este una dintre cele mai izbutite scrise la noi în acest gen. Ideea călăuzitoare în expunere a fost aceea care a stat la baza plăsmuirii acestor legende. 7. Aşa cum în „Legendele zeilor” s-a dat o deosebită atenţie figurii lui Prometeu. * Din cele expuse. 4. Notele vin sa lămurească. ritmul conferă o voiciune şi pregnanţă poetică de primul ordin. punându-i în faţă modele de luptă dârză. luptând cu dârzenie şi curaj neistovit. NICOLAE I. Este unul din meritele de seamă ale acestei lucrări.vocabularul. fiindcă „Legendele Olimpului” nu constituie. Dramatizarea acţiunii.

. Mai sunt şi Pindar. Cântându-şi lin „Teogonia” .21 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI A murgul s-a lăsat pe nesimţite. Prinţ al aezilor elini! Slăvită-ţi fie lira sfântă Şi glasul tău tremurător Care-a rostit atîtea versuri. În fruntea lor e Hesiode. Mai stă încă la ţărm. Pana-mi.. în care este povestită imaginara naştere a zeilor . Şi trîmbiţele vor suna. mai cătaţi! Pe punte Au poposit şi alţi poeţi. Pare-o corabie pe care O ţine ancora la ţărm. Corabia. Abia de se mai cern pe masă Stropi roşiatici de lumină. Teogonia – renumit poem . Teocrit Şi Apolonius din Rodos. Cel tînăr şi cu păr bălai. În călimara de argint. plină de vise Şi de legende. Şi poeţi. Priviţi! Pe punte s-a urcat Homer cel orb şi înţelept. Îţi mulţumim că ne-nsoţeşti!” Ci iată. din aripă de vultur. „Binevenit să fii. bătrâne. Da-n noaptea asta Voi da semnalul de plecare. O să pornească iar Pe marea Învolburată A fanteziei.

Vom fi-n tovărăşie bună. . toată Elada.. Euripide Şi Pausanias şi Virgiliu Şi exilatul de la Tomis : Ovidiu. Ţărm după ţărm. să pornim!.22 Eschil... Iar noi tăcuţi vom asculta Fermecătoarele legende... cel cu grai duios.. Vântul va bate-ncetinel Şi marea ne va legăna . Sofocle. Urcaţi-vă … Şi . Prin care cei de-odinioară Atâtea taine-şi tâlcuiau. Pe valurile-i înspumate. Urcaţi-vă deci toţi pe punte. dragi prieteni. Poeţii vor suna din lire. În noaptea asta vom pleca Şi o să colindăm.

Pămîntul nostru larg şi darnic. O dezmierda cu ploi şi vânturi. cu râuri limpezi şi izvoare – soarele. şi noaptea o învăluia într-o hlamidă albăstruie. c-un brâu de ape scânteietor. ziua. cerul înalt şi plin de stele. ai lacurilor de cleştar. Îşi presăra în păr miresme din cele mai alese flori. Lumea întreagă era-n haos. Însă. pe care le ţesea anume din frunze şi din ierburi verzi. şi nu se sătura să-i spună că ea va fi mereu a lui. Celui din urmă i-au zis Cronos.. Şi îl privea cu ochii limpezi. Şi el Uranus. cel mai dibaci dintre titani. zeul îi aşternea pe frunte cununi de aur şi lumină. cât o să fie lumea lume. noaptea şi vânturile. în legendă. Ca să-i arate dragostea. luna.. din haos s-a desprins pământul. fără formă. plină de aştri lucitori. precum cântau poeţii. Primul născut a fost Oceanul1 (sau Ocheanos).23 ZEIŢA GHEEA e povesteşte. pe care i-a numit titani. strălucitori şi azurii. suflând repezi. întreg pământul. fără hotare.n-au fost întotdeauna astfel. era cerul. S . şi el era cel mai şiret. Uranus. atâta timp cât era ziuă. Iară pământul rupt din haos era însăşi zeiţa Gheea. Iar ea se-mpodobea pentru Uranus şi îşi punea veşminte scumpe. acela care înconjura. Ce mult îşi iubea Gheea soţul!. Dragostea a unit pe Gheea cu cel dintâi bărbat. Nu mai puţin o îndrăgise Uranus pe soţia lui. Gheea i-a dăruit soţului său şase feciori şi şase fete. La vremea sorocită. haos învârtejit şi negru. că lumea noastră cea de astăzi : pământul – plin de flori şi fructe.

Dacă ar fi căzut din cer o nicovală pe pământ. avea cheia. orbitoare. Asta nu putea zeiţa să-ngăduie la nesfârşit. Şi-a rugat mai întâi bărbatul. zice legenda.24 S-au născut mai apoi ciclopii : trei fraţi. din locul de stăpân ceresc.se frământa să afle-un mijloc potrivit ca să înlăture. Şi-aşa aflase că-ntr-o zi urma să fie răsturnat. cu câte-un singur ochi aşezat în mijlocul frunţii. ziduri puternice de-aramă şi-un râu cumplit de foc şi smoală3 . Peste un timp. Uranus. Mai înainte vreme. de către unul din feciori. Dar cum năştea un nou copil. hidoşi. Doar el. ce izbeau urechile ca un ciocan. într-un lăcaş de sub pămînt: fulgere lucii. Şi-atunci a chemat într-o seară pe toţi copiii-n jurul lui şi i-a zvârlit într-un afund . necruţători. cu umilinţă şi cu lacrimi. Se mâniase-n sinea ei. îi cerea ea nemângâiată. că zeul i-l smulgea din braţe şi-l închidea în temniţă. Uranus. enormi. în prea întunecosul Tartar. frumoasa Gheea2 avea să nască şi alţi prunci – unii cu forme-ngrozitoare. Aceştia erau meşteri buni şi învăţaseră să facă. Acolo îşi făcuse zeul o închisoare cu porţi grele. Trei ziduri o împrejmuiau. în timp ce lacrimi de izvoare îi lunecau peste obraz. Din pricina aceasta dragostea lui faţă de Gheea pălea mereu. Şi tot atâta timp trecea. degrabă primejdia care-l pândea. Din închisoarea asta mare feciorii nu puteau ieşi. fii bun. Fii bun. tunete grele. dă-le drumul! Nu N . nici măcar în soţia sa. Era deci liniştit stăpânul şi bucuros că a scăpat de orişice ameninţare. Gheea nu îndrăznise să încalce voia soţului ei Uranus – şi îndurase făr-o vorbă poruncile şi silnicia. Zâmbea din nou soţiei sale şi îi spunea că-i este dragă. Şi-nfricoşat . — Îndură-te. Uranus. şi trăsnete nimicitoare. URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII u mai avea încredere în nimeni. numiţi aşa fiindcă aveau pe trupurile lor uriaşe câte-o sută de braţe lungi şi monstruoase. Gheea vedea. plină de spaimă. Cum ? Ea-i năştea atâţia prunci şi n-avea parte de nici unul ? Zăceau pe veci închişi în Tartar şi n-avea dreptul să-i mai vadă ? Nu. Zeul Uranus avea darul de a putea citi-n viitor. de-o azvârleai de pe pământ în mult prea mohorâtul Tartar. Acum însă i-era destul. să-i elibereze iar copiii din Tartarul întunecat. îi trebuiau cam nouă zile şi nouă nopţi. După ciclopi s-au mai ivit alţi trei feciori: hecantohirii sau centimanii.

.. Gheea a scos din sânul ei un diamant strălucitor. plin de grijă. să pună mâna pe putere. Fără să stea prea mult pe gânduri.. când îşi vedea soţia plângând. În schimb el poate fi învins cu arma asta sclipitoare. în acelaşi timp. Din acel loc putea să vadă. A pătruns apoi. S-a strecurat prin întuneric. Uranus era tatăl lor. Cum să-şi lovească ei chiar tatăl – deşi îi pedepsise greu ? Apoi. zeul era puternic. pândind cu dinţii încleştaţi. a luat în mână secera şi. Îţi stau chezaşă pentru dânşii că nu îţi vor răpi puterea.. Nu e-n căderea ta să judeci faptele ce le hotărăsc. până la fiii ei. tăcută. când Uranus se odihnea. Dorea de mult să se răzbune. Ştia că lupta-i cu primejdii şi mai ştia prea bine Cronos că ne-izbânda T . pe furiş. A deschis porţile uriaşe. tăişul ei scânteietor. pentru că-i zeu nemuritor. Cine se-ncumetă să fie stăpânitor în locul lui ? CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS oţi au tăcut înfricoşaţi de vorbele cutezătoare. pentru că-l aruncase-n Tartar.. Zeul Uranus era însă crud şi neînduplecat.. până în Tartarul adânc. — Mă voi supune!. că este gata să se lupte şi să-l doboare pe Uranus din cerul lui nemărginit. titanii. sfătuit de Gheea. şiret. tot pe şoptite. dacă vei fi mai milostiv. Nu se înduioşa deloc. tot atunci s-a hotărât să-l pedepsească pe soţul său ne-ndurător. zeul Uranus. şi Gheea n-a mai spus nimic. Pe urmă. Prin farmece necunoscute. Şi-a-năbuşit plânsul în piept şi şi-a plecat. în depărtare. Iar pe furiş.. şi iată cel mai bun prilej. Şi s-a răstit către zeiţă : — Vezi-ţi de rosturile tale.. şi i-a-ntrebat cu glas şoptit : — Care din voi ar fi în stare să îl înfrunte pe Uranus ? Ştiţi că nu poate fi ucis. fruntea. ascunzându-i. Însă. s-a furişat pe porţi afară. aşteptând clipa potrivită când va putea să îl lovească pe tatăl său. El era foarte îndrăzneţ şi. orişice . se ruşinau să dea o luptă. dar el nu putea fi zărit. s-a ascuns după nişte stânci. fiii. Toţi au tăcut afar' de Cronos. titanii. S-a apropiat de mama sa şi i-a răspuns. i-a răspuns.25 merită osânda asta nişte copii nevinovaţi. prin vrăji numai de ea ştiute. ce erau tot de diamant. şi faţă-n faţă nu puteau să îl doboare nicidecum. deşi era nevinovat. Din el zeiţa şi-a făcut o armă ca o seceră. Şi îl ura pe tatăl său. A stat acolo până noaptea. Ţinea la stăpânirea lui. Era teribil când striga şi când se supăra Uranus. în gându-i.

Şi asta n-o putea uita prietena lui Uranus. Ea îl văzuse pe Uranus lovit... De mine doar ascultă toţi. Şi-acum. se hotărâse să-l răzbune pe zeul izgonit din cer.. Ocean. a spus Ocean. De drept. Ocean se cam întunecase. Cronos atunci l-a înfruntat : — În lupta grea care s-a dat. spunându-i c-o să-l facă sfetnic. şi tu de-aceeaşi soartă pe care o am astăzi eu! Da! Te blestem. din înalt. misterioasă.. acuma. Au râs şi au benchetuit. cu trufie. şi nu se cade să ajungi cârmuitor peste ceilalţi. ceilalţi titani .. adică noaptea întunecată.. Dar Cronos l-a înduplecat pe fratele său mai în vârstă. mulţumit. Şi fraţii lui. şi nu ţi-o dau. El biruise. şi-l trăia. să-i . cătând-o pe soţia lui. Şi a făcut o nuntă mare. noaptea. se coborâse pe pământ. titanul l-a lovit în pântec4 . Deodată l-a zărit că vine. neapărat.26 ar fi dus la pedepsirea lui şi-a Gheei. îţi doresc să ai parte. pornind către o insulă ca să-şi găsească adăpost. se zvârcolea pe jos strigînd : — Cronos. Se bucurau că sunt stăpâni. Blestemul meu se va-mplini oricât ai fi tu de şiret… Dar Cronos n-auzea nimic. cândva. însângerat de Cronos.. Zeul Uranus. trebuia. s-au înţeles să-l recunoască pe Cronos drept cârmuitor. Aşa a luat Cronos puterea5 peste pământ şi peste cer.A poruncit să se deschidă. Dar tu eşti fratele cel mic.. stăpânul aş fi eu. s-au grămădit iute la porţi şi au ieşit afară toţi . porţile de diamant. Acuma noi suntem stăpânii — Îţi mulţumim. Putea să cârmuiască-n voie. iată. plin de sânge. Nu mai putea să dea-napoi. căci fraţii şi surorile ţineau cu el. ce se ivise tot din haos. Şi. Rănit în pântec.. Uranus i-ar fi osândit la chinuri înfricoşătoare. Şi-a ales-o pe mândra Reea6. Să facă tot ce-i va plăcea. îl ajutau. Uranus o rugase să îl răzbune în vreun fel. N-avea de cine să se teamă. larg. Uranus a căzut în tină. Mai mult..de tată şi de zeu. Deci. cea mai frumoasă titanidă.. Părea că o să-nceapă zarva.. după multă vorbă.. Din ascunziş a sărit Cronos cu secera în mâna dreaptă. a hoărât să-şi ia în primul rând soţie. Şi-n sfârşit. Visul pe care şi-l făcuse titanul cel ambiţios. în timpul cât şezuse-nchis în veşnic mohorâtul Tartar. Ceilalţi titani şi titanide urmau să-i fie sfetnici lui. fecior nevrednic! Blestem . căci sunt mai mare şi-nţelept.. nimeni nu s-a grăbit să-mi vie cât de puţin într-ajutor. La nuntă au venit titanii şi titanidele în păr. Până să ia aminte zeul că e pândit de fiul său. Dar nu ştiau că-n vremea asta zeiţa Nix7 . — Eu v-am scăpat! le-a rostit dânsul. Era beat de bucurie şi de triumf . tu vrei puterea ? Nu este drept. O nuntă cum nu se văzuse până atunci în univers. ducând cu sine noaptea neagră. să-nvingă pe cârmuitorul de pân-atunci al cerului.

să te văd. Noaptea vroia să-i împlinească această rugăminte a sa. Astfel ea aducea în lume pe Hipnos – somnul plin de vise şi de fantasme-ntunecate . care-şi acoperea tot trupul sub un văl lung.. strigase cu glas tare Nix. Odrasle ce aveau să poarte nenorocire pe pământ. care te veseleşti atât la nunta ta cu mândra Reea! Astfel se începea domnia zeului Cronos cel şiret. — Aş vrea să văd. înstelatul. pe Ker – adică nimicirea şi pe Tanatos – zeul morţii. Eris – discordia cea cruntă. Apate – care-avea putinţa să amăgească şi să-nşele pe zei şi oameni deopotrivă . cum îţi va fi domnia ta. Nemesis – aspra răzbunare . Şi-n timp ce Cronos sta la nuntă. tirane Cronos. benchetuind nepăsător. zeule Cronos. sub blestemele lui Uranus şi uneltirile zeiţei. O. ce-ai dobândit-o mişeleşte de la Uranus.27 pedepsească pe titani. . întunecat.. zeiţa Nix năştea din beznă nişte odrasle monstruoase.

secera care înseamnă sfârşitul tuturor lucrurilor. numite oceanide. cel aducător de ploaie. avînd alăturea de el globul şi un orologiu cu apă. Eurul – vântul prielnic din răsărit. Zeiţa Nix – noaptea cea veşnică – căsătorită cu Erebul. elinii. 3. 5. cum. O.. El este tatăl tuturor fiinţelor. Gheea. Cronos – la romani Saturn – se confundă. Hiperion şi cu soţia sa. uneori artiştii obişnuiau să-l zugrăvească sau să-l sculpteze pe Cronos cu umerii înaripaţi (timpul care zboară). În mână are. Zeul cerului înstelat a căzut jos.28 Note: 1. era numit de către elini : Fleghietonul. Iar Eos. a cărei fiică era. De aceea avea aceleaşi însuşiri ca şi ea. Din versurile lui s-au inspirat. lumina şi vânturile. Cronos. 6. cu timpul care se scurge. 4. aurora. un băietan. Domnia lui Cronos simboliza tocmai această putere a timpului asupra întregii lumi. fii binevoitoare cântecelor mele şi dăruieşte-mi o viaţă fericită!. din legendă. au odrăslit pe Helios – soarele. luceafărul de dimineaţă şi cele patru vânturi: Boreul – vântul năprasnic dinspre miazănoapte.. Oceanul şi zeiţa titanidă Tetis erau socotiţi drept părinţii tuturor râurilor. pentru elini. În mijlocul tabloului. De aceea . întunericul cel mohorât din subteranele pământului. pentru că vechii greci. artistul a pictat pământul. cea mai impresionantă pare a fi tabloul zugrăvit de pictorul Vasari. te salut pe tine. 7. mai mulţi pictori şi sculptori. aceea care nutreşte toate fiinţele răspândite în lume.. Dintre toate aceste opere de artă. Gheea era slăvită astfel: „Eu voi cânta pământul. Îndură-te. de cele mai multe ori. Selene – luna şi Eos – aurora. . şi tot el le înghite. şi ai celor trei mii de nimfe. intitulat: „Mutilarea lui Uranus". Căsătoria ei cu Cronos urma să dovedească oamenilor din antichitate că timpul hotărăşte cele care se petrec pe pământ. şi Zefirul – vântul răcoros din asfinţit. mamă a zeilor. Povestirea luptei pe viaţă şi pe moarte dintre Uranus şi Cronos o face poetul Hesiode. ce populau Olimpul şi întreaga lume. a născut toate stelele care lucesc pe boltă. Gemând de durere. îşi blestemă feciorul să fie şi el cândva doborât de propriul său copil. în poemul său „Teogonia". 2. o clepsidră. căsătorită cu Astreu." Imnul slăvea în acest chip pe Gheea. în decursul veacurilor. soaţă a lui Uranus înstelatul. tot pământul. într-o expresie rămasă celebră. ba chiar şi nesfârşitele cortegii de zeităţi. în concepţia elinilor.închipuia.. „Tempus edax Verum" – „timpul care distruge totul” – cum zice Ovidiu. cum se va vedea mai tîrziu. spuneau legendele eline. socoteau că din unirea pământului cu cerul – şi din urmaşii lor – s-a născut tot ce se găseşte în univers : aştrii. Notul – vântul de la miazăzi. dată de mama sa.la romani Tera. Reea. La rândul ei. Într-un imn atribuit bătrânului Homer. apele şi fiinţele vii. ca şi zeiţa Gheea. Teea. secera cu care l-a doborât pe tatăl său. Alt titan. Râul de foc şi smoală. o ieşit din ascunzişul său şi l-a atacat pe Uranus cu secera de diamant. străvechea mamă a tuturor. care înconjura Tartarul. au avut la început două odrasle : pe Eter – lumina veşnică – şi Hemera – ziua care înveseleşte sufletele oamenilor. în număr de trei mii.

Fiicele nopţii : răzbunarea. ce-a mai fost pe biata Reea!. discordia. îşi va înlătura copiii.. înşelăciunea îi tot tulburau inima. Cronos a făurit un plan. Uranus nu voia să spună – deşi poate ştia şi asta – care dintre feciori anume îl va lovi pe zeul Cronos. Cât a mai plâns! Însă zadarnic. îşi pregătise o domnie şi lungă şi îmbelşugată. şi n-a ieşit atât de lesne cu ajutorul mamei sale ? Primul copil născut de Reea a fost o fată : Hestia.. Uranus. sub ochii-ndureraţi ai mamei.29 ZEUS ăcuse nunta zeul Cronos. De câte ori venea pe lume un D . se vor scula cu arme-n mâini şi îl vor răsturna din slavă. născuţi de Reea. atunci când face prevestiri. Tatăl a şi cerut-o Reei şi a-nghiţit-o deîndată. Copiii lui. destul de bine. că temniţele se deschid. Gînduri ascunse-l frământau. Ştia el doar. dar nu în temniţă. nu se înşală niciodată. Şi tatăl său îi prorocise că va veni o zi în care va-ndura grele încercări. nu-n Tartar. N-a fost el însuşi zăvorât. O. F CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE orind să scape de primejdii. Ştia că tatăl său. Uranus. La fel ca tatăl său. dar mulţumit tot nu era.

Gheea... Cronos striga să i-l aducă. Reea a şi născut un fiu. la stână... Ajută-mă acum.30 nou copil. ţi-am adus ultimul vlăstar. şi cum n-avea vederea bună. pânâ în pântecele-i negru. încăpător şi sănătos. Este o peşteră acolo. mamă a zeilor cereşti!. Demetra. înalt. o. sărmano.. Sărmana mamă-nspăimântată era silită să-şi aducă ea însăşi pruncii nou-născuţi şi să-i dea hulpavului tată. — Să nu mai plângi. pe care l-am născut azi-noapte. şi ce va fi. îi înghiţea cât ai clipi. şi s-a întors acasă iute. S-a dus în peştera de piatră şi. Gheea a auzit pe soaţa zeului Cronos cum plângea. Era al şaselea copil şi cel din urmă ce-l avea. răcoroasă . precum mi-ai poruncit. a luat pietroiul cel învelit în scutece. a glăsuit zeiţa Reea. grăbit. REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL e pare că-n aceeaşi noapte soaţa lui Cronos a fugit în insula cea mare. în insula numită Creta. neagră. a alergat la buna Gheea. A deschis larg gura flămândă şi piatra i-a căzut pe gât. călăuzită chiar de Gheea. Te voi călăuzi. de foamea cruntă a lui Cronos. A-nfăşurat frumos o piatră în scutece moi. Vroia să nu-nţeleagă zeul că-i vicleşug tot ce făcea. — Iată.. tu. zeiţa Gheea. vom mai vedea. pe Hades şi pe Poseidon. să-l mănânce. de copil. ca lupul când ajunge în ţarcul mieilor. ca să îţi scapi din Tartar fiii. adâncă.. până să-şi reverse Eos razele ei trandafirii. Cronos. în timpul cât o fi să nască. în coasta plină de verdeaţă a unui munte drept. a socotit că-i fiul său. Creta. În peşteră vei naşte-n voie.. Hera. Mama şi-a-ncredinţat copilul bunicii lui. A hohotit în faţa ei : — Ajută-mă. Vreau să-mi păstrez şi eu un fiu . Născuse până-n acea zi soţului său doi fii. Şi s-a făcut că lăcrămează.. mare Gheea. şi-a dat-o soţului său.. Şi el. şi trei fete : pe Hestia. Şi tu ai suferit ca mine şi te-ai luptat cu soţul tău. S . Cronos. pe ultimul vlăstar al meu. şi s-a înduioşat adânc. i-a grăit Gheea. A cugetat un timp zeiţa : cum ar putea să o ajute pe greu lovita ei copilă ? A cugetat şi a găsit că e mai bine s-o ascundă pe blânda Reea undeva. Simţind apoi zeiţa Reea că este timpul să aducă pe lume-al şaselea copil.

de mic.. care stătea la pândă. Zeus – într-un culcuş făcut din aur. Capra avea grai omenesc. ha. neurmărit de ochi străini şi duşmănoşi. nimfele au adus o capră. pere. cu ea. ha!. Apoi să cânte şi să strige atât de tare. ca din cer să nu s-audă nici un scâncet şi nici un plânset de copil. Ele au aşezat băiatul – căruia mama şi bunica i-au spus. a hotărât ca acest corn1 să fie veşnic plin cu fructe : smochine. Crescând puţin mai mare. Cronos. mere. Trăia însă pe-atunci. căci cornul se umplea la loc. decât arar şi pe ascuns. Altă primejdie s-a stins!. jucându-se cu Amalteea. iată. voinic. în Creta. zburda printre stejarii de pe munte. pe Ida şi pe Adrasteea. şi chiar vreunul dintre ceilalţi fraţi şi surori. cu săbiile şi lăncile. şi Gheea. .. Gheea le-a poruncit să vină şi. Era o capră fermecată. un neam de semizei războinici. Iar dacă zeul afla taina.. bătea din palme şi ţipa. Vestita capră Amalteea. Pentru că. şi copilul ar fi fost straşnic pedepsiţi. a râs cu poftă zeul Cronos. precum se spune. odată s-a-ntâmplat ca Zeus să rămână-n pumn cu unul dintre-aceste coarne. cât altu-n douăzeci şi cinci. Zeus alerga peste tot. gata să-şi împlinească soarta cea prevestită de Uranus. să bată-n scuturi. născuţi tot de zeiţa Gheea. să-l răstoarne pe tatăl său şi să ia el în mâini puterea. Făcea. un copil bucălat se află în braţele bunicii sale.. Reea. să facă danţuri zgomotoase. atât de mare gălăgie. Astfel creştea feciorul cel mai mic al Reei. fiicele regelui din Creta. cât un bărbat din cei mai zdraveni. Capra putea mânca din fructe de câte ori îi venea poftă. încât era pericol mare. S-a mai dus unul. Şi nimfele-l hrăneau pe Zeus cu laptele acestei capre şi cu o miere parfumată. să-l alăpteze pe fiul său cel mititel. la intrarea peşterii. ha. puteau s-audă zgomotul. Pentru că mama nu putea să vină-n Creta. Vorbea cu Zeus ca o mamă şi se făcea că îl împunge cu coarnele ei cele lungi. struguri şi alte bunătăţi de soi. A mai chemat şi două nimfe. Şi el se înălţa-ntr-un an. Încât. colo-n Creta. fără de voia sa. în peştera muntelui Ida. El o iubea pe Amalteea şi s-a mâhnit că i-a făcut rău.31 — Ha. Copilul apuca-n mânuţe coarnele caprei Amalteea şi se lupta. Drept mângâiere Amalteei. De mic avea putere-n braţe. Nici nu trecuse bine anul. din prima clipă. cum nu făceau albinele decât în stupii de pe Ida. ce aveau nume de cureţi. cu putere. sfetnicii săi. Şi nu ştia că-n acea clipă începea să se împlinească blestemul zeului Uranus. şi Zeus se făcuse mare.

socotindu-l aducător de noroc. După moarte.32 Note: 1. Elinii. care îi ocrotea trupul în luptă – pavăză ce nu putea fi străpunsă de nici un fel de armă : sabie. şi mai târziu romanii. Iar din pielea ei şi-a făcut zeiţa Atena egida. cum povesteau legendele eline. lance sau săgeată. . Cornul caprei fermecate Amalteea era simbolul belşugului şi se chema cornul abundenţei. sau pavăza. în amintirea copilăriei sale. Amalteea a fost pusă de Zeus pe bolta cerească. Este constelaţia Caprei. îşi pictau sau sculptau uneori pe locuinţe acest simbol.

Pe gingaşele porumbiţe le-a hărăzit să fie simbol şi al blândeţii şi-al iubirii. când a ajuns stăpân. Reea. Zeus s-a înălţat mai iute. ca să se adape. îi spusese despre ciudata prevestire şi de blestemul lui Uranus. Zeus. a dobândit puteri cereşti. pe un munte. Zeus le-a săvârşit pe urmă. în zorii fiecărei zile. tot de zei. de-asemeni. Deocamdată mai era în Creta şi-avea cu totul alte gânduri. Acolo. F . ce se chema ambrozie. Şi-i aducea această băutură – numită. din care nu puteau sorbi decât zeii nemuritori. Ştia că nici bunica. drept răsplată pentru vultur. minunată. sub un stei uriaş. cel care fără nici o milă îşi înghiţise cinci copii. în timpul nopţii. L-a pus chiar lângă tronul lui. crescut în Creta. sorbind nectarul fermecat. când a ajuns şi el stăpân. Dar nu era izvor cu apă. nectar – lui Zeus.. Mâncând ambrozia cea dulce. Ambrozia – de zece ori mai dulce decât însăşi mierea – era o hrană pentru zei. ţâşnea din piatră un izvor. să-i stea necontenit de veghe. Şi. l-a luat cu dânsul în Olimp. să tragă carul din petale de albe flori de trandafir al preafrumoasei Afrodita. un cârd de albe porumbiţe zburau în fiecare zi pe ţărmul marelui Ocean şi-i aducea de-acolo-n ciocuri o hrană dulce. Gheea. Mama sa. Însă toate aceste fapte. pe ascuns. era la vârsta bărbăţiei. Un vultur se-nălţa. mândra zeiţă a iubirii. Se povesteşte că în vremea cât mai era încă micuţ..33 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR eciorul cel mic al Reei. şi să vestească primăvara. prin gânguritul lor duios. nu mai ţinea cu zeul Cronos. ci din adâncuri izbucnea o băutură fără seamăn.

se frământa voinicul Zeus. Moira1 . dacă şi ea se va-nvoi să-i dea un ajutor în lupta contra părintelui său Cronos. văzând pe Zeus că îi jură. În schimb. sprijin în orice-mprejurare. care părea a fi nectar. Zeus. Abia se întorsese Reea în casa soţului său Cronos. — Întâi şi-ntâi aş vrea să-i văd ieşiţi din pântecul lui Cronos pe toţi cei înghiţiţi de el. să-l ajute. pe malul fluviului Ocean.. Dar Reea era mult prea slabă. O plantă verde şi spinoasă.. Şi a aflat că vieţuieşte o verişoară a sa. — Ce vrei să faci în primul rând ? l-a întrebat Metis pe tânărul fecior al Reei. nu cuteza să se ridice în faţa soţului său. Fiica titanului Ocean. a luat această băutură . Este neîndoios că soarta. decât pe mama sa. S-a prefăcut îndrăgostit şi i-a jurat s-o ia de soaţă... primul născut dintre titani. Noi nu cunoaştem întâmplarea prin care Zeus a ajuns s-o întâlnească pe copilă. Era nevoie deci de multă prudenţă şi înţelepciune. şi-a pornit repede acasă. Reea. a glăsuit copila Metis şi a plecat la hotarul lumii.. Cronos. dacă nu eu ? Căci toţi ceilalţi se află-n pântecul cel negru al hulpavului nostru tată. el. Metis. Erau puternici fără seamăn şi nu se-nfricoşau de nimeni. Şi Zeus s-a gândit adânc.34 „Uranus a rostit că una dintre odraslele lui Cronos o să pornească răzvrătirea. METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ in fericire pentru dânsul. şi-a uitat orice chibzuinţă şi i-a promis să-l sprijine. — Atâta vrei ?. că dânsul i-a strigat D . N-avea alături. iubire. a cercetat prin ce mijloace şi-ar mai putea găsi tovarăşi gata să-l sprijine în luptă. a hotărât că fapta asta eu trebuie s-o săvârşesc. era singur. neînduplecată.. Zeiţa Metis era una din numeroasele copile pe care le avea Oceanul. atît de-nflăcărat. Ei îi juraseră credinţă. Dar cine poate fi acela." Numai că Zeus ştia bine că lângă Cronos sunt titanii. Asta-i uşor!. De-aici ea a cules o plantă. din care a făcut îndată o băutură delicioasă. Zeus avea în tinereţe o vorbă ademenitoare şi un chip foarte atrăgător. pe malul fluviului Ocean2 . nespus de bucuroasă c-o să-şi revadă toţi copiii. pe Reea. Dar ştim că a vorbit cu ea.

Atunci. cu îndrăzneală. Reea atât a aşteptat. Ciclopii şi hecatonhirii îl urăsc mult pe zeul Cronos. teferi. Cronos. căci ei încă nu-l cunoşteau. Dar cum a ajuns băutura în pântecele lui divin. însă deasupra i-a turnat şi băutura de la Metis. a şi simţit că-i vine rău. când deschisese poarta de diamant. Ba Hades şi Poseidon aveau şi bărbi până la brâu. pe cât se pare. ajutat de frumoasa Metis. la loc. să mai avem şi-alţi câţiva prieteni. zeul a luat în mână vasul plin.. Dar pe ciclopii cei destoinici şi pe hecatonhirii groaznici îi zăvorâse iar. l-a dus la gură cu nesaţ şi a sorbit până la fund nectarul cel înşelător. Demetra . după ce totu-i izbutise. Deci. Deci trebuie să fim uniţi. fete şi băieţi. CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI u toţii. Şi fraţii şi surorile. — Noi le vom da drumul îndată. Şi Reea le-a împărtăşit fiilor şi fiicelor sale că Zeus le e salvatorul.. haideţi să-i eliberăm!. s-au grăbit să-l vadă pe Zeus. ciclopii şi hecatonhirii. titanii. — Grăbeşte-te! Sunt însetat! a grăit Cronos mânios. Însă titanii sUnt puternici şi sUnt mai numeroşi ca noi. eliberase numai pe fraţii săi. în timp ce Cronos. Zeus l-a prins de gât pe monstru. îngrozit de cele ce se întâmplau. Hera. Avea acuma lângă sine pe cei cinci fraţi buni. auzind vestea. Gura i se căscase larg şi din gâtlejul lui uriaş au început să iasă. pe monstrul hâd.. erau acolo. S-a repezit şi i-a umplut un vas de lut încăpător. şi Hades şi Poseidon. Ba mai pusese şi o strajă. Mai mult şi mai de necrezut este că toţi aceşti copii erau de astă dată mari. ca lupta s-o sfârşim cu bine. Tot trupul i se-ncrâncena şi se zbătea ca-n pragul morţii. — Fraţi şi surori! le-a rostit el. Nebănuind nimica. Într-adevăr. din timpul zeului Uranus. s-au strâns în jurul blândei Reea. după ce s-au îmbrăţişat. a grăit Zeus fraţilor. Fiii şi fetele lui Cronos au luat în mâini câte o armă şi-au năvălit cu toţii-n Tartar. se retrăsese pe un munte să chibzuiască-n linişte. Zeus s-a veselit grozav. Ceilalţi l-au sfârtecat cu C . copiii: Hestia .. A venit timpul să ne luăm puterea ce ni se cuvine. Să nu fie nici o-ndoială asupra biruinţei noastre. numit Campe. de nădejde. Metis – care era şi ea de faţă – i-a amintit lui Zeus că sunt nişte uriaşi în Tartar.35 s-aducă un ulcior mare cu nectar.

mijlociul. Titanii vor fi pedepsiţi. ogoare şi livezi. pământul se cutremura şi apele ieşeau din văi. izbind cu pumnii şi genunchii. Dacă izbea zeul cu furca.. Nu era loc mai potrivit decât acesta pentru zei. cu fruntea sa încununată veşnic de ceţuri argintii. zeii au spart porţile largi. ciclopii au şi făurit fulgere. până ce monstrul a căzut. era-n vecinătatea mării cu ape albăstrii. Iară lui Hades i-au făcut o cască tare năzdrăvană. Egeea. se revărsau şi înecau păşuni. de îndată. şi cu Poseidon. zeul se făcea nevăzut. De-aceea Zeus a cerut să i se facă un palat pe creasta cea mai îndrăzneaţă. recunoştinţa către zei. vor primi o răsplată dreaptă. şi priveghea toată Elada.36 seceri şi l-au împuns cu suliţe. Apoi cei trei fii ai lui Cronos au dat de veste-ntregii lumi : — De azi-nainte stăpânirea este în mâna altor zei. muntele semeţ. noul lor stăpân. au mai făurit şi lui Poseidon. Şi unii şi alţii au jurat c-au să le fie credincioşi noilor zei ce se-nălţau. Olimpul3. fratele cel mai mare. Ca să-şi arate. Din temniţă au răsărit ciciopii şi hecatonhirii. Sunt zeii ce şi-au ridicat palat pe muntele Olimp. o furcă mare. cu trei dinţi. Şi toţi câţi s-or alătura zeilor olimpieni. De-asemeni. Ţineau puterea pe nedrept. Iar cei care-i vor înfrunta vor fi în Tartar prăbuşiţi.. Proptindu-se cu umerii. în luptă. zeii s-au hotărât s-aleagă un loc de luptă potrivit. S-au repezit apoi la porţi Hades. P . Au cercetat toată Elada şi au găsit că este bine să-şi facă tabăra-n Olimp. pe care le-au încredinţat lui Zeus. Cum îşi punea casca pe cap. ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP rimind şi darurile-acestea. tunete şi trăsnete. mijlociul.

după poruncile lui Zeus. Zeus era noul stăpân. Pădurile. Zeus mi-o va plăti curînd... strajă li s-au pus cei trei fârtaţi hecatonhiri. acuma. Hera şi Demetra luptau cu suliţe şi seceri. Iar zeii Hades şi Poseidon. braţe şi grumazuri. El năvălea peste titani.37 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ăzboiul a-nceput cu furie. în acest potop de foc. Abia de i-am putut scăpa.. picioare. mâniat. Doar Gheea. zdrobindu-le umeri şi şolduri. Pământul larg şi marea uriaşă au răsunat de-un zgomot greu. Şi. unde-i ţinuse şi Uranus. lovind pe Cronos şi pe-ai săi cu mari ciocane de aramă. Uranus i-a lovit din greu. titanii ? Nu. să nu mai poată-n veci ieşi din temniţă. Ciclopii ajutau şi ei. R . dar până la sfârşit titanii au fost înfrânţi şi nimiciţi4. — Titanii sunt copiii mei. Toţi se plecau în faţa lui. înspre mănunchiul de titani. prelung şi surd. a dăinuit acest război. pe dâre albe de lumină. cel pe care l-am ajutat să se înalţe. Astfel se-nfăţişa năprasna acestei lupte dintre zei. Din pumnul său neobosit ţâşneau mereu trăsnete tari. La poartă. lovind într-una. mama zeilor. Şi Zeus. câte o sută de pietroaie. Olimpul s-a cutremurat până-n adâncuriie sale. loveşte tot atât de crud ? Şi-i zvârle iarăşi în adânc pe bieţii mei feciori. de sub pămînt.Titanii se înăbuşeau sub aburii fierbinţi din ape. cu forţă înspăimântătoare. se mâniase rău pe el. poate şi mai bine. marea nesfârşită şi râurile de argint. şi ajunsese până-n haos. Pământul roditor ardea. Asta n-o pot îndura. Şi totul clocotea în jur : Oceanul. Legenda spune că pământul ardea parcă din temelii.vitejeşte. când zeii au intrat în luptă.Flacăra lui se ridica. hecatonhirii aruncau. se plângea Gheea zeilor. unindu-se cu aprigul pârjol ce mistuia cerul întreg. în Tartarul întunecat. Zeus. Zece ani.Iar ochii le erau orbiţi de fulgerele lucitoare. Titanii au fost îmbrânciţi. ce-ntrecea orice-nchipuire. azvârlind tunete cumplite. Hestia. Cerul a dat parcă un geamăt. ce nu avea asemănare. şi Tartarul cel mohorât a bubuit. întemniţându-i sub pământ. Focul se întinaea mereu. înainte verzi. când este stăpân... În faţa cetei olimpiene sta însuşi Zeus.. erau schimbate în tăciuni şi scânteiau înfiorate.

Zeii puteau numai să cunoască voinţa lui şi să i-o aducă la îndeplinire. . într-o schiţă renumită a pictorului olandez Rubens. aruncate asupra lor de hecatonhiri. închipuie ciocnirile care aveau loc între forţele tumultuoase ale naturii. însă oamenii luptau adeseori împotriva ei. ivită pe lume înaintea lui. din care izvorau şi în care se vărsau toate apele. fiica lui Ocean. Această luptă fubuloasă – titanică. prin legi de neclintit. 2. Homer. de pe pământul ars. Hotărârile soartei erau împărţite fiecărui om de la naştere. Aburii încinşi îi împresoară şi parcă vezi cum îi sufocă pe luptători. cu fulgerele în pumni. care împărţea bucuriile şi nenorocirile. prin trei surori. Lahesis. Zeus. Astfel. Moira – fiică a haosului şi a nopţii – reprezenta pentru elini destinul stabilit dinainte fiecărei fiinţe. şi-a însuşit înţelepciunea şi prudenţa. Într-un loc munţii se ridicau. Mai târziu. soarta-Fatum era reprezentată printr-un bătrân orb sau legat la ochi. ca într-un vis fantastic. o lumină albă îl învăluie şi zeii gustă aici o fericire. Iară de sus te aştepţi să apară Zeus. care trebuie să domine totul în lume. 3. cu braţele. spune : „El nu este niciodată bătut de vânturi. care desfăşura firul vieţii. Oceanul. cum credeau elinii.38 Note: 1. Acesta avea scris destinul oamenilor pe o tablă de aramă. semn că şi zeii trebuiau să se supună hotărârilor sale. încovoindu-l. cel dintâi simbol al înţelepciunii şi prudenţei. la elini. cu feţele hidoase şi ochii sticloşi de spaimă. ursitoare sau parce : Cloto. cântând Olimpul. piatra ce se rostogoleşte către el. Muntele Olimp îşi întinde coastele de la marea Egee şi până la hotarele Tesaliei şi Macedoniei. Soarta nu o puteau îndupleca prin rugăciuni." 4. puteau fi comunicate pământenilor prin oracole. nici jertfe. Ceilalţi. Oamenii nu aduceau însă Moirei – soarta neînduplecată – nici rugăciuni. Altul încearcă să întâmpine. cad în abisul negru. fără hotare. prima lui soţie. aerul cel mai pur îl împresoară . nimicind începuturile de înflorire a vieţii. în urma cărora se formau munţii şi mările. şi Atropos. de aur. socotind totul zadarnic. ţintindu-i nimicitor pe cei care se prăvălesc. Acesta era personificat prin cel dintâi fiu al lui Uranus şi al Gheei. înghiţind-o pe Metis. Unuia dintre ei i-a căzut o stâncă pe spinare. În jurul capului purta o cunună de stele. într-altul se prăbuşeau spre afundurile clocotinde. Fumul înecăcios se înalţă în valuri. în timp ce vulcanii izbucneau cu ropote de piatră şi de foc. Hotărârile soartei. Veacuri de-a rândul această alegorie i-a ispitit pe artişti s-o zugrăvească sau s-o sculpteze în forme impresionante. nici atins de zăpezi. după cum a rămas de atunci cuvântul – ca şi cele care vor urma cu diferiţi giganţi şi monştri. Metis. Cei vechi îşi închipuiau că pământul era înconjurat de un fluviu imens. cunoscute de zei. ce le sunt hărăzite. care va dăinui cât zilele eterne. La romani. se văd titanii încolţiţi şi izbiţi de blocurile grele de piatră. Poetul Hesiode ne spune că ea ştia mai multe taine decât toţi zeii şi oamenii laolaltă. cum ni se povesteşte în numeroase legende eline. Însuşi Zeus nu putea să se împotrivească sau să înduplece pe Moira. a fost. care tăia firul vieţii cu un foarfece. Numai pentru zei ursitoarele ţeseau veşnic fire lungi. Închipuie frământările din interiorul pământului.

ca şi mine. domnea acuma în Olimp şi poruncea. mările.. cândva. POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA — Să vie fraţii mei cei mari! a sunat prima lui poruncă. împreună am învins şi împreună vom domni. să se răscoale în vreun chip. Poruncea pe voia lui.39 ZEII OLIMPULUI eus.. Da. născutul din titani . iar Zeus a urmat aşa : — Voi. Plin de mândrie privea el cerul albastru. ce şezuse altădată ascuns în Creta. totul era al lui. asemeni unui mare rege. Dacă supuşi nemulţumiţi vor încerca poate. Ne bucurăm de tot ce-n lume e mai bun. Şi Zeus nu se sătura să-şi mângâie privirile cu-ntinderi şi cu bogăţii. Şi fraţii s-au înfăţişat. amândoi născuţi din Reea şi zeul Cronos. m-aţi ajutat în lupta împotriva titanilor năprasnici. fluviile verzui şi firele subţiri de-argint ale izvoarelor din munţi. El. Suntem stăpâni. Deci. să-i pedepsim ne-ndurători. nesfârşit. Totul. se împlinea numaidecât1 Z ZEUS . pământul roditor şi larg. şi dacă îşi dorea ceva. trona pe muntele Olimp. Să vie Hades şi Poseidon. Însă am să vă dau şi . Eu voi domni. cu mare grabă .

. din răsărit în miazăzi. eu îmi voi păstra cerul. să-l cârmuiţi. Iar Zeus le-a răspuns : — Lumea o împărţim în trei.. de unde poţi cuprinde tot. Apoi s-a îndreptat cu fală către Demetra. Zeus s-a aplecat spre ea şi. Hades a şi pornit pe loc către ţinutul mohorât. ce sta sfioasă-n faţa lui.40 vouă câte-un ţinut. mijlocia. împurpurată la obraz şi căta cu privirea-n jos. temniţa unde vom păstra pe toţi câţi ne vor duşmăni şi nu vor asculta deplin poruncile Olimpului. Celălalt frate mijlociu a devenit zeu peste ape. Lui Hades i-au căzut la sorţi ţinuturile subterane. Deşi sunt mijlociu. şi din această pricină nu are voie să se stingă. Voi trageţi ce v-a mai rămas. — Tragem! le-a dat răspunsul Zeus. să mi-l vegheaţi. mări întinse. Mai rămăsese numai Hera. FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP upă această faptă. Cei trei şi-au împărţit puterea. iar lui Poseidon apele din mări. şi de-alta tot ce-i sub pământ.. sora lui cea mai mare. ştii bine că m-am luptat mult mai vârtos. din fluvii şi izvoare. În grija ei a-ncredinţat căsătoria şi familia şi copilaşii nou-născuţi. Zeus a dat poruncă să s-arate în faţa sa copilele zeului Cronos şi-ale Reei – una mai mândră decât alta. primul fecior născut de Reea. Eu sunt mai mare. care înseamnă viaţa în oricare cămin.. pline de peşti săgetători. Iată.. Amândoi zeii au trebuit să se arate mulţumiţi. Zeii cei doi s-au repezit numaidecât... De o parte-i cerul luminos. şi. dar Zeus a rămas stăpân. Zeus i-a încredinţat Hestiei. de alta fluvii. Focul. Hera s-a învoit şi Zeus a dat porunci să se gătească întreg Olimpul D . din miazănoapte-n asfinţit. întrebând ce porunci le dă. cu Tartarul întunecos. focul. — Tragem la sorţi ? au rostit fraţii. nicicând nu a mai revenit acolo-n muntele Olimp. — Dar mie ? a-ntrebat Poseidon. care-i fusese hărăzit. — Mie ce-mi dai ? a grăit Hades. şi-a hotărât-o de soţie. şi i-a dat harul de a fi zeiţa holdelor bogate şi a livezilor cu rod. mângâind-o blând pe păr. Ele-au venit smerite toate şi s-au plecat în faţa lui.. după cât se povesteşte.

.41 pentru nuntă. Copilul era chiar Atena. Până să înţeleagă. zeiţa Metis. cu pruncuşorul ei cu tot. să i se-nfăţişeze lui. A!. Neştiind cum să-şi A . ba şi o serie de cortegii. care-şi mânca odraslele. ci-n nişte-mprejurări ciudate. — Numai aşa puteam să fac. înstelatul. va naşte-n primul rând o fată." Şi a chemat-o pe Atena. a tresărit deodată Zeus. Totul era orânduit. «ochi de-azur» . Trecuse vremea cuvenită. destinul neînduplecat. Cu atât mai mult mi se cuvine şi mie tot atâţia zei. numărându-şi toţi fraţii şi surorile. urma să nască pe Atena. şi Metis trebuia să nască. pe toţi. Numai că Zeus se dusese şi-l întrebase pe Uranus ce-o să se-ntîmple în viitor. zei olimpieni. A înghiţit-o. Şi. fiica lui cea dragă. A trecut timpul. un gând i se vârâse în minte-adânc şi nu-l lăsa : „Pentru o lume-atât de mare. Privea din nou spre depărtări şi-şi cântărea toată puterea şi bogăţia ce le-avea. Tot ce spunea zeul Uranus se împlinea fără zăbavă. ZEIŢA CU OCHII DE AZUR tena. Şi când s-a isprăvit şi nunta – o nuntă făr-asemănare – Zeus s-a aşezat pe tron. astfel. Zeus îi promisese copilei lui Ocean. Acest băiat o să-l răstoarne pe Zeus de pe tronul său şi-o să se înscăuneze-n loc. cugeta Zeus... Zeus a poftit-o la el pe Metis. Pe lângă ei voi hotărî şi zei mai mici. biata. deci.. urmând şi el pilda lui Cronos. Titanii au fost doisprezece.. Şi-acum pe cine voi chema ?. pe ea o voi numi întâi!. i-a răspuns că soţia lui. suntem puţini numai noi şase. lui Metis – ce-ntruchipa înţelepciunea – că-n schimbul sprijinului dat o s-o ia în căsătorie. mai mulţumit ca înainte. Duşmanii olimpienilor vor fi curând dezvăluiţi şi nimiciţi fără cruţare. Totuşi. ca să înlătur nenorocul ce ne pândea. socotindu-l cu ei pe Cronos. pe Atena. În acest fel Olimpul meu va fi mult mai impunător. Şi se ţinuse de cuvînt. auzind ce-i urzise Moira. zei din cei mari.. ce are soţul său de gând. nu se născuse ca oricare. de-a doua mână. până-n ziua când Metis. Zeul Uranus.. Zeus a tremurat de spaimă. copila mea cea mai iubită.. pe Metis. acesta a şi înghiţit-o. să ne-nsoţească pe noi toţi. a rostit el spre ceilalţi zei. dac-ar fi trăit. reîntors acasă. apoi va naşte un băiat. precum fusese voia lui. Zeus simţea că-l doare capul tot mai puternic.

şi de uimire. a poruncit să vină zeul ce se numea Hefaistos şi era fiul său şi-al Herei2 . nou-născută. cu o secure ascuţită. făuriţi parcă din azur. El era meşter priceput. Zeus. Hefaistos a ridicat securea şi-a lovit în ţeasta tatălui său. era atât de frumoasă. şi-a oprit carul său de foc şi a privit. către Olimpul unde Zeus năştea pe fiica lui. şi valurile sale verzi s-au răscolit până-n adânc.42 potolească această mare suferinţă. pe tine. de-asemeni. să stea pe veci nemăritată. s-a ivit o zeiţă mândră. avea o fierărie-n Lemnos3 . s-a auzit un strigăt tare de bucurie şi izbîndă. s-a-nfiorat de măreţia zeiţei care se năştea. mai ales.. încât zeul Hefaistos a şi cerut-o de nevastă. în mâna dreaptă o lance straşnic ascuţită şi-n stânga scut apărător4 . a spus zeul stăpân. cu tăiş bine ascuţit. Despică-mi fruntea mai curând. Pământul s-a cutremurat... erau albaştri-verzi. la porunca-ţi. în muncă sau în bătălii. Hefaistos a stăruit să-l ia de soţ. purtând o platoşă de aur. nu glumeşti ? a cutezat să mai întrebe. soarele cel strălucitor. pe frunte coif. Nu pot să rabd durerile. Când a izbit securea ţeasta. — Ţi-am spus odată! a strigat puternic Zeus spre fierar.. Iară Atena. cât a putut. Atena. neliniştit. Marea. despică-mi capul şi vezi de ce mă doare-atât ? Hefaistos a rămas mut. Din creştetul nemuritor. Cu Zeus nu era de glumă. Zeus i-a ascultat dorinţa să n-aibă soţ. a cugetărilor adânci şi a priceperii depline. a vuit. . Hefaistos s-a înfăţişat şi a grăit tatălui său : — Am sosit. mai ales când se supăra. iată. însă zeiţa n-a primit şi a făcut un jurământ. cât era de mare. Zeus i-a poruncit s-aducă şi o secure de aramă. — Bine.. Hefaistos. şi de teamă : — Cum ?! Să-l lovesc pe tatăl meu. De-aceea Zeus s-a gândit şi-a hotărât ca ea să fie zeiţă a înţelepciunii. Înăbuşindu-şi în el frica. şi a rostit : — Te vei numi Palas-Atena!5 Vei sta alăturea de mine şi-adesea mă vei sfătui. Ba chiar şi Helios din cer. Olimpul. Ochii zeiţei. cum spun legendele eline. fiul titanului Hiperion..

Abia călcat-ai în Olimp şi vrei să te şi grozăveşti ?. Poate mai mult ca o răsplată. altul îl dobândise Zeus cu o zeiţă din Arcadia. Zeus s-a supărat mai rău. Norocul lui a fost că Tetis. avea picioarele sucite şi frânte pe la-ncheieturi. să-l înece. Cel priceput la meşteşug era Hefaistos. acolo-n fierărie. altfel se sfărâma de tot. văzându-l cât e de urât. dar cine nu ştia-n Olimp ce se-ntâmplase-n acea zi ? Hera. era chipeşul tânăr Ares. Era L . a început să făurească lucruri ce i-au uimit pe zei.43 TREI FECIORI AI LUI ZEUS a puţin timp după aceea stăpânul lumii a cerut să vină trei feciori ai săi. Peste o vreme. Zeul acesta era şchiop. soţia marelui Ocean. povestea că într-o zi. cea cu picioare de argint. frânt. Tocmai atunci Zeus şi Hera se certau.. însă încetinel la minte. şi astfel a rămas beteag. Băiatul s-a rostogolit şi a căzut în Lemnos. după această întâmplare. sub trupul lui voinic. dar Zeus se răstea grozav. dar şi zeu peste meşteşuguri. Ba chiar l-a ajutat pe Zeus să-şi nască fiica. să nu-i auză toţi din jur şi să se facă de ocară. Ba şi-a mai luat şi-un ajutor. Nu ştim ce pricină era. pe care Hera îl dăruise soţului. Doi dintre ei erau ai Herei. când băiatul se înălţase binişor. L-a aruncat. N-a apucat bietul băiat să mai răspundă un cuvânt. s-a întors iarăşi în Olimp. pe un pitic numit Chedalion. bătută-n stele de argint. iar celălalt frumos la chip.. Apoi. sub mări. dar zvânturat şi cam neghiob. Picioarele i se urneau cu greu. Băiatul l-a rugat să tacă. Zeus şi-a hărăzit feciorul să fie faur în Olimp. Zeiţa Tetis l-a păstrat în valurile ei verzui . Unul dintre băieţii Herei era urât. Dar cum era de priceput. l-a prins în braţe pe copil. din mâini.. ologule ? i-a răcnit el. Asta spunea zeiţa Hera. — Mă-nveţi pe mine ce să fac. când şi-a născut băiatul. Mama sa. şi Zeus l-a şi înşfăcat de un picior. Era frumos. când era mic.. nu ştiu cum. Hera. Copilul s-a lovit cam rău. s-a ruşinat şi l-a zvârlit în apa mării. l-a crescut într-o peşteră ce se găsea afund. şi-a făcut fierărie-n Lemnos : o fierărie ridicată în întregime din aramă. dar iscusit în meşteşugul fierăriei. S-a ridicat încet. ca pe-un pietroi. Trupu-l durea mai peste tot. l-a scăpat. Cuvântul nu şi-l respecta. cu douăzeci de coşuri mari ce fumegau necontenit. Era acuma şi mai şchiop. Celălalt fiu. înalt şi zvelt. pe Atena.

şi mincinos.. Faptele sale preaciudate îl dovedeau pe micul Hermes viclean. stăpânul lumii.44 întruna pus pe sfadă şi se bătea din te miri ce. şi hoţ.. era veşnic pe lângă tatăl său. Iar noaptea. altul neghiob. sub pământ. care aduce doar prăpăd. născocitor. săvârşit fără chibzuială. o să-mi mai iau şi-alte soţii. Chiar tatăl său. flăcău smintit! Fără-ncetare îţi cauţi ceartă. De dimineaţă-n zori mă scol. Aşa stând lucrurile. se bucura necontenit de-ncrederea stăpânului. bun de negoţ şi bun de gură. să caute sfadă şi măcel. precum spunea el însuşi.. Apoi alerg la el. curăţ palatele lui Zeus. îşi zise sieşi. de nu erai feciorul meu. Şi ea i l-a născut pe Hermes. Unu-i urât. şi totuşi.. chiuind. şi-a luat curând şi-alte soţii. la zeul Hades. zeiţă din Arcadia. când vă odihniţi.. Zeus a poruncit de l-au chemat la el pe zvânturatul Ares. Doresc să am odrasle multe. surîzînd : — Nu mi-a dat Hera fii de soi. Crud precum eşti. discordie şi bătălii. Era. în ceruri. Ares s-a bucurat nespus că era zeu peste război şi. eu port umbrele celor morţi. în Olimp. călătoriilor pe mare şi pe uscat. hoţiei. Mă ostenesc peste puteri. Găsindu-şi deci acest motiv.. dar şi isteţ. privind în urma lui. Pentru aceste multe daruri. Toţi te urăsc. Nu se simţea în largul lui decât în lupte şi războaie şi tare mult îi mai plăcea să vadă sângele curgînd. Zeus. cu care dânsul se născuse. şi al născocitorilor. se plângea Hermes celorlalţi zei. de mult te-aş fi gonit din cer. s-a repezit cu suliţa către pământ . ca şi pe pământ. cu tot necazul Herei. Zeus. — Sunt zeul cel mai oropsit. zeul războiului hapsân.. jos. zeu al negoţului. atât de hărţuit. i-a rostit Zeus fiului.. Una din ele a fost Maia. — Te numesc – cum îţi este firea – zeul războiului nedrept . Spuneţi şi voi dacă e drept ?! Astfel se plângea zeul Hermes. sânge vărsat şi lacrimi plânse. încât nici noaptea nu putea să doarmă. şi Hera nu mai poate-avea. Zeus l-a hărăzit pe Hermes curier în ceruri. îi spunea uneori aşa : — Eşti un zeu rău şi nestatornic. . să-mi dea porunci de dus încoa şi-ncolo.

Şi Gheea n-avea stăpânire asupra insulei. Insula s-a temut întâi. A cerut ajutorul Gheei. — Îmi juri tu asta. giganţii cei îngrozitori. în dureri. şi-atuncea mă voi cufunda. — Bine. a răspuns ea. Atâta doară că şi Hera aflase-nşelăciunea asta.. Şi amândouă-au uneltit. — Am auzit. cum o numeau vechii elini. pe care-i prevestea Uranus.. Era o insulă pustie. Ba încă Hera trimisese şi un balaur. Nici iarba nu creştea pe ea. care o urmărea pe Leto. Nebună de mînie. plângând cu jale. Leto. eu. din slăvi. Doar nişte pietre albicioase şi mărăcini. Totuşi Hera nu A .. Nemaiştiind ce poate face. atât erau. Umbla pe drumuri grele Leto. o să mă-mpingă cu piciorul în mijlocul furtunilor. şi-apoi s-aducă-n lume copilaşii.. şi n-am livezi. măicuţă Gheea! Ţi-oi mulţumi şi te-oi cinsti!.. fără a fi prinsă de fundul mării. fiindcă pe Zeus nu-l iubea. adică-n insula de piatră... părea că este nimicit. că fiul ce ţi se va naşte va fi un zeu orgolios. căci nu ştia să-noate-n mări.45 PRUNCII ZEIŢEI LETO ltă soţie a lui Zeus a fost zeiţa nopţii. Gheea nu i-a dat voie Letei să nască-n nici un colţişor de pe pământ.. zvârlind flăcări asupra ei. defel.. de Hera. — N-ai teamă. mamă! Cu Zeus eu m-am măritat numai din teamă. Leto a rugat insula să-i dea voie să-şi nască pruncii. Când va vedea că sunt de piatră. — Îndură-te. Hera s-a hotărât să-mpiedice naşterea celor doi copii. Şi Leto rătăcea întruna. să-i ceară adăpost. Nu-s vinovată cu nimic! Îndurâ-te şi lasă-mă să-mi nasc copiii undeva.. Nici Piton n-o putea ajunge. Astfel s-a dus zeiţa Leto în insula Ortigia. numit Piton. Oracolul i-a arătat că e pe mare-o insulă care pluteşte. mama zeului. Leto s-a dus la un oracol. Iară Uranus o vestise că Zeus o să îndrăgească mai mult pe fiii Letei. Gheea nici nu vroia s-audă. de când îi răpusese fiii. nici de ţărm. cu ruşine. atunci mă învoiesc!. şi n-am păşuni. şi te-oi slăvi. Să meargă deci în insulă. Şi Gheea s-a grăbit să-i dea tot sprijinul zeiţei Hera. îţi jur că fiul meu te va cinsti şi-aici se va clădi un templu. o Gheea. Planul urzit. insulă de piatră. după o clipă de gândire. mîndră Leto ? — Îţi jur pe însuşi fiul meu. a mai rostit zeiţa Leto. şi nicăieri nu putea naşte. decât pe propriii ei feciori.

dată de argintia lună. Zeiţe s-au ivit din cer şi au adus celor doi zei centuri de aur. sau insula cea luminoasă! Şi-aicea va fi templul meu. Şi zeiţa a fost mişcată. dac-o va ajuta pe Leto să-şi nască. Nici una dintre celelalte zeiţe nu puteau însă să rămână atâta de nepăsătoare. ambrozie. Ares. pe Artemis. Şi ea. de piatră. Fata s-a înălţat pe clipă. Când s-a născut zeul Apolo. S-a prefăcut în porumbiţă şi a zburat în insulă. în sfârşit. de nouă coţi. cerându-l oblăduitor. Şi zeul nou-născut a spus: — Te vei numi de astăzi Delos. pe dată. Avea în jurul frunţii raze. Ştia să cânte minunat! Muzele.. Ea nu vedea Ortigia şi nici pe Leto cum se zbate în chinurile naşterii. toată din aur. alţi şase zei : Atena. Şi-a hotărât ca zeii ceilalţi. Şi nouă zile încheiate şi nouă nopţi cumplite. afară de măicuţa-i Leto şi prea mândra zeiţă Hera. până atunci. ca să ajungă şi olimpienii doisprezece. . căci ea a luat-o pe Ilitia – buna zeiţă-a naşterii – şi a ascuns-o într-un nor. Iar Zeus l-a numit. Lumini de aur s-au vărsat pe tot întinsul înverzit. văluri albe. olimpienii unsprezece – căci Hades sta doar sub pământ. s-au adunat în jurul lui. Legenda spune că întâi s-a născut Artemis cea castă. a hărăzit-o să fie apriga zeiţă a vânătoarei de dihănii – un meşteşug tare iubit în vremea de odinioară – şi tot ea să se îngrijească de palida lumină-a nopţii. să se ridice în picioare. s-a prins bine de fundul mării. iată. Hefaistos. insula a şi înverzit. Hermes.. nectar şi flori. văzând pe Leto suferind. Pe celălalt copil al Letei. Erau. deci. Prin doi stâlpi. să-l nască şi pe Apolo.46 s-a lăsat. îi trebuia însă stăpînu-ui înc-o zeiţă. Leto a fost întruna sfâşiată de dureri neînchipuite. Cum a mâncat ambrozia şi a sorbit nectarul dulce. când va intra dânsu-n Olimp. copiii. aflând de-atâta suferinţă. nici în Olimp. Olimpul mai primise. cele nouă muze. zeu al luminii soarelui şi al cântărilor alese. zeul Apolo s-a făcut un tânăr de o frumuseţe cum nu se mai văzuse încă. foarte-nalţi. a dat sprijin măicuţei sale. Toţi zeii s-au mirat privindu-l. la rându-i. care-i întuneca vederea. Ele s-au dus la Ilitia şi i-au făgăduit o salbă mare. Apolo şi Artemis.

Când au văzut-o pe-Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. Selene – argintia lună . zeiţa a tot plutit pe apa mării. pe Uranus. în timp ce muzele îi D . mlădii. Ba. din aurul cel mai curat. Dar picături din sucul vieţii i s-au prelins şi-n apa mării. şi tot ele ocârmuiau şi anotimpurile-n lume. Eos – sfioasa auroră cu razele-i trandafirii . I-au pus cercei cu pietre scumpe-n urechile trandafirii. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie . Zeus a mai chemat la sine şi alte zeităţi : pe Hebe7 – ce ocroteşte tinereţea şi-i în Olimp paharnică . Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. Dar asta nu-l mai mulţumea.47 FIICA ZEULUI URANUS e-aceea a chemat în slavă pe fiica zeului Uranus. şi gingăşie. apoi pe hore8 şi charite9 – şase copile ale sale. în sfârşit. ocrotitorul podgoriei. pline de graţie. după cât se povesteşte. de-asemeni. Pieptul cel alb şi gâtul subţire i le-au împodobit cu salbe şi cu colane de argint . Copila zeului Uranus a primit de la Zeus cinstea de-a fi zeiţa dragostei. Purtată de Zefir. Temis – copila lui Uranus. Charitele subţiri. modest. până în Cipru – insulă ce i-a rămas de-a pururi dragă. s-au pogorât în jurul ei. erau cu toţii doisprezece. însă schilod. Când Cronos îl lovise-n pântec pe soţul Gheei. zeu. Leto – zeiţa cea tăcută . dar Moira hotărâse altfel. să nu se vadă înăuntru. cum se numeau. cea jinduită deopotrivă de muritori. zeii s-au ridicat cu toţii. acuma. Şi din această spumă albă s-a ivit cea mai minunată şi mai frumoasă dintre zeiţe. Acolo s-au născut giganţii. sau horele. şi graţie. Hefaistos cel priceput. Horele străjuiau Olimpul. Vechea dorinţă a lui Zeus se împlinise. zeiţa ordinei depline şi a dreptăţii-n legiuiri. o curte mult mai mare decât o avusese Cronos. Era Dionisos cel vesel. sângele i s-a scurs în ţărână. cu multă grijă. Zeii Olimpului6 . Iară zeiţele-anotimpuri. în Olimp. ce se numeşte „în corimb". Ele s-au prefăcut în spumă. Pe frunte au încununat-o cu flori şi văluri şi-o bentiţă. Era divina Afrodita. Noul stăpânitor al lumii dorea să aibă. într-o pieptănătură mândră. S-a însoţit cu zeul faur. Un fiu pe care i-l născuse o pământeană de la Teba a devenit. danţau. harnic. lăsând perdelele de nori. năuci de-atâta frumuseţe. şi părul blond şi mătăsos l-au strâns uşor. De-aceea a mai poruncit să se adune în preajma sa şi alţi zei mari ca : Helios – superbul soare . ca şi de zei.

când petreceau sau se luptau. ce-i însoţeau pe olimpieni. . alcătuind cortegii mândre. De bună seamă că şi alţi zei mai populau-naltul Olimp.48 desfătau pe olimpieni cu armonii din cele mai fermecătoare. sau pedepseau pe muritori.

acompaniaţi de liră. Fiind deci de origine divină şi ei. afară de Zeus . că poate înşela fete şi femei pământene. dăduseră viaţă la tot ce se găsea în univers. Cu amară ironie. Zeus se supăra pe necredinţa altora. urmaşii lui Uranus şi ai Gheei. dominând cu aceeaşi aparentă necesitate naturală. alături de forţele naturii. fără a fi pedepsiţi. pentru că dezvăluiseră faptele rele. La începuturile istoriei. de basilei. El cerea să fie slujit şi. Ceilalţi zei olimpieni. şi forţe sociale. să stăpânească. aveau dreptul. se asemănau aristocraţiei gentilice. . dar el însuşi socotea că poate fi necredincios soţiei sale. bătrînul aed orb. făcându-se că le proslăveşte faptele. dar şi grindina nimicitoare.Hades şi Poseidon. care se afla la curţile basileilor elini. ruşinoase şi sângeroase ale multora dintre zeii olimpieni. Poemele homerice ne arată că grecii erau organizaţi în ginte şi triburi. Purtări în mare parte asemănatoare aveau şi zeii Hades şi Poseidon. o oglindire în care forţele pământeşti iau forme suprapământeşti. forţele naturii sînt cele care au dobândit în primul rând o astfel de oglindire. prin personificări din ce în ce mai pestriţe. a marilor conducători de triburi. De aceea un discipol al lui Pitagora povestea că maestrul său. Homer. cei care. Bunăoară. scandându-le apoi. să calce eventual legile şi morala. unul pentru ţinuturile subterane. Pretindea că are dreptul să hotărască legi. trecând. pe baza vechilor cântece şi legende. Zeus este reprezentat în legendele eline având purtările unui mare basileu. consideraţi un fel de basilei. prin care dovedea că se trage dintr-o anumită zeitate. Erau nemuritori. fără a li se putea cere socoteală. Friedrich Engels scrie : „Orice religie nu este altceva decît oglinda fantastică în minţile oamenilor a forţelor exterioare care domină viaţa lor de toate zilele. puteau săvârşi minuni şi aveau puteri şi calităţi neobişnuite. coborât în Infern i-ar fi văzut umbra lui Homer spânzurată de un arbore. în dauna supuşilor. la diferite popoare. pentru că ei erau neam de zei. Fiecare basileu îşi alcătuise o genealogie. rolul regilor de mai târziu. De pildă. ca şi zeii. beneficiind şi ei de toate bunurile. şi a poetului Hesiode de un altul. pe care el le putea însă călca oricînd. deci. ca şi stăpânii lor. Homer îi biciuieşte în stihurile lui pe zeii olimpieni. ale căror căpetenii se numeau basilei şi îndeplineau. sămânţă de titani. cu care Zeus împărţise lumea şi care erau. cu mult înainte de a căpăta reprezentarea socială a unui mare basileu – aşa după cum arătam în nota noastră mai sus – nu era pentru popoarele primitive decât forţa uriaşă. care făcea să rodească natura. de asemeni. Zeii elinilor reprezentau şi forţele naturii. şi altul pentru întinsul mărilor. Zeus. dacă îi nedreptăţea pe ceilalţi. este o sublimă pildă. care a creat cele mai minunate poeme epice ale lumii antice : „lliada" şi „Odiseea". după cum spune legenda. Amândoi erau straşnic chinuiţi. mari poeme epice.. care străbăteau toată Elada compunând. Dar curând intră în acţiune. Figurile fantastice în care se reflectau la început numai forţele misterioase ale naturii capătă astfel atribute sociale şi devin reprezentante ale unor forţe istorice". care la început le sunt tot atât de străine oamenilor şi le stau tot atât de inexplicabile în faţă. în palatele basileilor – au ştiut să strecoare în versurile lor destule aluzii despre nedreptăţile sâvârşite de zei şi. Zeus şi toţi olimpienii cereau ascultare deplină. forţa ce trimitea din slăvi ploaia binefăcătoare. în primul rând pentru că erau din neam ales. în cursul dezvoltării ulterioare. ca înseşi forţele naturii.49 Note: 1. Şi totuşi aezii – cântăreţii rătăcitori. în parte. Aristocraţia gentilică şi basileii considerau că au toate aceste drepturi. aceştia nu aveau voie să cârtească..

Numele grecesc : Palas.P. într-o insulă din mijlocul mării. 9. 3. La vechii elini. Atena-Minerva. pag. cu mult haz de scriitorul antic Lucian. au trebuit să moară încă o dată. Acest fenomen a fost spendid poetizat de aezi într-una dintre cele mai frumoase legende ale mitologiei. noaptea trecătoare. la romani. cele două elemente de bază în viaţa omului. 8. Ganimede. pentru că zeiţa Atena nu a primit să se mărite. Hestia-Vesta. Fumul şi scânteile ce se înălţau din vulcanii insulei. pe baza legilor naturii. Numele romane ale principalilor zei elini sînt : Zeus-Jupiter. sau Latona – la romani – este silită de Zeus să-l nască pe Apolo. astăzi stinşi. fiu al regelui Troiei. sau să se înalţe în slăvi. Engels. copii. El guverna anotimpurile. cât ai clipi. Demetra-Ceres. Plină de poezie este şi această imagine a ivirii luminii în mijlocul mării. tânâră. între altele. Poseidon-Neptun. 4. horele sau anotimpurile erau numai trei: primăvara. Mai târziu. Charitele – cele trei graţii. Hebe a fost înlocuită (după legendă) cu un păstor. Hera-Junona. 2. are înţelesul de fată . fulgerele. Nu trebuie să se mire nimeni că Zeus căpătase de la Hera. trăsnetele şi tunetele asurzitoare. Vechii elini erau nespus de generoşi cu zeii lor. E. Lemnos sau Kastro este o insulă muntoasă din arhipelagul grecesc. Afrodita-Venus. în chip comic.L. întunericul originar al haosului. Hefaistos-Vulcan. tot el guverna lumina şi întunericul. Despre opera acestui mare scriitor satiric grec.. Tot astfel.50 crivăţul aspru. Fr. Ares-Marte. Le îngăduiau fapte oricât de năzdrăvane. în legendele eline. în „Dialogurile" lui Lucian. Dionisos-Bachus. curată. Hermes-Mercur. Marx. „Opere" voi. Iarna era dulce şi se pierdea între toamnă şi primăvară. ce i s-a adăugat Atenei. . de pildă să-şi nască fii gata crescuţi mari.) 5. aşa de repede. I. Leto este numai o zeiţă a nopţii. 7. De ce se petrec astfel lucrurile în istorie ? Pentru ca omenirea să se despartă cu voioşie de trecutul ei"-. face loc în zori luminii solare. erau socotite de vechii elini ca ieşind din coşurile fierăriei acestui zeu harnic. Acest nume i s-a dat. în chip tragic. (K. zeul luminii. Hades-Pluton. 417. zeiţa Leto. 1957. Leto nu trebuie însă confundată cu Nix. Scena naşterii zeiţei Atena este povestită. care sunt fiicele lui.P. în spiritualele sale „dialoguri". Noaptea. Karl Marx spunea : «Zeii Eladei răniţi de moarte. vara şi toamna. Pe cînd Nix este noaptea însăşi. 6. pentru că se ştie : soarele pare a răsări adesea chiar din valurile mării. după cum vom vedea în alte poveşti. Apolo-Apolo. în „Prometeu înlănţuit" al lui Eschil. Artemis-Diana. Buc.

atunci când îl lovise Cronos cu secera de diamant. Şi mama lor. precum fuseseră titanii. răpuşi cu armele. decât dacă erau loviţi. luând forme înspăimântătoare. Din fiecare picătură suptă de ţărâna roditoare ieşiseră aceşti flăcăi. dorind să-i apere de moarte. curse din rana lui Uranus. titanii. ucişi. giganţii. Puteau să fie doborâţi. În urma vrăjilor zeiţei. dar nu erau nemuritori. Fiii aceştia ai zeiţei au fost numiţi de ea giganţi1 . Aceştia se născuseră din picăturile de sânge. Purtau bărbi lungi şi plete dese. fiindcă îi închisese pe fiii săi. de aur. încă de pe atunci. luna să îşi acopere Z .51 LUPTELE CU GIGANŢII eus domnea Olimp şi nu ştia că Gheea se hotărâse să-l lovească. ar fi învins şi l-ar fi izgonit pe Zeus. Mai mult. Cine punea pe limbă iarba era ferit de lovituri date de fiinţe muritoare. din Olimp. solzi. de-un muritor şi de un zeu. Mai înainte ca giganţii să fi putut căuta prin lume iarba aceea magică. trădarea – Zeus a şi aflat de planul pe care şi-l făcuse Gheea. ce le cădeau până la glezne. zeiţa Gheea. dacă aveau această iarbă. Gheea i-a aţâţat pe-aceşti giganţi să-nceapă alt război cu Zeus. cu armele. Zeus a cerut soarelui să-şi stingă flacăra. Picioarele lor colosale aveau. Dar. ea cunoştea o iarbă cu însuşiri miraculoase.-n acelaşi timp. cu puterile-i cereşti – de nu cumva s-o fi ivit. Nu mai aveau deci să se teamă de moartea cea ne-ndurătoare fiii pământului. Şi ei crescuseră cât munţii. plin de ruşine. giganţii nu cădeau învinşi. Iar tălpile se prelungeau cu câte-un trup hidos de şarpe. Ea mai avea nişte feciori.-n Tartar. giganţii. Şi ei aveau puteri uriaşe. Fără să piardă vremea. în loc de piele. făcuse tainic nişte vrăji. Şi nu e nici o îndoială că ei.

Să staţi şi voi lângă titani. iată. Şi Zeus a găsit pe-acel erou vestit. să-i pună unul peste altul şi să-şi alcătuiască o scară. şi treceau dincolo de nori. În astă vreme. le-a smuls grăbit şi le-a ascuns. şi Atena. care-i ferea de lovituri. giganţii au făcut un salt şi au pornit către Olimp. sclipitoare. În bezna care s-a lăsat giganţii n-au putut să afle miraculoasa iarbă. căutând acele buruieni. El le-a găsit.52 cununa-i mândră. iar aurora să-şi ascundă luminile-i trandafirii. Zeus a aruncat spre dânsul cu un mănunchi de fulgere. până în Tartar. Izbeau cu suliţe. apoi cu torţe mari. peste stânci.. Au început s-arunce-n ceruri cu stânci uriaşe. Toţi aşteptau cu încordare să vadă ce o să se-ntîmple. Numai şiretul stăpân. Heracie nu putea pricepe de ce gigantul n-a căzut. cu un urlet groaznic. Dar. olimpienii erau mereu mai îndârjiţi. Primejdia se spulberase. atâta vreme cât lupta în ţara unde se născuse – s-a căţărat sus. de-un zeu şi de un muritor. Alcioneu. zeiţă a eroilor. aprinse. viteaz şi neînfricoşat de moarte. argintie. izbit de două ori în trupu-i. şi ai să-l nimiceşti L . îşi lumina drum pe pământ. tăioase. în afund. Heracle. nepătruns. Însă Alcioneu. îi trebuia şi-un luptător c-o fire muritoare. cu lancea-n mână. cel mai voinic – care avea şi însuşirea că nu putea fi omorât. să ajungă până în Olimp. Zeus. Noroc că se găsea acolo. unul dintre dânşii. Atrage-l în tărâm străin. în loc să cadă la pământ. Şi pe acest pământ gigantul nu va putea fi omorât. Heracle2 . gigantul. Heracle l-a lovit de-asemeni cu o săgeată drept în piept. Dar. ca să-i învingă pe giganţi. a hohotit în râs năprasnic : — Zadarnic vă munciţi voi doi să-l zdrobiţi pe Alcioneu! Am să vă prind şi-am să vă zvârl. Alcioneu este în ţara unde-a văzut lumina zilei. Zeus era mai liniştit. — Degeaba eşti uimit. Pe urmă. înţelepciunii şi prudenţei. împotriva farmecelor Gheei.. aruncând fulgere din cer. Zeus îi înfrunta cu furie. Îl ocroteşte vraja Gheei. ca pe nişte neputincioşi. Războiul aţâţat de Gheea era de neînlăturat… NĂVALA SPRE OLIMP a început a fost o clipă de linişte pe-ntreg pământul. albe. cu un mănunchi de fulgere. Giganţii-au prins apoi să smulgă munţii din temelia lor. cu un văl negru. Lăncile lor brăzdau văzduhul. Văzându-l pe Alcioneu că este gata să pătrundă chiar în palatul din Olimp. Iar lângă dânsul sta Heracle şi-nsoţea fiecare fulger cu câte-o straşnică săgeată. cu săbii şi cu săgeţi către giganţi. un luptător voinic. i-a rostit ea.

ca două dintre frumoasele zeiţe să iasă grabnic înaintea giganţilor ce-l urmăreau. Nici un gigant din opt sau nouă n-a scăpat teafăr sub săgeţi şi trăsnete şi fulgere. Artemis. Zeus a poruncit să plece Hera. să-l răzbunăm. pierind acolo. înstelatul. Ceilalţi dintre feciorii Gheei au fost cu toţii încolţiţi de către zeii olimpieni. Atena l-a târât de chică pe fiorosul Encelade3. Zeus. Heracle s-a făcut că fuge . Uitându-şi ura pe Heracle. Zeus . unii din ei cerându-le chiar de soţii. au strigat ei. Legenda spune că giganţii. s-au repezit după erou.Gigantul a căzut ucis Mai mulţi giganţi au zărit însă pe soţul lor cel mai voinic căzând cu capul în ţărână. giganţii s-au simţit cuprinşi de-o dragoste nesăbuită pentru frumoasele zeiţe. a trântit peste el un munte. grămadă. Hermes şi Apolo au biruit în lupte crunte întreaga ceată de giganţi şi s-au acoperit cu toţii de glorie nepieritoare4 . în ei. au ajuns repede în drumul giganţilor.53 curând. Hermes. Heracle s-a întors spre el şi l-a ţintit cu o săgeată. Alcioneu crezând că-i scapă eroul cel mai de temut . a ameţit pe fiii Gheei şi-ai lui Uranus. — Alcioneu e doborât. l-a-nvăţat să facă-n aşa fel. şi să-l ucidem pe Heracle! Şi opt. l-a urmărit până la ţărmul albastrei ape a Egeei . s-a sfătuit pe loc cu Hermes. . care erau gata să-l prindă pe Heracle. băgând de seamă asta. şi vrând să-l scape pe Heracle. cu ură mare. sărind din muntele Olimp. Ele au ascultat porunca şi. ducîndu-l în Sicilia şi.În acest timp. prăvălindu-l într-o groapă. Poseidon. a aruncat şi el un fulger. făcând şi ea nu ştiu ce vrajă. n-a stat să piardă nici o clipă. Lovea mereu cu trăsnete. nouă giganţi. Ares şi Hefaistos. din slavă. ce priveghiase totul cu ochiul său străbătător .. Zeus. şi astfel s-a îndepărtat de locul unde se născuse. plutind pe un nor de aur. s-au prefăcut şi ei în munţi. Heracle a ţintit de-asemeni. iubita lui soţie. pe Heracle. şi Afrodita cea gingaşă. cu câteva săgeţi. lângă mare. sub lovitura lui Heracle. Dulcea zeiţă Afrodita.. . stăpână peste dragoste. pristavul lui cel de credinţă. Şi le-au mărturisit iubirea. vicleanul.

cunoscut la noi sub numele roman de Hercule. în splendide basoreliefuri şi statui. ca o răsplată a vitejiei sale. să-l facă prizonier pe veşnicie. în marmură sau în ceramică. . 4. deşi. Pe-o friză a marelui altar ce-l avea Zeus la Pergam. în insula Sicilia. nu poate să se opună elanului zeiţei. era fiul lui Zeus şi al unei regine de pe pământ. Pe frizele Partenonului şi ale altor temple. prăbuşind deasupra lui un munte. Heracle va dobândi mai târziu. din toată încordarea trupului şi a feţei.54 Note 1. se vede că se luptă cu deznădejde. căutând un sprijin. cu o mare plasticitate de imagini. este poetul Apolodor din Atena. Gigantul. cu un genunchi la pământ si un picior întins. Cel care. a căror înfrângere a fost întotdeauna râvnită de oameni. nemurirea. Giganţii reprezintă în legendele eline forţele oarbe ale naturii. se vedea Atena – Minerva la romani – târându-l după sine pe Encelade. La început muritor. ca şi pe amforele vechi. urmând pe Hesiode. ce se numea Alcmena. Scena se petrece doar cu o clipă mai înainte ca zeiţa să-l îmbrâncească pe gigant într-o groapă şi. artiştii plastici ai antichităţii au imortalizat cântecele poeţilor despre aceste imaginare lupte ale olimpienilor cu giganţii. 2. 3. îi descrie în versurile lui pe giganţi. Heracle.

cu şuiere. Iar mâinile-i puteau s-atingă. Picioarele nu-i oboseau. pe nume Tifon1 . se aşternuse linişte. Dar un gigant a cărui forţă era de zeci de ori mai mare decât puterea celorlalţi feciori ai Gheei laolaltă. apoi cu ceata de giganţi. O linişte înşelătoare. Cu capul ajungea. iară pe alţii-i nimicise. se ridicau. sau răgete de lei flămânzi. flăcări ce mistuiau. Din boturile de balaur ţâşneau afară. Gâtlejurile lui adânci. Tot un gigant. lăsau să-i scape sunete ca nişte mugete de tauri. Iară pe capete. până la stelele din cer. şi alta – răsăritul rumen. întâi cu Cronos şi titanii. sute de capete rotunde şi bulbucate de balaur. Chiar zeii se cutremurau când îl vedeau de sus pe Tifon. fierbinţi de-atâta pălălaie. pe feţe şi pe grumazurile groase îi atârnau coame de păr aspru ca nişte suliţe. Zeiţa mai avea dealtfel încă un fiu. Pământul se cutremura şi se pleca sub apăsarea paşilor lui copleşitori. în şuvoi. care-i închisese parte dintre feciori în Tartar. Din coapse se-nălţau spre umeri gheme de şerpi încolăciţi. orice li se ivea în cale. Mâinile sale viguroase se tot mişcau neîncetat. îndată. Corpul diform era-nvelit cu pene negre şi zburlite. cum încă nu se mai văzuse. după aceste lupte date de zeii olimpieni. se pare. pentru că Gheea nu-l ierta pe Zeus. cât jumătate de pământ. Deasupra umerilor largi. una – apusul argintiu. Era atât de mare Tifon.55 TIFON n timp. U .

căci el s-a ruşinat să fugă. Dar aici. Cu ea i-a retezat lui Zeus muşchii şi nervii pe de-a rândul şi l-a lăsat neputincios. S-au repezit care-ncotro. pe umeri . uşor. Acolo. S-a războit cu vitejie. Unul în ţap. ascunşi pe unde s-a putut. învins. altu-n şacal. Zeus. cântând din liră-ncetinel. pe cât se spune. Atunci Hermes cel prea şiret s-a prefăcut în cântăreţ şi a venit lângă gigant. ei au ajuns până-n Egipt. l-au prins pe Zeus curmeziş. care se înălţau din coapsele gigantului. Atât erau de-nspăimântaţi. Cel care şi-a venit oleacă în fire. Atunci. să nu mai fie cunoscuţi. a tot fugit până în ţara Siriei. P ŞIRETLICUL LUI HERMES umea era încremenită. nu a putut descoperi nervii şi muşchii preţioşi.56 FUGA ZEILOR DIN OLIMP e acest fiu îngrozitor l-a trimis Gheea să se lupte cu victorioşii olimpieni. lupta cu monstruosul Tifon. Şi au rămas tăcând chitic. ascunşi în trupuri de dihănii. Ba. Atât era de fioros. Nu rămăsese în Olimp decât stăpânitorul. Lui Tifon – deşi era un monstru – îi plăcea muzica şi l-a lăudat pe cântăreţ. Tifon. S-a prins cu ghearele-i enorme de bolţile Olimpului şi a sărit lângă palatul unde sălăşluia chiar Zeus. Fugind necontenit. lovindu-l fără de răgaz cu fulgere şi trăsnete şi secera de diamant ce-o moştenise de la Cronos. L-au strâns şi l-au înlănţuit. Zeul Hermes i-a glăsuit că ar cânta mult mai frumos. l-a zvârlit într-o peşteră. dup-atâta spaimă. Muşchii şi nervii i-a-nvelit în pielea unui urs vânat şi i-a ascuns numaidecât sub bolovanii unui râu. Apoi l-a luat. toţi s-au preschimbat. Şerpii. L . a fost fiul lui Zeus. gigantul i-a smucit şi secera de diamant. El nu a pregetat o clipă. dac-ar avea. Hermes. că zeii au simţit în trupuri îngheţ din creştet până-n tălpi. Zeus căzuse prins . fără măcar să mai respire. şarpe şi broscoi. El a-ntrebat şi a aflat peştera unde zăcea Zeus. a-nceput. în uliu. Dar oricît a mai cercetat. în animale fel de fel2 . Zeus a făcut greşeala să se prindă-n luptă cu fiul Gheei corp la corp. ceilalţi zei tremurau ca varga.

cu glasul său fără pereche. a rostit Zeus într-o zi. N-o să puteţi. I-a prins la loc nervii şi muşchii ce-i lipseau. cu-ntreg pământul şi cu marea. trupul lui Tifon sângera. Munţii s-au înroşit de 3. vă azvârl în Tartar. căci nu-i ca mine de puternic nici unul dintre olimpieni. Feciorul Gheei a căzut în cursa ce i-a-ntins-o Hermes. În acea clipă zeul Hermes s-a repezit lângă gigant. Totuşi de atâtea lovituri. să fugă în Sicilia. gemând mereu. neputincios. Legenda spune despre Tifon că a rămas pe veci acolo. şi voi să vă siliţi să-l trageţi la vale pe stăpânul vostru. urlând de supărare. copleşiţi de . ia agăţaţi-vă cu toţii de acest lanţ cu belciug de aur.. Vă veţi căi atunci amarnic. Făcând un semn către Olimp. Fumul fierbinte. puternici şi voioşi acum. Aici Zeus l-a prins din urmă.. mult slăbit. a zburat către peştera unde Zeus şedea lungit. nervii unui zeu. Dar eu.. Zeii din muntele Olimp s-au aşternut pe mari petreceri. Iar Zeus s-a şi ridicat.57 la lira lui. tare. dar o să fie prea târziu. — Să nu cumva să încercaţi să-mi călcaţi vreuna din porunci. S-au tot luptat Tifon şi Zeus. după o astfel de victorie. Vă voi lovi fără de milă. începeau cele nouă muze5 să cânte imnuri dulci de slavă. Nimica nu-i mai tulbura. A smuls de sub pietroaie nervii şi muşchii tatălui său şi. a trebuit să părăsească şi acest loc al tot bătăliei. ce se numesc astăzi Balcani. dacă m-oi necăji. Celălalt capăt am să-l iau în mâna mea nemuritoare. că vă voi pedepsi amarnic. Războiul a reînceput. şi mai rău. după poveştile eline. prefăcându-se în vultur. Deasupra lui a răsturnat greul şi-naltul munte Etna. cu toţii. drept coarde.Gigantu-i răspundeadea. însoţindu-se cu lira. orbitoare.. ce dezmierdau urechile măreţilor zei olimpieni. care iese din craterul vulcanului. Zeus lovea cu trăsnete şi fulgere verzi. Totuşi. tocmai sosea la peşteră. stăpânul din Olimp stătea de veghe necurmat şi-n mijlocul petrecerii. am să vă salt în sus. să vedeţi singuri că e adevărat ce spun. Zeul Apolo le cânta melodii care-i fermecau. Când el se-ntoarce sub povară. nu-i decât răsuflarea lui. spre cer. pân-au ajuns în nişte munţi. s-a ivit lângă el îndată un car de flăcări aurii. prinzând în braţe munţi întregi şi aruncându-i către el cu zgomote asurzitoare. A scos pielea de urs din râu şi-a desfăcut-o chiar pe mal. învins. Şi monstrul. v-o spun de-acum. cumva. lin. la pământ. S-au întins mese-mbelşugate4. Iar când tăcea zeul Apolo. şi-am să vă spânzur laolaltă de piscul ăsta din Olimp. De vreţi. sau. l-a înşfăcat şi l-a trântit pe Tifon. Tifon. Zeiţa Hebe le turna în vasele scumpe de aur nectarul şi ambrozia. Astfel a glăsuit stăpânul şi zeii s-au cutremurat. tras de doi cai înaripaţi. gâfâie greu – şi atunci Etna azvârle lavă clocotită. Temeţi-vă! Să nu am pricini să dau pedepse.

. Zeus. nu ştiu să mă tem!. privind în sus. .. Zeus. Vânturi s-au năpustit pe mări şi valurile-au clocotit. Cerul senin s-a-nvineţit. cu ochi semeţi. Numai o fiinţă a rămas. nu – mă tem de tine! Eu. gemând. şi-a glăsuit. în timp ce toţi şedeau plecaţi şi tremurau înfricoşaţi : — Eu. Vieţuitoarele-au fugit.58 spaimă. care-ncotro puteau. Pământul a vuit adânc.

Talia – muza comediei. şi mai ales Hesiode şi Apolodor din Atena. Ele erau fiicele lui Zeus şi ale Mnemosinei. Ortos – un alt câine cu două capete – şi Himera. Terpsihore – muza dansului. zeiţa memoriei. clădit din marmură. socotite sfinte. Clio – muza istoriei. aşa cum ni-l descriu poeţii. cea jumătate viperă şi jumătate femeie. din vremea când zeii au fugit din Olimp. erau adeseori înfăţişaţi zeii. 2. şi acolo s-au metamorfozat în diferite animale. între Tifon şi Zeus. şi au avut împreună o serie de odrasle fioroase : hidra din Lerna . Cerber – paznicul Infernului. ca şi în desenele făcute pe vasele greceşti. 4. Gigantul Tifon. El s-a căsătorit cu uriaşa Ehidna. ca să-l poată lovi pe stăpânul Olimpului. templul magnific din Atena. ca să nu mai poată fi recunoscuţi de acest monstruos fiu al Gheei. după victoriile împotriva titanilor. . o parte din munţii Balcani se chemau Hemus (hema tâlcuindu-se prin sânge). Euterpe – muza muzicii.59 Note 1. Erato – muza poeziei de dragoste . giganţilor şi a lui Tifon. era fiul Gheei şi al Tartarului întunecat. 3. când monstrul a smuls munţii din loc. dar în legende se spunea că această culoare se datoreşte sângelui vărsat de Tifon. petrecând liniştiţi în Olimp. Numele venea de la culoarea roşie a pietrelor în răsăritul şi apusul zilei. 5. Cele nouă muze erau : Caliope – muza poeziei epice. adică munţii însângeraţi. se credea că forma prăpăstioasă a acestor munţi a apărut în urma luptelor ce au avut loc aici. Urania – muza astronomiei şi Polimnia – muza imnurilor de slavă. până în Egipt. împodobit cu renumitele sculpturi ale lui Fidias. De asemenea. Pe Partenon. În timpurile de odinioară. de frica lui Tifon. Melpomene – muza tragediei. Legendele eline arătau că egiptenii au început să se închine anumitor animale.

cutezător în gânduri şi-l întreba pe tatăl său : — Tată. sau foc sau moarte adusă de năvălitori.... Nimic nu-i mai stătea în cale. purta. acest urmaş al lui Iapet se dovedise isteţ. cutremure. Şi-i este teamă că-ntr-o zi vom cuceri Olimpul său. la rândul său.60 PROMETEU eus era stăpânitor deplin. Mai ales când se abăteau molimi sau revărsări de ape. cu alţi doi fii amestecaţi în răzvrătirea titanilor contra lui Zeus. oamenii se-ndârjeau cumplit : — El. Încă de mic. fusese aruncat în Tartar. Uranus. Celălalt. Unul din ei. căci ba cârteau. nepăsător la întrebare. Iar Prometeu. bolta înstelată. întotdeauna. numai el trimite totul! îi este ciudă că nu vrem să ne supunem zeilor.-nţeleaptă.. Vrerea lui era lege şi poruncă pentru toţi zeii. ba ridicau pumnul spre cer şi-ameninţau. Iapet. Fusese osândit de Zeus să o ţie pe veşnicie. îi făceau uneori necazuri. avea. acel pe care oamenii-l proslăveau în cântec. cum vor ei. de ce e lumea asta plină de flori şi de atâtea roade. pe-un titan. Doar cei de jos.. Iapet era. pe cât spune legenda. ca tată. de ce-s atâtea animale şi zburătoare ? Pentru cine ? De ce n-a fost creată o fiinţă cu minte ageră . Atlas. pe umăr. cum proroceşte Prometeu. pe nume Meneceu. al Gheei şi-al cerului înalt. Z . fiul pământului. ce-ar putea să le stăpânească şi să le folosească bine ? Iapet nu-i răspundea nimica. de pe pământ. Avea şi-aşa multe necazuri..

ca alinare în ceasurile bătrâneţii. să trăiască. deşi făcuse jurământul de-a nu se mărita nicicând. să-i stea supus. de bărbat2.61 Nu mai avea tatăl. Prometeu îşi urma mai departe gândul ce-l frământase încă din vremea când era copil : cum ar putea să făurească o fiinţă plină de-nsuşiri. îndatorat. Atena. Fiind luat din trupul viu al Gheei şi făurit cu măiestrie de către bunul Prometeu. nou creat din tină. Şi-a suflat peste acea fiinţă plămădită de Prometeu. după cât se spune. Şi-atunci Zeus a hotărât ca omul. omul a început să umble. Prometeu nu s-a mulţumit să făurească-o nouă fiinţă. şi-altul mai mic. muncind cu grijă şi cu migală. să folosească chibzuit tot ce se află pe pământ ? Gândind timp îndelung. decât doi fii. S-a apucat apoi de lucru. să-şi caute hrana. vreo pasăre. avea şi ea o slăbiciune pentru feciorul lui Iapet. Gândul lui a-nceput să zboare. ci a rugat-o pe Atena să-i dea o mână de-ajutor. FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ând a ajuns bărbat în toată firea. Iapet. un corp de om. nu îi era deloc pe plac. Îi era drag şi poate-n sine dorea să-l aibă de bărbat. A făurit. ce se chema Epimeteu1. ce semăna leit cu zeii. în stare să conducă bine. care ţâşnea dintr-un izvor. ascultându-i glasul. De-aceea. ce semăna leit cu zeii. titanul a luat în pumnii săi ţărînă. pe Prometeu. C . Zeus n-ar fi fost împotrivă ca fiul lui Iapet să făurească vreun animal. să-i dăruiască-nţelepciune omului său făcut din lut. ca orice fiinţă pe pământ. Ţărîna asta a udat-o cu apă proaspătă şi rece. Dar omul. şi să-l slăvească-ntotdeauna. Omul a căpătat şi cuget. Palas-Atena s-a-nvoit.

titanul. precum le poruncise Zeus. ca hrană. la sfârşit. este atoateştiutor. până au poposit în locul unde fuseseră chemaţi.. să se adune oamenii într-un loc.. cu milă. oamenii. Carnea. ci şi temple. a glăsuit măreţul Zeus. le-a rostit. Dar. plutind pe nori de aur. că Zeus va apăsa pe cei de jos cu mult prea multe-ndatoriri. lăsându-le puţine drepturi şi prea sărace bucurii. Prometeu i-a chemat pe oameni. stăpânii din Olimp. mai ales. Taurul cel adus aici va fi-njunghiat de Prometeu. Şi-au mers. tăiată în bucăţi. Cum totuşi nu putea să calce poruncile date de Zeus. prin sfetnicul său de credinţă. care se numea pe vremea de atunci Mecona. Hermes.. — Vom hotărî noi. dacă fiul lui Cronos. Prometeu. într-o zi Zeus a poruncit. prin Hermes. Venind şi ziua sorocită. zeii. o pildă de felul cum va trebui să împărţiţi-a voastre bunuri cu noi. Însă i-a sfătuit să aibă răbdare şi încredere în cele ce va face dânsul. Apoi vor face mari serbări prin care fiecare zeu va fi cinstit cum se cuvine. să se aşeze în grămezi. s-a încruntat de la-nceput. când vor ajunge la Mecona. Le-a arătat că-l bănuieşte pe Zeus c-ar umbla cu gânduri nu prea curate pentru ei.62 ADUNAREA DE LA MECONA ăsând deci să mai treacă vreme. — O să vedem acolo noi. ce-ndatoriri au cei de jos faţă de marii olimpieni. Zeus cugeta : „Prometeu o să-mpartă carnea într-o grămadă N . dar nu prea multă. Se temea. Duceau cu ei un taur mare. L ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT -a trecut mult şi s-au ivit. În sine. iară cealaltă veţi păstra-o pentru voi. Altare mândre ne-or zidi.. pentru că sunt bun şi drept. pe loc. aflând vestea asta. Nu doar altare. la Mecona. pristavul din Olimp.. care le-ngăduie. au pornit grupuri spre Mecona. Zeus s-a aşezat pe-un jilţ şi a grăit în acest fel : — Oamenii trebuie să ne slăvească. sau alţii-s mai isteţi ca el. să vieţuiască pe pământ.. Din tot ce veţi avea pe lume să ne aduceţi sacrificii. au mers ei cale lungă. am să vă dau. Una dintre grămezi va fi sortită pentru sacrificii.

... şi alta.. şi oamenii-au pornit pe cale. că nu greşeşte niciodată. a glăsuit titanul. O!. Dar eu am să aleg grămada ce s-o vădi mai arătoasă şi am să-i las în pagubă pe-aceşti supuşi făcuţi din lut. un pic de carne. copitele. şi las-acolo. pe norii lor de aur. unde erau bucăţile bune de carne. El. neatinsă. Zeus cel puternic.. şi le-a-nvelit într-un strat galben de grăsime. Carnea e împărţită-n două. fiindcă-au hohotit. era de râsul tuturor. acolo. s-au ridicat către Olimp. grămada pentru sacrificii. — O iau pe asta!. a rostit. într-un alai măreţ. mică. În schimb oamenii-au izbucnit în râs cu hohote nestăvilite. Zeii. „Dar lasă.. râzând şi chiuind voioşi... A înţeles că s-a-nşelat. stăpânul a nimerit numai ciolane. Însă. Dar.. Nimeni. desigur. . pe Prometeu.. bucăţile cele mai bune. gras. Mai repede decât se-aşteaptă. îl va ajunge o pedeapsă. lasă. Acum era clipa cea mare. zei şi oameni.. taurul este înjunghiat. după voie. Zeus. De altă parte-a grămădit ciolanele goale de carne." În vremea asta. El singur. îşi spunea Zeus. cu păr ca neaua de curat. atins de lăcomie. scormonind sub seu. El a pus deoparte carnea. fierea şi stomacul. pe Zeus cel nemuritor. Alege singur. copite. Oamenii-mi vor simţi şi ei răsplata. tigva cu coarne răsucite. nesilit de nimeni. Însă nu mai avea ce face. ce-i biruise pe titani şi-i nimicise pe giganţi.. Prometeu tăiase taurul adus de oamenii săi la Mecona.. Ce pedeapsă-i va veni!. încruntat.. or să afle curând ei toţi ce însemnează să-l superi pe stăpânitor!. coarne răsucite şi nici un pic.. Le-a învelit frumos în piele şi-a aşezat deasupra lor maţele. va fi mare. şi-au plecat ochii ruşinaţi.... Era un taur mare. Nimeni nu o să scape teafăr. Nimeni nu va scăpa. a-ntins hulpav mâna spre ea. Chiar zeii şi zeiţele ce-l însoţiseră." Astfel s-a isprăvit această mult tulburată adunare.. Mormanul plin numai de oase se arăta cu mult mai mare decât celălalt.63 pentru oameni. şi o grămadă pentru oameni. care. Zeus putea să dovedească celor de faţă. ce mânca. să aibă.. fiu de titan. — Zeus. văzând grămada de ciolane atât de mare şi-nvelită în stratul galben de grăsime. bieţii. alesese acea grămadă. pentru zei.

îndură beznă. N .. până ce a văzut că zeul a adormit ca mai-nainte şi. focul. în toiul nopţii următoare. nu era unul dintr-aceştia. auzind un zgomot. titanul a pornit la drum. Luase tulpina asta verde. până n-apuc să te lovesc pe tine. şi l-a rugat : — Oamenii trăiesc greu. Hefaistos s-a întors pe-o parte. Deodată. Altul. cu pâlpâiri albastre. S-a furişat în fierăria unde lucra Hefaistos fulgere lucii orbitoare. că oamenii.. căutând.. şi pentru asta au nevoie de focul tău. Oamenii-n vale pot să piară. a luat din vatră un bob de jar şi l-a ascuns în tulpiniţa verde. să-l dea şi oamenilor săi. până la urmă. pe pământ. cu trupul greu şi obosit. şi focul tot n-am să ţi-l dau. Şi-aşa.. ca să ascundă în ea focul şi totuşi să nu se aprindă. pe mâine şi poimâine.. Sunt doar pescari şi vânători. decât când vreau să pedepsesc făpturile-ţi nesuferite. Apoi s-a repezit afară. Acum. măreţe Zeus. Deci du-te. însă atunci sub chip de trăsnet. Dar Zeus. zăvorit bine. cumva. Eu vreau să-i văd meşteşugari. repede. fiindcă m-ai îndârjit destul.. — Eu una ştiu. Avea cu el. să-l îmblânzească pe zeul cel atotputernic. acum. ce se găseşte.Focul acesta e ceresc. în Olimp. Eu nu-l trimit jos. — Te-nşeli când crezi că mă îndupleci! a răcnit Zeus. ar fi cerut grăbit iertare.. după-ntîmplarea asta.. în mâna stângă. Mănâncă fructe din copaci. prea îndrăzneţ. şi-a îngăimat ceva prin somn.. Hefaistos sforăia dus. Focul ardea domol pe vatră. aruncând umbre viorii pe faţa zeului înnegrită de fum.64 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL umai că Prometeu ceruse. Zeus îl amâna cu vorba de azi. pe-un pat moale. şi dacă or avea şi focul. În fierărie. cenuşă şi scântei. s-a dus la el încă o dată. spumegând. mânios pentru ocara îndurată. tot or să capete acest foc. l-a luat pe Prometeu la goană. Prometeu. pentru stăpânul din Olimp. pe cât se spune – scobită însă înlăuntru. Prometeu s-a oprit puţin. tulpina unei plante verzi – plantă de soc. A stat şi-a aşteptat o vreme. Sălăşluiesc numai în peşteri.. cel dintâi. precum spune legenda. îndură frig. de spaimă. — Tu ce gândeşti ? Că Zeus e-atât de prost să le dea oamenilor focul ? Tu i-ai făcut asemeni nouă. du-te. în repetate rânduri. scăldată toată în sudori. ar fi în stare să se scoale cu armele să mă lovească şi să-mi pierd tronul. roşii... Dar Prometeu.

a zis fierarul. M-apuc de lucru şi sunt gata mai înainte de amurg. în timp ce oamenii se încălzeau şi-i mulţumeau. — Stăpâne. roate. să vadă el cum i-am lovit. celui ce-i ocrotise iar. O! Blestematul! A sosit clipa când ne vom răfui. Cu bobul roşu a aprins o grămăjoară de surcele. titanul care ne-a trădat.. case. Pe urmă vine rândul său. Întîi vreau să-i lovesc pe oameni. prin păduri. alte mormane s-au aprins. tot ce vor. în Olimp. până ce-a ajuns în văi. Prometeu m-a furat în somn.. Nu pricepea ce vrea stăpânul. zâmbind viclean. a mai rostit Zeus încet. A tot fugit neobosit. Hefaistos a dat din umeri. Priveşte-i cum îşi moaie-n flăcări arama şi o ciocănesc. Dar despre asta. cu cele mai alese daruri.. Din lutul ud a făurit un corp de-o rară frumuseţe şi un chip dulce de fecioară3 . Prometeu a fugit prin noapte. Să spui că-i din porunca mea. Acuma. A luat o mână de ţărînă din trupul cel fertil al Gheei şi a turnat deasupra apă. focul din Olimp a fost răpit de Prometeu şi dăruit celor de jos. Hefaistos s-a arătat tremurând din încheieturi. pe de-a rândul. ai să-mi faci. focul ardea vioi. însă. Cum ? Tot titanul Prometeu ?. — N-ai stat de veghe! s-a-ncruntat spre el stăpânul din Olimp.. în uşa fierăriei.. S-a apucat însă de lucru. din apă şi ţărînă.. pe munte. CUTIA PANDOREI -a strigat apoi pe fierar. să chemi toţi zeii. o fată. Şi zeii s-o împodobească pe fata ce-o vei măiestri. cea dintâi fată L . Surcelele au pâlpâit. Dar cum s-a văzut arzând focul. Zeul meşteşugar făcuse. care făcuse primul om. Şi-acum. pe câmp.. precum îi poruncise Zeus. în peşteri. — Cum ? Focul meu a fost furat ? a răcnit Zeus. Îşi fac unelte. dar chip să aibă de zeiţă. luând pildă de la Prometeu. A chemat oamenii la el.. Să fie fiinţă muritoare. în barba-i deasă. şi-o flacără strălucitoare s-a-nălţat veselă-n văzduh..... Prometeu a făcut bărbatul. Din grămăjoara asta mică. neagră.. galben. — Mă duc numaidecât. Sînt învăţaţi de Prometeu... făurare. iar tu să-mi făureşti femeia. — Când îţi vei termina lucrarea. că pământul s-a zguduit până-n străfund. Apoi să mi-o înfăţişezi. Hefaistos. cu negrăită bucurie. nu-s de vină eu. Hermes l-a şi vestit pe Zeus : — Stăpîne. mulţumit că scăpase aşa de uşor. aşa de tare. arme. corăbii.. vom mai vorbi noi amândoi. Acolo s-a oprit din fugă... căci vreau să-i fac şi eu un dar.65 Noaptea era adâncă.

Însă cutia de aramă s-o dăruieşti soţului tău.66 muritoare. Hefaistos i-a meşterit şi o cutie de aramă. a coborât pe pământ. În acea clipă. Prometeu sta prevăzător. s-a îndreptat către Epimeteu. Epimeteu s-a clătinat şi a-ntins braţele spre fată. pentru că ai atâtea daruri primite de la olimpieni. la rândul său.. frate bun al lui Prometeu. a glăsuit Zeus. Zeus. cum nu făcuse pân-atunci nici chiar zeiţelor din cer. ca răzbunare. Ea . deşi i-ar fi plăcut şi lui s-o vadă luminându-i casa. dar eu o vreau. a spus el către muritori. Şi el le-a glăsuit voios: — Pandora o să-mi fie soaţă! Voi v-aţi ferit .Iar Hermes. după ce te-i căsători. . După aceea a chemat pe zeii din Olimp la el şi le-a grăit în acest chip : — Fiinţa pe care o vedeţi a fost făcută din porunca înaltului nostru stăpân.. de gingăşia.. Mijlocul i l-a strâns zeiţa cu-o cingătoare aurită. dându-i din însuşirile şi gingăşia ce-o aveau. oricât sunt de ispititoare. glasul ei şi de dulceaţa ochilor. făcute chiar de mâna ei. şi-acela era titanul Prometeu. Charitele şi horele s-au strâns şi ele-n jurul fetei. titanul. zâmbind. i-a dat copilei glasul lui. Pandora s-a plecat-naintea lui Zeus cel atotputernic.. pentru că dânsul ţinea prea mult la muritori – s-a apucat. Dalba zeiţă Afrodita i-a hărăzit. închisă bine c-un capac. s-o înveşmânte pe copila abia creată de fierar. Eros a tras. Deşi era vrăjit de fată. Palas-Atena – supărată pe Prometeu. I-a ţesut astfel de veşminte. cât mai ales. Şi tot el v-a cerut şi vouă s-o înzestraţi. ascultându-l pe Prometeu. — Când Zeus ne trimite daruri. unul a fost. Nu era unul să nu vrea s-o vadă-n casa lui. ţintindu-l pe Epimeteu în inima-i fremătătoare. a mai rostit stăpânul. puterea de-a sădi iubirea în inima bărbaţilor. în locul unde se găseşte prea-îndrăzneţul Prometeu. zeul cel şiret. luând-o de mână. Bărbaţii s-au ferit în lături. ca un fulg. soţie. mirându-se nespus de mult de frumuseţea ce-o avea. Ba da. Pandora. şedea cuprins de dragoste şi nu făcea un pas-napoi. i-a dat şi vraja ochilor. Afrodita s-a avântat către pământ şi l-a rugat pe micul Eros4 să tragă iute o săgeată. Bărbaţii. Stăpânul lumii a deschis cutia asta de aramă şi-a pus în ea mai multe daruri. frumoasă fată. Zeul pristav. pentru că toate celelalte de pân-atunci erau zeiţe. câţi erau în lume – erau pe-atunci numai bărbaţi – s-au adunat lângă Pandora. feriţi-vă de vicleşug!. cu straie şi cu alte daruri. condu-o pe pământ. iară pe cap i-a pus un văl cu broderii nemaivăzute. mângâietor şi subţirel. — Te vei numi.. Numai Epimeteu. I-a aşternut o haină albă pe umerii strălucitori. — Hermes.. Să le păstrezi toate acestea pentru făptura-ţi minunată.

în primul rând. zburând în cete.. toate nenorocirile şi relele pe care lumea le-a avut de atunci mereu. ba chiar şi moartea. Dar prea târziu se deşteptase. — La poruncă!. Ea n-apucase să mai zboare şi purta numele : Speranţa. şi pironul. molimele negre.... Când colo. acesta este darul ce îl trimite. a răsărit şi crainicul. a spus. Zeus. să le-ncolţească-n cugete. fiindcă-i răpise din fierărie focul şi-l dăruise omenirii.. hâda moarte.. A . a şi trântit la loc capacul. Nu-i demn. să ştii. Epimeteu a luat cutia şi-ncet i-a ridicat capacul. Ce-i drept. — Hefaistos! a poruncit. suferinţa. Văzând Epimeteu că ies atâtea rele din cutie. firavă şi cu aripi slabe. stăpânul. — Aduc cătuşele.. prin mâna mea.67 — Iată. s-a-nfuriat înspăimîntător. foamea şi setea. Numai speranţa6 cea firavă avea să fie lângă oameni. Adu-mi nişte cătuşe tari şi nişte lanţuri mari şi grele. umplând pământul şi făcându-şi cuiburi în toate cele patru zări5 . să-i spună-n faţă adevărul : — Eşti crud şi eşti răzbunător!. lesne de înţeles. Dar Prometeu. Toate cu-nfăţişări de spaimă. Mai rămăsese în cutie numai o arătare mică. Năpastele se înălţaseră. a glăsuit frumoasa fată şi i-a dat lui Epimeteu cutia încă zăvorâtă. deşi se pare că în taină îl preţuia pe Prometeu. care râseseră de dânsul în adunarea din Mecona. ar trebui să-i ocrotească. şi lumea le purta în cârcă. în ceasuri grele. s-au răspândit care-ncotro. Credea că-s daruri preţioase. ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU şa se răzbunase Zeus pe oamenii lui Prometeu. ce-o adusese din Olimp. înaripate. era şi supărat pe Prometeu. văzând aceasta. din acea cutie s-au ridicat. Zeus. l-a înfruntat din nou pe Zeus şi s-a urcat până-n Olimp." — Să vie Hermes!. şi lanţurile. în restrişti. pe care el. care crease primul om. însă mute. Şi le-a adus.. Asta a fost zestrea pe care Zeus o dăruise fetei.. grija. pe pământ.. necazul. durerea. ca un stăpân să-şi urască atât de mult supuşii. Şi de la dânsul luase pildă când o făcuse pe Pandora. ura.. ba şi-un piron mai lung şi gros. S-au răspândit minciuna. ca s-o aducă pe pământ : rele. zavistia. nenorociri şi boale. — Aduc! s-a repezit fierarul. i-a strigat el neînfricat.. deşi în sine ofta încetişor : „Păcat.

Furtuna se dezlănţuie. şi el o să-ţi sfâşie trupul. ce le fac viaţa mai uşoară şi mai plăcută tuturor. plin de ură : — Acesta-i numai începutul! Am să-ţi trimit vulturul meu. pe care le înghite lacom.. se vede Zeus. Priveşte peste zări titanul.. Şi-ntr-adevăr. Fii blestemat. fiul lui Iapet.. un glas puternic. sus. Oamenii au să vieţuiască şi peste . smulgând bucăţile de carne. către câmpiile întinse şi către fluvii. în Caucaz. până pe Elbrus. către mări. fii blestemat. de grindină şi de zăpezi. ce-s aprinse de către oamenii lui dragi. măreţ. Cu ghearele se prinde zdravăn de umerii însângeraţi. şi femeile au învăţat să fiarbă-n clocot carnea dihăniilor vânate. Meşteşugarii se trudesc. se crapă. cu aripile larg deschise. Forţa şi Violenţa l-au cetluit în lanţuri grele. Beznele nopţii-s risipite.. Valuri uriaşe se lovesc de stâncile din ţărm. cu cioc tăios. Sunt focurile. slugile mele credincioase. Ştie că şi-a-mplinit menirea. Sfârşindu-se înlănţuirea9 . pe-o stâncă aspră. iară cu ciocul îl sfâşie. ficatul. zi de zi. Doar Zeus se mai zbuciumă. smulgându-ţi. din Olimp. titane! strigă de-acolo.. încovoiat. se mai aude din văzduhuri vocea de tunet a lui Zeus. cu Forţa şi cu Violenţa. Prometeu. din cer coboară vulturul înspăimântător. Iară Hefaistos. — Vei sta pe stâncă mii de ani. Chemând pe cele două slugi. să făurească pentru dânşii unelte noi de pescuit şi de vânat. din cer s-a auzit un glas. cu mult mai sus de nori.. urlând.. Nici n-ai gândit să-mi ceri iertare. Copiii lumii se-ncălzese la vetre.68 — Voi.. E mulţumit. Zâmbeşte-n el. legat în lanţuri. Mâinile şi picioarele i le-au strâns aprig în cătuşe. plecaţi pe Elbrus7 şi-l legaţi pe-acest titan8. Zăreşte-n sate şi oraşe mii. cu fulgerele-n mâini. zguduit. Cerul ca smoala se despică şi sus. Aici. Dar Prometeu ridică fruntea şi cată către zarea largă. mai sus. cu ciocul său încovoiat. a trebuit să ia ciocanul şi să-i bată pironu-n piept. Vulturul ţipă şi se lasă peste sărmanul trup zdrobit.. pe stâncă.. pe-un vârf de stâncă. Iară pe stâncă Prometeu stă neclintit şi fără teamă înlănţuit. care iubeşte pe muritorii lui nevrednici mai mult decât pe-olimpieni. fierarul. Hermes l-a înşfăcat în braţe pe cel mai bun dintre titani şi l-au purtat cu silnicie. fără somn. cu ajutorul focului. Cuvintele-i sunt însoţite de fulgere şi trăsnete. — Am înţeles totul. n-a scos din piept nici un suspin. ars de dogori. şi adăposturi şi veşminte.. stăpâne. Pământul. bătut de vânturi. — O. Hermes şi Hefaistos. blestemat să fii. a spus pristavul deîndată. Vârâţi-i şi pironu-n piept. Legaţi-l sus. Cât a durat osânda asta. zeci de mii de flăcărui. colţuroasă. fără odihnă. Marea se tulbură şi fierbe. stăpâne.. în slăvi. şi îi răspunde : — Nu m-ai învins deloc.

. Zeus. Ecoul munţilor îi duce cuvintele din stâncă-n stâncă. Le aud oamenii şi-i poartă cuvintele tot mai departe : — Tu. ai să pieri!. însă. până în sate şi oraşe... Zeus.. ai să pieri. însă...69 mii şi mii de ani.. Tu.

ca o steluţă mică şi albă. care licăreşte şi-ţi luminează calea. dându-i viaţă. titan.70 Note 1. referindu-se la cugetătorii progresişti. cu care ţintea săgeţi în inimile oamenilor. potrivit cu visurile sale cele mai frumoase. când te cuprinde frigul şi spaima desnădejdii!. Avem şi noi. speranţa. mai ales orientale. după cum spune o legendă. În limba greacă veche numele Prometeu s-ar tâlcui prin prevăzătorul. Karl Marx. Poseidon.. nu numai în literatură. Hermes şi Apolo. fără nici o plăcere. 4. 8. ci din imboldul curat al inimii. fiu al Afroditei. Basmul nostru are însă un conţinut mult mai înălţător. ca şi alte popoare. intitulat „Palatul de argint". ci ajută la înlăturarea lui. să vâsleşti mai departe şi să-ţi găseşti limanul. alcătuit de un autor necunoscut. pe care el a numit-o om. cu spatele la zei. Doar ea te mai mângâie şi-ţi încălzeşte pieptul. în vreme ce Epimeteu ar însemna neprevăzătorul. care suferă pentru convingerile lor. în frunte cu însuşi Zeus. Iar fata îndrăgită îl ajută pe creator să scape lumea de relele ce o bântuiau. Prometeu nu se arată a lua în seamă această nemulţumire a olimpienilor.. în legendele eline. El stă lângă făptura cea nouă. el însuşi este denumit. Eros era zeul dragostei. privesc chipul noii făpturi de lut. ci şi în vorbirea curentă. De astă dată însă fiul titanului Iapet este prezentat lângă un bărbat în întregime modelat. şi pare că se gândeşte cum să dea viaţă acestei fiinţe. Însuşi creatorul fetei se îndrăgosteşte de ea. 5. un meşter creează o copilă cioplind-o din lemn – cum şi-o visase el – un croitor îi face veşminte şi un vrăjitor suflă asupra ei. îl dă drept pildă pe „titan" şi . Astfel. Mai este înfăţişat Prometeu şi pe un sarcofag. 2. Expresia aceasta este deseori folosită. Pe o piatră antică. ce reprezintă străvechea dorinţă a omului de a crea viaţa prin mijloace artificiale." 7. variante ale acestei încântătoare legende. de cele mai multe ori. fratele lui Prometeu. doar ea. aflat în muzeul de la Neapole.. Alte săgeţi erau muiate în fiere şi otravă. Deşt Prometeu este numai fiul titanului Iapet şi al titanidei Temis. Elbrusul este vârful cel mai înalt al munţilor Caucaz. bătută de talazuri. Într-un imn elin. El purta un arc. din secolul al VIII-lea. Nici meşterul nu mai întruchipează fecioara după poruncile nu ştiu cărui zeu. Dragostea celor atinşi de asemenea săgeţi era amară şi ucigătoare. Zeii olimpieni : Hera. te mai îndeamnă. gravată de o mână nu încă prea meşteră. În legenda elină. Întîmplările prin care trec aceşti doi fii ai titanului Iapet explică întru totul numele ce li s-au dat în legende. când totul se cufundă şi piere sub furtuna greutăţilor. Unele săgeţi erau unse cu miere. „Cutia Pandorei" simbolizează un izvor nesecat de nenorociri. însoţitoarea oamenilor la necazuri. speranţa. este cântată în acest fel : „Pe-o mare de durere. Deci femeia nu mai aduce râul pe pământ. 6. 3. şi atunci dragostea inspirată era dulce şi fericită. să se îndrăgostească de ea. şi prin mâna ei să coboare toate relele în lume. se vede Prometeu cioplind cu dalta scheletul celui dinţâi om. într-un basm dobrogean.. prima fecioară fusese creată cu scopul de a-l face pe Epimeteu.

cutezătorule Prometeu!.. Poeţi. tragedie pe care oamenii o ascultă cu aceeaşi vie emoţie de aproape două mii cinci sute de ani. purtaţi de rodul enorm al îndrăznelii tale. apoi a fost reluat de către unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii. Fiu slăvit al unei mame slăvite. lupta uriaşă a oamenilor pentru cucerirea naturii şi prima lor izbândă de seamă. de mai târziu. ca : Goethe şi Shelley. Geo Bogza. făuritor al lumii care urcă!. atât de nobilă pradă cruntei mânii a zeilor. apleacă-ţi urechea şi ascultă : nu în zadar a fost imensa ta suferinţă. a exclamat înflăcărat. ci neînfrânţii fii ai pământului.. care a scris celebra tragedie : „Prometeu înlănţuit". poetul Victor Eftimiu i-a închinant un cald poem. . de pe muntele Elbrus. Deasupra acestor stânci scăldate în amintirea suferinţei şi măreţiei tale. cu fruntea ridicată spre cer.. Salvator Rossa. cutezătorule Prometeu. intrate în marea poveste a lumii.. din neamul omenesc s-au ridicat titani şi oameni prometeici. clipă memorabilă şi fără seamăn. părinte al unei răzvrătiri nemuritoare. însângerat şi mândru. 9. În literatura noastră. Ribera. dacă ai vedea ce uimitoare flăcări izbucnesc din scânteia pe care ai dăruit-o omenirii! Dacă i-ai vedea pe cei ce se târau în întunericul umed al peşterilor. cât de măreţ plutesc peste apele mării şi culmile munţilor! O. clipă gigantică şi sublimă : nu vulturul lui Jupiter* zboară peste crestele Caucazului. Deasupra acestor piscuri vinete şi reci. în care. de piatră. Eschil.Te salut. parcă te văd. de fapt. vârful înalt.." *Numele roman al lui Zeus . trec în zbor crestele Caucazului. Cutezătorule Prometeu. întruchipată prin figura lui Prometeu. înlănţuit pe cea mai colţuroasă dintre ele. sculptori şi muzicieni nenumăraţi au proslăvit această titanică luptă pentru progres. Tizian. alegoric. Gustave Moreau.. mitul a fost şi mai departe o sursă permanentă de inspiraţie pentru marii artişti ai lumii. Reprezentând tocmai această fabuloasă luptă a oamenilor. Cucerirea focului a deschis drumul omenirii spre progres. mai sus de lumea albă a norilor. într-unul din poemele sale în proză : „În clipa aceasta. Mitul despre Prometeu a fost povestit întâi în cântece. pentru că ea reprezintă. din zborul vibrant al unor aripi de oţel.71 scrie : „Prometeu este cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filosofic". te salut. pictori ca : Michelangelo. cât de măreţ se înalţă de la pământ. cucerirea focului. privind cândva.

tot nu era împăcat cu sine Faptul că oamenii aveau în stăpânirea lor focul ceresc . durerea . de la Mecona . Iar în urechi îi suna încă râsul lor plin de voioşie .Vântul când va sufla prin frunze . Şi-n primul rând . şi-a-nceput să glăsuiască oamenilor . Ea s-a lăsat într-un stejar1 . Altminteri o să suferiţi pedepse înfiorătoare . vântul trimis de însuşi Zeus . el a trimis . şi murmurul izvorului au să v-aducă pe pământ poruncile stăpânului — Dar poate nu vom înţelege susurul vântului prin frunze .Voi aveţi doar să ascultaţi poruncile lui înţelepte. şi să-i aducă sacrificii. au răspuns unii dintre ei. trimiţându-le în cutia înşelătoare a Pandorei boala . cum suferă şi Prometeu La vorbe din acestea . temple mari . să-i ridice altare multe. mulţi s-au cam încrâncenat de ciudă . În cinstea lui . suferinţa şi alte rele fără număr .72 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT upă ce Zeus pedepsise atât de greu pe muritori . din acea zi . oamenii . care-i slujeau oracolul .Vorbea cu voce de femeie : — Voi . o porumbiţă fermecată . faceţi aicea un oracol. spunea porumbiţa . i-au ascultat poruncile . s-au pus la cale jocuri . deci . — Preoţii cei orânduiţi ca să-l slujească pe stăpân au să vă tălmăcească totul …a rostit iarăşi porumbiţa . precum dorea . pe-o cracă lungă . într-o padure din Dodona . când Prometeu îl păcălise şi îl făcuse de ocară. îl mânia.Toţi îl iubeau pe Prometeu şi deplângeau prea cruda-i soartă. cu pene negre ca tăciunii. i-au înălţat altare multe şi temple mari strălucitoare. nici şopotul izvorului . primite prin preoţii săi . D . Totuşi . Le-a poruncit . pentru că se temeau de Zeus .

Vreai să-l răpui pe însuşi Zeus. ca să râdă. călătorule!". ţesută de mâna Atenei. a prins de veste-nşelăciunea. în Olimp . însă zâmbesc cu înţelesuri nu prea de cinste pentru tine. fie c-a fost trădat.. a spus nechibzuit Licaon slugilor sale din palat. a prefăcut-o într-o haină de om sărac şi necăjit. Iar uneori – e drept că numai aşa. îi spune Hermes la ureche. destul e că s-a înfuriat şi a trântit talgerul plin cu ruşinoasele bucate.. Acum. cu toate astea . apoi Cilene şi Liceul cel tot învăluit în brazi. Acel pe care-l ospeţiţi nu-i om de rând. din carnea unui rob ucis. în timpul nopţii. a vrut să-l şi batjocorească. Z . şi s-ar putea să fie-un zeu. pe ascuns. fie că Zeus. am să pun la încercare puterea-ţi..părea ceva mai mulţumit. — Să văd şi eu dacă-şi dă seama zeul acesta îngâmfat ce carne-nfulecă la masă. Era deci Zeus mulţumit . Pedeapsa mea te va ajunge. fulgerul său necruţător . Ţinea . Zeus . A luat-o-ntâi şi-ntâi prin munţi. Şi a pornit apoi prin lume. PLECAREA SPRE ARCADIA eus şi-a preschimbat sceptrul de aur într-un toiag din lemn de corn. A străbătut’naltul Menala. când ţi se pleacă la altare. şi-a lovit. fără milă . către pământ . cu puterea-i. către Arcadia ferice3. gata să-l zvârle . sub un acoperiş măreţ : palatul regelui Licaon. pe şoptite – pun la-ndoială-nţelepciunea zeilor noştri din Olimp.. numite-apoi olimpiade2. Mantia lui sărbătorească. concursuri şi serbări vestite . veşti nu prea îmbucurătoare. Crima ta este fără margini. — Nemernice! i-a strigat el. şi-a ajuns în Arcadia. Şi a scos fulgerul său groaznic de sub mantie. Mai înainte. Numai că regele Licaon ura pe zei şi s-a gândit : „Stai. când duc ofrande templelor... Şi-a hotărât să îl lovească. stăpânitorul. când . — Temeţi-vă! le spunea aspru. — Nu râd pe faţă muritorii. Privea triumfător din slavă şi se gândea că s-au plecat în faţa lui toţi muritorii. pe-ncetul. I-a dat bucate să mănânce. Sub haină însă şi-a vârât fulgerul cel scânteietor.. de-ar fi aflat cel mai mic semn de-mpotrivire. un munte potopit de fiare.73 lupte . văzându-şi templele .. Acolo-a cerut adăpost. Era la vremea când amurgul aduce după sine noaptea cea misterioasă pe pământ. iată vine zeul Hermes şi îi aduce . Şi a dat semne tuturor că este el.

Era acum însoţit şi de pristavul său. Murmurul cel molcom al serii chema pe oameni la odihnă. se-nfăţişa ca un bătrân sărac şi foarte obosit. însă cu ochii cercetau. Trupul i s-a-nvelit în blană. Era la ceasul când drumeţii îşi caută un acoperiş. Mergând aşa-ntr-o bună zi. În cuhnia din dosul casei se-auzeau zgomote de vase. oameni buni. tocmai cum îi plăcea lui Zeus. Cerul era imens şi roşu ca o tipsie de aramă. ÎN FRIGIA e-acolo Zeus a umblat din ţară-n ţară. prin ogrăzi. ce se-ntorseseră sătule de la păşunile din deal. Iar regele. de Hermes. în chip temeinic. cu părul alb. Poate că oamenii aceia nu auzeau în larma curţii. Nu i s-a dat nici un răspuns. mai rupeau mlădiţe pe lângă zăplaz. sau poate nu vroiau s-audă numele ce li se rostea. orişice loc – pe prispe. D . N-au mers prea mult. Fumul se ridica alene. Mergeau prin praful drumului. Mirosuri calde. de carne friptă şi fierturi. au ajuns lângă-o locuinţă. a şi bătut degrabă-n poartă : — Hei. bivoli cu coarnele întoarse şi cai puternici. să poată înnopta tihniţi. Prin arborii grădinilor se cerneau ultimele dâre din ziua care-ncet trecea. până când a ajuns şi în Frigia5 . Aici femeia mulgea lapte. un lapte gros. Erau boi mari. cu şindrilă. Braţele şi picioarele s-au prefăcut şi ele-n labe. pe drum – să vadă tot ce se întâmplă. la fel de zdrenţuit. o fiară cruntă. Atuncea zeii blestemând au luat-o iarăşi mai departe. şi-n calea lor s-a arătat un alt lăcaş. Tot cercetând cu grijă satul. de rugină. Licaon4 s-a făcut un lup. Hermes. gâdilau nările lui Zeus. Stăpâna pregătea mâncarea. Se arătau nepăsători. zeii au intrat într-un sat. ce-a fugit să se ascundă prin păduri. lăsând în urmă numai pete întunecate. de bivoliţă. a şi simţit cum glasul lui se schimbă-n urlete de fiară. pe stâlpi groşi. Oile behăiau cuminţi într-un saivan. şi. Prin curte mugeau vite grase. în lungi fuioare cenuşii. murgi şi roibi. tot neastâmpărate. când a-ncercat să mai rostească un cuvânt.74 Palatul regelui Licaon a ars până în temelii. cu trepte largi şi-acoperită. iscoditori. având toiagu-n mână. mai la o parte. ne găzduiţi ? Vă-ntreb în numele lui Zeus. ţinută bine. Caprele. stăpânitorul din Olimp. O locuinţă arătoasă. se prefăcea că-l sprijină. ca de obicei. Zeus. nesătule. săltau. aţâţătoare. Nemaiputând răbda ispita.

. din cauza voastră. Mai târziu. şi-n urma lui o bătrânică. cam coşcovită şi-aplecată. Uitându-se ceva mai bine. în anii tăi de căsnicie. care creşteau la marginea pământului ce-l stăpâneau. când se măritau. la-nsurătoare.. şi învelită cu şovar. Fetelor. rar să fi fost pereche-n lume mai strâns unită decât ei. tăiat în două de-un pârâu. săpând şi cultivând legume sau îngrijind pomii şi viţa. când iacătă o luminiţă. poate.. Alături de coliba lor era un petic de grădină. cea mai sărmană dintre toate câte văzuseră în sat. fără să-ntrebe măcar o vorbă pe drumeţi. cum este doar bătrâna Baucis. un şiştar. se numeau Filemon şi Baucis6. S-a supărat şi a răspuns: — Plecaţi de-aici!. părinţii le spuneau la fel : — Să fii iubit ca Filemon de credincioasa lui soţie! Şi dacă e să vorbim drept.. Hermes s-a apropiat de uşă şi a bătut uşor în ea. părinţii le făceau urarea : — Să fii la fel de fericită. Şi tot aşa.. Se îndrăgiseră din vremea când amândoi erau copii. au înţeles că-i o colibă.75 De-aceea a strigat la gazdă : — Deschide-n numele lui Zeus! îţi cerem să ne ospeteşti. Numai că gospodina ceea era grăbită peste poate. dar acest lucru nu-i împiedica deloc să îşi găsească T .. Coliba-n care locuiau era din trestie uscată. într-o căpiţă-nmiresmată de fân. a răsturnat un vas cu lapte. că dânşii n-au găsit niciunde un adăpost şi niscai hrană. Băieţilor.. Un chip cuminte de bătrân.. Erau săraci. nu ştie nimeni cum s-a-ntâmplat în acea seară. dacă nu.. Cei doi bătrâni.. Am răsturnat. deşi le spuneau tuturor că vin în numele lui Zeus. nu avuseseră bătrânii nici un belşug în viaţa lor. pentru acea noapte. Vedeţi-vă de altă casă. de unde vin şi cine sunt. au rostit ei. Ridicând capul către Zeus.. Uşa micuţă s-a deschis încetinel şi scârţâind.. ce se afla pe câmp. aşa de buni şi primitori. FILEMON ŞI BAUCIS ocmai se pregăteau să-şi facă culcuşul. Deşi erau atât de-n vârstă. Aici lucra de dimineaţă şi până seara Filemon. şi mai bine. — Poftiţi!. În prag s-a arătat un chip. Poftiţi în casa noastră. Iar lumea îi dădea drept pildă de căsnicie trainică. se legaseră prin lanţul dulce-al căsniciei şi rămăseseră-mpreună şaizeci sau şaptezeci de ani.

gazdele. prune ca nişte pietre scumpe. Iar Filemon i-a îmbiat : — Uitaţi-vă. cât timp o să pregătim masa. Filemon a mai coborât şi o bucată de slănină. laviţa asta. ţesută chiar de mâna ei . nu prea groasă. Ba. iar când a ars cu vâlvătaie. s-a repezit la vatră. din lemn de fag. şi smălţuită cu ceară albă de albine. ca să-nşele vremea. în înţelegerea deplină ce domnea veşnic între ei. dezvelind din cenuşă jarul . În faţa fiecărui zeu era câte o cană mică. S-a aplecat singur de şale. i-au poftit grabnic în colibă pe cei doi mândri-olimpieni. după datină. să spele. destul de vechi şi aromat. brânză de vaci şi ouă coapte-n spuza caldă. mai dornici să-i primească bine. Baucis a-ntins pe scândură o pătură din lână moale. fie cu roade din grădină. cei doi bătrâni s-au arătat mai săritori ca totdeauna. Cu feţe calde. flămânzi. a pus pe jar frunze uscate. curmale. L-a aşternut frumos pe patul unde urma să doarmă zeii. napi. ca pe la alţii. nici la cuvinte sau la feţe. O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA ceştia erau pământenii la care Zeus şi cu Hermes au poposit în acea seară. În casa lor nu se găseau slugi şi stăpâni. Ba uneori mai ajutau şi pe-alţii. Baucis a potrivit deasupră-i un ceaun mare. glumind şi arătându-se veseli şi binevoitori.76 mulţumirea în dragostea ce îi lega. bătrânica ştersese masa c-un mănunchi de mentă strânsă din grădină. picioarele drumeţilor. fie cu sfaturi înţelepte. păstrată pentru sărbători. primitoare. După gustare a-mpărţit fiertura caldă de legume. să-i dea gust puţintel mai bun. Şi-ntr-un vas larg pusese vinul. fără teamă sau plânsete zadarnice.. iară pe masă adusese măsline puse-n saramură. Pe urmă-a luat un covoraş. Pe urmă a adus bătrânul un coşuleţ umplut cu fructe. Focul a pâlpâit pe-ncetul. A . şi totuşi cel mai bun din casă. pe care le-au şi pus în ceaun să fiarbă. Erau acolo nuci. tocmai fiindcă olimpienii păreau trudiţi. Umblând grăbită. săraci. fără să cate nici la haine. cam învechit şi ros de timp. soţul ei îi adusese din grădină legume proaspete. Din ea a retezat bătrânul o felioară. stăteau cu oaspeţii de vorbă. cu firea lor deschisă. bună. Filemon a turnat apă caldă într-un lighean din lemn de tei. care stătea de mult în grindă. care-aveau nevoie. Şedeţi şi odihniţi-vă de osteneala drumului. suflând din răsputeri într-însul. şi i-a dat drumul în fiertură. poruncile. cicoare. apoi. sârguincios. Pentru că masa-ntârzia. În vremea asta. plin cu apă.. surcele şi un lemn mai gros. Aşa se face că puteau să-ndure orişice necazuri şi lipsuri grele. Singuri îşi porunceau şi tot ei îşi aduceau la-ndeplinire.

un semn că este un preaputernic olimpian. Şi Zeus. Ba. Au mers ce-au mers. Nu mai ştiau cum să-i slujească pe cei doi oaspeţi. cum o fi. pentru c-a fost recunoscut. în înţelegere deplină. o gâscă. Osânda noastră. — De ce aţi scufundat tot satul ? a spus bătrânul Filemon. închizând taina-n apa sa7 . în acest fel. bieţii. Vecinii voştri însă nu ne-au primit ca oaspeţi. s-au repezit s-o prindă iute şi s-o gătească zeilor. Le părea rău de casa lor. deşi cerusem adăpost în numele Olimpului. au pornit după cei doi zei. Priveliştea i-a-ndurerat pe cei doi soţi. vasul de lut rămânea plin. ei au să fie pedepsiţi. — Taci. s-au plecat zeilor cu teamă. bătrânul. când zeii hotărăsc ceva. Dar nu aveau. Este destul tot ce ne-aţi dat.. cum să-i îmbie. Filemon. este întotdeauna dreaptă. să vadă ce s-a petrecut şi ce osândă au dat zeii satului lor. Filemon a priceput semnul.. pasărea şi-a căutat scăparea chiar sub picioarele lui Zeus. Dar ce să vezi ? Oricât turna vinul în căni. ceilalţi erau nevinovaţi. Picioarele le tremurau. care sclipea tăcut sub lună. mulţumit în sine. Numai pe voi vă vom cruţa . Acesta însă i-a oprit : — Lăsaţi-o. şi au ajuns aproape-n vârful muntelui. Mai ales Filemon. Sărea-n colibă ici şi colo şi gâgâia înfricoşată. a mai rostit bătrînilor: — Aţi fost pentru noi gazde bune. ce să le dea. Atunci Filemon a-ntors capul. Numai că ei erau bătrâni. ZEII SE ARATĂ CINE SUNT tăpânul cerului dăduse. Priviţi mai bine spre coliba în care voi ne-aţi ospeţit. precum se cuvenea. şi lacrimi le-au ţâşnit din ochi.77 struguri cu boabe mari şi roşii. parcă presimţindu-şi soarta ce o pândea. unde trăiseră o viaţă. S . smochine dulci şi.. dar trebuie să ne urmaţi pe muntele din apropiere. Bătrânii cunoşteau prea bine că nu e chip să stea-mpotrivă. le turna vin neîncetat. Au trebuit să se supună. Iar gâsca era sprintenă. un fagure de miere albă. Pentru că în coliba lor aveau şi-o pasăre. Chiar dacă unii dintre ei greşiseră faţă de voi. n-o sacrificaţi. voinţa zeilor schimbase satul întreg într-un lac negru. Pentru nelegiuirea asta. Luându-şi câte-un toiag în mâini. Da-n locurile cunoscute. Chemând-o lângă el pe Baucis.. ce face. Amândoi şi-au cerut iertare că cina a fost prea săracă. la mijloc. a rostit Zeus.

dorind să stea-n aceleaşi locuri. Se deprinseseră cu timpul să îşi grăiască fără vorbe. spre cap. Grădini pline de flori şi rodii se întindeau în jurul său. Însă pe locul unde fusese ea-nainte. căci m-ar îndurera prea tare. De-aceea. negreşit. mare Zeus. sculptate. tot ce-a fost : cum le-a schimbat coliba Zeus în acel templu aurit.78 UN STEJAR MÂNDRU . n-au mai văzut-o. tinereţe sau frumuseţea mult râvnită. N-au mai rămas. numai privindu-se în ochi. cu vorbă moale. se ridicase-o insulă. Nici eu pe-al ei nu vreau să-l văd.. amândoi. Spuneţi o singură dorinţă. Porţi mari. putere. pe trepte-n faţa templului. Pe insulă era un templu din marmură în care Zeus avea o statua de aur. în aceeaşi clipă. în care vieţuiseră încă de când erau copii. îngăduie să-nchidem ochii.. Să nu-mi vadă soţia rugul pe care îmi vor arde trupul. cu înţeles. tremurătoare. şedeau bătrânii. Filemon a privit spre Baucis. Pacea şi dragostea în care am vieţuit cu buna-mi Baucis sunt lucruri de nepreţuit. Amândoi zeii au pierit.. Filemon şi iubita-i Baucis s-au coborât până la templu. nu mai vedeau nici la un pas. şi vă voi da. bătrânul a simţit că îl înfăşoară o scoarţă rece. a glăsuit solemn stăpânul. Ochii li s-au înceţoşat . dacă vrei să faci unor bătrâni sărmani un dar.. Vreau să vă dau şi o răsplată. — Bine. S-au aşezat în tinda lui. Ea către el. Cei doi s-au gârbovit mai mult. Înţelegând că i-a sosit sfârşitul aşteptat. Anii s-au scurs pe îndelete. Baucis simţea acelaşi lucru. pentru că i-aţi cinstit pe zei. nu vreau asta. Şi Zeus a făcut un semn. şi se urca spre gât.. cătând bătrânii înspre coliba lor cea veche. decât bătrânii. CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ntr-adevăr. a dat răspuns Filemon. Puterea scade. slavă sau mărire ? Spuneţi ce vreţi. Şi-aşa.. acolo-n munte. Scoarţa creştea şi către mijloc. pe la tălpi.-nchideau templul. Nişte drumeţi îi întrebau despre-ntâmplarea petrecută odinioară în coliba unde se odihnise Zeus. a spus uşor lui Filemon : Î . — Nu. — Numai atâta vă doriţi ? — Darul acesta ni-i destul. Poate vreţi aur. Ei povesteau. într-o zi. Tinereţea trece cu anii. precum spune legenda. Fie pe voia voastră. Pe când vorbea aşa. a dat din cap bătrâna Baucis. Aurul mult se risipeşte. — Voi o să locuiţi în templu.

dar gurile le-au amuţit. Baucis. În preajmă s-a făcut tăcere.. şi-a sărutat-o lin pe frunte... alb.. dar multă. — Adio!.. foarte multă vreme. cu flori micuţe. Cei care se-ntâmplaseră să se găsească lângă ei priveau înmărmuriţi. s-ar fi văzut încă acolo cei doi copaci : un stejar mândru şi puternic. Legenda spune despre templu că s-a sfărâmat. era un tei subţire. Îţi mulţumesc pentru credinţa ce mi-ai purtat-o până la ultima suflare! Şi poate că şi-ar fi spus cei doi bătrâni şi alte vorbe de-adio şi de mângâiere . a grăit şi dânsul. ci se făcuse-un stejar falnic. îţi spun adio. Bătrânul nu mai era om. bătut de vânturi . a sosit ceasul!.. dar cu mireasmă-ameţitoare.. în schimb. ce-mbrăţişa cu ramurile sale un tei cu trunchiul alb şi plin de floare.79 — Soţul meu scump.. .

vrăjitoare. şi află de la aceste elemente ale naturii primejdiile ce-i aşteaptă. de către duhuri. sculptorul Fidias crease o statuie a lui Zeus. blocuri enorme şi colosale se mai pot vedea şi astăzi. În realitate. În acest templu măreţ. Zeus l-a încununat pe Apolo şi a hotărât ca. jocuri şi mari serbări. La aceste concursuri biruise fiul său cel mai iubit. au căpătat atâta faimă în lumea antică. Mai târziu legenda a căpătat şi alte variante. Şi în folclorul nostru. Natura se solidarizează cu cauza lor dreaptă şi îi ajută. abanos şi fildeş şi era aşezată pe un piedestal enorm. din patru în patru ani. precum se ştie. care purta în vârf un vultur. lacul lui Ovidiu de lângă ţărmul mării. Hermes şi Ares. . 7. biserici. Mai târziu. grădini. odinioară. Scena aceasta – ca şi legenda următoare : Filemon şi Baucis – este povestită admirabil de poetul latin Ovidiu. Nenumăratele lacuri din ţara noastră. De bucurie. născocind legenda. făcută din aur şi fildeş. bineînţeles sub altă formă. Apolo. lup. „părintele istoriei". împăratul Romei. la renumitele olimpiade. Era făcută din aur. şi în creaţiile noastre artistice populare. este frecvent în toată literatura populară. Zeus avea o cunună splendidă din cotinos. Pentru prima oară. Motivul legendar al stejarului de la Dodona se găseşte astfel. 4. Pe frunte. dealtfel. încât ele dăinuiesc. oraşe. Pe aceeaşi temă s-a compus o operă comică de Gounod. numite olimpiade. numite olimpiade." Aceste concursuri. În mâna stângă avea sceptrul. Numele Licaon înseamnă. până astăzi. ca în legenda greacă.. supăraţi pe oameni. vraci etc. şi au loc tot din patru în patru ani. 5. au vrut să le dea mai multă greutate. murmurul izvorului. măslin sălbatic. cel mai vestit era cel din localitatea Olimpia. la care luaseră parte fiii săi : Apolo. cei care au pus la cale. care întruchipa Victoria. s-a petrecut cutare şi cutare lucru. Între toate templele clădite în cinstea lui Zeus. aceste jocuri vestite. care era una dintre cele şapte minuni ale lumii antice. Apoi legendele au fost reluate de mulţi alţi scriitori. 6. în limba elină.. legenda stejarului de la Dodona – oraş antic din Epir – a fost scrisă de Herodot. să se alcătuiască concursuri. 3. castele. anumiţi eroi populari ascultă deseori glasul codrului. lacul Ursului de la Sovata. mult înnobilat. ca : Tekirghiolul – cu apa lui sărată. din ţinutul Elidei. lacul Sf. Frigia era un străvechi ţinut din Asia Mică. Zeus ţinea în mâna dreaptă o statuetă. cum a fost numit. Motivul acoperirii cu apă a unor sate. cum se punea pe frunţile învingătorilor. în amintirea unor concursuri. Ana din creierii munţilor şi altele au legende asemănătoare. cel stins pe meleagurile ţării noastre. de un stejar sau un izvor prin care stăpânul lumii îşi trimite asprele lui porunci. Legenda despre Filemon şi Baucis a fost cântată şi de renumitul fabulist francez La Fontaine. Astfel ei spuneau : „În al atâtelea an de la a patra sau a cincea olimpiadă. din urgia lui August. în cinstea şi pe locul acelei isprăvi. elinii au început să socotească timpul după olimpiade. Se povestea în legendă că Zeus însuşi ceruse să aibă loc aceste olimpiade. Urmele acestui templu. Nu este însă vorba. 2.80 Note 1. după care însuşi Zeus va fi fost iniţiatorul lor.

Era un freamăt şi o zarvă în tot Olimpul. din aur şi aramă. şi repede-şi ieşea din fire. şi-atât. Hermes. Palatul marelui stăpân.. Veniiiţi!. întorcându-se în Olimp. Cât mai degrabă. zeii! Vocea lui Zeus tremura... este aceea ce se vede şi azi pe cerul mătăsos. Deci.. era cu porţile deschise. Zeus.. zbura prin cer şi striga tare : — Veniiiţi!. Lui Zeus nu-i plăcea zăbava.. Zeus a poruncit lui Hermes : — Adună-mi. chiar de era un fiu al său.. Stăpânul. Cum auzeau porunca adusă de pristav. Se tem numai de el. jocuri sau concursuri. Z . de zei mai mici. atunci când noaptea e senină . clădit de fiul său. după poveştile eline.. ca atunci când Zeus îşi pregătise lupta cu titanii. şi lăsând toate laoparte : petreceri. ce nu vesteau nimica bun. privirea sa era ca marea când se dezlănţuie furtuna. Tot ce văzuse în Frigia şi în Arcadia îi dovedise. Zeus se şi găseşte-acolo!. de îndată... şi zeii au intrat grăbiţi. Calea pe care veneau zeii. Lângă palatele lui Zeus erau strânşi zeci de slujitori. Atunci nu mai cruţa pe nimeni. Hefaistos. porneau în goană spre palat. neîndoielnic... cu aripi la picioare.81 POTOPUL eus se-napoiase nespus de mâniat din lunga sa călătorie de pe pământ. pe frunte i se aduna mânia-n cute-ntunecate. zeii săreau. Veniţi în sala de ospeţe. la umeri şi la pălărie. noi o numim Calea lactee. porunceşte să v-adunaţi. că oamenii nu îl iubesc.. nici nu-l respectă de ajuns..

82

aceia care alcătuiau cortegiile şi-i însoţeau pe-olimpieni. Şi ei se frământau, cuprinşi de teamă. Îşi şopteau tainic la urechi : — Să fi reînceput titanii războiul cu Olimpul nostru ?...

STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR
n vremea asta, zeii cei mari, zeii-olimpieni, se adunaseră în sala unde îi aştepta stăpânul. Zeus şedea pe tronul său, cu fulgerele-n mâna dreaptă, şi-n mâna stângă purtând sceptrul. Vulturul cel cu pene sure, vulturul care zbura zilnic, să-l sfâşie pe Prometeu, era acolo, lângă dânsul. Stăpânul şi-a clătinat capul şi pletele-i nepieritoare. Marea, pământul, stelele, cerul întins s-au zguduit, ca bântuite de cutremur, şi au fost gata să se sfarme, să se prăvale peste Tartar. Fraţi şi surori şi fii şi fiice s-au îngrozit şi şi-au şoptit : — Ce e cu tatăl1 ?! Ce se-ntâmplă ? Atât de tare-i supărat, cum n-a fost încă niciodată. Hermes, şiretul, ştia taina. El însoţise pe stăpân în lunga lui călătorie. Cunoştea gândul, supărarea şi planurile tatălui, dar nu spusese nimănui. Păstra secretul pentru el. Şi-acum zâmbea, văzând pe ceilalţi cum se frământă şi-şi şoptesc, neliniştiţi, îngrijoraţi. — Ascultaţi bine, olimpieni!... a tunat Zeus către ei. A venit vremea ca să stingem nesuferita seminţie a fiilor lui Prometeu2, aceia care împânzesc câmpiile, pădurile, munţii şi ţărmurile mării... — Cum ? ce tot spune ?-ntrebau zeii. Vrea să distrugă oamenii ? — Băgaţi de seamă, a urmat Zeus, zvâcnindu-şi braţele în sus, eu n-am avut atâta grijă pentru Olimpul fericit, în care noi hălăduim, nici când au năvălit giganţii şi înfiorătorul Tifon. Oamenii-s mai primejdioşi. Ei seamănă cu noi, cu zeii. Mintea lor e prea ageră. Într-o zi se vor răscula. Eu singur i-am văzut pe oameni, în Frigia, nepăsători când rosteau numele lui Zeus. Iară un rege, Licaon, a vrut să îmi întindă-o cursă şi plănuia să mă răpună. Aflaţi însă că regele a şi fost pedepsit de mine. L-am prefăcut în fiară, lup... — Dar frigienii ? — Înecaţi... Tot satul lor l-am scufundat. N-au rămas decât doi bătrâni, pe nume Filemon şi Baucis. Ceilalţi s-au dus în fundul apei... — Dreaptă răsplată le-ai dat, Zeus... au glăsuit toţi olimpienii. — Dreaptă! a strigat iarăşi Zeus, tăindu-le c-un semn cuvântul. Dar a căzut numai un sat, şi dincolo un singur om. Şi nu de-un sat, şi nu de-un om îmi este mie grijă, ci de toţi ceilalţi la un loc. Dacă-ntr-o zi le vine pofta să urce în Olimp, la noi ? Să nu mai recunoască cerul şi să se-nscăuneze ei

Î

83

stăpânitori peste pământ ? Atuncea, zei, ce ne vom face ?... — O!... Asta nu se poate. Nu. Oameni să urce în Olimp ? Şi să se cârmuiască singuri ?! Mai bine piară de pe-acum! Să-mpiedicăm această crimă şi să dispară acest neam de muritori prea îndrăzneţi, care ne-ameninţă domnia! a zis la rândul său Poseidon. — Însă, mă-ntreb, a spus Atena, cine o să ne-aducă jertfe ? Cine o să ridice temple şi-o să le umple cu ofrande ? Libaţii cine ne va face ? Noi ne-am deprins să fim slăviţi. Chiar de n-o fac cu bunăvoie, oamenii tot ne mai slujesc. Ce zici de acest lucru, Zeus ? — Hm!... Asta o să mai vedem... Ne vom gândi să-ţi dăm răspuns mai la sfârşit, a rostit Zeus. Acuma nu vrem altceva, decât să-i pedepsim pe oameni. — Să-i pedepsim!... Să-i pedepsim!... Loveşte-i tu, cu fulgerul... Să ardă-n flăcări tot pământul! s-a repezit neghiobul Ares. — Am cugetat şi eu la asta, a grăit Zeus, către Ares. Însă mi-am amintit că-n timpul cât a fost lupta cu giganţii, era să se aprindă slava, unde se află cerul nostru. Şi eu mai ştiu de la Uranus că s-ar putea să vie-o zi când va lua foc însuşi eterul3 . N-am vrut s-aleg această cale... Am cugetat că e mai bine să-i înecăm... — Dar bine, cum ? a întrebat zeiţa Hera. — Nu-i greu deloc, a răspuns Zeus. Strâng nori de ploaie din tot cerul. Şi plouă, plouă, până când dispar, cu toţii înecaţi, toţi oamenii lui Prometeu... Vuia Olimpul de urale. Stăpânul a lăsat să treacă uralele pân-la sfârşit. Când s-a făcut din nou tăcere, a dat cu sceptrul în podea.

PLOILE SE DEZLĂNŢUIE
ă-nceapă, aşadar, potopul!... Tu, Hermes, fugi până la Hades şi îl vesteşte că-n curând vor sosi umbre cu duiumul. Umbrele celor morţi vor sta grămezi, grămezi în jurul porţii ce duce în ţinutul său, ţinutul groazei şi al morţii... Voi, zeii Ares şi Apolo, ieşiţi afară şi vedeţi de sunt acolo Boreu, vântul de miazănoapte, şi toate celelalte vânturi, care, suflând, pot risipi norii cei buluciţi a ploaie. Luaţi-i cu voi, ţineţi-i bine... Artemis, cheamă pe Eol, vestitul rege peste vânturi!... Şi toţi care-ncotro fugeau să-i împlinească vrerile, cât mai cu sârg, şi cât mai bine. Zeii acelor vânturi care împrăştie adesea norii au fost luaţi grămadă de Eol şi duşi departe-n nişte margini, zăvorâţi într-o peşteră, la gura căreia a

S

84

pus doi monştri-naripaţi de strajă, să nu poată scăpa nicicum. În schimb, Eol a poruncit, la cererea stăpânului, să vie Notul, vântul care aduce cu el nori şi ploi, vântul cel cald de miazăzi. Zeus l-a cercetat, privindu-l pe zeul-vânt din tălpi în creştet. Pe fruntea lui sta împletită negura, care mohorăşte văzduhul înaintea ploii. Din penele aripilor întinse peste-un sfert de lume, având culoare vânătă, ca şi sânul său păros şi încărcat cu umezeală, curgea în juru-i numai rouă. Mai mult, când apăsa cu mâna norii care pluteau în juru-i, până la mare depărtare, se auzea zgomotul ploii, ce răpăia necontenit. Ţinându-se de el, veneau şi alte numeroase vânturi, înaripate şi purtând burdufuri mari, pline cu apă. — Porniţi deasupra astei lumi şi înecaţi-o pe de-a-ntregul, a răbufnit spre vânturi Zeus. Notul a început să zboare, urmat de celelalte vânturi aducătoare de furtuni. Ploi nesfârşite se vărsau deasupra lumii, în şiroaie, în timp ce Zeus arunca, şi el, cu fulgerele-n oameni. Iris4 – zeiţa curcubeu, zeiţa cu aripi de aur – sugea apa din mări şi lacuri, şi-umplea burdufurile norilor, secate dup-atâtea ploi. Ploaia cădea, cădea, tot mai avană peste oameni, peste pământ, peste câmpii. Semănăturile pe-ogoare fuseseră-n noroi trântite. Speranţa muritorilor de-a se hrăni prin munca lor, de pe ogoare, se pierdea, şi deznădejdea cuprinsese mulţimile. Munca-ndârjită dintr-un an pierea pe câmp fără folos.

RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE
ar Zeus nu se mulţumea numai cu apele din ploi. A poruncit fratelui său, Poseidon cel stăpân pe mări, să îl ajute. Acesta a chemat la sine, într-un palat clădit în mare, din marmură verde şi-albastră, pe zeii ce-şi aveau sălaşul sub albiile fluviilor. — Daţi drumul forţelor pe care le-aveţi în stăpânirea voastră, a spus Poseidon zeilor, de cum au intrat în palat. Astfel ne porunceşte Zeus. Deschideţi deci zăgazurile şi lăsaţi libere să curgă puhoaiele, ca-ntr-un vârtej, peste pământ şi peste oameni. Poseidon îşi sfârşise vorba. Zeii priveau nedumeriţi. Ar fi-ntrebat : „de ce ?" şi „cum ?" Dar la un semn al lui Poseidon au trebuit să se retragă, să plece spre mătcile lor. S-au îndreptat către izvoare. Le-au deschis, larg, gurile reci. Apele au ţâşnit bogate şi-au năvălit, urlând, pe văi. În acest timp, zeul Poseidon îşi luase furca cu trei dinţi, bătută în mărgăritare, şi o izbise de o stâncă, cu sunet înfiorător. Pământul se cutremurase. Stânca se despicase-n două. Vinele apelor, plesnite de

D

85

violenţa izbiturii, scrâşniseră ca nişte lanţuri rupte de-o mână de uriaş. Apele tăinuite-acolo se repeziseră afară, sărind nebune peste stânci, în lungi pâraie zgomotoase, cu coame albe pe spinare, ca nişte cai înspăimântaţi. Râuri şi fluvii, prea umflate, se şi vedeau săltând din mătci. Se năpusteau peste câmpii şi nimiceau semănături, smulgeau copaci din rădăcini şi luau cu ele oameni, vite, case şi aşezări întregi. Toate-ar fi fost cum ar fi fost, dar când şi-nvolburata mare a început să se reverse, să-şi zvârle apa ei sărată în lungi torente peste ţărmuri, răspândind moarte şi prăpăd, sorţi de scăpare n-au mai fost pentru sărmanii pământeni. Purtând în clocote turbate tot ce mai era viu prin lume, apa se întindea mereu. Hotare nu mai avea marea. Nici nu se mai zăreau limanuri negre sau verzi pentru scăpare. Zadarnic se tot trudeau unii, în bărci sau plute uşurele, să mai răzbească prin puhoi, sfârşitul lor era aproape. Pe câmpuri, unde mai-nainte culegeau roade muritorii, în sate, unde se jucau copii cu râsete zglobii, era acum domnia mării. Prin crengile copacilor înalţi, semeţi, odinioară cu frunţile scăldate-n soare, lunecau peştii argintii. Frumoasele nimfe-ale mării, fiicele zeului Nereu5 , purtând în păr mărgăritare, la gât şiraguri de mărgean, şi pe veşminte flori de mare, şi scoici, şi fluturi de sidef, treceau înot peste podgorii şi prin livezi, sau se plimbau pe străzile oraşelor. Delfinii cutreierau codrii, s-avântau sprinteni printre crengi. Leilor, galbeni ca nisipul, tigrilor şi mistreţilor, şi altor fiare sângeroase nu le mai era de folos puterea mare ce-o aveau. Păsări cu aripile-ntinse străbăteau zile întregi văzduhul, căutând să-şi afle un locşor, unde să poată poposi. Căutau zadarnic, şi la urmă cădeau în ape, fără vlagă, ca nişte frunze veştejite dintr-un copac bătut de vânt. Imensa revărsare-a mării acoperea întreg pământul şi pentru-ntâia oară valul se legăna pe vârf de munte. Cei mai mulţi oameni au pierit. Alţii, puţini, scăpaţi cu zile, pe câte-o creastă mai înaltă, slăbiţi de foamea nemiloasă şi îngheţaţi de frig s-au stins, de-asemeni, şi-au căzut în ape. Numai o barcă mai plutea, o barcă mare, construită parcă anume să înfrunte nebuna furie-a apelor. Şi-adevărat, precum se spune, barca fusese pregătită cu vreme multă înainte...

Uranus. Vântul şi marea i-au izbit în nişte stânci barca de lemn. în Tesalia. avea el însuşi un fecior. înfrigurată şi flămândă. Vâsleşte ne-nfricat cât timp ploile-acelea vor dura. Îndreaptă-ţi barca într-acolo! Şi ce va fi vei mai vedea.. Şi.. Şi barca i s-a sfărâmat. luptându-se din greu cu marea. După aproape nouă zile de necurmată scurgere. Ascultând sfatul tatălui. din plin. s-au urcat amândoi în barcă. şi-a luat pe draga lui soţie.86 POTOPUL ÎNCETEAZĂ rometeu. Numai o barcă mai plutea. Pune într-însa hrană multă şi apă de băut. până ce a ajuns la mal. gata de drum către Parnas. Apele au crescut întruna. pe Deucalion. După ce tatăl. de valuri. când s-au pornit ploile. P . care-avea darul prevestirii.. dornică de un adăpost. Deucalion privea. Fiul lui Prometeu şi-a luat sub braţul stâng soţia dragă. şi doar cu dreapta a-notat. Scăpat din valuri. că Zeus vrea să înece tot pământul sub un potop nemaivăzut şi să distrugă oamenii. a fost înlănţuit de Zeus. pustiul verde-al apelor. Deucalion a zărit Parnasul şi a vâslit mai încordat. ce nu va fi cuprins de ape. ca şi bunicul său. Planul lui nu va izbândi. Când vor începe ploile – prin ploi vrea Zeus să înece pământul nostru! – tu te urcă îndată pe corabie. tatăl omenirii. Iar cerul când s-o limpezi. Prometeu. Deucalion şi soţia lui s-au dus să-i mângâie durerea. La pieptul său strângea pe Pira. să-nfrunte apa şi furtuna. Ploaia mai încetase parcă. încă înspăimântat. pe tot întinsul ei. fiule. oricât îi tot adăpa Iris. şi cerul se mai limpezise. Elada s-a acoperit. Era barca lui Deucalion7. Deucalion şi-a pregătit barca. Şi el era căsătorit cu fiica lui Epimeteu şi a Pandorei: o copilă plină de haruri.. cată în zări şi vei vedea un singur vârf semeţ de munte. norii erau secătuiţi. de cum s-a-napoiat acasă. Iar Prometeu. ce purta numele de Pira. Acel munte este Parnasul6. i-a spus aşa lui Deucalion : — Ia seama. dacă tu ai să mă asculţi! Să-ţi faci o barcă zdravănă. ce era rege la Ftia. până ce a ajuns acolo. de lemn.

în sfârşit. Pentru un sat de frigieni şi-un rege din Arcadia. câţi vieţuiau până acum. Şi după nouă zile şi nouă nopţi... din slavă. împărţitoarea de dreptate. Lasă-i pe-aceşti doi în viaţă.. Au suferit şi ei destul. El este rege tesalian. L egenda spune că. şi arătându-i tot pământul scufundat sub noian de ape. când s-a văzut scăpat din peştera întunecoasă. Deci. Norocul le-a surâs. titanida. şi în aceeaşi clipă marea şi-a încetat tot zbuciumul. în cea de-a zecea s-a îndurat să facă semn. şi iată-i. Temis s-a apropiat de Zeus. La Hades morţii vin şirag. — Se cheamă Deucalion şi Pira. în fluvii şi în lacuri. Apa.. a risipit norii la mare depărtare. dintr-un fund. Zeus. şi nu se mai sfârşesc la poartă. şi i-a dat drumul de îndată. ascultând-o pe Temis. i-ar fi zărit pe cei doi oameni zeiţa Temis8. Poseidon şi-a lăsat din mână tridentul său cel fermecat. Colinele au răsărit de sub povara undelor. se află-n muntele Parnas. Pe urmă. a . pădurile îşi arătau din nou coroanele-nverzite deşi frunzele mai păstrau încă nămolul apelor. s-a îmblânzit. Aflând că ploaia s-a oprit.. Boreu. şi într-un ceas sau poate două. căruia i-a cerut să sune înapoierea apelor în mări.. Suflând voios. ce te-au nemulţumit pe tine. plătit-au mult prea mulţi şi-aşa. şi-n timp ce apele scădeau.. s-a repezit Eol până la peştera unde-l ţinuse pe Boreu. Triton a luat o scoică mare şi a sunat din ea prelung. pământul parcă se-nălţa. a chemat la sine pe-un fiu ce se chema Triton9. de undeva. dreptate ţi-ai făcut destulă. un monstru-al apelor marine. supusă. a-nceput să vie către matca sa. s-a avântat în largul său..87 ZEIŢA TEMIS INTERVINE glăsuit : — Măreţe Zeus. La acest semn. te voi ruga-n genunchi să-i ierţi!. cerul s-a-nseninat de tot. După aceste nouă zile. pentru numele dreptăţii. — Cine sunt ei şi cum se cheamă ? a-ntrebat Zeus. Din mii şi mii de oameni. au mai rămas pe lume doi.

Rostind cuvintele acestea..88 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT e liniştise iarăşi lumea. Marea se legăna domoală şi visătoare-n matca sa. pentru ca Temis să se simtă îndeajuns de mulţumită11 . muşchiul cel verde. cel puţin. Deucalion-a simţit că-i curg lacrimi amare pe obraz. care eşti bunica noastră şi ocroteşti dreptatea-n lume. Deucalion şi soţia lui s-au cufundat în unda rece. şi şi-au stropit veşmintele. tu. Dar mă gândesc : ce inimă ai fi avut. Deucalion a văzut-o-n vis pe Temis. Pe zidul templului creştea. cum era datina străbună. Nu prea departe de Cefis era templul zeiţei Temis. Privind până departe-n zări. urlând şi făptuind prăpăd. Să ne spălăm în unda lui de rele şi necurăţenii10. dacă destinul făcea să pieri-naintea mea. te-aş fi urmat. Râuri şi fluvii se scurgeau în albiile lor. se coborau pe coasta muntelui Parnas. dacă şi eu mă înecam? Cum îndurai atâta frică ? Cine-ţi mai mângâia durerea ? Eu. de parcă n-ar fi fost tot ele acelea ce-necaseră atâţia oameni pe pământ. zeiţo. ascultă. Coborându-se apoi noaptea. Dar în acelaşi timp cei doi au căzut în genunchi pe trepte şi. Deucalion şi soţia-i.. haină şi turbată. din apă şi pământ. Bine c-am scăpat amândoi. au curăţat zidul de muşchi. au implorat-o pe zeiţă : — Tu. învaţă-ne ce putem face.. au pornit veseli iar pe cale.. M-aş fi zvârlit în valurile spumegânde. S . singură cu mine. tihnite.. în voia lui. se năpustise peste ţărmuri. şi parcă nu-ţi venea a crede că ea. zăresc în cale apele râului Cefis. pe plete. iacătă. ai rămas în lume. peste pământul fără viaţă şi fără oameni. părintele meu chinuit pe stânca din muntele Elbrus ? De ce nu pot şi eu să fac. — Semn bun! a glăsuit bărbatul. Pira. şi poate drumul mai departe ne-o fi mai lin şi mai cu spor. Focul n-avea deci cum să ardă. iubită Pira. De ce nu am şi eu putere ca înţeleptul Prometeu. Râul cel sfânt ne-a tăiat drumul. deşi suntem atât de singuri. Când. ce hălăduieşti în slavă şi stai lângă stăpân. Preoţi nu mai erau acolo. ca să se umple iar pământul cu oameni şi-alte vietăţi. Şi el i-a spus soţiei sale: — Numai tu. cei doi soţi s-au culcat în templu. sărutând marmura rece.. venind lângă el. alţi oameni ? Vorbind. Milostiveşte-te. După ce s-au spălat pe trup. Pira. au aprins focul pe altar şi-au făcut cele de cuviinţă.

Căldura soarelui făcea seminţele să încolţească. — Dar focul cine-l va păstra ? a întrebat. Lumea s-a înmulţit din nou. — Dar stai!. Numai că povestind soţiei cele pe care le visase. e pământul însuşi. totul e limpede. bărbatul. apoi. în timpul nopţii. deveneau nişte fete mândre.. Acesta e. strămoşul grecilor. Oasele ei sunt pietrele.. vieţuitoare. vieţuind cu soţia lui în pace. de plante şi de animale. S . Cele pe care le aruncase Deucalion se schimbau în bărbaţi puternici. — Atunci. Iară în humă era viaţă. pe care l-au numit Elen. respectat de toţi. azvârlite de mâna moale a soţiei. Din ele s-au născut pe urmă. oasele străbunicii voastre. iar celelalte.. Deucalion şi soţia sa au luat în braţe multe pietre. mai mult decît la început. E Gheea..89 — În zorii zilei. şi oamenii vor răsări. Astfel. să zvârliţi oasele-i în urmă. — Focul va arde de la sine! — Şi oameni noi cum vom aduce pe-acest pământ acum pustiu? — Să luaţi.. s-a luminat bărbatul.. mergând de-a lungul văilor. le azvârleau în urma lor. M-a învăţat ce-i de făcut ca să-i reînviem pe oameni. DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI punând cuvintele acestea. Nu-i Gheea străbunica noastră ? — Ba da.. mi s-a ivit bunica Temis. aceasta a-nceput să plângă: — Oasele străbunicii noastre ? Ar fi o crimă neiertată să risipim aceste oase... a spus zeiţa Temis. pentru a doua oară – prin Deucalion şi soţia lui – s-au ivit oamenii pe lume. Unde cădeau aceste pietre. după legendă. Şi a strigat soţiei sale : — Pira! În vis. Mergând de-a lungul fluviilor. Deucalion s-a trezit îndată. s-a bucurat femeia. ele se prefăceau în oameni. i-a spus Temis. mii de spiţe. numiţi în vremurile vechi : elini. Deucalion şi-a făcut o casă. părăsiţi templul şi porniţi amândoi unde vă duc ochii. zeiţa a pierit din vis. erau seminţe rodnice.. În casa asta i-a născut Pira soţului său un fiu. prin vis. cum spun legendele străvechi. zvârlind cu ele peste tot.

în culorile lui atât de minunate. Iris era fiica lui Taumas. sau curcubeul. 2. adică plin de bunătate şi înţelegere. Cei vechi îşi închipuiau însă sirenele ca pe nişte fete cu trupurile jumătate păsări. avusese cincizeci de fiice. stăpân olimpian al tuturor apelor. prin legende pline de poezie. Iris cea cu aripi de aur. Taumas era fiul Gheei. Dând această complicată genealogie. 3. dându-le viaţă a doua oară. Zeus era numit adeseori „tatăl zeilor din cer". Adeseori. aceste zâne ale mării sunt numite în basme : sirene. fiica lui Ocean. căsătorit cu oceanida Doris. jos pământul. mai este numit „tată" sau „părinte al zeilor şi al lumii". după cum Hermes era pristavul lui Zeus. Nereu. Cei vechi socoteau că din haos s-a despărţit pământul de cer. ca un adevărat părinte. Era în acelaşi timp şi o zeiţă a norilor. Din pricină că legendele arătau pe Prometeu drept creator al oamenilor. pe zei şi pe oameni. Hestia. Demetra şi Hera. şi aerul. aşa cum apar şi în creaţiile noastre populare. Ea zbura cu iuţeala vântului. uscatul de apă. despărţit de apă. având deci. dedesubt aerul obişnuit. un alt zeu al mărilor. de la amândoi părinţii. Ele erau cele cincizeci de nimfe nereide. zeii mărilor erau mai mulţi. Basileii sau regii elini se intitulau şi ei părinţi ai oraşelor sau ţinuturilor pe care le cârmuiau. Imaginea fabuloasă a acestor nimfe a pătruns în mai toate basmele popoarelor sub forma unor zâne ale mării.90 Note 1. reprezentat în mitologia elinilor ca un bătrân venerabil. Dealtfel. pentru că majoritatea zeilor îi erau fii şi fiice. În sfârşit. 4. Zeul Nereu. Pe ceilalţi : Poseidon. 5. pe care-l respiră oamenii. un zeu marin. era considerat tot un fiu al zeiţei Gheea – pământul – şi al Pontului. ei sunt numiţi uneori fiii lui. dar Poseidon era cel mai mare dintre ei. el îi salvase din pântecul lui Cronos. origine acvatică. era în mitologia elinilor socotită drept o crainică a zeilor. a Electrei. din căsătoria ei cu Pontul. Hades. ce locuiau numai . îşi explicau elinii faptul că după ploaie apare curcubeul. Sugea apele din râuri şi mări şi încărca norii sleiţi după ploi. pentru că el pretindea că oblăduieşte totul. Sus de tot era eterul.. de eterul cel subţire şi curat.

necazurile. de unde izvorau şi unde se reîntorceau. au avut loc mari ploi torenţiale. 9. 11. nu este altceva decât Venera sau Venus – numele latin al zeiţei Afrodita. Coincidenţa este izbitoare. sfătuit de Prometeu. după cum marţi vine de la zeul Marte – sau Ares – şi joi de la Joe (Jupiter) sau Zeus. Numele de sfânta Miercuri vine de la zeul Mercur sau Hermes. Era deci firesc să-şi închipuie că acesta a fost singurul refugiu în timpul potopului. spune în cântecele lui că Parnasul îşi înalţă două dintre vârfurile sale până la stele. Ca pe toate celelalte elemente ale naturii. Hesiode recomandă călătorului ajuns pe malul unui râu să-şi spele mâinile. cărora trebuie să le aducă apă. Ca un omagiu faţa de apele curgătoare. semnul puterii. 6. locul lui Noe îl ţine Deucalion. Mureşul etc. deci mama lui Prometeu şi a lui Epimeteu. Era deci firesc ca ea să intervină în favoarea nepoţilor săi. Biblia narează şi ea legenda despre un potop. Italia etc. ca în Egipt. să le cureţe casa şi grajdurile. Tradiţia aceasta naivă s-a păstrat la unele popoare. . prin nişte oameni cu trupuri de tauri. La elini. Celor vechi li se părea muntele acesta nespus de înalt. unde apa lipseşte adesea. adapă oamenii şi vitele şi spală necurăţeniile – se bucurau la elini de un respect deosebit şi erau socotite sfinte. apele ocupă un loc deosebit. foarte depărtate. în lucrarea lui „Munci şi zile". Tot aşa cum Deucalion şi Pira curăţă templul lui Temis. dovadă că în timpuri foarte. Locuri uscate au fost acoperite de ape. tatăl său. Poetul Ovidiu. Râurile – apele curgătoare din izvoarele de munte. Deucalion şi Pira. socotindu-le fiii şi fiicele lui Ocean. ţinând la gură o scoică din care suna. Interesant este însă faptul că Deucalion. între Dorida şi Focida. de cele mai multe ori. primind în schimb o răsplată. altfel riscînd să-şi atragă mânia zeilor. au balade şi legende legate de numele lor. şi alte ţinuturi marine au devenit pământuri fertile. Şi în folclorul nostru. păstrate în amintirea oamenilor numai prin poveşti. Legenda potopului este comună aproape tuturor popoarelor. noul părinte al omenirii – spre deosebire de Noe – se salvează împotriva voinţei divinităţii supreme. El simboliza urletul valurilor şi era reprezentat printr-un zeu marin cu coadă de peşte. Titanida Temis fusese. purtând şi coarne. din care s-a salvat Noe cu arca lui. apele care fertilizează pâmântul. 10. vedem şi-n basmele noastre pe eroii populari ajungând în peregrinările lor la sfânta Miercuri. după unele legende. sfătuit de Dumnezeu. Aceasta mai cu deosebire în ţările cu climă secetoasă. Muntele Parnas. Despre Triton vom mai aminti când va fi vorba în amănunt de zeul Poseidon. ca o mulţumire a binefacerii pe care o aduc râurile. situat în vechea Grecie. elinii personificau şi râurile. Ele erau reprezentate. 8. Spania. Sfânta Vineri. să se purifice. unele râuri aveau sanctuare şi altare proprii şi în cinstea lor se organizau serbări. sfânta Vineri. aflată între Capri şi coastele Italiei. înalt de 2459 m. ale cărui minunate „Metamorfoze" au stat adesea la baza alcătuirii unora dintre aceste legende. La cei vechi. de pildă. Multe râuri. să le facă focul. până în Africa şi America de Sud. Ei credeau că apa poate spăla uneori nu numai necurăţenia. ci şi relele. soţia titanului Iapet. 7. cutremure şi scufundări. ca : Oltul.91 într-o insulă a lor. era locul unde sălăşluiau zeul Apolo şi cele nouă muze. făcând furtuna să se dezlănţuie sau să înceteze.

Şi Zeus.. pe Egina... căta nesăţios prin lume. şi-alte nunţi... uneori mai fermecătoare decît zeiţele din cer. De alta erau ceilalţi oameni – câţi se născuseră din . împlinindu-şi vorba. O lume nouă se năştea. Zeus era iar mulţumit. Dar dintre ele o-ndrăgise pe cea mai mică.92 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS pietre. pe pământ. . chiar dacă sunt orânduite de mine însumi... Aş vrea să sorb. din neam de zei. una mai mândră decât alta. Hermes. neam de titani1. pe care-l beau toţi muritorii cu nesaţ.. Dar văd. pristavul : — Acuma toate-mi sunt pe plac. De-o parte se aflau elinii. din pricină că zeul fluviu avea cam douăzeci de fete. la nesfârşit. nectar divin. nimfe3 şi fete pământene. Căta mai mult către ţinutul udat de fluviul Asopos4. Mi-am luat zeiţe de soţii2 . Hermes. Eu sunt stăpân şi fac ce vreau. dulce şi gros. Am să fac. T recuse. fructe de pe pământ şi vinul cel înmiresmat. acolo. ce e mai bun şi mai gustos : ambrozie. în sfârşit. Mie îmi este-ngăduit să calc şi legile cereşti. Într-un sfat tainic îi spunea fiului său. urgia potopului dezlănţuit.

răufăcătorul care-o furase pe Egina. S-a ridicat din matca sa şi a pornit în lumea largă să-l afle pe. o flacără strălucitoare. Copiii ei au fost doi gemeni. a mers. Cea mai frumoasă-i Antiopa. când adormise-ntr-un umbrar. îi spunea el zeului Hermes. Lui Zeus nu i-a fost destul. dar cu chip ademenitor – şi a pândit-o pe-Antiopa. Sisif. să facă noi semănături. şi-a prefăcut iubita într-o bucată de pământ. Asopos s-a înduioşat şi. El a furat-o pe Egina. a făcut să ţâşnească apa dintr-un izvor de mult secat. Regele locului. Z . să nu o mai găsească nimeni. a ajuns rege mai tîrziu. cu prada lui. şi ea va fi soţia mea. — Dar fluviul are şi-alte fete. a purtat-o în nişte locuri tăinuite. fiindcă fusese lipsă de apă în tot anul şi grânele nu se coceau. Şi fata. Iar fiul ei. A mers. Precum a zis a şi făcut. ascuns. Era atât de mânios. Ţinutul s-a înveselit. ici-colo. Fata a rămas insulă. Oamenii au ieşit la câmp. tatăl. s-a preschimbat în flacără. de nişte oameni milostivi.. Drept mulţumire fluviului. Asopos a fugit s-o caute. Atunci. câte-o fructă. A devenit soţia lui. pân-a ajuns într-un regat numit Corint. care s-a coborât din cer. într-o clipă. neavând ce face. nu s-a lăsat batjocorit. ce purta numele Eac. crescut acolo-n insulă. pe nume : strămoşi ai regilor din Teba. S-a preschimbat într-un satir6 – într-un satir încornorat. păşunile erau uscate şi în livezi nu se vedea decât. Fluviul n-a mai avut ce face . Numai că zeul fluviu. era nespus de necăjit. a-nvăluit-o-n flacără şi. Aflând atâta sărăcie. cu puterea lui de zeu. Zetos şi Amfion. scăldată de albastrul mării.. micul Eac. a trebuit să se-nvoiască. Mai ales nu-i era pe plac să i se dovedească fapta. într-un vârtej ameţitor.93 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE eus. Sisif i-a spus unde se află Zeus. pe malurile fluviului. a trebuit să se întoarcă în albia lui părăsită. În ţara lui bântuia foamea. precum se povesteşte. Iarba a început să crească. pe care a zvârlit-o-n mare5. Ba i-a mărturisit că fata avea acuma un copil. că Zeus – cât e el de Zeus – s-a cam temut să nu păţească în acea ziuă vreo ruşine.

. Se ruga biata să o ierte. într-o clipă Zeus a luat înfăţişarea copilei sale. se bucura că-i strânsă-n braţe şi sărutată de zeiţă. a preschimbat-o pe Calisto într-o ursoaică. deşi nu avea nici o vină. care era acolo ascuns în dosul unor arbori. Eşti gând din gândul meu. ce fată crezi tu.. Zeus şi-a luat chipul său majestuos. — Bine. Artemis. ca şi dânsa. Îi va fi teamă. Dar Zeus hohotea în slavă şi îi spunea pristavului : — Hermes. — Nu. Pe umeri ţinea... te înşeli.. la vânătoare. Gemând. Făcând un semn. pe Arcas. că vor rămâne ne-ntinate. a trimis nimfele s-o cheme.. sau aşa e ? Nu cred că-i alta mai frumoasă decât Calisto7 . prin munţi. Mergând cu pas uşor. Iată ce fac. Deodată. Nimfei nici n-o să-i fie teamă. a cerut arcul şi-o săgeată şi a ţintit-o pe Calisto. Mai înainte de-a muri a născut un fecior. S-a chinuit aşa un timp. Calisto s-a înfăţişat tremurătoare. spre inima pădurii. Zeiţa Artemis ucide nimfele sale din cortegiu. i-a tăiat calea lui Calisto. nimfa a început să ţipe şi a fugit ca o nălucă. băiete. Calisto. oare. înlăcrimată. s-a prăbuşit in iarbă şi sângele nevinovat a înroşit pădurea toată. i-a căzut în genunchi zeiţei şi a rugat-o să o ierte. A . plângând. Artemis cea adevărată. i-a poruncit nimfei să vină la pieptul său şi-a sărutat-o. Zeus. stăpâne ? zicea Hermes. Fără să dea nici un răspuns. cinstea de-a-mi deveni soţie. Fiul tău o să-ntemeieze regatul din Arcadia! Când a-nţeles înşelăciunea. având o cută-ntre sprâncene.94 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS sopos îşi plângea destinul. de fată. te-asigur. Ursoaica a-ncercat să scape şi să se urce-ntr-un copac. şi a rostit către Calisto : — De azi vei fi soţia mea. Artemis se uita la nimfă. nimfa care o însoţeşte în cortegiu pe Artemis. Zeus. impunător. dar nimfele acestea au jurat fiicei tale.. că merită cinstirea-naltă de a-mi pleca ochii spre ea ? — Ştiu eu. nebănuitoare. — Privirea ta e ageră. Hermes. Atâta numai că zeiţa arareori îşi greşea ţinta. a vrut să-şi scape victima de sub săgeata fiicei sale. dacă îşi calcă jurământul. nu-i alta care să merite. auzind ţipetele fetei.. Calisto nu o să primească a-ţi fi soţie. Cu voce limpede. i-a spus pristavului stăpânul. Fata a fost lovită-n piept. Într-adevăr. un arc măiestru de argint şi-o tolbă plină cu săgeţi. a râs cu hohote stăpânul. mai mult ca dânsa. îmi pare mie. Şi.

Egina-i insulă în mare. după cum îi prevestise însuşi Zeus. sperând că nu C . l-a rugat pe tatăl său ceresc. ivind o nouă constelaţie. La adăpostul tatălui. s-a coborât în Argolida. Arcas. pe Zeus. cam bănuitoare. o preoteasă-n templul Herei. însă. era mai greu s-o prindă Zeus. lungi. Zeus s-a apropiat de ea şi-a-mbrăţişat-o cu de-a sila. Destinul a voit ca eu să mi le pierd pe amândouă. ţara cea mai încântătoare ce se afla în acel timp. „Unde o fi plecat iar Zeus ?" se-ntreba ea şi cerceta cu ochii lumea-n lung şi-n lat. Io. Zeus o văzuse pe Io când se scălda în zorii zilei.. zeiţa Hera îşi căuta soţul peste tot. Inahos... înfloritor. Hera a început să strige : — Stăpâne!. IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ alisto este sus. pe boltă. îi răspundea şiretul Hermes. Zeus i-a împlinit dorinţa schimbându-l. Ajunsă tocmai lîngă fluviu. Zeiţa. Sunt flori pe lume câte vrei. Şi moartă ea era frumoasă. ce purta numele de Io. s-a repezit-naintea fetei. Tatăl acestei fete. storcându-şi cosiţele bălaie. se-nţelege. ca în orice zi. în Argos8. a-ntemeiat Arcadia. Din cer o urmărise lacom. Pământul era luminat de soare. A vieţuit el multă vreme. ce se numeşte Ursa mare. ca o ciută. numai în Argos se lăsase un întuneric nepătruns. şi peste fluviu s-a lăsat un nor mai negru decât noaptea.. Fecioara Io. ce o pândea din slava lui. Fiul său. Şi mai trăia pe-atunci. Dar Zeus şi-a-ncruntat privirea. Ca să-i păstreze frumuseţea. — Necazul n-are nici un drept să mohorască fruntea ta. pe loc. trupul său a fost pus pe rug.. terminându-şi scăldatul într-o dimineaţă. Îţi poţi afla alte soţii. Zeus tăcea. glăsuia Zeus către Hermes. Zeus. Zeus a luat-o de pe rug şi a zvârlit-o între stele. pe şesul înroşit de soare. Voia să se-întoarcă-n fluviu.. de asemenea. Io s-a rătăcit prin beznă. neostoitul Zeus. Unde eşti ?. N-a răspuns nimeni. Io s-a-nspăimântat de moarte. În acest timp. să-l ducă lângă mama lui. ce uda ţara Argolidei. în altă constelaţie care se cheamă Ursa mică. Zeus!.95 Sfârşindu-şi fata zilele. ridicând braţele spre soare. după cum spun legendele. simţind că i se-apropie ceasul din urmă. oraş vestit. cum se rotea domol prin unde şi se ivea deasupra apei. era alt fluviu zeu. ca o petală de argint. a poruncit să i se-aducă un nor de aur şi. în întuneric. A fugit iute. se îndrepta spre ţărm.

jos. înnămolite. I-a pus de gât un lanţ de-aramă şi-a-ncredinţat-o unui monstru. Acestui monstru i-a dat Hera pe fiica fluviului Inahos şi i-a grăit în acest fel: — Argus. Ştia că e nevinovată. în părţi şi-n spate. au ajuns.. pesemne. cât te-i pricepe tu mai bine. — Ţi-o dau. Nici o mişcare nu scăpa ochilor săi veşnic la pândă. — Unde-o fi Io a noastră ? se tânguia încet bătrânul. o oropsise. Tocmai atunci erau pe ţărmuri bătrânul fluviu zeu. Hera o urgisea mai rău. Noaptea. să mi-o dai mie! a rostit Hera. cum se cuvine aceluia ce suferă. nevinovat. Simt că mă sting. în ţara fluviului Inahos. să iei juninca asta. frunze pălite şi amare. Nu îi dădea voie să pască decât o iarbă vestejită. A luat pe fiica lui Inahos – astfel schimbată în junincă. vedea şi-n bezne şi în apă. Norii s-au ridicat în sus şi s-au împrăştiat ca fumul. dar ceilalţi rămâneau de strajă. ce-avea tot corpul presărat cu zeci de ochi pătrunzători. putrede. H . cum nu! a răspuns Zeus.96 va fi zărit. schimbase fata-ntr-o junincă şi sta. să n-o mai poată vedea Zeus. prin lumea largă. pe rând. pe copilă. A ieşit din pământ. Vorbeau cu toţii despre ea. alături. băgau de seamă orişice. — Nu ştiu. Şi tot ducând-o monstrul Argus. Dar Hera. vedea în toate părţile : sus. iar apă nu putea să bea decât din bălţi cu sărătură. unul în faţă. Inahos. a poruncit norilor negri să se împrăştie-n văzduh. că Zeus totuşi este-acolo. lăsând-o pradă frigului. altu-n spate. Eu bănuiesc că e o fată. Monstrul acesta. MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO era n-a aşteptat să-i dea Zeus încă o-ncuviinţare. mai îngheţate. o clipă fiecare .. şi cu surorile-i iubite. mai bătute de vânturile cele reci. Atâta câ şiretul Zeus. Tu să mi-o duci cât mai departe. Abia dacă în timpul nopţii câte doi ochi se odihneau. — De unde e juninca asta ? l-a iscodit zeiţa Hera. E o junincă fermecată! a trântit Zeus o minciună. într-o bună zi. Zeus. Io vărsa lacrimi amare. — De e aşa. ca să nu fie prins. Acolo să mi-o chinuieşti. Şi-n loc să dobândească milă. peste câmpii şi peste ape. din cer. Monstrul a luat de lanţ juninca şi a purtat-o peste munţi. dornic să-i stingă bănuiala soţiei sale din Olimp. ascuţit. numit Argus9 . un slujitor de-ncredere. bănuind. o aducea să doarmă pe locuri cât mai umede.

. — Eu sunt.97 mă sting cu zile.. Io scrie. Tatăl se aruncase jos.. hohotind : — E dusă mângâierea mea. fiindcă loveşti un animal sub care se ascunde-o fată. Ea îmi era căldura vieţii şi mângâierea clipelor de bătrâneţe ce m-apasă. Plângând cu ţipete. s-a săltat repede din unde : — Fereşte-te... vom lăcrima în urma ta. Fetele îşi smulgeau şi ele părul din cap şi se jeleau : — Io!. Inahos. blândă.. Hai să citim şi noi ce-a scris. Ştie să scrie cu copita. Duse îmi sunt orice nădejdi. numele – Io – cu copita..-n lături. oblojeli!.. — Io!. care cânta din zori în noapte. sărmana ? se întrebau şi fetele. cu multă trudă.. Da. Eu sunt Io a voastră. — Surioara noastră dulce.cât vom trăi pe lume.. Aduceţi iute!. da.. Păstorule nelegiuit. ce-nveselea întreg palatul cu râsetele ei zglobii. Auzind însă pe Inahos că îl blestemă-n acest fel.. Bătrânul se şi repezise de gâtul fetei sale dragi.. Şi noi. Văzând că tatăl şi surorile n-aveau cum să o înţeleagă. .. striga dânsul. Iubita noastră soră! Eşti osândită pe nedrept. a răcnit el. Inahos îi mângâia pielea rănită de lanţurile de aramă.... — Aduceţi leacuri. — Juninca asta-i fermecată! au strigat toate fetele. Cât timp s-au petrecut acestea.... bătrâne... ea şi-a zgâriat.. Priviţi-mă cum am ajuns… mugea copila-ndurerată.. a rostit fluviul zeu.. pentru că s-ar putea să-ţi schimbe toate copilele la fel. N-o mânia cumva pe Hera. A tras apoi tare de lanţ. da. zeii au să te pedepsească.. târând juninca-n urma lui. Io era la depărtare de câţiva paşi şi-i auzea. pe ţărmul nisipos al apei. monstrul cel de credinţă-al Herei se aruncase-n apa rece ca să-şi împrospăteze trupul. pe unde-o rătăci. ce ocroteşte-acest ţinut. lovindu-şi fruntea.

Cum a lovit cu caduceul. A dus juninca mai departe. A început să-şi mâne turma..... lângă Argus . ia vino-ncoace!.. cu lanţu-i greu. Dar vai. Frumos mai ştii să cânţi.. M-a blestemat fluviul Inahos. păcură. Acolo iarba e pălită. fermecător. cântând mereu.. Îmi fac iarăşi prea mulţi duşmani.. umbrit de arbori rămuroşi. până ce a găsit. Eşti viclean şi priceput în treburi de-astea.. Erau atâta de departe şi-atât de bine-o ascundea Argus pe Io-n acel loc. Urcă-te sus! E şi răcoare. De pe-nălţimea unde sta. Cum ? Te priveşte. Şi-a pus Hermes aripile la pălărie. Sosind acolo. Iar mie-mi vei cânta din fluier. ce ar putea să-i dea lui Io vreun ajutor oricât de mic. Asta şi urmăreşte Hermes. A venit vremea s-o ajut. în bătălia dintre ei. A pus sub haină secera de diamant cu care Cronos îl sfârtecase pe Uranus. Asta vrea. nu vezi ? i-a dat răspunsul Hermes. până la urmă se-nvoieşte. Şi tu poţi să te odihneşti. a tot zburat. Hermes se face-ntâi că nu vrea să urce-n munte. Şi-s izvoare. să-ţi tot adăpi căpriţele. să nu se-apropie nici un om. i-a poruncit Zeus lui Hermes. Aici a legat-o pe Io de un ţăruş. — Cine eşti. A tot zburat. ce fluier e acela ? N-am mai văzut. El însă s-a urcat pe-un munte. cântând din nai. zeul Hermes şi-a dat deoparte-aripile şi a lovit cu caduceul într-un tufiş de bozie." A chemat deci pe zeul Hermes şi i-a cerut să plece-n grabă spre locul unde era Io.. din nai... în drum. — Ai să-l ucizi pe monstrul Argus. Argus l-a şi văzut pe Hermes. Hermes şi-a scos din sân un nai. şi la umeri... până ce a ajuns în locul unde monstrul zeiţei Hera păzea pe fiica lui Inahos cu-atât de mare străşnicie. a cugetat în sine Zeus. nevinovată precum e!. Încet-încet îşi urcă turma. încât abia de-o vedea Zeus. S-adoarmă monstrul ce păzeşte pe fiica fluviului Inahos.. N-a ascultat plânsetul lor.. tufişul s-a schimbat pe loc în douăzeci de capre roşii şi douăzeci de iezi bălţaţi. mereu. De-acolo priveghea în zare. — Frumos mai cânţi. A . Făcut din trestii ?. nişte păşuni cu iarbă arsă. şi la picioarele-i mai iuţi decât e vântu-n vijelie. — Sunt un sărman păstor de capre. măi ? i-a strigat el. şi să-l ucidă. având pe lângă ei un ţap cu părul negru..E prea destulă suferinţă pe care o îndură Io.98 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS rgus nu s-a uitat în urmă. . aici e grasă. băiete!. A luat în mână caduceul şi a zburat ca un vârtej. Lui Argus i se închid ochii.

câte unul.. cu glas domol. Mai sunt de strajă. pe nume Pan. Capul şi trunchiul se zdrobesc. Juninca liberă. rosteşte Argus moţăind. i-a prins de coada cea rotată. scăpată de sub cumplita priveghere. despre un zeu. când suflă prin frunzişuri vara. ca-ntr-un mormânt. Argus a adormit de tot. A strâns ochii monstrului Argus. Ochii lui Argus s-au desprins şi de pe cap şi de pe trunchi. Muntele s-a-nroşit de sânge.. îi tot spune. cum zeul a-ntâlnit o nimfă . care o priponea pe Io. numită nai. ca s-adoarmă tot mai adânc. Şi-i spune Hermes. şi-s risipiţi mai peste tot. rostogolindu-se pe văi. Hermes împinge cu piciorul şi trunchiul celui ce fusese străjerul de credinţă-al Herei. Vocea lui Hermes e ca vântul. zeul Pan s-a-ndrăgostit.. Hermes îşi schimbă uitătura cea plină de bunăvoinţă şi se încruntă ucigaş. cine a născocit unealta din care cânţi aşa frumos ? Păstorul prefăcut îi spune. dar a zărit jos. ici-colo. Îşi scoate arma şi loveşte grumazul gros al monstrului. şi. Iar caduceul mângâie ochii lui Argus. trecând o pasăre : păunul. i-a plăcut mult zeiţei Hera. Ea a luat ochii strânşi în poală. Coada păunului. „E numai bună de-ncrustat coada păunului. — Dar ce să fac acum cu ei ? se întreba zeiţa Hera. adormitor. Nu vreau să-mi scape fata asta! Voia să-i pună pe o stâncă. şi a rostit către păun : Z . in câmpie. căzuţi pe coaste. Nici nu zburase bine Hermes şi s-a ivit zeiţa Hera. Sforăie-n tihnă şi visează. cu ochii cei risipiţi ai monstrului!" a cugetat zeiţa Hera. sub cântecul duios din nai. — Spune-mi. Visează despre zeul Pan şi despre o unealtă nouă.. pentru cântat. IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE eul pristav nu stă pe gânduri şi rupe lanţul de aramă. căzuţi pe văi.porneşte-n goană către casă. rotată. I-a strâns în poala ei pe toţi. Nu încă toţi.99 Monstrului i se închid ochii. în timp ce Hermes îşi aşază la loc măiestrele-i aripi şi se ridică-n zbor spre Zeus. De sub veşmântul de păstor îşi scoate arma ascuţită. ca să-i arate ce-a făcut. păstorule iubit. Hermes îşi duce caduceul peste tot trupul monstrului. Puterea lui este sfârşită. Pentru întâia oară Argus nu are nici un ochi deschis. ca nişte pietre nestemate. Capul s-a despărţit de trunchi. Gândeam s-o urmăresc pe Io.

Cade-n genunchi. Feciorul s-a numit Epaios. ca rege în Egipt. zeiţa Hera s-a pornit s-o urmărească pe junincă. a fost urcat fiul lui Io. părul de animal îi cade. Şi fuge. strigă. să nu poată ajunge-n ţara unde se afla tatăl său. vede că răzbunarea Herei e mult prea mare. Ea ocoleşte tot pământul. umede. însuşi stăpânul. ca în ziua-n care Zeus căta din cer la ea. Îi pune mâna grea pe spate junincii albe şi. şi peste văi. Îi vine greu parcă să creadă că nu mai este animal. cu apa lui mâloasă. pe pământ. Regele din Egipt. încă înfricoşată. şi-n limba ei cere lui Zeus îndurare. minune!. Zeus. uluită.. fiul de titan. Parcă o taie c-un cuţit. numind-o pe regină : Isis. curgea – oglindă-mpurpurată de asfinţitul soarelui. Osiris11. se vede pielea mătăsoasă . de-asemeni preoţii i s-au închinat şi l-au slăvit. fluviu] Inahos. dacă se îneca în valuri. înţepată necontenit de acea streche... tatălui ceresc. Numai că-ndată după-aceea. Şi. într-un val de aur. Din cer. se saltă repede din tină. Nilul.100 — Pentru că porţi ochii lui Argus.. Străbate mările înot şi-ajunge-n ţara egipteană. Când a murit şi el. Vorbeşte. Prometeu. Astfel a devenit regină Io în ţara egipteană. Totul era ca mai-nainte. Picioarele şi mâinile îi sunt aşa precum erau în vremea când sălăşluia la tatăl său. dânsa s-a tras lângă un mal. râde. şi a-ntrecut orice măsură. Şi-ntr-adevăr. din acea clipă. şi peste dealuri. cântă şi. cu coada lui strălucitoare. ochii ce m-au slujit pe mine. o vede şi îi dă curaj. tu ai să fii pasărea mea. După ce ei s-au stins din viaţă. Strechea o-nţeapă pe junincă. pe spate. Ea porunceşte unei furii10 să se transforme într-o streche. fără puteri. Se rătăceşte. în valurile reci şi repezi. de mii şi mii de ori era mai bine. decât să îndure atâta. pentru că-i venise ceasul. Mai bine zeii să-i ia viaţa .. Cu carul său de aur. De spaimă. Io trece-n goană printr-o pădure. Zeus coboară grabnic în Egipt. pe-o câmpie. fuge. Sciţii o văd prin ţara lor. Io. cuprins de gânduri pătimaşe. cosiţele i se revarsă. Ridică fruntea către cer. Pe tron. legendele ne spun că Hera n-a avut pasăre mai dragă decât păunul cel rotat. Prin Asia goneşte Io şi se aruncă-n apa mării să-şi răcorească trupul ars de-nţepătura furiei. Pe ţărmul său aleargă Io. văzând-o pe frumoasa Io. Uită drumul. preoţii le-au făcut altare. s-a-ndrăgostit nebun de ea şi a cerut-o de soţie. Mugeşte-adânc. zicându-i Apis . înlănţuit de zei pe Elbrus. nevinovată. îşi ascultă glasul şi hohotul senin. coarnele i se rup din frunte . Acolo a născut un fiu lui Zeus..

Asta vrea. Europa. apoi în goană. să se prefacă în păstor şi să gonească vitele spre pajiştea unde era ceata de fete feniciene... da! au spus şi celelalte copile. Cântând voioase şi zburdând. pornind cu paşii-i majestuoşi. Din botul lui se-mprăştie miros de flori. de locul de-unde culegea Europa trandafiri roşii pentru altarul Afroditei.. În acea clipă l-au văzut mai multe fete şi-au strigat : — Europa. şi-o pată de argint luceşte pe creştetu-i strălucitor. şi să ne plimbe.101 RĂPIREA EUROPEI n timpul când sărmana Io era încă târâtă-n lanţuri de Argus. către o pădure. Părul lui e ca aurul. înoată. pe-ncetul.. Însă. Se-aruncă. fără nici o chibzuială. s-a mirat şi dânsa. pristavul Hermes. mai-nainte.. ochii ca bolta cea senină. Dar. când se vede-n valuri. poruncise fiului său. parcă. Ochii acestui animal par ochi de om. îndrăzneşti ? — Eu îndrăznesc. plânge şi ţipă-nfricoşată : Î .. cu păr galben ca aurul şi ochi albaştri cum e bolta senină a Feniciei. monstrul ne-ndurat. cu prietenele sale bune. tot de aur.. ele nici n-au băgat de seamă când s-a ivit un taur falnic. vino să te miri. Hermes a mânat mai departe cireada. Înghesuindu-se-n cireada mânată de pristavul Hermes. staţi!.. şi-n sfârşit se-aruncă-n valurile verzi.. mireasmă de ambrozie. a răspuns dânsa. mândra zeiţă-a dragostei. un rege care domnea-n Fenicia12 . ne face semn să ne urcăm pe preaputernica-i spinare. Cu capul face semn spre noi. Zeus se preschimbase-n taur. pe fruntea lată poartă coarne încovoiate. la ţărmul mării.. Priviţi-l doară ce blând e. Numai că nouă ne e frică. ba. — Aşa e. Acesta se ridică-ndată. — Da. Era o tânără prinţesă.. şi înoată. într-un singur glas.. Ce vrea să spună nu-nţeleg. pe-o pajişte. Fata de rege s-a grăbit să vină până lângă taur.. întâi încet. Prinţesa se juca-ntr-o zi. schimbat în taurul de aur. apoi mai iute. Europa saltă graţioasă pe taurul înşelător. iată-l. Se-amestecase-ntr-o cireada. Zeus s-a apropiat. pentru altarul Afroditei. să ne urcăm şi să pornim cu el pe ţărmurile mării. mai către larg. În cântece se povesteşte că fetele strângeau în coşuri trandafiri roşii din boschete.. parcă grăiesc. Europa.. mai către larg. fiica lui Agenor. Cum ? Tu. N-ai mai văzut astfel de taur. Zeus îşi aplecase ochii spre altă fată pământeană. de bună seamă.. care păştea pe malul mării. Nu a rămas pe pajişte decât stăpânul din Olimp. Şi.

surorilor ? Nu mă lăsaţi să pier în mare! Vestiţi pe tata. ce mă fac.. Vântul îi mângâia copilei părul bălai şi inelat. m-a dus în locurile astea.. îmblânzea marea-n calea lor. îţi cer şi eu să-mi fii soţie. (Dar tînărul acela era tot Zeus. În noaptea asta vom dormi aici. Zeus.. acolo.102 — Vai. Spune-mi tu. poţi să îmi fii de ajutor ? Poţi să mă ocroteşti cumva ? — Cum să nu!. Nu trece mult şi se iveşte. dar mâine-am să te duc. mugea. Zadarnic au purces corăbii şi oameni vrednici după fată. repede ca vântul. înotând spre asfinţit. în oraşul unde domnesc. Dar taurul cu păr de aur.. Apoi. Europa. zeul mărilor. pentru că insulă mi-e ţara mi-e ţară13. în depărtări. — Cine eşti tu ? întreabă el.. preafrumoaso!. Sunt regele ţinutului. Sunt singură şi fără sprijin. . un tânăr. Poseidon. repede.. Agenor. şi-abia acuma. Fata era înspăimântată. vedea un ţărm. şopteşte încet ea. Zeus îşi duce prada şi o lasă la poalele unui stejar. îşi luase altă înfăţişare.. să trimită corăbiile-n urma mea şi să mă scape de la moarte. mugind cu glas de trâmbiţă.. strigându-şi tare biruinţa. — Primesc. tinere voinic. Are un chip atrăgător şi-o vorbă ademenitoare. Tânărul vine lângă dânsa. unde-i palatul meu regal. Un taur m-a răpit din ţara părintelui meu. lângă stejar.. Zeus o prinde de mijloc : — Vei fi regina insulei. sub copac. Fără părinţi şi fără rude. care se află-n Asia şi. înconjurat de nereide. Taurul luneca pe ape.. îi spune. Numai că-n schimb. Nimeni ca mine n-ar putea să-ţi dea atâta ajutor. răspunde ea. lipsită şi de orice prieteni. numai şi numai ca să-nşele şi pe copila feniciană. dispare ca prin farmec. grăieşte el. Europa plânge. îşi purta prada mult mai iute decât puteau corăbiile regelui Agenor să zboare pe-ntinsul verde-al apelor.. O muzică tulburătoare se răspândea jur împrejur. Plutiseră întreaga zi. Către ţărmul acesta. iar taurul.. pe-nserate. în ochi c-un zâmbet victorios.) — Numele meu este Europa.

Priveşte cerul sângeriu şi marea vânătă. judecător al umbrelor de sub pământ16. dându-i curaj. sau nu. Zeiţa îi opreşte pasul. în muntele Olimp. — Nu plânge. apucând-o lin de mijloc. începe să o mistuie. Se-ntoarce iute şi zăreşte. De-acolo nu mai pot scăpa.. spre dimineaţă. e tot el. iar celălalt. care se pleacă peste apă. a dus-o către un oraş. Ruşinea. T . aşa precum îi este Hera. plânge şi suspină : — Pe unde sunt ?. numele tău. la noi. să-i fii soţie. Europa se şi ridicase. în viitor. Ce să mă fac ? Voi fi o roabă preaumilă a cine ştie cărui rege. Numele tău o să rămână nemuritor. iată. Mai bine vreau să pier din lume.. pe zeiţa ce ocroteşte dragostea. Inima ei e-ndurerată. Priveşte. Deci bucură-te. de părinţi. draga mea. pe Afrodita.. simte lângă dânsa o adiere parfumată şi-un zvon de cântece duioase. pe lângă Asia bătrână.. Deodată. gata să urce pe o stâncă şi să s-azvârle-n apa mării. Astfel a glăsuit zeiţa către Europa şi. Unul va fi regele Cretei15. Uite.-nspumată. Europa vede că a fost părăsită de tânărul care spunea că e regele insulei. într-o lumină orbitoare. Dorul de casă. îi pune palma pe cosiţe şi-o mângâie. fiindcă pământul pe care Zeus te-a adus o să poarte. pe stânca înnegrită. Europa i-a născut lui Zeus doi fii vestiţi. Taurul care te-a răpit a fost însuşi stăpânul lumii.... ce se afla nu prea departe-n insulă. iar apa fierbe dedesubt..103 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR ârziu.. dragă fată! Tu-i eşti nevastă pe pământ. Am să m-anin cu cingătoarea de ramurile sale lungi. trezindu-se din somn. târziu. Şi tânărul ce te-a cerut. mai bine urc pe stâncă. aici este stejarul. îi spune. jalea mă doboară. va fi Europa tânără14 ..

4. după imaginaţia vechilor greci. afirmând că prin Elen. Astfel de oraşe au fost întemeiate. jumătate animale. Insula Egina.104 Note 1. se află între Peloponez şi Atica. Cel despre care este vorba în povestirea noastră uda ţinutul Beoţiei. cea înşelată de Zeus. 3. În Elada erau patru râuri care purtau numele de Asopos. De aceea. foarte vechi Ei debarcau în toate cele trei continente cunoscute pe atunci : bătrâna Asie. să li se supună elinilor fără şovăire. între altele. Dacă întregul popor elin era atât de nobil. 6. dar imaginara lor origine. mai puţin importante. pe vechile legende. în care adunau aur şi nenumărate bogăţii : cirezi de vite. Şcoala de sculptură din acest oraş a fost celebră. Dionisos. ei îşi alcătuiau o genealogie cât mai aleasă. dealuri şi munţi. izvoare. şi pe ţărmurile patriei noastre : Tomis. isprăvile amoroase ale zeului respectiv. Ei purtau coarne şi urechi ascuţite. arătau că un zeu olimpian îşi alesese pe o anumită strămoaşă a lor de soţie. Africa şi Europa. unde acostau corăbiile eline. Artemis etc. deci direct din titani. după legende. regii chemau pe cântăreţii rătăcitori. îi considerau născuţi din pietrele aruncate de Deucalion şi Pira. Iar Cronos şi lapet se ştie că erau fraţi. de Eac. Calatis. situată în golful cu acelaşi nume. Satirii erau fiinţe imaginare – jumătate oameni. 7. Picioarele păroase aveau. 5. Iar pe băştinaşii ţărmurilor. Nimfele erau zeităţi feminine. Ei se trăgeau din aceste pământene înşelate. Numele de Calisto se tălmăceşte din limba elină prin „preafrumoasa". Astfel elinii se socoteau. s-au născocit în decursul veacurilor zeci şi chiar sute de astfel de „înşelăciuni” ale lui Zeus. mai ales pe zeiţele olimpiene : Hera. Prin Argolida se înţelegea ţinutul aşezat în . războinicii şi neguţătorii elini le răspundeau că ei au toate drepturile. Deucalion şi Prometeu se trag din lapet. În basmele noastre. Când popoarele asuprite îi întrebau cu ce drept îi năpăstuiesc. La ospeţele din palatele lor. fiul frumoasei Egina. fluvii. Aproape nu era loc din natură să nu aibă. Nimfele slujeau şi pe zei. 2. deci. copite de ţapi. dovedind astfel „neîndoielnic" că se înrudesc cu acel olimpian. reprezentate prin nişte tinere fete. pe aezi. Se pare că oraşul Egina a fost în antichitate un concurent serios al Atenei. Băştinaşii trebuiau. Atunci îşi desfăşurau strălucita. mai ales sclavi. care era fiul lui Cronos. Argos era capitala străvechii Argolida. În acest scop. Dar cum regii doreau cel mai adesea să fie înrudiţi direct cu stăpânul Olimpului. Corăbiile elinilor au cutreierat mările din timpuri foarte. Afrodita. grâne. în copaci. trăgându-se din titani. bineînţeles. sămânţă bună din titani. pe care îi vindeau în toată lumea. obiecte preţioase şi sclavi. Locuiau mai ales prin păduri şi însoţeau aproape întotdeauna cortegiul zeului vinului. 8. să cânte. În 1811 s-au descoperit aici nişte faimoase sculpturi în marmură. de asemenea. păduri. ca şi olimpienii. ca un lanţ. Oraşul era întemeiat. Dând lupte îndârjite cu localnicii. regii elini voiau să fie şi mai nobili. ele se confundă cel mai ades cu zânele. Istria etc. întemeiată. elinii luau în stăpânire pământuri noi şi clădeau oraşe înfloritoare. fiindcă fac parte dintr-un neam ales. ca şi Zeus. nimfele sale. câmpii. care locuiau pe pâmânt. ca nişte ţapi. în fântâni.

chiar întemeietorul oraşului. Este vorba de insula Creta. oi. 14. Prin această legendă elinii urmăreau să explice numele continentului pe care locuim noi. după legende. Argus. cai. care întrupa uneori şi răsăritul zilei. boul sfânt. Asociaţia poetică dintre păunul cu coada lui splendidă şi ochii monstrului Argus este una dintre cele mai interesante din mitologie. erau judecătorii morţilor ajunşi la Hades. Hera reprezintă. a cărui coadă pare presărată cu nişte ochi deschişi. În povestea despre Io. monstrul ei de credinţă. Tot aici a fost unul dintre cele mai vechi centre de cultură. Radamante. Stelele par a veghea noaptea din înalt. Acesta este regele Minos. nu numai ale Greciei antice. 11. taie capul lui Argus. în Asia. furia chemată în ajutor de Hera se transformă într-o insectă – numită streche – care atacă de obicei vitele : boi. la nord. În unele legende. după cum arată unele legende. făcând să i se închidă ochii. cerul. . Argosul era aşezat la vest de fluviul Inahos. 15. Sângele monstrului scurs pe stâncă este lumina roşie ce însoţeşte zorii zilei şi colorează parcă munţii. înainte de a da lupta cu titanii. Vechea Fenicie se întindea pe coasta mării. insula unde se născuse şi crescuse Zeus. Acest fluviu. fără ţintă. de Corint. are atâţia ochi. 12. Tot ca un simbol al stelelor de pe cer. 13. fiu al lui Ocean. animalele fug pe câmp. zeiţa-lună. elinii i-au închinat zeiţei Hera păunul. printr-un alt şir de munţi.105 jurul golfului Argolic. La fel. Osiris este în mitologia egipteană zeul-soare. stelele nopţii se sting şi ele în zori. 10. 16. Herrnes. pe ascuns. care simbolizează stelele. animalul atât de venerat de vechii egipteni. şi Isis. Aceasta era. ca majoritatea zeităţilor. Epafos s-a confundat. ci ale Europei. între Siria şi Liban. De aceea. după cum şi Argus străjuia pe Io pe un munte. Eac. domnea în oraşul bogat – Sidon. cu Apis. de fapt. Furiile erau nişte genii răzbunătoare din ţinutul cel întunecos al lui Hades. pe care-l cântă Moshos în „Idilele" sale. Europei i se atribuie şi un al treilea fiu : Sarpedon. şi separat. care împreună cu Minos şi un alt fiu al lui Zeus . fiind mărginit la vest de munţii Ar-cadiei. Ele aveau bice cu şerpi şi loveau pe cei vinovaţi de a fi supărat pe zei. Regele Agenor. Furiile se puteau transforma şi ele. după legendă. Muşcate de această insectă. 9. era.

Zeus s-a mâniat cumplit. Numai o nimfă. Dar nimfa tot n-a vrut să vină. n-a vrut cu nici un chip să vină. soţia marelui stăpân. Mânia ei stârnea furtună. Mai bine stau la mine-acasă. Putea să dea – tot ca şi dânsul – porunci stihiilor. C u toate astea. auzind astfel de D . — Zeus ? Câte mirese-o să mai aibă ? se pare c-ar fi grăit nimfa. ba a mai râs chiar şi de miri. Când Hera pătrundea-n Olimp. glas de tunet. Cheloneea. ca şi-a lui Zeus. mândra şi preafrumoasa Hera. Şi de se frământa în jilţ. se vedea gol. batjocorindu-l pe stăpân. Olimpul se cutremura. Zeus a poruncit lui Hermes să plece grabnic după nimfă şi s-o aducă negreşit... mai mare ca oricare alta. Locul ei. în Olimp domnea o singură zeiţă. toţi ceilalţi zei se ridicau şi-o salutau plini de PEDEPSIREA CHELONEEI espre căsătoria ei cu Zeus se povesteau destule lucruri. La nuntă au fost poftiţi zeii şi semizeii. ba şi genii şi nimfe.106 HERA Şl COPIII EI respect. ca şi în ape. care mişunau şi pe pământ. Toţi le-au adus daruri de preţ. hotărât la masă. Fusese-o nuntă în Olimp. pentru că Hera se-ncruntase.

107

răspuns, şi a grăit către meseni : — Ca o pedeapsă, Cheloneei să i se curme, pe loc, graiul. Graiul cu care a-ndrăznit să spună despre mine vorbe nesăbuite şi prosteşti. Casa să-i cadă în spinare şi astfel să şi-o poarte veşnic... Să se prefacă într-o broască. Broască ţestoasă1. Poruncesc!... Iar noi, ceilalţi, să urmăm nunta... Hera s-a-nveselit din nou, şi nunta a urmat în voie, în timp ce nimfa, Cheloneea, se prefăcuse într-o broască, ce-şi purta casa în spinare, precum îi hotărâse Zeus. Sfârşindu-se apoi cu masa, au pornit toţi către palatul unde avea să locuiască zeiţa Hera, în Olimp. În acea zi, i-a dat stăpânul voie Herei să meargă înaintea lui, deoarece urma să-i fie soţie pentru totdeauna. Cortegiul se-ncepea cu Hera, având în mâna dreaptă sceptrul2. Zeus venea în urma ei, având şi el în stânga sceptrul şi-n dreapta fulgerele lucii, pe care le strângea-n mănunchi, semnul puterii de stăpân. Sceptrul soţiei sale, Hera, avea în vârf un cuc micuţ. Cucul fusese pus acolo, nu numai pentru că vesteşte lumii mult aşteptata primăvară, şi înflorirea, şi speranţa, ci fiindcă... se mai povestea...

ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA
e povestea, într-o legendă, că Zeus şi-o făcuse soaţă pe Hera printr-o-nşelătorie. În timpul unei ierni geroase, Zeus s-a prefăcut în cuc. Cucul, ţipând şi tremurând, se apropiase de fecioară. Se prefăcea că-i este frig. Ea s-a înduioşat de cuc şi l-a vârât repede-n sân, dar Zeus s-a făcut bărbat şi i-a cerut a-i fi soţie. Atuncea Hera s-a-nvoit să facă nunta cu stăpânul, nunta cea mare din Olimp. Ca dar, la nuntă, a primit de la bărbatul său izvorul care a fost numit Canatos, şi se găsea în Nauplia3 . Aici avea dreptul zeiţa să vie-n fiecare an şi să se scalde-n apa clară. Scăldându-se, zeiţa Hera sporea mai mult în frumuseţe. Legenda spune despre Hera că îşi ungea, după scăldat, trupul său alb, încântător, cu o esenţă-mbătătoare, ai cărei aburi parfumaţi se-mprăştiau în toată lumea, la cea mai mică adiere. În jurul frunţii îşi strângea cosiţa-i lungă, mătăsoasă. Pe sân îşi aduna veşmântul, făcut cu multă măiestrie, de cea mai bună ţesătoare, Palas-Atena, în Olimp, şi şi-l prindea cu o agrafă din aurul cel mai curat. Urechile-i micuţe, roze, erau şi ele-mpodobite cu

S

108

cercei scumpi şi şlefuiţi de meşterul Hefaistos. Iar pe umăr îşi punea un văl, mult mai strălucitor decât e soarele-n amiaz. Văzând-o cât e de frumoasă, soţul ei, Zeus, sta-mpietrit şi îşi spunea, străfulgerat de o simţire-nflăcărată : — O!... Niciodată... niciodată inima mea n-a fost mai plină de dragoste pentru vreo fată sau vreo femeie, zeiţă, nimfă, muritoare, cum este astăzi pentru tine... Zeiţa Hera se mândrea adeseori cu-aceste vorbe, pe care i le spunea Zeus. Ţinea la frumuseţea ei, şi dacă i-o nesocotea vreo muritoare, pe pământ, o pedepsea îngrozitor. Aşa a pătimit o fată, cu numele de Antigona, ce se lăudase, într-o zi, că are părul mai frumos. Zeiţa a schimbat în şerpi cosiţele lungi ale fetei. Alte copile, care-au spus că feţele lor sunt mai albe decât ale zeiţei Hera, şi-au văzut tinerii obraji mâncaţi, până la os, de lepră4 .

GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII
eiţa, după nunta sa, spunea celorlalţi zei că are o căsnicie fericită. Ea trebuia să spună astfel, fiindcă era ocrotitoarea familiei, copiilor, fetelor ce se logodeau şi a femeilor măritate. Trebuia, deci, să fie pildă. Dar oricât s-ar fi lăudat Hera că peste căsnicia ei nu se abate nici o umbră, lumea ştia, aflase totul... Ştia de purtările lui Zeus. Cine nu auzise, oare, că Zeus. o-nşela mereu, fugind într-una după nimfe şi după fete pământene, când n-alerga după zeiţe ?... Hera le urmărea, dealtminteri, cu ura ei neîmpăcată, pe toate fetele acestea. Ba încă se mai povesteşte că, înfuriată rău pe Zeus şi necredinţa lui, Zeiţa şi-a părăsit cândva căminul şi a fugit pe-un nor de aur tocmai în insula Eubeea. Ca să o poată-ntoarce-acasă pe soţia sa, fugara Hera, Zeus a poruncit îndată fiului său, Hefaistos, să-i dăltuiască-n lemn o fată. A pus această statuie, acoperită toată-n văluri, într-un car măiestrit din aur şi, stând alăturea de ea, se preumbla-n toată Elada. — Mă-nsor cu fata ce se află alăturea de mine-n car! spunea Zeus tuturor. Hera, aflând această veste, roasă în inimă de ciudă, a pândit carul când trecea. S-a repezit în car, cu furie, smulgând veşmintele de văluri, ce-mpodobeau trupul de lemn. Zeus râdea cu hohote, şi Hera a-nţeles, desigur, că a fost numai

Z

109

păcălită. Aşa s-au împăcat din nou. Alteori însă, gelozia ducea la certuri zgomotoase, care durau timp îndelung. Zeus îi repeta zeiţei că nu i-a dat feciori pe plac, şi de-asta-i necredincios, fiindcă mai vrea şi alţi copii. Numai că Hera-i amintea că mai avea şi două fete. Una din ele, Ilitia, se îngrijea de toţi copiii, atunci când se iveau pe lume. Cealaltă, Hebe5 , graţioasă, era paharnică în cer, fiind şi zeiţa tinereţii. — Degeaba spui că-i graţioasă Hebe a ta, răspundea Zeus. Uiţi că-ntr-o zi s-a-mpiedicat, tocmai când ne servea la masă, şi zeii au pufnit în râs ? Chiar pentru asta am s-o schimb din slujba de paharnică, şi-am s-o-nlocuiesc c-un tânăr, un fiu de rege : Ganimede6 . Precum a spus, a şi făcut. Zeus a-nlocuit pe Hebe cu fiul regelui din Troia, spre marele necaz al Herei.

HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS
nsă nici Hera n-a rămas datoare. La rândul său, înverşunată pentru atâtea umilinţe, s-a înţeles cu zeii Poseidon, Apolo şi Atena, şi toţi au pus la cale să-l doboare pe Zeus. Ba chiar să-l şi închidă în Tartarul lui Hades.. Doar o zeiţă, Tetis, care aflase taina, a chemat un gigant cu o sută de braţe, pe nume Briareu, să vină-n ajutorul lui Zeus în Olimp. Iar Briareu, gigantul, cu forţa lui uriaşă, s-a repezit în cer, mişcându-şi dintr-o dată toate cele o sută de braţe ale sale, răcnind şi-ameninţând. Zeii înspăimântaţi au şi părăsit lupta. Răzvrătirea pusă la cale a fost zădărnicită. Ca răzbunare, Zeus i-a gonit pe Poseidon, stăpânul mărilor, şi pe zeul Apolo, din muntele Olimp. A iertat-o pe-Atena, faţă de care el avea o slăbiciune. În schimb, a pedepsit-o pe Hera cu asprime, înlănţuind-o zdravăn şi-agăţând-o de boltă, cu două nicovale mari prinse de picioare. Au trebuit să vie toţi zeii şi să-l roage aproape în genunchi ca s-o ierte pe Hera. Dar numai dup-o vreme destul de-ndelungată şi după rugăminţi multe, stăruitoare, Zeus s-a-nduplecat, slobozind pe Hera din lanţuri, pocăită. I-a iertat şi pe ceilalţi.

Î

110

UN DAR AMĂGITOR
efaistos, în timpul când se afla la Tetis, în adâncimea mării, îşi arătase totuşi talentul deosebit în multe meşteşuguri. Vreme de nouă ani, cât locuise-acolo, făcuse nimfelor podoabe minunate : brăţări încolăcite, agrafe pentru rochii, inele preţioase, cheutori la veşminte, salbe, centuri, mărgele şi câte şi mai câte. Crescând ceva mai mare, a îndrăznit să plece din apa verde-a mării. S-a întors în Olimp şi-a adus mamei sale un dar lucrat de dânsul. Era un jilţ de aur, făcut cu măiestrie. Hera, nespus de încântată, l-a primit. S-a aşezat pe jilţ, ca să se odihnească. Dar când a vrut zeiţa să se ridice iarăşi – pas să mai izbutească. Parcă era lipită, parcă bătută-n cuie. Hefaistos, isteţul, se răzbunase straşnic pe mama sa, pe Hera, care îl aruncase în valurile mării şi care-l schilodise, fiindcă tot ea-l născuse atâta de urât. Hera ameninţase, ţipase, se zbătuse. Fără folos, căci zeul Hefaistos plecase nepăsător acasă şi se-ncuiase bine în fierăria lui. Atunci Hera,-nfuriată, i-a poruncit lui Ares să se lupte cu şchiopul şi să dezlege vraja, care-o ţinea legată de acel jilţ de aur. Şchiopul l-a primit însă în uşa fierăriei pe Ares preafălosul, aruncându-i în faţă tăciuni aprinşi şi spuză, şi-aşa l-a izgonit înapoi, în Olimp. Hera sta ţintuită pe scaun şi se jelea. Ares privea la dânsa fără nici o putere. Şi ceilalţi zei, de-asemeni, se cam temeau să-ncerce o luptă cu fierarul, căci zeul dovedise destulă iscusinţă şi mult curaj în luptă, aşa şchiop cum era. Noroc c-a venit tocmai la timp Dionisos, zeul viţei de vie, un alt fiu al lui Zeus...

H

. — Eu vreau să-mi daţi ca soaţă pe dalba Afrodita. două fete de aur. Dar. şi arme pentru toţi. Eu doar atâta cer. divina. Dar el se ţinea tare. Toţi zeii-au rămas muţi.. le răspundea hazliu.. încă una. Iar mie.. zeiţa frumuseţii şi-a dragostei.. Cum ? însăşi Afrodita. ea m-a oropsit. — Ce preţ vrei ?. să fie-acuma soaţa fierarului cel slut.. silindu-i să-şi aplece ochii către pământ. Dionisos.. Căci sunt schilod. Până ce făurarul s-a ameţit de tot....111 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE eul Dionisos a încărcat cu vin o amforă de aur şi a bătut la uşa fierarului.” Ei şi ? Ce e cu asta ?.... — Ce spui!. Şi-un gigant de-aramă . pe care o iubeau mai toţi nemuritorii. căpătând chef de glumă.. şi trebuie să plătească... ce se mişcă şi îmi ascultă voia.. pe Zeus şi pe Hera. fata aceea vie.. Şi care mai de care îl ruga pe fierar s-o scape pe zeiţă şi să dezlege vraja. I-a rostit vorbe bune....... şi hai cu el. în Lemnos.. de-mi cereţi... murdar.. O cupă. urmează şi mai tare Hefaistos.. Un preţ. M-a azvârlit chiar Hera în hău. noduroasă. ce-asudă şi trudeşte. I-a dat după aceea să soarbă puţin vin. — Ba nu glumesc deloc. de strajă unui rege . când a văzut că S . Hera şi cu toţi zeii s-au bucurat nespus când i-au văzut venind. l-a luat frumos de braţ. făcându-le cu ochiul. pe care mi-a cerut-o chiar tatăl nostru. şontâc. a rostit fierarul.. Ce spuneţi ? Şi-a arătat cu mâna sa aspră.. şi astfel l-a-mblânzit..... văzând că zeul fierăriei s-a-nveselit deodată. Puţin. pesemne.. în cer.. — Dar eu muncesc.. Din vina mea sunt oare ? Sau dintr-a lor ?. Ce pofteşti ?. aşa e. Am făcut pe Pandora.. încă puţin.. — Îi dau drumul.. în fierărie ? Z SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII tiu ce gândiţi în taină : „Hefaistos e slut!. şi tauri care varsă foc şi scântei pe nări.. Zeus . Glumeşti... Ce dacă sunt aşa ?. M-a aruncat din cer.. şi-un câine de argint. şi mă ajută-n mers.. de parcă ar fi vii. şontâc. care-l vreau eu.

112

mă născuse hâd... Uimiţi ascultă zeii cuvintele acestea şi clatină din umeri, plini încă de mânie. Dar dânsul le mai spune : — Vedeţi şi voi că munca pereche e cu arta, deci şi cu frumuseţea. Munca sunt eu – eu, cel hulit de voi – şi frumuseţea-i dânsa, divina Afrodita. Pe ea o vreau de soaţă şi voi o să mi-o daţi, căci mie mi se cade. Altfel, rămâne Hera aşa, pe veşnicie... Ce murmure!... Ce zgomot!... Ce vuiet fără noimă!... Hefaistos sta însă ca stânca în furtună, în neclintirea lui, şi Hera se-nvoieşte, nemaiavând ce face. Iar Zeus – ce să spună? – a-ncuviinţat şi el. De cum au făcut nunta Hefaistos, fierarul, cu dulcea-i Afrodita, s-a dezlegat şi vraja ce-o ţintuia pe Hera, şi s-a desprins regina din jilţul fermecat. S-a-ntors apoi fierarul la meşteşugul său. Şi-avea zeul Hefaistos atâtea fierării! Una era în Lemnos, în insula pietroasă, unde-l zvârlise Zeus, când avusese cearta cu soaţa lui, cu Hera. Acolo lucra zeul, cu fiii săi, cabirii7 , şi c-un pitic, Chedalion. În insula Lipari şi sub muntele Etna mai avea încă două straşnice fierării legate între ele printr-un drum subteran. Şi sub vulcanul Etna, după străvechi legende, se spune că sta Tifon, monstrul pe care Zeus îl doborâse-n luptă şi îl înlănţuise, răsturnând peste dânsul povara unui munte. Când se mişca gigantul, strivit sub apăsarea colosului de piatră, el gâfâia, ş-atuncea, din vulcan, ţâşneau flăcări şi magmă clocotită. Vulcanul erupea. Ca nu cumva gigantul să scape din prinsoare, zeul îşi aşezase prea greaua-i nicovală chiar pe grumazul lui. Pe-această nicovală, ajutat de ciclopi, lucra de zor arama, aurul şi argintul, făurind, cu migală, zeci de minunăţii. În sfârşit, cea din urmă, dar şi cea mai vestită din fierăriile în care muncea zeul era chiar în Olimp. Aici a făcut dânsul armele lui Ahile şi ale lui Enea, sceptrul lui Agamemnon8 , sculpturile cu care era împodobit palatul soarelui şi multe alte lucruri. Numai că, aşa vrednic precum era, zeul acesta, care-ntruchipa focul şi munca măiestrită, avea mereu necazuri...

113

TICĂLOŞIA LUI ARES
hiar soaţa, Afrodita, zeiţa frumuseţii, îşi bătea joc de el. Mai mult, îl înşela, făcând ochi dulci lui Ares. El a băgat de seamă şi-a făurit o plasă cu fire nevăzute ; s-a făcut apoi că pleacă de acasă. Cum a plecat fierarul, s-a ivit zeul Ares acolo-n fierărie. A luat-o pe zeiţă în braţe, s-o sărute ; dar plasa fermecată le-a căzut în spate şi i-a prins pe-amândoi. Nu mai puteau să facă o singură mişcare. Hefaistos s-a-ntors atunci şi a strigat, chemând zei şi zeiţe să vadă-nşelăciunea frăţânelui nemernic : — O, Zeus prea puternic şi voi, nemuritori, veniţi, veniţi mai iute, ca să-i vedeţi şi voi şi să-i dispreţuiţi!... Pentru că sunt beteag, frumoasa Afrodita a socotit cu cale să mă batjocorească şi l-a-ndrăgit pe Ares, care este mai chipeş, dibaci, dar ticălos... Zeii, venind în grabă, au început să râdă... Şi-au râs... au râs... văzându-i pe Ares şi-Afrodita, care se zvârcoleau ca peştii într-o vârşe, până când făurarul i-a dezlegat, la urmă, în hazul tuturor. Zeiţa, ruşinată, a fugit să s-ascundă-ntr-o insulă, Cipru. Iar Ares a pornit spre Tracia, o ţară sălbatică şi rece, să scape de ocară.

C

114

Note
1. Chelone înseamnă, în limba greacă, broască ţestoasă. Acesta este încă un exemplu de felul cum poetizau elinii procesul natural de apariţie a multor specii de animale, născocind legende pline de fantezie. 2. Pe amforele arhaice sau în basoreliefuri, cum sunt acelea din vila Albani, de la Roma, se văd cortegiile nupţiale care aveau loc înainte şi după săvârşirea căsătoriei. Hera este reprezentată cu sceptrul, pentru că prin căsătoria cu Zeus devenea regină a cerului. În această calitate, ca şi în aceea de protectoare a căsniciei, cum şi-o închipuiau cei vechi, Herei i se ridicaseră mai multe temple. Oraşul zeiţei era Argosul. Aici, în heraion – templul Herei – artistul Policlet făcuse o statuie de aur şi fildeş, închinată reginei cerului. Statuia era tot atât de renumită ca şi aceea pe care o ridicase Fidias din aur, abanos şi fildeş, lui Zeus, în templul din Olimpia. Alte statui de piatră sau de lemn (xoane) se ridicau şi în alte oraşe : în Samon, Sparta, Nauplia etc. 3. Nauplia era un oraş şi port în antica Argolidă, în Peloponez. 4. Bolile se tâlcuiau, cel mai adesea, în vechime, ca fiind pedepse date de zei. 5. Despre Hebe se spunea, de fapt, că fusese născută de Hera, fără ca Zeus să-i fie tată. Ea se născuse în urma faptului că Hera mâncase nişte lăptuci, cu care o servise Apolo la o masă. 6. Se povestea că Zeus a văzut într-o zi pe păstorul Ganimede, fiul regelui Troiei. Atât era de frumos păstorul, că Zeus s-a preschimbat într-un vultur şi l-a răpit în cer, făcându-l paharnic în locul zeiţei Hebe. 7. Cabirii erau nişte genii vulcanice, închipuiţi ca nişte fierari, care ţineau ciocane în mâini sau pe umeri. Unele legende afirmau că aceste genii, în număr de trei, erau fiii lui Hefaistos. 8. Ahile, Agamemnon şi Enea sunt faimoşi eroi din multcântatul război troian.

115

PALAS ATENA
ezii de-altădată spuneau că într-o vreme ar fi fost, în Olimp, o ceartă-ntre toţi zeii. Acest prilej de ceartă s-ar fi iscat din faptul că un rege, Cecrops, pusese temelie unui oraş vestit, în ţara Aticii1. Iar zeii se sfădeau, care din ei anume va fi ocrotitorul acestui nou oraş, deci cui i se cuvine să i se facă temple, să i se-aducă daruri de către muritorii ce locuiau aici. S-au certat multă vreme, dar, până la sfârşit, a rămas să s-aleagă între zeul Poseidon şi zeiţa Atena. Atunci, zeul Poseidon a ridicat tridentul, furca sa cu trei dinţi, şi-a lovit într-o piatră. În locul unde zeul mărilor şi-al furtunii înfipsese tridentul, stânca s-a despicat şi s-a ivit un cal vânăt, cu coamă lungă şi albă cum e valul. Calul, această fiinţă pe care-o dăruia furtunosul Poseidon celor de pe pământ, era încă sălbatic, bun doar să ducă-n lupte războinicii, pe şale. Sforăia cu mânie şi necheza puternic, izbind copita-n pietre, ori sălta, plin de furie, şi-şi rotea ochii-n frunte, arzători ca tăciunii. A mai lovit o dată Poseidon cu tridentul, şi-a ţâşnit un izvor cu undele sărate, învolburate-n spume, la fel cu apa mării. Poseidon a privit mândru în jurul său şi a grăit astfel : — Dăruiesc două lucruri de mare însemnătate supuşilor lui Cecrops : calul, pentru războaie şi apa, s-o colinde... Eu le urez, adică, să fie luptători, dar şi navigatori, ce vor străbate marea. Vor debarca pe ţărmuri... şi le vor stăpâni, înfrângând alte neamuri... sporindu-şi bogăţia... Tu ce le

A

Apoi şi-a-ndreptat lancea cu vârful spre pământ... a zis Atena. mame şi într-un glas ziceau : — Amar greşesc bărbaţii! Prea-s însetaţi de lupte şi ochii prea le joacă spre valurile mării. puterea.. laolaltă. Noi vrem să stea acasă. copile. ca vânturile mării. ce tropotea furios şi sforăia spre zare.. Calul. Noi îl dorim cu toţii ocrotitor pe valuri.. făcându-se un trunchi cu ramuri mlădioase şi frunze ca argintul sub prăfuirea vremii. De mâine vom pleca!.. nu numai la războaie. a-ncetat nechezatul. Copacul plin de fructe rotunde. Pe-Atena. bogăţia. Cu ochii către mare. bărbatul şi femeia – s-a văzut că acelea ce o doreau A . în drepturi.. Unu-i dă bogăţia. Ea i-a netezit coama şi i-a prins. Da.. Noi o dorim de-aceea pe-Atena!.. prin aventuri pe mare. când urzesc vijelia şi sapă gropi de apă şi-nalţă munţi de valuri. Cecrops şi-a strâns supuşii. aşa cum le câştigă doar zvânturatul Ares. ca nişte nestemate topite în lumină. Acolo unde boldul cel ascuţit al lancei doar a atins pământul. fecioară-nfumurată ?. războinici ? Sau doar agricultori. S-a apropiat de-Atena.. meşteşugari cu tihnă. Şi i-a pus să aleagă : „Ce soartă vor să aibă ? Şi cum doresc să fie ? Navigatori. Dar spiţa femeiască se grămădise-alături : soţii. pe grumaz. iar altul v-o aduce prin roade dobândite din muncă-n timp de pace.116 dai. plini de nesaţ. îi vrem muncind în pace. Făcându-se la urmă şi o numărătoare – pentru că pân-atuncea erau deopotrivă. prin lupte şi măceluri.. Atena. Calul. Ne dăruieşte lupta. aromate. s-au adunat în pripă. era domesticit.. fără nici un cuvânt. Puteau să-l folosească oamenii şi la muncă. au spus : — Poseidon să ne fie ocrotitorul nostru. pe care-l hărăzise Atena supuşilor lui Cecrops. printre frunze.. a ieşit un vlăstar. urlând înverşunate. a fost numit măslinul. Noi nu-i lăsăm să plece. — Acesta-mi este darul! Poporul să aleagă pe cine preţuieşte mai mult!. pomul avea fructe verzui.. spre calul cel sălbatic. care a crescut iute. Şi. şi nu pândiţi de moarte. un căpăstru de piele. ca prins de vrajă. Îi vrem mai bine-acasă . ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL tena a-ntins mâna. plăsmuitori de artă şi buni neguţători ?" Bărbaţii. ce-l dăruise Poseidon pentru luptă.

O. Aflând cu ce osândă le-au urgisit bărbaţii pe fete şi femei... Şi fiind ei mai puternici. oraşul lui Cecrops. Ea nu mai avea voie să vie-n adunări sau să-şi spună părerea. Atena. pe o colină-naltă. Îţi datorăm atâtea! Bărbaţii-or să rămână acasă... ţarini şi livezi. O. în văluri albe.. strigau femei şi fete. Ce bună eşti.. Cetatea nou-clădită se va chema Atena2 – cu numele zeiţei ce-o să ne ocrotească. fecioară!. Nisip avea în barbă şi scoici purta în plete. a spus după dreptate : — Femeile-s cu una mai multe decât noi.. din piatră. Dar ce să vezi ? Urgia de ape răvăşite la semnul lui Poseidon trecuse peste ţărmuri şi pătrunsese-n ţară. C . au ridicat bărbaţii pe-Acropolă.. Şi regele. s-a ivit dintre valuri. şi-or merge şi la luptă. spre-altarul unde cinsteau pe fiica iubită a lui Zeus. Atena!.. şi-ţi vom aduce jertfe! Prinoase-ţi vom aduce din rodul muncii noastre tihnite şi senine.. Femeile-s de vină!. în viitor femeia nu mai putea să fie egală cu bărbatul4. dar şi năieri spre larguri bogate în ispite. Zeus!. Rugau astfel pe zeul furtunilor şi-al mării să-şi uite supărarea pe-Atena şi pe ei.. şi ele-au clocotit ca un cazan cu smoală.. şi îi făgăduiau că-l vor cinsti cu sârg. şi-ţi vom aprinde facle. Se îndreptau năvalnic către noul oraş şi potopeau în cale văi. dar tot erau sub valuri oraşe şi câmpii. Acropola3 . ca să-l mulţumească pe zeu îndeajuns. Şi-a îndreptat tridentul spre Atica. înţeleaptă. treceau fecioare-n cete.. şi nu cruţau nimica din tot ce întâlneau. — Atena!. numindu-l „al Uitării”. la rându-i. precum dorise zeul. un altar lui Poseidon. Vor fi plugari şi meşteri. în mâini avea tridentul şi-n ochii verzi ca fierea o ceaţă de-ntuneric. Treceau. — Un alt potop ?. Puhoaiele de ape s-au mai retras . Şi. în cetate. în vremea asta. puternicul Poseidon s-a potolit. Prin ce pedeapsă dată femeilor să-l îmblânzim pe zeul purtător de trident ? strigau în cor bărbaţii.117 pe-Atena fuseseră cu una mai multe ca bărbaţii. Aici. Şi altele cu daruri. ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR um a aflat Poseidon de-alegerea făcută.. au hotărât pe dată să le ia orice drept. cu facle-aprinse-n mâini. necum să hotărască în treburi privitoare la ţara sau oraşul în care locuia. cu vârful ţintuit către Atena.. A făcut semn spre ape..

dar şi prudenţi. ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON orice. căreia-i plăcea lucrul cu igliţa şi fusul. pe nume Arahneea. Totul s-a refăcut cu sprijinul Atenei. moi şi uşoare ca norii din văzduhuri. se grămădeau în casa micuţă-a lui Idmon. să brodeze pânze. deoarece oraşul era tot al zeiţei cu ochii azurii. arhitectura. Regii de prin oraşe veneau să-i ceară fetei pânze de preţ şi stofe. puterea şi arta la ţesut. albe. s-a întors spre ţărmuri. Ştia copila asta să ţese. măiestria de-a face broderii şi ţesături de mână. Pe-aceşti eroi Atena îi învăţa să fie viteji. Atena era însăşi o ţesătoare bună şi le făcea veşminte zeilor din Olimp.. pe-ndepărtate ape. se răspândise faima acestei măiestrii. sau nu îi slăvea harul. mai mult decât . ca şi peste hotare. într-un oraş. ascultându-i porunca fluturau în mâini ramuri şi frunze de măslin. fiind mare olimpiană şi fiică a lui Zeus. copilă-a lui Idmon!. Idmon. supunere deplină. Nu-ngăduia pe nimeni care-o nesocotea. oricâtă vitejie ai arăta în luptă. când îşi răsucea fusul. în ţara de baştină a lui Idmon. i-a învăţat pe oameni să mânuiască roata olarului. virtuţile. Şi el avea o fată. Când ea depăna lâna sau începea să tragă fire lungi şi subţiri. în purpură. În cântece se-arată că ea. cuţitul de dulgher şi să facă corăbii cu trei rânduri de vâsle : trireme ateniene ce-au plutit apoi. un vopsitor de lână. Pentru aceste daruri şi sfaturi preţioase.. Apa s-a liniştit. Femeile eline. Ea. cerea închinăciuni. purtând pe punţi eroii. nimfele se mirau şi începeau să spună : — Atena te ajută în ţesătura asta. în lucrul migălos. de n-ai înţelepciune şi dacă n-ai prudenţă5 . din apa mării. pictura. din ţărm în ţărm. Nimfele de pe munte. Căci nu vine izbânda. îi sfătuia zeiţa. arta pe care le punea.. în Lidia6 . zeiţa măiastră. ori nu i se pleca. mistria. ba a şi hotărât că o ramură verde din pomul de măslin va fi simbolul păcii.. care-a ţesut şi Herei vălul său de mireasă. Zeiţa i-a-nvăţat pe-atenieni – se spune în vechile legende – arte şi meşteşuguri : sculptura. e Î ntr-o legendă veche se spune că trăia cândva. ca nimeni alta. Tot ea i-a mai deprins pe harnicii-atenieni să cultive măslinul. Palas-Atena. când înceta războiul. s-o vadă pe copilă brodând sau ţesând pânza. fecioara lidiană.118 Poseidon s-a-mpăcat. din văi. Veneau şi zeităţi. Dar ce spun eu că regii!. altminteri nu se poate. cei vechi ne povestesc că şi Palas-Atena. şi nu se săturau privind graţia.

s-o ucidă. nimfele au fugit. Zeiţa-i milostivă şi poate să te ierte... — Nu. chiar în oraşul unde locuia Arahneea.. .119 îngăduitoare şi-ţi dăruieşte har. strigau nimfele-n cor. uscată.. şi te umileşte în faţa-i.. Lui îi dau mulţumire. nimfelor!. A ciocănit la uşă şi. după ce-aprinzi miresme în vasele de lut. Ea a zdrobit cu mâna-i divină pe-un gigant. ca o lamă de sabie. Şi-apoi. — Eşti gata ?. Ascultă-mă ce-ţi spun!... dar eu lucrez la fel. Greşeală!. Zeiţa prefăcută în babă i-a răspuns : — Nimfele au dreptate. S-ar cuveni acuma să-i mulţumeşti şi tu în templul de pe coastă. luându-şi dintr-o dată chipul său olimpian.. — Taci. eu o aştept să vie. ce blestem!. Fata nu s-a lăsat. cu o voce slabă. Encelade. A vrut s-arunce lancea spre fată. fără de teamă. A luat înfăţişarea unei biete bătrâne. nu ştii că e Palas-Atena ? Nu cuteza s-o-nfrunţi. în piept. sunt gata să mă întrec cu dânsa. Şi ea. şi le-a răspuns astfel : — O fi aşa cum spuneţi. că ai grăit aşa. Aşa s-a coborât ca un nor pe pământ. mi se pare! Şi dacă se-ndoieşte Atena de iscusinţa mea. Căci straiele purtate de preamăreţul Zeus numai ea le croieşte. gârbovită. fără glas.. Tu ce gândeşti ? C-Atena îţi va cruţa trufia ? Taci!. Tu eşti o ţesătoare cum nu mai e nici una în Lidia mănoasă.... în Olimp. La drept vorbind. Voi înşivă-aţi văzut.. Şi. Copila a primit-o. strigând în gura mare : — Vai!.. de nu cumva mai bine. — De ce să-i cer iertare. Pe mine nu Atena m-a învăţat ţesutul.. O fi ţesut veşminte . l-a-nfrânt şi l-a rănit.. zeiţei nu-i datorez nimic.. Că pot lucra şi eu – nu-i crimă. le răspundea copila. Du-i jertfe şi te pleacă pe lespedea de piatră. a spus răstit Atena. Chiar dacă tu nu ştii. Aruncă-te mai bine cu capul în ţărână şi cere-i îndurare.. Atena auzise sfidarea Arahneei şi-a simţit că o taie mânia... am doar o dorinţă : s-o-ntrec chiar pe Atena în meşteşugul ei! Cum a rostit copila şi vorbele acestea. Idmon... Am venit!. i-a cerut adăpost. Eşti printre muritoare întâia la brodat. zeul luptei şi-al răzbunării crude. când ştiu că n-am greşit. chiar şi-n întreaga lume. Pe Ares. de mai vorbeşti aşa.. fără un dinte-n gură. a socotit că-i bine să se răzbune altfel. Dar. ci tatăl meu. Vai.. şi-a răsturnat un munte de piatră peste el. i-a povestit bătrânei ce-i spuneau nimfele.. zeiţa a-ntrebat-o de meşteşugul ei. din vorbă-n vorbă. tot dânsa te ajută.. cu părul alb ca neaua. şi toţi nemuritorii socotesc cinste mare că le e dat să poarte haine de mâna ei – şi tu o-nfrunţi ? Nebuno! Nu mânia pe zei! Şi mai ales pe-Atena.. Oricând ar vrea. Dar cum Palas-Atena era mult chibzuită. Vai!.. taci că te ajunge blestemul ei! Zeiţa nu poate să ierte...

Să juri că-i simţi S . ca raza aurorii-n faptul dimineţii. pentru c-a îndrăznit cu ea să se măsoare. Într-un ungher ea ţese pe Hemus şi Rodope. Amestecă în vase vopsele preparate de meşterii din Tir şi colorează stofa în sute de nuanţe. O vagă-mpurpurare i-a luminat obrajii. căreia pletele-i s-au prefăcut în şerpi. în care-s preschimbate frumoasele ei fete. un şir de nedreptăţi săvârşite de zei. pe stofa ei. ca un stăpân al lumii. în sfârşit.120 Se spune că atuncea nimfele s-au întors s-o preamărească-n imnuri pe zeiţa Atena. nu a fost prea mişcată c-o vedea pe Atena. cum numai curcubeul mai are. În acest timp copila. semeţ. Arahneea. isteaţa Arahneea. căzând pe nişte trepte dintr-un templu al Herei. jur împrejurul stofei. şi dintr-însa sare un cal cu coama şi nările în vânt. Este Areopagul8. şi fiecare poartă însemnele prin care e cunoscut de oameni. în cele patru colţuri. Astfel s-arată stofa ţesută de zeiţă. să judece gâlceava dintre ea şi Poseidon. îşi ţese măiestrit. dar. Doar fata. zeiţa arată pe Cinira. o mamă urgisită. Poseidon. El e schimbat în taur. Dar ca să-i prevestească fecioarei lidiene cele ce vor urma. Ba chiar pe Zeus însuşi îl arată răpind-o pe fecioara Europa. Şi tot pe-această stofă. schimbată de Hera într-un cocor. şi din el răsare viu măslinul. într-o zi. Şi. Atena-nfăţişează şi alte întâmplări. Zeiţa-ntruchipează. ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA e-aşază fiecare din ele-n câte-un colţ şi-ncep cu grabă lucrul. în stofă. Din ochii ei curg lacrimi pe treptele acelea. dând stofei scânteteri! Nimeni n-a văzut încă asemeni ţesătură şi astfel de culori. uneori. Cu degetele iuţi ţes stofă străvezie şi fină ca o ceaţă. atotputernic. Zeiţa Atena mai brodează. cei doisprezece zei se văd şezând pe jilţuri. fiindcă a cutezat să spună. a stăruit să-nceapă întrecerea pe loc7 . Mama a fost lovită pentru c-a îndrăznit să-i înfrunte pe zei cu vorbe de ocară. Alături e Atena. loveşte cu tridentul o stâncă. Iar Zeus se desprinde dintre dânşii. odinioară oameni. cu fructele verzui. înconjurând pe Zeus. Cu lancea doar atinge pământul. cu fire colorate. în colţul al patrulea. care s-au luat la harţă şi-ntrecere cu-Olimpul. o stâncă. unde s-au întrunit zeii odinioară. că are păr mai mândru decât soţia lui Zeus. În altu-i Antigona. drept în faţă. alte lucruri. sigură de sine. Şi marea parcă-i mare într-adevăr pe stofă. şi nişte rămurele vinete de măslin. Aurul şi argintul sclipesc mai pretutindeni. şi-s transformaţi în munţi în alt colţ se arată păţania reginei pigmeilor. cu mult mai grăitoare.

Nici Dionisos – Bachus – şi nici zeul Apolo nu sunt cruţaţi defel. Taurul fuge-n tropot. apoi... e rostită-n zadar. o jelesc. Suratele Europei o strigă. Talentul Arahneei întrecuse cu mult pe-acela al zeiţei. părându-i prea uşoară această ispăşire. Atâta că zeiţei. când berbece. a azvârlit spre ea un suc înveninat. ca satir. Apoi i-a deşirat întreaga ţesătură. La fel înfăţişează şi pe zeul Poseidon : când taur. sau fiinţe ce zboară prin văzduh. copilă-a lui Idmon!. cu licăriri de stele. ca păstor. Îi e cu neputinţă să-i găsească cusururi. Egina . furând-o pe sora ei. înşelând alte fete. copila zugrăveşte un chenar înverzit de iederă în floare. Poezia. pe coarde de viţă-nşelătoare. Credeau că ea inspiră poeţii. Z . — Aşa vei sta. Iar ea şi-o ţese iară.. Iar oamenii-ţi vor rupe această ţesătură.. zdrobindu-se aievea în cioburi lucitoare. pretutindeni. Credeau că ea-i învaţă pe poeţii Eladei să-şi drămuiască-n versuri belşugul de imagini. îndârjită. ori cal. când în păstori.. Copila osândită de zeiţa Atena s-a preschimbat pe dată într-o fiinţă mică – păianjenul9 – care îşi ţese veşnic pânza sa subţirică din fire argintii şi toţi i-o rup. ce-i lipsită cumva de-nţelepciune. Talazurile parcă se zbuciumă într-una şi se izbesc de ţărmuri. ca flacără. pe Zeus. fata a luat iute un şnur şi-a vrut să se anine de grindă. tremurândă. Inima n-o păstrează. muzicienii şi le arată calea spre piscurile artei. elinii au cinstit-o mai mult decât pe-alţi zei. smaralde şi safire.. Şi totuşi. Sunt arătaţi şi ei. şi iară. înşelând-o pe mândra Mnemosina . chiar dacă săvârşise asemenea ispravă. pe grindă spânzurată. ţesându-ţi fără preget afurisita pânză. Îndurerată. când prefăcuţi în struguri ispititori. Şi fata. În jurul ţesăturii. să-şi ia viaţa. pe Atena.121 mireasma sărată şi amară. Îl mai arată. uitându-şi chibzuinţă şi toată înţelepciunea.. ori şoim. n-a mai putut să-ndure dârzenia copilei şi – cum ţinea suveica în mână – a lovit-o şi i-a spus vorbe grele. răpind neprihănite fecioare. ori peşte. cu multă chibzuinţă. ca vultur şi ca şarpe. Aşa minunăţie nu mai văzuse nimeni şi nici măcar Atena. Şi-Atena. în veacuri.. ademenind-o pe blânda copilă Antiopa. Mintea nu o culege. abia se poate ţine de coarnele de aur şi plânge desperată. ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN eiţa cercetează amarnic oţărâtă lucrarea săvârşită de fata lui Idmon.

Cântau înţelepciunea. ştiinţa. Aşa cântau aezii. gândul pătrunzător ca lancea ascuţită. Şi tot dânsa. Cântau destoinicia. pe-Atena10. ce o purta zeiţa... Nu pe-Atena!. în antica Eladă.. ..122 E ca un fum în vânt. Atena. era zeiţa care mai ocrotea cu grijă. pe lângă arte. arta şi meşteşugul ce ea le-ntruchipa.

Mai târziu. legenda spune că a fost disputa dintre zei asupra dreptului de protector al oraşului Atena. Tot aici erau construite. în vechile opere de artă. În legenda despre Cecrops se menţionează trecerea de la matriarhat la patriarhat. Nici un oraş n-a fost mai renumit în Grecia antică decât Atena. într-un faimos amfiteatru de marmură. muzicanţii şi poeţii. 9. care conducea oraşul Atena. Lidia.123 Note 1. având capitala la Atena. Areopag înseamnă stânca lui Ares. Vechea legendă elină a fost minunat povestită de Ovidiu în „Metamorfoze". Frigia şi marea Egee. se organizau mari serbări la care se îmbulzeau participanţii la concursuri şi alergări. Cresus. Noi avem Ateneul – lăcaşul de arte şi de ştiinţă. 6. adică la perioada când bărbatul începe să aibă în familie rolul principal. a perioadei când femeia juca rolul precumpănitor în familie. Serbările se numeau Panatenee – după numele zeiţei. 5. 8. Aici. a căpătat numele de Areopag. iar cel al înţelepciunii este bufniţa. în faţa insulei Eubeea. 3. din patru în patru ani. o . În şcolile romane. Simbolul prudenţei e şarpele. 7. Cuvîntul „atic" se tălmăceşte metaforic : „plin de graţie şi de delicateţă". În istorie este celebru bogatul rege al Lidiei. Pe această stâncă. Poetul roman Horaţiu a scris o carte cu versuri iscusite. portretul sau statua Minervei – cum se numea Atena la ei – era la loc de cinste şi dedesubt sta scris : „Minerva fuit Dea literarum. păstrează în ele multe amintiri din perioada matriarhatului. căci Atena a rămas un simbol al culturii şi înţelepciunii. fâcându-se prin el o aluzie la rafinamentul spiritului atenian. Legendele eline. în Asia Mică. în care se păstrau obiectele cele mai de preţ. este justificat şi acesta. în mitologia elinilor. printr-o întâmplare legată de zei. şi după el preluată de scriitorii moderni. Şarpele şi bufniţa se văd aproape întotdeauna lângă zeiţă. templele zeilor. 10. Străvechea Atică se afla în Peloponez. oraşul închinat zeiţei înţelepciunii. dar şi dansatorii. La Atena au fost rostite şi apoi transcrise versurile bătrânului poet orb Homer. 2. adică : „Minerva este zeiţa literaturii. Aici. Păianjenul se cheamă Arahne în greceşte (De-aici familia zoologică a arahnidelor). răsunau minunate cântări. de obicei. Odeonul. Acropola era citadela străvechiului oraş Atena. sfatul arhonţilor. a ştiinţelor şi a tuturor artelor". ce dezmierdau urechile mulţimii însetată de artă. precum arată Friedrich Engels. Multe oraşe aveau dealtfel o acropolă (în greceşte acropolă înseamnă oraşul de sus) unde se afla citadela de rezistenţă în primejdii şi războaie. Ca toate celelalte fenomene istorice şi sociale. numită „Ars poetica". 4. era situată între Misia. Astfel de atenee mai sunt şi astăzi în multe ţări. ţară vestită în antichitate. scientiarum et omnium artium".

124 carte despre arta creaţiei poetice. cerându-le să pună şi un dram de înţelepciune în orice poezie : „Tu n-ai să poţi spune nimica şi n-ai să izbuteşti. . În ea grăieşte astfel către poeţii vremii. dacă nu vei ţine seamă de Minerva" sau : „Tu nihil invita dices faciesve Minerva”.

Ridicaţi de pe jilţuri. zeiţa tinereţii. cum s-a mai numit zeul. parfumat cu esenţe. în primul rând. cum ne părăseşti şi pleci către ţinuturile hiperboreene. ca nişte păsări roşii.”. fără viaţă. s-au adunat în juru-i şi l-au recunoscut ocrotitorul lor. Spre slava lui Apolo sau Febus. şi Ares. cum zeul. purtate de şuvoaie către mare. văzându-l pe Apolo atâta de frumos în veşmântul de aur. C . de Hera şi de Leto. Iar Zeus. Cele nouă zeiţe. Tu eşti căldura scumpă muritorilor. i-a oferit o cupă umplută cu nectar. ele au rostit imnuri care au dezmierdat urechile cereşti. Reaminteau. tatăl său. începând să danseze. zeiţa nopţii înstelate. afară doar de Zeus. să duci şi-acolo marea-ţi strălucire. cântau ei.125 STRĂLUCITORUL APOLO ând peste ţărmurile însorite ale Eladei porneau să bată vânturile toamnei. cu un arc pe spate.1 Şi-n imnurile lor aezii îl proslăveau pe fiul Letei. violentul.. nu ştiau ce s-admire mai mult : înfăţişarea lui mândră.. Când s-a sfârşit cântarea. ce ne-ncântară până azi pe noi. însăşi zeiţa Leto i-a luat lira de aur şi arcul cu săgeţi şi i le-a agăţat de o coloană-naltă. zeii l-au aplaudat. neobositul. ţinând în braţe lira. ducând cu ele frunze vestejite. „Tu eşti lumina. cu horele voioase şi cele trei charite. păşise falnic în Olimp. dând jocului îndată mai multă vioiciune. care sunt cunoscute sub numele de muze. când cerul i-nvelea în falduri de nori şi ceaţă vineţie. având în mâna stângă lira. Şi-n hora graţioasă s-au grămădit şi zeii : Hermes. în timp ce Afrodita şi casta Artemis s-au luat de braţ cu Hebe. poezia şi-armoniile divine. Zeus şi toţi nemuritorii. aezii-nălţau imnuri lui Apolo. sau cântecul sublim ce-i răsuna din liră.

în întuneric. ţinea mai mult la dânsul decât la fiii ei : Hefaistos şi Ares. Pădurea-i misterioasă. Frunzişul ei şopteşte. Şi fruntea lui divină era încercuită de raze în cunună. Ochii i s-au lăsat. Cum i-a pătruns săgeata în carnea mucedă. când va trece prin munte. duhori înecăcioase. şi-ntâia lui săgeată a şi nimerit monstrul. Piton primise-n taină poruncă de la Hera să-l pândească pe-Apolo.. gâze. S-au cufundat pe-ncetul. stâncoase. şarpele a simţit că i-a venit sfârşitul. Chinuit de dureri.. Hefaistos. care azvârleau flăcări. prin potopul orânduit de Zeus. Erau doar patru zile de când văzuse lumea. în putreda băltoacă. se stingeau. Dar zeul şi-a întins arcul. Când a ajuns Apolo în muntele Parnas. ce parcă stau să cadă într-un abis de smoală clocotitor de vuiet. sunând din stâncă-n stâncă2 . A tras prima săgeată. Aşa s-a prăpădit. cu mare meşteşug. şi Zeus către dânsa. de tot. otrăvite. sărind peste pripoare. Piton s-a zvârcolit prin verzile mocirle în care vieţuia. schilodul. Apolo a ajuns în nişte locuri stranii. Un izvor îşi prăvale apa sa cristalină spre valea-nnegurată. unde trăia atuncea – precum spunea legenda – un şarpe numit Piton. Mocirla rămăsese din apele vărsate acolo. Iar trupul său. dacă treceau pe acolo. tot umblând pe drumuri. Şi amândoi părinţii au fost cuprinşi pe dată de-o mare bucurie. preaputernicul Zeus. în vreme ce veninul i se scurgea din boturi. Dar n-a mai izbutit. cu şuiere cumplite. şi să-i răpună viaţa. A încercat să scape şi să se furişeze într-o peşteră adâncă. E drept că şi săgeata fusese făurită de fierarul din Lemnos. cu-o sută de grumazuri şi o sută de guri. Şarpele se născuse dintr-o mocirlă verde. Şi-n munte-i o strâmtoare afundă. căutându-şi loc de templu. Hera-l ura pe fiul cel nou-născut al Letei. dornică să-l ucidă. blonda zeiţă Leto a cătat către Zeus. Pasămite sosise în muntele Parnas. mocirloasă. fiare. mohorâte. Trupul acestui monstru era lung cât un munte. Duhorile acestea înţesau tot văzduhul şi oameni.126 Apolo îi privea. Şuvoaiele de aer – un aer cald şi umed – ţâşnesc necontenit şi vorbele rostite se-ntorc iute-n ecouri. Monstrul s-a zvârcolit tot mai încet în apă. pentru că soţul său. APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU eul – după aceea – a coborât în lume şi a cutreierat prin ţări nenumărate. Şi. dihania uriaşă s-a avântat spre dânsul. Văzînd această horă. Z . păsări sau alte fiinţe. Aici sunt nişte vârfuri de piatră cenuşie. A sărit în nisipul cel galben de pe maluri şi a lunecat iară.

zărindu-l. Nu-i un duşman bărbatul care aleargă azi pe urma ta.. mohorâtul. şi cântece.. a hotărât Apolo. Dar oamenii datori sunt să-mi dăruiască aur şi scule preţioase şi zeci de bogăţii. deasupra unei grote adânci şi fumegânde. serbări. de dragoste şi desfătare. Apolo a prins chef de viaţă. l-au doborât cu lăncile şi i-au zvârlit trupul în râu. ce duce până-n ţara lui Hades.. Ci sunt îndrăgostit de tine. şi-n acest fel să dea-n vileag că e un tânăr.. învăluit în pielea lui Piton cel răpus.. de aur. încât şi-a lăsat părul lung. a fugit. deşi mulţi regi şi mari eroi şi-ar fi dorit-o de soţie. de-asemeni. răsplată pentru mine şi preoţii din templu4 ... opreşte-te. în micul râu Tempe. iar eu să fiu slăvit.. Dafne. se mulţumea s-o vadă zilnic.. şi-a plecat în căutarea nimfei. pătat încă de sânge – de sângele lui Piton – a pornit să se spele. Apolo însă a aflat. dreptul de-a sta nemăritată. concursuri. Prinţul cu plete lungi.3 Şi locurile acestea unde-a răpus Apolo pe fiorosul monstru au fost numite Delfi. Pitia. Ba.. Iar nimfele ce o-nsoţeau au sărit la sărmanul prinţ. Ea se va aşeza pe un trepied de aur. în timp ce zeul o urma. izbutind să se apropie de-ncântătoarea Dafne. Prin ea voi da răspunsuri. s-a îmbrăcat în straie de fată şi. Înşelăciunea prinţului a fost pe loc dezvăluită. jocuri. să-şi purifice trupul.. înţeleaptă.. speriată. să intre-n apa râului. era atât de-ndrăgostit.. râul. N-a căutat mult. să aibă loc. Să fie veselie. nu o fată.127 lungit pe zeci şi zeci de stânjeni. şi-a aflat-o într-un desiş umbros de fagi. pe-acest prinţ la scaldă. a fugit să se ascundă şi mai bine... opreşte-te.. — În Delfi se vor pune temelii unui templu şi-unui vestit oracol. prin preoteasa mea.. în cinstea luptei mele cu monstrul. strigând mereu în urma ei : — Fiică frumoasă-a lui Peneu. Mai poruncesc. sub razele de soare . Atâta că micuţa nimfă ceruse tatălui său. nimfa Dafne. El şi-a pus ochii pe o nimfă. Oamenii vor putea să-ntrebe şi să afle răspuns la întrebări. Apolo s-a veselit straşnic. a fost silit să se dezbrace. plângând amar. şi-a hotărât s-ademenească. văzând că prinţul a pierit. i s-a uscat cu timpul. C . într-o zi. După aceea zeul.. Dafne. chiar un prinţ. copila râului Peneu. şi dansuri5 . să se ascundă. pe care dânsa îl izgonise deseori. NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC um s-a spălat însă de sânge.

tată. pletele lungi până-n pământ. după o goană-atât de lungă. o.. rosteşte zeul. ea nu-i primeşte sărutarea şi îi răneşte buzele. Dafne. Iar zeul încă mai sărută scoarţa cea aspră şi rosteşte : — Pentru învingătorii-n lupte.6 .128 eu. peste coline. Dar nimfa nu-i asculta vorba. dar şoimul cel mereu flămând îi auzise cântecul. Vălul căzuse de pe fată. semnul de cinste o să fie cununi din frunzele de laur! . Picioarele prind rădăcini pe malul nisipos al apei.. tremurătoare. şi-o scoarţă rece i se-ntinde pe sân. Din toată frumuseţea nimfei rămâne numai frunza verde şi sclipitoare în lumină. schimbată-n arbore. fata îi strigă râului : — Ajută-mă acum. Fugea. sub adierea liniştită a vântului de miazăzi. vei fi de azi copacul meu. Doar pletele o mai fereau de ochii zeului Apolo. Copacul parcă îl ascultă şi-şi clatină frunzişul proaspăt.. — Chiar dacă tu nu vrei.. Braţele iau înfăţişarea de ramuri lungi. Frunzele tale au să-mi fie podoabă pletelor şi lirei şi tolbei mele cu săgeţi... Părea o biată ciocârlie. Deschide-ţi apa să mă-nghită.. Simţind în ceafă răsuflarea aceluia ce-o urmărea. Sub învelişul nou se simte cum bate încă inima înfricoşată a copilei.. şi fiind sleită de puteri. care cântase pân-atunci şi se rotise în văzduh. nici jurămintele fierbinţi. sau schimbă-această frumuseţe. c-o toropeală o pătrunde. zeul care-mi logodesc adeseori glasul cu lira şi îi desfăt pe-olimpieni. Zeul sărută trunchiul rece. pe trupul delicat. cu scoarţa aspră de copac. şi-acum vroia s-o sfâşie pe cântăreaţa cerului.. dar zeul îşi înteţea fuga şi era gata s-o ajungă. Apolo o cuprinde-n braţe pe Dafne. Părul i se preschimbă-n frunze. Abia-şi sfârşeşte fata ruga. pe malul râului Peneu. prefăcută-n trunchi.. Teama îi da puteri s-alerge copilei râului Peneu .. care-mi aduce nenoroc. ca-n zbor.. Dar nici aşa.

. ura pe tânărul păstor şi într-o zi l-a-ntâmpinat cu ochii-n flăcări şi i-a spus : — Te chem la luptă. va căpăta numele tău. tu cu lancea. Dar. zeul... Î . Numai că vestea necredinţei zeului faţă de soţii se răspândise pretutindeni şi fetele fugeau de dânsul. Pitia însăşi n-o să poată afla viitorul nimănui.. le-a părăsit.7 El însuşi. zeul a şi tras o săgeată. la rând. spunându-i în acelaşi timp : — Iubitul tău piere pe munte. de nu îşi va spăla-nainte trupul în apa limpede. Şi-a vrut s-o şi cuprindă-n braţe. a-ndrăgit-o şi a cerut-o de soţie. Fiii lor au întemeiat multe oraşe. cum nu putea să cânte alta.. Castalia. Şi ei se întâlneau ades şi îşi juraseră credinţă. Iară poeţii. până la moarte. Zeul. Cânta şi se juca pe munte cu fetele de vârsta ei. vor trebui să se adape întâi de-aici. să cânte imnuri zeilor. şi alinându-şi astfel dorul de fata regelui din Delfi.. L-am izbit cu săgeata-n piept. Zeul Apolo ştia totul. ca să dea glas strunelor. Vei fi a mea. rostind în amintirea fetei cântări bogate-n armonii. A sărit în adâncul apei. Păstorul a căzut în brânci. Zeul n-a mai putut s-o scape . amândoi. Dar ea n-a stat să se gândească. Zeul Apolo a chemat un cârd de corbi să-l ciugule şi a plecat să caute fata.. dar a rostit îndurerat : — Apa în care te-ai zvârlit. Castalia iubea pe altul. N-a trecut însă vreme lungă şi a-ndrăgit pe alte fete. în Elada. Eşti liberă. pe toate. Şi mai-nainte ca flăcăul să fi putut ridica lancea. Am auzit cum te-ai lăudat că poţi ţinti la fel ca mine. Acum poţi fi soţia mea. Castalia tocmai venise să ia apă dintr-o fântână.. ca un demn fiu al lui Zeus. pe un păstor care-şi mâna cirezile acolo-n munte. cătând să scape de ruşinea de-a fi şi ele amăgite şi părăsite rând pe rând.. fecioraş!. în viers vrăjit . Eu trag cu arcul. şi-apoi să pună mâna pe liră. fiică a regelui din Delfi. Era însă pe acea vreme o tânără. de vor vrea să spună stihuri măiestrite. Apolo a plecat prin lume.. Castalia. Zeul s-a apropiat de dânsa.129 FÂNTÂNA CASTALIEI ncununat apoi cu laur.. apoi pe spate. Fata avea un har : cânta. văzând-o. şi-a murit. a rămas acolo timp îndelungat..

. Cu flautul tău vei mângâia pe cei care-şi dau viaţa pentru ţară. alcătuind o mare cu valuri crâncene. — Nu-i nimeni mai presus de mine. Urcându-se în carul său de aur.. D . numită flaut. Pentru că. Şoapta lui e duioasă. de jaf şi de robie ruşinoasă ? — Nu-mi trebuie nimic. nemilos. Marsias a cântat necontenit. Lăncile le-au alunecat. odată. a suflat cu putere într-însa. Şi auzind Apolo că flăcăul cântă cu atâta iscusinţă. Marsias! au grăit frigienii. În clipele acelea.. şi scuturile peste ele. Sunete tânguioase au ţâşnit. Săgeţile făceau îndată cale-ntoarsă. cântarea lină şi sunetele nemaipomenite. Nici unul nu s-a întors acasă.. când părea că-i dusă ultima nădejde. Femeile-şi smulgeau de la sân pruncii şi-i ucideau. Când punea Marsias la buze noua unealtă de cântat. muzele au adus din Frigia o veste. a purces către Frigia.. alinătoare.. urlând turbate. fără de glas. Nu era.. Iar râurile ţării se-nălţau din matca lor cu vuiete grozave şi se uneau. împovăraţi de arme şi de ură. nebună.. făcând să izbucnească-o melodie. Nu eu. se năpustiseră duşmanii peste ţară. să-şi mai revadă soţia şi copiii.. parcă săltau nişte voinici în horă. Tânărul Marsias.. Nimfele şi satirii se-adunau şi ascultau. ci cântecul de flaut a scăpat ţara. până-au pierit cu toţii. ce ne-ai scăpat de moarte. s-a-ntunecat de supărare.. Ce mulţumire ţi-am putea aduce ţie. a făcut o unealtă nouă de cântat. Răspunde!.130 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ealtminteri.. făcând zgomot. a spus flăcăul. — Bine-ai venit! strigau oştenii. s-a ivit Marsias în luptă. izbiţi de arbori şi striviţi de pietre. zeul era tare mândru de lira lui. Marsias le-a zâmbit. şi ajungând acolo. Năvălitorii au fost luaţi de ape. Iar degetele îi jucau pe flaut. decât să cadă pradă duşmanului sălbatic. Se povestea că-n Frigia. Ţara era aproape-nfrântă şi desperarea năvălea. Nu-i nimeni ?.. luaţi de apă. freamătul vieţii contenea. Din mâini le-au căzut săbiile-ascuţite. a trimis să-l cheme pe Marsias şi l-a-ntrebat : — Ce instrument cântă mai minunat ?. ca frunza şi ca iarba. — O. iată. glăsuia muzelor adesea. şi ducându-şi unealta nouă de cântat la buze.. Duşmanii şi-au contenit pasul. cutezătorul.

încât părea un vis. — Acela care o să-nvingă are dreptul să-l pedepsească pe celălalt cum o pofti!. satirii. a spus flăcăul. s-a-mpotrivit. — Ba nu. şi eu – flautul. chiar mai mult.. când dintr-o parte... — Atunci să te întreci cu mine! a poruncit zeul Apolo. Să cânţi şi tu la fel. ştii foarte bine. muzelor. — Întrece lira mea ? a spus Apolo. dar îi cer drept judecători pe-acei ce locuiesc pământul : oamenii.. a grăit zeul. Marsias! Ba. la fel ca tine. Î .. Muzele toate. Asta e doar o viclenie. o taină. — Nu! Nu mă învoiesc.. Primeşti flăcăule ?. a rostit ultimul cuvânt Apolo.131 — Tu crezi că lira. al căror oblăduitor sunt eu. O. nimfele. MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ntâiul a-nceput Apolo cu lira sa. ca să mă-nvingi – căci nu poţi altfel. nu ştiţi ce spuneţi! Mă mâniaţi cu vorba asta. Dar Marsias şi-a dus flautul la gură. doar între liră şi flaut. de la-nceput. Zeul a făcut apoi semn spre slavă. Deci pot să cânt şi eu cum vreau. din flaut.. când sufli-n flaut. — Ce caută glasu-n lupta asta ? El aparţine altei arte. Întrece lira lui Apolo. Toţi sunt nepricepuţi ca tine. pornind să-şi cânte melodia. şi tu te foloseşti de gură. când dintr-alta. — Cu lira ta văd că se poate. au spus că el e-nvingătorul.. care se furişa în suflet şi-l fermeca. atât de straniu.. Marsias. spunând că lupta a fost prea bine hotărâtă. că muzele l-au aplaudat : — Fiul zeiţei Leto o să-nvingă!. Atât de dulce suna lira. dar eu nu pot să suflu-n celălalt capăt al flautului.. Vezi lira mea ? Eu cânt dintr-însa. Şi-ndată a-nceput concursul... bucuroase. ce frumoasă este cântarea lui! au strigat cele nouă muze.... a mai spus zeul. Şi cântul lui era divin.. — Primesc. — Primesc! Numai că de-astă dată zeul şi-a însoţit lira cu glasul. cu vocea ameninţătoare... şi muzele s-au şi înfăţişat. Iar cântecul ţâşnea din flaut atât de cald. — O. a rostit Marsias. Doresc să vie cele nouă muze. Să mai cântăm încă o dată. însă.

Mai era una : Caliope. Şi zeul necăjit la culme pe Marsias că-l înfruntase şi era gata să-l întreacă. Atâta doară că Apolo.. Legându-l pe Marsias de-un pin. Astfel. dar nu m-ai întrecut. de toţi aceia care-nfruntă voinţa zeilor tirană. şi nu mă tem deloc de tine. . imnul cel aspru-al răzvrătirii. însângerându-l. muza poemelor. să facă pace cu umbra celui ce pierise. Cântecul meu din flaut va fi de-a pururi cinstit şi neuitat de oameni. Patru-i lăudau însă rivalul. căruia oamenii i-au dat numele cântăreţului ucis. el cânta singur. şi dânsa îl îndrăgise pe Apolo. într-un râu neobişnuit. nedreptul olimpian a câştigat acest concurs şi l-a înfrânt pe Marsias. a colindat prin toată lumea şi. Sângele lui s-a scurs în tină.. a cules flautul de pe ape. satirii l-au plâns. Un râu cu unda purpurie. viclene. a pus la cale o osândă de o cruzime fără seamăn... Flautul lui drag. l-au plâns vreme-ndelungată. iar Marsias s-a întrecut pe sine în cântecul duios de flaut. Zeul şi-a pus tot meşteşugul în cânt cu lira şi cu vocea. — Îţi ceri iertare ? îi striga. l-a dus în templul său din Delfi şi l-a-nchinat. peste ape. l-a jupuit de toată pielea. S-a prefăcut. purtat de valuri. cu mâna lui. Şi şi-a dat sufletul. după cum spune legenda. temându-se ca muritorii să nu înveţe acest cântec. de nu i-ar fi venit în sprijin frumoasa muză Caliope. se povesteşte. Oamenii. Ea i-a dat votul zeului. Flăcăul n-a cerut iertare .132 Concursul a-nceput din nou. m-ai înfrânt cu ajutorul Caliopei .. nimfele. i-a spus doar zeului atâta : — Fiu al lui Zeus. Patru din cele nouă muze erau de partea lui Apolo. roşu şi gâlgâind cu spume.. viteazul.

Preoţii le orânduiau în aşa fel. ca înţelesul lor să fie dublu. într-un car de aur. După aceea dânşii. s-a împotrivit cu ură naşterii lui Apolo. în insula Delos (insula luminoasă). interpretau răspunsul după cum le convenea mai bine. frumos ca ziua scăldată în lumină. Lumina şi căldura nu mai aveau putere către sfârşitul toamnei. la marginile lumii. numit de elini Delfi. i-a înfăţişat pe un talger. micuţului Apolo. pietre scumpe. erau date printr-o preoteasă ce se chema Pitia. lumina şi căldura soarelui. a luminii albe din trupul negru al nopţii. aşa-zisele prevestiri ale lui Apolo. El era consultat de către toţi regii şi oamenii de stat. Vroia să ţină noaptea pe loc . Oracolele. făcând să piară boala şi germenii ei tenebroşi. când are lumină în suflet. după noapte. dar n-a izbutit. verdeaţă. Astfel s-au adunat în templul din Delfi atâtea comori. se pare că ar întruchipa molima ce se întinde în locurile umede. De aceea Apolo se mai numea şi Febus. ce întruchipează cerul. lumina s-a ivit. vântul de miazănoapte. Numele ei pare că vine tot de la Piton. înfâţişându-l pe Apolo după ce a dat drumul săgeţii care l-a răpus pe monstru. Oracolul acesta era celebru. rece şi dispreţuitor. când se iveşte ziua. preoteasa bolborosea cuvinte fără înţeles. în revărsări de aur. Zeul zâmbeşte. Naşterea lui Apolo din Leto. Călătorul din antichitate. merindele cereşti: ambrozia şi nectarul. Se întorceau primăvara. învăluit în pielea unui şarpe. în locuri numite de aceea hiperboreene. un mare artist grec – Calamis. iar omul. calde şi întunecate. care usucă pământul după ploi îndelungate. în zori. vite. Dealtfel. . ce trecea prin văzduh. când totul străluceşte şi te îmbie la cântec. 3. încât orice vorbă rostită este răsfrântă în zeci de ecouri. în schimbul unor daruri : aur. Piton. era alegoria izbucnirii. iar lira e cimbolul cântării. dar fruntea lui rămâne senină. soţia lui Zeus. Puţine poetizări ale fenomenelor naturale sunt atât de frumoase ca aceasta. Cum a gustat Apolo bucatele divine. zeiţa nopţii. Cântau în acest fel. Poeţii slăveau atunci înapoierea zeului luminii. sosind aici. după unele presupuneri – a imortalizat această legendă. era cuprins de groază. 4. şi Temis. cântă bucuros. deasupra unei grote din care ţâşneau gaze şi un fum înecăcios. căci zeul s-a născut. cuvânt care semnifică lumina. monstru răpus de Apolo. bucurie şi cântece de păsări. Hera. când e vesel. zeiţa ordinei şi dreptăţii. Ameţită de gaze şi fum. tras de lebede ca neaua. olimpiană. umbrite. El a cioplit o statuie. în statuie. Avea impresia că zeii îi sunt în preajmă şi vorbesc cu dânsul. dincolo de palatul de gheaţă al lui Boreu. grecii credeau că zeul luminii se află undeva. Lupta lui Apolo simbolizează acţiunea razelor de soare. în primul rând. obiecte. Săgeţile din arcul zeului înseamnă chiar razele de soare. pentru că Apolo simboliza. în schimbul unor daruri bogate. păsărelele zboară şi ciripesc prin arbori. În toată vremea asta. 2. a iernii friguroase. Când vine primăvara. cu toată încordarea prin care a trecut. Locul acesta din muntele Parnas.133 Note 1. să iasă bine oricare ar fi fost situaţia. întristate. Pitia se aşeza pe un trepied de aur. A prigonit-o pe Leto. Iarna şi mai puţin. şarpele învins de Apolo. Cuvintele acestea erau considerate drept răspunsuri ale lui Apolo la orice întrebare. Nările sale freamătă de mânie. s-a făcut un flăcău cu buclele pe umeri. este situat în aşa fel. în împrejurări grele.

Dafne mai e şi palida lumină a aurorii. cum se credea. 5. Laurul sau dafinul se cheamă Dafne în limba greacă.134 Locul acesta era cel mai bogat din toată Elada antică. îi inspirau pe aceştia să facă versuri sau să îmbine notele pe strune. Pe vremuri. aezii poposeau de multe ori la această fântână. Aceste şoapte tăinuite pe care nu le puteau auzi decât poeţii şi muzicienii. . Iar pentru poeţi. În clipocitul apei din fântână. care se pierde sub revărsarea vie a luminii din miezul dimineţii. sorbind apa răcoroasă. Jocurile în cinstea lui Apolo se numeau (tot de la Piton) pitice. Fântâna Castaliei se află lângă Delfi. 7. 6. li se părea că aud ecouri din melodia pe care o cântase Apolo în amintirea fetei. La ele participa toată floarea tineretului din oraşele greceşti.

135 ARTEMIS rtemis. Dar ce spun eu ?. Şi dă-mi şi douăzeci de nimfe. Îţi împlinesc dorinţa ta. îndată după naştere.. te rog. N-ai să mă înarmezi chiar tu... în cortegiu. Şi-a dat poruncile de trebuinţă. s-a-nfăţişat tatălui său. Să-mi aibă grijă de încălţăminte.. i-a grăit : — Fie precum vrei tu. la vânat. i-a îmbrăţişat genunchii sacri şi a grăit : — Dă-i. era zeiţa vânătoarei.. dă-mi şi mie un arc şi-o tolbă cu săgeţi. Ciclopii înşişi s-or grăbi să-mi făurească-o tolbă bună şi mi-o vor umple cu săgeţi. tată. să nu mă stânjenească la vânat. Mai dă-mi. după cum zeul Apolo era lumina ce ţâşneşte din astrul sclipitor al zilei. Pune sub ocrotirea mea doar un oraş. Voi locui mai mult în munţi.. A . Ea-i ocrotea pe pământeni – cum socoteau vechii elini – când înstrunau.. zîmbind în barbă. copilă!. Doresc să mă urmeze. să mă slujească-n vremea când nu voi mai doborî râşii şi cerbii. care-l vrei tu. şaizeci de fete de-ale lui Ocean. Ca lui Apolo. apoi.. dă-i copilei tale dreptul de-a rămâne fecioară. arcul. căci eu arareori voi poposi într-însul. încă şi dreptul de-a duce-n mână o făclie şi de-a mă-nveşmânta într-o tunică. Aezii povesteau că ea. Artemis se spunea că este lumina palidă a nopţii1 . Şi. ca şi de câinii credincioşi.. Zeus a ascultat în linişte ruga zeiţei. ce nu va fi mai lungă de genunchi. sora lui Apolo..

În acest loc venea zeiţa în fiecare zi. Gemea uşor. Da unei nimfe lancea. să stea şi să se scalde-n apa rece. Creşteau acolo chiparoşi şi pini. Săgeata ei pornea ca vântul. a şi pornit prin munte. ca o-ntrebare. terminând cu vânătoarea. care vâna tot ca şi dânsa. alte fecioare se sileau s-o răcorească pe zeiţă. pe stâncile semeţe. era o boltă răcoroasă.. Iar într-un loc. zeiţa Artemis pornea. Îi cam plăcea să vadă sânge. bântuite de vânturile reci. pe nume-Acteon. şi cu cinci urne de aramă. I . din arcul bine înstrunat. umplute la izvor cu apă. oprindu-se în fugă. arcul şi tolba plină cu săgeţi. tot felul de sălbăticiuni. după plăcuta trudă-a vânătoarei. şi luneca în ţara morţii.136 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI ar Artemis. urmată de cortegiul de fecioare. Şi. ce-mbălsămau împrejurimea. Auzind vorbe ca acestea. Alta o ajuta să se dezbrace şi două nimfe-i scoteau iute încălţămintea prăfuită. Departe de-a se-nduioşa. zeiţa chicotea de bucurie şi. zicea : — Nu poate fi. Ba încă el s-ar fi lăudat că e mai meşter ca zeiţa. înviorându-şi trupul feciorelnic. când trăgea. la vânat. Sălbăticiunea nimerită se-mpleticea. în toată lumea. Întorcea capul spre zeiţă. umplând pădurile de sânge. Întindea bărbăteşte arcul şi. săpată-n stei. Urcând pe culmile umbroase. spre o poiană minunată. Însă tot ele-i povesteau că ar fi fost un fiu de rege.. un alt ţintaş mai priceput decât zeiţa vânătoarei. Artemis se întuneca. Fulgera fiara. ridicându-şi fruntea-naltă spre cerul cel senin. nimica nu putea să-i scape. O altă nimfă-i strângea părul zbârlit şi răvăşit de vânt. să nu se ude. să vadă fiarele cum se zbăteau în cruda agonie-a morţii. Din ea ţâşnea un izvoraş. din zori şi până-n noapte. I-l înnoda. Nimfele îi dădeau dreptate. fără greş. urmată de alaiul ei. zeiţa vâna.

.Ce e cu mine oare ? se gândea. nu te supăra. Artemis.. Curând vă voi urma pe cale. goală.. Sunt obosit.. Din urnele de-aramă apa curgea-n şuviţe străvezii. a luat-o-ncet de-a lungul văii... precum se povesteşte. s-au îndreptat către palat. ce mă străpunge ca un bold. înciudată. Şi tot cutreierând ţinutul. Unii socot că tânărul sosise-aici din întâmplare . însăşi zeiţa orânduise să-l atragă pe vânător prin acel loc. ajunse-n locurile unde hălăduia mai des zeiţa. Vorbele-acestea s-or plăti!. Sunt vorbe goale. Flăcăul îşi pierduse mintea şi nu se sătura privind. ca nişte flăcări ce jucau şi luminau toată pădurea. Căci ea vroia să-l dea pierzării. Ba parcă simt şi-un fel de teamă. şi s-a trezit în locul unde se aflau zeiţa şi cu nimfele. Zeiţă.. Acteon a simţit deodată că este prins de oboseală. se scălda.. Acteon a băut cu sete.. urmat de toţi ogarii săi.. Spuneţi drept! — De. înalt şi zvelt. Acteon. În faţa ochilor avea cel mai încântător tablou ce şi-l putea închipui. cu haita mea de câini. — Ciudat!. neîntrecut de nimeni încă în meşteşugul vânătoarei. A .. ca tras de-un fir de aţă nevăzută. Mai degrabă aş vrea să ştiu dacă se spune că dânsu-i mai dibaci la vânătoare chiar decât mine. fiindcă-alături se zărea un pârâiaş lucind prin iarbă.. Unii spun şi dintr-acestea. Eu singur mai rămân pe-aici o vreme. doar cu ogarii lângă dânsul. Artemis le mai întreba : — Cine e acel fiu de rege ? Şi oamenii ce spun de el ? — Spun că-i un vânător destoinic... într-o bună zi. Luaţi arcurile şi porniţi către palatul regelui. De ce-s neliniştiţi ogarii ? De ce schelălăie mereu ? Ce e pe-aici ? Ce se întâmplă ?" Şi. prin munţi. dar alţii au temei să creadă că.. Mă simt trudit... şi cincizeci de ogari.. privea nedumerit în preajmă. Simt o chemare. porni Acteon cu soţii săi de vânătoare.. frumos la chip.137 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI tunci... se pare c-ar fi spus zeiţa. O oboseală ne-nţeleasă.. dar atingând corpul zeiţei. Aici Acteon s-a oprit. ca mii şi mii de diamante.. zicea zeiţa. prindeau pe dată scânteieri. A mers ce-a mers. Soţii i-au ascultat porunca şi. fără rost. — Astea sunt lucruri fără noimă. singur în pădure. Apa o fi avut vreo taină.. Ajunge goana. căci fiul regelui. luându-şi armele şi prada.. Nu a trecut mult timp de-atuncea şi.. chicoteau nimfele. Şi-i mândru. le-a spus el soţilor. .

Mai lasă-mă să stau o clipă. El a pornit în goana mare. Eu sunt stăpânul... Acteon însă nu lua seama la vorba lor. să vadă cerbul biruit şi să se bucure şi el. plătesc cumplit. fugi.. C . căci îşi păstrase judecata şi se văzuse în pârâu. trăgând cu arcul. Lătrând îl cheamă pe Acteon. din botul său nu răsuna decât un muget surd. urmat de câini. „Ce-am să mă fac ?" se gândea prinţul. O lege a lui Cronos spune că muritorii ce-i privesc pe zei. Şi câinii lui îl încolţesc. sau înfigând. ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI um l-a stropit cu apa fermecată. cuţitul scurt de vânătoare. vrea să spună greu osânditul prinţ... Acteon. glăsuia el ca ameţit. ce frumoasă eşti. câinilor preacredincioşi... zeiţo. i-a spus zeiţa.. Acteon s-a făcut un cerb. Câinii însă îl muşcă şi-l doboară. Lor. Nu privi. Cu trupurile lor căutau s-acopere dalba mândreţe a zeiţei. cu ochii ţintă spre zeiţă. care te-ai înfumurat că eşti mai meşter decât mine.. ai merita să fii ţintit în inimă cu o săgeată. Câinii din nou se repezeau. ca suferinţa ce venea să şi-o-nţeleagă pân-la capăt. şi-i priveşte cu ochii umezi şi sticloşi. până-n prăsele. — Nemernice. fără de voia lor.. de câinii lui. şi sta vrăjit.. în noua lui înfăţişare. Fugi. Dar ai să ispăşeşti cumplit. tu. Nu mă muşcaţi! Lăsaţi-mă. Anume îi lăsase zeiţa Artemis gândirea.. nu privi!. — Eu sunt Acteon. Nimfele au alergat în grabă. Acteon!.. — Eu sunt Acteon! ţipa dânsul câinilor care-l hăituiau. Dar nimfele strigau spre prinţ : — Fugi.. şi bietul cerb fugea prin locuri unde vânase mai-nainte. de spaimă. cu suliţa..138 — O.-n faţă. nu are cine să le spună că mult iubitul lor stăpân e însuşi cerbul ce le zace acolo. Însă în loc de orice vorbă. izbind cu piatra.. ce nu-şi mai cunoşteau stăpânul. fugi. Şi luând din urnele de-aramă doi pumni cu apă a zvârlit-o în ochii fiului de rege.

zis Sirius. la vremea când se-ncepe povestea noastră. chemat de regele din Chios2 . Cu toate astea. lăudate straşnic pe pământ. Orion făcuse destule fapte de ispravă. din timp. dar dragostea i-a fost nefericită. S-a ridicat. peste mări şi ţări. şi de intra în valurile mării. De-acum înainte nimeni n-avea să-i mai ştirbească faima de cea mai iscusită în meşteşugul vânătoarei castei copile a lui Zeus. Feciorul regelui crescuse însă-nalt. a desluşit în depărtări un zgomot. şi măritişul c-un bărbat îi părea mai nesuferit decât orice pe lumea asta. cum îi plăcea trufaşului Poseidon. sub haina lui regală. pieptul îi rămânea afară. s-a prăbuşit pe ţărmul mării. Avea şi-un câine fermecat. dar. Hefaistos. Dar regele – nevrând să-i dea copila – l-a îmbătat. care prăduiau ţinutul. doar unul îndrăgise : vânătoarea. îi dăruise tânărului harul de a putea umbla şi peste ape. ar fi iubit pe un voinic . le ucidea fără cruţare. Zeul stăpân al mărilor. Chios. odată. pe nume Orion. prin viclenie. din câte meşteşuguri sunt pe lume. Insula cea frumoasă. acest flăcău. Însă. fusese năpădită de dihănii. s-a-mpiedecat şi. A . în locul unde-i apa mai adâncă. Fusese. cât era de lung. Hirieu îl ospeţise-n ţara sa cu cinste. Dar tot nu s-a lăsat. o dată. că fruntea lui trecea de scama norilor. între altele. şi. să se scalde. atât de-nalt. Umblând mereu prin munţi. Iară aezii depănau legenda-n chipul următor : Se zice c-a trăit pe vremuri alt vânător. zeiţa nu avea timp de dragoste. Chiar nimfele ce-o însoţeau nu aveau voie să iubească vreun bărbat. să-l ajute. În schimbul faptei sale. cu capul său pletos căzut în valuri. Îi dăruise acest har fiindcă. la vânătoare. pe îndrăzneţul Orion şi. feciorul unui rege. departe. Hirieu. Uriaşul s-a trezit în dureri mari. la fel ca pe uscat. de-i călcau această lege. ascultând mai bine ce se-ntâmplă. şi împreună colindau. Băteau ciocane mari pe nicovală. bâjbâind fără să vadă. Poseidon. pe când el dormea adânc. Acest uriaş. A vrut să-l prindă pe duşman şi să-l răpună.139 URIAŞUL ORION cteon îşi plătise vina de a fi fost mai priceput în mânuitul arcului decât zeiţa Artemis. vânătorul ceruse pe fata regelui de soaţă. i-a scos amândoi ochii cu cuţitul ascuns. unii povesteau că şi zeiţa Artemis. Viteazul Orion plecase-n luptă şi nimicise pân'la una toate dihăniile-acelea. A înţeles atunci că Lemnos – insula unde făurarul Olimpului. să se mărite şi. ţintindu-le pe loc cu arcul.

arcul şi tolba. Pe urmă să vâneze fiare. făurarul l-a sfătuit pe Orion să şadă.140 lucra de zor cu un pitic. şi au pornit M .. E sora mea şi sunt dator s-o apăr. călăuzindu-se întruna după zgomot. Şi chiar în ziua ce urma. zeiţă olimpiană.. era să săvârşească.. Şi-n gelozia ei pe Eos. până la sfârşit... I-a poruncit să plece grabnic şi să vâneze multe păsări. poate.. cel mai mult s-a-ndrăgostit însăşi zeiţa Artemis. încât a săvârşit o vrajă şi l-a răpit la dânsa-n cer. şi-o să se vindece cu vremea. vrea să i-l smulgă altei zeiţe pe-un muritor şi să şi-l facă bărbatul său ?" — Ni se ştirbeşte slava noastră. încet. Şi cine se va-ncumeta ?. şi zeul s-a milostivit. DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR ai mult. şi un paloş. să-i vină-n ajutor . Şi dintre toate. Porunca zeului Apolo trebuia iute-ndeplinită. l-a tot zărit zeiţa Eos şi dânsa s-a îndrăgostit de prea-voinicul Orion. glăsuia Zeus către ceilalţi. Şi-a mai strigat şi câinele. din cele ce zburau în stoluri deasupra mării lui Poseidon. Chedalion – este pe undeva pe-aproape. Dânsul i-a ascultat povaţa. S-o-mpiedecăm deci cât mai grabnic!. până ce a ajuns în Lemnos. pe Sirius. Hefaistos.. Şi zeii s-or fi luat de gânduri : „Cum ? Ea. zeiţa aurorei atât de tare l-a-ndrăgit pe vânătorul cel voinic. şi razele cădeau întâi pe chipul lui.... Pe umeri şi-a zvârlit o blană a unui leu răpus pe vremuri.. — Dar cum ?. Orion şi-a şi luat măciuca. Printr-un oracol. Acolo. de dragostea nesocotită pentru un simplu muritor. — Mă-ncumet eu! a spus Apolo.. în revărsat de zori. când se iveşte Eos – aurora – cu ochii către răsărit. încet. dintr-un ţărm îndepărtat. Dar cum ?. Uriaşul a pornit prin mare. ca printr-o sită. în zorii fiecărei dimineţi. s-a lecuit de suferinţă. întreba Hera. cum era de-nalt. Apolo l-a şi chemat pe Orion. o faptă cam necugetată. Nu! n-am să las astfel de faptă să se petreacă în Olimp. în vremea cât el căta spre răsărit ca să-şi aştepte vindecarea. până ce iar i-a fost vederea lui Orion ca la-nceput.. s-a rugat de zeul cel şchiop. Ochii-i au început să vadă. dacă vom sta nepăsători. se pare c-au bătut cam tare şi alte inimi pentru el. apoi din ce în ce mai bine. întâi uşor şi slab.. Acesta-l îndrepta cu faţa spre răsăritul rumenit şi. şi-n fiecare zori de ziuă îşi lua pe umeri un copil. Cum l-au văzut şi celelalte zeiţe pe vânătorul Orion. Atâta doară că.

Şi. copleşită de durere. Şi Artemis şi-a-ntins îndată arcul. sunt gata să-ţi recunosc şi eu întâietatea. aproape gata.. mi-ai ucis iubitul!. zilnic. cu voce blândă. O NOUĂ CONSTELAŢIE e depărtase vânătorul. De-o fi cumva să izbuteşti. prefăcută : — Surioară. cât un punct mic. Care-i ţinta ?.... Săgeata a străpuns văzduhul strălimpede al dimineţii şi s-a înfipt de-a dreptu-n ţintă. Ochind. Apolo îl privea cum pleacă. Apolo! a zis zeiţa. care-i gata... S-a repezit spre locul unde zăcea în valuri vânătorul şi l-a cuprins în braţe-ndrăgostită. pesemne. — Poţi s-o ţinteşti ?.. cu voce ascuţită : — Artemis. A pus în strună o săgeată. ce-abia-abia se mai vedea în depărtările albastre. Privirea-i aspră scânteia. pe Orion.. fără să-i răspundă. pe dragul ei. vino iute-ncoace!. pierdut în zare. i-a implorat lui Zeus învoirea să-l urce între constelaţii. S-a auzit un răcnet groaznic şi Orion s-a prăbuşit. Orion. Să nu ating astfel de ţintă ?. tot o lovesc. pe Artemis. Artemis.. frate. s-a-nvoit.. de-ar fi departe. Ea se S .. să dispară ?. Ai spus de-atâtea ori că-n vânătoare nu-i nimenea pe lume să te-ntreacă.. stăpânul. să poată ea să-l vadă. Marea s-a-mpurpurat de sânge şi-n slăvi a prins să se jelească Eos. — Ia uită-te acolo! Vezi. zeiţa-ntr-o clipită şi-a slobozit săgeata ei spre punctul mişcător din zare... — Îl văd.. şi l-a urcat pe vânător pe boltă.141 numaidecât la vânătoare.. Te învoieşti ? — De bună seamă.. E constelaţia ce se numeşte. Să-mi iau doar arcul. şi chiar să spun că eşti mai pricepută în tragerea cu arcul decât mine. văzând atâta întristare. Azi aş dori să-mi dai şi o dovadă. surioară. Priveşte-aicea!. şi să trag cu grijă. Atunci Apolo a strigat-o pe sora sa. De-ar fi mai mică – o părere . ca să nu piară cu desăvârşire. Zeus. peste lume.. Abia se mai vedea deasupra mării. sigură de dânsa. după legendă. un punct micuţ şi palid. — Glumeşti. s-a avântat pe-un nor de aur.. I-o pasăre..

lângă el. Niobeea. dar cel mai greu s-a răzbunat pe o regină. să-i aduc daruri ? Pentru ce ? Cu cât e mai presus ca mine ? Copii am eu mai mulţi ca ea.a spus fratelui său aşa: — M-ai îndemnat să-mi zvârl săgeata în cel pe care îl iubeam. era nespus de fericită. Zeus. Acum priveşte: o femeie. ce se zăreşte bine vara. zeul săgeţilor de aur. iar fetele mai mândre-s ca zeiţele. stea sclipitoare. pe câinele ce-l însoţise. Aşa se face că e-n cer şi Sirius. Artemis s-a rugat de Zeus să-i dea tovarăş.. la vânat...care îl pierduse pe Orion de scurtă vreme. Nu vreau. în lumea asta. multe femei n-au mai vroit nici ele să-i aducă daruri zeiţei nopţii şi au spus : — Aşa e! Este drept ce spune regina noastră Niobeea. nu îi este şi n-o să-i fie credincios. Ca să nu fie singur Orion pe boltă. l-a vestit iute pe Apolo. — Nu-i nimenea. o muritoare. în timpul vieţii. pe mama A . era un bărbat bun şi vrednic. spunea adesea Niobeea. Cu el avea. Niobeea. în căsnicie. precum se cântă în poeme.. Fiii mei strălucesc când poartă armele în mâini.. De ce să mă închin eu Letei şi pentru ce să-i aduc daruri ? Fiindcă-i zeiţă ? Nu. Putea însă zeiţa Leto să-ndure astfel de ocară ? Pot oare zeii să audă că muritorii nu-i slăvesc ? Zeiţa nopţii. mai fericit decât sunt eu. Artemis. şi nu-i nici unul mai urât decât sunt Artemis şi-Apolo. Inima ei s-a asprit mai tare decât fusese înainte.. când prind să cadă ploile pe mare. nesocoteşte o zeiţă.. Pe când iubitu-mi Amfion ochi n-are decât pentru mine. Tocmai venise sărbătoarea zeiţei Leto şi aceasta ceruse jertfe tuturor. — De ce să mă închin eu Letei. Lacrimi vărsate de zeiţe. mâniată.. Artemis pururea fecioară. Soţul său. şi pe zeiţa vânătoarei.142 iveşte la-nceputul verii şi piere aproape de sosirea iernii. Nu mai avea nici o cruţare faţă de cei care-i greşeau .3 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE rtemis a rămas nemăritată. Aceste ploi sunt poate lacrimi. Astă regină. Auzind vorbe ca acestea. şapte băieţi şi şapte fete : copii frumoşi şi tare dragi. Niobeea. Soţul său. în constelaţia Câinele mare. Amfion. Şi pe altarele zeiţei ofrandele s-au micşorat. din Teba.

. Alţi doi se aflau la palestre4 . Soţul ei. în genunchi... Atât mai am pe astă lume. că îşi rupsese firul vieţii. — Aceasta-i numai începutul. Mai erau trei. care s-a prăbuşit. O să priveşti tu. şi este cea mai mititică. peste unul din fraţii săi. mi-o lasă. se-ndurerase-atât de mult.. murmura ea. Niobeea. Artemis. Regina. Doi dintre fiii Niobeei mânau un car în faţa Tebei. Amfion. Ce ai să faci ? Cum vei plăti ? — Cum voi plăti ?. Şi-a rupt veşmintele regale şi pletele... zeiţa : — Artemis.. şi cele care vor urma. Alte trei au pierit la rând. Zeul Apolo şi-a luat arcul. în şiroaie. Una căta să se ascundă în dosul unui trunchi de pin. văzând această crimă fără seamăn. S-a dat cu fruntea de pământ şi. Regina îi acoperă trupul cu hainele-i cernite şi roagă. dar trunchiul n-a putut feri corpul fecioarei cât de cât. Fii bună. Îi voi ucide toţi băieţii cu care se făleşte-atât. ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI oar Artemis privea din slavă şi nu se-nduioşa deloc. Săgeata însă i-a oprit şoapta duioasă ce-o rostea. vârându-şi paloşul în piept.. Dar nici aceştia n-au avut mult de aşteptat. Zadarnic unul dintre dânşii mai implora încă pe zei sa înceteze-acest măcel. Fetele se aflau cernite. Sângele lor uda ţărâna. — Şi eu copilele. având pe faţă lacrimi amare. Asta-i dreptate olimpiană!. Cât ai clipi au fost străpunşi. Şi-a zgâriat faţa. lângă sălaşul unde fraţii aşteptau focul rugului... striga spre toţi: — Iacătă zeii. Artemis.. ce era de faţă. când nu ne umilim destul.. a glăsuit Artemis cruntă.. hohotind. Fii bună. Apoi şi-a-ntins zeiţa arcul.143 noastră. gemând. s-a repezit peste feciorii cu trupurile fără vlagă. mi-aţi ucis copiii! Nu mai trăieşte decât una dintre odraslele iubite... Mulţimea suspina pe lături... Priviţi-i cum ne asupresc. a spus Apolo... D . şi pe noi doi.. A doua îşi mângâia mama. Şi lângă mamă n-a rămas decât copila cea mai mică. Te-ndură. de care e atît de mîndră.. Şi ridica pumnii spre cer. A tras în cea dintâi copilă. Nu era mamă să nu plângă durerea bietei Niobeea. Au fost şi dânşii săgetaţi..

încă umede. de asemeni. Câinii se grămădeau lângă stăpâni. parcă plângea. Nimic din ceea ce dă viaţă unei făpturi nu se mai vede. Cornul de vânătoare suna straniu. sora măreţului Apolo. Nici capul nu poate să-l mişte sau braţele să şi le-ndoaie.. până ce ploile şi vântul l-au măcinat şi l-au făcut să piară. vânând necontenit sălbăticiuni... parcă spunea ceva. pe cer. în ţara ei. ca o făclie de argint. Lipsită de băieţi. Apoi cânta cu cele nouă muze. vânătorii-ncetau goana. după moartea iubitului său Orion. Ce va urma ?. Se-nvârtoşează limba-n gură şi sângele-i îngheaţă-n vine. pe acel munte. Nu vor mai duce trupul niciodată. zeiţa vânătoarei. sălta în fruntea celor trei charite.. Chema pe vânători pe lângă focuri. zeiţa Artemis cea castă. Inima fetei se opreşte sub vârfu! ascuţit ce vine şi se înfige nemilos. Pune săgeata şi ţinteşte. Atunci. Faţa-i îşi pierde strălucirea. Aici e aruncată pe un munte . se ivea luna. O întîmpina Apolo şi. Mama n-a mai putut să plângă. luceau trântite-n ierburi lângă dânşii. Picioarele-s înţepenite. Totuşi. Hăituiau fiarele prin munţi. dânsa se culcă între-aceia care-i fuseseră prea dragi.144 Da-n timp ce dânsa înc-o roagă şi lacrimile i se varsă pe faţa galbenă. Din ochii ei de piatră ţâşnesc lacrimi. în cinstea mamei sale Leto şi a puternicului Zeus. Doar lacrimi limpezi îi mai curg din ochii-atât de bucuroşi odinioară. Stele clipeau nerăbdătoare. Artemis se ducea la Delfi. Lăncile. Ochii-i rămân. încredinţându-şi arcul nimfelor sale credincioase. care se scurg ca un izvor. pierită. Urma povestea nelipsită. de fete. una dintre plăcerile de seamă ale zeiţei era aceea de a privi la marile serbări vânătoreşti. în ţara unde se născuse6 . deşi era atât de aspră şi de necruţătoare. de soţul său. Aezii povesteau că multă vreme s-a mai putut vedea trupul de piatră al reginei. Aşa s-a isprăvit osânda dată de zei reginei Niobeea. Artemis pune iar săgeata în struna cea zbârnâitoare.... chiar Artemis. Căci ea s-a prefăcut în stană rece. dar şi acolo mama tot mai plânge. Şi sus. Urmau şi imnuri şi serbări. dusă de-o mână nevăzută. se sătura câte-odată de măceluri. Spre seară. Deodată se porneşte o furtună ce o-mpresoară pe regină şi-o duce-n zbor.. Se desfătau ţintind cu arcul sau zvârlind lăncile-ascuţite. îmbrăcată graţios. povestea care o cânta pe fata Letei şi-a lui Zeus. într-un danţ plin de voioşie. Cu toate astea. cu părul ridicat pe ceafă şi pieptănat cu îngrijire. Oamenii din acele timpuri ţineau la meşteşugul vânătoarei. Şi vânătorii cântau veseli.. Atâta chin o împietreşte. Şi aşteptau. orbi şi nemişcaţi sub fruntea pală. scurtându-i zilele puţine5 . jertfe şi daruri ce-ncântau trufaşa fire a . de Amfion. pentru c-a fost prea fericită..

.. şi-n inima-i necruţătoare pacea se cobora din nou.. mândra Artemis..145 zeiţei.7 Numai în clipe ca acestea Artemis. putea uita pe Orion. ce-i ocrotea pe vânători . .

căci fiarele umpleau pământul pe acea vreme şi ajungeau . Şi slujitorii templului începeau să-i biciuiască pe băieţi. deoarece reprezenta lumina argintie a lunii. În artele plastice. care ducea în mână şi o făclie de argint. este una dintre cele mai frumoase stele ale nopţilor de vară. într-adevăr. Astfel. vestită prin vinurile ei. Chios este o insulă din Arhipelag. la romani). Elinii socoteau că putea să-i ajute pe navigatori să-şi ducă triremele şi să-i călăuzească în timpul nopţii. Zeul Apolo se mai numea şi Febus. Când preoteasa se plângea că trupul de lemn al lui Artemis i s-a îngreunat în braţe. Palestra se numeau şi locul unde se făcea gimnastică. din ochii căreia curgeau lacrimi. şi exerciţiile înseşi. Orion este prezentat ca un uriaş înveşmântat în piele de leu. Băieţii nu scoteau un geamăt. Orion. unde îndurase nenorocirea. Elinii credeau că steaua Sirius are influenţă asupra turbării câinilor. Dar cel mai mult era slăvită Artemis ca zeiţă a vânătoarei. şi-i biciuiau până ce sângele curgea în râuleţe prin sanctuar. De aceea. Piatra semăna cu trupul unei femei îngenuncheate. şi slujitorii loveau mai tare. erau aduşi într-un sanctuar al zeiţei. răniţi de moarte. Sirius este înfăţişat ca un câine gata să muşte. ar fi fost în antichitate o piatră ciudată.146 Note: 1. după cum am văzut. Ţara de baştină a Niobeei era. chiar de-ar fi fost. Deci ea ar fi fost dusă din Teba. de asemeni. vreme când unii câini capătă această boală.. Unii mureau sub flagelare. 7. şi nu leşinau. în fiecare an. Homer. printr-o ceremonie a flagelării. era un semn că flagelarea trebuie-nteţită. De asemeni. după legendă. Artemis (sau Diana. pentru unii chiar o artă. Săgeţile din tolba ei par a fi razele argintii de lună. Artemis a fost destul de mult sărbătorită de vechii greci. O preoteasă lua în braţe xoana – statuia de lemn care o înfăţişa pe Artemis. tocmai în Asia Mică. Poate pentru astfel de fapte crude zeiţa era sărbătorită în Sparta.. Sirius. Alături de Apolo. adică a biciuirii. sorei lui Apolo. 4. de fapt. i se mai zicea şi Febe. a cărui imaginară transformare a fost povestită în legendele greceşti. Aici. 2. El se confunda adeseori cu însuşi Helios – soarele propriu-zis. Băieţi spartani. Lidia. de vârstă fragedă. 6. pe muntele Sipilus (cum se numea. Este unul dintre ţinuturile unde se bănuieşte că s-ar fi născut cel mai mare poet al Greciei antice. deşi regina domnea în Teba. se spune că. pentru că vânătoarea era un meşteşug de bază la vechii elini. în Efes i se ridicase zeiţei un templu Colosal. unul dintre feciorii mijlocii ai reginei). este o stea strălucitoare. Ea. Zeiţa Artemis se confunda cu Selene – luna. 3. în toiul căldurilor. Stânca aceasta s-ar fi numit şi ea: Niobeea. Se ştia că aceştia nu aveau să fugă din lupte niciodată. Aproape toţi regii şi eroii au fost şi vânători destoinici. pentru că Sirius se vede cel mai bine în miezul verii. 5. semnificând lumina soarelui. erau glorificaţi. marinarii îi zideau temple de-a lungul coastelor şi-n porturi. cumva. Un templu care era socotit drept una dintre cele şapte minuni ale lumii. Băieţii care îndurau tot chinul. era tot o zeiţă a luminii. purtând în mână o măciucă.

147

adeseori primejdioase.Multe opere de seamă : statui, tablouri, monumente au fost cioplite, zugrăvite sau înălţate în cinstea aceleia ce întruchipa meşteşugul de a vâna cu iscusinţă. Fidius, Praxitele şi alţi mari sculptori, cioplind cu măiestrie piatra, au înfăţişat zeiţa cea virginală a vânătoarei.Din tot ce a mai rămas, celebră este însă marmura intitulată „Diana de la Luvru”, despre care, în „Pseudo-kynegheticos" sau „Fals tratat de vânătoare", scriitorul Alexandru Odobescu vorbeşte astfel: „A fost fără îndoială un vânător inspirat şi a ştiut să mânuiască bine arcul şi săgeţile artistul sub a cărui daltă s-a mlădiat statuia Dianei de la Luvru, acea mândră şi sprintenă fecioară de marmură, care s-avântă, ageră şi uşoară, sub creţurile dese ale tunicei ei spartane, scurtă în poale şi larg despicată la umeri”.

148

HERMES
ând vechii greci veneau acasă de prin cetăţi îndepărtate, unde făcuseră negoţuri cu sclavi, cu lucruri preţioase, cu ţesături sau cu bucate, şi se umpluseră de aur, îi aduceau zeului Hermes jertfe şi libaţiuni1 din plin, în chip de caldă mulţumire. Şi îl cinsteau, pentru că el le da puterea de a străbate întinsul mărilor albastre şi-i ocrotea în grea restrişte. Şi-l mai cinsteau, pentru că tot el le da vorbirea iscusită, bună la încheiat negoţuri. În slava lui cîntau aezii la mesele îmbelşugate. Şi-aveau ce povesti aezii... Hermes era fiul lui Zeus. Îndată ce-l născuse Maia, fiica titanului Atlas, sărise repede din leagăn, zvârlise scutecele-n lături şi săvârşise o ispravă... De mic se arătase dornic să umble, să călătorească. Ieşise repede-n poiană. Dar cum era desculţ băiatul s-a apucat să rupă ramuri de mirt şi tamarisc, mlădii. Din ele şi-ampletit sandale, născocind, deci, încălţămintea. Se încălţase şi pornise pe coasta muntelui Cilene, căci în Arcadia văzuse lumina zilei zeul Hermes. Pe când umbla pe drum, o broască – broască ţestoasă – şontâc, şontâc, i-a tăiat calea. Ce s-a gândit atuncea Hermes, văzându-i ţestul ? L-a luat şi şi-a făcut o liră. Şi-a început din ea să cânte povestea dragostei lui Zeus cu mama sa, gingaşa Maia.

C

149

UN MIC TÂLHAR
lecase-apoi peste poiene. Zărind nişte cirezi, pe care Apolo le păzea cu grijă, i le fură pe nesimţite. Apolo însă-i prinse urma... Căci îl pârâse un moş, Batos, pe zeul cel dibaci, pe Hermes. S-a dus Apolo, deci, la Hermes, să-i ceară boii înapoi. Dar Hermes, care ascunsese cirezile într-un loc sigur şi se-ntorsese apoi acasă, făcându-se că doarme-n leagăn, a început să ţipe tare : — Nu vezi că sunt un prunc abia-nvelit în faşă ?... Cum aş putea să săvârşesc asemenea năzbâtie ? Iar când Apolo îl aduse în faţa tatălui său, Zeus, învinuindu-l de hoţie, Hermes, dibaciul, îi răspunse : — Apolo minte! Minte!... Minte!... Jur pe cereştile portice că nu sunt vinovat, o, tată... Şi-aşa de bine a ştiut să glăsuiască şi să-şi acopere hoţia feciorul cel născut de Maia, că Zeus a-nceput să râdă. De atunci Zeus a hotărât că Hermes o să fie zeul născocitorilor de lucruri, al oratorilor, al hoţilor şi-al celor care călătoresc în lumea largă. Dar mai cu seamă în hoţie se arătase iscusit, furând frumosului Apolo nu numai boii, ci şi arcul cu tolba plină de săgeţi. Hefaistos, fierarul şchiop, pierduse cleştele de-aramă. Iar lui Poseidon îi furase – închipuiţi-vă! – tridentul, în timp ce mândrei Afrodita îi şterpelise-un brâu de aur. Dorind să sugă de la Hera lapte divin – să poată astfel să-şi dobândească nemurirea – îşi luă-ntr-o zi înfăţişarea lui Ares, fiul drag al Herei, din vremea când era copil. Porni apoi să gângurească. Regina slăvii, amăgită, crezând că-ntr-adevăr e Ares pruncul care plânge cu foc, îl luă la piept pe fiul Maiei, rivala sa. Descoperind înşelăciunea, Hera l-a izgonit, ce-i drept, dar el supsese nemurirea de la zeiţa cerului. Pe urmă, Hermes ar fi vrut să şterpelească, de la Zeus, fulgerul cel îngrozitor, dar de-astă dată se temuse de tatăl său răzbunător şi se lipsise... însă greu, căci mult îi mai plăcea să fure, să râdă, să batjocorească pe toţi aflaţi în preajma sa. În schimb se apucase de negoţuri. Vânzându-i lui Apolo lira, îşi cumpărase caduceul, un băţ vrăjit, pe care Hermes nu-l mai lăsă nicicând din mână. De-aceea, Zeus a mai spus că Hermes va oblădui negoţul şi înşelăciunea şi, folosindu-şi caduceul, va duce morţii sub pământ, întunecatului zeu Hades.

P

150

UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ
vând la toate-ndemânare de necrezut, Zeus l-a făcut şi curier în ceruri şi i-a mai dat apoi în seamă gimnastica şi tinereţea. Iar unii spun c-ar fi primit în grija lui şi sănătatea. În acest fel, din prima zi când se născuse, Hermes făcuse treburi cu duiumul şi-n toate-şi arătase isteţimea. Dar cum se-ntâmplă deseori cu-aceia care se pricep să facă multe, primise Hermes fel de fel de sarcini. El mătura prin sala de banchete. Pregătea cupele pe mese. Mai aşeza şi jilţuri şi covoare, şi răspândea poruncile lui Zeus. Iar morţii îi ducea lui Hades, la judecată, toată noaptea. Şi-n zori o lua din nou cu treaba... Cum se vedeau la vreo ananghie, zeii îl şi chemau pe Hermes. Chiar Zeus îi cerea lui sprijin, când trebuia îndemânare, repeziciune şi-ndrăzneală în lucruri mai anevoioase. Hermes îl ajutase şi pe Ares, zeul războiului, învins cândva de doi uriaşi şi cetluit în lanţuri grele. Îi ajutase şi pe Gheea, Apolo, Hera, Afrodita, Hefaistos, Hades, Poseidon, Demetra şi Dionisos. Dintre eroi, i-a sprijinit în lupte şi pe Perseu şi pe Heracle, pe Odiseu şi pe mulţi alţii. Chiar oamenii ţineau la Hermes. Era viclean, ce-i drept, dar tare harnic. Obişnuia să fure şi să mintă, dar nu se da-napoi nici de la luptă. Cunoştea vorba iscusită (fără de ea negoţul nu se poate) şi născocise câte şi mai câte ...2

A

PAN
ocul cel mai iubit de zeul Hermes era meleagul său natal, Arcadia – Munţii Cilene. Tot aici dânsul s-a îndrăgostit de o frumoasă nimfă, Driops. Dar nimfele fugeau de zei. Pentru că zeii le minţeau adeseori, le părăseau cu pruncii-n braţe. Ştiind această taină, Hermes s-a prefăcut într-un păstor, ce-avea o turmă de mioare, şi, fluierând domol prin munţi, s-a apropiat de nimfa Driops. Nu ştim ce i-o fi spus, dar nimfa a fost, desigur, amăgită. Zeul a luat-o de nevastă.

L

.. urmărindu-i jocul. Şi pentru că a râs de el tot cerul azi. să locuieşti jos.. Zău. mici şi răsucite şi-avea şi-o barbă încâlcită. avea ş-o barbă deasă. Cum.. De mic bărbos şi cu picioarele de ţap. Purta pe frunte nişte coarne tăioase.151 După un timp. încornorat şi cu picioarele de ţap. ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA ând l-au văzut... S-a dus pe unde s-o fi dus.. E un copil ciudat. Punându-şi mâinile pe ochi. pe pământ ? Feciorul s-a oprit din danţ şi a rostit tatălui său : C .. lăsând pe bietul copil singur.. către trufaşii olimpieni. l-a jupuit de blana moale. Pruncul bărbos. fiule. dar Hermes a mai glăsuit : — Ia spune. Pe cap avea un păr zburlit. Nu-l azvârl. e drept... O să vedeţi. Dar ce mai prunc!. Prinzând pe loc un iepure.. A luat copilul şi a râs.. Aşa copil. E şi firesc!. cu copite. Dar Hermes a aflat curând de fuga nimfei şi-a venit. cânta. cum vrei ? Să stai aicea... în Olimp ? Să-l rog pe Zeus să rămâi ? Sau ţi-ai dori să pleci... În blană l-a-nvelit pe prunc. cumva. însă să ştiţi că e drăguţ. Zeii Olimpului râdeau. Hermes.... Iar zeii.. — Nu. sărmana nimfă s-a-ngălbenit şi s-a-ngrozit : — Vai. se jelea nimfa. L-a luat cu sine în Olimp. a izbucnit frumoasa nimfă în hohote de plâns amar şi. negre. deşi era doar un copil.. azvârlit jos şi de pripas. păroase. eu îi dau numele de Pan3 . ruşinată. M-au pedepsit pesemne zeii.. Da. Ia cântă.. Lui îi plăcea acest copil atât de neobişnuit. a rostit Hermes.. nu conteneau deloc din râs : — Ce mai copil ai dobândit!. frumoasa nimfă s-a simţit mamă şi a dat viaţă unui prunc.. Ia zi-i.. Avea picioarele de ţap. Un prunc cum nu se mai văzuse!. Şi e isteţ.. cu chipul său urât..... Pe drum. râzând.. Mai bine l-ai zvârli şi tu... jucându-se ca un ieduţ. cânta şi dănţuia prin cer. venind cu el. ce copil! Ce pocitanie! E un blestem. nimfa Driops ?. Nu behăie cum credeţi voi. a fugit. da... — E fiul meu şi-al nimfei Driops. fiule!. cine l-a născut ?.. zeii din cer s-au minunat şi au strigat : — Ce e cu ţapul ăsta mic ? De unde-l ai ?. şi e urât. Când l-a văzut. E caraghios. Şi-a fugit ?...

Striga pe nimfe. râzând voios. în cântece. danţând. văzu o apă : râul Ladon. Sirinx fugea.. Auzi zgomot pe aproape. — În munţii ei am să mă duc! Şi. tată. a şi ajuns. în salturi sprintene de ţap. cum gonea. FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL entru că acest zeu glumeţ. cât ai clipi. pluteau cinteze. şăgalnic. într-o zi sta nimfa pe marginea unui izvor. Să vieţuiesc printre păstori sau printre nimfe şi satiri. Am să fiu veşnic râsul tuturor. cântând.. se ivi un uliu. precum era şi tatăl său. Eu. azvârlindu-se-n văzduh. Dar uneori le fugărea. Pan se-ndrăgostise numai de-o nimfă. visând : care-i va fi ursita ? Pe sus. ţipând de groază. înspăimântată. în munţii-Arcadiei. Copitele băteau pământul.. Dar nimfa. în munţii unde m-am născut. Apoi a început s-alerge pe munţi şi prin păduri. a răspuns Hermes. Sirinx se deşteptă din vis. ca o săgeată prin văzduh. cu părul lui zburlit pe frunte şi barba toată răvăşită de goana prin livezi şi crânguri. şi-un tril de pasăre tăcu. Privi în jur. sub ciocul aprigului uliu. Ladon. Deodată. şi plânsul ei umplea dumbrava. zei. şi-o va cuprinde. o şi pornea la fugă şi-l ocolea. înţeleg că sînt urât. Iar zeul – uite-l! – e aici. copila unui fluviu. şi se ivea. nimfe. tăind. pe oricine. cum dădea cu ochii de el. nu mă lăsaţi!. Şi. şi ce să vezi ? Dintr-un tufiş. în soarele amiezii. Nimfa Sirinx. Şi totuşi. Copita lui e-n mâlul apei. Pan o porni pe urma ei. O nimfă tare drăgălaşă. iată. pe negândite. Şi nimfele o auzeau. îi plăceau nimfele sprinţare. — O. Se clătina de oboseală. Nimfa sări-n picioare iute. Dar cine îndrăznea să iasă în calea zeului cornut ? Picioarele i se muiau. Dar. care hălăduiesc prin munţi. Nu mai putea micuţa nimfă să se întoarcă spre pădure şi nici s-alerge înainte. . Mai sunt doi paşi. era şi el focos din fire.. rândunici. cu ochii-n flăcări.152 — Nu mă simt bine în Olimp.. Pan o privea încremenit. Zeul o urmărea pe nimfă printre copaci. Îi simte-n ceafă răsuflarea. Venea ca umbra şi se târa prin buruiene şi nu se sătura privind-o. tot cerul. surioare. Doresc mai bine să cobor. în faţa nimfelor speriate. Şi că-i plăceau n-ar fi nimic. Sărea într-un picior pe pajişti. — Arcadia e ţara ta!. Nu vreau să fiu soţia P .

în pâlcuri nimfele-l urmează. dar trestiile-şi foşneau frunza. cu joaca ei neostenită. cu trupul ei frumos de fată ? Nu-i zeu pe toată lumea asta aşa nenorocit ca mine!. Dar. Sub cântul lui. Cânta necontenit din nai. Când nimfele danţează sub cântecul de nai. Un freamăt dulce de suspine. Tot ascultând într-una naiul. purtând în plete flori şi frunze şi cântă-n cor. Unde e nimfa ce mă-ncânta odinioară cu glasul ei cel plin de vrajă. sub adierea înserării ce-nvăluia încet pământul. prin crânguri. Zeul se aplecă spre ea. îi creşte-n suflet o simţire şi înţelege că ar putea să vieţuiască alăturea de acest zeu. în cântec.. degrabă. Tot ce vroia să spună Pan rosteau. neuitată Sirinx! zicea zeul. rupse... pierdut în frunze. NIMFA PITIS eul s-a tras după aceea într-o pădure-ntunecoasă. bucăţele – nepotrivite ca lungime – din trestiile fermecate. Nimfele îi aud cântarea şi sunt mişcate de durerea care îl macină pe Pan şi de credinţa ce i-o păstrează nefericitei sale Sirinx. ca prin farmec. totuşi vei fi mereu cu mine.. atât de straniu şi de hâd. O trestie pe malul apei4 . Suflă în trestii şi din ele ieşi un cânt plăcut şi tainic. ca altădată. Mai ales buna nimfă Pitis s-apropie cel mai mult de el şi-n-cearcă să-i aline dorul. slăvind pe nimfa care se prefăcuse-n trestii. furişate. oprindu-se din plâns. La început din milă numai. şi foşnetul părea o şoaptă. Când Pan porneşte trist spre munte. Şi-aşa mi-oi alina durerea. pe care ţi-l păstrez în trestii. trestiile. şi-l văd cum sade pe un trunchi şi suflă-n nai. cu nimfa Sirinx. Un zvon de vânt. frumoasa Pitis e în Z . Şi-am să-ţi ascult întruna glasul. Îi mângâie obrazul aspru şi lacrimile i le şterge din barba deasă şi-ncâlcită. Şi Pan. dintr-o dată mlădiul trup al nimfei Sirinx se prefăcu-ntr-o plantă verde.. — Deşi n-ai vrut să-mi fii mireasă. Vin din desişuri. Şi-ar mai fi spus şi alte vorbe zeul bărbos şi cu copite.153 zeului cornut. Lăsase nimfele în pace.. O murmurare ca de ape. Le strânse cu o legătură şi le lipi apoi cu ceară. nimfele toate se prind de mijloc şi danţează. — Sirinx a mea!. se tânguieşte nimfa Sirinx şi-şi plânge-n hohote destinul. tu. căci dânsul născocise naiul5 . I se părea că stă de vorbă cu draga lui.

Îi spune dorul ce-l frământă şi chiar o cere de nevastă. Pan se uita cu ochii tulburi.. dragă fată! Iubita mea.. acela ce uimise cerul din prima zi când se născuse. Nimfa-l ascultă-nfiorată. cântând din nai. cu rămurele verzi în plete. Dar uneori rămâne singură. un pin6 .. îşi dă şi dânsul seama ce dragă-i e frumoasa Pitis şi c-o doreşte de soţie. din acea vreme. Pitis. pe Pitis de soţie. strămoaşa tuturor. o. plecă pe vale. pământul.. Şi-aşa. se spune... În timp ce-o mai ruga pe Gheea.. Privea şi nu-i venea să creadă. Să pieri pe stânci. O.. Încet.. Sunt zeu. Pan se urcase sus. Pitis. Ajută-mi dragostea... şi nu pot să-mi dau moartea. eu vreau ori să trăiesc cu Pitis. răsuna noaptea prin păduri. — N-ai vrut să fii a mea. Gheea!. urmat de un alai de nimfe. Şi Pitis râde-nveselită. Boreu râvnea de multă vreme. Sărind din piatră-n piatră. Soţie scumpă. Se hotărâse chiar să-i spună această taină. Dar cine. Vijelios urla Boreu. ca să-l asculte lumea-ntreagă rostindu-şi viersul de iubire. răcnind năprasnic peste culme.. îndureratul ?. După aceea-i cântă ei. pe cel mai semeţ pisc de piatră. cu furie. Dar asta ştiu că nu se poate. Pan o priveşte şi-nţelege că rana i se lecuieşte şi-o altă flacără se-aprinde. te rog pe tine. pe o piatră. Cum cânta el duios din nai. şi el. prin locurile necălcate şi singuratice din munte. spre nimfa Pitis şi i-a dat brânci să cadă-n hăuri. spune legenda.. necredincioaso!. tu care faci să iasă viaţa din sânul tău fertil şi darnic. mâhnit peste măsură. din locul unde zăcea Pitis s-a înălţat o tulpiniţă. nimfa se urcă iute pân-acolo şi se aşază lângă zeul încornorat şi cu copite. Apoi. Boreu s-a năpustit. Încrâncenat de gelozie. naiul.. Ce născocise. dar nici a lui nu vei rămâne. pierind în negrele genune.. zeul Boreu. Nefericitul zeu îşi rupse din arbore mici rămurele. Gheea. Ea a crescut şi s-a făcut un trunchi cu ramuri verzi.. Pitis. o. — De ce-s nemuritor ?..... cu Pan. O.154 frunte.. şi-atuncea el îi povesteşte despre isprăvile lui Hermes. l-aude. cine să-l audă pe bietul Pan. În acea zi. izbindu-se din stâncă-n stâncă. strigând mereu pe nimfa Pitis : — Pitis!. mai degrabă. Cântecul lui. Atunci. El o zăreşte şi îşi lasă alături. Pe urmă a fugit spre vale. ai milă de gingaşa Pitis. ori să sfârşesc cu ea odată. pe Cilene. ce furase şi câte treburi mai făcuse! . fermecată. i-ar fi zărit. vântul turbat de miazănoapte. tată.. Înduioşaţi îl ascultau păstorii din . Şi zeul se izbea cu capul de toate pietrele din munte. Nimfa s-a prăvălit..

Atâta doar mai avea Pan!. şi viersul zeului cornut îl purta vântul mai departe.... Durerea lui suna spre zare. Şi-aeasta era mângâierea zeului care purta coarne şi-avea copite despicate. .155 Arcadia..... până la marele Ocean. tot mai departe.. Duceau şi ei la gură naiul. mai departe.

fugă dezordonată. cu chip surâzător. Panică înseamnă teamă. Se turna vin sau apă. şi apariţia instrumentului mult iubit de păstorii elini. 3. O altă operă vestită e o statuie de bronz. Şi-l vezi că aşteaptă să primească numai o poruncă de la Zeus şi să pornească iar pe cale. înfăţişându-l ca pe un efeb cu trupul zvelt. de la spaima pe care o stârnea nimfelor ce-l întâlneau. mai ales la încrucişări şi pe lângă poduri. numite herme. sculptorii l-au dăltuit în piatră. Pinul pe greceşte se cheamă Pitis. 5. îi ridicau nişte coloane dreptunghiulare. în acelaşi timp. Pan pe greceşte înseamnă tot. într-un chip poetic. Iar Hermes. stă în repaus doar o clipă. Cu vremea. Libaţiunile făceau parte din ritualul de închinare în faţa zeilor. pe altarele zeilor sau pe carnea animalelor. în care Hermes. sau chiar în lemn. La noi chiar. Naiul în limba elină se cheamă Sirinx. au aţâţat în mod deosebit fantezia elinilor.156 Note: 1. prin care îşi explicau. cu foşnetul lor misterios. Mai târziu.. strălucitor de frumuseţe şi vigoare. putea să-i călăuzească pe mare şi pe uscat. în amintirea legendarei Pitis. atât de popular astăzi la noi – naiul. Această tradiţie a fost preluată de mai multe popoare. cum sunt astăzi. libaţiuni s-au numit şi beţiile.. În schimb. în care să facă negoţ şi să adune aur. 4. . Trestiile de pe malul apelor. altă pildă de felul cum îşi imaginau cei vechi apariţia diferitelor specii de plante şi copaci. jertfite. Elinii erau dornici să-şi ridice pretutindeni oraşe. după cum socoteau ei. care aveau în vârf chipul lui Hermes. Romanii l-au numit Faun pe zeul Pan. provocând panică între perşi. care se făceau în cinstea zeului Dionisos sau Bachus. El era un arbore funerar. Ca să-l cinstească pe Hermes. Aceste herme ţineau loc de indicatoare sau tăbliţe. zeul i-a ajutat pe atenieni să învingă la Maraton şi-n alte bătălii. în marmură. Ramuri verzi şi cununiţe de pin se puneau la uşile caselor îndoliate. Legenda spune că. înfăţişat cu aripi la picioare. Se pare că panică e un cuvânt care vine de la Pan. 2. mai ales în Ardeal. şi uneori lapte. 6. Zeul Hermes se bucura de multă simpatie la vechii greci. mai ales pentru că era zeul călătoriilor. sunt multe locuri unde se pun ramuri de pin sau brad la înmormântări. Cea mai frumoasă operă din toate este aceea pe care însuşi Praxitele a dăltuit-o în marmură de Paros. după numele închipuitei nimfe. aceste herme au fost aşezate la graniţe şi la porţile oraşelor. pe drumuri. Ei au născocit această legendă. El nu avea temple multe în Elada.

care zăcea acum pe Elbrus. Atena avusese cândva o înclinare pentru titanul.. pân-atuncea ascuns şi amorţit. ce împânzesc văzduhul. pesemne. cât poate el supune pe ceilalţi zei cu pumnul cel încărcat de fulger. orice vieţuitoare. căci oamenii şi zeii erau zeiţei pradă. şi mii de păsărele. tu vrăjeşti orice inimi. şi-n iarba din livadă.. Şi nimfele-i cântau : — În faţa ta.. În mare şi în munte. L-a făcut şi pe dânsul. zeiţă. frumuseţea şi viaţa.... Artemis. era zeiţa Afrodita. Chiar Zeus.. se umple de lumină. făcând să încolţească într-însele iubirea. Orion. să-şi părăsească V . chiar şi despre ele legendele spuneau că-n mare. Aceea care primise în grijă de la Zeus iubirea. Ba. mare taină. Atena şi Artemis erau netulburate de flacăra iubirii. era să se mărite c-un uriaş. Zeiţa vânătoarei. cât e Zeus de mare şi puternic. îşi reînsufleţeşte fecunda adiere. Turmele dau năvală peste păşunea grasă sau trec fluviile repezi.. şi totuşi. aproape fiecare avea un dor anume. cerul se-nseninează.157 AFRODITA iaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită.1 Apoi cântau puterea zeiţei Afrodita de a pătrunde-n inimi. Puţini zei sunt aceia ce pot să-i stea-mpotrivă.. Atunci când se vesteşte o zi de primăvară. Doar Hestia. Afrodita i-a tulburat simţirea. se depărtează norii şi vânturile fug. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. o fi avut şi ea vreo taină. mărturisesc prin cântec puterea-ţi nesfîrşită. Le dăruieşti iubirea.. Pământul îţi aşterne covoare felurite de flori viu colorate. năvalnica dorinţă de-a se-nmulţi mereu. în râuri tumultuoase sau în cuiburi de păsări. greu ferecat în lanţuri. stăpân atotputernic. Iar Hestia. Zefirul.

Zeiţa Afrodita îl sfătuia pe Eros când să întindă arcul şi-n cine să lovească. Purta în mână arcul şi pe spinare tolba umplută cu săgeţi. înmuiate cu vârfu-n foc şi miere. şi nici n-am îndrăznit să pomenesc de ea. ca să se răzbune. şi de un copil. Plecă prin lumea largă. mânjite cu otravă. după voia cerescului său tată.. Eros. i-a hărăzit dorinţa să se îndrăgostească de-un simplu muritor. eu îndur umilinţe. căci eu însumi greşit-am. târâtă de-o oarbă rătăcire. El nu îngăduie celor de jos să ştie că zeii pot greşi!. va-ntemeia cetatea cu nume mare : Roma. poruncind zeiţa să i s-aducă grabnic rădvanul din petale de flori de trandafiri. din Olimp. Şi-acest voinic. cuc sau alte animale. iar altele de plumb. la fel. Copilul se născuse din dragostea cu Ares. Simţirea mea zeiască a fost. spunea ea troianului Anhise. un simplu muritor. după cât se pare. Zeiţa. troianule Anhise. Puterea mea divină îi subjuga pe toţi. vultur. bun de joacă.. îl părăsi pe-Anhise. Şi. pentru asta Zeus îi purta pică zeiţei Afrodita şi. c-o mână de viteji. la stăruinţa mamei îşi arunca săgeata cu miere sau otravă în inimi de fecioare sau de flăcăi voinici. eu unisem pe zei cu fete pământene. Căci zeii se temeau.. E . de-a râs o lume-ntreagă. Vroia să îşi ascundă dragostea cu Anhise. să poată şi el râde de slăbiciunea ei. zeul neghiob şi ţanţoş al crudului război. vreodată. În acest chip. Iar zeul. ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ i bine.. rând pe rând. ori de te vei lăuda că eu ţi-am fost nevastă. Săgeţile lui Eros erau de două feluri : unele făurite din aur.. de ce puneam la cale. — Din vina ta.158 tronul şi. mai înainte vreme. pentru că. Din dragostea aceasta s-ar fi născut Enea. preschimbat în taur. Dar. Enea. romanii se făleau spunând că sunt urmaşii zeiţei Afrodita2 .. ea nu se bucura de înrudirea asta. urmată de cortegii. căindu-se de faptă. spunându-i la plecare : — De vei vorbi. de hore şi charite. Zeus o să se-nfurie şi te va fulgera!. ameţit s-alerge. s-a despărţit de tânăr. Zeiţa. Acum însă – vezi bine – că nu mai am cuvânt! Nu pot s-aduc aminte toate aceste lucruri. şi chiar mai mult ca ei. purtat de porumbiţe. cu vârfu-rile negre. a îndrăgit pe-un tânăr ce se chema Anhise.

zeul cel mai frumos. cu ghearele-i grozave. pe dată. sau poate fermecat de brâul plin de taine şi plin de amăgiri. ori vreo nebănuită primejdie să-l pască pe preadragul ei soţ. vânătorul : — Iubitule. care-odinioară îşi petrecea tot timpul doar ca să se gătească şi să-şi pieptene părul. un peplon sau un hiton. Numai că. L . străbătută de un fior ciudat. I-a mai cerut să-şi puie un strai simplu de tot. nu ştiu cum o săgeată. brâul cel fermecat. ce se ivea din tolbă. te poate sfâşia. Iubirea-i pătrunsese în inimă. şi fiara. i-a apărut în faţă un flăcăiandru chipeş. fără de nici un murmur. Adesea-l sfătuieşte pe-Adonis. Nici de părinţii lui. cu colţii ascuţiţi.. Iar blonda Afrodita l-ascultă pe Adonis şi face tot ce-i cere.. şiragurile scumpe şi vălurile albe – podoabele pe care i le-admirau toţi zeii. Eşti muritor. Iar între pământeni nu se găsea nici unul să-i fie deopotrivă. Ba. cerceii. puţin de tot. agrafele. cumva. Fii curajos cu iepurii. cu numele Adonis. vreo vătămare.. Tot ce avea lăsase... Adonis poruncea.. ADONIS egenda povesteşte c-odata Afrodita a vrut să-mbrăţişeze pe fiu-i alintat. Îşi leapădă din plete podoabele de aur şi îmbracă un hiton scurt până la genunchi. Puţin. spinulele de aur. Şi l-a urmat pe-Adonis. de asemeni. Şi tot. de-astă dată. pe care îl purta zeiţa Afrodita3 .. L-a îndrăgit zeiţa atât de mult pe-Adonis. Pe Ares. încât – precum spun unii – îl întrecea pe-Apolo. uneori. Însă a fost destul ca dânsa să se simtă. un vesel vânător. fierbinte.. cu fiere – în dureri. cutreieră acum pădurile umbroase pe urma lui Adonis şi-i veşnic temătoare. şi când şi i-a deschis. căci Eros era mic. tot la fel. cum îmbrăca zeiţa cea castă-a vânătoarei când alerga prin munţi4 . şi jertfele aduse de pământeni. Mai ştii ? – ţintit de Eros. Lui nu-i plăcea găteala.159 Năstruşnicul adesea trăgea la întâmplare şi-mprăştia iubirea : cu miere. Şi chiar pe Afrodita. fericită . Ea. a atins sânul mamei. Adonis. Cum s-a plecat zeiţa. Pe Zeus îl ţintise. încât a părăsit de dragul lui Olimpul şi templele măreţe. stropită mult cu lacrimi. brăţările rotunde. Era aşa de chipeş vânătorul Adonis. fereşte-ţi de fiare fiinţa scumpă. şi i-a cerut zeiţei să-şi zvârle cununiţa din pletele ei blonde. s-a-ndrăgostit de dânsa. A-nchis o clipă ochii. să nu i se întâmple. feciorul acesta zvânturat nu vrea să ţină seamă nici cel puţin de zei.

cel flămând de sfadă şi însetat de sânge. Dar nu izbeşte poate îndeajuns de bine. Dar Ares n-aşteptase blestemele zeiţei. Şi colţii lui sunt parcă pumnale răsucite!. la luptă. Iar fiara îl priveşte cu ochii mici şi roşii de ură şi de sânge.. cel ce nu ai milă!. se-mpiedică-ntr-o tufă de trandafir sălbatic. tu. Oprindu-se din goană. şi-ndreaptă iute carul spre locul bătăliei. Trecând printre desişuri îi iese-n cale-o fiară. să-i vină într-ajutor preadragului Adonis. mistreţul se întoarce şi-l înfruntă furios. De-aceea-l amăgise pe tânărul Adonis.. Era gelos pe-Adonis. tu. ce zace lipsit de viaţă-n ierburi. Pe faţa lui zeiţa zăreşte nepăsare. în pădure. CRIMA LUI ARES donis însă râde. Cam mare e mistreţul!. Nu te vârî-n primejdii. Apucă doar să vadă mistreţul cum dispare. departe mult de locul. nu pot să-ţi scape viaţa. şi-n stânga. ţi-e stinsă tinereţea.. Fugind. când mistreţul îi vâră colţii-n piept. Fii blestemat de-a pururi. zeiţa Afrodita. Nici vârsta ta. îl rupe-n bucăţele. Mistreţul. Adonis îşi ridică lancea şi îl loveşte.. Isprava-i izbândise şi îi era destul. ştiind că-i luase locul în inima zeiţei. şi sângele-i ţâşneşte. Ares se schimbase într-un mistreţ hidos. Un porc mistreţ. grohăind. Coboară ca săgeata. Da. se repede la tânăr şi îl trânteşte jos. dar uită de durere. Apucă doar să vadă. pornise în Olimp. nici chipul nu pot să îmblânzească pe fiarele acestea sălbatice. Te roagă Afrodita.. Vroia să-l nimicească.. unde îl ucisese.160 cu cerbii.. lunga-i lance.. Nu te lupta cu leii. Târându-şi după sine scutul cel greu de-aramă şi suliţa sa lungă. Fereşte-te. haine. ţinând în mâna dreaptă o secure tăioasă. voinicia de care e în stare. Porneşte prin pădure. Afrodita. — O.unde se-afla zeiţa. însă zeiţa ştie că mistreţul e Ares. Ba. Cu ţipete de spaimă aleargă către trupul însângerat. Cu colţii lui năprasnici. se jeluia zeiţa şi se lovea A . Adonis s-avântă după el. Ares! ţipa.. pornind prin slăvi cu carul cel tras de păsări albe.. l-ademeneşte prin umbrele pădurii. Şi nici nu se gândeşte să fugă de pericol. rânjind cu mulţumire. cu urşii sau mistreţii. iubite. — Sărmanul meu Adonis.. Aude cum răcneşte Adonis.. Sărind din car îşi pierde sandalele de aur. Deodat-aude vuiet. Din văzduh vede locul.. parcă se-ndârjeşte şi vrea să-i dovedească iubitei. frângându-şi trupul pe pieptul lui Adonis. blestemat fii. Zeiţa Afrodita abia se despărţise de tânărul ei soţ. puterea..

floarea de trandafir fusese numai albă.. cu câţiva sclavi ai săi. grădini pline de roade şi flori înmiresmate. Dar Pigmalion. aezii cântau că niciodată nu a putut să-l uite pe soţul său. artistul – căci astfel se numea – nu da nici un răspuns..161 cu pumnii tremurători în frunte. din piatră sau din lemn. şi lacrimile sale. mai mult de două zile. deşi. Într-adevăr. picurate-n poiană. şi roşie ca macul. când le-nfloreau în inimi simţirile alese şi-o dragoste curată. Când s-a-nţepat zeiţa c-un spin de trandafir. se spulberau pe rând. tot singur. devotată. Şi rămânea tot rece. Acum era şi roză. iubitoare de casă şi modeste. căci nu avea soţie. se spune. Virtutea şi credinţa erau înlocuite de nestatornicie şi de uşurătate. pe care s-o îndrăgească şi care să-i rămână soţie toată viaţa. din marmură şi fildeş. Nici nu voia să aibă. precum spune legenda. şi visurile sale despre o fiinţă pură. pe vremuri. Nu vreau s-ascult de legea lui Zeus pentru oameni. trecând pe uliţi.. iar mamele cu fete de măritat îi tot dădeau târcoale şi îl pofteau la mese şi la alte petreceri. Graţia se pierduse. Vei dăinui de-a pururi. în fiecare an. Şi ca să nu se uite vreodată de Adonis. i-a curs sânge din rană. fugind către Adonis. în flori de anemone. într-un oraş din Cipru6 . şi-n cinstea lui. atâta cât plânsese şi dânsa în poiană. S-a tot jelit zeiţa pe trupul lui Adonis. Până în acea ziuă. în tristeţe. altădată harnice. ca vie amintire a suferinţei mele!. Adonis. îi aruncau ochiade copilele din Cipru. Iar sculptorul acesta era frumos şi tânăr. şi danturi zgomotoase. fastuoase. căutau acum ospeţe cam nelalocul lor. Era şi parfumată. rămase din trecut. Purtările acestea îl mâhneau pe artist. a hotărât zeiţa serbări mari.. SCULPTORUL SIHASTRU i vieţuia. şi straie deşucheate. în schimbul ei găsea privire îndrăzneaţă. Şi sângele-i divin a colorat cu roşu imaculata floare. N-am să te las să pieri. Adonis!. Nu se poate. un artist ce făurea cu dalta chipuri de zei şi oameni. Văzuse că în Cipru bunele obiceiuri. Serbări numite-adonii5 . s-au prefăcut în flori. gingaşă. Dar el trăia sihastru. vreme de două zile. Avea o casă mare. erau tot mai uitate. S . adesea ocrotea pe cei tineri. vorbă gălăgioasă şi lipsă de ruşine. Fetele.

Iar când lucra. Îi luă şi giuvaere. Gura-i părea o floare. făcând din noapte zi. C . Ei îi spunea acuma tot ce gândea. cu gura tăiată fin în fildeş.. spunându-i frumoasa Galateea. ascultând răspunsul. Şi.. o fecioară. ovalul lin al feţei şi blânda mlădiere cu care se pleca fecioara către dânsul erau desăvârşite. el însuşi. Era cu Galateea.. Mâna lui mult dibace cioplea lucruri de artă ce nu aveau pereche. şi-l întrebau : — Ce tot faci... din fildeş. Pigmalion. Pigmalion alergă şi-i cumpără veşminte. Şi nu mai era singur.. Însă mult mai frumoasă decât în visul său. Galateea ? Mai poate să cioplească dalta mea o minune aşa precum eşti tu ?. Sfârşind apoi cu munca. Căci statua aceea înfăţişa chiar fata pe care şi-o dorise. se-apucă să cioplească. şi fata îi surâdea sfios. a privit cu uimire la statuia cioplită din fildeşul lucios. în fildeş sau în lemn. mereu închis în casă ?. iubite. Ba-i dete chiar şi-un nume copilei ce-o crease cu mâna lui. artistul o întreba mereu : — Tu ce spui. Pigmalion... îmbălsămate. Lui îi părea că fata-i răspunde : — Da. artistul se-ncorda. neîntrecutul sculptor.. aşa cum şi-o visase7 . zâmbind în zori de zi sub raza purpurie. Dragostea-i da putere şi aripi ca să zboare pe culmea creaţiunii. artistul se închise la în atelier şi. şi-i aşternu covoare şi perne peste tot. Lucra fără-ncetare. — Îmi tălmăcesc în fildeş un vis încântător.162 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ a să-şi aline dorul de-o astfel de copilă. luând în mână dalta. Toţi admirau acum ce dăltuia în piatră. şi corpul de zăpadă.. Pe fruntea ei senină citeai neprihănirea. artişti tot ca şi dânsul. Aduse din grădină flori roşii. cum nu se mai văzuse. de parcă-l pricepea. Şi nu deschidea uşa. le răspundea artistul. Veneau la uşă prieteni.

Pe câmpuri viţeluşii gustau întâia oară din iarba cea mustoasă şi mii de zburătoare înveseleau văzduhul cu ciripitul lor. căci se-apropia serbarea zeiţei Afrodita. Nu vrea să ţie seama că trupul ei e rece. Îţi mulţumesc. în ghirlande. Tu-ntruchipezi iubirea. Şi iată-l! – în mulţime. Cosiţele-s de aur şi ochii de cicoare. s-a prăznuit şi nunta.. chemând la sărbătoare toţi oamenii din Cipru. muzicanţii. împleteau. În timp ce-i spune astfel. cuprins de-nflăcărare. gătite cu văluri lungi şi albe din pânză străvezie... Se-ntoarce şi porneşte înfrigurat spre casă. asurzitor. Veniseră artiştii din tot cuprinsul ţării.. Îşi spuse rugămintea. la fel de nemişcată. Eu te-am purtat în suflet şi te-am creat din fildeş. Iezii săreau zburdalnici. surâsul îl pătrunde în inimă pe tânăr. A fost şi Afrodita... Oamenii începeau să strângă-n coşuri mere şi rodii şi naramze. Se-nghesuie-n mulţime. şi ea-i cuprinde gâtul : — Mult am dormit. şi flautul se pornise să sune tânguios.. Nici una nu-i ca tine de castă şi gingaşă.163 STATUIA PRINDE VIAŢĂ enise primăvara. viaţa.... şi dintr-o piatră. Pe urmă. — Zeiţă! zice el. Iar fetele. E tot cum o lăsase în ceasul când plecase spre-altarul Afroditei. Chiar au danţat la nuntă. Începe să alerge. se-nţelege. cu feciorul său Eros. să ardă-n vâlvătăi. Acolo-i Galateea. Eu am pe Galateea cu inima de fildeş. A fost o nuntă mare. iubite!. puterea suverană ce face să-ncolţească. toţi sculptorii Eladei.. cuprins de-o presimţire. Sosind. Azvârle-i o scânteie. şi eu i-o voi aprinde. Jertfeşte un berbece şi cade în genunchi. Tobele băteau tare.. Iar Pigmalion ridică povara lui cea scumpă cu braţele-amândouă şi strigă cu putere : — Trăieşte Galateea!. poeţii. Îţi mulţumesc. iubire. îi spune Galateei.. la care-au fost poftite mulţimile din Cipru. Se află tot pe soclu. V . şi îi sărută faţa şi îi şopteşte vorbe curate de iubire : — Tu ai să-mi fii soţie. zeiţo!. trânteşte uşa şi intră ca furtuna în sihăstria lui. Se-ndreaptă spre altarul de marmură-al zeiţei. crengile lungi de mirt şi agăţau în ele trandafiri şi anemone. Iar pielea ei se face mai moale ca mătasea. Dar el o ia în braţe.. întâia oară iese şi-artistul Pigmalion. deodată Galateea întredeschide ochii şi inima ei bate.

au slăvit pe-Afrodita..164 A fost o veselie cum nu se poate spune. . Feciorul Galateei a fost regele Pafos. ce poartă-acelaşi nume. I-a ocrotit zeiţa.. ce şi-o păstrau cu grijă. Artiştii. în cânt.. El a clădit oraşul.. Şi-au trăit împreună ani lungi. în danţ. zile ferice.. frumoasa Afrodita. şi-n piatră8 . Un templu fără seamăn şi cel mai drag zeiţei. Iubirea ce-i cântată şi astăzi de poeţi. Cât ? Nu mai ştie nimeni. ce-a stăpânit în Cipru. I-a ocrotit iubirea.. iubirea creatoare. dup-aceea. Aşa zice legenda. şi-unde se află templul frumoasei Afrodita.

vechii greci înţelegeau vremea călduroasă. Mai mult. şi mai târziu la Roma. în frunte cu Zeus. adică din a doua dinastie. fără mâneci. Acest brâu avea darul de a o face mai frumoasă şi-i da puterea să subjuge inimile bărbaţilor. când înfloreşte glia. 2. Deci. 7. După versurile poetului latin Lucreţiu. din care făcea parte şi Cezar. se trag direct din Uranus. 4. Atuncea este vremea care aduce moartea comorilor grădinii. prin Afrodita. Zeiţa Afrodita întruchipa şi ea. . au mai multe drepturi decât elinii să stăpânească lumea. ei pretindeau că fiul lui Enea. şi neamul elinilor. natura roditoare. în urma loviturii date de fiul său. aveau loc în Asia. vreme de două zile. nepot al Afroditei. Înţelegeau belşugul de roade felurite. Dar Ares mai este în acelaşi timp şi furtuna sau vremea ce se schimbă. cu secera de diamant. titanul Cronos. serbările în cinstea lui Adonis. erau din neamul lui Cronos. Peplonul era o tunică. care îl răpune sălbatic pe Adonis. adică al cerului.feminină. şi jalea Afroditei. dealtminteri. scurs în apa mării. Ares. Legenda ticluită de poeţi cu atâta meşteşug. se trag din titani (olimpienii din Cronos. fusese purtată Afrodita de Zefir. 6. Iar spuma se ivise din sângele lui Uranus. după legendă. o haină de lână albă. Căci Ares este feciorul Herei. Ciprul este o insulă din Mediterana răsăriteană. din Iapet (prin Prometeu şi fiul său Deucalion). Adoniile. când iarba se vestejeşte şi poamele cad. în vreme ce frunza sângerie este purtată în vârtejuri de vânturile toamnei. părintele tuturor zeilor. după legendă. dreptul de a-şi întinde ghearele ei de vultur pestre întreg pământul. aduce pustiirea în arbori. din ordinul împăraţilor romani. de a schimba materia neînsufleţită în fiinţe vii. romanii aveau pretenţii mai mari: ei afirmau că. Ele se prăznuiau primăvara.. prinsă cu o agrafă pe umeri. scurtă până la genunchi. arăta că romanii. în vreme ce elinii se mulţumeau să arate că ei. Iar moartea lui Adonis însemna chiar sfârşitul verii.. pe câmpie şi-n florile ce-şi scaldă petalele în lumină. fiind dintr-un neam mai bun şi mai vechi. 3. Războiul prăpădeşte şi pârjoleşte totul. aceea a titanilor. şi elinii din Iapet). Se spune că zeiţa purta un brâu fermecat. În legendele eline se sublinia că numai omul înflăcărat de o mare pasiune va putea săvârşi acest lucru. S-a mai arătat această temă la Prometeu : dorinţa omului de a atinge suprema creaţiune. însemna. livada şi grădina.165 Note: 1. În acest fel justifica familia luliilor dreptul de a stăpâni Roma. Afrodita-Venus – sau Venera la romani – era fiica lui Uranus. 5. Astfel se tălmăceşte şi crima săvârşită de Ares cel crud asupra lui Adonis. Elada. cu mare însufleţire. la rândul său. şi Romei. atunci când se născuse. unde. ca şi olimpienii. iar hitonul. se trăgea. cel dintâi zeu al cerului. care îndestulau ogorul. pe când olimpienii. Afrodita se trăgea din prima dinastie de zei. Tot dintr-un titan. războiul. Vremea se înrăieşte către începutul toamnei. Ea se născuse din spuma mării. şi August. Ascaniu sau luliu – cum îl numeau romanii – era întemeietorul familiei imperiale a luliilor. Prin Adonis.

spre slava Afroditei. Aceasta din urmă a fost aflată de un ţăran în Milo.166 8. o insulă din roiul de Ciclade. unul din cei mai mari sculptori ai antichităţii. Scopos. a dăltuit adevărate poeme în piatră. Marmure vestite sunt : Afrodita de Medicis şi mai ales cea din Milo. aceea care întruchipa. pe când îşi săpa ogorul. Aflată astăzi la Luvru. că această statuie ar fi opera unui alt mare sculptor grec. Se pare. . ea stârneşte uimirea tuturor prin perfecţiunea cu care a fost creată. dragostea şi frumuseţea. pentru elini. Praxitele.

de mult.. tu ne vei fi zeiţă. fireşte.. Tu eşti mult mai frumoasă. pe toate laolaltă. din temple şi sanctuare. pământenii uitau s-o mai sărbătorească pe mândra Afrodita şi lăsau să se stingă pe-altarele ei focul. Ce buze!. mai galeşi.. din proaspătă mulsoare. că poate să existe o astfel de minune. ce suge-ntâia oară.. cum are trandafirul involt. o. erau în schimb aduse ca daruri pentru fată.. Noi nu mai vrem pe alta”. din dumbrăvile sfinte.. Şi buzele!. rostindu-i pe-ntrecute fermecătoare versuri : „De-ai fi printre zeiţe. în Creta. nedumeriţi. ele-ar păli de ciudă. Din pricina Psiheei. ce-şi arde limpezimea sub soarele amiezii. smulse de pe coloane. De-o rumeneală dulce. Ca rodiile coapte... în vreme ce poeţii se adunau acolo. un cântec. Iar graiul ei. Î . cea mai mică. căci tu le-ntreci. Aşa grăiau poeţii. frumoaso... De-aceea.. le întrecea cu mult. Podoabele de aur. copilă. Locuitorii ţării şi chiar străini de locuri se grămădeau s-o vadă pe fata cea mai mică a regelui din Creta. plin de parfumuri. lăudându-i frumuseţea. Nici nu puteau să fie ochi mai adânci. Dar orişicâte haruri aveau primele două. ca un ceresc balsam. Psiheea. un rege şi-o regină care aveau trei fete. Chiar mândra Afrodita ar fi pe lângă tine o floare vestejită.. o muzică divină ce farmecă urechea şi-alină suferinţa. în botişor de ciută. ar fi un strop de apă lângă un lac de munte. Şi dinţii : stropi de lapte. Obrajii-i erau rumeni.167 EROS Şl PSIHEEA n basm1 se povesteşte c-ar fi trăit de mult.

. căci fiinţa mi-e robită de chipul tău. Dar dibuind prin tolbă. zeiţa Afrodita l-a şi chemat pe Eros2 . De.. mai picură-i în suflet Psiheei şi-o iubire nebună pentru-o fiinţă cu totul decăzută. s-a cam zgâriat la deget.. sau cine crezi cu cale. în palatul din Creta. O vei găsi uşor....... surorile mai mari. jertfe. sau un an.. — Da. nu-i vorbă. ce-mi asculţi porunca fără de şovăire. precum hărăzise zeul iubirii. s-a necăjit amarnic şi-a început să strige : — Asemenea ocară ?..E săvârşită vraja : n-o mai pot dezlega. Părinţii mândrei fete erau nedumeriţi. Parcă vedeau o piatră. Iubirea pentru fată l-a şi cuprins pe Eros. Vreau s-o hulească lumea şi să râdă de ea. Îmi împlineşti voinţa. căci celelalte fete. astfel... chiar în iatacul fetei... suspinând. şi.. copilul năzdrăvan. dar totuşi nişte miri de rang înalt : doi regi.4 PALATUL FERMECAT -a scurs o săptămână. mamă!. un osândit de soartă.168 Când a aflat zeiţa. o privea pe Psiheea nesăţios. fără viaţă şi fără de simţire. pe genele ei lungi... Tu însă fă – prin vrajă – să n-o iubească nimeni. i-a rostit Afrodita cu voce tremurândă. Cum îndrăzneşte ea să fie mai frumoasă ca mine. flori.. flăcăii ce-nainte nu conteneau s-o ceară de nevastă.. ce-avea aripi de aur.. copilul cel drag al Afroditei s-a întors în Olimp. nătângi. c-a îndrăgit un monstru şi. Cum de o rabdă cerul ? Şi darurile mele. ştrengarul s-a strecurat în taină. răzbunarea zeiţei Afrodita va fi îndestulată. Lăsându-şi tolba-ncolo. acum o priveau reci. A zburat prin văzduhuri şi-a poposit în Creta. Era-n Olimp. Tiptil-tiptil. După treaba asta. fructe – toate – să-mi fie smulse oare de fetişcana asta ?. Şi feciorul şi-a-ntins aripi de aur3 . înfuriată groaznic. Psiheea!" Şi. precum făgăduise zeiţei Afrodita. gândind : . Noaptea era senină şi-o rază de lumină – trecută prin frunzişul cel des de la fereastră – o săruta pe pleoape. să caute o săgeată cu care s-o ţintească.. o marmură cioplită cu mare iscusinţă de-un sculptor cu renume şi. o torţă şi un arc cu săgeţi fermecate : — Tu. De-o fată muritoare ?. dar gândul îi rămăsese-acolo. pe care o iubea.. S . se strâng s-o tot admire. la fecioara Psiheea. găsiseră miri vrednici. Şi Eros a vrăjit-o pe fata regelui. copilul meu iubit ?. — Nu. Afrodita ? Şi. — Atâta ţi-e porunca ?. o lună. totuşi.. Dar n-am să trag săgeata cu fiere şi otravă. cam bătrâni. odată cu-nserarea.. te rog de astă dată să te repezi în Creta şi s-o cauţi pe Psiheea.. Eros. căci oamenii..

pe scări monumentale. în care sclave cu chipuri nevăzute au picurat esenţe plăcut mirositoare! Şi-o masă-mbelşugată. şi nu-ncerca. Psiheea e condusă într-o-ncăpere mică. îi glăsuia copilei : — Tot ce zăreşti în juru-ţi. cum poruncise zeul. ca ginere. şi se cufundă-n baie. cu vaiete cumplite. Şi mii de animale – părând însufleţite – făcute din argint. lăsând-o-ntr-o poiană cu ierburi ca mătasea şi flori îmbălsămate. Deci du-o pe Psiheea în vârful unui munte şi las-o părăsită. erau turnate-n aur. căci vei fi osândit. frumoasa mea stăpână. într-un cortegiu jalnic – de moarte. un monstru rău şi crud. tu. Vă-nchipuiţi ce-adâncă. ştiind că lasă fata drept pradă unui monstru. Ce bine e în apa fierbinte. Deodată dânsa simte că bate-o adiere. dulciuri. o luase pe copilă pe aripile lui. şi-acolo – ce să vadă ? O boltă minunată. mărgăritare albe.. să-ntrebe pe Apolo ce are de făcut.. pietre scumpe. şi-n fildeş. prinţesa sta cu spaimă şi tremura ca frunza când vine vijelia. în vreme ce podeaua părea ca înstelată cu mii de nestemate. şi s-au întors acasă. Păşind fata cu frică.. de care însuşi Zeus se teme uneori. rege. purtând cu sine focul şi-o armă ucigaşă.. Zefirul. în care erau îngrămădite comori nemăsurate de aur. călăuzindu-i paşii. fructe gustoase : rodii. poftim. focoase diamante şi alte multe pietre. În preajmă dă cu ochii de un palat măreţ. Vântul de-apus. Apolo i-a răspuns. dacă şi-a treia fiică şi-ar fi găsit un rost... De vrei. şi-n aramă. cu luciu stins. rubine. Atâta doar că nimeni nu mai călca palatul în chip de peţitor. O fiinţă nevăzută. să te împotriveşti poruncii zeilor. în locuri neştiute de oameni până-atunci. pe o potecă-ngustă.. bătrânul rege s-a dus la un oracol. chitre. Poţi spune orice voie. puse în mozaic şi-nchipuind din ele figuri parcă pictate. Atunci. ce zboară prin văzduhuri.. După ce se-ospătează.169 Ce bucurie mare ar fi avut părinţii.. ce-o să te răcorească după atâta zbucium. sculptată cu migală în lemn scump de lămâi.. Poţi da orice poruncă. . Dar nu-ndrăznea sărmanul să calce-o hotărâre pe care o luau zeii. să ştii că e al tău. Aici au părăsit-o. nu de nuntă – regele şi regina au dus-o pe Psiheea pe vârful unui munte. te-aşteaptă o baie minunată. Psiheea nu aşteaptă prea multă îmbiere. Coloanele înalte. ce neagră întristare l-a cuprins pe bătrânul părinte al Psiheei. pătrunde în palat. naramze îi sunt întinse-n faţă. împodobeau pereţii. Fata privea uimită. vinuri întăritoare. prin preoţii din templu : — Nu mai spera. Rămasă singurică. care o susţineau. tot aşteptând pe monstru să vină să o-nhaţe. veşminte şi podoabe. ca monstrul să-şi ia prada. prin încăperi... O fiinţă fără seamăn. păşind tot mai departe. s-o ducă peste piscuri. un om. va fi bărbatul fetei. bătrâne. Şi-n ziua hotărâtă. tăcută.

Nu vor să vadă cerul şi nici lumina zilei. Se hârjonea cu ele. şi totul se-mplinea. ca-nainte... cu aşternuturi moi. În timpul zilei. pe cele două fete. Îngăduie ca-n ziua următoare Zefirul să aducă acolo. da!.. Mai ales nu uita că. a auzit din vale nişte voci cunoscute. Până ce el. prin poiene. vremea curgea pe nevăzute făgaşe...170 primitoare. Neobosită. Să nu ai nici o teamă. care umblau prin munte. dar fiinţele din preajmă îi poruncesc să tacă. căutând-o pe Psiheea. se-nduplecă. Soţul tău o să vină şi-o să te-mbrăţişeze prin somn. O vorbă să nu spună. unde eşti ? Regele. Dar să nu-ncerci să-l vezi.. ori cobora-n poiană. Intâi să-i ceară voie slăvitului ei soţ. Coruri. cât timp nu pot să afle nimic de soarta ta. Fiinţele nevăzute o culcă pe fecioară în acest pat de aur şi suflă în făclia ce pâlpâia alături.. fugind printr-o pădure. copilă dragă. aşa precum doreşti. Nu ştia cum arată. — Am să-ţi împlinesc voia.. stăpâne. culegând flori şi fructe sau dănţuind mereu. căci te pândesc primejdii. Să nu ai nici o teamă! îi răspunde Psiheea. muzici alese îi desfătau auzul! Dar nu vedea pe nimeni. I-e blândă sărutarea. O strigă şi o caută : — Psiheea. să nu-ncerci să mă vezi.. tatăl nostru. şi-n zori – când prima rază se strecura-n cămară – dispărea fără . Şi altele pe urmă.. orice-ar fi pe lume. de are înfăţişare frumoasă sau de monstru.. A mai trecut o zi. surioară. A stat puţin pe gânduri. îi spune iar o voce. — Mai înainte-i spune : — Ştiu că surorile or să te sfătuiască lucruri nechibzuite. şi-l roagă. surorile mai mari. Cine să fie oare ? A!. Nu le da ascultare. în fine. Psiheea le aude şi-ar vrea să le răspundă .. căci el şi cu regina s-au ferecat în casă. Dar într-o zi. nu ştia cum îl cheamă. A stfel s-a scurs şi noaptea. Toate vor fi. — Dormi fără nici o grijă. să te căutăm. Cu câtă nerăbdare aşteaptă dânsa noaptea! Iar când soţul soseşte. Vorbea numai cu umbre.. ea plânge şi-l dezmiardă. SE IVESC CELE DOUĂ SURORI urmă. Sunt ele.. când fata ieşi ca să se plimbe pe munte.. stăruieşte. în palat. trimisu-ne-a pe noi. N-avea decât să-şi spună dorinţa cea mai mică. Psiheea devenise soţia unei fiinţe ce venea numai noaptea. cu pat curat şi alb. fata se răsfăţa în voie prin multele-ncăperi ce le avea palatul..

. Le-aduce la palat. Mă rog. iar sora cea mai mică rămâne la palat. Se uită cu ardoare la el şi se apleacă. E straşnic planul. le şi povesteşte că ei i se-mplinesc toate dorinţele. Atunci. se-apropie de el şi-i luminează chipul. n-o vezi ce se-ngâmfă ? Ne-arată toate cele. cercei sau pietre scumpe. Ca să se-n-credinţeze. Căci el o să se-nfurie şi o s-o pedepsească. afară de aceea de a-şi vedea bărbatul . O fi voinic şi chipeş.171 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS n ziua următoare. Sclavele nevăzute le-n-treabă de porunci. s-aprindă o lămpiţă noaptea. haine. Aşa. când nu-i de faţă dânsa. cu-obrajii ca bujorul. când doarme el.-nfricoşată. şi cum el i-a cerut. Şi dragostea o prinde cu vie-nvâlvorare pentru divinul Eros.. pe perne. cu aspru jurământ. târziu. pe aripile sale. pesemne. Ba. Alături are arcul şi tolba cu săgeţi. dar nu au timp prea mult. când soţul doarme dus.. E-naripatul Eros... cu soţii noştri bătrâni. Şi cele două scorpii o sperie pe Psiheea. în noapte. iară în zori se-ntoarce. pe când el doarme. îşi şoptesc amândouă. o Î . mingii. Surorile se miră şi vor s-o iscodească... cu bucle lungi de aur pe umerii de nea. Psiheea le arată palatul fermecat şi sălile în aur şi arginturi. neghiobi şi şubrezi. Ha. Psiheea.. În fiecare seară vine dintr-o pădure şi trece înot râul. Zefirul se porneşte pe văi şi. dintr-o dată. hăt. Şi scorpiile pleacă. Şi. grădinile. pe vârfuri. Şi ea ? Ce bogăţie. Psiheea ia în mână lămpiţa cu ulei şi. Acesta-i un balaur. dornică să-l sărute. Acel ce s-odihneşte-naintea ei.. iar noi nişte sărmane şi umilite sclave. căci mesele-s întinse şi muzica le cântă. Ba.. ascultă şi promite să le urmeze sfatul. Sigur c-o s-o mănânce şi pe soţia sa. — Ce zici ?. e monstrul cel mai dulce şi mai frumos din lume. o fi vreo zeitate... Tocmai ei ? Cea mai mică ?. Bărbatul său. cercuri de aur. la-nceput bucuroase c-o revedeau pe fată. pădurile şi toată avuţia ce se afla acolo.. de parc-ar fi regină. vede pe cele două surori ale Psiheei. şi-o săgeată o zgârie la un deget.. coşuri cu flori. Îi spun că nişte oameni i-ar fi văzut bărbatul. şi să-i privească faţa. uşurel. orice poftesc l Surorile Psiheei. Mai bine să-i dăm sfatul să-şi calce jurământul faţă de soţul său şi să-ncerce să-l vadă noaptea.. Ce-mbrăţişări! Ce lacrimi! Ce chicoteli! Ce râs!. Şi noi. Ea îi atinge arcul şi tolba... ha. colane. încep să fie roase de o invidie din ce în ce mai neagră. surioara noastră va pierde din trufie. să nu-ncerce să-l vadă. Noi o credeam pierdută. ne mâncăm tinereţea. şi braţe nevăzute aduc bucate. când o să aibă poftă.. Şi nu sfârşesc prea bine să spună ce doresc. Neruşinata!.

. S-a dus pe totdeauna. zeul intra-n Olimp şi mândra Afrodita îi ieşise înainte şi îl certa cu asprime : — Necredincios!. Afrodita. sete şi piedici cu duiumul.. Viclean!. făclia.. Unde te pot găsi ?... o. ba încă socoteşte să plece spre zeiţa iubirii. căci nu sosise timpul ca să mă poţi vedea. nu vreau. zeiţa se încruntă.. Dar el se saltă sprinten şi zboară pe fereastră.. Ajunge la palatul zeiţei Afrodita şi-i spune umilită : — Tu eşti. mama lui Eros. îndură suferinţe. Fii bună deci.. voi avea un prunc. Imploră şi pe-alţi zei. grădinile. năzuind un sprijin.. şi frig. îi răspundeau mai toţi. şi foame.. Aşa ne-am înţeles ? Ei bine.. tot fata-i mai frumoasă. Numai că el zburase şi n-o mai auzea... dispar. Ea doar ocroteşte dragostea pe pământ... Duşmana mea de moarte ai luat-o de soţie ?... Psiheea şi pornise pe munte. nu-i ia durerea-n seamă. O vede pe Psiheea plecându-se asupră-i . Peste puţină vreme şi eu am să fiu mamă.. Psiheea nu se lasă. De ură-nverşunată. merge. aripile.... Dă-mi arcul. Nu ştii că însuşi Zeus a părăsit atâtea şi-atâtea pământene ? Nu mai gândi la el.172 picătură încinsă de ulei se scurge din lămpiţă. pe cât eşti de frumoasă. acuma m-ai pierdut.. izvorul.. Şi. care-i spune : — Mi-ai fost atât de dragă! Dar prin nechibzuinţă.. pentru asta te voi închide-n casă. căci te iubesc. El.. căci n-o să-l mai revezi. pădurea.... Eros ?. zeiţă.. însemnele puterii. merge. Eros.. strigă fata. — Tu eşti o muritoare... şi…Eros. Silit de legi divine.. şi dânsul e un zeu. Dar după-atâta trudă.. rostindu-i printre dinţi : P . şi te iubesc atât.. Dar nimeni n-o ascultă. Sunt singură. ci sclav! PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI e când frumosul Eros era închis în casă. Psiheea-nmărmurită aude numai glasul lui Eros. Şi plecă. Zeiţa Afrodita priveşte spre Psiheea. căminul.. se trezeşte.. făcându-i o arsură pe pielea delicată.... mâhnită. Nu mai eşti zeu.... aleargă-n templul Herei.. e gata să-l sărute cu buzele fierbinţi. zeiţă.. Îl atinge pe zeu.. în vreme ce cu ochii îl roagă de iertare. şi plângea : — Ce-am să mă fac. căci dânsa ocrotea familia. Palatele de aur. dă-mi şi tolba. tot.. soţul meu. eu. O roagă pe zeiţă.. — Nu...

în cutioara asta. şi pleacă iar N . Cată să vii degrabă. Porneşte iarăşi fata. Dar nici aşa zeiţa nu se milostivi.. Îi dete o movilă înaltă de seminţe. o trase de cosiţe şi o bătu la sânge. să biruiască totul şi să-mplinească voia geloasei Afrodite... pe soiuri. căci plec la un ospăţ. poate mai mult ca mine ?.. însângerată.. — Te du-n regatul morţii cel cârmuit de Hades..173 — Vrei să mă faci bunică. fasole. (Lâna era de aur. ce străjuia cu colţii lui cumpliţi acest ţărm al tristeţii. poate mai mult ca zeii. Afrodita. Străbate peste fluviul. că ea era zeiţa ce-o ajuta pe fată să treacă prin primejdii. îi spune Afrodita. ce eşti vinovată că te-ai născut frumoasă. şi luă ea însăşi biciul. Erau acolo boabe de mac. balsamul ce ţi-l cere. şi cere-i Persefonei. orz şi alte feluri şi-i spuse să le-aleagă grămezi. CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES eîmpăcată încă.. O-nvineţiră toată. zeiţa frumuseţii ? Vrei să mă faci bătrână ? Tu. Dar dragostea. şi să-i aducă lână. frumoasa Afrodita! Persefona primeşte să-i umple cutioara cu balsamul cerut. Apoi.. Şi-i porunci s-aducă un şip umplut cu apă. Se spune despre Gheea.. cum se cuvine! Sclavele o înşfăcară şi-o biciuiră straşnic. Îi sfâşie veşmântul. zeiţo. linte. grămezi. pe unde treceau morţii. o puse şi la muncă. să-ţi umple cu balsam cutia asta mică. necum. Şi trece chiar de Cerber. păzit cu străşnicie de sute de balauri. sub pământ. zeiţa îi mai cere să plece şi-n ţinutul lui Hades. Şi-o roagă : — Dă-mi.) Pe urmă o trimise în vârful unui munte. copila ajunge şi la tronul zeiţei Persefona. Luaţi-o şi biciuiţi-o. strămoaşa tuturora... mama soţului meu.. îi porunci să plece într-o pădure deasă. grâu. pe mine. cel cu trei capete. Când se sfârşi cu munca. Dar ştiţi. domolindu-l pe monstru cu nişte turte dulci. dorinţa de-a-l mai vedea pe Eros i-au dat Psiheei vlagă să treacă prin primejdii. Balsamul mă va face pe mine mai frumoasă. unde păştea o turmă de oi – turbate toate – ce-i omorau pe oameni. Să vină două sclave : Grija şi Întristarea!. Şi cum. gingaşa lui soţie. de câinele lui Hades.. Se luptă îndelung să intre în regatul cel misterios al morţii. Pe-aici trecea un fluviu care curgea spre Tartar..

îndură-te de mine şi de iubita mea. şi cerceta cutia. nu. Şi Zeus porunceşte lui Hermes să adune... dar nu-i timp de pierdut. şi-un zeu. — Ba da. Şi-i dă fetei să soarbă din cupa lui de aur esenţele ... călătorind pe drumuri. sosită în rădvanu-i din flori de trandafir. frumoaso. ce văzuse prin vrajă toate astea.. Nu-ngădui. Să vină şi Psiheea..” Şi tot gândind în sine. se frământa Psiheea.174 Psiheea. Să mă fac mai frumoasă decât mă ştie Eros. la plecare. Cât de puţin. să mă-ndrăgească iarăşi. văzându-mi chipul. Şi ca să fie demnă Psiheea de un mire ceresc... cum este Eros... strigă din urmă zeiţa Afrodita. Deci m-ai iertat ?. aproape fără voie... Iar el. o sfătuise bine : — Să nu deschizi capacul. Am băgat eu de seamă unde l-a-nchis zeiţa.. eu am s-o fac zeiţă. binişor. pe zei şi pe zeiţe. mânată de iubire. Numai că din cutie – aşa cum uneltise zeiţa Afrodita – iese un abur negru. Tu eşti oare!. să te privesc. „E pentru zei.. care-a făcut şi face atâtea nebunii. Tu du-te cu balsamul. Balsamul din cutie e numai pentru zei. E vremea să-l însori. Zeus. şi-apoi să caut mijlocul ca să pătrund la el. le smulge şi s-avântă printr-o fereastră-afară.. Adună în cutie aburii grei ai morţii şi fata se trezeşte — Iubite. Mai stai. stăpâne! Psiheea nu-i zeiţă. şi cum aflase locul unde-i ţinea zeiţa aripile şi arcul... ZEUS HOTĂRĂŞTE… D : ar Eros.. — Şi eu. Psiheea-ntredeschide capacul. Psiheea dragă. Şi zboară zeul Eros drept în Olimp şi spune : — O.. O. — Nu.. ştiu bine. de-aş putea şi eu să folosesc balsamul! Puţin. Căci am atâtea lucruri să-ţi spun. Eu plec către Olimp.. Ajunge la Psiheea. în sala de consiliu. tu ce lumea o cârmuieşti din slavă. nu mai aşteaptă mult. cum este Eros. E vremea să astâmperi pe-acest copil zburdalnic. Zeiţa. Mama mea. răspunse Zeus.. şi-ncearcă să surâzi.. rosteşte zeul Eros. Nu te mâhni. şi fata cade jos. Afrodita. nu poate face nuntă cu ea – o muritoare.. Mai stai.. să-l ducă Afroditei. este pe urma noastră. Aburul o-mpresoară şi el aduce somnul cel fără de sfârşit.. de-atâta vreme de când ne-am despărţit.

Iar voi. Vă porunceşte Zeus!. rămânând amândoi fericiţi în Olimp. — Rămâneţi împreună necontenit de azi.. puteţi să-ncepeţi nunta şi să vă veseliţi.. zei şi zeiţe. Şi Eros cu Psiheea au făcut astfel nunta. le glăsuieşte dânsul.175 divine : ambrozie şi nectar.5 .....

ca s-o urce în Olimp. numai forţa universală. 5. Fără îndoială că această operă. sub diferite variante. înaripatul. El are un arc. Cupidon sau Amor – cum îi spuneau romanii – este înfăţişat ca un tânăr cu pletele încreţite şi aripile pe umeri. care se găseşte la Luvru. la început era. cuprinde pe Psiheea. reprezentate prin liră. 2. în opera sa „Măgarul de aur”. grecii şi l-au închipuit pe Eros ca un tânăr înaripat. pictat de artistul Louis Gérard. Într-un frumos tablou. un giuvaer de piatră. Tema a fost reluată de către alţi scriitori şi. este înfăţişată această poetică alegorie. a fost răpită de romani din Elada. 3. cum credeau elinii. poate în otravă şi venin. Această alegorie are un tâlc. Tot în Capitoliu se găseşte un preaminunat grup de marmură care-i înfăţişează pe Eros şi Psiheea îmbrăţişaţi. pe care o gustau numai zeii. se tâlcuieşte prin suflet. poetizând legenda. Eros. pentru grecii vechi. Opera. Întruneau astfel în dragoste. dacă nu e însoţită şi de o simţire adâncă. În Capitoliul din Roma se află o statuie cioplită din marmură pentelică de faimosul Praxitele. Mai târziu. 4. din care este gata tocmai să tragă o săgeată. pot îmblânzi o fiinţă oricât de cruntă. în chip poetic. şi pe Ares. într-atât este de armonioasă marmura dăltuită. zeul luptelor nesăbuite. Psiheea.176 Note: 1. Un zâmbet şăgalnic îi luminează faţa şi toată frumuseţea ce i-a fost dăruită de Afrodita. . şi ajunge în Olimp. cea dintâi zeiţă. cu Uranus. Arătau în acest fel că simţămintele. cel dintâi zeu. De aceea vechii meşteri îl înfăţişau adesea pe Eros călare pe un leu. pe draga lui soţie. a pătruns în folclorul multor popoare. Basmul despre Eros şi Psiheea a fost povestit cu multă vervă şi fantezie – probabil după o veche legendă elină – de către scriitorul Apuleius. în limba greacă. ţinând în mână o liră. a inspirat nu numai pe poeţi. după ce el îi ţintea cu săgeţile. frumuseţea Afroditei cu dorinţa de cucerire a lui Ares. Alte opere îl reprezintă pe Eros în mână cu o torţă – torţa care trebuia să înflăcăreze dragostea oamenilor. Eros. dându-i drept părinţi pe Afrodita. Dar şi sufletul se înalţă prin dragoste. făcându-le să se înmulţească. prin Eros. zeiţa dragostei. Aici Eros. săvârşită de un artist necunoscut. poate muiată în miere şi foc. Lui Eros însă nici că-i pasă de cele care vor urma. perechi. El a unit-o pe Gheea. adică în locul unde se găsea fericirea desăvârşită. ci şi pe pictori şi pe muzicieni. vrând adică să sugereze că dragostea cea frumoasă trebuie cucerită. care uneşte fiinţele perechi. şi anume că dragostea nu poate dăinui. dragostea.

tras ca o vijelie de zeci de cai sălbatici. Le mulţumeau cucernici şi le zvârleau ofrande în valurile mării. Dar şi mai mult iubea delfinul. nimfele nereide plângeau înduioşate şi. pe când zeul se preumbla pe mare. se avântau cu toate să scape corăbierii. văzuse într-o ceată de nimfe nereide o tânără fecioară.. îl îndrăgea nespus.. se ridica-n Egeea3 . Iar când zeul Poseidon cutremura adâncul de ape mişcătoare şi îneca sub valuri triremele eline. Însă de-acolo zeul pleca adeseori în carul său de aur. Odată. alt zeu bătrân al mării. care-şi avea palatul în apele Egeei. De-altminteri în legende se spune că Poseidon şi-a cucerit soţia cu ajutorul unor preacredincioşi delfini. Fiindcă zeul Poseidon crease cândva calul4. şi tatăl lor. Mama lor era Doris. lunecând prin valuri. numită Amfitrita. zeul care purta în mâna lui triena2 -. în număr de cincizeci. Nimfele nereide. Când se trezeau sărmanii şi se vedeau trăind. P . erau nişte copile de-o bunătate rară. delfinul care zburdă mereu voios prin valuri şi saltă şi se joacă şi face giumbuşlucuri. Nereu.177 POSEIDON ŞI AMFITRITA alatul lui Poseidon1 . ştiau că-şi datoresc această fericire nimfelor nereide. cumva. despre delfin. o nimfă oceanidă. În urma lor săltau cetele de delfini şi alte animale din apele marine. Ele-i purtau pe braţe şi-i aruncau pe ţărm. Aproape nu-i poveste legată de Poseidon fără să fie vorba.

şi asta va fi bine!” Şi... puzderii de corăbii... vrăjit de melodia ce o cântau în cor...Şi zeul a zâmbit : Cred că a venit vremea să-mi aduc o regină. vrâstată cu vine de argint.. ca să-i dea de urmă. Nu.. Pesemne. ce este atât de mânios. cum s-a-ntors Poseidon la dânsul la palat. de marmură. Poseidon. o căuta şi.178 URMĂRIREA NIMFEI cum însă Poseidon zărise pe-Amfitrita cu toate celelalte surate ale ei. „Ce cântec!. Dar zeul din Egeea. puse doi delfini. însă. şi zeul se oprise. alge mlădioase şi pietre de mărgean şi o cinsteau pe nimfă. De mă însor cu dânsa.. dar fata nici n-a vroit s-audă : — Cum ? Eu să fiu soţie acestui zeu.. îmi întăresc domnia. la mine. Copilele danţau într-o insulă Naxos.... Iar nimfa cea frumoasă e fata lui Nereu. deodată.. şi-a spus în sine zeul.. izbind-o neîncetat de stânci..... când tropotesc prin valuri şi-aleargă şi nechează. ce înotau prin ape şi-i întrebau pe toţi : — N-aţi văzut-o pe nimfă ? Nu ştiţi pe unde e ? Pe unde se ascunde copila lui Nereu ? Răspundeţi... Căci nimfele. Nici nu vreau să-l văd. Iar ea. Şi caii lui la fel. Voi nu vedeţi cum marea se zbuciumă de-atunci ? Poseidon o loveşte cu furca sa mereu.. blândă din fire. fata a fugit într-o peşteră albă. Ce fete are Nereu! Mai ales Amfitrita. Răspundeţi. Tridentul lui mă sperie de câte ori îl văd.. barba-i zburlită şi-nţesată de alge şi de scoici şi fruntea-ntunecată şi pletele-i albastre s-or fi zărit cumva.. ce-i aduceau. le ocrotea pe toate aceste vietăţi ce locuiau prin mări.. scoici. a trimis peţitori. Aici veneau noroade de vietăţi marine. căci îi cunosc puterea... şi sfarmă. . Nu. Ce visare!.... Şi-o zguduie.. c-o fire-atât de aspră şi-un glas răsunător ?. ca danii. A ... Căci altminteri stăpânul va aduce prăpădu-asupra voastră.” Şi se uita la fată cu ochii lui albaştri.. tăioşi cum e oţelul. căci stăpânul e supărat cumplit. Nici prin gând nu-mi trece. Ia stai s-o mai privesc. în palatul de aur din Egeea!. Şi ca să scape. între valuri... au contenit din danţ şi au sărit în mare.

A ridicat tridentul. Ba chiar s-o şi peţească. s-a-nveselit nespus. sub furia lui. şi nimeni nu ştia unde şedea pitită. Şi-a pus pe umeri haina de purpură brodată cu aur şi argint. careva. aşa-şi trântea tridentul. corăbii. Poseidon. În zadar o căuta. un peşte. cineva a vorbit – un şarpe. a scufundat din nou. o meduză. Şi-a curăţat şi barba de scoici şi de nisip. Jivinele din apă. Abia târziu. Poseidon. aflând vestea.179 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE oate mai mult de frică. Încât zeul Poseidon venise în zadar. şi s-a ascuns mai bine. delfinii ageri s-au hotărât din nou s-o caute pe Amfitrita. încâlcit. şi se părea că totul s-apropie de sfârşit. nici de data asta neizbutind s-o afle. să aducă iute ştirea. încât se zguduiau şi apele şi munţii şi Tartarul cel negru. Delfinii. căci nu dădea de dânsa. de mânie. vrâstată cu vine de argint. Nu li se vedeau ochii şi îşi aşteptau moartea. ca să-şi pieptene părul albastru. Numai că-n zorii zilei pornise iar s-o caute pe nimfa Amfitrita şi. când hăurile mării primiseră atâtea corăbii călătoare. pornind spre ascunzişul copilei lui Nereu... Iară pe fruntea arsă de vânturi şi furtuni şi-a aşezat coroana. şi-a spus unde e fata şi că-şi are sălaşul în peştera aceea de marmură.. insule şi maluri. P . au şi pornit înot. în noapte. şi apa acoperise ţărmul. Dar poate Amfitrita a fost şi ea vestită că zeul îi aflase locul de adăpost. noroade-notătoare de peşti şi raci şi broaşte şi scoici şi câte toate se ascundeau în grote. într-un cotlon al mării. credincioşi. s-a potolit Poseidon pentru puţină vreme. părăduind ţinuturi şi înecând sub ape oameni nenumăraţi... se pitulau de spaimă prin pietre şi nisip.. Atunci. unde domneşte Hades.

stăpână peste ape ? Asemenea iubire nu mai găseşti în lume.180 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA i au pândit şireţii când nimfa – mulţumită că zeul a plecat – ieşea pe ţărmul mării să se-nsorească o clipă. un mărgăritar mare. în vreme ce cortegiul avea în fruntea lui pe oceanida Doris.. cel mai bogat din lume. Era. şi ea nu-i întrecută decât de dragostea ce-o are pentru tine. — Mărite. Privind astfel spre dânşii. desigur – când ne-ai trimis în S . plin de fală şi plin de mulţumire. ai să fii vinovată faţă de zei şi oameni de-o astfel de năpastă. şi ţărmuri şi numai tu. cu glasul tunător. au munţi de avuţii. în iarbă. Palatele de aur. Poseidon.. Ea ridicase capul. cleştar şi diamante. purtată tot de-un monstru. Zeul s-a repezit spre peştera în care s-adăpostea mireasa şi. deodată se trezeşte c-o piatră azvârlită de un delfin. preafrumoasă nimfă. Sfârşindu-se cu nunta. ţinând în braţe lire. fecioara nereidă aude pe delfini : — O. a strâns în mână frâul. de spaimă pentru dânsa. copilă. sfă-râmă şi insule. precum se spune. Ascultă-l deci. a-anbiat-o să vie alăturea de el5 . în cinstea Amfitritei. şi fă cu dânsul nunta. Şi ce fecioară oare nu s-ar simţi-ncântată să-i fie lui domniţă. Blestemele-or să cadă asupra ta. cântând cu toate-n cor. Nedumerită încă. fecioară. Dânsa ducea în mână făclia cununiei. să ştii. Căci el te vrea soţie.. ce-mprăştia lumină pe toată coasta mării şi o umplea de vrajă. de salturile repezi ce le făceau delfinii. de tumbele ghiduşe. delfinii s-au apropiat de coasta unde – în iarba verde – se odihnea fecioara. de milă pentru oameni – pe cât spune povestea – s-ar fi înduplecat. Auzind vorbele ce le rosteau delfinii. şi monştrii au pornit. stăpânul nostru este. Ea sa urcat în carul tras de-o sută de monştri. unde s-a făcut nunta. Astfel au mers cu fală şi-au intrat în palatul puternicului zeu. au venit la Poseidon cei doi delfini isteţi ce peţiseră fata. au spus dânşii – în limba lor. În jurul lor săltau nimfele nereide.. Poseidon. carul de sărbătoare cu care trecea zeul peste aria mării. Jucându-se. aflate în Egeea. De nu primeşti. şi tot ce vrea din lume Poseidon dobândeşte. vrăjită fără voie de jocul cel zburdalnic. după stăpânul Zeus. îndurerat. Puterea lui e mare. Delfinii l-au vestit îndată pe Poseidon că nimfa se-nvoieşte a fi soţia lui... c-o strălucire vie. frumoasa nereidă.

El era. Răsplata o veţi primi pe loc.. mărite. dintre zeiţe. nimfe şi mai ales copile de simpli muritori. după nuntă. pe nimfa Amfitrita. apa îi ajungea abia la mijloc. Triton era ca zeii. o nouă constelaţie : a celor doi delfini! — Să fie precum vrei. Poseidon. Ca Zeus. Acum o aşteptăm. elinii vedeau însăşi furtuna. mireasa-i lângă tine. nu i-a păstrat credinţă frumoasei Amfitrita. Pe urmă Amfitrita i-a născut lui Poseidon un fecior cam ciudat. Dacă sufla în scoică. În acest zeu. Triton a fost acela care. Aşa spuneau elinii că s-a ivit pe boltă frumoasa constelaţie a celor doi delfini.. Căci uită-te. ce geme mânioasă. Fireşte. şi i-a strigat lui Zeus : — Îngăduie. să găsim locul unde se-ascundea Amfitrita. ca Apolo şi ca atâţia alţii. în palatul de aur. El era de-o mărime de-a dreptul uimitoare. făcându-şi-o soţie pe fata lui Nereu. Dacă intra în mare. Din încuscrirea asta s-au născut regi. ţintuindu-i pe boltă. pentru zeul stăpânitor al mării – ca Hermes pentru Zeus – pristavul de credinţă. Dintre monştrii aceştia cel mai cunoscut este uriaşul Polifem. eroi şi-alteori nişte monştri. În mâini purta ciclopul un trunchi enorm de pin. alături de-Amfitrita şi tatăl său.. din creştet până-n brâu. ce parcă scânteia. ce se numea Toosa. cleştar şi diamante. alteori. suflând în scoică. slăvite.. ai zis cu voce tare că ne vei da la nuntă răsplata cuvenită. Era urât ca moartea. ce se numea Triton. dânsul a mai avut şi-alte zeci de soţii. a glăsuit Poseidon. din apele Egeei. i-a dat răspuns îndată trufaşul său fârtat. A prins pe el delfinii şi i-a zvârlit în cer. Şi el avea o scoică mare şi răsucită. Şi şi-a întins tridentul. urla înverşunată. De la mijloc încolo feciorul lui Poseidon era ca un balaur. marea se-nvolbura. ce-i A . Avea o faţă neagră şi mare cât o casă şi-un singur ochi în frunte. furtuna se potolea pe loc. sau. lovindu-se de ţărmuri. — Cuvântul mi-l voi ţine. Poseidon. doar părul i-era verde şi-ncununat cu trestii. ca toţi zeii. CICLOPUL POLIFEM stfel şi-a văzut zeul stăpânitor al mării dorinţa împlinită. când s-a sfârşit potopul. marea dezlănţuită. Poseidon dobândise pe-acest fecior cu-o nimfă. De-aceea locuia.181 lume. Pitici păreau uriaşii pe lângă Polifem. a rechemat la matcă puhoaiele hoinare din râuri şi din mări.

vor fi tot ale tale. Dar fiul lui Poseidon.. Doar mi-am văzut icoana în unda verde-a apei şi mi-a plăcut de mine. într-o zi. Şi-şi retezase barba murdară. fugind din calea mea mereu. să o ademenească pe mândra Galateea. fierbea de-atâta larmă... Polifem se coboară din munte pe colină. şi se ferea de monstru. Galateea! Nu mă dispreţui. Mai moale decât puful de lebădă. Polifem nu ştia că nimfa e pe plajă. parc-ar fi o pădure. ce intră până-n mare.. o fiică-a lui Nereu. Stăteau ades de vorbă şi-şi făureau tot felul de planuri minunate. Cu-a-ceasta-şi mâna turma. ca floarea de măslin şi mult mai dezmierdată ca rodul din grădini. De-aceea. care-mi umplu livada şi licăresc prin arbori.. Avea numai o lege : poftele lui. Iar faţa lui hidoasă şi-o oglindea într-una în ape cristaline. Dar tot tu. Nici Zeus n-are. îşi pieptănase părul – ce-i spânzura în viţe sălbatice şi negre – cu grebla lui uriaşă. Mai proaspătă ca gheaţa... Din sân îşi scoate naiul. unde nu simţi căldura în vara arzătoare. o socotea în mare. Căci n-avea nici o milă uriaşul Polifem. Vuiau în zare munţii. Eşti mai îmbietoare decât soarele iarna sau decât umbra vara. îndrăgostit de nimfă. Legenda ne arată că fata.. Pomii cei plini de roade vor fi numai ai tăi. Tu însăţi vei culege. pe Acis. fecioară. nu-ţi va lipsi nimica. un păstor. Nu te gândi că părul ce-mi creşte pe tot trupul . Şi-n pomii mei sunt fructe ce-atârnă greu pe ramuri. silindu-se să-i placă. Galateea. Îşi pune la o parte toiagul său enorm. Nimfa însă era tocmai atunci cu Acis la poalele colinei.. Vedeau şi-auzeau totul. De vrei să-mi fii soţie.. şi-atât!. lăsând naiul. zbuciumată. vâna sălbăticiuni şi-i omora pe oameni. În ei se află peşteri ce sunt tot ale mele. Căci partea cea mai mare din aceşti munţi e-a mea. ce umplu păşunea şi pădurea sau sunt închise-n peşteri. poate. şi turmele. ai pricepe că ai greşit. dacă m-ai cunoaşte mai bine. Atât că Galateea iubea.. eşti mai nepăsătoare decât aceste stânci. şi începe să cânte. care îmi cad pe umeri. pe-un tânăr. Ah. Mai zveltă ca aninul. Mai rumen ţi-e obrazul ca mărul pârguit şi eşti mai majestuoasă ca trunchiul de platan. Eu mă cunosc mai bine.. încâlcită – plină toată de spini – c-o seceră-ascuţită.. a început să strige spre valurile mării : — Mai albă eşti..182 slujea de măciucă. Din-naltul munte Etna se desprinde-o colină. de mult. şi fragii ce se află-n pădure şi coarna ce se coace în toamna-mbelşugată şi prunele zemoase. de crudul Polifem6 . Vroia să pară chipeş. Ridică-ţi dară capul din valuri. Galateea – căci astfel se numea – era mult mai frumoasă chiar decât Amfitrita.. nici frig în toiul iernii. Mai surdă decât marea. pe care şi-l făcuse dintr-o sută de trestii. cu mâna ta. la poalele colinei. ascunsă undeva. Mai dulce ca un strugur.. un trup atât de falnic şi nişte plete dese. şi marea. Am vii care dau struguri ca aurul de galbeni. se-ntâlneau Galateea şi cu păstorul Acis. Monstrul acesta groaznic voia să se însoare c-o soră-a Amfitritei. Numai că. Şi-n locurile-acestea... aproape să le frângă.

dacă vei fi soţia lui Polifem... Şi-atunci. legenda spune c-a ţâşnit cu putere. Ce-a plâns sărmana nimfă.. Să-ţi mai adaug că zeul Poseidon îmi e tată şi că-ţi va fi şi ţie. din stâncă... Deodată. Ascultă-mi rugămintea.. şi fii soţia mea!.. fierbinte. Galateea!.. şi-n jur au crescut trestii.. sfârşindu-şi vorba. ciclopul Polifem îşi ia din nou toiagul şi porneşte pe ţărm.. Cine-ar fi cutezat să-nfrunte pe uriaş ? Şi stânca îl zdrobeşte pe bietul păstoraş şi sângele lui curge. Am doar un ochi în frunte. de pe ţărm.. în amintirea celui ucis de Polifem şi-a dragostei pierdute. De-acolo.... Dar e ultima oară când vă găsiţi alături. El prinde-n braţe-o stâncă şi o ridică-n sus. nici calul fără coamă. îi vede pe cei doi. un izvor.. numit de nimfă : Acis. Şi-a implorat pe zei. Ce ? Soarele din ceruri nu este numai unul ? Şi nu le vede toate ?. Îi vede şi răcneşte : — Aici eraţi ? Mişei!. uriaşul ?.... Acis strigă cu groază : — Ajutor. Acuma s-a sfârşit!.. printre pietre.. un râu cu apă rece.. Şuvoaiele-mpletite s-au transformat în râu. şi eu care credeam că nimfa mă ascultă. Numai că Galateea nu cuteza să iasă din mare. ca să-şi pogoare mila peste sărmanul tânăr zdrobit de Polifem.. dar el îmi e destul. voi. Apoi.. . să-l ajute. râdeaţi de mine. Dispreţul tău mă arde mai rău decât un fulger.. Nimfa se zvârle-n apă. Copacul fără frunze nu are frumuseţe.183 ar fi o urâciune.....

se aseamănă cu valul. 5. izvorul care ţâşneşte vesel din clinele muntoase. Nechezatul lui e ca ţipătul furtunii care aleargă. Această forţă a mării trebuia înduplecată. Amfitrita. cu forţa ei nemărginită. Are în el parcă şi rezonanţe din ţipetele păsărilor şi ale oamenilor. născocind pe zeul Poseidon. Coama lui răvăşită de vânt. Tridentul este de fapt o denumire latină a trienei. cândva. Calul simbolizează. În urma răzvrătirii lui Poseidon. provenite din sfărâmăturile pietrelor aduse de curenţi. Romanii l-au numit pe acest zeu : Neptun. se afla marea. Dar în acelaşi timp Poseidon putea să şi zidească. izbindu-le de stânci şi învăluindu-le în giulgiul nemăsuratelor genuni. peste aria mării. aşa după cum îl numeşte Homer în versurile sale. zbătându-se între maluri. Această legendă este povestită tot în „Metamorfozele” lui Ovidiu. parcă le îmbrăţişa.184 Note: 1. Egeea a intrat şi în unele legende marine româneşti. veghind cu fulgerele în pumni asupra muritorilor. Dealtfel. dar aici a căpătat chipul unei bătrâne şi rele vrăjitoare. Această legendă nu este altceva decât poetizarea acţiunii mării. în legenda lui Odiseu sau Ulise. care poate construi tărâmuri noi. parcă în tropot. elinii au personificat-o. urlând. Troia. Marea Egee se află în partea de răsărit a Mediteranei. Desigur. cu apa ei albastră sau verde-vineţie. Cu tridentul sau triena Poseidon putea să dărâme şi munţii. 2. în cer. prin saltul său. împotriva stăpânului Olimpului. zeul Poseidon a avut şi alţi feciori monstruoşi la chip sau la fire. Cine dezlănţuie deasupra ei noianul vânturilor despletite ? Cine o zguduie până în adâncuri şi o năpusteşe peste ţărmuri ? Cine ridică insulele din valuri. Dar tot ea le zdrobea corăbiile. Ei simbolizau pentru elini relele pe care le pot săvârşi apa sau unele fiinţe din adâncurile ei. 3. pe îndelete. Ea îi purta pe valurile sale. Despre Polifem. zeul mărilor fusese osândit să zidească o cetate. prelungind coastele. nu era alta mai teribilă decât a mării. De aceea. în goană. după credinţa lor. care înseamnă stăpânul apelor. spre aventuri şi fapte glorioase. de parcă ar vrea să scape din nişte lanţuri nevăzute. se va mai vorbi. Numele lui vine – după unele păreri – din sanscritul Idaspati. când marea se înfurie şi îşi răscoleşte adâncurile. acest fiu al lui Poseidon. el fiind şi zeul cutremurelor. sau cine este acela care le cufundă ?” După puterea cerului. . 6. sus. „Şi cine cârmuieşte oare marea ? se întrebau de multe ori elinii. i-a înfricoşat şi i-a atras întotdeauna pe elini. nu numai să dărâme. pe vreme de furtună. care se alăturase Herei. Marea scălda pământurile Ior din toate părţile. Marea. fără îndoială. se afla Zeus. 4. lăngă ei. prin depunerea de nisipuri. Însă acolo. Pe o friză din altarul lui Neptun de la Roma şi într-un mozaic de la Pompei se vede scena nunţii zeului mărilor cu fiica lui Nereu.

Chiar numele i-l pronunţau în silă. poate. în Olimpul lor. Oamenii nu-l iubeau deloc. sub . era cel mai posac şi mai nesuferit din rândul zeilor. nu avea altă grijă decât să cerceteze şi să însemne bine fiece greşeală pe care-o săvârşeau acei de pe pământ. un fel de paradis al desfătărilor şi bucuriei. ţinutul misterios al morţii. în neguri. îi dăruise marea lui Poseidon. pentru că Hades era zeul ne-ndurătoarei morţi şi-al umbrelor muncite. când împărţise lumea cu cei doi fraţi ai săi. să-şi capete osânda necurmată. ale norocului şi păcii. Ceilalţi porneau – cum vom vedea – spre Insulele fericirii. Zeus. L egende nu sunt multe despre Hades. De-aceea.185 HADES Şl PERSEFONA pământ. posomorâtul Hades pe tronul lui de aur. Şi-acela care-i supărase mai deseori pe zei pleca în Tartar2 . numite şi Câmpiile-Elizee. numit Infernul1. păstrându-şi pentru dânsul cerul. Hades. din marele-i regat subpământean. Venea odată vremea când orice muritor – cum credeau grecii – urma să se coboare în Infern. Iar pentru Hades rămăsese locul întunecat şi trist. cântau şi dănţuiau în râs şi glume. În timp ce zeii.

nenorociri şi griji şi boale. Căutau pe criminali. ajutat de genii4 şi de zeiţe-ntunecate. foamea şi chinul. cât timp sta Hermes în Infern. în veci. ce-aduceau lumii jalea. până ce-i nimiceau cu totul. Geniile îi căutau pe-aceia care nesocoteau Olimpul. sau de argint sau de aramă. ce răspândeau miasme grele şi-i ameţeau pe călători. Iar cel ce nu-l avea cu dânsul mai zăbovea pe-aceste maluri un veac întreg. Şi ajungea numaidecât la graniţele întunecatului tărâm. boala.. de cum treceau de apă. şi-i pedepsea pe muritori. venea în faţa judecăţii. solzoase.186 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ a să-i pândească. Pe acest drum se aflau genii tăcute. sărăcia. sperjuri. zăreau o poartă larg deschisă către palatele lui Hades. se-afla Cerber. Le insuflau adesea patimi ce-i împingeau către pieire şi îi izbeau fără cruţare.. ursuzul Hades avea o cască fermecată3. să iasă. dar cine pătrundea acolo nu mai putea. În calea lui. pe muritori. monstrul cel cu trei capete. pe umeri două aripi negre şi-o sabie în mâna dreaptă. putea să-şi împlinească voia. Drumul către tărâmul morţii trecea prin nişte peşteri negre şi mlaştini verzi. Pe capete se foiau şerpi. larg deschisă . Şi. bătrâneţea. Şi încă mai spuneau elinii că umbra unui mort. ca într-un ghem. şi-i urmăreau cu multe rele. Dar Hermes nu întârzia. către palatul zeului Hades. înconjurat de râul Stix7 . palate despre care credeau grecii că-s făurite din argint... lângă poartă. Atuncea se ivea Tanatos. Iar umbra o lua zeul Hermes. trecând de locul străjuit de Cerber. un ban de aur. Zeii nu se temeau de genii. luntraş bătrân. Dar umbrele nu puteau trece. Dacă-şi punea pe frunte această cască albăstrie. decât dacă plăteau lui Haron. crainicul tatălui ceresc6 . hâde. grijile. El smulgea umbra celui dus. şi zeul.. teama. Pe urmă cercetau şi pe-alţii : pe cei lipsiţi de omenie. Câinele îi lăsa să intre pe poarta mare.. care nu ospeţeau drumeţii sau cerşetorii sau străinii. mai trecea şi peste râul Aheron8. cum sunt văzduhurile-n zări. căci Cerber îi sărea în cale şi-l alunga iar înlăuntru. de nouă ori. răutăcioase. duşi de nevoie prin Elada. Ele i-opreau pe călători şi le spuneau cuvinte grele sau îi loveau cum le plăcea. nu mai putea să-l vadă nimeni. Tanatos era moartea însăşi5. ba şi mai bine. nevăzut. Ceilalţi. ce şuierau necontenit şi-şi ridicau spre călători gâtlejuri vinete. purtând o mantie ca smoala. pe trădătorii din războaie. s-o ducă-n tristele adâncuri ale lui Hades. Morţii-şi ţineau în gură banul. şi războiul. C .

Ca să răzbune nedreptatea. cu barba colilie. nici nu se ostenea s-audă. erau pe loc zvârliţi în Tartar.. sub întreita suferinţă. şi smochine. Pentru toate aceste fapte.. ajungă-ţi chinul! Dar Hades. bătut cu bicele de genii. şi pere. gemeau în chinuri osândiţii. aflându-se odată la un ospăţ. până la brâu. de veacuri lungi neostoită. Şi cum căta să-ntindă mâna. Să simt-aroma că-l îmbată. El mai dezvăluise încă şi din secretele lui Zeus. în Olimp. Şi el striga mereu lui Hades : — Zeu blestemat. străvechiul rege sta în apă. Aici. fiindcă zeii aveau ambrozia şi nectarul şi-l păstrau numai pentru ei. Bătrân. pe muntele Olimp. înconjuraţi de ziduri şi-un râu de foc şi de scântei. să-şi potolească puţin foamea. Să vadă apa şi să-i fie sete. pe-o cale tot atât de lungă. Dar cum se apleca spre apă. un rege care. cât e din cer pân'la pământ.. într-un lac limpede şi rece. făurită din diamantul cel mai tare. gata să cadă şi să-l strivească sub povară. Acolo se găsea Tantal9.. Călăii l-au vârât în apă. Iar ei cădeau de-a rostogolul. ce nu putea fi sfărâmată.187 Cei ce erau învinuiţi de zeul Hades c-ar fi călcat poruncile vreunui mare olimpian. doar cât privea puţin spre stâncă. zgâriat cu gheare ascuţite. şi noapte. aşa ca ei să se ferească. sus. şi frica-i măcina puterea. setea ce pârjoleşte pieptul şi spaima cea nimicitoare. Tantal a fost silit să-ndure foamea care sfâşie trupul. închişi cu-o poartă. Să-i crească foamea fără margini. apa se retrăgea spre maluri. să ia o fructă de pe ramuri. şi-i vestise pe pământeni despre ce se punea la cale pe seama lor. şi mai ales ale lui Zeus. toţi pomii îi piereau din faţă. Ramuri cu rodii şi naramze. O stâncă grea şi colţuroasă sta doar oleacă agăţată deasupra lui. batjocorit şi zi. încruntat pe tronu-i. luase merindele cereşti şi le dusese pe pământ. mere. Au coborât pe lângă dânsul ramuri din pomii de pe ţărmuri. . se mâniase. dându-le muritorilor. să-şi ude buzele uscate de setea care-l mistuia.

o eumenidă se ivea. Desigur că pe lângă-aceştia mai erau mii şi mii de umbre. zeii.. Se mai găsea-n acele locuri Sisif. ale norocului şi păcii.. Iar roata se-nvârtea întruna. — O cutezanţă nemaipomenită!. cât e el de mare. — A!. spre o zeiţă olimpiană ? Netrebnice. cu numele de Ixion. Sângele îi curgea şiroaie. da'ndată ce-ajungea pe culme. Zeus. l-au osândit să se trudească pe veşnicie. l-a azvârlit pe Sisif în Tartar. El îndrăznise să-şi înalţe ochii către zeiţa Hera şi să îi spună c-o iubeşte. ca şi cei drepţi. nespus de-nalt. din trupul vlăguit de trudă. cu şerpi oribili. şi pentru tine. reci şi umezi ce-l otrăveau muşcându-i trupul. Abia putea să mai respire. aflând. Dacă Zeus ar fi vrut să aibă în braţele-i nemuritoare pe soaţa ta. Trupul îi tremura ca varga.. cu umilinţă şi cu teamă. şi pentru ea. încinsă bine-n flăcări. pentru că genii infernale învârteau bice făurite din zeci de şerpi încolăciţi şi îl izbeau necontenit. Pe-aceştia îi duceau cu cinste în Insulele fericirii. legile aspre. sub ochiul ager al lui Hades. El trebuia să urce-o stâncă pe-un munte-nalt. ca să le fie la toţi pildă şi să-mplinească pământenii. ţipa şi se zbătea de groază. era o cinste şi o fală. Cum să-şi ridice ochii către Hera un simplu muritor ? I-o crimă ce se cade pedepsită în mod pilduitor! strigaseră toţi zeii..188 IXION ŞI SISIF i tot în Tartar mai era un rege din Tesalia.. pe care îi avea Hades în Infern. Voi. E drept că unii dintre oameni : cei ce slăviseră pe zei.. cum hotărau judecătorii. Hades îi răsplătea anume. ai să plăteşti amarnic! Şi l-au zvârlit în Tartarul lui Hades... Cu trudă şi cu suferinţe urca sărmanul până sus . regele din Corint. Şi însuşi Zeus. şi l-au legat. — De ce ? îi întrebase Ixion. îi smulgea stânca şi-o azvârlea la poalele acelui munte. l-au ţintuit pe-o roată de aramă.. hotărâte de către Zeus. i-au răspuns zeii. în loc de lanţuri. erau trimişi pentru odihnă în nişte locuri minunate. un om de rând. că este dat de gol. să caţi spre slavă. Şi iar pornea Sisif s-o urce cu osteneli ne-nchipuite. n-a înşelat atâtea pământene ?. sărmanul. Dar tu. Cei trei judecători. Sudoarea îi curgea-n şiroaie. în timp ce Ixion. cel care îi dezvăluise lui Asopos fapta lui Zeus : crima de-a-i fi răpit copila ce purta numele Egina.. viteji şi vrednici. pentru toţi. De ciudă şi mânie. S . nu alergaţi după soţii şi după fete de muritori ? Nu le minţiţi ?. ce îndurau pedepse crunte. dar nu-ndrăznea să se oprească.

auzind vorbele lui Hades. Nici o zeiţă nu voia să plece de bună voie în regatul sumbru. mai-mai s-ajungă pe-Afrodita. Zeus o fi zâmbit pesemne. Nu stăpânea decât plăcerea şi bucuria şi răsfăţul. la o nevoie.. nu bătea vântul. Şi-atuncea i-a cerut-o lui Zeus. A aşteptat un timp. posomorât şi rece. Abia de respira Zefirul. o fi grăit iar zeul Hades.. Numai de poţi s-o iei. D . HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE ar să ne-ntoarcem iar la Hades. Demetra11 . De-aceea nu-mi găsesc soţie. Este cuminte.. s-a hotărât să-şi fure o mireasă. Se cheamă Cora şi-i frumoasă. pe lângă ea. Ştia prea bine că Demetra. înţeleaptă... născută din iubirea cu Demetra. era o ţară-ncântătoare. dându-şi seama zeul morţii c-aşteaptă – fără nici o speranţă – atâta vreme. Durerea nu se cunoştea. şi-o fi răspuns : — Ţi-o dau. N-ai vrea să mi-o dai de nevastă pe fiica ta şi a Demetrei ?...189 numite de cei vechi Câmpiile-Elizee10. — N-ai grijă în privinţa asta. care era părintele fecioarei. nici cald. Însă degeaba!. în care oamenii nu vin cu bucurie. Nu era frig. ar fi având o fiică minunată. căci îmi eşti frate şi-un zeu vrednic. Destul că nu-mi stai împotrivă tu. sub apriga domnie a lui Hades. La fire este potolită. să-mi dai un ajutor. Şi. E numai bună de stăpână într-un ţinut unde se află tristeţea cu tăcerea laolaltă. zeiţa holdelor.. Legendele ne-arată despre dânsul că se simţea-ntr-o vreme singur şi hotărâse să se-nsoare.. Şi fiind el zeu atât de mare...... zeiţa holdei însorite. — Mi-ai dat acest ţinut subpământean.. Aici. frate cu Zeus şi Poseidon – având a treia parte-a lumii-n stăpânire – a dat de ştire pretutindeni că-i dornic să-şi găsească o soţie. desigur. cu fală. Şi s-ar cădea. chipul lui Hades : bărbos. pe pajiştile-nmiresmate. tatăl ei. Tot ce fusese întristare aici era de mult uitat. Nici o zeiţă n-ar fi vrut să vadă mereu. Care e mai frumoasă şi mai blândă ? Care e demnă să ajungă stăpână-ntr-un ţinut atât de mare ? N-a trecut mult şi-a venit ştirea că sora mijlocie a lui Zeus. la marginea lumii. Zeul nici n-a mai stat pe gânduri. pe care-l stăpânea. Şi umbrele se desfătau în cântece şi danţ şi lupte. o fi spus Hades. Zeii la fel. Şi-a trimis slugile să cerceteze cam ce zeiţă a rămas nemăritată. n-o să i-o dea pe Cora de nevastă.. împrospătând mereu văzduhul.. Demetra pururea veghează asupra ei ca o tigroaică... Hades..

şi pomii îşi pierdeau belşugul . — Cât timp eu n-am să-mi văd copila. aprinşi cu vâlvătăi în Etna. Hades.... şi chiar păşunea vestejise.... îndârjită. s-a îndreptat spre el. şi tot ce se afla-n grădină.. Pierise carul ca năluca. De cine ? Unde ? Nu se ştie!. Se povesteşte că-ntr-o zi frumoasa fată se afla cu nişte nimfe prin livadă şi culegea zambile. Şi nimfele plângeau : — Demetra!. Zeus l-a trimis repede pe Hermes s-o potolească pe Demetra. Iar Zeus se ferea s-o spună. Oamenii vor muri de foame. Deodată. Cora. a spus Demetra.190 Şi Hades a şi pus la cale cum s-o răpească pe fecioară.. Văzând că nu e glumă. ocolind livada. s-a mâniat atât de tare.. zicea zeiţa. flămânde. că năpădise tot pământul. Şi carul. Se petrecuse totul iute. A fost însă furată Cora. Pământu-şi închisese bolta. câmpii cu grâne.. întreaga mare şi chiar cerul.. Cădeau şi grânele uscate. a prins-o. iar turmele piereau. păşuni. Dar nimeni nu aflase taina. Se auzise doar un strigăt : — Săriţi!. flori de şofran şi violete. să-l rupă.. I-a întrebat pe zei. a şi plecat în lumea largă. încât a pustiit tot rodul ce-l dase glia-n acel an. Iar Zeus s-a temut. .. păduri umbroase. scumpa copilă a Demetrei.. Şi negăsind-o nicăieri pe fiica ei. — Nimica n-o să mai rodească. Narcisul răsărit acolo avea o sută de tulpine şi fiecare avea flori cu un parfum atât de tare... cât scăpărarea unui fulger. o plantă mândră.. pe oameni. în insule. În deznădejdea ei. Îţi dăm o veste dureroasă. Copila ta gingaşă. Demetra şi-a pus pe umeri un văl negru şi. Cora.. şi zeilor n-o să le-aducă nici rugi.. Să vadă ce e de făcut. nici sacrificii. „Cine fusese ? Cine ? Cine ?. plâns cu suspine. În tropot au ţâşnit afară caii cei negri ai lui Hades. doar-doar o va găsi pe Cora. pământul s-a deschis în faţă-i. prin grote şi pe creste sure. Apoi un geamăt lung de groază. Dar când şi-a-ntins zglobie mâna spre acea floare minunată. Însă n-a dat de urma Corei. cu-nfăţişare uimitoare. a pierit iarăşi în adâncuri. Blânda fată. Săriţi voi. târând un car măreţ de aur.. livezi. Şi ţipete. cum s-o împace pe zeiţă... zei sau oameni!. luând toiagul drumeţiei. Ea lumina aceste locuri cu două torţe mari : doi brazi. roze.” N-aveau de unde să mai afle. a fost răpită. Cora mai zăreşte şi un narcis.. uimită de narcisul atât de neobişnuit..... Din car. cu braţele-i vânjoase. ca-ntr-un cleşte. pământul n-o să mai rodească!.. Nimfele ce erau de faţă nici n-apucaseră să-l vadă pe răpitorul mândrei Cora.. neclintită. Şi nouă nopţi şi nouă zile a colindat pe văi şi dealuri.... nimeni!.

a dat şi roadă. Călăuzită deci de Hermes. bântuită de un gând ce-o-nspăimântase mai de mult. copila mea ?. purtând miresmele plăcute în cer. De tine tot n-o să am parte! Însă – s-a învolburat zeiţa – dacă-i aşa. privea zâmbind către Demetra. cu noi toţi. numai o parte. Şi află ce am hotărât eu : fata va sta la soţul său.191 — Rămânem fără sacrificii. Dar el a dat Corei să guste – mai înainte de-a pleca – din jumătatea unei . Nu te mânia. simţind fumul din jertfe. Pământul tot nu va da roadă şi or sa rămână pustiite păşuni. şi toate fiinţele-or să piară. Restul – două treimi din an – va fi cu tine... a trebuit să se supună. şi cere-i să-i dea drumul Corei. Zeus olimpianul. Aflând Demetra despre fapta ce-o săvârşise iarăşi Hades.. sus pe pământ. I-era teamă. Grăia din slavă însuşi Zeus. Îndată a făcut zeiţa un semn cu mâna spre ogoare. — Va sta alăturea de mine două treimi din an. rugându-l s-o lase liberă pe Cora.. dar până la sfârşit a spus. Să zbori până la Hades. Şi am să văd dacă-i dă mâna lui Zeus. să guşti dintr-însul la plecare ? Fata nu prea vroia să spună.. Hermes. s-a auzit atunci o voce.... Mâncând-o. Cora s-a-ntors cu voie bună la mama sa. Mama şi-a strâns copila-n braţe.. Iar oamenii au prins s-adune belşugul grânelor din holde. ogoare şi livezi. să se întoarcă la Demetra. o treime din timpul cât durează anul. a întrebat-o de îndată : — Nu cumva-ntunecatul Hades ţi-o fi dat fructul unei rodii. CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA . Şi el... i s-a dus toată bucuria şi-a început să se jelească : — Aşadar tot vei fi pierdută. zeiţă. să n-o piardă în nici un chip. În temple s-au aprins iar focuri. — Nu!. la Hades. N-ar fi putut s-ascundă taina aceleia ce-i era mamă. şi-a înflorit. la nările lui Zeus.. şi totul a-nverzit ca-n farmec. nici jertfe şi nici preoţi.. să afle Zeus că nici Demetra nu se lasă. DAR… rodii12. să ardă jertfele aduse.. în stâlpi tremurători şi palizi.. ce îşi strângea în braţe fata S -a coborât Hermes la zeul morţilor.. ca să-i însenineze viaţa în mult prea tristele-i ţinuturi.. Cora se legase să se-ntoarcă iar la Hades. Doar o treime lângă Hades ? Îţi mulţumesc. dar. după-ndelungata ajunare.. I-era ruşine. şi fumul s-a-nălţat spre slavă.... Şiretul zeu ţinea s-o aibă pe mândra Cora.. şi animalele flămânde nu pridideau să se hrănească. Şi Hades n-a avut ce face.. stăpâne ?. Eşti stăpân drept şi tare vrednic.. ca-n templul lui să nu mai fie nici foc.

Iară lui Hades i s-a spus. având pe Cora. După această întâmplare. Cora stătea pe lângă mamă. în fiecare an. de-atunci. nu numai Hades. Era bogat. căci Hades se asemuia şi cu Poseidon şi cu Zeus în măreţie şi putere faţă de zei şi pământeni.. Corei i s-a mai dat un nume : Demetra i-a zis Persefona14 . Demetra s-a-nvoit să facă nuntă copilei ei cu Hades. Şi-astfel.. El. Era bogat şi mulţumit.. avea pe Cora – Persefona – chiar dacă nu stătea-n Infern decât o parte dintr-un an. era acum la rând cu toţi. El care nu găsise-o nimfă să-l însoţească sub pământ. ci şi Pluto15 . . dar fără nici o îndoială că o fi fost o nuntă mare.. de primăvara până toamna. şi iarna cobora la Hades13. zeul morţilor şi-al groazei. Legendele nu povestesc.192 şi-o săruta cu foc pe frunte şi pe obrajii ca bujorul. adică zeul cel bogat. cum hotărâse Zeus. la fel ca zeii din Olimp.

de bună seamă. 6. Ei auzeau venind de-acolo zgomote surde. care purtau în pletele zburlite şerpi veninoşi. Zeul Hermes cel înaripat s-a transformat. după cum se ştie. Ca să justifice şi faptul că Hades este nevăzut. au creat şi legende prin care arătau că fratele lui Zeus primise în dar. asemeni unui şuvoi negru. gaze şi ape subterane ce îşi căutau ieşirea din închisorile de piatră. elinii îşi spuneau cu teamă: „Ce se aude şi ce-ar putea să fie în străfunzimi. sub influenţa religiei. cum sunt: „Edip” a lui Sofocle. 5. Părea că o fiinţă nevăzută le absoarbe trupul în adâncimile negre. se văd adeseori aceste genii necruţătoare. 7. provenind din trei izvoare. coasa cu care retează firul vieţilor omeneşti. numit mai târziu Mavronero. ne-o înfăţişează sub forma unei bătrâne oribile.193 Note: 1. purtând. cu fantezia lor bogată. Legendele noastre populare. sau. Şi au numit pe acest zeu : Hades. de bună seamă. Acest jurământ era cel mai grozav din Olimp. Ei credeau că acela care sorbea din acest râu era cuprins de îngheţul morţii. cel mai adesea. în schimb. este un râu obişnuit care. ca un schelet. au născocit legenda că râul se ducea sub pământ şi înconjura de nouă ori Infernul. Piriflegetonul – râul de foc. în care geniile infernale au fost transformate. şi alţi nouă ani nu avea voie să se amestece cu ceilalţi zei. cu o mantie neagră pe spate. Râul curgea printr-un ţinut arid. De fapt râul Stix. după cum sună poruncile lui Dumnezeu. în loc de sabie. chiar dacă ar fi fost Zeus în persoană. să întruchipeze prin el tot ce se află în adâncimile pământului. care îi urmăresc pe oameni şi îi nimicesc până la urmă. 2. 8. pietros. şi bice-n mâini. se aruncă în Cratis şi apoi se varsă în golful de Corint. 3. De aceea elinii. fiind mult prea cunoscută. un an întreg. În tragediile care ne-au rămas din antichitate. Elinii îşi închipuiau moartea sub chipul unui bărbat tânăr. albăstruie. Pe rîul Stix se jurau zeii. Deşi denumirea de Infern. ameninţătoare. Aceste râuri curgeau în mlaştinile Aherusiade. într-o stare asemeni morţilor. în îngerul care duce morţii până la porţile raiului sau ale iadului. Celelalte trei râuri ale Infernului erau : Aheronul – râul spaimelor. totuşi o folosim în povestirea noastră. au vrut. Atunci. de la ciclopi – în vremea luptei cu titanii – casca lui fermecată. Cine-şi călca jurământul pe râul Stix. Tartarul este asemeni iadului. misterios şi înfricoşător (astăzi. nici să ia parte la consilii sau ospeţe. în legendele noastre şi ale altor popoare. cu barbă. eriniile şi eumenidele hidoase. Geniile Infernului erau : harpiile. în draci. trebuia să stea. şi Cocitul – râul plânsetelor. şi nu aveau de unde să ştie că sub pământ se află magmă. . Hades însemna : nevăzutul. despre care se vorbeşte în legendele noastre. mult schimbat de oameni) şi se precipita din înaltul unor stânci de granit roşu. este de origine latină. dată ţinutului lui Hades. Când grecii l-au născocit pe Hades. sub scoarţa pământească ? Cu siguranţă că mai este acolo o altă lume neştiută nouă!” Mai observaseră că orice vietate care murea era cu timpul putrezită şi transformată în ţărânâ. într-un fel de gură ca de vulcan. 4. „Oreste”de Euripide etc.

sub diferite variante. Numele Pluto. Câmpiile-Elizee pot fi asemuite cu raiul sau paradisul din legendele noastre şi ale altor popoare. După strângerea recoltei. care primea morţii. Demetra se chema la romani Ceres. 10. 14. El găzduia şi plantele. .194 unde umbrele îndurau suferinţe. mai bine decât orice. Ne impresionează mai ales pictura lui Tizian. pe mama sa şi pe tatăl său. spunând că zeiţa Cora este adăpostită iarna în adâncul negru al pământului. Aceasta pentru că Hades nu era numai zeul nevăzut şi misterios din adâncuri. simbolul elin al vegetaţiei pălită de vânturile repezi ale toamnei. Numele Persefonei se pare că ar însemna în limba greacă veche : „cea pierdută prin moarte”. Zeiţa Cora întruchipa pentru cei vechi sămânţa care încolţeşte şi dă roadă. adică domnia unei mâini de bogătaşi asupra celor mulţi şi obidiţi. înseamnă bogătaşul. strigându-i pe fiecare. căldura şi lumina. pe nume. Bătrânul Pliniu ne povesteşte despre o „Răpire a Proserpinei”. Tema mamei care îşi caută copilul răpit a intrat apoi în folclorul tuturor popoarelor. Elinii au poetizat acest fenomen.” Mai cunoaştem un grup de marmură. 13. mai ales la popoarele slave. un pictor din antichitate. Soţiile dădeau soţilor lor jumătatea unei rodii. zugrăvită de Nicomahos. când fusese răpită de zeul stăpân peste morţi. înhămaţi la carul lui Hades. zeiţa holdelor şi a bogăţiei de cereale. de unde nu mai ieşeau niciodată. De la ultimul lui nume s-au creat cuvintele plutocrat – cel puternic prin bogăţia lui – şi plutocraţie. Şi telegarii şi-i mână în goană. sămânţa este vârâtă în pământ. îl vedem pe Hades-Pluto – ducând în mână cornul abundenţei. când plecau în lume după aventuri războinice sau negoţuri. Doar cei socotiţi prea vinovaţi erau de fapt aruncaţi în Tartar. ea exprimă. adică suferinţe fără seamăn. pe timpul iernii. Iată în ce consta bogăţia lui Hades-Pluto. sub formă de seminţe. sigure fiind că ei le vor păstra statornici credinţa şi se vor înapoia acasă. Zeus. sculptat de Girardon. Fata plânge şi îşi înalţă mâinile spre cer. adică în tărâmul lui Hades. de pe un vas. 11. după cum socoteau elinii. din Lidia – Asia Mică. În acest grup o vedem pe Cora-Persefona – răpită de zeul Hades. în cele mai afunde tainiţe ale Infernului. în care caii cei negri. de o negrăită frumuseţe. 9. Aşa cum este aici înfăţişată. Într-o pictură veche. De la numele şi suferinţele lui a rămas expresia de chinuri tantalice. Rodia era fructul iubirii. Opere plastice au fost de asemeni create pe această temă. Mai avea în spinare şi toată avuţia de minerale şi metale. după mărimea vinovăţiei lor faţă de zei. Florile pe care zeiţa le culesese abia din livadă au căzut jos. până primăvara. Tot aşa face şi Hades la plecarea Corei pe pământ. locul groazei. strigându-şi în ajutor nimfele surate. încât aştepţi parcă să sară de pe pânză. 12. Tantal era legendarul rege al oraşului Sipilos. împrumutat şi de latini. par vii. latine şi chiar germanice.. Alte două frumoase picturi sunt ale lui Rubens şi Tizian. ea fiind fiica Demetrei – holda cea bogată – şi a lui Zeus – cerul care dă ploaia. Romanii i-au spus Proserpina. Este timpul când Cora stă la soţul său. când va încolţi din nou. 15. iarna. şi zeul calcă brutal pe ele.. ca-n versurile lui Ovidiu : „Răpitorul porneşte-acum carul său cu toată iuţeala. pentru că Demetra o pierduse la început pe fiica ei.

osteniţi de muncă. ar fi dorit-o de soţie. şi-n fiecare casă din Elada. care-n-semna iubirea din mijlocul aceleiaşi familii. oamenii trebuiau să săvârşească o libaţiune. ceruse fratelui său dreptul de a rămâne-n veci fecioară. Focul. între ei. Hestia. sau focul ce urma să ardă jertfa. Nici focul clocotelor surde. Şi. ţâşnind în fulgere spre oameni. — Ţie ne închinăm. Îndată după doborârea zeului Cronos. deşi Poseidon. arzând pământul în adâncuri. credinţa pe care şi-o datorau întotdeauna părinţii şi copiii. fiind eliberată. sau măcar apă. bărbaţii şi femeile se adunau cu toţii-n jurul vetrei. Zeus pe Hera şi-o făcuse soaţă. La ceasul de odihnă al amiezii sau seara. zeiţa mai primise dreptul de-a fi slăvită-n orice templu. şi cel mai vârstnic dintre dânşii făcea o libaţiune cu vin. şopteau cu toţii. focul pe care ardeau jertfe. Mai înainte de a se face vreun sacrificiu oricărui zeu. Nu focul slăvilor înalte. şi mai târziu zeul Apolo. căci farmecele Afroditei nu au atras-o niciodată pe-această fată a lui Cronos. în D . pentru-această puritate. cântând-o pe Hestia. Hestia. în care focul pâlpâia voios.195 HESTIA Şl DEMETRA intre copilele lui Cronos. Zeus încuviinţase ruga sorei sale mai mari. ulei. Iară Hestia1 păzea focul. Păstrează-ne uniţi. Toate acestea se întrupau cu măreţie în cea dintâi copilă a lui Cronos : Hestia. ci focul caldelor cămine. Demetra se-ngrijea de holde şi de livezi şi de grădini. vărsând câteva picături pe vatră.

Erau miloşi.. — Ia stai. Dar cum ţi-ai pierdut fata ? a întrebat-o şi bătrânul. că poţi rosti cuvântul : tată. auzind întâmplarea asta. curată cum e însuşi focul de care dânsa se-ngrijea. să n-o cunoască nimeni.. să nu se vadă că pe gene i se ivise o picătură arzătoare. dar nu s-au mai gândit Î . N-ai să-nţelegi tu niciodată cu cât e soarta ta mai bună decât a mea. fata lui cea mai mărişoară.. Pe cap şi pe umeri se-nvelise cu o maramă veche. Pe lângă el mergea o fată. Dar eu. măicuţă dragă ? Uite. după poruncile zeiţei. zeiţa soră mijlocie. îl întâlnise în calea sa chiar pe Celeu. Ea a rămas neprihănită.. căutând pe scumpa ei copilă.. eu mi-am pierdut copila. Legendele ne spun că ea a brăzdat cea dintâi ogorul şi l-a silit să înverzească... Şi-a dat să plece mai departe. Bătrânul s-a-ntristat şi dânsul. vestit de harnic şi cinstit. voi depăna povestea despre Demetra3.. când un fecior se însura. feriţi de boale şi alte rele. acum se lasă seara şi locurile-s cu primejdii. Părintele ţi-e lângă tine. Şi-aşa umblând.. şi se făcuse o bătrână zbârcită la obraz şi gârbovită... Demetra i-a răspuns în dodii. Pe vremea când zeiţa umbla..196 fericire. De Triptolem. dar necăjit peste măsură. Acolo vieţuia.. pe când se îndrepta spre casă.. pe vremuri. Fata la fel. s-a oprit şi i-a grăit în acest fel : — Unde te duci. Şi se plecau smeriţi spre flăcări. Văzând copila pe zeiţă că umblă singură şi tristă şi gârbovită. Într-o basma strânsese ghindă şi în cofiţă nişte mure. n-aş putea s-arăt. a spus zeiţa.. mânând din urmă două capre. ducând în spate nişte vreascuri. se spune că ar fi ajuns prin acel loc care se cheamă Eleusis4 . Iar când se-nfiripa o casă nouă. el lua din vatra părintească scântei cu care-aprindea focul pe vatra lui abia zidită2 . precum jurase-n prima zi. Totuşi i-a povestit că fiica i-a fost răpită de un zeu şi c-a pornit pe jos s-o caute... cu inimi bune. Alte poveşti despre Hestia nu se cunosc. să nu se afle că-i zeiţă. dar unde. S-a folosit însă de-un om. neagră. — Mă duc în lume. Aveau şi ei o suferinţă. fată dragă.. DEMETRA LA ELEUSIS n schimb. Zeiţa îşi schimbase chipul. un om bătrân numit Celeu. Tu bucură-te.

s-au pomenit lângă colibă..197 la asta şi au chemat-o pe Demetra să se-odihnească în coliba care se şi vedea în zare. N-avea putere să mai plângă. mamă. Demetra i-a dat lapte cald. a-mpins-o pe Metanira la o parte şi s-a plecat către băiat. Demetra a fost izbită de durerea ce stăpânea în încăpere. tot povestindu-şi. În acea clipă.... — Poate nu e pierdută de tot copila ta. Mergând astfel. şi înţeleg că va să moară. de-o vreme. Numai zeiţa n-a gustat din cele ce erau pe masă. Mişcată de atâta jale. în care strecurase însă nişte seminţe fermecate5 . către coliba lui Celeu. zicea băiatul. Pofteşte în coliba noastră. Şi toţi.. S-au aşezat apoi la masă şi s-a servit. Iar biata mamă – Metanira – căzuse în genunchi zdrobită şi spaima parcă o-mpietrise. plin de vigoare. o alinare cât de slabă. Copilul cel bolnav. zeiţa. a zis bătrânul.. de care îi povestea pe drum Celeu. poate.. Vreau să mă joc!. şi mi-e sete!. — Leac nu-i găsesc. din patul său de suferinţă.. Demetra îi umpluse pieptul cu răsuflarea ei divină.. s-a-nduplecat până la urmă şi au pornit tustrei agale. sărmano!. cerea mâncare. i-era foame. .. Celeu şi Metanira. şi ce pot spune ?. Şi Triptolem – cum se numea băiatul – s-a ridicat. Ai casei au mâncat cu poftă. la poalele unei coline.. care cunoştea ce e durerea de a-ţi pierde un copilaş iubit. zăcea pe pat şi chipu-i palid purta pe el pecetea morţii. o miere dulce ca nectarul. Odihna ţi-o aduce. Pe drum a început bătrânul la rândul său să-i povestească mâhnirea ce-l rodea în taină. Ce pot să fac ?. fructe şi miere. dar la atâta stăruinţă şi bunătate omenească. Dar cum băiatul. Nu ştiau cum să-i mulţumească bătrânei care săvârşise o vindecare fără seamăn şi-atâta de miraculoasă. tot ce strânsese gospodina în casa ei : lapte-nchegat.. cu voie bună. copilaşul s-a-mbujorat la chip ca mărul şi sângele-i a prins s-alerge din nou prin vinele secate.. zicea Celeu. Cum a intrat aici. — Mi-e foame. Triptolem. Băiatul cel mai mic din casă căzuse greu bolnav. Zeiţa ar fi vrut să plece. L-a sărutat domol pe buze.. şi fata lor săltau în juru-i.. Aşa doreşte poate Hades.. vino. Oricum ar fi.

zgomot.. Şi. bătrâno ? a strigat tare Metanira.. cu grijă. Iar părul galben. Mii. — Sărmano. Ce faci.. S-au culcat cu toţii. A auzit. — Copilul meu!. a glăsuit din nou Demetra. Demetra se culcase-n preajma copilului tămăduit.. de-o frumuseţe uimitoare. luna. întâiul om care să ştie cum trebuie arat ogorul. desigur! – şi apropiindu-se de vatra în care mai erau tăciuni. am vrut să îl purific. V . în nişte taine sau mistere. Eu sunt Demetra. n-am ştiut! a rostit mama. Clădiţi acolo. Şi vă voi iniţia. cum sunt mamele. Eu însămi vă voi da poveţe asupra-nchinăciunii ce se va-ndeplini în templu. a învelit sub jar tot trupul copilului abia-nsănătoşit.. dar tot atunci s-a deşteptat din somn şi Metanira.. l-a mângâiat uşor pe frunte. din jar şi flăcări şi din mâna în care îl ţinea zeiţa. Acuma totul se sfârşeşte. L-a smuls pe Triptolem. care-l vindecase pe Triptolem. cât ai răsufla o dată. i-a grăit Demetra. Bătrâna. cea încărcată de foloase şi pentru zei... şi pentru oameni!.. este vremea să aflaţi toţi. pe care gura omenească n-ar fi ştiut să le rostească – cuvinte magice.. iată. eu am să fac din fiul tău. mii de stele scânteiau pe boltă. îl afunda. Şi şi-a schimbat înfăţişarea. — Bătrâne. — Şi totuşi. ce te-au împins să-mi smulgi copilul. Din vălurile sale albe se răspândeau în tot văzduhul miresme dulci şi-mbătătoare. ca să-mi aducă alinare tristeţii c-am pierdut-o pe Cora. zeiţa s-a sculat în taină.198 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE enise noaptea. sub jarul ce licărea roşu pe vatră. cheamă poporul. care se vor numi-n Elada misterele eleusine. mama a şi fost lângă vatră. îşi revărsa lumina argintie peste coliba lui Celeu. a grăit zeiţa către Celeu. La miezul nopţii. — Mă iartă. făcându-se din nou zeiţă. L-a luat pe Triptolem în braţe. cum e spicul cel auriu din miezul verii. Şi. a fost îndată în picioare şi s-a-ngrozit de ce-a văzut. trecându-şi palma de trei ori pe pielea-i netedă şi albă. îi luneca pe gât şi umeri şi strălucea ca o lumină. drept preoţi. Nu ştiu cum s-a-ntâmplat. nu au avut urmare bună. pe când somnul şi liniştea domneau în casă. pe colină.. Cel dintâi care va cunoaşte unealta mea cea nouă : plugul. Iubirea. cu glasul tremurător.. grija ta de mamă. Pentru că. A mai şoptit cuvinte. să-l fac asemenea cu zeii : nemuritor şi plin de fală. cu spaimă. iar purtătoarea de făclie. un templu mare. tot ea. pesemne. Vârând pe Triptolem în flăcări.

. pe care şi-o pregătise de cu seară.. L-a prefăcut pe acest rege într-o dihanie complită. Aici veneau agricultorii şi îi cereau sorei lui Zeus. ce-l veghease pe ocrotitul său. şi-atunci Demetra i-a cerut să plece-n lume şi să-nveţe pe oameni ce este-agricultura. Noaptea. şi-i îndruma cu-nţelepciune.. Aici domnea un rege aspru. Cu ţipătul său. ha!. Dar linxul.. o ţară unde fusese rău primit8. Şi Triptolem. Şi-a hohotit plin de cruzime : — Ha. în tainele agriculturii. a pus la cale în Elada nişte serbări strălucitoare. pe când dormea flăcăul. prin vrajă – deşi la mare depărtare – n-a lăsat regelui răgazul să-i ia viaţa lui Triptolem.. Şi ca să vânture pământul mai repede ca rândunica. ce purta numele de Lincos. să-i spună ce gânduri l-au adus. pe uşă şi a pierit către pădure. dorind s-arate recunoştinţa sa zeiţei. S-a făcut că-l primeşte bine. al cărei ţipăt parcă-i hohot. nebun. cu o suliţă. Era un car tras de balauri.. serbările eleusine9 . Triptolem6 s-a făcut flăcău. flăcăul a pornit spre casă.. L-a ospătat şi l-a culcat într-o-ncăpere mai ferită. s-a năpustit. Demetra însă. şi-au construit un templu mare. părăsind Sciţia. Acuma-vei pieri!. De cum a poposit flăcăul în ţara asta. crudul Lincos l-a şi trezit pe Triptolem. TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA impul a început să treacă. Dar Lincos. Iar Triptolem trecea cu carul cel zburător din ţară-n ţară. îşi spunea regele în barbă. să-i ocrotească pe ogoare şi să le umple casele cu grâne : orz. s-a îndreptat către palatul regelui. secară. T . L-a făcut fiara cunoscută sub numele de linx sau râs7. mei. Celeu a şi chemat poporul. Demetra i-a dăruit carul ce o purta pe ea-n Olimp.. pe toţi cei ce doreau să aibă o viaţă mai îmbelşugată. a pus la cale să-l ucidă. a dat să-mpungă pe flăcău. un meşteşug atât de spornic. El a prins suliţa scăpată de regele schimbat în fiară şi a voit să-nceapă lupta. s-a apropiat cu paşi de tigru ce vrea să-nşface o vietate şi. Odată. Scăpat de moartea plănuită de Lincos împotriva lui. hohotind sălbatic. Demetra cea cu păr bălai. totuşi. om hain. Triptolem se pogorâse-n Sciţia.199 Şi cum a poruncit zeiţa. templul vestit din Eleusis. — Am să-i iau carul său şi plugul şi am să mă mândresc eu însumi c-aş fi născocitorul acestui meşteşug pe care îl răspândeşte Triptolem!. din ură şi din invidie pe tânăr.

— Ce-ai spus ?. În ramurile-i înverzite agăţau panglici şi buchete de flori bogate în parfumuri. s-a auzit o voce blândă. Află însă că. Şi de-ar fi dânsa în persoană. Căzând. odată. tirane.. Iară poeţii spuneau versuri scrise pe table ceruite. Atunci Erisihton. pentru-această faptă. vei suferi şi tu. A chemat câţiva sclavi cu sine şi au plecat către pădure.. un bătrân rege tesalian. S-a prăbuşit în tină trunchiul.. ce se numea Erisihton. a zis Erisihton. în trunchiul lui. strigând spre cei aflaţi de faţă: — Puţin îmi pasă că zeiţei i-e drag acest stejar semeţ. Numaidecât. Zeiţa-ndată şi-a scos fruntea din holdele aproape coapte... va săruta curând pământul. a cutezat un sclav să-l roage. a prins în mână o secure. rămuros. cea mai iubită dintre nimfe şi-a pierdut viaţa sub securea călăului Erisihton. Astfel se spune că. O nimfă dragă a zeiţei. o supăra rău pe zeiţă.. plăcut zeiţei. Nu mai da. tăiat de tine. şi-a hotărât să-i pedepsească şi să reteze-ntreg stejarul. tot îl dobor.. În faţa mea ? Dar nici un sclav n-avea curajul să dea întâia lovitură. Şi a lovit cu-nverşunare.. Erisihton însă oprise ca oamenii să mai cinstească acest stejar.. Ajunge. veneau ades lângă copac.. tu. — Tăiaţi-l!. Dar a aflat cu supărare că mulţi nesocotesc porunca. A clătinat C . ca s-o slăvească pe mândra soră a lui Zeus. prea darnică. Şi nimfele de prin pădure fugeau cernite spre Demetra.. ar fi-nfruntat-o pe Demetra... cu o coroană mult mai largă decât era toată pădurea. Trunchiul atunci a scos un geamăt şi frunza lui s-a făcut pală. în trunchiul lui trăia o nimfă. pentru belşugul pe ogoare sau în grădini sau în livezi. — Stăpâne!. Şi oamenii.. îmi dai poruncă ?. Un stejar falnic. tăiată de suspine : — Ascultă! îţi vorbeşte nimfa ce-a locuit în trunchiul ăsta nevinovat.. Tu. cu ciudă. cu furie. Şi cu securea-nsângerată i-a retezat îndată capul. sclav.. le-a poruncit dânsul. Cununa lui.... Iar de sub scoarţa despicată a început să curgă sânge. Primeşte dar ce ţi se cade. N-a trecut mult şi a sunat cea de pe urmă lovitură. — Zeiţă. în temple.. atât de largă.200 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI ine nu se ruga smerit. Într-o pădure tesaliană Demetra avea un stejar.

De ce mânca. zice dânsul. Şi-a dat poruncă unei nimfe să plece-n Sciţia pustie. Iar Foamea s-a săltat pe-o pală de vânt uscat şi secetos. şi sărăceşte tot regatul.. Multe. Atunci pune ochii pe Metra. i-era mai foame. fripturi din fel de fel de păsări şi animale. tot mai multe. din toate felurile.. copila lui cea mai frumoasă. să cheme Foamea.201 puţin din plete şi toate holdele acelea s-au scuturat în tot regatul. Şi nimfa a pornit pe dată spre Sciţia. carne fiartă. Merinde care-ndestulau.. cu buze vinete. toată ţara. purtând mâncări nenumărate : fructe şi lapte. şi tot mai multe. mai înainte. cu aripile sale negre. Mănâncă avuţia ţării. unde chiar regele doboară stejarii mei! a zis zeiţa.. Slugile s-au pornit în fugă. fără multă vorbă. şi l-a-nvelit. Cu timpul. ca într-un giulgiu. Şi-n Sciţia se afla Foamea. însă. Regele. unde domnise crudul Lincos.. şi-mi cumpăr iar bucate multe. care-mi este de obicei vrăjmaşă mie. — Să vie Foamea. dormea adânc în acel ceas. ce să vândă.. Acolo nu mai creşteau grâne. Era cam spre sfârşitul nopţii şi Foamea. ce i-a pătruns în măruntaie. Mănâncă tot ce se găseşte. pornind înspre Tesalia mănoasă. regele s-a trezit din vise şi a început să strige tare : — Aduceţi-mi bucate multe.. nu-i ajungeau acestui rege să-i sature grozava foame. la rege. bănuindu-i gândul.. Cerea mereu alte bucate. cu gura lui nesăţioasă. Să-l nimicească pe călăul Erisihton şi tot ţinutul pe care-l stăpâneşte dânsul.. nu mai are ce să mănânce. făptura cu obrajii galbeni şi ochii-n fundul capului. METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU um i-a suflat pe gât otrava. merge pe ţărmurile mării şi îl imploră pe Poseidon : C .. şi a suflat asupra-i fiere. înfloritor mai înainte. — O foamete-nspăimântătoare va bântui-n aceste locuri. a pătruns în palat.. — O vând ca sclavă. părul zburlit şi pielea aspră. Dar Metra.. să-mi potolească focul gurii. a spus Demetra mâniată. ca să-şi mai capete bucate. nici fructe nu mai dădeau pomii. uscate... dinţii mâncaţi ca de rugină. care săvârşise fapta.

Până la urmă a pierit. se spune în legendă că preanenorocitul rege şi-a sfâşiat propria carne. astfel dobândită. împuţinându-şi astfel trupul. se-ntoarce la tatăl său. scapă-mă de-aşa ruşine.. Zeul Poseidon se îndură şi-i dă prinţesei o putere de-a se preface. nu-i mai ajunge regelui.202 — Tu. Metra se schimbă-atunci în câine. Fugind de la stăpân. Şi-atunci. ajută-mă să nu fiu sclavă. cel mai puternic după Zeus. Fata îşi schimbă-nfăţişarea. ce-o vinde iarăşi. Ea-i singurul câştig ce-l are Erisihton. Regele-l vinde şi-şi ia pe preţul său mâncare. Dar hrana. zeule atât de mare. care-i nesocotea puterea şi nu lăsa să crească-n voie stejarii falnici din păduri. Se face cal. Erisihton îl vinde iute.. Dar Metra scapă de sclavie prin noua ei înfăţişare. Aşa s-a răzbunat zeiţa belşugului şi a recoltei pe regele Erisihton10 . după voie. .. Foamea îi creşte fără margini şi îl cuprinde deznădejdea. în orice animal din lume.. să se hrănească.

aduceau cu ei flăcările sfinte şi se simţeau în noul oraş ca în patrie. Poate din pricina aceasta. cu văl pe plete şi pe umeri. La fel. de oarecare siguranţă în colectivitate. 3. cum poartă numai fraţii săi : Zeus şi Hera. însuşi Lincos. 8. Cum este flacăra de pură. 7. sunt seminţele de mac. chiar viaţa. 6. când se duceau la luptă. când porneau cu corăbiile să cucerească ţinuturile îndepărtate şi să întemeieze oraşe noi. Artistul grec care a sculptat-o pare că a vrut să spună. Eleusis din Atica a devenit mai târziu un vestit loc de adorare a zeiţei agriculturii. creată de marele nostru sculptor Brâncuşi. semănatul şi secerişul. Tot de aici luau vechii greci tăciuni aprinşi. dealtfel. cu putere adormitoare. Focul ce le da în timpul nopţilor lumină şi iarna îi ocrotea de geruri. râs. Poate că simbolul ar putea fi asemuit cu acela al renumitei „coloane fără sfârşit”. dealtfel. o vedem pe Hestia sau Vesta. ţinând în mână sceptrul. cele trei munci de seamă din meşteşugul plugăriei: aratul ţarinei. De aceea. Focul purificator de molimi. înveşmântată într-un dublu hiton. cum se numea. Hestia. pe care poporul nostru o numeşte. Această dăinuire a focului însemna. Această trecere era însoţită de aşezări stabile. În pritaneu erau primiţi solii străini sau ambasadorii. cu falduri-lungi. Este reprezentarea legendară a dorinţei oamenilor de a dobândi o viaţă tihnită şi îmbelşugată. Seminţele aşa-zise fermecate. de cei dintâi plugari. urmaşilor săi : „Năzuiţi întotdeauna numai spre ceea ce este înalt şi veşnic. elinii. elinii au socotit că oraşul se cădea să aibă o vatră a sa. unde să ardă focul sacru. în chip poetic. cum este statuia intitulată Giustiniani. hohotea de bucuria izbânzii. Focul acesta sacru trebuia să fie simbolul unităţii între locuitorii aceluiaşi oraş. întruchipând în legende pământul fertilizat de oameni. Ţipătul acestei fiare se aseamănă cu un hohot de râs. . Astfel justificau. În opere vestite. aflată într-un muzeu de la Roma. care trebuiau să rămână fecioare nemăritate. însemna trecerea de la păstorie la treapta superioară a muncii în agricultură. faptul că în Sciţia nu s-a făcut multă vreme agricultură. pentru că oriunde se află oameni ei aprind focul în vetre. prin acest gest. 5. Focul cel blând din vetre. pe care ei îşi găteau hrana. un pritaneu. aşa urma să fîe şi căminul : curat şi neatins de intrigi. 4. sau Vesta – la romani – întruchipa pentru cei vechi focul. 2. Ea are o înfăţişare calmă şi chiar puţin severă. Vatra sau căminul îi unea în jurul ei pe membrii aceleiaşi familii. Cuvântul Triptolem înseamnă. Demetra sau Ceres. zeiţa este reprezentată. La romani. În tabere aprindeau focul din aceşti tăciuni şi simţeau numaidecât patria alături de ei. după unii mitologi. în clipa când a fost preschimbat de zeiţă. numite vestale. emblemă a suveranităţii. înşelăciuni sau duşmănie. acest foc era păzit de nişte preotese.203 Note: 1. uneori. Aşa îşi explicau elinii existenţa acestei fiare. După legendă. Cu indexul arată către slăvile înalte. Demetra. plin de curăţenie!”.

În mâna dreaptă ţine o torţă – torţa cu care şi-a căutat copila – şi în cea stângă un coş. se spunea că arase întâia oară pământul Triptolem. 10. Aceste grâne erau recoltate pe o câmpie învecinată cu Eleusis.204 9. dar se simţeau apropiaţi de aşa-zişii zei htonici. numită Raria. pe care-l duce vântul. când era prea arzător. Ea are în jurul frunţii spice de grâu. Demetra este reprezentată de obicei cu mare pompă. se sfărâmă. Pe acest pământ nefertil se pustieşte totul: holda. zeii naturii îmbelşugate. Elinii. în general. Alteori ea are o ţinută simplă. ogoarele sau păşunile. flori de mac şi alte ornamente vegetale. fără podoabe. soarele însuşi. cu Hestia. . se risipeşte în nisipuri şi praf. fără vreun scop şi fără milă. având numai o bentiţă peste păr. care distrugeau copacii. am putea spune noi. erau în luptă cu forţele naturii care puteau să le facă rău : cerul. şi Dionisos. Erisihton. pe lângă jocuri şi întreceri de gimnastică sau muzică. Când este astfel reprezentată. Deasupra lui bântuie foamea şi el însuşi. adică zei pământeni. adică duşmănos zeiţei. Acesta ar fi tâlcul legendei lui Erisihton – Demetra rămânând belşugul. pe cât se pare. Serbările din Eleusis. cum se purtau în Eleusis. cu fulgerele şi trăsnetele lui. marea cu furtunile sale nimicitoare. Premiile distribuite la aceste serbări constau de obicei din grâne. ce imitau. Aici. care întruchipează abundenţa. de fapt. cuprindeau şi o serie de practici religioase. zeul viţei de vie. părintele agriculturii. Prin fapta lui Erisihton. grădina sau pădurea. plantele. Demetra se aseamănă mult cu sora ei mai mare. Nu mai pot vieţui nici animalele. care asigura belşugul de roade. cum erau Demetra. mai este în acelaşi timp şi pământul nefertil. Legenda aceasta are altă semnificaţie decât cele dinainte. În operele plastice. chiar munca pe care o fac pe câmp plugarii. mai ales orz. pe câmpia Rariei. demnă. grecii îi osândeau pe aceia ce făceau stricăciuni naturii. uscat.

desigur. Semele-ar crede şi n-ar crede ce-i spune prefăcuta doică. Şi-a sfătuit-o. precum spune.. s-a prefăcut într-o bătrână. mângâioasă : . luând chipul doicei lui Semele. dar nunta s-a făcut. S-a dus îndată la Semele şi a-nceput s-o dojenească cu glas tremurător : — Copilă. Cum a silit-o să-i devină soaţă. Mult s-a mai mâniat zeiţa Hera. Şi seara când coboară Zeus şi se apropie s-o sărute.. Şi totuşi. cu pas şovăitor şi fruntea încununată de şuviţe mai albe decât neaua iernii. de-i Zeus. chiar în palatul de la Teba al tatălui copilei.. copila regelui din Teba. după aceea. A poruncit. Cum te-ai lăsat ademenită ? Acela care s-a lăudat că e stăpânul din Olimp e un amăgitor. prinţesa-l roagă. — Îl rogi. Aşa cum se înfăţişează soţiei sale din cer. Hera. şi-a-ndemnat-o pe fata regelui din Teba să ceară soţului dovada că este zeu într-adevăr. De-atâtea ori se supărase Hera. pe cât se crede.. ca să înşele fetele prostuţe. Cadmos.. Aşa socot c-ai păţit tu.205 VESELUL DIONISOS M ulte făcuse năzdrăvanul Zeus. aflând această nouă necredinţă! Şi. pătrund prin case. Şi a pornit pe el zeiţa. sau cum a amăgit-o. către palatele din Teba. Dar bănuiala tot o-nghimpă în inimă şi nu-i dă pace. parcă niciodată dânsa n-a fost atât de îndârjită ca în ziua când stâpânul a făcut nuntă cu Semele. nu se ştie... Norii aceştia învăluiau mereu Olimpul.. să ţi s-arate în veşmântul şi cu puterea lui cerească. să i s-aducă-un nor de aur. dornică să se răzbune. Mulţi se pretind că-s zei.

Îşi clatină bogata-i chică şi cheamă-n jurul său furtuna cu nori. la Teba cea cu şapte porţi. la fel ca-n sânul unei mame. din flăcări. l-a scos frumos. şi se pogoară iar în Teba.. tatăl lui. Au râs puţin de dânsul zeii. El se înalţă într-o clipă către palatele-olimpiene. o-ncinge iute pe copilă.. care-l însoţea pe Zeus în fulgerele-i orbitoare. — Taci!. şi nu altul.. Şi Gheea a făcut să crească perdele verzi de iederă peste coloane. Îşi pune hainele de aur.. şi focul. aş vrea să-mi împlineşti o vrere. L-a strâns în braţe ca un tată şi i-a rostit înduioşat : — Feciorul meu. Iată de ce Dionisos1 a fost numit şi Ditirambus2 – sau cel născut de două ori. Taci!. Ia-n mână sceptrul greu de rege peste pământ şi peste ceruri. pristave. peste ziduri. de n-ar fi fost în preajmă Gheea – pământul larg şi bun – aceea ce e strămoaşa tuturora. O iederă plină de sevă. UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI emele a pierit în flăcări. când potolise pârjolirea palatului regelui Cadmos. Zeus l-a luat şi l-a închis în coapsa lui. să mi te-arăţi... cu fulgerele-n pumni şi faţa.. Socrul S . din coapsă. ţi-ai pierdut mama. şi chiar la vremea cuvenită. a vrut să spună Zeus. Nu mai avea nici o putere să se împotrivească faptei ce-o ticluise bine Hera. cum are dreptul să te vadă numai soţia ta din ceruri. printr-o taină cunoscută numai de el. Dar vorbele fuseseră rostite şi se împrăştiau prin aer. apucă numai să-l zărească pe soţul său şi vrea să-i spună cât este ea de mulţumită că-i împlineşte rugămintea. la care-ar fi născut Semele. Dar Zeus şi-a văzut de treabă. Doar fiul ce-l purta în sânu-i Semele cea nefericită a fost scăpat prin voia Gheei. Semele. l-a smuls Zeus pe băieţaşul lui Semele... rosteşte Zeus.. şi-a doua oară-l adusese pe lume Zeus. Căci el o dată se născuse din mama lui pierită-n flăcări. Zeus jurase chiar pe Stix să-i împlinească voia. tu ai să vieţuieşti. totuşi. când au aflat că Zeus poartă pruncul închis în coapsa sa. Însă abia deschide gura. că tot ce-mi ceri se împlineşte numaidecât.. ce-a-năbuşit şi a stins focul. pruncul ăsta. De fapt. Palatul însuşi se aprinde şi ar fi ars în întregime. slăvite. în strălucire şi putere. cum urzise Hera.206 — De eşti tu Zeus. — Îţi jur pe Stix. chiar în clipita următoare. Şi. căci băieţaş era copilul. şi el. Şi fata rîde bucuroasă : — Atunci. Şi Zeus l-a chemat pe Hermes şi-a grăit : — Să duci. cu tunete cumplite şi fulgere strălucitoare... peste podele şi-n tot locul..

şi glasul ei vuia în Tartar. Soţia sa. a murit. toiag şi armă totodată. Mijlocul şi l-a strâns în chingă de şerpi.. urmată de un cortegiu fără seamăn. una dintre voi.. Porniţi. cumva. cu verzi ghirlande-mbălsămate şi struguri aurii şi dulci. şi varsă peste ei otravă. de vipere lucioase. pe Melicerte şi pe Learh. A luat în braţe Hermes pruncul şi a zburat cu el în Teba. pe Melicerte şi Learh.. ferită de lumina zilei. regina Ino. tot la fel.. şi l-au primit la dânşii-n casă şi pe micul Dionisos. şi alte genii N . Hera.. ce se joacă în strigătele de „Evoe!”. dar Atamas e-n locul lui. Şi a pornit în zbor... Mai mult.. şi Hera.. şi astfel să se-nveţe minte toţi oamenii că nu e bine să supere. De îngrijit. cumva. Iar Ino. zgomotoase. Nebunia. ce purta numele de Mistis4. Tu. geniile rele-ale lui Hades. un danţ frenetic. l-a primit plină de-ncântare pe-acest copil orfan de mamă. Cadmos. a creat tobe şi ţimbale cu sunete răscolitoare şi-a aprins torţe luminoase. Tot ea a-ncercuit şi fruntea şi buclele strălucitoare ale acestui zeu frumos şi vesel. Să nu mi-l afle. GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA -a trecut însă mult.. deci. pe Hera. spaimă şi nelegiuiri. e soră bună cu Semele. şi-nverşunată ca o fiară s-a coborât pe loc în Tartar. soră cu Semele... dionisiace. Şi-a pus pe spate o mantie cruşită. A născocit apoi tiasul. îngrozitoarea Tisifone şi-a luat în mână o făclie muiată-n sânge şi-n otravă. Răzbunaţi-mă. ca ginere şi ca urmaş. De cum a dat porunci zeiţa. pe Melicerte. Nu le-ajungea c-aveau ei înşişi alţi doi copii. Zburau cu ea. crescând în casă pe-un fiu nelegiuit. Erau acolo nişte furii. Se nimerise numai bine. şi ea născuse un copilaş.. care s-alunge umbra nopţii. Faceţi-i pe aceşti părinţi – ca o osândă meritată – să-şi piardă cei doi fii iubiţi. în sânge. a aflat că trăia copilul. Regele Atamas şi Ino m-au supărat. ce are-n vârf un con de pin şi e-nvelit în flori şi frunze de iederă căţărătoare.. Abia de-o zi. voi genii. chiar ei să şi-i ucidă. — O!. urlând turbate : Ura cea neagră. îl îngrijea o sidoniană vrăjitoare. Le da la amândoi să sugă din sânul ei bogat în lapte3.. a glăsuit zeiţa Hera. ce-l are Zeus cu-o fată pământeană.. eşti mai cruntă!. Ea i-a dat zeului şi tirsul. prin iscodiri şi vicleşuguri. Şi sidoniana vrăjitoare a pus la cale pentru zeul cel nou-născut serbări nocturne. Îi dai lui Ino băieţaşul şi-i porunceşti să mi-l păstreze într-o odaie-ntunecoasă.207 meu. Tisifone. Crima şi Jalea şi Teroarea. foc. Ca-nchinătorii să n-adoarmă.

dată de şarpele care-l muşca. şi toate-acestea s-au prefăcut pe dată-n păsări. mulţumită că-şi atinsese ţelul. Săriţi!. văzând-o pe soţia lui. se şi grăbiseră s-o scape. doi şerpi din pletele zburlite şi a zvârlit unul spre Ino.. Soarele. sărmanul Atamas crezuse că soaţa lui este o fiară. Iară cu falca-nsângerată a făcut semne de blestem. din braţele măicuţei sale. cu mâna-i neagră şi ciumată. ea şi-a smuls. şi-l aruncase într-un zid.. REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE i Atamas. Porţile grele de aramă s-au zguduit. Dar Hera. care şi astăzi zboară şi ţipă peste valuri. zice legenda că s-a cutremurat palatul. ca piatra dintr-o praştie. Şi-n timp ce furia. pierzându-şi mintea. ce privea din ceruri. zbura din nou vârtej spre Tartar... şezând pe jilţul ei de aur. s-a depărtat. regele Atamas trăsese pe cel mai mic dintre feciori. care trăiau pe lângă Ino. în pescăruşi.208 nemiloase. Ino – neştiind nici ea ce face. căzând în lături. ce încă gângurea. Şi de pe stâncă s-aruncase în valurile vinete. altul spre regele-Atamas. Nimfe şi prietene şi slugi. cum spun legendele eline. Întindeţi laţurile voastre şi prindeţi fiara!. Learh. a început să ţipe-aşa : — Ce caută în palat leoaica şi puii ei ? Săriţi!. să nu mai vadă ce crimă se punea la cale. Cum au ajuns. sub muşcătura veninoasă – se repezise pe o stâncă cu celălalt copil în braţe. Plină de ură.. S . Dar Tisifone-a călcat pragul palatului lui Atamas. şi-o stârpiţi! În nebunia-i. În şerpii-aceia Tisifone vârâse spuma nebuniei şi a dorinţei de măcel.. care-şi ţinea la sân copiii.. prea drăgălaşul Melicerte. ce din cer zărise cruntul alai al Tisifonei. făcuse semn. şi pruncii săi – pui de leoaică. căutându-i pe Ino şi pe prunc..

C . a tot zburat şi a ajuns în insula unde trăia o nimfă. Nimfele care-l însoţeau purtau numele de bacante şi. de tigri şi-alte fiare7 . a răspuns Nisa. V PENTEU um s-a făcut bărbat în lege. — Să îngrijeşti de acest zeu. beţivul. din slava lui.. Umbla-ntr-un car tras de pantere. i-a poruncit pristavul nimfei. i-a şoptit repede lui Hermes : — Fugi!... s-a-nălţat zeul ferit de ochii Herei.. în încăperea-ntunecată. stăpânul ce se întâmplă pe pământ.. căci la beţie el putea să prevestească şi viitorul. în Nisa. El colinda din ţară-n ţară. până şi fiarele jucau. Aici. prietenul său. împreună cu satirii – demoni cu coarne şi copite. Umbla întotdeauna beat. Iar de cânta-n păduri satirul. Hermes l-a luat pe micul zeu şi a plecat cu el în zbor. Codrul îşi clătina frunzişul.. prin muntele cel 'nalt. ce semănau cu nişte ţapi – danţau mereu. Şi crescând el mai mărişor. Silen. Olimp.. fiul Semelei şi-al lui Zeus. Chiar zeii se săltau adesea din jilţurile lor de aur. Nisa5 . Zboară-ndată către Teba şi scapă-mi fiul din primejdii. că oamenii se-nfricoşau şi se plecau către cortegiu. în timpul nopţii următoare. de lei. mai mult decât de fiinţa ta. neobosite. băteau din tobe şi ţimbale. alături. Pe un măgar venea. în jurul lui Dionisos.209 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ ăzând.. şi altele sunau din flaut Iar vinul. A zburat el. urmat de un cortegiu vesel. şi l-a ascuns în peştera cea mai umbroasă-a insulei. vinul curgea gârlă. aduceau jertfe – mai des ţapi – şi-l aclamau neîncetat. dai cu-o beţie inspirată. Zeus i-a dat ca-nvăţător pe un satir bătrân : Silen6 Satirul era gras şi vesel. Noroc că-n toată vremea asta Dionisos era cu Mistis. l-a învelit în vălu-i alb şi l-a împodobit cu flori. Dionisos pornise-n lume să-mprăştie viţa de vie. Şi toţi făceau atâta larmă. — Voi îngriji. format din nimfe şi satiri. danţând cuprinşi de veselie.

. iar printre ele se găseau : Agave. Şi-şi cheamă slugile Penteu.. am să fac o glumă.. Agave. Priviţi-acest mistreţ oribil. Sub vraja lui Dionisos. Zvârliţi încolo tirsurile. însă prin luptă glorioasă. (Un munte unde se-adunase mulţime de femei şi nimfe. Şi ea se-ntoarce mânioasă. s-ar fi-ndreptat cândva spre Teba. că zeul. Aşa se povestea.. el însuşi urcă pe Citeron. nu vă istoviţi puterea. Acolo se afla pe tron un rege nou. Îl aclamau pe acest zeu. şi nu vă mai plecaţi urechea la cântecele de bacante. spre ţara unde se născuse. iar ceata aprigă s-avântă spre rege. a început să râdă-n hohot. să-l lege-n ştreanguri. grăieşte dânsa către bacantele din munte. gândeşte el că mă va-nvinge ? Că va opri cultul lui Bachus ?. Le porunceşte să alerge în goana mare. de pildă. Dar ca să nu se piardă vremea. ce nu cunoaşte nici armele. aflând vestea că s-apropia Dionisos. ca o nimfă.. Nu vă grămădiţi în calea acestui zeu. Nu vă mai prindeţi nici în danţul ce-l tropăie satirii beţi. să găsească pe noul zeu. tineri ce-aţi ajuns la vârsta de-a purta suliţe şi scuturi. O. surorile şi alte rude.. Agave cea cu păr cărunt îl vede cea dintâi cum urcă. ce-l socotise un mistreţ. lovind cu tirsul în Penteu.. Bătrânilor. care venea cu carul său tras de pantere şi de lei. nu ţineţi minte că neamul nostru ni se trage din zeul cel puternic. care stă uimit privind la mama lui. propria lui mamă. să săvârşească pentru zeu mistere şi închinăciuni. să râdem amândoi cu poftă. ca-ntr-un vârtej. ce amintesc de moleşeală şi de beţia ruşinoasă. Acestea s-au pornit să sară şi mai vârtos..) Însă Dionisos – se zice – aflând de fapta lui Penteu. De e sortită Teba noastră să cadă-nvinsă. se grămădeau să-i iasă-n cale. Mulţi dintre oameni. colindând pământul. — Surorilor. fie. lipsit de vlagă.. Nu vreau să fie Teba pradă acestui zeu atât de tânăr şi dezmăţat. numit Penteu. mai mult spre mama lui Penteu. pe care ne-o aduce zeul. ştiind că zeilor le place să te supui fără zăbavă. urmat de nimfe şi satiri şi-având în preajmă pe Silen. când bate vântul şi răscoleşte tot nisipul cel galben de pe malul mării. Eu vreau ca prima să-l lovesc. ca o femeie. Şi-a-nălţat tirsul spre bacante. nici vitejia. nu ştie că e fiul ei. strigînd tare : — Staţi!. nu foi de viţă şi ghirlande. ce umblă cu beţivii-n roiuri şi-i parfumat. a grăit zeul. puneţi-vă pe creştet coifuri. din cele care îl urmează.. ajuns pe pajiştile noastre. Ares ? Voi.. Ci-l socoteşte un mistreţ.. — Rege nebun. Deodată iese din palat regele Tebei. bine. Aşteaptă.210 Cine nu se pleca-nainte-i urma să fie pedepsit. Silen!.. Tocmai venea din văi Penteu şi se mâhnea auzind cântul şi ţipetele deşucheate. sorbind licoarea blestemată. cu flori în plete.

înfierbântate.. Şi-ar mai fi spus... dar nimfele. bătrâne. căzu atunci zeului pradă.. . bietul Penteu. Penteu pricepe însă totul. În acest fel. ar fi strigat şi l-ar fi blestemat pe zeu. — Dionisos. în timp ce lăncile-l lovesc. s-au repezit la el grămadă şi l-au ucis cât ai clipi.211 În vîrful muntelui e zeul şi râde-n hohot cu Silen : — Ce zici. mă învingi. Dar tot n-am să mă-nchin puterii tale. râde şi Silen. zeu viclean. zeu ce aduci pierzania şi-acuma crima. bună-i gluma ? — E bună. îl strigă dânsul.. vroind să-mpiedice ca-n Teba să se împrăştie beţia8 ..

De aceea elinii mai numeau pe acest zeu şi Iachos sau Bachos. La micile dionisii. Unii artişti chiar socoteau că vinul poate să-i inspire în versuri. căci în butoi se toarnă mustul toamna (mustul simbolizând pe Dionisos tânăr). El era zeul viţei de vie şi ocrotea pe viticultori. De la numele sidonianei Mistis vine cuvîntul „mistic”. de cele mai multe ori. cu puteri vrăjitoreşti. Aşa lămureau grecii faptul că la serbările dionisiace acest cuvânt răsuna adesea în mijlocul veseliei generale. fiul nelegitim al lui Zeus. întăritor. .212 Note: 1. Se spune că Dionisos. un caracter comic. la fel cum zeul vinului crescuse mai apoi. adică un lucru misterios. 2. în blănuri de ţapi. Faptul că acest car al lui Dionisos era tras de fiare. 3. acela care face larmă. unde era pe vremuri un loc vestit de închinăciune al zeului Dionisos. Dionisos era socotit drept zeul cel mai vesel şi mai popular. Când se oprea din supt. Dar când ai întrecut măsura. vinul e bun. în cinstea zeului Dionisos.. De aici s-a născut comedia. pare a fi o aluzie la faptul că beţia poate transforma pe om într-o fiară. Pe lângă aceasta. Băut cu cumpătare. Cu vremea mustul se învecheşte şi se preschimbă în vinul cel tare. vinul devine ucigaş. din Arhipelag. muzică sau danţ. Grecii pretindeau că misterele dionisiace. În timpul marilor dionisii: serbările organizate la Atena. să nu poată fi observate de Hera. s-au cam temut şi au vrut să o stăvilească. fuseseră iniţiate de către nimfa Mistis. htonic. 5. şi vinul aducea veselie. duşmana de moarte a lui Dionisos. pentru ca. Insula Nisa (după legendă) îşi căpătase numele de la nimfa care trăia acolo. de aceea era plăcut elinilor. se cântau nişte imnuri : ditirambii. ca şi Demetra. 8.. La petreceri se sorbea vin. cu acest prilej. mai ales în centrele viticole. ferite de lumina zilei. cu talentele ei vrăjitoreşti. cuvinte care au acelaşi tâlc : gălăgiosul. În el se află ascunsă crima. De aici a luat fiinţă tragedia – în greceşte : cântecul ţapilor – (tragos însemnând ţap. le aprindea chiote în gâtle). văzând puterea băuturii. Tot de aici s-a tras şi numele roman : Bachus. şi oda cântec). sugea laptele cu multă poftă. pentru că petrecerile lui Dionisos erau pline de zgomot. după cum Demetra îi ocrotea pe agricultori. sub privegherea lui Silen. ritualurile săvârşite la serbările zeului. Ea organizase serbările noaptea. săvârşit de fiinţe supranaturale. Unii mitologi cred că Nisa este tot una cu insula Naxos. când era copil. 7. 4. le turna foc în vine. şi se făcuse un zeu puternic. care erau organizate în sate. Dionisos era tot un zeu pământean. 6. striga : „Evoe”. pentru că elinilor le plăceau cântecul şi danţul. neînţeles. Cântăreţii şi danţatorii erau îmbrăcaţi. Satirul Silen întruchipează butoiul. Alegoria aceasta ne arată că oamenii din antichitate. plăcut. un zeu al belşugului de roade. le aţâţa picioarele la danţ. aceste cântece şi danţuri aveau.

iederă şi flori. puternic. cu trupul zvelt. cu privire la oameni care înnebunesc din pricina zeului Dionisos : Ino. De-aici şi multele aluzii. . drame satirice şi comedii. din legendele antice. nu mai are nici ruşine şi nu mai ştie a chibzui. înfăşurat în blană moale de panteră. zeul avea pe fruntea albă cunună verde. tânăr. prearenumite tragedii. Atamas. se înălţau imnuri – ditirambi – şi se rosteau. Din ele se vor naşte. Se făceau procesiuni. aşa cum s-a mai spus. despre care nu s-a mai vorbit aici. aveau loc nişte serbări – numite de elini orgii. sprijinit de tirs. de latini. versuri vesele sau triste. Dorind să-i imblânzească firea acestei forţe de temut. grecii i-au ridicat altare zeului care o întruchipa. cântându-se legende de demult. şi bachanale. şi-l dăltuiau frumos. adică însuşi teatrul grec. Agave şi alţii. Molatic. În cinstea zeului acesta ciudat. în dialog. strânsă cam neglijent pe bust. de viţă.213 Beţivul este grosolan.

............................................. 45 FIICA ZEULUI URANUS ..................................................................................................... 30 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 72 PLECAREA SPRE ARCADIA................................................................................................................................................................................................................................................................................................. 21 ZEIŢA GHEEA ..................................................... 33 METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ .... 56 PROMETEU ... 64 CUTIA PANDOREI ......................................................... 73 ÎN FRIGIA ...... 39 ZEUS .............................. 56 ŞIRETLICUL LUI HERMES ......... 40 ZEIŢA CU OCHII DE AZUR ........................................................................................................................................ 52 TIFON .................. 34 CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI ................................................................................................................................................ 35 ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP ........................................................................................... 24 CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS ................................................................................................................................................................... 61 ADUNAREA DE LA MECONA ............................. 43 PRUNCII ZEIŢEI LETO ............................................................................................................................................................. 55 FUGA ZEILOR DIN OLIMP .. 36 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ................................ 23 URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII .......................................... 67 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT ..................... 29 REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL ............................................................................................................................................. 62 ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT ........................... 62 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL ...................................................................................................................................................................................................................................... 47 LUPTELE CU GIGANŢII .......... 51 NĂVALA SPRE OLIMP ......... POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA..................................................................................................................................................................... 75 O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA .................................................................................................................................................. 74 FILEMON ŞI BAUCIS................................................................................................................................................. 6 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI.........214 Cuprinsul Prefaţă .............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. 65 ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU ............................ 3 STUDIU INTRODUCTIV ............................................................................................................... 41 TREI FECIORI AI LUI ZEUS ..................................................................................................... 37 ZEII OLIMPULUI ................................................................................. 76 ........................................................................................ 29 CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE ....................................... 60 FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ................................................................................... 39 FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP ....... 25 ZEUS ........................

....................................................................................... 83 RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE .................................................. 108 HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS ........... 98 IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE .................................................................................................................................................................................................................................. 135 ............................................................................................. 127 FÂNTÂNA CASTALIEI .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. 93 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS ....................................................................................................................................................................................................... 77 UN STEJAR MÂNDRU ........... 81 STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR ......................................................................... CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE .................................................. 125 APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU .......................................................................................................................................................... 117 ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON ................... 89 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS ............... 129 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ...................................................................................... 94 IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ ............................. 116 ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR .......................................................................................................................................... 99 RĂPIREA EUROPEI ................................................. 86 ZEIŢA TEMIS INTERVINE ................................................................................. 115 ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL ................................................215 ZEII SE ARATĂ CINE SUNT .................. 121 STRĂLUCITORUL APOLO .............................. 92 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE .................................................................... 111 TICĂLOŞIA LUI ARES .............. 101 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR..................................... 109 UN DAR AMĂGITOR ......................................................................................... 78 POTOPUL...... 95 MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO ...................................... 111 SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII ................................................................. 130 MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ................. 113 PALAS ATENA ................................. 106 ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA ................................................................................................................................................. 120 ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN ......................................................................................................................................................... 107 GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII.................................. 118 ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA ........................ 106 PEDEPSIREA CHELONEEI............................................ 96 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS .............................................................................. 88 DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI ..................................................................................................................................................................................................................................................... 87 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT .......................... 110 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE ............................................................................ 131 ARTEMIS ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ 126 NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC ................................................................................... 103 HERA Şl COPIII EI ........................ 82 PLOILE SE DEZLĂNŢUIE ..................................................... 84 POTOPUL ÎNCETEAZĂ ...................

......................... 161 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ ............................................................................................................................. 186 IXION ŞI SISIF .................................................... 185 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ ................... 149 UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ .................. 157 ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ ........................................................................................................ 138 URIAŞUL ORION .............................................. 153 AFRODITA ......................................................... 189 CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA ...................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 136 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI ................................................................ 195 DEMETRA LA ELEUSIS .......................................................... 158 ADONIS....................................................................... 179 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA ......................................... 180 CICLOPUL POLIFEM .............................................................. 140 O NOUĂ CONSTELAŢIE .................... 163 EROS Şl PSIHEEA...................................... 143 HERMES.......................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 139 DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR .......................................................................................... 162 STATUIA PRINDE VIAŢĂ ......................................................................... 151 FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL ................................................... 148 UN MIC TÂLHAR .................. 141 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE ........... 167 PALATUL FERMECAT ........................................................ 159 CRIMA LUI ARES ........ 171 PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI .......................................................................................................................................... 173 ZEUS HOTĂRĂŞTE… ........................................................... 181 HADES Şl PERSEFONA ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 178 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE ............ 191 HESTIA Şl DEMETRA .................................................................................................................................... 160 SCULPTORUL SIHASTRU..................................................................................................................................................................................................................................... 196 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE .......................................................... DAR…....................................................................................................................... 152 NIMFA PITIS .................................................................................................................................... 142 ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI ................................................................................................... 174 POSEIDON ŞI AMFITRITA ... 170 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS ............................................................................................................................................ 198 TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA ........................................................................................................................................................... 150 PAN ........................................................................................................................................................... 137 ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI ........................................................................................ 150 ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA .........................................................216 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI . 188 HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE ................................................................................. 168 SE IVESC CELE DOUĂ SURORI.................................... 177 URMĂRIREA NIMFEI .......................... 199 ..................................................... 172 CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES .................

............................................................................................. 205 UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI ...................................................... 209 PENTEU ..........................................217 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI ................... 207 REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE .... 208 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ ............. 206 GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA ....................................................... 209 ........................................ 201 VESELUL DIONISOS .................................................................................................................................................................. 200 METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU ......................................................................................................

218 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful