1

2

Alexandru Mitru

Legendele Olimpului
Lucrare distinsă cu premiul „Ion Creangă” al Academiei Române

Zeii
Volumul 1

Versiune electronică realizată după ediţiile 1978-1983

3

Prefaţă
a cele mai multe conferinţe rostite în public, conferenţiarul, în genere un om de cultură cu mare reputaţie, apare la tribună în tovărăşia unei persoane – foarte cumsecade – care-l prezintă printr-o scurtă alocuţiune. Alocuţiunea aceasta este ca o prefaţă orală, similară celor scrise, sau, cel puţin, acesta este rostul ei. Numai că eu, de multe ori, ca un cetăţean ascultător din sală am auzit cu drept cuvânt în jurul meu : „Dar cine-i acela car prezintă ?! Cine prezintă prezentatorul ?!” Căci, realist vorbind, dacă ar fi avut totuşi vreun sens, conferenţiarul ar fi fost mai normal să-l prezinte el pe prezentator, inversând rolurile. O întâmplare ca asta mi-a venit imediat în minte cînd a fost vorba să scriu această prefaţă, care, în prim loc, are ca rol clasic acela de a prezenta pe autor (conferenţiar în scris). Să-l prezint deci pe Alexandru Mitru! Şi să-l prezint ca autor al acestei cărţi : „Legendele Olimpului”. El este însă cunoscut de generaţii întregi de tineri care-i savurează scrisul şi cu plăcere şi cu folos de ani de zile! Iar cartea a apărut în câteva ediţii, şi într-un foarte mare tiraj. Pe Alexandru Mitru îl cunoaşte deci o lume întreagă, mai ales că fiecare cititor, din altruism sau din slăbiciune, are cel puţin unul sau doi semeni succesivi, cărora le-a împrumutat cartea – ceea ce măreşte considerabil numărul real al cititorilor. Nu este paradoxal să-l prezint eu pe el?! Generaţiile de cititori, mai ales când e vorba de o carte pentru tineret, se succed însă repede, şi apoi cartea, în această nou ediţie, este destinată unor noi cititori, altor generaţii ; de azi şi de mâine. Destinul ei este de durată, ca însuşi destinul legendelor pe care le cuprinde. Dar acele generaţii au referinţele certe, indiscutabile, ale generaţiilor anterioare de cititori, şi vor avea, de îndată, de la prima pagină a cărţii pe care vor citi-o, o idee proprie pentru care orice prezentare aici echivalează cu a prezenta cuiva o rudă sufletească apropiată şi care, pe deasupra, este şi faima acelei familii. Să spun totuşi că Alexandru Mitru e un scriitor temerar, că nu şi-a propus să scrie o carte facilă, cu poveşti de adormit copii, ci o carte şi plăcută şi folositoare, care i-a ridicat o sumedenie de obstacole grele, pe care le-a trecut cu un succes strălucit. Lectura „Studiului introductiv” ce urmează, semnat de un mare specialist : Prof. Nicolae I. Barbu, dă o idee de proporţiile, dificultăţile şi numărul obstacolelor pe care le avea de trecut

L

4

Alexandru Mitru în alegerea materialului acestei cărţi, pe care, cu mare curaj şi încredere în sine, singur şi l-a ales. Legendele Olimpului respirau greu de bătrâneţe – Alexandru Mitru le-a întinerit, le-a dat suflul proaspăt al limbii şi talentului său, făcând din ele simboluri de totdeauna ale năzuinţii omului de a se depăşi pe sine. El a umanizat personaje devenite de mult statui, a creat fiinţe din simple simboluri, a apropiat viaţa zeilor şi a eroilor legendari, de noi, cu temperamentul lor , cu calităţile lor supranaturale , cu urile şi dragostea lor, cu tot ce era uman totuşi şi în ei, căci chiar zeii, care erau întrupări ce n-au existat , au fost creaţi după chipul şi asemănarea noastră de oameni.Cât priveşte eroii, ei au fost oameni cu calităţi superlative ,zeificaţi pentru faptele lor mari şi excepţionale,de mulţimile care i-au admirat cu recunoştinţă. În stil, în dialoguri , în sensurile date faptelor de către autor, eu apreciez în special această umanizare, care apropie un trecut îndepărtat , neguros dar neuitat, de timpul de astăzi, creând din om o entitate universală şi fără moarte, căci legenda e o formă a nemuririi. Observ însă că nici cartea nu are nevoie de o prezentare în prefaţa aceasta, căci ea a avut de curînd, în anul 1972, o recomandare supremă dată de către „Academia Republicii Socialiste România”, prin premiul „Ion Creangă" ce i-a fost acordat, după ce a fost atent judecată de secţia de literatură şi artă a Academiei, de sub preşedinţia acelui integru, serios şi doct Alexandru Al. Philippide şi compusă dintr-un număr de scriitori şi artişti cu mare experienţă. Ce rost ar mai avea, după aceasta, aprecierea mea ? Doar aceea a unui cititor deprins să descifreze şi interesul şi frumuseţile unei cărţi, adică o operaţiune pe care oricare cititor o va face cu aceeaşi obiectivitate şi acelaşi entuziasm, în taina camerei sale de lectură şi în intimitatea delectării lui intime. „Legendele Olimpului” e socotită drept o carte pentru tineret, în primul rînd pentru virtuozităţile ei pedagogice, ceea ce, într-o anumită mentalitate a unora, are un sens oarecum peiorativ. Acest sens a fost creat de o practică facilă şi steril fantezistă, obişnuită unor asemenea cărţi, asupra cărora de obicei nimeni nu se opreşte prea mult. Dar „Legendele Olimpului" este în adevăratul sens al cuvântului – ilustrând un vechi dicton – o carte pentru tineretul de la 10 la 80 de ani, aşa cum au fost socotite cărţile pentru tineret ale lui Lev Tolstoi. Eu însumi, aflat la limita superioară, prin lectura admirativă a cărţii ,am adus o confirmare de simplu cititor acestei „butade” care într-o formă amuzantă formulează un mare adevăr. Alexandru Mitru, prin cărţile sale, dar îndeosebi prin aceasta, a afirmat la cea mai înaltă treaptă literatura pentru copii şi pentru tineret. Fără a avea câtuşi de puţin un iz didactic, „Legendele” lui Alexandru Mitru

făcută cu talent şi cu putere de evocare. După atâtea spuse. de la început până la sfârşit. precum se ştie că sunt regii. cu spirit critic alteori : „Tezeu n-a fost nicicând un trândav. dă un farmec deosebit legendei. Cât a domnit el în Atena n-a pierdut vremea la ospeţe. Ea se citeşte ca atare. nu prea departe totuşi de noi. altfel inexplicabil decât prin existenţa unei puteri supranaturale şi atotputernice. concluzia este că această prefaţă nu face altceva decît să mărturisească. întrupată într-o fiinţă. pentru o mai apropiată înţelegere. oameni. decât pe oameni. din vremea când şi realităţile cele mai fireşti constituiau un mister. Ea este o naraţiune a preistoriei şi istoriei antice. încadrând-o pitoresc în mentalitatea contemporană. cartea lui Alexandru Mitru e istorie? e o înşiruire de legende? e o lungă poveste ? Poate. cel mai puţin. cu zei. al istoriei. DEMOSTENE BOTEZ aprilie 1972 . căci s-a însoţit cu alţi viteji şi a pornit spre Calidon!” După mine. cea mai depărtată a lumii ştiute. cu umor uneori. aşa încât legenda să capete tărie de adevăr. greu de definit cartea lui Alexandru Mitru. asta din urmă. zei. de întâmplare de mari proporţii. cu eroi şi sângeroase conflicte între ei. Comentariul din text. Aşa fiind. onest. unic prin personaje şi întâmplări. ce aparţine autorului.5 familiarizează tineretul (şi bătrânetul!) cu legendele istoriei antice a lumii. Poate fi şi un roman. impresiile unui cititor mai dornic să vadă pe zei. a cărei memorie a ajuns pînă în zilele noastre.

care se sparg mugind de ţărm. mai întâi prin faptul că la crearea nenumăratelor figuri de zei. faimosul erou ale cărui fapte sunt cântate în IIiada. împărăţia morţilor o conducea Hades etc. Nereidele. la huietul vijeliei care încovoaie copacii. Luând ca pildă marea. Uneori zeii se căsătoreau cu muritoare şi invers: zeiţa Tetis. la freamătul valurilor mării înfuriate. aducându-le fericire sau nenorocire. fiicele lui Nereu. la zigzagurile roşii ale trăsnetului şi la lumina orbitoare a fulgerului? Se găseşte o inimă omenească în stare să rămână de piatră î n faţa acestor măreţe fenomene ale naturii. Dar imaginaţia omului primitiv. E . în viaţa zeilor se reflectă multe din fenomenele vieţii sociale a grecilor. . Astfel. Astăzi cunoaştem forţele naturii şi puterea lor nu ne mai înspăimântă. un muritor. Nereu. a căror variaţie îşi află corespondentul î n nesfârşita gamă de sentimente pe care o trezesc în sufletul nostru? . Astfel s-au plăsmuit mitologiile popoarelor antice dintre care aceea a grecilor se remarcă prin marea bogăţie şi frumuseţe a miturilor. în imaginaţia grecilor mai locuiau: Amfitrita. Hermes era protectorul negustorilor. Mitologia grecilor este extrem de bogată. a contribuit imaginaţia multor generaţii şi a multor oameni de talent.ci se amestecau în viaţa lor . Tetis. s-a căsătorit cu Peleu. . de pe vremea lui Pericle. iar din căsătoria lor s-a născut Ahile. soţia lui Poseidon. o altă divinitate a mării. a creat figurile mitice ale zeilor. atunci ne dăm seama de unde provine bogăţia mitologiei greceşti. fiul lui Poseidon. semizei.6 STUDIU INTRODUCTIV xistă oare vreun om care să rămână indiferent la adierea mângâietoare a vântului primăvăratic.atribuindu-le toate fenomenele pe care nu şi le putea explica. observăm că străbunii îndepărtaţi ai grecilor. fiul lui Poseidon sau al lui Nereu etc. Triton. Dacă ne gândim cât de variate sunt fenomenele naturii şi aspectele lor şi dacă ţinem seama că pentru grecii vechi fiecare fenomen şi aspect al naturii a dus la crearea mai multor zeităţi. zeii nu trăiau izolaţi de muritori. divinitate a mării. Ares era zeul războiului. Dar cauza principală a mulţimii miturilor o constituie însăşi multitudinea fenomenelor naturii şi a diferitelor aspecte ale acestor fenomene. eroi etc. au pus stăpân peste întinsele ape pe Poseidon. dirijându-le sau împiedicându-le acţiunile. în lipsa unei raţiuni pătrunzătoare. Dar în mare. Hera proteja căsnicia. În concepţia vechilor greci. De aceea.

Olimpul homeric n-a rămas încremenit. au fost create într-o epocă de umanizare a concepţiilor despre natură. Olimpul homeric nu este altceva. contribuind astfel la îmbogăţirea tezaurului mitologic grec. Acest fapt a făcut ca despre acelaşi zeu să se povestească lucruri diferite şi deci zeul să apară în chipuri diferite. în legendele Olimpului se reflectau realităţi sociale şi politice de pe vremea când trăiau autorii miturilor. Poeţii care au urmat după Homer au prelucrat miturile în lumina concepţiilor filozofice şi religioase ale vremii lor. în special pietre şi lemne. care şi aşa era extrem de bogat. în secolele XIV-—X. De pildă. î. în imaginaţia grecilor. De aceea. se găseşte de la început în faţa mai multor mituri. de la zeităţi închipuite sub forma unor obiecte neînsufleţite şi până la zeii din Olimp. de relativă linişte şi înseninare a sufletului grec în faţa covârşitoarelor forţe ale naturii. zeul iubirii. Poseidon era socotit şi numit „protector de familie” şi „tată”. De pildă. Înainte de Homer. trona un zeu cu chip de lup. Încetul cu încetul. care se deosebeau de oameni numai prin putere şi nemurire. un mit spunea că zeiţa Afrodita se născuse din sângele lui Uranus. Cele expuse mai sus ne explică de ce. odată instituit. forţa atribuită mai târziu zeului Eros. care se povestesc despre acelaşi zeu. În prima parte a acestui volum. în Beoţia. Zeus trona în Olimp aşa cum la Tirint şi Micena. Afrodita este fiica lui Zeus şi a Dionei. Aşadar. Prelucrarea miturilor zeilor olimpici de către poeţi a dus şi la diversificarea chipurilor sub care apăreau diferiţi zei. pe când la Sparta zeiţa apărea. Afrodita era socotită protectoarea lăuzelor. oricât de variate ar fi fost. oricine voieşte să scrie o mitologie a grecilor.e. stăpâneau puternicii basilei. despre zeii . concepţiile grecilor despre divinităţi. au făcut un drum lung. La Delfi. Aceste exemple sunt îndeajuns spre a înlesni o reprezentare cât mai clară despre bogăţia de mituri care se povesteau despre zeii din Olimp. Dar. două centre importante din Grecia. De pildă. decât o reflectare a vieţii sociale şi politice a grecilor. înarmată. grecii şi-au închipuit aceste forţe sub forma unor obiecte neînsufleţite. Apoi. era închipuită de o piatră necioplită. pe când la Homer el stăpâneşte peste ape. de pe vremea când au fost plăsmuite aceste mituri. ca forţe ale naturii. înainte de Apolo. chipuri omeneşti. în imaginaţia grecilor. din epoci diferite.7 Miturile Olimpului. oamenii au început să cunoască natura. astăzi. şi atunci forţele ei covârşitoare au luat. să-i înţeleagă unele fenomene.n. Aşa cum am arătat. în timp ce la Homer . în toate amănuntele lui. şefi de triburi. forţele naturii au luat chipul unor animale. adică miturile care se povestesc despre zeii care locuiau în Olimp. La constituirea acestui panteon olimpic a contribuit imaginaţia multor oameni şi a multor generaţii din diferite regiuni locuite de greci. La început. în oraşul Thespiae. În Siciomia. numite fetişuri. căzut în valurile mării. profesorul şi scriitorul Alexandru Mitru ne prezintă miturile despre zeii olimpici..

autorul nu şi-a propus să dea absolut toate miturile Olimpului. Haosul în mitologie n-a încetat după apariţia Teogoniei.8 Olimpului se povesteau mituri plăsmuite în vremuri şi în regiuni diferite şi reflectând concepţii felurite. împotriva forţelor naturale şi sociale pe care zeii le închipuiau în fantezia celor vechi. ca să zicem aşa. Ea avea să reflecteze. a introdus mitul lui Prometeu. haos provocat de nenumăratele mituri contradictorii atât în ceea ce priveşte faptele zeilor. a zeilor. iar mitografii greci care au scris după Hesiod s-au găsit în faţa aceleiaşi puzderii de mituri contradictorii. atât cât este cu putinţă. Uranus. mai multe întrebări: cum va proceda cu diferitele variante ale miturilor? Le va expune pe toate sau numai pe unele? Care va fi criteriul alegerii. după Hesiod. mai ales. Ceea sau Gheea. cu Haosul. mai ales. „naşterea zeilor”. aşa cum. Pentru autorul cărţii de faţă se puneau. ordinei închipuirilor pe care le-au avut grecii despre lume şi viaţă şi luptei . era aceea a ordinii cronologice. de pildă. aşa cum am spus. ceea ce corespunde. cum îl numeşte K. ca şi Hesiod. când zeii şi oamenii nici nu existau. în general. dar mai ales din titlurile şi subtitlurile lucrării. precum şi motivarea psihologică şi logică a faptelor închipuite. După cum se vede şi din tabla de materii. Marx — valoarea unui simbol al luptei pentru smulgerea şi stăpânirea tainelor naturii. Eros este stăpânul inimii zeilor şi oamenilor. la Hesiod. care se punea după alegerea miturilor de expus. pentru a explica în acest fel apariţia omului. înainte de ei. Tocmai de aceea Alexandru Mitru a procedat cu multă atenţie şi logică atunci când. dacă va face o selecţie? Cum vor apărea zeii Olimpului în lumina miturilor alese? În cele ce urmează. Aşadar. Cronos etc. printr-un fir logico-cronologic. de fapt. în ceea ce priveşte momentul apariţiei lor în lume. încercăm să arătăm cum a înţeles autorul să rezolve aceste probleme. diferitele mituri între ele. Întrebarea. după stabilirea domniei lui Zeus în Olimp. pe Hesiod. povestite de mituri. dar introducând şi unele elemente personale. pentru a-i da lui Prometeu — „cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filozofic”. autorul român vorbeşte despre titani şi despre monştri. de haosul care domnea în mitologie. zeii s-au născut ca şi oamenii. desigur. căci. în general. poetul care a încercat să facă o „istorie”. pentru progres. şi ca orice mitograf. Alexandru Mitru a trebuit să dea o ordine cronologică miturilor. în imaginaţia grecilor. de o deosebită însemnătate. de la început. A dat-o. Aici autorul a urmat. ci a ales pe cele mai importante în legătură cu zeii cei mari ai Olimpului şi. pe de alta. Înainte de Zeus. Problema esenţială care se punea era aceea ca un zeu să nu apară pe scenă mai înainte de a fi creat. operă a mâinilor lui Prometeu. deci. El a făcut acest lucru pe deoparte din dorinţa vădită de a lega. cât. conducându-se. şi însemnătatea acordată fiecărui zeu. Este însă vrednic de subliniat faptul că Alexandru Mitru a dat o deosebită importanţă mitului prometeic. Hesiod a fost determinat să scrie Teogonia.

Oricât de importantă ar fi problema cronologiei miturilor. Totul se petrece ca în familia unui basileu din Tirint sau Micena. Afrodita este rănită de muritorul Diomede şi nevoită să se urce în Olimp. vom da un singur exemplu. Armele şi bătălia sunt date lui Ares şi Palas. zeiţa frumuseţii. prin care iau fiinţă toate vieţuitoarele de pe pământ. În cartea a VII-a a Odiseei. Autorul „Legendelor Olimpului” a împletit evenimentele mitologice din Olimp cu cele petrecute pe pământ. amestecându-se în lupte. Altă coardă vibrează într-o odă adresată zeiţei de poeta Safo şi în altă lumină ne apare Afrodita. se ajunge la inadvertenţe. Deci. pe care-l socotim cel mai caracteristic. zeiţa Afrodita ne apare însă într-o postură şi mai puţin potrivită cu măreţia unei zeiţe. Poetul povesteşte cum Hefaistos a pedepsit-o pe zeiţă. Lucrul este cu atât mai important cu cât. fără să-şi dea seama că nu este în stare să le poarte.” Iata dar pe Afrodita. Nu toate mitologiile procedează aşa. ba chiar rănită de un muritor. Aici Zeus o cheamă la sine: „Fata mea. războiul nu te priveşte pe tine.Murnu ) De rerum natura ( Despre natura lucrurilor ) . Pentru poetul roman Lucreţiu. Zeiţa este dusă pe pământ într-o teleagă trasă de vrăbiuţe. în alt fel. care sălăşluieşte în „palatul de aur al tatălui său”. „dătătoare de viaţă” . „fiică a lui Zeus”. în hazul tuturor zeilor. după cum am mai spus. Într-adevăr. Afrodita zâmbea prietenos poetei şi o încuraja. şi anume acela al zeiţei Afrodita. în care a prins-o alături de Ares. Afrodita-Venus este: „Născătoare a Eneizilor”. În Iliada. Cântul V. Ajungând pe pământ. diferitele variante ale aceluiaşi mit prezintă personajul mitologic despre care este vorba în lumini diferite. în lumina pe care o crede cea mai potrivită. Grija ta fie mereu legăturile dragi ale nunţii. esenţialul îl constituie conţinutul lor. G. I şi urm . făcând o plasă de aur invizibilă. mângâind-o.Vers – 419 şi urm ( trad. îi zise. sau zeiţa.9 duse de oameni pentru eliberarea de tot soiul de suferinţe materiale şi morale. Pentru a ilustra chipul cum a înţeles să rezolve această problemă autorul „Legendelor Olimpului”. Afrodita este numită „nemuritoare”. deoarece. pentru mitograful modern se pune foarte stringent problema alegerii variantelor care să înfăţişeze zeul. sau eroul respectiv. „cu tronul zugrăvit în multe culori”. Dar este mai bine cum a procedat Alexandru Mitru.

10 Aşadar. la Afrodita prezentată de autorul „Legendelor Olimpului”. însoţitoarele. dar începuse s-o capete la Safo. Hefaistos. autorul reaminteşte cele spuse mai sus şi continuă: „Viaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. Kun începe prezentarea zeiţei prin următoarele fraze: „Răsfăţată şi zburdalnică. Kun. din multele care se pot da. S-a însoţit cu zeul faur. I .. naşterea ei din spuma mării. o măreţie pe care nici pe departe nu o avea la Homer. La Virgiliu. Iată câteva exemple. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. şi anume G. ea se duce la Jupiter şi. a iubirii şi prosperităţii. se trece la descrierea puterii ei. zeii s-au ridicat cu toţii năuci de-atâta frumuseţe şi graţie şi gingăşie. rodită de picătura de sânge căzută din rana lui Uranus. pag 52 . pentru ca să ajungă apoi la Pigmalion. A. ne putem da mai lămurit seama de lumina în care a prezentat-o.” Mitologie greco-romană . trece imediat la descrierea chipului şi a gătelii zeiţei şi la primirea ei în Olimp: „Când au văzut-o pe Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. şi ale zeilor. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. Popa-Lisseanu şi N. sub pana poetului Lucreţiu. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie. modest. dar Moira hotărâse altfel. Autorul continuă să arate puterea pe care o are zeiţa asupra fiarelor. ale căror lucrări le avem la îndemână. şi ale muritorilor. însă schilod. Prin această putere ea domneşte asupra lumii întregi” . Afrodita-Venus este preocupată de măreţia Romei. La Popa-Lisseanu.” Într-un capitol special consacrat zeiţei Afrodita. Îndurerată de suferinţele lui Enea. Împărăţia ei se întinde peste ceriu şi peste pământ. Virgiliu. de originalitatea sa. În esenţă. pag 243 Legendele şi miturile Greciei antice . îl roagă să înceteze prigoana împotriva fiului său. Alexandru Mitru vorbeşte mai întâi despre naşterea zeiţei Afrodita din spuma mării.. cu ochii în lacrimi. Ea sădeşte dragostea în inimile tuturor. Apoi. autorul o consideră „zeiţă a frumuseţii. în sfârşit. Lucreţiu. logic. Înainte de a cerceta cum a procedat autorul „Legendelor Olimpului”. după ce se arată în câteva rânduri legenda naşterii zeiţei din spuma mării. Afrodita-Venus a căpătat. harnic. cel priceput. veşmintele. peste vietăţile mării şi peste vieţuitoarele văzduhului” . N. Afrodita n-ar trebui să se amestece în bătăliile sângeroase. de felul în care este înfăţişată Afrodita-Venus la Homer. Safo. am vrea să vedem cum au procedat doi autori moderni. A. Trecând.

Având în vedere că această „mitologie” se adresează în primul rând tineretului. subliniind în cuprinsul legendelor ecoul luptei permanente a oamenilor împotriva forţelor capricioase şi asupritoare. Dar. ia o atitudine hotărâtă de condamnare a urâtului fapt. iar Lisseanu reproduce. precum şi diferitele explicaţii date în note. textul citat din Odiseea. pe care zeii le reprezentau în imaginaţia elinilor. Pigmalion. autorul român încearcă să împace măreţia Afroditei-Venus lucreţiene cu versiunea burlescă din Odiseea. 5. Cea mai de seamă caracteristică este însă dramatizarea continuă a miturilor. legendele şi versurile cele mai cunoscute şi interesante. În felul acesta. a început prezentarea zeiţei Afrodita sub influenţa imaginei lucreţiene. osândind netrebnicia înşelătorului Ares. Evident că această „moralizare” nu putea fi făcută decât atât cât îngăduia mitul. printr-un exemplu cât mai concludent. Autorul a depus un efort stăruitor de a motiva logic şi psihologic trecerea de la un mit la altul şi diferitele acţiuni în cadrul aceluiaşi mit. .11 Urmează un fragment din imnul poetului Lucreţiu. Filemon şi Baucis. În acest fel. felul cum a încercat să armonizeze Alexandru Mitru diferitele versiuni contradictorii cu privire la aceeaşi zeitate. În acest fel. 2. naturale şi sociale. unic la noi. Exemplul cu Afrodita este cât se poate de concludent. Putem dar distinge în prima parte a „Legendelor Olimpului” următoarele trăsături principale: 1. Marsias. cu uşoare modificări. Motivarea raţională a alegerii şi ordinei cronologice a miturilor. n-a omis pe Prometeu. Eros şi Psiheea etc. autorul „Legendelor Olimpului” a rezolvat problema în chipul cel mai potrivit. pe care mitul prometeic o ilustrează în chipul cel mai luminos. spre a ilustra. dintre care Kun nu menţionează întâmplarea Afrodita-Ares. economice şi sociale. în care a apărut. care face ca naraţia să fie înlocuită. se caută şi se obţine un fir de legătură între diferitele mituri şi o reală motivare psihologică în povestire. reproducând şi el legenda burlescă din Odiseea. autorul „Legendelor Olimpului”. Astfel. la tot pasul. Am dat fragmente din textele pe care le-a avut autorul „Legendelor Olimpului” la îndemână. de dialog. Autorul a ales miturile. A căutat totodată să armonizeze versiunile contradictorii într-o sinteză în care predomină punctul de vedere moral. Alexandru Mitru. constituie un efort. Alexandru Mitru a urmărit să dea diverselor mituri o interpretare materialistă. la capitolul „Afrodita” şi am discutat comparativ textele antice cu pasaje din mitografi moderni. de a lega mitologia zeilor olimpici de condiţiile materiale. apoi autorul povesteşte scena prinderii zeiţei Afrodita în plasa nevăzută de către soţul ei Hefaistos. întocmai ca Popa-Lisseanu şi Kun. spre deosebire de cei doi autori. 4. 3.

despre care se ştia că au luptat şi au triumfat asupra celor mai grele adversităţi.12 * În continuare Alexandru Mitru expune mituri şi legende pe care imaginaţia greacă le-a ţesut în jurul unor oameni numiţi. de la oameni. adesea peste fire. personalitatea. De pildă Zeus are mult din caracterele unui basileu. cu un pas mai departe spre civilizare şi umanizare. multe elemente legendare în cele ce se povesteau. Ulise au fost însă oameni care au luptat sub zidurile Troiei. Dar este uşor de închipuit ce profundă influenţă asupra imaginaţiei şi dorului de fapte mari ale generaţiilor de tineri greci exercitau aceste modele de curaj şi dragoste de om pe care le prezentau legendele eroilor. Spre a ne da însă mai bine seama de felul în care s-au plăsmuit legendele. în crearea legendelor eroilor. Zeus trona maiestuos şi capricios în Olimp. Ahile. în cele din urmă unor fiinţe cu chip şi însuşiri omeneşti. de pildă. despre Tezeu. În imaginaţia grecilor. care infestau drumurile Aticei în vremurile îndepărtate. Înainte de a-şi închipui zeii cu chip de oameni. spre a birui forţele vrăjmaşe şi a ridica viaţa şi demnitatea omului deasupra tiraniei şi mizeriei. Curajul. ucigând monştri şi biruind oameni nelegiuiţi. înfruntând mânia Herei. Agamemnon. „eroi”. Acest fapt a contribuit la o ancorare mai largă a imaginaţiei în realitate şi deci la o reflectare mai profundă a vieţii sociale. apoi unor animale. Zeii erau nişte fiinţe pur imaginare. desigur. este necesar să începem prin a cerceta înţelesurile pe care le-a căpătat cuvântul „erou”. Trebuie să facem de la început o distincţie esenţială între zei şi eroi. Există. În legendele despre eroi asistăm la o încordare a tuturor puterilor fizice şi morale ale pământenilor. în greceşte. economice şi politice din epoca în care au fost plăsmuite miturile. în Atica. dar pe pământ eroul Heracle. Zeus n-a existat. . care a dus viaţa greacă. chiar dacă în plăsmuirea chipului şi vieţii lor se pornise de la realităţi omeneşti concrete. dragostea de oameni şi spiritul de sacrificiu pentru binele obştei sunt trăsături care se întâlnesc la toţi eroii. grecii au atribuit puteri zeieşti unor obiecte neînsufleţite. este reflectarea unei realităţi. dârzenia. Pe când mulţi dintre eroi au trăit în realitate. a fost socotit vrednic de Olimp. pe când. imaginaţia a pornit de la realitate. Dar lupta lui împotriva tâlharilor. Menelau. iar imaginaţia n-a făcut altceva decât să le mărească. Legenda spune că Tezeu a fost înflăcărat de isprăvile lui Heracle. Evoluţia înţelesurilor cuvântului ne arată limpede şi concis noţiunile fundamentale pe care le legau anticii de acest cuvânt şi ne conduce — călăuză sigură — pe drumul rezolvării diferitelor întrebări pe care le ridică problema constituirii legendelor eroilor.

13 La Homer. Începând cu Hesiod. „eroi” erau şefii de genosuri. Aşadar. linia evolutivă a semanticei cuvântului „erou” a fost: 1. stapân. I 101). ei erau comandanţi militari. În Iliada. Platon aşază (Legile 738 d) pe „erou” după zeu. 38) îi dă apelativele de „erou zeu”. după moarte. om distins prin naştere. sociale şi politice ale societăţii. În secolul al V-lea. 3. care reflectă vremuri de pace. vorbind despre Heracle. a însemnat un om care. datorită faptelor sale. Într-adevăr. nu numai şefii de genosuri. în comuna primitivă se impuneau atenţiei. combatant (în general). nobil. în amintirea cruntelor suferinţe pe care le înduraseră în timpul sângeroaselor bătălii. decât acela pe care ni-l dă semantica cuvântului „erou”. la curtea paşnică a lui Alcinou. şi între zei şi oameni. prin curaj sau prin talent (Odiseea. după instaurarea sinoikismosului. cântăreţul Demodocos . stăpân. şefii de genosuri. luptător (în general) (Odiseea. VIII 423). Astfel. în secolul al V-lea. semizeu. Se vede că la baza diferitelor înţelesuri ale cuvântului „erou” a stat întotdeauna un sentiment de adâncă admiraţie pentru oamenii care se distingeau prin anumite calităţi. care reflectă stadiul destrămării comunei primitive şi al înmuguririi sclavagismului. cei mai de seamă oameni erau aceia care întemeiaseră cele zece triburi. Poetul Pindar şi filozoful Platon îi aşezaseră pe „eroi” între zei şi oameni. 2. Iar la Roma „eroi” ajunseseră să fie numiţi împăraţii romani divinizaţi. după uriaşele încleştări de la Troia. comandanţii şi vitejii. admiraţie care a dus la divinizarea anumitor eroi. lista sensurilor de mai sus ne arată limpede că la început cuvântul a arătat un om care se distinge prin ceva faţă de ceilalţi oameni şi. după moarte. este pentru că. 5. vitejie: 4. Pindar (Nemeice. comandant militar (Ildada. XVIII 423. Dacă în Odiseea prin „eroi” se înţeleg toţi combatanţii. 3. cuvântul are următoarele înţelesuri: 1. XX 110). Dar tot în Odiseea. talent. şi adesea admiraţiei geneţilor. 2. şef. unde se luptau crâncen. la rangul de semizeu Nici nu se poate un mai mare ajutor. după război. la Troia. „eroi eponimi” erau socotiţi bărbaţii care dăduseră numele celor zece triburi ale Atenei. pe scurt. La Atena. toţi luptătorii aveau o figură potenţată. de fratrii şi de triburi. Dar dacă sentimentul de admiraţie a fost constant. muritor ridicat. calităţile admirate s-au schimbat o dată cu transformările economice. La Atena. şef. în discutarea problemei eroilor antici. XIX 34. Herodot (V 105) si Tucidide (V 11) prin „erou” înţeleg orice om ridicat la rangul de semizeu. om care se distinge prin naştere. este pus în rândul zeilor. În evoluţia sensurilor cuvântului se vădesc limpede momente din istoria societăţii sclavagiste greceşti. cuvântul „erou” capătă înţelesul de semizeu. la sfârşit. nobil. 3. comandant militar. iar la Troia. erau socotiţi toţi drept nişte „eroi”. un om care cânta minunat era tot un „erou”.

Menelau. Cum legendele în jurul unui erou se închegau adesea în cetăţi diferite şi în timpuri diferite. Apoi fiecare cetate din Grecia voia să-şi aibă „eroul” sau şi. un mare număr de eroi au fost aduşi. Aşadar. în mai multe cetăţi înfloreau legende prin care un erou le aducea faimă şi glorie. până la 1400 î. poeme în care se cântă faptele săvârşite de luptătorii care au luat parte la războiul Troiei. pentru a pune o oarecare ordine în acest hăţiş de fapte. înainte de războiul Troiei. au fost introduse ulterior în textul Iliadei sau Odiseei pentru gloria cetăţilor respective. întemeietorii de triburi. continuau să pâlpâie cu o lumină modestă în Grecia. şi. Dar. Ulise. Acest fapt a constituit un reviriment pentru legendele care dăinuiau în diferite cetăţi. Este de neconceput ca timp de cel puţin opt sute de ani. legende create în Asia Mică.e. ei contribuiseră la înflorirea civilizaţiei miceniene. timp de trei secole. purtătorii civilizaţiei miceniene să nu fi cunoscut şi admirat oameni cu însuşiri excepţionale.. în patria mamă. Nu toţi eroii au luptat la Troia. la Roma.e. după şi sub influenţa legendelor . după încleştările de la Troia. în legătură cu războiul Troiei. dar numai anumiţi „eroi” au luat parte la luptele de sub zidurile Troiei. grecii dezvoltaseră strălucita civilizaţie miceniană. înţelesurile cuvântului „erou” izvorăsc din Iliada şi Odiseea. „eroii” au existat întotdeauna la greci. Dar. Astfel. la Atena. aşa cum s-a intâmplat cu Heracle. legendele în jurul diferitelor figuri au înmugurit cu mult înainte de războiul Troiei. care. Aşa cum s-a văzut mai sus. se întâmpla acelaşi fenomen care se petrecea şi cu zeii. dar toţi eroii erau înnobilaţi cu acele calităţi pe care autorii legendelor le socoteau cele mai de frunte. două secole mai târziu. uriaşe pentru vremea aceea. De aci înainte pornesc o mişcare de expansiune în răsărit. luptători pentru binele comunităţii. iar alte cetăţi şi-au revendicat anumiţi eroi. în Grecia. câţi au trecut de la venirea aheilor pe pământul Greciei şi până la războiul Troiei. Celelalte legende. unii eroi sau unele fapte. în jurul diferiţilor „eroi”. a dus la războiul Troiei. care fuseseră plămădite în epoca miceniană.14 sau crainicul Mulios.n. Dar. Nestor.n. şi deci numai anumite legende au fost consemnate de eposul homeric. şi anume că acelaşi erou era încărcat cu însuşiri contradictorii şi despre el se spuneau lucruri contradictorii. în jurul unor eroi veniţi din Grecia. pe marii comandanţi. Luptătorii de la Troia văzuseră pe şefii lor. pe Ahile. Felurite legende se ţeseau în jurul acestor mari figuri. înainte de a lupta sub zidurile Troiei. pe care să-i fi numit „eroi”. care era revendicat de Teba şi de Argos. învingătorii la jocurile interhelenice. împăraţii. Aşadar. după terminarea războiului. se poate spune că legendele eroilor pot fi împărţite în trei mari categorii: legende plămădite pe pământul Greciei. în legătură cu anumite cetăţi. faptele lor creşteau parcă şi mai mult în imaginaţia generaţiilor. Ei luaseră contact cu civilizaţia din Creta pe la 1700 î. nimbaţi de legendă. în bătălie. după instituirea imperiului. legende create în Grecia.

la alterarea conţinutului legendelor şi deci la estomparea cronologiei lor. era firesc să înceapă cu Perseu. căci în ea se reflectă primele mişcări de expansiune aheiene. adesea contradictorii. Păţaniile lui Ulise. Expediţia argonauţilor. La această obiecţie se poate răspunde foarte uşor că figurile eroilor citaţi anterior. Este bine plasată şi expediţia argonauţilor anterior războiului troian care. În lucrarea sa. savanţii exprimă păreri diferite. Întoarcerea aheilor în Elada. Sunt totuşi anumite legende sau cicluri de legende a căror cronologie nu mai trezeşte nici o îndoială şi asupra lor trebuie îndreptată atenţia criticului. De aceea. Dar multe dintre legendele din prima categorie au fost influenţate de legendele războiului Troiei. Castor şi Polux. de vreme ce sunt dovezi destul de convingătoare că legenda lui a înflorit în epoca miceniană. Cronologic. Alexandru Mitru a trebuit deci să rezolve două probleme fundamentale. printr-un amănunt. Orfeu şi Euridice. chiar dacă au unele contingenţe cu fapte petrecute mai târziu — de pildă Heracle este pus şi în legătură cu războiul troian — legendele lor conţin vădit elemente dovedind că ele au fost . se pot desprinde din legende unele fapte care sunt în perfect acord cu datele istorice. semnalate de noi mai sus: problema cronologiei şi problema fizionomiei eroilor. Din acest punct de vedere. Aventuroasa călătorie a lui Enea.15 războiului Troiei. se poate presupune că legenda argonauţilor a fost una dintre cele mai vechi legende. Numai după aceea vin legendele în jurul eroilor luptători la Troia. Astfel. Războiul Troiei. Tezeu. Astfel. în legătură cu contaminarea diferitelor legende. Heracle. Aceasta fiind situaţia. autorul a respectat următoarea ordine: Perseu. la rândul său. de păţaniile lui Ulise şi de călătoria lui Enea S-ar părea. Meleagru. Belerofon. Dedal şi Icar. în general. că fondarea Tebei şi expediţia argonauţilor sunt aşezate prea departe de Tezeu. întemeierea Tebei. fiind. Se poate de asemenea socoti că sunt anterioare războiului Troiei legendele cu privire la luptele date de argivi împotriva Tebei. Războiul Troiei a fost evenimentul care a contribuit. este foarte greu de precizat în ce epocă au apărut legendele în jurul unui anumit erou şi care a fost fizionomia eroului respectiv de-a lungul secolelor. poate. Pe baza lor se poate stabili o cronologie relativă a diferitelor legende. cât se poate de raţional. într-o foarte mare măsură. autorul a procedat. În orice caz. este cu neputinţă de dovedit cu certitudine timpul precis. Tezeu îşi găseşte şi el locul după Heracle. toată lumea savanţilor care s-a ocupat de problemă este de acord că Heracle este unul dintre cei mai vechi eroi ai grecilor. De asemenea. pus în legătură cu Heracle. în discuţia cu privire la fiecare erou. şi uneori chiar locul în care au luat naştere unele legende. Asclepio. Date fiind faptele menţionate mai sus. este urmat de întoarcerea eroilor în Elada.

. hidre. cel puţin în embrion. în cursul expunerii. balauri. autorul a subliniat. iar legenda lui Heracle a fost îmbogăţită prin întâlnirea cu Virtutea şi Voluptatea. elementul realist reprezintă lupta omului înzestrat cu excepţionale calităţi fizice şi morale. dus şi pe acolo şi pus să lupte cu regele Laomedon. cu mult înainte de războiul troian. adică substanţa legendelor înseşi. deşi puternic. care se împotriveşte curajos fiarelor şi monştrilor: lei. cele douăsprezece munci. făcută fără voie. Deci la luptele pe care trebuiau să le ducă eroii împotriva fiarelor. ţi-o repet. sunt urgisit de Hera să fiu sclav unui rege nevolnic. . Ulise. pe care vrea s-o sugereze cititorilor. regina Omfala. găsim că procedeul este cât se poate de înţelept. genosurile s-au asociat în fratrii. Zeii m-au osândit. devenit şi el Hercule. Dar. Astfel de lupte au trebuit să fie numeroase în epoca comunei primitive. în bine pentru oameni. Roma a devenit o putere mediteraneană. citim următoarele replici: „— Şi eu. pe de altă parte. şi au început lupte între ele. Având în vedere că autorul n-are intenţia să facă un tratat de mitologie ştiinţifică. Astfel. Imaginaţia grecilor a născocit mitul cu Zeus şi Alcmena şi mânia Herei. în legenda lui Heracle. în disputa dintre Desfrânare (Voluptate) şi Virtute. şerpi. a glăsuit Virtutea. A venit apoi războiul troian. Acesta a fost embrionul legendei. Troia. precum şi rezultatul acestei lupte: înălţarea demnităţii omului şi sporirea încrederii în sine şi în puterile sale. s-au adăugat luptele împotriva şefilor de triburi. Heracle. apoi de cetăţi. Dar mai târziu. Legenda lui Heracle s-a amplificat cu noi elemente şi a apărut Euristeu. se cerea o explicaţie a originii puterii excepţionale a lui Heracle şi a soartei lui triste. este de observat că au fost alese cele mai importante. Heracle a fost. Enea — autorul a respectat-o cu scrupulozitate. gândirea filozofică şi morală s-a dezvoltat. a glăsuit Heracle. Tu-mi poţi fi de folos? — Ţi-am spus-o. pentru a se găsi şi izvorul celor douăsprezece munci.. Apoi. dar vreau să ispăşesc îngrozitoarea-mi crimă. şi anume acelea care ilustrează ideea de bază pe care a urmărit-o autorul: lupta omului împotriva elementelor ostile — naturale şi sociale — pentru a-şi dobândi o viaţă mai bună. din Micena. şi fratriile în triburi. Urmându-mă pe mine ai să fii victorios. În ceea ce priveşte faptele menţionate. Alexandru Mitru a luat legenda în faza ei ultimă şi a ales elementele esenţiale — originea divină a eroului. Ulterior. Deianeira.16 plămădite. după dorinţa Herei. iar după moartea ta numele lui Heracle va fi slăvit pe veci. De pildă. acolo unde se putea face. a fost purtat pe colina Aventin şi pus să lupte cu monstrul Cacus etc. Acolo unde cronologia este sigură — argonauţi. apoteoza — şi le-a expus cu talentul său preabinecunoscut. luptând neînfricat şi preschimbând tot răul urzit acolo-n slăvi. semnificaţia legendelor. mânia Herei. Eu nu mă tem de soartă şi nu m-aş fi supus. Dar în afară de alegerea judicioasă a materialului expus.

ci şi în vieţile celorlalţi eroi. de altfel. — Ia stai.. ca să arate ce puternic animal doborâse el. Am să mă lupt cu Hera. Heracle. relatând uciderea lui Perifete de către Tezeu. c-abia plecat. în apoteoza lui Heracle. Aleg drumul Virtuţii… În acest scurt schimb de replici este exprimată ideea călăuzitoare pe care caută s-o ilustreze Alexandru Mitru nu numai în viaţa lui Heracle. am să fiu fericit. drept armă de atac. dar cu ea el va fi neînvins”(Theseus. pe nume Perifete. Editura ştiinţifică . Atena şi Nike. despre Tezeu. se folosea de o măciucă. a luat-o şi a făcut-o armă. Ce te grăbeşti atâta? Viaţa tot ţi-e sfârşită — eşti doar în mâna mea. Vei fi mai mulţumit. s-a-nduplecat şi Hera. aşa cum Heracles s-a folosit de pielea leului. Comparând ici şi colo cele expuse de Alexandru Mitru despre Tezeu cu cele relatate de Plutarh.Barbu . Studiu introductiv . adânc. Autorul a mai găsit. şi dup-atâta truda şi-atâtea suferinţe. notiţe istorice şi note de N. pe care le arată. de-aramă. Biograful antic avea în faţă o sumedenie de versiuni. Acolo însuşi Zeus l-a întâmpinat la porţi. Nike conducea carul. iar Theseus arăta că măciuca fusese învinsă de el. adesea contradictorii. S-a-ntors spre Desfrânare şi i-a rostit cu silă: — Josnică Desfrânare. zdrobindu-i cu o ghioagă teribilă. făcută-n fierăria Olimpului de zeul cel mai meşter. ne dăm şi mai bine seama de specificul fiecăruia dintre cele două expuneri. l-a ucis. cap. nu mă poţi amăgi!. de care s-a folosit toată viaţa. zeiţa biruinţei. de aceea era numit „măciucaşul”. L-au purtat spre Olimp. traducere . — Eu te aştept. şi când o voi înfrânge. dar Theseus. Dar Tezeu s-a ferit.. admirabile cuvinte spre a arăta strălucita înfăptuire a prezicerilor Virtuţii. Din volumul Plutarh . Bucureşti . a spus din nou Virtutea. 1960 . Plutarh. Plăcându-i măciuca. Tezeu a fost silit să lupte c-un fiu al lui Hefaistos. Arma a fulgerat pe lângă el cu zgomot.I. la câţiva stânjeni. a frânt câţiva copaci şi s-a înfipt în pământ. Şi şi-a ridicat ghioaga să arunce cu ea.” Viaţa lui Tezeu a fost scrisă şi de Plutarh. drumeţule! i-a strigat Perifete. Astfel citim: „Un car făcut din aur s-a coborât din cer şi-n el se aflau Hermes. Iar Hermes şi Atena l-au ridicat îndată pe erou între ei. luându-se la luptă cu el. tatăl său.17 — Mai bine dăruieşte-ţi viaţa numai plăcerii. spune: „Şi mai întâi Theseus a ucis în Epidauria pe Periphetes. care. l-a-mbiat Desfrânarea. La vorbele acestea Heracle a pus mâna pe greaua lui măciucă. Vieţi Paralele . El oprea toţi drumeţii. pe drumul gloriei. pe care le-ndurase în viaţa sa Heracle. VlII) Iată şi expunerea autorului român: „Aşa s-a întâmplat. Periphetes pusese mâna pe Theseus şi încerca să-l oprească a merge mai departe.

amintind şi de întemeierea Romei. care se bat cap in cap. în acest fel. cu sete. iar ideea morală vine şi transfigurează dramatismul care. mama lui Enea. Dar mai există şi punctul de vedere istoric al însemnătăţii pe care o acordau romanii legăturilor înrudirii lor cu zeii. triumful eforturilor biruitoare. se reflectă drumul pe care l-au parcurs influenţele de civilizaţie şi cultură exercitate de greci asupra . atunci dramatizarea originală a fabulaţiei dă adesea o zguduitoare forţă ideii morale. În al doilea rând. În călătoria legendară a lui Enea. uimit că un flăcău ca el cutează să-l înfrunte. al cărui fiu. creând amănunte esenţiale pentru mişcarea dramatică. S-a trântit la pământ. Perifete.. căruia se adresează cartea. pesimist. binefăcătoare pentru oameni. iraţional. Dimpotrivă. având în vedere cititorii cărora se adresează. se spun în această privinţă” (Plutarh. Plutarh. în lumină. pe care a urmărit s-o pună în lumină neîncetat autorul.18 Până ce Perifete s-o poată ridica. Faptul. constatăm că Plutarh expune pe scurt uciderea lui Perifete. Tezeu n-a pierdut vremea. din care au făcut parte Cezar şi August. Înserarea legendei lui Enea este cât se poate de binevenită din mai multe puncte de vedere. căutând să-şi afle ghioaga de unde o zvârlise. fără sens. dar stăruie mai mult asupra amănuntului că Tezeu i-a luat măciuca. Însă Tezeu. Theseus. X). de felul următor: „Dar se spune că Theseus n-a luat localitatea Eleusis când s-a dus prima oară la Atena. este aceea a biruinţei omului când este perseverent. a întemeiat ginta Iuliilor. chiar împotriva hotărârii zeilor. alături de hâda figură şi îndeletnicire a lui Perifete. una dintre cele mai interesante figuri de erou antic. pe care nu i le punea la îndemână legenda. şi în acest caz pregnanţa dramatică a unui fapt ilustrează. Şi. de la Troia până în Italia. a dat un răget groaznic. autorul a eliminat. şi asupra comparaţiei cu pielea de leu a lui Heracle. este captivat mai mult de interpretarea decât de expunerea faptelor cu amănunte dramatice. I-a sărit de grumaz. ci mai în urmă …Astfel de ştiri. ideea morală pe care vrea s-o exprime. subliniază acţiunea eroică. a lui Tezeu. moralist-istoric. în expunere. ar fi de-a dreptul descurajator. Chiar sfârşitul tragic al unui erou — de pildă Heracle — este nimbat de aureola biruinţei. Autorul a avut buna inspiraţie de a insera în volum şi legenda lui Enea şi. Un punct de vedere este acela al evitării de a rămâne necunoscută publicului cititor. de a releva încă o dată. l-a tot împuns cu lancea. aşa cum este expus la autorul român. până ce l-a răpus”. cap. Alexandru Mitru reliefează faptul. îl dramatizează. mai luminos decât expunerea abstractă. prin Afrodita. ca întotdeauna. Şi. Citind cele două pasaje. orice contradicţie cu privire la legende.. În acest fel. ajută la concentrarea atenţiei asupra dramatismului şi semnificaţiei morale a activităţii diferiţilor eroi. Iulus sau Ascaniu. dacă ţinem seama că ideea de bază.

aşa cum se spunea chiar în antichitate. plină de înţeles moral. sub o formă mai vagă. din îmbinarea lor. Aşadar. dar nefăcându-se abuz nici de neologisme. autorul expune legendele. De pilda: „Femeile plângeau în hohot lângă palatul lui Egeu. romanii şi-au putut realiza creaţiile materiale şi culturale. Cuvintele „năvală”. spre a le expune viaţa legendară. ci influenţa ei a fost profundă şi la Roma. pe lângă încântarea. dramatism. venise la Atena fiul regelui Minos de la Creta — ca să ia parte la concursuri”. 2. şi totuşi. i-a povestit că. nu transformă totuşi textul într-o înşiruire de versuri. pregnante. mai departe. şi predomină. care poartă caracteristicile geniului lor propriu. „reci”. evocaţi în note şi. cu mâhnire. Procedând în acest fel. ceea ce conferă expunerii relief. Ideile sunt exprimate în proză ritmată. Dar. Iară bărbaţii. atenţia este dusă şi spre realităţile istorice. Nu trebuie uitat însă că ceea ce dă un deosebit farmec expunerii este proza ritmată. basileii ahei. propoziţia şi fraza de două propoziţii şi. forţă. patos. mai demult. Rezumând cele arătate cu privire la cea de-a doua parte a lucrării. de la Perseu la Enea. Autorul a ales cele mai interesante figuri de eroi. El a avut prilejul să ilustreze din belşug ideea centrală arătată mai sus şi. sub influenţa acestei culturi. să dea şi unele amănunte asupra realităţilor sociale şi politice care au condiţionat înflorirea acestor legende. ritmul este întrebuinţat de autor numai acolo unde se cer accentuate dramatic anumite situaţii. Civilizaţia miceniană. dialogul.19 romanilor. cătau spre ele şi tăceau”. putem afirma că: 1. şi. pe care o simte cititorul. evitându-se arhaismele. în expunerea legendelor. îndeosebi. Stilul este şi în această parte a cărţii cât se pare de bine potrivit cu conţinutul. rând pe rând. în acest fel. „a începe”. autorul continuă: „Şi regele. Romanii au cucerit Grecia. care. Cronologia este în conformitate cu ipotezele cele mai plauzibile. „înspumate” n-au nimic extraordinar. „ape”. deşi se întâlneşte destul de des. s-ar putea spune. Iată un exemplu edificator: „Da-ndată a început năvala de ape reci şi înspumate peste corăbiile troiene şi vuietul s-a înteţit”. dând astfel mitului şi legendei suportul realităţii. bine alese. în acelaşi timp. în realitate. Cuvintele sunt parcă luate din lumea basmului: expresive. Autorul a procedat deci foarte potrivit când a vorbit şi despre Enea. . căci. cu privire la cincisprezece eroi. iar realităţii haina fermecătoare a basmului. autorul a izbutit să exprime plastic şi poetic ideea. Fraza este adesea mijlocie. plin de durere. cultura greacă i-a cucerit pe romani. şefii triburilor antice sunt. dar. dar mai ales în note. mitologia greacă n-a exercitat influenţe numai asupra culturii şi literaturii greceşti.

tot aşa în „Legendele eroilor” s-a aruncat o lumină deosebită asupra lui Heracle. NICOLAE I. „Legendele eroilor" contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor şi la educaţia tinerei generaţii. punându-i în faţă modele de luptă dârză. în felul acesta naraţia este însoţită de explicaţia raţională a plăsmuirilor fanteziei. Zicem „mitologie”. Notele vin sa lămurească. altceva decât o mitologie. Aşa cum în „Legendele zeilor” s-a dat o deosebită atenţie figurii lui Prometeu. dialogul. oamenii pot triumfa asupra tuturor obstacolelor şi chiar asupra voinţei zeilor. 4. se formulează năzuinţe spre mai bine şi spre mai frumos.20 3. sprintenă prin muzicalitatea ritmului frazei. ritmul conferă o voiciune şi pregnanţă poetică de primul ordin.vocabularul. în care. plastică prin pregnanţa şi culoarea termenilor şi epitetelor. lărgirea şi îmbogăţirea originală a fabulaţiei. * Din cele expuse. 6. şi anume că. Prin toate aceste calităţi. dacă nu cea mai izbutită. pornind de la realităţi certe. Ca şi „Legendele zeilor”. 5. cartea de faţă este una dintre cele mai izbutite scrise la noi în acest gen. prin explicaţii ştiinţifice. BARBU . Ideea călăuzitoare în expunere a fost aceea care a stat la baza plăsmuirii acestor legende. multe din ciudăţeniile miturilor. în fond. Prof. 7. dar o mitologie scrisă într-o formă literară vie. Este unul din meritele de seamă ale acestei lucrări. se vede limpede că autorul „Legendelor Olimpului” n-a precupeţit nici un efort spre a da o dezlegare cât mai judicioasă problemelor pe care le ridica alcătuirea acestei mitologii. fiindcă „Legendele Olimpului” nu constituie. luptând cu dârzenie şi curaj neistovit. create de antici. Dramatizarea acţiunii.

bătrâne. Cel tînăr şi cu păr bălai. În fruntea lor e Hesiode. Pare-o corabie pe care O ţine ancora la ţărm. Teogonia – renumit poem . „Binevenit să fii. Priviţi! Pe punte s-a urcat Homer cel orb şi înţelept. plină de vise Şi de legende. din aripă de vultur. mai cătaţi! Pe punte Au poposit şi alţi poeţi. Cântându-şi lin „Teogonia” . Pana-mi. În călimara de argint. Mai stă încă la ţărm. O să pornească iar Pe marea Învolburată A fanteziei. în care este povestită imaginara naştere a zeilor . Îţi mulţumim că ne-nsoţeşti!” Ci iată. Teocrit Şi Apolonius din Rodos.. Mai sunt şi Pindar.21 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI A murgul s-a lăsat pe nesimţite. Şi trîmbiţele vor suna. Corabia. Abia de se mai cern pe masă Stropi roşiatici de lumină. Prinţ al aezilor elini! Slăvită-ţi fie lira sfântă Şi glasul tău tremurător Care-a rostit atîtea versuri. Şi poeţi. Da-n noaptea asta Voi da semnalul de plecare..

Poeţii vor suna din lire... Prin care cei de-odinioară Atâtea taine-şi tâlcuiau. Vântul va bate-ncetinel Şi marea ne va legăna . În noaptea asta vom pleca Şi o să colindăm. Ţărm după ţărm. cel cu grai duios.. Euripide Şi Pausanias şi Virgiliu Şi exilatul de la Tomis : Ovidiu.22 Eschil.. Vom fi-n tovărăşie bună. Urcaţi-vă deci toţi pe punte. Sofocle. Iar noi tăcuţi vom asculta Fermecătoarele legende. Urcaţi-vă … Şi . Pe valurile-i înspumate. dragi prieteni. toată Elada... . să pornim!.

pe care le ţesea anume din frunze şi din ierburi verzi.. Nu mai puţin o îndrăgise Uranus pe soţia lui. că lumea noastră cea de astăzi : pământul – plin de flori şi fructe. din haos s-a desprins pământul. suflând repezi. pe care i-a numit titani. precum cântau poeţii. şi el era cel mai şiret. şi noaptea o învăluia într-o hlamidă albăstruie. acela care înconjura. cel mai dibaci dintre titani. haos învârtejit şi negru. ai lacurilor de cleştar. cu râuri limpezi şi izvoare – soarele. Iar ea se-mpodobea pentru Uranus şi îşi punea veşminte scumpe. Îşi presăra în păr miresme din cele mai alese flori. ziua.23 ZEIŢA GHEEA e povesteşte. Dragostea a unit pe Gheea cu cel dintâi bărbat. Şi îl privea cu ochii limpezi. Primul născut a fost Oceanul1 (sau Ocheanos). Pămîntul nostru larg şi darnic. plină de aştri lucitori. întreg pământul. c-un brâu de ape scânteietor. fără hotare. luna. era cerul. cerul înalt şi plin de stele. Ce mult îşi iubea Gheea soţul!. O dezmierda cu ploi şi vânturi. Lumea întreagă era-n haos. S . Gheea i-a dăruit soţului său şase feciori şi şase fete. La vremea sorocită. Uranus. cât o să fie lumea lume. Şi el Uranus. Celui din urmă i-au zis Cronos. fără formă.n-au fost întotdeauna astfel. şi nu se sătura să-i spună că ea va fi mereu a lui. atâta timp cât era ziuă. zeul îi aşternea pe frunte cununi de aur şi lumină. Ca să-i arate dragostea. Însă. în legendă.. noaptea şi vânturile. strălucitori şi azurii. Iară pământul rupt din haos era însăşi zeiţa Gheea.

de-o azvârleai de pe pământ în mult prea mohorâtul Tartar. Din pricina aceasta dragostea lui faţă de Gheea pălea mereu. enormi. URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII u mai avea încredere în nimeni. Dar cum năştea un nou copil. nici măcar în soţia sa. Dacă ar fi căzut din cer o nicovală pe pământ.24 S-au născut mai apoi ciclopii : trei fraţi. Şi tot atâta timp trecea. să-i elibereze iar copiii din Tartarul întunecat. cu umilinţă şi cu lacrimi. Şi-atunci a chemat într-o seară pe toţi copiii-n jurul lui şi i-a zvârlit într-un afund . Asta nu putea zeiţa să-ngăduie la nesfârşit. în prea întunecosul Tartar. necruţători. orbitoare. îi trebuiau cam nouă zile şi nouă nopţi. Trei ziduri o împrejmuiau. degrabă primejdia care-l pândea. Fii bun. Se mâniase-n sinea ei.se frământa să afle-un mijloc potrivit ca să înlăture. numiţi aşa fiindcă aveau pe trupurile lor uriaşe câte-o sută de braţe lungi şi monstruoase. Era deci liniştit stăpânul şi bucuros că a scăpat de orişice ameninţare. Uranus. avea cheia. de către unul din feciori. Zeul Uranus avea darul de a putea citi-n viitor. — Îndură-te. Cum ? Ea-i năştea atâţia prunci şi n-avea parte de nici unul ? Zăceau pe veci închişi în Tartar şi n-avea dreptul să-i mai vadă ? Nu. plină de spaimă. Din închisoarea asta mare feciorii nu puteau ieşi. Acum însă i-era destul. ziduri puternice de-aramă şi-un râu cumplit de foc şi smoală3 . fii bun. hidoşi. Gheea vedea. După ciclopi s-au mai ivit alţi trei feciori: hecantohirii sau centimanii. din locul de stăpân ceresc. Aceştia erau meşteri buni şi învăţaseră să facă. Doar el. că zeul i-l smulgea din braţe şi-l închidea în temniţă. cu câte-un singur ochi aşezat în mijlocul frunţii. frumoasa Gheea2 avea să nască şi alţi prunci – unii cu forme-ngrozitoare. în timp ce lacrimi de izvoare îi lunecau peste obraz. tunete grele. şi trăsnete nimicitoare. Şi-a rugat mai întâi bărbatul. Peste un timp. Zâmbea din nou soţiei sale şi îi spunea că-i este dragă. Şi-nfricoşat . ce izbeau urechile ca un ciocan. Mai înainte vreme. dă-le drumul! Nu N . Acolo îşi făcuse zeul o închisoare cu porţi grele. Uranus. Şi-aşa aflase că-ntr-o zi urma să fie răsturnat. zice legenda. Uranus. într-un lăcaş de sub pămînt: fulgere lucii. îi cerea ea nemângâiată. Gheea nu îndrăznise să încalce voia soţului ei Uranus – şi îndurase făr-o vorbă poruncile şi silnicia.

prin vrăji numai de ea ştiute. în acelaşi timp. şiret. deşi era nevinovat. A stat acolo până noaptea. Din el zeiţa şi-a făcut o armă ca o seceră. zeul era puternic. Dorea de mult să se răzbune. ascunzându-i. Zeul Uranus era însă crud şi neînduplecat. Era teribil când striga şi când se supăra Uranus.... Ţinea la stăpânirea lui. Şi-a-năbuşit plânsul în piept şi şi-a plecat. că este gata să se lupte şi să-l doboare pe Uranus din cerul lui nemărginit. tăişul ei scânteietor. fiii. să pună mâna pe putere. pentru că-i zeu nemuritor. În schimb el poate fi învins cu arma asta sclipitoare. tăcută. în gându-i. A pătruns apoi. când Uranus se odihnea. Nu se înduioşa deloc. S-a strecurat prin întuneric. Îţi stau chezaşă pentru dânşii că nu îţi vor răpi puterea.. Din acel loc putea să vadă. sfătuit de Gheea. Cine se-ncumetă să fie stăpânitor în locul lui ? CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS oţi au tăcut înfricoşaţi de vorbele cutezătoare. până la fiii ei. Însă. se ruşinau să dea o luptă. titanii. Ştia că lupta-i cu primejdii şi mai ştia prea bine Cronos că ne-izbânda T . plin de grijă. până în Tartarul adânc. Nu e-n căderea ta să judeci faptele ce le hotărăsc. Uranus era tatăl lor. A deschis porţile uriaşe. fruntea. i-a răspuns. tot atunci s-a hotărât să-l pedepsească pe soţul său ne-ndurător. şi i-a-ntrebat cu glas şoptit : — Care din voi ar fi în stare să îl înfrunte pe Uranus ? Ştiţi că nu poate fi ucis. pentru că-l aruncase-n Tartar. Şi s-a răstit către zeiţă : — Vezi-ţi de rosturile tale. şi faţă-n faţă nu puteau să îl doboare nicidecum. aşteptând clipa potrivită când va putea să îl lovească pe tatăl său. — Mă voi supune!.. pe furiş. titanii. Toţi au tăcut afar' de Cronos. s-a ascuns după nişte stânci. în depărtare.. a luat în mână secera şi. tot pe şoptite...25 merită osânda asta nişte copii nevinovaţi. Iar pe furiş. şi Gheea n-a mai spus nimic. dar el nu putea fi zărit. pândind cu dinţii încleştaţi. dacă vei fi mai milostiv. El era foarte îndrăzneţ şi. zeul Uranus. Prin farmece necunoscute. orişice . Cum să-şi lovească ei chiar tatăl – deşi îi pedepsise greu ? Apoi. Pe urmă. s-a furişat pe porţi afară. ce erau tot de diamant. şi iată cel mai bun prilej. când îşi vedea soţia plângând. Fără să stea prea mult pe gânduri. S-a apropiat de mama sa şi i-a răspuns. Şi îl ura pe tatăl său. Gheea a scos din sânul ei un diamant strălucitor.

Putea să cârmuiască-n voie. fecior nevrednic! Blestem . Din ascunziş a sărit Cronos cu secera în mâna dreaptă.. Era beat de bucurie şi de triumf . acuma. a spus Ocean. Ceilalţi titani şi titanide urmau să-i fie sfetnici lui.de tată şi de zeu. Uranus a căzut în tină. Nu mai putea să dea-napoi. îţi doresc să ai parte. însângerat de Cronos.26 ar fi dus la pedepsirea lui şi-a Gheei. Şi-n sfârşit. din înalt. trebuia. N-avea de cine să se teamă. tu vrei puterea ? Nu este drept.. Zeul Uranus. Şi a făcut o nuntă mare. larg. stăpânul aş fi eu.. Părea că o să-nceapă zarva. Şi asta n-o putea uita prietena lui Uranus. cu trufie. Deodată l-a zărit că vine.A poruncit să se deschidă. Rănit în pântec. Şi fraţii lui. Să facă tot ce-i va plăcea. pornind către o insulă ca să-şi găsească adăpost.. El biruise. se coborâse pe pământ. în timpul cât şezuse-nchis în veşnic mohorâtul Tartar. şi nu ţi-o dau. Mai mult. Acuma noi suntem stăpânii — Îţi mulţumim. O nuntă cum nu se văzuse până atunci în univers. a hoărât să-şi ia în primul rând soţie.. cătând-o pe soţia lui. La nuntă au venit titanii şi titanidele în păr. Uranus i-ar fi osândit la chinuri înfricoşătoare.. Visul pe care şi-l făcuse titanul cel ambiţios. căci fraţii şi surorile ţineau cu el. ce se ivise tot din haos. să-i . Cronos atunci l-a înfruntat : — În lupta grea care s-a dat.. porţile de diamant. şi tu de-aceeaşi soartă pe care o am astăzi eu! Da! Te blestem. nimeni nu s-a grăbit să-mi vie cât de puţin într-ajutor. Dar tu eşti fratele cel mic. iată. Şi. Ocean.. titanul l-a lovit în pântec4 . adică noaptea întunecată.. după multă vorbă. Blestemul meu se va-mplini oricât ai fi tu de şiret… Dar Cronos n-auzea nimic. misterioasă. mulţumit... cândva. şi nu se cade să ajungi cârmuitor peste ceilalţi. Dar nu ştiau că-n vremea asta zeiţa Nix7 . căci sunt mai mare şi-nţelept. Au râs şi au benchetuit. şi-l trăia. Aşa a luat Cronos puterea5 peste pământ şi peste cer. se hotărâse să-l răzbune pe zeul izgonit din cer. Ocean se cam întunecase.. noaptea.. Şi-acum. Uranus o rugase să îl răzbune în vreun fel. plin de sânge. Şi-a ales-o pe mândra Reea6. Se bucurau că sunt stăpâni. Deci. ceilalţi titani . se zvârcolea pe jos strigînd : — Cronos. Până să ia aminte zeul că e pândit de fiul său. să-nvingă pe cârmuitorul de pân-atunci al cerului.. neapărat. De drept. De mine doar ascultă toţi. ducând cu sine noaptea neagră. — Eu v-am scăpat! le-a rostit dânsul. s-au înţeles să-l recunoască pe Cronos drept cârmuitor. Ea îl văzuse pe Uranus lovit. spunându-i c-o să-l facă sfetnic. îl ajutau. cea mai frumoasă titanidă. Dar Cronos l-a înduplecat pe fratele său mai în vârstă. s-au grămădit iute la porţi şi au ieşit afară toţi .

Odrasle ce aveau să poarte nenorocire pe pământ. care-şi acoperea tot trupul sub un văl lung. tirane Cronos.. strigase cu glas tare Nix.. să te văd. Apate – care-avea putinţa să amăgească şi să-nşele pe zei şi oameni deopotrivă . cum îţi va fi domnia ta. Eris – discordia cea cruntă. întunecat. pe Ker – adică nimicirea şi pe Tanatos – zeul morţii. O. zeule Cronos. zeiţa Nix năştea din beznă nişte odrasle monstruoase. care te veseleşti atât la nunta ta cu mândra Reea! Astfel se începea domnia zeului Cronos cel şiret. benchetuind nepăsător. Astfel ea aducea în lume pe Hipnos – somnul plin de vise şi de fantasme-ntunecate . sub blestemele lui Uranus şi uneltirile zeiţei. . ce-ai dobândit-o mişeleşte de la Uranus. Nemesis – aspra răzbunare . — Aş vrea să văd. înstelatul. Noaptea vroia să-i împlinească această rugăminte a sa. Şi-n timp ce Cronos sta la nuntă.27 pedepsească pe titani.

căsătorită cu Astreu. Domnia lui Cronos simboliza tocmai această putere a timpului asupra întregii lumi. în concepţia elinilor. Dintre toate aceste opere de artă. El este tatăl tuturor fiinţelor. Căsătoria ei cu Cronos urma să dovedească oamenilor din antichitate că timpul hotărăşte cele care se petrec pe pământ. cel aducător de ploaie. întunericul cel mohorât din subteranele pământului. Zeiţa Nix – noaptea cea veşnică – căsătorită cu Erebul. mamă a zeilor. elinii. dată de mama sa. În mijlocul tabloului. uneori artiştii obişnuiau să-l zugrăvească sau să-l sculpteze pe Cronos cu umerii înaripaţi (timpul care zboară). Notul – vântul de la miazăzi. Râul de foc şi smoală. Din versurile lui s-au inspirat. mai mulţi pictori şi sculptori. Cronos – la romani Saturn – se confundă. 5. şi tot el le înghite. era numit de către elini : Fleghietonul.la romani Tera. o clepsidră. secera cu care l-a doborât pe tatăl său. Eurul – vântul prielnic din răsărit. îşi blestemă feciorul să fie şi el cândva doborât de propriul său copil. În mână are. în poemul său „Teogonia". Hiperion şi cu soţia sa. apele şi fiinţele vii. ba chiar şi nesfârşitele cortegii de zeităţi. un băietan. ca şi zeiţa Gheea. în decursul veacurilor. a cărei fiică era." Imnul slăvea în acest chip pe Gheea. de cele mai multe ori. şi Zefirul – vântul răcoros din asfinţit. pentru că vechii greci. De aceea avea aceleaşi însuşiri ca şi ea.. La rândul ei. intitulat: „Mutilarea lui Uranus". secera care înseamnă sfârşitul tuturor lucrurilor. aceea care nutreşte toate fiinţele răspândite în lume. socoteau că din unirea pământului cu cerul – şi din urmaşii lor – s-a născut tot ce se găseşte în univers : aştrii. au avut la început două odrasle : pe Eter – lumina veşnică – şi Hemera – ziua care înveseleşte sufletele oamenilor. tot pământul. „Tempus edax Verum" – „timpul care distruge totul” – cum zice Ovidiu. luceafărul de dimineaţă şi cele patru vânturi: Boreul – vântul năprasnic dinspre miazănoapte. 2. în număr de trei mii. avînd alăturea de el globul şi un orologiu cu apă. numite oceanide. . care înconjura Tartarul. 4. cu timpul care se scurge. o ieşit din ascunzişul său şi l-a atacat pe Uranus cu secera de diamant. te salut pe tine.închipuia. spuneau legendele eline. Într-un imn atribuit bătrânului Homer. şi ai celor trei mii de nimfe. într-o expresie rămasă celebră.. fii binevoitoare cântecelor mele şi dăruieşte-mi o viaţă fericită!. Gheea. Gemând de durere. lumina şi vânturile. Cronos. cum. Oceanul şi zeiţa titanidă Tetis erau socotiţi drept părinţii tuturor râurilor. Îndură-te. O. Zeul cerului înstelat a căzut jos. artistul a pictat pământul.28 Note: 1. Teea. cea mai impresionantă pare a fi tabloul zugrăvit de pictorul Vasari. au odrăslit pe Helios – soarele. Alt titan. Reea. 6. a născut toate stelele care lucesc pe boltă. din legendă. aurora. Iar Eos. ce populau Olimpul şi întreaga lume. străvechea mamă a tuturor. soaţă a lui Uranus înstelatul. Selene – luna şi Eos – aurora. Povestirea luptei pe viaţă şi pe moarte dintre Uranus şi Cronos o face poetul Hesiode. 7. 3. Gheea era slăvită astfel: „Eu voi cânta pământul. cum se va vedea mai tîrziu. pentru elini... De aceea .

La fel ca tatăl său. dar mulţumit tot nu era. că temniţele se deschid. atunci când face prevestiri. sub ochii-ndureraţi ai mamei.29 ZEUS ăcuse nunta zeul Cronos.. destul de bine. Uranus. născuţi de Reea. nu se înşală niciodată. se vor scula cu arme-n mâini şi îl vor răsturna din slavă. De câte ori venea pe lume un D . Cronos a făurit un plan. ce-a mai fost pe biata Reea!. Copiii lui. înşelăciunea îi tot tulburau inima. O. Fiicele nopţii : răzbunarea. Tatăl a şi cerut-o Reei şi a-nghiţit-o deîndată. Cât a mai plâns! Însă zadarnic. nu-n Tartar. Gînduri ascunse-l frământau.. Uranus nu voia să spună – deşi poate ştia şi asta – care dintre feciori anume îl va lovi pe zeul Cronos. F CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE orind să scape de primejdii. îşi va înlătura copiii. Ştia că tatăl său. discordia. îşi pregătise o domnie şi lungă şi îmbelşugată. N-a fost el însuşi zăvorât. dar nu în temniţă. Uranus. Şi tatăl său îi prorocise că va veni o zi în care va-ndura grele încercări. Ştia el doar. şi n-a ieşit atât de lesne cu ajutorul mamei sale ? Primul copil născut de Reea a fost o fată : Hestia.

ca să îţi scapi din Tartar fiii. A-nfăşurat frumos o piatră în scutece moi. şi cum n-avea vederea bună. Şi s-a făcut că lăcrămează. neagră. Reea a şi născut un fiu. tu.. precum mi-ai poruncit.. i-a grăit Gheea. şi ce va fi. şi trei fete : pe Hestia. să-l mănânce. pe care l-am născut azi-noapte. şi s-a întors acasă iute. Gheea. Şi tu ai suferit ca mine şi te-ai luptat cu soţul tău. a luat pietroiul cel învelit în scutece. În peşteră vei naşte-n voie. şi s-a înduioşat adânc. A cugetat un timp zeiţa : cum ar putea să o ajute pe greu lovita ei copilă ? A cugetat şi a găsit că e mai bine s-o ascundă pe blânda Reea undeva. îi înghiţea cât ai clipi. Demetra. Vroia să nu-nţeleagă zeul că-i vicleşug tot ce făcea.. REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL e pare că-n aceeaşi noapte soaţa lui Cronos a fugit în insula cea mare. mamă a zeilor cereşti!. Era al şaselea copil şi cel din urmă ce-l avea. ca lupul când ajunge în ţarcul mieilor. grăbit.. a socotit că-i fiul său. Ajută-mă acum.. de copil. ţi-am adus ultimul vlăstar. Născuse până-n acea zi soţului său doi fii. a alergat la buna Gheea. înalt. încăpător şi sănătos. Şi el. Este o peşteră acolo. S . sărmano.. Creta.. Cronos. în insula numită Creta. o. în timpul cât o fi să nască. Simţind apoi zeiţa Reea că este timpul să aducă pe lume-al şaselea copil.30 nou copil. a glăsuit zeiţa Reea. până să-şi reverse Eos razele ei trandafirii. pe Hades şi pe Poseidon. Mama şi-a-ncredinţat copilul bunicii lui.. — Să nu mai plângi. Cronos. — Iată. Hera. A deschis larg gura flămândă şi piatra i-a căzut pe gât. A hohotit în faţa ei : — Ajută-mă. vom mai vedea. mare Gheea.. Gheea a auzit pe soaţa zeului Cronos cum plângea. zeiţa Gheea. pânâ în pântecele-i negru. de foamea cruntă a lui Cronos. Te voi călăuzi. Cronos striga să i-l aducă. la stână. S-a dus în peştera de piatră şi. şi-a dat-o soţului său. Vreau să-mi păstrez şi eu un fiu .. în coasta plină de verdeaţă a unui munte drept. călăuzită chiar de Gheea. pe ultimul vlăstar al meu. adâncă. Sărmana mamă-nspăimântată era silită să-şi aducă ea însăşi pruncii nou-născuţi şi să-i dea hulpavului tată. răcoroasă .

şi copilul ar fi fost straşnic pedepsiţi. Ele au aşezat băiatul – căruia mama şi bunica i-au spus. pe Ida şi pe Adrasteea. colo-n Creta. în Creta. ca din cer să nu s-audă nici un scâncet şi nici un plânset de copil. a râs cu poftă zeul Cronos. nimfele au adus o capră. cum nu făceau albinele decât în stupii de pe Ida. cu putere. în peştera muntelui Ida. odată s-a-ntâmplat ca Zeus să rămână-n pumn cu unul dintre-aceste coarne. Zeus alerga peste tot. Astfel creştea feciorul cel mai mic al Reei. să-l alăpteze pe fiul său cel mititel. Vorbea cu Zeus ca o mamă şi se făcea că îl împunge cu coarnele ei cele lungi. căci cornul se umplea la loc. neurmărit de ochi străini şi duşmănoşi. struguri şi alte bunătăţi de soi. sfetnicii săi. de mic. Cronos. zburda printre stejarii de pe munte. Iar dacă zeul afla taina. Crescând puţin mai mare. A mai chemat şi două nimfe. Făcea. pere. să-l răstoarne pe tatăl său şi să ia el în mâini puterea. ha. fără de voia sa. Drept mângâiere Amalteei. Trăia însă pe-atunci. şi Gheea. . voinic. încât era pericol mare. jucându-se cu Amalteea. Altă primejdie s-a stins!.. Capra avea grai omenesc. Zeus – într-un culcuş făcut din aur. puteau s-audă zgomotul. Apoi să cânte şi să strige atât de tare. fiicele regelui din Creta. născuţi tot de zeiţa Gheea. să facă danţuri zgomotoase. Capra putea mânca din fructe de câte ori îi venea poftă. S-a mai dus unul. Reea.. cu ea. Era o capră fermecată. să bată-n scuturi. Şi nimfele-l hrăneau pe Zeus cu laptele acestei capre şi cu o miere parfumată. Vestita capră Amalteea. ce aveau nume de cureţi. care stătea la pândă... Pentru că mama nu putea să vină-n Creta. la intrarea peşterii. El o iubea pe Amalteea şi s-a mâhnit că i-a făcut rău. a hotărât ca acest corn1 să fie veşnic plin cu fructe : smochine. cât un bărbat din cei mai zdraveni. Pentru că. Gheea le-a poruncit să vină şi. atât de mare gălăgie. şi Zeus se făcuse mare. ha. precum se spune. gata să-şi împlinească soarta cea prevestită de Uranus. Nici nu trecuse bine anul. şi chiar vreunul dintre ceilalţi fraţi şi surori. din prima clipă. Şi nu ştia că-n acea clipă începea să se împlinească blestemul zeului Uranus. Şi el se înălţa-ntr-un an. un neam de semizei războinici. ha!. De mic avea putere-n braţe. cu săbiile şi lăncile. Copilul apuca-n mânuţe coarnele caprei Amalteea şi se lupta. un copil bucălat se află în braţele bunicii sale. cât altu-n douăzeci şi cinci. iată. Încât.31 — Ha. decât arar şi pe ascuns. mere. bătea din palme şi ţipa.

care îi ocrotea trupul în luptă – pavăză ce nu putea fi străpunsă de nici un fel de armă : sabie. După moarte. Este constelaţia Caprei. lance sau săgeată.32 Note: 1. Cornul caprei fermecate Amalteea era simbolul belşugului şi se chema cornul abundenţei. cum povesteau legendele eline. Iar din pielea ei şi-a făcut zeiţa Atena egida. şi mai târziu romanii. îşi pictau sau sculptau uneori pe locuinţe acest simbol. Elinii. în amintirea copilăriei sale. . Amalteea a fost pusă de Zeus pe bolta cerească. socotindu-l aducător de noroc. sau pavăza.

crescut în Creta. F . ce se chema ambrozie. Se povesteşte că în vremea cât mai era încă micuţ. îi spusese despre ciudata prevestire şi de blestemul lui Uranus. când a ajuns şi el stăpân. Ştia că nici bunica. ţâşnea din piatră un izvor. Ambrozia – de zece ori mai dulce decât însăşi mierea – era o hrană pentru zei. a dobândit puteri cereşti. ci din adâncuri izbucnea o băutură fără seamăn. Şi. Zeus le-a săvârşit pe urmă. să tragă carul din petale de albe flori de trandafir al preafrumoasei Afrodita.. mândra zeiţă a iubirii. Însă toate aceste fapte. un cârd de albe porumbiţe zburau în fiecare zi pe ţărmul marelui Ocean şi-i aducea de-acolo-n ciocuri o hrană dulce. în timpul nopţii. să-i stea necontenit de veghe. Reea. Şi-i aducea această băutură – numită. din care nu puteau sorbi decât zeii nemuritori. l-a luat cu dânsul în Olimp. nu mai ţinea cu zeul Cronos. Pe gingaşele porumbiţe le-a hărăzit să fie simbol şi al blândeţii şi-al iubirii. când a ajuns stăpân. Un vultur se-nălţa. de-asemeni. Acolo. minunată. Dar nu era izvor cu apă. L-a pus chiar lângă tronul lui. Gheea. Mâncând ambrozia cea dulce. tot de zei. era la vârsta bărbăţiei. drept răsplată pentru vultur. şi să vestească primăvara. Zeus s-a înălţat mai iute. pe un munte. Deocamdată mai era în Creta şi-avea cu totul alte gânduri. pe ascuns. ca să se adape. prin gânguritul lor duios.33 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR eciorul cel mic al Reei. în zorii fiecărei zile. Mama sa. sorbind nectarul fermecat. Zeus. cel care fără nici o milă îşi înghiţise cinci copii.. nectar – lui Zeus. sub un stei uriaş.

sprijin în orice-mprejurare. atît de-nflăcărat. Zeiţa Metis era una din numeroasele copile pe care le avea Oceanul. Era nevoie deci de multă prudenţă şi înţelepciune. — Atâta vrei ?. din care a făcut îndată o băutură delicioasă. era singur. Dar ştim că a vorbit cu ea. şi-a uitat orice chibzuinţă şi i-a promis să-l sprijine... Zeus. Şi Zeus s-a gândit adânc. S-a prefăcut îndrăgostit şi i-a jurat s-o ia de soaţă. că dânsul i-a strigat D . Fiica titanului Ocean. Este neîndoios că soarta. Ei îi juraseră credinţă. Noi nu cunoaştem întâmplarea prin care Zeus a ajuns s-o întâlnească pe copilă. nu cuteza să se ridice în faţa soţului său. METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ in fericire pentru dânsul. iubire.. şi-a pornit repede acasă. dacă nu eu ? Căci toţi ceilalţi se află-n pântecul cel negru al hulpavului nostru tată. a luat această băutură . a cercetat prin ce mijloace şi-ar mai putea găsi tovarăşi gata să-l sprijine în luptă.. Moira1 . Dar cine poate fi acela. Cronos. Dar Reea era mult prea slabă. văzând pe Zeus că îi jură. N-avea alături. neînduplecată. pe malul fluviului Ocean. Metis. pe Reea. să-l ajute.. a hotărât că fapta asta eu trebuie s-o săvârşesc.34 „Uranus a rostit că una dintre odraslele lui Cronos o să pornească răzvrătirea. O plantă verde şi spinoasă. Zeus avea în tinereţe o vorbă ademenitoare şi un chip foarte atrăgător. Şi a aflat că vieţuieşte o verişoară a sa. — Ce vrei să faci în primul rând ? l-a întrebat Metis pe tânărul fecior al Reei. Abia se întorsese Reea în casa soţului său Cronos. nespus de bucuroasă c-o să-şi revadă toţi copiii. se frământa voinicul Zeus. pe malul fluviului Ocean2 . Reea. primul născut dintre titani. dacă şi ea se va-nvoi să-i dea un ajutor în lupta contra părintelui său Cronos. el. Asta-i uşor!. decât pe mama sa. De-aici ea a cules o plantă. a glăsuit copila Metis şi a plecat la hotarul lumii.. care părea a fi nectar." Numai că Zeus ştia bine că lângă Cronos sunt titanii. În schimb. — Întâi şi-ntâi aş vrea să-i văd ieşiţi din pântecul lui Cronos pe toţi cei înghiţiţi de el. Erau puternici fără seamăn şi nu se-nfricoşau de nimeni.

A venit timpul să ne luăm puterea ce ni se cuvine. s-au strâns în jurul blândei Reea. când deschisese poarta de diamant. îngrozit de cele ce se întâmplau. l-a dus la gură cu nesaţ şi a sorbit până la fund nectarul cel înşelător. cu îndrăzneală. a şi simţit că-i vine rău. — Fraţi şi surori! le-a rostit el. însă deasupra i-a turnat şi băutura de la Metis. Ceilalţi l-au sfârtecat cu C . Hera. Reea atât a aşteptat. pe cât se pare. auzind vestea. Fiii şi fetele lui Cronos au luat în mâini câte o armă şi-au năvălit cu toţii-n Tartar. la loc.35 s-aducă un ulcior mare cu nectar. Să nu fie nici o-ndoială asupra biruinţei noastre. CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI u toţii. şi Hades şi Poseidon. Avea acuma lângă sine pe cei cinci fraţi buni. Demetra . titanii. Dar pe ciclopii cei destoinici şi pe hecatonhirii groaznici îi zăvorâse iar. Deci. eliberase numai pe fraţii săi.. după ce s-au îmbrăţişat.. Tot trupul i se-ncrâncena şi se zbătea ca-n pragul morţii. Zeus l-a prins de gât pe monstru. în timp ce Cronos.. Ciclopii şi hecatonhirii îl urăsc mult pe zeul Cronos. Cronos. erau acolo. Însă titanii sUnt puternici şi sUnt mai numeroşi ca noi. haideţi să-i eliberăm!. Atunci. Într-adevăr.. pe monstrul hâd. Dar cum a ajuns băutura în pântecele lui divin. Deci trebuie să fim uniţi. zeul a luat în mână vasul plin. numit Campe. să mai avem şi-alţi câţiva prieteni. ca lupta s-o sfârşim cu bine. din timpul zeului Uranus. Ba Hades şi Poseidon aveau şi bărbi până la brâu. S-a repezit şi i-a umplut un vas de lut încăpător. s-au grăbit să-l vadă pe Zeus. — Noi le vom da drumul îndată. după ce totu-i izbutise. Şi Reea le-a împărtăşit fiilor şi fiicelor sale că Zeus le e salvatorul. de nădejde. — Grăbeşte-te! Sunt însetat! a grăit Cronos mânios. Gura i se căscase larg şi din gâtlejul lui uriaş au început să iasă. căci ei încă nu-l cunoşteau. ciclopii şi hecatonhirii. teferi. Nebănuind nimica. Şi fraţii şi surorile. Zeus s-a veselit grozav. Metis – care era şi ea de faţă – i-a amintit lui Zeus că sunt nişte uriaşi în Tartar. a grăit Zeus fraţilor. copiii: Hestia . ajutat de frumoasa Metis. fete şi băieţi. Ba mai pusese şi o strajă. se retrăsese pe un munte să chibzuiască-n linişte. Mai mult şi mai de necrezut este că toţi aceşti copii erau de astă dată mari.

Ca să-şi arate. De-aceea Zeus a cerut să i se facă un palat pe creasta cea mai îndrăzneaţă. Apoi cei trei fii ai lui Cronos au dat de veste-ntregii lumi : — De azi-nainte stăpânirea este în mâna altor zei. Iară lui Hades i-au făcut o cască tare năzdrăvană. Cum îşi punea casca pe cap. zeii au spart porţile largi. se revărsau şi înecau păşuni. mijlociul. au mai făurit şi lui Poseidon. P . Au cercetat toată Elada şi au găsit că este bine să-şi facă tabăra-n Olimp. cu fruntea sa încununată veşnic de ceţuri argintii. pe care le-au încredinţat lui Zeus. Şi unii şi alţii au jurat c-au să le fie credincioşi noilor zei ce se-nălţau. izbind cu pumnii şi genunchii.. zeul se făcea nevăzut. ogoare şi livezi. fratele cel mai mare. mijlociul. noul lor stăpân. Şi toţi câţi s-or alătura zeilor olimpieni. recunoştinţa către zei. şi cu Poseidon. Ţineau puterea pe nedrept. şi priveghea toată Elada. ciclopii au şi făurit fulgere. era-n vecinătatea mării cu ape albăstrii. până ce monstrul a căzut. Din temniţă au răsărit ciciopii şi hecatonhirii. Dacă izbea zeul cu furca. Titanii vor fi pedepsiţi. în luptă. vor primi o răsplată dreaptă. o furcă mare. de îndată. Olimpul3. De-asemeni. Egeea. pământul se cutremura şi apele ieşeau din văi. Sunt zeii ce şi-au ridicat palat pe muntele Olimp. tunete şi trăsnete. cu trei dinţi. ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP rimind şi darurile-acestea. Proptindu-se cu umerii.. zeii s-au hotărât s-aleagă un loc de luptă potrivit. Iar cei care-i vor înfrunta vor fi în Tartar prăbuşiţi. Nu era loc mai potrivit decât acesta pentru zei. S-au repezit apoi la porţi Hades. muntele semeţ.36 seceri şi l-au împuns cu suliţe.

. — Titanii sunt copiii mei. Astfel se-nfăţişa năprasna acestei lupte dintre zei. se mâniase rău pe el. picioare. ce-ntrecea orice-nchipuire. Şi Zeus. Zeus era noul stăpân..Flacăra lui se ridica. Titanii au fost îmbrânciţi. titanii ? Nu. Hestia. În faţa cetei olimpiene sta însuşi Zeus. dar până la sfârşit titanii au fost înfrânţi şi nimiciţi4. Legenda spune că pământul ardea parcă din temelii. Din pumnul său neobosit ţâşneau mereu trăsnete tari. cu forţă înspăimântătoare. marea nesfârşită şi râurile de argint. Zeus mi-o va plăti curînd. lovind într-una. se plângea Gheea zeilor. Zeus. ce nu avea asemănare. Pământul larg şi marea uriaşă au răsunat de-un zgomot greu. a dăinuit acest război. unde-i ţinuse şi Uranus. după poruncile lui Zeus. să nu mai poată-n veci ieşi din temniţă. pe dâre albe de lumină. înainte verzi. Doar Gheea. Hera şi Demetra luptau cu suliţe şi seceri. prelung şi surd. strajă li s-au pus cei trei fârtaţi hecatonhiri. Pădurile. La poartă. azvârlind tunete cumplite. cel pe care l-am ajutat să se înalţe. când este stăpân.. zdrobindu-le umeri şi şolduri. câte o sută de pietroaie. Cerul a dat parcă un geamăt. Şi totul clocotea în jur : Oceanul. Uranus i-a lovit din greu. poate şi mai bine. acuma.Titanii se înăbuşeau sub aburii fierbinţi din ape. hecatonhirii aruncau.. Ciclopii ajutau şi ei.. braţe şi grumazuri.Iar ochii le erau orbiţi de fulgerele lucitoare. de sub pămînt.vitejeşte. Olimpul s-a cutremurat până-n adâncuriie sale. Pământul roditor ardea. unindu-se cu aprigul pârjol ce mistuia cerul întreg. Asta n-o pot îndura. când zeii au intrat în luptă.37 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ăzboiul a-nceput cu furie. şi Tartarul cel mohorât a bubuit. în Tartarul întunecat. R . lovind pe Cronos şi pe-ai săi cu mari ciocane de aramă. înspre mănunchiul de titani. şi ajunsese până-n haos. mâniat. loveşte tot atât de crud ? Şi-i zvârle iarăşi în adânc pe bieţii mei feciori. Toţi se plecau în faţa lui. El năvălea peste titani. Iar zeii Hades şi Poseidon. Şi. Focul se întinaea mereu. mama zeilor. întemniţându-i sub pământ. Abia de i-am putut scăpa. erau schimbate în tăciuni şi scânteiau înfiorate. în acest potop de foc.. Zece ani.

. piatra ce se rostogoleşte către el. nici atins de zăpezi. ivită pe lume înaintea lui. în urma cărora se formau munţii şi mările. Astfel. la elini. Oceanul. ca într-un vis fantastic. La romani." 4. Veacuri de-a rândul această alegorie i-a ispitit pe artişti s-o zugrăvească sau s-o sculpteze în forme impresionante. care va dăinui cât zilele eterne. fiica lui Ocean. 3. Lahesis. soarta-Fatum era reprezentată printr-un bătrân orb sau legat la ochi. prin legi de neclintit. socotind totul zadarnic. Zeii puteau numai să cunoască voinţa lui şi să i-o aducă la îndeplinire. încovoindu-l. Soarta nu o puteau îndupleca prin rugăciuni. înghiţind-o pe Metis. prin trei surori. spune : „El nu este niciodată bătut de vânturi. ce le sunt hărăzite. Acesta era personificat prin cel dintâi fiu al lui Uranus şi al Gheei. prima lui soţie. cum credeau elinii. cel dintâi simbol al înţelepciunii şi prudenţei. închipuie ciocnirile care aveau loc între forţele tumultuoase ale naturii. Metis. cu feţele hidoase şi ochii sticloşi de spaimă. Hotărârile soartei.38 Note: 1. aerul cel mai pur îl împresoară . Acesta avea scris destinul oamenilor pe o tablă de aramă. de pe pământul ars. cu fulgerele în pumni. după cum a rămas de atunci cuvântul – ca şi cele care vor urma cu diferiţi giganţi şi monştri. care împărţea bucuriile şi nenorocirile. Hotărârile soartei erau împărţite fiecărui om de la naştere. care tăia firul vieţii cu un foarfece. ţintindu-i nimicitor pe cei care se prăvălesc. Într-un loc munţii se ridicau. Muntele Olimp îşi întinde coastele de la marea Egee şi până la hotarele Tesaliei şi Macedoniei. Această luptă fubuloasă – titanică. din care izvorau şi în care se vărsau toate apele. şi Atropos. care desfăşura firul vieţii. care trebuie să domine totul în lume. 2. puteau fi comunicate pământenilor prin oracole. Poetul Hesiode ne spune că ea ştia mai multe taine decât toţi zeii şi oamenii laolaltă. Zeus. Iară de sus te aştepţi să apară Zeus. fără hotare. de aur. cad în abisul negru. şi-a însuşit înţelepciunea şi prudenţa. într-altul se prăbuşeau spre afundurile clocotinde. în timp ce vulcanii izbucneau cu ropote de piatră şi de foc. cum ni se povesteşte în numeroase legende eline. ursitoare sau parce : Cloto. Închipuie frământările din interiorul pământului. însă oamenii luptau adeseori împotriva ei. cu braţele. într-o schiţă renumită a pictorului olandez Rubens. aruncate asupra lor de hecatonhiri. cântând Olimpul. Altul încearcă să întâmpine. În jurul capului purta o cunună de stele. nimicind începuturile de înflorire a vieţii. a fost. se văd titanii încolţiţi şi izbiţi de blocurile grele de piatră. Însuşi Zeus nu putea să se împotrivească sau să înduplece pe Moira. Ceilalţi. o lumină albă îl învăluie şi zeii gustă aici o fericire. Unuia dintre ei i-a căzut o stâncă pe spinare. Fumul înecăcios se înalţă în valuri. Moira – fiică a haosului şi a nopţii – reprezenta pentru elini destinul stabilit dinainte fiecărei fiinţe. Homer. nici jertfe. semn că şi zeii trebuiau să se supună hotărârilor sale. Oamenii nu aduceau însă Moirei – soarta neînduplecată – nici rugăciuni. Mai târziu. cunoscute de zei. Numai pentru zei ursitoarele ţeseau veşnic fire lungi. Aburii încinşi îi împresoară şi parcă vezi cum îi sufocă pe luptători. Cei vechi îşi închipuiau că pământul era înconjurat de un fluviu imens.

m-aţi ajutat în lupta împotriva titanilor năprasnici. cândva. iar Zeus a urmat aşa : — Voi. Şi fraţii s-au înfăţişat. Deci. Însă am să vă dau şi . ca şi mine. se împlinea numaidecât1 Z ZEUS . şi dacă îşi dorea ceva. ce şezuse altădată ascuns în Creta. Totul. născutul din titani . trona pe muntele Olimp. amândoi născuţi din Reea şi zeul Cronos. împreună am învins şi împreună vom domni. Şi Zeus nu se sătura să-şi mângâie privirile cu-ntinderi şi cu bogăţii. să se răscoale în vreun chip. fluviile verzui şi firele subţiri de-argint ale izvoarelor din munţi. domnea acuma în Olimp şi poruncea.39 ZEII OLIMPULUI eus. Plin de mândrie privea el cerul albastru. pământul roditor şi larg. Dacă supuşi nemulţumiţi vor încerca poate.. Suntem stăpâni. nesfârşit. Eu voi domni. POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA — Să vie fraţii mei cei mari! a sunat prima lui poruncă. asemeni unui mare rege. cu mare grabă . El. Poruncea pe voia lui. mările. să-i pedepsim ne-ndurători. Ne bucurăm de tot ce-n lume e mai bun. Să vie Hades şi Poseidon. Da.. totul era al lui.

40 vouă câte-un ţinut. pline de peşti săgetători. — Dar mie ? a-ntrebat Poseidon. — Mie ce-mi dai ? a grăit Hades. Zeus i-a încredinţat Hestiei... împurpurată la obraz şi căta cu privirea-n jos. — Tragem! le-a dat răspunsul Zeus. care înseamnă viaţa în oricare cămin. din răsărit în miazăzi. De o parte-i cerul luminos. de unde poţi cuprinde tot. ştii bine că m-am luptat mult mai vârtos... mângâind-o blând pe păr. să-l cârmuiţi. mări întinse. întrebând ce porunci le dă. mijlocia. Cei trei şi-au împărţit puterea. — Tragem la sorţi ? au rostit fraţii. Voi trageţi ce v-a mai rămas. ce sta sfioasă-n faţa lui. Iată. şi-a hotărât-o de soţie.. temniţa unde vom păstra pe toţi câţi ne vor duşmăni şi nu vor asculta deplin poruncile Olimpului. Focul. focul. Zeii cei doi s-au repezit numaidecât.. iar lui Poseidon apele din mări. Ele-au venit smerite toate şi s-au plecat în faţa lui. Eu sunt mai mare. Deşi sunt mijlociu. Lui Hades i-au căzut la sorţi ţinuturile subterane. sora lui cea mai mare. Iar Zeus le-a răspuns : — Lumea o împărţim în trei. din miazănoapte-n asfinţit. din fluvii şi izvoare. FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP upă această faptă. după cât se povesteşte. şi de-alta tot ce-i sub pământ. şi din această pricină nu are voie să se stingă. cu Tartarul întunecos. eu îmi voi păstra cerul. nicicând nu a mai revenit acolo-n muntele Olimp. Apoi s-a îndreptat cu fală către Demetra. să mi-l vegheaţi. Hades a şi pornit pe loc către ţinutul mohorât. Zeus s-a aplecat spre ea şi. de alta fluvii. Amândoi zeii au trebuit să se arate mulţumiţi. Zeus a dat poruncă să s-arate în faţa sa copilele zeului Cronos şi-ale Reei – una mai mândră decât alta. Mai rămăsese numai Hera. şi. şi i-a dat harul de a fi zeiţa holdelor bogate şi a livezilor cu rod. care-i fusese hărăzit. Celălalt frate mijlociu a devenit zeu peste ape.. Hera s-a învoit şi Zeus a dat porunci să se gătească întreg Olimpul D . În grija ei a-ncredinţat căsătoria şi familia şi copilaşii nou-născuţi.. dar Zeus a rămas stăpân. primul fecior născut de Reea.

pe toţi. Zeus îi promisese copilei lui Ocean. zei din cei mari. a rostit el spre ceilalţi zei. Duşmanii olimpienilor vor fi curând dezvăluiţi şi nimiciţi fără cruţare.. auzind ce-i urzise Moira. ci-n nişte-mprejurări ciudate. urmând şi el pilda lui Cronos. apoi va naşte un băiat. să ne-nsoţească pe noi toţi. Copilul era chiar Atena. pe Atena. ce are soţul său de gând. va naşte-n primul rând o fată. A!.. reîntors acasă.. cu pruncuşorul ei cu tot. suntem puţini numai noi şase. cugeta Zeus. Şi. Până să înţeleagă..41 pentru nuntă.. să i se-nfăţişeze lui. Privea din nou spre depărtări şi-şi cântărea toată puterea şi bogăţia ce le-avea. Titanii au fost doisprezece. destinul neînduplecat. În acest fel Olimpul meu va fi mult mai impunător. ca să înlătur nenorocul ce ne pândea. — Numai aşa puteam să fac. zeiţa Metis. care-şi mânca odraslele. A înghiţit-o. Totuşi. Zeul Uranus. pe ea o voi numi întâi!. Totul era orânduit. Numai că Zeus se dusese şi-l întrebase pe Uranus ce-o să se-ntîmple în viitor. pe Metis. până-n ziua când Metis.. copila mea cea mai iubită. astfel. urma să nască pe Atena. Şi când s-a isprăvit şi nunta – o nuntă făr-asemănare – Zeus s-a aşezat pe tron. Zeus simţea că-l doare capul tot mai puternic. socotindu-l cu ei pe Cronos.. nu se născuse ca oricare. un gând i se vârâse în minte-adânc şi nu-l lăsa : „Pentru o lume-atât de mare. Pe lângă ei voi hotărî şi zei mai mici. Şi se ţinuse de cuvînt." Şi a chemat-o pe Atena. biata. Acest băiat o să-l răstoarne pe Zeus de pe tronul său şi-o să se înscăuneze-n loc. A trecut timpul. dac-ar fi trăit. Neştiind cum să-şi A . lui Metis – ce-ntruchipa înţelepciunea – că-n schimbul sprijinului dat o s-o ia în căsătorie. înstelatul. Trecuse vremea cuvenită. Cu atât mai mult mi se cuvine şi mie tot atâţia zei. Zeus a poftit-o la el pe Metis. Zeus a tremurat de spaimă. ZEIŢA CU OCHII DE AZUR tena. «ochi de-azur» . precum fusese voia lui. Tot ce spunea zeul Uranus se împlinea fără zăbavă. deci.. zei olimpieni. numărându-şi toţi fraţii şi surorile. a tresărit deodată Zeus. ba şi o serie de cortegii. Şi-acum pe cine voi chema ?. şi Metis trebuia să nască. fiica lui cea dragă. mai mulţumit ca înainte. acesta a şi înghiţit-o. de-a doua mână. i-a răspuns că soţia lui.

— Bine. Pământul s-a cutremurat. şi a rostit : — Te vei numi Palas-Atena!5 Vei sta alăturea de mine şi-adesea mă vei sfătui. însă zeiţa n-a primit şi a făcut un jurământ. încât zeul Hefaistos a şi cerut-o de nevastă. cum spun legendele eline. şi valurile sale verzi s-au răscolit până-n adânc. a vuit. Olimpul. Hefaistos. De-aceea Zeus s-a gândit şi-a hotărât ca ea să fie zeiţă a înţelepciunii. mai ales. a spus zeul stăpân. s-a ivit o zeiţă mândră. avea o fierărie-n Lemnos3 . mai ales când se supăra. pe tine. s-a-nfiorat de măreţia zeiţei care se năştea. iată. cu o secure ascuţită. fiul titanului Hiperion. Cu Zeus nu era de glumă. Nu pot să rabd durerile. a poruncit să vină zeul ce se numea Hefaistos şi era fiul său şi-al Herei2 ... Zeus. nu glumeşti ? a cutezat să mai întrebe. s-a auzit un strigăt tare de bucurie şi izbîndă. pe frunte coif. Iară Atena. despică-mi capul şi vezi de ce mă doare-atât ? Hefaistos a rămas mut. — Ţi-am spus odată! a strigat puternic Zeus spre fierar. făuriţi parcă din azur. şi de teamă : — Cum ?! Să-l lovesc pe tatăl meu. cât a putut. Înăbuşindu-şi în el frica. purtând o platoşă de aur. erau albaştri-verzi. Hefaistos a stăruit să-l ia de soţ. Zeus i-a poruncit s-aducă şi o secure de aramă.. şi-a oprit carul său de foc şi a privit.. El era meşter priceput. nou-născută. şi de uimire. soarele cel strălucitor. Din creştetul nemuritor. către Olimpul unde Zeus năştea pe fiica lui. să stea pe veci nemăritată. Hefaistos a ridicat securea şi-a lovit în ţeasta tatălui său. cât era de mare. cu tăiş bine ascuţit. Ochii zeiţei. a cugetărilor adânci şi a priceperii depline. era atât de frumoasă. Despică-mi fruntea mai curând. neliniştit. în muncă sau în bătălii. Zeus i-a ascultat dorinţa să n-aibă soţ. Hefaistos s-a înfăţişat şi a grăit tatălui său : — Am sosit. la porunca-ţi. Ba chiar şi Helios din cer.42 potolească această mare suferinţă. Atena. Când a izbit securea ţeasta.. Marea. . în mâna dreaptă o lance straşnic ascuţită şi-n stânga scut apărător4 .. de-asemeni.

Mama sa. Ba şi-a mai luat şi-un ajutor. acolo-n fierărie. pe care Hera îl dăruise soţului. dar iscusit în meşteşugul fierăriei. dar zvânturat şi cam neghiob. S-a ridicat încet. Nu ştim ce pricină era. să-l înece. sub trupul lui voinic. cea cu picioare de argint. Peste o vreme. l-a prins în braţe pe copil. l-a scăpat. Era acuma şi mai şchiop.43 TREI FECIORI AI LUI ZEUS a puţin timp după aceea stăpânul lumii a cerut să vină trei feciori ai săi. ologule ? i-a răcnit el. Abia călcat-ai în Olimp şi vrei să te şi grozăveşti ?. Poate mai mult ca o răsplată. a început să făurească lucruri ce i-au uimit pe zei. pe Atena. sub mări. frânt. Ba chiar l-a ajutat pe Zeus să-şi nască fiica. Tocmai atunci Zeus şi Hera se certau. N-a apucat bietul băiat să mai răspundă un cuvânt. Dar cum era de priceput. dar şi zeu peste meşteşuguri. Era L . Hera. şi Zeus l-a şi înşfăcat de un picior. nu ştiu cum. Doi dintre ei erau ai Herei. Băiatul s-a rostogolit şi a căzut în Lemnos.. Norocul lui a fost că Tetis. Apoi. cu douăzeci de coşuri mari ce fumegau necontenit. altfel se sfărâma de tot. după această întâmplare. altul îl dobândise Zeus cu o zeiţă din Arcadia. Copilul s-a lovit cam rău. era chipeşul tânăr Ares. şi-a făcut fierărie-n Lemnos : o fierărie ridicată în întregime din aramă. ca pe-un pietroi. Cel priceput la meşteşug era Hefaistos.. Zeiţa Tetis l-a păstrat în valurile ei verzui . Băiatul l-a rugat să tacă. văzându-l cât e de urât. s-a ruşinat şi l-a zvârlit în apa mării. când era mic. Zeus s-a supărat mai rău. Era frumos.. — Mă-nveţi pe mine ce să fac. Unul dintre băieţii Herei era urât. când băiatul se înălţase binişor. când şi-a născut băiatul. dar Zeus se răstea grozav. pe un pitic numit Chedalion. dar cine nu ştia-n Olimp ce se-ntâmplase-n acea zi ? Hera. înalt şi zvelt. s-a întors iarăşi în Olimp. Celălalt fiu. Asta spunea zeiţa Hera. iar celălalt frumos la chip. Zeul acesta era şchiop. Picioarele i se urneau cu greu. Zeus şi-a hărăzit feciorul să fie faur în Olimp. Cuvântul nu şi-l respecta. L-a aruncat. bătută-n stele de argint. şi astfel a rămas beteag. soţia marelui Ocean. să nu-i auză toţi din jur şi să se facă de ocară. avea picioarele sucite şi frânte pe la-ncheieturi. l-a crescut într-o peşteră ce se găsea afund. povestea că într-o zi.. Trupu-l durea mai peste tot. din mâini. însă încetinel la minte.

Iar noaptea.. Zeus. Ares s-a bucurat nespus că era zeu peste război şi. precum spunea el însuşi. eu port umbrele celor morţi. cu tot necazul Herei. altul neghiob. Pentru aceste multe daruri. îi spunea uneori aşa : — Eşti un zeu rău şi nestatornic. — Sunt zeul cel mai oropsit. la zeul Hades.. atât de hărţuit. în Olimp. Chiar tatăl său. i-a rostit Zeus fiului. şi mincinos. bun de negoţ şi bun de gură. de mult te-aş fi gonit din cer. săvârşit fără chibzuială. Nu se simţea în largul lui decât în lupte şi războaie şi tare mult îi mai plăcea să vadă sângele curgînd. flăcău smintit! Fără-ncetare îţi cauţi ceartă. care aduce doar prăpăd. Găsindu-şi deci acest motiv. zeu al negoţului. încât nici noaptea nu putea să doarmă.. când vă odihniţi. curăţ palatele lui Zeus... şi totuşi. şi Hera nu mai poate-avea. Spuneţi şi voi dacă e drept ?! Astfel se plângea zeul Hermes. stăpânul lumii.. în ceruri. Unu-i urât. şi hoţ. o să-mi mai iau şi-alte soţii. privind în urma lui. discordie şi bătălii. să-mi dea porunci de dus încoa şi-ncolo. De dimineaţă-n zori mă scol. Mă ostenesc peste puteri. s-a repezit cu suliţa către pământ . Aşa stând lucrurile. Zeus a poruncit de l-au chemat la el pe zvânturatul Ares. Doresc să am odrasle multe. se bucura necontenit de-ncrederea stăpânului. Zeus l-a hărăzit pe Hermes curier în ceruri. îşi zise sieşi. cu care dânsul se născuse.. de nu erai feciorul meu. şi al născocitorilor. Zeus. ca şi pe pământ. jos. — Te numesc – cum îţi este firea – zeul războiului nedrept . călătoriilor pe mare şi pe uscat. născocitor. chiuind. sub pământ. surîzînd : — Nu mi-a dat Hera fii de soi.. Era. Una din ele a fost Maia. se plângea Hermes celorlalţi zei. sânge vărsat şi lacrimi plânse. şi-a luat curând şi-alte soţii. zeul războiului hapsân. era veşnic pe lângă tatăl său. zeiţă din Arcadia.44 întruna pus pe sfadă şi se bătea din te miri ce. Şi ea i l-a născut pe Hermes. Apoi alerg la el. . dar şi isteţ. Faptele sale preaciudate îl dovedeau pe micul Hermes viclean. Toţi te urăsc. hoţiei. să caute sfadă şi măcel. Crud precum eşti.

Gheea nu i-a dat voie Letei să nască-n nici un colţişor de pe pământ. A cerut ajutorul Gheei. Hera s-a hotărât să-mpiedice naşterea celor doi copii. mîndră Leto ? — Îţi jur pe însuşi fiul meu. de Hera. Nebună de mînie. Leto. Nici iarba nu creştea pe ea. a mai rostit zeiţa Leto. — Bine. după o clipă de gândire.. de când îi răpusese fiii. şi n-am livezi. cu ruşine. Ba încă Hera trimisese şi un balaur. Umbla pe drumuri grele Leto. Şi Gheea s-a grăbit să-i dea tot sprijinul zeiţei Hera. o Gheea.45 PRUNCII ZEIŢEI LETO ltă soţie a lui Zeus a fost zeiţa nopţii. Nemaiştiind ce poate face. Nu-s vinovată cu nimic! Îndurâ-te şi lasă-mă să-mi nasc copiii undeva. Nici Piton n-o putea ajunge. eu. numit Piton. atunci mă învoiesc!. Planul urzit. Când va vedea că sunt de piatră. Astfel s-a dus zeiţa Leto în insula Ortigia. giganţii cei îngrozitori. să-i ceară adăpost. decât pe propriii ei feciori. defel. cum o numeau vechii elini. mamă! Cu Zeus eu m-am măritat numai din teamă. insulă de piatră. Şi Leto rătăcea întruna. îţi jur că fiul meu te va cinsti şi-aici se va clădi un templu... zvârlind flăcări asupra ei. şi-atuncea mă voi cufunda. Leto s-a dus la un oracol. Şi Gheea n-avea stăpânire asupra insulei. fiindcă pe Zeus nu-l iubea. din slăvi. Insula s-a temut întâi.. părea că este nimicit. şi-apoi s-aducă-n lume copilaşii. fără a fi prinsă de fundul mării. — Am auzit. Era o insulă pustie. Şi amândouă-au uneltit. pe care-i prevestea Uranus. Totuşi Hera nu A . o să mă-mpingă cu piciorul în mijlocul furtunilor. care o urmărea pe Leto. adică-n insula de piatră.. Doar nişte pietre albicioase şi mărăcini. — N-ai teamă. şi n-am păşuni. Oracolul i-a arătat că e pe mare-o insulă care pluteşte. Iară Uranus o vestise că Zeus o să îndrăgească mai mult pe fiii Letei. măicuţă Gheea! Ţi-oi mulţumi şi te-oi cinsti!.. şi te-oi slăvi.. căci nu ştia să-noate-n mări. mama zeului.. şi nicăieri nu putea naşte. Gheea nici nu vroia s-audă. nici de ţărm.. Să meargă deci în insulă. — Îmi juri tu asta. — Îndură-te. că fiul ce ţi se va naşte va fi un zeu orgolios. atât erau. plângând cu jale. în dureri. Atâta doară că şi Hera aflase-nşelăciunea asta.. Leto a rugat insula să-i dea voie să-şi nască pruncii. a răspuns ea.

când va intra dânsu-n Olimp. s-a prins bine de fundul mării. Când s-a născut zeul Apolo. deci. de nouă coţi. Şi nouă zile încheiate şi nouă nopţi cumplite. copiii. văzând pe Leto suferind. de piatră. ambrozie. să-l nască şi pe Apolo. Ştia să cânte minunat! Muzele. foarte-nalţi. pe Artemis. Zeiţe s-au ivit din cer şi au adus celor doi zei centuri de aur. dac-o va ajuta pe Leto să-şi nască. Leto a fost întruna sfâşiată de dureri neînchipuite. cerându-l oblăduitor. s-au adunat în jurul lui. Cum a mâncat ambrozia şi a sorbit nectarul dulce. iată.. în sfârşit. cele nouă muze. Avea în jurul frunţii raze. Erau. zeu al luminii soarelui şi al cântărilor alese. ca să ajungă şi olimpienii doisprezece. la rându-i. nectar şi flori. nici în Olimp. Ares. aflând de-atâta suferinţă. alţi şase zei : Atena. zeul Apolo s-a făcut un tânăr de o frumuseţe cum nu se mai văzuse încă. insula a şi înverzit. a dat sprijin măicuţei sale. sau insula cea luminoasă! Şi-aicea va fi templul meu. toată din aur. Iar Zeus l-a numit.. căci ea a luat-o pe Ilitia – buna zeiţă-a naşterii – şi a ascuns-o într-un nor. dată de argintia lună. Legenda spune că întâi s-a născut Artemis cea castă. pe dată. Ele s-au dus la Ilitia şi i-au făgăduit o salbă mare. Pe celălalt copil al Letei. până atunci. Şi zeul nou-născut a spus: — Te vei numi de astăzi Delos. îi trebuia însă stăpînu-ui înc-o zeiţă. Toţi zeii s-au mirat privindu-l. care-i întuneca vederea. Hefaistos. Nici una dintre celelalte zeiţe nu puteau însă să rămână atâta de nepăsătoare. Şi zeiţa a fost mişcată.46 s-a lăsat. Olimpul mai primise. să se ridice în picioare. Apolo şi Artemis. Şi ea. olimpienii unsprezece – căci Hades sta doar sub pământ. Hermes. Ea nu vedea Ortigia şi nici pe Leto cum se zbate în chinurile naşterii. Şi-a hotărât ca zeii ceilalţi. Lumini de aur s-au vărsat pe tot întinsul înverzit. văluri albe. afară de măicuţa-i Leto şi prea mândra zeiţă Hera. a hărăzit-o să fie apriga zeiţă a vânătoarei de dihănii – un meşteşug tare iubit în vremea de odinioară – şi tot ea să se îngrijească de palida lumină-a nopţii. . Prin doi stâlpi. S-a prefăcut în porumbiţă şi a zburat în insulă. Fata s-a înălţat pe clipă.

cum se numeau. mlădii. să nu se vadă înăuntru. harnic. o curte mult mai mare decât o avusese Cronos. Selene – argintia lună . Pe frunte au încununat-o cu flori şi văluri şi-o bentiţă. acuma. Ele s-au prefăcut în spumă. după cât se povesteşte. Era Dionisos cel vesel. sângele i s-a scurs în ţărână. năuci de-atâta frumuseţe. sau horele. Acolo s-au născut giganţii. în Olimp. şi graţie. zeiţa ordinei depline şi a dreptăţii-n legiuiri. erau cu toţii doisprezece. De-aceea a mai poruncit să se adune în preajma sa şi alţi zei mari ca : Helios – superbul soare . şi gingăşie. însă schilod. zeu. de-asemeni. cea jinduită deopotrivă de muritori. Hefaistos cel priceput. dar Moira hotărâse altfel. Horele străjuiau Olimpul. Purtată de Zefir.47 FIICA ZEULUI URANUS e-aceea a chemat în slavă pe fiica zeului Uranus. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. modest. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie . Copila zeului Uranus a primit de la Zeus cinstea de-a fi zeiţa dragostei. şi tot ele ocârmuiau şi anotimpurile-n lume. s-au pogorât în jurul ei. până în Cipru – insulă ce i-a rămas de-a pururi dragă. S-a însoţit cu zeul faur. zeiţa a tot plutit pe apa mării. ce se numeşte „în corimb". Noul stăpânitor al lumii dorea să aibă. Vechea dorinţă a lui Zeus se împlinise. I-au pus cercei cu pietre scumpe-n urechile trandafirii. Temis – copila lui Uranus. apoi pe hore8 şi charite9 – şase copile ale sale. în sfârşit. din aurul cel mai curat. ocrotitorul podgoriei. Zeii Olimpului6 . Dar asta nu-l mai mulţumea. în timp ce muzele îi D . Iară zeiţele-anotimpuri. Când au văzut-o pe-Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. Pieptul cel alb şi gâtul subţire i le-au împodobit cu salbe şi cu colane de argint . zeii s-au ridicat cu toţii. pline de graţie. şi părul blond şi mătăsos l-au strâns uşor. într-o pieptănătură mândră. danţau. Dar picături din sucul vieţii i s-au prelins şi-n apa mării. Un fiu pe care i-l născuse o pământeană de la Teba a devenit. Leto – zeiţa cea tăcută . cu multă grijă. Când Cronos îl lovise-n pântec pe soţul Gheei. Zeus a mai chemat la sine şi alte zeităţi : pe Hebe7 – ce ocroteşte tinereţea şi-i în Olimp paharnică . pe Uranus. Eos – sfioasa auroră cu razele-i trandafirii . lăsând perdelele de nori. ca şi de zei. Era divina Afrodita. Şi din această spumă albă s-a ivit cea mai minunată şi mai frumoasă dintre zeiţe. Charitele subţiri. Ba.

. alcătuind cortegii mândre. De bună seamă că şi alţi zei mai populau-naltul Olimp.48 desfătau pe olimpieni cu armonii din cele mai fermecătoare. când petreceau sau se luptau. sau pedepseau pe muritori. ce-i însoţeau pe olimpieni.

acompaniaţi de liră. de asemeni. cei care. ale căror căpetenii se numeau basilei şi îndeplineau. Zeus se supăra pe necredinţa altora. să stăpânească. mari poeme epice. Zeii elinilor reprezentau şi forţele naturii. dar şi grindina nimicitoare. Şi totuşi aezii – cântăreţii rătăcitori. ruşinoase şi sângeroase ale multora dintre zeii olimpieni. a marilor conducători de triburi. unul pentru ţinuturile subterane. . Erau nemuritori. Pretindea că are dreptul să hotărască legi. trecând. în parte. ca şi stăpânii lor. Fiind deci de origine divină şi ei. Aristocraţia gentilică şi basileii considerau că au toate aceste drepturi. Homer. cu care Zeus împărţise lumea şi care erau.Hades şi Poseidon. Zeus şi toţi olimpienii cereau ascultare deplină. Poemele homerice ne arată că grecii erau organizaţi în ginte şi triburi. fără a li se putea cere socoteală. este o sublimă pildă. Zeus. urmaşii lui Uranus şi ai Gheei. care la început le sunt tot atât de străine oamenilor şi le stau tot atât de inexplicabile în faţă. prin care dovedea că se trage dintr-o anumită zeitate. Dar curând intră în acţiune. Homer îi biciuieşte în stihurile lui pe zeii olimpieni.. în palatele basileilor – au ştiut să strecoare în versurile lor destule aluzii despre nedreptăţile sâvârşite de zei şi. pentru că ei erau neam de zei. care făcea să rodească natura. coborât în Infern i-ar fi văzut umbra lui Homer spânzurată de un arbore. Figurile fantastice în care se reflectau la început numai forţele misterioase ale naturii capătă astfel atribute sociale şi devin reprezentante ale unor forţe istorice". Friedrich Engels scrie : „Orice religie nu este altceva decît oglinda fantastică în minţile oamenilor a forţelor exterioare care domină viaţa lor de toate zilele. în cursul dezvoltării ulterioare. dăduseră viaţă la tot ce se găsea în univers. pe baza vechilor cântece şi legende. De aceea un discipol al lui Pitagora povestea că maestrul său. la diferite popoare. se asemănau aristocraţiei gentilice. puteau săvârşi minuni şi aveau puteri şi calităţi neobişnuite. ca şi zeii. care a creat cele mai minunate poeme epice ale lumii antice : „lliada" şi „Odiseea". dominând cu aceeaşi aparentă necesitate naturală. prin personificări din ce în ce mai pestriţe. pe care el le putea însă călca oricînd. care străbăteau toată Elada compunând. dacă îi nedreptăţea pe ceilalţi. El cerea să fie slujit şi.49 Note: 1. după cum spune legenda. şi a poetului Hesiode de un altul. şi altul pentru întinsul mărilor. bătrînul aed orb. beneficiind şi ei de toate bunurile.. cu mult înainte de a căpăta reprezentarea socială a unui mare basileu – aşa după cum arătam în nota noastră mai sus – nu era pentru popoarele primitive decât forţa uriaşă. aveau dreptul. Bunăoară. deci. Fiecare basileu îşi alcătuise o genealogie. La începuturile istoriei. forţele naturii sînt cele care au dobândit în primul rând o astfel de oglindire. făcându-se că le proslăveşte faptele. în dauna supuşilor. ca înseşi forţele naturii. scandându-le apoi. să calce eventual legile şi morala. care se afla la curţile basileilor elini. că poate înşela fete şi femei pământene. rolul regilor de mai târziu. Purtări în mare parte asemănatoare aveau şi zeii Hades şi Poseidon. Amândoi erau straşnic chinuiţi. Cu amară ironie. aceştia nu aveau voie să cârtească. sămânţă de titani. şi forţe sociale. fără a fi pedepsiţi. de basilei. consideraţi un fel de basilei. dar el însuşi socotea că poate fi necredincios soţiei sale. în primul rând pentru că erau din neam ales. forţa ce trimitea din slăvi ploaia binefăcătoare. afară de Zeus . o oglindire în care forţele pământeşti iau forme suprapământeşti. De pildă. Zeus este reprezentat în legendele eline având purtările unui mare basileu. pentru că dezvăluiseră faptele rele. alături de forţele naturii. Ceilalţi zei olimpieni.

zeul luminii. Ganimede. face loc în zori luminii solare. într-o insulă din mijlocul mării. între altele. 1957. astăzi stinşi. Marx. Poseidon-Neptun. 9. Hermes-Mercur. curată. Acest nume i s-a dat. Numele romane ale principalilor zei elini sînt : Zeus-Jupiter. fiu al regelui Troiei. Atena-Minerva. noaptea trecătoare. tot el guverna lumina şi întunericul. în „Prometeu înlănţuit" al lui Eschil. 4. 8.P. La vechii elini.50 crivăţul aspru. Vechii elini erau nespus de generoşi cu zeii lor. Le îngăduiau fapte oricât de năzdrăvane. Buc. fulgerele. care sunt fiicele lui. Fr. Hebe a fost înlocuită (după legendă) cu un păstor. cât ai clipi. în spiritualele sale „dialoguri". sau Latona – la romani – este silită de Zeus să-l nască pe Apolo.. la romani. în legendele eline. Demetra-Ceres. 2. Leto nu trebuie însă confundată cu Nix. Ares-Marte. Hefaistos-Vulcan. cele două elemente de bază în viaţa omului. 6. de pildă să-şi nască fii gata crescuţi mari. El guverna anotimpurile. în „Dialogurile" lui Lucian. Dionisos-Bachus. au trebuit să moară încă o dată. Acest fenomen a fost spendid poetizat de aezi într-una dintre cele mai frumoase legende ale mitologiei.) 5. . Karl Marx spunea : «Zeii Eladei răniţi de moarte. Noaptea. trăsnetele şi tunetele asurzitoare. 417. are înţelesul de fată . Numele grecesc : Palas. Lemnos sau Kastro este o insulă muntoasă din arhipelagul grecesc. Engels. (K. întunericul originar al haosului. I. pag. Hera-Junona. Iarna era dulce şi se pierdea între toamnă şi primăvară. cu mult haz de scriitorul antic Lucian. vara şi toamna. pentru că se ştie : soarele pare a răsări adesea chiar din valurile mării. 7. Hestia-Vesta. în chip tragic. ce i s-a adăugat Atenei. Apolo-Apolo. Leto este numai o zeiţă a nopţii. după cum vom vedea în alte poveşti. Scena naşterii zeiţei Atena este povestită. Afrodita-Venus. Artemis-Diana. Despre opera acestui mare scriitor satiric grec.P. Pe cînd Nix este noaptea însăşi. Fumul şi scânteile ce se înălţau din vulcanii insulei. pe baza legilor naturii. sau să se înalţe în slăvi. aşa de repede. Mai târziu. 3. copii. Tot astfel. erau socotite de vechii elini ca ieşind din coşurile fierăriei acestui zeu harnic. Hades-Pluton. „Opere" voi. Nu trebuie să se mire nimeni că Zeus căpătase de la Hera. E. zeiţa Leto. în chip comic. Charitele – cele trei graţii. De ce se petrec astfel lucrurile în istorie ? Pentru ca omenirea să se despartă cu voioşie de trecutul ei"-. horele sau anotimpurile erau numai trei: primăvara.L. pentru că zeiţa Atena nu a primit să se mărite. Plină de poezie este şi această imagine a ivirii luminii în mijlocul mării. tânâră.

solzi. decât dacă erau loviţi. Nu mai aveau deci să se teamă de moartea cea ne-ndurătoare fiii pământului. Şi nu e nici o îndoială că ei. precum fuseseră titanii. titanii. Purtau bărbi lungi şi plete dese. Puteau să fie doborâţi. Ea mai avea nişte feciori. în loc de piele. giganţii. Cine punea pe limbă iarba era ferit de lovituri date de fiinţe muritoare. În urma vrăjilor zeiţei. ucişi. cu armele. atunci când îl lovise Cronos cu secera de diamant. plin de ruşine. ea cunoştea o iarbă cu însuşiri miraculoase. luna să îşi acopere Z .-n Tartar. Aceştia se născuseră din picăturile de sânge. luând forme înspăimântătoare. Dar. dar nu erau nemuritori. Gheea i-a aţâţat pe-aceşti giganţi să-nceapă alt război cu Zeus. giganţii. dacă aveau această iarbă. făcuse tainic nişte vrăji. zeiţa Gheea. Şi ei crescuseră cât munţii. răpuşi cu armele. Iar tălpile se prelungeau cu câte-un trup hidos de şarpe. cu puterile-i cereşti – de nu cumva s-o fi ivit. Fiii aceştia ai zeiţei au fost numiţi de ea giganţi1 . trădarea – Zeus a şi aflat de planul pe care şi-l făcuse Gheea. Din fiecare picătură suptă de ţărâna roditoare ieşiseră aceşti flăcăi. din Olimp. Mai înainte ca giganţii să fi putut căuta prin lume iarba aceea magică. de aur. Şi mama lor. curse din rana lui Uranus. giganţii nu cădeau învinşi. dorind să-i apere de moarte. Mai mult. Şi ei aveau puteri uriaşe. ar fi învins şi l-ar fi izgonit pe Zeus. ce le cădeau până la glezne.51 LUPTELE CU GIGANŢII eus domnea Olimp şi nu ştia că Gheea se hotărâse să-l lovească. de-un muritor şi de un zeu. încă de pe atunci. Zeus a cerut soarelui să-şi stingă flacăra. Picioarele lor colosale aveau. Fără să piardă vremea.-n acelaşi timp. fiindcă îi închisese pe fiii săi.

şi treceau dincolo de nori. cu un mănunchi de fulgere. cu un văl negru. nepătruns. cel mai voinic – care avea şi însuşirea că nu putea fi omorât.. argintie. Zeus a aruncat spre dânsul cu un mănunchi de fulgere. Heracie nu putea pricepe de ce gigantul n-a căzut. Iar lângă dânsul sta Heracle şi-nsoţea fiecare fulger cu câte-o straşnică săgeată. olimpienii erau mereu mai îndârjiţi. un luptător voinic. să ajungă până în Olimp. Alcioneu. atâta vreme cât lupta în ţara unde se născuse – s-a căţărat sus. Dar. a hohotit în râs năprasnic : — Zadarnic vă munciţi voi doi să-l zdrobiţi pe Alcioneu! Am să vă prind şi-am să vă zvârl. El le-a găsit. cu săbii şi cu săgeţi către giganţi. unul dintre dânşii. căutând acele buruieni. izbit de două ori în trupu-i. apoi cu torţe mari. cu lancea-n mână. Îl ocroteşte vraja Gheei. peste stânci. Noroc că se găsea acolo. Primejdia se spulberase. îi trebuia şi-un luptător c-o fire muritoare. Alcioneu este în ţara unde-a văzut lumina zilei. iată. — Degeaba eşti uimit. Dar. în afund. zeiţă a eroilor. tăioase. să-i pună unul peste altul şi să-şi alcătuiască o scară. sclipitoare. aprinse. le-a smuls grăbit şi le-a ascuns. Heracle. În astă vreme. Atrage-l în tărâm străin. înţelepciunii şi prudenţei. şi Atena. Lăncile lor brăzdau văzduhul. Numai şiretul stăpân. Heracle2 . Văzându-l pe Alcioneu că este gata să pătrundă chiar în palatul din Olimp. cu un urlet groaznic. Zeus. Giganţii-au prins apoi să smulgă munţii din temelia lor. şi ai să-l nimiceşti L . ca pe nişte neputincioşi. Însă Alcioneu. Zeus îi înfrunta cu furie. Au început s-arunce-n ceruri cu stânci uriaşe.52 cununa-i mândră. până în Tartar. Toţi aşteptau cu încordare să vadă ce o să se-ntîmple. împotriva farmecelor Gheei. i-a rostit ea. îşi lumina drum pe pământ. giganţii au făcut un salt şi au pornit către Olimp. Să staţi şi voi lângă titani. iar aurora să-şi ascundă luminile-i trandafirii. care-i ferea de lovituri. Zeus era mai liniştit. viteaz şi neînfricoşat de moarte. aruncând fulgere din cer. albe. Şi Zeus a găsit pe-acel erou vestit. gigantul.. în loc să cadă la pământ. Izbeau cu suliţe. ca să-i învingă pe giganţi. Şi pe acest pământ gigantul nu va putea fi omorât. Războiul aţâţat de Gheea era de neînlăturat… NĂVALA SPRE OLIMP a început a fost o clipă de linişte pe-ntreg pământul. Pe urmă. În bezna care s-a lăsat giganţii n-au putut să afle miraculoasa iarbă. de-un zeu şi de un muritor. Heracle l-a lovit de-asemeni cu o săgeată drept în piept.

Dulcea zeiţă Afrodita. grămadă.. l-a-nvăţat să facă-n aşa fel. Alcioneu crezând că-i scapă eroul cel mai de temut . din slavă. şi astfel s-a îndepărtat de locul unde se născuse. nouă giganţi. Heracle s-a întors spre el şi l-a ţintit cu o săgeată. a aruncat şi el un fulger. ce priveghiase totul cu ochiul său străbătător . . ca două dintre frumoasele zeiţe să iasă grabnic înaintea giganţilor ce-l urmăreau. a trântit peste el un munte. Nici un gigant din opt sau nouă n-a scăpat teafăr sub săgeţi şi trăsnete şi fulgere. cu câteva săgeţi. Uitându-şi ura pe Heracle. Zeus. pierind acolo.În acest timp. s-au prefăcut şi ei în munţi. prăvălindu-l într-o groapă. Hermes. care erau gata să-l prindă pe Heracle. sărind din muntele Olimp. pe Heracle. unii din ei cerându-le chiar de soţii. şi Afrodita cea gingaşă. plutind pe un nor de aur. n-a stat să piardă nici o clipă.. înstelatul. să-l răzbunăm. pristavul lui cel de credinţă. Heracle s-a făcut că fuge . cu ură mare. Zeus. sub lovitura lui Heracle.53 curând. Artemis. . Legenda spune că giganţii. stăpână peste dragoste. l-a urmărit până la ţărmul albastrei ape a Egeei . băgând de seamă asta. a ameţit pe fiii Gheei şi-ai lui Uranus. iubita lui soţie. Poseidon. şi vrând să-l scape pe Heracle. Ele au ascultat porunca şi. Heracle a ţintit de-asemeni. Ares şi Hefaistos. vicleanul. Hermes şi Apolo au biruit în lupte crunte întreaga ceată de giganţi şi s-au acoperit cu toţii de glorie nepieritoare4 . Şi le-au mărturisit iubirea. lângă mare. Atena l-a târât de chică pe fiorosul Encelade3. au strigat ei. făcând şi ea nu ştiu ce vrajă.Gigantul a căzut ucis Mai mulţi giganţi au zărit însă pe soţul lor cel mai voinic căzând cu capul în ţărână. ducîndu-l în Sicilia şi. Lovea mereu cu trăsnete. şi să-l ucidem pe Heracle! Şi opt. s-a sfătuit pe loc cu Hermes. — Alcioneu e doborât. giganţii s-au simţit cuprinşi de-o dragoste nesăbuită pentru frumoasele zeiţe. Zeus a poruncit să plece Hera. s-au repezit după erou. Zeus . au ajuns repede în drumul giganţilor. în ei. Ceilalţi dintre feciorii Gheei au fost cu toţii încolţiţi de către zeii olimpieni.

Pe frizele Partenonului şi ale altor temple. deşi. cu o mare plasticitate de imagini. în marmură sau în ceramică. 4. era fiul lui Zeus şi al unei regine de pe pământ. este poetul Apolodor din Atena. îi descrie în versurile lui pe giganţi. Heracle va dobândi mai târziu. cunoscut la noi sub numele roman de Hercule. Giganţii reprezintă în legendele eline forţele oarbe ale naturii. se vedea Atena – Minerva la romani – târându-l după sine pe Encelade. artiştii plastici ai antichităţii au imortalizat cântecele poeţilor despre aceste imaginare lupte ale olimpienilor cu giganţii. prăbuşind deasupra lui un munte. urmând pe Hesiode. ca şi pe amforele vechi. Cel care. Gigantul.54 Note 1. căutând un sprijin. în insula Sicilia. nemurirea. a căror înfrângere a fost întotdeauna râvnită de oameni. din toată încordarea trupului şi a feţei. ca o răsplată a vitejiei sale. ce se numea Alcmena. . cu un genunchi la pământ si un picior întins. să-l facă prizonier pe veşnicie. La început muritor. nu poate să se opună elanului zeiţei. 3. 2. în splendide basoreliefuri şi statui. Scena se petrece doar cu o clipă mai înainte ca zeiţa să-l îmbrâncească pe gigant într-o groapă şi. Heracle. Pe-o friză a marelui altar ce-l avea Zeus la Pergam. se vede că se luptă cu deznădejde.

Pământul se cutremura şi se pleca sub apăsarea paşilor lui copleşitori. orice li se ivea în cale. îndată. Deasupra umerilor largi. fierbinţi de-atâta pălălaie. Cu capul ajungea. Era atât de mare Tifon. Chiar zeii se cutremurau când îl vedeau de sus pe Tifon. cum încă nu se mai văzuse. şi alta – răsăritul rumen. Din boturile de balaur ţâşneau afară. Zeiţa mai avea dealtfel încă un fiu. până la stelele din cer. se ridicau. apoi cu ceata de giganţi. pe nume Tifon1 . Din coapse se-nălţau spre umeri gheme de şerpi încolăciţi. cu şuiere. întâi cu Cronos şi titanii. Dar un gigant a cărui forţă era de zeci de ori mai mare decât puterea celorlalţi feciori ai Gheei laolaltă. sau răgete de lei flămânzi. iară pe alţii-i nimicise. lăsau să-i scape sunete ca nişte mugete de tauri. una – apusul argintiu. se aşternuse linişte. pe feţe şi pe grumazurile groase îi atârnau coame de păr aspru ca nişte suliţe. în şuvoi. după aceste lupte date de zeii olimpieni. Gâtlejurile lui adânci. cât jumătate de pământ.55 TIFON n timp. O linişte înşelătoare. U . Mâinile sale viguroase se tot mişcau neîncetat. pentru că Gheea nu-l ierta pe Zeus. Corpul diform era-nvelit cu pene negre şi zburlite. se pare. Iară pe capete. sute de capete rotunde şi bulbucate de balaur. Iar mâinile-i puteau s-atingă. care-i închisese parte dintre feciori în Tartar. Tot un gigant. flăcări ce mistuiau. Picioarele nu-i oboseau.

fără măcar să mai respire. Nu rămăsese în Olimp decât stăpânitorul. în animale fel de fel2 . S-au repezit care-ncotro. El nu a pregetat o clipă. Şi au rămas tăcând chitic. Lui Tifon – deşi era un monstru – îi plăcea muzica şi l-a lăudat pe cântăreţ. S-a războit cu vitejie. Ba. că zeii au simţit în trupuri îngheţ din creştet până-n tălpi. ascunşi în trupuri de dihănii. ceilalţi zei tremurau ca varga. Dar oricît a mai cercetat. a fost fiul lui Zeus. ei au ajuns până-n Egipt. Zeus a făcut greşeala să se prindă-n luptă cu fiul Gheei corp la corp. l-a zvârlit într-o peşteră. Zeus căzuse prins . şarpe şi broscoi. Acolo. pe cât se spune. El a-ntrebat şi a aflat peştera unde zăcea Zeus. lupta cu monstruosul Tifon. căci el s-a ruşinat să fugă. Atât erau de-nspăimântaţi. cântând din liră-ncetinel. L . l-au prins pe Zeus curmeziş. Fugind necontenit. uşor. lovindu-l fără de răgaz cu fulgere şi trăsnete şi secera de diamant ce-o moştenise de la Cronos.56 FUGA ZEILOR DIN OLIMP e acest fiu îngrozitor l-a trimis Gheea să se lupte cu victorioşii olimpieni. altu-n şacal. Atunci. învins. Atât era de fioros. pe umeri . Unul în ţap. toţi s-au preschimbat. a tot fugit până în ţara Siriei. Tifon. care se înălţau din coapsele gigantului. Dar aici. Cu ea i-a retezat lui Zeus muşchii şi nervii pe de-a rândul şi l-a lăsat neputincios. Atunci Hermes cel prea şiret s-a prefăcut în cântăreţ şi a venit lângă gigant. Zeus. nu a putut descoperi nervii şi muşchii preţioşi. dup-atâta spaimă. Şerpii. Zeul Hermes i-a glăsuit că ar cânta mult mai frumos. Muşchii şi nervii i-a-nvelit în pielea unui urs vânat şi i-a ascuns numaidecât sub bolovanii unui râu. a-nceput. P ŞIRETLICUL LUI HERMES umea era încremenită. să nu mai fie cunoscuţi. Cel care şi-a venit oleacă în fire. în uliu. Hermes. L-au strâns şi l-au înlănţuit. ascunşi pe unde s-a putut. gigantul i-a smucit şi secera de diamant. dac-ar avea. S-a prins cu ghearele-i enorme de bolţile Olimpului şi a sărit lângă palatul unde sălăşluia chiar Zeus. Apoi l-a luat.

dacă m-oi necăji. Deasupra lui a răsturnat greul şi-naltul munte Etna. prinzând în braţe munţi întregi şi aruncându-i către el cu zgomote asurzitoare. l-a înşfăcat şi l-a trântit pe Tifon.. tras de doi cai înaripaţi. şi-am să vă spânzur laolaltă de piscul ăsta din Olimp. — Să nu cumva să încercaţi să-mi călcaţi vreuna din porunci. am să vă salt în sus. învins. Celălalt capăt am să-l iau în mâna mea nemuritoare. ce dezmierdau urechile măreţilor zei olimpieni. pân-au ajuns în nişte munţi. spre cer. Zeus lovea cu trăsnete şi fulgere verzi. Zeiţa Hebe le turna în vasele scumpe de aur nectarul şi ambrozia. nervii unui zeu. I-a prins la loc nervii şi muşchii ce-i lipseau.. Astfel a glăsuit stăpânul şi zeii s-au cutremurat. că vă voi pedepsi amarnic. cumva.. Feciorul Gheei a căzut în cursa ce i-a-ntins-o Hermes. Dar eu. dar o să fie prea târziu. S-au tot luptat Tifon şi Zeus. Temeţi-vă! Să nu am pricini să dau pedepse. urlând de supărare. Aici Zeus l-a prins din urmă. însoţindu-se cu lira. Totuşi de atâtea lovituri. Vă veţi căi atunci amarnic. Iar când tăcea zeul Apolo.Gigantu-i răspundeadea. ia agăţaţi-vă cu toţii de acest lanţ cu belciug de aur. A scos pielea de urs din râu şi-a desfăcut-o chiar pe mal. vă azvârl în Tartar. Munţii s-au înroşit de 3. De vreţi. Zeul Apolo le cânta melodii care-i fermecau. nu-i decât răsuflarea lui. S-au întins mese-mbelşugate4. tare. cu toţii. stăpânul din Olimp stătea de veghe necurmat şi-n mijlocul petrecerii. Totuşi. Vă voi lovi fără de milă. A smuls de sub pietroaie nervii şi muşchii tatălui său şi. Nimica nu-i mai tulbura. cu glasul său fără pereche. după poveştile eline. Războiul a reînceput. să fugă în Sicilia. şi mai rău. neputincios. Când el se-ntoarce sub povară. Făcând un semn către Olimp. N-o să puteţi. Tifon. la pământ. v-o spun de-acum. Şi monstrul. trupul lui Tifon sângera.57 la lira lui. a rostit Zeus într-o zi. sau. lin. copleşiţi de . mult slăbit. a zburat către peştera unde Zeus şedea lungit. s-a ivit lângă el îndată un car de flăcări aurii. orbitoare. prefăcându-se în vultur. drept coarde. tocmai sosea la peşteră. căci nu-i ca mine de puternic nici unul dintre olimpieni. care iese din craterul vulcanului. începeau cele nouă muze5 să cânte imnuri dulci de slavă. cu-ntreg pământul şi cu marea. Iar Zeus s-a şi ridicat. ce se numesc astăzi Balcani. gemând mereu. puternici şi voioşi acum. Legenda spune despre Tifon că a rămas pe veci acolo. a trebuit să părăsească şi acest loc al tot bătăliei. gâfâie greu – şi atunci Etna azvârle lavă clocotită. să vedeţi singuri că e adevărat ce spun. În acea clipă zeul Hermes s-a repezit lângă gigant. după o astfel de victorie. Fumul fierbinte. Zeii din muntele Olimp s-au aşternut pe mari petreceri. şi voi să vă siliţi să-l trageţi la vale pe stăpânul vostru..

în timp ce toţi şedeau plecaţi şi tremurau înfricoşaţi : — Eu. Pământul a vuit adânc. privind în sus. Numai o fiinţă a rămas. şi-a glăsuit. Cerul senin s-a-nvineţit. gemând.. . nu – mă tem de tine! Eu. Vieţuitoarele-au fugit. nu ştiu să mă tem!. Zeus. care-ncotro puteau.58 spaimă.. Zeus. Vânturi s-au năpustit pe mări şi valurile-au clocotit. cu ochi semeţi.

ca şi în desenele făcute pe vasele greceşti. Terpsihore – muza dansului. Talia – muza comediei. până în Egipt. Urania – muza astronomiei şi Polimnia – muza imnurilor de slavă. socotite sfinte. . clădit din marmură. De asemenea. 3. 5. împodobit cu renumitele sculpturi ale lui Fidias. adică munţii însângeraţi. Clio – muza istoriei. templul magnific din Atena. giganţilor şi a lui Tifon. El s-a căsătorit cu uriaşa Ehidna. Ortos – un alt câine cu două capete – şi Himera. când monstrul a smuls munţii din loc. dar în legende se spunea că această culoare se datoreşte sângelui vărsat de Tifon. zeiţa memoriei. Numele venea de la culoarea roşie a pietrelor în răsăritul şi apusul zilei. se credea că forma prăpăstioasă a acestor munţi a apărut în urma luptelor ce au avut loc aici. În timpurile de odinioară. cea jumătate viperă şi jumătate femeie. şi au avut împreună o serie de odrasle fioroase : hidra din Lerna . Pe Partenon. Melpomene – muza tragediei. aşa cum ni-l descriu poeţii. şi acolo s-au metamorfozat în diferite animale. şi mai ales Hesiode şi Apolodor din Atena. Gigantul Tifon. după victoriile împotriva titanilor. din vremea când zeii au fugit din Olimp. o parte din munţii Balcani se chemau Hemus (hema tâlcuindu-se prin sânge). de frica lui Tifon. 4. 2. Ele erau fiicele lui Zeus şi ale Mnemosinei. era fiul Gheei şi al Tartarului întunecat. Erato – muza poeziei de dragoste . Cele nouă muze erau : Caliope – muza poeziei epice. Euterpe – muza muzicii. petrecând liniştiţi în Olimp.59 Note 1. între Tifon şi Zeus. erau adeseori înfăţişaţi zeii. ca să-l poată lovi pe stăpânul Olimpului. Legendele eline arătau că egiptenii au început să se închine anumitor animale. ca să nu mai poată fi recunoscuţi de acest monstruos fiu al Gheei. Cerber – paznicul Infernului.

de ce-s atâtea animale şi zburătoare ? Pentru cine ? De ce n-a fost creată o fiinţă cu minte ageră . Iapet era. de pe pământ. al Gheei şi-al cerului înalt. Vrerea lui era lege şi poruncă pentru toţi zeii. Iapet. bolta înstelată. întotdeauna. Z . Uranus... purta. avea. pe nume Meneceu. Avea şi-aşa multe necazuri. cutezător în gânduri şi-l întreba pe tatăl său : — Tată. nepăsător la întrebare. la rândul său. numai el trimite totul! îi este ciudă că nu vrem să ne supunem zeilor. cum vor ei. acel pe care oamenii-l proslăveau în cântec. Fusese osândit de Zeus să o ţie pe veşnicie. Atlas. de ce e lumea asta plină de flori şi de atâtea roade. Iar Prometeu. pe umăr. cutremure. îi făceau uneori necazuri. Unul din ei. Nimic nu-i mai stătea în cale. cu alţi doi fii amestecaţi în răzvrătirea titanilor contra lui Zeus.. căci ba cârteau.-nţeleaptă.. acest urmaş al lui Iapet se dovedise isteţ.60 PROMETEU eus era stăpânitor deplin. fusese aruncat în Tartar. ca tată. Mai ales când se abăteau molimi sau revărsări de ape. ba ridicau pumnul spre cer şi-ameninţau. sau foc sau moarte adusă de năvălitori. Celălalt.. Şi-i este teamă că-ntr-o zi vom cuceri Olimpul său. pe-un titan.. fiul pământului. Doar cei de jos. ce-ar putea să le stăpânească şi să le folosească bine ? Iapet nu-i răspundea nimica. Încă de mic. oamenii se-ndârjeau cumplit : — El. pe cât spune legenda. cum proroceşte Prometeu.

ce semăna leit cu zeii. Palas-Atena s-a-nvoit. Fiind luat din trupul viu al Gheei şi făurit cu măiestrie de către bunul Prometeu. după cât se spune. de bărbat2. Zeus n-ar fi fost împotrivă ca fiul lui Iapet să făurească vreun animal. vreo pasăre. ci a rugat-o pe Atena să-i dea o mână de-ajutor. ca orice fiinţă pe pământ. Şi-atunci Zeus a hotărât ca omul. A făurit. Iapet. S-a apucat apoi de lucru. un corp de om. C . ascultându-i glasul. Gândul lui a-nceput să zboare. titanul a luat în pumnii săi ţărînă. ca alinare în ceasurile bătrâneţii. să-i dăruiască-nţelepciune omului său făcut din lut. Ţărîna asta a udat-o cu apă proaspătă şi rece. Prometeu nu s-a mulţumit să făurească-o nouă fiinţă. îndatorat. Dar omul. decât doi fii. care ţâşnea dintr-un izvor. deşi făcuse jurământul de-a nu se mărita nicicând. să trăiască. ce semăna leit cu zeii. omul a început să umble. De-aceea. muncind cu grijă şi cu migală.61 Nu mai avea tatăl. Şi-a suflat peste acea fiinţă plămădită de Prometeu. nu îi era deloc pe plac. să folosească chibzuit tot ce se află pe pământ ? Gândind timp îndelung. Îi era drag şi poate-n sine dorea să-l aibă de bărbat. nou creat din tină. avea şi ea o slăbiciune pentru feciorul lui Iapet. şi-altul mai mic. şi să-l slăvească-ntotdeauna. Prometeu îşi urma mai departe gândul ce-l frământase încă din vremea când era copil : cum ar putea să făurească o fiinţă plină de-nsuşiri. FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ând a ajuns bărbat în toată firea. pe Prometeu. ce se chema Epimeteu1. să-şi caute hrana. Atena. în stare să conducă bine. Omul a căpătat şi cuget. să-i stea supus.

mai ales. care le-ngăduie. plutind pe nori de aur. prin Hermes. Însă i-a sfătuit să aibă răbdare şi încredere în cele ce va face dânsul. oamenii. precum le poruncise Zeus.. Le-a arătat că-l bănuieşte pe Zeus c-ar umbla cu gânduri nu prea curate pentru ei. L ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT -a trecut mult şi s-au ivit. Zeus cugeta : „Prometeu o să-mpartă carnea într-o grămadă N . — O să vedem acolo noi. Şi-au mers. într-o zi Zeus a poruncit. stăpânii din Olimp. dacă fiul lui Cronos. până au poposit în locul unde fuseseră chemaţi. În sine. ce-ndatoriri au cei de jos faţă de marii olimpieni. să se aşeze în grămezi. dar nu prea multă. Taurul cel adus aici va fi-njunghiat de Prometeu. când vor ajunge la Mecona. care se numea pe vremea de atunci Mecona. pentru că sunt bun şi drept. Una dintre grămezi va fi sortită pentru sacrificii. o pildă de felul cum va trebui să împărţiţi-a voastre bunuri cu noi. Dar. ci şi temple. Duceau cu ei un taur mare. tăiată în bucăţi. ca hrană. cu milă. prin sfetnicul său de credinţă. a glăsuit măreţul Zeus. sau alţii-s mai isteţi ca el. zeii. Zeus s-a aşezat pe-un jilţ şi a grăit în acest fel : — Oamenii trebuie să ne slăvească. Din tot ce veţi avea pe lume să ne aduceţi sacrificii. titanul. am să vă dau. Venind şi ziua sorocită. la sfârşit.. Apoi vor face mari serbări prin care fiecare zeu va fi cinstit cum se cuvine. la Mecona. Altare mândre ne-or zidi. lăsându-le puţine drepturi şi prea sărace bucurii.62 ADUNAREA DE LA MECONA ăsând deci să mai treacă vreme.. iară cealaltă veţi păstra-o pentru voi. — Vom hotărî noi. să vieţuiască pe pământ. Se temea. Nu doar altare. au mers ei cale lungă. pristavul din Olimp. pe loc. s-a încruntat de la-nceput. aflând vestea asta.. au pornit grupuri spre Mecona. Prometeu. le-a rostit. Cum totuşi nu putea să calce poruncile date de Zeus.. că Zeus va apăsa pe cei de jos cu mult prea multe-ndatoriri.. Hermes. este atoateştiutor. Carnea. să se adune oamenii într-un loc. Prometeu i-a chemat pe oameni.

bieţii. grămada pentru sacrificii. Nimeni nu o să scape teafăr. era de râsul tuturor. Nimeni... fiindcă-au hohotit.. fierea şi stomacul. Nimeni nu va scăpa. . — O iau pe asta!. copite. pe Prometeu. ce-i biruise pe titani şi-i nimicise pe giganţi. Dar. Mai repede decât se-aşteaptă. El. şi oamenii-au pornit pe cale. într-un alai măreţ. îl va ajunge o pedeapsă. Carnea e împărţită-n două. pe Zeus cel nemuritor. nesilit de nimeni.. O!.. care. Însă. Le-a învelit frumos în piele şi-a aşezat deasupra lor maţele.. Alege singur. acolo.. încruntat. A înţeles că s-a-nşelat. a-ntins hulpav mâna spre ea. „Dar lasă. a rostit. tigva cu coarne răsucite. or să afle curând ei toţi ce însemnează să-l superi pe stăpânitor!.. stăpânul a nimerit numai ciolane.. fiu de titan." Astfel s-a isprăvit această mult tulburată adunare. Era un taur mare. atins de lăcomie. coarne răsucite şi nici un pic. neatinsă.." În vremea asta. unde erau bucăţile bune de carne. şi le-a-nvelit într-un strat galben de grăsime.. Însă nu mai avea ce face. pentru zei. — Zeus. cu păr ca neaua de curat.. ce mânca. Zeii. El singur. zei şi oameni. Zeus putea să dovedească celor de faţă. pe norii lor de aur. că nu greşeşte niciodată. De altă parte-a grămădit ciolanele goale de carne.. şi alta. Oamenii-mi vor simţi şi ei răsplata. Chiar zeii şi zeiţele ce-l însoţiseră. mică. bucăţile cele mai bune. Mormanul plin numai de oase se arăta cu mult mai mare decât celălalt. desigur.. după voie. taurul este înjunghiat. lasă.. scormonind sub seu. şi-au plecat ochii ruşinaţi. va fi mare. Zeus.63 pentru oameni. văzând grămada de ciolane atât de mare şi-nvelită în stratul galben de grăsime. În schimb oamenii-au izbucnit în râs cu hohote nestăvilite. s-au ridicat către Olimp.. a glăsuit titanul. copitele.. Dar eu am să aleg grămada ce s-o vădi mai arătoasă şi am să-i las în pagubă pe-aceşti supuşi făcuţi din lut. îşi spunea Zeus. să aibă. Ce pedeapsă-i va veni!. El a pus deoparte carnea. şi las-acolo. Zeus cel puternic. alesese acea grămadă.. un pic de carne. şi o grămadă pentru oameni. Prometeu tăiase taurul adus de oamenii săi la Mecona.. gras.. râzând şi chiuind voioşi. Acum era clipa cea mare.

auzind un zgomot. Focul ardea domol pe vatră. cumva. după-ntîmplarea asta. Apoi s-a repezit afară. Zeus îl amâna cu vorba de azi.. Altul. zăvorit bine. cel dintâi. pe cât se spune – scobită însă înlăuntru. Prometeu. focul. — Te-nşeli când crezi că mă îndupleci! a răcnit Zeus. Sunt doar pescari şi vânători. S-a furişat în fierăria unde lucra Hefaistos fulgere lucii orbitoare.. Acum. şi pentru asta au nevoie de focul tău... titanul a pornit la drum. fiindcă m-ai îndârjit destul. aruncând umbre viorii pe faţa zeului înnegrită de fum. Eu vreau să-i văd meşteşugari. de spaimă. Oamenii-n vale pot să piară. Hefaistos s-a întors pe-o parte.. În fierărie. şi dacă or avea şi focul. pentru stăpânul din Olimp. A stat şi-a aşteptat o vreme. precum spune legenda. să-l dea şi oamenilor săi.. îndură beznă.. a luat din vatră un bob de jar şi l-a ascuns în tulpiniţa verde. ca să ascundă în ea focul şi totuşi să nu se aprindă. N .64 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL umai că Prometeu ceruse. prea îndrăzneţ. îndură frig. să-l îmblânzească pe zeul cel atotputernic. că oamenii.. pe mâine şi poimâine. Luase tulpina asta verde. — Tu ce gândeşti ? Că Zeus e-atât de prost să le dea oamenilor focul ? Tu i-ai făcut asemeni nouă. în toiul nopţii următoare. Deodată. şi focul tot n-am să ţi-l dau. scăldată toată în sudori. Avea cu el. Şi-aşa.Focul acesta e ceresc. Dar Prometeu. mânios pentru ocara îndurată. tot or să capete acest foc. până la urmă. spumegând. du-te.. roşii. tulpina unei plante verzi – plantă de soc. şi l-a rugat : — Oamenii trăiesc greu.. nu era unul dintr-aceştia. cu trupul greu şi obosit. Dar Zeus. căutând. în Olimp. în repetate rânduri. însă atunci sub chip de trăsnet. până ce a văzut că zeul a adormit ca mai-nainte şi. măreţe Zeus. cu pâlpâiri albastre. cenuşă şi scântei.. Eu nu-l trimit jos. până n-apuc să te lovesc pe tine. Sălăşluiesc numai în peşteri.. repede. pe pământ. ce se găseşte. s-a dus la el încă o dată. decât când vreau să pedepsesc făpturile-ţi nesuferite. Prometeu s-a oprit puţin. l-a luat pe Prometeu la goană. şi-a îngăimat ceva prin somn. acum. — Eu una ştiu. pe-un pat moale. Mănâncă fructe din copaci. ar fi cerut grăbit iertare. Hefaistos sforăia dus. Deci du-te. în mâna stângă. ar fi în stare să se scoale cu armele să mă lovească şi să-mi pierd tronul.

pe câmp.. Îşi fac unelte.. în uşa fierăriei. Prometeu m-a furat în somn. Hefaistos a dat din umeri. focul din Olimp a fost răpit de Prometeu şi dăruit celor de jos. tot ce vor. în barba-i deasă. până ce-a ajuns în văi. Sînt învăţaţi de Prometeu.65 Noaptea era adâncă. a mai rostit Zeus încet. Priveşte-i cum îşi moaie-n flăcări arama şi o ciocănesc. corăbii.. din apă şi ţărînă. făurare. Din lutul ud a făurit un corp de-o rară frumuseţe şi un chip dulce de fecioară3 . căci vreau să-i fac şi eu un dar. A chemat oamenii la el. — Mă duc numaidecât. luând pildă de la Prometeu. — Stăpâne. cu cele mai alese daruri. Acolo s-a oprit din fugă. în timp ce oamenii se încălzeau şi-i mulţumeau. Nu pricepea ce vrea stăpânul. în Olimp.. M-apuc de lucru şi sunt gata mai înainte de amurg. Să spui că-i din porunca mea. prin păduri. arme. Dar despre asta. Hefaistos. Pe urmă vine rândul său.. focul ardea vioi. şi-o flacără strălucitoare s-a-nălţat veselă-n văzduh. Surcelele au pâlpâit. neagră. o fată. Prometeu a făcut bărbatul. Cu bobul roşu a aprins o grămăjoară de surcele. Hermes l-a şi vestit pe Zeus : — Stăpîne.. aşa de tare. Şi zeii s-o împodobească pe fata ce-o vei măiestri. Şi-acum. case. roate. O! Blestematul! A sosit clipa când ne vom răfui. ai să-mi faci. titanul care ne-a trădat.. precum îi poruncise Zeus.. în peşteri. Hefaistos s-a arătat tremurând din încheieturi. A luat o mână de ţărînă din trupul cel fertil al Gheei şi a turnat deasupra apă. Cum ? Tot titanul Prometeu ?. cu negrăită bucurie... A tot fugit neobosit. Acuma. Din grămăjoara asta mică. nu-s de vină eu. celui ce-i ocrotise iar. Prometeu a fugit prin noapte. că pământul s-a zguduit până-n străfund. dar chip să aibă de zeiţă. cea dintâi fată L . pe munte. însă.. mulţumit că scăpase aşa de uşor.... care făcuse primul om. galben. Dar cum s-a văzut arzând focul. Să fie fiinţă muritoare.. Zeul meşteşugar făcuse. zâmbind viclean. — Când îţi vei termina lucrarea. alte mormane s-au aprins. iar tu să-mi făureşti femeia. să chemi toţi zeii.. pe de-a rândul. a zis fierarul. — N-ai stat de veghe! s-a-ncruntat spre el stăpânul din Olimp. vom mai vorbi noi amândoi. Întîi vreau să-i lovesc pe oameni.. CUTIA PANDOREI -a strigat apoi pe fierar. să vadă el cum i-am lovit. — Cum ? Focul meu a fost furat ? a răcnit Zeus. S-a apucat însă de lucru. Apoi să mi-o înfăţişezi..

Şi el le-a glăsuit voios: — Pandora o să-mi fie soaţă! Voi v-aţi ferit . a coborât pe pământ. a mai rostit stăpânul. — Când Zeus ne trimite daruri. Stăpânul lumii a deschis cutia asta de aramă şi-a pus în ea mai multe daruri. I-a aşternut o haină albă pe umerii strălucitori. unul a fost.. Mijlocul i l-a strâns zeiţa cu-o cingătoare aurită. pentru că ai atâtea daruri primite de la olimpieni. Să le păstrezi toate acestea pentru făptura-ţi minunată. luând-o de mână. pentru că dânsul ţinea prea mult la muritori – s-a apucat. i-a dat şi vraja ochilor. s-o înveşmânte pe copila abia creată de fierar. s-a îndreptat către Epimeteu. oricât sunt de ispititoare. iară pe cap i-a pus un văl cu broderii nemaivăzute. Hefaistos i-a meşterit şi o cutie de aramă. glasul ei şi de dulceaţa ochilor.. Ea . Pandora. închisă bine c-un capac. ascultându-l pe Prometeu. Pandora s-a plecat-naintea lui Zeus cel atotputernic.Iar Hermes. Prometeu sta prevăzător. Zeul pristav. Nu era unul să nu vrea s-o vadă-n casa lui. titanul. în locul unde se găseşte prea-îndrăzneţul Prometeu. Însă cutia de aramă s-o dăruieşti soţului tău. cât mai ales. la rândul său. şedea cuprins de dragoste şi nu făcea un pas-napoi. pentru că toate celelalte de pân-atunci erau zeiţe. zeul cel şiret.. a spus el către muritori. I-a ţesut astfel de veşminte. Dalba zeiţă Afrodita i-a hărăzit.. — Te vei numi. după ce te-i căsători. frumoasă fată. Palas-Atena – supărată pe Prometeu. cu straie şi cu alte daruri. zâmbind. Epimeteu s-a clătinat şi a-ntins braţele spre fată. . Ba da. Zeus. şi-acela era titanul Prometeu. Charitele şi horele s-au strâns şi ele-n jurul fetei. Bărbaţii s-au ferit în lături. condu-o pe pământ. feriţi-vă de vicleşug!. În acea clipă. puterea de-a sădi iubirea în inima bărbaţilor. Bărbaţii. dar eu o vreau. Afrodita s-a avântat către pământ şi l-a rugat pe micul Eros4 să tragă iute o săgeată. deşi i-ar fi plăcut şi lui s-o vadă luminându-i casa. ţintindu-l pe Epimeteu în inima-i fremătătoare. După aceea a chemat pe zeii din Olimp la el şi le-a grăit în acest chip : — Fiinţa pe care o vedeţi a fost făcută din porunca înaltului nostru stăpân. câţi erau în lume – erau pe-atunci numai bărbaţi – s-au adunat lângă Pandora.66 muritoare. de gingăşia. Deşi era vrăjit de fată. soţie. dându-i din însuşirile şi gingăşia ce-o aveau. a glăsuit Zeus. — Hermes. Şi tot el v-a cerut şi vouă s-o înzestraţi.. i-a dat copilei glasul lui. mirându-se nespus de mult de frumuseţea ce-o avea.. cum nu făcuse pân-atunci nici chiar zeiţelor din cer. ca răzbunare. Eros a tras. Numai Epimeteu. ca un fulg. făcute chiar de mâna ei. frate bun al lui Prometeu. mângâietor şi subţirel.

zavistia. Dar prea târziu se deşteptase. să le-ncolţească-n cugete. şi lanţurile. Epimeteu a luat cutia şi-ncet i-a ridicat capacul. — Aduc cătuşele. durerea. — Hefaistos! a poruncit... a răsărit şi crainicul. necazul.. Toate cu-nfăţişări de spaimă. Numai speranţa6 cea firavă avea să fie lângă oameni. ca s-o aducă pe pământ : rele." — Să vie Hermes!. fiindcă-i răpise din fierărie focul şi-l dăruise omenirii. Mai rămăsese în cutie numai o arătare mică.67 — Iată. grija... Zeus. era şi supărat pe Prometeu. ce-o adusese din Olimp. în restrişti. umplând pământul şi făcându-şi cuiburi în toate cele patru zări5 . ar trebui să-i ocrotească. a şi trântit la loc capacul. Dar Prometeu. care râseseră de dânsul în adunarea din Mecona. însă mute. S-au răspândit minciuna. lesne de înţeles. pe pământ. Când colo. ba şi-un piron mai lung şi gros. Adu-mi nişte cătuşe tari şi nişte lanţuri mari şi grele. văzând aceasta. Nu-i demn. Văzând Epimeteu că ies atâtea rele din cutie. care crease primul om. Credea că-s daruri preţioase. şi lumea le purta în cârcă. l-a înfruntat din nou pe Zeus şi s-a urcat până-n Olimp. stăpânul. firavă şi cu aripi slabe. Ce-i drept.. acesta este darul ce îl trimite.. s-a-nfuriat înspăimîntător. ca un stăpân să-şi urască atât de mult supuşii. — La poruncă!. foamea şi setea. ba chiar şi moartea. din acea cutie s-au ridicat. deşi se pare că în taină îl preţuia pe Prometeu. deşi în sine ofta încetişor : „Păcat. şi pironul. Zeus. Năpastele se înălţaseră. pe care el. să-i spună-n faţă adevărul : — Eşti crud şi eşti răzbunător!. ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU şa se răzbunase Zeus pe oamenii lui Prometeu.. i-a strigat el neînfricat. s-au răspândit care-ncotro. ura. a spus.. înaripate.. a glăsuit frumoasa fată şi i-a dat lui Epimeteu cutia încă zăvorâtă. suferinţa. Ea n-apucase să mai zboare şi purta numele : Speranţa. în primul rând. zburând în cete. toate nenorocirile şi relele pe care lumea le-a avut de atunci mereu. Şi de la dânsul luase pildă când o făcuse pe Pandora. molimele negre.. Şi le-a adus. Asta a fost zestrea pe care Zeus o dăruise fetei.. A . nenorociri şi boale. hâda moarte. prin mâna mea. — Aduc! s-a repezit fierarul. în ceasuri grele. să ştii.

.68 — Voi. Mâinile şi picioarele i le-au strâns aprig în cătuşe. de grindină şi de zăpezi. cu mult mai sus de nori.. Zăreşte-n sate şi oraşe mii. Legaţi-l sus. cu ajutorul focului. — Am înţeles totul. slugile mele credincioase.. Copiii lumii se-ncălzese la vetre. Cuvintele-i sunt însoţite de fulgere şi trăsnete. ficatul. Iară pe stâncă Prometeu stă neclintit şi fără teamă înlănţuit. în slăvi. şi adăposturi şi veşminte. n-a scos din piept nici un suspin. Forţa şi Violenţa l-au cetluit în lanţuri grele. pe stâncă. cu fulgerele-n mâini. se vede Zeus. şi femeile au învăţat să fiarbă-n clocot carnea dihăniilor vânate. — O. a spus pristavul deîndată. iară cu ciocul îl sfâşie. se mai aude din văzduhuri vocea de tunet a lui Zeus. Ştie că şi-a-mplinit menirea. Sfârşindu-se înlănţuirea9 . Nici n-ai gândit să-mi ceri iertare. Aici. stăpâne. Şi-ntr-adevăr. titane! strigă de-acolo. sus. — Vei sta pe stâncă mii de ani. Fii blestemat. să făurească pentru dânşii unelte noi de pescuit şi de vânat. ce le fac viaţa mai uşoară şi mai plăcută tuturor. fii blestemat. E mulţumit. Marea se tulbură şi fierbe. stăpâne. bătut de vânturi. măreţ. până pe Elbrus. Vulturul ţipă şi se lasă peste sărmanul trup zdrobit. se crapă. Hermes şi Hefaistos. încovoiat. Cât a durat osânda asta.. cu ciocul său încovoiat. Zâmbeşte-n el. cu cioc tăios. Hermes l-a înşfăcat în braţe pe cel mai bun dintre titani şi l-au purtat cu silnicie. Sunt focurile. Chemând pe cele două slugi. zeci de mii de flăcărui. care iubeşte pe muritorii lui nevrednici mai mult decât pe-olimpieni. Cerul ca smoala se despică şi sus. în Caucaz. Dar Prometeu ridică fruntea şi cată către zarea largă. pe-o stâncă aspră. pe-un vârf de stâncă. Valuri uriaşe se lovesc de stâncile din ţărm. Prometeu. smulgând bucăţile de carne. către mări. plin de ură : — Acesta-i numai începutul! Am să-ţi trimit vulturul meu. către câmpiile întinse şi către fluvii. Priveşte peste zări titanul. fierarul. fără somn. Cu ghearele se prinde zdravăn de umerii însângeraţi. Pământul. zi de zi. din cer s-a auzit un glas. şi îi răspunde : — Nu m-ai învins deloc. pe care le înghite lacom.. a trebuit să ia ciocanul şi să-i bată pironu-n piept. Beznele nopţii-s risipite.. cu Forţa şi cu Violenţa. zguduit. ars de dogori. urlând. Furtuna se dezlănţuie. din Olimp.. colţuroasă. din cer coboară vulturul înspăimântător. şi el o să-ţi sfâşie trupul. Vârâţi-i şi pironu-n piept. fără odihnă. Meşteşugarii se trudesc. blestemat să fii. Doar Zeus se mai zbuciumă. smulgându-ţi. Iară Hefaistos. legat în lanţuri. Oamenii au să vieţuiască şi peste . fiul lui Iapet.. ce-s aprinse de către oamenii lui dragi.. cu aripile larg deschise... un glas puternic. mai sus.. plecaţi pe Elbrus7 şi-l legaţi pe-acest titan8.

ai să pieri!. însă. până în sate şi oraşe.69 mii şi mii de ani. Zeus.. Zeus... . însă.. ai să pieri.. Tu. Le aud oamenii şi-i poartă cuvintele tot mai departe : — Tu. Ecoul munţilor îi duce cuvintele din stâncă-n stâncă..

Iar fata îndrăgită îl ajută pe creator să scape lumea de relele ce o bântuiau. pe care el a numit-o om. este cântată în acest fel : „Pe-o mare de durere. şi prin mâna ei să coboare toate relele în lume. Deci femeia nu mai aduce râul pe pământ. 2. mai ales orientale. să se îndrăgostească de ea. ca şi alte popoare. Pe o piatră antică. Însuşi creatorul fetei se îndrăgosteşte de ea. după cum spune o legendă. Eros era zeul dragostei. Unele săgeţi erau unse cu miere. Într-un imn elin. Doar ea te mai mângâie şi-ţi încălzeşte pieptul. În limba greacă veche numele Prometeu s-ar tâlcui prin prevăzătorul. Deşt Prometeu este numai fiul titanului Iapet şi al titanidei Temis. dându-i viaţă. fiu al Afroditei. de cele mai multe ori. un meşter creează o copilă cioplind-o din lemn – cum şi-o visase el – un croitor îi face veşminte şi un vrăjitor suflă asupra ei. „Cutia Pandorei" simbolizează un izvor nesecat de nenorociri. ci şi în vorbirea curentă. bătută de talazuri. el însuşi este denumit. ci ajută la înlăturarea lui. Avem şi noi. titan.. Nici meşterul nu mai întruchipează fecioara după poruncile nu ştiu cărui zeu. se vede Prometeu cioplind cu dalta scheletul celui dinţâi om. fratele lui Prometeu. Basmul nostru are însă un conţinut mult mai înălţător. 5. speranţa. Astfel. prima fecioară fusese creată cu scopul de a-l face pe Epimeteu. când totul se cufundă şi piere sub furtuna greutăţilor. şi atunci dragostea inspirată era dulce şi fericită. Karl Marx. ce reprezintă străvechea dorinţă a omului de a crea viaţa prin mijloace artificiale. El stă lângă făptura cea nouă. aflat în muzeul de la Neapole. În legenda elină. ci din imboldul curat al inimii. în vreme ce Epimeteu ar însemna neprevăzătorul. privesc chipul noii făpturi de lut. intitulat „Palatul de argint". De astă dată însă fiul titanului Iapet este prezentat lângă un bărbat în întregime modelat. cu care ţintea săgeţi în inimile oamenilor. când te cuprinde frigul şi spaima desnădejdii!. Zeii olimpieni : Hera. El purta un arc. speranţa. Mai este înfăţişat Prometeu şi pe un sarcofag. te mai îndeamnă. care suferă pentru convingerile lor. variante ale acestei încântătoare legende.. alcătuit de un autor necunoscut. Întîmplările prin care trec aceşti doi fii ai titanului Iapet explică întru totul numele ce li s-au dat în legende. referindu-se la cugetătorii progresişti. gravată de o mână nu încă prea meşteră. Dragostea celor atinşi de asemenea săgeţi era amară şi ucigătoare. Expresia aceasta este deseori folosită. Alte săgeţi erau muiate în fiere şi otravă. 4. îl dă drept pildă pe „titan" şi . din secolul al VIII-lea. ca o steluţă mică şi albă. 8. Elbrusul este vârful cel mai înalt al munţilor Caucaz.70 Note 1.. nu numai în literatură. fără nici o plăcere.. în legendele eline. 6." 7. potrivit cu visurile sale cele mai frumoase. care licăreşte şi-ţi luminează calea. Prometeu nu se arată a lua în seamă această nemulţumire a olimpienilor. 3. într-un basm dobrogean. şi pare că se gândeşte cum să dea viaţă acestei fiinţe. să vâsleşti mai departe şi să-ţi găseşti limanul. Poseidon. cu spatele la zei. în frunte cu însuşi Zeus. însoţitoarea oamenilor la necazuri. doar ea. Hermes şi Apolo.

cât de măreţ se înalţă de la pământ. Deasupra acestor piscuri vinete şi reci. Deasupra acestor stânci scăldate în amintirea suferinţei şi măreţiei tale. ci neînfrânţii fii ai pământului. care a scris celebra tragedie : „Prometeu înlănţuit". vârful înalt. dacă ai vedea ce uimitoare flăcări izbucnesc din scânteia pe care ai dăruit-o omenirii! Dacă i-ai vedea pe cei ce se târau în întunericul umed al peşterilor. de fapt. purtaţi de rodul enorm al îndrăznelii tale. În literatura noastră.. Cutezătorule Prometeu. alegoric. Ribera. Eschil. cutezătorule Prometeu. cu fruntea ridicată spre cer.. de pe muntele Elbrus. în care. sculptori şi muzicieni nenumăraţi au proslăvit această titanică luptă pentru progres. ca : Goethe şi Shelley.. părinte al unei răzvrătiri nemuritoare. Poeţi. privind cândva. apoi a fost reluat de către unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii." *Numele roman al lui Zeus . făuritor al lumii care urcă!. trec în zbor crestele Caucazului. lupta uriaşă a oamenilor pentru cucerirea naturii şi prima lor izbândă de seamă. Tizian. mai sus de lumea albă a norilor. însângerat şi mândru. tragedie pe care oamenii o ascultă cu aceeaşi vie emoţie de aproape două mii cinci sute de ani. cât de măreţ plutesc peste apele mării şi culmile munţilor! O. de piatră. Geo Bogza. Gustave Moreau. Cucerirea focului a deschis drumul omenirii spre progres. pictori ca : Michelangelo. atât de nobilă pradă cruntei mânii a zeilor.71 scrie : „Prometeu este cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filosofic". din neamul omenesc s-au ridicat titani şi oameni prometeici. . pentru că ea reprezintă. poetul Victor Eftimiu i-a închinant un cald poem. intrate în marea poveste a lumii.. 9. a exclamat înflăcărat.. mitul a fost şi mai departe o sursă permanentă de inspiraţie pentru marii artişti ai lumii. înlănţuit pe cea mai colţuroasă dintre ele. într-unul din poemele sale în proză : „În clipa aceasta. cucerirea focului. Fiu slăvit al unei mame slăvite. întruchipată prin figura lui Prometeu. cutezătorule Prometeu!. clipă memorabilă şi fără seamăn. te salut. Reprezentând tocmai această fabuloasă luptă a oamenilor. de mai târziu. din zborul vibrant al unor aripi de oţel.Te salut. apleacă-ţi urechea şi ascultă : nu în zadar a fost imensa ta suferinţă.. Salvator Rossa. Mitul despre Prometeu a fost povestit întâi în cântece. parcă te văd. clipă gigantică şi sublimă : nu vulturul lui Jupiter* zboară peste crestele Caucazului.

Altminteri o să suferiţi pedepse înfiorătoare . temple mari . el a trimis . Ea s-a lăsat într-un stejar1 . şi-a-nceput să glăsuiască oamenilor . suferinţa şi alte rele fără număr . mulţi s-au cam încrâncenat de ciudă . pentru că se temeau de Zeus . oamenii . trimiţându-le în cutia înşelătoare a Pandorei boala . tot nu era împăcat cu sine Faptul că oamenii aveau în stăpânirea lor focul ceresc . cum suferă şi Prometeu La vorbe din acestea . vântul trimis de însuşi Zeus .Voi aveţi doar să ascultaţi poruncile lui înţelepte. de la Mecona . o porumbiţă fermecată . şi să-i aducă sacrificii. i-au înălţat altare multe şi temple mari strălucitoare.Vorbea cu voce de femeie : — Voi . D . i-au ascultat poruncile . Şi-n primul rând .72 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT upă ce Zeus pedepsise atât de greu pe muritori . În cinstea lui . faceţi aicea un oracol. au răspuns unii dintre ei. din acea zi . nici şopotul izvorului . s-au pus la cale jocuri . primite prin preoţii săi .Vântul când va sufla prin frunze . precum dorea . spunea porumbiţa . îl mânia. Le-a poruncit . când Prometeu îl păcălise şi îl făcuse de ocară. durerea . să-i ridice altare multe. Totuşi . într-o padure din Dodona .Toţi îl iubeau pe Prometeu şi deplângeau prea cruda-i soartă. cu pene negre ca tăciunii. şi murmurul izvorului au să v-aducă pe pământ poruncile stăpânului — Dar poate nu vom înţelege susurul vântului prin frunze . care-i slujeau oracolul . Iar în urechi îi suna încă râsul lor plin de voioşie . deci . — Preoţii cei orânduiţi ca să-l slujească pe stăpân au să vă tălmăcească totul …a rostit iarăşi porumbiţa . pe-o cracă lungă .

. şi-a ajuns în Arcadia.. pe şoptite – pun la-ndoială-nţelepciunea zeilor noştri din Olimp. veşti nu prea îmbucurătoare.73 lupte . Iar uneori – e drept că numai aşa.. Z .. către pământ . sub un acoperiş măreţ : palatul regelui Licaon. concursuri şi serbări vestite .. cu toate astea .părea ceva mai mulţumit. — Nemernice! i-a strigat el. şi s-ar putea să fie-un zeu. stăpânitorul. fie că Zeus. PLECAREA SPRE ARCADIA eus şi-a preschimbat sceptrul de aur într-un toiag din lemn de corn. — Nu râd pe faţă muritorii.. A străbătut’naltul Menala. Sub haină însă şi-a vârât fulgerul cel scânteietor. însă zâmbesc cu înţelesuri nu prea de cinste pentru tine. călătorule!". — Să văd şi eu dacă-şi dă seama zeul acesta îngâmfat ce carne-nfulecă la masă. A luat-o-ntâi şi-ntâi prin munţi. Acel pe care-l ospeţiţi nu-i om de rând. şi-a lovit. Era la vremea când amurgul aduce după sine noaptea cea misterioasă pe pământ.. Pedeapsa mea te va ajunge. Acolo-a cerut adăpost. fie c-a fost trădat. iată vine zeul Hermes şi îi aduce . Privea triumfător din slavă şi se gândea că s-au plecat în faţa lui toţi muritorii. pe-ncetul. îi spune Hermes la ureche. văzându-şi templele . fulgerul său necruţător . a prefăcut-o într-o haină de om sărac şi necăjit. Şi-a hotărât să îl lovească. Şi a pornit apoi prin lume. Crima ta este fără margini. din carnea unui rob ucis. de-ar fi aflat cel mai mic semn de-mpotrivire.. ţesută de mâna Atenei. fără milă . destul e că s-a înfuriat şi a trântit talgerul plin cu ruşinoasele bucate. un munte potopit de fiare. numite-apoi olimpiade2. pe ascuns. Şi a scos fulgerul său groaznic de sub mantie. Vreai să-l răpui pe însuşi Zeus. gata să-l zvârle . ca să râdă. în Olimp . I-a dat bucate să mănânce. când . când duc ofrande templelor. Zeus . Mantia lui sărbătorească. am să pun la încercare puterea-ţi. Şi a dat semne tuturor că este el. către Arcadia ferice3. Numai că regele Licaon ura pe zei şi s-a gândit : „Stai. Mai înainte. în timpul nopţii. cu puterea-i. a spus nechibzuit Licaon slugilor sale din palat. — Temeţi-vă! le spunea aspru. Ţinea . când ţi se pleacă la altare. apoi Cilene şi Liceul cel tot învăluit în brazi. a prins de veste-nşelăciunea. Era deci Zeus mulţumit . a vrut să-l şi batjocorească. Acum.

nesătule. Zeus. ţinută bine. N-au mers prea mult. a şi bătut degrabă-n poartă : — Hei. Tot cercetând cu grijă satul. Cerul era imens şi roşu ca o tipsie de aramă. Mergând aşa-ntr-o bună zi. cu şindrilă. zeii au intrat într-un sat. Fumul se ridica alene. pe stâlpi groşi. se prefăcea că-l sprijină. Murmurul cel molcom al serii chema pe oameni la odihnă. Nemaiputând răbda ispita. Iar regele. şi. Licaon4 s-a făcut un lup. în lungi fuioare cenuşii. Trupul i s-a-nvelit în blană. când a-ncercat să mai rostească un cuvânt. orişice loc – pe prispe. mai rupeau mlădiţe pe lângă zăplaz. Poate că oamenii aceia nu auzeau în larma curţii. gâdilau nările lui Zeus. se-nfăţişa ca un bătrân sărac şi foarte obosit. să poată înnopta tihniţi. Prin arborii grădinilor se cerneau ultimele dâre din ziua care-ncet trecea. Caprele. cu părul alb. un lapte gros. ce-a fugit să se ascundă prin păduri. de bivoliţă. o fiară cruntă. ÎN FRIGIA e-acolo Zeus a umblat din ţară-n ţară. Mergeau prin praful drumului. de carne friptă şi fierturi. lăsând în urmă numai pete întunecate. Nu i s-a dat nici un răspuns. aţâţătoare. stăpânitorul din Olimp. O locuinţă arătoasă. Era acum însoţit şi de pristavul său. Aici femeia mulgea lapte. au ajuns lângă-o locuinţă. sau poate nu vroiau s-audă numele ce li se rostea. mai la o parte. Prin curte mugeau vite grase. de Hermes. a şi simţit cum glasul lui se schimbă-n urlete de fiară. săltau. ce se-ntorseseră sătule de la păşunile din deal. oameni buni. având toiagu-n mână. tot neastâmpărate. Oile behăiau cuminţi într-un saivan. de rugină. În cuhnia din dosul casei se-auzeau zgomote de vase. D . Mirosuri calde. însă cu ochii cercetau. Braţele şi picioarele s-au prefăcut şi ele-n labe. ne găzduiţi ? Vă-ntreb în numele lui Zeus. până când a ajuns şi în Frigia5 . şi-n calea lor s-a arătat un alt lăcaş. Stăpâna pregătea mâncarea. Atuncea zeii blestemând au luat-o iarăşi mai departe. tocmai cum îi plăcea lui Zeus. ca de obicei. Se arătau nepăsători. în chip temeinic. pe drum – să vadă tot ce se întâmplă.74 Palatul regelui Licaon a ars până în temelii. murgi şi roibi. Hermes. cu trepte largi şi-acoperită. iscoditori. bivoli cu coarnele întoarse şi cai puternici. prin ogrăzi. Era la ceasul când drumeţii îşi caută un acoperiş. Erau boi mari. la fel de zdrenţuit.

În prag s-a arătat un chip. Aici lucra de dimineaţă şi până seara Filemon. şi mai bine... rar să fi fost pereche-n lume mai strâns unită decât ei. Hermes s-a apropiat de uşă şi a bătut uşor în ea. Băieţilor. se numeau Filemon şi Baucis6. şi învelită cu şovar. de unde vin şi cine sunt. Iar lumea îi dădea drept pildă de căsnicie trainică. Uitându-se ceva mai bine. din cauza voastră. — Poftiţi!.75 De-aceea a strigat la gazdă : — Deschide-n numele lui Zeus! îţi cerem să ne ospeteşti. aşa de buni şi primitori. Uşa micuţă s-a deschis încetinel şi scârţâind. se legaseră prin lanţul dulce-al căsniciei şi rămăseseră-mpreună şaizeci sau şaptezeci de ani. ce se afla pe câmp. cea mai sărmană dintre toate câte văzuseră în sat.. Fetelor.. nu avuseseră bătrânii nici un belşug în viaţa lor. cum este doar bătrâna Baucis. dar acest lucru nu-i împiedica deloc să îşi găsească T . pentru acea noapte. fără să-ntrebe măcar o vorbă pe drumeţi. Am răsturnat. dacă nu. au înţeles că-i o colibă. nu ştie nimeni cum s-a-ntâmplat în acea seară.. Cei doi bătrâni. tăiat în două de-un pârâu. Deşi erau atât de-n vârstă. într-o căpiţă-nmiresmată de fân. Poftiţi în casa noastră. Numai că gospodina ceea era grăbită peste poate. părinţii le făceau urarea : — Să fii la fel de fericită. şi-n urma lui o bătrânică. la-nsurătoare. cam coşcovită şi-aplecată. au rostit ei. când iacătă o luminiţă. când se măritau. Erau săraci.. S-a supărat şi a răspuns: — Plecaţi de-aici!... Un chip cuminte de bătrân. FILEMON ŞI BAUCIS ocmai se pregăteau să-şi facă culcuşul. a răsturnat un vas cu lapte. un şiştar.. în anii tăi de căsnicie. poate.. deşi le spuneau tuturor că vin în numele lui Zeus. Coliba-n care locuiau era din trestie uscată. că dânşii n-au găsit niciunde un adăpost şi niscai hrană. care creşteau la marginea pământului ce-l stăpâneau.. părinţii le spuneau la fel : — Să fii iubit ca Filemon de credincioasa lui soţie! Şi dacă e să vorbim drept. Vedeţi-vă de altă casă.. Mai târziu. Şi tot aşa. Se îndrăgiseră din vremea când amândoi erau copii. săpând şi cultivând legume sau îngrijind pomii şi viţa. Alături de coliba lor era un petic de grădină. Ridicând capul către Zeus.

Erau acolo nuci. tocmai fiindcă olimpienii păreau trudiţi. poruncile. Umblând grăbită. bătrânica ştersese masa c-un mănunchi de mentă strânsă din grădină. şi totuşi cel mai bun din casă. pe care le-au şi pus în ceaun să fiarbă. Şi-ntr-un vas larg pusese vinul. Filemon a turnat apă caldă într-un lighean din lemn de tei. cam învechit şi ros de timp. să spele.. ca să-nşele vremea. napi. soţul ei îi adusese din grădină legume proaspete. ca pe la alţii. şi i-a dat drumul în fiertură. fie cu roade din grădină. stăteau cu oaspeţii de vorbă. care-aveau nevoie. surcele şi un lemn mai gros. sârguincios. brânză de vaci şi ouă coapte-n spuza caldă. cât timp o să pregătim masa. să-i dea gust puţintel mai bun. gazdele. cu firea lor deschisă. plin cu apă. Pentru că masa-ntârzia. Cu feţe calde. Pe urmă-a luat un covoraş. ţesută chiar de mâna ei . O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA ceştia erau pământenii la care Zeus şi cu Hermes au poposit în acea seară. iară pe masă adusese măsline puse-n saramură. Baucis a potrivit deasupră-i un ceaun mare. Ba. dezvelind din cenuşă jarul . săraci. În vremea asta. fie cu sfaturi înţelepte. cicoare. prune ca nişte pietre scumpe. Filemon a mai coborât şi o bucată de slănină. curmale. Aşa se face că puteau să-ndure orişice necazuri şi lipsuri grele. glumind şi arătându-se veseli şi binevoitori. În casa lor nu se găseau slugi şi stăpâni. i-au poftit grabnic în colibă pe cei doi mândri-olimpieni. s-a repezit la vatră. fără să cate nici la haine. suflând din răsputeri într-însul. destul de vechi şi aromat. mai dornici să-i primească bine. În faţa fiecărui zeu era câte o cană mică. Iar Filemon i-a îmbiat : — Uitaţi-vă. picioarele drumeţilor.. S-a aplecat singur de şale. laviţa asta. apoi. în înţelegerea deplină ce domnea veşnic între ei. primitoare. Singuri îşi porunceau şi tot ei îşi aduceau la-ndeplinire. Pe urmă a adus bătrânul un coşuleţ umplut cu fructe. şi smălţuită cu ceară albă de albine. Şedeţi şi odihniţi-vă de osteneala drumului. nici la cuvinte sau la feţe. păstrată pentru sărbători. fără teamă sau plânsete zadarnice. după datină. flămânzi. nu prea groasă. iar când a ars cu vâlvătaie. Focul a pâlpâit pe-ncetul. După gustare a-mpărţit fiertura caldă de legume. A . bună.76 mulţumirea în dragostea ce îi lega. din lemn de fag. a pus pe jar frunze uscate. L-a aşternut frumos pe patul unde urma să doarmă zeii. cei doi bătrâni s-au arătat mai săritori ca totdeauna. Ba uneori mai ajutau şi pe-alţii. Baucis a-ntins pe scândură o pătură din lână moale. Din ea a retezat bătrânul o felioară. care stătea de mult în grindă.

un fagure de miere albă. parcă presimţindu-şi soarta ce o pândea. Şi Zeus. mulţumit în sine. au pornit după cei doi zei. Acesta însă i-a oprit : — Lăsaţi-o. ce să le dea. — De ce aţi scufundat tot satul ? a spus bătrânul Filemon. Dar ce să vezi ? Oricât turna vinul în căni. Filemon. deşi cerusem adăpost în numele Olimpului. Este destul tot ce ne-aţi dat. a mai rostit bătrînilor: — Aţi fost pentru noi gazde bune. precum se cuvenea.. — Taci. Ba. Nu mai ştiau cum să-i slujească pe cei doi oaspeţi. s-au plecat zeilor cu teamă. Iar gâsca era sprintenă. Pentru că în coliba lor aveau şi-o pasăre. bătrânul. închizând taina-n apa sa7 . şi au ajuns aproape-n vârful muntelui. Numai pe voi vă vom cruţa . Da-n locurile cunoscute. Atunci Filemon a-ntors capul. Chiar dacă unii dintre ei greşiseră faţă de voi. dar trebuie să ne urmaţi pe muntele din apropiere. când zeii hotărăsc ceva. la mijloc. ZEII SE ARATĂ CINE SUNT tăpânul cerului dăduse. în înţelegere deplină. Au mers ce-au mers. în acest fel. Priveliştea i-a-ndurerat pe cei doi soţi. să vadă ce s-a petrecut şi ce osândă au dat zeii satului lor. Pentru nelegiuirea asta. n-o sacrificaţi. pentru c-a fost recunoscut. Bătrânii cunoşteau prea bine că nu e chip să stea-mpotrivă. S . Le părea rău de casa lor. a rostit Zeus. şi lacrimi le-au ţâşnit din ochi.. voinţa zeilor schimbase satul întreg într-un lac negru. Au trebuit să se supună. unde trăiseră o viaţă. Picioarele le tremurau. Filemon a priceput semnul. ce face. smochine dulci şi. Amândoi şi-au cerut iertare că cina a fost prea săracă. Priviţi mai bine spre coliba în care voi ne-aţi ospeţit. Osânda noastră. un semn că este un preaputernic olimpian. Sărea-n colibă ici şi colo şi gâgâia înfricoşată. este întotdeauna dreaptă. Vecinii voştri însă nu ne-au primit ca oaspeţi. ei au să fie pedepsiţi. bieţii. Dar nu aveau. pasărea şi-a căutat scăparea chiar sub picioarele lui Zeus. le turna vin neîncetat. Chemând-o lângă el pe Baucis. Mai ales Filemon. Luându-şi câte-un toiag în mâini. s-au repezit s-o prindă iute şi s-o gătească zeilor. ceilalţi erau nevinovaţi. o gâscă. care sclipea tăcut sub lună. Numai că ei erau bătrâni. cum o fi.77 struguri cu boabe mari şi roşii.. cum să-i îmbie. vasul de lut rămânea plin..

. precum spune legenda. decât bătrânii. — Numai atâta vă doriţi ? — Darul acesta ni-i destul.78 UN STEJAR MÂNDRU . negreşit. Baucis simţea acelaşi lucru. sculptate. Pe insulă era un templu din marmură în care Zeus avea o statua de aur.. Să nu-mi vadă soţia rugul pe care îmi vor arde trupul. Ei povesteau. şedeau bătrânii. numai privindu-se în ochi. într-o zi. bătrânul a simţit că îl înfăşoară o scoarţă rece.. spre cap. a dat răspuns Filemon. Nişte drumeţi îi întrebau despre-ntâmplarea petrecută odinioară în coliba unde se odihnise Zeus. Ea către el. a spus uşor lui Filemon : Î . S-au aşezat în tinda lui. în care vieţuiseră încă de când erau copii. cu vorbă moale. Însă pe locul unde fusese ea-nainte. tot ce-a fost : cum le-a schimbat coliba Zeus în acel templu aurit. a glăsuit solemn stăpânul. se ridicase-o insulă. Pe când vorbea aşa. Şi-aşa. Scoarţa creştea şi către mijloc. în aceeaşi clipă.. slavă sau mărire ? Spuneţi ce vreţi.. nu mai vedeau nici la un pas. Anii s-au scurs pe îndelete. căci m-ar îndurera prea tare. putere. dacă vrei să faci unor bătrâni sărmani un dar. N-au mai rămas. — Nu. Amândoi zeii au pierit. CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ntr-adevăr. Vreau să vă dau şi o răsplată. Aurul mult se risipeşte. dorind să stea-n aceleaşi locuri. Se deprinseseră cu timpul să îşi grăiască fără vorbe. pe la tălpi. Grădini pline de flori şi rodii se întindeau în jurul său. şi vă voi da. a dat din cap bătrâna Baucis. pe trepte-n faţa templului. tinereţe sau frumuseţea mult râvnită.-nchideau templul. Şi Zeus a făcut un semn. tremurătoare. Pacea şi dragostea în care am vieţuit cu buna-mi Baucis sunt lucruri de nepreţuit. Înţelegând că i-a sosit sfârşitul aşteptat. Porţi mari. acolo-n munte. şi se urca spre gât. n-au mai văzut-o. Filemon a privit spre Baucis. amândoi. Tinereţea trece cu anii. cu înţeles. pentru că i-aţi cinstit pe zei. îngăduie să-nchidem ochii. cătând bătrânii înspre coliba lor cea veche. Puterea scade. — Voi o să locuiţi în templu. Ochii li s-au înceţoşat . Filemon şi iubita-i Baucis s-au coborât până la templu. Nici eu pe-al ei nu vreau să-l văd. Cei doi s-au gârbovit mai mult. Spuneţi o singură dorinţă. Fie pe voia voastră. nu vreau asta. Poate vreţi aur. mare Zeus. — Bine.. De-aceea.

îţi spun adio. dar multă. Cei care se-ntâmplaseră să se găsească lângă ei priveau înmărmuriţi. .. Baucis.. ci se făcuse-un stejar falnic. ce-mbrăţişa cu ramurile sale un tei cu trunchiul alb şi plin de floare.. — Adio!. a grăit şi dânsul.. cu flori micuţe. dar gurile le-au amuţit.. Îţi mulţumesc pentru credinţa ce mi-ai purtat-o până la ultima suflare! Şi poate că şi-ar fi spus cei doi bătrâni şi alte vorbe de-adio şi de mângâiere .. în schimb. era un tei subţire. Bătrânul nu mai era om. dar cu mireasmă-ameţitoare. În preajmă s-a făcut tăcere. bătut de vânturi . alb.79 — Soţul meu scump.. s-ar fi văzut încă acolo cei doi copaci : un stejar mândru şi puternic. foarte multă vreme. a sosit ceasul!. Legenda spune despre templu că s-a sfărâmat. şi-a sărutat-o lin pe frunte..

cel mai vestit era cel din localitatea Olimpia. legenda stejarului de la Dodona – oraş antic din Epir – a fost scrisă de Herodot. Nu este însă vorba. dealtfel. Natura se solidarizează cu cauza lor dreaptă şi îi ajută." Aceste concursuri. Pe frunte. aceste jocuri vestite. jocuri şi mari serbări. oraşe. Zeus avea o cunună splendidă din cotinos. Era făcută din aur. la care luaseră parte fiii săi : Apolo. au vrut să le dea mai multă greutate. Între toate templele clădite în cinstea lui Zeus. în cinstea şi pe locul acelei isprăvi. măslin sălbatic. De bucurie. Nenumăratele lacuri din ţara noastră. „părintele istoriei". cei care au pus la cale. 3. lacul Sf. anumiţi eroi populari ascultă deseori glasul codrului. 6. numite olimpiade. Numele Licaon înseamnă. În realitate. Şi în folclorul nostru. grădini. bineînţeles sub altă formă. abanos şi fildeş şi era aşezată pe un piedestal enorm. lacul Ursului de la Sovata. Mai târziu. s-a petrecut cutare şi cutare lucru. şi în creaţiile noastre artistice populare. de către duhuri. Zeus ţinea în mâna dreaptă o statuetă. supăraţi pe oameni. lacul lui Ovidiu de lângă ţărmul mării. şi au loc tot din patru în patru ani. lup.. în limba elină. odinioară. din urgia lui August. 2. La aceste concursuri biruise fiul său cel mai iubit. Ana din creierii munţilor şi altele au legende asemănătoare. vraci etc. Legenda despre Filemon şi Baucis a fost cântată şi de renumitul fabulist francez La Fontaine. 7. născocind legenda. Zeus l-a încununat pe Apolo şi a hotărât ca. să se alcătuiască concursuri. încât ele dăinuiesc. care întruchipa Victoria. în amintirea unor concursuri. din patru în patru ani. au căpătat atâta faimă în lumea antică. sculptorul Fidias crease o statuie a lui Zeus. este frecvent în toată literatura populară. Motivul legendar al stejarului de la Dodona se găseşte astfel. cel stins pe meleagurile ţării noastre. Urmele acestui templu. de un stejar sau un izvor prin care stăpânul lumii îşi trimite asprele lui porunci. Apoi legendele au fost reluate de mulţi alţi scriitori. Apolo. 5. vrăjitoare. În acest templu măreţ. Mai târziu legenda a căpătat şi alte variante. la renumitele olimpiade. precum se ştie. Scena aceasta – ca şi legenda următoare : Filemon şi Baucis – este povestită admirabil de poetul latin Ovidiu. după care însuşi Zeus va fi fost iniţiatorul lor.. din ţinutul Elidei. împăratul Romei. şi află de la aceste elemente ale naturii primejdiile ce-i aşteaptă. care purta în vârf un vultur. numite olimpiade. Frigia era un străvechi ţinut din Asia Mică. 4. elinii au început să socotească timpul după olimpiade. mult înnobilat. Motivul acoperirii cu apă a unor sate. blocuri enorme şi colosale se mai pot vedea şi astăzi. biserici. ca : Tekirghiolul – cu apa lui sărată. Astfel ei spuneau : „În al atâtelea an de la a patra sau a cincea olimpiadă. murmurul izvorului. Hermes şi Ares. Pe aceeaşi temă s-a compus o operă comică de Gounod. cum se punea pe frunţile învingătorilor. Pentru prima oară. care era una dintre cele şapte minuni ale lumii antice. cum a fost numit.80 Note 1. făcută din aur şi fildeş. În mâna stângă avea sceptrul. ca în legenda greacă. castele. Se povestea în legendă că Zeus însuşi ceruse să aibă loc aceste olimpiade. până astăzi. .

. Se tem numai de el. nici nu-l respectă de ajuns.. şi-atât. şi repede-şi ieşea din fire. zeii! Vocea lui Zeus tremura. zeii săreau. Deci. atunci când noaptea e senină . şi lăsând toate laoparte : petreceri.. Zeus.. şi zeii au intrat grăbiţi. de zei mai mici. Stăpânul. Calea pe care veneau zeii. Zeus a poruncit lui Hermes : — Adună-mi. cu aripi la picioare.. porunceşte să v-adunaţi. Z . întorcându-se în Olimp.. noi o numim Calea lactee. ca atunci când Zeus îşi pregătise lupta cu titanii. Tot ce văzuse în Frigia şi în Arcadia îi dovedise. Veniţi în sala de ospeţe. Veniiiţi!. Lui Zeus nu-i plăcea zăbava. ce nu vesteau nimica bun. din aur şi aramă.. de îndată. Lângă palatele lui Zeus erau strânşi zeci de slujitori. clădit de fiul său.. Cum auzeau porunca adusă de pristav. Atunci nu mai cruţa pe nimeni. privirea sa era ca marea când se dezlănţuie furtuna. zbura prin cer şi striga tare : — Veniiiţi!. la umeri şi la pălărie. Hermes.. Palatul marelui stăpân... jocuri sau concursuri. Era un freamăt şi o zarvă în tot Olimpul. pe frunte i se aduna mânia-n cute-ntunecate... chiar de era un fiu al său. Cât mai degrabă. Hefaistos. Zeus se şi găseşte-acolo!. era cu porţile deschise. că oamenii nu îl iubesc. neîndoielnic.81 POTOPUL eus se-napoiase nespus de mâniat din lunga sa călătorie de pe pământ. porneau în goană spre palat. este aceea ce se vede şi azi pe cerul mătăsos.. după poveştile eline.

82

aceia care alcătuiau cortegiile şi-i însoţeau pe-olimpieni. Şi ei se frământau, cuprinşi de teamă. Îşi şopteau tainic la urechi : — Să fi reînceput titanii războiul cu Olimpul nostru ?...

STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR
n vremea asta, zeii cei mari, zeii-olimpieni, se adunaseră în sala unde îi aştepta stăpânul. Zeus şedea pe tronul său, cu fulgerele-n mâna dreaptă, şi-n mâna stângă purtând sceptrul. Vulturul cel cu pene sure, vulturul care zbura zilnic, să-l sfâşie pe Prometeu, era acolo, lângă dânsul. Stăpânul şi-a clătinat capul şi pletele-i nepieritoare. Marea, pământul, stelele, cerul întins s-au zguduit, ca bântuite de cutremur, şi au fost gata să se sfarme, să se prăvale peste Tartar. Fraţi şi surori şi fii şi fiice s-au îngrozit şi şi-au şoptit : — Ce e cu tatăl1 ?! Ce se-ntâmplă ? Atât de tare-i supărat, cum n-a fost încă niciodată. Hermes, şiretul, ştia taina. El însoţise pe stăpân în lunga lui călătorie. Cunoştea gândul, supărarea şi planurile tatălui, dar nu spusese nimănui. Păstra secretul pentru el. Şi-acum zâmbea, văzând pe ceilalţi cum se frământă şi-şi şoptesc, neliniştiţi, îngrijoraţi. — Ascultaţi bine, olimpieni!... a tunat Zeus către ei. A venit vremea ca să stingem nesuferita seminţie a fiilor lui Prometeu2, aceia care împânzesc câmpiile, pădurile, munţii şi ţărmurile mării... — Cum ? ce tot spune ?-ntrebau zeii. Vrea să distrugă oamenii ? — Băgaţi de seamă, a urmat Zeus, zvâcnindu-şi braţele în sus, eu n-am avut atâta grijă pentru Olimpul fericit, în care noi hălăduim, nici când au năvălit giganţii şi înfiorătorul Tifon. Oamenii-s mai primejdioşi. Ei seamănă cu noi, cu zeii. Mintea lor e prea ageră. Într-o zi se vor răscula. Eu singur i-am văzut pe oameni, în Frigia, nepăsători când rosteau numele lui Zeus. Iară un rege, Licaon, a vrut să îmi întindă-o cursă şi plănuia să mă răpună. Aflaţi însă că regele a şi fost pedepsit de mine. L-am prefăcut în fiară, lup... — Dar frigienii ? — Înecaţi... Tot satul lor l-am scufundat. N-au rămas decât doi bătrâni, pe nume Filemon şi Baucis. Ceilalţi s-au dus în fundul apei... — Dreaptă răsplată le-ai dat, Zeus... au glăsuit toţi olimpienii. — Dreaptă! a strigat iarăşi Zeus, tăindu-le c-un semn cuvântul. Dar a căzut numai un sat, şi dincolo un singur om. Şi nu de-un sat, şi nu de-un om îmi este mie grijă, ci de toţi ceilalţi la un loc. Dacă-ntr-o zi le vine pofta să urce în Olimp, la noi ? Să nu mai recunoască cerul şi să se-nscăuneze ei

Î

83

stăpânitori peste pământ ? Atuncea, zei, ce ne vom face ?... — O!... Asta nu se poate. Nu. Oameni să urce în Olimp ? Şi să se cârmuiască singuri ?! Mai bine piară de pe-acum! Să-mpiedicăm această crimă şi să dispară acest neam de muritori prea îndrăzneţi, care ne-ameninţă domnia! a zis la rândul său Poseidon. — Însă, mă-ntreb, a spus Atena, cine o să ne-aducă jertfe ? Cine o să ridice temple şi-o să le umple cu ofrande ? Libaţii cine ne va face ? Noi ne-am deprins să fim slăviţi. Chiar de n-o fac cu bunăvoie, oamenii tot ne mai slujesc. Ce zici de acest lucru, Zeus ? — Hm!... Asta o să mai vedem... Ne vom gândi să-ţi dăm răspuns mai la sfârşit, a rostit Zeus. Acuma nu vrem altceva, decât să-i pedepsim pe oameni. — Să-i pedepsim!... Să-i pedepsim!... Loveşte-i tu, cu fulgerul... Să ardă-n flăcări tot pământul! s-a repezit neghiobul Ares. — Am cugetat şi eu la asta, a grăit Zeus, către Ares. Însă mi-am amintit că-n timpul cât a fost lupta cu giganţii, era să se aprindă slava, unde se află cerul nostru. Şi eu mai ştiu de la Uranus că s-ar putea să vie-o zi când va lua foc însuşi eterul3 . N-am vrut s-aleg această cale... Am cugetat că e mai bine să-i înecăm... — Dar bine, cum ? a întrebat zeiţa Hera. — Nu-i greu deloc, a răspuns Zeus. Strâng nori de ploaie din tot cerul. Şi plouă, plouă, până când dispar, cu toţii înecaţi, toţi oamenii lui Prometeu... Vuia Olimpul de urale. Stăpânul a lăsat să treacă uralele pân-la sfârşit. Când s-a făcut din nou tăcere, a dat cu sceptrul în podea.

PLOILE SE DEZLĂNŢUIE
ă-nceapă, aşadar, potopul!... Tu, Hermes, fugi până la Hades şi îl vesteşte că-n curând vor sosi umbre cu duiumul. Umbrele celor morţi vor sta grămezi, grămezi în jurul porţii ce duce în ţinutul său, ţinutul groazei şi al morţii... Voi, zeii Ares şi Apolo, ieşiţi afară şi vedeţi de sunt acolo Boreu, vântul de miazănoapte, şi toate celelalte vânturi, care, suflând, pot risipi norii cei buluciţi a ploaie. Luaţi-i cu voi, ţineţi-i bine... Artemis, cheamă pe Eol, vestitul rege peste vânturi!... Şi toţi care-ncotro fugeau să-i împlinească vrerile, cât mai cu sârg, şi cât mai bine. Zeii acelor vânturi care împrăştie adesea norii au fost luaţi grămadă de Eol şi duşi departe-n nişte margini, zăvorâţi într-o peşteră, la gura căreia a

S

84

pus doi monştri-naripaţi de strajă, să nu poată scăpa nicicum. În schimb, Eol a poruncit, la cererea stăpânului, să vie Notul, vântul care aduce cu el nori şi ploi, vântul cel cald de miazăzi. Zeus l-a cercetat, privindu-l pe zeul-vânt din tălpi în creştet. Pe fruntea lui sta împletită negura, care mohorăşte văzduhul înaintea ploii. Din penele aripilor întinse peste-un sfert de lume, având culoare vânătă, ca şi sânul său păros şi încărcat cu umezeală, curgea în juru-i numai rouă. Mai mult, când apăsa cu mâna norii care pluteau în juru-i, până la mare depărtare, se auzea zgomotul ploii, ce răpăia necontenit. Ţinându-se de el, veneau şi alte numeroase vânturi, înaripate şi purtând burdufuri mari, pline cu apă. — Porniţi deasupra astei lumi şi înecaţi-o pe de-a-ntregul, a răbufnit spre vânturi Zeus. Notul a început să zboare, urmat de celelalte vânturi aducătoare de furtuni. Ploi nesfârşite se vărsau deasupra lumii, în şiroaie, în timp ce Zeus arunca, şi el, cu fulgerele-n oameni. Iris4 – zeiţa curcubeu, zeiţa cu aripi de aur – sugea apa din mări şi lacuri, şi-umplea burdufurile norilor, secate dup-atâtea ploi. Ploaia cădea, cădea, tot mai avană peste oameni, peste pământ, peste câmpii. Semănăturile pe-ogoare fuseseră-n noroi trântite. Speranţa muritorilor de-a se hrăni prin munca lor, de pe ogoare, se pierdea, şi deznădejdea cuprinsese mulţimile. Munca-ndârjită dintr-un an pierea pe câmp fără folos.

RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE
ar Zeus nu se mulţumea numai cu apele din ploi. A poruncit fratelui său, Poseidon cel stăpân pe mări, să îl ajute. Acesta a chemat la sine, într-un palat clădit în mare, din marmură verde şi-albastră, pe zeii ce-şi aveau sălaşul sub albiile fluviilor. — Daţi drumul forţelor pe care le-aveţi în stăpânirea voastră, a spus Poseidon zeilor, de cum au intrat în palat. Astfel ne porunceşte Zeus. Deschideţi deci zăgazurile şi lăsaţi libere să curgă puhoaiele, ca-ntr-un vârtej, peste pământ şi peste oameni. Poseidon îşi sfârşise vorba. Zeii priveau nedumeriţi. Ar fi-ntrebat : „de ce ?" şi „cum ?" Dar la un semn al lui Poseidon au trebuit să se retragă, să plece spre mătcile lor. S-au îndreptat către izvoare. Le-au deschis, larg, gurile reci. Apele au ţâşnit bogate şi-au năvălit, urlând, pe văi. În acest timp, zeul Poseidon îşi luase furca cu trei dinţi, bătută în mărgăritare, şi o izbise de o stâncă, cu sunet înfiorător. Pământul se cutremurase. Stânca se despicase-n două. Vinele apelor, plesnite de

D

85

violenţa izbiturii, scrâşniseră ca nişte lanţuri rupte de-o mână de uriaş. Apele tăinuite-acolo se repeziseră afară, sărind nebune peste stânci, în lungi pâraie zgomotoase, cu coame albe pe spinare, ca nişte cai înspăimântaţi. Râuri şi fluvii, prea umflate, se şi vedeau săltând din mătci. Se năpusteau peste câmpii şi nimiceau semănături, smulgeau copaci din rădăcini şi luau cu ele oameni, vite, case şi aşezări întregi. Toate-ar fi fost cum ar fi fost, dar când şi-nvolburata mare a început să se reverse, să-şi zvârle apa ei sărată în lungi torente peste ţărmuri, răspândind moarte şi prăpăd, sorţi de scăpare n-au mai fost pentru sărmanii pământeni. Purtând în clocote turbate tot ce mai era viu prin lume, apa se întindea mereu. Hotare nu mai avea marea. Nici nu se mai zăreau limanuri negre sau verzi pentru scăpare. Zadarnic se tot trudeau unii, în bărci sau plute uşurele, să mai răzbească prin puhoi, sfârşitul lor era aproape. Pe câmpuri, unde mai-nainte culegeau roade muritorii, în sate, unde se jucau copii cu râsete zglobii, era acum domnia mării. Prin crengile copacilor înalţi, semeţi, odinioară cu frunţile scăldate-n soare, lunecau peştii argintii. Frumoasele nimfe-ale mării, fiicele zeului Nereu5 , purtând în păr mărgăritare, la gât şiraguri de mărgean, şi pe veşminte flori de mare, şi scoici, şi fluturi de sidef, treceau înot peste podgorii şi prin livezi, sau se plimbau pe străzile oraşelor. Delfinii cutreierau codrii, s-avântau sprinteni printre crengi. Leilor, galbeni ca nisipul, tigrilor şi mistreţilor, şi altor fiare sângeroase nu le mai era de folos puterea mare ce-o aveau. Păsări cu aripile-ntinse străbăteau zile întregi văzduhul, căutând să-şi afle un locşor, unde să poată poposi. Căutau zadarnic, şi la urmă cădeau în ape, fără vlagă, ca nişte frunze veştejite dintr-un copac bătut de vânt. Imensa revărsare-a mării acoperea întreg pământul şi pentru-ntâia oară valul se legăna pe vârf de munte. Cei mai mulţi oameni au pierit. Alţii, puţini, scăpaţi cu zile, pe câte-o creastă mai înaltă, slăbiţi de foamea nemiloasă şi îngheţaţi de frig s-au stins, de-asemeni, şi-au căzut în ape. Numai o barcă mai plutea, o barcă mare, construită parcă anume să înfrunte nebuna furie-a apelor. Şi-adevărat, precum se spune, barca fusese pregătită cu vreme multă înainte...

. pe Deucalion. ce purta numele de Pira.. ce era rege la Ftia. Deucalion şi-a pregătit barca. avea el însuşi un fecior. dornică de un adăpost. a fost înlănţuit de Zeus.. Îndreaptă-ţi barca într-acolo! Şi ce va fi vei mai vedea. Şi el era căsătorit cu fiica lui Epimeteu şi a Pandorei: o copilă plină de haruri. ca şi bunicul său. şi doar cu dreapta a-notat. tatăl omenirii. cată în zări şi vei vedea un singur vârf semeţ de munte. Era barca lui Deucalion7. Ascultând sfatul tatălui. de valuri. Deucalion privea. norii erau secătuiţi. La pieptul său strângea pe Pira. Şi. până ce a ajuns acolo. Planul lui nu va izbândi. până ce a ajuns la mal. oricât îi tot adăpa Iris.. şi cerul se mai limpezise. Apele au crescut întruna. Vântul şi marea i-au izbit în nişte stânci barca de lemn. de lemn. şi-a luat pe draga lui soţie. Fiul lui Prometeu şi-a luat sub braţul stâng soţia dragă. din plin. După aproape nouă zile de necurmată scurgere. în Tesalia. s-au urcat amândoi în barcă. dacă tu ai să mă asculţi! Să-ţi faci o barcă zdravănă. Şi barca i s-a sfărâmat. pustiul verde-al apelor. Ploaia mai încetase parcă. Elada s-a acoperit. Prometeu. Numai o barcă mai plutea. Acel munte este Parnasul6. Deucalion a zărit Parnasul şi a vâslit mai încordat. care-avea darul prevestirii. fiule. ce nu va fi cuprins de ape. pe tot întinsul ei. Iar cerul când s-o limpezi. P . Uranus. că Zeus vrea să înece tot pământul sub un potop nemaivăzut şi să distrugă oamenii. După ce tatăl. Când vor începe ploile – prin ploi vrea Zeus să înece pământul nostru! – tu te urcă îndată pe corabie. când s-au pornit ploile. i-a spus aşa lui Deucalion : — Ia seama. luptându-se din greu cu marea. încă înspăimântat. să-nfrunte apa şi furtuna. Iar Prometeu.86 POTOPUL ÎNCETEAZĂ rometeu. Scăpat din valuri. gata de drum către Parnas. Vâsleşte ne-nfricat cât timp ploile-acelea vor dura. Deucalion şi soţia lui s-au dus să-i mângâie durerea. de cum s-a-napoiat acasă. înfrigurată şi flămândă. Pune într-însa hrană multă şi apă de băut.

Apa. şi în aceeaşi clipă marea şi-a încetat tot zbuciumul. s-a repezit Eol până la peştera unde-l ţinuse pe Boreu. — Cine sunt ei şi cum se cheamă ? a-ntrebat Zeus. dreptate ţi-ai făcut destulă. şi nu se mai sfârşesc la poartă. a-nceput să vie către matca sa. La Hades morţii vin şirag.. Norocul le-a surâs. dintr-un fund. a risipit norii la mare depărtare. a . La acest semn. se află-n muntele Parnas. Triton a luat o scoică mare şi a sunat din ea prelung. pădurile îşi arătau din nou coroanele-nverzite deşi frunzele mai păstrau încă nămolul apelor. şi i-a dat drumul de îndată. Zeus.. După aceste nouă zile. în fluvii şi în lacuri. te voi ruga-n genunchi să-i ierţi!. un monstru-al apelor marine. când s-a văzut scăpat din peştera întunecoasă. câţi vieţuiau până acum. căruia i-a cerut să sune înapoierea apelor în mări.. plătit-au mult prea mulţi şi-aşa. şi arătându-i tot pământul scufundat sub noian de ape. — Se cheamă Deucalion şi Pira. supusă. Temis s-a apropiat de Zeus. de undeva. şi iată-i. împărţitoarea de dreptate.. şi într-un ceas sau poate două. din slavă. Boreu. cerul s-a-nseninat de tot. pământul parcă se-nălţa. L egenda spune că. în cea de-a zecea s-a îndurat să facă semn. Colinele au răsărit de sub povara undelor. ascultând-o pe Temis. ce te-au nemulţumit pe tine. au mai rămas pe lume doi.. El este rege tesalian. Aflând că ploaia s-a oprit. Pentru un sat de frigieni şi-un rege din Arcadia. Din mii şi mii de oameni. i-ar fi zărit pe cei doi oameni zeiţa Temis8. s-a îmblânzit. şi-n timp ce apele scădeau. a chemat la sine pe-un fiu ce se chema Triton9. Suflând voios.. Poseidon şi-a lăsat din mână tridentul său cel fermecat. Şi după nouă zile şi nouă nopţi.87 ZEIŢA TEMIS INTERVINE glăsuit : — Măreţe Zeus. pentru numele dreptăţii. în sfârşit. Pe urmă. Au suferit şi ei destul. titanida. s-a avântat în largul său.. Deci. Lasă-i pe-aceşti doi în viaţă..

singură cu mine... ce hălăduieşti în slavă şi stai lângă stăpân. Dar mă gândesc : ce inimă ai fi avut. în voia lui. Coborându-se apoi noaptea. au curăţat zidul de muşchi. Să ne spălăm în unda lui de rele şi necurăţenii10. Milostiveşte-te. iacătă. haină şi turbată. Marea se legăna domoală şi visătoare-n matca sa. alţi oameni ? Vorbind. După ce s-au spălat pe trup. pe plete. se năpustise peste ţărmuri. zeiţo. Nu prea departe de Cefis era templul zeiţei Temis. dacă destinul făcea să pieri-naintea mea. ascultă. M-aş fi zvârlit în valurile spumegânde. se coborau pe coasta muntelui Parnas. te-aş fi urmat. muşchiul cel verde. cum era datina străbună. Deucalion-a simţit că-i curg lacrimi amare pe obraz. cel puţin. ca să se umple iar pământul cu oameni şi-alte vietăţi. din apă şi pământ. peste pământul fără viaţă şi fără oameni. pentru ca Temis să se simtă îndeajuns de mulţumită11 .. sărutând marmura rece. deşi suntem atât de singuri. Preoţi nu mai erau acolo. au pornit veseli iar pe cale. învaţă-ne ce putem face. Rostind cuvintele acestea. Pira. — Semn bun! a glăsuit bărbatul.. Şi el i-a spus soţiei sale: — Numai tu. Focul n-avea deci cum să ardă. Râul cel sfânt ne-a tăiat drumul. Dar în acelaşi timp cei doi au căzut în genunchi pe trepte şi. au aprins focul pe altar şi-au făcut cele de cuviinţă. Deucalion a văzut-o-n vis pe Temis. Deucalion şi soţia-i. iubită Pira. urlând şi făptuind prăpăd. Pe zidul templului creştea.88 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT e liniştise iarăşi lumea. Când.. şi şi-au stropit veşmintele. şi poate drumul mai departe ne-o fi mai lin şi mai cu spor. Pira. ai rămas în lume. cei doi soţi s-au culcat în templu. dacă şi eu mă înecam? Cum îndurai atâta frică ? Cine-ţi mai mângâia durerea ? Eu. au implorat-o pe zeiţă : — Tu. părintele meu chinuit pe stânca din muntele Elbrus ? De ce nu pot şi eu să fac. tu. Deucalion şi soţia lui s-au cufundat în unda rece. Bine c-am scăpat amândoi. şi parcă nu-ţi venea a crede că ea. de parcă n-ar fi fost tot ele acelea ce-necaseră atâţia oameni pe pământ.. De ce nu am şi eu putere ca înţeleptul Prometeu. Râuri şi fluvii se scurgeau în albiile lor. S . tihnite. zăresc în cale apele râului Cefis. venind lângă el. Privind până departe-n zări. care eşti bunica noastră şi ocroteşti dreptatea-n lume.

Şi a strigat soţiei sale : — Pira! În vis. zeiţa a pierit din vis. deveneau nişte fete mândre.. Deucalion şi soţia sa au luat în braţe multe pietre.. le azvârleau în urma lor. totul e limpede. — Atunci. Din ele s-au născut pe urmă. oasele străbunicii voastre. şi oamenii vor răsări. părăsiţi templul şi porniţi amândoi unde vă duc ochii. — Dar stai!. Căldura soarelui făcea seminţele să încolţească. vieţuind cu soţia lui în pace. numiţi în vremurile vechi : elini. Lumea s-a înmulţit din nou. Deucalion şi-a făcut o casă. Cele pe care le aruncase Deucalion se schimbau în bărbaţi puternici. În casa asta i-a născut Pira soţului său un fiu. s-a bucurat femeia. să zvârliţi oasele-i în urmă. a spus zeiţa Temis. — Dar focul cine-l va păstra ? a întrebat. azvârlite de mâna moale a soţiei. apoi. mi s-a ivit bunica Temis. pe care l-au numit Elen.. zvârlind cu ele peste tot. M-a învăţat ce-i de făcut ca să-i reînviem pe oameni. după legendă. — Focul va arde de la sine! — Şi oameni noi cum vom aduce pe-acest pământ acum pustiu? — Să luaţi.. Mergând de-a lungul fluviilor. S . E Gheea. DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI punând cuvintele acestea. Astfel. cum spun legendele străvechi. Unde cădeau aceste pietre. Deucalion s-a trezit îndată. prin vis. în timpul nopţii. Nu-i Gheea străbunica noastră ? — Ba da. e pământul însuşi. iar celelalte. mai mult decît la început. vieţuitoare.. pentru a doua oară – prin Deucalion şi soţia lui – s-au ivit oamenii pe lume. respectat de toţi. erau seminţe rodnice.. i-a spus Temis. Numai că povestind soţiei cele pe care le visase. s-a luminat bărbatul. aceasta a-nceput să plângă: — Oasele străbunicii noastre ? Ar fi o crimă neiertată să risipim aceste oase. strămoşul grecilor. bărbatul... ele se prefăceau în oameni.. Oasele ei sunt pietrele. mii de spiţe. Acesta e. Iară în humă era viaţă. mergând de-a lungul văilor. de plante şi de animale.89 — În zorii zilei..

sau curcubeul.90 Note 1. reprezentat în mitologia elinilor ca un bătrân venerabil. Adeseori. jos pământul. uscatul de apă. Taumas era fiul Gheei. Dealtfel. pe zei şi pe oameni. în culorile lui atât de minunate. dându-le viaţă a doua oară. după cum Hermes era pristavul lui Zeus. Demetra şi Hera. Hades. avusese cincizeci de fiice. Era în acelaşi timp şi o zeiţă a norilor. Din pricină că legendele arătau pe Prometeu drept creator al oamenilor. căsătorit cu oceanida Doris. ei sunt numiţi uneori fiii lui. un alt zeu al mărilor. Sus de tot era eterul. stăpân olimpian al tuturor apelor. pentru că majoritatea zeilor îi erau fii şi fiice. aşa cum apar şi în creaţiile noastre populare.. 2. 5. Nereu. Imaginea fabuloasă a acestor nimfe a pătruns în mai toate basmele popoarelor sub forma unor zâne ale mării. ca un adevărat părinte. şi aerul. el îi salvase din pântecul lui Cronos. era în mitologia elinilor socotită drept o crainică a zeilor. zeii mărilor erau mai mulţi. Cei vechi îşi închipuiau însă sirenele ca pe nişte fete cu trupurile jumătate păsări. Zeus era numit adeseori „tatăl zeilor din cer". 4. de la amândoi părinţii. având deci. aceste zâne ale mării sunt numite în basme : sirene. origine acvatică. dar Poseidon era cel mai mare dintre ei. a Electrei. un zeu marin. 3. Dând această complicată genealogie. îşi explicau elinii faptul că după ploaie apare curcubeul. Iris era fiica lui Taumas. mai este numit „tată" sau „părinte al zeilor şi al lumii". de eterul cel subţire şi curat. pe care-l respiră oamenii. prin legende pline de poezie. era considerat tot un fiu al zeiţei Gheea – pământul – şi al Pontului. adică plin de bunătate şi înţelegere. Ea zbura cu iuţeala vântului. dedesubt aerul obişnuit. Ele erau cele cincizeci de nimfe nereide. ce locuiau numai . din căsătoria ei cu Pontul. Iris cea cu aripi de aur. În sfârşit. Hestia. pentru că el pretindea că oblăduieşte totul. despărţit de apă. Basileii sau regii elini se intitulau şi ei părinţi ai oraşelor sau ţinuturilor pe care le cârmuiau. fiica lui Ocean. Pe ceilalţi : Poseidon. Sugea apele din râuri şi mări şi încărca norii sleiţi după ploi. Zeul Nereu. Cei vechi socoteau că din haos s-a despărţit pământul de cer.

situat în vechea Grecie. noul părinte al omenirii – spre deosebire de Noe – se salvează împotriva voinţei divinităţii supreme. 11. să se purifice. prin nişte oameni cu trupuri de tauri. socotindu-le fiii şi fiicele lui Ocean. de pildă. Despre Triton vom mai aminti când va fi vorba în amănunt de zeul Poseidon. adapă oamenii şi vitele şi spală necurăţeniile – se bucurau la elini de un respect deosebit şi erau socotite sfinte. Interesant este însă faptul că Deucalion. Mureşul etc. Şi în folclorul nostru. după cum marţi vine de la zeul Marte – sau Ares – şi joi de la Joe (Jupiter) sau Zeus. apele ocupă un loc deosebit. până în Africa şi America de Sud. Ca pe toate celelalte elemente ale naturii. unde apa lipseşte adesea. cutremure şi scufundări. ca în Egipt. înalt de 2459 m. apele care fertilizează pâmântul. spune în cântecele lui că Parnasul îşi înalţă două dintre vârfurile sale până la stele. locul lui Noe îl ţine Deucalion. Italia etc. făcând furtuna să se dezlănţuie sau să înceteze. Aceasta mai cu deosebire în ţările cu climă secetoasă. deci mama lui Prometeu şi a lui Epimeteu. Tradiţia aceasta naivă s-a păstrat la unele popoare. ca : Oltul. Muntele Parnas. să le facă focul. Sfânta Vineri. La elini. primind în schimb o răsplată. La cei vechi. 10. ca o mulţumire a binefacerii pe care o aduc râurile. Legenda potopului este comună aproape tuturor popoarelor. din care s-a salvat Noe cu arca lui. păstrate în amintirea oamenilor numai prin poveşti. ţinând la gură o scoică din care suna. aflată între Capri şi coastele Italiei. sfânta Vineri. au avut loc mari ploi torenţiale. 7. unele râuri aveau sanctuare şi altare proprii şi în cinstea lor se organizau serbări. Deucalion şi Pira. Râurile – apele curgătoare din izvoarele de munte. Multe râuri. tatăl său. sfătuit de Prometeu. după unele legende. Celor vechi li se părea muntele acesta nespus de înalt. necazurile. de unde izvorau şi unde se reîntorceau. de cele mai multe ori. 6. Numele de sfânta Miercuri vine de la zeul Mercur sau Hermes. altfel riscînd să-şi atragă mânia zeilor. era locul unde sălăşluiau zeul Apolo şi cele nouă muze. soţia titanului Iapet. Ca un omagiu faţa de apele curgătoare. Titanida Temis fusese. Spania. nu este altceva decât Venera sau Venus – numele latin al zeiţei Afrodita. în lucrarea lui „Munci şi zile". cărora trebuie să le aducă apă. Poetul Ovidiu. vedem şi-n basmele noastre pe eroii populari ajungând în peregrinările lor la sfânta Miercuri. Ele erau reprezentate. purtând şi coarne. Era deci firesc ca ea să intervină în favoarea nepoţilor săi. elinii personificau şi râurile.91 într-o insulă a lor. Hesiode recomandă călătorului ajuns pe malul unui râu să-şi spele mâinile. El simboliza urletul valurilor şi era reprezentat printr-un zeu marin cu coadă de peşte. Coincidenţa este izbitoare. să le cureţe casa şi grajdurile. ale cărui minunate „Metamorfoze" au stat adesea la baza alcătuirii unora dintre aceste legende. 8. ci şi relele. Tot aşa cum Deucalion şi Pira curăţă templul lui Temis. foarte depărtate. au balade şi legende legate de numele lor. între Dorida şi Focida. sfătuit de Dumnezeu. dovadă că în timpuri foarte. Ei credeau că apa poate spăla uneori nu numai necurăţenia. Locuri uscate au fost acoperite de ape. Era deci firesc să-şi închipuie că acesta a fost singurul refugiu în timpul potopului. semnul puterii. . şi alte ţinuturi marine au devenit pământuri fertile. Biblia narează şi ea legenda despre un potop. 9.

. dulce şi gros. ce e mai bun şi mai gustos : ambrozie. urgia potopului dezlănţuit. Şi Zeus. pe Egina... De alta erau ceilalţi oameni – câţi se născuseră din . Eu sunt stăpân şi fac ce vreau.. Zeus era iar mulţumit. una mai mândră decât alta. şi-alte nunţi. la nesfârşit. pristavul : — Acuma toate-mi sunt pe plac. din neam de zei.. Dar văd. Căta mai mult către ţinutul udat de fluviul Asopos4.92 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS pietre. Am să fac. De-o parte se aflau elinii. Mie îmi este-ngăduit să calc şi legile cereşti. O lume nouă se năştea. Într-un sfat tainic îi spunea fiului său. Hermes. neam de titani1. căta nesăţios prin lume. nectar divin. pe pământ. Dar dintre ele o-ndrăgise pe cea mai mică.. . Mi-am luat zeiţe de soţii2 . nimfe3 şi fete pământene. chiar dacă sunt orânduite de mine însumi. uneori mai fermecătoare decît zeiţele din cer. T recuse. Hermes. Aş vrea să sorb. din pricină că zeul fluviu avea cam douăzeci de fete. împlinindu-şi vorba. în sfârşit... acolo. fructe de pe pământ şi vinul cel înmiresmat. pe care-l beau toţi muritorii cu nesaţ.

Ba i-a mărturisit că fata avea acuma un copil. S-a preschimbat într-un satir6 – într-un satir încornorat. A mers.. Şi fata. că Zeus – cât e el de Zeus – s-a cam temut să nu păţească în acea ziuă vreo ruşine. Regele locului. într-o clipă. Fluviul n-a mai avut ce face . Lui Zeus nu i-a fost destul. A devenit soţia lui. a purtat-o în nişte locuri tăinuite. păşunile erau uscate şi în livezi nu se vedea decât. Asopos a fugit s-o caute. Z . micul Eac. precum se povesteşte. s-a preschimbat în flacără. pe malurile fluviului. o flacără strălucitoare. îi spunea el zeului Hermes. şi-a prefăcut iubita într-o bucată de pământ. într-un vârtej ameţitor. pân-a ajuns într-un regat numit Corint. să facă noi semănături. Aflând atâta sărăcie. de nişte oameni milostivi. ici-colo. a făcut să ţâşnească apa dintr-un izvor de mult secat. cu puterea lui de zeu. S-a ridicat din matca sa şi a pornit în lumea largă să-l afle pe. nu s-a lăsat batjocorit. Copiii ei au fost doi gemeni. Atunci. când adormise-ntr-un umbrar. fiindcă fusese lipsă de apă în tot anul şi grânele nu se coceau. Oamenii au ieşit la câmp. Iar fiul ei. Iarba a început să crească. a ajuns rege mai tîrziu.. şi ea va fi soţia mea. Mai ales nu-i era pe plac să i se dovedească fapta. tatăl. care s-a coborât din cer. crescut acolo-n insulă. Cea mai frumoasă-i Antiopa. a-nvăluit-o-n flacără şi. Sisif. Ţinutul s-a înveselit. Fata a rămas insulă. ascuns. scăldată de albastrul mării. — Dar fluviul are şi-alte fete.93 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE eus. a mers. Drept mulţumire fluviului. a trebuit să se-nvoiască. cu prada lui. Numai că zeul fluviu. Precum a zis a şi făcut. ce purta numele Eac. În ţara lui bântuia foamea. pe care a zvârlit-o-n mare5. Zetos şi Amfion. neavând ce face. Asopos s-a înduioşat şi. Era atât de mânios. câte-o fructă. pe nume : strămoşi ai regilor din Teba. Sisif i-a spus unde se află Zeus. să nu o mai găsească nimeni. era nespus de necăjit. El a furat-o pe Egina. dar cu chip ademenitor – şi a pândit-o pe-Antiopa. a trebuit să se întoarcă în albia lui părăsită. răufăcătorul care-o furase pe Egina.

Calisto s-a înfăţişat tremurătoare. Calisto nu o să primească a-ţi fi soţie.94 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS sopos îşi plângea destinul. Într-adevăr. pe Arcas. şi a rostit către Calisto : — De azi vei fi soţia mea. Fiul tău o să-ntemeieze regatul din Arcadia! Când a-nţeles înşelăciunea. înlăcrimată. că vor rămâne ne-ntinate. la vânătoare. s-a prăbuşit in iarbă şi sângele nevinovat a înroşit pădurea toată. Calisto. Artemis cea adevărată. băiete. te-asigur. spre inima pădurii. — Nu. Mergând cu pas uşor.. Eşti gând din gândul meu. având o cută-ntre sprâncene. Hermes. a cerut arcul şi-o săgeată şi a ţintit-o pe Calisto. Pe umeri ţinea. A . Cu voce limpede. Îi va fi teamă. cinstea de-a-mi deveni soţie. Făcând un semn. i-a căzut în genunchi zeiţei şi a rugat-o să o ierte. Fata a fost lovită-n piept. Dar Zeus hohotea în slavă şi îi spunea pristavului : — Hermes. impunător. S-a chinuit aşa un timp.. oare. i-a poruncit nimfei să vină la pieptul său şi-a sărutat-o. ce fată crezi tu. ca şi dânsa. Artemis. îmi pare mie. Zeus. a preschimbat-o pe Calisto într-o ursoaică. Mai înainte de-a muri a născut un fecior. Fără să dea nici un răspuns. — Privirea ta e ageră. dar nimfele acestea au jurat fiicei tale. nimfa a început să ţipe şi a fugit ca o nălucă. plângând.. auzind ţipetele fetei.. într-o clipă Zeus a luat înfăţişarea copilei sale. Artemis se uita la nimfă. Gemând.. Zeiţa Artemis ucide nimfele sale din cortegiu. dacă îşi calcă jurământul. care era acolo ascuns în dosul unor arbori. a vrut să-şi scape victima de sub săgeata fiicei sale.. nu-i alta care să merite. Ursoaica a-ncercat să scape şi să se urce-ntr-un copac. — Bine. Se ruga biata să o ierte. se bucura că-i strânsă-n braţe şi sărutată de zeiţă.. Nimfei nici n-o să-i fie teamă. Atâta numai că zeiţa arareori îşi greşea ţinta. nebănuitoare. un arc măiestru de argint şi-o tolbă plină cu săgeţi. nimfa care o însoţeşte în cortegiu pe Artemis. Şi. mai mult ca dânsa. Zeus şi-a luat chipul său majestuos. sau aşa e ? Nu cred că-i alta mai frumoasă decât Calisto7 . Zeus. Deodată.. deşi nu avea nici o vină. stăpâne ? zicea Hermes. Iată ce fac. i-a tăiat calea lui Calisto. prin munţi. de fată. că merită cinstirea-naltă de a-mi pleca ochii spre ea ? — Ştiu eu. i-a spus pristavului stăpânul. a trimis nimfele s-o cheme. a râs cu hohote stăpânul. te înşeli.

glăsuia Zeus către Hermes. Tatăl acestei fete. Arcas. o preoteasă-n templul Herei. ce o pândea din slava lui. Zeus i-a împlinit dorinţa schimbându-l. Şi moartă ea era frumoasă. Destinul a voit ca eu să mi le pierd pe amândouă. pe şesul înroşit de soare. ivind o nouă constelaţie. pe loc. era mai greu s-o prindă Zeus. ca o petală de argint. Din cer o urmărise lacom. ce purta numele de Io. Fiul său. Zeus o văzuse pe Io când se scălda în zorii zilei. Pământul era luminat de soare. în altă constelaţie care se cheamă Ursa mică. Fecioara Io. A fugit iute. Zeus a luat-o de pe rug şi a zvârlit-o între stele. Io s-a rătăcit prin beznă. Egina-i insulă în mare. storcându-şi cosiţele bălaie. Ca să-i păstreze frumuseţea. terminându-şi scăldatul într-o dimineaţă. oraş vestit. Hera a început să strige : — Stăpâne!. Io s-a-nspăimântat de moarte. pe Zeus. cam bănuitoare. — Necazul n-are nici un drept să mohorască fruntea ta. ce se numeşte Ursa mare. Zeus. IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ alisto este sus. Voia să se-întoarcă-n fluviu. Şi mai trăia pe-atunci.. ridicând braţele spre soare... ca în orice zi. zeiţa Hera îşi căuta soţul peste tot. Zeus!. s-a repezit-naintea fetei. s-a coborât în Argolida. şi peste fluviu s-a lăsat un nor mai negru decât noaptea. În acest timp. La adăpostul tatălui. pe boltă. după cum spun legendele. se-nţelege. Sunt flori pe lume câte vrei. „Unde o fi plecat iar Zeus ?" se-ntreba ea şi cerceta cu ochii lumea-n lung şi-n lat. ca o ciută. Zeiţa. a-ntemeiat Arcadia. neostoitul Zeus. simţind că i se-apropie ceasul din urmă. Ajunsă tocmai lîngă fluviu. A vieţuit el multă vreme.. a poruncit să i se-aducă un nor de aur şi. se îndrepta spre ţărm.. Inahos. Dar Zeus şi-a-ncruntat privirea. Zeus s-a apropiat de ea şi-a-mbrăţişat-o cu de-a sila. numai în Argos se lăsase un întuneric nepătruns. sperând că nu C . l-a rugat pe tatăl său ceresc. înfloritor. ţara cea mai încântătoare ce se afla în acel timp. Zeus tăcea. însă. cum se rotea domol prin unde şi se ivea deasupra apei. N-a răspuns nimeni. după cum îi prevestise însuşi Zeus. trupul său a fost pus pe rug. Îţi poţi afla alte soţii.95 Sfârşindu-şi fata zilele. lungi. Io. îi răspundea şiretul Hermes. era alt fluviu zeu. Unde eşti ?. de asemenea.. în Argos8. în întuneric. ce uda ţara Argolidei. să-l ducă lângă mama lui.

Vorbeau cu toţii despre ea. Norii s-au ridicat în sus şi s-au împrăştiat ca fumul. pe copilă. Nici o mişcare nu scăpa ochilor săi veşnic la pândă. A ieşit din pământ. mai îngheţate. I-a pus de gât un lanţ de-aramă şi-a-ncredinţat-o unui monstru. o clipă fiecare . nevinovat. putrede. Monstrul a luat de lanţ juninca şi a purtat-o peste munţi. pesemne. într-o bună zi. şi cu surorile-i iubite. în părţi şi-n spate. A luat pe fiica lui Inahos – astfel schimbată în junincă. să mi-o dai mie! a rostit Hera. bănuind. frunze pălite şi amare. Noaptea. — De e aşa. dar ceilalţi rămâneau de strajă. prin lumea largă. — De unde e juninca asta ? l-a iscodit zeiţa Hera.. ce-avea tot corpul presărat cu zeci de ochi pătrunzători. vedea în toate părţile : sus. Acestui monstru i-a dat Hera pe fiica fluviului Inahos şi i-a grăit în acest fel: — Argus. Zeus. cum se cuvine aceluia ce suferă. jos. din cer. lăsând-o pradă frigului. Io vărsa lacrimi amare. să n-o mai poată vedea Zeus. un slujitor de-ncredere. băgau de seamă orişice. Nu îi dădea voie să pască decât o iarbă vestejită. ca să nu fie prins. MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO era n-a aşteptat să-i dea Zeus încă o-ncuviinţare. vedea şi-n bezne şi în apă. altu-n spate. Dar Hera. o aducea să doarmă pe locuri cât mai umede. peste câmpii şi peste ape. unul în faţă. Eu bănuiesc că e o fată. — Nu ştiu. înnămolite. Acolo să mi-o chinuieşti. numit Argus9 . Şi-n loc să dobândească milă. dornic să-i stingă bănuiala soţiei sale din Olimp. alături. Hera o urgisea mai rău. cum nu! a răspuns Zeus. Atâta câ şiretul Zeus. schimbase fata-ntr-o junincă şi sta. E o junincă fermecată! a trântit Zeus o minciună. că Zeus totuşi este-acolo. a poruncit norilor negri să se împrăştie-n văzduh. Simt că mă sting. Şi tot ducând-o monstrul Argus. cât te-i pricepe tu mai bine. Tocmai atunci erau pe ţărmuri bătrânul fluviu zeu. Abia dacă în timpul nopţii câte doi ochi se odihneau. Tu să mi-o duci cât mai departe. Inahos. au ajuns. — Unde-o fi Io a noastră ? se tânguia încet bătrânul. pe rând.. mai bătute de vânturile cele reci. H . să iei juninca asta.96 va fi zărit. Monstrul acesta. în ţara fluviului Inahos. ascuţit. o oropsise. Ştia că e nevinovată. — Ţi-o dau. iar apă nu putea să bea decât din bălţi cu sărătură.

cu multă trudă.. a răcnit el.. lovindu-şi fruntea.. Eu sunt Io a voastră. numele – Io – cu copita.. Io scrie.97 mă sting cu zile.. monstrul cel de credinţă-al Herei se aruncase-n apa rece ca să-şi împrospăteze trupul.. Hai să citim şi noi ce-a scris. ea şi-a zgâriat. pe ţărmul nisipos al apei. Păstorule nelegiuit. Io era la depărtare de câţiva paşi şi-i auzea. Da. fiindcă loveşti un animal sub care se ascunde-o fată... pentru că s-ar putea să-ţi schimbe toate copilele la fel.... — Io!.. A tras apoi tare de lanţ. Plângând cu ţipete. Priviţi-mă cum am ajuns… mugea copila-ndurerată... pe unde-o rătăci. . Ea îmi era căldura vieţii şi mângâierea clipelor de bătrâneţe ce m-apasă. — Eu sunt. Şi noi. târând juninca-n urma lui.-n lături.. ce ocroteşte-acest ţinut. Bătrânul se şi repezise de gâtul fetei sale dragi. Aduceţi iute!. vom lăcrima în urma ta. a rostit fluviul zeu. Fetele îşi smulgeau şi ele părul din cap şi se jeleau : — Io!.. oblojeli!. bătrâne. — Aduceţi leacuri.. N-o mânia cumva pe Hera.... sărmana ? se întrebau şi fetele.. da. ce-nveselea întreg palatul cu râsetele ei zglobii.... Ştie să scrie cu copita. Inahos. zeii au să te pedepsească. Cât timp s-au petrecut acestea. care cânta din zori în noapte. Iubita noastră soră! Eşti osândită pe nedrept. — Juninca asta-i fermecată! au strigat toate fetele. da. striga dânsul. Tatăl se aruncase jos. blândă. Inahos îi mângâia pielea rănită de lanţurile de aramă. Auzind însă pe Inahos că îl blestemă-n acest fel..cât vom trăi pe lume. — Surioara noastră dulce. s-a săltat repede din unde : — Fereşte-te.. hohotind : — E dusă mângâierea mea. Duse îmi sunt orice nădejdi. Văzând că tatăl şi surorile n-aveau cum să o înţeleagă.

M-a blestemat fluviul Inahos. De pe-nălţimea unde sta. — Frumos mai cânţi. Aici a legat-o pe Io de un ţăruş.. Hermes şi-a scos din sân un nai. măi ? i-a strigat el. A tot zburat. cântând mereu. fermecător. până ce a găsit.. lângă Argus . A dus juninca mai departe. S-adoarmă monstrul ce păzeşte pe fiica fluviului Inahos.. şi la umeri. nevinovată precum e!. până ce a ajuns în locul unde monstrul zeiţei Hera păzea pe fiica lui Inahos cu-atât de mare străşnicie. Îmi fac iarăşi prea mulţi duşmani.. — Cine eşti. a tot zburat. păcură.. Dar vai. Sosind acolo. Argus l-a şi văzut pe Hermes. nu vezi ? i-a dat răspunsul Hermes. încât abia de-o vedea Zeus. ce fluier e acela ? N-am mai văzut. zeul Hermes şi-a dat deoparte-aripile şi a lovit cu caduceul într-un tufiş de bozie. Acolo iarba e pălită.. ia vino-ncoace!.. Lui Argus i se închid ochii.... Asta şi urmăreşte Hermes. până la urmă se-nvoieşte. şi să-l ucidă. băiete!.. Şi-s izvoare.. să-ţi tot adăpi căpriţele. în bătălia dintre ei. a cugetat în sine Zeus. Frumos mai ştii să cânţi. Erau atâta de departe şi-atât de bine-o ascundea Argus pe Io-n acel loc." A chemat deci pe zeul Hermes şi i-a cerut să plece-n grabă spre locul unde era Io. De-acolo priveghea în zare. având pe lângă ei un ţap cu părul negru. A luat în mână caduceul şi a zburat ca un vârtej. ce ar putea să-i dea lui Io vreun ajutor oricât de mic. Cum a lovit cu caduceul. N-a ascultat plânsetul lor. Încet-încet îşi urcă turma. nişte păşuni cu iarbă arsă. — Sunt un sărman păstor de capre. i-a poruncit Zeus lui Hermes. în drum. Urcă-te sus! E şi răcoare.. aici e grasă.. Şi-a pus Hermes aripile la pălărie. Iar mie-mi vei cânta din fluier. umbrit de arbori rămuroşi.E prea destulă suferinţă pe care o îndură Io..98 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS rgus nu s-a uitat în urmă. cu lanţu-i greu. Făcut din trestii ?. A pus sub haină secera de diamant cu care Cronos îl sfârtecase pe Uranus. cântând din nai. Cum ? Te priveşte. . Hermes se face-ntâi că nu vrea să urce-n munte. A venit vremea s-o ajut. şi la picioarele-i mai iuţi decât e vântu-n vijelie. Eşti viclean şi priceput în treburi de-astea. A început să-şi mâne turma. A . Şi tu poţi să te odihneşti. El însă s-a urcat pe-un munte.. din nai.. mereu. să nu se-apropie nici un om. Asta vrea. — Ai să-l ucizi pe monstrul Argus. tufişul s-a schimbat pe loc în douăzeci de capre roşii şi douăzeci de iezi bălţaţi.

zeul Pan s-a-ndrăgostit. numită nai. care o priponea pe Io. pentru cântat... ici-colo. câte unul. şi. cum zeul a-ntâlnit o nimfă . ca să-i arate ce-a făcut. şi a rostit către păun : Z . Gândeam s-o urmăresc pe Io. Ea a luat ochii strânşi în poală. scăpată de sub cumplita priveghere. Juninca liberă. Şi-i spune Hermes. Hermes îşi schimbă uitătura cea plină de bunăvoinţă şi se încruntă ucigaş. cine a născocit unealta din care cânţi aşa frumos ? Păstorul prefăcut îi spune. când suflă prin frunzişuri vara. păstorule iubit. Îşi scoate arma şi loveşte grumazul gros al monstrului. in câmpie. Argus a adormit de tot. trecând o pasăre : păunul. în timp ce Hermes îşi aşază la loc măiestrele-i aripi şi se ridică-n zbor spre Zeus. I-a strâns în poala ei pe toţi. dar a zărit jos. — Dar ce să fac acum cu ei ? se întreba zeiţa Hera. Pentru întâia oară Argus nu are nici un ochi deschis. Puterea lui este sfârşită. rotată. cu ochii cei risipiţi ai monstrului!" a cugetat zeiţa Hera. pe nume Pan. îi tot spune. Capul şi trunchiul se zdrobesc. sub cântecul duios din nai. adormitor.. De sub veşmântul de păstor îşi scoate arma ascuţită. căzuţi pe văi. Nu încă toţi. căzuţi pe coaste.porneşte-n goană către casă. IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE eul pristav nu stă pe gânduri şi rupe lanţul de aramă. Hermes îşi duce caduceul peste tot trupul monstrului. rosteşte Argus moţăind. Ochii lui Argus s-au desprins şi de pe cap şi de pe trunchi. Hermes împinge cu piciorul şi trunchiul celui ce fusese străjerul de credinţă-al Herei. „E numai bună de-ncrustat coada păunului. ca s-adoarmă tot mai adânc. cu glas domol.99 Monstrului i se închid ochii. Capul s-a despărţit de trunchi. şi-s risipiţi mai peste tot. Nici nu zburase bine Hermes şi s-a ivit zeiţa Hera. ca nişte pietre nestemate.. rostogolindu-se pe văi. Mai sunt de strajă. Coada păunului. Nu vreau să-mi scape fata asta! Voia să-i pună pe o stâncă. — Spune-mi. i-a plăcut mult zeiţei Hera. Vocea lui Hermes e ca vântul. Visează despre zeul Pan şi despre o unealtă nouă. Sforăie-n tihnă şi visează. Iar caduceul mângâie ochii lui Argus. ca-ntr-un mormânt. A strâns ochii monstrului Argus. i-a prins de coada cea rotată. Muntele s-a-nroşit de sânge. despre un zeu.

Numai că-ndată după-aceea. Mugeşte-adânc. cuprins de gânduri pătimaşe. De spaimă. cosiţele i se revarsă. într-un val de aur. îşi ascultă glasul şi hohotul senin. tu ai să fii pasărea mea. a fost urcat fiul lui Io. Străbate mările înot şi-ajunge-n ţara egipteană. însuşi stăpânul. Şi fuge. Ea porunceşte unei furii10 să se transforme într-o streche. uluită. Nilul. Acolo a născut un fiu lui Zeus.100 — Pentru că porţi ochii lui Argus. coarnele i se rup din frunte . şi a-ntrecut orice măsură. Strechea o-nţeapă pe junincă. se saltă repede din tină. din acea clipă. Şi-ntr-adevăr. Prometeu. Zeus coboară grabnic în Egipt. dânsa s-a tras lângă un mal. Feciorul s-a numit Epaios.. Îi vine greu parcă să creadă că nu mai este animal. părul de animal îi cade.. legendele ne spun că Hera n-a avut pasăre mai dragă decât păunul cel rotat. încă înfricoşată. Uită drumul. Pe tron. înlănţuit de zei pe Elbrus. Din cer. Îi pune mâna grea pe spate junincii albe şi. ochii ce m-au slujit pe mine. Picioarele şi mâinile îi sunt aşa precum erau în vremea când sălăşluia la tatăl său. dacă se îneca în valuri. Vorbeşte. pe spate. Osiris11. tatălui ceresc. fără puteri. să nu poată ajunge-n ţara unde se afla tatăl său. Cade-n genunchi. o vede şi îi dă curaj. văzând-o pe frumoasa Io. Parcă o taie c-un cuţit. Zeus. s-a-ndrăgostit nebun de ea şi a cerut-o de soţie.. numind-o pe regină : Isis. Când a murit şi el. fluviu] Inahos. pentru că-i venise ceasul. ca rege în Egipt. curgea – oglindă-mpurpurată de asfinţitul soarelui. minune!. zicându-i Apis . Mai bine zeii să-i ia viaţa .. umede. Cu carul său de aur. fiul de titan. zeiţa Hera s-a pornit s-o urmărească pe junincă. Totul era ca mai-nainte. cu apa lui mâloasă.. Astfel a devenit regină Io în ţara egipteană. Ridică fruntea către cer. După ce ei s-au stins din viaţă. în valurile reci şi repezi. decât să îndure atâta. Regele din Egipt. nevinovată. cântă şi. şi-n limba ei cere lui Zeus îndurare. înţepată necontenit de acea streche. pe pământ. Prin Asia goneşte Io şi se aruncă-n apa mării să-şi răcorească trupul ars de-nţepătura furiei. strigă.. fuge. cu coada lui strălucitoare. vede că răzbunarea Herei e mult prea mare. râde. pe-o câmpie. Se rătăceşte. Io. Ea ocoleşte tot pământul. de mii şi mii de ori era mai bine. preoţii le-au făcut altare. de-asemeni preoţii i s-au închinat şi l-au slăvit. Şi. Io trece-n goană printr-o pădure. Sciţii o văd prin ţara lor. şi peste dealuri. şi peste văi. se vede pielea mătăsoasă . ca în ziua-n care Zeus căta din cer la ea. Pe ţărmul său aleargă Io.

fiica lui Agenor. Prinţesa se juca-ntr-o zi. pe-ncetul. fără nici o chibzuială. vino să te miri. mireasmă de ambrozie. Era o tânără prinţesă.... s-a mirat şi dânsa. tot de aur. apoi în goană. Priviţi-l doară ce blând e. Numai că nouă ne e frică. de bună seamă.. Cântând voioase şi zburdând. a răspuns dânsa. şi înoată. În cântece se povesteşte că fetele strângeau în coşuri trandafiri roşii din boschete. — Da. într-un singur glas. În acea clipă l-au văzut mai multe fete şi-au strigat : — Europa. Ochii acestui animal par ochi de om. Dar. mândra zeiţă-a dragostei. pe fruntea lată poartă coarne încovoiate. monstrul ne-ndurat. să ne urcăm şi să pornim cu el pe ţărmurile mării. Părul lui e ca aurul.. Se-amestecase-ntr-o cireada. îndrăzneşti ? — Eu îndrăznesc. mai către larg... Cum ? Tu. Europa. şi să ne plimbe.. cu prietenele sale bune. staţi!. ochii ca bolta cea senină. şi-o pată de argint luceşte pe creştetu-i strălucitor.. Şi. Înghesuindu-se-n cireada mânată de pristavul Hermes. N-ai mai văzut astfel de taur. când se vede-n valuri. pentru altarul Afroditei. întâi încet. pe-o pajişte. şi-n sfârşit se-aruncă-n valurile verzi. apoi mai iute. Hermes a mânat mai departe cireada. Se-aruncă. parcă grăiesc. Fata de rege s-a grăbit să vină până lângă taur. Însă... Zeus se preschimbase-n taur.. parcă. Zeus îşi aplecase ochii spre altă fată pământeană. ne face semn să ne urcăm pe preaputernica-i spinare. — Aşa e. către o pădure. pornind cu paşii-i majestuoşi. Cu capul face semn spre noi. ele nici n-au băgat de seamă când s-a ivit un taur falnic. Nu a rămas pe pajişte decât stăpânul din Olimp. mai către larg. Zeus s-a apropiat. Europa saltă graţioasă pe taurul înşelător. pristavul Hermes. da! au spus şi celelalte copile. ba.. Acesta se ridică-ndată. Europa.. plânge şi ţipă-nfricoşată : Î . mai-nainte. un rege care domnea-n Fenicia12 . poruncise fiului său.101 RĂPIREA EUROPEI n timpul când sărmana Io era încă târâtă-n lanţuri de Argus... la ţărmul mării. de locul de-unde culegea Europa trandafiri roşii pentru altarul Afroditei. care păştea pe malul mării. Ce vrea să spună nu-nţeleg. să se prefacă în păstor şi să gonească vitele spre pajiştea unde era ceata de fete feniciene. schimbat în taurul de aur. Din botul lui se-mprăştie miros de flori. înoată. cu păr galben ca aurul şi ochi albaştri cum e bolta senină a Feniciei. Asta vrea. iată-l.

Numai că-n schimb. pentru că insulă mi-e ţara mi-e ţară13.. — Primesc. înconjurat de nereide. în ochi c-un zâmbet victorios. Zadarnic au purces corăbii şi oameni vrednici după fată. Fata era înspăimântată. (Dar tînărul acela era tot Zeus. îşi luase altă înfăţişare. preafrumoaso!. Europa.. Agenor. să trimită corăbiile-n urma mea şi să mă scape de la moarte. surorilor ? Nu mă lăsaţi să pier în mare! Vestiţi pe tata. Un taur m-a răpit din ţara părintelui meu. tinere voinic.. unde-i palatul meu regal. Vântul îi mângâia copilei părul bălai şi inelat. dar mâine-am să te duc. În noaptea asta vom dormi aici. şi-abia acuma. Tânărul vine lângă dânsa. grăieşte el.. — Cine eşti tu ? întreabă el. Apoi. lângă stejar. lipsită şi de orice prieteni. acolo. Sunt regele ţinutului. Plutiseră întreaga zi. sub copac. îmblânzea marea-n calea lor. mugea. îi spune. pe-nserate. O muzică tulburătoare se răspândea jur împrejur. în depărtări. Europa plânge. strigându-şi tare biruinţa... Taurul luneca pe ape. Zeus.. îşi purta prada mult mai iute decât puteau corăbiile regelui Agenor să zboare pe-ntinsul verde-al apelor. numai şi numai ca să-nşele şi pe copila feniciană. Nu trece mult şi se iveşte. şopteşte încet ea. Zeus îşi duce prada şi o lasă la poalele unui stejar. în oraşul unde domnesc. un tânăr.. zeul mărilor. care se află-n Asia şi. Poseidon. poţi să îmi fii de ajutor ? Poţi să mă ocroteşti cumva ? — Cum să nu!. repede ca vântul. iar taurul. Are un chip atrăgător şi-o vorbă ademenitoare.. repede. Nimeni ca mine n-ar putea să-ţi dea atâta ajutor. Sunt singură şi fără sprijin. m-a dus în locurile astea. Fără părinţi şi fără rude.102 — Vai. mugind cu glas de trâmbiţă. Dar taurul cu păr de aur.. . ce mă fac. îţi cer şi eu să-mi fii soţie.. răspunde ea. Către ţărmul acesta. vedea un ţărm.. Spune-mi tu.) — Numele meu este Europa. înotând spre asfinţit. dispare ca prin farmec. Zeus o prinde de mijloc : — Vei fi regina insulei.

-nspumată. Mai bine vreau să pier din lume. trezindu-se din somn.. într-o lumină orbitoare. va fi Europa tânără14 . Ruşinea. să-i fii soţie. a dus-o către un oraş. mai bine urc pe stâncă. Priveşte. aşa precum îi este Hera. Zeiţa îi opreşte pasul. în viitor. Priveşte cerul sângeriu şi marea vânătă. Deodată. Europa i-a născut lui Zeus doi fii vestiţi. Dorul de casă. îi spune.103 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR ârziu. iată. Şi tânărul ce te-a cerut. Europa se şi ridicase. în muntele Olimp. Uite.. care se pleacă peste apă.. e tot el. spre dimineaţă. Taurul care te-a răpit a fost însuşi stăpânul lumii. Am să m-anin cu cingătoarea de ramurile sale lungi. îi pune palma pe cosiţe şi-o mângâie. sau nu. pe zeiţa ce ocroteşte dragostea.. Se-ntoarce iute şi zăreşte. numele tău. ce se afla nu prea departe-n insulă. fiindcă pământul pe care Zeus te-a adus o să poarte. Numele tău o să rămână nemuritor.. începe să o mistuie. De-acolo nu mai pot scăpa. draga mea.. pe stânca înnegrită. judecător al umbrelor de sub pământ16. de părinţi. — Nu plânge. pe lângă Asia bătrână. dându-i curaj. Astfel a glăsuit zeiţa către Europa şi. apucând-o lin de mijloc. dragă fată! Tu-i eşti nevastă pe pământ. iar apa fierbe dedesubt.. târziu. simte lângă dânsa o adiere parfumată şi-un zvon de cântece duioase. Inima ei e-ndurerată. Europa vede că a fost părăsită de tânărul care spunea că e regele insulei. iar celălalt. Unul va fi regele Cretei15.. T . Ce să mă fac ? Voi fi o roabă preaumilă a cine ştie cărui rege.. pe Afrodita.. la noi. plânge şi suspină : — Pe unde sunt ?. aici este stejarul. Deci bucură-te. gata să urce pe o stâncă şi să s-azvârle-n apa mării. jalea mă doboară.

de asemenea. pe vechile legende. Satirii erau fiinţe imaginare – jumătate oameni. 6. se află între Peloponez şi Atica. Locuiau mai ales prin păduri şi însoţeau aproape întotdeauna cortegiul zeului vinului. întemeiată. bineînţeles. Astfel de oraşe au fost întemeiate. Şcoala de sculptură din acest oraş a fost celebră. nimfele sale. 2. jumătate animale. Insula Egina. Istria etc. De aceea. Iar pe băştinaşii ţărmurilor. reprezentate prin nişte tinere fete. În basmele noastre. Aproape nu era loc din natură să nu aibă. Băştinaşii trebuiau. războinicii şi neguţătorii elini le răspundeau că ei au toate drepturile. Astfel elinii se socoteau. care era fiul lui Cronos. după imaginaţia vechilor greci. deci direct din titani. mai ales pe zeiţele olimpiene : Hera. între altele. Argos era capitala străvechii Argolida. pe care îi vindeau în toată lumea. fiul frumoasei Egina. În Elada erau patru râuri care purtau numele de Asopos. dealuri şi munţi. în fântâni. elinii luau în stăpânire pământuri noi şi clădeau oraşe înfloritoare. Prin Argolida se înţelegea ţinutul aşezat în . dar imaginara lor origine. pe aezi. Picioarele păroase aveau. mai puţin importante. ei îşi alcătuiau o genealogie cât mai aleasă. Atunci îşi desfăşurau strălucita. dovedind astfel „neîndoielnic" că se înrudesc cu acel olimpian. după legende. fiindcă fac parte dintr-un neam ales. Dacă întregul popor elin era atât de nobil. situată în golful cu acelaşi nume. Ei purtau coarne şi urechi ascuţite. deci. ca şi Zeus. Cel despre care este vorba în povestirea noastră uda ţinutul Beoţiei. isprăvile amoroase ale zeului respectiv. 8. Oraşul era întemeiat. grâne. În acest scop. Ei se trăgeau din aceste pământene înşelate. La ospeţele din palatele lor. Când popoarele asuprite îi întrebau cu ce drept îi năpăstuiesc. de Eac. 3. câmpii. unde acostau corăbiile eline. Nimfele slujeau şi pe zei. în care adunau aur şi nenumărate bogăţii : cirezi de vite. ele se confundă cel mai ades cu zânele. Deucalion şi Prometeu se trag din lapet. arătau că un zeu olimpian îşi alesese pe o anumită strămoaşă a lor de soţie. 4. regii elini voiau să fie şi mai nobili. Calatis. Dând lupte îndârjite cu localnicii. copite de ţapi. izvoare. regii chemau pe cântăreţii rătăcitori. Artemis etc. obiecte preţioase şi sclavi. să cânte. 5. Africa şi Europa. ca un lanţ. Nimfele erau zeităţi feminine. Dar cum regii doreau cel mai adesea să fie înrudiţi direct cu stăpânul Olimpului. Se pare că oraşul Egina a fost în antichitate un concurent serios al Atenei. sămânţă bună din titani. Afrodita. În 1811 s-au descoperit aici nişte faimoase sculpturi în marmură. afirmând că prin Elen. fluvii. îi considerau născuţi din pietrele aruncate de Deucalion şi Pira. 7.104 Note 1. Numele de Calisto se tălmăceşte din limba elină prin „preafrumoasa". mai ales sclavi. în copaci. care locuiau pe pâmânt. păduri. foarte vechi Ei debarcau în toate cele trei continente cunoscute pe atunci : bătrâna Asie. cea înşelată de Zeus. trăgându-se din titani. Corăbiile elinilor au cutreierat mările din timpuri foarte. ca nişte ţapi. să li se supună elinilor fără şovăire. ca şi olimpienii. Iar Cronos şi lapet se ştie că erau fraţi. s-au născocit în decursul veacurilor zeci şi chiar sute de astfel de „înşelăciuni” ale lui Zeus. Dionisos. şi pe ţărmurile patriei noastre : Tomis.

de Corint. şi separat. şi Isis. fiind mărginit la vest de munţii Ar-cadiei. De aceea. În unele legende. înainte de a da lupta cu titanii. Tot aici a fost unul dintre cele mai vechi centre de cultură. făcând să i se închidă ochii. după cum arată unele legende. Furiile se puteau transforma şi ele. Eac. stelele nopţii se sting şi ele în zori. monstrul ei de credinţă. animalele fug pe câmp. Acest fluviu. elinii i-au închinat zeiţei Hera păunul. Tot ca un simbol al stelelor de pe cer. Sângele monstrului scurs pe stâncă este lumina roşie ce însoţeşte zorii zilei şi colorează parcă munţii. cai. cerul. care întrupa uneori şi răsăritul zilei. a cărui coadă pare presărată cu nişte ochi deschişi. domnea în oraşul bogat – Sidon. pe ascuns. Regele Agenor. furia chemată în ajutor de Hera se transformă într-o insectă – numită streche – care atacă de obicei vitele : boi.105 jurul golfului Argolic. zeiţa-lună. care simbolizează stelele. Argosul era aşezat la vest de fluviul Inahos. Stelele par a veghea noaptea din înalt. Acesta este regele Minos. ca majoritatea zeităţilor. Osiris este în mitologia egipteană zeul-soare. Ele aveau bice cu şerpi şi loveau pe cei vinovaţi de a fi supărat pe zei. erau judecătorii morţilor ajunşi la Hades. Herrnes. Epafos s-a confundat. taie capul lui Argus. după legendă. insula unde se născuse şi crescuse Zeus. era. 16. are atâţia ochi. cu Apis. 9. Este vorba de insula Creta. Asociaţia poetică dintre păunul cu coada lui splendidă şi ochii monstrului Argus este una dintre cele mai interesante din mitologie. boul sfânt. care împreună cu Minos şi un alt fiu al lui Zeus . printr-un alt şir de munţi. animalul atât de venerat de vechii egipteni. 11. nu numai ale Greciei antice. În povestea despre Io. fiu al lui Ocean. Vechea Fenicie se întindea pe coasta mării. Aceasta era. oi. după cum şi Argus străjuia pe Io pe un munte. fără ţintă. între Siria şi Liban. Prin această legendă elinii urmăreau să explice numele continentului pe care locuim noi. pe care-l cântă Moshos în „Idilele" sale. Europei i se atribuie şi un al treilea fiu : Sarpedon. . 10. de fapt. chiar întemeietorul oraşului. Radamante. Hera reprezintă. 15. 14. în Asia. 13. 12. Argus. la nord. La fel. Muşcate de această insectă. Furiile erau nişte genii răzbunătoare din ţinutul cel întunecos al lui Hades. ci ale Europei. după legende.

soţia marelui stăpân. în Olimp domnea o singură zeiţă. ca şi în ape. Şi de se frământa în jilţ. batjocorindu-l pe stăpân. Toţi le-au adus daruri de preţ. auzind astfel de D . C u toate astea. Mânia ei stârnea furtună. mai mare ca oricare alta. Fusese-o nuntă în Olimp.. Dar nimfa tot n-a vrut să vină. Olimpul se cutremura. ca şi-a lui Zeus. — Zeus ? Câte mirese-o să mai aibă ? se pare c-ar fi grăit nimfa. Cheloneea. n-a vrut cu nici un chip să vină. glas de tunet. La nuntă au fost poftiţi zeii şi semizeii. pentru că Hera se-ncruntase. Zeus s-a mâniat cumplit. toţi ceilalţi zei se ridicau şi-o salutau plini de PEDEPSIREA CHELONEEI espre căsătoria ei cu Zeus se povesteau destule lucruri. Zeus a poruncit lui Hermes să plece grabnic după nimfă şi s-o aducă negreşit. Mai bine stau la mine-acasă. Când Hera pătrundea-n Olimp. mândra şi preafrumoasa Hera. Numai o nimfă. ba a mai râs chiar şi de miri. Locul ei. care mişunau şi pe pământ.106 HERA Şl COPIII EI respect.. se vedea gol. Putea să dea – tot ca şi dânsul – porunci stihiilor. ba şi genii şi nimfe. hotărât la masă.

107

răspuns, şi a grăit către meseni : — Ca o pedeapsă, Cheloneei să i se curme, pe loc, graiul. Graiul cu care a-ndrăznit să spună despre mine vorbe nesăbuite şi prosteşti. Casa să-i cadă în spinare şi astfel să şi-o poarte veşnic... Să se prefacă într-o broască. Broască ţestoasă1. Poruncesc!... Iar noi, ceilalţi, să urmăm nunta... Hera s-a-nveselit din nou, şi nunta a urmat în voie, în timp ce nimfa, Cheloneea, se prefăcuse într-o broască, ce-şi purta casa în spinare, precum îi hotărâse Zeus. Sfârşindu-se apoi cu masa, au pornit toţi către palatul unde avea să locuiască zeiţa Hera, în Olimp. În acea zi, i-a dat stăpânul voie Herei să meargă înaintea lui, deoarece urma să-i fie soţie pentru totdeauna. Cortegiul se-ncepea cu Hera, având în mâna dreaptă sceptrul2. Zeus venea în urma ei, având şi el în stânga sceptrul şi-n dreapta fulgerele lucii, pe care le strângea-n mănunchi, semnul puterii de stăpân. Sceptrul soţiei sale, Hera, avea în vârf un cuc micuţ. Cucul fusese pus acolo, nu numai pentru că vesteşte lumii mult aşteptata primăvară, şi înflorirea, şi speranţa, ci fiindcă... se mai povestea...

ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA
e povestea, într-o legendă, că Zeus şi-o făcuse soaţă pe Hera printr-o-nşelătorie. În timpul unei ierni geroase, Zeus s-a prefăcut în cuc. Cucul, ţipând şi tremurând, se apropiase de fecioară. Se prefăcea că-i este frig. Ea s-a înduioşat de cuc şi l-a vârât repede-n sân, dar Zeus s-a făcut bărbat şi i-a cerut a-i fi soţie. Atuncea Hera s-a-nvoit să facă nunta cu stăpânul, nunta cea mare din Olimp. Ca dar, la nuntă, a primit de la bărbatul său izvorul care a fost numit Canatos, şi se găsea în Nauplia3 . Aici avea dreptul zeiţa să vie-n fiecare an şi să se scalde-n apa clară. Scăldându-se, zeiţa Hera sporea mai mult în frumuseţe. Legenda spune despre Hera că îşi ungea, după scăldat, trupul său alb, încântător, cu o esenţă-mbătătoare, ai cărei aburi parfumaţi se-mprăştiau în toată lumea, la cea mai mică adiere. În jurul frunţii îşi strângea cosiţa-i lungă, mătăsoasă. Pe sân îşi aduna veşmântul, făcut cu multă măiestrie, de cea mai bună ţesătoare, Palas-Atena, în Olimp, şi şi-l prindea cu o agrafă din aurul cel mai curat. Urechile-i micuţe, roze, erau şi ele-mpodobite cu

S

108

cercei scumpi şi şlefuiţi de meşterul Hefaistos. Iar pe umăr îşi punea un văl, mult mai strălucitor decât e soarele-n amiaz. Văzând-o cât e de frumoasă, soţul ei, Zeus, sta-mpietrit şi îşi spunea, străfulgerat de o simţire-nflăcărată : — O!... Niciodată... niciodată inima mea n-a fost mai plină de dragoste pentru vreo fată sau vreo femeie, zeiţă, nimfă, muritoare, cum este astăzi pentru tine... Zeiţa Hera se mândrea adeseori cu-aceste vorbe, pe care i le spunea Zeus. Ţinea la frumuseţea ei, şi dacă i-o nesocotea vreo muritoare, pe pământ, o pedepsea îngrozitor. Aşa a pătimit o fată, cu numele de Antigona, ce se lăudase, într-o zi, că are părul mai frumos. Zeiţa a schimbat în şerpi cosiţele lungi ale fetei. Alte copile, care-au spus că feţele lor sunt mai albe decât ale zeiţei Hera, şi-au văzut tinerii obraji mâncaţi, până la os, de lepră4 .

GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII
eiţa, după nunta sa, spunea celorlalţi zei că are o căsnicie fericită. Ea trebuia să spună astfel, fiindcă era ocrotitoarea familiei, copiilor, fetelor ce se logodeau şi a femeilor măritate. Trebuia, deci, să fie pildă. Dar oricât s-ar fi lăudat Hera că peste căsnicia ei nu se abate nici o umbră, lumea ştia, aflase totul... Ştia de purtările lui Zeus. Cine nu auzise, oare, că Zeus. o-nşela mereu, fugind într-una după nimfe şi după fete pământene, când n-alerga după zeiţe ?... Hera le urmărea, dealtminteri, cu ura ei neîmpăcată, pe toate fetele acestea. Ba încă se mai povesteşte că, înfuriată rău pe Zeus şi necredinţa lui, Zeiţa şi-a părăsit cândva căminul şi a fugit pe-un nor de aur tocmai în insula Eubeea. Ca să o poată-ntoarce-acasă pe soţia sa, fugara Hera, Zeus a poruncit îndată fiului său, Hefaistos, să-i dăltuiască-n lemn o fată. A pus această statuie, acoperită toată-n văluri, într-un car măiestrit din aur şi, stând alăturea de ea, se preumbla-n toată Elada. — Mă-nsor cu fata ce se află alăturea de mine-n car! spunea Zeus tuturor. Hera, aflând această veste, roasă în inimă de ciudă, a pândit carul când trecea. S-a repezit în car, cu furie, smulgând veşmintele de văluri, ce-mpodobeau trupul de lemn. Zeus râdea cu hohote, şi Hera a-nţeles, desigur, că a fost numai

Z

109

păcălită. Aşa s-au împăcat din nou. Alteori însă, gelozia ducea la certuri zgomotoase, care durau timp îndelung. Zeus îi repeta zeiţei că nu i-a dat feciori pe plac, şi de-asta-i necredincios, fiindcă mai vrea şi alţi copii. Numai că Hera-i amintea că mai avea şi două fete. Una din ele, Ilitia, se îngrijea de toţi copiii, atunci când se iveau pe lume. Cealaltă, Hebe5 , graţioasă, era paharnică în cer, fiind şi zeiţa tinereţii. — Degeaba spui că-i graţioasă Hebe a ta, răspundea Zeus. Uiţi că-ntr-o zi s-a-mpiedicat, tocmai când ne servea la masă, şi zeii au pufnit în râs ? Chiar pentru asta am s-o schimb din slujba de paharnică, şi-am s-o-nlocuiesc c-un tânăr, un fiu de rege : Ganimede6 . Precum a spus, a şi făcut. Zeus a-nlocuit pe Hebe cu fiul regelui din Troia, spre marele necaz al Herei.

HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS
nsă nici Hera n-a rămas datoare. La rândul său, înverşunată pentru atâtea umilinţe, s-a înţeles cu zeii Poseidon, Apolo şi Atena, şi toţi au pus la cale să-l doboare pe Zeus. Ba chiar să-l şi închidă în Tartarul lui Hades.. Doar o zeiţă, Tetis, care aflase taina, a chemat un gigant cu o sută de braţe, pe nume Briareu, să vină-n ajutorul lui Zeus în Olimp. Iar Briareu, gigantul, cu forţa lui uriaşă, s-a repezit în cer, mişcându-şi dintr-o dată toate cele o sută de braţe ale sale, răcnind şi-ameninţând. Zeii înspăimântaţi au şi părăsit lupta. Răzvrătirea pusă la cale a fost zădărnicită. Ca răzbunare, Zeus i-a gonit pe Poseidon, stăpânul mărilor, şi pe zeul Apolo, din muntele Olimp. A iertat-o pe-Atena, faţă de care el avea o slăbiciune. În schimb, a pedepsit-o pe Hera cu asprime, înlănţuind-o zdravăn şi-agăţând-o de boltă, cu două nicovale mari prinse de picioare. Au trebuit să vie toţi zeii şi să-l roage aproape în genunchi ca s-o ierte pe Hera. Dar numai dup-o vreme destul de-ndelungată şi după rugăminţi multe, stăruitoare, Zeus s-a-nduplecat, slobozind pe Hera din lanţuri, pocăită. I-a iertat şi pe ceilalţi.

Î

110

UN DAR AMĂGITOR
efaistos, în timpul când se afla la Tetis, în adâncimea mării, îşi arătase totuşi talentul deosebit în multe meşteşuguri. Vreme de nouă ani, cât locuise-acolo, făcuse nimfelor podoabe minunate : brăţări încolăcite, agrafe pentru rochii, inele preţioase, cheutori la veşminte, salbe, centuri, mărgele şi câte şi mai câte. Crescând ceva mai mare, a îndrăznit să plece din apa verde-a mării. S-a întors în Olimp şi-a adus mamei sale un dar lucrat de dânsul. Era un jilţ de aur, făcut cu măiestrie. Hera, nespus de încântată, l-a primit. S-a aşezat pe jilţ, ca să se odihnească. Dar când a vrut zeiţa să se ridice iarăşi – pas să mai izbutească. Parcă era lipită, parcă bătută-n cuie. Hefaistos, isteţul, se răzbunase straşnic pe mama sa, pe Hera, care îl aruncase în valurile mării şi care-l schilodise, fiindcă tot ea-l născuse atâta de urât. Hera ameninţase, ţipase, se zbătuse. Fără folos, căci zeul Hefaistos plecase nepăsător acasă şi se-ncuiase bine în fierăria lui. Atunci Hera,-nfuriată, i-a poruncit lui Ares să se lupte cu şchiopul şi să dezlege vraja, care-o ţinea legată de acel jilţ de aur. Şchiopul l-a primit însă în uşa fierăriei pe Ares preafălosul, aruncându-i în faţă tăciuni aprinşi şi spuză, şi-aşa l-a izgonit înapoi, în Olimp. Hera sta ţintuită pe scaun şi se jelea. Ares privea la dânsa fără nici o putere. Şi ceilalţi zei, de-asemeni, se cam temeau să-ncerce o luptă cu fierarul, căci zeul dovedise destulă iscusinţă şi mult curaj în luptă, aşa şchiop cum era. Noroc c-a venit tocmai la timp Dionisos, zeul viţei de vie, un alt fiu al lui Zeus...

H

. Glumeşti... divina. I-a rostit vorbe bune.... Ce pofteşti ?.” Ei şi ? Ce e cu asta ?. Şi-un gigant de-aramă ... făcându-le cu ochiul.. încă una. să fie-acuma soaţa fierarului cel slut. în Lemnos.. murdar.. ce se mişcă şi îmi ascultă voia. Puţin.. Eu doar atâta cer. văzând că zeul fierăriei s-a-nveselit deodată.. — Eu vreau să-mi daţi ca soaţă pe dalba Afrodita. şi astfel l-a-mblânzit. le răspundea hazliu.111 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE eul Dionisos a încărcat cu vin o amforă de aur şi a bătut la uşa fierarului. şi mă ajută-n mers.. pesemne.. — Dar eu muncesc. de strajă unui rege .. în fierărie ? Z SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII tiu ce gândiţi în taină : „Hefaistos e slut!. aşa e. Iar mie. — Ce preţ vrei ?.... Dar el se ţinea tare. Căci sunt schilod. Până ce făurarul s-a ameţit de tot.. pe Zeus şi pe Hera. pe care mi-a cerut-o chiar tatăl nostru.. silindu-i să-şi aplece ochii către pământ. Din vina mea sunt oare ? Sau dintr-a lor ?. ea m-a oropsit.. Ce spuneţi ? Şi-a arătat cu mâna sa aspră. Şi care mai de care îl ruga pe fierar s-o scape pe zeiţă şi să dezlege vraja.. Cum ? însăşi Afrodita. şontâc. zeiţa frumuseţii şi-a dragostei. ce-asudă şi trudeşte. Dionisos... M-a aruncat din cer. şontâc. I-a dat după aceea să soarbă puţin vin. Toţi zeii-au rămas muţi.. — Ba nu glumesc deloc. — Ce spui!.. l-a luat frumos de braţ. încă puţin.. şi hai cu el. Dar.. şi trebuie să plătească. şi arme pentru toţi. urmează şi mai tare Hefaistos.... care-l vreau eu. de-mi cereţi. noduroasă. fata aceea vie.. Ce dacă sunt aşa ?. Hera şi cu toţi zeii s-au bucurat nespus când i-au văzut venind.. Zeus .. şi-un câine de argint. pe care o iubeau mai toţi nemuritorii. căpătând chef de glumă.. Un preţ. şi tauri care varsă foc şi scântei pe nări. două fete de aur... a rostit fierarul.. în cer... Am făcut pe Pandora.. M-a azvârlit chiar Hera în hău. de parcă ar fi vii. când a văzut că S ... — Îi dau drumul.. O cupă..

112

mă născuse hâd... Uimiţi ascultă zeii cuvintele acestea şi clatină din umeri, plini încă de mânie. Dar dânsul le mai spune : — Vedeţi şi voi că munca pereche e cu arta, deci şi cu frumuseţea. Munca sunt eu – eu, cel hulit de voi – şi frumuseţea-i dânsa, divina Afrodita. Pe ea o vreau de soaţă şi voi o să mi-o daţi, căci mie mi se cade. Altfel, rămâne Hera aşa, pe veşnicie... Ce murmure!... Ce zgomot!... Ce vuiet fără noimă!... Hefaistos sta însă ca stânca în furtună, în neclintirea lui, şi Hera se-nvoieşte, nemaiavând ce face. Iar Zeus – ce să spună? – a-ncuviinţat şi el. De cum au făcut nunta Hefaistos, fierarul, cu dulcea-i Afrodita, s-a dezlegat şi vraja ce-o ţintuia pe Hera, şi s-a desprins regina din jilţul fermecat. S-a-ntors apoi fierarul la meşteşugul său. Şi-avea zeul Hefaistos atâtea fierării! Una era în Lemnos, în insula pietroasă, unde-l zvârlise Zeus, când avusese cearta cu soaţa lui, cu Hera. Acolo lucra zeul, cu fiii săi, cabirii7 , şi c-un pitic, Chedalion. În insula Lipari şi sub muntele Etna mai avea încă două straşnice fierării legate între ele printr-un drum subteran. Şi sub vulcanul Etna, după străvechi legende, se spune că sta Tifon, monstrul pe care Zeus îl doborâse-n luptă şi îl înlănţuise, răsturnând peste dânsul povara unui munte. Când se mişca gigantul, strivit sub apăsarea colosului de piatră, el gâfâia, ş-atuncea, din vulcan, ţâşneau flăcări şi magmă clocotită. Vulcanul erupea. Ca nu cumva gigantul să scape din prinsoare, zeul îşi aşezase prea greaua-i nicovală chiar pe grumazul lui. Pe-această nicovală, ajutat de ciclopi, lucra de zor arama, aurul şi argintul, făurind, cu migală, zeci de minunăţii. În sfârşit, cea din urmă, dar şi cea mai vestită din fierăriile în care muncea zeul era chiar în Olimp. Aici a făcut dânsul armele lui Ahile şi ale lui Enea, sceptrul lui Agamemnon8 , sculpturile cu care era împodobit palatul soarelui şi multe alte lucruri. Numai că, aşa vrednic precum era, zeul acesta, care-ntruchipa focul şi munca măiestrită, avea mereu necazuri...

113

TICĂLOŞIA LUI ARES
hiar soaţa, Afrodita, zeiţa frumuseţii, îşi bătea joc de el. Mai mult, îl înşela, făcând ochi dulci lui Ares. El a băgat de seamă şi-a făurit o plasă cu fire nevăzute ; s-a făcut apoi că pleacă de acasă. Cum a plecat fierarul, s-a ivit zeul Ares acolo-n fierărie. A luat-o pe zeiţă în braţe, s-o sărute ; dar plasa fermecată le-a căzut în spate şi i-a prins pe-amândoi. Nu mai puteau să facă o singură mişcare. Hefaistos s-a-ntors atunci şi a strigat, chemând zei şi zeiţe să vadă-nşelăciunea frăţânelui nemernic : — O, Zeus prea puternic şi voi, nemuritori, veniţi, veniţi mai iute, ca să-i vedeţi şi voi şi să-i dispreţuiţi!... Pentru că sunt beteag, frumoasa Afrodita a socotit cu cale să mă batjocorească şi l-a-ndrăgit pe Ares, care este mai chipeş, dibaci, dar ticălos... Zeii, venind în grabă, au început să râdă... Şi-au râs... au râs... văzându-i pe Ares şi-Afrodita, care se zvârcoleau ca peştii într-o vârşe, până când făurarul i-a dezlegat, la urmă, în hazul tuturor. Zeiţa, ruşinată, a fugit să s-ascundă-ntr-o insulă, Cipru. Iar Ares a pornit spre Tracia, o ţară sălbatică şi rece, să scape de ocară.

C

114

Note
1. Chelone înseamnă, în limba greacă, broască ţestoasă. Acesta este încă un exemplu de felul cum poetizau elinii procesul natural de apariţie a multor specii de animale, născocind legende pline de fantezie. 2. Pe amforele arhaice sau în basoreliefuri, cum sunt acelea din vila Albani, de la Roma, se văd cortegiile nupţiale care aveau loc înainte şi după săvârşirea căsătoriei. Hera este reprezentată cu sceptrul, pentru că prin căsătoria cu Zeus devenea regină a cerului. În această calitate, ca şi în aceea de protectoare a căsniciei, cum şi-o închipuiau cei vechi, Herei i se ridicaseră mai multe temple. Oraşul zeiţei era Argosul. Aici, în heraion – templul Herei – artistul Policlet făcuse o statuie de aur şi fildeş, închinată reginei cerului. Statuia era tot atât de renumită ca şi aceea pe care o ridicase Fidias din aur, abanos şi fildeş, lui Zeus, în templul din Olimpia. Alte statui de piatră sau de lemn (xoane) se ridicau şi în alte oraşe : în Samon, Sparta, Nauplia etc. 3. Nauplia era un oraş şi port în antica Argolidă, în Peloponez. 4. Bolile se tâlcuiau, cel mai adesea, în vechime, ca fiind pedepse date de zei. 5. Despre Hebe se spunea, de fapt, că fusese născută de Hera, fără ca Zeus să-i fie tată. Ea se născuse în urma faptului că Hera mâncase nişte lăptuci, cu care o servise Apolo la o masă. 6. Se povestea că Zeus a văzut într-o zi pe păstorul Ganimede, fiul regelui Troiei. Atât era de frumos păstorul, că Zeus s-a preschimbat într-un vultur şi l-a răpit în cer, făcându-l paharnic în locul zeiţei Hebe. 7. Cabirii erau nişte genii vulcanice, închipuiţi ca nişte fierari, care ţineau ciocane în mâini sau pe umeri. Unele legende afirmau că aceste genii, în număr de trei, erau fiii lui Hefaistos. 8. Ahile, Agamemnon şi Enea sunt faimoşi eroi din multcântatul război troian.

115

PALAS ATENA
ezii de-altădată spuneau că într-o vreme ar fi fost, în Olimp, o ceartă-ntre toţi zeii. Acest prilej de ceartă s-ar fi iscat din faptul că un rege, Cecrops, pusese temelie unui oraş vestit, în ţara Aticii1. Iar zeii se sfădeau, care din ei anume va fi ocrotitorul acestui nou oraş, deci cui i se cuvine să i se facă temple, să i se-aducă daruri de către muritorii ce locuiau aici. S-au certat multă vreme, dar, până la sfârşit, a rămas să s-aleagă între zeul Poseidon şi zeiţa Atena. Atunci, zeul Poseidon a ridicat tridentul, furca sa cu trei dinţi, şi-a lovit într-o piatră. În locul unde zeul mărilor şi-al furtunii înfipsese tridentul, stânca s-a despicat şi s-a ivit un cal vânăt, cu coamă lungă şi albă cum e valul. Calul, această fiinţă pe care-o dăruia furtunosul Poseidon celor de pe pământ, era încă sălbatic, bun doar să ducă-n lupte războinicii, pe şale. Sforăia cu mânie şi necheza puternic, izbind copita-n pietre, ori sălta, plin de furie, şi-şi rotea ochii-n frunte, arzători ca tăciunii. A mai lovit o dată Poseidon cu tridentul, şi-a ţâşnit un izvor cu undele sărate, învolburate-n spume, la fel cu apa mării. Poseidon a privit mândru în jurul său şi a grăit astfel : — Dăruiesc două lucruri de mare însemnătate supuşilor lui Cecrops : calul, pentru războaie şi apa, s-o colinde... Eu le urez, adică, să fie luptători, dar şi navigatori, ce vor străbate marea. Vor debarca pe ţărmuri... şi le vor stăpâni, înfrângând alte neamuri... sporindu-şi bogăţia... Tu ce le

A

care a crescut iute. pomul avea fructe verzui. ce tropotea furios şi sforăia spre zare. şi nu pândiţi de moarte. pe grumaz. plăsmuitori de artă şi buni neguţători ?" Bărbaţii. fecioară-nfumurată ?.. Ne dăruieşte lupta. Acolo unde boldul cel ascuţit al lancei doar a atins pământul. a ieşit un vlăstar. — Acesta-mi este darul! Poporul să aleagă pe cine preţuieşte mai mult!. Şi. au spus : — Poseidon să ne fie ocrotitorul nostru. când urzesc vijelia şi sapă gropi de apă şi-nalţă munţi de valuri. Calul. iar altul v-o aduce prin roade dobândite din muncă-n timp de pace.. laolaltă. fără nici un cuvânt.. puterea. copile. printre frunze. urlând înverşunate. Îi vrem mai bine-acasă . mame şi într-un glas ziceau : — Amar greşesc bărbaţii! Prea-s însetaţi de lupte şi ochii prea le joacă spre valurile mării. Da. nu numai la războaie. aromate. războinici ? Sau doar agricultori. Noi o dorim de-aceea pe-Atena!. ca prins de vrajă. prin lupte şi măceluri. spre calul cel sălbatic. Cecrops şi-a strâns supuşii. Apoi şi-a-ndreptat lancea cu vârful spre pământ. bărbatul şi femeia – s-a văzut că acelea ce o doreau A . făcându-se un trunchi cu ramuri mlădioase şi frunze ca argintul sub prăfuirea vremii. Ea i-a netezit coama şi i-a prins. Şi i-a pus să aleagă : „Ce soartă vor să aibă ? Şi cum doresc să fie ? Navigatori.. S-a apropiat de-Atena. în drepturi... Dar spiţa femeiască se grămădise-alături : soţii. ca nişte nestemate topite în lumină. Cu ochii către mare. Atena. bogăţia. Puteau să-l folosească oamenii şi la muncă. ce-l dăruise Poseidon pentru luptă. Copacul plin de fructe rotunde. ca vânturile mării. De mâine vom pleca!. a-ncetat nechezatul.. aşa cum le câştigă doar zvânturatul Ares.. s-au adunat în pripă.... Unu-i dă bogăţia. Noi vrem să stea acasă. a fost numit măslinul. Pe-Atena. prin aventuri pe mare. a zis Atena. era domesticit. ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL tena a-ntins mâna. un căpăstru de piele. Calul. meşteşugari cu tihnă... Noi îl dorim cu toţii ocrotitor pe valuri. îi vrem muncind în pace.116 dai. plini de nesaţ. Făcându-se la urmă şi o numărătoare – pentru că pân-atuncea erau deopotrivă. pe care-l hărăzise Atena supuşilor lui Cecrops.. Noi nu-i lăsăm să plece.

Şi. Prin ce pedeapsă dată femeilor să-l îmblânzim pe zeul purtător de trident ? strigau în cor bărbaţii. spre-altarul unde cinsteau pe fiica iubită a lui Zeus.. oraşul lui Cecrops. Atena. C . Rugau astfel pe zeul furtunilor şi-al mării să-şi uite supărarea pe-Atena şi pe ei. puternicul Poseidon s-a potolit. au ridicat bărbaţii pe-Acropolă. Şi altele cu daruri. dar tot erau sub valuri oraşe şi câmpii. Ea nu mai avea voie să vie-n adunări sau să-şi spună părerea. precum dorise zeul. Atena!. cu vârful ţintuit către Atena.. O. la rându-i.. numindu-l „al Uitării”. s-a ivit dintre valuri. Aici. ca să-l mulţumească pe zeu îndeajuns.. au hotărât pe dată să le ia orice drept. Şi-a îndreptat tridentul spre Atica. Cetatea nou-clădită se va chema Atena2 – cu numele zeiţei ce-o să ne ocrotească. fecioară!. Nisip avea în barbă şi scoici purta în plete. treceau fecioare-n cete.. în mâini avea tridentul şi-n ochii verzi ca fierea o ceaţă de-ntuneric. un altar lui Poseidon. în vremea asta. A făcut semn spre ape. din piatră. O. ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR um a aflat Poseidon de-alegerea făcută. Acropola3 ..117 pe-Atena fuseseră cu una mai multe ca bărbaţii.. în văluri albe. strigau femei şi fete. a spus după dreptate : — Femeile-s cu una mai multe decât noi. Vor fi plugari şi meşteri. şi-ţi vom aprinde facle. în cetate. şi-ţi vom aduce jertfe! Prinoase-ţi vom aduce din rodul muncii noastre tihnite şi senine. Îţi datorăm atâtea! Bărbaţii-or să rămână acasă. înţeleaptă.. ţarini şi livezi. Şi fiind ei mai puternici. şi-or merge şi la luptă.. necum să hotărască în treburi privitoare la ţara sau oraşul în care locuia.. — Atena!.. Aflând cu ce osândă le-au urgisit bărbaţii pe fete şi femei. şi nu cruţau nimica din tot ce întâlneau. şi ele-au clocotit ca un cazan cu smoală.. cu facle-aprinse-n mâini. Femeile-s de vină!. dar şi năieri spre larguri bogate în ispite. Treceau.. Se îndreptau năvalnic către noul oraş şi potopeau în cale văi. Dar ce să vezi ? Urgia de ape răvăşite la semnul lui Poseidon trecuse peste ţărmuri şi pătrunsese-n ţară.... Zeus!. — Un alt potop ?. pe o colină-naltă. Puhoaiele de ape s-au mai retras . Ce bună eşti. în viitor femeia nu mai putea să fie egală cu bărbatul4. şi îi făgăduiau că-l vor cinsti cu sârg. Şi regele.

ascultându-i porunca fluturau în mâini ramuri şi frunze de măslin. fiind mare olimpiană şi fiică a lui Zeus. arta pe care le punea. ori nu i se pleca. Căci nu vine izbânda. Femeile eline.118 Poseidon s-a-mpăcat. Pentru aceste daruri şi sfaturi preţioase. mistria. dar şi prudenţi. purtând pe punţi eroii. ca şi peste hotare. Şi el avea o fată. se răspândise faima acestei măiestrii. supunere deplină. moi şi uşoare ca norii din văzduhuri. arhitectura. ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON orice. din apa mării. un vopsitor de lână. Când ea depăna lâna sau începea să tragă fire lungi şi subţiri.. deoarece oraşul era tot al zeiţei cu ochii azurii.. să brodeze pânze. într-un oraş. fecioara lidiană. Ea. cerea închinăciuni. când îşi răsucea fusul. i-a învăţat pe oameni să mânuiască roata olarului. sau nu îi slăvea harul. Tot ea i-a mai deprins pe harnicii-atenieni să cultive măslinul. mai mult decât . care-a ţesut şi Herei vălul său de mireasă. Veneau şi zeităţi. Dar ce spun eu că regii!. virtuţile. din ţărm în ţărm. căreia-i plăcea lucrul cu igliţa şi fusul. Apa s-a liniştit. Nu-ngăduia pe nimeni care-o nesocotea. în purpură.. Pe-aceşti eroi Atena îi învăţa să fie viteji. în lucrul migălos. zeiţa măiastră. altminteri nu se poate. în Lidia6 . Totul s-a refăcut cu sprijinul Atenei. pictura. copilă-a lui Idmon!. şi nu se săturau privind graţia. În cântece se-arată că ea. Idmon. când înceta războiul. Palas-Atena.. se grămădeau în casa micuţă-a lui Idmon. e Î ntr-o legendă veche se spune că trăia cândva. în ţara de baştină a lui Idmon. cuţitul de dulgher şi să facă corăbii cu trei rânduri de vâsle : trireme ateniene ce-au plutit apoi. ca nimeni alta. cei vechi ne povestesc că şi Palas-Atena. din văi. pe nume Arahneea. s-o vadă pe copilă brodând sau ţesând pânza. Nimfele de pe munte. Ştia copila asta să ţese. îi sfătuia zeiţa. oricâtă vitejie ai arăta în luptă. Atena era însăşi o ţesătoare bună şi le făcea veşminte zeilor din Olimp. puterea şi arta la ţesut. ba a şi hotărât că o ramură verde din pomul de măslin va fi simbolul păcii. pe-ndepărtate ape. măiestria de-a face broderii şi ţesături de mână. Regii de prin oraşe veneau să-i ceară fetei pânze de preţ şi stofe. Zeiţa i-a-nvăţat pe-atenieni – se spune în vechile legende – arte şi meşteşuguri : sculptura. de n-ai înţelepciune şi dacă n-ai prudenţă5 . s-a întors spre ţărmuri. albe. nimfele se mirau şi începeau să spună : — Atena te ajută în ţesătura asta.

şi toţi nemuritorii socotesc cinste mare că le e dat să poarte haine de mâna ei – şi tu o-nfrunţi ? Nebuno! Nu mânia pe zei! Şi mai ales pe-Atena. gârbovită. fără glas.. mi se pare! Şi dacă se-ndoieşte Atena de iscusinţa mea... A ciocănit la uşă şi. Du-i jertfe şi te pleacă pe lespedea de piatră.. zeul luptei şi-al răzbunării crude.. s-o ucidă. Zeiţa prefăcută în babă i-a răspuns : — Nimfele au dreptate. de mai vorbeşti aşa. Idmon. Şi ea. La drept vorbind. Chiar dacă tu nu ştii. am doar o dorinţă : s-o-ntrec chiar pe Atena în meşteşugul ei! Cum a rostit copila şi vorbele acestea.. Encelade. Voi înşivă-aţi văzut. Oricând ar vrea. nu ştii că e Palas-Atena ? Nu cuteza s-o-nfrunţi. fără de teamă. eu o aştept să vie. i-a cerut adăpost. — Taci.. cu părul alb ca neaua. că ai grăit aşa. de nu cumva mai bine.. Aşa s-a coborât ca un nor pe pământ.. în Olimp. nimfele au fugit. din vorbă-n vorbă. Aruncă-te mai bine cu capul în ţărână şi cere-i îndurare. ce blestem!. Ascultă-mă ce-ţi spun!.. chiar în oraşul unde locuia Arahneea. Pe mine nu Atena m-a învăţat ţesutul.. Eşti printre muritoare întâia la brodat. şi te umileşte în faţa-i. şi le-a răspuns astfel : — O fi aşa cum spuneţi. taci că te ajunge blestemul ei! Zeiţa nu poate să ierte. Lui îi dau mulţumire. Tu eşti o ţesătoare cum nu mai e nici una în Lidia mănoasă. ci tatăl meu.... A luat înfăţişarea unei biete bătrâne. strigau nimfele-n cor. cu o voce slabă.. nimfelor!. când ştiu că n-am greşit. Greşeală!. Fata nu s-a lăsat.. O fi ţesut veşminte .. Ea a zdrobit cu mâna-i divină pe-un gigant. strigând în gura mare : — Vai!.. zeiţa a-ntrebat-o de meşteşugul ei. Dar. i-a povestit bătrânei ce-i spuneau nimfele. zeiţei nu-i datorez nimic. l-a-nfrânt şi l-a rănit. le răspundea copila. şi-a răsturnat un munte de piatră peste el. a spus răstit Atena. S-ar cuveni acuma să-i mulţumeşti şi tu în templul de pe coastă.. ca o lamă de sabie. Vai!. .... — De ce să-i cer iertare. uscată. sunt gata să mă întrec cu dânsa.. Pe Ares. A vrut s-arunce lancea spre fată. Tu ce gândeşti ? C-Atena îţi va cruţa trufia ? Taci!. chiar şi-n întreaga lume.. Atena auzise sfidarea Arahneei şi-a simţit că o taie mânia. dar eu lucrez la fel. Şi-apoi. Am venit!... tot dânsa te ajută.. luându-şi dintr-o dată chipul său olimpian.119 îngăduitoare şi-ţi dăruieşte har.. după ce-aprinzi miresme în vasele de lut. Căci straiele purtate de preamăreţul Zeus numai ea le croieşte. — Eşti gata ?. Vai. — Nu. Că pot lucra şi eu – nu-i crimă. Dar cum Palas-Atena era mult chibzuită. Copila a primit-o. fără un dinte-n gură... Şi. în piept. Zeiţa-i milostivă şi poate să te ierte. a socotit că-i bine să se răzbune altfel.

care s-au luat la harţă şi-ntrecere cu-Olimpul. că are păr mai mândru decât soţia lui Zeus. şi nişte rămurele vinete de măslin. într-o zi. cum numai curcubeul mai are. în stofă. în sfârşit. cu fire colorate. Şi. alte lucruri. Şi marea parcă-i mare într-adevăr pe stofă. Cu lancea doar atinge pământul. Aurul şi argintul sclipesc mai pretutindeni. căreia pletele-i s-au prefăcut în şerpi. căzând pe nişte trepte dintr-un templu al Herei. ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA e-aşază fiecare din ele-n câte-un colţ şi-ncep cu grabă lucrul. cei doisprezece zei se văd şezând pe jilţuri. zeiţa arată pe Cinira. În altu-i Antigona. În acest timp copila. Să juri că-i simţi S . în cele patru colţuri. şi-s transformaţi în munţi în alt colţ se arată păţania reginei pigmeilor. isteaţa Arahneea. Cu degetele iuţi ţes stofă străvezie şi fină ca o ceaţă. drept în faţă. ca un stăpân al lumii. Iar Zeus se desprinde dintre dânşii. semeţ. înconjurând pe Zeus. Dar ca să-i prevestească fecioarei lidiene cele ce vor urma. nu a fost prea mişcată c-o vedea pe Atena. pe stofa ei. Astfel s-arată stofa ţesută de zeiţă. în care-s preschimbate frumoasele ei fete. şi fiecare poartă însemnele prin care e cunoscut de oameni. Poseidon. să judece gâlceava dintre ea şi Poseidon. Într-un ungher ea ţese pe Hemus şi Rodope. odinioară oameni. O vagă-mpurpurare i-a luminat obrajii. Ba chiar pe Zeus însuşi îl arată răpind-o pe fecioara Europa. Şi tot pe-această stofă. Din ochii ei curg lacrimi pe treptele acelea. Mama a fost lovită pentru c-a îndrăznit să-i înfrunte pe zei cu vorbe de ocară. şi din el răsare viu măslinul. Zeiţa-ntruchipează. cu mult mai grăitoare. Atena-nfăţişează şi alte întâmplări. îşi ţese măiestrit. Amestecă în vase vopsele preparate de meşterii din Tir şi colorează stofa în sute de nuanţe. Arahneea. Este Areopagul8. loveşte cu tridentul o stâncă. Alături e Atena. în colţul al patrulea. un şir de nedreptăţi săvârşite de zei.120 Se spune că atuncea nimfele s-au întors s-o preamărească-n imnuri pe zeiţa Atena. a stăruit să-nceapă întrecerea pe loc7 . Zeiţa Atena mai brodează. schimbată de Hera într-un cocor. dând stofei scânteteri! Nimeni n-a văzut încă asemeni ţesătură şi astfel de culori. şi dintr-însa sare un cal cu coama şi nările în vânt. dar. jur împrejurul stofei. pentru c-a îndrăznit cu ea să se măsoare. Doar fata. atotputernic. cu fructele verzui. fiindcă a cutezat să spună. o mamă urgisită. El e schimbat în taur. sigură de sine. uneori. o stâncă. ca raza aurorii-n faptul dimineţii. unde s-au întrunit zeii odinioară.

ori şoim. Credeau că ea-i învaţă pe poeţii Eladei să-şi drămuiască-n versuri belşugul de imagini.. ce-i lipsită cumva de-nţelepciune. cu multă chibzuinţă.. uitându-şi chibzuinţă şi toată înţelepciunea. ca păstor. înşelând alte fete. cu licăriri de stele. şi iară. înşelând-o pe mândra Mnemosina . ca satir. furând-o pe sora ei. Z . tremurândă. muzicienii şi le arată calea spre piscurile artei. să-şi ia viaţa.121 mireasma sărată şi amară. Talentul Arahneei întrecuse cu mult pe-acela al zeiţei. părându-i prea uşoară această ispăşire. când berbece. pe coarde de viţă-nşelătoare. La fel înfăţişează şi pe zeul Poseidon : când taur. îndârjită. apoi.. pe Atena. ţesându-ţi fără preget afurisita pânză.. copilă-a lui Idmon!. Sunt arătaţi şi ei. în veacuri. ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN eiţa cercetează amarnic oţărâtă lucrarea săvârşită de fata lui Idmon. elinii au cinstit-o mai mult decât pe-alţi zei. ori cal. pretutindeni. ca vultur şi ca şarpe. copila zugrăveşte un chenar înverzit de iederă în floare. când în păstori. — Aşa vei sta.. Nici Dionisos – Bachus – şi nici zeul Apolo nu sunt cruţaţi defel. Aşa minunăţie nu mai văzuse nimeni şi nici măcar Atena. Şi-Atena. Suratele Europei o strigă. Îi e cu neputinţă să-i găsească cusururi. când prefăcuţi în struguri ispititori. Credeau că ea inspiră poeţii. a azvârlit spre ea un suc înveninat. Mintea nu o culege.. smaralde şi safire. ori peşte. Iar ea şi-o ţese iară. Şi fata. Atâta că zeiţei. Iar oamenii-ţi vor rupe această ţesătură. e rostită-n zadar. Poezia. Copila osândită de zeiţa Atena s-a preschimbat pe dată într-o fiinţă mică – păianjenul9 – care îşi ţese veşnic pânza sa subţirică din fire argintii şi toţi i-o rup. Egina . Taurul fuge-n tropot. zdrobindu-se aievea în cioburi lucitoare. Şi totuşi. fata a luat iute un şnur şi-a vrut să se anine de grindă. o jelesc. ca flacără. pe grindă spânzurată. răpind neprihănite fecioare. abia se poate ţine de coarnele de aur şi plânge desperată. În jurul ţesăturii.. pe Zeus. Îndurerată.. Apoi i-a deşirat întreaga ţesătură. ademenind-o pe blânda copilă Antiopa. sau fiinţe ce zboară prin văzduh. Îl mai arată. n-a mai putut să-ndure dârzenia copilei şi – cum ţinea suveica în mână – a lovit-o şi i-a spus vorbe grele. Inima n-o păstrează. chiar dacă săvârşise asemenea ispravă. Talazurile parcă se zbuciumă într-una şi se izbesc de ţărmuri.

Cântau destoinicia. Cântau înţelepciunea. . Nu pe-Atena!. Aşa cântau aezii. ştiinţa. în antica Eladă. Atena.. arta şi meşteşugul ce ea le-ntruchipa.. era zeiţa care mai ocrotea cu grijă.122 E ca un fum în vânt. Şi tot dânsa.. ce o purta zeiţa. gândul pătrunzător ca lancea ascuţită. pe lângă arte. pe-Atena10..

în Asia Mică. adică la perioada când bărbatul începe să aibă în familie rolul principal. a perioadei când femeia juca rolul precumpănitor în familie. Nici un oraş n-a fost mai renumit în Grecia antică decât Atena. Păianjenul se cheamă Arahne în greceşte (De-aici familia zoologică a arahnidelor). răsunau minunate cântări. legenda spune că a fost disputa dintre zei asupra dreptului de protector al oraşului Atena. Pe această stâncă. ce dezmierdau urechile mulţimii însetată de artă. o . În şcolile romane. Tot aici erau construite. 7. a căpătat numele de Areopag. Cresus. în care se păstrau obiectele cele mai de preţ. şi după el preluată de scriitorii moderni. oraşul închinat zeiţei înţelepciunii. 4. a ştiinţelor şi a tuturor artelor". Lidia. 9. ţară vestită în antichitate. 3. Serbările se numeau Panatenee – după numele zeiţei. Frigia şi marea Egee. căci Atena a rămas un simbol al culturii şi înţelepciunii. se organizau mari serbări la care se îmbulzeau participanţii la concursuri şi alergări. Cuvîntul „atic" se tălmăceşte metaforic : „plin de graţie şi de delicateţă".123 Note 1. Multe oraşe aveau dealtfel o acropolă (în greceşte acropolă înseamnă oraşul de sus) unde se afla citadela de rezistenţă în primejdii şi războaie. este justificat şi acesta. sfatul arhonţilor. Odeonul. de obicei. În legenda despre Cecrops se menţionează trecerea de la matriarhat la patriarhat. în faţa insulei Eubeea. portretul sau statua Minervei – cum se numea Atena la ei – era la loc de cinste şi dedesubt sta scris : „Minerva fuit Dea literarum. La Atena au fost rostite şi apoi transcrise versurile bătrânului poet orb Homer. precum arată Friedrich Engels. având capitala la Atena. adică : „Minerva este zeiţa literaturii. Astfel de atenee mai sunt şi astăzi în multe ţări. printr-o întâmplare legată de zei. era situată între Misia. Aici. 6. numită „Ars poetica". templele zeilor. 8. care conducea oraşul Atena. Aici. iar cel al înţelepciunii este bufniţa. Simbolul prudenţei e şarpele. Areopag înseamnă stânca lui Ares. Acropola era citadela străvechiului oraş Atena. într-un faimos amfiteatru de marmură. Şarpele şi bufniţa se văd aproape întotdeauna lângă zeiţă. scientiarum et omnium artium". Legendele eline. Ca toate celelalte fenomene istorice şi sociale. fâcându-se prin el o aluzie la rafinamentul spiritului atenian. Mai târziu. 10. Străvechea Atică se afla în Peloponez. 5. în mitologia elinilor. În istorie este celebru bogatul rege al Lidiei. muzicanţii şi poeţii. păstrează în ele multe amintiri din perioada matriarhatului. Noi avem Ateneul – lăcaşul de arte şi de ştiinţă. Poetul roman Horaţiu a scris o carte cu versuri iscusite. din patru în patru ani. Vechea legendă elină a fost minunat povestită de Ovidiu în „Metamorfoze". în vechile opere de artă. 2. dar şi dansatorii.

În ea grăieşte astfel către poeţii vremii. dacă nu vei ţine seamă de Minerva" sau : „Tu nihil invita dices faciesve Minerva”. cerându-le să pună şi un dram de înţelepciune în orice poezie : „Tu n-ai să poţi spune nimica şi n-ai să izbuteşti. .124 carte despre arta creaţiei poetice.

începând să danseze. cum s-a mai numit zeul. în primul rând. purtate de şuvoaie către mare. ţinând în braţe lira. având în mâna stângă lira. fără viaţă. cu horele voioase şi cele trei charite. tatăl său. Reaminteau. să duci şi-acolo marea-ţi strălucire. care sunt cunoscute sub numele de muze. C . afară doar de Zeus. zeii l-au aplaudat. de Hera şi de Leto. Ridicaţi de pe jilţuri. Cele nouă zeiţe. „Tu eşti lumina. când cerul i-nvelea în falduri de nori şi ceaţă vineţie. însăşi zeiţa Leto i-a luat lira de aur şi arcul cu săgeţi şi i le-a agăţat de o coloană-naltă.1 Şi-n imnurile lor aezii îl proslăveau pe fiul Letei. nu ştiau ce s-admire mai mult : înfăţişarea lui mândră. cum zeul.”. cum ne părăseşti şi pleci către ţinuturile hiperboreene. aezii-nălţau imnuri lui Apolo. ce ne-ncântară până azi pe noi. Şi-n hora graţioasă s-au grămădit şi zeii : Hermes. i-a oferit o cupă umplută cu nectar. s-au adunat în juru-i şi l-au recunoscut ocrotitorul lor. dând jocului îndată mai multă vioiciune. păşise falnic în Olimp. violentul. zeiţa nopţii înstelate. ca nişte păsări roşii. şi Ares. în timp ce Afrodita şi casta Artemis s-au luat de braţ cu Hebe. ele au rostit imnuri care au dezmierdat urechile cereşti. poezia şi-armoniile divine. ducând cu ele frunze vestejite. zeiţa tinereţii. Zeus şi toţi nemuritorii. Spre slava lui Apolo sau Febus. cântau ei. Tu eşti căldura scumpă muritorilor. neobositul. Când s-a sfârşit cântarea. cu un arc pe spate.125 STRĂLUCITORUL APOLO ând peste ţărmurile însorite ale Eladei porneau să bată vânturile toamnei.. sau cântecul sublim ce-i răsuna din liră. Iar Zeus.. văzându-l pe Apolo atâta de frumos în veşmântul de aur. parfumat cu esenţe.

Şi amândoi părinţii au fost cuprinşi pe dată de-o mare bucurie. Apolo a ajuns în nişte locuri stranii. Pădurea-i misterioasă. Şuvoaiele de aer – un aer cald şi umed – ţâşnesc necontenit şi vorbele rostite se-ntorc iute-n ecouri. când va trece prin munte. căutându-şi loc de templu. Piton primise-n taină poruncă de la Hera să-l pândească pe-Apolo. ce parcă stau să cadă într-un abis de smoală clocotitor de vuiet. dihania uriaşă s-a avântat spre dânsul. A sărit în nisipul cel galben de pe maluri şi a lunecat iară. Chinuit de dureri. care azvârleau flăcări. Ochii i s-au lăsat.. sunând din stâncă-n stâncă2 . Mocirla rămăsese din apele vărsate acolo. blonda zeiţă Leto a cătat către Zeus. Hera-l ura pe fiul cel nou-născut al Letei. Şi-n munte-i o strâmtoare afundă. sărind peste pripoare. mocirloasă. şi să-i răpună viaţa. schilodul. cu mare meşteşug. cu şuiere cumplite. Erau doar patru zile de când văzuse lumea. Şi fruntea lui divină era încercuită de raze în cunună. Şarpele se născuse dintr-o mocirlă verde. Frunzişul ei şopteşte.126 Apolo îi privea. gâze. S-au cufundat pe-ncetul. Monstrul s-a zvârcolit tot mai încet în apă. prin potopul orânduit de Zeus. Când a ajuns Apolo în muntele Parnas. A tras prima săgeată. Aşa s-a prăpădit. cu-o sută de grumazuri şi o sută de guri. Hefaistos. tot umblând pe drumuri. preaputernicul Zeus. Cum i-a pătruns săgeata în carnea mucedă. în putreda băltoacă.. în vreme ce veninul i se scurgea din boturi. E drept că şi săgeata fusese făurită de fierarul din Lemnos. pentru că soţul său. şarpele a simţit că i-a venit sfârşitul. se stingeau. dornică să-l ucidă. stâncoase. Dar n-a mai izbutit. Trupul acestui monstru era lung cât un munte. Piton s-a zvârcolit prin verzile mocirle în care vieţuia. Un izvor îşi prăvale apa sa cristalină spre valea-nnegurată. ţinea mai mult la dânsul decât la fiii ei : Hefaistos şi Ares. Dar zeul şi-a întins arcul. mohorâte. Şi. A încercat să scape şi să se furişeze într-o peşteră adâncă. Duhorile acestea înţesau tot văzduhul şi oameni. APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU eul – după aceea – a coborât în lume şi a cutreierat prin ţări nenumărate. otrăvite. fiare. Pasămite sosise în muntele Parnas. unde trăia atuncea – precum spunea legenda – un şarpe numit Piton. Iar trupul său. Văzînd această horă. şi-ntâia lui săgeată a şi nimerit monstrul. Aici sunt nişte vârfuri de piatră cenuşie. păsări sau alte fiinţe. de tot. duhori înecăcioase. Z . dacă treceau pe acolo. în întuneric. şi Zeus către dânsa.

de-asemeni. — În Delfi se vor pune temelii unui templu şi-unui vestit oracol. s-a îmbrăcat în straie de fată şi. într-o zi. l-au doborât cu lăncile şi i-au zvârlit trupul în râu. pe care dânsa îl izgonise deseori. şi-a plecat în căutarea nimfei. ce duce până-n ţara lui Hades. a fugit. Dar oamenii datori sunt să-mi dăruiască aur şi scule preţioase şi zeci de bogăţii. Ea se va aşeza pe un trepied de aur. Apolo s-a veselit straşnic.. Prin ea voi da răspunsuri.... prin preoteasa mea. nu o fată. După aceea zeul.. iar eu să fiu slăvit. Înşelăciunea prinţului a fost pe loc dezvăluită. se mulţumea s-o vadă zilnic. copila râului Peneu.. să intre-n apa râului.. văzând că prinţul a pierit. să se ascundă. să aibă loc. şi dansuri5 . Dafne. El şi-a pus ochii pe o nimfă. Oamenii vor putea să-ntrebe şi să afle răspuns la întrebări. de aur. şi-n acest fel să dea-n vileag că e un tânăr.. şi-a aflat-o într-un desiş umbros de fagi. speriată. Ci sunt îndrăgostit de tine. Apolo însă a aflat. opreşte-te. în timp ce zeul o urma. pătat încă de sânge – de sângele lui Piton – a pornit să se spele. opreşte-te.127 lungit pe zeci şi zeci de stânjeni. a hotărât Apolo. de dragoste şi desfătare.. şi cântece.. izbutind să se apropie de-ncântătoarea Dafne. Prinţul cu plete lungi. concursuri. pe-acest prinţ la scaldă.3 Şi locurile acestea unde-a răpus Apolo pe fiorosul monstru au fost numite Delfi. Iar nimfele ce o-nsoţeau au sărit la sărmanul prinţ. Nu-i un duşman bărbatul care aleargă azi pe urma ta. Să fie veselie. plângând amar. jocuri. serbări. răsplată pentru mine şi preoţii din templu4 . a fugit să se ascundă şi mai bine. în micul râu Tempe. şi-a hotărât s-ademenească. zărindu-l. înţeleaptă. strigând mereu în urma ei : — Fiică frumoasă-a lui Peneu... deasupra unei grote adânci şi fumegânde.. NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC um s-a spălat însă de sânge. Atâta că micuţa nimfă ceruse tatălui său. să-şi purifice trupul. Dafne. mohorâtul. deşi mulţi regi şi mari eroi şi-ar fi dorit-o de soţie.. râul. nimfa Dafne. Ba. în cinstea luptei mele cu monstrul. sub razele de soare . a fost silit să se dezbrace.. Mai poruncesc. chiar un prinţ.. N-a căutat mult. încât şi-a lăsat părul lung. i s-a uscat cu timpul. Pitia. Apolo a prins chef de viaţă. dreptul de-a sta nemăritată.. era atât de-ndrăgostit. învăluit în pielea lui Piton cel răpus.. C .

cu scoarţa aspră de copac.. şi fiind sleită de puteri.. Părul i se preschimbă-n frunze. sub adierea liniştită a vântului de miazăzi. rosteşte zeul. zeul care-mi logodesc adeseori glasul cu lira şi îi desfăt pe-olimpieni. după o goană-atât de lungă. Frunzele tale au să-mi fie podoabă pletelor şi lirei şi tolbei mele cu săgeţi. ea nu-i primeşte sărutarea şi îi răneşte buzele. Dar nici aşa. Teama îi da puteri s-alerge copilei râului Peneu . Din toată frumuseţea nimfei rămâne numai frunza verde şi sclipitoare în lumină... şi-acum vroia s-o sfâşie pe cântăreaţa cerului. schimbată-n arbore. ca-n zbor.128 eu.. pe malul râului Peneu. Picioarele prind rădăcini pe malul nisipos al apei. Dafne. semnul de cinste o să fie cununi din frunzele de laur! . Iar zeul încă mai sărută scoarţa cea aspră şi rosteşte : — Pentru învingătorii-n lupte.. Dar nimfa nu-i asculta vorba. Simţind în ceafă răsuflarea aceluia ce-o urmărea. Doar pletele o mai fereau de ochii zeului Apolo. Vălul căzuse de pe fată. dar şoimul cel mereu flămând îi auzise cântecul. c-o toropeală o pătrunde. şi-o scoarţă rece i se-ntinde pe sân. vei fi de azi copacul meu. Părea o biată ciocârlie. nici jurămintele fierbinţi. Copacul parcă îl ascultă şi-şi clatină frunzişul proaspăt... — Chiar dacă tu nu vrei.. dar zeul îşi înteţea fuga şi era gata s-o ajungă. pe trupul delicat. prefăcută-n trunchi. tremurătoare. care cântase pân-atunci şi se rotise în văzduh.6 . Fugea. tată. Zeul sărută trunchiul rece. pletele lungi până-n pământ... sau schimbă-această frumuseţe. o. Braţele iau înfăţişarea de ramuri lungi. care-mi aduce nenoroc. Apolo o cuprinde-n braţe pe Dafne. Sub învelişul nou se simte cum bate încă inima înfricoşată a copilei. fata îi strigă râului : — Ajută-mă acum. peste coline.. Deschide-ţi apa să mă-nghită. Abia-şi sfârşeşte fata ruga.

. la rând. în viers vrăjit . tu cu lancea. şi-a murit. zeul a şi tras o săgeată. Zeul Apolo ştia totul. va căpăta numele tău.. vor trebui să se adape întâi de-aici. Î . a rămas acolo timp îndelungat. Fata avea un har : cânta. Dar. fiică a regelui din Delfi. de vor vrea să spună stihuri măiestrite. Şi-a vrut s-o şi cuprindă-n braţe. Era însă pe acea vreme o tânără. să cânte imnuri zeilor. rostind în amintirea fetei cântări bogate-n armonii.. Zeul. le-a părăsit. cum nu putea să cânte alta. Castalia. A sărit în adâncul apei. Pitia însăşi n-o să poată afla viitorul nimănui. Eşti liberă. dar a rostit îndurerat : — Apa în care te-ai zvârlit. Zeul s-a apropiat de dânsa. şi alinându-şi astfel dorul de fata regelui din Delfi. fecioraş!. Cânta şi se juca pe munte cu fetele de vârsta ei. Zeul n-a mai putut s-o scape . de nu îşi va spăla-nainte trupul în apa limpede. Castalia tocmai venise să ia apă dintr-o fântână.... Vei fi a mea. amândoi. Şi mai-nainte ca flăcăul să fi putut ridica lancea. Şi ei se întâlneau ades şi îşi juraseră credinţă. Fiii lor au întemeiat multe oraşe. în Elada. pe toate. Numai că vestea necredinţei zeului faţă de soţii se răspândise pretutindeni şi fetele fugeau de dânsul. ca să dea glas strunelor.. spunându-i în acelaşi timp : — Iubitul tău piere pe munte. L-am izbit cu săgeata-n piept. Iară poeţii.. văzând-o. a-ndrăgit-o şi a cerut-o de soţie. Zeul Apolo a chemat un cârd de corbi să-l ciugule şi a plecat să caute fata. Apolo a plecat prin lume.. zeul. şi-apoi să pună mâna pe liră. N-a trecut însă vreme lungă şi a-ndrăgit pe alte fete. Păstorul a căzut în brânci. ca un demn fiu al lui Zeus.. Eu trag cu arcul.. până la moarte. apoi pe spate. pe un păstor care-şi mâna cirezile acolo-n munte. Dar ea n-a stat să se gândească. Am auzit cum te-ai lăudat că poţi ţinti la fel ca mine. cătând să scape de ruşinea de-a fi şi ele amăgite şi părăsite rând pe rând.129 FÂNTÂNA CASTALIEI ncununat apoi cu laur. ura pe tânărul păstor şi într-o zi l-a-ntâmpinat cu ochii-n flăcări şi i-a spus : — Te chem la luptă. Castalia.. Castalia iubea pe altul. Acum poţi fi soţia mea.7 El însuşi.

a trimis să-l cheme pe Marsias şi l-a-ntrebat : — Ce instrument cântă mai minunat ?. a purces către Frigia.. decât să cadă pradă duşmanului sălbatic. şi ajungând acolo. şi scuturile peste ele.. când părea că-i dusă ultima nădejde. muzele au adus din Frigia o veste. cutezătorul. Nimfele şi satirii se-adunau şi ascultau.. zeul era tare mândru de lira lui. cântarea lină şi sunetele nemaipomenite. Şoapta lui e duioasă.. Marsias! au grăit frigienii. Urcându-se în carul său de aur. Năvălitorii au fost luaţi de ape. Ţara era aproape-nfrântă şi desperarea năvălea. făcând să izbucnească-o melodie... În clipele acelea. — Bine-ai venit! strigau oştenii. Şi auzind Apolo că flăcăul cântă cu atâta iscusinţă.. Se povestea că-n Frigia. Iar degetele îi jucau pe flaut. a făcut o unealtă nouă de cântat.. până-au pierit cu toţii. alcătuind o mare cu valuri crâncene. şi ducându-şi unealta nouă de cântat la buze. Pentru că. de jaf şi de robie ruşinoasă ? — Nu-mi trebuie nimic. Nu-i nimeni ?. D . urlând turbate. s-a ivit Marsias în luptă. Lăncile le-au alunecat. — Nu-i nimeni mai presus de mine.. parcă săltau nişte voinici în horă. Din mâini le-au căzut săbiile-ascuţite. iată. Marsias a cântat necontenit.. s-a-ntunecat de supărare. Ce mulţumire ţi-am putea aduce ţie. Marsias le-a zâmbit. Cu flautul tău vei mângâia pe cei care-şi dau viaţa pentru ţară.. Când punea Marsias la buze noua unealtă de cântat. fără de glas. alinătoare. glăsuia muzelor adesea. odată. Iar râurile ţării se-nălţau din matca lor cu vuiete grozave şi se uneau. Femeile-şi smulgeau de la sân pruncii şi-i ucideau.. ci cântecul de flaut a scăpat ţara. Nu eu.. a spus flăcăul. luaţi de apă. se năpustiseră duşmanii peste ţară. Duşmanii şi-au contenit pasul. nemilos. împovăraţi de arme şi de ură. Tânărul Marsias. Sunete tânguioase au ţâşnit. să-şi mai revadă soţia şi copiii. Răspunde!. Nu era. izbiţi de arbori şi striviţi de pietre. făcând zgomot. Nici unul nu s-a întors acasă. Săgeţile făceau îndată cale-ntoarsă. freamătul vieţii contenea. numită flaut. nebună. — O. ca frunza şi ca iarba.130 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ealtminteri. a suflat cu putere într-însa.. ce ne-ai scăpat de moarte.

la fel ca tine. Iar cântecul ţâşnea din flaut atât de cald. dar eu nu pot să suflu-n celălalt capăt al flautului. Atât de dulce suna lira. a grăit zeul. Doresc să vie cele nouă muze.. nimfele. — Nu! Nu mă învoiesc. chiar mai mult. — Acela care o să-nvingă are dreptul să-l pedepsească pe celălalt cum o pofti!.. dar îi cer drept judecători pe-acei ce locuiesc pământul : oamenii. încât părea un vis. însă. din flaut. O. când sufli-n flaut. au spus că el e-nvingătorul. doar între liră şi flaut. a rostit Marsias... ştii foarte bine. — O. atât de straniu. satirii. nu ştiţi ce spuneţi! Mă mâniaţi cu vorba asta. pornind să-şi cânte melodia. a mai spus zeul.. că muzele l-au aplaudat : — Fiul zeiţei Leto o să-nvingă!. Întrece lira lui Apolo. Marsias! Ba.. o taină.. — Cu lira ta văd că se poate.. care se furişa în suflet şi-l fermeca. ca să mă-nvingi – căci nu poţi altfel. de la-nceput. — Ce caută glasu-n lupta asta ? El aparţine altei arte. s-a-mpotrivit.. — Primesc. al căror oblăduitor sunt eu. a spus flăcăul.. muzelor. Vezi lira mea ? Eu cânt dintr-însa. Dar Marsias şi-a dus flautul la gură.. şi eu – flautul. — Atunci să te întreci cu mine! a poruncit zeul Apolo. bucuroase. Şi cântul lui era divin. Muzele toate.131 — Tu crezi că lira. ce frumoasă este cântarea lui! au strigat cele nouă muze. Marsias.. — Primesc! Numai că de-astă dată zeul şi-a însoţit lira cu glasul. când dintr-alta. Toţi sunt nepricepuţi ca tine... Să mai cântăm încă o dată.. şi tu te foloseşti de gură.. spunând că lupta a fost prea bine hotărâtă. când dintr-o parte. — Ba nu. Să cânţi şi tu la fel. — Întrece lira mea ? a spus Apolo. cu vocea ameninţătoare. şi muzele s-au şi înfăţişat. Primeşti flăcăule ?. Î . Asta e doar o viclenie.. a rostit ultimul cuvânt Apolo. Deci pot să cânt şi eu cum vreau.. MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ntâiul a-nceput Apolo cu lira sa. Zeul a făcut apoi semn spre slavă. Şi-ndată a-nceput concursul.

S-a prefăcut. — Îţi ceri iertare ? îi striga. viteazul. satirii l-au plâns. Un râu cu unda purpurie.. dar nu m-ai întrecut. Şi zeul necăjit la culme pe Marsias că-l înfruntase şi era gata să-l întreacă. roşu şi gâlgâind cu spume. muza poemelor. se povesteşte. a cules flautul de pe ape. Atâta doară că Apolo. a pus la cale o osândă de o cruzime fără seamăn. nimfele. temându-se ca muritorii să nu înveţe acest cântec.. cu mâna lui. viclene. . m-ai înfrânt cu ajutorul Caliopei . Flautul lui drag. căruia oamenii i-au dat numele cântăreţului ucis. Patru din cele nouă muze erau de partea lui Apolo. şi nu mă tem deloc de tine. i-a spus doar zeului atâta : — Fiu al lui Zeus. nedreptul olimpian a câştigat acest concurs şi l-a înfrânt pe Marsias. Cântecul meu din flaut va fi de-a pururi cinstit şi neuitat de oameni. Sângele lui s-a scurs în tină. după cum spune legenda. Şi şi-a dat sufletul. Flăcăul n-a cerut iertare .. Ea i-a dat votul zeului. Oamenii.. de toţi aceia care-nfruntă voinţa zeilor tirană. l-a jupuit de toată pielea. de nu i-ar fi venit în sprijin frumoasa muză Caliope. Mai era una : Caliope. Patru-i lăudau însă rivalul. purtat de valuri. imnul cel aspru-al răzvrătirii. într-un râu neobişnuit.132 Concursul a-nceput din nou. însângerându-l. el cânta singur. să facă pace cu umbra celui ce pierise.. Astfel. peste ape. a colindat prin toată lumea şi. iar Marsias s-a întrecut pe sine în cântecul duios de flaut. l-au plâns vreme-ndelungată.. Legându-l pe Marsias de-un pin. Zeul şi-a pus tot meşteşugul în cânt cu lira şi cu vocea. l-a dus în templul său din Delfi şi l-a-nchinat. şi dânsa îl îndrăgise pe Apolo.

erau date printr-o preoteasă ce se chema Pitia. sosind aici. Se întorceau primăvara. . tras de lebede ca neaua. pietre scumpe. cuvânt care semnifică lumina. la marginile lumii. A prigonit-o pe Leto. în zori. păsărelele zboară şi ciripesc prin arbori. merindele cereşti: ambrozia şi nectarul. Numele ei pare că vine tot de la Piton. Astfel s-au adunat în templul din Delfi atâtea comori. iar omul. în primul rând. 3. Nările sale freamătă de mânie. este situat în aşa fel. făcând să piară boala şi germenii ei tenebroşi. dar fruntea lui rămâne senină. Oracolele. vite. ce întruchipează cerul. Cuvintele acestea erau considerate drept răspunsuri ale lui Apolo la orice întrebare. rece şi dispreţuitor. era cuprins de groază. i-a înfăţişat pe un talger. Iarna şi mai puţin. a iernii friguroase. În toată vremea asta. verdeaţă. bucurie şi cântece de păsări. soţia lui Zeus.133 Note 1. în locuri numite de aceea hiperboreene. într-un car de aur. Poeţii slăveau atunci înapoierea zeului luminii. în revărsări de aur. înfâţişându-l pe Apolo după ce a dat drumul săgeţii care l-a răpus pe monstru. când e vesel. dincolo de palatul de gheaţă al lui Boreu. a luminii albe din trupul negru al nopţii. ca înţelesul lor să fie dublu. când are lumină în suflet. Oracolul acesta era celebru. în împrejurări grele. zeiţa ordinei şi dreptăţii. s-a împotrivit cu ură naşterii lui Apolo. Săgeţile din arcul zeului înseamnă chiar razele de soare. iar lira e cimbolul cântării. Avea impresia că zeii îi sunt în preajmă şi vorbesc cu dânsul. în insula Delos (insula luminoasă). Hera. Naşterea lui Apolo din Leto. Zeul zâmbeşte. lumina s-a ivit. pentru că Apolo simboliza. era alegoria izbucnirii. Cum a gustat Apolo bucatele divine. Pitia se aşeza pe un trepied de aur. preoteasa bolborosea cuvinte fără înţeles. aşa-zisele prevestiri ale lui Apolo. deasupra unei grote din care ţâşneau gaze şi un fum înecăcios. învăluit în pielea unui şarpe. vântul de miazănoapte. De aceea Apolo se mai numea şi Febus. Piton. când se iveşte ziua. 2. După aceea dânşii. ce trecea prin văzduh. obiecte. micuţului Apolo. cântă bucuros. întristate. se pare că ar întruchipa molima ce se întinde în locurile umede. El a cioplit o statuie. Lupta lui Apolo simbolizează acţiunea razelor de soare. după noapte. s-a făcut un flăcău cu buclele pe umeri. şarpele învins de Apolo. frumos ca ziua scăldată în lumină. în schimbul unor daruri : aur. umbrite. lumina şi căldura soarelui. Puţine poetizări ale fenomenelor naturale sunt atât de frumoase ca aceasta. care usucă pământul după ploi îndelungate. Vroia să ţină noaptea pe loc . Cântau în acest fel. Locul acesta din muntele Parnas. dar n-a izbutit. calde şi întunecate. numit de elini Delfi. monstru răpus de Apolo. Călătorul din antichitate. Lumina şi căldura nu mai aveau putere către sfârşitul toamnei. să iasă bine oricare ar fi fost situaţia. Când vine primăvara. cu toată încordarea prin care a trecut. Preoţii le orânduiau în aşa fel. când totul străluceşte şi te îmbie la cântec. 4. El era consultat de către toţi regii şi oamenii de stat. în statuie. în schimbul unor daruri bogate. interpretau răspunsul după cum le convenea mai bine. grecii credeau că zeul luminii se află undeva. încât orice vorbă rostită este răsfrântă în zeci de ecouri. Ameţită de gaze şi fum. căci zeul s-a născut. un mare artist grec – Calamis. zeiţa nopţii. Dealtfel. şi Temis. olimpiană. după unele presupuneri – a imortalizat această legendă.

6.134 Locul acesta era cel mai bogat din toată Elada antică. 7. Aceste şoapte tăinuite pe care nu le puteau auzi decât poeţii şi muzicienii. 5. . Laurul sau dafinul se cheamă Dafne în limba greacă. li se părea că aud ecouri din melodia pe care o cântase Apolo în amintirea fetei. În clipocitul apei din fântână. Dafne mai e şi palida lumină a aurorii. Pe vremuri. aezii poposeau de multe ori la această fântână. La ele participa toată floarea tineretului din oraşele greceşti. Jocurile în cinstea lui Apolo se numeau (tot de la Piton) pitice. îi inspirau pe aceştia să facă versuri sau să îmbine notele pe strune. cum se credea. Fântâna Castaliei se află lângă Delfi. Iar pentru poeţi. sorbind apa răcoroasă. care se pierde sub revărsarea vie a luminii din miezul dimineţii.

după cum zeul Apolo era lumina ce ţâşneşte din astrul sclipitor al zilei. era zeiţa vânătoarei. care-l vrei tu.. Ea-i ocrotea pe pământeni – cum socoteau vechii elini – când înstrunau. N-ai să mă înarmezi chiar tu. să nu mă stânjenească la vânat.. A . Dar ce spun eu ?. dă-i copilei tale dreptul de-a rămâne fecioară. la vânat. i-a grăit : — Fie precum vrei tu. Să-mi aibă grijă de încălţăminte. Pune sub ocrotirea mea doar un oraş... Îţi împlinesc dorinţa ta. te rog. Zeus a ascultat în linişte ruga zeiţei. căci eu arareori voi poposi într-însul. Şi. să mă slujească-n vremea când nu voi mai doborî râşii şi cerbii. încă şi dreptul de-a duce-n mână o făclie şi de-a mă-nveşmânta într-o tunică.. copilă!. sora lui Apolo. i-a îmbrăţişat genunchii sacri şi a grăit : — Dă-i. apoi. Şi-a dat poruncile de trebuinţă. dă-mi şi mie un arc şi-o tolbă cu săgeţi. Aezii povesteau că ea.. Ca lui Apolo. zîmbind în barbă..135 ARTEMIS rtemis. Artemis se spunea că este lumina palidă a nopţii1 . Doresc să mă urmeze.. ce nu va fi mai lungă de genunchi. ca şi de câinii credincioşi.. în cortegiu. îndată după naştere. Ciclopii înşişi s-or grăbi să-mi făurească-o tolbă bună şi mi-o vor umple cu săgeţi.. şaizeci de fete de-ale lui Ocean. s-a-nfăţişat tatălui său. tată. Şi dă-mi şi douăzeci de nimfe. Voi locui mai mult în munţi. arcul. Mai dă-mi.

. şi luneca în ţara morţii. Da unei nimfe lancea. zicea : — Nu poate fi.. ce-mbălsămau împrejurimea. bântuite de vânturile reci. Din ea ţâşnea un izvoraş. ca o-ntrebare. fără greş. un alt ţintaş mai priceput decât zeiţa vânătoarei. şi cu cinci urne de aramă. Alta o ajuta să se dezbrace şi două nimfe-i scoteau iute încălţămintea prăfuită. Auzind vorbe ca acestea. după plăcuta trudă-a vânătoarei. spre o poiană minunată. tot felul de sălbăticiuni. înviorându-şi trupul feciorelnic. I . din arcul bine înstrunat. Gemea uşor. pe nume-Acteon. zeiţa Artemis pornea. Şi. Ba încă el s-ar fi lăudat că e mai meşter ca zeiţa. terminând cu vânătoarea. săpată-n stei. ridicându-şi fruntea-naltă spre cerul cel senin. Fulgera fiara. era o boltă răcoroasă. zeiţa vâna. I-l înnoda. la vânat. urmată de cortegiul de fecioare. Întindea bărbăteşte arcul şi. Creşteau acolo chiparoşi şi pini. Urcând pe culmile umbroase. Sălbăticiunea nimerită se-mpleticea. în toată lumea. În acest loc venea zeiţa în fiecare zi. să vadă fiarele cum se zbăteau în cruda agonie-a morţii. Artemis se întuneca. O altă nimfă-i strângea părul zbârlit şi răvăşit de vânt. oprindu-se în fugă. a şi pornit prin munte. Departe de-a se-nduioşa. nimica nu putea să-i scape. care vâna tot ca şi dânsa. pe stâncile semeţe. să nu se ude. să stea şi să se scalde-n apa rece. când trăgea. arcul şi tolba plină cu săgeţi. umplute la izvor cu apă. Săgeata ei pornea ca vântul. Îi cam plăcea să vadă sânge. zeiţa chicotea de bucurie şi. din zori şi până-n noapte. umplând pădurile de sânge. alte fecioare se sileau s-o răcorească pe zeiţă. Întorcea capul spre zeiţă. Iar într-un loc. Însă tot ele-i povesteau că ar fi fost un fiu de rege. Nimfele îi dădeau dreptate.136 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI ar Artemis. urmată de alaiul ei.

ajunse-n locurile unde hălăduia mai des zeiţa. Mă simt trudit. cu haita mea de câini. Apa o fi avut vreo taină... fără rost. Vorbele-acestea s-or plăti!. A . Acteon a băut cu sete. Şi-i mândru. Aici Acteon s-a oprit. le-a spus el soţilor.. Din urnele de-aramă apa curgea-n şuviţe străvezii. Simt o chemare. precum se povesteşte. Ajunge goana.. ca nişte flăcări ce jucau şi luminau toată pădurea. fiindcă-alături se zărea un pârâiaş lucind prin iarbă. nu te supăra. Acteon a simţit deodată că este prins de oboseală. ca tras de-un fir de aţă nevăzută. porni Acteon cu soţii săi de vânătoare. Nu a trecut mult timp de-atuncea şi. . neîntrecut de nimeni încă în meşteşugul vânătoarei.. Şi tot cutreierând ţinutul. înalt şi zvelt. — Astea sunt lucruri fără noimă. Ba parcă simt şi-un fel de teamă.. căci fiul regelui.137 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI tunci. În faţa ochilor avea cel mai încântător tablou ce şi-l putea închipui. Spuneţi drept! — De. Eu singur mai rămân pe-aici o vreme.. se pare c-ar fi spus zeiţa... înciudată. într-o bună zi.. A mers ce-a mers.. goală.... singur în pădure. s-au îndreptat către palat. se scălda.. ca mii şi mii de diamante. Artemis. însăşi zeiţa orânduise să-l atragă pe vânător prin acel loc. O oboseală ne-nţeleasă. Unii socot că tânărul sosise-aici din întâmplare . zicea zeiţa.Ce e cu mine oare ? se gândea. Zeiţă. şi cincizeci de ogari. şi s-a trezit în locul unde se aflau zeiţa şi cu nimfele. Unii spun şi dintr-acestea. Sunt vorbe goale.. frumos la chip. doar cu ogarii lângă dânsul. Mai degrabă aş vrea să ştiu dacă se spune că dânsu-i mai dibaci la vânătoare chiar decât mine. luându-şi armele şi prada. Curând vă voi urma pe cale.. Artemis le mai întreba : — Cine e acel fiu de rege ? Şi oamenii ce spun de el ? — Spun că-i un vânător destoinic.. prin munţi.. prindeau pe dată scânteieri.. Acteon. privea nedumerit în preajmă. urmat de toţi ogarii săi.. De ce-s neliniştiţi ogarii ? De ce schelălăie mereu ? Ce e pe-aici ? Ce se întâmplă ?" Şi.. a luat-o-ncet de-a lungul văii.. — Ciudat!... dar atingând corpul zeiţei.. Flăcăul îşi pierduse mintea şi nu se sătura privind. Căci ea vroia să-l dea pierzării. chicoteau nimfele. Soţii i-au ascultat porunca şi. Luaţi arcurile şi porniţi către palatul regelui. dar alţii au temei să creadă că. Sunt obosit. ce mă străpunge ca un bold.

. până-n prăsele. Acteon s-a făcut un cerb. câinilor preacredincioşi. Acteon!. în noua lui înfăţişare.. — Nemernice. i-a spus zeiţa. sau înfigând.. Dar ai să ispăşeşti cumplit. de spaimă. Însă în loc de orice vorbă. cu suliţa. fugi. Şi luând din urnele de-aramă doi pumni cu apă a zvârlit-o în ochii fiului de rege... Nimfele au alergat în grabă. căci îşi păstrase judecata şi se văzuse în pârâu. Dar nimfele strigau spre prinţ : — Fugi. Anume îi lăsase zeiţa Artemis gândirea. urmat de câini. vrea să spună greu osânditul prinţ. El a pornit în goana mare..138 — O. ai merita să fii ţintit în inimă cu o săgeată.. Câinii însă îl muşcă şi-l doboară. şi-i priveşte cu ochii umezi şi sticloşi. Câinii din nou se repezeau. să vadă cerbul biruit şi să se bucure şi el. Lor. — Eu sunt Acteon. de câinii lui. Acteon. Mai lasă-mă să stau o clipă. cuţitul scurt de vânătoare. care te-ai înfumurat că eşti mai meşter decât mine. Nu privi. glăsuia el ca ameţit. zeiţo. ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI um l-a stropit cu apa fermecată. fără de voia lor. Cu trupurile lor căutau s-acopere dalba mândreţe a zeiţei.. ca suferinţa ce venea să şi-o-nţeleagă pân-la capăt. „Ce-am să mă fac ?" se gândea prinţul. trăgând cu arcul. ce nu-şi mai cunoşteau stăpânul.. Lătrând îl cheamă pe Acteon. nu privi!.. Fugi. tu.. O lege a lui Cronos spune că muritorii ce-i privesc pe zei. fugi. din botul său nu răsuna decât un muget surd.. Eu sunt stăpânul..-n faţă. şi sta vrăjit. şi bietul cerb fugea prin locuri unde vânase mai-nainte. nu are cine să le spună că mult iubitul lor stăpân e însuşi cerbul ce le zace acolo. ce frumoasă eşti. Nu mă muşcaţi! Lăsaţi-mă. C . plătesc cumplit.. cu ochii ţintă spre zeiţă. Acteon însă nu lua seama la vorba lor... Şi câinii lui îl încolţesc. izbind cu piatra. — Eu sunt Acteon! ţipa dânsul câinilor care-l hăituiau.

chemat de regele din Chios2 . De-acum înainte nimeni n-avea să-i mai ştirbească faima de cea mai iscusită în meşteşugul vânătoarei castei copile a lui Zeus. bâjbâind fără să vadă. Dar tot nu s-a lăsat. fusese năpădită de dihănii. le ucidea fără cruţare. A vrut să-l prindă pe duşman şi să-l răpună. atât de-nalt. îi dăruise tânărului harul de a putea umbla şi peste ape. Viteazul Orion plecase-n luptă şi nimicise pân'la una toate dihăniile-acelea. pe când el dormea adânc. departe. că fruntea lui trecea de scama norilor. unii povesteau că şi zeiţa Artemis. În schimbul faptei sale. pe nume Orion. Umblând mereu prin munţi. pieptul îi rămânea afară. Feciorul regelui crescuse însă-nalt. o dată. pe îndrăzneţul Orion şi. ar fi iubit pe un voinic . i-a scos amândoi ochii cu cuţitul ascuns. s-a-mpiedecat şi. ascultând mai bine ce se-ntâmplă. odată. dar. a desluşit în depărtări un zgomot. la fel ca pe uscat. între altele. Iară aezii depănau legenda-n chipul următor : Se zice c-a trăit pe vremuri alt vânător. A înţeles atunci că Lemnos – insula unde făurarul Olimpului. de-i călcau această lege. şi măritişul c-un bărbat îi părea mai nesuferit decât orice pe lumea asta. cu capul său pletos căzut în valuri. zis Sirius. prin viclenie. Zeul stăpân al mărilor. Hirieu. dar dragostea i-a fost nefericită. Poseidon. Acest uriaş. şi. Chiar nimfele ce-o însoţeau nu aveau voie să iubească vreun bărbat. cum îi plăcea trufaşului Poseidon. Avea şi-un câine fermecat. Îi dăruise acest har fiindcă. sub haina lui regală. la vremea când se-ncepe povestea noastră. doar unul îndrăgise : vânătoarea. Orion făcuse destule fapte de ispravă. Însă. Băteau ciocane mari pe nicovală.139 URIAŞUL ORION cteon îşi plătise vina de a fi fost mai priceput în mânuitul arcului decât zeiţa Artemis. lăudate straşnic pe pământ. Dar regele – nevrând să-i dea copila – l-a îmbătat. Cu toate astea. la vânătoare. şi împreună colindau. Insula cea frumoasă. să-l ajute. s-a prăbuşit pe ţărmul mării. şi de intra în valurile mării. A . Chios. în locul unde-i apa mai adâncă. peste mări şi ţări. Hirieu îl ospeţise-n ţara sa cu cinste. care prăduiau ţinutul. acest flăcău. zeiţa nu avea timp de dragoste. vânătorul ceruse pe fata regelui de soaţă. Uriaşul s-a trezit în dureri mari. ţintindu-le pe loc cu arcul. feciorul unui rege. din câte meşteşuguri sunt pe lume. Fusese. să se mărite şi. Hefaistos. cât era de lung. S-a ridicat. să se scalde. din timp.

. arcul şi tolba. Acolo. era să săvârşească. Dânsul i-a ascultat povaţa.. — Dar cum ?.140 lucra de zor cu un pitic. E sora mea şi sunt dator s-o apăr. cum era de-nalt. ca printr-o sită. şi au pornit M . se pare c-au bătut cam tare şi alte inimi pentru el. cel mai mult s-a-ndrăgostit însăşi zeiţa Artemis. făurarul l-a sfătuit pe Orion să şadă. pe Sirius. S-o-mpiedecăm deci cât mai grabnic!. Şi-n gelozia ei pe Eos. Şi chiar în ziua ce urma. Pe umeri şi-a zvârlit o blană a unui leu răpus pe vremuri.. şi-o să se vindece cu vremea.. Atâta doară că. apoi din ce în ce mai bine. Şi cine se va-ncumeta ?. întreba Hera... Hefaistos. zeiţa aurorei atât de tare l-a-ndrăgit pe vânătorul cel voinic.. până ce iar i-a fost vederea lui Orion ca la-nceput. în vremea cât el căta spre răsărit ca să-şi aştepte vindecarea.. Dar cum ?. încet.... Apolo l-a şi chemat pe Orion. din cele ce zburau în stoluri deasupra mării lui Poseidon. — Mă-ncumet eu! a spus Apolo.. Porunca zeului Apolo trebuia iute-ndeplinită. Şi zeii s-or fi luat de gânduri : „Cum ? Ea. până la sfârşit. vrea să i-l smulgă altei zeiţe pe-un muritor şi să şi-l facă bărbatul său ?" — Ni se ştirbeşte slava noastră. şi razele cădeau întâi pe chipul lui. Printr-un oracol. l-a tot zărit zeiţa Eos şi dânsa s-a îndrăgostit de prea-voinicul Orion. Ochii-i au început să vadă. Cum l-au văzut şi celelalte zeiţe pe vânătorul Orion. şi-n fiecare zori de ziuă îşi lua pe umeri un copil. Pe urmă să vâneze fiare. când se iveşte Eos – aurora – cu ochii către răsărit. Şi dintre toate. poate. dintr-un ţărm îndepărtat. Chedalion – este pe undeva pe-aproape. zeiţă olimpiană. până ce a ajuns în Lemnos. o faptă cam necugetată. dacă vom sta nepăsători. I-a poruncit să plece grabnic şi să vâneze multe păsări. Acesta-l îndrepta cu faţa spre răsăritul rumenit şi. de dragostea nesocotită pentru un simplu muritor. călăuzindu-se întruna după zgomot. încât a săvârşit o vrajă şi l-a răpit la dânsa-n cer. DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR ai mult. s-a lecuit de suferinţă. Orion şi-a şi luat măciuca.. în zorii fiecărei dimineţi. Nu! n-am să las astfel de faptă să se petreacă în Olimp. să-i vină-n ajutor . Uriaşul a pornit prin mare. şi un paloş. întâi uşor şi slab. încet. glăsuia Zeus către ceilalţi. s-a rugat de zeul cel şchiop.. în revărsat de zori. şi zeul s-a milostivit. Şi-a mai strigat şi câinele.

care-i gata. Şi Artemis şi-a-ntins îndată arcul. de-ar fi departe.141 numaidecât la vânătoare. să dispară ?.. Orion. Săgeata a străpuns văzduhul strălimpede al dimineţii şi s-a înfipt de-a dreptu-n ţintă.. ca să nu piară cu desăvârşire. cu voce blândă. — Poţi s-o ţinteşti ?. după legendă. Abia se mai vedea deasupra mării. Azi aş dori să-mi dai şi o dovadă. vino iute-ncoace!. De-o fi cumva să izbuteşti. S-a auzit un răcnet groaznic şi Orion s-a prăbuşit.. pesemne. şi l-a urcat pe vânător pe boltă. Ea se S . S-a repezit spre locul unde zăcea în valuri vânătorul şi l-a cuprins în braţe-ndrăgostită. Artemis. văzând atâta întristare. Marea s-a-mpurpurat de sânge şi-n slăvi a prins să se jelească Eos. pe Orion. pe dragul ei. pe Artemis.. să poată ea să-l vadă... Şi. tot o lovesc. stăpânul. prefăcută : — Surioară.. cât un punct mic. s-a avântat pe-un nor de aur. mi-ai ucis iubitul!. De-ar fi mai mică – o părere .. I-o pasăre. zilnic. Ochind. Ai spus de-atâtea ori că-n vânătoare nu-i nimenea pe lume să te-ntreacă. s-a-nvoit.. Să nu ating astfel de ţintă ?. Să-mi iau doar arcul. Privirea-i aspră scânteia. Te învoieşti ? — De bună seamă. un punct micuţ şi palid. Zeus... — Ia uită-te acolo! Vezi. sunt gata să-ţi recunosc şi eu întâietatea. Apolo! a zis zeiţa. sigură de dânsa. Priveşte-aicea!. peste lume. zeiţa-ntr-o clipită şi-a slobozit săgeata ei spre punctul mişcător din zare. Atunci Apolo a strigat-o pe sora sa... Care-i ţinta ?. şi să trag cu grijă.. aproape gata. O NOUĂ CONSTELAŢIE e depărtase vânătorul. i-a implorat lui Zeus învoirea să-l urce între constelaţii. — Îl văd.. E constelaţia ce se numeşte. — Glumeşti. cu voce ascuţită : — Artemis.. pierdut în zare. frate.. şi chiar să spun că eşti mai pricepută în tragerea cu arcul decât mine. fără să-i răspundă... copleşită de durere. surioară. A pus în strună o săgeată. Apolo îl privea cum pleacă. ce-abia-abia se mai vedea în depărtările albastre..

lângă el. Inima ei s-a asprit mai tare decât fusese înainte. în lumea asta. Soţul său.a spus fratelui său aşa: — M-ai îndemnat să-mi zvârl săgeata în cel pe care îl iubeam. Astă regină. nu îi este şi n-o să-i fie credincios.142 iveşte la-nceputul verii şi piere aproape de sosirea iernii. şi pe zeiţa vânătoarei. — Nu-i nimenea. — De ce să mă închin eu Letei. stea sclipitoare. Aşa se face că e-n cer şi Sirius. pe câinele ce-l însoţise. spunea adesea Niobeea. Cu el avea. Niobeea. era un bărbat bun şi vrednic. o muritoare.care îl pierduse pe Orion de scurtă vreme. Putea însă zeiţa Leto să-ndure astfel de ocară ? Pot oare zeii să audă că muritorii nu-i slăvesc ? Zeiţa nopţii. Fiii mei strălucesc când poartă armele în mâini. din Teba. mai fericit decât sunt eu. l-a vestit iute pe Apolo. Artemis s-a rugat de Zeus să-i dea tovarăş. Tocmai venise sărbătoarea zeiţei Leto şi aceasta ceruse jertfe tuturor. Aceste ploi sunt poate lacrimi. Lacrimi vărsate de zeiţe. şapte băieţi şi şapte fete : copii frumoşi şi tare dragi.. iar fetele mai mândre-s ca zeiţele. în constelaţia Câinele mare. pe mama A . să-i aduc daruri ? Pentru ce ? Cu cât e mai presus ca mine ? Copii am eu mai mulţi ca ea. precum se cântă în poeme. era nespus de fericită. multe femei n-au mai vroit nici ele să-i aducă daruri zeiţei nopţii şi au spus : — Aşa e! Este drept ce spune regina noastră Niobeea.3 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE rtemis a rămas nemăritată. dar cel mai greu s-a răzbunat pe o regină. şi nu-i nici unul mai urât decât sunt Artemis şi-Apolo. Nu mai avea nici o cruţare faţă de cei care-i greşeau .. la vânat. ce se zăreşte bine vara. Pe când iubitu-mi Amfion ochi n-are decât pentru mine.. Artemis pururea fecioară. zeul săgeţilor de aur. când prind să cadă ploile pe mare. De ce să mă închin eu Letei şi pentru ce să-i aduc daruri ? Fiindcă-i zeiţă ? Nu. Ca să nu fie singur Orion pe boltă... mâniată.. Şi pe altarele zeiţei ofrandele s-au micşorat. Niobeea. Artemis. în timpul vieţii. Niobeea. în căsnicie.. Acum priveşte: o femeie. Zeus. nesocoteşte o zeiţă.. Auzind vorbe ca acestea. Amfion. Nu vreau. Soţul său.

Priviţi-i cum ne asupresc. Fii bună. Nu era mamă să nu plângă durerea bietei Niobeea.. gemând. O să priveşti tu. Doi dintre fiii Niobeei mânau un car în faţa Tebei. Regina.... hohotind. Niobeea.. Ce ai să faci ? Cum vei plăti ? — Cum voi plăti ?. Săgeata însă i-a oprit şoapta duioasă ce-o rostea. având pe faţă lacrimi amare. — Şi eu copilele. Alţi doi se aflau la palestre4 .. zeiţa : — Artemis. Şi-a zgâriat faţa. mi-o lasă. vârându-şi paloşul în piept... striga spre toţi: — Iacătă zeii. Fii bună. A doua îşi mângâia mama. văzând această crimă fără seamăn. Dar nici aceştia n-au avut mult de aşteptat. Regina îi acoperă trupul cu hainele-i cernite şi roagă. dar trunchiul n-a putut feri corpul fecioarei cât de cât. Mai erau trei. murmura ea. s-a repezit peste feciorii cu trupurile fără vlagă. Amfion.143 noastră. Soţul ei. a glăsuit Artemis cruntă. Artemis... Una căta să se ascundă în dosul unui trunchi de pin. D . şi pe noi doi. — Aceasta-i numai începutul. Cât ai clipi au fost străpunşi. Atât mai am pe astă lume... de care e atît de mîndră.. Şi-a rupt veşmintele regale şi pletele. Asta-i dreptate olimpiană!. A tras în cea dintâi copilă. şi cele care vor urma. S-a dat cu fruntea de pământ şi.. Sângele lor uda ţărâna. că îşi rupsese firul vieţii. Au fost şi dânşii săgetaţi.. mi-aţi ucis copiii! Nu mai trăieşte decât una dintre odraslele iubite. Fetele se aflau cernite. Zadarnic unul dintre dânşii mai implora încă pe zei sa înceteze-acest măcel. ce era de faţă. în şiroaie. care s-a prăbuşit. ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI oar Artemis privea din slavă şi nu se-nduioşa deloc. se-ndurerase-atât de mult. lângă sălaşul unde fraţii aşteptau focul rugului. în genunchi. peste unul din fraţii săi. şi este cea mai mititică.. Îi voi ucide toţi băieţii cu care se făleşte-atât... Mulţimea suspina pe lături. Alte trei au pierit la rând.... Apoi şi-a-ntins zeiţa arcul.. Şi lângă mamă n-a rămas decât copila cea mai mică. Artemis. a spus Apolo. când nu ne umilim destul. Te-ndură. Şi ridica pumnii spre cer. Zeul Apolo şi-a luat arcul.

sora măreţului Apolo. de fete. până ce ploile şi vântul l-au măcinat şi l-au făcut să piară. pe acel munte.144 Da-n timp ce dânsa înc-o roagă şi lacrimile i se varsă pe faţa galbenă. care se scurg ca un izvor.. Ochii-i rămân. de soţul său. jertfe şi daruri ce-ncântau trufaşa fire a .. Nimic din ceea ce dă viaţă unei făpturi nu se mai vede. Spre seară. Din ochii ei de piatră ţâşnesc lacrimi. zeiţa vânătoarei. Totuşi. Inima fetei se opreşte sub vârfu! ascuţit ce vine şi se înfige nemilos. vânătorii-ncetau goana. Căci ea s-a prefăcut în stană rece. parcă spunea ceva. Atâta chin o împietreşte. îmbrăcată graţios. luceau trântite-n ierburi lângă dânşii. dânsa se culcă între-aceia care-i fuseseră prea dragi. Deodată se porneşte o furtună ce o-mpresoară pe regină şi-o duce-n zbor. Lipsită de băieţi.. Artemis pune iar săgeata în struna cea zbârnâitoare.. orbi şi nemişcaţi sub fruntea pală. Se desfătau ţintind cu arcul sau zvârlind lăncile-ascuţite. Stele clipeau nerăbdătoare. dar şi acolo mama tot mai plânge. Picioarele-s înţepenite.. zeiţa Artemis cea castă. Urmau şi imnuri şi serbări. Chema pe vânători pe lângă focuri. pe cer. Atunci. Cu toate astea. se sătura câte-odată de măceluri. O întîmpina Apolo şi. Şi sus. dusă de-o mână nevăzută.. Aşa s-a isprăvit osânda dată de zei reginei Niobeea. încă umede. într-un danţ plin de voioşie.. de Amfion. în ţara unde se născuse6 . după moartea iubitului său Orion.. deşi era atât de aspră şi de necruţătoare. povestea care o cânta pe fata Letei şi-a lui Zeus. Câinii se grămădeau lângă stăpâni. Nu vor mai duce trupul niciodată. chiar Artemis. Ce va urma ?. Lăncile. în cinstea mamei sale Leto şi a puternicului Zeus. Apoi cânta cu cele nouă muze. una dintre plăcerile de seamă ale zeiţei era aceea de a privi la marile serbări vânătoreşti. Doar lacrimi limpezi îi mai curg din ochii-atât de bucuroşi odinioară. Oamenii din acele timpuri ţineau la meşteşugul vânătoarei.. parcă plângea. Şi aşteptau. vânând necontenit sălbăticiuni. Faţa-i îşi pierde strălucirea. Nici capul nu poate să-l mişte sau braţele să şi le-ndoaie. Artemis se ducea la Delfi. sălta în fruntea celor trei charite. Se-nvârtoşează limba-n gură şi sângele-i îngheaţă-n vine. Urma povestea nelipsită. Cornul de vânătoare suna straniu.. Pune săgeata şi ţinteşte. cu părul ridicat pe ceafă şi pieptănat cu îngrijire. încredinţându-şi arcul nimfelor sale credincioase. Şi vânătorii cântau veseli. Aezii povesteau că multă vreme s-a mai putut vedea trupul de piatră al reginei. Hăituiau fiarele prin munţi. de asemeni. Mama n-a mai putut să plângă. ca o făclie de argint. pentru c-a fost prea fericită. Aici e aruncată pe un munte . scurtându-i zilele puţine5 . pierită. se ivea luna. în ţara ei.

mândra Artemis. şi-n inima-i necruţătoare pacea se cobora din nou...7 Numai în clipe ca acestea Artemis. .145 zeiţei.. putea uita pe Orion. ce-i ocrotea pe vânători ..

În artele plastice. 5. Ţara de baştină a Niobeei era. De aceea. Săgeţile din tolba ei par a fi razele argintii de lună. pentru unii chiar o artă. era un semn că flagelarea trebuie-nteţită. se spune că. Lidia. tocmai în Asia Mică. deşi regina domnea în Teba. Artemis (sau Diana. 7. semnificând lumina soarelui. 2. Astfel. sorei lui Apolo. la romani). El se confunda adeseori cu însuşi Helios – soarele propriu-zis. Unii mureau sub flagelare. şi slujitorii loveau mai tare. care ducea în mână şi o făclie de argint. şi nu leşinau. Zeul Apolo se mai numea şi Febus. 4. Piatra semăna cu trupul unei femei îngenuncheate. Chios este o insulă din Arhipelag. erau glorificaţi. Elinii credeau că steaua Sirius are influenţă asupra turbării câinilor. erau aduşi într-un sanctuar al zeiţei. de vârstă fragedă. O preoteasă lua în braţe xoana – statuia de lemn care o înfăţişa pe Artemis. Orion este prezentat ca un uriaş înveşmântat în piele de leu. în toiul căldurilor. Este unul dintre ţinuturile unde se bănuieşte că s-ar fi născut cel mai mare poet al Greciei antice. Un templu care era socotit drept una dintre cele şapte minuni ale lumii. Sirius. din ochii căreia curgeau lacrimi. purtând în mână o măciucă. Băieţii nu scoteau un geamăt. deoarece reprezenta lumina argintie a lunii. Alături de Apolo. a cărui imaginară transformare a fost povestită în legendele greceşti. este una dintre cele mai frumoase stele ale nopţilor de vară. marinarii îi zideau temple de-a lungul coastelor şi-n porturi. Dar cel mai mult era slăvită Artemis ca zeiţă a vânătoarei. Deci ea ar fi fost dusă din Teba. Băieţi spartani. şi-i biciuiau până ce sângele curgea în râuleţe prin sanctuar. într-adevăr.146 Note: 1. Elinii socoteau că putea să-i ajute pe navigatori să-şi ducă triremele şi să-i călăuzească în timpul nopţii. vreme când unii câini capătă această boală. ar fi fost în antichitate o piatră ciudată. Şi slujitorii templului începeau să-i biciuiască pe băieţi. de fapt. şi exerciţiile înseşi. unul dintre feciorii mijlocii ai reginei). căci fiarele umpleau pământul pe acea vreme şi ajungeau . după legendă. după cum am văzut. Artemis a fost destul de mult sărbătorită de vechii greci. Homer. este o stea strălucitoare. unde îndurase nenorocirea. De asemeni. 6. i se mai zicea şi Febe. 3. Poate pentru astfel de fapte crude zeiţa era sărbătorită în Sparta. Aici. printr-o ceremonie a flagelării. răniţi de moarte. chiar de-ar fi fost. în fiecare an. Aproape toţi regii şi eroii au fost şi vânători destoinici. pe muntele Sipilus (cum se numea. pentru că vânătoarea era un meşteşug de bază la vechii elini. de asemeni. adică a biciuirii.. Când preoteasa se plângea că trupul de lemn al lui Artemis i s-a îngreunat în braţe. în Efes i se ridicase zeiţei un templu Colosal. Orion. Zeiţa Artemis se confunda cu Selene – luna. Stânca aceasta s-ar fi numit şi ea: Niobeea. Palestra se numeau şi locul unde se făcea gimnastică.. vestită prin vinurile ei. cumva. Ea. Băieţii care îndurau tot chinul. pentru că Sirius se vede cel mai bine în miezul verii. Se ştia că aceştia nu aveau să fugă din lupte niciodată. Sirius este înfăţişat ca un câine gata să muşte. era tot o zeiţă a luminii.

147

adeseori primejdioase.Multe opere de seamă : statui, tablouri, monumente au fost cioplite, zugrăvite sau înălţate în cinstea aceleia ce întruchipa meşteşugul de a vâna cu iscusinţă. Fidius, Praxitele şi alţi mari sculptori, cioplind cu măiestrie piatra, au înfăţişat zeiţa cea virginală a vânătoarei.Din tot ce a mai rămas, celebră este însă marmura intitulată „Diana de la Luvru”, despre care, în „Pseudo-kynegheticos" sau „Fals tratat de vânătoare", scriitorul Alexandru Odobescu vorbeşte astfel: „A fost fără îndoială un vânător inspirat şi a ştiut să mânuiască bine arcul şi săgeţile artistul sub a cărui daltă s-a mlădiat statuia Dianei de la Luvru, acea mândră şi sprintenă fecioară de marmură, care s-avântă, ageră şi uşoară, sub creţurile dese ale tunicei ei spartane, scurtă în poale şi larg despicată la umeri”.

148

HERMES
ând vechii greci veneau acasă de prin cetăţi îndepărtate, unde făcuseră negoţuri cu sclavi, cu lucruri preţioase, cu ţesături sau cu bucate, şi se umpluseră de aur, îi aduceau zeului Hermes jertfe şi libaţiuni1 din plin, în chip de caldă mulţumire. Şi îl cinsteau, pentru că el le da puterea de a străbate întinsul mărilor albastre şi-i ocrotea în grea restrişte. Şi-l mai cinsteau, pentru că tot el le da vorbirea iscusită, bună la încheiat negoţuri. În slava lui cîntau aezii la mesele îmbelşugate. Şi-aveau ce povesti aezii... Hermes era fiul lui Zeus. Îndată ce-l născuse Maia, fiica titanului Atlas, sărise repede din leagăn, zvârlise scutecele-n lături şi săvârşise o ispravă... De mic se arătase dornic să umble, să călătorească. Ieşise repede-n poiană. Dar cum era desculţ băiatul s-a apucat să rupă ramuri de mirt şi tamarisc, mlădii. Din ele şi-ampletit sandale, născocind, deci, încălţămintea. Se încălţase şi pornise pe coasta muntelui Cilene, căci în Arcadia văzuse lumina zilei zeul Hermes. Pe când umbla pe drum, o broască – broască ţestoasă – şontâc, şontâc, i-a tăiat calea. Ce s-a gândit atuncea Hermes, văzându-i ţestul ? L-a luat şi şi-a făcut o liră. Şi-a început din ea să cânte povestea dragostei lui Zeus cu mama sa, gingaşa Maia.

C

149

UN MIC TÂLHAR
lecase-apoi peste poiene. Zărind nişte cirezi, pe care Apolo le păzea cu grijă, i le fură pe nesimţite. Apolo însă-i prinse urma... Căci îl pârâse un moş, Batos, pe zeul cel dibaci, pe Hermes. S-a dus Apolo, deci, la Hermes, să-i ceară boii înapoi. Dar Hermes, care ascunsese cirezile într-un loc sigur şi se-ntorsese apoi acasă, făcându-se că doarme-n leagăn, a început să ţipe tare : — Nu vezi că sunt un prunc abia-nvelit în faşă ?... Cum aş putea să săvârşesc asemenea năzbâtie ? Iar când Apolo îl aduse în faţa tatălui său, Zeus, învinuindu-l de hoţie, Hermes, dibaciul, îi răspunse : — Apolo minte! Minte!... Minte!... Jur pe cereştile portice că nu sunt vinovat, o, tată... Şi-aşa de bine a ştiut să glăsuiască şi să-şi acopere hoţia feciorul cel născut de Maia, că Zeus a-nceput să râdă. De atunci Zeus a hotărât că Hermes o să fie zeul născocitorilor de lucruri, al oratorilor, al hoţilor şi-al celor care călătoresc în lumea largă. Dar mai cu seamă în hoţie se arătase iscusit, furând frumosului Apolo nu numai boii, ci şi arcul cu tolba plină de săgeţi. Hefaistos, fierarul şchiop, pierduse cleştele de-aramă. Iar lui Poseidon îi furase – închipuiţi-vă! – tridentul, în timp ce mândrei Afrodita îi şterpelise-un brâu de aur. Dorind să sugă de la Hera lapte divin – să poată astfel să-şi dobândească nemurirea – îşi luă-ntr-o zi înfăţişarea lui Ares, fiul drag al Herei, din vremea când era copil. Porni apoi să gângurească. Regina slăvii, amăgită, crezând că-ntr-adevăr e Ares pruncul care plânge cu foc, îl luă la piept pe fiul Maiei, rivala sa. Descoperind înşelăciunea, Hera l-a izgonit, ce-i drept, dar el supsese nemurirea de la zeiţa cerului. Pe urmă, Hermes ar fi vrut să şterpelească, de la Zeus, fulgerul cel îngrozitor, dar de-astă dată se temuse de tatăl său răzbunător şi se lipsise... însă greu, căci mult îi mai plăcea să fure, să râdă, să batjocorească pe toţi aflaţi în preajma sa. În schimb se apucase de negoţuri. Vânzându-i lui Apolo lira, îşi cumpărase caduceul, un băţ vrăjit, pe care Hermes nu-l mai lăsă nicicând din mână. De-aceea, Zeus a mai spus că Hermes va oblădui negoţul şi înşelăciunea şi, folosindu-şi caduceul, va duce morţii sub pământ, întunecatului zeu Hades.

P

150

UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ
vând la toate-ndemânare de necrezut, Zeus l-a făcut şi curier în ceruri şi i-a mai dat apoi în seamă gimnastica şi tinereţea. Iar unii spun c-ar fi primit în grija lui şi sănătatea. În acest fel, din prima zi când se născuse, Hermes făcuse treburi cu duiumul şi-n toate-şi arătase isteţimea. Dar cum se-ntâmplă deseori cu-aceia care se pricep să facă multe, primise Hermes fel de fel de sarcini. El mătura prin sala de banchete. Pregătea cupele pe mese. Mai aşeza şi jilţuri şi covoare, şi răspândea poruncile lui Zeus. Iar morţii îi ducea lui Hades, la judecată, toată noaptea. Şi-n zori o lua din nou cu treaba... Cum se vedeau la vreo ananghie, zeii îl şi chemau pe Hermes. Chiar Zeus îi cerea lui sprijin, când trebuia îndemânare, repeziciune şi-ndrăzneală în lucruri mai anevoioase. Hermes îl ajutase şi pe Ares, zeul războiului, învins cândva de doi uriaşi şi cetluit în lanţuri grele. Îi ajutase şi pe Gheea, Apolo, Hera, Afrodita, Hefaistos, Hades, Poseidon, Demetra şi Dionisos. Dintre eroi, i-a sprijinit în lupte şi pe Perseu şi pe Heracle, pe Odiseu şi pe mulţi alţii. Chiar oamenii ţineau la Hermes. Era viclean, ce-i drept, dar tare harnic. Obişnuia să fure şi să mintă, dar nu se da-napoi nici de la luptă. Cunoştea vorba iscusită (fără de ea negoţul nu se poate) şi născocise câte şi mai câte ...2

A

PAN
ocul cel mai iubit de zeul Hermes era meleagul său natal, Arcadia – Munţii Cilene. Tot aici dânsul s-a îndrăgostit de o frumoasă nimfă, Driops. Dar nimfele fugeau de zei. Pentru că zeii le minţeau adeseori, le părăseau cu pruncii-n braţe. Ştiind această taină, Hermes s-a prefăcut într-un păstor, ce-avea o turmă de mioare, şi, fluierând domol prin munţi, s-a apropiat de nimfa Driops. Nu ştim ce i-o fi spus, dar nimfa a fost, desigur, amăgită. Zeul a luat-o de nevastă.

L

. Hermes.. Lui îi plăcea acest copil atât de neobişnuit. Cum. Nu-l azvârl. Un prunc cum nu se mai văzuse!. Pruncul bărbos. În blană l-a-nvelit pe prunc.. Dar ce mai prunc!. sărmana nimfă s-a-ngălbenit şi s-a-ngrozit : — Vai. Aşa copil.. mici şi răsucite şi-avea şi-o barbă încâlcită. e drept.. L-a luat cu sine în Olimp. Când l-a văzut. Iar zeii. Ia cântă. jucându-se ca un ieduţ. A luat copilul şi a râs.. Pe drum..... cum vrei ? Să stai aicea. cânta şi dănţuia prin cer. Da. lăsând pe bietul copil singur. venind cu el. Avea picioarele de ţap.. Şi-a fugit ?. — Nu. avea ş-o barbă deasă. cu chipul său urât. Punându-şi mâinile pe ochi... — E fiul meu şi-al nimfei Driops... Şi e isteţ.. Ia zi-i.. Mai bine l-ai zvârli şi tu. Prinzând pe loc un iepure. şi e urât. ce copil! Ce pocitanie! E un blestem... râzând. urmărindu-i jocul.. se jelea nimfa. Nu behăie cum credeţi voi. da. a rostit Hermes. zeii din cer s-au minunat şi au strigat : — Ce e cu ţapul ăsta mic ? De unde-l ai ?..... către trufaşii olimpieni. însă să ştiţi că e drăguţ. E caraghios. eu îi dau numele de Pan3 . Purta pe frunte nişte coarne tăioase.. negre. ruşinată. fiule.. cine l-a născut ?. nu conteneau deloc din râs : — Ce mai copil ai dobândit!.. O să vedeţi. Şi pentru că a râs de el tot cerul azi. M-au pedepsit pesemne zeii. încornorat şi cu picioarele de ţap... pe pământ ? Feciorul s-a oprit din danţ şi a rostit tatălui său : C .. E şi firesc!. Dar Hermes a aflat curând de fuga nimfei şi-a venit. cu copite.. nimfa Driops ?. a izbucnit frumoasa nimfă în hohote de plâns amar şi.... l-a jupuit de blana moale. Pe cap avea un păr zburlit. E un copil ciudat.. păroase. frumoasa nimfă s-a simţit mamă şi a dat viaţă unui prunc. cumva. ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA ând l-au văzut. De mic bărbos şi cu picioarele de ţap. S-a dus pe unde s-o fi dus. dar Hermes a mai glăsuit : — Ia spune.. fiule!. deşi era doar un copil.. Zeii Olimpului râdeau.. azvârlit jos şi de pripas. cânta.151 După un timp. în Olimp ? Să-l rog pe Zeus să rămâi ? Sau ţi-ai dori să pleci. a fugit.. să locuieşti jos. Zău..

Dar nimfa. pe oricine. înţeleg că sînt urât. şi-un tril de pasăre tăcu. tot cerul. Sărea într-un picior pe pajişti. Deodată. tată. care hălăduiesc prin munţi. Am să fiu veşnic râsul tuturor. a şi ajuns. pluteau cinteze. cu ochii-n flăcări. în soarele amiezii.. cu părul lui zburlit pe frunte şi barba toată răvăşită de goana prin livezi şi crânguri.. o şi pornea la fugă şi-l ocolea. rândunici. şăgalnic. precum era şi tatăl său. Pan o porni pe urma ei. surioare.152 — Nu mă simt bine în Olimp. Nu mai putea micuţa nimfă să se întoarcă spre pădure şi nici s-alerge înainte. nimfe. Eu. Doresc mai bine să cobor. văzu o apă : râul Ladon.. era şi el focos din fire. în faţa nimfelor speriate. Pan se-ndrăgostise numai de-o nimfă. Şi că-i plăceau n-ar fi nimic. Venea ca umbra şi se târa prin buruiene şi nu se sătura privind-o. în salturi sprintene de ţap. nu mă lăsaţi!. iată. Privi în jur. Şi nimfele o auzeau. cum gonea. Nimfa sări-n picioare iute. — Arcadia e ţara ta!. azvârlindu-se-n văzduh. danţând. şi ce să vezi ? Dintr-un tufiş. ţipând de groază. Să vieţuiesc printre păstori sau printre nimfe şi satiri. în cântece. Mai sunt doi paşi. se ivi un uliu. şi-o va cuprinde. Zeul o urmărea pe nimfă printre copaci. înspăimântată. cât ai clipi. Şi totuşi. pe negândite. Sirinx fugea. — O. Nimfa Sirinx. O nimfă tare drăgălaşă. Dar. Striga pe nimfe. sub ciocul aprigului uliu.. Îi simte-n ceafă răsuflarea. Pan o privea încremenit. tăind. râzând voios. Şi. şi se ivea. şi plânsul ei umplea dumbrava. FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL entru că acest zeu glumeţ. cum dădea cu ochii de el. visând : care-i va fi ursita ? Pe sus. Dar cine îndrăznea să iasă în calea zeului cornut ? Picioarele i se muiau. Auzi zgomot pe aproape. în munţii-Arcadiei. într-o zi sta nimfa pe marginea unui izvor. zei. Copita lui e-n mâlul apei. cântând. ca o săgeată prin văzduh. Ladon. . Se clătina de oboseală. Dar uneori le fugărea.. copila unui fluviu. îi plăceau nimfele sprinţare. Copitele băteau pământul. Sirinx se deşteptă din vis. a răspuns Hermes. Nu vreau să fiu soţia P . — În munţii ei am să mă duc! Şi. în munţii unde m-am născut. Iar zeul – uite-l! – e aici. Apoi a început s-alerge pe munţi şi prin păduri.

purtând în plete flori şi frunze şi cântă-n cor.153 zeului cornut. în pâlcuri nimfele-l urmează. Şi-aşa mi-oi alina durerea. trestiile. Sub cântul lui. se tânguieşte nimfa Sirinx şi-şi plânge-n hohote destinul.. în cântec. Zeul se aplecă spre ea.. — Sirinx a mea!. cu joaca ei neostenită. O trestie pe malul apei4 . cu trupul ei frumos de fată ? Nu-i zeu pe toată lumea asta aşa nenorocit ca mine!. bucăţele – nepotrivite ca lungime – din trestiile fermecate. Unde e nimfa ce mă-ncânta odinioară cu glasul ei cel plin de vrajă. I se părea că stă de vorbă cu draga lui. Când nimfele danţează sub cântecul de nai.. Şi-ar mai fi spus şi alte vorbe zeul bărbos şi cu copite. Şi Pan.. furişate. dar trestiile-şi foşneau frunza. cu nimfa Sirinx. Îi mângâie obrazul aspru şi lacrimile i le şterge din barba deasă şi-ncâlcită. pierdut în frunze. NIMFA PITIS eul s-a tras după aceea într-o pădure-ntunecoasă. Tot ascultând într-una naiul. îi creşte-n suflet o simţire şi înţelege că ar putea să vieţuiască alăturea de acest zeu. La început din milă numai. ca altădată. pe care ţi-l păstrez în trestii. căci dânsul născocise naiul5 . sub adierea înserării ce-nvăluia încet pământul. Un zvon de vânt. şi foşnetul părea o şoaptă. dintr-o dată mlădiul trup al nimfei Sirinx se prefăcu-ntr-o plantă verde. Suflă în trestii şi din ele ieşi un cânt plăcut şi tainic. totuşi vei fi mereu cu mine. Vin din desişuri. Un freamăt dulce de suspine. degrabă. neuitată Sirinx! zicea zeul. atât de straniu şi de hâd. Mai ales buna nimfă Pitis s-apropie cel mai mult de el şi-n-cearcă să-i aline dorul. Lăsase nimfele în pace. rupse. O murmurare ca de ape. oprindu-se din plâns. şi-l văd cum sade pe un trunchi şi suflă-n nai. prin crânguri. Şi-am să-ţi ascult întruna glasul. Cânta necontenit din nai. Dar. slăvind pe nimfa care se prefăcuse-n trestii.. Tot ce vroia să spună Pan rosteau. tu. nimfele toate se prind de mijloc şi danţează. ca prin farmec. — Deşi n-ai vrut să-mi fii mireasă.. Nimfele îi aud cântarea şi sunt mişcate de durerea care îl macină pe Pan şi de credinţa ce i-o păstrează nefericitei sale Sirinx. Le strânse cu o legătură şi le lipi apoi cu ceară. Când Pan porneşte trist spre munte. frumoasa Pitis e în Z .

îşi dă şi dânsul seama ce dragă-i e frumoasa Pitis şi c-o doreşte de soţie. se spune. cine să-l audă pe bietul Pan.. cu furie. pierind în negrele genune. Cum cânta el duios din nai. acela ce uimise cerul din prima zi când se născuse. Privea şi nu-i venea să creadă. Boreu s-a năpustit.. spune legenda. Apoi. Pan se uita cu ochii tulburi. zeul Boreu. o.. naiul. Soţie scumpă. şi el. cu Pan. Nefericitul zeu îşi rupse din arbore mici rămurele. prin locurile necălcate şi singuratice din munte.. Pitis.. Pan o priveşte şi-nţelege că rana i se lecuieşte şi-o altă flacără se-aprinde.. plecă pe vale. Înduioşaţi îl ascultau păstorii din . izbindu-se din stâncă-n stâncă. dar nici a lui nu vei rămâne.. Încet. Ce născocise. În timp ce-o mai ruga pe Gheea. Vijelios urla Boreu.. Sunt zeu.. necredincioaso!. ai milă de gingaşa Pitis. Îi spune dorul ce-l frământă şi chiar o cere de nevastă. un pin6 . Încrâncenat de gelozie. Boreu râvnea de multă vreme. te rog pe tine. o. În acea zi. — De ce-s nemuritor ?. Se hotărâse chiar să-i spună această taină.. îndureratul ?. pe Pitis de soţie. Ajută-mi dragostea. Dar asta ştiu că nu se poate. ca să-l asculte lumea-ntreagă rostindu-şi viersul de iubire. Şi-aşa. nimfa se urcă iute pân-acolo şi se aşază lângă zeul încornorat şi cu copite.. Ea a crescut şi s-a făcut un trunchi cu ramuri verzi.154 frunte. Şi zeul se izbea cu capul de toate pietrele din munte.. vântul turbat de miazănoapte.. răcnind năprasnic peste culme.. Atunci. cântând din nai. După aceea-i cântă ei. din acea vreme. spre nimfa Pitis şi i-a dat brânci să cadă-n hăuri. din locul unde zăcea Pitis s-a înălţat o tulpiniţă. strigând mereu pe nimfa Pitis : — Pitis!. Pe urmă a fugit spre vale. ce furase şi câte treburi mai făcuse! ... pe cel mai semeţ pisc de piatră. Pitis. dragă fată! Iubita mea.. Nimfa s-a prăvălit. Dar cine. O. l-aude. răsuna noaptea prin păduri. Să pieri pe stânci. fermecată. Sărind din piatră-n piatră. strămoaşa tuturor. Dar uneori rămâne singură. Pan se urcase sus. i-ar fi zărit... Cântecul lui. cu rămurele verzi în plete. Şi Pitis râde-nveselită. El o zăreşte şi îşi lasă alături. mai degrabă. pământul. ori să sfârşesc cu ea odată.. pe Cilene. tu care faci să iasă viaţa din sânul tău fertil şi darnic. urmat de un alai de nimfe. şi-atuncea el îi povesteşte despre isprăvile lui Hermes. Gheea!.. Gheea. O. Nimfa-l ascultă-nfiorată. mâhnit peste măsură.. tată. — N-ai vrut să fii a mea. şi nu pot să-mi dau moartea. eu vreau ori să trăiesc cu Pitis.. Pitis. pe o piatră.

până la marele Ocean.155 Arcadia. mai departe. Durerea lui suna spre zare. tot mai departe... şi viersul zeului cornut îl purta vântul mai departe.. Şi-aeasta era mângâierea zeului care purta coarne şi-avea copite despicate... Duceau şi ei la gură naiul... Atâta doar mai avea Pan!. ..

sau chiar în lemn. cum sunt astăzi. Naiul în limba elină se cheamă Sirinx. aceste herme au fost aşezate la graniţe şi la porţile oraşelor. mai ales pentru că era zeul călătoriilor. de la spaima pe care o stârnea nimfelor ce-l întâlneau. Mai târziu. Elinii erau dornici să-şi ridice pretutindeni oraşe. Cu vremea. îi ridicau nişte coloane dreptunghiulare. Ramuri verzi şi cununiţe de pin se puneau la uşile caselor îndoliate. altă pildă de felul cum îşi imaginau cei vechi apariţia diferitelor specii de plante şi copaci. pe drumuri. libaţiuni s-au numit şi beţiile. stă în repaus doar o clipă. şi apariţia instrumentului mult iubit de păstorii elini. 6. sunt multe locuri unde se pun ramuri de pin sau brad la înmormântări. sculptorii l-au dăltuit în piatră. Legenda spune că. într-un chip poetic. Libaţiunile făceau parte din ritualul de închinare în faţa zeilor. Şi-l vezi că aşteaptă să primească numai o poruncă de la Zeus şi să pornească iar pe cale. în care să facă negoţ şi să adune aur. mai ales în Ardeal. O altă operă vestită e o statuie de bronz. înfăţişându-l ca pe un efeb cu trupul zvelt. 4. în marmură. putea să-i călăuzească pe mare şi pe uscat. El era un arbore funerar. Această tradiţie a fost preluată de mai multe popoare. În schimb. numite herme. 5. Ei au născocit această legendă. şi uneori lapte. Pinul pe greceşte se cheamă Pitis. mai ales la încrucişări şi pe lângă poduri. care aveau în vârf chipul lui Hermes. în care Hermes. Pan pe greceşte înseamnă tot. zeul i-a ajutat pe atenieni să învingă la Maraton şi-n alte bătălii. în acelaşi timp. cu chip surâzător. după numele închipuitei nimfe. 2. Panică înseamnă teamă. prin care îşi explicau. care se făceau în cinstea zeului Dionisos sau Bachus. provocând panică între perşi. atât de popular astăzi la noi – naiul. Romanii l-au numit Faun pe zeul Pan. după cum socoteau ei. fugă dezordonată. cu foşnetul lor misterios. jertfite. 3. Trestiile de pe malul apelor. strălucitor de frumuseţe şi vigoare.. Zeul Hermes se bucura de multă simpatie la vechii greci. în amintirea legendarei Pitis.156 Note: 1. Se turna vin sau apă. Iar Hermes. La noi chiar. Cea mai frumoasă operă din toate este aceea pe care însuşi Praxitele a dăltuit-o în marmură de Paros. Se pare că panică e un cuvânt care vine de la Pan. Aceste herme ţineau loc de indicatoare sau tăbliţe. Ca să-l cinstească pe Hermes. . înfăţişat cu aripi la picioare.. au aţâţat în mod deosebit fantezia elinilor. pe altarele zeilor sau pe carnea animalelor. El nu avea temple multe în Elada.

Ba. o fi avut şi ea vreo taină. căci oamenii şi zeii erau zeiţei pradă. era să se mărite c-un uriaş.. cât e Zeus de mare şi puternic. şi totuşi. Afrodita i-a tulburat simţirea. şi-n iarba din livadă. pân-atuncea ascuns şi amorţit.. pesemne.. în râuri tumultuoase sau în cuiburi de păsări.. tu vrăjeşti orice inimi. ce împânzesc văzduhul. orice vieţuitoare. Turmele dau năvală peste păşunea grasă sau trec fluviile repezi.. Puţini zei sunt aceia ce pot să-i stea-mpotrivă. Atena şi Artemis erau netulburate de flacăra iubirii. În mare şi în munte. Orion. Zeiţa vânătoarei. care zăcea acum pe Elbrus. Chiar Zeus. Aceea care primise în grijă de la Zeus iubirea. şi mii de păsărele. Iar Hestia. zeiţă.. Le dăruieşti iubirea. Şi nimfele-i cântau : — În faţa ta.. Pământul îţi aşterne covoare felurite de flori viu colorate.. era zeiţa Afrodita. cât poate el supune pe ceilalţi zei cu pumnul cel încărcat de fulger.. mare taină. năvalnica dorinţă de-a se-nmulţi mereu.157 AFRODITA iaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. se depărtează norii şi vânturile fug. aproape fiecare avea un dor anume.. frumuseţea şi viaţa. Artemis. mărturisesc prin cântec puterea-ţi nesfîrşită. se umple de lumină. Atena avusese cândva o înclinare pentru titanul.1 Apoi cântau puterea zeiţei Afrodita de a pătrunde-n inimi. chiar şi despre ele legendele spuneau că-n mare. cerul se-nseninează. făcând să încolţească într-însele iubirea. Doar Hestia. să-şi părăsească V . greu ferecat în lanţuri. îşi reînsufleţeşte fecunda adiere. stăpân atotputernic. L-a făcut şi pe dânsul. Atunci când se vesteşte o zi de primăvară. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. Zefirul.

eu îndur umilinţe. înmuiate cu vârfu-n foc şi miere. de hore şi charite. În acest chip. purtat de porumbiţe. Simţirea mea zeiască a fost. Zeiţa. şi chiar mai mult ca ei. iar altele de plumb. cu vârfu-rile negre. un simplu muritor. la fel. din Olimp. căindu-se de faptă. va-ntemeia cetatea cu nume mare : Roma. Vroia să îşi ascundă dragostea cu Anhise. Şi-acest voinic. troianule Anhise. după cât se pare.. Zeiţa. Plecă prin lumea largă. preschimbat în taur. pentru asta Zeus îi purta pică zeiţei Afrodita şi. Puterea mea divină îi subjuga pe toţi.. ori de te vei lăuda că eu ţi-am fost nevastă. după voia cerescului său tată. rând pe rând. îl părăsi pe-Anhise. Iar zeul. spunea ea troianului Anhise. poruncind zeiţa să i s-aducă grabnic rădvanul din petale de flori de trandafiri. căci eu însumi greşit-am. la stăruinţa mamei îşi arunca săgeata cu miere sau otravă în inimi de fecioare sau de flăcăi voinici. E .. ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ i bine. Şi. şi de un copil. mânjite cu otravă. Săgeţile lui Eros erau de două feluri : unele făurite din aur. — Din vina ta. să poată şi el râde de slăbiciunea ei. vreodată. târâtă de-o oarbă rătăcire. c-o mână de viteji. vultur..158 tronul şi. ea nu se bucura de înrudirea asta. şi nici n-am îndrăznit să pomenesc de ea. Din dragostea aceasta s-ar fi născut Enea. Acum însă – vezi bine – că nu mai am cuvânt! Nu pot s-aduc aminte toate aceste lucruri. i-a hărăzit dorinţa să se îndrăgostească de-un simplu muritor. El nu îngăduie celor de jos să ştie că zeii pot greşi!. de-a râs o lume-ntreagă. bun de joacă.. eu unisem pe zei cu fete pământene. Copilul se născuse din dragostea cu Ares.. a îndrăgit pe-un tânăr ce se chema Anhise. de ce puneam la cale. ameţit s-alerge. Eros. Căci zeii se temeau. romanii se făleau spunând că sunt urmaşii zeiţei Afrodita2 . zeul neghiob şi ţanţoş al crudului război. mai înainte vreme. Zeiţa Afrodita îl sfătuia pe Eros când să întindă arcul şi-n cine să lovească. urmată de cortegii. Enea. spunându-i la plecare : — De vei vorbi. cuc sau alte animale. pentru că. Purta în mână arcul şi pe spinare tolba umplută cu săgeţi. ca să se răzbune. s-a despărţit de tânăr. Dar. Zeus o să se-nfurie şi te va fulgera!.

I-a mai cerut să-şi puie un strai simplu de tot. ADONIS egenda povesteşte c-odata Afrodita a vrut să-mbrăţişeze pe fiu-i alintat. Tot ce avea lăsase. sau poate fermecat de brâul plin de taine şi plin de amăgiri. cu colţii ascuţiţi. şi fiara. Iar între pământeni nu se găsea nici unul să-i fie deopotrivă. de-astă dată. Ba. uneori. Numai că. un vesel vânător. Era aşa de chipeş vânătorul Adonis. puţin de tot. şiragurile scumpe şi vălurile albe – podoabele pe care i le-admirau toţi zeii. Lui nu-i plăcea găteala. s-a-ndrăgostit de dânsa.. Iubirea-i pătrunsese în inimă. Pe Zeus îl ţintise. vânătorul : — Iubitule. Şi l-a urmat pe-Adonis.. stropită mult cu lacrimi. cu numele Adonis. fără de nici un murmur. te poate sfâşia. fierbinte. cu ghearele-i grozave. care-odinioară îşi petrecea tot timpul doar ca să se gătească şi să-şi pieptene părul. nu ştiu cum o săgeată. spinulele de aur. pe care îl purta zeiţa Afrodita3 . încât a părăsit de dragul lui Olimpul şi templele măreţe. Adesea-l sfătuieşte pe-Adonis. A-nchis o clipă ochii. vreo vătămare. Cum s-a plecat zeiţa. să nu i se întâmple. cutreieră acum pădurile umbroase pe urma lui Adonis şi-i veşnic temătoare. Însă a fost destul ca dânsa să se simtă. cu fiere – în dureri. străbătută de un fior ciudat.. L-a îndrăgit zeiţa atât de mult pe-Adonis. ce se ivea din tolbă. Pe Ares. de asemeni. a atins sânul mamei. feciorul acesta zvânturat nu vrea să ţină seamă nici cel puţin de zei. şi când şi i-a deschis. brăţările rotunde. Şi tot.. Mai ştii ? – ţintit de Eros. cerceii. Ea. încât – precum spun unii – îl întrecea pe-Apolo. fericită .... zeul cel mai frumos. căci Eros era mic. Îşi leapădă din plete podoabele de aur şi îmbracă un hiton scurt până la genunchi. Adonis poruncea. şi i-a cerut zeiţei să-şi zvârle cununiţa din pletele ei blonde. Adonis. tot la fel. pe dată. L . Fii curajos cu iepurii. Iar blonda Afrodita l-ascultă pe Adonis şi face tot ce-i cere. şi jertfele aduse de pământeni.159 Năstruşnicul adesea trăgea la întâmplare şi-mprăştia iubirea : cu miere. Puţin. agrafele. Nici de părinţii lui. Şi chiar pe Afrodita. ori vreo nebănuită primejdie să-l pască pe preadragul ei soţ. un peplon sau un hiton. brâul cel fermecat. cumva. cum îmbrăca zeiţa cea castă-a vânătoarei când alerga prin munţi4 . Eşti muritor.. fereşte-ţi de fiare fiinţa scumpă. i-a apărut în faţă un flăcăiandru chipeş.

Era gelos pe-Adonis. blestemat fii. Da. Te roagă Afrodita. Nu te vârî-n primejdii. Adonis s-avântă după el.. Din văzduh vede locul. se jeluia zeiţa şi se lovea A . De-aceea-l amăgise pe tânărul Adonis. nu pot să-ţi scape viaţa. iubite. cel flămând de sfadă şi însetat de sânge. puterea. frângându-şi trupul pe pieptul lui Adonis. ştiind că-i luase locul în inima zeiţei.160 cu cerbii. grohăind. tu. cel ce nu ai milă!. parcă se-ndârjeşte şi vrea să-i dovedească iubitei. Adonis îşi ridică lancea şi îl loveşte. Fii blestemat de-a pururi.. ce zace lipsit de viaţă-n ierburi. tu...unde se-afla zeiţa.. dar uită de durere.. pornind prin slăvi cu carul cel tras de păsări albe.. Afrodita. Cu colţii lui năprasnici. ţi-e stinsă tinereţea. ţinând în mâna dreaptă o secure tăioasă. nici chipul nu pot să îmblânzească pe fiarele acestea sălbatice. Fereşte-te. Nu te lupta cu leii. Apucă doar să vadă mistreţul cum dispare. lunga-i lance. Aude cum răcneşte Adonis. Isprava-i izbândise şi îi era destul. să-i vină într-ajutor preadragului Adonis. Porneşte prin pădure. haine. l-ademeneşte prin umbrele pădurii. unde îl ucisese. Iar fiara îl priveşte cu ochii mici şi roşii de ură şi de sânge. Coboară ca săgeata.. rânjind cu mulţumire. Nici vârsta ta.. pornise în Olimp. zeiţa Afrodita.. Zeiţa Afrodita abia se despărţise de tânărul ei soţ. mistreţul se întoarce şi-l înfruntă furios. Dar Ares n-aşteptase blestemele zeiţei. în pădure. — Sărmanul meu Adonis. departe mult de locul. Dar nu izbeşte poate îndeajuns de bine. Sărind din car îşi pierde sandalele de aur. Trecând printre desişuri îi iese-n cale-o fiară. Cam mare e mistreţul!. se-mpiedică-ntr-o tufă de trandafir sălbatic. şi-ndreaptă iute carul spre locul bătăliei. Vroia să-l nimicească.. Oprindu-se din goană. Fugind.. Pe faţa lui zeiţa zăreşte nepăsare. Mistreţul.. Cu ţipete de spaimă aleargă către trupul însângerat. voinicia de care e în stare. Ba. CRIMA LUI ARES donis însă râde.. Şi colţii lui sunt parcă pumnale răsucite!. Ares se schimbase într-un mistreţ hidos. şi sângele-i ţâşneşte. când mistreţul îi vâră colţii-n piept. şi-n stânga. la luptă. se repede la tânăr şi îl trânteşte jos. îl rupe-n bucăţele. însă zeiţa ştie că mistreţul e Ares. Un porc mistreţ. cu urşii sau mistreţii. Şi nici nu se gândeşte să fugă de pericol. Ares! ţipa. Apucă doar să vadă. — O. Deodat-aude vuiet. Târându-şi după sine scutul cel greu de-aramă şi suliţa sa lungă.

Şi ca să nu se uite vreodată de Adonis. ca vie amintire a suferinţei mele!. pe vremuri. şi lacrimile sale. tot singur. mai mult de două zile. Şi sângele-i divin a colorat cu roşu imaculata floare. picurate-n poiană.. un artist ce făurea cu dalta chipuri de zei şi oameni. fastuoase. Şi rămânea tot rece.. artistul – căci astfel se numea – nu da nici un răspuns. Iar sculptorul acesta era frumos şi tânăr. şi danturi zgomotoase. precum spune legenda. vreme de două zile. se spulberau pe rând. Purtările acestea îl mâhneau pe artist. din piatră sau din lemn. Era şi parfumată. vorbă gălăgioasă şi lipsă de ruşine. se spune. Adonis!. Nici nu voia să aibă. deşi. îi aruncau ochiade copilele din Cipru. adesea ocrotea pe cei tineri. Virtutea şi credinţa erau înlocuite de nestatornicie şi de uşurătate. pe care s-o îndrăgească şi care să-i rămână soţie toată viaţa. şi-n cinstea lui. trecând pe uliţi. Adonis. iar mamele cu fete de măritat îi tot dădeau târcoale şi îl pofteau la mese şi la alte petreceri. aezii cântau că niciodată nu a putut să-l uite pe soţul său. în schimbul ei găsea privire îndrăzneaţă. Avea o casă mare. Dar el trăia sihastru.161 cu pumnii tremurători în frunte... Fetele. Graţia se pierduse. Nu se poate. Până în acea ziuă. devotată. grădini pline de roade şi flori înmiresmate. şi roşie ca macul. N-am să te las să pieri. Într-adevăr. rămase din trecut. într-un oraş din Cipru6 . Nu vreau s-ascult de legea lui Zeus pentru oameni. căci nu avea soţie. Văzuse că în Cipru bunele obiceiuri. căutau acum ospeţe cam nelalocul lor. şi straie deşucheate. SCULPTORUL SIHASTRU i vieţuia. erau tot mai uitate. altădată harnice. gingaşă. s-au prefăcut în flori. în tristeţe. când le-nfloreau în inimi simţirile alese şi-o dragoste curată. Când s-a-nţepat zeiţa c-un spin de trandafir. S . şi visurile sale despre o fiinţă pură. Serbări numite-adonii5 . din marmură şi fildeş. atâta cât plânsese şi dânsa în poiană. fugind către Adonis. a hotărât zeiţa serbări mari. cu câţiva sclavi ai săi. iubitoare de casă şi modeste. în fiecare an. în flori de anemone. floarea de trandafir fusese numai albă. Acum era şi roză. Vei dăinui de-a pururi. S-a tot jelit zeiţa pe trupul lui Adonis. i-a curs sânge din rană. Dar Pigmalion.

Ba-i dete chiar şi-un nume copilei ce-o crease cu mâna lui.. Însă mult mai frumoasă decât în visul său. Iar când lucra. ovalul lin al feţei şi blânda mlădiere cu care se pleca fecioara către dânsul erau desăvârşite. — Îmi tălmăcesc în fildeş un vis încântător... le răspundea artistul. cu gura tăiată fin în fildeş. artistul se-ncorda. Pe fruntea ei senină citeai neprihănirea. Era cu Galateea. şi fata îi surâdea sfios. Îi luă şi giuvaere. Toţi admirau acum ce dăltuia în piatră. artişti tot ca şi dânsul. şi-i aşternu covoare şi perne peste tot.. Sfârşind apoi cu munca. luând în mână dalta. a privit cu uimire la statuia cioplită din fildeşul lucios. artistul se închise la în atelier şi. Căci statua aceea înfăţişa chiar fata pe care şi-o dorise.. spunându-i frumoasa Galateea. Lucra fără-ncetare. Şi nu mai era singur. Şi nu deschidea uşa.. Lui îi părea că fata-i răspunde : — Da.. Galateea ? Mai poate să cioplească dalta mea o minune aşa precum eşti tu ?. îmbălsămate.. Ei îi spunea acuma tot ce gândea. făcând din noapte zi. Pigmalion. de parcă-l pricepea. zâmbind în zori de zi sub raza purpurie. aşa cum şi-o visase7 . ascultând răspunsul. neîntrecutul sculptor. din fildeş. şi-l întrebau : — Ce tot faci. în fildeş sau în lemn. şi corpul de zăpadă. o fecioară. Pigmalion. C . el însuşi. Gura-i părea o floare. se-apucă să cioplească. Aduse din grădină flori roşii. cum nu se mai văzuse. Veneau la uşă prieteni. Pigmalion alergă şi-i cumpără veşminte. iubite. artistul o întreba mereu : — Tu ce spui. Mâna lui mult dibace cioplea lucruri de artă ce nu aveau pereche.162 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ a să-şi aline dorul de-o astfel de copilă. Dragostea-i da putere şi aripi ca să zboare pe culmea creaţiunii.. mereu închis în casă ?. Şi..

în ghirlande... zeiţo!. întâia oară iese şi-artistul Pigmalion. gătite cu văluri lungi şi albe din pânză străvezie. viaţa.163 STATUIA PRINDE VIAŢĂ enise primăvara. şi eu i-o voi aprinde. şi dintr-o piatră. Iar Pigmalion ridică povara lui cea scumpă cu braţele-amândouă şi strigă cu putere : — Trăieşte Galateea!. Îşi spuse rugămintea. Tobele băteau tare. crengile lungi de mirt şi agăţau în ele trandafiri şi anemone. toţi sculptorii Eladei. Iar fetele. Se-ntoarce şi porneşte înfrigurat spre casă. Eu te-am purtat în suflet şi te-am creat din fildeş.. la care-au fost poftite mulţimile din Cipru. V . Îţi mulţumesc. Eu am pe Galateea cu inima de fildeş. chemând la sărbătoare toţi oamenii din Cipru.. Pe urmă. Şi iată-l! – în mulţime. cu feciorul său Eros. Azvârle-i o scânteie. şi îi sărută faţa şi îi şopteşte vorbe curate de iubire : — Tu ai să-mi fii soţie. Veniseră artiştii din tot cuprinsul ţării. surâsul îl pătrunde în inimă pe tânăr. şi ea-i cuprinde gâtul : — Mult am dormit. Acolo-i Galateea. Iar pielea ei se face mai moale ca mătasea. la fel de nemişcată.. asurzitor... Pe câmpuri viţeluşii gustau întâia oară din iarba cea mustoasă şi mii de zburătoare înveseleau văzduhul cu ciripitul lor. poeţii. deodată Galateea întredeschide ochii şi inima ei bate. Jertfeşte un berbece şi cade în genunchi... să ardă-n vâlvătăi. E tot cum o lăsase în ceasul când plecase spre-altarul Afroditei. Se află tot pe soclu. muzicanţii. se-nţelege. Oamenii începeau să strângă-n coşuri mere şi rodii şi naramze... trânteşte uşa şi intră ca furtuna în sihăstria lui. Cosiţele-s de aur şi ochii de cicoare. A fost şi Afrodita. cuprins de-o presimţire. Iezii săreau zburdalnici.. — Zeiţă! zice el. Chiar au danţat la nuntă. iubite!. cuprins de-nflăcărare. împleteau. căci se-apropia serbarea zeiţei Afrodita. Îţi mulţumesc. Tu-ntruchipezi iubirea.. Începe să alerge. Se-ndreaptă spre altarul de marmură-al zeiţei. În timp ce-i spune astfel. Sosind.. îi spune Galateei. A fost o nuntă mare. Nu vrea să ţie seama că trupul ei e rece. Nici una nu-i ca tine de castă şi gingaşă. puterea suverană ce face să-ncolţească. Se-nghesuie-n mulţime. s-a prăznuit şi nunta. Dar el o ia în braţe. iubire. şi flautul se pornise să sune tânguios.

Un templu fără seamăn şi cel mai drag zeiţei. au slăvit pe-Afrodita.. El a clădit oraşul. Feciorul Galateei a fost regele Pafos. Artiştii. . I-a ocrotit iubirea. Aşa zice legenda. frumoasa Afrodita.164 A fost o veselie cum nu se poate spune. în cânt. şi-n piatră8 . iubirea creatoare. I-a ocrotit zeiţa.. ce poartă-acelaşi nume.. în danţ. Cât ? Nu mai ştie nimeni. ce-a stăpânit în Cipru. zile ferice. Iubirea ce-i cântată şi astăzi de poeţi. Şi-au trăit împreună ani lungi.. dup-aceea. ce şi-o păstrau cu grijă.. şi-unde se află templul frumoasei Afrodita..

2. se trag direct din Uranus. dreptul de a-şi întinde ghearele ei de vultur pestre întreg pământul. pe când olimpienii. care îl răpune sălbatic pe Adonis. şi Romei. fusese purtată Afrodita de Zefir. Ciprul este o insulă din Mediterana răsăriteană. aveau loc în Asia. Acest brâu avea darul de a o face mai frumoasă şi-i da puterea să subjuge inimile bărbaţilor. dealtminteri. Ea se născuse din spuma mării. se trag din titani (olimpienii din Cronos. în frunte cu Zeus. Mai mult. iar hitonul. Afrodita-Venus – sau Venera la romani – era fiica lui Uranus. Ares. adică al cerului. unde. În acest fel justifica familia luliilor dreptul de a stăpâni Roma. cel dintâi zeu al cerului. se trăgea. După versurile poetului latin Lucreţiu. fiind dintr-un neam mai bun şi mai vechi. scurs în apa mării. erau din neamul lui Cronos. Se spune că zeiţa purta un brâu fermecat. la rândul său. cu mare însufleţire. Ele se prăznuiau primăvara. Căci Ares este feciorul Herei. însemna. 7. vechii greci înţelegeau vremea călduroasă. când iarba se vestejeşte şi poamele cad. În legendele eline se sublinia că numai omul înflăcărat de o mare pasiune va putea săvârşi acest lucru. Iar spuma se ivise din sângele lui Uranus. titanul Cronos. Astfel se tălmăceşte şi crima săvârşită de Ares cel crud asupra lui Adonis. şi elinii din Iapet). Afrodita se trăgea din prima dinastie de zei. serbările în cinstea lui Adonis. 4. din care făcea parte şi Cezar.. în urma loviturii date de fiul său. adică din a doua dinastie. aceea a titanilor. scurtă până la genunchi. romanii aveau pretenţii mai mari: ei afirmau că. pe câmpie şi-n florile ce-şi scaldă petalele în lumină. fără mâneci. în vreme ce frunza sângerie este purtată în vârtejuri de vânturile toamnei. Legenda ticluită de poeţi cu atâta meşteşug. ca şi olimpienii. Prin Adonis. livada şi grădina. din ordinul împăraţilor romani. Iar moartea lui Adonis însemna chiar sfârşitul verii. din Iapet (prin Prometeu şi fiul său Deucalion). ei pretindeau că fiul lui Enea. Peplonul era o tunică. şi August. vreme de două zile. . când înfloreşte glia. Elada.165 Note: 1. 3. aduce pustiirea în arbori. după legendă. Tot dintr-un titan. Înţelegeau belşugul de roade felurite. au mai multe drepturi decât elinii să stăpânească lumea. Zeiţa Afrodita întruchipa şi ea. arăta că romanii. Deci. părintele tuturor zeilor. Războiul prăpădeşte şi pârjoleşte totul. care îndestulau ogorul. natura roditoare. războiul. Ascaniu sau luliu – cum îl numeau romanii – era întemeietorul familiei imperiale a luliilor. şi neamul elinilor. nepot al Afroditei. şi jalea Afroditei. în vreme ce elinii se mulţumeau să arate că ei. şi mai târziu la Roma. după legendă.. atunci când se născuse. Atuncea este vremea care aduce moartea comorilor grădinii. 5.feminină. de a schimba materia neînsufleţită în fiinţe vii. prinsă cu o agrafă pe umeri. S-a mai arătat această temă la Prometeu : dorinţa omului de a atinge suprema creaţiune. o haină de lână albă. prin Afrodita. cu secera de diamant. Vremea se înrăieşte către începutul toamnei. 6. Adoniile. Dar Ares mai este în acelaşi timp şi furtuna sau vremea ce se schimbă.

dragostea şi frumuseţea. Praxitele. aceea care întruchipa. Scopos. a dăltuit adevărate poeme în piatră.166 8. pentru elini. Se pare. Aflată astăzi la Luvru. ea stârneşte uimirea tuturor prin perfecţiunea cu care a fost creată. spre slava Afroditei. Aceasta din urmă a fost aflată de un ţăran în Milo. pe când îşi săpa ogorul. Marmure vestite sunt : Afrodita de Medicis şi mai ales cea din Milo. unul din cei mai mari sculptori ai antichităţii. o insulă din roiul de Ciclade. . că această statuie ar fi opera unui alt mare sculptor grec.

Şi buzele!. ce-şi arde limpezimea sub soarele amiezii. din dumbrăvile sfinte. Şi dinţii : stropi de lapte. rostindu-i pe-ntrecute fermecătoare versuri : „De-ai fi printre zeiţe. Obrajii-i erau rumeni. un rege şi-o regină care aveau trei fete.. fireşte... ele-ar păli de ciudă. în botişor de ciută. erau în schimb aduse ca daruri pentru fată. lăudându-i frumuseţea. din temple şi sanctuare.. Iar graiul ei. ce suge-ntâia oară... ar fi un strop de apă lângă un lac de munte. un cântec. Chiar mândra Afrodita ar fi pe lângă tine o floare vestejită. cum are trandafirul involt. copilă. Î . în Creta.. Tu eşti mult mai frumoasă.. Dar orişicâte haruri aveau primele două. o. nedumeriţi.. Locuitorii ţării şi chiar străini de locuri se grămădeau s-o vadă pe fata cea mai mică a regelui din Creta. Noi nu mai vrem pe alta”. cea mai mică. tu ne vei fi zeiţă.167 EROS Şl PSIHEEA n basm1 se povesteşte c-ar fi trăit de mult. ca un ceresc balsam. De-aceea.. Psiheea. Podoabele de aur. Nici nu puteau să fie ochi mai adânci. că poate să existe o astfel de minune. pământenii uitau s-o mai sărbătorească pe mândra Afrodita şi lăsau să se stingă pe-altarele ei focul. căci tu le-ntreci. le întrecea cu mult. plin de parfumuri. mai galeşi. în vreme ce poeţii se adunau acolo. Din pricina Psiheei. Ce buze!. frumoaso. din proaspătă mulsoare. de mult.. o muzică divină ce farmecă urechea şi-alină suferinţa. Ca rodiile coapte. smulse de pe coloane. Aşa grăiau poeţii.. De-o rumeneală dulce. pe toate laolaltă.

. s-a cam zgâriat la deget. Tu însă fă – prin vrajă – să n-o iubească nimeni. te rog de astă dată să te repezi în Creta şi s-o cauţi pe Psiheea. o marmură cioplită cu mare iscusinţă de-un sculptor cu renume şi. în palatul din Creta. o torţă şi un arc cu săgeţi fermecate : — Tu. Tiptil-tiptil. Parcă vedeau o piatră. dar gândul îi rămăsese-acolo.. flăcăii ce-nainte nu conteneau s-o ceară de nevastă. c-a îndrăgit un monstru şi. totuşi. Psiheea!" Şi.. ce-avea aripi de aur.. După treaba asta.. Dar dibuind prin tolbă. şi..4 PALATUL FERMECAT -a scurs o săptămână.. răzbunarea zeiţei Afrodita va fi îndestulată. nu-i vorbă. acum o priveau reci. mai picură-i în suflet Psiheei şi-o iubire nebună pentru-o fiinţă cu totul decăzută. gândind : . S . găsiseră miri vrednici.. pe genele ei lungi. Lăsându-şi tolba-ncolo.. un osândit de soartă. De-o fată muritoare ?. căci fiinţa mi-e robită de chipul tău. mamă!. copilul meu iubit ?. se strâng s-o tot admire. Îmi împlineşti voinţa... dar totuşi nişte miri de rang înalt : doi regi. ştrengarul s-a strecurat în taină.168 Când a aflat zeiţa. i-a rostit Afrodita cu voce tremurândă. s-a necăjit amarnic şi-a început să strige : — Asemenea ocară ?.. copilul cel drag al Afroditei s-a întors în Olimp... sau cine crezi cu cale.. Dar n-am să trag săgeata cu fiere şi otravă. fără viaţă şi fără de simţire.. cam bătrâni... Şi Eros a vrăjit-o pe fata regelui. nătângi.. astfel. surorile mai mari. chiar în iatacul fetei. Afrodita ? Şi. precum făgăduise zeiţei Afrodita. să caute o săgeată cu care s-o ţintească. Noaptea era senină şi-o rază de lumină – trecută prin frunzişul cel des de la fereastră – o săruta pe pleoape... Cum îndrăzneşte ea să fie mai frumoasă ca mine. o privea pe Psiheea nesăţios. căci oamenii. Părinţii mândrei fete erau nedumeriţi. O vei găsi uşor. Iubirea pentru fată l-a şi cuprins pe Eros. la fecioara Psiheea. A zburat prin văzduhuri şi-a poposit în Creta. sau un an... Şi feciorul şi-a-ntins aripi de aur3 . — Atâta ţi-e porunca ?. zeiţa Afrodita l-a şi chemat pe Eros2 .. o lună. căci celelalte fete. odată cu-nserarea. — Nu. copilul năzdrăvan. precum hărăzise zeul iubirii. înfuriată groaznic. fructe – toate – să-mi fie smulse oare de fetişcana asta ?. Eros.. flori. Era-n Olimp. Cum de o rabdă cerul ? Şi darurile mele. pe care o iubea. jertfe. — Da.E săvârşită vraja : n-o mai pot dezlega. Vreau s-o hulească lumea şi să râdă de ea.. ce-mi asculţi porunca fără de şovăire.. De. suspinând.

călăuzindu-i paşii. în locuri neştiute de oameni până-atunci.. De vrei. fructe gustoase : rodii. te-aşteaptă o baie minunată. prin încăperi. vinuri întăritoare. În preajmă dă cu ochii de un palat măreţ. ce-o să te răcorească după atâta zbucium. bătrânul rege s-a dus la un oracol. un om. să-ntrebe pe Apolo ce are de făcut. şi-n aramă. şi-acolo – ce să vadă ? O boltă minunată. şi se cufundă-n baie. pătrunde în palat. naramze îi sunt întinse-n faţă. să te împotriveşti poruncii zeilor. tu... puse în mozaic şi-nchipuind din ele figuri parcă pictate. lăsând-o-ntr-o poiană cu ierburi ca mătasea şi flori îmbălsămate. Psiheea nu aşteaptă prea multă îmbiere. frumoasa mea stăpână. ştiind că lasă fata drept pradă unui monstru. Păşind fata cu frică. nu de nuntă – regele şi regina au dus-o pe Psiheea pe vârful unui munte. şi nu-ncerca. bătrâne. O fiinţă fără seamăn. Atunci. veşminte şi podoabe. prin preoţii din templu : — Nu mai spera. prinţesa sta cu spaimă şi tremura ca frunza când vine vijelia. Dar nu-ndrăznea sărmanul să calce-o hotărâre pe care o luau zeii. Şi mii de animale – părând însufleţite – făcute din argint. Şi-n ziua hotărâtă... mărgăritare albe. să ştii că e al tău.. în care sclave cu chipuri nevăzute au picurat esenţe plăcut mirositoare! Şi-o masă-mbelşugată. purtând cu sine focul şi-o armă ucigaşă. ca ginere. în care erau îngrămădite comori nemăsurate de aur. Deodată dânsa simte că bate-o adiere. care o susţineau. După ce se-ospătează. Psiheea e condusă într-o-ncăpere mică. chitre.. într-un cortegiu jalnic – de moarte. tăcută. Poţi da orice poruncă. poftim. Aici au părăsit-o. Coloanele înalte. un monstru rău şi crud. şi-n fildeş. Deci du-o pe Psiheea în vârful unui munte şi las-o părăsită. focoase diamante şi alte multe pietre. ce zboară prin văzduhuri. Vântul de-apus. . ca monstrul să-şi ia prada. cu luciu stins. cu vaiete cumplite. Ce bine e în apa fierbinte. Fata privea uimită.. O fiinţă nevăzută. sculptată cu migală în lemn scump de lămâi. rubine. ce neagră întristare l-a cuprins pe bătrânul părinte al Psiheei. pe o potecă-ngustă. pe scări monumentale.169 Ce bucurie mare ar fi avut părinţii. de care însuşi Zeus se teme uneori. îi glăsuia copilei : — Tot ce zăreşti în juru-ţi.. o luase pe copilă pe aripile lui. Vă-nchipuiţi ce-adâncă. păşind tot mai departe. cum poruncise zeul. împodobeau pereţii. dulciuri. pietre scumpe. tot aşteptând pe monstru să vină să o-nhaţe. dacă şi-a treia fiică şi-ar fi găsit un rost... în vreme ce podeaua părea ca înstelată cu mii de nestemate. Poţi spune orice voie. Rămasă singurică. căci vei fi osândit. Atâta doar că nimeni nu mai călca palatul în chip de peţitor. Apolo i-a răspuns. rege. s-o ducă peste piscuri. va fi bărbatul fetei. Zefirul. erau turnate-n aur.. şi s-au întors acasă.

Se hârjonea cu ele. Până ce el. Toate vor fi. Psiheea le aude şi-ar vrea să le răspundă . îi spune iar o voce. culegând flori şi fructe sau dănţuind mereu. da!. nu ştia cum îl cheamă. cu aşternuturi moi.. Cine să fie oare ? A!. să nu-ncerci să mă vezi.. A stfel s-a scurs şi noaptea. să te căutăm.. Psiheea devenise soţia unei fiinţe ce venea numai noaptea. pe cele două fete.. Să nu ai nici o teamă. căci el şi cu regina s-au ferecat în casă. a auzit din vale nişte voci cunoscute. surorile mai mari. prin poiene. tatăl nostru. ca-nainte. Neobosită. muzici alese îi desfătau auzul! Dar nu vedea pe nimeni. Cu câtă nerăbdare aşteaptă dânsa noaptea! Iar când soţul soseşte.. Nu vor să vadă cerul şi nici lumina zilei. unde eşti ? Regele. ea plânge şi-l dezmiardă. Soţul tău o să vină şi-o să te-mbrăţişeze prin somn. Coruri. O strigă şi o caută : — Psiheea... surioară. se-nduplecă.. — Mai înainte-i spune : — Ştiu că surorile or să te sfătuiască lucruri nechibzuite.. Mai ales nu uita că. ori cobora-n poiană. Nu ştia cum arată.. Sunt ele. cât timp nu pot să afle nimic de soarta ta. Vorbea numai cu umbre. când fata ieşi ca să se plimbe pe munte. şi totul se-mplinea.. A mai trecut o zi. cu pat curat şi alb. şi-l roagă.170 primitoare. în palat. de are înfăţişare frumoasă sau de monstru. stăruieşte. dar fiinţele din preajmă îi poruncesc să tacă.. N-avea decât să-şi spună dorinţa cea mai mică. căci te pândesc primejdii. copilă dragă. Îngăduie ca-n ziua următoare Zefirul să aducă acolo. — Am să-ţi împlinesc voia. I-e blândă sărutarea. Şi altele pe urmă. Intâi să-i ceară voie slăvitului ei soţ. SE IVESC CELE DOUĂ SURORI urmă.. vremea curgea pe nevăzute făgaşe. O vorbă să nu spună. Să nu ai nici o teamă! îi răspunde Psiheea. fugind printr-o pădure. orice-ar fi pe lume. aşa precum doreşti. fata se răsfăţa în voie prin multele-ncăperi ce le avea palatul. care umblau prin munte. Nu le da ascultare. trimisu-ne-a pe noi. în fine. În timpul zilei. stăpâne. Fiinţele nevăzute o culcă pe fecioară în acest pat de aur şi suflă în făclia ce pâlpâia alături. căutând-o pe Psiheea. şi-n zori – când prima rază se strecura-n cămară – dispărea fără . A stat puţin pe gânduri... Dar să nu-ncerci să-l vezi. Dar într-o zi.. — Dormi fără nici o grijă.

mingii. Atunci... Şi dragostea o prinde cu vie-nvâlvorare pentru divinul Eros.. când nu-i de faţă dânsa. coşuri cu flori. cu aspru jurământ. pe perne.. dar nu au timp prea mult. Psiheea. în noapte. Mai bine să-i dăm sfatul să-şi calce jurământul faţă de soţul său şi să-ncerce să-l vadă noaptea. îşi şoptesc amândouă. o Î . Aşa. pădurile şi toată avuţia ce se afla acolo. le şi povesteşte că ei i se-mplinesc toate dorinţele. Psiheea ia în mână lămpiţa cu ulei şi.. Ba. şi braţe nevăzute aduc bucate. Alături are arcul şi tolba cu săgeţi. haine. căci mesele-s întinse şi muzica le cântă... se-apropie de el şi-i luminează chipul. încep să fie roase de o invidie din ce în ce mai neagră. Mă rog. Zefirul se porneşte pe văi şi. pe aripile sale. cercuri de aur. Şi scorpiile pleacă. ha. cercei sau pietre scumpe. Le-aduce la palat. vede pe cele două surori ale Psiheei. Şi. Se uită cu ardoare la el şi se apleacă.. şi să-i privească faţa. Şi noi.. iară în zori se-ntoarce. Acel ce s-odihneşte-naintea ei. O fi voinic şi chipeş. şi-o săgeată o zgârie la un deget. colane. Ce-mbrăţişări! Ce lacrimi! Ce chicoteli! Ce râs!. ascultă şi promite să le urmeze sfatul.. să nu-ncerce să-l vadă.. E-naripatul Eros. Ba. Noi o credeam pierdută.171 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS n ziua următoare. cu-obrajii ca bujorul. Acesta-i un balaur.-nfricoşată. pe când el doarme. de parc-ar fi regină. afară de aceea de a-şi vedea bărbatul . dornică să-l sărute. pe vârfuri.. Surorile se miră şi vor s-o iscodească. Tocmai ei ? Cea mai mică ?. când soţul doarme dus. târziu. Sigur c-o s-o mănânce şi pe soţia sa.. Ha. când doarme el. neghiobi şi şubrezi. iar sora cea mai mică rămâne la palat. orice poftesc l Surorile Psiheei.. În fiecare seară vine dintr-o pădure şi trece înot râul. ne mâncăm tinereţea. Ea îi atinge arcul şi tolba. s-aprindă o lămpiţă noaptea. Bărbatul său. când o să aibă poftă. n-o vezi ce se-ngâmfă ? Ne-arată toate cele. Ca să se-n-credinţeze.. Sclavele nevăzute le-n-treabă de porunci.. şi cum el i-a cerut. Neruşinata!. Şi ea ? Ce bogăţie. e monstrul cel mai dulce şi mai frumos din lume. cu soţii noştri bătrâni.. Şi nu sfârşesc prea bine să spună ce doresc. la-nceput bucuroase c-o revedeau pe fată. Şi cele două scorpii o sperie pe Psiheea. pesemne. grădinile. iar noi nişte sărmane şi umilite sclave. surioara noastră va pierde din trufie. dintr-o dată. uşurel. E straşnic planul.. hăt. — Ce zici ?. o fi vreo zeitate. Îi spun că nişte oameni i-ar fi văzut bărbatul. Căci el o să se-nfurie şi o s-o pedepsească. Psiheea le arată palatul fermecat şi sălile în aur şi arginturi. cu bucle lungi de aur pe umerii de nea.

sete şi piedici cu duiumul. nu vreau. Şi. şi plângea : — Ce-am să mă fac. merge. mâhnită. O roagă pe zeiţă. însemnele puterii.. voi avea un prunc. Şi plecă. Afrodita. nu-i ia durerea-n seamă. Dă-mi arcul...172 picătură încinsă de ulei se scurge din lămpiţă. căci dânsa ocrotea familia.. Eros ?. Aşa ne-am înţeles ? Ei bine... aleargă-n templul Herei. Dar nimeni n-o ascultă. tot fata-i mai frumoasă.. — Tu eşti o muritoare. Dar el se saltă sprinten şi zboară pe fereastră... căminul. mama lui Eros.. şi…Eros. făclia.. ba încă socoteşte să plece spre zeiţa iubirii. Duşmana mea de moarte ai luat-o de soţie ?. Psiheea şi pornise pe munte. Îl atinge pe zeu.. căci te iubesc.... pe cât eşti de frumoasă.. şi dânsul e un zeu.. tot. şi te iubesc atât.. grădinile.. Ajunge la palatul zeiţei Afrodita şi-i spune umilită : — Tu eşti. zeul intra-n Olimp şi mândra Afrodita îi ieşise înainte şi îl certa cu asprime : — Necredincios!.. ci sclav! PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI e când frumosul Eros era închis în casă. Peste puţină vreme şi eu am să fiu mamă. Imploră şi pe-alţi zei. Unde te pot găsi ?. El. eu... e gata să-l sărute cu buzele fierbinţi.. îndură suferinţe.. Psiheea-nmărmurită aude numai glasul lui Eros. — Nu. Silit de legi divine.... Nu ştii că însuşi Zeus a părăsit atâtea şi-atâtea pământene ? Nu mai gândi la el. aripile.... Palatele de aur.. şi foame. în vreme ce cu ochii îl roagă de iertare..... De ură-nverşunată. merge. făcându-i o arsură pe pielea delicată. pădurea.. izvorul.. Fii bună deci. năzuind un sprijin. o. Nu mai eşti zeu. Sunt singură. se trezeşte... Viclean!. Psiheea nu se lasă. rostindu-i printre dinţi : P . Ea doar ocroteşte dragostea pe pământ. care-i spune : — Mi-ai fost atât de dragă! Dar prin nechibzuinţă.. acuma m-ai pierdut. Zeiţa Afrodita priveşte spre Psiheea. şi frig. soţul meu.. îi răspundeau mai toţi. zeiţa se încruntă. Dar după-atâta trudă. căci nu sosise timpul ca să mă poţi vedea. Eros.. zeiţă.. zeiţă.. dă-mi şi tolba.. strigă fata... Numai că el zburase şi n-o mai auzea. dispar. pentru asta te voi închide-n casă. căci n-o să-l mai revezi. S-a dus pe totdeauna... O vede pe Psiheea plecându-se asupră-i ..

şi luă ea însăşi biciul. Se spune despre Gheea. căci plec la un ospăţ. dorinţa de-a-l mai vedea pe Eros i-au dat Psiheei vlagă să treacă prin primejdii. în cutioara asta. Îi dete o movilă înaltă de seminţe. poate mai mult ca mine ?. grămezi.. Când se sfârşi cu munca. o puse şi la muncă. îi spune Afrodita. Îi sfâşie veşmântul.. şi pleacă iar N . însângerată. Luaţi-o şi biciuiţi-o. Se luptă îndelung să intre în regatul cel misterios al morţii. domolindu-l pe monstru cu nişte turte dulci. CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES eîmpăcată încă. Dar nici aşa zeiţa nu se milostivi. poate mai mult ca zeii.. şi cere-i Persefonei... să biruiască totul şi să-mplinească voia geloasei Afrodite.. necum. Să vină două sclave : Grija şi Întristarea!. mama soţului meu. Pe-aici trecea un fluviu care curgea spre Tartar. Străbate peste fluviul. pe soiuri. balsamul ce ţi-l cere. pe mine. Erau acolo boabe de mac. grâu... pe unde treceau morţii. Şi trece chiar de Cerber. Şi cum. îi porunci să plece într-o pădure deasă. Dar ştiţi. linte. zeiţo. Şi-o roagă : — Dă-mi. fasole. că ea era zeiţa ce-o ajuta pe fată să treacă prin primejdii.... gingaşa lui soţie. zeiţa îi mai cere să plece şi-n ţinutul lui Hades. Cată să vii degrabă. Balsamul mă va face pe mine mai frumoasă. cum se cuvine! Sclavele o înşfăcară şi-o biciuiră straşnic. unde păştea o turmă de oi – turbate toate – ce-i omorau pe oameni. zeiţa frumuseţii ? Vrei să mă faci bătrână ? Tu. Porneşte iarăşi fata. ce eşti vinovată că te-ai născut frumoasă. cel cu trei capete. o trase de cosiţe şi o bătu la sânge. de câinele lui Hades. şi să-i aducă lână. copila ajunge şi la tronul zeiţei Persefona. O-nvineţiră toată. orz şi alte feluri şi-i spuse să le-aleagă grămezi. Dar dragostea.) Pe urmă o trimise în vârful unui munte. strămoaşa tuturora.. — Te du-n regatul morţii cel cârmuit de Hades.173 — Vrei să mă faci bunică. Şi-i porunci s-aducă un şip umplut cu apă. Afrodita... frumoasa Afrodita! Persefona primeşte să-i umple cutioara cu balsamul cerut. păzit cu străşnicie de sute de balauri. ce străjuia cu colţii lui cumpliţi acest ţărm al tristeţii. să-ţi umple cu balsam cutia asta mică. sub pământ. (Lâna era de aur. Apoi.

. Psiheea-ntredeschide capacul. eu am s-o fac zeiţă. Balsamul din cutie e numai pentru zei. cum este Eros. răspunse Zeus. călătorind pe drumuri.. ştiu bine. sosită în rădvanu-i din flori de trandafir.. Şi zboară zeul Eros drept în Olimp şi spune : — O. O. Nu-ngădui. se frământa Psiheea. Tu du-te cu balsamul.. şi-apoi să caut mijlocul ca să pătrund la el. ZEUS HOTĂRĂŞTE… D : ar Eros. Mama mea.. Cât de puţin. rosteşte zeul Eros. Numai că din cutie – aşa cum uneltise zeiţa Afrodita – iese un abur negru. să te privesc. stăpâne! Psiheea nu-i zeiţă. E vremea să-l însori.. Zeus. binişor. — Ba da.. Nu te mâhni. nu poate face nuntă cu ea – o muritoare. şi fata cade jos. Aburul o-mpresoară şi el aduce somnul cel fără de sfârşit.. care-a făcut şi face atâtea nebunii. Şi ca să fie demnă Psiheea de un mire ceresc.. în sala de consiliu. — Nu.. văzându-mi chipul. de-aş putea şi eu să folosesc balsamul! Puţin. cum este Eros. — Şi eu. Tu eşti oare!.. Am băgat eu de seamă unde l-a-nchis zeiţa. mânată de iubire..174 Psiheea.. „E pentru zei. şi-ncearcă să surâzi.. Mai stai.... Deci m-ai iertat ?. şi cerceta cutia.” Şi tot gândind în sine.. tu ce lumea o cârmuieşti din slavă. dar nu-i timp de pierdut. aproape fără voie. să mă-ndrăgească iarăşi. Eu plec către Olimp. Afrodita.. la plecare. îndură-te de mine şi de iubita mea. de-atâta vreme de când ne-am despărţit. Adună în cutie aburii grei ai morţii şi fata se trezeşte — Iubite. Mai stai. să-l ducă Afroditei.. ce văzuse prin vrajă toate astea. o sfătuise bine : — Să nu deschizi capacul. şi-un zeu. nu mai aşteaptă mult. nu. Şi Zeus porunceşte lui Hermes să adune. Iar el. Să mă fac mai frumoasă decât mă ştie Eros. Să vină şi Psiheea.. le smulge şi s-avântă printr-o fereastră-afară. este pe urma noastră. Psiheea dragă.. şi cum aflase locul unde-i ţinea zeiţa aripile şi arcul.. Zeiţa. E vremea să astâmperi pe-acest copil zburdalnic. frumoaso. pe zei şi pe zeiţe. strigă din urmă zeiţa Afrodita... Căci am atâtea lucruri să-ţi spun.. Ajunge la Psiheea. Şi-i dă fetei să soarbă din cupa lui de aur esenţele .

le glăsuieşte dânsul. Şi Eros cu Psiheea au făcut astfel nunta..175 divine : ambrozie şi nectar. puteţi să-ncepeţi nunta şi să vă veseliţi. rămânând amândoi fericiţi în Olimp.. Vă porunceşte Zeus!.. — Rămâneţi împreună necontenit de azi.. Iar voi.. zei şi zeiţe..5 .

Fără îndoială că această operă. pentru grecii vechi. a fost răpită de romani din Elada. Alte opere îl reprezintă pe Eros în mână cu o torţă – torţa care trebuia să înflăcăreze dragostea oamenilor. pot îmblânzi o fiinţă oricât de cruntă. poate muiată în miere şi foc. şi ajunge în Olimp. grecii şi l-au închipuit pe Eros ca un tânăr înaripat. ca s-o urce în Olimp. Eros. Tot în Capitoliu se găseşte un preaminunat grup de marmură care-i înfăţişează pe Eros şi Psiheea îmbrăţişaţi. pictat de artistul Louis Gérard. cea dintâi zeiţă. vrând adică să sugereze că dragostea cea frumoasă trebuie cucerită. poate în otravă şi venin. reprezentate prin liră. Eros. care uneşte fiinţele perechi. Psiheea. Tema a fost reluată de către alţi scriitori şi. . Aici Eros. Basmul despre Eros şi Psiheea a fost povestit cu multă vervă şi fantezie – probabil după o veche legendă elină – de către scriitorul Apuleius. poetizând legenda. numai forţa universală. şi anume că dragostea nu poate dăinui. dându-i drept părinţi pe Afrodita. pe care o gustau numai zeii. frumuseţea Afroditei cu dorinţa de cucerire a lui Ares. cuprinde pe Psiheea. după ce el îi ţintea cu săgeţile. El a unit-o pe Gheea.176 Note: 1. Mai târziu. cel dintâi zeu. Arătau în acest fel că simţămintele. pe draga lui soţie. zeiţa dragostei. El are un arc. înaripatul. Lui Eros însă nici că-i pasă de cele care vor urma. Un zâmbet şăgalnic îi luminează faţa şi toată frumuseţea ce i-a fost dăruită de Afrodita. cu Uranus. 2. a inspirat nu numai pe poeţi. ci şi pe pictori şi pe muzicieni. În Capitoliul din Roma se află o statuie cioplită din marmură pentelică de faimosul Praxitele. săvârşită de un artist necunoscut. un giuvaer de piatră. Cupidon sau Amor – cum îi spuneau romanii – este înfăţişat ca un tânăr cu pletele încreţite şi aripile pe umeri. în opera sa „Măgarul de aur”. De aceea vechii meşteri îl înfăţişau adesea pe Eros călare pe un leu. într-atât este de armonioasă marmura dăltuită. Această alegorie are un tâlc. din care este gata tocmai să tragă o săgeată. cum credeau elinii. Întruneau astfel în dragoste. prin Eros. Într-un frumos tablou. perechi. dragostea. în chip poetic. la început era. sub diferite variante. se tâlcuieşte prin suflet. Dar şi sufletul se înalţă prin dragoste. zeul luptelor nesăbuite. adică în locul unde se găsea fericirea desăvârşită. care se găseşte la Luvru. 5. în limba greacă. ţinând în mână o liră. este înfăţişată această poetică alegorie. 4. dacă nu e însoţită şi de o simţire adâncă. a pătruns în folclorul multor popoare. 3. Opera. şi pe Ares. făcându-le să se înmulţească.

ştiau că-şi datoresc această fericire nimfelor nereide. Însă de-acolo zeul pleca adeseori în carul său de aur.. se avântau cu toate să scape corăbierii. erau nişte copile de-o bunătate rară.. Odată. Aproape nu-i poveste legată de Poseidon fără să fie vorba.177 POSEIDON ŞI AMFITRITA alatul lui Poseidon1 . Iar când zeul Poseidon cutremura adâncul de ape mişcătoare şi îneca sub valuri triremele eline. P . Fiindcă zeul Poseidon crease cândva calul4. care-şi avea palatul în apele Egeei. cumva. numită Amfitrita. tras ca o vijelie de zeci de cai sălbatici. o nimfă oceanidă. îl îndrăgea nespus. De-altminteri în legende se spune că Poseidon şi-a cucerit soţia cu ajutorul unor preacredincioşi delfini. în număr de cincizeci. despre delfin. lunecând prin valuri. Nimfele nereide. alt zeu bătrân al mării. zeul care purta în mâna lui triena2 -. Ele-i purtau pe braţe şi-i aruncau pe ţărm. Le mulţumeau cucernici şi le zvârleau ofrande în valurile mării. se ridica-n Egeea3 . În urma lor săltau cetele de delfini şi alte animale din apele marine. văzuse într-o ceată de nimfe nereide o tânără fecioară. delfinul care zburdă mereu voios prin valuri şi saltă şi se joacă şi face giumbuşlucuri. nimfele nereide plângeau înduioşate şi. Dar şi mai mult iubea delfinul. Mama lor era Doris. şi tatăl lor. pe când zeul se preumbla pe mare. Nereu. Când se trezeau sărmanii şi se vedeau trăind.

. şi zeul se oprise... şi-a spus în sine zeul. barba-i zburlită şi-nţesată de alge şi de scoici şi fruntea-ntunecată şi pletele-i albastre s-or fi zărit cumva. cum s-a-ntors Poseidon la dânsul la palat. însă. Iar ea. îmi întăresc domnia. c-o fire-atât de aspră şi-un glas răsunător ?... Dar zeul din Egeea. Pesemne. ce-i aduceau.. de marmură... în palatul de aur din Egeea!. Nici prin gând nu-mi trece. deodată. A . alge mlădioase şi pietre de mărgean şi o cinsteau pe nimfă. Şi caii lui la fel. Ce fete are Nereu! Mai ales Amfitrita.Şi zeul a zâmbit : Cred că a venit vremea să-mi aduc o regină.. ca să-i dea de urmă. au contenit din danţ şi au sărit în mare. şi asta va fi bine!” Şi. căci stăpânul e supărat cumplit.... Nu.... ca danii.. Ce visare!.. izbind-o neîncetat de stânci. căci îi cunosc puterea.. când tropotesc prin valuri şi-aleargă şi nechează. blândă din fire.. Copilele danţau într-o insulă Naxos.. ce este atât de mânios. Răspundeţi. Şi ca să scape. „Ce cântec!. a trimis peţitori.. . Tridentul lui mă sperie de câte ori îl văd. puse doi delfini. puzderii de corăbii.. la mine.. fata a fugit într-o peşteră albă. vrăjit de melodia ce o cântau în cor.. De mă însor cu dânsa.. între valuri.. dar fata nici n-a vroit s-audă : — Cum ? Eu să fiu soţie acestui zeu. Ia stai s-o mai privesc. Aici veneau noroade de vietăţi marine.....” Şi se uita la fată cu ochii lui albaştri.. vrâstată cu vine de argint.178 URMĂRIREA NIMFEI cum însă Poseidon zărise pe-Amfitrita cu toate celelalte surate ale ei. Nici nu vreau să-l văd. Şi-o zguduie. le ocrotea pe toate aceste vietăţi ce locuiau prin mări. Căci altminteri stăpânul va aduce prăpădu-asupra voastră.. scoici.. tăioşi cum e oţelul. Voi nu vedeţi cum marea se zbuciumă de-atunci ? Poseidon o loveşte cu furca sa mereu.... Căci nimfele. o căuta şi. ce înotau prin ape şi-i întrebau pe toţi : — N-aţi văzut-o pe nimfă ? Nu ştiţi pe unde e ? Pe unde se ascunde copila lui Nereu ? Răspundeţi. Poseidon. Nu. Iar nimfa cea frumoasă e fata lui Nereu. şi sfarmă.

şi se părea că totul s-apropie de sfârşit. Nu li se vedeau ochii şi îşi aşteptau moartea. unde domneşte Hades.. P . În zadar o căuta. în noapte. pornind spre ascunzişul copilei lui Nereu. Ba chiar s-o şi peţească. o meduză. încât se zguduiau şi apele şi munţii şi Tartarul cel negru. căci nu dădea de dânsa. Jivinele din apă.. noroade-notătoare de peşti şi raci şi broaşte şi scoici şi câte toate se ascundeau în grote. Şi-a pus pe umeri haina de purpură brodată cu aur şi argint. insule şi maluri. Numai că-n zorii zilei pornise iar s-o caute pe nimfa Amfitrita şi. Delfinii. careva.. A ridicat tridentul. s-a potolit Poseidon pentru puţină vreme.. aşa-şi trântea tridentul. Abia târziu. se pitulau de spaimă prin pietre şi nisip. s-a-nveselit nespus. Poseidon. când hăurile mării primiseră atâtea corăbii călătoare. a scufundat din nou. şi-a spus unde e fata şi că-şi are sălaşul în peştera aceea de marmură. vrâstată cu vine de argint. Iară pe fruntea arsă de vânturi şi furtuni şi-a aşezat coroana. de mânie. şi nimeni nu ştia unde şedea pitită. Dar poate Amfitrita a fost şi ea vestită că zeul îi aflase locul de adăpost. un peşte. au şi pornit înot.. nici de data asta neizbutind s-o afle. credincioşi. cineva a vorbit – un şarpe.. Poseidon. ca să-şi pieptene părul albastru. delfinii ageri s-au hotărât din nou s-o caute pe Amfitrita. Şi-a curăţat şi barba de scoici şi de nisip. Încât zeul Poseidon venise în zadar. corăbii. să aducă iute ştirea. şi apa acoperise ţărmul. sub furia lui. şi s-a ascuns mai bine. aflând vestea. încâlcit. Atunci. părăduind ţinuturi şi înecând sub ape oameni nenumăraţi.179 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE oate mai mult de frică. într-un cotlon al mării.

. de salturile repezi ce le făceau delfinii. Palatele de aur. Era.180 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA i au pândit şireţii când nimfa – mulţumită că zeul a plecat – ieşea pe ţărmul mării să se-nsorească o clipă. Şi ce fecioară oare nu s-ar simţi-ncântată să-i fie lui domniţă.. de milă pentru oameni – pe cât spune povestea – s-ar fi înduplecat. un mărgăritar mare. cleştar şi diamante. şi monştrii au pornit.. plin de fală şi plin de mulţumire... Nedumerită încă. frumoasa nereidă. să ştii. cu glasul tunător. deodată se trezeşte c-o piatră azvârlită de un delfin. au spus dânşii – în limba lor. preafrumoasă nimfă. după stăpânul Zeus. fecioară. ce-mprăştia lumină pe toată coasta mării şi o umplea de vrajă. Sfârşindu-se cu nunta. precum se spune. a strâns în mână frâul. a-anbiat-o să vie alăturea de el5 . c-o strălucire vie. unde s-a făcut nunta. carul de sărbătoare cu care trecea zeul peste aria mării. purtată tot de-un monstru. sfă-râmă şi insule. au munţi de avuţii. În jurul lor săltau nimfele nereide. cântând cu toate-n cor. delfinii s-au apropiat de coasta unde – în iarba verde – se odihnea fecioara. Delfinii l-au vestit îndată pe Poseidon că nimfa se-nvoieşte a fi soţia lui. şi tot ce vrea din lume Poseidon dobândeşte. Căci el te vrea soţie. fecioara nereidă aude pe delfini : — O. şi ţărmuri şi numai tu. Auzind vorbele ce le rosteau delfinii. de tumbele ghiduşe. în vreme ce cortegiul avea în fruntea lui pe oceanida Doris. Ascultă-l deci. şi ea nu-i întrecută decât de dragostea ce-o are pentru tine. Zeul s-a repezit spre peştera în care s-adăpostea mireasa şi. în iarbă. copilă. cel mai bogat din lume. în cinstea Amfitritei. Astfel au mers cu fală şi-au intrat în palatul puternicului zeu. aflate în Egeea.. îndurerat. Blestemele-or să cadă asupra ta. — Mărite. Ea ridicase capul. De nu primeşti. Jucându-se. Privind astfel spre dânşii. Ea sa urcat în carul tras de-o sută de monştri. stăpână peste ape ? Asemenea iubire nu mai găseşti în lume. vrăjită fără voie de jocul cel zburdalnic. Dânsa ducea în mână făclia cununiei. Poseidon. au venit la Poseidon cei doi delfini isteţi ce peţiseră fata. Puterea lui e mare. stăpânul nostru este. Poseidon. şi fă cu dânsul nunta. desigur – când ne-ai trimis în S . ţinând în braţe lire. ai să fii vinovată faţă de zei şi oameni de-o astfel de năpastă. de spaimă pentru dânsa.

În acest zeu. Avea o faţă neagră şi mare cât o casă şi-un singur ochi în frunte. În mâini purta ciclopul un trunchi enorm de pin. i-a dat răspuns îndată trufaşul său fârtat. ţintuindu-i pe boltă. o nouă constelaţie : a celor doi delfini! — Să fie precum vrei.. nimfe şi mai ales copile de simpli muritori. sau. suflând în scoică. Dacă intra în mare.. cleştar şi diamante. nu i-a păstrat credinţă frumoasei Amfitrita. apa îi ajungea abia la mijloc. doar părul i-era verde şi-ncununat cu trestii. Poseidon. ce se numea Toosa. mireasa-i lângă tine. Aşa spuneau elinii că s-a ivit pe boltă frumoasa constelaţie a celor doi delfini. ca Apolo şi ca atâţia alţii. ai zis cu voce tare că ne vei da la nuntă răsplata cuvenită.. CICLOPUL POLIFEM stfel şi-a văzut zeul stăpânitor al mării dorinţa împlinită. Acum o aşteptăm. Fireşte. din apele Egeei. din creştet până-n brâu. Poseidon dobândise pe-acest fecior cu-o nimfă. a glăsuit Poseidon. El era. Triton a fost acela care. dintre zeiţe. Şi şi-a întins tridentul. când s-a sfârşit potopul. marea se-nvolbura. Era urât ca moartea. urla înverşunată. Pe urmă Amfitrita i-a născut lui Poseidon un fecior cam ciudat. ce geme mânioasă. Ca Zeus. Dacă sufla în scoică. furtuna se potolea pe loc. să găsim locul unde se-ascundea Amfitrita. marea dezlănţuită. Răsplata o veţi primi pe loc. dânsul a mai avut şi-alte zeci de soţii. elinii vedeau însăşi furtuna. alături de-Amfitrita şi tatăl său. ce se numea Triton. pentru zeul stăpânitor al mării – ca Hermes pentru Zeus – pristavul de credinţă.. după nuntă.181 lume. ce parcă scânteia. De-aceea locuia. a rechemat la matcă puhoaiele hoinare din râuri şi din mări. — Cuvântul mi-l voi ţine. mărite. lovindu-se de ţărmuri. pe nimfa Amfitrita. eroi şi-alteori nişte monştri. Şi el avea o scoică mare şi răsucită. El era de-o mărime de-a dreptul uimitoare. alteori. Dintre monştrii aceştia cel mai cunoscut este uriaşul Polifem. Pitici păreau uriaşii pe lângă Polifem. slăvite. Triton era ca zeii. ca toţi zeii. şi i-a strigat lui Zeus : — Îngăduie. De la mijloc încolo feciorul lui Poseidon era ca un balaur. făcându-şi-o soţie pe fata lui Nereu. A prins pe el delfinii şi i-a zvârlit în cer. Căci uită-te. Poseidon. Din încuscrirea asta s-au născut regi. în palatul de aur. ce-i A .

lăsând naiul.. Nici Zeus n-are. aproape să le frângă. Căci partea cea mai mare din aceşti munţi e-a mea. Am vii care dau struguri ca aurul de galbeni. silindu-se să-i placă. un trup atât de falnic şi nişte plete dese.. şi turmele. Şi-n pomii mei sunt fructe ce-atârnă greu pe ramuri. la poalele colinei.. ce intră până-n mare. Mai zveltă ca aninul. Mai moale decât puful de lebădă. ce umplu păşunea şi pădurea sau sunt închise-n peşteri. un păstor. eşti mai nepăsătoare decât aceste stânci. într-o zi. cu mâna ta.. îşi pieptănase părul – ce-i spânzura în viţe sălbatice şi negre – cu grebla lui uriaşă. se-ntâlneau Galateea şi cu păstorul Acis.. de mult.. ca floarea de măslin şi mult mai dezmierdată ca rodul din grădini. Nimfa însă era tocmai atunci cu Acis la poalele colinei. şi se ferea de monstru. Eşti mai îmbietoare decât soarele iarna sau decât umbra vara. Din-naltul munte Etna se desprinde-o colină. nu-ţi va lipsi nimica. de crudul Polifem6 . să o ademenească pe mândra Galateea. ai pricepe că ai greşit. Nu te gândi că părul ce-mi creşte pe tot trupul . dacă m-ai cunoaşte mai bine. Dar tot tu. Căci n-avea nici o milă uriaşul Polifem. Vroia să pară chipeş. Şi-n locurile-acestea. Eu mă cunosc mai bine. Vuiau în zare munţii. îndrăgostit de nimfă. Atât că Galateea iubea. unde nu simţi căldura în vara arzătoare. În ei se află peşteri ce sunt tot ale mele. care-mi umplu livada şi licăresc prin arbori... De-aceea. Mai dulce ca un strugur.. fecioară. Stăteau ades de vorbă şi-şi făureau tot felul de planuri minunate.. Galateea! Nu mă dispreţui. Ridică-ţi dară capul din valuri. şi-atât!. Numai că. poate. fugind din calea mea mereu. Mai rumen ţi-e obrazul ca mărul pârguit şi eşti mai majestuoasă ca trunchiul de platan. Ah. Din sân îşi scoate naiul. care îmi cad pe umeri.. vâna sălbăticiuni şi-i omora pe oameni. Galateea – căci astfel se numea – era mult mai frumoasă chiar decât Amfitrita.. o fiică-a lui Nereu. şi marea. încâlcită – plină toată de spini – c-o seceră-ascuţită.. Şi-şi retezase barba murdară. Pomii cei plini de roade vor fi numai ai tăi. parc-ar fi o pădure. Tu însăţi vei culege. Mai surdă decât marea.182 slujea de măciucă.. şi fragii ce se află-n pădure şi coarna ce se coace în toamna-mbelşugată şi prunele zemoase. Galateea. ascunsă undeva. Iar faţa lui hidoasă şi-o oglindea într-una în ape cristaline. a început să strige spre valurile mării : — Mai albă eşti.. Monstrul acesta groaznic voia să se însoare c-o soră-a Amfitritei. Dar fiul lui Poseidon. Polifem nu ştia că nimfa e pe plajă. De vrei să-mi fii soţie. pe Acis. Legenda ne arată că fata. nici frig în toiul iernii. vor fi tot ale tale.. o socotea în mare. Doar mi-am văzut icoana în unda verde-a apei şi mi-a plăcut de mine. Polifem se coboară din munte pe colină.. Vedeau şi-auzeau totul. şi începe să cânte. Cu-a-ceasta-şi mâna turma.. pe care şi-l făcuse dintr-o sută de trestii. zbuciumată. fierbea de-atâta larmă. Mai proaspătă ca gheaţa. pe-un tânăr. Îşi pune la o parte toiagul său enorm. Avea numai o lege : poftele lui.

Şi-atunci. numit de nimfă : Acis. El prinde-n braţe-o stâncă şi o ridică-n sus. Cine-ar fi cutezat să-nfrunte pe uriaş ? Şi stânca îl zdrobeşte pe bietul păstoraş şi sângele lui curge.. şi fii soţia mea!... Galateea!. din stâncă. ca să-şi pogoare mila peste sărmanul tânăr zdrobit de Polifem. să-l ajute.. îi vede pe cei doi. Ce ? Soarele din ceruri nu este numai unul ? Şi nu le vede toate ?. . Acuma s-a sfârşit!.... Dispreţul tău mă arde mai rău decât un fulger. Copacul fără frunze nu are frumuseţe. dacă vei fi soţia lui Polifem. de pe ţărm... sfârşindu-şi vorba... Numai că Galateea nu cuteza să iasă din mare.. Am doar un ochi în frunte.. Îi vede şi răcneşte : — Aici eraţi ? Mişei!. Şuvoaiele-mpletite s-au transformat în râu. De-acolo. ciclopul Polifem îşi ia din nou toiagul şi porneşte pe ţărm. râdeaţi de mine.. în amintirea celui ucis de Polifem şi-a dragostei pierdute. voi. şi eu care credeam că nimfa mă ascultă.. Ascultă-mi rugămintea.. un râu cu apă rece.... Nimfa se zvârle-n apă.. fierbinte... printre pietre.. Apoi. Să-ţi mai adaug că zeul Poseidon îmi e tată şi că-ţi va fi şi ţie. Dar e ultima oară când vă găsiţi alături. Şi-a implorat pe zei. un izvor.... Acis strigă cu groază : — Ajutor. dar el îmi e destul. şi-n jur au crescut trestii.. uriaşul ?.. Deodată. nici calul fără coamă.183 ar fi o urâciune. Ce-a plâns sărmana nimfă. legenda spune c-a ţâşnit cu putere.

Această legendă este povestită tot în „Metamorfozele” lui Ovidiu. elinii au personificat-o. „Şi cine cârmuieşte oare marea ? se întrebau de multe ori elinii. Dar în acelaşi timp Poseidon putea să şi zidească. Pe o friză din altarul lui Neptun de la Roma şi într-un mozaic de la Pompei se vede scena nunţii zeului mărilor cu fiica lui Nereu. zbătându-se între maluri. 2. se afla Zeus. pe îndelete. când marea se înfurie şi îşi răscoleşte adâncurile. 4. care poate construi tărâmuri noi. care înseamnă stăpânul apelor. Dealtfel. Calul simbolizează. Amfitrita. după credinţa lor. . În urma răzvrătirii lui Poseidon. provenite din sfărâmăturile pietrelor aduse de curenţi. 6. nu era alta mai teribilă decât a mării. Dar tot ea le zdrobea corăbiile. 3. prin saltul său. Romanii l-au numit pe acest zeu : Neptun. el fiind şi zeul cutremurelor. Ea îi purta pe valurile sale. Marea Egee se află în partea de răsărit a Mediteranei. Marea scălda pământurile Ior din toate părţile. nu numai să dărâme. Tridentul este de fapt o denumire latină a trienei. cândva. în legenda lui Odiseu sau Ulise. parcă în tropot. acest fiu al lui Poseidon. Marea. urlând. sau cine este acela care le cufundă ?” După puterea cerului. sus. fără îndoială. dar aici a căpătat chipul unei bătrâne şi rele vrăjitoare. prelungind coastele. în goană.184 Note: 1. izbindu-le de stânci şi învăluindu-le în giulgiul nemăsuratelor genuni. se va mai vorbi. Coama lui răvăşită de vânt. Această legendă nu este altceva decât poetizarea acţiunii mării. împotriva stăpânului Olimpului. Ei simbolizau pentru elini relele pe care le pot săvârşi apa sau unele fiinţe din adâncurile ei. zeul Poseidon a avut şi alţi feciori monstruoşi la chip sau la fire. Această forţă a mării trebuia înduplecată. veghind cu fulgerele în pumni asupra muritorilor. de parcă ar vrea să scape din nişte lanţuri nevăzute. Numele lui vine – după unele păreri – din sanscritul Idaspati. cu apa ei albastră sau verde-vineţie. izvorul care ţâşneşte vesel din clinele muntoase. Cu tridentul sau triena Poseidon putea să dărâme şi munţii. născocind pe zeul Poseidon. Are în el parcă şi rezonanţe din ţipetele păsărilor şi ale oamenilor. se afla marea. Despre Polifem. Cine dezlănţuie deasupra ei noianul vânturilor despletite ? Cine o zguduie până în adâncuri şi o năpusteşe peste ţărmuri ? Cine ridică insulele din valuri. se aseamănă cu valul. spre aventuri şi fapte glorioase. 5. cu forţa ei nemărginită. Însă acolo. De aceea. lăngă ei. în cer. prin depunerea de nisipuri. peste aria mării. zeul mărilor fusese osândit să zidească o cetate. Egeea a intrat şi în unele legende marine româneşti. Nechezatul lui e ca ţipătul furtunii care aleargă. pe vreme de furtună. aşa după cum îl numeşte Homer în versurile sale. care se alăturase Herei. parcă le îmbrăţişa. i-a înfricoşat şi i-a atras întotdeauna pe elini. Troia. Desigur.

Şi-acela care-i supărase mai deseori pe zei pleca în Tartar2 . L egende nu sunt multe despre Hades. În timp ce zeii. nu avea altă grijă decât să cerceteze şi să însemne bine fiece greşeală pe care-o săvârşeau acei de pe pământ. un fel de paradis al desfătărilor şi bucuriei. sub . din marele-i regat subpământean. Hades. cântau şi dănţuiau în râs şi glume. Iar pentru Hades rămăsese locul întunecat şi trist. când împărţise lumea cu cei doi fraţi ai săi. De-aceea. să-şi capete osânda necurmată. în Olimpul lor. numit Infernul1. Venea odată vremea când orice muritor – cum credeau grecii – urma să se coboare în Infern. poate. ţinutul misterios al morţii. Zeus. Ceilalţi porneau – cum vom vedea – spre Insulele fericirii. era cel mai posac şi mai nesuferit din rândul zeilor. păstrându-şi pentru dânsul cerul. numite şi Câmpiile-Elizee. posomorâtul Hades pe tronul lui de aur. pentru că Hades era zeul ne-ndurătoarei morţi şi-al umbrelor muncite. Chiar numele i-l pronunţau în silă. Oamenii nu-l iubeau deloc. îi dăruise marea lui Poseidon. în neguri.185 HADES Şl PERSEFONA pământ. ale norocului şi păcii.

şi-i urmăreau cu multe rele. trecând de locul străjuit de Cerber. cum sunt văzduhurile-n zări. duşi de nevoie prin Elada. Le insuflau adesea patimi ce-i împingeau către pieire şi îi izbeau fără cruţare. Şi. s-o ducă-n tristele adâncuri ale lui Hades.. în veci. putea să-şi împlinească voia. până ce-i nimiceau cu totul. se-afla Cerber.. nenorociri şi griji şi boale. şi zeul. purtând o mantie ca smoala. sau de argint sau de aramă. grijile. ba şi mai bine. Geniile îi căutau pe-aceia care nesocoteau Olimpul. În calea lui. şi războiul. nu mai putea să-l vadă nimeni. Şi încă mai spuneau elinii că umbra unui mort. zăreau o poartă larg deschisă către palatele lui Hades. Căutau pe criminali. răutăcioase. Iar umbra o lua zeul Hermes. luntraş bătrân. să iasă.. Morţii-şi ţineau în gură banul. de nouă ori. cât timp sta Hermes în Infern. şi-i pedepsea pe muritori. către palatul zeului Hades. Pe acest drum se aflau genii tăcute. ajutat de genii4 şi de zeiţe-ntunecate. ce răspândeau miasme grele şi-i ameţeau pe călători. solzoase. El smulgea umbra celui dus. decât dacă plăteau lui Haron. ce şuierau necontenit şi-şi ridicau spre călători gâtlejuri vinete. Atuncea se ivea Tanatos. căci Cerber îi sărea în cale şi-l alunga iar înlăuntru. ca într-un ghem. Dacă-şi punea pe frunte această cască albăstrie. Ele i-opreau pe călători şi le spuneau cuvinte grele sau îi loveau cum le plăcea. înconjurat de râul Stix7 ... sărăcia. dar cine pătrundea acolo nu mai putea. Drumul către tărâmul morţii trecea prin nişte peşteri negre şi mlaştini verzi. Ceilalţi. Pe urmă cercetau şi pe-alţii : pe cei lipsiţi de omenie. de cum treceau de apă. C . nevăzut. Iar cel ce nu-l avea cu dânsul mai zăbovea pe-aceste maluri un veac întreg. larg deschisă . crainicul tatălui ceresc6 . Tanatos era moartea însăşi5. sperjuri. lângă poartă. pe umeri două aripi negre şi-o sabie în mâna dreaptă. un ban de aur. teama. mai trecea şi peste râul Aheron8. Pe capete se foiau şerpi. monstrul cel cu trei capete. boala. Dar Hermes nu întârzia. venea în faţa judecăţii. Zeii nu se temeau de genii. pe trădătorii din războaie. care nu ospeţeau drumeţii sau cerşetorii sau străinii. foamea şi chinul. ursuzul Hades avea o cască fermecată3. Şi ajungea numaidecât la graniţele întunecatului tărâm. palate despre care credeau grecii că-s făurite din argint.. hâde.186 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ a să-i pândească. Dar umbrele nu puteau trece. Câinele îi lăsa să intre pe poarta mare. pe muritori. bătrâneţea. ce-aduceau lumii jalea.

să ia o fructă de pe ramuri. pe muntele Olimp. aflându-se odată la un ospăţ. Acolo se găsea Tantal9. Să simt-aroma că-l îmbată. Tantal a fost silit să-ndure foamea care sfâşie trupul. şi noapte. . şi mai ales ale lui Zeus. bătut cu bicele de genii.187 Cei ce erau învinuiţi de zeul Hades c-ar fi călcat poruncile vreunui mare olimpian. ce nu putea fi sfărâmată. toţi pomii îi piereau din faţă. să-şi potolească puţin foamea. şi-i vestise pe pământeni despre ce se punea la cale pe seama lor. zgâriat cu gheare ascuţite. pe-o cale tot atât de lungă.. aşa ca ei să se ferească. El mai dezvăluise încă şi din secretele lui Zeus. în Olimp. străvechiul rege sta în apă. Aici.. doar cât privea puţin spre stâncă. fiindcă zeii aveau ambrozia şi nectarul şi-l păstrau numai pentru ei. de veacuri lungi neostoită. Şi cum căta să-ntindă mâna. gemeau în chinuri osândiţii. nici nu se ostenea s-audă. Dar cum se apleca spre apă. Iar ei cădeau de-a rostogolul. Pentru toate aceste fapte. şi frica-i măcina puterea. dându-le muritorilor. mere. gata să cadă şi să-l strivească sub povară. sub întreita suferinţă. închişi cu-o poartă. batjocorit şi zi. sus. se mâniase. înconjuraţi de ziduri şi-un râu de foc şi de scântei. Să-i crească foamea fără margini. şi pere. un rege care. apa se retrăgea spre maluri. O stâncă grea şi colţuroasă sta doar oleacă agăţată deasupra lui. ajungă-ţi chinul! Dar Hades. setea ce pârjoleşte pieptul şi spaima cea nimicitoare. erau pe loc zvârliţi în Tartar. să-şi ude buzele uscate de setea care-l mistuia. Şi el striga mereu lui Hades : — Zeu blestemat.. încruntat pe tronu-i. luase merindele cereşti şi le dusese pe pământ. Ramuri cu rodii şi naramze. cât e din cer pân'la pământ. Călăii l-au vârât în apă. Să vadă apa şi să-i fie sete. într-un lac limpede şi rece. până la brâu. Ca să răzbune nedreptatea. Au coborât pe lângă dânsul ramuri din pomii de pe ţărmuri.. făurită din diamantul cel mai tare. şi smochine. Bătrân. cu barba colilie.

o eumenidă se ivea. Zeus. să caţi spre slavă.. în loc de lanţuri. El trebuia să urce-o stâncă pe-un munte-nalt..188 IXION ŞI SISIF i tot în Tartar mai era un rege din Tesalia.. cel care îi dezvăluise lui Asopos fapta lui Zeus : crima de-a-i fi răpit copila ce purta numele Egina.. l-au ţintuit pe-o roată de aramă. Sudoarea îi curgea-n şiroaie. zeii. Pe-aceştia îi duceau cu cinste în Insulele fericirii. şi pentru tine.. sărmanul. aflând. în timp ce Ixion. Iar roata se-nvârtea întruna. n-a înşelat atâtea pământene ?. din trupul vlăguit de trudă. Cei trei judecători. un om de rând. viteji şi vrednici. pentru toţi. i-au răspuns zeii. că este dat de gol. şi pentru ea. ale norocului şi păcii. cum hotărau judecătorii.. ca să le fie la toţi pildă şi să-mplinească pământenii. îi smulgea stânca şi-o azvârlea la poalele acelui munte.. cu şerpi oribili. spre o zeiţă olimpiană ? Netrebnice. Trupul îi tremura ca varga. erau trimişi pentru odihnă în nişte locuri minunate. dar nu-ndrăznea să se oprească.. E drept că unii dintre oameni : cei ce slăviseră pe zei. Dacă Zeus ar fi vrut să aibă în braţele-i nemuritoare pe soaţa ta. — A!. Desigur că pe lângă-aceştia mai erau mii şi mii de umbre. cu umilinţă şi cu teamă. S . şi l-au legat. regele din Corint. hotărâte de către Zeus. da'ndată ce-ajungea pe culme. sub ochiul ager al lui Hades.. Hades îi răsplătea anume. — De ce ? îi întrebase Ixion. reci şi umezi ce-l otrăveau muşcându-i trupul. El îndrăznise să-şi înalţe ochii către zeiţa Hera şi să îi spună c-o iubeşte. Cum să-şi ridice ochii către Hera un simplu muritor ? I-o crimă ce se cade pedepsită în mod pilduitor! strigaseră toţi zeii. ce îndurau pedepse crunte. l-a azvârlit pe Sisif în Tartar. nespus de-nalt. ai să plăteşti amarnic! Şi l-au zvârlit în Tartarul lui Hades. Şi iar pornea Sisif s-o urce cu osteneli ne-nchipuite. ca şi cei drepţi. încinsă bine-n flăcări. l-au osândit să se trudească pe veşnicie. Voi. cu numele de Ixion. Dar tu. Cu trudă şi cu suferinţe urca sărmanul până sus . pe care îi avea Hades în Infern.. Şi însuşi Zeus. cât e el de mare. ţipa şi se zbătea de groază. Abia putea să mai respire. nu alergaţi după soţii şi după fete de muritori ? Nu le minţiţi ?. — O cutezanţă nemaipomenită!. pentru că genii infernale învârteau bice făurite din zeci de şerpi încolăciţi şi îl izbeau necontenit. Sângele îi curgea şiroaie. legile aspre. Se mai găsea-n acele locuri Sisif. De ciudă şi mânie. era o cinste şi o fală.

Ştia prea bine că Demetra. la marginea lumii. De-aceea nu-mi găsesc soţie. Şi umbrele se desfătau în cântece şi danţ şi lupte... Este cuminte. Abia de respira Zefirul. pe pajiştile-nmiresmate. Hades.. ar fi având o fiică minunată.. pe lângă ea.. şi-o fi răspuns : — Ţi-o dau. desigur. Aici. căci îmi eşti frate şi-un zeu vrednic. La fire este potolită. care era părintele fecioarei.. E numai bună de stăpână într-un ţinut unde se află tristeţea cu tăcerea laolaltă. era o ţară-ncântătoare. HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE ar să ne-ntoarcem iar la Hades. o fi grăit iar zeul Hades. sub apriga domnie a lui Hades. cu fală. pe care-l stăpânea. Demetra pururea veghează asupra ei ca o tigroaică. chipul lui Hades : bărbos. Tot ce fusese întristare aici era de mult uitat. mai-mai s-ajungă pe-Afrodita. o fi spus Hades. posomorât şi rece. Însă degeaba!. Zeul nici n-a mai stat pe gânduri. Nici o zeiţă nu voia să plece de bună voie în regatul sumbru. zeiţa holdei însorite. zeiţa holdelor. Zeii la fel. frate cu Zeus şi Poseidon – având a treia parte-a lumii-n stăpânire – a dat de ştire pretutindeni că-i dornic să-şi găsească o soţie. auzind vorbele lui Hades.. Nu era frig. Care e mai frumoasă şi mai blândă ? Care e demnă să ajungă stăpână-ntr-un ţinut atât de mare ? N-a trecut mult şi-a venit ştirea că sora mijlocie a lui Zeus. nu bătea vântul. Demetra11 .. s-a hotărât să-şi fure o mireasă.189 numite de cei vechi Câmpiile-Elizee10. în care oamenii nu vin cu bucurie.. — N-ai grijă în privinţa asta.. Şi. Şi fiind el zeu atât de mare. Nu stăpânea decât plăcerea şi bucuria şi răsfăţul... Nici o zeiţă n-ar fi vrut să vadă mereu. la o nevoie. A aşteptat un timp. Destul că nu-mi stai împotrivă tu... Numai de poţi s-o iei. născută din iubirea cu Demetra.. Zeus o fi zâmbit pesemne. Şi s-ar cădea. nici cald. înţeleaptă. Se cheamă Cora şi-i frumoasă... împrospătând mereu văzduhul. Durerea nu se cunoştea.. Şi-a trimis slugile să cerceteze cam ce zeiţă a rămas nemăritată. Şi-atuncea i-a cerut-o lui Zeus. D .. să-mi dai un ajutor.. N-ai vrea să mi-o dai de nevastă pe fiica ta şi a Demetrei ?. Legendele ne-arată despre dânsul că se simţea-ntr-o vreme singur şi hotărâse să se-nsoare. dându-şi seama zeul morţii c-aşteaptă – fără nici o speranţă – atâta vreme. n-o să i-o dea pe Cora de nevastă. tatăl ei. — Mi-ai dat acest ţinut subpământean.

. Nimfele ce erau de faţă nici n-apucaseră să-l vadă pe răpitorul mândrei Cora... Se povesteşte că-ntr-o zi frumoasa fată se afla cu nişte nimfe prin livadă şi culegea zambile. Şi nouă nopţi şi nouă zile a colindat pe văi şi dealuri. neclintită. doar-doar o va găsi pe Cora.. Să vadă ce e de făcut. roze. Se auzise doar un strigăt : — Săriţi!. Cora. Hades. Şi ţipete. a spus Demetra. Apoi un geamăt lung de groază. nimeni!. că năpădise tot pământul.. să-l rupă.” N-aveau de unde să mai afle. zei sau oameni!... uimită de narcisul atât de neobişnuit. şi pomii îşi pierdeau belşugul .. Ea lumina aceste locuri cu două torţe mari : doi brazi. — Cât timp eu n-am să-mi văd copila. aprinşi cu vâlvătăi în Etna.. În deznădejdea ei.. păşuni. A fost însă furată Cora... şi chiar păşunea vestejise. câmpii cu grâne. cu braţele-i vânjoase. iar turmele piereau. zicea zeiţa. Zeus l-a trimis repede pe Hermes s-o potolească pe Demetra. Văzând că nu e glumă. pământul s-a deschis în faţă-i.. şi tot ce se afla-n grădină.. Dar când şi-a-ntins zglobie mâna spre acea floare minunată. s-a mâniat atât de tare. ocolind livada. s-a îndreptat spre el. a pierit iarăşi în adâncuri. De cine ? Unde ? Nu se ştie!. Iar Zeus s-a temut.... Iar Zeus se ferea s-o spună.. pământul n-o să mai rodească!. în insule. cu-nfăţişare uimitoare. o plantă mândră. Însă n-a dat de urma Corei. pe oameni.. îndârjită. Cora. Şi negăsind-o nicăieri pe fiica ei. şi zeilor n-o să le-aducă nici rugi. — Nimica n-o să mai rodească. „Cine fusese ? Cine ? Cine ?. livezi. ca-ntr-un cleşte. întreaga mare şi chiar cerul. târând un car măreţ de aur. Oamenii vor muri de foame. Narcisul răsărit acolo avea o sută de tulpine şi fiecare avea flori cu un parfum atât de tare. Şi nimfele plângeau : — Demetra!. Pierise carul ca năluca. cum s-o împace pe zeiţă. prin grote şi pe creste sure.. Demetra şi-a pus pe umeri un văl negru şi. nici sacrificii. Săriţi voi. a fost răpită... Copila ta gingaşă.. flămânde. luând toiagul drumeţiei.. a prins-o. scumpa copilă a Demetrei. Şi carul... Dar nimeni nu aflase taina.. Îţi dăm o veste dureroasă.. Cora mai zăreşte şi un narcis. flori de şofran şi violete. Deodată. Blânda fată. a şi plecat în lumea largă. Se petrecuse totul iute. I-a întrebat pe zei. Pământu-şi închisese bolta. încât a pustiit tot rodul ce-l dase glia-n acel an. cât scăpărarea unui fulger. În tropot au ţâşnit afară caii cei negri ai lui Hades. .. plâns cu suspine. Cădeau şi grânele uscate..190 Şi Hades a şi pus la cale cum s-o răpească pe fecioară... păduri umbroase. Din car.

în stâlpi tremurători şi palizi. N-ar fi putut s-ascundă taina aceleia ce-i era mamă.. şi fumul s-a-nălţat spre slavă. sus pe pământ. — Nu!.191 — Rămânem fără sacrificii. şi animalele flămânde nu pridideau să se hrănească. Aflând Demetra despre fapta ce-o săvârşise iarăşi Hades. Eşti stăpân drept şi tare vrednic. Pământul tot nu va da roadă şi or sa rămână pustiite păşuni. Îndată a făcut zeiţa un semn cu mâna spre ogoare... Şiretul zeu ţinea s-o aibă pe mândra Cora... să se întoarcă la Demetra. Doar o treime lângă Hades ? Îţi mulţumesc. Restul – două treimi din an – va fi cu tine. să n-o piardă în nici un chip. Şi am să văd dacă-i dă mâna lui Zeus. să guşti dintr-însul la plecare ? Fata nu prea vroia să spună. privea zâmbind către Demetra.. stăpâne ?.. să ardă jertfele aduse. Dar el a dat Corei să guste – mai înainte de-a pleca – din jumătatea unei . Grăia din slavă însuşi Zeus. i s-a dus toată bucuria şi-a început să se jelească : — Aşadar tot vei fi pierdută.. — Va sta alăturea de mine două treimi din an. Şi Hades n-a avut ce face. Călăuzită deci de Hermes.... numai o parte.. la Hades. Să zbori până la Hades. I-era teamă. Nu te mânia. dar până la sfârşit a spus.. şi toate fiinţele-or să piară. Mâncând-o. a trebuit să se supună.... rugându-l s-o lase liberă pe Cora. ca-n templul lui să nu mai fie nici foc.. şi cere-i să-i dea drumul Corei. copila mea ?. I-era ruşine. Iar oamenii au prins s-adune belşugul grânelor din holde. s-a auzit atunci o voce. Zeus olimpianul. a dat şi roadă.. Mama şi-a strâns copila-n braţe... DAR… rodii12. o treime din timpul cât durează anul. şi-a înflorit. după-ndelungata ajunare. zeiţă. Cora se legase să se-ntoarcă iar la Hades. simţind fumul din jertfe. bântuită de un gând ce-o-nspăimântase mai de mult.. În temple s-au aprins iar focuri. ce îşi strângea în braţe fata S -a coborât Hermes la zeul morţilor. CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA . Şi află ce am hotărât eu : fata va sta la soţul său.. la nările lui Zeus. dar. Cora s-a-ntors cu voie bună la mama sa. purtând miresmele plăcute în cer. ca să-i însenineze viaţa în mult prea tristele-i ţinuturi.. nici jertfe şi nici preoţi.. ogoare şi livezi. De tine tot n-o să am parte! Însă – s-a învolburat zeiţa – dacă-i aşa. să afle Zeus că nici Demetra nu se lasă. a întrebat-o de îndată : — Nu cumva-ntunecatul Hades ţi-o fi dat fructul unei rodii. cu noi toţi. Şi el. şi totul a-nverzit ca-n farmec. Hermes.

zeul morţilor şi-al groazei. în fiecare an. Legendele nu povestesc. Şi-astfel. nu numai Hades. dar fără nici o îndoială că o fi fost o nuntă mare. Iară lui Hades i s-a spus.. . şi iarna cobora la Hades13. El care nu găsise-o nimfă să-l însoţească sub pământ. având pe Cora.192 şi-o săruta cu foc pe frunte şi pe obrajii ca bujorul. Cora stătea pe lângă mamă. căci Hades se asemuia şi cu Poseidon şi cu Zeus în măreţie şi putere faţă de zei şi pământeni. de primăvara până toamna. Demetra s-a-nvoit să facă nuntă copilei ei cu Hades. ci şi Pluto15 .. cum hotărâse Zeus. adică zeul cel bogat. era acum la rând cu toţi. El. avea pe Cora – Persefona – chiar dacă nu stătea-n Infern decât o parte dintr-un an. După această întâmplare. de-atunci. Era bogat. Corei i s-a mai dat un nume : Demetra i-a zis Persefona14 ... la fel ca zeii din Olimp. Era bogat şi mulţumit.

Pe rîul Stix se jurau zeii. de la ciclopi – în vremea luptei cu titanii – casca lui fermecată. fiind mult prea cunoscută. în care geniile infernale au fost transformate. numit mai târziu Mavronero. albăstruie. Geniile Infernului erau : harpiile.193 Note: 1. ne-o înfăţişează sub forma unei bătrâne oribile. Legendele noastre populare. în schimb. de bună seamă. cu fantezia lor bogată. eriniile şi eumenidele hidoase. 7. coasa cu care retează firul vieţilor omeneşti. Ca să justifice şi faptul că Hades este nevăzut. Tartarul este asemeni iadului. pietros. Părea că o fiinţă nevăzută le absoarbe trupul în adâncimile negre. în loc de sabie. 5. în draci. În tragediile care ne-au rămas din antichitate. Piriflegetonul – râul de foc. Celelalte trei râuri ale Infernului erau : Aheronul – râul spaimelor. un an întreg. să întruchipeze prin el tot ce se află în adâncimile pământului. Hades însemna : nevăzutul. 6. într-o stare asemeni morţilor. gaze şi ape subterane ce îşi căutau ieşirea din închisorile de piatră. au creat şi legende prin care arătau că fratele lui Zeus primise în dar. provenind din trei izvoare. 8. De fapt râul Stix. Ei credeau că acela care sorbea din acest râu era cuprins de îngheţul morţii. Cine-şi călca jurământul pe râul Stix. dată ţinutului lui Hades. cum sunt: „Edip” a lui Sofocle. purtând. Elinii îşi închipuiau moartea sub chipul unui bărbat tânăr. se văd adeseori aceste genii necruţătoare. Zeul Hermes cel înaripat s-a transformat. au născocit legenda că râul se ducea sub pământ şi înconjura de nouă ori Infernul. De aceea elinii. care purtau în pletele zburlite şerpi veninoşi. şi nu aveau de unde să ştie că sub pământ se află magmă. Şi au numit pe acest zeu : Hades. ca un schelet. în îngerul care duce morţii până la porţile raiului sau ale iadului. şi bice-n mâini. sub scoarţa pământească ? Cu siguranţă că mai este acolo o altă lume neştiută nouă!” Mai observaseră că orice vietate care murea era cu timpul putrezită şi transformată în ţărânâ. sau. şi alţi nouă ani nu avea voie să se amestece cu ceilalţi zei. „Oreste”de Euripide etc. chiar dacă ar fi fost Zeus în persoană. totuşi o folosim în povestirea noastră. elinii îşi spuneau cu teamă: „Ce se aude şi ce-ar putea să fie în străfunzimi. cel mai adesea. este un râu obişnuit care. este de origine latină. Acest jurământ era cel mai grozav din Olimp. şi Cocitul – râul plânsetelor. . cu barbă. după cum se ştie. de bună seamă. Când grecii l-au născocit pe Hades. 3. sub influenţa religiei. Râul curgea printr-un ţinut arid. după cum sună poruncile lui Dumnezeu. care îi urmăresc pe oameni şi îi nimicesc până la urmă. ameninţătoare. 2. Aceste râuri curgeau în mlaştinile Aherusiade. mult schimbat de oameni) şi se precipita din înaltul unor stânci de granit roşu. 4. în legendele noastre şi ale altor popoare. Atunci. misterios şi înfricoşător (astăzi. nici să ia parte la consilii sau ospeţe. despre care se vorbeşte în legendele noastre. asemeni unui şuvoi negru. Deşi denumirea de Infern. cu o mantie neagră pe spate. Ei auzeau venind de-acolo zgomote surde. se aruncă în Cratis şi apoi se varsă în golful de Corint. trebuia să stea. într-un fel de gură ca de vulcan. au vrut.

când va încolţi din nou. Aceasta pentru că Hades nu era numai zeul nevăzut şi misterios din adâncuri. căldura şi lumina. ea exprimă.194 unde umbrele îndurau suferinţe. Doar cei socotiţi prea vinovaţi erau de fapt aruncaţi în Tartar. De la ultimul lui nume s-au creat cuvintele plutocrat – cel puternic prin bogăţia lui – şi plutocraţie. spunând că zeiţa Cora este adăpostită iarna în adâncul negru al pământului. locul groazei. în cele mai afunde tainiţe ale Infernului. până primăvara. Demetra se chema la romani Ceres. sub formă de seminţe. împrumutat şi de latini. 12. pe timpul iernii. când plecau în lume după aventuri războinice sau negoţuri. Într-o pictură veche. Zeus. 15. care primea morţii. El găzduia şi plantele. ca-n versurile lui Ovidiu : „Răpitorul porneşte-acum carul său cu toată iuţeala. zeiţa holdelor şi a bogăţiei de cereale. Alte două frumoase picturi sunt ale lui Rubens şi Tizian. 14. pe nume. latine şi chiar germanice. pentru că Demetra o pierduse la început pe fiica ei. În acest grup o vedem pe Cora-Persefona – răpită de zeul Hades. zugrăvită de Nicomahos. După strângerea recoltei. 11. încât aştepţi parcă să sară de pe pânză. de pe un vas. Rodia era fructul iubirii. Romanii i-au spus Proserpina. ea fiind fiica Demetrei – holda cea bogată – şi a lui Zeus – cerul care dă ploaia. 9. Fata plânge şi îşi înalţă mâinile spre cer. sămânţa este vârâtă în pământ. . în care caii cei negri. pe mama sa şi pe tatăl său. Iată în ce consta bogăţia lui Hades-Pluto. după cum socoteau elinii. Bătrânul Pliniu ne povesteşte despre o „Răpire a Proserpinei”. Tot aşa face şi Hades la plecarea Corei pe pământ. adică domnia unei mâini de bogătaşi asupra celor mulţi şi obidiţi. iarna. îl vedem pe Hades-Pluto – ducând în mână cornul abundenţei. înseamnă bogătaşul. Soţiile dădeau soţilor lor jumătatea unei rodii. strigându-şi în ajutor nimfele surate. din Lidia – Asia Mică. Numele Pluto. un pictor din antichitate. Mai avea în spinare şi toată avuţia de minerale şi metale. strigându-i pe fiecare. Câmpiile-Elizee pot fi asemuite cu raiul sau paradisul din legendele noastre şi ale altor popoare. Tema mamei care îşi caută copilul răpit a intrat apoi în folclorul tuturor popoarelor. Şi telegarii şi-i mână în goană. sigure fiind că ei le vor păstra statornici credinţa şi se vor înapoia acasă. de o negrăită frumuseţe. par vii. Opere plastice au fost de asemeni create pe această temă. de unde nu mai ieşeau niciodată. înhămaţi la carul lui Hades. după mărimea vinovăţiei lor faţă de zei. Zeiţa Cora întruchipa pentru cei vechi sămânţa care încolţeşte şi dă roadă. Elinii au poetizat acest fenomen. Ne impresionează mai ales pictura lui Tizian. De la numele şi suferinţele lui a rămas expresia de chinuri tantalice. Florile pe care zeiţa le culesese abia din livadă au căzut jos. Numele Persefonei se pare că ar însemna în limba greacă veche : „cea pierdută prin moarte”. 10.. 13.. sculptat de Girardon.” Mai cunoaştem un grup de marmură. mai bine decât orice. Aşa cum este aici înfăţişată. adică în tărâmul lui Hades. mai ales la popoarele slave. când fusese răpită de zeul stăpân peste morţi. sub diferite variante. Este timpul când Cora stă la soţul său. Tantal era legendarul rege al oraşului Sipilos. şi zeul calcă brutal pe ele. simbolul elin al vegetaţiei pălită de vânturile repezi ale toamnei. adică suferinţe fără seamăn.

ceruse fratelui său dreptul de a rămâne-n veci fecioară. în D . Hestia. Hestia. La ceasul de odihnă al amiezii sau seara. Şi. şi-n fiecare casă din Elada. care-n-semna iubirea din mijlocul aceleiaşi familii. şi cel mai vârstnic dintre dânşii făcea o libaţiune cu vin. între ei. cântând-o pe Hestia. zeiţa mai primise dreptul de-a fi slăvită-n orice templu. deşi Poseidon. sau focul ce urma să ardă jertfa. fiind eliberată. pentru-această puritate. arzând pământul în adâncuri. Focul. focul pe care ardeau jertfe. oamenii trebuiau să săvârşească o libaţiune. Păstrează-ne uniţi. Demetra se-ngrijea de holde şi de livezi şi de grădini. ar fi dorit-o de soţie. Toate acestea se întrupau cu măreţie în cea dintâi copilă a lui Cronos : Hestia. Îndată după doborârea zeului Cronos. Nu focul slăvilor înalte. vărsând câteva picături pe vatră. ci focul caldelor cămine. ţâşnind în fulgere spre oameni. căci farmecele Afroditei nu au atras-o niciodată pe-această fată a lui Cronos. în care focul pâlpâia voios. Zeus pe Hera şi-o făcuse soaţă. Iară Hestia1 păzea focul. Zeus încuviinţase ruga sorei sale mai mari. Mai înainte de a se face vreun sacrificiu oricărui zeu. — Ţie ne închinăm. şi mai târziu zeul Apolo. Nici focul clocotelor surde. osteniţi de muncă. sau măcar apă. şopteau cu toţii. bărbaţii şi femeile se adunau cu toţii-n jurul vetrei.195 HESTIA Şl DEMETRA intre copilele lui Cronos. credinţa pe care şi-o datorau întotdeauna părinţii şi copiii. ulei.

Părintele ţi-e lângă tine. Pe vremea când zeiţa umbla. şi se făcuse o bătrână zbârcită la obraz şi gârbovită. Ea a rămas neprihănită. cu inimi bune. îl întâlnise în calea sa chiar pe Celeu. Demetra i-a răspuns în dodii. acum se lasă seara şi locurile-s cu primejdii. eu mi-am pierdut copila... Acolo vieţuia. când un fecior se însura. neagră. se spune că ar fi ajuns prin acel loc care se cheamă Eleusis4 . — Mă duc în lume. Erau miloşi.196 fericire.. Dar cum ţi-ai pierdut fata ? a întrebat-o şi bătrânul. Legendele ne spun că ea a brăzdat cea dintâi ogorul şi l-a silit să înverzească.. dar unde. ducând în spate nişte vreascuri. zeiţa soră mijlocie. Bătrânul s-a-ntristat şi dânsul. a spus zeiţa.. precum jurase-n prima zi.. Alte poveşti despre Hestia nu se cunosc. după poruncile zeiţei. să nu se vadă că pe gene i se ivise o picătură arzătoare.. Aveau şi ei o suferinţă.. Şi-aşa umblând. auzind întâmplarea asta. S-a folosit însă de-un om. Tu bucură-te. voi depăna povestea despre Demetra3. pe când se îndrepta spre casă. vestit de harnic şi cinstit. DEMETRA LA ELEUSIS n schimb. Dar eu.. să nu se afle că-i zeiţă. De Triptolem.. Totuşi i-a povestit că fiica i-a fost răpită de un zeu şi c-a pornit pe jos s-o caute.. pe vremuri. fata lui cea mai mărişoară. fată dragă. feriţi de boale şi alte rele.. Văzând copila pe zeiţă că umblă singură şi tristă şi gârbovită. un om bătrân numit Celeu. Zeiţa îşi schimbase chipul. să n-o cunoască nimeni. el lua din vatra părintească scântei cu care-aprindea focul pe vatra lui abia zidită2 . dar nu s-au mai gândit Î . — Ia stai. Şi-a dat să plece mai departe. s-a oprit şi i-a grăit în acest fel : — Unde te duci. căutând pe scumpa ei copilă.. măicuţă dragă ? Uite. Iar când se-nfiripa o casă nouă. Pe cap şi pe umeri se-nvelise cu o maramă veche.. curată cum e însuşi focul de care dânsa se-ngrijea.. mânând din urmă două capre.. Într-o basma strânsese ghindă şi în cofiţă nişte mure.. că poţi rosti cuvântul : tată. n-aş putea s-arăt. Fata la fel. Pe lângă el mergea o fată. dar necăjit peste măsură.. N-ai să-nţelegi tu niciodată cu cât e soarta ta mai bună decât a mea. Şi se plecau smeriţi spre flăcări.

Zeiţa ar fi vrut să plece. zicea băiatul.. şi înţeleg că va să moară. Oricum ar fi. Pofteşte în coliba noastră. i-era foame. Dar cum băiatul. vino. o miere dulce ca nectarul. şi ce pot spune ?. Mergând astfel. N-avea putere să mai plângă. — Leac nu-i găsesc. la poalele unei coline. tot povestindu-şi. ... s-a-nduplecat până la urmă şi au pornit tustrei agale. s-au pomenit lângă colibă.. S-au aşezat apoi la masă şi s-a servit... — Poate nu e pierdută de tot copila ta. de care îi povestea pe drum Celeu. către coliba lui Celeu. Ai casei au mâncat cu poftă. Copilul cel bolnav. Demetra îi umpluse pieptul cu răsuflarea ei divină. Ce pot să fac ?... Pe drum a început bătrânul la rândul său să-i povestească mâhnirea ce-l rodea în taină. din patul său de suferinţă. Triptolem... În acea clipă. poate.. dar la atâta stăruinţă şi bunătate omenească. Iar biata mamă – Metanira – căzuse în genunchi zdrobită şi spaima parcă o-mpietrise. Demetra i-a dat lapte cald.. cu voie bună. care cunoştea ce e durerea de a-ţi pierde un copilaş iubit.197 la asta şi au chemat-o pe Demetra să se-odihnească în coliba care se şi vedea în zare. cerea mâncare. copilaşul s-a-mbujorat la chip ca mărul şi sângele-i a prins s-alerge din nou prin vinele secate. şi mi-e sete!. şi fata lor săltau în juru-i. fructe şi miere. plin de vigoare. Băiatul cel mai mic din casă căzuse greu bolnav. tot ce strânsese gospodina în casa ei : lapte-nchegat... o alinare cât de slabă. Vreau să mă joc!. Numai zeiţa n-a gustat din cele ce erau pe masă. Cum a intrat aici. în care strecurase însă nişte seminţe fermecate5 . zeiţa. Aşa doreşte poate Hades. Şi Triptolem – cum se numea băiatul – s-a ridicat.. a-mpins-o pe Metanira la o parte şi s-a plecat către băiat. zicea Celeu.. Odihna ţi-o aduce. — Mi-e foame. Şi toţi. Celeu şi Metanira. a zis bătrânul. sărmano!. zăcea pe pat şi chipu-i palid purta pe el pecetea morţii. de-o vreme. mamă. Mişcată de atâta jale. Demetra a fost izbită de durerea ce stăpânea în încăpere. L-a sărutat domol pe buze. Nu ştiau cum să-i mulţumească bătrânei care săvârşise o vindecare fără seamăn şi-atâta de miraculoasă.

Pentru că. şi pentru oameni!. zgomot. Şi. iată.. Mii. L-a luat pe Triptolem în braţe. — Mă iartă.. întâiul om care să ştie cum trebuie arat ogorul.. drept preoţi. făcându-se din nou zeiţă. Vârând pe Triptolem în flăcări. Acuma totul se sfârşeşte. — Sărmano. pe colină. îşi revărsa lumina argintie peste coliba lui Celeu. cea încărcată de foloase şi pentru zei. Cel dintâi care va cunoaşte unealta mea cea nouă : plugul. Iar părul galben. în nişte taine sau mistere. pesemne.. Ce faci.. i-a grăit Demetra. La miezul nopţii. Demetra se culcase-n preajma copilului tămăduit. îl afunda. un templu mare. cum e spicul cel auriu din miezul verii. a grăit zeiţa către Celeu. Şi şi-a schimbat înfăţişarea. iar purtătoarea de făclie. n-am ştiut! a rostit mama. este vremea să aflaţi toţi. mii de stele scânteiau pe boltă. Clădiţi acolo. — Copilul meu!. cum sunt mamele. desigur! – şi apropiindu-se de vatra în care mai erau tăciuni. Nu ştiu cum s-a-ntâmplat. A mai şoptit cuvinte. am vrut să îl purific.. V . A auzit. care-l vindecase pe Triptolem. din jar şi flăcări şi din mâna în care îl ţinea zeiţa. — Şi totuşi. pe care gura omenească n-ar fi ştiut să le rostească – cuvinte magice. ce te-au împins să-mi smulgi copilul. ca să-mi aducă alinare tristeţii c-am pierdut-o pe Cora. Bătrâna... cât ai răsufla o dată. de-o frumuseţe uimitoare. nu au avut urmare bună. Eu sunt Demetra. sub jarul ce licărea roşu pe vatră. Şi vă voi iniţia. zeiţa s-a sculat în taină.. trecându-şi palma de trei ori pe pielea-i netedă şi albă. — Bătrâne. Din vălurile sale albe se răspândeau în tot văzduhul miresme dulci şi-mbătătoare. a fost îndată în picioare şi s-a-ngrozit de ce-a văzut. tot ea.. cu spaimă. care se vor numi-n Elada misterele eleusine. cheamă poporul. îi luneca pe gât şi umeri şi strălucea ca o lumină. S-au culcat cu toţii. cu glasul tremurător. eu am să fac din fiul tău. Şi. să-l fac asemenea cu zeii : nemuritor şi plin de fală. l-a mângâiat uşor pe frunte. Eu însămi vă voi da poveţe asupra-nchinăciunii ce se va-ndeplini în templu. bătrâno ? a strigat tare Metanira. pe când somnul şi liniştea domneau în casă. Iubirea. L-a smuls pe Triptolem. a glăsuit din nou Demetra. cu grijă. dar tot atunci s-a deşteptat din somn şi Metanira.198 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE enise noaptea. a învelit sub jar tot trupul copilului abia-nsănătoşit.. luna. mama a şi fost lângă vatră.. grija ta de mamă.

totuşi. Iar Triptolem trecea cu carul cel zburător din ţară-n ţară. şi-au construit un templu mare. Triptolem6 s-a făcut flăcău. secară.. şi-i îndruma cu-nţelepciune. s-a năpustit. Aici veneau agricultorii şi îi cereau sorei lui Zeus. părăsind Sciţia. serbările eleusine9 . Celeu a şi chemat poporul.. Triptolem se pogorâse-n Sciţia. Şi Triptolem. L-a prefăcut pe acest rege într-o dihanie complită. flăcăul a pornit spre casă. Şi ca să vânture pământul mai repede ca rândunica. pe când dormea flăcăul. îşi spunea regele în barbă. cu o suliţă. ce purta numele de Lincos. pe care şi-o pregătise de cu seară. crudul Lincos l-a şi trezit pe Triptolem. s-a îndreptat către palatul regelui. — Am să-i iau carul său şi plugul şi am să mă mândresc eu însumi c-aş fi născocitorul acestui meşteşug pe care îl răspândeşte Triptolem!. hohotind sălbatic. pe uşă şi a pierit către pădure. a dat să-mpungă pe flăcău. Era un car tras de balauri. Demetra însă. Aici domnea un rege aspru. Noaptea. L-a făcut fiara cunoscută sub numele de linx sau râs7.. prin vrajă – deşi la mare depărtare – n-a lăsat regelui răgazul să-i ia viaţa lui Triptolem.. să-i spună ce gânduri l-au adus. Scăpat de moartea plănuită de Lincos împotriva lui. Demetra cea cu păr bălai. din ură şi din invidie pe tânăr. a pus la cale să-l ucidă. ha!.. Şi-a hohotit plin de cruzime : — Ha. Dar linxul. dorind s-arate recunoştinţa sa zeiţei. L-a ospătat şi l-a culcat într-o-ncăpere mai ferită. pe toţi cei ce doreau să aibă o viaţă mai îmbelşugată.199 Şi cum a poruncit zeiţa. a pus la cale în Elada nişte serbări strălucitoare. al cărei ţipăt parcă-i hohot. om hain. El a prins suliţa scăpată de regele schimbat în fiară şi a voit să-nceapă lupta.. S-a făcut că-l primeşte bine. Cu ţipătul său. şi-atunci Demetra i-a cerut să plece-n lume şi să-nveţe pe oameni ce este-agricultura. ce-l veghease pe ocrotitul său. TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA impul a început să treacă. mei.. De cum a poposit flăcăul în ţara asta. o ţară unde fusese rău primit8.. să-i ocrotească pe ogoare şi să le umple casele cu grâne : orz. nebun. Demetra i-a dăruit carul ce o purta pe ea-n Olimp. Dar Lincos. Acuma-vei pieri!. în tainele agriculturii. s-a apropiat cu paşi de tigru ce vrea să-nşface o vietate şi. un meşteşug atât de spornic. templul vestit din Eleusis. T . Odată.

. tăiat de tine. A chemat câţiva sclavi cu sine şi au plecat către pădure. Primeşte dar ce ţi se cade. tirane. Şi de-ar fi dânsa în persoană. le-a poruncit dânsul. un bătrân rege tesalian. În faţa mea ? Dar nici un sclav n-avea curajul să dea întâia lovitură. Cununa lui. Un stejar falnic. sclav. s-a auzit o voce blândă. Nu mai da. Tu. plăcut zeiţei. a cutezat un sclav să-l roage. În ramurile-i înverzite agăţau panglici şi buchete de flori bogate în parfumuri. prea darnică. rămuros. atât de largă. Numaidecât. Ajunge. cu ciudă. Erisihton însă oprise ca oamenii să mai cinstească acest stejar. în trunchiul lui trăia o nimfă. S-a prăbuşit în tină trunchiul. Dar a aflat cu supărare că mulţi nesocotesc porunca.. N-a trecut mult şi a sunat cea de pe urmă lovitură. va săruta curând pământul.. Şi nimfele de prin pădure fugeau cernite spre Demetra.. veneau ades lângă copac. Trunchiul atunci a scos un geamăt şi frunza lui s-a făcut pală. tot îl dobor. cu o coroană mult mai largă decât era toată pădurea. Află însă că. odată. tu..200 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI ine nu se ruga smerit.... Într-o pădure tesaliană Demetra avea un stejar. Şi cu securea-nsângerată i-a retezat îndată capul. O nimfă dragă a zeiţei. Atunci Erisihton. o supăra rău pe zeiţă.. — Stăpâne!. ar fi-nfruntat-o pe Demetra.. a prins în mână o secure. vei suferi şi tu. şi-a hotărât să-i pedepsească şi să reteze-ntreg stejarul.. — Ce-ai spus ?.. în trunchiul lui. Căzând. tăiată de suspine : — Ascultă! îţi vorbeşte nimfa ce-a locuit în trunchiul ăsta nevinovat. Iar de sub scoarţa despicată a început să curgă sânge... pentru belşugul pe ogoare sau în grădini sau în livezi. strigând spre cei aflaţi de faţă: — Puţin îmi pasă că zeiţei i-e drag acest stejar semeţ. Zeiţa-ndată şi-a scos fruntea din holdele aproape coapte. Iară poeţii spuneau versuri scrise pe table ceruite. pentru-această faptă. îmi dai poruncă ?. Astfel se spune că. în temple. ca s-o slăvească pe mândra soră a lui Zeus. Şi a lovit cu-nverşunare. cea mai iubită dintre nimfe şi-a pierdut viaţa sub securea călăului Erisihton. — Zeiţă.. a zis Erisihton.. ce se numea Erisihton. Şi oamenii... cu furie.. — Tăiaţi-l!.. A clătinat C .

Acolo nu mai creşteau grâne. Multe. părul zburlit şi pielea aspră.. Mănâncă tot ce se găseşte.. ca să-şi mai capete bucate. şi a suflat asupra-i fiere. ce i-a pătruns în măruntaie. unde chiar regele doboară stejarii mei! a zis zeiţa.. să cheme Foamea. şi l-a-nvelit. pornind înspre Tesalia mănoasă. fripturi din fel de fel de păsări şi animale. — O foamete-nspăimântătoare va bântui-n aceste locuri. din toate felurile. i-era mai foame. Merinde care-ndestulau. unde domnise crudul Lincos. Slugile s-au pornit în fugă. nici fructe nu mai dădeau pomii. dinţii mâncaţi ca de rugină. zice dânsul. Mănâncă avuţia ţării. De ce mânca. Şi nimfa a pornit pe dată spre Sciţia.. METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU um i-a suflat pe gât otrava. a spus Demetra mâniată. Şi-n Sciţia se afla Foamea. care săvârşise fapta. ce să vândă. cu gura lui nesăţioasă. Regele. Să-l nimicească pe călăul Erisihton şi tot ţinutul pe care-l stăpâneşte dânsul.201 puţin din plete şi toate holdele acelea s-au scuturat în tot regatul. ca într-un giulgiu. mai înainte. a pătruns în palat. — O vând ca sclavă. şi tot mai multe. Iar Foamea s-a săltat pe-o pală de vânt uscat şi secetos. Dar Metra. nu-i ajungeau acestui rege să-i sature grozava foame.. nu mai are ce să mănânce. şi sărăceşte tot regatul. regele s-a trezit din vise şi a început să strige tare : — Aduceţi-mi bucate multe... Era cam spre sfârşitul nopţii şi Foamea. cu aripile sale negre. bănuindu-i gândul.. şi-mi cumpăr iar bucate multe.. copila lui cea mai frumoasă. la rege. carne fiartă. — Să vie Foamea... merge pe ţărmurile mării şi îl imploră pe Poseidon : C .. uscate. tot mai multe. fără multă vorbă. însă. Şi-a dat poruncă unei nimfe să plece-n Sciţia pustie. Cu timpul. Cerea mereu alte bucate.. toată ţara. Atunci pune ochii pe Metra. să-mi potolească focul gurii. înfloritor mai înainte. care-mi este de obicei vrăjmaşă mie. dormea adânc în acel ceas.. purtând mâncări nenumărate : fructe şi lapte. făptura cu obrajii galbeni şi ochii-n fundul capului. cu buze vinete.

să se hrănească. . ajută-mă să nu fiu sclavă. Metra se schimbă-atunci în câine. Fata îşi schimbă-nfăţişarea. Ea-i singurul câştig ce-l are Erisihton. Dar Metra scapă de sclavie prin noua ei înfăţişare. ce-o vinde iarăşi. în orice animal din lume. se spune în legendă că preanenorocitul rege şi-a sfâşiat propria carne. se-ntoarce la tatăl său. Zeul Poseidon se îndură şi-i dă prinţesei o putere de-a se preface.. Aşa s-a răzbunat zeiţa belşugului şi a recoltei pe regele Erisihton10 . astfel dobândită.. după voie. Foamea îi creşte fără margini şi îl cuprinde deznădejdea. cel mai puternic după Zeus. zeule atât de mare. nu-i mai ajunge regelui. Dar hrana. scapă-mă de-aşa ruşine. împuţinându-şi astfel trupul. Se face cal. Regele-l vinde şi-şi ia pe preţul său mâncare. Până la urmă a pierit... care-i nesocotea puterea şi nu lăsa să crească-n voie stejarii falnici din păduri.202 — Tu. Fugind de la stăpân. Şi-atunci. Erisihton îl vinde iute.

elinii au socotit că oraşul se cădea să aibă o vatră a sa. La fel. însuşi Lincos. Poate că simbolul ar putea fi asemuit cu acela al renumitei „coloane fără sfârşit”. în clipa când a fost preschimbat de zeiţă. cu putere adormitoare. după unii mitologi. care trebuiau să rămână fecioare nemăritate. de cei dintâi plugari. Artistul grec care a sculptat-o pare că a vrut să spună. Aşa îşi explicau elinii existenţa acestei fiare. 2. Demetra. râs. Seminţele aşa-zise fermecate. cu falduri-lungi. aduceau cu ei flăcările sfinte şi se simţeau în noul oraş ca în patrie. înşelăciuni sau duşmănie. Ea are o înfăţişare calmă şi chiar puţin severă. ţinând în mână sceptrul. sau Vesta – la romani – întruchipa pentru cei vechi focul. hohotea de bucuria izbânzii. După legendă. când porneau cu corăbiile să cucerească ţinuturile îndepărtate şi să întemeieze oraşe noi. Vatra sau căminul îi unea în jurul ei pe membrii aceleiaşi familii. înveşmântată într-un dublu hiton. dealtfel. de oarecare siguranţă în colectivitate. însemna trecerea de la păstorie la treapta superioară a muncii în agricultură. Cu indexul arată către slăvile înalte. prin acest gest. uneori. cum se numea. pe care ei îşi găteau hrana. numite vestale. 4. Hestia. cele trei munci de seamă din meşteşugul plugăriei: aratul ţarinei. 8. De aceea. 3. Focul acesta sacru trebuia să fie simbolul unităţii între locuitorii aceluiaşi oraş. elinii. sunt seminţele de mac. emblemă a suveranităţii. faptul că în Sciţia nu s-a făcut multă vreme agricultură. La romani. Eleusis din Atica a devenit mai târziu un vestit loc de adorare a zeiţei agriculturii. cum este statuia intitulată Giustiniani. aflată într-un muzeu de la Roma. Cuvântul Triptolem înseamnă. acest foc era păzit de nişte preotese. În opere vestite. Focul ce le da în timpul nopţilor lumină şi iarna îi ocrotea de geruri. . zeiţa este reprezentată. Această trecere era însoţită de aşezări stabile. Poate din pricina aceasta. Focul purificator de molimi. urmaşilor săi : „Năzuiţi întotdeauna numai spre ceea ce este înalt şi veşnic. chiar viaţa. întruchipând în legende pământul fertilizat de oameni. 6. 5. În tabere aprindeau focul din aceşti tăciuni şi simţeau numaidecât patria alături de ei. Demetra sau Ceres. cu văl pe plete şi pe umeri. Tot de aici luau vechii greci tăciuni aprinşi. dealtfel. Astfel justificau. Această dăinuire a focului însemna. În pritaneu erau primiţi solii străini sau ambasadorii. aşa urma să fîe şi căminul : curat şi neatins de intrigi. pentru că oriunde se află oameni ei aprind focul în vetre. unde să ardă focul sacru. pe care poporul nostru o numeşte. Ţipătul acestei fiare se aseamănă cu un hohot de râs. în chip poetic. semănatul şi secerişul. cum poartă numai fraţii săi : Zeus şi Hera. creată de marele nostru sculptor Brâncuşi. un pritaneu. când se duceau la luptă. Cum este flacăra de pură.203 Note: 1. Este reprezentarea legendară a dorinţei oamenilor de a dobândi o viaţă tihnită şi îmbelşugată. 7. o vedem pe Hestia sau Vesta. plin de curăţenie!”. Focul cel blând din vetre.

părintele agriculturii. grecii îi osândeau pe aceia ce făceau stricăciuni naturii. mai ales orz. Elinii. flori de mac şi alte ornamente vegetale. Aici. pe lângă jocuri şi întreceri de gimnastică sau muzică. cuprindeau şi o serie de practici religioase. mai este în acelaşi timp şi pământul nefertil. uscat. zeii naturii îmbelşugate. grădina sau pădurea. . Prin fapta lui Erisihton. pe câmpia Rariei.204 9. care întruchipează abundenţa. cum se purtau în Eleusis. cu Hestia. Erisihton. se risipeşte în nisipuri şi praf. Nu mai pot vieţui nici animalele. soarele însuşi. Serbările din Eleusis. plantele. care asigura belşugul de roade. când era prea arzător. Aceste grâne erau recoltate pe o câmpie învecinată cu Eleusis. adică duşmănos zeiţei. erau în luptă cu forţele naturii care puteau să le facă rău : cerul. în general. fără podoabe. Pe acest pământ nefertil se pustieşte totul: holda. ce imitau. marea cu furtunile sale nimicitoare. se sfărâmă. şi Dionisos. Premiile distribuite la aceste serbări constau de obicei din grâne. Deasupra lui bântuie foamea şi el însuşi. am putea spune noi. cum erau Demetra. numită Raria. se spunea că arase întâia oară pământul Triptolem. ogoarele sau păşunile. Alteori ea are o ţinută simplă. În mâna dreaptă ţine o torţă – torţa cu care şi-a căutat copila – şi în cea stângă un coş. Demetra este reprezentată de obicei cu mare pompă. În operele plastice. având numai o bentiţă peste păr. chiar munca pe care o fac pe câmp plugarii. adică zei pământeni. de fapt. Când este astfel reprezentată. dar se simţeau apropiaţi de aşa-zişii zei htonici. Legenda aceasta are altă semnificaţie decât cele dinainte. Demetra se aseamănă mult cu sora ei mai mare. fără vreun scop şi fără milă. zeul viţei de vie. 10. pe care-l duce vântul. pe cât se pare. care distrugeau copacii. Ea are în jurul frunţii spice de grâu. Acesta ar fi tâlcul legendei lui Erisihton – Demetra rămânând belşugul. demnă. cu fulgerele şi trăsnetele lui.

luând chipul doicei lui Semele.. Norii aceştia învăluiau mereu Olimpul. — Îl rogi. dar nunta s-a făcut. nu se ştie. sau cum a amăgit-o. Dar bănuiala tot o-nghimpă în inimă şi nu-i dă pace. parcă niciodată dânsa n-a fost atât de îndârjită ca în ziua când stâpânul a făcut nuntă cu Semele. desigur. de-i Zeus. Şi seara când coboară Zeus şi se apropie s-o sărute. Cum a silit-o să-i devină soaţă. dornică să se răzbune. şi-a-ndemnat-o pe fata regelui din Teba să ceară soţului dovada că este zeu într-adevăr. De-atâtea ori se supărase Hera. Semele-ar crede şi n-ar crede ce-i spune prefăcuta doică. să ţi s-arate în veşmântul şi cu puterea lui cerească. Şi totuşi.. s-a prefăcut într-o bătrână. Şi a pornit pe el zeiţa. aflând această nouă necredinţă! Şi. Cum te-ai lăsat ademenită ? Acela care s-a lăudat că e stăpânul din Olimp e un amăgitor. precum spune.. Aşa cum se înfăţişează soţiei sale din cer. chiar în palatul de la Teba al tatălui copilei. Hera. către palatele din Teba. Cadmos. pe cât se crede. Mulţi se pretind că-s zei. Şi-a sfătuit-o.. Mult s-a mai mâniat zeiţa Hera.. A poruncit. mângâioasă : .. prinţesa-l roagă. să i s-aducă-un nor de aur... pătrund prin case. S-a dus îndată la Semele şi a-nceput s-o dojenească cu glas tremurător : — Copilă. după aceea. copila regelui din Teba. cu pas şovăitor şi fruntea încununată de şuviţe mai albe decât neaua iernii. Aşa socot c-ai păţit tu. ca să înşele fetele prostuţe.205 VESELUL DIONISOS M ulte făcuse năzdrăvanul Zeus.

Şi fata rîde bucuroasă : — Atunci. Şi Gheea a făcut să crească perdele verzi de iederă peste coloane. peste ziduri. de n-ar fi fost în preajmă Gheea – pământul larg şi bun – aceea ce e strămoaşa tuturora. Îşi pune hainele de aur. Dar vorbele fuseseră rostite şi se împrăştiau prin aer. UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI emele a pierit în flăcări. care-l însoţea pe Zeus în fulgerele-i orbitoare. El se înalţă într-o clipă către palatele-olimpiene. Zeus l-a luat şi l-a închis în coapsa lui. Căci el o dată se născuse din mama lui pierită-n flăcări. peste podele şi-n tot locul.. Şi. l-a smuls Zeus pe băieţaşul lui Semele. cu fulgerele-n pumni şi faţa. — Taci!. l-a scos frumos. la Teba cea cu şapte porţi. Doar fiul ce-l purta în sânu-i Semele cea nefericită a fost scăpat prin voia Gheei. din flăcări. De fapt.. Iată de ce Dionisos1 a fost numit şi Ditirambus2 – sau cel născut de două ori. din coapsă. şi chiar la vremea cuvenită. Şi Zeus l-a chemat pe Hermes şi-a grăit : — Să duci. a vrut să spună Zeus. şi se pogoară iar în Teba.206 — De eşti tu Zeus.. tatăl lui. pruncul ăsta. cum urzise Hera. Taci!. printr-o taină cunoscută numai de el. şi focul. la care-ar fi născut Semele. Socrul S . Nu mai avea nici o putere să se împotrivească faptei ce-o ticluise bine Hera. cum are dreptul să te vadă numai soţia ta din ceruri.. L-a strâns în braţe ca un tată şi i-a rostit înduioşat : — Feciorul meu.. aş vrea să-mi împlineşti o vrere. slăvite. Au râs puţin de dânsul zeii. Palatul însuşi se aprinde şi ar fi ars în întregime. ţi-ai pierdut mama. să mi te-arăţi. ce-a-năbuşit şi a stins focul. şi nu altul. când au aflat că Zeus poartă pruncul închis în coapsa sa. Dar Zeus şi-a văzut de treabă. apucă numai să-l zărească pe soţul său şi vrea să-i spună cât este ea de mulţumită că-i împlineşte rugămintea. Ia-n mână sceptrul greu de rege peste pământ şi peste ceruri. Zeus jurase chiar pe Stix să-i împlinească voia. Îşi clatină bogata-i chică şi cheamă-n jurul său furtuna cu nori.. în strălucire şi putere. chiar în clipita următoare.. rosteşte Zeus.. la fel ca-n sânul unei mame.. — Îţi jur pe Stix. tu ai să vieţuieşti. când potolise pârjolirea palatului regelui Cadmos.. Semele.. Însă abia deschide gura.. căci băieţaş era copilul. şi-a doua oară-l adusese pe lume Zeus. pristave... şi el. O iederă plină de sevă. totuşi. cu tunete cumplite şi fulgere strălucitoare. că tot ce-mi ceri se împlineşte numaidecât. o-ncinge iute pe copilă.

Hera. Tisifone.. şi-nverşunată ca o fiară s-a coborât pe loc în Tartar. pe Melicerte. urmată de un cortegiu fără seamăn. Şi-a pus pe spate o mantie cruşită.. în sânge. şi glasul ei vuia în Tartar. şi astfel să se-nveţe minte toţi oamenii că nu e bine să supere. a murit. regina Ino. dionisiace. eşti mai cruntă!. De îngrijit. Faceţi-i pe aceşti părinţi – ca o osândă meritată – să-şi piardă cei doi fii iubiţi. soră cu Semele. Ea i-a dat zeului şi tirsul. toiag şi armă totodată. Tu. un danţ frenetic. a aflat că trăia copilul. e soră bună cu Semele. Abia de-o zi..207 meu. GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA -a trecut însă mult. Zburau cu ea. şi alte genii N . Erau acolo nişte furii. Să nu mi-l afle. spaimă şi nelegiuiri.. Şi sidoniana vrăjitoare a pus la cale pentru zeul cel nou-născut serbări nocturne. şi ea născuse un copilaş. şi l-au primit la dânşii-n casă şi pe micul Dionisos. prin iscodiri şi vicleşuguri. crescând în casă pe-un fiu nelegiuit. pe Melicerte şi Learh. Îi dai lui Ino băieţaşul şi-i porunceşti să mi-l păstreze într-o odaie-ntunecoasă. A născocit apoi tiasul. l-a primit plină de-ncântare pe-acest copil orfan de mamă. pe Hera. Şi a pornit în zbor. Le da la amândoi să sugă din sânul ei bogat în lapte3.. îl îngrijea o sidoniană vrăjitoare. Regele Atamas şi Ino m-au supărat.. una dintre voi. Tot ea a-ncercuit şi fruntea şi buclele strălucitoare ale acestui zeu frumos şi vesel. foc. ce-l are Zeus cu-o fată pământeană. deci. pe Melicerte şi pe Learh. zgomotoase. Soţia sa... şi varsă peste ei otravă.. tot la fel. cumva. ca ginere şi ca urmaş. A luat în braţe Hermes pruncul şi a zburat cu el în Teba. Mai mult. voi genii.. ferită de lumina zilei. Nu le-ajungea c-aveau ei înşişi alţi doi copii. de vipere lucioase. Nebunia. De cum a dat porunci zeiţa. care s-alunge umbra nopţii. a creat tobe şi ţimbale cu sunete răscolitoare şi-a aprins torţe luminoase. cumva.. ce are-n vârf un con de pin şi e-nvelit în flori şi frunze de iederă căţărătoare. Răzbunaţi-mă. chiar ei să şi-i ucidă. Crima şi Jalea şi Teroarea. şi Hera. Se nimerise numai bine. — O!. îngrozitoarea Tisifone şi-a luat în mână o făclie muiată-n sânge şi-n otravă. Porniţi. cu verzi ghirlande-mbălsămate şi struguri aurii şi dulci. ce purta numele de Mistis4. Mijlocul şi l-a strâns în chingă de şerpi.. geniile rele-ale lui Hades. urlând turbate : Ura cea neagră... Iar Ino.. a glăsuit zeiţa Hera. Cadmos. ce se joacă în strigătele de „Evoe!”.. Ca-nchinătorii să n-adoarmă. dar Atamas e-n locul lui.

mulţumită că-şi atinsese ţelul.. s-a depărtat. care trăiau pe lângă Ino. Iară cu falca-nsângerată a făcut semne de blestem. care şi astăzi zboară şi ţipă peste valuri. ce privea din ceruri. văzând-o pe soţia lui. din braţele măicuţei sale. cum spun legendele eline. ea şi-a smuls. dată de şarpele care-l muşca. Şi-n timp ce furia... Cum au ajuns. se şi grăbiseră s-o scape. Nimfe şi prietene şi slugi.. Dar Tisifone-a călcat pragul palatului lui Atamas.208 nemiloase. zice legenda că s-a cutremurat palatul. Porţile grele de aramă s-au zguduit.. Plină de ură. altul spre regele-Atamas. În şerpii-aceia Tisifone vârâse spuma nebuniei şi a dorinţei de măcel. şi toate-acestea s-au prefăcut pe dată-n păsări. prea drăgălaşul Melicerte. Săriţi!. căzând în lături. ce din cer zărise cruntul alai al Tisifonei. şi pruncii săi – pui de leoaică. căutându-i pe Ino şi pe prunc. ce încă gângurea. şi-o stârpiţi! În nebunia-i. Întindeţi laţurile voastre şi prindeţi fiara!. sub muşcătura veninoasă – se repezise pe o stâncă cu celălalt copil în braţe. zbura din nou vârtej spre Tartar. regele Atamas trăsese pe cel mai mic dintre feciori. Dar Hera. să nu mai vadă ce crimă se punea la cale.. făcuse semn. doi şerpi din pletele zburlite şi a zvârlit unul spre Ino. şezând pe jilţul ei de aur. Ino – neştiind nici ea ce face. a început să ţipe-aşa : — Ce caută în palat leoaica şi puii ei ? Săriţi!. cu mâna-i neagră şi ciumată. Şi de pe stâncă s-aruncase în valurile vinete.. S . REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE i Atamas. sărmanul Atamas crezuse că soaţa lui este o fiară. în pescăruşi. care-şi ţinea la sân copiii. Soarele. Learh.. şi-l aruncase într-un zid. ca piatra dintr-o praştie. pierzându-şi mintea.

alături. A zburat el. în încăperea-ntunecată. din slava lui. i-a şoptit repede lui Hermes : — Fugi!. Nisa5 .. de lei. Iar de cânta-n păduri satirul.. Şi toţi făceau atâta larmă. urmat de un cortegiu vesel. Codrul îşi clătina frunzişul. Şi crescând el mai mărişor. — Voi îngriji. Pe un măgar venea. în Nisa. Chiar zeii se săltau adesea din jilţurile lor de aur... Silen. în timpul nopţii următoare. prietenul său.. Umbla întotdeauna beat. căci la beţie el putea să prevestească şi viitorul. a răspuns Nisa.. dai cu-o beţie inspirată.. neobosite. şi altele sunau din flaut Iar vinul. fiul Semelei şi-al lui Zeus. aduceau jertfe – mai des ţapi – şi-l aclamau neîncetat. stăpânul ce se întâmplă pe pământ. Dionisos pornise-n lume să-mprăştie viţa de vie. i-a poruncit pristavul nimfei.209 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ ăzând. s-a-nălţat zeul ferit de ochii Herei. Aici. danţând cuprinşi de veselie. vinul curgea gârlă. Zboară-ndată către Teba şi scapă-mi fiul din primejdii. Umbla-ntr-un car tras de pantere. că oamenii se-nfricoşau şi se plecau către cortegiu. de tigri şi-alte fiare7 . ce semănau cu nişte ţapi – danţau mereu. — Să îngrijeşti de acest zeu. în jurul lui Dionisos. l-a învelit în vălu-i alb şi l-a împodobit cu flori. Nimfele care-l însoţeau purtau numele de bacante şi. Olimp. format din nimfe şi satiri. a tot zburat şi a ajuns în insula unde trăia o nimfă. prin muntele cel 'nalt. Hermes l-a luat pe micul zeu şi a plecat cu el în zbor. beţivul. El colinda din ţară-n ţară. împreună cu satirii – demoni cu coarne şi copite. mai mult decât de fiinţa ta. băteau din tobe şi ţimbale.. până şi fiarele jucau. C . Noroc că-n toată vremea asta Dionisos era cu Mistis. şi l-a ascuns în peştera cea mai umbroasă-a insulei. V PENTEU um s-a făcut bărbat în lege. Zeus i-a dat ca-nvăţător pe un satir bătrân : Silen6 Satirul era gras şi vesel.

— Rege nebun. a grăit zeul.. Aşteaptă. nu ţineţi minte că neamul nostru ni se trage din zeul cel puternic. Priviţi-acest mistreţ oribil. sorbind licoarea blestemată.. ca-ntr-un vârtej. Tocmai venea din văi Penteu şi se mâhnea auzind cântul şi ţipetele deşucheate. însă prin luptă glorioasă. Ares ? Voi. numit Penteu.. ce-l socotise un mistreţ. Bătrânilor.. iar printre ele se găseau : Agave. Eu vreau ca prima să-l lovesc. Nu vă grămădiţi în calea acestui zeu.. Mulţi dintre oameni. lipsit de vlagă. ce umblă cu beţivii-n roiuri şi-i parfumat. Ci-l socoteşte un mistreţ. ca o femeie. de pildă. să-l lege-n ştreanguri. Deodată iese din palat regele Tebei. s-ar fi-ndreptat cândva spre Teba. bine. puneţi-vă pe creştet coifuri. Le porunceşte să alerge în goana mare. gândeşte el că mă va-nvinge ? Că va opri cultul lui Bachus ?. să săvârşească pentru zeu mistere şi închinăciuni. Sub vraja lui Dionisos. din cele care îl urmează. ajuns pe pajiştile noastre. nu vă istoviţi puterea. Aşa se povestea. tineri ce-aţi ajuns la vârsta de-a purta suliţe şi scuturi. că zeul. ce amintesc de moleşeală şi de beţia ruşinoasă. Îl aclamau pe acest zeu. strigînd tare : — Staţi!.. spre ţara unde se născuse. propria lui mamă. lovind cu tirsul în Penteu. care venea cu carul său tras de pantere şi de lei. să râdem amândoi cu poftă..210 Cine nu se pleca-nainte-i urma să fie pedepsit. el însuşi urcă pe Citeron. ca o nimfă. Acestea s-au pornit să sară şi mai vârtos. nici vitejia. când bate vântul şi răscoleşte tot nisipul cel galben de pe malul mării. Nu vă mai prindeţi nici în danţul ce-l tropăie satirii beţi. a început să râdă-n hohot. aflând vestea că s-apropia Dionisos. cu flori în plete. Dar ca să nu se piardă vremea. De e sortită Teba noastră să cadă-nvinsă. colindând pământul. şi nu vă mai plecaţi urechea la cântecele de bacante. se grămădeau să-i iasă-n cale.. nu ştie că e fiul ei. urmat de nimfe şi satiri şi-având în preajmă pe Silen.. nu foi de viţă şi ghirlande. . Şi-şi cheamă slugile Penteu. Şi-a-nălţat tirsul spre bacante. Agave cea cu păr cărunt îl vede cea dintâi cum urcă. Acolo se afla pe tron un rege nou.. — Surorilor. să găsească pe noul zeu. care stă uimit privind la mama lui.) Însă Dionisos – se zice – aflând de fapta lui Penteu. O. fie.. iar ceata aprigă s-avântă spre rege. mai mult spre mama lui Penteu. Silen!. Nu vreau să fie Teba pradă acestui zeu atât de tânăr şi dezmăţat. ştiind că zeilor le place să te supui fără zăbavă.. Zvârliţi încolo tirsurile. am să fac o glumă. Agave. (Un munte unde se-adunase mulţime de femei şi nimfe. pe care ne-o aduce zeul. Şi ea se-ntoarce mânioasă. ce nu cunoaşte nici armele. surorile şi alte rude. grăieşte dânsa către bacantele din munte.

bună-i gluma ? — E bună. mă învingi. — Dionisos. râde şi Silen. Penteu pricepe însă totul.211 În vîrful muntelui e zeul şi râde-n hohot cu Silen : — Ce zici. în timp ce lăncile-l lovesc. înfierbântate. bietul Penteu.. căzu atunci zeului pradă. bătrâne. În acest fel. Dar tot n-am să mă-nchin puterii tale. s-au repezit la el grămadă şi l-au ucis cât ai clipi. . îl strigă dânsul.. zeu ce aduci pierzania şi-acuma crima. vroind să-mpiedice ca-n Teba să se împrăştie beţia8 . zeu viclean.. dar nimfele. ar fi strigat şi l-ar fi blestemat pe zeu... Şi-ar mai fi spus..

neînţeles. Pe lângă aceasta. striga : „Evoe”. 6. Ea organizase serbările noaptea. Se spune că Dionisos. Dionisos era socotit drept zeul cel mai vesel şi mai popular. 8. vinul e bun. şi oda cântec). le aprindea chiote în gâtle). cu puteri vrăjitoreşti. şi se făcuse un zeu puternic. La petreceri se sorbea vin. de cele mai multe ori. 4.. pentru că petrecerile lui Dionisos erau pline de zgomot. ca şi Demetra. El era zeul viţei de vie şi ocrotea pe viticultori. De aici a luat fiinţă tragedia – în greceşte : cântecul ţapilor – (tragos însemnând ţap. le aţâţa picioarele la danţ. un zeu al belşugului de roade. Faptul că acest car al lui Dionisos era tras de fiare. în cinstea zeului Dionisos. plăcut. Satirul Silen întruchipează butoiul. mai ales în centrele viticole. htonic. 7. săvârşit de fiinţe supranaturale. Băut cu cumpătare. Cu vremea mustul se învecheşte şi se preschimbă în vinul cel tare. văzând puterea băuturii. Tot de aici s-a tras şi numele roman : Bachus. . fuseseră iniţiate de către nimfa Mistis. În timpul marilor dionisii: serbările organizate la Atena. şi vinul aducea veselie. sugea laptele cu multă poftă. vinul devine ucigaş. fiul nelegitim al lui Zeus. cuvinte care au acelaşi tâlc : gălăgiosul. se cântau nişte imnuri : ditirambii. căci în butoi se toarnă mustul toamna (mustul simbolizând pe Dionisos tânăr). De la numele sidonianei Mistis vine cuvîntul „mistic”. pare a fi o aluzie la faptul că beţia poate transforma pe om într-o fiară. muzică sau danţ. Când se oprea din supt. unde era pe vremuri un loc vestit de închinăciune al zeului Dionisos. Dionisos era tot un zeu pământean. să nu poată fi observate de Hera. din Arhipelag. De aceea elinii mai numeau pe acest zeu şi Iachos sau Bachos. care erau organizate în sate. Alegoria aceasta ne arată că oamenii din antichitate. le turna foc în vine. când era copil. În el se află ascunsă crima. pentru ca. aceste cântece şi danţuri aveau. după cum Demetra îi ocrotea pe agricultori. la fel cum zeul vinului crescuse mai apoi. Dar când ai întrecut măsura. 2. cu acest prilej. adică un lucru misterios.. Unii mitologi cred că Nisa este tot una cu insula Naxos. întăritor. de aceea era plăcut elinilor. cu talentele ei vrăjitoreşti. s-au cam temut şi au vrut să o stăvilească. pentru că elinilor le plăceau cântecul şi danţul. ritualurile săvârşite la serbările zeului. Cântăreţii şi danţatorii erau îmbrăcaţi. Aşa lămureau grecii faptul că la serbările dionisiace acest cuvânt răsuna adesea în mijlocul veseliei generale. ferite de lumina zilei. în blănuri de ţapi. Insula Nisa (după legendă) îşi căpătase numele de la nimfa care trăia acolo. 3. Grecii pretindeau că misterele dionisiace. acela care face larmă. La micile dionisii. un caracter comic. Unii artişti chiar socoteau că vinul poate să-i inspire în versuri. 5. De aici s-a născut comedia. duşmana de moarte a lui Dionisos. sub privegherea lui Silen.212 Note: 1.

despre care nu s-a mai vorbit aici. de latini. versuri vesele sau triste. Agave şi alţii. cu trupul zvelt. Atamas. grecii i-au ridicat altare zeului care o întruchipa. în dialog. aşa cum s-a mai spus. nu mai are nici ruşine şi nu mai ştie a chibzui. puternic. iederă şi flori. se înălţau imnuri – ditirambi – şi se rosteau. şi bachanale. Din ele se vor naşte. sprijinit de tirs. zeul avea pe fruntea albă cunună verde. cu privire la oameni care înnebunesc din pricina zeului Dionisos : Ino. aveau loc nişte serbări – numite de elini orgii. adică însuşi teatrul grec.213 Beţivul este grosolan. şi-l dăltuiau frumos. În cinstea zeului acesta ciudat. cântându-se legende de demult. prearenumite tragedii. înfăşurat în blană moale de panteră. De-aici şi multele aluzii. Dorind să-i imblânzească firea acestei forţe de temut. de viţă. . strânsă cam neglijent pe bust. drame satirice şi comedii. Molatic. tânăr. Se făceau procesiuni. din legendele antice.

....................................................................................................................................................................................... 75 O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA .................................................................................................. 36 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ............................................................. 39 ZEUS .................................................... 51 NĂVALA SPRE OLIMP ..................................................................................... 45 FIICA ZEULUI URANUS ..................................................... 40 ZEIŢA CU OCHII DE AZUR ................................................................................. 72 PLECAREA SPRE ARCADIA..................................................... 60 FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ............................. 74 FILEMON ŞI BAUCIS................................... 6 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI.................................................... 29 REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL ............................................................ 30 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR..................................................................................................................................................................................................... 73 ÎN FRIGIA .. 21 ZEIŢA GHEEA .......................................................................................................................................................................................................................................... 25 ZEUS .............................................................................................................................. 23 URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII ......................................... 33 METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ .......................................... 56 PROMETEU ......................................................................................................................................................................................... 62 ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT .................................................................................................................................................................................................. 62 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL ............................................................................................................................................................................. 35 ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP ................................ 56 ŞIRETLICUL LUI HERMES .......................................................................................................................214 Cuprinsul Prefaţă ........................................................................................................ 76 ........................................................................... 61 ADUNAREA DE LA MECONA ...... 43 PRUNCII ZEIŢEI LETO ........................................ 67 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT .. POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA.............................................................. 34 CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI ............. 29 CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE .......................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 41 TREI FECIORI AI LUI ZEUS .................................................................................................................................................................................................................................................................................. 55 FUGA ZEILOR DIN OLIMP ................................................................................................ 39 FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP .......... 64 CUTIA PANDOREI ............................... 24 CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS .................................... 65 ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU ......................................................... 47 LUPTELE CU GIGANŢII .......................................................................................................................................................... 37 ZEII OLIMPULUI ..................................... 52 TIFON .................... 3 STUDIU INTRODUCTIV .......................................................

................................................................................................ 93 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS ........................................... 95 MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO .. 111 SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII .................................................................................................................. CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ........................................................................................................... 126 NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC .........................................................................................215 ZEII SE ARATĂ CINE SUNT ............................................................................................................................................................................................... 92 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE ........ 135 ............................................ 117 ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON .......................................................................... 109 UN DAR AMĂGITOR ................. 113 PALAS ATENA ............................................................. 129 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ......................................................................................................................... 96 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS .............................................. 118 ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA ...................................................... 82 PLOILE SE DEZLĂNŢUIE ............ 94 IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ .................................................................................................................................................. 89 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS ..................................................................................................................................................................................... 131 ARTEMIS .............................................................................................................. 87 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT ..................................................................... 99 RĂPIREA EUROPEI ........................... 103 HERA Şl COPIII EI ............................................................................................. 108 HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS ....................................................................................................................................................................... 84 POTOPUL ÎNCETEAZĂ ........... 101 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR........................................................................... 106 ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA .......... 130 MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ........................................................................................................................ 110 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE ......... 125 APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU ............................................................................................................................................................................................................................. 88 DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI ...................................................... 107 GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII......................................................................................................................................................................................... 116 ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR ......................................... 98 IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE .................................................................... 111 TICĂLOŞIA LUI ARES .............................................. 115 ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL .............................................................. 81 STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR ................ 121 STRĂLUCITORUL APOLO ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. 83 RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE .................................................................................................................................................................................................................................. 86 ZEIŢA TEMIS INTERVINE ...... 77 UN STEJAR MÂNDRU ............... 127 FÂNTÂNA CASTALIEI ........................ 78 POTOPUL............................ 120 ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN .......... 106 PEDEPSIREA CHELONEEI........................................................

................... 158 ADONIS........... 139 DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR ................................................................................................................................................................................................................................................................................ 198 TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA ................................................................................................................. 186 IXION ŞI SISIF .. 185 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ .............. DAR…................................. 163 EROS Şl PSIHEEA............................ 138 URIAŞUL ORION ...................... 157 ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ ..................................................................................................................................................................... 171 PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI ............................................................................... 174 POSEIDON ŞI AMFITRITA .................. 149 UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ ........................................................................................................ 160 SCULPTORUL SIHASTRU............................................................................................................................................................ 141 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE .................................................................................................................................................................................. 162 STATUIA PRINDE VIAŢĂ ............................................................................................................................................ 136 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI ........................................................................................................................................................................................................... 188 HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE ........... 177 URMĂRIREA NIMFEI ............................ 143 HERMES....................................................................................................................... 161 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ .......................................................................................................................................................................................... 173 ZEUS HOTĂRĂŞTE… .............................................. 137 ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI ............ 148 UN MIC TÂLHAR .. 167 PALATUL FERMECAT .......................................... 178 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE .....................216 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI ....................................................................................................................................................................... 172 CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES ............................................................... 199 .................................................................................................................................... 142 ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI ................................................................................................................................ 189 CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA ............................................................................................................................................................................................................................................................ 152 NIMFA PITIS ................................................................................................................................................... 150 PAN .................................................... 181 HADES Şl PERSEFONA ....................................... 151 FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL .................................... 180 CICLOPUL POLIFEM ...................................... 179 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA ....................................................................................................................................................... 191 HESTIA Şl DEMETRA ........................................................................................................................ 150 ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA .......................... 195 DEMETRA LA ELEUSIS ............................................ 170 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS .................... 140 O NOUĂ CONSTELAŢIE ................................... 168 SE IVESC CELE DOUĂ SURORI............................................................................................................................ 159 CRIMA LUI ARES ......................... 153 AFRODITA ................................................................................... 196 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE ......................................................................................................................................................................................................................................................

.................................................................................................................................................................... 201 VESELUL DIONISOS ......................................................... 209 ........................ 207 REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE ..................................................................................................................................................................... 205 UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI .. 208 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ .............................................................217 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI ...... 209 PENTEU ..... 206 GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA ................................................... 200 METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU .................................................

218 .