1

2

Alexandru Mitru

Legendele Olimpului
Lucrare distinsă cu premiul „Ion Creangă” al Academiei Române

Zeii
Volumul 1

Versiune electronică realizată după ediţiile 1978-1983

3

Prefaţă
a cele mai multe conferinţe rostite în public, conferenţiarul, în genere un om de cultură cu mare reputaţie, apare la tribună în tovărăşia unei persoane – foarte cumsecade – care-l prezintă printr-o scurtă alocuţiune. Alocuţiunea aceasta este ca o prefaţă orală, similară celor scrise, sau, cel puţin, acesta este rostul ei. Numai că eu, de multe ori, ca un cetăţean ascultător din sală am auzit cu drept cuvânt în jurul meu : „Dar cine-i acela car prezintă ?! Cine prezintă prezentatorul ?!” Căci, realist vorbind, dacă ar fi avut totuşi vreun sens, conferenţiarul ar fi fost mai normal să-l prezinte el pe prezentator, inversând rolurile. O întâmplare ca asta mi-a venit imediat în minte cînd a fost vorba să scriu această prefaţă, care, în prim loc, are ca rol clasic acela de a prezenta pe autor (conferenţiar în scris). Să-l prezint deci pe Alexandru Mitru! Şi să-l prezint ca autor al acestei cărţi : „Legendele Olimpului”. El este însă cunoscut de generaţii întregi de tineri care-i savurează scrisul şi cu plăcere şi cu folos de ani de zile! Iar cartea a apărut în câteva ediţii, şi într-un foarte mare tiraj. Pe Alexandru Mitru îl cunoaşte deci o lume întreagă, mai ales că fiecare cititor, din altruism sau din slăbiciune, are cel puţin unul sau doi semeni succesivi, cărora le-a împrumutat cartea – ceea ce măreşte considerabil numărul real al cititorilor. Nu este paradoxal să-l prezint eu pe el?! Generaţiile de cititori, mai ales când e vorba de o carte pentru tineret, se succed însă repede, şi apoi cartea, în această nou ediţie, este destinată unor noi cititori, altor generaţii ; de azi şi de mâine. Destinul ei este de durată, ca însuşi destinul legendelor pe care le cuprinde. Dar acele generaţii au referinţele certe, indiscutabile, ale generaţiilor anterioare de cititori, şi vor avea, de îndată, de la prima pagină a cărţii pe care vor citi-o, o idee proprie pentru care orice prezentare aici echivalează cu a prezenta cuiva o rudă sufletească apropiată şi care, pe deasupra, este şi faima acelei familii. Să spun totuşi că Alexandru Mitru e un scriitor temerar, că nu şi-a propus să scrie o carte facilă, cu poveşti de adormit copii, ci o carte şi plăcută şi folositoare, care i-a ridicat o sumedenie de obstacole grele, pe care le-a trecut cu un succes strălucit. Lectura „Studiului introductiv” ce urmează, semnat de un mare specialist : Prof. Nicolae I. Barbu, dă o idee de proporţiile, dificultăţile şi numărul obstacolelor pe care le avea de trecut

L

4

Alexandru Mitru în alegerea materialului acestei cărţi, pe care, cu mare curaj şi încredere în sine, singur şi l-a ales. Legendele Olimpului respirau greu de bătrâneţe – Alexandru Mitru le-a întinerit, le-a dat suflul proaspăt al limbii şi talentului său, făcând din ele simboluri de totdeauna ale năzuinţii omului de a se depăşi pe sine. El a umanizat personaje devenite de mult statui, a creat fiinţe din simple simboluri, a apropiat viaţa zeilor şi a eroilor legendari, de noi, cu temperamentul lor , cu calităţile lor supranaturale , cu urile şi dragostea lor, cu tot ce era uman totuşi şi în ei, căci chiar zeii, care erau întrupări ce n-au existat , au fost creaţi după chipul şi asemănarea noastră de oameni.Cât priveşte eroii, ei au fost oameni cu calităţi superlative ,zeificaţi pentru faptele lor mari şi excepţionale,de mulţimile care i-au admirat cu recunoştinţă. În stil, în dialoguri , în sensurile date faptelor de către autor, eu apreciez în special această umanizare, care apropie un trecut îndepărtat , neguros dar neuitat, de timpul de astăzi, creând din om o entitate universală şi fără moarte, căci legenda e o formă a nemuririi. Observ însă că nici cartea nu are nevoie de o prezentare în prefaţa aceasta, căci ea a avut de curînd, în anul 1972, o recomandare supremă dată de către „Academia Republicii Socialiste România”, prin premiul „Ion Creangă" ce i-a fost acordat, după ce a fost atent judecată de secţia de literatură şi artă a Academiei, de sub preşedinţia acelui integru, serios şi doct Alexandru Al. Philippide şi compusă dintr-un număr de scriitori şi artişti cu mare experienţă. Ce rost ar mai avea, după aceasta, aprecierea mea ? Doar aceea a unui cititor deprins să descifreze şi interesul şi frumuseţile unei cărţi, adică o operaţiune pe care oricare cititor o va face cu aceeaşi obiectivitate şi acelaşi entuziasm, în taina camerei sale de lectură şi în intimitatea delectării lui intime. „Legendele Olimpului” e socotită drept o carte pentru tineret, în primul rînd pentru virtuozităţile ei pedagogice, ceea ce, într-o anumită mentalitate a unora, are un sens oarecum peiorativ. Acest sens a fost creat de o practică facilă şi steril fantezistă, obişnuită unor asemenea cărţi, asupra cărora de obicei nimeni nu se opreşte prea mult. Dar „Legendele Olimpului" este în adevăratul sens al cuvântului – ilustrând un vechi dicton – o carte pentru tineretul de la 10 la 80 de ani, aşa cum au fost socotite cărţile pentru tineret ale lui Lev Tolstoi. Eu însumi, aflat la limita superioară, prin lectura admirativă a cărţii ,am adus o confirmare de simplu cititor acestei „butade” care într-o formă amuzantă formulează un mare adevăr. Alexandru Mitru, prin cărţile sale, dar îndeosebi prin aceasta, a afirmat la cea mai înaltă treaptă literatura pentru copii şi pentru tineret. Fără a avea câtuşi de puţin un iz didactic, „Legendele” lui Alexandru Mitru

impresiile unui cititor mai dornic să vadă pe zei. întrupată într-o fiinţă. asta din urmă. zei. Ea se citeşte ca atare. unic prin personaje şi întâmplări. cu spirit critic alteori : „Tezeu n-a fost nicicând un trândav. căci s-a însoţit cu alţi viteji şi a pornit spre Calidon!” După mine. cel mai puţin. Ea este o naraţiune a preistoriei şi istoriei antice. pentru o mai apropiată înţelegere. Aşa fiind. După atâtea spuse. din vremea când şi realităţile cele mai fireşti constituiau un mister. Comentariul din text. dă un farmec deosebit legendei. greu de definit cartea lui Alexandru Mitru. concluzia este că această prefaţă nu face altceva decît să mărturisească. făcută cu talent şi cu putere de evocare. de întâmplare de mari proporţii. cu eroi şi sângeroase conflicte între ei. Poate fi şi un roman. a cărei memorie a ajuns pînă în zilele noastre. nu prea departe totuşi de noi. cu zei. cu umor uneori. al istoriei. decât pe oameni. Cât a domnit el în Atena n-a pierdut vremea la ospeţe.5 familiarizează tineretul (şi bătrânetul!) cu legendele istoriei antice a lumii. cea mai depărtată a lumii ştiute. de la început până la sfârşit. altfel inexplicabil decât prin existenţa unei puteri supranaturale şi atotputernice. ce aparţine autorului. onest. aşa încât legenda să capete tărie de adevăr. cartea lui Alexandru Mitru e istorie? e o înşiruire de legende? e o lungă poveste ? Poate. încadrând-o pitoresc în mentalitatea contemporană. DEMOSTENE BOTEZ aprilie 1972 . precum se ştie că sunt regii. oameni.

în lipsa unei raţiuni pătrunzătoare. Dacă ne gândim cât de variate sunt fenomenele naturii şi aspectele lor şi dacă ţinem seama că pentru grecii vechi fiecare fenomen şi aspect al naturii a dus la crearea mai multor zeităţi. Dar în mare. un muritor. Nereidele. Uneori zeii se căsătoreau cu muritoare şi invers: zeiţa Tetis. eroi etc. mai întâi prin faptul că la crearea nenumăratelor figuri de zei. a creat figurile mitice ale zeilor. Hera proteja căsnicia. împărăţia morţilor o conducea Hades etc. la freamătul valurilor mării înfuriate. Dar cauza principală a mulţimii miturilor o constituie însăşi multitudinea fenomenelor naturii şi a diferitelor aspecte ale acestor fenomene. Tetis. dirijându-le sau împiedicându-le acţiunile. Astfel.ci se amestecau în viaţa lor . atunci ne dăm seama de unde provine bogăţia mitologiei greceşti. Luând ca pildă marea. semizei. fiul lui Poseidon sau al lui Nereu etc. la huietul vijeliei care încovoaie copacii. . faimosul erou ale cărui fapte sunt cântate în IIiada. a căror variaţie îşi află corespondentul î n nesfârşita gamă de sentimente pe care o trezesc în sufletul nostru? . De aceea. o altă divinitate a mării. observăm că străbunii îndepărtaţi ai grecilor. în viaţa zeilor se reflectă multe din fenomenele vieţii sociale a grecilor. de pe vremea lui Pericle. Mitologia grecilor este extrem de bogată. Ares era zeul războiului. În concepţia vechilor greci.atribuindu-le toate fenomenele pe care nu şi le putea explica. divinitate a mării. Nereu. a contribuit imaginaţia multor generaţii şi a multor oameni de talent. Triton.6 STUDIU INTRODUCTIV xistă oare vreun om care să rămână indiferent la adierea mângâietoare a vântului primăvăratic. zeii nu trăiau izolaţi de muritori. fiul lui Poseidon. Dar imaginaţia omului primitiv. care se sparg mugind de ţărm. Astăzi cunoaştem forţele naturii şi puterea lor nu ne mai înspăimântă. la zigzagurile roşii ale trăsnetului şi la lumina orbitoare a fulgerului? Se găseşte o inimă omenească în stare să rămână de piatră î n faţa acestor măreţe fenomene ale naturii. aducându-le fericire sau nenorocire. soţia lui Poseidon. Astfel s-au plăsmuit mitologiile popoarelor antice dintre care aceea a grecilor se remarcă prin marea bogăţie şi frumuseţe a miturilor. . au pus stăpân peste întinsele ape pe Poseidon. Hermes era protectorul negustorilor. în imaginaţia grecilor mai locuiau: Amfitrita. iar din căsătoria lor s-a născut Ahile. E . fiicele lui Nereu. s-a căsătorit cu Peleu.

contribuind astfel la îmbogăţirea tezaurului mitologic grec. au fost create într-o epocă de umanizare a concepţiilor despre natură. De pildă. în special pietre şi lemne. zeul iubirii. numite fetişuri. în secolele XIV-—X. era închipuită de o piatră necioplită. oamenii au început să cunoască natura. de relativă linişte şi înseninare a sufletului grec în faţa covârşitoarelor forţe ale naturii. să-i înţeleagă unele fenomene. în timp ce la Homer . în Beoţia. decât o reflectare a vieţii sociale şi politice a grecilor. Aşadar. oricât de variate ar fi fost. pe când la Sparta zeiţa apărea. concepţiile grecilor despre divinităţi. în imaginaţia grecilor. din epoci diferite. şi atunci forţele ei covârşitoare au luat. Afrodita era socotită protectoarea lăuzelor. pe când la Homer el stăpâneşte peste ape. î. De pildă. Afrodita este fiica lui Zeus şi a Dionei. oricine voieşte să scrie o mitologie a grecilor. de la zeităţi închipuite sub forma unor obiecte neînsufleţite şi până la zeii din Olimp. Aşa cum am arătat.e. Apoi. ca forţe ale naturii. grecii şi-au închipuit aceste forţe sub forma unor obiecte neînsufleţite. în legendele Olimpului se reflectau realităţi sociale şi politice de pe vremea când trăiau autorii miturilor. care şi aşa era extrem de bogat. Olimpul homeric nu este altceva. Olimpul homeric n-a rămas încremenit. În Siciomia. chipuri omeneşti. au făcut un drum lung. La început. odată instituit. două centre importante din Grecia.n. trona un zeu cu chip de lup. Aceste exemple sunt îndeajuns spre a înlesni o reprezentare cât mai clară despre bogăţia de mituri care se povesteau despre zeii din Olimp.. despre zeii . Poeţii care au urmat după Homer au prelucrat miturile în lumina concepţiilor filozofice şi religioase ale vremii lor. În prima parte a acestui volum. căzut în valurile mării. de pe vremea când au fost plăsmuite aceste mituri. Acest fapt a făcut ca despre acelaşi zeu să se povestească lucruri diferite şi deci zeul să apară în chipuri diferite. Poseidon era socotit şi numit „protector de familie” şi „tată”. forţele naturii au luat chipul unor animale. înainte de Apolo. De aceea. Dar. Prelucrarea miturilor zeilor olimpici de către poeţi a dus şi la diversificarea chipurilor sub care apăreau diferiţi zei. care se povestesc despre acelaşi zeu. adică miturile care se povestesc despre zeii care locuiau în Olimp. în oraşul Thespiae. Încetul cu încetul. un mit spunea că zeiţa Afrodita se născuse din sângele lui Uranus. în toate amănuntele lui. forţa atribuită mai târziu zeului Eros. Zeus trona în Olimp aşa cum la Tirint şi Micena.7 Miturile Olimpului. Înainte de Homer. în imaginaţia grecilor. profesorul şi scriitorul Alexandru Mitru ne prezintă miturile despre zeii olimpici. înarmată. De pildă. care se deosebeau de oameni numai prin putere şi nemurire. se găseşte de la început în faţa mai multor mituri. La constituirea acestui panteon olimpic a contribuit imaginaţia multor oameni şi a multor generaţii din diferite regiuni locuite de greci. Cele expuse mai sus ne explică de ce. stăpâneau puternicii basilei. astăzi. şefi de triburi. La Delfi.

ordinei închipuirilor pe care le-au avut grecii despre lume şi viaţă şi luptei . de pildă. pentru a explica în acest fel apariţia omului. deci. Marx — valoarea unui simbol al luptei pentru smulgerea şi stăpânirea tainelor naturii. zeii s-au născut ca şi oamenii. pe Hesiod. diferitele mituri între ele. Înainte de Zeus. desigur. de la început. căci. pentru progres. Este însă vrednic de subliniat faptul că Alexandru Mitru a dat o deosebită importanţă mitului prometeic. ca să zicem aşa. în imaginaţia grecilor. şi ca orice mitograf. şi însemnătatea acordată fiecărui zeu. dacă va face o selecţie? Cum vor apărea zeii Olimpului în lumina miturilor alese? În cele ce urmează. Aşadar. ceea ce corespunde. Hesiod a fost determinat să scrie Teogonia. autorul nu şi-a propus să dea absolut toate miturile Olimpului. Uranus. cât. Eros este stăpânul inimii zeilor şi oamenilor. de haosul care domnea în mitologie. ca şi Hesiod. de o deosebită însemnătate. mai ales. poetul care a încercat să facă o „istorie”. înainte de ei. operă a mâinilor lui Prometeu. pe de alta. ci a ales pe cele mai importante în legătură cu zeii cei mari ai Olimpului şi. era aceea a ordinii cronologice. aşa cum. a introdus mitul lui Prometeu. pentru a-i da lui Prometeu — „cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filozofic”. A dat-o. care se punea după alegerea miturilor de expus. în ceea ce priveşte momentul apariţiei lor în lume. în general. când zeii şi oamenii nici nu existau. Ea avea să reflecteze. în general. Cronos etc. iar mitografii greci care au scris după Hesiod s-au găsit în faţa aceleiaşi puzderii de mituri contradictorii. Problema esenţială care se punea era aceea ca un zeu să nu apară pe scenă mai înainte de a fi creat. Întrebarea. de fapt.8 Olimpului se povesteau mituri plăsmuite în vremuri şi în regiuni diferite şi reflectând concepţii felurite. Alexandru Mitru a trebuit să dea o ordine cronologică miturilor. la Hesiod. după Hesiod. printr-un fir logico-cronologic. după stabilirea domniei lui Zeus în Olimp. cum îl numeşte K. cu Haosul. autorul român vorbeşte despre titani şi despre monştri. aşa cum am spus. atât cât este cu putinţă. dar introducând şi unele elemente personale. După cum se vede şi din tabla de materii. mai multe întrebări: cum va proceda cu diferitele variante ale miturilor? Le va expune pe toate sau numai pe unele? Care va fi criteriul alegerii. El a făcut acest lucru pe deoparte din dorinţa vădită de a lega. încercăm să arătăm cum a înţeles autorul să rezolve aceste probleme. conducându-se. a zeilor. povestite de mituri. „naşterea zeilor”. dar mai ales din titlurile şi subtitlurile lucrării. Pentru autorul cărţii de faţă se puneau. Ceea sau Gheea. împotriva forţelor naturale şi sociale pe care zeii le închipuiau în fantezia celor vechi. Aici autorul a urmat. mai ales. precum şi motivarea psihologică şi logică a faptelor închipuite. Haosul în mitologie n-a încetat după apariţia Teogoniei. haos provocat de nenumăratele mituri contradictorii atât în ceea ce priveşte faptele zeilor. Tocmai de aceea Alexandru Mitru a procedat cu multă atenţie şi logică atunci când.

Lucrul este cu atât mai important cu cât. ba chiar rănită de un muritor. prin care iau fiinţă toate vieţuitoarele de pe pământ. Afrodita zâmbea prietenos poetei şi o încuraja. diferitele variante ale aceluiaşi mit prezintă personajul mitologic despre care este vorba în lumini diferite. pentru mitograful modern se pune foarte stringent problema alegerii variantelor care să înfăţişeze zeul. în care a prins-o alături de Ares. Armele şi bătălia sunt date lui Ares şi Palas. făcând o plasă de aur invizibilă. Pentru a ilustra chipul cum a înţeles să rezolve această problemă autorul „Legendelor Olimpului”. în hazul tuturor zeilor. mângâind-o. Aici Zeus o cheamă la sine: „Fata mea. pe care-l socotim cel mai caracteristic. vom da un singur exemplu. sau zeiţa. Oricât de importantă ar fi problema cronologiei miturilor. amestecându-se în lupte.9 duse de oameni pentru eliberarea de tot soiul de suferinţe materiale şi morale. „fiică a lui Zeus”. în alt fel. I şi urm . Afrodita este rănită de muritorul Diomede şi nevoită să se urce în Olimp. În cartea a VII-a a Odiseei. după cum am mai spus. „dătătoare de viaţă” . Poetul povesteşte cum Hefaistos a pedepsit-o pe zeiţă. Dar este mai bine cum a procedat Alexandru Mitru. Grija ta fie mereu legăturile dragi ale nunţii. Nu toate mitologiile procedează aşa. zeiţa Afrodita ne apare însă într-o postură şi mai puţin potrivită cu măreţia unei zeiţe. Afrodita este numită „nemuritoare”. Cântul V. Ajungând pe pământ.Murnu ) De rerum natura ( Despre natura lucrurilor ) .” Iata dar pe Afrodita. G. fără să-şi dea seama că nu este în stare să le poarte. Altă coardă vibrează într-o odă adresată zeiţei de poeta Safo şi în altă lumină ne apare Afrodita. sau eroul respectiv. „cu tronul zugrăvit în multe culori”. Deci. esenţialul îl constituie conţinutul lor. se ajunge la inadvertenţe. care sălăşluieşte în „palatul de aur al tatălui său”. deoarece. în lumina pe care o crede cea mai potrivită.Vers – 419 şi urm ( trad. Autorul „Legendelor Olimpului” a împletit evenimentele mitologice din Olimp cu cele petrecute pe pământ. şi anume acela al zeiţei Afrodita. îi zise. Într-adevăr. Afrodita-Venus este: „Născătoare a Eneizilor”. zeiţa frumuseţii. Totul se petrece ca în familia unui basileu din Tirint sau Micena. În Iliada. războiul nu te priveşte pe tine. Zeiţa este dusă pe pământ într-o teleagă trasă de vrăbiuţe. Pentru poetul roman Lucreţiu.

de originalitatea sa. În esenţă. trece imediat la descrierea chipului şi a gătelii zeiţei şi la primirea ei în Olimp: „Când au văzut-o pe Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. pag 243 Legendele şi miturile Greciei antice . autorul reaminteşte cele spuse mai sus şi continuă: „Viaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. şi ale muritorilor..” Într-un capitol special consacrat zeiţei Afrodita. sub pana poetului Lucreţiu. Prin această putere ea domneşte asupra lumii întregi” . Ea sădeşte dragostea în inimile tuturor. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. Popa-Lisseanu şi N. naşterea ei din spuma mării. veşmintele. Lucreţiu. cu ochii în lacrimi. cel priceput. şi ale zeilor. însoţitoarele. pag 52 . La Virgiliu. o măreţie pe care nici pe departe nu o avea la Homer. Kun începe prezentarea zeiţei prin următoarele fraze: „Răsfăţată şi zburdalnică. logic. modest. ne putem da mai lămurit seama de lumina în care a prezentat-o. A. ale căror lucrări le avem la îndemână. dar Moira hotărâse altfel. pentru ca să ajungă apoi la Pigmalion. autorul o consideră „zeiţă a frumuseţii. Trecând. Iată câteva exemple. I .. Autorul continuă să arate puterea pe care o are zeiţa asupra fiarelor. şi anume G.” Mitologie greco-romană . Afrodita-Venus a căpătat. Înainte de a cerceta cum a procedat autorul „Legendelor Olimpului”. zeii s-au ridicat cu toţii năuci de-atâta frumuseţe şi graţie şi gingăşie. Împărăţia ei se întinde peste ceriu şi peste pământ. N. Alexandru Mitru vorbeşte mai întâi despre naşterea zeiţei Afrodita din spuma mării. Afrodita n-ar trebui să se amestece în bătăliile sângeroase. se trece la descrierea puterii ei. după ce se arată în câteva rânduri legenda naşterii zeiţei din spuma mării. am vrea să vedem cum au procedat doi autori moderni. Virgiliu. La Popa-Lisseanu. Safo. Afrodita-Venus este preocupată de măreţia Romei. în sfârşit. rodită de picătura de sânge căzută din rana lui Uranus. peste vietăţile mării şi peste vieţuitoarele văzduhului” . S-a însoţit cu zeul faur. Hefaistos. a iubirii şi prosperităţii. Kun. îl roagă să înceteze prigoana împotriva fiului său. A. de felul în care este înfăţişată Afrodita-Venus la Homer. harnic.10 Aşadar. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. însă schilod. dar începuse s-o capete la Safo. ea se duce la Jupiter şi. la Afrodita prezentată de autorul „Legendelor Olimpului”. din multele care se pot da. Apoi. Îndurerată de suferinţele lui Enea.

Dar. Marsias. naturale şi sociale.11 Urmează un fragment din imnul poetului Lucreţiu. economice şi sociale. Autorul a ales miturile. textul citat din Odiseea. Autorul a depus un efort stăruitor de a motiva logic şi psihologic trecerea de la un mit la altul şi diferitele acţiuni în cadrul aceluiaşi mit. Pigmalion. printr-un exemplu cât mai concludent. constituie un efort. Având în vedere că această „mitologie” se adresează în primul rând tineretului. se caută şi se obţine un fir de legătură între diferitele mituri şi o reală motivare psihologică în povestire. 4. cu uşoare modificări. Am dat fragmente din textele pe care le-a avut autorul „Legendelor Olimpului” la îndemână. autorul „Legendelor Olimpului” a rezolvat problema în chipul cel mai potrivit. Evident că această „moralizare” nu putea fi făcută decât atât cât îngăduia mitul. autorul român încearcă să împace măreţia Afroditei-Venus lucreţiene cu versiunea burlescă din Odiseea. Eros şi Psiheea etc. pe care mitul prometeic o ilustrează în chipul cel mai luminos. pe care zeii le reprezentau în imaginaţia elinilor. legendele şi versurile cele mai cunoscute şi interesante. spre deosebire de cei doi autori. de dialog. felul cum a încercat să armonizeze Alexandru Mitru diferitele versiuni contradictorii cu privire la aceeaşi zeitate. Motivarea raţională a alegerii şi ordinei cronologice a miturilor. care face ca naraţia să fie înlocuită. . 2. unic la noi. n-a omis pe Prometeu. Exemplul cu Afrodita este cât se poate de concludent. la tot pasul. spre a ilustra. precum şi diferitele explicaţii date în note. În acest fel. Astfel. 5. Filemon şi Baucis. În acest fel. Alexandru Mitru. Alexandru Mitru a urmărit să dea diverselor mituri o interpretare materialistă. dintre care Kun nu menţionează întâmplarea Afrodita-Ares. iar Lisseanu reproduce. întocmai ca Popa-Lisseanu şi Kun. ia o atitudine hotărâtă de condamnare a urâtului fapt. 3. a început prezentarea zeiţei Afrodita sub influenţa imaginei lucreţiene. apoi autorul povesteşte scena prinderii zeiţei Afrodita în plasa nevăzută de către soţul ei Hefaistos. subliniind în cuprinsul legendelor ecoul luptei permanente a oamenilor împotriva forţelor capricioase şi asupritoare. reproducând şi el legenda burlescă din Odiseea. la capitolul „Afrodita” şi am discutat comparativ textele antice cu pasaje din mitografi moderni. în care a apărut. A căutat totodată să armonizeze versiunile contradictorii într-o sinteză în care predomină punctul de vedere moral. Putem dar distinge în prima parte a „Legendelor Olimpului” următoarele trăsături principale: 1. osândind netrebnicia înşelătorului Ares. Cea mai de seamă caracteristică este însă dramatizarea continuă a miturilor. autorul „Legendelor Olimpului”. de a lega mitologia zeilor olimpici de condiţiile materiale. În felul acesta.

Zeus n-a existat. în crearea legendelor eroilor. care infestau drumurile Aticei în vremurile îndepărtate. adesea peste fire. De pildă Zeus are mult din caracterele unui basileu. spre a birui forţele vrăjmaşe şi a ridica viaţa şi demnitatea omului deasupra tiraniei şi mizeriei. Zeus trona maiestuos şi capricios în Olimp. este reflectarea unei realităţi. pe când. cu un pas mai departe spre civilizare şi umanizare. multe elemente legendare în cele ce se povesteau. Zeii erau nişte fiinţe pur imaginare. desigur. grecii au atribuit puteri zeieşti unor obiecte neînsufleţite. apoi unor animale. ucigând monştri şi biruind oameni nelegiuiţi. Curajul. a fost socotit vrednic de Olimp. Dar este uşor de închipuit ce profundă influenţă asupra imaginaţiei şi dorului de fapte mari ale generaţiilor de tineri greci exercitau aceste modele de curaj şi dragoste de om pe care le prezentau legendele eroilor. în cele din urmă unor fiinţe cu chip şi însuşiri omeneşti. care a dus viaţa greacă. Trebuie să facem de la început o distincţie esenţială între zei şi eroi. dragostea de oameni şi spiritul de sacrificiu pentru binele obştei sunt trăsături care se întâlnesc la toţi eroii. de la oameni. despre Tezeu. este necesar să începem prin a cerceta înţelesurile pe care le-a căpătat cuvântul „erou”. înfruntând mânia Herei. Menelau. Ahile. în greceşte. În imaginaţia grecilor. Agamemnon. Evoluţia înţelesurilor cuvântului ne arată limpede şi concis noţiunile fundamentale pe care le legau anticii de acest cuvânt şi ne conduce — călăuză sigură — pe drumul rezolvării diferitelor întrebări pe care le ridică problema constituirii legendelor eroilor. În legendele despre eroi asistăm la o încordare a tuturor puterilor fizice şi morale ale pământenilor. Există. Acest fapt a contribuit la o ancorare mai largă a imaginaţiei în realitate şi deci la o reflectare mai profundă a vieţii sociale. Înainte de a-şi închipui zeii cu chip de oameni. Spre a ne da însă mai bine seama de felul în care s-au plăsmuit legendele. în Atica. de pildă. imaginaţia a pornit de la realitate. economice şi politice din epoca în care au fost plăsmuite miturile. Ulise au fost însă oameni care au luptat sub zidurile Troiei. iar imaginaţia n-a făcut altceva decât să le mărească. dar pe pământ eroul Heracle. dârzenia. Legenda spune că Tezeu a fost înflăcărat de isprăvile lui Heracle. „eroi”. chiar dacă în plăsmuirea chipului şi vieţii lor se pornise de la realităţi omeneşti concrete.12 * În continuare Alexandru Mitru expune mituri şi legende pe care imaginaţia greacă le-a ţesut în jurul unor oameni numiţi. Dar lupta lui împotriva tâlharilor. despre care se ştia că au luptat şi au triumfat asupra celor mai grele adversităţi. personalitatea. . Pe când mulţi dintre eroi au trăit în realitate.

şefii de genosuri. La Atena. şef. combatant (în general). comandanţii şi vitejii. linia evolutivă a semanticei cuvântului „erou” a fost: 1. după război. 5. după instaurarea sinoikismosului.13 La Homer. XIX 34. 2. în discutarea problemei eroilor antici. pe scurt. „eroi” erau şefii de genosuri. I 101). Platon aşază (Legile 738 d) pe „erou” după zeu. în comuna primitivă se impuneau atenţiei. om care se distinge prin naştere. vorbind despre Heracle. este pus în rândul zeilor. erau socotiţi toţi drept nişte „eroi”. nu numai şefii de genosuri. În evoluţia sensurilor cuvântului se vădesc limpede momente din istoria societăţii sclavagiste greceşti. şef. la sfârşit. nobil. talent. de fratrii şi de triburi. cuvântul „erou” capătă înţelesul de semizeu. unde se luptau crâncen. Poetul Pindar şi filozoful Platon îi aşezaseră pe „eroi” între zei şi oameni. comandant militar (Ildada. iar la Troia. 3. Aşadar. care reflectă vremuri de pace. om distins prin naştere. Pindar (Nemeice. luptător (în general) (Odiseea. 38) îi dă apelativele de „erou zeu”. după moarte. la rangul de semizeu Nici nu se poate un mai mare ajutor. 3. care reflectă stadiul destrămării comunei primitive şi al înmuguririi sclavagismului. La Atena. 2. Herodot (V 105) si Tucidide (V 11) prin „erou” înţeleg orice om ridicat la rangul de semizeu. Dacă în Odiseea prin „eroi” se înţeleg toţi combatanţii. stăpân. decât acela pe care ni-l dă semantica cuvântului „erou”. Dar tot în Odiseea. este pentru că. în secolul al V-lea. la curtea paşnică a lui Alcinou. cei mai de seamă oameni erau aceia care întemeiaseră cele zece triburi. toţi luptătorii aveau o figură potenţată. a însemnat un om care. admiraţie care a dus la divinizarea anumitor eroi. semizeu. sociale şi politice ale societăţii. stapân. cuvântul are următoarele înţelesuri: 1. nobil. Într-adevăr. cântăreţul Demodocos . vitejie: 4. XVIII 423. 3. Astfel. după moarte. „eroi eponimi” erau socotiţi bărbaţii care dăduseră numele celor zece triburi ale Atenei. ei erau comandanţi militari. XX 110). în amintirea cruntelor suferinţe pe care le înduraseră în timpul sângeroaselor bătălii. Iar la Roma „eroi” ajunseseră să fie numiţi împăraţii romani divinizaţi. şi adesea admiraţiei geneţilor. În secolul al V-lea. Dar dacă sentimentul de admiraţie a fost constant. calităţile admirate s-au schimbat o dată cu transformările economice. Se vede că la baza diferitelor înţelesuri ale cuvântului „erou” a stat întotdeauna un sentiment de adâncă admiraţie pentru oamenii care se distingeau prin anumite calităţi. după uriaşele încleştări de la Troia. un om care cânta minunat era tot un „erou”. datorită faptelor sale. Începând cu Hesiod. şi între zei şi oameni. prin curaj sau prin talent (Odiseea. la Troia. muritor ridicat. În Iliada. lista sensurilor de mai sus ne arată limpede că la început cuvântul a arătat un om care se distinge prin ceva faţă de ceilalţi oameni şi. comandant militar. VIII 423).

în jurul unor eroi veniţi din Grecia. Nu toţi eroii au luptat la Troia. De aci înainte pornesc o mişcare de expansiune în răsărit. şi. în bătălie.n. care. Este de neconceput ca timp de cel puţin opt sute de ani. după terminarea războiului. nimbaţi de legendă. Nestor.14 sau crainicul Mulios. se poate spune că legendele eroilor pot fi împărţite în trei mari categorii: legende plămădite pe pământul Greciei. luptători pentru binele comunităţii. Apoi fiecare cetate din Grecia voia să-şi aibă „eroul” sau şi. continuau să pâlpâie cu o lumină modestă în Grecia. şi deci numai anumite legende au fost consemnate de eposul homeric. uriaşe pentru vremea aceea.e. dar numai anumiţi „eroi” au luat parte la luptele de sub zidurile Troiei. Luptătorii de la Troia văzuseră pe şefii lor. Menelau. Cum legendele în jurul unui erou se închegau adesea în cetăţi diferite şi în timpuri diferite. două secole mai târziu. înainte de a lupta sub zidurile Troiei. legende create în Grecia. dar toţi eroii erau înnobilaţi cu acele calităţi pe care autorii legendelor le socoteau cele mai de frunte. Dar. până la 1400 î. după şi sub influenţa legendelor . Aşadar. Dar. pentru a pune o oarecare ordine în acest hăţiş de fapte.. Aşa cum s-a văzut mai sus.n. unii eroi sau unele fapte. se întâmpla acelaşi fenomen care se petrecea şi cu zeii. în mai multe cetăţi înfloreau legende prin care un erou le aducea faimă şi glorie. Acest fapt a constituit un reviriment pentru legendele care dăinuiau în diferite cetăţi. Astfel. Dar. Celelalte legende. purtătorii civilizaţiei miceniene să nu fi cunoscut şi admirat oameni cu însuşiri excepţionale. aşa cum s-a intâmplat cu Heracle. Aşadar. în patria mamă. în legătură cu anumite cetăţi. Ei luaseră contact cu civilizaţia din Creta pe la 1700 î. timp de trei secole. care era revendicat de Teba şi de Argos. câţi au trecut de la venirea aheilor pe pământul Greciei şi până la războiul Troiei. a dus la războiul Troiei.e. pe Ahile. poeme în care se cântă faptele săvârşite de luptătorii care au luat parte la războiul Troiei. şi anume că acelaşi erou era încărcat cu însuşiri contradictorii şi despre el se spuneau lucruri contradictorii. întemeietorii de triburi. Felurite legende se ţeseau în jurul acestor mari figuri. pe marii comandanţi. în Grecia. iar alte cetăţi şi-au revendicat anumiţi eroi. care fuseseră plămădite în epoca miceniană. după încleştările de la Troia. un mare număr de eroi au fost aduşi. grecii dezvoltaseră strălucita civilizaţie miceniană. după instituirea imperiului. în jurul diferiţilor „eroi”. ei contribuiseră la înflorirea civilizaţiei miceniene. învingătorii la jocurile interhelenice. la Roma. legende create în Asia Mică. au fost introduse ulterior în textul Iliadei sau Odiseei pentru gloria cetăţilor respective. împăraţii. faptele lor creşteau parcă şi mai mult în imaginaţia generaţiilor. la Atena. înainte de războiul Troiei. Ulise. pe care să-i fi numit „eroi”. „eroii” au existat întotdeauna la greci. în legătură cu războiul Troiei. înţelesurile cuvântului „erou” izvorăsc din Iliada şi Odiseea. legendele în jurul diferitelor figuri au înmugurit cu mult înainte de războiul Troiei.

Sunt totuşi anumite legende sau cicluri de legende a căror cronologie nu mai trezeşte nici o îndoială şi asupra lor trebuie îndreptată atenţia criticului. semnalate de noi mai sus: problema cronologiei şi problema fizionomiei eroilor. În lucrarea sa. Alexandru Mitru a trebuit deci să rezolve două probleme fundamentale. Este bine plasată şi expediţia argonauţilor anterior războiului troian care. întemeierea Tebei. Asclepio. este urmat de întoarcerea eroilor în Elada. în general. este cu neputinţă de dovedit cu certitudine timpul precis. Cronologic. Păţaniile lui Ulise. Întoarcerea aheilor în Elada.15 războiului Troiei. Se poate de asemenea socoti că sunt anterioare războiului Troiei legendele cu privire la luptele date de argivi împotriva Tebei. într-o foarte mare măsură. Tezeu îşi găseşte şi el locul după Heracle. Războiul Troiei a fost evenimentul care a contribuit. Meleagru. Astfel. Castor şi Polux. La această obiecţie se poate răspunde foarte uşor că figurile eroilor citaţi anterior. Războiul Troiei. Date fiind faptele menţionate mai sus. că fondarea Tebei şi expediţia argonauţilor sunt aşezate prea departe de Tezeu. savanţii exprimă păreri diferite. Dar multe dintre legendele din prima categorie au fost influenţate de legendele războiului Troiei. cât se poate de raţional. De aceea. De asemenea. Orfeu şi Euridice. adesea contradictorii. poate. Belerofon. Pe baza lor se poate stabili o cronologie relativă a diferitelor legende. căci în ea se reflectă primele mişcări de expansiune aheiene. era firesc să înceapă cu Perseu. de păţaniile lui Ulise şi de călătoria lui Enea S-ar părea. Numai după aceea vin legendele în jurul eroilor luptători la Troia. toată lumea savanţilor care s-a ocupat de problemă este de acord că Heracle este unul dintre cei mai vechi eroi ai grecilor. printr-un amănunt. la rândul său. chiar dacă au unele contingenţe cu fapte petrecute mai târziu — de pildă Heracle este pus şi în legătură cu războiul troian — legendele lor conţin vădit elemente dovedind că ele au fost . Aventuroasa călătorie a lui Enea. Aceasta fiind situaţia. Din acest punct de vedere. Expediţia argonauţilor. se poate presupune că legenda argonauţilor a fost una dintre cele mai vechi legende. pus în legătură cu Heracle. şi uneori chiar locul în care au luat naştere unele legende. Dedal şi Icar. În orice caz. se pot desprinde din legende unele fapte care sunt în perfect acord cu datele istorice. autorul a respectat următoarea ordine: Perseu. Tezeu. la alterarea conţinutului legendelor şi deci la estomparea cronologiei lor. Heracle. de vreme ce sunt dovezi destul de convingătoare că legenda lui a înflorit în epoca miceniană. fiind. Astfel. este foarte greu de precizat în ce epocă au apărut legendele în jurul unui anumit erou şi care a fost fizionomia eroului respectiv de-a lungul secolelor. în discuţia cu privire la fiecare erou. în legătură cu contaminarea diferitelor legende. autorul a procedat.

Imaginaţia grecilor a născocit mitul cu Zeus şi Alcmena şi mânia Herei. care se împotriveşte curajos fiarelor şi monştrilor: lei. apoteoza — şi le-a expus cu talentul său preabinecunoscut. apoi de cetăţi. după dorinţa Herei. Heracle a fost. sunt urgisit de Hera să fiu sclav unui rege nevolnic. devenit şi el Hercule. şerpi. mânia Herei. a glăsuit Heracle. cele douăsprezece munci. se cerea o explicaţie a originii puterii excepţionale a lui Heracle şi a soartei lui triste. De pildă. Apoi. în disputa dintre Desfrânare (Voluptate) şi Virtute. Acolo unde cronologia este sigură — argonauţi. Dar în afară de alegerea judicioasă a materialului expus. gândirea filozofică şi morală s-a dezvoltat. în bine pentru oameni. Heracle. balauri.. iar după moartea ta numele lui Heracle va fi slăvit pe veci. Urmându-mă pe mine ai să fii victorios. şi au început lupte între ele. Având în vedere că autorul n-are intenţia să facă un tratat de mitologie ştiinţifică. Ulise. găsim că procedeul este cât se poate de înţelept. Dar mai târziu.16 plămădite. şi anume acelea care ilustrează ideea de bază pe care a urmărit-o autorul: lupta omului împotriva elementelor ostile — naturale şi sociale — pentru a-şi dobândi o viaţă mai bună. făcută fără voie. hidre. Eu nu mă tem de soartă şi nu m-aş fi supus. în cursul expunerii. din Micena. Astfel de lupte au trebuit să fie numeroase în epoca comunei primitive. Acesta a fost embrionul legendei. Astfel. autorul a subliniat. Ulterior. în legenda lui Heracle. A venit apoi războiul troian. . Dar. deşi puternic. a fost purtat pe colina Aventin şi pus să lupte cu monstrul Cacus etc. Enea — autorul a respectat-o cu scrupulozitate. Tu-mi poţi fi de folos? — Ţi-am spus-o. a glăsuit Virtutea. elementul realist reprezintă lupta omului înzestrat cu excepţionale calităţi fizice şi morale. Legenda lui Heracle s-a amplificat cu noi elemente şi a apărut Euristeu. pe de altă parte. iar legenda lui Heracle a fost îmbogăţită prin întâlnirea cu Virtutea şi Voluptatea. Deci la luptele pe care trebuiau să le ducă eroii împotriva fiarelor. cel puţin în embrion. Roma a devenit o putere mediteraneană. pentru a se găsi şi izvorul celor douăsprezece munci. acolo unde se putea face. În ceea ce priveşte faptele menţionate. Alexandru Mitru a luat legenda în faza ei ultimă şi a ales elementele esenţiale — originea divină a eroului. şi fratriile în triburi. citim următoarele replici: „— Şi eu.. ţi-o repet. este de observat că au fost alese cele mai importante. luptând neînfricat şi preschimbând tot răul urzit acolo-n slăvi. semnificaţia legendelor. Zeii m-au osândit. regina Omfala. adică substanţa legendelor înseşi. precum şi rezultatul acestei lupte: înălţarea demnităţii omului şi sporirea încrederii în sine şi în puterile sale. s-au adăugat luptele împotriva şefilor de triburi. dar vreau să ispăşesc îngrozitoarea-mi crimă. cu mult înainte de războiul troian. Troia. Deianeira. pe care vrea s-o sugereze cititorilor. dus şi pe acolo şi pus să lupte cu regele Laomedon. genosurile s-au asociat în fratrii.

Am să mă lupt cu Hera. aşa cum Heracles s-a folosit de pielea leului. VlII) Iată şi expunerea autorului român: „Aşa s-a întâmplat. L-au purtat spre Olimp. ci şi în vieţile celorlalţi eroi. Astfel citim: „Un car făcut din aur s-a coborât din cer şi-n el se aflau Hermes. pe care le-ndurase în viaţa sa Heracle. dar cu ea el va fi neînvins”(Theseus. adesea contradictorii. făcută-n fierăria Olimpului de zeul cel mai meşter. de care s-a folosit toată viaţa. Periphetes pusese mâna pe Theseus şi încerca să-l oprească a merge mai departe. iar Theseus arăta că măciuca fusese învinsă de el. La vorbele acestea Heracle a pus mâna pe greaua lui măciucă. a spus din nou Virtutea. cap. spune: „Şi mai întâi Theseus a ucis în Epidauria pe Periphetes. Vieţi Paralele . pe drumul gloriei.I. de altfel. am să fiu fericit. Nike conducea carul. El oprea toţi drumeţii. drept armă de atac. — Eu te aştept. s-a-nduplecat şi Hera. Şi şi-a ridicat ghioaga să arunce cu ea. a luat-o şi a făcut-o armă. Biograful antic avea în faţă o sumedenie de versiuni. Dar Tezeu s-a ferit. ca să arate ce puternic animal doborâse el. la câţiva stânjeni.Barbu . Heracle. Tezeu a fost silit să lupte c-un fiu al lui Hefaistos. — Ia stai. l-a ucis. Acolo însuşi Zeus l-a întâmpinat la porţi. Din volumul Plutarh . pe care le arată. Ce te grăbeşti atâta? Viaţa tot ţi-e sfârşită — eşti doar în mâna mea. 1960 . pe nume Perifete. nu mă poţi amăgi!. luându-se la luptă cu el. Vei fi mai mulţumit. despre Tezeu. Autorul a mai găsit. a frânt câţiva copaci şi s-a înfipt în pământ. traducere . Comparând ici şi colo cele expuse de Alexandru Mitru despre Tezeu cu cele relatate de Plutarh.. notiţe istorice şi note de N.” Viaţa lui Tezeu a fost scrisă şi de Plutarh. Arma a fulgerat pe lângă el cu zgomot. Bucureşti . Iar Hermes şi Atena l-au ridicat îndată pe erou între ei. zdrobindu-i cu o ghioagă teribilă. zeiţa biruinţei.. se folosea de o măciucă. şi dup-atâta truda şi-atâtea suferinţe. Plutarh.17 — Mai bine dăruieşte-ţi viaţa numai plăcerii. ne dăm şi mai bine seama de specificul fiecăruia dintre cele două expuneri. l-a-mbiat Desfrânarea. Atena şi Nike. adânc. care. Studiu introductiv . şi când o voi înfrânge. S-a-ntors spre Desfrânare şi i-a rostit cu silă: — Josnică Desfrânare. tatăl său. admirabile cuvinte spre a arăta strălucita înfăptuire a prezicerilor Virtuţii. Plăcându-i măciuca. de-aramă. drumeţule! i-a strigat Perifete. Editura ştiinţifică . Aleg drumul Virtuţii… În acest scurt schimb de replici este exprimată ideea călăuzitoare pe care caută s-o ilustreze Alexandru Mitru nu numai în viaţa lui Heracle. în apoteoza lui Heracle. dar Theseus. de aceea era numit „măciucaşul”. relatând uciderea lui Perifete de către Tezeu. c-abia plecat.

În al doilea rând. căutând să-şi afle ghioaga de unde o zvârlise. este captivat mai mult de interpretarea decât de expunerea faptelor cu amănunte dramatice. alături de hâda figură şi îndeletnicire a lui Perifete. ajută la concentrarea atenţiei asupra dramatismului şi semnificaţiei morale a activităţii diferiţilor eroi. dar stăruie mai mult asupra amănuntului că Tezeu i-a luat măciuca. Autorul a avut buna inspiraţie de a insera în volum şi legenda lui Enea şi.. Şi. triumful eforturilor biruitoare. atunci dramatizarea originală a fabulaţiei dă adesea o zguduitoare forţă ideii morale. aşa cum este expus la autorul român. Dar mai există şi punctul de vedere istoric al însemnătăţii pe care o acordau romanii legăturilor înrudirii lor cu zeii. una dintre cele mai interesante figuri de erou antic. I-a sărit de grumaz. se spun în această privinţă” (Plutarh. iraţional. în expunere. cap. se reflectă drumul pe care l-au parcurs influenţele de civilizaţie şi cultură exercitate de greci asupra . îl dramatizează. În călătoria legendară a lui Enea. este aceea a biruinţei omului când este perseverent. din care au făcut parte Cezar şi August. În acest fel. Tezeu n-a pierdut vremea. dacă ţinem seama că ideea de bază. pe care nu i le punea la îndemână legenda. fără sens. ci mai în urmă …Astfel de ştiri. care se bat cap in cap. de a releva încă o dată.. chiar împotriva hotărârii zeilor. binefăcătoare pentru oameni. Perifete. mai luminos decât expunerea abstractă. având în vedere cititorii cărora se adresează. moralist-istoric. până ce l-a răpus”. Dimpotrivă. S-a trântit la pământ. subliniază acţiunea eroică. al cărui fiu. şi în acest caz pregnanţa dramatică a unui fapt ilustrează. Iulus sau Ascaniu. Plutarh. uimit că un flăcău ca el cutează să-l înfrunte. constatăm că Plutarh expune pe scurt uciderea lui Perifete. l-a tot împuns cu lancea. Faptul. Chiar sfârşitul tragic al unui erou — de pildă Heracle — este nimbat de aureola biruinţei. pe care a urmărit s-o pună în lumină neîncetat autorul. Citind cele două pasaje. Un punct de vedere este acela al evitării de a rămâne necunoscută publicului cititor. cu sete. de felul următor: „Dar se spune că Theseus n-a luat localitatea Eleusis când s-a dus prima oară la Atena. Alexandru Mitru reliefează faptul. în lumină. Însă Tezeu. ca întotdeauna. prin Afrodita. Înserarea legendei lui Enea este cât se poate de binevenită din mai multe puncte de vedere. iar ideea morală vine şi transfigurează dramatismul care. în acest fel. a întemeiat ginta Iuliilor. creând amănunte esenţiale pentru mişcarea dramatică. căruia se adresează cartea. Theseus. a lui Tezeu. de la Troia până în Italia. a dat un răget groaznic. ideea morală pe care vrea s-o exprime. Şi. mama lui Enea. orice contradicţie cu privire la legende. pesimist. X). şi asupra comparaţiei cu pielea de leu a lui Heracle.18 Până ce Perifete s-o poată ridica. ar fi de-a dreptul descurajator. autorul a eliminat. amintind şi de întemeierea Romei.

mai demult. şefii triburilor antice sunt. „ape”. . Iară bărbaţii. Cronologia este în conformitate cu ipotezele cele mai plauzibile. propoziţia şi fraza de două propoziţii şi. forţă. în expunerea legendelor. dând astfel mitului şi legendei suportul realităţii. şi totuşi. Iată un exemplu edificator: „Da-ndată a început năvala de ape reci şi înspumate peste corăbiile troiene şi vuietul s-a înteţit”. ritmul este întrebuinţat de autor numai acolo unde se cer accentuate dramatic anumite situaţii. Fraza este adesea mijlocie. bine alese. autorul continuă: „Şi regele. aşa cum se spunea chiar în antichitate. din îmbinarea lor. Aşadar. plin de durere. dramatism. venise la Atena fiul regelui Minos de la Creta — ca să ia parte la concursuri”. atenţia este dusă şi spre realităţile istorice. Stilul este şi în această parte a cărţii cât se pare de bine potrivit cu conţinutul. dar nefăcându-se abuz nici de neologisme. dar. în acest fel. de la Perseu la Enea. mitologia greacă n-a exercitat influenţe numai asupra culturii şi literaturii greceşti. Dar. Autorul a procedat deci foarte potrivit când a vorbit şi despre Enea. dialogul. cu privire la cincisprezece eroi. Procedând în acest fel. Ideile sunt exprimate în proză ritmată. i-a povestit că. spre a le expune viaţa legendară. autorul a izbutit să exprime plastic şi poetic ideea. dar mai ales în note. care. 2. Rezumând cele arătate cu privire la cea de-a doua parte a lucrării. deşi se întâlneşte destul de des. patos. să dea şi unele amănunte asupra realităţilor sociale şi politice care au condiţionat înflorirea acestor legende. Cuvintele sunt parcă luate din lumea basmului: expresive. evocaţi în note şi. basileii ahei. sub o formă mai vagă. iar realităţii haina fermecătoare a basmului. nu transformă totuşi textul într-o înşiruire de versuri. „înspumate” n-au nimic extraordinar. „a începe”. rând pe rând. pe care o simte cititorul. autorul expune legendele. putem afirma că: 1. „reci”. evitându-se arhaismele. sub influenţa acestei culturi. Autorul a ales cele mai interesante figuri de eroi. căci. pe lângă încântarea. îndeosebi. în acelaşi timp. s-ar putea spune.19 romanilor. în realitate. mai departe. ceea ce conferă expunerii relief. cătau spre ele şi tăceau”. şi predomină. romanii şi-au putut realiza creaţiile materiale şi culturale. Civilizaţia miceniană. Cuvintele „năvală”. care poartă caracteristicile geniului lor propriu. Romanii au cucerit Grecia. pregnante. ci influenţa ei a fost profundă şi la Roma. plină de înţeles moral. şi. De pilda: „Femeile plângeau în hohot lângă palatul lui Egeu. El a avut prilejul să ilustreze din belşug ideea centrală arătată mai sus şi. cultura greacă i-a cucerit pe romani. cu mâhnire. Nu trebuie uitat însă că ceea ce dă un deosebit farmec expunerii este proza ritmată.

5. şi anume că. „Legendele eroilor" contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor şi la educaţia tinerei generaţii. în care. pornind de la realităţi certe. oamenii pot triumfa asupra tuturor obstacolelor şi chiar asupra voinţei zeilor. luptând cu dârzenie şi curaj neistovit. ritmul conferă o voiciune şi pregnanţă poetică de primul ordin. fiindcă „Legendele Olimpului” nu constituie. plastică prin pregnanţa şi culoarea termenilor şi epitetelor. Prin toate aceste calităţi. multe din ciudăţeniile miturilor. 6. BARBU . dialogul. punându-i în faţă modele de luptă dârză. Prof. Zicem „mitologie”. Ideea călăuzitoare în expunere a fost aceea care a stat la baza plăsmuirii acestor legende. în felul acesta naraţia este însoţită de explicaţia raţională a plăsmuirilor fanteziei. Aşa cum în „Legendele zeilor” s-a dat o deosebită atenţie figurii lui Prometeu. prin explicaţii ştiinţifice. în fond.vocabularul. tot aşa în „Legendele eroilor” s-a aruncat o lumină deosebită asupra lui Heracle. * Din cele expuse. dar o mitologie scrisă într-o formă literară vie. Ca şi „Legendele zeilor”. 7. altceva decât o mitologie. sprintenă prin muzicalitatea ritmului frazei.20 3. se formulează năzuinţe spre mai bine şi spre mai frumos. se vede limpede că autorul „Legendelor Olimpului” n-a precupeţit nici un efort spre a da o dezlegare cât mai judicioasă problemelor pe care le ridica alcătuirea acestei mitologii. Dramatizarea acţiunii. lărgirea şi îmbogăţirea originală a fabulaţiei. cartea de faţă este una dintre cele mai izbutite scrise la noi în acest gen. 4. create de antici. Este unul din meritele de seamă ale acestei lucrări. Notele vin sa lămurească. dacă nu cea mai izbutită. NICOLAE I.

Da-n noaptea asta Voi da semnalul de plecare. Teocrit Şi Apolonius din Rodos. Mai sunt şi Pindar. Teogonia – renumit poem . Şi trîmbiţele vor suna. Şi poeţi. Corabia. mai cătaţi! Pe punte Au poposit şi alţi poeţi. plină de vise Şi de legende.21 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI A murgul s-a lăsat pe nesimţite. „Binevenit să fii. Mai stă încă la ţărm. Pana-mi. Pare-o corabie pe care O ţine ancora la ţărm. Cel tînăr şi cu păr bălai.. din aripă de vultur. O să pornească iar Pe marea Învolburată A fanteziei. În călimara de argint. În fruntea lor e Hesiode. Prinţ al aezilor elini! Slăvită-ţi fie lira sfântă Şi glasul tău tremurător Care-a rostit atîtea versuri. în care este povestită imaginara naştere a zeilor .. Cântându-şi lin „Teogonia” . Îţi mulţumim că ne-nsoţeşti!” Ci iată. bătrâne. Abia de se mai cern pe masă Stropi roşiatici de lumină. Priviţi! Pe punte s-a urcat Homer cel orb şi înţelept.

cel cu grai duios. dragi prieteni. Urcaţi-vă … Şi . . Euripide Şi Pausanias şi Virgiliu Şi exilatul de la Tomis : Ovidiu.. În noaptea asta vom pleca Şi o să colindăm. Prin care cei de-odinioară Atâtea taine-şi tâlcuiau. Poeţii vor suna din lire. Vom fi-n tovărăşie bună. să pornim!. Urcaţi-vă deci toţi pe punte. Sofocle.. Iar noi tăcuţi vom asculta Fermecătoarele legende.. Vântul va bate-ncetinel Şi marea ne va legăna ..22 Eschil.. toată Elada. Ţărm după ţărm.. Pe valurile-i înspumate.

Celui din urmă i-au zis Cronos.. cel mai dibaci dintre titani. suflând repezi. luna. Ce mult îşi iubea Gheea soţul!. Iară pământul rupt din haos era însăşi zeiţa Gheea. Gheea i-a dăruit soţului său şase feciori şi şase fete. Uranus. pe care le ţesea anume din frunze şi din ierburi verzi. ai lacurilor de cleştar. plină de aştri lucitori. în legendă. ziua. fără hotare. haos învârtejit şi negru. Însă. din haos s-a desprins pământul. Pămîntul nostru larg şi darnic. Ca să-i arate dragostea. S . şi noaptea o învăluia într-o hlamidă albăstruie. Primul născut a fost Oceanul1 (sau Ocheanos). Iar ea se-mpodobea pentru Uranus şi îşi punea veşminte scumpe. precum cântau poeţii. Nu mai puţin o îndrăgise Uranus pe soţia lui. şi el era cel mai şiret. Îşi presăra în păr miresme din cele mai alese flori. cu râuri limpezi şi izvoare – soarele. La vremea sorocită. Dragostea a unit pe Gheea cu cel dintâi bărbat. c-un brâu de ape scânteietor.23 ZEIŢA GHEEA e povesteşte. noaptea şi vânturile. şi nu se sătura să-i spună că ea va fi mereu a lui. cât o să fie lumea lume. O dezmierda cu ploi şi vânturi. pe care i-a numit titani. Şi îl privea cu ochii limpezi. că lumea noastră cea de astăzi : pământul – plin de flori şi fructe.n-au fost întotdeauna astfel. Şi el Uranus. fără formă. atâta timp cât era ziuă. acela care înconjura. era cerul. zeul îi aşternea pe frunte cununi de aur şi lumină. întreg pământul. cerul înalt şi plin de stele. Lumea întreagă era-n haos.. strălucitori şi azurii.

cu câte-un singur ochi aşezat în mijlocul frunţii. într-un lăcaş de sub pămînt: fulgere lucii. Asta nu putea zeiţa să-ngăduie la nesfârşit. Cum ? Ea-i năştea atâţia prunci şi n-avea parte de nici unul ? Zăceau pe veci închişi în Tartar şi n-avea dreptul să-i mai vadă ? Nu. din locul de stăpân ceresc. Doar el. Acum însă i-era destul. Fii bun. URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII u mai avea încredere în nimeni. că zeul i-l smulgea din braţe şi-l închidea în temniţă. Uranus. Aceştia erau meşteri buni şi învăţaseră să facă. Zâmbea din nou soţiei sale şi îi spunea că-i este dragă. După ciclopi s-au mai ivit alţi trei feciori: hecantohirii sau centimanii. în timp ce lacrimi de izvoare îi lunecau peste obraz. Uranus. fii bun. orbitoare. Şi-a rugat mai întâi bărbatul. ce izbeau urechile ca un ciocan. Dacă ar fi căzut din cer o nicovală pe pământ. să-i elibereze iar copiii din Tartarul întunecat. zice legenda. îi trebuiau cam nouă zile şi nouă nopţi. dă-le drumul! Nu N . Din închisoarea asta mare feciorii nu puteau ieşi. enormi. Se mâniase-n sinea ei. necruţători. în prea întunecosul Tartar. de către unul din feciori.24 S-au născut mai apoi ciclopii : trei fraţi. plină de spaimă. de-o azvârleai de pe pământ în mult prea mohorâtul Tartar. Gheea vedea. frumoasa Gheea2 avea să nască şi alţi prunci – unii cu forme-ngrozitoare. — Îndură-te. tunete grele. Uranus. Din pricina aceasta dragostea lui faţă de Gheea pălea mereu. Era deci liniştit stăpânul şi bucuros că a scăpat de orişice ameninţare. Trei ziduri o împrejmuiau. Şi-aşa aflase că-ntr-o zi urma să fie răsturnat. îi cerea ea nemângâiată. hidoşi. Şi-atunci a chemat într-o seară pe toţi copiii-n jurul lui şi i-a zvârlit într-un afund . Gheea nu îndrăznise să încalce voia soţului ei Uranus – şi îndurase făr-o vorbă poruncile şi silnicia. degrabă primejdia care-l pândea. Acolo îşi făcuse zeul o închisoare cu porţi grele. Dar cum năştea un nou copil. cu umilinţă şi cu lacrimi. Peste un timp. Zeul Uranus avea darul de a putea citi-n viitor. avea cheia. Şi tot atâta timp trecea.se frământa să afle-un mijloc potrivit ca să înlăture. numiţi aşa fiindcă aveau pe trupurile lor uriaşe câte-o sută de braţe lungi şi monstruoase. Mai înainte vreme. şi trăsnete nimicitoare. ziduri puternice de-aramă şi-un râu cumplit de foc şi smoală3 . nici măcar în soţia sa. Şi-nfricoşat .

titanii. Zeul Uranus era însă crud şi neînduplecat.. aşteptând clipa potrivită când va putea să îl lovească pe tatăl său. Ştia că lupta-i cu primejdii şi mai ştia prea bine Cronos că ne-izbânda T . zeul era puternic. Şi s-a răstit către zeiţă : — Vezi-ţi de rosturile tale. tot pe şoptite. a luat în mână secera şi. s-a furişat pe porţi afară. pândind cu dinţii încleştaţi. Şi îl ura pe tatăl său. în depărtare. — Mă voi supune!. Prin farmece necunoscute. şi Gheea n-a mai spus nimic. i-a răspuns. Cum să-şi lovească ei chiar tatăl – deşi îi pedepsise greu ? Apoi. Pe urmă. ascunzându-i. tăişul ei scânteietor. orişice . dar el nu putea fi zărit. Toţi au tăcut afar' de Cronos. S-a strecurat prin întuneric. când Uranus se odihnea. A deschis porţile uriaşe. până în Tartarul adânc. Îţi stau chezaşă pentru dânşii că nu îţi vor răpi puterea.. pentru că-l aruncase-n Tartar.. Şi-a-năbuşit plânsul în piept şi şi-a plecat... În schimb el poate fi învins cu arma asta sclipitoare. se ruşinau să dea o luptă. şiret. Gheea a scos din sânul ei un diamant strălucitor. Uranus era tatăl lor. sfătuit de Gheea. până la fiii ei. tăcută. şi i-a-ntrebat cu glas şoptit : — Care din voi ar fi în stare să îl înfrunte pe Uranus ? Ştiţi că nu poate fi ucis. Din el zeiţa şi-a făcut o armă ca o seceră. prin vrăji numai de ea ştiute. El era foarte îndrăzneţ şi. fiii. Iar pe furiş. când îşi vedea soţia plângând. A pătruns apoi. şi iată cel mai bun prilej. Nu e-n căderea ta să judeci faptele ce le hotărăsc.25 merită osânda asta nişte copii nevinovaţi. Însă. în acelaşi timp. pentru că-i zeu nemuritor. zeul Uranus. ce erau tot de diamant. A stat acolo până noaptea. Din acel loc putea să vadă. Cine se-ncumetă să fie stăpânitor în locul lui ? CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS oţi au tăcut înfricoşaţi de vorbele cutezătoare. tot atunci s-a hotărât să-l pedepsească pe soţul său ne-ndurător. plin de grijă. Dorea de mult să se răzbune.. pe furiş. Ţinea la stăpânirea lui.. Era teribil când striga şi când se supăra Uranus. S-a apropiat de mama sa şi i-a răspuns. că este gata să se lupte şi să-l doboare pe Uranus din cerul lui nemărginit.. deşi era nevinovat. în gându-i. titanii. s-a ascuns după nişte stânci. Fără să stea prea mult pe gânduri. Nu se înduioşa deloc. şi faţă-n faţă nu puteau să îl doboare nicidecum. să pună mâna pe putere. fruntea. dacă vei fi mai milostiv.

însângerat de Cronos. De mine doar ascultă toţi. Până să ia aminte zeul că e pândit de fiul său. Şi a făcut o nuntă mare.. se coborâse pe pământ. şi nu se cade să ajungi cârmuitor peste ceilalţi. Acuma noi suntem stăpânii — Îţi mulţumim. s-au grămădit iute la porţi şi au ieşit afară toţi . Se bucurau că sunt stăpâni.. să-nvingă pe cârmuitorul de pân-atunci al cerului.. titanul l-a lovit în pântec4 ..de tată şi de zeu. noaptea. şi-l trăia. Ceilalţi titani şi titanide urmau să-i fie sfetnici lui. din înalt. cea mai frumoasă titanidă.. porţile de diamant. Era beat de bucurie şi de triumf . se hotărâse să-l răzbune pe zeul izgonit din cer. larg. Şi-a ales-o pe mândra Reea6. Uranus a căzut în tină. ducând cu sine noaptea neagră.. stăpânul aş fi eu. Dar tu eşti fratele cel mic. ce se ivise tot din haos. Ea îl văzuse pe Uranus lovit. Rănit în pântec. s-au înţeles să-l recunoască pe Cronos drept cârmuitor. — Eu v-am scăpat! le-a rostit dânsul. îl ajutau. Şi fraţii lui. El biruise. Aşa a luat Cronos puterea5 peste pământ şi peste cer. Nu mai putea să dea-napoi. Deci. căci sunt mai mare şi-nţelept. în timpul cât şezuse-nchis în veşnic mohorâtul Tartar. Visul pe care şi-l făcuse titanul cel ambiţios. Au râs şi au benchetuit. N-avea de cine să se teamă. tu vrei puterea ? Nu este drept. Dar Cronos l-a înduplecat pe fratele său mai în vârstă.. Deodată l-a zărit că vine. Să facă tot ce-i va plăcea.. ceilalţi titani . Ocean se cam întunecase. după multă vorbă. îţi doresc să ai parte. Uranus i-ar fi osândit la chinuri înfricoşătoare.. Mai mult.26 ar fi dus la pedepsirea lui şi-a Gheei. a hoărât să-şi ia în primul rând soţie. iată. plin de sânge. Şi asta n-o putea uita prietena lui Uranus. mulţumit. se zvârcolea pe jos strigînd : — Cronos. De drept. La nuntă au venit titanii şi titanidele în păr.A poruncit să se deschidă. spunându-i c-o să-l facă sfetnic.. fecior nevrednic! Blestem . Şi-acum... să-i . Ocean. Dar nu ştiau că-n vremea asta zeiţa Nix7 . neapărat. Blestemul meu se va-mplini oricât ai fi tu de şiret… Dar Cronos n-auzea nimic. căci fraţii şi surorile ţineau cu el. Şi-n sfârşit.. cu trufie. Uranus o rugase să îl răzbune în vreun fel. misterioasă. cătând-o pe soţia lui. şi tu de-aceeaşi soartă pe care o am astăzi eu! Da! Te blestem. şi nu ţi-o dau. acuma. trebuia. a spus Ocean.. Cronos atunci l-a înfruntat : — În lupta grea care s-a dat. Părea că o să-nceapă zarva. adică noaptea întunecată. Şi. pornind către o insulă ca să-şi găsească adăpost. Putea să cârmuiască-n voie. Din ascunziş a sărit Cronos cu secera în mâna dreaptă. Zeul Uranus. O nuntă cum nu se văzuse până atunci în univers. cândva. nimeni nu s-a grăbit să-mi vie cât de puţin într-ajutor.

înstelatul. cum îţi va fi domnia ta. Odrasle ce aveau să poarte nenorocire pe pământ. Noaptea vroia să-i împlinească această rugăminte a sa. Apate – care-avea putinţa să amăgească şi să-nşele pe zei şi oameni deopotrivă . zeiţa Nix năştea din beznă nişte odrasle monstruoase. Nemesis – aspra răzbunare . . care te veseleşti atât la nunta ta cu mândra Reea! Astfel se începea domnia zeului Cronos cel şiret. benchetuind nepăsător. Eris – discordia cea cruntă. pe Ker – adică nimicirea şi pe Tanatos – zeul morţii.27 pedepsească pe titani. care-şi acoperea tot trupul sub un văl lung. Astfel ea aducea în lume pe Hipnos – somnul plin de vise şi de fantasme-ntunecate . tirane Cronos. ce-ai dobândit-o mişeleşte de la Uranus. întunecat. să te văd. Şi-n timp ce Cronos sta la nuntă. O. — Aş vrea să văd. zeule Cronos.. strigase cu glas tare Nix. sub blestemele lui Uranus şi uneltirile zeiţei..

Îndură-te. mai mulţi pictori şi sculptori. străvechea mamă a tuturor. căsătorită cu Astreu. socoteau că din unirea pământului cu cerul – şi din urmaşii lor – s-a născut tot ce se găseşte în univers : aştrii. în poemul său „Teogonia". tot pământul. Dintre toate aceste opere de artă. în număr de trei mii. pentru elini." Imnul slăvea în acest chip pe Gheea. „Tempus edax Verum" – „timpul care distruge totul” – cum zice Ovidiu.. ce populau Olimpul şi întreaga lume. a cărei fiică era. în concepţia elinilor. 6. Oceanul şi zeiţa titanidă Tetis erau socotiţi drept părinţii tuturor râurilor. . În mână are. întunericul cel mohorât din subteranele pământului. mamă a zeilor. dată de mama sa. La rândul ei. 2. o ieşit din ascunzişul său şi l-a atacat pe Uranus cu secera de diamant. cum se va vedea mai tîrziu. cum. Gheea era slăvită astfel: „Eu voi cânta pământul. Reea. fii binevoitoare cântecelor mele şi dăruieşte-mi o viaţă fericită!. o clepsidră. aceea care nutreşte toate fiinţele răspândite în lume. au odrăslit pe Helios – soarele. De aceea avea aceleaşi însuşiri ca şi ea. Teea. lumina şi vânturile. era numit de către elini : Fleghietonul. din legendă. elinii. apele şi fiinţele vii. Domnia lui Cronos simboliza tocmai această putere a timpului asupra întregii lumi. care înconjura Tartarul. avînd alăturea de el globul şi un orologiu cu apă. intitulat: „Mutilarea lui Uranus". 5. cel aducător de ploaie. au avut la început două odrasle : pe Eter – lumina veşnică – şi Hemera – ziua care înveseleşte sufletele oamenilor. ca şi zeiţa Gheea. şi ai celor trei mii de nimfe. aurora. şi Zefirul – vântul răcoros din asfinţit.28 Note: 1. cu timpul care se scurge. În mijlocul tabloului. Zeul cerului înstelat a căzut jos.închipuia.. într-o expresie rămasă celebră. Zeiţa Nix – noaptea cea veşnică – căsătorită cu Erebul. Din versurile lui s-au inspirat. Iar Eos. Cronos – la romani Saturn – se confundă. Eurul – vântul prielnic din răsărit. De aceea . Alt titan. O. luceafărul de dimineaţă şi cele patru vânturi: Boreul – vântul năprasnic dinspre miazănoapte. te salut pe tine. Gheea. artistul a pictat pământul. spuneau legendele eline. de cele mai multe ori. El este tatăl tuturor fiinţelor.. 3. 4. secera cu care l-a doborât pe tatăl său. Gemând de durere. cea mai impresionantă pare a fi tabloul zugrăvit de pictorul Vasari. în decursul veacurilor. Selene – luna şi Eos – aurora. Notul – vântul de la miazăzi. 7. Cronos. secera care înseamnă sfârşitul tuturor lucrurilor. uneori artiştii obişnuiau să-l zugrăvească sau să-l sculpteze pe Cronos cu umerii înaripaţi (timpul care zboară). Povestirea luptei pe viaţă şi pe moarte dintre Uranus şi Cronos o face poetul Hesiode. un băietan. îşi blestemă feciorul să fie şi el cândva doborât de propriul său copil. numite oceanide. Râul de foc şi smoală. şi tot el le înghite. Hiperion şi cu soţia sa. Într-un imn atribuit bătrânului Homer. Căsătoria ei cu Cronos urma să dovedească oamenilor din antichitate că timpul hotărăşte cele care se petrec pe pământ. ba chiar şi nesfârşitele cortegii de zeităţi.. a născut toate stelele care lucesc pe boltă.la romani Tera. pentru că vechii greci. soaţă a lui Uranus înstelatul.

Ştia că tatăl său. N-a fost el însuşi zăvorât. Fiicele nopţii : răzbunarea. dar mulţumit tot nu era. că temniţele se deschid.. destul de bine.. Gînduri ascunse-l frământau. ce-a mai fost pe biata Reea!. Cronos a făurit un plan. Uranus nu voia să spună – deşi poate ştia şi asta – care dintre feciori anume îl va lovi pe zeul Cronos. O. Uranus. sub ochii-ndureraţi ai mamei. îşi va înlătura copiii. dar nu în temniţă. Şi tatăl său îi prorocise că va veni o zi în care va-ndura grele încercări. F CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE orind să scape de primejdii. Tatăl a şi cerut-o Reei şi a-nghiţit-o deîndată. discordia. Uranus. născuţi de Reea. nu se înşală niciodată.29 ZEUS ăcuse nunta zeul Cronos. atunci când face prevestiri. înşelăciunea îi tot tulburau inima. De câte ori venea pe lume un D . Ştia el doar. nu-n Tartar. şi n-a ieşit atât de lesne cu ajutorul mamei sale ? Primul copil născut de Reea a fost o fată : Hestia. Cât a mai plâns! Însă zadarnic. Copiii lui. se vor scula cu arme-n mâini şi îl vor răsturna din slavă. îşi pregătise o domnie şi lungă şi îmbelşugată. La fel ca tatăl său.

Născuse până-n acea zi soţului său doi fii. de copil. a alergat la buna Gheea. Creta. Hera. pe Hades şi pe Poseidon. Vreau să-mi păstrez şi eu un fiu . o. şi ce va fi. în insula numită Creta. A cugetat un timp zeiţa : cum ar putea să o ajute pe greu lovita ei copilă ? A cugetat şi a găsit că e mai bine s-o ascundă pe blânda Reea undeva. Te voi călăuzi. Gheea. A-nfăşurat frumos o piatră în scutece moi.. încăpător şi sănătos. pe ultimul vlăstar al meu.. până să-şi reverse Eos razele ei trandafirii. A deschis larg gura flămândă şi piatra i-a căzut pe gât. în timpul cât o fi să nască... A hohotit în faţa ei : — Ajută-mă. de foamea cruntă a lui Cronos. Cronos. grăbit. Demetra. Simţind apoi zeiţa Reea că este timpul să aducă pe lume-al şaselea copil. răcoroasă .. ţi-am adus ultimul vlăstar. neagră. Reea a şi născut un fiu. În peşteră vei naşte-n voie. Cronos striga să i-l aducă. să-l mănânce. şi s-a înduioşat adânc. îi înghiţea cât ai clipi. vom mai vedea. înalt. călăuzită chiar de Gheea. precum mi-ai poruncit. mamă a zeilor cereşti!. a glăsuit zeiţa Reea. Şi el. în coasta plină de verdeaţă a unui munte drept. Sărmana mamă-nspăimântată era silită să-şi aducă ea însăşi pruncii nou-născuţi şi să-i dea hulpavului tată. Gheea a auzit pe soaţa zeului Cronos cum plângea. Este o peşteră acolo. tu. ca lupul când ajunge în ţarcul mieilor. pe care l-am născut azi-noapte. ca să îţi scapi din Tartar fiii. Cronos. Mama şi-a-ncredinţat copilul bunicii lui. a luat pietroiul cel învelit în scutece. Era al şaselea copil şi cel din urmă ce-l avea. sărmano.. pânâ în pântecele-i negru.. i-a grăit Gheea. Şi tu ai suferit ca mine şi te-ai luptat cu soţul tău. Vroia să nu-nţeleagă zeul că-i vicleşug tot ce făcea.. S .. zeiţa Gheea. S-a dus în peştera de piatră şi. şi s-a întors acasă iute. Şi s-a făcut că lăcrămează. la stână. Ajută-mă acum. adâncă. a socotit că-i fiul său. — Să nu mai plângi. şi trei fete : pe Hestia. şi-a dat-o soţului său. REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL e pare că-n aceeaşi noapte soaţa lui Cronos a fugit în insula cea mare. şi cum n-avea vederea bună. mare Gheea.. — Iată.30 nou copil.

sfetnicii săi. Încât. Astfel creştea feciorul cel mai mic al Reei. Pentru că mama nu putea să vină-n Creta. Copilul apuca-n mânuţe coarnele caprei Amalteea şi se lupta. cu putere. fiicele regelui din Creta. Vestita capră Amalteea. a râs cu poftă zeul Cronos. cât un bărbat din cei mai zdraveni. atât de mare gălăgie. decât arar şi pe ascuns. să-l răstoarne pe tatăl său şi să ia el în mâini puterea. ha!. bătea din palme şi ţipa. S-a mai dus unul. Ele au aşezat băiatul – căruia mama şi bunica i-au spus. şi chiar vreunul dintre ceilalţi fraţi şi surori. A mai chemat şi două nimfe. Altă primejdie s-a stins!. pe Ida şi pe Adrasteea. să-l alăpteze pe fiul său cel mititel. Era o capră fermecată. fără de voia sa.. ca din cer să nu s-audă nici un scâncet şi nici un plânset de copil. şi copilul ar fi fost straşnic pedepsiţi. Zeus alerga peste tot. să facă danţuri zgomotoase. nimfele au adus o capră. ha. un neam de semizei războinici. în peştera muntelui Ida. de mic. un copil bucălat se află în braţele bunicii sale. cu ea. Capra putea mânca din fructe de câte ori îi venea poftă. Apoi să cânte şi să strige atât de tare. născuţi tot de zeiţa Gheea. din prima clipă. Făcea. Trăia însă pe-atunci. să bată-n scuturi. gata să-şi împlinească soarta cea prevestită de Uranus. Pentru că. precum se spune. puteau s-audă zgomotul. cum nu făceau albinele decât în stupii de pe Ida. pere. El o iubea pe Amalteea şi s-a mâhnit că i-a făcut rău. struguri şi alte bunătăţi de soi. voinic.. zburda printre stejarii de pe munte. Crescând puţin mai mare. cu săbiile şi lăncile. Nici nu trecuse bine anul. căci cornul se umplea la loc. Şi nu ştia că-n acea clipă începea să se împlinească blestemul zeului Uranus. neurmărit de ochi străini şi duşmănoşi.31 — Ha. a hotărât ca acest corn1 să fie veşnic plin cu fructe : smochine. Şi nimfele-l hrăneau pe Zeus cu laptele acestei capre şi cu o miere parfumată. în Creta. Reea. Gheea le-a poruncit să vină şi. Drept mângâiere Amalteei. Cronos. şi Zeus se făcuse mare. De mic avea putere-n braţe.. iată. Vorbea cu Zeus ca o mamă şi se făcea că îl împunge cu coarnele ei cele lungi. jucându-se cu Amalteea. colo-n Creta. Capra avea grai omenesc. . Iar dacă zeul afla taina. odată s-a-ntâmplat ca Zeus să rămână-n pumn cu unul dintre-aceste coarne.. mere. cât altu-n douăzeci şi cinci. ha. Zeus – într-un culcuş făcut din aur. Şi el se înălţa-ntr-un an. încât era pericol mare. care stătea la pândă. ce aveau nume de cureţi. şi Gheea. la intrarea peşterii.

32 Note: 1. lance sau săgeată. . socotindu-l aducător de noroc. sau pavăza. în amintirea copilăriei sale. Amalteea a fost pusă de Zeus pe bolta cerească. îşi pictau sau sculptau uneori pe locuinţe acest simbol. Iar din pielea ei şi-a făcut zeiţa Atena egida. După moarte. Cornul caprei fermecate Amalteea era simbolul belşugului şi se chema cornul abundenţei. cum povesteau legendele eline. Elinii. şi mai târziu romanii. Este constelaţia Caprei. care îi ocrotea trupul în luptă – pavăză ce nu putea fi străpunsă de nici un fel de armă : sabie.

. tot de zei. Zeus. Ştia că nici bunica. ce se chema ambrozie. Reea. Mâncând ambrozia cea dulce. nectar – lui Zeus. L-a pus chiar lângă tronul lui. sorbind nectarul fermecat. ca să se adape. cel care fără nici o milă îşi înghiţise cinci copii. să tragă carul din petale de albe flori de trandafir al preafrumoasei Afrodita. Ambrozia – de zece ori mai dulce decât însăşi mierea – era o hrană pentru zei. ţâşnea din piatră un izvor. era la vârsta bărbăţiei. Mama sa. Un vultur se-nălţa.. din care nu puteau sorbi decât zeii nemuritori. de-asemeni. în timpul nopţii. când a ajuns şi el stăpân. minunată. Gheea. a dobândit puteri cereşti. îi spusese despre ciudata prevestire şi de blestemul lui Uranus. Zeus s-a înălţat mai iute. pe ascuns. Acolo. Se povesteşte că în vremea cât mai era încă micuţ. pe un munte. crescut în Creta. în zorii fiecărei zile. mândra zeiţă a iubirii. sub un stei uriaş. un cârd de albe porumbiţe zburau în fiecare zi pe ţărmul marelui Ocean şi-i aducea de-acolo-n ciocuri o hrană dulce. nu mai ţinea cu zeul Cronos. drept răsplată pentru vultur. Însă toate aceste fapte. F . Şi-i aducea această băutură – numită. şi să vestească primăvara. Zeus le-a săvârşit pe urmă.33 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR eciorul cel mic al Reei. Deocamdată mai era în Creta şi-avea cu totul alte gânduri. Pe gingaşele porumbiţe le-a hărăzit să fie simbol şi al blândeţii şi-al iubirii. când a ajuns stăpân. l-a luat cu dânsul în Olimp. Dar nu era izvor cu apă. să-i stea necontenit de veghe. prin gânguritul lor duios. ci din adâncuri izbucnea o băutură fără seamăn. Şi.

Asta-i uşor!. — Ce vrei să faci în primul rând ? l-a întrebat Metis pe tânărul fecior al Reei. Moira1 . Abia se întorsese Reea în casa soţului său Cronos. De-aici ea a cules o plantă. a glăsuit copila Metis şi a plecat la hotarul lumii. Dar ştim că a vorbit cu ea.34 „Uranus a rostit că una dintre odraslele lui Cronos o să pornească răzvrătirea. care părea a fi nectar. atît de-nflăcărat. sprijin în orice-mprejurare. a luat această băutură . iubire. văzând pe Zeus că îi jură. şi-a uitat orice chibzuinţă şi i-a promis să-l sprijine. — Atâta vrei ?.. Fiica titanului Ocean. el. şi-a pornit repede acasă. pe Reea. a hotărât că fapta asta eu trebuie s-o săvârşesc. decât pe mama sa. N-avea alături. Zeus avea în tinereţe o vorbă ademenitoare şi un chip foarte atrăgător. pe malul fluviului Ocean. Dar cine poate fi acela. nespus de bucuroasă c-o să-şi revadă toţi copiii." Numai că Zeus ştia bine că lângă Cronos sunt titanii. pe malul fluviului Ocean2 . neînduplecată.. Este neîndoios că soarta. Metis. Erau puternici fără seamăn şi nu se-nfricoşau de nimeni. Noi nu cunoaştem întâmplarea prin care Zeus a ajuns s-o întâlnească pe copilă.. METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ in fericire pentru dânsul. Zeus. Zeiţa Metis era una din numeroasele copile pe care le avea Oceanul.. S-a prefăcut îndrăgostit şi i-a jurat s-o ia de soaţă. era singur. dacă nu eu ? Căci toţi ceilalţi se află-n pântecul cel negru al hulpavului nostru tată. Ei îi juraseră credinţă.. Cronos. În schimb. se frământa voinicul Zeus. Reea. din care a făcut îndată o băutură delicioasă.. dacă şi ea se va-nvoi să-i dea un ajutor în lupta contra părintelui său Cronos. Şi Zeus s-a gândit adânc. să-l ajute. a cercetat prin ce mijloace şi-ar mai putea găsi tovarăşi gata să-l sprijine în luptă. Şi a aflat că vieţuieşte o verişoară a sa. nu cuteza să se ridice în faţa soţului său. O plantă verde şi spinoasă. — Întâi şi-ntâi aş vrea să-i văd ieşiţi din pântecul lui Cronos pe toţi cei înghiţiţi de el. Dar Reea era mult prea slabă. primul născut dintre titani. că dânsul i-a strigat D . Era nevoie deci de multă prudenţă şi înţelepciune.

Într-adevăr. Demetra . în timp ce Cronos. Cronos. a grăit Zeus fraţilor. Zeus s-a veselit grozav. Zeus l-a prins de gât pe monstru. l-a dus la gură cu nesaţ şi a sorbit până la fund nectarul cel înşelător. însă deasupra i-a turnat şi băutura de la Metis. căci ei încă nu-l cunoşteau. Gura i se căscase larg şi din gâtlejul lui uriaş au început să iasă. să mai avem şi-alţi câţiva prieteni. zeul a luat în mână vasul plin. Deci trebuie să fim uniţi. Hera. şi Hades şi Poseidon. Să nu fie nici o-ndoială asupra biruinţei noastre. — Grăbeşte-te! Sunt însetat! a grăit Cronos mânios. copiii: Hestia .. fete şi băieţi. îngrozit de cele ce se întâmplau.. după ce s-au îmbrăţişat.35 s-aducă un ulcior mare cu nectar. Dar pe ciclopii cei destoinici şi pe hecatonhirii groaznici îi zăvorâse iar. la loc. Avea acuma lângă sine pe cei cinci fraţi buni. cu îndrăzneală. Ba mai pusese şi o strajă. Şi Reea le-a împărtăşit fiilor şi fiicelor sale că Zeus le e salvatorul. Însă titanii sUnt puternici şi sUnt mai numeroşi ca noi. s-au strâns în jurul blândei Reea. din timpul zeului Uranus. Nebănuind nimica. Atunci. Ba Hades şi Poseidon aveau şi bărbi până la brâu. ciclopii şi hecatonhirii. CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI u toţii. pe cât se pare. Mai mult şi mai de necrezut este că toţi aceşti copii erau de astă dată mari. pe monstrul hâd. ca lupta s-o sfârşim cu bine. Dar cum a ajuns băutura în pântecele lui divin. Ciclopii şi hecatonhirii îl urăsc mult pe zeul Cronos. auzind vestea. Deci. numit Campe. A venit timpul să ne luăm puterea ce ni se cuvine. erau acolo. după ce totu-i izbutise. Ceilalţi l-au sfârtecat cu C . ajutat de frumoasa Metis. a şi simţit că-i vine rău. teferi. titanii.. Reea atât a aşteptat. — Fraţi şi surori! le-a rostit el. Şi fraţii şi surorile. — Noi le vom da drumul îndată. Tot trupul i se-ncrâncena şi se zbătea ca-n pragul morţii. haideţi să-i eliberăm!.. Metis – care era şi ea de faţă – i-a amintit lui Zeus că sunt nişte uriaşi în Tartar. s-au grăbit să-l vadă pe Zeus. când deschisese poarta de diamant. S-a repezit şi i-a umplut un vas de lut încăpător. se retrăsese pe un munte să chibzuiască-n linişte. eliberase numai pe fraţii săi. Fiii şi fetele lui Cronos au luat în mâini câte o armă şi-au năvălit cu toţii-n Tartar. de nădejde.

o furcă mare. Din temniţă au răsărit ciciopii şi hecatonhirii. în luptă. cu trei dinţi. ogoare şi livezi.36 seceri şi l-au împuns cu suliţe. Nu era loc mai potrivit decât acesta pentru zei.. Titanii vor fi pedepsiţi. vor primi o răsplată dreaptă. mijlociul. De-aceea Zeus a cerut să i se facă un palat pe creasta cea mai îndrăzneaţă. mijlociul. era-n vecinătatea mării cu ape albăstrii. ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP rimind şi darurile-acestea. până ce monstrul a căzut. tunete şi trăsnete. Proptindu-se cu umerii. Iar cei care-i vor înfrunta vor fi în Tartar prăbuşiţi. ciclopii au şi făurit fulgere. zeii au spart porţile largi. izbind cu pumnii şi genunchii. Dacă izbea zeul cu furca. S-au repezit apoi la porţi Hades. Şi toţi câţi s-or alătura zeilor olimpieni. Ţineau puterea pe nedrept. Ca să-şi arate. şi priveghea toată Elada. Cum îşi punea casca pe cap. cu fruntea sa încununată veşnic de ceţuri argintii. Egeea.. Au cercetat toată Elada şi au găsit că este bine să-şi facă tabăra-n Olimp. muntele semeţ. Sunt zeii ce şi-au ridicat palat pe muntele Olimp. zeul se făcea nevăzut. se revărsau şi înecau păşuni. Olimpul3. de îndată. noul lor stăpân. şi cu Poseidon. au mai făurit şi lui Poseidon. zeii s-au hotărât s-aleagă un loc de luptă potrivit. P . pe care le-au încredinţat lui Zeus. pământul se cutremura şi apele ieşeau din văi. Apoi cei trei fii ai lui Cronos au dat de veste-ntregii lumi : — De azi-nainte stăpânirea este în mâna altor zei. fratele cel mai mare. Iară lui Hades i-au făcut o cască tare năzdrăvană. De-asemeni. recunoştinţa către zei. Şi unii şi alţii au jurat c-au să le fie credincioşi noilor zei ce se-nălţau.

pe dâre albe de lumină. Pădurile. zdrobindu-le umeri şi şolduri. câte o sută de pietroaie. şi Tartarul cel mohorât a bubuit. picioare. când zeii au intrat în luptă. În faţa cetei olimpiene sta însuşi Zeus. unde-i ţinuse şi Uranus. mâniat. Cerul a dat parcă un geamăt. Doar Gheea. strajă li s-au pus cei trei fârtaţi hecatonhiri. Şi... poate şi mai bine. Astfel se-nfăţişa năprasna acestei lupte dintre zei. ce-ntrecea orice-nchipuire. mama zeilor. Zeus.vitejeşte. cu forţă înspăimântătoare. unindu-se cu aprigul pârjol ce mistuia cerul întreg. lovind într-una. Asta n-o pot îndura. Zeus era noul stăpân. când este stăpân. după poruncile lui Zeus. Şi totul clocotea în jur : Oceanul. marea nesfârşită şi râurile de argint. Legenda spune că pământul ardea parcă din temelii. titanii ? Nu. Hera şi Demetra luptau cu suliţe şi seceri. Titanii au fost îmbrânciţi.Titanii se înăbuşeau sub aburii fierbinţi din ape. R . Uranus i-a lovit din greu.Iar ochii le erau orbiţi de fulgerele lucitoare. braţe şi grumazuri.. cel pe care l-am ajutat să se înalţe. Şi Zeus. şi ajunsese până-n haos. azvârlind tunete cumplite. ce nu avea asemănare. se plângea Gheea zeilor. în acest potop de foc.. întemniţându-i sub pământ. Iar zeii Hades şi Poseidon. El năvălea peste titani. Zece ani.. înspre mănunchiul de titani. să nu mai poată-n veci ieşi din temniţă. Pământul roditor ardea. de sub pămînt. a dăinuit acest război. — Titanii sunt copiii mei. Pământul larg şi marea uriaşă au răsunat de-un zgomot greu. acuma.Flacăra lui se ridica. erau schimbate în tăciuni şi scânteiau înfiorate. Hestia. dar până la sfârşit titanii au fost înfrânţi şi nimiciţi4. Zeus mi-o va plăti curînd. lovind pe Cronos şi pe-ai săi cu mari ciocane de aramă. La poartă. Olimpul s-a cutremurat până-n adâncuriie sale. în Tartarul întunecat. Abia de i-am putut scăpa. loveşte tot atât de crud ? Şi-i zvârle iarăşi în adânc pe bieţii mei feciori. Toţi se plecau în faţa lui.. Ciclopii ajutau şi ei. înainte verzi. se mâniase rău pe el.37 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ăzboiul a-nceput cu furie. Focul se întinaea mereu. Din pumnul său neobosit ţâşneau mereu trăsnete tari. hecatonhirii aruncau. prelung şi surd.

aerul cel mai pur îl împresoară . Muntele Olimp îşi întinde coastele de la marea Egee şi până la hotarele Tesaliei şi Macedoniei. care împărţea bucuriile şi nenorocirile. Oamenii nu aduceau însă Moirei – soarta neînduplecată – nici rugăciuni. cum credeau elinii. La romani. cu fulgerele în pumni. Fumul înecăcios se înalţă în valuri. cunoscute de zei. nici jertfe. Homer. Acesta avea scris destinul oamenilor pe o tablă de aramă. Zeus. Această luptă fubuloasă – titanică. spune : „El nu este niciodată bătut de vânturi. Mai târziu. Iară de sus te aştepţi să apară Zeus. cu feţele hidoase şi ochii sticloşi de spaimă. Moira – fiică a haosului şi a nopţii – reprezenta pentru elini destinul stabilit dinainte fiecărei fiinţe. Ceilalţi. Veacuri de-a rândul această alegorie i-a ispitit pe artişti s-o zugrăvească sau s-o sculpteze în forme impresionante. Poetul Hesiode ne spune că ea ştia mai multe taine decât toţi zeii şi oamenii laolaltă. prin trei surori. Aburii încinşi îi împresoară şi parcă vezi cum îi sufocă pe luptători. într-o schiţă renumită a pictorului olandez Rubens.38 Note: 1. la elini. şi-a însuşit înţelepciunea şi prudenţa. încovoindu-l. cum ni se povesteşte în numeroase legende eline. care trebuie să domine totul în lume. care desfăşura firul vieţii. Într-un loc munţii se ridicau. ce le sunt hărăzite. 2. semn că şi zeii trebuiau să se supună hotărârilor sale. Soarta nu o puteau îndupleca prin rugăciuni. se văd titanii încolţiţi şi izbiţi de blocurile grele de piatră." 4. cad în abisul negru. Metis. ursitoare sau parce : Cloto. 3. Însuşi Zeus nu putea să se împotrivească sau să înduplece pe Moira. Unuia dintre ei i-a căzut o stâncă pe spinare. ţintindu-i nimicitor pe cei care se prăvălesc. Altul încearcă să întâmpine. închipuie ciocnirile care aveau loc între forţele tumultuoase ale naturii. Numai pentru zei ursitoarele ţeseau veşnic fire lungi. a fost. Zeii puteau numai să cunoască voinţa lui şi să i-o aducă la îndeplinire. piatra ce se rostogoleşte către el. Închipuie frământările din interiorul pământului. Oceanul. din care izvorau şi în care se vărsau toate apele. cu braţele. Acesta era personificat prin cel dintâi fiu al lui Uranus şi al Gheei. de aur. cel dintâi simbol al înţelepciunii şi prudenţei. însă oamenii luptau adeseori împotriva ei. într-altul se prăbuşeau spre afundurile clocotinde. nici atins de zăpezi. prima lui soţie. care va dăinui cât zilele eterne. . cântând Olimpul. Astfel. în urma cărora se formau munţii şi mările. ivită pe lume înaintea lui. de pe pământul ars. Hotărârile soartei. puteau fi comunicate pământenilor prin oracole. În jurul capului purta o cunună de stele. Lahesis. prin legi de neclintit. fără hotare. înghiţind-o pe Metis. după cum a rămas de atunci cuvântul – ca şi cele care vor urma cu diferiţi giganţi şi monştri. nimicind începuturile de înflorire a vieţii. aruncate asupra lor de hecatonhiri. Cei vechi îşi închipuiau că pământul era înconjurat de un fluviu imens. fiica lui Ocean. soarta-Fatum era reprezentată printr-un bătrân orb sau legat la ochi. în timp ce vulcanii izbucneau cu ropote de piatră şi de foc. ca într-un vis fantastic. care tăia firul vieţii cu un foarfece. şi Atropos. Hotărârile soartei erau împărţite fiecărui om de la naştere. socotind totul zadarnic. o lumină albă îl învăluie şi zeii gustă aici o fericire.

m-aţi ajutat în lupta împotriva titanilor năprasnici. Plin de mândrie privea el cerul albastru. domnea acuma în Olimp şi poruncea. asemeni unui mare rege. născutul din titani . Dacă supuşi nemulţumiţi vor încerca poate. trona pe muntele Olimp. Să vie Hades şi Poseidon. Ne bucurăm de tot ce-n lume e mai bun.39 ZEII OLIMPULUI eus. Eu voi domni.. iar Zeus a urmat aşa : — Voi. Da. împreună am învins şi împreună vom domni. Poruncea pe voia lui. Totul. Şi fraţii s-au înfăţişat. şi dacă îşi dorea ceva. totul era al lui. ce şezuse altădată ascuns în Creta. cu mare grabă . El. fluviile verzui şi firele subţiri de-argint ale izvoarelor din munţi. Şi Zeus nu se sătura să-şi mângâie privirile cu-ntinderi şi cu bogăţii. POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA — Să vie fraţii mei cei mari! a sunat prima lui poruncă. amândoi născuţi din Reea şi zeul Cronos. se împlinea numaidecât1 Z ZEUS . pământul roditor şi larg. Însă am să vă dau şi . ca şi mine.. nesfârşit. mările. cândva. să se răscoale în vreun chip. Deci. să-i pedepsim ne-ndurători. Suntem stăpâni.

de alta fluvii. nicicând nu a mai revenit acolo-n muntele Olimp. mijlocia. Zeii cei doi s-au repezit numaidecât. şi-a hotărât-o de soţie. Zeus a dat poruncă să s-arate în faţa sa copilele zeului Cronos şi-ale Reei – una mai mândră decât alta. Focul. şi i-a dat harul de a fi zeiţa holdelor bogate şi a livezilor cu rod.. eu îmi voi păstra cerul. şi. mângâind-o blând pe păr. dar Zeus a rămas stăpân. Hera s-a învoit şi Zeus a dat porunci să se gătească întreg Olimpul D ..40 vouă câte-un ţinut. — Mie ce-mi dai ? a grăit Hades. care-i fusese hărăzit. sora lui cea mai mare. după cât se povesteşte. din fluvii şi izvoare. primul fecior născut de Reea. din miazănoapte-n asfinţit.. De o parte-i cerul luminos. cu Tartarul întunecos. — Tragem! le-a dat răspunsul Zeus. Ele-au venit smerite toate şi s-au plecat în faţa lui. şi din această pricină nu are voie să se stingă.. care înseamnă viaţa în oricare cămin. — Tragem la sorţi ? au rostit fraţii. ştii bine că m-am luptat mult mai vârtos. FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP upă această faptă. mări întinse. Zeus i-a încredinţat Hestiei. de unde poţi cuprinde tot. Mai rămăsese numai Hera. Eu sunt mai mare. Cei trei şi-au împărţit puterea. Iată. Amândoi zeii au trebuit să se arate mulţumiţi.. Celălalt frate mijlociu a devenit zeu peste ape. Deşi sunt mijlociu. — Dar mie ? a-ntrebat Poseidon. Iar Zeus le-a răspuns : — Lumea o împărţim în trei. Lui Hades i-au căzut la sorţi ţinuturile subterane. Voi trageţi ce v-a mai rămas. temniţa unde vom păstra pe toţi câţi ne vor duşmăni şi nu vor asculta deplin poruncile Olimpului. În grija ei a-ncredinţat căsătoria şi familia şi copilaşii nou-născuţi. împurpurată la obraz şi căta cu privirea-n jos.. Zeus s-a aplecat spre ea şi. să-l cârmuiţi. iar lui Poseidon apele din mări.. Hades a şi pornit pe loc către ţinutul mohorât.. pline de peşti săgetători. să mi-l vegheaţi. ce sta sfioasă-n faţa lui. focul. întrebând ce porunci le dă. şi de-alta tot ce-i sub pământ. Apoi s-a îndreptat cu fală către Demetra. din răsărit în miazăzi.

reîntors acasă. urmând şi el pilda lui Cronos. auzind ce-i urzise Moira. Titanii au fost doisprezece. ce are soţul său de gând. Neştiind cum să-şi A . socotindu-l cu ei pe Cronos. pe Metis. înstelatul. Până să înţeleagă. Privea din nou spre depărtări şi-şi cântărea toată puterea şi bogăţia ce le-avea. cugeta Zeus. Şi. ci-n nişte-mprejurări ciudate. «ochi de-azur» . apoi va naşte un băiat. Copilul era chiar Atena. ZEIŢA CU OCHII DE AZUR tena. Şi când s-a isprăvit şi nunta – o nuntă făr-asemănare – Zeus s-a aşezat pe tron. să ne-nsoţească pe noi toţi. a tresărit deodată Zeus. destinul neînduplecat. Zeus a tremurat de spaimă. Trecuse vremea cuvenită. de-a doua mână. pe ea o voi numi întâi!. cu pruncuşorul ei cu tot. Pe lângă ei voi hotărî şi zei mai mici. Totuşi. Tot ce spunea zeul Uranus se împlinea fără zăbavă. A trecut timpul. a rostit el spre ceilalţi zei. pe Atena. zeiţa Metis.. pe toţi. să i se-nfăţişeze lui.. Zeus a poftit-o la el pe Metis. zei olimpieni. A înghiţit-o. va naşte-n primul rând o fată. până-n ziua când Metis. care-şi mânca odraslele.. Şi se ţinuse de cuvînt.. numărându-şi toţi fraţii şi surorile. urma să nască pe Atena.41 pentru nuntă.. biata. nu se născuse ca oricare.. precum fusese voia lui." Şi a chemat-o pe Atena. Zeul Uranus. deci. Totul era orânduit. A!.. zei din cei mari. şi Metis trebuia să nască. Duşmanii olimpienilor vor fi curând dezvăluiţi şi nimiciţi fără cruţare. Acest băiat o să-l răstoarne pe Zeus de pe tronul său şi-o să se înscăuneze-n loc. Numai că Zeus se dusese şi-l întrebase pe Uranus ce-o să se-ntîmple în viitor. ba şi o serie de cortegii.. — Numai aşa puteam să fac. mai mulţumit ca înainte. suntem puţini numai noi şase. Zeus simţea că-l doare capul tot mai puternic. un gând i se vârâse în minte-adânc şi nu-l lăsa : „Pentru o lume-atât de mare. ca să înlătur nenorocul ce ne pândea. i-a răspuns că soţia lui. copila mea cea mai iubită. acesta a şi înghiţit-o. lui Metis – ce-ntruchipa înţelepciunea – că-n schimbul sprijinului dat o s-o ia în căsătorie. fiica lui cea dragă. Cu atât mai mult mi se cuvine şi mie tot atâţia zei. dac-ar fi trăit. Zeus îi promisese copilei lui Ocean. astfel. Şi-acum pe cine voi chema ?. În acest fel Olimpul meu va fi mult mai impunător.

Hefaistos s-a înfăţişat şi a grăit tatălui său : — Am sosit. de-asemeni. El era meşter priceput. Cu Zeus nu era de glumă. însă zeiţa n-a primit şi a făcut un jurământ. erau albaştri-verzi.. Marea. cât era de mare. nu glumeşti ? a cutezat să mai întrebe. Pământul s-a cutremurat. s-a ivit o zeiţă mândră. în mâna dreaptă o lance straşnic ascuţită şi-n stânga scut apărător4 . Despică-mi fruntea mai curând. Olimpul.. soarele cel strălucitor. Iară Atena. şi-a oprit carul său de foc şi a privit. Hefaistos. făuriţi parcă din azur. De-aceea Zeus s-a gândit şi-a hotărât ca ea să fie zeiţă a înţelepciunii. către Olimpul unde Zeus năştea pe fiica lui. fiul titanului Hiperion. era atât de frumoasă. pe tine. în muncă sau în bătălii. nou-născută.. — Ţi-am spus odată! a strigat puternic Zeus spre fierar. şi de teamă : — Cum ?! Să-l lovesc pe tatăl meu. Zeus i-a ascultat dorinţa să n-aibă soţ. Zeus i-a poruncit s-aducă şi o secure de aramă. purtând o platoşă de aur. mai ales. să stea pe veci nemăritată. şi de uimire. Din creştetul nemuritor. s-a auzit un strigăt tare de bucurie şi izbîndă. . Înăbuşindu-şi în el frica. Ochii zeiţei. pe frunte coif. a poruncit să vină zeul ce se numea Hefaistos şi era fiul său şi-al Herei2 . cu o secure ascuţită. cu tăiş bine ascuţit.42 potolească această mare suferinţă. — Bine. despică-mi capul şi vezi de ce mă doare-atât ? Hefaistos a rămas mut. şi a rostit : — Te vei numi Palas-Atena!5 Vei sta alăturea de mine şi-adesea mă vei sfătui. Hefaistos a stăruit să-l ia de soţ. neliniştit. Nu pot să rabd durerile.. Atena. s-a-nfiorat de măreţia zeiţei care se năştea. cum spun legendele eline. mai ales când se supăra. şi valurile sale verzi s-au răscolit până-n adânc. avea o fierărie-n Lemnos3 . Hefaistos a ridicat securea şi-a lovit în ţeasta tatălui său.. a cugetărilor adânci şi a priceperii depline.. Ba chiar şi Helios din cer. Când a izbit securea ţeasta. încât zeul Hefaistos a şi cerut-o de nevastă. cât a putut. a spus zeul stăpân. iată. Zeus. la porunca-ţi. a vuit.

frânt. să-l înece. Zeus s-a supărat mai rău. s-a ruşinat şi l-a zvârlit în apa mării. iar celălalt frumos la chip. şi-a făcut fierărie-n Lemnos : o fierărie ridicată în întregime din aramă. Zeul acesta era şchiop. Hera. Tocmai atunci Zeus şi Hera se certau. a început să făurească lucruri ce i-au uimit pe zei. Abia călcat-ai în Olimp şi vrei să te şi grozăveşti ?. când era mic. şi Zeus l-a şi înşfăcat de un picior. dar Zeus se răstea grozav.. Zeiţa Tetis l-a păstrat în valurile ei verzui . Cuvântul nu şi-l respecta. ca pe-un pietroi. Copilul s-a lovit cam rău.. S-a ridicat încet.. L-a aruncat. pe un pitic numit Chedalion. l-a prins în braţe pe copil. Ba şi-a mai luat şi-un ajutor. Picioarele i se urneau cu greu.43 TREI FECIORI AI LUI ZEUS a puţin timp după aceea stăpânul lumii a cerut să vină trei feciori ai săi. s-a întors iarăşi în Olimp. văzându-l cât e de urât. altul îl dobândise Zeus cu o zeiţă din Arcadia. avea picioarele sucite şi frânte pe la-ncheieturi. şi astfel a rămas beteag. Celălalt fiu. Mama sa. Dar cum era de priceput. cu douăzeci de coşuri mari ce fumegau necontenit. Băiatul l-a rugat să tacă. N-a apucat bietul băiat să mai răspundă un cuvânt. pe care Hera îl dăruise soţului. Ba chiar l-a ajutat pe Zeus să-şi nască fiica. când şi-a născut băiatul. povestea că într-o zi. Unul dintre băieţii Herei era urât. dar zvânturat şi cam neghiob. sub mări. Era acuma şi mai şchiop. soţia marelui Ocean. când băiatul se înălţase binişor. Apoi. sub trupul lui voinic. altfel se sfărâma de tot. ologule ? i-a răcnit el. însă încetinel la minte. din mâini. pe Atena. l-a scăpat. Nu ştim ce pricină era. înalt şi zvelt. era chipeşul tânăr Ares. să nu-i auză toţi din jur şi să se facă de ocară. Doi dintre ei erau ai Herei. Peste o vreme. după această întâmplare. dar şi zeu peste meşteşuguri. Cel priceput la meşteşug era Hefaistos.. Poate mai mult ca o răsplată. Băiatul s-a rostogolit şi a căzut în Lemnos. nu ştiu cum. bătută-n stele de argint. l-a crescut într-o peşteră ce se găsea afund. Era L . acolo-n fierărie. dar cine nu ştia-n Olimp ce se-ntâmplase-n acea zi ? Hera. Norocul lui a fost că Tetis. Zeus şi-a hărăzit feciorul să fie faur în Olimp. Trupu-l durea mai peste tot. — Mă-nveţi pe mine ce să fac. Asta spunea zeiţa Hera. dar iscusit în meşteşugul fierăriei. Era frumos. cea cu picioare de argint.

curăţ palatele lui Zeus. sânge vărsat şi lacrimi plânse. zeiţă din Arcadia. şi al născocitorilor. surîzînd : — Nu mi-a dat Hera fii de soi. să caute sfadă şi măcel. Unu-i urât. şi mincinos. zeu al negoţului. chiuind. precum spunea el însuşi. Mă ostenesc peste puteri. la zeul Hades. când vă odihniţi. de nu erai feciorul meu. De dimineaţă-n zori mă scol. ca şi pe pământ. flăcău smintit! Fără-ncetare îţi cauţi ceartă. Găsindu-şi deci acest motiv. Chiar tatăl său.. în ceruri.. eu port umbrele celor morţi. — Sunt zeul cel mai oropsit. era veşnic pe lângă tatăl său. bun de negoţ şi bun de gură. dar şi isteţ. Ares s-a bucurat nespus că era zeu peste război şi. se plângea Hermes celorlalţi zei. în Olimp. privind în urma lui. Era. şi-a luat curând şi-alte soţii. zeul războiului hapsân. atât de hărţuit. hoţiei. cu care dânsul se născuse. şi Hera nu mai poate-avea. Nu se simţea în largul lui decât în lupte şi războaie şi tare mult îi mai plăcea să vadă sângele curgînd. călătoriilor pe mare şi pe uscat. Toţi te urăsc. — Te numesc – cum îţi este firea – zeul războiului nedrept . şi totuşi. încât nici noaptea nu putea să doarmă. Zeus l-a hărăzit pe Hermes curier în ceruri. sub pământ. Doresc să am odrasle multe. Şi ea i l-a născut pe Hermes. şi hoţ. Aşa stând lucrurile. îşi zise sieşi. care aduce doar prăpăd. să-mi dea porunci de dus încoa şi-ncolo. săvârşit fără chibzuială. Zeus. Zeus a poruncit de l-au chemat la el pe zvânturatul Ares. Una din ele a fost Maia.. de mult te-aş fi gonit din cer. i-a rostit Zeus fiului. Faptele sale preaciudate îl dovedeau pe micul Hermes viclean. născocitor.. Iar noaptea. Pentru aceste multe daruri.. Spuneţi şi voi dacă e drept ?! Astfel se plângea zeul Hermes. Crud precum eşti. s-a repezit cu suliţa către pământ . Apoi alerg la el.. stăpânul lumii. altul neghiob.. jos. cu tot necazul Herei.. îi spunea uneori aşa : — Eşti un zeu rău şi nestatornic. discordie şi bătălii. se bucura necontenit de-ncrederea stăpânului. o să-mi mai iau şi-alte soţii. . Zeus.44 întruna pus pe sfadă şi se bătea din te miri ce.

. Iară Uranus o vestise că Zeus o să îndrăgească mai mult pe fiii Letei. A cerut ajutorul Gheei. defel. mîndră Leto ? — Îţi jur pe însuşi fiul meu. Nu-s vinovată cu nimic! Îndurâ-te şi lasă-mă să-mi nasc copiii undeva. că fiul ce ţi se va naşte va fi un zeu orgolios. Astfel s-a dus zeiţa Leto în insula Ortigia. insulă de piatră. Oracolul i-a arătat că e pe mare-o insulă care pluteşte. Leto. căci nu ştia să-noate-n mări. îţi jur că fiul meu te va cinsti şi-aici se va clădi un templu. Şi Leto rătăcea întruna. cu ruşine. Hera s-a hotărât să-mpiedice naşterea celor doi copii. Leto s-a dus la un oracol.. şi-apoi s-aducă-n lume copilaşii. cum o numeau vechii elini. şi-atuncea mă voi cufunda. decât pe propriii ei feciori. în dureri. să-i ceară adăpost. o Gheea.. şi n-am livezi. — Bine. Leto a rugat insula să-i dea voie să-şi nască pruncii. Gheea nu i-a dat voie Letei să nască-n nici un colţişor de pe pământ. Totuşi Hera nu A . Nebună de mînie.. atât erau. măicuţă Gheea! Ţi-oi mulţumi şi te-oi cinsti!. de Hera. Nici Piton n-o putea ajunge. pe care-i prevestea Uranus. eu. — Îndură-te. Gheea nici nu vroia s-audă. Doar nişte pietre albicioase şi mărăcini. plângând cu jale. de când îi răpusese fiii. nici de ţărm.. mamă! Cu Zeus eu m-am măritat numai din teamă. a răspuns ea. — N-ai teamă. Atâta doară că şi Hera aflase-nşelăciunea asta. a mai rostit zeiţa Leto.. mama zeului. părea că este nimicit. fără a fi prinsă de fundul mării. şi n-am păşuni. — Îmi juri tu asta. Să meargă deci în insulă. Nici iarba nu creştea pe ea. atunci mă învoiesc!. numit Piton. Insula s-a temut întâi. Când va vedea că sunt de piatră. care o urmărea pe Leto... şi te-oi slăvi. giganţii cei îngrozitori. Şi Gheea n-avea stăpânire asupra insulei. adică-n insula de piatră. zvârlind flăcări asupra ei. şi nicăieri nu putea naşte. Planul urzit.. — Am auzit.45 PRUNCII ZEIŢEI LETO ltă soţie a lui Zeus a fost zeiţa nopţii. Umbla pe drumuri grele Leto. Şi Gheea s-a grăbit să-i dea tot sprijinul zeiţei Hera.. Şi amândouă-au uneltit. din slăvi. după o clipă de gândire. o să mă-mpingă cu piciorul în mijlocul furtunilor. Ba încă Hera trimisese şi un balaur. Era o insulă pustie. fiindcă pe Zeus nu-l iubea. Nemaiştiind ce poate face.

insula a şi înverzit. Leto a fost întruna sfâşiată de dureri neînchipuite. s-au adunat în jurul lui. olimpienii unsprezece – căci Hades sta doar sub pământ. Lumini de aur s-au vărsat pe tot întinsul înverzit. cele nouă muze. Când s-a născut zeul Apolo. Apolo şi Artemis. Ea nu vedea Ortigia şi nici pe Leto cum se zbate în chinurile naşterii. dată de argintia lună. Şi zeul nou-născut a spus: — Te vei numi de astăzi Delos. deci. nici în Olimp. căci ea a luat-o pe Ilitia – buna zeiţă-a naşterii – şi a ascuns-o într-un nor. în sfârşit. Şi nouă zile încheiate şi nouă nopţi cumplite. Şi ea. Avea în jurul frunţii raze. alţi şase zei : Atena. Hermes. a hărăzit-o să fie apriga zeiţă a vânătoarei de dihănii – un meşteşug tare iubit în vremea de odinioară – şi tot ea să se îngrijească de palida lumină-a nopţii. Ştia să cânte minunat! Muzele. până atunci. Prin doi stâlpi. zeul Apolo s-a făcut un tânăr de o frumuseţe cum nu se mai văzuse încă. Pe celălalt copil al Letei. Cum a mâncat ambrozia şi a sorbit nectarul dulce. Ares. cerându-l oblăduitor. dac-o va ajuta pe Leto să-şi nască. de piatră. Fata s-a înălţat pe clipă. a dat sprijin măicuţei sale. nectar şi flori..46 s-a lăsat. ca să ajungă şi olimpienii doisprezece. . Iar Zeus l-a numit.. S-a prefăcut în porumbiţă şi a zburat în insulă. îi trebuia însă stăpînu-ui înc-o zeiţă. aflând de-atâta suferinţă. Ele s-au dus la Ilitia şi i-au făgăduit o salbă mare. copiii. să-l nască şi pe Apolo. Hefaistos. când va intra dânsu-n Olimp. văzând pe Leto suferind. iată. Olimpul mai primise. Zeiţe s-au ivit din cer şi au adus celor doi zei centuri de aur. zeu al luminii soarelui şi al cântărilor alese. văluri albe. la rându-i. de nouă coţi. Nici una dintre celelalte zeiţe nu puteau însă să rămână atâta de nepăsătoare. toată din aur. Şi zeiţa a fost mişcată. ambrozie. s-a prins bine de fundul mării. Legenda spune că întâi s-a născut Artemis cea castă. afară de măicuţa-i Leto şi prea mândra zeiţă Hera. care-i întuneca vederea. pe Artemis. foarte-nalţi. pe dată. sau insula cea luminoasă! Şi-aicea va fi templul meu. Toţi zeii s-au mirat privindu-l. Erau. Şi-a hotărât ca zeii ceilalţi. să se ridice în picioare.

cu multă grijă. să nu se vadă înăuntru. ce se numeşte „în corimb". Vechea dorinţă a lui Zeus se împlinise. Iară zeiţele-anotimpuri. mlădii. şi tot ele ocârmuiau şi anotimpurile-n lume. năuci de-atâta frumuseţe. cea jinduită deopotrivă de muritori. Ba. Hefaistos cel priceput. Charitele subţiri. harnic. Acolo s-au născut giganţii. zeii s-au ridicat cu toţii. zeiţa ordinei depline şi a dreptăţii-n legiuiri. Era Dionisos cel vesel. până în Cipru – insulă ce i-a rămas de-a pururi dragă. zeiţa a tot plutit pe apa mării. Zeii Olimpului6 . sau horele. însă schilod. pe Uranus. Noul stăpânitor al lumii dorea să aibă. o curte mult mai mare decât o avusese Cronos. Pieptul cel alb şi gâtul subţire i le-au împodobit cu salbe şi cu colane de argint . Leto – zeiţa cea tăcută . în timp ce muzele îi D . Purtată de Zefir. S-a însoţit cu zeul faur. de-asemeni. Când Cronos îl lovise-n pântec pe soţul Gheei. De-aceea a mai poruncit să se adune în preajma sa şi alţi zei mari ca : Helios – superbul soare . Dar picături din sucul vieţii i s-au prelins şi-n apa mării. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie . ca şi de zei. Un fiu pe care i-l născuse o pământeană de la Teba a devenit. cum se numeau. Dar asta nu-l mai mulţumea. apoi pe hore8 şi charite9 – şase copile ale sale. Horele străjuiau Olimpul. ocrotitorul podgoriei. acuma. Copila zeului Uranus a primit de la Zeus cinstea de-a fi zeiţa dragostei. Eos – sfioasa auroră cu razele-i trandafirii . Temis – copila lui Uranus. erau cu toţii doisprezece. danţau. Pe frunte au încununat-o cu flori şi văluri şi-o bentiţă. I-au pus cercei cu pietre scumpe-n urechile trandafirii. dar Moira hotărâse altfel. după cât se povesteşte. Ele s-au prefăcut în spumă. sângele i s-a scurs în ţărână. pline de graţie. Selene – argintia lună . şi gingăşie. Şi din această spumă albă s-a ivit cea mai minunată şi mai frumoasă dintre zeiţe. s-au pogorât în jurul ei. în Olimp. din aurul cel mai curat. într-o pieptănătură mândră. în sfârşit. şi părul blond şi mătăsos l-au strâns uşor.47 FIICA ZEULUI URANUS e-aceea a chemat în slavă pe fiica zeului Uranus. modest. Când au văzut-o pe-Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. Era divina Afrodita. lăsând perdelele de nori. şi graţie. Zeus a mai chemat la sine şi alte zeităţi : pe Hebe7 – ce ocroteşte tinereţea şi-i în Olimp paharnică . zeu.

ce-i însoţeau pe olimpieni.48 desfătau pe olimpieni cu armonii din cele mai fermecătoare. . sau pedepseau pe muritori. De bună seamă că şi alţi zei mai populau-naltul Olimp. când petreceau sau se luptau. alcătuind cortegii mândre.

scandându-le apoi. unul pentru ţinuturile subterane. a marilor conducători de triburi. consideraţi un fel de basilei. Erau nemuritori. Figurile fantastice în care se reflectau la început numai forţele misterioase ale naturii capătă astfel atribute sociale şi devin reprezentante ale unor forţe istorice". fără a fi pedepsiţi. după cum spune legenda. ruşinoase şi sângeroase ale multora dintre zeii olimpieni. coborât în Infern i-ar fi văzut umbra lui Homer spânzurată de un arbore. Pretindea că are dreptul să hotărască legi. afară de Zeus . la diferite popoare. cu mult înainte de a căpăta reprezentarea socială a unui mare basileu – aşa după cum arătam în nota noastră mai sus – nu era pentru popoarele primitive decât forţa uriaşă. Cu amară ironie. şi altul pentru întinsul mărilor. ca şi stăpânii lor. în palatele basileilor – au ştiut să strecoare în versurile lor destule aluzii despre nedreptăţile sâvârşite de zei şi. ca şi zeii. Zeus. Fiind deci de origine divină şi ei. se asemănau aristocraţiei gentilice. Bunăoară. Aristocraţia gentilică şi basileii considerau că au toate aceste drepturi. este o sublimă pildă. El cerea să fie slujit şi. Zeii elinilor reprezentau şi forţele naturii. pentru că ei erau neam de zei. ale căror căpetenii se numeau basilei şi îndeplineau. cei care. Friedrich Engels scrie : „Orice religie nu este altceva decît oglinda fantastică în minţile oamenilor a forţelor exterioare care domină viaţa lor de toate zilele. puteau săvârşi minuni şi aveau puteri şi calităţi neobişnuite. o oglindire în care forţele pământeşti iau forme suprapământeşti. aceştia nu aveau voie să cârtească. dominând cu aceeaşi aparentă necesitate naturală. aveau dreptul. care la început le sunt tot atât de străine oamenilor şi le stau tot atât de inexplicabile în faţă.Hades şi Poseidon. pe baza vechilor cântece şi legende. Fiecare basileu îşi alcătuise o genealogie. alături de forţele naturii. fără a li se putea cere socoteală. care străbăteau toată Elada compunând. dăduseră viaţă la tot ce se găsea în univers. urmaşii lui Uranus şi ai Gheei. prin care dovedea că se trage dintr-o anumită zeitate. Homer. Poemele homerice ne arată că grecii erau organizaţi în ginte şi triburi. mari poeme epice. La începuturile istoriei. trecând. că poate înşela fete şi femei pământene. în primul rând pentru că erau din neam ales. cu care Zeus împărţise lumea şi care erau. care a creat cele mai minunate poeme epice ale lumii antice : „lliada" şi „Odiseea". făcându-se că le proslăveşte faptele. Dar curând intră în acţiune. deci. şi a poetului Hesiode de un altul. ca înseşi forţele naturii. Ceilalţi zei olimpieni. de basilei. să stăpânească. dar şi grindina nimicitoare. sămânţă de titani. Homer îi biciuieşte în stihurile lui pe zeii olimpieni. şi forţe sociale. . bătrînul aed orb.49 Note: 1. care se afla la curţile basileilor elini.. pentru că dezvăluiseră faptele rele. rolul regilor de mai târziu. dacă îi nedreptăţea pe ceilalţi. forţele naturii sînt cele care au dobândit în primul rând o astfel de oglindire. pe care el le putea însă călca oricînd. Şi totuşi aezii – cântăreţii rătăcitori. Zeus este reprezentat în legendele eline având purtările unui mare basileu. beneficiind şi ei de toate bunurile. prin personificări din ce în ce mai pestriţe. în cursul dezvoltării ulterioare. în dauna supuşilor. De aceea un discipol al lui Pitagora povestea că maestrul său. de asemeni. în parte. De pildă. Zeus şi toţi olimpienii cereau ascultare deplină. să calce eventual legile şi morala. acompaniaţi de liră. dar el însuşi socotea că poate fi necredincios soţiei sale.. forţa ce trimitea din slăvi ploaia binefăcătoare. Purtări în mare parte asemănatoare aveau şi zeii Hades şi Poseidon. Amândoi erau straşnic chinuiţi. care făcea să rodească natura. Zeus se supăra pe necredinţa altora.

9. ce i s-a adăugat Atenei. de pildă să-şi nască fii gata crescuţi mari. Dionisos-Bachus. 6. 417. De ce se petrec astfel lucrurile în istorie ? Pentru ca omenirea să se despartă cu voioşie de trecutul ei"-. Noaptea. Hefaistos-Vulcan. în legendele eline. 8. Scena naşterii zeiţei Atena este povestită. Hera-Junona. pag. Ganimede. Numele romane ale principalilor zei elini sînt : Zeus-Jupiter. zeiţa Leto. la romani. Artemis-Diana. în chip tragic. Karl Marx spunea : «Zeii Eladei răniţi de moarte. Le îngăduiau fapte oricât de năzdrăvane. are înţelesul de fată .P. Acest nume i s-a dat. Despre opera acestui mare scriitor satiric grec.50 crivăţul aspru. 4. pentru că se ştie : soarele pare a răsări adesea chiar din valurile mării. Ares-Marte. Leto nu trebuie însă confundată cu Nix. după cum vom vedea în alte poveşti. Afrodita-Venus. Mai târziu. vara şi toamna. Leto este numai o zeiţă a nopţii. sau Latona – la romani – este silită de Zeus să-l nască pe Apolo. horele sau anotimpurile erau numai trei: primăvara. 1957. tânâră. Hestia-Vesta. Fumul şi scânteile ce se înălţau din vulcanii insulei.. cele două elemente de bază în viaţa omului. trăsnetele şi tunetele asurzitoare. Hermes-Mercur. în „Prometeu înlănţuit" al lui Eschil. Tot astfel. au trebuit să moară încă o dată. E. în chip comic. fulgerele. 2. într-o insulă din mijlocul mării.L. El guverna anotimpurile. cu mult haz de scriitorul antic Lucian. zeul luminii. copii. Apolo-Apolo. Charitele – cele trei graţii. La vechii elini. Iarna era dulce şi se pierdea între toamnă şi primăvară. 7. Lemnos sau Kastro este o insulă muntoasă din arhipelagul grecesc. Pe cînd Nix este noaptea însăşi. Plină de poezie este şi această imagine a ivirii luminii în mijlocul mării. Numele grecesc : Palas. I. (K. Poseidon-Neptun. noaptea trecătoare. Atena-Minerva. 3. erau socotite de vechii elini ca ieşind din coşurile fierăriei acestui zeu harnic. întunericul originar al haosului. face loc în zori luminii solare. Fr. fiu al regelui Troiei. care sunt fiicele lui. tot el guverna lumina şi întunericul. Hades-Pluton.P. Hebe a fost înlocuită (după legendă) cu un păstor. Nu trebuie să se mire nimeni că Zeus căpătase de la Hera. între altele. Demetra-Ceres. Vechii elini erau nespus de generoşi cu zeii lor. în „Dialogurile" lui Lucian. astăzi stinşi. în spiritualele sale „dialoguri". . pentru că zeiţa Atena nu a primit să se mărite. „Opere" voi. curată. Acest fenomen a fost spendid poetizat de aezi într-una dintre cele mai frumoase legende ale mitologiei. Engels. pe baza legilor naturii. Marx. cât ai clipi.) 5. Buc. sau să se înalţe în slăvi. aşa de repede.

plin de ruşine. ar fi învins şi l-ar fi izgonit pe Zeus. decât dacă erau loviţi. dar nu erau nemuritori.-n Tartar. Şi mama lor. cu puterile-i cereşti – de nu cumva s-o fi ivit. Gheea i-a aţâţat pe-aceşti giganţi să-nceapă alt război cu Zeus. Mai mult.-n acelaşi timp. Aceştia se născuseră din picăturile de sânge. Ea mai avea nişte feciori. Nu mai aveau deci să se teamă de moartea cea ne-ndurătoare fiii pământului. În urma vrăjilor zeiţei. ea cunoştea o iarbă cu însuşiri miraculoase. curse din rana lui Uranus. giganţii nu cădeau învinşi. Fiii aceştia ai zeiţei au fost numiţi de ea giganţi1 . precum fuseseră titanii. din Olimp. ucişi. Purtau bărbi lungi şi plete dese. Şi nu e nici o îndoială că ei.51 LUPTELE CU GIGANŢII eus domnea Olimp şi nu ştia că Gheea se hotărâse să-l lovească. giganţii. solzi. Şi ei aveau puteri uriaşe. Dar. făcuse tainic nişte vrăji. titanii. încă de pe atunci. cu armele. Zeus a cerut soarelui să-şi stingă flacăra. Puteau să fie doborâţi. de aur. de-un muritor şi de un zeu. Picioarele lor colosale aveau. giganţii. trădarea – Zeus a şi aflat de planul pe care şi-l făcuse Gheea. în loc de piele. fiindcă îi închisese pe fiii săi. zeiţa Gheea. dorind să-i apere de moarte. Fără să piardă vremea. răpuşi cu armele. Şi ei crescuseră cât munţii. Mai înainte ca giganţii să fi putut căuta prin lume iarba aceea magică. luând forme înspăimântătoare. dacă aveau această iarbă. Cine punea pe limbă iarba era ferit de lovituri date de fiinţe muritoare. luna să îşi acopere Z . Din fiecare picătură suptă de ţărâna roditoare ieşiseră aceşti flăcăi. Iar tălpile se prelungeau cu câte-un trup hidos de şarpe. atunci când îl lovise Cronos cu secera de diamant. ce le cădeau până la glezne.

. giganţii au făcut un salt şi au pornit către Olimp. Să staţi şi voi lângă titani. înţelepciunii şi prudenţei. Numai şiretul stăpân. cu un văl negru. le-a smuls grăbit şi le-a ascuns. să-i pună unul peste altul şi să-şi alcătuiască o scară. Dar. izbit de două ori în trupu-i. viteaz şi neînfricoşat de moarte.52 cununa-i mândră. cu un mănunchi de fulgere. Atrage-l în tărâm străin. nepătruns. Primejdia se spulberase. împotriva farmecelor Gheei. peste stânci. şi ai să-l nimiceşti L . Şi Zeus a găsit pe-acel erou vestit. Heracie nu putea pricepe de ce gigantul n-a căzut. şi Atena. sclipitoare. îşi lumina drum pe pământ. iată. ca pe nişte neputincioşi. Heracle l-a lovit de-asemeni cu o săgeată drept în piept. şi treceau dincolo de nori. care-i ferea de lovituri. Însă Alcioneu. Alcioneu. — Degeaba eşti uimit. Izbeau cu suliţe. îi trebuia şi-un luptător c-o fire muritoare. albe. a hohotit în râs năprasnic : — Zadarnic vă munciţi voi doi să-l zdrobiţi pe Alcioneu! Am să vă prind şi-am să vă zvârl. Iar lângă dânsul sta Heracle şi-nsoţea fiecare fulger cu câte-o straşnică săgeată. apoi cu torţe mari. Îl ocroteşte vraja Gheei. tăioase. iar aurora să-şi ascundă luminile-i trandafirii. În bezna care s-a lăsat giganţii n-au putut să afle miraculoasa iarbă. Războiul aţâţat de Gheea era de neînlăturat… NĂVALA SPRE OLIMP a început a fost o clipă de linişte pe-ntreg pământul. aruncând fulgere din cer. aprinse. El le-a găsit. ca să-i învingă pe giganţi. Dar. cu săbii şi cu săgeţi către giganţi. căutând acele buruieni. Noroc că se găsea acolo. atâta vreme cât lupta în ţara unde se născuse – s-a căţărat sus. un luptător voinic. gigantul. Heracle. Alcioneu este în ţara unde-a văzut lumina zilei. Văzându-l pe Alcioneu că este gata să pătrundă chiar în palatul din Olimp. olimpienii erau mereu mai îndârjiţi. Zeus îi înfrunta cu furie. cu un urlet groaznic. în afund. Au început s-arunce-n ceruri cu stânci uriaşe. de-un zeu şi de un muritor. Toţi aşteptau cu încordare să vadă ce o să se-ntîmple. până în Tartar. Giganţii-au prins apoi să smulgă munţii din temelia lor.. să ajungă până în Olimp. în loc să cadă la pământ. cel mai voinic – care avea şi însuşirea că nu putea fi omorât. unul dintre dânşii. i-a rostit ea. zeiţă a eroilor. Zeus era mai liniştit. Zeus a aruncat spre dânsul cu un mănunchi de fulgere. argintie. Şi pe acest pământ gigantul nu va putea fi omorât. Pe urmă. Lăncile lor brăzdau văzduhul. cu lancea-n mână. Heracle2 . În astă vreme. Zeus.

Ele au ascultat porunca şi. au strigat ei. Poseidon. nouă giganţi. l-a-nvăţat să facă-n aşa fel. grămadă. sub lovitura lui Heracle.Gigantul a căzut ucis Mai mulţi giganţi au zărit însă pe soţul lor cel mai voinic căzând cu capul în ţărână. ce priveghiase totul cu ochiul său străbătător . Heracle s-a întors spre el şi l-a ţintit cu o săgeată. Hermes şi Apolo au biruit în lupte crunte întreaga ceată de giganţi şi s-au acoperit cu toţii de glorie nepieritoare4 . şi să-l ucidem pe Heracle! Şi opt.. pe Heracle. vicleanul. Zeus . Alcioneu crezând că-i scapă eroul cel mai de temut . s-au prefăcut şi ei în munţi. din slavă. l-a urmărit până la ţărmul albastrei ape a Egeei . — Alcioneu e doborât. a trântit peste el un munte.. unii din ei cerându-le chiar de soţii. au ajuns repede în drumul giganţilor. Atena l-a târât de chică pe fiorosul Encelade3. . n-a stat să piardă nici o clipă. Şi le-au mărturisit iubirea. Heracle a ţintit de-asemeni. ca două dintre frumoasele zeiţe să iasă grabnic înaintea giganţilor ce-l urmăreau. Lovea mereu cu trăsnete. Heracle s-a făcut că fuge .În acest timp. Uitându-şi ura pe Heracle. şi astfel s-a îndepărtat de locul unde se născuse. giganţii s-au simţit cuprinşi de-o dragoste nesăbuită pentru frumoasele zeiţe. pristavul lui cel de credinţă. Ceilalţi dintre feciorii Gheei au fost cu toţii încolţiţi de către zeii olimpieni. pierind acolo. lângă mare. cu ură mare. Ares şi Hefaistos. ducîndu-l în Sicilia şi. făcând şi ea nu ştiu ce vrajă. s-a sfătuit pe loc cu Hermes. cu câteva săgeţi. iubita lui soţie. Nici un gigant din opt sau nouă n-a scăpat teafăr sub săgeţi şi trăsnete şi fulgere. Zeus a poruncit să plece Hera. Zeus. plutind pe un nor de aur. Dulcea zeiţă Afrodita. în ei. Legenda spune că giganţii. înstelatul. sărind din muntele Olimp. a ameţit pe fiii Gheei şi-ai lui Uranus. Zeus. a aruncat şi el un fulger. . băgând de seamă asta. şi vrând să-l scape pe Heracle. şi Afrodita cea gingaşă. să-l răzbunăm.53 curând. care erau gata să-l prindă pe Heracle. s-au repezit după erou. Artemis. prăvălindu-l într-o groapă. stăpână peste dragoste. Hermes.

2. cu un genunchi la pământ si un picior întins. Scena se petrece doar cu o clipă mai înainte ca zeiţa să-l îmbrâncească pe gigant într-o groapă şi. a căror înfrângere a fost întotdeauna râvnită de oameni. Pe-o friză a marelui altar ce-l avea Zeus la Pergam. se vede că se luptă cu deznădejde. artiştii plastici ai antichităţii au imortalizat cântecele poeţilor despre aceste imaginare lupte ale olimpienilor cu giganţii. deşi. se vedea Atena – Minerva la romani – târându-l după sine pe Encelade. 3. Cel care. cunoscut la noi sub numele roman de Hercule. este poetul Apolodor din Atena. în insula Sicilia. cu o mare plasticitate de imagini.54 Note 1. Heracle. prăbuşind deasupra lui un munte. din toată încordarea trupului şi a feţei. îi descrie în versurile lui pe giganţi. nu poate să se opună elanului zeiţei. ca şi pe amforele vechi. Heracle va dobândi mai târziu. Gigantul. Giganţii reprezintă în legendele eline forţele oarbe ale naturii. 4. în splendide basoreliefuri şi statui. . nemurirea. Pe frizele Partenonului şi ale altor temple. în marmură sau în ceramică. La început muritor. ca o răsplată a vitejiei sale. era fiul lui Zeus şi al unei regine de pe pământ. urmând pe Hesiode. să-l facă prizonier pe veşnicie. căutând un sprijin. ce se numea Alcmena.

una – apusul argintiu. se ridicau. Picioarele nu-i oboseau. Gâtlejurile lui adânci. apoi cu ceata de giganţi. care-i închisese parte dintre feciori în Tartar. fierbinţi de-atâta pălălaie. Dar un gigant a cărui forţă era de zeci de ori mai mare decât puterea celorlalţi feciori ai Gheei laolaltă. se aşternuse linişte. Zeiţa mai avea dealtfel încă un fiu. orice li se ivea în cale. Era atât de mare Tifon. după aceste lupte date de zeii olimpieni. întâi cu Cronos şi titanii. U . se pare. iară pe alţii-i nimicise. cum încă nu se mai văzuse. Tot un gigant. Mâinile sale viguroase se tot mişcau neîncetat. Corpul diform era-nvelit cu pene negre şi zburlite. Chiar zeii se cutremurau când îl vedeau de sus pe Tifon. Cu capul ajungea. în şuvoi. Din boturile de balaur ţâşneau afară. Iar mâinile-i puteau s-atingă. pe nume Tifon1 . O linişte înşelătoare. şi alta – răsăritul rumen. Pământul se cutremura şi se pleca sub apăsarea paşilor lui copleşitori. cu şuiere.55 TIFON n timp. flăcări ce mistuiau. lăsau să-i scape sunete ca nişte mugete de tauri. până la stelele din cer. sau răgete de lei flămânzi. cât jumătate de pământ. Iară pe capete. sute de capete rotunde şi bulbucate de balaur. pentru că Gheea nu-l ierta pe Zeus. îndată. Din coapse se-nălţau spre umeri gheme de şerpi încolăciţi. pe feţe şi pe grumazurile groase îi atârnau coame de păr aspru ca nişte suliţe. Deasupra umerilor largi.

pe cât se spune. P ŞIRETLICUL LUI HERMES umea era încremenită. lovindu-l fără de răgaz cu fulgere şi trăsnete şi secera de diamant ce-o moştenise de la Cronos. Şi au rămas tăcând chitic. pe umeri . El a-ntrebat şi a aflat peştera unde zăcea Zeus. Zeus căzuse prins .56 FUGA ZEILOR DIN OLIMP e acest fiu îngrozitor l-a trimis Gheea să se lupte cu victorioşii olimpieni. Cu ea i-a retezat lui Zeus muşchii şi nervii pe de-a rândul şi l-a lăsat neputincios. ascunşi pe unde s-a putut. cântând din liră-ncetinel. să nu mai fie cunoscuţi. ascunşi în trupuri de dihănii. Lui Tifon – deşi era un monstru – îi plăcea muzica şi l-a lăudat pe cântăreţ. El nu a pregetat o clipă. toţi s-au preschimbat. ei au ajuns până-n Egipt. Apoi l-a luat. Nu rămăsese în Olimp decât stăpânitorul. Atât era de fioros. Atât erau de-nspăimântaţi. l-a zvârlit într-o peşteră. căci el s-a ruşinat să fugă. Fugind necontenit. Şerpii. nu a putut descoperi nervii şi muşchii preţioşi. că zeii au simţit în trupuri îngheţ din creştet până-n tălpi. Atunci. altu-n şacal. dup-atâta spaimă. gigantul i-a smucit şi secera de diamant. Unul în ţap. L . Dar oricît a mai cercetat. fără măcar să mai respire. şarpe şi broscoi. învins. Zeus. Zeul Hermes i-a glăsuit că ar cânta mult mai frumos. în uliu. a-nceput. dac-ar avea. S-a războit cu vitejie. Tifon. Muşchii şi nervii i-a-nvelit în pielea unui urs vânat şi i-a ascuns numaidecât sub bolovanii unui râu. Dar aici. care se înălţau din coapsele gigantului. în animale fel de fel2 . Acolo. S-a prins cu ghearele-i enorme de bolţile Olimpului şi a sărit lângă palatul unde sălăşluia chiar Zeus. lupta cu monstruosul Tifon. l-au prins pe Zeus curmeziş. uşor. a tot fugit până în ţara Siriei. Hermes. Zeus a făcut greşeala să se prindă-n luptă cu fiul Gheei corp la corp. L-au strâns şi l-au înlănţuit. Cel care şi-a venit oleacă în fire. ceilalţi zei tremurau ca varga. Atunci Hermes cel prea şiret s-a prefăcut în cântăreţ şi a venit lângă gigant. a fost fiul lui Zeus. S-au repezit care-ncotro. Ba.

Iar Zeus s-a şi ridicat. am să vă salt în sus. stăpânul din Olimp stătea de veghe necurmat şi-n mijlocul petrecerii. cu-ntreg pământul şi cu marea. începeau cele nouă muze5 să cânte imnuri dulci de slavă. care iese din craterul vulcanului. Când el se-ntoarce sub povară. să vedeţi singuri că e adevărat ce spun. a trebuit să părăsească şi acest loc al tot bătăliei. l-a înşfăcat şi l-a trântit pe Tifon. Aici Zeus l-a prins din urmă. v-o spun de-acum. însoţindu-se cu lira. tare. s-a ivit lângă el îndată un car de flăcări aurii. Totuşi. şi-am să vă spânzur laolaltă de piscul ăsta din Olimp. În acea clipă zeul Hermes s-a repezit lângă gigant. copleşiţi de . Făcând un semn către Olimp. căci nu-i ca mine de puternic nici unul dintre olimpieni. mult slăbit. Iar când tăcea zeul Apolo.Gigantu-i răspundeadea. Zeiţa Hebe le turna în vasele scumpe de aur nectarul şi ambrozia. neputincios. De vreţi. Temeţi-vă! Să nu am pricini să dau pedepse. la pământ. Totuşi de atâtea lovituri. Nimica nu-i mai tulbura. că vă voi pedepsi amarnic. gâfâie greu – şi atunci Etna azvârle lavă clocotită. Feciorul Gheei a căzut în cursa ce i-a-ntins-o Hermes. Zeul Apolo le cânta melodii care-i fermecau. Vă voi lovi fără de milă. Tifon. sau. ce se numesc astăzi Balcani. tocmai sosea la peşteră. Vă veţi căi atunci amarnic. după poveştile eline. şi mai rău. nervii unui zeu. puternici şi voioşi acum. cumva. şi voi să vă siliţi să-l trageţi la vale pe stăpânul vostru. ia agăţaţi-vă cu toţii de acest lanţ cu belciug de aur. S-au întins mese-mbelşugate4. prefăcându-se în vultur. Şi monstrul.57 la lira lui.. tras de doi cai înaripaţi. spre cer. A smuls de sub pietroaie nervii şi muşchii tatălui său şi. drept coarde. ce dezmierdau urechile măreţilor zei olimpieni. dacă m-oi necăji. prinzând în braţe munţi întregi şi aruncându-i către el cu zgomote asurzitoare. cu toţii. Deasupra lui a răsturnat greul şi-naltul munte Etna. I-a prins la loc nervii şi muşchii ce-i lipseau. pân-au ajuns în nişte munţi. urlând de supărare. S-au tot luptat Tifon şi Zeus. după o astfel de victorie. Dar eu. Celălalt capăt am să-l iau în mâna mea nemuritoare. Fumul fierbinte. orbitoare. A scos pielea de urs din râu şi-a desfăcut-o chiar pe mal. a zburat către peştera unde Zeus şedea lungit. gemând mereu. să fugă în Sicilia. Legenda spune despre Tifon că a rămas pe veci acolo. Zeus lovea cu trăsnete şi fulgere verzi. dar o să fie prea târziu. Războiul a reînceput.. învins. cu glasul său fără pereche. vă azvârl în Tartar. Astfel a glăsuit stăpânul şi zeii s-au cutremurat. Munţii s-au înroşit de 3. lin. Zeii din muntele Olimp s-au aşternut pe mari petreceri. nu-i decât răsuflarea lui. a rostit Zeus într-o zi... N-o să puteţi. trupul lui Tifon sângera. — Să nu cumva să încercaţi să-mi călcaţi vreuna din porunci.

Vânturi s-au năpustit pe mări şi valurile-au clocotit. Vieţuitoarele-au fugit. nu – mă tem de tine! Eu. privind în sus. şi-a glăsuit. care-ncotro puteau. Numai o fiinţă a rămas. Pământul a vuit adânc. Cerul senin s-a-nvineţit. Zeus. nu ştiu să mă tem!. .. Zeus.. cu ochi semeţi.58 spaimă. în timp ce toţi şedeau plecaţi şi tremurau înfricoşaţi : — Eu. gemând.

Numele venea de la culoarea roşie a pietrelor în răsăritul şi apusul zilei. era fiul Gheei şi al Tartarului întunecat. Ele erau fiicele lui Zeus şi ale Mnemosinei. clădit din marmură. Legendele eline arătau că egiptenii au început să se închine anumitor animale. între Tifon şi Zeus. . De asemenea. cea jumătate viperă şi jumătate femeie. împodobit cu renumitele sculpturi ale lui Fidias. templul magnific din Atena. din vremea când zeii au fugit din Olimp.59 Note 1. 5. de frica lui Tifon. În timpurile de odinioară. 4. şi mai ales Hesiode şi Apolodor din Atena. Clio – muza istoriei. ca şi în desenele făcute pe vasele greceşti. giganţilor şi a lui Tifon. erau adeseori înfăţişaţi zeii. petrecând liniştiţi în Olimp. şi au avut împreună o serie de odrasle fioroase : hidra din Lerna . aşa cum ni-l descriu poeţii. Urania – muza astronomiei şi Polimnia – muza imnurilor de slavă. şi acolo s-au metamorfozat în diferite animale. până în Egipt. când monstrul a smuls munţii din loc. Gigantul Tifon. El s-a căsătorit cu uriaşa Ehidna. Terpsihore – muza dansului. ca să nu mai poată fi recunoscuţi de acest monstruos fiu al Gheei. 2. după victoriile împotriva titanilor. Erato – muza poeziei de dragoste . ca să-l poată lovi pe stăpânul Olimpului. Cele nouă muze erau : Caliope – muza poeziei epice. zeiţa memoriei. 3. dar în legende se spunea că această culoare se datoreşte sângelui vărsat de Tifon. o parte din munţii Balcani se chemau Hemus (hema tâlcuindu-se prin sânge). se credea că forma prăpăstioasă a acestor munţi a apărut în urma luptelor ce au avut loc aici. Melpomene – muza tragediei. Ortos – un alt câine cu două capete – şi Himera. Pe Partenon. adică munţii însângeraţi. socotite sfinte. Euterpe – muza muzicii. Talia – muza comediei. Cerber – paznicul Infernului.

de pe pământ. Avea şi-aşa multe necazuri. pe-un titan. Uranus. cu alţi doi fii amestecaţi în răzvrătirea titanilor contra lui Zeus. al Gheei şi-al cerului înalt.60 PROMETEU eus era stăpânitor deplin. pe nume Meneceu. pe umăr. Iapet era. cutezător în gânduri şi-l întreba pe tatăl său : — Tată. de ce e lumea asta plină de flori şi de atâtea roade... ba ridicau pumnul spre cer şi-ameninţau. Atlas. Celălalt. oamenii se-ndârjeau cumplit : — El. Nimic nu-i mai stătea în cale. cutremure. întotdeauna. pe cât spune legenda. bolta înstelată. ca tată. Unul din ei. nepăsător la întrebare. Iapet. numai el trimite totul! îi este ciudă că nu vrem să ne supunem zeilor. cum vor ei.-nţeleaptă. Doar cei de jos. de ce-s atâtea animale şi zburătoare ? Pentru cine ? De ce n-a fost creată o fiinţă cu minte ageră . fusese aruncat în Tartar. căci ba cârteau. ce-ar putea să le stăpânească şi să le folosească bine ? Iapet nu-i răspundea nimica. îi făceau uneori necazuri. cum proroceşte Prometeu. Z . fiul pământului. avea. la rândul său.. acel pe care oamenii-l proslăveau în cântec. sau foc sau moarte adusă de năvălitori. purta.. Vrerea lui era lege şi poruncă pentru toţi zeii. Încă de mic. Mai ales când se abăteau molimi sau revărsări de ape. Iar Prometeu. Şi-i este teamă că-ntr-o zi vom cuceri Olimpul său.. acest urmaş al lui Iapet se dovedise isteţ.. Fusese osândit de Zeus să o ţie pe veşnicie.

ci a rugat-o pe Atena să-i dea o mână de-ajutor. Omul a căpătat şi cuget. ascultându-i glasul. Şi-a suflat peste acea fiinţă plămădită de Prometeu. ce se chema Epimeteu1. Îi era drag şi poate-n sine dorea să-l aibă de bărbat. şi să-l slăvească-ntotdeauna. A făurit. C . să trăiască. omul a început să umble. nu îi era deloc pe plac. Prometeu nu s-a mulţumit să făurească-o nouă fiinţă. vreo pasăre. titanul a luat în pumnii săi ţărînă.61 Nu mai avea tatăl. îndatorat. Ţărîna asta a udat-o cu apă proaspătă şi rece. pe Prometeu. Zeus n-ar fi fost împotrivă ca fiul lui Iapet să făurească vreun animal. avea şi ea o slăbiciune pentru feciorul lui Iapet. FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ând a ajuns bărbat în toată firea. muncind cu grijă şi cu migală. în stare să conducă bine. să-i dăruiască-nţelepciune omului său făcut din lut. De-aceea. Gândul lui a-nceput să zboare. să-şi caute hrana. Atena. să folosească chibzuit tot ce se află pe pământ ? Gândind timp îndelung. după cât se spune. Iapet. deşi făcuse jurământul de-a nu se mărita nicicând. ca orice fiinţă pe pământ. şi-altul mai mic. un corp de om. Fiind luat din trupul viu al Gheei şi făurit cu măiestrie de către bunul Prometeu. nou creat din tină. Dar omul. ca alinare în ceasurile bătrâneţii. S-a apucat apoi de lucru. care ţâşnea dintr-un izvor. Prometeu îşi urma mai departe gândul ce-l frământase încă din vremea când era copil : cum ar putea să făurească o fiinţă plină de-nsuşiri. de bărbat2. Palas-Atena s-a-nvoit. decât doi fii. ce semăna leit cu zeii. Şi-atunci Zeus a hotărât ca omul. ce semăna leit cu zeii. să-i stea supus.

stăpânii din Olimp... aflând vestea asta. Prometeu. Zeus cugeta : „Prometeu o să-mpartă carnea într-o grămadă N . au mers ei cale lungă. la sfârşit. — Vom hotărî noi. lăsându-le puţine drepturi şi prea sărace bucurii. prin Hermes. ce-ndatoriri au cei de jos faţă de marii olimpieni. Se temea.. Însă i-a sfătuit să aibă răbdare şi încredere în cele ce va face dânsul. a glăsuit măreţul Zeus. pentru că sunt bun şi drept. până au poposit în locul unde fuseseră chemaţi. zeii. este atoateştiutor. să se adune oamenii într-un loc. plutind pe nori de aur. L ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT -a trecut mult şi s-au ivit. Altare mândre ne-or zidi. ca hrană. Din tot ce veţi avea pe lume să ne aduceţi sacrificii. Nu doar altare. Hermes. pristavul din Olimp. Cum totuşi nu putea să calce poruncile date de Zeus. pe loc. Le-a arătat că-l bănuieşte pe Zeus c-ar umbla cu gânduri nu prea curate pentru ei.. într-o zi Zeus a poruncit. oamenii. o pildă de felul cum va trebui să împărţiţi-a voastre bunuri cu noi. Zeus s-a aşezat pe-un jilţ şi a grăit în acest fel : — Oamenii trebuie să ne slăvească.. am să vă dau. Venind şi ziua sorocită. dar nu prea multă. la Mecona. — O să vedem acolo noi. când vor ajunge la Mecona. sau alţii-s mai isteţi ca el.. Dar. care le-ngăduie. În sine. Taurul cel adus aici va fi-njunghiat de Prometeu. dacă fiul lui Cronos. că Zeus va apăsa pe cei de jos cu mult prea multe-ndatoriri. ci şi temple. Apoi vor face mari serbări prin care fiecare zeu va fi cinstit cum se cuvine. titanul. care se numea pe vremea de atunci Mecona. tăiată în bucăţi. prin sfetnicul său de credinţă. precum le poruncise Zeus. Una dintre grămezi va fi sortită pentru sacrificii. Carnea. le-a rostit. mai ales. s-a încruntat de la-nceput. să se aşeze în grămezi. Duceau cu ei un taur mare. Prometeu i-a chemat pe oameni. au pornit grupuri spre Mecona. să vieţuiască pe pământ. cu milă.62 ADUNAREA DE LA MECONA ăsând deci să mai treacă vreme. Şi-au mers. iară cealaltă veţi păstra-o pentru voi.

încruntat.. a rostit. şi-au plecat ochii ruşinaţi.. Nimeni. după voie. văzând grămada de ciolane atât de mare şi-nvelită în stratul galben de grăsime. a-ntins hulpav mâna spre ea. ce-i biruise pe titani şi-i nimicise pe giganţi. zei şi oameni. copite.. or să afle curând ei toţi ce însemnează să-l superi pe stăpânitor!. . coarne răsucite şi nici un pic. care... De altă parte-a grămădit ciolanele goale de carne. lasă. Oamenii-mi vor simţi şi ei răsplata. Chiar zeii şi zeiţele ce-l însoţiseră. În schimb oamenii-au izbucnit în râs cu hohote nestăvilite. Nimeni nu o să scape teafăr. şi alta.. pe norii lor de aur. Zeus cel puternic. Însă nu mai avea ce face. O!.. Era un taur mare. Ce pedeapsă-i va veni!. Zeus putea să dovedească celor de faţă.... bucăţile cele mai bune. Zeii. Le-a învelit frumos în piele şi-a aşezat deasupra lor maţele.. un pic de carne.. copitele.. El singur. taurul este înjunghiat. Dar eu am să aleg grămada ce s-o vădi mai arătoasă şi am să-i las în pagubă pe-aceşti supuşi făcuţi din lut. scormonind sub seu. unde erau bucăţile bune de carne. gras. fiindcă-au hohotit. stăpânul a nimerit numai ciolane. într-un alai măreţ. Dar... El." Astfel s-a isprăvit această mult tulburată adunare. pentru zei. Alege singur. Prometeu tăiase taurul adus de oamenii săi la Mecona. — O iau pe asta!. era de râsul tuturor. El a pus deoparte carnea. neatinsă. îşi spunea Zeus. a glăsuit titanul. fierea şi stomacul.. şi o grămadă pentru oameni. îl va ajunge o pedeapsă. că nu greşeşte niciodată. Carnea e împărţită-n două. Zeus." În vremea asta.. s-au ridicat către Olimp. tigva cu coarne răsucite. şi oamenii-au pornit pe cale. să aibă. A înţeles că s-a-nşelat.. râzând şi chiuind voioşi.. şi las-acolo. ce mânca. alesese acea grămadă. pe Zeus cel nemuritor. Mai repede decât se-aşteaptă.. bieţii. — Zeus. şi le-a-nvelit într-un strat galben de grăsime. acolo. grămada pentru sacrificii. desigur. cu păr ca neaua de curat. atins de lăcomie. mică. Nimeni nu va scăpa. Însă. Mormanul plin numai de oase se arăta cu mult mai mare decât celălalt. fiu de titan. nesilit de nimeni. „Dar lasă. Acum era clipa cea mare. va fi mare. pe Prometeu.63 pentru oameni.

. pe-un pat moale. titanul a pornit la drum. Zeus îl amâna cu vorba de azi. şi l-a rugat : — Oamenii trăiesc greu. Sunt doar pescari şi vânători. în mâna stângă. Eu nu-l trimit jos.Focul acesta e ceresc. şi dacă or avea şi focul. acum. până ce a văzut că zeul a adormit ca mai-nainte şi. Mănâncă fructe din copaci. cu trupul greu şi obosit. În fierărie. îndură beznă. cel dintâi. A stat şi-a aşteptat o vreme.. Avea cu el. l-a luat pe Prometeu la goană. a luat din vatră un bob de jar şi l-a ascuns în tulpiniţa verde.. pe pământ. îndură frig. însă atunci sub chip de trăsnet. auzind un zgomot. aruncând umbre viorii pe faţa zeului înnegrită de fum. şi pentru asta au nevoie de focul tău. cumva. Hefaistos sforăia dus.. — Tu ce gândeşti ? Că Zeus e-atât de prost să le dea oamenilor focul ? Tu i-ai făcut asemeni nouă. repede. Dar Prometeu. Apoi s-a repezit afară. pe mâine şi poimâine. Oamenii-n vale pot să piară. Dar Zeus. zăvorit bine. în toiul nopţii următoare. în Olimp. Hefaistos s-a întors pe-o parte..64 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL umai că Prometeu ceruse.. şi-a îngăimat ceva prin somn. tulpina unei plante verzi – plantă de soc. Focul ardea domol pe vatră.. s-a dus la el încă o dată. măreţe Zeus. ar fi în stare să se scoale cu armele să mă lovească şi să-mi pierd tronul.. să-l dea şi oamenilor săi. ca să ascundă în ea focul şi totuşi să nu se aprindă. N . pentru stăpânul din Olimp.. nu era unul dintr-aceştia. cu pâlpâiri albastre. roşii. ar fi cerut grăbit iertare. în repetate rânduri. precum spune legenda. pe cât se spune – scobită însă înlăuntru. Eu vreau să-i văd meşteşugari. tot or să capete acest foc. Altul. Prometeu.. până n-apuc să te lovesc pe tine. scăldată toată în sudori. cenuşă şi scântei. S-a furişat în fierăria unde lucra Hefaistos fulgere lucii orbitoare. până la urmă. Şi-aşa. Deci du-te.. spumegând. fiindcă m-ai îndârjit destul. după-ntîmplarea asta. de spaimă. decât când vreau să pedepsesc făpturile-ţi nesuferite. ce se găseşte. să-l îmblânzească pe zeul cel atotputernic. Deodată. prea îndrăzneţ.. focul. mânios pentru ocara îndurată. — Te-nşeli când crezi că mă îndupleci! a răcnit Zeus. că oamenii. căutând. Prometeu s-a oprit puţin. Sălăşluiesc numai în peşteri. du-te. Acum. şi focul tot n-am să ţi-l dau. — Eu una ştiu. Luase tulpina asta verde.

Nu pricepea ce vrea stăpânul. Pe urmă vine rândul său. mulţumit că scăpase aşa de uşor. A chemat oamenii la el. a zis fierarul. case... pe munte. focul din Olimp a fost răpit de Prometeu şi dăruit celor de jos. focul ardea vioi. în timp ce oamenii se încălzeau şi-i mulţumeau. în barba-i deasă.. căci vreau să-i fac şi eu un dar. să vadă el cum i-am lovit. iar tu să-mi făureşti femeia.. precum îi poruncise Zeus. Sînt învăţaţi de Prometeu. Întîi vreau să-i lovesc pe oameni. Priveşte-i cum îşi moaie-n flăcări arama şi o ciocănesc. A luat o mână de ţărînă din trupul cel fertil al Gheei şi a turnat deasupra apă. vom mai vorbi noi amândoi. corăbii. în Olimp. luând pildă de la Prometeu. Surcelele au pâlpâit. Hefaistos a dat din umeri. Hermes l-a şi vestit pe Zeus : — Stăpîne. Hefaistos. Şi-acum. — Stăpâne. — Cum ? Focul meu a fost furat ? a răcnit Zeus. în uşa fierăriei.. Cu bobul roşu a aprins o grămăjoară de surcele. cu negrăită bucurie. pe de-a rândul. pe câmp.. Şi zeii s-o împodobească pe fata ce-o vei măiestri. A tot fugit neobosit. CUTIA PANDOREI -a strigat apoi pe fierar. roate. neagră.. tot ce vor.. — Când îţi vei termina lucrarea. Să fie fiinţă muritoare. că pământul s-a zguduit până-n străfund.65 Noaptea era adâncă. O! Blestematul! A sosit clipa când ne vom răfui. făurare. nu-s de vină eu. până ce-a ajuns în văi.. prin păduri. cea dintâi fată L .. şi-o flacără strălucitoare s-a-nălţat veselă-n văzduh. alte mormane s-au aprins. S-a apucat însă de lucru. Prometeu a fugit prin noapte. Să spui că-i din porunca mea. zâmbind viclean. cu cele mai alese daruri. M-apuc de lucru şi sunt gata mai înainte de amurg. Prometeu a făcut bărbatul. a mai rostit Zeus încet. Dar despre asta. arme. dar chip să aibă de zeiţă. Zeul meşteşugar făcuse. Din grămăjoara asta mică. Prometeu m-a furat în somn.. Cum ? Tot titanul Prometeu ?. Acuma. titanul care ne-a trădat.. în peşteri. — Mă duc numaidecât.. — N-ai stat de veghe! s-a-ncruntat spre el stăpânul din Olimp. Hefaistos s-a arătat tremurând din încheieturi. Dar cum s-a văzut arzând focul. ai să-mi faci. celui ce-i ocrotise iar.. Din lutul ud a făurit un corp de-o rară frumuseţe şi un chip dulce de fecioară3 .. din apă şi ţărînă. însă. care făcuse primul om. Apoi să mi-o înfăţişezi. galben. aşa de tare. să chemi toţi zeii. o fată... Acolo s-a oprit din fugă. Îşi fac unelte..

Eros a tras..Iar Hermes. făcute chiar de mâna ei. pentru că ai atâtea daruri primite de la olimpieni. ca un fulg. dându-i din însuşirile şi gingăşia ce-o aveau. după ce te-i căsători. glasul ei şi de dulceaţa ochilor. în locul unde se găseşte prea-îndrăzneţul Prometeu. — Când Zeus ne trimite daruri. a glăsuit Zeus. Bărbaţii s-au ferit în lături.. şedea cuprins de dragoste şi nu făcea un pas-napoi. iară pe cap i-a pus un văl cu broderii nemaivăzute. Şi el le-a glăsuit voios: — Pandora o să-mi fie soaţă! Voi v-aţi ferit .. Afrodita s-a avântat către pământ şi l-a rugat pe micul Eros4 să tragă iute o săgeată. a mai rostit stăpânul. puterea de-a sădi iubirea în inima bărbaţilor. Zeul pristav. oricât sunt de ispititoare. pentru că toate celelalte de pân-atunci erau zeiţe. Mijlocul i l-a strâns zeiţa cu-o cingătoare aurită. Ea . Charitele şi horele s-au strâns şi ele-n jurul fetei. la rândul său. Nu era unul să nu vrea s-o vadă-n casa lui. condu-o pe pământ. închisă bine c-un capac. . mirându-se nespus de mult de frumuseţea ce-o avea. s-o înveşmânte pe copila abia creată de fierar. Pandora s-a plecat-naintea lui Zeus cel atotputernic. Dalba zeiţă Afrodita i-a hărăzit. unul a fost. În acea clipă. a spus el către muritori. de gingăşia. frumoasă fată. luând-o de mână. Palas-Atena – supărată pe Prometeu. deşi i-ar fi plăcut şi lui s-o vadă luminându-i casa. Hefaistos i-a meşterit şi o cutie de aramă. pentru că dânsul ţinea prea mult la muritori – s-a apucat. Să le păstrezi toate acestea pentru făptura-ţi minunată. Ba da. ascultându-l pe Prometeu. — Hermes. titanul. zeul cel şiret. mângâietor şi subţirel.. zâmbind. Însă cutia de aramă s-o dăruieşti soţului tău. Bărbaţii. Prometeu sta prevăzător. Deşi era vrăjit de fată. feriţi-vă de vicleşug!. Stăpânul lumii a deschis cutia asta de aramă şi-a pus în ea mai multe daruri. frate bun al lui Prometeu. s-a îndreptat către Epimeteu. câţi erau în lume – erau pe-atunci numai bărbaţi – s-au adunat lângă Pandora. Numai Epimeteu. cu straie şi cu alte daruri. Pandora.. i-a dat şi vraja ochilor. cum nu făcuse pân-atunci nici chiar zeiţelor din cer. I-a ţesut astfel de veşminte. şi-acela era titanul Prometeu. Zeus.66 muritoare. dar eu o vreau. Epimeteu s-a clătinat şi a-ntins braţele spre fată. I-a aşternut o haină albă pe umerii strălucitori. ţintindu-l pe Epimeteu în inima-i fremătătoare. ca răzbunare. cât mai ales. a coborât pe pământ. — Te vei numi. soţie. Şi tot el v-a cerut şi vouă s-o înzestraţi.. i-a dat copilei glasul lui. După aceea a chemat pe zeii din Olimp la el şi le-a grăit în acest chip : — Fiinţa pe care o vedeţi a fost făcută din porunca înaltului nostru stăpân.

i-a strigat el neînfricat.. lesne de înţeles. Toate cu-nfăţişări de spaimă. să le-ncolţească-n cugete.67 — Iată.. S-au răspândit minciuna. care râseseră de dânsul în adunarea din Mecona. Şi le-a adus. a şi trântit la loc capacul. suferinţa. deşi se pare că în taină îl preţuia pe Prometeu. ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU şa se răzbunase Zeus pe oamenii lui Prometeu... ura. toate nenorocirile şi relele pe care lumea le-a avut de atunci mereu. ce-o adusese din Olimp. Când colo.. acesta este darul ce îl trimite. zavistia.. grija. ca un stăpân să-şi urască atât de mult supuşii. — Hefaistos! a poruncit. Dar Prometeu. durerea. ar trebui să-i ocrotească. să-i spună-n faţă adevărul : — Eşti crud şi eşti răzbunător!.. a răsărit şi crainicul. Ce-i drept. a spus. Văzând Epimeteu că ies atâtea rele din cutie. — Aduc cătuşele. molimele negre. zburând în cete... era şi supărat pe Prometeu. prin mâna mea. hâda moarte. firavă şi cu aripi slabe. Zeus. pe pământ. l-a înfruntat din nou pe Zeus şi s-a urcat până-n Olimp.. s-a-nfuriat înspăimîntător. Ea n-apucase să mai zboare şi purta numele : Speranţa. — La poruncă!. şi lumea le purta în cârcă. umplând pământul şi făcându-şi cuiburi în toate cele patru zări5 . pe care el. ca s-o aducă pe pământ : rele. Numai speranţa6 cea firavă avea să fie lângă oameni. Năpastele se înălţaseră. s-au răspândit care-ncotro. Zeus. şi pironul. foamea şi setea. fiindcă-i răpise din fierărie focul şi-l dăruise omenirii. însă mute. în ceasuri grele. care crease primul om. să ştii. Adu-mi nişte cătuşe tari şi nişte lanţuri mari şi grele. Epimeteu a luat cutia şi-ncet i-a ridicat capacul. stăpânul. Mai rămăsese în cutie numai o arătare mică. înaripate. A . Credea că-s daruri preţioase. în primul rând. ba chiar şi moartea. şi lanţurile. nenorociri şi boale. — Aduc! s-a repezit fierarul. în restrişti. necazul.. a glăsuit frumoasa fată şi i-a dat lui Epimeteu cutia încă zăvorâtă. văzând aceasta. Dar prea târziu se deşteptase. Asta a fost zestrea pe care Zeus o dăruise fetei. Şi de la dânsul luase pildă când o făcuse pe Pandora. Nu-i demn. ba şi-un piron mai lung şi gros. din acea cutie s-au ridicat." — Să vie Hermes!. deşi în sine ofta încetişor : „Păcat..

. E mulţumit. Cât a durat osânda asta. Valuri uriaşe se lovesc de stâncile din ţărm. stăpâne. urlând.. încovoiat. Forţa şi Violenţa l-au cetluit în lanţuri grele. Nici n-ai gândit să-mi ceri iertare. pe-o stâncă aspră. stăpâne. mai sus. Cuvintele-i sunt însoţite de fulgere şi trăsnete. cu fulgerele-n mâini. se mai aude din văzduhuri vocea de tunet a lui Zeus. Fii blestemat. Cerul ca smoala se despică şi sus. cu ajutorul focului. Dar Prometeu ridică fruntea şi cată către zarea largă. sus. Iară Hefaistos. pe care le înghite lacom. smulgându-ţi. Chemând pe cele două slugi. Furtuna se dezlănţuie. smulgând bucăţile de carne. cu Forţa şi cu Violenţa. Iară pe stâncă Prometeu stă neclintit şi fără teamă înlănţuit. Oamenii au să vieţuiască şi peste .. Beznele nopţii-s risipite. Cu ghearele se prinde zdravăn de umerii însângeraţi. a trebuit să ia ciocanul şi să-i bată pironu-n piept. care iubeşte pe muritorii lui nevrednici mai mult decât pe-olimpieni. către câmpiile întinse şi către fluvii. Zăreşte-n sate şi oraşe mii. — Vei sta pe stâncă mii de ani. ce-s aprinse de către oamenii lui dragi. zguduit. cu aripile larg deschise. bătut de vânturi. Sfârşindu-se înlănţuirea9 .. titane! strigă de-acolo. — O. se vede Zeus. n-a scos din piept nici un suspin. plecaţi pe Elbrus7 şi-l legaţi pe-acest titan8. Vulturul ţipă şi se lasă peste sărmanul trup zdrobit. pe-un vârf de stâncă. fiul lui Iapet... cu cioc tăios. din Olimp. cu mult mai sus de nori. ce le fac viaţa mai uşoară şi mai plăcută tuturor.68 — Voi. zi de zi... pe stâncă. cu ciocul său încovoiat. Hermes l-a înşfăcat în braţe pe cel mai bun dintre titani şi l-au purtat cu silnicie. Marea se tulbură şi fierbe. şi adăposturi şi veşminte. fii blestemat. măreţ. şi femeile au învăţat să fiarbă-n clocot carnea dihăniilor vânate. către mări. şi el o să-ţi sfâşie trupul. să făurească pentru dânşii unelte noi de pescuit şi de vânat.. — Am înţeles totul. ficatul. plin de ură : — Acesta-i numai începutul! Am să-ţi trimit vulturul meu. legat în lanţuri. colţuroasă. şi îi răspunde : — Nu m-ai învins deloc. Pământul. Copiii lumii se-ncălzese la vetre. se crapă. Doar Zeus se mai zbuciumă.. un glas puternic. zeci de mii de flăcărui. în slăvi. fierarul. din cer coboară vulturul înspăimântător. Mâinile şi picioarele i le-au strâns aprig în cătuşe. fără odihnă.. fără somn. Zâmbeşte-n el. de grindină şi de zăpezi. blestemat să fii. a spus pristavul deîndată. Hermes şi Hefaistos. Meşteşugarii se trudesc. iară cu ciocul îl sfâşie. Vârâţi-i şi pironu-n piept. în Caucaz. până pe Elbrus. Sunt focurile. Prometeu.. slugile mele credincioase. Şi-ntr-adevăr. Ştie că şi-a-mplinit menirea. Legaţi-l sus. din cer s-a auzit un glas. Priveşte peste zări titanul. Aici. ars de dogori.

69 mii şi mii de ani.. Ecoul munţilor îi duce cuvintele din stâncă-n stâncă. Zeus.. Le aud oamenii şi-i poartă cuvintele tot mai departe : — Tu. însă.. Zeus. până în sate şi oraşe.. însă.. . Tu. ai să pieri!. ai să pieri..

să se îndrăgostească de ea. ca şi alte popoare. 6. Karl Marx. Unele săgeţi erau unse cu miere. referindu-se la cugetătorii progresişti. speranţa. când totul se cufundă şi piere sub furtuna greutăţilor. şi atunci dragostea inspirată era dulce şi fericită. pe care el a numit-o om. fără nici o plăcere. Avem şi noi. fratele lui Prometeu. mai ales orientale. ci şi în vorbirea curentă. Elbrusul este vârful cel mai înalt al munţilor Caucaz. variante ale acestei încântătoare legende. este cântată în acest fel : „Pe-o mare de durere. după cum spune o legendă. Doar ea te mai mângâie şi-ţi încălzeşte pieptul. speranţa. din secolul al VIII-lea. cu spatele la zei. 5. să vâsleşti mai departe şi să-ţi găseşti limanul. Iar fata îndrăgită îl ajută pe creator să scape lumea de relele ce o bântuiau. el însuşi este denumit. gravată de o mână nu încă prea meşteră. titan. în frunte cu însuşi Zeus. Într-un imn elin. îl dă drept pildă pe „titan" şi .. şi pare că se gândeşte cum să dea viaţă acestei fiinţe. El purta un arc. Prometeu nu se arată a lua în seamă această nemulţumire a olimpienilor. ci ajută la înlăturarea lui. Dragostea celor atinşi de asemenea săgeţi era amară şi ucigătoare. Zeii olimpieni : Hera. se vede Prometeu cioplind cu dalta scheletul celui dinţâi om. 2. „Cutia Pandorei" simbolizează un izvor nesecat de nenorociri. Nici meşterul nu mai întruchipează fecioara după poruncile nu ştiu cărui zeu. Întîmplările prin care trec aceşti doi fii ai titanului Iapet explică întru totul numele ce li s-au dat în legende. Poseidon. În limba greacă veche numele Prometeu s-ar tâlcui prin prevăzătorul. un meşter creează o copilă cioplind-o din lemn – cum şi-o visase el – un croitor îi face veşminte şi un vrăjitor suflă asupra ei... doar ea. dându-i viaţă. bătută de talazuri. privesc chipul noii făpturi de lut. El stă lângă făptura cea nouă. potrivit cu visurile sale cele mai frumoase. Basmul nostru are însă un conţinut mult mai înălţător. te mai îndeamnă. Astfel. alcătuit de un autor necunoscut. Pe o piatră antică. 4. care licăreşte şi-ţi luminează calea. cu care ţintea săgeţi în inimile oamenilor. Hermes şi Apolo. într-un basm dobrogean. În legenda elină. prima fecioară fusese creată cu scopul de a-l face pe Epimeteu. Deşt Prometeu este numai fiul titanului Iapet şi al titanidei Temis. Însuşi creatorul fetei se îndrăgosteşte de ea. 8. fiu al Afroditei. aflat în muzeul de la Neapole." 7.70 Note 1. Mai este înfăţişat Prometeu şi pe un sarcofag. intitulat „Palatul de argint". de cele mai multe ori. în vreme ce Epimeteu ar însemna neprevăzătorul.. însoţitoarea oamenilor la necazuri. ca o steluţă mică şi albă. 3. De astă dată însă fiul titanului Iapet este prezentat lângă un bărbat în întregime modelat. ci din imboldul curat al inimii. Expresia aceasta este deseori folosită. ce reprezintă străvechea dorinţă a omului de a crea viaţa prin mijloace artificiale. nu numai în literatură. în legendele eline. şi prin mâna ei să coboare toate relele în lume. Alte săgeţi erau muiate în fiere şi otravă. Deci femeia nu mai aduce râul pe pământ. când te cuprinde frigul şi spaima desnădejdii!. care suferă pentru convingerile lor. Eros era zeul dragostei.

mitul a fost şi mai departe o sursă permanentă de inspiraţie pentru marii artişti ai lumii.71 scrie : „Prometeu este cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filosofic". cât de măreţ plutesc peste apele mării şi culmile munţilor! O. părinte al unei răzvrătiri nemuritoare. apoi a fost reluat de către unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii. dacă ai vedea ce uimitoare flăcări izbucnesc din scânteia pe care ai dăruit-o omenirii! Dacă i-ai vedea pe cei ce se târau în întunericul umed al peşterilor. cutezătorule Prometeu. te salut. care a scris celebra tragedie : „Prometeu înlănţuit". apleacă-ţi urechea şi ascultă : nu în zadar a fost imensa ta suferinţă. Tizian. de fapt. pentru că ea reprezintă. ca : Goethe şi Shelley. sculptori şi muzicieni nenumăraţi au proslăvit această titanică luptă pentru progres. cât de măreţ se înalţă de la pământ. parcă te văd. Deasupra acestor piscuri vinete şi reci.. 9. privind cândva.Te salut. Eschil. de pe muntele Elbrus. atât de nobilă pradă cruntei mânii a zeilor. de mai târziu. pictori ca : Michelangelo. poetul Victor Eftimiu i-a închinant un cald poem. din zborul vibrant al unor aripi de oţel.." *Numele roman al lui Zeus . în care. cutezătorule Prometeu!.. a exclamat înflăcărat. de piatră. făuritor al lumii care urcă!. însângerat şi mândru. Deasupra acestor stânci scăldate în amintirea suferinţei şi măreţiei tale. lupta uriaşă a oamenilor pentru cucerirea naturii şi prima lor izbândă de seamă. într-unul din poemele sale în proză : „În clipa aceasta. Reprezentând tocmai această fabuloasă luptă a oamenilor. . Cutezătorule Prometeu. cucerirea focului. intrate în marea poveste a lumii.. În literatura noastră. Fiu slăvit al unei mame slăvite. trec în zbor crestele Caucazului. purtaţi de rodul enorm al îndrăznelii tale. ci neînfrânţii fii ai pământului. Salvator Rossa. Gustave Moreau. Cucerirea focului a deschis drumul omenirii spre progres. cu fruntea ridicată spre cer.. Mitul despre Prometeu a fost povestit întâi în cântece. tragedie pe care oamenii o ascultă cu aceeaşi vie emoţie de aproape două mii cinci sute de ani.. din neamul omenesc s-au ridicat titani şi oameni prometeici. Ribera. Geo Bogza. vârful înalt. Poeţi. clipă memorabilă şi fără seamăn. mai sus de lumea albă a norilor. înlănţuit pe cea mai colţuroasă dintre ele. clipă gigantică şi sublimă : nu vulturul lui Jupiter* zboară peste crestele Caucazului. întruchipată prin figura lui Prometeu. alegoric.

să-i ridice altare multe. deci . Ea s-a lăsat într-un stejar1 . i-au ascultat poruncile . cum suferă şi Prometeu La vorbe din acestea . suferinţa şi alte rele fără număr . şi-a-nceput să glăsuiască oamenilor . din acea zi . îl mânia. spunea porumbiţa .Toţi îl iubeau pe Prometeu şi deplângeau prea cruda-i soartă. pentru că se temeau de Zeus . pe-o cracă lungă .Vântul când va sufla prin frunze . Totuşi .Vorbea cu voce de femeie : — Voi . vântul trimis de însuşi Zeus . primite prin preoţii săi . precum dorea . — Preoţii cei orânduiţi ca să-l slujească pe stăpân au să vă tălmăcească totul …a rostit iarăşi porumbiţa . care-i slujeau oracolul . oamenii . Le-a poruncit . temple mari . şi să-i aducă sacrificii. când Prometeu îl păcălise şi îl făcuse de ocară. durerea . şi murmurul izvorului au să v-aducă pe pământ poruncile stăpânului — Dar poate nu vom înţelege susurul vântului prin frunze . într-o padure din Dodona . i-au înălţat altare multe şi temple mari strălucitoare. cu pene negre ca tăciunii.Voi aveţi doar să ascultaţi poruncile lui înţelepte. mulţi s-au cam încrâncenat de ciudă . o porumbiţă fermecată .72 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT upă ce Zeus pedepsise atât de greu pe muritori . În cinstea lui . tot nu era împăcat cu sine Faptul că oamenii aveau în stăpânirea lor focul ceresc . D . faceţi aicea un oracol. trimiţându-le în cutia înşelătoare a Pandorei boala . au răspuns unii dintre ei. nici şopotul izvorului . Şi-n primul rând . el a trimis . s-au pus la cale jocuri . de la Mecona . Altminteri o să suferiţi pedepse înfiorătoare . Iar în urechi îi suna încă râsul lor plin de voioşie .

Acolo-a cerut adăpost. cu toate astea . I-a dat bucate să mănânce. însă zâmbesc cu înţelesuri nu prea de cinste pentru tine.. fie c-a fost trădat. a vrut să-l şi batjocorească. Era deci Zeus mulţumit . — Nu râd pe faţă muritorii. către Arcadia ferice3. Şi a dat semne tuturor că este el. fără milă .. am să pun la încercare puterea-ţi.. Ţinea . Numai că regele Licaon ura pe zei şi s-a gândit : „Stai. stăpânitorul. Mai înainte. PLECAREA SPRE ARCADIA eus şi-a preschimbat sceptrul de aur într-un toiag din lemn de corn. Era la vremea când amurgul aduce după sine noaptea cea misterioasă pe pământ. pe ascuns. pe şoptite – pun la-ndoială-nţelepciunea zeilor noştri din Olimp. gata să-l zvârle . fulgerul său necruţător . A luat-o-ntâi şi-ntâi prin munţi.părea ceva mai mulţumit. Sub haină însă şi-a vârât fulgerul cel scânteietor. Şi-a hotărât să îl lovească. a prins de veste-nşelăciunea. numite-apoi olimpiade2. a spus nechibzuit Licaon slugilor sale din palat. veşti nu prea îmbucurătoare. iată vine zeul Hermes şi îi aduce . şi-a ajuns în Arcadia. în Olimp .73 lupte . îi spune Hermes la ureche. ţesută de mâna Atenei. destul e că s-a înfuriat şi a trântit talgerul plin cu ruşinoasele bucate. sub un acoperiş măreţ : palatul regelui Licaon. Pedeapsa mea te va ajunge.. A străbătut’naltul Menala. Iar uneori – e drept că numai aşa. apoi Cilene şi Liceul cel tot învăluit în brazi. fie că Zeus.. când ţi se pleacă la altare. cu puterea-i. văzându-şi templele . pe-ncetul. un munte potopit de fiare. şi-a lovit. Z . către pământ . în timpul nopţii. — Să văd şi eu dacă-şi dă seama zeul acesta îngâmfat ce carne-nfulecă la masă.. Privea triumfător din slavă şi se gândea că s-au plecat în faţa lui toţi muritorii. de-ar fi aflat cel mai mic semn de-mpotrivire. — Temeţi-vă! le spunea aspru. Acum. a prefăcut-o într-o haină de om sărac şi necăjit. Crima ta este fără margini. Şi a pornit apoi prin lume. — Nemernice! i-a strigat el. Acel pe care-l ospeţiţi nu-i om de rând. din carnea unui rob ucis.. Zeus . când duc ofrande templelor. concursuri şi serbări vestite .. când . Mantia lui sărbătorească. şi s-ar putea să fie-un zeu. Vreai să-l răpui pe însuşi Zeus. ca să râdă. Şi a scos fulgerul său groaznic de sub mantie. călătorule!".

în chip temeinic. Hermes. Poate că oamenii aceia nu auzeau în larma curţii. Atuncea zeii blestemând au luat-o iarăşi mai departe. când a-ncercat să mai rostească un cuvânt. de bivoliţă. se-nfăţişa ca un bătrân sărac şi foarte obosit. mai la o parte. sau poate nu vroiau s-audă numele ce li se rostea. au ajuns lângă-o locuinţă. şi. Nu i s-a dat nici un răspuns. pe drum – să vadă tot ce se întâmplă. Mergând aşa-ntr-o bună zi. ce-a fugit să se ascundă prin păduri. cu părul alb. Stăpâna pregătea mâncarea. de carne friptă şi fierturi. până când a ajuns şi în Frigia5 . Tot cercetând cu grijă satul. pe stâlpi groşi. Braţele şi picioarele s-au prefăcut şi ele-n labe. iscoditori. Iar regele. orişice loc – pe prispe. oameni buni. Mirosuri calde. Erau boi mari. se prefăcea că-l sprijină. Licaon4 s-a făcut un lup. în lungi fuioare cenuşii. prin ogrăzi. Caprele. Cerul era imens şi roşu ca o tipsie de aramă. un lapte gros. cu şindrilă. murgi şi roibi. Zeus. săltau. ÎN FRIGIA e-acolo Zeus a umblat din ţară-n ţară. Oile behăiau cuminţi într-un saivan. Se arătau nepăsători. de Hermes. Aici femeia mulgea lapte. bivoli cu coarnele întoarse şi cai puternici. zeii au intrat într-un sat. mai rupeau mlădiţe pe lângă zăplaz. ca de obicei. Murmurul cel molcom al serii chema pe oameni la odihnă. cu trepte largi şi-acoperită. Era acum însoţit şi de pristavul său. o fiară cruntă. lăsând în urmă numai pete întunecate. a şi simţit cum glasul lui se schimbă-n urlete de fiară. nesătule. Mergeau prin praful drumului. a şi bătut degrabă-n poartă : — Hei. O locuinţă arătoasă. ne găzduiţi ? Vă-ntreb în numele lui Zeus. tot neastâmpărate. Trupul i s-a-nvelit în blană. aţâţătoare. gâdilau nările lui Zeus. Nemaiputând răbda ispita. să poată înnopta tihniţi. şi-n calea lor s-a arătat un alt lăcaş. D . la fel de zdrenţuit. Prin arborii grădinilor se cerneau ultimele dâre din ziua care-ncet trecea. ţinută bine. Era la ceasul când drumeţii îşi caută un acoperiş. Fumul se ridica alene. având toiagu-n mână. În cuhnia din dosul casei se-auzeau zgomote de vase.74 Palatul regelui Licaon a ars până în temelii. N-au mers prea mult. însă cu ochii cercetau. Prin curte mugeau vite grase. tocmai cum îi plăcea lui Zeus. de rugină. ce se-ntorseseră sătule de la păşunile din deal. stăpânitorul din Olimp.

Coliba-n care locuiau era din trestie uscată. când iacătă o luminiţă. se numeau Filemon şi Baucis6.. deşi le spuneau tuturor că vin în numele lui Zeus.. părinţii le făceau urarea : — Să fii la fel de fericită. din cauza voastră. fără să-ntrebe măcar o vorbă pe drumeţi. aşa de buni şi primitori. poate. au înţeles că-i o colibă. Iar lumea îi dădea drept pildă de căsnicie trainică. într-o căpiţă-nmiresmată de fân. Vedeţi-vă de altă casă. Şi tot aşa... la-nsurătoare. părinţii le spuneau la fel : — Să fii iubit ca Filemon de credincioasa lui soţie! Şi dacă e să vorbim drept. Poftiţi în casa noastră. pentru acea noapte. Am răsturnat. de unde vin şi cine sunt. Numai că gospodina ceea era grăbită peste poate. şi-n urma lui o bătrânică. în anii tăi de căsnicie. cam coşcovită şi-aplecată. şi mai bine. Băieţilor.. a răsturnat un vas cu lapte. care creşteau la marginea pământului ce-l stăpâneau. FILEMON ŞI BAUCIS ocmai se pregăteau să-şi facă culcuşul. Erau săraci. Fetelor. Se îndrăgiseră din vremea când amândoi erau copii. Aici lucra de dimineaţă şi până seara Filemon.. nu ştie nimeni cum s-a-ntâmplat în acea seară. S-a supărat şi a răspuns: — Plecaţi de-aici!. au rostit ei. Cei doi bătrâni. când se măritau. nu avuseseră bătrânii nici un belşug în viaţa lor. — Poftiţi!. se legaseră prin lanţul dulce-al căsniciei şi rămăseseră-mpreună şaizeci sau şaptezeci de ani. Uşa micuţă s-a deschis încetinel şi scârţâind. tăiat în două de-un pârâu.. Hermes s-a apropiat de uşă şi a bătut uşor în ea. Deşi erau atât de-n vârstă. dar acest lucru nu-i împiedica deloc să îşi găsească T . ce se afla pe câmp... Un chip cuminte de bătrân. Alături de coliba lor era un petic de grădină. Uitându-se ceva mai bine. dacă nu. În prag s-a arătat un chip.75 De-aceea a strigat la gazdă : — Deschide-n numele lui Zeus! îţi cerem să ne ospeteşti.. rar să fi fost pereche-n lume mai strâns unită decât ei. şi învelită cu şovar. că dânşii n-au găsit niciunde un adăpost şi niscai hrană.. un şiştar. cea mai sărmană dintre toate câte văzuseră în sat. cum este doar bătrâna Baucis.. săpând şi cultivând legume sau îngrijind pomii şi viţa. Mai târziu. Ridicând capul către Zeus.

fără să cate nici la haine. nu prea groasă. brânză de vaci şi ouă coapte-n spuza caldă. Filemon a turnat apă caldă într-un lighean din lemn de tei. Ba. O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA ceştia erau pământenii la care Zeus şi cu Hermes au poposit în acea seară. flămânzi. bătrânica ştersese masa c-un mănunchi de mentă strânsă din grădină. primitoare. surcele şi un lemn mai gros.76 mulţumirea în dragostea ce îi lega. Baucis a-ntins pe scândură o pătură din lână moale. şi totuşi cel mai bun din casă. iar când a ars cu vâlvătaie. cei doi bătrâni s-au arătat mai săritori ca totdeauna. Baucis a potrivit deasupră-i un ceaun mare. fie cu roade din grădină. stăteau cu oaspeţii de vorbă. Şi-ntr-un vas larg pusese vinul. Pe urmă-a luat un covoraş. a pus pe jar frunze uscate. soţul ei îi adusese din grădină legume proaspete. iară pe masă adusese măsline puse-n saramură. Umblând grăbită. Focul a pâlpâit pe-ncetul. să spele. fie cu sfaturi înţelepte. cât timp o să pregătim masa. dezvelind din cenuşă jarul . prune ca nişte pietre scumpe. cicoare. din lemn de fag. cam învechit şi ros de timp. cu firea lor deschisă. bună. care-aveau nevoie. săraci. s-a repezit la vatră. să-i dea gust puţintel mai bun. în înţelegerea deplină ce domnea veşnic între ei. În faţa fiecărui zeu era câte o cană mică. şi smălţuită cu ceară albă de albine. A . Ba uneori mai ajutau şi pe-alţii.. mai dornici să-i primească bine. S-a aplecat singur de şale. sârguincios. Şedeţi şi odihniţi-vă de osteneala drumului. păstrată pentru sărbători. ţesută chiar de mâna ei . şi i-a dat drumul în fiertură. care stătea de mult în grindă. destul de vechi şi aromat. Filemon a mai coborât şi o bucată de slănină. apoi. poruncile. i-au poftit grabnic în colibă pe cei doi mândri-olimpieni. Aşa se face că puteau să-ndure orişice necazuri şi lipsuri grele. ca pe la alţii. În casa lor nu se găseau slugi şi stăpâni. Iar Filemon i-a îmbiat : — Uitaţi-vă. plin cu apă. tocmai fiindcă olimpienii păreau trudiţi. curmale. gazdele. Din ea a retezat bătrânul o felioară. Cu feţe calde. după datină. pe care le-au şi pus în ceaun să fiarbă. glumind şi arătându-se veseli şi binevoitori. ca să-nşele vremea. În vremea asta.. suflând din răsputeri într-însul. După gustare a-mpărţit fiertura caldă de legume. picioarele drumeţilor. fără teamă sau plânsete zadarnice. laviţa asta. Pentru că masa-ntârzia. Singuri îşi porunceau şi tot ei îşi aduceau la-ndeplinire. napi. Erau acolo nuci. Pe urmă a adus bătrânul un coşuleţ umplut cu fructe. L-a aşternut frumos pe patul unde urma să doarmă zeii. nici la cuvinte sau la feţe.

77 struguri cu boabe mari şi roşii. Dar nu aveau. Mai ales Filemon. Osânda noastră. parcă presimţindu-şi soarta ce o pândea. — De ce aţi scufundat tot satul ? a spus bătrânul Filemon. o gâscă. — Taci. în înţelegere deplină. Numai pe voi vă vom cruţa . Le părea rău de casa lor. pentru c-a fost recunoscut. să vadă ce s-a petrecut şi ce osândă au dat zeii satului lor. s-au repezit s-o prindă iute şi s-o gătească zeilor. Chiar dacă unii dintre ei greşiseră faţă de voi. Au mers ce-au mers. care sclipea tăcut sub lună. n-o sacrificaţi. le turna vin neîncetat. şi lacrimi le-au ţâşnit din ochi. a rostit Zeus. bătrânul. Pentru că în coliba lor aveau şi-o pasăre. dar trebuie să ne urmaţi pe muntele din apropiere. smochine dulci şi. şi au ajuns aproape-n vârful muntelui. pasărea şi-a căutat scăparea chiar sub picioarele lui Zeus. cum să-i îmbie. Iar gâsca era sprintenă. ZEII SE ARATĂ CINE SUNT tăpânul cerului dăduse. Atunci Filemon a-ntors capul. Priveliştea i-a-ndurerat pe cei doi soţi. Priviţi mai bine spre coliba în care voi ne-aţi ospeţit. Chemând-o lângă el pe Baucis. un fagure de miere albă. un semn că este un preaputernic olimpian. Da-n locurile cunoscute. mulţumit în sine. bieţii. Picioarele le tremurau. deşi cerusem adăpost în numele Olimpului. Vecinii voştri însă nu ne-au primit ca oaspeţi. cum o fi. Au trebuit să se supună. unde trăiseră o viaţă. ei au să fie pedepsiţi. voinţa zeilor schimbase satul întreg într-un lac negru. Ba. în acest fel.. când zeii hotărăsc ceva. Amândoi şi-au cerut iertare că cina a fost prea săracă. Nu mai ştiau cum să-i slujească pe cei doi oaspeţi. Bătrânii cunoşteau prea bine că nu e chip să stea-mpotrivă.. S . Şi Zeus. Pentru nelegiuirea asta. Dar ce să vezi ? Oricât turna vinul în căni. Este destul tot ce ne-aţi dat. ce să le dea. a mai rostit bătrînilor: — Aţi fost pentru noi gazde bune. precum se cuvenea.. ce face. Sărea-n colibă ici şi colo şi gâgâia înfricoşată. vasul de lut rămânea plin. Filemon. închizând taina-n apa sa7 . Acesta însă i-a oprit : — Lăsaţi-o. ceilalţi erau nevinovaţi. este întotdeauna dreaptă. Numai că ei erau bătrâni. Filemon a priceput semnul. la mijloc. au pornit după cei doi zei. Luându-şi câte-un toiag în mâini.. s-au plecat zeilor cu teamă.

De-aceea. numai privindu-se în ochi. a dat răspuns Filemon. Scoarţa creştea şi către mijloc. nu vreau asta. Aurul mult se risipeşte. îngăduie să-nchidem ochii. Spuneţi o singură dorinţă.. a dat din cap bătrâna Baucis. Pe când vorbea aşa. Înţelegând că i-a sosit sfârşitul aşteptat.-nchideau templul. şi vă voi da.78 UN STEJAR MÂNDRU . bătrânul a simţit că îl înfăşoară o scoarţă rece. a spus uşor lui Filemon : Î . precum spune legenda. Nici eu pe-al ei nu vreau să-l văd. într-o zi. putere.. Să nu-mi vadă soţia rugul pe care îmi vor arde trupul. Vreau să vă dau şi o răsplată. n-au mai văzut-o. tot ce-a fost : cum le-a schimbat coliba Zeus în acel templu aurit. şedeau bătrânii. dorind să stea-n aceleaşi locuri. — Voi o să locuiţi în templu. Ea către el. Baucis simţea acelaşi lucru. în care vieţuiseră încă de când erau copii. cătând bătrânii înspre coliba lor cea veche. tremurătoare. CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ntr-adevăr. Poate vreţi aur. dacă vrei să faci unor bătrâni sărmani un dar. pentru că i-aţi cinstit pe zei. Şi Zeus a făcut un semn.. sculptate. Ochii li s-au înceţoşat . Puterea scade. pe trepte-n faţa templului. pe la tălpi. cu înţeles. negreşit. tinereţe sau frumuseţea mult râvnită.. Filemon şi iubita-i Baucis s-au coborât până la templu. Ei povesteau. mare Zeus. Pacea şi dragostea în care am vieţuit cu buna-mi Baucis sunt lucruri de nepreţuit. N-au mai rămas. Porţi mari. Fie pe voia voastră. Însă pe locul unde fusese ea-nainte. slavă sau mărire ? Spuneţi ce vreţi. Filemon a privit spre Baucis. amândoi. acolo-n munte.. — Bine. Cei doi s-au gârbovit mai mult. — Numai atâta vă doriţi ? — Darul acesta ni-i destul. Tinereţea trece cu anii. S-au aşezat în tinda lui. a glăsuit solemn stăpânul. Şi-aşa. spre cap. se ridicase-o insulă. şi se urca spre gât. Pe insulă era un templu din marmură în care Zeus avea o statua de aur. — Nu. Grădini pline de flori şi rodii se întindeau în jurul său. nu mai vedeau nici la un pas. cu vorbă moale. Nişte drumeţi îi întrebau despre-ntâmplarea petrecută odinioară în coliba unde se odihnise Zeus. căci m-ar îndurera prea tare. Anii s-au scurs pe îndelete. decât bătrânii. Amândoi zeii au pierit.. în aceeaşi clipă. Se deprinseseră cu timpul să îşi grăiască fără vorbe.

în schimb. a grăit şi dânsul.. ce-mbrăţişa cu ramurile sale un tei cu trunchiul alb şi plin de floare. dar cu mireasmă-ameţitoare.. Baucis. a sosit ceasul!.. era un tei subţire... — Adio!. alb. În preajmă s-a făcut tăcere. îţi spun adio. Legenda spune despre templu că s-a sfărâmat. cu flori micuţe. Îţi mulţumesc pentru credinţa ce mi-ai purtat-o până la ultima suflare! Şi poate că şi-ar fi spus cei doi bătrâni şi alte vorbe de-adio şi de mângâiere . dar multă. ci se făcuse-un stejar falnic. Bătrânul nu mai era om.79 — Soţul meu scump. foarte multă vreme. Cei care se-ntâmplaseră să se găsească lângă ei priveau înmărmuriţi.. şi-a sărutat-o lin pe frunte. dar gurile le-au amuţit. . s-ar fi văzut încă acolo cei doi copaci : un stejar mândru şi puternic... bătut de vânturi .

în limba elină. Hermes şi Ares. Şi în folclorul nostru. abanos şi fildeş şi era aşezată pe un piedestal enorm. 5. Motivul acoperirii cu apă a unor sate. Era făcută din aur. De bucurie. lacul Ursului de la Sovata.. s-a petrecut cutare şi cutare lucru. la renumitele olimpiade. vraci etc. au căpătat atâta faimă în lumea antică. care întruchipa Victoria. castele. precum se ştie. 6. după care însuşi Zeus va fi fost iniţiatorul lor. cum a fost numit. aceste jocuri vestite. dealtfel. Zeus ţinea în mâna dreaptă o statuetă. să se alcătuiască concursuri. şi în creaţiile noastre artistice populare. născocind legenda. Apoi legendele au fost reluate de mulţi alţi scriitori. Pentru prima oară. Frigia era un străvechi ţinut din Asia Mică. La aceste concursuri biruise fiul său cel mai iubit. şi au loc tot din patru în patru ani. de un stejar sau un izvor prin care stăpânul lumii îşi trimite asprele lui porunci. În mâna stângă avea sceptrul.80 Note 1. În realitate. care purta în vârf un vultur. până astăzi. Între toate templele clădite în cinstea lui Zeus. blocuri enorme şi colosale se mai pot vedea şi astăzi. odinioară. cel mai vestit era cel din localitatea Olimpia. împăratul Romei. cei care au pus la cale. sculptorul Fidias crease o statuie a lui Zeus. numite olimpiade. elinii au început să socotească timpul după olimpiade. Numele Licaon înseamnă. . Zeus avea o cunună splendidă din cotinos. ca în legenda greacă. ca : Tekirghiolul – cu apa lui sărată. jocuri şi mari serbări. anumiţi eroi populari ascultă deseori glasul codrului. lacul Sf. biserici. Legenda despre Filemon şi Baucis a fost cântată şi de renumitul fabulist francez La Fontaine. au vrut să le dea mai multă greutate. În acest templu măreţ. grădini. numite olimpiade. Se povestea în legendă că Zeus însuşi ceruse să aibă loc aceste olimpiade. 3. Apolo. măslin sălbatic. Ana din creierii munţilor şi altele au legende asemănătoare. lacul lui Ovidiu de lângă ţărmul mării. la care luaseră parte fiii săi : Apolo. Nu este însă vorba. şi află de la aceste elemente ale naturii primejdiile ce-i aşteaptă. Motivul legendar al stejarului de la Dodona se găseşte astfel. 2. din patru în patru ani. cel stins pe meleagurile ţării noastre. lup. în cinstea şi pe locul acelei isprăvi. cum se punea pe frunţile învingătorilor. Natura se solidarizează cu cauza lor dreaptă şi îi ajută. care era una dintre cele şapte minuni ale lumii antice. oraşe. Mai târziu legenda a căpătat şi alte variante. Nenumăratele lacuri din ţara noastră. vrăjitoare.. Zeus l-a încununat pe Apolo şi a hotărât ca. este frecvent în toată literatura populară. Pe aceeaşi temă s-a compus o operă comică de Gounod. în amintirea unor concursuri. din ţinutul Elidei." Aceste concursuri. din urgia lui August. legenda stejarului de la Dodona – oraş antic din Epir – a fost scrisă de Herodot. supăraţi pe oameni. Pe frunte. făcută din aur şi fildeş. mult înnobilat. 7. Scena aceasta – ca şi legenda următoare : Filemon şi Baucis – este povestită admirabil de poetul latin Ovidiu. Urmele acestui templu. încât ele dăinuiesc. Mai târziu. bineînţeles sub altă formă. Astfel ei spuneau : „În al atâtelea an de la a patra sau a cincea olimpiadă. de către duhuri. 4. murmurul izvorului. „părintele istoriei".

ce nu vesteau nimica bun.. jocuri sau concursuri. Lui Zeus nu-i plăcea zăbava. Stăpânul. neîndoielnic.. Z . este aceea ce se vede şi azi pe cerul mătăsos. noi o numim Calea lactee. Zeus a poruncit lui Hermes : — Adună-mi. porunceşte să v-adunaţi. şi zeii au intrat grăbiţi. zeii! Vocea lui Zeus tremura. pe frunte i se aduna mânia-n cute-ntunecate. ca atunci când Zeus îşi pregătise lupta cu titanii. şi lăsând toate laoparte : petreceri. Se tem numai de el.. şi-atât.. şi repede-şi ieşea din fire. zbura prin cer şi striga tare : — Veniiiţi!. Veniiiţi!.81 POTOPUL eus se-napoiase nespus de mâniat din lunga sa călătorie de pe pământ. atunci când noaptea e senină .. Cum auzeau porunca adusă de pristav.. întorcându-se în Olimp. clădit de fiul său.. Atunci nu mai cruţa pe nimeni. Zeus se şi găseşte-acolo!. Hermes. Deci.. Lângă palatele lui Zeus erau strânşi zeci de slujitori. Veniţi în sala de ospeţe. zeii săreau. Hefaistos. Cât mai degrabă.. că oamenii nu îl iubesc. Era un freamăt şi o zarvă în tot Olimpul. era cu porţile deschise. chiar de era un fiu al său.. după poveştile eline.. din aur şi aramă. Tot ce văzuse în Frigia şi în Arcadia îi dovedise. de zei mai mici... la umeri şi la pălărie. de îndată.. Palatul marelui stăpân. Calea pe care veneau zeii. cu aripi la picioare. privirea sa era ca marea când se dezlănţuie furtuna. Zeus. porneau în goană spre palat. nici nu-l respectă de ajuns.

82

aceia care alcătuiau cortegiile şi-i însoţeau pe-olimpieni. Şi ei se frământau, cuprinşi de teamă. Îşi şopteau tainic la urechi : — Să fi reînceput titanii războiul cu Olimpul nostru ?...

STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR
n vremea asta, zeii cei mari, zeii-olimpieni, se adunaseră în sala unde îi aştepta stăpânul. Zeus şedea pe tronul său, cu fulgerele-n mâna dreaptă, şi-n mâna stângă purtând sceptrul. Vulturul cel cu pene sure, vulturul care zbura zilnic, să-l sfâşie pe Prometeu, era acolo, lângă dânsul. Stăpânul şi-a clătinat capul şi pletele-i nepieritoare. Marea, pământul, stelele, cerul întins s-au zguduit, ca bântuite de cutremur, şi au fost gata să se sfarme, să se prăvale peste Tartar. Fraţi şi surori şi fii şi fiice s-au îngrozit şi şi-au şoptit : — Ce e cu tatăl1 ?! Ce se-ntâmplă ? Atât de tare-i supărat, cum n-a fost încă niciodată. Hermes, şiretul, ştia taina. El însoţise pe stăpân în lunga lui călătorie. Cunoştea gândul, supărarea şi planurile tatălui, dar nu spusese nimănui. Păstra secretul pentru el. Şi-acum zâmbea, văzând pe ceilalţi cum se frământă şi-şi şoptesc, neliniştiţi, îngrijoraţi. — Ascultaţi bine, olimpieni!... a tunat Zeus către ei. A venit vremea ca să stingem nesuferita seminţie a fiilor lui Prometeu2, aceia care împânzesc câmpiile, pădurile, munţii şi ţărmurile mării... — Cum ? ce tot spune ?-ntrebau zeii. Vrea să distrugă oamenii ? — Băgaţi de seamă, a urmat Zeus, zvâcnindu-şi braţele în sus, eu n-am avut atâta grijă pentru Olimpul fericit, în care noi hălăduim, nici când au năvălit giganţii şi înfiorătorul Tifon. Oamenii-s mai primejdioşi. Ei seamănă cu noi, cu zeii. Mintea lor e prea ageră. Într-o zi se vor răscula. Eu singur i-am văzut pe oameni, în Frigia, nepăsători când rosteau numele lui Zeus. Iară un rege, Licaon, a vrut să îmi întindă-o cursă şi plănuia să mă răpună. Aflaţi însă că regele a şi fost pedepsit de mine. L-am prefăcut în fiară, lup... — Dar frigienii ? — Înecaţi... Tot satul lor l-am scufundat. N-au rămas decât doi bătrâni, pe nume Filemon şi Baucis. Ceilalţi s-au dus în fundul apei... — Dreaptă răsplată le-ai dat, Zeus... au glăsuit toţi olimpienii. — Dreaptă! a strigat iarăşi Zeus, tăindu-le c-un semn cuvântul. Dar a căzut numai un sat, şi dincolo un singur om. Şi nu de-un sat, şi nu de-un om îmi este mie grijă, ci de toţi ceilalţi la un loc. Dacă-ntr-o zi le vine pofta să urce în Olimp, la noi ? Să nu mai recunoască cerul şi să se-nscăuneze ei

Î

83

stăpânitori peste pământ ? Atuncea, zei, ce ne vom face ?... — O!... Asta nu se poate. Nu. Oameni să urce în Olimp ? Şi să se cârmuiască singuri ?! Mai bine piară de pe-acum! Să-mpiedicăm această crimă şi să dispară acest neam de muritori prea îndrăzneţi, care ne-ameninţă domnia! a zis la rândul său Poseidon. — Însă, mă-ntreb, a spus Atena, cine o să ne-aducă jertfe ? Cine o să ridice temple şi-o să le umple cu ofrande ? Libaţii cine ne va face ? Noi ne-am deprins să fim slăviţi. Chiar de n-o fac cu bunăvoie, oamenii tot ne mai slujesc. Ce zici de acest lucru, Zeus ? — Hm!... Asta o să mai vedem... Ne vom gândi să-ţi dăm răspuns mai la sfârşit, a rostit Zeus. Acuma nu vrem altceva, decât să-i pedepsim pe oameni. — Să-i pedepsim!... Să-i pedepsim!... Loveşte-i tu, cu fulgerul... Să ardă-n flăcări tot pământul! s-a repezit neghiobul Ares. — Am cugetat şi eu la asta, a grăit Zeus, către Ares. Însă mi-am amintit că-n timpul cât a fost lupta cu giganţii, era să se aprindă slava, unde se află cerul nostru. Şi eu mai ştiu de la Uranus că s-ar putea să vie-o zi când va lua foc însuşi eterul3 . N-am vrut s-aleg această cale... Am cugetat că e mai bine să-i înecăm... — Dar bine, cum ? a întrebat zeiţa Hera. — Nu-i greu deloc, a răspuns Zeus. Strâng nori de ploaie din tot cerul. Şi plouă, plouă, până când dispar, cu toţii înecaţi, toţi oamenii lui Prometeu... Vuia Olimpul de urale. Stăpânul a lăsat să treacă uralele pân-la sfârşit. Când s-a făcut din nou tăcere, a dat cu sceptrul în podea.

PLOILE SE DEZLĂNŢUIE
ă-nceapă, aşadar, potopul!... Tu, Hermes, fugi până la Hades şi îl vesteşte că-n curând vor sosi umbre cu duiumul. Umbrele celor morţi vor sta grămezi, grămezi în jurul porţii ce duce în ţinutul său, ţinutul groazei şi al morţii... Voi, zeii Ares şi Apolo, ieşiţi afară şi vedeţi de sunt acolo Boreu, vântul de miazănoapte, şi toate celelalte vânturi, care, suflând, pot risipi norii cei buluciţi a ploaie. Luaţi-i cu voi, ţineţi-i bine... Artemis, cheamă pe Eol, vestitul rege peste vânturi!... Şi toţi care-ncotro fugeau să-i împlinească vrerile, cât mai cu sârg, şi cât mai bine. Zeii acelor vânturi care împrăştie adesea norii au fost luaţi grămadă de Eol şi duşi departe-n nişte margini, zăvorâţi într-o peşteră, la gura căreia a

S

84

pus doi monştri-naripaţi de strajă, să nu poată scăpa nicicum. În schimb, Eol a poruncit, la cererea stăpânului, să vie Notul, vântul care aduce cu el nori şi ploi, vântul cel cald de miazăzi. Zeus l-a cercetat, privindu-l pe zeul-vânt din tălpi în creştet. Pe fruntea lui sta împletită negura, care mohorăşte văzduhul înaintea ploii. Din penele aripilor întinse peste-un sfert de lume, având culoare vânătă, ca şi sânul său păros şi încărcat cu umezeală, curgea în juru-i numai rouă. Mai mult, când apăsa cu mâna norii care pluteau în juru-i, până la mare depărtare, se auzea zgomotul ploii, ce răpăia necontenit. Ţinându-se de el, veneau şi alte numeroase vânturi, înaripate şi purtând burdufuri mari, pline cu apă. — Porniţi deasupra astei lumi şi înecaţi-o pe de-a-ntregul, a răbufnit spre vânturi Zeus. Notul a început să zboare, urmat de celelalte vânturi aducătoare de furtuni. Ploi nesfârşite se vărsau deasupra lumii, în şiroaie, în timp ce Zeus arunca, şi el, cu fulgerele-n oameni. Iris4 – zeiţa curcubeu, zeiţa cu aripi de aur – sugea apa din mări şi lacuri, şi-umplea burdufurile norilor, secate dup-atâtea ploi. Ploaia cădea, cădea, tot mai avană peste oameni, peste pământ, peste câmpii. Semănăturile pe-ogoare fuseseră-n noroi trântite. Speranţa muritorilor de-a se hrăni prin munca lor, de pe ogoare, se pierdea, şi deznădejdea cuprinsese mulţimile. Munca-ndârjită dintr-un an pierea pe câmp fără folos.

RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE
ar Zeus nu se mulţumea numai cu apele din ploi. A poruncit fratelui său, Poseidon cel stăpân pe mări, să îl ajute. Acesta a chemat la sine, într-un palat clădit în mare, din marmură verde şi-albastră, pe zeii ce-şi aveau sălaşul sub albiile fluviilor. — Daţi drumul forţelor pe care le-aveţi în stăpânirea voastră, a spus Poseidon zeilor, de cum au intrat în palat. Astfel ne porunceşte Zeus. Deschideţi deci zăgazurile şi lăsaţi libere să curgă puhoaiele, ca-ntr-un vârtej, peste pământ şi peste oameni. Poseidon îşi sfârşise vorba. Zeii priveau nedumeriţi. Ar fi-ntrebat : „de ce ?" şi „cum ?" Dar la un semn al lui Poseidon au trebuit să se retragă, să plece spre mătcile lor. S-au îndreptat către izvoare. Le-au deschis, larg, gurile reci. Apele au ţâşnit bogate şi-au năvălit, urlând, pe văi. În acest timp, zeul Poseidon îşi luase furca cu trei dinţi, bătută în mărgăritare, şi o izbise de o stâncă, cu sunet înfiorător. Pământul se cutremurase. Stânca se despicase-n două. Vinele apelor, plesnite de

D

85

violenţa izbiturii, scrâşniseră ca nişte lanţuri rupte de-o mână de uriaş. Apele tăinuite-acolo se repeziseră afară, sărind nebune peste stânci, în lungi pâraie zgomotoase, cu coame albe pe spinare, ca nişte cai înspăimântaţi. Râuri şi fluvii, prea umflate, se şi vedeau săltând din mătci. Se năpusteau peste câmpii şi nimiceau semănături, smulgeau copaci din rădăcini şi luau cu ele oameni, vite, case şi aşezări întregi. Toate-ar fi fost cum ar fi fost, dar când şi-nvolburata mare a început să se reverse, să-şi zvârle apa ei sărată în lungi torente peste ţărmuri, răspândind moarte şi prăpăd, sorţi de scăpare n-au mai fost pentru sărmanii pământeni. Purtând în clocote turbate tot ce mai era viu prin lume, apa se întindea mereu. Hotare nu mai avea marea. Nici nu se mai zăreau limanuri negre sau verzi pentru scăpare. Zadarnic se tot trudeau unii, în bărci sau plute uşurele, să mai răzbească prin puhoi, sfârşitul lor era aproape. Pe câmpuri, unde mai-nainte culegeau roade muritorii, în sate, unde se jucau copii cu râsete zglobii, era acum domnia mării. Prin crengile copacilor înalţi, semeţi, odinioară cu frunţile scăldate-n soare, lunecau peştii argintii. Frumoasele nimfe-ale mării, fiicele zeului Nereu5 , purtând în păr mărgăritare, la gât şiraguri de mărgean, şi pe veşminte flori de mare, şi scoici, şi fluturi de sidef, treceau înot peste podgorii şi prin livezi, sau se plimbau pe străzile oraşelor. Delfinii cutreierau codrii, s-avântau sprinteni printre crengi. Leilor, galbeni ca nisipul, tigrilor şi mistreţilor, şi altor fiare sângeroase nu le mai era de folos puterea mare ce-o aveau. Păsări cu aripile-ntinse străbăteau zile întregi văzduhul, căutând să-şi afle un locşor, unde să poată poposi. Căutau zadarnic, şi la urmă cădeau în ape, fără vlagă, ca nişte frunze veştejite dintr-un copac bătut de vânt. Imensa revărsare-a mării acoperea întreg pământul şi pentru-ntâia oară valul se legăna pe vârf de munte. Cei mai mulţi oameni au pierit. Alţii, puţini, scăpaţi cu zile, pe câte-o creastă mai înaltă, slăbiţi de foamea nemiloasă şi îngheţaţi de frig s-au stins, de-asemeni, şi-au căzut în ape. Numai o barcă mai plutea, o barcă mare, construită parcă anume să înfrunte nebuna furie-a apelor. Şi-adevărat, precum se spune, barca fusese pregătită cu vreme multă înainte...

ce purta numele de Pira.. şi-a luat pe draga lui soţie. avea el însuşi un fecior. ce nu va fi cuprins de ape. Ascultând sfatul tatălui. gata de drum către Parnas. de valuri. dornică de un adăpost. Era barca lui Deucalion7. de lemn. norii erau secătuiţi. luptându-se din greu cu marea. Deucalion privea. a fost înlănţuit de Zeus. P . până ce a ajuns acolo. Vâsleşte ne-nfricat cât timp ploile-acelea vor dura. Acel munte este Parnasul6. După ce tatăl. şi cerul se mai limpezise. ca şi bunicul său. Şi el era căsătorit cu fiica lui Epimeteu şi a Pandorei: o copilă plină de haruri. Deucalion şi soţia lui s-au dus să-i mângâie durerea. pustiul verde-al apelor. Iar cerul când s-o limpezi. din plin. Pune într-însa hrană multă şi apă de băut. i-a spus aşa lui Deucalion : — Ia seama. înfrigurată şi flămândă. oricât îi tot adăpa Iris. pe Deucalion. şi doar cu dreapta a-notat. Uranus. cată în zări şi vei vedea un singur vârf semeţ de munte. în Tesalia. ce era rege la Ftia. Îndreaptă-ţi barca într-acolo! Şi ce va fi vei mai vedea. de cum s-a-napoiat acasă. când s-au pornit ploile. Scăpat din valuri. dacă tu ai să mă asculţi! Să-ţi faci o barcă zdravănă. care-avea darul prevestirii... să-nfrunte apa şi furtuna. până ce a ajuns la mal. Iar Prometeu. Când vor începe ploile – prin ploi vrea Zeus să înece pământul nostru! – tu te urcă îndată pe corabie. Fiul lui Prometeu şi-a luat sub braţul stâng soţia dragă. Şi. Ploaia mai încetase parcă. Prometeu. Deucalion şi-a pregătit barca. Deucalion a zărit Parnasul şi a vâslit mai încordat. fiule. Elada s-a acoperit. pe tot întinsul ei. Vântul şi marea i-au izbit în nişte stânci barca de lemn. tatăl omenirii. că Zeus vrea să înece tot pământul sub un potop nemaivăzut şi să distrugă oamenii.86 POTOPUL ÎNCETEAZĂ rometeu. încă înspăimântat. Planul lui nu va izbândi. Şi barca i s-a sfărâmat. După aproape nouă zile de necurmată scurgere.. Apele au crescut întruna. Numai o barcă mai plutea. La pieptul său strângea pe Pira. s-au urcat amândoi în barcă.

plătit-au mult prea mulţi şi-aşa.. din slavă. Boreu. şi într-un ceas sau poate două. pământul parcă se-nălţa. a chemat la sine pe-un fiu ce se chema Triton9. La acest semn. pentru numele dreptăţii. Temis s-a apropiat de Zeus.. se află-n muntele Parnas. — Se cheamă Deucalion şi Pira. dintr-un fund. El este rege tesalian. Din mii şi mii de oameni. şi arătându-i tot pământul scufundat sub noian de ape. Suflând voios. Poseidon şi-a lăsat din mână tridentul său cel fermecat. Triton a luat o scoică mare şi a sunat din ea prelung. Pe urmă. a . în fluvii şi în lacuri.. Lasă-i pe-aceşti doi în viaţă. dreptate ţi-ai făcut destulă. i-ar fi zărit pe cei doi oameni zeiţa Temis8.. Apa. ascultând-o pe Temis.87 ZEIŢA TEMIS INTERVINE glăsuit : — Măreţe Zeus. Norocul le-a surâs. şi în aceeaşi clipă marea şi-a încetat tot zbuciumul. căruia i-a cerut să sune înapoierea apelor în mări. de undeva. s-a avântat în largul său. şi i-a dat drumul de îndată. L egenda spune că. Aflând că ploaia s-a oprit. şi iată-i.. a-nceput să vie către matca sa. cerul s-a-nseninat de tot.. Colinele au răsărit de sub povara undelor. şi nu se mai sfârşesc la poartă. Zeus. s-a îmblânzit. ce te-au nemulţumit pe tine. La Hades morţii vin şirag. când s-a văzut scăpat din peştera întunecoasă. Şi după nouă zile şi nouă nopţi. După aceste nouă zile. în sfârşit. au mai rămas pe lume doi. s-a repezit Eol până la peştera unde-l ţinuse pe Boreu.. Deci. titanida. Pentru un sat de frigieni şi-un rege din Arcadia. a risipit norii la mare depărtare. şi-n timp ce apele scădeau.. împărţitoarea de dreptate. Au suferit şi ei destul. pădurile îşi arătau din nou coroanele-nverzite deşi frunzele mai păstrau încă nămolul apelor. supusă. câţi vieţuiau până acum. — Cine sunt ei şi cum se cheamă ? a-ntrebat Zeus. în cea de-a zecea s-a îndurat să facă semn. un monstru-al apelor marine. te voi ruga-n genunchi să-i ierţi!.

Dar mă gândesc : ce inimă ai fi avut. pe plete. au curăţat zidul de muşchi.. cei doi soţi s-au culcat în templu. te-aş fi urmat. Coborându-se apoi noaptea. ai rămas în lume. Deucalion-a simţit că-i curg lacrimi amare pe obraz. Să ne spălăm în unda lui de rele şi necurăţenii10. Rostind cuvintele acestea. tihnite. sărutând marmura rece.. ca să se umple iar pământul cu oameni şi-alte vietăţi. se coborau pe coasta muntelui Parnas.. şi parcă nu-ţi venea a crede că ea. peste pământul fără viaţă şi fără oameni. Preoţi nu mai erau acolo. dacă destinul făcea să pieri-naintea mea. au pornit veseli iar pe cale. Când. dacă şi eu mă înecam? Cum îndurai atâta frică ? Cine-ţi mai mângâia durerea ? Eu. Marea se legăna domoală şi visătoare-n matca sa. iacătă. au implorat-o pe zeiţă : — Tu. deşi suntem atât de singuri. Pe zidul templului creştea. şi şi-au stropit veşmintele. S . părintele meu chinuit pe stânca din muntele Elbrus ? De ce nu pot şi eu să fac. şi poate drumul mai departe ne-o fi mai lin şi mai cu spor... Bine c-am scăpat amândoi. tu. Deucalion şi soţia-i. de parcă n-ar fi fost tot ele acelea ce-necaseră atâţia oameni pe pământ. După ce s-au spălat pe trup. Pira. au aprins focul pe altar şi-au făcut cele de cuviinţă. Deucalion a văzut-o-n vis pe Temis. Şi el i-a spus soţiei sale: — Numai tu. ascultă. Deucalion şi soţia lui s-au cufundat în unda rece. zeiţo. Focul n-avea deci cum să ardă. cum era datina străbună. cel puţin. ce hălăduieşti în slavă şi stai lângă stăpân. care eşti bunica noastră şi ocroteşti dreptatea-n lume. singură cu mine. în voia lui. Pira. urlând şi făptuind prăpăd. haină şi turbată. zăresc în cale apele râului Cefis. se năpustise peste ţărmuri. muşchiul cel verde. M-aş fi zvârlit în valurile spumegânde. De ce nu am şi eu putere ca înţeleptul Prometeu..88 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT e liniştise iarăşi lumea. Milostiveşte-te. — Semn bun! a glăsuit bărbatul. iubită Pira. din apă şi pământ. învaţă-ne ce putem face. Dar în acelaşi timp cei doi au căzut în genunchi pe trepte şi. Nu prea departe de Cefis era templul zeiţei Temis. pentru ca Temis să se simtă îndeajuns de mulţumită11 . venind lângă el. Râul cel sfânt ne-a tăiat drumul. alţi oameni ? Vorbind. Privind până departe-n zări. Râuri şi fluvii se scurgeau în albiile lor.

. vieţuind cu soţia lui în pace.. erau seminţe rodnice. totul e limpede. i-a spus Temis. strămoşul grecilor. Căldura soarelui făcea seminţele să încolţească. Acesta e. Nu-i Gheea străbunica noastră ? — Ba da. de plante şi de animale. mii de spiţe. Lumea s-a înmulţit din nou. — Focul va arde de la sine! — Şi oameni noi cum vom aduce pe-acest pământ acum pustiu? — Să luaţi. s-a bucurat femeia. Iară în humă era viaţă. pe care l-au numit Elen. Mergând de-a lungul fluviilor. vieţuitoare. Astfel. mi s-a ivit bunica Temis.. Deucalion şi soţia sa au luat în braţe multe pietre. după legendă. Şi a strigat soţiei sale : — Pira! În vis. aceasta a-nceput să plângă: — Oasele străbunicii noastre ? Ar fi o crimă neiertată să risipim aceste oase.. În casa asta i-a născut Pira soţului său un fiu. Cele pe care le aruncase Deucalion se schimbau în bărbaţi puternici. să zvârliţi oasele-i în urmă. mergând de-a lungul văilor. Oasele ei sunt pietrele. le azvârleau în urma lor. DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI punând cuvintele acestea.. S . în timpul nopţii. s-a luminat bărbatul. — Dar stai!.89 — În zorii zilei. Din ele s-au născut pe urmă. Numai că povestind soţiei cele pe care le visase. M-a învăţat ce-i de făcut ca să-i reînviem pe oameni. — Atunci. — Dar focul cine-l va păstra ? a întrebat.. pentru a doua oară – prin Deucalion şi soţia lui – s-au ivit oamenii pe lume. apoi. bărbatul. părăsiţi templul şi porniţi amândoi unde vă duc ochii... respectat de toţi. şi oamenii vor răsări. ele se prefăceau în oameni. mai mult decît la început. e pământul însuşi. zeiţa a pierit din vis.. prin vis. Deucalion s-a trezit îndată. deveneau nişte fete mândre. numiţi în vremurile vechi : elini. a spus zeiţa Temis.. zvârlind cu ele peste tot. azvârlite de mâna moale a soţiei. iar celelalte. cum spun legendele străvechi. Deucalion şi-a făcut o casă. Unde cădeau aceste pietre. oasele străbunicii voastre. E Gheea.

90 Note 1. el îi salvase din pântecul lui Cronos. după cum Hermes era pristavul lui Zeus. Zeul Nereu.. Nereu. reprezentat în mitologia elinilor ca un bătrân venerabil. a Electrei. Sugea apele din râuri şi mări şi încărca norii sleiţi după ploi. Iris era fiica lui Taumas. Imaginea fabuloasă a acestor nimfe a pătruns în mai toate basmele popoarelor sub forma unor zâne ale mării. Iris cea cu aripi de aur. era în mitologia elinilor socotită drept o crainică a zeilor. aceste zâne ale mării sunt numite în basme : sirene. Dealtfel. prin legende pline de poezie. Ele erau cele cincizeci de nimfe nereide. mai este numit „tată" sau „părinte al zeilor şi al lumii". şi aerul. În sfârşit. un zeu marin. Hestia. Zeus era numit adeseori „tatăl zeilor din cer". Pe ceilalţi : Poseidon. 2. ce locuiau numai . Hades. de eterul cel subţire şi curat. era considerat tot un fiu al zeiţei Gheea – pământul – şi al Pontului. dându-le viaţă a doua oară. fiica lui Ocean. dedesubt aerul obişnuit. Demetra şi Hera. din căsătoria ei cu Pontul. un alt zeu al mărilor. dar Poseidon era cel mai mare dintre ei. Sus de tot era eterul. origine acvatică. Din pricină că legendele arătau pe Prometeu drept creator al oamenilor. în culorile lui atât de minunate. 4. ca un adevărat părinte. ei sunt numiţi uneori fiii lui. uscatul de apă. despărţit de apă. pentru că majoritatea zeilor îi erau fii şi fiice. Dând această complicată genealogie. pe zei şi pe oameni. 3. Basileii sau regii elini se intitulau şi ei părinţi ai oraşelor sau ţinuturilor pe care le cârmuiau. stăpân olimpian al tuturor apelor. zeii mărilor erau mai mulţi. jos pământul. Taumas era fiul Gheei. Cei vechi îşi închipuiau însă sirenele ca pe nişte fete cu trupurile jumătate păsări. avusese cincizeci de fiice. de la amândoi părinţii. pentru că el pretindea că oblăduieşte totul. îşi explicau elinii faptul că după ploaie apare curcubeul. aşa cum apar şi în creaţiile noastre populare. Ea zbura cu iuţeala vântului. Adeseori. căsătorit cu oceanida Doris. Cei vechi socoteau că din haos s-a despărţit pământul de cer. având deci. 5. pe care-l respiră oamenii. adică plin de bunătate şi înţelegere. sau curcubeul. Era în acelaşi timp şi o zeiţă a norilor.

. între Dorida şi Focida. La elini. 9. 8. să se purifice. 10. era locul unde sălăşluiau zeul Apolo şi cele nouă muze. situat în vechea Grecie. vedem şi-n basmele noastre pe eroii populari ajungând în peregrinările lor la sfânta Miercuri. Ele erau reprezentate. 6. purtând şi coarne. Despre Triton vom mai aminti când va fi vorba în amănunt de zeul Poseidon. făcând furtuna să se dezlănţuie sau să înceteze. şi alte ţinuturi marine au devenit pământuri fertile. cărora trebuie să le aducă apă. apele ocupă un loc deosebit. Muntele Parnas. Locuri uscate au fost acoperite de ape. păstrate în amintirea oamenilor numai prin poveşti. de cele mai multe ori. Mureşul etc. foarte depărtate. Era deci firesc ca ea să intervină în favoarea nepoţilor săi. ci şi relele. locul lui Noe îl ţine Deucalion. ca : Oltul. nu este altceva decât Venera sau Venus – numele latin al zeiţei Afrodita. dovadă că în timpuri foarte. aflată între Capri şi coastele Italiei. necazurile. ca în Egipt. Spania. Celor vechi li se părea muntele acesta nespus de înalt. de unde izvorau şi unde se reîntorceau. după cum marţi vine de la zeul Marte – sau Ares – şi joi de la Joe (Jupiter) sau Zeus. adapă oamenii şi vitele şi spală necurăţeniile – se bucurau la elini de un respect deosebit şi erau socotite sfinte. în lucrarea lui „Munci şi zile". Deucalion şi Pira. Aceasta mai cu deosebire în ţările cu climă secetoasă. Biblia narează şi ea legenda despre un potop. semnul puterii. Interesant este însă faptul că Deucalion. Legenda potopului este comună aproape tuturor popoarelor. socotindu-le fiii şi fiicele lui Ocean. Sfânta Vineri. Ca un omagiu faţa de apele curgătoare. Titanida Temis fusese. spune în cântecele lui că Parnasul îşi înalţă două dintre vârfurile sale până la stele. elinii personificau şi râurile.91 într-o insulă a lor. Ca pe toate celelalte elemente ale naturii. până în Africa şi America de Sud. înalt de 2459 m. să le cureţe casa şi grajdurile. cutremure şi scufundări. ca o mulţumire a binefacerii pe care o aduc râurile. sfătuit de Prometeu. sfânta Vineri. Italia etc. unele râuri aveau sanctuare şi altare proprii şi în cinstea lor se organizau serbări. după unele legende. La cei vechi. Coincidenţa este izbitoare. Poetul Ovidiu. unde apa lipseşte adesea. să le facă focul. Numele de sfânta Miercuri vine de la zeul Mercur sau Hermes. din care s-a salvat Noe cu arca lui. ale cărui minunate „Metamorfoze" au stat adesea la baza alcătuirii unora dintre aceste legende. soţia titanului Iapet. altfel riscînd să-şi atragă mânia zeilor. Multe râuri. Şi în folclorul nostru. Ei credeau că apa poate spăla uneori nu numai necurăţenia. deci mama lui Prometeu şi a lui Epimeteu. El simboliza urletul valurilor şi era reprezentat printr-un zeu marin cu coadă de peşte. 11. 7. sfătuit de Dumnezeu. au avut loc mari ploi torenţiale. Hesiode recomandă călătorului ajuns pe malul unui râu să-şi spele mâinile. noul părinte al omenirii – spre deosebire de Noe – se salvează împotriva voinţei divinităţii supreme. Tot aşa cum Deucalion şi Pira curăţă templul lui Temis. ţinând la gură o scoică din care suna. apele care fertilizează pâmântul. tatăl său. de pildă. au balade şi legende legate de numele lor. primind în schimb o răsplată. prin nişte oameni cu trupuri de tauri. Tradiţia aceasta naivă s-a păstrat la unele popoare. Era deci firesc să-şi închipuie că acesta a fost singurul refugiu în timpul potopului. Râurile – apele curgătoare din izvoarele de munte.

uneori mai fermecătoare decît zeiţele din cer.. . acolo. De-o parte se aflau elinii. Am să fac. pe pământ. De alta erau ceilalţi oameni – câţi se născuseră din . din pricină că zeul fluviu avea cam douăzeci de fete. Într-un sfat tainic îi spunea fiului său. Hermes. pristavul : — Acuma toate-mi sunt pe plac. urgia potopului dezlănţuit. neam de titani1. dulce şi gros. Hermes. Dar dintre ele o-ndrăgise pe cea mai mică. Zeus era iar mulţumit. Eu sunt stăpân şi fac ce vreau. Dar văd. nectar divin. împlinindu-şi vorba. Căta mai mult către ţinutul udat de fluviul Asopos4. Mie îmi este-ngăduit să calc şi legile cereşti. la nesfârşit.... în sfârşit.. T recuse.92 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS pietre. Aş vrea să sorb. O lume nouă se năştea.. şi-alte nunţi. din neam de zei. chiar dacă sunt orânduite de mine însumi. Şi Zeus. pe care-l beau toţi muritorii cu nesaţ. pe Egina. Mi-am luat zeiţe de soţii2 . una mai mândră decât alta. nimfe3 şi fete pământene. căta nesăţios prin lume. ce e mai bun şi mai gustos : ambrozie.. fructe de pe pământ şi vinul cel înmiresmat..

. Regele locului. a-nvăluit-o-n flacără şi. să facă noi semănături. Iar fiul ei. cu puterea lui de zeu. neavând ce face. ici-colo. Sisif. Precum a zis a şi făcut. Copiii ei au fost doi gemeni. pe nume : strămoşi ai regilor din Teba. pe care a zvârlit-o-n mare5. a ajuns rege mai tîrziu. într-o clipă. A devenit soţia lui. Z . s-a preschimbat în flacără. a mers. a trebuit să se-nvoiască. Drept mulţumire fluviului. Aflând atâta sărăcie. şi ea va fi soţia mea. Atunci. Ţinutul s-a înveselit. Fluviul n-a mai avut ce face . nu s-a lăsat batjocorit. crescut acolo-n insulă. într-un vârtej ameţitor. Asopos a fugit s-o caute. de nişte oameni milostivi. fiindcă fusese lipsă de apă în tot anul şi grânele nu se coceau. Ba i-a mărturisit că fata avea acuma un copil. Sisif i-a spus unde se află Zeus. Oamenii au ieşit la câmp. câte-o fructă. o flacără strălucitoare. dar cu chip ademenitor – şi a pândit-o pe-Antiopa. să nu o mai găsească nimeni. scăldată de albastrul mării. ce purta numele Eac. ascuns. Şi fata. precum se povesteşte. răufăcătorul care-o furase pe Egina.93 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE eus. El a furat-o pe Egina. Lui Zeus nu i-a fost destul. era nespus de necăjit.. Fata a rămas insulă. tatăl. S-a ridicat din matca sa şi a pornit în lumea largă să-l afle pe. S-a preschimbat într-un satir6 – într-un satir încornorat. îi spunea el zeului Hermes. păşunile erau uscate şi în livezi nu se vedea decât. a trebuit să se întoarcă în albia lui părăsită. a purtat-o în nişte locuri tăinuite. a făcut să ţâşnească apa dintr-un izvor de mult secat. Mai ales nu-i era pe plac să i se dovedească fapta. Zetos şi Amfion. A mers. pe malurile fluviului. micul Eac. cu prada lui. Asopos s-a înduioşat şi. Numai că zeul fluviu. Cea mai frumoasă-i Antiopa. — Dar fluviul are şi-alte fete. Iarba a început să crească. care s-a coborât din cer. Era atât de mânios. şi-a prefăcut iubita într-o bucată de pământ. că Zeus – cât e el de Zeus – s-a cam temut să nu păţească în acea ziuă vreo ruşine. când adormise-ntr-un umbrar. pân-a ajuns într-un regat numit Corint. În ţara lui bântuia foamea.

nimfa a început să ţipe şi a fugit ca o nălucă. că merită cinstirea-naltă de a-mi pleca ochii spre ea ? — Ştiu eu. Cu voce limpede. nebănuitoare. a cerut arcul şi-o săgeată şi a ţintit-o pe Calisto. te înşeli. — Nu. a vrut să-şi scape victima de sub săgeata fiicei sale. Pe umeri ţinea. A . la vânătoare. pe Arcas. se bucura că-i strânsă-n braţe şi sărutată de zeiţă. — Bine. Fata a fost lovită-n piept. impunător.. i-a poruncit nimfei să vină la pieptul său şi-a sărutat-o. un arc măiestru de argint şi-o tolbă plină cu săgeţi.. a trimis nimfele s-o cheme. băiete. Atâta numai că zeiţa arareori îşi greşea ţinta. i-a tăiat calea lui Calisto. că vor rămâne ne-ntinate. Făcând un semn. Calisto nu o să primească a-ţi fi soţie. ca şi dânsa. sau aşa e ? Nu cred că-i alta mai frumoasă decât Calisto7 . i-a spus pristavului stăpânul. plângând.. Zeiţa Artemis ucide nimfele sale din cortegiu. mai mult ca dânsa. Zeus şi-a luat chipul său majestuos. te-asigur. Îi va fi teamă. într-o clipă Zeus a luat înfăţişarea copilei sale. nu-i alta care să merite. îmi pare mie. având o cută-ntre sprâncene. care era acolo ascuns în dosul unor arbori. înlăcrimată. Şi. de fată. s-a prăbuşit in iarbă şi sângele nevinovat a înroşit pădurea toată. S-a chinuit aşa un timp. — Privirea ta e ageră. Calisto s-a înfăţişat tremurătoare. oare. Fiul tău o să-ntemeieze regatul din Arcadia! Când a-nţeles înşelăciunea. Artemis. i-a căzut în genunchi zeiţei şi a rugat-o să o ierte. ce fată crezi tu. prin munţi.. Hermes. Gemând. Iată ce fac. Deodată. Calisto. spre inima pădurii.. deşi nu avea nici o vină. a râs cu hohote stăpânul. Mergând cu pas uşor. dar nimfele acestea au jurat fiicei tale. Mai înainte de-a muri a născut un fecior. Într-adevăr.94 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS sopos îşi plângea destinul. auzind ţipetele fetei. Artemis se uita la nimfă.. Se ruga biata să o ierte. stăpâne ? zicea Hermes. Nimfei nici n-o să-i fie teamă... a preschimbat-o pe Calisto într-o ursoaică. Artemis cea adevărată. Zeus. nimfa care o însoţeşte în cortegiu pe Artemis. Zeus. Ursoaica a-ncercat să scape şi să se urce-ntr-un copac. dacă îşi calcă jurământul. şi a rostit către Calisto : — De azi vei fi soţia mea. cinstea de-a-mi deveni soţie. Eşti gând din gândul meu. Fără să dea nici un răspuns. Dar Zeus hohotea în slavă şi îi spunea pristavului : — Hermes.

în altă constelaţie care se cheamă Ursa mică. îi răspundea şiretul Hermes.. ivind o nouă constelaţie. trupul său a fost pus pe rug. Şi moartă ea era frumoasă. s-a repezit-naintea fetei. Zeus!. Dar Zeus şi-a-ncruntat privirea. ca o petală de argint. Zeus o văzuse pe Io când se scălda în zorii zilei. ca o ciută. Ajunsă tocmai lîngă fluviu. Fiul său. Zeus. storcându-şi cosiţele bălaie. terminându-şi scăldatul într-o dimineaţă. Pământul era luminat de soare. Sunt flori pe lume câte vrei. după cum îi prevestise însuşi Zeus. oraş vestit. pe Zeus. se îndrepta spre ţărm. ţara cea mai încântătoare ce se afla în acel timp. Io s-a rătăcit prin beznă.. ridicând braţele spre soare. Şi mai trăia pe-atunci. Ca să-i păstreze frumuseţea. ce o pândea din slava lui. Inahos. însă. a-ntemeiat Arcadia.. La adăpostul tatălui. era mai greu s-o prindă Zeus. de asemenea. după cum spun legendele. în Argos8. şi peste fluviu s-a lăsat un nor mai negru decât noaptea. ce uda ţara Argolidei. era alt fluviu zeu. Zeus tăcea. se-nţelege. Egina-i insulă în mare. Io. Zeus s-a apropiat de ea şi-a-mbrăţişat-o cu de-a sila. IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ alisto este sus.. Arcas.95 Sfârşindu-şi fata zilele. „Unde o fi plecat iar Zeus ?" se-ntreba ea şi cerceta cu ochii lumea-n lung şi-n lat. cum se rotea domol prin unde şi se ivea deasupra apei. cam bănuitoare. lungi. ca în orice zi. l-a rugat pe tatăl său ceresc. numai în Argos se lăsase un întuneric nepătruns. pe boltă. Tatăl acestei fete. să-l ducă lângă mama lui. A fugit iute. În acest timp. N-a răspuns nimeni. — Necazul n-are nici un drept să mohorască fruntea ta. Io s-a-nspăimântat de moarte. neostoitul Zeus. A vieţuit el multă vreme. în întuneric.. s-a coborât în Argolida. simţind că i se-apropie ceasul din urmă. pe şesul înroşit de soare. glăsuia Zeus către Hermes. Zeiţa. Hera a început să strige : — Stăpâne!. înfloritor. Voia să se-întoarcă-n fluviu. Zeus i-a împlinit dorinţa schimbându-l. Din cer o urmărise lacom. zeiţa Hera îşi căuta soţul peste tot. ce purta numele de Io.. Unde eşti ?. sperând că nu C . pe loc. o preoteasă-n templul Herei. a poruncit să i se-aducă un nor de aur şi. Zeus a luat-o de pe rug şi a zvârlit-o între stele. Destinul a voit ca eu să mi le pierd pe amândouă. Îţi poţi afla alte soţii. Fecioara Io. ce se numeşte Ursa mare.

Tocmai atunci erau pe ţărmuri bătrânul fluviu zeu. Abia dacă în timpul nopţii câte doi ochi se odihneau. peste câmpii şi peste ape. într-o bună zi. — Unde-o fi Io a noastră ? se tânguia încet bătrânul. Dar Hera. E o junincă fermecată! a trântit Zeus o minciună. pe copilă. A ieşit din pământ. Simt că mă sting. Şi tot ducând-o monstrul Argus. Io vărsa lacrimi amare. alături. vedea şi-n bezne şi în apă. iar apă nu putea să bea decât din bălţi cu sărătură. dar ceilalţi rămâneau de strajă. altu-n spate. Monstrul a luat de lanţ juninca şi a purtat-o peste munţi. mai bătute de vânturile cele reci. cum nu! a răspuns Zeus. ce-avea tot corpul presărat cu zeci de ochi pătrunzători. vedea în toate părţile : sus. o oropsise. unul în faţă. — De e aşa. MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO era n-a aşteptat să-i dea Zeus încă o-ncuviinţare.. să mi-o dai mie! a rostit Hera. Vorbeau cu toţii despre ea. Atâta câ şiretul Zeus. — Nu ştiu. Hera o urgisea mai rău. Tu să mi-o duci cât mai departe. a poruncit norilor negri să se împrăştie-n văzduh. Nici o mişcare nu scăpa ochilor săi veşnic la pândă. băgau de seamă orişice. cum se cuvine aceluia ce suferă. Noaptea. Zeus. un slujitor de-ncredere. — Ţi-o dau. Acestui monstru i-a dat Hera pe fiica fluviului Inahos şi i-a grăit în acest fel: — Argus. pe rând. Eu bănuiesc că e o fată. să n-o mai poată vedea Zeus. nevinovat. Inahos. jos. în părţi şi-n spate. că Zeus totuşi este-acolo. din cer. Acolo să mi-o chinuieşti. I-a pus de gât un lanţ de-aramă şi-a-ncredinţat-o unui monstru. Monstrul acesta. să iei juninca asta. Nu îi dădea voie să pască decât o iarbă vestejită. ascuţit.96 va fi zărit. dornic să-i stingă bănuiala soţiei sale din Olimp. cât te-i pricepe tu mai bine. A luat pe fiica lui Inahos – astfel schimbată în junincă. ca să nu fie prins. şi cu surorile-i iubite. înnămolite. Norii s-au ridicat în sus şi s-au împrăştiat ca fumul. o aducea să doarmă pe locuri cât mai umede. — De unde e juninca asta ? l-a iscodit zeiţa Hera. numit Argus9 . Ştia că e nevinovată. pesemne. Şi-n loc să dobândească milă. lăsând-o pradă frigului. în ţara fluviului Inahos. schimbase fata-ntr-o junincă şi sta. H .. bănuind. mai îngheţate. au ajuns. putrede. frunze pălite şi amare. o clipă fiecare . prin lumea largă.

Ştie să scrie cu copita. Auzind însă pe Inahos că îl blestemă-n acest fel.... hohotind : — E dusă mângâierea mea. da. blândă. monstrul cel de credinţă-al Herei se aruncase-n apa rece ca să-şi împrospăteze trupul. Inahos. A tras apoi tare de lanţ. lovindu-şi fruntea.... Plângând cu ţipete..97 mă sting cu zile.. Priviţi-mă cum am ajuns… mugea copila-ndurerată.. Şi noi. pentru că s-ar putea să-ţi schimbe toate copilele la fel. bătrâne..... care cânta din zori în noapte. — Eu sunt.-n lături. târând juninca-n urma lui. ce-nveselea întreg palatul cu râsetele ei zglobii. s-a săltat repede din unde : — Fereşte-te.. Duse îmi sunt orice nădejdi. Fetele îşi smulgeau şi ele părul din cap şi se jeleau : — Io!..... — Juninca asta-i fermecată! au strigat toate fetele. pe ţărmul nisipos al apei.. Iubita noastră soră! Eşti osândită pe nedrept. .cât vom trăi pe lume. — Io!. Cât timp s-au petrecut acestea. — Surioara noastră dulce. Aduceţi iute!.. fiindcă loveşti un animal sub care se ascunde-o fată. Hai să citim şi noi ce-a scris. sărmana ? se întrebau şi fetele. Văzând că tatăl şi surorile n-aveau cum să o înţeleagă.. striga dânsul. da. Io scrie. Bătrânul se şi repezise de gâtul fetei sale dragi. ce ocroteşte-acest ţinut.. numele – Io – cu copita. N-o mânia cumva pe Hera. Păstorule nelegiuit. Tatăl se aruncase jos. zeii au să te pedepsească. a rostit fluviul zeu. Inahos îi mângâia pielea rănită de lanţurile de aramă. vom lăcrima în urma ta. Eu sunt Io a voastră. oblojeli!. cu multă trudă. — Aduceţi leacuri. Ea îmi era căldura vieţii şi mângâierea clipelor de bătrâneţe ce m-apasă. Da. pe unde-o rătăci. a răcnit el.... ea şi-a zgâriat.. Io era la depărtare de câţiva paşi şi-i auzea.

Cum ? Te priveşte. în bătălia dintre ei. Cum a lovit cu caduceul.. A luat în mână caduceul şi a zburat ca un vârtej. Lui Argus i se închid ochii. A început să-şi mâne turma. până ce a ajuns în locul unde monstrul zeiţei Hera păzea pe fiica lui Inahos cu-atât de mare străşnicie.. A tot zburat. lângă Argus .. Frumos mai ştii să cânţi. Făcut din trestii ?. Argus l-a şi văzut pe Hermes. De-acolo priveghea în zare. nu vezi ? i-a dat răspunsul Hermes. păcură. a cugetat în sine Zeus. până la urmă se-nvoieşte. Hermes şi-a scos din sân un nai. A venit vremea s-o ajut. N-a ascultat plânsetul lor. Eşti viclean şi priceput în treburi de-astea. . Îmi fac iarăşi prea mulţi duşmani. nevinovată precum e!. în drum. până ce a găsit. M-a blestemat fluviul Inahos. Aici a legat-o pe Io de un ţăruş.. umbrit de arbori rămuroşi. zeul Hermes şi-a dat deoparte-aripile şi a lovit cu caduceul într-un tufiş de bozie.. cântând mereu." A chemat deci pe zeul Hermes şi i-a cerut să plece-n grabă spre locul unde era Io. Şi-a pus Hermes aripile la pălărie. cu lanţu-i greu..98 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS rgus nu s-a uitat în urmă.. Asta vrea. cântând din nai.. având pe lângă ei un ţap cu părul negru. a tot zburat. i-a poruncit Zeus lui Hermes. fermecător. — Sunt un sărman păstor de capre. să-ţi tot adăpi căpriţele. A pus sub haină secera de diamant cu care Cronos îl sfârtecase pe Uranus. nişte păşuni cu iarbă arsă.. — Frumos mai cânţi. mereu. Erau atâta de departe şi-atât de bine-o ascundea Argus pe Io-n acel loc.. Dar vai... Acolo iarba e pălită. aici e grasă. ce ar putea să-i dea lui Io vreun ajutor oricât de mic. Încet-încet îşi urcă turma. şi să-l ucidă. A . S-adoarmă monstrul ce păzeşte pe fiica fluviului Inahos.E prea destulă suferinţă pe care o îndură Io. Hermes se face-ntâi că nu vrea să urce-n munte. Şi tu poţi să te odihneşti. — Cine eşti. A dus juninca mai departe. Sosind acolo. Asta şi urmăreşte Hermes. din nai.. băiete!. ia vino-ncoace!... ce fluier e acela ? N-am mai văzut.. şi la umeri. Şi-s izvoare. măi ? i-a strigat el. încât abia de-o vedea Zeus. Iar mie-mi vei cânta din fluier. tufişul s-a schimbat pe loc în douăzeci de capre roşii şi douăzeci de iezi bălţaţi. să nu se-apropie nici un om. El însă s-a urcat pe-un munte.. De pe-nălţimea unde sta. — Ai să-l ucizi pe monstrul Argus. şi la picioarele-i mai iuţi decât e vântu-n vijelie. Urcă-te sus! E şi răcoare.

Ea a luat ochii strânşi în poală.. i-a plăcut mult zeiţei Hera. când suflă prin frunzişuri vara. — Dar ce să fac acum cu ei ? se întreba zeiţa Hera. cum zeul a-ntâlnit o nimfă . Puterea lui este sfârşită. ca să-i arate ce-a făcut. Juninca liberă. adormitor. ca nişte pietre nestemate. cu glas domol. câte unul. Capul s-a despărţit de trunchi. i-a prins de coada cea rotată. despre un zeu. Sforăie-n tihnă şi visează. căzuţi pe coaste. rotată. Iar caduceul mângâie ochii lui Argus. Hermes îşi schimbă uitătura cea plină de bunăvoinţă şi se încruntă ucigaş..porneşte-n goană către casă. Hermes împinge cu piciorul şi trunchiul celui ce fusese străjerul de credinţă-al Herei.. zeul Pan s-a-ndrăgostit. şi a rostit către păun : Z . căzuţi pe văi. ca-ntr-un mormânt. păstorule iubit. Nu încă toţi. în timp ce Hermes îşi aşază la loc măiestrele-i aripi şi se ridică-n zbor spre Zeus. Îşi scoate arma şi loveşte grumazul gros al monstrului. şi. sub cântecul duios din nai. ca s-adoarmă tot mai adânc. A strâns ochii monstrului Argus. Visează despre zeul Pan şi despre o unealtă nouă. Mai sunt de strajă. rosteşte Argus moţăind. rostogolindu-se pe văi. Nici nu zburase bine Hermes şi s-a ivit zeiţa Hera. numită nai. şi-s risipiţi mai peste tot. trecând o pasăre : păunul. pe nume Pan. Gândeam s-o urmăresc pe Io. care o priponea pe Io. in câmpie. IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE eul pristav nu stă pe gânduri şi rupe lanţul de aramă.99 Monstrului i se închid ochii. Nu vreau să-mi scape fata asta! Voia să-i pună pe o stâncă. „E numai bună de-ncrustat coada păunului. scăpată de sub cumplita priveghere. cu ochii cei risipiţi ai monstrului!" a cugetat zeiţa Hera. Hermes îşi duce caduceul peste tot trupul monstrului. I-a strâns în poala ei pe toţi. dar a zărit jos. Vocea lui Hermes e ca vântul. îi tot spune. Argus a adormit de tot. Şi-i spune Hermes. Muntele s-a-nroşit de sânge.. Pentru întâia oară Argus nu are nici un ochi deschis. De sub veşmântul de păstor îşi scoate arma ascuţită. ici-colo. Capul şi trunchiul se zdrobesc. — Spune-mi. cine a născocit unealta din care cânţi aşa frumos ? Păstorul prefăcut îi spune. Ochii lui Argus s-au desprins şi de pe cap şi de pe trunchi. Coada păunului. pentru cântat.

Şi fuge. Mai bine zeii să-i ia viaţa . se vede pielea mătăsoasă . Astfel a devenit regină Io în ţara egipteană. râde. înţepată necontenit de acea streche. şi peste dealuri. cu coada lui strălucitoare. Zeus. Uită drumul. zicându-i Apis . decât să îndure atâta.. Vorbeşte. Io trece-n goană printr-o pădure. pentru că-i venise ceasul. tatălui ceresc. Mugeşte-adânc. Îi pune mâna grea pe spate junincii albe şi. Ea ocoleşte tot pământul. De spaimă. Din cer. După ce ei s-au stins din viaţă. şi a-ntrecut orice măsură. strigă. Strechea o-nţeapă pe junincă. preoţii le-au făcut altare. cântă şi. Cade-n genunchi. umede. de mii şi mii de ori era mai bine. îşi ascultă glasul şi hohotul senin. pe pământ. tu ai să fii pasărea mea. Numai că-ndată după-aceea. de-asemeni preoţii i s-au închinat şi l-au slăvit. minune!. fluviu] Inahos. Nilul. Regele din Egipt. dânsa s-a tras lângă un mal. Picioarele şi mâinile îi sunt aşa precum erau în vremea când sălăşluia la tatăl său. cu apa lui mâloasă.. şi peste văi.. cuprins de gânduri pătimaşe. pe spate. Şi-ntr-adevăr. în valurile reci şi repezi. s-a-ndrăgostit nebun de ea şi a cerut-o de soţie. şi-n limba ei cere lui Zeus îndurare. uluită. vede că răzbunarea Herei e mult prea mare. numind-o pe regină : Isis. dacă se îneca în valuri. să nu poată ajunge-n ţara unde se afla tatăl său. se saltă repede din tină. zeiţa Hera s-a pornit s-o urmărească pe junincă. într-un val de aur. Şi. Parcă o taie c-un cuţit. o vede şi îi dă curaj.. văzând-o pe frumoasa Io. Feciorul s-a numit Epaios.. Îi vine greu parcă să creadă că nu mai este animal. părul de animal îi cade.. a fost urcat fiul lui Io. fără puteri. cosiţele i se revarsă. coarnele i se rup din frunte . Totul era ca mai-nainte. Sciţii o văd prin ţara lor. Zeus coboară grabnic în Egipt. Osiris11. Pe ţărmul său aleargă Io. Străbate mările înot şi-ajunge-n ţara egipteană. însuşi stăpânul. nevinovată. Cu carul său de aur. fiul de titan. Când a murit şi el. legendele ne spun că Hera n-a avut pasăre mai dragă decât păunul cel rotat. Se rătăceşte. ochii ce m-au slujit pe mine. Ea porunceşte unei furii10 să se transforme într-o streche. ca rege în Egipt. Io.100 — Pentru că porţi ochii lui Argus. ca în ziua-n care Zeus căta din cer la ea. Pe tron. Ridică fruntea către cer. Prin Asia goneşte Io şi se aruncă-n apa mării să-şi răcorească trupul ars de-nţepătura furiei. fuge. Acolo a născut un fiu lui Zeus. înlănţuit de zei pe Elbrus. Prometeu. pe-o câmpie. curgea – oglindă-mpurpurată de asfinţitul soarelui. din acea clipă. încă înfricoşată.

pe fruntea lată poartă coarne încovoiate.. mai-nainte. şi-o pată de argint luceşte pe creştetu-i strălucitor. plânge şi ţipă-nfricoşată : Î . Însă. schimbat în taurul de aur. de locul de-unde culegea Europa trandafiri roşii pentru altarul Afroditei. da! au spus şi celelalte copile. apoi în goană. vino să te miri. iată-l. mândra zeiţă-a dragostei. — Aşa e. Dar.. la ţărmul mării. Numai că nouă ne e frică. poruncise fiului său. pristavul Hermes... mireasmă de ambrozie. înoată... să ne urcăm şi să pornim cu el pe ţărmurile mării. parcă grăiesc. Prinţesa se juca-ntr-o zi... pornind cu paşii-i majestuoşi. Ochii acestui animal par ochi de om. îndrăzneşti ? — Eu îndrăznesc. parcă. Înghesuindu-se-n cireada mânată de pristavul Hermes. Zeus îşi aplecase ochii spre altă fată pământeană. monstrul ne-ndurat. întâi încet. într-un singur glas. Zeus se preschimbase-n taur. Europa. şi-n sfârşit se-aruncă-n valurile verzi. — Da. pentru altarul Afroditei. pe-o pajişte. Asta vrea. Cântând voioase şi zburdând. Se-amestecase-ntr-o cireada. Ce vrea să spună nu-nţeleg. de bună seamă.. Era o tânără prinţesă. care păştea pe malul mării. Hermes a mânat mai departe cireada. Fata de rege s-a grăbit să vină până lângă taur. fără nici o chibzuială. fiica lui Agenor. Europa saltă graţioasă pe taurul înşelător. un rege care domnea-n Fenicia12 . Se-aruncă. către o pădure. Părul lui e ca aurul. ochii ca bolta cea senină. cu prietenele sale bune. Cu capul face semn spre noi. Din botul lui se-mprăştie miros de flori. Cum ? Tu. Acesta se ridică-ndată. Europa. Priviţi-l doară ce blând e.. mai către larg. Şi. să se prefacă în păstor şi să gonească vitele spre pajiştea unde era ceata de fete feniciene. N-ai mai văzut astfel de taur.. apoi mai iute. În acea clipă l-au văzut mai multe fete şi-au strigat : — Europa.. şi înoată. În cântece se povesteşte că fetele strângeau în coşuri trandafiri roşii din boschete. mai către larg. staţi!.. Zeus s-a apropiat. ele nici n-au băgat de seamă când s-a ivit un taur falnic. ne face semn să ne urcăm pe preaputernica-i spinare.. şi să ne plimbe. cu păr galben ca aurul şi ochi albaştri cum e bolta senină a Feniciei. tot de aur. s-a mirat şi dânsa. pe-ncetul...101 RĂPIREA EUROPEI n timpul când sărmana Io era încă târâtă-n lanţuri de Argus. a răspuns dânsa. Nu a rămas pe pajişte decât stăpânul din Olimp. când se vede-n valuri. ba.

îşi purta prada mult mai iute decât puteau corăbiile regelui Agenor să zboare pe-ntinsul verde-al apelor. preafrumoaso!. Taurul luneca pe ape... Fără părinţi şi fără rude.. Nu trece mult şi se iveşte. repede ca vântul. îşi luase altă înfăţişare. Are un chip atrăgător şi-o vorbă ademenitoare. repede. acolo. pe-nserate. pentru că insulă mi-e ţara mi-e ţară13. Apoi. dar mâine-am să te duc. (Dar tînărul acela era tot Zeus. — Cine eşti tu ? întreabă el. . şopteşte încet ea. Vântul îi mângâia copilei părul bălai şi inelat. unde-i palatul meu regal. numai şi numai ca să-nşele şi pe copila feniciană. Zeus îşi duce prada şi o lasă la poalele unui stejar. îi spune. Poseidon. poţi să îmi fii de ajutor ? Poţi să mă ocroteşti cumva ? — Cum să nu!. m-a dus în locurile astea. grăieşte el.. Europa plânge.102 — Vai. O muzică tulburătoare se răspândea jur împrejur. sub copac. Sunt singură şi fără sprijin. tinere voinic. în ochi c-un zâmbet victorios. mugea. zeul mărilor. Numai că-n schimb. Spune-mi tu. strigându-şi tare biruinţa. Dar taurul cu păr de aur. în depărtări. Zadarnic au purces corăbii şi oameni vrednici după fată. lipsită şi de orice prieteni.. Fata era înspăimântată. Nimeni ca mine n-ar putea să-ţi dea atâta ajutor. vedea un ţărm.. înconjurat de nereide. în oraşul unde domnesc..) — Numele meu este Europa. Un taur m-a răpit din ţara părintelui meu. răspunde ea. Zeus. Către ţărmul acesta. ce mă fac. Sunt regele ţinutului. dispare ca prin farmec. — Primesc. lângă stejar. un tânăr. Plutiseră întreaga zi. Zeus o prinde de mijloc : — Vei fi regina insulei. În noaptea asta vom dormi aici. Tânărul vine lângă dânsa.. Agenor.. îmblânzea marea-n calea lor. înotând spre asfinţit. mugind cu glas de trâmbiţă... să trimită corăbiile-n urma mea şi să mă scape de la moarte.. care se află-n Asia şi. iar taurul. îţi cer şi eu să-mi fii soţie. surorilor ? Nu mă lăsaţi să pier în mare! Vestiţi pe tata. Europa. şi-abia acuma.

Europa se şi ridicase. dragă fată! Tu-i eşti nevastă pe pământ. în viitor. Deodată. Ce să mă fac ? Voi fi o roabă preaumilă a cine ştie cărui rege. De-acolo nu mai pot scăpa. Europa vede că a fost părăsită de tânărul care spunea că e regele insulei.. plânge şi suspină : — Pe unde sunt ?. Priveşte. iar apa fierbe dedesubt. Ruşinea. Şi tânărul ce te-a cerut. jalea mă doboară. Dorul de casă. aşa precum îi este Hera. apucând-o lin de mijloc.. sau nu. îi spune. dându-i curaj. Se-ntoarce iute şi zăreşte. iată.. — Nu plânge. T . e tot el. judecător al umbrelor de sub pământ16. ce se afla nu prea departe-n insulă. Mai bine vreau să pier din lume. mai bine urc pe stâncă. să-i fii soţie... spre dimineaţă.. Priveşte cerul sângeriu şi marea vânătă. va fi Europa tânără14 .. iar celălalt. numele tău.. Numele tău o să rămână nemuritor. îi pune palma pe cosiţe şi-o mângâie. Inima ei e-ndurerată. pe Afrodita. Am să m-anin cu cingătoarea de ramurile sale lungi. a dus-o către un oraş. draga mea. într-o lumină orbitoare. Taurul care te-a răpit a fost însuşi stăpânul lumii. Uite.-nspumată. pe lângă Asia bătrână. Europa i-a născut lui Zeus doi fii vestiţi. fiindcă pământul pe care Zeus te-a adus o să poarte. simte lângă dânsa o adiere parfumată şi-un zvon de cântece duioase. care se pleacă peste apă. începe să o mistuie. târziu. la noi. pe zeiţa ce ocroteşte dragostea.103 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR ârziu.. gata să urce pe o stâncă şi să s-azvârle-n apa mării. de părinţi. în muntele Olimp. Astfel a glăsuit zeiţa către Europa şi. trezindu-se din somn. Unul va fi regele Cretei15. pe stânca înnegrită. aici este stejarul. Zeiţa îi opreşte pasul.. Deci bucură-te.

războinicii şi neguţătorii elini le răspundeau că ei au toate drepturile. în care adunau aur şi nenumărate bogăţii : cirezi de vite. Dând lupte îndârjite cu localnicii. situată în golful cu acelaşi nume. ei îşi alcătuiau o genealogie cât mai aleasă. pe aezi. Se pare că oraşul Egina a fost în antichitate un concurent serios al Atenei. Aproape nu era loc din natură să nu aibă. fiul frumoasei Egina. regii elini voiau să fie şi mai nobili. Argos era capitala străvechii Argolida. Ei se trăgeau din aceste pământene înşelate. trăgându-se din titani. Locuiau mai ales prin păduri şi însoţeau aproape întotdeauna cortegiul zeului vinului. fiindcă fac parte dintr-un neam ales. Cel despre care este vorba în povestirea noastră uda ţinutul Beoţiei. Insula Egina. pe vechile legende. regii chemau pe cântăreţii rătăcitori. Prin Argolida se înţelegea ţinutul aşezat în . Nimfele erau zeităţi feminine. care era fiul lui Cronos. să li se supună elinilor fără şovăire. La ospeţele din palatele lor. de Eac. afirmând că prin Elen. izvoare. deci. mai puţin importante. unde acostau corăbiile eline. 6. de asemenea. Oraşul era întemeiat. Când popoarele asuprite îi întrebau cu ce drept îi năpăstuiesc. Corăbiile elinilor au cutreierat mările din timpuri foarte. nimfele sale. jumătate animale. Afrodita. Istria etc. s-au născocit în decursul veacurilor zeci şi chiar sute de astfel de „înşelăciuni” ale lui Zeus. În 1811 s-au descoperit aici nişte faimoase sculpturi în marmură. Artemis etc. Iar Cronos şi lapet se ştie că erau fraţi. Deucalion şi Prometeu se trag din lapet. mai ales sclavi. ca şi olimpienii. păduri. 8. care locuiau pe pâmânt. Dionisos. În acest scop. De aceea. Băştinaşii trebuiau. 4. şi pe ţărmurile patriei noastre : Tomis. obiecte preţioase şi sclavi. Satirii erau fiinţe imaginare – jumătate oameni. pe care îi vindeau în toată lumea. reprezentate prin nişte tinere fete. Nimfele slujeau şi pe zei. 3. Dacă întregul popor elin era atât de nobil. isprăvile amoroase ale zeului respectiv. Astfel de oraşe au fost întemeiate. arătau că un zeu olimpian îşi alesese pe o anumită strămoaşă a lor de soţie. sămânţă bună din titani. ca şi Zeus. 7. 2. dovedind astfel „neîndoielnic" că se înrudesc cu acel olimpian. ele se confundă cel mai ades cu zânele. Şcoala de sculptură din acest oraş a fost celebră. Calatis. dealuri şi munţi. Atunci îşi desfăşurau strălucita. întemeiată. mai ales pe zeiţele olimpiene : Hera. Ei purtau coarne şi urechi ascuţite. bineînţeles. elinii luau în stăpânire pământuri noi şi clădeau oraşe înfloritoare. 5. cea înşelată de Zeus. Dar cum regii doreau cel mai adesea să fie înrudiţi direct cu stăpânul Olimpului. ca un lanţ. În Elada erau patru râuri care purtau numele de Asopos. ca nişte ţapi. Numele de Calisto se tălmăceşte din limba elină prin „preafrumoasa". se află între Peloponez şi Atica. să cânte. Astfel elinii se socoteau. după legende. foarte vechi Ei debarcau în toate cele trei continente cunoscute pe atunci : bătrâna Asie. între altele. în copaci. în fântâni. fluvii. Picioarele păroase aveau. Africa şi Europa. grâne. copite de ţapi. dar imaginara lor origine. câmpii.104 Note 1. după imaginaţia vechilor greci. deci direct din titani. În basmele noastre. Iar pe băştinaşii ţărmurilor. îi considerau născuţi din pietrele aruncate de Deucalion şi Pira.

105 jurul golfului Argolic. după legende. cerul. Acest fluviu. Vechea Fenicie se întindea pe coasta mării. erau judecătorii morţilor ajunşi la Hades. Radamante. Aceasta era. 14. Stelele par a veghea noaptea din înalt. 12. care întrupa uneori şi răsăritul zilei. boul sfânt. Muşcate de această insectă. Hera reprezintă. fiu al lui Ocean. 13. De aceea. La fel. după cum arată unele legende. chiar întemeietorul oraşului. de fapt. ca majoritatea zeităţilor. Sângele monstrului scurs pe stâncă este lumina roşie ce însoţeşte zorii zilei şi colorează parcă munţii. a cărui coadă pare presărată cu nişte ochi deschişi. făcând să i se închidă ochii. între Siria şi Liban. Argus. animalul atât de venerat de vechii egipteni. care împreună cu Minos şi un alt fiu al lui Zeus . Furiile se puteau transforma şi ele. elinii i-au închinat zeiţei Hera păunul. Acesta este regele Minos. Europei i se atribuie şi un al treilea fiu : Sarpedon. ci ale Europei. Furiile erau nişte genii răzbunătoare din ţinutul cel întunecos al lui Hades. după cum şi Argus străjuia pe Io pe un munte. fără ţintă. are atâţia ochi. Tot ca un simbol al stelelor de pe cer. furia chemată în ajutor de Hera se transformă într-o insectă – numită streche – care atacă de obicei vitele : boi. în Asia. animalele fug pe câmp. fiind mărginit la vest de munţii Ar-cadiei. Herrnes. după legendă. pe care-l cântă Moshos în „Idilele" sale. zeiţa-lună. Asociaţia poetică dintre păunul cu coada lui splendidă şi ochii monstrului Argus este una dintre cele mai interesante din mitologie. cai. printr-un alt şir de munţi. Epafos s-a confundat. insula unde se născuse şi crescuse Zeus. Este vorba de insula Creta. 11. stelele nopţii se sting şi ele în zori. cu Apis. pe ascuns. 9. şi separat. Eac. la nord. 10. În povestea despre Io. de Corint. Regele Agenor. . înainte de a da lupta cu titanii. şi Isis. În unele legende. 15. 16. Prin această legendă elinii urmăreau să explice numele continentului pe care locuim noi. era. Osiris este în mitologia egipteană zeul-soare. oi. domnea în oraşul bogat – Sidon. Argosul era aşezat la vest de fluviul Inahos. care simbolizează stelele. Tot aici a fost unul dintre cele mai vechi centre de cultură. nu numai ale Greciei antice. Ele aveau bice cu şerpi şi loveau pe cei vinovaţi de a fi supărat pe zei. monstrul ei de credinţă. taie capul lui Argus.

Şi de se frământa în jilţ. Olimpul se cutremura. Putea să dea – tot ca şi dânsul – porunci stihiilor. ca şi-a lui Zeus. în Olimp domnea o singură zeiţă. Mai bine stau la mine-acasă. Cheloneea. se vedea gol. Când Hera pătrundea-n Olimp. glas de tunet. hotărât la masă. Fusese-o nuntă în Olimp. La nuntă au fost poftiţi zeii şi semizeii.106 HERA Şl COPIII EI respect. mai mare ca oricare alta.. ba şi genii şi nimfe. n-a vrut cu nici un chip să vină. pentru că Hera se-ncruntase. Locul ei. — Zeus ? Câte mirese-o să mai aibă ? se pare c-ar fi grăit nimfa. Zeus a poruncit lui Hermes să plece grabnic după nimfă şi s-o aducă negreşit. Numai o nimfă. auzind astfel de D . Toţi le-au adus daruri de preţ. C u toate astea. care mişunau şi pe pământ. Zeus s-a mâniat cumplit. soţia marelui stăpân. mândra şi preafrumoasa Hera.. ba a mai râs chiar şi de miri. Dar nimfa tot n-a vrut să vină. toţi ceilalţi zei se ridicau şi-o salutau plini de PEDEPSIREA CHELONEEI espre căsătoria ei cu Zeus se povesteau destule lucruri. Mânia ei stârnea furtună. ca şi în ape. batjocorindu-l pe stăpân.

107

răspuns, şi a grăit către meseni : — Ca o pedeapsă, Cheloneei să i se curme, pe loc, graiul. Graiul cu care a-ndrăznit să spună despre mine vorbe nesăbuite şi prosteşti. Casa să-i cadă în spinare şi astfel să şi-o poarte veşnic... Să se prefacă într-o broască. Broască ţestoasă1. Poruncesc!... Iar noi, ceilalţi, să urmăm nunta... Hera s-a-nveselit din nou, şi nunta a urmat în voie, în timp ce nimfa, Cheloneea, se prefăcuse într-o broască, ce-şi purta casa în spinare, precum îi hotărâse Zeus. Sfârşindu-se apoi cu masa, au pornit toţi către palatul unde avea să locuiască zeiţa Hera, în Olimp. În acea zi, i-a dat stăpânul voie Herei să meargă înaintea lui, deoarece urma să-i fie soţie pentru totdeauna. Cortegiul se-ncepea cu Hera, având în mâna dreaptă sceptrul2. Zeus venea în urma ei, având şi el în stânga sceptrul şi-n dreapta fulgerele lucii, pe care le strângea-n mănunchi, semnul puterii de stăpân. Sceptrul soţiei sale, Hera, avea în vârf un cuc micuţ. Cucul fusese pus acolo, nu numai pentru că vesteşte lumii mult aşteptata primăvară, şi înflorirea, şi speranţa, ci fiindcă... se mai povestea...

ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA
e povestea, într-o legendă, că Zeus şi-o făcuse soaţă pe Hera printr-o-nşelătorie. În timpul unei ierni geroase, Zeus s-a prefăcut în cuc. Cucul, ţipând şi tremurând, se apropiase de fecioară. Se prefăcea că-i este frig. Ea s-a înduioşat de cuc şi l-a vârât repede-n sân, dar Zeus s-a făcut bărbat şi i-a cerut a-i fi soţie. Atuncea Hera s-a-nvoit să facă nunta cu stăpânul, nunta cea mare din Olimp. Ca dar, la nuntă, a primit de la bărbatul său izvorul care a fost numit Canatos, şi se găsea în Nauplia3 . Aici avea dreptul zeiţa să vie-n fiecare an şi să se scalde-n apa clară. Scăldându-se, zeiţa Hera sporea mai mult în frumuseţe. Legenda spune despre Hera că îşi ungea, după scăldat, trupul său alb, încântător, cu o esenţă-mbătătoare, ai cărei aburi parfumaţi se-mprăştiau în toată lumea, la cea mai mică adiere. În jurul frunţii îşi strângea cosiţa-i lungă, mătăsoasă. Pe sân îşi aduna veşmântul, făcut cu multă măiestrie, de cea mai bună ţesătoare, Palas-Atena, în Olimp, şi şi-l prindea cu o agrafă din aurul cel mai curat. Urechile-i micuţe, roze, erau şi ele-mpodobite cu

S

108

cercei scumpi şi şlefuiţi de meşterul Hefaistos. Iar pe umăr îşi punea un văl, mult mai strălucitor decât e soarele-n amiaz. Văzând-o cât e de frumoasă, soţul ei, Zeus, sta-mpietrit şi îşi spunea, străfulgerat de o simţire-nflăcărată : — O!... Niciodată... niciodată inima mea n-a fost mai plină de dragoste pentru vreo fată sau vreo femeie, zeiţă, nimfă, muritoare, cum este astăzi pentru tine... Zeiţa Hera se mândrea adeseori cu-aceste vorbe, pe care i le spunea Zeus. Ţinea la frumuseţea ei, şi dacă i-o nesocotea vreo muritoare, pe pământ, o pedepsea îngrozitor. Aşa a pătimit o fată, cu numele de Antigona, ce se lăudase, într-o zi, că are părul mai frumos. Zeiţa a schimbat în şerpi cosiţele lungi ale fetei. Alte copile, care-au spus că feţele lor sunt mai albe decât ale zeiţei Hera, şi-au văzut tinerii obraji mâncaţi, până la os, de lepră4 .

GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII
eiţa, după nunta sa, spunea celorlalţi zei că are o căsnicie fericită. Ea trebuia să spună astfel, fiindcă era ocrotitoarea familiei, copiilor, fetelor ce se logodeau şi a femeilor măritate. Trebuia, deci, să fie pildă. Dar oricât s-ar fi lăudat Hera că peste căsnicia ei nu se abate nici o umbră, lumea ştia, aflase totul... Ştia de purtările lui Zeus. Cine nu auzise, oare, că Zeus. o-nşela mereu, fugind într-una după nimfe şi după fete pământene, când n-alerga după zeiţe ?... Hera le urmărea, dealtminteri, cu ura ei neîmpăcată, pe toate fetele acestea. Ba încă se mai povesteşte că, înfuriată rău pe Zeus şi necredinţa lui, Zeiţa şi-a părăsit cândva căminul şi a fugit pe-un nor de aur tocmai în insula Eubeea. Ca să o poată-ntoarce-acasă pe soţia sa, fugara Hera, Zeus a poruncit îndată fiului său, Hefaistos, să-i dăltuiască-n lemn o fată. A pus această statuie, acoperită toată-n văluri, într-un car măiestrit din aur şi, stând alăturea de ea, se preumbla-n toată Elada. — Mă-nsor cu fata ce se află alăturea de mine-n car! spunea Zeus tuturor. Hera, aflând această veste, roasă în inimă de ciudă, a pândit carul când trecea. S-a repezit în car, cu furie, smulgând veşmintele de văluri, ce-mpodobeau trupul de lemn. Zeus râdea cu hohote, şi Hera a-nţeles, desigur, că a fost numai

Z

109

păcălită. Aşa s-au împăcat din nou. Alteori însă, gelozia ducea la certuri zgomotoase, care durau timp îndelung. Zeus îi repeta zeiţei că nu i-a dat feciori pe plac, şi de-asta-i necredincios, fiindcă mai vrea şi alţi copii. Numai că Hera-i amintea că mai avea şi două fete. Una din ele, Ilitia, se îngrijea de toţi copiii, atunci când se iveau pe lume. Cealaltă, Hebe5 , graţioasă, era paharnică în cer, fiind şi zeiţa tinereţii. — Degeaba spui că-i graţioasă Hebe a ta, răspundea Zeus. Uiţi că-ntr-o zi s-a-mpiedicat, tocmai când ne servea la masă, şi zeii au pufnit în râs ? Chiar pentru asta am s-o schimb din slujba de paharnică, şi-am s-o-nlocuiesc c-un tânăr, un fiu de rege : Ganimede6 . Precum a spus, a şi făcut. Zeus a-nlocuit pe Hebe cu fiul regelui din Troia, spre marele necaz al Herei.

HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS
nsă nici Hera n-a rămas datoare. La rândul său, înverşunată pentru atâtea umilinţe, s-a înţeles cu zeii Poseidon, Apolo şi Atena, şi toţi au pus la cale să-l doboare pe Zeus. Ba chiar să-l şi închidă în Tartarul lui Hades.. Doar o zeiţă, Tetis, care aflase taina, a chemat un gigant cu o sută de braţe, pe nume Briareu, să vină-n ajutorul lui Zeus în Olimp. Iar Briareu, gigantul, cu forţa lui uriaşă, s-a repezit în cer, mişcându-şi dintr-o dată toate cele o sută de braţe ale sale, răcnind şi-ameninţând. Zeii înspăimântaţi au şi părăsit lupta. Răzvrătirea pusă la cale a fost zădărnicită. Ca răzbunare, Zeus i-a gonit pe Poseidon, stăpânul mărilor, şi pe zeul Apolo, din muntele Olimp. A iertat-o pe-Atena, faţă de care el avea o slăbiciune. În schimb, a pedepsit-o pe Hera cu asprime, înlănţuind-o zdravăn şi-agăţând-o de boltă, cu două nicovale mari prinse de picioare. Au trebuit să vie toţi zeii şi să-l roage aproape în genunchi ca s-o ierte pe Hera. Dar numai dup-o vreme destul de-ndelungată şi după rugăminţi multe, stăruitoare, Zeus s-a-nduplecat, slobozind pe Hera din lanţuri, pocăită. I-a iertat şi pe ceilalţi.

Î

110

UN DAR AMĂGITOR
efaistos, în timpul când se afla la Tetis, în adâncimea mării, îşi arătase totuşi talentul deosebit în multe meşteşuguri. Vreme de nouă ani, cât locuise-acolo, făcuse nimfelor podoabe minunate : brăţări încolăcite, agrafe pentru rochii, inele preţioase, cheutori la veşminte, salbe, centuri, mărgele şi câte şi mai câte. Crescând ceva mai mare, a îndrăznit să plece din apa verde-a mării. S-a întors în Olimp şi-a adus mamei sale un dar lucrat de dânsul. Era un jilţ de aur, făcut cu măiestrie. Hera, nespus de încântată, l-a primit. S-a aşezat pe jilţ, ca să se odihnească. Dar când a vrut zeiţa să se ridice iarăşi – pas să mai izbutească. Parcă era lipită, parcă bătută-n cuie. Hefaistos, isteţul, se răzbunase straşnic pe mama sa, pe Hera, care îl aruncase în valurile mării şi care-l schilodise, fiindcă tot ea-l născuse atâta de urât. Hera ameninţase, ţipase, se zbătuse. Fără folos, căci zeul Hefaistos plecase nepăsător acasă şi se-ncuiase bine în fierăria lui. Atunci Hera,-nfuriată, i-a poruncit lui Ares să se lupte cu şchiopul şi să dezlege vraja, care-o ţinea legată de acel jilţ de aur. Şchiopul l-a primit însă în uşa fierăriei pe Ares preafălosul, aruncându-i în faţă tăciuni aprinşi şi spuză, şi-aşa l-a izgonit înapoi, în Olimp. Hera sta ţintuită pe scaun şi se jelea. Ares privea la dânsa fără nici o putere. Şi ceilalţi zei, de-asemeni, se cam temeau să-ncerce o luptă cu fierarul, căci zeul dovedise destulă iscusinţă şi mult curaj în luptă, aşa şchiop cum era. Noroc c-a venit tocmai la timp Dionisos, zeul viţei de vie, un alt fiu al lui Zeus...

H

. şi trebuie să plătească. — Dar eu muncesc. să fie-acuma soaţa fierarului cel slut. Până ce făurarul s-a ameţit de tot. Puţin. M-a aruncat din cer. în Lemnos.. Dar el se ţinea tare.... divina. Ce spuneţi ? Şi-a arătat cu mâna sa aspră. două fete de aur.. şontâc. şi-un câine de argint. când a văzut că S .. ce-asudă şi trudeşte.. de parcă ar fi vii. Şi care mai de care îl ruga pe fierar s-o scape pe zeiţă şi să dezlege vraja. Căci sunt schilod. pe care mi-a cerut-o chiar tatăl nostru... M-a azvârlit chiar Hera în hău.. le răspundea hazliu.. ea m-a oropsit... Un preţ. l-a luat frumos de braţ. a rostit fierarul. Iar mie. şi hai cu el... şontâc..... — Eu vreau să-mi daţi ca soaţă pe dalba Afrodita. silindu-i să-şi aplece ochii către pământ. şi arme pentru toţi... — Ce spui!. Dar. Din vina mea sunt oare ? Sau dintr-a lor ?. aşa e. zeiţa frumuseţii şi-a dragostei. Dionisos. Ce pofteşti ?.” Ei şi ? Ce e cu asta ?.111 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE eul Dionisos a încărcat cu vin o amforă de aur şi a bătut la uşa fierarului. Glumeşti.. O cupă.. care-l vreau eu... pesemne.... Ce dacă sunt aşa ?. Cum ? însăşi Afrodita. şi tauri care varsă foc şi scântei pe nări. — Ce preţ vrei ?.. căpătând chef de glumă... şi mă ajută-n mers. încă puţin. Eu doar atâta cer... Hera şi cu toţi zeii s-au bucurat nespus când i-au văzut venind.. Şi-un gigant de-aramă . murdar. I-a dat după aceea să soarbă puţin vin. — Ba nu glumesc deloc.. urmează şi mai tare Hefaistos. de strajă unui rege . fata aceea vie. şi astfel l-a-mblânzit.. noduroasă.. pe care o iubeau mai toţi nemuritorii. Am făcut pe Pandora. în cer. în fierărie ? Z SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII tiu ce gândiţi în taină : „Hefaistos e slut!.. Zeus . I-a rostit vorbe bune.. ce se mişcă şi îmi ascultă voia. văzând că zeul fierăriei s-a-nveselit deodată.... Toţi zeii-au rămas muţi... pe Zeus şi pe Hera. făcându-le cu ochiul.. — Îi dau drumul. de-mi cereţi. încă una.

112

mă născuse hâd... Uimiţi ascultă zeii cuvintele acestea şi clatină din umeri, plini încă de mânie. Dar dânsul le mai spune : — Vedeţi şi voi că munca pereche e cu arta, deci şi cu frumuseţea. Munca sunt eu – eu, cel hulit de voi – şi frumuseţea-i dânsa, divina Afrodita. Pe ea o vreau de soaţă şi voi o să mi-o daţi, căci mie mi se cade. Altfel, rămâne Hera aşa, pe veşnicie... Ce murmure!... Ce zgomot!... Ce vuiet fără noimă!... Hefaistos sta însă ca stânca în furtună, în neclintirea lui, şi Hera se-nvoieşte, nemaiavând ce face. Iar Zeus – ce să spună? – a-ncuviinţat şi el. De cum au făcut nunta Hefaistos, fierarul, cu dulcea-i Afrodita, s-a dezlegat şi vraja ce-o ţintuia pe Hera, şi s-a desprins regina din jilţul fermecat. S-a-ntors apoi fierarul la meşteşugul său. Şi-avea zeul Hefaistos atâtea fierării! Una era în Lemnos, în insula pietroasă, unde-l zvârlise Zeus, când avusese cearta cu soaţa lui, cu Hera. Acolo lucra zeul, cu fiii săi, cabirii7 , şi c-un pitic, Chedalion. În insula Lipari şi sub muntele Etna mai avea încă două straşnice fierării legate între ele printr-un drum subteran. Şi sub vulcanul Etna, după străvechi legende, se spune că sta Tifon, monstrul pe care Zeus îl doborâse-n luptă şi îl înlănţuise, răsturnând peste dânsul povara unui munte. Când se mişca gigantul, strivit sub apăsarea colosului de piatră, el gâfâia, ş-atuncea, din vulcan, ţâşneau flăcări şi magmă clocotită. Vulcanul erupea. Ca nu cumva gigantul să scape din prinsoare, zeul îşi aşezase prea greaua-i nicovală chiar pe grumazul lui. Pe-această nicovală, ajutat de ciclopi, lucra de zor arama, aurul şi argintul, făurind, cu migală, zeci de minunăţii. În sfârşit, cea din urmă, dar şi cea mai vestită din fierăriile în care muncea zeul era chiar în Olimp. Aici a făcut dânsul armele lui Ahile şi ale lui Enea, sceptrul lui Agamemnon8 , sculpturile cu care era împodobit palatul soarelui şi multe alte lucruri. Numai că, aşa vrednic precum era, zeul acesta, care-ntruchipa focul şi munca măiestrită, avea mereu necazuri...

113

TICĂLOŞIA LUI ARES
hiar soaţa, Afrodita, zeiţa frumuseţii, îşi bătea joc de el. Mai mult, îl înşela, făcând ochi dulci lui Ares. El a băgat de seamă şi-a făurit o plasă cu fire nevăzute ; s-a făcut apoi că pleacă de acasă. Cum a plecat fierarul, s-a ivit zeul Ares acolo-n fierărie. A luat-o pe zeiţă în braţe, s-o sărute ; dar plasa fermecată le-a căzut în spate şi i-a prins pe-amândoi. Nu mai puteau să facă o singură mişcare. Hefaistos s-a-ntors atunci şi a strigat, chemând zei şi zeiţe să vadă-nşelăciunea frăţânelui nemernic : — O, Zeus prea puternic şi voi, nemuritori, veniţi, veniţi mai iute, ca să-i vedeţi şi voi şi să-i dispreţuiţi!... Pentru că sunt beteag, frumoasa Afrodita a socotit cu cale să mă batjocorească şi l-a-ndrăgit pe Ares, care este mai chipeş, dibaci, dar ticălos... Zeii, venind în grabă, au început să râdă... Şi-au râs... au râs... văzându-i pe Ares şi-Afrodita, care se zvârcoleau ca peştii într-o vârşe, până când făurarul i-a dezlegat, la urmă, în hazul tuturor. Zeiţa, ruşinată, a fugit să s-ascundă-ntr-o insulă, Cipru. Iar Ares a pornit spre Tracia, o ţară sălbatică şi rece, să scape de ocară.

C

114

Note
1. Chelone înseamnă, în limba greacă, broască ţestoasă. Acesta este încă un exemplu de felul cum poetizau elinii procesul natural de apariţie a multor specii de animale, născocind legende pline de fantezie. 2. Pe amforele arhaice sau în basoreliefuri, cum sunt acelea din vila Albani, de la Roma, se văd cortegiile nupţiale care aveau loc înainte şi după săvârşirea căsătoriei. Hera este reprezentată cu sceptrul, pentru că prin căsătoria cu Zeus devenea regină a cerului. În această calitate, ca şi în aceea de protectoare a căsniciei, cum şi-o închipuiau cei vechi, Herei i se ridicaseră mai multe temple. Oraşul zeiţei era Argosul. Aici, în heraion – templul Herei – artistul Policlet făcuse o statuie de aur şi fildeş, închinată reginei cerului. Statuia era tot atât de renumită ca şi aceea pe care o ridicase Fidias din aur, abanos şi fildeş, lui Zeus, în templul din Olimpia. Alte statui de piatră sau de lemn (xoane) se ridicau şi în alte oraşe : în Samon, Sparta, Nauplia etc. 3. Nauplia era un oraş şi port în antica Argolidă, în Peloponez. 4. Bolile se tâlcuiau, cel mai adesea, în vechime, ca fiind pedepse date de zei. 5. Despre Hebe se spunea, de fapt, că fusese născută de Hera, fără ca Zeus să-i fie tată. Ea se născuse în urma faptului că Hera mâncase nişte lăptuci, cu care o servise Apolo la o masă. 6. Se povestea că Zeus a văzut într-o zi pe păstorul Ganimede, fiul regelui Troiei. Atât era de frumos păstorul, că Zeus s-a preschimbat într-un vultur şi l-a răpit în cer, făcându-l paharnic în locul zeiţei Hebe. 7. Cabirii erau nişte genii vulcanice, închipuiţi ca nişte fierari, care ţineau ciocane în mâini sau pe umeri. Unele legende afirmau că aceste genii, în număr de trei, erau fiii lui Hefaistos. 8. Ahile, Agamemnon şi Enea sunt faimoşi eroi din multcântatul război troian.

115

PALAS ATENA
ezii de-altădată spuneau că într-o vreme ar fi fost, în Olimp, o ceartă-ntre toţi zeii. Acest prilej de ceartă s-ar fi iscat din faptul că un rege, Cecrops, pusese temelie unui oraş vestit, în ţara Aticii1. Iar zeii se sfădeau, care din ei anume va fi ocrotitorul acestui nou oraş, deci cui i se cuvine să i se facă temple, să i se-aducă daruri de către muritorii ce locuiau aici. S-au certat multă vreme, dar, până la sfârşit, a rămas să s-aleagă între zeul Poseidon şi zeiţa Atena. Atunci, zeul Poseidon a ridicat tridentul, furca sa cu trei dinţi, şi-a lovit într-o piatră. În locul unde zeul mărilor şi-al furtunii înfipsese tridentul, stânca s-a despicat şi s-a ivit un cal vânăt, cu coamă lungă şi albă cum e valul. Calul, această fiinţă pe care-o dăruia furtunosul Poseidon celor de pe pământ, era încă sălbatic, bun doar să ducă-n lupte războinicii, pe şale. Sforăia cu mânie şi necheza puternic, izbind copita-n pietre, ori sălta, plin de furie, şi-şi rotea ochii-n frunte, arzători ca tăciunii. A mai lovit o dată Poseidon cu tridentul, şi-a ţâşnit un izvor cu undele sărate, învolburate-n spume, la fel cu apa mării. Poseidon a privit mândru în jurul său şi a grăit astfel : — Dăruiesc două lucruri de mare însemnătate supuşilor lui Cecrops : calul, pentru războaie şi apa, s-o colinde... Eu le urez, adică, să fie luptători, dar şi navigatori, ce vor străbate marea. Vor debarca pe ţărmuri... şi le vor stăpâni, înfrângând alte neamuri... sporindu-şi bogăţia... Tu ce le

A

ca nişte nestemate topite în lumină. mame şi într-un glas ziceau : — Amar greşesc bărbaţii! Prea-s însetaţi de lupte şi ochii prea le joacă spre valurile mării. făcându-se un trunchi cu ramuri mlădioase şi frunze ca argintul sub prăfuirea vremii. De mâine vom pleca!. au spus : — Poseidon să ne fie ocrotitorul nostru... Calul. plăsmuitori de artă şi buni neguţători ?" Bărbaţii. plini de nesaţ.. Apoi şi-a-ndreptat lancea cu vârful spre pământ. ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL tena a-ntins mâna. copile. un căpăstru de piele.. s-au adunat în pripă. a-ncetat nechezatul. şi nu pândiţi de moarte. Cecrops şi-a strâns supuşii.. Noi nu-i lăsăm să plece. Unu-i dă bogăţia. când urzesc vijelia şi sapă gropi de apă şi-nalţă munţi de valuri. Ne dăruieşte lupta. prin aventuri pe mare. îi vrem muncind în pace. ca prins de vrajă. pe grumaz. ce tropotea furios şi sforăia spre zare. ca vânturile mării. Noi vrem să stea acasă. ce-l dăruise Poseidon pentru luptă. bogăţia. a zis Atena. meşteşugari cu tihnă. Puteau să-l folosească oamenii şi la muncă. pe care-l hărăzise Atena supuşilor lui Cecrops. fecioară-nfumurată ?. Dar spiţa femeiască se grămădise-alături : soţii. bărbatul şi femeia – s-a văzut că acelea ce o doreau A . a fost numit măslinul. fără nici un cuvânt. S-a apropiat de-Atena. laolaltă.. Cu ochii către mare. nu numai la războaie. a ieşit un vlăstar. Şi i-a pus să aleagă : „Ce soartă vor să aibă ? Şi cum doresc să fie ? Navigatori... Calul. urlând înverşunate. Da.. — Acesta-mi este darul! Poporul să aleagă pe cine preţuieşte mai mult!. printre frunze. aşa cum le câştigă doar zvânturatul Ares.. prin lupte şi măceluri. Acolo unde boldul cel ascuţit al lancei doar a atins pământul. Pe-Atena.. era domesticit. în drepturi. care a crescut iute. Atena. Ea i-a netezit coama şi i-a prins.. spre calul cel sălbatic. iar altul v-o aduce prin roade dobândite din muncă-n timp de pace. Îi vrem mai bine-acasă . Copacul plin de fructe rotunde.. Noi îl dorim cu toţii ocrotitor pe valuri. aromate. războinici ? Sau doar agricultori.116 dai. puterea. Noi o dorim de-aceea pe-Atena!.. Făcându-se la urmă şi o numărătoare – pentru că pân-atuncea erau deopotrivă. Şi. pomul avea fructe verzui.

— Un alt potop ?. un altar lui Poseidon. Nisip avea în barbă şi scoici purta în plete. Acropola3 . Şi. Se îndreptau năvalnic către noul oraş şi potopeau în cale văi. oraşul lui Cecrops. în cetate.117 pe-Atena fuseseră cu una mai multe ca bărbaţii. au ridicat bărbaţii pe-Acropolă. a spus după dreptate : — Femeile-s cu una mai multe decât noi. Dar ce să vezi ? Urgia de ape răvăşite la semnul lui Poseidon trecuse peste ţărmuri şi pătrunsese-n ţară. O. strigau femei şi fete. în vremea asta. şi îi făgăduiau că-l vor cinsti cu sârg. au hotărât pe dată să le ia orice drept. precum dorise zeul. Atena!. Ce bună eşti.... Şi-a îndreptat tridentul spre Atica. numindu-l „al Uitării”. ca să-l mulţumească pe zeu îndeajuns. Femeile-s de vină!. Îţi datorăm atâtea! Bărbaţii-or să rămână acasă.... C . din piatră. dar şi năieri spre larguri bogate în ispite. pe o colină-naltă. treceau fecioare-n cete. înţeleaptă. ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR um a aflat Poseidon de-alegerea făcută. şi nu cruţau nimica din tot ce întâlneau... cu facle-aprinse-n mâini. Şi fiind ei mai puternici. Aflând cu ce osândă le-au urgisit bărbaţii pe fete şi femei. dar tot erau sub valuri oraşe şi câmpii. Şi regele. spre-altarul unde cinsteau pe fiica iubită a lui Zeus.. puternicul Poseidon s-a potolit.. A făcut semn spre ape. şi-ţi vom aduce jertfe! Prinoase-ţi vom aduce din rodul muncii noastre tihnite şi senine. ţarini şi livezi.. Prin ce pedeapsă dată femeilor să-l îmblânzim pe zeul purtător de trident ? strigau în cor bărbaţii. necum să hotărască în treburi privitoare la ţara sau oraşul în care locuia. şi-or merge şi la luptă. s-a ivit dintre valuri. la rându-i. Aici.... în mâini avea tridentul şi-n ochii verzi ca fierea o ceaţă de-ntuneric. Ea nu mai avea voie să vie-n adunări sau să-şi spună părerea.. Treceau. fecioară!. Atena. Rugau astfel pe zeul furtunilor şi-al mării să-şi uite supărarea pe-Atena şi pe ei. Vor fi plugari şi meşteri. şi ele-au clocotit ca un cazan cu smoală. Cetatea nou-clădită se va chema Atena2 – cu numele zeiţei ce-o să ne ocrotească.. şi-ţi vom aprinde facle. în viitor femeia nu mai putea să fie egală cu bărbatul4. O. în văluri albe. Puhoaiele de ape s-au mai retras . Zeus!. Şi altele cu daruri. cu vârful ţintuit către Atena. — Atena!.

supunere deplină. fiind mare olimpiană şi fiică a lui Zeus. Ea. Când ea depăna lâna sau începea să tragă fire lungi şi subţiri. îi sfătuia zeiţa. mai mult decât . altminteri nu se poate. s-o vadă pe copilă brodând sau ţesând pânza. Pentru aceste daruri şi sfaturi preţioase. cerea închinăciuni. purtând pe punţi eroii. căreia-i plăcea lucrul cu igliţa şi fusul. în ţara de baştină a lui Idmon. Totul s-a refăcut cu sprijinul Atenei. ca nimeni alta. sau nu îi slăvea harul. mistria. Palas-Atena.118 Poseidon s-a-mpăcat. nimfele se mirau şi începeau să spună : — Atena te ajută în ţesătura asta. când îşi răsucea fusul. puterea şi arta la ţesut. şi nu se săturau privind graţia. oricâtă vitejie ai arăta în luptă. e Î ntr-o legendă veche se spune că trăia cândva. din ţărm în ţărm. albe. care-a ţesut şi Herei vălul său de mireasă. deoarece oraşul era tot al zeiţei cu ochii azurii. din văi. Atena era însăşi o ţesătoare bună şi le făcea veşminte zeilor din Olimp. pe nume Arahneea. Veneau şi zeităţi. moi şi uşoare ca norii din văzduhuri. virtuţile. de n-ai înţelepciune şi dacă n-ai prudenţă5 . fecioara lidiană. Dar ce spun eu că regii!. arhitectura. Nimfele de pe munte.. într-un oraş. cei vechi ne povestesc că şi Palas-Atena. măiestria de-a face broderii şi ţesături de mână. Zeiţa i-a-nvăţat pe-atenieni – se spune în vechile legende – arte şi meşteşuguri : sculptura. un vopsitor de lână. Regii de prin oraşe veneau să-i ceară fetei pânze de preţ şi stofe. pictura. cuţitul de dulgher şi să facă corăbii cu trei rânduri de vâsle : trireme ateniene ce-au plutit apoi.. se grămădeau în casa micuţă-a lui Idmon. pe-ndepărtate ape. Tot ea i-a mai deprins pe harnicii-atenieni să cultive măslinul. arta pe care le punea. Şi el avea o fată. ba a şi hotărât că o ramură verde din pomul de măslin va fi simbolul păcii. ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON orice. în Lidia6 . s-a întors spre ţărmuri. Idmon. în lucrul migălos. în purpură. ca şi peste hotare. din apa mării. se răspândise faima acestei măiestrii. ascultându-i porunca fluturau în mâini ramuri şi frunze de măslin.. i-a învăţat pe oameni să mânuiască roata olarului. dar şi prudenţi. În cântece se-arată că ea. Pe-aceşti eroi Atena îi învăţa să fie viteji. să brodeze pânze. Căci nu vine izbânda. Femeile eline. Nu-ngăduia pe nimeni care-o nesocotea. zeiţa măiastră. ori nu i se pleca.. copilă-a lui Idmon!. Apa s-a liniştit. Ştia copila asta să ţese. când înceta războiul.

Şi-apoi. cu o voce slabă. gârbovită. şi-a răsturnat un munte de piatră peste el.. eu o aştept să vie. i-a cerut adăpost.. zeiţei nu-i datorez nimic. — De ce să-i cer iertare. Dar. fără un dinte-n gură. Pe Ares... Dar cum Palas-Atena era mult chibzuită. ce blestem!. Copila a primit-o. La drept vorbind. S-ar cuveni acuma să-i mulţumeşti şi tu în templul de pe coastă. a spus răstit Atena. tot dânsa te ajută.. s-o ucidă.. fără glas. — Taci. Oricând ar vrea... Şi ea.. chiar în oraşul unde locuia Arahneea.119 îngăduitoare şi-ţi dăruieşte har. Idmon. Greşeală!. strigau nimfele-n cor... .. zeul luptei şi-al răzbunării crude. Lui îi dau mulţumire. când ştiu că n-am greşit. nimfelor!. Căci straiele purtate de preamăreţul Zeus numai ea le croieşte. le răspundea copila. nimfele au fugit.. A vrut s-arunce lancea spre fată. şi te umileşte în faţa-i. chiar şi-n întreaga lume.. de mai vorbeşti aşa... am doar o dorinţă : s-o-ntrec chiar pe Atena în meşteşugul ei! Cum a rostit copila şi vorbele acestea.. O fi ţesut veşminte . — Nu... Du-i jertfe şi te pleacă pe lespedea de piatră. Tu eşti o ţesătoare cum nu mai e nici una în Lidia mănoasă. de nu cumva mai bine. Atena auzise sfidarea Arahneei şi-a simţit că o taie mânia. Encelade. Ascultă-mă ce-ţi spun!. A ciocănit la uşă şi. Zeiţa-i milostivă şi poate să te ierte. că ai grăit aşa. Vai!. Ea a zdrobit cu mâna-i divină pe-un gigant... zeiţa a-ntrebat-o de meşteşugul ei. A luat înfăţişarea unei biete bătrâne. după ce-aprinzi miresme în vasele de lut. Eşti printre muritoare întâia la brodat. strigând în gura mare : — Vai!. Pe mine nu Atena m-a învăţat ţesutul. sunt gata să mă întrec cu dânsa. mi se pare! Şi dacă se-ndoieşte Atena de iscusinţa mea. Fata nu s-a lăsat. a socotit că-i bine să se răzbune altfel. ci tatăl meu. Am venit!. şi le-a răspuns astfel : — O fi aşa cum spuneţi. Că pot lucra şi eu – nu-i crimă... în Olimp. dar eu lucrez la fel. — Eşti gata ?. cu părul alb ca neaua... luându-şi dintr-o dată chipul său olimpian.. şi toţi nemuritorii socotesc cinste mare că le e dat să poarte haine de mâna ei – şi tu o-nfrunţi ? Nebuno! Nu mânia pe zei! Şi mai ales pe-Atena. i-a povestit bătrânei ce-i spuneau nimfele. Voi înşivă-aţi văzut.. l-a-nfrânt şi l-a rănit.. Vai. din vorbă-n vorbă. Aruncă-te mai bine cu capul în ţărână şi cere-i îndurare. Zeiţa prefăcută în babă i-a răspuns : — Nimfele au dreptate. Aşa s-a coborât ca un nor pe pământ.. Tu ce gândeşti ? C-Atena îţi va cruţa trufia ? Taci!. în piept. Şi. Chiar dacă tu nu ştii.. fără de teamă. taci că te ajunge blestemul ei! Zeiţa nu poate să ierte. nu ştii că e Palas-Atena ? Nu cuteza s-o-nfrunţi. uscată. ca o lamă de sabie.

în sfârşit. care s-au luat la harţă şi-ntrecere cu-Olimpul. cu fructele verzui. că are păr mai mândru decât soţia lui Zeus. Aurul şi argintul sclipesc mai pretutindeni. Astfel s-arată stofa ţesută de zeiţă. înconjurând pe Zeus. a stăruit să-nceapă întrecerea pe loc7 . în stofă. fiindcă a cutezat să spună. Într-un ungher ea ţese pe Hemus şi Rodope. El e schimbat în taur. unde s-au întrunit zeii odinioară. căreia pletele-i s-au prefăcut în şerpi. jur împrejurul stofei. cum numai curcubeul mai are. Ba chiar pe Zeus însuşi îl arată răpind-o pe fecioara Europa. un şir de nedreptăţi săvârşite de zei. ca raza aurorii-n faptul dimineţii. în care-s preschimbate frumoasele ei fete. Şi marea parcă-i mare într-adevăr pe stofă. zeiţa arată pe Cinira. şi nişte rămurele vinete de măslin. Să juri că-i simţi S . cu fire colorate. într-o zi. Dar ca să-i prevestească fecioarei lidiene cele ce vor urma. În altu-i Antigona. ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA e-aşază fiecare din ele-n câte-un colţ şi-ncep cu grabă lucrul. Arahneea. Cu degetele iuţi ţes stofă străvezie şi fină ca o ceaţă. schimbată de Hera într-un cocor.120 Se spune că atuncea nimfele s-au întors s-o preamărească-n imnuri pe zeiţa Atena. în colţul al patrulea. dar. loveşte cu tridentul o stâncă. ca un stăpân al lumii. o stâncă. atotputernic. cu mult mai grăitoare. şi fiecare poartă însemnele prin care e cunoscut de oameni. drept în faţă. Mama a fost lovită pentru c-a îndrăznit să-i înfrunte pe zei cu vorbe de ocară. Alături e Atena. în cele patru colţuri. odinioară oameni. dând stofei scânteteri! Nimeni n-a văzut încă asemeni ţesătură şi astfel de culori. isteaţa Arahneea. Doar fata. o mamă urgisită. În acest timp copila. pe stofa ei. uneori. cei doisprezece zei se văd şezând pe jilţuri. Este Areopagul8. Zeiţa Atena mai brodează. semeţ. Iar Zeus se desprinde dintre dânşii. Şi tot pe-această stofă. Zeiţa-ntruchipează. pentru c-a îndrăznit cu ea să se măsoare. şi-s transformaţi în munţi în alt colţ se arată păţania reginei pigmeilor. căzând pe nişte trepte dintr-un templu al Herei. alte lucruri. nu a fost prea mişcată c-o vedea pe Atena. Cu lancea doar atinge pământul. sigură de sine. Amestecă în vase vopsele preparate de meşterii din Tir şi colorează stofa în sute de nuanţe. şi dintr-însa sare un cal cu coama şi nările în vânt. şi din el răsare viu măslinul. să judece gâlceava dintre ea şi Poseidon. Atena-nfăţişează şi alte întâmplări. Şi. Poseidon. O vagă-mpurpurare i-a luminat obrajii. Din ochii ei curg lacrimi pe treptele acelea. îşi ţese măiestrit.

.. muzicienii şi le arată calea spre piscurile artei. Credeau că ea-i învaţă pe poeţii Eladei să-şi drămuiască-n versuri belşugul de imagini. şi iară. Atâta că zeiţei. copila zugrăveşte un chenar înverzit de iederă în floare. Egina . pe Zeus. Z . Mintea nu o culege. pe coarde de viţă-nşelătoare. sau fiinţe ce zboară prin văzduh. ce-i lipsită cumva de-nţelepciune. uitându-şi chibzuinţă şi toată înţelepciunea. Poezia. Copila osândită de zeiţa Atena s-a preschimbat pe dată într-o fiinţă mică – păianjenul9 – care îşi ţese veşnic pânza sa subţirică din fire argintii şi toţi i-o rup. ca satir. pe grindă spânzurată. Iar oamenii-ţi vor rupe această ţesătură... furând-o pe sora ei. Inima n-o păstrează. În jurul ţesăturii. când prefăcuţi în struguri ispititori. Sunt arătaţi şi ei. Aşa minunăţie nu mai văzuse nimeni şi nici măcar Atena. îndârjită. La fel înfăţişează şi pe zeul Poseidon : când taur. cu multă chibzuinţă. n-a mai putut să-ndure dârzenia copilei şi – cum ţinea suveica în mână – a lovit-o şi i-a spus vorbe grele. ori peşte. o jelesc. Talazurile parcă se zbuciumă într-una şi se izbesc de ţărmuri. când în păstori. Apoi i-a deşirat întreaga ţesătură. Îndurerată. smaralde şi safire. Credeau că ea inspiră poeţii. Şi totuşi. ori şoim. copilă-a lui Idmon!.121 mireasma sărată şi amară. fata a luat iute un şnur şi-a vrut să se anine de grindă. când berbece. înşelând alte fete. ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN eiţa cercetează amarnic oţărâtă lucrarea săvârşită de fata lui Idmon. cu licăriri de stele. e rostită-n zadar.. tremurândă. zdrobindu-se aievea în cioburi lucitoare.. ţesându-ţi fără preget afurisita pânză. pretutindeni. ademenind-o pe blânda copilă Antiopa. a azvârlit spre ea un suc înveninat. apoi. elinii au cinstit-o mai mult decât pe-alţi zei. — Aşa vei sta. chiar dacă săvârşise asemenea ispravă. Şi-Atena. Îi e cu neputinţă să-i găsească cusururi. Nici Dionisos – Bachus – şi nici zeul Apolo nu sunt cruţaţi defel. pe Atena. Suratele Europei o strigă. răpind neprihănite fecioare. să-şi ia viaţa. Şi fata. abia se poate ţine de coarnele de aur şi plânge desperată.. înşelând-o pe mândra Mnemosina . Îl mai arată. ca flacără. Taurul fuge-n tropot. ca păstor. părându-i prea uşoară această ispăşire. în veacuri. Talentul Arahneei întrecuse cu mult pe-acela al zeiţei. ori cal. Iar ea şi-o ţese iară.. ca vultur şi ca şarpe.

pe-Atena10.. gândul pătrunzător ca lancea ascuţită. . ştiinţa. Atena. Şi tot dânsa.122 E ca un fum în vânt. ce o purta zeiţa.. era zeiţa care mai ocrotea cu grijă. Cântau destoinicia. în antica Eladă. pe lângă arte.. Aşa cântau aezii. Nu pe-Atena!. arta şi meşteşugul ce ea le-ntruchipa. Cântau înţelepciunea..

Aici. Mai târziu. este justificat şi acesta. 7. Frigia şi marea Egee. sfatul arhonţilor. şi după el preluată de scriitorii moderni. în mitologia elinilor. Vechea legendă elină a fost minunat povestită de Ovidiu în „Metamorfoze". În istorie este celebru bogatul rege al Lidiei. Lidia. precum arată Friedrich Engels. 5. 2. oraşul închinat zeiţei înţelepciunii. păstrează în ele multe amintiri din perioada matriarhatului. 4. Multe oraşe aveau dealtfel o acropolă (în greceşte acropolă înseamnă oraşul de sus) unde se afla citadela de rezistenţă în primejdii şi războaie. Aici. în Asia Mică. Pe această stâncă. Acropola era citadela străvechiului oraş Atena. adică la perioada când bărbatul începe să aibă în familie rolul principal. fâcându-se prin el o aluzie la rafinamentul spiritului atenian. scientiarum et omnium artium". 3. adică : „Minerva este zeiţa literaturii. ţară vestită în antichitate. La Atena au fost rostite şi apoi transcrise versurile bătrânului poet orb Homer. iar cel al înţelepciunii este bufniţa. a căpătat numele de Areopag. Astfel de atenee mai sunt şi astăzi în multe ţări.123 Note 1. templele zeilor. de obicei. răsunau minunate cântări. Legendele eline. printr-o întâmplare legată de zei. a perioadei când femeia juca rolul precumpănitor în familie. 9. 8. Odeonul. Ca toate celelalte fenomene istorice şi sociale. Tot aici erau construite. se organizau mari serbări la care se îmbulzeau participanţii la concursuri şi alergări. Şarpele şi bufniţa se văd aproape întotdeauna lângă zeiţă. În şcolile romane. În legenda despre Cecrops se menţionează trecerea de la matriarhat la patriarhat. Cresus. în faţa insulei Eubeea. Serbările se numeau Panatenee – după numele zeiţei. legenda spune că a fost disputa dintre zei asupra dreptului de protector al oraşului Atena. portretul sau statua Minervei – cum se numea Atena la ei – era la loc de cinste şi dedesubt sta scris : „Minerva fuit Dea literarum. dar şi dansatorii. în vechile opere de artă. Simbolul prudenţei e şarpele. 10. Noi avem Ateneul – lăcaşul de arte şi de ştiinţă. era situată între Misia. Străvechea Atică se afla în Peloponez. Cuvîntul „atic" se tălmăceşte metaforic : „plin de graţie şi de delicateţă". din patru în patru ani. Păianjenul se cheamă Arahne în greceşte (De-aici familia zoologică a arahnidelor). o . căci Atena a rămas un simbol al culturii şi înţelepciunii. în care se păstrau obiectele cele mai de preţ. având capitala la Atena. muzicanţii şi poeţii. ce dezmierdau urechile mulţimii însetată de artă. Areopag înseamnă stânca lui Ares. într-un faimos amfiteatru de marmură. a ştiinţelor şi a tuturor artelor". numită „Ars poetica". Nici un oraş n-a fost mai renumit în Grecia antică decât Atena. 6. Poetul roman Horaţiu a scris o carte cu versuri iscusite. care conducea oraşul Atena.

În ea grăieşte astfel către poeţii vremii. . cerându-le să pună şi un dram de înţelepciune în orice poezie : „Tu n-ai să poţi spune nimica şi n-ai să izbuteşti. dacă nu vei ţine seamă de Minerva" sau : „Tu nihil invita dices faciesve Minerva”.124 carte despre arta creaţiei poetice.

parfumat cu esenţe. aezii-nălţau imnuri lui Apolo. Ridicaţi de pe jilţuri. ca nişte păsări roşii. sau cântecul sublim ce-i răsuna din liră. dând jocului îndată mai multă vioiciune. Reaminteau. ce ne-ncântară până azi pe noi. de Hera şi de Leto.. cu un arc pe spate. începând să danseze. Spre slava lui Apolo sau Febus. Tu eşti căldura scumpă muritorilor. Şi-n hora graţioasă s-au grămădit şi zeii : Hermes. i-a oferit o cupă umplută cu nectar. văzându-l pe Apolo atâta de frumos în veşmântul de aur. neobositul. tatăl său. purtate de şuvoaie către mare. Zeus şi toţi nemuritorii. însăşi zeiţa Leto i-a luat lira de aur şi arcul cu săgeţi şi i le-a agăţat de o coloană-naltă. nu ştiau ce s-admire mai mult : înfăţişarea lui mândră. cum ne părăseşti şi pleci către ţinuturile hiperboreene.”. Iar Zeus.1 Şi-n imnurile lor aezii îl proslăveau pe fiul Letei. în primul rând. cu horele voioase şi cele trei charite. cântau ei. fără viaţă. violentul. „Tu eşti lumina. afară doar de Zeus. în timp ce Afrodita şi casta Artemis s-au luat de braţ cu Hebe. Când s-a sfârşit cântarea. zeii l-au aplaudat. păşise falnic în Olimp. ducând cu ele frunze vestejite. când cerul i-nvelea în falduri de nori şi ceaţă vineţie. şi Ares. având în mâna stângă lira. care sunt cunoscute sub numele de muze. să duci şi-acolo marea-ţi strălucire.. Cele nouă zeiţe. cum zeul. ele au rostit imnuri care au dezmierdat urechile cereşti. poezia şi-armoniile divine. zeiţa tinereţii.125 STRĂLUCITORUL APOLO ând peste ţărmurile însorite ale Eladei porneau să bată vânturile toamnei. cum s-a mai numit zeul. zeiţa nopţii înstelate. ţinând în braţe lira. s-au adunat în juru-i şi l-au recunoscut ocrotitorul lor. C .

Erau doar patru zile de când văzuse lumea. Dar n-a mai izbutit. şi să-i răpună viaţa. A încercat să scape şi să se furişeze într-o peşteră adâncă. în putreda băltoacă. stâncoase. cu mare meşteşug. Mocirla rămăsese din apele vărsate acolo. ce parcă stau să cadă într-un abis de smoală clocotitor de vuiet. prin potopul orânduit de Zeus. Cum i-a pătruns săgeata în carnea mucedă. Dar zeul şi-a întins arcul. Când a ajuns Apolo în muntele Parnas. Şi. dacă treceau pe acolo.126 Apolo îi privea. preaputernicul Zeus. Piton s-a zvârcolit prin verzile mocirle în care vieţuia. căutându-şi loc de templu. când va trece prin munte. Ochii i s-au lăsat. Aşa s-a prăpădit. Şi fruntea lui divină era încercuită de raze în cunună. pentru că soţul său. A sărit în nisipul cel galben de pe maluri şi a lunecat iară. de tot. blonda zeiţă Leto a cătat către Zeus. Chinuit de dureri. ţinea mai mult la dânsul decât la fiii ei : Hefaistos şi Ares. dornică să-l ucidă. Şi amândoi părinţii au fost cuprinşi pe dată de-o mare bucurie. S-au cufundat pe-ncetul. Apolo a ajuns în nişte locuri stranii. Pasămite sosise în muntele Parnas. cu şuiere cumplite. APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU eul – după aceea – a coborât în lume şi a cutreierat prin ţări nenumărate. Şuvoaiele de aer – un aer cald şi umed – ţâşnesc necontenit şi vorbele rostite se-ntorc iute-n ecouri. Iar trupul său. dihania uriaşă s-a avântat spre dânsul. Şi-n munte-i o strâmtoare afundă. cu-o sută de grumazuri şi o sută de guri. în întuneric. păsări sau alte fiinţe. şi-ntâia lui săgeată a şi nimerit monstrul. care azvârleau flăcări. Duhorile acestea înţesau tot văzduhul şi oameni. tot umblând pe drumuri. Monstrul s-a zvârcolit tot mai încet în apă. Văzînd această horă. Hefaistos. otrăvite. Aici sunt nişte vârfuri de piatră cenuşie. Piton primise-n taină poruncă de la Hera să-l pândească pe-Apolo. duhori înecăcioase. Z . sărind peste pripoare. schilodul. A tras prima săgeată.. E drept că şi săgeata fusese făurită de fierarul din Lemnos. Frunzişul ei şopteşte. Un izvor îşi prăvale apa sa cristalină spre valea-nnegurată. unde trăia atuncea – precum spunea legenda – un şarpe numit Piton. se stingeau. sunând din stâncă-n stâncă2 . Trupul acestui monstru era lung cât un munte. în vreme ce veninul i se scurgea din boturi. mocirloasă. fiare. gâze. Şarpele se născuse dintr-o mocirlă verde. Hera-l ura pe fiul cel nou-născut al Letei. Pădurea-i misterioasă.. şarpele a simţit că i-a venit sfârşitul. mohorâte. şi Zeus către dânsa.

. nu o fată. Dafne. Iar nimfele ce o-nsoţeau au sărit la sărmanul prinţ. iar eu să fiu slăvit. să se ascundă.. deasupra unei grote adânci şi fumegânde. plângând amar. opreşte-te. i s-a uscat cu timpul. încât şi-a lăsat părul lung. înţeleaptă. opreşte-te. văzând că prinţul a pierit. prin preoteasa mea. Apolo s-a veselit straşnic.. sub razele de soare . deşi mulţi regi şi mari eroi şi-ar fi dorit-o de soţie. şi-n acest fel să dea-n vileag că e un tânăr. să-şi purifice trupul. a fugit. Prin ea voi da răspunsuri. Pitia. se mulţumea s-o vadă zilnic. a fugit să se ascundă şi mai bine. — În Delfi se vor pune temelii unui templu şi-unui vestit oracol. jocuri. de-asemeni. pe care dânsa îl izgonise deseori. El şi-a pus ochii pe o nimfă. Nu-i un duşman bărbatul care aleargă azi pe urma ta. C . Oamenii vor putea să-ntrebe şi să afle răspuns la întrebări... Prinţul cu plete lungi. în micul râu Tempe. ce duce până-n ţara lui Hades.. Atâta că micuţa nimfă ceruse tatălui său. de aur.. strigând mereu în urma ei : — Fiică frumoasă-a lui Peneu. zărindu-l. izbutind să se apropie de-ncântătoarea Dafne. să intre-n apa râului. Ea se va aşeza pe un trepied de aur.... a fost silit să se dezbrace. dreptul de-a sta nemăritată. în timp ce zeul o urma. şi-a aflat-o într-un desiş umbros de fagi. râul. şi cântece. s-a îmbrăcat în straie de fată şi. răsplată pentru mine şi preoţii din templu4 . N-a căutat mult. învăluit în pielea lui Piton cel răpus. l-au doborât cu lăncile şi i-au zvârlit trupul în râu.. mohorâtul. şi-a plecat în căutarea nimfei... a hotărât Apolo. Dar oamenii datori sunt să-mi dăruiască aur şi scule preţioase şi zeci de bogăţii. nimfa Dafne.. într-o zi. Dafne. de dragoste şi desfătare.. speriată. în cinstea luptei mele cu monstrul. să aibă loc... serbări.3 Şi locurile acestea unde-a răpus Apolo pe fiorosul monstru au fost numite Delfi. Ba. concursuri. copila râului Peneu. pătat încă de sânge – de sângele lui Piton – a pornit să se spele. era atât de-ndrăgostit. Ci sunt îndrăgostit de tine.. pe-acest prinţ la scaldă. Apolo însă a aflat. După aceea zeul.127 lungit pe zeci şi zeci de stânjeni. Apolo a prins chef de viaţă. şi-a hotărât s-ademenească. şi dansuri5 . chiar un prinţ. Mai poruncesc. Să fie veselie. Înşelăciunea prinţului a fost pe loc dezvăluită. NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC um s-a spălat însă de sânge.

care-mi aduce nenoroc. ea nu-i primeşte sărutarea şi îi răneşte buzele. Simţind în ceafă răsuflarea aceluia ce-o urmărea. Picioarele prind rădăcini pe malul nisipos al apei. tată. zeul care-mi logodesc adeseori glasul cu lira şi îi desfăt pe-olimpieni. şi fiind sleită de puteri. Iar zeul încă mai sărută scoarţa cea aspră şi rosteşte : — Pentru învingătorii-n lupte. Vălul căzuse de pe fată. Dafne. Din toată frumuseţea nimfei rămâne numai frunza verde şi sclipitoare în lumină. cu scoarţa aspră de copac. Frunzele tale au să-mi fie podoabă pletelor şi lirei şi tolbei mele cu săgeţi. sau schimbă-această frumuseţe... Apolo o cuprinde-n braţe pe Dafne. rosteşte zeul. nici jurămintele fierbinţi. dar zeul îşi înteţea fuga şi era gata s-o ajungă. Părul i se preschimbă-n frunze. Teama îi da puteri s-alerge copilei râului Peneu . Fugea.. pletele lungi până-n pământ. tremurătoare. prefăcută-n trunchi.. sub adierea liniştită a vântului de miazăzi. şi-o scoarţă rece i se-ntinde pe sân. fata îi strigă râului : — Ajută-mă acum.. Dar nimfa nu-i asculta vorba... Deschide-ţi apa să mă-nghită. pe trupul delicat. pe malul râului Peneu.. care cântase pân-atunci şi se rotise în văzduh. — Chiar dacă tu nu vrei. c-o toropeală o pătrunde. Zeul sărută trunchiul rece. Părea o biată ciocârlie... Dar nici aşa.. Braţele iau înfăţişarea de ramuri lungi. ca-n zbor.128 eu. după o goană-atât de lungă.6 . peste coline. semnul de cinste o să fie cununi din frunzele de laur! . Abia-şi sfârşeşte fata ruga. vei fi de azi copacul meu. Copacul parcă îl ascultă şi-şi clatină frunzişul proaspăt. dar şoimul cel mereu flămând îi auzise cântecul. şi-acum vroia s-o sfâşie pe cântăreaţa cerului. Doar pletele o mai fereau de ochii zeului Apolo. o. Sub învelişul nou se simte cum bate încă inima înfricoşată a copilei. schimbată-n arbore..

. ca să dea glas strunelor. ca un demn fiu al lui Zeus. pe un păstor care-şi mâna cirezile acolo-n munte. Pitia însăşi n-o să poată afla viitorul nimănui. cătând să scape de ruşinea de-a fi şi ele amăgite şi părăsite rând pe rând. văzând-o. Î . amândoi. va căpăta numele tău. le-a părăsit. să cânte imnuri zeilor.. fecioraş!. pe toate. Castalia tocmai venise să ia apă dintr-o fântână.. Fata avea un har : cânta. şi-a murit. zeul. în viers vrăjit ... Vei fi a mea.. Cânta şi se juca pe munte cu fetele de vârsta ei. spunându-i în acelaşi timp : — Iubitul tău piere pe munte. a rămas acolo timp îndelungat. Acum poţi fi soţia mea. Zeul n-a mai putut s-o scape . Şi-a vrut s-o şi cuprindă-n braţe. A sărit în adâncul apei. Păstorul a căzut în brânci. Dar ea n-a stat să se gândească. Zeul. de vor vrea să spună stihuri măiestrite. Zeul s-a apropiat de dânsa. şi alinându-şi astfel dorul de fata regelui din Delfi. rostind în amintirea fetei cântări bogate-n armonii. apoi pe spate. cum nu putea să cânte alta.7 El însuşi. Castalia. N-a trecut însă vreme lungă şi a-ndrăgit pe alte fete. zeul a şi tras o săgeată. Dar.129 FÂNTÂNA CASTALIEI ncununat apoi cu laur. de nu îşi va spăla-nainte trupul în apa limpede. fiică a regelui din Delfi. L-am izbit cu săgeata-n piept. dar a rostit îndurerat : — Apa în care te-ai zvârlit. Iară poeţii... Şi mai-nainte ca flăcăul să fi putut ridica lancea.. Am auzit cum te-ai lăudat că poţi ţinti la fel ca mine. la rând. Zeul Apolo ştia totul. Eşti liberă.. ura pe tânărul păstor şi într-o zi l-a-ntâmpinat cu ochii-n flăcări şi i-a spus : — Te chem la luptă. până la moarte. Castalia. vor trebui să se adape întâi de-aici. Şi ei se întâlneau ades şi îşi juraseră credinţă... Eu trag cu arcul. şi-apoi să pună mâna pe liră. Numai că vestea necredinţei zeului faţă de soţii se răspândise pretutindeni şi fetele fugeau de dânsul. tu cu lancea. Castalia iubea pe altul. în Elada. a-ndrăgit-o şi a cerut-o de soţie. Zeul Apolo a chemat un cârd de corbi să-l ciugule şi a plecat să caute fata. Fiii lor au întemeiat multe oraşe. Apolo a plecat prin lume. Era însă pe acea vreme o tânără.

Ce mulţumire ţi-am putea aduce ţie. D . Urcându-se în carul său de aur. a făcut o unealtă nouă de cântat. În clipele acelea.. Cu flautul tău vei mângâia pe cei care-şi dau viaţa pentru ţară. freamătul vieţii contenea. iată. Năvălitorii au fost luaţi de ape.. Răspunde!. alinătoare. a purces către Frigia.. făcând să izbucnească-o melodie. a spus flăcăul. cutezătorul. Marsias a cântat necontenit. decât să cadă pradă duşmanului sălbatic. Când punea Marsias la buze noua unealtă de cântat. Ţara era aproape-nfrântă şi desperarea năvălea. Nu-i nimeni ?. Iar degetele îi jucau pe flaut. Femeile-şi smulgeau de la sân pruncii şi-i ucideau. Pentru că. Duşmanii şi-au contenit pasul. Din mâini le-au căzut săbiile-ascuţite. să-şi mai revadă soţia şi copiii. luaţi de apă.. Şi auzind Apolo că flăcăul cântă cu atâta iscusinţă. Nimfele şi satirii se-adunau şi ascultau. Marsias le-a zâmbit. când părea că-i dusă ultima nădejde. urlând turbate. fără de glas. Se povestea că-n Frigia. — Nu-i nimeni mai presus de mine. zeul era tare mândru de lira lui. se năpustiseră duşmanii peste ţară. şi ducându-şi unealta nouă de cântat la buze.. nemilos. făcând zgomot. parcă săltau nişte voinici în horă. a trimis să-l cheme pe Marsias şi l-a-ntrebat : — Ce instrument cântă mai minunat ?. Marsias! au grăit frigienii. izbiţi de arbori şi striviţi de pietre. ci cântecul de flaut a scăpat ţara. de jaf şi de robie ruşinoasă ? — Nu-mi trebuie nimic.130 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ealtminteri. Sunete tânguioase au ţâşnit. alcătuind o mare cu valuri crâncene.. Nu eu. numită flaut. Săgeţile făceau îndată cale-ntoarsă. împovăraţi de arme şi de ură... cântarea lină şi sunetele nemaipomenite. glăsuia muzelor adesea. — Bine-ai venit! strigau oştenii. Nici unul nu s-a întors acasă. şi ajungând acolo.. s-a ivit Marsias în luptă... ca frunza şi ca iarba. odată. Iar râurile ţării se-nălţau din matca lor cu vuiete grozave şi se uneau.. ce ne-ai scăpat de moarte. şi scuturile peste ele. Nu era.. Lăncile le-au alunecat. Tânărul Marsias. până-au pierit cu toţii. s-a-ntunecat de supărare. muzele au adus din Frigia o veste. Şoapta lui e duioasă.. — O. nebună. a suflat cu putere într-însa.

la fel ca tine. al căror oblăduitor sunt eu. — Ce caută glasu-n lupta asta ? El aparţine altei arte. şi eu – flautul. spunând că lupta a fost prea bine hotărâtă. satirii. de la-nceput. din flaut. când dintr-alta. o taină. ce frumoasă este cântarea lui! au strigat cele nouă muze. bucuroase.. — Acela care o să-nvingă are dreptul să-l pedepsească pe celălalt cum o pofti!. doar între liră şi flaut. — Cu lira ta văd că se poate. au spus că el e-nvingătorul. Atât de dulce suna lira. că muzele l-au aplaudat : — Fiul zeiţei Leto o să-nvingă!. nu ştiţi ce spuneţi! Mă mâniaţi cu vorba asta. când sufli-n flaut.. şi muzele s-au şi înfăţişat. pornind să-şi cânte melodia.. — Întrece lira mea ? a spus Apolo. — Primesc! Numai că de-astă dată zeul şi-a însoţit lira cu glasul. Dar Marsias şi-a dus flautul la gură.. Marsias. dar îi cer drept judecători pe-acei ce locuiesc pământul : oamenii. Primeşti flăcăule ?. s-a-mpotrivit. — Nu! Nu mă învoiesc. ştii foarte bine.. a spus flăcăul. Marsias! Ba. ca să mă-nvingi – căci nu poţi altfel.. O. MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ntâiul a-nceput Apolo cu lira sa. Deci pot să cânt şi eu cum vreau. Toţi sunt nepricepuţi ca tine. a rostit ultimul cuvânt Apolo. chiar mai mult. Muzele toate... Şi-ndată a-nceput concursul. Doresc să vie cele nouă muze. încât părea un vis. a mai spus zeul. — O. care se furişa în suflet şi-l fermeca. Vezi lira mea ? Eu cânt dintr-însa.. şi tu te foloseşti de gură. Î . Să mai cântăm încă o dată.. — Atunci să te întreci cu mine! a poruncit zeul Apolo. Să cânţi şi tu la fel.. muzelor. Zeul a făcut apoi semn spre slavă.. Întrece lira lui Apolo. Asta e doar o viclenie.. nimfele. atât de straniu. a rostit Marsias.. Şi cântul lui era divin. Iar cântecul ţâşnea din flaut atât de cald. dar eu nu pot să suflu-n celălalt capăt al flautului.... însă.. a grăit zeul. cu vocea ameninţătoare. — Primesc. — Ba nu. când dintr-o parte.131 — Tu crezi că lira.

Şi zeul necăjit la culme pe Marsias că-l înfruntase şi era gata să-l întreacă. . el cânta singur. l-a jupuit de toată pielea. să facă pace cu umbra celui ce pierise. satirii l-au plâns. i-a spus doar zeului atâta : — Fiu al lui Zeus.. peste ape. l-au plâns vreme-ndelungată. Zeul şi-a pus tot meşteşugul în cânt cu lira şi cu vocea. Cântecul meu din flaut va fi de-a pururi cinstit şi neuitat de oameni. a cules flautul de pe ape. S-a prefăcut. Legându-l pe Marsias de-un pin. Atâta doară că Apolo. muza poemelor. a pus la cale o osândă de o cruzime fără seamăn. într-un râu neobişnuit.. Un râu cu unda purpurie. nedreptul olimpian a câştigat acest concurs şi l-a înfrânt pe Marsias.. Patru-i lăudau însă rivalul. Astfel. iar Marsias s-a întrecut pe sine în cântecul duios de flaut. de nu i-ar fi venit în sprijin frumoasa muză Caliope. căruia oamenii i-au dat numele cântăreţului ucis. dar nu m-ai întrecut. purtat de valuri.132 Concursul a-nceput din nou. viteazul. însângerându-l.. imnul cel aspru-al răzvrătirii. Oamenii. roşu şi gâlgâind cu spume.. şi nu mă tem deloc de tine. cu mâna lui. m-ai înfrânt cu ajutorul Caliopei . Flautul lui drag. Mai era una : Caliope. temându-se ca muritorii să nu înveţe acest cântec. a colindat prin toată lumea şi. şi dânsa îl îndrăgise pe Apolo. Şi şi-a dat sufletul. Flăcăul n-a cerut iertare .. — Îţi ceri iertare ? îi striga. Ea i-a dat votul zeului. după cum spune legenda. Sângele lui s-a scurs în tină. Patru din cele nouă muze erau de partea lui Apolo. l-a dus în templul său din Delfi şi l-a-nchinat. de toţi aceia care-nfruntă voinţa zeilor tirană. viclene. se povesteşte. nimfele.

Avea impresia că zeii îi sunt în preajmă şi vorbesc cu dânsul. zeiţa nopţii. deasupra unei grote din care ţâşneau gaze şi un fum înecăcios.133 Note 1. olimpiană. în schimbul unor daruri bogate. într-un car de aur. în revărsări de aur. la marginile lumii. Oracolul acesta era celebru. Zeul zâmbeşte. dincolo de palatul de gheaţă al lui Boreu. 3. obiecte. iar omul. cântă bucuros. lumina s-a ivit. şarpele învins de Apolo. bucurie şi cântece de păsări. tras de lebede ca neaua. Nările sale freamătă de mânie. verdeaţă. un mare artist grec – Calamis. i-a înfăţişat pe un talger. după unele presupuneri – a imortalizat această legendă. este situat în aşa fel. interpretau răspunsul după cum le convenea mai bine. Lupta lui Apolo simbolizează acţiunea razelor de soare. Oracolele. rece şi dispreţuitor. când e vesel. numit de elini Delfi. care usucă pământul după ploi îndelungate. în insula Delos (insula luminoasă). Naşterea lui Apolo din Leto. monstru răpus de Apolo. în schimbul unor daruri : aur. înfâţişându-l pe Apolo după ce a dat drumul săgeţii care l-a răpus pe monstru. căci zeul s-a născut. pietre scumpe. Când vine primăvara. Puţine poetizări ale fenomenelor naturale sunt atât de frumoase ca aceasta. dar n-a izbutit. 4. ce trecea prin văzduh. Dealtfel. vite. De aceea Apolo se mai numea şi Febus. Poeţii slăveau atunci înapoierea zeului luminii. Hera. micuţului Apolo. dar fruntea lui rămâne senină. Călătorul din antichitate. frumos ca ziua scăldată în lumină. când totul străluceşte şi te îmbie la cântec. aşa-zisele prevestiri ale lui Apolo. . După aceea dânşii. calde şi întunecate. pentru că Apolo simboliza. erau date printr-o preoteasă ce se chema Pitia. 2. să iasă bine oricare ar fi fost situaţia. când are lumină în suflet. întristate. grecii credeau că zeul luminii se află undeva. Vroia să ţină noaptea pe loc . după noapte. El a cioplit o statuie. În toată vremea asta. şi Temis. Săgeţile din arcul zeului înseamnă chiar razele de soare. sosind aici. preoteasa bolborosea cuvinte fără înţeles. Se întorceau primăvara. ce întruchipează cerul. Piton. făcând să piară boala şi germenii ei tenebroşi. în locuri numite de aceea hiperboreene. în zori. când se iveşte ziua. soţia lui Zeus. era cuprins de groază. El era consultat de către toţi regii şi oamenii de stat. Cântau în acest fel. Cuvintele acestea erau considerate drept răspunsuri ale lui Apolo la orice întrebare. Cum a gustat Apolo bucatele divine. Pitia se aşeza pe un trepied de aur. cu toată încordarea prin care a trecut. Astfel s-au adunat în templul din Delfi atâtea comori. a iernii friguroase. în statuie. s-a împotrivit cu ură naşterii lui Apolo. Numele ei pare că vine tot de la Piton. Preoţii le orânduiau în aşa fel. învăluit în pielea unui şarpe. încât orice vorbă rostită este răsfrântă în zeci de ecouri. se pare că ar întruchipa molima ce se întinde în locurile umede. Ameţită de gaze şi fum. umbrite. lumina şi căldura soarelui. iar lira e cimbolul cântării. Iarna şi mai puţin. păsărelele zboară şi ciripesc prin arbori. s-a făcut un flăcău cu buclele pe umeri. merindele cereşti: ambrozia şi nectarul. a luminii albe din trupul negru al nopţii. Locul acesta din muntele Parnas. ca înţelesul lor să fie dublu. era alegoria izbucnirii. în primul rând. vântul de miazănoapte. în împrejurări grele. cuvânt care semnifică lumina. A prigonit-o pe Leto. Lumina şi căldura nu mai aveau putere către sfârşitul toamnei. zeiţa ordinei şi dreptăţii.

Pe vremuri. Dafne mai e şi palida lumină a aurorii. Iar pentru poeţi. 5. În clipocitul apei din fântână. Fântâna Castaliei se află lângă Delfi.134 Locul acesta era cel mai bogat din toată Elada antică. îi inspirau pe aceştia să facă versuri sau să îmbine notele pe strune. care se pierde sub revărsarea vie a luminii din miezul dimineţii. 7. 6. . Aceste şoapte tăinuite pe care nu le puteau auzi decât poeţii şi muzicienii. La ele participa toată floarea tineretului din oraşele greceşti. li se părea că aud ecouri din melodia pe care o cântase Apolo în amintirea fetei. Laurul sau dafinul se cheamă Dafne în limba greacă. aezii poposeau de multe ori la această fântână. Jocurile în cinstea lui Apolo se numeau (tot de la Piton) pitice. sorbind apa răcoroasă. cum se credea.

. N-ai să mă înarmezi chiar tu. căci eu arareori voi poposi într-însul. încă şi dreptul de-a duce-n mână o făclie şi de-a mă-nveşmânta într-o tunică.. Pune sub ocrotirea mea doar un oraş. Voi locui mai mult în munţi. zîmbind în barbă. ce nu va fi mai lungă de genunchi. Şi-a dat poruncile de trebuinţă. Artemis se spunea că este lumina palidă a nopţii1 . dă-mi şi mie un arc şi-o tolbă cu săgeţi. Şi dă-mi şi douăzeci de nimfe. să mă slujească-n vremea când nu voi mai doborî râşii şi cerbii. Ca lui Apolo.. A . Zeus a ascultat în linişte ruga zeiţei. şaizeci de fete de-ale lui Ocean. s-a-nfăţişat tatălui său. Şi.. Aezii povesteau că ea. copilă!. ca şi de câinii credincioşi.. care-l vrei tu.. arcul. tată. Ciclopii înşişi s-or grăbi să-mi făurească-o tolbă bună şi mi-o vor umple cu săgeţi.... Mai dă-mi. i-a îmbrăţişat genunchii sacri şi a grăit : — Dă-i. Dar ce spun eu ?.135 ARTEMIS rtemis.. la vânat. sora lui Apolo. Ea-i ocrotea pe pământeni – cum socoteau vechii elini – când înstrunau. Să-mi aibă grijă de încălţăminte. te rog. Doresc să mă urmeze. Îţi împlinesc dorinţa ta. apoi. era zeiţa vânătoarei. să nu mă stânjenească la vânat. după cum zeul Apolo era lumina ce ţâşneşte din astrul sclipitor al zilei. îndată după naştere. i-a grăit : — Fie precum vrei tu. în cortegiu. dă-i copilei tale dreptul de-a rămâne fecioară.

136 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI ar Artemis. Da unei nimfe lancea. Săgeata ei pornea ca vântul. înviorându-şi trupul feciorelnic. Urcând pe culmile umbroase. ca o-ntrebare. zeiţa vâna. fără greş. săpată-n stei. spre o poiană minunată. umplând pădurile de sânge.. când trăgea. nimica nu putea să-i scape. În acest loc venea zeiţa în fiecare zi. I . urmată de alaiul ei. Întindea bărbăteşte arcul şi. pe stâncile semeţe. Iar într-un loc. Artemis se întuneca. a şi pornit prin munte. bântuite de vânturile reci. Însă tot ele-i povesteau că ar fi fost un fiu de rege. un alt ţintaş mai priceput decât zeiţa vânătoarei. după plăcuta trudă-a vânătoarei. şi luneca în ţara morţii. Sălbăticiunea nimerită se-mpleticea. ridicându-şi fruntea-naltă spre cerul cel senin. Îi cam plăcea să vadă sânge. şi cu cinci urne de aramă.. Fulgera fiara. Nimfele îi dădeau dreptate. să nu se ude. Ba încă el s-ar fi lăudat că e mai meşter ca zeiţa. umplute la izvor cu apă. ce-mbălsămau împrejurimea. să stea şi să se scalde-n apa rece. urmată de cortegiul de fecioare. zicea : — Nu poate fi. să vadă fiarele cum se zbăteau în cruda agonie-a morţii. Departe de-a se-nduioşa. Creşteau acolo chiparoşi şi pini. arcul şi tolba plină cu săgeţi. la vânat. care vâna tot ca şi dânsa. zeiţa Artemis pornea. I-l înnoda. din zori şi până-n noapte. tot felul de sălbăticiuni. Auzind vorbe ca acestea. Alta o ajuta să se dezbrace şi două nimfe-i scoteau iute încălţămintea prăfuită. Întorcea capul spre zeiţă. Gemea uşor. era o boltă răcoroasă. O altă nimfă-i strângea părul zbârlit şi răvăşit de vânt. din arcul bine înstrunat. alte fecioare se sileau s-o răcorească pe zeiţă. terminând cu vânătoarea. Şi. Din ea ţâşnea un izvoraş. oprindu-se în fugă. în toată lumea. pe nume-Acteon. zeiţa chicotea de bucurie şi.

. ca nişte flăcări ce jucau şi luminau toată pădurea. înciudată. Apa o fi avut vreo taină. Sunt obosit... Flăcăul îşi pierduse mintea şi nu se sătura privind. Vorbele-acestea s-or plăti!. însăşi zeiţa orânduise să-l atragă pe vânător prin acel loc. zicea zeiţa. De ce-s neliniştiţi ogarii ? De ce schelălăie mereu ? Ce e pe-aici ? Ce se întâmplă ?" Şi. prin munţi.. a luat-o-ncet de-a lungul văii.. O oboseală ne-nţeleasă. porni Acteon cu soţii săi de vânătoare. Sunt vorbe goale.. — Astea sunt lucruri fără noimă. Mă simt trudit. singur în pădure. frumos la chip. Căci ea vroia să-l dea pierzării.. căci fiul regelui. A mers ce-a mers. doar cu ogarii lângă dânsul. nu te supăra.. Zeiţă. A . neîntrecut de nimeni încă în meşteşugul vânătoarei.. ca tras de-un fir de aţă nevăzută. prindeau pe dată scânteieri. dar atingând corpul zeiţei.. Ajunge goana. şi s-a trezit în locul unde se aflau zeiţa şi cu nimfele. Ba parcă simt şi-un fel de teamă. privea nedumerit în preajmă. Aici Acteon s-a oprit.. Curând vă voi urma pe cale. În faţa ochilor avea cel mai încântător tablou ce şi-l putea închipui. precum se povesteşte. Acteon a băut cu sete...137 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI tunci. Din urnele de-aramă apa curgea-n şuviţe străvezii. goală... Artemis. Unii socot că tânărul sosise-aici din întâmplare . Şi-i mândru. înalt şi zvelt. ce mă străpunge ca un bold. — Ciudat!. Eu singur mai rămân pe-aici o vreme. Acteon. într-o bună zi. Artemis le mai întreba : — Cine e acel fiu de rege ? Şi oamenii ce spun de el ? — Spun că-i un vânător destoinic.. urmat de toţi ogarii săi. Unii spun şi dintr-acestea. s-au îndreptat către palat. se scălda. Şi tot cutreierând ţinutul.. le-a spus el soţilor.. Mai degrabă aş vrea să ştiu dacă se spune că dânsu-i mai dibaci la vânătoare chiar decât mine.. şi cincizeci de ogari. fiindcă-alături se zărea un pârâiaş lucind prin iarbă... fără rost.. luându-şi armele şi prada... cu haita mea de câini.. ca mii şi mii de diamante. Acteon a simţit deodată că este prins de oboseală. chicoteau nimfele. se pare c-ar fi spus zeiţa. dar alţii au temei să creadă că.. Soţii i-au ascultat porunca şi.Ce e cu mine oare ? se gândea. . ajunse-n locurile unde hălăduia mai des zeiţa. Spuneţi drept! — De. Luaţi arcurile şi porniţi către palatul regelui. Nu a trecut mult timp de-atuncea şi. Simt o chemare.

ai merita să fii ţintit în inimă cu o săgeată. zeiţo. care te-ai înfumurat că eşti mai meşter decât mine. plătesc cumplit.. Nimfele au alergat în grabă. Şi luând din urnele de-aramă doi pumni cu apă a zvârlit-o în ochii fiului de rege.. Nu privi. Acteon!. Însă în loc de orice vorbă. nu privi!. Eu sunt stăpânul.. nu are cine să le spună că mult iubitul lor stăpân e însuşi cerbul ce le zace acolo. Acteon. Şi câinii lui îl încolţesc. Dar ai să ispăşeşti cumplit.. ce nu-şi mai cunoşteau stăpânul.. vrea să spună greu osânditul prinţ. C . i-a spus zeiţa. ce frumoasă eşti.. în noua lui înfăţişare. şi-i priveşte cu ochii umezi şi sticloşi. El a pornit în goana mare. ca suferinţa ce venea să şi-o-nţeleagă pân-la capăt. Cu trupurile lor căutau s-acopere dalba mândreţe a zeiţei. — Eu sunt Acteon....138 — O. Lătrând îl cheamă pe Acteon. „Ce-am să mă fac ?" se gândea prinţul. Dar nimfele strigau spre prinţ : — Fugi. de spaimă. Câinii din nou se repezeau. Fugi... Acteon s-a făcut un cerb. până-n prăsele. cuţitul scurt de vânătoare. urmat de câini. să vadă cerbul biruit şi să se bucure şi el.-n faţă. din botul său nu răsuna decât un muget surd. fugi. Câinii însă îl muşcă şi-l doboară. Acteon însă nu lua seama la vorba lor. — Eu sunt Acteon! ţipa dânsul câinilor care-l hăituiau.. cu ochii ţintă spre zeiţă. — Nemernice. trăgând cu arcul. tu.. şi bietul cerb fugea prin locuri unde vânase mai-nainte.. glăsuia el ca ameţit. de câinii lui. izbind cu piatra. fără de voia lor. Anume îi lăsase zeiţa Artemis gândirea. şi sta vrăjit. cu suliţa. sau înfigând. fugi. ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI um l-a stropit cu apa fermecată. Mai lasă-mă să stau o clipă.. Nu mă muşcaţi! Lăsaţi-mă. O lege a lui Cronos spune că muritorii ce-i privesc pe zei.. căci îşi păstrase judecata şi se văzuse în pârâu. câinilor preacredincioşi. Lor.

Avea şi-un câine fermecat. Iară aezii depănau legenda-n chipul următor : Se zice c-a trăit pe vremuri alt vânător. unii povesteau că şi zeiţa Artemis. feciorul unui rege. cât era de lung. să se scalde. Îi dăruise acest har fiindcă. Acest uriaş. ar fi iubit pe un voinic . Zeul stăpân al mărilor. le ucidea fără cruţare. din câte meşteşuguri sunt pe lume. dar. Băteau ciocane mari pe nicovală. Chiar nimfele ce-o însoţeau nu aveau voie să iubească vreun bărbat. A . pe nume Orion. la fel ca pe uscat. bâjbâind fără să vadă. În schimbul faptei sale. s-a-mpiedecat şi. vânătorul ceruse pe fata regelui de soaţă. A înţeles atunci că Lemnos – insula unde făurarul Olimpului. sub haina lui regală. şi împreună colindau. Hirieu. Fusese. Cu toate astea. Viteazul Orion plecase-n luptă şi nimicise pân'la una toate dihăniile-acelea. Poseidon. dar dragostea i-a fost nefericită. departe. Chios. A vrut să-l prindă pe duşman şi să-l răpună. şi măritişul c-un bărbat îi părea mai nesuferit decât orice pe lumea asta. cum îi plăcea trufaşului Poseidon. Insula cea frumoasă. zis Sirius. la vânătoare. Hirieu îl ospeţise-n ţara sa cu cinste. şi de intra în valurile mării. De-acum înainte nimeni n-avea să-i mai ştirbească faima de cea mai iscusită în meşteşugul vânătoarei castei copile a lui Zeus. cu capul său pletos căzut în valuri. doar unul îndrăgise : vânătoarea. că fruntea lui trecea de scama norilor. fusese năpădită de dihănii. să-l ajute. pe când el dormea adânc. pe îndrăzneţul Orion şi. la vremea când se-ncepe povestea noastră. Umblând mereu prin munţi. prin viclenie. în locul unde-i apa mai adâncă. îi dăruise tânărului harul de a putea umbla şi peste ape. acest flăcău. Dar regele – nevrând să-i dea copila – l-a îmbătat. atât de-nalt. de-i călcau această lege. pieptul îi rămânea afară.139 URIAŞUL ORION cteon îşi plătise vina de a fi fost mai priceput în mânuitul arcului decât zeiţa Artemis. Feciorul regelui crescuse însă-nalt. să se mărite şi. chemat de regele din Chios2 . odată. Dar tot nu s-a lăsat. Hefaistos. Orion făcuse destule fapte de ispravă. s-a prăbuşit pe ţărmul mării. i-a scos amândoi ochii cu cuţitul ascuns. Uriaşul s-a trezit în dureri mari. zeiţa nu avea timp de dragoste. între altele. ţintindu-le pe loc cu arcul. ascultând mai bine ce se-ntâmplă. şi. lăudate straşnic pe pământ. peste mări şi ţări. a desluşit în depărtări un zgomot. o dată. din timp. S-a ridicat. Însă. care prăduiau ţinutul.

glăsuia Zeus către ceilalţi.. Şi-n gelozia ei pe Eos. poate. călăuzindu-se întruna după zgomot. şi zeul s-a milostivit. când se iveşte Eos – aurora – cu ochii către răsărit. şi razele cădeau întâi pe chipul lui. în revărsat de zori. pe Sirius. până ce iar i-a fost vederea lui Orion ca la-nceput. S-o-mpiedecăm deci cât mai grabnic!. Apolo l-a şi chemat pe Orion. Orion şi-a şi luat măciuca. zeiţă olimpiană. s-a lecuit de suferinţă. făurarul l-a sfătuit pe Orion să şadă. în vremea cât el căta spre răsărit ca să-şi aştepte vindecarea. Dar cum ?. Printr-un oracol. cum era de-nalt.. DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR ai mult. încet.140 lucra de zor cu un pitic. se pare c-au bătut cam tare şi alte inimi pentru el. Ochii-i au început să vadă. Dânsul i-a ascultat povaţa. Pe urmă să vâneze fiare. încât a săvârşit o vrajă şi l-a răpit la dânsa-n cer. să-i vină-n ajutor . încet.. Atâta doară că.. — Mă-ncumet eu! a spus Apolo. întâi uşor şi slab. de dragostea nesocotită pentru un simplu muritor.. şi-o să se vindece cu vremea. cel mai mult s-a-ndrăgostit însăşi zeiţa Artemis. Cum l-au văzut şi celelalte zeiţe pe vânătorul Orion. vrea să i-l smulgă altei zeiţe pe-un muritor şi să şi-l facă bărbatul său ?" — Ni se ştirbeşte slava noastră. Şi zeii s-or fi luat de gânduri : „Cum ? Ea. apoi din ce în ce mai bine.. Acesta-l îndrepta cu faţa spre răsăritul rumenit şi. şi un paloş. Şi dintre toate. Şi cine se va-ncumeta ?. Chedalion – este pe undeva pe-aproape... zeiţa aurorei atât de tare l-a-ndrăgit pe vânătorul cel voinic. arcul şi tolba. Nu! n-am să las astfel de faptă să se petreacă în Olimp.. şi-n fiecare zori de ziuă îşi lua pe umeri un copil. şi au pornit M . Uriaşul a pornit prin mare. ca printr-o sită.... l-a tot zărit zeiţa Eos şi dânsa s-a îndrăgostit de prea-voinicul Orion.. Şi-a mai strigat şi câinele. până ce a ajuns în Lemnos. era să săvârşească. o faptă cam necugetată. Acolo. Pe umeri şi-a zvârlit o blană a unui leu răpus pe vremuri. dintr-un ţărm îndepărtat. în zorii fiecărei dimineţi. până la sfârşit. I-a poruncit să plece grabnic şi să vâneze multe păsări. întreba Hera. s-a rugat de zeul cel şchiop. Hefaistos. Şi chiar în ziua ce urma. dacă vom sta nepăsători. Porunca zeului Apolo trebuia iute-ndeplinită. — Dar cum ?. din cele ce zburau în stoluri deasupra mării lui Poseidon. E sora mea şi sunt dator s-o apăr..

Ochind. prefăcută : — Surioară. E constelaţia ce se numeşte. şi l-a urcat pe vânător pe boltă... Marea s-a-mpurpurat de sânge şi-n slăvi a prins să se jelească Eos. văzând atâta întristare.. cât un punct mic.. pierdut în zare. Care-i ţinta ?. Să-mi iau doar arcul. după legendă. copleşită de durere. frate. cu voce blândă. fără să-i răspundă. Zeus. s-a-nvoit. surioară. zilnic. s-a avântat pe-un nor de aur. Ea se S . ce-abia-abia se mai vedea în depărtările albastre.. zeiţa-ntr-o clipită şi-a slobozit săgeata ei spre punctul mişcător din zare. să dispară ?. — Poţi s-o ţinteşti ?. cu voce ascuţită : — Artemis. Apolo îl privea cum pleacă... pe Artemis.141 numaidecât la vânătoare. pe dragul ei. — Ia uită-te acolo! Vezi. S-a repezit spre locul unde zăcea în valuri vânătorul şi l-a cuprins în braţe-ndrăgostită.. A pus în strună o săgeată. sigură de dânsa. aproape gata. ca să nu piară cu desăvârşire. i-a implorat lui Zeus învoirea să-l urce între constelaţii. să poată ea să-l vadă. şi chiar să spun că eşti mai pricepută în tragerea cu arcul decât mine. Şi Artemis şi-a-ntins îndată arcul. Te învoieşti ? — De bună seamă. Atunci Apolo a strigat-o pe sora sa. mi-ai ucis iubitul!... O NOUĂ CONSTELAŢIE e depărtase vânătorul. sunt gata să-ţi recunosc şi eu întâietatea. — Îl văd. — Glumeşti. Şi.. peste lume.. un punct micuţ şi palid. Orion. Abia se mai vedea deasupra mării.. I-o pasăre.. pesemne.. Azi aş dori să-mi dai şi o dovadă. Apolo! a zis zeiţa. care-i gata. şi să trag cu grijă. S-a auzit un răcnet groaznic şi Orion s-a prăbuşit. vino iute-ncoace!. de-ar fi departe.. stăpânul. Artemis. pe Orion. Privirea-i aspră scânteia. Ai spus de-atâtea ori că-n vânătoare nu-i nimenea pe lume să te-ntreacă. Săgeata a străpuns văzduhul strălimpede al dimineţii şi s-a înfipt de-a dreptu-n ţintă. Priveşte-aicea!. De-o fi cumva să izbuteşti. De-ar fi mai mică – o părere .. Să nu ating astfel de ţintă ?... tot o lovesc..

Ca să nu fie singur Orion pe boltă. Artemis. şi pe zeiţa vânătoarei. Cu el avea. în lumea asta. şi nu-i nici unul mai urât decât sunt Artemis şi-Apolo. Fiii mei strălucesc când poartă armele în mâini. era un bărbat bun şi vrednic. dar cel mai greu s-a răzbunat pe o regină.care îl pierduse pe Orion de scurtă vreme. în constelaţia Câinele mare. mâniată. Pe când iubitu-mi Amfion ochi n-are decât pentru mine.. precum se cântă în poeme. multe femei n-au mai vroit nici ele să-i aducă daruri zeiţei nopţii şi au spus : — Aşa e! Este drept ce spune regina noastră Niobeea. în căsnicie.. pe câinele ce-l însoţise. iar fetele mai mândre-s ca zeiţele. când prind să cadă ploile pe mare.. Şi pe altarele zeiţei ofrandele s-au micşorat.3 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE rtemis a rămas nemăritată. ce se zăreşte bine vara. să-i aduc daruri ? Pentru ce ? Cu cât e mai presus ca mine ? Copii am eu mai mulţi ca ea.. Nu mai avea nici o cruţare faţă de cei care-i greşeau . era nespus de fericită. Soţul său. mai fericit decât sunt eu. Astă regină. Niobeea. Nu vreau.142 iveşte la-nceputul verii şi piere aproape de sosirea iernii. Artemis s-a rugat de Zeus să-i dea tovarăş. Zeus. spunea adesea Niobeea.. Putea însă zeiţa Leto să-ndure astfel de ocară ? Pot oare zeii să audă că muritorii nu-i slăvesc ? Zeiţa nopţii. pe mama A . o muritoare. nesocoteşte o zeiţă. Tocmai venise sărbătoarea zeiţei Leto şi aceasta ceruse jertfe tuturor. Niobeea. Niobeea. De ce să mă închin eu Letei şi pentru ce să-i aduc daruri ? Fiindcă-i zeiţă ? Nu.. Inima ei s-a asprit mai tare decât fusese înainte. şapte băieţi şi şapte fete : copii frumoşi şi tare dragi. Artemis pururea fecioară. lângă el. la vânat.. — De ce să mă închin eu Letei. Lacrimi vărsate de zeiţe. Amfion..a spus fratelui său aşa: — M-ai îndemnat să-mi zvârl săgeata în cel pe care îl iubeam. Auzind vorbe ca acestea. Soţul său. în timpul vieţii. l-a vestit iute pe Apolo. nu îi este şi n-o să-i fie credincios. zeul săgeţilor de aur. Aceste ploi sunt poate lacrimi. Acum priveşte: o femeie. din Teba. — Nu-i nimenea. Aşa se face că e-n cer şi Sirius. stea sclipitoare.

. Cât ai clipi au fost străpunşi. — Şi eu copilele. când nu ne umilim destul. D .. lângă sălaşul unde fraţii aşteptau focul rugului. Artemis. Atât mai am pe astă lume. Ce ai să faci ? Cum vei plăti ? — Cum voi plăti ?. peste unul din fraţii săi. Fii bună. a spus Apolo. O să priveşti tu. ce era de faţă. gemând. Sângele lor uda ţărâna. şi pe noi doi. Fii bună.. ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI oar Artemis privea din slavă şi nu se-nduioşa deloc.. vârându-şi paloşul în piept... Soţul ei. în genunchi. Nu era mamă să nu plângă durerea bietei Niobeea.. Şi ridica pumnii spre cer... Mulţimea suspina pe lături. Apoi şi-a-ntins zeiţa arcul. a glăsuit Artemis cruntă. murmura ea.. Regina. care s-a prăbuşit. având pe faţă lacrimi amare. de care e atît de mîndră. Zadarnic unul dintre dânşii mai implora încă pe zei sa înceteze-acest măcel.143 noastră. Amfion. Niobeea. striga spre toţi: — Iacătă zeii. A doua îşi mângâia mama. Una căta să se ascundă în dosul unui trunchi de pin. Asta-i dreptate olimpiană!.... Şi-a rupt veşmintele regale şi pletele... văzând această crimă fără seamăn.. se-ndurerase-atât de mult. şi cele care vor urma. mi-aţi ucis copiii! Nu mai trăieşte decât una dintre odraslele iubite. mi-o lasă. Doi dintre fiii Niobeei mânau un car în faţa Tebei. Au fost şi dânşii săgetaţi. hohotind. Regina îi acoperă trupul cu hainele-i cernite şi roagă. Te-ndură. Alţi doi se aflau la palestre4 ... Mai erau trei. Artemis. Zeul Apolo şi-a luat arcul. Îi voi ucide toţi băieţii cu care se făleşte-atât. s-a repezit peste feciorii cu trupurile fără vlagă... Alte trei au pierit la rând. Săgeata însă i-a oprit şoapta duioasă ce-o rostea. Şi-a zgâriat faţa. dar trunchiul n-a putut feri corpul fecioarei cât de cât. Priviţi-i cum ne asupresc. zeiţa : — Artemis... şi este cea mai mititică. Fetele se aflau cernite. — Aceasta-i numai începutul. că îşi rupsese firul vieţii. în şiroaie. Dar nici aceştia n-au avut mult de aşteptat. A tras în cea dintâi copilă. Şi lângă mamă n-a rămas decât copila cea mai mică. S-a dat cu fruntea de pământ şi.

O întîmpina Apolo şi. Căci ea s-a prefăcut în stană rece. se sătura câte-odată de măceluri. luceau trântite-n ierburi lângă dânşii.. Pune săgeata şi ţinteşte. Ce va urma ?. sora măreţului Apolo. Chema pe vânători pe lângă focuri. Totuşi. parcă spunea ceva.. care se scurg ca un izvor. Aezii povesteau că multă vreme s-a mai putut vedea trupul de piatră al reginei. Lipsită de băieţi. de soţul său. Şi vânătorii cântau veseli. sălta în fruntea celor trei charite. vânând necontenit sălbăticiuni. de fete. vânătorii-ncetau goana. Spre seară. Nici capul nu poate să-l mişte sau braţele să şi le-ndoaie. dar şi acolo mama tot mai plânge. Mama n-a mai putut să plângă. Lăncile. parcă plângea. una dintre plăcerile de seamă ale zeiţei era aceea de a privi la marile serbări vânătoreşti. chiar Artemis. Artemis pune iar săgeata în struna cea zbârnâitoare. după moartea iubitului său Orion. povestea care o cânta pe fata Letei şi-a lui Zeus. pierită. Câinii se grămădeau lângă stăpâni. într-un danţ plin de voioşie. dânsa se culcă între-aceia care-i fuseseră prea dragi. Deodată se porneşte o furtună ce o-mpresoară pe regină şi-o duce-n zbor. Doar lacrimi limpezi îi mai curg din ochii-atât de bucuroşi odinioară. Se desfătau ţintind cu arcul sau zvârlind lăncile-ascuţite. zeiţa vânătoarei. încredinţându-şi arcul nimfelor sale credincioase. Urma povestea nelipsită. Faţa-i îşi pierde strălucirea. Apoi cânta cu cele nouă muze. Şi sus. în cinstea mamei sale Leto şi a puternicului Zeus.. Din ochii ei de piatră ţâşnesc lacrimi..144 Da-n timp ce dânsa înc-o roagă şi lacrimile i se varsă pe faţa galbenă. în ţara ei. scurtându-i zilele puţine5 .. se ivea luna. Nimic din ceea ce dă viaţă unei făpturi nu se mai vede. jertfe şi daruri ce-ncântau trufaşa fire a .. pe acel munte. în ţara unde se născuse6 . Artemis se ducea la Delfi. de asemeni. Stele clipeau nerăbdătoare. Cu toate astea. încă umede. Aici e aruncată pe un munte . Oamenii din acele timpuri ţineau la meşteşugul vânătoarei. îmbrăcată graţios. Cornul de vânătoare suna straniu. orbi şi nemişcaţi sub fruntea pală.. Picioarele-s înţepenite... Se-nvârtoşează limba-n gură şi sângele-i îngheaţă-n vine. Nu vor mai duce trupul niciodată. cu părul ridicat pe ceafă şi pieptănat cu îngrijire. deşi era atât de aspră şi de necruţătoare. Ochii-i rămân. ca o făclie de argint. Hăituiau fiarele prin munţi. Urmau şi imnuri şi serbări. Aşa s-a isprăvit osânda dată de zei reginei Niobeea. până ce ploile şi vântul l-au măcinat şi l-au făcut să piară. dusă de-o mână nevăzută. pe cer. zeiţa Artemis cea castă. pentru c-a fost prea fericită. Şi aşteptau. de Amfion. Inima fetei se opreşte sub vârfu! ascuţit ce vine şi se înfige nemilos. Atâta chin o împietreşte. Atunci..

.. şi-n inima-i necruţătoare pacea se cobora din nou.7 Numai în clipe ca acestea Artemis...145 zeiţei. putea uita pe Orion. ce-i ocrotea pe vânători . mândra Artemis. .

Elinii socoteau că putea să-i ajute pe navigatori să-şi ducă triremele şi să-i călăuzească în timpul nopţii. Orion este prezentat ca un uriaş înveşmântat în piele de leu. erau glorificaţi. pentru unii chiar o artă. purtând în mână o măciucă. deşi regina domnea în Teba. Sirius. de asemeni. În artele plastice. Piatra semăna cu trupul unei femei îngenuncheate. cumva. printr-o ceremonie a flagelării. Homer. Când preoteasa se plângea că trupul de lemn al lui Artemis i s-a îngreunat în braţe. în fiecare an. 4. din ochii căreia curgeau lacrimi. este o stea strălucitoare. deoarece reprezenta lumina argintie a lunii. vreme când unii câini capătă această boală. pe muntele Sipilus (cum se numea. Dar cel mai mult era slăvită Artemis ca zeiţă a vânătoarei.. 7. Zeul Apolo se mai numea şi Febus. chiar de-ar fi fost. şi slujitorii loveau mai tare. pentru că Sirius se vede cel mai bine în miezul verii. şi exerciţiile înseşi. şi nu leşinau. 2. ar fi fost în antichitate o piatră ciudată. Un templu care era socotit drept una dintre cele şapte minuni ale lumii.146 Note: 1. într-adevăr. Băieţii nu scoteau un geamăt. în toiul căldurilor. Orion.. unul dintre feciorii mijlocii ai reginei). după legendă. Băieţi spartani. erau aduşi într-un sanctuar al zeiţei. se spune că. în Efes i se ridicase zeiţei un templu Colosal. Sirius este înfăţişat ca un câine gata să muşte. 6. pentru că vânătoarea era un meşteşug de bază la vechii elini. De aceea. Astfel. Şi slujitorii templului începeau să-i biciuiască pe băieţi. Lidia. de vârstă fragedă. la romani). Aici. Alături de Apolo. Palestra se numeau şi locul unde se făcea gimnastică. Deci ea ar fi fost dusă din Teba. Ea. căci fiarele umpleau pământul pe acea vreme şi ajungeau . unde îndurase nenorocirea. de fapt. care ducea în mână şi o făclie de argint. De asemeni. Zeiţa Artemis se confunda cu Selene – luna. Unii mureau sub flagelare. Poate pentru astfel de fapte crude zeiţa era sărbătorită în Sparta. Se ştia că aceştia nu aveau să fugă din lupte niciodată. adică a biciuirii. i se mai zicea şi Febe. răniţi de moarte. şi-i biciuiau până ce sângele curgea în râuleţe prin sanctuar. este una dintre cele mai frumoase stele ale nopţilor de vară. sorei lui Apolo. Artemis (sau Diana. Săgeţile din tolba ei par a fi razele argintii de lună. Băieţii care îndurau tot chinul. Chios este o insulă din Arhipelag. tocmai în Asia Mică. vestită prin vinurile ei. a cărui imaginară transformare a fost povestită în legendele greceşti. 5. Ţara de baştină a Niobeei era. O preoteasă lua în braţe xoana – statuia de lemn care o înfăţişa pe Artemis. Stânca aceasta s-ar fi numit şi ea: Niobeea. El se confunda adeseori cu însuşi Helios – soarele propriu-zis. Artemis a fost destul de mult sărbătorită de vechii greci. era un semn că flagelarea trebuie-nteţită. era tot o zeiţă a luminii. Este unul dintre ţinuturile unde se bănuieşte că s-ar fi născut cel mai mare poet al Greciei antice. Aproape toţi regii şi eroii au fost şi vânători destoinici. 3. Elinii credeau că steaua Sirius are influenţă asupra turbării câinilor. semnificând lumina soarelui. după cum am văzut. marinarii îi zideau temple de-a lungul coastelor şi-n porturi.

147

adeseori primejdioase.Multe opere de seamă : statui, tablouri, monumente au fost cioplite, zugrăvite sau înălţate în cinstea aceleia ce întruchipa meşteşugul de a vâna cu iscusinţă. Fidius, Praxitele şi alţi mari sculptori, cioplind cu măiestrie piatra, au înfăţişat zeiţa cea virginală a vânătoarei.Din tot ce a mai rămas, celebră este însă marmura intitulată „Diana de la Luvru”, despre care, în „Pseudo-kynegheticos" sau „Fals tratat de vânătoare", scriitorul Alexandru Odobescu vorbeşte astfel: „A fost fără îndoială un vânător inspirat şi a ştiut să mânuiască bine arcul şi săgeţile artistul sub a cărui daltă s-a mlădiat statuia Dianei de la Luvru, acea mândră şi sprintenă fecioară de marmură, care s-avântă, ageră şi uşoară, sub creţurile dese ale tunicei ei spartane, scurtă în poale şi larg despicată la umeri”.

148

HERMES
ând vechii greci veneau acasă de prin cetăţi îndepărtate, unde făcuseră negoţuri cu sclavi, cu lucruri preţioase, cu ţesături sau cu bucate, şi se umpluseră de aur, îi aduceau zeului Hermes jertfe şi libaţiuni1 din plin, în chip de caldă mulţumire. Şi îl cinsteau, pentru că el le da puterea de a străbate întinsul mărilor albastre şi-i ocrotea în grea restrişte. Şi-l mai cinsteau, pentru că tot el le da vorbirea iscusită, bună la încheiat negoţuri. În slava lui cîntau aezii la mesele îmbelşugate. Şi-aveau ce povesti aezii... Hermes era fiul lui Zeus. Îndată ce-l născuse Maia, fiica titanului Atlas, sărise repede din leagăn, zvârlise scutecele-n lături şi săvârşise o ispravă... De mic se arătase dornic să umble, să călătorească. Ieşise repede-n poiană. Dar cum era desculţ băiatul s-a apucat să rupă ramuri de mirt şi tamarisc, mlădii. Din ele şi-ampletit sandale, născocind, deci, încălţămintea. Se încălţase şi pornise pe coasta muntelui Cilene, căci în Arcadia văzuse lumina zilei zeul Hermes. Pe când umbla pe drum, o broască – broască ţestoasă – şontâc, şontâc, i-a tăiat calea. Ce s-a gândit atuncea Hermes, văzându-i ţestul ? L-a luat şi şi-a făcut o liră. Şi-a început din ea să cânte povestea dragostei lui Zeus cu mama sa, gingaşa Maia.

C

149

UN MIC TÂLHAR
lecase-apoi peste poiene. Zărind nişte cirezi, pe care Apolo le păzea cu grijă, i le fură pe nesimţite. Apolo însă-i prinse urma... Căci îl pârâse un moş, Batos, pe zeul cel dibaci, pe Hermes. S-a dus Apolo, deci, la Hermes, să-i ceară boii înapoi. Dar Hermes, care ascunsese cirezile într-un loc sigur şi se-ntorsese apoi acasă, făcându-se că doarme-n leagăn, a început să ţipe tare : — Nu vezi că sunt un prunc abia-nvelit în faşă ?... Cum aş putea să săvârşesc asemenea năzbâtie ? Iar când Apolo îl aduse în faţa tatălui său, Zeus, învinuindu-l de hoţie, Hermes, dibaciul, îi răspunse : — Apolo minte! Minte!... Minte!... Jur pe cereştile portice că nu sunt vinovat, o, tată... Şi-aşa de bine a ştiut să glăsuiască şi să-şi acopere hoţia feciorul cel născut de Maia, că Zeus a-nceput să râdă. De atunci Zeus a hotărât că Hermes o să fie zeul născocitorilor de lucruri, al oratorilor, al hoţilor şi-al celor care călătoresc în lumea largă. Dar mai cu seamă în hoţie se arătase iscusit, furând frumosului Apolo nu numai boii, ci şi arcul cu tolba plină de săgeţi. Hefaistos, fierarul şchiop, pierduse cleştele de-aramă. Iar lui Poseidon îi furase – închipuiţi-vă! – tridentul, în timp ce mândrei Afrodita îi şterpelise-un brâu de aur. Dorind să sugă de la Hera lapte divin – să poată astfel să-şi dobândească nemurirea – îşi luă-ntr-o zi înfăţişarea lui Ares, fiul drag al Herei, din vremea când era copil. Porni apoi să gângurească. Regina slăvii, amăgită, crezând că-ntr-adevăr e Ares pruncul care plânge cu foc, îl luă la piept pe fiul Maiei, rivala sa. Descoperind înşelăciunea, Hera l-a izgonit, ce-i drept, dar el supsese nemurirea de la zeiţa cerului. Pe urmă, Hermes ar fi vrut să şterpelească, de la Zeus, fulgerul cel îngrozitor, dar de-astă dată se temuse de tatăl său răzbunător şi se lipsise... însă greu, căci mult îi mai plăcea să fure, să râdă, să batjocorească pe toţi aflaţi în preajma sa. În schimb se apucase de negoţuri. Vânzându-i lui Apolo lira, îşi cumpărase caduceul, un băţ vrăjit, pe care Hermes nu-l mai lăsă nicicând din mână. De-aceea, Zeus a mai spus că Hermes va oblădui negoţul şi înşelăciunea şi, folosindu-şi caduceul, va duce morţii sub pământ, întunecatului zeu Hades.

P

150

UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ
vând la toate-ndemânare de necrezut, Zeus l-a făcut şi curier în ceruri şi i-a mai dat apoi în seamă gimnastica şi tinereţea. Iar unii spun c-ar fi primit în grija lui şi sănătatea. În acest fel, din prima zi când se născuse, Hermes făcuse treburi cu duiumul şi-n toate-şi arătase isteţimea. Dar cum se-ntâmplă deseori cu-aceia care se pricep să facă multe, primise Hermes fel de fel de sarcini. El mătura prin sala de banchete. Pregătea cupele pe mese. Mai aşeza şi jilţuri şi covoare, şi răspândea poruncile lui Zeus. Iar morţii îi ducea lui Hades, la judecată, toată noaptea. Şi-n zori o lua din nou cu treaba... Cum se vedeau la vreo ananghie, zeii îl şi chemau pe Hermes. Chiar Zeus îi cerea lui sprijin, când trebuia îndemânare, repeziciune şi-ndrăzneală în lucruri mai anevoioase. Hermes îl ajutase şi pe Ares, zeul războiului, învins cândva de doi uriaşi şi cetluit în lanţuri grele. Îi ajutase şi pe Gheea, Apolo, Hera, Afrodita, Hefaistos, Hades, Poseidon, Demetra şi Dionisos. Dintre eroi, i-a sprijinit în lupte şi pe Perseu şi pe Heracle, pe Odiseu şi pe mulţi alţii. Chiar oamenii ţineau la Hermes. Era viclean, ce-i drept, dar tare harnic. Obişnuia să fure şi să mintă, dar nu se da-napoi nici de la luptă. Cunoştea vorba iscusită (fără de ea negoţul nu se poate) şi născocise câte şi mai câte ...2

A

PAN
ocul cel mai iubit de zeul Hermes era meleagul său natal, Arcadia – Munţii Cilene. Tot aici dânsul s-a îndrăgostit de o frumoasă nimfă, Driops. Dar nimfele fugeau de zei. Pentru că zeii le minţeau adeseori, le părăseau cu pruncii-n braţe. Ştiind această taină, Hermes s-a prefăcut într-un păstor, ce-avea o turmă de mioare, şi, fluierând domol prin munţi, s-a apropiat de nimfa Driops. Nu ştim ce i-o fi spus, dar nimfa a fost, desigur, amăgită. Zeul a luat-o de nevastă.

L

.. ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA ând l-au văzut. a fugit. E caraghios... urmărindu-i jocul. Iar zeii.. ruşinată. Pruncul bărbos.. Şi-a fugit ?. Cum. Aşa copil. l-a jupuit de blana moale.. Ia zi-i.. — E fiul meu şi-al nimfei Driops. Nu behăie cum credeţi voi.. Zău. nimfa Driops ?. E şi firesc!.. Prinzând pe loc un iepure.. azvârlit jos şi de pripas. păroase. jucându-se ca un ieduţ.. zeii din cer s-au minunat şi au strigat : — Ce e cu ţapul ăsta mic ? De unde-l ai ?. Dar Hermes a aflat curând de fuga nimfei şi-a venit.. Avea picioarele de ţap. — Nu. O să vedeţi... Purta pe frunte nişte coarne tăioase. fiule!. venind cu el.. De mic bărbos şi cu picioarele de ţap. să locuieşti jos... Da.. pe pământ ? Feciorul s-a oprit din danţ şi a rostit tatălui său : C . cu chipul său urât. Nu-l azvârl. a rostit Hermes. Mai bine l-ai zvârli şi tu... cumva.... eu îi dau numele de Pan3 .. avea ş-o barbă deasă.. şi e urât. Şi e isteţ. Pe drum. deşi era doar un copil. negre. frumoasa nimfă s-a simţit mamă şi a dat viaţă unui prunc. cânta. către trufaşii olimpieni. Ia cântă. E un copil ciudat.... L-a luat cu sine în Olimp. Dar ce mai prunc!. Când l-a văzut. fiule. S-a dus pe unde s-o fi dus. lăsând pe bietul copil singur. cum vrei ? Să stai aicea.. însă să ştiţi că e drăguţ. Lui îi plăcea acest copil atât de neobişnuit. cânta şi dănţuia prin cer.. În blană l-a-nvelit pe prunc.. se jelea nimfa.. dar Hermes a mai glăsuit : — Ia spune. Hermes.. sărmana nimfă s-a-ngălbenit şi s-a-ngrozit : — Vai... Punându-şi mâinile pe ochi. încornorat şi cu picioarele de ţap. e drept. Pe cap avea un păr zburlit. râzând. cu copite.151 După un timp. M-au pedepsit pesemne zeii. mici şi răsucite şi-avea şi-o barbă încâlcită. cine l-a născut ?. Un prunc cum nu se mai văzuse!. A luat copilul şi a râs. a izbucnit frumoasa nimfă în hohote de plâns amar şi. da. ce copil! Ce pocitanie! E un blestem... nu conteneau deloc din râs : — Ce mai copil ai dobândit!. Zeii Olimpului râdeau... în Olimp ? Să-l rog pe Zeus să rămâi ? Sau ţi-ai dori să pleci. Şi pentru că a râs de el tot cerul azi.

tăind. — Arcadia e ţara ta!. Nu mai putea micuţa nimfă să se întoarcă spre pădure şi nici s-alerge înainte. Se clătina de oboseală. în faţa nimfelor speriate. Să vieţuiesc printre păstori sau printre nimfe şi satiri. Şi. Dar cine îndrăznea să iasă în calea zeului cornut ? Picioarele i se muiau. Doresc mai bine să cobor. nimfe. văzu o apă : râul Ladon. Şi totuşi. Sirinx se deşteptă din vis. Am să fiu veşnic râsul tuturor. Nimfa sări-n picioare iute. danţând. Copita lui e-n mâlul apei. azvârlindu-se-n văzduh. era şi el focos din fire. Pan se-ndrăgostise numai de-o nimfă. Copitele băteau pământul. în cântece. şi-un tril de pasăre tăcu. Striga pe nimfe. tot cerul. Îi simte-n ceafă răsuflarea. se ivi un uliu.. a şi ajuns. O nimfă tare drăgălaşă.. visând : care-i va fi ursita ? Pe sus. Şi nimfele o auzeau. Deodată. precum era şi tatăl său.152 — Nu mă simt bine în Olimp. Mai sunt doi paşi. pe negândite. o şi pornea la fugă şi-l ocolea. ca o săgeată prin văzduh. Venea ca umbra şi se târa prin buruiene şi nu se sătura privind-o. Nimfa Sirinx. Ladon. şi se ivea. surioare. Nu vreau să fiu soţia P . sub ciocul aprigului uliu. Eu. pe oricine. Apoi a început s-alerge pe munţi şi prin păduri.. iată. a răspuns Hermes. râzând voios. nu mă lăsaţi!. într-o zi sta nimfa pe marginea unui izvor. Privi în jur. Dar uneori le fugărea. rândunici. Dar. îi plăceau nimfele sprinţare. pluteau cinteze. în munţii-Arcadiei.. şi ce să vezi ? Dintr-un tufiş. zei. — În munţii ei am să mă duc! Şi. în soarele amiezii. cântând. în salturi sprintene de ţap. Pan o porni pe urma ei. înţeleg că sînt urât. Şi că-i plăceau n-ar fi nimic. — O. Auzi zgomot pe aproape. Zeul o urmărea pe nimfă printre copaci. FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL entru că acest zeu glumeţ. care hălăduiesc prin munţi. în munţii unde m-am născut. şi-o va cuprinde. ţipând de groază. cum gonea. şi plânsul ei umplea dumbrava. . Sirinx fugea. Dar nimfa. copila unui fluviu. Sărea într-un picior pe pajişti. cu părul lui zburlit pe frunte şi barba toată răvăşită de goana prin livezi şi crânguri. cu ochii-n flăcări. Pan o privea încremenit. Iar zeul – uite-l! – e aici. tată. cât ai clipi. cum dădea cu ochii de el. înspăimântată. şăgalnic..

Lăsase nimfele în pace. Şi-am să-ţi ascult întruna glasul. căci dânsul născocise naiul5 ... furişate. — Deşi n-ai vrut să-mi fii mireasă. îi creşte-n suflet o simţire şi înţelege că ar putea să vieţuiască alăturea de acest zeu. şi-l văd cum sade pe un trunchi şi suflă-n nai. Le strânse cu o legătură şi le lipi apoi cu ceară. degrabă. Zeul se aplecă spre ea. atât de straniu şi de hâd. în pâlcuri nimfele-l urmează. Suflă în trestii şi din ele ieşi un cânt plăcut şi tainic. dintr-o dată mlădiul trup al nimfei Sirinx se prefăcu-ntr-o plantă verde. Sub cântul lui. cu joaca ei neostenită. ca altădată. Şi-ar mai fi spus şi alte vorbe zeul bărbos şi cu copite. O trestie pe malul apei4 .. ca prin farmec. Tot ascultând într-una naiul. Şi-aşa mi-oi alina durerea. Un freamăt dulce de suspine. — Sirinx a mea!.. cu trupul ei frumos de fată ? Nu-i zeu pe toată lumea asta aşa nenorocit ca mine!. prin crânguri. pierdut în frunze.. NIMFA PITIS eul s-a tras după aceea într-o pădure-ntunecoasă. totuşi vei fi mereu cu mine. oprindu-se din plâns. La început din milă numai. Şi Pan. cu nimfa Sirinx. tu. purtând în plete flori şi frunze şi cântă-n cor. bucăţele – nepotrivite ca lungime – din trestiile fermecate.153 zeului cornut. în cântec. sub adierea înserării ce-nvăluia încet pământul. I se părea că stă de vorbă cu draga lui. pe care ţi-l păstrez în trestii. Tot ce vroia să spună Pan rosteau. neuitată Sirinx! zicea zeul. Îi mângâie obrazul aspru şi lacrimile i le şterge din barba deasă şi-ncâlcită. se tânguieşte nimfa Sirinx şi-şi plânge-n hohote destinul. rupse. slăvind pe nimfa care se prefăcuse-n trestii. trestiile. Dar. Nimfele îi aud cântarea şi sunt mişcate de durerea care îl macină pe Pan şi de credinţa ce i-o păstrează nefericitei sale Sirinx. Când nimfele danţează sub cântecul de nai. Vin din desişuri. Mai ales buna nimfă Pitis s-apropie cel mai mult de el şi-n-cearcă să-i aline dorul. Un zvon de vânt. nimfele toate se prind de mijloc şi danţează. Unde e nimfa ce mă-ncânta odinioară cu glasul ei cel plin de vrajă. Cânta necontenit din nai. Când Pan porneşte trist spre munte. frumoasa Pitis e în Z .. O murmurare ca de ape. dar trestiile-şi foşneau frunza. şi foşnetul părea o şoaptă.

Pan se uita cu ochii tulburi. Vijelios urla Boreu. cântând din nai.. Sărind din piatră-n piatră. Încrâncenat de gelozie. ai milă de gingaşa Pitis. Şi zeul se izbea cu capul de toate pietrele din munte. răcnind năprasnic peste culme. Dar asta ştiu că nu se poate. — De ce-s nemuritor ?. Pan o priveşte şi-nţelege că rana i se lecuieşte şi-o altă flacără se-aprinde.. necredincioaso!. Boreu râvnea de multă vreme. Cântecul lui. şi el. Pitis... Pitis. Boreu s-a năpustit. cu Pan. tu care faci să iasă viaţa din sânul tău fertil şi darnic. te rog pe tine. cu furie. pe cel mai semeţ pisc de piatră. vântul turbat de miazănoapte. tată. îşi dă şi dânsul seama ce dragă-i e frumoasa Pitis şi c-o doreşte de soţie. răsuna noaptea prin păduri. mâhnit peste măsură. Pe urmă a fugit spre vale. Apoi. Pitis. Înduioşaţi îl ascultau păstorii din . Dar cine.... din locul unde zăcea Pitis s-a înălţat o tulpiniţă. şi nu pot să-mi dau moartea. izbindu-se din stâncă-n stâncă.. nimfa se urcă iute pân-acolo şi se aşază lângă zeul încornorat şi cu copite. spre nimfa Pitis şi i-a dat brânci să cadă-n hăuri. Să pieri pe stânci. Ajută-mi dragostea.. Nefericitul zeu îşi rupse din arbore mici rămurele... O. Atunci. După aceea-i cântă ei. urmat de un alai de nimfe.. l-aude. Gheea!. Şi Pitis râde-nveselită. dar nici a lui nu vei rămâne. În acea zi.154 frunte. prin locurile necălcate şi singuratice din munte. pe Pitis de soţie... În timp ce-o mai ruga pe Gheea. Încet. îndureratul ?. Ea a crescut şi s-a făcut un trunchi cu ramuri verzi. El o zăreşte şi îşi lasă alături. Ce născocise. O. naiul. o. strigând mereu pe nimfa Pitis : — Pitis!. pierind în negrele genune. Pan se urcase sus. plecă pe vale. Şi-aşa.. ca să-l asculte lumea-ntreagă rostindu-şi viersul de iubire. o.. Nimfa-l ascultă-nfiorată.. eu vreau ori să trăiesc cu Pitis. cu rămurele verzi în plete. Sunt zeu. fermecată. mai degrabă. Privea şi nu-i venea să creadă. zeul Boreu. Gheea. pământul. Se hotărâse chiar să-i spună această taină. se spune. Îi spune dorul ce-l frământă şi chiar o cere de nevastă. ce furase şi câte treburi mai făcuse! . Cum cânta el duios din nai. acela ce uimise cerul din prima zi când se născuse... pe Cilene. cine să-l audă pe bietul Pan. Dar uneori rămâne singură. ori să sfârşesc cu ea odată.. Soţie scumpă.. — N-ai vrut să fii a mea.. dragă fată! Iubita mea. Nimfa s-a prăvălit. pe o piatră. un pin6 . spune legenda. i-ar fi zărit. din acea vreme. strămoaşa tuturor. şi-atuncea el îi povesteşte despre isprăvile lui Hermes..

Şi-aeasta era mângâierea zeului care purta coarne şi-avea copite despicate. . tot mai departe... până la marele Ocean. şi viersul zeului cornut îl purta vântul mai departe.. Atâta doar mai avea Pan!... Durerea lui suna spre zare.. mai departe.. Duceau şi ei la gură naiul.155 Arcadia..

îi ridicau nişte coloane dreptunghiulare. Iar Hermes. înfăţişat cu aripi la picioare. Naiul în limba elină se cheamă Sirinx. Această tradiţie a fost preluată de mai multe popoare. libaţiuni s-au numit şi beţiile. putea să-i călăuzească pe mare şi pe uscat. în care Hermes. sau chiar în lemn. Trestiile de pe malul apelor. în acelaşi timp. în care să facă negoţ şi să adune aur. de la spaima pe care o stârnea nimfelor ce-l întâlneau. 2. pe drumuri. Cea mai frumoasă operă din toate este aceea pe care însuşi Praxitele a dăltuit-o în marmură de Paros. Ca să-l cinstească pe Hermes. 6. Aceste herme ţineau loc de indicatoare sau tăbliţe. după numele închipuitei nimfe. Panică înseamnă teamă. 4. Legenda spune că. şi apariţia instrumentului mult iubit de păstorii elini. Libaţiunile făceau parte din ritualul de închinare în faţa zeilor. atât de popular astăzi la noi – naiul. şi uneori lapte. numite herme. care aveau în vârf chipul lui Hermes. . 5. în amintirea legendarei Pitis. altă pildă de felul cum îşi imaginau cei vechi apariţia diferitelor specii de plante şi copaci. după cum socoteau ei. Se pare că panică e un cuvânt care vine de la Pan. jertfite. aceste herme au fost aşezate la graniţe şi la porţile oraşelor. Elinii erau dornici să-şi ridice pretutindeni oraşe. cu foşnetul lor misterios. Pan pe greceşte înseamnă tot. mai ales pentru că era zeul călătoriilor. cum sunt astăzi. El nu avea temple multe în Elada. În schimb. Ramuri verzi şi cununiţe de pin se puneau la uşile caselor îndoliate. cu chip surâzător. Pinul pe greceşte se cheamă Pitis.. au aţâţat în mod deosebit fantezia elinilor. mai ales în Ardeal. Se turna vin sau apă. stă în repaus doar o clipă.. strălucitor de frumuseţe şi vigoare. sculptorii l-au dăltuit în piatră. La noi chiar. 3. Zeul Hermes se bucura de multă simpatie la vechii greci. în marmură. zeul i-a ajutat pe atenieni să învingă la Maraton şi-n alte bătălii. înfăţişându-l ca pe un efeb cu trupul zvelt. Romanii l-au numit Faun pe zeul Pan. O altă operă vestită e o statuie de bronz. Şi-l vezi că aşteaptă să primească numai o poruncă de la Zeus şi să pornească iar pe cale. Ei au născocit această legendă.156 Note: 1. Mai târziu. într-un chip poetic. El era un arbore funerar. care se făceau în cinstea zeului Dionisos sau Bachus. prin care îşi explicau. fugă dezordonată. pe altarele zeilor sau pe carnea animalelor. sunt multe locuri unde se pun ramuri de pin sau brad la înmormântări. provocând panică între perşi. Cu vremea. mai ales la încrucişări şi pe lângă poduri.

. chiar şi despre ele legendele spuneau că-n mare. şi mii de păsărele. şi-n iarba din livadă. L-a făcut şi pe dânsul. ce împânzesc văzduhul. Puţini zei sunt aceia ce pot să-i stea-mpotrivă. Atena şi Artemis erau netulburate de flacăra iubirii. era să se mărite c-un uriaş. Doar Hestia.. cât poate el supune pe ceilalţi zei cu pumnul cel încărcat de fulger. Pământul îţi aşterne covoare felurite de flori viu colorate. căci oamenii şi zeii erau zeiţei pradă.. Le dăruieşti iubirea. Aceea care primise în grijă de la Zeus iubirea. mărturisesc prin cântec puterea-ţi nesfîrşită. zeiţă. Zeiţa vânătoarei. greu ferecat în lanţuri. Atena avusese cândva o înclinare pentru titanul. se umple de lumină.. şi totuşi. îşi reînsufleţeşte fecunda adiere. În mare şi în munte. mare taină. Orion. aproape fiecare avea un dor anume. o fi avut şi ea vreo taină... cât e Zeus de mare şi puternic. Chiar Zeus. se depărtează norii şi vânturile fug. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe.1 Apoi cântau puterea zeiţei Afrodita de a pătrunde-n inimi. frumuseţea şi viaţa. năvalnica dorinţă de-a se-nmulţi mereu. Iar Hestia. Artemis. Zefirul. stăpân atotputernic. Ba. în râuri tumultuoase sau în cuiburi de păsări. Afrodita i-a tulburat simţirea. Atunci când se vesteşte o zi de primăvară. care zăcea acum pe Elbrus. pesemne.157 AFRODITA iaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. să-şi părăsească V ... cerul se-nseninează.. pân-atuncea ascuns şi amorţit. era zeiţa Afrodita. orice vieţuitoare. Şi nimfele-i cântau : — În faţa ta. făcând să încolţească într-însele iubirea.. Turmele dau năvală peste păşunea grasă sau trec fluviile repezi. tu vrăjeşti orice inimi.

Plecă prin lumea largă. bun de joacă. cu vârfu-rile negre. de ce puneam la cale. Purta în mână arcul şi pe spinare tolba umplută cu săgeţi. Vroia să îşi ascundă dragostea cu Anhise. ca să se răzbune. Zeus o să se-nfurie şi te va fulgera!. Dar. şi nici n-am îndrăznit să pomenesc de ea. pentru că. şi de un copil. târâtă de-o oarbă rătăcire. În acest chip. spunea ea troianului Anhise. Zeiţa Afrodita îl sfătuia pe Eros când să întindă arcul şi-n cine să lovească. Căci zeii se temeau.. Din dragostea aceasta s-ar fi născut Enea. Şi. Şi-acest voinic. înmuiate cu vârfu-n foc şi miere. un simplu muritor. la fel. Zeiţa. urmată de cortegii. iar altele de plumb. preschimbat în taur. zeul neghiob şi ţanţoş al crudului război. ea nu se bucura de înrudirea asta.. Puterea mea divină îi subjuga pe toţi. să poată şi el râde de slăbiciunea ei. a îndrăgit pe-un tânăr ce se chema Anhise. s-a despărţit de tânăr. poruncind zeiţa să i s-aducă grabnic rădvanul din petale de flori de trandafiri. purtat de porumbiţe. c-o mână de viteji. va-ntemeia cetatea cu nume mare : Roma. Săgeţile lui Eros erau de două feluri : unele făurite din aur. spunându-i la plecare : — De vei vorbi. ameţit s-alerge. ori de te vei lăuda că eu ţi-am fost nevastă.. Iar zeul. Zeiţa.. pentru asta Zeus îi purta pică zeiţei Afrodita şi.. de hore şi charite. Enea. eu unisem pe zei cu fete pământene. ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ i bine. vultur. căindu-se de faptă. cuc sau alte animale. la stăruinţa mamei îşi arunca săgeata cu miere sau otravă în inimi de fecioare sau de flăcăi voinici. după cât se pare. căci eu însumi greşit-am. romanii se făleau spunând că sunt urmaşii zeiţei Afrodita2 . vreodată. şi chiar mai mult ca ei. E . de-a râs o lume-ntreagă. Copilul se născuse din dragostea cu Ares.. — Din vina ta. îl părăsi pe-Anhise. Eros. eu îndur umilinţe. rând pe rând. Simţirea mea zeiască a fost. i-a hărăzit dorinţa să se îndrăgostească de-un simplu muritor. din Olimp. după voia cerescului său tată.158 tronul şi. mânjite cu otravă. Acum însă – vezi bine – că nu mai am cuvânt! Nu pot s-aduc aminte toate aceste lucruri. El nu îngăduie celor de jos să ştie că zeii pot greşi!. troianule Anhise. mai înainte vreme.

Şi chiar pe Afrodita. fericită . şiragurile scumpe şi vălurile albe – podoabele pe care i le-admirau toţi zeii. s-a-ndrăgostit de dânsa. agrafele.. un vesel vânător. Era aşa de chipeş vânătorul Adonis. brâul cel fermecat. cu ghearele-i grozave. te poate sfâşia. şi când şi i-a deschis. Fii curajos cu iepurii. Eşti muritor.. cumva. zeul cel mai frumos. cu colţii ascuţiţi. pe care îl purta zeiţa Afrodita3 . tot la fel. de-astă dată. Adesea-l sfătuieşte pe-Adonis. ADONIS egenda povesteşte c-odata Afrodita a vrut să-mbrăţişeze pe fiu-i alintat. fără de nici un murmur. străbătută de un fior ciudat. care-odinioară îşi petrecea tot timpul doar ca să se gătească şi să-şi pieptene părul. L-a îndrăgit zeiţa atât de mult pe-Adonis. şi jertfele aduse de pământeni. Nici de părinţii lui. Adonis poruncea. pe dată. Pe Ares. Iar între pământeni nu se găsea nici unul să-i fie deopotrivă. feciorul acesta zvânturat nu vrea să ţină seamă nici cel puţin de zei. A-nchis o clipă ochii. a atins sânul mamei. sau poate fermecat de brâul plin de taine şi plin de amăgiri. Şi tot.. I-a mai cerut să-şi puie un strai simplu de tot. Tot ce avea lăsase. puţin de tot. nu ştiu cum o săgeată. spinulele de aur. Lui nu-i plăcea găteala. fereşte-ţi de fiare fiinţa scumpă. L . Însă a fost destul ca dânsa să se simtă. Ba... Puţin. un peplon sau un hiton.. şi fiara. Mai ştii ? – ţintit de Eros. cutreieră acum pădurile umbroase pe urma lui Adonis şi-i veşnic temătoare. Iar blonda Afrodita l-ascultă pe Adonis şi face tot ce-i cere. vreo vătămare.. brăţările rotunde.159 Năstruşnicul adesea trăgea la întâmplare şi-mprăştia iubirea : cu miere. Îşi leapădă din plete podoabele de aur şi îmbracă un hiton scurt până la genunchi. cu numele Adonis. încât – precum spun unii – îl întrecea pe-Apolo.. fierbinte. ce se ivea din tolbă. Ea. cu fiere – în dureri. Pe Zeus îl ţintise. i-a apărut în faţă un flăcăiandru chipeş. stropită mult cu lacrimi. Numai că. şi i-a cerut zeiţei să-şi zvârle cununiţa din pletele ei blonde. căci Eros era mic. cerceii. Adonis. vânătorul : — Iubitule. uneori. cum îmbrăca zeiţa cea castă-a vânătoarei când alerga prin munţi4 . ori vreo nebănuită primejdie să-l pască pe preadragul ei soţ. Iubirea-i pătrunsese în inimă. Şi l-a urmat pe-Adonis. să nu i se întâmple. de asemeni. Cum s-a plecat zeiţa. încât a părăsit de dragul lui Olimpul şi templele măreţe.

Coboară ca săgeata. grohăind. pornise în Olimp. Vroia să-l nimicească. Ares se schimbase într-un mistreţ hidos. lunga-i lance. Nu te lupta cu leii. Fereşte-te. se jeluia zeiţa şi se lovea A . şi sângele-i ţâşneşte. puterea. Şi colţii lui sunt parcă pumnale răsucite!. cu urşii sau mistreţii.. în pădure. l-ademeneşte prin umbrele pădurii. Cu colţii lui năprasnici. iubite. ce zace lipsit de viaţă-n ierburi. parcă se-ndârjeşte şi vrea să-i dovedească iubitei. frângându-şi trupul pe pieptul lui Adonis. — Sărmanul meu Adonis. Porneşte prin pădure. departe mult de locul. Apucă doar să vadă mistreţul cum dispare. Ares! ţipa. Deodat-aude vuiet. De-aceea-l amăgise pe tânărul Adonis. Ba.. Nu te vârî-n primejdii... Mistreţul. şi-n stânga. se repede la tânăr şi îl trânteşte jos... Afrodita. mistreţul se întoarce şi-l înfruntă furios. rânjind cu mulţumire... tu. dar uită de durere. Dar nu izbeşte poate îndeajuns de bine. Târându-şi după sine scutul cel greu de-aramă şi suliţa sa lungă. Dar Ares n-aşteptase blestemele zeiţei. Şi nici nu se gândeşte să fugă de pericol. Apucă doar să vadă. Un porc mistreţ. Oprindu-se din goană. tu. Fugind. haine. ţinând în mâna dreaptă o secure tăioasă. pornind prin slăvi cu carul cel tras de păsări albe. când mistreţul îi vâră colţii-n piept.. ştiind că-i luase locul în inima zeiţei. Adonis s-avântă după el. să-i vină într-ajutor preadragului Adonis. — O. nici chipul nu pot să îmblânzească pe fiarele acestea sălbatice. îl rupe-n bucăţele..160 cu cerbii. zeiţa Afrodita. se-mpiedică-ntr-o tufă de trandafir sălbatic. Fii blestemat de-a pururi. Aude cum răcneşte Adonis. Cam mare e mistreţul!.. Isprava-i izbândise şi îi era destul. CRIMA LUI ARES donis însă râde.. blestemat fii. Da. cel flămând de sfadă şi însetat de sânge. Sărind din car îşi pierde sandalele de aur. Trecând printre desişuri îi iese-n cale-o fiară. cel ce nu ai milă!. Iar fiara îl priveşte cu ochii mici şi roşii de ură şi de sânge. şi-ndreaptă iute carul spre locul bătăliei. nu pot să-ţi scape viaţa.unde se-afla zeiţa. însă zeiţa ştie că mistreţul e Ares. Pe faţa lui zeiţa zăreşte nepăsare. voinicia de care e în stare. Zeiţa Afrodita abia se despărţise de tânărul ei soţ. Cu ţipete de spaimă aleargă către trupul însângerat. Adonis îşi ridică lancea şi îl loveşte. unde îl ucisese. ţi-e stinsă tinereţea. la luptă.. Era gelos pe-Adonis. Te roagă Afrodita. Nici vârsta ta.. Din văzduh vede locul.

Purtările acestea îl mâhneau pe artist. mai mult de două zile. în fiecare an. Acum era şi roză. Nici nu voia să aibă. Avea o casă mare. s-au prefăcut în flori. Serbări numite-adonii5 . devotată. Când s-a-nţepat zeiţa c-un spin de trandafir. căci nu avea soţie. picurate-n poiană. N-am să te las să pieri.161 cu pumnii tremurători în frunte. trecând pe uliţi. Dar Pigmalion. Dar el trăia sihastru. Într-adevăr. Nu se poate. căutau acum ospeţe cam nelalocul lor. pe care s-o îndrăgească şi care să-i rămână soţie toată viaţa. vorbă gălăgioasă şi lipsă de ruşine. într-un oraş din Cipru6 . şi danturi zgomotoase. Până în acea ziuă. aezii cântau că niciodată nu a putut să-l uite pe soţul său. când le-nfloreau în inimi simţirile alese şi-o dragoste curată.. altădată harnice. S-a tot jelit zeiţa pe trupul lui Adonis. fastuoase. în flori de anemone. grădini pline de roade şi flori înmiresmate. fugind către Adonis. şi roşie ca macul. din marmură şi fildeş. Şi ca să nu se uite vreodată de Adonis. iar mamele cu fete de măritat îi tot dădeau târcoale şi îl pofteau la mese şi la alte petreceri. Văzuse că în Cipru bunele obiceiuri. adesea ocrotea pe cei tineri. SCULPTORUL SIHASTRU i vieţuia. Era şi parfumată. în tristeţe. S . Graţia se pierduse. tot singur. şi visurile sale despre o fiinţă pură. vreme de două zile. iubitoare de casă şi modeste. a hotărât zeiţa serbări mari. în schimbul ei găsea privire îndrăzneaţă. pe vremuri. gingaşă. din piatră sau din lemn. Fetele. Nu vreau s-ascult de legea lui Zeus pentru oameni. Şi rămânea tot rece.. cu câţiva sclavi ai săi. deşi. rămase din trecut. Şi sângele-i divin a colorat cu roşu imaculata floare. Vei dăinui de-a pururi. se spulberau pe rând. şi straie deşucheate. Iar sculptorul acesta era frumos şi tânăr. precum spune legenda. şi lacrimile sale.. i-a curs sânge din rană. ca vie amintire a suferinţei mele!. un artist ce făurea cu dalta chipuri de zei şi oameni. şi-n cinstea lui. artistul – căci astfel se numea – nu da nici un răspuns. se spune. erau tot mai uitate. îi aruncau ochiade copilele din Cipru. atâta cât plânsese şi dânsa în poiană. Adonis!. Adonis. floarea de trandafir fusese numai albă.. Virtutea şi credinţa erau înlocuite de nestatornicie şi de uşurătate.

de parcă-l pricepea.. din fildeş. Şi nu mai era singur. şi-l întrebau : — Ce tot faci. Şi nu deschidea uşa. aşa cum şi-o visase7 .. Pigmalion alergă şi-i cumpără veşminte. Aduse din grădină flori roşii. Şi. Era cu Galateea.. Veneau la uşă prieteni. Lui îi părea că fata-i răspunde : — Da. şi-i aşternu covoare şi perne peste tot.. Sfârşind apoi cu munca. el însuşi. Pe fruntea ei senină citeai neprihănirea. Lucra fără-ncetare. îmbălsămate. artistul se-ncorda.. o fecioară. a privit cu uimire la statuia cioplită din fildeşul lucios. ascultând răspunsul. Iar când lucra. iubite.. Ei îi spunea acuma tot ce gândea. Căci statua aceea înfăţişa chiar fata pe care şi-o dorise. Dragostea-i da putere şi aripi ca să zboare pe culmea creaţiunii. şi fata îi surâdea sfios.. Ba-i dete chiar şi-un nume copilei ce-o crease cu mâna lui. Toţi admirau acum ce dăltuia în piatră. cum nu se mai văzuse. neîntrecutul sculptor. Pigmalion.. făcând din noapte zi. C . artistul se închise la în atelier şi. se-apucă să cioplească. Pigmalion. — Îmi tălmăcesc în fildeş un vis încântător... Gura-i părea o floare. Galateea ? Mai poate să cioplească dalta mea o minune aşa precum eşti tu ?. cu gura tăiată fin în fildeş. artistul o întreba mereu : — Tu ce spui. luând în mână dalta. le răspundea artistul.162 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ a să-şi aline dorul de-o astfel de copilă. artişti tot ca şi dânsul. şi corpul de zăpadă. ovalul lin al feţei şi blânda mlădiere cu care se pleca fecioara către dânsul erau desăvârşite. în fildeş sau în lemn. Însă mult mai frumoasă decât în visul său. zâmbind în zori de zi sub raza purpurie. Îi luă şi giuvaere. mereu închis în casă ?. Mâna lui mult dibace cioplea lucruri de artă ce nu aveau pereche. spunându-i frumoasa Galateea.

şi îi sărută faţa şi îi şopteşte vorbe curate de iubire : — Tu ai să-mi fii soţie. Se-ndreaptă spre altarul de marmură-al zeiţei. Îşi spuse rugămintea. Jertfeşte un berbece şi cade în genunchi.. V . împleteau. Oamenii începeau să strângă-n coşuri mere şi rodii şi naramze. Iezii săreau zburdalnici. Iar fetele. Îţi mulţumesc. cuprins de-nflăcărare. Sosind... muzicanţii. îi spune Galateei.. s-a prăznuit şi nunta.. Azvârle-i o scânteie. Iar pielea ei se face mai moale ca mătasea.. Tobele băteau tare. Iar Pigmalion ridică povara lui cea scumpă cu braţele-amândouă şi strigă cu putere : — Trăieşte Galateea!. Eu te-am purtat în suflet şi te-am creat din fildeş. Pe urmă. Nici una nu-i ca tine de castă şi gingaşă. cu feciorul său Eros. Pe câmpuri viţeluşii gustau întâia oară din iarba cea mustoasă şi mii de zburătoare înveseleau văzduhul cu ciripitul lor. Se-ntoarce şi porneşte înfrigurat spre casă. asurzitor... A fost o nuntă mare. Începe să alerge. Chiar au danţat la nuntă. trânteşte uşa şi intră ca furtuna în sihăstria lui. toţi sculptorii Eladei. Dar el o ia în braţe. Eu am pe Galateea cu inima de fildeş. În timp ce-i spune astfel. zeiţo!. deodată Galateea întredeschide ochii şi inima ei bate.. în ghirlande. Nu vrea să ţie seama că trupul ei e rece. — Zeiţă! zice el. şi eu i-o voi aprinde. Veniseră artiştii din tot cuprinsul ţării.. poeţii. căci se-apropia serbarea zeiţei Afrodita. Îţi mulţumesc. iubite!. Cosiţele-s de aur şi ochii de cicoare. crengile lungi de mirt şi agăţau în ele trandafiri şi anemone. Tu-ntruchipezi iubirea. Acolo-i Galateea.163 STATUIA PRINDE VIAŢĂ enise primăvara. şi dintr-o piatră. Şi iată-l! – în mulţime.. gătite cu văluri lungi şi albe din pânză străvezie. cuprins de-o presimţire. viaţa. surâsul îl pătrunde în inimă pe tânăr. A fost şi Afrodita. se-nţelege. Se-nghesuie-n mulţime. şi ea-i cuprinde gâtul : — Mult am dormit. la care-au fost poftite mulţimile din Cipru. întâia oară iese şi-artistul Pigmalion. puterea suverană ce face să-ncolţească. la fel de nemişcată.. iubire.. să ardă-n vâlvătăi. şi flautul se pornise să sune tânguios. chemând la sărbătoare toţi oamenii din Cipru.. Se află tot pe soclu. E tot cum o lăsase în ceasul când plecase spre-altarul Afroditei.

au slăvit pe-Afrodita. . în danţ. Un templu fără seamăn şi cel mai drag zeiţei. ce poartă-acelaşi nume. în cânt. Cât ? Nu mai ştie nimeni. dup-aceea. Şi-au trăit împreună ani lungi. ce-a stăpânit în Cipru. ce şi-o păstrau cu grijă. Aşa zice legenda.. I-a ocrotit zeiţa. Artiştii. şi-n piatră8 .. I-a ocrotit iubirea. Feciorul Galateei a fost regele Pafos.... Iubirea ce-i cântată şi astăzi de poeţi. şi-unde se află templul frumoasei Afrodita.164 A fost o veselie cum nu se poate spune. iubirea creatoare. El a clădit oraşul. zile ferice. frumoasa Afrodita..

aduce pustiirea în arbori. pe când olimpienii. fără mâneci. 6. din care făcea parte şi Cezar. arăta că romanii. titanul Cronos. fiind dintr-un neam mai bun şi mai vechi. Vremea se înrăieşte către începutul toamnei. Prin Adonis. de a schimba materia neînsufleţită în fiinţe vii. Căci Ares este feciorul Herei. natura roditoare. vechii greci înţelegeau vremea călduroasă. când iarba se vestejeşte şi poamele cad. scurtă până la genunchi. Acest brâu avea darul de a o face mai frumoasă şi-i da puterea să subjuge inimile bărbaţilor. Dar Ares mai este în acelaşi timp şi furtuna sau vremea ce se schimbă. livada şi grădina. Războiul prăpădeşte şi pârjoleşte totul. cel dintâi zeu al cerului. 3. adică din a doua dinastie. 2. adică al cerului. se trăgea.165 Note: 1. scurs în apa mării. în urma loviturii date de fiul său. Afrodita-Venus – sau Venera la romani – era fiica lui Uranus. se trag din titani (olimpienii din Cronos. Astfel se tălmăceşte şi crima săvârşită de Ares cel crud asupra lui Adonis. războiul. Se spune că zeiţa purta un brâu fermecat. atunci când se născuse. vreme de două zile. S-a mai arătat această temă la Prometeu : dorinţa omului de a atinge suprema creaţiune. când înfloreşte glia. 7. ca şi olimpienii. fusese purtată Afrodita de Zefir. şi elinii din Iapet). cu secera de diamant. şi neamul elinilor. nepot al Afroditei. părintele tuturor zeilor.feminină. şi August. Mai mult. Afrodita se trăgea din prima dinastie de zei. iar hitonul. o haină de lână albă. care îl răpune sălbatic pe Adonis. în frunte cu Zeus. după legendă. şi Romei. Ares. în vreme ce frunza sângerie este purtată în vârtejuri de vânturile toamnei. şi mai târziu la Roma. 4. . din Iapet (prin Prometeu şi fiul său Deucalion). Iar spuma se ivise din sângele lui Uranus. dealtminteri. erau din neamul lui Cronos. Peplonul era o tunică. Ciprul este o insulă din Mediterana răsăriteană. cu mare însufleţire. Zeiţa Afrodita întruchipa şi ea. În acest fel justifica familia luliilor dreptul de a stăpâni Roma. Legenda ticluită de poeţi cu atâta meşteşug. Ele se prăznuiau primăvara. unde. serbările în cinstea lui Adonis. la rândul său. Adoniile. dreptul de a-şi întinde ghearele ei de vultur pestre întreg pământul. aceea a titanilor. din ordinul împăraţilor romani. pe câmpie şi-n florile ce-şi scaldă petalele în lumină. Înţelegeau belşugul de roade felurite. prinsă cu o agrafă pe umeri. 5. Elada. se trag direct din Uranus. şi jalea Afroditei. Ascaniu sau luliu – cum îl numeau romanii – era întemeietorul familiei imperiale a luliilor. prin Afrodita. care îndestulau ogorul.. însemna. Tot dintr-un titan. După versurile poetului latin Lucreţiu. Deci. după legendă. au mai multe drepturi decât elinii să stăpânească lumea. ei pretindeau că fiul lui Enea. romanii aveau pretenţii mai mari: ei afirmau că.. Iar moartea lui Adonis însemna chiar sfârşitul verii. Atuncea este vremea care aduce moartea comorilor grădinii. Ea se născuse din spuma mării. în vreme ce elinii se mulţumeau să arate că ei. În legendele eline se sublinia că numai omul înflăcărat de o mare pasiune va putea săvârşi acest lucru. aveau loc în Asia.

unul din cei mai mari sculptori ai antichităţii. dragostea şi frumuseţea. spre slava Afroditei. ea stârneşte uimirea tuturor prin perfecţiunea cu care a fost creată. . pentru elini. Praxitele. a dăltuit adevărate poeme în piatră. Aceasta din urmă a fost aflată de un ţăran în Milo. Se pare. Scopos. pe când îşi săpa ogorul. aceea care întruchipa. Aflată astăzi la Luvru.166 8. o insulă din roiul de Ciclade. Marmure vestite sunt : Afrodita de Medicis şi mai ales cea din Milo. că această statuie ar fi opera unui alt mare sculptor grec.

. Ce buze!. rostindu-i pe-ntrecute fermecătoare versuri : „De-ai fi printre zeiţe. Şi buzele!. în Creta. ar fi un strop de apă lângă un lac de munte. fireşte.. un rege şi-o regină care aveau trei fete.. Podoabele de aur.... ele-ar păli de ciudă. cum are trandafirul involt. Tu eşti mult mai frumoasă. Nici nu puteau să fie ochi mai adânci.. De-o rumeneală dulce. smulse de pe coloane. De-aceea. Aşa grăiau poeţii. un cântec.. în vreme ce poeţii se adunau acolo. plin de parfumuri. Şi dinţii : stropi de lapte. frumoaso. copilă. din dumbrăvile sfinte. din temple şi sanctuare. Ca rodiile coapte. o. Obrajii-i erau rumeni.. că poate să existe o astfel de minune. nedumeriţi. căci tu le-ntreci. ce-şi arde limpezimea sub soarele amiezii.167 EROS Şl PSIHEEA n basm1 se povesteşte c-ar fi trăit de mult. ce suge-ntâia oară. cea mai mică. tu ne vei fi zeiţă. din proaspătă mulsoare.. mai galeşi.. Chiar mândra Afrodita ar fi pe lângă tine o floare vestejită. erau în schimb aduse ca daruri pentru fată. lăudându-i frumuseţea. o muzică divină ce farmecă urechea şi-alină suferinţa. în botişor de ciută. Noi nu mai vrem pe alta”. de mult. Din pricina Psiheei. pe toate laolaltă. le întrecea cu mult. ca un ceresc balsam. pământenii uitau s-o mai sărbătorească pe mândra Afrodita şi lăsau să se stingă pe-altarele ei focul. Î . Dar orişicâte haruri aveau primele două. Psiheea. Locuitorii ţării şi chiar străini de locuri se grămădeau s-o vadă pe fata cea mai mică a regelui din Creta.. Iar graiul ei.

cam bătrâni. o marmură cioplită cu mare iscusinţă de-un sculptor cu renume şi. ştrengarul s-a strecurat în taină. Vreau s-o hulească lumea şi să râdă de ea. flăcăii ce-nainte nu conteneau s-o ceară de nevastă. A zburat prin văzduhuri şi-a poposit în Creta. sau un an. — Atâta ţi-e porunca ?... zeiţa Afrodita l-a şi chemat pe Eros2 . dar gândul îi rămăsese-acolo. chiar în iatacul fetei.. s-a cam zgâriat la deget. fructe – toate – să-mi fie smulse oare de fetişcana asta ?. Afrodita ? Şi. Cum îndrăzneşte ea să fie mai frumoasă ca mine. Eros. c-a îndrăgit un monstru şi.. nătângi... precum făgăduise zeiţei Afrodita. Tu însă fă – prin vrajă – să n-o iubească nimeni. s-a necăjit amarnic şi-a început să strige : — Asemenea ocară ?... se strâng s-o tot admire. Noaptea era senină şi-o rază de lumină – trecută prin frunzişul cel des de la fereastră – o săruta pe pleoape. — Da. De. suspinând. Dar n-am să trag săgeata cu fiere şi otravă.. Îmi împlineşti voinţa.168 Când a aflat zeiţa. o torţă şi un arc cu săgeţi fermecate : — Tu. precum hărăzise zeul iubirii. la fecioara Psiheea.. căci fiinţa mi-e robită de chipul tău. sau cine crezi cu cale.. flori. S . mai picură-i în suflet Psiheei şi-o iubire nebună pentru-o fiinţă cu totul decăzută. jertfe. i-a rostit Afrodita cu voce tremurândă.. găsiseră miri vrednici. te rog de astă dată să te repezi în Creta şi s-o cauţi pe Psiheea. copilul năzdrăvan.. pe care o iubea. răzbunarea zeiţei Afrodita va fi îndestulată.. şi. De-o fată muritoare ?. Lăsându-şi tolba-ncolo. fără viaţă şi fără de simţire. Părinţii mândrei fete erau nedumeriţi. Iubirea pentru fată l-a şi cuprins pe Eros. Cum de o rabdă cerul ? Şi darurile mele... acum o priveau reci. — Nu... După treaba asta. mamă!.4 PALATUL FERMECAT -a scurs o săptămână. copilul cel drag al Afroditei s-a întors în Olimp. în palatul din Creta. o lună. căci celelalte fete.E săvârşită vraja : n-o mai pot dezlega. Şi feciorul şi-a-ntins aripi de aur3 .. ce-avea aripi de aur. să caute o săgeată cu care s-o ţintească.. o privea pe Psiheea nesăţios.. ce-mi asculţi porunca fără de şovăire. Psiheea!" Şi... căci oamenii. O vei găsi uşor. un osândit de soartă. astfel. dar totuşi nişte miri de rang înalt : doi regi. Parcă vedeau o piatră. copilul meu iubit ?. totuşi. înfuriată groaznic.. Era-n Olimp. nu-i vorbă. Dar dibuind prin tolbă. odată cu-nserarea. pe genele ei lungi... surorile mai mari. gândind : . Tiptil-tiptil.. Şi Eros a vrăjit-o pe fata regelui.

Vântul de-apus. rubine. un om. Atâta doar că nimeni nu mai călca palatul în chip de peţitor.. purtând cu sine focul şi-o armă ucigaşă. bătrânul rege s-a dus la un oracol. puse în mozaic şi-nchipuind din ele figuri parcă pictate. . o luase pe copilă pe aripile lui. tu. Deci du-o pe Psiheea în vârful unui munte şi las-o părăsită.. în care sclave cu chipuri nevăzute au picurat esenţe plăcut mirositoare! Şi-o masă-mbelşugată. erau turnate-n aur. Aici au părăsit-o. pe o potecă-ngustă.. ca ginere. ce zboară prin văzduhuri. De vrei. Psiheea nu aşteaptă prea multă îmbiere. Şi mii de animale – părând însufleţite – făcute din argint. prin încăperi. în vreme ce podeaua părea ca înstelată cu mii de nestemate. şi-n fildeş. ce-o să te răcorească după atâta zbucium. O fiinţă nevăzută. sculptată cu migală în lemn scump de lămâi. Psiheea e condusă într-o-ncăpere mică. Zefirul.. în locuri neştiute de oameni până-atunci. să te împotriveşti poruncii zeilor. călăuzindu-i paşii. care o susţineau. Rămasă singurică. şi-acolo – ce să vadă ? O boltă minunată.. într-un cortegiu jalnic – de moarte. Fata privea uimită. ca monstrul să-şi ia prada. lăsând-o-ntr-o poiană cu ierburi ca mătasea şi flori îmbălsămate. veşminte şi podoabe.. În preajmă dă cu ochii de un palat măreţ. să ştii că e al tău. dacă şi-a treia fiică şi-ar fi găsit un rost. chitre. va fi bărbatul fetei.. pătrunde în palat. cum poruncise zeul. Atunci. să-ntrebe pe Apolo ce are de făcut.. ce neagră întristare l-a cuprins pe bătrânul părinte al Psiheei. împodobeau pereţii. tot aşteptând pe monstru să vină să o-nhaţe. Deodată dânsa simte că bate-o adiere. bătrâne. Apolo i-a răspuns. de care însuşi Zeus se teme uneori. prinţesa sta cu spaimă şi tremura ca frunza când vine vijelia. rege. poftim. tăcută. dulciuri.. păşind tot mai departe. Coloanele înalte. cu vaiete cumplite. îi glăsuia copilei : — Tot ce zăreşti în juru-ţi. Vă-nchipuiţi ce-adâncă.. nu de nuntă – regele şi regina au dus-o pe Psiheea pe vârful unui munte.. Poţi da orice poruncă. focoase diamante şi alte multe pietre.169 Ce bucurie mare ar fi avut părinţii. pietre scumpe. cu luciu stins. vinuri întăritoare. Poţi spune orice voie. prin preoţii din templu : — Nu mai spera. pe scări monumentale. şi s-au întors acasă. căci vei fi osândit. Şi-n ziua hotărâtă. frumoasa mea stăpână. un monstru rău şi crud. şi nu-ncerca. fructe gustoase : rodii. naramze îi sunt întinse-n faţă. După ce se-ospătează. mărgăritare albe. Păşind fata cu frică.. Ce bine e în apa fierbinte. şi-n aramă. s-o ducă peste piscuri. ştiind că lasă fata drept pradă unui monstru. te-aşteaptă o baie minunată. Dar nu-ndrăznea sărmanul să calce-o hotărâre pe care o luau zeii. şi se cufundă-n baie. în care erau îngrămădite comori nemăsurate de aur. O fiinţă fără seamăn.

Cu câtă nerăbdare aşteaptă dânsa noaptea! Iar când soţul soseşte.. Mai ales nu uita că. Neobosită. — Am să-ţi împlinesc voia... Să nu ai nici o teamă! îi răspunde Psiheea. — Dormi fără nici o grijă. fata se răsfăţa în voie prin multele-ncăperi ce le avea palatul. Nu le da ascultare. şi-n zori – când prima rază se strecura-n cămară – dispărea fără ..170 primitoare. Îngăduie ca-n ziua următoare Zefirul să aducă acolo. cu pat curat şi alb.. cu aşternuturi moi. vremea curgea pe nevăzute făgaşe. Sunt ele. O strigă şi o caută : — Psiheea.. Dar într-o zi. unde eşti ? Regele. surioară. se-nduplecă. prin poiene.. ca-nainte. Cine să fie oare ? A!. nu ştia cum îl cheamă. A stfel s-a scurs şi noaptea. cât timp nu pot să afle nimic de soarta ta. în fine. ori cobora-n poiană. Coruri. să te căutăm. fugind printr-o pădure. Psiheea devenise soţia unei fiinţe ce venea numai noaptea. Psiheea le aude şi-ar vrea să le răspundă . culegând flori şi fructe sau dănţuind mereu. Să nu ai nici o teamă. I-e blândă sărutarea. Nu vor să vadă cerul şi nici lumina zilei. Intâi să-i ceară voie slăvitului ei soţ.. trimisu-ne-a pe noi. Fiinţele nevăzute o culcă pe fecioară în acest pat de aur şi suflă în făclia ce pâlpâia alături. stăpâne. stăruieşte.. Nu ştia cum arată. care umblau prin munte.. să nu-ncerci să mă vezi. tatăl nostru. da!. aşa precum doreşti. a auzit din vale nişte voci cunoscute... Până ce el. de are înfăţişare frumoasă sau de monstru. Toate vor fi. îi spune iar o voce. pe cele două fete. când fata ieşi ca să se plimbe pe munte. dar fiinţele din preajmă îi poruncesc să tacă. şi totul se-mplinea. căutând-o pe Psiheea. în palat. A mai trecut o zi. O vorbă să nu spună. Se hârjonea cu ele. Şi altele pe urmă. N-avea decât să-şi spună dorinţa cea mai mică. căci te pândesc primejdii. orice-ar fi pe lume. În timpul zilei.. copilă dragă. surorile mai mari. Dar să nu-ncerci să-l vezi... A stat puţin pe gânduri. muzici alese îi desfătau auzul! Dar nu vedea pe nimeni. şi-l roagă. ea plânge şi-l dezmiardă. Soţul tău o să vină şi-o să te-mbrăţişeze prin somn.. SE IVESC CELE DOUĂ SURORI urmă. — Mai înainte-i spune : — Ştiu că surorile or să te sfătuiască lucruri nechibzuite. căci el şi cu regina s-au ferecat în casă. Vorbea numai cu umbre.

Şi nu sfârşesc prea bine să spună ce doresc. ne mâncăm tinereţea. uşurel. O fi voinic şi chipeş. vede pe cele două surori ale Psiheei. le şi povesteşte că ei i se-mplinesc toate dorinţele.. hăt. pe când el doarme. Ea îi atinge arcul şi tolba. Sclavele nevăzute le-n-treabă de porunci. cercei sau pietre scumpe. Ha. ascultă şi promite să le urmeze sfatul. se-apropie de el şi-i luminează chipul. cu aspru jurământ. Zefirul se porneşte pe văi şi. s-aprindă o lămpiţă noaptea. şi să-i privească faţa.. Le-aduce la palat. haine. când nu-i de faţă dânsa. neghiobi şi şubrezi. Ba. grădinile.. pe perne. Şi ea ? Ce bogăţie. cu bucle lungi de aur pe umerii de nea. o Î . Îi spun că nişte oameni i-ar fi văzut bărbatul. cercuri de aur. Mă rog. Căci el o să se-nfurie şi o s-o pedepsească. pe aripile sale.. Tocmai ei ? Cea mai mică ?.. pe vârfuri. pădurile şi toată avuţia ce se afla acolo. e monstrul cel mai dulce şi mai frumos din lume.. cu soţii noştri bătrâni.. Psiheea le arată palatul fermecat şi sălile în aur şi arginturi. Noi o credeam pierdută. iar sora cea mai mică rămâne la palat.. Alături are arcul şi tolba cu săgeţi. Neruşinata!. Aşa. de parc-ar fi regină. Psiheea. E straşnic planul. coşuri cu flori. Atunci. — Ce zici ?. Mai bine să-i dăm sfatul să-şi calce jurământul faţă de soţul său şi să-ncerce să-l vadă noaptea. orice poftesc l Surorile Psiheei. În fiecare seară vine dintr-o pădure şi trece înot râul.. încep să fie roase de o invidie din ce în ce mai neagră. dar nu au timp prea mult. la-nceput bucuroase c-o revedeau pe fată. iar noi nişte sărmane şi umilite sclave. Şi dragostea o prinde cu vie-nvâlvorare pentru divinul Eros. mingii. Ca să se-n-credinţeze. când doarme el. afară de aceea de a-şi vedea bărbatul . în noapte. Ba. cu-obrajii ca bujorul. căci mesele-s întinse şi muzica le cântă. iară în zori se-ntoarce.. pesemne... când soţul doarme dus. n-o vezi ce se-ngâmfă ? Ne-arată toate cele.171 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS n ziua următoare. o fi vreo zeitate.. Bărbatul său. Acel ce s-odihneşte-naintea ei. Ce-mbrăţişări! Ce lacrimi! Ce chicoteli! Ce râs!. şi braţe nevăzute aduc bucate.. Psiheea ia în mână lămpiţa cu ulei şi. dintr-o dată. Acesta-i un balaur. colane. Surorile se miră şi vor s-o iscodească. târziu. surioara noastră va pierde din trufie. E-naripatul Eros.. şi-o săgeată o zgârie la un deget..-nfricoşată. Şi scorpiile pleacă.. să nu-ncerce să-l vadă. când o să aibă poftă. Şi cele două scorpii o sperie pe Psiheea. îşi şoptesc amândouă. Şi noi. Se uită cu ardoare la el şi se apleacă. ha. Şi.. dornică să-l sărute. şi cum el i-a cerut. Sigur c-o s-o mănânce şi pe soţia sa.

. Viclean!.. eu.. Nu mai eşti zeu. strigă fata. căminul. rostindu-i printre dinţi : P . căci n-o să-l mai revezi. acuma m-ai pierdut. mâhnită..... făclia. ba încă socoteşte să plece spre zeiţa iubirii. Psiheea-nmărmurită aude numai glasul lui Eros. şi…Eros. tot fata-i mai frumoasă. El.. Şi plecă.. făcându-i o arsură pe pielea delicată. Imploră şi pe-alţi zei.. Eros... Îl atinge pe zeu... De ură-nverşunată. S-a dus pe totdeauna. nu vreau. — Nu. pădurea. Unde te pot găsi ?. şi foame. voi avea un prunc. şi te iubesc atât. ci sclav! PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI e când frumosul Eros era închis în casă. Duşmana mea de moarte ai luat-o de soţie ?. Dă-mi arcul. Peste puţină vreme şi eu am să fiu mamă. e gata să-l sărute cu buzele fierbinţi. se trezeşte..... îndură suferinţe.. năzuind un sprijin. căci dânsa ocrotea familia. pe cât eşti de frumoasă. tot.. şi dânsul e un zeu. în vreme ce cu ochii îl roagă de iertare. Sunt singură. aripile...... zeiţă. Psiheea şi pornise pe munte. O vede pe Psiheea plecându-se asupră-i .. Silit de legi divine... Afrodita.. o.. merge.. Ajunge la palatul zeiţei Afrodita şi-i spune umilită : — Tu eşti. şi frig.... aleargă-n templul Herei. O roagă pe zeiţă. nu-i ia durerea-n seamă... Şi.. însemnele puterii.. şi plângea : — Ce-am să mă fac. soţul meu.. dispar. zeiţa se încruntă. pentru asta te voi închide-n casă. izvorul. Fii bună deci. zeul intra-n Olimp şi mândra Afrodita îi ieşise înainte şi îl certa cu asprime : — Necredincios!. zeiţă. mama lui Eros. care-i spune : — Mi-ai fost atât de dragă! Dar prin nechibzuinţă.. Psiheea nu se lasă. Dar nimeni n-o ascultă. Aşa ne-am înţeles ? Ei bine.. căci nu sosise timpul ca să mă poţi vedea. Zeiţa Afrodita priveşte spre Psiheea.. — Tu eşti o muritoare. dă-mi şi tolba. grădinile...... Palatele de aur. Ea doar ocroteşte dragostea pe pământ. Numai că el zburase şi n-o mai auzea.. îi răspundeau mai toţi. Nu ştii că însuşi Zeus a părăsit atâtea şi-atâtea pământene ? Nu mai gândi la el. merge. Dar el se saltă sprinten şi zboară pe fereastră. sete şi piedici cu duiumul. Dar după-atâta trudă. Eros ?.172 picătură încinsă de ulei se scurge din lămpiţă... căci te iubesc.

Şi cum. zeiţa îi mai cere să plece şi-n ţinutul lui Hades.. Luaţi-o şi biciuiţi-o.. să-ţi umple cu balsam cutia asta mică.. însângerată. şi luă ea însăşi biciul. unde păştea o turmă de oi – turbate toate – ce-i omorau pe oameni. Îi dete o movilă înaltă de seminţe.. Pe-aici trecea un fluviu care curgea spre Tartar. o trase de cosiţe şi o bătu la sânge. Apoi. Îi sfâşie veşmântul. pe unde treceau morţii. sub pământ. Erau acolo boabe de mac. că ea era zeiţa ce-o ajuta pe fată să treacă prin primejdii. — Te du-n regatul morţii cel cârmuit de Hades. dorinţa de-a-l mai vedea pe Eros i-au dat Psiheei vlagă să treacă prin primejdii. în cutioara asta. să biruiască totul şi să-mplinească voia geloasei Afrodite. căci plec la un ospăţ. ce eşti vinovată că te-ai născut frumoasă. balsamul ce ţi-l cere.. o puse şi la muncă. zeiţo. fasole. îi porunci să plece într-o pădure deasă. ce străjuia cu colţii lui cumpliţi acest ţărm al tristeţii. gingaşa lui soţie..... Se spune despre Gheea. Cată să vii degrabă. orz şi alte feluri şi-i spuse să le-aleagă grămezi. grâu. O-nvineţiră toată..) Pe urmă o trimise în vârful unui munte. poate mai mult ca zeii. şi pleacă iar N . Şi trece chiar de Cerber. pe mine. CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES eîmpăcată încă.. şi cere-i Persefonei. Străbate peste fluviul. (Lâna era de aur.173 — Vrei să mă faci bunică. poate mai mult ca mine ?. grămezi. zeiţa frumuseţii ? Vrei să mă faci bătrână ? Tu.. şi să-i aducă lână. Dar dragostea. cum se cuvine! Sclavele o înşfăcară şi-o biciuiră straşnic.. Balsamul mă va face pe mine mai frumoasă. Dar nici aşa zeiţa nu se milostivi. de câinele lui Hades. linte. Se luptă îndelung să intre în regatul cel misterios al morţii. Şi-i porunci s-aducă un şip umplut cu apă. mama soţului meu. păzit cu străşnicie de sute de balauri. cel cu trei capete. necum. Afrodita.. pe soiuri. Şi-o roagă : — Dă-mi. Dar ştiţi. Când se sfârşi cu munca. frumoasa Afrodita! Persefona primeşte să-i umple cutioara cu balsamul cerut. Porneşte iarăşi fata. îi spune Afrodita. Să vină două sclave : Grija şi Întristarea!. copila ajunge şi la tronul zeiţei Persefona. domolindu-l pe monstru cu nişte turte dulci. strămoaşa tuturora.

Şi Zeus porunceşte lui Hermes să adune. frumoaso. Mama mea. şi cum aflase locul unde-i ţinea zeiţa aripile şi arcul.. călătorind pe drumuri.. Iar el. Ajunge la Psiheea. care-a făcut şi face atâtea nebunii. îndură-te de mine şi de iubita mea. văzându-mi chipul. Nu-ngădui.. Mai stai. ce văzuse prin vrajă toate astea.... Zeiţa. cum este Eros. este pe urma noastră. Tu eşti oare!.. — Nu. răspunse Zeus.. pe zei şi pe zeiţe. ştiu bine. sosită în rădvanu-i din flori de trandafir. nu. Eu plec către Olimp.. Şi ca să fie demnă Psiheea de un mire ceresc. ZEUS HOTĂRĂŞTE… D : ar Eros.. de-atâta vreme de când ne-am despărţit. O.... Să vină şi Psiheea. Afrodita. le smulge şi s-avântă printr-o fereastră-afară. Mai stai. strigă din urmă zeiţa Afrodita. dar nu-i timp de pierdut. Nu te mâhni. — Ba da. de-aş putea şi eu să folosesc balsamul! Puţin.. stăpâne! Psiheea nu-i zeiţă. Adună în cutie aburii grei ai morţii şi fata se trezeşte — Iubite. E vremea să astâmperi pe-acest copil zburdalnic.. Căci am atâtea lucruri să-ţi spun. să-l ducă Afroditei. nu mai aşteaptă mult. mânată de iubire.. şi-apoi să caut mijlocul ca să pătrund la el. Deci m-ai iertat ?. Şi zboară zeul Eros drept în Olimp şi spune : — O. Psiheea-ntredeschide capacul. să te privesc. Tu du-te cu balsamul. Numai că din cutie – aşa cum uneltise zeiţa Afrodita – iese un abur negru. rosteşte zeul Eros.. Balsamul din cutie e numai pentru zei. Am băgat eu de seamă unde l-a-nchis zeiţa. Zeus. o sfătuise bine : — Să nu deschizi capacul. în sala de consiliu. E vremea să-l însori. aproape fără voie. eu am s-o fac zeiţă.... să mă-ndrăgească iarăşi. şi-ncearcă să surâzi... Şi-i dă fetei să soarbă din cupa lui de aur esenţele . „E pentru zei. Să mă fac mai frumoasă decât mă ştie Eros. şi-un zeu.. Aburul o-mpresoară şi el aduce somnul cel fără de sfârşit. nu poate face nuntă cu ea – o muritoare.” Şi tot gândind în sine.. — Şi eu. cum este Eros. se frământa Psiheea.. la plecare..174 Psiheea. tu ce lumea o cârmuieşti din slavă. Psiheea dragă. şi cerceta cutia. binişor. Cât de puţin. şi fata cade jos.

.5 .. rămânând amândoi fericiţi în Olimp. Vă porunceşte Zeus!. Şi Eros cu Psiheea au făcut astfel nunta. Iar voi... le glăsuieşte dânsul.. zei şi zeiţe. puteţi să-ncepeţi nunta şi să vă veseliţi..175 divine : ambrozie şi nectar. — Rămâneţi împreună necontenit de azi.

poetizând legenda. Opera. Un zâmbet şăgalnic îi luminează faţa şi toată frumuseţea ce i-a fost dăruită de Afrodita. cel dintâi zeu. perechi. El are un arc. cuprinde pe Psiheea. 5. în chip poetic. Aici Eros. Dar şi sufletul se înalţă prin dragoste. pictat de artistul Louis Gérard. 4. este înfăţişată această poetică alegorie. săvârşită de un artist necunoscut. după ce el îi ţintea cu săgeţile. frumuseţea Afroditei cu dorinţa de cucerire a lui Ares. a pătruns în folclorul multor popoare. la început era. Această alegorie are un tâlc. şi anume că dragostea nu poate dăinui. pot îmblânzi o fiinţă oricât de cruntă. reprezentate prin liră. numai forţa universală. sub diferite variante. El a unit-o pe Gheea. cu Uranus. care se găseşte la Luvru. pe draga lui soţie. vrând adică să sugereze că dragostea cea frumoasă trebuie cucerită. care uneşte fiinţele perechi. din care este gata tocmai să tragă o săgeată. adică în locul unde se găsea fericirea desăvârşită. într-atât este de armonioasă marmura dăltuită. Întruneau astfel în dragoste. 2. Într-un frumos tablou. şi pe Ares. Psiheea. Fără îndoială că această operă. Mai târziu. grecii şi l-au închipuit pe Eros ca un tânăr înaripat. . Cupidon sau Amor – cum îi spuneau romanii – este înfăţişat ca un tânăr cu pletele încreţite şi aripile pe umeri. pentru grecii vechi. În Capitoliul din Roma se află o statuie cioplită din marmură pentelică de faimosul Praxitele. a inspirat nu numai pe poeţi. zeiţa dragostei. şi ajunge în Olimp. dragostea. prin Eros. ci şi pe pictori şi pe muzicieni. poate muiată în miere şi foc. înaripatul. Eros.176 Note: 1. zeul luptelor nesăbuite. 3. Eros. Arătau în acest fel că simţămintele. ţinând în mână o liră. a fost răpită de romani din Elada. în limba greacă. De aceea vechii meşteri îl înfăţişau adesea pe Eros călare pe un leu. în opera sa „Măgarul de aur”. Lui Eros însă nici că-i pasă de cele care vor urma. se tâlcuieşte prin suflet. cum credeau elinii. pe care o gustau numai zeii. făcându-le să se înmulţească. Tema a fost reluată de către alţi scriitori şi. ca s-o urce în Olimp. un giuvaer de piatră. Alte opere îl reprezintă pe Eros în mână cu o torţă – torţa care trebuia să înflăcăreze dragostea oamenilor. cea dintâi zeiţă. Tot în Capitoliu se găseşte un preaminunat grup de marmură care-i înfăţişează pe Eros şi Psiheea îmbrăţişaţi. Basmul despre Eros şi Psiheea a fost povestit cu multă vervă şi fantezie – probabil după o veche legendă elină – de către scriitorul Apuleius. dacă nu e însoţită şi de o simţire adâncă. dându-i drept părinţi pe Afrodita. poate în otravă şi venin.

erau nişte copile de-o bunătate rară. Aproape nu-i poveste legată de Poseidon fără să fie vorba. Când se trezeau sărmanii şi se vedeau trăind.. numită Amfitrita. În urma lor săltau cetele de delfini şi alte animale din apele marine. se avântau cu toate să scape corăbierii. Le mulţumeau cucernici şi le zvârleau ofrande în valurile mării. Ele-i purtau pe braţe şi-i aruncau pe ţărm. îl îndrăgea nespus. în număr de cincizeci. ştiau că-şi datoresc această fericire nimfelor nereide. alt zeu bătrân al mării. pe când zeul se preumbla pe mare. De-altminteri în legende se spune că Poseidon şi-a cucerit soţia cu ajutorul unor preacredincioşi delfini. tras ca o vijelie de zeci de cai sălbatici. Fiindcă zeul Poseidon crease cândva calul4. P . Odată. despre delfin.. cumva. Mama lor era Doris. Iar când zeul Poseidon cutremura adâncul de ape mişcătoare şi îneca sub valuri triremele eline. Nimfele nereide. Însă de-acolo zeul pleca adeseori în carul său de aur. o nimfă oceanidă. delfinul care zburdă mereu voios prin valuri şi saltă şi se joacă şi face giumbuşlucuri. lunecând prin valuri. Dar şi mai mult iubea delfinul. Nereu. văzuse într-o ceată de nimfe nereide o tânără fecioară. zeul care purta în mâna lui triena2 -. şi tatăl lor. se ridica-n Egeea3 .177 POSEIDON ŞI AMFITRITA alatul lui Poseidon1 . nimfele nereide plângeau înduioşate şi. care-şi avea palatul în apele Egeei.

. scoici. ce-i aduceau. însă.. în palatul de aur din Egeea!. şi sfarmă..” Şi se uita la fată cu ochii lui albaştri.. o căuta şi. au contenit din danţ şi au sărit în mare. ca danii..... Aici veneau noroade de vietăţi marine. ca să-i dea de urmă. De mă însor cu dânsa.. Voi nu vedeţi cum marea se zbuciumă de-atunci ? Poseidon o loveşte cu furca sa mereu. puzderii de corăbii.. îmi întăresc domnia. şi zeul se oprise.. deodată.. Şi caii lui la fel... ce este atât de mânios.178 URMĂRIREA NIMFEI cum însă Poseidon zărise pe-Amfitrita cu toate celelalte surate ale ei. Iar nimfa cea frumoasă e fata lui Nereu. când tropotesc prin valuri şi-aleargă şi nechează.. vrăjit de melodia ce o cântau în cor. vrâstată cu vine de argint. de marmură. şi-a spus în sine zeul.. a trimis peţitori. Tridentul lui mă sperie de câte ori îl văd.. căci îi cunosc puterea. puse doi delfini. blândă din fire. Iar ea. Copilele danţau într-o insulă Naxos. Ia stai s-o mai privesc.. Ce fete are Nereu! Mai ales Amfitrita... Nici prin gând nu-mi trece. Pesemne. şi asta va fi bine!” Şi. dar fata nici n-a vroit s-audă : — Cum ? Eu să fiu soţie acestui zeu. Nu.. Dar zeul din Egeea. „Ce cântec!. între valuri. Răspundeţi.. Nici nu vreau să-l văd.. fata a fugit într-o peşteră albă.. . Ce visare!.. tăioşi cum e oţelul. ce înotau prin ape şi-i întrebau pe toţi : — N-aţi văzut-o pe nimfă ? Nu ştiţi pe unde e ? Pe unde se ascunde copila lui Nereu ? Răspundeţi.. Poseidon. Căci nimfele... Nu... cum s-a-ntors Poseidon la dânsul la palat. căci stăpânul e supărat cumplit. izbind-o neîncetat de stânci. barba-i zburlită şi-nţesată de alge şi de scoici şi fruntea-ntunecată şi pletele-i albastre s-or fi zărit cumva.Şi zeul a zâmbit : Cred că a venit vremea să-mi aduc o regină. alge mlădioase şi pietre de mărgean şi o cinsteau pe nimfă. le ocrotea pe toate aceste vietăţi ce locuiau prin mări.. A . Căci altminteri stăpânul va aduce prăpădu-asupra voastră. Şi-o zguduie... la mine... c-o fire-atât de aspră şi-un glas răsunător ?. Şi ca să scape..

Dar poate Amfitrita a fost şi ea vestită că zeul îi aflase locul de adăpost. şi se părea că totul s-apropie de sfârşit. într-un cotlon al mării. careva. P . şi-a spus unde e fata şi că-şi are sălaşul în peştera aceea de marmură. a scufundat din nou. să aducă iute ştirea. şi s-a ascuns mai bine. Nu li se vedeau ochii şi îşi aşteptau moartea. încât se zguduiau şi apele şi munţii şi Tartarul cel negru. când hăurile mării primiseră atâtea corăbii călătoare. şi apa acoperise ţărmul. Numai că-n zorii zilei pornise iar s-o caute pe nimfa Amfitrita şi. delfinii ageri s-au hotărât din nou s-o caute pe Amfitrita. şi nimeni nu ştia unde şedea pitită. În zadar o căuta. în noapte.. pornind spre ascunzişul copilei lui Nereu. A ridicat tridentul. Ba chiar s-o şi peţească. s-a potolit Poseidon pentru puţină vreme. s-a-nveselit nespus. Poseidon..179 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE oate mai mult de frică. se pitulau de spaimă prin pietre şi nisip. ca să-şi pieptene părul albastru. Abia târziu. încâlcit. cineva a vorbit – un şarpe... unde domneşte Hades. Şi-a pus pe umeri haina de purpură brodată cu aur şi argint. căci nu dădea de dânsa. aflând vestea. părăduind ţinuturi şi înecând sub ape oameni nenumăraţi. au şi pornit înot. noroade-notătoare de peşti şi raci şi broaşte şi scoici şi câte toate se ascundeau în grote. corăbii. Delfinii.. Şi-a curăţat şi barba de scoici şi de nisip. de mânie. credincioşi. Iară pe fruntea arsă de vânturi şi furtuni şi-a aşezat coroana. insule şi maluri. sub furia lui.. Atunci. Jivinele din apă. vrâstată cu vine de argint. Încât zeul Poseidon venise în zadar. Poseidon. o meduză. nici de data asta neizbutind s-o afle. un peşte. aşa-şi trântea tridentul.

preafrumoasă nimfă.. Nedumerită încă. ai să fii vinovată faţă de zei şi oameni de-o astfel de năpastă... Zeul s-a repezit spre peştera în care s-adăpostea mireasa şi.. cu glasul tunător. a-anbiat-o să vie alăturea de el5 . Şi ce fecioară oare nu s-ar simţi-ncântată să-i fie lui domniţă. şi ea nu-i întrecută decât de dragostea ce-o are pentru tine. a strâns în mână frâul. copilă. de tumbele ghiduşe. — Mărite.. cel mai bogat din lume. stăpânul nostru este. şi ţărmuri şi numai tu. unde s-a făcut nunta. au spus dânşii – în limba lor. îndurerat.180 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA i au pândit şireţii când nimfa – mulţumită că zeul a plecat – ieşea pe ţărmul mării să se-nsorească o clipă. Era. deodată se trezeşte c-o piatră azvârlită de un delfin. să ştii. de milă pentru oameni – pe cât spune povestea – s-ar fi înduplecat. Puterea lui e mare. desigur – când ne-ai trimis în S . fecioara nereidă aude pe delfini : — O. stăpână peste ape ? Asemenea iubire nu mai găseşti în lume. Palatele de aur. Ascultă-l deci. şi tot ce vrea din lume Poseidon dobândeşte. delfinii s-au apropiat de coasta unde – în iarba verde – se odihnea fecioara. plin de fală şi plin de mulţumire. fecioară. în iarbă. precum se spune. în vreme ce cortegiul avea în fruntea lui pe oceanida Doris. Poseidon. De nu primeşti. cleştar şi diamante.. frumoasa nereidă. după stăpânul Zeus. şi monştrii au pornit. Astfel au mers cu fală şi-au intrat în palatul puternicului zeu. Jucându-se. şi fă cu dânsul nunta. carul de sărbătoare cu care trecea zeul peste aria mării. de salturile repezi ce le făceau delfinii. Dânsa ducea în mână făclia cununiei. Blestemele-or să cadă asupra ta. c-o strălucire vie. au munţi de avuţii. au venit la Poseidon cei doi delfini isteţi ce peţiseră fata. purtată tot de-un monstru. aflate în Egeea. Delfinii l-au vestit îndată pe Poseidon că nimfa se-nvoieşte a fi soţia lui. Ea ridicase capul. Privind astfel spre dânşii. Ea sa urcat în carul tras de-o sută de monştri. de spaimă pentru dânsa. ţinând în braţe lire. Poseidon. în cinstea Amfitritei. un mărgăritar mare. În jurul lor săltau nimfele nereide. cântând cu toate-n cor. vrăjită fără voie de jocul cel zburdalnic. Căci el te vrea soţie. ce-mprăştia lumină pe toată coasta mării şi o umplea de vrajă. sfă-râmă şi insule. Sfârşindu-se cu nunta. Auzind vorbele ce le rosteau delfinii.

El era de-o mărime de-a dreptul uimitoare. CICLOPUL POLIFEM stfel şi-a văzut zeul stăpânitor al mării dorinţa împlinită. Şi el avea o scoică mare şi răsucită. a rechemat la matcă puhoaiele hoinare din râuri şi din mări. ce-i A . Pitici păreau uriaşii pe lângă Polifem. furtuna se potolea pe loc. În mâini purta ciclopul un trunchi enorm de pin. elinii vedeau însăşi furtuna. Poseidon. dintre zeiţe. Avea o faţă neagră şi mare cât o casă şi-un singur ochi în frunte. ce se numea Triton. eroi şi-alteori nişte monştri. cleştar şi diamante. marea se-nvolbura. ca Apolo şi ca atâţia alţii. ce geme mânioasă. din creştet până-n brâu. nimfe şi mai ales copile de simpli muritori. când s-a sfârşit potopul. El era.181 lume. Căci uită-te. din apele Egeei. Aşa spuneau elinii că s-a ivit pe boltă frumoasa constelaţie a celor doi delfini. dânsul a mai avut şi-alte zeci de soţii. în palatul de aur. Pe urmă Amfitrita i-a născut lui Poseidon un fecior cam ciudat. Fireşte. sau. Ca Zeus. pe nimfa Amfitrita.. Triton a fost acela care. Acum o aşteptăm. după nuntă. făcându-şi-o soţie pe fata lui Nereu.. Şi şi-a întins tridentul. De la mijloc încolo feciorul lui Poseidon era ca un balaur. suflând în scoică. mireasa-i lângă tine. Era urât ca moartea. o nouă constelaţie : a celor doi delfini! — Să fie precum vrei. ai zis cu voce tare că ne vei da la nuntă răsplata cuvenită. Dacă intra în mare. Dacă sufla în scoică. mărite. alături de-Amfitrita şi tatăl său. i-a dat răspuns îndată trufaşul său fârtat. Dintre monştrii aceştia cel mai cunoscut este uriaşul Polifem. slăvite. pentru zeul stăpânitor al mării – ca Hermes pentru Zeus – pristavul de credinţă. ce se numea Toosa. să găsim locul unde se-ascundea Amfitrita. Poseidon. ţintuindu-i pe boltă. doar părul i-era verde şi-ncununat cu trestii. De-aceea locuia. urla înverşunată. — Cuvântul mi-l voi ţine. alteori. A prins pe el delfinii şi i-a zvârlit în cer. nu i-a păstrat credinţă frumoasei Amfitrita. apa îi ajungea abia la mijloc. În acest zeu. Poseidon dobândise pe-acest fecior cu-o nimfă. marea dezlănţuită. ce parcă scânteia.. ca toţi zeii. lovindu-se de ţărmuri. Din încuscrirea asta s-au născut regi.. şi i-a strigat lui Zeus : — Îngăduie. Triton era ca zeii. Răsplata o veţi primi pe loc. a glăsuit Poseidon.

Eu mă cunosc mai bine.. Mai surdă decât marea. Am vii care dau struguri ca aurul de galbeni.. vâna sălbăticiuni şi-i omora pe oameni. eşti mai nepăsătoare decât aceste stânci. pe-un tânăr. Mai moale decât puful de lebădă.. Ridică-ţi dară capul din valuri. o socotea în mare. Iar faţa lui hidoasă şi-o oglindea într-una în ape cristaline. poate.. Atât că Galateea iubea. Şi-n pomii mei sunt fructe ce-atârnă greu pe ramuri.. se-ntâlneau Galateea şi cu păstorul Acis. Avea numai o lege : poftele lui. îndrăgostit de nimfă. şi-atât!. Stăteau ades de vorbă şi-şi făureau tot felul de planuri minunate. a început să strige spre valurile mării : — Mai albă eşti. ai pricepe că ai greşit.. Nici Zeus n-are. ca floarea de măslin şi mult mai dezmierdată ca rodul din grădini. Polifem se coboară din munte pe colină. şi se ferea de monstru. un trup atât de falnic şi nişte plete dese.. ce intră până-n mare. o fiică-a lui Nereu. Polifem nu ştia că nimfa e pe plajă. zbuciumată. Din-naltul munte Etna se desprinde-o colină. Din sân îşi scoate naiul. Îşi pune la o parte toiagul său enorm. Legenda ne arată că fata. Monstrul acesta groaznic voia să se însoare c-o soră-a Amfitritei.. Tu însăţi vei culege. cu mâna ta. încâlcită – plină toată de spini – c-o seceră-ascuţită. Vroia să pară chipeş. nu-ţi va lipsi nimica. fugind din calea mea mereu. vor fi tot ale tale. să o ademenească pe mândra Galateea.. de crudul Polifem6 . şi marea. Galateea. şi fragii ce se află-n pădure şi coarna ce se coace în toamna-mbelşugată şi prunele zemoase. Numai că... Galateea – căci astfel se numea – era mult mai frumoasă chiar decât Amfitrita. pe Acis. de mult. Nimfa însă era tocmai atunci cu Acis la poalele colinei. Mai zveltă ca aninul. Mai rumen ţi-e obrazul ca mărul pârguit şi eşti mai majestuoasă ca trunchiul de platan. la poalele colinei. fecioară. Şi-şi retezase barba murdară. într-o zi. nici frig în toiul iernii. fierbea de-atâta larmă. Ah. De-aceea. unde nu simţi căldura în vara arzătoare. Eşti mai îmbietoare decât soarele iarna sau decât umbra vara. Galateea! Nu mă dispreţui.. De vrei să-mi fii soţie.. pe care şi-l făcuse dintr-o sută de trestii. Dar tot tu. şi începe să cânte.. Dar fiul lui Poseidon. şi turmele. care-mi umplu livada şi licăresc prin arbori. îşi pieptănase părul – ce-i spânzura în viţe sălbatice şi negre – cu grebla lui uriaşă.. În ei se află peşteri ce sunt tot ale mele. lăsând naiul. ce umplu păşunea şi pădurea sau sunt închise-n peşteri. Doar mi-am văzut icoana în unda verde-a apei şi mi-a plăcut de mine.182 slujea de măciucă. aproape să le frângă. Căci partea cea mai mare din aceşti munţi e-a mea. Nu te gândi că părul ce-mi creşte pe tot trupul . Vuiau în zare munţii. silindu-se să-i placă. Vedeau şi-auzeau totul. Cu-a-ceasta-şi mâna turma... parc-ar fi o pădure. Căci n-avea nici o milă uriaşul Polifem. Şi-n locurile-acestea. Pomii cei plini de roade vor fi numai ai tăi. Mai dulce ca un strugur.. un păstor. ascunsă undeva. Mai proaspătă ca gheaţa. care îmi cad pe umeri. dacă m-ai cunoaşte mai bine.

Dar e ultima oară când vă găsiţi alături.. Să-ţi mai adaug că zeul Poseidon îmi e tată şi că-ţi va fi şi ţie. Am doar un ochi în frunte. Îi vede şi răcneşte : — Aici eraţi ? Mişei!... Nimfa se zvârle-n apă. Acuma s-a sfârşit!.... un râu cu apă rece... în amintirea celui ucis de Polifem şi-a dragostei pierdute. nici calul fără coamă. Copacul fără frunze nu are frumuseţe. Ce ? Soarele din ceruri nu este numai unul ? Şi nu le vede toate ?.... sfârşindu-şi vorba. Cine-ar fi cutezat să-nfrunte pe uriaş ? Şi stânca îl zdrobeşte pe bietul păstoraş şi sângele lui curge. din stâncă. Şuvoaiele-mpletite s-au transformat în râu. să-l ajute. numit de nimfă : Acis.... uriaşul ?.. legenda spune c-a ţâşnit cu putere.. Dispreţul tău mă arde mai rău decât un fulger. şi eu care credeam că nimfa mă ascultă. El prinde-n braţe-o stâncă şi o ridică-n sus.. printre pietre. râdeaţi de mine. De-acolo. îi vede pe cei doi. fierbinte. dacă vei fi soţia lui Polifem. Acis strigă cu groază : — Ajutor. dar el îmi e destul... şi fii soţia mea!. Galateea!.. Numai că Galateea nu cuteza să iasă din mare.. Ascultă-mi rugămintea. Deodată.. ciclopul Polifem îşi ia din nou toiagul şi porneşte pe ţărm... ca să-şi pogoare mila peste sărmanul tânăr zdrobit de Polifem. Ce-a plâns sărmana nimfă.. voi. un izvor. Şi-atunci. de pe ţărm. Apoi.183 ar fi o urâciune... . şi-n jur au crescut trestii. Şi-a implorat pe zei..

Această legendă este povestită tot în „Metamorfozele” lui Ovidiu. Dealtfel. se va mai vorbi. i-a înfricoşat şi i-a atras întotdeauna pe elini. după credinţa lor. 6. Nechezatul lui e ca ţipătul furtunii care aleargă. Ei simbolizau pentru elini relele pe care le pot săvârşi apa sau unele fiinţe din adâncurile ei. de parcă ar vrea să scape din nişte lanţuri nevăzute. Numele lui vine – după unele păreri – din sanscritul Idaspati. nu era alta mai teribilă decât a mării. în cer. veghind cu fulgerele în pumni asupra muritorilor. Egeea a intrat şi în unele legende marine româneşti. Dar tot ea le zdrobea corăbiile. când marea se înfurie şi îşi răscoleşte adâncurile. Cu tridentul sau triena Poseidon putea să dărâme şi munţii. . Tridentul este de fapt o denumire latină a trienei. aşa după cum îl numeşte Homer în versurile sale. Dar în acelaşi timp Poseidon putea să şi zidească. Coama lui răvăşită de vânt. Ea îi purta pe valurile sale. Romanii l-au numit pe acest zeu : Neptun. pe vreme de furtună. sus. prelungind coastele. Desigur. Pe o friză din altarul lui Neptun de la Roma şi într-un mozaic de la Pompei se vede scena nunţii zeului mărilor cu fiica lui Nereu. dar aici a căpătat chipul unei bătrâne şi rele vrăjitoare. parcă le îmbrăţişa. se aseamănă cu valul. Această legendă nu este altceva decât poetizarea acţiunii mării. care înseamnă stăpânul apelor. În urma răzvrătirii lui Poseidon. împotriva stăpânului Olimpului. cu apa ei albastră sau verde-vineţie. zbătându-se între maluri. provenite din sfărâmăturile pietrelor aduse de curenţi. 4. izvorul care ţâşneşte vesel din clinele muntoase. în legenda lui Odiseu sau Ulise. sau cine este acela care le cufundă ?” După puterea cerului. care se alăturase Herei. 3. Însă acolo. Are în el parcă şi rezonanţe din ţipetele păsărilor şi ale oamenilor. zeul mărilor fusese osândit să zidească o cetate. lăngă ei. fără îndoială. parcă în tropot. Calul simbolizează. Troia. născocind pe zeul Poseidon. 2. Despre Polifem. De aceea. se afla Zeus. Amfitrita. cu forţa ei nemărginită. Marea Egee se află în partea de răsărit a Mediteranei. peste aria mării. nu numai să dărâme. Cine dezlănţuie deasupra ei noianul vânturilor despletite ? Cine o zguduie până în adâncuri şi o năpusteşe peste ţărmuri ? Cine ridică insulele din valuri.184 Note: 1. Această forţă a mării trebuia înduplecată. se afla marea. urlând. Marea. 5. elinii au personificat-o. zeul Poseidon a avut şi alţi feciori monstruoşi la chip sau la fire. Marea scălda pământurile Ior din toate părţile. prin depunerea de nisipuri. izbindu-le de stânci şi învăluindu-le în giulgiul nemăsuratelor genuni. în goană. spre aventuri şi fapte glorioase. el fiind şi zeul cutremurelor. prin saltul său. „Şi cine cârmuieşte oare marea ? se întrebau de multe ori elinii. care poate construi tărâmuri noi. pe îndelete. cândva. acest fiu al lui Poseidon.

în neguri. În timp ce zeii. nu avea altă grijă decât să cerceteze şi să însemne bine fiece greşeală pe care-o săvârşeau acei de pe pământ. Hades. ale norocului şi păcii. posomorâtul Hades pe tronul lui de aur. din marele-i regat subpământean. era cel mai posac şi mai nesuferit din rândul zeilor. Oamenii nu-l iubeau deloc. cântau şi dănţuiau în râs şi glume. Ceilalţi porneau – cum vom vedea – spre Insulele fericirii. când împărţise lumea cu cei doi fraţi ai săi. L egende nu sunt multe despre Hades. Zeus. Chiar numele i-l pronunţau în silă.185 HADES Şl PERSEFONA pământ. numite şi Câmpiile-Elizee. pentru că Hades era zeul ne-ndurătoarei morţi şi-al umbrelor muncite. să-şi capete osânda necurmată. De-aceea. Venea odată vremea când orice muritor – cum credeau grecii – urma să se coboare în Infern. Şi-acela care-i supărase mai deseori pe zei pleca în Tartar2 . îi dăruise marea lui Poseidon. poate. un fel de paradis al desfătărilor şi bucuriei. păstrându-şi pentru dânsul cerul. numit Infernul1. în Olimpul lor. ţinutul misterios al morţii. sub . Iar pentru Hades rămăsese locul întunecat şi trist.

un ban de aur. dar cine pătrundea acolo nu mai putea. duşi de nevoie prin Elada. înconjurat de râul Stix7 . ce-aduceau lumii jalea. să iasă. C . în veci. palate despre care credeau grecii că-s făurite din argint. Ele i-opreau pe călători şi le spuneau cuvinte grele sau îi loveau cum le plăcea. Pe urmă cercetau şi pe-alţii : pe cei lipsiţi de omenie. În calea lui. s-o ducă-n tristele adâncuri ale lui Hades. purtând o mantie ca smoala. grijile. ajutat de genii4 şi de zeiţe-ntunecate. care nu ospeţeau drumeţii sau cerşetorii sau străinii. zăreau o poartă larg deschisă către palatele lui Hades. se-afla Cerber. până ce-i nimiceau cu totul. Drumul către tărâmul morţii trecea prin nişte peşteri negre şi mlaştini verzi... şi războiul. ba şi mai bine. şi-i pedepsea pe muritori. nu mai putea să-l vadă nimeni. Căutau pe criminali. Dacă-şi punea pe frunte această cască albăstrie.186 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ a să-i pândească. bătrâneţea. Atuncea se ivea Tanatos. Geniile îi căutau pe-aceia care nesocoteau Olimpul. lângă poartă. monstrul cel cu trei capete. pe muritori. răutăcioase. Iar umbra o lua zeul Hermes. solzoase.. teama. putea să-şi împlinească voia. Zeii nu se temeau de genii.. larg deschisă . căci Cerber îi sărea în cale şi-l alunga iar înlăuntru. Pe acest drum se aflau genii tăcute. trecând de locul străjuit de Cerber. Câinele îi lăsa să intre pe poarta mare. Şi încă mai spuneau elinii că umbra unui mort. ca într-un ghem. crainicul tatălui ceresc6 . Tanatos era moartea însăşi5. de nouă ori. Ceilalţi. Pe capete se foiau şerpi. pe umeri două aripi negre şi-o sabie în mâna dreaptă. luntraş bătrân. şi-i urmăreau cu multe rele. nevăzut. mai trecea şi peste râul Aheron8. Şi ajungea numaidecât la graniţele întunecatului tărâm.. Dar Hermes nu întârzia. cât timp sta Hermes în Infern. sau de argint sau de aramă.. hâde. sărăcia. Morţii-şi ţineau în gură banul. ce răspândeau miasme grele şi-i ameţeau pe călători. Le insuflau adesea patimi ce-i împingeau către pieire şi îi izbeau fără cruţare. decât dacă plăteau lui Haron. Iar cel ce nu-l avea cu dânsul mai zăbovea pe-aceste maluri un veac întreg. către palatul zeului Hades. sperjuri. nenorociri şi griji şi boale. Şi. venea în faţa judecăţii. Dar umbrele nu puteau trece. şi zeul. boala. ce şuierau necontenit şi-şi ridicau spre călători gâtlejuri vinete. El smulgea umbra celui dus. cum sunt văzduhurile-n zări. pe trădătorii din războaie. ursuzul Hades avea o cască fermecată3. de cum treceau de apă. foamea şi chinul.

să-şi potolească puţin foamea. . şi frica-i măcina puterea. să ia o fructă de pe ramuri.187 Cei ce erau învinuiţi de zeul Hades c-ar fi călcat poruncile vreunui mare olimpian. luase merindele cereşti şi le dusese pe pământ. un rege care. Dar cum se apleca spre apă. Bătrân.. mere. Aici. înconjuraţi de ziduri şi-un râu de foc şi de scântei. doar cât privea puţin spre stâncă. Ca să răzbune nedreptatea. cât e din cer pân'la pământ. erau pe loc zvârliţi în Tartar. închişi cu-o poartă. bătut cu bicele de genii. de veacuri lungi neostoită. Acolo se găsea Tantal9. Să vadă apa şi să-i fie sete. Tantal a fost silit să-ndure foamea care sfâşie trupul. străvechiul rege sta în apă. într-un lac limpede şi rece. nici nu se ostenea s-audă. Pentru toate aceste fapte. Ramuri cu rodii şi naramze. sus. Şi cum căta să-ntindă mâna. apa se retrăgea spre maluri. ce nu putea fi sfărâmată. cu barba colilie. gemeau în chinuri osândiţii. El mai dezvăluise încă şi din secretele lui Zeus. făurită din diamantul cel mai tare. pe muntele Olimp. Iar ei cădeau de-a rostogolul. dându-le muritorilor. setea ce pârjoleşte pieptul şi spaima cea nimicitoare. O stâncă grea şi colţuroasă sta doar oleacă agăţată deasupra lui. sub întreita suferinţă. Şi el striga mereu lui Hades : — Zeu blestemat. şi smochine. până la brâu.. fiindcă zeii aveau ambrozia şi nectarul şi-l păstrau numai pentru ei. pe-o cale tot atât de lungă. şi-i vestise pe pământeni despre ce se punea la cale pe seama lor. Călăii l-au vârât în apă. ajungă-ţi chinul! Dar Hades. în Olimp. Să simt-aroma că-l îmbată.. se mâniase. aflându-se odată la un ospăţ. încruntat pe tronu-i. zgâriat cu gheare ascuţite. aşa ca ei să se ferească. toţi pomii îi piereau din faţă. batjocorit şi zi. şi pere. gata să cadă şi să-l strivească sub povară. şi noapte. şi mai ales ale lui Zeus. să-şi ude buzele uscate de setea care-l mistuia. Să-i crească foamea fără margini. Au coborât pe lângă dânsul ramuri din pomii de pe ţărmuri..

cu şerpi oribili. cum hotărau judecătorii. l-a azvârlit pe Sisif în Tartar. sub ochiul ager al lui Hades. Iar roata se-nvârtea întruna. reci şi umezi ce-l otrăveau muşcându-i trupul.. să caţi spre slavă. pentru că genii infernale învârteau bice făurite din zeci de şerpi încolăciţi şi îl izbeau necontenit.. Hades îi răsplătea anume... Desigur că pe lângă-aceştia mai erau mii şi mii de umbre.. ai să plăteşti amarnic! Şi l-au zvârlit în Tartarul lui Hades. aflând. zeii. regele din Corint. da'ndată ce-ajungea pe culme. din trupul vlăguit de trudă. cu umilinţă şi cu teamă. Sângele îi curgea şiroaie. şi pentru ea. — A!.. i-au răspuns zeii. Pe-aceştia îi duceau cu cinste în Insulele fericirii. Abia putea să mai respire.188 IXION ŞI SISIF i tot în Tartar mai era un rege din Tesalia. El îndrăznise să-şi înalţe ochii către zeiţa Hera şi să îi spună c-o iubeşte. nespus de-nalt. Şi iar pornea Sisif s-o urce cu osteneli ne-nchipuite. Dacă Zeus ar fi vrut să aibă în braţele-i nemuritoare pe soaţa ta. Se mai găsea-n acele locuri Sisif. ca şi cei drepţi. viteji şi vrednici. ce îndurau pedepse crunte. ţipa şi se zbătea de groază. Cei trei judecători. un om de rând. erau trimişi pentru odihnă în nişte locuri minunate. Trupul îi tremura ca varga. pe care îi avea Hades în Infern. n-a înşelat atâtea pământene ?. în loc de lanţuri. pentru toţi. ale norocului şi păcii. în timp ce Ixion.. Cum să-şi ridice ochii către Hera un simplu muritor ? I-o crimă ce se cade pedepsită în mod pilduitor! strigaseră toţi zeii. era o cinste şi o fală. — De ce ? îi întrebase Ixion. Dar tu. cât e el de mare. cel care îi dezvăluise lui Asopos fapta lui Zeus : crima de-a-i fi răpit copila ce purta numele Egina. legile aspre. S . hotărâte de către Zeus. El trebuia să urce-o stâncă pe-un munte-nalt. Şi însuşi Zeus. spre o zeiţă olimpiană ? Netrebnice. De ciudă şi mânie. că este dat de gol. încinsă bine-n flăcări. Zeus. Voi. l-au ţintuit pe-o roată de aramă... cu numele de Ixion. îi smulgea stânca şi-o azvârlea la poalele acelui munte. Sudoarea îi curgea-n şiroaie. dar nu-ndrăznea să se oprească. ca să le fie la toţi pildă şi să-mplinească pământenii. l-au osândit să se trudească pe veşnicie. şi l-au legat. E drept că unii dintre oameni : cei ce slăviseră pe zei. — O cutezanţă nemaipomenită!. o eumenidă se ivea. sărmanul. Cu trudă şi cu suferinţe urca sărmanul până sus . şi pentru tine. nu alergaţi după soţii şi după fete de muritori ? Nu le minţiţi ?..

desigur. zeiţa holdei însorite. cu fală.... Durerea nu se cunoştea. auzind vorbele lui Hades... Nu stăpânea decât plăcerea şi bucuria şi răsfăţul. E numai bună de stăpână într-un ţinut unde se află tristeţea cu tăcerea laolaltă.. frate cu Zeus şi Poseidon – având a treia parte-a lumii-n stăpânire – a dat de ştire pretutindeni că-i dornic să-şi găsească o soţie. Zeul nici n-a mai stat pe gânduri. înţeleaptă. A aşteptat un timp. dându-şi seama zeul morţii c-aşteaptă – fără nici o speranţă – atâta vreme. Nici o zeiţă nu voia să plece de bună voie în regatul sumbru. Demetra pururea veghează asupra ei ca o tigroaică. Ştia prea bine că Demetra. tatăl ei. o fi grăit iar zeul Hades. Hades. era o ţară-ncântătoare. Şi fiind el zeu atât de mare. Şi umbrele se desfătau în cântece şi danţ şi lupte. şi-o fi răspuns : — Ţi-o dau... Nici o zeiţă n-ar fi vrut să vadă mereu.. chipul lui Hades : bărbos. născută din iubirea cu Demetra. Aici. Şi s-ar cădea. posomorât şi rece. N-ai vrea să mi-o dai de nevastă pe fiica ta şi a Demetrei ?.. zeiţa holdelor.. De-aceea nu-mi găsesc soţie.. mai-mai s-ajungă pe-Afrodita. Zeus o fi zâmbit pesemne. Însă degeaba!. HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE ar să ne-ntoarcem iar la Hades. Destul că nu-mi stai împotrivă tu. o fi spus Hades. căci îmi eşti frate şi-un zeu vrednic.. împrospătând mereu văzduhul. Nu era frig. sub apriga domnie a lui Hades. nici cald. să-mi dai un ajutor. Legendele ne-arată despre dânsul că se simţea-ntr-o vreme singur şi hotărâse să se-nsoare. pe care-l stăpânea. Şi. la o nevoie. Numai de poţi s-o iei. în care oamenii nu vin cu bucurie.. Abia de respira Zefirul. Şi-atuncea i-a cerut-o lui Zeus. D . care era părintele fecioarei.. Tot ce fusese întristare aici era de mult uitat.189 numite de cei vechi Câmpiile-Elizee10. ar fi având o fiică minunată. Este cuminte.. Zeii la fel. La fire este potolită. n-o să i-o dea pe Cora de nevastă. Care e mai frumoasă şi mai blândă ? Care e demnă să ajungă stăpână-ntr-un ţinut atât de mare ? N-a trecut mult şi-a venit ştirea că sora mijlocie a lui Zeus.. Se cheamă Cora şi-i frumoasă. — Mi-ai dat acest ţinut subpământean. pe lângă ea.. nu bătea vântul. — N-ai grijă în privinţa asta. Demetra11 . s-a hotărât să-şi fure o mireasă. pe pajiştile-nmiresmate... Şi-a trimis slugile să cerceteze cam ce zeiţă a rămas nemăritată. la marginea lumii.

zicea zeiţa.. Cora.. roze. Hades. neclintită.... şi zeilor n-o să le-aducă nici rugi. Dar nimeni nu aflase taina. Iar Zeus se ferea s-o spună. târând un car măreţ de aur. cu braţele-i vânjoase... flămânde. Văzând că nu e glumă... Şi carul. o plantă mândră. livezi. Din car.. Dar când şi-a-ntins zglobie mâna spre acea floare minunată. Şi nouă nopţi şi nouă zile a colindat pe văi şi dealuri. a spus Demetra. încât a pustiit tot rodul ce-l dase glia-n acel an.. — Nimica n-o să mai rodească.. Se povesteşte că-ntr-o zi frumoasa fată se afla cu nişte nimfe prin livadă şi culegea zambile. Deodată. Apoi un geamăt lung de groază. a pierit iarăşi în adâncuri. păşuni. câmpii cu grâne. şi tot ce se afla-n grădină. a fost răpită. A fost însă furată Cora.. Şi nimfele plângeau : — Demetra!. întreaga mare şi chiar cerul. şi pomii îşi pierdeau belşugul . a prins-o.... Cora mai zăreşte şi un narcis. Se petrecuse totul iute. — Cât timp eu n-am să-mi văd copila.. Însă n-a dat de urma Corei. Pământu-şi închisese bolta..190 Şi Hades a şi pus la cale cum s-o răpească pe fecioară.. Ea lumina aceste locuri cu două torţe mari : doi brazi. Şi negăsind-o nicăieri pe fiica ei. Nimfele ce erau de faţă nici n-apucaseră să-l vadă pe răpitorul mândrei Cora. . doar-doar o va găsi pe Cora. În tropot au ţâşnit afară caii cei negri ai lui Hades. I-a întrebat pe zei. Îţi dăm o veste dureroasă. plâns cu suspine. ca-ntr-un cleşte.. şi chiar păşunea vestejise. nimeni!. că năpădise tot pământul... cât scăpărarea unui fulger. Săriţi voi. Blânda fată. flori de şofran şi violete... uimită de narcisul atât de neobişnuit. îndârjită. Cădeau şi grânele uscate.. În deznădejdea ei. pământul s-a deschis în faţă-i. luând toiagul drumeţiei. Cora. Se auzise doar un strigăt : — Săriţi!.. Să vadă ce e de făcut. pământul n-o să mai rodească!. a şi plecat în lumea largă. în insule.. iar turmele piereau. Şi ţipete. Pierise carul ca năluca. zei sau oameni!. s-a mâniat atât de tare. s-a îndreptat spre el. Copila ta gingaşă. aprinşi cu vâlvătăi în Etna. cu-nfăţişare uimitoare.. păduri umbroase. Iar Zeus s-a temut. Zeus l-a trimis repede pe Hermes s-o potolească pe Demetra. nici sacrificii... De cine ? Unde ? Nu se ştie!. Narcisul răsărit acolo avea o sută de tulpine şi fiecare avea flori cu un parfum atât de tare.. să-l rupă. ocolind livada. scumpa copilă a Demetrei. Oamenii vor muri de foame.. cum s-o împace pe zeiţă. „Cine fusese ? Cine ? Cine ?. pe oameni. prin grote şi pe creste sure.” N-aveau de unde să mai afle. Demetra şi-a pus pe umeri un văl negru şi.

. să ardă jertfele aduse. copila mea ?. ca-n templul lui să nu mai fie nici foc. să n-o piardă în nici un chip. I-era ruşine. ce îşi strângea în braţe fata S -a coborât Hermes la zeul morţilor. Mâncând-o. şi-a înflorit.. Mama şi-a strâns copila-n braţe. Îndată a făcut zeiţa un semn cu mâna spre ogoare. Cora s-a-ntors cu voie bună la mama sa.. să afle Zeus că nici Demetra nu se lasă. Zeus olimpianul. Restul – două treimi din an – va fi cu tine.. dar până la sfârşit a spus... şi totul a-nverzit ca-n farmec. Iar oamenii au prins s-adune belşugul grânelor din holde. sus pe pământ. bântuită de un gând ce-o-nspăimântase mai de mult.... nici jertfe şi nici preoţi. la nările lui Zeus. la Hades. Să zbori până la Hades.. a dat şi roadă. şi cere-i să-i dea drumul Corei... a trebuit să se supună.. ca să-i însenineze viaţa în mult prea tristele-i ţinuturi.. Şi află ce am hotărât eu : fata va sta la soţul său. i s-a dus toată bucuria şi-a început să se jelească : — Aşadar tot vei fi pierdută. în stâlpi tremurători şi palizi. a întrebat-o de îndată : — Nu cumva-ntunecatul Hades ţi-o fi dat fructul unei rodii. DAR… rodii12. Grăia din slavă însuşi Zeus. În temple s-au aprins iar focuri. CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA ... Călăuzită deci de Hermes.. şi fumul s-a-nălţat spre slavă. purtând miresmele plăcute în cer.. Şi am să văd dacă-i dă mâna lui Zeus. privea zâmbind către Demetra. — Va sta alăturea de mine două treimi din an.. Pământul tot nu va da roadă şi or sa rămână pustiite păşuni. rugându-l s-o lase liberă pe Cora. Şi Hades n-a avut ce face. N-ar fi putut s-ascundă taina aceleia ce-i era mamă. I-era teamă. Cora se legase să se-ntoarcă iar la Hades. De tine tot n-o să am parte! Însă – s-a învolburat zeiţa – dacă-i aşa. şi toate fiinţele-or să piară. ogoare şi livezi. — Nu!. şi animalele flămânde nu pridideau să se hrănească. zeiţă. Şiretul zeu ţinea s-o aibă pe mândra Cora. după-ndelungata ajunare. să se întoarcă la Demetra. s-a auzit atunci o voce. stăpâne ?. cu noi toţi. Aflând Demetra despre fapta ce-o săvârşise iarăşi Hades. Nu te mânia.. Şi el. Doar o treime lângă Hades ? Îţi mulţumesc. Eşti stăpân drept şi tare vrednic.. o treime din timpul cât durează anul.191 — Rămânem fără sacrificii.. numai o parte. Hermes. simţind fumul din jertfe... să guşti dintr-însul la plecare ? Fata nu prea vroia să spună. dar. Dar el a dat Corei să guste – mai înainte de-a pleca – din jumătatea unei .

. de-atunci. Iară lui Hades i s-a spus. cum hotărâse Zeus. Demetra s-a-nvoit să facă nuntă copilei ei cu Hades. de primăvara până toamna. era acum la rând cu toţi.. zeul morţilor şi-al groazei. Cora stătea pe lângă mamă. Şi-astfel. Corei i s-a mai dat un nume : Demetra i-a zis Persefona14 . După această întâmplare. dar fără nici o îndoială că o fi fost o nuntă mare. El. . având pe Cora. adică zeul cel bogat. şi iarna cobora la Hades13. El care nu găsise-o nimfă să-l însoţească sub pământ. nu numai Hades. Legendele nu povestesc.192 şi-o săruta cu foc pe frunte şi pe obrajii ca bujorul. căci Hades se asemuia şi cu Poseidon şi cu Zeus în măreţie şi putere faţă de zei şi pământeni. în fiecare an.. la fel ca zeii din Olimp.. avea pe Cora – Persefona – chiar dacă nu stătea-n Infern decât o parte dintr-un an. Era bogat. ci şi Pluto15 . Era bogat şi mulţumit.

dată ţinutului lui Hades. Zeul Hermes cel înaripat s-a transformat. Râul curgea printr-un ţinut arid. fiind mult prea cunoscută. 3. şi nu aveau de unde să ştie că sub pământ se află magmă. Şi au numit pe acest zeu : Hades. trebuia să stea. după cum se ştie. Ca să justifice şi faptul că Hades este nevăzut. Geniile Infernului erau : harpiile. de bună seamă. ne-o înfăţişează sub forma unei bătrâne oribile. Hades însemna : nevăzutul. misterios şi înfricoşător (astăzi. într-un fel de gură ca de vulcan. totuşi o folosim în povestirea noastră. elinii îşi spuneau cu teamă: „Ce se aude şi ce-ar putea să fie în străfunzimi. În tragediile care ne-au rămas din antichitate. în îngerul care duce morţii până la porţile raiului sau ale iadului. chiar dacă ar fi fost Zeus în persoană. un an întreg. Pe rîul Stix se jurau zeii. este un râu obişnuit care. ameninţătoare. Cine-şi călca jurământul pe râul Stix. Ei credeau că acela care sorbea din acest râu era cuprins de îngheţul morţii. se aruncă în Cratis şi apoi se varsă în golful de Corint. coasa cu care retează firul vieţilor omeneşti. se văd adeseori aceste genii necruţătoare. cu o mantie neagră pe spate. pietros. Elinii îşi închipuiau moartea sub chipul unui bărbat tânăr. De aceea elinii. Când grecii l-au născocit pe Hades. şi bice-n mâini. într-o stare asemeni morţilor. în loc de sabie. să întruchipeze prin el tot ce se află în adâncimile pământului. care purtau în pletele zburlite şerpi veninoşi. Ei auzeau venind de-acolo zgomote surde. sau. şi Cocitul – râul plânsetelor. în legendele noastre şi ale altor popoare. au născocit legenda că râul se ducea sub pământ şi înconjura de nouă ori Infernul. Piriflegetonul – râul de foc. cel mai adesea. Aceste râuri curgeau în mlaştinile Aherusiade. albăstruie. eriniile şi eumenidele hidoase. 7. Atunci. cu fantezia lor bogată. şi alţi nouă ani nu avea voie să se amestece cu ceilalţi zei. gaze şi ape subterane ce îşi căutau ieşirea din închisorile de piatră. în schimb. 2. cum sunt: „Edip” a lui Sofocle. Acest jurământ era cel mai grozav din Olimp. asemeni unui şuvoi negru. în care geniile infernale au fost transformate. Tartarul este asemeni iadului. sub influenţa religiei. nici să ia parte la consilii sau ospeţe. care îi urmăresc pe oameni şi îi nimicesc până la urmă. în draci. ca un schelet. Legendele noastre populare. provenind din trei izvoare.193 Note: 1. numit mai târziu Mavronero. de bună seamă. De fapt râul Stix. de la ciclopi – în vremea luptei cu titanii – casca lui fermecată. au vrut. Părea că o fiinţă nevăzută le absoarbe trupul în adâncimile negre. sub scoarţa pământească ? Cu siguranţă că mai este acolo o altă lume neştiută nouă!” Mai observaseră că orice vietate care murea era cu timpul putrezită şi transformată în ţărânâ. cu barbă. după cum sună poruncile lui Dumnezeu. 4. 6. . „Oreste”de Euripide etc. este de origine latină. Deşi denumirea de Infern. purtând. despre care se vorbeşte în legendele noastre. mult schimbat de oameni) şi se precipita din înaltul unor stânci de granit roşu. Celelalte trei râuri ale Infernului erau : Aheronul – râul spaimelor. 5. 8. au creat şi legende prin care arătau că fratele lui Zeus primise în dar.

sub formă de seminţe. înhămaţi la carul lui Hades. strigându-şi în ajutor nimfele surate. Câmpiile-Elizee pot fi asemuite cu raiul sau paradisul din legendele noastre şi ale altor popoare. par vii. mai bine decât orice. mai ales la popoarele slave. sculptat de Girardon. Florile pe care zeiţa le culesese abia din livadă au căzut jos. pe mama sa şi pe tatăl său. 9. Zeiţa Cora întruchipa pentru cei vechi sămânţa care încolţeşte şi dă roadă. 10. în cele mai afunde tainiţe ale Infernului. de o negrăită frumuseţe. după cum socoteau elinii. Bătrânul Pliniu ne povesteşte despre o „Răpire a Proserpinei”. zeiţa holdelor şi a bogăţiei de cereale. pe nume. Zeus.. Mai avea în spinare şi toată avuţia de minerale şi metale. De la ultimul lui nume s-au creat cuvintele plutocrat – cel puternic prin bogăţia lui – şi plutocraţie. adică suferinţe fără seamăn. Tantal era legendarul rege al oraşului Sipilos. din Lidia – Asia Mică. iarna. când fusese răpită de zeul stăpân peste morţi. Tot aşa face şi Hades la plecarea Corei pe pământ.194 unde umbrele îndurau suferinţe. căldura şi lumina. sub diferite variante. Aşa cum este aici înfăţişată. zugrăvită de Nicomahos. ea fiind fiica Demetrei – holda cea bogată – şi a lui Zeus – cerul care dă ploaia. şi zeul calcă brutal pe ele. Demetra se chema la romani Ceres. ca-n versurile lui Ovidiu : „Răpitorul porneşte-acum carul său cu toată iuţeala. El găzduia şi plantele. Numele Persefonei se pare că ar însemna în limba greacă veche : „cea pierdută prin moarte”. un pictor din antichitate. Rodia era fructul iubirii. Aceasta pentru că Hades nu era numai zeul nevăzut şi misterios din adâncuri. . îl vedem pe Hades-Pluto – ducând în mână cornul abundenţei. De la numele şi suferinţele lui a rămas expresia de chinuri tantalice. Este timpul când Cora stă la soţul său. în care caii cei negri. înseamnă bogătaşul. 11. Într-o pictură veche. pe timpul iernii.. simbolul elin al vegetaţiei pălită de vânturile repezi ale toamnei. când plecau în lume după aventuri războinice sau negoţuri. spunând că zeiţa Cora este adăpostită iarna în adâncul negru al pământului. Iată în ce consta bogăţia lui Hades-Pluto. Soţiile dădeau soţilor lor jumătatea unei rodii. împrumutat şi de latini. 12. adică domnia unei mâini de bogătaşi asupra celor mulţi şi obidiţi. 14.” Mai cunoaştem un grup de marmură. sigure fiind că ei le vor păstra statornici credinţa şi se vor înapoia acasă. ea exprimă. de unde nu mai ieşeau niciodată. latine şi chiar germanice. Tema mamei care îşi caută copilul răpit a intrat apoi în folclorul tuturor popoarelor. Numele Pluto. adică în tărâmul lui Hades. locul groazei. pentru că Demetra o pierduse la început pe fiica ei. până primăvara. Romanii i-au spus Proserpina. strigându-i pe fiecare. În acest grup o vedem pe Cora-Persefona – răpită de zeul Hades. Elinii au poetizat acest fenomen. 15. care primea morţii. încât aştepţi parcă să sară de pe pânză. Şi telegarii şi-i mână în goană. când va încolţi din nou. Ne impresionează mai ales pictura lui Tizian. sămânţa este vârâtă în pământ. de pe un vas. Doar cei socotiţi prea vinovaţi erau de fapt aruncaţi în Tartar. Alte două frumoase picturi sunt ale lui Rubens şi Tizian. 13. După strângerea recoltei. Fata plânge şi îşi înalţă mâinile spre cer. după mărimea vinovăţiei lor faţă de zei. Opere plastice au fost de asemeni create pe această temă.

sau focul ce urma să ardă jertfa. Zeus pe Hera şi-o făcuse soaţă. şopteau cu toţii. Nu focul slăvilor înalte. între ei. ar fi dorit-o de soţie. Toate acestea se întrupau cu măreţie în cea dintâi copilă a lui Cronos : Hestia. şi mai târziu zeul Apolo. ceruse fratelui său dreptul de a rămâne-n veci fecioară.195 HESTIA Şl DEMETRA intre copilele lui Cronos. — Ţie ne închinăm. Îndată după doborârea zeului Cronos. deşi Poseidon. arzând pământul în adâncuri. sau măcar apă. vărsând câteva picături pe vatră. fiind eliberată. Iară Hestia1 păzea focul. cântând-o pe Hestia. ulei. focul pe care ardeau jertfe. bărbaţii şi femeile se adunau cu toţii-n jurul vetrei. căci farmecele Afroditei nu au atras-o niciodată pe-această fată a lui Cronos. şi-n fiecare casă din Elada. Focul. pentru-această puritate. zeiţa mai primise dreptul de-a fi slăvită-n orice templu. în care focul pâlpâia voios. Şi. osteniţi de muncă. Demetra se-ngrijea de holde şi de livezi şi de grădini. credinţa pe care şi-o datorau întotdeauna părinţii şi copiii. oamenii trebuiau să săvârşească o libaţiune. Păstrează-ne uniţi. ci focul caldelor cămine. şi cel mai vârstnic dintre dânşii făcea o libaţiune cu vin. Zeus încuviinţase ruga sorei sale mai mari. Mai înainte de a se face vreun sacrificiu oricărui zeu. care-n-semna iubirea din mijlocul aceleiaşi familii. ţâşnind în fulgere spre oameni. Hestia. Nici focul clocotelor surde. La ceasul de odihnă al amiezii sau seara. Hestia. în D .

.. neagră.. Zeiţa îşi schimbase chipul. fata lui cea mai mărişoară. un om bătrân numit Celeu. dar unde. după poruncile zeiţei. — Mă duc în lume. S-a folosit însă de-un om. zeiţa soră mijlocie. curată cum e însuşi focul de care dânsa se-ngrijea. Iar când se-nfiripa o casă nouă. ducând în spate nişte vreascuri. a spus zeiţa. Pe lângă el mergea o fată. pe când se îndrepta spre casă.. Şi se plecau smeriţi spre flăcări. DEMETRA LA ELEUSIS n schimb. feriţi de boale şi alte rele. dar nu s-au mai gândit Î . fată dragă.... Pe cap şi pe umeri se-nvelise cu o maramă veche. să nu se vadă că pe gene i se ivise o picătură arzătoare. auzind întâmplarea asta. Văzând copila pe zeiţă că umblă singură şi tristă şi gârbovită. mânând din urmă două capre. n-aş putea s-arăt. Fata la fel. Dar cum ţi-ai pierdut fata ? a întrebat-o şi bătrânul. Dar eu. s-a oprit şi i-a grăit în acest fel : — Unde te duci. Legendele ne spun că ea a brăzdat cea dintâi ogorul şi l-a silit să înverzească. pe vremuri. să n-o cunoască nimeni... Demetra i-a răspuns în dodii. Şi-aşa umblând.. măicuţă dragă ? Uite. îl întâlnise în calea sa chiar pe Celeu.. acum se lasă seara şi locurile-s cu primejdii. cu inimi bune. voi depăna povestea despre Demetra3. Părintele ţi-e lângă tine.. Totuşi i-a povestit că fiica i-a fost răpită de un zeu şi c-a pornit pe jos s-o caute. Într-o basma strânsese ghindă şi în cofiţă nişte mure. când un fecior se însura. că poţi rosti cuvântul : tată. dar necăjit peste măsură.. Ea a rămas neprihănită. se spune că ar fi ajuns prin acel loc care se cheamă Eleusis4 . Erau miloşi. N-ai să-nţelegi tu niciodată cu cât e soarta ta mai bună decât a mea.. căutând pe scumpa ei copilă. eu mi-am pierdut copila. Tu bucură-te. să nu se afle că-i zeiţă.. Bătrânul s-a-ntristat şi dânsul. Alte poveşti despre Hestia nu se cunosc.. Şi-a dat să plece mai departe.196 fericire. el lua din vatra părintească scântei cu care-aprindea focul pe vatra lui abia zidită2 . Aveau şi ei o suferinţă.. Acolo vieţuia. şi se făcuse o bătrână zbârcită la obraz şi gârbovită. precum jurase-n prima zi.. — Ia stai. Pe vremea când zeiţa umbla. vestit de harnic şi cinstit. De Triptolem.

o alinare cât de slabă. zeiţa. Pe drum a început bătrânul la rândul său să-i povestească mâhnirea ce-l rodea în taină. — Mi-e foame... a-mpins-o pe Metanira la o parte şi s-a plecat către băiat. Şi toţi. cerea mâncare. Demetra îi umpluse pieptul cu răsuflarea ei divină.. care cunoştea ce e durerea de a-ţi pierde un copilaş iubit. o miere dulce ca nectarul. Celeu şi Metanira. — Poate nu e pierdută de tot copila ta... la poalele unei coline. N-avea putere să mai plângă. şi înţeleg că va să moară. şi fata lor săltau în juru-i. din patul său de suferinţă. Mergând astfel. tot povestindu-şi. Copilul cel bolnav.. Vreau să mă joc!. Odihna ţi-o aduce. cu voie bună. Ai casei au mâncat cu poftă.. Şi Triptolem – cum se numea băiatul – s-a ridicat. de-o vreme. În acea clipă. i-era foame. în care strecurase însă nişte seminţe fermecate5 .... către coliba lui Celeu.197 la asta şi au chemat-o pe Demetra să se-odihnească în coliba care se şi vedea în zare. s-au pomenit lângă colibă. poate. a zis bătrânul. dar la atâta stăruinţă şi bunătate omenească. de care îi povestea pe drum Celeu. Oricum ar fi. Dar cum băiatul. sărmano!. vino. tot ce strânsese gospodina în casa ei : lapte-nchegat. Pofteşte în coliba noastră. Nu ştiau cum să-i mulţumească bătrânei care săvârşise o vindecare fără seamăn şi-atâta de miraculoasă. fructe şi miere. Ce pot să fac ?. Numai zeiţa n-a gustat din cele ce erau pe masă. . copilaşul s-a-mbujorat la chip ca mărul şi sângele-i a prins s-alerge din nou prin vinele secate. şi mi-e sete!... zicea băiatul.. şi ce pot spune ?. Aşa doreşte poate Hades.. Demetra a fost izbită de durerea ce stăpânea în încăpere. zăcea pe pat şi chipu-i palid purta pe el pecetea morţii.. Demetra i-a dat lapte cald. zicea Celeu. Zeiţa ar fi vrut să plece. Triptolem.. — Leac nu-i găsesc. mamă. L-a sărutat domol pe buze. Iar biata mamă – Metanira – căzuse în genunchi zdrobită şi spaima parcă o-mpietrise. s-a-nduplecat până la urmă şi au pornit tustrei agale. Mişcată de atâta jale. S-au aşezat apoi la masă şi s-a servit. Băiatul cel mai mic din casă căzuse greu bolnav. plin de vigoare. Cum a intrat aici.

făcându-se din nou zeiţă. Clădiţi acolo. ca să-mi aducă alinare tristeţii c-am pierdut-o pe Cora. i-a grăit Demetra. din jar şi flăcări şi din mâna în care îl ţinea zeiţa. pe când somnul şi liniştea domneau în casă. A mai şoptit cuvinte.. este vremea să aflaţi toţi.. cum sunt mamele. Şi. — Şi totuşi. iar purtătoarea de făclie. L-a luat pe Triptolem în braţe. să-l fac asemenea cu zeii : nemuritor şi plin de fală. Pentru că. bătrâno ? a strigat tare Metanira. Iar părul galben.. Vârând pe Triptolem în flăcări. îşi revărsa lumina argintie peste coliba lui Celeu. nu au avut urmare bună. Demetra se culcase-n preajma copilului tămăduit. mii de stele scânteiau pe boltă. care se vor numi-n Elada misterele eleusine. cât ai răsufla o dată. întâiul om care să ştie cum trebuie arat ogorul. Ce faci. Din vălurile sale albe se răspândeau în tot văzduhul miresme dulci şi-mbătătoare.. desigur! – şi apropiindu-se de vatra în care mai erau tăciuni. trecându-şi palma de trei ori pe pielea-i netedă şi albă. A auzit.. îl afunda... Şi. a glăsuit din nou Demetra. pe colină.. zgomot. Cel dintâi care va cunoaşte unealta mea cea nouă : plugul. îi luneca pe gât şi umeri şi strălucea ca o lumină.. cu grijă. V . cea încărcată de foloase şi pentru zei. L-a smuls pe Triptolem. eu am să fac din fiul tău. Eu sunt Demetra. a învelit sub jar tot trupul copilului abia-nsănătoşit. n-am ştiut! a rostit mama. Acuma totul se sfârşeşte. l-a mângâiat uşor pe frunte.. grija ta de mamă. Nu ştiu cum s-a-ntâmplat. Iubirea. iată. Bătrâna. pesemne.198 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE enise noaptea. a grăit zeiţa către Celeu. tot ea. am vrut să îl purific.. sub jarul ce licărea roşu pe vatră. mama a şi fost lângă vatră.. Şi şi-a schimbat înfăţişarea. cu glasul tremurător. ce te-au împins să-mi smulgi copilul. cu spaimă. care-l vindecase pe Triptolem. drept preoţi. Mii. Şi vă voi iniţia. de-o frumuseţe uimitoare. cum e spicul cel auriu din miezul verii. Eu însămi vă voi da poveţe asupra-nchinăciunii ce se va-ndeplini în templu. — Sărmano. — Mă iartă. S-au culcat cu toţii. a fost îndată în picioare şi s-a-ngrozit de ce-a văzut. — Bătrâne. pe care gura omenească n-ar fi ştiut să le rostească – cuvinte magice. — Copilul meu!. zeiţa s-a sculat în taină. luna. şi pentru oameni!. în nişte taine sau mistere. cheamă poporul. La miezul nopţii. un templu mare. dar tot atunci s-a deşteptat din somn şi Metanira.

în tainele agriculturii. părăsind Sciţia. o ţară unde fusese rău primit8. pe uşă şi a pierit către pădure. ha!. Triptolem se pogorâse-n Sciţia. T . a dat să-mpungă pe flăcău. L-a prefăcut pe acest rege într-o dihanie complită. Celeu a şi chemat poporul. totuşi. pe când dormea flăcăul. pe toţi cei ce doreau să aibă o viaţă mai îmbelşugată. L-a ospătat şi l-a culcat într-o-ncăpere mai ferită. Şi-a hohotit plin de cruzime : — Ha. Era un car tras de balauri.. cu o suliţă. din ură şi din invidie pe tânăr. Dar linxul. şi-au construit un templu mare. Scăpat de moartea plănuită de Lincos împotriva lui. serbările eleusine9 . flăcăul a pornit spre casă. şi-atunci Demetra i-a cerut să plece-n lume şi să-nveţe pe oameni ce este-agricultura.. a pus la cale să-l ucidă. îşi spunea regele în barbă. un meşteşug atât de spornic. Acuma-vei pieri!. Odată. prin vrajă – deşi la mare depărtare – n-a lăsat regelui răgazul să-i ia viaţa lui Triptolem. s-a năpustit. pe care şi-o pregătise de cu seară. Dar Lincos. şi-i îndruma cu-nţelepciune. De cum a poposit flăcăul în ţara asta. — Am să-i iau carul său şi plugul şi am să mă mândresc eu însumi c-aş fi născocitorul acestui meşteşug pe care îl răspândeşte Triptolem!. Demetra cea cu păr bălai. Şi Triptolem. templul vestit din Eleusis. om hain. hohotind sălbatic. S-a făcut că-l primeşte bine. s-a apropiat cu paşi de tigru ce vrea să-nşface o vietate şi. să-i ocrotească pe ogoare şi să le umple casele cu grâne : orz. mei. secară. ce-l veghease pe ocrotitul său. Iar Triptolem trecea cu carul cel zburător din ţară-n ţară. Demetra i-a dăruit carul ce o purta pe ea-n Olimp... Aici domnea un rege aspru. să-i spună ce gânduri l-au adus. Demetra însă. Cu ţipătul său.. a pus la cale în Elada nişte serbări strălucitoare. TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA impul a început să treacă.. dorind s-arate recunoştinţa sa zeiţei. crudul Lincos l-a şi trezit pe Triptolem.. al cărei ţipăt parcă-i hohot.. s-a îndreptat către palatul regelui.199 Şi cum a poruncit zeiţa. nebun. Noaptea. Aici veneau agricultorii şi îi cereau sorei lui Zeus. L-a făcut fiara cunoscută sub numele de linx sau râs7. Şi ca să vânture pământul mai repede ca rândunica. El a prins suliţa scăpată de regele schimbat în fiară şi a voit să-nceapă lupta. ce purta numele de Lincos. Triptolem6 s-a făcut flăcău.

prea darnică. Zeiţa-ndată şi-a scos fruntea din holdele aproape coapte. Şi oamenii. — Ce-ai spus ?. vei suferi şi tu. Primeşte dar ce ţi se cade. Erisihton însă oprise ca oamenii să mai cinstească acest stejar.. Atunci Erisihton. atât de largă. tot îl dobor. strigând spre cei aflaţi de faţă: — Puţin îmi pasă că zeiţei i-e drag acest stejar semeţ. ar fi-nfruntat-o pe Demetra. — Tăiaţi-l!. Cununa lui. tăiat de tine. tăiată de suspine : — Ascultă! îţi vorbeşte nimfa ce-a locuit în trunchiul ăsta nevinovat. Iar de sub scoarţa despicată a început să curgă sânge. a prins în mână o secure. Numaidecât. A chemat câţiva sclavi cu sine şi au plecat către pădure. Şi de-ar fi dânsa în persoană. tirane.. — Stăpâne!. cu ciudă.. Trunchiul atunci a scos un geamăt şi frunza lui s-a făcut pală. Şi cu securea-nsângerată i-a retezat îndată capul. O nimfă dragă a zeiţei.. Şi a lovit cu-nverşunare. le-a poruncit dânsul. S-a prăbuşit în tină trunchiul. veneau ades lângă copac. N-a trecut mult şi a sunat cea de pe urmă lovitură. Tu. a zis Erisihton. În faţa mea ? Dar nici un sclav n-avea curajul să dea întâia lovitură. sclav. va săruta curând pământul. odată. cu o coroană mult mai largă decât era toată pădurea. Astfel se spune că.... Nu mai da. ca s-o slăvească pe mândra soră a lui Zeus. şi-a hotărât să-i pedepsească şi să reteze-ntreg stejarul. în temple. — Zeiţă. a cutezat un sclav să-l roage.. Ajunge.. Şi nimfele de prin pădure fugeau cernite spre Demetra... ce se numea Erisihton. Căzând. în trunchiul lui trăia o nimfă.. Iară poeţii spuneau versuri scrise pe table ceruite... o supăra rău pe zeiţă. s-a auzit o voce blândă. un bătrân rege tesalian.. cu furie.. tu.. rămuros.. îmi dai poruncă ?. Dar a aflat cu supărare că mulţi nesocotesc porunca. În ramurile-i înverzite agăţau panglici şi buchete de flori bogate în parfumuri. cea mai iubită dintre nimfe şi-a pierdut viaţa sub securea călăului Erisihton. pentru belşugul pe ogoare sau în grădini sau în livezi. Află însă că. Un stejar falnic. pentru-această faptă.. în trunchiul lui. plăcut zeiţei. Într-o pădure tesaliană Demetra avea un stejar.. A clătinat C .200 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI ine nu se ruga smerit.

Să-l nimicească pe călăul Erisihton şi tot ţinutul pe care-l stăpâneşte dânsul. şi a suflat asupra-i fiere.. Atunci pune ochii pe Metra. să-mi potolească focul gurii. — Să vie Foamea. Era cam spre sfârşitul nopţii şi Foamea. Merinde care-ndestulau. Mănâncă tot ce se găseşte.. înfloritor mai înainte. ca să-şi mai capete bucate. care-mi este de obicei vrăjmaşă mie. regele s-a trezit din vise şi a început să strige tare : — Aduceţi-mi bucate multe. i-era mai foame. bănuindu-i gândul. merge pe ţărmurile mării şi îl imploră pe Poseidon : C . purtând mâncări nenumărate : fructe şi lapte. pornind înspre Tesalia mănoasă. Cerea mereu alte bucate. însă. — O foamete-nspăimântătoare va bântui-n aceste locuri. fripturi din fel de fel de păsări şi animale. cu buze vinete.. ce să vândă. la rege. ca într-un giulgiu. zice dânsul.. care săvârşise fapta. şi sărăceşte tot regatul. unde chiar regele doboară stejarii mei! a zis zeiţa.. nu-i ajungeau acestui rege să-i sature grozava foame.. a pătruns în palat.201 puţin din plete şi toate holdele acelea s-au scuturat în tot regatul. carne fiartă. să cheme Foamea. Iar Foamea s-a săltat pe-o pală de vânt uscat şi secetos. a spus Demetra mâniată. ce i-a pătruns în măruntaie... Acolo nu mai creşteau grâne. unde domnise crudul Lincos. Slugile s-au pornit în fugă. şi tot mai multe. — O vând ca sclavă. Cu timpul. cu aripile sale negre. Regele. copila lui cea mai frumoasă. şi l-a-nvelit. Şi nimfa a pornit pe dată spre Sciţia. De ce mânca... din toate felurile. nu mai are ce să mănânce. METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU um i-a suflat pe gât otrava. Mănâncă avuţia ţării. dinţii mâncaţi ca de rugină. Şi-n Sciţia se afla Foamea. toată ţara.. mai înainte. făptura cu obrajii galbeni şi ochii-n fundul capului. Multe. nici fructe nu mai dădeau pomii. şi-mi cumpăr iar bucate multe. Dar Metra. dormea adânc în acel ceas. cu gura lui nesăţioasă. tot mai multe. părul zburlit şi pielea aspră.. uscate. Şi-a dat poruncă unei nimfe să plece-n Sciţia pustie.. fără multă vorbă..

împuţinându-şi astfel trupul. Se face cal. ce-o vinde iarăşi. Dar Metra scapă de sclavie prin noua ei înfăţişare. Erisihton îl vinde iute. după voie. Fata îşi schimbă-nfăţişarea. .202 — Tu. Până la urmă a pierit. Zeul Poseidon se îndură şi-i dă prinţesei o putere de-a se preface. Şi-atunci. Metra se schimbă-atunci în câine. Aşa s-a răzbunat zeiţa belşugului şi a recoltei pe regele Erisihton10 . se-ntoarce la tatăl său. ajută-mă să nu fiu sclavă. Ea-i singurul câştig ce-l are Erisihton.. Foamea îi creşte fără margini şi îl cuprinde deznădejdea. Fugind de la stăpân. în orice animal din lume. zeule atât de mare. să se hrănească. Regele-l vinde şi-şi ia pe preţul său mâncare.. nu-i mai ajunge regelui.. care-i nesocotea puterea şi nu lăsa să crească-n voie stejarii falnici din păduri. Dar hrana. se spune în legendă că preanenorocitul rege şi-a sfâşiat propria carne. cel mai puternic după Zeus. scapă-mă de-aşa ruşine. astfel dobândită..

râs.203 Note: 1. cum poartă numai fraţii săi : Zeus şi Hera. sau Vesta – la romani – întruchipa pentru cei vechi focul. înveşmântată într-un dublu hiton. Demetra sau Ceres. un pritaneu. Seminţele aşa-zise fermecate. elinii au socotit că oraşul se cădea să aibă o vatră a sa. Cu indexul arată către slăvile înalte. când porneau cu corăbiile să cucerească ţinuturile îndepărtate şi să întemeieze oraşe noi. 5. dealtfel. ţinând în mână sceptrul. unde să ardă focul sacru. Ţipătul acestei fiare se aseamănă cu un hohot de râs. pentru că oriunde se află oameni ei aprind focul în vetre. . Tot de aici luau vechii greci tăciuni aprinşi. sunt seminţele de mac. de cei dintâi plugari. acest foc era păzit de nişte preotese. creată de marele nostru sculptor Brâncuşi. zeiţa este reprezentată. După legendă. La romani. cu văl pe plete şi pe umeri. Focul acesta sacru trebuia să fie simbolul unităţii între locuitorii aceluiaşi oraş. 6. Ea are o înfăţişare calmă şi chiar puţin severă. Este reprezentarea legendară a dorinţei oamenilor de a dobândi o viaţă tihnită şi îmbelşugată. care trebuiau să rămână fecioare nemăritate. 8. elinii. cu putere adormitoare. însemna trecerea de la păstorie la treapta superioară a muncii în agricultură. Eleusis din Atica a devenit mai târziu un vestit loc de adorare a zeiţei agriculturii. La fel. cum se numea. când se duceau la luptă. În pritaneu erau primiţi solii străini sau ambasadorii. Vatra sau căminul îi unea în jurul ei pe membrii aceleiaşi familii. 2. pe care poporul nostru o numeşte. Focul ce le da în timpul nopţilor lumină şi iarna îi ocrotea de geruri. după unii mitologi. plin de curăţenie!”. înşelăciuni sau duşmănie. Cuvântul Triptolem înseamnă. Poate că simbolul ar putea fi asemuit cu acela al renumitei „coloane fără sfârşit”. aflată într-un muzeu de la Roma. cele trei munci de seamă din meşteşugul plugăriei: aratul ţarinei. Această dăinuire a focului însemna. Focul cel blând din vetre. În opere vestite. Focul purificator de molimi. faptul că în Sciţia nu s-a făcut multă vreme agricultură. aduceau cu ei flăcările sfinte şi se simţeau în noul oraş ca în patrie. În tabere aprindeau focul din aceşti tăciuni şi simţeau numaidecât patria alături de ei. uneori. de oarecare siguranţă în colectivitate. pe care ei îşi găteau hrana. De aceea. Demetra. o vedem pe Hestia sau Vesta. urmaşilor săi : „Năzuiţi întotdeauna numai spre ceea ce este înalt şi veşnic. Astfel justificau. 7. 3. Poate din pricina aceasta. prin acest gest. 4. întruchipând în legende pământul fertilizat de oameni. Această trecere era însoţită de aşezări stabile. Cum este flacăra de pură. cu falduri-lungi. semănatul şi secerişul. dealtfel. aşa urma să fîe şi căminul : curat şi neatins de intrigi. hohotea de bucuria izbânzii. în clipa când a fost preschimbat de zeiţă. chiar viaţa. însuşi Lincos. Hestia. Aşa îşi explicau elinii existenţa acestei fiare. cum este statuia intitulată Giustiniani. numite vestale. emblemă a suveranităţii. în chip poetic. Artistul grec care a sculptat-o pare că a vrut să spună.

pe câmpia Rariei. mai ales orz. cuprindeau şi o serie de practici religioase. când era prea arzător. şi Dionisos. În operele plastice. ogoarele sau păşunile. Deasupra lui bântuie foamea şi el însuşi. Aceste grâne erau recoltate pe o câmpie învecinată cu Eleusis. pe cât se pare.204 9. se sfărâmă. chiar munca pe care o fac pe câmp plugarii. Demetra se aseamănă mult cu sora ei mai mare. având numai o bentiţă peste păr. părintele agriculturii. Pe acest pământ nefertil se pustieşte totul: holda. dar se simţeau apropiaţi de aşa-zişii zei htonici. numită Raria. Legenda aceasta are altă semnificaţie decât cele dinainte. care distrugeau copacii. care întruchipează abundenţa. în general. demnă. În mâna dreaptă ţine o torţă – torţa cu care şi-a căutat copila – şi în cea stângă un coş. . Elinii. plantele. Alteori ea are o ţinută simplă. uscat. 10. marea cu furtunile sale nimicitoare. fără vreun scop şi fără milă. Ea are în jurul frunţii spice de grâu. zeul viţei de vie. Acesta ar fi tâlcul legendei lui Erisihton – Demetra rămânând belşugul. flori de mac şi alte ornamente vegetale. ce imitau. Nu mai pot vieţui nici animalele. fără podoabe. se spunea că arase întâia oară pământul Triptolem. Premiile distribuite la aceste serbări constau de obicei din grâne. cum erau Demetra. am putea spune noi. se risipeşte în nisipuri şi praf. Prin fapta lui Erisihton. adică duşmănos zeiţei. pe care-l duce vântul. grădina sau pădurea. Când este astfel reprezentată. Serbările din Eleusis. pe lângă jocuri şi întreceri de gimnastică sau muzică. Erisihton. Demetra este reprezentată de obicei cu mare pompă. grecii îi osândeau pe aceia ce făceau stricăciuni naturii. adică zei pământeni. care asigura belşugul de roade. zeii naturii îmbelşugate. cum se purtau în Eleusis. cu Hestia. soarele însuşi. Aici. erau în luptă cu forţele naturii care puteau să le facă rău : cerul. cu fulgerele şi trăsnetele lui. de fapt. mai este în acelaşi timp şi pământul nefertil.

dar nunta s-a făcut. aflând această nouă necredinţă! Şi. Semele-ar crede şi n-ar crede ce-i spune prefăcuta doică. Şi a pornit pe el zeiţa. Mult s-a mai mâniat zeiţa Hera.. Cum a silit-o să-i devină soaţă. şi-a-ndemnat-o pe fata regelui din Teba să ceară soţului dovada că este zeu într-adevăr. S-a dus îndată la Semele şi a-nceput s-o dojenească cu glas tremurător : — Copilă. Norii aceştia învăluiau mereu Olimpul. Cum te-ai lăsat ademenită ? Acela care s-a lăudat că e stăpânul din Olimp e un amăgitor. Dar bănuiala tot o-nghimpă în inimă şi nu-i dă pace. De-atâtea ori se supărase Hera. Şi seara când coboară Zeus şi se apropie s-o sărute. Aşa socot c-ai păţit tu. precum spune. cu pas şovăitor şi fruntea încununată de şuviţe mai albe decât neaua iernii. desigur. de-i Zeus. Aşa cum se înfăţişează soţiei sale din cer.205 VESELUL DIONISOS M ulte făcuse năzdrăvanul Zeus.. după aceea. pătrund prin case. Şi-a sfătuit-o. pe cât se crede. nu se ştie.. Mulţi se pretind că-s zei. Şi totuşi. copila regelui din Teba. sau cum a amăgit-o. chiar în palatul de la Teba al tatălui copilei. luând chipul doicei lui Semele. Cadmos.. A poruncit. prinţesa-l roagă. parcă niciodată dânsa n-a fost atât de îndârjită ca în ziua când stâpânul a făcut nuntă cu Semele. Hera.. s-a prefăcut într-o bătrână... către palatele din Teba. — Îl rogi. să i s-aducă-un nor de aur. mângâioasă : .. ca să înşele fetele prostuţe. să ţi s-arate în veşmântul şi cu puterea lui cerească. dornică să se răzbune.

Doar fiul ce-l purta în sânu-i Semele cea nefericită a fost scăpat prin voia Gheei. Şi Gheea a făcut să crească perdele verzi de iederă peste coloane. şi focul. Zeus jurase chiar pe Stix să-i împlinească voia. chiar în clipita următoare. L-a strâns în braţe ca un tată şi i-a rostit înduioşat : — Feciorul meu. l-a smuls Zeus pe băieţaşul lui Semele. şi nu altul.. ce-a-năbuşit şi a stins focul.. tu ai să vieţuieşti. să mi te-arăţi. UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI emele a pierit în flăcări. Şi. apucă numai să-l zărească pe soţul său şi vrea să-i spună cât este ea de mulţumită că-i împlineşte rugămintea. Dar vorbele fuseseră rostite şi se împrăştiau prin aer. Au râs puţin de dânsul zeii. Ia-n mână sceptrul greu de rege peste pământ şi peste ceruri. Căci el o dată se născuse din mama lui pierită-n flăcări. o-ncinge iute pe copilă. ţi-ai pierdut mama. cum are dreptul să te vadă numai soţia ta din ceruri.. Şi Zeus l-a chemat pe Hermes şi-a grăit : — Să duci. cu tunete cumplite şi fulgere strălucitoare. printr-o taină cunoscută numai de el. cu fulgerele-n pumni şi faţa. peste podele şi-n tot locul. De fapt. şi chiar la vremea cuvenită. la fel ca-n sânul unei mame. rosteşte Zeus. când au aflat că Zeus poartă pruncul închis în coapsa sa. Dar Zeus şi-a văzut de treabă. care-l însoţea pe Zeus în fulgerele-i orbitoare. Palatul însuşi se aprinde şi ar fi ars în întregime.. Şi fata rîde bucuroasă : — Atunci. — Îţi jur pe Stix. Taci!. Semele. pristave.. Însă abia deschide gura... tatăl lui. din flăcări. din coapsă. Nu mai avea nici o putere să se împotrivească faptei ce-o ticluise bine Hera. — Taci!.. şi-a doua oară-l adusese pe lume Zeus. Iată de ce Dionisos1 a fost numit şi Ditirambus2 – sau cel născut de două ori.. când potolise pârjolirea palatului regelui Cadmos. Îşi clatină bogata-i chică şi cheamă-n jurul său furtuna cu nori... la Teba cea cu şapte porţi. pruncul ăsta. în strălucire şi putere.. căci băieţaş era copilul. Zeus l-a luat şi l-a închis în coapsa lui. Socrul S . peste ziduri. O iederă plină de sevă. Îşi pune hainele de aur. cum urzise Hera.206 — De eşti tu Zeus. de n-ar fi fost în preajmă Gheea – pământul larg şi bun – aceea ce e strămoaşa tuturora. a vrut să spună Zeus. l-a scos frumos. la care-ar fi născut Semele. aş vrea să-mi împlineşti o vrere. slăvite. şi se pogoară iar în Teba.. totuşi. că tot ce-mi ceri se împlineşte numaidecât. şi el. El se înalţă într-o clipă către palatele-olimpiene..

Zburau cu ea. Şi-a pus pe spate o mantie cruşită. Tisifone.. crescând în casă pe-un fiu nelegiuit. Soţia sa. şi Hera. pe Melicerte şi pe Learh. Tot ea a-ncercuit şi fruntea şi buclele strălucitoare ale acestui zeu frumos şi vesel. dionisiace. una dintre voi. Porniţi.207 meu.. GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA -a trecut însă mult. ce purta numele de Mistis4. geniile rele-ale lui Hades. Răzbunaţi-mă. şi astfel să se-nveţe minte toţi oamenii că nu e bine să supere.. pe Hera. A născocit apoi tiasul. ce are-n vârf un con de pin şi e-nvelit în flori şi frunze de iederă căţărătoare. Regele Atamas şi Ino m-au supărat. Nebunia. ce-l are Zeus cu-o fată pământeană. a murit. Cadmos. — O!. Erau acolo nişte furii. ca ginere şi ca urmaş. pe Melicerte şi Learh. îngrozitoarea Tisifone şi-a luat în mână o făclie muiată-n sânge şi-n otravă. Nu le-ajungea c-aveau ei înşişi alţi doi copii. ferită de lumina zilei. Tu. Le da la amândoi să sugă din sânul ei bogat în lapte3. Ca-nchinătorii să n-adoarmă. a glăsuit zeiţa Hera. în sânge.. A luat în braţe Hermes pruncul şi a zburat cu el în Teba. Ea i-a dat zeului şi tirsul. şi alte genii N . un danţ frenetic. soră cu Semele. cumva. care s-alunge umbra nopţii. Iar Ino. şi l-au primit la dânşii-n casă şi pe micul Dionisos. Crima şi Jalea şi Teroarea.. Faceţi-i pe aceşti părinţi – ca o osândă meritată – să-şi piardă cei doi fii iubiţi. spaimă şi nelegiuiri.. îl îngrijea o sidoniană vrăjitoare. eşti mai cruntă!. cumva. pe Melicerte. chiar ei să şi-i ucidă. a aflat că trăia copilul. zgomotoase. ce se joacă în strigătele de „Evoe!”.... cu verzi ghirlande-mbălsămate şi struguri aurii şi dulci. şi ea născuse un copilaş. regina Ino. Îi dai lui Ino băieţaşul şi-i porunceşti să mi-l păstreze într-o odaie-ntunecoasă.. Mijlocul şi l-a strâns în chingă de şerpi.. urlând turbate : Ura cea neagră. Abia de-o zi. şi-nverşunată ca o fiară s-a coborât pe loc în Tartar. l-a primit plină de-ncântare pe-acest copil orfan de mamă.. prin iscodiri şi vicleşuguri.. şi varsă peste ei otravă. foc. şi glasul ei vuia în Tartar. a creat tobe şi ţimbale cu sunete răscolitoare şi-a aprins torţe luminoase. Şi a pornit în zbor. tot la fel. Hera.. urmată de un cortegiu fără seamăn.. toiag şi armă totodată. de vipere lucioase. Şi sidoniana vrăjitoare a pus la cale pentru zeul cel nou-născut serbări nocturne. voi genii. dar Atamas e-n locul lui. Să nu mi-l afle. Se nimerise numai bine.. De cum a dat porunci zeiţa. deci. Mai mult. e soră bună cu Semele. De îngrijit.

sub muşcătura veninoasă – se repezise pe o stâncă cu celălalt copil în braţe. cu mâna-i neagră şi ciumată. zbura din nou vârtej spre Tartar. cum spun legendele eline. Porţile grele de aramă s-au zguduit. şezând pe jilţul ei de aur. care trăiau pe lângă Ino. Nimfe şi prietene şi slugi. care şi astăzi zboară şi ţipă peste valuri. şi-l aruncase într-un zid. În şerpii-aceia Tisifone vârâse spuma nebuniei şi a dorinţei de măcel.208 nemiloase. s-a depărtat.. ea şi-a smuls. sărmanul Atamas crezuse că soaţa lui este o fiară. Iară cu falca-nsângerată a făcut semne de blestem. doi şerpi din pletele zburlite şi a zvârlit unul spre Ino. Şi-n timp ce furia. în pescăruşi. zice legenda că s-a cutremurat palatul. dată de şarpele care-l muşca. făcuse semn. REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE i Atamas. prea drăgălaşul Melicerte. Cum au ajuns. şi-o stârpiţi! În nebunia-i. căutându-i pe Ino şi pe prunc. Ino – neştiind nici ea ce face.. pierzându-şi mintea. căzând în lături. regele Atamas trăsese pe cel mai mic dintre feciori. se şi grăbiseră s-o scape. Săriţi!.. şi toate-acestea s-au prefăcut pe dată-n păsări. ce privea din ceruri. ce încă gângurea.. Plină de ură. mulţumită că-şi atinsese ţelul. să nu mai vadă ce crimă se punea la cale. din braţele măicuţei sale.. Dar Tisifone-a călcat pragul palatului lui Atamas... altul spre regele-Atamas. văzând-o pe soţia lui. şi pruncii săi – pui de leoaică. Dar Hera. Întindeţi laţurile voastre şi prindeţi fiara!. care-şi ţinea la sân copiii. S . ce din cer zărise cruntul alai al Tisifonei. a început să ţipe-aşa : — Ce caută în palat leoaica şi puii ei ? Săriţi!.. Şi de pe stâncă s-aruncase în valurile vinete. Soarele. Learh. ca piatra dintr-o praştie.

. — Voi îngriji. în timpul nopţii următoare. Hermes l-a luat pe micul zeu şi a plecat cu el în zbor. Nimfele care-l însoţeau purtau numele de bacante şi. Nisa5 . Chiar zeii se săltau adesea din jilţurile lor de aur. Aici. împreună cu satirii – demoni cu coarne şi copite. Umbla întotdeauna beat.. Iar de cânta-n păduri satirul. Silen. l-a învelit în vălu-i alb şi l-a împodobit cu flori. şi l-a ascuns în peştera cea mai umbroasă-a insulei. urmat de un cortegiu vesel. Dionisos pornise-n lume să-mprăştie viţa de vie. V PENTEU um s-a făcut bărbat în lege. El colinda din ţară-n ţară. Umbla-ntr-un car tras de pantere. Pe un măgar venea. Şi crescând el mai mărişor. Zboară-ndată către Teba şi scapă-mi fiul din primejdii. a răspuns Nisa.. ce semănau cu nişte ţapi – danţau mereu.. i-a şoptit repede lui Hermes : — Fugi!. danţând cuprinşi de veselie. vinul curgea gârlă. i-a poruncit pristavul nimfei. format din nimfe şi satiri. A zburat el. că oamenii se-nfricoşau şi se plecau către cortegiu. şi altele sunau din flaut Iar vinul.. stăpânul ce se întâmplă pe pământ. beţivul. aduceau jertfe – mai des ţapi – şi-l aclamau neîncetat. neobosite. mai mult decât de fiinţa ta. — Să îngrijeşti de acest zeu. din slava lui. Zeus i-a dat ca-nvăţător pe un satir bătrân : Silen6 Satirul era gras şi vesel. în Nisa. în încăperea-ntunecată. băteau din tobe şi ţimbale. prietenul său. căci la beţie el putea să prevestească şi viitorul. până şi fiarele jucau. Noroc că-n toată vremea asta Dionisos era cu Mistis. prin muntele cel 'nalt. fiul Semelei şi-al lui Zeus. s-a-nălţat zeul ferit de ochii Herei. alături. a tot zburat şi a ajuns în insula unde trăia o nimfă.. Olimp. C . în jurul lui Dionisos. de lei.209 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ ăzând. de tigri şi-alte fiare7 . Şi toţi făceau atâta larmă. dai cu-o beţie inspirată.. Codrul îşi clătina frunzişul..

nici vitejia. strigînd tare : — Staţi!. aflând vestea că s-apropia Dionisos. Îl aclamau pe acest zeu.. Agave cea cu păr cărunt îl vede cea dintâi cum urcă. spre ţara unde se născuse. Nu vreau să fie Teba pradă acestui zeu atât de tânăr şi dezmăţat. Agave. nu ţineţi minte că neamul nostru ni se trage din zeul cel puternic. Mulţi dintre oameni. Silen!. Acolo se afla pe tron un rege nou. lipsit de vlagă. că zeul. iar ceata aprigă s-avântă spre rege. sorbind licoarea blestemată. care venea cu carul său tras de pantere şi de lei.. cu flori în plete. mai mult spre mama lui Penteu. Le porunceşte să alerge în goana mare. Eu vreau ca prima să-l lovesc. ce nu cunoaşte nici armele. să râdem amândoi cu poftă. din cele care îl urmează.. colindând pământul. s-ar fi-ndreptat cândva spre Teba. urmat de nimfe şi satiri şi-având în preajmă pe Silen. Ci-l socoteşte un mistreţ.) Însă Dionisos – se zice – aflând de fapta lui Penteu. .210 Cine nu se pleca-nainte-i urma să fie pedepsit. nu foi de viţă şi ghirlande. Zvârliţi încolo tirsurile. Priviţi-acest mistreţ oribil. care stă uimit privind la mama lui. el însuşi urcă pe Citeron.. Aşteaptă.. bine. ajuns pe pajiştile noastre. Sub vraja lui Dionisos. fie. tineri ce-aţi ajuns la vârsta de-a purta suliţe şi scuturi. (Un munte unde se-adunase mulţime de femei şi nimfe... nu vă istoviţi puterea. Nu vă mai prindeţi nici în danţul ce-l tropăie satirii beţi. Tocmai venea din văi Penteu şi se mâhnea auzind cântul şi ţipetele deşucheate. O.. am să fac o glumă. să găsească pe noul zeu. Acestea s-au pornit să sară şi mai vârtos. pe care ne-o aduce zeul.. ce amintesc de moleşeală şi de beţia ruşinoasă. grăieşte dânsa către bacantele din munte. surorile şi alte rude. ca o femeie. Dar ca să nu se piardă vremea. Şi ea se-ntoarce mânioasă. Aşa se povestea. Ares ? Voi. Nu vă grămădiţi în calea acestui zeu. Şi-şi cheamă slugile Penteu. propria lui mamă. De e sortită Teba noastră să cadă-nvinsă. ce-l socotise un mistreţ.. de pildă. se grămădeau să-i iasă-n cale. — Surorilor.. şi nu vă mai plecaţi urechea la cântecele de bacante. ca-ntr-un vârtej. gândeşte el că mă va-nvinge ? Că va opri cultul lui Bachus ?.. a grăit zeul. Şi-a-nălţat tirsul spre bacante. nu ştie că e fiul ei. ştiind că zeilor le place să te supui fără zăbavă. ca o nimfă. să-l lege-n ştreanguri. însă prin luptă glorioasă. când bate vântul şi răscoleşte tot nisipul cel galben de pe malul mării. să săvârşească pentru zeu mistere şi închinăciuni. a început să râdă-n hohot. ce umblă cu beţivii-n roiuri şi-i parfumat. puneţi-vă pe creştet coifuri. Bătrânilor. Deodată iese din palat regele Tebei. lovind cu tirsul în Penteu. — Rege nebun. iar printre ele se găseau : Agave. numit Penteu.

căzu atunci zeului pradă. — Dionisos. înfierbântate. în timp ce lăncile-l lovesc. Penteu pricepe însă totul. ... ar fi strigat şi l-ar fi blestemat pe zeu. dar nimfele. îl strigă dânsul.. râde şi Silen. În acest fel.. Şi-ar mai fi spus. zeu ce aduci pierzania şi-acuma crima. s-au repezit la el grămadă şi l-au ucis cât ai clipi. bună-i gluma ? — E bună. zeu viclean. Dar tot n-am să mă-nchin puterii tale..211 În vîrful muntelui e zeul şi râde-n hohot cu Silen : — Ce zici. vroind să-mpiedice ca-n Teba să se împrăştie beţia8 . mă învingi. bătrâne.. bietul Penteu.

muzică sau danţ. sub privegherea lui Silen. Băut cu cumpătare. pentru că elinilor le plăceau cântecul şi danţul. plăcut. Insula Nisa (după legendă) îşi căpătase numele de la nimfa care trăia acolo. Dar când ai întrecut măsura. 5. din Arhipelag. un zeu al belşugului de roade. Grecii pretindeau că misterele dionisiace. cu talentele ei vrăjitoreşti. să nu poată fi observate de Hera. le aţâţa picioarele la danţ. şi se făcuse un zeu puternic. un caracter comic. Unii artişti chiar socoteau că vinul poate să-i inspire în versuri. văzând puterea băuturii. De la numele sidonianei Mistis vine cuvîntul „mistic”. Faptul că acest car al lui Dionisos era tras de fiare. sugea laptele cu multă poftă. pentru că petrecerile lui Dionisos erau pline de zgomot. . Pe lângă aceasta. le turna foc în vine. de cele mai multe ori. pentru ca. În el se află ascunsă crima. în blănuri de ţapi. de aceea era plăcut elinilor. pare a fi o aluzie la faptul că beţia poate transforma pe om într-o fiară. neînţeles. htonic. Satirul Silen întruchipează butoiul. Dionisos era socotit drept zeul cel mai vesel şi mai popular. Alegoria aceasta ne arată că oamenii din antichitate. ritualurile săvârşite la serbările zeului. duşmana de moarte a lui Dionisos. mai ales în centrele viticole. Unii mitologi cred că Nisa este tot una cu insula Naxos. întăritor. după cum Demetra îi ocrotea pe agricultori. 4. 8. De aici s-a născut comedia. la fel cum zeul vinului crescuse mai apoi. cuvinte care au acelaşi tâlc : gălăgiosul. se cântau nişte imnuri : ditirambii. Cântăreţii şi danţatorii erau îmbrăcaţi.. El era zeul viţei de vie şi ocrotea pe viticultori. 3. când era copil. aceste cântece şi danţuri aveau.212 Note: 1. Ea organizase serbările noaptea. unde era pe vremuri un loc vestit de închinăciune al zeului Dionisos. s-au cam temut şi au vrut să o stăvilească. fiul nelegitim al lui Zeus. cu puteri vrăjitoreşti. cu acest prilej. şi oda cântec). fuseseră iniţiate de către nimfa Mistis. acela care face larmă. căci în butoi se toarnă mustul toamna (mustul simbolizând pe Dionisos tânăr). 7. în cinstea zeului Dionisos. săvârşit de fiinţe supranaturale.. Cu vremea mustul se învecheşte şi se preschimbă în vinul cel tare. 2. În timpul marilor dionisii: serbările organizate la Atena. vinul devine ucigaş. Aşa lămureau grecii faptul că la serbările dionisiace acest cuvânt răsuna adesea în mijlocul veseliei generale. Când se oprea din supt. vinul e bun. Dionisos era tot un zeu pământean. ca şi Demetra. şi vinul aducea veselie. De aceea elinii mai numeau pe acest zeu şi Iachos sau Bachos. adică un lucru misterios. le aprindea chiote în gâtle). 6. Se spune că Dionisos. ferite de lumina zilei. De aici a luat fiinţă tragedia – în greceşte : cântecul ţapilor – (tragos însemnând ţap. care erau organizate în sate. La micile dionisii. striga : „Evoe”. Tot de aici s-a tras şi numele roman : Bachus. La petreceri se sorbea vin.

despre care nu s-a mai vorbit aici. Se făceau procesiuni. puternic. prearenumite tragedii.213 Beţivul este grosolan. Agave şi alţii. Molatic. de latini. Atamas. se înălţau imnuri – ditirambi – şi se rosteau. şi bachanale. din legendele antice. cu privire la oameni care înnebunesc din pricina zeului Dionisos : Ino. tânăr. grecii i-au ridicat altare zeului care o întruchipa. Dorind să-i imblânzească firea acestei forţe de temut. aveau loc nişte serbări – numite de elini orgii. Din ele se vor naşte. cu trupul zvelt. De-aici şi multele aluzii. . iederă şi flori. nu mai are nici ruşine şi nu mai ştie a chibzui. În cinstea zeului acesta ciudat. drame satirice şi comedii. sprijinit de tirs. versuri vesele sau triste. înfăşurat în blană moale de panteră. zeul avea pe fruntea albă cunună verde. adică însuşi teatrul grec. şi-l dăltuiau frumos. de viţă. aşa cum s-a mai spus. strânsă cam neglijent pe bust. cântându-se legende de demult. în dialog.

...................................... 75 O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA ....................................................................................................................... 65 ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU ............ 67 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT ..................................... 55 FUGA ZEILOR DIN OLIMP ....................................................... 23 URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII ................................................. 56 ŞIRETLICUL LUI HERMES ................................................................................................................................................................................................ 21 ZEIŢA GHEEA ........................................................................................................................................................................................... 24 CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS ................................................................................. 51 NĂVALA SPRE OLIMP ............................................. 52 TIFON ........................................................................ 36 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ................................... 35 ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP .............................................................................................................. 34 CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ 45 FIICA ZEULUI URANUS ........................ 62 ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT .......................... 25 ZEUS ................................................................................................................................................................................. 33 METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ ........................................... 37 ZEII OLIMPULUI ........................................................... 61 ADUNAREA DE LA MECONA .................................................................................................................................................. 6 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI.....................................................................214 Cuprinsul Prefaţă . 60 FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ................................... 41 TREI FECIORI AI LUI ZEUS ............................................................................................... 76 ................................................................................................ 64 CUTIA PANDOREI .................................................... 56 PROMETEU .. 39 FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP ..................................................................................................................................................................................................... 62 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL ........................................................................................................... 47 LUPTELE CU GIGANŢII ........................................ 40 ZEIŢA CU OCHII DE AZUR .......................................... 43 PRUNCII ZEIŢEI LETO .............. 72 PLECAREA SPRE ARCADIA............ POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA.............................................................................................................................................................................................................................. 29 REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL ................................................................................................................................................................ 39 ZEUS ............................................................................................................... 29 CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE .................................................................................................................................................................................... 74 FILEMON ŞI BAUCIS....................................................................................... 73 ÎN FRIGIA ........... 30 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR.......... 3 STUDIU INTRODUCTIV ...................................

........................ 83 RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE .................................................. 127 FÂNTÂNA CASTALIEI ............................................................................................... 86 ZEIŢA TEMIS INTERVINE .................................................................................................. 130 MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ......................................................................................................... 94 IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ ........................... 131 ARTEMIS ........................ 106 PEDEPSIREA CHELONEEI...... 115 ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL ................. CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ........... 108 HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS ....................................................................... 87 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT .......... 111 SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII .......................................................................................................... 88 DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI .. 78 POTOPUL................................... 117 ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON .....................................................................................................................................................................................................215 ZEII SE ARATĂ CINE SUNT ................................................................................. 95 MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO .......................................................................... 111 TICĂLOŞIA LUI ARES ..................................................................................... 98 IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE ............................................ 84 POTOPUL ÎNCETEAZĂ .............................................................................................................................................................................................................. 113 PALAS ATENA .......................................................................................................................................................... 93 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 126 NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC ................... 110 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE ............................................... 106 ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA .......................... 96 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS ....................................................................................... 89 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. 107 GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII.. 116 ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR ............................................................................................................................................... 99 RĂPIREA EUROPEI ......................................................................................................................................................................................................... 103 HERA Şl COPIII EI .............. 92 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE ....................................................................................................................................... 120 ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN ..................................................................... 81 STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR ... 121 STRĂLUCITORUL APOLO ................... 129 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ............................................................ 101 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR................................................................ 109 UN DAR AMĂGITOR .... 135 ................................................................................. 125 APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU ..................................................................................................................... 82 PLOILE SE DEZLĂNŢUIE .................................. 77 UN STEJAR MÂNDRU ......... 118 ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA ...............................................................................................................................

............... 179 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA ............................... 181 HADES Şl PERSEFONA .................................................... 153 AFRODITA ............................................................................. 180 CICLOPUL POLIFEM .................................... 168 SE IVESC CELE DOUĂ SURORI.................................................................................................................... 177 URMĂRIREA NIMFEI ......... 152 NIMFA PITIS ......................................................................................................................................................................................................... 140 O NOUĂ CONSTELAŢIE ... 136 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI .................................... 171 PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI .................................................................. 173 ZEUS HOTĂRĂŞTE… ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 158 ADONIS......................... 189 CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA .... 148 UN MIC TÂLHAR .............................................................................................. 162 STATUIA PRINDE VIAŢĂ .............................................. 167 PALATUL FERMECAT .............................................................................................................................................. 151 FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL ................................................................ 178 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE .............................................................................. 142 ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI ........................................................................................ DAR…........................................216 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI ............................................................................................................................................................................................................ 174 POSEIDON ŞI AMFITRITA ................. 191 HESTIA Şl DEMETRA .................................................................................................................................................................................................................................................................................... 138 URIAŞUL ORION ........................................................................................................................................................................................................................................ 149 UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ .................................................... 161 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ ............................................................................................................... 150 ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA ............. 157 ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ ........................................... 141 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE ...................................... 159 CRIMA LUI ARES ....................................... 172 CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES ................................................................................................................ 196 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE .......................................................................... 185 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ .......................... 160 SCULPTORUL SIHASTRU........................................................................................... 195 DEMETRA LA ELEUSIS ............................................................................................................ 150 PAN ....................................................................................................................................................................................................................... 139 DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR ........ 163 EROS Şl PSIHEEA......................................................................................................................................................................................................................... 137 ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI .......................................................................................................................................................... 143 HERMES.............................................................................. 188 HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE .................................... 170 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS ................................................................... 199 ...................................................................................... 186 IXION ŞI SISIF ........................ 198 TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA ...............................................................................................................

........................... 209 PENTEU .......................................................................... 205 UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI ........................... 208 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ ............................... 209 ................................................................................................................... 200 METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU ............. 207 REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE ................................................................................................................................................................... 201 VESELUL DIONISOS ........................... 206 GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA ...........................................217 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI ................................................................

218 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful