1

2

Alexandru Mitru

Legendele Olimpului
Lucrare distinsă cu premiul „Ion Creangă” al Academiei Române

Zeii
Volumul 1

Versiune electronică realizată după ediţiile 1978-1983

3

Prefaţă
a cele mai multe conferinţe rostite în public, conferenţiarul, în genere un om de cultură cu mare reputaţie, apare la tribună în tovărăşia unei persoane – foarte cumsecade – care-l prezintă printr-o scurtă alocuţiune. Alocuţiunea aceasta este ca o prefaţă orală, similară celor scrise, sau, cel puţin, acesta este rostul ei. Numai că eu, de multe ori, ca un cetăţean ascultător din sală am auzit cu drept cuvânt în jurul meu : „Dar cine-i acela car prezintă ?! Cine prezintă prezentatorul ?!” Căci, realist vorbind, dacă ar fi avut totuşi vreun sens, conferenţiarul ar fi fost mai normal să-l prezinte el pe prezentator, inversând rolurile. O întâmplare ca asta mi-a venit imediat în minte cînd a fost vorba să scriu această prefaţă, care, în prim loc, are ca rol clasic acela de a prezenta pe autor (conferenţiar în scris). Să-l prezint deci pe Alexandru Mitru! Şi să-l prezint ca autor al acestei cărţi : „Legendele Olimpului”. El este însă cunoscut de generaţii întregi de tineri care-i savurează scrisul şi cu plăcere şi cu folos de ani de zile! Iar cartea a apărut în câteva ediţii, şi într-un foarte mare tiraj. Pe Alexandru Mitru îl cunoaşte deci o lume întreagă, mai ales că fiecare cititor, din altruism sau din slăbiciune, are cel puţin unul sau doi semeni succesivi, cărora le-a împrumutat cartea – ceea ce măreşte considerabil numărul real al cititorilor. Nu este paradoxal să-l prezint eu pe el?! Generaţiile de cititori, mai ales când e vorba de o carte pentru tineret, se succed însă repede, şi apoi cartea, în această nou ediţie, este destinată unor noi cititori, altor generaţii ; de azi şi de mâine. Destinul ei este de durată, ca însuşi destinul legendelor pe care le cuprinde. Dar acele generaţii au referinţele certe, indiscutabile, ale generaţiilor anterioare de cititori, şi vor avea, de îndată, de la prima pagină a cărţii pe care vor citi-o, o idee proprie pentru care orice prezentare aici echivalează cu a prezenta cuiva o rudă sufletească apropiată şi care, pe deasupra, este şi faima acelei familii. Să spun totuşi că Alexandru Mitru e un scriitor temerar, că nu şi-a propus să scrie o carte facilă, cu poveşti de adormit copii, ci o carte şi plăcută şi folositoare, care i-a ridicat o sumedenie de obstacole grele, pe care le-a trecut cu un succes strălucit. Lectura „Studiului introductiv” ce urmează, semnat de un mare specialist : Prof. Nicolae I. Barbu, dă o idee de proporţiile, dificultăţile şi numărul obstacolelor pe care le avea de trecut

L

4

Alexandru Mitru în alegerea materialului acestei cărţi, pe care, cu mare curaj şi încredere în sine, singur şi l-a ales. Legendele Olimpului respirau greu de bătrâneţe – Alexandru Mitru le-a întinerit, le-a dat suflul proaspăt al limbii şi talentului său, făcând din ele simboluri de totdeauna ale năzuinţii omului de a se depăşi pe sine. El a umanizat personaje devenite de mult statui, a creat fiinţe din simple simboluri, a apropiat viaţa zeilor şi a eroilor legendari, de noi, cu temperamentul lor , cu calităţile lor supranaturale , cu urile şi dragostea lor, cu tot ce era uman totuşi şi în ei, căci chiar zeii, care erau întrupări ce n-au existat , au fost creaţi după chipul şi asemănarea noastră de oameni.Cât priveşte eroii, ei au fost oameni cu calităţi superlative ,zeificaţi pentru faptele lor mari şi excepţionale,de mulţimile care i-au admirat cu recunoştinţă. În stil, în dialoguri , în sensurile date faptelor de către autor, eu apreciez în special această umanizare, care apropie un trecut îndepărtat , neguros dar neuitat, de timpul de astăzi, creând din om o entitate universală şi fără moarte, căci legenda e o formă a nemuririi. Observ însă că nici cartea nu are nevoie de o prezentare în prefaţa aceasta, căci ea a avut de curînd, în anul 1972, o recomandare supremă dată de către „Academia Republicii Socialiste România”, prin premiul „Ion Creangă" ce i-a fost acordat, după ce a fost atent judecată de secţia de literatură şi artă a Academiei, de sub preşedinţia acelui integru, serios şi doct Alexandru Al. Philippide şi compusă dintr-un număr de scriitori şi artişti cu mare experienţă. Ce rost ar mai avea, după aceasta, aprecierea mea ? Doar aceea a unui cititor deprins să descifreze şi interesul şi frumuseţile unei cărţi, adică o operaţiune pe care oricare cititor o va face cu aceeaşi obiectivitate şi acelaşi entuziasm, în taina camerei sale de lectură şi în intimitatea delectării lui intime. „Legendele Olimpului” e socotită drept o carte pentru tineret, în primul rînd pentru virtuozităţile ei pedagogice, ceea ce, într-o anumită mentalitate a unora, are un sens oarecum peiorativ. Acest sens a fost creat de o practică facilă şi steril fantezistă, obişnuită unor asemenea cărţi, asupra cărora de obicei nimeni nu se opreşte prea mult. Dar „Legendele Olimpului" este în adevăratul sens al cuvântului – ilustrând un vechi dicton – o carte pentru tineretul de la 10 la 80 de ani, aşa cum au fost socotite cărţile pentru tineret ale lui Lev Tolstoi. Eu însumi, aflat la limita superioară, prin lectura admirativă a cărţii ,am adus o confirmare de simplu cititor acestei „butade” care într-o formă amuzantă formulează un mare adevăr. Alexandru Mitru, prin cărţile sale, dar îndeosebi prin aceasta, a afirmat la cea mai înaltă treaptă literatura pentru copii şi pentru tineret. Fără a avea câtuşi de puţin un iz didactic, „Legendele” lui Alexandru Mitru

cu zei.5 familiarizează tineretul (şi bătrânetul!) cu legendele istoriei antice a lumii. unic prin personaje şi întâmplări. dă un farmec deosebit legendei. onest. După atâtea spuse. de întâmplare de mari proporţii. decât pe oameni. Ea este o naraţiune a preistoriei şi istoriei antice. oameni. cu spirit critic alteori : „Tezeu n-a fost nicicând un trândav. de la început până la sfârşit. impresiile unui cititor mai dornic să vadă pe zei. căci s-a însoţit cu alţi viteji şi a pornit spre Calidon!” După mine. al istoriei. cea mai depărtată a lumii ştiute. DEMOSTENE BOTEZ aprilie 1972 . Ea se citeşte ca atare. altfel inexplicabil decât prin existenţa unei puteri supranaturale şi atotputernice. cartea lui Alexandru Mitru e istorie? e o înşiruire de legende? e o lungă poveste ? Poate. Poate fi şi un roman. greu de definit cartea lui Alexandru Mitru. ce aparţine autorului. făcută cu talent şi cu putere de evocare. cu eroi şi sângeroase conflicte între ei. precum se ştie că sunt regii. a cărei memorie a ajuns pînă în zilele noastre. asta din urmă. zei. aşa încât legenda să capete tărie de adevăr. încadrând-o pitoresc în mentalitatea contemporană. cu umor uneori. cel mai puţin. din vremea când şi realităţile cele mai fireşti constituiau un mister. Aşa fiind. Comentariul din text. întrupată într-o fiinţă. concluzia este că această prefaţă nu face altceva decît să mărturisească. nu prea departe totuşi de noi. pentru o mai apropiată înţelegere. Cât a domnit el în Atena n-a pierdut vremea la ospeţe.

mai întâi prin faptul că la crearea nenumăratelor figuri de zei. Dacă ne gândim cât de variate sunt fenomenele naturii şi aspectele lor şi dacă ţinem seama că pentru grecii vechi fiecare fenomen şi aspect al naturii a dus la crearea mai multor zeităţi. Astfel s-au plăsmuit mitologiile popoarelor antice dintre care aceea a grecilor se remarcă prin marea bogăţie şi frumuseţe a miturilor. În concepţia vechilor greci. în viaţa zeilor se reflectă multe din fenomenele vieţii sociale a grecilor. s-a căsătorit cu Peleu. zeii nu trăiau izolaţi de muritori. Tetis. atunci ne dăm seama de unde provine bogăţia mitologiei greceşti. E .ci se amestecau în viaţa lor . Hermes era protectorul negustorilor. un muritor. Astăzi cunoaştem forţele naturii şi puterea lor nu ne mai înspăimântă. Triton. Ares era zeul războiului. Luând ca pildă marea. de pe vremea lui Pericle. Uneori zeii se căsătoreau cu muritoare şi invers: zeiţa Tetis. Dar cauza principală a mulţimii miturilor o constituie însăşi multitudinea fenomenelor naturii şi a diferitelor aspecte ale acestor fenomene. Hera proteja căsnicia. Nereu. o altă divinitate a mării. observăm că străbunii îndepărtaţi ai grecilor. fiul lui Poseidon. la freamătul valurilor mării înfuriate.6 STUDIU INTRODUCTIV xistă oare vreun om care să rămână indiferent la adierea mângâietoare a vântului primăvăratic. eroi etc. Dar imaginaţia omului primitiv. a creat figurile mitice ale zeilor. au pus stăpân peste întinsele ape pe Poseidon. semizei. la huietul vijeliei care încovoaie copacii. a contribuit imaginaţia multor generaţii şi a multor oameni de talent. Astfel. dirijându-le sau împiedicându-le acţiunile. la zigzagurile roşii ale trăsnetului şi la lumina orbitoare a fulgerului? Se găseşte o inimă omenească în stare să rămână de piatră î n faţa acestor măreţe fenomene ale naturii. împărăţia morţilor o conducea Hades etc. divinitate a mării. în lipsa unei raţiuni pătrunzătoare. care se sparg mugind de ţărm. faimosul erou ale cărui fapte sunt cântate în IIiada. iar din căsătoria lor s-a născut Ahile. De aceea. soţia lui Poseidon. .atribuindu-le toate fenomenele pe care nu şi le putea explica. . fiul lui Poseidon sau al lui Nereu etc. fiicele lui Nereu. Mitologia grecilor este extrem de bogată. aducându-le fericire sau nenorocire. Dar în mare. a căror variaţie îşi află corespondentul î n nesfârşita gamă de sentimente pe care o trezesc în sufletul nostru? . în imaginaţia grecilor mai locuiau: Amfitrita. Nereidele.

Aşadar. Încetul cu încetul. Apoi. oamenii au început să cunoască natura. Afrodita este fiica lui Zeus şi a Dionei. zeul iubirii. căzut în valurile mării. numite fetişuri. De pildă. oricât de variate ar fi fost. în legendele Olimpului se reflectau realităţi sociale şi politice de pe vremea când trăiau autorii miturilor. se găseşte de la început în faţa mai multor mituri. adică miturile care se povestesc despre zeii care locuiau în Olimp. Aceste exemple sunt îndeajuns spre a înlesni o reprezentare cât mai clară despre bogăţia de mituri care se povesteau despre zeii din Olimp. Acest fapt a făcut ca despre acelaşi zeu să se povestească lucruri diferite şi deci zeul să apară în chipuri diferite. concepţiile grecilor despre divinităţi. în secolele XIV-—X. în oraşul Thespiae. astăzi. Olimpul homeric nu este altceva. forţele naturii au luat chipul unor animale. să-i înţeleagă unele fenomene. înarmată. în imaginaţia grecilor. de relativă linişte şi înseninare a sufletului grec în faţa covârşitoarelor forţe ale naturii. pe când la Sparta zeiţa apărea. În prima parte a acestui volum. La început. trona un zeu cu chip de lup. Poeţii care au urmat după Homer au prelucrat miturile în lumina concepţiilor filozofice şi religioase ale vremii lor. forţa atribuită mai târziu zeului Eros. Cele expuse mai sus ne explică de ce. Înainte de Homer. şi atunci forţele ei covârşitoare au luat. şefi de triburi. care se deosebeau de oameni numai prin putere şi nemurire. în Beoţia. odată instituit.n. De pildă. La constituirea acestui panteon olimpic a contribuit imaginaţia multor oameni şi a multor generaţii din diferite regiuni locuite de greci. două centre importante din Grecia. Afrodita era socotită protectoarea lăuzelor. pe când la Homer el stăpâneşte peste ape. De pildă. Dar. un mit spunea că zeiţa Afrodita se născuse din sângele lui Uranus. Zeus trona în Olimp aşa cum la Tirint şi Micena. chipuri omeneşti. în special pietre şi lemne. au fost create într-o epocă de umanizare a concepţiilor despre natură. era închipuită de o piatră necioplită. Olimpul homeric n-a rămas încremenit. despre zeii . din epoci diferite. La Delfi.7 Miturile Olimpului.. î. ca forţe ale naturii. profesorul şi scriitorul Alexandru Mitru ne prezintă miturile despre zeii olimpici. înainte de Apolo. în imaginaţia grecilor. în timp ce la Homer . oricine voieşte să scrie o mitologie a grecilor.e. Aşa cum am arătat. grecii şi-au închipuit aceste forţe sub forma unor obiecte neînsufleţite. în toate amănuntele lui. au făcut un drum lung. În Siciomia. stăpâneau puternicii basilei. care şi aşa era extrem de bogat. contribuind astfel la îmbogăţirea tezaurului mitologic grec. care se povestesc despre acelaşi zeu. de pe vremea când au fost plăsmuite aceste mituri. de la zeităţi închipuite sub forma unor obiecte neînsufleţite şi până la zeii din Olimp. Prelucrarea miturilor zeilor olimpici de către poeţi a dus şi la diversificarea chipurilor sub care apăreau diferiţi zei. Poseidon era socotit şi numit „protector de familie” şi „tată”. De aceea. decât o reflectare a vieţii sociale şi politice a grecilor.

ca şi Hesiod. Pentru autorul cărţii de faţă se puneau. pe de alta. Tocmai de aceea Alexandru Mitru a procedat cu multă atenţie şi logică atunci când. dar introducând şi unele elemente personale. După cum se vede şi din tabla de materii. mai ales. pe Hesiod. după stabilirea domniei lui Zeus în Olimp. de la început. Uranus. de haosul care domnea în mitologie. operă a mâinilor lui Prometeu. Întrebarea. când zeii şi oamenii nici nu existau. în imaginaţia grecilor. Problema esenţială care se punea era aceea ca un zeu să nu apară pe scenă mai înainte de a fi creat. Aşadar. Ceea sau Gheea. care se punea după alegerea miturilor de expus. atât cât este cu putinţă. El a făcut acest lucru pe deoparte din dorinţa vădită de a lega. povestite de mituri. zeii s-au născut ca şi oamenii. de pildă. Haosul în mitologie n-a încetat după apariţia Teogoniei. autorul nu şi-a propus să dea absolut toate miturile Olimpului. cât. a zeilor. haos provocat de nenumăratele mituri contradictorii atât în ceea ce priveşte faptele zeilor. şi ca orice mitograf. conducându-se.8 Olimpului se povesteau mituri plăsmuite în vremuri şi în regiuni diferite şi reflectând concepţii felurite. în general. poetul care a încercat să facă o „istorie”. Cronos etc. precum şi motivarea psihologică şi logică a faptelor închipuite. aşa cum. Marx — valoarea unui simbol al luptei pentru smulgerea şi stăpânirea tainelor naturii. Hesiod a fost determinat să scrie Teogonia. încercăm să arătăm cum a înţeles autorul să rezolve aceste probleme. ca să zicem aşa. pentru a-i da lui Prometeu — „cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filozofic”. ceea ce corespunde. autorul român vorbeşte despre titani şi despre monştri. Eros este stăpânul inimii zeilor şi oamenilor. cu Haosul. în ceea ce priveşte momentul apariţiei lor în lume. ci a ales pe cele mai importante în legătură cu zeii cei mari ai Olimpului şi. în general. şi însemnătatea acordată fiecărui zeu. diferitele mituri între ele. desigur. A dat-o. după Hesiod. mai multe întrebări: cum va proceda cu diferitele variante ale miturilor? Le va expune pe toate sau numai pe unele? Care va fi criteriul alegerii. Ea avea să reflecteze. împotriva forţelor naturale şi sociale pe care zeii le închipuiau în fantezia celor vechi. printr-un fir logico-cronologic. de o deosebită însemnătate. deci. Aici autorul a urmat. „naşterea zeilor”. pentru progres. aşa cum am spus. la Hesiod. căci. mai ales. dar mai ales din titlurile şi subtitlurile lucrării. ordinei închipuirilor pe care le-au avut grecii despre lume şi viaţă şi luptei . iar mitografii greci care au scris după Hesiod s-au găsit în faţa aceleiaşi puzderii de mituri contradictorii. a introdus mitul lui Prometeu. cum îl numeşte K. pentru a explica în acest fel apariţia omului. dacă va face o selecţie? Cum vor apărea zeii Olimpului în lumina miturilor alese? În cele ce urmează. Înainte de Zeus. de fapt. era aceea a ordinii cronologice. înainte de ei. Alexandru Mitru a trebuit să dea o ordine cronologică miturilor. Este însă vrednic de subliniat faptul că Alexandru Mitru a dat o deosebită importanţă mitului prometeic.

În cartea a VII-a a Odiseei. pentru mitograful modern se pune foarte stringent problema alegerii variantelor care să înfăţişeze zeul. Pentru poetul roman Lucreţiu. în hazul tuturor zeilor. zeiţa Afrodita ne apare însă într-o postură şi mai puţin potrivită cu măreţia unei zeiţe. sau eroul respectiv. Afrodita-Venus este: „Născătoare a Eneizilor”. În Iliada. Deci. Afrodita zâmbea prietenos poetei şi o încuraja. amestecându-se în lupte. Cântul V. Aici Zeus o cheamă la sine: „Fata mea.Vers – 419 şi urm ( trad. Altă coardă vibrează într-o odă adresată zeiţei de poeta Safo şi în altă lumină ne apare Afrodita. „fiică a lui Zeus”. şi anume acela al zeiţei Afrodita. în lumina pe care o crede cea mai potrivită. „cu tronul zugrăvit în multe culori”. Totul se petrece ca în familia unui basileu din Tirint sau Micena. după cum am mai spus. Grija ta fie mereu legăturile dragi ale nunţii. Afrodita este numită „nemuritoare”. Oricât de importantă ar fi problema cronologiei miturilor. care sălăşluieşte în „palatul de aur al tatălui său”. în alt fel. mângâind-o. pe care-l socotim cel mai caracteristic. se ajunge la inadvertenţe. ba chiar rănită de un muritor.” Iata dar pe Afrodita. Nu toate mitologiile procedează aşa. G. Armele şi bătălia sunt date lui Ares şi Palas. esenţialul îl constituie conţinutul lor. Lucrul este cu atât mai important cu cât. făcând o plasă de aur invizibilă. Dar este mai bine cum a procedat Alexandru Mitru. zeiţa frumuseţii. războiul nu te priveşte pe tine. Într-adevăr. deoarece. fără să-şi dea seama că nu este în stare să le poarte. sau zeiţa. în care a prins-o alături de Ares.Murnu ) De rerum natura ( Despre natura lucrurilor ) . Afrodita este rănită de muritorul Diomede şi nevoită să se urce în Olimp. Poetul povesteşte cum Hefaistos a pedepsit-o pe zeiţă. Ajungând pe pământ. îi zise. diferitele variante ale aceluiaşi mit prezintă personajul mitologic despre care este vorba în lumini diferite. Zeiţa este dusă pe pământ într-o teleagă trasă de vrăbiuţe. „dătătoare de viaţă” . Pentru a ilustra chipul cum a înţeles să rezolve această problemă autorul „Legendelor Olimpului”. vom da un singur exemplu. I şi urm . Autorul „Legendelor Olimpului” a împletit evenimentele mitologice din Olimp cu cele petrecute pe pământ. prin care iau fiinţă toate vieţuitoarele de pe pământ.9 duse de oameni pentru eliberarea de tot soiul de suferinţe materiale şi morale.

Lucreţiu. modest. A. logic. La Popa-Lisseanu. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. Safo. şi ale muritorilor. Împărăţia ei se întinde peste ceriu şi peste pământ. Popa-Lisseanu şi N.” Într-un capitol special consacrat zeiţei Afrodita. Autorul continuă să arate puterea pe care o are zeiţa asupra fiarelor. cu ochii în lacrimi. peste vietăţile mării şi peste vieţuitoarele văzduhului” . I . A. La Virgiliu. îl roagă să înceteze prigoana împotriva fiului său. Prin această putere ea domneşte asupra lumii întregi” . Afrodita-Venus a căpătat. dar începuse s-o capete la Safo. pag 52 . Kun începe prezentarea zeiţei prin următoarele fraze: „Răsfăţată şi zburdalnică. după ce se arată în câteva rânduri legenda naşterii zeiţei din spuma mării. ne putem da mai lămurit seama de lumina în care a prezentat-o. S-a însoţit cu zeul faur. Ea sădeşte dragostea în inimile tuturor. harnic. de felul în care este înfăţişată Afrodita-Venus la Homer. veşmintele. autorul reaminteşte cele spuse mai sus şi continuă: „Viaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. de originalitatea sa. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. a iubirii şi prosperităţii. pentru ca să ajungă apoi la Pigmalion. însă schilod. zeii s-au ridicat cu toţii năuci de-atâta frumuseţe şi graţie şi gingăşie. o măreţie pe care nici pe departe nu o avea la Homer. Afrodita n-ar trebui să se amestece în bătăliile sângeroase. Apoi. din multele care se pot da. N.10 Aşadar. Afrodita-Venus este preocupată de măreţia Romei. Alexandru Mitru vorbeşte mai întâi despre naşterea zeiţei Afrodita din spuma mării. Îndurerată de suferinţele lui Enea. naşterea ei din spuma mării. sub pana poetului Lucreţiu. însoţitoarele.. la Afrodita prezentată de autorul „Legendelor Olimpului”. cel priceput. Trecând. se trece la descrierea puterii ei. Iată câteva exemple. autorul o consideră „zeiţă a frumuseţii. Hefaistos.. În esenţă. am vrea să vedem cum au procedat doi autori moderni. trece imediat la descrierea chipului şi a gătelii zeiţei şi la primirea ei în Olimp: „Când au văzut-o pe Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie. ea se duce la Jupiter şi. Înainte de a cerceta cum a procedat autorul „Legendelor Olimpului”.” Mitologie greco-romană . şi ale zeilor. Virgiliu. şi anume G. dar Moira hotărâse altfel. în sfârşit. ale căror lucrări le avem la îndemână. pag 243 Legendele şi miturile Greciei antice . Kun. rodită de picătura de sânge căzută din rana lui Uranus.

legendele şi versurile cele mai cunoscute şi interesante. spre deosebire de cei doi autori. . la capitolul „Afrodita” şi am discutat comparativ textele antice cu pasaje din mitografi moderni. naturale şi sociale. Autorul a ales miturile. printr-un exemplu cât mai concludent. Cea mai de seamă caracteristică este însă dramatizarea continuă a miturilor. în care a apărut. Putem dar distinge în prima parte a „Legendelor Olimpului” următoarele trăsături principale: 1. n-a omis pe Prometeu. reproducând şi el legenda burlescă din Odiseea.11 Urmează un fragment din imnul poetului Lucreţiu. Filemon şi Baucis. spre a ilustra. textul citat din Odiseea. de dialog. economice şi sociale. În felul acesta. pe care zeii le reprezentau în imaginaţia elinilor. Marsias. dintre care Kun nu menţionează întâmplarea Afrodita-Ares. autorul „Legendelor Olimpului” a rezolvat problema în chipul cel mai potrivit. Am dat fragmente din textele pe care le-a avut autorul „Legendelor Olimpului” la îndemână. autorul „Legendelor Olimpului”. Dar. care face ca naraţia să fie înlocuită. Evident că această „moralizare” nu putea fi făcută decât atât cât îngăduia mitul. ia o atitudine hotărâtă de condamnare a urâtului fapt. Autorul a depus un efort stăruitor de a motiva logic şi psihologic trecerea de la un mit la altul şi diferitele acţiuni în cadrul aceluiaşi mit. În acest fel. iar Lisseanu reproduce. autorul român încearcă să împace măreţia Afroditei-Venus lucreţiene cu versiunea burlescă din Odiseea. constituie un efort. precum şi diferitele explicaţii date în note. 3. la tot pasul. 4. Alexandru Mitru a urmărit să dea diverselor mituri o interpretare materialistă. Pigmalion. În acest fel. subliniind în cuprinsul legendelor ecoul luptei permanente a oamenilor împotriva forţelor capricioase şi asupritoare. pe care mitul prometeic o ilustrează în chipul cel mai luminos. Având în vedere că această „mitologie” se adresează în primul rând tineretului. Alexandru Mitru. felul cum a încercat să armonizeze Alexandru Mitru diferitele versiuni contradictorii cu privire la aceeaşi zeitate. Exemplul cu Afrodita este cât se poate de concludent. apoi autorul povesteşte scena prinderii zeiţei Afrodita în plasa nevăzută de către soţul ei Hefaistos. se caută şi se obţine un fir de legătură între diferitele mituri şi o reală motivare psihologică în povestire. Eros şi Psiheea etc. A căutat totodată să armonizeze versiunile contradictorii într-o sinteză în care predomină punctul de vedere moral. 2. osândind netrebnicia înşelătorului Ares. Astfel. întocmai ca Popa-Lisseanu şi Kun. 5. unic la noi. Motivarea raţională a alegerii şi ordinei cronologice a miturilor. a început prezentarea zeiţei Afrodita sub influenţa imaginei lucreţiene. cu uşoare modificări. de a lega mitologia zeilor olimpici de condiţiile materiale.

Spre a ne da însă mai bine seama de felul în care s-au plăsmuit legendele. „eroi”. înfruntând mânia Herei. de la oameni. despre care se ştia că au luptat şi au triumfat asupra celor mai grele adversităţi. dar pe pământ eroul Heracle. Dar este uşor de închipuit ce profundă influenţă asupra imaginaţiei şi dorului de fapte mari ale generaţiilor de tineri greci exercitau aceste modele de curaj şi dragoste de om pe care le prezentau legendele eroilor. ucigând monştri şi biruind oameni nelegiuiţi. Zeii erau nişte fiinţe pur imaginare. dragostea de oameni şi spiritul de sacrificiu pentru binele obştei sunt trăsături care se întâlnesc la toţi eroii. adesea peste fire. care infestau drumurile Aticei în vremurile îndepărtate. De pildă Zeus are mult din caracterele unui basileu. dârzenia. În legendele despre eroi asistăm la o încordare a tuturor puterilor fizice şi morale ale pământenilor. Pe când mulţi dintre eroi au trăit în realitate. economice şi politice din epoca în care au fost plăsmuite miturile. a fost socotit vrednic de Olimp. desigur. cu un pas mai departe spre civilizare şi umanizare. Evoluţia înţelesurilor cuvântului ne arată limpede şi concis noţiunile fundamentale pe care le legau anticii de acest cuvânt şi ne conduce — călăuză sigură — pe drumul rezolvării diferitelor întrebări pe care le ridică problema constituirii legendelor eroilor. despre Tezeu. grecii au atribuit puteri zeieşti unor obiecte neînsufleţite. multe elemente legendare în cele ce se povesteau. în greceşte. Înainte de a-şi închipui zeii cu chip de oameni. Există. Dar lupta lui împotriva tâlharilor. Zeus n-a existat. iar imaginaţia n-a făcut altceva decât să le mărească. Acest fapt a contribuit la o ancorare mai largă a imaginaţiei în realitate şi deci la o reflectare mai profundă a vieţii sociale. în Atica. este necesar să începem prin a cerceta înţelesurile pe care le-a căpătat cuvântul „erou”. Legenda spune că Tezeu a fost înflăcărat de isprăvile lui Heracle. este reflectarea unei realităţi. pe când. . Ahile. imaginaţia a pornit de la realitate. apoi unor animale. spre a birui forţele vrăjmaşe şi a ridica viaţa şi demnitatea omului deasupra tiraniei şi mizeriei. chiar dacă în plăsmuirea chipului şi vieţii lor se pornise de la realităţi omeneşti concrete. Curajul.12 * În continuare Alexandru Mitru expune mituri şi legende pe care imaginaţia greacă le-a ţesut în jurul unor oameni numiţi. de pildă. Zeus trona maiestuos şi capricios în Olimp. care a dus viaţa greacă. În imaginaţia grecilor. personalitatea. Agamemnon. în cele din urmă unor fiinţe cu chip şi însuşiri omeneşti. în crearea legendelor eroilor. Menelau. Ulise au fost însă oameni care au luptat sub zidurile Troiei. Trebuie să facem de la început o distincţie esenţială între zei şi eroi.

cei mai de seamă oameni erau aceia care întemeiaseră cele zece triburi. Poetul Pindar şi filozoful Platon îi aşezaseră pe „eroi” între zei şi oameni. şef. „eroi eponimi” erau socotiţi bărbaţii care dăduseră numele celor zece triburi ale Atenei. 2. 5. cântăreţul Demodocos . şi adesea admiraţiei geneţilor. vorbind despre Heracle. în discutarea problemei eroilor antici. om distins prin naştere. stapân. Astfel. şi între zei şi oameni. unde se luptau crâncen. talent. I 101). semizeu. XX 110). În Iliada. 3. cuvântul are următoarele înţelesuri: 1. comandant militar. după moarte. Se vede că la baza diferitelor înţelesuri ale cuvântului „erou” a stat întotdeauna un sentiment de adâncă admiraţie pentru oamenii care se distingeau prin anumite calităţi. luptător (în general) (Odiseea. nu numai şefii de genosuri. de fratrii şi de triburi. care reflectă stadiul destrămării comunei primitive şi al înmuguririi sclavagismului. Herodot (V 105) si Tucidide (V 11) prin „erou” înţeleg orice om ridicat la rangul de semizeu. Dacă în Odiseea prin „eroi” se înţeleg toţi combatanţii. Dar dacă sentimentul de admiraţie a fost constant. la Troia. Platon aşază (Legile 738 d) pe „erou” după zeu. este pentru că. „eroi” erau şefii de genosuri. este pus în rândul zeilor. linia evolutivă a semanticei cuvântului „erou” a fost: 1. muritor ridicat. după război. şef. Iar la Roma „eroi” ajunseseră să fie numiţi împăraţii romani divinizaţi. comandanţii şi vitejii. În secolul al V-lea. combatant (în general). admiraţie care a dus la divinizarea anumitor eroi. nobil. care reflectă vremuri de pace. nobil. la sfârşit. după moarte. Dar tot în Odiseea. în comuna primitivă se impuneau atenţiei. vitejie: 4. 2. stăpân. în amintirea cruntelor suferinţe pe care le înduraseră în timpul sângeroaselor bătălii. VIII 423). 3.13 La Homer. La Atena. după instaurarea sinoikismosului. calităţile admirate s-au schimbat o dată cu transformările economice. după uriaşele încleştări de la Troia. toţi luptătorii aveau o figură potenţată. cuvântul „erou” capătă înţelesul de semizeu. 38) îi dă apelativele de „erou zeu”. un om care cânta minunat era tot un „erou”. La Atena. iar la Troia. pe scurt. comandant militar (Ildada. în secolul al V-lea. Pindar (Nemeice. 3. sociale şi politice ale societăţii. ei erau comandanţi militari. la rangul de semizeu Nici nu se poate un mai mare ajutor. la curtea paşnică a lui Alcinou. decât acela pe care ni-l dă semantica cuvântului „erou”. erau socotiţi toţi drept nişte „eroi”. Într-adevăr. În evoluţia sensurilor cuvântului se vădesc limpede momente din istoria societăţii sclavagiste greceşti. datorită faptelor sale. Aşadar. prin curaj sau prin talent (Odiseea. Începând cu Hesiod. şefii de genosuri. XVIII 423. lista sensurilor de mai sus ne arată limpede că la început cuvântul a arătat un om care se distinge prin ceva faţă de ceilalţi oameni şi. om care se distinge prin naştere. a însemnat un om care. XIX 34.

în legătură cu anumite cetăţi. Aşa cum s-a văzut mai sus. Acest fapt a constituit un reviriment pentru legendele care dăinuiau în diferite cetăţi. timp de trei secole. Ulise. se poate spune că legendele eroilor pot fi împărţite în trei mari categorii: legende plămădite pe pământul Greciei. Apoi fiecare cetate din Grecia voia să-şi aibă „eroul” sau şi. Aşadar. pe marii comandanţi. aşa cum s-a intâmplat cu Heracle. Felurite legende se ţeseau în jurul acestor mari figuri.n. a dus la războiul Troiei. dar numai anumiţi „eroi” au luat parte la luptele de sub zidurile Troiei. Dar. Nu toţi eroii au luptat la Troia. purtătorii civilizaţiei miceniene să nu fi cunoscut şi admirat oameni cu însuşiri excepţionale. care fuseseră plămădite în epoca miceniană. nimbaţi de legendă. se întâmpla acelaşi fenomen care se petrecea şi cu zeii.n. şi deci numai anumite legende au fost consemnate de eposul homeric. în Grecia. iar alte cetăţi şi-au revendicat anumiţi eroi. până la 1400 î. poeme în care se cântă faptele săvârşite de luptătorii care au luat parte la războiul Troiei. unii eroi sau unele fapte. ei contribuiseră la înflorirea civilizaţiei miceniene. pe Ahile. Ei luaseră contact cu civilizaţia din Creta pe la 1700 î. Menelau. Este de neconceput ca timp de cel puţin opt sute de ani. Dar. după terminarea războiului. Celelalte legende. un mare număr de eroi au fost aduşi. uriaşe pentru vremea aceea. pe care să-i fi numit „eroi”. câţi au trecut de la venirea aheilor pe pământul Greciei şi până la războiul Troiei. grecii dezvoltaseră strălucita civilizaţie miceniană. în bătălie. legendele în jurul diferitelor figuri au înmugurit cu mult înainte de războiul Troiei. Cum legendele în jurul unui erou se închegau adesea în cetăţi diferite şi în timpuri diferite. înainte de a lupta sub zidurile Troiei. luptători pentru binele comunităţii. continuau să pâlpâie cu o lumină modestă în Grecia. două secole mai târziu. „eroii” au existat întotdeauna la greci. învingătorii la jocurile interhelenice. faptele lor creşteau parcă şi mai mult în imaginaţia generaţiilor. Aşadar. în jurul diferiţilor „eroi”. după instituirea imperiului. în jurul unor eroi veniţi din Grecia. înainte de războiul Troiei. la Roma. şi anume că acelaşi erou era încărcat cu însuşiri contradictorii şi despre el se spuneau lucruri contradictorii. De aci înainte pornesc o mişcare de expansiune în răsărit.e. pentru a pune o oarecare ordine în acest hăţiş de fapte. la Atena. şi.. în legătură cu războiul Troiei. legende create în Grecia. înţelesurile cuvântului „erou” izvorăsc din Iliada şi Odiseea. au fost introduse ulterior în textul Iliadei sau Odiseei pentru gloria cetăţilor respective. care era revendicat de Teba şi de Argos. legende create în Asia Mică. Dar. împăraţii. care. Nestor. Luptătorii de la Troia văzuseră pe şefii lor. Astfel.e. după şi sub influenţa legendelor . după încleştările de la Troia. dar toţi eroii erau înnobilaţi cu acele calităţi pe care autorii legendelor le socoteau cele mai de frunte. întemeietorii de triburi.14 sau crainicul Mulios. în patria mamă. în mai multe cetăţi înfloreau legende prin care un erou le aducea faimă şi glorie.

Asclepio. La această obiecţie se poate răspunde foarte uşor că figurile eroilor citaţi anterior. Se poate de asemenea socoti că sunt anterioare războiului Troiei legendele cu privire la luptele date de argivi împotriva Tebei. la rândul său. Păţaniile lui Ulise. este cu neputinţă de dovedit cu certitudine timpul precis. savanţii exprimă păreri diferite. într-o foarte mare măsură. Este bine plasată şi expediţia argonauţilor anterior războiului troian care. este urmat de întoarcerea eroilor în Elada. Sunt totuşi anumite legende sau cicluri de legende a căror cronologie nu mai trezeşte nici o îndoială şi asupra lor trebuie îndreptată atenţia criticului. Astfel. Castor şi Polux. pus în legătură cu Heracle. Aventuroasa călătorie a lui Enea. fiind. Heracle. În lucrarea sa. şi uneori chiar locul în care au luat naştere unele legende. Numai după aceea vin legendele în jurul eroilor luptători la Troia. în legătură cu contaminarea diferitelor legende. Întoarcerea aheilor în Elada. în general. Din acest punct de vedere. Tezeu îşi găseşte şi el locul după Heracle. Pe baza lor se poate stabili o cronologie relativă a diferitelor legende. Războiul Troiei a fost evenimentul care a contribuit. de păţaniile lui Ulise şi de călătoria lui Enea S-ar părea. căci în ea se reflectă primele mişcări de expansiune aheiene.15 războiului Troiei. adesea contradictorii. autorul a procedat. cât se poate de raţional. Dar multe dintre legendele din prima categorie au fost influenţate de legendele războiului Troiei. Cronologic. În orice caz. era firesc să înceapă cu Perseu. semnalate de noi mai sus: problema cronologiei şi problema fizionomiei eroilor. Astfel. Dedal şi Icar. Expediţia argonauţilor. Tezeu. că fondarea Tebei şi expediţia argonauţilor sunt aşezate prea departe de Tezeu. întemeierea Tebei. la alterarea conţinutului legendelor şi deci la estomparea cronologiei lor. poate. Date fiind faptele menţionate mai sus. Războiul Troiei. se poate presupune că legenda argonauţilor a fost una dintre cele mai vechi legende. se pot desprinde din legende unele fapte care sunt în perfect acord cu datele istorice. de vreme ce sunt dovezi destul de convingătoare că legenda lui a înflorit în epoca miceniană. De asemenea. Alexandru Mitru a trebuit deci să rezolve două probleme fundamentale. toată lumea savanţilor care s-a ocupat de problemă este de acord că Heracle este unul dintre cei mai vechi eroi ai grecilor. Aceasta fiind situaţia. în discuţia cu privire la fiecare erou. chiar dacă au unele contingenţe cu fapte petrecute mai târziu — de pildă Heracle este pus şi în legătură cu războiul troian — legendele lor conţin vădit elemente dovedind că ele au fost . Meleagru. este foarte greu de precizat în ce epocă au apărut legendele în jurul unui anumit erou şi care a fost fizionomia eroului respectiv de-a lungul secolelor. Belerofon. autorul a respectat următoarea ordine: Perseu. printr-un amănunt. De aceea. Orfeu şi Euridice.

regina Omfala. cele douăsprezece munci. ţi-o repet. devenit şi el Hercule. şi anume acelea care ilustrează ideea de bază pe care a urmărit-o autorul: lupta omului împotriva elementelor ostile — naturale şi sociale — pentru a-şi dobândi o viaţă mai bună. este de observat că au fost alese cele mai importante. Heracle. în bine pentru oameni. De pildă. s-au adăugat luptele împotriva şefilor de triburi. luptând neînfricat şi preschimbând tot răul urzit acolo-n slăvi. şi au început lupte între ele. hidre. se cerea o explicaţie a originii puterii excepţionale a lui Heracle şi a soartei lui triste. Troia. Legenda lui Heracle s-a amplificat cu noi elemente şi a apărut Euristeu. pe care vrea s-o sugereze cititorilor. mânia Herei. Enea — autorul a respectat-o cu scrupulozitate. a glăsuit Heracle. citim următoarele replici: „— Şi eu. dus şi pe acolo şi pus să lupte cu regele Laomedon. Acesta a fost embrionul legendei. în legenda lui Heracle. precum şi rezultatul acestei lupte: înălţarea demnităţii omului şi sporirea încrederii în sine şi în puterile sale. din Micena. Dar. Heracle a fost.16 plămădite. găsim că procedeul este cât se poate de înţelept. pentru a se găsi şi izvorul celor douăsprezece munci. iar după moartea ta numele lui Heracle va fi slăvit pe veci. făcută fără voie. şerpi. Zeii m-au osândit. Dar mai târziu. Ulterior. Deianeira. Alexandru Mitru a luat legenda în faza ei ultimă şi a ales elementele esenţiale — originea divină a eroului. cu mult înainte de războiul troian. Roma a devenit o putere mediteraneană. semnificaţia legendelor. a glăsuit Virtutea. apoteoza — şi le-a expus cu talentul său preabinecunoscut. dar vreau să ispăşesc îngrozitoarea-mi crimă. gândirea filozofică şi morală s-a dezvoltat. . care se împotriveşte curajos fiarelor şi monştrilor: lei. iar legenda lui Heracle a fost îmbogăţită prin întâlnirea cu Virtutea şi Voluptatea. Apoi. Eu nu mă tem de soartă şi nu m-aş fi supus. a fost purtat pe colina Aventin şi pus să lupte cu monstrul Cacus etc. În ceea ce priveşte faptele menţionate. cel puţin în embrion. în cursul expunerii. sunt urgisit de Hera să fiu sclav unui rege nevolnic. balauri. Ulise.. deşi puternic. autorul a subliniat. Astfel de lupte au trebuit să fie numeroase în epoca comunei primitive. pe de altă parte. Urmându-mă pe mine ai să fii victorios. şi fratriile în triburi. acolo unde se putea face. adică substanţa legendelor înseşi. genosurile s-au asociat în fratrii. Deci la luptele pe care trebuiau să le ducă eroii împotriva fiarelor. după dorinţa Herei.. Dar în afară de alegerea judicioasă a materialului expus. în disputa dintre Desfrânare (Voluptate) şi Virtute. Acolo unde cronologia este sigură — argonauţi. Tu-mi poţi fi de folos? — Ţi-am spus-o. apoi de cetăţi. elementul realist reprezintă lupta omului înzestrat cu excepţionale calităţi fizice şi morale. Astfel. Imaginaţia grecilor a născocit mitul cu Zeus şi Alcmena şi mânia Herei. A venit apoi războiul troian. Având în vedere că autorul n-are intenţia să facă un tratat de mitologie ştiinţifică.

Vei fi mai mulţumit. c-abia plecat. a frânt câţiva copaci şi s-a înfipt în pământ. făcută-n fierăria Olimpului de zeul cel mai meşter. în apoteoza lui Heracle. adânc. pe care le-ndurase în viaţa sa Heracle. spune: „Şi mai întâi Theseus a ucis în Epidauria pe Periphetes. care. am să fiu fericit. traducere . de aceea era numit „măciucaşul”. despre Tezeu. l-a ucis. de altfel. Astfel citim: „Un car făcut din aur s-a coborât din cer şi-n el se aflau Hermes. drept armă de atac. Aleg drumul Virtuţii… În acest scurt schimb de replici este exprimată ideea călăuzitoare pe care caută s-o ilustreze Alexandru Mitru nu numai în viaţa lui Heracle. ne dăm şi mai bine seama de specificul fiecăruia dintre cele două expuneri. dar Theseus.Barbu . Bucureşti . de care s-a folosit toată viaţa. Nike conducea carul. iar Theseus arăta că măciuca fusese învinsă de el. pe drumul gloriei. Tezeu a fost silit să lupte c-un fiu al lui Hefaistos. — Ia stai. La vorbele acestea Heracle a pus mâna pe greaua lui măciucă.. El oprea toţi drumeţii. Biograful antic avea în faţă o sumedenie de versiuni. s-a-nduplecat şi Hera. VlII) Iată şi expunerea autorului român: „Aşa s-a întâmplat. şi dup-atâta truda şi-atâtea suferinţe. ci şi în vieţile celorlalţi eroi. adesea contradictorii. Şi şi-a ridicat ghioaga să arunce cu ea. pe nume Perifete. cap. de-aramă. Iar Hermes şi Atena l-au ridicat îndată pe erou între ei. a spus din nou Virtutea.” Viaţa lui Tezeu a fost scrisă şi de Plutarh. Heracle. a luat-o şi a făcut-o armă. Dar Tezeu s-a ferit. Arma a fulgerat pe lângă el cu zgomot.. luându-se la luptă cu el. aşa cum Heracles s-a folosit de pielea leului. Acolo însuşi Zeus l-a întâmpinat la porţi. Periphetes pusese mâna pe Theseus şi încerca să-l oprească a merge mai departe. zdrobindu-i cu o ghioagă teribilă. Autorul a mai găsit. drumeţule! i-a strigat Perifete. Plutarh. Studiu introductiv . relatând uciderea lui Perifete de către Tezeu. Editura ştiinţifică . 1960 . admirabile cuvinte spre a arăta strălucita înfăptuire a prezicerilor Virtuţii. L-au purtat spre Olimp. Ce te grăbeşti atâta? Viaţa tot ţi-e sfârşită — eşti doar în mâna mea. pe care le arată. zeiţa biruinţei. S-a-ntors spre Desfrânare şi i-a rostit cu silă: — Josnică Desfrânare. Vieţi Paralele . se folosea de o măciucă. notiţe istorice şi note de N.I. Din volumul Plutarh . tatăl său. — Eu te aştept. la câţiva stânjeni. şi când o voi înfrânge. Atena şi Nike. Am să mă lupt cu Hera. l-a-mbiat Desfrânarea. nu mă poţi amăgi!. dar cu ea el va fi neînvins”(Theseus. Plăcându-i măciuca. Comparând ici şi colo cele expuse de Alexandru Mitru despre Tezeu cu cele relatate de Plutarh. ca să arate ce puternic animal doborâse el.17 — Mai bine dăruieşte-ţi viaţa numai plăcerii.

pe care a urmărit s-o pună în lumină neîncetat autorul. iar ideea morală vine şi transfigurează dramatismul care. una dintre cele mai interesante figuri de erou antic. I-a sărit de grumaz. iraţional. Theseus. a lui Tezeu. se spun în această privinţă” (Plutarh. alături de hâda figură şi îndeletnicire a lui Perifete.18 Până ce Perifete s-o poată ridica. X). pe care nu i le punea la îndemână legenda. atunci dramatizarea originală a fabulaţiei dă adesea o zguduitoare forţă ideii morale. având în vedere cititorii cărora se adresează. Dimpotrivă. În al doilea rând. Dar mai există şi punctul de vedere istoric al însemnătăţii pe care o acordau romanii legăturilor înrudirii lor cu zeii. Faptul. Plutarh. în lumină. prin Afrodita. S-a trântit la pământ. dacă ţinem seama că ideea de bază. amintind şi de întemeierea Romei. de la Troia până în Italia. constatăm că Plutarh expune pe scurt uciderea lui Perifete. ideea morală pe care vrea s-o exprime. ci mai în urmă …Astfel de ştiri. În călătoria legendară a lui Enea. orice contradicţie cu privire la legende. şi asupra comparaţiei cu pielea de leu a lui Heracle. ajută la concentrarea atenţiei asupra dramatismului şi semnificaţiei morale a activităţii diferiţilor eroi. Chiar sfârşitul tragic al unui erou — de pildă Heracle — este nimbat de aureola biruinţei. cu sete. Şi. al cărui fiu. moralist-istoric. Şi. a întemeiat ginta Iuliilor. uimit că un flăcău ca el cutează să-l înfrunte. binefăcătoare pentru oameni. Înserarea legendei lui Enea este cât se poate de binevenită din mai multe puncte de vedere. Iulus sau Ascaniu. chiar împotriva hotărârii zeilor. dar stăruie mai mult asupra amănuntului că Tezeu i-a luat măciuca. este captivat mai mult de interpretarea decât de expunerea faptelor cu amănunte dramatice. cap. care se bat cap in cap. Tezeu n-a pierdut vremea. Un punct de vedere este acela al evitării de a rămâne necunoscută publicului cititor. mama lui Enea. subliniază acţiunea eroică. căutând să-şi afle ghioaga de unde o zvârlise. Însă Tezeu. a dat un răget groaznic. aşa cum este expus la autorul român. şi în acest caz pregnanţa dramatică a unui fapt ilustrează. în expunere. pesimist. de a releva încă o dată. de felul următor: „Dar se spune că Theseus n-a luat localitatea Eleusis când s-a dus prima oară la Atena. se reflectă drumul pe care l-au parcurs influenţele de civilizaţie şi cultură exercitate de greci asupra . Citind cele două pasaje. Perifete. este aceea a biruinţei omului când este perseverent. ca întotdeauna. În acest fel. ar fi de-a dreptul descurajator. îl dramatizează. mai luminos decât expunerea abstractă. Alexandru Mitru reliefează faptul. până ce l-a răpus”. din care au făcut parte Cezar şi August. creând amănunte esenţiale pentru mişcarea dramatică. triumful eforturilor biruitoare. Autorul a avut buna inspiraţie de a insera în volum şi legenda lui Enea şi. fără sens.. în acest fel.. căruia se adresează cartea. l-a tot împuns cu lancea. autorul a eliminat.

Dar. . evitându-se arhaismele. să dea şi unele amănunte asupra realităţilor sociale şi politice care au condiţionat înflorirea acestor legende. ritmul este întrebuinţat de autor numai acolo unde se cer accentuate dramatic anumite situaţii. în realitate. pregnante. de la Perseu la Enea. plin de durere. din îmbinarea lor. aşa cum se spunea chiar în antichitate. cultura greacă i-a cucerit pe romani. venise la Atena fiul regelui Minos de la Creta — ca să ia parte la concursuri”. Cuvintele „năvală”. autorul continuă: „Şi regele. în acelaşi timp. „reci”. De pilda: „Femeile plângeau în hohot lângă palatul lui Egeu. basileii ahei. care poartă caracteristicile geniului lor propriu. Cuvintele sunt parcă luate din lumea basmului: expresive. dialogul. „a începe”. care. Autorul a ales cele mai interesante figuri de eroi. Fraza este adesea mijlocie. şi. iar realităţii haina fermecătoare a basmului. îndeosebi. „ape”. deşi se întâlneşte destul de des. sub influenţa acestei culturi. mitologia greacă n-a exercitat influenţe numai asupra culturii şi literaturii greceşti. autorul expune legendele. Iară bărbaţii. patos. Ideile sunt exprimate în proză ritmată. în expunerea legendelor. bine alese. rând pe rând. Procedând în acest fel. s-ar putea spune. dar. ci influenţa ei a fost profundă şi la Roma. „înspumate” n-au nimic extraordinar. spre a le expune viaţa legendară. cu privire la cincisprezece eroi. pe lângă încântarea. Romanii au cucerit Grecia. dramatism. cătau spre ele şi tăceau”. autorul a izbutit să exprime plastic şi poetic ideea. evocaţi în note şi. atenţia este dusă şi spre realităţile istorice. Cronologia este în conformitate cu ipotezele cele mai plauzibile. dar nefăcându-se abuz nici de neologisme. mai departe. căci. 2. romanii şi-au putut realiza creaţiile materiale şi culturale. pe care o simte cititorul. şefii triburilor antice sunt. Aşadar. Iată un exemplu edificator: „Da-ndată a început năvala de ape reci şi înspumate peste corăbiile troiene şi vuietul s-a înteţit”. dar mai ales în note. Civilizaţia miceniană. forţă. Nu trebuie uitat însă că ceea ce dă un deosebit farmec expunerii este proza ritmată. propoziţia şi fraza de două propoziţii şi. sub o formă mai vagă. Rezumând cele arătate cu privire la cea de-a doua parte a lucrării. în acest fel. nu transformă totuşi textul într-o înşiruire de versuri. dând astfel mitului şi legendei suportul realităţii. i-a povestit că. şi totuşi. El a avut prilejul să ilustreze din belşug ideea centrală arătată mai sus şi. plină de înţeles moral.19 romanilor. Autorul a procedat deci foarte potrivit când a vorbit şi despre Enea. putem afirma că: 1. mai demult. Stilul este şi în această parte a cărţii cât se pare de bine potrivit cu conţinutul. şi predomină. ceea ce conferă expunerii relief. cu mâhnire.

luptând cu dârzenie şi curaj neistovit. 6. fiindcă „Legendele Olimpului” nu constituie. 5. în felul acesta naraţia este însoţită de explicaţia raţională a plăsmuirilor fanteziei. Prin toate aceste calităţi. Este unul din meritele de seamă ale acestei lucrări. BARBU . plastică prin pregnanţa şi culoarea termenilor şi epitetelor. create de antici. oamenii pot triumfa asupra tuturor obstacolelor şi chiar asupra voinţei zeilor. Ideea călăuzitoare în expunere a fost aceea care a stat la baza plăsmuirii acestor legende. ritmul conferă o voiciune şi pregnanţă poetică de primul ordin. lărgirea şi îmbogăţirea originală a fabulaţiei. 4. Ca şi „Legendele zeilor”. dacă nu cea mai izbutită. multe din ciudăţeniile miturilor. Aşa cum în „Legendele zeilor” s-a dat o deosebită atenţie figurii lui Prometeu. se formulează năzuinţe spre mai bine şi spre mai frumos.20 3. pornind de la realităţi certe. Dramatizarea acţiunii. prin explicaţii ştiinţifice. dar o mitologie scrisă într-o formă literară vie. dialogul. NICOLAE I. „Legendele eroilor" contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor şi la educaţia tinerei generaţii. 7. Prof. sprintenă prin muzicalitatea ritmului frazei. se vede limpede că autorul „Legendelor Olimpului” n-a precupeţit nici un efort spre a da o dezlegare cât mai judicioasă problemelor pe care le ridica alcătuirea acestei mitologii. altceva decât o mitologie. în fond. în care. Notele vin sa lămurească. tot aşa în „Legendele eroilor” s-a aruncat o lumină deosebită asupra lui Heracle. * Din cele expuse. Zicem „mitologie”. punându-i în faţă modele de luptă dârză. cartea de faţă este una dintre cele mai izbutite scrise la noi în acest gen. şi anume că.vocabularul.

Priviţi! Pe punte s-a urcat Homer cel orb şi înţelept. plină de vise Şi de legende. Pana-mi. „Binevenit să fii. Pare-o corabie pe care O ţine ancora la ţărm. Şi trîmbiţele vor suna. Îţi mulţumim că ne-nsoţeşti!” Ci iată. Şi poeţi. Mai sunt şi Pindar. O să pornească iar Pe marea Învolburată A fanteziei. mai cătaţi! Pe punte Au poposit şi alţi poeţi. Da-n noaptea asta Voi da semnalul de plecare. În călimara de argint. Prinţ al aezilor elini! Slăvită-ţi fie lira sfântă Şi glasul tău tremurător Care-a rostit atîtea versuri. Cântându-şi lin „Teogonia” . Mai stă încă la ţărm.21 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI A murgul s-a lăsat pe nesimţite. Corabia. din aripă de vultur. Teocrit Şi Apolonius din Rodos. Teogonia – renumit poem . în care este povestită imaginara naştere a zeilor .. bătrâne.. Abia de se mai cern pe masă Stropi roşiatici de lumină. În fruntea lor e Hesiode. Cel tînăr şi cu păr bălai.

. Pe valurile-i înspumate. Prin care cei de-odinioară Atâtea taine-şi tâlcuiau. cel cu grai duios. Sofocle. să pornim!. toată Elada.. Iar noi tăcuţi vom asculta Fermecătoarele legende. Urcaţi-vă deci toţi pe punte. În noaptea asta vom pleca Şi o să colindăm. Ţărm după ţărm. Vom fi-n tovărăşie bună. Vântul va bate-ncetinel Şi marea ne va legăna .. dragi prieteni...22 Eschil. Poeţii vor suna din lire. Euripide Şi Pausanias şi Virgiliu Şi exilatul de la Tomis : Ovidiu. Urcaţi-vă … Şi ...

Ca să-i arate dragostea. acela care înconjura. cât o să fie lumea lume. fără hotare. Dragostea a unit pe Gheea cu cel dintâi bărbat. era cerul. cerul înalt şi plin de stele. precum cântau poeţii. Primul născut a fost Oceanul1 (sau Ocheanos). în legendă. noaptea şi vânturile. şi noaptea o învăluia într-o hlamidă albăstruie. Iară pământul rupt din haos era însăşi zeiţa Gheea..n-au fost întotdeauna astfel.23 ZEIŢA GHEEA e povesteşte. şi nu se sătura să-i spună că ea va fi mereu a lui. atâta timp cât era ziuă. Îşi presăra în păr miresme din cele mai alese flori. din haos s-a desprins pământul. O dezmierda cu ploi şi vânturi. Celui din urmă i-au zis Cronos. haos învârtejit şi negru. luna. fără formă. întreg pământul. strălucitori şi azurii. La vremea sorocită. Ce mult îşi iubea Gheea soţul!. cu râuri limpezi şi izvoare – soarele. că lumea noastră cea de astăzi : pământul – plin de flori şi fructe. Nu mai puţin o îndrăgise Uranus pe soţia lui. Însă. S . Iar ea se-mpodobea pentru Uranus şi îşi punea veşminte scumpe. pe care le ţesea anume din frunze şi din ierburi verzi. Lumea întreagă era-n haos. pe care i-a numit titani. Gheea i-a dăruit soţului său şase feciori şi şase fete. suflând repezi. Uranus. c-un brâu de ape scânteietor. Şi îl privea cu ochii limpezi. zeul îi aşternea pe frunte cununi de aur şi lumină. şi el era cel mai şiret. plină de aştri lucitori. ai lacurilor de cleştar. Şi el Uranus. ziua. Pămîntul nostru larg şi darnic.. cel mai dibaci dintre titani.

se frământa să afle-un mijloc potrivit ca să înlăture. Cum ? Ea-i năştea atâţia prunci şi n-avea parte de nici unul ? Zăceau pe veci închişi în Tartar şi n-avea dreptul să-i mai vadă ? Nu. din locul de stăpân ceresc. După ciclopi s-au mai ivit alţi trei feciori: hecantohirii sau centimanii. cu câte-un singur ochi aşezat în mijlocul frunţii. Zeul Uranus avea darul de a putea citi-n viitor. Din pricina aceasta dragostea lui faţă de Gheea pălea mereu. zice legenda. Şi-atunci a chemat într-o seară pe toţi copiii-n jurul lui şi i-a zvârlit într-un afund . Gheea nu îndrăznise să încalce voia soţului ei Uranus – şi îndurase făr-o vorbă poruncile şi silnicia. plină de spaimă. hidoşi. tunete grele. avea cheia. Zâmbea din nou soţiei sale şi îi spunea că-i este dragă. Trei ziduri o împrejmuiau. Se mâniase-n sinea ei. Era deci liniştit stăpânul şi bucuros că a scăpat de orişice ameninţare. Acum însă i-era destul.24 S-au născut mai apoi ciclopii : trei fraţi. de către unul din feciori. numiţi aşa fiindcă aveau pe trupurile lor uriaşe câte-o sută de braţe lungi şi monstruoase. Şi-nfricoşat . ziduri puternice de-aramă şi-un râu cumplit de foc şi smoală3 . fii bun. într-un lăcaş de sub pămînt: fulgere lucii. Şi-aşa aflase că-ntr-o zi urma să fie răsturnat. Uranus. degrabă primejdia care-l pândea. dă-le drumul! Nu N . orbitoare. îi cerea ea nemângâiată. să-i elibereze iar copiii din Tartarul întunecat. ce izbeau urechile ca un ciocan. Gheea vedea. Asta nu putea zeiţa să-ngăduie la nesfârşit. cu umilinţă şi cu lacrimi. că zeul i-l smulgea din braţe şi-l închidea în temniţă. enormi. Şi-a rugat mai întâi bărbatul. Doar el. Mai înainte vreme. Dacă ar fi căzut din cer o nicovală pe pământ. frumoasa Gheea2 avea să nască şi alţi prunci – unii cu forme-ngrozitoare. în prea întunecosul Tartar. Peste un timp. Dar cum năştea un nou copil. — Îndură-te. Uranus. Din închisoarea asta mare feciorii nu puteau ieşi. nici măcar în soţia sa. Aceştia erau meşteri buni şi învăţaseră să facă. necruţători. în timp ce lacrimi de izvoare îi lunecau peste obraz. URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII u mai avea încredere în nimeni. îi trebuiau cam nouă zile şi nouă nopţi. Fii bun. Acolo îşi făcuse zeul o închisoare cu porţi grele. de-o azvârleai de pe pământ în mult prea mohorâtul Tartar. Şi tot atâta timp trecea. Uranus. şi trăsnete nimicitoare.

Pe urmă. până la fiii ei. deşi era nevinovat.. pe furiş.. când Uranus se odihnea.. tăcută. Era teribil când striga şi când se supăra Uranus. dar el nu putea fi zărit. că este gata să se lupte şi să-l doboare pe Uranus din cerul lui nemărginit. Prin farmece necunoscute. fruntea. Zeul Uranus era însă crud şi neînduplecat. Şi-a-năbuşit plânsul în piept şi şi-a plecat. aşteptând clipa potrivită când va putea să îl lovească pe tatăl său. fiii. Ştia că lupta-i cu primejdii şi mai ştia prea bine Cronos că ne-izbânda T . Din acel loc putea să vadă. S-a apropiat de mama sa şi i-a răspuns. ce erau tot de diamant. până în Tartarul adânc. s-a furişat pe porţi afară. în gându-i. tăişul ei scânteietor. El era foarte îndrăzneţ şi. în acelaşi timp. Din el zeiţa şi-a făcut o armă ca o seceră.. Dorea de mult să se răzbune. Uranus era tatăl lor. Cine se-ncumetă să fie stăpânitor în locul lui ? CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS oţi au tăcut înfricoşaţi de vorbele cutezătoare. prin vrăji numai de ea ştiute. se ruşinau să dea o luptă. Îţi stau chezaşă pentru dânşii că nu îţi vor răpi puterea.25 merită osânda asta nişte copii nevinovaţi. Ţinea la stăpânirea lui. şi iată cel mai bun prilej. şi faţă-n faţă nu puteau să îl doboare nicidecum. În schimb el poate fi învins cu arma asta sclipitoare. sfătuit de Gheea. s-a ascuns după nişte stânci. S-a strecurat prin întuneric. A pătruns apoi.. titanii. titanii. Nu se înduioşa deloc. Nu e-n căderea ta să judeci faptele ce le hotărăsc. plin de grijă. pentru că-i zeu nemuritor. — Mă voi supune!.. Însă. dacă vei fi mai milostiv. Iar pe furiş. tot pe şoptite. Gheea a scos din sânul ei un diamant strălucitor. Cum să-şi lovească ei chiar tatăl – deşi îi pedepsise greu ? Apoi.. Şi s-a răstit către zeiţă : — Vezi-ţi de rosturile tale. şiret. pândind cu dinţii încleştaţi. zeul era puternic. A stat acolo până noaptea. tot atunci s-a hotărât să-l pedepsească pe soţul său ne-ndurător. zeul Uranus. şi Gheea n-a mai spus nimic. ascunzându-i. în depărtare. a luat în mână secera şi.. când îşi vedea soţia plângând. pentru că-l aruncase-n Tartar. Toţi au tăcut afar' de Cronos. şi i-a-ntrebat cu glas şoptit : — Care din voi ar fi în stare să îl înfrunte pe Uranus ? Ştiţi că nu poate fi ucis. Fără să stea prea mult pe gânduri. A deschis porţile uriaşe. Şi îl ura pe tatăl său. orişice . să pună mâna pe putere. i-a răspuns.

noaptea. nimeni nu s-a grăbit să-mi vie cât de puţin într-ajutor. Ocean. fecior nevrednic! Blestem . Visul pe care şi-l făcuse titanul cel ambiţios.. Şi-n sfârşit. Rănit în pântec. cătând-o pe soţia lui. Şi fraţii lui. Nu mai putea să dea-napoi. se zvârcolea pe jos strigînd : — Cronos.26 ar fi dus la pedepsirea lui şi-a Gheei. trebuia. cea mai frumoasă titanidă. larg. căci fraţii şi surorile ţineau cu el. Să facă tot ce-i va plăcea. Se bucurau că sunt stăpâni. Deci. s-au înţeles să-l recunoască pe Cronos drept cârmuitor.. s-au grămădit iute la porţi şi au ieşit afară toţi .. Deodată l-a zărit că vine. îţi doresc să ai parte... să-nvingă pe cârmuitorul de pân-atunci al cerului.de tată şi de zeu... cândva. şi nu ţi-o dau. Şi asta n-o putea uita prietena lui Uranus.. — Eu v-am scăpat! le-a rostit dânsul. De drept. iată. tu vrei puterea ? Nu este drept. şi nu se cade să ajungi cârmuitor peste ceilalţi... căci sunt mai mare şi-nţelept. stăpânul aş fi eu. Din ascunziş a sărit Cronos cu secera în mâna dreaptă. îl ajutau. şi tu de-aceeaşi soartă pe care o am astăzi eu! Da! Te blestem. pornind către o insulă ca să-şi găsească adăpost. în timpul cât şezuse-nchis în veşnic mohorâtul Tartar. Uranus a căzut în tină. din înalt. Ocean se cam întunecase.A poruncit să se deschidă.. Zeul Uranus. mulţumit. Şi-a ales-o pe mândra Reea6. se coborâse pe pământ. Cronos atunci l-a înfruntat : — În lupta grea care s-a dat. a spus Ocean. Şi a făcut o nuntă mare. Ea îl văzuse pe Uranus lovit. Aşa a luat Cronos puterea5 peste pământ şi peste cer. spunându-i c-o să-l facă sfetnic. De mine doar ascultă toţi. plin de sânge. ce se ivise tot din haos. se hotărâse să-l răzbune pe zeul izgonit din cer. ducând cu sine noaptea neagră.. a hoărât să-şi ia în primul rând soţie. după multă vorbă. neapărat. Au râs şi au benchetuit. titanul l-a lovit în pântec4 . Uranus o rugase să îl răzbune în vreun fel. Şi-acum. Dar tu eşti fratele cel mic. El biruise. Părea că o să-nceapă zarva. acuma. Uranus i-ar fi osândit la chinuri înfricoşătoare. misterioasă. Putea să cârmuiască-n voie. să-i .. Blestemul meu se va-mplini oricât ai fi tu de şiret… Dar Cronos n-auzea nimic. cu trufie. Ceilalţi titani şi titanide urmau să-i fie sfetnici lui. şi-l trăia. Şi. ceilalţi titani . porţile de diamant. Dar nu ştiau că-n vremea asta zeiţa Nix7 . Dar Cronos l-a înduplecat pe fratele său mai în vârstă. adică noaptea întunecată. O nuntă cum nu se văzuse până atunci în univers. însângerat de Cronos. La nuntă au venit titanii şi titanidele în păr. Acuma noi suntem stăpânii — Îţi mulţumim. Până să ia aminte zeul că e pândit de fiul său. N-avea de cine să se teamă. Mai mult.. Era beat de bucurie şi de triumf .

întunecat. Eris – discordia cea cruntă. Şi-n timp ce Cronos sta la nuntă. ce-ai dobândit-o mişeleşte de la Uranus. tirane Cronos. O. Nemesis – aspra răzbunare . să te văd.27 pedepsească pe titani. Noaptea vroia să-i împlinească această rugăminte a sa.. . zeule Cronos. care te veseleşti atât la nunta ta cu mândra Reea! Astfel se începea domnia zeului Cronos cel şiret. sub blestemele lui Uranus şi uneltirile zeiţei. Odrasle ce aveau să poarte nenorocire pe pământ. benchetuind nepăsător. strigase cu glas tare Nix. — Aş vrea să văd.. zeiţa Nix năştea din beznă nişte odrasle monstruoase. Apate – care-avea putinţa să amăgească şi să-nşele pe zei şi oameni deopotrivă . Astfel ea aducea în lume pe Hipnos – somnul plin de vise şi de fantasme-ntunecate . care-şi acoperea tot trupul sub un văl lung. înstelatul. cum îţi va fi domnia ta. pe Ker – adică nimicirea şi pe Tanatos – zeul morţii.

Domnia lui Cronos simboliza tocmai această putere a timpului asupra întregii lumi.. mamă a zeilor. 2. te salut pe tine. căsătorită cu Astreu. lumina şi vânturile. era numit de către elini : Fleghietonul. Selene – luna şi Eos – aurora. cel aducător de ploaie. străvechea mamă a tuturor. Cronos – la romani Saturn – se confundă.28 Note: 1. Alt titan. au avut la început două odrasle : pe Eter – lumina veşnică – şi Hemera – ziua care înveseleşte sufletele oamenilor. fii binevoitoare cântecelor mele şi dăruieşte-mi o viaţă fericită!. 7. Dintre toate aceste opere de artă. Zeiţa Nix – noaptea cea veşnică – căsătorită cu Erebul. intitulat: „Mutilarea lui Uranus". 4.. Hiperion şi cu soţia sa. în decursul veacurilor. întunericul cel mohorât din subteranele pământului. a născut toate stelele care lucesc pe boltă. Eurul – vântul prielnic din răsărit. în număr de trei mii. apele şi fiinţele vii. Cronos.la romani Tera. 3. elinii. Gheea era slăvită astfel: „Eu voi cânta pământul. În mână are. artistul a pictat pământul. Notul – vântul de la miazăzi. din legendă. ca şi zeiţa Gheea. în concepţia elinilor. au odrăslit pe Helios – soarele. şi Zefirul – vântul răcoros din asfinţit. La rândul ei. cu timpul care se scurge. De aceea . Într-un imn atribuit bătrânului Homer. Reea. secera care înseamnă sfârşitul tuturor lucrurilor. secera cu care l-a doborât pe tatăl său.. „Tempus edax Verum" – „timpul care distruge totul” – cum zice Ovidiu. şi tot el le înghite.. De aceea avea aceleaşi însuşiri ca şi ea. şi ai celor trei mii de nimfe. O. El este tatăl tuturor fiinţelor. luceafărul de dimineaţă şi cele patru vânturi: Boreul – vântul năprasnic dinspre miazănoapte. Îndură-te. . care înconjura Tartarul. de cele mai multe ori. Povestirea luptei pe viaţă şi pe moarte dintre Uranus şi Cronos o face poetul Hesiode. Gheea. o clepsidră. 5. spuneau legendele eline. Zeul cerului înstelat a căzut jos. ba chiar şi nesfârşitele cortegii de zeităţi. o ieşit din ascunzişul său şi l-a atacat pe Uranus cu secera de diamant." Imnul slăvea în acest chip pe Gheea. Râul de foc şi smoală. cum. socoteau că din unirea pământului cu cerul – şi din urmaşii lor – s-a născut tot ce se găseşte în univers : aştrii. dată de mama sa. pentru elini. uneori artiştii obişnuiau să-l zugrăvească sau să-l sculpteze pe Cronos cu umerii înaripaţi (timpul care zboară). cea mai impresionantă pare a fi tabloul zugrăvit de pictorul Vasari. aceea care nutreşte toate fiinţele răspândite în lume. Teea. Din versurile lui s-au inspirat. îşi blestemă feciorul să fie şi el cândva doborât de propriul său copil. un băietan. În mijlocul tabloului. a cărei fiică era. avînd alăturea de el globul şi un orologiu cu apă. mai mulţi pictori şi sculptori. soaţă a lui Uranus înstelatul. Căsătoria ei cu Cronos urma să dovedească oamenilor din antichitate că timpul hotărăşte cele care se petrec pe pământ. pentru că vechii greci. Gemând de durere. Iar Eos. numite oceanide.închipuia. Oceanul şi zeiţa titanidă Tetis erau socotiţi drept părinţii tuturor râurilor. cum se va vedea mai tîrziu. într-o expresie rămasă celebră. 6. ce populau Olimpul şi întreaga lume. tot pământul. aurora. în poemul său „Teogonia".

. îşi va înlătura copiii. Copiii lui. Tatăl a şi cerut-o Reei şi a-nghiţit-o deîndată. că temniţele se deschid. se vor scula cu arme-n mâini şi îl vor răsturna din slavă. Ştia că tatăl său.. Cât a mai plâns! Însă zadarnic. destul de bine. Fiicele nopţii : răzbunarea. înşelăciunea îi tot tulburau inima. atunci când face prevestiri. şi n-a ieşit atât de lesne cu ajutorul mamei sale ? Primul copil născut de Reea a fost o fată : Hestia. nu se înşală niciodată. îşi pregătise o domnie şi lungă şi îmbelşugată. N-a fost el însuşi zăvorât.29 ZEUS ăcuse nunta zeul Cronos. ce-a mai fost pe biata Reea!. Şi tatăl său îi prorocise că va veni o zi în care va-ndura grele încercări. Cronos a făurit un plan. Ştia el doar. dar nu în temniţă. Uranus. sub ochii-ndureraţi ai mamei. Gînduri ascunse-l frământau. născuţi de Reea. discordia. De câte ori venea pe lume un D . dar mulţumit tot nu era. Uranus nu voia să spună – deşi poate ştia şi asta – care dintre feciori anume îl va lovi pe zeul Cronos. Uranus. La fel ca tatăl său. F CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE orind să scape de primejdii. O. nu-n Tartar.

Născuse până-n acea zi soţului său doi fii.. A hohotit în faţa ei : — Ajută-mă. Şi s-a făcut că lăcrămează. Reea a şi născut un fiu. pe care l-am născut azi-noapte. adâncă. Vroia să nu-nţeleagă zeul că-i vicleşug tot ce făcea. încăpător şi sănătos. neagră. sărmano. S-a dus în peştera de piatră şi. Ajută-mă acum. şi s-a întors acasă iute. — Iată. şi s-a înduioşat adânc.. REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL e pare că-n aceeaşi noapte soaţa lui Cronos a fugit în insula cea mare. de foamea cruntă a lui Cronos. ţi-am adus ultimul vlăstar. să-l mănânce. mare Gheea. Simţind apoi zeiţa Reea că este timpul să aducă pe lume-al şaselea copil. şi cum n-avea vederea bună. a luat pietroiul cel învelit în scutece. Şi tu ai suferit ca mine şi te-ai luptat cu soţul tău. zeiţa Gheea. a socotit că-i fiul său. Cronos. a alergat la buna Gheea. A-nfăşurat frumos o piatră în scutece moi. a glăsuit zeiţa Reea. S . Cronos striga să i-l aducă. Cronos. o.30 nou copil. pe ultimul vlăstar al meu. vom mai vedea.. precum mi-ai poruncit. În peşteră vei naşte-n voie. Gheea. şi ce va fi. — Să nu mai plângi.. Sărmana mamă-nspăimântată era silită să-şi aducă ea însăşi pruncii nou-născuţi şi să-i dea hulpavului tată. şi trei fete : pe Hestia. îi înghiţea cât ai clipi. Şi el. tu. de copil. Gheea a auzit pe soaţa zeului Cronos cum plângea.. pânâ în pântecele-i negru. mamă a zeilor cereşti!. Demetra. în coasta plină de verdeaţă a unui munte drept. în timpul cât o fi să nască. înalt. A cugetat un timp zeiţa : cum ar putea să o ajute pe greu lovita ei copilă ? A cugetat şi a găsit că e mai bine s-o ascundă pe blânda Reea undeva.. în insula numită Creta. Hera. răcoroasă . Mama şi-a-ncredinţat copilul bunicii lui. Te voi călăuzi. pe Hades şi pe Poseidon. ca lupul când ajunge în ţarcul mieilor.. A deschis larg gura flămândă şi piatra i-a căzut pe gât. şi-a dat-o soţului său. călăuzită chiar de Gheea.. i-a grăit Gheea. grăbit. până să-şi reverse Eos razele ei trandafirii.. Vreau să-mi păstrez şi eu un fiu . la stână. Era al şaselea copil şi cel din urmă ce-l avea.. Este o peşteră acolo. ca să îţi scapi din Tartar fiii. Creta.

să-l răstoarne pe tatăl său şi să ia el în mâini puterea. struguri şi alte bunătăţi de soi. a hotărât ca acest corn1 să fie veşnic plin cu fructe : smochine. voinic. Şi nimfele-l hrăneau pe Zeus cu laptele acestei capre şi cu o miere parfumată. mere. şi copilul ar fi fost straşnic pedepsiţi. de mic. De mic avea putere-n braţe. neurmărit de ochi străini şi duşmănoşi. sfetnicii săi. Încât. Zeus – într-un culcuş făcut din aur. decât arar şi pe ascuns. Cronos. gata să-şi împlinească soarta cea prevestită de Uranus. ha. Pentru că. căci cornul se umplea la loc. să facă danţuri zgomotoase. Apoi să cânte şi să strige atât de tare. în peştera muntelui Ida. născuţi tot de zeiţa Gheea. cu săbiile şi lăncile. să bată-n scuturi. ca din cer să nu s-audă nici un scâncet şi nici un plânset de copil. A mai chemat şi două nimfe. ha. Astfel creştea feciorul cel mai mic al Reei. Şi el se înălţa-ntr-un an. Era o capră fermecată. Iar dacă zeul afla taina. Vestita capră Amalteea. un neam de semizei războinici. Pentru că mama nu putea să vină-n Creta. Nici nu trecuse bine anul. cât altu-n douăzeci şi cinci. din prima clipă. încât era pericol mare.31 — Ha. să-l alăpteze pe fiul său cel mititel. Zeus alerga peste tot. şi Zeus se făcuse mare. cu putere. iată. şi chiar vreunul dintre ceilalţi fraţi şi surori. în Creta. la intrarea peşterii. fiicele regelui din Creta. Reea. atât de mare gălăgie. pere. Copilul apuca-n mânuţe coarnele caprei Amalteea şi se lupta. cât un bărbat din cei mai zdraveni. zburda printre stejarii de pe munte. şi Gheea. Vorbea cu Zeus ca o mamă şi se făcea că îl împunge cu coarnele ei cele lungi. Altă primejdie s-a stins!.. Făcea. Şi nu ştia că-n acea clipă începea să se împlinească blestemul zeului Uranus. . S-a mai dus unul. jucându-se cu Amalteea. Capra putea mânca din fructe de câte ori îi venea poftă. Crescând puţin mai mare. fără de voia sa. ce aveau nume de cureţi. Capra avea grai omenesc. El o iubea pe Amalteea şi s-a mâhnit că i-a făcut rău.. care stătea la pândă. ha!. Ele au aşezat băiatul – căruia mama şi bunica i-au spus. nimfele au adus o capră. Drept mângâiere Amalteei.. cu ea. bătea din palme şi ţipa. Trăia însă pe-atunci. pe Ida şi pe Adrasteea. precum se spune. a râs cu poftă zeul Cronos. un copil bucălat se află în braţele bunicii sale.. odată s-a-ntâmplat ca Zeus să rămână-n pumn cu unul dintre-aceste coarne. Gheea le-a poruncit să vină şi. puteau s-audă zgomotul. cum nu făceau albinele decât în stupii de pe Ida. colo-n Creta.

32 Note: 1. îşi pictau sau sculptau uneori pe locuinţe acest simbol. lance sau săgeată. Amalteea a fost pusă de Zeus pe bolta cerească. Elinii. în amintirea copilăriei sale. Cornul caprei fermecate Amalteea era simbolul belşugului şi se chema cornul abundenţei. Iar din pielea ei şi-a făcut zeiţa Atena egida. . sau pavăza. După moarte. socotindu-l aducător de noroc. cum povesteau legendele eline. care îi ocrotea trupul în luptă – pavăză ce nu putea fi străpunsă de nici un fel de armă : sabie. şi mai târziu romanii. Este constelaţia Caprei.

ce se chema ambrozie. Şi-i aducea această băutură – numită. şi să vestească primăvara. sub un stei uriaş. în zorii fiecărei zile. Un vultur se-nălţa. Reea. nectar – lui Zeus. Dar nu era izvor cu apă. Mâncând ambrozia cea dulce. Zeus. Ştia că nici bunica. tot de zei. când a ajuns stăpân. Se povesteşte că în vremea cât mai era încă micuţ. a dobândit puteri cereşti. Zeus s-a înălţat mai iute. din care nu puteau sorbi decât zeii nemuritori. îi spusese despre ciudata prevestire şi de blestemul lui Uranus. Pe gingaşele porumbiţe le-a hărăzit să fie simbol şi al blândeţii şi-al iubirii. l-a luat cu dânsul în Olimp. să tragă carul din petale de albe flori de trandafir al preafrumoasei Afrodita. ca să se adape. un cârd de albe porumbiţe zburau în fiecare zi pe ţărmul marelui Ocean şi-i aducea de-acolo-n ciocuri o hrană dulce. când a ajuns şi el stăpân. drept răsplată pentru vultur. era la vârsta bărbăţiei. prin gânguritul lor duios. nu mai ţinea cu zeul Cronos. pe un munte. să-i stea necontenit de veghe. de-asemeni. sorbind nectarul fermecat. ţâşnea din piatră un izvor. Gheea. minunată. Însă toate aceste fapte. L-a pus chiar lângă tronul lui. Ambrozia – de zece ori mai dulce decât însăşi mierea – era o hrană pentru zei.. Zeus le-a săvârşit pe urmă. F . Şi. Acolo. crescut în Creta. Deocamdată mai era în Creta şi-avea cu totul alte gânduri. pe ascuns. în timpul nopţii. Mama sa. cel care fără nici o milă îşi înghiţise cinci copii. mândra zeiţă a iubirii..33 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR eciorul cel mic al Reei. ci din adâncuri izbucnea o băutură fără seamăn.

era singur. a glăsuit copila Metis şi a plecat la hotarul lumii. S-a prefăcut îndrăgostit şi i-a jurat s-o ia de soaţă. pe malul fluviului Ocean.. — Ce vrei să faci în primul rând ? l-a întrebat Metis pe tânărul fecior al Reei. dacă nu eu ? Căci toţi ceilalţi se află-n pântecul cel negru al hulpavului nostru tată. atît de-nflăcărat.. Asta-i uşor!. dacă şi ea se va-nvoi să-i dea un ajutor în lupta contra părintelui său Cronos.. pe Reea. a cercetat prin ce mijloace şi-ar mai putea găsi tovarăşi gata să-l sprijine în luptă. să-l ajute. nu cuteza să se ridice în faţa soţului său. se frământa voinicul Zeus. Reea. Moira1 . Este neîndoios că soarta. iubire. decât pe mama sa.. pe malul fluviului Ocean2 . şi-a pornit repede acasă. văzând pe Zeus că îi jură. a luat această băutură . Noi nu cunoaştem întâmplarea prin care Zeus a ajuns s-o întâlnească pe copilă. Şi Zeus s-a gândit adânc. că dânsul i-a strigat D ." Numai că Zeus ştia bine că lângă Cronos sunt titanii. Abia se întorsese Reea în casa soţului său Cronos. a hotărât că fapta asta eu trebuie s-o săvârşesc. nespus de bucuroasă c-o să-şi revadă toţi copiii. O plantă verde şi spinoasă. Dar ştim că a vorbit cu ea. neînduplecată. Zeus. Ei îi juraseră credinţă. Dar cine poate fi acela. Erau puternici fără seamăn şi nu se-nfricoşau de nimeni. care părea a fi nectar. din care a făcut îndată o băutură delicioasă. De-aici ea a cules o plantă. Cronos. Şi a aflat că vieţuieşte o verişoară a sa. Zeus avea în tinereţe o vorbă ademenitoare şi un chip foarte atrăgător. Fiica titanului Ocean. Zeiţa Metis era una din numeroasele copile pe care le avea Oceanul.34 „Uranus a rostit că una dintre odraslele lui Cronos o să pornească răzvrătirea. — Întâi şi-ntâi aş vrea să-i văd ieşiţi din pântecul lui Cronos pe toţi cei înghiţiţi de el. METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ in fericire pentru dânsul. Metis. În schimb. Era nevoie deci de multă prudenţă şi înţelepciune. Dar Reea era mult prea slabă. şi-a uitat orice chibzuinţă şi i-a promis să-l sprijine. N-avea alături.. — Atâta vrei ?. el. primul născut dintre titani. sprijin în orice-mprejurare..

Gura i se căscase larg şi din gâtlejul lui uriaş au început să iasă. Deci trebuie să fim uniţi. Însă titanii sUnt puternici şi sUnt mai numeroşi ca noi. Ba Hades şi Poseidon aveau şi bărbi până la brâu. zeul a luat în mână vasul plin. să mai avem şi-alţi câţiva prieteni.. Ciclopii şi hecatonhirii îl urăsc mult pe zeul Cronos. ciclopii şi hecatonhirii. cu îndrăzneală. A venit timpul să ne luăm puterea ce ni se cuvine. Ceilalţi l-au sfârtecat cu C . auzind vestea. însă deasupra i-a turnat şi băutura de la Metis. Ba mai pusese şi o strajă. Şi Reea le-a împărtăşit fiilor şi fiicelor sale că Zeus le e salvatorul. numit Campe. după ce totu-i izbutise. Deci.. — Grăbeşte-te! Sunt însetat! a grăit Cronos mânios.. eliberase numai pe fraţii săi. şi Hades şi Poseidon. Să nu fie nici o-ndoială asupra biruinţei noastre. Avea acuma lângă sine pe cei cinci fraţi buni. se retrăsese pe un munte să chibzuiască-n linişte. fete şi băieţi. Nebănuind nimica. Metis – care era şi ea de faţă – i-a amintit lui Zeus că sunt nişte uriaşi în Tartar. s-au grăbit să-l vadă pe Zeus. după ce s-au îmbrăţişat. teferi. Fiii şi fetele lui Cronos au luat în mâini câte o armă şi-au năvălit cu toţii-n Tartar. s-au strâns în jurul blândei Reea. CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI u toţii. Şi fraţii şi surorile. a şi simţit că-i vine rău. de nădejde. — Noi le vom da drumul îndată. Demetra . Cronos. pe monstrul hâd. la loc. erau acolo. Hera. Zeus s-a veselit grozav.. în timp ce Cronos. a grăit Zeus fraţilor. Reea atât a aşteptat. Tot trupul i se-ncrâncena şi se zbătea ca-n pragul morţii. haideţi să-i eliberăm!. îngrozit de cele ce se întâmplau. Mai mult şi mai de necrezut este că toţi aceşti copii erau de astă dată mari. din timpul zeului Uranus. copiii: Hestia . Dar cum a ajuns băutura în pântecele lui divin. Atunci. — Fraţi şi surori! le-a rostit el. Zeus l-a prins de gât pe monstru. căci ei încă nu-l cunoşteau. l-a dus la gură cu nesaţ şi a sorbit până la fund nectarul cel înşelător. S-a repezit şi i-a umplut un vas de lut încăpător. pe cât se pare. Într-adevăr. când deschisese poarta de diamant. Dar pe ciclopii cei destoinici şi pe hecatonhirii groaznici îi zăvorâse iar.35 s-aducă un ulcior mare cu nectar. ca lupta s-o sfârşim cu bine. titanii. ajutat de frumoasa Metis.

cu fruntea sa încununată veşnic de ceţuri argintii. până ce monstrul a căzut. de îndată. pământul se cutremura şi apele ieşeau din văi. Olimpul3. mijlociul. Ţineau puterea pe nedrept. o furcă mare. S-au repezit apoi la porţi Hades. Titanii vor fi pedepsiţi. recunoştinţa către zei. izbind cu pumnii şi genunchii. cu trei dinţi.. muntele semeţ. Şi unii şi alţii au jurat c-au să le fie credincioşi noilor zei ce se-nălţau. se revărsau şi înecau păşuni.36 seceri şi l-au împuns cu suliţe. şi priveghea toată Elada. fratele cel mai mare. Cum îşi punea casca pe cap. mijlociul. Şi toţi câţi s-or alătura zeilor olimpieni. Egeea. De-aceea Zeus a cerut să i se facă un palat pe creasta cea mai îndrăzneaţă. Iară lui Hades i-au făcut o cască tare năzdrăvană. era-n vecinătatea mării cu ape albăstrii. în luptă. De-asemeni. Iar cei care-i vor înfrunta vor fi în Tartar prăbuşiţi. Dacă izbea zeul cu furca. şi cu Poseidon. pe care le-au încredinţat lui Zeus.. au mai făurit şi lui Poseidon. zeii au spart porţile largi. zeii s-au hotărât s-aleagă un loc de luptă potrivit. Au cercetat toată Elada şi au găsit că este bine să-şi facă tabăra-n Olimp. ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP rimind şi darurile-acestea. tunete şi trăsnete. Din temniţă au răsărit ciciopii şi hecatonhirii. vor primi o răsplată dreaptă. Ca să-şi arate. Proptindu-se cu umerii. P . noul lor stăpân. zeul se făcea nevăzut. Sunt zeii ce şi-au ridicat palat pe muntele Olimp. Nu era loc mai potrivit decât acesta pentru zei. ogoare şi livezi. Apoi cei trei fii ai lui Cronos au dat de veste-ntregii lumi : — De azi-nainte stăpânirea este în mâna altor zei. ciclopii au şi făurit fulgere.

Abia de i-am putut scăpa.. El năvălea peste titani. Astfel se-nfăţişa năprasna acestei lupte dintre zei. Focul se întinaea mereu.. Zeus era noul stăpân. marea nesfârşită şi râurile de argint. Uranus i-a lovit din greu. Asta n-o pot îndura. Pământul larg şi marea uriaşă au răsunat de-un zgomot greu.Iar ochii le erau orbiţi de fulgerele lucitoare.Titanii se înăbuşeau sub aburii fierbinţi din ape. Pădurile. Zeus mi-o va plăti curînd. hecatonhirii aruncau. poate şi mai bine. strajă li s-au pus cei trei fârtaţi hecatonhiri. cel pe care l-am ajutat să se înalţe. Zeus. titanii ? Nu. se plângea Gheea zeilor. şi Tartarul cel mohorât a bubuit. Hera şi Demetra luptau cu suliţe şi seceri. Cerul a dat parcă un geamăt. erau schimbate în tăciuni şi scânteiau înfiorate. Din pumnul său neobosit ţâşneau mereu trăsnete tari.vitejeşte. cu forţă înspăimântătoare. să nu mai poată-n veci ieşi din temniţă. când este stăpân. Ciclopii ajutau şi ei. Olimpul s-a cutremurat până-n adâncuriie sale. Zece ani. Iar zeii Hades şi Poseidon. înainte verzi. azvârlind tunete cumplite. loveşte tot atât de crud ? Şi-i zvârle iarăşi în adânc pe bieţii mei feciori. R . a dăinuit acest război. La poartă. câte o sută de pietroaie. când zeii au intrat în luptă. se mâniase rău pe el. Toţi se plecau în faţa lui. înspre mănunchiul de titani. unde-i ţinuse şi Uranus. picioare. întemniţându-i sub pământ. ce nu avea asemănare. în Tartarul întunecat.. Şi totul clocotea în jur : Oceanul. Şi.37 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ăzboiul a-nceput cu furie. pe dâre albe de lumină. acuma. Pământul roditor ardea. mama zeilor. Legenda spune că pământul ardea parcă din temelii. ce-ntrecea orice-nchipuire. lovind pe Cronos şi pe-ai săi cu mari ciocane de aramă. unindu-se cu aprigul pârjol ce mistuia cerul întreg.. Doar Gheea. Titanii au fost îmbrânciţi. Hestia. în acest potop de foc. mâniat. lovind într-una. dar până la sfârşit titanii au fost înfrânţi şi nimiciţi4. braţe şi grumazuri..Flacăra lui se ridica. — Titanii sunt copiii mei. Şi Zeus. prelung şi surd. zdrobindu-le umeri şi şolduri. În faţa cetei olimpiene sta însuşi Zeus.. de sub pămînt. şi ajunsese până-n haos. după poruncile lui Zeus.

cad în abisul negru. nici jertfe. Altul încearcă să întâmpine.38 Note: 1. ce le sunt hărăzite. ursitoare sau parce : Cloto. care va dăinui cât zilele eterne. ţintindu-i nimicitor pe cei care se prăvălesc. Metis." 4. la elini. Veacuri de-a rândul această alegorie i-a ispitit pe artişti s-o zugrăvească sau s-o sculpteze în forme impresionante. de aur. în urma cărora se formau munţii şi mările. în timp ce vulcanii izbucneau cu ropote de piatră şi de foc. piatra ce se rostogoleşte către el. după cum a rămas de atunci cuvântul – ca şi cele care vor urma cu diferiţi giganţi şi monştri. Mai târziu. din care izvorau şi în care se vărsau toate apele. fiica lui Ocean. aerul cel mai pur îl împresoară . În jurul capului purta o cunună de stele. Lahesis. care tăia firul vieţii cu un foarfece. Ceilalţi. Soarta nu o puteau îndupleca prin rugăciuni. spune : „El nu este niciodată bătut de vânturi. Oceanul. cunoscute de zei. Zeus. Moira – fiică a haosului şi a nopţii – reprezenta pentru elini destinul stabilit dinainte fiecărei fiinţe. Numai pentru zei ursitoarele ţeseau veşnic fire lungi. Hotărârile soartei. încovoindu-l. socotind totul zadarnic. cum ni se povesteşte în numeroase legende eline. 3. înghiţind-o pe Metis. prima lui soţie. Homer. nimicind începuturile de înflorire a vieţii. Cei vechi îşi închipuiau că pământul era înconjurat de un fluviu imens. Aburii încinşi îi împresoară şi parcă vezi cum îi sufocă pe luptători. . soarta-Fatum era reprezentată printr-un bătrân orb sau legat la ochi. nici atins de zăpezi. într-altul se prăbuşeau spre afundurile clocotinde. Fumul înecăcios se înalţă în valuri. care trebuie să domine totul în lume. puteau fi comunicate pământenilor prin oracole. cu fulgerele în pumni. prin trei surori. Iară de sus te aştepţi să apară Zeus. cu braţele. prin legi de neclintit. care împărţea bucuriile şi nenorocirile. ivită pe lume înaintea lui. Într-un loc munţii se ridicau. Acesta avea scris destinul oamenilor pe o tablă de aramă. cum credeau elinii. Hotărârile soartei erau împărţite fiecărui om de la naştere. Unuia dintre ei i-a căzut o stâncă pe spinare. şi Atropos. 2. de pe pământul ars. Acesta era personificat prin cel dintâi fiu al lui Uranus şi al Gheei. se văd titanii încolţiţi şi izbiţi de blocurile grele de piatră. însă oamenii luptau adeseori împotriva ei. Zeii puteau numai să cunoască voinţa lui şi să i-o aducă la îndeplinire. ca într-un vis fantastic. cu feţele hidoase şi ochii sticloşi de spaimă. cântând Olimpul. semn că şi zeii trebuiau să se supună hotărârilor sale. care desfăşura firul vieţii. şi-a însuşit înţelepciunea şi prudenţa. Oamenii nu aduceau însă Moirei – soarta neînduplecată – nici rugăciuni. cel dintâi simbol al înţelepciunii şi prudenţei. Închipuie frământările din interiorul pământului. Această luptă fubuloasă – titanică. aruncate asupra lor de hecatonhiri. Însuşi Zeus nu putea să se împotrivească sau să înduplece pe Moira. Astfel. a fost. închipuie ciocnirile care aveau loc între forţele tumultuoase ale naturii. o lumină albă îl învăluie şi zeii gustă aici o fericire. La romani. Muntele Olimp îşi întinde coastele de la marea Egee şi până la hotarele Tesaliei şi Macedoniei. într-o schiţă renumită a pictorului olandez Rubens. fără hotare. Poetul Hesiode ne spune că ea ştia mai multe taine decât toţi zeii şi oamenii laolaltă.

născutul din titani . ce şezuse altădată ascuns în Creta. Totul. ca şi mine. Şi fraţii s-au înfăţişat. domnea acuma în Olimp şi poruncea. Dacă supuşi nemulţumiţi vor încerca poate. cândva. fluviile verzui şi firele subţiri de-argint ale izvoarelor din munţi. Poruncea pe voia lui.. Plin de mândrie privea el cerul albastru. nesfârşit.39 ZEII OLIMPULUI eus. Şi Zeus nu se sătura să-şi mângâie privirile cu-ntinderi şi cu bogăţii. mările. trona pe muntele Olimp. să se răscoale în vreun chip. împreună am învins şi împreună vom domni. pământul roditor şi larg. Ne bucurăm de tot ce-n lume e mai bun. m-aţi ajutat în lupta împotriva titanilor năprasnici. totul era al lui.. POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA — Să vie fraţii mei cei mari! a sunat prima lui poruncă. să-i pedepsim ne-ndurători. El. cu mare grabă . Eu voi domni. Da. Deci. se împlinea numaidecât1 Z ZEUS . Să vie Hades şi Poseidon. asemeni unui mare rege. iar Zeus a urmat aşa : — Voi. Suntem stăpâni. şi dacă îşi dorea ceva. amândoi născuţi din Reea şi zeul Cronos. Însă am să vă dau şi .

întrebând ce porunci le dă. ce sta sfioasă-n faţa lui. Zeus s-a aplecat spre ea şi. împurpurată la obraz şi căta cu privirea-n jos. FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP upă această faptă. eu îmi voi păstra cerul. şi i-a dat harul de a fi zeiţa holdelor bogate şi a livezilor cu rod. primul fecior născut de Reea. care-i fusese hărăzit. din fluvii şi izvoare. care înseamnă viaţa în oricare cămin. să mi-l vegheaţi.. — Tragem! le-a dat răspunsul Zeus. Zeus a dat poruncă să s-arate în faţa sa copilele zeului Cronos şi-ale Reei – una mai mândră decât alta. din răsărit în miazăzi. nicicând nu a mai revenit acolo-n muntele Olimp. temniţa unde vom păstra pe toţi câţi ne vor duşmăni şi nu vor asculta deplin poruncile Olimpului. — Mie ce-mi dai ? a grăit Hades.. Zeus i-a încredinţat Hestiei. şi-a hotărât-o de soţie. după cât se povesteşte... ştii bine că m-am luptat mult mai vârtos. Lui Hades i-au căzut la sorţi ţinuturile subterane. iar lui Poseidon apele din mări. — Dar mie ? a-ntrebat Poseidon. din miazănoapte-n asfinţit. de alta fluvii. Celălalt frate mijlociu a devenit zeu peste ape. mijlocia. Cei trei şi-au împărţit puterea. cu Tartarul întunecos. Apoi s-a îndreptat cu fală către Demetra. şi. Iar Zeus le-a răspuns : — Lumea o împărţim în trei. Mai rămăsese numai Hera.. şi de-alta tot ce-i sub pământ.. Ele-au venit smerite toate şi s-au plecat în faţa lui. Hades a şi pornit pe loc către ţinutul mohorât. Zeii cei doi s-au repezit numaidecât. şi din această pricină nu are voie să se stingă. de unde poţi cuprinde tot.. De o parte-i cerul luminos. Hera s-a învoit şi Zeus a dat porunci să se gătească întreg Olimpul D . sora lui cea mai mare. — Tragem la sorţi ? au rostit fraţii. Iată. mări întinse. Deşi sunt mijlociu.40 vouă câte-un ţinut. Voi trageţi ce v-a mai rămas. mângâind-o blând pe păr. Eu sunt mai mare. Amândoi zeii au trebuit să se arate mulţumiţi. Focul.. să-l cârmuiţi. În grija ei a-ncredinţat căsătoria şi familia şi copilaşii nou-născuţi. dar Zeus a rămas stăpân. pline de peşti săgetători. focul.

. Totul era orânduit. A!. Până să înţeleagă. mai mulţumit ca înainte. reîntors acasă.. cu pruncuşorul ei cu tot.. În acest fel Olimpul meu va fi mult mai impunător. Titanii au fost doisprezece. acesta a şi înghiţit-o. precum fusese voia lui.. pe Atena. ZEIŢA CU OCHII DE AZUR tena. A trecut timpul. pe ea o voi numi întâi!. destinul neînduplecat. a tresărit deodată Zeus. Zeus a tremurat de spaimă. să i se-nfăţişeze lui. astfel. Trecuse vremea cuvenită. ce are soţul său de gând.. Duşmanii olimpienilor vor fi curând dezvăluiţi şi nimiciţi fără cruţare.. Pe lângă ei voi hotărî şi zei mai mici." Şi a chemat-o pe Atena. apoi va naşte un băiat. i-a răspuns că soţia lui. şi Metis trebuia să nască. zei din cei mari. Şi când s-a isprăvit şi nunta – o nuntă făr-asemănare – Zeus s-a aşezat pe tron. un gând i se vârâse în minte-adânc şi nu-l lăsa : „Pentru o lume-atât de mare. urma să nască pe Atena. ba şi o serie de cortegii. Copilul era chiar Atena. Numai că Zeus se dusese şi-l întrebase pe Uranus ce-o să se-ntîmple în viitor. urmând şi el pilda lui Cronos. până-n ziua când Metis. pe Metis. să ne-nsoţească pe noi toţi. zei olimpieni. Zeus simţea că-l doare capul tot mai puternic. dac-ar fi trăit. Zeus a poftit-o la el pe Metis. Totuşi. a rostit el spre ceilalţi zei.. suntem puţini numai noi şase. fiica lui cea dragă. A înghiţit-o. Cu atât mai mult mi se cuvine şi mie tot atâţia zei. socotindu-l cu ei pe Cronos. zeiţa Metis. Zeul Uranus. Şi. ci-n nişte-mprejurări ciudate. ca să înlătur nenorocul ce ne pândea. «ochi de-azur» .41 pentru nuntă. nu se născuse ca oricare.. Zeus îi promisese copilei lui Ocean. Şi-acum pe cine voi chema ?. pe toţi. cugeta Zeus. care-şi mânca odraslele. înstelatul. deci. Tot ce spunea zeul Uranus se împlinea fără zăbavă. Privea din nou spre depărtări şi-şi cântărea toată puterea şi bogăţia ce le-avea. va naşte-n primul rând o fată. Şi se ţinuse de cuvînt. Acest băiat o să-l răstoarne pe Zeus de pe tronul său şi-o să se înscăuneze-n loc. auzind ce-i urzise Moira. de-a doua mână. Neştiind cum să-şi A . lui Metis – ce-ntruchipa înţelepciunea – că-n schimbul sprijinului dat o s-o ia în căsătorie. numărându-şi toţi fraţii şi surorile. — Numai aşa puteam să fac. biata. copila mea cea mai iubită.

Atena. — Ţi-am spus odată! a strigat puternic Zeus spre fierar.. Hefaistos a ridicat securea şi-a lovit în ţeasta tatălui său. erau albaştri-verzi. — Bine. mai ales. şi valurile sale verzi s-au răscolit până-n adânc. Nu pot să rabd durerile. la porunca-ţi. Zeus i-a ascultat dorinţa să n-aibă soţ. cum spun legendele eline. Zeus. Când a izbit securea ţeasta.. Iară Atena. Hefaistos. a cugetărilor adânci şi a priceperii depline. Hefaistos a stăruit să-l ia de soţ.42 potolească această mare suferinţă. Cu Zeus nu era de glumă. şi a rostit : — Te vei numi Palas-Atena!5 Vei sta alăturea de mine şi-adesea mă vei sfătui. El era meşter priceput. şi de teamă : — Cum ?! Să-l lovesc pe tatăl meu. Pământul s-a cutremurat. însă zeiţa n-a primit şi a făcut un jurământ. Ba chiar şi Helios din cer. purtând o platoşă de aur. pe tine. Ochii zeiţei. avea o fierărie-n Lemnos3 . a spus zeul stăpân. soarele cel strălucitor. către Olimpul unde Zeus năştea pe fiica lui. era atât de frumoasă.. s-a auzit un strigăt tare de bucurie şi izbîndă. . Zeus i-a poruncit s-aducă şi o secure de aramă. cât a putut. a poruncit să vină zeul ce se numea Hefaistos şi era fiul său şi-al Herei2 . fiul titanului Hiperion. s-a ivit o zeiţă mândră. nu glumeşti ? a cutezat să mai întrebe. încât zeul Hefaistos a şi cerut-o de nevastă. iată. Marea. Din creştetul nemuritor. făuriţi parcă din azur. cât era de mare.. Înăbuşindu-şi în el frica. Despică-mi fruntea mai curând. în muncă sau în bătălii. nou-născută. cu tăiş bine ascuţit. De-aceea Zeus s-a gândit şi-a hotărât ca ea să fie zeiţă a înţelepciunii. pe frunte coif. şi-a oprit carul său de foc şi a privit. mai ales când se supăra. a vuit. despică-mi capul şi vezi de ce mă doare-atât ? Hefaistos a rămas mut. Hefaistos s-a înfăţişat şi a grăit tatălui său : — Am sosit. neliniştit. şi de uimire. s-a-nfiorat de măreţia zeiţei care se năştea.. cu o secure ascuţită. de-asemeni.. să stea pe veci nemăritată. Olimpul. în mâna dreaptă o lance straşnic ascuţită şi-n stânga scut apărător4 .

era chipeşul tânăr Ares. S-a ridicat încet. l-a scăpat.. cea cu picioare de argint. pe un pitic numit Chedalion. când şi-a născut băiatul. Era frumos. dar Zeus se răstea grozav. sub trupul lui voinic. şi-a făcut fierărie-n Lemnos : o fierărie ridicată în întregime din aramă. Nu ştim ce pricină era. ca pe-un pietroi. să nu-i auză toţi din jur şi să se facă de ocară. dar cine nu ştia-n Olimp ce se-ntâmplase-n acea zi ? Hera. soţia marelui Ocean. — Mă-nveţi pe mine ce să fac. Poate mai mult ca o răsplată. când băiatul se înălţase binişor. şi Zeus l-a şi înşfăcat de un picior. altul îl dobândise Zeus cu o zeiţă din Arcadia. Zeiţa Tetis l-a păstrat în valurile ei verzui .. Zeul acesta era şchiop. l-a prins în braţe pe copil. însă încetinel la minte. văzându-l cât e de urât. Peste o vreme. Unul dintre băieţii Herei era urât. Dar cum era de priceput. altfel se sfărâma de tot. sub mări. Cuvântul nu şi-l respecta. avea picioarele sucite şi frânte pe la-ncheieturi. a început să făurească lucruri ce i-au uimit pe zei. să-l înece. bătută-n stele de argint. Cel priceput la meşteşug era Hefaistos. cu douăzeci de coşuri mari ce fumegau necontenit. frânt. Ba şi-a mai luat şi-un ajutor. înalt şi zvelt. nu ştiu cum. Trupu-l durea mai peste tot.. Băiatul l-a rugat să tacă. L-a aruncat. dar şi zeu peste meşteşuguri. Zeus s-a supărat mai rău. dar zvânturat şi cam neghiob. povestea că într-o zi. dar iscusit în meşteşugul fierăriei. Ba chiar l-a ajutat pe Zeus să-şi nască fiica. Asta spunea zeiţa Hera. Doi dintre ei erau ai Herei. N-a apucat bietul băiat să mai răspundă un cuvânt. şi astfel a rămas beteag. acolo-n fierărie. l-a crescut într-o peşteră ce se găsea afund. când era mic. pe care Hera îl dăruise soţului. Abia călcat-ai în Olimp şi vrei să te şi grozăveşti ?. din mâini. Era acuma şi mai şchiop. Era L . Hera. iar celălalt frumos la chip. Apoi. ologule ? i-a răcnit el.43 TREI FECIORI AI LUI ZEUS a puţin timp după aceea stăpânul lumii a cerut să vină trei feciori ai săi. după această întâmplare. Copilul s-a lovit cam rău. Băiatul s-a rostogolit şi a căzut în Lemnos. pe Atena. s-a întors iarăşi în Olimp. Picioarele i se urneau cu greu. s-a ruşinat şi l-a zvârlit în apa mării. Mama sa. Tocmai atunci Zeus şi Hera se certau. Zeus şi-a hărăzit feciorul să fie faur în Olimp.. Celălalt fiu. Norocul lui a fost că Tetis.

încât nici noaptea nu putea să doarmă. să-mi dea porunci de dus încoa şi-ncolo. chiuind..44 întruna pus pe sfadă şi se bătea din te miri ce. discordie şi bătălii. ca şi pe pământ. se bucura necontenit de-ncrederea stăpânului. Zeus a poruncit de l-au chemat la el pe zvânturatul Ares. Crud precum eşti. s-a repezit cu suliţa către pământ .. Era. care aduce doar prăpăd. curăţ palatele lui Zeus. cu tot necazul Herei. privind în urma lui. zeu al negoţului. Zeus. zeiţă din Arcadia. născocitor. se plângea Hermes celorlalţi zei. Una din ele a fost Maia. jos. Faptele sale preaciudate îl dovedeau pe micul Hermes viclean. zeul războiului hapsân. Iar noaptea. sânge vărsat şi lacrimi plânse. Pentru aceste multe daruri.. să caute sfadă şi măcel. o să-mi mai iau şi-alte soţii. Ares s-a bucurat nespus că era zeu peste război şi. Şi ea i l-a născut pe Hermes. îi spunea uneori aşa : — Eşti un zeu rău şi nestatornic. i-a rostit Zeus fiului. săvârşit fără chibzuială. cu care dânsul se născuse.. la zeul Hades. precum spunea el însuşi. când vă odihniţi. Nu se simţea în largul lui decât în lupte şi războaie şi tare mult îi mai plăcea să vadă sângele curgînd. — Sunt zeul cel mai oropsit. sub pământ. dar şi isteţ. Spuneţi şi voi dacă e drept ?! Astfel se plângea zeul Hermes. flăcău smintit! Fără-ncetare îţi cauţi ceartă. de mult te-aş fi gonit din cer. Aşa stând lucrurile. Unu-i urât. în ceruri. Mă ostenesc peste puteri. şi mincinos. — Te numesc – cum îţi este firea – zeul războiului nedrept . Apoi alerg la el. altul neghiob. Zeus. şi totuşi. călătoriilor pe mare şi pe uscat. bun de negoţ şi bun de gură. Doresc să am odrasle multe. îşi zise sieşi. şi-a luat curând şi-alte soţii.. Chiar tatăl său. în Olimp. stăpânul lumii.. . De dimineaţă-n zori mă scol. Găsindu-şi deci acest motiv. şi hoţ. Toţi te urăsc. şi Hera nu mai poate-avea. Zeus l-a hărăzit pe Hermes curier în ceruri. atât de hărţuit. de nu erai feciorul meu.. şi al născocitorilor. hoţiei. eu port umbrele celor morţi. surîzînd : — Nu mi-a dat Hera fii de soi. era veşnic pe lângă tatăl său..

Leto. care o urmărea pe Leto. eu. Atâta doară că şi Hera aflase-nşelăciunea asta. mama zeului. a răspuns ea. fiindcă pe Zeus nu-l iubea. mamă! Cu Zeus eu m-am măritat numai din teamă. Nici Piton n-o putea ajunge. măicuţă Gheea! Ţi-oi mulţumi şi te-oi cinsti!. cum o numeau vechii elini. adică-n insula de piatră. Era o insulă pustie.. — Am auzit. pe care-i prevestea Uranus. defel. numit Piton.. din slăvi. Şi Gheea n-avea stăpânire asupra insulei. şi-apoi s-aducă-n lume copilaşii. Nemaiştiind ce poate face. o Gheea. şi n-am păşuni. Insula s-a temut întâi. şi-atuncea mă voi cufunda. o să mă-mpingă cu piciorul în mijlocul furtunilor.. căci nu ştia să-noate-n mări. — N-ai teamă. îţi jur că fiul meu te va cinsti şi-aici se va clădi un templu. Gheea nu i-a dat voie Letei să nască-n nici un colţişor de pe pământ. şi n-am livezi. — Îmi juri tu asta. plângând cu jale. Şi Gheea s-a grăbit să-i dea tot sprijinul zeiţei Hera. Iară Uranus o vestise că Zeus o să îndrăgească mai mult pe fiii Letei. nici de ţărm. după o clipă de gândire. cu ruşine. şi nicăieri nu putea naşte. Să meargă deci în insulă. Astfel s-a dus zeiţa Leto în insula Ortigia. Nu-s vinovată cu nimic! Îndurâ-te şi lasă-mă să-mi nasc copiii undeva. — Îndură-te. să-i ceară adăpost. atunci mă învoiesc!.. insulă de piatră. Totuşi Hera nu A .. Nici iarba nu creştea pe ea. Când va vedea că sunt de piatră. de Hera. fără a fi prinsă de fundul mării. şi te-oi slăvi.. Gheea nici nu vroia s-audă.. că fiul ce ţi se va naşte va fi un zeu orgolios. mîndră Leto ? — Îţi jur pe însuşi fiul meu. Doar nişte pietre albicioase şi mărăcini. Ba încă Hera trimisese şi un balaur. de când îi răpusese fiii.45 PRUNCII ZEIŢEI LETO ltă soţie a lui Zeus a fost zeiţa nopţii. Planul urzit. Şi Leto rătăcea întruna. — Bine. atât erau. în dureri. Şi amândouă-au uneltit. Hera s-a hotărât să-mpiedice naşterea celor doi copii... zvârlind flăcări asupra ei. Leto a rugat insula să-i dea voie să-şi nască pruncii. Leto s-a dus la un oracol. Nebună de mînie. giganţii cei îngrozitori.. părea că este nimicit. Oracolul i-a arătat că e pe mare-o insulă care pluteşte. Umbla pe drumuri grele Leto. A cerut ajutorul Gheei. a mai rostit zeiţa Leto. decât pe propriii ei feciori.

văzând pe Leto suferind.. Şi nouă zile încheiate şi nouă nopţi cumplite. văluri albe. îi trebuia însă stăpînu-ui înc-o zeiţă. Cum a mâncat ambrozia şi a sorbit nectarul dulce.. dată de argintia lună. Ele s-au dus la Ilitia şi i-au făgăduit o salbă mare. de nouă coţi. Leto a fost întruna sfâşiată de dureri neînchipuite. Erau. S-a prefăcut în porumbiţă şi a zburat în insulă. care-i întuneca vederea. Apolo şi Artemis. s-au adunat în jurul lui. afară de măicuţa-i Leto şi prea mândra zeiţă Hera. ambrozie. iată. Şi ea. Zeiţe s-au ivit din cer şi au adus celor doi zei centuri de aur. dac-o va ajuta pe Leto să-şi nască. să-l nască şi pe Apolo. olimpienii unsprezece – căci Hades sta doar sub pământ. la rându-i. Şi-a hotărât ca zeii ceilalţi. aflând de-atâta suferinţă. Şi zeiţa a fost mişcată. să se ridice în picioare. de piatră. Ştia să cânte minunat! Muzele. s-a prins bine de fundul mării. căci ea a luat-o pe Ilitia – buna zeiţă-a naşterii – şi a ascuns-o într-un nor. Legenda spune că întâi s-a născut Artemis cea castă. foarte-nalţi. copiii. Prin doi stâlpi. pe Artemis. a hărăzit-o să fie apriga zeiţă a vânătoarei de dihănii – un meşteşug tare iubit în vremea de odinioară – şi tot ea să se îngrijească de palida lumină-a nopţii. pe dată. toată din aur. zeul Apolo s-a făcut un tânăr de o frumuseţe cum nu se mai văzuse încă. Iar Zeus l-a numit. Nici una dintre celelalte zeiţe nu puteau însă să rămână atâta de nepăsătoare. Avea în jurul frunţii raze. Când s-a născut zeul Apolo. nectar şi flori. . Ares. Fata s-a înălţat pe clipă. Şi zeul nou-născut a spus: — Te vei numi de astăzi Delos. Lumini de aur s-au vărsat pe tot întinsul înverzit. nici în Olimp. sau insula cea luminoasă! Şi-aicea va fi templul meu. Pe celălalt copil al Letei. când va intra dânsu-n Olimp. până atunci. cele nouă muze. Toţi zeii s-au mirat privindu-l. zeu al luminii soarelui şi al cântărilor alese. Hefaistos. Hermes. insula a şi înverzit. cerându-l oblăduitor. a dat sprijin măicuţei sale. în sfârşit. Olimpul mai primise. deci.46 s-a lăsat. alţi şase zei : Atena. Ea nu vedea Ortigia şi nici pe Leto cum se zbate în chinurile naşterii. ca să ajungă şi olimpienii doisprezece.

lăsând perdelele de nori. modest. zeu. o curte mult mai mare decât o avusese Cronos. şi gingăşie. însă schilod. să nu se vadă înăuntru. Ba. erau cu toţii doisprezece. Era divina Afrodita. pline de graţie. apoi pe hore8 şi charite9 – şase copile ale sale. năuci de-atâta frumuseţe. Iară zeiţele-anotimpuri. danţau. sângele i s-a scurs în ţărână. şi graţie. după cât se povesteşte. Vechea dorinţă a lui Zeus se împlinise. Pieptul cel alb şi gâtul subţire i le-au împodobit cu salbe şi cu colane de argint . ca şi de zei. Când au văzut-o pe-Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. I-au pus cercei cu pietre scumpe-n urechile trandafirii. Zeus a mai chemat la sine şi alte zeităţi : pe Hebe7 – ce ocroteşte tinereţea şi-i în Olimp paharnică . zeiţa ordinei depline şi a dreptăţii-n legiuiri. Copila zeului Uranus a primit de la Zeus cinstea de-a fi zeiţa dragostei. Hefaistos cel priceput. Selene – argintia lună . Temis – copila lui Uranus. Ele s-au prefăcut în spumă. S-a însoţit cu zeul faur. cum se numeau. Eos – sfioasa auroră cu razele-i trandafirii . dar Moira hotărâse altfel. pe Uranus. în sfârşit. Charitele subţiri. într-o pieptănătură mândră. Un fiu pe care i-l născuse o pământeană de la Teba a devenit. cea jinduită deopotrivă de muritori. Pe frunte au încununat-o cu flori şi văluri şi-o bentiţă. zeiţa a tot plutit pe apa mării. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. acuma. Şi din această spumă albă s-a ivit cea mai minunată şi mai frumoasă dintre zeiţe. din aurul cel mai curat. în timp ce muzele îi D . sau horele. De-aceea a mai poruncit să se adune în preajma sa şi alţi zei mari ca : Helios – superbul soare . şi părul blond şi mătăsos l-au strâns uşor. şi tot ele ocârmuiau şi anotimpurile-n lume. Purtată de Zefir. mlădii. Noul stăpânitor al lumii dorea să aibă. Horele străjuiau Olimpul. s-au pogorât în jurul ei. ocrotitorul podgoriei. Era Dionisos cel vesel. în Olimp.47 FIICA ZEULUI URANUS e-aceea a chemat în slavă pe fiica zeului Uranus. cu multă grijă. harnic. până în Cipru – insulă ce i-a rămas de-a pururi dragă. Când Cronos îl lovise-n pântec pe soţul Gheei. Acolo s-au născut giganţii. ce se numeşte „în corimb". Leto – zeiţa cea tăcută . de-asemeni. zeii s-au ridicat cu toţii. Dar asta nu-l mai mulţumea. Dar picături din sucul vieţii i s-au prelins şi-n apa mării. Zeii Olimpului6 . Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie .

De bună seamă că şi alţi zei mai populau-naltul Olimp. . ce-i însoţeau pe olimpieni. când petreceau sau se luptau. sau pedepseau pe muritori.48 desfătau pe olimpieni cu armonii din cele mai fermecătoare. alcătuind cortegii mândre.

Erau nemuritori. care a creat cele mai minunate poeme epice ale lumii antice : „lliada" şi „Odiseea". bătrînul aed orb. unul pentru ţinuturile subterane. este o sublimă pildă. Dar curând intră în acţiune. şi forţe sociale. scandându-le apoi. prin care dovedea că se trage dintr-o anumită zeitate. pe care el le putea însă călca oricînd. că poate înşela fete şi femei pământene. făcându-se că le proslăveşte faptele. şi altul pentru întinsul mărilor. puteau săvârşi minuni şi aveau puteri şi calităţi neobişnuite. . pe baza vechilor cântece şi legende. Cu amară ironie. forţele naturii sînt cele care au dobândit în primul rând o astfel de oglindire. dominând cu aceeaşi aparentă necesitate naturală. care la început le sunt tot atât de străine oamenilor şi le stau tot atât de inexplicabile în faţă. prin personificări din ce în ce mai pestriţe. urmaşii lui Uranus şi ai Gheei. El cerea să fie slujit şi. Fiind deci de origine divină şi ei. Homer îi biciuieşte în stihurile lui pe zeii olimpieni. acompaniaţi de liră. Aristocraţia gentilică şi basileii considerau că au toate aceste drepturi. Zeus este reprezentat în legendele eline având purtările unui mare basileu. cu mult înainte de a căpăta reprezentarea socială a unui mare basileu – aşa după cum arătam în nota noastră mai sus – nu era pentru popoarele primitive decât forţa uriaşă. în cursul dezvoltării ulterioare. de asemeni. alături de forţele naturii. ca înseşi forţele naturii. dăduseră viaţă la tot ce se găsea în univers. Fiecare basileu îşi alcătuise o genealogie. pentru că ei erau neam de zei. ruşinoase şi sângeroase ale multora dintre zeii olimpieni. Homer. după cum spune legenda. beneficiind şi ei de toate bunurile. ca şi stăpânii lor. să calce eventual legile şi morala. să stăpânească. a marilor conducători de triburi. Şi totuşi aezii – cântăreţii rătăcitori. Zeus şi toţi olimpienii cereau ascultare deplină. în dauna supuşilor. Pretindea că are dreptul să hotărască legi. fără a fi pedepsiţi. coborât în Infern i-ar fi văzut umbra lui Homer spânzurată de un arbore. Zeus se supăra pe necredinţa altora. şi a poetului Hesiode de un altul. care făcea să rodească natura. afară de Zeus . Zeus. Ceilalţi zei olimpieni. se asemănau aristocraţiei gentilice. sămânţă de titani.Hades şi Poseidon. dacă îi nedreptăţea pe ceilalţi. ale căror căpetenii se numeau basilei şi îndeplineau. Zeii elinilor reprezentau şi forţele naturii. care se afla la curţile basileilor elini. Figurile fantastice în care se reflectau la început numai forţele misterioase ale naturii capătă astfel atribute sociale şi devin reprezentante ale unor forţe istorice". trecând. de basilei. deci. Amândoi erau straşnic chinuiţi.49 Note: 1. Poemele homerice ne arată că grecii erau organizaţi în ginte şi triburi. o oglindire în care forţele pământeşti iau forme suprapământeşti. Purtări în mare parte asemănatoare aveau şi zeii Hades şi Poseidon. în parte. dar el însuşi socotea că poate fi necredincios soţiei sale. La începuturile istoriei. aveau dreptul. fără a li se putea cere socoteală. în primul rând pentru că erau din neam ales. Friedrich Engels scrie : „Orice religie nu este altceva decît oglinda fantastică în minţile oamenilor a forţelor exterioare care domină viaţa lor de toate zilele. rolul regilor de mai târziu. care străbăteau toată Elada compunând. în palatele basileilor – au ştiut să strecoare în versurile lor destule aluzii despre nedreptăţile sâvârşite de zei şi. consideraţi un fel de basilei. ca şi zeii. mari poeme epice.. forţa ce trimitea din slăvi ploaia binefăcătoare. Bunăoară. cu care Zeus împărţise lumea şi care erau.. dar şi grindina nimicitoare. aceştia nu aveau voie să cârtească. De pildă. cei care. la diferite popoare. De aceea un discipol al lui Pitagora povestea că maestrul său. pentru că dezvăluiseră faptele rele.

Afrodita-Venus. Poseidon-Neptun. Noaptea.P. la romani. Hestia-Vesta. în chip comic. Hermes-Mercur. Atena-Minerva. Lemnos sau Kastro este o insulă muntoasă din arhipelagul grecesc. între altele. Le îngăduiau fapte oricât de năzdrăvane. 3. 7. de pildă să-şi nască fii gata crescuţi mari. zeul luminii. Hebe a fost înlocuită (după legendă) cu un păstor. astăzi stinşi. Leto este numai o zeiţă a nopţii. 1957. Hera-Junona. Hades-Pluton. 4. are înţelesul de fată . Marx. Vechii elini erau nespus de generoşi cu zeii lor. Tot astfel.. Pe cînd Nix este noaptea însăşi. într-o insulă din mijlocul mării. Artemis-Diana. Despre opera acestui mare scriitor satiric grec. 8. în „Dialogurile" lui Lucian. sau să se înalţe în slăvi. . Numele grecesc : Palas. Acest nume i s-a dat. tânâră. în „Prometeu înlănţuit" al lui Eschil. El guverna anotimpurile. sau Latona – la romani – este silită de Zeus să-l nască pe Apolo. Numele romane ale principalilor zei elini sînt : Zeus-Jupiter.) 5. pentru că se ştie : soarele pare a răsări adesea chiar din valurile mării. 9. Iarna era dulce şi se pierdea între toamnă şi primăvară. în chip tragic. curată. fulgerele. aşa de repede. 2. pe baza legilor naturii. cu mult haz de scriitorul antic Lucian. cele două elemente de bază în viaţa omului. Hefaistos-Vulcan. Apolo-Apolo. 6. pentru că zeiţa Atena nu a primit să se mărite. Acest fenomen a fost spendid poetizat de aezi într-una dintre cele mai frumoase legende ale mitologiei. De ce se petrec astfel lucrurile în istorie ? Pentru ca omenirea să se despartă cu voioşie de trecutul ei"-. în legendele eline. pag. Nu trebuie să se mire nimeni că Zeus căpătase de la Hera. Mai târziu. Scena naşterii zeiţei Atena este povestită. Plină de poezie este şi această imagine a ivirii luminii în mijlocul mării. Fr. Ares-Marte. noaptea trecătoare. Fumul şi scânteile ce se înălţau din vulcanii insulei. tot el guverna lumina şi întunericul. (K. cât ai clipi. erau socotite de vechii elini ca ieşind din coşurile fierăriei acestui zeu harnic. La vechii elini.L. după cum vom vedea în alte poveşti. vara şi toamna. 417. Buc. Leto nu trebuie însă confundată cu Nix. Demetra-Ceres.50 crivăţul aspru. Karl Marx spunea : «Zeii Eladei răniţi de moarte. face loc în zori luminii solare. ce i s-a adăugat Atenei. copii. întunericul originar al haosului. Dionisos-Bachus. Ganimede. horele sau anotimpurile erau numai trei: primăvara. în spiritualele sale „dialoguri". E. zeiţa Leto. Charitele – cele trei graţii. fiu al regelui Troiei. I.P. „Opere" voi. au trebuit să moară încă o dată. trăsnetele şi tunetele asurzitoare. care sunt fiicele lui. Engels.

51 LUPTELE CU GIGANŢII eus domnea Olimp şi nu ştia că Gheea se hotărâse să-l lovească. cu armele. Din fiecare picătură suptă de ţărâna roditoare ieşiseră aceşti flăcăi. răpuşi cu armele. Mai înainte ca giganţii să fi putut căuta prin lume iarba aceea magică. zeiţa Gheea. de aur. din Olimp. giganţii. ea cunoştea o iarbă cu însuşiri miraculoase.-n Tartar. solzi. Purtau bărbi lungi şi plete dese. Şi ei aveau puteri uriaşe. giganţii. Nu mai aveau deci să se teamă de moartea cea ne-ndurătoare fiii pământului. Şi mama lor. precum fuseseră titanii. Aceştia se născuseră din picăturile de sânge. Ea mai avea nişte feciori. Picioarele lor colosale aveau. încă de pe atunci. plin de ruşine. Cine punea pe limbă iarba era ferit de lovituri date de fiinţe muritoare. titanii. ar fi învins şi l-ar fi izgonit pe Zeus. Mai mult. decât dacă erau loviţi. În urma vrăjilor zeiţei. ce le cădeau până la glezne. dorind să-i apere de moarte. Şi ei crescuseră cât munţii. luând forme înspăimântătoare. Iar tălpile se prelungeau cu câte-un trup hidos de şarpe.-n acelaşi timp. atunci când îl lovise Cronos cu secera de diamant. fiindcă îi închisese pe fiii săi. Gheea i-a aţâţat pe-aceşti giganţi să-nceapă alt război cu Zeus. în loc de piele. Zeus a cerut soarelui să-şi stingă flacăra. dar nu erau nemuritori. dacă aveau această iarbă. de-un muritor şi de un zeu. ucişi. Fără să piardă vremea. Fiii aceştia ai zeiţei au fost numiţi de ea giganţi1 . făcuse tainic nişte vrăji. giganţii nu cădeau învinşi. Şi nu e nici o îndoială că ei. Dar. cu puterile-i cereşti – de nu cumva s-o fi ivit. curse din rana lui Uranus. luna să îşi acopere Z . Puteau să fie doborâţi. trădarea – Zeus a şi aflat de planul pe care şi-l făcuse Gheea.

şi Atena. Alcioneu este în ţara unde-a văzut lumina zilei. îi trebuia şi-un luptător c-o fire muritoare. Heracie nu putea pricepe de ce gigantul n-a căzut. în loc să cadă la pământ. a hohotit în râs năprasnic : — Zadarnic vă munciţi voi doi să-l zdrobiţi pe Alcioneu! Am să vă prind şi-am să vă zvârl. atâta vreme cât lupta în ţara unde se născuse – s-a căţărat sus. Însă Alcioneu. sclipitoare. un luptător voinic. În astă vreme. împotriva farmecelor Gheei. tăioase. înţelepciunii şi prudenţei. Dar. Şi Zeus a găsit pe-acel erou vestit. care-i ferea de lovituri. de-un zeu şi de un muritor. Heracle. ca să-i învingă pe giganţi. cu un văl negru. în afund. până în Tartar. şi treceau dincolo de nori. Alcioneu. albe. zeiţă a eroilor. apoi cu torţe mari. Izbeau cu suliţe. Îl ocroteşte vraja Gheei. Primejdia se spulberase.52 cununa-i mândră. Heracle2 . şi ai să-l nimiceşti L . Lăncile lor brăzdau văzduhul. În bezna care s-a lăsat giganţii n-au putut să afle miraculoasa iarbă. i-a rostit ea. Numai şiretul stăpân. iar aurora să-şi ascundă luminile-i trandafirii. le-a smuls grăbit şi le-a ascuns. gigantul. Zeus a aruncat spre dânsul cu un mănunchi de fulgere. Războiul aţâţat de Gheea era de neînlăturat… NĂVALA SPRE OLIMP a început a fost o clipă de linişte pe-ntreg pământul. Şi pe acest pământ gigantul nu va putea fi omorât. Noroc că se găsea acolo. să-i pună unul peste altul şi să-şi alcătuiască o scară. ca pe nişte neputincioşi. viteaz şi neînfricoşat de moarte. Văzându-l pe Alcioneu că este gata să pătrundă chiar în palatul din Olimp. Să staţi şi voi lângă titani. — Degeaba eşti uimit. cu un urlet groaznic.. cu un mănunchi de fulgere. Pe urmă. Toţi aşteptau cu încordare să vadă ce o să se-ntîmple. Dar. iată. giganţii au făcut un salt şi au pornit către Olimp. izbit de două ori în trupu-i. Heracle l-a lovit de-asemeni cu o săgeată drept în piept. Iar lângă dânsul sta Heracle şi-nsoţea fiecare fulger cu câte-o straşnică săgeată. Zeus. Zeus era mai liniştit. Zeus îi înfrunta cu furie. Giganţii-au prins apoi să smulgă munţii din temelia lor. cu lancea-n mână. unul dintre dânşii. aruncând fulgere din cer. olimpienii erau mereu mai îndârjiţi. aprinse. argintie. Atrage-l în tărâm străin. Au început s-arunce-n ceruri cu stânci uriaşe. cel mai voinic – care avea şi însuşirea că nu putea fi omorât. El le-a găsit.. cu săbii şi cu săgeţi către giganţi. căutând acele buruieni. nepătruns. peste stânci. să ajungă până în Olimp. îşi lumina drum pe pământ.

a trântit peste el un munte. Poseidon. înstelatul.Gigantul a căzut ucis Mai mulţi giganţi au zărit însă pe soţul lor cel mai voinic căzând cu capul în ţărână. a aruncat şi el un fulger. Hermes şi Apolo au biruit în lupte crunte întreaga ceată de giganţi şi s-au acoperit cu toţii de glorie nepieritoare4 . Alcioneu crezând că-i scapă eroul cel mai de temut . lângă mare. sărind din muntele Olimp. şi Afrodita cea gingaşă. sub lovitura lui Heracle. băgând de seamă asta. Hermes. Ele au ascultat porunca şi.. a ameţit pe fiii Gheei şi-ai lui Uranus. Atena l-a târât de chică pe fiorosul Encelade3. şi astfel s-a îndepărtat de locul unde se născuse. Lovea mereu cu trăsnete. Artemis. Heracle a ţintit de-asemeni. .În acest timp. Legenda spune că giganţii. Zeus . în ei. din slavă. pierind acolo. Zeus. Uitându-şi ura pe Heracle. giganţii s-au simţit cuprinşi de-o dragoste nesăbuită pentru frumoasele zeiţe. s-au prefăcut şi ei în munţi. Nici un gigant din opt sau nouă n-a scăpat teafăr sub săgeţi şi trăsnete şi fulgere. l-a urmărit până la ţărmul albastrei ape a Egeei . — Alcioneu e doborât. ce priveghiase totul cu ochiul său străbătător . pristavul lui cel de credinţă. cu câteva săgeţi. s-a sfătuit pe loc cu Hermes. n-a stat să piardă nici o clipă. Dulcea zeiţă Afrodita. Şi le-au mărturisit iubirea. pe Heracle. prăvălindu-l într-o groapă. ducîndu-l în Sicilia şi. s-au repezit după erou. ca două dintre frumoasele zeiţe să iasă grabnic înaintea giganţilor ce-l urmăreau. plutind pe un nor de aur. grămadă. . vicleanul. Zeus. Heracle s-a făcut că fuge . şi să-l ucidem pe Heracle! Şi opt. Zeus a poruncit să plece Hera.. şi vrând să-l scape pe Heracle. iubita lui soţie. au ajuns repede în drumul giganţilor. care erau gata să-l prindă pe Heracle. nouă giganţi. l-a-nvăţat să facă-n aşa fel.53 curând. au strigat ei. făcând şi ea nu ştiu ce vrajă. unii din ei cerându-le chiar de soţii. Heracle s-a întors spre el şi l-a ţintit cu o săgeată. Ares şi Hefaistos. Ceilalţi dintre feciorii Gheei au fost cu toţii încolţiţi de către zeii olimpieni. stăpână peste dragoste. să-l răzbunăm. cu ură mare.

cu un genunchi la pământ si un picior întins. 3. Gigantul. în marmură sau în ceramică. ca şi pe amforele vechi. Heracle. Heracle va dobândi mai târziu. Giganţii reprezintă în legendele eline forţele oarbe ale naturii. în insula Sicilia. urmând pe Hesiode. . din toată încordarea trupului şi a feţei. cunoscut la noi sub numele roman de Hercule. era fiul lui Zeus şi al unei regine de pe pământ. artiştii plastici ai antichităţii au imortalizat cântecele poeţilor despre aceste imaginare lupte ale olimpienilor cu giganţii. se vede că se luptă cu deznădejde. Cel care. nu poate să se opună elanului zeiţei. îi descrie în versurile lui pe giganţi. cu o mare plasticitate de imagini. căutând un sprijin. ca o răsplată a vitejiei sale. este poetul Apolodor din Atena. nemurirea. Pe-o friză a marelui altar ce-l avea Zeus la Pergam. în splendide basoreliefuri şi statui. se vedea Atena – Minerva la romani – târându-l după sine pe Encelade. prăbuşind deasupra lui un munte. 2. Pe frizele Partenonului şi ale altor temple. a căror înfrângere a fost întotdeauna râvnită de oameni. deşi. 4. ce se numea Alcmena. să-l facă prizonier pe veşnicie. Scena se petrece doar cu o clipă mai înainte ca zeiţa să-l îmbrâncească pe gigant într-o groapă şi. La început muritor.54 Note 1.

se aşternuse linişte. Corpul diform era-nvelit cu pene negre şi zburlite. fierbinţi de-atâta pălălaie. orice li se ivea în cale. şi alta – răsăritul rumen. Chiar zeii se cutremurau când îl vedeau de sus pe Tifon. Era atât de mare Tifon. iară pe alţii-i nimicise. lăsau să-i scape sunete ca nişte mugete de tauri. Din coapse se-nălţau spre umeri gheme de şerpi încolăciţi. flăcări ce mistuiau. una – apusul argintiu. care-i închisese parte dintre feciori în Tartar. după aceste lupte date de zeii olimpieni. cât jumătate de pământ. Iară pe capete. Tot un gigant. apoi cu ceata de giganţi.55 TIFON n timp. Cu capul ajungea. întâi cu Cronos şi titanii. Din boturile de balaur ţâşneau afară. Deasupra umerilor largi. se pare. sute de capete rotunde şi bulbucate de balaur. sau răgete de lei flămânzi. pentru că Gheea nu-l ierta pe Zeus. pe nume Tifon1 . Dar un gigant a cărui forţă era de zeci de ori mai mare decât puterea celorlalţi feciori ai Gheei laolaltă. până la stelele din cer. Picioarele nu-i oboseau. în şuvoi. Zeiţa mai avea dealtfel încă un fiu. se ridicau. pe feţe şi pe grumazurile groase îi atârnau coame de păr aspru ca nişte suliţe. Gâtlejurile lui adânci. Iar mâinile-i puteau s-atingă. cu şuiere. O linişte înşelătoare. îndată. Pământul se cutremura şi se pleca sub apăsarea paşilor lui copleşitori. U . Mâinile sale viguroase se tot mişcau neîncetat. cum încă nu se mai văzuse.

în uliu. Dar oricît a mai cercetat. a-nceput. şarpe şi broscoi. Zeus a făcut greşeala să se prindă-n luptă cu fiul Gheei corp la corp. Şerpii. P ŞIRETLICUL LUI HERMES umea era încremenită. L . nu a putut descoperi nervii şi muşchii preţioşi. pe cât se spune. cântând din liră-ncetinel. Fugind necontenit. ascunşi pe unde s-a putut. să nu mai fie cunoscuţi. ascunşi în trupuri de dihănii. Lui Tifon – deşi era un monstru – îi plăcea muzica şi l-a lăudat pe cântăreţ. a fost fiul lui Zeus. Zeus. Tifon. Zeus căzuse prins . Atât erau de-nspăimântaţi. S-au repezit care-ncotro. dup-atâta spaimă. fără măcar să mai respire. ei au ajuns până-n Egipt. uşor. Muşchii şi nervii i-a-nvelit în pielea unui urs vânat şi i-a ascuns numaidecât sub bolovanii unui râu. l-a zvârlit într-o peşteră. care se înălţau din coapsele gigantului. Ba. El a-ntrebat şi a aflat peştera unde zăcea Zeus. gigantul i-a smucit şi secera de diamant. Acolo. Cu ea i-a retezat lui Zeus muşchii şi nervii pe de-a rândul şi l-a lăsat neputincios. în animale fel de fel2 . Dar aici. Şi au rămas tăcând chitic. ceilalţi zei tremurau ca varga. Atunci Hermes cel prea şiret s-a prefăcut în cântăreţ şi a venit lângă gigant. pe umeri . Nu rămăsese în Olimp decât stăpânitorul. Zeul Hermes i-a glăsuit că ar cânta mult mai frumos. dac-ar avea. El nu a pregetat o clipă. S-a prins cu ghearele-i enorme de bolţile Olimpului şi a sărit lângă palatul unde sălăşluia chiar Zeus. a tot fugit până în ţara Siriei. lovindu-l fără de răgaz cu fulgere şi trăsnete şi secera de diamant ce-o moştenise de la Cronos. Cel care şi-a venit oleacă în fire. S-a războit cu vitejie. Apoi l-a luat.56 FUGA ZEILOR DIN OLIMP e acest fiu îngrozitor l-a trimis Gheea să se lupte cu victorioşii olimpieni. că zeii au simţit în trupuri îngheţ din creştet până-n tălpi. L-au strâns şi l-au înlănţuit. Atât era de fioros. Atunci. lupta cu monstruosul Tifon. căci el s-a ruşinat să fugă. Unul în ţap. învins. toţi s-au preschimbat. Hermes. l-au prins pe Zeus curmeziş. altu-n şacal.

Războiul a reînceput. Zeul Apolo le cânta melodii care-i fermecau. Tifon. Fumul fierbinte.. Temeţi-vă! Să nu am pricini să dau pedepse. prefăcându-se în vultur. trupul lui Tifon sângera. Făcând un semn către Olimp. gâfâie greu – şi atunci Etna azvârle lavă clocotită. Şi monstrul. prinzând în braţe munţi întregi şi aruncându-i către el cu zgomote asurzitoare. Zeus lovea cu trăsnete şi fulgere verzi. De vreţi. am să vă salt în sus. după poveştile eline. Legenda spune despre Tifon că a rămas pe veci acolo. N-o să puteţi.. tras de doi cai înaripaţi. Iar Zeus s-a şi ridicat.. după o astfel de victorie.57 la lira lui. În acea clipă zeul Hermes s-a repezit lângă gigant. S-au tot luptat Tifon şi Zeus. a trebuit să părăsească şi acest loc al tot bătăliei. la pământ. Dar eu. Vă veţi căi atunci amarnic. stăpânul din Olimp stătea de veghe necurmat şi-n mijlocul petrecerii. I-a prins la loc nervii şi muşchii ce-i lipseau. pân-au ajuns în nişte munţi. Zeii din muntele Olimp s-au aşternut pe mari petreceri.. cu-ntreg pământul şi cu marea. Munţii s-au înroşit de 3. sau. mult slăbit. nervii unui zeu. ia agăţaţi-vă cu toţii de acest lanţ cu belciug de aur. care iese din craterul vulcanului. v-o spun de-acum. copleşiţi de .Gigantu-i răspundeadea. urlând de supărare. şi voi să vă siliţi să-l trageţi la vale pe stăpânul vostru. Aici Zeus l-a prins din urmă. Astfel a glăsuit stăpânul şi zeii s-au cutremurat. spre cer. însoţindu-se cu lira. neputincios. Nimica nu-i mai tulbura. cu glasul său fără pereche. S-au întins mese-mbelşugate4. Totuşi de atâtea lovituri. vă azvârl în Tartar. l-a înşfăcat şi l-a trântit pe Tifon. să vedeţi singuri că e adevărat ce spun. A scos pielea de urs din râu şi-a desfăcut-o chiar pe mal. ce se numesc astăzi Balcani. tare. Totuşi. s-a ivit lângă el îndată un car de flăcări aurii. dacă m-oi necăji. — Să nu cumva să încercaţi să-mi călcaţi vreuna din porunci. ce dezmierdau urechile măreţilor zei olimpieni. puternici şi voioşi acum. a zburat către peştera unde Zeus şedea lungit. dar o să fie prea târziu. drept coarde. şi mai rău. orbitoare. Când el se-ntoarce sub povară. tocmai sosea la peşteră. a rostit Zeus într-o zi. nu-i decât răsuflarea lui. Iar când tăcea zeul Apolo. şi-am să vă spânzur laolaltă de piscul ăsta din Olimp. Deasupra lui a răsturnat greul şi-naltul munte Etna. gemând mereu. Vă voi lovi fără de milă. Zeiţa Hebe le turna în vasele scumpe de aur nectarul şi ambrozia. lin. să fugă în Sicilia. căci nu-i ca mine de puternic nici unul dintre olimpieni. Feciorul Gheei a căzut în cursa ce i-a-ntins-o Hermes. Celălalt capăt am să-l iau în mâna mea nemuritoare. cumva. că vă voi pedepsi amarnic. A smuls de sub pietroaie nervii şi muşchii tatălui său şi. cu toţii. învins. începeau cele nouă muze5 să cânte imnuri dulci de slavă.

. privind în sus. cu ochi semeţi. Vânturi s-au năpustit pe mări şi valurile-au clocotit. nu ştiu să mă tem!. . Cerul senin s-a-nvineţit. nu – mă tem de tine! Eu. şi-a glăsuit. Pământul a vuit adânc.58 spaimă. care-ncotro puteau. Zeus. Numai o fiinţă a rămas. Vieţuitoarele-au fugit. în timp ce toţi şedeau plecaţi şi tremurau înfricoşaţi : — Eu.. Zeus. gemând.

. ca să nu mai poată fi recunoscuţi de acest monstruos fiu al Gheei. În timpurile de odinioară. giganţilor şi a lui Tifon. Cele nouă muze erau : Caliope – muza poeziei epice.59 Note 1. şi au avut împreună o serie de odrasle fioroase : hidra din Lerna . 2. o parte din munţii Balcani se chemau Hemus (hema tâlcuindu-se prin sânge). adică munţii însângeraţi. de frica lui Tifon. erau adeseori înfăţişaţi zeii. între Tifon şi Zeus. El s-a căsătorit cu uriaşa Ehidna. Ortos – un alt câine cu două capete – şi Himera. când monstrul a smuls munţii din loc. templul magnific din Atena. petrecând liniştiţi în Olimp. 4. şi mai ales Hesiode şi Apolodor din Atena. socotite sfinte. cea jumătate viperă şi jumătate femeie. Euterpe – muza muzicii. Terpsihore – muza dansului. ca şi în desenele făcute pe vasele greceşti. 5. clădit din marmură. după victoriile împotriva titanilor. Legendele eline arătau că egiptenii au început să se închine anumitor animale. De asemenea. şi acolo s-au metamorfozat în diferite animale. dar în legende se spunea că această culoare se datoreşte sângelui vărsat de Tifon. Numele venea de la culoarea roşie a pietrelor în răsăritul şi apusul zilei. până în Egipt. Talia – muza comediei. aşa cum ni-l descriu poeţii. Erato – muza poeziei de dragoste . se credea că forma prăpăstioasă a acestor munţi a apărut în urma luptelor ce au avut loc aici. Gigantul Tifon. zeiţa memoriei. Clio – muza istoriei. Ele erau fiicele lui Zeus şi ale Mnemosinei. Pe Partenon. Urania – muza astronomiei şi Polimnia – muza imnurilor de slavă. din vremea când zeii au fugit din Olimp. 3. Cerber – paznicul Infernului. împodobit cu renumitele sculpturi ale lui Fidias. ca să-l poată lovi pe stăpânul Olimpului. Melpomene – muza tragediei. era fiul Gheei şi al Tartarului întunecat.

pe nume Meneceu... Iar Prometeu.60 PROMETEU eus era stăpânitor deplin. îi făceau uneori necazuri. întotdeauna. fiul pământului. ce-ar putea să le stăpânească şi să le folosească bine ? Iapet nu-i răspundea nimica. al Gheei şi-al cerului înalt. ba ridicau pumnul spre cer şi-ameninţau. Celălalt. fusese aruncat în Tartar. purta. pe-un titan. căci ba cârteau. la rândul său. Atlas. Fusese osândit de Zeus să o ţie pe veşnicie.-nţeleaptă. numai el trimite totul! îi este ciudă că nu vrem să ne supunem zeilor. cutezător în gânduri şi-l întreba pe tatăl său : — Tată. Mai ales când se abăteau molimi sau revărsări de ape. avea. Nimic nu-i mai stătea în cale. Z . de ce-s atâtea animale şi zburătoare ? Pentru cine ? De ce n-a fost creată o fiinţă cu minte ageră . Încă de mic. Unul din ei. cum vor ei. acel pe care oamenii-l proslăveau în cântec. pe umăr. de ce e lumea asta plină de flori şi de atâtea roade. ca tată.. Doar cei de jos.. sau foc sau moarte adusă de năvălitori. cu alţi doi fii amestecaţi în răzvrătirea titanilor contra lui Zeus. Iapet era. Avea şi-aşa multe necazuri. Şi-i este teamă că-ntr-o zi vom cuceri Olimpul său. Iapet. cum proroceşte Prometeu. cutremure. bolta înstelată.. acest urmaş al lui Iapet se dovedise isteţ. Uranus.. pe cât spune legenda. oamenii se-ndârjeau cumplit : — El. de pe pământ. Vrerea lui era lege şi poruncă pentru toţi zeii. nepăsător la întrebare.

Prometeu îşi urma mai departe gândul ce-l frământase încă din vremea când era copil : cum ar putea să făurească o fiinţă plină de-nsuşiri. după cât se spune. să trăiască. avea şi ea o slăbiciune pentru feciorul lui Iapet. Prometeu nu s-a mulţumit să făurească-o nouă fiinţă. De-aceea. ascultându-i glasul. nu îi era deloc pe plac. ce se chema Epimeteu1. vreo pasăre. care ţâşnea dintr-un izvor. pe Prometeu. Şi-a suflat peste acea fiinţă plămădită de Prometeu. ca alinare în ceasurile bătrâneţii. nou creat din tină. Şi-atunci Zeus a hotărât ca omul. ce semăna leit cu zeii.61 Nu mai avea tatăl. să folosească chibzuit tot ce se află pe pământ ? Gândind timp îndelung. Îi era drag şi poate-n sine dorea să-l aibă de bărbat. Iapet. Omul a căpătat şi cuget. şi să-l slăvească-ntotdeauna. S-a apucat apoi de lucru. Zeus n-ar fi fost împotrivă ca fiul lui Iapet să făurească vreun animal. Ţărîna asta a udat-o cu apă proaspătă şi rece. îndatorat. şi-altul mai mic. să-i dăruiască-nţelepciune omului său făcut din lut. muncind cu grijă şi cu migală. un corp de om. în stare să conducă bine. Dar omul. să-şi caute hrana. Palas-Atena s-a-nvoit. FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ând a ajuns bărbat în toată firea. titanul a luat în pumnii săi ţărînă. Gândul lui a-nceput să zboare. A făurit. Fiind luat din trupul viu al Gheei şi făurit cu măiestrie de către bunul Prometeu. omul a început să umble. de bărbat2. ci a rugat-o pe Atena să-i dea o mână de-ajutor. ca orice fiinţă pe pământ. ce semăna leit cu zeii. Atena. C . deşi făcuse jurământul de-a nu se mărita nicicând. să-i stea supus. decât doi fii.

au mers ei cale lungă. În sine.. plutind pe nori de aur.. lăsându-le puţine drepturi şi prea sărace bucurii. Carnea. prin sfetnicul său de credinţă. titanul. care le-ngăduie. prin Hermes. mai ales. care se numea pe vremea de atunci Mecona. dacă fiul lui Cronos. Nu doar altare.. Dar. Se temea. ci şi temple. Însă i-a sfătuit să aibă răbdare şi încredere în cele ce va face dânsul. Zeus s-a aşezat pe-un jilţ şi a grăit în acest fel : — Oamenii trebuie să ne slăvească. Prometeu i-a chemat pe oameni. că Zeus va apăsa pe cei de jos cu mult prea multe-ndatoriri.. Zeus cugeta : „Prometeu o să-mpartă carnea într-o grămadă N . — O să vedem acolo noi. Una dintre grămezi va fi sortită pentru sacrificii. să vieţuiască pe pământ. sau alţii-s mai isteţi ca el.. Taurul cel adus aici va fi-njunghiat de Prometeu. am să vă dau. L ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT -a trecut mult şi s-au ivit. au pornit grupuri spre Mecona. tăiată în bucăţi. oamenii. dar nu prea multă. când vor ajunge la Mecona. iară cealaltă veţi păstra-o pentru voi. pentru că sunt bun şi drept. stăpânii din Olimp. cu milă. Venind şi ziua sorocită. le-a rostit.. să se adune oamenii într-un loc. Din tot ce veţi avea pe lume să ne aduceţi sacrificii. pristavul din Olimp.62 ADUNAREA DE LA MECONA ăsând deci să mai treacă vreme. o pildă de felul cum va trebui să împărţiţi-a voastre bunuri cu noi. zeii. Cum totuşi nu putea să calce poruncile date de Zeus. a glăsuit măreţul Zeus. aflând vestea asta. s-a încruntat de la-nceput. Duceau cu ei un taur mare. Şi-au mers. pe loc. într-o zi Zeus a poruncit. Altare mândre ne-or zidi. — Vom hotărî noi. ca hrană. Le-a arătat că-l bănuieşte pe Zeus c-ar umbla cu gânduri nu prea curate pentru ei. Apoi vor face mari serbări prin care fiecare zeu va fi cinstit cum se cuvine. la Mecona. precum le poruncise Zeus. să se aşeze în grămezi. ce-ndatoriri au cei de jos faţă de marii olimpieni. la sfârşit. Prometeu. Hermes. este atoateştiutor. până au poposit în locul unde fuseseră chemaţi.

fiu de titan. Mai repede decât se-aşteaptă. Însă nu mai avea ce face. Dar eu am să aleg grămada ce s-o vădi mai arătoasă şi am să-i las în pagubă pe-aceşti supuşi făcuţi din lut. Alege singur. şi o grămadă pentru oameni. În schimb oamenii-au izbucnit în râs cu hohote nestăvilite. Le-a învelit frumos în piele şi-a aşezat deasupra lor maţele. . or să afle curând ei toţi ce însemnează să-l superi pe stăpânitor!... văzând grămada de ciolane atât de mare şi-nvelită în stratul galben de grăsime. şi las-acolo. mică. că nu greşeşte niciodată." În vremea asta. lasă. bieţii. Nimeni. Nimeni nu o să scape teafăr. Chiar zeii şi zeiţele ce-l însoţiseră. îl va ajunge o pedeapsă. pentru zei. De altă parte-a grămădit ciolanele goale de carne. desigur.. grămada pentru sacrificii. Acum era clipa cea mare. cu păr ca neaua de curat. fierea şi stomacul. El a pus deoparte carnea.. ce-i biruise pe titani şi-i nimicise pe giganţi. tigva cu coarne răsucite. Prometeu tăiase taurul adus de oamenii săi la Mecona... şi le-a-nvelit într-un strat galben de grăsime. stăpânul a nimerit numai ciolane. era de râsul tuturor. Carnea e împărţită-n două. Zeii. neatinsă.. un pic de carne. „Dar lasă. Zeus cel puternic. şi oamenii-au pornit pe cale. fiindcă-au hohotit. O!. — O iau pe asta!. scormonind sub seu. Zeus putea să dovedească celor de faţă. copite. şi-au plecat ochii ruşinaţi. pe Prometeu.. Oamenii-mi vor simţi şi ei răsplata. atins de lăcomie. îşi spunea Zeus. bucăţile cele mai bune. a-ntins hulpav mâna spre ea. care.. gras. nesilit de nimeni. a glăsuit titanul. Nimeni nu va scăpa. să aibă. acolo... Mormanul plin numai de oase se arăta cu mult mai mare decât celălalt. încruntat. El singur. pe Zeus cel nemuritor. va fi mare." Astfel s-a isprăvit această mult tulburată adunare. coarne răsucite şi nici un pic.. unde erau bucăţile bune de carne. El. a rostit. Era un taur mare... A înţeles că s-a-nşelat. râzând şi chiuind voioşi... Zeus. taurul este înjunghiat. Ce pedeapsă-i va veni!. alesese acea grămadă.. pe norii lor de aur. într-un alai măreţ. s-au ridicat către Olimp..63 pentru oameni. Dar. şi alta. zei şi oameni. copitele.. Însă.. — Zeus. după voie. ce mânca.

aruncând umbre viorii pe faţa zeului înnegrită de fum. Focul ardea domol pe vatră. precum spune legenda. şi dacă or avea şi focul. pe cât se spune – scobită însă înlăuntru. du-te. acum. Prometeu. Hefaistos sforăia dus. ce se găseşte. Eu vreau să-i văd meşteşugari. Oamenii-n vale pot să piară. de spaimă.. cel dintâi. însă atunci sub chip de trăsnet. îndură frig. focul. a luat din vatră un bob de jar şi l-a ascuns în tulpiniţa verde. după-ntîmplarea asta. Zeus îl amâna cu vorba de azi. fiindcă m-ai îndârjit destul.. — Eu una ştiu. decât când vreau să pedepsesc făpturile-ţi nesuferite. cumva. în toiul nopţii următoare. Sunt doar pescari şi vânători. în Olimp. Deodată. în repetate rânduri. cu pâlpâiri albastre. tot or să capete acest foc.. până la urmă. tulpina unei plante verzi – plantă de soc. şi-a îngăimat ceva prin somn. În fierărie. mânios pentru ocara îndurată. că oamenii. Hefaistos s-a întors pe-o parte.. să-l îmblânzească pe zeul cel atotputernic. spumegând. l-a luat pe Prometeu la goană. Apoi s-a repezit afară. s-a dus la el încă o dată. — Te-nşeli când crezi că mă îndupleci! a răcnit Zeus. Dar Zeus. roşii.. ar fi cerut grăbit iertare. Prometeu s-a oprit puţin. îndură beznă. Luase tulpina asta verde. ca să ascundă în ea focul şi totuşi să nu se aprindă. şi focul tot n-am să ţi-l dau. Altul. Eu nu-l trimit jos. Acum.. ar fi în stare să se scoale cu armele să mă lovească şi să-mi pierd tronul. şi l-a rugat : — Oamenii trăiesc greu. pe-un pat moale. până n-apuc să te lovesc pe tine. cu trupul greu şi obosit. titanul a pornit la drum. A stat şi-a aşteptat o vreme. auzind un zgomot. pentru stăpânul din Olimp. nu era unul dintr-aceştia. Sălăşluiesc numai în peşteri. căutând. Şi-aşa. repede... scăldată toată în sudori. să-l dea şi oamenilor săi. Avea cu el..Focul acesta e ceresc. cenuşă şi scântei. N . măreţe Zeus. Deci du-te. pe mâine şi poimâine.. S-a furişat în fierăria unde lucra Hefaistos fulgere lucii orbitoare. în mâna stângă. Dar Prometeu.. — Tu ce gândeşti ? Că Zeus e-atât de prost să le dea oamenilor focul ? Tu i-ai făcut asemeni nouă. până ce a văzut că zeul a adormit ca mai-nainte şi. prea îndrăzneţ. Mănâncă fructe din copaci.64 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL umai că Prometeu ceruse.. pe pământ. zăvorit bine. şi pentru asta au nevoie de focul tău.

Prometeu m-a furat în somn. neagră. Din lutul ud a făurit un corp de-o rară frumuseţe şi un chip dulce de fecioară3 .. focul ardea vioi. Dar cum s-a văzut arzând focul.. Şi-acum. pe munte. pe de-a rândul. în peşteri. Hefaistos. corăbii. — Mă duc numaidecât. Hermes l-a şi vestit pe Zeus : — Stăpîne. Cum ? Tot titanul Prometeu ?. Sînt învăţaţi de Prometeu. Pe urmă vine rândul său.. — Când îţi vei termina lucrarea. galben. până ce-a ajuns în văi. cu negrăită bucurie. luând pildă de la Prometeu. M-apuc de lucru şi sunt gata mai înainte de amurg. din apă şi ţărînă. O! Blestematul! A sosit clipa când ne vom răfui. o fată. în Olimp. în uşa fierăriei.. a zis fierarul. ai să-mi faci. zâmbind viclean.. Întîi vreau să-i lovesc pe oameni. în timp ce oamenii se încălzeau şi-i mulţumeau.. precum îi poruncise Zeus. nu-s de vină eu. făurare. — N-ai stat de veghe! s-a-ncruntat spre el stăpânul din Olimp. Nu pricepea ce vrea stăpânul. Priveşte-i cum îşi moaie-n flăcări arama şi o ciocănesc. Prometeu a făcut bărbatul.. Acolo s-a oprit din fugă. alte mormane s-au aprins. Să fie fiinţă muritoare. dar chip să aibă de zeiţă. prin păduri.. cea dintâi fată L . — Cum ? Focul meu a fost furat ? a răcnit Zeus. Surcelele au pâlpâit. Acuma. Zeul meşteşugar făcuse. care făcuse primul om.. Cu bobul roşu a aprins o grămăjoară de surcele.. însă.. să chemi toţi zeii. căci vreau să-i fac şi eu un dar. — Stăpâne. Prometeu a fugit prin noapte. Hefaistos a dat din umeri. Să spui că-i din porunca mea. Din grămăjoara asta mică. Dar despre asta. roate. aşa de tare. case. Îşi fac unelte....65 Noaptea era adâncă.. mulţumit că scăpase aşa de uşor. cu cele mai alese daruri. în barba-i deasă.. a mai rostit Zeus încet.. iar tu să-mi făureşti femeia. A chemat oamenii la el. A luat o mână de ţărînă din trupul cel fertil al Gheei şi a turnat deasupra apă. pe câmp. Hefaistos s-a arătat tremurând din încheieturi. A tot fugit neobosit. celui ce-i ocrotise iar. S-a apucat însă de lucru. Apoi să mi-o înfăţişezi. că pământul s-a zguduit până-n străfund. Şi zeii s-o împodobească pe fata ce-o vei măiestri. arme.. focul din Olimp a fost răpit de Prometeu şi dăruit celor de jos. vom mai vorbi noi amândoi. titanul care ne-a trădat. CUTIA PANDOREI -a strigat apoi pe fierar. tot ce vor. să vadă el cum i-am lovit. şi-o flacără strălucitoare s-a-nălţat veselă-n văzduh.

Charitele şi horele s-au strâns şi ele-n jurul fetei.. cât mai ales. Zeus. Palas-Atena – supărată pe Prometeu. zâmbind. ca răzbunare. Epimeteu s-a clătinat şi a-ntins braţele spre fată. unul a fost. a mai rostit stăpânul. câţi erau în lume – erau pe-atunci numai bărbaţi – s-au adunat lângă Pandora. ţintindu-l pe Epimeteu în inima-i fremătătoare.. Bărbaţii s-au ferit în lături. Nu era unul să nu vrea s-o vadă-n casa lui. după ce te-i căsători. deşi i-ar fi plăcut şi lui s-o vadă luminându-i casa. a spus el către muritori. feriţi-vă de vicleşug!. oricât sunt de ispititoare. la rândul său. închisă bine c-un capac. După aceea a chemat pe zeii din Olimp la el şi le-a grăit în acest chip : — Fiinţa pe care o vedeţi a fost făcută din porunca înaltului nostru stăpân. condu-o pe pământ. frumoasă fată. Ba da. s-a îndreptat către Epimeteu. în locul unde se găseşte prea-îndrăzneţul Prometeu.. I-a aşternut o haină albă pe umerii strălucitori.Iar Hermes. puterea de-a sădi iubirea în inima bărbaţilor. Numai Epimeteu. Să le păstrezi toate acestea pentru făptura-ţi minunată. Deşi era vrăjit de fată. Hefaistos i-a meşterit şi o cutie de aramă. dar eu o vreau. pentru că ai atâtea daruri primite de la olimpieni. I-a ţesut astfel de veşminte. . de gingăşia. luând-o de mână. zeul cel şiret. mirându-se nespus de mult de frumuseţea ce-o avea. Afrodita s-a avântat către pământ şi l-a rugat pe micul Eros4 să tragă iute o săgeată. pentru că toate celelalte de pân-atunci erau zeiţe. glasul ei şi de dulceaţa ochilor. mângâietor şi subţirel. Bărbaţii. — Te vei numi. ascultându-l pe Prometeu.. Ea . Pandora s-a plecat-naintea lui Zeus cel atotputernic. şi-acela era titanul Prometeu.66 muritoare. Şi tot el v-a cerut şi vouă s-o înzestraţi. a coborât pe pământ. şedea cuprins de dragoste şi nu făcea un pas-napoi. ca un fulg. În acea clipă. cu straie şi cu alte daruri. soţie. Eros a tras. — Când Zeus ne trimite daruri. Şi el le-a glăsuit voios: — Pandora o să-mi fie soaţă! Voi v-aţi ferit . titanul. dându-i din însuşirile şi gingăşia ce-o aveau. pentru că dânsul ţinea prea mult la muritori – s-a apucat. frate bun al lui Prometeu. Mijlocul i l-a strâns zeiţa cu-o cingătoare aurită. i-a dat copilei glasul lui. Dalba zeiţă Afrodita i-a hărăzit. Însă cutia de aramă s-o dăruieşti soţului tău.. i-a dat şi vraja ochilor. cum nu făcuse pân-atunci nici chiar zeiţelor din cer. s-o înveşmânte pe copila abia creată de fierar. Zeul pristav. iară pe cap i-a pus un văl cu broderii nemaivăzute.. a glăsuit Zeus. Pandora. Prometeu sta prevăzător. făcute chiar de mâna ei. — Hermes. Stăpânul lumii a deschis cutia asta de aramă şi-a pus în ea mai multe daruri.

. s-au răspândit care-ncotro. şi lanţurile. pe pământ. Şi le-a adus. — Aduc cătuşele. Când colo.. stăpânul.. A . Asta a fost zestrea pe care Zeus o dăruise fetei. firavă şi cu aripi slabe. prin mâna mea. lesne de înţeles. să ştii. ar trebui să-i ocrotească. fiindcă-i răpise din fierărie focul şi-l dăruise omenirii. Epimeteu a luat cutia şi-ncet i-a ridicat capacul. în restrişti. Mai rămăsese în cutie numai o arătare mică.. umplând pământul şi făcându-şi cuiburi în toate cele patru zări5 . să le-ncolţească-n cugete. s-a-nfuriat înspăimîntător. însă mute. în ceasuri grele. în primul rând. S-au răspândit minciuna.. Ce-i drept. zburând în cete. Nu-i demn. — La poruncă!. Toate cu-nfăţişări de spaimă. ura. Dar Prometeu. ce-o adusese din Olimp. ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU şa se răzbunase Zeus pe oamenii lui Prometeu. a şi trântit la loc capacul. Zeus. a răsărit şi crainicul. ba şi-un piron mai lung şi gros. necazul. pe care el. acesta este darul ce îl trimite. — Hefaistos! a poruncit. i-a strigat el neînfricat.. ca s-o aducă pe pământ : rele. zavistia. l-a înfruntat din nou pe Zeus şi s-a urcat până-n Olimp. Şi de la dânsul luase pildă când o făcuse pe Pandora. toate nenorocirile şi relele pe care lumea le-a avut de atunci mereu. suferinţa. a spus. Ea n-apucase să mai zboare şi purta numele : Speranţa. din acea cutie s-au ridicat. Adu-mi nişte cătuşe tari şi nişte lanţuri mari şi grele. Dar prea târziu se deşteptase. deşi în sine ofta încetişor : „Păcat. Credea că-s daruri preţioase.. Numai speranţa6 cea firavă avea să fie lângă oameni. şi pironul.. înaripate." — Să vie Hermes!. şi lumea le purta în cârcă. — Aduc! s-a repezit fierarul.. foamea şi setea.. ba chiar şi moartea. hâda moarte. care râseseră de dânsul în adunarea din Mecona. văzând aceasta.. Zeus. deşi se pare că în taină îl preţuia pe Prometeu. să-i spună-n faţă adevărul : — Eşti crud şi eşti răzbunător!. molimele negre. Năpastele se înălţaseră.67 — Iată. era şi supărat pe Prometeu. nenorociri şi boale. care crease primul om. durerea. a glăsuit frumoasa fată şi i-a dat lui Epimeteu cutia încă zăvorâtă. ca un stăpân să-şi urască atât de mult supuşii. grija.. Văzând Epimeteu că ies atâtea rele din cutie.

Marea se tulbură şi fierbe. cu ajutorul focului. Pământul. blestemat să fii. bătut de vânturi. pe stâncă. mai sus. către câmpiile întinse şi către fluvii. Şi-ntr-adevăr. cu mult mai sus de nori. care iubeşte pe muritorii lui nevrednici mai mult decât pe-olimpieni. măreţ. în slăvi.. să făurească pentru dânşii unelte noi de pescuit şi de vânat. zi de zi. smulgându-ţi. zguduit. a trebuit să ia ciocanul şi să-i bată pironu-n piept. Cuvintele-i sunt însoţite de fulgere şi trăsnete.. încovoiat. Zăreşte-n sate şi oraşe mii. se vede Zeus. Zâmbeşte-n el. Hermes l-a înşfăcat în braţe pe cel mai bun dintre titani şi l-au purtat cu silnicie. se mai aude din văzduhuri vocea de tunet a lui Zeus. până pe Elbrus. şi îi răspunde : — Nu m-ai învins deloc. titane! strigă de-acolo. stăpâne. către mări. sus.. — Vei sta pe stâncă mii de ani. Vulturul ţipă şi se lasă peste sărmanul trup zdrobit. fii blestemat. Nici n-ai gândit să-mi ceri iertare... Priveşte peste zări titanul. fierarul. a spus pristavul deîndată. Furtuna se dezlănţuie.. Forţa şi Violenţa l-au cetluit în lanţuri grele. Oamenii au să vieţuiască şi peste . din Olimp. — Am înţeles totul. din cer s-a auzit un glas. Beznele nopţii-s risipite. în Caucaz. un glas puternic. stăpâne..68 — Voi. Fii blestemat. se crapă. pe-o stâncă aspră. fără somn. cu fulgerele-n mâini. plin de ură : — Acesta-i numai începutul! Am să-ţi trimit vulturul meu. Meşteşugarii se trudesc. Hermes şi Hefaistos. cu ciocul său încovoiat. pe care le înghite lacom. cu Forţa şi cu Violenţa. Mâinile şi picioarele i le-au strâns aprig în cătuşe. ars de dogori. urlând. — O. iară cu ciocul îl sfâşie. legat în lanţuri. Dar Prometeu ridică fruntea şi cată către zarea largă.. Prometeu. şi el o să-ţi sfâşie trupul. Iară pe stâncă Prometeu stă neclintit şi fără teamă înlănţuit. Cu ghearele se prinde zdravăn de umerii însângeraţi. Valuri uriaşe se lovesc de stâncile din ţărm. Aici. Cât a durat osânda asta... Doar Zeus se mai zbuciumă. n-a scos din piept nici un suspin. E mulţumit. Chemând pe cele două slugi.. de grindină şi de zăpezi. smulgând bucăţile de carne. Sunt focurile. ficatul. pe-un vârf de stâncă. Iară Hefaistos. ce le fac viaţa mai uşoară şi mai plăcută tuturor. Cerul ca smoala se despică şi sus. şi femeile au învăţat să fiarbă-n clocot carnea dihăniilor vânate. cu cioc tăios. Copiii lumii se-ncălzese la vetre. fiul lui Iapet.. fără odihnă. slugile mele credincioase. Vârâţi-i şi pironu-n piept. plecaţi pe Elbrus7 şi-l legaţi pe-acest titan8. zeci de mii de flăcărui. din cer coboară vulturul înspăimântător. Legaţi-l sus. colţuroasă. ce-s aprinse de către oamenii lui dragi. Sfârşindu-se înlănţuirea9 . Ştie că şi-a-mplinit menirea. cu aripile larg deschise. şi adăposturi şi veşminte.

însă.. Zeus. până în sate şi oraşe.. însă. .. Zeus. ai să pieri!. Le aud oamenii şi-i poartă cuvintele tot mai departe : — Tu.. Ecoul munţilor îi duce cuvintele din stâncă-n stâncă.69 mii şi mii de ani. Tu.. ai să pieri..

titan. în frunte cu însuşi Zeus. 5. şi pare că se gândeşte cum să dea viaţă acestei fiinţe. ci din imboldul curat al inimii. aflat în muzeul de la Neapole. Eros era zeul dragostei. pe care el a numit-o om... referindu-se la cugetătorii progresişti. El purta un arc. Poseidon. Doar ea te mai mângâie şi-ţi încălzeşte pieptul. şi prin mâna ei să coboare toate relele în lume. 6. doar ea. într-un basm dobrogean. care licăreşte şi-ţi luminează calea. prima fecioară fusese creată cu scopul de a-l face pe Epimeteu. să se îndrăgostească de ea. variante ale acestei încântătoare legende. fiu al Afroditei. cu care ţintea săgeţi în inimile oamenilor. Deci femeia nu mai aduce râul pe pământ. care suferă pentru convingerile lor. Expresia aceasta este deseori folosită. ce reprezintă străvechea dorinţă a omului de a crea viaţa prin mijloace artificiale. de cele mai multe ori. 4. alcătuit de un autor necunoscut. 8. te mai îndeamnă. ca şi alte popoare. Avem şi noi.70 Note 1. îl dă drept pildă pe „titan" şi . când te cuprinde frigul şi spaima desnădejdii!. În legenda elină. El stă lângă făptura cea nouă. Iar fata îndrăgită îl ajută pe creator să scape lumea de relele ce o bântuiau. speranţa. în vreme ce Epimeteu ar însemna neprevăzătorul. 2." 7. se vede Prometeu cioplind cu dalta scheletul celui dinţâi om. Basmul nostru are însă un conţinut mult mai înălţător. Deşt Prometeu este numai fiul titanului Iapet şi al titanidei Temis. bătută de talazuri. Alte săgeţi erau muiate în fiere şi otravă. 3. Dragostea celor atinşi de asemenea săgeţi era amară şi ucigătoare. din secolul al VIII-lea. Pe o piatră antică. ci şi în vorbirea curentă. De astă dată însă fiul titanului Iapet este prezentat lângă un bărbat în întregime modelat. fratele lui Prometeu. un meşter creează o copilă cioplind-o din lemn – cum şi-o visase el – un croitor îi face veşminte şi un vrăjitor suflă asupra ei. fără nici o plăcere.. după cum spune o legendă. însoţitoarea oamenilor la necazuri. privesc chipul noii făpturi de lut. Nici meşterul nu mai întruchipează fecioara după poruncile nu ştiu cărui zeu. În limba greacă veche numele Prometeu s-ar tâlcui prin prevăzătorul. Elbrusul este vârful cel mai înalt al munţilor Caucaz. potrivit cu visurile sale cele mai frumoase. ci ajută la înlăturarea lui. Zeii olimpieni : Hera. în legendele eline. el însuşi este denumit. intitulat „Palatul de argint".. ca o steluţă mică şi albă. Întîmplările prin care trec aceşti doi fii ai titanului Iapet explică întru totul numele ce li s-au dat în legende. nu numai în literatură. dându-i viaţă. este cântată în acest fel : „Pe-o mare de durere. gravată de o mână nu încă prea meşteră. Astfel. Prometeu nu se arată a lua în seamă această nemulţumire a olimpienilor. Hermes şi Apolo. Karl Marx. Însuşi creatorul fetei se îndrăgosteşte de ea. când totul se cufundă şi piere sub furtuna greutăţilor. speranţa. „Cutia Pandorei" simbolizează un izvor nesecat de nenorociri. mai ales orientale. şi atunci dragostea inspirată era dulce şi fericită. cu spatele la zei. Unele săgeţi erau unse cu miere. Mai este înfăţişat Prometeu şi pe un sarcofag. Într-un imn elin. să vâsleşti mai departe şi să-ţi găseşti limanul.

alegoric. Mitul despre Prometeu a fost povestit întâi în cântece. de piatră. lupta uriaşă a oamenilor pentru cucerirea naturii şi prima lor izbândă de seamă. însângerat şi mândru. a exclamat înflăcărat. 9. poetul Victor Eftimiu i-a închinant un cald poem.. Reprezentând tocmai această fabuloasă luptă a oamenilor. Fiu slăvit al unei mame slăvite. clipă gigantică şi sublimă : nu vulturul lui Jupiter* zboară peste crestele Caucazului. pictori ca : Michelangelo.Te salut. Deasupra acestor piscuri vinete şi reci. intrate în marea poveste a lumii... vârful înalt. înlănţuit pe cea mai colţuroasă dintre ele. ci neînfrânţii fii ai pământului. ca : Goethe şi Shelley. într-unul din poemele sale în proză : „În clipa aceasta. . cucerirea focului. Eschil.. cu fruntea ridicată spre cer. privind cândva. Cutezătorule Prometeu. făuritor al lumii care urcă!. cât de măreţ se înalţă de la pământ." *Numele roman al lui Zeus . Ribera. mitul a fost şi mai departe o sursă permanentă de inspiraţie pentru marii artişti ai lumii. care a scris celebra tragedie : „Prometeu înlănţuit". sculptori şi muzicieni nenumăraţi au proslăvit această titanică luptă pentru progres.. te salut.. de pe muntele Elbrus. parcă te văd. dacă ai vedea ce uimitoare flăcări izbucnesc din scânteia pe care ai dăruit-o omenirii! Dacă i-ai vedea pe cei ce se târau în întunericul umed al peşterilor. atât de nobilă pradă cruntei mânii a zeilor. Deasupra acestor stânci scăldate în amintirea suferinţei şi măreţiei tale. Cucerirea focului a deschis drumul omenirii spre progres. clipă memorabilă şi fără seamăn. cât de măreţ plutesc peste apele mării şi culmile munţilor! O. cutezătorule Prometeu!. de mai târziu. apleacă-ţi urechea şi ascultă : nu în zadar a fost imensa ta suferinţă. întruchipată prin figura lui Prometeu. din zborul vibrant al unor aripi de oţel. Salvator Rossa. Gustave Moreau. purtaţi de rodul enorm al îndrăznelii tale. Geo Bogza. cutezătorule Prometeu. părinte al unei răzvrătiri nemuritoare. în care. de fapt.71 scrie : „Prometeu este cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filosofic". mai sus de lumea albă a norilor. Poeţi. din neamul omenesc s-au ridicat titani şi oameni prometeici. În literatura noastră. tragedie pe care oamenii o ascultă cu aceeaşi vie emoţie de aproape două mii cinci sute de ani. apoi a fost reluat de către unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii. trec în zbor crestele Caucazului. Tizian. pentru că ea reprezintă.

într-o padure din Dodona . de la Mecona . şi murmurul izvorului au să v-aducă pe pământ poruncile stăpânului — Dar poate nu vom înţelege susurul vântului prin frunze . pentru că se temeau de Zeus .Voi aveţi doar să ascultaţi poruncile lui înţelepte. Altminteri o să suferiţi pedepse înfiorătoare . pe-o cracă lungă .Vorbea cu voce de femeie : — Voi . îl mânia.Toţi îl iubeau pe Prometeu şi deplângeau prea cruda-i soartă. şi să-i aducă sacrificii. când Prometeu îl păcălise şi îl făcuse de ocară. nici şopotul izvorului . spunea porumbiţa . Totuşi . deci . el a trimis . care-i slujeau oracolul . o porumbiţă fermecată . temple mari . Ea s-a lăsat într-un stejar1 . din acea zi . Iar în urechi îi suna încă râsul lor plin de voioşie . În cinstea lui .72 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT upă ce Zeus pedepsise atât de greu pe muritori . durerea . cu pene negre ca tăciunii. oamenii . Şi-n primul rând . precum dorea . vântul trimis de însuşi Zeus . i-au înălţat altare multe şi temple mari strălucitoare. Le-a poruncit . suferinţa şi alte rele fără număr . şi-a-nceput să glăsuiască oamenilor . să-i ridice altare multe. au răspuns unii dintre ei. — Preoţii cei orânduiţi ca să-l slujească pe stăpân au să vă tălmăcească totul …a rostit iarăşi porumbiţa . trimiţându-le în cutia înşelătoare a Pandorei boala . mulţi s-au cam încrâncenat de ciudă . s-au pus la cale jocuri . cum suferă şi Prometeu La vorbe din acestea . primite prin preoţii săi .Vântul când va sufla prin frunze . i-au ascultat poruncile . faceţi aicea un oracol. tot nu era împăcat cu sine Faptul că oamenii aveau în stăpânirea lor focul ceresc . D .

Era deci Zeus mulţumit . Şi a dat semne tuturor că este el. Şi a scos fulgerul său groaznic de sub mantie. când duc ofrande templelor. a spus nechibzuit Licaon slugilor sale din palat. Şi-a hotărât să îl lovească.părea ceva mai mulţumit. fără milă . — Nemernice! i-a strigat el... numite-apoi olimpiade2. pe-ncetul. Z . în timpul nopţii. — Temeţi-vă! le spunea aspru. A străbătut’naltul Menala. ca să râdă.. A luat-o-ntâi şi-ntâi prin munţi. un munte potopit de fiare. stăpânitorul. ţesută de mâna Atenei. către Arcadia ferice3. îi spune Hermes la ureche. Pedeapsa mea te va ajunge. şi-a lovit. a vrut să-l şi batjocorească. fie c-a fost trădat.. — Nu râd pe faţă muritorii.. însă zâmbesc cu înţelesuri nu prea de cinste pentru tine. pe ascuns. Mantia lui sărbătorească. Acolo-a cerut adăpost. văzându-şi templele . destul e că s-a înfuriat şi a trântit talgerul plin cu ruşinoasele bucate. — Să văd şi eu dacă-şi dă seama zeul acesta îngâmfat ce carne-nfulecă la masă. gata să-l zvârle . Mai înainte. Zeus . şi-a ajuns în Arcadia. Şi a pornit apoi prin lume. I-a dat bucate să mănânce. concursuri şi serbări vestite . în Olimp . când . pe şoptite – pun la-ndoială-nţelepciunea zeilor noştri din Olimp. fulgerul său necruţător . Numai că regele Licaon ura pe zei şi s-a gândit : „Stai. cu toate astea . Ţinea . Privea triumfător din slavă şi se gândea că s-au plecat în faţa lui toţi muritorii. şi s-ar putea să fie-un zeu. Era la vremea când amurgul aduce după sine noaptea cea misterioasă pe pământ. de-ar fi aflat cel mai mic semn de-mpotrivire. a prefăcut-o într-o haină de om sărac şi necăjit. Vreai să-l răpui pe însuşi Zeus. Crima ta este fără margini. călătorule!". am să pun la încercare puterea-ţi. Sub haină însă şi-a vârât fulgerul cel scânteietor.. când ţi se pleacă la altare. Acel pe care-l ospeţiţi nu-i om de rând.. Acum.73 lupte . apoi Cilene şi Liceul cel tot învăluit în brazi.. Iar uneori – e drept că numai aşa. veşti nu prea îmbucurătoare. iată vine zeul Hermes şi îi aduce . cu puterea-i. către pământ . din carnea unui rob ucis. sub un acoperiş măreţ : palatul regelui Licaon. fie că Zeus. a prins de veste-nşelăciunea. PLECAREA SPRE ARCADIA eus şi-a preschimbat sceptrul de aur într-un toiag din lemn de corn.

gâdilau nările lui Zeus. Erau boi mari. ce-a fugit să se ascundă prin păduri. sau poate nu vroiau s-audă numele ce li se rostea. Trupul i s-a-nvelit în blană. oameni buni. orişice loc – pe prispe. când a-ncercat să mai rostească un cuvânt. Cerul era imens şi roşu ca o tipsie de aramă. o fiară cruntă. Prin curte mugeau vite grase. bivoli cu coarnele întoarse şi cai puternici. Stăpâna pregătea mâncarea. Caprele. pe drum – să vadă tot ce se întâmplă. Era la ceasul când drumeţii îşi caută un acoperiş. însă cu ochii cercetau. lăsând în urmă numai pete întunecate. mai la o parte. Iar regele. să poată înnopta tihniţi.74 Palatul regelui Licaon a ars până în temelii. pe stâlpi groşi. Atuncea zeii blestemând au luat-o iarăşi mai departe. În cuhnia din dosul casei se-auzeau zgomote de vase. se prefăcea că-l sprijină. O locuinţă arătoasă. Mergând aşa-ntr-o bună zi. Braţele şi picioarele s-au prefăcut şi ele-n labe. a şi bătut degrabă-n poartă : — Hei. un lapte gros. nesătule. la fel de zdrenţuit. au ajuns lângă-o locuinţă. ÎN FRIGIA e-acolo Zeus a umblat din ţară-n ţară. ţinută bine. Hermes. având toiagu-n mână. murgi şi roibi. săltau. de Hermes. şi-n calea lor s-a arătat un alt lăcaş. iscoditori. cu trepte largi şi-acoperită. tocmai cum îi plăcea lui Zeus. Nemaiputând răbda ispita. tot neastâmpărate. de bivoliţă. de rugină. Murmurul cel molcom al serii chema pe oameni la odihnă. Mirosuri calde. în lungi fuioare cenuşii. Mergeau prin praful drumului. aţâţătoare. Aici femeia mulgea lapte. Poate că oamenii aceia nu auzeau în larma curţii. se-nfăţişa ca un bătrân sărac şi foarte obosit. ca de obicei. până când a ajuns şi în Frigia5 . D . Nu i s-a dat nici un răspuns. a şi simţit cum glasul lui se schimbă-n urlete de fiară. de carne friptă şi fierturi. mai rupeau mlădiţe pe lângă zăplaz. şi. cu şindrilă. ne găzduiţi ? Vă-ntreb în numele lui Zeus. Prin arborii grădinilor se cerneau ultimele dâre din ziua care-ncet trecea. Tot cercetând cu grijă satul. stăpânitorul din Olimp. cu părul alb. Licaon4 s-a făcut un lup. în chip temeinic. Fumul se ridica alene. Zeus. Se arătau nepăsători. zeii au intrat într-un sat. N-au mers prea mult. ce se-ntorseseră sătule de la păşunile din deal. prin ogrăzi. Oile behăiau cuminţi într-un saivan. Era acum însoţit şi de pristavul său.

din cauza voastră. Cei doi bătrâni. când iacătă o luminiţă. Vedeţi-vă de altă casă. — Poftiţi!. dar acest lucru nu-i împiedica deloc să îşi găsească T . în anii tăi de căsnicie. fără să-ntrebe măcar o vorbă pe drumeţi. Poftiţi în casa noastră. poate. pentru acea noapte. Uşa micuţă s-a deschis încetinel şi scârţâind. cum este doar bătrâna Baucis.. de unde vin şi cine sunt.. Fetelor.75 De-aceea a strigat la gazdă : — Deschide-n numele lui Zeus! îţi cerem să ne ospeteşti. şi mai bine.. a răsturnat un vas cu lapte. Hermes s-a apropiat de uşă şi a bătut uşor în ea. dacă nu. deşi le spuneau tuturor că vin în numele lui Zeus. Iar lumea îi dădea drept pildă de căsnicie trainică. şi învelită cu şovar. cea mai sărmană dintre toate câte văzuseră în sat. când se măritau.. că dânşii n-au găsit niciunde un adăpost şi niscai hrană. ce se afla pe câmp. rar să fi fost pereche-n lume mai strâns unită decât ei. părinţii le spuneau la fel : — Să fii iubit ca Filemon de credincioasa lui soţie! Şi dacă e să vorbim drept.. nu avuseseră bătrânii nici un belşug în viaţa lor. nu ştie nimeni cum s-a-ntâmplat în acea seară. şi-n urma lui o bătrânică. părinţii le făceau urarea : — Să fii la fel de fericită. aşa de buni şi primitori.. se numeau Filemon şi Baucis6. cam coşcovită şi-aplecată. Aici lucra de dimineaţă şi până seara Filemon. tăiat în două de-un pârâu. care creşteau la marginea pământului ce-l stăpâneau... Uitându-se ceva mai bine. săpând şi cultivând legume sau îngrijind pomii şi viţa. Deşi erau atât de-n vârstă... Se îndrăgiseră din vremea când amândoi erau copii. Şi tot aşa. Ridicând capul către Zeus. într-o căpiţă-nmiresmată de fân. Mai târziu. În prag s-a arătat un chip.. Numai că gospodina ceea era grăbită peste poate. Un chip cuminte de bătrân. au înţeles că-i o colibă. au rostit ei. Erau săraci. Coliba-n care locuiau era din trestie uscată. Am răsturnat. se legaseră prin lanţul dulce-al căsniciei şi rămăseseră-mpreună şaizeci sau şaptezeci de ani. Alături de coliba lor era un petic de grădină. la-nsurătoare. S-a supărat şi a răspuns: — Plecaţi de-aici!. Băieţilor. FILEMON ŞI BAUCIS ocmai se pregăteau să-şi facă culcuşul.. un şiştar.

fără teamă sau plânsete zadarnice. flămânzi. fără să cate nici la haine. să-i dea gust puţintel mai bun. soţul ei îi adusese din grădină legume proaspete. Pe urmă-a luat un covoraş. pe care le-au şi pus în ceaun să fiarbă.. ţesută chiar de mâna ei . plin cu apă. curmale. Din ea a retezat bătrânul o felioară. laviţa asta. cicoare. A . După gustare a-mpărţit fiertura caldă de legume. Şedeţi şi odihniţi-vă de osteneala drumului. surcele şi un lemn mai gros. S-a aplecat singur de şale. şi i-a dat drumul în fiertură. săraci. În faţa fiecărui zeu era câte o cană mică.76 mulţumirea în dragostea ce îi lega. care stătea de mult în grindă. Ba. Umblând grăbită. care-aveau nevoie. picioarele drumeţilor. iară pe masă adusese măsline puse-n saramură. În casa lor nu se găseau slugi şi stăpâni. gazdele. Şi-ntr-un vas larg pusese vinul. poruncile. Baucis a potrivit deasupră-i un ceaun mare. Singuri îşi porunceau şi tot ei îşi aduceau la-ndeplinire. fie cu sfaturi înţelepte. după datină. i-au poftit grabnic în colibă pe cei doi mândri-olimpieni. stăteau cu oaspeţii de vorbă. mai dornici să-i primească bine. şi totuşi cel mai bun din casă. O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA ceştia erau pământenii la care Zeus şi cu Hermes au poposit în acea seară. a pus pe jar frunze uscate. iar când a ars cu vâlvătaie. cam învechit şi ros de timp. să spele. bătrânica ştersese masa c-un mănunchi de mentă strânsă din grădină. brânză de vaci şi ouă coapte-n spuza caldă. ca să-nşele vremea. s-a repezit la vatră. sârguincios. şi smălţuită cu ceară albă de albine. fie cu roade din grădină. În vremea asta. nu prea groasă. Filemon a mai coborât şi o bucată de slănină. napi. cât timp o să pregătim masa. apoi. primitoare. suflând din răsputeri într-însul. cu firea lor deschisă. păstrată pentru sărbători. Erau acolo nuci. ca pe la alţii. bună. glumind şi arătându-se veseli şi binevoitori. Focul a pâlpâit pe-ncetul.. Cu feţe calde. Aşa se face că puteau să-ndure orişice necazuri şi lipsuri grele. din lemn de fag. Filemon a turnat apă caldă într-un lighean din lemn de tei. L-a aşternut frumos pe patul unde urma să doarmă zeii. cei doi bătrâni s-au arătat mai săritori ca totdeauna. Pe urmă a adus bătrânul un coşuleţ umplut cu fructe. nici la cuvinte sau la feţe. destul de vechi şi aromat. tocmai fiindcă olimpienii păreau trudiţi. prune ca nişte pietre scumpe. Pentru că masa-ntârzia. Iar Filemon i-a îmbiat : — Uitaţi-vă. în înţelegerea deplină ce domnea veşnic între ei. Ba uneori mai ajutau şi pe-alţii. dezvelind din cenuşă jarul . Baucis a-ntins pe scândură o pătură din lână moale.

mulţumit în sine. ce să le dea. pentru c-a fost recunoscut. unde trăiseră o viaţă. Au mers ce-au mers. Numai pe voi vă vom cruţa . Chemând-o lângă el pe Baucis. Priveliştea i-a-ndurerat pe cei doi soţi. deşi cerusem adăpost în numele Olimpului. Şi Zeus.. un semn că este un preaputernic olimpian.. a mai rostit bătrînilor: — Aţi fost pentru noi gazde bune. Le părea rău de casa lor. Picioarele le tremurau. Numai că ei erau bătrâni. dar trebuie să ne urmaţi pe muntele din apropiere. smochine dulci şi. bătrânul. cum o fi. parcă presimţindu-şi soarta ce o pândea. când zeii hotărăsc ceva. Mai ales Filemon. precum se cuvenea. Dar ce să vezi ? Oricât turna vinul în căni. Da-n locurile cunoscute. le turna vin neîncetat. Ba. — Taci. o gâscă. — De ce aţi scufundat tot satul ? a spus bătrânul Filemon. ZEII SE ARATĂ CINE SUNT tăpânul cerului dăduse. să vadă ce s-a petrecut şi ce osândă au dat zeii satului lor. Pentru că în coliba lor aveau şi-o pasăre. a rostit Zeus. Pentru nelegiuirea asta. Vecinii voştri însă nu ne-au primit ca oaspeţi. Bătrânii cunoşteau prea bine că nu e chip să stea-mpotrivă. vasul de lut rămânea plin. şi au ajuns aproape-n vârful muntelui. voinţa zeilor schimbase satul întreg într-un lac negru. Este destul tot ce ne-aţi dat. au pornit după cei doi zei. în acest fel. în înţelegere deplină. Priviţi mai bine spre coliba în care voi ne-aţi ospeţit. care sclipea tăcut sub lună. bieţii. Filemon a priceput semnul. şi lacrimi le-au ţâşnit din ochi. Luându-şi câte-un toiag în mâini. Iar gâsca era sprintenă. Filemon. Dar nu aveau. ce face. Amândoi şi-au cerut iertare că cina a fost prea săracă. S . Chiar dacă unii dintre ei greşiseră faţă de voi. cum să-i îmbie. închizând taina-n apa sa7 . s-au plecat zeilor cu teamă. ei au să fie pedepsiţi.77 struguri cu boabe mari şi roşii. Atunci Filemon a-ntors capul. este întotdeauna dreaptă.. Osânda noastră.. Sărea-n colibă ici şi colo şi gâgâia înfricoşată. pasărea şi-a căutat scăparea chiar sub picioarele lui Zeus. Au trebuit să se supună. n-o sacrificaţi. Nu mai ştiau cum să-i slujească pe cei doi oaspeţi. un fagure de miere albă. Acesta însă i-a oprit : — Lăsaţi-o. ceilalţi erau nevinovaţi. la mijloc. s-au repezit s-o prindă iute şi s-o gătească zeilor.

cătând bătrânii înspre coliba lor cea veche. a glăsuit solemn stăpânul. Pacea şi dragostea în care am vieţuit cu buna-mi Baucis sunt lucruri de nepreţuit. tremurătoare. bătrânul a simţit că îl înfăşoară o scoarţă rece. în care vieţuiseră încă de când erau copii. Aurul mult se risipeşte. Puterea scade. Vreau să vă dau şi o răsplată. negreşit. Să nu-mi vadă soţia rugul pe care îmi vor arde trupul. Ei povesteau. Filemon a privit spre Baucis. a dat din cap bătrâna Baucis. CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ntr-adevăr. precum spune legenda. Filemon şi iubita-i Baucis s-au coborât până la templu. şedeau bătrânii.78 UN STEJAR MÂNDRU . nu vreau asta. Înţelegând că i-a sosit sfârşitul aşteptat. dorind să stea-n aceleaşi locuri.. Scoarţa creştea şi către mijloc. decât bătrânii. a dat răspuns Filemon. Şi-aşa. Pe când vorbea aşa. mare Zeus. Spuneţi o singură dorinţă. Cei doi s-au gârbovit mai mult.. tot ce-a fost : cum le-a schimbat coliba Zeus în acel templu aurit. Porţi mari. Şi Zeus a făcut un semn. tinereţe sau frumuseţea mult râvnită. cu înţeles. Anii s-au scurs pe îndelete. Tinereţea trece cu anii. Nici eu pe-al ei nu vreau să-l văd. sculptate. în aceeaşi clipă. N-au mai rămas. Grădini pline de flori şi rodii se întindeau în jurul său. pe la tălpi.-nchideau templul. şi se urca spre gât.. pe trepte-n faţa templului. slavă sau mărire ? Spuneţi ce vreţi. numai privindu-se în ochi.. S-au aşezat în tinda lui. se ridicase-o insulă. — Numai atâta vă doriţi ? — Darul acesta ni-i destul. Baucis simţea acelaşi lucru. cu vorbă moale. Se deprinseseră cu timpul să îşi grăiască fără vorbe. Nişte drumeţi îi întrebau despre-ntâmplarea petrecută odinioară în coliba unde se odihnise Zeus. amândoi. Amândoi zeii au pierit. Pe insulă era un templu din marmură în care Zeus avea o statua de aur. De-aceea. putere. — Voi o să locuiţi în templu. Fie pe voia voastră. căci m-ar îndurera prea tare. Ochii li s-au înceţoşat . spre cap. nu mai vedeau nici la un pas. Însă pe locul unde fusese ea-nainte. şi vă voi da. a spus uşor lui Filemon : Î .. n-au mai văzut-o. îngăduie să-nchidem ochii. — Bine. Ea către el. într-o zi. dacă vrei să faci unor bătrâni sărmani un dar. — Nu. Poate vreţi aur. acolo-n munte.. pentru că i-aţi cinstit pe zei.

ci se făcuse-un stejar falnic. Îţi mulţumesc pentru credinţa ce mi-ai purtat-o până la ultima suflare! Şi poate că şi-ar fi spus cei doi bătrâni şi alte vorbe de-adio şi de mângâiere . Cei care se-ntâmplaseră să se găsească lângă ei priveau înmărmuriţi. în schimb. Legenda spune despre templu că s-a sfărâmat. era un tei subţire. a sosit ceasul!. cu flori micuţe. şi-a sărutat-o lin pe frunte..... bătut de vânturi . ce-mbrăţişa cu ramurile sale un tei cu trunchiul alb şi plin de floare. Baucis.. dar multă. dar gurile le-au amuţit. În preajmă s-a făcut tăcere. a grăit şi dânsul. foarte multă vreme. s-ar fi văzut încă acolo cei doi copaci : un stejar mândru şi puternic. .. Bătrânul nu mai era om. alb. îţi spun adio..79 — Soţul meu scump.. dar cu mireasmă-ameţitoare. — Adio!.

Pentru prima oară. până astăzi. 2. Zeus l-a încununat pe Apolo şi a hotărât ca. încât ele dăinuiesc. cel stins pe meleagurile ţării noastre. lacul Ursului de la Sovata. blocuri enorme şi colosale se mai pot vedea şi astăzi. făcută din aur şi fildeş. oraşe. vrăjitoare. au căpătat atâta faimă în lumea antică. Nenumăratele lacuri din ţara noastră. să se alcătuiască concursuri. şi în creaţiile noastre artistice populare. în limba elină. în cinstea şi pe locul acelei isprăvi. la care luaseră parte fiii săi : Apolo. Pe frunte. lacul lui Ovidiu de lângă ţărmul mării. sculptorul Fidias crease o statuie a lui Zeus. . Era făcută din aur. Motivul acoperirii cu apă a unor sate. Urmele acestui templu. vraci etc. Zeus avea o cunună splendidă din cotinos. Astfel ei spuneau : „În al atâtelea an de la a patra sau a cincea olimpiadă. dealtfel. Scena aceasta – ca şi legenda următoare : Filemon şi Baucis – este povestită admirabil de poetul latin Ovidiu. în amintirea unor concursuri. care era una dintre cele şapte minuni ale lumii antice. În mâna stângă avea sceptrul. abanos şi fildeş şi era aşezată pe un piedestal enorm. În acest templu măreţ. din ţinutul Elidei. după care însuşi Zeus va fi fost iniţiatorul lor.. Frigia era un străvechi ţinut din Asia Mică. s-a petrecut cutare şi cutare lucru. Mai târziu legenda a căpătat şi alte variante. ca în legenda greacă. 7. Apolo. legenda stejarului de la Dodona – oraş antic din Epir – a fost scrisă de Herodot. cei care au pus la cale. cum a fost numit. „părintele istoriei". 5. biserici. numite olimpiade. care întruchipa Victoria. Mai târziu. de un stejar sau un izvor prin care stăpânul lumii îşi trimite asprele lui porunci. la renumitele olimpiade. Legenda despre Filemon şi Baucis a fost cântată şi de renumitul fabulist francez La Fontaine. bineînţeles sub altă formă. De bucurie.80 Note 1. 3. odinioară. Zeus ţinea în mâna dreaptă o statuetă. Natura se solidarizează cu cauza lor dreaptă şi îi ajută. Se povestea în legendă că Zeus însuşi ceruse să aibă loc aceste olimpiade. 4. elinii au început să socotească timpul după olimpiade. grădini. La aceste concursuri biruise fiul său cel mai iubit. este frecvent în toată literatura populară. mult înnobilat. Pe aceeaşi temă s-a compus o operă comică de Gounod. precum se ştie. din patru în patru ani. şi află de la aceste elemente ale naturii primejdiile ce-i aşteaptă. castele. În realitate. aceste jocuri vestite. măslin sălbatic." Aceste concursuri. lacul Sf. cel mai vestit era cel din localitatea Olimpia. numite olimpiade. murmurul izvorului. jocuri şi mari serbări.. din urgia lui August. Motivul legendar al stejarului de la Dodona se găseşte astfel. şi au loc tot din patru în patru ani. împăratul Romei. născocind legenda. Şi în folclorul nostru. anumiţi eroi populari ascultă deseori glasul codrului. Nu este însă vorba. au vrut să le dea mai multă greutate. Între toate templele clădite în cinstea lui Zeus. care purta în vârf un vultur. de către duhuri. 6. Apoi legendele au fost reluate de mulţi alţi scriitori. supăraţi pe oameni. ca : Tekirghiolul – cu apa lui sărată. Ana din creierii munţilor şi altele au legende asemănătoare. lup. Numele Licaon înseamnă. Hermes şi Ares. cum se punea pe frunţile învingătorilor.

.. ce nu vesteau nimica bun. jocuri sau concursuri. Hefaistos.. zeii! Vocea lui Zeus tremura. Tot ce văzuse în Frigia şi în Arcadia îi dovedise. porneau în goană spre palat. ca atunci când Zeus îşi pregătise lupta cu titanii. cu aripi la picioare. Zeus a poruncit lui Hermes : — Adună-mi.. Lângă palatele lui Zeus erau strânşi zeci de slujitori. privirea sa era ca marea când se dezlănţuie furtuna. după poveştile eline. porunceşte să v-adunaţi. Era un freamăt şi o zarvă în tot Olimpul. Atunci nu mai cruţa pe nimeni. noi o numim Calea lactee.. clădit de fiul său. şi lăsând toate laoparte : petreceri. Zeus. din aur şi aramă. Palatul marelui stăpân. Hermes.... şi zeii au intrat grăbiţi. Zeus se şi găseşte-acolo!. Z . neîndoielnic.... că oamenii nu îl iubesc. zbura prin cer şi striga tare : — Veniiiţi!.. chiar de era un fiu al său.. atunci când noaptea e senină . zeii săreau. pe frunte i se aduna mânia-n cute-ntunecate.81 POTOPUL eus se-napoiase nespus de mâniat din lunga sa călătorie de pe pământ. era cu porţile deschise. de zei mai mici. Veniiiţi!. de îndată. întorcându-se în Olimp. Se tem numai de el. este aceea ce se vede şi azi pe cerul mătăsos.. Stăpânul. Veniţi în sala de ospeţe. şi-atât. nici nu-l respectă de ajuns. Calea pe care veneau zeii. şi repede-şi ieşea din fire. Deci. Cât mai degrabă. la umeri şi la pălărie. Cum auzeau porunca adusă de pristav. Lui Zeus nu-i plăcea zăbava.

82

aceia care alcătuiau cortegiile şi-i însoţeau pe-olimpieni. Şi ei se frământau, cuprinşi de teamă. Îşi şopteau tainic la urechi : — Să fi reînceput titanii războiul cu Olimpul nostru ?...

STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR
n vremea asta, zeii cei mari, zeii-olimpieni, se adunaseră în sala unde îi aştepta stăpânul. Zeus şedea pe tronul său, cu fulgerele-n mâna dreaptă, şi-n mâna stângă purtând sceptrul. Vulturul cel cu pene sure, vulturul care zbura zilnic, să-l sfâşie pe Prometeu, era acolo, lângă dânsul. Stăpânul şi-a clătinat capul şi pletele-i nepieritoare. Marea, pământul, stelele, cerul întins s-au zguduit, ca bântuite de cutremur, şi au fost gata să se sfarme, să se prăvale peste Tartar. Fraţi şi surori şi fii şi fiice s-au îngrozit şi şi-au şoptit : — Ce e cu tatăl1 ?! Ce se-ntâmplă ? Atât de tare-i supărat, cum n-a fost încă niciodată. Hermes, şiretul, ştia taina. El însoţise pe stăpân în lunga lui călătorie. Cunoştea gândul, supărarea şi planurile tatălui, dar nu spusese nimănui. Păstra secretul pentru el. Şi-acum zâmbea, văzând pe ceilalţi cum se frământă şi-şi şoptesc, neliniştiţi, îngrijoraţi. — Ascultaţi bine, olimpieni!... a tunat Zeus către ei. A venit vremea ca să stingem nesuferita seminţie a fiilor lui Prometeu2, aceia care împânzesc câmpiile, pădurile, munţii şi ţărmurile mării... — Cum ? ce tot spune ?-ntrebau zeii. Vrea să distrugă oamenii ? — Băgaţi de seamă, a urmat Zeus, zvâcnindu-şi braţele în sus, eu n-am avut atâta grijă pentru Olimpul fericit, în care noi hălăduim, nici când au năvălit giganţii şi înfiorătorul Tifon. Oamenii-s mai primejdioşi. Ei seamănă cu noi, cu zeii. Mintea lor e prea ageră. Într-o zi se vor răscula. Eu singur i-am văzut pe oameni, în Frigia, nepăsători când rosteau numele lui Zeus. Iară un rege, Licaon, a vrut să îmi întindă-o cursă şi plănuia să mă răpună. Aflaţi însă că regele a şi fost pedepsit de mine. L-am prefăcut în fiară, lup... — Dar frigienii ? — Înecaţi... Tot satul lor l-am scufundat. N-au rămas decât doi bătrâni, pe nume Filemon şi Baucis. Ceilalţi s-au dus în fundul apei... — Dreaptă răsplată le-ai dat, Zeus... au glăsuit toţi olimpienii. — Dreaptă! a strigat iarăşi Zeus, tăindu-le c-un semn cuvântul. Dar a căzut numai un sat, şi dincolo un singur om. Şi nu de-un sat, şi nu de-un om îmi este mie grijă, ci de toţi ceilalţi la un loc. Dacă-ntr-o zi le vine pofta să urce în Olimp, la noi ? Să nu mai recunoască cerul şi să se-nscăuneze ei

Î

83

stăpânitori peste pământ ? Atuncea, zei, ce ne vom face ?... — O!... Asta nu se poate. Nu. Oameni să urce în Olimp ? Şi să se cârmuiască singuri ?! Mai bine piară de pe-acum! Să-mpiedicăm această crimă şi să dispară acest neam de muritori prea îndrăzneţi, care ne-ameninţă domnia! a zis la rândul său Poseidon. — Însă, mă-ntreb, a spus Atena, cine o să ne-aducă jertfe ? Cine o să ridice temple şi-o să le umple cu ofrande ? Libaţii cine ne va face ? Noi ne-am deprins să fim slăviţi. Chiar de n-o fac cu bunăvoie, oamenii tot ne mai slujesc. Ce zici de acest lucru, Zeus ? — Hm!... Asta o să mai vedem... Ne vom gândi să-ţi dăm răspuns mai la sfârşit, a rostit Zeus. Acuma nu vrem altceva, decât să-i pedepsim pe oameni. — Să-i pedepsim!... Să-i pedepsim!... Loveşte-i tu, cu fulgerul... Să ardă-n flăcări tot pământul! s-a repezit neghiobul Ares. — Am cugetat şi eu la asta, a grăit Zeus, către Ares. Însă mi-am amintit că-n timpul cât a fost lupta cu giganţii, era să se aprindă slava, unde se află cerul nostru. Şi eu mai ştiu de la Uranus că s-ar putea să vie-o zi când va lua foc însuşi eterul3 . N-am vrut s-aleg această cale... Am cugetat că e mai bine să-i înecăm... — Dar bine, cum ? a întrebat zeiţa Hera. — Nu-i greu deloc, a răspuns Zeus. Strâng nori de ploaie din tot cerul. Şi plouă, plouă, până când dispar, cu toţii înecaţi, toţi oamenii lui Prometeu... Vuia Olimpul de urale. Stăpânul a lăsat să treacă uralele pân-la sfârşit. Când s-a făcut din nou tăcere, a dat cu sceptrul în podea.

PLOILE SE DEZLĂNŢUIE
ă-nceapă, aşadar, potopul!... Tu, Hermes, fugi până la Hades şi îl vesteşte că-n curând vor sosi umbre cu duiumul. Umbrele celor morţi vor sta grămezi, grămezi în jurul porţii ce duce în ţinutul său, ţinutul groazei şi al morţii... Voi, zeii Ares şi Apolo, ieşiţi afară şi vedeţi de sunt acolo Boreu, vântul de miazănoapte, şi toate celelalte vânturi, care, suflând, pot risipi norii cei buluciţi a ploaie. Luaţi-i cu voi, ţineţi-i bine... Artemis, cheamă pe Eol, vestitul rege peste vânturi!... Şi toţi care-ncotro fugeau să-i împlinească vrerile, cât mai cu sârg, şi cât mai bine. Zeii acelor vânturi care împrăştie adesea norii au fost luaţi grămadă de Eol şi duşi departe-n nişte margini, zăvorâţi într-o peşteră, la gura căreia a

S

84

pus doi monştri-naripaţi de strajă, să nu poată scăpa nicicum. În schimb, Eol a poruncit, la cererea stăpânului, să vie Notul, vântul care aduce cu el nori şi ploi, vântul cel cald de miazăzi. Zeus l-a cercetat, privindu-l pe zeul-vânt din tălpi în creştet. Pe fruntea lui sta împletită negura, care mohorăşte văzduhul înaintea ploii. Din penele aripilor întinse peste-un sfert de lume, având culoare vânătă, ca şi sânul său păros şi încărcat cu umezeală, curgea în juru-i numai rouă. Mai mult, când apăsa cu mâna norii care pluteau în juru-i, până la mare depărtare, se auzea zgomotul ploii, ce răpăia necontenit. Ţinându-se de el, veneau şi alte numeroase vânturi, înaripate şi purtând burdufuri mari, pline cu apă. — Porniţi deasupra astei lumi şi înecaţi-o pe de-a-ntregul, a răbufnit spre vânturi Zeus. Notul a început să zboare, urmat de celelalte vânturi aducătoare de furtuni. Ploi nesfârşite se vărsau deasupra lumii, în şiroaie, în timp ce Zeus arunca, şi el, cu fulgerele-n oameni. Iris4 – zeiţa curcubeu, zeiţa cu aripi de aur – sugea apa din mări şi lacuri, şi-umplea burdufurile norilor, secate dup-atâtea ploi. Ploaia cădea, cădea, tot mai avană peste oameni, peste pământ, peste câmpii. Semănăturile pe-ogoare fuseseră-n noroi trântite. Speranţa muritorilor de-a se hrăni prin munca lor, de pe ogoare, se pierdea, şi deznădejdea cuprinsese mulţimile. Munca-ndârjită dintr-un an pierea pe câmp fără folos.

RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE
ar Zeus nu se mulţumea numai cu apele din ploi. A poruncit fratelui său, Poseidon cel stăpân pe mări, să îl ajute. Acesta a chemat la sine, într-un palat clădit în mare, din marmură verde şi-albastră, pe zeii ce-şi aveau sălaşul sub albiile fluviilor. — Daţi drumul forţelor pe care le-aveţi în stăpânirea voastră, a spus Poseidon zeilor, de cum au intrat în palat. Astfel ne porunceşte Zeus. Deschideţi deci zăgazurile şi lăsaţi libere să curgă puhoaiele, ca-ntr-un vârtej, peste pământ şi peste oameni. Poseidon îşi sfârşise vorba. Zeii priveau nedumeriţi. Ar fi-ntrebat : „de ce ?" şi „cum ?" Dar la un semn al lui Poseidon au trebuit să se retragă, să plece spre mătcile lor. S-au îndreptat către izvoare. Le-au deschis, larg, gurile reci. Apele au ţâşnit bogate şi-au năvălit, urlând, pe văi. În acest timp, zeul Poseidon îşi luase furca cu trei dinţi, bătută în mărgăritare, şi o izbise de o stâncă, cu sunet înfiorător. Pământul se cutremurase. Stânca se despicase-n două. Vinele apelor, plesnite de

D

85

violenţa izbiturii, scrâşniseră ca nişte lanţuri rupte de-o mână de uriaş. Apele tăinuite-acolo se repeziseră afară, sărind nebune peste stânci, în lungi pâraie zgomotoase, cu coame albe pe spinare, ca nişte cai înspăimântaţi. Râuri şi fluvii, prea umflate, se şi vedeau săltând din mătci. Se năpusteau peste câmpii şi nimiceau semănături, smulgeau copaci din rădăcini şi luau cu ele oameni, vite, case şi aşezări întregi. Toate-ar fi fost cum ar fi fost, dar când şi-nvolburata mare a început să se reverse, să-şi zvârle apa ei sărată în lungi torente peste ţărmuri, răspândind moarte şi prăpăd, sorţi de scăpare n-au mai fost pentru sărmanii pământeni. Purtând în clocote turbate tot ce mai era viu prin lume, apa se întindea mereu. Hotare nu mai avea marea. Nici nu se mai zăreau limanuri negre sau verzi pentru scăpare. Zadarnic se tot trudeau unii, în bărci sau plute uşurele, să mai răzbească prin puhoi, sfârşitul lor era aproape. Pe câmpuri, unde mai-nainte culegeau roade muritorii, în sate, unde se jucau copii cu râsete zglobii, era acum domnia mării. Prin crengile copacilor înalţi, semeţi, odinioară cu frunţile scăldate-n soare, lunecau peştii argintii. Frumoasele nimfe-ale mării, fiicele zeului Nereu5 , purtând în păr mărgăritare, la gât şiraguri de mărgean, şi pe veşminte flori de mare, şi scoici, şi fluturi de sidef, treceau înot peste podgorii şi prin livezi, sau se plimbau pe străzile oraşelor. Delfinii cutreierau codrii, s-avântau sprinteni printre crengi. Leilor, galbeni ca nisipul, tigrilor şi mistreţilor, şi altor fiare sângeroase nu le mai era de folos puterea mare ce-o aveau. Păsări cu aripile-ntinse străbăteau zile întregi văzduhul, căutând să-şi afle un locşor, unde să poată poposi. Căutau zadarnic, şi la urmă cădeau în ape, fără vlagă, ca nişte frunze veştejite dintr-un copac bătut de vânt. Imensa revărsare-a mării acoperea întreg pământul şi pentru-ntâia oară valul se legăna pe vârf de munte. Cei mai mulţi oameni au pierit. Alţii, puţini, scăpaţi cu zile, pe câte-o creastă mai înaltă, slăbiţi de foamea nemiloasă şi îngheţaţi de frig s-au stins, de-asemeni, şi-au căzut în ape. Numai o barcă mai plutea, o barcă mare, construită parcă anume să înfrunte nebuna furie-a apelor. Şi-adevărat, precum se spune, barca fusese pregătită cu vreme multă înainte...

După aproape nouă zile de necurmată scurgere. din plin. înfrigurată şi flămândă. norii erau secătuiţi. După ce tatăl. şi doar cu dreapta a-notat. până ce a ajuns la mal. ca şi bunicul său. că Zeus vrea să înece tot pământul sub un potop nemaivăzut şi să distrugă oamenii. Iar cerul când s-o limpezi. pustiul verde-al apelor. P . oricât îi tot adăpa Iris. Uranus. Când vor începe ploile – prin ploi vrea Zeus să înece pământul nostru! – tu te urcă îndată pe corabie. ce nu va fi cuprins de ape. ce purta numele de Pira. care-avea darul prevestirii. Prometeu. Era barca lui Deucalion7. Şi barca i s-a sfărâmat. Apele au crescut întruna.. încă înspăimântat. Ploaia mai încetase parcă. cată în zări şi vei vedea un singur vârf semeţ de munte. până ce a ajuns acolo. i-a spus aşa lui Deucalion : — Ia seama. Vântul şi marea i-au izbit în nişte stânci barca de lemn. Deucalion şi soţia lui s-au dus să-i mângâie durerea. a fost înlănţuit de Zeus. pe tot întinsul ei. să-nfrunte apa şi furtuna. dacă tu ai să mă asculţi! Să-ţi faci o barcă zdravănă. s-au urcat amândoi în barcă. şi-a luat pe draga lui soţie. fiule. Scăpat din valuri. de valuri. pe Deucalion.. Vâsleşte ne-nfricat cât timp ploile-acelea vor dura.. Elada s-a acoperit. şi cerul se mai limpezise. tatăl omenirii. de lemn. în Tesalia. avea el însuşi un fecior. Numai o barcă mai plutea. Ascultând sfatul tatălui. gata de drum către Parnas. Şi.. luptându-se din greu cu marea. La pieptul său strângea pe Pira. Îndreaptă-ţi barca într-acolo! Şi ce va fi vei mai vedea. Şi el era căsătorit cu fiica lui Epimeteu şi a Pandorei: o copilă plină de haruri. când s-au pornit ploile. Fiul lui Prometeu şi-a luat sub braţul stâng soţia dragă. Iar Prometeu. Deucalion a zărit Parnasul şi a vâslit mai încordat. dornică de un adăpost. Planul lui nu va izbândi.86 POTOPUL ÎNCETEAZĂ rometeu. ce era rege la Ftia. de cum s-a-napoiat acasă. Deucalion privea. Pune într-însa hrană multă şi apă de băut. Acel munte este Parnasul6. Deucalion şi-a pregătit barca.

plătit-au mult prea mulţi şi-aşa. ce te-au nemulţumit pe tine. din slavă. se află-n muntele Parnas. a risipit norii la mare depărtare. a-nceput să vie către matca sa. te voi ruga-n genunchi să-i ierţi!.. şi în aceeaşi clipă marea şi-a încetat tot zbuciumul. de undeva.87 ZEIŢA TEMIS INTERVINE glăsuit : — Măreţe Zeus.. s-a avântat în largul său. în fluvii şi în lacuri. pământul parcă se-nălţa. Deci. La Hades morţii vin şirag. Apa. şi într-un ceas sau poate două. şi arătându-i tot pământul scufundat sub noian de ape.. a chemat la sine pe-un fiu ce se chema Triton9. în cea de-a zecea s-a îndurat să facă semn.. dintr-un fund. Poseidon şi-a lăsat din mână tridentul său cel fermecat. căruia i-a cerut să sune înapoierea apelor în mări. Colinele au răsărit de sub povara undelor. şi i-a dat drumul de îndată.. şi iată-i. cerul s-a-nseninat de tot. s-a repezit Eol până la peştera unde-l ţinuse pe Boreu. dreptate ţi-ai făcut destulă. Boreu. Triton a luat o scoică mare şi a sunat din ea prelung. titanida. supusă. — Cine sunt ei şi cum se cheamă ? a-ntrebat Zeus. Şi după nouă zile şi nouă nopţi. pădurile îşi arătau din nou coroanele-nverzite deşi frunzele mai păstrau încă nămolul apelor. când s-a văzut scăpat din peştera întunecoasă. Pe urmă. Aflând că ploaia s-a oprit. un monstru-al apelor marine. şi-n timp ce apele scădeau. şi nu se mai sfârşesc la poartă.. La acest semn. Suflând voios.. După aceste nouă zile. Lasă-i pe-aceşti doi în viaţă. — Se cheamă Deucalion şi Pira. i-ar fi zărit pe cei doi oameni zeiţa Temis8. au mai rămas pe lume doi. Temis s-a apropiat de Zeus. câţi vieţuiau până acum. ascultând-o pe Temis. împărţitoarea de dreptate. Pentru un sat de frigieni şi-un rege din Arcadia. Din mii şi mii de oameni. Zeus. L egenda spune că.. Au suferit şi ei destul. El este rege tesalian. în sfârşit. pentru numele dreptăţii. Norocul le-a surâs. s-a îmblânzit. a .

Când. Milostiveşte-te. S . cum era datina străbună. Bine c-am scăpat amândoi. de parcă n-ar fi fost tot ele acelea ce-necaseră atâţia oameni pe pământ. Şi el i-a spus soţiei sale: — Numai tu. tihnite. Deucalion şi soţia-i. Marea se legăna domoală şi visătoare-n matca sa.. şi parcă nu-ţi venea a crede că ea. cel puţin. Privind până departe-n zări. alţi oameni ? Vorbind. Pe zidul templului creştea. Preoţi nu mai erau acolo. pe plete. Nu prea departe de Cefis era templul zeiţei Temis. haină şi turbată. cei doi soţi s-au culcat în templu. iacătă... Coborându-se apoi noaptea. se coborau pe coasta muntelui Parnas. tu. venind lângă el. învaţă-ne ce putem face. zeiţo. se năpustise peste ţărmuri.. Focul n-avea deci cum să ardă. au pornit veseli iar pe cale. pentru ca Temis să se simtă îndeajuns de mulţumită11 . ca să se umple iar pământul cu oameni şi-alte vietăţi. au aprins focul pe altar şi-au făcut cele de cuviinţă. M-aş fi zvârlit în valurile spumegânde. deşi suntem atât de singuri. De ce nu am şi eu putere ca înţeleptul Prometeu. care eşti bunica noastră şi ocroteşti dreptatea-n lume. au implorat-o pe zeiţă : — Tu.88 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT e liniştise iarăşi lumea. Râuri şi fluvii se scurgeau în albiile lor. ascultă. peste pământul fără viaţă şi fără oameni. te-aş fi urmat. şi poate drumul mai departe ne-o fi mai lin şi mai cu spor. Deucalion şi soţia lui s-au cufundat în unda rece. singură cu mine. După ce s-au spălat pe trup. urlând şi făptuind prăpăd. din apă şi pământ. în voia lui. zăresc în cale apele râului Cefis. dacă destinul făcea să pieri-naintea mea. părintele meu chinuit pe stânca din muntele Elbrus ? De ce nu pot şi eu să fac. Râul cel sfânt ne-a tăiat drumul. au curăţat zidul de muşchi. ce hălăduieşti în slavă şi stai lângă stăpân. şi şi-au stropit veşmintele. Deucalion-a simţit că-i curg lacrimi amare pe obraz. muşchiul cel verde.. Dar în acelaşi timp cei doi au căzut în genunchi pe trepte şi. Pira. Rostind cuvintele acestea. — Semn bun! a glăsuit bărbatul. dacă şi eu mă înecam? Cum îndurai atâta frică ? Cine-ţi mai mângâia durerea ? Eu. ai rămas în lume. iubită Pira. Deucalion a văzut-o-n vis pe Temis. Pira.. Să ne spălăm în unda lui de rele şi necurăţenii10. sărutând marmura rece. Dar mă gândesc : ce inimă ai fi avut.

erau seminţe rodnice. a spus zeiţa Temis. Acesta e. mai mult decît la început. să zvârliţi oasele-i în urmă... prin vis. pentru a doua oară – prin Deucalion şi soţia lui – s-au ivit oamenii pe lume. Lumea s-a înmulţit din nou. cum spun legendele străvechi.. ele se prefăceau în oameni. mi s-a ivit bunica Temis. DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI punând cuvintele acestea. Deucalion şi soţia sa au luat în braţe multe pietre. strămoşul grecilor. după legendă.. — Focul va arde de la sine! — Şi oameni noi cum vom aduce pe-acest pământ acum pustiu? — Să luaţi.. Căldura soarelui făcea seminţele să încolţească. S . Cele pe care le aruncase Deucalion se schimbau în bărbaţi puternici. iar celelalte. numiţi în vremurile vechi : elini. părăsiţi templul şi porniţi amândoi unde vă duc ochii.. — Dar focul cine-l va păstra ? a întrebat. Deucalion s-a trezit îndată. Astfel. le azvârleau în urma lor. mergând de-a lungul văilor. În casa asta i-a născut Pira soţului său un fiu. bărbatul. şi oamenii vor răsări. aceasta a-nceput să plângă: — Oasele străbunicii noastre ? Ar fi o crimă neiertată să risipim aceste oase. Deucalion şi-a făcut o casă. i-a spus Temis. vieţuind cu soţia lui în pace. respectat de toţi. oasele străbunicii voastre. Unde cădeau aceste pietre.. mii de spiţe.. de plante şi de animale. e pământul însuşi. Iară în humă era viaţă. M-a învăţat ce-i de făcut ca să-i reînviem pe oameni.89 — În zorii zilei. totul e limpede. zeiţa a pierit din vis.. azvârlite de mâna moale a soţiei. pe care l-au numit Elen. Mergând de-a lungul fluviilor. E Gheea. apoi. Din ele s-au născut pe urmă. — Atunci. Nu-i Gheea străbunica noastră ? — Ba da. în timpul nopţii.. s-a luminat bărbatul. deveneau nişte fete mândre. — Dar stai!. s-a bucurat femeia. Şi a strigat soţiei sale : — Pira! În vis. Oasele ei sunt pietrele. Numai că povestind soţiei cele pe care le visase. vieţuitoare. zvârlind cu ele peste tot.

aceste zâne ale mării sunt numite în basme : sirene. origine acvatică. un alt zeu al mărilor. Cei vechi îşi închipuiau însă sirenele ca pe nişte fete cu trupurile jumătate păsări. având deci. Era în acelaşi timp şi o zeiţă a norilor. şi aerul. Pe ceilalţi : Poseidon.90 Note 1. Hades. ca un adevărat părinte. reprezentat în mitologia elinilor ca un bătrân venerabil. avusese cincizeci de fiice. Adeseori. după cum Hermes era pristavul lui Zeus. Iris cea cu aripi de aur. ei sunt numiţi uneori fiii lui. jos pământul. ce locuiau numai . Sugea apele din râuri şi mări şi încărca norii sleiţi după ploi. Hestia. dar Poseidon era cel mai mare dintre ei. Nereu. Imaginea fabuloasă a acestor nimfe a pătruns în mai toate basmele popoarelor sub forma unor zâne ale mării. Zeul Nereu. de eterul cel subţire şi curat. Cei vechi socoteau că din haos s-a despărţit pământul de cer. de la amândoi părinţii. despărţit de apă. 4. dându-le viaţă a doua oară. pentru că el pretindea că oblăduieşte totul. pentru că majoritatea zeilor îi erau fii şi fiice. un zeu marin. dedesubt aerul obişnuit. Din pricină că legendele arătau pe Prometeu drept creator al oamenilor. 3. mai este numit „tată" sau „părinte al zeilor şi al lumii". fiica lui Ocean. Taumas era fiul Gheei. îşi explicau elinii faptul că după ploaie apare curcubeul. Basileii sau regii elini se intitulau şi ei părinţi ai oraşelor sau ţinuturilor pe care le cârmuiau. Iris era fiica lui Taumas. 2. în culorile lui atât de minunate. adică plin de bunătate şi înţelegere. Ea zbura cu iuţeala vântului. pe care-l respiră oamenii. În sfârşit.. căsătorit cu oceanida Doris. Demetra şi Hera. Dând această complicată genealogie. Ele erau cele cincizeci de nimfe nereide. pe zei şi pe oameni. zeii mărilor erau mai mulţi. Sus de tot era eterul. a Electrei. el îi salvase din pântecul lui Cronos. era în mitologia elinilor socotită drept o crainică a zeilor. din căsătoria ei cu Pontul. era considerat tot un fiu al zeiţei Gheea – pământul – şi al Pontului. aşa cum apar şi în creaţiile noastre populare. sau curcubeul. Dealtfel. prin legende pline de poezie. uscatul de apă. 5. Zeus era numit adeseori „tatăl zeilor din cer". stăpân olimpian al tuturor apelor.

aflată între Capri şi coastele Italiei. Era deci firesc ca ea să intervină în favoarea nepoţilor săi. unde apa lipseşte adesea. situat în vechea Grecie. nu este altceva decât Venera sau Venus – numele latin al zeiţei Afrodita. Ei credeau că apa poate spăla uneori nu numai necurăţenia. spune în cântecele lui că Parnasul îşi înalţă două dintre vârfurile sale până la stele. Muntele Parnas. Multe râuri. şi alte ţinuturi marine au devenit pământuri fertile. Ca un omagiu faţa de apele curgătoare. făcând furtuna să se dezlănţuie sau să înceteze. după unele legende. Râurile – apele curgătoare din izvoarele de munte. deci mama lui Prometeu şi a lui Epimeteu. Legenda potopului este comună aproape tuturor popoarelor. de unde izvorau şi unde se reîntorceau. Aceasta mai cu deosebire în ţările cu climă secetoasă. păstrate în amintirea oamenilor numai prin poveşti. până în Africa şi America de Sud. Italia etc. cărora trebuie să le aducă apă. sfătuit de Prometeu. Mureşul etc. după cum marţi vine de la zeul Marte – sau Ares – şi joi de la Joe (Jupiter) sau Zeus. ca o mulţumire a binefacerii pe care o aduc râurile. au avut loc mari ploi torenţiale. Şi în folclorul nostru. vedem şi-n basmele noastre pe eroii populari ajungând în peregrinările lor la sfânta Miercuri. Ele erau reprezentate. Sfânta Vineri. La cei vechi. să se purifice. Titanida Temis fusese. Era deci firesc să-şi închipuie că acesta a fost singurul refugiu în timpul potopului. de cele mai multe ori. socotindu-le fiii şi fiicele lui Ocean. 7. elinii personificau şi râurile. prin nişte oameni cu trupuri de tauri. ci şi relele. soţia titanului Iapet. apele care fertilizează pâmântul. La elini. ale cărui minunate „Metamorfoze" au stat adesea la baza alcătuirii unora dintre aceste legende. semnul puterii. din care s-a salvat Noe cu arca lui. ţinând la gură o scoică din care suna. 11. Interesant este însă faptul că Deucalion. noul părinte al omenirii – spre deosebire de Noe – se salvează împotriva voinţei divinităţii supreme. Tradiţia aceasta naivă s-a păstrat la unele popoare. între Dorida şi Focida. Spania. Despre Triton vom mai aminti când va fi vorba în amănunt de zeul Poseidon. dovadă că în timpuri foarte. Poetul Ovidiu. era locul unde sălăşluiau zeul Apolo şi cele nouă muze. în lucrarea lui „Munci şi zile". sfătuit de Dumnezeu. adapă oamenii şi vitele şi spală necurăţeniile – se bucurau la elini de un respect deosebit şi erau socotite sfinte. 8. ca : Oltul. 9. unele râuri aveau sanctuare şi altare proprii şi în cinstea lor se organizau serbări. Numele de sfânta Miercuri vine de la zeul Mercur sau Hermes.91 într-o insulă a lor. foarte depărtate. înalt de 2459 m. Locuri uscate au fost acoperite de ape. necazurile. Biblia narează şi ea legenda despre un potop. Tot aşa cum Deucalion şi Pira curăţă templul lui Temis. primind în schimb o răsplată. 10. apele ocupă un loc deosebit. Coincidenţa este izbitoare. El simboliza urletul valurilor şi era reprezentat printr-un zeu marin cu coadă de peşte. purtând şi coarne. locul lui Noe îl ţine Deucalion. . au balade şi legende legate de numele lor. 6. să le facă focul. Celor vechi li se părea muntele acesta nespus de înalt. tatăl său. Hesiode recomandă călătorului ajuns pe malul unui râu să-şi spele mâinile. altfel riscînd să-şi atragă mânia zeilor. Deucalion şi Pira. ca în Egipt. Ca pe toate celelalte elemente ale naturii. să le cureţe casa şi grajdurile. sfânta Vineri. de pildă. cutremure şi scufundări.

împlinindu-şi vorba. Aş vrea să sorb. Eu sunt stăpân şi fac ce vreau. căta nesăţios prin lume. Dar văd. fructe de pe pământ şi vinul cel înmiresmat. T recuse.. în sfârşit. Dar dintre ele o-ndrăgise pe cea mai mică. la nesfârşit. urgia potopului dezlănţuit. Am să fac.. . dulce şi gros. De-o parte se aflau elinii. neam de titani1. Şi Zeus. din pricină că zeul fluviu avea cam douăzeci de fete. acolo. uneori mai fermecătoare decît zeiţele din cer. Căta mai mult către ţinutul udat de fluviul Asopos4. Zeus era iar mulţumit... pe care-l beau toţi muritorii cu nesaţ.. Hermes. O lume nouă se năştea. din neam de zei. pe pământ.. nectar divin. Hermes. chiar dacă sunt orânduite de mine însumi. pristavul : — Acuma toate-mi sunt pe plac.. pe Egina. Mie îmi este-ngăduit să calc şi legile cereşti. Într-un sfat tainic îi spunea fiului său. nimfe3 şi fete pământene. una mai mândră decât alta.. De alta erau ceilalţi oameni – câţi se născuseră din . Mi-am luat zeiţe de soţii2 .92 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS pietre. ce e mai bun şi mai gustos : ambrozie. şi-alte nunţi.

Regele locului. pe care a zvârlit-o-n mare5. a trebuit să se-nvoiască. Şi fata.. dar cu chip ademenitor – şi a pândit-o pe-Antiopa. Zetos şi Amfion. El a furat-o pe Egina. nu s-a lăsat batjocorit. era nespus de necăjit. o flacără strălucitoare. Asopos a fugit s-o caute. Lui Zeus nu i-a fost destul. a-nvăluit-o-n flacără şi. tatăl. Atunci. răufăcătorul care-o furase pe Egina. îi spunea el zeului Hermes. de nişte oameni milostivi. care s-a coborât din cer. crescut acolo-n insulă. — Dar fluviul are şi-alte fete. Aflând atâta sărăcie. scăldată de albastrul mării. şi ea va fi soţia mea. cu puterea lui de zeu. Iar fiul ei. Drept mulţumire fluviului. Sisif i-a spus unde se află Zeus. Asopos s-a înduioşat şi. şi-a prefăcut iubita într-o bucată de pământ. câte-o fructă. ici-colo. Z . precum se povesteşte.. Precum a zis a şi făcut. cu prada lui. Fata a rămas insulă. S-a ridicat din matca sa şi a pornit în lumea largă să-l afle pe. Copiii ei au fost doi gemeni. A mers. că Zeus – cât e el de Zeus – s-a cam temut să nu păţească în acea ziuă vreo ruşine. ce purta numele Eac. să facă noi semănături. Iarba a început să crească. S-a preschimbat într-un satir6 – într-un satir încornorat. micul Eac. Sisif. Ba i-a mărturisit că fata avea acuma un copil. într-o clipă. pân-a ajuns într-un regat numit Corint. într-un vârtej ameţitor. să nu o mai găsească nimeni. Ţinutul s-a înveselit. Fluviul n-a mai avut ce face . Oamenii au ieşit la câmp. Numai că zeul fluviu. păşunile erau uscate şi în livezi nu se vedea decât. fiindcă fusese lipsă de apă în tot anul şi grânele nu se coceau. ascuns. Cea mai frumoasă-i Antiopa.93 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE eus. pe malurile fluviului. s-a preschimbat în flacără. Era atât de mânios. neavând ce face. A devenit soţia lui. Mai ales nu-i era pe plac să i se dovedească fapta. a mers. a făcut să ţâşnească apa dintr-un izvor de mult secat. a ajuns rege mai tîrziu. pe nume : strămoşi ai regilor din Teba. În ţara lui bântuia foamea. când adormise-ntr-un umbrar. a trebuit să se întoarcă în albia lui părăsită. a purtat-o în nişte locuri tăinuite.

Şi. Iată ce fac. Zeus. — Nu.. şi a rostit către Calisto : — De azi vei fi soţia mea. nu-i alta care să merite. Fără să dea nici un răspuns. îmi pare mie. Nimfei nici n-o să-i fie teamă. înlăcrimată.. dar nimfele acestea au jurat fiicei tale. ce fată crezi tu. i-a poruncit nimfei să vină la pieptul său şi-a sărutat-o. te-asigur.. — Bine. spre inima pădurii. i-a spus pristavului stăpânul. la vânătoare. Pe umeri ţinea. băiete. că vor rămâne ne-ntinate. plângând. Îi va fi teamă. stăpâne ? zicea Hermes. Gemând. Fiul tău o să-ntemeieze regatul din Arcadia! Când a-nţeles înşelăciunea. pe Arcas. Dar Zeus hohotea în slavă şi îi spunea pristavului : — Hermes. mai mult ca dânsa. sau aşa e ? Nu cred că-i alta mai frumoasă decât Calisto7 .. auzind ţipetele fetei. dacă îşi calcă jurământul. Hermes. i-a tăiat calea lui Calisto. Calisto s-a înfăţişat tremurătoare. a vrut să-şi scape victima de sub săgeata fiicei sale. Fata a fost lovită-n piept. oare. A .94 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS sopos îşi plângea destinul.. S-a chinuit aşa un timp. Artemis. te înşeli.. Eşti gând din gândul meu. a trimis nimfele s-o cheme. Artemis cea adevărată. Zeus. Mergând cu pas uşor. Făcând un semn. Cu voce limpede. a râs cu hohote stăpânul. Se ruga biata să o ierte. prin munţi. nimfa care o însoţeşte în cortegiu pe Artemis. se bucura că-i strânsă-n braţe şi sărutată de zeiţă. Calisto nu o să primească a-ţi fi soţie. s-a prăbuşit in iarbă şi sângele nevinovat a înroşit pădurea toată. cinstea de-a-mi deveni soţie. Atâta numai că zeiţa arareori îşi greşea ţinta. Ursoaica a-ncercat să scape şi să se urce-ntr-un copac. Calisto. nimfa a început să ţipe şi a fugit ca o nălucă. că merită cinstirea-naltă de a-mi pleca ochii spre ea ? — Ştiu eu.. deşi nu avea nici o vină. Într-adevăr. un arc măiestru de argint şi-o tolbă plină cu săgeţi. Deodată. având o cută-ntre sprâncene. ca şi dânsa. Zeus şi-a luat chipul său majestuos. într-o clipă Zeus a luat înfăţişarea copilei sale. Zeiţa Artemis ucide nimfele sale din cortegiu. nebănuitoare. i-a căzut în genunchi zeiţei şi a rugat-o să o ierte.. a preschimbat-o pe Calisto într-o ursoaică. impunător. Mai înainte de-a muri a născut un fecior. a cerut arcul şi-o săgeată şi a ţintit-o pe Calisto. — Privirea ta e ageră. de fată. Artemis se uita la nimfă. care era acolo ascuns în dosul unor arbori.

s-a coborât în Argolida. IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ alisto este sus. A vieţuit el multă vreme. o preoteasă-n templul Herei. pe Zeus. „Unde o fi plecat iar Zeus ?" se-ntreba ea şi cerceta cu ochii lumea-n lung şi-n lat. N-a răspuns nimeni. ca o ciută. pe loc. Sunt flori pe lume câte vrei. l-a rugat pe tatăl său ceresc. Egina-i insulă în mare.. s-a repezit-naintea fetei. Ca să-i păstreze frumuseţea. Zeus a luat-o de pe rug şi a zvârlit-o între stele. A fugit iute. Zeus i-a împlinit dorinţa schimbându-l. pe boltă. ca o petală de argint. oraş vestit. ce o pândea din slava lui. după cum îi prevestise însuşi Zeus. înfloritor. trupul său a fost pus pe rug. era alt fluviu zeu. ce se numeşte Ursa mare. zeiţa Hera îşi căuta soţul peste tot. pe şesul înroşit de soare. Zeus s-a apropiat de ea şi-a-mbrăţişat-o cu de-a sila. Zeus tăcea. terminându-şi scăldatul într-o dimineaţă. storcându-şi cosiţele bălaie. Îţi poţi afla alte soţii. glăsuia Zeus către Hermes. se îndrepta spre ţărm. a poruncit să i se-aducă un nor de aur şi. Ajunsă tocmai lîngă fluviu. ţara cea mai încântătoare ce se afla în acel timp. cum se rotea domol prin unde şi se ivea deasupra apei. În acest timp. Tatăl acestei fete. Unde eşti ?.. Zeus. Pământul era luminat de soare. Zeus o văzuse pe Io când se scălda în zorii zilei. Zeus!. Inahos. se-nţelege. Dar Zeus şi-a-ncruntat privirea. numai în Argos se lăsase un întuneric nepătruns. în altă constelaţie care se cheamă Ursa mică. Hera a început să strige : — Stăpâne!. Fecioara Io. Destinul a voit ca eu să mi le pierd pe amândouă. de asemenea. Io s-a-nspăimântat de moarte. Şi mai trăia pe-atunci. neostoitul Zeus.95 Sfârşindu-şi fata zilele. ivind o nouă constelaţie. ce purta numele de Io.. să-l ducă lângă mama lui. Zeiţa. cam bănuitoare.. Fiul său. Io. ce uda ţara Argolidei. Io s-a rătăcit prin beznă. lungi. era mai greu s-o prindă Zeus. şi peste fluviu s-a lăsat un nor mai negru decât noaptea. La adăpostul tatălui. simţind că i se-apropie ceasul din urmă. după cum spun legendele. îi răspundea şiretul Hermes. — Necazul n-are nici un drept să mohorască fruntea ta.. Din cer o urmărise lacom.. ca în orice zi. sperând că nu C . însă. ridicând braţele spre soare. în Argos8. Şi moartă ea era frumoasă. Arcas. în întuneric. Voia să se-întoarcă-n fluviu. a-ntemeiat Arcadia.

a poruncit norilor negri să se împrăştie-n văzduh. au ajuns. Acolo să mi-o chinuieşti. Nici o mişcare nu scăpa ochilor săi veşnic la pândă. vedea şi-n bezne şi în apă. o aducea să doarmă pe locuri cât mai umede. A ieşit din pământ. Vorbeau cu toţii despre ea. pe rând. frunze pălite şi amare. mai bătute de vânturile cele reci. Simt că mă sting. în părţi şi-n spate. cum se cuvine aceluia ce suferă. băgau de seamă orişice. Inahos. altu-n spate. Noaptea. schimbase fata-ntr-o junincă şi sta. ascuţit. Monstrul acesta. o clipă fiecare . nevinovat. Monstrul a luat de lanţ juninca şi a purtat-o peste munţi. A luat pe fiica lui Inahos – astfel schimbată în junincă.. Atâta câ şiretul Zeus. şi cu surorile-i iubite. jos. putrede. să mi-o dai mie! a rostit Hera. înnămolite. cât te-i pricepe tu mai bine. — Nu ştiu. — Ţi-o dau.. să n-o mai poată vedea Zeus. să iei juninca asta. o oropsise. unul în faţă. dar ceilalţi rămâneau de strajă. E o junincă fermecată! a trântit Zeus o minciună. Acestui monstru i-a dat Hera pe fiica fluviului Inahos şi i-a grăit în acest fel: — Argus. I-a pus de gât un lanţ de-aramă şi-a-ncredinţat-o unui monstru. alături. dornic să-i stingă bănuiala soţiei sale din Olimp. Tocmai atunci erau pe ţărmuri bătrânul fluviu zeu. Dar Hera. — De e aşa. într-o bună zi.96 va fi zărit. un slujitor de-ncredere. Eu bănuiesc că e o fată. că Zeus totuşi este-acolo. Şi tot ducând-o monstrul Argus. vedea în toate părţile : sus. — Unde-o fi Io a noastră ? se tânguia încet bătrânul. Zeus. mai îngheţate. lăsând-o pradă frigului. Abia dacă în timpul nopţii câte doi ochi se odihneau. numit Argus9 . în ţara fluviului Inahos. Io vărsa lacrimi amare. — De unde e juninca asta ? l-a iscodit zeiţa Hera. Nu îi dădea voie să pască decât o iarbă vestejită. Norii s-au ridicat în sus şi s-au împrăştiat ca fumul. ce-avea tot corpul presărat cu zeci de ochi pătrunzători. Hera o urgisea mai rău. Tu să mi-o duci cât mai departe. din cer. pesemne. pe copilă. ca să nu fie prins. cum nu! a răspuns Zeus. H . peste câmpii şi peste ape. iar apă nu putea să bea decât din bălţi cu sărătură. bănuind. prin lumea largă. Şi-n loc să dobândească milă. MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO era n-a aşteptat să-i dea Zeus încă o-ncuviinţare. Ştia că e nevinovată.

Păstorule nelegiuit. numele – Io – cu copita.. blândă. — Aduceţi leacuri.... Duse îmi sunt orice nădejdi. — Surioara noastră dulce. Cât timp s-au petrecut acestea. vom lăcrima în urma ta. Bătrânul se şi repezise de gâtul fetei sale dragi. lovindu-şi fruntea. N-o mânia cumva pe Hera. târând juninca-n urma lui. striga dânsul... monstrul cel de credinţă-al Herei se aruncase-n apa rece ca să-şi împrospăteze trupul. Şi noi.. ce-nveselea întreg palatul cu râsetele ei zglobii. Inahos îi mângâia pielea rănită de lanţurile de aramă. — Io!. pe ţărmul nisipos al apei. Văzând că tatăl şi surorile n-aveau cum să o înţeleagă. hohotind : — E dusă mângâierea mea. ce ocroteşte-acest ţinut. — Juninca asta-i fermecată! au strigat toate fetele. Da. fiindcă loveşti un animal sub care se ascunde-o fată.-n lături. zeii au să te pedepsească. Plângând cu ţipete. Tatăl se aruncase jos. sărmana ? se întrebau şi fetele. Inahos.. Aduceţi iute!.. Eu sunt Io a voastră. a rostit fluviul zeu.. cu multă trudă. Auzind însă pe Inahos că îl blestemă-n acest fel. ... Priviţi-mă cum am ajuns… mugea copila-ndurerată. ea şi-a zgâriat..... A tras apoi tare de lanţ. Io scrie.97 mă sting cu zile. pentru că s-ar putea să-ţi schimbe toate copilele la fel. Ea îmi era căldura vieţii şi mângâierea clipelor de bătrâneţe ce m-apasă. da. pe unde-o rătăci.. oblojeli!. — Eu sunt.. Iubita noastră soră! Eşti osândită pe nedrept. Hai să citim şi noi ce-a scris. Fetele îşi smulgeau şi ele părul din cap şi se jeleau : — Io!.. da.cât vom trăi pe lume.. Ştie să scrie cu copita... s-a săltat repede din unde : — Fereşte-te.. bătrâne. Io era la depărtare de câţiva paşi şi-i auzea. care cânta din zori în noapte... a răcnit el..

şi la umeri.. El însă s-a urcat pe-un munte. să nu se-apropie nici un om. Lui Argus i se închid ochii. nevinovată precum e!. zeul Hermes şi-a dat deoparte-aripile şi a lovit cu caduceul într-un tufiş de bozie. aici e grasă. nişte păşuni cu iarbă arsă. Cum ? Te priveşte. Asta vrea. A . . Făcut din trestii ?. mereu. — Frumos mai cânţi. şi la picioarele-i mai iuţi decât e vântu-n vijelie. — Sunt un sărman păstor de capre. A venit vremea s-o ajut. umbrit de arbori rămuroşi. Urcă-te sus! E şi răcoare. Şi-a pus Hermes aripile la pălărie. cântând mereu. Şi-s izvoare. A tot zburat. A început să-şi mâne turma... S-adoarmă monstrul ce păzeşte pe fiica fluviului Inahos. în bătălia dintre ei.. — Cine eşti. fermecător. având pe lângă ei un ţap cu părul negru.." A chemat deci pe zeul Hermes şi i-a cerut să plece-n grabă spre locul unde era Io. băiete!. tufişul s-a schimbat pe loc în douăzeci de capre roşii şi douăzeci de iezi bălţaţi. De pe-nălţimea unde sta. măi ? i-a strigat el. din nai. De-acolo priveghea în zare. Îmi fac iarăşi prea mulţi duşmani. cu lanţu-i greu. Acolo iarba e pălită. până ce a găsit. încât abia de-o vedea Zeus..E prea destulă suferinţă pe care o îndură Io. Iar mie-mi vei cânta din fluier. Sosind acolo. ce ar putea să-i dea lui Io vreun ajutor oricât de mic. Aici a legat-o pe Io de un ţăruş. Erau atâta de departe şi-atât de bine-o ascundea Argus pe Io-n acel loc. A pus sub haină secera de diamant cu care Cronos îl sfârtecase pe Uranus.. Asta şi urmăreşte Hermes. Frumos mai ştii să cânţi. păcură. a tot zburat. în drum. până ce a ajuns în locul unde monstrul zeiţei Hera păzea pe fiica lui Inahos cu-atât de mare străşnicie. A dus juninca mai departe. Şi tu poţi să te odihneşti. ce fluier e acela ? N-am mai văzut.. Dar vai.. lângă Argus . până la urmă se-nvoieşte. cântând din nai. — Ai să-l ucizi pe monstrul Argus. Cum a lovit cu caduceul. M-a blestemat fluviul Inahos. să-ţi tot adăpi căpriţele. Hermes se face-ntâi că nu vrea să urce-n munte. i-a poruncit Zeus lui Hermes. Argus l-a şi văzut pe Hermes..98 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS rgus nu s-a uitat în urmă. şi să-l ucidă.... nu vezi ? i-a dat răspunsul Hermes.. N-a ascultat plânsetul lor.. ia vino-ncoace!. Hermes şi-a scos din sân un nai.. a cugetat în sine Zeus.. A luat în mână caduceul şi a zburat ca un vârtej. Încet-încet îşi urcă turma. Eşti viclean şi priceput în treburi de-astea.

— Spune-mi. Gândeam s-o urmăresc pe Io. Muntele s-a-nroşit de sânge. păstorule iubit. i-a prins de coada cea rotată. Hermes îşi duce caduceul peste tot trupul monstrului. câte unul. ca s-adoarmă tot mai adânc. rotată. adormitor. Ea a luat ochii strânşi în poală. ici-colo. Capul s-a despărţit de trunchi.. scăpată de sub cumplita priveghere. Visează despre zeul Pan şi despre o unealtă nouă. despre un zeu. căzuţi pe văi. — Dar ce să fac acum cu ei ? se întreba zeiţa Hera. care o priponea pe Io. Mai sunt de strajă. cine a născocit unealta din care cânţi aşa frumos ? Păstorul prefăcut îi spune. Nu vreau să-mi scape fata asta! Voia să-i pună pe o stâncă. Vocea lui Hermes e ca vântul. cu ochii cei risipiţi ai monstrului!" a cugetat zeiţa Hera. IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE eul pristav nu stă pe gânduri şi rupe lanţul de aramă.. cu glas domol. pe nume Pan. Iar caduceul mângâie ochii lui Argus.99 Monstrului i se închid ochii. Pentru întâia oară Argus nu are nici un ochi deschis. îi tot spune. Ochii lui Argus s-au desprins şi de pe cap şi de pe trunchi. cum zeul a-ntâlnit o nimfă . Hermes împinge cu piciorul şi trunchiul celui ce fusese străjerul de credinţă-al Herei. Hermes îşi schimbă uitătura cea plină de bunăvoinţă şi se încruntă ucigaş. sub cântecul duios din nai.porneşte-n goană către casă. căzuţi pe coaste. pentru cântat. i-a plăcut mult zeiţei Hera. Puterea lui este sfârşită.. Îşi scoate arma şi loveşte grumazul gros al monstrului. in câmpie. şi. numită nai. ca-ntr-un mormânt. în timp ce Hermes îşi aşază la loc măiestrele-i aripi şi se ridică-n zbor spre Zeus. şi-s risipiţi mai peste tot. A strâns ochii monstrului Argus. Şi-i spune Hermes. zeul Pan s-a-ndrăgostit. Juninca liberă. ca nişte pietre nestemate. rostogolindu-se pe văi. De sub veşmântul de păstor îşi scoate arma ascuţită. „E numai bună de-ncrustat coada păunului. Nici nu zburase bine Hermes şi s-a ivit zeiţa Hera. Capul şi trunchiul se zdrobesc. şi a rostit către păun : Z . I-a strâns în poala ei pe toţi. Argus a adormit de tot. Coada păunului. ca să-i arate ce-a făcut.. trecând o pasăre : păunul. când suflă prin frunzişuri vara. Nu încă toţi. rosteşte Argus moţăind. Sforăie-n tihnă şi visează. dar a zărit jos.

fiul de titan. Îi vine greu parcă să creadă că nu mai este animal. părul de animal îi cade. în valurile reci şi repezi. nevinovată. Astfel a devenit regină Io în ţara egipteană. Îi pune mâna grea pe spate junincii albe şi. se vede pielea mătăsoasă . pe spate. Pe tron. legendele ne spun că Hera n-a avut pasăre mai dragă decât păunul cel rotat. Osiris11. zicându-i Apis . Regele din Egipt. Zeus. uluită. şi peste dealuri. dânsa s-a tras lângă un mal. Se rătăceşte. tatălui ceresc. Zeus coboară grabnic în Egipt. După ce ei s-au stins din viaţă. Pe ţărmul său aleargă Io. zeiţa Hera s-a pornit s-o urmărească pe junincă. fuge. pe pământ. Ridică fruntea către cer. şi a-ntrecut orice măsură. decât să îndure atâta. şi peste văi. a fost urcat fiul lui Io. îşi ascultă glasul şi hohotul senin. Feciorul s-a numit Epaios.. de-asemeni preoţii i s-au închinat şi l-au slăvit. De spaimă. Nilul. Când a murit şi el. din acea clipă. să nu poată ajunge-n ţara unde se afla tatăl său. Picioarele şi mâinile îi sunt aşa precum erau în vremea când sălăşluia la tatăl său. cântă şi. vede că răzbunarea Herei e mult prea mare. Ea porunceşte unei furii10 să se transforme într-o streche. cu coada lui strălucitoare. Şi-ntr-adevăr. ca rege în Egipt. Uită drumul. Străbate mările înot şi-ajunge-n ţara egipteană. Numai că-ndată după-aceea. Prometeu. de mii şi mii de ori era mai bine. Ea ocoleşte tot pământul. coarnele i se rup din frunte .. Cade-n genunchi. fără puteri.. înţepată necontenit de acea streche. pe-o câmpie. tu ai să fii pasărea mea. încă înfricoşată. Prin Asia goneşte Io şi se aruncă-n apa mării să-şi răcorească trupul ars de-nţepătura furiei.100 — Pentru că porţi ochii lui Argus. Io trece-n goană printr-o pădure. înlănţuit de zei pe Elbrus. Mai bine zeii să-i ia viaţa . însuşi stăpânul. cu apa lui mâloasă. Şi fuge. Strechea o-nţeapă pe junincă. Mugeşte-adânc. Vorbeşte.. văzând-o pe frumoasa Io. râde. ochii ce m-au slujit pe mine. într-un val de aur.. Totul era ca mai-nainte. Parcă o taie c-un cuţit.. Din cer. şi-n limba ei cere lui Zeus îndurare. cuprins de gânduri pătimaşe. preoţii le-au făcut altare. ca în ziua-n care Zeus căta din cer la ea. fluviu] Inahos. cosiţele i se revarsă. Şi. o vede şi îi dă curaj. umede. numind-o pe regină : Isis. dacă se îneca în valuri. se saltă repede din tină. Acolo a născut un fiu lui Zeus. Cu carul său de aur. pentru că-i venise ceasul. strigă. minune!. Io. curgea – oglindă-mpurpurată de asfinţitul soarelui. s-a-ndrăgostit nebun de ea şi a cerut-o de soţie. Sciţii o văd prin ţara lor.

. Ce vrea să spună nu-nţeleg. Europa. pe-o pajişte. tot de aur. staţi!. Din botul lui se-mprăştie miros de flori. pe fruntea lată poartă coarne încovoiate. Zeus s-a apropiat. Şi. pristavul Hermes. Acesta se ridică-ndată. Asta vrea.. Cu capul face semn spre noi. pe-ncetul. În acea clipă l-au văzut mai multe fete şi-au strigat : — Europa. Hermes a mânat mai departe cireada.. a răspuns dânsa. într-un singur glas. da! au spus şi celelalte copile. poruncise fiului său. apoi mai iute. mândra zeiţă-a dragostei.101 RĂPIREA EUROPEI n timpul când sărmana Io era încă târâtă-n lanţuri de Argus. un rege care domnea-n Fenicia12 . Se-amestecase-ntr-o cireada.. vino să te miri. Nu a rămas pe pajişte decât stăpânul din Olimp. iată-l. ne face semn să ne urcăm pe preaputernica-i spinare. fiica lui Agenor. — Da. Însă. şi-o pată de argint luceşte pe creştetu-i strălucitor... Europa saltă graţioasă pe taurul înşelător. la ţărmul mării. şi-n sfârşit se-aruncă-n valurile verzi.. În cântece se povesteşte că fetele strângeau în coşuri trandafiri roşii din boschete. Priviţi-l doară ce blând e. N-ai mai văzut astfel de taur. mai către larg. Dar.. să se prefacă în păstor şi să gonească vitele spre pajiştea unde era ceata de fete feniciene. fără nici o chibzuială. Ochii acestui animal par ochi de om. şi să ne plimbe. care păştea pe malul mării. Zeus îşi aplecase ochii spre altă fată pământeană. pornind cu paşii-i majestuoşi. mai către larg. Cântând voioase şi zburdând.. pentru altarul Afroditei. înoată. ele nici n-au băgat de seamă când s-a ivit un taur falnic. apoi în goană. când se vede-n valuri.. Zeus se preschimbase-n taur.. mireasmă de ambrozie. parcă. către o pădure. mai-nainte. să ne urcăm şi să pornim cu el pe ţărmurile mării. Fata de rege s-a grăbit să vină până lângă taur. şi înoată. întâi încet. îndrăzneşti ? — Eu îndrăznesc... Se-aruncă. Prinţesa se juca-ntr-o zi. s-a mirat şi dânsa. de bună seamă... — Aşa e.. ba. Europa. monstrul ne-ndurat. Cum ? Tu. cu păr galben ca aurul şi ochi albaştri cum e bolta senină a Feniciei. de locul de-unde culegea Europa trandafiri roşii pentru altarul Afroditei. ochii ca bolta cea senină. parcă grăiesc. Înghesuindu-se-n cireada mânată de pristavul Hermes. Era o tânără prinţesă. Părul lui e ca aurul. plânge şi ţipă-nfricoşată : Î . Numai că nouă ne e frică. schimbat în taurul de aur. cu prietenele sale bune.

Apoi. Zeus. Europa. şi-abia acuma. repede. înotând spre asfinţit. îţi cer şi eu să-mi fii soţie. înconjurat de nereide.. îmblânzea marea-n calea lor. lângă stejar. Zadarnic au purces corăbii şi oameni vrednici după fată. vedea un ţărm. surorilor ? Nu mă lăsaţi să pier în mare! Vestiţi pe tata.. şopteşte încet ea. Zeus îşi duce prada şi o lasă la poalele unui stejar. Spune-mi tu. Fata era înspăimântată. Vântul îi mângâia copilei părul bălai şi inelat. tinere voinic. m-a dus în locurile astea.. Nu trece mult şi se iveşte. în ochi c-un zâmbet victorios. să trimită corăbiile-n urma mea şi să mă scape de la moarte.. dar mâine-am să te duc. Plutiseră întreaga zi. — Cine eşti tu ? întreabă el. pe-nserate. mugind cu glas de trâmbiţă. Un taur m-a răpit din ţara părintelui meu. în depărtări. în oraşul unde domnesc.. Numai că-n schimb. lipsită şi de orice prieteni. Zeus o prinde de mijloc : — Vei fi regina insulei. Europa plânge. Poseidon. .. iar taurul. În noaptea asta vom dormi aici. răspunde ea. zeul mărilor. îşi purta prada mult mai iute decât puteau corăbiile regelui Agenor să zboare pe-ntinsul verde-al apelor. O muzică tulburătoare se răspândea jur împrejur... acolo. ce mă fac. unde-i palatul meu regal. poţi să îmi fii de ajutor ? Poţi să mă ocroteşti cumva ? — Cum să nu!. dispare ca prin farmec. grăieşte el. Are un chip atrăgător şi-o vorbă ademenitoare. un tânăr. sub copac. Dar taurul cu păr de aur. Către ţărmul acesta.. numai şi numai ca să-nşele şi pe copila feniciană. strigându-şi tare biruinţa. Fără părinţi şi fără rude..102 — Vai.. Sunt regele ţinutului. Sunt singură şi fără sprijin. repede ca vântul. pentru că insulă mi-e ţara mi-e ţară13. Nimeni ca mine n-ar putea să-ţi dea atâta ajutor. îşi luase altă înfăţişare. îi spune. Agenor. care se află-n Asia şi.) — Numele meu este Europa. Taurul luneca pe ape.. Tânărul vine lângă dânsa. (Dar tînărul acela era tot Zeus. preafrumoaso!. — Primesc. mugea.

Se-ntoarce iute şi zăreşte.. va fi Europa tânără14 . Deodată. îi spune. începe să o mistuie. Ce să mă fac ? Voi fi o roabă preaumilă a cine ştie cărui rege. — Nu plânge. fiindcă pământul pe care Zeus te-a adus o să poarte. dându-i curaj. Ruşinea. De-acolo nu mai pot scăpa. la noi.. în muntele Olimp. dragă fată! Tu-i eşti nevastă pe pământ. spre dimineaţă. Inima ei e-ndurerată. pe stânca înnegrită. e tot el.. jalea mă doboară. simte lângă dânsa o adiere parfumată şi-un zvon de cântece duioase. Priveşte. trezindu-se din somn. îi pune palma pe cosiţe şi-o mângâie.. Deci bucură-te. să-i fii soţie. târziu. iată. Mai bine vreau să pier din lume. iar celălalt. Am să m-anin cu cingătoarea de ramurile sale lungi. Numele tău o să rămână nemuritor. Europa i-a născut lui Zeus doi fii vestiţi. iar apa fierbe dedesubt. apucând-o lin de mijloc. Unul va fi regele Cretei15. a dus-o către un oraş. aici este stejarul.. Europa se şi ridicase... plânge şi suspină : — Pe unde sunt ?. de părinţi.. Uite. gata să urce pe o stâncă şi să s-azvârle-n apa mării. Dorul de casă. ce se afla nu prea departe-n insulă.. T . numele tău. draga mea. Taurul care te-a răpit a fost însuşi stăpânul lumii. Şi tânărul ce te-a cerut. într-o lumină orbitoare. Priveşte cerul sângeriu şi marea vânătă. Zeiţa îi opreşte pasul. pe Afrodita. judecător al umbrelor de sub pământ16. care se pleacă peste apă.. Astfel a glăsuit zeiţa către Europa şi. mai bine urc pe stâncă. pe zeiţa ce ocroteşte dragostea. în viitor. Europa vede că a fost părăsită de tânărul care spunea că e regele insulei. pe lângă Asia bătrână.103 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR ârziu. aşa precum îi este Hera.-nspumată. sau nu.

Când popoarele asuprite îi întrebau cu ce drept îi năpăstuiesc. Corăbiile elinilor au cutreierat mările din timpuri foarte. arătau că un zeu olimpian îşi alesese pe o anumită strămoaşă a lor de soţie. Se pare că oraşul Egina a fost în antichitate un concurent serios al Atenei. Dionisos.104 Note 1. mai ales pe zeiţele olimpiene : Hera. să cânte. deci direct din titani. Oraşul era întemeiat. Cel despre care este vorba în povestirea noastră uda ţinutul Beoţiei. să li se supună elinilor fără şovăire. Nimfele slujeau şi pe zei. între altele. în copaci. deci. Istria etc. Şcoala de sculptură din acest oraş a fost celebră. se află între Peloponez şi Atica. trăgându-se din titani. Picioarele păroase aveau. grâne. Artemis etc. Dând lupte îndârjite cu localnicii. întemeiată. cea înşelată de Zeus. Africa şi Europa. 3. obiecte preţioase şi sclavi. după legende. Ei se trăgeau din aceste pământene înşelate. dovedind astfel „neîndoielnic" că se înrudesc cu acel olimpian. pe aezi. nimfele sale. Argos era capitala străvechii Argolida. reprezentate prin nişte tinere fete. situată în golful cu acelaşi nume. 2. 7. Locuiau mai ales prin păduri şi însoţeau aproape întotdeauna cortegiul zeului vinului. Deucalion şi Prometeu se trag din lapet. sămânţă bună din titani. Astfel de oraşe au fost întemeiate. pe care îi vindeau în toată lumea. Dacă întregul popor elin era atât de nobil. copite de ţapi. regii chemau pe cântăreţii rătăcitori. În basmele noastre. Numele de Calisto se tălmăceşte din limba elină prin „preafrumoasa". mai ales sclavi. păduri. ca şi Zeus. ei îşi alcătuiau o genealogie cât mai aleasă. Calatis. de Eac. Iar Cronos şi lapet se ştie că erau fraţi. regii elini voiau să fie şi mai nobili. jumătate animale. ca şi olimpienii. 5. care locuiau pe pâmânt. în fântâni. De aceea. după imaginaţia vechilor greci. îi considerau născuţi din pietrele aruncate de Deucalion şi Pira. fiindcă fac parte dintr-un neam ales. Prin Argolida se înţelegea ţinutul aşezat în . Astfel elinii se socoteau. războinicii şi neguţătorii elini le răspundeau că ei au toate drepturile. În Elada erau patru râuri care purtau numele de Asopos. bineînţeles. Băştinaşii trebuiau. mai puţin importante. câmpii. 4. În acest scop. de asemenea. 8. În 1811 s-au descoperit aici nişte faimoase sculpturi în marmură. s-au născocit în decursul veacurilor zeci şi chiar sute de astfel de „înşelăciuni” ale lui Zeus. ele se confundă cel mai ades cu zânele. ca un lanţ. Dar cum regii doreau cel mai adesea să fie înrudiţi direct cu stăpânul Olimpului. Afrodita. dar imaginara lor origine. Atunci îşi desfăşurau strălucita. isprăvile amoroase ale zeului respectiv. dealuri şi munţi. La ospeţele din palatele lor. fiul frumoasei Egina. foarte vechi Ei debarcau în toate cele trei continente cunoscute pe atunci : bătrâna Asie. care era fiul lui Cronos. elinii luau în stăpânire pământuri noi şi clădeau oraşe înfloritoare. Nimfele erau zeităţi feminine. Ei purtau coarne şi urechi ascuţite. unde acostau corăbiile eline. Insula Egina. fluvii. Iar pe băştinaşii ţărmurilor. Aproape nu era loc din natură să nu aibă. izvoare. 6. ca nişte ţapi. pe vechile legende. şi pe ţărmurile patriei noastre : Tomis. Satirii erau fiinţe imaginare – jumătate oameni. afirmând că prin Elen. în care adunau aur şi nenumărate bogăţii : cirezi de vite.

11. domnea în oraşul bogat – Sidon. după cum şi Argus străjuia pe Io pe un munte. Herrnes. 16. taie capul lui Argus. fiu al lui Ocean. la nord. Radamante. 10. care împreună cu Minos şi un alt fiu al lui Zeus . între Siria şi Liban. insula unde se născuse şi crescuse Zeus. În unele legende. făcând să i se închidă ochii. Regele Agenor. Europei i se atribuie şi un al treilea fiu : Sarpedon. De aceea. de fapt. înainte de a da lupta cu titanii. Furiile se puteau transforma şi ele. ci ale Europei. după cum arată unele legende. 14. oi. cu Apis. Furiile erau nişte genii răzbunătoare din ţinutul cel întunecos al lui Hades. În povestea despre Io. ca majoritatea zeităţilor. nu numai ale Greciei antice. animalul atât de venerat de vechii egipteni. Argus. Este vorba de insula Creta. erau judecătorii morţilor ajunşi la Hades. Hera reprezintă. Eac. care întrupa uneori şi răsăritul zilei. 12. monstrul ei de credinţă. Asociaţia poetică dintre păunul cu coada lui splendidă şi ochii monstrului Argus este una dintre cele mai interesante din mitologie. 15. Tot ca un simbol al stelelor de pe cer. după legendă. zeiţa-lună. fără ţintă.105 jurul golfului Argolic. Epafos s-a confundat. cerul. a cărui coadă pare presărată cu nişte ochi deschişi. cai. . chiar întemeietorul oraşului. 9. fiind mărginit la vest de munţii Ar-cadiei. printr-un alt şir de munţi. Acesta este regele Minos. pe care-l cântă Moshos în „Idilele" sale. după legende. în Asia. pe ascuns. Sângele monstrului scurs pe stâncă este lumina roşie ce însoţeşte zorii zilei şi colorează parcă munţii. de Corint. Ele aveau bice cu şerpi şi loveau pe cei vinovaţi de a fi supărat pe zei. stelele nopţii se sting şi ele în zori. şi separat. Tot aici a fost unul dintre cele mai vechi centre de cultură. Muşcate de această insectă. Prin această legendă elinii urmăreau să explice numele continentului pe care locuim noi. furia chemată în ajutor de Hera se transformă într-o insectă – numită streche – care atacă de obicei vitele : boi. Vechea Fenicie se întindea pe coasta mării. Acest fluviu. animalele fug pe câmp. are atâţia ochi. Aceasta era. şi Isis. La fel. care simbolizează stelele. Argosul era aşezat la vest de fluviul Inahos. 13. Stelele par a veghea noaptea din înalt. boul sfânt. era. Osiris este în mitologia egipteană zeul-soare. elinii i-au închinat zeiţei Hera păunul.

ca şi în ape. Dar nimfa tot n-a vrut să vină. se vedea gol. Locul ei. mai mare ca oricare alta.. în Olimp domnea o singură zeiţă. auzind astfel de D . glas de tunet. Zeus s-a mâniat cumplit. ba şi genii şi nimfe. Când Hera pătrundea-n Olimp. care mişunau şi pe pământ. batjocorindu-l pe stăpân. Mânia ei stârnea furtună. ca şi-a lui Zeus. ba a mai râs chiar şi de miri. Numai o nimfă. Olimpul se cutremura. Putea să dea – tot ca şi dânsul – porunci stihiilor. mândra şi preafrumoasa Hera. Cheloneea. hotărât la masă. — Zeus ? Câte mirese-o să mai aibă ? se pare c-ar fi grăit nimfa..106 HERA Şl COPIII EI respect. Fusese-o nuntă în Olimp. La nuntă au fost poftiţi zeii şi semizeii. Toţi le-au adus daruri de preţ. pentru că Hera se-ncruntase. soţia marelui stăpân. n-a vrut cu nici un chip să vină. C u toate astea. Mai bine stau la mine-acasă. Zeus a poruncit lui Hermes să plece grabnic după nimfă şi s-o aducă negreşit. Şi de se frământa în jilţ. toţi ceilalţi zei se ridicau şi-o salutau plini de PEDEPSIREA CHELONEEI espre căsătoria ei cu Zeus se povesteau destule lucruri.

107

răspuns, şi a grăit către meseni : — Ca o pedeapsă, Cheloneei să i se curme, pe loc, graiul. Graiul cu care a-ndrăznit să spună despre mine vorbe nesăbuite şi prosteşti. Casa să-i cadă în spinare şi astfel să şi-o poarte veşnic... Să se prefacă într-o broască. Broască ţestoasă1. Poruncesc!... Iar noi, ceilalţi, să urmăm nunta... Hera s-a-nveselit din nou, şi nunta a urmat în voie, în timp ce nimfa, Cheloneea, se prefăcuse într-o broască, ce-şi purta casa în spinare, precum îi hotărâse Zeus. Sfârşindu-se apoi cu masa, au pornit toţi către palatul unde avea să locuiască zeiţa Hera, în Olimp. În acea zi, i-a dat stăpânul voie Herei să meargă înaintea lui, deoarece urma să-i fie soţie pentru totdeauna. Cortegiul se-ncepea cu Hera, având în mâna dreaptă sceptrul2. Zeus venea în urma ei, având şi el în stânga sceptrul şi-n dreapta fulgerele lucii, pe care le strângea-n mănunchi, semnul puterii de stăpân. Sceptrul soţiei sale, Hera, avea în vârf un cuc micuţ. Cucul fusese pus acolo, nu numai pentru că vesteşte lumii mult aşteptata primăvară, şi înflorirea, şi speranţa, ci fiindcă... se mai povestea...

ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA
e povestea, într-o legendă, că Zeus şi-o făcuse soaţă pe Hera printr-o-nşelătorie. În timpul unei ierni geroase, Zeus s-a prefăcut în cuc. Cucul, ţipând şi tremurând, se apropiase de fecioară. Se prefăcea că-i este frig. Ea s-a înduioşat de cuc şi l-a vârât repede-n sân, dar Zeus s-a făcut bărbat şi i-a cerut a-i fi soţie. Atuncea Hera s-a-nvoit să facă nunta cu stăpânul, nunta cea mare din Olimp. Ca dar, la nuntă, a primit de la bărbatul său izvorul care a fost numit Canatos, şi se găsea în Nauplia3 . Aici avea dreptul zeiţa să vie-n fiecare an şi să se scalde-n apa clară. Scăldându-se, zeiţa Hera sporea mai mult în frumuseţe. Legenda spune despre Hera că îşi ungea, după scăldat, trupul său alb, încântător, cu o esenţă-mbătătoare, ai cărei aburi parfumaţi se-mprăştiau în toată lumea, la cea mai mică adiere. În jurul frunţii îşi strângea cosiţa-i lungă, mătăsoasă. Pe sân îşi aduna veşmântul, făcut cu multă măiestrie, de cea mai bună ţesătoare, Palas-Atena, în Olimp, şi şi-l prindea cu o agrafă din aurul cel mai curat. Urechile-i micuţe, roze, erau şi ele-mpodobite cu

S

108

cercei scumpi şi şlefuiţi de meşterul Hefaistos. Iar pe umăr îşi punea un văl, mult mai strălucitor decât e soarele-n amiaz. Văzând-o cât e de frumoasă, soţul ei, Zeus, sta-mpietrit şi îşi spunea, străfulgerat de o simţire-nflăcărată : — O!... Niciodată... niciodată inima mea n-a fost mai plină de dragoste pentru vreo fată sau vreo femeie, zeiţă, nimfă, muritoare, cum este astăzi pentru tine... Zeiţa Hera se mândrea adeseori cu-aceste vorbe, pe care i le spunea Zeus. Ţinea la frumuseţea ei, şi dacă i-o nesocotea vreo muritoare, pe pământ, o pedepsea îngrozitor. Aşa a pătimit o fată, cu numele de Antigona, ce se lăudase, într-o zi, că are părul mai frumos. Zeiţa a schimbat în şerpi cosiţele lungi ale fetei. Alte copile, care-au spus că feţele lor sunt mai albe decât ale zeiţei Hera, şi-au văzut tinerii obraji mâncaţi, până la os, de lepră4 .

GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII
eiţa, după nunta sa, spunea celorlalţi zei că are o căsnicie fericită. Ea trebuia să spună astfel, fiindcă era ocrotitoarea familiei, copiilor, fetelor ce se logodeau şi a femeilor măritate. Trebuia, deci, să fie pildă. Dar oricât s-ar fi lăudat Hera că peste căsnicia ei nu se abate nici o umbră, lumea ştia, aflase totul... Ştia de purtările lui Zeus. Cine nu auzise, oare, că Zeus. o-nşela mereu, fugind într-una după nimfe şi după fete pământene, când n-alerga după zeiţe ?... Hera le urmărea, dealtminteri, cu ura ei neîmpăcată, pe toate fetele acestea. Ba încă se mai povesteşte că, înfuriată rău pe Zeus şi necredinţa lui, Zeiţa şi-a părăsit cândva căminul şi a fugit pe-un nor de aur tocmai în insula Eubeea. Ca să o poată-ntoarce-acasă pe soţia sa, fugara Hera, Zeus a poruncit îndată fiului său, Hefaistos, să-i dăltuiască-n lemn o fată. A pus această statuie, acoperită toată-n văluri, într-un car măiestrit din aur şi, stând alăturea de ea, se preumbla-n toată Elada. — Mă-nsor cu fata ce se află alăturea de mine-n car! spunea Zeus tuturor. Hera, aflând această veste, roasă în inimă de ciudă, a pândit carul când trecea. S-a repezit în car, cu furie, smulgând veşmintele de văluri, ce-mpodobeau trupul de lemn. Zeus râdea cu hohote, şi Hera a-nţeles, desigur, că a fost numai

Z

109

păcălită. Aşa s-au împăcat din nou. Alteori însă, gelozia ducea la certuri zgomotoase, care durau timp îndelung. Zeus îi repeta zeiţei că nu i-a dat feciori pe plac, şi de-asta-i necredincios, fiindcă mai vrea şi alţi copii. Numai că Hera-i amintea că mai avea şi două fete. Una din ele, Ilitia, se îngrijea de toţi copiii, atunci când se iveau pe lume. Cealaltă, Hebe5 , graţioasă, era paharnică în cer, fiind şi zeiţa tinereţii. — Degeaba spui că-i graţioasă Hebe a ta, răspundea Zeus. Uiţi că-ntr-o zi s-a-mpiedicat, tocmai când ne servea la masă, şi zeii au pufnit în râs ? Chiar pentru asta am s-o schimb din slujba de paharnică, şi-am s-o-nlocuiesc c-un tânăr, un fiu de rege : Ganimede6 . Precum a spus, a şi făcut. Zeus a-nlocuit pe Hebe cu fiul regelui din Troia, spre marele necaz al Herei.

HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS
nsă nici Hera n-a rămas datoare. La rândul său, înverşunată pentru atâtea umilinţe, s-a înţeles cu zeii Poseidon, Apolo şi Atena, şi toţi au pus la cale să-l doboare pe Zeus. Ba chiar să-l şi închidă în Tartarul lui Hades.. Doar o zeiţă, Tetis, care aflase taina, a chemat un gigant cu o sută de braţe, pe nume Briareu, să vină-n ajutorul lui Zeus în Olimp. Iar Briareu, gigantul, cu forţa lui uriaşă, s-a repezit în cer, mişcându-şi dintr-o dată toate cele o sută de braţe ale sale, răcnind şi-ameninţând. Zeii înspăimântaţi au şi părăsit lupta. Răzvrătirea pusă la cale a fost zădărnicită. Ca răzbunare, Zeus i-a gonit pe Poseidon, stăpânul mărilor, şi pe zeul Apolo, din muntele Olimp. A iertat-o pe-Atena, faţă de care el avea o slăbiciune. În schimb, a pedepsit-o pe Hera cu asprime, înlănţuind-o zdravăn şi-agăţând-o de boltă, cu două nicovale mari prinse de picioare. Au trebuit să vie toţi zeii şi să-l roage aproape în genunchi ca s-o ierte pe Hera. Dar numai dup-o vreme destul de-ndelungată şi după rugăminţi multe, stăruitoare, Zeus s-a-nduplecat, slobozind pe Hera din lanţuri, pocăită. I-a iertat şi pe ceilalţi.

Î

110

UN DAR AMĂGITOR
efaistos, în timpul când se afla la Tetis, în adâncimea mării, îşi arătase totuşi talentul deosebit în multe meşteşuguri. Vreme de nouă ani, cât locuise-acolo, făcuse nimfelor podoabe minunate : brăţări încolăcite, agrafe pentru rochii, inele preţioase, cheutori la veşminte, salbe, centuri, mărgele şi câte şi mai câte. Crescând ceva mai mare, a îndrăznit să plece din apa verde-a mării. S-a întors în Olimp şi-a adus mamei sale un dar lucrat de dânsul. Era un jilţ de aur, făcut cu măiestrie. Hera, nespus de încântată, l-a primit. S-a aşezat pe jilţ, ca să se odihnească. Dar când a vrut zeiţa să se ridice iarăşi – pas să mai izbutească. Parcă era lipită, parcă bătută-n cuie. Hefaistos, isteţul, se răzbunase straşnic pe mama sa, pe Hera, care îl aruncase în valurile mării şi care-l schilodise, fiindcă tot ea-l născuse atâta de urât. Hera ameninţase, ţipase, se zbătuse. Fără folos, căci zeul Hefaistos plecase nepăsător acasă şi se-ncuiase bine în fierăria lui. Atunci Hera,-nfuriată, i-a poruncit lui Ares să se lupte cu şchiopul şi să dezlege vraja, care-o ţinea legată de acel jilţ de aur. Şchiopul l-a primit însă în uşa fierăriei pe Ares preafălosul, aruncându-i în faţă tăciuni aprinşi şi spuză, şi-aşa l-a izgonit înapoi, în Olimp. Hera sta ţintuită pe scaun şi se jelea. Ares privea la dânsa fără nici o putere. Şi ceilalţi zei, de-asemeni, se cam temeau să-ncerce o luptă cu fierarul, căci zeul dovedise destulă iscusinţă şi mult curaj în luptă, aşa şchiop cum era. Noroc c-a venit tocmai la timp Dionisos, zeul viţei de vie, un alt fiu al lui Zeus...

H

— Dar eu muncesc.. Dar. M-a azvârlit chiar Hera în hău. Hera şi cu toţi zeii s-au bucurat nespus când i-au văzut venind... şi astfel l-a-mblânzit. căpătând chef de glumă. în Lemnos. Toţi zeii-au rămas muţi. pe care mi-a cerut-o chiar tatăl nostru. Puţin. ea m-a oropsit. divina.” Ei şi ? Ce e cu asta ?. Cum ? însăşi Afrodita. aşa e.. de parcă ar fi vii... Glumeşti...... de-mi cereţi... M-a aruncat din cer... urmează şi mai tare Hefaistos. Un preţ. Şi care mai de care îl ruga pe fierar s-o scape pe zeiţă şi să dezlege vraja.. şi-un câine de argint. noduroasă. văzând că zeul fierăriei s-a-nveselit deodată. ce se mişcă şi îmi ascultă voia. încă una. două fete de aur. Zeus . zeiţa frumuseţii şi-a dragostei. — Ba nu glumesc deloc. I-a dat după aceea să soarbă puţin vin. — Ce preţ vrei ?.. pesemne. şi trebuie să plătească. făcându-le cu ochiul. silindu-i să-şi aplece ochii către pământ. Am făcut pe Pandora. care-l vreau eu... — Îi dau drumul... I-a rostit vorbe bune. şontâc. murdar. încă puţin. şi arme pentru toţi. O cupă. l-a luat frumos de braţ.. Din vina mea sunt oare ? Sau dintr-a lor ?.111 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE eul Dionisos a încărcat cu vin o amforă de aur şi a bătut la uşa fierarului.. în cer. Eu doar atâta cer. să fie-acuma soaţa fierarului cel slut. ce-asudă şi trudeşte... şi tauri care varsă foc şi scântei pe nări.. Dionisos. — Ce spui!. Dar el se ţinea tare. şi hai cu el..... a rostit fierarul.. Căci sunt schilod. fata aceea vie. Ce pofteşti ?. de strajă unui rege .. pe Zeus şi pe Hera. şontâc.. Şi-un gigant de-aramă ..... le răspundea hazliu..... Iar mie. pe care o iubeau mai toţi nemuritorii... şi mă ajută-n mers. Ce spuneţi ? Şi-a arătat cu mâna sa aspră. în fierărie ? Z SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII tiu ce gândiţi în taină : „Hefaistos e slut!... Ce dacă sunt aşa ?. când a văzut că S . Până ce făurarul s-a ameţit de tot.. — Eu vreau să-mi daţi ca soaţă pe dalba Afrodita.

112

mă născuse hâd... Uimiţi ascultă zeii cuvintele acestea şi clatină din umeri, plini încă de mânie. Dar dânsul le mai spune : — Vedeţi şi voi că munca pereche e cu arta, deci şi cu frumuseţea. Munca sunt eu – eu, cel hulit de voi – şi frumuseţea-i dânsa, divina Afrodita. Pe ea o vreau de soaţă şi voi o să mi-o daţi, căci mie mi se cade. Altfel, rămâne Hera aşa, pe veşnicie... Ce murmure!... Ce zgomot!... Ce vuiet fără noimă!... Hefaistos sta însă ca stânca în furtună, în neclintirea lui, şi Hera se-nvoieşte, nemaiavând ce face. Iar Zeus – ce să spună? – a-ncuviinţat şi el. De cum au făcut nunta Hefaistos, fierarul, cu dulcea-i Afrodita, s-a dezlegat şi vraja ce-o ţintuia pe Hera, şi s-a desprins regina din jilţul fermecat. S-a-ntors apoi fierarul la meşteşugul său. Şi-avea zeul Hefaistos atâtea fierării! Una era în Lemnos, în insula pietroasă, unde-l zvârlise Zeus, când avusese cearta cu soaţa lui, cu Hera. Acolo lucra zeul, cu fiii săi, cabirii7 , şi c-un pitic, Chedalion. În insula Lipari şi sub muntele Etna mai avea încă două straşnice fierării legate între ele printr-un drum subteran. Şi sub vulcanul Etna, după străvechi legende, se spune că sta Tifon, monstrul pe care Zeus îl doborâse-n luptă şi îl înlănţuise, răsturnând peste dânsul povara unui munte. Când se mişca gigantul, strivit sub apăsarea colosului de piatră, el gâfâia, ş-atuncea, din vulcan, ţâşneau flăcări şi magmă clocotită. Vulcanul erupea. Ca nu cumva gigantul să scape din prinsoare, zeul îşi aşezase prea greaua-i nicovală chiar pe grumazul lui. Pe-această nicovală, ajutat de ciclopi, lucra de zor arama, aurul şi argintul, făurind, cu migală, zeci de minunăţii. În sfârşit, cea din urmă, dar şi cea mai vestită din fierăriile în care muncea zeul era chiar în Olimp. Aici a făcut dânsul armele lui Ahile şi ale lui Enea, sceptrul lui Agamemnon8 , sculpturile cu care era împodobit palatul soarelui şi multe alte lucruri. Numai că, aşa vrednic precum era, zeul acesta, care-ntruchipa focul şi munca măiestrită, avea mereu necazuri...

113

TICĂLOŞIA LUI ARES
hiar soaţa, Afrodita, zeiţa frumuseţii, îşi bătea joc de el. Mai mult, îl înşela, făcând ochi dulci lui Ares. El a băgat de seamă şi-a făurit o plasă cu fire nevăzute ; s-a făcut apoi că pleacă de acasă. Cum a plecat fierarul, s-a ivit zeul Ares acolo-n fierărie. A luat-o pe zeiţă în braţe, s-o sărute ; dar plasa fermecată le-a căzut în spate şi i-a prins pe-amândoi. Nu mai puteau să facă o singură mişcare. Hefaistos s-a-ntors atunci şi a strigat, chemând zei şi zeiţe să vadă-nşelăciunea frăţânelui nemernic : — O, Zeus prea puternic şi voi, nemuritori, veniţi, veniţi mai iute, ca să-i vedeţi şi voi şi să-i dispreţuiţi!... Pentru că sunt beteag, frumoasa Afrodita a socotit cu cale să mă batjocorească şi l-a-ndrăgit pe Ares, care este mai chipeş, dibaci, dar ticălos... Zeii, venind în grabă, au început să râdă... Şi-au râs... au râs... văzându-i pe Ares şi-Afrodita, care se zvârcoleau ca peştii într-o vârşe, până când făurarul i-a dezlegat, la urmă, în hazul tuturor. Zeiţa, ruşinată, a fugit să s-ascundă-ntr-o insulă, Cipru. Iar Ares a pornit spre Tracia, o ţară sălbatică şi rece, să scape de ocară.

C

114

Note
1. Chelone înseamnă, în limba greacă, broască ţestoasă. Acesta este încă un exemplu de felul cum poetizau elinii procesul natural de apariţie a multor specii de animale, născocind legende pline de fantezie. 2. Pe amforele arhaice sau în basoreliefuri, cum sunt acelea din vila Albani, de la Roma, se văd cortegiile nupţiale care aveau loc înainte şi după săvârşirea căsătoriei. Hera este reprezentată cu sceptrul, pentru că prin căsătoria cu Zeus devenea regină a cerului. În această calitate, ca şi în aceea de protectoare a căsniciei, cum şi-o închipuiau cei vechi, Herei i se ridicaseră mai multe temple. Oraşul zeiţei era Argosul. Aici, în heraion – templul Herei – artistul Policlet făcuse o statuie de aur şi fildeş, închinată reginei cerului. Statuia era tot atât de renumită ca şi aceea pe care o ridicase Fidias din aur, abanos şi fildeş, lui Zeus, în templul din Olimpia. Alte statui de piatră sau de lemn (xoane) se ridicau şi în alte oraşe : în Samon, Sparta, Nauplia etc. 3. Nauplia era un oraş şi port în antica Argolidă, în Peloponez. 4. Bolile se tâlcuiau, cel mai adesea, în vechime, ca fiind pedepse date de zei. 5. Despre Hebe se spunea, de fapt, că fusese născută de Hera, fără ca Zeus să-i fie tată. Ea se născuse în urma faptului că Hera mâncase nişte lăptuci, cu care o servise Apolo la o masă. 6. Se povestea că Zeus a văzut într-o zi pe păstorul Ganimede, fiul regelui Troiei. Atât era de frumos păstorul, că Zeus s-a preschimbat într-un vultur şi l-a răpit în cer, făcându-l paharnic în locul zeiţei Hebe. 7. Cabirii erau nişte genii vulcanice, închipuiţi ca nişte fierari, care ţineau ciocane în mâini sau pe umeri. Unele legende afirmau că aceste genii, în număr de trei, erau fiii lui Hefaistos. 8. Ahile, Agamemnon şi Enea sunt faimoşi eroi din multcântatul război troian.

115

PALAS ATENA
ezii de-altădată spuneau că într-o vreme ar fi fost, în Olimp, o ceartă-ntre toţi zeii. Acest prilej de ceartă s-ar fi iscat din faptul că un rege, Cecrops, pusese temelie unui oraş vestit, în ţara Aticii1. Iar zeii se sfădeau, care din ei anume va fi ocrotitorul acestui nou oraş, deci cui i se cuvine să i se facă temple, să i se-aducă daruri de către muritorii ce locuiau aici. S-au certat multă vreme, dar, până la sfârşit, a rămas să s-aleagă între zeul Poseidon şi zeiţa Atena. Atunci, zeul Poseidon a ridicat tridentul, furca sa cu trei dinţi, şi-a lovit într-o piatră. În locul unde zeul mărilor şi-al furtunii înfipsese tridentul, stânca s-a despicat şi s-a ivit un cal vânăt, cu coamă lungă şi albă cum e valul. Calul, această fiinţă pe care-o dăruia furtunosul Poseidon celor de pe pământ, era încă sălbatic, bun doar să ducă-n lupte războinicii, pe şale. Sforăia cu mânie şi necheza puternic, izbind copita-n pietre, ori sălta, plin de furie, şi-şi rotea ochii-n frunte, arzători ca tăciunii. A mai lovit o dată Poseidon cu tridentul, şi-a ţâşnit un izvor cu undele sărate, învolburate-n spume, la fel cu apa mării. Poseidon a privit mândru în jurul său şi a grăit astfel : — Dăruiesc două lucruri de mare însemnătate supuşilor lui Cecrops : calul, pentru războaie şi apa, s-o colinde... Eu le urez, adică, să fie luptători, dar şi navigatori, ce vor străbate marea. Vor debarca pe ţărmuri... şi le vor stăpâni, înfrângând alte neamuri... sporindu-şi bogăţia... Tu ce le

A

aromate. un căpăstru de piele. aşa cum le câştigă doar zvânturatul Ares. Noi îl dorim cu toţii ocrotitor pe valuri... războinici ? Sau doar agricultori. Atena. fecioară-nfumurată ?. spre calul cel sălbatic. când urzesc vijelia şi sapă gropi de apă şi-nalţă munţi de valuri. pe grumaz. plini de nesaţ. şi nu pândiţi de moarte.116 dai. Copacul plin de fructe rotunde. laolaltă. nu numai la războaie. a ieşit un vlăstar. Puteau să-l folosească oamenii şi la muncă... pe care-l hărăzise Atena supuşilor lui Cecrops. Îi vrem mai bine-acasă . au spus : — Poseidon să ne fie ocrotitorul nostru. pomul avea fructe verzui.. Şi i-a pus să aleagă : „Ce soartă vor să aibă ? Şi cum doresc să fie ? Navigatori. ce-l dăruise Poseidon pentru luptă. Da. prin aventuri pe mare. — Acesta-mi este darul! Poporul să aleagă pe cine preţuieşte mai mult!.. plăsmuitori de artă şi buni neguţători ?" Bărbaţii. Ea i-a netezit coama şi i-a prins.. prin lupte şi măceluri. ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL tena a-ntins mâna. care a crescut iute. iar altul v-o aduce prin roade dobândite din muncă-n timp de pace. Acolo unde boldul cel ascuţit al lancei doar a atins pământul. Apoi şi-a-ndreptat lancea cu vârful spre pământ. s-au adunat în pripă. ca nişte nestemate topite în lumină. bogăţia.. Unu-i dă bogăţia. făcându-se un trunchi cu ramuri mlădioase şi frunze ca argintul sub prăfuirea vremii. în drepturi. Cu ochii către mare.. printre frunze. meşteşugari cu tihnă. mame şi într-un glas ziceau : — Amar greşesc bărbaţii! Prea-s însetaţi de lupte şi ochii prea le joacă spre valurile mării. Făcându-se la urmă şi o numărătoare – pentru că pân-atuncea erau deopotrivă. Noi vrem să stea acasă. De mâine vom pleca!. a-ncetat nechezatul. fără nici un cuvânt.. ce tropotea furios şi sforăia spre zare.. Pe-Atena. Noi o dorim de-aceea pe-Atena!.. Ne dăruieşte lupta. Şi. puterea. S-a apropiat de-Atena. era domesticit. a zis Atena.. bărbatul şi femeia – s-a văzut că acelea ce o doreau A . îi vrem muncind în pace.. ca vânturile mării. ca prins de vrajă. urlând înverşunate. copile. Calul. Dar spiţa femeiască se grămădise-alături : soţii. Cecrops şi-a strâns supuşii. Noi nu-i lăsăm să plece. a fost numit măslinul. Calul.

— Un alt potop ?. Acropola3 . Aici. necum să hotărască în treburi privitoare la ţara sau oraşul în care locuia. au ridicat bărbaţii pe-Acropolă. Şi. şi îi făgăduiau că-l vor cinsti cu sârg. ca să-l mulţumească pe zeu îndeajuns. şi ele-au clocotit ca un cazan cu smoală. şi-ţi vom aduce jertfe! Prinoase-ţi vom aduce din rodul muncii noastre tihnite şi senine. din piatră. puternicul Poseidon s-a potolit... Femeile-s de vină!. strigau femei şi fete. Zeus!. Aflând cu ce osândă le-au urgisit bărbaţii pe fete şi femei. O. înţeleaptă. Şi altele cu daruri. Şi fiind ei mai puternici. la rându-i. Îţi datorăm atâtea! Bărbaţii-or să rămână acasă. ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR um a aflat Poseidon de-alegerea făcută. precum dorise zeul. pe o colină-naltă. au hotărât pe dată să le ia orice drept. şi nu cruţau nimica din tot ce întâlneau.. Dar ce să vezi ? Urgia de ape răvăşite la semnul lui Poseidon trecuse peste ţărmuri şi pătrunsese-n ţară.. dar tot erau sub valuri oraşe şi câmpii. Rugau astfel pe zeul furtunilor şi-al mării să-şi uite supărarea pe-Atena şi pe ei.. în văluri albe. Puhoaiele de ape s-au mai retras . Atena!.. cu facle-aprinse-n mâini. — Atena!. Vor fi plugari şi meşteri. O.. şi-or merge şi la luptă. Cetatea nou-clădită se va chema Atena2 – cu numele zeiţei ce-o să ne ocrotească. Prin ce pedeapsă dată femeilor să-l îmblânzim pe zeul purtător de trident ? strigau în cor bărbaţii. numindu-l „al Uitării”. fecioară!. Ea nu mai avea voie să vie-n adunări sau să-şi spună părerea. cu vârful ţintuit către Atena.117 pe-Atena fuseseră cu una mai multe ca bărbaţii. s-a ivit dintre valuri.. A făcut semn spre ape. ţarini şi livezi. în cetate... şi-ţi vom aprinde facle. Nisip avea în barbă şi scoici purta în plete. în mâini avea tridentul şi-n ochii verzi ca fierea o ceaţă de-ntuneric. C . Şi-a îndreptat tridentul spre Atica. în vremea asta. Treceau. treceau fecioare-n cete. Se îndreptau năvalnic către noul oraş şi potopeau în cale văi. spre-altarul unde cinsteau pe fiica iubită a lui Zeus. dar şi năieri spre larguri bogate în ispite. oraşul lui Cecrops. un altar lui Poseidon.. a spus după dreptate : — Femeile-s cu una mai multe decât noi. Şi regele.. Ce bună eşti. în viitor femeia nu mai putea să fie egală cu bărbatul4..... Atena.

mai mult decât . nimfele se mirau şi începeau să spună : — Atena te ajută în ţesătura asta. îi sfătuia zeiţa. arhitectura. Pentru aceste daruri şi sfaturi preţioase. se grămădeau în casa micuţă-a lui Idmon. e Î ntr-o legendă veche se spune că trăia cândva. pe-ndepărtate ape. Nu-ngăduia pe nimeni care-o nesocotea. cei vechi ne povestesc că şi Palas-Atena. Nimfele de pe munte. cerea închinăciuni.. Zeiţa i-a-nvăţat pe-atenieni – se spune în vechile legende – arte şi meşteşuguri : sculptura. dar şi prudenţi. Pe-aceşti eroi Atena îi învăţa să fie viteji. ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON orice. fiind mare olimpiană şi fiică a lui Zeus. Când ea depăna lâna sau începea să tragă fire lungi şi subţiri. virtuţile. copilă-a lui Idmon!. ca nimeni alta. Regii de prin oraşe veneau să-i ceară fetei pânze de preţ şi stofe. Tot ea i-a mai deprins pe harnicii-atenieni să cultive măslinul. fecioara lidiană. Apa s-a liniştit. albe. oricâtă vitejie ai arăta în luptă. s-a întors spre ţărmuri. din apa mării. Femeile eline. ascultându-i porunca fluturau în mâini ramuri şi frunze de măslin. în Lidia6 . într-un oraş. şi nu se săturau privind graţia. deoarece oraşul era tot al zeiţei cu ochii azurii. mistria. Ea. un vopsitor de lână. Dar ce spun eu că regii!. Ştia copila asta să ţese. să brodeze pânze. zeiţa măiastră. în purpură. purtând pe punţi eroii. În cântece se-arată că ea. ba a şi hotărât că o ramură verde din pomul de măslin va fi simbolul păcii. cuţitul de dulgher şi să facă corăbii cu trei rânduri de vâsle : trireme ateniene ce-au plutit apoi. când înceta războiul. în lucrul migălos. ori nu i se pleca. arta pe care le punea. în ţara de baştină a lui Idmon. ca şi peste hotare. când îşi răsucea fusul. moi şi uşoare ca norii din văzduhuri. de n-ai înţelepciune şi dacă n-ai prudenţă5 . măiestria de-a face broderii şi ţesături de mână. Atena era însăşi o ţesătoare bună şi le făcea veşminte zeilor din Olimp. din ţărm în ţărm.. Totul s-a refăcut cu sprijinul Atenei. Veneau şi zeităţi. Şi el avea o fată.118 Poseidon s-a-mpăcat.. Căci nu vine izbânda. din văi. pe nume Arahneea. supunere deplină. care-a ţesut şi Herei vălul său de mireasă.. s-o vadă pe copilă brodând sau ţesând pânza. puterea şi arta la ţesut. Idmon. i-a învăţat pe oameni să mânuiască roata olarului. căreia-i plăcea lucrul cu igliţa şi fusul. altminteri nu se poate. pictura. se răspândise faima acestei măiestrii. Palas-Atena. sau nu îi slăvea harul.

în Olimp. de mai vorbeşti aşa. O fi ţesut veşminte .. fără glas. uscată... Idmon.. mi se pare! Şi dacă se-ndoieşte Atena de iscusinţa mea. Şi ea.. — Nu. s-o ucidă.. Lui îi dau mulţumire. Greşeală!. cu o voce slabă.. Zeiţa-i milostivă şi poate să te ierte. şi toţi nemuritorii socotesc cinste mare că le e dat să poarte haine de mâna ei – şi tu o-nfrunţi ? Nebuno! Nu mânia pe zei! Şi mai ales pe-Atena. nimfele au fugit. Aşa s-a coborât ca un nor pe pământ. luându-şi dintr-o dată chipul său olimpian. chiar în oraşul unde locuia Arahneea. Tu eşti o ţesătoare cum nu mai e nici una în Lidia mănoasă.. Pe mine nu Atena m-a învăţat ţesutul.. fără un dinte-n gură. eu o aştept să vie. ci tatăl meu... Chiar dacă tu nu ştii. Aruncă-te mai bine cu capul în ţărână şi cere-i îndurare. A vrut s-arunce lancea spre fată. Eşti printre muritoare întâia la brodat.. — De ce să-i cer iertare. şi-a răsturnat un munte de piatră peste el. când ştiu că n-am greşit. de nu cumva mai bine. La drept vorbind. zeul luptei şi-al răzbunării crude. am doar o dorinţă : s-o-ntrec chiar pe Atena în meşteşugul ei! Cum a rostit copila şi vorbele acestea. . A ciocănit la uşă şi. Dar cum Palas-Atena era mult chibzuită. Tu ce gândeşti ? C-Atena îţi va cruţa trufia ? Taci!... Zeiţa prefăcută în babă i-a răspuns : — Nimfele au dreptate. Şi. Dar. nimfelor!. Vai. Am venit!.. ce blestem!. în piept.. — Taci.. Atena auzise sfidarea Arahneei şi-a simţit că o taie mânia. şi le-a răspuns astfel : — O fi aşa cum spuneţi.. Ea a zdrobit cu mâna-i divină pe-un gigant. zeiţa a-ntrebat-o de meşteşugul ei.. dar eu lucrez la fel. Ascultă-mă ce-ţi spun!.. Vai!... chiar şi-n întreaga lume. a socotit că-i bine să se răzbune altfel..119 îngăduitoare şi-ţi dăruieşte har. Pe Ares. sunt gata să mă întrec cu dânsa. Şi-apoi. taci că te ajunge blestemul ei! Zeiţa nu poate să ierte. gârbovită. Fata nu s-a lăsat. fără de teamă. Oricând ar vrea. tot dânsa te ajută. Căci straiele purtate de preamăreţul Zeus numai ea le croieşte. nu ştii că e Palas-Atena ? Nu cuteza s-o-nfrunţi. A luat înfăţişarea unei biete bătrâne.. ca o lamă de sabie. — Eşti gata ?.. i-a povestit bătrânei ce-i spuneau nimfele. Voi înşivă-aţi văzut. Encelade. i-a cerut adăpost... Du-i jertfe şi te pleacă pe lespedea de piatră. strigând în gura mare : — Vai!. din vorbă-n vorbă.. S-ar cuveni acuma să-i mulţumeşti şi tu în templul de pe coastă. zeiţei nu-i datorez nimic. le răspundea copila... cu părul alb ca neaua. strigau nimfele-n cor. a spus răstit Atena. Copila a primit-o. şi te umileşte în faţa-i. l-a-nfrânt şi l-a rănit. că ai grăit aşa. Că pot lucra şi eu – nu-i crimă. după ce-aprinzi miresme în vasele de lut.

cu fructele verzui. înconjurând pe Zeus. Astfel s-arată stofa ţesută de zeiţă. O vagă-mpurpurare i-a luminat obrajii. care s-au luat la harţă şi-ntrecere cu-Olimpul. îşi ţese măiestrit. cu fire colorate. Să juri că-i simţi S .120 Se spune că atuncea nimfele s-au întors s-o preamărească-n imnuri pe zeiţa Atena. şi din el răsare viu măslinul. jur împrejurul stofei. un şir de nedreptăţi săvârşite de zei. ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA e-aşază fiecare din ele-n câte-un colţ şi-ncep cu grabă lucrul. şi fiecare poartă însemnele prin care e cunoscut de oameni. cum numai curcubeul mai are. ca raza aurorii-n faptul dimineţii. sigură de sine. El e schimbat în taur. În acest timp copila. nu a fost prea mişcată c-o vedea pe Atena. schimbată de Hera într-un cocor. odinioară oameni. şi nişte rămurele vinete de măslin. şi dintr-însa sare un cal cu coama şi nările în vânt. Arahneea. loveşte cu tridentul o stâncă. că are păr mai mândru decât soţia lui Zeus. într-o zi. în colţul al patrulea. Şi. căreia pletele-i s-au prefăcut în şerpi. drept în faţă. cu mult mai grăitoare. Zeiţa-ntruchipează. şi-s transformaţi în munţi în alt colţ se arată păţania reginei pigmeilor. Amestecă în vase vopsele preparate de meşterii din Tir şi colorează stofa în sute de nuanţe. Într-un ungher ea ţese pe Hemus şi Rodope. pentru c-a îndrăznit cu ea să se măsoare. Cu degetele iuţi ţes stofă străvezie şi fină ca o ceaţă. Este Areopagul8. dar. Ba chiar pe Zeus însuşi îl arată răpind-o pe fecioara Europa. pe stofa ei. atotputernic. semeţ. Mama a fost lovită pentru c-a îndrăznit să-i înfrunte pe zei cu vorbe de ocară. unde s-au întrunit zeii odinioară. Poseidon. Din ochii ei curg lacrimi pe treptele acelea. Zeiţa Atena mai brodează. Iar Zeus se desprinde dintre dânşii. În altu-i Antigona. isteaţa Arahneea. Dar ca să-i prevestească fecioarei lidiene cele ce vor urma. alte lucruri. în stofă. Doar fata. cei doisprezece zei se văd şezând pe jilţuri. în sfârşit. fiindcă a cutezat să spună. Aurul şi argintul sclipesc mai pretutindeni. a stăruit să-nceapă întrecerea pe loc7 . ca un stăpân al lumii. să judece gâlceava dintre ea şi Poseidon. Alături e Atena. Atena-nfăţişează şi alte întâmplări. Cu lancea doar atinge pământul. căzând pe nişte trepte dintr-un templu al Herei. uneori. o mamă urgisită. Şi marea parcă-i mare într-adevăr pe stofă. în cele patru colţuri. în care-s preschimbate frumoasele ei fete. dând stofei scânteteri! Nimeni n-a văzut încă asemeni ţesătură şi astfel de culori. zeiţa arată pe Cinira. Şi tot pe-această stofă. o stâncă.

Aşa minunăţie nu mai văzuse nimeni şi nici măcar Atena... răpind neprihănite fecioare.. Iar oamenii-ţi vor rupe această ţesătură. îndârjită. şi iară. Z . ori şoim.. fata a luat iute un şnur şi-a vrut să se anine de grindă. cu multă chibzuinţă. zdrobindu-se aievea în cioburi lucitoare. Atâta că zeiţei. Inima n-o păstrează. elinii au cinstit-o mai mult decât pe-alţi zei. ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN eiţa cercetează amarnic oţărâtă lucrarea săvârşită de fata lui Idmon. pe Atena. ori cal. Îl mai arată. Taurul fuge-n tropot. pretutindeni.. când berbece. abia se poate ţine de coarnele de aur şi plânge desperată. La fel înfăţişează şi pe zeul Poseidon : când taur.. copilă-a lui Idmon!. Apoi i-a deşirat întreaga ţesătură. ori peşte.. ţesându-ţi fără preget afurisita pânză. e rostită-n zadar. smaralde şi safire.. Credeau că ea-i învaţă pe poeţii Eladei să-şi drămuiască-n versuri belşugul de imagini. Suratele Europei o strigă. pe Zeus. Credeau că ea inspiră poeţii. În jurul ţesăturii. Şi-Atena. cu licăriri de stele. înşelând-o pe mândra Mnemosina . în veacuri. muzicienii şi le arată calea spre piscurile artei. Şi fata. tremurândă. pe coarde de viţă-nşelătoare. uitându-şi chibzuinţă şi toată înţelepciunea. Îi e cu neputinţă să-i găsească cusururi. Egina . Sunt arătaţi şi ei. copila zugrăveşte un chenar înverzit de iederă în floare. când prefăcuţi în struguri ispititori. apoi. pe grindă spânzurată. ca flacără. sau fiinţe ce zboară prin văzduh. părându-i prea uşoară această ispăşire. când în păstori. înşelând alte fete. Copila osândită de zeiţa Atena s-a preschimbat pe dată într-o fiinţă mică – păianjenul9 – care îşi ţese veşnic pânza sa subţirică din fire argintii şi toţi i-o rup.121 mireasma sărată şi amară. n-a mai putut să-ndure dârzenia copilei şi – cum ţinea suveica în mână – a lovit-o şi i-a spus vorbe grele. Iar ea şi-o ţese iară. Poezia. a azvârlit spre ea un suc înveninat. Îndurerată. ca vultur şi ca şarpe. o jelesc. — Aşa vei sta. Talentul Arahneei întrecuse cu mult pe-acela al zeiţei. Şi totuşi. Mintea nu o culege. ce-i lipsită cumva de-nţelepciune. ca păstor. ademenind-o pe blânda copilă Antiopa. Talazurile parcă se zbuciumă într-una şi se izbesc de ţărmuri. să-şi ia viaţa. chiar dacă săvârşise asemenea ispravă. ca satir. Nici Dionisos – Bachus – şi nici zeul Apolo nu sunt cruţaţi defel. furând-o pe sora ei.

. Cântau înţelepciunea. pe lângă arte. ştiinţa.122 E ca un fum în vânt. Aşa cântau aezii. în antica Eladă. arta şi meşteşugul ce ea le-ntruchipa.. Cântau destoinicia. Nu pe-Atena!. Şi tot dânsa.. pe-Atena10. ce o purta zeiţa. Atena. era zeiţa care mai ocrotea cu grijă.. gândul pătrunzător ca lancea ascuţită. .

Serbările se numeau Panatenee – după numele zeiţei. scientiarum et omnium artium". Şarpele şi bufniţa se văd aproape întotdeauna lângă zeiţă. a perioadei când femeia juca rolul precumpănitor în familie. 2. Acropola era citadela străvechiului oraş Atena. Aici. Multe oraşe aveau dealtfel o acropolă (în greceşte acropolă înseamnă oraşul de sus) unde se afla citadela de rezistenţă în primejdii şi războaie. La Atena au fost rostite şi apoi transcrise versurile bătrânului poet orb Homer. se organizau mari serbări la care se îmbulzeau participanţii la concursuri şi alergări. precum arată Friedrich Engels. iar cel al înţelepciunii este bufniţa. Frigia şi marea Egee. sfatul arhonţilor. din patru în patru ani. oraşul închinat zeiţei înţelepciunii. Areopag înseamnă stânca lui Ares. răsunau minunate cântări. 3. a ştiinţelor şi a tuturor artelor". Poetul roman Horaţiu a scris o carte cu versuri iscusite. 4. în vechile opere de artă. muzicanţii şi poeţii. de obicei. 5. Simbolul prudenţei e şarpele. portretul sau statua Minervei – cum se numea Atena la ei – era la loc de cinste şi dedesubt sta scris : „Minerva fuit Dea literarum. În şcolile romane. numită „Ars poetica". Odeonul. 8. Noi avem Ateneul – lăcaşul de arte şi de ştiinţă. 6. În legenda despre Cecrops se menţionează trecerea de la matriarhat la patriarhat. adică : „Minerva este zeiţa literaturii. ţară vestită în antichitate. este justificat şi acesta. templele zeilor. Mai târziu. o . dar şi dansatorii. Tot aici erau construite. în care se păstrau obiectele cele mai de preţ. Astfel de atenee mai sunt şi astăzi în multe ţări. în faţa insulei Eubeea. într-un faimos amfiteatru de marmură. Cresus. era situată între Misia. adică la perioada când bărbatul începe să aibă în familie rolul principal. Lidia. Ca toate celelalte fenomene istorice şi sociale. Aici.123 Note 1. Nici un oraş n-a fost mai renumit în Grecia antică decât Atena. ce dezmierdau urechile mulţimii însetată de artă. 10. Păianjenul se cheamă Arahne în greceşte (De-aici familia zoologică a arahnidelor). şi după el preluată de scriitorii moderni. păstrează în ele multe amintiri din perioada matriarhatului. printr-o întâmplare legată de zei. 7. Vechea legendă elină a fost minunat povestită de Ovidiu în „Metamorfoze". Legendele eline. Cuvîntul „atic" se tălmăceşte metaforic : „plin de graţie şi de delicateţă". 9. În istorie este celebru bogatul rege al Lidiei. fâcându-se prin el o aluzie la rafinamentul spiritului atenian. căci Atena a rămas un simbol al culturii şi înţelepciunii. a căpătat numele de Areopag. în mitologia elinilor. având capitala la Atena. care conducea oraşul Atena. legenda spune că a fost disputa dintre zei asupra dreptului de protector al oraşului Atena. în Asia Mică. Pe această stâncă. Străvechea Atică se afla în Peloponez.

cerându-le să pună şi un dram de înţelepciune în orice poezie : „Tu n-ai să poţi spune nimica şi n-ai să izbuteşti. . În ea grăieşte astfel către poeţii vremii.124 carte despre arta creaţiei poetice. dacă nu vei ţine seamă de Minerva" sau : „Tu nihil invita dices faciesve Minerva”.

zeii l-au aplaudat. în timp ce Afrodita şi casta Artemis s-au luat de braţ cu Hebe. violentul. dând jocului îndată mai multă vioiciune. Iar Zeus. de Hera şi de Leto.1 Şi-n imnurile lor aezii îl proslăveau pe fiul Letei. sau cântecul sublim ce-i răsuna din liră. s-au adunat în juru-i şi l-au recunoscut ocrotitorul lor.. Zeus şi toţi nemuritorii. tatăl său. Şi-n hora graţioasă s-au grămădit şi zeii : Hermes. având în mâna stângă lira. Ridicaţi de pe jilţuri. Tu eşti căldura scumpă muritorilor. să duci şi-acolo marea-ţi strălucire. ducând cu ele frunze vestejite. Când s-a sfârşit cântarea. purtate de şuvoaie către mare.”. neobositul. cum ne părăseşti şi pleci către ţinuturile hiperboreene. ce ne-ncântară până azi pe noi. însăşi zeiţa Leto i-a luat lira de aur şi arcul cu săgeţi şi i le-a agăţat de o coloană-naltă. în primul rând. „Tu eşti lumina. zeiţa nopţii înstelate. zeiţa tinereţii. şi Ares. fără viaţă. aezii-nălţau imnuri lui Apolo. C . ca nişte păsări roşii. începând să danseze.125 STRĂLUCITORUL APOLO ând peste ţărmurile însorite ale Eladei porneau să bată vânturile toamnei. parfumat cu esenţe. Cele nouă zeiţe. văzându-l pe Apolo atâta de frumos în veşmântul de aur. nu ştiau ce s-admire mai mult : înfăţişarea lui mândră. poezia şi-armoniile divine. păşise falnic în Olimp. cum s-a mai numit zeul. cum zeul. cu un arc pe spate. Reaminteau. cântau ei. ele au rostit imnuri care au dezmierdat urechile cereşti. ţinând în braţe lira. i-a oferit o cupă umplută cu nectar. când cerul i-nvelea în falduri de nori şi ceaţă vineţie. care sunt cunoscute sub numele de muze. cu horele voioase şi cele trei charite.. Spre slava lui Apolo sau Febus. afară doar de Zeus.

când va trece prin munte. Cum i-a pătruns săgeata în carnea mucedă. dornică să-l ucidă. Un izvor îşi prăvale apa sa cristalină spre valea-nnegurată. Dar n-a mai izbutit. S-au cufundat pe-ncetul. fiare. Mocirla rămăsese din apele vărsate acolo. cu-o sută de grumazuri şi o sută de guri. şi să-i răpună viaţa. Trupul acestui monstru era lung cât un munte. Şi amândoi părinţii au fost cuprinşi pe dată de-o mare bucurie. Iar trupul său. gâze. schilodul. Hera-l ura pe fiul cel nou-născut al Letei. Şarpele se născuse dintr-o mocirlă verde. Şuvoaiele de aer – un aer cald şi umed – ţâşnesc necontenit şi vorbele rostite se-ntorc iute-n ecouri. mocirloasă. cu şuiere cumplite. de tot. Hefaistos. Pădurea-i misterioasă. dacă treceau pe acolo. blonda zeiţă Leto a cătat către Zeus. E drept că şi săgeata fusese făurită de fierarul din Lemnos. păsări sau alte fiinţe. în vreme ce veninul i se scurgea din boturi. sunând din stâncă-n stâncă2 .. căutându-şi loc de templu. Duhorile acestea înţesau tot văzduhul şi oameni. prin potopul orânduit de Zeus. ce parcă stau să cadă într-un abis de smoală clocotitor de vuiet. Erau doar patru zile de când văzuse lumea. se stingeau. A încercat să scape şi să se furişeze într-o peşteră adâncă. Văzînd această horă. în putreda băltoacă. A sărit în nisipul cel galben de pe maluri şi a lunecat iară. şi Zeus către dânsa. Apolo a ajuns în nişte locuri stranii. şarpele a simţit că i-a venit sfârşitul. A tras prima săgeată.. sărind peste pripoare. Ochii i s-au lăsat. Şi. APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU eul – după aceea – a coborât în lume şi a cutreierat prin ţări nenumărate. Frunzişul ei şopteşte. tot umblând pe drumuri. Aşa s-a prăpădit. cu mare meşteşug. pentru că soţul său. Şi-n munte-i o strâmtoare afundă. otrăvite. Când a ajuns Apolo în muntele Parnas. Monstrul s-a zvârcolit tot mai încet în apă. unde trăia atuncea – precum spunea legenda – un şarpe numit Piton. Piton s-a zvârcolit prin verzile mocirle în care vieţuia. Şi fruntea lui divină era încercuită de raze în cunună. ţinea mai mult la dânsul decât la fiii ei : Hefaistos şi Ares. mohorâte. Chinuit de dureri. şi-ntâia lui săgeată a şi nimerit monstrul. dihania uriaşă s-a avântat spre dânsul. Aici sunt nişte vârfuri de piatră cenuşie. care azvârleau flăcări.126 Apolo îi privea. în întuneric. Piton primise-n taină poruncă de la Hera să-l pândească pe-Apolo. duhori înecăcioase. Z . Dar zeul şi-a întins arcul. preaputernicul Zeus. Pasămite sosise în muntele Parnas. stâncoase.

Apolo însă a aflat. iar eu să fiu slăvit. El şi-a pus ochii pe o nimfă. şi-n acest fel să dea-n vileag că e un tânăr. a hotărât Apolo. — În Delfi se vor pune temelii unui templu şi-unui vestit oracol. înţeleaptă. râul. opreşte-te. şi dansuri5 . pe care dânsa îl izgonise deseori.. izbutind să se apropie de-ncântătoarea Dafne. Ci sunt îndrăgostit de tine. Să fie veselie... Dafne. era atât de-ndrăgostit.. zărindu-l. nimfa Dafne. şi-a aflat-o într-un desiş umbros de fagi. copila râului Peneu. concursuri. Atâta că micuţa nimfă ceruse tatălui său. nu o fată. serbări. Înşelăciunea prinţului a fost pe loc dezvăluită. s-a îmbrăcat în straie de fată şi. Dafne.. a fugit.. deşi mulţi regi şi mari eroi şi-ar fi dorit-o de soţie. Dar oamenii datori sunt să-mi dăruiască aur şi scule preţioase şi zeci de bogăţii. în cinstea luptei mele cu monstrul. ce duce până-n ţara lui Hades...3 Şi locurile acestea unde-a răpus Apolo pe fiorosul monstru au fost numite Delfi... chiar un prinţ. se mulţumea s-o vadă zilnic. i s-a uscat cu timpul. să-şi purifice trupul. Mai poruncesc.. a fugit să se ascundă şi mai bine... de aur. sub razele de soare . Apolo a prins chef de viaţă. a fost silit să se dezbrace. C . în micul râu Tempe. Iar nimfele ce o-nsoţeau au sărit la sărmanul prinţ. şi-a plecat în căutarea nimfei. şi cântece. NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC um s-a spălat însă de sânge. încât şi-a lăsat părul lung. Oamenii vor putea să-ntrebe şi să afle răspuns la întrebări. văzând că prinţul a pierit. Ea se va aşeza pe un trepied de aur.. şi-a hotărât s-ademenească. Ba. într-o zi. învăluit în pielea lui Piton cel răpus. opreşte-te. să intre-n apa râului. dreptul de-a sta nemăritată. prin preoteasa mea. Prin ea voi da răspunsuri. răsplată pentru mine şi preoţii din templu4 . să aibă loc. mohorâtul. jocuri. în timp ce zeul o urma. Pitia.. plângând amar. Nu-i un duşman bărbatul care aleargă azi pe urma ta. de-asemeni. strigând mereu în urma ei : — Fiică frumoasă-a lui Peneu. de dragoste şi desfătare. deasupra unei grote adânci şi fumegânde. Apolo s-a veselit straşnic. Prinţul cu plete lungi.. N-a căutat mult. pătat încă de sânge – de sângele lui Piton – a pornit să se spele..127 lungit pe zeci şi zeci de stânjeni. După aceea zeul. speriată.. să se ascundă. l-au doborât cu lăncile şi i-au zvârlit trupul în râu. pe-acest prinţ la scaldă.

.128 eu.6 . dar şoimul cel mereu flămând îi auzise cântecul. tremurătoare. sub adierea liniştită a vântului de miazăzi.. Teama îi da puteri s-alerge copilei râului Peneu .. o. Iar zeul încă mai sărută scoarţa cea aspră şi rosteşte : — Pentru învingătorii-n lupte. sau schimbă-această frumuseţe. dar zeul îşi înteţea fuga şi era gata s-o ajungă. Doar pletele o mai fereau de ochii zeului Apolo. Din toată frumuseţea nimfei rămâne numai frunza verde şi sclipitoare în lumină. zeul care-mi logodesc adeseori glasul cu lira şi îi desfăt pe-olimpieni.. Dar nici aşa. Zeul sărută trunchiul rece. Vălul căzuse de pe fată.. tată. Deschide-ţi apa să mă-nghită. Picioarele prind rădăcini pe malul nisipos al apei. care cântase pân-atunci şi se rotise în văzduh. Părul i se preschimbă-n frunze.. Fugea. şi-acum vroia s-o sfâşie pe cântăreaţa cerului. peste coline. şi fiind sleită de puteri. Abia-şi sfârşeşte fata ruga. ca-n zbor. — Chiar dacă tu nu vrei. cu scoarţa aspră de copac. Frunzele tale au să-mi fie podoabă pletelor şi lirei şi tolbei mele cu săgeţi. ea nu-i primeşte sărutarea şi îi răneşte buzele.. Dafne. pe malul râului Peneu. Dar nimfa nu-i asculta vorba. semnul de cinste o să fie cununi din frunzele de laur! .. Simţind în ceafă răsuflarea aceluia ce-o urmărea. după o goană-atât de lungă. vei fi de azi copacul meu.. Părea o biată ciocârlie. schimbată-n arbore. care-mi aduce nenoroc. pe trupul delicat. nici jurămintele fierbinţi. pletele lungi până-n pământ. c-o toropeală o pătrunde. şi-o scoarţă rece i se-ntinde pe sân. rosteşte zeul. Apolo o cuprinde-n braţe pe Dafne. fata îi strigă râului : — Ajută-mă acum.. Braţele iau înfăţişarea de ramuri lungi. Sub învelişul nou se simte cum bate încă inima înfricoşată a copilei.. prefăcută-n trunchi. Copacul parcă îl ascultă şi-şi clatină frunzişul proaspăt..

. pe un păstor care-şi mâna cirezile acolo-n munte.. Zeul Apolo ştia totul. amândoi. spunându-i în acelaşi timp : — Iubitul tău piere pe munte. zeul. Iară poeţii.. Zeul n-a mai putut s-o scape . ura pe tânărul păstor şi într-o zi l-a-ntâmpinat cu ochii-n flăcări şi i-a spus : — Te chem la luptă. rostind în amintirea fetei cântări bogate-n armonii. Şi mai-nainte ca flăcăul să fi putut ridica lancea. până la moarte. Fiii lor au întemeiat multe oraşe. de nu îşi va spăla-nainte trupul în apa limpede. zeul a şi tras o săgeată. Şi-a vrut s-o şi cuprindă-n braţe.7 El însuşi. le-a părăsit. Castalia. fecioraş!. Apolo a plecat prin lume. Dar.129 FÂNTÂNA CASTALIEI ncununat apoi cu laur. văzând-o.. la rând. cum nu putea să cânte alta. dar a rostit îndurerat : — Apa în care te-ai zvârlit. Pitia însăşi n-o să poată afla viitorul nimănui. Vei fi a mea... Castalia tocmai venise să ia apă dintr-o fântână... Şi ei se întâlneau ades şi îşi juraseră credinţă. Î . cătând să scape de ruşinea de-a fi şi ele amăgite şi părăsite rând pe rând. să cânte imnuri zeilor. Eşti liberă. a rămas acolo timp îndelungat. în viers vrăjit . tu cu lancea. Castalia. va căpăta numele tău. pe toate. L-am izbit cu săgeata-n piept. ca să dea glas strunelor.. Zeul. Zeul Apolo a chemat un cârd de corbi să-l ciugule şi a plecat să caute fata.. Numai că vestea necredinţei zeului faţă de soţii se răspândise pretutindeni şi fetele fugeau de dânsul. ca un demn fiu al lui Zeus. Zeul s-a apropiat de dânsa. şi-a murit. Am auzit cum te-ai lăudat că poţi ţinti la fel ca mine. N-a trecut însă vreme lungă şi a-ndrăgit pe alte fete. vor trebui să se adape întâi de-aici. Cânta şi se juca pe munte cu fetele de vârsta ei. A sărit în adâncul apei. apoi pe spate. fiică a regelui din Delfi. a-ndrăgit-o şi a cerut-o de soţie. în Elada. Fata avea un har : cânta. Dar ea n-a stat să se gândească. Acum poţi fi soţia mea. şi-apoi să pună mâna pe liră. de vor vrea să spună stihuri măiestrite. şi alinându-şi astfel dorul de fata regelui din Delfi. Eu trag cu arcul. Păstorul a căzut în brânci... Era însă pe acea vreme o tânără. Castalia iubea pe altul.

Duşmanii şi-au contenit pasul. a suflat cu putere într-însa. Din mâini le-au căzut săbiile-ascuţite. Când punea Marsias la buze noua unealtă de cântat. Se povestea că-n Frigia. ce ne-ai scăpat de moarte.. făcând zgomot. a purces către Frigia. cântarea lină şi sunetele nemaipomenite.. odată. parcă săltau nişte voinici în horă. împovăraţi de arme şi de ură.. nebună. Ce mulţumire ţi-am putea aduce ţie. Nu-i nimeni ?. Nu era. Năvălitorii au fost luaţi de ape. Nimfele şi satirii se-adunau şi ascultau.130 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ealtminteri. Nu eu. — O. ca frunza şi ca iarba. şi ajungând acolo. luaţi de apă. izbiţi de arbori şi striviţi de pietre. nemilos. a trimis să-l cheme pe Marsias şi l-a-ntrebat : — Ce instrument cântă mai minunat ?. glăsuia muzelor adesea. a spus flăcăul... Pentru că. decât să cadă pradă duşmanului sălbatic... Marsias! au grăit frigienii.. Cu flautul tău vei mângâia pe cei care-şi dau viaţa pentru ţară. Răspunde!. Nici unul nu s-a întors acasă. alinătoare.. Iar râurile ţării se-nălţau din matca lor cu vuiete grozave şi se uneau. şi ducându-şi unealta nouă de cântat la buze. iată. până-au pierit cu toţii. — Bine-ai venit! strigau oştenii.. Marsias a cântat necontenit. făcând să izbucnească-o melodie. să-şi mai revadă soţia şi copiii. Tânărul Marsias. D . zeul era tare mândru de lira lui. — Nu-i nimeni mai presus de mine. numită flaut. Săgeţile făceau îndată cale-ntoarsă. Lăncile le-au alunecat. se năpustiseră duşmanii peste ţară. ci cântecul de flaut a scăpat ţara. de jaf şi de robie ruşinoasă ? — Nu-mi trebuie nimic. fără de glas. Iar degetele îi jucau pe flaut. alcătuind o mare cu valuri crâncene. Sunete tânguioase au ţâşnit. Şi auzind Apolo că flăcăul cântă cu atâta iscusinţă... urlând turbate. Şoapta lui e duioasă. când părea că-i dusă ultima nădejde. Ţara era aproape-nfrântă şi desperarea năvălea.. Femeile-şi smulgeau de la sân pruncii şi-i ucideau.. s-a-ntunecat de supărare. s-a ivit Marsias în luptă. freamătul vieţii contenea. Marsias le-a zâmbit. În clipele acelea. şi scuturile peste ele. cutezătorul. muzele au adus din Frigia o veste. a făcut o unealtă nouă de cântat. Urcându-se în carul său de aur.

la fel ca tine. Vezi lira mea ? Eu cânt dintr-însa... Marsias! Ba. Şi cântul lui era divin. a rostit Marsias. Î . — Cu lira ta văd că se poate. satirii.. MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ntâiul a-nceput Apolo cu lira sa. Zeul a făcut apoi semn spre slavă. atât de straniu. că muzele l-au aplaudat : — Fiul zeiţei Leto o să-nvingă!. dar îi cer drept judecători pe-acei ce locuiesc pământul : oamenii. Şi-ndată a-nceput concursul.. O. Dar Marsias şi-a dus flautul la gură. încât părea un vis. din flaut. — Nu! Nu mă învoiesc. pornind să-şi cânte melodia. nu ştiţi ce spuneţi! Mă mâniaţi cu vorba asta... Atât de dulce suna lira.131 — Tu crezi că lira... Toţi sunt nepricepuţi ca tine. au spus că el e-nvingătorul. muzelor. — Ce caută glasu-n lupta asta ? El aparţine altei arte. când dintr-alta. Să mai cântăm încă o dată. şi eu – flautul. — Primesc! Numai că de-astă dată zeul şi-a însoţit lira cu glasul. dar eu nu pot să suflu-n celălalt capăt al flautului.. care se furişa în suflet şi-l fermeca. şi muzele s-au şi înfăţişat. ştii foarte bine.. — O. — Primesc. Întrece lira lui Apolo. — Întrece lira mea ? a spus Apolo. bucuroase. doar între liră şi flaut. nimfele.. de la-nceput. şi tu te foloseşti de gură. Deci pot să cânt şi eu cum vreau. însă. când sufli-n flaut. spunând că lupta a fost prea bine hotărâtă. Muzele toate.. Primeşti flăcăule ?.. — Atunci să te întreci cu mine! a poruncit zeul Apolo. ca să mă-nvingi – căci nu poţi altfel. Doresc să vie cele nouă muze. cu vocea ameninţătoare. chiar mai mult... o taină. Să cânţi şi tu la fel. a rostit ultimul cuvânt Apolo.. s-a-mpotrivit.. al căror oblăduitor sunt eu. Asta e doar o viclenie.. a spus flăcăul. ce frumoasă este cântarea lui! au strigat cele nouă muze. Iar cântecul ţâşnea din flaut atât de cald. — Acela care o să-nvingă are dreptul să-l pedepsească pe celălalt cum o pofti!. Marsias. când dintr-o parte. — Ba nu. a grăit zeul. a mai spus zeul.

. satirii l-au plâns. a pus la cale o osândă de o cruzime fără seamăn. el cânta singur. cu mâna lui. Patru din cele nouă muze erau de partea lui Apolo. Şi zeul necăjit la culme pe Marsias că-l înfruntase şi era gata să-l întreacă. însângerându-l. Mai era una : Caliope. de toţi aceia care-nfruntă voinţa zeilor tirană.. a cules flautul de pe ape. imnul cel aspru-al răzvrătirii. Un râu cu unda purpurie. l-a jupuit de toată pielea.132 Concursul a-nceput din nou. . să facă pace cu umbra celui ce pierise. roşu şi gâlgâind cu spume. Atâta doară că Apolo. nimfele. Astfel. m-ai înfrânt cu ajutorul Caliopei . Oamenii. într-un râu neobişnuit. — Îţi ceri iertare ? îi striga. l-au plâns vreme-ndelungată. iar Marsias s-a întrecut pe sine în cântecul duios de flaut. Şi şi-a dat sufletul. nedreptul olimpian a câştigat acest concurs şi l-a înfrânt pe Marsias.. căruia oamenii i-au dat numele cântăreţului ucis. Flăcăul n-a cerut iertare . se povesteşte.. şi nu mă tem deloc de tine. după cum spune legenda. l-a dus în templul său din Delfi şi l-a-nchinat. şi dânsa îl îndrăgise pe Apolo. temându-se ca muritorii să nu înveţe acest cântec. Flautul lui drag. i-a spus doar zeului atâta : — Fiu al lui Zeus. Cântecul meu din flaut va fi de-a pururi cinstit şi neuitat de oameni. a colindat prin toată lumea şi. Ea i-a dat votul zeului. Patru-i lăudau însă rivalul. purtat de valuri. muza poemelor.. dar nu m-ai întrecut. Zeul şi-a pus tot meşteşugul în cânt cu lira şi cu vocea. Legându-l pe Marsias de-un pin.. Sângele lui s-a scurs în tină. viteazul. peste ape. S-a prefăcut. viclene. de nu i-ar fi venit în sprijin frumoasa muză Caliope.

Hera. sosind aici. verdeaţă. se pare că ar întruchipa molima ce se întinde în locurile umede. Cum a gustat Apolo bucatele divine. Ameţită de gaze şi fum. De aceea Apolo se mai numea şi Febus. Astfel s-au adunat în templul din Delfi atâtea comori. vite. Iarna şi mai puţin. . la marginile lumii. ca înţelesul lor să fie dublu. Numele ei pare că vine tot de la Piton. înfâţişându-l pe Apolo după ce a dat drumul săgeţii care l-a răpus pe monstru. Pitia se aşeza pe un trepied de aur. 3. Nările sale freamătă de mânie. interpretau răspunsul după cum le convenea mai bine. încât orice vorbă rostită este răsfrântă în zeci de ecouri. când are lumină în suflet. obiecte. deasupra unei grote din care ţâşneau gaze şi un fum înecăcios. Săgeţile din arcul zeului înseamnă chiar razele de soare. umbrite. preoteasa bolborosea cuvinte fără înţeles. cu toată încordarea prin care a trecut. în împrejurări grele. frumos ca ziua scăldată în lumină. i-a înfăţişat pe un talger. într-un car de aur. în schimbul unor daruri bogate. În toată vremea asta. iar omul. care usucă pământul după ploi îndelungate. calde şi întunecate. dincolo de palatul de gheaţă al lui Boreu. după noapte. Vroia să ţină noaptea pe loc . s-a împotrivit cu ură naşterii lui Apolo. A prigonit-o pe Leto. un mare artist grec – Calamis. în revărsări de aur. când totul străluceşte şi te îmbie la cântec. când se iveşte ziua. Zeul zâmbeşte. învăluit în pielea unui şarpe. zeiţa nopţii. în schimbul unor daruri : aur. în statuie.133 Note 1. Puţine poetizări ale fenomenelor naturale sunt atât de frumoase ca aceasta. Locul acesta din muntele Parnas. să iasă bine oricare ar fi fost situaţia. în locuri numite de aceea hiperboreene. soţia lui Zeus. ce întruchipează cerul. 4. Când vine primăvara. micuţului Apolo. a iernii friguroase. pietre scumpe. era alegoria izbucnirii. Poeţii slăveau atunci înapoierea zeului luminii. Oracolele. vântul de miazănoapte. păsărelele zboară şi ciripesc prin arbori. Oracolul acesta era celebru. iar lira e cimbolul cântării. după unele presupuneri – a imortalizat această legendă. Se întorceau primăvara. ce trecea prin văzduh. când e vesel. numit de elini Delfi. monstru răpus de Apolo. Călătorul din antichitate. lumina s-a ivit. în primul rând. tras de lebede ca neaua. aşa-zisele prevestiri ale lui Apolo. zeiţa ordinei şi dreptăţii. Dealtfel. este situat în aşa fel. în insula Delos (insula luminoasă). întristate. olimpiană. dar fruntea lui rămâne senină. făcând să piară boala şi germenii ei tenebroşi. Cântau în acest fel. a luminii albe din trupul negru al nopţii. şarpele învins de Apolo. grecii credeau că zeul luminii se află undeva. După aceea dânşii. Lupta lui Apolo simbolizează acţiunea razelor de soare. Lumina şi căldura nu mai aveau putere către sfârşitul toamnei. rece şi dispreţuitor. şi Temis. Avea impresia că zeii îi sunt în preajmă şi vorbesc cu dânsul. Piton. pentru că Apolo simboliza. erau date printr-o preoteasă ce se chema Pitia. Naşterea lui Apolo din Leto. El era consultat de către toţi regii şi oamenii de stat. bucurie şi cântece de păsări. lumina şi căldura soarelui. dar n-a izbutit. s-a făcut un flăcău cu buclele pe umeri. cântă bucuros. Cuvintele acestea erau considerate drept răspunsuri ale lui Apolo la orice întrebare. El a cioplit o statuie. era cuprins de groază. merindele cereşti: ambrozia şi nectarul. cuvânt care semnifică lumina. în zori. 2. căci zeul s-a născut. Preoţii le orânduiau în aşa fel.

Iar pentru poeţi. Aceste şoapte tăinuite pe care nu le puteau auzi decât poeţii şi muzicienii. În clipocitul apei din fântână. Jocurile în cinstea lui Apolo se numeau (tot de la Piton) pitice. sorbind apa răcoroasă. 7. li se părea că aud ecouri din melodia pe care o cântase Apolo în amintirea fetei. îi inspirau pe aceştia să facă versuri sau să îmbine notele pe strune. care se pierde sub revărsarea vie a luminii din miezul dimineţii. Laurul sau dafinul se cheamă Dafne în limba greacă. Pe vremuri. Dafne mai e şi palida lumină a aurorii. 5. .134 Locul acesta era cel mai bogat din toată Elada antică. aezii poposeau de multe ori la această fântână. La ele participa toată floarea tineretului din oraşele greceşti. Fântâna Castaliei se află lângă Delfi. cum se credea. 6.

s-a-nfăţişat tatălui său. Artemis se spunea că este lumina palidă a nopţii1 . Şi dă-mi şi douăzeci de nimfe. căci eu arareori voi poposi într-însul. îndată după naştere. i-a grăit : — Fie precum vrei tu. Doresc să mă urmeze.135 ARTEMIS rtemis. tată. care-l vrei tu.. Mai dă-mi... dă-mi şi mie un arc şi-o tolbă cu săgeţi. Pune sub ocrotirea mea doar un oraş. Şi-a dat poruncile de trebuinţă. ce nu va fi mai lungă de genunchi. Voi locui mai mult în munţi.. i-a îmbrăţişat genunchii sacri şi a grăit : — Dă-i. să nu mă stânjenească la vânat.. Îţi împlinesc dorinţa ta.. Aezii povesteau că ea. N-ai să mă înarmezi chiar tu. la vânat.. Dar ce spun eu ?. dă-i copilei tale dreptul de-a rămâne fecioară. A . sora lui Apolo.. în cortegiu. Şi. Zeus a ascultat în linişte ruga zeiţei. arcul. Ca lui Apolo. era zeiţa vânătoarei.. şaizeci de fete de-ale lui Ocean. Ciclopii înşişi s-or grăbi să-mi făurească-o tolbă bună şi mi-o vor umple cu săgeţi. ca şi de câinii credincioşi.. Să-mi aibă grijă de încălţăminte. zîmbind în barbă. apoi. să mă slujească-n vremea când nu voi mai doborî râşii şi cerbii. încă şi dreptul de-a duce-n mână o făclie şi de-a mă-nveşmânta într-o tunică. te rog. copilă!. după cum zeul Apolo era lumina ce ţâşneşte din astrul sclipitor al zilei. Ea-i ocrotea pe pământeni – cum socoteau vechii elini – când înstrunau.

a şi pornit prin munte. I-l înnoda. spre o poiană minunată. bântuite de vânturile reci. Urcând pe culmile umbroase. Însă tot ele-i povesteau că ar fi fost un fiu de rege. umplând pădurile de sânge. Sălbăticiunea nimerită se-mpleticea. zeiţa chicotea de bucurie şi. arcul şi tolba plină cu săgeţi. pe nume-Acteon. O altă nimfă-i strângea părul zbârlit şi răvăşit de vânt. nimica nu putea să-i scape. umplute la izvor cu apă. din zori şi până-n noapte. Fulgera fiara. Săgeata ei pornea ca vântul. urmată de alaiul ei. un alt ţintaş mai priceput decât zeiţa vânătoarei. alte fecioare se sileau s-o răcorească pe zeiţă. Întindea bărbăteşte arcul şi. Ba încă el s-ar fi lăudat că e mai meşter ca zeiţa. fără greş. Da unei nimfe lancea. să vadă fiarele cum se zbăteau în cruda agonie-a morţii. să stea şi să se scalde-n apa rece. Nimfele îi dădeau dreptate. zicea : — Nu poate fi. săpată-n stei. Îi cam plăcea să vadă sânge. ca o-ntrebare. în toată lumea. să nu se ude. Întorcea capul spre zeiţă. Departe de-a se-nduioşa. terminând cu vânătoarea. după plăcuta trudă-a vânătoarei. din arcul bine înstrunat. Auzind vorbe ca acestea. Din ea ţâşnea un izvoraş.136 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI ar Artemis. pe stâncile semeţe. oprindu-se în fugă. ce-mbălsămau împrejurimea. Iar într-un loc. şi luneca în ţara morţii. şi cu cinci urne de aramă. zeiţa Artemis pornea. când trăgea. era o boltă răcoroasă. Creşteau acolo chiparoşi şi pini... urmată de cortegiul de fecioare. Gemea uşor. I . tot felul de sălbăticiuni. Şi. care vâna tot ca şi dânsa. Artemis se întuneca. zeiţa vâna. În acest loc venea zeiţa în fiecare zi. înviorându-şi trupul feciorelnic. ridicându-şi fruntea-naltă spre cerul cel senin. Alta o ajuta să se dezbrace şi două nimfe-i scoteau iute încălţămintea prăfuită. la vânat.

Vorbele-acestea s-or plăti!. ca nişte flăcări ce jucau şi luminau toată pădurea.. Flăcăul îşi pierduse mintea şi nu se sătura privind.. frumos la chip. Şi-i mândru. Artemis le mai întreba : — Cine e acel fiu de rege ? Şi oamenii ce spun de el ? — Spun că-i un vânător destoinic.. prindeau pe dată scânteieri. luându-şi armele şi prada.. căci fiul regelui. într-o bună zi. dar alţii au temei să creadă că.. Nu a trecut mult timp de-atuncea şi. O oboseală ne-nţeleasă.. De ce-s neliniştiţi ogarii ? De ce schelălăie mereu ? Ce e pe-aici ? Ce se întâmplă ?" Şi. Căci ea vroia să-l dea pierzării.. — Astea sunt lucruri fără noimă.. Zeiţă. Acteon a băut cu sete. cu haita mea de câini.. A mers ce-a mers.. ca tras de-un fir de aţă nevăzută.. porni Acteon cu soţii săi de vânătoare.. Curând vă voi urma pe cale. Ajunge goana. În faţa ochilor avea cel mai încântător tablou ce şi-l putea închipui. se scălda. Luaţi arcurile şi porniţi către palatul regelui. Mai degrabă aş vrea să ştiu dacă se spune că dânsu-i mai dibaci la vânătoare chiar decât mine. goală. Unii spun şi dintr-acestea.. Spuneţi drept! — De. însăşi zeiţa orânduise să-l atragă pe vânător prin acel loc. chicoteau nimfele. precum se povesteşte. zicea zeiţa.Ce e cu mine oare ? se gândea. neîntrecut de nimeni încă în meşteşugul vânătoarei. s-au îndreptat către palat. — Ciudat!. Aici Acteon s-a oprit. Din urnele de-aramă apa curgea-n şuviţe străvezii. singur în pădure.. prin munţi. privea nedumerit în preajmă. Soţii i-au ascultat porunca şi. fără rost. fiindcă-alături se zărea un pârâiaş lucind prin iarbă. Simt o chemare. înciudată.. dar atingând corpul zeiţei.. . Acteon a simţit deodată că este prins de oboseală... Eu singur mai rămân pe-aici o vreme.137 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI tunci. le-a spus el soţilor.. Ba parcă simt şi-un fel de teamă.. A . Sunt vorbe goale. se pare c-ar fi spus zeiţa. ajunse-n locurile unde hălăduia mai des zeiţa.. ce mă străpunge ca un bold. şi s-a trezit în locul unde se aflau zeiţa şi cu nimfele.. urmat de toţi ogarii săi. a luat-o-ncet de-a lungul văii.. Şi tot cutreierând ţinutul. Sunt obosit. ca mii şi mii de diamante. Acteon. Artemis. Apa o fi avut vreo taină.. şi cincizeci de ogari. Mă simt trudit.. Unii socot că tânărul sosise-aici din întâmplare . doar cu ogarii lângă dânsul.. nu te supăra. înalt şi zvelt.

cu suliţa. Acteon însă nu lua seama la vorba lor. Nu mă muşcaţi! Lăsaţi-mă. Câinii din nou se repezeau. din botul său nu răsuna decât un muget surd. Anume îi lăsase zeiţa Artemis gândirea. fugi. până-n prăsele. Nu privi. Lor. — Nemernice. Acteon s-a făcut un cerb. căci îşi păstrase judecata şi se văzuse în pârâu. fără de voia lor... sau înfigând. i-a spus zeiţa. Cu trupurile lor căutau s-acopere dalba mândreţe a zeiţei.. şi-i priveşte cu ochii umezi şi sticloşi. glăsuia el ca ameţit. fugi. zeiţo. „Ce-am să mă fac ?" se gândea prinţul. Acteon. El a pornit în goana mare. cuţitul scurt de vânătoare. nu privi!.. Nimfele au alergat în grabă. Câinii însă îl muşcă şi-l doboară. Însă în loc de orice vorbă. — Eu sunt Acteon! ţipa dânsul câinilor care-l hăituiau..... ca suferinţa ce venea să şi-o-nţeleagă pân-la capăt.-n faţă. Lătrând îl cheamă pe Acteon. Dar nimfele strigau spre prinţ : — Fugi.. trăgând cu arcul. ce nu-şi mai cunoşteau stăpânul. plătesc cumplit.. izbind cu piatra... urmat de câini. C . care te-ai înfumurat că eşti mai meşter decât mine. să vadă cerbul biruit şi să se bucure şi el. cu ochii ţintă spre zeiţă. Acteon!. şi sta vrăjit. ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI um l-a stropit cu apa fermecată... O lege a lui Cronos spune că muritorii ce-i privesc pe zei.. Şi luând din urnele de-aramă doi pumni cu apă a zvârlit-o în ochii fiului de rege. de câinii lui. ai merita să fii ţintit în inimă cu o săgeată. Mai lasă-mă să stau o clipă. ce frumoasă eşti. de spaimă. Dar ai să ispăşeşti cumplit. Eu sunt stăpânul.. Şi câinii lui îl încolţesc. în noua lui înfăţişare. câinilor preacredincioşi.138 — O. şi bietul cerb fugea prin locuri unde vânase mai-nainte. vrea să spună greu osânditul prinţ. — Eu sunt Acteon. Fugi. nu are cine să le spună că mult iubitul lor stăpân e însuşi cerbul ce le zace acolo. tu.

A vrut să-l prindă pe duşman şi să-l răpună. Hirieu. S-a ridicat. la vremea când se-ncepe povestea noastră. cu capul său pletos căzut în valuri. Avea şi-un câine fermecat. îi dăruise tânărului harul de a putea umbla şi peste ape. Hefaistos. din câte meşteşuguri sunt pe lume. care prăduiau ţinutul. ar fi iubit pe un voinic . Poseidon. În schimbul faptei sale. Dar tot nu s-a lăsat. chemat de regele din Chios2 . Însă. la vânătoare. Hirieu îl ospeţise-n ţara sa cu cinste. s-a prăbuşit pe ţărmul mării. Dar regele – nevrând să-i dea copila – l-a îmbătat. între altele. dar dragostea i-a fost nefericită. bâjbâind fără să vadă. fusese năpădită de dihănii. pe când el dormea adânc. din timp. pieptul îi rămânea afară. zis Sirius. atât de-nalt. pe îndrăzneţul Orion şi. de-i călcau această lege. departe. acest flăcău. Umblând mereu prin munţi. să se mărite şi. peste mări şi ţări. odată. şi măritişul c-un bărbat îi părea mai nesuferit decât orice pe lumea asta. a desluşit în depărtări un zgomot. cum îi plăcea trufaşului Poseidon. s-a-mpiedecat şi. Cu toate astea. o dată.139 URIAŞUL ORION cteon îşi plătise vina de a fi fost mai priceput în mânuitul arcului decât zeiţa Artemis. în locul unde-i apa mai adâncă. le ucidea fără cruţare. şi. doar unul îndrăgise : vânătoarea. ascultând mai bine ce se-ntâmplă. Chiar nimfele ce-o însoţeau nu aveau voie să iubească vreun bărbat. şi împreună colindau. Iară aezii depănau legenda-n chipul următor : Se zice c-a trăit pe vremuri alt vânător. A înţeles atunci că Lemnos – insula unde făurarul Olimpului. Băteau ciocane mari pe nicovală. Zeul stăpân al mărilor. să-l ajute. că fruntea lui trecea de scama norilor. prin viclenie. Orion făcuse destule fapte de ispravă. lăudate straşnic pe pământ. la fel ca pe uscat. unii povesteau că şi zeiţa Artemis. ţintindu-le pe loc cu arcul. Feciorul regelui crescuse însă-nalt. pe nume Orion. Îi dăruise acest har fiindcă. Fusese. De-acum înainte nimeni n-avea să-i mai ştirbească faima de cea mai iscusită în meşteşugul vânătoarei castei copile a lui Zeus. vânătorul ceruse pe fata regelui de soaţă. feciorul unui rege. zeiţa nu avea timp de dragoste. Insula cea frumoasă. să se scalde. şi de intra în valurile mării. Acest uriaş. dar. Uriaşul s-a trezit în dureri mari. Chios. cât era de lung. i-a scos amândoi ochii cu cuţitul ascuns. sub haina lui regală. Viteazul Orion plecase-n luptă şi nimicise pân'la una toate dihăniile-acelea. A .

Uriaşul a pornit prin mare... în zorii fiecărei dimineţi. încet. pe Sirius.. şi-o să se vindece cu vremea... până la sfârşit. arcul şi tolba. Cum l-au văzut şi celelalte zeiţe pe vânătorul Orion. să-i vină-n ajutor .. — Mă-ncumet eu! a spus Apolo. era să săvârşească. până ce iar i-a fost vederea lui Orion ca la-nceput. încât a săvârşit o vrajă şi l-a răpit la dânsa-n cer. făurarul l-a sfătuit pe Orion să şadă. întreba Hera. Şi chiar în ziua ce urma... DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR ai mult. Ochii-i au început să vadă.. Şi cine se va-ncumeta ?. Chedalion – este pe undeva pe-aproape. Printr-un oracol. dintr-un ţărm îndepărtat. Acolo. Hefaistos. şi razele cădeau întâi pe chipul lui. Pe umeri şi-a zvârlit o blană a unui leu răpus pe vremuri. S-o-mpiedecăm deci cât mai grabnic!. şi un paloş. din cele ce zburau în stoluri deasupra mării lui Poseidon. s-a lecuit de suferinţă. dacă vom sta nepăsători. apoi din ce în ce mai bine. şi-n fiecare zori de ziuă îşi lua pe umeri un copil. I-a poruncit să plece grabnic şi să vâneze multe păsări. când se iveşte Eos – aurora – cu ochii către răsărit. s-a rugat de zeul cel şchiop. Apolo l-a şi chemat pe Orion. Şi-n gelozia ei pe Eos. de dragostea nesocotită pentru un simplu muritor. Şi-a mai strigat şi câinele. zeiţa aurorei atât de tare l-a-ndrăgit pe vânătorul cel voinic.140 lucra de zor cu un pitic. şi zeul s-a milostivit. E sora mea şi sunt dator s-o apăr. se pare c-au bătut cam tare şi alte inimi pentru el. glăsuia Zeus către ceilalţi. încet. cel mai mult s-a-ndrăgostit însăşi zeiţa Artemis. — Dar cum ?. Dar cum ?. Orion şi-a şi luat măciuca. Şi zeii s-or fi luat de gânduri : „Cum ? Ea. ca printr-o sită. zeiţă olimpiană. Porunca zeului Apolo trebuia iute-ndeplinită. în vremea cât el căta spre răsărit ca să-şi aştepte vindecarea. Atâta doară că.. călăuzindu-se întruna după zgomot. Acesta-l îndrepta cu faţa spre răsăritul rumenit şi.. cum era de-nalt. Pe urmă să vâneze fiare. şi au pornit M . vrea să i-l smulgă altei zeiţe pe-un muritor şi să şi-l facă bărbatul său ?" — Ni se ştirbeşte slava noastră. în revărsat de zori. Şi dintre toate. o faptă cam necugetată.. Nu! n-am să las astfel de faptă să se petreacă în Olimp. întâi uşor şi slab... l-a tot zărit zeiţa Eos şi dânsa s-a îndrăgostit de prea-voinicul Orion. până ce a ajuns în Lemnos. Dânsul i-a ascultat povaţa. poate.

ce-abia-abia se mai vedea în depărtările albastre. stăpânul. pe Orion. prefăcută : — Surioară. mi-ai ucis iubitul!. i-a implorat lui Zeus învoirea să-l urce între constelaţii. şi chiar să spun că eşti mai pricepută în tragerea cu arcul decât mine.. după legendă.. Zeus.. cu voce blândă. De-o fi cumva să izbuteşti. Să nu ating astfel de ţintă ?. Să-mi iau doar arcul... E constelaţia ce se numeşte. Apolo îl privea cum pleacă.. copleşită de durere.. Marea s-a-mpurpurat de sânge şi-n slăvi a prins să se jelească Eos. I-o pasăre.. un punct micuţ şi palid. pierdut în zare. Abia se mai vedea deasupra mării. sigură de dânsa. cât un punct mic.. pe dragul ei. — Îl văd. S-a auzit un răcnet groaznic şi Orion s-a prăbuşit.. A pus în strună o săgeată. Te învoieşti ? — De bună seamă. O NOUĂ CONSTELAŢIE e depărtase vânătorul. Privirea-i aspră scânteia. zilnic. — Ia uită-te acolo! Vezi. s-a-nvoit. Artemis. s-a avântat pe-un nor de aur. şi să trag cu grijă. zeiţa-ntr-o clipită şi-a slobozit săgeata ei spre punctul mişcător din zare. S-a repezit spre locul unde zăcea în valuri vânătorul şi l-a cuprins în braţe-ndrăgostită.... tot o lovesc. — Poţi s-o ţinteşti ?. cu voce ascuţită : — Artemis. care-i gata.. surioară. ca să nu piară cu desăvârşire. fără să-i răspundă.141 numaidecât la vânătoare. Atunci Apolo a strigat-o pe sora sa. Priveşte-aicea!. sunt gata să-ţi recunosc şi eu întâietatea. văzând atâta întristare. frate. Săgeata a străpuns văzduhul strălimpede al dimineţii şi s-a înfipt de-a dreptu-n ţintă. să poată ea să-l vadă. de-ar fi departe. pesemne. Şi Artemis şi-a-ntins îndată arcul. Ea se S . pe Artemis... Şi. Apolo! a zis zeiţa. peste lume. Azi aş dori să-mi dai şi o dovadă. De-ar fi mai mică – o părere . Orion... să dispară ?. Care-i ţinta ?. Ai spus de-atâtea ori că-n vânătoare nu-i nimenea pe lume să te-ntreacă.. Ochind. vino iute-ncoace!.. şi l-a urcat pe vânător pe boltă. — Glumeşti. aproape gata.

stea sclipitoare. Aşa se face că e-n cer şi Sirius. Artemis pururea fecioară. şapte băieţi şi şapte fete : copii frumoşi şi tare dragi. nesocoteşte o zeiţă. Nu vreau. ce se zăreşte bine vara. în lumea asta.a spus fratelui său aşa: — M-ai îndemnat să-mi zvârl săgeata în cel pe care îl iubeam.. să-i aduc daruri ? Pentru ce ? Cu cât e mai presus ca mine ? Copii am eu mai mulţi ca ea.. Aceste ploi sunt poate lacrimi. Acum priveşte: o femeie. Şi pe altarele zeiţei ofrandele s-au micşorat. Zeus. Ca să nu fie singur Orion pe boltă. Nu mai avea nici o cruţare faţă de cei care-i greşeau . din Teba. Artemis. Artemis s-a rugat de Zeus să-i dea tovarăş. era un bărbat bun şi vrednic. iar fetele mai mândre-s ca zeiţele. Fiii mei strălucesc când poartă armele în mâini.. Inima ei s-a asprit mai tare decât fusese înainte. la vânat. pe câinele ce-l însoţise. mâniată. Amfion. când prind să cadă ploile pe mare. Cu el avea. Soţul său. pe mama A . şi nu-i nici unul mai urât decât sunt Artemis şi-Apolo. mai fericit decât sunt eu. l-a vestit iute pe Apolo. Niobeea. multe femei n-au mai vroit nici ele să-i aducă daruri zeiţei nopţii şi au spus : — Aşa e! Este drept ce spune regina noastră Niobeea.. Soţul său. zeul săgeţilor de aur. şi pe zeiţa vânătoarei. — De ce să mă închin eu Letei. Tocmai venise sărbătoarea zeiţei Leto şi aceasta ceruse jertfe tuturor. Pe când iubitu-mi Amfion ochi n-are decât pentru mine. lângă el. în constelaţia Câinele mare. Lacrimi vărsate de zeiţe. Putea însă zeiţa Leto să-ndure astfel de ocară ? Pot oare zeii să audă că muritorii nu-i slăvesc ? Zeiţa nopţii. De ce să mă închin eu Letei şi pentru ce să-i aduc daruri ? Fiindcă-i zeiţă ? Nu. în căsnicie.. — Nu-i nimenea. nu îi este şi n-o să-i fie credincios. Auzind vorbe ca acestea.care îl pierduse pe Orion de scurtă vreme. Niobeea.. spunea adesea Niobeea.. dar cel mai greu s-a răzbunat pe o regină. era nespus de fericită. în timpul vieţii. Astă regină.. Niobeea. precum se cântă în poeme.3 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE rtemis a rămas nemăritată.142 iveşte la-nceputul verii şi piere aproape de sosirea iernii. o muritoare.

Zeul Apolo şi-a luat arcul.. şi este cea mai mititică. a glăsuit Artemis cruntă. D . Dar nici aceştia n-au avut mult de aşteptat. ce era de faţă. mi-o lasă. Atât mai am pe astă lume.. Fii bună. în şiroaie. — Şi eu copilele. se-ndurerase-atât de mult. Alte trei au pierit la rând. Soţul ei. a spus Apolo. Şi ridica pumnii spre cer. Au fost şi dânşii săgetaţi. Fii bună. Niobeea.. Artemis. S-a dat cu fruntea de pământ şi. Nu era mamă să nu plângă durerea bietei Niobeea.. lângă sălaşul unde fraţii aşteptau focul rugului.. când nu ne umilim destul. gemând. având pe faţă lacrimi amare. că îşi rupsese firul vieţii. Te-ndură.. văzând această crimă fără seamăn. Sângele lor uda ţărâna.. Priviţi-i cum ne asupresc. Regina. s-a repezit peste feciorii cu trupurile fără vlagă. Şi-a zgâriat faţa. Amfion. în genunchi. Doi dintre fiii Niobeei mânau un car în faţa Tebei.. dar trunchiul n-a putut feri corpul fecioarei cât de cât. şi pe noi doi. Săgeata însă i-a oprit şoapta duioasă ce-o rostea... vârându-şi paloşul în piept..... Una căta să se ascundă în dosul unui trunchi de pin. murmura ea. Fetele se aflau cernite.. Ce ai să faci ? Cum vei plăti ? — Cum voi plăti ?. Zadarnic unul dintre dânşii mai implora încă pe zei sa înceteze-acest măcel.. peste unul din fraţii săi. hohotind. Artemis. ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI oar Artemis privea din slavă şi nu se-nduioşa deloc. de care e atît de mîndră.. — Aceasta-i numai începutul. striga spre toţi: — Iacătă zeii. Cât ai clipi au fost străpunşi. şi cele care vor urma. mi-aţi ucis copiii! Nu mai trăieşte decât una dintre odraslele iubite. zeiţa : — Artemis. O să priveşti tu. Regina îi acoperă trupul cu hainele-i cernite şi roagă. Mulţimea suspina pe lături. Apoi şi-a-ntins zeiţa arcul. Îi voi ucide toţi băieţii cu care se făleşte-atât. Şi-a rupt veşmintele regale şi pletele. Mai erau trei... A doua îşi mângâia mama.. Asta-i dreptate olimpiană!. care s-a prăbuşit. A tras în cea dintâi copilă..143 noastră. Şi lângă mamă n-a rămas decât copila cea mai mică.. Alţi doi se aflau la palestre4 .

. până ce ploile şi vântul l-au măcinat şi l-au făcut să piară. Atunci. luceau trântite-n ierburi lângă dânşii.. Faţa-i îşi pierde strălucirea. într-un danţ plin de voioşie. Din ochii ei de piatră ţâşnesc lacrimi. de Amfion. Lipsită de băieţi. Nici capul nu poate să-l mişte sau braţele să şi le-ndoaie... care se scurg ca un izvor. Stele clipeau nerăbdătoare. Deodată se porneşte o furtună ce o-mpresoară pe regină şi-o duce-n zbor. pe cer. Apoi cânta cu cele nouă muze. dânsa se culcă între-aceia care-i fuseseră prea dragi. de soţul său. vânătorii-ncetau goana. dar şi acolo mama tot mai plânge. Chema pe vânători pe lângă focuri. încă umede.. Nu vor mai duce trupul niciodată. dusă de-o mână nevăzută. Oamenii din acele timpuri ţineau la meşteşugul vânătoarei. Şi aşteptau. sălta în fruntea celor trei charite. parcă spunea ceva. de fete. Atâta chin o împietreşte. Ce va urma ?. Aici e aruncată pe un munte . Nimic din ceea ce dă viaţă unei făpturi nu se mai vede.. pierită. una dintre plăcerile de seamă ale zeiţei era aceea de a privi la marile serbări vânătoreşti. Cu toate astea. Şi sus. cu părul ridicat pe ceafă şi pieptănat cu îngrijire.. jertfe şi daruri ce-ncântau trufaşa fire a . povestea care o cânta pe fata Letei şi-a lui Zeus. pentru c-a fost prea fericită. în ţara ei. ca o făclie de argint. Artemis se ducea la Delfi. Se-nvârtoşează limba-n gură şi sângele-i îngheaţă-n vine. Inima fetei se opreşte sub vârfu! ascuţit ce vine şi se înfige nemilos. Mama n-a mai putut să plângă. Hăituiau fiarele prin munţi. Se desfătau ţintind cu arcul sau zvârlind lăncile-ascuţite. Aezii povesteau că multă vreme s-a mai putut vedea trupul de piatră al reginei. Urma povestea nelipsită. deşi era atât de aspră şi de necruţătoare. scurtându-i zilele puţine5 ..144 Da-n timp ce dânsa înc-o roagă şi lacrimile i se varsă pe faţa galbenă. chiar Artemis. orbi şi nemişcaţi sub fruntea pală. Spre seară. O întîmpina Apolo şi. Aşa s-a isprăvit osânda dată de zei reginei Niobeea. în ţara unde se născuse6 . sora măreţului Apolo. se ivea luna. Totuşi. Ochii-i rămân. Doar lacrimi limpezi îi mai curg din ochii-atât de bucuroşi odinioară. zeiţa vânătoarei. se sătura câte-odată de măceluri. Cornul de vânătoare suna straniu. Şi vânătorii cântau veseli. Urmau şi imnuri şi serbări. Pune săgeata şi ţinteşte. pe acel munte. îmbrăcată graţios. Căci ea s-a prefăcut în stană rece.. Picioarele-s înţepenite. în cinstea mamei sale Leto şi a puternicului Zeus. după moartea iubitului său Orion.. încredinţându-şi arcul nimfelor sale credincioase. parcă plângea. Câinii se grămădeau lângă stăpâni. zeiţa Artemis cea castă. Artemis pune iar săgeata în struna cea zbârnâitoare. Lăncile. de asemeni. vânând necontenit sălbăticiuni.

. putea uita pe Orion.7 Numai în clipe ca acestea Artemis.. mândra Artemis. ce-i ocrotea pe vânători . şi-n inima-i necruţătoare pacea se cobora din nou..145 zeiţei.. .

în Efes i se ridicase zeiţei un templu Colosal. de asemeni. în toiul căldurilor. 6. De asemeni. erau glorificaţi. pentru unii chiar o artă. Dar cel mai mult era slăvită Artemis ca zeiţă a vânătoarei. Ţara de baştină a Niobeei era. El se confunda adeseori cu însuşi Helios – soarele propriu-zis. vreme când unii câini capătă această boală. semnificând lumina soarelui. Stânca aceasta s-ar fi numit şi ea: Niobeea. chiar de-ar fi fost. 3. într-adevăr. a cărui imaginară transformare a fost povestită în legendele greceşti. sorei lui Apolo. căci fiarele umpleau pământul pe acea vreme şi ajungeau . Poate pentru astfel de fapte crude zeiţa era sărbătorită în Sparta. printr-o ceremonie a flagelării. Ea. se spune că. Băieţii care îndurau tot chinul. O preoteasă lua în braţe xoana – statuia de lemn care o înfăţişa pe Artemis. Şi slujitorii templului începeau să-i biciuiască pe băieţi. răniţi de moarte. În artele plastice. după cum am văzut. Unii mureau sub flagelare. unde îndurase nenorocirea. Artemis (sau Diana. Aproape toţi regii şi eroii au fost şi vânători destoinici. Băieţii nu scoteau un geamăt. Homer. Palestra se numeau şi locul unde se făcea gimnastică. Când preoteasa se plângea că trupul de lemn al lui Artemis i s-a îngreunat în braţe. 7. pe muntele Sipilus (cum se numea. vestită prin vinurile ei. De aceea. din ochii căreia curgeau lacrimi. şi nu leşinau. Deci ea ar fi fost dusă din Teba. şi exerciţiile înseşi. 4. Săgeţile din tolba ei par a fi razele argintii de lună. i se mai zicea şi Febe. Artemis a fost destul de mult sărbătorită de vechii greci. în fiecare an. Piatra semăna cu trupul unei femei îngenuncheate.146 Note: 1. Elinii socoteau că putea să-i ajute pe navigatori să-şi ducă triremele şi să-i călăuzească în timpul nopţii. este una dintre cele mai frumoase stele ale nopţilor de vară. tocmai în Asia Mică. care ducea în mână şi o făclie de argint. Sirius este înfăţişat ca un câine gata să muşte. era tot o zeiţă a luminii. Lidia. adică a biciuirii. şi slujitorii loveau mai tare. Elinii credeau că steaua Sirius are influenţă asupra turbării câinilor. marinarii îi zideau temple de-a lungul coastelor şi-n porturi. Un templu care era socotit drept una dintre cele şapte minuni ale lumii. de vârstă fragedă. cumva. unul dintre feciorii mijlocii ai reginei). după legendă. Este unul dintre ţinuturile unde se bănuieşte că s-ar fi născut cel mai mare poet al Greciei antice. Chios este o insulă din Arhipelag. Băieţi spartani. 2. Zeiţa Artemis se confunda cu Selene – luna. de fapt. Zeul Apolo se mai numea şi Febus. şi-i biciuiau până ce sângele curgea în râuleţe prin sanctuar. la romani). Sirius. este o stea strălucitoare. Aici. Se ştia că aceştia nu aveau să fugă din lupte niciodată... Orion este prezentat ca un uriaş înveşmântat în piele de leu. ar fi fost în antichitate o piatră ciudată. deşi regina domnea în Teba. era un semn că flagelarea trebuie-nteţită. 5. pentru că vânătoarea era un meşteşug de bază la vechii elini. erau aduşi într-un sanctuar al zeiţei. purtând în mână o măciucă. Astfel. pentru că Sirius se vede cel mai bine în miezul verii. Orion. deoarece reprezenta lumina argintie a lunii. Alături de Apolo.

147

adeseori primejdioase.Multe opere de seamă : statui, tablouri, monumente au fost cioplite, zugrăvite sau înălţate în cinstea aceleia ce întruchipa meşteşugul de a vâna cu iscusinţă. Fidius, Praxitele şi alţi mari sculptori, cioplind cu măiestrie piatra, au înfăţişat zeiţa cea virginală a vânătoarei.Din tot ce a mai rămas, celebră este însă marmura intitulată „Diana de la Luvru”, despre care, în „Pseudo-kynegheticos" sau „Fals tratat de vânătoare", scriitorul Alexandru Odobescu vorbeşte astfel: „A fost fără îndoială un vânător inspirat şi a ştiut să mânuiască bine arcul şi săgeţile artistul sub a cărui daltă s-a mlădiat statuia Dianei de la Luvru, acea mândră şi sprintenă fecioară de marmură, care s-avântă, ageră şi uşoară, sub creţurile dese ale tunicei ei spartane, scurtă în poale şi larg despicată la umeri”.

148

HERMES
ând vechii greci veneau acasă de prin cetăţi îndepărtate, unde făcuseră negoţuri cu sclavi, cu lucruri preţioase, cu ţesături sau cu bucate, şi se umpluseră de aur, îi aduceau zeului Hermes jertfe şi libaţiuni1 din plin, în chip de caldă mulţumire. Şi îl cinsteau, pentru că el le da puterea de a străbate întinsul mărilor albastre şi-i ocrotea în grea restrişte. Şi-l mai cinsteau, pentru că tot el le da vorbirea iscusită, bună la încheiat negoţuri. În slava lui cîntau aezii la mesele îmbelşugate. Şi-aveau ce povesti aezii... Hermes era fiul lui Zeus. Îndată ce-l născuse Maia, fiica titanului Atlas, sărise repede din leagăn, zvârlise scutecele-n lături şi săvârşise o ispravă... De mic se arătase dornic să umble, să călătorească. Ieşise repede-n poiană. Dar cum era desculţ băiatul s-a apucat să rupă ramuri de mirt şi tamarisc, mlădii. Din ele şi-ampletit sandale, născocind, deci, încălţămintea. Se încălţase şi pornise pe coasta muntelui Cilene, căci în Arcadia văzuse lumina zilei zeul Hermes. Pe când umbla pe drum, o broască – broască ţestoasă – şontâc, şontâc, i-a tăiat calea. Ce s-a gândit atuncea Hermes, văzându-i ţestul ? L-a luat şi şi-a făcut o liră. Şi-a început din ea să cânte povestea dragostei lui Zeus cu mama sa, gingaşa Maia.

C

149

UN MIC TÂLHAR
lecase-apoi peste poiene. Zărind nişte cirezi, pe care Apolo le păzea cu grijă, i le fură pe nesimţite. Apolo însă-i prinse urma... Căci îl pârâse un moş, Batos, pe zeul cel dibaci, pe Hermes. S-a dus Apolo, deci, la Hermes, să-i ceară boii înapoi. Dar Hermes, care ascunsese cirezile într-un loc sigur şi se-ntorsese apoi acasă, făcându-se că doarme-n leagăn, a început să ţipe tare : — Nu vezi că sunt un prunc abia-nvelit în faşă ?... Cum aş putea să săvârşesc asemenea năzbâtie ? Iar când Apolo îl aduse în faţa tatălui său, Zeus, învinuindu-l de hoţie, Hermes, dibaciul, îi răspunse : — Apolo minte! Minte!... Minte!... Jur pe cereştile portice că nu sunt vinovat, o, tată... Şi-aşa de bine a ştiut să glăsuiască şi să-şi acopere hoţia feciorul cel născut de Maia, că Zeus a-nceput să râdă. De atunci Zeus a hotărât că Hermes o să fie zeul născocitorilor de lucruri, al oratorilor, al hoţilor şi-al celor care călătoresc în lumea largă. Dar mai cu seamă în hoţie se arătase iscusit, furând frumosului Apolo nu numai boii, ci şi arcul cu tolba plină de săgeţi. Hefaistos, fierarul şchiop, pierduse cleştele de-aramă. Iar lui Poseidon îi furase – închipuiţi-vă! – tridentul, în timp ce mândrei Afrodita îi şterpelise-un brâu de aur. Dorind să sugă de la Hera lapte divin – să poată astfel să-şi dobândească nemurirea – îşi luă-ntr-o zi înfăţişarea lui Ares, fiul drag al Herei, din vremea când era copil. Porni apoi să gângurească. Regina slăvii, amăgită, crezând că-ntr-adevăr e Ares pruncul care plânge cu foc, îl luă la piept pe fiul Maiei, rivala sa. Descoperind înşelăciunea, Hera l-a izgonit, ce-i drept, dar el supsese nemurirea de la zeiţa cerului. Pe urmă, Hermes ar fi vrut să şterpelească, de la Zeus, fulgerul cel îngrozitor, dar de-astă dată se temuse de tatăl său răzbunător şi se lipsise... însă greu, căci mult îi mai plăcea să fure, să râdă, să batjocorească pe toţi aflaţi în preajma sa. În schimb se apucase de negoţuri. Vânzându-i lui Apolo lira, îşi cumpărase caduceul, un băţ vrăjit, pe care Hermes nu-l mai lăsă nicicând din mână. De-aceea, Zeus a mai spus că Hermes va oblădui negoţul şi înşelăciunea şi, folosindu-şi caduceul, va duce morţii sub pământ, întunecatului zeu Hades.

P

150

UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ
vând la toate-ndemânare de necrezut, Zeus l-a făcut şi curier în ceruri şi i-a mai dat apoi în seamă gimnastica şi tinereţea. Iar unii spun c-ar fi primit în grija lui şi sănătatea. În acest fel, din prima zi când se născuse, Hermes făcuse treburi cu duiumul şi-n toate-şi arătase isteţimea. Dar cum se-ntâmplă deseori cu-aceia care se pricep să facă multe, primise Hermes fel de fel de sarcini. El mătura prin sala de banchete. Pregătea cupele pe mese. Mai aşeza şi jilţuri şi covoare, şi răspândea poruncile lui Zeus. Iar morţii îi ducea lui Hades, la judecată, toată noaptea. Şi-n zori o lua din nou cu treaba... Cum se vedeau la vreo ananghie, zeii îl şi chemau pe Hermes. Chiar Zeus îi cerea lui sprijin, când trebuia îndemânare, repeziciune şi-ndrăzneală în lucruri mai anevoioase. Hermes îl ajutase şi pe Ares, zeul războiului, învins cândva de doi uriaşi şi cetluit în lanţuri grele. Îi ajutase şi pe Gheea, Apolo, Hera, Afrodita, Hefaistos, Hades, Poseidon, Demetra şi Dionisos. Dintre eroi, i-a sprijinit în lupte şi pe Perseu şi pe Heracle, pe Odiseu şi pe mulţi alţii. Chiar oamenii ţineau la Hermes. Era viclean, ce-i drept, dar tare harnic. Obişnuia să fure şi să mintă, dar nu se da-napoi nici de la luptă. Cunoştea vorba iscusită (fără de ea negoţul nu se poate) şi născocise câte şi mai câte ...2

A

PAN
ocul cel mai iubit de zeul Hermes era meleagul său natal, Arcadia – Munţii Cilene. Tot aici dânsul s-a îndrăgostit de o frumoasă nimfă, Driops. Dar nimfele fugeau de zei. Pentru că zeii le minţeau adeseori, le părăseau cu pruncii-n braţe. Ştiind această taină, Hermes s-a prefăcut într-un păstor, ce-avea o turmă de mioare, şi, fluierând domol prin munţi, s-a apropiat de nimfa Driops. Nu ştim ce i-o fi spus, dar nimfa a fost, desigur, amăgită. Zeul a luat-o de nevastă.

L

.. a fugit.. cum vrei ? Să stai aicea. zeii din cer s-au minunat şi au strigat : — Ce e cu ţapul ăsta mic ? De unde-l ai ?. păroase. azvârlit jos şi de pripas. Un prunc cum nu se mai văzuse!. cu chipul său urât.. ce copil! Ce pocitanie! E un blestem. Zău. însă să ştiţi că e drăguţ. cu copite. sărmana nimfă s-a-ngălbenit şi s-a-ngrozit : — Vai. urmărindu-i jocul... mici şi răsucite şi-avea şi-o barbă încâlcită. — E fiul meu şi-al nimfei Driops. — Nu. Punându-şi mâinile pe ochi... A luat copilul şi a râs. E şi firesc!. lăsând pe bietul copil singur.. pe pământ ? Feciorul s-a oprit din danţ şi a rostit tatălui său : C .. Pruncul bărbos. cine l-a născut ?. Cum. eu îi dau numele de Pan3 .. cumva... negre. încornorat şi cu picioarele de ţap. e drept.. Şi e isteţ. să locuieşti jos. venind cu el.. cânta. nu conteneau deloc din râs : — Ce mai copil ai dobândit!. ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA ând l-au văzut.... O să vedeţi. şi e urât. Şi pentru că a râs de el tot cerul azi. a rostit Hermes.. a izbucnit frumoasa nimfă în hohote de plâns amar şi. Avea picioarele de ţap. E un copil ciudat. Prinzând pe loc un iepure. nimfa Driops ?.. se jelea nimfa. ruşinată. frumoasa nimfă s-a simţit mamă şi a dat viaţă unui prunc.. către trufaşii olimpieni.151 După un timp. Dar ce mai prunc!. Iar zeii.. De mic bărbos şi cu picioarele de ţap. Hermes. Aşa copil. În blană l-a-nvelit pe prunc... Nu-l azvârl. Zeii Olimpului râdeau... l-a jupuit de blana moale. fiule!. cânta şi dănţuia prin cer. M-au pedepsit pesemne zeii. Şi-a fugit ?. Dar Hermes a aflat curând de fuga nimfei şi-a venit. Lui îi plăcea acest copil atât de neobişnuit. Da. Pe drum.. deşi era doar un copil. în Olimp ? Să-l rog pe Zeus să rămâi ? Sau ţi-ai dori să pleci. Mai bine l-ai zvârli şi tu... dar Hermes a mai glăsuit : — Ia spune.. Ia zi-i. da.. Nu behăie cum credeţi voi... avea ş-o barbă deasă.... jucându-se ca un ieduţ.. S-a dus pe unde s-o fi dus.. fiule. L-a luat cu sine în Olimp. râzând. Pe cap avea un păr zburlit.. E caraghios. Când l-a văzut. Ia cântă. Purta pe frunte nişte coarne tăioase..

surioare. Şi nimfele o auzeau. înţeleg că sînt urât. Zeul o urmărea pe nimfă printre copaci. Dar cine îndrăznea să iasă în calea zeului cornut ? Picioarele i se muiau. a răspuns Hermes. copila unui fluviu. Pan se-ndrăgostise numai de-o nimfă. pluteau cinteze. Nu vreau să fiu soţia P . iată. Şi. şi ce să vezi ? Dintr-un tufiş. în munţii unde m-am născut.152 — Nu mă simt bine în Olimp. Eu. Venea ca umbra şi se târa prin buruiene şi nu se sătura privind-o. nu mă lăsaţi!. cântând. danţând. şi-o va cuprinde. şi-un tril de pasăre tăcu. Pan o porni pe urma ei. Doresc mai bine să cobor. înspăimântată. tată. Sirinx fugea. Apoi a început s-alerge pe munţi şi prin păduri. — O. ca o săgeată prin văzduh. Şi că-i plăceau n-ar fi nimic. azvârlindu-se-n văzduh. în salturi sprintene de ţap. în soarele amiezii. zei. Ladon. o şi pornea la fugă şi-l ocolea. Se clătina de oboseală. îi plăceau nimfele sprinţare... în cântece. Şi totuşi. — Arcadia e ţara ta!. visând : care-i va fi ursita ? Pe sus. Auzi zgomot pe aproape. şăgalnic. văzu o apă : râul Ladon. Nu mai putea micuţa nimfă să se întoarcă spre pădure şi nici s-alerge înainte. pe negândite.. Am să fiu veşnic râsul tuturor. O nimfă tare drăgălaşă. tot cerul. Dar uneori le fugărea. Nimfa Sirinx. cum dădea cu ochii de el. în munţii-Arcadiei. — În munţii ei am să mă duc! Şi. Deodată. Copita lui e-n mâlul apei. Îi simte-n ceafă răsuflarea. care hălăduiesc prin munţi. pe oricine. cu părul lui zburlit pe frunte şi barba toată răvăşită de goana prin livezi şi crânguri. şi plânsul ei umplea dumbrava. şi se ivea. Iar zeul – uite-l! – e aici. nimfe. cât ai clipi. Copitele băteau pământul. în faţa nimfelor speriate.. . Să vieţuiesc printre păstori sau printre nimfe şi satiri. a şi ajuns. se ivi un uliu. Mai sunt doi paşi. Striga pe nimfe. râzând voios.. rândunici. Nimfa sări-n picioare iute. Dar. Sirinx se deşteptă din vis. FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL entru că acest zeu glumeţ. Privi în jur. cu ochii-n flăcări. Dar nimfa. Sărea într-un picior pe pajişti. tăind. era şi el focos din fire. cum gonea. precum era şi tatăl său. Pan o privea încremenit. sub ciocul aprigului uliu. într-o zi sta nimfa pe marginea unui izvor. ţipând de groază.

frumoasa Pitis e în Z . Suflă în trestii şi din ele ieşi un cânt plăcut şi tainic.. slăvind pe nimfa care se prefăcuse-n trestii. cu joaca ei neostenită. nimfele toate se prind de mijloc şi danţează. La început din milă numai. cu nimfa Sirinx. se tânguieşte nimfa Sirinx şi-şi plânge-n hohote destinul. oprindu-se din plâns. Cânta necontenit din nai. degrabă. în pâlcuri nimfele-l urmează. Zeul se aplecă spre ea. Nimfele îi aud cântarea şi sunt mişcate de durerea care îl macină pe Pan şi de credinţa ce i-o păstrează nefericitei sale Sirinx. cu trupul ei frumos de fată ? Nu-i zeu pe toată lumea asta aşa nenorocit ca mine!.. O murmurare ca de ape. Lăsase nimfele în pace. dar trestiile-şi foşneau frunza. Şi-ar mai fi spus şi alte vorbe zeul bărbos şi cu copite. sub adierea înserării ce-nvăluia încet pământul. Când Pan porneşte trist spre munte. Şi-am să-ţi ascult întruna glasul. — Sirinx a mea!. şi foşnetul părea o şoaptă. căci dânsul născocise naiul5 . pe care ţi-l păstrez în trestii. şi-l văd cum sade pe un trunchi şi suflă-n nai. în cântec.. O trestie pe malul apei4 . Un zvon de vânt. neuitată Sirinx! zicea zeul. purtând în plete flori şi frunze şi cântă-n cor. dintr-o dată mlădiul trup al nimfei Sirinx se prefăcu-ntr-o plantă verde. Vin din desişuri. ca prin farmec. furişate. Tot ascultând într-una naiul. ca altădată. Sub cântul lui. I se părea că stă de vorbă cu draga lui. Dar. Tot ce vroia să spună Pan rosteau. NIMFA PITIS eul s-a tras după aceea într-o pădure-ntunecoasă. îi creşte-n suflet o simţire şi înţelege că ar putea să vieţuiască alăturea de acest zeu. Şi Pan. tu. Un freamăt dulce de suspine. trestiile. prin crânguri. totuşi vei fi mereu cu mine.153 zeului cornut. bucăţele – nepotrivite ca lungime – din trestiile fermecate.. atât de straniu şi de hâd. Le strânse cu o legătură şi le lipi apoi cu ceară. Îi mângâie obrazul aspru şi lacrimile i le şterge din barba deasă şi-ncâlcită. Când nimfele danţează sub cântecul de nai.. pierdut în frunze.. rupse. Şi-aşa mi-oi alina durerea. — Deşi n-ai vrut să-mi fii mireasă. Mai ales buna nimfă Pitis s-apropie cel mai mult de el şi-n-cearcă să-i aline dorul. Unde e nimfa ce mă-ncânta odinioară cu glasul ei cel plin de vrajă.

Dar asta ştiu că nu se poate. Ce născocise. Vijelios urla Boreu. Atunci. pe o piatră. pierind în negrele genune. prin locurile necălcate şi singuratice din munte. şi el. din acea vreme. se spune. i-ar fi zărit. Să pieri pe stânci. Pitis. — De ce-s nemuritor ?.. Sunt zeu. Boreu râvnea de multă vreme. fermecată. urmat de un alai de nimfe. naiul. Sărind din piatră-n piatră. Pitis... Îi spune dorul ce-l frământă şi chiar o cere de nevastă. mai degrabă. ce furase şi câte treburi mai făcuse! . Încet. eu vreau ori să trăiesc cu Pitis. În acea zi.. Încrâncenat de gelozie.. pământul. dar nici a lui nu vei rămâne. După aceea-i cântă ei. necredincioaso!. din locul unde zăcea Pitis s-a înălţat o tulpiniţă. acela ce uimise cerul din prima zi când se născuse. El o zăreşte şi îşi lasă alături. te rog pe tine.. vântul turbat de miazănoapte. cu rămurele verzi în plete.. dragă fată! Iubita mea. spune legenda. Nimfa s-a prăvălit. zeul Boreu... O. Gheea. — N-ai vrut să fii a mea. În timp ce-o mai ruga pe Gheea. Şi Pitis râde-nveselită. O. Nimfa-l ascultă-nfiorată. plecă pe vale. un pin6 . Nefericitul zeu îşi rupse din arbore mici rămurele. Soţie scumpă. şi nu pot să-mi dau moartea. l-aude. răcnind năprasnic peste culme. ori să sfârşesc cu ea odată. o. spre nimfa Pitis şi i-a dat brânci să cadă-n hăuri....154 frunte.. Boreu s-a năpustit. Dar uneori rămâne singură. Pe urmă a fugit spre vale. Se hotărâse chiar să-i spună această taină. Pitis. tată. ca să-l asculte lumea-ntreagă rostindu-şi viersul de iubire.. strigând mereu pe nimfa Pitis : — Pitis!. ai milă de gingaşa Pitis. Pan se urcase sus. Privea şi nu-i venea să creadă. Şi-aşa.. Dar cine. mâhnit peste măsură. Pan o priveşte şi-nţelege că rana i se lecuieşte şi-o altă flacără se-aprinde. şi-atuncea el îi povesteşte despre isprăvile lui Hermes. Ajută-mi dragostea. cântând din nai. îşi dă şi dânsul seama ce dragă-i e frumoasa Pitis şi c-o doreşte de soţie. Gheea!.. pe cel mai semeţ pisc de piatră.. cu Pan... Ea a crescut şi s-a făcut un trunchi cu ramuri verzi. Cântecul lui. izbindu-se din stâncă-n stâncă.. răsuna noaptea prin păduri. cine să-l audă pe bietul Pan. strămoaşa tuturor. Apoi. nimfa se urcă iute pân-acolo şi se aşază lângă zeul încornorat şi cu copite. Cum cânta el duios din nai. Înduioşaţi îl ascultau păstorii din . tu care faci să iasă viaţa din sânul tău fertil şi darnic... Şi zeul se izbea cu capul de toate pietrele din munte. Pan se uita cu ochii tulburi. pe Pitis de soţie.. o. pe Cilene. cu furie. îndureratul ?.

Şi-aeasta era mângâierea zeului care purta coarne şi-avea copite despicate. Atâta doar mai avea Pan!... şi viersul zeului cornut îl purta vântul mai departe. . Durerea lui suna spre zare..155 Arcadia. Duceau şi ei la gură naiul... mai departe. tot mai departe. până la marele Ocean....

Ei au născocit această legendă. Naiul în limba elină se cheamă Sirinx. 4. sculptorii l-au dăltuit în piatră. după cum socoteau ei. Cu vremea. atât de popular astăzi la noi – naiul. în amintirea legendarei Pitis. Libaţiunile făceau parte din ritualul de închinare în faţa zeilor. jertfite. O altă operă vestită e o statuie de bronz. aceste herme au fost aşezate la graniţe şi la porţile oraşelor. Elinii erau dornici să-şi ridice pretutindeni oraşe. după numele închipuitei nimfe. Pinul pe greceşte se cheamă Pitis. mai ales în Ardeal. au aţâţat în mod deosebit fantezia elinilor. pe drumuri. în care Hermes. 6.. în care să facă negoţ şi să adune aur. putea să-i călăuzească pe mare şi pe uscat. El nu avea temple multe în Elada. mai ales pentru că era zeul călătoriilor. pe altarele zeilor sau pe carnea animalelor. În schimb. sunt multe locuri unde se pun ramuri de pin sau brad la înmormântări. sau chiar în lemn. 3. libaţiuni s-au numit şi beţiile. El era un arbore funerar. . Se pare că panică e un cuvânt care vine de la Pan.. Romanii l-au numit Faun pe zeul Pan. zeul i-a ajutat pe atenieni să învingă la Maraton şi-n alte bătălii. cu chip surâzător. mai ales la încrucişări şi pe lângă poduri. Ca să-l cinstească pe Hermes. cu foşnetul lor misterios. prin care îşi explicau. Legenda spune că. 2. îi ridicau nişte coloane dreptunghiulare. stă în repaus doar o clipă. Cea mai frumoasă operă din toate este aceea pe care însuşi Praxitele a dăltuit-o în marmură de Paros. Această tradiţie a fost preluată de mai multe popoare. Trestiile de pe malul apelor. într-un chip poetic. în acelaşi timp. 5. Pan pe greceşte înseamnă tot. Şi-l vezi că aşteaptă să primească numai o poruncă de la Zeus şi să pornească iar pe cale.156 Note: 1. în marmură. înfăţişat cu aripi la picioare. Ramuri verzi şi cununiţe de pin se puneau la uşile caselor îndoliate. Se turna vin sau apă. Zeul Hermes se bucura de multă simpatie la vechii greci. numite herme. şi apariţia instrumentului mult iubit de păstorii elini. Iar Hermes. de la spaima pe care o stârnea nimfelor ce-l întâlneau. provocând panică între perşi. altă pildă de felul cum îşi imaginau cei vechi apariţia diferitelor specii de plante şi copaci. strălucitor de frumuseţe şi vigoare. Mai târziu. care aveau în vârf chipul lui Hermes. fugă dezordonată. care se făceau în cinstea zeului Dionisos sau Bachus. înfăţişându-l ca pe un efeb cu trupul zvelt. cum sunt astăzi. şi uneori lapte. Aceste herme ţineau loc de indicatoare sau tăbliţe. La noi chiar. Panică înseamnă teamă.

şi mii de păsărele. aproape fiecare avea un dor anume.157 AFRODITA iaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. era zeiţa Afrodita.. ce împânzesc văzduhul. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. pân-atuncea ascuns şi amorţit. Atena şi Artemis erau netulburate de flacăra iubirii.. Puţini zei sunt aceia ce pot să-i stea-mpotrivă. Iar Hestia. L-a făcut şi pe dânsul. Zeiţa vânătoarei. tu vrăjeşti orice inimi. se umple de lumină. Zefirul... Artemis.. în râuri tumultuoase sau în cuiburi de păsări. frumuseţea şi viaţa. Le dăruieşti iubirea. Chiar Zeus. cât poate el supune pe ceilalţi zei cu pumnul cel încărcat de fulger. să-şi părăsească V . se depărtează norii şi vânturile fug. În mare şi în munte. stăpân atotputernic. Şi nimfele-i cântau : — În faţa ta. orice vieţuitoare. Atena avusese cândva o înclinare pentru titanul. chiar şi despre ele legendele spuneau că-n mare.. zeiţă. mărturisesc prin cântec puterea-ţi nesfîrşită.. făcând să încolţească într-însele iubirea. cerul se-nseninează. cât e Zeus de mare şi puternic. pesemne. şi totuşi. care zăcea acum pe Elbrus. năvalnica dorinţă de-a se-nmulţi mereu.. Ba. mare taină. Orion. Aceea care primise în grijă de la Zeus iubirea. Pământul îţi aşterne covoare felurite de flori viu colorate. era să se mărite c-un uriaş.. greu ferecat în lanţuri. căci oamenii şi zeii erau zeiţei pradă. şi-n iarba din livadă. Afrodita i-a tulburat simţirea. Atunci când se vesteşte o zi de primăvară. Turmele dau năvală peste păşunea grasă sau trec fluviile repezi. îşi reînsufleţeşte fecunda adiere..1 Apoi cântau puterea zeiţei Afrodita de a pătrunde-n inimi. Doar Hestia. o fi avut şi ea vreo taină.

Eros. ameţit s-alerge. de-a râs o lume-ntreagă. Din dragostea aceasta s-ar fi născut Enea. cu vârfu-rile negre. eu îndur umilinţe. Şi. Vroia să îşi ascundă dragostea cu Anhise. c-o mână de viteji. Şi-acest voinic. după cât se pare. cuc sau alte animale. Iar zeul. vultur. la fel. Căci zeii se temeau. Zeiţa. ca să se răzbune. ori de te vei lăuda că eu ţi-am fost nevastă. Plecă prin lumea largă. Zeiţa Afrodita îl sfătuia pe Eros când să întindă arcul şi-n cine să lovească. poruncind zeiţa să i s-aducă grabnic rădvanul din petale de flori de trandafiri.. rând pe rând. preschimbat în taur. iar altele de plumb. pentru că.158 tronul şi. El nu îngăduie celor de jos să ştie că zeii pot greşi!. Simţirea mea zeiască a fost. târâtă de-o oarbă rătăcire. Zeiţa. căci eu însumi greşit-am. În acest chip. şi de un copil. ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ i bine. şi chiar mai mult ca ei. romanii se făleau spunând că sunt urmaşii zeiţei Afrodita2 . după voia cerescului său tată. Purta în mână arcul şi pe spinare tolba umplută cu săgeţi. troianule Anhise. să poată şi el râde de slăbiciunea ei. zeul neghiob şi ţanţoş al crudului război.. a îndrăgit pe-un tânăr ce se chema Anhise. spunându-i la plecare : — De vei vorbi. spunea ea troianului Anhise. E . pentru asta Zeus îi purta pică zeiţei Afrodita şi. eu unisem pe zei cu fete pământene. ea nu se bucura de înrudirea asta. înmuiate cu vârfu-n foc şi miere. s-a despărţit de tânăr. Săgeţile lui Eros erau de două feluri : unele făurite din aur. un simplu muritor. mânjite cu otravă. de hore şi charite... Zeus o să se-nfurie şi te va fulgera!. Puterea mea divină îi subjuga pe toţi. îl părăsi pe-Anhise. din Olimp. i-a hărăzit dorinţa să se îndrăgostească de-un simplu muritor.. şi nici n-am îndrăznit să pomenesc de ea. va-ntemeia cetatea cu nume mare : Roma. Dar.. la stăruinţa mamei îşi arunca săgeata cu miere sau otravă în inimi de fecioare sau de flăcăi voinici. bun de joacă. Enea. vreodată. — Din vina ta. purtat de porumbiţe. urmată de cortegii. căindu-se de faptă. de ce puneam la cale. Copilul se născuse din dragostea cu Ares. mai înainte vreme. Acum însă – vezi bine – că nu mai am cuvânt! Nu pot s-aduc aminte toate aceste lucruri.

Adesea-l sfătuieşte pe-Adonis. cum îmbrăca zeiţa cea castă-a vânătoarei când alerga prin munţi4 . brăţările rotunde. a atins sânul mamei.. cerceii. pe dată. Ba. Tot ce avea lăsase. fereşte-ţi de fiare fiinţa scumpă. cu fiere – în dureri. spinulele de aur.. s-a-ndrăgostit de dânsa. nu ştiu cum o săgeată. Lui nu-i plăcea găteala. te poate sfâşia. Nici de părinţii lui. vreo vătămare. şi când şi i-a deschis. fierbinte. să nu i se întâmple. Iar între pământeni nu se găsea nici unul să-i fie deopotrivă. de asemeni. Ea. Iar blonda Afrodita l-ascultă pe Adonis şi face tot ce-i cere. ADONIS egenda povesteşte c-odata Afrodita a vrut să-mbrăţişeze pe fiu-i alintat. tot la fel. un vesel vânător. cu numele Adonis.. încât a părăsit de dragul lui Olimpul şi templele măreţe. uneori. Cum s-a plecat zeiţa. Mai ştii ? – ţintit de Eros. Iubirea-i pătrunsese în inimă. căci Eros era mic. zeul cel mai frumos. Eşti muritor. şiragurile scumpe şi vălurile albe – podoabele pe care i le-admirau toţi zeii. fericită . Însă a fost destul ca dânsa să se simtă. străbătută de un fior ciudat. care-odinioară îşi petrecea tot timpul doar ca să se gătească şi să-şi pieptene părul. Adonis.. Şi chiar pe Afrodita. agrafele. Îşi leapădă din plete podoabele de aur şi îmbracă un hiton scurt până la genunchi.159 Năstruşnicul adesea trăgea la întâmplare şi-mprăştia iubirea : cu miere. brâul cel fermecat. feciorul acesta zvânturat nu vrea să ţină seamă nici cel puţin de zei. Numai că. ori vreo nebănuită primejdie să-l pască pe preadragul ei soţ. Pe Zeus îl ţintise. şi fiara. Puţin. de-astă dată. sau poate fermecat de brâul plin de taine şi plin de amăgiri. i-a apărut în faţă un flăcăiandru chipeş.. fără de nici un murmur.. vânătorul : — Iubitule. cutreieră acum pădurile umbroase pe urma lui Adonis şi-i veşnic temătoare. Şi l-a urmat pe-Adonis. şi jertfele aduse de pământeni. cu ghearele-i grozave.. Şi tot. încât – precum spun unii – îl întrecea pe-Apolo. puţin de tot. A-nchis o clipă ochii. Pe Ares. Fii curajos cu iepurii.. un peplon sau un hiton. Adonis poruncea. şi i-a cerut zeiţei să-şi zvârle cununiţa din pletele ei blonde. Era aşa de chipeş vânătorul Adonis. cu colţii ascuţiţi. pe care îl purta zeiţa Afrodita3 . cumva. ce se ivea din tolbă. L-a îndrăgit zeiţa atât de mult pe-Adonis. stropită mult cu lacrimi. I-a mai cerut să-şi puie un strai simplu de tot. L .

zeiţa Afrodita. Cu ţipete de spaimă aleargă către trupul însângerat. Te roagă Afrodita. când mistreţul îi vâră colţii-n piept.. cel flămând de sfadă şi însetat de sânge. lunga-i lance. Dar nu izbeşte poate îndeajuns de bine. Era gelos pe-Adonis. ce zace lipsit de viaţă-n ierburi.. pornind prin slăvi cu carul cel tras de păsări albe. se repede la tânăr şi îl trânteşte jos. parcă se-ndârjeşte şi vrea să-i dovedească iubitei. îl rupe-n bucăţele. Deodat-aude vuiet. frângându-şi trupul pe pieptul lui Adonis. Cu colţii lui năprasnici.. se jeluia zeiţa şi se lovea A . şi-ndreaptă iute carul spre locul bătăliei.. De-aceea-l amăgise pe tânărul Adonis. tu. Coboară ca săgeata. tu. se-mpiedică-ntr-o tufă de trandafir sălbatic. Isprava-i izbândise şi îi era destul.. în pădure. Apucă doar să vadă. rânjind cu mulţumire. Nu te lupta cu leii. ştiind că-i luase locul în inima zeiţei. Un porc mistreţ.160 cu cerbii. Porneşte prin pădure. Din văzduh vede locul. Ba. Adonis s-avântă după el. CRIMA LUI ARES donis însă râde. departe mult de locul.. Apucă doar să vadă mistreţul cum dispare.. voinicia de care e în stare. şi-n stânga. l-ademeneşte prin umbrele pădurii. Adonis îşi ridică lancea şi îl loveşte. iubite. mistreţul se întoarce şi-l înfruntă furios. Pe faţa lui zeiţa zăreşte nepăsare. Zeiţa Afrodita abia se despărţise de tânărul ei soţ. şi sângele-i ţâşneşte. Şi nici nu se gândeşte să fugă de pericol. nu pot să-ţi scape viaţa. Trecând printre desişuri îi iese-n cale-o fiară.. unde îl ucisese. Fii blestemat de-a pururi. însă zeiţa ştie că mistreţul e Ares. Mistreţul.. Sărind din car îşi pierde sandalele de aur. Aude cum răcneşte Adonis.. Fereşte-te.unde se-afla zeiţa.. Ares! ţipa. ţinând în mâna dreaptă o secure tăioasă.. — O. Nici vârsta ta. Şi colţii lui sunt parcă pumnale răsucite!. puterea. Iar fiara îl priveşte cu ochii mici şi roşii de ură şi de sânge. Vroia să-l nimicească. Nu te vârî-n primejdii. cel ce nu ai milă!. pornise în Olimp... Da. grohăind. cu urşii sau mistreţii. Oprindu-se din goană. Târându-şi după sine scutul cel greu de-aramă şi suliţa sa lungă. blestemat fii. Ares se schimbase într-un mistreţ hidos. — Sărmanul meu Adonis. ţi-e stinsă tinereţea. Dar Ares n-aşteptase blestemele zeiţei. haine. dar uită de durere. Fugind. Afrodita. să-i vină într-ajutor preadragului Adonis. la luptă. nici chipul nu pot să îmblânzească pe fiarele acestea sălbatice. Cam mare e mistreţul!.

Şi ca să nu se uite vreodată de Adonis. îi aruncau ochiade copilele din Cipru. şi danturi zgomotoase. iar mamele cu fete de măritat îi tot dădeau târcoale şi îl pofteau la mese şi la alte petreceri. Dar el trăia sihastru.. tot singur. şi roşie ca macul. se spulberau pe rând. s-au prefăcut în flori. în flori de anemone. gingaşă. Nici nu voia să aibă. Virtutea şi credinţa erau înlocuite de nestatornicie şi de uşurătate. Fetele.. fugind către Adonis. din piatră sau din lemn. Într-adevăr. pe vremuri. Şi rămânea tot rece. a hotărât zeiţa serbări mari. Nu se poate. Era şi parfumată. Purtările acestea îl mâhneau pe artist. erau tot mai uitate.. pe care s-o îndrăgească şi care să-i rămână soţie toată viaţa. iubitoare de casă şi modeste. în schimbul ei găsea privire îndrăzneaţă. aezii cântau că niciodată nu a putut să-l uite pe soţul său. căutau acum ospeţe cam nelalocul lor. şi straie deşucheate. Văzuse că în Cipru bunele obiceiuri. Vei dăinui de-a pururi. Când s-a-nţepat zeiţa c-un spin de trandafir. Avea o casă mare. fastuoase. Şi sângele-i divin a colorat cu roşu imaculata floare. Adonis!. în tristeţe. i-a curs sânge din rană. Graţia se pierduse. Serbări numite-adonii5 . deşi. un artist ce făurea cu dalta chipuri de zei şi oameni. S . grădini pline de roade şi flori înmiresmate. altădată harnice.. floarea de trandafir fusese numai albă. într-un oraş din Cipru6 . atâta cât plânsese şi dânsa în poiană. SCULPTORUL SIHASTRU i vieţuia. Acum era şi roză. când le-nfloreau în inimi simţirile alese şi-o dragoste curată. Iar sculptorul acesta era frumos şi tânăr. trecând pe uliţi. şi lacrimile sale. S-a tot jelit zeiţa pe trupul lui Adonis. artistul – căci astfel se numea – nu da nici un răspuns.161 cu pumnii tremurători în frunte. devotată. vreme de două zile. adesea ocrotea pe cei tineri. picurate-n poiană. în fiecare an. şi visurile sale despre o fiinţă pură. mai mult de două zile. vorbă gălăgioasă şi lipsă de ruşine. N-am să te las să pieri. se spune. Până în acea ziuă. ca vie amintire a suferinţei mele!. şi-n cinstea lui. Nu vreau s-ascult de legea lui Zeus pentru oameni. Adonis. căci nu avea soţie. rămase din trecut. Dar Pigmalion. cu câţiva sclavi ai săi. din marmură şi fildeş. precum spune legenda.

cu gura tăiată fin în fildeş. le răspundea artistul. el însuşi.162 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ a să-şi aline dorul de-o astfel de copilă. Iar când lucra. neîntrecutul sculptor. Ba-i dete chiar şi-un nume copilei ce-o crease cu mâna lui.. de parcă-l pricepea. îmbălsămate. — Îmi tălmăcesc în fildeş un vis încântător.. Şi. Dragostea-i da putere şi aripi ca să zboare pe culmea creaţiunii. Toţi admirau acum ce dăltuia în piatră. artistul o întreba mereu : — Tu ce spui. Gura-i părea o floare. în fildeş sau în lemn. artistul se închise la în atelier şi. şi fata îi surâdea sfios. C ... zâmbind în zori de zi sub raza purpurie. artişti tot ca şi dânsul.. se-apucă să cioplească. a privit cu uimire la statuia cioplită din fildeşul lucios. Era cu Galateea.. Veneau la uşă prieteni.. iubite. Însă mult mai frumoasă decât în visul său. şi-l întrebau : — Ce tot faci. Îi luă şi giuvaere. artistul se-ncorda. făcând din noapte zi. şi corpul de zăpadă. luând în mână dalta. Pe fruntea ei senină citeai neprihănirea. Mâna lui mult dibace cioplea lucruri de artă ce nu aveau pereche. o fecioară. Pigmalion. Ei îi spunea acuma tot ce gândea. din fildeş. şi-i aşternu covoare şi perne peste tot. Galateea ? Mai poate să cioplească dalta mea o minune aşa precum eşti tu ?. aşa cum şi-o visase7 . Lui îi părea că fata-i răspunde : — Da.. Pigmalion alergă şi-i cumpără veşminte. cum nu se mai văzuse.. Sfârşind apoi cu munca. Şi nu deschidea uşa. Aduse din grădină flori roşii.. Şi nu mai era singur. ascultând răspunsul. Lucra fără-ncetare. ovalul lin al feţei şi blânda mlădiere cu care se pleca fecioara către dânsul erau desăvârşite. Căci statua aceea înfăţişa chiar fata pe care şi-o dorise. mereu închis în casă ?. Pigmalion. spunându-i frumoasa Galateea.

căci se-apropia serbarea zeiţei Afrodita.. viaţa. şi ea-i cuprinde gâtul : — Mult am dormit. Nici una nu-i ca tine de castă şi gingaşă. şi dintr-o piatră. Îşi spuse rugămintea. întâia oară iese şi-artistul Pigmalion. Nu vrea să ţie seama că trupul ei e rece. surâsul îl pătrunde în inimă pe tânăr. A fost şi Afrodita.. Pe urmă. poeţii. Cosiţele-s de aur şi ochii de cicoare. chemând la sărbătoare toţi oamenii din Cipru. Se-ndreaptă spre altarul de marmură-al zeiţei. cu feciorul său Eros. gătite cu văluri lungi şi albe din pânză străvezie.. muzicanţii. Azvârle-i o scânteie. cuprins de-o presimţire. la fel de nemişcată. iubire.. în ghirlande. îi spune Galateei. Dar el o ia în braţe. Sosind. se-nţelege. Şi iată-l! – în mulţime. Îţi mulţumesc... să ardă-n vâlvătăi. Pe câmpuri viţeluşii gustau întâia oară din iarba cea mustoasă şi mii de zburătoare înveseleau văzduhul cu ciripitul lor. În timp ce-i spune astfel. — Zeiţă! zice el.. Acolo-i Galateea. zeiţo!. împleteau. Iar fetele.. deodată Galateea întredeschide ochii şi inima ei bate. Oamenii începeau să strângă-n coşuri mere şi rodii şi naramze. Eu am pe Galateea cu inima de fildeş. crengile lungi de mirt şi agăţau în ele trandafiri şi anemone. Iar Pigmalion ridică povara lui cea scumpă cu braţele-amândouă şi strigă cu putere : — Trăieşte Galateea!.163 STATUIA PRINDE VIAŢĂ enise primăvara.. cuprins de-nflăcărare. trânteşte uşa şi intră ca furtuna în sihăstria lui. s-a prăznuit şi nunta. E tot cum o lăsase în ceasul când plecase spre-altarul Afroditei... V . Chiar au danţat la nuntă. toţi sculptorii Eladei. şi flautul se pornise să sune tânguios. şi eu i-o voi aprinde. la care-au fost poftite mulţimile din Cipru. Îţi mulţumesc. Iar pielea ei se face mai moale ca mătasea. Jertfeşte un berbece şi cade în genunchi. Se-nghesuie-n mulţime. Tu-ntruchipezi iubirea. Iezii săreau zburdalnici.. puterea suverană ce face să-ncolţească. Începe să alerge. Eu te-am purtat în suflet şi te-am creat din fildeş. Veniseră artiştii din tot cuprinsul ţării. Se-ntoarce şi porneşte înfrigurat spre casă.. iubite!. A fost o nuntă mare. Se află tot pe soclu.. şi îi sărută faţa şi îi şopteşte vorbe curate de iubire : — Tu ai să-mi fii soţie. Tobele băteau tare. asurzitor.

ce-a stăpânit în Cipru. Feciorul Galateei a fost regele Pafos. Iubirea ce-i cântată şi astăzi de poeţi. şi-n piatră8 .. Un templu fără seamăn şi cel mai drag zeiţei.. ce şi-o păstrau cu grijă. I-a ocrotit iubirea.. în danţ. I-a ocrotit zeiţa. Aşa zice legenda. în cânt.. Artiştii. Şi-au trăit împreună ani lungi. zile ferice.. El a clădit oraşul. frumoasa Afrodita. şi-unde se află templul frumoasei Afrodita. . ce poartă-acelaşi nume. dup-aceea. au slăvit pe-Afrodita.164 A fost o veselie cum nu se poate spune. iubirea creatoare. Cât ? Nu mai ştie nimeni..

Ares. o haină de lână albă. în urma loviturii date de fiul său. 2. Acest brâu avea darul de a o face mai frumoasă şi-i da puterea să subjuge inimile bărbaţilor. romanii aveau pretenţii mai mari: ei afirmau că. Prin Adonis.165 Note: 1. S-a mai arătat această temă la Prometeu : dorinţa omului de a atinge suprema creaţiune. şi August. care îndestulau ogorul. când iarba se vestejeşte şi poamele cad. Atuncea este vremea care aduce moartea comorilor grădinii. şi Romei. fusese purtată Afrodita de Zefir. războiul. însemna. Dar Ares mai este în acelaşi timp şi furtuna sau vremea ce se schimbă. Elada. Ele se prăznuiau primăvara. şi neamul elinilor. fără mâneci. Adoniile. se trag direct din Uranus. părintele tuturor zeilor. Tot dintr-un titan. fiind dintr-un neam mai bun şi mai vechi. se trag din titani (olimpienii din Cronos. Iar moartea lui Adonis însemna chiar sfârşitul verii. pe când olimpienii. erau din neamul lui Cronos. cu secera de diamant. În acest fel justifica familia luliilor dreptul de a stăpâni Roma. şi elinii din Iapet). pe câmpie şi-n florile ce-şi scaldă petalele în lumină. 6. . serbările în cinstea lui Adonis. când înfloreşte glia. aduce pustiirea în arbori. livada şi grădina. şi jalea Afroditei. în vreme ce frunza sângerie este purtată în vârtejuri de vânturile toamnei. Ciprul este o insulă din Mediterana răsăriteană. vreme de două zile. Deci. arăta că romanii. 7. Ascaniu sau luliu – cum îl numeau romanii – era întemeietorul familiei imperiale a luliilor. prin Afrodita. După versurile poetului latin Lucreţiu.. în vreme ce elinii se mulţumeau să arate că ei. Afrodita-Venus – sau Venera la romani – era fiica lui Uranus. adică al cerului. aveau loc în Asia. vechii greci înţelegeau vremea călduroasă. nepot al Afroditei. Afrodita se trăgea din prima dinastie de zei. titanul Cronos. adică din a doua dinastie. din ordinul împăraţilor romani. au mai multe drepturi decât elinii să stăpânească lumea. atunci când se născuse. Legenda ticluită de poeţi cu atâta meşteşug. din care făcea parte şi Cezar.. Astfel se tălmăceşte şi crima săvârşită de Ares cel crud asupra lui Adonis. după legendă. Războiul prăpădeşte şi pârjoleşte totul. prinsă cu o agrafă pe umeri. 5. Iar spuma se ivise din sângele lui Uranus. dealtminteri. Înţelegeau belşugul de roade felurite. ca şi olimpienii. Căci Ares este feciorul Herei. scurs în apa mării. care îl răpune sălbatic pe Adonis. scurtă până la genunchi. 4. aceea a titanilor. cel dintâi zeu al cerului. ei pretindeau că fiul lui Enea. Peplonul era o tunică. 3. dreptul de a-şi întinde ghearele ei de vultur pestre întreg pământul.feminină. se trăgea. iar hitonul. natura roditoare. Zeiţa Afrodita întruchipa şi ea. după legendă. Vremea se înrăieşte către începutul toamnei. în frunte cu Zeus. la rândul său. şi mai târziu la Roma. Se spune că zeiţa purta un brâu fermecat. de a schimba materia neînsufleţită în fiinţe vii. unde. Ea se născuse din spuma mării. cu mare însufleţire. din Iapet (prin Prometeu şi fiul său Deucalion). În legendele eline se sublinia că numai omul înflăcărat de o mare pasiune va putea săvârşi acest lucru. Mai mult.

.166 8. Scopos. pe când îşi săpa ogorul. Praxitele. a dăltuit adevărate poeme în piatră. aceea care întruchipa. Marmure vestite sunt : Afrodita de Medicis şi mai ales cea din Milo. ea stârneşte uimirea tuturor prin perfecţiunea cu care a fost creată. dragostea şi frumuseţea. pentru elini. Aflată astăzi la Luvru. Se pare. spre slava Afroditei. Aceasta din urmă a fost aflată de un ţăran în Milo. o insulă din roiul de Ciclade. că această statuie ar fi opera unui alt mare sculptor grec. unul din cei mai mari sculptori ai antichităţii.

smulse de pe coloane.. copilă. Î . lăudându-i frumuseţea. De-aceea.. Aşa grăiau poeţii. Psiheea. Iar graiul ei. de mult. în Creta.. în botişor de ciută. pe toate laolaltă. fireşte. Şi buzele!... mai galeşi. ce-şi arde limpezimea sub soarele amiezii. rostindu-i pe-ntrecute fermecătoare versuri : „De-ai fi printre zeiţe. ar fi un strop de apă lângă un lac de munte. Obrajii-i erau rumeni. din proaspătă mulsoare.. din dumbrăvile sfinte. Din pricina Psiheei. Chiar mândra Afrodita ar fi pe lângă tine o floare vestejită. Ce buze!. Tu eşti mult mai frumoasă. Dar orişicâte haruri aveau primele două. tu ne vei fi zeiţă.. plin de parfumuri. pământenii uitau s-o mai sărbătorească pe mândra Afrodita şi lăsau să se stingă pe-altarele ei focul. un rege şi-o regină care aveau trei fete.. Nici nu puteau să fie ochi mai adânci.. nedumeriţi. căci tu le-ntreci. că poate să existe o astfel de minune. cea mai mică. Şi dinţii : stropi de lapte. ele-ar păli de ciudă. Podoabele de aur.. Locuitorii ţării şi chiar străini de locuri se grămădeau s-o vadă pe fata cea mai mică a regelui din Creta. frumoaso.167 EROS Şl PSIHEEA n basm1 se povesteşte c-ar fi trăit de mult. erau în schimb aduse ca daruri pentru fată. în vreme ce poeţii se adunau acolo. ca un ceresc balsam.. din temple şi sanctuare. Ca rodiile coapte. o. ce suge-ntâia oară. o muzică divină ce farmecă urechea şi-alină suferinţa.. Noi nu mai vrem pe alta”. De-o rumeneală dulce. un cântec. le întrecea cu mult. cum are trandafirul involt.

. nătângi.. căci fiinţa mi-e robită de chipul tău. O vei găsi uşor.. De-o fată muritoare ?.. răzbunarea zeiţei Afrodita va fi îndestulată. în palatul din Creta. un osândit de soartă. se strâng s-o tot admire. cam bătrâni.. pe care o iubea. Eros. gândind : . Parcă vedeau o piatră.. precum hărăzise zeul iubirii. Şi feciorul şi-a-ntins aripi de aur3 . Dar n-am să trag săgeata cu fiere şi otravă. Noaptea era senină şi-o rază de lumină – trecută prin frunzişul cel des de la fereastră – o săruta pe pleoape. odată cu-nserarea... acum o priveau reci.. te rog de astă dată să te repezi în Creta şi s-o cauţi pe Psiheea. De. După treaba asta. Şi Eros a vrăjit-o pe fata regelui.. — Da. sau cine crezi cu cale. chiar în iatacul fetei. dar totuşi nişte miri de rang înalt : doi regi.. dar gândul îi rămăsese-acolo. mai picură-i în suflet Psiheei şi-o iubire nebună pentru-o fiinţă cu totul decăzută. la fecioara Psiheea.. fără viaţă şi fără de simţire. Părinţii mândrei fete erau nedumeriţi.. mamă!. copilul cel drag al Afroditei s-a întors în Olimp. copilul năzdrăvan. înfuriată groaznic.168 Când a aflat zeiţa. şi. suspinând. Era-n Olimp. căci celelalte fete. găsiseră miri vrednici. jertfe.4 PALATUL FERMECAT -a scurs o săptămână. Iubirea pentru fată l-a şi cuprins pe Eros. o torţă şi un arc cu săgeţi fermecate : — Tu. ce-avea aripi de aur.. s-a cam zgâriat la deget. ce-mi asculţi porunca fără de şovăire. S . i-a rostit Afrodita cu voce tremurândă. Lăsându-şi tolba-ncolo. o privea pe Psiheea nesăţios. o lună. nu-i vorbă. o marmură cioplită cu mare iscusinţă de-un sculptor cu renume şi.E săvârşită vraja : n-o mai pot dezlega. c-a îndrăgit un monstru şi... Cum îndrăzneşte ea să fie mai frumoasă ca mine.. — Atâta ţi-e porunca ?.. A zburat prin văzduhuri şi-a poposit în Creta. să caute o săgeată cu care s-o ţintească. precum făgăduise zeiţei Afrodita.. căci oamenii. totuşi. Psiheea!" Şi. surorile mai mari. Tiptil-tiptil. Afrodita ? Şi. pe genele ei lungi.. s-a necăjit amarnic şi-a început să strige : — Asemenea ocară ?.. Vreau s-o hulească lumea şi să râdă de ea.. Tu însă fă – prin vrajă – să n-o iubească nimeni.. zeiţa Afrodita l-a şi chemat pe Eros2 .. — Nu. astfel. fructe – toate – să-mi fie smulse oare de fetişcana asta ?. copilul meu iubit ?. ştrengarul s-a strecurat în taină. flăcăii ce-nainte nu conteneau s-o ceară de nevastă... Dar dibuind prin tolbă. flori.. sau un an. Îmi împlineşti voinţa. Cum de o rabdă cerul ? Şi darurile mele.

pe o potecă-ngustă. O fiinţă fără seamăn. şi-acolo – ce să vadă ? O boltă minunată. prin încăperi. Fata privea uimită. Deci du-o pe Psiheea în vârful unui munte şi las-o părăsită. Vă-nchipuiţi ce-adâncă. Zefirul. păşind tot mai departe. Ce bine e în apa fierbinte. tăcută. ce-o să te răcorească după atâta zbucium. Psiheea e condusă într-o-ncăpere mică. să ştii că e al tău. Dar nu-ndrăznea sărmanul să calce-o hotărâre pe care o luau zeii. Şi mii de animale – părând însufleţite – făcute din argint. într-un cortegiu jalnic – de moarte. prin preoţii din templu : — Nu mai spera. rubine.. care o susţineau. Apolo i-a răspuns. pe scări monumentale. cu luciu stins. şi nu-ncerca. dacă şi-a treia fiică şi-ar fi găsit un rost. naramze îi sunt întinse-n faţă.. s-o ducă peste piscuri. bătrânul rege s-a dus la un oracol. îi glăsuia copilei : — Tot ce zăreşti în juru-ţi. în care sclave cu chipuri nevăzute au picurat esenţe plăcut mirositoare! Şi-o masă-mbelşugată. Vântul de-apus.. Aici au părăsit-o. în locuri neştiute de oameni până-atunci. să te împotriveşti poruncii zeilor. ca monstrul să-şi ia prada. Atâta doar că nimeni nu mai călca palatul în chip de peţitor. pătrunde în palat. să-ntrebe pe Apolo ce are de făcut. puse în mozaic şi-nchipuind din ele figuri parcă pictate. chitre. mărgăritare albe. frumoasa mea stăpână.. focoase diamante şi alte multe pietre.. tu. şi s-au întors acasă.. Atunci. în vreme ce podeaua părea ca înstelată cu mii de nestemate. ce zboară prin văzduhuri. de care însuşi Zeus se teme uneori. bătrâne.. nu de nuntă – regele şi regina au dus-o pe Psiheea pe vârful unui munte. dulciuri. lăsând-o-ntr-o poiană cu ierburi ca mătasea şi flori îmbălsămate. ca ginere. pietre scumpe. poftim. călăuzindu-i paşii. rege. Poţi da orice poruncă. ce neagră întristare l-a cuprins pe bătrânul părinte al Psiheei. Şi-n ziua hotărâtă. Rămasă singurică.. împodobeau pereţii. te-aşteaptă o baie minunată. Poţi spune orice voie. În preajmă dă cu ochii de un palat măreţ.169 Ce bucurie mare ar fi avut părinţii. veşminte şi podoabe. . prinţesa sta cu spaimă şi tremura ca frunza când vine vijelia. şi-n aramă. căci vei fi osândit.. Psiheea nu aşteaptă prea multă îmbiere. De vrei. şi-n fildeş. vinuri întăritoare. Deodată dânsa simte că bate-o adiere. un monstru rău şi crud. O fiinţă nevăzută. purtând cu sine focul şi-o armă ucigaşă. va fi bărbatul fetei. tot aşteptând pe monstru să vină să o-nhaţe... o luase pe copilă pe aripile lui. fructe gustoase : rodii. După ce se-ospătează. un om. cum poruncise zeul. Coloanele înalte. ştiind că lasă fata drept pradă unui monstru. erau turnate-n aur. sculptată cu migală în lemn scump de lămâi.. Păşind fata cu frică. şi se cufundă-n baie. în care erau îngrămădite comori nemăsurate de aur. cu vaiete cumplite.

cât timp nu pot să afle nimic de soarta ta. muzici alese îi desfătau auzul! Dar nu vedea pe nimeni. În timpul zilei. cu aşternuturi moi.. SE IVESC CELE DOUĂ SURORI urmă. surorile mai mari. surioară. Nu le da ascultare. căutând-o pe Psiheea.. şi totul se-mplinea. Vorbea numai cu umbre. Până ce el.. A stfel s-a scurs şi noaptea. căci el şi cu regina s-au ferecat în casă. Se hârjonea cu ele. Îngăduie ca-n ziua următoare Zefirul să aducă acolo. îi spune iar o voce. ca-nainte.. copilă dragă. Mai ales nu uita că. Să nu ai nici o teamă! îi răspunde Psiheea.. A mai trecut o zi. ea plânge şi-l dezmiardă. vremea curgea pe nevăzute făgaşe.. Dar să nu-ncerci să-l vezi... O vorbă să nu spună. dar fiinţele din preajmă îi poruncesc să tacă. de are înfăţişare frumoasă sau de monstru. O strigă şi o caută : — Psiheea. în fine. fata se răsfăţa în voie prin multele-ncăperi ce le avea palatul.170 primitoare.. unde eşti ? Regele. prin poiene.. culegând flori şi fructe sau dănţuind mereu. N-avea decât să-şi spună dorinţa cea mai mică. orice-ar fi pe lume. tatăl nostru. Fiinţele nevăzute o culcă pe fecioară în acest pat de aur şi suflă în făclia ce pâlpâia alături. să nu-ncerci să mă vezi. Nu vor să vadă cerul şi nici lumina zilei. şi-n zori – când prima rază se strecura-n cămară – dispărea fără . stăpâne. şi-l roagă. Sunt ele. să te căutăm. a auzit din vale nişte voci cunoscute. Cu câtă nerăbdare aşteaptă dânsa noaptea! Iar când soţul soseşte. da!. — Mai înainte-i spune : — Ştiu că surorile or să te sfătuiască lucruri nechibzuite. Coruri. stăruieşte. A stat puţin pe gânduri. — Am să-ţi împlinesc voia. cu pat curat şi alb. se-nduplecă. care umblau prin munte.. I-e blândă sărutarea.. Psiheea devenise soţia unei fiinţe ce venea numai noaptea. Psiheea le aude şi-ar vrea să le răspundă . căci te pândesc primejdii. Să nu ai nici o teamă. Neobosită. fugind printr-o pădure. Nu ştia cum arată.. trimisu-ne-a pe noi. nu ştia cum îl cheamă.. — Dormi fără nici o grijă. Toate vor fi. în palat. Cine să fie oare ? A!.. aşa precum doreşti. pe cele două fete.. Dar într-o zi. Soţul tău o să vină şi-o să te-mbrăţişeze prin somn. Intâi să-i ceară voie slăvitului ei soţ. când fata ieşi ca să se plimbe pe munte. Şi altele pe urmă. ori cobora-n poiană.

Neruşinata!. vede pe cele două surori ale Psiheei. Ea îi atinge arcul şi tolba. e monstrul cel mai dulce şi mai frumos din lume. iar noi nişte sărmane şi umilite sclave. Ba. Şi. iară în zori se-ntoarce. neghiobi şi şubrezi. Şi nu sfârşesc prea bine să spună ce doresc. o fi vreo zeitate. ha. Zefirul se porneşte pe văi şi. le şi povesteşte că ei i se-mplinesc toate dorinţele. când nu-i de faţă dânsa.. ascultă şi promite să le urmeze sfatul. se-apropie de el şi-i luminează chipul. îşi şoptesc amândouă. şi-o săgeată o zgârie la un deget. Ce-mbrăţişări! Ce lacrimi! Ce chicoteli! Ce râs!. când doarme el. încep să fie roase de o invidie din ce în ce mai neagră. şi să-i privească faţa. şi cum el i-a cerut. Mai bine să-i dăm sfatul să-şi calce jurământul faţă de soţul său şi să-ncerce să-l vadă noaptea. cercuri de aur. Bărbatul său. în noapte. colane. grădinile. cu soţii noştri bătrâni. Psiheea ia în mână lămpiţa cu ulei şi.. Şi ea ? Ce bogăţie. Aşa... pe aripile sale. Ha. O fi voinic şi chipeş. afară de aceea de a-şi vedea bărbatul . şi braţe nevăzute aduc bucate. Alături are arcul şi tolba cu săgeţi.. — Ce zici ?. cu aspru jurământ...171 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS n ziua următoare. Surorile se miră şi vor s-o iscodească. o Î . Şi noi. Tocmai ei ? Cea mai mică ?. E-naripatul Eros. Le-aduce la palat. Psiheea le arată palatul fermecat şi sălile în aur şi arginturi. cercei sau pietre scumpe.. Acel ce s-odihneşte-naintea ei. pe vârfuri. Acesta-i un balaur. ne mâncăm tinereţea. orice poftesc l Surorile Psiheei. Ca să se-n-credinţeze. să nu-ncerce să-l vadă. Căci el o să se-nfurie şi o s-o pedepsească. cu bucle lungi de aur pe umerii de nea. Şi cele două scorpii o sperie pe Psiheea..... iar sora cea mai mică rămâne la palat.. Mă rog. n-o vezi ce se-ngâmfă ? Ne-arată toate cele.-nfricoşată. E straşnic planul.. Sclavele nevăzute le-n-treabă de porunci.. uşurel.. pe când el doarme. dar nu au timp prea mult. dornică să-l sărute. cu-obrajii ca bujorul. surioara noastră va pierde din trufie. pesemne. Şi dragostea o prinde cu vie-nvâlvorare pentru divinul Eros. coşuri cu flori. pe perne. haine. de parc-ar fi regină. când soţul doarme dus. căci mesele-s întinse şi muzica le cântă. Psiheea. s-aprindă o lămpiţă noaptea.. Îi spun că nişte oameni i-ar fi văzut bărbatul. dintr-o dată. pădurile şi toată avuţia ce se afla acolo. când o să aibă poftă.. hăt. Ba. Sigur c-o s-o mănânce şi pe soţia sa. Atunci. mingii. la-nceput bucuroase c-o revedeau pe fată. Şi scorpiile pleacă. În fiecare seară vine dintr-o pădure şi trece înot râul. Noi o credeam pierdută. Se uită cu ardoare la el şi se apleacă. târziu.

Sunt singură..... O vede pe Psiheea plecându-se asupră-i . Viclean!. Îl atinge pe zeu..... dă-mi şi tolba. o... — Nu. merge. strigă fata. tot fata-i mai frumoasă. Unde te pot găsi ?.. e gata să-l sărute cu buzele fierbinţi... care-i spune : — Mi-ai fost atât de dragă! Dar prin nechibzuinţă. pe cât eşti de frumoasă. zeiţă. acuma m-ai pierdut... Dar nimeni n-o ascultă. şi dânsul e un zeu. mâhnită. aleargă-n templul Herei. Duşmana mea de moarte ai luat-o de soţie ?... Psiheea nu se lasă. Imploră şi pe-alţi zei. Şi. căminul.. Dă-mi arcul.. tot. însemnele puterii. Silit de legi divine. El. soţul meu. Zeiţa Afrodita priveşte spre Psiheea. şi…Eros. voi avea un prunc. sete şi piedici cu duiumul. Nu ştii că însuşi Zeus a părăsit atâtea şi-atâtea pământene ? Nu mai gândi la el...... zeiţa se încruntă. eu. căci n-o să-l mai revezi. şi plângea : — Ce-am să mă fac. Psiheea-nmărmurită aude numai glasul lui Eros.. şi frig. în vreme ce cu ochii îl roagă de iertare... Ajunge la palatul zeiţei Afrodita şi-i spune umilită : — Tu eşti..172 picătură încinsă de ulei se scurge din lămpiţă.. zeul intra-n Olimp şi mândra Afrodita îi ieşise înainte şi îl certa cu asprime : — Necredincios!. căci nu sosise timpul ca să mă poţi vedea. Eros.. Aşa ne-am înţeles ? Ei bine.. şi te iubesc atât. dispar.. merge. şi foame.. îi răspundeau mai toţi. nu-i ia durerea-n seamă.. făcându-i o arsură pe pielea delicată. Peste puţină vreme şi eu am să fiu mamă. căci dânsa ocrotea familia. făclia. zeiţă. îndură suferinţe. Dar el se saltă sprinten şi zboară pe fereastră. Psiheea şi pornise pe munte. De ură-nverşunată.. izvorul.. Numai că el zburase şi n-o mai auzea. Palatele de aur. S-a dus pe totdeauna.. grădinile. mama lui Eros.. Eros ?. ci sclav! PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI e când frumosul Eros era închis în casă.... ba încă socoteşte să plece spre zeiţa iubirii.. Şi plecă. năzuind un sprijin.. nu vreau.. — Tu eşti o muritoare.. O roagă pe zeiţă.... Ea doar ocroteşte dragostea pe pământ. pentru asta te voi închide-n casă. rostindu-i printre dinţi : P .. se trezeşte.. pădurea. căci te iubesc. Nu mai eşti zeu. Afrodita. aripile. Fii bună deci. Dar după-atâta trudă.

Se luptă îndelung să intre în regatul cel misterios al morţii. linte. cel cu trei capete. copila ajunge şi la tronul zeiţei Persefona. de câinele lui Hades.. zeiţo... ce străjuia cu colţii lui cumpliţi acest ţărm al tristeţii.. strămoaşa tuturora. şi să-i aducă lână. zeiţa frumuseţii ? Vrei să mă faci bătrână ? Tu. Şi cum. necum.. păzit cu străşnicie de sute de balauri. să-ţi umple cu balsam cutia asta mică. să biruiască totul şi să-mplinească voia geloasei Afrodite. Balsamul mă va face pe mine mai frumoasă. (Lâna era de aur. Şi trece chiar de Cerber. Dar nici aşa zeiţa nu se milostivi. orz şi alte feluri şi-i spuse să le-aleagă grămezi. fasole.. Şi-i porunci s-aducă un şip umplut cu apă. mama soţului meu. căci plec la un ospăţ. o trase de cosiţe şi o bătu la sânge.. pe unde treceau morţii. — Te du-n regatul morţii cel cârmuit de Hades. O-nvineţiră toată. Se spune despre Gheea. pe mine. Cată să vii degrabă. grămezi. grâu. că ea era zeiţa ce-o ajuta pe fată să treacă prin primejdii. în cutioara asta. Străbate peste fluviul. pe soiuri. Îi sfâşie veşmântul. Erau acolo boabe de mac. Porneşte iarăşi fata. şi cere-i Persefonei. domolindu-l pe monstru cu nişte turte dulci. gingaşa lui soţie. Luaţi-o şi biciuiţi-o. îi porunci să plece într-o pădure deasă. sub pământ. îi spune Afrodita. Afrodita. unde păştea o turmă de oi – turbate toate – ce-i omorau pe oameni. Pe-aici trecea un fluviu care curgea spre Tartar. Apoi. poate mai mult ca zeii. cum se cuvine! Sclavele o înşfăcară şi-o biciuiră straşnic.. însângerată. zeiţa îi mai cere să plece şi-n ţinutul lui Hades.. şi luă ea însăşi biciul. dorinţa de-a-l mai vedea pe Eros i-au dat Psiheei vlagă să treacă prin primejdii. şi pleacă iar N . balsamul ce ţi-l cere. Dar dragostea. CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES eîmpăcată încă. Dar ştiţi.. o puse şi la muncă.) Pe urmă o trimise în vârful unui munte. frumoasa Afrodita! Persefona primeşte să-i umple cutioara cu balsamul cerut. ce eşti vinovată că te-ai născut frumoasă. Când se sfârşi cu munca..173 — Vrei să mă faci bunică.. poate mai mult ca mine ?... Să vină două sclave : Grija şi Întristarea!. Şi-o roagă : — Dă-mi. Îi dete o movilă înaltă de seminţe.

în sala de consiliu. nu. şi-un zeu. rosteşte zeul Eros. este pe urma noastră. Şi Zeus porunceşte lui Hermes să adune. care-a făcut şi face atâtea nebunii.. Balsamul din cutie e numai pentru zei. ştiu bine. E vremea să astâmperi pe-acest copil zburdalnic.. se frământa Psiheea. să-l ducă Afroditei. răspunse Zeus. Mama mea. de-aş putea şi eu să folosesc balsamul! Puţin. Tu eşti oare!.. ce văzuse prin vrajă toate astea. de-atâta vreme de când ne-am despărţit. Şi ca să fie demnă Psiheea de un mire ceresc.. să mă-ndrăgească iarăşi. văzându-mi chipul. să te privesc.... E vremea să-l însori. şi fata cade jos. Nu-ngădui.174 Psiheea.. Să vină şi Psiheea. — Şi eu. strigă din urmă zeiţa Afrodita.. şi cerceta cutia. tu ce lumea o cârmuieşti din slavă.. Numai că din cutie – aşa cum uneltise zeiţa Afrodita – iese un abur negru. Şi-i dă fetei să soarbă din cupa lui de aur esenţele . Psiheea dragă. o sfătuise bine : — Să nu deschizi capacul. le smulge şi s-avântă printr-o fereastră-afară. Aburul o-mpresoară şi el aduce somnul cel fără de sfârşit.. Zeus. Adună în cutie aburii grei ai morţii şi fata se trezeşte — Iubite... „E pentru zei.. şi-ncearcă să surâzi. la plecare. Să mă fac mai frumoasă decât mă ştie Eros. Cât de puţin. Psiheea-ntredeschide capacul. călătorind pe drumuri. Deci m-ai iertat ?. nu mai aşteaptă mult. dar nu-i timp de pierdut. Mai stai. mânată de iubire. şi cum aflase locul unde-i ţinea zeiţa aripile şi arcul. — Ba da. cum este Eros. stăpâne! Psiheea nu-i zeiţă. O... ZEUS HOTĂRĂŞTE… D : ar Eros.. Iar el. Afrodita. Mai stai. eu am s-o fac zeiţă. cum este Eros. — Nu.” Şi tot gândind în sine... frumoaso.. pe zei şi pe zeiţe. binişor. aproape fără voie.. Eu plec către Olimp. nu poate face nuntă cu ea – o muritoare.. Nu te mâhni. îndură-te de mine şi de iubita mea.. şi-apoi să caut mijlocul ca să pătrund la el.. sosită în rădvanu-i din flori de trandafir. Am băgat eu de seamă unde l-a-nchis zeiţa. Căci am atâtea lucruri să-ţi spun. Şi zboară zeul Eros drept în Olimp şi spune : — O. Ajunge la Psiheea.. Tu du-te cu balsamul. Zeiţa..

. rămânând amândoi fericiţi în Olimp. zei şi zeiţe.175 divine : ambrozie şi nectar.. Iar voi..5 .. le glăsuieşte dânsul. — Rămâneţi împreună necontenit de azi. puteţi să-ncepeţi nunta şi să vă veseliţi. Vă porunceşte Zeus!... Şi Eros cu Psiheea au făcut astfel nunta.

zeul luptelor nesăbuite. 4. înaripatul. după ce el îi ţintea cu săgeţile. în opera sa „Măgarul de aur”. În Capitoliul din Roma se află o statuie cioplită din marmură pentelică de faimosul Praxitele. cea dintâi zeiţă. Această alegorie are un tâlc. Alte opere îl reprezintă pe Eros în mână cu o torţă – torţa care trebuia să înflăcăreze dragostea oamenilor. poate muiată în miere şi foc. Basmul despre Eros şi Psiheea a fost povestit cu multă vervă şi fantezie – probabil după o veche legendă elină – de către scriitorul Apuleius. 5. 3. El are un arc. frumuseţea Afroditei cu dorinţa de cucerire a lui Ares. prin Eros. la început era. şi pe Ares. din care este gata tocmai să tragă o săgeată. pictat de artistul Louis Gérard.176 Note: 1. dacă nu e însoţită şi de o simţire adâncă. vrând adică să sugereze că dragostea cea frumoasă trebuie cucerită. şi ajunge în Olimp. adică în locul unde se găsea fericirea desăvârşită. a fost răpită de romani din Elada. un giuvaer de piatră. dragostea. pentru grecii vechi. Tot în Capitoliu se găseşte un preaminunat grup de marmură care-i înfăţişează pe Eros şi Psiheea îmbrăţişaţi. cel dintâi zeu. sub diferite variante. făcându-le să se înmulţească. Tema a fost reluată de către alţi scriitori şi. cu Uranus. 2. Eros. Psiheea. a pătruns în folclorul multor popoare. ci şi pe pictori şi pe muzicieni. pot îmblânzi o fiinţă oricât de cruntă. care se găseşte la Luvru. care uneşte fiinţele perechi. Arătau în acest fel că simţămintele. pe draga lui soţie. Aici Eros. Lui Eros însă nici că-i pasă de cele care vor urma. Dar şi sufletul se înalţă prin dragoste. Mai târziu. este înfăţişată această poetică alegorie. cum credeau elinii. Într-un frumos tablou. dându-i drept părinţi pe Afrodita. poetizând legenda. perechi. se tâlcuieşte prin suflet. în chip poetic. a inspirat nu numai pe poeţi. Întruneau astfel în dragoste. săvârşită de un artist necunoscut. într-atât este de armonioasă marmura dăltuită. cuprinde pe Psiheea. pe care o gustau numai zeii. El a unit-o pe Gheea. zeiţa dragostei. . Opera. în limba greacă. Eros. grecii şi l-au închipuit pe Eros ca un tânăr înaripat. poate în otravă şi venin. reprezentate prin liră. De aceea vechii meşteri îl înfăţişau adesea pe Eros călare pe un leu. ţinând în mână o liră. numai forţa universală. Fără îndoială că această operă. Un zâmbet şăgalnic îi luminează faţa şi toată frumuseţea ce i-a fost dăruită de Afrodita. şi anume că dragostea nu poate dăinui. ca s-o urce în Olimp. Cupidon sau Amor – cum îi spuneau romanii – este înfăţişat ca un tânăr cu pletele încreţite şi aripile pe umeri.

o nimfă oceanidă. În urma lor săltau cetele de delfini şi alte animale din apele marine. cumva. erau nişte copile de-o bunătate rară. De-altminteri în legende se spune că Poseidon şi-a cucerit soţia cu ajutorul unor preacredincioşi delfini.. Aproape nu-i poveste legată de Poseidon fără să fie vorba. nimfele nereide plângeau înduioşate şi. văzuse într-o ceată de nimfe nereide o tânără fecioară. despre delfin. alt zeu bătrân al mării. Fiindcă zeul Poseidon crease cândva calul4. Dar şi mai mult iubea delfinul. P . se avântau cu toate să scape corăbierii. zeul care purta în mâna lui triena2 -. ştiau că-şi datoresc această fericire nimfelor nereide. şi tatăl lor.177 POSEIDON ŞI AMFITRITA alatul lui Poseidon1 . lunecând prin valuri. Odată. numită Amfitrita. delfinul care zburdă mereu voios prin valuri şi saltă şi se joacă şi face giumbuşlucuri. Însă de-acolo zeul pleca adeseori în carul său de aur. Nimfele nereide. tras ca o vijelie de zeci de cai sălbatici. Iar când zeul Poseidon cutremura adâncul de ape mişcătoare şi îneca sub valuri triremele eline. care-şi avea palatul în apele Egeei. se ridica-n Egeea3 .. Ele-i purtau pe braţe şi-i aruncau pe ţărm. Când se trezeau sărmanii şi se vedeau trăind. pe când zeul se preumbla pe mare. îl îndrăgea nespus. în număr de cincizeci. Le mulţumeau cucernici şi le zvârleau ofrande în valurile mării. Mama lor era Doris. Nereu.

Dar zeul din Egeea.. alge mlădioase şi pietre de mărgean şi o cinsteau pe nimfă. ce este atât de mânios. c-o fire-atât de aspră şi-un glas răsunător ?. Iar nimfa cea frumoasă e fata lui Nereu. Ce visare!.. Ia stai s-o mai privesc. însă. . De mă însor cu dânsa. Şi caii lui la fel. Şi ca să scape. de marmură. Nu. „Ce cântec!. şi-a spus în sine zeul.. barba-i zburlită şi-nţesată de alge şi de scoici şi fruntea-ntunecată şi pletele-i albastre s-or fi zărit cumva. între valuri... Voi nu vedeţi cum marea se zbuciumă de-atunci ? Poseidon o loveşte cu furca sa mereu. deodată... căci stăpânul e supărat cumplit.... Aici veneau noroade de vietăţi marine. cum s-a-ntors Poseidon la dânsul la palat. Pesemne.. ca danii.. Ce fete are Nereu! Mai ales Amfitrita. îmi întăresc domnia. puse doi delfini. vrăjit de melodia ce o cântau în cor. în palatul de aur din Egeea!. tăioşi cum e oţelul. Copilele danţau într-o insulă Naxos. ce înotau prin ape şi-i întrebau pe toţi : — N-aţi văzut-o pe nimfă ? Nu ştiţi pe unde e ? Pe unde se ascunde copila lui Nereu ? Răspundeţi. au contenit din danţ şi au sărit în mare.... Nici prin gând nu-mi trece. ca să-i dea de urmă... scoici. Nu. a trimis peţitori.. blândă din fire. când tropotesc prin valuri şi-aleargă şi nechează. dar fata nici n-a vroit s-audă : — Cum ? Eu să fiu soţie acestui zeu. Iar ea.. le ocrotea pe toate aceste vietăţi ce locuiau prin mări. vrâstată cu vine de argint.” Şi se uita la fată cu ochii lui albaştri.. Căci nimfele. Răspundeţi. Poseidon. A .178 URMĂRIREA NIMFEI cum însă Poseidon zărise pe-Amfitrita cu toate celelalte surate ale ei.. şi zeul se oprise. puzderii de corăbii. Nici nu vreau să-l văd. Căci altminteri stăpânul va aduce prăpădu-asupra voastră... izbind-o neîncetat de stânci... Şi-o zguduie....... la mine... căci îi cunosc puterea. o căuta şi. şi sfarmă.Şi zeul a zâmbit : Cred că a venit vremea să-mi aduc o regină. şi asta va fi bine!” Şi. Tridentul lui mă sperie de câte ori îl văd. ce-i aduceau.... fata a fugit într-o peşteră albă.

Numai că-n zorii zilei pornise iar s-o caute pe nimfa Amfitrita şi. noroade-notătoare de peşti şi raci şi broaşte şi scoici şi câte toate se ascundeau în grote. Abia târziu. aşa-şi trântea tridentul. Poseidon. aflând vestea. s-a-nveselit nespus. Atunci... au şi pornit înot. s-a potolit Poseidon pentru puţină vreme. corăbii. Şi-a pus pe umeri haina de purpură brodată cu aur şi argint. Ba chiar s-o şi peţească.. căci nu dădea de dânsa. Şi-a curăţat şi barba de scoici şi de nisip. P . şi se părea că totul s-apropie de sfârşit. sub furia lui. Nu li se vedeau ochii şi îşi aşteptau moartea. şi-a spus unde e fata şi că-şi are sălaşul în peştera aceea de marmură. un peşte. ca să-şi pieptene părul albastru. Încât zeul Poseidon venise în zadar. încât se zguduiau şi apele şi munţii şi Tartarul cel negru. Jivinele din apă. În zadar o căuta. Poseidon.. credincioşi. cineva a vorbit – un şarpe. se pitulau de spaimă prin pietre şi nisip. şi s-a ascuns mai bine. unde domneşte Hades. când hăurile mării primiseră atâtea corăbii călătoare. să aducă iute ştirea. într-un cotlon al mării. de mânie. A ridicat tridentul. încâlcit. careva. nici de data asta neizbutind s-o afle. insule şi maluri. Delfinii... delfinii ageri s-au hotărât din nou s-o caute pe Amfitrita. pornind spre ascunzişul copilei lui Nereu. părăduind ţinuturi şi înecând sub ape oameni nenumăraţi.179 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE oate mai mult de frică. Dar poate Amfitrita a fost şi ea vestită că zeul îi aflase locul de adăpost. în noapte. şi apa acoperise ţărmul. Iară pe fruntea arsă de vânturi şi furtuni şi-a aşezat coroana. şi nimeni nu ştia unde şedea pitită. vrâstată cu vine de argint. a scufundat din nou. o meduză.

în vreme ce cortegiul avea în fruntea lui pe oceanida Doris. şi ea nu-i întrecută decât de dragostea ce-o are pentru tine. carul de sărbătoare cu care trecea zeul peste aria mării. stăpână peste ape ? Asemenea iubire nu mai găseşti în lume. cântând cu toate-n cor. Zeul s-a repezit spre peştera în care s-adăpostea mireasa şi. unde s-a făcut nunta. sfă-râmă şi insule. preafrumoasă nimfă. desigur – când ne-ai trimis în S . Şi ce fecioară oare nu s-ar simţi-ncântată să-i fie lui domniţă. a strâns în mână frâul. şi tot ce vrea din lume Poseidon dobândeşte. În jurul lor săltau nimfele nereide. îndurerat. în cinstea Amfitritei. un mărgăritar mare. Jucându-se.. Ea sa urcat în carul tras de-o sută de monştri. frumoasa nereidă.. Blestemele-or să cadă asupra ta. şi fă cu dânsul nunta. de milă pentru oameni – pe cât spune povestea – s-ar fi înduplecat. Palatele de aur. delfinii s-au apropiat de coasta unde – în iarba verde – se odihnea fecioara. au spus dânşii – în limba lor. de salturile repezi ce le făceau delfinii. cleştar şi diamante. — Mărite. Astfel au mers cu fală şi-au intrat în palatul puternicului zeu. Delfinii l-au vestit îndată pe Poseidon că nimfa se-nvoieşte a fi soţia lui. şi monştrii au pornit.. a-anbiat-o să vie alăturea de el5 . Poseidon. Puterea lui e mare. vrăjită fără voie de jocul cel zburdalnic. cu glasul tunător. deodată se trezeşte c-o piatră azvârlită de un delfin. şi ţărmuri şi numai tu. de tumbele ghiduşe. aflate în Egeea. fecioară. ţinând în braţe lire. Nedumerită încă. Dânsa ducea în mână făclia cununiei. fecioara nereidă aude pe delfini : — O. precum se spune. Era. Ea ridicase capul. purtată tot de-un monstru. plin de fală şi plin de mulţumire. Privind astfel spre dânşii. cel mai bogat din lume.. Sfârşindu-se cu nunta. copilă. au munţi de avuţii. ce-mprăştia lumină pe toată coasta mării şi o umplea de vrajă.180 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA i au pândit şireţii când nimfa – mulţumită că zeul a plecat – ieşea pe ţărmul mării să se-nsorească o clipă. Poseidon. De nu primeşti. după stăpânul Zeus. Ascultă-l deci. ai să fii vinovată faţă de zei şi oameni de-o astfel de năpastă. c-o strălucire vie... de spaimă pentru dânsa. să ştii. Auzind vorbele ce le rosteau delfinii. Căci el te vrea soţie. au venit la Poseidon cei doi delfini isteţi ce peţiseră fata. stăpânul nostru este. în iarbă.

mireasa-i lângă tine. din apele Egeei. ce parcă scânteia. Şi el avea o scoică mare şi răsucită. alteori. Acum o aşteptăm. o nouă constelaţie : a celor doi delfini! — Să fie precum vrei. Dintre monştrii aceştia cel mai cunoscut este uriaşul Polifem. Avea o faţă neagră şi mare cât o casă şi-un singur ochi în frunte. ai zis cu voce tare că ne vei da la nuntă răsplata cuvenită. slăvite. De-aceea locuia. — Cuvântul mi-l voi ţine. Triton era ca zeii. Ca Zeus. Poseidon. Poseidon dobândise pe-acest fecior cu-o nimfă.. El era de-o mărime de-a dreptul uimitoare. Era urât ca moartea. Poseidon. ce se numea Triton. când s-a sfârşit potopul. nimfe şi mai ales copile de simpli muritori. Şi şi-a întins tridentul. a rechemat la matcă puhoaiele hoinare din râuri şi din mări. sau. ca toţi zeii. În acest zeu. i-a dat răspuns îndată trufaşul său fârtat. dintre zeiţe. ce-i A . Fireşte. CICLOPUL POLIFEM stfel şi-a văzut zeul stăpânitor al mării dorinţa împlinită. şi i-a strigat lui Zeus : — Îngăduie.181 lume. ţintuindu-i pe boltă. În mâini purta ciclopul un trunchi enorm de pin. din creştet până-n brâu.. De la mijloc încolo feciorul lui Poseidon era ca un balaur. lovindu-se de ţărmuri.. Dacă intra în mare.. suflând în scoică. nu i-a păstrat credinţă frumoasei Amfitrita. în palatul de aur. marea se-nvolbura. ce geme mânioasă. marea dezlănţuită. furtuna se potolea pe loc. făcându-şi-o soţie pe fata lui Nereu. Dacă sufla în scoică. Triton a fost acela care. după nuntă. a glăsuit Poseidon. pe nimfa Amfitrita. ce se numea Toosa. apa îi ajungea abia la mijloc. pentru zeul stăpânitor al mării – ca Hermes pentru Zeus – pristavul de credinţă. cleştar şi diamante. ca Apolo şi ca atâţia alţii. Răsplata o veţi primi pe loc. El era. dânsul a mai avut şi-alte zeci de soţii. Din încuscrirea asta s-au născut regi. urla înverşunată. elinii vedeau însăşi furtuna. doar părul i-era verde şi-ncununat cu trestii. Aşa spuneau elinii că s-a ivit pe boltă frumoasa constelaţie a celor doi delfini. Pitici păreau uriaşii pe lângă Polifem. alături de-Amfitrita şi tatăl său. Pe urmă Amfitrita i-a născut lui Poseidon un fecior cam ciudat. mărite. eroi şi-alteori nişte monştri. să găsim locul unde se-ascundea Amfitrita. A prins pe el delfinii şi i-a zvârlit în cer. Căci uită-te.

. la poalele colinei. poate. Stăteau ades de vorbă şi-şi făureau tot felul de planuri minunate. încâlcită – plină toată de spini – c-o seceră-ascuţită. Legenda ne arată că fata. parc-ar fi o pădure. de crudul Polifem6 . Căci n-avea nici o milă uriaşul Polifem. Atât că Galateea iubea. Eu mă cunosc mai bine. care îmi cad pe umeri. Vedeau şi-auzeau totul. Numai că. Dar fiul lui Poseidon. şi marea. nu-ţi va lipsi nimica. Mai rumen ţi-e obrazul ca mărul pârguit şi eşti mai majestuoasă ca trunchiul de platan. Galateea. ce intră până-n mare. Nu te gândi că părul ce-mi creşte pe tot trupul . Ridică-ţi dară capul din valuri. Şi-n pomii mei sunt fructe ce-atârnă greu pe ramuri. Mai zveltă ca aninul. Mai proaspătă ca gheaţa. ascunsă undeva. Din-naltul munte Etna se desprinde-o colină.. Cu-a-ceasta-şi mâna turma. Galateea! Nu mă dispreţui.. Monstrul acesta groaznic voia să se însoare c-o soră-a Amfitritei. a început să strige spre valurile mării : — Mai albă eşti.. Vuiau în zare munţii.. Din sân îşi scoate naiul. se-ntâlneau Galateea şi cu păstorul Acis.. Îşi pune la o parte toiagul său enorm. ca floarea de măslin şi mult mai dezmierdată ca rodul din grădini. de mult... îndrăgostit de nimfă. să o ademenească pe mândra Galateea. pe Acis. fecioară. În ei se află peşteri ce sunt tot ale mele. şi se ferea de monstru. pe-un tânăr. îşi pieptănase părul – ce-i spânzura în viţe sălbatice şi negre – cu grebla lui uriaşă. Tu însăţi vei culege. fugind din calea mea mereu. Avea numai o lege : poftele lui.. un trup atât de falnic şi nişte plete dese.. Iar faţa lui hidoasă şi-o oglindea într-una în ape cristaline. ce umplu păşunea şi pădurea sau sunt închise-n peşteri. într-o zi. şi fragii ce se află-n pădure şi coarna ce se coace în toamna-mbelşugată şi prunele zemoase.. Eşti mai îmbietoare decât soarele iarna sau decât umbra vara. Mai moale decât puful de lebădă. Pomii cei plini de roade vor fi numai ai tăi. Mai surdă decât marea.. Am vii care dau struguri ca aurul de galbeni. şi-atât!. zbuciumată. eşti mai nepăsătoare decât aceste stânci... Şi-şi retezase barba murdară. fierbea de-atâta larmă. Şi-n locurile-acestea. care-mi umplu livada şi licăresc prin arbori. o fiică-a lui Nereu. cu mâna ta. vâna sălbăticiuni şi-i omora pe oameni. Doar mi-am văzut icoana în unda verde-a apei şi mi-a plăcut de mine. Polifem se coboară din munte pe colină. Polifem nu ştia că nimfa e pe plajă. şi turmele. pe care şi-l făcuse dintr-o sută de trestii.. Vroia să pară chipeş. Căci partea cea mai mare din aceşti munţi e-a mea. De vrei să-mi fii soţie. şi începe să cânte. Ah.182 slujea de măciucă. dacă m-ai cunoaşte mai bine.. un păstor. Nici Zeus n-are. nici frig în toiul iernii.. Galateea – căci astfel se numea – era mult mai frumoasă chiar decât Amfitrita. Mai dulce ca un strugur. unde nu simţi căldura în vara arzătoare. o socotea în mare. De-aceea. Dar tot tu. aproape să le frângă. lăsând naiul.. vor fi tot ale tale. ai pricepe că ai greşit. silindu-se să-i placă. Nimfa însă era tocmai atunci cu Acis la poalele colinei.

un izvor.. Dar e ultima oară când vă găsiţi alături. dacă vei fi soţia lui Polifem.. nici calul fără coamă... Galateea!. fierbinte. sfârşindu-şi vorba. un râu cu apă rece. şi fii soţia mea!.183 ar fi o urâciune. să-l ajute. El prinde-n braţe-o stâncă şi o ridică-n sus. Dispreţul tău mă arde mai rău decât un fulger. Numai că Galateea nu cuteza să iasă din mare. râdeaţi de mine.. Ce-a plâns sărmana nimfă. voi... Şi-atunci.... Am doar un ochi în frunte.. Îi vede şi răcneşte : — Aici eraţi ? Mişei!.. Copacul fără frunze nu are frumuseţe. Să-ţi mai adaug că zeul Poseidon îmi e tată şi că-ţi va fi şi ţie. Ascultă-mi rugămintea. şi-n jur au crescut trestii.... legenda spune c-a ţâşnit cu putere. Acuma s-a sfârşit!. dar el îmi e destul.. ciclopul Polifem îşi ia din nou toiagul şi porneşte pe ţărm... de pe ţărm. uriaşul ?.. Nimfa se zvârle-n apă... Acis strigă cu groază : — Ajutor.. . Apoi. numit de nimfă : Acis. Cine-ar fi cutezat să-nfrunte pe uriaş ? Şi stânca îl zdrobeşte pe bietul păstoraş şi sângele lui curge. îi vede pe cei doi. Deodată. din stâncă. Ce ? Soarele din ceruri nu este numai unul ? Şi nu le vede toate ?... şi eu care credeam că nimfa mă ascultă. ca să-şi pogoare mila peste sărmanul tânăr zdrobit de Polifem.... Şi-a implorat pe zei. De-acolo. printre pietre. în amintirea celui ucis de Polifem şi-a dragostei pierdute.. Şuvoaiele-mpletite s-au transformat în râu.

provenite din sfărâmăturile pietrelor aduse de curenţi. cândva. „Şi cine cârmuieşte oare marea ? se întrebau de multe ori elinii. i-a înfricoşat şi i-a atras întotdeauna pe elini. 4. care poate construi tărâmuri noi. Troia. când marea se înfurie şi îşi răscoleşte adâncurile. în goană. în legenda lui Odiseu sau Ulise. Despre Polifem. care înseamnă stăpânul apelor. 5. Are în el parcă şi rezonanţe din ţipetele păsărilor şi ale oamenilor. prin depunerea de nisipuri. zeul Poseidon a avut şi alţi feciori monstruoşi la chip sau la fire. elinii au personificat-o. zbătându-se între maluri. Nechezatul lui e ca ţipătul furtunii care aleargă. Însă acolo. În urma răzvrătirii lui Poseidon. Cu tridentul sau triena Poseidon putea să dărâme şi munţii. sus. Coama lui răvăşită de vânt. pe vreme de furtună. parcă le îmbrăţişa. peste aria mării. după credinţa lor. urlând. acest fiu al lui Poseidon. Amfitrita. prelungind coastele. 3. se va mai vorbi. el fiind şi zeul cutremurelor. Numele lui vine – după unele păreri – din sanscritul Idaspati. Tridentul este de fapt o denumire latină a trienei. împotriva stăpânului Olimpului. se afla Zeus. născocind pe zeul Poseidon. Marea Egee se află în partea de răsărit a Mediteranei. care se alăturase Herei. dar aici a căpătat chipul unei bătrâne şi rele vrăjitoare.184 Note: 1. în cer. Această legendă este povestită tot în „Metamorfozele” lui Ovidiu. aşa după cum îl numeşte Homer în versurile sale. Marea. veghind cu fulgerele în pumni asupra muritorilor. Această forţă a mării trebuia înduplecată. Dar în acelaşi timp Poseidon putea să şi zidească. pe îndelete. 6. prin saltul său. nu numai să dărâme. zeul mărilor fusese osândit să zidească o cetate. Ea îi purta pe valurile sale. De aceea. Marea scălda pământurile Ior din toate părţile. Pe o friză din altarul lui Neptun de la Roma şi într-un mozaic de la Pompei se vede scena nunţii zeului mărilor cu fiica lui Nereu. lăngă ei. Desigur. se aseamănă cu valul. izvorul care ţâşneşte vesel din clinele muntoase. . cu apa ei albastră sau verde-vineţie. 2. Cine dezlănţuie deasupra ei noianul vânturilor despletite ? Cine o zguduie până în adâncuri şi o năpusteşe peste ţărmuri ? Cine ridică insulele din valuri. de parcă ar vrea să scape din nişte lanţuri nevăzute. fără îndoială. izbindu-le de stânci şi învăluindu-le în giulgiul nemăsuratelor genuni. Egeea a intrat şi în unele legende marine româneşti. Dealtfel. Această legendă nu este altceva decât poetizarea acţiunii mării. Ei simbolizau pentru elini relele pe care le pot săvârşi apa sau unele fiinţe din adâncurile ei. se afla marea. nu era alta mai teribilă decât a mării. Dar tot ea le zdrobea corăbiile. parcă în tropot. sau cine este acela care le cufundă ?” După puterea cerului. Calul simbolizează. cu forţa ei nemărginită. Romanii l-au numit pe acest zeu : Neptun. spre aventuri şi fapte glorioase.

Hades. Zeus. Iar pentru Hades rămăsese locul întunecat şi trist. posomorâtul Hades pe tronul lui de aur. Chiar numele i-l pronunţau în silă. sub . Şi-acela care-i supărase mai deseori pe zei pleca în Tartar2 . să-şi capete osânda necurmată. din marele-i regat subpământean. ţinutul misterios al morţii. Oamenii nu-l iubeau deloc. pentru că Hades era zeul ne-ndurătoarei morţi şi-al umbrelor muncite. poate.185 HADES Şl PERSEFONA pământ. în neguri. era cel mai posac şi mai nesuferit din rândul zeilor. numite şi Câmpiile-Elizee. păstrându-şi pentru dânsul cerul. nu avea altă grijă decât să cerceteze şi să însemne bine fiece greşeală pe care-o săvârşeau acei de pe pământ. Venea odată vremea când orice muritor – cum credeau grecii – urma să se coboare în Infern. De-aceea. îi dăruise marea lui Poseidon. În timp ce zeii. ale norocului şi păcii. în Olimpul lor. un fel de paradis al desfătărilor şi bucuriei. Ceilalţi porneau – cum vom vedea – spre Insulele fericirii. L egende nu sunt multe despre Hades. numit Infernul1. când împărţise lumea cu cei doi fraţi ai săi. cântau şi dănţuiau în râs şi glume.

Morţii-şi ţineau în gură banul. Pe acest drum se aflau genii tăcute. Şi ajungea numaidecât la graniţele întunecatului tărâm. venea în faţa judecăţii. şi războiul. pe trădătorii din războaie. dar cine pătrundea acolo nu mai putea. zăreau o poartă larg deschisă către palatele lui Hades. ursuzul Hades avea o cască fermecată3. Câinele îi lăsa să intre pe poarta mare. şi-i pedepsea pe muritori. Şi. El smulgea umbra celui dus. Ceilalţi. care nu ospeţeau drumeţii sau cerşetorii sau străinii.. cât timp sta Hermes în Infern.. ba şi mai bine. sau de argint sau de aramă. căci Cerber îi sărea în cale şi-l alunga iar înlăuntru. Dacă-şi punea pe frunte această cască albăstrie. teama. înconjurat de râul Stix7 . de nouă ori. un ban de aur. Pe urmă cercetau şi pe-alţii : pe cei lipsiţi de omenie. către palatul zeului Hades. să iasă.. până ce-i nimiceau cu totul. mai trecea şi peste râul Aheron8. În calea lui. sărăcia. ca într-un ghem. C . răutăcioase. Le insuflau adesea patimi ce-i împingeau către pieire şi îi izbeau fără cruţare. purtând o mantie ca smoala. Pe capete se foiau şerpi.. Căutau pe criminali. ce răspândeau miasme grele şi-i ameţeau pe călători. Geniile îi căutau pe-aceia care nesocoteau Olimpul. se-afla Cerber. Atuncea se ivea Tanatos. Tanatos era moartea însăşi5. în veci. Dar Hermes nu întârzia. duşi de nevoie prin Elada. de cum treceau de apă. luntraş bătrân. ce-aduceau lumii jalea. Zeii nu se temeau de genii. boala. nu mai putea să-l vadă nimeni. foamea şi chinul. lângă poartă. decât dacă plăteau lui Haron. şi-i urmăreau cu multe rele. Drumul către tărâmul morţii trecea prin nişte peşteri negre şi mlaştini verzi. Şi încă mai spuneau elinii că umbra unui mort. solzoase. ajutat de genii4 şi de zeiţe-ntunecate. Iar umbra o lua zeul Hermes. larg deschisă . monstrul cel cu trei capete. nenorociri şi griji şi boale. hâde. şi zeul.186 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ a să-i pândească.. sperjuri. nevăzut. pe umeri două aripi negre şi-o sabie în mâna dreaptă. trecând de locul străjuit de Cerber. bătrâneţea. cum sunt văzduhurile-n zări. ce şuierau necontenit şi-şi ridicau spre călători gâtlejuri vinete. Iar cel ce nu-l avea cu dânsul mai zăbovea pe-aceste maluri un veac întreg. palate despre care credeau grecii că-s făurite din argint. grijile. s-o ducă-n tristele adâncuri ale lui Hades.. putea să-şi împlinească voia. Dar umbrele nu puteau trece. Ele i-opreau pe călători şi le spuneau cuvinte grele sau îi loveau cum le plăcea. crainicul tatălui ceresc6 . pe muritori.

.. Să-i crească foamea fără margini. încruntat pe tronu-i. Să vadă apa şi să-i fie sete. zgâriat cu gheare ascuţite. să ia o fructă de pe ramuri. nici nu se ostenea s-audă. doar cât privea puţin spre stâncă. dându-le muritorilor. gemeau în chinuri osândiţii. într-un lac limpede şi rece. O stâncă grea şi colţuroasă sta doar oleacă agăţată deasupra lui. înconjuraţi de ziduri şi-un râu de foc şi de scântei. şi pere. Tantal a fost silit să-ndure foamea care sfâşie trupul. Să simt-aroma că-l îmbată. apa se retrăgea spre maluri.187 Cei ce erau învinuiţi de zeul Hades c-ar fi călcat poruncile vreunui mare olimpian. Aici. cu barba colilie. Călăii l-au vârât în apă. Pentru toate aceste fapte.. şi smochine. şi noapte. aflându-se odată la un ospăţ. cât e din cer pân'la pământ. Ramuri cu rodii şi naramze. erau pe loc zvârliţi în Tartar. Şi el striga mereu lui Hades : — Zeu blestemat. gata să cadă şi să-l strivească sub povară. bătut cu bicele de genii. luase merindele cereşti şi le dusese pe pământ. străvechiul rege sta în apă. şi mai ales ale lui Zeus. Şi cum căta să-ntindă mâna. până la brâu. pe muntele Olimp. închişi cu-o poartă. să-şi potolească puţin foamea.. El mai dezvăluise încă şi din secretele lui Zeus. . sub întreita suferinţă. Ca să răzbune nedreptatea. un rege care. toţi pomii îi piereau din faţă. sus. batjocorit şi zi. şi frica-i măcina puterea. ajungă-ţi chinul! Dar Hades. Au coborât pe lângă dânsul ramuri din pomii de pe ţărmuri. se mâniase. aşa ca ei să se ferească. şi-i vestise pe pământeni despre ce se punea la cale pe seama lor. Dar cum se apleca spre apă. Bătrân. să-şi ude buzele uscate de setea care-l mistuia. ce nu putea fi sfărâmată. Acolo se găsea Tantal9. de veacuri lungi neostoită. fiindcă zeii aveau ambrozia şi nectarul şi-l păstrau numai pentru ei. mere. făurită din diamantul cel mai tare. în Olimp. setea ce pârjoleşte pieptul şi spaima cea nimicitoare. Iar ei cădeau de-a rostogolul. pe-o cale tot atât de lungă.

Sudoarea îi curgea-n şiroaie. în loc de lanţuri.. cum hotărau judecătorii. Hades îi răsplătea anume.. era o cinste şi o fală. în timp ce Ixion. Cei trei judecători.188 IXION ŞI SISIF i tot în Tartar mai era un rege din Tesalia. cel care îi dezvăluise lui Asopos fapta lui Zeus : crima de-a-i fi răpit copila ce purta numele Egina.. cu şerpi oribili. încinsă bine-n flăcări. ca şi cei drepţi. cu umilinţă şi cu teamă. ai să plăteşti amarnic! Şi l-au zvârlit în Tartarul lui Hades. sărmanul. spre o zeiţă olimpiană ? Netrebnice. De ciudă şi mânie. că este dat de gol.. regele din Corint. cât e el de mare. îi smulgea stânca şi-o azvârlea la poalele acelui munte. Abia putea să mai respire. l-a azvârlit pe Sisif în Tartar. Se mai găsea-n acele locuri Sisif. E drept că unii dintre oameni : cei ce slăviseră pe zei. Desigur că pe lângă-aceştia mai erau mii şi mii de umbre. l-au osândit să se trudească pe veşnicie. ţipa şi se zbătea de groază. — A!. — O cutezanţă nemaipomenită!. hotărâte de către Zeus. — De ce ? îi întrebase Ixion. ca să le fie la toţi pildă şi să-mplinească pământenii. nespus de-nalt. l-au ţintuit pe-o roată de aramă. Şi iar pornea Sisif s-o urce cu osteneli ne-nchipuite. şi pentru ea. S .... reci şi umezi ce-l otrăveau muşcându-i trupul. din trupul vlăguit de trudă. pentru că genii infernale învârteau bice făurite din zeci de şerpi încolăciţi şi îl izbeau necontenit. sub ochiul ager al lui Hades. ce îndurau pedepse crunte. aflând. Trupul îi tremura ca varga. Zeus. n-a înşelat atâtea pământene ?. un om de rând. erau trimişi pentru odihnă în nişte locuri minunate. El îndrăznise să-şi înalţe ochii către zeiţa Hera şi să îi spună c-o iubeşte.. să caţi spre slavă. da'ndată ce-ajungea pe culme. El trebuia să urce-o stâncă pe-un munte-nalt. Dar tu. dar nu-ndrăznea să se oprească.. şi pentru tine. nu alergaţi după soţii şi după fete de muritori ? Nu le minţiţi ?. şi l-au legat. ale norocului şi păcii. Voi. Cum să-şi ridice ochii către Hera un simplu muritor ? I-o crimă ce se cade pedepsită în mod pilduitor! strigaseră toţi zeii. i-au răspuns zeii. pe care îi avea Hades în Infern. Iar roata se-nvârtea întruna. Dacă Zeus ar fi vrut să aibă în braţele-i nemuritoare pe soaţa ta. legile aspre. Pe-aceştia îi duceau cu cinste în Insulele fericirii. Şi însuşi Zeus. Sângele îi curgea şiroaie. Cu trudă şi cu suferinţe urca sărmanul până sus . zeii. pentru toţi. viteji şi vrednici.. cu numele de Ixion. o eumenidă se ivea.

auzind vorbele lui Hades.189 numite de cei vechi Câmpiile-Elizee10. împrospătând mereu văzduhul... Se cheamă Cora şi-i frumoasă.. n-o să i-o dea pe Cora de nevastă. posomorât şi rece.. Şi-atuncea i-a cerut-o lui Zeus. desigur. Şi. în care oamenii nu vin cu bucurie. nici cald. Hades.. Este cuminte. o fi grăit iar zeul Hades. şi-o fi răspuns : — Ţi-o dau. Şi umbrele se desfătau în cântece şi danţ şi lupte. Aici. la marginea lumii. sub apriga domnie a lui Hades. D .. frate cu Zeus şi Poseidon – având a treia parte-a lumii-n stăpânire – a dat de ştire pretutindeni că-i dornic să-şi găsească o soţie.. s-a hotărât să-şi fure o mireasă. pe lângă ea. Ştia prea bine că Demetra.. Nu era frig. zeiţa holdei însorite. chipul lui Hades : bărbos. Legendele ne-arată despre dânsul că se simţea-ntr-o vreme singur şi hotărâse să se-nsoare. înţeleaptă. Nici o zeiţă nu voia să plece de bună voie în regatul sumbru.. A aşteptat un timp. — N-ai grijă în privinţa asta.. Şi fiind el zeu atât de mare. — Mi-ai dat acest ţinut subpământean. N-ai vrea să mi-o dai de nevastă pe fiica ta şi a Demetrei ?. pe care-l stăpânea. era o ţară-ncântătoare. Însă degeaba!.. care era părintele fecioarei. Destul că nu-mi stai împotrivă tu. cu fală. să-mi dai un ajutor. Demetra11 . pe pajiştile-nmiresmate. Şi s-ar cădea. La fire este potolită..... o fi spus Hades.. la o nevoie. născută din iubirea cu Demetra. Zeus o fi zâmbit pesemne. ar fi având o fiică minunată. Zeul nici n-a mai stat pe gânduri. Nu stăpânea decât plăcerea şi bucuria şi răsfăţul. Care e mai frumoasă şi mai blândă ? Care e demnă să ajungă stăpână-ntr-un ţinut atât de mare ? N-a trecut mult şi-a venit ştirea că sora mijlocie a lui Zeus. Zeii la fel. HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE ar să ne-ntoarcem iar la Hades... Demetra pururea veghează asupra ei ca o tigroaică. nu bătea vântul. zeiţa holdelor. mai-mai s-ajungă pe-Afrodita. Numai de poţi s-o iei. căci îmi eşti frate şi-un zeu vrednic.. Nici o zeiţă n-ar fi vrut să vadă mereu. De-aceea nu-mi găsesc soţie. dându-şi seama zeul morţii c-aşteaptă – fără nici o speranţă – atâta vreme. Tot ce fusese întristare aici era de mult uitat.. Abia de respira Zefirul. Durerea nu se cunoştea. E numai bună de stăpână într-un ţinut unde se află tristeţea cu tăcerea laolaltă. Şi-a trimis slugile să cerceteze cam ce zeiţă a rămas nemăritată. tatăl ei.

s-a îndreptat spre el. Iar Zeus s-a temut. flori de şofran şi violete. În deznădejdea ei. Se petrecuse totul iute... luând toiagul drumeţiei. De cine ? Unde ? Nu se ştie!. pe oameni... Ea lumina aceste locuri cu două torţe mari : doi brazi. Se auzise doar un strigăt : — Săriţi!. Copila ta gingaşă. să-l rupă. cu-nfăţişare uimitoare. Săriţi voi. Dar când şi-a-ntins zglobie mâna spre acea floare minunată.. Pământu-şi închisese bolta. — Nimica n-o să mai rodească. şi tot ce se afla-n grădină. a prins-o. Apoi un geamăt lung de groază.. Deodată. Se povesteşte că-ntr-o zi frumoasa fată se afla cu nişte nimfe prin livadă şi culegea zambile. a spus Demetra. prin grote şi pe creste sure.. câmpii cu grâne. Hades. „Cine fusese ? Cine ? Cine ?. pământul n-o să mai rodească!.. ocolind livada... Oamenii vor muri de foame.. ca-ntr-un cleşte. a şi plecat în lumea largă. îndârjită. şi zeilor n-o să le-aducă nici rugi. livezi.. scumpa copilă a Demetrei. cu braţele-i vânjoase. o plantă mândră. Şi negăsind-o nicăieri pe fiica ei. Dar nimeni nu aflase taina. flămânde... Cora. iar turmele piereau. zicea zeiţa. Cădeau şi grânele uscate. Văzând că nu e glumă.. Nimfele ce erau de faţă nici n-apucaseră să-l vadă pe răpitorul mândrei Cora. Şi ţipete.. neclintită.. că năpădise tot pământul. Demetra şi-a pus pe umeri un văl negru şi.. I-a întrebat pe zei.. cum s-o împace pe zeiţă. În tropot au ţâşnit afară caii cei negri ai lui Hades. roze. păduri umbroase.. Cora. Însă n-a dat de urma Corei.. întreaga mare şi chiar cerul. şi pomii îşi pierdeau belşugul .... şi chiar păşunea vestejise.190 Şi Hades a şi pus la cale cum s-o răpească pe fecioară. — Cât timp eu n-am să-mi văd copila. A fost însă furată Cora. s-a mâniat atât de tare.. aprinşi cu vâlvătăi în Etna. târând un car măreţ de aur. păşuni. a fost răpită. Şi nimfele plângeau : — Demetra!. zei sau oameni!.. Şi nouă nopţi şi nouă zile a colindat pe văi şi dealuri. în insule. doar-doar o va găsi pe Cora.” N-aveau de unde să mai afle.. pământul s-a deschis în faţă-i.. Blânda fată. cât scăpărarea unui fulger. Îţi dăm o veste dureroasă. Şi carul.. a pierit iarăşi în adâncuri.. nimeni!. Iar Zeus se ferea s-o spună.. nici sacrificii. Să vadă ce e de făcut. Pierise carul ca năluca. uimită de narcisul atât de neobişnuit. încât a pustiit tot rodul ce-l dase glia-n acel an. Din car.. plâns cu suspine. Cora mai zăreşte şi un narcis. Zeus l-a trimis repede pe Hermes s-o potolească pe Demetra. . Narcisul răsărit acolo avea o sută de tulpine şi fiecare avea flori cu un parfum atât de tare.

rugându-l s-o lase liberă pe Cora. În temple s-au aprins iar focuri. Eşti stăpân drept şi tare vrednic.. şi-a înflorit. dar până la sfârşit a spus. nici jertfe şi nici preoţi. Aflând Demetra despre fapta ce-o săvârşise iarăşi Hades. Mama şi-a strâns copila-n braţe.. s-a auzit atunci o voce.. simţind fumul din jertfe. Şi află ce am hotărât eu : fata va sta la soţul său.. şi toate fiinţele-or să piară. să ardă jertfele aduse. să guşti dintr-însul la plecare ? Fata nu prea vroia să spună. I-era teamă.. I-era ruşine. a întrebat-o de îndată : — Nu cumva-ntunecatul Hades ţi-o fi dat fructul unei rodii... la Hades.. Călăuzită deci de Hermes. Cora s-a-ntors cu voie bună la mama sa. Îndată a făcut zeiţa un semn cu mâna spre ogoare. Să zbori până la Hades. — Nu!. Şi Hades n-a avut ce face. DAR… rodii12. în stâlpi tremurători şi palizi. dar.. Pământul tot nu va da roadă şi or sa rămână pustiite păşuni. Şi el.. să n-o piardă în nici un chip.. De tine tot n-o să am parte! Însă – s-a învolburat zeiţa – dacă-i aşa. Mâncând-o.. ca-n templul lui să nu mai fie nici foc.. Restul – două treimi din an – va fi cu tine. Zeus olimpianul. Iar oamenii au prins s-adune belşugul grânelor din holde. Dar el a dat Corei să guste – mai înainte de-a pleca – din jumătatea unei . Hermes. a dat şi roadă. şi totul a-nverzit ca-n farmec. Grăia din slavă însuşi Zeus. — Va sta alăturea de mine două treimi din an..191 — Rămânem fără sacrificii. şi cere-i să-i dea drumul Corei.. Cora se legase să se-ntoarcă iar la Hades.. N-ar fi putut s-ascundă taina aceleia ce-i era mamă. ce îşi strângea în braţe fata S -a coborât Hermes la zeul morţilor. Nu te mânia.. stăpâne ?. Şi am să văd dacă-i dă mâna lui Zeus. numai o parte.. Şiretul zeu ţinea s-o aibă pe mândra Cora.. şi animalele flămânde nu pridideau să se hrănească. i s-a dus toată bucuria şi-a început să se jelească : — Aşadar tot vei fi pierdută. la nările lui Zeus. cu noi toţi.. să afle Zeus că nici Demetra nu se lasă. o treime din timpul cât durează anul. ca să-i însenineze viaţa în mult prea tristele-i ţinuturi.. bântuită de un gând ce-o-nspăimântase mai de mult. după-ndelungata ajunare. Doar o treime lângă Hades ? Îţi mulţumesc. copila mea ?. zeiţă. a trebuit să se supună.. şi fumul s-a-nălţat spre slavă. privea zâmbind către Demetra. CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA . ogoare şi livezi... să se întoarcă la Demetra. sus pe pământ. purtând miresmele plăcute în cer.

Iară lui Hades i s-a spus. ci şi Pluto15 . După această întâmplare. având pe Cora. Era bogat. de-atunci. Era bogat şi mulţumit. nu numai Hades. Demetra s-a-nvoit să facă nuntă copilei ei cu Hades. cum hotărâse Zeus. adică zeul cel bogat. Legendele nu povestesc. la fel ca zeii din Olimp. El care nu găsise-o nimfă să-l însoţească sub pământ. şi iarna cobora la Hades13. în fiecare an. Corei i s-a mai dat un nume : Demetra i-a zis Persefona14 .. El.. de primăvara până toamna. era acum la rând cu toţi.. Şi-astfel. . căci Hades se asemuia şi cu Poseidon şi cu Zeus în măreţie şi putere faţă de zei şi pământeni. Cora stătea pe lângă mamă.192 şi-o săruta cu foc pe frunte şi pe obrajii ca bujorul. zeul morţilor şi-al groazei. avea pe Cora – Persefona – chiar dacă nu stătea-n Infern decât o parte dintr-un an.. dar fără nici o îndoială că o fi fost o nuntă mare.

au vrut.193 Note: 1. Aceste râuri curgeau în mlaştinile Aherusiade. 5. pietros. Legendele noastre populare. Celelalte trei râuri ale Infernului erau : Aheronul – râul spaimelor. coasa cu care retează firul vieţilor omeneşti. De aceea elinii. 2. Atunci. asemeni unui şuvoi negru. Acest jurământ era cel mai grozav din Olimp. care îi urmăresc pe oameni şi îi nimicesc până la urmă. 8. de bună seamă. Ei auzeau venind de-acolo zgomote surde. de la ciclopi – în vremea luptei cu titanii – casca lui fermecată. şi Cocitul – râul plânsetelor. Ca să justifice şi faptul că Hades este nevăzut. în schimb. Zeul Hermes cel înaripat s-a transformat. sub scoarţa pământească ? Cu siguranţă că mai este acolo o altă lume neştiută nouă!” Mai observaseră că orice vietate care murea era cu timpul putrezită şi transformată în ţărânâ. cu fantezia lor bogată. sub influenţa religiei. cum sunt: „Edip” a lui Sofocle. în care geniile infernale au fost transformate. este de origine latină. au născocit legenda că râul se ducea sub pământ şi înconjura de nouă ori Infernul. 6. în loc de sabie. Când grecii l-au născocit pe Hades. ameninţătoare. „Oreste”de Euripide etc. în îngerul care duce morţii până la porţile raiului sau ale iadului. Piriflegetonul – râul de foc. dată ţinutului lui Hades. Hades însemna : nevăzutul. gaze şi ape subterane ce îşi căutau ieşirea din închisorile de piatră. eriniile şi eumenidele hidoase. cu o mantie neagră pe spate. Ei credeau că acela care sorbea din acest râu era cuprins de îngheţul morţii. nici să ia parte la consilii sau ospeţe. Şi au numit pe acest zeu : Hades. numit mai târziu Mavronero. ne-o înfăţişează sub forma unei bătrâne oribile. şi nu aveau de unde să ştie că sub pământ se află magmă. În tragediile care ne-au rămas din antichitate. este un râu obişnuit care. se aruncă în Cratis şi apoi se varsă în golful de Corint. un an întreg. într-o stare asemeni morţilor. cel mai adesea. se văd adeseori aceste genii necruţătoare. de bună seamă. purtând. într-un fel de gură ca de vulcan. chiar dacă ar fi fost Zeus în persoană. 7. sau. totuşi o folosim în povestirea noastră. ca un schelet. în draci. De fapt râul Stix. care purtau în pletele zburlite şerpi veninoşi. . au creat şi legende prin care arătau că fratele lui Zeus primise în dar. Tartarul este asemeni iadului. 3. Geniile Infernului erau : harpiile. provenind din trei izvoare. să întruchipeze prin el tot ce se află în adâncimile pământului. mult schimbat de oameni) şi se precipita din înaltul unor stânci de granit roşu. elinii îşi spuneau cu teamă: „Ce se aude şi ce-ar putea să fie în străfunzimi. şi alţi nouă ani nu avea voie să se amestece cu ceilalţi zei. în legendele noastre şi ale altor popoare. Râul curgea printr-un ţinut arid. Părea că o fiinţă nevăzută le absoarbe trupul în adâncimile negre. şi bice-n mâini. după cum se ştie. albăstruie. misterios şi înfricoşător (astăzi. cu barbă. după cum sună poruncile lui Dumnezeu. Elinii îşi închipuiau moartea sub chipul unui bărbat tânăr. 4. despre care se vorbeşte în legendele noastre. trebuia să stea. fiind mult prea cunoscută. Pe rîul Stix se jurau zeii. Deşi denumirea de Infern. Cine-şi călca jurământul pe râul Stix.

un pictor din antichitate. sub formă de seminţe. adică în tărâmul lui Hades. Romanii i-au spus Proserpina. strigându-şi în ajutor nimfele surate. ea fiind fiica Demetrei – holda cea bogată – şi a lui Zeus – cerul care dă ploaia. pentru că Demetra o pierduse la început pe fiica ei. Mai avea în spinare şi toată avuţia de minerale şi metale. sculptat de Girardon. 15. când va încolţi din nou. 12. Ne impresionează mai ales pictura lui Tizian. îl vedem pe Hades-Pluto – ducând în mână cornul abundenţei. 9. Rodia era fructul iubirii. adică domnia unei mâini de bogătaşi asupra celor mulţi şi obidiţi. Şi telegarii şi-i mână în goană. şi zeul calcă brutal pe ele. după cum socoteau elinii. latine şi chiar germanice. sigure fiind că ei le vor păstra statornici credinţa şi se vor înapoia acasă. Tema mamei care îşi caută copilul răpit a intrat apoi în folclorul tuturor popoarelor. în care caii cei negri. înhămaţi la carul lui Hades. din Lidia – Asia Mică. Într-o pictură veche. În acest grup o vedem pe Cora-Persefona – răpită de zeul Hades. După strângerea recoltei. pe nume. înseamnă bogătaşul. iarna. Zeus. Tot aşa face şi Hades la plecarea Corei pe pământ. 14. căldura şi lumina. zeiţa holdelor şi a bogăţiei de cereale. Opere plastice au fost de asemeni create pe această temă. după mărimea vinovăţiei lor faţă de zei. sămânţa este vârâtă în pământ.” Mai cunoaştem un grup de marmură. locul groazei. Este timpul când Cora stă la soţul său. Aşa cum este aici înfăţişată. de pe un vas. Florile pe care zeiţa le culesese abia din livadă au căzut jos. . până primăvara. Demetra se chema la romani Ceres. care primea morţii. De la numele şi suferinţele lui a rămas expresia de chinuri tantalice. spunând că zeiţa Cora este adăpostită iarna în adâncul negru al pământului. ea exprimă. când plecau în lume după aventuri războinice sau negoţuri. 10. Doar cei socotiţi prea vinovaţi erau de fapt aruncaţi în Tartar.. De la ultimul lui nume s-au creat cuvintele plutocrat – cel puternic prin bogăţia lui – şi plutocraţie. simbolul elin al vegetaţiei pălită de vânturile repezi ale toamnei. în cele mai afunde tainiţe ale Infernului. Bătrânul Pliniu ne povesteşte despre o „Răpire a Proserpinei”. când fusese răpită de zeul stăpân peste morţi. mai bine decât orice. Numele Persefonei se pare că ar însemna în limba greacă veche : „cea pierdută prin moarte”. împrumutat şi de latini. par vii. pe timpul iernii.. El găzduia şi plantele. Tantal era legendarul rege al oraşului Sipilos. strigându-i pe fiecare. sub diferite variante. Câmpiile-Elizee pot fi asemuite cu raiul sau paradisul din legendele noastre şi ale altor popoare. de o negrăită frumuseţe. pe mama sa şi pe tatăl său. de unde nu mai ieşeau niciodată. mai ales la popoarele slave. Zeiţa Cora întruchipa pentru cei vechi sămânţa care încolţeşte şi dă roadă. ca-n versurile lui Ovidiu : „Răpitorul porneşte-acum carul său cu toată iuţeala. 11. Numele Pluto.194 unde umbrele îndurau suferinţe. Elinii au poetizat acest fenomen. 13. Iată în ce consta bogăţia lui Hades-Pluto. Soţiile dădeau soţilor lor jumătatea unei rodii. zugrăvită de Nicomahos. adică suferinţe fără seamăn. Alte două frumoase picturi sunt ale lui Rubens şi Tizian. Aceasta pentru că Hades nu era numai zeul nevăzut şi misterios din adâncuri. încât aştepţi parcă să sară de pe pânză. Fata plânge şi îşi înalţă mâinile spre cer.

ţâşnind în fulgere spre oameni. Nu focul slăvilor înalte. ceruse fratelui său dreptul de a rămâne-n veci fecioară. în care focul pâlpâia voios. şi-n fiecare casă din Elada. Hestia. oamenii trebuiau să săvârşească o libaţiune. sau focul ce urma să ardă jertfa. focul pe care ardeau jertfe. ci focul caldelor cămine. Focul. ulei. cântând-o pe Hestia. — Ţie ne închinăm. arzând pământul în adâncuri. Toate acestea se întrupau cu măreţie în cea dintâi copilă a lui Cronos : Hestia. în D . osteniţi de muncă. deşi Poseidon. Îndată după doborârea zeului Cronos. Mai înainte de a se face vreun sacrificiu oricărui zeu. ar fi dorit-o de soţie. vărsând câteva picături pe vatră. bărbaţii şi femeile se adunau cu toţii-n jurul vetrei. Şi. între ei. Hestia. şi mai târziu zeul Apolo.195 HESTIA Şl DEMETRA intre copilele lui Cronos. zeiţa mai primise dreptul de-a fi slăvită-n orice templu. şopteau cu toţii. credinţa pe care şi-o datorau întotdeauna părinţii şi copiii. căci farmecele Afroditei nu au atras-o niciodată pe-această fată a lui Cronos. Iară Hestia1 păzea focul. Zeus pe Hera şi-o făcuse soaţă. Nici focul clocotelor surde. pentru-această puritate. fiind eliberată. Zeus încuviinţase ruga sorei sale mai mari. La ceasul de odihnă al amiezii sau seara. sau măcar apă. Păstrează-ne uniţi. care-n-semna iubirea din mijlocul aceleiaşi familii. şi cel mai vârstnic dintre dânşii făcea o libaţiune cu vin. Demetra se-ngrijea de holde şi de livezi şi de grădini.

Tu bucură-te.. zeiţa soră mijlocie. voi depăna povestea despre Demetra3. vestit de harnic şi cinstit. Pe vremea când zeiţa umbla.. — Ia stai. Fata la fel. şi se făcuse o bătrână zbârcită la obraz şi gârbovită.. curată cum e însuşi focul de care dânsa se-ngrijea... ducând în spate nişte vreascuri.. pe vremuri.. Şi-a dat să plece mai departe. N-ai să-nţelegi tu niciodată cu cât e soarta ta mai bună decât a mea. De Triptolem. Şi se plecau smeriţi spre flăcări. un om bătrân numit Celeu. Totuşi i-a povestit că fiica i-a fost răpită de un zeu şi c-a pornit pe jos s-o caute. Pe cap şi pe umeri se-nvelise cu o maramă veche.. că poţi rosti cuvântul : tată.. Demetra i-a răspuns în dodii. fata lui cea mai mărişoară. măicuţă dragă ? Uite. feriţi de boale şi alte rele. n-aş putea s-arăt. precum jurase-n prima zi. dar nu s-au mai gândit Î . Pe lângă el mergea o fată.. când un fecior se însura. el lua din vatra părintească scântei cu care-aprindea focul pe vatra lui abia zidită2 . Părintele ţi-e lângă tine. cu inimi bune. Şi-aşa umblând. dar necăjit peste măsură. Zeiţa îşi schimbase chipul. — Mă duc în lume. îl întâlnise în calea sa chiar pe Celeu. Alte poveşti despre Hestia nu se cunosc.. să nu se afle că-i zeiţă. după poruncile zeiţei. auzind întâmplarea asta. eu mi-am pierdut copila. mânând din urmă două capre. Aveau şi ei o suferinţă. Ea a rămas neprihănită. fată dragă. acum se lasă seara şi locurile-s cu primejdii. neagră. Bătrânul s-a-ntristat şi dânsul. Văzând copila pe zeiţă că umblă singură şi tristă şi gârbovită. S-a folosit însă de-un om. DEMETRA LA ELEUSIS n schimb. Legendele ne spun că ea a brăzdat cea dintâi ogorul şi l-a silit să înverzească. dar unde.. Dar eu. Acolo vieţuia. a spus zeiţa.. s-a oprit şi i-a grăit în acest fel : — Unde te duci. Iar când se-nfiripa o casă nouă. să nu se vadă că pe gene i se ivise o picătură arzătoare... Erau miloşi. să n-o cunoască nimeni.196 fericire.. Într-o basma strânsese ghindă şi în cofiţă nişte mure. căutând pe scumpa ei copilă.. pe când se îndrepta spre casă. se spune că ar fi ajuns prin acel loc care se cheamă Eleusis4 . Dar cum ţi-ai pierdut fata ? a întrebat-o şi bătrânul..

. zeiţa. Mergând astfel. Celeu şi Metanira. L-a sărutat domol pe buze. o alinare cât de slabă. cerea mâncare. Copilul cel bolnav.. Demetra îi umpluse pieptul cu răsuflarea ei divină. Dar cum băiatul. În acea clipă.. a zis bătrânul. fructe şi miere... Aşa doreşte poate Hades. — Poate nu e pierdută de tot copila ta. Şi toţi. mamă. de-o vreme. Demetra i-a dat lapte cald. Nu ştiau cum să-i mulţumească bătrânei care săvârşise o vindecare fără seamăn şi-atâta de miraculoasă. copilaşul s-a-mbujorat la chip ca mărul şi sângele-i a prins s-alerge din nou prin vinele secate. şi ce pot spune ?. i-era foame. S-au aşezat apoi la masă şi s-a servit.197 la asta şi au chemat-o pe Demetra să se-odihnească în coliba care se şi vedea în zare. o miere dulce ca nectarul... Numai zeiţa n-a gustat din cele ce erau pe masă. din patul său de suferinţă. vino. Ce pot să fac ?. tot povestindu-şi. tot ce strânsese gospodina în casa ei : lapte-nchegat... în care strecurase însă nişte seminţe fermecate5 . Zeiţa ar fi vrut să plece. Demetra a fost izbită de durerea ce stăpânea în încăpere. poate.. zăcea pe pat şi chipu-i palid purta pe el pecetea morţii. Şi Triptolem – cum se numea băiatul – s-a ridicat. a-mpins-o pe Metanira la o parte şi s-a plecat către băiat. la poalele unei coline. şi fata lor săltau în juru-i. Odihna ţi-o aduce. şi înţeleg că va să moară. Oricum ar fi. Vreau să mă joc!. zicea Celeu. — Mi-e foame.. Mişcată de atâta jale. Pofteşte în coliba noastră. şi mi-e sete!.. s-a-nduplecat până la urmă şi au pornit tustrei agale. cu voie bună.. care cunoştea ce e durerea de a-ţi pierde un copilaş iubit. dar la atâta stăruinţă şi bunătate omenească. plin de vigoare. sărmano!. Iar biata mamă – Metanira – căzuse în genunchi zdrobită şi spaima parcă o-mpietrise. s-au pomenit lângă colibă.... — Leac nu-i găsesc. Cum a intrat aici. de care îi povestea pe drum Celeu. Ai casei au mâncat cu poftă.. Triptolem. către coliba lui Celeu. N-avea putere să mai plângă. Băiatul cel mai mic din casă căzuse greu bolnav. zicea băiatul. Pe drum a început bătrânul la rândul său să-i povestească mâhnirea ce-l rodea în taină.

— Şi totuşi. Şi. nu au avut urmare bună. La miezul nopţii. îşi revărsa lumina argintie peste coliba lui Celeu. a grăit zeiţa către Celeu.. L-a smuls pe Triptolem. bătrâno ? a strigat tare Metanira.. este vremea să aflaţi toţi. — Bătrâne. trecându-şi palma de trei ori pe pielea-i netedă şi albă. cea încărcată de foloase şi pentru zei. cu glasul tremurător. iată. cheamă poporul. cât ai răsufla o dată. zeiţa s-a sculat în taină. Vârând pe Triptolem în flăcări. A auzit. eu am să fac din fiul tău. am vrut să îl purific. a glăsuit din nou Demetra. pe colină. şi pentru oameni!. a fost îndată în picioare şi s-a-ngrozit de ce-a văzut. Şi vă voi iniţia. cum sunt mamele.198 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE enise noaptea. Bătrâna. un templu mare. V . să-l fac asemenea cu zeii : nemuritor şi plin de fală. mama a şi fost lângă vatră. Din vălurile sale albe se răspândeau în tot văzduhul miresme dulci şi-mbătătoare. l-a mângâiat uşor pe frunte.. Acuma totul se sfârşeşte. care-l vindecase pe Triptolem. A mai şoptit cuvinte. de-o frumuseţe uimitoare. Iar părul galben. i-a grăit Demetra. îl afunda. — Sărmano.. Nu ştiu cum s-a-ntâmplat. din jar şi flăcări şi din mâna în care îl ţinea zeiţa. cu spaimă. Şi şi-a schimbat înfăţişarea.. sub jarul ce licărea roşu pe vatră. Clădiţi acolo. cum e spicul cel auriu din miezul verii. S-au culcat cu toţii. Iubirea. în nişte taine sau mistere. — Mă iartă.. pe când somnul şi liniştea domneau în casă. Pentru că. pesemne. grija ta de mamă.. întâiul om care să ştie cum trebuie arat ogorul. drept preoţi. n-am ştiut! a rostit mama. ca să-mi aducă alinare tristeţii c-am pierdut-o pe Cora. L-a luat pe Triptolem în braţe. dar tot atunci s-a deşteptat din somn şi Metanira. iar purtătoarea de făclie.. Ce faci. a învelit sub jar tot trupul copilului abia-nsănătoşit. ce te-au împins să-mi smulgi copilul. care se vor numi-n Elada misterele eleusine. pe care gura omenească n-ar fi ştiut să le rostească – cuvinte magice. luna. zgomot. Demetra se culcase-n preajma copilului tămăduit. făcându-se din nou zeiţă. tot ea. Cel dintâi care va cunoaşte unealta mea cea nouă : plugul. Eu însămi vă voi da poveţe asupra-nchinăciunii ce se va-ndeplini în templu. Eu sunt Demetra. îi luneca pe gât şi umeri şi strălucea ca o lumină. desigur! – şi apropiindu-se de vatra în care mai erau tăciuni. Şi. cu grijă... — Copilul meu!... Mii. mii de stele scânteiau pe boltă.

Şi-a hohotit plin de cruzime : — Ha.. Demetra însă. Celeu a şi chemat poporul. să-i ocrotească pe ogoare şi să le umple casele cu grâne : orz. pe uşă şi a pierit către pădure.. a pus la cale în Elada nişte serbări strălucitoare. totuşi. Noaptea. şi-au construit un templu mare. îşi spunea regele în barbă. părăsind Sciţia. L-a ospătat şi l-a culcat într-o-ncăpere mai ferită. Triptolem se pogorâse-n Sciţia. ce purta numele de Lincos. — Am să-i iau carul său şi plugul şi am să mă mândresc eu însumi c-aş fi născocitorul acestui meşteşug pe care îl răspândeşte Triptolem!. pe care şi-o pregătise de cu seară. din ură şi din invidie pe tânăr. cu o suliţă. un meşteşug atât de spornic. Demetra i-a dăruit carul ce o purta pe ea-n Olimp. El a prins suliţa scăpată de regele schimbat în fiară şi a voit să-nceapă lupta. a dat să-mpungă pe flăcău. T . crudul Lincos l-a şi trezit pe Triptolem. s-a îndreptat către palatul regelui. Triptolem6 s-a făcut flăcău. S-a făcut că-l primeşte bine. TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA impul a început să treacă. Iar Triptolem trecea cu carul cel zburător din ţară-n ţară.... al cărei ţipăt parcă-i hohot. Odată. nebun. pe toţi cei ce doreau să aibă o viaţă mai îmbelşugată. Cu ţipătul său. templul vestit din Eleusis. ce-l veghease pe ocrotitul său. în tainele agriculturii. şi-i îndruma cu-nţelepciune. Aici veneau agricultorii şi îi cereau sorei lui Zeus. prin vrajă – deşi la mare depărtare – n-a lăsat regelui răgazul să-i ia viaţa lui Triptolem. s-a apropiat cu paşi de tigru ce vrea să-nşface o vietate şi.. ha!. De cum a poposit flăcăul în ţara asta. Acuma-vei pieri!. serbările eleusine9 .. Şi Triptolem. o ţară unde fusese rău primit8. dorind s-arate recunoştinţa sa zeiţei. om hain. L-a făcut fiara cunoscută sub numele de linx sau râs7.199 Şi cum a poruncit zeiţa.. Demetra cea cu păr bălai. Dar linxul. pe când dormea flăcăul. Dar Lincos. Şi ca să vânture pământul mai repede ca rândunica. şi-atunci Demetra i-a cerut să plece-n lume şi să-nveţe pe oameni ce este-agricultura. a pus la cale să-l ucidă. să-i spună ce gânduri l-au adus. Aici domnea un rege aspru. Era un car tras de balauri. flăcăul a pornit spre casă. L-a prefăcut pe acest rege într-o dihanie complită. mei. secară. hohotind sălbatic. Scăpat de moartea plănuită de Lincos împotriva lui. s-a năpustit.

.. N-a trecut mult şi a sunat cea de pe urmă lovitură. a cutezat un sclav să-l roage. Şi nimfele de prin pădure fugeau cernite spre Demetra. Şi cu securea-nsângerată i-a retezat îndată capul. În ramurile-i înverzite agăţau panglici şi buchete de flori bogate în parfumuri. s-a auzit o voce blândă. Astfel se spune că. — Ce-ai spus ?. În faţa mea ? Dar nici un sclav n-avea curajul să dea întâia lovitură. Cununa lui. Tu... cu furie. a zis Erisihton. în trunchiul lui trăia o nimfă. tirane.. Un stejar falnic.. tăiat de tine. Nu mai da. Într-o pădure tesaliană Demetra avea un stejar. Şi de-ar fi dânsa în persoană. în temple. Ajunge. Numaidecât. odată.. ar fi-nfruntat-o pe Demetra. Şi a lovit cu-nverşunare. ce se numea Erisihton. cea mai iubită dintre nimfe şi-a pierdut viaţa sub securea călăului Erisihton. o supăra rău pe zeiţă. ca s-o slăvească pe mândra soră a lui Zeus. Iară poeţii spuneau versuri scrise pe table ceruite.. pentru-această faptă.. veneau ades lângă copac. pentru belşugul pe ogoare sau în grădini sau în livezi. Şi oamenii.. Află însă că.. S-a prăbuşit în tină trunchiul. cu o coroană mult mai largă decât era toată pădurea. un bătrân rege tesalian. Iar de sub scoarţa despicată a început să curgă sânge. A chemat câţiva sclavi cu sine şi au plecat către pădure. a prins în mână o secure... îmi dai poruncă ?. sclav. — Tăiaţi-l!. prea darnică.. — Stăpâne!. Dar a aflat cu supărare că mulţi nesocotesc porunca. A clătinat C . plăcut zeiţei. Trunchiul atunci a scos un geamăt şi frunza lui s-a făcut pală. le-a poruncit dânsul. tu. Erisihton însă oprise ca oamenii să mai cinstească acest stejar. tăiată de suspine : — Ascultă! îţi vorbeşte nimfa ce-a locuit în trunchiul ăsta nevinovat.. cu ciudă. va săruta curând pământul.. vei suferi şi tu. în trunchiul lui. — Zeiţă.. Primeşte dar ce ţi se cade. strigând spre cei aflaţi de faţă: — Puţin îmi pasă că zeiţei i-e drag acest stejar semeţ.200 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI ine nu se ruga smerit. rămuros. O nimfă dragă a zeiţei. şi-a hotărât să-i pedepsească şi să reteze-ntreg stejarul. Zeiţa-ndată şi-a scos fruntea din holdele aproape coapte. Atunci Erisihton. tot îl dobor... Căzând.. atât de largă.

Merinde care-ndestulau. nu mai are ce să mănânce. cu buze vinete.. care săvârşise fapta. şi-mi cumpăr iar bucate multe. — Să vie Foamea. din toate felurile.. bănuindu-i gândul. merge pe ţărmurile mării şi îl imploră pe Poseidon : C . Şi-a dat poruncă unei nimfe să plece-n Sciţia pustie. toată ţara. uscate. cu aripile sale negre.... fără multă vorbă. Mănâncă tot ce se găseşte. Mănâncă avuţia ţării. regele s-a trezit din vise şi a început să strige tare : — Aduceţi-mi bucate multe. METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU um i-a suflat pe gât otrava. Dar Metra. purtând mâncări nenumărate : fructe şi lapte. De ce mânca. Iar Foamea s-a săltat pe-o pală de vânt uscat şi secetos. dormea adânc în acel ceas. însă. ca într-un giulgiu. să cheme Foamea. Regele.. copila lui cea mai frumoasă. Slugile s-au pornit în fugă.. părul zburlit şi pielea aspră. şi sărăceşte tot regatul. a pătruns în palat. unde domnise crudul Lincos. fripturi din fel de fel de păsări şi animale.. Atunci pune ochii pe Metra. la rege.. care-mi este de obicei vrăjmaşă mie. carne fiartă. nici fructe nu mai dădeau pomii. ce să vândă. a spus Demetra mâniată. — O vând ca sclavă. înfloritor mai înainte. Multe. dinţii mâncaţi ca de rugină..201 puţin din plete şi toate holdele acelea s-au scuturat în tot regatul. Şi-n Sciţia se afla Foamea. făptura cu obrajii galbeni şi ochii-n fundul capului. zice dânsul. să-mi potolească focul gurii. cu gura lui nesăţioasă.. Era cam spre sfârşitul nopţii şi Foamea. Să-l nimicească pe călăul Erisihton şi tot ţinutul pe care-l stăpâneşte dânsul. Cu timpul. tot mai multe. nu-i ajungeau acestui rege să-i sature grozava foame. Acolo nu mai creşteau grâne. şi l-a-nvelit. i-era mai foame. ca să-şi mai capete bucate.. Şi nimfa a pornit pe dată spre Sciţia. — O foamete-nspăimântătoare va bântui-n aceste locuri.. pornind înspre Tesalia mănoasă. unde chiar regele doboară stejarii mei! a zis zeiţa. ce i-a pătruns în măruntaie. Cerea mereu alte bucate. şi tot mai multe.. mai înainte. şi a suflat asupra-i fiere.

cel mai puternic după Zeus. nu-i mai ajunge regelui. se spune în legendă că preanenorocitul rege şi-a sfâşiat propria carne... să se hrănească. Metra se schimbă-atunci în câine. se-ntoarce la tatăl său. Dar Metra scapă de sclavie prin noua ei înfăţişare. Dar hrana. care-i nesocotea puterea şi nu lăsa să crească-n voie stejarii falnici din păduri.. împuţinându-şi astfel trupul. Aşa s-a răzbunat zeiţa belşugului şi a recoltei pe regele Erisihton10 . ce-o vinde iarăşi. Ea-i singurul câştig ce-l are Erisihton.. Şi-atunci. după voie. Fugind de la stăpân. ajută-mă să nu fiu sclavă. în orice animal din lume. Erisihton îl vinde iute. scapă-mă de-aşa ruşine. Fata îşi schimbă-nfăţişarea. Foamea îi creşte fără margini şi îl cuprinde deznădejdea. zeule atât de mare. Regele-l vinde şi-şi ia pe preţul său mâncare. Până la urmă a pierit. astfel dobândită.202 — Tu. Se face cal. . Zeul Poseidon se îndură şi-i dă prinţesei o putere de-a se preface.

Cu indexul arată către slăvile înalte.203 Note: 1. 8. 5. ţinând în mână sceptrul. întruchipând în legende pământul fertilizat de oameni. Focul cel blând din vetre. după unii mitologi. Focul purificator de molimi. care trebuiau să rămână fecioare nemăritate. Astfel justificau. Poate că simbolul ar putea fi asemuit cu acela al renumitei „coloane fără sfârşit”. Aşa îşi explicau elinii existenţa acestei fiare. Această dăinuire a focului însemna. 3. cum este statuia intitulată Giustiniani. Poate din pricina aceasta. aşa urma să fîe şi căminul : curat şi neatins de intrigi. prin acest gest. uneori. în clipa când a fost preschimbat de zeiţă. Tot de aici luau vechii greci tăciuni aprinşi. creată de marele nostru sculptor Brâncuşi. în chip poetic. înveşmântată într-un dublu hiton. Este reprezentarea legendară a dorinţei oamenilor de a dobândi o viaţă tihnită şi îmbelşugată. sau Vesta – la romani – întruchipa pentru cei vechi focul. Seminţele aşa-zise fermecate. Eleusis din Atica a devenit mai târziu un vestit loc de adorare a zeiţei agriculturii. pentru că oriunde se află oameni ei aprind focul în vetre. După legendă. o vedem pe Hestia sau Vesta. Ţipătul acestei fiare se aseamănă cu un hohot de râs. 2. unde să ardă focul sacru. elinii au socotit că oraşul se cădea să aibă o vatră a sa. cu văl pe plete şi pe umeri. 6. un pritaneu. râs. cum poartă numai fraţii săi : Zeus şi Hera. însuşi Lincos. Hestia. Focul ce le da în timpul nopţilor lumină şi iarna îi ocrotea de geruri. cu putere adormitoare. urmaşilor săi : „Năzuiţi întotdeauna numai spre ceea ce este înalt şi veşnic. sunt seminţele de mac. Artistul grec care a sculptat-o pare că a vrut să spună. plin de curăţenie!”. de oarecare siguranţă în colectivitate. faptul că în Sciţia nu s-a făcut multă vreme agricultură. însemna trecerea de la păstorie la treapta superioară a muncii în agricultură. pe care ei îşi găteau hrana. aflată într-un muzeu de la Roma. 7. Demetra. Cuvântul Triptolem înseamnă. . emblemă a suveranităţii. numite vestale. când se duceau la luptă. zeiţa este reprezentată. hohotea de bucuria izbânzii. De aceea. semănatul şi secerişul. În tabere aprindeau focul din aceşti tăciuni şi simţeau numaidecât patria alături de ei. Demetra sau Ceres. înşelăciuni sau duşmănie. aduceau cu ei flăcările sfinte şi se simţeau în noul oraş ca în patrie. cele trei munci de seamă din meşteşugul plugăriei: aratul ţarinei. acest foc era păzit de nişte preotese. La romani. Ea are o înfăţişare calmă şi chiar puţin severă. dealtfel. Cum este flacăra de pură. cu falduri-lungi. cum se numea. când porneau cu corăbiile să cucerească ţinuturile îndepărtate şi să întemeieze oraşe noi. dealtfel. de cei dintâi plugari. În opere vestite. elinii. pe care poporul nostru o numeşte. Focul acesta sacru trebuia să fie simbolul unităţii între locuitorii aceluiaşi oraş. Vatra sau căminul îi unea în jurul ei pe membrii aceleiaşi familii. La fel. 4. chiar viaţa. În pritaneu erau primiţi solii străini sau ambasadorii. Această trecere era însoţită de aşezări stabile.

Prin fapta lui Erisihton. Serbările din Eleusis. dar se simţeau apropiaţi de aşa-zişii zei htonici. adică duşmănos zeiţei. fără podoabe. flori de mac şi alte ornamente vegetale. Aceste grâne erau recoltate pe o câmpie învecinată cu Eleusis. cuprindeau şi o serie de practici religioase. Legenda aceasta are altă semnificaţie decât cele dinainte. ogoarele sau păşunile. am putea spune noi. pe cât se pare. Alteori ea are o ţinută simplă. fără vreun scop şi fără milă. uscat. mai ales orz. pe lângă jocuri şi întreceri de gimnastică sau muzică. Nu mai pot vieţui nici animalele. având numai o bentiţă peste păr. 10. zeii naturii îmbelşugate. se risipeşte în nisipuri şi praf. demnă.204 9. care distrugeau copacii. Când este astfel reprezentată. grecii îi osândeau pe aceia ce făceau stricăciuni naturii. chiar munca pe care o fac pe câmp plugarii. Erisihton. Premiile distribuite la aceste serbări constau de obicei din grâne. adică zei pământeni. cum erau Demetra. plantele. care întruchipează abundenţa. Elinii. când era prea arzător. Aici. În operele plastice. zeul viţei de vie. Pe acest pământ nefertil se pustieşte totul: holda. erau în luptă cu forţele naturii care puteau să le facă rău : cerul. soarele însuşi. grădina sau pădurea. cum se purtau în Eleusis. ce imitau. de fapt. se sfărâmă. . cu fulgerele şi trăsnetele lui. se spunea că arase întâia oară pământul Triptolem. Acesta ar fi tâlcul legendei lui Erisihton – Demetra rămânând belşugul. Deasupra lui bântuie foamea şi el însuşi. în general. Demetra se aseamănă mult cu sora ei mai mare. cu Hestia. pe care-l duce vântul. care asigura belşugul de roade. mai este în acelaşi timp şi pământul nefertil. numită Raria. Demetra este reprezentată de obicei cu mare pompă. şi Dionisos. În mâna dreaptă ţine o torţă – torţa cu care şi-a căutat copila – şi în cea stângă un coş. Ea are în jurul frunţii spice de grâu. pe câmpia Rariei. părintele agriculturii. marea cu furtunile sale nimicitoare.

. Şi a pornit pe el zeiţa.205 VESELUL DIONISOS M ulte făcuse năzdrăvanul Zeus.. desigur. după aceea. să i s-aducă-un nor de aur. Aşa socot c-ai păţit tu.. Aşa cum se înfăţişează soţiei sale din cer. De-atâtea ori se supărase Hera. Cum a silit-o să-i devină soaţă. prinţesa-l roagă. sau cum a amăgit-o. Cum te-ai lăsat ademenită ? Acela care s-a lăudat că e stăpânul din Olimp e un amăgitor. către palatele din Teba. dar nunta s-a făcut. luând chipul doicei lui Semele. Cadmos. Şi totuşi.. precum spune. cu pas şovăitor şi fruntea încununată de şuviţe mai albe decât neaua iernii. chiar în palatul de la Teba al tatălui copilei. Hera. pătrund prin case. Semele-ar crede şi n-ar crede ce-i spune prefăcuta doică. aflând această nouă necredinţă! Şi. dornică să se răzbune. să ţi s-arate în veşmântul şi cu puterea lui cerească.. Norii aceştia învăluiau mereu Olimpul.. şi-a-ndemnat-o pe fata regelui din Teba să ceară soţului dovada că este zeu într-adevăr. copila regelui din Teba. S-a dus îndată la Semele şi a-nceput s-o dojenească cu glas tremurător : — Copilă. nu se ştie. ca să înşele fetele prostuţe. A poruncit. Dar bănuiala tot o-nghimpă în inimă şi nu-i dă pace. mângâioasă : . Mulţi se pretind că-s zei.. pe cât se crede. s-a prefăcut într-o bătrână. Şi-a sfătuit-o. Mult s-a mai mâniat zeiţa Hera. — Îl rogi. parcă niciodată dânsa n-a fost atât de îndârjită ca în ziua când stâpânul a făcut nuntă cu Semele. Şi seara când coboară Zeus şi se apropie s-o sărute. de-i Zeus..

l-a scos frumos. Zeus l-a luat şi l-a închis în coapsa lui. când potolise pârjolirea palatului regelui Cadmos. Zeus jurase chiar pe Stix să-i împlinească voia. Au râs puţin de dânsul zeii.. Îşi pune hainele de aur.. Socrul S . cum are dreptul să te vadă numai soţia ta din ceruri. cu fulgerele-n pumni şi faţa. în strălucire şi putere.. Şi Zeus l-a chemat pe Hermes şi-a grăit : — Să duci. pristave. şi se pogoară iar în Teba. l-a smuls Zeus pe băieţaşul lui Semele. Însă abia deschide gura. când au aflat că Zeus poartă pruncul închis în coapsa sa. — Îţi jur pe Stix. cu tunete cumplite şi fulgere strălucitoare. ce-a-năbuşit şi a stins focul.. la fel ca-n sânul unei mame. rosteşte Zeus. şi chiar la vremea cuvenită. aş vrea să-mi împlineşti o vrere.. la care-ar fi născut Semele. Dar Zeus şi-a văzut de treabă.. din coapsă. Semele. a vrut să spună Zeus. Taci!. chiar în clipita următoare. Şi Gheea a făcut să crească perdele verzi de iederă peste coloane. peste podele şi-n tot locul..206 — De eşti tu Zeus. Ia-n mână sceptrul greu de rege peste pământ şi peste ceruri. totuşi. apucă numai să-l zărească pe soţul său şi vrea să-i spună cât este ea de mulţumită că-i împlineşte rugămintea. din flăcări. o-ncinge iute pe copilă. şi el.. Nu mai avea nici o putere să se împotrivească faptei ce-o ticluise bine Hera. de n-ar fi fost în preajmă Gheea – pământul larg şi bun – aceea ce e strămoaşa tuturora. Şi. peste ziduri. UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI emele a pierit în flăcări. O iederă plină de sevă. cum urzise Hera. Şi fata rîde bucuroasă : — Atunci. căci băieţaş era copilul. ţi-ai pierdut mama. — Taci!. Căci el o dată se născuse din mama lui pierită-n flăcări. pruncul ăsta. care-l însoţea pe Zeus în fulgerele-i orbitoare. şi focul. El se înalţă într-o clipă către palatele-olimpiene. Iată de ce Dionisos1 a fost numit şi Ditirambus2 – sau cel născut de două ori. să mi te-arăţi. Doar fiul ce-l purta în sânu-i Semele cea nefericită a fost scăpat prin voia Gheei. L-a strâns în braţe ca un tată şi i-a rostit înduioşat : — Feciorul meu. Dar vorbele fuseseră rostite şi se împrăştiau prin aer.. la Teba cea cu şapte porţi... tatăl lui. Palatul însuşi se aprinde şi ar fi ars în întregime.. Îşi clatină bogata-i chică şi cheamă-n jurul său furtuna cu nori. slăvite.. printr-o taină cunoscută numai de el. că tot ce-mi ceri se împlineşte numaidecât. şi-a doua oară-l adusese pe lume Zeus. De fapt. tu ai să vieţuieşti. şi nu altul..

şi Hera. Tot ea a-ncercuit şi fruntea şi buclele strălucitoare ale acestui zeu frumos şi vesel. Mijlocul şi l-a strâns în chingă de şerpi. chiar ei să şi-i ucidă. A luat în braţe Hermes pruncul şi a zburat cu el în Teba. voi genii.. Regele Atamas şi Ino m-au supărat. zgomotoase. foc. Şi a pornit în zbor. prin iscodiri şi vicleşuguri. l-a primit plină de-ncântare pe-acest copil orfan de mamă. ce are-n vârf un con de pin şi e-nvelit în flori şi frunze de iederă căţărătoare. Erau acolo nişte furii. regina Ino. urmată de un cortegiu fără seamăn. ferită de lumina zilei. GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA -a trecut însă mult. Cadmos. Tisifone. Hera.207 meu. Şi-a pus pe spate o mantie cruşită.. toiag şi armă totodată. tot la fel. De cum a dat porunci zeiţa. Crima şi Jalea şi Teroarea. una dintre voi. Tu. A născocit apoi tiasul. Îi dai lui Ino băieţaşul şi-i porunceşti să mi-l păstreze într-o odaie-ntunecoasă. Ea i-a dat zeului şi tirsul. De îngrijit. Nu le-ajungea c-aveau ei înşişi alţi doi copii. Mai mult.. e soră bună cu Semele. cu verzi ghirlande-mbălsămate şi struguri aurii şi dulci. îngrozitoarea Tisifone şi-a luat în mână o făclie muiată-n sânge şi-n otravă. şi-nverşunată ca o fiară s-a coborât pe loc în Tartar. şi ea născuse un copilaş. un danţ frenetic. pe Hera.. geniile rele-ale lui Hades. a creat tobe şi ţimbale cu sunete răscolitoare şi-a aprins torţe luminoase. soră cu Semele. ce-l are Zeus cu-o fată pământeană. ca ginere şi ca urmaş. îl îngrijea o sidoniană vrăjitoare. ce se joacă în strigătele de „Evoe!”. a murit. deci.. în sânge. Nebunia. Porniţi.. şi varsă peste ei otravă. crescând în casă pe-un fiu nelegiuit. de vipere lucioase.. care s-alunge umbra nopţii. şi glasul ei vuia în Tartar. eşti mai cruntă!. a glăsuit zeiţa Hera. urlând turbate : Ura cea neagră... şi alte genii N . pe Melicerte şi pe Learh. cumva. Faceţi-i pe aceşti părinţi – ca o osândă meritată – să-şi piardă cei doi fii iubiţi. Răzbunaţi-mă. şi l-au primit la dânşii-n casă şi pe micul Dionisos.. ce purta numele de Mistis4.. a aflat că trăia copilul. Zburau cu ea. — O!. Să nu mi-l afle.... dar Atamas e-n locul lui. Se nimerise numai bine. şi astfel să se-nveţe minte toţi oamenii că nu e bine să supere. Le da la amândoi să sugă din sânul ei bogat în lapte3.. Ca-nchinătorii să n-adoarmă. dionisiace. pe Melicerte şi Learh. Şi sidoniana vrăjitoare a pus la cale pentru zeul cel nou-născut serbări nocturne. spaimă şi nelegiuiri. pe Melicerte.. Iar Ino. Soţia sa. cumva. Abia de-o zi.

şezând pe jilţul ei de aur. Soarele. făcuse semn. dată de şarpele care-l muşca. prea drăgălaşul Melicerte. Nimfe şi prietene şi slugi. care trăiau pe lângă Ino. care şi astăzi zboară şi ţipă peste valuri. Şi-n timp ce furia. să nu mai vadă ce crimă se punea la cale. REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE i Atamas. căzând în lături.. pierzându-şi mintea.. cum spun legendele eline. căutându-i pe Ino şi pe prunc. Porţile grele de aramă s-au zguduit. doi şerpi din pletele zburlite şi a zvârlit unul spre Ino. care-şi ţinea la sân copiii. Întindeţi laţurile voastre şi prindeţi fiara!. zice legenda că s-a cutremurat palatul. se şi grăbiseră s-o scape. din braţele măicuţei sale.208 nemiloase. cu mâna-i neagră şi ciumată. Learh. ca piatra dintr-o praştie.. Dar Tisifone-a călcat pragul palatului lui Atamas. Ino – neştiind nici ea ce face. Săriţi!.. S . zbura din nou vârtej spre Tartar. ce din cer zărise cruntul alai al Tisifonei. ea şi-a smuls. regele Atamas trăsese pe cel mai mic dintre feciori. şi toate-acestea s-au prefăcut pe dată-n păsări. Plină de ură. Dar Hera.. În şerpii-aceia Tisifone vârâse spuma nebuniei şi a dorinţei de măcel. Cum au ajuns.. şi-l aruncase într-un zid. mulţumită că-şi atinsese ţelul. Iară cu falca-nsângerată a făcut semne de blestem. ce încă gângurea. sub muşcătura veninoasă – se repezise pe o stâncă cu celălalt copil în braţe. Şi de pe stâncă s-aruncase în valurile vinete. sărmanul Atamas crezuse că soaţa lui este o fiară. în pescăruşi. şi-o stârpiţi! În nebunia-i. şi pruncii săi – pui de leoaică.. s-a depărtat. altul spre regele-Atamas. a început să ţipe-aşa : — Ce caută în palat leoaica şi puii ei ? Săriţi!. ce privea din ceruri. văzând-o pe soţia lui..

i-a şoptit repede lui Hermes : — Fugi!. s-a-nălţat zeul ferit de ochii Herei. Zboară-ndată către Teba şi scapă-mi fiul din primejdii. Şi toţi făceau atâta larmă. în Nisa. din slava lui. aduceau jertfe – mai des ţapi – şi-l aclamau neîncetat. Şi crescând el mai mărişor. Codrul îşi clătina frunzişul. — Să îngrijeşti de acest zeu.. mai mult decât de fiinţa ta. Zeus i-a dat ca-nvăţător pe un satir bătrân : Silen6 Satirul era gras şi vesel. prietenul său. vinul curgea gârlă. fiul Semelei şi-al lui Zeus.209 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ ăzând. Nimfele care-l însoţeau purtau numele de bacante şi. V PENTEU um s-a făcut bărbat în lege.. neobosite. l-a învelit în vălu-i alb şi l-a împodobit cu flori. în timpul nopţii următoare. şi altele sunau din flaut Iar vinul... băteau din tobe şi ţimbale. Noroc că-n toată vremea asta Dionisos era cu Mistis. de lei. de tigri şi-alte fiare7 . format din nimfe şi satiri. Chiar zeii se săltau adesea din jilţurile lor de aur. şi l-a ascuns în peştera cea mai umbroasă-a insulei. în încăperea-ntunecată.. împreună cu satirii – demoni cu coarne şi copite. Hermes l-a luat pe micul zeu şi a plecat cu el în zbor. El colinda din ţară-n ţară. Umbla-ntr-un car tras de pantere. căci la beţie el putea să prevestească şi viitorul.. a tot zburat şi a ajuns în insula unde trăia o nimfă. Umbla întotdeauna beat. Aici. Silen. prin muntele cel 'nalt.. ce semănau cu nişte ţapi – danţau mereu. până şi fiarele jucau. a răspuns Nisa. Olimp. A zburat el. stăpânul ce se întâmplă pe pământ. i-a poruncit pristavul nimfei. în jurul lui Dionisos. — Voi îngriji. Dionisos pornise-n lume să-mprăştie viţa de vie.. beţivul. C . Nisa5 . că oamenii se-nfricoşau şi se plecau către cortegiu. alături. Pe un măgar venea. dai cu-o beţie inspirată. urmat de un cortegiu vesel. Iar de cânta-n păduri satirul. danţând cuprinşi de veselie.

Tocmai venea din văi Penteu şi se mâhnea auzind cântul şi ţipetele deşucheate. când bate vântul şi răscoleşte tot nisipul cel galben de pe malul mării. Mulţi dintre oameni. Zvârliţi încolo tirsurile. nu ştie că e fiul ei. Nu vă mai prindeţi nici în danţul ce-l tropăie satirii beţi. Sub vraja lui Dionisos. ce umblă cu beţivii-n roiuri şi-i parfumat.. Şi-a-nălţat tirsul spre bacante. cu flori în plete. strigînd tare : — Staţi!. ce-l socotise un mistreţ.. Eu vreau ca prima să-l lovesc. şi nu vă mai plecaţi urechea la cântecele de bacante. ca o nimfă. Şi-şi cheamă slugile Penteu.. nu foi de viţă şi ghirlande. Nu vreau să fie Teba pradă acestui zeu atât de tânăr şi dezmăţat. iar ceata aprigă s-avântă spre rege. sorbind licoarea blestemată. spre ţara unde se născuse. surorile şi alte rude. Îl aclamau pe acest zeu. că zeul. Le porunceşte să alerge în goana mare. s-ar fi-ndreptat cândva spre Teba. Ci-l socoteşte un mistreţ. numit Penteu. Bătrânilor. lipsit de vlagă. să găsească pe noul zeu. am să fac o glumă. nu ţineţi minte că neamul nostru ni se trage din zeul cel puternic. ca-ntr-un vârtej. să râdem amândoi cu poftă. Nu vă grămădiţi în calea acestui zeu. Aşteaptă. fie. — Rege nebun. a grăit zeul. — Surorilor. de pildă. să săvârşească pentru zeu mistere şi închinăciuni. aflând vestea că s-apropia Dionisos. însă prin luptă glorioasă. bine. lovind cu tirsul în Penteu. Acolo se afla pe tron un rege nou. Agave.. ştiind că zeilor le place să te supui fără zăbavă. Acestea s-au pornit să sară şi mai vârtos. Deodată iese din palat regele Tebei.. urmat de nimfe şi satiri şi-având în preajmă pe Silen. pe care ne-o aduce zeul. puneţi-vă pe creştet coifuri.. să-l lege-n ştreanguri. se grămădeau să-i iasă-n cale. Priviţi-acest mistreţ oribil. care venea cu carul său tras de pantere şi de lei. nici vitejia. el însuşi urcă pe Citeron. propria lui mamă. Ares ? Voi. iar printre ele se găseau : Agave. ca o femeie. a început să râdă-n hohot. ajuns pe pajiştile noastre. ce amintesc de moleşeală şi de beţia ruşinoasă. .. grăieşte dânsa către bacantele din munte. Şi ea se-ntoarce mânioasă. Agave cea cu păr cărunt îl vede cea dintâi cum urcă. Aşa se povestea. nu vă istoviţi puterea.. ce nu cunoaşte nici armele. din cele care îl urmează. De e sortită Teba noastră să cadă-nvinsă. colindând pământul. gândeşte el că mă va-nvinge ? Că va opri cultul lui Bachus ?.. Dar ca să nu se piardă vremea. mai mult spre mama lui Penteu. tineri ce-aţi ajuns la vârsta de-a purta suliţe şi scuturi. (Un munte unde se-adunase mulţime de femei şi nimfe. O. Silen!.210 Cine nu se pleca-nainte-i urma să fie pedepsit.... care stă uimit privind la mama lui.) Însă Dionisos – se zice – aflând de fapta lui Penteu.

zeu ce aduci pierzania şi-acuma crima. în timp ce lăncile-l lovesc. Şi-ar mai fi spus. În acest fel..... bătrâne. îl strigă dânsul. râde şi Silen. vroind să-mpiedice ca-n Teba să se împrăştie beţia8 . . — Dionisos. Penteu pricepe însă totul. căzu atunci zeului pradă. mă învingi. înfierbântate.. ar fi strigat şi l-ar fi blestemat pe zeu. bietul Penteu. Dar tot n-am să mă-nchin puterii tale. zeu viclean. bună-i gluma ? — E bună.. dar nimfele.211 În vîrful muntelui e zeul şi râde-n hohot cu Silen : — Ce zici. s-au repezit la el grămadă şi l-au ucis cât ai clipi.

sub privegherea lui Silen. când era copil. cu puteri vrăjitoreşti. pentru că elinilor le plăceau cântecul şi danţul.212 Note: 1. duşmana de moarte a lui Dionisos. în cinstea zeului Dionisos. de aceea era plăcut elinilor. Când se oprea din supt. fiul nelegitim al lui Zeus. Alegoria aceasta ne arată că oamenii din antichitate. de cele mai multe ori. un zeu al belşugului de roade. 8. Aşa lămureau grecii faptul că la serbările dionisiace acest cuvânt răsuna adesea în mijlocul veseliei generale. văzând puterea băuturii. şi se făcuse un zeu puternic. aceste cântece şi danţuri aveau. El era zeul viţei de vie şi ocrotea pe viticultori. le aţâţa picioarele la danţ. mai ales în centrele viticole. . La petreceri se sorbea vin. le turna foc în vine. muzică sau danţ. 2. întăritor. neînţeles. Grecii pretindeau că misterele dionisiace. cuvinte care au acelaşi tâlc : gălăgiosul. cu talentele ei vrăjitoreşti. Unii artişti chiar socoteau că vinul poate să-i inspire în versuri. Tot de aici s-a tras şi numele roman : Bachus. 4. pare a fi o aluzie la faptul că beţia poate transforma pe om într-o fiară. la fel cum zeul vinului crescuse mai apoi. sugea laptele cu multă poftă. unde era pe vremuri un loc vestit de închinăciune al zeului Dionisos. De aici a luat fiinţă tragedia – în greceşte : cântecul ţapilor – (tragos însemnând ţap. ritualurile săvârşite la serbările zeului. plăcut. Pe lângă aceasta. şi oda cântec). săvârşit de fiinţe supranaturale. un caracter comic. În el se află ascunsă crima. Se spune că Dionisos. Faptul că acest car al lui Dionisos era tras de fiare. pentru că petrecerile lui Dionisos erau pline de zgomot. La micile dionisii. adică un lucru misterios. s-au cam temut şi au vrut să o stăvilească. 7. pentru ca. 6. vinul e bun. căci în butoi se toarnă mustul toamna (mustul simbolizând pe Dionisos tânăr). le aprindea chiote în gâtle). Ea organizase serbările noaptea. Cu vremea mustul se învecheşte şi se preschimbă în vinul cel tare. ferite de lumina zilei. De la numele sidonianei Mistis vine cuvîntul „mistic”. şi vinul aducea veselie. 3. În timpul marilor dionisii: serbările organizate la Atena. De aceea elinii mai numeau pe acest zeu şi Iachos sau Bachos. Unii mitologi cred că Nisa este tot una cu insula Naxos. cu acest prilej. vinul devine ucigaş. striga : „Evoe”. 5. Băut cu cumpătare. se cântau nişte imnuri : ditirambii. De aici s-a născut comedia. ca şi Demetra. htonic. Dar când ai întrecut măsura.. Cântăreţii şi danţatorii erau îmbrăcaţi. în blănuri de ţapi. care erau organizate în sate. Dionisos era tot un zeu pământean. Dionisos era socotit drept zeul cel mai vesel şi mai popular. după cum Demetra îi ocrotea pe agricultori. din Arhipelag.. Insula Nisa (după legendă) îşi căpătase numele de la nimfa care trăia acolo. acela care face larmă. să nu poată fi observate de Hera. Satirul Silen întruchipează butoiul. fuseseră iniţiate de către nimfa Mistis.

şi-l dăltuiau frumos. cu privire la oameni care înnebunesc din pricina zeului Dionisos : Ino. tânăr. în dialog. Se făceau procesiuni. prearenumite tragedii. Dorind să-i imblânzească firea acestei forţe de temut. puternic. aşa cum s-a mai spus. adică însuşi teatrul grec. de viţă. înfăşurat în blană moale de panteră. despre care nu s-a mai vorbit aici. strânsă cam neglijent pe bust. cu trupul zvelt. De-aici şi multele aluzii. aveau loc nişte serbări – numite de elini orgii. iederă şi flori. Molatic. drame satirice şi comedii. Agave şi alţii. şi bachanale. Din ele se vor naşte. În cinstea zeului acesta ciudat. versuri vesele sau triste.213 Beţivul este grosolan. se înălţau imnuri – ditirambi – şi se rosteau. Atamas. din legendele antice. nu mai are nici ruşine şi nu mai ştie a chibzui. . zeul avea pe fruntea albă cunună verde. sprijinit de tirs. cântându-se legende de demult. de latini. grecii i-au ridicat altare zeului care o întruchipa.

... 62 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL ..................................................................................................... 55 FUGA ZEILOR DIN OLIMP ..................................................................... 30 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR................................................................................................... 24 CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS ......................................................................................... 56 ŞIRETLICUL LUI HERMES ..................................................................................................................................... 36 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ..... 6 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI.................................... 45 FIICA ZEULUI URANUS ....................................................... 29 REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL ...................................................................................................................................................................................................................................... 74 FILEMON ŞI BAUCIS........ 29 CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE .................................................................................................................................................................................. 47 LUPTELE CU GIGANŢII .......................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 75 O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA ............................................................................................................................................................................................ 61 ADUNAREA DE LA MECONA . 21 ZEIŢA GHEEA ......................... 52 TIFON .................................................................................................................................................................................................................................................................................. 56 PROMETEU ........................................ 33 METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ ......................................................................... 76 ..................................................................................................................................... 39 FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP .......................... 64 CUTIA PANDOREI ......................................................................................214 Cuprinsul Prefaţă .................................................. 43 PRUNCII ZEIŢEI LETO ..... 40 ZEIŢA CU OCHII DE AZUR .............. 73 ÎN FRIGIA ............................... 72 PLECAREA SPRE ARCADIA................... POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA......................... 23 URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII ............................................ 62 ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT ...................................................................................... 25 ZEUS ............................................................................................................................................................................................................. 65 ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU .................................................................................................................................................... 67 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT ................................................................................................ 3 STUDIU INTRODUCTIV ....................................................................... 51 NĂVALA SPRE OLIMP ................................................................................................................................... 35 ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP .............................................................................................................................................. 60 FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ................. 39 ZEUS ...................... 41 TREI FECIORI AI LUI ZEUS ................................................................................................................. 37 ZEII OLIMPULUI ............. 34 CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI ...............................................................................................................................................................................

.... 126 NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC ................................................................................................................................................................................................................................. 113 PALAS ATENA . 89 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS ............................................................................................ 86 ZEIŢA TEMIS INTERVINE ............................................................................................................................................................................................................................ 110 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE ................................................................................................ 107 GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII.......................................................................................................................... 94 IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ .................................... 95 MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO ................ 93 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS ..................................................................... 111 TICĂLOŞIA LUI ARES ..... 96 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS . 116 ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR ....................................... 103 HERA Şl COPIII EI ............................. 125 APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU ............................................................................................................................................................. 109 UN DAR AMĂGITOR ..............215 ZEII SE ARATĂ CINE SUNT ..................................................................... 120 ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN ................................ 92 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE ....................................... 88 DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI ............................................... 130 MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ....................................................................................................................................... 117 ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON ............................................................................... 115 ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL ....................... 77 UN STEJAR MÂNDRU ........................................ 101 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR.................................................................................................................... 127 FÂNTÂNA CASTALIEI ............................ 129 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ........................................... 106 PEDEPSIREA CHELONEEI.................................................................................................. 98 IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE ............... 106 ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA ........................................................................................ 108 HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................... CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ...................................................................................................................................................... 81 STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR ...................................................................................................... 131 ARTEMIS ............................... 118 ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA .................................................................................................................... 121 STRĂLUCITORUL APOLO .................................................................................................................... 135 ................................................................... 84 POTOPUL ÎNCETEAZĂ ...................................................... 111 SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII .......................................................................................................... 82 PLOILE SE DEZLĂNŢUIE ................................................................... 78 POTOPUL....... 83 RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE .............................................................................................. 87 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT ............................................................................................ 99 RĂPIREA EUROPEI .................................................................................................................................................................................................................

................................................................................... 159 CRIMA LUI ARES ................................................... 140 O NOUĂ CONSTELAŢIE ........... 171 PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI .................................................. 185 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ ...................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 189 CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA .................................................................................................................................................................................................. 160 SCULPTORUL SIHASTRU........ 152 NIMFA PITIS ...................................... 161 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ ................................................................................... 157 ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ ............................................. 150 PAN ................................................................................................................................................... DAR…... 170 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS ............................................................................................................................................................................. 172 CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES ........................................................................................... 162 STATUIA PRINDE VIAŢĂ .................................................................................................................................... 148 UN MIC TÂLHAR ...................................................................... 141 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE ............................................................................................................... 138 URIAŞUL ORION .............................. 150 ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA .......................................216 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI ...................................................................................................................................................... 179 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA ....................................................................................................................................... 196 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE ............................................... 199 ................................................ 149 UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ .............................................................................................. 158 ADONIS............................................................................................. 151 FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL .... 191 HESTIA Şl DEMETRA .................................... 167 PALATUL FERMECAT ....................................................... 153 AFRODITA ...................................................................................... 198 TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA ................................................................................................................................................................................................. 178 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE .................... 137 ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI ... 188 HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE ........................................................................................................................................................................................................................... 163 EROS Şl PSIHEEA........... 143 HERMES........................................................................................................................................................................... 174 POSEIDON ŞI AMFITRITA ...................................................................................... 180 CICLOPUL POLIFEM ..................................................................... 168 SE IVESC CELE DOUĂ SURORI.................................................................. 195 DEMETRA LA ELEUSIS ....................................................................................................................... 181 HADES Şl PERSEFONA .............................................................................................................. 136 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI .............................................................................................................................. 142 ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI ................................................................................ 186 IXION ŞI SISIF ... 173 ZEUS HOTĂRĂŞTE… ................................................................................................................. 177 URMĂRIREA NIMFEI ............................... 139 DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR ...................................................................

.................. 209 PENTEU ..............................................................................................................................................217 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI .......................... 208 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ .............. 200 METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU ........ 207 REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE .................................. 206 GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA .......................................................................................................................................................................................................... 205 UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI .................. 201 VESELUL DIONISOS ........................... 209 ...............................................................................................

218 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful