1

2

Alexandru Mitru

Legendele Olimpului
Lucrare distinsă cu premiul „Ion Creangă” al Academiei Române

Zeii
Volumul 1

Versiune electronică realizată după ediţiile 1978-1983

3

Prefaţă
a cele mai multe conferinţe rostite în public, conferenţiarul, în genere un om de cultură cu mare reputaţie, apare la tribună în tovărăşia unei persoane – foarte cumsecade – care-l prezintă printr-o scurtă alocuţiune. Alocuţiunea aceasta este ca o prefaţă orală, similară celor scrise, sau, cel puţin, acesta este rostul ei. Numai că eu, de multe ori, ca un cetăţean ascultător din sală am auzit cu drept cuvânt în jurul meu : „Dar cine-i acela car prezintă ?! Cine prezintă prezentatorul ?!” Căci, realist vorbind, dacă ar fi avut totuşi vreun sens, conferenţiarul ar fi fost mai normal să-l prezinte el pe prezentator, inversând rolurile. O întâmplare ca asta mi-a venit imediat în minte cînd a fost vorba să scriu această prefaţă, care, în prim loc, are ca rol clasic acela de a prezenta pe autor (conferenţiar în scris). Să-l prezint deci pe Alexandru Mitru! Şi să-l prezint ca autor al acestei cărţi : „Legendele Olimpului”. El este însă cunoscut de generaţii întregi de tineri care-i savurează scrisul şi cu plăcere şi cu folos de ani de zile! Iar cartea a apărut în câteva ediţii, şi într-un foarte mare tiraj. Pe Alexandru Mitru îl cunoaşte deci o lume întreagă, mai ales că fiecare cititor, din altruism sau din slăbiciune, are cel puţin unul sau doi semeni succesivi, cărora le-a împrumutat cartea – ceea ce măreşte considerabil numărul real al cititorilor. Nu este paradoxal să-l prezint eu pe el?! Generaţiile de cititori, mai ales când e vorba de o carte pentru tineret, se succed însă repede, şi apoi cartea, în această nou ediţie, este destinată unor noi cititori, altor generaţii ; de azi şi de mâine. Destinul ei este de durată, ca însuşi destinul legendelor pe care le cuprinde. Dar acele generaţii au referinţele certe, indiscutabile, ale generaţiilor anterioare de cititori, şi vor avea, de îndată, de la prima pagină a cărţii pe care vor citi-o, o idee proprie pentru care orice prezentare aici echivalează cu a prezenta cuiva o rudă sufletească apropiată şi care, pe deasupra, este şi faima acelei familii. Să spun totuşi că Alexandru Mitru e un scriitor temerar, că nu şi-a propus să scrie o carte facilă, cu poveşti de adormit copii, ci o carte şi plăcută şi folositoare, care i-a ridicat o sumedenie de obstacole grele, pe care le-a trecut cu un succes strălucit. Lectura „Studiului introductiv” ce urmează, semnat de un mare specialist : Prof. Nicolae I. Barbu, dă o idee de proporţiile, dificultăţile şi numărul obstacolelor pe care le avea de trecut

L

4

Alexandru Mitru în alegerea materialului acestei cărţi, pe care, cu mare curaj şi încredere în sine, singur şi l-a ales. Legendele Olimpului respirau greu de bătrâneţe – Alexandru Mitru le-a întinerit, le-a dat suflul proaspăt al limbii şi talentului său, făcând din ele simboluri de totdeauna ale năzuinţii omului de a se depăşi pe sine. El a umanizat personaje devenite de mult statui, a creat fiinţe din simple simboluri, a apropiat viaţa zeilor şi a eroilor legendari, de noi, cu temperamentul lor , cu calităţile lor supranaturale , cu urile şi dragostea lor, cu tot ce era uman totuşi şi în ei, căci chiar zeii, care erau întrupări ce n-au existat , au fost creaţi după chipul şi asemănarea noastră de oameni.Cât priveşte eroii, ei au fost oameni cu calităţi superlative ,zeificaţi pentru faptele lor mari şi excepţionale,de mulţimile care i-au admirat cu recunoştinţă. În stil, în dialoguri , în sensurile date faptelor de către autor, eu apreciez în special această umanizare, care apropie un trecut îndepărtat , neguros dar neuitat, de timpul de astăzi, creând din om o entitate universală şi fără moarte, căci legenda e o formă a nemuririi. Observ însă că nici cartea nu are nevoie de o prezentare în prefaţa aceasta, căci ea a avut de curînd, în anul 1972, o recomandare supremă dată de către „Academia Republicii Socialiste România”, prin premiul „Ion Creangă" ce i-a fost acordat, după ce a fost atent judecată de secţia de literatură şi artă a Academiei, de sub preşedinţia acelui integru, serios şi doct Alexandru Al. Philippide şi compusă dintr-un număr de scriitori şi artişti cu mare experienţă. Ce rost ar mai avea, după aceasta, aprecierea mea ? Doar aceea a unui cititor deprins să descifreze şi interesul şi frumuseţile unei cărţi, adică o operaţiune pe care oricare cititor o va face cu aceeaşi obiectivitate şi acelaşi entuziasm, în taina camerei sale de lectură şi în intimitatea delectării lui intime. „Legendele Olimpului” e socotită drept o carte pentru tineret, în primul rînd pentru virtuozităţile ei pedagogice, ceea ce, într-o anumită mentalitate a unora, are un sens oarecum peiorativ. Acest sens a fost creat de o practică facilă şi steril fantezistă, obişnuită unor asemenea cărţi, asupra cărora de obicei nimeni nu se opreşte prea mult. Dar „Legendele Olimpului" este în adevăratul sens al cuvântului – ilustrând un vechi dicton – o carte pentru tineretul de la 10 la 80 de ani, aşa cum au fost socotite cărţile pentru tineret ale lui Lev Tolstoi. Eu însumi, aflat la limita superioară, prin lectura admirativă a cărţii ,am adus o confirmare de simplu cititor acestei „butade” care într-o formă amuzantă formulează un mare adevăr. Alexandru Mitru, prin cărţile sale, dar îndeosebi prin aceasta, a afirmat la cea mai înaltă treaptă literatura pentru copii şi pentru tineret. Fără a avea câtuşi de puţin un iz didactic, „Legendele” lui Alexandru Mitru

5 familiarizează tineretul (şi bătrânetul!) cu legendele istoriei antice a lumii. DEMOSTENE BOTEZ aprilie 1972 . Cât a domnit el în Atena n-a pierdut vremea la ospeţe. cu zei. decât pe oameni. nu prea departe totuşi de noi. ce aparţine autorului. precum se ştie că sunt regii. căci s-a însoţit cu alţi viteji şi a pornit spre Calidon!” După mine. dă un farmec deosebit legendei. Ea este o naraţiune a preistoriei şi istoriei antice. de întâmplare de mari proporţii. Ea se citeşte ca atare. al istoriei. cartea lui Alexandru Mitru e istorie? e o înşiruire de legende? e o lungă poveste ? Poate. întrupată într-o fiinţă. altfel inexplicabil decât prin existenţa unei puteri supranaturale şi atotputernice. cu umor uneori. din vremea când şi realităţile cele mai fireşti constituiau un mister. concluzia este că această prefaţă nu face altceva decît să mărturisească. Comentariul din text. încadrând-o pitoresc în mentalitatea contemporană. asta din urmă. cu eroi şi sângeroase conflicte între ei. pentru o mai apropiată înţelegere. aşa încât legenda să capete tărie de adevăr. oameni. cu spirit critic alteori : „Tezeu n-a fost nicicând un trândav. greu de definit cartea lui Alexandru Mitru. Poate fi şi un roman. Aşa fiind. zei. unic prin personaje şi întâmplări. a cărei memorie a ajuns pînă în zilele noastre. de la început până la sfârşit. cea mai depărtată a lumii ştiute. făcută cu talent şi cu putere de evocare. impresiile unui cititor mai dornic să vadă pe zei. După atâtea spuse. cel mai puţin. onest.

aducându-le fericire sau nenorocire. atunci ne dăm seama de unde provine bogăţia mitologiei greceşti. observăm că străbunii îndepărtaţi ai grecilor. Ares era zeul războiului. Astăzi cunoaştem forţele naturii şi puterea lor nu ne mai înspăimântă. fiul lui Poseidon sau al lui Nereu etc. Dar în mare. o altă divinitate a mării. Uneori zeii se căsătoreau cu muritoare şi invers: zeiţa Tetis. în imaginaţia grecilor mai locuiau: Amfitrita. Nereidele. eroi etc. Dar imaginaţia omului primitiv. Hera proteja căsnicia. fiul lui Poseidon. la huietul vijeliei care încovoaie copacii. soţia lui Poseidon. . . Luând ca pildă marea. împărăţia morţilor o conducea Hades etc. fiicele lui Nereu. s-a căsătorit cu Peleu.ci se amestecau în viaţa lor . mai întâi prin faptul că la crearea nenumăratelor figuri de zei. Dacă ne gândim cât de variate sunt fenomenele naturii şi aspectele lor şi dacă ţinem seama că pentru grecii vechi fiecare fenomen şi aspect al naturii a dus la crearea mai multor zeităţi. De aceea. divinitate a mării. E . la freamătul valurilor mării înfuriate. a contribuit imaginaţia multor generaţii şi a multor oameni de talent. Mitologia grecilor este extrem de bogată.6 STUDIU INTRODUCTIV xistă oare vreun om care să rămână indiferent la adierea mângâietoare a vântului primăvăratic. În concepţia vechilor greci. de pe vremea lui Pericle. Triton. Tetis. Nereu. la zigzagurile roşii ale trăsnetului şi la lumina orbitoare a fulgerului? Se găseşte o inimă omenească în stare să rămână de piatră î n faţa acestor măreţe fenomene ale naturii. zeii nu trăiau izolaţi de muritori. Dar cauza principală a mulţimii miturilor o constituie însăşi multitudinea fenomenelor naturii şi a diferitelor aspecte ale acestor fenomene. care se sparg mugind de ţărm. au pus stăpân peste întinsele ape pe Poseidon. Hermes era protectorul negustorilor. faimosul erou ale cărui fapte sunt cântate în IIiada. Astfel. semizei. dirijându-le sau împiedicându-le acţiunile. în viaţa zeilor se reflectă multe din fenomenele vieţii sociale a grecilor. Astfel s-au plăsmuit mitologiile popoarelor antice dintre care aceea a grecilor se remarcă prin marea bogăţie şi frumuseţe a miturilor. iar din căsătoria lor s-a născut Ahile. a creat figurile mitice ale zeilor. un muritor.atribuindu-le toate fenomenele pe care nu şi le putea explica. în lipsa unei raţiuni pătrunzătoare. a căror variaţie îşi află corespondentul î n nesfârşita gamă de sentimente pe care o trezesc în sufletul nostru? .

Aceste exemple sunt îndeajuns spre a înlesni o reprezentare cât mai clară despre bogăţia de mituri care se povesteau despre zeii din Olimp. Olimpul homeric nu este altceva. forţele naturii au luat chipul unor animale. despre zeii . în imaginaţia grecilor. ca forţe ale naturii. Afrodita este fiica lui Zeus şi a Dionei. adică miturile care se povestesc despre zeii care locuiau în Olimp. în secolele XIV-—X. Poseidon era socotit şi numit „protector de familie” şi „tată”. De pildă. Apoi. La Delfi. de pe vremea când au fost plăsmuite aceste mituri. zeul iubirii. în toate amănuntele lui. În Siciomia. Încetul cu încetul. Înainte de Homer. oricât de variate ar fi fost. şefi de triburi. pe când la Homer el stăpâneşte peste ape. De aceea. în legendele Olimpului se reflectau realităţi sociale şi politice de pe vremea când trăiau autorii miturilor. numite fetişuri. şi atunci forţele ei covârşitoare au luat. profesorul şi scriitorul Alexandru Mitru ne prezintă miturile despre zeii olimpici. În prima parte a acestui volum. Prelucrarea miturilor zeilor olimpici de către poeţi a dus şi la diversificarea chipurilor sub care apăreau diferiţi zei. trona un zeu cu chip de lup. care şi aşa era extrem de bogat. care se povestesc despre acelaşi zeu. forţa atribuită mai târziu zeului Eros. Olimpul homeric n-a rămas încremenit. Aşadar. înarmată. Acest fapt a făcut ca despre acelaşi zeu să se povestească lucruri diferite şi deci zeul să apară în chipuri diferite. stăpâneau puternicii basilei.. în oraşul Thespiae. să-i înţeleagă unele fenomene. din epoci diferite. La constituirea acestui panteon olimpic a contribuit imaginaţia multor oameni şi a multor generaţii din diferite regiuni locuite de greci. De pildă. au fost create într-o epocă de umanizare a concepţiilor despre natură. Poeţii care au urmat după Homer au prelucrat miturile în lumina concepţiilor filozofice şi religioase ale vremii lor. două centre importante din Grecia. în Beoţia. pe când la Sparta zeiţa apărea. un mit spunea că zeiţa Afrodita se născuse din sângele lui Uranus. în timp ce la Homer . Zeus trona în Olimp aşa cum la Tirint şi Micena. de relativă linişte şi înseninare a sufletului grec în faţa covârşitoarelor forţe ale naturii. au făcut un drum lung. concepţiile grecilor despre divinităţi. era închipuită de o piatră necioplită. de la zeităţi închipuite sub forma unor obiecte neînsufleţite şi până la zeii din Olimp. Cele expuse mai sus ne explică de ce. înainte de Apolo. oamenii au început să cunoască natura. care se deosebeau de oameni numai prin putere şi nemurire. odată instituit. grecii şi-au închipuit aceste forţe sub forma unor obiecte neînsufleţite.e. Dar. decât o reflectare a vieţii sociale şi politice a grecilor. Aşa cum am arătat. oricine voieşte să scrie o mitologie a grecilor. în special pietre şi lemne. chipuri omeneşti. în imaginaţia grecilor. contribuind astfel la îmbogăţirea tezaurului mitologic grec. î. La început. se găseşte de la început în faţa mai multor mituri. astăzi. căzut în valurile mării.7 Miturile Olimpului. Afrodita era socotită protectoarea lăuzelor.n. De pildă.

pentru a-i da lui Prometeu — „cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filozofic”. pe Hesiod. Pentru autorul cărţii de faţă se puneau. în imaginaţia grecilor. autorul român vorbeşte despre titani şi despre monştri. diferitele mituri între ele. conducându-se. iar mitografii greci care au scris după Hesiod s-au găsit în faţa aceleiaşi puzderii de mituri contradictorii. dar mai ales din titlurile şi subtitlurile lucrării. deci. Aici autorul a urmat. ceea ce corespunde. ca şi Hesiod. când zeii şi oamenii nici nu existau. la Hesiod. şi însemnătatea acordată fiecărui zeu. „naşterea zeilor”. După cum se vede şi din tabla de materii. Marx — valoarea unui simbol al luptei pentru smulgerea şi stăpânirea tainelor naturii. de o deosebită însemnătate. Hesiod a fost determinat să scrie Teogonia. ca să zicem aşa. printr-un fir logico-cronologic. ordinei închipuirilor pe care le-au avut grecii despre lume şi viaţă şi luptei . dar introducând şi unele elemente personale. Este însă vrednic de subliniat faptul că Alexandru Mitru a dat o deosebită importanţă mitului prometeic. Cronos etc. precum şi motivarea psihologică şi logică a faptelor închipuite. a introdus mitul lui Prometeu. povestite de mituri. Eros este stăpânul inimii zeilor şi oamenilor. Ceea sau Gheea. Haosul în mitologie n-a încetat după apariţia Teogoniei. înainte de ei. a zeilor. care se punea după alegerea miturilor de expus. în general. zeii s-au născut ca şi oamenii. mai ales. cât. poetul care a încercat să facă o „istorie”. încercăm să arătăm cum a înţeles autorul să rezolve aceste probleme. era aceea a ordinii cronologice. Tocmai de aceea Alexandru Mitru a procedat cu multă atenţie şi logică atunci când. mai ales. în ceea ce priveşte momentul apariţiei lor în lume. împotriva forţelor naturale şi sociale pe care zeii le închipuiau în fantezia celor vechi. de fapt. aşa cum am spus. mai multe întrebări: cum va proceda cu diferitele variante ale miturilor? Le va expune pe toate sau numai pe unele? Care va fi criteriul alegerii. de pildă. cu Haosul. atât cât este cu putinţă. aşa cum. în general. desigur. Problema esenţială care se punea era aceea ca un zeu să nu apară pe scenă mai înainte de a fi creat. pe de alta. haos provocat de nenumăratele mituri contradictorii atât în ceea ce priveşte faptele zeilor. El a făcut acest lucru pe deoparte din dorinţa vădită de a lega. pentru progres. dacă va face o selecţie? Cum vor apărea zeii Olimpului în lumina miturilor alese? În cele ce urmează. pentru a explica în acest fel apariţia omului. Întrebarea. Ea avea să reflecteze. A dat-o. după Hesiod. căci. de la început. şi ca orice mitograf. autorul nu şi-a propus să dea absolut toate miturile Olimpului. Înainte de Zeus. Alexandru Mitru a trebuit să dea o ordine cronologică miturilor. Uranus. de haosul care domnea în mitologie. operă a mâinilor lui Prometeu. ci a ales pe cele mai importante în legătură cu zeii cei mari ai Olimpului şi. după stabilirea domniei lui Zeus în Olimp. Aşadar. cum îl numeşte K.8 Olimpului se povesteau mituri plăsmuite în vremuri şi în regiuni diferite şi reflectând concepţii felurite.

diferitele variante ale aceluiaşi mit prezintă personajul mitologic despre care este vorba în lumini diferite. Oricât de importantă ar fi problema cronologiei miturilor. Deci. Totul se petrece ca în familia unui basileu din Tirint sau Micena.Vers – 419 şi urm ( trad. pe care-l socotim cel mai caracteristic. zeiţa frumuseţii. Afrodita este numită „nemuritoare”. după cum am mai spus. mângâind-o. „cu tronul zugrăvit în multe culori”.9 duse de oameni pentru eliberarea de tot soiul de suferinţe materiale şi morale.” Iata dar pe Afrodita. Afrodita zâmbea prietenos poetei şi o încuraja. Nu toate mitologiile procedează aşa. în alt fel. I şi urm . În cartea a VII-a a Odiseei. Cântul V. „dătătoare de viaţă” . războiul nu te priveşte pe tine. Grija ta fie mereu legăturile dragi ale nunţii. zeiţa Afrodita ne apare însă într-o postură şi mai puţin potrivită cu măreţia unei zeiţe. Aici Zeus o cheamă la sine: „Fata mea. Poetul povesteşte cum Hefaistos a pedepsit-o pe zeiţă. Ajungând pe pământ. G. Armele şi bătălia sunt date lui Ares şi Palas. vom da un singur exemplu. sau eroul respectiv. şi anume acela al zeiţei Afrodita. Într-adevăr. Lucrul este cu atât mai important cu cât. care sălăşluieşte în „palatul de aur al tatălui său”. Autorul „Legendelor Olimpului” a împletit evenimentele mitologice din Olimp cu cele petrecute pe pământ. în hazul tuturor zeilor. Afrodita-Venus este: „Născătoare a Eneizilor”. făcând o plasă de aur invizibilă. se ajunge la inadvertenţe. îi zise. prin care iau fiinţă toate vieţuitoarele de pe pământ. ba chiar rănită de un muritor. amestecându-se în lupte. în lumina pe care o crede cea mai potrivită. Dar este mai bine cum a procedat Alexandru Mitru. Pentru poetul roman Lucreţiu. În Iliada. deoarece. sau zeiţa. „fiică a lui Zeus”. esenţialul îl constituie conţinutul lor. Altă coardă vibrează într-o odă adresată zeiţei de poeta Safo şi în altă lumină ne apare Afrodita. Afrodita este rănită de muritorul Diomede şi nevoită să se urce în Olimp. fără să-şi dea seama că nu este în stare să le poarte. Zeiţa este dusă pe pământ într-o teleagă trasă de vrăbiuţe.Murnu ) De rerum natura ( Despre natura lucrurilor ) . în care a prins-o alături de Ares. pentru mitograful modern se pune foarte stringent problema alegerii variantelor care să înfăţişeze zeul. Pentru a ilustra chipul cum a înţeles să rezolve această problemă autorul „Legendelor Olimpului”.

se trece la descrierea puterii ei. pag 52 . rodită de picătura de sânge căzută din rana lui Uranus. am vrea să vedem cum au procedat doi autori moderni. veşmintele. la Afrodita prezentată de autorul „Legendelor Olimpului”.. pentru ca să ajungă apoi la Pigmalion. Lucreţiu. Afrodita-Venus este preocupată de măreţia Romei. A. şi anume G.. În esenţă. îl roagă să înceteze prigoana împotriva fiului său. Kun. după ce se arată în câteva rânduri legenda naşterii zeiţei din spuma mării. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. Apoi.” Mitologie greco-romană . zeii s-au ridicat cu toţii năuci de-atâta frumuseţe şi graţie şi gingăşie. însă schilod.” Într-un capitol special consacrat zeiţei Afrodita. Trecând. dar Moira hotărâse altfel. ne putem da mai lămurit seama de lumina în care a prezentat-o. şi ale zeilor. în sfârşit. cel priceput. de felul în care este înfăţişată Afrodita-Venus la Homer. modest. harnic. trece imediat la descrierea chipului şi a gătelii zeiţei şi la primirea ei în Olimp: „Când au văzut-o pe Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. Virgiliu. însoţitoarele. Kun începe prezentarea zeiţei prin următoarele fraze: „Răsfăţată şi zburdalnică. cu ochii în lacrimi. ea se duce la Jupiter şi. La Popa-Lisseanu. de originalitatea sa. Iată câteva exemple. logic. peste vietăţile mării şi peste vieţuitoarele văzduhului” . Îndurerată de suferinţele lui Enea. şi ale muritorilor. din multele care se pot da. autorul reaminteşte cele spuse mai sus şi continuă: „Viaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. Autorul continuă să arate puterea pe care o are zeiţa asupra fiarelor. naşterea ei din spuma mării. La Virgiliu. autorul o consideră „zeiţă a frumuseţii. o măreţie pe care nici pe departe nu o avea la Homer. S-a însoţit cu zeul faur. Ea sădeşte dragostea în inimile tuturor. N. Safo. Afrodita-Venus a căpătat.10 Aşadar. Înainte de a cerceta cum a procedat autorul „Legendelor Olimpului”. Hefaistos. Afrodita n-ar trebui să se amestece în bătăliile sângeroase. Împărăţia ei se întinde peste ceriu şi peste pământ. Popa-Lisseanu şi N. dar începuse s-o capete la Safo. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. ale căror lucrări le avem la îndemână. a iubirii şi prosperităţii. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie. sub pana poetului Lucreţiu. I . Prin această putere ea domneşte asupra lumii întregi” . Alexandru Mitru vorbeşte mai întâi despre naşterea zeiţei Afrodita din spuma mării. A. pag 243 Legendele şi miturile Greciei antice .

textul citat din Odiseea. n-a omis pe Prometeu. 3. Pigmalion. de a lega mitologia zeilor olimpici de condiţiile materiale. autorul „Legendelor Olimpului” a rezolvat problema în chipul cel mai potrivit. naturale şi sociale. A căutat totodată să armonizeze versiunile contradictorii într-o sinteză în care predomină punctul de vedere moral. Am dat fragmente din textele pe care le-a avut autorul „Legendelor Olimpului” la îndemână. autorul „Legendelor Olimpului”. Marsias. Având în vedere că această „mitologie” se adresează în primul rând tineretului.11 Urmează un fragment din imnul poetului Lucreţiu. precum şi diferitele explicaţii date în note. osândind netrebnicia înşelătorului Ares. Alexandru Mitru a urmărit să dea diverselor mituri o interpretare materialistă. pe care zeii le reprezentau în imaginaţia elinilor. Filemon şi Baucis. subliniind în cuprinsul legendelor ecoul luptei permanente a oamenilor împotriva forţelor capricioase şi asupritoare. Exemplul cu Afrodita este cât se poate de concludent. apoi autorul povesteşte scena prinderii zeiţei Afrodita în plasa nevăzută de către soţul ei Hefaistos. a început prezentarea zeiţei Afrodita sub influenţa imaginei lucreţiene. cu uşoare modificări. care face ca naraţia să fie înlocuită. în care a apărut. autorul român încearcă să împace măreţia Afroditei-Venus lucreţiene cu versiunea burlescă din Odiseea. Motivarea raţională a alegerii şi ordinei cronologice a miturilor. Cea mai de seamă caracteristică este însă dramatizarea continuă a miturilor. . constituie un efort. 2. Alexandru Mitru. la capitolul „Afrodita” şi am discutat comparativ textele antice cu pasaje din mitografi moderni. 5. spre deosebire de cei doi autori. În felul acesta. iar Lisseanu reproduce. spre a ilustra. dintre care Kun nu menţionează întâmplarea Afrodita-Ares. de dialog. Autorul a depus un efort stăruitor de a motiva logic şi psihologic trecerea de la un mit la altul şi diferitele acţiuni în cadrul aceluiaşi mit. Evident că această „moralizare” nu putea fi făcută decât atât cât îngăduia mitul. Dar. la tot pasul. reproducând şi el legenda burlescă din Odiseea. printr-un exemplu cât mai concludent. Astfel. unic la noi. Autorul a ales miturile. întocmai ca Popa-Lisseanu şi Kun. Putem dar distinge în prima parte a „Legendelor Olimpului” următoarele trăsături principale: 1. legendele şi versurile cele mai cunoscute şi interesante. 4. felul cum a încercat să armonizeze Alexandru Mitru diferitele versiuni contradictorii cu privire la aceeaşi zeitate. se caută şi se obţine un fir de legătură între diferitele mituri şi o reală motivare psihologică în povestire. În acest fel. ia o atitudine hotărâtă de condamnare a urâtului fapt. pe care mitul prometeic o ilustrează în chipul cel mai luminos. În acest fel. Eros şi Psiheea etc. economice şi sociale.

multe elemente legendare în cele ce se povesteau. ucigând monştri şi biruind oameni nelegiuiţi. de la oameni. Pe când mulţi dintre eroi au trăit în realitate. Dar este uşor de închipuit ce profundă influenţă asupra imaginaţiei şi dorului de fapte mari ale generaţiilor de tineri greci exercitau aceste modele de curaj şi dragoste de om pe care le prezentau legendele eroilor. este necesar să începem prin a cerceta înţelesurile pe care le-a căpătat cuvântul „erou”. dragostea de oameni şi spiritul de sacrificiu pentru binele obştei sunt trăsături care se întâlnesc la toţi eroii. în greceşte. Ahile. Spre a ne da însă mai bine seama de felul în care s-au plăsmuit legendele. spre a birui forţele vrăjmaşe şi a ridica viaţa şi demnitatea omului deasupra tiraniei şi mizeriei. apoi unor animale. economice şi politice din epoca în care au fost plăsmuite miturile. care a dus viaţa greacă. desigur. imaginaţia a pornit de la realitate. „eroi”. dârzenia. a fost socotit vrednic de Olimp. Dar lupta lui împotriva tâlharilor. despre Tezeu. iar imaginaţia n-a făcut altceva decât să le mărească. Există. Legenda spune că Tezeu a fost înflăcărat de isprăvile lui Heracle. de pildă. dar pe pământ eroul Heracle. despre care se ştia că au luptat şi au triumfat asupra celor mai grele adversităţi. Zeus trona maiestuos şi capricios în Olimp. Trebuie să facem de la început o distincţie esenţială între zei şi eroi. . Agamemnon. Ulise au fost însă oameni care au luptat sub zidurile Troiei. adesea peste fire. personalitatea. Menelau. cu un pas mai departe spre civilizare şi umanizare. chiar dacă în plăsmuirea chipului şi vieţii lor se pornise de la realităţi omeneşti concrete. în crearea legendelor eroilor. Zeii erau nişte fiinţe pur imaginare. este reflectarea unei realităţi. În imaginaţia grecilor. De pildă Zeus are mult din caracterele unui basileu. în cele din urmă unor fiinţe cu chip şi însuşiri omeneşti. grecii au atribuit puteri zeieşti unor obiecte neînsufleţite. pe când. în Atica. În legendele despre eroi asistăm la o încordare a tuturor puterilor fizice şi morale ale pământenilor. înfruntând mânia Herei. Curajul.12 * În continuare Alexandru Mitru expune mituri şi legende pe care imaginaţia greacă le-a ţesut în jurul unor oameni numiţi. care infestau drumurile Aticei în vremurile îndepărtate. Zeus n-a existat. Acest fapt a contribuit la o ancorare mai largă a imaginaţiei în realitate şi deci la o reflectare mai profundă a vieţii sociale. Înainte de a-şi închipui zeii cu chip de oameni. Evoluţia înţelesurilor cuvântului ne arată limpede şi concis noţiunile fundamentale pe care le legau anticii de acest cuvânt şi ne conduce — călăuză sigură — pe drumul rezolvării diferitelor întrebări pe care le ridică problema constituirii legendelor eroilor.

Platon aşază (Legile 738 d) pe „erou” după zeu. de fratrii şi de triburi. cântăreţul Demodocos . ei erau comandanţi militari. pe scurt. 5. muritor ridicat. combatant (în general). cuvântul „erou” capătă înţelesul de semizeu. Dar tot în Odiseea. „eroi eponimi” erau socotiţi bărbaţii care dăduseră numele celor zece triburi ale Atenei. după moarte. în amintirea cruntelor suferinţe pe care le înduraseră în timpul sângeroaselor bătălii. nu numai şefii de genosuri. stăpân. un om care cânta minunat era tot un „erou”. cuvântul are următoarele înţelesuri: 1. după moarte. şi adesea admiraţiei geneţilor. comandant militar (Ildada. om distins prin naştere. „eroi” erau şefii de genosuri. calităţile admirate s-au schimbat o dată cu transformările economice. 2. vitejie: 4. lista sensurilor de mai sus ne arată limpede că la început cuvântul a arătat un om care se distinge prin ceva faţă de ceilalţi oameni şi. La Atena. este pentru că. om care se distinge prin naştere. 3. Aşadar. la curtea paşnică a lui Alcinou. datorită faptelor sale. după uriaşele încleştări de la Troia. erau socotiţi toţi drept nişte „eroi”. a însemnat un om care. comandanţii şi vitejii. decât acela pe care ni-l dă semantica cuvântului „erou”. În Iliada. XX 110). Astfel. admiraţie care a dus la divinizarea anumitor eroi. Dar dacă sentimentul de admiraţie a fost constant. În secolul al V-lea. I 101). Herodot (V 105) si Tucidide (V 11) prin „erou” înţeleg orice om ridicat la rangul de semizeu. VIII 423). Într-adevăr. în comuna primitivă se impuneau atenţiei. după război. şefii de genosuri. Poetul Pindar şi filozoful Platon îi aşezaseră pe „eroi” între zei şi oameni. vorbind despre Heracle. cei mai de seamă oameni erau aceia care întemeiaseră cele zece triburi. este pus în rândul zeilor. care reflectă vremuri de pace.13 La Homer. Iar la Roma „eroi” ajunseseră să fie numiţi împăraţii romani divinizaţi. În evoluţia sensurilor cuvântului se vădesc limpede momente din istoria societăţii sclavagiste greceşti. şef. care reflectă stadiul destrămării comunei primitive şi al înmuguririi sclavagismului. semizeu. unde se luptau crâncen. prin curaj sau prin talent (Odiseea. la Troia. şef. comandant militar. la sfârşit. luptător (în general) (Odiseea. stapân. XIX 34. după instaurarea sinoikismosului. 38) îi dă apelativele de „erou zeu”. XVIII 423. nobil. 3. toţi luptătorii aveau o figură potenţată. linia evolutivă a semanticei cuvântului „erou” a fost: 1. Dacă în Odiseea prin „eroi” se înţeleg toţi combatanţii. 2. în secolul al V-lea. şi între zei şi oameni. Începând cu Hesiod. talent. în discutarea problemei eroilor antici. Pindar (Nemeice. La Atena. iar la Troia. nobil. sociale şi politice ale societăţii. 3. la rangul de semizeu Nici nu se poate un mai mare ajutor. Se vede că la baza diferitelor înţelesuri ale cuvântului „erou” a stat întotdeauna un sentiment de adâncă admiraţie pentru oamenii care se distingeau prin anumite calităţi.

Acest fapt a constituit un reviriment pentru legendele care dăinuiau în diferite cetăţi. după terminarea războiului. pe care să-i fi numit „eroi”. pe Ahile. Celelalte legende. legende create în Asia Mică. a dus la războiul Troiei. la Roma. Nestor. în legătură cu anumite cetăţi. purtătorii civilizaţiei miceniene să nu fi cunoscut şi admirat oameni cu însuşiri excepţionale. care era revendicat de Teba şi de Argos. nimbaţi de legendă. Felurite legende se ţeseau în jurul acestor mari figuri. Ei luaseră contact cu civilizaţia din Creta pe la 1700 î. în jurul diferiţilor „eroi”. în legătură cu războiul Troiei. după şi sub influenţa legendelor . „eroii” au existat întotdeauna la greci. pe marii comandanţi. legende create în Grecia. Aşadar. timp de trei secole. Astfel. Aşadar. Ulise.14 sau crainicul Mulios. Menelau. dar toţi eroii erau înnobilaţi cu acele calităţi pe care autorii legendelor le socoteau cele mai de frunte. înainte de războiul Troiei. înţelesurile cuvântului „erou” izvorăsc din Iliada şi Odiseea. luptători pentru binele comunităţii. care fuseseră plămădite în epoca miceniană. Dar. Dar. poeme în care se cântă faptele săvârşite de luptătorii care au luat parte la războiul Troiei.. în Grecia. aşa cum s-a intâmplat cu Heracle. învingătorii la jocurile interhelenice. câţi au trecut de la venirea aheilor pe pământul Greciei şi până la războiul Troiei. Aşa cum s-a văzut mai sus. în mai multe cetăţi înfloreau legende prin care un erou le aducea faimă şi glorie. împăraţii. întemeietorii de triburi. legendele în jurul diferitelor figuri au înmugurit cu mult înainte de războiul Troiei. ei contribuiseră la înflorirea civilizaţiei miceniene. Apoi fiecare cetate din Grecia voia să-şi aibă „eroul” sau şi. până la 1400 î. care. Este de neconceput ca timp de cel puţin opt sute de ani. se întâmpla acelaşi fenomen care se petrecea şi cu zeii. Luptătorii de la Troia văzuseră pe şefii lor. au fost introduse ulterior în textul Iliadei sau Odiseei pentru gloria cetăţilor respective. Cum legendele în jurul unui erou se închegau adesea în cetăţi diferite şi în timpuri diferite. două secole mai târziu. faptele lor creşteau parcă şi mai mult în imaginaţia generaţiilor.e. Nu toţi eroii au luptat la Troia. pentru a pune o oarecare ordine în acest hăţiş de fapte. în patria mamă. şi deci numai anumite legende au fost consemnate de eposul homeric. în jurul unor eroi veniţi din Grecia.e. unii eroi sau unele fapte.n. la Atena. se poate spune că legendele eroilor pot fi împărţite în trei mari categorii: legende plămădite pe pământul Greciei. înainte de a lupta sub zidurile Troiei. după instituirea imperiului. continuau să pâlpâie cu o lumină modestă în Grecia. dar numai anumiţi „eroi” au luat parte la luptele de sub zidurile Troiei. grecii dezvoltaseră strălucita civilizaţie miceniană.n. Dar. în bătălie. după încleştările de la Troia. uriaşe pentru vremea aceea. şi anume că acelaşi erou era încărcat cu însuşiri contradictorii şi despre el se spuneau lucruri contradictorii. De aci înainte pornesc o mişcare de expansiune în răsărit. un mare număr de eroi au fost aduşi. iar alte cetăţi şi-au revendicat anumiţi eroi. şi.

la rândul său. este urmat de întoarcerea eroilor în Elada. autorul a respectat următoarea ordine: Perseu. toată lumea savanţilor care s-a ocupat de problemă este de acord că Heracle este unul dintre cei mai vechi eroi ai grecilor. printr-un amănunt. adesea contradictorii. Astfel. Asclepio. poate. Numai după aceea vin legendele în jurul eroilor luptători la Troia. Războiul Troiei. Pe baza lor se poate stabili o cronologie relativă a diferitelor legende. Cronologic. În orice caz. Belerofon. savanţii exprimă păreri diferite. Tezeu îşi găseşte şi el locul după Heracle. de păţaniile lui Ulise şi de călătoria lui Enea S-ar părea. La această obiecţie se poate răspunde foarte uşor că figurile eroilor citaţi anterior. în legătură cu contaminarea diferitelor legende. Heracle.15 războiului Troiei. Tezeu. Expediţia argonauţilor. în discuţia cu privire la fiecare erou. De asemenea. că fondarea Tebei şi expediţia argonauţilor sunt aşezate prea departe de Tezeu. întemeierea Tebei. Întoarcerea aheilor în Elada. Sunt totuşi anumite legende sau cicluri de legende a căror cronologie nu mai trezeşte nici o îndoială şi asupra lor trebuie îndreptată atenţia criticului. Orfeu şi Euridice. se poate presupune că legenda argonauţilor a fost una dintre cele mai vechi legende. căci în ea se reflectă primele mişcări de expansiune aheiene. şi uneori chiar locul în care au luat naştere unele legende. Dar multe dintre legendele din prima categorie au fost influenţate de legendele războiului Troiei. În lucrarea sa. la alterarea conţinutului legendelor şi deci la estomparea cronologiei lor. Este bine plasată şi expediţia argonauţilor anterior războiului troian care. Se poate de asemenea socoti că sunt anterioare războiului Troiei legendele cu privire la luptele date de argivi împotriva Tebei. Din acest punct de vedere. se pot desprinde din legende unele fapte care sunt în perfect acord cu datele istorice. Astfel. Aceasta fiind situaţia. Castor şi Polux. este cu neputinţă de dovedit cu certitudine timpul precis. semnalate de noi mai sus: problema cronologiei şi problema fizionomiei eroilor. Păţaniile lui Ulise. chiar dacă au unele contingenţe cu fapte petrecute mai târziu — de pildă Heracle este pus şi în legătură cu războiul troian — legendele lor conţin vădit elemente dovedind că ele au fost . De aceea. autorul a procedat. de vreme ce sunt dovezi destul de convingătoare că legenda lui a înflorit în epoca miceniană. Alexandru Mitru a trebuit deci să rezolve două probleme fundamentale. era firesc să înceapă cu Perseu. pus în legătură cu Heracle. cât se poate de raţional. Dedal şi Icar. fiind. Războiul Troiei a fost evenimentul care a contribuit. Meleagru. este foarte greu de precizat în ce epocă au apărut legendele în jurul unui anumit erou şi care a fost fizionomia eroului respectiv de-a lungul secolelor. Aventuroasa călătorie a lui Enea. într-o foarte mare măsură. în general. Date fiind faptele menţionate mai sus.

semnificaţia legendelor. regina Omfala. Heracle a fost. Acesta a fost embrionul legendei. A venit apoi războiul troian. în bine pentru oameni. hidre. gândirea filozofică şi morală s-a dezvoltat. În ceea ce priveşte faptele menţionate. Urmându-mă pe mine ai să fii victorios. şi fratriile în triburi. şi anume acelea care ilustrează ideea de bază pe care a urmărit-o autorul: lupta omului împotriva elementelor ostile — naturale şi sociale — pentru a-şi dobândi o viaţă mai bună. Având în vedere că autorul n-are intenţia să facă un tratat de mitologie ştiinţifică. s-au adăugat luptele împotriva şefilor de triburi. Deianeira. Alexandru Mitru a luat legenda în faza ei ultimă şi a ales elementele esenţiale — originea divină a eroului. găsim că procedeul este cât se poate de înţelept. luptând neînfricat şi preschimbând tot răul urzit acolo-n slăvi. deşi puternic. Imaginaţia grecilor a născocit mitul cu Zeus şi Alcmena şi mânia Herei. care se împotriveşte curajos fiarelor şi monştrilor: lei. Troia. autorul a subliniat. în disputa dintre Desfrânare (Voluptate) şi Virtute. balauri. este de observat că au fost alese cele mai importante. Legenda lui Heracle s-a amplificat cu noi elemente şi a apărut Euristeu. Roma a devenit o putere mediteraneană. Zeii m-au osândit. Tu-mi poţi fi de folos? — Ţi-am spus-o. cu mult înainte de războiul troian. Astfel de lupte au trebuit să fie numeroase în epoca comunei primitive. Dar mai târziu. Acolo unde cronologia este sigură — argonauţi. Eu nu mă tem de soartă şi nu m-aş fi supus. apoteoza — şi le-a expus cu talentul său preabinecunoscut. şi au început lupte între ele. în cursul expunerii. Astfel. genosurile s-au asociat în fratrii. pentru a se găsi şi izvorul celor douăsprezece munci. Dar. ţi-o repet. De pildă. Dar în afară de alegerea judicioasă a materialului expus. adică substanţa legendelor înseşi. elementul realist reprezintă lupta omului înzestrat cu excepţionale calităţi fizice şi morale.16 plămădite.. Enea — autorul a respectat-o cu scrupulozitate. iar legenda lui Heracle a fost îmbogăţită prin întâlnirea cu Virtutea şi Voluptatea. dus şi pe acolo şi pus să lupte cu regele Laomedon. . Ulterior. pe de altă parte. precum şi rezultatul acestei lupte: înălţarea demnităţii omului şi sporirea încrederii în sine şi în puterile sale. sunt urgisit de Hera să fiu sclav unui rege nevolnic. a fost purtat pe colina Aventin şi pus să lupte cu monstrul Cacus etc. dar vreau să ispăşesc îngrozitoarea-mi crimă. Heracle. Deci la luptele pe care trebuiau să le ducă eroii împotriva fiarelor. apoi de cetăţi. şerpi. cele douăsprezece munci. citim următoarele replici: „— Şi eu.. iar după moartea ta numele lui Heracle va fi slăvit pe veci. din Micena. făcută fără voie. Apoi. a glăsuit Heracle. se cerea o explicaţie a originii puterii excepţionale a lui Heracle şi a soartei lui triste. cel puţin în embrion. după dorinţa Herei. acolo unde se putea face. mânia Herei. devenit şi el Hercule. a glăsuit Virtutea. pe care vrea s-o sugereze cititorilor. în legenda lui Heracle. Ulise.

L-au purtat spre Olimp. Heracle. nu mă poţi amăgi!. în apoteoza lui Heracle. spune: „Şi mai întâi Theseus a ucis în Epidauria pe Periphetes. Nike conducea carul.. la câţiva stânjeni. am să fiu fericit. Vei fi mai mulţumit. a spus din nou Virtutea. iar Theseus arăta că măciuca fusese învinsă de el. Editura ştiinţifică . Arma a fulgerat pe lângă el cu zgomot. dar cu ea el va fi neînvins”(Theseus. Autorul a mai găsit. Acolo însuşi Zeus l-a întâmpinat la porţi.. ne dăm şi mai bine seama de specificul fiecăruia dintre cele două expuneri. Atena şi Nike. de aceea era numit „măciucaşul”. relatând uciderea lui Perifete de către Tezeu. de-aramă. 1960 . zeiţa biruinţei. s-a-nduplecat şi Hera. şi când o voi înfrânge. — Eu te aştept. care. Studiu introductiv . despre Tezeu. Şi şi-a ridicat ghioaga să arunce cu ea. pe nume Perifete. pe care le-ndurase în viaţa sa Heracle. adesea contradictorii. tatăl său. cap. de altfel. Tezeu a fost silit să lupte c-un fiu al lui Hefaistos. a luat-o şi a făcut-o armă. se folosea de o măciucă. Am să mă lupt cu Hera. Ce te grăbeşti atâta? Viaţa tot ţi-e sfârşită — eşti doar în mâna mea. Aleg drumul Virtuţii… În acest scurt schimb de replici este exprimată ideea călăuzitoare pe care caută s-o ilustreze Alexandru Mitru nu numai în viaţa lui Heracle. zdrobindu-i cu o ghioagă teribilă.” Viaţa lui Tezeu a fost scrisă şi de Plutarh. El oprea toţi drumeţii. aşa cum Heracles s-a folosit de pielea leului. c-abia plecat. adânc. luându-se la luptă cu el. pe care le arată. de care s-a folosit toată viaţa. Vieţi Paralele . l-a-mbiat Desfrânarea. Astfel citim: „Un car făcut din aur s-a coborât din cer şi-n el se aflau Hermes. făcută-n fierăria Olimpului de zeul cel mai meşter. drept armă de atac. Plutarh. Periphetes pusese mâna pe Theseus şi încerca să-l oprească a merge mai departe. Bucureşti . şi dup-atâta truda şi-atâtea suferinţe. drumeţule! i-a strigat Perifete. l-a ucis.I. ci şi în vieţile celorlalţi eroi. a frânt câţiva copaci şi s-a înfipt în pământ. dar Theseus. Iar Hermes şi Atena l-au ridicat îndată pe erou între ei.Barbu . — Ia stai. VlII) Iată şi expunerea autorului român: „Aşa s-a întâmplat. La vorbele acestea Heracle a pus mâna pe greaua lui măciucă. ca să arate ce puternic animal doborâse el. Comparând ici şi colo cele expuse de Alexandru Mitru despre Tezeu cu cele relatate de Plutarh. admirabile cuvinte spre a arăta strălucita înfăptuire a prezicerilor Virtuţii. Dar Tezeu s-a ferit. Din volumul Plutarh . Plăcându-i măciuca. traducere . S-a-ntors spre Desfrânare şi i-a rostit cu silă: — Josnică Desfrânare. Biograful antic avea în faţă o sumedenie de versiuni. pe drumul gloriei. notiţe istorice şi note de N.17 — Mai bine dăruieşte-ţi viaţa numai plăcerii.

moralist-istoric. orice contradicţie cu privire la legende. autorul a eliminat. căutând să-şi afle ghioaga de unde o zvârlise. mai luminos decât expunerea abstractă. atunci dramatizarea originală a fabulaţiei dă adesea o zguduitoare forţă ideii morale. fără sens. l-a tot împuns cu lancea. Chiar sfârşitul tragic al unui erou — de pildă Heracle — este nimbat de aureola biruinţei. dar stăruie mai mult asupra amănuntului că Tezeu i-a luat măciuca. ar fi de-a dreptul descurajator. a întemeiat ginta Iuliilor. căruia se adresează cartea. chiar împotriva hotărârii zeilor. constatăm că Plutarh expune pe scurt uciderea lui Perifete. în expunere. Perifete. Un punct de vedere este acela al evitării de a rămâne necunoscută publicului cititor. I-a sărit de grumaz. binefăcătoare pentru oameni. cu sete. alături de hâda figură şi îndeletnicire a lui Perifete. În acest fel. Autorul a avut buna inspiraţie de a insera în volum şi legenda lui Enea şi. ideea morală pe care vrea s-o exprime. În al doilea rând. în lumină.18 Până ce Perifete s-o poată ridica. este aceea a biruinţei omului când este perseverent. a lui Tezeu. X). ca întotdeauna. amintind şi de întemeierea Romei. îl dramatizează. Însă Tezeu. Şi. având în vedere cititorii cărora se adresează. Citind cele două pasaje. de a releva încă o dată. pe care a urmărit s-o pună în lumină neîncetat autorul. creând amănunte esenţiale pentru mişcarea dramatică. până ce l-a răpus”. iraţional. de la Troia până în Italia. Şi. a dat un răget groaznic. Iulus sau Ascaniu. pesimist. Dimpotrivă. Tezeu n-a pierdut vremea. iar ideea morală vine şi transfigurează dramatismul care. una dintre cele mai interesante figuri de erou antic.. Plutarh. pe care nu i le punea la îndemână legenda. se reflectă drumul pe care l-au parcurs influenţele de civilizaţie şi cultură exercitate de greci asupra . S-a trântit la pământ. ci mai în urmă …Astfel de ştiri. dacă ţinem seama că ideea de bază. Dar mai există şi punctul de vedere istoric al însemnătăţii pe care o acordau romanii legăturilor înrudirii lor cu zeii. din care au făcut parte Cezar şi August. cap. uimit că un flăcău ca el cutează să-l înfrunte. Theseus. de felul următor: „Dar se spune că Theseus n-a luat localitatea Eleusis când s-a dus prima oară la Atena.. ajută la concentrarea atenţiei asupra dramatismului şi semnificaţiei morale a activităţii diferiţilor eroi. subliniază acţiunea eroică. se spun în această privinţă” (Plutarh. triumful eforturilor biruitoare. care se bat cap in cap. este captivat mai mult de interpretarea decât de expunerea faptelor cu amănunte dramatice. şi în acest caz pregnanţa dramatică a unui fapt ilustrează. în acest fel. Faptul. şi asupra comparaţiei cu pielea de leu a lui Heracle. prin Afrodita. Înserarea legendei lui Enea este cât se poate de binevenită din mai multe puncte de vedere. În călătoria legendară a lui Enea. aşa cum este expus la autorul român. mama lui Enea. al cărui fiu. Alexandru Mitru reliefează faptul.

Autorul a procedat deci foarte potrivit când a vorbit şi despre Enea.19 romanilor. îndeosebi. venise la Atena fiul regelui Minos de la Creta — ca să ia parte la concursuri”. evocaţi în note şi. autorul a izbutit să exprime plastic şi poetic ideea. El a avut prilejul să ilustreze din belşug ideea centrală arătată mai sus şi. şi totuşi. Aşadar. Procedând în acest fel. Cuvintele „năvală”. autorul continuă: „Şi regele. Rezumând cele arătate cu privire la cea de-a doua parte a lucrării. şi predomină. 2. rând pe rând. atenţia este dusă şi spre realităţile istorice. căci. Stilul este şi în această parte a cărţii cât se pare de bine potrivit cu conţinutul. din îmbinarea lor. „înspumate” n-au nimic extraordinar. nu transformă totuşi textul într-o înşiruire de versuri. să dea şi unele amănunte asupra realităţilor sociale şi politice care au condiţionat înflorirea acestor legende. s-ar putea spune. de la Perseu la Enea. cultura greacă i-a cucerit pe romani. care poartă caracteristicile geniului lor propriu. şefii triburilor antice sunt. „reci”. mai demult. plină de înţeles moral. Autorul a ales cele mai interesante figuri de eroi. . în realitate. „a începe”. patos. Civilizaţia miceniană. sub o formă mai vagă. Fraza este adesea mijlocie. în acest fel. şi. De pilda: „Femeile plângeau în hohot lângă palatul lui Egeu. dar. dând astfel mitului şi legendei suportul realităţii. autorul expune legendele. romanii şi-au putut realiza creaţiile materiale şi culturale. ceea ce conferă expunerii relief. dialogul. putem afirma că: 1. cu mâhnire. pe lângă încântarea. ci influenţa ei a fost profundă şi la Roma. ritmul este întrebuinţat de autor numai acolo unde se cer accentuate dramatic anumite situaţii. cătau spre ele şi tăceau”. i-a povestit că. plin de durere. pe care o simte cititorul. Iară bărbaţii. cu privire la cincisprezece eroi. Ideile sunt exprimate în proză ritmată. mai departe. spre a le expune viaţa legendară. aşa cum se spunea chiar în antichitate. Iată un exemplu edificator: „Da-ndată a început năvala de ape reci şi înspumate peste corăbiile troiene şi vuietul s-a înteţit”. Romanii au cucerit Grecia. forţă. mitologia greacă n-a exercitat influenţe numai asupra culturii şi literaturii greceşti. iar realităţii haina fermecătoare a basmului. „ape”. care. evitându-se arhaismele. dar nefăcându-se abuz nici de neologisme. deşi se întâlneşte destul de des. Cuvintele sunt parcă luate din lumea basmului: expresive. în acelaşi timp. Cronologia este în conformitate cu ipotezele cele mai plauzibile. dramatism. dar mai ales în note. propoziţia şi fraza de două propoziţii şi. în expunerea legendelor. sub influenţa acestei culturi. pregnante. Nu trebuie uitat însă că ceea ce dă un deosebit farmec expunerii este proza ritmată. basileii ahei. bine alese. Dar.

vocabularul. Ca şi „Legendele zeilor”. 5. 7. dacă nu cea mai izbutită. multe din ciudăţeniile miturilor. tot aşa în „Legendele eroilor” s-a aruncat o lumină deosebită asupra lui Heracle. lărgirea şi îmbogăţirea originală a fabulaţiei. prin explicaţii ştiinţifice. luptând cu dârzenie şi curaj neistovit. dialogul. Este unul din meritele de seamă ale acestei lucrări. plastică prin pregnanţa şi culoarea termenilor şi epitetelor.20 3. punându-i în faţă modele de luptă dârză. 4. şi anume că. cartea de faţă este una dintre cele mai izbutite scrise la noi în acest gen. Zicem „mitologie”. * Din cele expuse. BARBU . NICOLAE I. în care. 6. oamenii pot triumfa asupra tuturor obstacolelor şi chiar asupra voinţei zeilor. Ideea călăuzitoare în expunere a fost aceea care a stat la baza plăsmuirii acestor legende. Notele vin sa lămurească. dar o mitologie scrisă într-o formă literară vie. fiindcă „Legendele Olimpului” nu constituie. se formulează năzuinţe spre mai bine şi spre mai frumos. în fond. se vede limpede că autorul „Legendelor Olimpului” n-a precupeţit nici un efort spre a da o dezlegare cât mai judicioasă problemelor pe care le ridica alcătuirea acestei mitologii. Aşa cum în „Legendele zeilor” s-a dat o deosebită atenţie figurii lui Prometeu. „Legendele eroilor" contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor şi la educaţia tinerei generaţii. sprintenă prin muzicalitatea ritmului frazei. Dramatizarea acţiunii. în felul acesta naraţia este însoţită de explicaţia raţională a plăsmuirilor fanteziei. Prof. Prin toate aceste calităţi. ritmul conferă o voiciune şi pregnanţă poetică de primul ordin. pornind de la realităţi certe. altceva decât o mitologie. create de antici.

Teogonia – renumit poem . Teocrit Şi Apolonius din Rodos. din aripă de vultur. Da-n noaptea asta Voi da semnalul de plecare. Cel tînăr şi cu păr bălai.. mai cătaţi! Pe punte Au poposit şi alţi poeţi. Corabia. „Binevenit să fii. Priviţi! Pe punte s-a urcat Homer cel orb şi înţelept. Îţi mulţumim că ne-nsoţeşti!” Ci iată.. în care este povestită imaginara naştere a zeilor . Pana-mi. Mai sunt şi Pindar. În călimara de argint. În fruntea lor e Hesiode. O să pornească iar Pe marea Învolburată A fanteziei. Şi trîmbiţele vor suna. plină de vise Şi de legende. Mai stă încă la ţărm.21 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI A murgul s-a lăsat pe nesimţite. Cântându-şi lin „Teogonia” . Pare-o corabie pe care O ţine ancora la ţărm. Prinţ al aezilor elini! Slăvită-ţi fie lira sfântă Şi glasul tău tremurător Care-a rostit atîtea versuri. Abia de se mai cern pe masă Stropi roşiatici de lumină. bătrâne. Şi poeţi.

cel cu grai duios. Urcaţi-vă … Şi . Ţărm după ţărm. Poeţii vor suna din lire. Euripide Şi Pausanias şi Virgiliu Şi exilatul de la Tomis : Ovidiu. toată Elada. Vântul va bate-ncetinel Şi marea ne va legăna . .. Vom fi-n tovărăşie bună. dragi prieteni.. Prin care cei de-odinioară Atâtea taine-şi tâlcuiau.. să pornim!. În noaptea asta vom pleca Şi o să colindăm. Pe valurile-i înspumate. Sofocle.. Iar noi tăcuţi vom asculta Fermecătoarele legende... Urcaţi-vă deci toţi pe punte.22 Eschil.

luna. zeul îi aşternea pe frunte cununi de aur şi lumină. Lumea întreagă era-n haos. acela care înconjura. întreg pământul. Şi el Uranus. S . Dragostea a unit pe Gheea cu cel dintâi bărbat. fără formă. Iară pământul rupt din haos era însăşi zeiţa Gheea. Gheea i-a dăruit soţului său şase feciori şi şase fete. Însă. ziua. cerul înalt şi plin de stele. pe care i-a numit titani.23 ZEIŢA GHEEA e povesteşte.n-au fost întotdeauna astfel.. La vremea sorocită. O dezmierda cu ploi şi vânturi. noaptea şi vânturile. şi nu se sătura să-i spună că ea va fi mereu a lui. plină de aştri lucitori. strălucitori şi azurii. în legendă. Celui din urmă i-au zis Cronos. cu râuri limpezi şi izvoare – soarele. era cerul. din haos s-a desprins pământul. Pămîntul nostru larg şi darnic. Ca să-i arate dragostea. Nu mai puţin o îndrăgise Uranus pe soţia lui. c-un brâu de ape scânteietor. Primul născut a fost Oceanul1 (sau Ocheanos). Uranus. Şi îl privea cu ochii limpezi. suflând repezi. Iar ea se-mpodobea pentru Uranus şi îşi punea veşminte scumpe. precum cântau poeţii. fără hotare. pe care le ţesea anume din frunze şi din ierburi verzi. atâta timp cât era ziuă. cel mai dibaci dintre titani. că lumea noastră cea de astăzi : pământul – plin de flori şi fructe. şi el era cel mai şiret. cât o să fie lumea lume. haos învârtejit şi negru. ai lacurilor de cleştar.. Îşi presăra în păr miresme din cele mai alese flori. Ce mult îşi iubea Gheea soţul!. şi noaptea o învăluia într-o hlamidă albăstruie.

Se mâniase-n sinea ei. dă-le drumul! Nu N . şi trăsnete nimicitoare. — Îndură-te. Asta nu putea zeiţa să-ngăduie la nesfârşit. Cum ? Ea-i năştea atâţia prunci şi n-avea parte de nici unul ? Zăceau pe veci închişi în Tartar şi n-avea dreptul să-i mai vadă ? Nu. tunete grele. că zeul i-l smulgea din braţe şi-l închidea în temniţă. nici măcar în soţia sa. în prea întunecosul Tartar.24 S-au născut mai apoi ciclopii : trei fraţi. Trei ziduri o împrejmuiau. Peste un timp. plină de spaimă. Din pricina aceasta dragostea lui faţă de Gheea pălea mereu. Gheea vedea. Acolo îşi făcuse zeul o închisoare cu porţi grele. Şi-a rugat mai întâi bărbatul. cu câte-un singur ochi aşezat în mijlocul frunţii. avea cheia. într-un lăcaş de sub pămînt: fulgere lucii. Şi-nfricoşat . Zeul Uranus avea darul de a putea citi-n viitor. Şi-atunci a chemat într-o seară pe toţi copiii-n jurul lui şi i-a zvârlit într-un afund . din locul de stăpân ceresc. Din închisoarea asta mare feciorii nu puteau ieşi. Fii bun. hidoşi. Şi tot atâta timp trecea. de-o azvârleai de pe pământ în mult prea mohorâtul Tartar. numiţi aşa fiindcă aveau pe trupurile lor uriaşe câte-o sută de braţe lungi şi monstruoase. Doar el. să-i elibereze iar copiii din Tartarul întunecat. Acum însă i-era destul. îi cerea ea nemângâiată. După ciclopi s-au mai ivit alţi trei feciori: hecantohirii sau centimanii. ce izbeau urechile ca un ciocan. Dar cum năştea un nou copil. Şi-aşa aflase că-ntr-o zi urma să fie răsturnat.se frământa să afle-un mijloc potrivit ca să înlăture. URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII u mai avea încredere în nimeni. Aceştia erau meşteri buni şi învăţaseră să facă. Uranus. Mai înainte vreme. Zâmbea din nou soţiei sale şi îi spunea că-i este dragă. orbitoare. Era deci liniştit stăpânul şi bucuros că a scăpat de orişice ameninţare. îi trebuiau cam nouă zile şi nouă nopţi. ziduri puternice de-aramă şi-un râu cumplit de foc şi smoală3 . Gheea nu îndrăznise să încalce voia soţului ei Uranus – şi îndurase făr-o vorbă poruncile şi silnicia. fii bun. în timp ce lacrimi de izvoare îi lunecau peste obraz. Uranus. Uranus. Dacă ar fi căzut din cer o nicovală pe pământ. necruţători. enormi. frumoasa Gheea2 avea să nască şi alţi prunci – unii cu forme-ngrozitoare. de către unul din feciori. zice legenda. degrabă primejdia care-l pândea. cu umilinţă şi cu lacrimi.

S-a apropiat de mama sa şi i-a răspuns. fiii.. sfătuit de Gheea. deşi era nevinovat. S-a strecurat prin întuneric. Fără să stea prea mult pe gânduri. şi faţă-n faţă nu puteau să îl doboare nicidecum. Dorea de mult să se răzbune. i-a răspuns. s-a furişat pe porţi afară. că este gata să se lupte şi să-l doboare pe Uranus din cerul lui nemărginit. Din el zeiţa şi-a făcut o armă ca o seceră. în depărtare. Iar pe furiş. Prin farmece necunoscute. pentru că-i zeu nemuritor. Din acel loc putea să vadă. Şi-a-năbuşit plânsul în piept şi şi-a plecat. să pună mâna pe putere. plin de grijă. Zeul Uranus era însă crud şi neînduplecat. până la fiii ei. Ţinea la stăpânirea lui. se ruşinau să dea o luptă. dar el nu putea fi zărit... Uranus era tatăl lor... ascunzându-i. şiret. şi Gheea n-a mai spus nimic.. tot atunci s-a hotărât să-l pedepsească pe soţul său ne-ndurător. zeul era puternic. a luat în mână secera şi. Şi îl ura pe tatăl său. şi i-a-ntrebat cu glas şoptit : — Care din voi ar fi în stare să îl înfrunte pe Uranus ? Ştiţi că nu poate fi ucis. El era foarte îndrăzneţ şi. pentru că-l aruncase-n Tartar. Toţi au tăcut afar' de Cronos.. s-a ascuns după nişte stânci. A pătruns apoi. Ştia că lupta-i cu primejdii şi mai ştia prea bine Cronos că ne-izbânda T . A deschis porţile uriaşe. prin vrăji numai de ea ştiute.25 merită osânda asta nişte copii nevinovaţi. Nu e-n căderea ta să judeci faptele ce le hotărăsc. tăişul ei scânteietor. în gându-i. Îţi stau chezaşă pentru dânşii că nu îţi vor răpi puterea. când Uranus se odihnea. Pe urmă. — Mă voi supune!. orişice . Gheea a scos din sânul ei un diamant strălucitor. dacă vei fi mai milostiv. când îşi vedea soţia plângând. în acelaşi timp. Era teribil când striga şi când se supăra Uranus. ce erau tot de diamant. Însă. tăcută. fruntea. În schimb el poate fi învins cu arma asta sclipitoare. Cine se-ncumetă să fie stăpânitor în locul lui ? CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS oţi au tăcut înfricoşaţi de vorbele cutezătoare. aşteptând clipa potrivită când va putea să îl lovească pe tatăl său. şi iată cel mai bun prilej. Cum să-şi lovească ei chiar tatăl – deşi îi pedepsise greu ? Apoi. până în Tartarul adânc. titanii.. pe furiş. Nu se înduioşa deloc. pândind cu dinţii încleştaţi. titanii. tot pe şoptite. A stat acolo până noaptea. Şi s-a răstit către zeiţă : — Vezi-ţi de rosturile tale. zeul Uranus.

după multă vorbă.. Au râs şi au benchetuit. Şi. se hotărâse să-l răzbune pe zeul izgonit din cer. Ocean se cam întunecase. Ocean. De mine doar ascultă toţi. se zvârcolea pe jos strigînd : — Cronos. căci fraţii şi surorile ţineau cu el. îţi doresc să ai parte.. El biruise. Şi-n sfârşit. pornind către o insulă ca să-şi găsească adăpost. cătând-o pe soţia lui. Uranus a căzut în tină.. misterioasă. larg. fecior nevrednic! Blestem . titanul l-a lovit în pântec4 ... Uranus o rugase să îl răzbune în vreun fel. a spus Ocean. ceilalţi titani . Ea îl văzuse pe Uranus lovit. a hoărât să-şi ia în primul rând soţie. De drept. Să facă tot ce-i va plăcea. Dar tu eşti fratele cel mic. tu vrei puterea ? Nu este drept. cu trufie. — Eu v-am scăpat! le-a rostit dânsul. Şi a făcut o nuntă mare.de tată şi de zeu. Acuma noi suntem stăpânii — Îţi mulţumim. Şi-a ales-o pe mândra Reea6. din înalt. cea mai frumoasă titanidă. neapărat. ducând cu sine noaptea neagră. spunându-i c-o să-l facă sfetnic. ce se ivise tot din haos.A poruncit să se deschidă. La nuntă au venit titanii şi titanidele în păr. să-nvingă pe cârmuitorul de pân-atunci al cerului. porţile de diamant. trebuia. Dar nu ştiau că-n vremea asta zeiţa Nix7 .. mulţumit. s-au înţeles să-l recunoască pe Cronos drept cârmuitor... Din ascunziş a sărit Cronos cu secera în mâna dreaptă. cândva. să-i . N-avea de cine să se teamă. Uranus i-ar fi osândit la chinuri înfricoşătoare. se coborâse pe pământ. acuma. Dar Cronos l-a înduplecat pe fratele său mai în vârstă. Şi fraţii lui. Aşa a luat Cronos puterea5 peste pământ şi peste cer. Ceilalţi titani şi titanide urmau să-i fie sfetnici lui..26 ar fi dus la pedepsirea lui şi-a Gheei. Blestemul meu se va-mplini oricât ai fi tu de şiret… Dar Cronos n-auzea nimic. noaptea. şi tu de-aceeaşi soartă pe care o am astăzi eu! Da! Te blestem. Deci. Rănit în pântec.. însângerat de Cronos. adică noaptea întunecată. căci sunt mai mare şi-nţelept. O nuntă cum nu se văzuse până atunci în univers. iată. Şi asta n-o putea uita prietena lui Uranus. în timpul cât şezuse-nchis în veşnic mohorâtul Tartar. Deodată l-a zărit că vine.. Cronos atunci l-a înfruntat : — În lupta grea care s-a dat.. îl ajutau. Visul pe care şi-l făcuse titanul cel ambiţios. Se bucurau că sunt stăpâni. Era beat de bucurie şi de triumf . nimeni nu s-a grăbit să-mi vie cât de puţin într-ajutor. plin de sânge. şi nu se cade să ajungi cârmuitor peste ceilalţi.. s-au grămădit iute la porţi şi au ieşit afară toţi . Zeul Uranus. Mai mult. şi-l trăia. Până să ia aminte zeul că e pândit de fiul său. stăpânul aş fi eu.. Putea să cârmuiască-n voie. Părea că o să-nceapă zarva. Nu mai putea să dea-napoi. şi nu ţi-o dau. Şi-acum.

zeule Cronos. ce-ai dobândit-o mişeleşte de la Uranus. cum îţi va fi domnia ta. Noaptea vroia să-i împlinească această rugăminte a sa. care te veseleşti atât la nunta ta cu mândra Reea! Astfel se începea domnia zeului Cronos cel şiret. întunecat. Eris – discordia cea cruntă.27 pedepsească pe titani. Astfel ea aducea în lume pe Hipnos – somnul plin de vise şi de fantasme-ntunecate . O. înstelatul.. să te văd. strigase cu glas tare Nix. sub blestemele lui Uranus şi uneltirile zeiţei. zeiţa Nix năştea din beznă nişte odrasle monstruoase. Şi-n timp ce Cronos sta la nuntă. Apate – care-avea putinţa să amăgească şi să-nşele pe zei şi oameni deopotrivă .. — Aş vrea să văd. care-şi acoperea tot trupul sub un văl lung. . tirane Cronos. Nemesis – aspra răzbunare . Odrasle ce aveau să poarte nenorocire pe pământ. benchetuind nepăsător. pe Ker – adică nimicirea şi pe Tanatos – zeul morţii.

La rândul ei. Din versurile lui s-au inspirat. Selene – luna şi Eos – aurora. Alt titan. Reea. Gheea era slăvită astfel: „Eu voi cânta pământul. Zeiţa Nix – noaptea cea veşnică – căsătorită cu Erebul. şi ai celor trei mii de nimfe. Căsătoria ei cu Cronos urma să dovedească oamenilor din antichitate că timpul hotărăşte cele care se petrec pe pământ. un băietan.28 Note: 1. În mijlocul tabloului. 6. avînd alăturea de el globul şi un orologiu cu apă. şi tot el le înghite. În mână are. în poemul său „Teogonia". secera cu care l-a doborât pe tatăl său. ba chiar şi nesfârşitele cortegii de zeităţi.la romani Tera. mamă a zeilor. cum se va vedea mai tîrziu. spuneau legendele eline. a cărei fiică era. Hiperion şi cu soţia sa. 2.. pentru că vechii greci. aurora. De aceea . cu timpul care se scurge. Teea. Râul de foc şi smoală. Îndură-te. Dintre toate aceste opere de artă. o ieşit din ascunzişul său şi l-a atacat pe Uranus cu secera de diamant. mai mulţi pictori şi sculptori. secera care înseamnă sfârşitul tuturor lucrurilor. Oceanul şi zeiţa titanidă Tetis erau socotiţi drept părinţii tuturor râurilor. De aceea avea aceleaşi însuşiri ca şi ea. O. în număr de trei mii. în concepţia elinilor.. lumina şi vânturile. Gemând de durere. era numit de către elini : Fleghietonul. ce populau Olimpul şi întreaga lume. Zeul cerului înstelat a căzut jos. 3. luceafărul de dimineaţă şi cele patru vânturi: Boreul – vântul năprasnic dinspre miazănoapte. Gheea. o clepsidră. aceea care nutreşte toate fiinţele răspândite în lume. socoteau că din unirea pământului cu cerul – şi din urmaşii lor – s-a născut tot ce se găseşte în univers : aştrii. îşi blestemă feciorul să fie şi el cândva doborât de propriul său copil. Eurul – vântul prielnic din răsărit. te salut pe tine. 7. uneori artiştii obişnuiau să-l zugrăvească sau să-l sculpteze pe Cronos cu umerii înaripaţi (timpul care zboară). care înconjura Tartarul. pentru elini.. tot pământul. 5. artistul a pictat pământul. de cele mai multe ori.închipuia. au avut la început două odrasle : pe Eter – lumina veşnică – şi Hemera – ziua care înveseleşte sufletele oamenilor. soaţă a lui Uranus înstelatul. fii binevoitoare cântecelor mele şi dăruieşte-mi o viaţă fericită!. în decursul veacurilor." Imnul slăvea în acest chip pe Gheea. din legendă. căsătorită cu Astreu. Cronos. Iar Eos. Cronos – la romani Saturn – se confundă. Povestirea luptei pe viaţă şi pe moarte dintre Uranus şi Cronos o face poetul Hesiode. cum.. apele şi fiinţele vii. dată de mama sa. intitulat: „Mutilarea lui Uranus". Într-un imn atribuit bătrânului Homer. străvechea mamă a tuturor. El este tatăl tuturor fiinţelor. numite oceanide. cel aducător de ploaie. Domnia lui Cronos simboliza tocmai această putere a timpului asupra întregii lumi. cea mai impresionantă pare a fi tabloul zugrăvit de pictorul Vasari. Notul – vântul de la miazăzi. „Tempus edax Verum" – „timpul care distruge totul” – cum zice Ovidiu. într-o expresie rămasă celebră. ca şi zeiţa Gheea. . elinii. au odrăslit pe Helios – soarele. a născut toate stelele care lucesc pe boltă. întunericul cel mohorât din subteranele pământului. şi Zefirul – vântul răcoros din asfinţit. 4.

La fel ca tatăl său. se vor scula cu arme-n mâini şi îl vor răsturna din slavă. nu se înşală niciodată. şi n-a ieşit atât de lesne cu ajutorul mamei sale ? Primul copil născut de Reea a fost o fată : Hestia. Ştia el doar. sub ochii-ndureraţi ai mamei. N-a fost el însuşi zăvorât. nu-n Tartar. De câte ori venea pe lume un D . Cronos a făurit un plan. O. Uranus. dar mulţumit tot nu era. dar nu în temniţă. îşi va înlătura copiii.. Gînduri ascunse-l frământau.29 ZEUS ăcuse nunta zeul Cronos. născuţi de Reea. Tatăl a şi cerut-o Reei şi a-nghiţit-o deîndată. îşi pregătise o domnie şi lungă şi îmbelşugată. înşelăciunea îi tot tulburau inima. F CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE orind să scape de primejdii. atunci când face prevestiri. Copiii lui. discordia. ce-a mai fost pe biata Reea!. Fiicele nopţii : răzbunarea. Ştia că tatăl său. că temniţele se deschid. Cât a mai plâns! Însă zadarnic. Uranus. Uranus nu voia să spună – deşi poate ştia şi asta – care dintre feciori anume îl va lovi pe zeul Cronos. Şi tatăl său îi prorocise că va veni o zi în care va-ndura grele încercări.. destul de bine.

S . Vroia să nu-nţeleagă zeul că-i vicleşug tot ce făcea. mamă a zeilor cereşti!. Şi tu ai suferit ca mine şi te-ai luptat cu soţul tău. şi s-a înduioşat adânc. o.. A-nfăşurat frumos o piatră în scutece moi. Şi el. Gheea. în insula numită Creta. vom mai vedea. i-a grăit Gheea. precum mi-ai poruncit. Cronos.. Simţind apoi zeiţa Reea că este timpul să aducă pe lume-al şaselea copil. În peşteră vei naşte-n voie... de copil. şi s-a întors acasă iute. Creta. tu. Hera. pe ultimul vlăstar al meu. ca să îţi scapi din Tartar fiii.. Născuse până-n acea zi soţului său doi fii. şi cum n-avea vederea bună. Este o peşteră acolo. ţi-am adus ultimul vlăstar. a glăsuit zeiţa Reea. A hohotit în faţa ei : — Ajută-mă. să-l mănânce. Vreau să-mi păstrez şi eu un fiu . în timpul cât o fi să nască. mare Gheea. în coasta plină de verdeaţă a unui munte drept. — Să nu mai plângi.. pânâ în pântecele-i negru. grăbit. Era al şaselea copil şi cel din urmă ce-l avea. şi trei fete : pe Hestia. pe Hades şi pe Poseidon. până să-şi reverse Eos razele ei trandafirii. neagră. călăuzită chiar de Gheea. adâncă. şi-a dat-o soţului său. înalt. îi înghiţea cât ai clipi. Cronos.30 nou copil. Reea a şi născut un fiu. a alergat la buna Gheea. sărmano. la stână. Ajută-mă acum. răcoroasă . A deschis larg gura flămândă şi piatra i-a căzut pe gât. ca lupul când ajunge în ţarcul mieilor. Mama şi-a-ncredinţat copilul bunicii lui. Gheea a auzit pe soaţa zeului Cronos cum plângea. zeiţa Gheea. A cugetat un timp zeiţa : cum ar putea să o ajute pe greu lovita ei copilă ? A cugetat şi a găsit că e mai bine s-o ascundă pe blânda Reea undeva.. a socotit că-i fiul său. Şi s-a făcut că lăcrămează.. Demetra... şi ce va fi. pe care l-am născut azi-noapte. a luat pietroiul cel învelit în scutece. S-a dus în peştera de piatră şi. Sărmana mamă-nspăimântată era silită să-şi aducă ea însăşi pruncii nou-născuţi şi să-i dea hulpavului tată. Te voi călăuzi. de foamea cruntă a lui Cronos. REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL e pare că-n aceeaşi noapte soaţa lui Cronos a fugit în insula cea mare. încăpător şi sănătos. Cronos striga să i-l aducă. — Iată.

născuţi tot de zeiţa Gheea. Zeus – într-un culcuş făcut din aur. fără de voia sa. cât altu-n douăzeci şi cinci. Şi nu ştia că-n acea clipă începea să se împlinească blestemul zeului Uranus. în Creta. Vorbea cu Zeus ca o mamă şi se făcea că îl împunge cu coarnele ei cele lungi. cât un bărbat din cei mai zdraveni. să-l răstoarne pe tatăl său şi să ia el în mâini puterea.. Drept mângâiere Amalteei. voinic. S-a mai dus unul. neurmărit de ochi străini şi duşmănoşi. încât era pericol mare.. nimfele au adus o capră. ce aveau nume de cureţi. Pentru că. ca din cer să nu s-audă nici un scâncet şi nici un plânset de copil. A mai chemat şi două nimfe.. sfetnicii săi. Capra avea grai omenesc. cum nu făceau albinele decât în stupii de pe Ida. care stătea la pândă. gata să-şi împlinească soarta cea prevestită de Uranus. de mic. fiicele regelui din Creta. un neam de semizei războinici. ha. Cronos. la intrarea peşterii. . şi copilul ar fi fost straşnic pedepsiţi.31 — Ha. cu săbiile şi lăncile. Crescând puţin mai mare. iată. Reea. ha. atât de mare gălăgie. să facă danţuri zgomotoase. Astfel creştea feciorul cel mai mic al Reei. Capra putea mânca din fructe de câte ori îi venea poftă. cu putere. Ele au aşezat băiatul – căruia mama şi bunica i-au spus. Iar dacă zeul afla taina. să-l alăpteze pe fiul său cel mititel. jucându-se cu Amalteea. pe Ida şi pe Adrasteea. De mic avea putere-n braţe. mere. Făcea. Era o capră fermecată. cu ea. a hotărât ca acest corn1 să fie veşnic plin cu fructe : smochine. şi chiar vreunul dintre ceilalţi fraţi şi surori. Trăia însă pe-atunci. Copilul apuca-n mânuţe coarnele caprei Amalteea şi se lupta. Altă primejdie s-a stins!. decât arar şi pe ascuns. bătea din palme şi ţipa. un copil bucălat se află în braţele bunicii sale. şi Zeus se făcuse mare. El o iubea pe Amalteea şi s-a mâhnit că i-a făcut rău. pere. struguri şi alte bunătăţi de soi. Gheea le-a poruncit să vină şi. Şi nimfele-l hrăneau pe Zeus cu laptele acestei capre şi cu o miere parfumată. ha!. Apoi să cânte şi să strige atât de tare. Şi el se înălţa-ntr-un an. căci cornul se umplea la loc. colo-n Creta. din prima clipă. odată s-a-ntâmplat ca Zeus să rămână-n pumn cu unul dintre-aceste coarne. Vestita capră Amalteea. puteau s-audă zgomotul. să bată-n scuturi. a râs cu poftă zeul Cronos. Pentru că mama nu putea să vină-n Creta. Nici nu trecuse bine anul.. şi Gheea. Încât. precum se spune. zburda printre stejarii de pe munte. în peştera muntelui Ida. Zeus alerga peste tot.

cum povesteau legendele eline. După moarte. socotindu-l aducător de noroc. Amalteea a fost pusă de Zeus pe bolta cerească. îşi pictau sau sculptau uneori pe locuinţe acest simbol. Elinii. sau pavăza. şi mai târziu romanii. . în amintirea copilăriei sale.32 Note: 1. lance sau săgeată. Iar din pielea ei şi-a făcut zeiţa Atena egida. care îi ocrotea trupul în luptă – pavăză ce nu putea fi străpunsă de nici un fel de armă : sabie. Cornul caprei fermecate Amalteea era simbolul belşugului şi se chema cornul abundenţei. Este constelaţia Caprei.

ci din adâncuri izbucnea o băutură fără seamăn. sub un stei uriaş. din care nu puteau sorbi decât zeii nemuritori. F . când a ajuns stăpân. era la vârsta bărbăţiei. Ştia că nici bunica. de-asemeni. Ambrozia – de zece ori mai dulce decât însăşi mierea – era o hrană pentru zei. când a ajuns şi el stăpân. sorbind nectarul fermecat. Mama sa. ce se chema ambrozie. Deocamdată mai era în Creta şi-avea cu totul alte gânduri. pe un munte. ca să se adape. a dobândit puteri cereşti. minunată. crescut în Creta. Zeus s-a înălţat mai iute. în timpul nopţii. cel care fără nici o milă îşi înghiţise cinci copii. Şi-i aducea această băutură – numită. Zeus le-a săvârşit pe urmă. Se povesteşte că în vremea cât mai era încă micuţ. L-a pus chiar lângă tronul lui. Şi. îi spusese despre ciudata prevestire şi de blestemul lui Uranus. Însă toate aceste fapte. drept răsplată pentru vultur. să-i stea necontenit de veghe.. ţâşnea din piatră un izvor. Pe gingaşele porumbiţe le-a hărăzit să fie simbol şi al blândeţii şi-al iubirii. Zeus. Acolo. prin gânguritul lor duios. Dar nu era izvor cu apă.. tot de zei. Un vultur se-nălţa. l-a luat cu dânsul în Olimp. nectar – lui Zeus. Reea. în zorii fiecărei zile. Gheea. nu mai ţinea cu zeul Cronos. să tragă carul din petale de albe flori de trandafir al preafrumoasei Afrodita. pe ascuns. Mâncând ambrozia cea dulce. şi să vestească primăvara. mândra zeiţă a iubirii. un cârd de albe porumbiţe zburau în fiecare zi pe ţărmul marelui Ocean şi-i aducea de-acolo-n ciocuri o hrană dulce.33 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR eciorul cel mic al Reei.

a cercetat prin ce mijloace şi-ar mai putea găsi tovarăşi gata să-l sprijine în luptă." Numai că Zeus ştia bine că lângă Cronos sunt titanii. nespus de bucuroasă c-o să-şi revadă toţi copiii. Noi nu cunoaştem întâmplarea prin care Zeus a ajuns s-o întâlnească pe copilă. şi-a pornit repede acasă. N-avea alături. Dar Reea era mult prea slabă. neînduplecată. să-l ajute. De-aici ea a cules o plantă.. atît de-nflăcărat. că dânsul i-a strigat D . Era nevoie deci de multă prudenţă şi înţelepciune. era singur. O plantă verde şi spinoasă. a luat această băutură . decât pe mama sa. pe malul fluviului Ocean2 .. — Întâi şi-ntâi aş vrea să-i văd ieşiţi din pântecul lui Cronos pe toţi cei înghiţiţi de el. Abia se întorsese Reea în casa soţului său Cronos. Zeus. el. S-a prefăcut îndrăgostit şi i-a jurat s-o ia de soaţă. Asta-i uşor!. Cronos. Şi Zeus s-a gândit adânc. Zeus avea în tinereţe o vorbă ademenitoare şi un chip foarte atrăgător. din care a făcut îndată o băutură delicioasă. primul născut dintre titani. Ei îi juraseră credinţă. dacă şi ea se va-nvoi să-i dea un ajutor în lupta contra părintelui său Cronos. văzând pe Zeus că îi jură. — Atâta vrei ?. Zeiţa Metis era una din numeroasele copile pe care le avea Oceanul. se frământa voinicul Zeus. a hotărât că fapta asta eu trebuie s-o săvârşesc. Metis.34 „Uranus a rostit că una dintre odraslele lui Cronos o să pornească răzvrătirea. Este neîndoios că soarta. pe Reea. iubire. — Ce vrei să faci în primul rând ? l-a întrebat Metis pe tânărul fecior al Reei. Erau puternici fără seamăn şi nu se-nfricoşau de nimeni. Dar ştim că a vorbit cu ea. nu cuteza să se ridice în faţa soţului său. Reea. pe malul fluviului Ocean. a glăsuit copila Metis şi a plecat la hotarul lumii.. Moira1 .. Fiica titanului Ocean.. Dar cine poate fi acela. dacă nu eu ? Căci toţi ceilalţi se află-n pântecul cel negru al hulpavului nostru tată. METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ in fericire pentru dânsul. sprijin în orice-mprejurare.. şi-a uitat orice chibzuinţă şi i-a promis să-l sprijine. care părea a fi nectar. În schimb. Şi a aflat că vieţuieşte o verişoară a sa.

haideţi să-i eliberăm!. Cronos. S-a repezit şi i-a umplut un vas de lut încăpător. Tot trupul i se-ncrâncena şi se zbătea ca-n pragul morţii. — Noi le vom da drumul îndată. Dar cum a ajuns băutura în pântecele lui divin.. eliberase numai pe fraţii săi. în timp ce Cronos. ajutat de frumoasa Metis. se retrăsese pe un munte să chibzuiască-n linişte. Fiii şi fetele lui Cronos au luat în mâini câte o armă şi-au năvălit cu toţii-n Tartar. pe cât se pare. Atunci. Şi fraţii şi surorile. Mai mult şi mai de necrezut este că toţi aceşti copii erau de astă dată mari. copiii: Hestia . după ce totu-i izbutise. — Grăbeşte-te! Sunt însetat! a grăit Cronos mânios. Ba Hades şi Poseidon aveau şi bărbi până la brâu. A venit timpul să ne luăm puterea ce ni se cuvine. fete şi băieţi. ca lupta s-o sfârşim cu bine. Reea atât a aşteptat. Deci. Nebănuind nimica. s-au strâns în jurul blândei Reea. însă deasupra i-a turnat şi băutura de la Metis. auzind vestea. Zeus l-a prins de gât pe monstru. a şi simţit că-i vine rău. Metis – care era şi ea de faţă – i-a amintit lui Zeus că sunt nişte uriaşi în Tartar.. după ce s-au îmbrăţişat. a grăit Zeus fraţilor. s-au grăbit să-l vadă pe Zeus. Însă titanii sUnt puternici şi sUnt mai numeroşi ca noi. CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI u toţii. Ba mai pusese şi o strajă. — Fraţi şi surori! le-a rostit el.35 s-aducă un ulcior mare cu nectar. Avea acuma lângă sine pe cei cinci fraţi buni. de nădejde. ciclopii şi hecatonhirii. Ciclopii şi hecatonhirii îl urăsc mult pe zeul Cronos.. teferi. căci ei încă nu-l cunoşteau. Dar pe ciclopii cei destoinici şi pe hecatonhirii groaznici îi zăvorâse iar. numit Campe. să mai avem şi-alţi câţiva prieteni. din timpul zeului Uranus. titanii. l-a dus la gură cu nesaţ şi a sorbit până la fund nectarul cel înşelător. pe monstrul hâd. Într-adevăr. când deschisese poarta de diamant. Ceilalţi l-au sfârtecat cu C . Demetra .. la loc. Deci trebuie să fim uniţi. îngrozit de cele ce se întâmplau. Şi Reea le-a împărtăşit fiilor şi fiicelor sale că Zeus le e salvatorul. Să nu fie nici o-ndoială asupra biruinţei noastre. erau acolo. Gura i se căscase larg şi din gâtlejul lui uriaş au început să iasă. Zeus s-a veselit grozav. Hera. zeul a luat în mână vasul plin. cu îndrăzneală. şi Hades şi Poseidon.

mijlociul. ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP rimind şi darurile-acestea. vor primi o răsplată dreaptă. şi priveghea toată Elada. o furcă mare.. fratele cel mai mare. era-n vecinătatea mării cu ape albăstrii. zeii s-au hotărât s-aleagă un loc de luptă potrivit. tunete şi trăsnete. noul lor stăpân. Titanii vor fi pedepsiţi.. de îndată. Proptindu-se cu umerii. Ţineau puterea pe nedrept. Apoi cei trei fii ai lui Cronos au dat de veste-ntregii lumi : — De azi-nainte stăpânirea este în mâna altor zei. recunoştinţa către zei. Sunt zeii ce şi-au ridicat palat pe muntele Olimp. ogoare şi livezi. muntele semeţ. cu trei dinţi. zeul se făcea nevăzut. Cum îşi punea casca pe cap. izbind cu pumnii şi genunchii. Iară lui Hades i-au făcut o cască tare năzdrăvană. Nu era loc mai potrivit decât acesta pentru zei. şi cu Poseidon. Şi toţi câţi s-or alătura zeilor olimpieni. Şi unii şi alţii au jurat c-au să le fie credincioşi noilor zei ce se-nălţau. Iar cei care-i vor înfrunta vor fi în Tartar prăbuşiţi. Dacă izbea zeul cu furca. mijlociul. Din temniţă au răsărit ciciopii şi hecatonhirii.36 seceri şi l-au împuns cu suliţe. Au cercetat toată Elada şi au găsit că este bine să-şi facă tabăra-n Olimp. cu fruntea sa încununată veşnic de ceţuri argintii. Egeea. Olimpul3. De-aceea Zeus a cerut să i se facă un palat pe creasta cea mai îndrăzneaţă. până ce monstrul a căzut. ciclopii au şi făurit fulgere. Ca să-şi arate. în luptă. P . zeii au spart porţile largi. au mai făurit şi lui Poseidon. S-au repezit apoi la porţi Hades. se revărsau şi înecau păşuni. De-asemeni. pământul se cutremura şi apele ieşeau din văi. pe care le-au încredinţat lui Zeus.

Doar Gheea. Hera şi Demetra luptau cu suliţe şi seceri.. cu forţă înspăimântătoare. Pământul larg şi marea uriaşă au răsunat de-un zgomot greu. Şi totul clocotea în jur : Oceanul. în Tartarul întunecat..vitejeşte. se plângea Gheea zeilor. Ciclopii ajutau şi ei. Şi. Cerul a dat parcă un geamăt. Focul se întinaea mereu. Toţi se plecau în faţa lui. unde-i ţinuse şi Uranus. mama zeilor.Titanii se înăbuşeau sub aburii fierbinţi din ape. Zeus era noul stăpân. — Titanii sunt copiii mei.Iar ochii le erau orbiţi de fulgerele lucitoare. braţe şi grumazuri. Asta n-o pot îndura.. azvârlind tunete cumplite. Iar zeii Hades şi Poseidon. lovind într-una. R . zdrobindu-le umeri şi şolduri. Legenda spune că pământul ardea parcă din temelii. înspre mănunchiul de titani.37 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ăzboiul a-nceput cu furie.Flacăra lui se ridica. Şi Zeus. poate şi mai bine. Zece ani. erau schimbate în tăciuni şi scânteiau înfiorate. loveşte tot atât de crud ? Şi-i zvârle iarăşi în adânc pe bieţii mei feciori. de sub pămînt. se mâniase rău pe el. a dăinuit acest război. mâniat. în acest potop de foc. dar până la sfârşit titanii au fost înfrânţi şi nimiciţi4. hecatonhirii aruncau. şi ajunsese până-n haos. cel pe care l-am ajutat să se înalţe. când este stăpân. după poruncile lui Zeus. ce-ntrecea orice-nchipuire. Titanii au fost îmbrânciţi. ce nu avea asemănare.. unindu-se cu aprigul pârjol ce mistuia cerul întreg.. şi Tartarul cel mohorât a bubuit. câte o sută de pietroaie. Din pumnul său neobosit ţâşneau mereu trăsnete tari. lovind pe Cronos şi pe-ai săi cu mari ciocane de aramă. Astfel se-nfăţişa năprasna acestei lupte dintre zei. pe dâre albe de lumină. să nu mai poată-n veci ieşi din temniţă. strajă li s-au pus cei trei fârtaţi hecatonhiri. La poartă. când zeii au intrat în luptă. Pământul roditor ardea. Uranus i-a lovit din greu. înainte verzi. El năvălea peste titani. În faţa cetei olimpiene sta însuşi Zeus. titanii ? Nu. picioare. prelung şi surd. Hestia. marea nesfârşită şi râurile de argint. întemniţându-i sub pământ. Zeus.. Zeus mi-o va plăti curînd. Pădurile. acuma. Olimpul s-a cutremurat până-n adâncuriie sale. Abia de i-am putut scăpa.

" 4.38 Note: 1. Închipuie frământările din interiorul pământului. soarta-Fatum era reprezentată printr-un bătrân orb sau legat la ochi. La romani. Altul încearcă să întâmpine. Moira – fiică a haosului şi a nopţii – reprezenta pentru elini destinul stabilit dinainte fiecărei fiinţe. prin trei surori. spune : „El nu este niciodată bătut de vânturi. la elini. Oceanul. Hotărârile soartei. Poetul Hesiode ne spune că ea ştia mai multe taine decât toţi zeii şi oamenii laolaltă. ţintindu-i nimicitor pe cei care se prăvălesc. Lahesis. Mai târziu. Metis. puteau fi comunicate pământenilor prin oracole. într-o schiţă renumită a pictorului olandez Rubens. Ceilalţi. Acesta avea scris destinul oamenilor pe o tablă de aramă. cunoscute de zei. a fost. ursitoare sau parce : Cloto. Hotărârile soartei erau împărţite fiecărui om de la naştere. de pe pământul ars. 3. care tăia firul vieţii cu un foarfece. o lumină albă îl învăluie şi zeii gustă aici o fericire. ce le sunt hărăzite. şi Atropos. într-altul se prăbuşeau spre afundurile clocotinde. şi-a însuşit înţelepciunea şi prudenţa. Însuşi Zeus nu putea să se împotrivească sau să înduplece pe Moira. fără hotare. cu fulgerele în pumni. Unuia dintre ei i-a căzut o stâncă pe spinare. în timp ce vulcanii izbucneau cu ropote de piatră şi de foc. din care izvorau şi în care se vărsau toate apele. însă oamenii luptau adeseori împotriva ei. Zeii puteau numai să cunoască voinţa lui şi să i-o aducă la îndeplinire. aerul cel mai pur îl împresoară . Soarta nu o puteau îndupleca prin rugăciuni. cum credeau elinii. care trebuie să domine totul în lume. . Astfel. cu feţele hidoase şi ochii sticloşi de spaimă. ivită pe lume înaintea lui. cântând Olimpul. Fumul înecăcios se înalţă în valuri. înghiţind-o pe Metis. Aburii încinşi îi împresoară şi parcă vezi cum îi sufocă pe luptători. piatra ce se rostogoleşte către el. În jurul capului purta o cunună de stele. Numai pentru zei ursitoarele ţeseau veşnic fire lungi. închipuie ciocnirile care aveau loc între forţele tumultuoase ale naturii. Muntele Olimp îşi întinde coastele de la marea Egee şi până la hotarele Tesaliei şi Macedoniei. nici atins de zăpezi. se văd titanii încolţiţi şi izbiţi de blocurile grele de piatră. care desfăşura firul vieţii. ca într-un vis fantastic. după cum a rămas de atunci cuvântul – ca şi cele care vor urma cu diferiţi giganţi şi monştri. nimicind începuturile de înflorire a vieţii. care împărţea bucuriile şi nenorocirile. Homer. de aur. Acesta era personificat prin cel dintâi fiu al lui Uranus şi al Gheei. prima lui soţie. Cei vechi îşi închipuiau că pământul era înconjurat de un fluviu imens. fiica lui Ocean. Oamenii nu aduceau însă Moirei – soarta neînduplecată – nici rugăciuni. Iară de sus te aştepţi să apară Zeus. Zeus. Într-un loc munţii se ridicau. 2. cu braţele. cad în abisul negru. care va dăinui cât zilele eterne. socotind totul zadarnic. încovoindu-l. nici jertfe. cel dintâi simbol al înţelepciunii şi prudenţei. aruncate asupra lor de hecatonhiri. Veacuri de-a rândul această alegorie i-a ispitit pe artişti s-o zugrăvească sau s-o sculpteze în forme impresionante. prin legi de neclintit. cum ni se povesteşte în numeroase legende eline. în urma cărora se formau munţii şi mările. Această luptă fubuloasă – titanică. semn că şi zeii trebuiau să se supună hotărârilor sale.

Eu voi domni. Plin de mândrie privea el cerul albastru. ca şi mine. asemeni unui mare rege. să se răscoale în vreun chip. împreună am învins şi împreună vom domni. se împlinea numaidecât1 Z ZEUS . să-i pedepsim ne-ndurători. totul era al lui. domnea acuma în Olimp şi poruncea. pământul roditor şi larg. amândoi născuţi din Reea şi zeul Cronos. Deci. Şi fraţii s-au înfăţişat. cu mare grabă . mările. m-aţi ajutat în lupta împotriva titanilor năprasnici. şi dacă îşi dorea ceva.39 ZEII OLIMPULUI eus. fluviile verzui şi firele subţiri de-argint ale izvoarelor din munţi. Şi Zeus nu se sătura să-şi mângâie privirile cu-ntinderi şi cu bogăţii. El. Ne bucurăm de tot ce-n lume e mai bun. Însă am să vă dau şi . Suntem stăpâni. Să vie Hades şi Poseidon. Poruncea pe voia lui.. Dacă supuşi nemulţumiţi vor încerca poate.. Da. născutul din titani . ce şezuse altădată ascuns în Creta. POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA — Să vie fraţii mei cei mari! a sunat prima lui poruncă. cândva. trona pe muntele Olimp. Totul. nesfârşit. iar Zeus a urmat aşa : — Voi.

iar lui Poseidon apele din mări.. ce sta sfioasă-n faţa lui. Focul.. Deşi sunt mijlociu. sora lui cea mai mare.. Zeus a dat poruncă să s-arate în faţa sa copilele zeului Cronos şi-ale Reei – una mai mândră decât alta. focul. Zeus s-a aplecat spre ea şi. Mai rămăsese numai Hera. eu îmi voi păstra cerul. mări întinse. Zeus i-a încredinţat Hestiei. De o parte-i cerul luminos. împurpurată la obraz şi căta cu privirea-n jos. Iată. pline de peşti săgetători.. ştii bine că m-am luptat mult mai vârtos. Cei trei şi-au împărţit puterea. — Dar mie ? a-ntrebat Poseidon. şi de-alta tot ce-i sub pământ. Zeii cei doi s-au repezit numaidecât. întrebând ce porunci le dă.. din miazănoapte-n asfinţit. mijlocia. şi din această pricină nu are voie să se stingă. din fluvii şi izvoare.. — Mie ce-mi dai ? a grăit Hades.. Eu sunt mai mare. mângâind-o blând pe păr. şi-a hotărât-o de soţie. din răsărit în miazăzi. Voi trageţi ce v-a mai rămas. de unde poţi cuprinde tot. dar Zeus a rămas stăpân. să-l cârmuiţi. primul fecior născut de Reea. după cât se povesteşte. FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP upă această faptă. Celălalt frate mijlociu a devenit zeu peste ape. care-i fusese hărăzit. să mi-l vegheaţi. Hades a şi pornit pe loc către ţinutul mohorât. care înseamnă viaţa în oricare cămin. — Tragem! le-a dat răspunsul Zeus. Iar Zeus le-a răspuns : — Lumea o împărţim în trei. În grija ei a-ncredinţat căsătoria şi familia şi copilaşii nou-născuţi. Apoi s-a îndreptat cu fală către Demetra. Ele-au venit smerite toate şi s-au plecat în faţa lui. de alta fluvii. nicicând nu a mai revenit acolo-n muntele Olimp. Hera s-a învoit şi Zeus a dat porunci să se gătească întreg Olimpul D . — Tragem la sorţi ? au rostit fraţii.40 vouă câte-un ţinut. cu Tartarul întunecos. şi. Amândoi zeii au trebuit să se arate mulţumiţi.. şi i-a dat harul de a fi zeiţa holdelor bogate şi a livezilor cu rod. temniţa unde vom păstra pe toţi câţi ne vor duşmăni şi nu vor asculta deplin poruncile Olimpului. Lui Hades i-au căzut la sorţi ţinuturile subterane.

Totuşi. apoi va naşte un băiat. auzind ce-i urzise Moira.. Neştiind cum să-şi A ." Şi a chemat-o pe Atena. Titanii au fost doisprezece. Şi-acum pe cine voi chema ?. să i se-nfăţişeze lui.. ce are soţul său de gând. dac-ar fi trăit. Zeul Uranus. Copilul era chiar Atena. va naşte-n primul rând o fată. să ne-nsoţească pe noi toţi. Zeus îi promisese copilei lui Ocean. pe toţi. urmând şi el pilda lui Cronos. socotindu-l cu ei pe Cronos. «ochi de-azur» . acesta a şi înghiţit-o. zei olimpieni. Zeus simţea că-l doare capul tot mai puternic. Duşmanii olimpienilor vor fi curând dezvăluiţi şi nimiciţi fără cruţare.41 pentru nuntă. Privea din nou spre depărtări şi-şi cântărea toată puterea şi bogăţia ce le-avea. pe Atena. Acest băiat o să-l răstoarne pe Zeus de pe tronul său şi-o să se înscăuneze-n loc. Şi când s-a isprăvit şi nunta – o nuntă făr-asemănare – Zeus s-a aşezat pe tron. ci-n nişte-mprejurări ciudate. Zeus a tremurat de spaimă. Şi se ţinuse de cuvînt. — Numai aşa puteam să fac. Cu atât mai mult mi se cuvine şi mie tot atâţia zei. Până să înţeleagă. astfel. zei din cei mari. şi Metis trebuia să nască. i-a răspuns că soţia lui. Trecuse vremea cuvenită.. a rostit el spre ceilalţi zei. urma să nască pe Atena.. Şi.. cu pruncuşorul ei cu tot. precum fusese voia lui. copila mea cea mai iubită. A înghiţit-o. pe ea o voi numi întâi!. înstelatul.. zeiţa Metis. până-n ziua când Metis. ca să înlătur nenorocul ce ne pândea. Numai că Zeus se dusese şi-l întrebase pe Uranus ce-o să se-ntîmple în viitor. Pe lângă ei voi hotărî şi zei mai mici. numărându-şi toţi fraţii şi surorile. cugeta Zeus. suntem puţini numai noi şase. de-a doua mână. lui Metis – ce-ntruchipa înţelepciunea – că-n schimbul sprijinului dat o s-o ia în căsătorie. pe Metis. fiica lui cea dragă. care-şi mânca odraslele. reîntors acasă. Zeus a poftit-o la el pe Metis. În acest fel Olimpul meu va fi mult mai impunător. Tot ce spunea zeul Uranus se împlinea fără zăbavă. nu se născuse ca oricare. biata. A trecut timpul. Totul era orânduit. a tresărit deodată Zeus. deci.. ZEIŢA CU OCHII DE AZUR tena.. ba şi o serie de cortegii. un gând i se vârâse în minte-adânc şi nu-l lăsa : „Pentru o lume-atât de mare. A!. destinul neînduplecat. mai mulţumit ca înainte.

a poruncit să vină zeul ce se numea Hefaistos şi era fiul său şi-al Herei2 . cât a putut. în mâna dreaptă o lance straşnic ascuţită şi-n stânga scut apărător4 . purtând o platoşă de aur.. şi a rostit : — Te vei numi Palas-Atena!5 Vei sta alăturea de mine şi-adesea mă vei sfătui. Hefaistos s-a înfăţişat şi a grăit tatălui său : — Am sosit. a vuit. Olimpul. neliniştit. s-a auzit un strigăt tare de bucurie şi izbîndă. mai ales când se supăra. Ba chiar şi Helios din cer. Din creştetul nemuritor. Înăbuşindu-şi în el frica. şi de teamă : — Cum ?! Să-l lovesc pe tatăl meu.. către Olimpul unde Zeus năştea pe fiica lui. la porunca-ţi. era atât de frumoasă. Ochii zeiţei. avea o fierărie-n Lemnos3 . şi de uimire. pe frunte coif. cu tăiş bine ascuţit. însă zeiţa n-a primit şi a făcut un jurământ. Marea. Zeus. — Bine. fiul titanului Hiperion. s-a ivit o zeiţă mândră. a cugetărilor adânci şi a priceperii depline. Despică-mi fruntea mai curând. să stea pe veci nemăritată.. iată. Iară Atena. cum spun legendele eline. Hefaistos. nou-născută. pe tine. şi valurile sale verzi s-au răscolit până-n adânc. — Ţi-am spus odată! a strigat puternic Zeus spre fierar.. Hefaistos a stăruit să-l ia de soţ. de-asemeni. încât zeul Hefaistos a şi cerut-o de nevastă. despică-mi capul şi vezi de ce mă doare-atât ? Hefaistos a rămas mut. erau albaştri-verzi.. nu glumeşti ? a cutezat să mai întrebe. El era meşter priceput. făuriţi parcă din azur. Zeus i-a ascultat dorinţa să n-aibă soţ. mai ales. Zeus i-a poruncit s-aducă şi o secure de aramă. în muncă sau în bătălii. Când a izbit securea ţeasta. Nu pot să rabd durerile. cu o secure ascuţită.42 potolească această mare suferinţă. şi-a oprit carul său de foc şi a privit. De-aceea Zeus s-a gândit şi-a hotărât ca ea să fie zeiţă a înţelepciunii. Pământul s-a cutremurat. . Hefaistos a ridicat securea şi-a lovit în ţeasta tatălui său. Atena. s-a-nfiorat de măreţia zeiţei care se năştea. cât era de mare. a spus zeul stăpân. soarele cel strălucitor. Cu Zeus nu era de glumă..

din mâini. Zeul acesta era şchiop. L-a aruncat. s-a ruşinat şi l-a zvârlit în apa mării. pe care Hera îl dăruise soţului. Ba chiar l-a ajutat pe Zeus să-şi nască fiica. l-a crescut într-o peşteră ce se găsea afund. soţia marelui Ocean. S-a ridicat încet.43 TREI FECIORI AI LUI ZEUS a puţin timp după aceea stăpânul lumii a cerut să vină trei feciori ai săi. dar iscusit în meşteşugul fierăriei. după această întâmplare. l-a scăpat. când băiatul se înălţase binişor. acolo-n fierărie. Abia călcat-ai în Olimp şi vrei să te şi grozăveşti ?. Zeiţa Tetis l-a păstrat în valurile ei verzui . dar Zeus se răstea grozav. Peste o vreme. frânt. cu douăzeci de coşuri mari ce fumegau necontenit. sub trupul lui voinic. Trupu-l durea mai peste tot. Asta spunea zeiţa Hera... Zeus s-a supărat mai rău. să-l înece. însă încetinel la minte. sub mări. bătută-n stele de argint.. Dar cum era de priceput. — Mă-nveţi pe mine ce să fac. Norocul lui a fost că Tetis. şi Zeus l-a şi înşfăcat de un picior. Poate mai mult ca o răsplată. Celălalt fiu. a început să făurească lucruri ce i-au uimit pe zei. Doi dintre ei erau ai Herei. văzându-l cât e de urât. Cuvântul nu şi-l respecta. s-a întors iarăşi în Olimp. cea cu picioare de argint. Apoi. Băiatul s-a rostogolit şi a căzut în Lemnos. când şi-a născut băiatul. Era acuma şi mai şchiop. nu ştiu cum. ca pe-un pietroi. pe Atena. Băiatul l-a rugat să tacă. Hera. Ba şi-a mai luat şi-un ajutor. Tocmai atunci Zeus şi Hera se certau. Nu ştim ce pricină era. dar cine nu ştia-n Olimp ce se-ntâmplase-n acea zi ? Hera. Cel priceput la meşteşug era Hefaistos. povestea că într-o zi. când era mic. pe un pitic numit Chedalion. Zeus şi-a hărăzit feciorul să fie faur în Olimp. era chipeşul tânăr Ares. altfel se sfărâma de tot. şi astfel a rămas beteag. Picioarele i se urneau cu greu. iar celălalt frumos la chip. Unul dintre băieţii Herei era urât. să nu-i auză toţi din jur şi să se facă de ocară. Mama sa. înalt şi zvelt. N-a apucat bietul băiat să mai răspundă un cuvânt. avea picioarele sucite şi frânte pe la-ncheieturi. Copilul s-a lovit cam rău. altul îl dobândise Zeus cu o zeiţă din Arcadia. l-a prins în braţe pe copil. şi-a făcut fierărie-n Lemnos : o fierărie ridicată în întregime din aramă.. dar zvânturat şi cam neghiob. ologule ? i-a răcnit el. Era frumos. dar şi zeu peste meşteşuguri. Era L .

. Spuneţi şi voi dacă e drept ?! Astfel se plângea zeul Hermes. Ares s-a bucurat nespus că era zeu peste război şi. îşi zise sieşi.. Unu-i urât. zeul războiului hapsân. călătoriilor pe mare şi pe uscat. Apoi alerg la el. Pentru aceste multe daruri. Iar noaptea.. Faptele sale preaciudate îl dovedeau pe micul Hermes viclean. hoţiei. sânge vărsat şi lacrimi plânse. să caute sfadă şi măcel. şi hoţ. dar şi isteţ. era veşnic pe lângă tatăl său. în ceruri. zeiţă din Arcadia. zeu al negoţului. Era. şi mincinos.. — Sunt zeul cel mai oropsit. se bucura necontenit de-ncrederea stăpânului. cu care dânsul se născuse. Chiar tatăl său. încât nici noaptea nu putea să doarmă. cu tot necazul Herei.44 întruna pus pe sfadă şi se bătea din te miri ce. Una din ele a fost Maia. Zeus. chiuind. în Olimp. eu port umbrele celor morţi. şi Hera nu mai poate-avea. precum spunea el însuşi. Zeus l-a hărăzit pe Hermes curier în ceruri. Găsindu-şi deci acest motiv. de nu erai feciorul meu. care aduce doar prăpăd. privind în urma lui. altul neghiob. de mult te-aş fi gonit din cer. Şi ea i l-a născut pe Hermes. Zeus a poruncit de l-au chemat la el pe zvânturatul Ares. la zeul Hades. Nu se simţea în largul lui decât în lupte şi războaie şi tare mult îi mai plăcea să vadă sângele curgînd. se plângea Hermes celorlalţi zei. flăcău smintit! Fără-ncetare îţi cauţi ceartă. Zeus. Crud precum eşti. i-a rostit Zeus fiului. şi-a luat curând şi-alte soţii. Aşa stând lucrurile. — Te numesc – cum îţi este firea – zeul războiului nedrept . Doresc să am odrasle multe. bun de negoţ şi bun de gură. şi totuşi.. născocitor. Mă ostenesc peste puteri. atât de hărţuit. îi spunea uneori aşa : — Eşti un zeu rău şi nestatornic. şi al născocitorilor. s-a repezit cu suliţa către pământ . când vă odihniţi. sub pământ. De dimineaţă-n zori mă scol. jos.. să-mi dea porunci de dus încoa şi-ncolo. surîzînd : — Nu mi-a dat Hera fii de soi. discordie şi bătălii... ca şi pe pământ.. curăţ palatele lui Zeus. stăpânul lumii. o să-mi mai iau şi-alte soţii. săvârşit fără chibzuială. Toţi te urăsc.

— N-ai teamă. de când îi răpusese fiii. Hera s-a hotărât să-mpiedice naşterea celor doi copii. adică-n insula de piatră. Astfel s-a dus zeiţa Leto în insula Ortigia. Nu-s vinovată cu nimic! Îndurâ-te şi lasă-mă să-mi nasc copiii undeva. de Hera. pe care-i prevestea Uranus. numit Piton. giganţii cei îngrozitori. Iară Uranus o vestise că Zeus o să îndrăgească mai mult pe fiii Letei. nici de ţărm. — Bine. Când va vedea că sunt de piatră. Doar nişte pietre albicioase şi mărăcini. mîndră Leto ? — Îţi jur pe însuşi fiul meu. măicuţă Gheea! Ţi-oi mulţumi şi te-oi cinsti!. căci nu ştia să-noate-n mări. îţi jur că fiul meu te va cinsti şi-aici se va clădi un templu.. atât erau. Leto a rugat insula să-i dea voie să-şi nască pruncii. Umbla pe drumuri grele Leto. — Am auzit. Nici Piton n-o putea ajunge. care o urmărea pe Leto. că fiul ce ţi se va naşte va fi un zeu orgolios.. Şi amândouă-au uneltit. din slăvi. Planul urzit. atunci mă învoiesc!.45 PRUNCII ZEIŢEI LETO ltă soţie a lui Zeus a fost zeiţa nopţii. şi n-am livezi. Nemaiştiind ce poate face. Ba încă Hera trimisese şi un balaur. cu ruşine. zvârlind flăcări asupra ei. şi nicăieri nu putea naşte. mamă! Cu Zeus eu m-am măritat numai din teamă. defel. fără a fi prinsă de fundul mării. după o clipă de gândire. Atâta doară că şi Hera aflase-nşelăciunea asta. o Gheea. Leto. şi-apoi s-aducă-n lume copilaşii. a răspuns ea. Nebună de mînie. — Îndură-te.. Şi Leto rătăcea întruna. insulă de piatră. şi-atuncea mă voi cufunda. eu. Gheea nu i-a dat voie Letei să nască-n nici un colţişor de pe pământ. mama zeului. a mai rostit zeiţa Leto.. fiindcă pe Zeus nu-l iubea. Gheea nici nu vroia s-audă. Şi Gheea n-avea stăpânire asupra insulei.. Oracolul i-a arătat că e pe mare-o insulă care pluteşte. Leto s-a dus la un oracol. părea că este nimicit. să-i ceară adăpost. Era o insulă pustie. în dureri. cum o numeau vechii elini. — Îmi juri tu asta.. A cerut ajutorul Gheei. Şi Gheea s-a grăbit să-i dea tot sprijinul zeiţei Hera. plângând cu jale. o să mă-mpingă cu piciorul în mijlocul furtunilor. Nici iarba nu creştea pe ea. decât pe propriii ei feciori. şi te-oi slăvi.... şi n-am păşuni.. Insula s-a temut întâi. Totuşi Hera nu A . Să meargă deci în insulă.

văluri albe. . Hermes. Prin doi stâlpi. căci ea a luat-o pe Ilitia – buna zeiţă-a naşterii – şi a ascuns-o într-un nor. nici în Olimp. aflând de-atâta suferinţă. pe dată. Lumini de aur s-au vărsat pe tot întinsul înverzit. nectar şi flori. Şi nouă zile încheiate şi nouă nopţi cumplite. s-au adunat în jurul lui. Zeiţe s-au ivit din cer şi au adus celor doi zei centuri de aur. Când s-a născut zeul Apolo. a dat sprijin măicuţei sale. Nici una dintre celelalte zeiţe nu puteau însă să rămână atâta de nepăsătoare. în sfârşit. Apolo şi Artemis. sau insula cea luminoasă! Şi-aicea va fi templul meu. dac-o va ajuta pe Leto să-şi nască. de piatră. când va intra dânsu-n Olimp. deci. Ele s-au dus la Ilitia şi i-au făgăduit o salbă mare. Hefaistos. zeul Apolo s-a făcut un tânăr de o frumuseţe cum nu se mai văzuse încă. de nouă coţi.. copiii. s-a prins bine de fundul mării. Avea în jurul frunţii raze. Iar Zeus l-a numit. să se ridice în picioare. a hărăzit-o să fie apriga zeiţă a vânătoarei de dihănii – un meşteşug tare iubit în vremea de odinioară – şi tot ea să se îngrijească de palida lumină-a nopţii. Şi-a hotărât ca zeii ceilalţi.. la rându-i. toată din aur. Şi zeiţa a fost mişcată. Toţi zeii s-au mirat privindu-l. olimpienii unsprezece – căci Hades sta doar sub pământ. alţi şase zei : Atena. văzând pe Leto suferind. îi trebuia însă stăpînu-ui înc-o zeiţă. Ea nu vedea Ortigia şi nici pe Leto cum se zbate în chinurile naşterii. dată de argintia lună. pe Artemis. Leto a fost întruna sfâşiată de dureri neînchipuite. care-i întuneca vederea. cele nouă muze. foarte-nalţi. afară de măicuţa-i Leto şi prea mândra zeiţă Hera. Ştia să cânte minunat! Muzele. ambrozie. iată. insula a şi înverzit. S-a prefăcut în porumbiţă şi a zburat în insulă. Legenda spune că întâi s-a născut Artemis cea castă.46 s-a lăsat. Şi zeul nou-născut a spus: — Te vei numi de astăzi Delos. Olimpul mai primise. Pe celălalt copil al Letei. ca să ajungă şi olimpienii doisprezece. Erau. zeu al luminii soarelui şi al cântărilor alese. până atunci. Şi ea. Ares. Fata s-a înălţat pe clipă. Cum a mâncat ambrozia şi a sorbit nectarul dulce. să-l nască şi pe Apolo. cerându-l oblăduitor.

însă schilod. sângele i s-a scurs în ţărână. Copila zeului Uranus a primit de la Zeus cinstea de-a fi zeiţa dragostei. cu multă grijă. Pieptul cel alb şi gâtul subţire i le-au împodobit cu salbe şi cu colane de argint . Hefaistos cel priceput. zeii s-au ridicat cu toţii. Charitele subţiri. într-o pieptănătură mândră. zeiţa ordinei depline şi a dreptăţii-n legiuiri. mlădii. Noul stăpânitor al lumii dorea să aibă. De-aceea a mai poruncit să se adune în preajma sa şi alţi zei mari ca : Helios – superbul soare . Un fiu pe care i-l născuse o pământeană de la Teba a devenit. Zeii Olimpului6 . Pe frunte au încununat-o cu flori şi văluri şi-o bentiţă. cea jinduită deopotrivă de muritori. în timp ce muzele îi D . Temis – copila lui Uranus. acuma. sau horele. Vechea dorinţă a lui Zeus se împlinise. Ba. pe Uranus. Când Cronos îl lovise-n pântec pe soţul Gheei. din aurul cel mai curat. erau cu toţii doisprezece. Selene – argintia lună . Ele s-au prefăcut în spumă. I-au pus cercei cu pietre scumpe-n urechile trandafirii.47 FIICA ZEULUI URANUS e-aceea a chemat în slavă pe fiica zeului Uranus. Dar asta nu-l mai mulţumea. Eos – sfioasa auroră cu razele-i trandafirii . şi tot ele ocârmuiau şi anotimpurile-n lume. Purtată de Zefir. Dar picături din sucul vieţii i s-au prelins şi-n apa mării. de-asemeni. Era divina Afrodita. Zeus a mai chemat la sine şi alte zeităţi : pe Hebe7 – ce ocroteşte tinereţea şi-i în Olimp paharnică . Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie . şi părul blond şi mătăsos l-au strâns uşor. danţau. Leto – zeiţa cea tăcută . harnic. ocrotitorul podgoriei. Horele străjuiau Olimpul. în sfârşit. ca şi de zei. lăsând perdelele de nori. Acolo s-au născut giganţii. năuci de-atâta frumuseţe. pline de graţie. până în Cipru – insulă ce i-a rămas de-a pururi dragă. şi gingăşie. Şi din această spumă albă s-a ivit cea mai minunată şi mai frumoasă dintre zeiţe. o curte mult mai mare decât o avusese Cronos. zeiţa a tot plutit pe apa mării. după cât se povesteşte. dar Moira hotărâse altfel. Era Dionisos cel vesel. să nu se vadă înăuntru. Când au văzut-o pe-Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. şi graţie. Iară zeiţele-anotimpuri. cum se numeau. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. apoi pe hore8 şi charite9 – şase copile ale sale. ce se numeşte „în corimb". în Olimp. s-au pogorât în jurul ei. zeu. modest. S-a însoţit cu zeul faur.

ce-i însoţeau pe olimpieni. când petreceau sau se luptau. De bună seamă că şi alţi zei mai populau-naltul Olimp.48 desfătau pe olimpieni cu armonii din cele mai fermecătoare. alcătuind cortegii mândre. . sau pedepseau pe muritori.

făcându-se că le proslăveşte faptele. ale căror căpetenii se numeau basilei şi îndeplineau. deci. forţele naturii sînt cele care au dobândit în primul rând o astfel de oglindire. bătrînul aed orb. cu care Zeus împărţise lumea şi care erau. se asemănau aristocraţiei gentilice. aveau dreptul. pe baza vechilor cântece şi legende. o oglindire în care forţele pământeşti iau forme suprapământeşti. Friedrich Engels scrie : „Orice religie nu este altceva decît oglinda fantastică în minţile oamenilor a forţelor exterioare care domină viaţa lor de toate zilele. de asemeni. unul pentru ţinuturile subterane. în primul rând pentru că erau din neam ales. rolul regilor de mai târziu. forţa ce trimitea din slăvi ploaia binefăcătoare. De aceea un discipol al lui Pitagora povestea că maestrul său. dar el însuşi socotea că poate fi necredincios soţiei sale. cei care. şi forţe sociale. acompaniaţi de liră. în parte. în palatele basileilor – au ştiut să strecoare în versurile lor destule aluzii despre nedreptăţile sâvârşite de zei şi. Zeus este reprezentat în legendele eline având purtările unui mare basileu. dar şi grindina nimicitoare. Cu amară ironie.Hades şi Poseidon. să stăpânească. care străbăteau toată Elada compunând.. aceştia nu aveau voie să cârtească. după cum spune legenda. La începuturile istoriei. Poemele homerice ne arată că grecii erau organizaţi în ginte şi triburi. să calce eventual legile şi morala. Erau nemuritori. Zeus se supăra pe necredinţa altora. consideraţi un fel de basilei. cu mult înainte de a căpăta reprezentarea socială a unui mare basileu – aşa după cum arătam în nota noastră mai sus – nu era pentru popoarele primitive decât forţa uriaşă. Şi totuşi aezii – cântăreţii rătăcitori. Zeii elinilor reprezentau şi forţele naturii. Amândoi erau straşnic chinuiţi. Zeus şi toţi olimpienii cereau ascultare deplină. ca şi stăpânii lor. beneficiind şi ei de toate bunurile. Purtări în mare parte asemănatoare aveau şi zeii Hades şi Poseidon. pentru că ei erau neam de zei. Fiind deci de origine divină şi ei. afară de Zeus . şi altul pentru întinsul mărilor. pentru că dezvăluiseră faptele rele. la diferite popoare. Ceilalţi zei olimpieni. alături de forţele naturii. trecând. care a creat cele mai minunate poeme epice ale lumii antice : „lliada" şi „Odiseea". Zeus. dacă îi nedreptăţea pe ceilalţi. care la început le sunt tot atât de străine oamenilor şi le stau tot atât de inexplicabile în faţă. pe care el le putea însă călca oricînd. Pretindea că are dreptul să hotărască legi. urmaşii lui Uranus şi ai Gheei. care se afla la curţile basileilor elini. Fiecare basileu îşi alcătuise o genealogie. sămânţă de titani. ca şi zeii. De pildă. Figurile fantastice în care se reflectau la început numai forţele misterioase ale naturii capătă astfel atribute sociale şi devin reprezentante ale unor forţe istorice". dominând cu aceeaşi aparentă necesitate naturală. dăduseră viaţă la tot ce se găsea în univers. este o sublimă pildă. El cerea să fie slujit şi.49 Note: 1. prin personificări din ce în ce mai pestriţe. Homer îi biciuieşte în stihurile lui pe zeii olimpieni. scandându-le apoi. fără a li se putea cere socoteală. Aristocraţia gentilică şi basileii considerau că au toate aceste drepturi. Dar curând intră în acţiune.. de basilei. Bunăoară. în dauna supuşilor. că poate înşela fete şi femei pământene. coborât în Infern i-ar fi văzut umbra lui Homer spânzurată de un arbore. puteau săvârşi minuni şi aveau puteri şi calităţi neobişnuite. mari poeme epice. ruşinoase şi sângeroase ale multora dintre zeii olimpieni. prin care dovedea că se trage dintr-o anumită zeitate. şi a poetului Hesiode de un altul. ca înseşi forţele naturii. în cursul dezvoltării ulterioare. Homer. . fără a fi pedepsiţi. a marilor conducători de triburi. care făcea să rodească natura.

horele sau anotimpurile erau numai trei: primăvara. Hera-Junona. fiu al regelui Troiei. pentru că zeiţa Atena nu a primit să se mărite. sau să se înalţe în slăvi. pag. în chip tragic. Scena naşterii zeiţei Atena este povestită. cele două elemente de bază în viaţa omului. Numele grecesc : Palas. în „Prometeu înlănţuit" al lui Eschil. vara şi toamna. la romani. Buc. între altele. Lemnos sau Kastro este o insulă muntoasă din arhipelagul grecesc. în chip comic.P. La vechii elini. Demetra-Ceres. au trebuit să moară încă o dată. Despre opera acestui mare scriitor satiric grec. Artemis-Diana.P.L. Marx. 1957. face loc în zori luminii solare. Iarna era dulce şi se pierdea între toamnă şi primăvară. Nu trebuie să se mire nimeni că Zeus căpătase de la Hera. Leto este numai o zeiţă a nopţii. 8. Fr. care sunt fiicele lui. Charitele – cele trei graţii. Plină de poezie este şi această imagine a ivirii luminii în mijlocul mării. 7. Apolo-Apolo. fulgerele.. are înţelesul de fată . 2. Pe cînd Nix este noaptea însăşi. Hebe a fost înlocuită (după legendă) cu un păstor. Hades-Pluton. tot el guverna lumina şi întunericul. cât ai clipi. Acest fenomen a fost spendid poetizat de aezi într-una dintre cele mai frumoase legende ale mitologiei. copii. în spiritualele sale „dialoguri". Le îngăduiau fapte oricât de năzdrăvane. Noaptea. 9. Ganimede. 417. Leto nu trebuie însă confundată cu Nix. Atena-Minerva. . de pildă să-şi nască fii gata crescuţi mari. trăsnetele şi tunetele asurzitoare. sau Latona – la romani – este silită de Zeus să-l nască pe Apolo. E. Karl Marx spunea : «Zeii Eladei răniţi de moarte. într-o insulă din mijlocul mării. Dionisos-Bachus. Engels.50 crivăţul aspru. astăzi stinşi. întunericul originar al haosului. Fumul şi scânteile ce se înălţau din vulcanii insulei. pe baza legilor naturii. (K. Hestia-Vesta. cu mult haz de scriitorul antic Lucian. pentru că se ştie : soarele pare a răsări adesea chiar din valurile mării. Acest nume i s-a dat. ce i s-a adăugat Atenei. zeiţa Leto. De ce se petrec astfel lucrurile în istorie ? Pentru ca omenirea să se despartă cu voioşie de trecutul ei"-. Tot astfel. în „Dialogurile" lui Lucian. în legendele eline. erau socotite de vechii elini ca ieşind din coşurile fierăriei acestui zeu harnic. noaptea trecătoare. Hermes-Mercur. I. curată.) 5. Ares-Marte. 6. Mai târziu. 3. zeul luminii. „Opere" voi. după cum vom vedea în alte poveşti. 4. aşa de repede. Poseidon-Neptun. Afrodita-Venus. Numele romane ale principalilor zei elini sînt : Zeus-Jupiter. Hefaistos-Vulcan. Vechii elini erau nespus de generoşi cu zeii lor. tânâră. El guverna anotimpurile.

trădarea – Zeus a şi aflat de planul pe care şi-l făcuse Gheea.-n Tartar. Fără să piardă vremea. dar nu erau nemuritori. giganţii nu cădeau învinşi. În urma vrăjilor zeiţei. Gheea i-a aţâţat pe-aceşti giganţi să-nceapă alt război cu Zeus. dacă aveau această iarbă. ar fi învins şi l-ar fi izgonit pe Zeus. giganţii. Mai mult. decât dacă erau loviţi. Picioarele lor colosale aveau. ucişi. Şi ei aveau puteri uriaşe. încă de pe atunci. ea cunoştea o iarbă cu însuşiri miraculoase. titanii. zeiţa Gheea. Puteau să fie doborâţi. Mai înainte ca giganţii să fi putut căuta prin lume iarba aceea magică. Purtau bărbi lungi şi plete dese. Cine punea pe limbă iarba era ferit de lovituri date de fiinţe muritoare. fiindcă îi închisese pe fiii săi. giganţii. dorind să-i apere de moarte. Şi nu e nici o îndoială că ei. cu armele. luând forme înspăimântătoare. Fiii aceştia ai zeiţei au fost numiţi de ea giganţi1 .51 LUPTELE CU GIGANŢII eus domnea Olimp şi nu ştia că Gheea se hotărâse să-l lovească. Ea mai avea nişte feciori. curse din rana lui Uranus. precum fuseseră titanii. Aceştia se născuseră din picăturile de sânge. făcuse tainic nişte vrăji. ce le cădeau până la glezne. de-un muritor şi de un zeu. cu puterile-i cereşti – de nu cumva s-o fi ivit. de aur. în loc de piele. Zeus a cerut soarelui să-şi stingă flacăra. din Olimp. luna să îşi acopere Z . răpuşi cu armele. Dar. Iar tălpile se prelungeau cu câte-un trup hidos de şarpe. Şi mama lor. Şi ei crescuseră cât munţii. plin de ruşine. Nu mai aveau deci să se teamă de moartea cea ne-ndurătoare fiii pământului. atunci când îl lovise Cronos cu secera de diamant.-n acelaşi timp. solzi. Din fiecare picătură suptă de ţărâna roditoare ieşiseră aceşti flăcăi.

îşi lumina drum pe pământ. a hohotit în râs năprasnic : — Zadarnic vă munciţi voi doi să-l zdrobiţi pe Alcioneu! Am să vă prind şi-am să vă zvârl. În astă vreme. Zeus a aruncat spre dânsul cu un mănunchi de fulgere. Alcioneu. Pe urmă. Dar. Heracie nu putea pricepe de ce gigantul n-a căzut. să-i pună unul peste altul şi să-şi alcătuiască o scară. Însă Alcioneu. Zeus era mai liniştit. Izbeau cu suliţe. Heracle l-a lovit de-asemeni cu o săgeată drept în piept. care-i ferea de lovituri. sclipitoare. Şi pe acest pământ gigantul nu va putea fi omorât. de-un zeu şi de un muritor. Au început s-arunce-n ceruri cu stânci uriaşe. Zeus îi înfrunta cu furie. înţelepciunii şi prudenţei. izbit de două ori în trupu-i. Îl ocroteşte vraja Gheei. unul dintre dânşii. Numai şiretul stăpân.52 cununa-i mândră. le-a smuls grăbit şi le-a ascuns. albe. să ajungă până în Olimp. aprinse.. un luptător voinic. Giganţii-au prins apoi să smulgă munţii din temelia lor. atâta vreme cât lupta în ţara unde se născuse – s-a căţărat sus. Dar. În bezna care s-a lăsat giganţii n-au putut să afle miraculoasa iarbă. cu un văl negru. împotriva farmecelor Gheei. îi trebuia şi-un luptător c-o fire muritoare. Să staţi şi voi lângă titani. apoi cu torţe mari. Noroc că se găsea acolo. Războiul aţâţat de Gheea era de neînlăturat… NĂVALA SPRE OLIMP a început a fost o clipă de linişte pe-ntreg pământul. şi ai să-l nimiceşti L . şi treceau dincolo de nori. olimpienii erau mereu mai îndârjiţi. giganţii au făcut un salt şi au pornit către Olimp. Heracle. iar aurora să-şi ascundă luminile-i trandafirii. nepătruns. viteaz şi neînfricoşat de moarte. cu un urlet groaznic. i-a rostit ea. până în Tartar. cel mai voinic – care avea şi însuşirea că nu putea fi omorât. cu lancea-n mână. — Degeaba eşti uimit. Heracle2 . Toţi aşteptau cu încordare să vadă ce o să se-ntîmple. Alcioneu este în ţara unde-a văzut lumina zilei. ca să-i învingă pe giganţi. Şi Zeus a găsit pe-acel erou vestit. gigantul. argintie. şi Atena. Iar lângă dânsul sta Heracle şi-nsoţea fiecare fulger cu câte-o straşnică săgeată. Lăncile lor brăzdau văzduhul. cu săbii şi cu săgeţi către giganţi. ca pe nişte neputincioşi. cu un mănunchi de fulgere. aruncând fulgere din cer. iată. Zeus. El le-a găsit. Primejdia se spulberase. peste stânci. zeiţă a eroilor. tăioase. în loc să cadă la pământ.. în afund. Atrage-l în tărâm străin. căutând acele buruieni. Văzându-l pe Alcioneu că este gata să pătrundă chiar în palatul din Olimp.

giganţii s-au simţit cuprinşi de-o dragoste nesăbuită pentru frumoasele zeiţe. unii din ei cerându-le chiar de soţii. au ajuns repede în drumul giganţilor. să-l răzbunăm. înstelatul. Nici un gigant din opt sau nouă n-a scăpat teafăr sub săgeţi şi trăsnete şi fulgere. ce priveghiase totul cu ochiul său străbătător . lângă mare. şi astfel s-a îndepărtat de locul unde se născuse. cu ură mare. s-au repezit după erou. Ele au ascultat porunca şi. stăpână peste dragoste. . n-a stat să piardă nici o clipă. prăvălindu-l într-o groapă. ducîndu-l în Sicilia şi. Legenda spune că giganţii.53 curând. plutind pe un nor de aur. Atena l-a târât de chică pe fiorosul Encelade3. Hermes. Ceilalţi dintre feciorii Gheei au fost cu toţii încolţiţi de către zeii olimpieni. Ares şi Hefaistos. l-a urmărit până la ţărmul albastrei ape a Egeei . care erau gata să-l prindă pe Heracle. Zeus a poruncit să plece Hera. Zeus. pierind acolo. pristavul lui cel de credinţă. Alcioneu crezând că-i scapă eroul cel mai de temut . şi vrând să-l scape pe Heracle. s-a sfătuit pe loc cu Hermes. Lovea mereu cu trăsnete. şi să-l ucidem pe Heracle! Şi opt. Zeus . nouă giganţi. din slavă. Heracle s-a întors spre el şi l-a ţintit cu o săgeată. Artemis. în ei. s-au prefăcut şi ei în munţi.. Heracle a ţintit de-asemeni.În acest timp. — Alcioneu e doborât. pe Heracle. Zeus. şi Afrodita cea gingaşă. Uitându-şi ura pe Heracle.Gigantul a căzut ucis Mai mulţi giganţi au zărit însă pe soţul lor cel mai voinic căzând cu capul în ţărână. a ameţit pe fiii Gheei şi-ai lui Uranus. sub lovitura lui Heracle. cu câteva săgeţi. a trântit peste el un munte. Poseidon. iubita lui soţie. Heracle s-a făcut că fuge . ca două dintre frumoasele zeiţe să iasă grabnic înaintea giganţilor ce-l urmăreau.. . vicleanul. Hermes şi Apolo au biruit în lupte crunte întreaga ceată de giganţi şi s-au acoperit cu toţii de glorie nepieritoare4 . au strigat ei. Şi le-au mărturisit iubirea. grămadă. băgând de seamă asta. a aruncat şi el un fulger. făcând şi ea nu ştiu ce vrajă. l-a-nvăţat să facă-n aşa fel. sărind din muntele Olimp. Dulcea zeiţă Afrodita.

cu un genunchi la pământ si un picior întins. La început muritor. nemurirea. cunoscut la noi sub numele roman de Hercule. . a căror înfrângere a fost întotdeauna râvnită de oameni. ca şi pe amforele vechi. în marmură sau în ceramică. Heracle. Pe-o friză a marelui altar ce-l avea Zeus la Pergam. îi descrie în versurile lui pe giganţi. prăbuşind deasupra lui un munte. Cel care. era fiul lui Zeus şi al unei regine de pe pământ. nu poate să se opună elanului zeiţei. ca o răsplată a vitejiei sale. 3. din toată încordarea trupului şi a feţei. artiştii plastici ai antichităţii au imortalizat cântecele poeţilor despre aceste imaginare lupte ale olimpienilor cu giganţii. Scena se petrece doar cu o clipă mai înainte ca zeiţa să-l îmbrâncească pe gigant într-o groapă şi. cu o mare plasticitate de imagini. căutând un sprijin. urmând pe Hesiode. deşi. Giganţii reprezintă în legendele eline forţele oarbe ale naturii. în insula Sicilia. Heracle va dobândi mai târziu. se vedea Atena – Minerva la romani – târându-l după sine pe Encelade. în splendide basoreliefuri şi statui.54 Note 1. 4. se vede că se luptă cu deznădejde. ce se numea Alcmena. Pe frizele Partenonului şi ale altor temple. este poetul Apolodor din Atena. să-l facă prizonier pe veşnicie. Gigantul. 2.

sute de capete rotunde şi bulbucate de balaur. cum încă nu se mai văzuse. cât jumătate de pământ. se ridicau. care-i închisese parte dintre feciori în Tartar. Corpul diform era-nvelit cu pene negre şi zburlite. Pământul se cutremura şi se pleca sub apăsarea paşilor lui copleşitori. după aceste lupte date de zeii olimpieni. O linişte înşelătoare. Iar mâinile-i puteau s-atingă. Chiar zeii se cutremurau când îl vedeau de sus pe Tifon. Era atât de mare Tifon. Mâinile sale viguroase se tot mişcau neîncetat. în şuvoi. pe nume Tifon1 . Din coapse se-nălţau spre umeri gheme de şerpi încolăciţi. până la stelele din cer. Dar un gigant a cărui forţă era de zeci de ori mai mare decât puterea celorlalţi feciori ai Gheei laolaltă. una – apusul argintiu. flăcări ce mistuiau. apoi cu ceata de giganţi. se aşternuse linişte. Deasupra umerilor largi.55 TIFON n timp. pentru că Gheea nu-l ierta pe Zeus. pe feţe şi pe grumazurile groase îi atârnau coame de păr aspru ca nişte suliţe. Din boturile de balaur ţâşneau afară. îndată. U . Iară pe capete. Picioarele nu-i oboseau. se pare. orice li se ivea în cale. cu şuiere. Zeiţa mai avea dealtfel încă un fiu. iară pe alţii-i nimicise. sau răgete de lei flămânzi. Gâtlejurile lui adânci. şi alta – răsăritul rumen. lăsau să-i scape sunete ca nişte mugete de tauri. întâi cu Cronos şi titanii. Tot un gigant. fierbinţi de-atâta pălălaie. Cu capul ajungea.

Zeus. l-a zvârlit într-o peşteră. dac-ar avea. că zeii au simţit în trupuri îngheţ din creştet până-n tălpi. a fost fiul lui Zeus. fără măcar să mai respire. Nu rămăsese în Olimp decât stăpânitorul. în animale fel de fel2 . Dar aici. toţi s-au preschimbat. Dar oricît a mai cercetat. S-au repezit care-ncotro. S-a prins cu ghearele-i enorme de bolţile Olimpului şi a sărit lângă palatul unde sălăşluia chiar Zeus. ei au ajuns până-n Egipt. lovindu-l fără de răgaz cu fulgere şi trăsnete şi secera de diamant ce-o moştenise de la Cronos. ceilalţi zei tremurau ca varga. care se înălţau din coapsele gigantului. Tifon. L-au strâns şi l-au înlănţuit. Hermes. Cu ea i-a retezat lui Zeus muşchii şi nervii pe de-a rândul şi l-a lăsat neputincios. Atât erau de-nspăimântaţi. ascunşi în trupuri de dihănii. Ba. cântând din liră-ncetinel. Zeul Hermes i-a glăsuit că ar cânta mult mai frumos. Apoi l-a luat. Atât era de fioros. şarpe şi broscoi. El nu a pregetat o clipă. Atunci Hermes cel prea şiret s-a prefăcut în cântăreţ şi a venit lângă gigant. Unul în ţap. Cel care şi-a venit oleacă în fire. Lui Tifon – deşi era un monstru – îi plăcea muzica şi l-a lăudat pe cântăreţ. Muşchii şi nervii i-a-nvelit în pielea unui urs vânat şi i-a ascuns numaidecât sub bolovanii unui râu. Atunci. L . gigantul i-a smucit şi secera de diamant. în uliu. l-au prins pe Zeus curmeziş. El a-ntrebat şi a aflat peştera unde zăcea Zeus. a-nceput. lupta cu monstruosul Tifon. nu a putut descoperi nervii şi muşchii preţioşi. ascunşi pe unde s-a putut. Şerpii. dup-atâta spaimă. Zeus căzuse prins . Şi au rămas tăcând chitic. căci el s-a ruşinat să fugă. învins. pe umeri . S-a războit cu vitejie.56 FUGA ZEILOR DIN OLIMP e acest fiu îngrozitor l-a trimis Gheea să se lupte cu victorioşii olimpieni. Acolo. pe cât se spune. altu-n şacal. Fugind necontenit. uşor. Zeus a făcut greşeala să se prindă-n luptă cu fiul Gheei corp la corp. P ŞIRETLICUL LUI HERMES umea era încremenită. a tot fugit până în ţara Siriei. să nu mai fie cunoscuţi.

a trebuit să părăsească şi acest loc al tot bătăliei. Nimica nu-i mai tulbura.. mult slăbit. ia agăţaţi-vă cu toţii de acest lanţ cu belciug de aur. căci nu-i ca mine de puternic nici unul dintre olimpieni. trupul lui Tifon sângera. şi mai rău. s-a ivit lângă el îndată un car de flăcări aurii. Făcând un semn către Olimp. că vă voi pedepsi amarnic. care iese din craterul vulcanului. după poveştile eline. prinzând în braţe munţi întregi şi aruncându-i către el cu zgomote asurzitoare. şi-am să vă spânzur laolaltă de piscul ăsta din Olimp. drept coarde.. cumva. cu toţii. lin. cu-ntreg pământul şi cu marea. spre cer. Zeii din muntele Olimp s-au aşternut pe mari petreceri. dacă m-oi necăji. Feciorul Gheei a căzut în cursa ce i-a-ntins-o Hermes. dar o să fie prea târziu. Tifon. a rostit Zeus într-o zi. sau. am să vă salt în sus. cu glasul său fără pereche. şi voi să vă siliţi să-l trageţi la vale pe stăpânul vostru. Dar eu. pân-au ajuns în nişte munţi. vă azvârl în Tartar. I-a prins la loc nervii şi muşchii ce-i lipseau. Iar când tăcea zeul Apolo. gâfâie greu – şi atunci Etna azvârle lavă clocotită. Războiul a reînceput.Gigantu-i răspundeadea. S-au întins mese-mbelşugate4. prefăcându-se în vultur. v-o spun de-acum. Când el se-ntoarce sub povară. ce dezmierdau urechile măreţilor zei olimpieni. Legenda spune despre Tifon că a rămas pe veci acolo. nu-i decât răsuflarea lui. Zeiţa Hebe le turna în vasele scumpe de aur nectarul şi ambrozia. — Să nu cumva să încercaţi să-mi călcaţi vreuna din porunci. Şi monstrul. A smuls de sub pietroaie nervii şi muşchii tatălui său şi. nervii unui zeu. după o astfel de victorie. Zeus lovea cu trăsnete şi fulgere verzi. copleşiţi de . orbitoare. să fugă în Sicilia. începeau cele nouă muze5 să cânte imnuri dulci de slavă. învins. A scos pielea de urs din râu şi-a desfăcut-o chiar pe mal. Vă veţi căi atunci amarnic. N-o să puteţi. Zeul Apolo le cânta melodii care-i fermecau. Fumul fierbinte. tocmai sosea la peşteră. ce se numesc astăzi Balcani. puternici şi voioşi acum. Vă voi lovi fără de milă. stăpânul din Olimp stătea de veghe necurmat şi-n mijlocul petrecerii. gemând mereu. la pământ. Totuşi. Munţii s-au înroşit de 3. De vreţi. Deasupra lui a răsturnat greul şi-naltul munte Etna. Temeţi-vă! Să nu am pricini să dau pedepse. însoţindu-se cu lira. urlând de supărare.. În acea clipă zeul Hermes s-a repezit lângă gigant. Celălalt capăt am să-l iau în mâna mea nemuritoare. Totuşi de atâtea lovituri. neputincios. S-au tot luptat Tifon şi Zeus. să vedeţi singuri că e adevărat ce spun. Iar Zeus s-a şi ridicat. tare. a zburat către peştera unde Zeus şedea lungit. Aici Zeus l-a prins din urmă. l-a înşfăcat şi l-a trântit pe Tifon.. tras de doi cai înaripaţi. Astfel a glăsuit stăpânul şi zeii s-au cutremurat.57 la lira lui.

Zeus. care-ncotro puteau... Cerul senin s-a-nvineţit. Numai o fiinţă a rămas. Vieţuitoarele-au fugit. nu ştiu să mă tem!. Pământul a vuit adânc. şi-a glăsuit. nu – mă tem de tine! Eu. . Vânturi s-au năpustit pe mări şi valurile-au clocotit. gemând. cu ochi semeţi. în timp ce toţi şedeau plecaţi şi tremurau înfricoşaţi : — Eu. privind în sus.58 spaimă. Zeus.

Ortos – un alt câine cu două capete – şi Himera. cea jumătate viperă şi jumătate femeie. Talia – muza comediei. din vremea când zeii au fugit din Olimp. ca să nu mai poată fi recunoscuţi de acest monstruos fiu al Gheei. între Tifon şi Zeus. petrecând liniştiţi în Olimp. Terpsihore – muza dansului. era fiul Gheei şi al Tartarului întunecat. Gigantul Tifon. Clio – muza istoriei. împodobit cu renumitele sculpturi ale lui Fidias. De asemenea. şi acolo s-au metamorfozat în diferite animale. templul magnific din Atena. zeiţa memoriei. 5. Legendele eline arătau că egiptenii au început să se închine anumitor animale. erau adeseori înfăţişaţi zeii. socotite sfinte. Numele venea de la culoarea roşie a pietrelor în răsăritul şi apusul zilei. ca şi în desenele făcute pe vasele greceşti. şi au avut împreună o serie de odrasle fioroase : hidra din Lerna . Cerber – paznicul Infernului. aşa cum ni-l descriu poeţii. Melpomene – muza tragediei. adică munţii însângeraţi. Erato – muza poeziei de dragoste . 4. 2. ca să-l poată lovi pe stăpânul Olimpului.59 Note 1. . 3. dar în legende se spunea că această culoare se datoreşte sângelui vărsat de Tifon. de frica lui Tifon. până în Egipt. o parte din munţii Balcani se chemau Hemus (hema tâlcuindu-se prin sânge). clădit din marmură. Pe Partenon. după victoriile împotriva titanilor. Urania – muza astronomiei şi Polimnia – muza imnurilor de slavă. Cele nouă muze erau : Caliope – muza poeziei epice. Euterpe – muza muzicii. Ele erau fiicele lui Zeus şi ale Mnemosinei. când monstrul a smuls munţii din loc. şi mai ales Hesiode şi Apolodor din Atena. În timpurile de odinioară. se credea că forma prăpăstioasă a acestor munţi a apărut în urma luptelor ce au avut loc aici. El s-a căsătorit cu uriaşa Ehidna. giganţilor şi a lui Tifon.

al Gheei şi-al cerului înalt. pe cât spune legenda. Vrerea lui era lege şi poruncă pentru toţi zeii. Iapet. întotdeauna.. numai el trimite totul! îi este ciudă că nu vrem să ne supunem zeilor. Unul din ei. îi făceau uneori necazuri. Iapet era. pe umăr. pe nume Meneceu. Avea şi-aşa multe necazuri.. pe-un titan. avea. oamenii se-ndârjeau cumplit : — El.60 PROMETEU eus era stăpânitor deplin. de ce e lumea asta plină de flori şi de atâtea roade. la rândul său. cu alţi doi fii amestecaţi în răzvrătirea titanilor contra lui Zeus. fusese aruncat în Tartar. Uranus. ce-ar putea să le stăpânească şi să le folosească bine ? Iapet nu-i răspundea nimica. cutremure. Fusese osândit de Zeus să o ţie pe veşnicie. Doar cei de jos. căci ba cârteau. Celălalt.. nepăsător la întrebare. acel pe care oamenii-l proslăveau în cântec. Iar Prometeu. Mai ales când se abăteau molimi sau revărsări de ape. Atlas. fiul pământului. purta. cum proroceşte Prometeu. acest urmaş al lui Iapet se dovedise isteţ. cutezător în gânduri şi-l întreba pe tatăl său : — Tată. ca tată. sau foc sau moarte adusă de năvălitori. Nimic nu-i mai stătea în cale. bolta înstelată. Z . de ce-s atâtea animale şi zburătoare ? Pentru cine ? De ce n-a fost creată o fiinţă cu minte ageră .-nţeleaptă. Încă de mic.. de pe pământ. ba ridicau pumnul spre cer şi-ameninţau. Şi-i este teamă că-ntr-o zi vom cuceri Olimpul său... cum vor ei.

după cât se spune. Fiind luat din trupul viu al Gheei şi făurit cu măiestrie de către bunul Prometeu. îndatorat. S-a apucat apoi de lucru. Omul a căpătat şi cuget. ca orice fiinţă pe pământ. deşi făcuse jurământul de-a nu se mărita nicicând. FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ând a ajuns bărbat în toată firea. şi-altul mai mic. avea şi ea o slăbiciune pentru feciorul lui Iapet. de bărbat2. Prometeu îşi urma mai departe gândul ce-l frământase încă din vremea când era copil : cum ar putea să făurească o fiinţă plină de-nsuşiri. să folosească chibzuit tot ce se află pe pământ ? Gândind timp îndelung. Atena. decât doi fii. Îi era drag şi poate-n sine dorea să-l aibă de bărbat. omul a început să umble. ce semăna leit cu zeii. pe Prometeu. De-aceea. să-şi caute hrana. ce semăna leit cu zeii. să-i stea supus. nou creat din tină. Prometeu nu s-a mulţumit să făurească-o nouă fiinţă. vreo pasăre. ca alinare în ceasurile bătrâneţii. în stare să conducă bine. Şi-a suflat peste acea fiinţă plămădită de Prometeu. ascultându-i glasul. ce se chema Epimeteu1. Gândul lui a-nceput să zboare. A făurit. muncind cu grijă şi cu migală. C . Dar omul. şi să-l slăvească-ntotdeauna. nu îi era deloc pe plac. Palas-Atena s-a-nvoit. Ţărîna asta a udat-o cu apă proaspătă şi rece. Zeus n-ar fi fost împotrivă ca fiul lui Iapet să făurească vreun animal. care ţâşnea dintr-un izvor. Iapet. ci a rugat-o pe Atena să-i dea o mână de-ajutor. titanul a luat în pumnii săi ţărînă. să trăiască.61 Nu mai avea tatăl. să-i dăruiască-nţelepciune omului său făcut din lut. Şi-atunci Zeus a hotărât ca omul. un corp de om.

titanul. — O să vedem acolo noi.. este atoateştiutor. să se aşeze în grămezi. Duceau cu ei un taur mare. L ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT -a trecut mult şi s-au ivit. lăsându-le puţine drepturi şi prea sărace bucurii. Apoi vor face mari serbări prin care fiecare zeu va fi cinstit cum se cuvine. care le-ngăduie. până au poposit în locul unde fuseseră chemaţi. — Vom hotărî noi. dacă fiul lui Cronos. stăpânii din Olimp. tăiată în bucăţi. dar nu prea multă. s-a încruntat de la-nceput. Prometeu. Se temea. Din tot ce veţi avea pe lume să ne aduceţi sacrificii. am să vă dau. mai ales. Dar. Hermes. cu milă. prin Hermes. au pornit grupuri spre Mecona.62 ADUNAREA DE LA MECONA ăsând deci să mai treacă vreme. le-a rostit. au mers ei cale lungă. care se numea pe vremea de atunci Mecona. Cum totuşi nu putea să calce poruncile date de Zeus. ci şi temple. Însă i-a sfătuit să aibă răbdare şi încredere în cele ce va face dânsul. plutind pe nori de aur. când vor ajunge la Mecona. Nu doar altare. iară cealaltă veţi păstra-o pentru voi. aflând vestea asta. zeii. o pildă de felul cum va trebui să împărţiţi-a voastre bunuri cu noi. Una dintre grămezi va fi sortită pentru sacrificii. oamenii. precum le poruncise Zeus.. Zeus cugeta : „Prometeu o să-mpartă carnea într-o grămadă N . Şi-au mers. ca hrană. În sine.. să se adune oamenii într-un loc. că Zeus va apăsa pe cei de jos cu mult prea multe-ndatoriri. la sfârşit. Taurul cel adus aici va fi-njunghiat de Prometeu. Venind şi ziua sorocită. pe loc. pentru că sunt bun şi drept. Carnea.. la Mecona.. sau alţii-s mai isteţi ca el.. Zeus s-a aşezat pe-un jilţ şi a grăit în acest fel : — Oamenii trebuie să ne slăvească. Le-a arătat că-l bănuieşte pe Zeus c-ar umbla cu gânduri nu prea curate pentru ei. ce-ndatoriri au cei de jos faţă de marii olimpieni. prin sfetnicul său de credinţă. Altare mândre ne-or zidi. pristavul din Olimp. a glăsuit măreţul Zeus. într-o zi Zeus a poruncit. Prometeu i-a chemat pe oameni. să vieţuiască pe pământ.

.. or să afle curând ei toţi ce însemnează să-l superi pe stăpânitor!. Mai repede decât se-aşteaptă. El singur. Însă nu mai avea ce face. stăpânul a nimerit numai ciolane. fiu de titan. coarne răsucite şi nici un pic.. Nimeni nu va scăpa. râzând şi chiuind voioşi. un pic de carne. alesese acea grămadă.. bucăţile cele mai bune. Le-a învelit frumos în piele şi-a aşezat deasupra lor maţele. Însă. atins de lăcomie.. şi o grămadă pentru oameni. copitele. şi alta. neatinsă. scormonind sub seu... Ce pedeapsă-i va veni!. bieţii. — O iau pe asta!. va fi mare. că nu greşeşte niciodată. fiindcă-au hohotit. pentru zei. să aibă. Nimeni.. era de râsul tuturor. îşi spunea Zeus." În vremea asta. ce-i biruise pe titani şi-i nimicise pe giganţi. acolo. pe Prometeu. care. văzând grămada de ciolane atât de mare şi-nvelită în stratul galben de grăsime. O!. pe norii lor de aur. A înţeles că s-a-nşelat. „Dar lasă.. Dar eu am să aleg grămada ce s-o vădi mai arătoasă şi am să-i las în pagubă pe-aceşti supuşi făcuţi din lut... îl va ajunge o pedeapsă.... De altă parte-a grămădit ciolanele goale de carne. Zeus putea să dovedească celor de faţă. tigva cu coarne răsucite. într-un alai măreţ. Nimeni nu o să scape teafăr. Chiar zeii şi zeiţele ce-l însoţiseră. Era un taur mare.. şi-au plecat ochii ruşinaţi. El a pus deoparte carnea. unde erau bucăţile bune de carne. Zeus. Mormanul plin numai de oase se arăta cu mult mai mare decât celălalt. Dar. încruntat.. a-ntins hulpav mâna spre ea. Oamenii-mi vor simţi şi ei răsplata.63 pentru oameni. desigur. pe Zeus cel nemuritor. a rostit. . şi le-a-nvelit într-un strat galben de grăsime. şi las-acolo. grămada pentru sacrificii. taurul este înjunghiat. lasă. Zeii. fierea şi stomacul. cu păr ca neaua de curat. copite. zei şi oameni. Acum era clipa cea mare. s-au ridicat către Olimp. Zeus cel puternic. — Zeus. El. a glăsuit titanul. În schimb oamenii-au izbucnit în râs cu hohote nestăvilite. Carnea e împărţită-n două. mică.. ce mânca... după voie. Alege singur." Astfel s-a isprăvit această mult tulburată adunare. gras. nesilit de nimeni. şi oamenii-au pornit pe cale.. Prometeu tăiase taurul adus de oamenii săi la Mecona.

ar fi cerut grăbit iertare. Hefaistos sforăia dus. pe cât se spune – scobită însă înlăuntru.. tot or să capete acest foc.. fiindcă m-ai îndârjit destul. până ce a văzut că zeul a adormit ca mai-nainte şi. în repetate rânduri. — Tu ce gândeşti ? Că Zeus e-atât de prost să le dea oamenilor focul ? Tu i-ai făcut asemeni nouă. îndură frig. spumegând. însă atunci sub chip de trăsnet. să-l îmblânzească pe zeul cel atotputernic. pe pământ. auzind un zgomot.. decât când vreau să pedepsesc făpturile-ţi nesuferite. şi l-a rugat : — Oamenii trăiesc greu. după-ntîmplarea asta. cumva. precum spune legenda. să-l dea şi oamenilor săi. Prometeu. în Olimp. l-a luat pe Prometeu la goană. Focul ardea domol pe vatră. cenuşă şi scântei. Prometeu s-a oprit puţin. Mănâncă fructe din copaci. în toiul nopţii următoare. cu trupul greu şi obosit. nu era unul dintr-aceştia. roşii. cel dintâi. Altul. şi-a îngăimat ceva prin somn. şi pentru asta au nevoie de focul tău.. Hefaistos s-a întors pe-o parte. Sălăşluiesc numai în peşteri. titanul a pornit la drum.. S-a furişat în fierăria unde lucra Hefaistos fulgere lucii orbitoare. pe-un pat moale. În fierărie. Dar Prometeu. Deci du-te. zăvorit bine. prea îndrăzneţ. Deodată.Focul acesta e ceresc.. măreţe Zeus. acum. Apoi s-a repezit afară.. Eu nu-l trimit jos. Acum. mânios pentru ocara îndurată.. aruncând umbre viorii pe faţa zeului înnegrită de fum. în mâna stângă.. Sunt doar pescari şi vânători. pe mâine şi poimâine. Dar Zeus. şi focul tot n-am să ţi-l dau... până la urmă. a luat din vatră un bob de jar şi l-a ascuns în tulpiniţa verde. Eu vreau să-i văd meşteşugari. de spaimă. N . şi dacă or avea şi focul. s-a dus la el încă o dată. — Te-nşeli când crezi că mă îndupleci! a răcnit Zeus. până n-apuc să te lovesc pe tine. cu pâlpâiri albastre. Zeus îl amâna cu vorba de azi.. Avea cu el. ca să ascundă în ea focul şi totuşi să nu se aprindă. repede. ar fi în stare să se scoale cu armele să mă lovească şi să-mi pierd tronul. pentru stăpânul din Olimp.64 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL umai că Prometeu ceruse. căutând. ce se găseşte. du-te. Luase tulpina asta verde. focul. Şi-aşa. scăldată toată în sudori. îndură beznă. Oamenii-n vale pot să piară. — Eu una ştiu. tulpina unei plante verzi – plantă de soc. că oamenii. A stat şi-a aşteptat o vreme.

case.. Prometeu a făcut bărbatul. — N-ai stat de veghe! s-a-ncruntat spre el stăpânul din Olimp. că pământul s-a zguduit până-n străfund. S-a apucat însă de lucru. — Când îţi vei termina lucrarea. Hefaistos s-a arătat tremurând din încheieturi. galben. cu cele mai alese daruri. Hefaistos. — Mă duc numaidecât. Şi zeii s-o împodobească pe fata ce-o vei măiestri. prin păduri.65 Noaptea era adâncă. până ce-a ajuns în văi. cea dintâi fată L .. luând pildă de la Prometeu. să chemi toţi zeii.. Dar cum s-a văzut arzând focul. tot ce vor. focul ardea vioi. Acolo s-a oprit din fugă.. Din grămăjoara asta mică.. aşa de tare. a zis fierarul. — Cum ? Focul meu a fost furat ? a răcnit Zeus. care făcuse primul om. Priveşte-i cum îşi moaie-n flăcări arama şi o ciocănesc. însă.. Hefaistos a dat din umeri. din apă şi ţărînă. precum îi poruncise Zeus.. Pe urmă vine rândul său. şi-o flacără strălucitoare s-a-nălţat veselă-n văzduh.. A tot fugit neobosit. Acuma. CUTIA PANDOREI -a strigat apoi pe fierar. A chemat oamenii la el. pe de-a rândul. Şi-acum. Sînt învăţaţi de Prometeu. zâmbind viclean. iar tu să-mi făureşti femeia. dar chip să aibă de zeiţă... roate.. — Stăpâne. Apoi să mi-o înfăţişezi. pe câmp.. Surcelele au pâlpâit. celui ce-i ocrotise iar. Dar despre asta. să vadă el cum i-am lovit. Întîi vreau să-i lovesc pe oameni.. a mai rostit Zeus încet.. nu-s de vină eu. în timp ce oamenii se încălzeau şi-i mulţumeau. arme. pe munte. vom mai vorbi noi amândoi. O! Blestematul! A sosit clipa când ne vom răfui. ai să-mi faci. A luat o mână de ţărînă din trupul cel fertil al Gheei şi a turnat deasupra apă. neagră. Prometeu a fugit prin noapte. căci vreau să-i fac şi eu un dar. mulţumit că scăpase aşa de uşor. în Olimp. o fată. Prometeu m-a furat în somn... focul din Olimp a fost răpit de Prometeu şi dăruit celor de jos. M-apuc de lucru şi sunt gata mai înainte de amurg. Să fie fiinţă muritoare. în peşteri. corăbii. titanul care ne-a trădat. alte mormane s-au aprins.. Hermes l-a şi vestit pe Zeus : — Stăpîne. în uşa fierăriei. cu negrăită bucurie. Cum ? Tot titanul Prometeu ?. Zeul meşteşugar făcuse. Nu pricepea ce vrea stăpânul. făurare. Din lutul ud a făurit un corp de-o rară frumuseţe şi un chip dulce de fecioară3 . Să spui că-i din porunca mea. Îşi fac unelte. Cu bobul roşu a aprins o grămăjoară de surcele. în barba-i deasă..

titanul. Deşi era vrăjit de fată. a glăsuit Zeus. dându-i din însuşirile şi gingăşia ce-o aveau. zeul cel şiret. Afrodita s-a avântat către pământ şi l-a rugat pe micul Eros4 să tragă iute o săgeată. puterea de-a sădi iubirea în inima bărbaţilor. Nu era unul să nu vrea s-o vadă-n casa lui.66 muritoare. condu-o pe pământ. Stăpânul lumii a deschis cutia asta de aramă şi-a pus în ea mai multe daruri.Iar Hermes. iară pe cap i-a pus un văl cu broderii nemaivăzute.. Zeus. zâmbind. soţie. a coborât pe pământ. Pandora. glasul ei şi de dulceaţa ochilor. luând-o de mână. cum nu făcuse pân-atunci nici chiar zeiţelor din cer. s-a îndreptat către Epimeteu. ţintindu-l pe Epimeteu în inima-i fremătătoare. unul a fost. Şi el le-a glăsuit voios: — Pandora o să-mi fie soaţă! Voi v-aţi ferit . Palas-Atena – supărată pe Prometeu. i-a dat şi vraja ochilor.. Charitele şi horele s-au strâns şi ele-n jurul fetei. s-o înveşmânte pe copila abia creată de fierar. Prometeu sta prevăzător. închisă bine c-un capac.. I-a aşternut o haină albă pe umerii strălucitori. la rândul său. — Când Zeus ne trimite daruri. I-a ţesut astfel de veşminte. în locul unde se găseşte prea-îndrăzneţul Prometeu. Ba da. Să le păstrezi toate acestea pentru făptura-ţi minunată. Hefaistos i-a meşterit şi o cutie de aramă. ca răzbunare. deşi i-ar fi plăcut şi lui s-o vadă luminându-i casa.. Dalba zeiţă Afrodita i-a hărăzit. După aceea a chemat pe zeii din Olimp la el şi le-a grăit în acest chip : — Fiinţa pe care o vedeţi a fost făcută din porunca înaltului nostru stăpân. — Te vei numi. frate bun al lui Prometeu. Ea . feriţi-vă de vicleşug!. a spus el către muritori. Epimeteu s-a clătinat şi a-ntins braţele spre fată. pentru că toate celelalte de pân-atunci erau zeiţe. mângâietor şi subţirel. Însă cutia de aramă s-o dăruieşti soţului tău. cât mai ales. În acea clipă. Bărbaţii. Numai Epimeteu. . ca un fulg. i-a dat copilei glasul lui.. cu straie şi cu alte daruri. a mai rostit stăpânul. Pandora s-a plecat-naintea lui Zeus cel atotputernic. Zeul pristav. Eros a tras. Bărbaţii s-au ferit în lături. Şi tot el v-a cerut şi vouă s-o înzestraţi. dar eu o vreau. câţi erau în lume – erau pe-atunci numai bărbaţi – s-au adunat lângă Pandora. după ce te-i căsători. ascultându-l pe Prometeu. frumoasă fată. pentru că dânsul ţinea prea mult la muritori – s-a apucat. Mijlocul i l-a strâns zeiţa cu-o cingătoare aurită. — Hermes. şi-acela era titanul Prometeu. pentru că ai atâtea daruri primite de la olimpieni. de gingăşia. mirându-se nespus de mult de frumuseţea ce-o avea. oricât sunt de ispititoare. şedea cuprins de dragoste şi nu făcea un pas-napoi. făcute chiar de mâna ei..

prin mâna mea. pe care el. acesta este darul ce îl trimite. fiindcă-i răpise din fierărie focul şi-l dăruise omenirii. în primul rând. — Aduc cătuşele. l-a înfruntat din nou pe Zeus şi s-a urcat până-n Olimp. pe pământ. deşi în sine ofta încetişor : „Păcat. Ce-i drept. ura.. să-i spună-n faţă adevărul : — Eşti crud şi eşti răzbunător!. înaripate. Nu-i demn.. ca s-o aducă pe pământ : rele. să le-ncolţească-n cugete. Văzând Epimeteu că ies atâtea rele din cutie. Zeus. Dar Prometeu." — Să vie Hermes!. văzând aceasta.. hâda moarte. firavă şi cu aripi slabe.. care râseseră de dânsul în adunarea din Mecona.67 — Iată. în ceasuri grele. din acea cutie s-au ridicat. suferinţa. Şi le-a adus. a şi trântit la loc capacul.. Zeus. ar trebui să-i ocrotească. foamea şi setea. s-au răspândit care-ncotro. — Hefaistos! a poruncit. care crease primul om. — Aduc! s-a repezit fierarul. Toate cu-nfăţişări de spaimă. a răsărit şi crainicul. deşi se pare că în taină îl preţuia pe Prometeu. A . ba chiar şi moartea. lesne de înţeles. grija. ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU şa se răzbunase Zeus pe oamenii lui Prometeu. Când colo... a spus.. durerea. Epimeteu a luat cutia şi-ncet i-a ridicat capacul.. Credea că-s daruri preţioase. ba şi-un piron mai lung şi gros. ca un stăpân să-şi urască atât de mult supuşii. necazul. şi pironul.. ce-o adusese din Olimp. şi lumea le purta în cârcă. — La poruncă!. Năpastele se înălţaseră. Dar prea târziu se deşteptase. molimele negre. nenorociri şi boale. zavistia. s-a-nfuriat înspăimîntător. Adu-mi nişte cătuşe tari şi nişte lanţuri mari şi grele. însă mute. i-a strigat el neînfricat. să ştii. umplând pământul şi făcându-şi cuiburi în toate cele patru zări5 . Numai speranţa6 cea firavă avea să fie lângă oameni. Ea n-apucase să mai zboare şi purta numele : Speranţa. S-au răspândit minciuna.. Mai rămăsese în cutie numai o arătare mică.. a glăsuit frumoasa fată şi i-a dat lui Epimeteu cutia încă zăvorâtă. în restrişti. Asta a fost zestrea pe care Zeus o dăruise fetei. Şi de la dânsul luase pildă când o făcuse pe Pandora. zburând în cete. stăpânul. era şi supărat pe Prometeu. toate nenorocirile şi relele pe care lumea le-a avut de atunci mereu. şi lanţurile.

. cu cioc tăios. Oamenii au să vieţuiască şi peste . ficatul. pe stâncă.. se crapă. colţuroasă. Cu ghearele se prinde zdravăn de umerii însângeraţi. Nici n-ai gândit să-mi ceri iertare. de grindină şi de zăpezi. a trebuit să ia ciocanul şi să-i bată pironu-n piept. Hermes şi Hefaistos. blestemat să fii. n-a scos din piept nici un suspin. şi el o să-ţi sfâşie trupul. bătut de vânturi. fii blestemat. Sunt focurile. Copiii lumii se-ncălzese la vetre. urlând. pe-un vârf de stâncă. şi adăposturi şi veşminte. smulgând bucăţile de carne. Marea se tulbură şi fierbe. Fii blestemat.. Zăreşte-n sate şi oraşe mii. stăpâne. Meşteşugarii se trudesc. Forţa şi Violenţa l-au cetluit în lanţuri grele. Cerul ca smoala se despică şi sus. către câmpiile întinse şi către fluvii. Mâinile şi picioarele i le-au strâns aprig în cătuşe. zi de zi... cu Forţa şi cu Violenţa. Iară pe stâncă Prometeu stă neclintit şi fără teamă înlănţuit. Ştie că şi-a-mplinit menirea. Legaţi-l sus. Hermes l-a înşfăcat în braţe pe cel mai bun dintre titani şi l-au purtat cu silnicie. E mulţumit. plin de ură : — Acesta-i numai începutul! Am să-ţi trimit vulturul meu. măreţ. fierarul. pe care le înghite lacom. Şi-ntr-adevăr. cu fulgerele-n mâini. Valuri uriaşe se lovesc de stâncile din ţărm. un glas puternic. titane! strigă de-acolo. Beznele nopţii-s risipite. ars de dogori. zeci de mii de flăcărui. Iară Hefaistos. Aici. a spus pristavul deîndată. Sfârşindu-se înlănţuirea9 . în Caucaz. ce le fac viaţa mai uşoară şi mai plăcută tuturor. şi femeile au învăţat să fiarbă-n clocot carnea dihăniilor vânate. cu mult mai sus de nori. iară cu ciocul îl sfâşie. se vede Zeus. cu ajutorul focului. se mai aude din văzduhuri vocea de tunet a lui Zeus. Dar Prometeu ridică fruntea şi cată către zarea largă. fiul lui Iapet. stăpâne.. în slăvi. Priveşte peste zări titanul. zguduit. Cuvintele-i sunt însoţite de fulgere şi trăsnete. Furtuna se dezlănţuie. Doar Zeus se mai zbuciumă. plecaţi pe Elbrus7 şi-l legaţi pe-acest titan8.. Chemând pe cele două slugi. slugile mele credincioase. cu ciocul său încovoiat. din cer coboară vulturul înspăimântător. — Am înţeles totul. fără somn. încovoiat. din Olimp. sus.. — Vei sta pe stâncă mii de ani. pe-o stâncă aspră. şi îi răspunde : — Nu m-ai învins deloc. — O.... smulgându-ţi. către mări.. ce-s aprinse de către oamenii lui dragi. legat în lanţuri. mai sus.68 — Voi. fără odihnă. Cât a durat osânda asta. Pământul. din cer s-a auzit un glas. până pe Elbrus. cu aripile larg deschise. care iubeşte pe muritorii lui nevrednici mai mult decât pe-olimpieni. Zâmbeşte-n el. Vârâţi-i şi pironu-n piept. Vulturul ţipă şi se lasă peste sărmanul trup zdrobit. să făurească pentru dânşii unelte noi de pescuit şi de vânat. Prometeu.

69 mii şi mii de ani. ai să pieri.. Zeus... Ecoul munţilor îi duce cuvintele din stâncă-n stâncă... Zeus.. Le aud oamenii şi-i poartă cuvintele tot mai departe : — Tu. însă. . ai să pieri!. însă. până în sate şi oraşe. Tu.

Iar fata îndrăgită îl ajută pe creator să scape lumea de relele ce o bântuiau. 4. El stă lângă făptura cea nouă. şi atunci dragostea inspirată era dulce şi fericită. ce reprezintă străvechea dorinţă a omului de a crea viaţa prin mijloace artificiale. este cântată în acest fel : „Pe-o mare de durere. 6. Eros era zeul dragostei. doar ea. bătută de talazuri. te mai îndeamnă. de cele mai multe ori. când totul se cufundă şi piere sub furtuna greutăţilor. ci ajută la înlăturarea lui. Astfel. Mai este înfăţişat Prometeu şi pe un sarcofag. cu care ţintea săgeţi în inimile oamenilor. şi pare că se gândeşte cum să dea viaţă acestei fiinţe. Hermes şi Apolo. şi prin mâna ei să coboare toate relele în lume. să vâsleşti mai departe şi să-ţi găseşti limanul. care suferă pentru convingerile lor. referindu-se la cugetătorii progresişti. într-un basm dobrogean. Deci femeia nu mai aduce râul pe pământ. gravată de o mână nu încă prea meşteră. Karl Marx. Doar ea te mai mângâie şi-ţi încălzeşte pieptul. Însuşi creatorul fetei se îndrăgosteşte de ea.. speranţa. ci din imboldul curat al inimii. alcătuit de un autor necunoscut. fiu al Afroditei. fratele lui Prometeu. ci şi în vorbirea curentă. Deşt Prometeu este numai fiul titanului Iapet şi al titanidei Temis. Poseidon. ca şi alte popoare. Dragostea celor atinşi de asemenea săgeţi era amară şi ucigătoare. 3. 2. potrivit cu visurile sale cele mai frumoase. după cum spune o legendă. aflat în muzeul de la Neapole. În limba greacă veche numele Prometeu s-ar tâlcui prin prevăzătorul. variante ale acestei încântătoare legende. dându-i viaţă. din secolul al VIII-lea." 7. în frunte cu însuşi Zeus. Avem şi noi. Prometeu nu se arată a lua în seamă această nemulţumire a olimpienilor. În legenda elină. prima fecioară fusese creată cu scopul de a-l face pe Epimeteu. fără nici o plăcere. Unele săgeţi erau unse cu miere. nu numai în literatură. care licăreşte şi-ţi luminează calea. se vede Prometeu cioplind cu dalta scheletul celui dinţâi om. Expresia aceasta este deseori folosită. Pe o piatră antică. Nici meşterul nu mai întruchipează fecioara după poruncile nu ştiu cărui zeu. când te cuprinde frigul şi spaima desnădejdii!. speranţa. Alte săgeţi erau muiate în fiere şi otravă. mai ales orientale. Într-un imn elin..70 Note 1. în vreme ce Epimeteu ar însemna neprevăzătorul. „Cutia Pandorei" simbolizează un izvor nesecat de nenorociri. De astă dată însă fiul titanului Iapet este prezentat lângă un bărbat în întregime modelat. ca o steluţă mică şi albă. însoţitoarea oamenilor la necazuri. El purta un arc. un meşter creează o copilă cioplind-o din lemn – cum şi-o visase el – un croitor îi face veşminte şi un vrăjitor suflă asupra ei. Basmul nostru are însă un conţinut mult mai înălţător. privesc chipul noii făpturi de lut. intitulat „Palatul de argint".. titan. cu spatele la zei. pe care el a numit-o om. 5. el însuşi este denumit. în legendele eline. Elbrusul este vârful cel mai înalt al munţilor Caucaz. să se îndrăgostească de ea. Zeii olimpieni : Hera. 8.. îl dă drept pildă pe „titan" şi . Întîmplările prin care trec aceşti doi fii ai titanului Iapet explică întru totul numele ce li s-au dat în legende.

intrate în marea poveste a lumii. de mai târziu.Te salut.71 scrie : „Prometeu este cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filosofic". părinte al unei răzvrătiri nemuritoare. Ribera. însângerat şi mândru. cutezătorule Prometeu. Geo Bogza. vârful înalt. Deasupra acestor stânci scăldate în amintirea suferinţei şi măreţiei tale. mai sus de lumea albă a norilor.. dacă ai vedea ce uimitoare flăcări izbucnesc din scânteia pe care ai dăruit-o omenirii! Dacă i-ai vedea pe cei ce se târau în întunericul umed al peşterilor. atât de nobilă pradă cruntei mânii a zeilor. Fiu slăvit al unei mame slăvite. din neamul omenesc s-au ridicat titani şi oameni prometeici. care a scris celebra tragedie : „Prometeu înlănţuit". Gustave Moreau.. într-unul din poemele sale în proză : „În clipa aceasta. ca : Goethe şi Shelley. a exclamat înflăcărat. apleacă-ţi urechea şi ascultă : nu în zadar a fost imensa ta suferinţă. Cucerirea focului a deschis drumul omenirii spre progres. Deasupra acestor piscuri vinete şi reci. de pe muntele Elbrus. de fapt. În literatura noastră. clipă memorabilă şi fără seamăn." *Numele roman al lui Zeus . cucerirea focului. trec în zbor crestele Caucazului. Reprezentând tocmai această fabuloasă luptă a oamenilor. Eschil. alegoric. privind cândva.. cât de măreţ se înalţă de la pământ. întruchipată prin figura lui Prometeu. 9. mitul a fost şi mai departe o sursă permanentă de inspiraţie pentru marii artişti ai lumii. pentru că ea reprezintă. parcă te văd. lupta uriaşă a oamenilor pentru cucerirea naturii şi prima lor izbândă de seamă. Cutezătorule Prometeu. pictori ca : Michelangelo. cutezătorule Prometeu!. cu fruntea ridicată spre cer. din zborul vibrant al unor aripi de oţel. cât de măreţ plutesc peste apele mării şi culmile munţilor! O. Mitul despre Prometeu a fost povestit întâi în cântece. ci neînfrânţii fii ai pământului. purtaţi de rodul enorm al îndrăznelii tale. tragedie pe care oamenii o ascultă cu aceeaşi vie emoţie de aproape două mii cinci sute de ani. făuritor al lumii care urcă!. în care... apoi a fost reluat de către unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii. de piatră. poetul Victor Eftimiu i-a închinant un cald poem. Salvator Rossa. clipă gigantică şi sublimă : nu vulturul lui Jupiter* zboară peste crestele Caucazului. sculptori şi muzicieni nenumăraţi au proslăvit această titanică luptă pentru progres. te salut. Tizian. înlănţuit pe cea mai colţuroasă dintre ele. Poeţi.. .

precum dorea . Şi-n primul rând .Voi aveţi doar să ascultaţi poruncile lui înţelepte. mulţi s-au cam încrâncenat de ciudă . primite prin preoţii săi . oamenii . — Preoţii cei orânduiţi ca să-l slujească pe stăpân au să vă tălmăcească totul …a rostit iarăşi porumbiţa . de la Mecona . Le-a poruncit . vântul trimis de însuşi Zeus .Toţi îl iubeau pe Prometeu şi deplângeau prea cruda-i soartă. şi să-i aducă sacrificii. şi-a-nceput să glăsuiască oamenilor . el a trimis . i-au înălţat altare multe şi temple mari strălucitoare. Altminteri o să suferiţi pedepse înfiorătoare . În cinstea lui . suferinţa şi alte rele fără număr . să-i ridice altare multe. au răspuns unii dintre ei. spunea porumbiţa . D . când Prometeu îl păcălise şi îl făcuse de ocară. faceţi aicea un oracol. şi murmurul izvorului au să v-aducă pe pământ poruncile stăpânului — Dar poate nu vom înţelege susurul vântului prin frunze . i-au ascultat poruncile . Totuşi . tot nu era împăcat cu sine Faptul că oamenii aveau în stăpânirea lor focul ceresc . îl mânia. care-i slujeau oracolul . Ea s-a lăsat într-un stejar1 . pe-o cracă lungă . pentru că se temeau de Zeus . o porumbiţă fermecată . cum suferă şi Prometeu La vorbe din acestea .Vorbea cu voce de femeie : — Voi . trimiţându-le în cutia înşelătoare a Pandorei boala . într-o padure din Dodona . temple mari . deci . cu pene negre ca tăciunii.72 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT upă ce Zeus pedepsise atât de greu pe muritori . durerea . Iar în urechi îi suna încă râsul lor plin de voioşie . nici şopotul izvorului . s-au pus la cale jocuri . din acea zi .Vântul când va sufla prin frunze .

călătorule!". Acolo-a cerut adăpost. pe şoptite – pun la-ndoială-nţelepciunea zeilor noştri din Olimp. de-ar fi aflat cel mai mic semn de-mpotrivire. PLECAREA SPRE ARCADIA eus şi-a preschimbat sceptrul de aur într-un toiag din lemn de corn. văzându-şi templele . cu toate astea .... Şi a pornit apoi prin lume.73 lupte . ca să râdă. A străbătut’naltul Menala. a spus nechibzuit Licaon slugilor sale din palat. gata să-l zvârle . din carnea unui rob ucis. Era la vremea când amurgul aduce după sine noaptea cea misterioasă pe pământ. — Nemernice! i-a strigat el. Numai că regele Licaon ura pe zei şi s-a gândit : „Stai. Şi a scos fulgerul său groaznic de sub mantie. şi-a ajuns în Arcadia. Crima ta este fără margini. Mantia lui sărbătorească. fără milă . şi s-ar putea să fie-un zeu. când ţi se pleacă la altare. sub un acoperiş măreţ : palatul regelui Licaon. pe-ncetul. Şi a dat semne tuturor că este el. însă zâmbesc cu înţelesuri nu prea de cinste pentru tine. Ţinea . destul e că s-a înfuriat şi a trântit talgerul plin cu ruşinoasele bucate. am să pun la încercare puterea-ţi. Zeus . apoi Cilene şi Liceul cel tot învăluit în brazi. I-a dat bucate să mănânce. Mai înainte. pe ascuns. Acum.. către pământ . stăpânitorul. fulgerul său necruţător . Pedeapsa mea te va ajunge. Iar uneori – e drept că numai aşa. cu puterea-i. ţesută de mâna Atenei. fie c-a fost trădat. când duc ofrande templelor. — Temeţi-vă! le spunea aspru. când . iată vine zeul Hermes şi îi aduce . un munte potopit de fiare. şi-a lovit... A luat-o-ntâi şi-ntâi prin munţi. către Arcadia ferice3. în timpul nopţii.părea ceva mai mulţumit. Privea triumfător din slavă şi se gândea că s-au plecat în faţa lui toţi muritorii. numite-apoi olimpiade2. fie că Zeus. Şi-a hotărât să îl lovească. a prefăcut-o într-o haină de om sărac şi necăjit. — Să văd şi eu dacă-şi dă seama zeul acesta îngâmfat ce carne-nfulecă la masă.. a prins de veste-nşelăciunea. a vrut să-l şi batjocorească. Vreai să-l răpui pe însuşi Zeus. Z . veşti nu prea îmbucurătoare. Sub haină însă şi-a vârât fulgerul cel scânteietor. concursuri şi serbări vestite . Acel pe care-l ospeţiţi nu-i om de rând.. — Nu râd pe faţă muritorii. Era deci Zeus mulţumit . îi spune Hermes la ureche. în Olimp .

Tot cercetând cu grijă satul. Prin arborii grădinilor se cerneau ultimele dâre din ziua care-ncet trecea. ce-a fugit să se ascundă prin păduri. la fel de zdrenţuit. Atuncea zeii blestemând au luat-o iarăşi mai departe. lăsând în urmă numai pete întunecate. se prefăcea că-l sprijină. O locuinţă arătoasă. având toiagu-n mână. în chip temeinic. în lungi fuioare cenuşii. Hermes. Era la ceasul când drumeţii îşi caută un acoperiş. de Hermes. Licaon4 s-a făcut un lup. Trupul i s-a-nvelit în blană. a şi bătut degrabă-n poartă : — Hei. Braţele şi picioarele s-au prefăcut şi ele-n labe. Erau boi mari. pe drum – să vadă tot ce se întâmplă. au ajuns lângă-o locuinţă. bivoli cu coarnele întoarse şi cai puternici. Aici femeia mulgea lapte. orişice loc – pe prispe. când a-ncercat să mai rostească un cuvânt. D . mai rupeau mlădiţe pe lângă zăplaz. Zeus. cu şindrilă. ne găzduiţi ? Vă-ntreb în numele lui Zeus. se-nfăţişa ca un bătrân sărac şi foarte obosit.74 Palatul regelui Licaon a ars până în temelii. sau poate nu vroiau s-audă numele ce li se rostea. Mergând aşa-ntr-o bună zi. până când a ajuns şi în Frigia5 . Murmurul cel molcom al serii chema pe oameni la odihnă. ÎN FRIGIA e-acolo Zeus a umblat din ţară-n ţară. stăpânitorul din Olimp. Se arătau nepăsători. Poate că oamenii aceia nu auzeau în larma curţii. ce se-ntorseseră sătule de la păşunile din deal. murgi şi roibi. de rugină. tot neastâmpărate. mai la o parte. Iar regele. Mergeau prin praful drumului. Stăpâna pregătea mâncarea. şi. oameni buni. pe stâlpi groşi. şi-n calea lor s-a arătat un alt lăcaş. tocmai cum îi plăcea lui Zeus. de carne friptă şi fierturi. un lapte gros. de bivoliţă. cu trepte largi şi-acoperită. Nu i s-a dat nici un răspuns. N-au mers prea mult. însă cu ochii cercetau. Prin curte mugeau vite grase. săltau. să poată înnopta tihniţi. În cuhnia din dosul casei se-auzeau zgomote de vase. Oile behăiau cuminţi într-un saivan. Nemaiputând răbda ispita. nesătule. Era acum însoţit şi de pristavul său. a şi simţit cum glasul lui se schimbă-n urlete de fiară. prin ogrăzi. zeii au intrat într-un sat. cu părul alb. iscoditori. Caprele. gâdilau nările lui Zeus. Fumul se ridica alene. ca de obicei. ţinută bine. Cerul era imens şi roşu ca o tipsie de aramă. aţâţătoare. Mirosuri calde. o fiară cruntă.

poate. ce se afla pe câmp. Deşi erau atât de-n vârstă. din cauza voastră. În prag s-a arătat un chip. la-nsurătoare. nu ştie nimeni cum s-a-ntâmplat în acea seară. Vedeţi-vă de altă casă. au rostit ei. Cei doi bătrâni.. Se îndrăgiseră din vremea când amândoi erau copii. nu avuseseră bătrânii nici un belşug în viaţa lor. că dânşii n-au găsit niciunde un adăpost şi niscai hrană. dacă nu.. când se măritau. Uitându-se ceva mai bine. Ridicând capul către Zeus. într-o căpiţă-nmiresmată de fân. se numeau Filemon şi Baucis6. S-a supărat şi a răspuns: — Plecaţi de-aici!. părinţii le făceau urarea : — Să fii la fel de fericită. dar acest lucru nu-i împiedica deloc să îşi găsească T . Erau săraci. când iacătă o luminiţă. Poftiţi în casa noastră. Aici lucra de dimineaţă şi până seara Filemon. Un chip cuminte de bătrân.. un şiştar. Uşa micuţă s-a deschis încetinel şi scârţâind. a răsturnat un vas cu lapte. cea mai sărmană dintre toate câte văzuseră în sat. Coliba-n care locuiau era din trestie uscată. care creşteau la marginea pământului ce-l stăpâneau. rar să fi fost pereche-n lume mai strâns unită decât ei.. părinţii le spuneau la fel : — Să fii iubit ca Filemon de credincioasa lui soţie! Şi dacă e să vorbim drept. Am răsturnat.... Hermes s-a apropiat de uşă şi a bătut uşor în ea.. pentru acea noapte. săpând şi cultivând legume sau îngrijind pomii şi viţa.. se legaseră prin lanţul dulce-al căsniciei şi rămăseseră-mpreună şaizeci sau şaptezeci de ani. Băieţilor. şi învelită cu şovar. — Poftiţi!.. în anii tăi de căsnicie. aşa de buni şi primitori. şi-n urma lui o bătrânică.. deşi le spuneau tuturor că vin în numele lui Zeus. cum este doar bătrâna Baucis. Alături de coliba lor era un petic de grădină. Iar lumea îi dădea drept pildă de căsnicie trainică.75 De-aceea a strigat la gazdă : — Deschide-n numele lui Zeus! îţi cerem să ne ospeteşti. fără să-ntrebe măcar o vorbă pe drumeţi.. de unde vin şi cine sunt. Mai târziu. Numai că gospodina ceea era grăbită peste poate. tăiat în două de-un pârâu. au înţeles că-i o colibă. Fetelor. Şi tot aşa. cam coşcovită şi-aplecată. FILEMON ŞI BAUCIS ocmai se pregăteau să-şi facă culcuşul. şi mai bine.

cu firea lor deschisă. fie cu sfaturi înţelepte. gazdele. prune ca nişte pietre scumpe. sârguincios. să spele. după datină. Umblând grăbită. poruncile.. În casa lor nu se găseau slugi şi stăpâni. care stătea de mult în grindă. Focul a pâlpâit pe-ncetul. care-aveau nevoie. fără să cate nici la haine.76 mulţumirea în dragostea ce îi lega. Pe urmă a adus bătrânul un coşuleţ umplut cu fructe. bună. L-a aşternut frumos pe patul unde urma să doarmă zeii. cicoare. să-i dea gust puţintel mai bun. suflând din răsputeri într-însul. săraci. O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA ceştia erau pământenii la care Zeus şi cu Hermes au poposit în acea seară. S-a aplecat singur de şale. dezvelind din cenuşă jarul . stăteau cu oaspeţii de vorbă. Pe urmă-a luat un covoraş. mai dornici să-i primească bine. Pentru că masa-ntârzia. Baucis a-ntins pe scândură o pătură din lână moale. şi totuşi cel mai bun din casă. Erau acolo nuci. brânză de vaci şi ouă coapte-n spuza caldă. În vremea asta. iar când a ars cu vâlvătaie. A . După gustare a-mpărţit fiertura caldă de legume. destul de vechi şi aromat. napi. Filemon a turnat apă caldă într-un lighean din lemn de tei. a pus pe jar frunze uscate. în înţelegerea deplină ce domnea veşnic între ei. cam învechit şi ros de timp. păstrată pentru sărbători. Ba. pe care le-au şi pus în ceaun să fiarbă. primitoare. s-a repezit la vatră. surcele şi un lemn mai gros. bătrânica ştersese masa c-un mănunchi de mentă strânsă din grădină. tocmai fiindcă olimpienii păreau trudiţi. nu prea groasă. şi i-a dat drumul în fiertură. nici la cuvinte sau la feţe. Aşa se face că puteau să-ndure orişice necazuri şi lipsuri grele. Ba uneori mai ajutau şi pe-alţii. În faţa fiecărui zeu era câte o cană mică. fără teamă sau plânsete zadarnice. Baucis a potrivit deasupră-i un ceaun mare. şi smălţuită cu ceară albă de albine. plin cu apă. soţul ei îi adusese din grădină legume proaspete. cât timp o să pregătim masa. laviţa asta. ca pe la alţii. i-au poftit grabnic în colibă pe cei doi mândri-olimpieni. ca să-nşele vremea. din lemn de fag. curmale. Singuri îşi porunceau şi tot ei îşi aduceau la-ndeplinire. Şedeţi şi odihniţi-vă de osteneala drumului. Şi-ntr-un vas larg pusese vinul. glumind şi arătându-se veseli şi binevoitori. ţesută chiar de mâna ei . picioarele drumeţilor. Filemon a mai coborât şi o bucată de slănină. flămânzi. fie cu roade din grădină. Din ea a retezat bătrânul o felioară. iară pe masă adusese măsline puse-n saramură.. Iar Filemon i-a îmbiat : — Uitaţi-vă. cei doi bătrâni s-au arătat mai săritori ca totdeauna. apoi. Cu feţe calde.

bătrânul. un fagure de miere albă. Chiar dacă unii dintre ei greşiseră faţă de voi. n-o sacrificaţi. parcă presimţindu-şi soarta ce o pândea. este întotdeauna dreaptă. închizând taina-n apa sa7 . pentru c-a fost recunoscut. Iar gâsca era sprintenă. Atunci Filemon a-ntors capul. Numai că ei erau bătrâni. o gâscă. pasărea şi-a căutat scăparea chiar sub picioarele lui Zeus. Numai pe voi vă vom cruţa . vasul de lut rămânea plin. — Taci. cum să-i îmbie. a rostit Zeus. bieţii. Au trebuit să se supună. Ba. Chemând-o lângă el pe Baucis. mulţumit în sine. Este destul tot ce ne-aţi dat. Picioarele le tremurau. când zeii hotărăsc ceva. Vecinii voştri însă nu ne-au primit ca oaspeţi. ei au să fie pedepsiţi. Osânda noastră. dar trebuie să ne urmaţi pe muntele din apropiere. le turna vin neîncetat. în înţelegere deplină. ce face. Le părea rău de casa lor. şi lacrimi le-au ţâşnit din ochi.. Luându-şi câte-un toiag în mâini. la mijloc. să vadă ce s-a petrecut şi ce osândă au dat zeii satului lor. ce să le dea. a mai rostit bătrînilor: — Aţi fost pentru noi gazde bune. Şi Zeus. Amândoi şi-au cerut iertare că cina a fost prea săracă. — De ce aţi scufundat tot satul ? a spus bătrânul Filemon. cum o fi. deşi cerusem adăpost în numele Olimpului. Filemon. în acest fel. Pentru nelegiuirea asta. ceilalţi erau nevinovaţi. Bătrânii cunoşteau prea bine că nu e chip să stea-mpotrivă.. Priviţi mai bine spre coliba în care voi ne-aţi ospeţit. Priveliştea i-a-ndurerat pe cei doi soţi. smochine dulci şi. Nu mai ştiau cum să-i slujească pe cei doi oaspeţi. care sclipea tăcut sub lună. Sărea-n colibă ici şi colo şi gâgâia înfricoşată. Da-n locurile cunoscute. s-au plecat zeilor cu teamă. Dar nu aveau. ZEII SE ARATĂ CINE SUNT tăpânul cerului dăduse.. unde trăiseră o viaţă. s-au repezit s-o prindă iute şi s-o gătească zeilor. S . Filemon a priceput semnul. un semn că este un preaputernic olimpian. Dar ce să vezi ? Oricât turna vinul în căni. precum se cuvenea. voinţa zeilor schimbase satul întreg într-un lac negru. şi au ajuns aproape-n vârful muntelui. au pornit după cei doi zei. Mai ales Filemon. Pentru că în coliba lor aveau şi-o pasăre. Acesta însă i-a oprit : — Lăsaţi-o.. Au mers ce-au mers.77 struguri cu boabe mari şi roşii.

în care vieţuiseră încă de când erau copii. Amândoi zeii au pierit. Anii s-au scurs pe îndelete. Aurul mult se risipeşte. Tinereţea trece cu anii. Ea către el. nu mai vedeau nici la un pas. negreşit. nu vreau asta. putere. Fie pe voia voastră. Însă pe locul unde fusese ea-nainte.-nchideau templul. se ridicase-o insulă. pe trepte-n faţa templului. Ochii li s-au înceţoşat . decât bătrânii. cu înţeles. Nişte drumeţi îi întrebau despre-ntâmplarea petrecută odinioară în coliba unde se odihnise Zeus. căci m-ar îndurera prea tare.. — Nu. Se deprinseseră cu timpul să îşi grăiască fără vorbe. Grădini pline de flori şi rodii se întindeau în jurul său. Înţelegând că i-a sosit sfârşitul aşteptat. CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ntr-adevăr. Filemon şi iubita-i Baucis s-au coborât până la templu. Să nu-mi vadă soţia rugul pe care îmi vor arde trupul. — Bine. Porţi mari. Baucis simţea acelaşi lucru. Filemon a privit spre Baucis. şedeau bătrânii. numai privindu-se în ochi. şi se urca spre gât. Pe când vorbea aşa. tot ce-a fost : cum le-a schimbat coliba Zeus în acel templu aurit. Nici eu pe-al ei nu vreau să-l văd. bătrânul a simţit că îl înfăşoară o scoarţă rece. Şi-aşa. Puterea scade. cu vorbă moale. şi vă voi da. Scoarţa creştea şi către mijloc. pentru că i-aţi cinstit pe zei. slavă sau mărire ? Spuneţi ce vreţi. tinereţe sau frumuseţea mult râvnită. pe la tălpi. tremurătoare.. Vreau să vă dau şi o răsplată. Cei doi s-au gârbovit mai mult. sculptate. Pacea şi dragostea în care am vieţuit cu buna-mi Baucis sunt lucruri de nepreţuit. îngăduie să-nchidem ochii. Poate vreţi aur. spre cap..78 UN STEJAR MÂNDRU . amândoi. a dat răspuns Filemon. a dat din cap bătrâna Baucis. — Voi o să locuiţi în templu. N-au mai rămas. n-au mai văzut-o. într-o zi. a glăsuit solemn stăpânul.. mare Zeus. a spus uşor lui Filemon : Î . Spuneţi o singură dorinţă. — Numai atâta vă doriţi ? — Darul acesta ni-i destul. dorind să stea-n aceleaşi locuri.. De-aceea. S-au aşezat în tinda lui. Ei povesteau. cătând bătrânii înspre coliba lor cea veche. Pe insulă era un templu din marmură în care Zeus avea o statua de aur. precum spune legenda. în aceeaşi clipă. acolo-n munte.. dacă vrei să faci unor bătrâni sărmani un dar. Şi Zeus a făcut un semn.

. îţi spun adio. cu flori micuţe.. Baucis. ci se făcuse-un stejar falnic. Legenda spune despre templu că s-a sfărâmat.. dar cu mireasmă-ameţitoare. a sosit ceasul!. în schimb. În preajmă s-a făcut tăcere.. Cei care se-ntâmplaseră să se găsească lângă ei priveau înmărmuriţi. — Adio!. dar multă. Bătrânul nu mai era om. şi-a sărutat-o lin pe frunte. bătut de vânturi ..79 — Soţul meu scump.. foarte multă vreme. alb. ce-mbrăţişa cu ramurile sale un tei cu trunchiul alb şi plin de floare. Îţi mulţumesc pentru credinţa ce mi-ai purtat-o până la ultima suflare! Şi poate că şi-ar fi spus cei doi bătrâni şi alte vorbe de-adio şi de mângâiere . . a grăit şi dânsul. s-ar fi văzut încă acolo cei doi copaci : un stejar mândru şi puternic. era un tei subţire... dar gurile le-au amuţit.

. 4. vrăjitoare. Ana din creierii munţilor şi altele au legende asemănătoare. Pe frunte. este frecvent în toată literatura populară. ca : Tekirghiolul – cu apa lui sărată. în cinstea şi pe locul acelei isprăvi. la care luaseră parte fiii săi : Apolo.80 Note 1. din ţinutul Elidei. de către duhuri. numite olimpiade." Aceste concursuri. Motivul legendar al stejarului de la Dodona se găseşte astfel. 3. Numele Licaon înseamnă. oraşe. Apoi legendele au fost reluate de mulţi alţi scriitori. la renumitele olimpiade. Între toate templele clădite în cinstea lui Zeus. au căpătat atâta faimă în lumea antică. 6. cel mai vestit era cel din localitatea Olimpia. care purta în vârf un vultur. şi află de la aceste elemente ale naturii primejdiile ce-i aşteaptă. Urmele acestui templu. „părintele istoriei". 7. dealtfel. Nu este însă vorba. Mai târziu legenda a căpătat şi alte variante. Şi în folclorul nostru. abanos şi fildeş şi era aşezată pe un piedestal enorm. Zeus ţinea în mâna dreaptă o statuetă. de un stejar sau un izvor prin care stăpânul lumii îşi trimite asprele lui porunci. De bucurie. au vrut să le dea mai multă greutate. odinioară. Astfel ei spuneau : „În al atâtelea an de la a patra sau a cincea olimpiadă. precum se ştie. murmurul izvorului. încât ele dăinuiesc. Zeus avea o cunună splendidă din cotinos. Mai târziu. Zeus l-a încununat pe Apolo şi a hotărât ca. din urgia lui August. care era una dintre cele şapte minuni ale lumii antice. Scena aceasta – ca şi legenda următoare : Filemon şi Baucis – este povestită admirabil de poetul latin Ovidiu. născocind legenda. elinii au început să socotească timpul după olimpiade. după care însuşi Zeus va fi fost iniţiatorul lor. Apolo. lacul Sf. şi în creaţiile noastre artistice populare. cum se punea pe frunţile învingătorilor. lup. s-a petrecut cutare şi cutare lucru. legenda stejarului de la Dodona – oraş antic din Epir – a fost scrisă de Herodot. castele. lacul lui Ovidiu de lângă ţărmul mării. mult înnobilat. Legenda despre Filemon şi Baucis a fost cântată şi de renumitul fabulist francez La Fontaine. 5. În acest templu măreţ. Pe aceeaşi temă s-a compus o operă comică de Gounod. La aceste concursuri biruise fiul său cel mai iubit. făcută din aur şi fildeş. Motivul acoperirii cu apă a unor sate. cel stins pe meleagurile ţării noastre. grădini. anumiţi eroi populari ascultă deseori glasul codrului. În mâna stângă avea sceptrul. biserici. care întruchipa Victoria. supăraţi pe oameni. . ca în legenda greacă. Natura se solidarizează cu cauza lor dreaptă şi îi ajută. Era făcută din aur. În realitate. Pentru prima oară. cum a fost numit. să se alcătuiască concursuri. aceste jocuri vestite. jocuri şi mari serbări. în amintirea unor concursuri. blocuri enorme şi colosale se mai pot vedea şi astăzi. împăratul Romei. Nenumăratele lacuri din ţara noastră. măslin sălbatic. cei care au pus la cale.. 2. în limba elină. Frigia era un străvechi ţinut din Asia Mică. sculptorul Fidias crease o statuie a lui Zeus. Se povestea în legendă că Zeus însuşi ceruse să aibă loc aceste olimpiade. Hermes şi Ares. şi au loc tot din patru în patru ani. lacul Ursului de la Sovata. bineînţeles sub altă formă. din patru în patru ani. numite olimpiade. vraci etc. până astăzi.

. şi repede-şi ieşea din fire.... Zeus. Se tem numai de el. era cu porţile deschise. de îndată. întorcându-se în Olimp... Zeus se şi găseşte-acolo!. noi o numim Calea lactee. Lui Zeus nu-i plăcea zăbava. Palatul marelui stăpân. clădit de fiul său. Hefaistos. Atunci nu mai cruţa pe nimeni.. Cum auzeau porunca adusă de pristav. de zei mai mici. Cât mai degrabă.. şi-atât.. Tot ce văzuse în Frigia şi în Arcadia îi dovedise. Stăpânul. Z . şi lăsând toate laoparte : petreceri.. ce nu vesteau nimica bun.81 POTOPUL eus se-napoiase nespus de mâniat din lunga sa călătorie de pe pământ. Veniţi în sala de ospeţe. este aceea ce se vede şi azi pe cerul mătăsos. Lângă palatele lui Zeus erau strânşi zeci de slujitori. Era un freamăt şi o zarvă în tot Olimpul.. jocuri sau concursuri. după poveştile eline. neîndoielnic.. privirea sa era ca marea când se dezlănţuie furtuna. Calea pe care veneau zeii. la umeri şi la pălărie. zbura prin cer şi striga tare : — Veniiiţi!. porneau în goană spre palat. atunci când noaptea e senină . că oamenii nu îl iubesc. pe frunte i se aduna mânia-n cute-ntunecate. ca atunci când Zeus îşi pregătise lupta cu titanii. şi zeii au intrat grăbiţi.. porunceşte să v-adunaţi. din aur şi aramă. Veniiiţi!. zeii săreau. nici nu-l respectă de ajuns. zeii! Vocea lui Zeus tremura. Zeus a poruncit lui Hermes : — Adună-mi.. Deci. Hermes. cu aripi la picioare. chiar de era un fiu al său.

82

aceia care alcătuiau cortegiile şi-i însoţeau pe-olimpieni. Şi ei se frământau, cuprinşi de teamă. Îşi şopteau tainic la urechi : — Să fi reînceput titanii războiul cu Olimpul nostru ?...

STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR
n vremea asta, zeii cei mari, zeii-olimpieni, se adunaseră în sala unde îi aştepta stăpânul. Zeus şedea pe tronul său, cu fulgerele-n mâna dreaptă, şi-n mâna stângă purtând sceptrul. Vulturul cel cu pene sure, vulturul care zbura zilnic, să-l sfâşie pe Prometeu, era acolo, lângă dânsul. Stăpânul şi-a clătinat capul şi pletele-i nepieritoare. Marea, pământul, stelele, cerul întins s-au zguduit, ca bântuite de cutremur, şi au fost gata să se sfarme, să se prăvale peste Tartar. Fraţi şi surori şi fii şi fiice s-au îngrozit şi şi-au şoptit : — Ce e cu tatăl1 ?! Ce se-ntâmplă ? Atât de tare-i supărat, cum n-a fost încă niciodată. Hermes, şiretul, ştia taina. El însoţise pe stăpân în lunga lui călătorie. Cunoştea gândul, supărarea şi planurile tatălui, dar nu spusese nimănui. Păstra secretul pentru el. Şi-acum zâmbea, văzând pe ceilalţi cum se frământă şi-şi şoptesc, neliniştiţi, îngrijoraţi. — Ascultaţi bine, olimpieni!... a tunat Zeus către ei. A venit vremea ca să stingem nesuferita seminţie a fiilor lui Prometeu2, aceia care împânzesc câmpiile, pădurile, munţii şi ţărmurile mării... — Cum ? ce tot spune ?-ntrebau zeii. Vrea să distrugă oamenii ? — Băgaţi de seamă, a urmat Zeus, zvâcnindu-şi braţele în sus, eu n-am avut atâta grijă pentru Olimpul fericit, în care noi hălăduim, nici când au năvălit giganţii şi înfiorătorul Tifon. Oamenii-s mai primejdioşi. Ei seamănă cu noi, cu zeii. Mintea lor e prea ageră. Într-o zi se vor răscula. Eu singur i-am văzut pe oameni, în Frigia, nepăsători când rosteau numele lui Zeus. Iară un rege, Licaon, a vrut să îmi întindă-o cursă şi plănuia să mă răpună. Aflaţi însă că regele a şi fost pedepsit de mine. L-am prefăcut în fiară, lup... — Dar frigienii ? — Înecaţi... Tot satul lor l-am scufundat. N-au rămas decât doi bătrâni, pe nume Filemon şi Baucis. Ceilalţi s-au dus în fundul apei... — Dreaptă răsplată le-ai dat, Zeus... au glăsuit toţi olimpienii. — Dreaptă! a strigat iarăşi Zeus, tăindu-le c-un semn cuvântul. Dar a căzut numai un sat, şi dincolo un singur om. Şi nu de-un sat, şi nu de-un om îmi este mie grijă, ci de toţi ceilalţi la un loc. Dacă-ntr-o zi le vine pofta să urce în Olimp, la noi ? Să nu mai recunoască cerul şi să se-nscăuneze ei

Î

83

stăpânitori peste pământ ? Atuncea, zei, ce ne vom face ?... — O!... Asta nu se poate. Nu. Oameni să urce în Olimp ? Şi să se cârmuiască singuri ?! Mai bine piară de pe-acum! Să-mpiedicăm această crimă şi să dispară acest neam de muritori prea îndrăzneţi, care ne-ameninţă domnia! a zis la rândul său Poseidon. — Însă, mă-ntreb, a spus Atena, cine o să ne-aducă jertfe ? Cine o să ridice temple şi-o să le umple cu ofrande ? Libaţii cine ne va face ? Noi ne-am deprins să fim slăviţi. Chiar de n-o fac cu bunăvoie, oamenii tot ne mai slujesc. Ce zici de acest lucru, Zeus ? — Hm!... Asta o să mai vedem... Ne vom gândi să-ţi dăm răspuns mai la sfârşit, a rostit Zeus. Acuma nu vrem altceva, decât să-i pedepsim pe oameni. — Să-i pedepsim!... Să-i pedepsim!... Loveşte-i tu, cu fulgerul... Să ardă-n flăcări tot pământul! s-a repezit neghiobul Ares. — Am cugetat şi eu la asta, a grăit Zeus, către Ares. Însă mi-am amintit că-n timpul cât a fost lupta cu giganţii, era să se aprindă slava, unde se află cerul nostru. Şi eu mai ştiu de la Uranus că s-ar putea să vie-o zi când va lua foc însuşi eterul3 . N-am vrut s-aleg această cale... Am cugetat că e mai bine să-i înecăm... — Dar bine, cum ? a întrebat zeiţa Hera. — Nu-i greu deloc, a răspuns Zeus. Strâng nori de ploaie din tot cerul. Şi plouă, plouă, până când dispar, cu toţii înecaţi, toţi oamenii lui Prometeu... Vuia Olimpul de urale. Stăpânul a lăsat să treacă uralele pân-la sfârşit. Când s-a făcut din nou tăcere, a dat cu sceptrul în podea.

PLOILE SE DEZLĂNŢUIE
ă-nceapă, aşadar, potopul!... Tu, Hermes, fugi până la Hades şi îl vesteşte că-n curând vor sosi umbre cu duiumul. Umbrele celor morţi vor sta grămezi, grămezi în jurul porţii ce duce în ţinutul său, ţinutul groazei şi al morţii... Voi, zeii Ares şi Apolo, ieşiţi afară şi vedeţi de sunt acolo Boreu, vântul de miazănoapte, şi toate celelalte vânturi, care, suflând, pot risipi norii cei buluciţi a ploaie. Luaţi-i cu voi, ţineţi-i bine... Artemis, cheamă pe Eol, vestitul rege peste vânturi!... Şi toţi care-ncotro fugeau să-i împlinească vrerile, cât mai cu sârg, şi cât mai bine. Zeii acelor vânturi care împrăştie adesea norii au fost luaţi grămadă de Eol şi duşi departe-n nişte margini, zăvorâţi într-o peşteră, la gura căreia a

S

84

pus doi monştri-naripaţi de strajă, să nu poată scăpa nicicum. În schimb, Eol a poruncit, la cererea stăpânului, să vie Notul, vântul care aduce cu el nori şi ploi, vântul cel cald de miazăzi. Zeus l-a cercetat, privindu-l pe zeul-vânt din tălpi în creştet. Pe fruntea lui sta împletită negura, care mohorăşte văzduhul înaintea ploii. Din penele aripilor întinse peste-un sfert de lume, având culoare vânătă, ca şi sânul său păros şi încărcat cu umezeală, curgea în juru-i numai rouă. Mai mult, când apăsa cu mâna norii care pluteau în juru-i, până la mare depărtare, se auzea zgomotul ploii, ce răpăia necontenit. Ţinându-se de el, veneau şi alte numeroase vânturi, înaripate şi purtând burdufuri mari, pline cu apă. — Porniţi deasupra astei lumi şi înecaţi-o pe de-a-ntregul, a răbufnit spre vânturi Zeus. Notul a început să zboare, urmat de celelalte vânturi aducătoare de furtuni. Ploi nesfârşite se vărsau deasupra lumii, în şiroaie, în timp ce Zeus arunca, şi el, cu fulgerele-n oameni. Iris4 – zeiţa curcubeu, zeiţa cu aripi de aur – sugea apa din mări şi lacuri, şi-umplea burdufurile norilor, secate dup-atâtea ploi. Ploaia cădea, cădea, tot mai avană peste oameni, peste pământ, peste câmpii. Semănăturile pe-ogoare fuseseră-n noroi trântite. Speranţa muritorilor de-a se hrăni prin munca lor, de pe ogoare, se pierdea, şi deznădejdea cuprinsese mulţimile. Munca-ndârjită dintr-un an pierea pe câmp fără folos.

RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE
ar Zeus nu se mulţumea numai cu apele din ploi. A poruncit fratelui său, Poseidon cel stăpân pe mări, să îl ajute. Acesta a chemat la sine, într-un palat clădit în mare, din marmură verde şi-albastră, pe zeii ce-şi aveau sălaşul sub albiile fluviilor. — Daţi drumul forţelor pe care le-aveţi în stăpânirea voastră, a spus Poseidon zeilor, de cum au intrat în palat. Astfel ne porunceşte Zeus. Deschideţi deci zăgazurile şi lăsaţi libere să curgă puhoaiele, ca-ntr-un vârtej, peste pământ şi peste oameni. Poseidon îşi sfârşise vorba. Zeii priveau nedumeriţi. Ar fi-ntrebat : „de ce ?" şi „cum ?" Dar la un semn al lui Poseidon au trebuit să se retragă, să plece spre mătcile lor. S-au îndreptat către izvoare. Le-au deschis, larg, gurile reci. Apele au ţâşnit bogate şi-au năvălit, urlând, pe văi. În acest timp, zeul Poseidon îşi luase furca cu trei dinţi, bătută în mărgăritare, şi o izbise de o stâncă, cu sunet înfiorător. Pământul se cutremurase. Stânca se despicase-n două. Vinele apelor, plesnite de

D

85

violenţa izbiturii, scrâşniseră ca nişte lanţuri rupte de-o mână de uriaş. Apele tăinuite-acolo se repeziseră afară, sărind nebune peste stânci, în lungi pâraie zgomotoase, cu coame albe pe spinare, ca nişte cai înspăimântaţi. Râuri şi fluvii, prea umflate, se şi vedeau săltând din mătci. Se năpusteau peste câmpii şi nimiceau semănături, smulgeau copaci din rădăcini şi luau cu ele oameni, vite, case şi aşezări întregi. Toate-ar fi fost cum ar fi fost, dar când şi-nvolburata mare a început să se reverse, să-şi zvârle apa ei sărată în lungi torente peste ţărmuri, răspândind moarte şi prăpăd, sorţi de scăpare n-au mai fost pentru sărmanii pământeni. Purtând în clocote turbate tot ce mai era viu prin lume, apa se întindea mereu. Hotare nu mai avea marea. Nici nu se mai zăreau limanuri negre sau verzi pentru scăpare. Zadarnic se tot trudeau unii, în bărci sau plute uşurele, să mai răzbească prin puhoi, sfârşitul lor era aproape. Pe câmpuri, unde mai-nainte culegeau roade muritorii, în sate, unde se jucau copii cu râsete zglobii, era acum domnia mării. Prin crengile copacilor înalţi, semeţi, odinioară cu frunţile scăldate-n soare, lunecau peştii argintii. Frumoasele nimfe-ale mării, fiicele zeului Nereu5 , purtând în păr mărgăritare, la gât şiraguri de mărgean, şi pe veşminte flori de mare, şi scoici, şi fluturi de sidef, treceau înot peste podgorii şi prin livezi, sau se plimbau pe străzile oraşelor. Delfinii cutreierau codrii, s-avântau sprinteni printre crengi. Leilor, galbeni ca nisipul, tigrilor şi mistreţilor, şi altor fiare sângeroase nu le mai era de folos puterea mare ce-o aveau. Păsări cu aripile-ntinse străbăteau zile întregi văzduhul, căutând să-şi afle un locşor, unde să poată poposi. Căutau zadarnic, şi la urmă cădeau în ape, fără vlagă, ca nişte frunze veştejite dintr-un copac bătut de vânt. Imensa revărsare-a mării acoperea întreg pământul şi pentru-ntâia oară valul se legăna pe vârf de munte. Cei mai mulţi oameni au pierit. Alţii, puţini, scăpaţi cu zile, pe câte-o creastă mai înaltă, slăbiţi de foamea nemiloasă şi îngheţaţi de frig s-au stins, de-asemeni, şi-au căzut în ape. Numai o barcă mai plutea, o barcă mare, construită parcă anume să înfrunte nebuna furie-a apelor. Şi-adevărat, precum se spune, barca fusese pregătită cu vreme multă înainte...

86 POTOPUL ÎNCETEAZĂ rometeu. când s-au pornit ploile. Îndreaptă-ţi barca într-acolo! Şi ce va fi vei mai vedea. pustiul verde-al apelor. Uranus. până ce a ajuns la mal. de lemn. Pune într-însa hrană multă şi apă de băut. ce nu va fi cuprins de ape. tatăl omenirii. Prometeu. în Tesalia. ce era rege la Ftia. înfrigurată şi flămândă. de valuri. norii erau secătuiţi.. şi-a luat pe draga lui soţie. Vântul şi marea i-au izbit în nişte stânci barca de lemn. Iar cerul când s-o limpezi. cată în zări şi vei vedea un singur vârf semeţ de munte. ce purta numele de Pira. P . că Zeus vrea să înece tot pământul sub un potop nemaivăzut şi să distrugă oamenii. După aproape nouă zile de necurmată scurgere. care-avea darul prevestirii. Ascultând sfatul tatălui. până ce a ajuns acolo. Deucalion privea. i-a spus aşa lui Deucalion : — Ia seama. s-au urcat amândoi în barcă. La pieptul său strângea pe Pira. din plin. Deucalion a zărit Parnasul şi a vâslit mai încordat. Era barca lui Deucalion7. Deucalion şi soţia lui s-au dus să-i mângâie durerea. încă înspăimântat. Când vor începe ploile – prin ploi vrea Zeus să înece pământul nostru! – tu te urcă îndată pe corabie. Şi barca i s-a sfărâmat. Iar Prometeu. să-nfrunte apa şi furtuna. Acel munte este Parnasul6. şi doar cu dreapta a-notat. Numai o barcă mai plutea. Apele au crescut întruna.. fiule. a fost înlănţuit de Zeus. de cum s-a-napoiat acasă. oricât îi tot adăpa Iris. ca şi bunicul său. luptându-se din greu cu marea. gata de drum către Parnas.. dornică de un adăpost. Şi. pe tot întinsul ei. dacă tu ai să mă asculţi! Să-ţi faci o barcă zdravănă. şi cerul se mai limpezise. Vâsleşte ne-nfricat cât timp ploile-acelea vor dura.. Scăpat din valuri. Elada s-a acoperit. Planul lui nu va izbândi. După ce tatăl. Ploaia mai încetase parcă. Deucalion şi-a pregătit barca. Fiul lui Prometeu şi-a luat sub braţul stâng soţia dragă. avea el însuşi un fecior. Şi el era căsătorit cu fiica lui Epimeteu şi a Pandorei: o copilă plină de haruri. pe Deucalion.

cerul s-a-nseninat de tot. plătit-au mult prea mulţi şi-aşa.. ce te-au nemulţumit pe tine. câţi vieţuiau până acum.. s-a îmblânzit. Apa. de undeva.. au mai rămas pe lume doi. — Cine sunt ei şi cum se cheamă ? a-ntrebat Zeus. Pe urmă. titanida. a-nceput să vie către matca sa. dintr-un fund. Zeus. Boreu. Au suferit şi ei destul. Pentru un sat de frigieni şi-un rege din Arcadia. se află-n muntele Parnas. supusă. când s-a văzut scăpat din peştera întunecoasă. La Hades morţii vin şirag. L egenda spune că. şi arătându-i tot pământul scufundat sub noian de ape. a chemat la sine pe-un fiu ce se chema Triton9. te voi ruga-n genunchi să-i ierţi!. pădurile îşi arătau din nou coroanele-nverzite deşi frunzele mai păstrau încă nămolul apelor. La acest semn. în sfârşit. Poseidon şi-a lăsat din mână tridentul său cel fermecat. împărţitoarea de dreptate. a .. Norocul le-a surâs. şi iată-i. pentru numele dreptăţii..87 ZEIŢA TEMIS INTERVINE glăsuit : — Măreţe Zeus. — Se cheamă Deucalion şi Pira. şi în aceeaşi clipă marea şi-a încetat tot zbuciumul. Lasă-i pe-aceşti doi în viaţă. Triton a luat o scoică mare şi a sunat din ea prelung. un monstru-al apelor marine. Deci.. şi într-un ceas sau poate două. în cea de-a zecea s-a îndurat să facă semn. pământul parcă se-nălţa. s-a repezit Eol până la peştera unde-l ţinuse pe Boreu. s-a avântat în largul său. din slavă. şi i-a dat drumul de îndată. Suflând voios. căruia i-a cerut să sune înapoierea apelor în mări. dreptate ţi-ai făcut destulă. Aflând că ploaia s-a oprit. Temis s-a apropiat de Zeus. El este rege tesalian. ascultând-o pe Temis. Şi după nouă zile şi nouă nopţi. şi-n timp ce apele scădeau. a risipit norii la mare depărtare. şi nu se mai sfârşesc la poartă. Din mii şi mii de oameni. Colinele au răsărit de sub povara undelor. După aceste nouă zile.. i-ar fi zărit pe cei doi oameni zeiţa Temis8. în fluvii şi în lacuri..

sărutând marmura rece. Privind până departe-n zări. şi parcă nu-ţi venea a crede că ea. pentru ca Temis să se simtă îndeajuns de mulţumită11 . cei doi soţi s-au culcat în templu. venind lângă el. au curăţat zidul de muşchi. au implorat-o pe zeiţă : — Tu.. ascultă. dacă destinul făcea să pieri-naintea mea. Milostiveşte-te. Bine c-am scăpat amândoi. te-aş fi urmat. Rostind cuvintele acestea. Preoţi nu mai erau acolo. urlând şi făptuind prăpăd. Râuri şi fluvii se scurgeau în albiile lor. ai rămas în lume.. Şi el i-a spus soţiei sale: — Numai tu. Pe zidul templului creştea. Dar în acelaşi timp cei doi au căzut în genunchi pe trepte şi. După ce s-au spălat pe trup.. în voia lui. iacătă. Coborându-se apoi noaptea. se coborau pe coasta muntelui Parnas. Pira. muşchiul cel verde.88 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT e liniştise iarăşi lumea. S . ca să se umple iar pământul cu oameni şi-alte vietăţi. Pira. din apă şi pământ. iubită Pira. zeiţo. au aprins focul pe altar şi-au făcut cele de cuviinţă. Focul n-avea deci cum să ardă. părintele meu chinuit pe stânca din muntele Elbrus ? De ce nu pot şi eu să fac. deşi suntem atât de singuri. De ce nu am şi eu putere ca înţeleptul Prometeu. — Semn bun! a glăsuit bărbatul. şi poate drumul mai departe ne-o fi mai lin şi mai cu spor. dacă şi eu mă înecam? Cum îndurai atâta frică ? Cine-ţi mai mângâia durerea ? Eu.. învaţă-ne ce putem face. tihnite. peste pământul fără viaţă şi fără oameni. M-aş fi zvârlit în valurile spumegânde. cel puţin.. Marea se legăna domoală şi visătoare-n matca sa.. zăresc în cale apele râului Cefis. singură cu mine. au pornit veseli iar pe cale. alţi oameni ? Vorbind. ce hălăduieşti în slavă şi stai lângă stăpân. pe plete. Când. şi şi-au stropit veşmintele. cum era datina străbună. care eşti bunica noastră şi ocroteşti dreptatea-n lume. tu. Deucalion a văzut-o-n vis pe Temis. Râul cel sfânt ne-a tăiat drumul. de parcă n-ar fi fost tot ele acelea ce-necaseră atâţia oameni pe pământ. se năpustise peste ţărmuri. Nu prea departe de Cefis era templul zeiţei Temis. Deucalion şi soţia lui s-au cufundat în unda rece. Deucalion şi soţia-i. Deucalion-a simţit că-i curg lacrimi amare pe obraz. Să ne spălăm în unda lui de rele şi necurăţenii10. haină şi turbată. Dar mă gândesc : ce inimă ai fi avut.

şi oamenii vor răsări. Astfel.. erau seminţe rodnice. Deucalion s-a trezit îndată. Din ele s-au născut pe urmă. mai mult decît la început. numiţi în vremurile vechi : elini. cum spun legendele străvechi. Mergând de-a lungul fluviilor. s-a bucurat femeia.89 — În zorii zilei. deveneau nişte fete mândre. — Dar stai!. mergând de-a lungul văilor. strămoşul grecilor. e pământul însuşi. bărbatul. mii de spiţe. Acesta e. de plante şi de animale. Nu-i Gheea străbunica noastră ? — Ba da. S . respectat de toţi.. Căldura soarelui făcea seminţele să încolţească. pe care l-au numit Elen. prin vis. pentru a doua oară – prin Deucalion şi soţia lui – s-au ivit oamenii pe lume. Cele pe care le aruncase Deucalion se schimbau în bărbaţi puternici. s-a luminat bărbatul. zeiţa a pierit din vis. Şi a strigat soţiei sale : — Pira! În vis. — Focul va arde de la sine! — Şi oameni noi cum vom aduce pe-acest pământ acum pustiu? — Să luaţi. Deucalion şi soţia sa au luat în braţe multe pietre.. — Dar focul cine-l va păstra ? a întrebat. Oasele ei sunt pietrele. M-a învăţat ce-i de făcut ca să-i reînviem pe oameni. vieţuitoare. a spus zeiţa Temis. zvârlind cu ele peste tot. apoi. Deucalion şi-a făcut o casă. Lumea s-a înmulţit din nou. azvârlite de mâna moale a soţiei. să zvârliţi oasele-i în urmă. i-a spus Temis. iar celelalte. ele se prefăceau în oameni. după legendă. Numai că povestind soţiei cele pe care le visase. mi s-a ivit bunica Temis. DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI punând cuvintele acestea. — Atunci... în timpul nopţii. Unde cădeau aceste pietre. aceasta a-nceput să plângă: — Oasele străbunicii noastre ? Ar fi o crimă neiertată să risipim aceste oase. În casa asta i-a născut Pira soţului său un fiu. E Gheea... vieţuind cu soţia lui în pace. părăsiţi templul şi porniţi amândoi unde vă duc ochii. Iară în humă era viaţă.. oasele străbunicii voastre.. totul e limpede. le azvârleau în urma lor..

Iris cea cu aripi de aur. căsătorit cu oceanida Doris. 4. era considerat tot un fiu al zeiţei Gheea – pământul – şi al Pontului. Dând această complicată genealogie. Nereu. în culorile lui atât de minunate. având deci. 3.90 Note 1. mai este numit „tată" sau „părinte al zeilor şi al lumii". Hades. Imaginea fabuloasă a acestor nimfe a pătruns în mai toate basmele popoarelor sub forma unor zâne ale mării. un alt zeu al mărilor. Ele erau cele cincizeci de nimfe nereide. Zeus era numit adeseori „tatăl zeilor din cer". Demetra şi Hera. îşi explicau elinii faptul că după ploaie apare curcubeul. fiica lui Ocean. Ea zbura cu iuţeala vântului. pentru că majoritatea zeilor îi erau fii şi fiice. pentru că el pretindea că oblăduieşte totul. Taumas era fiul Gheei. Zeul Nereu. el îi salvase din pântecul lui Cronos. ca un adevărat părinte. uscatul de apă. ce locuiau numai . Basileii sau regii elini se intitulau şi ei părinţi ai oraşelor sau ţinuturilor pe care le cârmuiau. era în mitologia elinilor socotită drept o crainică a zeilor. Adeseori. sau curcubeul. Pe ceilalţi : Poseidon. origine acvatică. despărţit de apă. Hestia. dar Poseidon era cel mai mare dintre ei. aşa cum apar şi în creaţiile noastre populare. şi aerul. Sugea apele din râuri şi mări şi încărca norii sleiţi după ploi. Sus de tot era eterul. după cum Hermes era pristavul lui Zeus. 2. Dealtfel. ei sunt numiţi uneori fiii lui. pe zei şi pe oameni. un zeu marin. Din pricină că legendele arătau pe Prometeu drept creator al oamenilor. de la amândoi părinţii. de eterul cel subţire şi curat. Era în acelaşi timp şi o zeiţă a norilor. pe care-l respiră oamenii. prin legende pline de poezie. stăpân olimpian al tuturor apelor. avusese cincizeci de fiice. Cei vechi socoteau că din haos s-a despărţit pământul de cer. jos pământul. reprezentat în mitologia elinilor ca un bătrân venerabil. adică plin de bunătate şi înţelegere. Iris era fiica lui Taumas. aceste zâne ale mării sunt numite în basme : sirene.. din căsătoria ei cu Pontul. zeii mărilor erau mai mulţi. Cei vechi îşi închipuiau însă sirenele ca pe nişte fete cu trupurile jumătate păsări. 5. În sfârşit. dedesubt aerul obişnuit. a Electrei. dându-le viaţă a doua oară.

unele râuri aveau sanctuare şi altare proprii şi în cinstea lor se organizau serbări. Şi în folclorul nostru. Era deci firesc să-şi închipuie că acesta a fost singurul refugiu în timpul potopului. La cei vechi. după unele legende. 9. Ele erau reprezentate. Tot aşa cum Deucalion şi Pira curăţă templul lui Temis. tatăl său. ci şi relele. Deucalion şi Pira. 11. de cele mai multe ori. Coincidenţa este izbitoare. Sfânta Vineri. Locuri uscate au fost acoperite de ape. cărora trebuie să le aducă apă. cutremure şi scufundări. locul lui Noe îl ţine Deucalion. în lucrarea lui „Munci şi zile". ale cărui minunate „Metamorfoze" au stat adesea la baza alcătuirii unora dintre aceste legende. păstrate în amintirea oamenilor numai prin poveşti. dovadă că în timpuri foarte. prin nişte oameni cu trupuri de tauri. soţia titanului Iapet. deci mama lui Prometeu şi a lui Epimeteu. ţinând la gură o scoică din care suna. din care s-a salvat Noe cu arca lui. 7. Muntele Parnas. au avut loc mari ploi torenţiale. 10. să le cureţe casa şi grajdurile. noul părinte al omenirii – spre deosebire de Noe – se salvează împotriva voinţei divinităţii supreme. El simboliza urletul valurilor şi era reprezentat printr-un zeu marin cu coadă de peşte. Hesiode recomandă călătorului ajuns pe malul unui râu să-şi spele mâinile. între Dorida şi Focida. Celor vechi li se părea muntele acesta nespus de înalt. semnul puterii. Mureşul etc.91 într-o insulă a lor. să le facă focul. unde apa lipseşte adesea. au balade şi legende legate de numele lor. ca o mulţumire a binefacerii pe care o aduc râurile. necazurile. Aceasta mai cu deosebire în ţările cu climă secetoasă. după cum marţi vine de la zeul Marte – sau Ares – şi joi de la Joe (Jupiter) sau Zeus. Numele de sfânta Miercuri vine de la zeul Mercur sau Hermes. făcând furtuna să se dezlănţuie sau să înceteze. foarte depărtate. 6. Tradiţia aceasta naivă s-a păstrat la unele popoare. nu este altceva decât Venera sau Venus – numele latin al zeiţei Afrodita. ca în Egipt. purtând şi coarne. Râurile – apele curgătoare din izvoarele de munte. Ca un omagiu faţa de apele curgătoare. vedem şi-n basmele noastre pe eroii populari ajungând în peregrinările lor la sfânta Miercuri. 8. adapă oamenii şi vitele şi spală necurăţeniile – se bucurau la elini de un respect deosebit şi erau socotite sfinte. aflată între Capri şi coastele Italiei. . Spania. situat în vechea Grecie. să se purifice. Ca pe toate celelalte elemente ale naturii. era locul unde sălăşluiau zeul Apolo şi cele nouă muze. primind în schimb o răsplată. ca : Oltul. Italia etc. Poetul Ovidiu. Despre Triton vom mai aminti când va fi vorba în amănunt de zeul Poseidon. Era deci firesc ca ea să intervină în favoarea nepoţilor săi. apele ocupă un loc deosebit. şi alte ţinuturi marine au devenit pământuri fertile. sfătuit de Prometeu. înalt de 2459 m. Multe râuri. La elini. elinii personificau şi râurile. de pildă. Interesant este însă faptul că Deucalion. Ei credeau că apa poate spăla uneori nu numai necurăţenia. până în Africa şi America de Sud. sfânta Vineri. altfel riscînd să-şi atragă mânia zeilor. de unde izvorau şi unde se reîntorceau. Titanida Temis fusese. sfătuit de Dumnezeu. Biblia narează şi ea legenda despre un potop. Legenda potopului este comună aproape tuturor popoarelor. apele care fertilizează pâmântul. socotindu-le fiii şi fiicele lui Ocean. spune în cântecele lui că Parnasul îşi înalţă două dintre vârfurile sale până la stele.

din neam de zei. Am să fac. O lume nouă se năştea.92 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS pietre. neam de titani1. pe care-l beau toţi muritorii cu nesaţ. Aş vrea să sorb. chiar dacă sunt orânduite de mine însumi. pe Egina. .. T recuse.. Zeus era iar mulţumit. Hermes. fructe de pe pământ şi vinul cel înmiresmat... acolo. Eu sunt stăpân şi fac ce vreau.. uneori mai fermecătoare decît zeiţele din cer. Hermes. la nesfârşit. pristavul : — Acuma toate-mi sunt pe plac. urgia potopului dezlănţuit. una mai mândră decât alta. Dar văd. în sfârşit. împlinindu-şi vorba. De-o parte se aflau elinii. Mie îmi este-ngăduit să calc şi legile cereşti. Şi Zeus... căta nesăţios prin lume. din pricină că zeul fluviu avea cam douăzeci de fete.. Dar dintre ele o-ndrăgise pe cea mai mică. Mi-am luat zeiţe de soţii2 . ce e mai bun şi mai gustos : ambrozie. Căta mai mult către ţinutul udat de fluviul Asopos4. De alta erau ceilalţi oameni – câţi se născuseră din . nimfe3 şi fete pământene. pe pământ. şi-alte nunţi. Într-un sfat tainic îi spunea fiului său. dulce şi gros. nectar divin.

o flacără strălucitoare. Iar fiul ei. cu puterea lui de zeu. a purtat-o în nişte locuri tăinuite. Z . pe malurile fluviului. şi ea va fi soţia mea. a făcut să ţâşnească apa dintr-un izvor de mult secat.. neavând ce face. răufăcătorul care-o furase pe Egina. A devenit soţia lui. pân-a ajuns într-un regat numit Corint. când adormise-ntr-un umbrar. Iarba a început să crească. crescut acolo-n insulă. Drept mulţumire fluviului. Regele locului. Copiii ei au fost doi gemeni. să nu o mai găsească nimeni. a ajuns rege mai tîrziu. nu s-a lăsat batjocorit. ici-colo. Fluviul n-a mai avut ce face . de nişte oameni milostivi. Aflând atâta sărăcie. Sisif i-a spus unde se află Zeus. Precum a zis a şi făcut. era nespus de necăjit. Numai că zeul fluviu. El a furat-o pe Egina. care s-a coborât din cer. Zetos şi Amfion. S-a preschimbat într-un satir6 – într-un satir încornorat. Sisif. dar cu chip ademenitor – şi a pândit-o pe-Antiopa. a-nvăluit-o-n flacără şi. ascuns. într-o clipă. S-a ridicat din matca sa şi a pornit în lumea largă să-l afle pe. Fata a rămas insulă. că Zeus – cât e el de Zeus – s-a cam temut să nu păţească în acea ziuă vreo ruşine. Asopos a fugit s-o caute. pe nume : strămoşi ai regilor din Teba. pe care a zvârlit-o-n mare5. cu prada lui.. s-a preschimbat în flacără. ce purta numele Eac. păşunile erau uscate şi în livezi nu se vedea decât. Mai ales nu-i era pe plac să i se dovedească fapta. — Dar fluviul are şi-alte fete. Atunci. fiindcă fusese lipsă de apă în tot anul şi grânele nu se coceau. câte-o fructă. Asopos s-a înduioşat şi. Ba i-a mărturisit că fata avea acuma un copil. a mers. scăldată de albastrul mării. îi spunea el zeului Hermes. şi-a prefăcut iubita într-o bucată de pământ. A mers. tatăl. Lui Zeus nu i-a fost destul. Cea mai frumoasă-i Antiopa. a trebuit să se-nvoiască. Ţinutul s-a înveselit. într-un vârtej ameţitor. micul Eac. a trebuit să se întoarcă în albia lui părăsită. Era atât de mânios. Oamenii au ieşit la câmp.93 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE eus. Şi fata. precum se povesteşte. În ţara lui bântuia foamea. să facă noi semănături.

impunător. spre inima pădurii. Fata a fost lovită-n piept. Mergând cu pas uşor. Atâta numai că zeiţa arareori îşi greşea ţinta. Calisto s-a înfăţişat tremurătoare. pe Arcas. Şi. Dar Zeus hohotea în slavă şi îi spunea pristavului : — Hermes. nu-i alta care să merite. Artemis. oare.94 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS sopos îşi plângea destinul. de fată. a trimis nimfele s-o cheme. cinstea de-a-mi deveni soţie. Zeus şi-a luat chipul său majestuos. a cerut arcul şi-o săgeată şi a ţintit-o pe Calisto. într-o clipă Zeus a luat înfăţişarea copilei sale. i-a poruncit nimfei să vină la pieptul său şi-a sărutat-o. care era acolo ascuns în dosul unor arbori. Mai înainte de-a muri a născut un fecior. Iată ce fac. îmi pare mie. dacă îşi calcă jurământul. un arc măiestru de argint şi-o tolbă plină cu săgeţi. sau aşa e ? Nu cred că-i alta mai frumoasă decât Calisto7 .. Zeus. înlăcrimată. Nimfei nici n-o să-i fie teamă. Hermes. având o cută-ntre sprâncene. Artemis se uita la nimfă. Ursoaica a-ncercat să scape şi să se urce-ntr-un copac. auzind ţipetele fetei. Calisto. Artemis cea adevărată. Într-adevăr. S-a chinuit aşa un timp. Zeiţa Artemis ucide nimfele sale din cortegiu. se bucura că-i strânsă-n braţe şi sărutată de zeiţă.. băiete. — Privirea ta e ageră. ce fată crezi tu. Se ruga biata să o ierte. Făcând un semn.. a vrut să-şi scape victima de sub săgeata fiicei sale. s-a prăbuşit in iarbă şi sângele nevinovat a înroşit pădurea toată. i-a căzut în genunchi zeiţei şi a rugat-o să o ierte.. deşi nu avea nici o vină. — Nu. la vânătoare. te-asigur. că merită cinstirea-naltă de a-mi pleca ochii spre ea ? — Ştiu eu. şi a rostit către Calisto : — De azi vei fi soţia mea. Calisto nu o să primească a-ţi fi soţie.. nebănuitoare. A . că vor rămâne ne-ntinate.. Pe umeri ţinea. Eşti gând din gândul meu. nimfa a început să ţipe şi a fugit ca o nălucă. a preschimbat-o pe Calisto într-o ursoaică. a râs cu hohote stăpânul. Zeus. Cu voce limpede. prin munţi.. Fără să dea nici un răspuns. i-a tăiat calea lui Calisto. plângând. Gemând. dar nimfele acestea au jurat fiicei tale. Îi va fi teamă. stăpâne ? zicea Hermes.. mai mult ca dânsa. Deodată. — Bine. ca şi dânsa. i-a spus pristavului stăpânul. te înşeli. Fiul tău o să-ntemeieze regatul din Arcadia! Când a-nţeles înşelăciunea. nimfa care o însoţeşte în cortegiu pe Artemis.

terminându-şi scăldatul într-o dimineaţă. pe şesul înroşit de soare. l-a rugat pe tatăl său ceresc. înfloritor. ridicând braţele spre soare. Zeus. era mai greu s-o prindă Zeus. ce purta numele de Io. neostoitul Zeus. Din cer o urmărise lacom. Voia să se-întoarcă-n fluviu. în întuneric. A fugit iute. Dar Zeus şi-a-ncruntat privirea. Io. Destinul a voit ca eu să mi le pierd pe amândouă. ca o ciută. La adăpostul tatălui. însă. Şi moartă ea era frumoasă. Io s-a rătăcit prin beznă. Ca să-i păstreze frumuseţea.. Fecioara Io. se-nţelege. Zeus a luat-o de pe rug şi a zvârlit-o între stele. a-ntemeiat Arcadia.. se îndrepta spre ţărm. o preoteasă-n templul Herei. Tatăl acestei fete.95 Sfârşindu-şi fata zilele. ce o pândea din slava lui. Şi mai trăia pe-atunci. Îţi poţi afla alte soţii. Pământul era luminat de soare. Hera a început să strige : — Stăpâne!. de asemenea. ce uda ţara Argolidei. lungi. pe Zeus. Zeus!. Egina-i insulă în mare. ce se numeşte Ursa mare. a poruncit să i se-aducă un nor de aur şi. pe loc. zeiţa Hera îşi căuta soţul peste tot. cam bănuitoare.. Zeiţa. Zeus i-a împlinit dorinţa schimbându-l. s-a coborât în Argolida. pe boltă. trupul său a fost pus pe rug. Inahos. Ajunsă tocmai lîngă fluviu. după cum îi prevestise însuşi Zeus. în Argos8. — Necazul n-are nici un drept să mohorască fruntea ta. glăsuia Zeus către Hermes. IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ alisto este sus. era alt fluviu zeu. În acest timp.. în altă constelaţie care se cheamă Ursa mică. îi răspundea şiretul Hermes. „Unde o fi plecat iar Zeus ?" se-ntreba ea şi cerceta cu ochii lumea-n lung şi-n lat. numai în Argos se lăsase un întuneric nepătruns. şi peste fluviu s-a lăsat un nor mai negru decât noaptea. după cum spun legendele. Fiul său. storcându-şi cosiţele bălaie. ţara cea mai încântătoare ce se afla în acel timp. ca o petală de argint. s-a repezit-naintea fetei. Unde eşti ?. Arcas. Zeus o văzuse pe Io când se scălda în zorii zilei.. Zeus tăcea. ca în orice zi. sperând că nu C .. Io s-a-nspăimântat de moarte. A vieţuit el multă vreme. ivind o nouă constelaţie. cum se rotea domol prin unde şi se ivea deasupra apei. Sunt flori pe lume câte vrei. Zeus s-a apropiat de ea şi-a-mbrăţişat-o cu de-a sila. să-l ducă lângă mama lui. N-a răspuns nimeni. simţind că i se-apropie ceasul din urmă. oraş vestit.

mai bătute de vânturile cele reci. înnămolite. cum se cuvine aceluia ce suferă. alături. că Zeus totuşi este-acolo. Zeus. bănuind. altu-n spate. un slujitor de-ncredere. să iei juninca asta. jos. peste câmpii şi peste ape. Inahos. Ştia că e nevinovată. au ajuns. o aducea să doarmă pe locuri cât mai umede. pesemne. — De unde e juninca asta ? l-a iscodit zeiţa Hera. pe rând. putrede. Abia dacă în timpul nopţii câte doi ochi se odihneau. într-o bună zi. dar ceilalţi rămâneau de strajă. A luat pe fiica lui Inahos – astfel schimbată în junincă. a poruncit norilor negri să se împrăştie-n văzduh. Tu să mi-o duci cât mai departe. Şi tot ducând-o monstrul Argus. ascuţit. în ţara fluviului Inahos. o clipă fiecare . dornic să-i stingă bănuiala soţiei sale din Olimp. — Unde-o fi Io a noastră ? se tânguia încet bătrânul. băgau de seamă orişice. cum nu! a răspuns Zeus. Vorbeau cu toţii despre ea. Acestui monstru i-a dat Hera pe fiica fluviului Inahos şi i-a grăit în acest fel: — Argus. o oropsise. schimbase fata-ntr-o junincă şi sta. pe copilă. H . vedea şi-n bezne şi în apă. nevinovat. I-a pus de gât un lanţ de-aramă şi-a-ncredinţat-o unui monstru. iar apă nu putea să bea decât din bălţi cu sărătură. în părţi şi-n spate. să mi-o dai mie! a rostit Hera. Noaptea. Atâta câ şiretul Zeus. şi cu surorile-i iubite. — Nu ştiu. Tocmai atunci erau pe ţărmuri bătrânul fluviu zeu. Simt că mă sting.96 va fi zărit. Şi-n loc să dobândească milă. mai îngheţate. lăsând-o pradă frigului. numit Argus9 . frunze pălite şi amare. din cer. Hera o urgisea mai rău. să n-o mai poată vedea Zeus. vedea în toate părţile : sus.. Monstrul a luat de lanţ juninca şi a purtat-o peste munţi. — Ţi-o dau. cât te-i pricepe tu mai bine. — De e aşa. Acolo să mi-o chinuieşti.. Nici o mişcare nu scăpa ochilor săi veşnic la pândă. unul în faţă. A ieşit din pământ. Dar Hera. ce-avea tot corpul presărat cu zeci de ochi pătrunzători. ca să nu fie prins. MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO era n-a aşteptat să-i dea Zeus încă o-ncuviinţare. Io vărsa lacrimi amare. Eu bănuiesc că e o fată. prin lumea largă. E o junincă fermecată! a trântit Zeus o minciună. Nu îi dădea voie să pască decât o iarbă vestejită. Norii s-au ridicat în sus şi s-au împrăştiat ca fumul. Monstrul acesta.

zeii au să te pedepsească.. care cânta din zori în noapte. Plângând cu ţipete. târând juninca-n urma lui. ce ocroteşte-acest ţinut... Io era la depărtare de câţiva paşi şi-i auzea... cu multă trudă. Fetele îşi smulgeau şi ele părul din cap şi se jeleau : — Io!.. bătrâne. oblojeli!. numele – Io – cu copita. striga dânsul. N-o mânia cumva pe Hera.. sărmana ? se întrebau şi fetele. A tras apoi tare de lanţ. — Juninca asta-i fermecată! au strigat toate fetele.. Aduceţi iute!. vom lăcrima în urma ta. . Tatăl se aruncase jos. Auzind însă pe Inahos că îl blestemă-n acest fel... Inahos. Ştie să scrie cu copita. blândă. hohotind : — E dusă mângâierea mea. lovindu-şi fruntea. Cât timp s-au petrecut acestea. a rostit fluviul zeu. Inahos îi mângâia pielea rănită de lanţurile de aramă. Da. — Io!.. ce-nveselea întreg palatul cu râsetele ei zglobii. monstrul cel de credinţă-al Herei se aruncase-n apa rece ca să-şi împrospăteze trupul. Ea îmi era căldura vieţii şi mângâierea clipelor de bătrâneţe ce m-apasă. Iubita noastră soră! Eşti osândită pe nedrept. Io scrie.. Duse îmi sunt orice nădejdi..-n lături.cât vom trăi pe lume. pentru că s-ar putea să-ţi schimbe toate copilele la fel...97 mă sting cu zile.. — Aduceţi leacuri. s-a săltat repede din unde : — Fereşte-te.. Văzând că tatăl şi surorile n-aveau cum să o înţeleagă.. Eu sunt Io a voastră. Priviţi-mă cum am ajuns… mugea copila-ndurerată.. ea şi-a zgâriat. a răcnit el... pe ţărmul nisipos al apei.. — Eu sunt. Bătrânul se şi repezise de gâtul fetei sale dragi. Păstorule nelegiuit.. pe unde-o rătăci... da. da. fiindcă loveşti un animal sub care se ascunde-o fată. Şi noi. — Surioara noastră dulce.. Hai să citim şi noi ce-a scris.

Aici a legat-o pe Io de un ţăruş. păcură. cântând din nai. Hermes se face-ntâi că nu vrea să urce-n munte.. ce fluier e acela ? N-am mai văzut. din nai. Şi-s izvoare. N-a ascultat plânsetul lor.. A venit vremea s-o ajut. S-adoarmă monstrul ce păzeşte pe fiica fluviului Inahos. — Cine eşti. a tot zburat. nu vezi ? i-a dat răspunsul Hermes... A tot zburat... Dar vai. Erau atâta de departe şi-atât de bine-o ascundea Argus pe Io-n acel loc. aici e grasă. băiete!. Asta şi urmăreşte Hermes. mereu. nevinovată precum e!. şi să-l ucidă. şi la umeri. având pe lângă ei un ţap cu părul negru. Acolo iarba e pălită." A chemat deci pe zeul Hermes şi i-a cerut să plece-n grabă spre locul unde era Io. Hermes şi-a scos din sân un nai.. Frumos mai ştii să cânţi. umbrit de arbori rămuroşi. în drum. Şi-a pus Hermes aripile la pălărie. până la urmă se-nvoieşte... A pus sub haină secera de diamant cu care Cronos îl sfârtecase pe Uranus.. Şi tu poţi să te odihneşti. ia vino-ncoace!.. Încet-încet îşi urcă turma. până ce a găsit. ce ar putea să-i dea lui Io vreun ajutor oricât de mic. i-a poruncit Zeus lui Hermes. măi ? i-a strigat el. şi la picioarele-i mai iuţi decât e vântu-n vijelie. zeul Hermes şi-a dat deoparte-aripile şi a lovit cu caduceul într-un tufiş de bozie. De pe-nălţimea unde sta. El însă s-a urcat pe-un munte. A . M-a blestemat fluviul Inahos.98 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS rgus nu s-a uitat în urmă. De-acolo priveghea în zare. a cugetat în sine Zeus. Iar mie-mi vei cânta din fluier.. Făcut din trestii ?. până ce a ajuns în locul unde monstrul zeiţei Hera păzea pe fiica lui Inahos cu-atât de mare străşnicie.. Sosind acolo.. lângă Argus . Cum a lovit cu caduceul..E prea destulă suferinţă pe care o îndură Io. să-ţi tot adăpi căpriţele. în bătălia dintre ei. — Frumos mai cânţi. Îmi fac iarăşi prea mulţi duşmani. A luat în mână caduceul şi a zburat ca un vârtej. A început să-şi mâne turma. A dus juninca mai departe. să nu se-apropie nici un om. încât abia de-o vedea Zeus. Asta vrea. — Ai să-l ucizi pe monstrul Argus.. cântând mereu. Lui Argus i se închid ochii.. cu lanţu-i greu. nişte păşuni cu iarbă arsă. Urcă-te sus! E şi răcoare. Argus l-a şi văzut pe Hermes. Eşti viclean şi priceput în treburi de-astea. — Sunt un sărman păstor de capre. tufişul s-a schimbat pe loc în douăzeci de capre roşii şi douăzeci de iezi bălţaţi. . fermecător. Cum ? Te priveşte.

adormitor. ca s-adoarmă tot mai adânc. Hermes împinge cu piciorul şi trunchiul celui ce fusese străjerul de credinţă-al Herei. Nu încă toţi. Puterea lui este sfârşită. Şi-i spune Hermes.porneşte-n goană către casă.99 Monstrului i se închid ochii. Hermes îşi schimbă uitătura cea plină de bunăvoinţă şi se încruntă ucigaş. pentru cântat. Nici nu zburase bine Hermes şi s-a ivit zeiţa Hera. despre un zeu. in câmpie. zeul Pan s-a-ndrăgostit. sub cântecul duios din nai. numită nai. Iar caduceul mângâie ochii lui Argus. rostogolindu-se pe văi. Mai sunt de strajă. când suflă prin frunzişuri vara. IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE eul pristav nu stă pe gânduri şi rupe lanţul de aramă. cu glas domol.. scăpată de sub cumplita priveghere. ca nişte pietre nestemate. Nu vreau să-mi scape fata asta! Voia să-i pună pe o stâncă. rotată. Vocea lui Hermes e ca vântul.. Hermes îşi duce caduceul peste tot trupul monstrului. I-a strâns în poala ei pe toţi. — Dar ce să fac acum cu ei ? se întreba zeiţa Hera. Juninca liberă. şi. Visează despre zeul Pan şi despre o unealtă nouă. Ea a luat ochii strânşi în poală. şi a rostit către păun : Z . „E numai bună de-ncrustat coada păunului. cum zeul a-ntâlnit o nimfă . cine a născocit unealta din care cânţi aşa frumos ? Păstorul prefăcut îi spune. trecând o pasăre : păunul. căzuţi pe coaste. şi-s risipiţi mai peste tot. A strâns ochii monstrului Argus.. Sforăie-n tihnă şi visează. care o priponea pe Io. pe nume Pan. căzuţi pe văi. Îşi scoate arma şi loveşte grumazul gros al monstrului. Ochii lui Argus s-au desprins şi de pe cap şi de pe trunchi. Coada păunului. Pentru întâia oară Argus nu are nici un ochi deschis. ca să-i arate ce-a făcut. i-a plăcut mult zeiţei Hera. rosteşte Argus moţăind. câte unul. Argus a adormit de tot. îi tot spune. Capul s-a despărţit de trunchi. dar a zărit jos. De sub veşmântul de păstor îşi scoate arma ascuţită. i-a prins de coada cea rotată. Gândeam s-o urmăresc pe Io. Capul şi trunchiul se zdrobesc.. păstorule iubit. — Spune-mi. în timp ce Hermes îşi aşază la loc măiestrele-i aripi şi se ridică-n zbor spre Zeus. ca-ntr-un mormânt. Muntele s-a-nroşit de sânge. ici-colo. cu ochii cei risipiţi ai monstrului!" a cugetat zeiţa Hera.

Picioarele şi mâinile îi sunt aşa precum erau în vremea când sălăşluia la tatăl său. ca rege în Egipt. Nilul. pe-o câmpie. ochii ce m-au slujit pe mine.. Ea ocoleşte tot pământul. Feciorul s-a numit Epaios. Când a murit şi el. cu apa lui mâloasă. se saltă repede din tină. Cu carul său de aur. Io.. şi a-ntrecut orice măsură. pe spate. dacă se îneca în valuri. coarnele i se rup din frunte . umede. uluită. înlănţuit de zei pe Elbrus. Îi pune mâna grea pe spate junincii albe şi. Uită drumul. Mugeşte-adânc. tatălui ceresc. Sciţii o văd prin ţara lor. însuşi stăpânul. Se rătăceşte. tu ai să fii pasărea mea. de mii şi mii de ori era mai bine. să nu poată ajunge-n ţara unde se afla tatăl său. Şi-ntr-adevăr. cu coada lui strălucitoare. Îi vine greu parcă să creadă că nu mai este animal. se vede pielea mătăsoasă . părul de animal îi cade. râde. Şi. cântă şi. Mai bine zeii să-i ia viaţa . pentru că-i venise ceasul. numind-o pe regină : Isis. minune!. cuprins de gânduri pătimaşe. Numai că-ndată după-aceea. Pe tron. din acea clipă. Prin Asia goneşte Io şi se aruncă-n apa mării să-şi răcorească trupul ars de-nţepătura furiei. preoţii le-au făcut altare. Totul era ca mai-nainte. şi peste dealuri. fiul de titan. Astfel a devenit regină Io în ţara egipteană. Cade-n genunchi. a fost urcat fiul lui Io. Străbate mările înot şi-ajunge-n ţara egipteană.. de-asemeni preoţii i s-au închinat şi l-au slăvit. De spaimă. în valurile reci şi repezi. Acolo a născut un fiu lui Zeus. şi-n limba ei cere lui Zeus îndurare. Ridică fruntea către cer. Prometeu. Zeus. şi peste văi. îşi ascultă glasul şi hohotul senin. fără puteri. Din cer. fluviu] Inahos. Ea porunceşte unei furii10 să se transforme într-o streche. Strechea o-nţeapă pe junincă. decât să îndure atâta. curgea – oglindă-mpurpurată de asfinţitul soarelui. o vede şi îi dă curaj. Vorbeşte. După ce ei s-au stins din viaţă. strigă.. Regele din Egipt. Parcă o taie c-un cuţit.. pe pământ. nevinovată. vede că răzbunarea Herei e mult prea mare. încă înfricoşată.100 — Pentru că porţi ochii lui Argus. Osiris11.. Zeus coboară grabnic în Egipt. înţepată necontenit de acea streche. cosiţele i se revarsă. Io trece-n goană printr-o pădure. fuge. s-a-ndrăgostit nebun de ea şi a cerut-o de soţie. Şi fuge. ca în ziua-n care Zeus căta din cer la ea. zicându-i Apis . dânsa s-a tras lângă un mal. într-un val de aur. Pe ţărmul său aleargă Io. legendele ne spun că Hera n-a avut pasăre mai dragă decât păunul cel rotat. văzând-o pe frumoasa Io. zeiţa Hera s-a pornit s-o urmărească pe junincă.

.. poruncise fiului său. mai către larg.. Acesta se ridică-ndată. Cum ? Tu. Şi. tot de aur. Cu capul face semn spre noi. N-ai mai văzut astfel de taur... pentru altarul Afroditei. În acea clipă l-au văzut mai multe fete şi-au strigat : — Europa. pe-o pajişte.101 RĂPIREA EUROPEI n timpul când sărmana Io era încă târâtă-n lanţuri de Argus. da! au spus şi celelalte copile. Dar. Hermes a mânat mai departe cireada. îndrăzneşti ? — Eu îndrăznesc. Asta vrea. a răspuns dânsa. parcă grăiesc. Zeus îşi aplecase ochii spre altă fată pământeană. — Aşa e... cu prietenele sale bune. Se-amestecase-ntr-o cireada. Europa saltă graţioasă pe taurul înşelător. Nu a rămas pe pajişte decât stăpânul din Olimp. un rege care domnea-n Fenicia12 . şi înoată. mândra zeiţă-a dragostei. mireasmă de ambrozie... pornind cu paşii-i majestuoşi. Europa. Prinţesa se juca-ntr-o zi. staţi!. ochii ca bolta cea senină. Priviţi-l doară ce blând e. Numai că nouă ne e frică. şi-n sfârşit se-aruncă-n valurile verzi.. Părul lui e ca aurul. Înghesuindu-se-n cireada mânată de pristavul Hermes. într-un singur glas. apoi în goană. cu păr galben ca aurul şi ochi albaştri cum e bolta senină a Feniciei. s-a mirat şi dânsa. la ţărmul mării. Zeus s-a apropiat. ele nici n-au băgat de seamă când s-a ivit un taur falnic. şi-o pată de argint luceşte pe creştetu-i strălucitor. ba. înoată. care păştea pe malul mării. parcă. de bună seamă. apoi mai iute. pristavul Hermes. Ochii acestui animal par ochi de om. schimbat în taurul de aur. Însă. de locul de-unde culegea Europa trandafiri roşii pentru altarul Afroditei. să ne urcăm şi să pornim cu el pe ţărmurile mării. Cântând voioase şi zburdând. către o pădure. În cântece se povesteşte că fetele strângeau în coşuri trandafiri roşii din boschete. plânge şi ţipă-nfricoşată : Î . să se prefacă în păstor şi să gonească vitele spre pajiştea unde era ceata de fete feniciene.. — Da. ne face semn să ne urcăm pe preaputernica-i spinare. Fata de rege s-a grăbit să vină până lângă taur. mai-nainte. Din botul lui se-mprăştie miros de flori. Zeus se preschimbase-n taur. Era o tânără prinţesă.. vino să te miri.. şi să ne plimbe. mai către larg. Europa. Se-aruncă.. pe-ncetul. monstrul ne-ndurat. întâi încet. fiica lui Agenor.. Ce vrea să spună nu-nţeleg. pe fruntea lată poartă coarne încovoiate. când se vede-n valuri.. iată-l. fără nici o chibzuială.

— Cine eşti tu ? întreabă el. să trimită corăbiile-n urma mea şi să mă scape de la moarte. şopteşte încet ea. îşi luase altă înfăţişare. Taurul luneca pe ape. dar mâine-am să te duc. ce mă fac.102 — Vai. Europa. repede. Către ţărmul acesta. Spune-mi tu. Plutiseră întreaga zi. mugea. dispare ca prin farmec. şi-abia acuma. grăieşte el. Fără părinţi şi fără rude.. Zeus o prinde de mijloc : — Vei fi regina insulei. Sunt regele ţinutului.. lângă stejar. preafrumoaso!. În noaptea asta vom dormi aici. poţi să îmi fii de ajutor ? Poţi să mă ocroteşti cumva ? — Cum să nu!. un tânăr. răspunde ea. Un taur m-a răpit din ţara părintelui meu. repede ca vântul. înotând spre asfinţit. pentru că insulă mi-e ţara mi-e ţară13. .. Fata era înspăimântată.. îi spune... sub copac. zeul mărilor. Tânărul vine lângă dânsa. pe-nserate. O muzică tulburătoare se răspândea jur împrejur. lipsită şi de orice prieteni.. tinere voinic. Europa plânge. Nu trece mult şi se iveşte.. Agenor. unde-i palatul meu regal. Poseidon. strigându-şi tare biruinţa. îmblânzea marea-n calea lor. îţi cer şi eu să-mi fii soţie.. în oraşul unde domnesc.. Apoi. numai şi numai ca să-nşele şi pe copila feniciană. iar taurul.) — Numele meu este Europa. în depărtări. Zeus. Zadarnic au purces corăbii şi oameni vrednici după fată. în ochi c-un zâmbet victorios. acolo. Sunt singură şi fără sprijin. Dar taurul cu păr de aur. Zeus îşi duce prada şi o lasă la poalele unui stejar. surorilor ? Nu mă lăsaţi să pier în mare! Vestiţi pe tata. Vântul îi mângâia copilei părul bălai şi inelat. Are un chip atrăgător şi-o vorbă ademenitoare. m-a dus în locurile astea. — Primesc. mugind cu glas de trâmbiţă. Nimeni ca mine n-ar putea să-ţi dea atâta ajutor. Numai că-n schimb.. înconjurat de nereide. vedea un ţărm. îşi purta prada mult mai iute decât puteau corăbiile regelui Agenor să zboare pe-ntinsul verde-al apelor. (Dar tînărul acela era tot Zeus. care se află-n Asia şi..

Numele tău o să rămână nemuritor.. Europa vede că a fost părăsită de tânărul care spunea că e regele insulei. îi spune. târziu. îi pune palma pe cosiţe şi-o mângâie. Uite. Mai bine vreau să pier din lume. dându-i curaj. iar celălalt. plânge şi suspină : — Pe unde sunt ?.. începe să o mistuie. fiindcă pământul pe care Zeus te-a adus o să poarte. draga mea. gata să urce pe o stâncă şi să s-azvârle-n apa mării.. la noi. Dorul de casă.103 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR ârziu. spre dimineaţă. Europa i-a născut lui Zeus doi fii vestiţi. e tot el. iar apa fierbe dedesubt. Am să m-anin cu cingătoarea de ramurile sale lungi. Ruşinea. a dus-o către un oraş. Priveşte. va fi Europa tânără14 . Se-ntoarce iute şi zăreşte.. pe lângă Asia bătrână.. mai bine urc pe stâncă. Inima ei e-ndurerată. numele tău. care se pleacă peste apă. jalea mă doboară. Şi tânărul ce te-a cerut. Europa se şi ridicase.. sau nu.. de părinţi. judecător al umbrelor de sub pământ16. în muntele Olimp.. dragă fată! Tu-i eşti nevastă pe pământ. ce se afla nu prea departe-n insulă. Taurul care te-a răpit a fost însuşi stăpânul lumii. aşa precum îi este Hera. iată. T . trezindu-se din somn. Deci bucură-te. Unul va fi regele Cretei15.. să-i fii soţie.-nspumată. Zeiţa îi opreşte pasul. Priveşte cerul sângeriu şi marea vânătă. într-o lumină orbitoare. în viitor. pe Afrodita. simte lângă dânsa o adiere parfumată şi-un zvon de cântece duioase. Astfel a glăsuit zeiţa către Europa şi. Deodată. pe zeiţa ce ocroteşte dragostea. De-acolo nu mai pot scăpa. Ce să mă fac ? Voi fi o roabă preaumilă a cine ştie cărui rege. — Nu plânge. pe stânca înnegrită. aici este stejarul. apucând-o lin de mijloc..

jumătate animale. pe aezi. Numele de Calisto se tălmăceşte din limba elină prin „preafrumoasa". dar imaginara lor origine. Nimfele erau zeităţi feminine. ca un lanţ. păduri. în care adunau aur şi nenumărate bogăţii : cirezi de vite. Atunci îşi desfăşurau strălucita. de asemenea. Şcoala de sculptură din acest oraş a fost celebră. Afrodita. 4. se află între Peloponez şi Atica. 3. Aproape nu era loc din natură să nu aibă. Băştinaşii trebuiau. Calatis. izvoare. Iar pe băştinaşii ţărmurilor. regii elini voiau să fie şi mai nobili. nimfele sale. după imaginaţia vechilor greci. sămânţă bună din titani. Prin Argolida se înţelegea ţinutul aşezat în . dealuri şi munţi. de Eac. Astfel elinii se socoteau. Dacă întregul popor elin era atât de nobil. care era fiul lui Cronos. s-au născocit în decursul veacurilor zeci şi chiar sute de astfel de „înşelăciuni” ale lui Zeus. ca şi olimpienii. mai ales pe zeiţele olimpiene : Hera. fiindcă fac parte dintr-un neam ales. Africa şi Europa. Insula Egina. războinicii şi neguţătorii elini le răspundeau că ei au toate drepturile. unde acostau corăbiile eline. trăgându-se din titani. Se pare că oraşul Egina a fost în antichitate un concurent serios al Atenei. ca şi Zeus. elinii luau în stăpânire pământuri noi şi clădeau oraşe înfloritoare. 6. Ei purtau coarne şi urechi ascuţite. pe care îi vindeau în toată lumea. De aceea. În 1811 s-au descoperit aici nişte faimoase sculpturi în marmură. Ei se trăgeau din aceste pământene înşelate. câmpii.104 Note 1. ele se confundă cel mai ades cu zânele. întemeiată. Istria etc. între altele. deci direct din titani. fluvii. Picioarele păroase aveau. Astfel de oraşe au fost întemeiate. mai puţin importante. după legende. dovedind astfel „neîndoielnic" că se înrudesc cu acel olimpian. Când popoarele asuprite îi întrebau cu ce drept îi năpăstuiesc. 8. 2. Dionisos. Satirii erau fiinţe imaginare – jumătate oameni. deci. şi pe ţărmurile patriei noastre : Tomis. în copaci. isprăvile amoroase ale zeului respectiv. Dând lupte îndârjite cu localnicii. situată în golful cu acelaşi nume. Deucalion şi Prometeu se trag din lapet. bineînţeles. să cânte. arătau că un zeu olimpian îşi alesese pe o anumită strămoaşă a lor de soţie. în fântâni. La ospeţele din palatele lor. care locuiau pe pâmânt. regii chemau pe cântăreţii rătăcitori. În Elada erau patru râuri care purtau numele de Asopos. În acest scop. pe vechile legende. ca nişte ţapi. Argos era capitala străvechii Argolida. Corăbiile elinilor au cutreierat mările din timpuri foarte. foarte vechi Ei debarcau în toate cele trei continente cunoscute pe atunci : bătrâna Asie. afirmând că prin Elen. copite de ţapi. Dar cum regii doreau cel mai adesea să fie înrudiţi direct cu stăpânul Olimpului. ei îşi alcătuiau o genealogie cât mai aleasă. reprezentate prin nişte tinere fete. 7. obiecte preţioase şi sclavi. Artemis etc. grâne. Nimfele slujeau şi pe zei. 5. fiul frumoasei Egina. Iar Cronos şi lapet se ştie că erau fraţi. să li se supună elinilor fără şovăire. Cel despre care este vorba în povestirea noastră uda ţinutul Beoţiei. Locuiau mai ales prin păduri şi însoţeau aproape întotdeauna cortegiul zeului vinului. cea înşelată de Zeus. În basmele noastre. îi considerau născuţi din pietrele aruncate de Deucalion şi Pira. mai ales sclavi. Oraşul era întemeiat.

Muşcate de această insectă. animalul atât de venerat de vechii egipteni. înainte de a da lupta cu titanii. Acesta este regele Minos. Stelele par a veghea noaptea din înalt. 16. 9. Furiile erau nişte genii răzbunătoare din ţinutul cel întunecos al lui Hades. Ele aveau bice cu şerpi şi loveau pe cei vinovaţi de a fi supărat pe zei. boul sfânt. fără ţintă. Europei i se atribuie şi un al treilea fiu : Sarpedon. monstrul ei de credinţă. care împreună cu Minos şi un alt fiu al lui Zeus . Asociaţia poetică dintre păunul cu coada lui splendidă şi ochii monstrului Argus este una dintre cele mai interesante din mitologie. stelele nopţii se sting şi ele în zori. domnea în oraşul bogat – Sidon. animalele fug pe câmp. de Corint. Argus. Hera reprezintă. zeiţa-lună. 14. Radamante. care întrupa uneori şi răsăritul zilei. după legendă. elinii i-au închinat zeiţei Hera păunul. Argosul era aşezat la vest de fluviul Inahos. La fel. pe ascuns. la nord. oi. 10. ca majoritatea zeităţilor. Vechea Fenicie se întindea pe coasta mării. şi Isis. printr-un alt şir de munţi. după cum şi Argus străjuia pe Io pe un munte. chiar întemeietorul oraşului. Eac. furia chemată în ajutor de Hera se transformă într-o insectă – numită streche – care atacă de obicei vitele : boi. cu Apis. 11. În povestea despre Io. cerul. În unele legende. Herrnes. Sângele monstrului scurs pe stâncă este lumina roşie ce însoţeşte zorii zilei şi colorează parcă munţii. De aceea. era. 12. pe care-l cântă Moshos în „Idilele" sale. care simbolizează stelele. Acest fluviu. de fapt. 13. făcând să i se închidă ochii. între Siria şi Liban. a cărui coadă pare presărată cu nişte ochi deschişi. Aceasta era. Prin această legendă elinii urmăreau să explice numele continentului pe care locuim noi. Regele Agenor. fiind mărginit la vest de munţii Ar-cadiei. taie capul lui Argus. Tot ca un simbol al stelelor de pe cer. ci ale Europei. 15. nu numai ale Greciei antice. Tot aici a fost unul dintre cele mai vechi centre de cultură. după legende. cai. Furiile se puteau transforma şi ele. după cum arată unele legende. şi separat. Osiris este în mitologia egipteană zeul-soare. fiu al lui Ocean. Este vorba de insula Creta. insula unde se născuse şi crescuse Zeus.105 jurul golfului Argolic. . are atâţia ochi. în Asia. Epafos s-a confundat. erau judecătorii morţilor ajunşi la Hades.

care mişunau şi pe pământ. mai mare ca oricare alta. ba a mai râs chiar şi de miri. C u toate astea. La nuntă au fost poftiţi zeii şi semizeii. hotărât la masă. Mai bine stau la mine-acasă. Locul ei. Mânia ei stârnea furtună. ca şi-a lui Zeus. Olimpul se cutremura. Cheloneea. pentru că Hera se-ncruntase. auzind astfel de D . mândra şi preafrumoasa Hera. ba şi genii şi nimfe. Toţi le-au adus daruri de preţ. n-a vrut cu nici un chip să vină.. toţi ceilalţi zei se ridicau şi-o salutau plini de PEDEPSIREA CHELONEEI espre căsătoria ei cu Zeus se povesteau destule lucruri. Când Hera pătrundea-n Olimp. Numai o nimfă.. Fusese-o nuntă în Olimp. ca şi în ape. Zeus s-a mâniat cumplit. Zeus a poruncit lui Hermes să plece grabnic după nimfă şi s-o aducă negreşit. Putea să dea – tot ca şi dânsul – porunci stihiilor. glas de tunet.106 HERA Şl COPIII EI respect. Şi de se frământa în jilţ. — Zeus ? Câte mirese-o să mai aibă ? se pare c-ar fi grăit nimfa. batjocorindu-l pe stăpân. în Olimp domnea o singură zeiţă. soţia marelui stăpân. Dar nimfa tot n-a vrut să vină. se vedea gol.

107

răspuns, şi a grăit către meseni : — Ca o pedeapsă, Cheloneei să i se curme, pe loc, graiul. Graiul cu care a-ndrăznit să spună despre mine vorbe nesăbuite şi prosteşti. Casa să-i cadă în spinare şi astfel să şi-o poarte veşnic... Să se prefacă într-o broască. Broască ţestoasă1. Poruncesc!... Iar noi, ceilalţi, să urmăm nunta... Hera s-a-nveselit din nou, şi nunta a urmat în voie, în timp ce nimfa, Cheloneea, se prefăcuse într-o broască, ce-şi purta casa în spinare, precum îi hotărâse Zeus. Sfârşindu-se apoi cu masa, au pornit toţi către palatul unde avea să locuiască zeiţa Hera, în Olimp. În acea zi, i-a dat stăpânul voie Herei să meargă înaintea lui, deoarece urma să-i fie soţie pentru totdeauna. Cortegiul se-ncepea cu Hera, având în mâna dreaptă sceptrul2. Zeus venea în urma ei, având şi el în stânga sceptrul şi-n dreapta fulgerele lucii, pe care le strângea-n mănunchi, semnul puterii de stăpân. Sceptrul soţiei sale, Hera, avea în vârf un cuc micuţ. Cucul fusese pus acolo, nu numai pentru că vesteşte lumii mult aşteptata primăvară, şi înflorirea, şi speranţa, ci fiindcă... se mai povestea...

ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA
e povestea, într-o legendă, că Zeus şi-o făcuse soaţă pe Hera printr-o-nşelătorie. În timpul unei ierni geroase, Zeus s-a prefăcut în cuc. Cucul, ţipând şi tremurând, se apropiase de fecioară. Se prefăcea că-i este frig. Ea s-a înduioşat de cuc şi l-a vârât repede-n sân, dar Zeus s-a făcut bărbat şi i-a cerut a-i fi soţie. Atuncea Hera s-a-nvoit să facă nunta cu stăpânul, nunta cea mare din Olimp. Ca dar, la nuntă, a primit de la bărbatul său izvorul care a fost numit Canatos, şi se găsea în Nauplia3 . Aici avea dreptul zeiţa să vie-n fiecare an şi să se scalde-n apa clară. Scăldându-se, zeiţa Hera sporea mai mult în frumuseţe. Legenda spune despre Hera că îşi ungea, după scăldat, trupul său alb, încântător, cu o esenţă-mbătătoare, ai cărei aburi parfumaţi se-mprăştiau în toată lumea, la cea mai mică adiere. În jurul frunţii îşi strângea cosiţa-i lungă, mătăsoasă. Pe sân îşi aduna veşmântul, făcut cu multă măiestrie, de cea mai bună ţesătoare, Palas-Atena, în Olimp, şi şi-l prindea cu o agrafă din aurul cel mai curat. Urechile-i micuţe, roze, erau şi ele-mpodobite cu

S

108

cercei scumpi şi şlefuiţi de meşterul Hefaistos. Iar pe umăr îşi punea un văl, mult mai strălucitor decât e soarele-n amiaz. Văzând-o cât e de frumoasă, soţul ei, Zeus, sta-mpietrit şi îşi spunea, străfulgerat de o simţire-nflăcărată : — O!... Niciodată... niciodată inima mea n-a fost mai plină de dragoste pentru vreo fată sau vreo femeie, zeiţă, nimfă, muritoare, cum este astăzi pentru tine... Zeiţa Hera se mândrea adeseori cu-aceste vorbe, pe care i le spunea Zeus. Ţinea la frumuseţea ei, şi dacă i-o nesocotea vreo muritoare, pe pământ, o pedepsea îngrozitor. Aşa a pătimit o fată, cu numele de Antigona, ce se lăudase, într-o zi, că are părul mai frumos. Zeiţa a schimbat în şerpi cosiţele lungi ale fetei. Alte copile, care-au spus că feţele lor sunt mai albe decât ale zeiţei Hera, şi-au văzut tinerii obraji mâncaţi, până la os, de lepră4 .

GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII
eiţa, după nunta sa, spunea celorlalţi zei că are o căsnicie fericită. Ea trebuia să spună astfel, fiindcă era ocrotitoarea familiei, copiilor, fetelor ce se logodeau şi a femeilor măritate. Trebuia, deci, să fie pildă. Dar oricât s-ar fi lăudat Hera că peste căsnicia ei nu se abate nici o umbră, lumea ştia, aflase totul... Ştia de purtările lui Zeus. Cine nu auzise, oare, că Zeus. o-nşela mereu, fugind într-una după nimfe şi după fete pământene, când n-alerga după zeiţe ?... Hera le urmărea, dealtminteri, cu ura ei neîmpăcată, pe toate fetele acestea. Ba încă se mai povesteşte că, înfuriată rău pe Zeus şi necredinţa lui, Zeiţa şi-a părăsit cândva căminul şi a fugit pe-un nor de aur tocmai în insula Eubeea. Ca să o poată-ntoarce-acasă pe soţia sa, fugara Hera, Zeus a poruncit îndată fiului său, Hefaistos, să-i dăltuiască-n lemn o fată. A pus această statuie, acoperită toată-n văluri, într-un car măiestrit din aur şi, stând alăturea de ea, se preumbla-n toată Elada. — Mă-nsor cu fata ce se află alăturea de mine-n car! spunea Zeus tuturor. Hera, aflând această veste, roasă în inimă de ciudă, a pândit carul când trecea. S-a repezit în car, cu furie, smulgând veşmintele de văluri, ce-mpodobeau trupul de lemn. Zeus râdea cu hohote, şi Hera a-nţeles, desigur, că a fost numai

Z

109

păcălită. Aşa s-au împăcat din nou. Alteori însă, gelozia ducea la certuri zgomotoase, care durau timp îndelung. Zeus îi repeta zeiţei că nu i-a dat feciori pe plac, şi de-asta-i necredincios, fiindcă mai vrea şi alţi copii. Numai că Hera-i amintea că mai avea şi două fete. Una din ele, Ilitia, se îngrijea de toţi copiii, atunci când se iveau pe lume. Cealaltă, Hebe5 , graţioasă, era paharnică în cer, fiind şi zeiţa tinereţii. — Degeaba spui că-i graţioasă Hebe a ta, răspundea Zeus. Uiţi că-ntr-o zi s-a-mpiedicat, tocmai când ne servea la masă, şi zeii au pufnit în râs ? Chiar pentru asta am s-o schimb din slujba de paharnică, şi-am s-o-nlocuiesc c-un tânăr, un fiu de rege : Ganimede6 . Precum a spus, a şi făcut. Zeus a-nlocuit pe Hebe cu fiul regelui din Troia, spre marele necaz al Herei.

HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS
nsă nici Hera n-a rămas datoare. La rândul său, înverşunată pentru atâtea umilinţe, s-a înţeles cu zeii Poseidon, Apolo şi Atena, şi toţi au pus la cale să-l doboare pe Zeus. Ba chiar să-l şi închidă în Tartarul lui Hades.. Doar o zeiţă, Tetis, care aflase taina, a chemat un gigant cu o sută de braţe, pe nume Briareu, să vină-n ajutorul lui Zeus în Olimp. Iar Briareu, gigantul, cu forţa lui uriaşă, s-a repezit în cer, mişcându-şi dintr-o dată toate cele o sută de braţe ale sale, răcnind şi-ameninţând. Zeii înspăimântaţi au şi părăsit lupta. Răzvrătirea pusă la cale a fost zădărnicită. Ca răzbunare, Zeus i-a gonit pe Poseidon, stăpânul mărilor, şi pe zeul Apolo, din muntele Olimp. A iertat-o pe-Atena, faţă de care el avea o slăbiciune. În schimb, a pedepsit-o pe Hera cu asprime, înlănţuind-o zdravăn şi-agăţând-o de boltă, cu două nicovale mari prinse de picioare. Au trebuit să vie toţi zeii şi să-l roage aproape în genunchi ca s-o ierte pe Hera. Dar numai dup-o vreme destul de-ndelungată şi după rugăminţi multe, stăruitoare, Zeus s-a-nduplecat, slobozind pe Hera din lanţuri, pocăită. I-a iertat şi pe ceilalţi.

Î

110

UN DAR AMĂGITOR
efaistos, în timpul când se afla la Tetis, în adâncimea mării, îşi arătase totuşi talentul deosebit în multe meşteşuguri. Vreme de nouă ani, cât locuise-acolo, făcuse nimfelor podoabe minunate : brăţări încolăcite, agrafe pentru rochii, inele preţioase, cheutori la veşminte, salbe, centuri, mărgele şi câte şi mai câte. Crescând ceva mai mare, a îndrăznit să plece din apa verde-a mării. S-a întors în Olimp şi-a adus mamei sale un dar lucrat de dânsul. Era un jilţ de aur, făcut cu măiestrie. Hera, nespus de încântată, l-a primit. S-a aşezat pe jilţ, ca să se odihnească. Dar când a vrut zeiţa să se ridice iarăşi – pas să mai izbutească. Parcă era lipită, parcă bătută-n cuie. Hefaistos, isteţul, se răzbunase straşnic pe mama sa, pe Hera, care îl aruncase în valurile mării şi care-l schilodise, fiindcă tot ea-l născuse atâta de urât. Hera ameninţase, ţipase, se zbătuse. Fără folos, căci zeul Hefaistos plecase nepăsător acasă şi se-ncuiase bine în fierăria lui. Atunci Hera,-nfuriată, i-a poruncit lui Ares să se lupte cu şchiopul şi să dezlege vraja, care-o ţinea legată de acel jilţ de aur. Şchiopul l-a primit însă în uşa fierăriei pe Ares preafălosul, aruncându-i în faţă tăciuni aprinşi şi spuză, şi-aşa l-a izgonit înapoi, în Olimp. Hera sta ţintuită pe scaun şi se jelea. Ares privea la dânsa fără nici o putere. Şi ceilalţi zei, de-asemeni, se cam temeau să-ncerce o luptă cu fierarul, căci zeul dovedise destulă iscusinţă şi mult curaj în luptă, aşa şchiop cum era. Noroc c-a venit tocmai la timp Dionisos, zeul viţei de vie, un alt fiu al lui Zeus...

H

Toţi zeii-au rămas muţi.. când a văzut că S . şi arme pentru toţi. făcându-le cu ochiul. zeiţa frumuseţii şi-a dragostei. Glumeşti.. Zeus ... şi-un câine de argint. silindu-i să-şi aplece ochii către pământ. de strajă unui rege . pe care mi-a cerut-o chiar tatăl nostru. încă una. Şi-un gigant de-aramă . Hera şi cu toţi zeii s-au bucurat nespus când i-au văzut venind. în fierărie ? Z SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII tiu ce gândiţi în taină : „Hefaistos e slut!. căpătând chef de glumă. Cum ? însăşi Afrodita. Dionisos... — Dar eu muncesc.. Puţin. două fete de aur... — Eu vreau să-mi daţi ca soaţă pe dalba Afrodita. de-mi cereţi... încă puţin... Iar mie.. Căci sunt schilod.. urmează şi mai tare Hefaistos... Ce dacă sunt aşa ?... Eu doar atâta cer.. le răspundea hazliu.. I-a rostit vorbe bune. de parcă ar fi vii. murdar. pesemne. Am făcut pe Pandora.. văzând că zeul fierăriei s-a-nveselit deodată. care-l vreau eu....111 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE eul Dionisos a încărcat cu vin o amforă de aur şi a bătut la uşa fierarului. — Ba nu glumesc deloc... — Ce spui!. — Îi dau drumul. Ce spuneţi ? Şi-a arătat cu mâna sa aspră. în cer.. Dar el se ţinea tare. şi trebuie să plătească.. I-a dat după aceea să soarbă puţin vin.. pe care o iubeau mai toţi nemuritorii. M-a azvârlit chiar Hera în hău... şi astfel l-a-mblânzit.. ea m-a oropsit.. Până ce făurarul s-a ameţit de tot. şi tauri care varsă foc şi scântei pe nări.. — Ce preţ vrei ?. noduroasă. Din vina mea sunt oare ? Sau dintr-a lor ?. ce-asudă şi trudeşte. şi hai cu el.. M-a aruncat din cer... şontâc... şontâc. aşa e. şi mă ajută-n mers. divina.. Ce pofteşti ?. O cupă.. ce se mişcă şi îmi ascultă voia. Dar.” Ei şi ? Ce e cu asta ?. pe Zeus şi pe Hera. să fie-acuma soaţa fierarului cel slut.. l-a luat frumos de braţ. în Lemnos.. Şi care mai de care îl ruga pe fierar s-o scape pe zeiţă şi să dezlege vraja. Un preţ. fata aceea vie.. a rostit fierarul..

112

mă născuse hâd... Uimiţi ascultă zeii cuvintele acestea şi clatină din umeri, plini încă de mânie. Dar dânsul le mai spune : — Vedeţi şi voi că munca pereche e cu arta, deci şi cu frumuseţea. Munca sunt eu – eu, cel hulit de voi – şi frumuseţea-i dânsa, divina Afrodita. Pe ea o vreau de soaţă şi voi o să mi-o daţi, căci mie mi se cade. Altfel, rămâne Hera aşa, pe veşnicie... Ce murmure!... Ce zgomot!... Ce vuiet fără noimă!... Hefaistos sta însă ca stânca în furtună, în neclintirea lui, şi Hera se-nvoieşte, nemaiavând ce face. Iar Zeus – ce să spună? – a-ncuviinţat şi el. De cum au făcut nunta Hefaistos, fierarul, cu dulcea-i Afrodita, s-a dezlegat şi vraja ce-o ţintuia pe Hera, şi s-a desprins regina din jilţul fermecat. S-a-ntors apoi fierarul la meşteşugul său. Şi-avea zeul Hefaistos atâtea fierării! Una era în Lemnos, în insula pietroasă, unde-l zvârlise Zeus, când avusese cearta cu soaţa lui, cu Hera. Acolo lucra zeul, cu fiii săi, cabirii7 , şi c-un pitic, Chedalion. În insula Lipari şi sub muntele Etna mai avea încă două straşnice fierării legate între ele printr-un drum subteran. Şi sub vulcanul Etna, după străvechi legende, se spune că sta Tifon, monstrul pe care Zeus îl doborâse-n luptă şi îl înlănţuise, răsturnând peste dânsul povara unui munte. Când se mişca gigantul, strivit sub apăsarea colosului de piatră, el gâfâia, ş-atuncea, din vulcan, ţâşneau flăcări şi magmă clocotită. Vulcanul erupea. Ca nu cumva gigantul să scape din prinsoare, zeul îşi aşezase prea greaua-i nicovală chiar pe grumazul lui. Pe-această nicovală, ajutat de ciclopi, lucra de zor arama, aurul şi argintul, făurind, cu migală, zeci de minunăţii. În sfârşit, cea din urmă, dar şi cea mai vestită din fierăriile în care muncea zeul era chiar în Olimp. Aici a făcut dânsul armele lui Ahile şi ale lui Enea, sceptrul lui Agamemnon8 , sculpturile cu care era împodobit palatul soarelui şi multe alte lucruri. Numai că, aşa vrednic precum era, zeul acesta, care-ntruchipa focul şi munca măiestrită, avea mereu necazuri...

113

TICĂLOŞIA LUI ARES
hiar soaţa, Afrodita, zeiţa frumuseţii, îşi bătea joc de el. Mai mult, îl înşela, făcând ochi dulci lui Ares. El a băgat de seamă şi-a făurit o plasă cu fire nevăzute ; s-a făcut apoi că pleacă de acasă. Cum a plecat fierarul, s-a ivit zeul Ares acolo-n fierărie. A luat-o pe zeiţă în braţe, s-o sărute ; dar plasa fermecată le-a căzut în spate şi i-a prins pe-amândoi. Nu mai puteau să facă o singură mişcare. Hefaistos s-a-ntors atunci şi a strigat, chemând zei şi zeiţe să vadă-nşelăciunea frăţânelui nemernic : — O, Zeus prea puternic şi voi, nemuritori, veniţi, veniţi mai iute, ca să-i vedeţi şi voi şi să-i dispreţuiţi!... Pentru că sunt beteag, frumoasa Afrodita a socotit cu cale să mă batjocorească şi l-a-ndrăgit pe Ares, care este mai chipeş, dibaci, dar ticălos... Zeii, venind în grabă, au început să râdă... Şi-au râs... au râs... văzându-i pe Ares şi-Afrodita, care se zvârcoleau ca peştii într-o vârşe, până când făurarul i-a dezlegat, la urmă, în hazul tuturor. Zeiţa, ruşinată, a fugit să s-ascundă-ntr-o insulă, Cipru. Iar Ares a pornit spre Tracia, o ţară sălbatică şi rece, să scape de ocară.

C

114

Note
1. Chelone înseamnă, în limba greacă, broască ţestoasă. Acesta este încă un exemplu de felul cum poetizau elinii procesul natural de apariţie a multor specii de animale, născocind legende pline de fantezie. 2. Pe amforele arhaice sau în basoreliefuri, cum sunt acelea din vila Albani, de la Roma, se văd cortegiile nupţiale care aveau loc înainte şi după săvârşirea căsătoriei. Hera este reprezentată cu sceptrul, pentru că prin căsătoria cu Zeus devenea regină a cerului. În această calitate, ca şi în aceea de protectoare a căsniciei, cum şi-o închipuiau cei vechi, Herei i se ridicaseră mai multe temple. Oraşul zeiţei era Argosul. Aici, în heraion – templul Herei – artistul Policlet făcuse o statuie de aur şi fildeş, închinată reginei cerului. Statuia era tot atât de renumită ca şi aceea pe care o ridicase Fidias din aur, abanos şi fildeş, lui Zeus, în templul din Olimpia. Alte statui de piatră sau de lemn (xoane) se ridicau şi în alte oraşe : în Samon, Sparta, Nauplia etc. 3. Nauplia era un oraş şi port în antica Argolidă, în Peloponez. 4. Bolile se tâlcuiau, cel mai adesea, în vechime, ca fiind pedepse date de zei. 5. Despre Hebe se spunea, de fapt, că fusese născută de Hera, fără ca Zeus să-i fie tată. Ea se născuse în urma faptului că Hera mâncase nişte lăptuci, cu care o servise Apolo la o masă. 6. Se povestea că Zeus a văzut într-o zi pe păstorul Ganimede, fiul regelui Troiei. Atât era de frumos păstorul, că Zeus s-a preschimbat într-un vultur şi l-a răpit în cer, făcându-l paharnic în locul zeiţei Hebe. 7. Cabirii erau nişte genii vulcanice, închipuiţi ca nişte fierari, care ţineau ciocane în mâini sau pe umeri. Unele legende afirmau că aceste genii, în număr de trei, erau fiii lui Hefaistos. 8. Ahile, Agamemnon şi Enea sunt faimoşi eroi din multcântatul război troian.

115

PALAS ATENA
ezii de-altădată spuneau că într-o vreme ar fi fost, în Olimp, o ceartă-ntre toţi zeii. Acest prilej de ceartă s-ar fi iscat din faptul că un rege, Cecrops, pusese temelie unui oraş vestit, în ţara Aticii1. Iar zeii se sfădeau, care din ei anume va fi ocrotitorul acestui nou oraş, deci cui i se cuvine să i se facă temple, să i se-aducă daruri de către muritorii ce locuiau aici. S-au certat multă vreme, dar, până la sfârşit, a rămas să s-aleagă între zeul Poseidon şi zeiţa Atena. Atunci, zeul Poseidon a ridicat tridentul, furca sa cu trei dinţi, şi-a lovit într-o piatră. În locul unde zeul mărilor şi-al furtunii înfipsese tridentul, stânca s-a despicat şi s-a ivit un cal vânăt, cu coamă lungă şi albă cum e valul. Calul, această fiinţă pe care-o dăruia furtunosul Poseidon celor de pe pământ, era încă sălbatic, bun doar să ducă-n lupte războinicii, pe şale. Sforăia cu mânie şi necheza puternic, izbind copita-n pietre, ori sălta, plin de furie, şi-şi rotea ochii-n frunte, arzători ca tăciunii. A mai lovit o dată Poseidon cu tridentul, şi-a ţâşnit un izvor cu undele sărate, învolburate-n spume, la fel cu apa mării. Poseidon a privit mândru în jurul său şi a grăit astfel : — Dăruiesc două lucruri de mare însemnătate supuşilor lui Cecrops : calul, pentru războaie şi apa, s-o colinde... Eu le urez, adică, să fie luptători, dar şi navigatori, ce vor străbate marea. Vor debarca pe ţărmuri... şi le vor stăpâni, înfrângând alte neamuri... sporindu-şi bogăţia... Tu ce le

A

ca vânturile mării. Noi îl dorim cu toţii ocrotitor pe valuri. Calul. — Acesta-mi este darul! Poporul să aleagă pe cine preţuieşte mai mult!. copile. un căpăstru de piele. s-au adunat în pripă.. Noi nu-i lăsăm să plece.. era domesticit. S-a apropiat de-Atena. puterea. Şi i-a pus să aleagă : „Ce soartă vor să aibă ? Şi cum doresc să fie ? Navigatori.. Ea i-a netezit coama şi i-a prins. prin lupte şi măceluri. urlând înverşunate. şi nu pândiţi de moarte.. nu numai la războaie. plini de nesaţ. pe grumaz. Făcându-se la urmă şi o numărătoare – pentru că pân-atuncea erau deopotrivă.. meşteşugari cu tihnă. Îi vrem mai bine-acasă . Dar spiţa femeiască se grămădise-alături : soţii. aromate.. care a crescut iute. a fost numit măslinul. Ne dăruieşte lupta. a ieşit un vlăstar. printre frunze. aşa cum le câştigă doar zvânturatul Ares.... Puteau să-l folosească oamenii şi la muncă. mame şi într-un glas ziceau : — Amar greşesc bărbaţii! Prea-s însetaţi de lupte şi ochii prea le joacă spre valurile mării. plăsmuitori de artă şi buni neguţători ?" Bărbaţii. ca nişte nestemate topite în lumină. Cecrops şi-a strâns supuşii.. Cu ochii către mare. Copacul plin de fructe rotunde. ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL tena a-ntins mâna. bogăţia. războinici ? Sau doar agricultori. Şi. Apoi şi-a-ndreptat lancea cu vârful spre pământ... Atena. fecioară-nfumurată ?. spre calul cel sălbatic. Noi vrem să stea acasă. bărbatul şi femeia – s-a văzut că acelea ce o doreau A . prin aventuri pe mare. Acolo unde boldul cel ascuţit al lancei doar a atins pământul.. pe care-l hărăzise Atena supuşilor lui Cecrops. Da. ce-l dăruise Poseidon pentru luptă. a-ncetat nechezatul. ca prins de vrajă. pomul avea fructe verzui. când urzesc vijelia şi sapă gropi de apă şi-nalţă munţi de valuri.116 dai. Pe-Atena. De mâine vom pleca!. Noi o dorim de-aceea pe-Atena!. îi vrem muncind în pace. au spus : — Poseidon să ne fie ocrotitorul nostru. Calul. iar altul v-o aduce prin roade dobândite din muncă-n timp de pace. în drepturi. fără nici un cuvânt. a zis Atena. laolaltă.. făcându-se un trunchi cu ramuri mlădioase şi frunze ca argintul sub prăfuirea vremii. Unu-i dă bogăţia. ce tropotea furios şi sforăia spre zare.

.. Ea nu mai avea voie să vie-n adunări sau să-şi spună părerea. Zeus!. oraşul lui Cecrops. Şi. şi nu cruţau nimica din tot ce întâlneau. au hotărât pe dată să le ia orice drept. Prin ce pedeapsă dată femeilor să-l îmblânzim pe zeul purtător de trident ? strigau în cor bărbaţii. în cetate. Rugau astfel pe zeul furtunilor şi-al mării să-şi uite supărarea pe-Atena şi pe ei..117 pe-Atena fuseseră cu una mai multe ca bărbaţii. strigau femei şi fete. Şi regele. în viitor femeia nu mai putea să fie egală cu bărbatul4. şi îi făgăduiau că-l vor cinsti cu sârg. Ce bună eşti.. cu vârful ţintuit către Atena. în vremea asta. Vor fi plugari şi meşteri.. au ridicat bărbaţii pe-Acropolă. Nisip avea în barbă şi scoici purta în plete.. un altar lui Poseidon. a spus după dreptate : — Femeile-s cu una mai multe decât noi. Aici. dar tot erau sub valuri oraşe şi câmpii.. precum dorise zeul. în mâini avea tridentul şi-n ochii verzi ca fierea o ceaţă de-ntuneric. numindu-l „al Uitării”. înţeleaptă. fecioară!. ţarini şi livezi... Cetatea nou-clădită se va chema Atena2 – cu numele zeiţei ce-o să ne ocrotească. ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR um a aflat Poseidon de-alegerea făcută. necum să hotărască în treburi privitoare la ţara sau oraşul în care locuia. Îţi datorăm atâtea! Bărbaţii-or să rămână acasă. din piatră. Şi-a îndreptat tridentul spre Atica. — Atena!. O. cu facle-aprinse-n mâini. A făcut semn spre ape. s-a ivit dintre valuri. pe o colină-naltă. în văluri albe. dar şi năieri spre larguri bogate în ispite. Aflând cu ce osândă le-au urgisit bărbaţii pe fete şi femei. — Un alt potop ?... şi-ţi vom aduce jertfe! Prinoase-ţi vom aduce din rodul muncii noastre tihnite şi senine. Se îndreptau năvalnic către noul oraş şi potopeau în cale văi. ca să-l mulţumească pe zeu îndeajuns. şi-or merge şi la luptă.. Puhoaiele de ape s-au mai retras . şi ele-au clocotit ca un cazan cu smoală. treceau fecioare-n cete. şi-ţi vom aprinde facle.. Şi fiind ei mai puternici. O.. Dar ce să vezi ? Urgia de ape răvăşite la semnul lui Poseidon trecuse peste ţărmuri şi pătrunsese-n ţară.. spre-altarul unde cinsteau pe fiica iubită a lui Zeus. Atena!. Atena. C .. Şi altele cu daruri. la rându-i. puternicul Poseidon s-a potolit. Acropola3 . Femeile-s de vină!. Treceau.

Apa s-a liniştit. Şi el avea o fată. altminteri nu se poate. pictura. fiind mare olimpiană şi fiică a lui Zeus. în purpură. când îşi răsucea fusul. în ţara de baştină a lui Idmon. purtând pe punţi eroii. Totul s-a refăcut cu sprijinul Atenei. Pentru aceste daruri şi sfaturi preţioase. Atena era însăşi o ţesătoare bună şi le făcea veşminte zeilor din Olimp.118 Poseidon s-a-mpăcat. într-un oraş. deoarece oraşul era tot al zeiţei cu ochii azurii. cerea închinăciuni. Căci nu vine izbânda. se grămădeau în casa micuţă-a lui Idmon. Femeile eline. s-a întors spre ţărmuri.. Ea. în lucrul migălos. cuţitul de dulgher şi să facă corăbii cu trei rânduri de vâsle : trireme ateniene ce-au plutit apoi. ca nimeni alta. ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON orice. moi şi uşoare ca norii din văzduhuri. din văi. Nimfele de pe munte. Când ea depăna lâna sau începea să tragă fire lungi şi subţiri. i-a învăţat pe oameni să mânuiască roata olarului. nimfele se mirau şi începeau să spună : — Atena te ajută în ţesătura asta. să brodeze pânze. Ştia copila asta să ţese. Veneau şi zeităţi. albe. ba a şi hotărât că o ramură verde din pomul de măslin va fi simbolul păcii. virtuţile.. sau nu îi slăvea harul. ori nu i se pleca.. puterea şi arta la ţesut. oricâtă vitejie ai arăta în luptă. supunere deplină. cei vechi ne povestesc că şi Palas-Atena. fecioara lidiană. de n-ai înţelepciune şi dacă n-ai prudenţă5 . Palas-Atena. din ţărm în ţărm. ca şi peste hotare. se răspândise faima acestei măiestrii. Idmon. mai mult decât . care-a ţesut şi Herei vălul său de mireasă. pe nume Arahneea. Dar ce spun eu că regii!. căreia-i plăcea lucrul cu igliţa şi fusul. şi nu se săturau privind graţia. un vopsitor de lână. Nu-ngăduia pe nimeni care-o nesocotea. arhitectura. Pe-aceşti eroi Atena îi învăţa să fie viteji. Zeiţa i-a-nvăţat pe-atenieni – se spune în vechile legende – arte şi meşteşuguri : sculptura. Regii de prin oraşe veneau să-i ceară fetei pânze de preţ şi stofe. mistria. pe-ndepărtate ape. zeiţa măiastră. În cântece se-arată că ea. e Î ntr-o legendă veche se spune că trăia cândva. măiestria de-a face broderii şi ţesături de mână.. îi sfătuia zeiţa. din apa mării. când înceta războiul. s-o vadă pe copilă brodând sau ţesând pânza. dar şi prudenţi. arta pe care le punea. copilă-a lui Idmon!. Tot ea i-a mai deprins pe harnicii-atenieni să cultive măslinul. ascultându-i porunca fluturau în mâini ramuri şi frunze de măslin. în Lidia6 .

mi se pare! Şi dacă se-ndoieşte Atena de iscusinţa mea.. Şi ea. fără de teamă. zeiţa a-ntrebat-o de meşteşugul ei. Chiar dacă tu nu ştii. ci tatăl meu. le răspundea copila..119 îngăduitoare şi-ţi dăruieşte har. nimfele au fugit. şi-a răsturnat un munte de piatră peste el... uscată. strigau nimfele-n cor. A luat înfăţişarea unei biete bătrâne. după ce-aprinzi miresme în vasele de lut. Atena auzise sfidarea Arahneei şi-a simţit că o taie mânia.. că ai grăit aşa. Pe Ares. cu părul alb ca neaua.. i-a povestit bătrânei ce-i spuneau nimfele. şi te umileşte în faţa-i. am doar o dorinţă : s-o-ntrec chiar pe Atena în meşteşugul ei! Cum a rostit copila şi vorbele acestea. A vrut s-arunce lancea spre fată. Ea a zdrobit cu mâna-i divină pe-un gigant. Dar cum Palas-Atena era mult chibzuită. Căci straiele purtate de preamăreţul Zeus numai ea le croieşte. — Taci.. dar eu lucrez la fel. Greşeală!. zeul luptei şi-al răzbunării crude. Şi. Tu eşti o ţesătoare cum nu mai e nici una în Lidia mănoasă. Copila a primit-o. ca o lamă de sabie... Dar.. Ascultă-mă ce-ţi spun!. Fata nu s-a lăsat.... taci că te ajunge blestemul ei! Zeiţa nu poate să ierte. l-a-nfrânt şi l-a rănit. de mai vorbeşti aşa. Voi înşivă-aţi văzut. i-a cerut adăpost. şi le-a răspuns astfel : — O fi aşa cum spuneţi.. a spus răstit Atena. fără glas. strigând în gura mare : — Vai!. în piept. Lui îi dau mulţumire. s-o ucidă.... O fi ţesut veşminte . Aşa s-a coborât ca un nor pe pământ. — Nu.. chiar şi-n întreaga lume. Vai.. Eşti printre muritoare întâia la brodat. Zeiţa-i milostivă şi poate să te ierte. Am venit!. Du-i jertfe şi te pleacă pe lespedea de piatră. Encelade. A ciocănit la uşă şi. când ştiu că n-am greşit. Şi-apoi. Tu ce gândeşti ? C-Atena îţi va cruţa trufia ? Taci!. Oricând ar vrea. eu o aştept să vie.. — Eşti gata ?. cu o voce slabă. zeiţei nu-i datorez nimic.. gârbovită. S-ar cuveni acuma să-i mulţumeşti şi tu în templul de pe coastă. luându-şi dintr-o dată chipul său olimpian... — De ce să-i cer iertare. în Olimp. Că pot lucra şi eu – nu-i crimă. sunt gata să mă întrec cu dânsa. La drept vorbind. Aruncă-te mai bine cu capul în ţărână şi cere-i îndurare.. din vorbă-n vorbă. Zeiţa prefăcută în babă i-a răspuns : — Nimfele au dreptate. . Pe mine nu Atena m-a învăţat ţesutul. a socotit că-i bine să se răzbune altfel. Vai!. tot dânsa te ajută. şi toţi nemuritorii socotesc cinste mare că le e dat să poarte haine de mâna ei – şi tu o-nfrunţi ? Nebuno! Nu mânia pe zei! Şi mai ales pe-Atena.. nu ştii că e Palas-Atena ? Nu cuteza s-o-nfrunţi. fără un dinte-n gură. de nu cumva mai bine.. chiar în oraşul unde locuia Arahneea... ce blestem!. nimfelor!... Idmon.

ca un stăpân al lumii. sigură de sine. îşi ţese măiestrit. înconjurând pe Zeus. Mama a fost lovită pentru c-a îndrăznit să-i înfrunte pe zei cu vorbe de ocară. Alături e Atena. Iar Zeus se desprinde dintre dânşii. o stâncă. atotputernic. a stăruit să-nceapă întrecerea pe loc7 . în cele patru colţuri. Aurul şi argintul sclipesc mai pretutindeni. Din ochii ei curg lacrimi pe treptele acelea. Într-un ungher ea ţese pe Hemus şi Rodope. Poseidon. cu fire colorate. Amestecă în vase vopsele preparate de meşterii din Tir şi colorează stofa în sute de nuanţe. odinioară oameni. Şi tot pe-această stofă. alte lucruri. Şi. Zeiţa-ntruchipează. în sfârşit. Cu degetele iuţi ţes stofă străvezie şi fină ca o ceaţă. dând stofei scânteteri! Nimeni n-a văzut încă asemeni ţesătură şi astfel de culori. şi nişte rămurele vinete de măslin. un şir de nedreptăţi săvârşite de zei. Arahneea. zeiţa arată pe Cinira. pe stofa ei.120 Se spune că atuncea nimfele s-au întors s-o preamărească-n imnuri pe zeiţa Atena. căzând pe nişte trepte dintr-un templu al Herei. Este Areopagul8. în colţul al patrulea. şi-s transformaţi în munţi în alt colţ se arată păţania reginei pigmeilor. semeţ. În acest timp copila. Doar fata. ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA e-aşază fiecare din ele-n câte-un colţ şi-ncep cu grabă lucrul. Cu lancea doar atinge pământul. Zeiţa Atena mai brodează. Dar ca să-i prevestească fecioarei lidiene cele ce vor urma. căreia pletele-i s-au prefăcut în şerpi. uneori. În altu-i Antigona. într-o zi. isteaţa Arahneea. Ba chiar pe Zeus însuşi îl arată răpind-o pe fecioara Europa. şi din el răsare viu măslinul. Şi marea parcă-i mare într-adevăr pe stofă. în stofă. în care-s preschimbate frumoasele ei fete. unde s-au întrunit zeii odinioară. o mamă urgisită. fiindcă a cutezat să spună. El e schimbat în taur. loveşte cu tridentul o stâncă. schimbată de Hera într-un cocor. care s-au luat la harţă şi-ntrecere cu-Olimpul. cum numai curcubeul mai are. cei doisprezece zei se văd şezând pe jilţuri. cu mult mai grăitoare. Astfel s-arată stofa ţesută de zeiţă. dar. Să juri că-i simţi S . şi dintr-însa sare un cal cu coama şi nările în vânt. şi fiecare poartă însemnele prin care e cunoscut de oameni. Atena-nfăţişează şi alte întâmplări. pentru c-a îndrăznit cu ea să se măsoare. jur împrejurul stofei. drept în faţă. ca raza aurorii-n faptul dimineţii. O vagă-mpurpurare i-a luminat obrajii. cu fructele verzui. nu a fost prea mişcată c-o vedea pe Atena. să judece gâlceava dintre ea şi Poseidon. că are păr mai mândru decât soţia lui Zeus.

Îi e cu neputinţă să-i găsească cusururi. ademenind-o pe blânda copilă Antiopa. copila zugrăveşte un chenar înverzit de iederă în floare. Talazurile parcă se zbuciumă într-una şi se izbesc de ţărmuri. Credeau că ea inspiră poeţii. Z .. abia se poate ţine de coarnele de aur şi plânge desperată. Sunt arătaţi şi ei. Şi totuşi. ca satir. Copila osândită de zeiţa Atena s-a preschimbat pe dată într-o fiinţă mică – păianjenul9 – care îşi ţese veşnic pânza sa subţirică din fire argintii şi toţi i-o rup. ori şoim. furând-o pe sora ei.. În jurul ţesăturii. apoi. Credeau că ea-i învaţă pe poeţii Eladei să-şi drămuiască-n versuri belşugul de imagini.. ori cal. Nici Dionisos – Bachus – şi nici zeul Apolo nu sunt cruţaţi defel. n-a mai putut să-ndure dârzenia copilei şi – cum ţinea suveica în mână – a lovit-o şi i-a spus vorbe grele. ce-i lipsită cumva de-nţelepciune.121 mireasma sărată şi amară. cu multă chibzuinţă. La fel înfăţişează şi pe zeul Poseidon : când taur... pe grindă spânzurată.. elinii au cinstit-o mai mult decât pe-alţi zei. Atâta că zeiţei. pretutindeni. să-şi ia viaţa. Iar ea şi-o ţese iară. ca păstor. Îl mai arată. copilă-a lui Idmon!. înşelând alte fete. o jelesc. ca vultur şi ca şarpe.. Aşa minunăţie nu mai văzuse nimeni şi nici măcar Atena. cu licăriri de stele. înşelând-o pe mândra Mnemosina . muzicienii şi le arată calea spre piscurile artei. în veacuri. zdrobindu-se aievea în cioburi lucitoare.. când prefăcuţi în struguri ispititori. Îndurerată. chiar dacă săvârşise asemenea ispravă. Iar oamenii-ţi vor rupe această ţesătură. pe Zeus. Taurul fuge-n tropot. răpind neprihănite fecioare. Mintea nu o culege. Talentul Arahneei întrecuse cu mult pe-acela al zeiţei. când în păstori. e rostită-n zadar. Poezia. Egina . părându-i prea uşoară această ispăşire. uitându-şi chibzuinţă şi toată înţelepciunea. îndârjită. smaralde şi safire. Inima n-o păstrează. Suratele Europei o strigă. ca flacără. pe coarde de viţă-nşelătoare. Şi-Atena. tremurândă. şi iară. ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN eiţa cercetează amarnic oţărâtă lucrarea săvârşită de fata lui Idmon. fata a luat iute un şnur şi-a vrut să se anine de grindă. sau fiinţe ce zboară prin văzduh. pe Atena. Şi fata. ori peşte. — Aşa vei sta. ţesându-ţi fără preget afurisita pânză. când berbece. Apoi i-a deşirat întreaga ţesătură. a azvârlit spre ea un suc înveninat.

Cântau înţelepciunea. pe-Atena10. era zeiţa care mai ocrotea cu grijă.122 E ca un fum în vânt.. Şi tot dânsa. ştiinţa.. .. gândul pătrunzător ca lancea ascuţită.. arta şi meşteşugul ce ea le-ntruchipa. Nu pe-Atena!. Cântau destoinicia. pe lângă arte. ce o purta zeiţa. în antica Eladă. Atena. Aşa cântau aezii.

Simbolul prudenţei e şarpele. Acropola era citadela străvechiului oraş Atena. este justificat şi acesta. Cresus. numită „Ars poetica". adică : „Minerva este zeiţa literaturii. a perioadei când femeia juca rolul precumpănitor în familie. Vechea legendă elină a fost minunat povestită de Ovidiu în „Metamorfoze". Multe oraşe aveau dealtfel o acropolă (în greceşte acropolă înseamnă oraşul de sus) unde se afla citadela de rezistenţă în primejdii şi războaie. se organizau mari serbări la care se îmbulzeau participanţii la concursuri şi alergări. dar şi dansatorii. În istorie este celebru bogatul rege al Lidiei. Tot aici erau construite. 5. oraşul închinat zeiţei înţelepciunii. adică la perioada când bărbatul începe să aibă în familie rolul principal. Aici. 6. era situată între Misia. 9. şi după el preluată de scriitorii moderni. a ştiinţelor şi a tuturor artelor". o . legenda spune că a fost disputa dintre zei asupra dreptului de protector al oraşului Atena. 8. ţară vestită în antichitate. Poetul roman Horaţiu a scris o carte cu versuri iscusite. care conducea oraşul Atena. Noi avem Ateneul – lăcaşul de arte şi de ştiinţă. 4. Frigia şi marea Egee. în mitologia elinilor. iar cel al înţelepciunii este bufniţa. scientiarum et omnium artium". Pe această stâncă. Odeonul. În legenda despre Cecrops se menţionează trecerea de la matriarhat la patriarhat. Cuvîntul „atic" se tălmăceşte metaforic : „plin de graţie şi de delicateţă".123 Note 1. în faţa insulei Eubeea. Areopag înseamnă stânca lui Ares. 10. în Asia Mică. 3. muzicanţii şi poeţii. Mai târziu. Şarpele şi bufniţa se văd aproape întotdeauna lângă zeiţă. Nici un oraş n-a fost mai renumit în Grecia antică decât Atena. portretul sau statua Minervei – cum se numea Atena la ei – era la loc de cinste şi dedesubt sta scris : „Minerva fuit Dea literarum. Legendele eline. sfatul arhonţilor. La Atena au fost rostite şi apoi transcrise versurile bătrânului poet orb Homer. căci Atena a rămas un simbol al culturii şi înţelepciunii. din patru în patru ani. în vechile opere de artă. 7. 2. în care se păstrau obiectele cele mai de preţ. de obicei. În şcolile romane. templele zeilor. Străvechea Atică se afla în Peloponez. printr-o întâmplare legată de zei. precum arată Friedrich Engels. a căpătat numele de Areopag. Aici. Păianjenul se cheamă Arahne în greceşte (De-aici familia zoologică a arahnidelor). având capitala la Atena. Serbările se numeau Panatenee – după numele zeiţei. Lidia. răsunau minunate cântări. ce dezmierdau urechile mulţimii însetată de artă. Astfel de atenee mai sunt şi astăzi în multe ţări. Ca toate celelalte fenomene istorice şi sociale. fâcându-se prin el o aluzie la rafinamentul spiritului atenian. păstrează în ele multe amintiri din perioada matriarhatului. într-un faimos amfiteatru de marmură.

124 carte despre arta creaţiei poetice. În ea grăieşte astfel către poeţii vremii. dacă nu vei ţine seamă de Minerva" sau : „Tu nihil invita dices faciesve Minerva”. . cerându-le să pună şi un dram de înţelepciune în orice poezie : „Tu n-ai să poţi spune nimica şi n-ai să izbuteşti.

ducând cu ele frunze vestejite. în timp ce Afrodita şi casta Artemis s-au luat de braţ cu Hebe.1 Şi-n imnurile lor aezii îl proslăveau pe fiul Letei. păşise falnic în Olimp. ce ne-ncântară până azi pe noi. şi Ares. având în mâna stângă lira. sau cântecul sublim ce-i răsuna din liră. violentul. zeiţa tinereţii. afară doar de Zeus. în primul rând. Tu eşti căldura scumpă muritorilor. când cerul i-nvelea în falduri de nori şi ceaţă vineţie. nu ştiau ce s-admire mai mult : înfăţişarea lui mândră. aezii-nălţau imnuri lui Apolo. Când s-a sfârşit cântarea. purtate de şuvoaie către mare. Iar Zeus. zeii l-au aplaudat. cum s-a mai numit zeul.”. neobositul. ele au rostit imnuri care au dezmierdat urechile cereşti. cum ne părăseşti şi pleci către ţinuturile hiperboreene. cum zeul. dând jocului îndată mai multă vioiciune. zeiţa nopţii înstelate. Ridicaţi de pe jilţuri. de Hera şi de Leto. văzându-l pe Apolo atâta de frumos în veşmântul de aur.125 STRĂLUCITORUL APOLO ând peste ţărmurile însorite ale Eladei porneau să bată vânturile toamnei. ca nişte păsări roşii. Şi-n hora graţioasă s-au grămădit şi zeii : Hermes. parfumat cu esenţe. începând să danseze. cântau ei. Zeus şi toţi nemuritorii.. s-au adunat în juru-i şi l-au recunoscut ocrotitorul lor. poezia şi-armoniile divine. însăşi zeiţa Leto i-a luat lira de aur şi arcul cu săgeţi şi i le-a agăţat de o coloană-naltă. să duci şi-acolo marea-ţi strălucire. tatăl său. fără viaţă. „Tu eşti lumina. ţinând în braţe lira.. i-a oferit o cupă umplută cu nectar. Reaminteau. cu horele voioase şi cele trei charite. care sunt cunoscute sub numele de muze. C . cu un arc pe spate. Cele nouă zeiţe. Spre slava lui Apolo sau Febus.

stâncoase. Cum i-a pătruns săgeata în carnea mucedă. Z . Aici sunt nişte vârfuri de piatră cenuşie. gâze. sărind peste pripoare. otrăvite. preaputernicul Zeus. A tras prima săgeată. în întuneric. Şi-n munte-i o strâmtoare afundă. Şarpele se născuse dintr-o mocirlă verde. A sărit în nisipul cel galben de pe maluri şi a lunecat iară. Când a ajuns Apolo în muntele Parnas. Şi amândoi părinţii au fost cuprinşi pe dată de-o mare bucurie. cu şuiere cumplite. Mocirla rămăsese din apele vărsate acolo. prin potopul orânduit de Zeus.126 Apolo îi privea. sunând din stâncă-n stâncă2 .. cu-o sută de grumazuri şi o sută de guri. unde trăia atuncea – precum spunea legenda – un şarpe numit Piton.. S-au cufundat pe-ncetul. dihania uriaşă s-a avântat spre dânsul. Iar trupul său. Văzînd această horă. dacă treceau pe acolo. căutându-şi loc de templu. şi-ntâia lui săgeată a şi nimerit monstrul. se stingeau. Chinuit de dureri. cu mare meşteşug. Pădurea-i misterioasă. Frunzişul ei şopteşte. care azvârleau flăcări. blonda zeiţă Leto a cătat către Zeus. şarpele a simţit că i-a venit sfârşitul. Şuvoaiele de aer – un aer cald şi umed – ţâşnesc necontenit şi vorbele rostite se-ntorc iute-n ecouri. şi Zeus către dânsa. şi să-i răpună viaţa. Un izvor îşi prăvale apa sa cristalină spre valea-nnegurată. A încercat să scape şi să se furişeze într-o peşteră adâncă. Pasămite sosise în muntele Parnas. Aşa s-a prăpădit. Şi. Dar zeul şi-a întins arcul. ce parcă stau să cadă într-un abis de smoală clocotitor de vuiet. Hera-l ura pe fiul cel nou-născut al Letei. Ochii i s-au lăsat. Apolo a ajuns în nişte locuri stranii. în vreme ce veninul i se scurgea din boturi. Monstrul s-a zvârcolit tot mai încet în apă. Şi fruntea lui divină era încercuită de raze în cunună. mocirloasă. tot umblând pe drumuri. ţinea mai mult la dânsul decât la fiii ei : Hefaistos şi Ares. Piton primise-n taină poruncă de la Hera să-l pândească pe-Apolo. Duhorile acestea înţesau tot văzduhul şi oameni. APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU eul – după aceea – a coborât în lume şi a cutreierat prin ţări nenumărate. Piton s-a zvârcolit prin verzile mocirle în care vieţuia. schilodul. E drept că şi săgeata fusese făurită de fierarul din Lemnos. păsări sau alte fiinţe. Dar n-a mai izbutit. în putreda băltoacă. fiare. pentru că soţul său. când va trece prin munte. Hefaistos. Trupul acestui monstru era lung cât un munte. duhori înecăcioase. Erau doar patru zile de când văzuse lumea. de tot. mohorâte. dornică să-l ucidă.

. Atâta că micuţa nimfă ceruse tatălui său. El şi-a pus ochii pe o nimfă. strigând mereu în urma ei : — Fiică frumoasă-a lui Peneu.. C .. văzând că prinţul a pierit. prin preoteasa mea. a fugit. După aceea zeul. opreşte-te. în cinstea luptei mele cu monstrul.. şi-n acest fel să dea-n vileag că e un tânăr. de dragoste şi desfătare. concursuri. N-a căutat mult. încât şi-a lăsat părul lung. serbări.127 lungit pe zeci şi zeci de stânjeni. deşi mulţi regi şi mari eroi şi-ar fi dorit-o de soţie. iar eu să fiu slăvit. se mulţumea s-o vadă zilnic. Nu-i un duşman bărbatul care aleargă azi pe urma ta. şi-a plecat în căutarea nimfei.. Apolo s-a veselit straşnic. în micul râu Tempe. era atât de-ndrăgostit. Oamenii vor putea să-ntrebe şi să afle răspuns la întrebări. Pitia. Prin ea voi da răspunsuri.. răsplată pentru mine şi preoţii din templu4 .. Să fie veselie.. dreptul de-a sta nemăritată... şi-a hotărât s-ademenească. să aibă loc.. nimfa Dafne.. Prinţul cu plete lungi. ce duce până-n ţara lui Hades. Ba. opreşte-te. a fost silit să se dezbrace. de aur. pe-acest prinţ la scaldă... chiar un prinţ. Apolo a prins chef de viaţă. Înşelăciunea prinţului a fost pe loc dezvăluită. să se ascundă. Iar nimfele ce o-nsoţeau au sărit la sărmanul prinţ. zărindu-l. şi-a aflat-o într-un desiş umbros de fagi. Ci sunt îndrăgostit de tine. într-o zi. să-şi purifice trupul.. — În Delfi se vor pune temelii unui templu şi-unui vestit oracol. Dafne. Dar oamenii datori sunt să-mi dăruiască aur şi scule preţioase şi zeci de bogăţii. învăluit în pielea lui Piton cel răpus. speriată. a hotărât Apolo. l-au doborât cu lăncile şi i-au zvârlit trupul în râu.. înţeleaptă.. copila râului Peneu. izbutind să se apropie de-ncântătoarea Dafne. râul. jocuri. pe care dânsa îl izgonise deseori. Ea se va aşeza pe un trepied de aur. a fugit să se ascundă şi mai bine. Dafne. deasupra unei grote adânci şi fumegânde. i s-a uscat cu timpul.3 Şi locurile acestea unde-a răpus Apolo pe fiorosul monstru au fost numite Delfi. mohorâtul. Apolo însă a aflat. să intre-n apa râului.. şi cântece. în timp ce zeul o urma. nu o fată. NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC um s-a spălat însă de sânge. sub razele de soare . de-asemeni. şi dansuri5 . Mai poruncesc. plângând amar. s-a îmbrăcat în straie de fată şi. pătat încă de sânge – de sângele lui Piton – a pornit să se spele.

. ca-n zbor.. şi-acum vroia s-o sfâşie pe cântăreaţa cerului. c-o toropeală o pătrunde. care-mi aduce nenoroc. şi-o scoarţă rece i se-ntinde pe sân. Braţele iau înfăţişarea de ramuri lungi.. cu scoarţa aspră de copac. pe malul râului Peneu. Dar nimfa nu-i asculta vorba. Copacul parcă îl ascultă şi-şi clatină frunzişul proaspăt. Teama îi da puteri s-alerge copilei râului Peneu . fata îi strigă râului : — Ajută-mă acum..6 . Abia-şi sfârşeşte fata ruga. zeul care-mi logodesc adeseori glasul cu lira şi îi desfăt pe-olimpieni. Vălul căzuse de pe fată. Picioarele prind rădăcini pe malul nisipos al apei. semnul de cinste o să fie cununi din frunzele de laur! . Părul i se preschimbă-n frunze.. — Chiar dacă tu nu vrei. Sub învelişul nou se simte cum bate încă inima înfricoşată a copilei... Deschide-ţi apa să mă-nghită. Doar pletele o mai fereau de ochii zeului Apolo. Dar nici aşa. rosteşte zeul. dar şoimul cel mereu flămând îi auzise cântecul. sau schimbă-această frumuseţe. Apolo o cuprinde-n braţe pe Dafne.. o. Din toată frumuseţea nimfei rămâne numai frunza verde şi sclipitoare în lumină. dar zeul îşi înteţea fuga şi era gata s-o ajungă. Fugea.128 eu. ea nu-i primeşte sărutarea şi îi răneşte buzele. sub adierea liniştită a vântului de miazăzi. care cântase pân-atunci şi se rotise în văzduh. pletele lungi până-n pământ.. pe trupul delicat. şi fiind sleită de puteri. tată. prefăcută-n trunchi. nici jurămintele fierbinţi. Simţind în ceafă răsuflarea aceluia ce-o urmărea.. Iar zeul încă mai sărută scoarţa cea aspră şi rosteşte : — Pentru învingătorii-n lupte. Dafne. tremurătoare. Părea o biată ciocârlie.. Frunzele tale au să-mi fie podoabă pletelor şi lirei şi tolbei mele cu săgeţi. vei fi de azi copacul meu.. peste coline. după o goană-atât de lungă. Zeul sărută trunchiul rece. schimbată-n arbore.

cum nu putea să cânte alta. Dar. de vor vrea să spună stihuri măiestrite. să cânte imnuri zeilor. şi-apoi să pună mâna pe liră. amândoi. până la moarte. Iară poeţii. şi-a murit. Cânta şi se juca pe munte cu fetele de vârsta ei. şi alinându-şi astfel dorul de fata regelui din Delfi. Î . Şi ei se întâlneau ades şi îşi juraseră credinţă. dar a rostit îndurerat : — Apa în care te-ai zvârlit. Castalia tocmai venise să ia apă dintr-o fântână. fecioraş!... le-a părăsit. zeul. pe un păstor care-şi mâna cirezile acolo-n munte. A sărit în adâncul apei. vor trebui să se adape întâi de-aici. L-am izbit cu săgeata-n piept. Dar ea n-a stat să se gândească. de nu îşi va spăla-nainte trupul în apa limpede. Zeul. Zeul Apolo a chemat un cârd de corbi să-l ciugule şi a plecat să caute fata. rostind în amintirea fetei cântări bogate-n armonii.129 FÂNTÂNA CASTALIEI ncununat apoi cu laur. Zeul s-a apropiat de dânsa. Fiii lor au întemeiat multe oraşe. Zeul Apolo ştia totul.. Eu trag cu arcul.. apoi pe spate. ca să dea glas strunelor. Eşti liberă. Păstorul a căzut în brânci.. Zeul n-a mai putut s-o scape . Fata avea un har : cânta. la rând.. ura pe tânărul păstor şi într-o zi l-a-ntâmpinat cu ochii-n flăcări şi i-a spus : — Te chem la luptă. în viers vrăjit . Am auzit cum te-ai lăudat că poţi ţinti la fel ca mine. Acum poţi fi soţia mea. va căpăta numele tău. Castalia.7 El însuşi. Şi-a vrut s-o şi cuprindă-n braţe.. Apolo a plecat prin lume. Şi mai-nainte ca flăcăul să fi putut ridica lancea. Pitia însăşi n-o să poată afla viitorul nimănui. Vei fi a mea. fiică a regelui din Delfi. spunându-i în acelaşi timp : — Iubitul tău piere pe munte... cătând să scape de ruşinea de-a fi şi ele amăgite şi părăsite rând pe rând.. N-a trecut însă vreme lungă şi a-ndrăgit pe alte fete. în Elada. a rămas acolo timp îndelungat. pe toate. zeul a şi tras o săgeată. Numai că vestea necredinţei zeului faţă de soţii se răspândise pretutindeni şi fetele fugeau de dânsul.. Era însă pe acea vreme o tânără. a-ndrăgit-o şi a cerut-o de soţie. ca un demn fiu al lui Zeus. tu cu lancea. Castalia.. Castalia iubea pe altul. văzând-o.

Iar râurile ţării se-nălţau din matca lor cu vuiete grozave şi se uneau. decât să cadă pradă duşmanului sălbatic.. luaţi de apă. Marsias le-a zâmbit. Nu-i nimeni ?. fără de glas. Când punea Marsias la buze noua unealtă de cântat. Şi auzind Apolo că flăcăul cântă cu atâta iscusinţă. Nu eu. a suflat cu putere într-însa. s-a-ntunecat de supărare. glăsuia muzelor adesea. nebună. izbiţi de arbori şi striviţi de pietre. Urcându-se în carul său de aur. împovăraţi de arme şi de ură.. s-a ivit Marsias în luptă. Nici unul nu s-a întors acasă.. făcând să izbucnească-o melodie. Şoapta lui e duioasă. cântarea lină şi sunetele nemaipomenite.. să-şi mai revadă soţia şi copiii. ca frunza şi ca iarba. În clipele acelea. Răspunde!. nemilos. Femeile-şi smulgeau de la sân pruncii şi-i ucideau.. Duşmanii şi-au contenit pasul.130 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ealtminteri. Lăncile le-au alunecat. Cu flautul tău vei mângâia pe cei care-şi dau viaţa pentru ţară. a purces către Frigia. Ce mulţumire ţi-am putea aduce ţie. Sunete tânguioase au ţâşnit. Marsias! au grăit frigienii. Ţara era aproape-nfrântă şi desperarea năvălea.. şi ajungând acolo. şi ducându-şi unealta nouă de cântat la buze. de jaf şi de robie ruşinoasă ? — Nu-mi trebuie nimic... Din mâini le-au căzut săbiile-ascuţite. urlând turbate.. Se povestea că-n Frigia. D . alcătuind o mare cu valuri crâncene. cutezătorul. Iar degetele îi jucau pe flaut. Nu era. Săgeţile făceau îndată cale-ntoarsă. iată. ci cântecul de flaut a scăpat ţara. se năpustiseră duşmanii peste ţară. Pentru că. muzele au adus din Frigia o veste.. Nimfele şi satirii se-adunau şi ascultau. numită flaut. zeul era tare mândru de lira lui. a trimis să-l cheme pe Marsias şi l-a-ntrebat : — Ce instrument cântă mai minunat ?. a făcut o unealtă nouă de cântat. până-au pierit cu toţii.. Marsias a cântat necontenit. Tânărul Marsias.. a spus flăcăul. — Nu-i nimeni mai presus de mine. făcând zgomot. şi scuturile peste ele. — O. ce ne-ai scăpat de moarte. alinătoare. odată... parcă săltau nişte voinici în horă. — Bine-ai venit! strigau oştenii. freamătul vieţii contenea. când părea că-i dusă ultima nădejde. Năvălitorii au fost luaţi de ape.

a mai spus zeul. Să cânţi şi tu la fel. ca să mă-nvingi – căci nu poţi altfel. — Primesc. dar eu nu pot să suflu-n celălalt capăt al flautului. şi tu te foloseşti de gură. — Ba nu. Întrece lira lui Apolo.. din flaut. — Întrece lira mea ? a spus Apolo. bucuroase. când dintr-o parte. când sufli-n flaut. Î .. MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ntâiul a-nceput Apolo cu lira sa. la fel ca tine... muzelor. Şi cântul lui era divin. — Acela care o să-nvingă are dreptul să-l pedepsească pe celălalt cum o pofti!. Muzele toate. spunând că lupta a fost prea bine hotărâtă.. dar îi cer drept judecători pe-acei ce locuiesc pământul : oamenii. nu ştiţi ce spuneţi! Mă mâniaţi cu vorba asta. ce frumoasă este cântarea lui! au strigat cele nouă muze. Zeul a făcut apoi semn spre slavă. O... — Ce caută glasu-n lupta asta ? El aparţine altei arte.. Să mai cântăm încă o dată. a grăit zeul. s-a-mpotrivit. al căror oblăduitor sunt eu. Asta e doar o viclenie.. a spus flăcăul. cu vocea ameninţătoare. de la-nceput.. când dintr-alta. satirii. Marsias. încât părea un vis.. au spus că el e-nvingătorul..131 — Tu crezi că lira. — Nu! Nu mă învoiesc... care se furişa în suflet şi-l fermeca.. atât de straniu.. Marsias! Ba.. că muzele l-au aplaudat : — Fiul zeiţei Leto o să-nvingă!. pornind să-şi cânte melodia. Vezi lira mea ? Eu cânt dintr-însa. însă. o taină. Primeşti flăcăule ?. Atât de dulce suna lira. şi muzele s-au şi înfăţişat. nimfele. — O. Iar cântecul ţâşnea din flaut atât de cald. ştii foarte bine. — Cu lira ta văd că se poate. Dar Marsias şi-a dus flautul la gură. a rostit ultimul cuvânt Apolo. chiar mai mult.. doar între liră şi flaut. — Atunci să te întreci cu mine! a poruncit zeul Apolo. — Primesc! Numai că de-astă dată zeul şi-a însoţit lira cu glasul. Deci pot să cânt şi eu cum vreau. şi eu – flautul. Doresc să vie cele nouă muze. a rostit Marsias. Şi-ndată a-nceput concursul. Toţi sunt nepricepuţi ca tine.

roşu şi gâlgâind cu spume. a colindat prin toată lumea şi. l-a jupuit de toată pielea. satirii l-au plâns. muza poemelor. peste ape.. de toţi aceia care-nfruntă voinţa zeilor tirană. Un râu cu unda purpurie. Flăcăul n-a cerut iertare . de nu i-ar fi venit în sprijin frumoasa muză Caliope. cu mâna lui. dar nu m-ai întrecut. el cânta singur. Patru-i lăudau însă rivalul. m-ai înfrânt cu ajutorul Caliopei . iar Marsias s-a întrecut pe sine în cântecul duios de flaut. i-a spus doar zeului atâta : — Fiu al lui Zeus. viteazul. şi nu mă tem deloc de tine. Patru din cele nouă muze erau de partea lui Apolo. Şi zeul necăjit la culme pe Marsias că-l înfruntase şi era gata să-l întreacă.. — Îţi ceri iertare ? îi striga. l-au plâns vreme-ndelungată.. nimfele.. purtat de valuri. Sângele lui s-a scurs în tină. se povesteşte. însângerându-l. l-a dus în templul său din Delfi şi l-a-nchinat. într-un râu neobişnuit. a pus la cale o osândă de o cruzime fără seamăn. S-a prefăcut. . după cum spune legenda. a cules flautul de pe ape. Oamenii. căruia oamenii i-au dat numele cântăreţului ucis. Şi şi-a dat sufletul. Legându-l pe Marsias de-un pin. şi dânsa îl îndrăgise pe Apolo. Cântecul meu din flaut va fi de-a pururi cinstit şi neuitat de oameni. nedreptul olimpian a câştigat acest concurs şi l-a înfrânt pe Marsias. Atâta doară că Apolo. Astfel. Zeul şi-a pus tot meşteşugul în cânt cu lira şi cu vocea. să facă pace cu umbra celui ce pierise. imnul cel aspru-al răzvrătirii.. Mai era una : Caliope. Ea i-a dat votul zeului..132 Concursul a-nceput din nou. temându-se ca muritorii să nu înveţe acest cântec. Flautul lui drag. viclene.

Vroia să ţină noaptea pe loc . întristate. lumina s-a ivit. merindele cereşti: ambrozia şi nectarul. monstru răpus de Apolo. după noapte. iar lira e cimbolul cântării. . dincolo de palatul de gheaţă al lui Boreu. micuţului Apolo. zeiţa nopţii. ce întruchipează cerul. Numele ei pare că vine tot de la Piton. s-a făcut un flăcău cu buclele pe umeri. 4. Zeul zâmbeşte. aşa-zisele prevestiri ale lui Apolo. a iernii friguroase. un mare artist grec – Calamis. interpretau răspunsul după cum le convenea mai bine. umbrite. Piton. în primul rând. De aceea Apolo se mai numea şi Febus. într-un car de aur. tras de lebede ca neaua. ce trecea prin văzduh. când totul străluceşte şi te îmbie la cântec. să iasă bine oricare ar fi fost situaţia. în revărsări de aur. înfâţişându-l pe Apolo după ce a dat drumul săgeţii care l-a răpus pe monstru. Nările sale freamătă de mânie. cuvânt care semnifică lumina. Naşterea lui Apolo din Leto. A prigonit-o pe Leto. Preoţii le orânduiau în aşa fel. rece şi dispreţuitor. i-a înfăţişat pe un talger. când are lumină în suflet. când se iveşte ziua. Lumina şi căldura nu mai aveau putere către sfârşitul toamnei. dar n-a izbutit. ca înţelesul lor să fie dublu. Poeţii slăveau atunci înapoierea zeului luminii.133 Note 1. era alegoria izbucnirii. Ameţită de gaze şi fum. pentru că Apolo simboliza. erau date printr-o preoteasă ce se chema Pitia. Iarna şi mai puţin. bucurie şi cântece de păsări. Cuvintele acestea erau considerate drept răspunsuri ale lui Apolo la orice întrebare. verdeaţă. Cântau în acest fel. Astfel s-au adunat în templul din Delfi atâtea comori. în împrejurări grele. s-a împotrivit cu ură naşterii lui Apolo. când e vesel. şi Temis. preoteasa bolborosea cuvinte fără înţeles. în insula Delos (insula luminoasă). în locuri numite de aceea hiperboreene. Cum a gustat Apolo bucatele divine. El a cioplit o statuie. numit de elini Delfi. păsărelele zboară şi ciripesc prin arbori. pietre scumpe. în schimbul unor daruri : aur. vite. la marginile lumii. învăluit în pielea unui şarpe. în statuie. Avea impresia că zeii îi sunt în preajmă şi vorbesc cu dânsul. Pitia se aşeza pe un trepied de aur. În toată vremea asta. şarpele învins de Apolo. Când vine primăvara. dar fruntea lui rămâne senină. după unele presupuneri – a imortalizat această legendă. El era consultat de către toţi regii şi oamenii de stat. sosind aici. făcând să piară boala şi germenii ei tenebroşi. Se întorceau primăvara. lumina şi căldura soarelui. Hera. soţia lui Zeus. 3. Locul acesta din muntele Parnas. în zori. olimpiană. încât orice vorbă rostită este răsfrântă în zeci de ecouri. După aceea dânşii. era cuprins de groază. cântă bucuros. frumos ca ziua scăldată în lumină. iar omul. care usucă pământul după ploi îndelungate. Puţine poetizări ale fenomenelor naturale sunt atât de frumoase ca aceasta. Lupta lui Apolo simbolizează acţiunea razelor de soare. grecii credeau că zeul luminii se află undeva. Dealtfel. Săgeţile din arcul zeului înseamnă chiar razele de soare. Oracolul acesta era celebru. Călătorul din antichitate. se pare că ar întruchipa molima ce se întinde în locurile umede. Oracolele. cu toată încordarea prin care a trecut. deasupra unei grote din care ţâşneau gaze şi un fum înecăcios. 2. a luminii albe din trupul negru al nopţii. este situat în aşa fel. căci zeul s-a născut. obiecte. calde şi întunecate. vântul de miazănoapte. zeiţa ordinei şi dreptăţii. în schimbul unor daruri bogate.

li se părea că aud ecouri din melodia pe care o cântase Apolo în amintirea fetei. sorbind apa răcoroasă. Dafne mai e şi palida lumină a aurorii. Iar pentru poeţi. 7. Pe vremuri. Fântâna Castaliei se află lângă Delfi. Laurul sau dafinul se cheamă Dafne în limba greacă. Aceste şoapte tăinuite pe care nu le puteau auzi decât poeţii şi muzicienii. cum se credea. Jocurile în cinstea lui Apolo se numeau (tot de la Piton) pitice. În clipocitul apei din fântână. 6. 5. La ele participa toată floarea tineretului din oraşele greceşti. îi inspirau pe aceştia să facă versuri sau să îmbine notele pe strune. care se pierde sub revărsarea vie a luminii din miezul dimineţii.134 Locul acesta era cel mai bogat din toată Elada antică. . aezii poposeau de multe ori la această fântână.

Ciclopii înşişi s-or grăbi să-mi făurească-o tolbă bună şi mi-o vor umple cu săgeţi... încă şi dreptul de-a duce-n mână o făclie şi de-a mă-nveşmânta într-o tunică. să mă slujească-n vremea când nu voi mai doborî râşii şi cerbii. i-a îmbrăţişat genunchii sacri şi a grăit : — Dă-i. i-a grăit : — Fie precum vrei tu. să nu mă stânjenească la vânat.. apoi.135 ARTEMIS rtemis. Zeus a ascultat în linişte ruga zeiţei. Şi. Îţi împlinesc dorinţa ta. care-l vrei tu.. N-ai să mă înarmezi chiar tu. Să-mi aibă grijă de încălţăminte. Pune sub ocrotirea mea doar un oraş. Doresc să mă urmeze. era zeiţa vânătoarei.. Voi locui mai mult în munţi. după cum zeul Apolo era lumina ce ţâşneşte din astrul sclipitor al zilei.. Ea-i ocrotea pe pământeni – cum socoteau vechii elini – când înstrunau. Mai dă-mi. ce nu va fi mai lungă de genunchi. Dar ce spun eu ?.. îndată după naştere. A . în cortegiu. copilă!. dă-i copilei tale dreptul de-a rămâne fecioară. şaizeci de fete de-ale lui Ocean. Şi-a dat poruncile de trebuinţă. dă-mi şi mie un arc şi-o tolbă cu săgeţi. sora lui Apolo.. la vânat. Şi dă-mi şi douăzeci de nimfe. te rog. Artemis se spunea că este lumina palidă a nopţii1 . arcul. s-a-nfăţişat tatălui său. zîmbind în barbă. căci eu arareori voi poposi într-însul.. Aezii povesteau că ea. tată. Ca lui Apolo. ca şi de câinii credincioşi..

a şi pornit prin munte. Şi. zeiţa Artemis pornea. arcul şi tolba plină cu săgeţi. după plăcuta trudă-a vânătoarei. să stea şi să se scalde-n apa rece. să vadă fiarele cum se zbăteau în cruda agonie-a morţii. oprindu-se în fugă. Întorcea capul spre zeiţă. urmată de alaiul ei. şi cu cinci urne de aramă. spre o poiană minunată. Artemis se întuneca. şi luneca în ţara morţii. În acest loc venea zeiţa în fiecare zi. ca o-ntrebare. Ba încă el s-ar fi lăudat că e mai meşter ca zeiţa. Din ea ţâşnea un izvoraş. înviorându-şi trupul feciorelnic. Îi cam plăcea să vadă sânge. pe nume-Acteon. I . umplute la izvor cu apă. bântuite de vânturile reci. Iar într-un loc. urmată de cortegiul de fecioare. în toată lumea. nimica nu putea să-i scape. ridicându-şi fruntea-naltă spre cerul cel senin. Sălbăticiunea nimerită se-mpleticea. pe stâncile semeţe. fără greş. Departe de-a se-nduioşa. Urcând pe culmile umbroase. Fulgera fiara. I-l înnoda. din zori şi până-n noapte. zeiţa chicotea de bucurie şi. Însă tot ele-i povesteau că ar fi fost un fiu de rege. Săgeata ei pornea ca vântul. săpată-n stei. era o boltă răcoroasă. tot felul de sălbăticiuni. din arcul bine înstrunat. Da unei nimfe lancea. ce-mbălsămau împrejurimea. Gemea uşor. Alta o ajuta să se dezbrace şi două nimfe-i scoteau iute încălţămintea prăfuită.. zicea : — Nu poate fi. O altă nimfă-i strângea părul zbârlit şi răvăşit de vânt.. terminând cu vânătoarea. Creşteau acolo chiparoşi şi pini.136 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI ar Artemis. zeiţa vâna. umplând pădurile de sânge. alte fecioare se sileau s-o răcorească pe zeiţă. Întindea bărbăteşte arcul şi. când trăgea. care vâna tot ca şi dânsa. un alt ţintaş mai priceput decât zeiţa vânătoarei. Auzind vorbe ca acestea. Nimfele îi dădeau dreptate. să nu se ude. la vânat.

urmat de toţi ogarii săi. Şi-i mândru. fără rost. Căci ea vroia să-l dea pierzării. — Ciudat!. Soţii i-au ascultat porunca şi. se pare c-ar fi spus zeiţa. Zeiţă. fiindcă-alături se zărea un pârâiaş lucind prin iarbă. ajunse-n locurile unde hălăduia mai des zeiţa. De ce-s neliniştiţi ogarii ? De ce schelălăie mereu ? Ce e pe-aici ? Ce se întâmplă ?" Şi. le-a spus el soţilor.. căci fiul regelui. şi cincizeci de ogari. Flăcăul îşi pierduse mintea şi nu se sătura privind.... şi s-a trezit în locul unde se aflau zeiţa şi cu nimfele.Ce e cu mine oare ? se gândea. frumos la chip.. . ca nişte flăcări ce jucau şi luminau toată pădurea. porni Acteon cu soţii săi de vânătoare... Mai degrabă aş vrea să ştiu dacă se spune că dânsu-i mai dibaci la vânătoare chiar decât mine. se scălda. Acteon. s-au îndreptat către palat. precum se povesteşte. Unii spun şi dintr-acestea. O oboseală ne-nţeleasă.137 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI tunci. goală. Din urnele de-aramă apa curgea-n şuviţe străvezii. a luat-o-ncet de-a lungul văii. dar atingând corpul zeiţei. Sunt obosit. Şi tot cutreierând ţinutul. Nu a trecut mult timp de-atuncea şi. ca mii şi mii de diamante. Unii socot că tânărul sosise-aici din întâmplare . Apa o fi avut vreo taină.. înalt şi zvelt.. Mă simt trudit... Spuneţi drept! — De. cu haita mea de câini.... dar alţii au temei să creadă că. Ajunge goana. doar cu ogarii lângă dânsul. A .. Simt o chemare.. ce mă străpunge ca un bold.. În faţa ochilor avea cel mai încântător tablou ce şi-l putea închipui. luându-şi armele şi prada. Aici Acteon s-a oprit. Acteon a simţit deodată că este prins de oboseală. nu te supăra. privea nedumerit în preajmă. Eu singur mai rămân pe-aici o vreme. zicea zeiţa.. însăşi zeiţa orânduise să-l atragă pe vânător prin acel loc. ca tras de-un fir de aţă nevăzută. Acteon a băut cu sete.. A mers ce-a mers.. înciudată. Artemis le mai întreba : — Cine e acel fiu de rege ? Şi oamenii ce spun de el ? — Spun că-i un vânător destoinic. Luaţi arcurile şi porniţi către palatul regelui. Ba parcă simt şi-un fel de teamă.. Vorbele-acestea s-or plăti!.. Sunt vorbe goale.. chicoteau nimfele. Curând vă voi urma pe cale. Artemis. prindeau pe dată scânteieri.. singur în pădure. — Astea sunt lucruri fără noimă. prin munţi. neîntrecut de nimeni încă în meşteşugul vânătoarei... într-o bună zi.

ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI um l-a stropit cu apa fermecată.. cu ochii ţintă spre zeiţă. Nu privi. Şi câinii lui îl încolţesc. Cu trupurile lor căutau s-acopere dalba mândreţe a zeiţei. să vadă cerbul biruit şi să se bucure şi el.. de câinii lui. tu. Mai lasă-mă să stau o clipă. fără de voia lor. şi sta vrăjit. „Ce-am să mă fac ?" se gândea prinţul. şi bietul cerb fugea prin locuri unde vânase mai-nainte... — Eu sunt Acteon. Acteon însă nu lua seama la vorba lor. zeiţo.. urmat de câini.. sau înfigând. Şi luând din urnele de-aramă doi pumni cu apă a zvârlit-o în ochii fiului de rege. căci îşi păstrase judecata şi se văzuse în pârâu. vrea să spună greu osânditul prinţ.. Acteon.-n faţă. plătesc cumplit. Acteon s-a făcut un cerb... C . Eu sunt stăpânul.. O lege a lui Cronos spune că muritorii ce-i privesc pe zei. Însă în loc de orice vorbă. Dar nimfele strigau spre prinţ : — Fugi. Câinii însă îl muşcă şi-l doboară. fugi. ce frumoasă eşti.. Lătrând îl cheamă pe Acteon.138 — O. Anume îi lăsase zeiţa Artemis gândirea. izbind cu piatra.. câinilor preacredincioşi. glăsuia el ca ameţit. fugi. în noua lui înfăţişare. din botul său nu răsuna decât un muget surd. El a pornit în goana mare. Acteon!.. — Nemernice. ai merita să fii ţintit în inimă cu o săgeată. trăgând cu arcul. i-a spus zeiţa. Lor. Câinii din nou se repezeau. până-n prăsele.. ca suferinţa ce venea să şi-o-nţeleagă pân-la capăt. Dar ai să ispăşeşti cumplit... cuţitul scurt de vânătoare. — Eu sunt Acteon! ţipa dânsul câinilor care-l hăituiau. Nu mă muşcaţi! Lăsaţi-mă. şi-i priveşte cu ochii umezi şi sticloşi. nu are cine să le spună că mult iubitul lor stăpân e însuşi cerbul ce le zace acolo. ce nu-şi mai cunoşteau stăpânul. cu suliţa. Fugi. Nimfele au alergat în grabă. de spaimă. nu privi!. care te-ai înfumurat că eşti mai meşter decât mine.

dar. i-a scos amândoi ochii cu cuţitul ascuns. Feciorul regelui crescuse însă-nalt. şi de intra în valurile mării. între altele. Îi dăruise acest har fiindcă. prin viclenie. Avea şi-un câine fermecat. Viteazul Orion plecase-n luptă şi nimicise pân'la una toate dihăniile-acelea. S-a ridicat. să se scalde. Dar regele – nevrând să-i dea copila – l-a îmbătat. Fusese. pe nume Orion. Orion făcuse destule fapte de ispravă. care prăduiau ţinutul. pe îndrăzneţul Orion şi. pieptul îi rămânea afară. dar dragostea i-a fost nefericită. bâjbâind fără să vadă. De-acum înainte nimeni n-avea să-i mai ştirbească faima de cea mai iscusită în meşteşugul vânătoarei castei copile a lui Zeus. Poseidon. A înţeles atunci că Lemnos – insula unde făurarul Olimpului. s-a-mpiedecat şi. sub haina lui regală. pe când el dormea adânc. Insula cea frumoasă. lăudate straşnic pe pământ. Însă. şi. Dar tot nu s-a lăsat. Chiar nimfele ce-o însoţeau nu aveau voie să iubească vreun bărbat. unii povesteau că şi zeiţa Artemis. peste mări şi ţări. fusese năpădită de dihănii. Iară aezii depănau legenda-n chipul următor : Se zice c-a trăit pe vremuri alt vânător. şi măritişul c-un bărbat îi părea mai nesuferit decât orice pe lumea asta. ascultând mai bine ce se-ntâmplă. să-l ajute. să se mărite şi. cum îi plăcea trufaşului Poseidon. le ucidea fără cruţare. Zeul stăpân al mărilor. zis Sirius. de-i călcau această lege. a desluşit în depărtări un zgomot. acest flăcău. doar unul îndrăgise : vânătoarea. Băteau ciocane mari pe nicovală. zeiţa nu avea timp de dragoste. s-a prăbuşit pe ţărmul mării. că fruntea lui trecea de scama norilor. odată. în locul unde-i apa mai adâncă. vânătorul ceruse pe fata regelui de soaţă. Hirieu îl ospeţise-n ţara sa cu cinste. la fel ca pe uscat. cât era de lung. departe. Uriaşul s-a trezit în dureri mari. Hefaistos. Cu toate astea. Chios. A vrut să-l prindă pe duşman şi să-l răpună. Acest uriaş. la vânătoare.139 URIAŞUL ORION cteon îşi plătise vina de a fi fost mai priceput în mânuitul arcului decât zeiţa Artemis. Hirieu. chemat de regele din Chios2 . din timp. din câte meşteşuguri sunt pe lume. ţintindu-le pe loc cu arcul. A . atât de-nalt. cu capul său pletos căzut în valuri. şi împreună colindau. ar fi iubit pe un voinic . Umblând mereu prin munţi. feciorul unui rege. o dată. la vremea când se-ncepe povestea noastră. îi dăruise tânărului harul de a putea umbla şi peste ape. În schimbul faptei sale.

încât a săvârşit o vrajă şi l-a răpit la dânsa-n cer... Orion şi-a şi luat măciuca.. Dânsul i-a ascultat povaţa.. şi au pornit M . Atâta doară că.. în revărsat de zori. Şi chiar în ziua ce urma. de dragostea nesocotită pentru un simplu muritor. şi razele cădeau întâi pe chipul lui.. apoi din ce în ce mai bine. — Dar cum ?. până ce iar i-a fost vederea lui Orion ca la-nceput. până la sfârşit. Pe umeri şi-a zvârlit o blană a unui leu răpus pe vremuri. s-a rugat de zeul cel şchiop. I-a poruncit să plece grabnic şi să vâneze multe păsări. era să săvârşească. glăsuia Zeus către ceilalţi. şi-n fiecare zori de ziuă îşi lua pe umeri un copil. până ce a ajuns în Lemnos. întreba Hera. Şi dintre toate. Dar cum ?. zeiţă olimpiană. să-i vină-n ajutor . când se iveşte Eos – aurora – cu ochii către răsărit.. l-a tot zărit zeiţa Eos şi dânsa s-a îndrăgostit de prea-voinicul Orion.140 lucra de zor cu un pitic. încet. Hefaistos. pe Sirius. şi un paloş.. din cele ce zburau în stoluri deasupra mării lui Poseidon. Acesta-l îndrepta cu faţa spre răsăritul rumenit şi. dintr-un ţărm îndepărtat. E sora mea şi sunt dator s-o apăr. S-o-mpiedecăm deci cât mai grabnic!. ca printr-o sită. Apolo l-a şi chemat pe Orion. se pare c-au bătut cam tare şi alte inimi pentru el. Nu! n-am să las astfel de faptă să se petreacă în Olimp. întâi uşor şi slab. Printr-un oracol. Acolo. Şi cine se va-ncumeta ?. — Mă-ncumet eu! a spus Apolo... arcul şi tolba. în vremea cât el căta spre răsărit ca să-şi aştepte vindecarea. Şi-n gelozia ei pe Eos. cel mai mult s-a-ndrăgostit însăşi zeiţa Artemis. şi zeul s-a milostivit. dacă vom sta nepăsători.. zeiţa aurorei atât de tare l-a-ndrăgit pe vânătorul cel voinic.... şi-o să se vindece cu vremea. Cum l-au văzut şi celelalte zeiţe pe vânătorul Orion. Pe urmă să vâneze fiare. încet. făurarul l-a sfătuit pe Orion să şadă. DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR ai mult. Şi-a mai strigat şi câinele. Şi zeii s-or fi luat de gânduri : „Cum ? Ea. o faptă cam necugetată. Chedalion – este pe undeva pe-aproape. s-a lecuit de suferinţă. vrea să i-l smulgă altei zeiţe pe-un muritor şi să şi-l facă bărbatul său ?" — Ni se ştirbeşte slava noastră. călăuzindu-se întruna după zgomot. Porunca zeului Apolo trebuia iute-ndeplinită. Uriaşul a pornit prin mare. poate. cum era de-nalt. Ochii-i au început să vadă. în zorii fiecărei dimineţi.

Apolo îl privea cum pleacă. Abia se mai vedea deasupra mării. şi chiar să spun că eşti mai pricepută în tragerea cu arcul decât mine..141 numaidecât la vânătoare.. Privirea-i aspră scânteia... pierdut în zare. Zeus... tot o lovesc. Ochind. O NOUĂ CONSTELAŢIE e depărtase vânătorul. pe dragul ei. cât un punct mic.. peste lume. sigură de dânsa. Şi Artemis şi-a-ntins îndată arcul. Ai spus de-atâtea ori că-n vânătoare nu-i nimenea pe lume să te-ntreacă. să dispară ?. un punct micuţ şi palid. aproape gata. Atunci Apolo a strigat-o pe sora sa. zilnic. — Glumeşti. cu voce blândă. S-a auzit un răcnet groaznic şi Orion s-a prăbuşit. zeiţa-ntr-o clipită şi-a slobozit săgeata ei spre punctul mişcător din zare. i-a implorat lui Zeus învoirea să-l urce între constelaţii. copleşită de durere. Apolo! a zis zeiţa. Artemis. s-a avântat pe-un nor de aur. ca să nu piară cu desăvârşire. după legendă. Priveşte-aicea!. Marea s-a-mpurpurat de sânge şi-n slăvi a prins să se jelească Eos. care-i gata. — Poţi s-o ţinteşti ?. vino iute-ncoace!. văzând atâta întristare. Să nu ating astfel de ţintă ?. surioară.. S-a repezit spre locul unde zăcea în valuri vânătorul şi l-a cuprins în braţe-ndrăgostită. Săgeata a străpuns văzduhul strălimpede al dimineţii şi s-a înfipt de-a dreptu-n ţintă. De-o fi cumva să izbuteşti. mi-ai ucis iubitul!. Şi. cu voce ascuţită : — Artemis. Azi aş dori să-mi dai şi o dovadă. fără să-i răspundă... stăpânul. frate. — Îl văd. Te învoieşti ? — De bună seamă. să poată ea să-l vadă. I-o pasăre. s-a-nvoit. pesemne. A pus în strună o săgeată... E constelaţia ce se numeşte. şi să trag cu grijă... sunt gata să-ţi recunosc şi eu întâietatea. Orion. de-ar fi departe. pe Artemis.. pe Orion. Ea se S .. şi l-a urcat pe vânător pe boltă. — Ia uită-te acolo! Vezi.. Care-i ţinta ?.. ce-abia-abia se mai vedea în depărtările albastre. De-ar fi mai mică – o părere . Să-mi iau doar arcul.. prefăcută : — Surioară..

. iar fetele mai mândre-s ca zeiţele. şapte băieţi şi şapte fete : copii frumoşi şi tare dragi. şi nu-i nici unul mai urât decât sunt Artemis şi-Apolo. mâniată. în lumea asta. nu îi este şi n-o să-i fie credincios. Inima ei s-a asprit mai tare decât fusese înainte. era un bărbat bun şi vrednic. lângă el. la vânat. şi pe zeiţa vânătoarei. Putea însă zeiţa Leto să-ndure astfel de ocară ? Pot oare zeii să audă că muritorii nu-i slăvesc ? Zeiţa nopţii. Soţul său. Zeus. Fiii mei strălucesc când poartă armele în mâini. l-a vestit iute pe Apolo. — De ce să mă închin eu Letei. Niobeea. — Nu-i nimenea. Lacrimi vărsate de zeiţe. Tocmai venise sărbătoarea zeiţei Leto şi aceasta ceruse jertfe tuturor. dar cel mai greu s-a răzbunat pe o regină. Artemis. Aceste ploi sunt poate lacrimi. Nu mai avea nici o cruţare faţă de cei care-i greşeau .a spus fratelui său aşa: — M-ai îndemnat să-mi zvârl săgeata în cel pe care îl iubeam. o muritoare. Şi pe altarele zeiţei ofrandele s-au micşorat. Nu vreau. Ca să nu fie singur Orion pe boltă.. zeul săgeţilor de aur.142 iveşte la-nceputul verii şi piere aproape de sosirea iernii. când prind să cadă ploile pe mare.. precum se cântă în poeme. Niobeea..care îl pierduse pe Orion de scurtă vreme. în constelaţia Câinele mare. Astă regină. pe mama A .. stea sclipitoare. în căsnicie. ce se zăreşte bine vara. era nespus de fericită. spunea adesea Niobeea. din Teba. multe femei n-au mai vroit nici ele să-i aducă daruri zeiţei nopţii şi au spus : — Aşa e! Este drept ce spune regina noastră Niobeea... pe câinele ce-l însoţise. Amfion. Artemis pururea fecioară. în timpul vieţii. să-i aduc daruri ? Pentru ce ? Cu cât e mai presus ca mine ? Copii am eu mai mulţi ca ea. mai fericit decât sunt eu. Cu el avea. Niobeea. De ce să mă închin eu Letei şi pentru ce să-i aduc daruri ? Fiindcă-i zeiţă ? Nu. Acum priveşte: o femeie. Pe când iubitu-mi Amfion ochi n-are decât pentru mine. Auzind vorbe ca acestea.3 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE rtemis a rămas nemăritată. nesocoteşte o zeiţă.. Artemis s-a rugat de Zeus să-i dea tovarăş. Aşa se face că e-n cer şi Sirius. Soţul său.

Niobeea. ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI oar Artemis privea din slavă şi nu se-nduioşa deloc. Mulţimea suspina pe lături. Dar nici aceştia n-au avut mult de aşteptat. Alte trei au pierit la rând.. Şi lângă mamă n-a rămas decât copila cea mai mică. văzând această crimă fără seamăn.. Fetele se aflau cernite. peste unul din fraţii săi. Şi-a zgâriat faţa. Asta-i dreptate olimpiană!.. care s-a prăbuşit... Şi-a rupt veşmintele regale şi pletele. Regina îi acoperă trupul cu hainele-i cernite şi roagă.. Fii bună.. Regina. că îşi rupsese firul vieţii. Te-ndură... lângă sălaşul unde fraţii aşteptau focul rugului. vârându-şi paloşul în piept.. Şi ridica pumnii spre cer. mi-o lasă. Zadarnic unul dintre dânşii mai implora încă pe zei sa înceteze-acest măcel. zeiţa : — Artemis. Ce ai să faci ? Cum vei plăti ? — Cum voi plăti ?... dar trunchiul n-a putut feri corpul fecioarei cât de cât.. — Şi eu copilele. O să priveşti tu. Săgeata însă i-a oprit şoapta duioasă ce-o rostea. de care e atît de mîndră. Atât mai am pe astă lume.. şi este cea mai mititică. a spus Apolo.. S-a dat cu fruntea de pământ şi. având pe faţă lacrimi amare. când nu ne umilim destul. Cât ai clipi au fost străpunşi.. Fii bună. şi pe noi doi. în genunchi.. Au fost şi dânşii săgetaţi. Mai erau trei. în şiroaie. — Aceasta-i numai începutul.. Apoi şi-a-ntins zeiţa arcul. Zeul Apolo şi-a luat arcul.143 noastră. striga spre toţi: — Iacătă zeii.. murmura ea. se-ndurerase-atât de mult. A tras în cea dintâi copilă. Doi dintre fiii Niobeei mânau un car în faţa Tebei. ce era de faţă. mi-aţi ucis copiii! Nu mai trăieşte decât una dintre odraslele iubite.. s-a repezit peste feciorii cu trupurile fără vlagă. Nu era mamă să nu plângă durerea bietei Niobeea.. gemând. Soţul ei. Îi voi ucide toţi băieţii cu care se făleşte-atât. Priviţi-i cum ne asupresc. Artemis. Sângele lor uda ţărâna. a glăsuit Artemis cruntă. şi cele care vor urma. hohotind. A doua îşi mângâia mama.. Amfion. Artemis. Una căta să se ascundă în dosul unui trunchi de pin. D . Alţi doi se aflau la palestre4 .

dusă de-o mână nevăzută. Urmau şi imnuri şi serbări. Şi aşteptau... Oamenii din acele timpuri ţineau la meşteşugul vânătoarei. Artemis pune iar săgeata în struna cea zbârnâitoare.. orbi şi nemişcaţi sub fruntea pală. Doar lacrimi limpezi îi mai curg din ochii-atât de bucuroşi odinioară. Lăncile. zeiţa vânătoarei. dânsa se culcă între-aceia care-i fuseseră prea dragi. Atunci. ca o făclie de argint. vânătorii-ncetau goana. de asemeni. Mama n-a mai putut să plângă. Atâta chin o împietreşte. care se scurg ca un izvor. îmbrăcată graţios. Se-nvârtoşează limba-n gură şi sângele-i îngheaţă-n vine. scurtându-i zilele puţine5 . parcă spunea ceva. se ivea luna.. Ce va urma ?. povestea care o cânta pe fata Letei şi-a lui Zeus. Se desfătau ţintind cu arcul sau zvârlind lăncile-ascuţite. Aşa s-a isprăvit osânda dată de zei reginei Niobeea. de soţul său. Hăituiau fiarele prin munţi. în ţara unde se născuse6 . Picioarele-s înţepenite. una dintre plăcerile de seamă ale zeiţei era aceea de a privi la marile serbări vânătoreşti. Aezii povesteau că multă vreme s-a mai putut vedea trupul de piatră al reginei. după moartea iubitului său Orion. în cinstea mamei sale Leto şi a puternicului Zeus. Faţa-i îşi pierde strălucirea. O întîmpina Apolo şi. Câinii se grămădeau lângă stăpâni. până ce ploile şi vântul l-au măcinat şi l-au făcut să piară. jertfe şi daruri ce-ncântau trufaşa fire a . Totuşi. sora măreţului Apolo. Nici capul nu poate să-l mişte sau braţele să şi le-ndoaie. cu părul ridicat pe ceafă şi pieptănat cu îngrijire..144 Da-n timp ce dânsa înc-o roagă şi lacrimile i se varsă pe faţa galbenă. Din ochii ei de piatră ţâşnesc lacrimi. luceau trântite-n ierburi lângă dânşii. pierită. Urma povestea nelipsită. se sătura câte-odată de măceluri. Aici e aruncată pe un munte .. într-un danţ plin de voioşie. parcă plângea. Lipsită de băieţi. pe acel munte. Apoi cânta cu cele nouă muze. Căci ea s-a prefăcut în stană rece. Cornul de vânătoare suna straniu. Cu toate astea. chiar Artemis. Nu vor mai duce trupul niciodată. deşi era atât de aspră şi de necruţătoare. Deodată se porneşte o furtună ce o-mpresoară pe regină şi-o duce-n zbor. dar şi acolo mama tot mai plânge... de Amfion. Stele clipeau nerăbdătoare. Şi vânătorii cântau veseli. Artemis se ducea la Delfi. zeiţa Artemis cea castă.. sălta în fruntea celor trei charite.. vânând necontenit sălbăticiuni. încredinţându-şi arcul nimfelor sale credincioase. în ţara ei. Şi sus. pe cer. Chema pe vânători pe lângă focuri. pentru c-a fost prea fericită. Ochii-i rămân. de fete. Nimic din ceea ce dă viaţă unei făpturi nu se mai vede. Inima fetei se opreşte sub vârfu! ascuţit ce vine şi se înfige nemilos. Spre seară. Pune săgeata şi ţinteşte. încă umede.

mândra Artemis..7 Numai în clipe ca acestea Artemis. şi-n inima-i necruţătoare pacea se cobora din nou.. putea uita pe Orion.. ce-i ocrotea pe vânători . ..145 zeiţei.

Zeiţa Artemis se confunda cu Selene – luna. Sirius. la romani). de fapt. Când preoteasa se plângea că trupul de lemn al lui Artemis i s-a îngreunat în braţe. printr-o ceremonie a flagelării. tocmai în Asia Mică. erau glorificaţi. Deci ea ar fi fost dusă din Teba. Chios este o insulă din Arhipelag. Săgeţile din tolba ei par a fi razele argintii de lună. Ea. căci fiarele umpleau pământul pe acea vreme şi ajungeau . Şi slujitorii templului începeau să-i biciuiască pe băieţi. purtând în mână o măciucă. Zeul Apolo se mai numea şi Febus. după legendă. Lidia. Sirius este înfăţişat ca un câine gata să muşte. era tot o zeiţă a luminii. chiar de-ar fi fost. pe muntele Sipilus (cum se numea. El se confunda adeseori cu însuşi Helios – soarele propriu-zis. Stânca aceasta s-ar fi numit şi ea: Niobeea. răniţi de moarte.. pentru că Sirius se vede cel mai bine în miezul verii. adică a biciuirii. după cum am văzut. Unii mureau sub flagelare. 2. 6. este una dintre cele mai frumoase stele ale nopţilor de vară. semnificând lumina soarelui. 7. într-adevăr. sorei lui Apolo. pentru unii chiar o artă. vestită prin vinurile ei. Piatra semăna cu trupul unei femei îngenuncheate. în Efes i se ridicase zeiţei un templu Colosal. ar fi fost în antichitate o piatră ciudată. Se ştia că aceştia nu aveau să fugă din lupte niciodată. vreme când unii câini capătă această boală. Orion. Orion este prezentat ca un uriaş înveşmântat în piele de leu. Băieţii nu scoteau un geamăt. Palestra se numeau şi locul unde se făcea gimnastică. erau aduşi într-un sanctuar al zeiţei. a cărui imaginară transformare a fost povestită în legendele greceşti. Elinii credeau că steaua Sirius are influenţă asupra turbării câinilor. 5.146 Note: 1. Homer. cumva. Băieţii care îndurau tot chinul. Aproape toţi regii şi eroii au fost şi vânători destoinici. Artemis (sau Diana. care ducea în mână şi o făclie de argint. deşi regina domnea în Teba. în toiul căldurilor. De aceea. pentru că vânătoarea era un meşteşug de bază la vechii elini. Este unul dintre ţinuturile unde se bănuieşte că s-ar fi născut cel mai mare poet al Greciei antice. În artele plastice. este o stea strălucitoare. era un semn că flagelarea trebuie-nteţită. Alături de Apolo. unul dintre feciorii mijlocii ai reginei). De asemeni. se spune că. Astfel. 3. Poate pentru astfel de fapte crude zeiţa era sărbătorită în Sparta. de vârstă fragedă. O preoteasă lua în braţe xoana – statuia de lemn care o înfăţişa pe Artemis. deoarece reprezenta lumina argintie a lunii. Artemis a fost destul de mult sărbătorită de vechii greci. şi nu leşinau. i se mai zicea şi Febe. 4. şi-i biciuiau până ce sângele curgea în râuleţe prin sanctuar.. Aici. Un templu care era socotit drept una dintre cele şapte minuni ale lumii. marinarii îi zideau temple de-a lungul coastelor şi-n porturi. Dar cel mai mult era slăvită Artemis ca zeiţă a vânătoarei. unde îndurase nenorocirea. şi slujitorii loveau mai tare. Elinii socoteau că putea să-i ajute pe navigatori să-şi ducă triremele şi să-i călăuzească în timpul nopţii. şi exerciţiile înseşi. de asemeni. din ochii căreia curgeau lacrimi. Ţara de baştină a Niobeei era. în fiecare an. Băieţi spartani.

147

adeseori primejdioase.Multe opere de seamă : statui, tablouri, monumente au fost cioplite, zugrăvite sau înălţate în cinstea aceleia ce întruchipa meşteşugul de a vâna cu iscusinţă. Fidius, Praxitele şi alţi mari sculptori, cioplind cu măiestrie piatra, au înfăţişat zeiţa cea virginală a vânătoarei.Din tot ce a mai rămas, celebră este însă marmura intitulată „Diana de la Luvru”, despre care, în „Pseudo-kynegheticos" sau „Fals tratat de vânătoare", scriitorul Alexandru Odobescu vorbeşte astfel: „A fost fără îndoială un vânător inspirat şi a ştiut să mânuiască bine arcul şi săgeţile artistul sub a cărui daltă s-a mlădiat statuia Dianei de la Luvru, acea mândră şi sprintenă fecioară de marmură, care s-avântă, ageră şi uşoară, sub creţurile dese ale tunicei ei spartane, scurtă în poale şi larg despicată la umeri”.

148

HERMES
ând vechii greci veneau acasă de prin cetăţi îndepărtate, unde făcuseră negoţuri cu sclavi, cu lucruri preţioase, cu ţesături sau cu bucate, şi se umpluseră de aur, îi aduceau zeului Hermes jertfe şi libaţiuni1 din plin, în chip de caldă mulţumire. Şi îl cinsteau, pentru că el le da puterea de a străbate întinsul mărilor albastre şi-i ocrotea în grea restrişte. Şi-l mai cinsteau, pentru că tot el le da vorbirea iscusită, bună la încheiat negoţuri. În slava lui cîntau aezii la mesele îmbelşugate. Şi-aveau ce povesti aezii... Hermes era fiul lui Zeus. Îndată ce-l născuse Maia, fiica titanului Atlas, sărise repede din leagăn, zvârlise scutecele-n lături şi săvârşise o ispravă... De mic se arătase dornic să umble, să călătorească. Ieşise repede-n poiană. Dar cum era desculţ băiatul s-a apucat să rupă ramuri de mirt şi tamarisc, mlădii. Din ele şi-ampletit sandale, născocind, deci, încălţămintea. Se încălţase şi pornise pe coasta muntelui Cilene, căci în Arcadia văzuse lumina zilei zeul Hermes. Pe când umbla pe drum, o broască – broască ţestoasă – şontâc, şontâc, i-a tăiat calea. Ce s-a gândit atuncea Hermes, văzându-i ţestul ? L-a luat şi şi-a făcut o liră. Şi-a început din ea să cânte povestea dragostei lui Zeus cu mama sa, gingaşa Maia.

C

149

UN MIC TÂLHAR
lecase-apoi peste poiene. Zărind nişte cirezi, pe care Apolo le păzea cu grijă, i le fură pe nesimţite. Apolo însă-i prinse urma... Căci îl pârâse un moş, Batos, pe zeul cel dibaci, pe Hermes. S-a dus Apolo, deci, la Hermes, să-i ceară boii înapoi. Dar Hermes, care ascunsese cirezile într-un loc sigur şi se-ntorsese apoi acasă, făcându-se că doarme-n leagăn, a început să ţipe tare : — Nu vezi că sunt un prunc abia-nvelit în faşă ?... Cum aş putea să săvârşesc asemenea năzbâtie ? Iar când Apolo îl aduse în faţa tatălui său, Zeus, învinuindu-l de hoţie, Hermes, dibaciul, îi răspunse : — Apolo minte! Minte!... Minte!... Jur pe cereştile portice că nu sunt vinovat, o, tată... Şi-aşa de bine a ştiut să glăsuiască şi să-şi acopere hoţia feciorul cel născut de Maia, că Zeus a-nceput să râdă. De atunci Zeus a hotărât că Hermes o să fie zeul născocitorilor de lucruri, al oratorilor, al hoţilor şi-al celor care călătoresc în lumea largă. Dar mai cu seamă în hoţie se arătase iscusit, furând frumosului Apolo nu numai boii, ci şi arcul cu tolba plină de săgeţi. Hefaistos, fierarul şchiop, pierduse cleştele de-aramă. Iar lui Poseidon îi furase – închipuiţi-vă! – tridentul, în timp ce mândrei Afrodita îi şterpelise-un brâu de aur. Dorind să sugă de la Hera lapte divin – să poată astfel să-şi dobândească nemurirea – îşi luă-ntr-o zi înfăţişarea lui Ares, fiul drag al Herei, din vremea când era copil. Porni apoi să gângurească. Regina slăvii, amăgită, crezând că-ntr-adevăr e Ares pruncul care plânge cu foc, îl luă la piept pe fiul Maiei, rivala sa. Descoperind înşelăciunea, Hera l-a izgonit, ce-i drept, dar el supsese nemurirea de la zeiţa cerului. Pe urmă, Hermes ar fi vrut să şterpelească, de la Zeus, fulgerul cel îngrozitor, dar de-astă dată se temuse de tatăl său răzbunător şi se lipsise... însă greu, căci mult îi mai plăcea să fure, să râdă, să batjocorească pe toţi aflaţi în preajma sa. În schimb se apucase de negoţuri. Vânzându-i lui Apolo lira, îşi cumpărase caduceul, un băţ vrăjit, pe care Hermes nu-l mai lăsă nicicând din mână. De-aceea, Zeus a mai spus că Hermes va oblădui negoţul şi înşelăciunea şi, folosindu-şi caduceul, va duce morţii sub pământ, întunecatului zeu Hades.

P

150

UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ
vând la toate-ndemânare de necrezut, Zeus l-a făcut şi curier în ceruri şi i-a mai dat apoi în seamă gimnastica şi tinereţea. Iar unii spun c-ar fi primit în grija lui şi sănătatea. În acest fel, din prima zi când se născuse, Hermes făcuse treburi cu duiumul şi-n toate-şi arătase isteţimea. Dar cum se-ntâmplă deseori cu-aceia care se pricep să facă multe, primise Hermes fel de fel de sarcini. El mătura prin sala de banchete. Pregătea cupele pe mese. Mai aşeza şi jilţuri şi covoare, şi răspândea poruncile lui Zeus. Iar morţii îi ducea lui Hades, la judecată, toată noaptea. Şi-n zori o lua din nou cu treaba... Cum se vedeau la vreo ananghie, zeii îl şi chemau pe Hermes. Chiar Zeus îi cerea lui sprijin, când trebuia îndemânare, repeziciune şi-ndrăzneală în lucruri mai anevoioase. Hermes îl ajutase şi pe Ares, zeul războiului, învins cândva de doi uriaşi şi cetluit în lanţuri grele. Îi ajutase şi pe Gheea, Apolo, Hera, Afrodita, Hefaistos, Hades, Poseidon, Demetra şi Dionisos. Dintre eroi, i-a sprijinit în lupte şi pe Perseu şi pe Heracle, pe Odiseu şi pe mulţi alţii. Chiar oamenii ţineau la Hermes. Era viclean, ce-i drept, dar tare harnic. Obişnuia să fure şi să mintă, dar nu se da-napoi nici de la luptă. Cunoştea vorba iscusită (fără de ea negoţul nu se poate) şi născocise câte şi mai câte ...2

A

PAN
ocul cel mai iubit de zeul Hermes era meleagul său natal, Arcadia – Munţii Cilene. Tot aici dânsul s-a îndrăgostit de o frumoasă nimfă, Driops. Dar nimfele fugeau de zei. Pentru că zeii le minţeau adeseori, le părăseau cu pruncii-n braţe. Ştiind această taină, Hermes s-a prefăcut într-un păstor, ce-avea o turmă de mioare, şi, fluierând domol prin munţi, s-a apropiat de nimfa Driops. Nu ştim ce i-o fi spus, dar nimfa a fost, desigur, amăgită. Zeul a luat-o de nevastă.

L

. păroase. Şi pentru că a râs de el tot cerul azi. cu copite. Pruncul bărbos... a izbucnit frumoasa nimfă în hohote de plâns amar şi. Dar ce mai prunc!.. către trufaşii olimpieni. L-a luat cu sine în Olimp.. Nu-l azvârl. a rostit Hermes... Avea picioarele de ţap.. deşi era doar un copil. cu chipul său urât.. A luat copilul şi a râs.. Iar zeii. ce copil! Ce pocitanie! E un blestem..151 După un timp.. Prinzând pe loc un iepure. Nu behăie cum credeţi voi.. zeii din cer s-au minunat şi au strigat : — Ce e cu ţapul ăsta mic ? De unde-l ai ?. Când l-a văzut. Cum. se jelea nimfa. frumoasa nimfă s-a simţit mamă şi a dat viaţă unui prunc. cine l-a născut ?.. Un prunc cum nu se mai văzuse!.. E şi firesc!. venind cu el... Zău... Lui îi plăcea acest copil atât de neobişnuit. da. De mic bărbos şi cu picioarele de ţap. avea ş-o barbă deasă. negre.. eu îi dau numele de Pan3 . M-au pedepsit pesemne zeii. sărmana nimfă s-a-ngălbenit şi s-a-ngrozit : — Vai. în Olimp ? Să-l rog pe Zeus să rămâi ? Sau ţi-ai dori să pleci. e drept. să locuieşti jos. Pe drum. E un copil ciudat.. Dar Hermes a aflat curând de fuga nimfei şi-a venit... cânta. Şi e isteţ. dar Hermes a mai glăsuit : — Ia spune. ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA ând l-au văzut. fiule.. Şi-a fugit ?. mici şi răsucite şi-avea şi-o barbă încâlcită. Da. încornorat şi cu picioarele de ţap... lăsând pe bietul copil singur. Ia zi-i. nimfa Driops ?. cum vrei ? Să stai aicea.. Mai bine l-ai zvârli şi tu.. E caraghios. ruşinată.. nu conteneau deloc din râs : — Ce mai copil ai dobândit!. — E fiul meu şi-al nimfei Driops. cânta şi dănţuia prin cer. urmărindu-i jocul. azvârlit jos şi de pripas. Zeii Olimpului râdeau. însă să ştiţi că e drăguţ.. şi e urât.. Purta pe frunte nişte coarne tăioase.. Hermes. fiule!. Ia cântă.. O să vedeţi. jucându-se ca un ieduţ. În blană l-a-nvelit pe prunc... cumva..... pe pământ ? Feciorul s-a oprit din danţ şi a rostit tatălui său : C . a fugit. — Nu. Pe cap avea un păr zburlit.. Punându-şi mâinile pe ochi. râzând. S-a dus pe unde s-o fi dus. l-a jupuit de blana moale. Aşa copil.

— Arcadia e ţara ta!. Şi. îi plăceau nimfele sprinţare.. Îi simte-n ceafă răsuflarea. şăgalnic. azvârlindu-se-n văzduh. înţeleg că sînt urât. visând : care-i va fi ursita ? Pe sus. Copita lui e-n mâlul apei. cântând. Copitele băteau pământul. în munţii-Arcadiei. FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL entru că acest zeu glumeţ. Deodată. pe negândite.. Iar zeul – uite-l! – e aici. Auzi zgomot pe aproape. şi ce să vezi ? Dintr-un tufiş. Am să fiu veşnic râsul tuturor. Sărea într-un picior pe pajişti. Doresc mai bine să cobor. cât ai clipi. a răspuns Hermes. Zeul o urmărea pe nimfă printre copaci. Să vieţuiesc printre păstori sau printre nimfe şi satiri. Mai sunt doi paşi. sub ciocul aprigului uliu.. ca o săgeată prin văzduh. precum era şi tatăl său. Nimfa sări-n picioare iute. în soarele amiezii. Striga pe nimfe. nu mă lăsaţi!. se ivi un uliu. Şi nimfele o auzeau.152 — Nu mă simt bine în Olimp. şi-un tril de pasăre tăcu. în salturi sprintene de ţap. danţând. era şi el focos din fire. Sirinx fugea. Apoi a început s-alerge pe munţi şi prin păduri. tăind. Dar. tot cerul. a şi ajuns. în munţii unde m-am născut. Venea ca umbra şi se târa prin buruiene şi nu se sătura privind-o. rândunici. Dar uneori le fugărea. ţipând de groază. Pan o privea încremenit. pe oricine. Şi că-i plăceau n-ar fi nimic.. în faţa nimfelor speriate. văzu o apă : râul Ladon. surioare. Sirinx se deşteptă din vis. o şi pornea la fugă şi-l ocolea. Dar nimfa. — O. Ladon. pluteau cinteze. iată. şi-o va cuprinde. Nu mai putea micuţa nimfă să se întoarcă spre pădure şi nici s-alerge înainte. Dar cine îndrăznea să iasă în calea zeului cornut ? Picioarele i se muiau. Privi în jur. râzând voios. care hălăduiesc prin munţi. nimfe. cum dădea cu ochii de el. Şi totuşi. tată. şi se ivea. copila unui fluviu. Se clătina de oboseală. într-o zi sta nimfa pe marginea unui izvor.. Pan o porni pe urma ei. O nimfă tare drăgălaşă. şi plânsul ei umplea dumbrava. cum gonea. Pan se-ndrăgostise numai de-o nimfă. în cântece. Eu. înspăimântată. — În munţii ei am să mă duc! Şi. Nimfa Sirinx. cu părul lui zburlit pe frunte şi barba toată răvăşită de goana prin livezi şi crânguri. zei. . cu ochii-n flăcări. Nu vreau să fiu soţia P .

Şi-am să-ţi ascult întruna glasul. Lăsase nimfele în pace. nimfele toate se prind de mijloc şi danţează. furişate. Le strânse cu o legătură şi le lipi apoi cu ceară. ca altădată. Tot ce vroia să spună Pan rosteau. Vin din desişuri. pe care ţi-l păstrez în trestii. O trestie pe malul apei4 . Când Pan porneşte trist spre munte. — Sirinx a mea!. purtând în plete flori şi frunze şi cântă-n cor.. I se părea că stă de vorbă cu draga lui. Zeul se aplecă spre ea. Sub cântul lui. trestiile... dintr-o dată mlădiul trup al nimfei Sirinx se prefăcu-ntr-o plantă verde. cu joaca ei neostenită. — Deşi n-ai vrut să-mi fii mireasă. rupse. prin crânguri. slăvind pe nimfa care se prefăcuse-n trestii. Un zvon de vânt. Suflă în trestii şi din ele ieşi un cânt plăcut şi tainic. sub adierea înserării ce-nvăluia încet pământul. în cântec. căci dânsul născocise naiul5 . NIMFA PITIS eul s-a tras după aceea într-o pădure-ntunecoasă. ca prin farmec. Cânta necontenit din nai. degrabă. Şi-ar mai fi spus şi alte vorbe zeul bărbos şi cu copite. dar trestiile-şi foşneau frunza. Mai ales buna nimfă Pitis s-apropie cel mai mult de el şi-n-cearcă să-i aline dorul. îi creşte-n suflet o simţire şi înţelege că ar putea să vieţuiască alăturea de acest zeu. Şi-aşa mi-oi alina durerea. cu nimfa Sirinx. se tânguieşte nimfa Sirinx şi-şi plânge-n hohote destinul. Dar. oprindu-se din plâns.153 zeului cornut. La început din milă numai. tu. Un freamăt dulce de suspine. Tot ascultând într-una naiul. bucăţele – nepotrivite ca lungime – din trestiile fermecate. în pâlcuri nimfele-l urmează. totuşi vei fi mereu cu mine. Unde e nimfa ce mă-ncânta odinioară cu glasul ei cel plin de vrajă. cu trupul ei frumos de fată ? Nu-i zeu pe toată lumea asta aşa nenorocit ca mine!... şi-l văd cum sade pe un trunchi şi suflă-n nai. frumoasa Pitis e în Z . Îi mângâie obrazul aspru şi lacrimile i le şterge din barba deasă şi-ncâlcită.. atât de straniu şi de hâd. şi foşnetul părea o şoaptă. neuitată Sirinx! zicea zeul. pierdut în frunze. O murmurare ca de ape. Când nimfele danţează sub cântecul de nai. Nimfele îi aud cântarea şi sunt mişcate de durerea care îl macină pe Pan şi de credinţa ce i-o păstrează nefericitei sale Sirinx. Şi Pan.

El o zăreşte şi îşi lasă alături. mâhnit peste măsură. naiul. necredincioaso!. îndureratul ?. După aceea-i cântă ei. zeul Boreu. şi el. şi nu pot să-mi dau moartea.. Pitis. Pan o priveşte şi-nţelege că rana i se lecuieşte şi-o altă flacără se-aprinde. nimfa se urcă iute pân-acolo şi se aşază lângă zeul încornorat şi cu copite. te rog pe tine. Nimfa s-a prăvălit.. l-aude.. Îi spune dorul ce-l frământă şi chiar o cere de nevastă. pe Cilene.. Pitis.. ori să sfârşesc cu ea odată. În acea zi. pierind în negrele genune. prin locurile necălcate şi singuratice din munte. cu Pan.. pe Pitis de soţie. Înduioşaţi îl ascultau păstorii din . o. tu care faci să iasă viaţa din sânul tău fertil şi darnic. fermecată. Ea a crescut şi s-a făcut un trunchi cu ramuri verzi. eu vreau ori să trăiesc cu Pitis. Apoi. — N-ai vrut să fii a mea. Ajută-mi dragostea. Pitis. Se hotărâse chiar să-i spună această taină. Pe urmă a fugit spre vale... Pan se urcase sus.... o. Şi zeul se izbea cu capul de toate pietrele din munte. Dar asta ştiu că nu se poate.. Nefericitul zeu îşi rupse din arbore mici rămurele. cu furie. dragă fată! Iubita mea. cântând din nai. Cum cânta el duios din nai. i-ar fi zărit. Ce născocise. O. Şi-aşa. izbindu-se din stâncă-n stâncă. dar nici a lui nu vei rămâne. Încet. Şi Pitis râde-nveselită. Încrâncenat de gelozie. spre nimfa Pitis şi i-a dat brânci să cadă-n hăuri.154 frunte. plecă pe vale... Pan se uita cu ochii tulburi. pământul. Vijelios urla Boreu. Dar cine. ca să-l asculte lumea-ntreagă rostindu-şi viersul de iubire. Sunt zeu. răsuna noaptea prin păduri. acela ce uimise cerul din prima zi când se născuse. îşi dă şi dânsul seama ce dragă-i e frumoasa Pitis şi c-o doreşte de soţie. Gheea!. ce furase şi câte treburi mai făcuse! . Să pieri pe stânci.. pe cel mai semeţ pisc de piatră. tată. O. ai milă de gingaşa Pitis. mai degrabă. Privea şi nu-i venea să creadă. Atunci.. Gheea. pe o piatră. Sărind din piatră-n piatră. un pin6 .. — De ce-s nemuritor ?. şi-atuncea el îi povesteşte despre isprăvile lui Hermes. Nimfa-l ascultă-nfiorată. cu rămurele verzi în plete. strigând mereu pe nimfa Pitis : — Pitis!. Soţie scumpă. strămoaşa tuturor.. Cântecul lui. se spune. răcnind năprasnic peste culme. cine să-l audă pe bietul Pan.. spune legenda.. urmat de un alai de nimfe. Boreu s-a năpustit.. din locul unde zăcea Pitis s-a înălţat o tulpiniţă. vântul turbat de miazănoapte. din acea vreme.. În timp ce-o mai ruga pe Gheea. Boreu râvnea de multă vreme. Dar uneori rămâne singură..

. Duceau şi ei la gură naiul.. Atâta doar mai avea Pan!... tot mai departe.. Şi-aeasta era mângâierea zeului care purta coarne şi-avea copite despicate.. şi viersul zeului cornut îl purta vântul mai departe. până la marele Ocean.. mai departe.. Durerea lui suna spre zare. .155 Arcadia.

Această tradiţie a fost preluată de mai multe popoare. 4. numite herme. 5. 2. strălucitor de frumuseţe şi vigoare.. aceste herme au fost aşezate la graniţe şi la porţile oraşelor. Ei au născocit această legendă. Libaţiunile făceau parte din ritualul de închinare în faţa zeilor. O altă operă vestită e o statuie de bronz. . care aveau în vârf chipul lui Hermes. altă pildă de felul cum îşi imaginau cei vechi apariţia diferitelor specii de plante şi copaci. înfăţişându-l ca pe un efeb cu trupul zvelt. înfăţişat cu aripi la picioare. în care să facă negoţ şi să adune aur. care se făceau în cinstea zeului Dionisos sau Bachus.. La noi chiar. sau chiar în lemn. Ca să-l cinstească pe Hermes. Şi-l vezi că aşteaptă să primească numai o poruncă de la Zeus şi să pornească iar pe cale. El era un arbore funerar. 6. mai ales pentru că era zeul călătoriilor. şi apariţia instrumentului mult iubit de păstorii elini. zeul i-a ajutat pe atenieni să învingă la Maraton şi-n alte bătălii. în marmură. în acelaşi timp. prin care îşi explicau. Elinii erau dornici să-şi ridice pretutindeni oraşe. Romanii l-au numit Faun pe zeul Pan. au aţâţat în mod deosebit fantezia elinilor. jertfite. provocând panică între perşi. după cum socoteau ei. Legenda spune că. cum sunt astăzi. pe drumuri. Panică înseamnă teamă. atât de popular astăzi la noi – naiul. şi uneori lapte. sculptorii l-au dăltuit în piatră. sunt multe locuri unde se pun ramuri de pin sau brad la înmormântări. Naiul în limba elină se cheamă Sirinx. libaţiuni s-au numit şi beţiile. în care Hermes. Cea mai frumoasă operă din toate este aceea pe care însuşi Praxitele a dăltuit-o în marmură de Paros. stă în repaus doar o clipă. Pan pe greceşte înseamnă tot. cu foşnetul lor misterios. Iar Hermes. Trestiile de pe malul apelor. Zeul Hermes se bucura de multă simpatie la vechii greci. Pinul pe greceşte se cheamă Pitis. Se pare că panică e un cuvânt care vine de la Pan. cu chip surâzător. El nu avea temple multe în Elada.156 Note: 1. Aceste herme ţineau loc de indicatoare sau tăbliţe. Cu vremea. de la spaima pe care o stârnea nimfelor ce-l întâlneau. într-un chip poetic. Ramuri verzi şi cununiţe de pin se puneau la uşile caselor îndoliate. îi ridicau nişte coloane dreptunghiulare. Mai târziu. după numele închipuitei nimfe. fugă dezordonată. Se turna vin sau apă. putea să-i călăuzească pe mare şi pe uscat. în amintirea legendarei Pitis. 3. mai ales la încrucişări şi pe lângă poduri. mai ales în Ardeal. În schimb. pe altarele zeilor sau pe carnea animalelor.

tu vrăjeşti orice inimi.. zeiţă. şi totuşi. Artemis. cât e Zeus de mare şi puternic. căci oamenii şi zeii erau zeiţei pradă. şi mii de păsărele. Zefirul. să-şi părăsească V . stăpân atotputernic. Ba. o fi avut şi ea vreo taină. mărturisesc prin cântec puterea-ţi nesfîrşită. pesemne. ce împânzesc văzduhul. Iar Hestia. făcând să încolţească într-însele iubirea. L-a făcut şi pe dânsul. Puţini zei sunt aceia ce pot să-i stea-mpotrivă. pân-atuncea ascuns şi amorţit.. cât poate el supune pe ceilalţi zei cu pumnul cel încărcat de fulger. mare taină. se umple de lumină. frumuseţea şi viaţa. se depărtează norii şi vânturile fug. orice vieţuitoare. Atena şi Artemis erau netulburate de flacăra iubirii. Şi nimfele-i cântau : — În faţa ta. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. aproape fiecare avea un dor anume. Atunci când se vesteşte o zi de primăvară. era zeiţa Afrodita. Chiar Zeus. chiar şi despre ele legendele spuneau că-n mare.....157 AFRODITA iaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. care zăcea acum pe Elbrus. năvalnica dorinţă de-a se-nmulţi mereu. În mare şi în munte. Le dăruieşti iubirea.1 Apoi cântau puterea zeiţei Afrodita de a pătrunde-n inimi. Afrodita i-a tulburat simţirea... Doar Hestia. îşi reînsufleţeşte fecunda adiere. Zeiţa vânătoarei. cerul se-nseninează. Aceea care primise în grijă de la Zeus iubirea. greu ferecat în lanţuri. Orion. Pământul îţi aşterne covoare felurite de flori viu colorate.. şi-n iarba din livadă.. în râuri tumultuoase sau în cuiburi de păsări. Turmele dau năvală peste păşunea grasă sau trec fluviile repezi. era să se mărite c-un uriaş. Atena avusese cândva o înclinare pentru titanul.

. Şi-acest voinic. pentru asta Zeus îi purta pică zeiţei Afrodita şi. înmuiate cu vârfu-n foc şi miere. ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ i bine. îl părăsi pe-Anhise. cu vârfu-rile negre. Zeiţa. căci eu însumi greşit-am. şi chiar mai mult ca ei.. pentru că. Copilul se născuse din dragostea cu Ares. mânjite cu otravă. căindu-se de faptă. de hore şi charite. romanii se făleau spunând că sunt urmaşii zeiţei Afrodita2 . la stăruinţa mamei îşi arunca săgeata cu miere sau otravă în inimi de fecioare sau de flăcăi voinici. Şi. — Din vina ta. urmată de cortegii. i-a hărăzit dorinţa să se îndrăgostească de-un simplu muritor. Acum însă – vezi bine – că nu mai am cuvânt! Nu pot s-aduc aminte toate aceste lucruri. preschimbat în taur. eu unisem pe zei cu fete pământene. Purta în mână arcul şi pe spinare tolba umplută cu săgeţi. după voia cerescului său tată. Enea. E . de-a râs o lume-ntreagă. El nu îngăduie celor de jos să ştie că zeii pot greşi!. purtat de porumbiţe. Zeiţa Afrodita îl sfătuia pe Eros când să întindă arcul şi-n cine să lovească. În acest chip. ea nu se bucura de înrudirea asta.158 tronul şi. poruncind zeiţa să i s-aducă grabnic rădvanul din petale de flori de trandafiri. şi de un copil. bun de joacă. va-ntemeia cetatea cu nume mare : Roma. iar altele de plumb. Puterea mea divină îi subjuga pe toţi. a îndrăgit pe-un tânăr ce se chema Anhise. mai înainte vreme. Săgeţile lui Eros erau de două feluri : unele făurite din aur. după cât se pare. ori de te vei lăuda că eu ţi-am fost nevastă.. Căci zeii se temeau. Zeus o să se-nfurie şi te va fulgera!. Iar zeul. spunându-i la plecare : — De vei vorbi.. Simţirea mea zeiască a fost. vultur. să poată şi el râde de slăbiciunea ei. rând pe rând. Zeiţa. Dar. troianule Anhise.. târâtă de-o oarbă rătăcire. spunea ea troianului Anhise.. Eros. s-a despărţit de tânăr. Vroia să îşi ascundă dragostea cu Anhise. zeul neghiob şi ţanţoş al crudului război. la fel. şi nici n-am îndrăznit să pomenesc de ea. ameţit s-alerge. Plecă prin lumea largă. cuc sau alte animale. un simplu muritor. vreodată. ca să se răzbune. de ce puneam la cale. eu îndur umilinţe. Din dragostea aceasta s-ar fi născut Enea. din Olimp. c-o mână de viteji.

fereşte-ţi de fiare fiinţa scumpă. Îşi leapădă din plete podoabele de aur şi îmbracă un hiton scurt până la genunchi. Numai că. ori vreo nebănuită primejdie să-l pască pe preadragul ei soţ. I-a mai cerut să-şi puie un strai simplu de tot. şi i-a cerut zeiţei să-şi zvârle cununiţa din pletele ei blonde.. încât a părăsit de dragul lui Olimpul şi templele măreţe. Şi l-a urmat pe-Adonis. cerceii. s-a-ndrăgostit de dânsa. Lui nu-i plăcea găteala. pe dată. Iar între pământeni nu se găsea nici unul să-i fie deopotrivă. Tot ce avea lăsase. încât – precum spun unii – îl întrecea pe-Apolo. A-nchis o clipă ochii. ce se ivea din tolbă. cumva.. puţin de tot. Era aşa de chipeş vânătorul Adonis. Adonis poruncea. Mai ştii ? – ţintit de Eros. uneori. Ea. Iar blonda Afrodita l-ascultă pe Adonis şi face tot ce-i cere. cu ghearele-i grozave. un peplon sau un hiton. a atins sânul mamei. un vesel vânător.159 Năstruşnicul adesea trăgea la întâmplare şi-mprăştia iubirea : cu miere. Adonis. spinulele de aur. fericită . i-a apărut în faţă un flăcăiandru chipeş. L-a îndrăgit zeiţa atât de mult pe-Adonis. tot la fel. Iubirea-i pătrunsese în inimă. Ba. brâul cel fermecat. nu ştiu cum o săgeată. Eşti muritor. şiragurile scumpe şi vălurile albe – podoabele pe care i le-admirau toţi zeii. Însă a fost destul ca dânsa să se simtă. fără de nici un murmur. de asemeni. te poate sfâşia. Cum s-a plecat zeiţa. căci Eros era mic. brăţările rotunde. străbătută de un fior ciudat. Şi chiar pe Afrodita. cum îmbrăca zeiţa cea castă-a vânătoarei când alerga prin munţi4 . fierbinte. cu numele Adonis. Pe Ares. cu fiere – în dureri.. Adesea-l sfătuieşte pe-Adonis. cutreieră acum pădurile umbroase pe urma lui Adonis şi-i veşnic temătoare. de-astă dată. feciorul acesta zvânturat nu vrea să ţină seamă nici cel puţin de zei. cu colţii ascuţiţi. vreo vătămare. vânătorul : — Iubitule. să nu i se întâmple.. pe care îl purta zeiţa Afrodita3 . şi jertfele aduse de pământeni... Şi tot. sau poate fermecat de brâul plin de taine şi plin de amăgiri. agrafele. ADONIS egenda povesteşte c-odata Afrodita a vrut să-mbrăţişeze pe fiu-i alintat. Fii curajos cu iepurii. care-odinioară îşi petrecea tot timpul doar ca să se gătească şi să-şi pieptene părul. zeul cel mai frumos. L . Puţin.. stropită mult cu lacrimi. şi când şi i-a deschis. Pe Zeus îl ţintise. Nici de părinţii lui. şi fiara..

Fugind.unde se-afla zeiţa. se repede la tânăr şi îl trânteşte jos. Nu te lupta cu leii. grohăind. Isprava-i izbândise şi îi era destul. haine.. ştiind că-i luase locul în inima zeiţei. şi-n stânga. Era gelos pe-Adonis. dar uită de durere. Zeiţa Afrodita abia se despărţise de tânărul ei soţ.. pornise în Olimp. îl rupe-n bucăţele. ţi-e stinsă tinereţea. Porneşte prin pădure. se jeluia zeiţa şi se lovea A . frângându-şi trupul pe pieptul lui Adonis.. în pădure. Aude cum răcneşte Adonis. Apucă doar să vadă. Un porc mistreţ. mistreţul se întoarce şi-l înfruntă furios. puterea.. departe mult de locul. Afrodita. Şi colţii lui sunt parcă pumnale răsucite!.. Pe faţa lui zeiţa zăreşte nepăsare. Fereşte-te. Te roagă Afrodita. se-mpiedică-ntr-o tufă de trandafir sălbatic. iubite. Cu colţii lui năprasnici. De-aceea-l amăgise pe tânărul Adonis. Şi nici nu se gândeşte să fugă de pericol.. Ares! ţipa. blestemat fii. — O. şi-ndreaptă iute carul spre locul bătăliei... Fii blestemat de-a pururi.. Adonis s-avântă după el. la luptă. Din văzduh vede locul. Iar fiara îl priveşte cu ochii mici şi roşii de ură şi de sânge. ce zace lipsit de viaţă-n ierburi. Apucă doar să vadă mistreţul cum dispare. Da. nu pot să-ţi scape viaţa. — Sărmanul meu Adonis. Coboară ca săgeata. lunga-i lance. Deodat-aude vuiet. rânjind cu mulţumire. parcă se-ndârjeşte şi vrea să-i dovedească iubitei. Oprindu-se din goană. Ba. ţinând în mâna dreaptă o secure tăioasă.. însă zeiţa ştie că mistreţul e Ares. Adonis îşi ridică lancea şi îl loveşte. cel ce nu ai milă!. Nu te vârî-n primejdii. pornind prin slăvi cu carul cel tras de păsări albe. când mistreţul îi vâră colţii-n piept. Cu ţipete de spaimă aleargă către trupul însângerat. Târându-şi după sine scutul cel greu de-aramă şi suliţa sa lungă. Dar nu izbeşte poate îndeajuns de bine.. CRIMA LUI ARES donis însă râde.160 cu cerbii. voinicia de care e în stare. tu. Dar Ares n-aşteptase blestemele zeiţei. Mistreţul. Nici vârsta ta. şi sângele-i ţâşneşte. Vroia să-l nimicească.. Ares se schimbase într-un mistreţ hidos. cel flămând de sfadă şi însetat de sânge. zeiţa Afrodita.. unde îl ucisese.. tu. l-ademeneşte prin umbrele pădurii. Sărind din car îşi pierde sandalele de aur. să-i vină într-ajutor preadragului Adonis. Trecând printre desişuri îi iese-n cale-o fiară. Cam mare e mistreţul!. nici chipul nu pot să îmblânzească pe fiarele acestea sălbatice. cu urşii sau mistreţii.

Dar Pigmalion. trecând pe uliţi. Într-adevăr. erau tot mai uitate. altădată harnice. cu câţiva sclavi ai săi. Vei dăinui de-a pururi. artistul – căci astfel se numea – nu da nici un răspuns. Avea o casă mare. un artist ce făurea cu dalta chipuri de zei şi oameni. pe vremuri.. SCULPTORUL SIHASTRU i vieţuia. Când s-a-nţepat zeiţa c-un spin de trandafir. tot singur. Adonis. şi danturi zgomotoase. Dar el trăia sihastru. Şi ca să nu se uite vreodată de Adonis. Până în acea ziuă. fastuoase. şi straie deşucheate. Şi rămânea tot rece. îi aruncau ochiade copilele din Cipru. iubitoare de casă şi modeste. Purtările acestea îl mâhneau pe artist. pe care s-o îndrăgească şi care să-i rămână soţie toată viaţa. Graţia se pierduse. mai mult de două zile. Adonis!.. a hotărât zeiţa serbări mari. şi visurile sale despre o fiinţă pură. căci nu avea soţie. în fiecare an. iar mamele cu fete de măritat îi tot dădeau târcoale şi îl pofteau la mese şi la alte petreceri. fugind către Adonis. Acum era şi roză. în tristeţe. în schimbul ei găsea privire îndrăzneaţă. în flori de anemone.161 cu pumnii tremurători în frunte. din marmură şi fildeş. gingaşă. grădini pline de roade şi flori înmiresmate. Nu se poate. Nu vreau s-ascult de legea lui Zeus pentru oameni. şi lacrimile sale. i-a curs sânge din rană. aezii cântau că niciodată nu a putut să-l uite pe soţul său. Era şi parfumată. se spune. şi-n cinstea lui. atâta cât plânsese şi dânsa în poiană.. într-un oraş din Cipru6 . Iar sculptorul acesta era frumos şi tânăr. vorbă gălăgioasă şi lipsă de ruşine. deşi. N-am să te las să pieri. când le-nfloreau în inimi simţirile alese şi-o dragoste curată. Şi sângele-i divin a colorat cu roşu imaculata floare. s-au prefăcut în flori. S-a tot jelit zeiţa pe trupul lui Adonis. ca vie amintire a suferinţei mele!. din piatră sau din lemn. Fetele. picurate-n poiană. căutau acum ospeţe cam nelalocul lor. devotată. S . floarea de trandafir fusese numai albă. precum spune legenda. rămase din trecut.. Serbări numite-adonii5 . Nici nu voia să aibă. Văzuse că în Cipru bunele obiceiuri. vreme de două zile. se spulberau pe rând. Virtutea şi credinţa erau înlocuite de nestatornicie şi de uşurătate. adesea ocrotea pe cei tineri. şi roşie ca macul.

. Pigmalion. — Îmi tălmăcesc în fildeş un vis încântător. se-apucă să cioplească. Îi luă şi giuvaere. Gura-i părea o floare. şi corpul de zăpadă. artistul o întreba mereu : — Tu ce spui. Aduse din grădină flori roşii. Şi.162 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ a să-şi aline dorul de-o astfel de copilă. cu gura tăiată fin în fildeş. artişti tot ca şi dânsul. Însă mult mai frumoasă decât în visul său. Iar când lucra. spunându-i frumoasa Galateea. C . şi-l întrebau : — Ce tot faci. Veneau la uşă prieteni.. artistul se-ncorda. Căci statua aceea înfăţişa chiar fata pe care şi-o dorise... Galateea ? Mai poate să cioplească dalta mea o minune aşa precum eşti tu ?. Lui îi părea că fata-i răspunde : — Da. mereu închis în casă ?. iubite. le răspundea artistul. făcând din noapte zi. de parcă-l pricepea. şi fata îi surâdea sfios. ascultând răspunsul. Şi nu mai era singur. Ei îi spunea acuma tot ce gândea. neîntrecutul sculptor. cum nu se mai văzuse.. Şi nu deschidea uşa. zâmbind în zori de zi sub raza purpurie. aşa cum şi-o visase7 . Ba-i dete chiar şi-un nume copilei ce-o crease cu mâna lui. Sfârşind apoi cu munca.. el însuşi.. Era cu Galateea. Mâna lui mult dibace cioplea lucruri de artă ce nu aveau pereche. ovalul lin al feţei şi blânda mlădiere cu care se pleca fecioara către dânsul erau desăvârşite.. Pe fruntea ei senină citeai neprihănirea. Dragostea-i da putere şi aripi ca să zboare pe culmea creaţiunii. Toţi admirau acum ce dăltuia în piatră.. o fecioară. Pigmalion. Pigmalion alergă şi-i cumpără veşminte. din fildeş. a privit cu uimire la statuia cioplită din fildeşul lucios. artistul se închise la în atelier şi.. Lucra fără-ncetare. îmbălsămate. luând în mână dalta. şi-i aşternu covoare şi perne peste tot. în fildeş sau în lemn.

. să ardă-n vâlvătăi. iubire. Se-ndreaptă spre altarul de marmură-al zeiţei. s-a prăznuit şi nunta. Nu vrea să ţie seama că trupul ei e rece.. Nici una nu-i ca tine de castă şi gingaşă. cuprins de-o presimţire. şi dintr-o piatră. muzicanţii. A fost o nuntă mare. poeţii. — Zeiţă! zice el. deodată Galateea întredeschide ochii şi inima ei bate. Se-nghesuie-n mulţime. Chiar au danţat la nuntă. iubite!. cuprins de-nflăcărare. Se-ntoarce şi porneşte înfrigurat spre casă. Eu am pe Galateea cu inima de fildeş. se-nţelege. gătite cu văluri lungi şi albe din pânză străvezie. trânteşte uşa şi intră ca furtuna în sihăstria lui. Oamenii începeau să strângă-n coşuri mere şi rodii şi naramze. întâia oară iese şi-artistul Pigmalion. la fel de nemişcată. puterea suverană ce face să-ncolţească. Pe urmă. Cosiţele-s de aur şi ochii de cicoare... şi eu i-o voi aprinde. Iar fetele. Azvârle-i o scânteie.. Sosind. zeiţo!. Iezii săreau zburdalnici. Se află tot pe soclu. cu feciorul său Eros. Îţi mulţumesc. împleteau..163 STATUIA PRINDE VIAŢĂ enise primăvara. Tobele băteau tare. Tu-ntruchipezi iubirea. îi spune Galateei. asurzitor.. şi ea-i cuprinde gâtul : — Mult am dormit.. chemând la sărbătoare toţi oamenii din Cipru. şi îi sărută faţa şi îi şopteşte vorbe curate de iubire : — Tu ai să-mi fii soţie. În timp ce-i spune astfel.. Pe câmpuri viţeluşii gustau întâia oară din iarba cea mustoasă şi mii de zburătoare înveseleau văzduhul cu ciripitul lor. Începe să alerge.. viaţa. şi flautul se pornise să sune tânguios.. Şi iată-l! – în mulţime. Dar el o ia în braţe. Eu te-am purtat în suflet şi te-am creat din fildeş. Jertfeşte un berbece şi cade în genunchi.. surâsul îl pătrunde în inimă pe tânăr. la care-au fost poftite mulţimile din Cipru.. Îţi mulţumesc. V . Iar Pigmalion ridică povara lui cea scumpă cu braţele-amândouă şi strigă cu putere : — Trăieşte Galateea!.. Îşi spuse rugămintea. Iar pielea ei se face mai moale ca mătasea. Veniseră artiştii din tot cuprinsul ţării. A fost şi Afrodita. Acolo-i Galateea. crengile lungi de mirt şi agăţau în ele trandafiri şi anemone. în ghirlande. E tot cum o lăsase în ceasul când plecase spre-altarul Afroditei. toţi sculptorii Eladei. căci se-apropia serbarea zeiţei Afrodita.

Artiştii. în danţ.. dup-aceea. şi-unde se află templul frumoasei Afrodita... au slăvit pe-Afrodita. Iubirea ce-i cântată şi astăzi de poeţi. Şi-au trăit împreună ani lungi. zile ferice. Feciorul Galateei a fost regele Pafos. şi-n piatră8 . ce-a stăpânit în Cipru. I-a ocrotit iubirea. ce şi-o păstrau cu grijă.164 A fost o veselie cum nu se poate spune. I-a ocrotit zeiţa. ce poartă-acelaşi nume. iubirea creatoare. El a clădit oraşul. Aşa zice legenda. Un templu fără seamăn şi cel mai drag zeiţei... în cânt. Cât ? Nu mai ştie nimeni.. frumoasa Afrodita. .

şi August. cel dintâi zeu al cerului. Dar Ares mai este în acelaşi timp şi furtuna sau vremea ce se schimbă. Mai mult. iar hitonul.. pe câmpie şi-n florile ce-şi scaldă petalele în lumină. adică al cerului. adică din a doua dinastie.165 Note: 1. la rândul său. titanul Cronos. când înfloreşte glia. Înţelegeau belşugul de roade felurite. S-a mai arătat această temă la Prometeu : dorinţa omului de a atinge suprema creaţiune. după legendă. 6. în vreme ce elinii se mulţumeau să arate că ei. pe când olimpienii. erau din neamul lui Cronos. prinsă cu o agrafă pe umeri. cu secera de diamant. arăta că romanii. nepot al Afroditei. prin Afrodita. după legendă. Tot dintr-un titan. şi jalea Afroditei. şi Romei. şi neamul elinilor. unde. din care făcea parte şi Cezar. ca şi olimpienii. Elada. Vremea se înrăieşte către începutul toamnei. Legenda ticluită de poeţi cu atâta meşteşug. aveau loc în Asia. din ordinul împăraţilor romani. şi mai târziu la Roma. în vreme ce frunza sângerie este purtată în vârtejuri de vânturile toamnei. Ele se prăznuiau primăvara. livada şi grădina. scurs în apa mării. Iar moartea lui Adonis însemna chiar sfârşitul verii. Adoniile. aceea a titanilor. În legendele eline se sublinia că numai omul înflăcărat de o mare pasiune va putea săvârşi acest lucru. care îndestulau ogorul. şi elinii din Iapet). Războiul prăpădeşte şi pârjoleşte totul. atunci când se născuse. Afrodita se trăgea din prima dinastie de zei. După versurile poetului latin Lucreţiu. se trăgea. 7. se trag direct din Uranus. ei pretindeau că fiul lui Enea. cu mare însufleţire. când iarba se vestejeşte şi poamele cad. În acest fel justifica familia luliilor dreptul de a stăpâni Roma. războiul. 2. vreme de două zile. părintele tuturor zeilor. Peplonul era o tunică. dealtminteri. Atuncea este vremea care aduce moartea comorilor grădinii. însemna. aduce pustiirea în arbori. Astfel se tălmăceşte şi crima săvârşită de Ares cel crud asupra lui Adonis. care îl răpune sălbatic pe Adonis. Acest brâu avea darul de a o face mai frumoasă şi-i da puterea să subjuge inimile bărbaţilor. Zeiţa Afrodita întruchipa şi ea. Ascaniu sau luliu – cum îl numeau romanii – era întemeietorul familiei imperiale a luliilor. serbările în cinstea lui Adonis. natura roditoare. 4.feminină. Căci Ares este feciorul Herei. Prin Adonis. o haină de lână albă. romanii aveau pretenţii mai mari: ei afirmau că. 3. fusese purtată Afrodita de Zefir. se trag din titani (olimpienii din Cronos. din Iapet (prin Prometeu şi fiul său Deucalion).. au mai multe drepturi decât elinii să stăpânească lumea. . Ciprul este o insulă din Mediterana răsăriteană. fără mâneci. Iar spuma se ivise din sângele lui Uranus. de a schimba materia neînsufleţită în fiinţe vii. Se spune că zeiţa purta un brâu fermecat. Ares. Ea se născuse din spuma mării. fiind dintr-un neam mai bun şi mai vechi. Deci. Afrodita-Venus – sau Venera la romani – era fiica lui Uranus. în frunte cu Zeus. 5. dreptul de a-şi întinde ghearele ei de vultur pestre întreg pământul. scurtă până la genunchi. vechii greci înţelegeau vremea călduroasă. în urma loviturii date de fiul său.

dragostea şi frumuseţea. . spre slava Afroditei.166 8. aceea care întruchipa. unul din cei mai mari sculptori ai antichităţii. că această statuie ar fi opera unui alt mare sculptor grec. pentru elini. Marmure vestite sunt : Afrodita de Medicis şi mai ales cea din Milo. Aflată astăzi la Luvru. Aceasta din urmă a fost aflată de un ţăran în Milo. ea stârneşte uimirea tuturor prin perfecţiunea cu care a fost creată. pe când îşi săpa ogorul. Praxitele. a dăltuit adevărate poeme în piatră. o insulă din roiul de Ciclade. Se pare. Scopos.

Podoabele de aur. din temple şi sanctuare. Î .. ce-şi arde limpezimea sub soarele amiezii. Tu eşti mult mai frumoasă.. erau în schimb aduse ca daruri pentru fată... le întrecea cu mult.. plin de parfumuri. de mult. Chiar mândra Afrodita ar fi pe lângă tine o floare vestejită. ce suge-ntâia oară. căci tu le-ntreci. De-o rumeneală dulce. în botişor de ciută. Iar graiul ei.. o. o muzică divină ce farmecă urechea şi-alină suferinţa. Dar orişicâte haruri aveau primele două. Şi buzele!. cum are trandafirul involt. ca un ceresc balsam. un cântec.. în vreme ce poeţii se adunau acolo. Noi nu mai vrem pe alta”. cea mai mică. Aşa grăiau poeţii. Din pricina Psiheei. mai galeşi. că poate să existe o astfel de minune. ele-ar păli de ciudă. rostindu-i pe-ntrecute fermecătoare versuri : „De-ai fi printre zeiţe. Şi dinţii : stropi de lapte. pe toate laolaltă. Nici nu puteau să fie ochi mai adânci. ar fi un strop de apă lângă un lac de munte.. De-aceea. în Creta. Locuitorii ţării şi chiar străini de locuri se grămădeau s-o vadă pe fata cea mai mică a regelui din Creta.. din proaspătă mulsoare. lăudându-i frumuseţea.167 EROS Şl PSIHEEA n basm1 se povesteşte c-ar fi trăit de mult. frumoaso.. nedumeriţi. pământenii uitau s-o mai sărbătorească pe mândra Afrodita şi lăsau să se stingă pe-altarele ei focul. tu ne vei fi zeiţă.. smulse de pe coloane. fireşte. Ca rodiile coapte. Ce buze!. din dumbrăvile sfinte. Psiheea. copilă.. un rege şi-o regină care aveau trei fete. Obrajii-i erau rumeni.

dar totuşi nişte miri de rang înalt : doi regi. să caute o săgeată cu care s-o ţintească. înfuriată groaznic. acum o priveau reci. nu-i vorbă. Dar n-am să trag săgeata cu fiere şi otravă. gândind : .. căci celelalte fete. căci fiinţa mi-e robită de chipul tău. în palatul din Creta.4 PALATUL FERMECAT -a scurs o săptămână. Eros. ce-mi asculţi porunca fără de şovăire.. fructe – toate – să-mi fie smulse oare de fetişcana asta ?. copilul cel drag al Afroditei s-a întors în Olimp.. Psiheea!" Şi.. găsiseră miri vrednici. o lună. pe genele ei lungi. După treaba asta. chiar în iatacul fetei.168 Când a aflat zeiţa.. Era-n Olimp. Lăsându-şi tolba-ncolo. precum hărăzise zeul iubirii. mamă!. A zburat prin văzduhuri şi-a poposit în Creta.. Tu însă fă – prin vrajă – să n-o iubească nimeni. mai picură-i în suflet Psiheei şi-o iubire nebună pentru-o fiinţă cu totul decăzută. se strâng s-o tot admire. Parcă vedeau o piatră... sau cine crezi cu cale. nătângi.. s-a necăjit amarnic şi-a început să strige : — Asemenea ocară ?. totuşi. odată cu-nserarea. Îmi împlineşti voinţa. precum făgăduise zeiţei Afrodita. surorile mai mari. răzbunarea zeiţei Afrodita va fi îndestulată. o privea pe Psiheea nesăţios. suspinând. Cum îndrăzneşte ea să fie mai frumoasă ca mine. Dar dibuind prin tolbă. s-a cam zgâriat la deget. Afrodita ? Şi. zeiţa Afrodita l-a şi chemat pe Eros2 . — Da. Iubirea pentru fată l-a şi cuprins pe Eros... i-a rostit Afrodita cu voce tremurândă. ce-avea aripi de aur. cam bătrâni... astfel... Cum de o rabdă cerul ? Şi darurile mele. la fecioara Psiheea. un osândit de soartă. jertfe. c-a îndrăgit un monstru şi.... căci oamenii. sau un an. o torţă şi un arc cu săgeţi fermecate : — Tu. dar gândul îi rămăsese-acolo. flăcăii ce-nainte nu conteneau s-o ceară de nevastă. o marmură cioplită cu mare iscusinţă de-un sculptor cu renume şi. fără viaţă şi fără de simţire.. flori. — Atâta ţi-e porunca ?. şi. te rog de astă dată să te repezi în Creta şi s-o cauţi pe Psiheea. ştrengarul s-a strecurat în taină. copilul meu iubit ?.. — Nu. De.. pe care o iubea.. Tiptil-tiptil. O vei găsi uşor.. Şi Eros a vrăjit-o pe fata regelui. Vreau s-o hulească lumea şi să râdă de ea. De-o fată muritoare ?. copilul năzdrăvan.. Părinţii mândrei fete erau nedumeriţi. S . Noaptea era senină şi-o rază de lumină – trecută prin frunzişul cel des de la fereastră – o săruta pe pleoape... Şi feciorul şi-a-ntins aripi de aur3 .E săvârşită vraja : n-o mai pot dezlega..

. fructe gustoase : rodii. O fiinţă nevăzută.. în care erau îngrămădite comori nemăsurate de aur. Şi mii de animale – părând însufleţite – făcute din argint. Deodată dânsa simte că bate-o adiere. tot aşteptând pe monstru să vină să o-nhaţe. păşind tot mai departe. în care sclave cu chipuri nevăzute au picurat esenţe plăcut mirositoare! Şi-o masă-mbelşugată. Poţi da orice poruncă.. puse în mozaic şi-nchipuind din ele figuri parcă pictate. dacă şi-a treia fiică şi-ar fi găsit un rost. .169 Ce bucurie mare ar fi avut părinţii.. Aici au părăsit-o.. Apolo i-a răspuns. Zefirul. şi-n fildeş. tu.. tăcută. rege. poftim. îi glăsuia copilei : — Tot ce zăreşti în juru-ţi. într-un cortegiu jalnic – de moarte. să ştii că e al tău. dulciuri. vinuri întăritoare. veşminte şi podoabe. Şi-n ziua hotărâtă. naramze îi sunt întinse-n faţă. ştiind că lasă fata drept pradă unui monstru. Deci du-o pe Psiheea în vârful unui munte şi las-o părăsită. Atâta doar că nimeni nu mai călca palatul în chip de peţitor. pe scări monumentale. călăuzindu-i paşii. cu vaiete cumplite. ce-o să te răcorească după atâta zbucium. căci vei fi osândit. După ce se-ospătează. bătrâne. Rămasă singurică. În preajmă dă cu ochii de un palat măreţ. Dar nu-ndrăznea sărmanul să calce-o hotărâre pe care o luau zeii.. cum poruncise zeul. şi s-au întors acasă. de care însuşi Zeus se teme uneori. sculptată cu migală în lemn scump de lămâi. un om. ce neagră întristare l-a cuprins pe bătrânul părinte al Psiheei. ce zboară prin văzduhuri. Psiheea nu aşteaptă prea multă îmbiere. împodobeau pereţii. pe o potecă-ngustă.. De vrei. să te împotriveşti poruncii zeilor. Psiheea e condusă într-o-ncăpere mică. Vă-nchipuiţi ce-adâncă. focoase diamante şi alte multe pietre.. nu de nuntă – regele şi regina au dus-o pe Psiheea pe vârful unui munte. un monstru rău şi crud. în locuri neştiute de oameni până-atunci. frumoasa mea stăpână. şi-acolo – ce să vadă ? O boltă minunată. rubine. pietre scumpe. s-o ducă peste piscuri. care o susţineau. pătrunde în palat.. mărgăritare albe. Ce bine e în apa fierbinte. prin preoţii din templu : — Nu mai spera. te-aşteaptă o baie minunată. Coloanele înalte. lăsând-o-ntr-o poiană cu ierburi ca mătasea şi flori îmbălsămate. Păşind fata cu frică.. chitre. va fi bărbatul fetei. să-ntrebe pe Apolo ce are de făcut. bătrânul rege s-a dus la un oracol. ca monstrul să-şi ia prada. în vreme ce podeaua părea ca înstelată cu mii de nestemate. şi-n aramă. şi se cufundă-n baie. Fata privea uimită. O fiinţă fără seamăn. Poţi spune orice voie. cu luciu stins. prinţesa sta cu spaimă şi tremura ca frunza când vine vijelia. Atunci. purtând cu sine focul şi-o armă ucigaşă. ca ginere. prin încăperi. o luase pe copilă pe aripile lui. şi nu-ncerca. Vântul de-apus. erau turnate-n aur..

A mai trecut o zi. cât timp nu pot să afle nimic de soarta ta.. Psiheea devenise soţia unei fiinţe ce venea numai noaptea. Îngăduie ca-n ziua următoare Zefirul să aducă acolo. Şi altele pe urmă. căutând-o pe Psiheea. în palat. cu aşternuturi moi. să te căutăm. Cine să fie oare ? A!. Dar într-o zi. care umblau prin munte. Mai ales nu uita că. Psiheea le aude şi-ar vrea să le răspundă . şi-n zori – când prima rază se strecura-n cămară – dispărea fără . căci el şi cu regina s-au ferecat în casă. copilă dragă. În timpul zilei. A stat puţin pe gânduri.. Intâi să-i ceară voie slăvitului ei soţ. nu ştia cum îl cheamă.... O strigă şi o caută : — Psiheea. stăruieşte. Soţul tău o să vină şi-o să te-mbrăţişeze prin somn. surorile mai mari. Se hârjonea cu ele. — Am să-ţi împlinesc voia. pe cele două fete. Fiinţele nevăzute o culcă pe fecioară în acest pat de aur şi suflă în făclia ce pâlpâia alături. Coruri. ea plânge şi-l dezmiardă.. tatăl nostru. unde eşti ? Regele. Vorbea numai cu umbre. O vorbă să nu spună. Toate vor fi. îi spune iar o voce. Nu vor să vadă cerul şi nici lumina zilei. Nu le da ascultare.. surioară.. Dar să nu-ncerci să-l vezi. SE IVESC CELE DOUĂ SURORI urmă. şi totul se-mplinea. dar fiinţele din preajmă îi poruncesc să tacă. când fata ieşi ca să se plimbe pe munte. A stfel s-a scurs şi noaptea. Neobosită.. vremea curgea pe nevăzute făgaşe. ori cobora-n poiană. prin poiene. — Dormi fără nici o grijă. ca-nainte. stăpâne. da!... Până ce el. culegând flori şi fructe sau dănţuind mereu. trimisu-ne-a pe noi. aşa precum doreşti. muzici alese îi desfătau auzul! Dar nu vedea pe nimeni. Să nu ai nici o teamă.. Cu câtă nerăbdare aşteaptă dânsa noaptea! Iar când soţul soseşte. căci te pândesc primejdii. orice-ar fi pe lume. se-nduplecă. de are înfăţişare frumoasă sau de monstru.. N-avea decât să-şi spună dorinţa cea mai mică..170 primitoare. a auzit din vale nişte voci cunoscute. în fine... Să nu ai nici o teamă! îi răspunde Psiheea. Sunt ele. I-e blândă sărutarea. şi-l roagă. cu pat curat şi alb. fata se răsfăţa în voie prin multele-ncăperi ce le avea palatul. fugind printr-o pădure. să nu-ncerci să mă vezi. — Mai înainte-i spune : — Ştiu că surorile or să te sfătuiască lucruri nechibzuite. Nu ştia cum arată.

pesemne. s-aprindă o lămpiţă noaptea.. Le-aduce la palat... când o să aibă poftă. Mai bine să-i dăm sfatul să-şi calce jurământul faţă de soţul său şi să-ncerce să-l vadă noaptea.. haine. pe când el doarme. târziu. de parc-ar fi regină. îşi şoptesc amândouă. În fiecare seară vine dintr-o pădure şi trece înot râul. la-nceput bucuroase c-o revedeau pe fată.. cu soţii noştri bătrâni. Ba. coşuri cu flori. Şi ea ? Ce bogăţie. Neruşinata!. hăt. mingii. Ha... neghiobi şi şubrezi.. — Ce zici ?. Psiheea le arată palatul fermecat şi sălile în aur şi arginturi. pe aripile sale. Şi dragostea o prinde cu vie-nvâlvorare pentru divinul Eros. să nu-ncerce să-l vadă. iară în zori se-ntoarce. Îi spun că nişte oameni i-ar fi văzut bărbatul.-nfricoşată.. Aşa. Căci el o să se-nfurie şi o s-o pedepsească. încep să fie roase de o invidie din ce în ce mai neagră. cu aspru jurământ. când soţul doarme dus. pe vârfuri. când nu-i de faţă dânsa. Ba. Bărbatul său.. afară de aceea de a-şi vedea bărbatul . Acel ce s-odihneşte-naintea ei. Mă rog. Se uită cu ardoare la el şi se apleacă. şi-o săgeată o zgârie la un deget. când doarme el. uşurel. Acesta-i un balaur. E-naripatul Eros. colane. Psiheea... Alături are arcul şi tolba cu săgeţi. căci mesele-s întinse şi muzica le cântă.171 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS n ziua următoare. Atunci. O fi voinic şi chipeş. şi să-i privească faţa. cu bucle lungi de aur pe umerii de nea. Psiheea ia în mână lămpiţa cu ulei şi... şi braţe nevăzute aduc bucate. Ca să se-n-credinţeze. Şi. e monstrul cel mai dulce şi mai frumos din lume. Şi nu sfârşesc prea bine să spună ce doresc. Şi noi. Sclavele nevăzute le-n-treabă de porunci. orice poftesc l Surorile Psiheei. le şi povesteşte că ei i se-mplinesc toate dorinţele. iar noi nişte sărmane şi umilite sclave.. ne mâncăm tinereţea. surioara noastră va pierde din trufie. o Î . ha. cercuri de aur. vede pe cele două surori ale Psiheei.. pe perne. iar sora cea mai mică rămâne la palat. grădinile. Tocmai ei ? Cea mai mică ?. cercei sau pietre scumpe. Şi cele două scorpii o sperie pe Psiheea. în noapte. ascultă şi promite să le urmeze sfatul. se-apropie de el şi-i luminează chipul. Zefirul se porneşte pe văi şi. n-o vezi ce se-ngâmfă ? Ne-arată toate cele. Ea îi atinge arcul şi tolba. Surorile se miră şi vor s-o iscodească. Şi scorpiile pleacă. Ce-mbrăţişări! Ce lacrimi! Ce chicoteli! Ce râs!. dintr-o dată. Sigur c-o s-o mănânce şi pe soţia sa.. cu-obrajii ca bujorul. o fi vreo zeitate. E straşnic planul. pădurile şi toată avuţia ce se afla acolo. Noi o credeam pierdută. dornică să-l sărute. dar nu au timp prea mult. şi cum el i-a cerut..

căci te iubesc. O vede pe Psiheea plecându-se asupră-i .... izvorul. Nu ştii că însuşi Zeus a părăsit atâtea şi-atâtea pământene ? Nu mai gândi la el. merge.. Zeiţa Afrodita priveşte spre Psiheea. şi…Eros. făcându-i o arsură pe pielea delicată. şi frig. — Nu. însemnele puterii.. — Tu eşti o muritoare.. zeiţa se încruntă...... S-a dus pe totdeauna. voi avea un prunc. merge. eu.. care-i spune : — Mi-ai fost atât de dragă! Dar prin nechibzuinţă. mama lui Eros. Dar el se saltă sprinten şi zboară pe fereastră. îndură suferinţe.. Imploră şi pe-alţi zei. Psiheea şi pornise pe munte. tot fata-i mai frumoasă.. O roagă pe zeiţă.. Dar nimeni n-o ascultă.. zeiţă... zeul intra-n Olimp şi mândra Afrodita îi ieşise înainte şi îl certa cu asprime : — Necredincios!. Şi.. în vreme ce cu ochii îl roagă de iertare. aleargă-n templul Herei. îi răspundeau mai toţi. Îl atinge pe zeu.... Nu mai eşti zeu.. şi foame. căci n-o să-l mai revezi... Ea doar ocroteşte dragostea pe pământ. nu-i ia durerea-n seamă. Palatele de aur. Fii bună deci. soţul meu. tot. ci sclav! PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI e când frumosul Eros era închis în casă. acuma m-ai pierdut. Viclean!.... Dar după-atâta trudă.. căci dânsa ocrotea familia.. făclia. Peste puţină vreme şi eu am să fiu mamă. nu vreau. şi plângea : — Ce-am să mă fac... pentru asta te voi închide-n casă.. Afrodita. Sunt singură. Aşa ne-am înţeles ? Ei bine.. o.. strigă fata. rostindu-i printre dinţi : P . ba încă socoteşte să plece spre zeiţa iubirii. aripile... grădinile. Şi plecă.. De ură-nverşunată.172 picătură încinsă de ulei se scurge din lămpiţă. dă-mi şi tolba.. El... căminul. pădurea. Psiheea nu se lasă. dispar. Unde te pot găsi ?. şi te iubesc atât. Psiheea-nmărmurită aude numai glasul lui Eros. zeiţă.. Dă-mi arcul... pe cât eşti de frumoasă.... căci nu sosise timpul ca să mă poţi vedea. şi dânsul e un zeu. Ajunge la palatul zeiţei Afrodita şi-i spune umilită : — Tu eşti. e gata să-l sărute cu buzele fierbinţi. Eros ?.. mâhnită. Silit de legi divine. năzuind un sprijin. se trezeşte. sete şi piedici cu duiumul.. Numai că el zburase şi n-o mai auzea. Eros. Duşmana mea de moarte ai luat-o de soţie ?..

Şi trece chiar de Cerber.. să-ţi umple cu balsam cutia asta mică. Dar nici aşa zeiţa nu se milostivi. că ea era zeiţa ce-o ajuta pe fată să treacă prin primejdii.. Apoi. — Te du-n regatul morţii cel cârmuit de Hades. frumoasa Afrodita! Persefona primeşte să-i umple cutioara cu balsamul cerut. şi cere-i Persefonei. îi spune Afrodita.. grâu. mama soţului meu. Balsamul mă va face pe mine mai frumoasă. Şi-o roagă : — Dă-mi. Luaţi-o şi biciuiţi-o. zeiţo. însângerată. şi luă ea însăşi biciul. Pe-aici trecea un fluviu care curgea spre Tartar.. cel cu trei capete. zeiţa îi mai cere să plece şi-n ţinutul lui Hades. pe unde treceau morţii. gingaşa lui soţie.. Afrodita. (Lâna era de aur. sub pământ. pe mine. o puse şi la muncă. să biruiască totul şi să-mplinească voia geloasei Afrodite. şi să-i aducă lână. pe soiuri. ce eşti vinovată că te-ai născut frumoasă. ce străjuia cu colţii lui cumpliţi acest ţărm al tristeţii. o trase de cosiţe şi o bătu la sânge.. păzit cu străşnicie de sute de balauri. căci plec la un ospăţ.. Porneşte iarăşi fata. şi pleacă iar N . necum.. Îi sfâşie veşmântul. grămezi. fasole. Se spune despre Gheea. Erau acolo boabe de mac. zeiţa frumuseţii ? Vrei să mă faci bătrână ? Tu. Dar ştiţi. Când se sfârşi cu munca.. domolindu-l pe monstru cu nişte turte dulci. Străbate peste fluviul. de câinele lui Hades. Cată să vii degrabă. îi porunci să plece într-o pădure deasă. poate mai mult ca zeii. Dar dragostea. CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES eîmpăcată încă. în cutioara asta. Şi cum.) Pe urmă o trimise în vârful unui munte. dorinţa de-a-l mai vedea pe Eros i-au dat Psiheei vlagă să treacă prin primejdii.. copila ajunge şi la tronul zeiţei Persefona. balsamul ce ţi-l cere. linte.. Şi-i porunci s-aducă un şip umplut cu apă. Să vină două sclave : Grija şi Întristarea!. O-nvineţiră toată. Îi dete o movilă înaltă de seminţe. orz şi alte feluri şi-i spuse să le-aleagă grămezi.173 — Vrei să mă faci bunică... cum se cuvine! Sclavele o înşfăcară şi-o biciuiră straşnic. strămoaşa tuturora. unde păştea o turmă de oi – turbate toate – ce-i omorau pe oameni. poate mai mult ca mine ?.. Se luptă îndelung să intre în regatul cel misterios al morţii.

cum este Eros. binişor. Psiheea-ntredeschide capacul. Mai stai. cum este Eros. o sfătuise bine : — Să nu deschizi capacul. nu poate face nuntă cu ea – o muritoare.. Şi zboară zeul Eros drept în Olimp şi spune : — O.. Să mă fac mai frumoasă decât mă ştie Eros. Tu eşti oare!. Să vină şi Psiheea.. ştiu bine. strigă din urmă zeiţa Afrodita... ZEUS HOTĂRĂŞTE… D : ar Eros. Mai stai. Şi ca să fie demnă Psiheea de un mire ceresc.. şi fata cade jos. frumoaso. Nu te mâhni.” Şi tot gândind în sine. este pe urma noastră.. mânată de iubire.... Adună în cutie aburii grei ai morţii şi fata se trezeşte — Iubite. de-atâta vreme de când ne-am despărţit. Numai că din cutie – aşa cum uneltise zeiţa Afrodita – iese un abur negru.. O. Mama mea. care-a făcut şi face atâtea nebunii. aproape fără voie. Ajunge la Psiheea. călătorind pe drumuri. Eu plec către Olimp. Zeiţa.. îndură-te de mine şi de iubita mea. — Nu.. în sala de consiliu. Zeus. eu am s-o fac zeiţă... Şi-i dă fetei să soarbă din cupa lui de aur esenţele . şi cerceta cutia. Iar el. dar nu-i timp de pierdut. se frământa Psiheea. Căci am atâtea lucruri să-ţi spun. ce văzuse prin vrajă toate astea. văzându-mi chipul. Nu-ngădui.. nu mai aşteaptă mult. Am băgat eu de seamă unde l-a-nchis zeiţa.. nu. de-aş putea şi eu să folosesc balsamul! Puţin. „E pentru zei. E vremea să astâmperi pe-acest copil zburdalnic.. le smulge şi s-avântă printr-o fereastră-afară.. Afrodita. stăpâne! Psiheea nu-i zeiţă. Balsamul din cutie e numai pentru zei. şi-ncearcă să surâzi.. să mă-ndrăgească iarăşi. Cât de puţin. Aburul o-mpresoară şi el aduce somnul cel fără de sfârşit. să-l ducă Afroditei. — Şi eu. şi-un zeu. E vremea să-l însori. Tu du-te cu balsamul.. sosită în rădvanu-i din flori de trandafir. şi cum aflase locul unde-i ţinea zeiţa aripile şi arcul. să te privesc. la plecare.. pe zei şi pe zeiţe. şi-apoi să caut mijlocul ca să pătrund la el.. Psiheea dragă.. rosteşte zeul Eros.. Deci m-ai iertat ?. — Ba da. tu ce lumea o cârmuieşti din slavă.. răspunse Zeus.174 Psiheea. Şi Zeus porunceşte lui Hermes să adune.

. Iar voi. rămânând amândoi fericiţi în Olimp. le glăsuieşte dânsul.. zei şi zeiţe.. puteţi să-ncepeţi nunta şi să vă veseliţi... Vă porunceşte Zeus!.. — Rămâneţi împreună necontenit de azi. Şi Eros cu Psiheea au făcut astfel nunta.175 divine : ambrozie şi nectar.5 .

Aici Eros. Psiheea. în opera sa „Măgarul de aur”. ţinând în mână o liră. 4. cu Uranus. Un zâmbet şăgalnic îi luminează faţa şi toată frumuseţea ce i-a fost dăruită de Afrodita. sub diferite variante. reprezentate prin liră. a inspirat nu numai pe poeţi. cuprinde pe Psiheea. a fost răpită de romani din Elada. Tema a fost reluată de către alţi scriitori şi. perechi. zeul luptelor nesăbuite. adică în locul unde se găsea fericirea desăvârşită. se tâlcuieşte prin suflet. este înfăţişată această poetică alegorie. săvârşită de un artist necunoscut. dragostea.176 Note: 1. Basmul despre Eros şi Psiheea a fost povestit cu multă vervă şi fantezie – probabil după o veche legendă elină – de către scriitorul Apuleius. care se găseşte la Luvru. pentru grecii vechi. ca s-o urce în Olimp. poate în otravă şi venin. ci şi pe pictori şi pe muzicieni. pictat de artistul Louis Gérard. frumuseţea Afroditei cu dorinţa de cucerire a lui Ares. din care este gata tocmai să tragă o săgeată. Lui Eros însă nici că-i pasă de cele care vor urma. Opera. El a unit-o pe Gheea. făcându-le să se înmulţească. prin Eros. În Capitoliul din Roma se află o statuie cioplită din marmură pentelică de faimosul Praxitele. dându-i drept părinţi pe Afrodita. a pătruns în folclorul multor popoare. dacă nu e însoţită şi de o simţire adâncă. Cupidon sau Amor – cum îi spuneau romanii – este înfăţişat ca un tânăr cu pletele încreţite şi aripile pe umeri. Această alegorie are un tâlc. Alte opere îl reprezintă pe Eros în mână cu o torţă – torţa care trebuia să înflăcăreze dragostea oamenilor. şi anume că dragostea nu poate dăinui. vrând adică să sugereze că dragostea cea frumoasă trebuie cucerită. 3. într-atât este de armonioasă marmura dăltuită. în chip poetic. El are un arc. Dar şi sufletul se înalţă prin dragoste. grecii şi l-au închipuit pe Eros ca un tânăr înaripat. care uneşte fiinţele perechi. numai forţa universală. la început era. De aceea vechii meşteri îl înfăţişau adesea pe Eros călare pe un leu. 5. Fără îndoială că această operă. poate muiată în miere şi foc. cum credeau elinii. Arătau în acest fel că simţămintele. pe draga lui soţie. Eros. înaripatul. cea dintâi zeiţă. în limba greacă. . poetizând legenda. 2. Tot în Capitoliu se găseşte un preaminunat grup de marmură care-i înfăţişează pe Eros şi Psiheea îmbrăţişaţi. zeiţa dragostei. şi pe Ares. şi ajunge în Olimp. cel dintâi zeu. Într-un frumos tablou. un giuvaer de piatră. Mai târziu. Eros. pe care o gustau numai zeii. Întruneau astfel în dragoste. după ce el îi ţintea cu săgeţile. pot îmblânzi o fiinţă oricât de cruntă.

Ele-i purtau pe braţe şi-i aruncau pe ţărm. Când se trezeau sărmanii şi se vedeau trăind.. Mama lor era Doris. Iar când zeul Poseidon cutremura adâncul de ape mişcătoare şi îneca sub valuri triremele eline. Aproape nu-i poveste legată de Poseidon fără să fie vorba.177 POSEIDON ŞI AMFITRITA alatul lui Poseidon1 . tras ca o vijelie de zeci de cai sălbatici. se ridica-n Egeea3 . îl îndrăgea nespus. P . numită Amfitrita. lunecând prin valuri. cumva. care-şi avea palatul în apele Egeei. Fiindcă zeul Poseidon crease cândva calul4. despre delfin. Le mulţumeau cucernici şi le zvârleau ofrande în valurile mării. nimfele nereide plângeau înduioşate şi. pe când zeul se preumbla pe mare. văzuse într-o ceată de nimfe nereide o tânără fecioară. zeul care purta în mâna lui triena2 -. delfinul care zburdă mereu voios prin valuri şi saltă şi se joacă şi face giumbuşlucuri. Nereu. Însă de-acolo zeul pleca adeseori în carul său de aur. se avântau cu toate să scape corăbierii. În urma lor săltau cetele de delfini şi alte animale din apele marine. o nimfă oceanidă. erau nişte copile de-o bunătate rară.. Dar şi mai mult iubea delfinul. ştiau că-şi datoresc această fericire nimfelor nereide. De-altminteri în legende se spune că Poseidon şi-a cucerit soţia cu ajutorul unor preacredincioşi delfini. alt zeu bătrân al mării. şi tatăl lor. Odată. Nimfele nereide. în număr de cincizeci.

de marmură. Dar zeul din Egeea. au contenit din danţ şi au sărit în mare. Ia stai s-o mai privesc. scoici.Şi zeul a zâmbit : Cred că a venit vremea să-mi aduc o regină. Ce visare!. şi-a spus în sine zeul.. Nici nu vreau să-l văd.. căci îi cunosc puterea. Pesemne.. îmi întăresc domnia.. Tridentul lui mă sperie de câte ori îl văd. căci stăpânul e supărat cumplit.. vrâstată cu vine de argint.. şi zeul se oprise... tăioşi cum e oţelul. barba-i zburlită şi-nţesată de alge şi de scoici şi fruntea-ntunecată şi pletele-i albastre s-or fi zărit cumva... Răspundeţi.” Şi se uita la fată cu ochii lui albaştri. alge mlădioase şi pietre de mărgean şi o cinsteau pe nimfă. Copilele danţau într-o insulă Naxos... „Ce cântec!. ce înotau prin ape şi-i întrebau pe toţi : — N-aţi văzut-o pe nimfă ? Nu ştiţi pe unde e ? Pe unde se ascunde copila lui Nereu ? Răspundeţi.. Şi ca să scape. Nu... puzderii de corăbii. o căuta şi. Iar ea......... Voi nu vedeţi cum marea se zbuciumă de-atunci ? Poseidon o loveşte cu furca sa mereu.. izbind-o neîncetat de stânci. Iar nimfa cea frumoasă e fata lui Nereu... Şi caii lui la fel. ca să-i dea de urmă. Nici prin gând nu-mi trece. când tropotesc prin valuri şi-aleargă şi nechează. şi asta va fi bine!” Şi. Căci nimfele. Poseidon. şi sfarmă. Căci altminteri stăpânul va aduce prăpădu-asupra voastră.. fata a fugit într-o peşteră albă. c-o fire-atât de aspră şi-un glas răsunător ?. puse doi delfini. cum s-a-ntors Poseidon la dânsul la palat. De mă însor cu dânsa. dar fata nici n-a vroit s-audă : — Cum ? Eu să fiu soţie acestui zeu. Şi-o zguduie... blândă din fire. deodată. .. A .. ca danii. ce este atât de mânios. ce-i aduceau.. le ocrotea pe toate aceste vietăţi ce locuiau prin mări. însă.. Aici veneau noroade de vietăţi marine. a trimis peţitori. Ce fete are Nereu! Mai ales Amfitrita...178 URMĂRIREA NIMFEI cum însă Poseidon zărise pe-Amfitrita cu toate celelalte surate ale ei. la mine. în palatul de aur din Egeea!. între valuri. Nu. vrăjit de melodia ce o cântau în cor..

vrâstată cu vine de argint. într-un cotlon al mării. un peşte. s-a-nveselit nespus. Iară pe fruntea arsă de vânturi şi furtuni şi-a aşezat coroana. aşa-şi trântea tridentul.. insule şi maluri. Numai că-n zorii zilei pornise iar s-o caute pe nimfa Amfitrita şi. şi nimeni nu ştia unde şedea pitită. Delfinii. Dar poate Amfitrita a fost şi ea vestită că zeul îi aflase locul de adăpost.179 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE oate mai mult de frică. noroade-notătoare de peşti şi raci şi broaşte şi scoici şi câte toate se ascundeau în grote. credincioşi. unde domneşte Hades. Jivinele din apă. au şi pornit înot. aflând vestea. a scufundat din nou. pornind spre ascunzişul copilei lui Nereu.. Şi-a pus pe umeri haina de purpură brodată cu aur şi argint. şi-a spus unde e fata şi că-şi are sălaşul în peştera aceea de marmură.. Atunci. ca să-şi pieptene părul albastru. delfinii ageri s-au hotărât din nou s-o caute pe Amfitrita. cineva a vorbit – un şarpe. şi apa acoperise ţărmul. P . Nu li se vedeau ochii şi îşi aşteptau moartea. s-a potolit Poseidon pentru puţină vreme. părăduind ţinuturi şi înecând sub ape oameni nenumăraţi. căci nu dădea de dânsa. o meduză. careva. Abia târziu. şi se părea că totul s-apropie de sfârşit. încâlcit.. sub furia lui. Poseidon. Şi-a curăţat şi barba de scoici şi de nisip. când hăurile mării primiseră atâtea corăbii călătoare.. şi s-a ascuns mai bine. de mânie. Încât zeul Poseidon venise în zadar. încât se zguduiau şi apele şi munţii şi Tartarul cel negru. în noapte. să aducă iute ştirea. Ba chiar s-o şi peţească.. se pitulau de spaimă prin pietre şi nisip. Poseidon. A ridicat tridentul. În zadar o căuta. corăbii. nici de data asta neizbutind s-o afle.

c-o strălucire vie.. cleştar şi diamante. desigur – când ne-ai trimis în S . precum se spune. Dânsa ducea în mână făclia cununiei.. Blestemele-or să cadă asupra ta. Nedumerită încă. De nu primeşti. Poseidon. şi ţărmuri şi numai tu. Privind astfel spre dânşii. Căci el te vrea soţie. de tumbele ghiduşe. Ea sa urcat în carul tras de-o sută de monştri. unde s-a făcut nunta. aflate în Egeea. în cinstea Amfitritei. vrăjită fără voie de jocul cel zburdalnic. un mărgăritar mare. carul de sărbătoare cu care trecea zeul peste aria mării.. Astfel au mers cu fală şi-au intrat în palatul puternicului zeu.. Puterea lui e mare. ce-mprăştia lumină pe toată coasta mării şi o umplea de vrajă. de salturile repezi ce le făceau delfinii.180 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA i au pândit şireţii când nimfa – mulţumită că zeul a plecat – ieşea pe ţărmul mării să se-nsorească o clipă. cântând cu toate-n cor. Ascultă-l deci. a strâns în mână frâul. Poseidon. Ea ridicase capul. de spaimă pentru dânsa. fecioara nereidă aude pe delfini : — O. în vreme ce cortegiul avea în fruntea lui pe oceanida Doris. În jurul lor săltau nimfele nereide.. cel mai bogat din lume. Palatele de aur. cu glasul tunător. au venit la Poseidon cei doi delfini isteţi ce peţiseră fata. Şi ce fecioară oare nu s-ar simţi-ncântată să-i fie lui domniţă. ţinând în braţe lire. copilă. Delfinii l-au vestit îndată pe Poseidon că nimfa se-nvoieşte a fi soţia lui. fecioară. Sfârşindu-se cu nunta. Auzind vorbele ce le rosteau delfinii. după stăpânul Zeus. îndurerat. plin de fală şi plin de mulţumire. Jucându-se. să ştii. au spus dânşii – în limba lor. sfă-râmă şi insule. stăpânul nostru este. ai să fii vinovată faţă de zei şi oameni de-o astfel de năpastă. şi monştrii au pornit. a-anbiat-o să vie alăturea de el5 . purtată tot de-un monstru. stăpână peste ape ? Asemenea iubire nu mai găseşti în lume. şi tot ce vrea din lume Poseidon dobândeşte. deodată se trezeşte c-o piatră azvârlită de un delfin. au munţi de avuţii. Zeul s-a repezit spre peştera în care s-adăpostea mireasa şi.. şi ea nu-i întrecută decât de dragostea ce-o are pentru tine. în iarbă. preafrumoasă nimfă. — Mărite. frumoasa nereidă. de milă pentru oameni – pe cât spune povestea – s-ar fi înduplecat. Era. delfinii s-au apropiat de coasta unde – în iarba verde – se odihnea fecioara. şi fă cu dânsul nunta.

urla înverşunată. Dintre monştrii aceştia cel mai cunoscut este uriaşul Polifem. Răsplata o veţi primi pe loc.. Dacă intra în mare. De-aceea locuia. apa îi ajungea abia la mijloc. furtuna se potolea pe loc. Căci uită-te. ce geme mânioasă. Aşa spuneau elinii că s-a ivit pe boltă frumoasa constelaţie a celor doi delfini. ca toţi zeii. slăvite. ca Apolo şi ca atâţia alţii. a rechemat la matcă puhoaiele hoinare din râuri şi din mări. El era de-o mărime de-a dreptul uimitoare. — Cuvântul mi-l voi ţine. din creştet până-n brâu. Acum o aşteptăm. eroi şi-alteori nişte monştri. ţintuindu-i pe boltă. ai zis cu voce tare că ne vei da la nuntă răsplata cuvenită. doar părul i-era verde şi-ncununat cu trestii. El era. marea se-nvolbura. În acest zeu.181 lume. alături de-Amfitrita şi tatăl său. În mâini purta ciclopul un trunchi enorm de pin. i-a dat răspuns îndată trufaşul său fârtat. din apele Egeei. ce-i A . Poseidon. marea dezlănţuită. mărite. cleştar şi diamante. după nuntă. Era urât ca moartea. în palatul de aur. făcându-şi-o soţie pe fata lui Nereu. pentru zeul stăpânitor al mării – ca Hermes pentru Zeus – pristavul de credinţă. când s-a sfârşit potopul. sau. ce parcă scânteia. să găsim locul unde se-ascundea Amfitrita. lovindu-se de ţărmuri. şi i-a strigat lui Zeus : — Îngăduie. elinii vedeau însăşi furtuna. suflând în scoică. Fireşte. ce se numea Triton. A prins pe el delfinii şi i-a zvârlit în cer. Triton a fost acela care.. CICLOPUL POLIFEM stfel şi-a văzut zeul stăpânitor al mării dorinţa împlinită. De la mijloc încolo feciorul lui Poseidon era ca un balaur. mireasa-i lângă tine. Din încuscrirea asta s-au născut regi.. a glăsuit Poseidon. Şi şi-a întins tridentul. Dacă sufla în scoică. Triton era ca zeii. dintre zeiţe. alteori. Pe urmă Amfitrita i-a născut lui Poseidon un fecior cam ciudat. Avea o faţă neagră şi mare cât o casă şi-un singur ochi în frunte. nimfe şi mai ales copile de simpli muritori. Poseidon dobândise pe-acest fecior cu-o nimfă. nu i-a păstrat credinţă frumoasei Amfitrita. Pitici păreau uriaşii pe lângă Polifem. o nouă constelaţie : a celor doi delfini! — Să fie precum vrei. Ca Zeus.. Şi el avea o scoică mare şi răsucită. ce se numea Toosa. pe nimfa Amfitrita. Poseidon. dânsul a mai avut şi-alte zeci de soţii.

. Ah. Polifem se coboară din munte pe colină. cu mâna ta. parc-ar fi o pădure. într-o zi.. Ridică-ţi dară capul din valuri.. o fiică-a lui Nereu. vor fi tot ale tale. pe care şi-l făcuse dintr-o sută de trestii. ce intră până-n mare. şi-atât!. Tu însăţi vei culege. Eşti mai îmbietoare decât soarele iarna sau decât umbra vara. îndrăgostit de nimfă. Mai moale decât puful de lebădă. şi turmele. Şi-n locurile-acestea. poate. Mai dulce ca un strugur. unde nu simţi căldura în vara arzătoare.. fecioară. De-aceea. Galateea – căci astfel se numea – era mult mai frumoasă chiar decât Amfitrita. nici frig în toiul iernii. Nu te gândi că părul ce-mi creşte pe tot trupul .. Căci n-avea nici o milă uriaşul Polifem... se-ntâlneau Galateea şi cu păstorul Acis. un trup atât de falnic şi nişte plete dese.. Monstrul acesta groaznic voia să se însoare c-o soră-a Amfitritei. Dar fiul lui Poseidon. Mai surdă decât marea. Numai că.. Galateea. şi se ferea de monstru. vâna sălbăticiuni şi-i omora pe oameni.. fierbea de-atâta larmă.. Şi-n pomii mei sunt fructe ce-atârnă greu pe ramuri. îşi pieptănase părul – ce-i spânzura în viţe sălbatice şi negre – cu grebla lui uriaşă.. Căci partea cea mai mare din aceşti munţi e-a mea. Polifem nu ştia că nimfa e pe plajă. de mult. Stăteau ades de vorbă şi-şi făureau tot felul de planuri minunate.. Din-naltul munte Etna se desprinde-o colină.. fugind din calea mea mereu. Iar faţa lui hidoasă şi-o oglindea într-una în ape cristaline. dacă m-ai cunoaşte mai bine. lăsând naiul. Vedeau şi-auzeau totul. De vrei să-mi fii soţie.182 slujea de măciucă. ai pricepe că ai greşit. nu-ţi va lipsi nimica. Vroia să pară chipeş. încâlcită – plină toată de spini – c-o seceră-ascuţită. Eu mă cunosc mai bine. Nimfa însă era tocmai atunci cu Acis la poalele colinei. Am vii care dau struguri ca aurul de galbeni. Pomii cei plini de roade vor fi numai ai tăi. de crudul Polifem6 . Cu-a-ceasta-şi mâna turma. ascunsă undeva. Doar mi-am văzut icoana în unda verde-a apei şi mi-a plăcut de mine. Îşi pune la o parte toiagul său enorm. Şi-şi retezase barba murdară. Avea numai o lege : poftele lui. Nici Zeus n-are. şi fragii ce se află-n pădure şi coarna ce se coace în toamna-mbelşugată şi prunele zemoase.. şi începe să cânte.. Vuiau în zare munţii. zbuciumată. Mai proaspătă ca gheaţa. silindu-se să-i placă. În ei se află peşteri ce sunt tot ale mele. ca floarea de măslin şi mult mai dezmierdată ca rodul din grădini. Legenda ne arată că fata. Mai rumen ţi-e obrazul ca mărul pârguit şi eşti mai majestuoasă ca trunchiul de platan.. aproape să le frângă. şi marea. Mai zveltă ca aninul. pe Acis. Atât că Galateea iubea. a început să strige spre valurile mării : — Mai albă eşti. care-mi umplu livada şi licăresc prin arbori.. pe-un tânăr. o socotea în mare. la poalele colinei. care îmi cad pe umeri. Galateea! Nu mă dispreţui. să o ademenească pe mândra Galateea. un păstor. Din sân îşi scoate naiul. ce umplu păşunea şi pădurea sau sunt închise-n peşteri. Dar tot tu. eşti mai nepăsătoare decât aceste stânci.

Am doar un ochi în frunte. El prinde-n braţe-o stâncă şi o ridică-n sus. ciclopul Polifem îşi ia din nou toiagul şi porneşte pe ţărm.. Îi vede şi răcneşte : — Aici eraţi ? Mişei!. Să-ţi mai adaug că zeul Poseidon îmi e tată şi că-ţi va fi şi ţie.. Acuma s-a sfârşit!. Apoi. dar el îmi e destul..... şi-n jur au crescut trestii... Dar e ultima oară când vă găsiţi alături. Şi-a implorat pe zei. . legenda spune c-a ţâşnit cu putere. îi vede pe cei doi.. Ascultă-mi rugămintea. Copacul fără frunze nu are frumuseţe. De-acolo.. râdeaţi de mine.. în amintirea celui ucis de Polifem şi-a dragostei pierdute. nici calul fără coamă.. Ce ? Soarele din ceruri nu este numai unul ? Şi nu le vede toate ?.. fierbinte. de pe ţărm... Deodată.... uriaşul ?.. ca să-şi pogoare mila peste sărmanul tânăr zdrobit de Polifem. sfârşindu-şi vorba. Şuvoaiele-mpletite s-au transformat în râu... şi fii soţia mea!. dacă vei fi soţia lui Polifem... să-l ajute. un izvor. printre pietre. şi eu care credeam că nimfa mă ascultă.. Ce-a plâns sărmana nimfă. un râu cu apă rece. din stâncă. Acis strigă cu groază : — Ajutor... Cine-ar fi cutezat să-nfrunte pe uriaş ? Şi stânca îl zdrobeşte pe bietul păstoraş şi sângele lui curge. voi. Dispreţul tău mă arde mai rău decât un fulger. numit de nimfă : Acis..183 ar fi o urâciune. Nimfa se zvârle-n apă. Numai că Galateea nu cuteza să iasă din mare. Şi-atunci.. Galateea!.

se va mai vorbi. Pe o friză din altarul lui Neptun de la Roma şi într-un mozaic de la Pompei se vede scena nunţii zeului mărilor cu fiica lui Nereu. i-a înfricoşat şi i-a atras întotdeauna pe elini. Egeea a intrat şi în unele legende marine româneşti. Calul simbolizează. veghind cu fulgerele în pumni asupra muritorilor. parcă în tropot. Dar tot ea le zdrobea corăbiile. se afla marea. De aceea. Cu tridentul sau triena Poseidon putea să dărâme şi munţii. 2. cu forţa ei nemărginită. urlând. prin depunerea de nisipuri. Această forţă a mării trebuia înduplecată. care poate construi tărâmuri noi. 4. Nechezatul lui e ca ţipătul furtunii care aleargă. Numele lui vine – după unele păreri – din sanscritul Idaspati. izbindu-le de stânci şi învăluindu-le în giulgiul nemăsuratelor genuni. Romanii l-au numit pe acest zeu : Neptun. cu apa ei albastră sau verde-vineţie. în legenda lui Odiseu sau Ulise. care se alăturase Herei. Ea îi purta pe valurile sale. împotriva stăpânului Olimpului. În urma răzvrătirii lui Poseidon. de parcă ar vrea să scape din nişte lanţuri nevăzute. zbătându-se între maluri. Desigur. spre aventuri şi fapte glorioase. Dealtfel. care înseamnă stăpânul apelor. prin saltul său. când marea se înfurie şi îşi răscoleşte adâncurile. Această legendă este povestită tot în „Metamorfozele” lui Ovidiu. nu era alta mai teribilă decât a mării. Ei simbolizau pentru elini relele pe care le pot săvârşi apa sau unele fiinţe din adâncurile ei. el fiind şi zeul cutremurelor. zeul Poseidon a avut şi alţi feciori monstruoşi la chip sau la fire. Cine dezlănţuie deasupra ei noianul vânturilor despletite ? Cine o zguduie până în adâncuri şi o năpusteşe peste ţărmuri ? Cine ridică insulele din valuri. fără îndoială. Coama lui răvăşită de vânt. 5. lăngă ei. Tridentul este de fapt o denumire latină a trienei. se aseamănă cu valul. „Şi cine cârmuieşte oare marea ? se întrebau de multe ori elinii. prelungind coastele. peste aria mării. 3. Marea scălda pământurile Ior din toate părţile. Marea Egee se află în partea de răsărit a Mediteranei. aşa după cum îl numeşte Homer în versurile sale. Dar în acelaşi timp Poseidon putea să şi zidească. Amfitrita. în cer. Troia. Are în el parcă şi rezonanţe din ţipetele păsărilor şi ale oamenilor. născocind pe zeul Poseidon. . Marea. cândva. în goană. 6. acest fiu al lui Poseidon. Această legendă nu este altceva decât poetizarea acţiunii mării. parcă le îmbrăţişa. provenite din sfărâmăturile pietrelor aduse de curenţi. Despre Polifem. nu numai să dărâme.184 Note: 1. dar aici a căpătat chipul unei bătrâne şi rele vrăjitoare. pe vreme de furtună. după credinţa lor. elinii au personificat-o. Însă acolo. sus. sau cine este acela care le cufundă ?” După puterea cerului. izvorul care ţâşneşte vesel din clinele muntoase. zeul mărilor fusese osândit să zidească o cetate. pe îndelete. se afla Zeus.

în neguri. Venea odată vremea când orice muritor – cum credeau grecii – urma să se coboare în Infern. De-aceea. ţinutul misterios al morţii. ale norocului şi păcii. era cel mai posac şi mai nesuferit din rândul zeilor. pentru că Hades era zeul ne-ndurătoarei morţi şi-al umbrelor muncite. din marele-i regat subpământean. Oamenii nu-l iubeau deloc. să-şi capete osânda necurmată. Zeus. poate. Şi-acela care-i supărase mai deseori pe zei pleca în Tartar2 .185 HADES Şl PERSEFONA pământ. numite şi Câmpiile-Elizee. îi dăruise marea lui Poseidon. nu avea altă grijă decât să cerceteze şi să însemne bine fiece greşeală pe care-o săvârşeau acei de pe pământ. sub . Ceilalţi porneau – cum vom vedea – spre Insulele fericirii. Hades. cântau şi dănţuiau în râs şi glume. L egende nu sunt multe despre Hades. păstrându-şi pentru dânsul cerul. posomorâtul Hades pe tronul lui de aur. un fel de paradis al desfătărilor şi bucuriei. În timp ce zeii. Chiar numele i-l pronunţau în silă. când împărţise lumea cu cei doi fraţi ai săi. în Olimpul lor. numit Infernul1. Iar pentru Hades rămăsese locul întunecat şi trist.

Şi încă mai spuneau elinii că umbra unui mort. nevăzut. hâde. dar cine pătrundea acolo nu mai putea. mai trecea şi peste râul Aheron8. cât timp sta Hermes în Infern. sperjuri. un ban de aur. palate despre care credeau grecii că-s făurite din argint.. căci Cerber îi sărea în cale şi-l alunga iar înlăuntru. Zeii nu se temeau de genii. Şi ajungea numaidecât la graniţele întunecatului tărâm. Dar umbrele nu puteau trece. ba şi mai bine. Şi. solzoase. pe muritori. şi zeul. de cum treceau de apă.186 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ a să-i pândească. decât dacă plăteau lui Haron. Dacă-şi punea pe frunte această cască albăstrie. Iar umbra o lua zeul Hermes. venea în faţa judecăţii. purtând o mantie ca smoala. boala. pe trădătorii din războaie. şi-i pedepsea pe muritori.. Drumul către tărâmul morţii trecea prin nişte peşteri negre şi mlaştini verzi. El smulgea umbra celui dus. C .. pe umeri două aripi negre şi-o sabie în mâna dreaptă. Le insuflau adesea patimi ce-i împingeau către pieire şi îi izbeau fără cruţare.. putea să-şi împlinească voia. Iar cel ce nu-l avea cu dânsul mai zăbovea pe-aceste maluri un veac întreg. răutăcioase. luntraş bătrân. s-o ducă-n tristele adâncuri ale lui Hades. nenorociri şi griji şi boale. ca într-un ghem.. crainicul tatălui ceresc6 . teama. lângă poartă. de nouă ori. sau de argint sau de aramă. monstrul cel cu trei capete. şi războiul. Pe urmă cercetau şi pe-alţii : pe cei lipsiţi de omenie. În calea lui. în veci. sărăcia. ursuzul Hades avea o cască fermecată3. duşi de nevoie prin Elada. nu mai putea să-l vadă nimeni. ce răspândeau miasme grele şi-i ameţeau pe călători. ce şuierau necontenit şi-şi ridicau spre călători gâtlejuri vinete. înconjurat de râul Stix7 . Ele i-opreau pe călători şi le spuneau cuvinte grele sau îi loveau cum le plăcea.. Câinele îi lăsa să intre pe poarta mare. Căutau pe criminali. se-afla Cerber. Pe capete se foiau şerpi. ajutat de genii4 şi de zeiţe-ntunecate. Dar Hermes nu întârzia. ce-aduceau lumii jalea. Pe acest drum se aflau genii tăcute. către palatul zeului Hades. foamea şi chinul. Morţii-şi ţineau în gură banul. Ceilalţi. cum sunt văzduhurile-n zări. zăreau o poartă larg deschisă către palatele lui Hades. grijile. care nu ospeţeau drumeţii sau cerşetorii sau străinii. până ce-i nimiceau cu totul. şi-i urmăreau cu multe rele. larg deschisă . Atuncea se ivea Tanatos. să iasă. bătrâneţea. Tanatos era moartea însăşi5. Geniile îi căutau pe-aceia care nesocoteau Olimpul. trecând de locul străjuit de Cerber.

să ia o fructă de pe ramuri. ajungă-ţi chinul! Dar Hades. într-un lac limpede şi rece. batjocorit şi zi. Ca să răzbune nedreptatea. doar cât privea puţin spre stâncă.. Aici. Şi el striga mereu lui Hades : — Zeu blestemat. străvechiul rege sta în apă. să-şi ude buzele uscate de setea care-l mistuia. Au coborât pe lângă dânsul ramuri din pomii de pe ţărmuri. Călăii l-au vârât în apă. Tantal a fost silit să-ndure foamea care sfâşie trupul. zgâriat cu gheare ascuţite. şi noapte. fiindcă zeii aveau ambrozia şi nectarul şi-l păstrau numai pentru ei. aşa ca ei să se ferească. gemeau în chinuri osândiţii. ce nu putea fi sfărâmată. setea ce pârjoleşte pieptul şi spaima cea nimicitoare.. pe-o cale tot atât de lungă. nici nu se ostenea s-audă. în Olimp. să-şi potolească puţin foamea. O stâncă grea şi colţuroasă sta doar oleacă agăţată deasupra lui. cât e din cer pân'la pământ. gata să cadă şi să-l strivească sub povară. Să-i crească foamea fără margini. Dar cum se apleca spre apă. El mai dezvăluise încă şi din secretele lui Zeus. încruntat pe tronu-i. dându-le muritorilor. închişi cu-o poartă. până la brâu. făurită din diamantul cel mai tare. se mâniase. Iar ei cădeau de-a rostogolul. un rege care. Să simt-aroma că-l îmbată. cu barba colilie. şi-i vestise pe pământeni despre ce se punea la cale pe seama lor. sub întreita suferinţă. apa se retrăgea spre maluri. erau pe loc zvârliţi în Tartar. toţi pomii îi piereau din faţă. . bătut cu bicele de genii. aflându-se odată la un ospăţ. Pentru toate aceste fapte. înconjuraţi de ziduri şi-un râu de foc şi de scântei. sus.. şi pere. Acolo se găsea Tantal9. Şi cum căta să-ntindă mâna. de veacuri lungi neostoită. şi smochine. pe muntele Olimp.. şi frica-i măcina puterea. şi mai ales ale lui Zeus. luase merindele cereşti şi le dusese pe pământ.187 Cei ce erau învinuiţi de zeul Hades c-ar fi călcat poruncile vreunui mare olimpian. mere. Bătrân. Să vadă apa şi să-i fie sete. Ramuri cu rodii şi naramze.

Sângele îi curgea şiroaie. l-au osândit să se trudească pe veşnicie. Şi însuşi Zeus. nu alergaţi după soţii şi după fete de muritori ? Nu le minţiţi ?. încinsă bine-n flăcări. erau trimişi pentru odihnă în nişte locuri minunate. pentru că genii infernale învârteau bice făurite din zeci de şerpi încolăciţi şi îl izbeau necontenit. — De ce ? îi întrebase Ixion. n-a înşelat atâtea pământene ?. De ciudă şi mânie. o eumenidă se ivea. că este dat de gol. era o cinste şi o fală. şi pentru ea. — O cutezanţă nemaipomenită!. Cum să-şi ridice ochii către Hera un simplu muritor ? I-o crimă ce se cade pedepsită în mod pilduitor! strigaseră toţi zeii. sărmanul. în timp ce Ixion.. şi pentru tine. Hades îi răsplătea anume. cu umilinţă şi cu teamă.. îi smulgea stânca şi-o azvârlea la poalele acelui munte. Cei trei judecători. în loc de lanţuri.. S . Dar tu.. cum hotărau judecătorii. El trebuia să urce-o stâncă pe-un munte-nalt. pentru toţi. legile aspre.. reci şi umezi ce-l otrăveau muşcându-i trupul. ca să le fie la toţi pildă şi să-mplinească pământenii. regele din Corint. ai să plăteşti amarnic! Şi l-au zvârlit în Tartarul lui Hades. E drept că unii dintre oameni : cei ce slăviseră pe zei. Sudoarea îi curgea-n şiroaie. nespus de-nalt. cu şerpi oribili. viteji şi vrednici. cât e el de mare. Voi. Abia putea să mai respire.. din trupul vlăguit de trudă.188 IXION ŞI SISIF i tot în Tartar mai era un rege din Tesalia. hotărâte de către Zeus. dar nu-ndrăznea să se oprească. l-au ţintuit pe-o roată de aramă... El îndrăznise să-şi înalţe ochii către zeiţa Hera şi să îi spună c-o iubeşte. l-a azvârlit pe Sisif în Tartar.. Desigur că pe lângă-aceştia mai erau mii şi mii de umbre. sub ochiul ager al lui Hades. ale norocului şi păcii. da'ndată ce-ajungea pe culme.. i-au răspuns zeii. — A!. ca şi cei drepţi. un om de rând. Dacă Zeus ar fi vrut să aibă în braţele-i nemuritoare pe soaţa ta. ce îndurau pedepse crunte. Şi iar pornea Sisif s-o urce cu osteneli ne-nchipuite. Iar roata se-nvârtea întruna. pe care îi avea Hades în Infern. Pe-aceştia îi duceau cu cinste în Insulele fericirii. Cu trudă şi cu suferinţe urca sărmanul până sus . Se mai găsea-n acele locuri Sisif. cu numele de Ixion. zeii. şi l-au legat. ţipa şi se zbătea de groază. Trupul îi tremura ca varga. cel care îi dezvăluise lui Asopos fapta lui Zeus : crima de-a-i fi răpit copila ce purta numele Egina. Zeus. spre o zeiţă olimpiană ? Netrebnice. aflând. să caţi spre slavă.

Numai de poţi s-o iei. zeiţa holdei însorite. Aici.. auzind vorbele lui Hades... sub apriga domnie a lui Hades. Demetra pururea veghează asupra ei ca o tigroaică.. era o ţară-ncântătoare. Se cheamă Cora şi-i frumoasă. Durerea nu se cunoştea..189 numite de cei vechi Câmpiile-Elizee10. D .. frate cu Zeus şi Poseidon – având a treia parte-a lumii-n stăpânire – a dat de ştire pretutindeni că-i dornic să-şi găsească o soţie. desigur. Destul că nu-mi stai împotrivă tu.. să-mi dai un ajutor. HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE ar să ne-ntoarcem iar la Hades. care era părintele fecioarei. Şi-atuncea i-a cerut-o lui Zeus. Nici o zeiţă nu voia să plece de bună voie în regatul sumbru. Este cuminte.. o fi spus Hades. De-aceea nu-mi găsesc soţie. Zeii la fel. posomorât şi rece.. chipul lui Hades : bărbos.. Nu stăpânea decât plăcerea şi bucuria şi răsfăţul. la o nevoie. dându-şi seama zeul morţii c-aşteaptă – fără nici o speranţă – atâta vreme. şi-o fi răspuns : — Ţi-o dau. N-ai vrea să mi-o dai de nevastă pe fiica ta şi a Demetrei ?. pe care-l stăpânea.. s-a hotărât să-şi fure o mireasă.. Demetra11 . împrospătând mereu văzduhul. nici cald. mai-mai s-ajungă pe-Afrodita. căci îmi eşti frate şi-un zeu vrednic. înţeleaptă. E numai bună de stăpână într-un ţinut unde se află tristeţea cu tăcerea laolaltă. pe pajiştile-nmiresmate. Şi s-ar cădea... Însă degeaba!. — N-ai grijă în privinţa asta. la marginea lumii. nu bătea vântul. zeiţa holdelor.. — Mi-ai dat acest ţinut subpământean. Care e mai frumoasă şi mai blândă ? Care e demnă să ajungă stăpână-ntr-un ţinut atât de mare ? N-a trecut mult şi-a venit ştirea că sora mijlocie a lui Zeus. o fi grăit iar zeul Hades. n-o să i-o dea pe Cora de nevastă. Abia de respira Zefirul. Hades. Zeul nici n-a mai stat pe gânduri. în care oamenii nu vin cu bucurie. Şi fiind el zeu atât de mare.. cu fală... La fire este potolită. născută din iubirea cu Demetra.. Zeus o fi zâmbit pesemne. Şi. ar fi având o fiică minunată. Tot ce fusese întristare aici era de mult uitat.. Şi-a trimis slugile să cerceteze cam ce zeiţă a rămas nemăritată. A aşteptat un timp. pe lângă ea. Şi umbrele se desfătau în cântece şi danţ şi lupte. Legendele ne-arată despre dânsul că se simţea-ntr-o vreme singur şi hotărâse să se-nsoare. Ştia prea bine că Demetra. Nici o zeiţă n-ar fi vrut să vadă mereu. Nu era frig. tatăl ei.

. Îţi dăm o veste dureroasă. în insule. livezi. flori de şofran şi violete. şi zeilor n-o să le-aducă nici rugi... plâns cu suspine.. scumpa copilă a Demetrei. Copila ta gingaşă. În tropot au ţâşnit afară caii cei negri ai lui Hades. doar-doar o va găsi pe Cora.. iar turmele piereau.. s-a îndreptat spre el. ocolind livada. Se auzise doar un strigăt : — Săriţi!. roze. şi tot ce se afla-n grădină...” N-aveau de unde să mai afle. pământul n-o să mai rodească!. a pierit iarăşi în adâncuri. În deznădejdea ei. Se petrecuse totul iute.. Ea lumina aceste locuri cu două torţe mari : doi brazi. şi pomii îşi pierdeau belşugul . Cora.. cum s-o împace pe zeiţă.. Hades.. Oamenii vor muri de foame. Pierise carul ca năluca. Iar Zeus se ferea s-o spună.. pe oameni. Nimfele ce erau de faţă nici n-apucaseră să-l vadă pe răpitorul mândrei Cora. Însă n-a dat de urma Corei. nici sacrificii. a prins-o.. cu braţele-i vânjoase. uimită de narcisul atât de neobişnuit. Cădeau şi grânele uscate. îndârjită. flămânde. Dar nimeni nu aflase taina. aprinşi cu vâlvătăi în Etna.. pământul s-a deschis în faţă-i. Deodată.. Dar când şi-a-ntins zglobie mâna spre acea floare minunată. cu-nfăţişare uimitoare. Narcisul răsărit acolo avea o sută de tulpine şi fiecare avea flori cu un parfum atât de tare. şi chiar păşunea vestejise.. prin grote şi pe creste sure.. Blânda fată... Şi nimfele plângeau : — Demetra!. târând un car măreţ de aur. Apoi un geamăt lung de groază.. zicea zeiţa. „Cine fusese ? Cine ? Cine ?. Demetra şi-a pus pe umeri un văl negru şi. Cora mai zăreşte şi un narcis. câmpii cu grâne. o plantă mândră. luând toiagul drumeţiei. că năpădise tot pământul. I-a întrebat pe zei. Din car. zei sau oameni!.. ca-ntr-un cleşte.. — Cât timp eu n-am să-mi văd copila.190 Şi Hades a şi pus la cale cum s-o răpească pe fecioară. încât a pustiit tot rodul ce-l dase glia-n acel an. nimeni!. Săriţi voi. Să vadă ce e de făcut. Cora. De cine ? Unde ? Nu se ştie!. a şi plecat în lumea largă. păşuni. Şi negăsind-o nicăieri pe fiica ei. Pământu-şi închisese bolta. întreaga mare şi chiar cerul. să-l rupă. neclintită. . A fost însă furată Cora. Şi nouă nopţi şi nouă zile a colindat pe văi şi dealuri. păduri umbroase... Iar Zeus s-a temut.. Şi carul... a fost răpită. cât scăpărarea unui fulger. s-a mâniat atât de tare... — Nimica n-o să mai rodească. a spus Demetra.. Văzând că nu e glumă. Se povesteşte că-ntr-o zi frumoasa fată se afla cu nişte nimfe prin livadă şi culegea zambile.. Şi ţipete. Zeus l-a trimis repede pe Hermes s-o potolească pe Demetra.

Dar el a dat Corei să guste – mai înainte de-a pleca – din jumătatea unei .. zeiţă.. ogoare şi livezi. Iar oamenii au prins s-adune belşugul grânelor din holde. Mâncând-o. Restul – două treimi din an – va fi cu tine. N-ar fi putut s-ascundă taina aceleia ce-i era mamă. Nu te mânia. I-era ruşine... Şiretul zeu ţinea s-o aibă pe mândra Cora.. după-ndelungata ajunare. numai o parte. Şi află ce am hotărât eu : fata va sta la soţul său. — Nu!. să se întoarcă la Demetra. să afle Zeus că nici Demetra nu se lasă. purtând miresmele plăcute în cer. a trebuit să se supună. nici jertfe şi nici preoţi. Grăia din slavă însuşi Zeus.. i s-a dus toată bucuria şi-a început să se jelească : — Aşadar tot vei fi pierdută. dar. ce îşi strângea în braţe fata S -a coborât Hermes la zeul morţilor. De tine tot n-o să am parte! Însă – s-a învolburat zeiţa – dacă-i aşa. dar până la sfârşit a spus. I-era teamă. rugându-l s-o lase liberă pe Cora. cu noi toţi. ca să-i însenineze viaţa în mult prea tristele-i ţinuturi. Aflând Demetra despre fapta ce-o săvârşise iarăşi Hades. — Va sta alăturea de mine două treimi din an. şi fumul s-a-nălţat spre slavă.. şi-a înflorit.... Eşti stăpân drept şi tare vrednic. o treime din timpul cât durează anul. la Hades.. Zeus olimpianul.. şi cere-i să-i dea drumul Corei. CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA . şi totul a-nverzit ca-n farmec. Pământul tot nu va da roadă şi or sa rămână pustiite păşuni.. sus pe pământ. stăpâne ?... Mama şi-a strâns copila-n braţe. şi toate fiinţele-or să piară. copila mea ?. Şi Hades n-a avut ce face.. în stâlpi tremurători şi palizi. să ardă jertfele aduse. Să zbori până la Hades. privea zâmbind către Demetra.. Cora s-a-ntors cu voie bună la mama sa. să n-o piardă în nici un chip. la nările lui Zeus. a întrebat-o de îndată : — Nu cumva-ntunecatul Hades ţi-o fi dat fructul unei rodii.. Cora se legase să se-ntoarcă iar la Hades.. ca-n templul lui să nu mai fie nici foc. să guşti dintr-însul la plecare ? Fata nu prea vroia să spună.191 — Rămânem fără sacrificii. Îndată a făcut zeiţa un semn cu mâna spre ogoare. şi animalele flămânde nu pridideau să se hrănească. s-a auzit atunci o voce. În temple s-au aprins iar focuri. Şi am să văd dacă-i dă mâna lui Zeus... bântuită de un gând ce-o-nspăimântase mai de mult. DAR… rodii12. Şi el.. a dat şi roadă. simţind fumul din jertfe. Doar o treime lângă Hades ? Îţi mulţumesc. Hermes. Călăuzită deci de Hermes...

de-atunci. Corei i s-a mai dat un nume : Demetra i-a zis Persefona14 .. dar fără nici o îndoială că o fi fost o nuntă mare. cum hotărâse Zeus. zeul morţilor şi-al groazei. în fiecare an. Demetra s-a-nvoit să facă nuntă copilei ei cu Hades. nu numai Hades. adică zeul cel bogat. având pe Cora. . El care nu găsise-o nimfă să-l însoţească sub pământ. căci Hades se asemuia şi cu Poseidon şi cu Zeus în măreţie şi putere faţă de zei şi pământeni. După această întâmplare. era acum la rând cu toţi. ci şi Pluto15 . Iară lui Hades i s-a spus. avea pe Cora – Persefona – chiar dacă nu stătea-n Infern decât o parte dintr-un an. Legendele nu povestesc. Era bogat şi mulţumit. şi iarna cobora la Hades13. El.192 şi-o săruta cu foc pe frunte şi pe obrajii ca bujorul.. Era bogat. la fel ca zeii din Olimp.. de primăvara până toamna. Cora stătea pe lângă mamă.. Şi-astfel.

fiind mult prea cunoscută. coasa cu care retează firul vieţilor omeneşti. ca un schelet. Piriflegetonul – râul de foc. sau. eriniile şi eumenidele hidoase. în care geniile infernale au fost transformate. Celelalte trei râuri ale Infernului erau : Aheronul – râul spaimelor. au vrut. este un râu obişnuit care. 3.193 Note: 1. . au născocit legenda că râul se ducea sub pământ şi înconjura de nouă ori Infernul. misterios şi înfricoşător (astăzi. trebuia să stea. pietros. despre care se vorbeşte în legendele noastre. Aceste râuri curgeau în mlaştinile Aherusiade. purtând. şi alţi nouă ani nu avea voie să se amestece cu ceilalţi zei. în loc de sabie. Geniile Infernului erau : harpiile. care îi urmăresc pe oameni şi îi nimicesc până la urmă. Ei auzeau venind de-acolo zgomote surde. cel mai adesea. sub influenţa religiei. Părea că o fiinţă nevăzută le absoarbe trupul în adâncimile negre. Pe rîul Stix se jurau zeii. 4. Atunci. cu fantezia lor bogată. elinii îşi spuneau cu teamă: „Ce se aude şi ce-ar putea să fie în străfunzimi. sub scoarţa pământească ? Cu siguranţă că mai este acolo o altă lume neştiută nouă!” Mai observaseră că orice vietate care murea era cu timpul putrezită şi transformată în ţărânâ. 7. „Oreste”de Euripide etc. şi bice-n mâini. Hades însemna : nevăzutul. în legendele noastre şi ale altor popoare. 5. Acest jurământ era cel mai grozav din Olimp. cu o mantie neagră pe spate. de bună seamă. mult schimbat de oameni) şi se precipita din înaltul unor stânci de granit roşu. Zeul Hermes cel înaripat s-a transformat. cum sunt: „Edip” a lui Sofocle. după cum sună poruncile lui Dumnezeu. şi nu aveau de unde să ştie că sub pământ se află magmă. se aruncă în Cratis şi apoi se varsă în golful de Corint. după cum se ştie. Ca să justifice şi faptul că Hades este nevăzut. au creat şi legende prin care arătau că fratele lui Zeus primise în dar. în îngerul care duce morţii până la porţile raiului sau ale iadului. de bună seamă. totuşi o folosim în povestirea noastră. 2. De aceea elinii. care purtau în pletele zburlite şerpi veninoşi. Deşi denumirea de Infern. asemeni unui şuvoi negru. într-un fel de gură ca de vulcan. Legendele noastre populare. Cine-şi călca jurământul pe râul Stix. în schimb. cu barbă. un an întreg. să întruchipeze prin el tot ce se află în adâncimile pământului. dată ţinutului lui Hades. Când grecii l-au născocit pe Hades. într-o stare asemeni morţilor. de la ciclopi – în vremea luptei cu titanii – casca lui fermecată. provenind din trei izvoare. 8. 6. în draci. este de origine latină. albăstruie. Râul curgea printr-un ţinut arid. gaze şi ape subterane ce îşi căutau ieşirea din închisorile de piatră. chiar dacă ar fi fost Zeus în persoană. Ei credeau că acela care sorbea din acest râu era cuprins de îngheţul morţii. Elinii îşi închipuiau moartea sub chipul unui bărbat tânăr. nici să ia parte la consilii sau ospeţe. ne-o înfăţişează sub forma unei bătrâne oribile. se văd adeseori aceste genii necruţătoare. Tartarul este asemeni iadului. ameninţătoare. şi Cocitul – râul plânsetelor. Şi au numit pe acest zeu : Hades. De fapt râul Stix. numit mai târziu Mavronero. În tragediile care ne-au rămas din antichitate.

pentru că Demetra o pierduse la început pe fiica ei. 9. Iată în ce consta bogăţia lui Hades-Pluto. Câmpiile-Elizee pot fi asemuite cu raiul sau paradisul din legendele noastre şi ale altor popoare. zugrăvită de Nicomahos. în care caii cei negri. simbolul elin al vegetaţiei pălită de vânturile repezi ale toamnei. Tema mamei care îşi caută copilul răpit a intrat apoi în folclorul tuturor popoarelor. împrumutat şi de latini. sculptat de Girardon. încât aştepţi parcă să sară de pe pânză. El găzduia şi plantele. de pe un vas. ea exprimă. De la numele şi suferinţele lui a rămas expresia de chinuri tantalice. strigându-şi în ajutor nimfele surate. spunând că zeiţa Cora este adăpostită iarna în adâncul negru al pământului. un pictor din antichitate. şi zeul calcă brutal pe ele.. îl vedem pe Hades-Pluto – ducând în mână cornul abundenţei. 13. Opere plastice au fost de asemeni create pe această temă. Fata plânge şi îşi înalţă mâinile spre cer.. Soţiile dădeau soţilor lor jumătatea unei rodii. Într-o pictură veche. Ne impresionează mai ales pictura lui Tizian. de unde nu mai ieşeau niciodată. ea fiind fiica Demetrei – holda cea bogată – şi a lui Zeus – cerul care dă ploaia. Tantal era legendarul rege al oraşului Sipilos.” Mai cunoaştem un grup de marmură. Este timpul când Cora stă la soţul său. în cele mai afunde tainiţe ale Infernului. Numele Persefonei se pare că ar însemna în limba greacă veche : „cea pierdută prin moarte”. de o negrăită frumuseţe. Alte două frumoase picturi sunt ale lui Rubens şi Tizian. 15. Bătrânul Pliniu ne povesteşte despre o „Răpire a Proserpinei”. Demetra se chema la romani Ceres. 12. pe nume. Şi telegarii şi-i mână în goană. 10. Mai avea în spinare şi toată avuţia de minerale şi metale. Romanii i-au spus Proserpina. Zeus. Florile pe care zeiţa le culesese abia din livadă au căzut jos. Elinii au poetizat acest fenomen. Zeiţa Cora întruchipa pentru cei vechi sămânţa care încolţeşte şi dă roadă. Doar cei socotiţi prea vinovaţi erau de fapt aruncaţi în Tartar. mai ales la popoarele slave. după cum socoteau elinii. latine şi chiar germanice. din Lidia – Asia Mică. Tot aşa face şi Hades la plecarea Corei pe pământ. adică în tărâmul lui Hades. care primea morţii. zeiţa holdelor şi a bogăţiei de cereale. când fusese răpită de zeul stăpân peste morţi. 14. De la ultimul lui nume s-au creat cuvintele plutocrat – cel puternic prin bogăţia lui – şi plutocraţie. adică domnia unei mâini de bogătaşi asupra celor mulţi şi obidiţi. pe mama sa şi pe tatăl său. Aşa cum este aici înfăţişată. înhămaţi la carul lui Hades. pe timpul iernii. sămânţa este vârâtă în pământ. adică suferinţe fără seamăn. căldura şi lumina. până primăvara. locul groazei. mai bine decât orice.194 unde umbrele îndurau suferinţe. sub diferite variante. Numele Pluto. strigându-i pe fiecare. 11. Aceasta pentru că Hades nu era numai zeul nevăzut şi misterios din adâncuri. iarna. După strângerea recoltei. În acest grup o vedem pe Cora-Persefona – răpită de zeul Hades. când va încolţi din nou. sigure fiind că ei le vor păstra statornici credinţa şi se vor înapoia acasă. Rodia era fructul iubirii. când plecau în lume după aventuri războinice sau negoţuri. par vii. sub formă de seminţe. înseamnă bogătaşul. ca-n versurile lui Ovidiu : „Răpitorul porneşte-acum carul său cu toată iuţeala. după mărimea vinovăţiei lor faţă de zei. .

căci farmecele Afroditei nu au atras-o niciodată pe-această fată a lui Cronos. fiind eliberată. osteniţi de muncă. Zeus încuviinţase ruga sorei sale mai mari. ci focul caldelor cămine. şi mai târziu zeul Apolo. sau focul ce urma să ardă jertfa. Hestia. Iară Hestia1 păzea focul. vărsând câteva picături pe vatră. Şi. între ei. şopteau cu toţii. ar fi dorit-o de soţie. credinţa pe care şi-o datorau întotdeauna părinţii şi copiii. oamenii trebuiau să săvârşească o libaţiune. şi cel mai vârstnic dintre dânşii făcea o libaţiune cu vin. Zeus pe Hera şi-o făcuse soaţă. arzând pământul în adâncuri. sau măcar apă. Toate acestea se întrupau cu măreţie în cea dintâi copilă a lui Cronos : Hestia. care-n-semna iubirea din mijlocul aceleiaşi familii. pentru-această puritate. — Ţie ne închinăm. Îndată după doborârea zeului Cronos. şi-n fiecare casă din Elada. Nici focul clocotelor surde. Mai înainte de a se face vreun sacrificiu oricărui zeu. La ceasul de odihnă al amiezii sau seara. Nu focul slăvilor înalte. Demetra se-ngrijea de holde şi de livezi şi de grădini.195 HESTIA Şl DEMETRA intre copilele lui Cronos. deşi Poseidon. ulei. focul pe care ardeau jertfe. ţâşnind în fulgere spre oameni. ceruse fratelui său dreptul de a rămâne-n veci fecioară. Hestia. zeiţa mai primise dreptul de-a fi slăvită-n orice templu. bărbaţii şi femeile se adunau cu toţii-n jurul vetrei. în D . Păstrează-ne uniţi. Focul. în care focul pâlpâia voios. cântând-o pe Hestia.

— Ia stai. Şi-a dat să plece mai departe. Şi se plecau smeriţi spre flăcări. să nu se afle că-i zeiţă... el lua din vatra părintească scântei cu care-aprindea focul pe vatra lui abia zidită2 . zeiţa soră mijlocie. Pe lângă el mergea o fată.. eu mi-am pierdut copila.. — Mă duc în lume. Acolo vieţuia. după poruncile zeiţei. Tu bucură-te. ducând în spate nişte vreascuri. De Triptolem. Fata la fel. Dar cum ţi-ai pierdut fata ? a întrebat-o şi bătrânul. S-a folosit însă de-un om.. Şi-aşa umblând. Legendele ne spun că ea a brăzdat cea dintâi ogorul şi l-a silit să înverzească. să nu se vadă că pe gene i se ivise o picătură arzătoare. precum jurase-n prima zi. Demetra i-a răspuns în dodii. Alte poveşti despre Hestia nu se cunosc.. curată cum e însuşi focul de care dânsa se-ngrijea... s-a oprit şi i-a grăit în acest fel : — Unde te duci. măicuţă dragă ? Uite. căutând pe scumpa ei copilă.. vestit de harnic şi cinstit. N-ai să-nţelegi tu niciodată cu cât e soarta ta mai bună decât a mea.. să n-o cunoască nimeni.. când un fecior se însura. Bătrânul s-a-ntristat şi dânsul. Pe vremea când zeiţa umbla. Aveau şi ei o suferinţă. neagră.. Iar când se-nfiripa o casă nouă. un om bătrân numit Celeu. Erau miloşi... fata lui cea mai mărişoară. n-aş putea s-arăt. se spune că ar fi ajuns prin acel loc care se cheamă Eleusis4 . Ea a rămas neprihănită. mânând din urmă două capre. şi se făcuse o bătrână zbârcită la obraz şi gârbovită. auzind întâmplarea asta. dar necăjit peste măsură. dar unde. Zeiţa îşi schimbase chipul.196 fericire. fată dragă. pe când se îndrepta spre casă. acum se lasă seara şi locurile-s cu primejdii. Totuşi i-a povestit că fiica i-a fost răpită de un zeu şi c-a pornit pe jos s-o caute. a spus zeiţa. cu inimi bune. voi depăna povestea despre Demetra3. că poţi rosti cuvântul : tată. Dar eu.. Pe cap şi pe umeri se-nvelise cu o maramă veche. DEMETRA LA ELEUSIS n schimb.. dar nu s-au mai gândit Î . Văzând copila pe zeiţă că umblă singură şi tristă şi gârbovită. Într-o basma strânsese ghindă şi în cofiţă nişte mure. feriţi de boale şi alte rele. pe vremuri. Părintele ţi-e lângă tine... îl întâlnise în calea sa chiar pe Celeu.

Dar cum băiatul. Demetra i-a dat lapte cald. Mergând astfel. Demetra a fost izbită de durerea ce stăpânea în încăpere. de care îi povestea pe drum Celeu.. cerea mâncare. zicea băiatul. plin de vigoare. zăcea pe pat şi chipu-i palid purta pe el pecetea morţii. Aşa doreşte poate Hades. dar la atâta stăruinţă şi bunătate omenească. Mişcată de atâta jale. o miere dulce ca nectarul. Triptolem. şi fata lor săltau în juru-i. Zeiţa ar fi vrut să plece. către coliba lui Celeu. o alinare cât de slabă. mamă. Demetra îi umpluse pieptul cu răsuflarea ei divină. şi ce pot spune ?. L-a sărutat domol pe buze. a-mpins-o pe Metanira la o parte şi s-a plecat către băiat. din patul său de suferinţă. vino. Ce pot să fac ?... Băiatul cel mai mic din casă căzuse greu bolnav. N-avea putere să mai plângă.. — Poate nu e pierdută de tot copila ta. fructe şi miere. de-o vreme.. Pofteşte în coliba noastră. zeiţa. Oricum ar fi. în care strecurase însă nişte seminţe fermecate5 .. Vreau să mă joc!. i-era foame. Nu ştiau cum să-i mulţumească bătrânei care săvârşise o vindecare fără seamăn şi-atâta de miraculoasă. Copilul cel bolnav.. tot povestindu-şi. a zis bătrânul.. copilaşul s-a-mbujorat la chip ca mărul şi sângele-i a prins s-alerge din nou prin vinele secate. Numai zeiţa n-a gustat din cele ce erau pe masă. şi mi-e sete!. Şi toţi. sărmano!. cu voie bună. s-a-nduplecat până la urmă şi au pornit tustrei agale. Şi Triptolem – cum se numea băiatul – s-a ridicat. la poalele unei coline. Celeu şi Metanira.. Ai casei au mâncat cu poftă. zicea Celeu. S-au aşezat apoi la masă şi s-a servit. s-au pomenit lângă colibă. — Leac nu-i găsesc. care cunoştea ce e durerea de a-ţi pierde un copilaş iubit..197 la asta şi au chemat-o pe Demetra să se-odihnească în coliba care se şi vedea în zare.. şi înţeleg că va să moară.. .. poate. În acea clipă... Pe drum a început bătrânul la rândul său să-i povestească mâhnirea ce-l rodea în taină.. Iar biata mamă – Metanira – căzuse în genunchi zdrobită şi spaima parcă o-mpietrise. Odihna ţi-o aduce. Cum a intrat aici. tot ce strânsese gospodina în casa ei : lapte-nchegat. — Mi-e foame.

este vremea să aflaţi toţi.. întâiul om care să ştie cum trebuie arat ogorul. eu am să fac din fiul tău. L-a luat pe Triptolem în braţe. Nu ştiu cum s-a-ntâmplat. Şi vă voi iniţia.. bătrâno ? a strigat tare Metanira. cât ai răsufla o dată. pesemne. iar purtătoarea de făclie. îl afunda. ca să-mi aducă alinare tristeţii c-am pierdut-o pe Cora. care se vor numi-n Elada misterele eleusine. Pentru că. cu spaimă. Acuma totul se sfârşeşte. cum e spicul cel auriu din miezul verii.. a fost îndată în picioare şi s-a-ngrozit de ce-a văzut. L-a smuls pe Triptolem. A auzit. de-o frumuseţe uimitoare. cu glasul tremurător. Cel dintâi care va cunoaşte unealta mea cea nouă : plugul. — Sărmano. Iubirea.198 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE enise noaptea. sub jarul ce licărea roşu pe vatră. l-a mângâiat uşor pe frunte. cheamă poporul. cum sunt mamele. făcându-se din nou zeiţă. un templu mare. Eu sunt Demetra. şi pentru oameni!. Ce faci. Vârând pe Triptolem în flăcări. luna.. pe care gura omenească n-ar fi ştiut să le rostească – cuvinte magice. cea încărcată de foloase şi pentru zei. — Şi totuşi. din jar şi flăcări şi din mâna în care îl ţinea zeiţa. mama a şi fost lângă vatră.. zgomot. a grăit zeiţa către Celeu. drept preoţi. V . grija ta de mamă. tot ea. Eu însămi vă voi da poveţe asupra-nchinăciunii ce se va-ndeplini în templu. trecându-şi palma de trei ori pe pielea-i netedă şi albă. desigur! – şi apropiindu-se de vatra în care mai erau tăciuni. i-a grăit Demetra. pe când somnul şi liniştea domneau în casă. Şi.. am vrut să îl purific. mii de stele scânteiau pe boltă. a glăsuit din nou Demetra. nu au avut urmare bună. iată. Demetra se culcase-n preajma copilului tămăduit. îi luneca pe gât şi umeri şi strălucea ca o lumină. n-am ştiut! a rostit mama.. — Copilul meu!... Iar părul galben. A mai şoptit cuvinte.. — Bătrâne. în nişte taine sau mistere. Bătrâna. Mii. dar tot atunci s-a deşteptat din somn şi Metanira.. Din vălurile sale albe se răspândeau în tot văzduhul miresme dulci şi-mbătătoare. îşi revărsa lumina argintie peste coliba lui Celeu. zeiţa s-a sculat în taină. La miezul nopţii. S-au culcat cu toţii. — Mă iartă. pe colină. a învelit sub jar tot trupul copilului abia-nsănătoşit. Şi şi-a schimbat înfăţişarea. care-l vindecase pe Triptolem. Şi. să-l fac asemenea cu zeii : nemuritor şi plin de fală.. cu grijă. Clădiţi acolo. ce te-au împins să-mi smulgi copilul.

Triptolem se pogorâse-n Sciţia. în tainele agriculturii. Triptolem6 s-a făcut flăcău. secară. dorind s-arate recunoştinţa sa zeiţei. o ţară unde fusese rău primit8. să-i ocrotească pe ogoare şi să le umple casele cu grâne : orz... un meşteşug atât de spornic. pe uşă şi a pierit către pădure. Scăpat de moartea plănuită de Lincos împotriva lui. L-a ospătat şi l-a culcat într-o-ncăpere mai ferită. Aici domnea un rege aspru. Dar Lincos. L-a făcut fiara cunoscută sub numele de linx sau râs7. El a prins suliţa scăpată de regele schimbat în fiară şi a voit să-nceapă lupta. om hain.199 Şi cum a poruncit zeiţa. templul vestit din Eleusis. Iar Triptolem trecea cu carul cel zburător din ţară-n ţară. prin vrajă – deşi la mare depărtare – n-a lăsat regelui răgazul să-i ia viaţa lui Triptolem. a pus la cale să-l ucidă. Celeu a şi chemat poporul. îşi spunea regele în barbă. Şi Triptolem. S-a făcut că-l primeşte bine. Aici veneau agricultorii şi îi cereau sorei lui Zeus. mei. L-a prefăcut pe acest rege într-o dihanie complită.. a pus la cale în Elada nişte serbări strălucitoare. s-a apropiat cu paşi de tigru ce vrea să-nşface o vietate şi. Demetra cea cu păr bălai. s-a năpustit. — Am să-i iau carul său şi plugul şi am să mă mândresc eu însumi c-aş fi născocitorul acestui meşteşug pe care îl răspândeşte Triptolem!. pe când dormea flăcăul. Şi-a hohotit plin de cruzime : — Ha. Acuma-vei pieri!. pe care şi-o pregătise de cu seară. pe toţi cei ce doreau să aibă o viaţă mai îmbelşugată.. nebun. Dar linxul.. al cărei ţipăt parcă-i hohot. părăsind Sciţia. Cu ţipătul său. a dat să-mpungă pe flăcău. şi-atunci Demetra i-a cerut să plece-n lume şi să-nveţe pe oameni ce este-agricultura. şi-i îndruma cu-nţelepciune. TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA impul a început să treacă. Şi ca să vânture pământul mai repede ca rândunica. şi-au construit un templu mare. totuşi. cu o suliţă... T . s-a îndreptat către palatul regelui. ce-l veghease pe ocrotitul său. flăcăul a pornit spre casă.. Demetra însă. serbările eleusine9 . ha!. Era un car tras de balauri. din ură şi din invidie pe tânăr. hohotind sălbatic. ce purta numele de Lincos. De cum a poposit flăcăul în ţara asta. Odată. Demetra i-a dăruit carul ce o purta pe ea-n Olimp. crudul Lincos l-a şi trezit pe Triptolem. să-i spună ce gânduri l-au adus. Noaptea.

sclav. A clătinat C . plăcut zeiţei. Primeşte dar ce ţi se cade. a cutezat un sclav să-l roage. Nu mai da. Căzând. În faţa mea ? Dar nici un sclav n-avea curajul să dea întâia lovitură.200 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI ine nu se ruga smerit. Cununa lui. — Ce-ai spus ?. odată.. Zeiţa-ndată şi-a scos fruntea din holdele aproape coapte.. şi-a hotărât să-i pedepsească şi să reteze-ntreg stejarul. pentru-această faptă. a zis Erisihton.. — Stăpâne!... Ajunge. S-a prăbuşit în tină trunchiul. ce se numea Erisihton. Erisihton însă oprise ca oamenii să mai cinstească acest stejar.. Trunchiul atunci a scos un geamăt şi frunza lui s-a făcut pală. Şi de-ar fi dânsa în persoană.. cu furie.. Şi nimfele de prin pădure fugeau cernite spre Demetra. O nimfă dragă a zeiţei. Şi a lovit cu-nverşunare. în trunchiul lui trăia o nimfă. în temple. Iar de sub scoarţa despicată a început să curgă sânge. cea mai iubită dintre nimfe şi-a pierdut viaţa sub securea călăului Erisihton.. o supăra rău pe zeiţă. ca s-o slăvească pe mândra soră a lui Zeus. În ramurile-i înverzite agăţau panglici şi buchete de flori bogate în parfumuri. — Tăiaţi-l!.. cu ciudă.. în trunchiul lui.. veneau ades lângă copac... cu o coroană mult mai largă decât era toată pădurea. Tu. Dar a aflat cu supărare că mulţi nesocotesc porunca. Astfel se spune că.. Atunci Erisihton. Un stejar falnic. N-a trecut mult şi a sunat cea de pe urmă lovitură. — Zeiţă. rămuros. le-a poruncit dânsul.. Află însă că. tot îl dobor. vei suferi şi tu. prea darnică.. pentru belşugul pe ogoare sau în grădini sau în livezi. ar fi-nfruntat-o pe Demetra. strigând spre cei aflaţi de faţă: — Puţin îmi pasă că zeiţei i-e drag acest stejar semeţ. va săruta curând pământul. Într-o pădure tesaliană Demetra avea un stejar. un bătrân rege tesalian. Şi oamenii. s-a auzit o voce blândă. tăiat de tine. a prins în mână o secure.. tu. Iară poeţii spuneau versuri scrise pe table ceruite. tăiată de suspine : — Ascultă! îţi vorbeşte nimfa ce-a locuit în trunchiul ăsta nevinovat. atât de largă. tirane.. Numaidecât. Şi cu securea-nsângerată i-a retezat îndată capul.. îmi dai poruncă ?. A chemat câţiva sclavi cu sine şi au plecat către pădure.

şi tot mai multe. ce i-a pătruns în măruntaie. cu aripile sale negre. cu gura lui nesăţioasă. pornind înspre Tesalia mănoasă. — Să vie Foamea. unde domnise crudul Lincos. merge pe ţărmurile mării şi îl imploră pe Poseidon : C .. — O foamete-nspăimântătoare va bântui-n aceste locuri.. să-mi potolească focul gurii. Atunci pune ochii pe Metra. făptura cu obrajii galbeni şi ochii-n fundul capului.. Dar Metra. toată ţara. Să-l nimicească pe călăul Erisihton şi tot ţinutul pe care-l stăpâneşte dânsul.. Iar Foamea s-a săltat pe-o pală de vânt uscat şi secetos. înfloritor mai înainte. bănuindu-i gândul... Slugile s-au pornit în fugă. zice dânsul.. nu-i ajungeau acestui rege să-i sature grozava foame. nici fructe nu mai dădeau pomii.. Multe. carne fiartă. Regele. a spus Demetra mâniată. a pătruns în palat. fără multă vorbă.. însă. mai înainte. dormea adânc în acel ceas. Acolo nu mai creşteau grâne. unde chiar regele doboară stejarii mei! a zis zeiţa. şi sărăceşte tot regatul.. METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU um i-a suflat pe gât otrava. ce să vândă.. Mănâncă tot ce se găseşte. Mănâncă avuţia ţării. nu mai are ce să mănânce. De ce mânca. tot mai multe. ca să-şi mai capete bucate. fripturi din fel de fel de păsări şi animale.. Şi-n Sciţia se afla Foamea. care săvârşise fapta. Cu timpul. purtând mâncări nenumărate : fructe şi lapte. copila lui cea mai frumoasă. Era cam spre sfârşitul nopţii şi Foamea. care-mi este de obicei vrăjmaşă mie.201 puţin din plete şi toate holdele acelea s-au scuturat în tot regatul. uscate. Merinde care-ndestulau. — O vând ca sclavă. Cerea mereu alte bucate. să cheme Foamea. cu buze vinete. la rege. i-era mai foame. regele s-a trezit din vise şi a început să strige tare : — Aduceţi-mi bucate multe. Şi nimfa a pornit pe dată spre Sciţia.. ca într-un giulgiu. Şi-a dat poruncă unei nimfe să plece-n Sciţia pustie.. şi l-a-nvelit. şi-mi cumpăr iar bucate multe. dinţii mâncaţi ca de rugină. părul zburlit şi pielea aspră. din toate felurile. şi a suflat asupra-i fiere.

se spune în legendă că preanenorocitul rege şi-a sfâşiat propria carne. Erisihton îl vinde iute. se-ntoarce la tatăl său. astfel dobândită. . în orice animal din lume.. cel mai puternic după Zeus.. Se face cal. nu-i mai ajunge regelui. să se hrănească. Ea-i singurul câştig ce-l are Erisihton. Dar hrana. Foamea îi creşte fără margini şi îl cuprinde deznădejdea. ajută-mă să nu fiu sclavă.. scapă-mă de-aşa ruşine. zeule atât de mare.. Zeul Poseidon se îndură şi-i dă prinţesei o putere de-a se preface. Dar Metra scapă de sclavie prin noua ei înfăţişare. care-i nesocotea puterea şi nu lăsa să crească-n voie stejarii falnici din păduri. după voie. Şi-atunci. Fugind de la stăpân. Metra se schimbă-atunci în câine. Fata îşi schimbă-nfăţişarea. Aşa s-a răzbunat zeiţa belşugului şi a recoltei pe regele Erisihton10 . împuţinându-şi astfel trupul. Până la urmă a pierit. ce-o vinde iarăşi.202 — Tu. Regele-l vinde şi-şi ia pe preţul său mâncare.

faptul că în Sciţia nu s-a făcut multă vreme agricultură. aflată într-un muzeu de la Roma. ţinând în mână sceptrul. Această dăinuire a focului însemna. În pritaneu erau primiţi solii străini sau ambasadorii. cu putere adormitoare. chiar viaţa. cum este statuia intitulată Giustiniani. prin acest gest. Cuvântul Triptolem înseamnă. în chip poetic. plin de curăţenie!”. aduceau cu ei flăcările sfinte şi se simţeau în noul oraş ca în patrie. însuşi Lincos. cu văl pe plete şi pe umeri. Cum este flacăra de pură. Tot de aici luau vechii greci tăciuni aprinşi.203 Note: 1. 6. elinii. sunt seminţele de mac. urmaşilor săi : „Năzuiţi întotdeauna numai spre ceea ce este înalt şi veşnic. Cu indexul arată către slăvile înalte. De aceea. La fel. Poate că simbolul ar putea fi asemuit cu acela al renumitei „coloane fără sfârşit”. însemna trecerea de la păstorie la treapta superioară a muncii în agricultură. întruchipând în legende pământul fertilizat de oameni. . pe care ei îşi găteau hrana. Această trecere era însoţită de aşezări stabile. hohotea de bucuria izbânzii. 7. Ţipătul acestei fiare se aseamănă cu un hohot de râs. Seminţele aşa-zise fermecate. de cei dintâi plugari. Focul cel blând din vetre. pentru că oriunde se află oameni ei aprind focul în vetre. Poate din pricina aceasta. râs. 3. dealtfel. cum poartă numai fraţii săi : Zeus şi Hera. Astfel justificau. emblemă a suveranităţii. cele trei munci de seamă din meşteşugul plugăriei: aratul ţarinei. creată de marele nostru sculptor Brâncuşi. înşelăciuni sau duşmănie. 4. 2. Focul purificator de molimi. Demetra. După legendă. numite vestale. de oarecare siguranţă în colectivitate. cu falduri-lungi. La romani. Demetra sau Ceres. Hestia. Artistul grec care a sculptat-o pare că a vrut să spună. uneori. În opere vestite. 5. când porneau cu corăbiile să cucerească ţinuturile îndepărtate şi să întemeieze oraşe noi. care trebuiau să rămână fecioare nemăritate. În tabere aprindeau focul din aceşti tăciuni şi simţeau numaidecât patria alături de ei. când se duceau la luptă. un pritaneu. zeiţa este reprezentată. Vatra sau căminul îi unea în jurul ei pe membrii aceleiaşi familii. sau Vesta – la romani – întruchipa pentru cei vechi focul. Eleusis din Atica a devenit mai târziu un vestit loc de adorare a zeiţei agriculturii. o vedem pe Hestia sau Vesta. în clipa când a fost preschimbat de zeiţă. Focul ce le da în timpul nopţilor lumină şi iarna îi ocrotea de geruri. pe care poporul nostru o numeşte. acest foc era păzit de nişte preotese. Aşa îşi explicau elinii existenţa acestei fiare. semănatul şi secerişul. elinii au socotit că oraşul se cădea să aibă o vatră a sa. Focul acesta sacru trebuia să fie simbolul unităţii între locuitorii aceluiaşi oraş. înveşmântată într-un dublu hiton. Este reprezentarea legendară a dorinţei oamenilor de a dobândi o viaţă tihnită şi îmbelşugată. 8. după unii mitologi. aşa urma să fîe şi căminul : curat şi neatins de intrigi. dealtfel. Ea are o înfăţişare calmă şi chiar puţin severă. cum se numea. unde să ardă focul sacru.

pe câmpia Rariei. cum erau Demetra. Când este astfel reprezentată. cu Hestia. 10. Elinii. În operele plastice. Aici. adică duşmănos zeiţei. mai ales orz. având numai o bentiţă peste păr. . care distrugeau copacii. în general. am putea spune noi. care asigura belşugul de roade. pe cât se pare. Aceste grâne erau recoltate pe o câmpie învecinată cu Eleusis. de fapt. se sfărâmă. cum se purtau în Eleusis. grecii îi osândeau pe aceia ce făceau stricăciuni naturii. marea cu furtunile sale nimicitoare. Erisihton. Nu mai pot vieţui nici animalele. mai este în acelaşi timp şi pământul nefertil. numită Raria. ce imitau. pe lângă jocuri şi întreceri de gimnastică sau muzică. cuprindeau şi o serie de practici religioase. erau în luptă cu forţele naturii care puteau să le facă rău : cerul. Demetra se aseamănă mult cu sora ei mai mare. plantele. când era prea arzător. Legenda aceasta are altă semnificaţie decât cele dinainte. cu fulgerele şi trăsnetele lui. chiar munca pe care o fac pe câmp plugarii. ogoarele sau păşunile. Serbările din Eleusis. zeii naturii îmbelşugate. fără podoabe. şi Dionisos. demnă. flori de mac şi alte ornamente vegetale. Prin fapta lui Erisihton.204 9. În mâna dreaptă ţine o torţă – torţa cu care şi-a căutat copila – şi în cea stângă un coş. dar se simţeau apropiaţi de aşa-zişii zei htonici. uscat. pe care-l duce vântul. grădina sau pădurea. se spunea că arase întâia oară pământul Triptolem. Premiile distribuite la aceste serbări constau de obicei din grâne. Deasupra lui bântuie foamea şi el însuşi. care întruchipează abundenţa. Pe acest pământ nefertil se pustieşte totul: holda. adică zei pământeni. părintele agriculturii. fără vreun scop şi fără milă. Alteori ea are o ţinută simplă. zeul viţei de vie. se risipeşte în nisipuri şi praf. Acesta ar fi tâlcul legendei lui Erisihton – Demetra rămânând belşugul. soarele însuşi. Demetra este reprezentată de obicei cu mare pompă. Ea are în jurul frunţii spice de grâu.

să i s-aducă-un nor de aur. S-a dus îndată la Semele şi a-nceput s-o dojenească cu glas tremurător : — Copilă. către palatele din Teba. cu pas şovăitor şi fruntea încununată de şuviţe mai albe decât neaua iernii. — Îl rogi. precum spune.. Aşa socot c-ai păţit tu. pe cât se crede. sau cum a amăgit-o. Cum te-ai lăsat ademenită ? Acela care s-a lăudat că e stăpânul din Olimp e un amăgitor.. Aşa cum se înfăţişează soţiei sale din cer.. Hera. Şi seara când coboară Zeus şi se apropie s-o sărute. după aceea. mângâioasă : . copila regelui din Teba. Mulţi se pretind că-s zei. Şi a pornit pe el zeiţa. nu se ştie. de-i Zeus. pătrund prin case. luând chipul doicei lui Semele.. parcă niciodată dânsa n-a fost atât de îndârjită ca în ziua când stâpânul a făcut nuntă cu Semele. prinţesa-l roagă.. s-a prefăcut într-o bătrână..205 VESELUL DIONISOS M ulte făcuse năzdrăvanul Zeus. Şi-a sfătuit-o. Cadmos. Mult s-a mai mâniat zeiţa Hera. ca să înşele fetele prostuţe. Cum a silit-o să-i devină soaţă. Dar bănuiala tot o-nghimpă în inimă şi nu-i dă pace. Şi totuşi.. Norii aceştia învăluiau mereu Olimpul. Semele-ar crede şi n-ar crede ce-i spune prefăcuta doică. dar nunta s-a făcut. dornică să se răzbune. chiar în palatul de la Teba al tatălui copilei. desigur. aflând această nouă necredinţă! Şi. A poruncit.. De-atâtea ori se supărase Hera. să ţi s-arate în veşmântul şi cu puterea lui cerească. şi-a-ndemnat-o pe fata regelui din Teba să ceară soţului dovada că este zeu într-adevăr.

Au râs puţin de dânsul zeii..206 — De eşti tu Zeus. rosteşte Zeus. la fel ca-n sânul unei mame. o-ncinge iute pe copilă. din flăcări.. Căci el o dată se născuse din mama lui pierită-n flăcări. şi nu altul... Zeus l-a luat şi l-a închis în coapsa lui. Şi Zeus l-a chemat pe Hermes şi-a grăit : — Să duci. L-a strâns în braţe ca un tată şi i-a rostit înduioşat : — Feciorul meu. slăvite. peste podele şi-n tot locul. El se înalţă într-o clipă către palatele-olimpiene. Nu mai avea nici o putere să se împotrivească faptei ce-o ticluise bine Hera. printr-o taină cunoscută numai de el. cum are dreptul să te vadă numai soţia ta din ceruri. Însă abia deschide gura. şi se pogoară iar în Teba. să mi te-arăţi. Îşi pune hainele de aur. totuşi. O iederă plină de sevă. şi focul. Dar vorbele fuseseră rostite şi se împrăştiau prin aer. de n-ar fi fost în preajmă Gheea – pământul larg şi bun – aceea ce e strămoaşa tuturora. care-l însoţea pe Zeus în fulgerele-i orbitoare. şi-a doua oară-l adusese pe lume Zeus.. — Îţi jur pe Stix. Doar fiul ce-l purta în sânu-i Semele cea nefericită a fost scăpat prin voia Gheei... pruncul ăsta. l-a smuls Zeus pe băieţaşul lui Semele. Iată de ce Dionisos1 a fost numit şi Ditirambus2 – sau cel născut de două ori.. tu ai să vieţuieşti. Socrul S . chiar în clipita următoare. cum urzise Hera. peste ziduri. Ia-n mână sceptrul greu de rege peste pământ şi peste ceruri. UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI emele a pierit în flăcări. Taci!.. la Teba cea cu şapte porţi. la care-ar fi născut Semele. cu tunete cumplite şi fulgere strălucitoare. căci băieţaş era copilul. când au aflat că Zeus poartă pruncul închis în coapsa sa. Dar Zeus şi-a văzut de treabă. şi el.. ce-a-năbuşit şi a stins focul.. Şi fata rîde bucuroasă : — Atunci. Îşi clatină bogata-i chică şi cheamă-n jurul său furtuna cu nori.. apucă numai să-l zărească pe soţul său şi vrea să-i spună cât este ea de mulţumită că-i împlineşte rugămintea. l-a scos frumos. Palatul însuşi se aprinde şi ar fi ars în întregime. în strălucire şi putere. a vrut să spună Zeus. Şi.. pristave. Şi Gheea a făcut să crească perdele verzi de iederă peste coloane. din coapsă. — Taci!.. şi chiar la vremea cuvenită. tatăl lui. că tot ce-mi ceri se împlineşte numaidecât. Zeus jurase chiar pe Stix să-i împlinească voia. cu fulgerele-n pumni şi faţa. De fapt. când potolise pârjolirea palatului regelui Cadmos. ţi-ai pierdut mama. Semele. aş vrea să-mi împlineşti o vrere.

Tu. a creat tobe şi ţimbale cu sunete răscolitoare şi-a aprins torţe luminoase. Faceţi-i pe aceşti părinţi – ca o osândă meritată – să-şi piardă cei doi fii iubiţi. crescând în casă pe-un fiu nelegiuit.. şi Hera. pe Melicerte şi pe Learh. pe Melicerte. De cum a dat porunci zeiţa. tot la fel. ca ginere şi ca urmaş. dar Atamas e-n locul lui. ce are-n vârf un con de pin şi e-nvelit în flori şi frunze de iederă căţărătoare.. pe Hera. cumva... Porniţi. de vipere lucioase. eşti mai cruntă!. Îi dai lui Ino băieţaşul şi-i porunceşti să mi-l păstreze într-o odaie-ntunecoasă. Zburau cu ea. A luat în braţe Hermes pruncul şi a zburat cu el în Teba.. şi l-au primit la dânşii-n casă şi pe micul Dionisos. voi genii. Regele Atamas şi Ino m-au supărat. cumva. Ca-nchinătorii să n-adoarmă. a glăsuit zeiţa Hera. în sânge.207 meu. şi glasul ei vuia în Tartar. a aflat că trăia copilul. Şi-a pus pe spate o mantie cruşită. prin iscodiri şi vicleşuguri. Erau acolo nişte furii.. e soră bună cu Semele.. a murit. îl îngrijea o sidoniană vrăjitoare.. Hera. Mai mult. şi astfel să se-nveţe minte toţi oamenii că nu e bine să supere. şi varsă peste ei otravă. GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA -a trecut însă mult. îngrozitoarea Tisifone şi-a luat în mână o făclie muiată-n sânge şi-n otravă. regina Ino. zgomotoase. Tot ea a-ncercuit şi fruntea şi buclele strălucitoare ale acestui zeu frumos şi vesel.. Soţia sa. Şi sidoniana vrăjitoare a pus la cale pentru zeul cel nou-născut serbări nocturne. şi ea născuse un copilaş. Cadmos. un danţ frenetic. şi-nverşunată ca o fiară s-a coborât pe loc în Tartar.. — O!. dionisiace. una dintre voi. Să nu mi-l afle.. Nu le-ajungea c-aveau ei înşişi alţi doi copii. De îngrijit. cu verzi ghirlande-mbălsămate şi struguri aurii şi dulci.. Abia de-o zi. Le da la amândoi să sugă din sânul ei bogat în lapte3.. Se nimerise numai bine. A născocit apoi tiasul. ferită de lumina zilei. deci. Nebunia. Crima şi Jalea şi Teroarea. Mijlocul şi l-a strâns în chingă de şerpi. l-a primit plină de-ncântare pe-acest copil orfan de mamă. Iar Ino. ce purta numele de Mistis4. Şi a pornit în zbor. pe Melicerte şi Learh. foc. ce se joacă în strigătele de „Evoe!”. şi alte genii N . toiag şi armă totodată. spaimă şi nelegiuiri.. Ea i-a dat zeului şi tirsul. care s-alunge umbra nopţii. urmată de un cortegiu fără seamăn. Tisifone. Răzbunaţi-mă. urlând turbate : Ura cea neagră. chiar ei să şi-i ucidă... soră cu Semele. geniile rele-ale lui Hades. ce-l are Zeus cu-o fată pământeană.

. Şi-n timp ce furia. care şi astăzi zboară şi ţipă peste valuri.208 nemiloase. mulţumită că-şi atinsese ţelul. şi toate-acestea s-au prefăcut pe dată-n păsări. În şerpii-aceia Tisifone vârâse spuma nebuniei şi a dorinţei de măcel. a început să ţipe-aşa : — Ce caută în palat leoaica şi puii ei ? Săriţi!. ca piatra dintr-o praştie.. ce din cer zărise cruntul alai al Tisifonei. Iară cu falca-nsângerată a făcut semne de blestem. zbura din nou vârtej spre Tartar. căzând în lături. Plină de ură. sărmanul Atamas crezuse că soaţa lui este o fiară. şi-l aruncase într-un zid. văzând-o pe soţia lui.. Dar Tisifone-a călcat pragul palatului lui Atamas. Learh.. Dar Hera. S . REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE i Atamas. care-şi ţinea la sân copiii. ce privea din ceruri.. şezând pe jilţul ei de aur. zice legenda că s-a cutremurat palatul. Ino – neştiind nici ea ce face. în pescăruşi. cum spun legendele eline. Cum au ajuns. prea drăgălaşul Melicerte.. ea şi-a smuls. sub muşcătura veninoasă – se repezise pe o stâncă cu celălalt copil în braţe. şi-o stârpiţi! În nebunia-i. s-a depărtat. se şi grăbiseră s-o scape. Nimfe şi prietene şi slugi. doi şerpi din pletele zburlite şi a zvârlit unul spre Ino. cu mâna-i neagră şi ciumată. pierzându-şi mintea. din braţele măicuţei sale. Întindeţi laţurile voastre şi prindeţi fiara!. altul spre regele-Atamas. ce încă gângurea. Şi de pe stâncă s-aruncase în valurile vinete. dată de şarpele care-l muşca.. care trăiau pe lângă Ino. Săriţi!. şi pruncii săi – pui de leoaică. regele Atamas trăsese pe cel mai mic dintre feciori.. Porţile grele de aramă s-au zguduit. să nu mai vadă ce crimă se punea la cale. făcuse semn. căutându-i pe Ino şi pe prunc. Soarele.

beţivul. Silen. până şi fiarele jucau. băteau din tobe şi ţimbale. urmat de un cortegiu vesel. Aici. în jurul lui Dionisos. şi altele sunau din flaut Iar vinul. a tot zburat şi a ajuns în insula unde trăia o nimfă. format din nimfe şi satiri. Nimfele care-l însoţeau purtau numele de bacante şi. din slava lui. a răspuns Nisa. Pe un măgar venea. V PENTEU um s-a făcut bărbat în lege. Noroc că-n toată vremea asta Dionisos era cu Mistis. vinul curgea gârlă.. prietenul său. Hermes l-a luat pe micul zeu şi a plecat cu el în zbor.. stăpânul ce se întâmplă pe pământ. în Nisa. Zboară-ndată către Teba şi scapă-mi fiul din primejdii. căci la beţie el putea să prevestească şi viitorul. Umbla-ntr-un car tras de pantere. şi l-a ascuns în peştera cea mai umbroasă-a insulei. dai cu-o beţie inspirată. Iar de cânta-n păduri satirul. împreună cu satirii – demoni cu coarne şi copite. Umbla întotdeauna beat. — Voi îngriji. de tigri şi-alte fiare7 . de lei. Olimp.. alături. ce semănau cu nişte ţapi – danţau mereu. C ... că oamenii se-nfricoşau şi se plecau către cortegiu.. i-a poruncit pristavul nimfei.. El colinda din ţară-n ţară. Codrul îşi clătina frunzişul. i-a şoptit repede lui Hermes : — Fugi!. Chiar zeii se săltau adesea din jilţurile lor de aur. A zburat el. neobosite. Zeus i-a dat ca-nvăţător pe un satir bătrân : Silen6 Satirul era gras şi vesel. s-a-nălţat zeul ferit de ochii Herei. prin muntele cel 'nalt. aduceau jertfe – mai des ţapi – şi-l aclamau neîncetat. Nisa5 . fiul Semelei şi-al lui Zeus. Şi crescând el mai mărişor. danţând cuprinşi de veselie. în timpul nopţii următoare. l-a învelit în vălu-i alb şi l-a împodobit cu flori. mai mult decât de fiinţa ta. Dionisos pornise-n lume să-mprăştie viţa de vie.. Şi toţi făceau atâta larmă. — Să îngrijeşti de acest zeu. în încăperea-ntunecată.209 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ ăzând.

.. însă prin luptă glorioasă. nu vă istoviţi puterea. ce-l socotise un mistreţ. ce amintesc de moleşeală şi de beţia ruşinoasă. Nu vă grămădiţi în calea acestui zeu. propria lui mamă.) Însă Dionisos – se zice – aflând de fapta lui Penteu. iar printre ele se găseau : Agave. Aşa se povestea. .. — Rege nebun. Deodată iese din palat regele Tebei. pe care ne-o aduce zeul. De e sortită Teba noastră să cadă-nvinsă. nu ţineţi minte că neamul nostru ni se trage din zeul cel puternic. numit Penteu. Acolo se afla pe tron un rege nou... Nu vreau să fie Teba pradă acestui zeu atât de tânăr şi dezmăţat. surorile şi alte rude. cu flori în plete. ştiind că zeilor le place să te supui fără zăbavă. spre ţara unde se născuse. gândeşte el că mă va-nvinge ? Că va opri cultul lui Bachus ?. urmat de nimfe şi satiri şi-având în preajmă pe Silen. când bate vântul şi răscoleşte tot nisipul cel galben de pe malul mării. puneţi-vă pe creştet coifuri. Ci-l socoteşte un mistreţ. s-ar fi-ndreptat cândva spre Teba. Acestea s-au pornit să sară şi mai vârtos. care venea cu carul său tras de pantere şi de lei. el însuşi urcă pe Citeron. fie.. colindând pământul. Şi-şi cheamă slugile Penteu. care stă uimit privind la mama lui.210 Cine nu se pleca-nainte-i urma să fie pedepsit. iar ceata aprigă s-avântă spre rege. să găsească pe noul zeu. (Un munte unde se-adunase mulţime de femei şi nimfe. Tocmai venea din văi Penteu şi se mâhnea auzind cântul şi ţipetele deşucheate. lipsit de vlagă.. ca-ntr-un vârtej. Agave. Agave cea cu păr cărunt îl vede cea dintâi cum urcă. să râdem amândoi cu poftă. nu ştie că e fiul ei.. Dar ca să nu se piardă vremea. şi nu vă mai plecaţi urechea la cântecele de bacante. Sub vraja lui Dionisos.. strigînd tare : — Staţi!. Zvârliţi încolo tirsurile. ca o nimfă. nu foi de viţă şi ghirlande. sorbind licoarea blestemată. ajuns pe pajiştile noastre. să săvârşească pentru zeu mistere şi închinăciuni. grăieşte dânsa către bacantele din munte. Priviţi-acest mistreţ oribil. tineri ce-aţi ajuns la vârsta de-a purta suliţe şi scuturi. lovind cu tirsul în Penteu. bine. Silen!. se grămădeau să-i iasă-n cale.. Ares ? Voi. a grăit zeul. am să fac o glumă. din cele care îl urmează. că zeul. Le porunceşte să alerge în goana mare. Bătrânilor. Şi ea se-ntoarce mânioasă. ce umblă cu beţivii-n roiuri şi-i parfumat. Eu vreau ca prima să-l lovesc. nici vitejia. a început să râdă-n hohot. de pildă. Şi-a-nălţat tirsul spre bacante. Îl aclamau pe acest zeu. mai mult spre mama lui Penteu.. Aşteaptă. O. aflând vestea că s-apropia Dionisos.. Mulţi dintre oameni. ca o femeie. Nu vă mai prindeţi nici în danţul ce-l tropăie satirii beţi. — Surorilor. să-l lege-n ştreanguri. ce nu cunoaşte nici armele.

înfierbântate. dar nimfele.211 În vîrful muntelui e zeul şi râde-n hohot cu Silen : — Ce zici.. în timp ce lăncile-l lovesc. Penteu pricepe însă totul. În acest fel. — Dionisos.. bătrâne. bietul Penteu. zeu ce aduci pierzania şi-acuma crima.. ar fi strigat şi l-ar fi blestemat pe zeu. mă învingi. căzu atunci zeului pradă.. îl strigă dânsul. Şi-ar mai fi spus. .. bună-i gluma ? — E bună. Dar tot n-am să mă-nchin puterii tale. râde şi Silen.. s-au repezit la el grămadă şi l-au ucis cât ai clipi. vroind să-mpiedice ca-n Teba să se împrăştie beţia8 . zeu viclean.

ferite de lumina zilei. neînţeles. Dar când ai întrecut măsura. El era zeul viţei de vie şi ocrotea pe viticultori. Tot de aici s-a tras şi numele roman : Bachus. Insula Nisa (după legendă) îşi căpătase numele de la nimfa care trăia acolo. De aici s-a născut comedia. 2. de aceea era plăcut elinilor. vinul e bun. după cum Demetra îi ocrotea pe agricultori. pentru că petrecerile lui Dionisos erau pline de zgomot. La micile dionisii. căci în butoi se toarnă mustul toamna (mustul simbolizând pe Dionisos tânăr). fuseseră iniţiate de către nimfa Mistis. la fel cum zeul vinului crescuse mai apoi. De aceea elinii mai numeau pe acest zeu şi Iachos sau Bachos. 8. Ea organizase serbările noaptea. şi se făcuse un zeu puternic. şi oda cântec). ca şi Demetra. cu talentele ei vrăjitoreşti. duşmana de moarte a lui Dionisos. pentru ca. le turna foc în vine. le aprindea chiote în gâtle). Faptul că acest car al lui Dionisos era tras de fiare. care erau organizate în sate. s-au cam temut şi au vrut să o stăvilească. Alegoria aceasta ne arată că oamenii din antichitate. să nu poată fi observate de Hera. La petreceri se sorbea vin. Dionisos era socotit drept zeul cel mai vesel şi mai popular. aceste cântece şi danţuri aveau. striga : „Evoe”. întăritor. Pe lângă aceasta. cu acest prilej. sub privegherea lui Silen. săvârşit de fiinţe supranaturale. În el se află ascunsă crima. Grecii pretindeau că misterele dionisiace. ritualurile săvârşite la serbările zeului. văzând puterea băuturii. le aţâţa picioarele la danţ. când era copil. 3.. plăcut. Dionisos era tot un zeu pământean. mai ales în centrele viticole. htonic. pentru că elinilor le plăceau cântecul şi danţul. De la numele sidonianei Mistis vine cuvîntul „mistic”. Se spune că Dionisos. sugea laptele cu multă poftă. Satirul Silen întruchipează butoiul. Cântăreţii şi danţatorii erau îmbrăcaţi. 5. şi vinul aducea veselie. un caracter comic. 7. cu puteri vrăjitoreşti. Când se oprea din supt. De aici a luat fiinţă tragedia – în greceşte : cântecul ţapilor – (tragos însemnând ţap. în blănuri de ţapi. de cele mai multe ori.212 Note: 1. adică un lucru misterios. vinul devine ucigaş. pare a fi o aluzie la faptul că beţia poate transforma pe om într-o fiară. Unii mitologi cred că Nisa este tot una cu insula Naxos. Aşa lămureau grecii faptul că la serbările dionisiace acest cuvânt răsuna adesea în mijlocul veseliei generale.. Băut cu cumpătare. Unii artişti chiar socoteau că vinul poate să-i inspire în versuri. Cu vremea mustul se învecheşte şi se preschimbă în vinul cel tare. un zeu al belşugului de roade. în cinstea zeului Dionisos. cuvinte care au acelaşi tâlc : gălăgiosul. 6. fiul nelegitim al lui Zeus. acela care face larmă. muzică sau danţ. . din Arhipelag. unde era pe vremuri un loc vestit de închinăciune al zeului Dionisos. 4. În timpul marilor dionisii: serbările organizate la Atena. se cântau nişte imnuri : ditirambii.

Molatic. adică însuşi teatrul grec. Dorind să-i imblânzească firea acestei forţe de temut. înfăşurat în blană moale de panteră. tânăr. nu mai are nici ruşine şi nu mai ştie a chibzui. despre care nu s-a mai vorbit aici. aveau loc nişte serbări – numite de elini orgii. de viţă. de latini. cu trupul zvelt. din legendele antice. drame satirice şi comedii. Se făceau procesiuni. iederă şi flori. strânsă cam neglijent pe bust. sprijinit de tirs. în dialog. se înălţau imnuri – ditirambi – şi se rosteau. prearenumite tragedii. şi bachanale.213 Beţivul este grosolan. cântându-se legende de demult. În cinstea zeului acesta ciudat. şi-l dăltuiau frumos. puternic. aşa cum s-a mai spus. versuri vesele sau triste. . cu privire la oameni care înnebunesc din pricina zeului Dionisos : Ino. Din ele se vor naşte. Agave şi alţii. zeul avea pe fruntea albă cunună verde. De-aici şi multele aluzii. Atamas. grecii i-au ridicat altare zeului care o întruchipa.

................................................................................................................................................. 56 PROMETEU ....................................................................................................................................................................................................... 76 ............................................................................................. POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA.................................................................................................. 67 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT ................................................... 25 ZEUS .... 21 ZEIŢA GHEEA ............................................................................................... 73 ÎN FRIGIA ............................................................................................ 24 CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS ............................................................................................................................................................................................................................................ 62 ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT ............................ 61 ADUNAREA DE LA MECONA ...................................................... 40 ZEIŢA CU OCHII DE AZUR .......................................................................... 75 O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA ................................................. 60 FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ................................................................................................................................................................... 39 FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP .............................................................................................................................................. 56 ŞIRETLICUL LUI HERMES ............................................................................................................................................................... 30 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR................................................ 55 FUGA ZEILOR DIN OLIMP ..................................................................................................................................................... 72 PLECAREA SPRE ARCADIA.................................................................................................................. 29 CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE .......................................214 Cuprinsul Prefaţă ...................................................................................................................................................................................... 39 ZEUS ......................................................................... 36 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ............................... 43 PRUNCII ZEIŢEI LETO ........................................... 3 STUDIU INTRODUCTIV .............................................................................. 65 ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU .............................................................................................................. 34 CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI .................................. 29 REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL ................................................................ 35 ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP ...................................................................................... 62 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL ........................ 74 FILEMON ŞI BAUCIS............................................................................................................................................... 47 LUPTELE CU GIGANŢII ............................ 45 FIICA ZEULUI URANUS . 37 ZEII OLIMPULUI ............................................................................ 41 TREI FECIORI AI LUI ZEUS .................................................................................. 33 METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ ....................................................................... 6 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI.................................. 51 NĂVALA SPRE OLIMP ........................................... 52 TIFON .............................................................. 23 URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII .............................................................. 64 CUTIA PANDOREI ......................................................................................................................................................................................................

.................................................................................................................................................................................................................................................... 108 HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS ....................................................................................................................................................................................... 111 SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII ...................................................................................................................................................................................................... 101 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR..................................................................................................................................................... 135 ..................................215 ZEII SE ARATĂ CINE SUNT ............................................................................................................ 115 ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL ................... 120 ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN .... 92 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE ........................................................................................................................................................................................................ 87 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT ..................................................................... 93 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS ................................................................................................................................................................................................................................... 95 MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO ......... 96 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 130 MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ........................................................ 111 TICĂLOŞIA LUI ARES ................................................................................................................................................................................................................................. 125 APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU ................................................................. 106 ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA ................................................................................................................... CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ............................................................................................................. 131 ARTEMIS ..................................................... 127 FÂNTÂNA CASTALIEI ......................... 110 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE ....... 99 RĂPIREA EUROPEI ........................................... 107 GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII...... 103 HERA Şl COPIII EI ............................ 81 STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR .......................................... 89 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS ............................................................................................. 78 POTOPUL........ 116 ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR ............... 98 IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE ....... 84 POTOPUL ÎNCETEAZĂ ..................... 83 RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE ................ 82 PLOILE SE DEZLĂNŢUIE ..................................... 86 ZEIŢA TEMIS INTERVINE . 109 UN DAR AMĂGITOR ........................................................................ 121 STRĂLUCITORUL APOLO ...................................................................................................................... 117 ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON .. 126 NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC .................................................................................................................... 94 IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ . 113 PALAS ATENA ........................................................................................ 118 ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA ..... 77 UN STEJAR MÂNDRU .................................................... 88 DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI .............................. 129 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ................................................. 106 PEDEPSIREA CHELONEEI....................................................................................................................................................................................................................................

........ 179 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA ................................... 160 SCULPTORUL SIHASTRU..... 171 PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI ............................................................................. 153 AFRODITA ............. 138 URIAŞUL ORION ..... 173 ZEUS HOTĂRĂŞTE… ................................................................................................................................................................................................................ 188 HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE ................................................................................................................................................................................................................... 150 ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA ......................................................216 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI ............................................................................................................................................................................................................................... 151 FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL .................................... DAR…................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ 161 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ ........................................................................................... 163 EROS Şl PSIHEEA........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ 149 UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ .. 162 STATUIA PRINDE VIAŢĂ .................................................................................................................................................................................................................................................................................... 196 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE .................................................... 142 ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI ................ 150 PAN ..................................................................................................................................... 157 ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ .................................................................. 189 CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA .................................................................... 177 URMĂRIREA NIMFEI ............................. 143 HERMES...................... 170 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS ....................... 178 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE ........................................................................................................... 159 CRIMA LUI ARES ................................................................ 139 DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR .............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. 148 UN MIC TÂLHAR ....................................................................................... 158 ADONIS................................................................................ 172 CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES .......................................................................................... 195 DEMETRA LA ELEUSIS . 136 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI ..................................................... 140 O NOUĂ CONSTELAŢIE .................................................................................................................... 198 TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA ....................................................... 168 SE IVESC CELE DOUĂ SURORI...... 137 ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI .................................. 152 NIMFA PITIS ................................................................................................................. 185 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ .... 180 CICLOPUL POLIFEM ......................................... 191 HESTIA Şl DEMETRA ........................................................................................................................................... 141 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE ............... 174 POSEIDON ŞI AMFITRITA ................ 199 ................................. 186 IXION ŞI SISIF ............................... 167 PALATUL FERMECAT ................................................................................ 181 HADES Şl PERSEFONA ........................................................................................................

.................... 205 UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI ..................................................................................... 208 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ ....... 201 VESELUL DIONISOS .. 209 ................................ 209 PENTEU .............................................. 206 GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA ............................................. 200 METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU ........................................................................................................................................................................................ 207 REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE .............................................................................................................................................217 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI ......................

218 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful