1

2

Alexandru Mitru

Legendele Olimpului
Lucrare distinsă cu premiul „Ion Creangă” al Academiei Române

Zeii
Volumul 1

Versiune electronică realizată după ediţiile 1978-1983

3

Prefaţă
a cele mai multe conferinţe rostite în public, conferenţiarul, în genere un om de cultură cu mare reputaţie, apare la tribună în tovărăşia unei persoane – foarte cumsecade – care-l prezintă printr-o scurtă alocuţiune. Alocuţiunea aceasta este ca o prefaţă orală, similară celor scrise, sau, cel puţin, acesta este rostul ei. Numai că eu, de multe ori, ca un cetăţean ascultător din sală am auzit cu drept cuvânt în jurul meu : „Dar cine-i acela car prezintă ?! Cine prezintă prezentatorul ?!” Căci, realist vorbind, dacă ar fi avut totuşi vreun sens, conferenţiarul ar fi fost mai normal să-l prezinte el pe prezentator, inversând rolurile. O întâmplare ca asta mi-a venit imediat în minte cînd a fost vorba să scriu această prefaţă, care, în prim loc, are ca rol clasic acela de a prezenta pe autor (conferenţiar în scris). Să-l prezint deci pe Alexandru Mitru! Şi să-l prezint ca autor al acestei cărţi : „Legendele Olimpului”. El este însă cunoscut de generaţii întregi de tineri care-i savurează scrisul şi cu plăcere şi cu folos de ani de zile! Iar cartea a apărut în câteva ediţii, şi într-un foarte mare tiraj. Pe Alexandru Mitru îl cunoaşte deci o lume întreagă, mai ales că fiecare cititor, din altruism sau din slăbiciune, are cel puţin unul sau doi semeni succesivi, cărora le-a împrumutat cartea – ceea ce măreşte considerabil numărul real al cititorilor. Nu este paradoxal să-l prezint eu pe el?! Generaţiile de cititori, mai ales când e vorba de o carte pentru tineret, se succed însă repede, şi apoi cartea, în această nou ediţie, este destinată unor noi cititori, altor generaţii ; de azi şi de mâine. Destinul ei este de durată, ca însuşi destinul legendelor pe care le cuprinde. Dar acele generaţii au referinţele certe, indiscutabile, ale generaţiilor anterioare de cititori, şi vor avea, de îndată, de la prima pagină a cărţii pe care vor citi-o, o idee proprie pentru care orice prezentare aici echivalează cu a prezenta cuiva o rudă sufletească apropiată şi care, pe deasupra, este şi faima acelei familii. Să spun totuşi că Alexandru Mitru e un scriitor temerar, că nu şi-a propus să scrie o carte facilă, cu poveşti de adormit copii, ci o carte şi plăcută şi folositoare, care i-a ridicat o sumedenie de obstacole grele, pe care le-a trecut cu un succes strălucit. Lectura „Studiului introductiv” ce urmează, semnat de un mare specialist : Prof. Nicolae I. Barbu, dă o idee de proporţiile, dificultăţile şi numărul obstacolelor pe care le avea de trecut

L

4

Alexandru Mitru în alegerea materialului acestei cărţi, pe care, cu mare curaj şi încredere în sine, singur şi l-a ales. Legendele Olimpului respirau greu de bătrâneţe – Alexandru Mitru le-a întinerit, le-a dat suflul proaspăt al limbii şi talentului său, făcând din ele simboluri de totdeauna ale năzuinţii omului de a se depăşi pe sine. El a umanizat personaje devenite de mult statui, a creat fiinţe din simple simboluri, a apropiat viaţa zeilor şi a eroilor legendari, de noi, cu temperamentul lor , cu calităţile lor supranaturale , cu urile şi dragostea lor, cu tot ce era uman totuşi şi în ei, căci chiar zeii, care erau întrupări ce n-au existat , au fost creaţi după chipul şi asemănarea noastră de oameni.Cât priveşte eroii, ei au fost oameni cu calităţi superlative ,zeificaţi pentru faptele lor mari şi excepţionale,de mulţimile care i-au admirat cu recunoştinţă. În stil, în dialoguri , în sensurile date faptelor de către autor, eu apreciez în special această umanizare, care apropie un trecut îndepărtat , neguros dar neuitat, de timpul de astăzi, creând din om o entitate universală şi fără moarte, căci legenda e o formă a nemuririi. Observ însă că nici cartea nu are nevoie de o prezentare în prefaţa aceasta, căci ea a avut de curînd, în anul 1972, o recomandare supremă dată de către „Academia Republicii Socialiste România”, prin premiul „Ion Creangă" ce i-a fost acordat, după ce a fost atent judecată de secţia de literatură şi artă a Academiei, de sub preşedinţia acelui integru, serios şi doct Alexandru Al. Philippide şi compusă dintr-un număr de scriitori şi artişti cu mare experienţă. Ce rost ar mai avea, după aceasta, aprecierea mea ? Doar aceea a unui cititor deprins să descifreze şi interesul şi frumuseţile unei cărţi, adică o operaţiune pe care oricare cititor o va face cu aceeaşi obiectivitate şi acelaşi entuziasm, în taina camerei sale de lectură şi în intimitatea delectării lui intime. „Legendele Olimpului” e socotită drept o carte pentru tineret, în primul rînd pentru virtuozităţile ei pedagogice, ceea ce, într-o anumită mentalitate a unora, are un sens oarecum peiorativ. Acest sens a fost creat de o practică facilă şi steril fantezistă, obişnuită unor asemenea cărţi, asupra cărora de obicei nimeni nu se opreşte prea mult. Dar „Legendele Olimpului" este în adevăratul sens al cuvântului – ilustrând un vechi dicton – o carte pentru tineretul de la 10 la 80 de ani, aşa cum au fost socotite cărţile pentru tineret ale lui Lev Tolstoi. Eu însumi, aflat la limita superioară, prin lectura admirativă a cărţii ,am adus o confirmare de simplu cititor acestei „butade” care într-o formă amuzantă formulează un mare adevăr. Alexandru Mitru, prin cărţile sale, dar îndeosebi prin aceasta, a afirmat la cea mai înaltă treaptă literatura pentru copii şi pentru tineret. Fără a avea câtuşi de puţin un iz didactic, „Legendele” lui Alexandru Mitru

Poate fi şi un roman. impresiile unui cititor mai dornic să vadă pe zei. pentru o mai apropiată înţelegere. a cărei memorie a ajuns pînă în zilele noastre. decât pe oameni. Aşa fiind. greu de definit cartea lui Alexandru Mitru. oameni.5 familiarizează tineretul (şi bătrânetul!) cu legendele istoriei antice a lumii. cea mai depărtată a lumii ştiute. ce aparţine autorului. nu prea departe totuşi de noi. cu umor uneori. După atâtea spuse. făcută cu talent şi cu putere de evocare. cu eroi şi sângeroase conflicte între ei. căci s-a însoţit cu alţi viteji şi a pornit spre Calidon!” După mine. DEMOSTENE BOTEZ aprilie 1972 . concluzia este că această prefaţă nu face altceva decît să mărturisească. dă un farmec deosebit legendei. Ea este o naraţiune a preistoriei şi istoriei antice. precum se ştie că sunt regii. asta din urmă. de la început până la sfârşit. din vremea când şi realităţile cele mai fireşti constituiau un mister. zei. întrupată într-o fiinţă. al istoriei. cu zei. Cât a domnit el în Atena n-a pierdut vremea la ospeţe. aşa încât legenda să capete tărie de adevăr. cartea lui Alexandru Mitru e istorie? e o înşiruire de legende? e o lungă poveste ? Poate. încadrând-o pitoresc în mentalitatea contemporană. de întâmplare de mari proporţii. cel mai puţin. altfel inexplicabil decât prin existenţa unei puteri supranaturale şi atotputernice. unic prin personaje şi întâmplări. cu spirit critic alteori : „Tezeu n-a fost nicicând un trândav. Comentariul din text. Ea se citeşte ca atare. onest.

Nereidele. semizei.ci se amestecau în viaţa lor . soţia lui Poseidon. Dar cauza principală a mulţimii miturilor o constituie însăşi multitudinea fenomenelor naturii şi a diferitelor aspecte ale acestor fenomene. Astfel s-au plăsmuit mitologiile popoarelor antice dintre care aceea a grecilor se remarcă prin marea bogăţie şi frumuseţe a miturilor. Astăzi cunoaştem forţele naturii şi puterea lor nu ne mai înspăimântă. a creat figurile mitice ale zeilor. atunci ne dăm seama de unde provine bogăţia mitologiei greceşti. a căror variaţie îşi află corespondentul î n nesfârşita gamă de sentimente pe care o trezesc în sufletul nostru? . a contribuit imaginaţia multor generaţii şi a multor oameni de talent. Nereu. s-a căsătorit cu Peleu.6 STUDIU INTRODUCTIV xistă oare vreun om care să rămână indiferent la adierea mângâietoare a vântului primăvăratic. eroi etc. Mitologia grecilor este extrem de bogată. Hera proteja căsnicia. Dar imaginaţia omului primitiv. Dacă ne gândim cât de variate sunt fenomenele naturii şi aspectele lor şi dacă ţinem seama că pentru grecii vechi fiecare fenomen şi aspect al naturii a dus la crearea mai multor zeităţi. dirijându-le sau împiedicându-le acţiunile. mai întâi prin faptul că la crearea nenumăratelor figuri de zei. Triton. Dar în mare. iar din căsătoria lor s-a născut Ahile. o altă divinitate a mării. un muritor. Ares era zeul războiului. Luând ca pildă marea. la zigzagurile roşii ale trăsnetului şi la lumina orbitoare a fulgerului? Se găseşte o inimă omenească în stare să rămână de piatră î n faţa acestor măreţe fenomene ale naturii. Hermes era protectorul negustorilor. fiul lui Poseidon. Astfel. în lipsa unei raţiuni pătrunzătoare. în viaţa zeilor se reflectă multe din fenomenele vieţii sociale a grecilor. faimosul erou ale cărui fapte sunt cântate în IIiada.atribuindu-le toate fenomenele pe care nu şi le putea explica. la freamătul valurilor mării înfuriate. În concepţia vechilor greci. Uneori zeii se căsătoreau cu muritoare şi invers: zeiţa Tetis. . zeii nu trăiau izolaţi de muritori. . au pus stăpân peste întinsele ape pe Poseidon. Tetis. E . la huietul vijeliei care încovoaie copacii. care se sparg mugind de ţărm. de pe vremea lui Pericle. fiul lui Poseidon sau al lui Nereu etc. observăm că străbunii îndepărtaţi ai grecilor. aducându-le fericire sau nenorocire. împărăţia morţilor o conducea Hades etc. divinitate a mării. De aceea. fiicele lui Nereu. în imaginaţia grecilor mai locuiau: Amfitrita.

odată instituit. oricât de variate ar fi fost. şefi de triburi. Poeţii care au urmat după Homer au prelucrat miturile în lumina concepţiilor filozofice şi religioase ale vremii lor. Afrodita este fiica lui Zeus şi a Dionei. în timp ce la Homer . Înainte de Homer. şi atunci forţele ei covârşitoare au luat. Zeus trona în Olimp aşa cum la Tirint şi Micena. care se povestesc despre acelaşi zeu. Apoi. Dar. era închipuită de o piatră necioplită. Aşa cum am arătat. din epoci diferite. La început. La constituirea acestui panteon olimpic a contribuit imaginaţia multor oameni şi a multor generaţii din diferite regiuni locuite de greci. decât o reflectare a vieţii sociale şi politice a grecilor. două centre importante din Grecia. De aceea. forţa atribuită mai târziu zeului Eros. trona un zeu cu chip de lup. Încetul cu încetul.n. oamenii au început să cunoască natura. în special pietre şi lemne. un mit spunea că zeiţa Afrodita se născuse din sângele lui Uranus. de la zeităţi închipuite sub forma unor obiecte neînsufleţite şi până la zeii din Olimp. oricine voieşte să scrie o mitologie a grecilor. Poseidon era socotit şi numit „protector de familie” şi „tată”. forţele naturii au luat chipul unor animale. concepţiile grecilor despre divinităţi. să-i înţeleagă unele fenomene. au făcut un drum lung. în imaginaţia grecilor. Afrodita era socotită protectoarea lăuzelor. Aşadar. Prelucrarea miturilor zeilor olimpici de către poeţi a dus şi la diversificarea chipurilor sub care apăreau diferiţi zei. pe când la Homer el stăpâneşte peste ape. în legendele Olimpului se reflectau realităţi sociale şi politice de pe vremea când trăiau autorii miturilor. contribuind astfel la îmbogăţirea tezaurului mitologic grec. Acest fapt a făcut ca despre acelaşi zeu să se povestească lucruri diferite şi deci zeul să apară în chipuri diferite.7 Miturile Olimpului. chipuri omeneşti. despre zeii . De pildă. adică miturile care se povestesc despre zeii care locuiau în Olimp. Olimpul homeric n-a rămas încremenit. în imaginaţia grecilor. profesorul şi scriitorul Alexandru Mitru ne prezintă miturile despre zeii olimpici. de pe vremea când au fost plăsmuite aceste mituri. înarmată. La Delfi. În Siciomia. în toate amănuntele lui. stăpâneau puternicii basilei.. în oraşul Thespiae. În prima parte a acestui volum. ca forţe ale naturii.e. î. se găseşte de la început în faţa mai multor mituri. zeul iubirii. înainte de Apolo. Cele expuse mai sus ne explică de ce. au fost create într-o epocă de umanizare a concepţiilor despre natură. de relativă linişte şi înseninare a sufletului grec în faţa covârşitoarelor forţe ale naturii. De pildă. Olimpul homeric nu este altceva. căzut în valurile mării. grecii şi-au închipuit aceste forţe sub forma unor obiecte neînsufleţite. numite fetişuri. în Beoţia. în secolele XIV-—X. Aceste exemple sunt îndeajuns spre a înlesni o reprezentare cât mai clară despre bogăţia de mituri care se povesteau despre zeii din Olimp. De pildă. astăzi. pe când la Sparta zeiţa apărea. care se deosebeau de oameni numai prin putere şi nemurire. care şi aşa era extrem de bogat.

după stabilirea domniei lui Zeus în Olimp. Este însă vrednic de subliniat faptul că Alexandru Mitru a dat o deosebită importanţă mitului prometeic. dar mai ales din titlurile şi subtitlurile lucrării. era aceea a ordinii cronologice. Cronos etc. în ceea ce priveşte momentul apariţiei lor în lume. după Hesiod. haos provocat de nenumăratele mituri contradictorii atât în ceea ce priveşte faptele zeilor. de o deosebită însemnătate. zeii s-au născut ca şi oamenii. Întrebarea. Aici autorul a urmat. pentru a-i da lui Prometeu — „cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filozofic”. pentru a explica în acest fel apariţia omului. înainte de ei. şi ca orice mitograf. cu Haosul. deci. de fapt. dacă va face o selecţie? Cum vor apărea zeii Olimpului în lumina miturilor alese? În cele ce urmează. care se punea după alegerea miturilor de expus. Haosul în mitologie n-a încetat după apariţia Teogoniei. când zeii şi oamenii nici nu existau. mai ales. căci. mai multe întrebări: cum va proceda cu diferitele variante ale miturilor? Le va expune pe toate sau numai pe unele? Care va fi criteriul alegerii. şi însemnătatea acordată fiecărui zeu. autorul nu şi-a propus să dea absolut toate miturile Olimpului. Hesiod a fost determinat să scrie Teogonia. încercăm să arătăm cum a înţeles autorul să rezolve aceste probleme. de pildă. ordinei închipuirilor pe care le-au avut grecii despre lume şi viaţă şi luptei . împotriva forţelor naturale şi sociale pe care zeii le închipuiau în fantezia celor vechi. operă a mâinilor lui Prometeu. a introdus mitul lui Prometeu. Pentru autorul cărţii de faţă se puneau. pentru progres. El a făcut acest lucru pe deoparte din dorinţa vădită de a lega. ci a ales pe cele mai importante în legătură cu zeii cei mari ai Olimpului şi. precum şi motivarea psihologică şi logică a faptelor închipuite. ca şi Hesiod. dar introducând şi unele elemente personale. a zeilor. pe Hesiod. cât. pe de alta. în general. Aşadar. ca să zicem aşa. în general. de la început. printr-un fir logico-cronologic. desigur.8 Olimpului se povesteau mituri plăsmuite în vremuri şi în regiuni diferite şi reflectând concepţii felurite. Uranus. Alexandru Mitru a trebuit să dea o ordine cronologică miturilor. aşa cum. poetul care a încercat să facă o „istorie”. Înainte de Zeus. atât cât este cu putinţă. povestite de mituri. autorul român vorbeşte despre titani şi despre monştri. cum îl numeşte K. mai ales. aşa cum am spus. A dat-o. „naşterea zeilor”. iar mitografii greci care au scris după Hesiod s-au găsit în faţa aceleiaşi puzderii de mituri contradictorii. în imaginaţia grecilor. de haosul care domnea în mitologie. la Hesiod. După cum se vede şi din tabla de materii. Eros este stăpânul inimii zeilor şi oamenilor. diferitele mituri între ele. Problema esenţială care se punea era aceea ca un zeu să nu apară pe scenă mai înainte de a fi creat. conducându-se. Tocmai de aceea Alexandru Mitru a procedat cu multă atenţie şi logică atunci când. Ceea sau Gheea. Ea avea să reflecteze. Marx — valoarea unui simbol al luptei pentru smulgerea şi stăpânirea tainelor naturii. ceea ce corespunde.

„cu tronul zugrăvit în multe culori”. sau eroul respectiv. sau zeiţa. Într-adevăr. În cartea a VII-a a Odiseei. „dătătoare de viaţă” . În Iliada. diferitele variante ale aceluiaşi mit prezintă personajul mitologic despre care este vorba în lumini diferite. „fiică a lui Zeus”. Nu toate mitologiile procedează aşa.” Iata dar pe Afrodita. zeiţa Afrodita ne apare însă într-o postură şi mai puţin potrivită cu măreţia unei zeiţe. prin care iau fiinţă toate vieţuitoarele de pe pământ. care sălăşluieşte în „palatul de aur al tatălui său”. deoarece. mângâind-o. Poetul povesteşte cum Hefaistos a pedepsit-o pe zeiţă.9 duse de oameni pentru eliberarea de tot soiul de suferinţe materiale şi morale. Pentru a ilustra chipul cum a înţeles să rezolve această problemă autorul „Legendelor Olimpului”. Lucrul este cu atât mai important cu cât. Autorul „Legendelor Olimpului” a împletit evenimentele mitologice din Olimp cu cele petrecute pe pământ. Grija ta fie mereu legăturile dragi ale nunţii. în alt fel. amestecându-se în lupte. în lumina pe care o crede cea mai potrivită. I şi urm . şi anume acela al zeiţei Afrodita. războiul nu te priveşte pe tine. Altă coardă vibrează într-o odă adresată zeiţei de poeta Safo şi în altă lumină ne apare Afrodita. Deci. pentru mitograful modern se pune foarte stringent problema alegerii variantelor care să înfăţişeze zeul. făcând o plasă de aur invizibilă. fără să-şi dea seama că nu este în stare să le poarte. Afrodita zâmbea prietenos poetei şi o încuraja. în hazul tuturor zeilor. Totul se petrece ca în familia unui basileu din Tirint sau Micena. Dar este mai bine cum a procedat Alexandru Mitru. Afrodita este rănită de muritorul Diomede şi nevoită să se urce în Olimp. zeiţa frumuseţii. după cum am mai spus. îi zise. Zeiţa este dusă pe pământ într-o teleagă trasă de vrăbiuţe. Aici Zeus o cheamă la sine: „Fata mea. în care a prins-o alături de Ares. esenţialul îl constituie conţinutul lor. Armele şi bătălia sunt date lui Ares şi Palas.Murnu ) De rerum natura ( Despre natura lucrurilor ) . Ajungând pe pământ. Cântul V. ba chiar rănită de un muritor. Afrodita-Venus este: „Născătoare a Eneizilor”. se ajunge la inadvertenţe. vom da un singur exemplu. G. pe care-l socotim cel mai caracteristic. Afrodita este numită „nemuritoare”. Pentru poetul roman Lucreţiu. Oricât de importantă ar fi problema cronologiei miturilor.Vers – 419 şi urm ( trad.

Iată câteva exemple. În esenţă. cu ochii în lacrimi. autorul reaminteşte cele spuse mai sus şi continuă: „Viaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. Virgiliu. de originalitatea sa. naşterea ei din spuma mării. Afrodita n-ar trebui să se amestece în bătăliile sângeroase. Lucreţiu. după ce se arată în câteva rânduri legenda naşterii zeiţei din spuma mării. dar începuse s-o capete la Safo. pentru ca să ajungă apoi la Pigmalion. Ea sădeşte dragostea în inimile tuturor. A. rodită de picătura de sânge căzută din rana lui Uranus. Safo. A. în sfârşit. Hefaistos. însă schilod. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie. pag 243 Legendele şi miturile Greciei antice . ne putem da mai lămurit seama de lumina în care a prezentat-o. la Afrodita prezentată de autorul „Legendelor Olimpului”. o măreţie pe care nici pe departe nu o avea la Homer. Prin această putere ea domneşte asupra lumii întregi” . ale căror lucrări le avem la îndemână. I . însoţitoarele. Alexandru Mitru vorbeşte mai întâi despre naşterea zeiţei Afrodita din spuma mării. La Popa-Lisseanu. Afrodita-Venus a căpătat. trece imediat la descrierea chipului şi a gătelii zeiţei şi la primirea ei în Olimp: „Când au văzut-o pe Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. veşmintele. am vrea să vedem cum au procedat doi autori moderni. La Virgiliu. logic. Împărăţia ei se întinde peste ceriu şi peste pământ. Kun începe prezentarea zeiţei prin următoarele fraze: „Răsfăţată şi zburdalnică. dar Moira hotărâse altfel. Înainte de a cerceta cum a procedat autorul „Legendelor Olimpului”. zeii s-au ridicat cu toţii năuci de-atâta frumuseţe şi graţie şi gingăşie. Trecând. ea se duce la Jupiter şi. a iubirii şi prosperităţii. Afrodita-Venus este preocupată de măreţia Romei.. Kun. N. autorul o consideră „zeiţă a frumuseţii. şi ale zeilor. pag 52 . Apoi. Autorul continuă să arate puterea pe care o are zeiţa asupra fiarelor. şi anume G.” Într-un capitol special consacrat zeiţei Afrodita. modest. Îndurerată de suferinţele lui Enea. îl roagă să înceteze prigoana împotriva fiului său. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. de felul în care este înfăţişată Afrodita-Venus la Homer. cel priceput.10 Aşadar. S-a însoţit cu zeul faur. peste vietăţile mării şi peste vieţuitoarele văzduhului” . Popa-Lisseanu şi N. şi ale muritorilor. sub pana poetului Lucreţiu. din multele care se pot da. se trece la descrierea puterii ei. harnic. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul.” Mitologie greco-romană ..

11 Urmează un fragment din imnul poetului Lucreţiu. 5. . autorul român încearcă să împace măreţia Afroditei-Venus lucreţiene cu versiunea burlescă din Odiseea. cu uşoare modificări. spre deosebire de cei doi autori. Având în vedere că această „mitologie” se adresează în primul rând tineretului. iar Lisseanu reproduce. a început prezentarea zeiţei Afrodita sub influenţa imaginei lucreţiene. Pigmalion. dintre care Kun nu menţionează întâmplarea Afrodita-Ares. la tot pasul. întocmai ca Popa-Lisseanu şi Kun. naturale şi sociale. Exemplul cu Afrodita este cât se poate de concludent. economice şi sociale. pe care zeii le reprezentau în imaginaţia elinilor. subliniind în cuprinsul legendelor ecoul luptei permanente a oamenilor împotriva forţelor capricioase şi asupritoare. felul cum a încercat să armonizeze Alexandru Mitru diferitele versiuni contradictorii cu privire la aceeaşi zeitate. printr-un exemplu cât mai concludent. Autorul a depus un efort stăruitor de a motiva logic şi psihologic trecerea de la un mit la altul şi diferitele acţiuni în cadrul aceluiaşi mit. spre a ilustra. autorul „Legendelor Olimpului” a rezolvat problema în chipul cel mai potrivit. osândind netrebnicia înşelătorului Ares. Filemon şi Baucis. Evident că această „moralizare” nu putea fi făcută decât atât cât îngăduia mitul. care face ca naraţia să fie înlocuită. Cea mai de seamă caracteristică este însă dramatizarea continuă a miturilor. Eros şi Psiheea etc. în care a apărut. Motivarea raţională a alegerii şi ordinei cronologice a miturilor. reproducând şi el legenda burlescă din Odiseea. precum şi diferitele explicaţii date în note. 3. textul citat din Odiseea. legendele şi versurile cele mai cunoscute şi interesante. În acest fel. 2. Autorul a ales miturile. apoi autorul povesteşte scena prinderii zeiţei Afrodita în plasa nevăzută de către soţul ei Hefaistos. 4. unic la noi. pe care mitul prometeic o ilustrează în chipul cel mai luminos. Alexandru Mitru a urmărit să dea diverselor mituri o interpretare materialistă. Dar. n-a omis pe Prometeu. constituie un efort. ia o atitudine hotărâtă de condamnare a urâtului fapt. A căutat totodată să armonizeze versiunile contradictorii într-o sinteză în care predomină punctul de vedere moral. Alexandru Mitru. Marsias. În felul acesta. În acest fel. Putem dar distinge în prima parte a „Legendelor Olimpului” următoarele trăsături principale: 1. la capitolul „Afrodita” şi am discutat comparativ textele antice cu pasaje din mitografi moderni. autorul „Legendelor Olimpului”. de dialog. se caută şi se obţine un fir de legătură între diferitele mituri şi o reală motivare psihologică în povestire. Am dat fragmente din textele pe care le-a avut autorul „Legendelor Olimpului” la îndemână. de a lega mitologia zeilor olimpici de condiţiile materiale. Astfel.

despre care se ştia că au luptat şi au triumfat asupra celor mai grele adversităţi. despre Tezeu. dar pe pământ eroul Heracle. Trebuie să facem de la început o distincţie esenţială între zei şi eroi. spre a birui forţele vrăjmaşe şi a ridica viaţa şi demnitatea omului deasupra tiraniei şi mizeriei. adesea peste fire. personalitatea. apoi unor animale. desigur.12 * În continuare Alexandru Mitru expune mituri şi legende pe care imaginaţia greacă le-a ţesut în jurul unor oameni numiţi. imaginaţia a pornit de la realitate. cu un pas mai departe spre civilizare şi umanizare. De pildă Zeus are mult din caracterele unui basileu. multe elemente legendare în cele ce se povesteau. Spre a ne da însă mai bine seama de felul în care s-au plăsmuit legendele. Există. . înfruntând mânia Herei. a fost socotit vrednic de Olimp. Acest fapt a contribuit la o ancorare mai largă a imaginaţiei în realitate şi deci la o reflectare mai profundă a vieţii sociale. ucigând monştri şi biruind oameni nelegiuiţi. Agamemnon. Dar este uşor de închipuit ce profundă influenţă asupra imaginaţiei şi dorului de fapte mari ale generaţiilor de tineri greci exercitau aceste modele de curaj şi dragoste de om pe care le prezentau legendele eroilor. Ulise au fost însă oameni care au luptat sub zidurile Troiei. dârzenia. pe când. în crearea legendelor eroilor. Menelau. de la oameni. iar imaginaţia n-a făcut altceva decât să le mărească. care a dus viaţa greacă. Curajul. Înainte de a-şi închipui zeii cu chip de oameni. este reflectarea unei realităţi. „eroi”. În legendele despre eroi asistăm la o încordare a tuturor puterilor fizice şi morale ale pământenilor. chiar dacă în plăsmuirea chipului şi vieţii lor se pornise de la realităţi omeneşti concrete. economice şi politice din epoca în care au fost plăsmuite miturile. care infestau drumurile Aticei în vremurile îndepărtate. în greceşte. grecii au atribuit puteri zeieşti unor obiecte neînsufleţite. Zeus n-a existat. Legenda spune că Tezeu a fost înflăcărat de isprăvile lui Heracle. Dar lupta lui împotriva tâlharilor. Pe când mulţi dintre eroi au trăit în realitate. în Atica. Ahile. Zeii erau nişte fiinţe pur imaginare. de pildă. Zeus trona maiestuos şi capricios în Olimp. Evoluţia înţelesurilor cuvântului ne arată limpede şi concis noţiunile fundamentale pe care le legau anticii de acest cuvânt şi ne conduce — călăuză sigură — pe drumul rezolvării diferitelor întrebări pe care le ridică problema constituirii legendelor eroilor. dragostea de oameni şi spiritul de sacrificiu pentru binele obştei sunt trăsături care se întâlnesc la toţi eroii. în cele din urmă unor fiinţe cu chip şi însuşiri omeneşti. În imaginaţia grecilor. este necesar să începem prin a cerceta înţelesurile pe care le-a căpătat cuvântul „erou”.

nu numai şefii de genosuri. XVIII 423. cântăreţul Demodocos . în secolul al V-lea. comandant militar. şef. Platon aşază (Legile 738 d) pe „erou” după zeu. după război. 38) îi dă apelativele de „erou zeu”. 2. 2. care reflectă vremuri de pace. cuvântul are următoarele înţelesuri: 1. calităţile admirate s-au schimbat o dată cu transformările economice. erau socotiţi toţi drept nişte „eroi”. VIII 423). Se vede că la baza diferitelor înţelesuri ale cuvântului „erou” a stat întotdeauna un sentiment de adâncă admiraţie pentru oamenii care se distingeau prin anumite calităţi. la rangul de semizeu Nici nu se poate un mai mare ajutor. vorbind despre Heracle. pe scurt. Dar dacă sentimentul de admiraţie a fost constant. la Troia. la curtea paşnică a lui Alcinou. în discutarea problemei eroilor antici. unde se luptau crâncen. talent. este pentru că. după instaurarea sinoikismosului. este pus în rândul zeilor. în amintirea cruntelor suferinţe pe care le înduraseră în timpul sângeroaselor bătălii. „eroi eponimi” erau socotiţi bărbaţii care dăduseră numele celor zece triburi ale Atenei. 3. Pindar (Nemeice. om care se distinge prin naştere. La Atena. „eroi” erau şefii de genosuri. În Iliada. stapân. semizeu. Aşadar. care reflectă stadiul destrămării comunei primitive şi al înmuguririi sclavagismului. muritor ridicat. sociale şi politice ale societăţii. Astfel. la sfârşit. I 101). lista sensurilor de mai sus ne arată limpede că la început cuvântul a arătat un om care se distinge prin ceva faţă de ceilalţi oameni şi. luptător (în general) (Odiseea. prin curaj sau prin talent (Odiseea. decât acela pe care ni-l dă semantica cuvântului „erou”. nobil. iar la Troia. Iar la Roma „eroi” ajunseseră să fie numiţi împăraţii romani divinizaţi. şef. 3. datorită faptelor sale. XX 110). Într-adevăr. şi între zei şi oameni. a însemnat un om care. XIX 34. după uriaşele încleştări de la Troia. 3. În evoluţia sensurilor cuvântului se vădesc limpede momente din istoria societăţii sclavagiste greceşti. combatant (în general). La Atena. 5. după moarte. ei erau comandanţi militari. Herodot (V 105) si Tucidide (V 11) prin „erou” înţeleg orice om ridicat la rangul de semizeu. cuvântul „erou” capătă înţelesul de semizeu.13 La Homer. nobil. Dacă în Odiseea prin „eroi” se înţeleg toţi combatanţii. comandant militar (Ildada. admiraţie care a dus la divinizarea anumitor eroi. de fratrii şi de triburi. după moarte. Poetul Pindar şi filozoful Platon îi aşezaseră pe „eroi” între zei şi oameni. vitejie: 4. comandanţii şi vitejii. în comuna primitivă se impuneau atenţiei. toţi luptătorii aveau o figură potenţată. linia evolutivă a semanticei cuvântului „erou” a fost: 1. stăpân. Începând cu Hesiod. În secolul al V-lea. om distins prin naştere. un om care cânta minunat era tot un „erou”. şi adesea admiraţiei geneţilor. Dar tot în Odiseea. şefii de genosuri. cei mai de seamă oameni erau aceia care întemeiaseră cele zece triburi.

Apoi fiecare cetate din Grecia voia să-şi aibă „eroul” sau şi. poeme în care se cântă faptele săvârşite de luptătorii care au luat parte la războiul Troiei.. Acest fapt a constituit un reviriment pentru legendele care dăinuiau în diferite cetăţi. se poate spune că legendele eroilor pot fi împărţite în trei mari categorii: legende plămădite pe pământul Greciei. întemeietorii de triburi. grecii dezvoltaseră strălucita civilizaţie miceniană. Cum legendele în jurul unui erou se închegau adesea în cetăţi diferite şi în timpuri diferite. şi anume că acelaşi erou era încărcat cu însuşiri contradictorii şi despre el se spuneau lucruri contradictorii. după şi sub influenţa legendelor . în patria mamă. Ei luaseră contact cu civilizaţia din Creta pe la 1700 î. unii eroi sau unele fapte. Dar. purtătorii civilizaţiei miceniene să nu fi cunoscut şi admirat oameni cu însuşiri excepţionale. se întâmpla acelaşi fenomen care se petrecea şi cu zeii. după încleştările de la Troia. legendele în jurul diferitelor figuri au înmugurit cu mult înainte de războiul Troiei. iar alte cetăţi şi-au revendicat anumiţi eroi. care fuseseră plămădite în epoca miceniană. luptători pentru binele comunităţii. continuau să pâlpâie cu o lumină modestă în Grecia. înţelesurile cuvântului „erou” izvorăsc din Iliada şi Odiseea. Felurite legende se ţeseau în jurul acestor mari figuri. „eroii” au existat întotdeauna la greci. în mai multe cetăţi înfloreau legende prin care un erou le aducea faimă şi glorie. Luptătorii de la Troia văzuseră pe şefii lor. ei contribuiseră la înflorirea civilizaţiei miceniene. câţi au trecut de la venirea aheilor pe pământul Greciei şi până la războiul Troiei.14 sau crainicul Mulios. pentru a pune o oarecare ordine în acest hăţiş de fapte. Aşa cum s-a văzut mai sus. faptele lor creşteau parcă şi mai mult în imaginaţia generaţiilor. înainte de războiul Troiei. Nestor.e. după terminarea războiului.n.e. şi. pe care să-i fi numit „eroi”. după instituirea imperiului. în legătură cu războiul Troiei. în jurul diferiţilor „eroi”. un mare număr de eroi au fost aduşi. Dar. Ulise. Menelau. în bătălie.n. în legătură cu anumite cetăţi. înainte de a lupta sub zidurile Troiei. Este de neconceput ca timp de cel puţin opt sute de ani. au fost introduse ulterior în textul Iliadei sau Odiseei pentru gloria cetăţilor respective. Celelalte legende. dar toţi eroii erau înnobilaţi cu acele calităţi pe care autorii legendelor le socoteau cele mai de frunte. împăraţii. pe marii comandanţi. în jurul unor eroi veniţi din Grecia. De aci înainte pornesc o mişcare de expansiune în răsărit. la Roma. care. legende create în Asia Mică. la Atena. şi deci numai anumite legende au fost consemnate de eposul homeric. legende create în Grecia. Astfel. Aşadar. aşa cum s-a intâmplat cu Heracle. timp de trei secole. uriaşe pentru vremea aceea. pe Ahile. două secole mai târziu. nimbaţi de legendă. învingătorii la jocurile interhelenice. Dar. a dus la războiul Troiei. care era revendicat de Teba şi de Argos. până la 1400 î. dar numai anumiţi „eroi” au luat parte la luptele de sub zidurile Troiei. în Grecia. Aşadar. Nu toţi eroii au luptat la Troia.

de păţaniile lui Ulise şi de călătoria lui Enea S-ar părea. Date fiind faptele menţionate mai sus. la rândul său. fiind. Astfel. în discuţia cu privire la fiecare erou. autorul a procedat. adesea contradictorii. Astfel. şi uneori chiar locul în care au luat naştere unele legende. căci în ea se reflectă primele mişcări de expansiune aheiene. Tezeu îşi găseşte şi el locul după Heracle. poate. În orice caz. savanţii exprimă păreri diferite.15 războiului Troiei. Aceasta fiind situaţia. întemeierea Tebei. pus în legătură cu Heracle. Belerofon. Aventuroasa călătorie a lui Enea. este urmat de întoarcerea eroilor în Elada. Întoarcerea aheilor în Elada. Păţaniile lui Ulise. De asemenea. la alterarea conţinutului legendelor şi deci la estomparea cronologiei lor. Este bine plasată şi expediţia argonauţilor anterior războiului troian care. Meleagru. Din acest punct de vedere. în general. era firesc să înceapă cu Perseu. În lucrarea sa. chiar dacă au unele contingenţe cu fapte petrecute mai târziu — de pildă Heracle este pus şi în legătură cu războiul troian — legendele lor conţin vădit elemente dovedind că ele au fost . cât se poate de raţional. este foarte greu de precizat în ce epocă au apărut legendele în jurul unui anumit erou şi care a fost fizionomia eroului respectiv de-a lungul secolelor. că fondarea Tebei şi expediţia argonauţilor sunt aşezate prea departe de Tezeu. Alexandru Mitru a trebuit deci să rezolve două probleme fundamentale. Se poate de asemenea socoti că sunt anterioare războiului Troiei legendele cu privire la luptele date de argivi împotriva Tebei. Războiul Troiei. se poate presupune că legenda argonauţilor a fost una dintre cele mai vechi legende. Cronologic. Pe baza lor se poate stabili o cronologie relativă a diferitelor legende. semnalate de noi mai sus: problema cronologiei şi problema fizionomiei eroilor. Dar multe dintre legendele din prima categorie au fost influenţate de legendele războiului Troiei. De aceea. printr-un amănunt. într-o foarte mare măsură. Orfeu şi Euridice. autorul a respectat următoarea ordine: Perseu. Tezeu. Expediţia argonauţilor. Sunt totuşi anumite legende sau cicluri de legende a căror cronologie nu mai trezeşte nici o îndoială şi asupra lor trebuie îndreptată atenţia criticului. Castor şi Polux. de vreme ce sunt dovezi destul de convingătoare că legenda lui a înflorit în epoca miceniană. toată lumea savanţilor care s-a ocupat de problemă este de acord că Heracle este unul dintre cei mai vechi eroi ai grecilor. se pot desprinde din legende unele fapte care sunt în perfect acord cu datele istorice. Numai după aceea vin legendele în jurul eroilor luptători la Troia. Războiul Troiei a fost evenimentul care a contribuit. este cu neputinţă de dovedit cu certitudine timpul precis. La această obiecţie se poate răspunde foarte uşor că figurile eroilor citaţi anterior. Asclepio. în legătură cu contaminarea diferitelor legende. Dedal şi Icar. Heracle.

În ceea ce priveşte faptele menţionate. A venit apoi războiul troian. Deianeira. semnificaţia legendelor. Tu-mi poţi fi de folos? — Ţi-am spus-o. acolo unde se putea face. pe de altă parte. Eu nu mă tem de soartă şi nu m-aş fi supus. Dar în afară de alegerea judicioasă a materialului expus. în bine pentru oameni. din Micena. şi anume acelea care ilustrează ideea de bază pe care a urmărit-o autorul: lupta omului împotriva elementelor ostile — naturale şi sociale — pentru a-şi dobândi o viaţă mai bună. a glăsuit Virtutea. sunt urgisit de Hera să fiu sclav unui rege nevolnic. pentru a se găsi şi izvorul celor douăsprezece munci. gândirea filozofică şi morală s-a dezvoltat.. dus şi pe acolo şi pus să lupte cu regele Laomedon.. Astfel de lupte au trebuit să fie numeroase în epoca comunei primitive. care se împotriveşte curajos fiarelor şi monştrilor: lei. şerpi. ţi-o repet. în cursul expunerii. Apoi. Astfel. iar legenda lui Heracle a fost îmbogăţită prin întâlnirea cu Virtutea şi Voluptatea. luptând neînfricat şi preschimbând tot răul urzit acolo-n slăvi. cel puţin în embrion. deşi puternic. regina Omfala. Roma a devenit o putere mediteraneană. Legenda lui Heracle s-a amplificat cu noi elemente şi a apărut Euristeu. Alexandru Mitru a luat legenda în faza ei ultimă şi a ales elementele esenţiale — originea divină a eroului. Deci la luptele pe care trebuiau să le ducă eroii împotriva fiarelor. şi fratriile în triburi. se cerea o explicaţie a originii puterii excepţionale a lui Heracle şi a soartei lui triste. hidre. mânia Herei. şi au început lupte între ele. dar vreau să ispăşesc îngrozitoarea-mi crimă. Zeii m-au osândit. Având în vedere că autorul n-are intenţia să facă un tratat de mitologie ştiinţifică. Acolo unde cronologia este sigură — argonauţi. autorul a subliniat. iar după moartea ta numele lui Heracle va fi slăvit pe veci. elementul realist reprezintă lupta omului înzestrat cu excepţionale calităţi fizice şi morale. devenit şi el Hercule. Dar mai târziu. s-au adăugat luptele împotriva şefilor de triburi. a glăsuit Heracle. făcută fără voie. . apoteoza — şi le-a expus cu talentul său preabinecunoscut. în disputa dintre Desfrânare (Voluptate) şi Virtute. Ulterior. cele douăsprezece munci. găsim că procedeul este cât se poate de înţelept. în legenda lui Heracle. a fost purtat pe colina Aventin şi pus să lupte cu monstrul Cacus etc. precum şi rezultatul acestei lupte: înălţarea demnităţii omului şi sporirea încrederii în sine şi în puterile sale. apoi de cetăţi. Ulise. pe care vrea s-o sugereze cititorilor. Heracle. Urmându-mă pe mine ai să fii victorios. adică substanţa legendelor înseşi. cu mult înainte de războiul troian. Acesta a fost embrionul legendei. Imaginaţia grecilor a născocit mitul cu Zeus şi Alcmena şi mânia Herei. genosurile s-au asociat în fratrii. Troia. De pildă.16 plămădite. balauri. citim următoarele replici: „— Şi eu. Heracle a fost. Dar. este de observat că au fost alese cele mai importante. Enea — autorul a respectat-o cu scrupulozitate. după dorinţa Herei.

dar cu ea el va fi neînvins”(Theseus. Studiu introductiv . drept armă de atac. Şi şi-a ridicat ghioaga să arunce cu ea.I. Acolo însuşi Zeus l-a întâmpinat la porţi. în apoteoza lui Heracle. Aleg drumul Virtuţii… În acest scurt schimb de replici este exprimată ideea călăuzitoare pe care caută s-o ilustreze Alexandru Mitru nu numai în viaţa lui Heracle. Atena şi Nike. pe nume Perifete. Arma a fulgerat pe lângă el cu zgomot. La vorbele acestea Heracle a pus mâna pe greaua lui măciucă. Astfel citim: „Un car făcut din aur s-a coborât din cer şi-n el se aflau Hermes. de altfel. Biograful antic avea în faţă o sumedenie de versiuni. Plăcându-i măciuca. despre Tezeu. ca să arate ce puternic animal doborâse el. Periphetes pusese mâna pe Theseus şi încerca să-l oprească a merge mai departe. pe drumul gloriei. de-aramă. L-au purtat spre Olimp. a luat-o şi a făcut-o armă. Vei fi mai mulţumit. Nike conducea carul. Heracle. 1960 . Autorul a mai găsit. şi când o voi înfrânge. — Ia stai. spune: „Şi mai întâi Theseus a ucis în Epidauria pe Periphetes. aşa cum Heracles s-a folosit de pielea leului. Vieţi Paralele . c-abia plecat. l-a ucis. şi dup-atâta truda şi-atâtea suferinţe. ne dăm şi mai bine seama de specificul fiecăruia dintre cele două expuneri. traducere . zdrobindu-i cu o ghioagă teribilă. a spus din nou Virtutea. drumeţule! i-a strigat Perifete. dar Theseus.17 — Mai bine dăruieşte-ţi viaţa numai plăcerii. de aceea era numit „măciucaşul”.” Viaţa lui Tezeu a fost scrisă şi de Plutarh. — Eu te aştept. admirabile cuvinte spre a arăta strălucita înfăptuire a prezicerilor Virtuţii. adesea contradictorii. VlII) Iată şi expunerea autorului român: „Aşa s-a întâmplat. care. s-a-nduplecat şi Hera. l-a-mbiat Desfrânarea. Tezeu a fost silit să lupte c-un fiu al lui Hefaistos.Barbu . cap.. notiţe istorice şi note de N. Din volumul Plutarh . Editura ştiinţifică . făcută-n fierăria Olimpului de zeul cel mai meşter. Plutarh. relatând uciderea lui Perifete de către Tezeu. se folosea de o măciucă. Iar Hermes şi Atena l-au ridicat îndată pe erou între ei. zeiţa biruinţei. nu mă poţi amăgi!. luându-se la luptă cu el. S-a-ntors spre Desfrânare şi i-a rostit cu silă: — Josnică Desfrânare. pe care le arată. la câţiva stânjeni. pe care le-ndurase în viaţa sa Heracle.. tatăl său. Ce te grăbeşti atâta? Viaţa tot ţi-e sfârşită — eşti doar în mâna mea. ci şi în vieţile celorlalţi eroi. Bucureşti . de care s-a folosit toată viaţa. Comparând ici şi colo cele expuse de Alexandru Mitru despre Tezeu cu cele relatate de Plutarh. Dar Tezeu s-a ferit. a frânt câţiva copaci şi s-a înfipt în pământ. adânc. iar Theseus arăta că măciuca fusese învinsă de el. am să fiu fericit. Am să mă lupt cu Hera. El oprea toţi drumeţii.

dar stăruie mai mult asupra amănuntului că Tezeu i-a luat măciuca. se spun în această privinţă” (Plutarh... este aceea a biruinţei omului când este perseverent. uimit că un flăcău ca el cutează să-l înfrunte. Însă Tezeu. de la Troia până în Italia. Autorul a avut buna inspiraţie de a insera în volum şi legenda lui Enea şi. chiar împotriva hotărârii zeilor.18 Până ce Perifete s-o poată ridica. prin Afrodita. subliniază acţiunea eroică. pe care nu i le punea la îndemână legenda. Theseus. din care au făcut parte Cezar şi August. În al doilea rând. Citind cele două pasaje. iraţional. Un punct de vedere este acela al evitării de a rămâne necunoscută publicului cititor. triumful eforturilor biruitoare. constatăm că Plutarh expune pe scurt uciderea lui Perifete. ar fi de-a dreptul descurajator. Şi. S-a trântit la pământ. atunci dramatizarea originală a fabulaţiei dă adesea o zguduitoare forţă ideii morale. mama lui Enea. a lui Tezeu. care se bat cap in cap. mai luminos decât expunerea abstractă. moralist-istoric. ca întotdeauna. şi în acest caz pregnanţa dramatică a unui fapt ilustrează. şi asupra comparaţiei cu pielea de leu a lui Heracle. binefăcătoare pentru oameni. X). cu sete. aşa cum este expus la autorul român. l-a tot împuns cu lancea. una dintre cele mai interesante figuri de erou antic. pesimist. I-a sărit de grumaz. ajută la concentrarea atenţiei asupra dramatismului şi semnificaţiei morale a activităţii diferiţilor eroi. Plutarh. până ce l-a răpus”. este captivat mai mult de interpretarea decât de expunerea faptelor cu amănunte dramatice. de felul următor: „Dar se spune că Theseus n-a luat localitatea Eleusis când s-a dus prima oară la Atena. autorul a eliminat. de a releva încă o dată. se reflectă drumul pe care l-au parcurs influenţele de civilizaţie şi cultură exercitate de greci asupra . ci mai în urmă …Astfel de ştiri. căruia se adresează cartea. Înserarea legendei lui Enea este cât se poate de binevenită din mai multe puncte de vedere. îl dramatizează. în acest fel. Faptul. Dimpotrivă. fără sens. Chiar sfârşitul tragic al unui erou — de pildă Heracle — este nimbat de aureola biruinţei. alături de hâda figură şi îndeletnicire a lui Perifete. având în vedere cititorii cărora se adresează. Alexandru Mitru reliefează faptul. Dar mai există şi punctul de vedere istoric al însemnătăţii pe care o acordau romanii legăturilor înrudirii lor cu zeii. Perifete. căutând să-şi afle ghioaga de unde o zvârlise. creând amănunte esenţiale pentru mişcarea dramatică. orice contradicţie cu privire la legende. Tezeu n-a pierdut vremea. În acest fel. Iulus sau Ascaniu. cap. în lumină. a întemeiat ginta Iuliilor. amintind şi de întemeierea Romei. În călătoria legendară a lui Enea. al cărui fiu. ideea morală pe care vrea s-o exprime. în expunere. dacă ţinem seama că ideea de bază. iar ideea morală vine şi transfigurează dramatismul care. a dat un răget groaznic. pe care a urmărit s-o pună în lumină neîncetat autorul. Şi.

evitându-se arhaismele. sub o formă mai vagă. deşi se întâlneşte destul de des. romanii şi-au putut realiza creaţiile materiale şi culturale. rând pe rând. Iară bărbaţii. evocaţi în note şi. putem afirma că: 1. Ideile sunt exprimate în proză ritmată. cătau spre ele şi tăceau”. aşa cum se spunea chiar în antichitate. dramatism. să dea şi unele amănunte asupra realităţilor sociale şi politice care au condiţionat înflorirea acestor legende. sub influenţa acestei culturi. dar nefăcându-se abuz nici de neologisme. cultura greacă i-a cucerit pe romani. de la Perseu la Enea. şefii triburilor antice sunt. în acest fel. Romanii au cucerit Grecia. ci influenţa ei a fost profundă şi la Roma. Autorul a ales cele mai interesante figuri de eroi. care. atenţia este dusă şi spre realităţile istorice. Stilul este şi în această parte a cărţii cât se pare de bine potrivit cu conţinutul. autorul continuă: „Şi regele. „înspumate” n-au nimic extraordinar. Rezumând cele arătate cu privire la cea de-a doua parte a lucrării. ritmul este întrebuinţat de autor numai acolo unde se cer accentuate dramatic anumite situaţii. în expunerea legendelor. autorul expune legendele. şi. Dar. propoziţia şi fraza de două propoziţii şi. „ape”. Procedând în acest fel. basileii ahei. Civilizaţia miceniană. pregnante.19 romanilor. pe care o simte cititorul. Autorul a procedat deci foarte potrivit când a vorbit şi despre Enea. cu mâhnire. cu privire la cincisprezece eroi. nu transformă totuşi textul într-o înşiruire de versuri. Cuvintele sunt parcă luate din lumea basmului: expresive. venise la Atena fiul regelui Minos de la Creta — ca să ia parte la concursuri”. i-a povestit că. Aşadar. căci. mitologia greacă n-a exercitat influenţe numai asupra culturii şi literaturii greceşti. Cronologia este în conformitate cu ipotezele cele mai plauzibile. Iată un exemplu edificator: „Da-ndată a început năvala de ape reci şi înspumate peste corăbiile troiene şi vuietul s-a înteţit”. din îmbinarea lor. „reci”. ceea ce conferă expunerii relief. dar mai ales în note. pe lângă încântarea. „a începe”. patos. Nu trebuie uitat însă că ceea ce dă un deosebit farmec expunerii este proza ritmată. şi predomină. plină de înţeles moral. plin de durere. . bine alese. iar realităţii haina fermecătoare a basmului. dialogul. în acelaşi timp. De pilda: „Femeile plângeau în hohot lângă palatul lui Egeu. dând astfel mitului şi legendei suportul realităţii. s-ar putea spune. 2. Fraza este adesea mijlocie. spre a le expune viaţa legendară. autorul a izbutit să exprime plastic şi poetic ideea. forţă. dar. în realitate. care poartă caracteristicile geniului lor propriu. Cuvintele „năvală”. El a avut prilejul să ilustreze din belşug ideea centrală arătată mai sus şi. mai departe. mai demult. şi totuşi. îndeosebi.

dialogul. BARBU . create de antici. 5. în fond. luptând cu dârzenie şi curaj neistovit. ritmul conferă o voiciune şi pregnanţă poetică de primul ordin. în felul acesta naraţia este însoţită de explicaţia raţională a plăsmuirilor fanteziei. 4. oamenii pot triumfa asupra tuturor obstacolelor şi chiar asupra voinţei zeilor. prin explicaţii ştiinţifice. Ideea călăuzitoare în expunere a fost aceea care a stat la baza plăsmuirii acestor legende. cartea de faţă este una dintre cele mai izbutite scrise la noi în acest gen. 6. Prof. Notele vin sa lămurească. Prin toate aceste calităţi. fiindcă „Legendele Olimpului” nu constituie. dar o mitologie scrisă într-o formă literară vie. lărgirea şi îmbogăţirea originală a fabulaţiei.vocabularul. NICOLAE I. Ca şi „Legendele zeilor”. * Din cele expuse. multe din ciudăţeniile miturilor. 7. punându-i în faţă modele de luptă dârză. tot aşa în „Legendele eroilor” s-a aruncat o lumină deosebită asupra lui Heracle. Zicem „mitologie”. se formulează năzuinţe spre mai bine şi spre mai frumos. „Legendele eroilor" contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor şi la educaţia tinerei generaţii. plastică prin pregnanţa şi culoarea termenilor şi epitetelor. altceva decât o mitologie. sprintenă prin muzicalitatea ritmului frazei.20 3. Aşa cum în „Legendele zeilor” s-a dat o deosebită atenţie figurii lui Prometeu. se vede limpede că autorul „Legendelor Olimpului” n-a precupeţit nici un efort spre a da o dezlegare cât mai judicioasă problemelor pe care le ridica alcătuirea acestei mitologii. Este unul din meritele de seamă ale acestei lucrări. dacă nu cea mai izbutită. şi anume că. Dramatizarea acţiunii. pornind de la realităţi certe. în care.

Prinţ al aezilor elini! Slăvită-ţi fie lira sfântă Şi glasul tău tremurător Care-a rostit atîtea versuri. Cel tînăr şi cu păr bălai. Pana-mi. Pare-o corabie pe care O ţine ancora la ţărm. Mai stă încă la ţărm. În fruntea lor e Hesiode. În călimara de argint. mai cătaţi! Pe punte Au poposit şi alţi poeţi. din aripă de vultur.21 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI A murgul s-a lăsat pe nesimţite. Cântându-şi lin „Teogonia” . „Binevenit să fii. Da-n noaptea asta Voi da semnalul de plecare. Abia de se mai cern pe masă Stropi roşiatici de lumină. O să pornească iar Pe marea Învolburată A fanteziei. plină de vise Şi de legende. Teogonia – renumit poem . Îţi mulţumim că ne-nsoţeşti!” Ci iată. Şi trîmbiţele vor suna. Priviţi! Pe punte s-a urcat Homer cel orb şi înţelept.. în care este povestită imaginara naştere a zeilor . Şi poeţi. Corabia. Mai sunt şi Pindar. Teocrit Şi Apolonius din Rodos. bătrâne..

Prin care cei de-odinioară Atâtea taine-şi tâlcuiau. . să pornim!.. Poeţii vor suna din lire.. Sofocle. Euripide Şi Pausanias şi Virgiliu Şi exilatul de la Tomis : Ovidiu. dragi prieteni. Iar noi tăcuţi vom asculta Fermecătoarele legende.. Vântul va bate-ncetinel Şi marea ne va legăna . cel cu grai duios. Vom fi-n tovărăşie bună.. Urcaţi-vă … Şi . Pe valurile-i înspumate. toată Elada.. În noaptea asta vom pleca Şi o să colindăm. Ţărm după ţărm. Urcaţi-vă deci toţi pe punte..22 Eschil.

cât o să fie lumea lume. O dezmierda cu ploi şi vânturi. Iar ea se-mpodobea pentru Uranus şi îşi punea veşminte scumpe. Celui din urmă i-au zis Cronos.. pe care le ţesea anume din frunze şi din ierburi verzi. suflând repezi. zeul îi aşternea pe frunte cununi de aur şi lumină. întreg pământul. Pămîntul nostru larg şi darnic. şi noaptea o învăluia într-o hlamidă albăstruie. Nu mai puţin o îndrăgise Uranus pe soţia lui. pe care i-a numit titani. şi nu se sătura să-i spună că ea va fi mereu a lui. noaptea şi vânturile. cerul înalt şi plin de stele. Gheea i-a dăruit soţului său şase feciori şi şase fete. ziua.23 ZEIŢA GHEEA e povesteşte. Însă. Şi îl privea cu ochii limpezi. luna. că lumea noastră cea de astăzi : pământul – plin de flori şi fructe. ai lacurilor de cleştar.n-au fost întotdeauna astfel. Iară pământul rupt din haos era însăşi zeiţa Gheea. Dragostea a unit pe Gheea cu cel dintâi bărbat. Şi el Uranus. acela care înconjura. atâta timp cât era ziuă. Primul născut a fost Oceanul1 (sau Ocheanos). precum cântau poeţii. fără formă. era cerul. La vremea sorocită. plină de aştri lucitori. strălucitori şi azurii.. în legendă. Lumea întreagă era-n haos. cel mai dibaci dintre titani. haos învârtejit şi negru. Ca să-i arate dragostea. Uranus. S . cu râuri limpezi şi izvoare – soarele. fără hotare. Ce mult îşi iubea Gheea soţul!. Îşi presăra în păr miresme din cele mai alese flori. din haos s-a desprins pământul. c-un brâu de ape scânteietor. şi el era cel mai şiret.

cu umilinţă şi cu lacrimi. Trei ziduri o împrejmuiau. Gheea vedea. Acum însă i-era destul. fii bun. frumoasa Gheea2 avea să nască şi alţi prunci – unii cu forme-ngrozitoare. Se mâniase-n sinea ei. Din închisoarea asta mare feciorii nu puteau ieşi. nici măcar în soţia sa. Acolo îşi făcuse zeul o închisoare cu porţi grele. dă-le drumul! Nu N . necruţători. în prea întunecosul Tartar. Şi tot atâta timp trecea. Şi-aşa aflase că-ntr-o zi urma să fie răsturnat.se frământa să afle-un mijloc potrivit ca să înlăture. Şi-atunci a chemat într-o seară pe toţi copiii-n jurul lui şi i-a zvârlit într-un afund . orbitoare. Zâmbea din nou soţiei sale şi îi spunea că-i este dragă. îi trebuiau cam nouă zile şi nouă nopţi. Şi-a rugat mai întâi bărbatul. numiţi aşa fiindcă aveau pe trupurile lor uriaşe câte-o sută de braţe lungi şi monstruoase. — Îndură-te. zice legenda. degrabă primejdia care-l pândea. într-un lăcaş de sub pămînt: fulgere lucii. Uranus. Şi-nfricoşat . îi cerea ea nemângâiată. Fii bun.24 S-au născut mai apoi ciclopii : trei fraţi. Asta nu putea zeiţa să-ngăduie la nesfârşit. de-o azvârleai de pe pământ în mult prea mohorâtul Tartar. Zeul Uranus avea darul de a putea citi-n viitor. plină de spaimă. După ciclopi s-au mai ivit alţi trei feciori: hecantohirii sau centimanii. Aceştia erau meşteri buni şi învăţaseră să facă. Din pricina aceasta dragostea lui faţă de Gheea pălea mereu. Gheea nu îndrăznise să încalce voia soţului ei Uranus – şi îndurase făr-o vorbă poruncile şi silnicia. Peste un timp. de către unul din feciori. Uranus. URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII u mai avea încredere în nimeni. Mai înainte vreme. cu câte-un singur ochi aşezat în mijlocul frunţii. hidoşi. ziduri puternice de-aramă şi-un râu cumplit de foc şi smoală3 . Era deci liniştit stăpânul şi bucuros că a scăpat de orişice ameninţare. Dacă ar fi căzut din cer o nicovală pe pământ. să-i elibereze iar copiii din Tartarul întunecat. că zeul i-l smulgea din braţe şi-l închidea în temniţă. Uranus. tunete grele. în timp ce lacrimi de izvoare îi lunecau peste obraz. din locul de stăpân ceresc. ce izbeau urechile ca un ciocan. Dar cum năştea un nou copil. Doar el. enormi. avea cheia. Cum ? Ea-i năştea atâţia prunci şi n-avea parte de nici unul ? Zăceau pe veci închişi în Tartar şi n-avea dreptul să-i mai vadă ? Nu. şi trăsnete nimicitoare.

A stat acolo până noaptea. zeul era puternic. s-a furişat pe porţi afară. Ţinea la stăpânirea lui. dar el nu putea fi zărit.. Şi îl ura pe tatăl său. dacă vei fi mai milostiv. s-a ascuns după nişte stânci. Pe urmă.. până în Tartarul adânc. deşi era nevinovat. fruntea. în depărtare. tot pe şoptite.. El era foarte îndrăzneţ şi. când îşi vedea soţia plângând. în gându-i. ce erau tot de diamant. prin vrăji numai de ea ştiute. Cine se-ncumetă să fie stăpânitor în locul lui ? CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS oţi au tăcut înfricoşaţi de vorbele cutezătoare. Din el zeiţa şi-a făcut o armă ca o seceră. Din acel loc putea să vadă. Ştia că lupta-i cu primejdii şi mai ştia prea bine Cronos că ne-izbânda T . sfătuit de Gheea. ascunzându-i.25 merită osânda asta nişte copii nevinovaţi. S-a strecurat prin întuneric. fiii.. Iar pe furiş. Era teribil când striga şi când se supăra Uranus. Uranus era tatăl lor. S-a apropiat de mama sa şi i-a răspuns. Fără să stea prea mult pe gânduri. tot atunci s-a hotărât să-l pedepsească pe soţul său ne-ndurător.. să pună mâna pe putere.. tăişul ei scânteietor. i-a răspuns. Cum să-şi lovească ei chiar tatăl – deşi îi pedepsise greu ? Apoi. pentru că-i zeu nemuritor. A pătruns apoi. Toţi au tăcut afar' de Cronos. orişice . zeul Uranus. că este gata să se lupte şi să-l doboare pe Uranus din cerul lui nemărginit. — Mă voi supune!. tăcută. Prin farmece necunoscute. titanii.. Nu se înduioşa deloc. când Uranus se odihnea. şi iată cel mai bun prilej. a luat în mână secera şi. până la fiii ei. Dorea de mult să se răzbune. Însă. Gheea a scos din sânul ei un diamant strălucitor. în acelaşi timp. Îţi stau chezaşă pentru dânşii că nu îţi vor răpi puterea. pândind cu dinţii încleştaţi. se ruşinau să dea o luptă. În schimb el poate fi învins cu arma asta sclipitoare. Şi s-a răstit către zeiţă : — Vezi-ţi de rosturile tale. titanii. şi faţă-n faţă nu puteau să îl doboare nicidecum. plin de grijă. Nu e-n căderea ta să judeci faptele ce le hotărăsc. pentru că-l aruncase-n Tartar. aşteptând clipa potrivită când va putea să îl lovească pe tatăl său. A deschis porţile uriaşe. Zeul Uranus era însă crud şi neînduplecat.. şi i-a-ntrebat cu glas şoptit : — Care din voi ar fi în stare să îl înfrunte pe Uranus ? Ştiţi că nu poate fi ucis. şiret. pe furiş. Şi-a-năbuşit plânsul în piept şi şi-a plecat. şi Gheea n-a mai spus nimic.

din înalt. El biruise. plin de sânge. Şi.. Ocean.. N-avea de cine să se teamă. nimeni nu s-a grăbit să-mi vie cât de puţin într-ajutor. să-i . cândva.. noaptea. Să facă tot ce-i va plăcea... porţile de diamant. Ocean se cam întunecase. după multă vorbă. să-nvingă pe cârmuitorul de pân-atunci al cerului. îţi doresc să ai parte. Uranus a căzut în tină. şi nu ţi-o dau. fecior nevrednic! Blestem . se hotărâse să-l răzbune pe zeul izgonit din cer. neapărat. căci fraţii şi surorile ţineau cu el. tu vrei puterea ? Nu este drept. Uranus i-ar fi osândit la chinuri înfricoşătoare. iată. s-au grămădit iute la porţi şi au ieşit afară toţi . cea mai frumoasă titanidă. ducând cu sine noaptea neagră. Şi fraţii lui. De mine doar ascultă toţi. pornind către o insulă ca să-şi găsească adăpost. titanul l-a lovit în pântec4 . Deodată l-a zărit că vine. Părea că o să-nceapă zarva. Deci.. cu trufie. Şi-n sfârşit. Era beat de bucurie şi de triumf . Nu mai putea să dea-napoi.. Se bucurau că sunt stăpâni. şi tu de-aceeaşi soartă pe care o am astăzi eu! Da! Te blestem. Şi-acum. şi nu se cade să ajungi cârmuitor peste ceilalţi. Ceilalţi titani şi titanide urmau să-i fie sfetnici lui.. Acuma noi suntem stăpânii — Îţi mulţumim. căci sunt mai mare şi-nţelept. ce se ivise tot din haos.de tată şi de zeu. se coborâse pe pământ. Blestemul meu se va-mplini oricât ai fi tu de şiret… Dar Cronos n-auzea nimic. Şi asta n-o putea uita prietena lui Uranus. mulţumit. larg. La nuntă au venit titanii şi titanidele în păr. îl ajutau. Ea îl văzuse pe Uranus lovit. misterioasă. a hoărât să-şi ia în primul rând soţie... De drept. O nuntă cum nu se văzuse până atunci în univers. Visul pe care şi-l făcuse titanul cel ambiţios. Dar nu ştiau că-n vremea asta zeiţa Nix7 . se zvârcolea pe jos strigînd : — Cronos. Au râs şi au benchetuit. Aşa a luat Cronos puterea5 peste pământ şi peste cer. Din ascunziş a sărit Cronos cu secera în mâna dreaptă. Mai mult. ceilalţi titani . spunându-i c-o să-l facă sfetnic.. stăpânul aş fi eu. trebuia. s-au înţeles să-l recunoască pe Cronos drept cârmuitor. Zeul Uranus. acuma.. Rănit în pântec. Dar tu eşti fratele cel mic. Şi-a ales-o pe mândra Reea6. Uranus o rugase să îl răzbune în vreun fel. — Eu v-am scăpat! le-a rostit dânsul. cătând-o pe soţia lui. în timpul cât şezuse-nchis în veşnic mohorâtul Tartar.. şi-l trăia.A poruncit să se deschidă.. adică noaptea întunecată. Putea să cârmuiască-n voie. Dar Cronos l-a înduplecat pe fratele său mai în vârstă.26 ar fi dus la pedepsirea lui şi-a Gheei. Şi a făcut o nuntă mare. a spus Ocean. Până să ia aminte zeul că e pândit de fiul său. Cronos atunci l-a înfruntat : — În lupta grea care s-a dat. însângerat de Cronos.

ce-ai dobândit-o mişeleşte de la Uranus. Noaptea vroia să-i împlinească această rugăminte a sa. întunecat. strigase cu glas tare Nix. benchetuind nepăsător. Odrasle ce aveau să poarte nenorocire pe pământ. — Aş vrea să văd. Apate – care-avea putinţa să amăgească şi să-nşele pe zei şi oameni deopotrivă . care-şi acoperea tot trupul sub un văl lung. Nemesis – aspra răzbunare . tirane Cronos. Eris – discordia cea cruntă.. să te văd. pe Ker – adică nimicirea şi pe Tanatos – zeul morţii. cum îţi va fi domnia ta. Astfel ea aducea în lume pe Hipnos – somnul plin de vise şi de fantasme-ntunecate . înstelatul. zeule Cronos.. .27 pedepsească pe titani. sub blestemele lui Uranus şi uneltirile zeiţei. zeiţa Nix năştea din beznă nişte odrasle monstruoase. O. Şi-n timp ce Cronos sta la nuntă. care te veseleşti atât la nunta ta cu mândra Reea! Astfel se începea domnia zeului Cronos cel şiret.

din legendă. ca şi zeiţa Gheea.. Zeul cerului înstelat a căzut jos. artistul a pictat pământul. Cronos – la romani Saturn – se confundă. Din versurile lui s-au inspirat. Căsătoria ei cu Cronos urma să dovedească oamenilor din antichitate că timpul hotărăşte cele care se petrec pe pământ. pentru că vechii greci. 3. Notul – vântul de la miazăzi. Reea. în număr de trei mii. Domnia lui Cronos simboliza tocmai această putere a timpului asupra întregii lumi. secera cu care l-a doborât pe tatăl său. lumina şi vânturile. Teea. Gheea.. au odrăslit pe Helios – soarele. cum. şi ai celor trei mii de nimfe. aurora. cum se va vedea mai tîrziu. De aceea .28 Note: 1. era numit de către elini : Fleghietonul. şi Zefirul – vântul răcoros din asfinţit. avînd alăturea de el globul şi un orologiu cu apă. Râul de foc şi smoală. pentru elini. Selene – luna şi Eos – aurora. Într-un imn atribuit bătrânului Homer. La rândul ei. luceafărul de dimineaţă şi cele patru vânturi: Boreul – vântul năprasnic dinspre miazănoapte. 7. într-o expresie rămasă celebră. aceea care nutreşte toate fiinţele răspândite în lume. În mijlocul tabloului. secera care înseamnă sfârşitul tuturor lucrurilor. un băietan. în concepţia elinilor. cu timpul care se scurge.la romani Tera. mamă a zeilor. cea mai impresionantă pare a fi tabloul zugrăvit de pictorul Vasari. a născut toate stelele care lucesc pe boltă. Alt titan. Gemând de durere. O. Oceanul şi zeiţa titanidă Tetis erau socotiţi drept părinţii tuturor râurilor. Hiperion şi cu soţia sa. soaţă a lui Uranus înstelatul. 4. mai mulţi pictori şi sculptori. . Gheea era slăvită astfel: „Eu voi cânta pământul. în poemul său „Teogonia". socoteau că din unirea pământului cu cerul – şi din urmaşii lor – s-a născut tot ce se găseşte în univers : aştrii.. străvechea mamă a tuturor. o clepsidră. Eurul – vântul prielnic din răsărit. elinii. în decursul veacurilor. uneori artiştii obişnuiau să-l zugrăvească sau să-l sculpteze pe Cronos cu umerii înaripaţi (timpul care zboară). întunericul cel mohorât din subteranele pământului. 2. cel aducător de ploaie. apele şi fiinţele vii. te salut pe tine. Iar Eos. De aceea avea aceleaşi însuşiri ca şi ea. Dintre toate aceste opere de artă. spuneau legendele eline. Povestirea luptei pe viaţă şi pe moarte dintre Uranus şi Cronos o face poetul Hesiode. îşi blestemă feciorul să fie şi el cândva doborât de propriul său copil." Imnul slăvea în acest chip pe Gheea. Cronos. dată de mama sa. o ieşit din ascunzişul său şi l-a atacat pe Uranus cu secera de diamant. 6. căsătorită cu Astreu. El este tatăl tuturor fiinţelor. tot pământul. ce populau Olimpul şi întreaga lume.. „Tempus edax Verum" – „timpul care distruge totul” – cum zice Ovidiu. numite oceanide. Îndură-te. Zeiţa Nix – noaptea cea veşnică – căsătorită cu Erebul. ba chiar şi nesfârşitele cortegii de zeităţi. care înconjura Tartarul. şi tot el le înghite.închipuia. 5. În mână are. a cărei fiică era. au avut la început două odrasle : pe Eter – lumina veşnică – şi Hemera – ziua care înveseleşte sufletele oamenilor. intitulat: „Mutilarea lui Uranus". de cele mai multe ori. fii binevoitoare cântecelor mele şi dăruieşte-mi o viaţă fericită!.

nu-n Tartar. Fiicele nopţii : răzbunarea. Ştia el doar. se vor scula cu arme-n mâini şi îl vor răsturna din slavă. dar mulţumit tot nu era. atunci când face prevestiri. ce-a mai fost pe biata Reea!. N-a fost el însuşi zăvorât. Tatăl a şi cerut-o Reei şi a-nghiţit-o deîndată. Uranus nu voia să spună – deşi poate ştia şi asta – care dintre feciori anume îl va lovi pe zeul Cronos. De câte ori venea pe lume un D . Uranus. F CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE orind să scape de primejdii. că temniţele se deschid. şi n-a ieşit atât de lesne cu ajutorul mamei sale ? Primul copil născut de Reea a fost o fată : Hestia.29 ZEUS ăcuse nunta zeul Cronos.. înşelăciunea îi tot tulburau inima. O. Şi tatăl său îi prorocise că va veni o zi în care va-ndura grele încercări. La fel ca tatăl său. Cronos a făurit un plan. discordia. Cât a mai plâns! Însă zadarnic. născuţi de Reea. Gînduri ascunse-l frământau. îşi pregătise o domnie şi lungă şi îmbelşugată. destul de bine.. Ştia că tatăl său. Copiii lui. sub ochii-ndureraţi ai mamei. Uranus. nu se înşală niciodată. îşi va înlătura copiii. dar nu în temniţă.

Vreau să-mi păstrez şi eu un fiu . îi înghiţea cât ai clipi. în timpul cât o fi să nască. până să-şi reverse Eos razele ei trandafirii. a luat pietroiul cel învelit în scutece. Era al şaselea copil şi cel din urmă ce-l avea. ţi-am adus ultimul vlăstar.30 nou copil. Este o peşteră acolo. S . Gheea a auzit pe soaţa zeului Cronos cum plângea.. în insula numită Creta. REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL e pare că-n aceeaşi noapte soaţa lui Cronos a fugit în insula cea mare. Cronos striga să i-l aducă. şi cum n-avea vederea bună. Creta. a glăsuit zeiţa Reea. Mama şi-a-ncredinţat copilul bunicii lui. Gheea. Cronos. a socotit că-i fiul său. şi ce va fi. Simţind apoi zeiţa Reea că este timpul să aducă pe lume-al şaselea copil.. A hohotit în faţa ei : — Ajută-mă. şi s-a înduioşat adânc.. la stână. răcoroasă . înalt. tu. ca să îţi scapi din Tartar fiii. Demetra. Vroia să nu-nţeleagă zeul că-i vicleşug tot ce făcea. În peşteră vei naşte-n voie. Şi tu ai suferit ca mine şi te-ai luptat cu soţul tău. o. A deschis larg gura flămândă şi piatra i-a căzut pe gât.. precum mi-ai poruncit. mamă a zeilor cereşti!. Reea a şi născut un fiu. — Să nu mai plângi. Şi s-a făcut că lăcrămează.. în coasta plină de verdeaţă a unui munte drept. sărmano. mare Gheea. zeiţa Gheea. Hera. pe ultimul vlăstar al meu.. Ajută-mă acum.. şi s-a întors acasă iute. adâncă. Născuse până-n acea zi soţului său doi fii. A cugetat un timp zeiţa : cum ar putea să o ajute pe greu lovita ei copilă ? A cugetat şi a găsit că e mai bine s-o ascundă pe blânda Reea undeva. neagră. ca lupul când ajunge în ţarcul mieilor. călăuzită chiar de Gheea. Te voi călăuzi. — Iată.. Şi el. vom mai vedea. Cronos. grăbit.. i-a grăit Gheea. şi-a dat-o soţului său. pânâ în pântecele-i negru.. S-a dus în peştera de piatră şi. încăpător şi sănătos. a alergat la buna Gheea. pe Hades şi pe Poseidon. de foamea cruntă a lui Cronos. de copil. Sărmana mamă-nspăimântată era silită să-şi aducă ea însăşi pruncii nou-născuţi şi să-i dea hulpavului tată. să-l mănânce. pe care l-am născut azi-noapte. A-nfăşurat frumos o piatră în scutece moi. şi trei fete : pe Hestia.

S-a mai dus unul. zburda printre stejarii de pe munte.. Iar dacă zeul afla taina. Şi nimfele-l hrăneau pe Zeus cu laptele acestei capre şi cu o miere parfumată. cum nu făceau albinele decât în stupii de pe Ida. pere. gata să-şi împlinească soarta cea prevestită de Uranus. din prima clipă. bătea din palme şi ţipa. să-l răstoarne pe tatăl său şi să ia el în mâini puterea. Capra putea mânca din fructe de câte ori îi venea poftă. a râs cu poftă zeul Cronos. cât altu-n douăzeci şi cinci. Reea. un copil bucălat se află în braţele bunicii sale. ha. Apoi să cânte şi să strige atât de tare. şi Zeus se făcuse mare. A mai chemat şi două nimfe. născuţi tot de zeiţa Gheea. Vorbea cu Zeus ca o mamă şi se făcea că îl împunge cu coarnele ei cele lungi. un neam de semizei războinici. care stătea la pândă. Astfel creştea feciorul cel mai mic al Reei. struguri şi alte bunătăţi de soi. cu putere. ha. şi copilul ar fi fost straşnic pedepsiţi. neurmărit de ochi străini şi duşmănoşi. să bată-n scuturi.. Încât. cu ea. căci cornul se umplea la loc. jucându-se cu Amalteea. Cronos. ca din cer să nu s-audă nici un scâncet şi nici un plânset de copil. nimfele au adus o capră. voinic.31 — Ha. şi chiar vreunul dintre ceilalţi fraţi şi surori. Pentru că mama nu putea să vină-n Creta. Altă primejdie s-a stins!. Crescând puţin mai mare. El o iubea pe Amalteea şi s-a mâhnit că i-a făcut rău. fiicele regelui din Creta. pe Ida şi pe Adrasteea. şi Gheea. a hotărât ca acest corn1 să fie veşnic plin cu fructe : smochine. .. încât era pericol mare. de mic. Zeus – într-un culcuş făcut din aur. sfetnicii săi. odată s-a-ntâmplat ca Zeus să rămână-n pumn cu unul dintre-aceste coarne. Zeus alerga peste tot. Vestita capră Amalteea. precum se spune. Capra avea grai omenesc. decât arar şi pe ascuns. Trăia însă pe-atunci. Făcea. Era o capră fermecată. Şi nu ştia că-n acea clipă începea să se împlinească blestemul zeului Uranus. în Creta. Drept mângâiere Amalteei. în peştera muntelui Ida. Pentru că. cu săbiile şi lăncile. Şi el se înălţa-ntr-un an. iată. Ele au aşezat băiatul – căruia mama şi bunica i-au spus. la intrarea peşterii. Gheea le-a poruncit să vină şi. Copilul apuca-n mânuţe coarnele caprei Amalteea şi se lupta.. puteau s-audă zgomotul. colo-n Creta. ha!. să-l alăpteze pe fiul său cel mititel. fără de voia sa. Nici nu trecuse bine anul. cât un bărbat din cei mai zdraveni. să facă danţuri zgomotoase. mere. atât de mare gălăgie. ce aveau nume de cureţi. De mic avea putere-n braţe.

îşi pictau sau sculptau uneori pe locuinţe acest simbol. Amalteea a fost pusă de Zeus pe bolta cerească. sau pavăza. în amintirea copilăriei sale. lance sau săgeată. care îi ocrotea trupul în luptă – pavăză ce nu putea fi străpunsă de nici un fel de armă : sabie. socotindu-l aducător de noroc.32 Note: 1. După moarte. Iar din pielea ei şi-a făcut zeiţa Atena egida. . Cornul caprei fermecate Amalteea era simbolul belşugului şi se chema cornul abundenţei. cum povesteau legendele eline. Elinii. şi mai târziu romanii. Este constelaţia Caprei.

a dobândit puteri cereşti.33 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR eciorul cel mic al Reei. îi spusese despre ciudata prevestire şi de blestemul lui Uranus. Mama sa. Zeus. de-asemeni. Dar nu era izvor cu apă. F . şi să vestească primăvara. ţâşnea din piatră un izvor. pe un munte. crescut în Creta. ca să se adape. în zorii fiecărei zile. Zeus le-a săvârşit pe urmă. pe ascuns. cel care fără nici o milă îşi înghiţise cinci copii. Însă toate aceste fapte. Mâncând ambrozia cea dulce. când a ajuns şi el stăpân. drept răsplată pentru vultur. să tragă carul din petale de albe flori de trandafir al preafrumoasei Afrodita. Şi-i aducea această băutură – numită.. prin gânguritul lor duios. Şi. un cârd de albe porumbiţe zburau în fiecare zi pe ţărmul marelui Ocean şi-i aducea de-acolo-n ciocuri o hrană dulce. Pe gingaşele porumbiţe le-a hărăzit să fie simbol şi al blândeţii şi-al iubirii. era la vârsta bărbăţiei. Ştia că nici bunica. sorbind nectarul fermecat.. în timpul nopţii. l-a luat cu dânsul în Olimp. Deocamdată mai era în Creta şi-avea cu totul alte gânduri. mândra zeiţă a iubirii. nectar – lui Zeus. Zeus s-a înălţat mai iute. L-a pus chiar lângă tronul lui. sub un stei uriaş. tot de zei. nu mai ţinea cu zeul Cronos. să-i stea necontenit de veghe. Ambrozia – de zece ori mai dulce decât însăşi mierea – era o hrană pentru zei. ci din adâncuri izbucnea o băutură fără seamăn. Acolo. Reea. Gheea. când a ajuns stăpân. din care nu puteau sorbi decât zeii nemuritori. Se povesteşte că în vremea cât mai era încă micuţ. ce se chema ambrozie. minunată. Un vultur se-nălţa.

. Cronos. Dar ştim că a vorbit cu ea. Reea. Şi a aflat că vieţuieşte o verişoară a sa. Asta-i uşor!. a cercetat prin ce mijloace şi-ar mai putea găsi tovarăşi gata să-l sprijine în luptă. Erau puternici fără seamăn şi nu se-nfricoşau de nimeni.. Abia se întorsese Reea în casa soţului său Cronos. a luat această băutură . pe Reea. În schimb. Era nevoie deci de multă prudenţă şi înţelepciune. şi-a pornit repede acasă. nu cuteza să se ridice în faţa soţului său. O plantă verde şi spinoasă. să-l ajute. atît de-nflăcărat. — Atâta vrei ?. Dar cine poate fi acela. primul născut dintre titani. dacă nu eu ? Căci toţi ceilalţi se află-n pântecul cel negru al hulpavului nostru tată. Metis.. Noi nu cunoaştem întâmplarea prin care Zeus a ajuns s-o întâlnească pe copilă. sprijin în orice-mprejurare. a hotărât că fapta asta eu trebuie s-o săvârşesc.. a glăsuit copila Metis şi a plecat la hotarul lumii. Dar Reea era mult prea slabă. iubire. nespus de bucuroasă c-o să-şi revadă toţi copiii. METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ in fericire pentru dânsul. că dânsul i-a strigat D . Este neîndoios că soarta. şi-a uitat orice chibzuinţă şi i-a promis să-l sprijine. De-aici ea a cules o plantă. Zeus avea în tinereţe o vorbă ademenitoare şi un chip foarte atrăgător. S-a prefăcut îndrăgostit şi i-a jurat s-o ia de soaţă. decât pe mama sa. Moira1 . pe malul fluviului Ocean. el. se frământa voinicul Zeus. Ei îi juraseră credinţă. Zeus. neînduplecată.34 „Uranus a rostit că una dintre odraslele lui Cronos o să pornească răzvrătirea." Numai că Zeus ştia bine că lângă Cronos sunt titanii.. — Ce vrei să faci în primul rând ? l-a întrebat Metis pe tânărul fecior al Reei. N-avea alături. — Întâi şi-ntâi aş vrea să-i văd ieşiţi din pântecul lui Cronos pe toţi cei înghiţiţi de el.. era singur. pe malul fluviului Ocean2 . Şi Zeus s-a gândit adânc. care părea a fi nectar. din care a făcut îndată o băutură delicioasă. Fiica titanului Ocean. dacă şi ea se va-nvoi să-i dea un ajutor în lupta contra părintelui său Cronos. văzând pe Zeus că îi jură. Zeiţa Metis era una din numeroasele copile pe care le avea Oceanul.

căci ei încă nu-l cunoşteau. Demetra . Şi Reea le-a împărtăşit fiilor şi fiicelor sale că Zeus le e salvatorul. Avea acuma lângă sine pe cei cinci fraţi buni. Nebănuind nimica. la loc.. Într-adevăr. după ce totu-i izbutise. — Noi le vom da drumul îndată. de nădejde. Deci. numit Campe. Tot trupul i se-ncrâncena şi se zbătea ca-n pragul morţii. Cronos. Gura i se căscase larg şi din gâtlejul lui uriaş au început să iasă.. când deschisese poarta de diamant. s-au strâns în jurul blândei Reea. însă deasupra i-a turnat şi băutura de la Metis. Metis – care era şi ea de faţă – i-a amintit lui Zeus că sunt nişte uriaşi în Tartar. copiii: Hestia . S-a repezit şi i-a umplut un vas de lut încăpător. A venit timpul să ne luăm puterea ce ni se cuvine. zeul a luat în mână vasul plin. cu îndrăzneală. haideţi să-i eliberăm!. Atunci. Deci trebuie să fim uniţi. din timpul zeului Uranus. fete şi băieţi. Zeus s-a veselit grozav. îngrozit de cele ce se întâmplau. pe monstrul hâd. Însă titanii sUnt puternici şi sUnt mai numeroşi ca noi. Ba Hades şi Poseidon aveau şi bărbi până la brâu. se retrăsese pe un munte să chibzuiască-n linişte. Mai mult şi mai de necrezut este că toţi aceşti copii erau de astă dată mari. pe cât se pare. Zeus l-a prins de gât pe monstru. Dar pe ciclopii cei destoinici şi pe hecatonhirii groaznici îi zăvorâse iar. ajutat de frumoasa Metis. Ciclopii şi hecatonhirii îl urăsc mult pe zeul Cronos. Reea atât a aşteptat. a grăit Zeus fraţilor. Ba mai pusese şi o strajă. să mai avem şi-alţi câţiva prieteni. a şi simţit că-i vine rău. — Grăbeşte-te! Sunt însetat! a grăit Cronos mânios.35 s-aducă un ulcior mare cu nectar. — Fraţi şi surori! le-a rostit el. eliberase numai pe fraţii săi. şi Hades şi Poseidon. Să nu fie nici o-ndoială asupra biruinţei noastre.. Fiii şi fetele lui Cronos au luat în mâini câte o armă şi-au năvălit cu toţii-n Tartar. Ceilalţi l-au sfârtecat cu C . auzind vestea. titanii. l-a dus la gură cu nesaţ şi a sorbit până la fund nectarul cel înşelător. CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI u toţii. după ce s-au îmbrăţişat. s-au grăbit să-l vadă pe Zeus. în timp ce Cronos. teferi. Şi fraţii şi surorile. erau acolo. Dar cum a ajuns băutura în pântecele lui divin.. ciclopii şi hecatonhirii. Hera. ca lupta s-o sfârşim cu bine.

De-asemeni. Din temniţă au răsărit ciciopii şi hecatonhirii. pe care le-au încredinţat lui Zeus. Dacă izbea zeul cu furca. recunoştinţa către zei.36 seceri şi l-au împuns cu suliţe. Şi unii şi alţii au jurat c-au să le fie credincioşi noilor zei ce se-nălţau. o furcă mare. izbind cu pumnii şi genunchii. şi priveghea toată Elada. era-n vecinătatea mării cu ape albăstrii. Iară lui Hades i-au făcut o cască tare năzdrăvană. mijlociul. de îndată. De-aceea Zeus a cerut să i se facă un palat pe creasta cea mai îndrăzneaţă. Iar cei care-i vor înfrunta vor fi în Tartar prăbuşiţi. au mai făurit şi lui Poseidon. noul lor stăpân. zeii au spart porţile largi. ciclopii au şi făurit fulgere. muntele semeţ. şi cu Poseidon. pământul se cutremura şi apele ieşeau din văi. Au cercetat toată Elada şi au găsit că este bine să-şi facă tabăra-n Olimp. Olimpul3. Egeea. S-au repezit apoi la porţi Hades. Nu era loc mai potrivit decât acesta pentru zei. mijlociul. Apoi cei trei fii ai lui Cronos au dat de veste-ntregii lumi : — De azi-nainte stăpânirea este în mâna altor zei. ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP rimind şi darurile-acestea. se revărsau şi înecau păşuni.. fratele cel mai mare.. vor primi o răsplată dreaptă. Proptindu-se cu umerii. în luptă. zeul se făcea nevăzut. cu fruntea sa încununată veşnic de ceţuri argintii. Cum îşi punea casca pe cap. Şi toţi câţi s-or alătura zeilor olimpieni. Ca să-şi arate. P . până ce monstrul a căzut. cu trei dinţi. zeii s-au hotărât s-aleagă un loc de luptă potrivit. Titanii vor fi pedepsiţi. tunete şi trăsnete. ogoare şi livezi. Sunt zeii ce şi-au ridicat palat pe muntele Olimp. Ţineau puterea pe nedrept.

Titanii au fost îmbrânciţi. Focul se întinaea mereu. Ciclopii ajutau şi ei. Zeus mi-o va plăti curînd. În faţa cetei olimpiene sta însuşi Zeus. marea nesfârşită şi râurile de argint. a dăinuit acest război. şi ajunsese până-n haos.Iar ochii le erau orbiţi de fulgerele lucitoare. ce-ntrecea orice-nchipuire. loveşte tot atât de crud ? Şi-i zvârle iarăşi în adânc pe bieţii mei feciori. Cerul a dat parcă un geamăt. să nu mai poată-n veci ieşi din temniţă. Zeus era noul stăpân. unindu-se cu aprigul pârjol ce mistuia cerul întreg. pe dâre albe de lumină. Doar Gheea... lovind într-una. Pământul roditor ardea.Flacăra lui se ridica. Zece ani. Abia de i-am putut scăpa. La poartă. câte o sută de pietroaie. prelung şi surd. Asta n-o pot îndura. în Tartarul întunecat. cu forţă înspăimântătoare. în acest potop de foc.. erau schimbate în tăciuni şi scânteiau înfiorate. mâniat. Hestia. R . Din pumnul său neobosit ţâşneau mereu trăsnete tari. Uranus i-a lovit din greu. titanii ? Nu. unde-i ţinuse şi Uranus. cel pe care l-am ajutat să se înalţe. azvârlind tunete cumplite. mama zeilor. ce nu avea asemănare.vitejeşte.. înspre mănunchiul de titani. El năvălea peste titani. Iar zeii Hades şi Poseidon. înainte verzi. Hera şi Demetra luptau cu suliţe şi seceri. Şi Zeus. strajă li s-au pus cei trei fârtaţi hecatonhiri. se mâniase rău pe el. după poruncile lui Zeus. Legenda spune că pământul ardea parcă din temelii. se plângea Gheea zeilor. Pădurile. hecatonhirii aruncau.37 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ăzboiul a-nceput cu furie. lovind pe Cronos şi pe-ai săi cu mari ciocane de aramă. zdrobindu-le umeri şi şolduri. — Titanii sunt copiii mei. acuma. când este stăpân. Zeus. întemniţându-i sub pământ. dar până la sfârşit titanii au fost înfrânţi şi nimiciţi4..Titanii se înăbuşeau sub aburii fierbinţi din ape. picioare. de sub pămînt. Olimpul s-a cutremurat până-n adâncuriie sale. Toţi se plecau în faţa lui. poate şi mai bine. braţe şi grumazuri. Pământul larg şi marea uriaşă au răsunat de-un zgomot greu. Astfel se-nfăţişa năprasna acestei lupte dintre zei.. Şi totul clocotea în jur : Oceanul. Şi. când zeii au intrat în luptă. şi Tartarul cel mohorât a bubuit.

Zeus. din care izvorau şi în care se vărsau toate apele. prin legi de neclintit. 3. Numai pentru zei ursitoarele ţeseau veşnic fire lungi. în timp ce vulcanii izbucneau cu ropote de piatră şi de foc. înghiţind-o pe Metis. Astfel." 4. Zeii puteau numai să cunoască voinţa lui şi să i-o aducă la îndeplinire. şi Atropos. ursitoare sau parce : Cloto. aruncate asupra lor de hecatonhiri. ivită pe lume înaintea lui. Oamenii nu aduceau însă Moirei – soarta neînduplecată – nici rugăciuni. Iară de sus te aştepţi să apară Zeus. în urma cărora se formau munţii şi mările. de pe pământul ars. Metis. într-altul se prăbuşeau spre afundurile clocotinde. puteau fi comunicate pământenilor prin oracole. Acesta era personificat prin cel dintâi fiu al lui Uranus şi al Gheei. Unuia dintre ei i-a căzut o stâncă pe spinare. de aur. Hotărârile soartei. În jurul capului purta o cunună de stele. Mai târziu. care desfăşura firul vieţii. nimicind începuturile de înflorire a vieţii. Poetul Hesiode ne spune că ea ştia mai multe taine decât toţi zeii şi oamenii laolaltă. Oceanul. Cei vechi îşi închipuiau că pământul era înconjurat de un fluviu imens. la elini. care tăia firul vieţii cu un foarfece. se văd titanii încolţiţi şi izbiţi de blocurile grele de piatră. Moira – fiică a haosului şi a nopţii – reprezenta pentru elini destinul stabilit dinainte fiecărei fiinţe. prima lui soţie. spune : „El nu este niciodată bătut de vânturi. cu braţele. o lumină albă îl învăluie şi zeii gustă aici o fericire. Aburii încinşi îi împresoară şi parcă vezi cum îi sufocă pe luptători. Această luptă fubuloasă – titanică. Fumul înecăcios se înalţă în valuri. însă oamenii luptau adeseori împotriva ei. care împărţea bucuriile şi nenorocirile. soarta-Fatum era reprezentată printr-un bătrân orb sau legat la ochi. semn că şi zeii trebuiau să se supună hotărârilor sale. Altul încearcă să întâmpine. cad în abisul negru. cu fulgerele în pumni. ţintindu-i nimicitor pe cei care se prăvălesc. Muntele Olimp îşi întinde coastele de la marea Egee şi până la hotarele Tesaliei şi Macedoniei. Închipuie frământările din interiorul pământului. Ceilalţi. 2. Hotărârile soartei erau împărţite fiecărui om de la naştere. cunoscute de zei. Veacuri de-a rândul această alegorie i-a ispitit pe artişti s-o zugrăvească sau s-o sculpteze în forme impresionante. Homer. socotind totul zadarnic. Însuşi Zeus nu putea să se împotrivească sau să înduplece pe Moira. cântând Olimpul. şi-a însuşit înţelepciunea şi prudenţa.38 Note: 1. Lahesis. nici jertfe. închipuie ciocnirile care aveau loc între forţele tumultuoase ale naturii. după cum a rămas de atunci cuvântul – ca şi cele care vor urma cu diferiţi giganţi şi monştri. ca într-un vis fantastic. ce le sunt hărăzite. care va dăinui cât zilele eterne. . piatra ce se rostogoleşte către el. Într-un loc munţii se ridicau. cum ni se povesteşte în numeroase legende eline. fără hotare. Acesta avea scris destinul oamenilor pe o tablă de aramă. cum credeau elinii. a fost. într-o schiţă renumită a pictorului olandez Rubens. cu feţele hidoase şi ochii sticloşi de spaimă. nici atins de zăpezi. încovoindu-l. cel dintâi simbol al înţelepciunii şi prudenţei. care trebuie să domine totul în lume. La romani. prin trei surori. Soarta nu o puteau îndupleca prin rugăciuni. fiica lui Ocean. aerul cel mai pur îl împresoară .

. să-i pedepsim ne-ndurători. Suntem stăpâni. asemeni unui mare rege. Plin de mândrie privea el cerul albastru. Deci. ca şi mine.. cândva. Şi Zeus nu se sătura să-şi mângâie privirile cu-ntinderi şi cu bogăţii. Eu voi domni. născutul din titani . şi dacă îşi dorea ceva. Să vie Hades şi Poseidon. El. se împlinea numaidecât1 Z ZEUS . totul era al lui. pământul roditor şi larg. Însă am să vă dau şi . POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA — Să vie fraţii mei cei mari! a sunat prima lui poruncă. împreună am învins şi împreună vom domni. Poruncea pe voia lui. mările. ce şezuse altădată ascuns în Creta. trona pe muntele Olimp. să se răscoale în vreun chip. Dacă supuşi nemulţumiţi vor încerca poate. amândoi născuţi din Reea şi zeul Cronos. Şi fraţii s-au înfăţişat. nesfârşit. Totul.39 ZEII OLIMPULUI eus. m-aţi ajutat în lupta împotriva titanilor năprasnici. iar Zeus a urmat aşa : — Voi. cu mare grabă . fluviile verzui şi firele subţiri de-argint ale izvoarelor din munţi. domnea acuma în Olimp şi poruncea. Da. Ne bucurăm de tot ce-n lume e mai bun.

Eu sunt mai mare. Cei trei şi-au împărţit puterea. împurpurată la obraz şi căta cu privirea-n jos.. nicicând nu a mai revenit acolo-n muntele Olimp. — Dar mie ? a-ntrebat Poseidon.. din fluvii şi izvoare. Focul. Zeus a dat poruncă să s-arate în faţa sa copilele zeului Cronos şi-ale Reei – una mai mândră decât alta. cu Tartarul întunecos. primul fecior născut de Reea. să-l cârmuiţi. De o parte-i cerul luminos. Apoi s-a îndreptat cu fală către Demetra. focul..40 vouă câte-un ţinut. şi i-a dat harul de a fi zeiţa holdelor bogate şi a livezilor cu rod.. Amândoi zeii au trebuit să se arate mulţumiţi. după cât se povesteşte. eu îmi voi păstra cerul. şi din această pricină nu are voie să se stingă.. Zeus s-a aplecat spre ea şi. Zeii cei doi s-au repezit numaidecât. temniţa unde vom păstra pe toţi câţi ne vor duşmăni şi nu vor asculta deplin poruncile Olimpului. şi. Celălalt frate mijlociu a devenit zeu peste ape. şi de-alta tot ce-i sub pământ. şi-a hotărât-o de soţie.. iar lui Poseidon apele din mări. Hera s-a învoit şi Zeus a dat porunci să se gătească întreg Olimpul D . Iar Zeus le-a răspuns : — Lumea o împărţim în trei. mângâind-o blând pe păr. mijlocia. Lui Hades i-au căzut la sorţi ţinuturile subterane. de unde poţi cuprinde tot.. Zeus i-a încredinţat Hestiei. mări întinse.. În grija ei a-ncredinţat căsătoria şi familia şi copilaşii nou-născuţi. — Mie ce-mi dai ? a grăit Hades. ştii bine că m-am luptat mult mai vârtos. de alta fluvii. Iată. pline de peşti săgetători. care înseamnă viaţa în oricare cămin. FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP upă această faptă. din miazănoapte-n asfinţit. Voi trageţi ce v-a mai rămas. ce sta sfioasă-n faţa lui. — Tragem la sorţi ? au rostit fraţii. Mai rămăsese numai Hera. Hades a şi pornit pe loc către ţinutul mohorât. să mi-l vegheaţi. întrebând ce porunci le dă. din răsărit în miazăzi. Ele-au venit smerite toate şi s-au plecat în faţa lui. sora lui cea mai mare. care-i fusese hărăzit. Deşi sunt mijlociu. dar Zeus a rămas stăpân. — Tragem! le-a dat răspunsul Zeus.

Duşmanii olimpienilor vor fi curând dezvăluiţi şi nimiciţi fără cruţare. va naşte-n primul rând o fată.. Privea din nou spre depărtări şi-şi cântărea toată puterea şi bogăţia ce le-avea. acesta a şi înghiţit-o. Totul era orânduit. ZEIŢA CU OCHII DE AZUR tena.. biata. suntem puţini numai noi şase. socotindu-l cu ei pe Cronos. zeiţa Metis. a tresărit deodată Zeus. care-şi mânca odraslele. lui Metis – ce-ntruchipa înţelepciunea – că-n schimbul sprijinului dat o s-o ia în căsătorie.. urmând şi el pilda lui Cronos. Numai că Zeus se dusese şi-l întrebase pe Uranus ce-o să se-ntîmple în viitor. pe Metis.. de-a doua mână. Şi când s-a isprăvit şi nunta – o nuntă făr-asemănare – Zeus s-a aşezat pe tron. înstelatul. copila mea cea mai iubită. şi Metis trebuia să nască. reîntors acasă. Zeus a tremurat de spaimă. Zeus îi promisese copilei lui Ocean. Trecuse vremea cuvenită. a rostit el spre ceilalţi zei. A!. Zeus simţea că-l doare capul tot mai puternic. i-a răspuns că soţia lui. până-n ziua când Metis. să i se-nfăţişeze lui.. auzind ce-i urzise Moira. dac-ar fi trăit. ci-n nişte-mprejurări ciudate.. zei din cei mari. mai mulţumit ca înainte. astfel. nu se născuse ca oricare. ca să înlătur nenorocul ce ne pândea. Titanii au fost doisprezece. pe Atena." Şi a chemat-o pe Atena. deci. Până să înţeleagă. pe toţi. ce are soţul său de gând. «ochi de-azur» . un gând i se vârâse în minte-adânc şi nu-l lăsa : „Pentru o lume-atât de mare. A trecut timpul. Copilul era chiar Atena. Neştiind cum să-şi A . fiica lui cea dragă. ba şi o serie de cortegii.41 pentru nuntă. zei olimpieni. numărându-şi toţi fraţii şi surorile. A înghiţit-o. precum fusese voia lui. Totuşi. Şi se ţinuse de cuvînt. urma să nască pe Atena. Şi-acum pe cine voi chema ?. Zeus a poftit-o la el pe Metis. În acest fel Olimpul meu va fi mult mai impunător. cu pruncuşorul ei cu tot. Acest băiat o să-l răstoarne pe Zeus de pe tronul său şi-o să se înscăuneze-n loc. Tot ce spunea zeul Uranus se împlinea fără zăbavă. să ne-nsoţească pe noi toţi. Şi. Pe lângă ei voi hotărî şi zei mai mici. cugeta Zeus. pe ea o voi numi întâi!. Cu atât mai mult mi se cuvine şi mie tot atâţia zei. apoi va naşte un băiat.. Zeul Uranus.. destinul neînduplecat. — Numai aşa puteam să fac.

— Bine. pe frunte coif. era atât de frumoasă. încât zeul Hefaistos a şi cerut-o de nevastă. Când a izbit securea ţeasta. de-asemeni.. Hefaistos a ridicat securea şi-a lovit în ţeasta tatălui său. către Olimpul unde Zeus năştea pe fiica lui. şi valurile sale verzi s-au răscolit până-n adânc. cu tăiş bine ascuţit. Din creştetul nemuritor. şi de teamă : — Cum ?! Să-l lovesc pe tatăl meu. Despică-mi fruntea mai curând. cu o secure ascuţită. s-a-nfiorat de măreţia zeiţei care se năştea. soarele cel strălucitor. despică-mi capul şi vezi de ce mă doare-atât ? Hefaistos a rămas mut. şi de uimire.. Cu Zeus nu era de glumă. Ba chiar şi Helios din cer. s-a auzit un strigăt tare de bucurie şi izbîndă. iată. cum spun legendele eline. însă zeiţa n-a primit şi a făcut un jurământ. Hefaistos s-a înfăţişat şi a grăit tatălui său : — Am sosit. a spus zeul stăpân. Olimpul.. Pământul s-a cutremurat. nu glumeşti ? a cutezat să mai întrebe. Zeus. Zeus i-a ascultat dorinţa să n-aibă soţ. şi a rostit : — Te vei numi Palas-Atena!5 Vei sta alăturea de mine şi-adesea mă vei sfătui. Iară Atena. Ochii zeiţei. Hefaistos. fiul titanului Hiperion. a cugetărilor adânci şi a priceperii depline. Nu pot să rabd durerile. De-aceea Zeus s-a gândit şi-a hotărât ca ea să fie zeiţă a înţelepciunii. El era meşter priceput. avea o fierărie-n Lemnos3 . Hefaistos a stăruit să-l ia de soţ. purtând o platoşă de aur.. în muncă sau în bătălii. nou-născută. a vuit. mai ales când se supăra. s-a ivit o zeiţă mândră. în mâna dreaptă o lance straşnic ascuţită şi-n stânga scut apărător4 . făuriţi parcă din azur. Zeus i-a poruncit s-aducă şi o secure de aramă. erau albaştri-verzi. Atena. la porunca-ţi. pe tine. mai ales. neliniştit. să stea pe veci nemăritată. .42 potolească această mare suferinţă.. a poruncit să vină zeul ce se numea Hefaistos şi era fiul său şi-al Herei2 . şi-a oprit carul său de foc şi a privit. cât a putut. Marea.. cât era de mare. — Ţi-am spus odată! a strigat puternic Zeus spre fierar. Înăbuşindu-şi în el frica.

Ba şi-a mai luat şi-un ajutor. povestea că într-o zi. pe care Hera îl dăruise soţului. Mama sa. Tocmai atunci Zeus şi Hera se certau. N-a apucat bietul băiat să mai răspundă un cuvânt. Dar cum era de priceput. sub mări. Era acuma şi mai şchiop. dar zvânturat şi cam neghiob. l-a crescut într-o peşteră ce se găsea afund. — Mă-nveţi pe mine ce să fac. sub trupul lui voinic. înalt şi zvelt. Era L . Poate mai mult ca o răsplată. Trupu-l durea mai peste tot. Celălalt fiu. a început să făurească lucruri ce i-au uimit pe zei. era chipeşul tânăr Ares. l-a prins în braţe pe copil. şi Zeus l-a şi înşfăcat de un picior. Asta spunea zeiţa Hera. S-a ridicat încet. Era frumos. nu ştiu cum. Zeus şi-a hărăzit feciorul să fie faur în Olimp. însă încetinel la minte. când băiatul se înălţase binişor. L-a aruncat. Nu ştim ce pricină era. Zeiţa Tetis l-a păstrat în valurile ei verzui . să nu-i auză toţi din jur şi să se facă de ocară.. acolo-n fierărie. Apoi. Hera. Zeus s-a supărat mai rău. cea cu picioare de argint. cu douăzeci de coşuri mari ce fumegau necontenit. să-l înece. Cuvântul nu şi-l respecta. Zeul acesta era şchiop. s-a întors iarăşi în Olimp. dar Zeus se răstea grozav. Copilul s-a lovit cam rău. s-a ruşinat şi l-a zvârlit în apa mării. Cel priceput la meşteşug era Hefaistos. şi-a făcut fierărie-n Lemnos : o fierărie ridicată în întregime din aramă. dar iscusit în meşteşugul fierăriei. Băiatul l-a rugat să tacă. pe Atena. Doi dintre ei erau ai Herei. când şi-a născut băiatul. l-a scăpat. pe un pitic numit Chedalion. din mâini. iar celălalt frumos la chip. văzându-l cât e de urât. Norocul lui a fost că Tetis. şi astfel a rămas beteag. altul îl dobândise Zeus cu o zeiţă din Arcadia. dar şi zeu peste meşteşuguri. Ba chiar l-a ajutat pe Zeus să-şi nască fiica. după această întâmplare. Picioarele i se urneau cu greu. ologule ? i-a răcnit el. ca pe-un pietroi. când era mic. bătută-n stele de argint. Băiatul s-a rostogolit şi a căzut în Lemnos. frânt. Abia călcat-ai în Olimp şi vrei să te şi grozăveşti ?.. Unul dintre băieţii Herei era urât. avea picioarele sucite şi frânte pe la-ncheieturi. soţia marelui Ocean.. dar cine nu ştia-n Olimp ce se-ntâmplase-n acea zi ? Hera.43 TREI FECIORI AI LUI ZEUS a puţin timp după aceea stăpânul lumii a cerut să vină trei feciori ai săi. Peste o vreme.. altfel se sfărâma de tot.

Spuneţi şi voi dacă e drept ?! Astfel se plângea zeul Hermes. Ares s-a bucurat nespus că era zeu peste război şi. de nu erai feciorul meu. Zeus a poruncit de l-au chemat la el pe zvânturatul Ares. s-a repezit cu suliţa către pământ .. cu tot necazul Herei. precum spunea el însuşi. Pentru aceste multe daruri. cu care dânsul se născuse. şi hoţ. călătoriilor pe mare şi pe uscat. Nu se simţea în largul lui decât în lupte şi războaie şi tare mult îi mai plăcea să vadă sângele curgînd.. îşi zise sieşi. Zeus. jos. bun de negoţ şi bun de gură. sub pământ. discordie şi bătălii. care aduce doar prăpăd. şi-a luat curând şi-alte soţii. şi mincinos. De dimineaţă-n zori mă scol.. se plângea Hermes celorlalţi zei. îi spunea uneori aşa : — Eşti un zeu rău şi nestatornic. în ceruri. să-mi dea porunci de dus încoa şi-ncolo. încât nici noaptea nu putea să doarmă.. în Olimp. şi totuşi. Unu-i urât. . Şi ea i l-a născut pe Hermes. Toţi te urăsc. privind în urma lui. stăpânul lumii. hoţiei.. şi al născocitorilor. zeu al negoţului. Era. zeiţă din Arcadia. o să-mi mai iau şi-alte soţii. Zeus. născocitor. Aşa stând lucrurile. sânge vărsat şi lacrimi plânse. flăcău smintit! Fără-ncetare îţi cauţi ceartă. săvârşit fără chibzuială. dar şi isteţ. se bucura necontenit de-ncrederea stăpânului. eu port umbrele celor morţi. Doresc să am odrasle multe. atât de hărţuit.. zeul războiului hapsân. de mult te-aş fi gonit din cer. Găsindu-şi deci acest motiv. Zeus l-a hărăzit pe Hermes curier în ceruri.44 întruna pus pe sfadă şi se bătea din te miri ce. Crud precum eşti. — Sunt zeul cel mai oropsit. Iar noaptea.. când vă odihniţi. la zeul Hades. era veşnic pe lângă tatăl său. Chiar tatăl său. Una din ele a fost Maia. — Te numesc – cum îţi este firea – zeul războiului nedrept . surîzînd : — Nu mi-a dat Hera fii de soi. să caute sfadă şi măcel. chiuind. Faptele sale preaciudate îl dovedeau pe micul Hermes viclean. şi Hera nu mai poate-avea. i-a rostit Zeus fiului. ca şi pe pământ. altul neghiob. Mă ostenesc peste puteri.. Apoi alerg la el. curăţ palatele lui Zeus.

. că fiul ce ţi se va naşte va fi un zeu orgolios. Gheea nici nu vroia s-audă. Şi Leto rătăcea întruna. de Hera. în dureri. Şi amândouă-au uneltit. adică-n insula de piatră. Când va vedea că sunt de piatră. giganţii cei îngrozitori. Astfel s-a dus zeiţa Leto în insula Ortigia. — Îndură-te. măicuţă Gheea! Ţi-oi mulţumi şi te-oi cinsti!. şi te-oi slăvi.. a mai rostit zeiţa Leto. Oracolul i-a arătat că e pe mare-o insulă care pluteşte. o să mă-mpingă cu piciorul în mijlocul furtunilor.. insulă de piatră. Planul urzit.. părea că este nimicit. şi-apoi s-aducă-n lume copilaşii.. Gheea nu i-a dat voie Letei să nască-n nici un colţişor de pe pământ. zvârlind flăcări asupra ei. A cerut ajutorul Gheei. Şi Gheea n-avea stăpânire asupra insulei. Nici Piton n-o putea ajunge. Ba încă Hera trimisese şi un balaur. după o clipă de gândire.. cum o numeau vechii elini. Hera s-a hotărât să-mpiedice naşterea celor doi copii. Totuşi Hera nu A . Umbla pe drumuri grele Leto. mamă! Cu Zeus eu m-am măritat numai din teamă. nici de ţărm. a răspuns ea. o Gheea. fără a fi prinsă de fundul mării. cu ruşine. şi nicăieri nu putea naşte. atât erau. şi n-am păşuni. — N-ai teamă. să-i ceară adăpost. şi-atuncea mă voi cufunda. mama zeului. îţi jur că fiul meu te va cinsti şi-aici se va clădi un templu. Leto s-a dus la un oracol. şi n-am livezi. Să meargă deci în insulă. — Îmi juri tu asta. mîndră Leto ? — Îţi jur pe însuşi fiul meu. Atâta doară că şi Hera aflase-nşelăciunea asta. — Am auzit.. Doar nişte pietre albicioase şi mărăcini. din slăvi..45 PRUNCII ZEIŢEI LETO ltă soţie a lui Zeus a fost zeiţa nopţii. Şi Gheea s-a grăbit să-i dea tot sprijinul zeiţei Hera. plângând cu jale. Nemaiştiind ce poate face.. — Bine. care o urmărea pe Leto. atunci mă învoiesc!. Insula s-a temut întâi. defel.. eu. de când îi răpusese fiii. Iară Uranus o vestise că Zeus o să îndrăgească mai mult pe fiii Letei. decât pe propriii ei feciori. Leto a rugat insula să-i dea voie să-şi nască pruncii. Nu-s vinovată cu nimic! Îndurâ-te şi lasă-mă să-mi nasc copiii undeva. Leto. Era o insulă pustie. fiindcă pe Zeus nu-l iubea. Nebună de mînie. Nici iarba nu creştea pe ea. căci nu ştia să-noate-n mări. numit Piton. pe care-i prevestea Uranus.

ca să ajungă şi olimpienii doisprezece. S-a prefăcut în porumbiţă şi a zburat în insulă. pe dată. foarte-nalţi. să se ridice în picioare. în sfârşit. căci ea a luat-o pe Ilitia – buna zeiţă-a naşterii – şi a ascuns-o într-un nor. să-l nască şi pe Apolo. la rându-i. Când s-a născut zeul Apolo. zeu al luminii soarelui şi al cântărilor alese. nici în Olimp. insula a şi înverzit. Ele s-au dus la Ilitia şi i-au făgăduit o salbă mare. toată din aur. zeul Apolo s-a făcut un tânăr de o frumuseţe cum nu se mai văzuse încă. Hermes. Fata s-a înălţat pe clipă. care-i întuneca vederea.. afară de măicuţa-i Leto şi prea mândra zeiţă Hera. de nouă coţi. a hărăzit-o să fie apriga zeiţă a vânătoarei de dihănii – un meşteşug tare iubit în vremea de odinioară – şi tot ea să se îngrijească de palida lumină-a nopţii. deci. Hefaistos. dată de argintia lună. îi trebuia însă stăpînu-ui înc-o zeiţă. văzând pe Leto suferind. văluri albe. copiii.46 s-a lăsat. . olimpienii unsprezece – căci Hades sta doar sub pământ. Leto a fost întruna sfâşiată de dureri neînchipuite. Cum a mâncat ambrozia şi a sorbit nectarul dulce. Şi nouă zile încheiate şi nouă nopţi cumplite. Erau. pe Artemis. Ştia să cânte minunat! Muzele. Şi zeiţa a fost mişcată. Apolo şi Artemis. nectar şi flori. până atunci. Şi-a hotărât ca zeii ceilalţi. Nici una dintre celelalte zeiţe nu puteau însă să rămână atâta de nepăsătoare. iată. alţi şase zei : Atena. de piatră. Avea în jurul frunţii raze. Toţi zeii s-au mirat privindu-l. Olimpul mai primise. Ares. a dat sprijin măicuţei sale. s-a prins bine de fundul mării. Şi ea. cele nouă muze. Zeiţe s-au ivit din cer şi au adus celor doi zei centuri de aur. Iar Zeus l-a numit. Lumini de aur s-au vărsat pe tot întinsul înverzit. s-au adunat în jurul lui. Şi zeul nou-născut a spus: — Te vei numi de astăzi Delos.. dac-o va ajuta pe Leto să-şi nască. Ea nu vedea Ortigia şi nici pe Leto cum se zbate în chinurile naşterii. sau insula cea luminoasă! Şi-aicea va fi templul meu. aflând de-atâta suferinţă. când va intra dânsu-n Olimp. ambrozie. Prin doi stâlpi. Legenda spune că întâi s-a născut Artemis cea castă. cerându-l oblăduitor. Pe celălalt copil al Letei.

De-aceea a mai poruncit să se adune în preajma sa şi alţi zei mari ca : Helios – superbul soare . în timp ce muzele îi D . până în Cipru – insulă ce i-a rămas de-a pururi dragă. modest. S-a însoţit cu zeul faur. zeiţa a tot plutit pe apa mării. Vechea dorinţă a lui Zeus se împlinise. ca şi de zei. Temis – copila lui Uranus. Noul stăpânitor al lumii dorea să aibă. dar Moira hotărâse altfel. să nu se vadă înăuntru. şi gingăşie. din aurul cel mai curat. s-au pogorât în jurul ei. Pieptul cel alb şi gâtul subţire i le-au împodobit cu salbe şi cu colane de argint . Selene – argintia lună . sângele i s-a scurs în ţărână. o curte mult mai mare decât o avusese Cronos. cum se numeau. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. ce se numeşte „în corimb". Leto – zeiţa cea tăcută . ocrotitorul podgoriei. lăsând perdelele de nori. Zeii Olimpului6 . danţau. într-o pieptănătură mândră. Zeus a mai chemat la sine şi alte zeităţi : pe Hebe7 – ce ocroteşte tinereţea şi-i în Olimp paharnică . Un fiu pe care i-l născuse o pământeană de la Teba a devenit. Când Cronos îl lovise-n pântec pe soţul Gheei. acuma. Iară zeiţele-anotimpuri. mlădii. Copila zeului Uranus a primit de la Zeus cinstea de-a fi zeiţa dragostei. Era divina Afrodita. erau cu toţii doisprezece. apoi pe hore8 şi charite9 – şase copile ale sale. Charitele subţiri. Pe frunte au încununat-o cu flori şi văluri şi-o bentiţă. Horele străjuiau Olimpul. Hefaistos cel priceput.47 FIICA ZEULUI URANUS e-aceea a chemat în slavă pe fiica zeului Uranus. şi graţie. Ele s-au prefăcut în spumă. Dar asta nu-l mai mulţumea. Eos – sfioasa auroră cu razele-i trandafirii . zeii s-au ridicat cu toţii. şi părul blond şi mătăsos l-au strâns uşor. pe Uranus. Ba. însă schilod. după cât se povesteşte. Şi din această spumă albă s-a ivit cea mai minunată şi mai frumoasă dintre zeiţe. zeu. zeiţa ordinei depline şi a dreptăţii-n legiuiri. Era Dionisos cel vesel. sau horele. cu multă grijă. cea jinduită deopotrivă de muritori. I-au pus cercei cu pietre scumpe-n urechile trandafirii. harnic. în sfârşit. Purtată de Zefir. Dar picături din sucul vieţii i s-au prelins şi-n apa mării. Acolo s-au născut giganţii. în Olimp. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie . pline de graţie. de-asemeni. năuci de-atâta frumuseţe. şi tot ele ocârmuiau şi anotimpurile-n lume. Când au văzut-o pe-Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp.

când petreceau sau se luptau. . alcătuind cortegii mândre. sau pedepseau pe muritori. ce-i însoţeau pe olimpieni. De bună seamă că şi alţi zei mai populau-naltul Olimp.48 desfătau pe olimpieni cu armonii din cele mai fermecătoare.

scandându-le apoi. care străbăteau toată Elada compunând. Amândoi erau straşnic chinuiţi. care făcea să rodească natura. şi a poetului Hesiode de un altul. De pildă. fără a li se putea cere socoteală. Pretindea că are dreptul să hotărască legi. Erau nemuritori. să stăpânească. Zeus este reprezentat în legendele eline având purtările unui mare basileu. . pentru că ei erau neam de zei. afară de Zeus . ca înseşi forţele naturii. unul pentru ţinuturile subterane. Dar curând intră în acţiune. ale căror căpetenii se numeau basilei şi îndeplineau. cu care Zeus împărţise lumea şi care erau. urmaşii lui Uranus şi ai Gheei. cu mult înainte de a căpăta reprezentarea socială a unui mare basileu – aşa după cum arătam în nota noastră mai sus – nu era pentru popoarele primitive decât forţa uriaşă. Fiind deci de origine divină şi ei. Cu amară ironie. că poate înşela fete şi femei pământene. Bunăoară. Homer. forţele naturii sînt cele care au dobândit în primul rând o astfel de oglindire. Zeus. de basilei.49 Note: 1. şi forţe sociale. pe baza vechilor cântece şi legende. dar el însuşi socotea că poate fi necredincios soţiei sale. mari poeme epice.. şi altul pentru întinsul mărilor. dominând cu aceeaşi aparentă necesitate naturală. El cerea să fie slujit şi. pentru că dezvăluiseră faptele rele. alături de forţele naturii. după cum spune legenda. Zeus se supăra pe necredinţa altora. Ceilalţi zei olimpieni. trecând. Şi totuşi aezii – cântăreţii rătăcitori. De aceea un discipol al lui Pitagora povestea că maestrul său. care se afla la curţile basileilor elini. a marilor conducători de triburi. aveau dreptul. Aristocraţia gentilică şi basileii considerau că au toate aceste drepturi. în primul rând pentru că erau din neam ales. în parte. Purtări în mare parte asemănatoare aveau şi zeii Hades şi Poseidon. cei care. ca şi zeii.. în palatele basileilor – au ştiut să strecoare în versurile lor destule aluzii despre nedreptăţile sâvârşite de zei şi. aceştia nu aveau voie să cârtească. pe care el le putea însă călca oricînd. la diferite popoare. coborât în Infern i-ar fi văzut umbra lui Homer spânzurată de un arbore. prin care dovedea că se trage dintr-o anumită zeitate. forţa ce trimitea din slăvi ploaia binefăcătoare. beneficiind şi ei de toate bunurile. Friedrich Engels scrie : „Orice religie nu este altceva decît oglinda fantastică în minţile oamenilor a forţelor exterioare care domină viaţa lor de toate zilele. în dauna supuşilor. să calce eventual legile şi morala. Fiecare basileu îşi alcătuise o genealogie. rolul regilor de mai târziu. este o sublimă pildă. consideraţi un fel de basilei. care a creat cele mai minunate poeme epice ale lumii antice : „lliada" şi „Odiseea". făcându-se că le proslăveşte faptele. Figurile fantastice în care se reflectau la început numai forţele misterioase ale naturii capătă astfel atribute sociale şi devin reprezentante ale unor forţe istorice". Homer îi biciuieşte în stihurile lui pe zeii olimpieni. deci. Zeii elinilor reprezentau şi forţele naturii. o oglindire în care forţele pământeşti iau forme suprapământeşti. acompaniaţi de liră. sămânţă de titani. se asemănau aristocraţiei gentilice. ruşinoase şi sângeroase ale multora dintre zeii olimpieni. La începuturile istoriei. dăduseră viaţă la tot ce se găsea în univers. bătrînul aed orb. care la început le sunt tot atât de străine oamenilor şi le stau tot atât de inexplicabile în faţă. în cursul dezvoltării ulterioare. Poemele homerice ne arată că grecii erau organizaţi în ginte şi triburi. Zeus şi toţi olimpienii cereau ascultare deplină. dacă îi nedreptăţea pe ceilalţi. dar şi grindina nimicitoare. ca şi stăpânii lor. de asemeni.Hades şi Poseidon. puteau săvârşi minuni şi aveau puteri şi calităţi neobişnuite. fără a fi pedepsiţi. prin personificări din ce în ce mai pestriţe.

în „Prometeu înlănţuit" al lui Eschil. Tot astfel. sau să se înalţe în slăvi. Noaptea. Hermes-Mercur. 7. la romani. Leto nu trebuie însă confundată cu Nix. Karl Marx spunea : «Zeii Eladei răniţi de moarte. după cum vom vedea în alte poveşti. I. zeiţa Leto. Apolo-Apolo. La vechii elini. face loc în zori luminii solare. de pildă să-şi nască fii gata crescuţi mari. Ganimede. Dionisos-Bachus. Scena naşterii zeiţei Atena este povestită. sau Latona – la romani – este silită de Zeus să-l nască pe Apolo. Hestia-Vesta. Hebe a fost înlocuită (după legendă) cu un păstor. Marx. cu mult haz de scriitorul antic Lucian. fiu al regelui Troiei. Plină de poezie este şi această imagine a ivirii luminii în mijlocul mării. aşa de repede. Engels. Fumul şi scânteile ce se înălţau din vulcanii insulei. Iarna era dulce şi se pierdea între toamnă şi primăvară. tânâră. fulgerele. tot el guverna lumina şi întunericul.P. Vechii elini erau nespus de generoşi cu zeii lor. zeul luminii. Atena-Minerva. Mai târziu. Poseidon-Neptun. în chip comic. cele două elemente de bază în viaţa omului. pentru că se ştie : soarele pare a răsări adesea chiar din valurile mării. trăsnetele şi tunetele asurzitoare. „Opere" voi. noaptea trecătoare. Lemnos sau Kastro este o insulă muntoasă din arhipelagul grecesc. într-o insulă din mijlocul mării. (K.P. De ce se petrec astfel lucrurile în istorie ? Pentru ca omenirea să se despartă cu voioşie de trecutul ei"-. 8. Fr. 4. Numele grecesc : Palas. 1957. 9. 3. 2. au trebuit să moară încă o dată. Le îngăduiau fapte oricât de năzdrăvane. erau socotite de vechii elini ca ieşind din coşurile fierăriei acestui zeu harnic. copii. între altele. Hera-Junona. pe baza legilor naturii. astăzi stinşi. întunericul originar al haosului. Acest fenomen a fost spendid poetizat de aezi într-una dintre cele mai frumoase legende ale mitologiei. Nu trebuie să se mire nimeni că Zeus căpătase de la Hera. care sunt fiicele lui. Afrodita-Venus. Acest nume i s-a dat. Pe cînd Nix este noaptea însăşi. Artemis-Diana. vara şi toamna. 6. Hefaistos-Vulcan.L.50 crivăţul aspru. horele sau anotimpurile erau numai trei: primăvara. Despre opera acestui mare scriitor satiric grec. cât ai clipi. în „Dialogurile" lui Lucian. Buc. în spiritualele sale „dialoguri". curată. Demetra-Ceres. Hades-Pluton. în chip tragic. are înţelesul de fată . 417. pentru că zeiţa Atena nu a primit să se mărite. Leto este numai o zeiţă a nopţii. El guverna anotimpurile. E.) 5. ce i s-a adăugat Atenei. pag. în legendele eline. . Charitele – cele trei graţii. Ares-Marte. Numele romane ale principalilor zei elini sînt : Zeus-Jupiter..

atunci când îl lovise Cronos cu secera de diamant. trădarea – Zeus a şi aflat de planul pe care şi-l făcuse Gheea. titanii. Mai mult. dar nu erau nemuritori. precum fuseseră titanii. răpuşi cu armele. Şi nu e nici o îndoială că ei. Fiii aceştia ai zeiţei au fost numiţi de ea giganţi1 . Şi mama lor. ce le cădeau până la glezne. Zeus a cerut soarelui să-şi stingă flacăra. curse din rana lui Uranus. Şi ei crescuseră cât munţii. cu puterile-i cereşti – de nu cumva s-o fi ivit. de-un muritor şi de un zeu. făcuse tainic nişte vrăji. Din fiecare picătură suptă de ţărâna roditoare ieşiseră aceşti flăcăi. Fără să piardă vremea. giganţii. Purtau bărbi lungi şi plete dese. Ea mai avea nişte feciori. Aceştia se născuseră din picăturile de sânge. dacă aveau această iarbă. fiindcă îi închisese pe fiii săi. din Olimp. cu armele. dorind să-i apere de moarte. Cine punea pe limbă iarba era ferit de lovituri date de fiinţe muritoare. Puteau să fie doborâţi. de aur. în loc de piele. încă de pe atunci. decât dacă erau loviţi.-n Tartar. Nu mai aveau deci să se teamă de moartea cea ne-ndurătoare fiii pământului. În urma vrăjilor zeiţei.-n acelaşi timp. Gheea i-a aţâţat pe-aceşti giganţi să-nceapă alt război cu Zeus. Şi ei aveau puteri uriaşe. ar fi învins şi l-ar fi izgonit pe Zeus. zeiţa Gheea. Mai înainte ca giganţii să fi putut căuta prin lume iarba aceea magică. plin de ruşine. giganţii nu cădeau învinşi. ea cunoştea o iarbă cu însuşiri miraculoase. solzi. ucişi. luna să îşi acopere Z .51 LUPTELE CU GIGANŢII eus domnea Olimp şi nu ştia că Gheea se hotărâse să-l lovească. giganţii. luând forme înspăimântătoare. Dar. Iar tălpile se prelungeau cu câte-un trup hidos de şarpe. Picioarele lor colosale aveau.

Primejdia se spulberase. Atrage-l în tărâm străin. olimpienii erau mereu mai îndârjiţi. Numai şiretul stăpân. — Degeaba eşti uimit. cu săbii şi cu săgeţi către giganţi. i-a rostit ea. În astă vreme.. Iar lângă dânsul sta Heracle şi-nsoţea fiecare fulger cu câte-o straşnică săgeată. nepătruns. Heracle2 . Noroc că se găsea acolo. şi Atena. Să staţi şi voi lângă titani. Şi pe acest pământ gigantul nu va putea fi omorât. izbit de două ori în trupu-i. Toţi aşteptau cu încordare să vadă ce o să se-ntîmple. unul dintre dânşii. să-i pună unul peste altul şi să-şi alcătuiască o scară. atâta vreme cât lupta în ţara unde se născuse – s-a căţărat sus. să ajungă până în Olimp. sclipitoare. ca să-i învingă pe giganţi. Heracle l-a lovit de-asemeni cu o săgeată drept în piept. Pe urmă. Îl ocroteşte vraja Gheei. cu un urlet groaznic. Zeus îi înfrunta cu furie. în afund. Văzându-l pe Alcioneu că este gata să pătrundă chiar în palatul din Olimp. şi ai să-l nimiceşti L . aruncând fulgere din cer. care-i ferea de lovituri. căutând acele buruieni. Au început s-arunce-n ceruri cu stânci uriaşe. peste stânci. giganţii au făcut un salt şi au pornit către Olimp. iar aurora să-şi ascundă luminile-i trandafirii. Lăncile lor brăzdau văzduhul. Heracie nu putea pricepe de ce gigantul n-a căzut. apoi cu torţe mari. Şi Zeus a găsit pe-acel erou vestit. Războiul aţâţat de Gheea era de neînlăturat… NĂVALA SPRE OLIMP a început a fost o clipă de linişte pe-ntreg pământul. Zeus era mai liniştit.. iată. şi treceau dincolo de nori. îşi lumina drum pe pământ. Giganţii-au prins apoi să smulgă munţii din temelia lor. Zeus a aruncat spre dânsul cu un mănunchi de fulgere. Heracle. îi trebuia şi-un luptător c-o fire muritoare. de-un zeu şi de un muritor. aprinse. albe. În bezna care s-a lăsat giganţii n-au putut să afle miraculoasa iarbă. un luptător voinic. până în Tartar. cu lancea-n mână. tăioase. Alcioneu. gigantul. viteaz şi neînfricoşat de moarte. Dar. a hohotit în râs năprasnic : — Zadarnic vă munciţi voi doi să-l zdrobiţi pe Alcioneu! Am să vă prind şi-am să vă zvârl. ca pe nişte neputincioşi. cu un văl negru. în loc să cadă la pământ. înţelepciunii şi prudenţei. cel mai voinic – care avea şi însuşirea că nu putea fi omorât. împotriva farmecelor Gheei. zeiţă a eroilor. Izbeau cu suliţe. le-a smuls grăbit şi le-a ascuns. El le-a găsit. Alcioneu este în ţara unde-a văzut lumina zilei. cu un mănunchi de fulgere. argintie. Zeus. Dar. Însă Alcioneu.52 cununa-i mândră.

ca două dintre frumoasele zeiţe să iasă grabnic înaintea giganţilor ce-l urmăreau. pristavul lui cel de credinţă. Ceilalţi dintre feciorii Gheei au fost cu toţii încolţiţi de către zeii olimpieni. stăpână peste dragoste. l-a urmărit până la ţărmul albastrei ape a Egeei . s-au repezit după erou. . giganţii s-au simţit cuprinşi de-o dragoste nesăbuită pentru frumoasele zeiţe. Dulcea zeiţă Afrodita. a trântit peste el un munte. s-a sfătuit pe loc cu Hermes.În acest timp. a ameţit pe fiii Gheei şi-ai lui Uranus. Hermes şi Apolo au biruit în lupte crunte întreaga ceată de giganţi şi s-au acoperit cu toţii de glorie nepieritoare4 . l-a-nvăţat să facă-n aşa fel. în ei. Heracle a ţintit de-asemeni. nouă giganţi. Heracle s-a întors spre el şi l-a ţintit cu o săgeată. lângă mare. — Alcioneu e doborât. n-a stat să piardă nici o clipă. au ajuns repede în drumul giganţilor. care erau gata să-l prindă pe Heracle.Gigantul a căzut ucis Mai mulţi giganţi au zărit însă pe soţul lor cel mai voinic căzând cu capul în ţărână. sărind din muntele Olimp. şi astfel s-a îndepărtat de locul unde se născuse.. Şi le-au mărturisit iubirea. Poseidon. Nici un gigant din opt sau nouă n-a scăpat teafăr sub săgeţi şi trăsnete şi fulgere. s-au prefăcut şi ei în munţi. ce priveghiase totul cu ochiul său străbătător . grămadă. a aruncat şi el un fulger. înstelatul. prăvălindu-l într-o groapă. iubita lui soţie.53 curând. plutind pe un nor de aur. să-l răzbunăm. Atena l-a târât de chică pe fiorosul Encelade3. Heracle s-a făcut că fuge . Uitându-şi ura pe Heracle. Alcioneu crezând că-i scapă eroul cel mai de temut . cu câteva săgeţi. şi să-l ucidem pe Heracle! Şi opt.. Hermes. Zeus. şi Afrodita cea gingaşă. din slavă. Legenda spune că giganţii. au strigat ei. cu ură mare. unii din ei cerându-le chiar de soţii. Lovea mereu cu trăsnete. Zeus . Artemis. Ares şi Hefaistos. Zeus a poruncit să plece Hera. Zeus. pe Heracle. pierind acolo. vicleanul. ducîndu-l în Sicilia şi. . făcând şi ea nu ştiu ce vrajă. sub lovitura lui Heracle. Ele au ascultat porunca şi. şi vrând să-l scape pe Heracle. băgând de seamă asta.

este poetul Apolodor din Atena. a căror înfrângere a fost întotdeauna râvnită de oameni. Pe-o friză a marelui altar ce-l avea Zeus la Pergam. La început muritor. să-l facă prizonier pe veşnicie. Cel care. cu o mare plasticitate de imagini. . Giganţii reprezintă în legendele eline forţele oarbe ale naturii. în insula Sicilia. ca şi pe amforele vechi. se vede că se luptă cu deznădejde.54 Note 1. Heracle va dobândi mai târziu. nu poate să se opună elanului zeiţei. era fiul lui Zeus şi al unei regine de pe pământ. Scena se petrece doar cu o clipă mai înainte ca zeiţa să-l îmbrâncească pe gigant într-o groapă şi. îi descrie în versurile lui pe giganţi. în splendide basoreliefuri şi statui. 4. Heracle. căutând un sprijin. Pe frizele Partenonului şi ale altor temple. artiştii plastici ai antichităţii au imortalizat cântecele poeţilor despre aceste imaginare lupte ale olimpienilor cu giganţii. prăbuşind deasupra lui un munte. ce se numea Alcmena. din toată încordarea trupului şi a feţei. cu un genunchi la pământ si un picior întins. deşi. 3. în marmură sau în ceramică. 2. ca o răsplată a vitejiei sale. nemurirea. Gigantul. cunoscut la noi sub numele roman de Hercule. se vedea Atena – Minerva la romani – târându-l după sine pe Encelade. urmând pe Hesiode.

în şuvoi. fierbinţi de-atâta pălălaie. una – apusul argintiu. cât jumătate de pământ. se pare. după aceste lupte date de zeii olimpieni. cu şuiere. şi alta – răsăritul rumen. Corpul diform era-nvelit cu pene negre şi zburlite. Din boturile de balaur ţâşneau afară. pe feţe şi pe grumazurile groase îi atârnau coame de păr aspru ca nişte suliţe. Tot un gigant. care-i închisese parte dintre feciori în Tartar. U . lăsau să-i scape sunete ca nişte mugete de tauri. orice li se ivea în cale. se aşternuse linişte. Din coapse se-nălţau spre umeri gheme de şerpi încolăciţi.55 TIFON n timp. Picioarele nu-i oboseau. Deasupra umerilor largi. Mâinile sale viguroase se tot mişcau neîncetat. Gâtlejurile lui adânci. Cu capul ajungea. Chiar zeii se cutremurau când îl vedeau de sus pe Tifon. îndată. până la stelele din cer. întâi cu Cronos şi titanii. Iară pe capete. cum încă nu se mai văzuse. sute de capete rotunde şi bulbucate de balaur. pentru că Gheea nu-l ierta pe Zeus. Zeiţa mai avea dealtfel încă un fiu. iară pe alţii-i nimicise. flăcări ce mistuiau. O linişte înşelătoare. pe nume Tifon1 . Dar un gigant a cărui forţă era de zeci de ori mai mare decât puterea celorlalţi feciori ai Gheei laolaltă. Iar mâinile-i puteau s-atingă. Pământul se cutremura şi se pleca sub apăsarea paşilor lui copleşitori. se ridicau. sau răgete de lei flămânzi. apoi cu ceata de giganţi. Era atât de mare Tifon.

Nu rămăsese în Olimp decât stăpânitorul. în uliu. ceilalţi zei tremurau ca varga. El a-ntrebat şi a aflat peştera unde zăcea Zeus. Atunci Hermes cel prea şiret s-a prefăcut în cântăreţ şi a venit lângă gigant. toţi s-au preschimbat. Unul în ţap. care se înălţau din coapsele gigantului. lupta cu monstruosul Tifon. S-a prins cu ghearele-i enorme de bolţile Olimpului şi a sărit lângă palatul unde sălăşluia chiar Zeus. P ŞIRETLICUL LUI HERMES umea era încremenită. Atât erau de-nspăimântaţi. Apoi l-a luat. Cu ea i-a retezat lui Zeus muşchii şi nervii pe de-a rândul şi l-a lăsat neputincios. ascunşi pe unde s-a putut. Tifon. pe cât se spune. gigantul i-a smucit şi secera de diamant. a fost fiul lui Zeus. altu-n şacal. dup-atâta spaimă. fără măcar să mai respire. Zeus a făcut greşeala să se prindă-n luptă cu fiul Gheei corp la corp. în animale fel de fel2 . a-nceput. să nu mai fie cunoscuţi. Zeus. S-a războit cu vitejie. a tot fugit până în ţara Siriei. ei au ajuns până-n Egipt. nu a putut descoperi nervii şi muşchii preţioşi. dac-ar avea. L .56 FUGA ZEILOR DIN OLIMP e acest fiu îngrozitor l-a trimis Gheea să se lupte cu victorioşii olimpieni. căci el s-a ruşinat să fugă. uşor. cântând din liră-ncetinel. şarpe şi broscoi. Dar oricît a mai cercetat. lovindu-l fără de răgaz cu fulgere şi trăsnete şi secera de diamant ce-o moştenise de la Cronos. Şi au rămas tăcând chitic. l-a zvârlit într-o peşteră. Şerpii. Cel care şi-a venit oleacă în fire. l-au prins pe Zeus curmeziş. pe umeri . Muşchii şi nervii i-a-nvelit în pielea unui urs vânat şi i-a ascuns numaidecât sub bolovanii unui râu. învins. că zeii au simţit în trupuri îngheţ din creştet până-n tălpi. Acolo. Fugind necontenit. Zeul Hermes i-a glăsuit că ar cânta mult mai frumos. L-au strâns şi l-au înlănţuit. El nu a pregetat o clipă. Ba. Atât era de fioros. S-au repezit care-ncotro. Hermes. Dar aici. Lui Tifon – deşi era un monstru – îi plăcea muzica şi l-a lăudat pe cântăreţ. Atunci. Zeus căzuse prins . ascunşi în trupuri de dihănii.

urlând de supărare. Astfel a glăsuit stăpânul şi zeii s-au cutremurat. Iar când tăcea zeul Apolo. În acea clipă zeul Hermes s-a repezit lângă gigant. Celălalt capăt am să-l iau în mâna mea nemuritoare. la pământ. spre cer. I-a prins la loc nervii şi muşchii ce-i lipseau. l-a înşfăcat şi l-a trântit pe Tifon. ce se numesc astăzi Balcani. gemând mereu. neputincios. N-o să puteţi. nervii unui zeu. copleşiţi de . mult slăbit. S-au întins mese-mbelşugate4. Aici Zeus l-a prins din urmă. ia agăţaţi-vă cu toţii de acest lanţ cu belciug de aur. după poveştile eline. prefăcându-se în vultur. a zburat către peştera unde Zeus şedea lungit. Fumul fierbinte. pân-au ajuns în nişte munţi.. dacă m-oi necăji.Gigantu-i răspundeadea. Deasupra lui a răsturnat greul şi-naltul munte Etna. — Să nu cumva să încercaţi să-mi călcaţi vreuna din porunci. a rostit Zeus într-o zi. tare.. că vă voi pedepsi amarnic.57 la lira lui. Vă voi lovi fără de milă. tocmai sosea la peşteră. prinzând în braţe munţi întregi şi aruncându-i către el cu zgomote asurzitoare. Şi monstrul. Nimica nu-i mai tulbura. şi voi să vă siliţi să-l trageţi la vale pe stăpânul vostru. A smuls de sub pietroaie nervii şi muşchii tatălui său şi. nu-i decât răsuflarea lui. trupul lui Tifon sângera.. Munţii s-au înroşit de 3. Vă veţi căi atunci amarnic. Făcând un semn către Olimp. De vreţi. ce dezmierdau urechile măreţilor zei olimpieni. şi mai rău. să fugă în Sicilia. cumva. cu toţii. Legenda spune despre Tifon că a rămas pe veci acolo. Zeul Apolo le cânta melodii care-i fermecau. sau. Zeii din muntele Olimp s-au aşternut pe mari petreceri. Totuşi. care iese din craterul vulcanului. Războiul a reînceput. Iar Zeus s-a şi ridicat. Tifon.. stăpânul din Olimp stătea de veghe necurmat şi-n mijlocul petrecerii. căci nu-i ca mine de puternic nici unul dintre olimpieni. dar o să fie prea târziu. gâfâie greu – şi atunci Etna azvârle lavă clocotită. şi-am să vă spânzur laolaltă de piscul ăsta din Olimp. Dar eu. vă azvârl în Tartar. A scos pielea de urs din râu şi-a desfăcut-o chiar pe mal. Totuşi de atâtea lovituri. v-o spun de-acum. să vedeţi singuri că e adevărat ce spun. Zeus lovea cu trăsnete şi fulgere verzi. lin. a trebuit să părăsească şi acest loc al tot bătăliei. tras de doi cai înaripaţi. însoţindu-se cu lira. S-au tot luptat Tifon şi Zeus. Zeiţa Hebe le turna în vasele scumpe de aur nectarul şi ambrozia. drept coarde. Feciorul Gheei a căzut în cursa ce i-a-ntins-o Hermes. învins. puternici şi voioşi acum. după o astfel de victorie. Când el se-ntoarce sub povară. orbitoare. cu-ntreg pământul şi cu marea. Temeţi-vă! Să nu am pricini să dau pedepse. începeau cele nouă muze5 să cânte imnuri dulci de slavă. s-a ivit lângă el îndată un car de flăcări aurii. am să vă salt în sus. cu glasul său fără pereche.

Zeus. Numai o fiinţă a rămas. cu ochi semeţi. Vânturi s-au năpustit pe mări şi valurile-au clocotit. gemând. Zeus.. nu – mă tem de tine! Eu.. . care-ncotro puteau. Vieţuitoarele-au fugit.58 spaimă. privind în sus. în timp ce toţi şedeau plecaţi şi tremurau înfricoşaţi : — Eu. nu ştiu să mă tem!. şi-a glăsuit. Pământul a vuit adânc. Cerul senin s-a-nvineţit.

adică munţii însângeraţi. şi mai ales Hesiode şi Apolodor din Atena. erau adeseori înfăţişaţi zeii. ca şi în desenele făcute pe vasele greceşti. 2. împodobit cu renumitele sculpturi ale lui Fidias. Clio – muza istoriei. după victoriile împotriva titanilor. Urania – muza astronomiei şi Polimnia – muza imnurilor de slavă. o parte din munţii Balcani se chemau Hemus (hema tâlcuindu-se prin sânge). 5. zeiţa memoriei. ca să nu mai poată fi recunoscuţi de acest monstruos fiu al Gheei. şi acolo s-au metamorfozat în diferite animale. Legendele eline arătau că egiptenii au început să se închine anumitor animale. Euterpe – muza muzicii. El s-a căsătorit cu uriaşa Ehidna. Cele nouă muze erau : Caliope – muza poeziei epice. Numele venea de la culoarea roşie a pietrelor în răsăritul şi apusul zilei. templul magnific din Atena. Melpomene – muza tragediei. petrecând liniştiţi în Olimp. ca să-l poată lovi pe stăpânul Olimpului. de frica lui Tifon. era fiul Gheei şi al Tartarului întunecat. când monstrul a smuls munţii din loc. clădit din marmură. până în Egipt. De asemenea. Pe Partenon. 3. aşa cum ni-l descriu poeţii. dar în legende se spunea că această culoare se datoreşte sângelui vărsat de Tifon. din vremea când zeii au fugit din Olimp.59 Note 1. între Tifon şi Zeus. În timpurile de odinioară. giganţilor şi a lui Tifon. şi au avut împreună o serie de odrasle fioroase : hidra din Lerna . Ortos – un alt câine cu două capete – şi Himera. Terpsihore – muza dansului. . Talia – muza comediei. socotite sfinte. Cerber – paznicul Infernului. cea jumătate viperă şi jumătate femeie. Gigantul Tifon. 4. Erato – muza poeziei de dragoste . se credea că forma prăpăstioasă a acestor munţi a apărut în urma luptelor ce au avut loc aici. Ele erau fiicele lui Zeus şi ale Mnemosinei.

nepăsător la întrebare. la rândul său. ce-ar putea să le stăpânească şi să le folosească bine ? Iapet nu-i răspundea nimica. avea. Vrerea lui era lege şi poruncă pentru toţi zeii. Avea şi-aşa multe necazuri. Nimic nu-i mai stătea în cale.. bolta înstelată. cum proroceşte Prometeu. de ce e lumea asta plină de flori şi de atâtea roade. numai el trimite totul! îi este ciudă că nu vrem să ne supunem zeilor. fiul pământului. cum vor ei. acel pe care oamenii-l proslăveau în cântec.. pe cât spune legenda. Celălalt. ca tată. Mai ales când se abăteau molimi sau revărsări de ape. cutezător în gânduri şi-l întreba pe tatăl său : — Tată.60 PROMETEU eus era stăpânitor deplin. cutremure.. Fusese osândit de Zeus să o ţie pe veşnicie. pe nume Meneceu. Atlas. de ce-s atâtea animale şi zburătoare ? Pentru cine ? De ce n-a fost creată o fiinţă cu minte ageră . al Gheei şi-al cerului înalt. îi făceau uneori necazuri. Încă de mic. Z .. ba ridicau pumnul spre cer şi-ameninţau. Şi-i este teamă că-ntr-o zi vom cuceri Olimpul său. Uranus. purta. întotdeauna. acest urmaş al lui Iapet se dovedise isteţ. Iar Prometeu.-nţeleaptă. Unul din ei. Iapet. Iapet era. căci ba cârteau. fusese aruncat în Tartar.. cu alţi doi fii amestecaţi în răzvrătirea titanilor contra lui Zeus. pe-un titan. Doar cei de jos.. sau foc sau moarte adusă de năvălitori. de pe pământ. pe umăr. oamenii se-ndârjeau cumplit : — El.

ce semăna leit cu zeii. pe Prometeu. titanul a luat în pumnii săi ţărînă. Ţărîna asta a udat-o cu apă proaspătă şi rece. ce se chema Epimeteu1. nou creat din tină. De-aceea. un corp de om. să-i stea supus. ca orice fiinţă pe pământ. Prometeu îşi urma mai departe gândul ce-l frământase încă din vremea când era copil : cum ar putea să făurească o fiinţă plină de-nsuşiri. să-şi caute hrana. ca alinare în ceasurile bătrâneţii. Fiind luat din trupul viu al Gheei şi făurit cu măiestrie de către bunul Prometeu.61 Nu mai avea tatăl. Omul a căpătat şi cuget. ascultându-i glasul. vreo pasăre. deşi făcuse jurământul de-a nu se mărita nicicând. să folosească chibzuit tot ce se află pe pământ ? Gândind timp îndelung. C . ce semăna leit cu zeii. să trăiască. şi să-l slăvească-ntotdeauna. Gândul lui a-nceput să zboare. FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ând a ajuns bărbat în toată firea. omul a început să umble. ci a rugat-o pe Atena să-i dea o mână de-ajutor. îndatorat. Şi-a suflat peste acea fiinţă plămădită de Prometeu. A făurit. Iapet. muncind cu grijă şi cu migală. Zeus n-ar fi fost împotrivă ca fiul lui Iapet să făurească vreun animal. Dar omul. Prometeu nu s-a mulţumit să făurească-o nouă fiinţă. S-a apucat apoi de lucru. Şi-atunci Zeus a hotărât ca omul. decât doi fii. Palas-Atena s-a-nvoit. după cât se spune. avea şi ea o slăbiciune pentru feciorul lui Iapet. Îi era drag şi poate-n sine dorea să-l aibă de bărbat. Atena. care ţâşnea dintr-un izvor. în stare să conducă bine. şi-altul mai mic. să-i dăruiască-nţelepciune omului său făcut din lut. nu îi era deloc pe plac. de bărbat2.

oamenii... o pildă de felul cum va trebui să împărţiţi-a voastre bunuri cu noi. să vieţuiască pe pământ. prin sfetnicul său de credinţă. Se temea. stăpânii din Olimp. la Mecona.. sau alţii-s mai isteţi ca el. zeii. au mers ei cale lungă. pentru că sunt bun şi drept. tăiată în bucăţi. că Zeus va apăsa pe cei de jos cu mult prea multe-ndatoriri. într-o zi Zeus a poruncit. pe loc. iară cealaltă veţi păstra-o pentru voi. Le-a arătat că-l bănuieşte pe Zeus c-ar umbla cu gânduri nu prea curate pentru ei. ca hrană. care se numea pe vremea de atunci Mecona. ci şi temple. Din tot ce veţi avea pe lume să ne aduceţi sacrificii. Prometeu i-a chemat pe oameni. Şi-au mers. prin Hermes. Nu doar altare. să se aşeze în grămezi. le-a rostit.. Altare mândre ne-or zidi. Zeus s-a aşezat pe-un jilţ şi a grăit în acest fel : — Oamenii trebuie să ne slăvească. titanul. ce-ndatoriri au cei de jos faţă de marii olimpieni. care le-ngăduie. Taurul cel adus aici va fi-njunghiat de Prometeu. până au poposit în locul unde fuseseră chemaţi. la sfârşit.62 ADUNAREA DE LA MECONA ăsând deci să mai treacă vreme. Prometeu. dar nu prea multă. să se adune oamenii într-un loc. Dar. Duceau cu ei un taur mare. plutind pe nori de aur. Hermes. Însă i-a sfătuit să aibă răbdare şi încredere în cele ce va face dânsul. Cum totuşi nu putea să calce poruncile date de Zeus. — Vom hotărî noi. Una dintre grămezi va fi sortită pentru sacrificii. — O să vedem acolo noi. L ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT -a trecut mult şi s-au ivit. Carnea. a glăsuit măreţul Zeus. pristavul din Olimp. s-a încruntat de la-nceput. precum le poruncise Zeus. aflând vestea asta. dacă fiul lui Cronos. Venind şi ziua sorocită.. am să vă dau. este atoateştiutor. când vor ajunge la Mecona. mai ales. Zeus cugeta : „Prometeu o să-mpartă carnea într-o grămadă N . cu milă. În sine.. Apoi vor face mari serbări prin care fiecare zeu va fi cinstit cum se cuvine. au pornit grupuri spre Mecona. lăsându-le puţine drepturi şi prea sărace bucurii.

Nimeni nu va scăpa. lasă. Prometeu tăiase taurul adus de oamenii săi la Mecona. Dar eu am să aleg grămada ce s-o vădi mai arătoasă şi am să-i las în pagubă pe-aceşti supuşi făcuţi din lut. El a pus deoparte carnea. va fi mare. În schimb oamenii-au izbucnit în râs cu hohote nestăvilite. Oamenii-mi vor simţi şi ei răsplata. cu păr ca neaua de curat.. Zeus. copitele. — Zeus. Chiar zeii şi zeiţele ce-l însoţiseră. a glăsuit titanul. să aibă. fiu de titan. zei şi oameni. Zeii. ce-i biruise pe titani şi-i nimicise pe giganţi. alesese acea grămadă. şi le-a-nvelit într-un strat galben de grăsime. pentru zei. Carnea e împărţită-n două.. Nimeni. stăpânul a nimerit numai ciolane. unde erau bucăţile bune de carne... scormonind sub seu. desigur. şi las-acolo. „Dar lasă. Mai repede decât se-aşteaptă. bieţii. or să afle curând ei toţi ce însemnează să-l superi pe stăpânitor!. pe norii lor de aur. coarne răsucite şi nici un pic.. Mormanul plin numai de oase se arăta cu mult mai mare decât celălalt... bucăţile cele mai bune.. Nimeni nu o să scape teafăr. neatinsă. Dar." Astfel s-a isprăvit această mult tulburată adunare." În vremea asta. Era un taur mare. care. . Le-a învelit frumos în piele şi-a aşezat deasupra lor maţele. şi-au plecat ochii ruşinaţi.. acolo. s-au ridicat către Olimp. încruntat.... Însă nu mai avea ce face. îl va ajunge o pedeapsă. Ce pedeapsă-i va veni!. El. Zeus cel puternic. El singur... Însă. era de râsul tuturor.. De altă parte-a grămădit ciolanele goale de carne. un pic de carne.. Zeus putea să dovedească celor de faţă. şi alta. — O iau pe asta!. şi oamenii-au pornit pe cale. copite. după voie. a rostit. nesilit de nimeni. tigva cu coarne răsucite. îşi spunea Zeus. râzând şi chiuind voioşi. văzând grămada de ciolane atât de mare şi-nvelită în stratul galben de grăsime. taurul este înjunghiat... a-ntins hulpav mâna spre ea. Acum era clipa cea mare. pe Prometeu. într-un alai măreţ. şi o grămadă pentru oameni. că nu greşeşte niciodată. fierea şi stomacul. gras.63 pentru oameni. grămada pentru sacrificii.. ce mânca. Alege singur. mică. atins de lăcomie. pe Zeus cel nemuritor.. O!. A înţeles că s-a-nşelat. fiindcă-au hohotit.

şi focul tot n-am să ţi-l dau. spumegând. în repetate rânduri. prea îndrăzneţ. în Olimp.. însă atunci sub chip de trăsnet. l-a luat pe Prometeu la goană.. îndură beznă. cu pâlpâiri albastre. Sălăşluiesc numai în peşteri. de spaimă. titanul a pornit la drum. să-l îmblânzească pe zeul cel atotputernic.. auzind un zgomot. în mâna stângă. fiindcă m-ai îndârjit destul. măreţe Zeus. tulpina unei plante verzi – plantă de soc. pe mâine şi poimâine. Prometeu s-a oprit puţin. focul. Apoi s-a repezit afară. ar fi cerut grăbit iertare. că oamenii. Mănâncă fructe din copaci. şi l-a rugat : — Oamenii trăiesc greu. căutând. îndură frig. Avea cu el. Altul.. pentru stăpânul din Olimp.. pe cât se spune – scobită însă înlăuntru. repede. în toiul nopţii următoare. Focul ardea domol pe vatră. Eu nu-l trimit jos. şi dacă or avea şi focul. să-l dea şi oamenilor săi. Acum. du-te. a luat din vatră un bob de jar şi l-a ascuns în tulpiniţa verde.. Dar Zeus. până n-apuc să te lovesc pe tine... cel dintâi. Deci du-te. Eu vreau să-i văd meşteşugari. pe pământ.Focul acesta e ceresc. Prometeu. mânios pentru ocara îndurată. Deodată. Dar Prometeu. ca să ascundă în ea focul şi totuşi să nu se aprindă. decât când vreau să pedepsesc făpturile-ţi nesuferite. — Te-nşeli când crezi că mă îndupleci! a răcnit Zeus. Şi-aşa. N . — Eu una ştiu. Zeus îl amâna cu vorba de azi. Hefaistos s-a întors pe-o parte. Luase tulpina asta verde. Hefaistos sforăia dus. nu era unul dintr-aceştia. În fierărie. acum. precum spune legenda. A stat şi-a aşteptat o vreme. aruncând umbre viorii pe faţa zeului înnegrită de fum. tot or să capete acest foc.. roşii. S-a furişat în fierăria unde lucra Hefaistos fulgere lucii orbitoare. — Tu ce gândeşti ? Că Zeus e-atât de prost să le dea oamenilor focul ? Tu i-ai făcut asemeni nouă.. după-ntîmplarea asta. Sunt doar pescari şi vânători. Oamenii-n vale pot să piară. şi pentru asta au nevoie de focul tău. scăldată toată în sudori. cu trupul greu şi obosit. şi-a îngăimat ceva prin somn... până la urmă. pe-un pat moale. cenuşă şi scântei. ce se găseşte.64 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL umai că Prometeu ceruse. ar fi în stare să se scoale cu armele să mă lovească şi să-mi pierd tronul. cumva. s-a dus la el încă o dată. zăvorit bine. până ce a văzut că zeul a adormit ca mai-nainte şi.

Din lutul ud a făurit un corp de-o rară frumuseţe şi un chip dulce de fecioară3 . cea dintâi fată L . alte mormane s-au aprins.. Dar cum s-a văzut arzând focul. pe câmp. focul ardea vioi.. luând pildă de la Prometeu. A chemat oamenii la el. făurare.. Pe urmă vine rândul său. galben. Din grămăjoara asta mică. — Mă duc numaidecât. Cum ? Tot titanul Prometeu ?. Hefaistos a dat din umeri. să chemi toţi zeii. ai să-mi faci.65 Noaptea era adâncă. — Când îţi vei termina lucrarea. tot ce vor.. Îşi fac unelte.. în Olimp. A luat o mână de ţărînă din trupul cel fertil al Gheei şi a turnat deasupra apă. Să spui că-i din porunca mea. în uşa fierăriei. Şi-acum. S-a apucat însă de lucru. Hefaistos. în peşteri.. Acuma. roate. — Stăpâne... celui ce-i ocrotise iar. aşa de tare. Surcelele au pâlpâit. Nu pricepea ce vrea stăpânul. arme. Apoi să mi-o înfăţişezi. Să fie fiinţă muritoare.. o fată.. pe munte. Priveşte-i cum îşi moaie-n flăcări arama şi o ciocănesc. Hefaistos s-a arătat tremurând din încheieturi. iar tu să-mi făureşti femeia. şi-o flacără strălucitoare s-a-nălţat veselă-n văzduh. O! Blestematul! A sosit clipa când ne vom răfui. vom mai vorbi noi amândoi. Prometeu a fugit prin noapte. Şi zeii s-o împodobească pe fata ce-o vei măiestri. Cu bobul roşu a aprins o grămăjoară de surcele. Acolo s-a oprit din fugă. până ce-a ajuns în văi. CUTIA PANDOREI -a strigat apoi pe fierar. M-apuc de lucru şi sunt gata mai înainte de amurg. Hermes l-a şi vestit pe Zeus : — Stăpîne. să vadă el cum i-am lovit.. pe de-a rândul.. căci vreau să-i fac şi eu un dar.. neagră. dar chip să aibă de zeiţă. Sînt învăţaţi de Prometeu.. însă.. că pământul s-a zguduit până-n străfund. în barba-i deasă. precum îi poruncise Zeus. din apă şi ţărînă. — N-ai stat de veghe! s-a-ncruntat spre el stăpânul din Olimp. în timp ce oamenii se încălzeau şi-i mulţumeau. nu-s de vină eu. focul din Olimp a fost răpit de Prometeu şi dăruit celor de jos. a zis fierarul. Dar despre asta. cu cele mai alese daruri. Zeul meşteşugar făcuse. corăbii. Întîi vreau să-i lovesc pe oameni. mulţumit că scăpase aşa de uşor. cu negrăită bucurie.. care făcuse primul om. Prometeu a făcut bărbatul... Prometeu m-a furat în somn. zâmbind viclean. A tot fugit neobosit. — Cum ? Focul meu a fost furat ? a răcnit Zeus. a mai rostit Zeus încet. prin păduri. case. titanul care ne-a trădat.

Zeus.. Şi el le-a glăsuit voios: — Pandora o să-mi fie soaţă! Voi v-aţi ferit . Şi tot el v-a cerut şi vouă s-o înzestraţi. mângâietor şi subţirel. După aceea a chemat pe zeii din Olimp la el şi le-a grăit în acest chip : — Fiinţa pe care o vedeţi a fost făcută din porunca înaltului nostru stăpân. după ce te-i căsători. Mijlocul i l-a strâns zeiţa cu-o cingătoare aurită. pentru că toate celelalte de pân-atunci erau zeiţe. Bărbaţii s-au ferit în lături. zâmbind. feriţi-vă de vicleşug!. condu-o pe pământ. deşi i-ar fi plăcut şi lui s-o vadă luminându-i casa. iară pe cap i-a pus un văl cu broderii nemaivăzute. Să le păstrezi toate acestea pentru făptura-ţi minunată. Deşi era vrăjit de fată. I-a aşternut o haină albă pe umerii strălucitori. Dalba zeiţă Afrodita i-a hărăzit. Hefaistos i-a meşterit şi o cutie de aramă. ţintindu-l pe Epimeteu în inima-i fremătătoare. făcute chiar de mâna ei. ascultându-l pe Prometeu. dar eu o vreau. închisă bine c-un capac. ca răzbunare. Pandora s-a plecat-naintea lui Zeus cel atotputernic.66 muritoare. Nu era unul să nu vrea s-o vadă-n casa lui. Pandora. În acea clipă. Însă cutia de aramă s-o dăruieşti soţului tău. puterea de-a sădi iubirea în inima bărbaţilor. Afrodita s-a avântat către pământ şi l-a rugat pe micul Eros4 să tragă iute o săgeată. glasul ei şi de dulceaţa ochilor. Ba da. .. Bărbaţii. de gingăşia. — Te vei numi. I-a ţesut astfel de veşminte. frumoasă fată. Numai Epimeteu. Palas-Atena – supărată pe Prometeu. ca un fulg. Ea . — Hermes. zeul cel şiret.. a coborât pe pământ. Zeul pristav. pentru că dânsul ţinea prea mult la muritori – s-a apucat. — Când Zeus ne trimite daruri. titanul. oricât sunt de ispititoare. mirându-se nespus de mult de frumuseţea ce-o avea. cât mai ales. şi-acela era titanul Prometeu. la rândul său. Prometeu sta prevăzător.. s-o înveşmânte pe copila abia creată de fierar. Eros a tras. Stăpânul lumii a deschis cutia asta de aramă şi-a pus în ea mai multe daruri. câţi erau în lume – erau pe-atunci numai bărbaţi – s-au adunat lângă Pandora. cum nu făcuse pân-atunci nici chiar zeiţelor din cer.Iar Hermes. i-a dat copilei glasul lui.. cu straie şi cu alte daruri. şedea cuprins de dragoste şi nu făcea un pas-napoi. a spus el către muritori. Epimeteu s-a clătinat şi a-ntins braţele spre fată. pentru că ai atâtea daruri primite de la olimpieni. luând-o de mână. a glăsuit Zeus. unul a fost. frate bun al lui Prometeu. s-a îndreptat către Epimeteu.. soţie. a mai rostit stăpânul. Charitele şi horele s-au strâns şi ele-n jurul fetei. dându-i din însuşirile şi gingăşia ce-o aveau. i-a dat şi vraja ochilor. în locul unde se găseşte prea-îndrăzneţul Prometeu.

. ba şi-un piron mai lung şi gros. ura. zavistia. — Hefaistos! a poruncit. Când colo. stăpânul. să-i spună-n faţă adevărul : — Eşti crud şi eşti răzbunător!. Dar Prometeu. a spus. S-au răspândit minciuna. zburând în cete.. Asta a fost zestrea pe care Zeus o dăruise fetei. era şi supărat pe Prometeu. Şi de la dânsul luase pildă când o făcuse pe Pandora.. a glăsuit frumoasa fată şi i-a dat lui Epimeteu cutia încă zăvorâtă. şi lumea le purta în cârcă. suferinţa. Năpastele se înălţaseră. Zeus. care râseseră de dânsul în adunarea din Mecona. pe care el. fiindcă-i răpise din fierărie focul şi-l dăruise omenirii. l-a înfruntat din nou pe Zeus şi s-a urcat până-n Olimp. din acea cutie s-au ridicat. A . şi lanţurile. în restrişti. deşi în sine ofta încetişor : „Păcat. ca s-o aducă pe pământ : rele. Numai speranţa6 cea firavă avea să fie lângă oameni. prin mâna mea. firavă şi cu aripi slabe. care crease primul om. durerea. Ce-i drept.. Credea că-s daruri preţioase. s-a-nfuriat înspăimîntător. ar trebui să-i ocrotească. grija.. — Aduc! s-a repezit fierarul. a şi trântit la loc capacul. în ceasuri grele. — La poruncă!. Văzând Epimeteu că ies atâtea rele din cutie. ba chiar şi moartea. Nu-i demn. deşi se pare că în taină îl preţuia pe Prometeu. în primul rând. foamea şi setea. Mai rămăsese în cutie numai o arătare mică.. ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU şa se răzbunase Zeus pe oamenii lui Prometeu. Şi le-a adus.. Zeus. să le-ncolţească-n cugete. s-au răspândit care-ncotro." — Să vie Hermes!. a răsărit şi crainicul. pe pământ. văzând aceasta. şi pironul. toate nenorocirile şi relele pe care lumea le-a avut de atunci mereu. ca un stăpân să-şi urască atât de mult supuşii. hâda moarte. înaripate. Epimeteu a luat cutia şi-ncet i-a ridicat capacul. umplând pământul şi făcându-şi cuiburi în toate cele patru zări5 ... Dar prea târziu se deşteptase.67 — Iată. nenorociri şi boale... însă mute. ce-o adusese din Olimp.. lesne de înţeles. i-a strigat el neînfricat. acesta este darul ce îl trimite. molimele negre. să ştii. Toate cu-nfăţişări de spaimă. — Aduc cătuşele. Ea n-apucase să mai zboare şi purta numele : Speranţa. Adu-mi nişte cătuşe tari şi nişte lanţuri mari şi grele. necazul.

Prometeu. zguduit.. se vede Zeus. care iubeşte pe muritorii lui nevrednici mai mult decât pe-olimpieni. urlând. Forţa şi Violenţa l-au cetluit în lanţuri grele. ars de dogori. Legaţi-l sus. smulgând bucăţile de carne. Cuvintele-i sunt însoţite de fulgere şi trăsnete. sus. ce-s aprinse de către oamenii lui dragi. Cu ghearele se prinde zdravăn de umerii însângeraţi. Furtuna se dezlănţuie. Pământul. se mai aude din văzduhuri vocea de tunet a lui Zeus. plecaţi pe Elbrus7 şi-l legaţi pe-acest titan8. ficatul. din cer s-a auzit un glas. colţuroasă.. Nici n-ai gândit să-mi ceri iertare. — Vei sta pe stâncă mii de ani. cu cioc tăios. Valuri uriaşe se lovesc de stâncile din ţărm. fără somn. Doar Zeus se mai zbuciumă. legat în lanţuri. cu mult mai sus de nori. Sunt focurile. n-a scos din piept nici un suspin. Vulturul ţipă şi se lasă peste sărmanul trup zdrobit. Sfârşindu-se înlănţuirea9 . mai sus. şi el o să-ţi sfâşie trupul. — Am înţeles totul. cu Forţa şi cu Violenţa.. Dar Prometeu ridică fruntea şi cată către zarea largă. şi femeile au învăţat să fiarbă-n clocot carnea dihăniilor vânate. măreţ. cu ajutorul focului. fiul lui Iapet. Chemând pe cele două slugi. Ştie că şi-a-mplinit menirea.. pe care le înghite lacom. stăpâne. bătut de vânturi. a trebuit să ia ciocanul şi să-i bată pironu-n piept.. Aici. titane! strigă de-acolo. Marea se tulbură şi fierbe. încovoiat. pe-o stâncă aspră. iară cu ciocul îl sfâşie. pe-un vârf de stâncă. Hermes l-a înşfăcat în braţe pe cel mai bun dintre titani şi l-au purtat cu silnicie.. în Caucaz. E mulţumit. cu ciocul său încovoiat. să făurească pentru dânşii unelte noi de pescuit şi de vânat. către câmpiile întinse şi către fluvii. Zăreşte-n sate şi oraşe mii. Copiii lumii se-ncălzese la vetre. Meşteşugarii se trudesc. slugile mele credincioase. din Olimp. se crapă. şi îi răspunde : — Nu m-ai învins deloc. către mări. — O. zeci de mii de flăcărui. stăpâne.68 — Voi. un glas puternic. zi de zi. în slăvi. fierarul.. Şi-ntr-adevăr. Oamenii au să vieţuiască şi peste . de grindină şi de zăpezi. blestemat să fii. Iară Hefaistos. cu aripile larg deschise. Beznele nopţii-s risipite. şi adăposturi şi veşminte.. Cât a durat osânda asta. Zâmbeşte-n el.... Iară pe stâncă Prometeu stă neclintit şi fără teamă înlănţuit. fără odihnă. ce le fac viaţa mai uşoară şi mai plăcută tuturor. Fii blestemat. Cerul ca smoala se despică şi sus. Hermes şi Hefaistos. plin de ură : — Acesta-i numai începutul! Am să-ţi trimit vulturul meu. cu fulgerele-n mâini. din cer coboară vulturul înspăimântător. a spus pristavul deîndată. smulgându-ţi. pe stâncă. fii blestemat.. Vârâţi-i şi pironu-n piept. Priveşte peste zări titanul. Mâinile şi picioarele i le-au strâns aprig în cătuşe. până pe Elbrus.

Tu.. Le aud oamenii şi-i poartă cuvintele tot mai departe : — Tu.. însă. Zeus... Ecoul munţilor îi duce cuvintele din stâncă-n stâncă. Zeus.. ai să pieri.. . ai să pieri!. până în sate şi oraşe.69 mii şi mii de ani. însă.

Eros era zeul dragostei. din secolul al VIII-lea. Poseidon. Elbrusul este vârful cel mai înalt al munţilor Caucaz. un meşter creează o copilă cioplind-o din lemn – cum şi-o visase el – un croitor îi face veşminte şi un vrăjitor suflă asupra ei. când totul se cufundă şi piere sub furtuna greutăţilor. Doar ea te mai mângâie şi-ţi încălzeşte pieptul." 7. Karl Marx. Alte săgeţi erau muiate în fiere şi otravă. fiu al Afroditei. în frunte cu însuşi Zeus. fratele lui Prometeu. Zeii olimpieni : Hera. şi atunci dragostea inspirată era dulce şi fericită. Întîmplările prin care trec aceşti doi fii ai titanului Iapet explică întru totul numele ce li s-au dat în legende. 5.. În limba greacă veche numele Prometeu s-ar tâlcui prin prevăzătorul. referindu-se la cugetătorii progresişti. speranţa. şi prin mâna ei să coboare toate relele în lume. ca şi alte popoare. doar ea. care licăreşte şi-ţi luminează calea. „Cutia Pandorei" simbolizează un izvor nesecat de nenorociri. Avem şi noi. titan. De astă dată însă fiul titanului Iapet este prezentat lângă un bărbat în întregime modelat. 2. alcătuit de un autor necunoscut. ca o steluţă mică şi albă. prima fecioară fusese creată cu scopul de a-l face pe Epimeteu. de cele mai multe ori. după cum spune o legendă. este cântată în acest fel : „Pe-o mare de durere. când te cuprinde frigul şi spaima desnădejdii!. Nici meşterul nu mai întruchipează fecioara după poruncile nu ştiu cărui zeu. în legendele eline. El stă lângă făptura cea nouă. se vede Prometeu cioplind cu dalta scheletul celui dinţâi om. dându-i viaţă. ce reprezintă străvechea dorinţă a omului de a crea viaţa prin mijloace artificiale. potrivit cu visurile sale cele mai frumoase. te mai îndeamnă. să se îndrăgostească de ea. cu spatele la zei. variante ale acestei încântătoare legende. Deşt Prometeu este numai fiul titanului Iapet şi al titanidei Temis. însoţitoarea oamenilor la necazuri. 6. cu care ţintea săgeţi în inimile oamenilor. gravată de o mână nu încă prea meşteră. şi pare că se gândeşte cum să dea viaţă acestei fiinţe. el însuşi este denumit.. într-un basm dobrogean. îl dă drept pildă pe „titan" şi . Dragostea celor atinşi de asemenea săgeţi era amară şi ucigătoare. El purta un arc. nu numai în literatură. Hermes şi Apolo. bătută de talazuri. aflat în muzeul de la Neapole. fără nici o plăcere. pe care el a numit-o om. Deci femeia nu mai aduce râul pe pământ. mai ales orientale. Însuşi creatorul fetei se îndrăgosteşte de ea. în vreme ce Epimeteu ar însemna neprevăzătorul. 3. Unele săgeţi erau unse cu miere. Expresia aceasta este deseori folosită.. 8. În legenda elină. speranţa. ci din imboldul curat al inimii. privesc chipul noii făpturi de lut.70 Note 1. ci şi în vorbirea curentă. 4. Iar fata îndrăgită îl ajută pe creator să scape lumea de relele ce o bântuiau. Astfel. intitulat „Palatul de argint". Pe o piatră antică. Basmul nostru are însă un conţinut mult mai înălţător. ci ajută la înlăturarea lui.. Mai este înfăţişat Prometeu şi pe un sarcofag. să vâsleşti mai departe şi să-ţi găseşti limanul. Prometeu nu se arată a lua în seamă această nemulţumire a olimpienilor. Într-un imn elin. care suferă pentru convingerile lor.

cucerirea focului." *Numele roman al lui Zeus . pictori ca : Michelangelo. care a scris celebra tragedie : „Prometeu înlănţuit". intrate în marea poveste a lumii. cu fruntea ridicată spre cer. părinte al unei răzvrătiri nemuritoare. Tizian. dacă ai vedea ce uimitoare flăcări izbucnesc din scânteia pe care ai dăruit-o omenirii! Dacă i-ai vedea pe cei ce se târau în întunericul umed al peşterilor. cât de măreţ se înalţă de la pământ. sculptori şi muzicieni nenumăraţi au proslăvit această titanică luptă pentru progres. Mitul despre Prometeu a fost povestit întâi în cântece. de piatră. tragedie pe care oamenii o ascultă cu aceeaşi vie emoţie de aproape două mii cinci sute de ani.. Cucerirea focului a deschis drumul omenirii spre progres. ci neînfrânţii fii ai pământului. te salut. Ribera. înlănţuit pe cea mai colţuroasă dintre ele. poetul Victor Eftimiu i-a închinant un cald poem. alegoric. apleacă-ţi urechea şi ascultă : nu în zadar a fost imensa ta suferinţă. cutezătorule Prometeu!. cât de măreţ plutesc peste apele mării şi culmile munţilor! O. trec în zbor crestele Caucazului. ca : Goethe şi Shelley. 9.. parcă te văd.. de mai târziu. într-unul din poemele sale în proză : „În clipa aceasta. Reprezentând tocmai această fabuloasă luptă a oamenilor. Deasupra acestor stânci scăldate în amintirea suferinţei şi măreţiei tale. lupta uriaşă a oamenilor pentru cucerirea naturii şi prima lor izbândă de seamă. întruchipată prin figura lui Prometeu.. vârful înalt. Fiu slăvit al unei mame slăvite. Geo Bogza. Gustave Moreau. privind cândva. apoi a fost reluat de către unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii. de fapt. . clipă gigantică şi sublimă : nu vulturul lui Jupiter* zboară peste crestele Caucazului. Eschil. Salvator Rossa. Deasupra acestor piscuri vinete şi reci. din neamul omenesc s-au ridicat titani şi oameni prometeici. făuritor al lumii care urcă!.. atât de nobilă pradă cruntei mânii a zeilor. în care.71 scrie : „Prometeu este cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filosofic". pentru că ea reprezintă. purtaţi de rodul enorm al îndrăznelii tale.Te salut. a exclamat înflăcărat. de pe muntele Elbrus.. mitul a fost şi mai departe o sursă permanentă de inspiraţie pentru marii artişti ai lumii. În literatura noastră. mai sus de lumea albă a norilor. cutezătorule Prometeu. Poeţi. însângerat şi mândru. Cutezătorule Prometeu. din zborul vibrant al unor aripi de oţel. clipă memorabilă şi fără seamăn.

nici şopotul izvorului . şi să-i aducă sacrificii. precum dorea . care-i slujeau oracolul . Iar în urechi îi suna încă râsul lor plin de voioşie . Ea s-a lăsat într-un stejar1 . şi murmurul izvorului au să v-aducă pe pământ poruncile stăpânului — Dar poate nu vom înţelege susurul vântului prin frunze . o porumbiţă fermecată . pe-o cracă lungă . trimiţându-le în cutia înşelătoare a Pandorei boala .Vântul când va sufla prin frunze . au răspuns unii dintre ei. vântul trimis de însuşi Zeus . într-o padure din Dodona . primite prin preoţii săi . şi-a-nceput să glăsuiască oamenilor . D . temple mari . de la Mecona . din acea zi . i-au înălţat altare multe şi temple mari strălucitoare. durerea . spunea porumbiţa . În cinstea lui . Totuşi . s-au pus la cale jocuri . suferinţa şi alte rele fără număr . Altminteri o să suferiţi pedepse înfiorătoare . oamenii . el a trimis .72 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT upă ce Zeus pedepsise atât de greu pe muritori .Toţi îl iubeau pe Prometeu şi deplângeau prea cruda-i soartă. — Preoţii cei orânduiţi ca să-l slujească pe stăpân au să vă tălmăcească totul …a rostit iarăşi porumbiţa . Le-a poruncit . când Prometeu îl păcălise şi îl făcuse de ocară. Şi-n primul rând . tot nu era împăcat cu sine Faptul că oamenii aveau în stăpânirea lor focul ceresc . cum suferă şi Prometeu La vorbe din acestea . deci . i-au ascultat poruncile . mulţi s-au cam încrâncenat de ciudă . să-i ridice altare multe. cu pene negre ca tăciunii. îl mânia.Vorbea cu voce de femeie : — Voi .Voi aveţi doar să ascultaţi poruncile lui înţelepte. pentru că se temeau de Zeus . faceţi aicea un oracol.

către pământ . fie c-a fost trădat. în Olimp . stăpânitorul. când ţi se pleacă la altare. — Să văd şi eu dacă-şi dă seama zeul acesta îngâmfat ce carne-nfulecă la masă. pe-ncetul. însă zâmbesc cu înţelesuri nu prea de cinste pentru tine. veşti nu prea îmbucurătoare.. — Nu râd pe faţă muritorii. a prins de veste-nşelăciunea. A luat-o-ntâi şi-ntâi prin munţi. cu puterea-i. — Nemernice! i-a strigat el. iată vine zeul Hermes şi îi aduce . pe ascuns. când . a spus nechibzuit Licaon slugilor sale din palat. Şi a pornit apoi prin lume. Acel pe care-l ospeţiţi nu-i om de rând. Crima ta este fără margini. văzându-şi templele . Numai că regele Licaon ura pe zei şi s-a gândit : „Stai.73 lupte . un munte potopit de fiare... ţesută de mâna Atenei. Privea triumfător din slavă şi se gândea că s-au plecat în faţa lui toţi muritorii. Şi a scos fulgerul său groaznic de sub mantie. pe şoptite – pun la-ndoială-nţelepciunea zeilor noştri din Olimp. când duc ofrande templelor. apoi Cilene şi Liceul cel tot învăluit în brazi. ca să râdă. cu toate astea .. Şi a dat semne tuturor că este el. A străbătut’naltul Menala. I-a dat bucate să mănânce. a vrut să-l şi batjocorească. Zeus . de-ar fi aflat cel mai mic semn de-mpotrivire. PLECAREA SPRE ARCADIA eus şi-a preschimbat sceptrul de aur într-un toiag din lemn de corn. călătorule!". şi-a ajuns în Arcadia. fără milă .. din carnea unui rob ucis. către Arcadia ferice3. în timpul nopţii. Vreai să-l răpui pe însuşi Zeus. Pedeapsa mea te va ajunge. Sub haină însă şi-a vârât fulgerul cel scânteietor. Z . concursuri şi serbări vestite . gata să-l zvârle . numite-apoi olimpiade2. destul e că s-a înfuriat şi a trântit talgerul plin cu ruşinoasele bucate.. Acolo-a cerut adăpost. Şi-a hotărât să îl lovească. fulgerul său necruţător . fie că Zeus. Iar uneori – e drept că numai aşa. Acum. Ţinea . şi s-ar putea să fie-un zeu.. îi spune Hermes la ureche. Era la vremea când amurgul aduce după sine noaptea cea misterioasă pe pământ. şi-a lovit. — Temeţi-vă! le spunea aspru. Mantia lui sărbătorească.. sub un acoperiş măreţ : palatul regelui Licaon.părea ceva mai mulţumit. Era deci Zeus mulţumit . am să pun la încercare puterea-ţi. a prefăcut-o într-o haină de om sărac şi necăjit. Mai înainte.

zeii au intrat într-un sat. Prin arborii grădinilor se cerneau ultimele dâre din ziua care-ncet trecea. lăsând în urmă numai pete întunecate. de bivoliţă. iscoditori. a şi simţit cum glasul lui se schimbă-n urlete de fiară. Zeus. Caprele. până când a ajuns şi în Frigia5 . mai la o parte. O locuinţă arătoasă. ca de obicei. o fiară cruntă. cu şindrilă. prin ogrăzi. când a-ncercat să mai rostească un cuvânt. a şi bătut degrabă-n poartă : — Hei. se-nfăţişa ca un bătrân sărac şi foarte obosit. N-au mers prea mult. ne găzduiţi ? Vă-ntreb în numele lui Zeus. un lapte gros. să poată înnopta tihniţi. tocmai cum îi plăcea lui Zeus. Poate că oamenii aceia nu auzeau în larma curţii. Iar regele. cu trepte largi şi-acoperită. Era acum însoţit şi de pristavul său. Oile behăiau cuminţi într-un saivan. şi.74 Palatul regelui Licaon a ars până în temelii. Mergeau prin praful drumului. au ajuns lângă-o locuinţă. în lungi fuioare cenuşii. de Hermes. aţâţătoare. Licaon4 s-a făcut un lup. şi-n calea lor s-a arătat un alt lăcaş. Mergând aşa-ntr-o bună zi. în chip temeinic. ţinută bine. Mirosuri calde. Atuncea zeii blestemând au luat-o iarăşi mai departe. Tot cercetând cu grijă satul. Cerul era imens şi roşu ca o tipsie de aramă. Nu i s-a dat nici un răspuns. având toiagu-n mână. pe stâlpi groşi. D . gâdilau nările lui Zeus. În cuhnia din dosul casei se-auzeau zgomote de vase. de carne friptă şi fierturi. oameni buni. Nemaiputând răbda ispita. Trupul i s-a-nvelit în blană. tot neastâmpărate. Se arătau nepăsători. Fumul se ridica alene. Hermes. stăpânitorul din Olimp. însă cu ochii cercetau. cu părul alb. săltau. sau poate nu vroiau s-audă numele ce li se rostea. Prin curte mugeau vite grase. ÎN FRIGIA e-acolo Zeus a umblat din ţară-n ţară. de rugină. bivoli cu coarnele întoarse şi cai puternici. nesătule. ce-a fugit să se ascundă prin păduri. murgi şi roibi. Aici femeia mulgea lapte. se prefăcea că-l sprijină. pe drum – să vadă tot ce se întâmplă. la fel de zdrenţuit. Era la ceasul când drumeţii îşi caută un acoperiş. Braţele şi picioarele s-au prefăcut şi ele-n labe. mai rupeau mlădiţe pe lângă zăplaz. orişice loc – pe prispe. Erau boi mari. Stăpâna pregătea mâncarea. Murmurul cel molcom al serii chema pe oameni la odihnă. ce se-ntorseseră sătule de la păşunile din deal.

S-a supărat şi a răspuns: — Plecaţi de-aici!. dacă nu. când iacătă o luminiţă. — Poftiţi!. nu ştie nimeni cum s-a-ntâmplat în acea seară. părinţii le făceau urarea : — Să fii la fel de fericită. Aici lucra de dimineaţă şi până seara Filemon.... În prag s-a arătat un chip. se legaseră prin lanţul dulce-al căsniciei şi rămăseseră-mpreună şaizeci sau şaptezeci de ani.. Deşi erau atât de-n vârstă. care creşteau la marginea pământului ce-l stăpâneau. la-nsurătoare. părinţii le spuneau la fel : — Să fii iubit ca Filemon de credincioasa lui soţie! Şi dacă e să vorbim drept. şi învelită cu şovar.75 De-aceea a strigat la gazdă : — Deschide-n numele lui Zeus! îţi cerem să ne ospeteşti. într-o căpiţă-nmiresmată de fân. ce se afla pe câmp. au înţeles că-i o colibă... Mai târziu. Şi tot aşa. Alături de coliba lor era un petic de grădină. Iar lumea îi dădea drept pildă de căsnicie trainică. rar să fi fost pereche-n lume mai strâns unită decât ei. Coliba-n care locuiau era din trestie uscată. Numai că gospodina ceea era grăbită peste poate.. când se măritau. din cauza voastră.. se numeau Filemon şi Baucis6. Un chip cuminte de bătrân. de unde vin şi cine sunt... un şiştar. nu avuseseră bătrânii nici un belşug în viaţa lor. au rostit ei. deşi le spuneau tuturor că vin în numele lui Zeus. în anii tăi de căsnicie. şi-n urma lui o bătrânică.. Poftiţi în casa noastră. că dânşii n-au găsit niciunde un adăpost şi niscai hrană. pentru acea noapte.. tăiat în două de-un pârâu. Vedeţi-vă de altă casă. săpând şi cultivând legume sau îngrijind pomii şi viţa. Se îndrăgiseră din vremea când amândoi erau copii. poate. FILEMON ŞI BAUCIS ocmai se pregăteau să-şi facă culcuşul. a răsturnat un vas cu lapte. Hermes s-a apropiat de uşă şi a bătut uşor în ea. Fetelor. Ridicând capul către Zeus. Cei doi bătrâni. Am răsturnat. cum este doar bătrâna Baucis. cea mai sărmană dintre toate câte văzuseră în sat. şi mai bine. fără să-ntrebe măcar o vorbă pe drumeţi. Uitându-se ceva mai bine. aşa de buni şi primitori. Erau săraci. cam coşcovită şi-aplecată. Băieţilor. Uşa micuţă s-a deschis încetinel şi scârţâind. dar acest lucru nu-i împiedica deloc să îşi găsească T .

Iar Filemon i-a îmbiat : — Uitaţi-vă. tocmai fiindcă olimpienii păreau trudiţi. cât timp o să pregătim masa. Aşa se face că puteau să-ndure orişice necazuri şi lipsuri grele. şi totuşi cel mai bun din casă. Din ea a retezat bătrânul o felioară. A . În casa lor nu se găseau slugi şi stăpâni. bătrânica ştersese masa c-un mănunchi de mentă strânsă din grădină. primitoare. bună. prune ca nişte pietre scumpe. nu prea groasă. napi. fie cu roade din grădină. soţul ei îi adusese din grădină legume proaspete. fără teamă sau plânsete zadarnice. suflând din răsputeri într-însul. păstrată pentru sărbători. Filemon a turnat apă caldă într-un lighean din lemn de tei. fie cu sfaturi înţelepte. În faţa fiecărui zeu era câte o cană mică. Pe urmă-a luat un covoraş. cei doi bătrâni s-au arătat mai săritori ca totdeauna. Umblând grăbită. i-au poftit grabnic în colibă pe cei doi mândri-olimpieni. Pentru că masa-ntârzia. poruncile. în înţelegerea deplină ce domnea veşnic între ei. brânză de vaci şi ouă coapte-n spuza caldă. din lemn de fag.. Filemon a mai coborât şi o bucată de slănină. sârguincios. s-a repezit la vatră. destul de vechi şi aromat. iar când a ars cu vâlvătaie. cicoare.. şi i-a dat drumul în fiertură. Pe urmă a adus bătrânul un coşuleţ umplut cu fructe. picioarele drumeţilor. apoi. fără să cate nici la haine. mai dornici să-i primească bine. Baucis a-ntins pe scândură o pătură din lână moale. L-a aşternut frumos pe patul unde urma să doarmă zeii. glumind şi arătându-se veseli şi binevoitori. Focul a pâlpâit pe-ncetul. surcele şi un lemn mai gros. Ba uneori mai ajutau şi pe-alţii. cu firea lor deschisă. laviţa asta. care stătea de mult în grindă. după datină. curmale. care-aveau nevoie. flămânzi. a pus pe jar frunze uscate. nici la cuvinte sau la feţe. O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA ceştia erau pământenii la care Zeus şi cu Hermes au poposit în acea seară. Şedeţi şi odihniţi-vă de osteneala drumului. Erau acolo nuci. pe care le-au şi pus în ceaun să fiarbă. Baucis a potrivit deasupră-i un ceaun mare. gazdele. Cu feţe calde. să-i dea gust puţintel mai bun. ca pe la alţii. În vremea asta. cam învechit şi ros de timp.76 mulţumirea în dragostea ce îi lega. ca să-nşele vremea. Ba. S-a aplecat singur de şale. Şi-ntr-un vas larg pusese vinul. stăteau cu oaspeţii de vorbă. dezvelind din cenuşă jarul . să spele. iară pe masă adusese măsline puse-n saramură. plin cu apă. După gustare a-mpărţit fiertura caldă de legume. ţesută chiar de mâna ei . şi smălţuită cu ceară albă de albine. săraci. Singuri îşi porunceau şi tot ei îşi aduceau la-ndeplinire.

Acesta însă i-a oprit : — Lăsaţi-o. dar trebuie să ne urmaţi pe muntele din apropiere. au pornit după cei doi zei. Luându-şi câte-un toiag în mâini. Numai pe voi vă vom cruţa . bătrânul. un semn că este un preaputernic olimpian. ce să le dea. este întotdeauna dreaptă. Filemon. Numai că ei erau bătrâni. n-o sacrificaţi. Pentru că în coliba lor aveau şi-o pasăre. când zeii hotărăsc ceva. Priviţi mai bine spre coliba în care voi ne-aţi ospeţit. Au mers ce-au mers. S . un fagure de miere albă. — Taci. ceilalţi erau nevinovaţi. precum se cuvenea. Bătrânii cunoşteau prea bine că nu e chip să stea-mpotrivă. la mijloc. Osânda noastră.. Vecinii voştri însă nu ne-au primit ca oaspeţi. Ba. şi au ajuns aproape-n vârful muntelui. ZEII SE ARATĂ CINE SUNT tăpânul cerului dăduse. Mai ales Filemon. Sărea-n colibă ici şi colo şi gâgâia înfricoşată. Iar gâsca era sprintenă. smochine dulci şi. s-au plecat zeilor cu teamă. Şi Zeus. ei au să fie pedepsiţi. Le părea rău de casa lor.. Este destul tot ce ne-aţi dat. Au trebuit să se supună. care sclipea tăcut sub lună. Filemon a priceput semnul. s-au repezit s-o prindă iute şi s-o gătească zeilor. cum o fi. Chemând-o lângă el pe Baucis. în acest fel.. Dar nu aveau.77 struguri cu boabe mari şi roşii. parcă presimţindu-şi soarta ce o pândea. pentru c-a fost recunoscut. Chiar dacă unii dintre ei greşiseră faţă de voi. deşi cerusem adăpost în numele Olimpului. Amândoi şi-au cerut iertare că cina a fost prea săracă. să vadă ce s-a petrecut şi ce osândă au dat zeii satului lor. mulţumit în sine. închizând taina-n apa sa7 . o gâscă. Nu mai ştiau cum să-i slujească pe cei doi oaspeţi. ce face. bieţii. a rostit Zeus. în înţelegere deplină. Da-n locurile cunoscute. voinţa zeilor schimbase satul întreg într-un lac negru. a mai rostit bătrînilor: — Aţi fost pentru noi gazde bune. Pentru nelegiuirea asta. Priveliştea i-a-ndurerat pe cei doi soţi. pasărea şi-a căutat scăparea chiar sub picioarele lui Zeus. — De ce aţi scufundat tot satul ? a spus bătrânul Filemon. unde trăiseră o viaţă. le turna vin neîncetat. şi lacrimi le-au ţâşnit din ochi. vasul de lut rămânea plin. Atunci Filemon a-ntors capul.. Picioarele le tremurau. cum să-i îmbie. Dar ce să vezi ? Oricât turna vinul în căni.

în care vieţuiseră încă de când erau copii. a glăsuit solemn stăpânul. sculptate. a dat răspuns Filemon. cu vorbă moale. Însă pe locul unde fusese ea-nainte. Anii s-au scurs pe îndelete. Scoarţa creştea şi către mijloc. amândoi. şi vă voi da. într-o zi. pe trepte-n faţa templului. CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ntr-adevăr. pe la tălpi. se ridicase-o insulă. Spuneţi o singură dorinţă. — Numai atâta vă doriţi ? — Darul acesta ni-i destul. N-au mai rămas. Pacea şi dragostea în care am vieţuit cu buna-mi Baucis sunt lucruri de nepreţuit. Amândoi zeii au pierit. şi se urca spre gât. Să nu-mi vadă soţia rugul pe care îmi vor arde trupul. în aceeaşi clipă. pentru că i-aţi cinstit pe zei. Poate vreţi aur. tinereţe sau frumuseţea mult râvnită. Filemon a privit spre Baucis. slavă sau mărire ? Spuneţi ce vreţi. nu mai vedeau nici la un pas. Grădini pline de flori şi rodii se întindeau în jurul său..78 UN STEJAR MÂNDRU . — Nu. bătrânul a simţit că îl înfăşoară o scoarţă rece. Baucis simţea acelaşi lucru. tot ce-a fost : cum le-a schimbat coliba Zeus în acel templu aurit. a spus uşor lui Filemon : Î . Ochii li s-au înceţoşat . a dat din cap bătrâna Baucis. numai privindu-se în ochi. Şi Zeus a făcut un semn. tremurătoare. mare Zeus. Vreau să vă dau şi o răsplată. Nişte drumeţi îi întrebau despre-ntâmplarea petrecută odinioară în coliba unde se odihnise Zeus. Pe când vorbea aşa.-nchideau templul. spre cap. cu înţeles.. cătând bătrânii înspre coliba lor cea veche. Ei povesteau. n-au mai văzut-o. Cei doi s-au gârbovit mai mult. — Bine. dacă vrei să faci unor bătrâni sărmani un dar. nu vreau asta. S-au aşezat în tinda lui. şedeau bătrânii. De-aceea. — Voi o să locuiţi în templu.. dorind să stea-n aceleaşi locuri. precum spune legenda. acolo-n munte. Înţelegând că i-a sosit sfârşitul aşteptat. căci m-ar îndurera prea tare... Se deprinseseră cu timpul să îşi grăiască fără vorbe. decât bătrânii. Puterea scade. putere. Aurul mult se risipeşte. Tinereţea trece cu anii. Nici eu pe-al ei nu vreau să-l văd. negreşit. Pe insulă era un templu din marmură în care Zeus avea o statua de aur. Fie pe voia voastră. Filemon şi iubita-i Baucis s-au coborât până la templu. îngăduie să-nchidem ochii.. Ea către el. Şi-aşa. Porţi mari.

îţi spun adio. În preajmă s-a făcut tăcere. ce-mbrăţişa cu ramurile sale un tei cu trunchiul alb şi plin de floare. alb. a grăit şi dânsul.. bătut de vânturi . dar gurile le-au amuţit.. Baucis. foarte multă vreme. dar cu mireasmă-ameţitoare. şi-a sărutat-o lin pe frunte.. Legenda spune despre templu că s-a sfărâmat.. ci se făcuse-un stejar falnic. în schimb. s-ar fi văzut încă acolo cei doi copaci : un stejar mândru şi puternic. Îţi mulţumesc pentru credinţa ce mi-ai purtat-o până la ultima suflare! Şi poate că şi-ar fi spus cei doi bătrâni şi alte vorbe de-adio şi de mângâiere .79 — Soţul meu scump. . Cei care se-ntâmplaseră să se găsească lângă ei priveau înmărmuriţi. era un tei subţire. Bătrânul nu mai era om.. dar multă. — Adio!.. a sosit ceasul!... cu flori micuţe.

lacul Sf. . Frigia era un străvechi ţinut din Asia Mică. Nu este însă vorba. cum a fost numit. Era făcută din aur. care purta în vârf un vultur. abanos şi fildeş şi era aşezată pe un piedestal enorm. În mâna stângă avea sceptrul. 3. Apolo. făcută din aur şi fildeş. Zeus avea o cunună splendidă din cotinos.. Zeus l-a încununat pe Apolo şi a hotărât ca. 2. bineînţeles sub altă formă. este frecvent în toată literatura populară. 7. 5. jocuri şi mari serbări. în limba elină. murmurul izvorului. au vrut să le dea mai multă greutate. Nenumăratele lacuri din ţara noastră. în amintirea unor concursuri. la care luaseră parte fiii săi : Apolo. cel mai vestit era cel din localitatea Olimpia. încât ele dăinuiesc. să se alcătuiască concursuri. născocind legenda. Apoi legendele au fost reluate de mulţi alţi scriitori. lup. odinioară. Pe aceeaşi temă s-a compus o operă comică de Gounod. numite olimpiade. Zeus ţinea în mâna dreaptă o statuetă. după care însuşi Zeus va fi fost iniţiatorul lor. Pentru prima oară. Se povestea în legendă că Zeus însuşi ceruse să aibă loc aceste olimpiade. supăraţi pe oameni. până astăzi. sculptorul Fidias crease o statuie a lui Zeus. Hermes şi Ares. care era una dintre cele şapte minuni ale lumii antice. elinii au început să socotească timpul după olimpiade. s-a petrecut cutare şi cutare lucru. vraci etc. în cinstea şi pe locul acelei isprăvi. ca : Tekirghiolul – cu apa lui sărată. aceste jocuri vestite. Natura se solidarizează cu cauza lor dreaptă şi îi ajută. Şi în folclorul nostru. care întruchipa Victoria. La aceste concursuri biruise fiul său cel mai iubit. din urgia lui August. cum se punea pe frunţile învingătorilor. dealtfel. lacul lui Ovidiu de lângă ţărmul mării. Motivul legendar al stejarului de la Dodona se găseşte astfel. Scena aceasta – ca şi legenda următoare : Filemon şi Baucis – este povestită admirabil de poetul latin Ovidiu. 4. cei care au pus la cale. precum se ştie. Între toate templele clădite în cinstea lui Zeus.80 Note 1. din ţinutul Elidei. legenda stejarului de la Dodona – oraş antic din Epir – a fost scrisă de Herodot. blocuri enorme şi colosale se mai pot vedea şi astăzi. Motivul acoperirii cu apă a unor sate. şi în creaţiile noastre artistice populare. împăratul Romei. Mai târziu. la renumitele olimpiade. În acest templu măreţ. numite olimpiade. grădini. biserici. Numele Licaon înseamnă. au căpătat atâta faimă în lumea antică." Aceste concursuri. din patru în patru ani. Astfel ei spuneau : „În al atâtelea an de la a patra sau a cincea olimpiadă. anumiţi eroi populari ascultă deseori glasul codrului. 6. castele. În realitate. oraşe. „părintele istoriei". ca în legenda greacă. de un stejar sau un izvor prin care stăpânul lumii îşi trimite asprele lui porunci.. De bucurie. Urmele acestui templu. Ana din creierii munţilor şi altele au legende asemănătoare. şi au loc tot din patru în patru ani. Legenda despre Filemon şi Baucis a fost cântată şi de renumitul fabulist francez La Fontaine. şi află de la aceste elemente ale naturii primejdiile ce-i aşteaptă. de către duhuri. măslin sălbatic. Mai târziu legenda a căpătat şi alte variante. vrăjitoare. mult înnobilat. Pe frunte. lacul Ursului de la Sovata. cel stins pe meleagurile ţării noastre.

după poveştile eline.81 POTOPUL eus se-napoiase nespus de mâniat din lunga sa călătorie de pe pământ. Zeus se şi găseşte-acolo!. ce nu vesteau nimica bun. Stăpânul. zbura prin cer şi striga tare : — Veniiiţi!. Se tem numai de el.... Deci.. jocuri sau concursuri. chiar de era un fiu al său. şi-atât. la umeri şi la pălărie.. nici nu-l respectă de ajuns. Veniiiţi!. zeii! Vocea lui Zeus tremura. că oamenii nu îl iubesc. Tot ce văzuse în Frigia şi în Arcadia îi dovedise. întorcându-se în Olimp. Cât mai degrabă. era cu porţile deschise.. Cum auzeau porunca adusă de pristav.. ca atunci când Zeus îşi pregătise lupta cu titanii. porunceşte să v-adunaţi. şi zeii au intrat grăbiţi. pe frunte i se aduna mânia-n cute-ntunecate. Zeus a poruncit lui Hermes : — Adună-mi. Z . noi o numim Calea lactee. de zei mai mici. din aur şi aramă. Lângă palatele lui Zeus erau strânşi zeci de slujitori. porneau în goană spre palat. Hermes. de îndată. Veniţi în sala de ospeţe. neîndoielnic. Zeus. este aceea ce se vede şi azi pe cerul mătăsos. Era un freamăt şi o zarvă în tot Olimpul. Calea pe care veneau zeii.. Palatul marelui stăpân. Atunci nu mai cruţa pe nimeni. cu aripi la picioare.. zeii săreau. atunci când noaptea e senină . şi lăsând toate laoparte : petreceri. privirea sa era ca marea când se dezlănţuie furtuna. Lui Zeus nu-i plăcea zăbava.... şi repede-şi ieşea din fire. Hefaistos.. clădit de fiul său..

82

aceia care alcătuiau cortegiile şi-i însoţeau pe-olimpieni. Şi ei se frământau, cuprinşi de teamă. Îşi şopteau tainic la urechi : — Să fi reînceput titanii războiul cu Olimpul nostru ?...

STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR
n vremea asta, zeii cei mari, zeii-olimpieni, se adunaseră în sala unde îi aştepta stăpânul. Zeus şedea pe tronul său, cu fulgerele-n mâna dreaptă, şi-n mâna stângă purtând sceptrul. Vulturul cel cu pene sure, vulturul care zbura zilnic, să-l sfâşie pe Prometeu, era acolo, lângă dânsul. Stăpânul şi-a clătinat capul şi pletele-i nepieritoare. Marea, pământul, stelele, cerul întins s-au zguduit, ca bântuite de cutremur, şi au fost gata să se sfarme, să se prăvale peste Tartar. Fraţi şi surori şi fii şi fiice s-au îngrozit şi şi-au şoptit : — Ce e cu tatăl1 ?! Ce se-ntâmplă ? Atât de tare-i supărat, cum n-a fost încă niciodată. Hermes, şiretul, ştia taina. El însoţise pe stăpân în lunga lui călătorie. Cunoştea gândul, supărarea şi planurile tatălui, dar nu spusese nimănui. Păstra secretul pentru el. Şi-acum zâmbea, văzând pe ceilalţi cum se frământă şi-şi şoptesc, neliniştiţi, îngrijoraţi. — Ascultaţi bine, olimpieni!... a tunat Zeus către ei. A venit vremea ca să stingem nesuferita seminţie a fiilor lui Prometeu2, aceia care împânzesc câmpiile, pădurile, munţii şi ţărmurile mării... — Cum ? ce tot spune ?-ntrebau zeii. Vrea să distrugă oamenii ? — Băgaţi de seamă, a urmat Zeus, zvâcnindu-şi braţele în sus, eu n-am avut atâta grijă pentru Olimpul fericit, în care noi hălăduim, nici când au năvălit giganţii şi înfiorătorul Tifon. Oamenii-s mai primejdioşi. Ei seamănă cu noi, cu zeii. Mintea lor e prea ageră. Într-o zi se vor răscula. Eu singur i-am văzut pe oameni, în Frigia, nepăsători când rosteau numele lui Zeus. Iară un rege, Licaon, a vrut să îmi întindă-o cursă şi plănuia să mă răpună. Aflaţi însă că regele a şi fost pedepsit de mine. L-am prefăcut în fiară, lup... — Dar frigienii ? — Înecaţi... Tot satul lor l-am scufundat. N-au rămas decât doi bătrâni, pe nume Filemon şi Baucis. Ceilalţi s-au dus în fundul apei... — Dreaptă răsplată le-ai dat, Zeus... au glăsuit toţi olimpienii. — Dreaptă! a strigat iarăşi Zeus, tăindu-le c-un semn cuvântul. Dar a căzut numai un sat, şi dincolo un singur om. Şi nu de-un sat, şi nu de-un om îmi este mie grijă, ci de toţi ceilalţi la un loc. Dacă-ntr-o zi le vine pofta să urce în Olimp, la noi ? Să nu mai recunoască cerul şi să se-nscăuneze ei

Î

83

stăpânitori peste pământ ? Atuncea, zei, ce ne vom face ?... — O!... Asta nu se poate. Nu. Oameni să urce în Olimp ? Şi să se cârmuiască singuri ?! Mai bine piară de pe-acum! Să-mpiedicăm această crimă şi să dispară acest neam de muritori prea îndrăzneţi, care ne-ameninţă domnia! a zis la rândul său Poseidon. — Însă, mă-ntreb, a spus Atena, cine o să ne-aducă jertfe ? Cine o să ridice temple şi-o să le umple cu ofrande ? Libaţii cine ne va face ? Noi ne-am deprins să fim slăviţi. Chiar de n-o fac cu bunăvoie, oamenii tot ne mai slujesc. Ce zici de acest lucru, Zeus ? — Hm!... Asta o să mai vedem... Ne vom gândi să-ţi dăm răspuns mai la sfârşit, a rostit Zeus. Acuma nu vrem altceva, decât să-i pedepsim pe oameni. — Să-i pedepsim!... Să-i pedepsim!... Loveşte-i tu, cu fulgerul... Să ardă-n flăcări tot pământul! s-a repezit neghiobul Ares. — Am cugetat şi eu la asta, a grăit Zeus, către Ares. Însă mi-am amintit că-n timpul cât a fost lupta cu giganţii, era să se aprindă slava, unde se află cerul nostru. Şi eu mai ştiu de la Uranus că s-ar putea să vie-o zi când va lua foc însuşi eterul3 . N-am vrut s-aleg această cale... Am cugetat că e mai bine să-i înecăm... — Dar bine, cum ? a întrebat zeiţa Hera. — Nu-i greu deloc, a răspuns Zeus. Strâng nori de ploaie din tot cerul. Şi plouă, plouă, până când dispar, cu toţii înecaţi, toţi oamenii lui Prometeu... Vuia Olimpul de urale. Stăpânul a lăsat să treacă uralele pân-la sfârşit. Când s-a făcut din nou tăcere, a dat cu sceptrul în podea.

PLOILE SE DEZLĂNŢUIE
ă-nceapă, aşadar, potopul!... Tu, Hermes, fugi până la Hades şi îl vesteşte că-n curând vor sosi umbre cu duiumul. Umbrele celor morţi vor sta grămezi, grămezi în jurul porţii ce duce în ţinutul său, ţinutul groazei şi al morţii... Voi, zeii Ares şi Apolo, ieşiţi afară şi vedeţi de sunt acolo Boreu, vântul de miazănoapte, şi toate celelalte vânturi, care, suflând, pot risipi norii cei buluciţi a ploaie. Luaţi-i cu voi, ţineţi-i bine... Artemis, cheamă pe Eol, vestitul rege peste vânturi!... Şi toţi care-ncotro fugeau să-i împlinească vrerile, cât mai cu sârg, şi cât mai bine. Zeii acelor vânturi care împrăştie adesea norii au fost luaţi grămadă de Eol şi duşi departe-n nişte margini, zăvorâţi într-o peşteră, la gura căreia a

S

84

pus doi monştri-naripaţi de strajă, să nu poată scăpa nicicum. În schimb, Eol a poruncit, la cererea stăpânului, să vie Notul, vântul care aduce cu el nori şi ploi, vântul cel cald de miazăzi. Zeus l-a cercetat, privindu-l pe zeul-vânt din tălpi în creştet. Pe fruntea lui sta împletită negura, care mohorăşte văzduhul înaintea ploii. Din penele aripilor întinse peste-un sfert de lume, având culoare vânătă, ca şi sânul său păros şi încărcat cu umezeală, curgea în juru-i numai rouă. Mai mult, când apăsa cu mâna norii care pluteau în juru-i, până la mare depărtare, se auzea zgomotul ploii, ce răpăia necontenit. Ţinându-se de el, veneau şi alte numeroase vânturi, înaripate şi purtând burdufuri mari, pline cu apă. — Porniţi deasupra astei lumi şi înecaţi-o pe de-a-ntregul, a răbufnit spre vânturi Zeus. Notul a început să zboare, urmat de celelalte vânturi aducătoare de furtuni. Ploi nesfârşite se vărsau deasupra lumii, în şiroaie, în timp ce Zeus arunca, şi el, cu fulgerele-n oameni. Iris4 – zeiţa curcubeu, zeiţa cu aripi de aur – sugea apa din mări şi lacuri, şi-umplea burdufurile norilor, secate dup-atâtea ploi. Ploaia cădea, cădea, tot mai avană peste oameni, peste pământ, peste câmpii. Semănăturile pe-ogoare fuseseră-n noroi trântite. Speranţa muritorilor de-a se hrăni prin munca lor, de pe ogoare, se pierdea, şi deznădejdea cuprinsese mulţimile. Munca-ndârjită dintr-un an pierea pe câmp fără folos.

RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE
ar Zeus nu se mulţumea numai cu apele din ploi. A poruncit fratelui său, Poseidon cel stăpân pe mări, să îl ajute. Acesta a chemat la sine, într-un palat clădit în mare, din marmură verde şi-albastră, pe zeii ce-şi aveau sălaşul sub albiile fluviilor. — Daţi drumul forţelor pe care le-aveţi în stăpânirea voastră, a spus Poseidon zeilor, de cum au intrat în palat. Astfel ne porunceşte Zeus. Deschideţi deci zăgazurile şi lăsaţi libere să curgă puhoaiele, ca-ntr-un vârtej, peste pământ şi peste oameni. Poseidon îşi sfârşise vorba. Zeii priveau nedumeriţi. Ar fi-ntrebat : „de ce ?" şi „cum ?" Dar la un semn al lui Poseidon au trebuit să se retragă, să plece spre mătcile lor. S-au îndreptat către izvoare. Le-au deschis, larg, gurile reci. Apele au ţâşnit bogate şi-au năvălit, urlând, pe văi. În acest timp, zeul Poseidon îşi luase furca cu trei dinţi, bătută în mărgăritare, şi o izbise de o stâncă, cu sunet înfiorător. Pământul se cutremurase. Stânca se despicase-n două. Vinele apelor, plesnite de

D

85

violenţa izbiturii, scrâşniseră ca nişte lanţuri rupte de-o mână de uriaş. Apele tăinuite-acolo se repeziseră afară, sărind nebune peste stânci, în lungi pâraie zgomotoase, cu coame albe pe spinare, ca nişte cai înspăimântaţi. Râuri şi fluvii, prea umflate, se şi vedeau săltând din mătci. Se năpusteau peste câmpii şi nimiceau semănături, smulgeau copaci din rădăcini şi luau cu ele oameni, vite, case şi aşezări întregi. Toate-ar fi fost cum ar fi fost, dar când şi-nvolburata mare a început să se reverse, să-şi zvârle apa ei sărată în lungi torente peste ţărmuri, răspândind moarte şi prăpăd, sorţi de scăpare n-au mai fost pentru sărmanii pământeni. Purtând în clocote turbate tot ce mai era viu prin lume, apa se întindea mereu. Hotare nu mai avea marea. Nici nu se mai zăreau limanuri negre sau verzi pentru scăpare. Zadarnic se tot trudeau unii, în bărci sau plute uşurele, să mai răzbească prin puhoi, sfârşitul lor era aproape. Pe câmpuri, unde mai-nainte culegeau roade muritorii, în sate, unde se jucau copii cu râsete zglobii, era acum domnia mării. Prin crengile copacilor înalţi, semeţi, odinioară cu frunţile scăldate-n soare, lunecau peştii argintii. Frumoasele nimfe-ale mării, fiicele zeului Nereu5 , purtând în păr mărgăritare, la gât şiraguri de mărgean, şi pe veşminte flori de mare, şi scoici, şi fluturi de sidef, treceau înot peste podgorii şi prin livezi, sau se plimbau pe străzile oraşelor. Delfinii cutreierau codrii, s-avântau sprinteni printre crengi. Leilor, galbeni ca nisipul, tigrilor şi mistreţilor, şi altor fiare sângeroase nu le mai era de folos puterea mare ce-o aveau. Păsări cu aripile-ntinse străbăteau zile întregi văzduhul, căutând să-şi afle un locşor, unde să poată poposi. Căutau zadarnic, şi la urmă cădeau în ape, fără vlagă, ca nişte frunze veştejite dintr-un copac bătut de vânt. Imensa revărsare-a mării acoperea întreg pământul şi pentru-ntâia oară valul se legăna pe vârf de munte. Cei mai mulţi oameni au pierit. Alţii, puţini, scăpaţi cu zile, pe câte-o creastă mai înaltă, slăbiţi de foamea nemiloasă şi îngheţaţi de frig s-au stins, de-asemeni, şi-au căzut în ape. Numai o barcă mai plutea, o barcă mare, construită parcă anume să înfrunte nebuna furie-a apelor. Şi-adevărat, precum se spune, barca fusese pregătită cu vreme multă înainte...

până ce a ajuns acolo. de valuri. Vântul şi marea i-au izbit în nişte stânci barca de lemn. că Zeus vrea să înece tot pământul sub un potop nemaivăzut şi să distrugă oamenii. înfrigurată şi flămândă. Elada s-a acoperit. După ce tatăl. de lemn. La pieptul său strângea pe Pira.86 POTOPUL ÎNCETEAZĂ rometeu. Iar cerul când s-o limpezi. în Tesalia. ce purta numele de Pira. oricât îi tot adăpa Iris. Deucalion privea. Acel munte este Parnasul6. de cum s-a-napoiat acasă. dacă tu ai să mă asculţi! Să-ţi faci o barcă zdravănă. dornică de un adăpost. cată în zări şi vei vedea un singur vârf semeţ de munte. ce era rege la Ftia. Ploaia mai încetase parcă.. norii erau secătuiţi. Ascultând sfatul tatălui. şi doar cu dreapta a-notat. i-a spus aşa lui Deucalion : — Ia seama. ca şi bunicul său. a fost înlănţuit de Zeus. pustiul verde-al apelor. s-au urcat amândoi în barcă. să-nfrunte apa şi furtuna. tatăl omenirii. până ce a ajuns la mal. Apele au crescut întruna. Iar Prometeu. Deucalion şi-a pregătit barca. Planul lui nu va izbândi. şi cerul se mai limpezise. şi-a luat pe draga lui soţie. luptându-se din greu cu marea. pe Deucalion. Uranus. Îndreaptă-ţi barca într-acolo! Şi ce va fi vei mai vedea. Când vor începe ploile – prin ploi vrea Zeus să înece pământul nostru! – tu te urcă îndată pe corabie. După aproape nouă zile de necurmată scurgere. Era barca lui Deucalion7. care-avea darul prevestirii. Şi.. Scăpat din valuri. gata de drum către Parnas. pe tot întinsul ei. ce nu va fi cuprins de ape.. Deucalion şi soţia lui s-au dus să-i mângâie durerea. avea el însuşi un fecior. Fiul lui Prometeu şi-a luat sub braţul stâng soţia dragă. P . Prometeu. fiule. din plin. Şi el era căsătorit cu fiica lui Epimeteu şi a Pandorei: o copilă plină de haruri. încă înspăimântat. Vâsleşte ne-nfricat cât timp ploile-acelea vor dura. Deucalion a zărit Parnasul şi a vâslit mai încordat. Şi barca i s-a sfărâmat. când s-au pornit ploile. Pune într-însa hrană multă şi apă de băut.. Numai o barcă mai plutea.

au mai rămas pe lume doi. titanida. cerul s-a-nseninat de tot. pământul parcă se-nălţa. Zeus.. câţi vieţuiau până acum. a-nceput să vie către matca sa. pentru numele dreptăţii. împărţitoarea de dreptate. Lasă-i pe-aceşti doi în viaţă. şi nu se mai sfârşesc la poartă. Triton a luat o scoică mare şi a sunat din ea prelung. şi iată-i.87 ZEIŢA TEMIS INTERVINE glăsuit : — Măreţe Zeus. Apa. El este rege tesalian... Colinele au răsărit de sub povara undelor. Din mii şi mii de oameni. Boreu. se află-n muntele Parnas. La Hades morţii vin şirag. din slavă. Au suferit şi ei destul. în sfârşit. dreptate ţi-ai făcut destulă. Poseidon şi-a lăsat din mână tridentul său cel fermecat.. Deci. şi i-a dat drumul de îndată. pădurile îşi arătau din nou coroanele-nverzite deşi frunzele mai păstrau încă nămolul apelor. i-ar fi zărit pe cei doi oameni zeiţa Temis8.. ce te-au nemulţumit pe tine. în fluvii şi în lacuri. a . Temis s-a apropiat de Zeus. te voi ruga-n genunchi să-i ierţi!. şi-n timp ce apele scădeau. Aflând că ploaia s-a oprit. un monstru-al apelor marine. Norocul le-a surâs. ascultând-o pe Temis. plătit-au mult prea mulţi şi-aşa. a risipit norii la mare depărtare. — Se cheamă Deucalion şi Pira. supusă. La acest semn. Pentru un sat de frigieni şi-un rege din Arcadia. şi în aceeaşi clipă marea şi-a încetat tot zbuciumul. Pe urmă. căruia i-a cerut să sune înapoierea apelor în mări. de undeva... L egenda spune că. dintr-un fund. s-a avântat în largul său.. Suflând voios. a chemat la sine pe-un fiu ce se chema Triton9. şi într-un ceas sau poate două. s-a îmblânzit. şi arătându-i tot pământul scufundat sub noian de ape. Şi după nouă zile şi nouă nopţi. s-a repezit Eol până la peştera unde-l ţinuse pe Boreu. După aceste nouă zile. când s-a văzut scăpat din peştera întunecoasă. în cea de-a zecea s-a îndurat să facă semn. — Cine sunt ei şi cum se cheamă ? a-ntrebat Zeus.

au implorat-o pe zeiţă : — Tu. singură cu mine. părintele meu chinuit pe stânca din muntele Elbrus ? De ce nu pot şi eu să fac. — Semn bun! a glăsuit bărbatul. Preoţi nu mai erau acolo. Deucalion şi soţia-i. Coborându-se apoi noaptea.. pe plete. venind lângă el.. M-aş fi zvârlit în valurile spumegânde. au pornit veseli iar pe cale. cei doi soţi s-au culcat în templu. în voia lui. iacătă. care eşti bunica noastră şi ocroteşti dreptatea-n lume.. muşchiul cel verde. Râuri şi fluvii se scurgeau în albiile lor. cel puţin. Nu prea departe de Cefis era templul zeiţei Temis. Deucalion a văzut-o-n vis pe Temis. învaţă-ne ce putem face. După ce s-au spălat pe trup. ce hălăduieşti în slavă şi stai lângă stăpân. ascultă. Bine c-am scăpat amândoi. deşi suntem atât de singuri. Când. de parcă n-ar fi fost tot ele acelea ce-necaseră atâţia oameni pe pământ. cum era datina străbună. şi poate drumul mai departe ne-o fi mai lin şi mai cu spor.88 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT e liniştise iarăşi lumea... S . Şi el i-a spus soţiei sale: — Numai tu. Dar mă gândesc : ce inimă ai fi avut. şi şi-au stropit veşmintele. alţi oameni ? Vorbind. iubită Pira. Rostind cuvintele acestea. sărutând marmura rece. tihnite. se coborau pe coasta muntelui Parnas. Privind până departe-n zări. peste pământul fără viaţă şi fără oameni. De ce nu am şi eu putere ca înţeleptul Prometeu. ai rămas în lume. Milostiveşte-te.. Să ne spălăm în unda lui de rele şi necurăţenii10. Pe zidul templului creştea. se năpustise peste ţărmuri. au aprins focul pe altar şi-au făcut cele de cuviinţă. zăresc în cale apele râului Cefis. din apă şi pământ. şi parcă nu-ţi venea a crede că ea. ca să se umple iar pământul cu oameni şi-alte vietăţi. te-aş fi urmat. pentru ca Temis să se simtă îndeajuns de mulţumită11 . Dar în acelaşi timp cei doi au căzut în genunchi pe trepte şi. Pira. urlând şi făptuind prăpăd. Pira. dacă şi eu mă înecam? Cum îndurai atâta frică ? Cine-ţi mai mângâia durerea ? Eu. tu. Râul cel sfânt ne-a tăiat drumul. au curăţat zidul de muşchi. Deucalion şi soţia lui s-au cufundat în unda rece. zeiţo. Focul n-avea deci cum să ardă. dacă destinul făcea să pieri-naintea mea. haină şi turbată. Marea se legăna domoală şi visătoare-n matca sa. Deucalion-a simţit că-i curg lacrimi amare pe obraz.

Şi a strigat soţiei sale : — Pira! În vis. mi s-a ivit bunica Temis. respectat de toţi.89 — În zorii zilei. şi oamenii vor răsări. strămoşul grecilor. le azvârleau în urma lor. S . Deucalion şi soţia sa au luat în braţe multe pietre.. Acesta e. Deucalion s-a trezit îndată. pentru a doua oară – prin Deucalion şi soţia lui – s-au ivit oamenii pe lume.. s-a luminat bărbatul. deveneau nişte fete mândre. Nu-i Gheea străbunica noastră ? — Ba da. s-a bucurat femeia. — Atunci. i-a spus Temis. — Focul va arde de la sine! — Şi oameni noi cum vom aduce pe-acest pământ acum pustiu? — Să luaţi. bărbatul. totul e limpede. Numai că povestind soţiei cele pe care le visase. e pământul însuşi.. vieţuind cu soţia lui în pace.. cum spun legendele străvechi. azvârlite de mâna moale a soţiei. prin vis. mii de spiţe.. vieţuitoare. — Dar stai!. În casa asta i-a născut Pira soţului său un fiu. zeiţa a pierit din vis. zvârlind cu ele peste tot. Cele pe care le aruncase Deucalion se schimbau în bărbaţi puternici. mai mult decît la început. erau seminţe rodnice. după legendă. Mergând de-a lungul fluviilor. oasele străbunicii voastre. E Gheea. apoi. Deucalion şi-a făcut o casă. de plante şi de animale. — Dar focul cine-l va păstra ? a întrebat.. mergând de-a lungul văilor. Căldura soarelui făcea seminţele să încolţească. Astfel. ele se prefăceau în oameni. Unde cădeau aceste pietre. în timpul nopţii. numiţi în vremurile vechi : elini. a spus zeiţa Temis. Din ele s-au născut pe urmă. Oasele ei sunt pietrele. să zvârliţi oasele-i în urmă. Iară în humă era viaţă. M-a învăţat ce-i de făcut ca să-i reînviem pe oameni. iar celelalte. DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI punând cuvintele acestea.. aceasta a-nceput să plângă: — Oasele străbunicii noastre ? Ar fi o crimă neiertată să risipim aceste oase... pe care l-au numit Elen. părăsiţi templul şi porniţi amândoi unde vă duc ochii. Lumea s-a înmulţit din nou..

zeii mărilor erau mai mulţi. Zeus era numit adeseori „tatăl zeilor din cer". un zeu marin. 4. Ele erau cele cincizeci de nimfe nereide.. sau curcubeul. uscatul de apă. origine acvatică. prin legende pline de poezie. Hades. Din pricină că legendele arătau pe Prometeu drept creator al oamenilor. pentru că el pretindea că oblăduieşte totul. Cei vechi socoteau că din haos s-a despărţit pământul de cer. Imaginea fabuloasă a acestor nimfe a pătruns în mai toate basmele popoarelor sub forma unor zâne ale mării. şi aerul. despărţit de apă. Basileii sau regii elini se intitulau şi ei părinţi ai oraşelor sau ţinuturilor pe care le cârmuiau. reprezentat în mitologia elinilor ca un bătrân venerabil. era în mitologia elinilor socotită drept o crainică a zeilor. aceste zâne ale mării sunt numite în basme : sirene. Dând această complicată genealogie. pe zei şi pe oameni. stăpân olimpian al tuturor apelor. îşi explicau elinii faptul că după ploaie apare curcubeul. Cei vechi îşi închipuiau însă sirenele ca pe nişte fete cu trupurile jumătate păsări. din căsătoria ei cu Pontul. dar Poseidon era cel mai mare dintre ei.90 Note 1. Zeul Nereu. 2. Nereu. 5. aşa cum apar şi în creaţiile noastre populare. ca un adevărat părinte. adică plin de bunătate şi înţelegere. avusese cincizeci de fiice. Hestia. Adeseori. după cum Hermes era pristavul lui Zeus. pe care-l respiră oamenii. a Electrei. ce locuiau numai . el îi salvase din pântecul lui Cronos. Sus de tot era eterul. mai este numit „tată" sau „părinte al zeilor şi al lumii". Pe ceilalţi : Poseidon. Sugea apele din râuri şi mări şi încărca norii sleiţi după ploi. de eterul cel subţire şi curat. În sfârşit. un alt zeu al mărilor. căsătorit cu oceanida Doris. pentru că majoritatea zeilor îi erau fii şi fiice. Taumas era fiul Gheei. de la amândoi părinţii. Ea zbura cu iuţeala vântului. Dealtfel. având deci. în culorile lui atât de minunate. Era în acelaşi timp şi o zeiţă a norilor. ei sunt numiţi uneori fiii lui. Iris era fiica lui Taumas. jos pământul. Demetra şi Hera. 3. dedesubt aerul obişnuit. dându-le viaţă a doua oară. Iris cea cu aripi de aur. fiica lui Ocean. era considerat tot un fiu al zeiţei Gheea – pământul – şi al Pontului.

între Dorida şi Focida. Numele de sfânta Miercuri vine de la zeul Mercur sau Hermes. Titanida Temis fusese. după unele legende. Biblia narează şi ea legenda despre un potop. aflată între Capri şi coastele Italiei. de pildă. Muntele Parnas. 11. altfel riscînd să-şi atragă mânia zeilor. Legenda potopului este comună aproape tuturor popoarelor. Tot aşa cum Deucalion şi Pira curăţă templul lui Temis. făcând furtuna să se dezlănţuie sau să înceteze. socotindu-le fiii şi fiicele lui Ocean. ca în Egipt. Poetul Ovidiu. păstrate în amintirea oamenilor numai prin poveşti. Mureşul etc. era locul unde sălăşluiau zeul Apolo şi cele nouă muze. dovadă că în timpuri foarte. adapă oamenii şi vitele şi spală necurăţeniile – se bucurau la elini de un respect deosebit şi erau socotite sfinte. 6. 10. situat în vechea Grecie. au avut loc mari ploi torenţiale. sfătuit de Dumnezeu. 9. sfătuit de Prometeu. ca : Oltul.91 într-o insulă a lor. în lucrarea lui „Munci şi zile". 7. Ca pe toate celelalte elemente ale naturii. purtând şi coarne. Multe râuri. Era deci firesc ca ea să intervină în favoarea nepoţilor săi. La elini. ca o mulţumire a binefacerii pe care o aduc râurile. Spania. Tradiţia aceasta naivă s-a păstrat la unele popoare. unele râuri aveau sanctuare şi altare proprii şi în cinstea lor se organizau serbări. din care s-a salvat Noe cu arca lui. Interesant este însă faptul că Deucalion. Ele erau reprezentate. 8. Era deci firesc să-şi închipuie că acesta a fost singurul refugiu în timpul potopului. Coincidenţa este izbitoare. tatăl său. cutremure şi scufundări. ale cărui minunate „Metamorfoze" au stat adesea la baza alcătuirii unora dintre aceste legende. să le cureţe casa şi grajdurile. elinii personificau şi râurile. Şi în folclorul nostru. nu este altceva decât Venera sau Venus – numele latin al zeiţei Afrodita. foarte depărtate. locul lui Noe îl ţine Deucalion. Deucalion şi Pira. Despre Triton vom mai aminti când va fi vorba în amănunt de zeul Poseidon. să se purifice. deci mama lui Prometeu şi a lui Epimeteu. El simboliza urletul valurilor şi era reprezentat printr-un zeu marin cu coadă de peşte. . vedem şi-n basmele noastre pe eroii populari ajungând în peregrinările lor la sfânta Miercuri. Ei credeau că apa poate spăla uneori nu numai necurăţenia. să le facă focul. de cele mai multe ori. Celor vechi li se părea muntele acesta nespus de înalt. ci şi relele. prin nişte oameni cu trupuri de tauri. cărora trebuie să le aducă apă. Râurile – apele curgătoare din izvoarele de munte. Sfânta Vineri. Ca un omagiu faţa de apele curgătoare. până în Africa şi America de Sud. după cum marţi vine de la zeul Marte – sau Ares – şi joi de la Joe (Jupiter) sau Zeus. sfânta Vineri. de unde izvorau şi unde se reîntorceau. Aceasta mai cu deosebire în ţările cu climă secetoasă. Locuri uscate au fost acoperite de ape. înalt de 2459 m. ţinând la gură o scoică din care suna. necazurile. semnul puterii. noul părinte al omenirii – spre deosebire de Noe – se salvează împotriva voinţei divinităţii supreme. Italia etc. spune în cântecele lui că Parnasul îşi înalţă două dintre vârfurile sale până la stele. La cei vechi. Hesiode recomandă călătorului ajuns pe malul unui râu să-şi spele mâinile. unde apa lipseşte adesea. apele ocupă un loc deosebit. au balade şi legende legate de numele lor. apele care fertilizează pâmântul. şi alte ţinuturi marine au devenit pământuri fertile. primind în schimb o răsplată. soţia titanului Iapet.

. împlinindu-şi vorba. Hermes. De-o parte se aflau elinii. Dar dintre ele o-ndrăgise pe cea mai mică. căta nesăţios prin lume. nimfe3 şi fete pământene. şi-alte nunţi.92 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS pietre. Am să fac. uneori mai fermecătoare decît zeiţele din cer. una mai mândră decât alta. Eu sunt stăpân şi fac ce vreau... De alta erau ceilalţi oameni – câţi se născuseră din .. pristavul : — Acuma toate-mi sunt pe plac... din pricină că zeul fluviu avea cam douăzeci de fete. Într-un sfat tainic îi spunea fiului său. Aş vrea să sorb. acolo. nectar divin. Mi-am luat zeiţe de soţii2 . fructe de pe pământ şi vinul cel înmiresmat. pe pământ.. la nesfârşit.. chiar dacă sunt orânduite de mine însumi. din neam de zei. urgia potopului dezlănţuit. neam de titani1. pe Egina. dulce şi gros. Hermes. T recuse. pe care-l beau toţi muritorii cu nesaţ. O lume nouă se năştea. Căta mai mult către ţinutul udat de fluviul Asopos4. Şi Zeus. . Zeus era iar mulţumit. Dar văd. ce e mai bun şi mai gustos : ambrozie. în sfârşit. Mie îmi este-ngăduit să calc şi legile cereşti.

Cea mai frumoasă-i Antiopa. câte-o fructă. pe malurile fluviului. pân-a ajuns într-un regat numit Corint. Mai ales nu-i era pe plac să i se dovedească fapta. tatăl. Era atât de mânios. a făcut să ţâşnească apa dintr-un izvor de mult secat. Sisif. Lui Zeus nu i-a fost destul. s-a preschimbat în flacără. În ţara lui bântuia foamea. într-un vârtej ameţitor. a purtat-o în nişte locuri tăinuite. să nu o mai găsească nimeni. ascuns. Iar fiul ei. Aflând atâta sărăcie. cu puterea lui de zeu. pe care a zvârlit-o-n mare5. când adormise-ntr-un umbrar. — Dar fluviul are şi-alte fete. Fluviul n-a mai avut ce face . El a furat-o pe Egina. scăldată de albastrul mării. neavând ce face..93 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE eus. a mers. Copiii ei au fost doi gemeni. A mers. a trebuit să se-nvoiască. Drept mulţumire fluviului. Ba i-a mărturisit că fata avea acuma un copil. într-o clipă. şi-a prefăcut iubita într-o bucată de pământ. nu s-a lăsat batjocorit. Iarba a început să crească. Fata a rămas insulă. o flacără strălucitoare. care s-a coborât din cer. Precum a zis a şi făcut. răufăcătorul care-o furase pe Egina. Numai că zeul fluviu. cu prada lui. S-a preschimbat într-un satir6 – într-un satir încornorat. crescut acolo-n insulă. şi ea va fi soţia mea. Asopos a fugit s-o caute. îi spunea el zeului Hermes. dar cu chip ademenitor – şi a pândit-o pe-Antiopa. S-a ridicat din matca sa şi a pornit în lumea largă să-l afle pe. Oamenii au ieşit la câmp. Z . fiindcă fusese lipsă de apă în tot anul şi grânele nu se coceau. Regele locului. Sisif i-a spus unde se află Zeus. Şi fata. că Zeus – cât e el de Zeus – s-a cam temut să nu păţească în acea ziuă vreo ruşine. ici-colo. a trebuit să se întoarcă în albia lui părăsită. era nespus de necăjit. a ajuns rege mai tîrziu. păşunile erau uscate şi în livezi nu se vedea decât. Zetos şi Amfion.. precum se povesteşte. ce purta numele Eac. A devenit soţia lui. Asopos s-a înduioşat şi. să facă noi semănături. Ţinutul s-a înveselit. micul Eac. a-nvăluit-o-n flacără şi. pe nume : strămoşi ai regilor din Teba. de nişte oameni milostivi. Atunci.

la vânătoare. Deodată. a preschimbat-o pe Calisto într-o ursoaică.. un arc măiestru de argint şi-o tolbă plină cu săgeţi. prin munţi... Nimfei nici n-o să-i fie teamă. care era acolo ascuns în dosul unor arbori. s-a prăbuşit in iarbă şi sângele nevinovat a înroşit pădurea toată. având o cută-ntre sprâncene. înlăcrimată.. Artemis se uita la nimfă. A . plângând. Mai înainte de-a muri a născut un fecior. Zeus şi-a luat chipul său majestuos. a râs cu hohote stăpânul. Iată ce fac.. — Bine. — Privirea ta e ageră. Fata a fost lovită-n piept. Zeiţa Artemis ucide nimfele sale din cortegiu. se bucura că-i strânsă-n braţe şi sărutată de zeiţă. nimfa care o însoţeşte în cortegiu pe Artemis. Fără să dea nici un răspuns.94 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS sopos îşi plângea destinul. S-a chinuit aşa un timp. mai mult ca dânsa. i-a poruncit nimfei să vină la pieptul său şi-a sărutat-o. cinstea de-a-mi deveni soţie. pe Arcas. Zeus. Şi. Atâta numai că zeiţa arareori îşi greşea ţinta. te înşeli. dacă îşi calcă jurământul. Ursoaica a-ncercat să scape şi să se urce-ntr-un copac. — Nu. oare. sau aşa e ? Nu cred că-i alta mai frumoasă decât Calisto7 . Se ruga biata să o ierte. a trimis nimfele s-o cheme. te-asigur. Dar Zeus hohotea în slavă şi îi spunea pristavului : — Hermes. Calisto. Într-adevăr. Zeus. a vrut să-şi scape victima de sub săgeata fiicei sale.. Pe umeri ţinea. ca şi dânsa. i-a spus pristavului stăpânul. i-a tăiat calea lui Calisto. Cu voce limpede. Fiul tău o să-ntemeieze regatul din Arcadia! Când a-nţeles înşelăciunea. nimfa a început să ţipe şi a fugit ca o nălucă. Îi va fi teamă. a cerut arcul şi-o săgeată şi a ţintit-o pe Calisto. auzind ţipetele fetei. impunător. Calisto s-a înfăţişat tremurătoare. Eşti gând din gândul meu. nu-i alta care să merite. nebănuitoare. băiete. spre inima pădurii. că vor rămâne ne-ntinate. şi a rostit către Calisto : — De azi vei fi soţia mea. Mergând cu pas uşor. Calisto nu o să primească a-ţi fi soţie. Hermes.. deşi nu avea nici o vină. într-o clipă Zeus a luat înfăţişarea copilei sale. Gemând. îmi pare mie. că merită cinstirea-naltă de a-mi pleca ochii spre ea ? — Ştiu eu. dar nimfele acestea au jurat fiicei tale. ce fată crezi tu. Făcând un semn. stăpâne ? zicea Hermes. Artemis. de fată. Artemis cea adevărată.. i-a căzut în genunchi zeiţei şi a rugat-o să o ierte.

Ajunsă tocmai lîngă fluviu. „Unde o fi plecat iar Zeus ?" se-ntreba ea şi cerceta cu ochii lumea-n lung şi-n lat. a-ntemeiat Arcadia. Io s-a-nspăimântat de moarte. cum se rotea domol prin unde şi se ivea deasupra apei. ce uda ţara Argolidei..95 Sfârşindu-şi fata zilele. numai în Argos se lăsase un întuneric nepătruns. Unde eşti ?. Hera a început să strige : — Stăpâne!. IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ alisto este sus. ce o pândea din slava lui. ce se numeşte Ursa mare. Zeus a luat-o de pe rug şi a zvârlit-o între stele. Zeus!.. Zeus o văzuse pe Io când se scălda în zorii zilei. Şi mai trăia pe-atunci. Zeus s-a apropiat de ea şi-a-mbrăţişat-o cu de-a sila. La adăpostul tatălui. N-a răspuns nimeni. Io. Egina-i insulă în mare. Zeus. zeiţa Hera îşi căuta soţul peste tot. Îţi poţi afla alte soţii. neostoitul Zeus. sperând că nu C .. terminându-şi scăldatul într-o dimineaţă. pe boltă. era alt fluviu zeu. Inahos. însă. în Argos8. Ca să-i păstreze frumuseţea. ca o ciută. — Necazul n-are nici un drept să mohorască fruntea ta. Fiul său. Zeus tăcea. ţara cea mai încântătoare ce se afla în acel timp. Pământul era luminat de soare.. glăsuia Zeus către Hermes. Arcas. Zeiţa. A fugit iute. în altă constelaţie care se cheamă Ursa mică. Din cer o urmărise lacom. pe loc. ridicând braţele spre soare. oraş vestit. ivind o nouă constelaţie. o preoteasă-n templul Herei. pe şesul înroşit de soare. Destinul a voit ca eu să mi le pierd pe amândouă. În acest timp. Şi moartă ea era frumoasă. Dar Zeus şi-a-ncruntat privirea. înfloritor. să-l ducă lângă mama lui. pe Zeus. de asemenea. şi peste fluviu s-a lăsat un nor mai negru decât noaptea. cam bănuitoare. a poruncit să i se-aducă un nor de aur şi.. Tatăl acestei fete. ce purta numele de Io. Voia să se-întoarcă-n fluviu. după cum îi prevestise însuşi Zeus. se-nţelege. lungi.. l-a rugat pe tatăl său ceresc. trupul său a fost pus pe rug. Fecioara Io. Sunt flori pe lume câte vrei. ca o petală de argint. simţind că i se-apropie ceasul din urmă. îi răspundea şiretul Hermes. era mai greu s-o prindă Zeus. în întuneric. s-a coborât în Argolida. A vieţuit el multă vreme. Zeus i-a împlinit dorinţa schimbându-l. s-a repezit-naintea fetei. storcându-şi cosiţele bălaie. după cum spun legendele. se îndrepta spre ţărm. ca în orice zi. Io s-a rătăcit prin beznă.

o aducea să doarmă pe locuri cât mai umede. I-a pus de gât un lanţ de-aramă şi-a-ncredinţat-o unui monstru. să n-o mai poată vedea Zeus. — De unde e juninca asta ? l-a iscodit zeiţa Hera. Zeus. cât te-i pricepe tu mai bine. Tu să mi-o duci cât mai departe. Norii s-au ridicat în sus şi s-au împrăştiat ca fumul. MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO era n-a aşteptat să-i dea Zeus încă o-ncuviinţare. în ţara fluviului Inahos. jos. altu-n spate. ce-avea tot corpul presărat cu zeci de ochi pătrunzători. Simt că mă sting. — Ţi-o dau. Acolo să mi-o chinuieşti. o clipă fiecare . Nici o mişcare nu scăpa ochilor săi veşnic la pândă. în părţi şi-n spate. frunze pălite şi amare. a poruncit norilor negri să se împrăştie-n văzduh. Dar Hera. A luat pe fiica lui Inahos – astfel schimbată în junincă. — De e aşa. să mi-o dai mie! a rostit Hera. cum se cuvine aceluia ce suferă. Monstrul acesta. — Unde-o fi Io a noastră ? se tânguia încet bătrânul. mai îngheţate. că Zeus totuşi este-acolo. pe rând. nevinovat. Tocmai atunci erau pe ţărmuri bătrânul fluviu zeu. lăsând-o pradă frigului. cum nu! a răspuns Zeus. dornic să-i stingă bănuiala soţiei sale din Olimp. — Nu ştiu. pe copilă. din cer. bănuind. pesemne. Ştia că e nevinovată..96 va fi zărit. vedea şi-n bezne şi în apă. A ieşit din pământ. vedea în toate părţile : sus. şi cu surorile-i iubite. Abia dacă în timpul nopţii câte doi ochi se odihneau. E o junincă fermecată! a trântit Zeus o minciună. Vorbeau cu toţii despre ea. Şi tot ducând-o monstrul Argus. ascuţit. să iei juninca asta. Noaptea. Şi-n loc să dobândească milă. Eu bănuiesc că e o fată. H . iar apă nu putea să bea decât din bălţi cu sărătură. băgau de seamă orişice. ca să nu fie prins. înnămolite. Hera o urgisea mai rău. peste câmpii şi peste ape. au ajuns. un slujitor de-ncredere. Nu îi dădea voie să pască decât o iarbă vestejită. Atâta câ şiretul Zeus. o oropsise. Acestui monstru i-a dat Hera pe fiica fluviului Inahos şi i-a grăit în acest fel: — Argus. Io vărsa lacrimi amare. mai bătute de vânturile cele reci.. numit Argus9 . alături. prin lumea largă. într-o bună zi. Monstrul a luat de lanţ juninca şi a purtat-o peste munţi. putrede. Inahos. schimbase fata-ntr-o junincă şi sta. dar ceilalţi rămâneau de strajă. unul în faţă.

a rostit fluviul zeu... da. Inahos.. pentru că s-ar putea să-ţi schimbe toate copilele la fel.. — Io!. lovindu-şi fruntea. sărmana ? se întrebau şi fetele.. a răcnit el. Eu sunt Io a voastră. zeii au să te pedepsească.. Iubita noastră soră! Eşti osândită pe nedrept. care cânta din zori în noapte.. monstrul cel de credinţă-al Herei se aruncase-n apa rece ca să-şi împrospăteze trupul. — Eu sunt. Da.. Şi noi. — Surioara noastră dulce. Io scrie. fiindcă loveşti un animal sub care se ascunde-o fată. vom lăcrima în urma ta. — Aduceţi leacuri. hohotind : — E dusă mângâierea mea.. Bătrânul se şi repezise de gâtul fetei sale dragi. da... A tras apoi tare de lanţ. s-a săltat repede din unde : — Fereşte-te..-n lături. Hai să citim şi noi ce-a scris. pe ţărmul nisipos al apei.. Tatăl se aruncase jos.97 mă sting cu zile. pe unde-o rătăci. Io era la depărtare de câţiva paşi şi-i auzea... Auzind însă pe Inahos că îl blestemă-n acest fel. Cât timp s-au petrecut acestea.. ce-nveselea întreg palatul cu râsetele ei zglobii. — Juninca asta-i fermecată! au strigat toate fetele. Priviţi-mă cum am ajuns… mugea copila-ndurerată. cu multă trudă.cât vom trăi pe lume. Aduceţi iute!.. Păstorule nelegiuit. numele – Io – cu copita. N-o mânia cumva pe Hera.. blândă. bătrâne... Duse îmi sunt orice nădejdi. . ce ocroteşte-acest ţinut..... Plângând cu ţipete. ea şi-a zgâriat... târând juninca-n urma lui. Ştie să scrie cu copita. Văzând că tatăl şi surorile n-aveau cum să o înţeleagă. Fetele îşi smulgeau şi ele părul din cap şi se jeleau : — Io!. oblojeli!. Inahos îi mângâia pielea rănită de lanţurile de aramă. Ea îmi era căldura vieţii şi mângâierea clipelor de bătrâneţe ce m-apasă. striga dânsul.

..E prea destulă suferinţă pe care o îndură Io. şi la picioarele-i mai iuţi decât e vântu-n vijelie. până ce a găsit. Hermes se face-ntâi că nu vrea să urce-n munte. şi la umeri. aici e grasă. lângă Argus .. mereu. A dus juninca mai departe. fermecător. ce fluier e acela ? N-am mai văzut. în bătălia dintre ei. până ce a ajuns în locul unde monstrul zeiţei Hera păzea pe fiica lui Inahos cu-atât de mare străşnicie. nişte păşuni cu iarbă arsă. M-a blestemat fluviul Inahos. Dar vai. Asta vrea. încât abia de-o vedea Zeus. El însă s-a urcat pe-un munte. până la urmă se-nvoieşte. ce ar putea să-i dea lui Io vreun ajutor oricât de mic. S-adoarmă monstrul ce păzeşte pe fiica fluviului Inahos. — Cine eşti.. A venit vremea s-o ajut. A pus sub haină secera de diamant cu care Cronos îl sfârtecase pe Uranus. Urcă-te sus! E şi răcoare.. să nu se-apropie nici un om. şi să-l ucidă. De-acolo priveghea în zare. având pe lângă ei un ţap cu părul negru. Şi-s izvoare. umbrit de arbori rămuroşi. Asta şi urmăreşte Hermes. A luat în mână caduceul şi a zburat ca un vârtej. nevinovată precum e!. i-a poruncit Zeus lui Hermes. Frumos mai ştii să cânţi. De pe-nălţimea unde sta. Erau atâta de departe şi-atât de bine-o ascundea Argus pe Io-n acel loc. păcură. a tot zburat.." A chemat deci pe zeul Hermes şi i-a cerut să plece-n grabă spre locul unde era Io. Sosind acolo. — Frumos mai cânţi.. în drum. măi ? i-a strigat el. Iar mie-mi vei cânta din fluier.. — Sunt un sărman păstor de capre. Hermes şi-a scos din sân un nai. Îmi fac iarăşi prea mulţi duşmani. — Ai să-l ucizi pe monstrul Argus. A . Făcut din trestii ?. Cum a lovit cu caduceul. Acolo iarba e pălită. a cugetat în sine Zeus. Aici a legat-o pe Io de un ţăruş. din nai. cu lanţu-i greu. A tot zburat. Şi tu poţi să te odihneşti... zeul Hermes şi-a dat deoparte-aripile şi a lovit cu caduceul într-un tufiş de bozie.. Argus l-a şi văzut pe Hermes. cântând din nai. Eşti viclean şi priceput în treburi de-astea... A început să-şi mâne turma. Cum ? Te priveşte.. băiete!. Lui Argus i se închid ochii.98 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS rgus nu s-a uitat în urmă. să-ţi tot adăpi căpriţele. ia vino-ncoace!.. . Încet-încet îşi urcă turma. N-a ascultat plânsetul lor. cântând mereu.. tufişul s-a schimbat pe loc în douăzeci de capre roşii şi douăzeci de iezi bălţaţi.. Şi-a pus Hermes aripile la pălărie. nu vezi ? i-a dat răspunsul Hermes.

păstorule iubit. câte unul. zeul Pan s-a-ndrăgostit. Hermes împinge cu piciorul şi trunchiul celui ce fusese străjerul de credinţă-al Herei. trecând o pasăre : păunul. Iar caduceul mângâie ochii lui Argus. şi a rostit către păun : Z . sub cântecul duios din nai. ca să-i arate ce-a făcut. ici-colo. Coada păunului. Capul s-a despărţit de trunchi. Şi-i spune Hermes. dar a zărit jos. Ochii lui Argus s-au desprins şi de pe cap şi de pe trunchi. Nu vreau să-mi scape fata asta! Voia să-i pună pe o stâncă. ca-ntr-un mormânt. Pentru întâia oară Argus nu are nici un ochi deschis. Capul şi trunchiul se zdrobesc. rotată. şi. în timp ce Hermes îşi aşază la loc măiestrele-i aripi şi se ridică-n zbor spre Zeus. îi tot spune. IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE eul pristav nu stă pe gânduri şi rupe lanţul de aramă. Ea a luat ochii strânşi în poală. Hermes îşi duce caduceul peste tot trupul monstrului. pe nume Pan. rostogolindu-se pe văi. pentru cântat.porneşte-n goană către casă. De sub veşmântul de păstor îşi scoate arma ascuţită.. Juninca liberă. scăpată de sub cumplita priveghere. rosteşte Argus moţăind.. ca nişte pietre nestemate. cine a născocit unealta din care cânţi aşa frumos ? Păstorul prefăcut îi spune. „E numai bună de-ncrustat coada păunului. — Dar ce să fac acum cu ei ? se întreba zeiţa Hera. Puterea lui este sfârşită. A strâns ochii monstrului Argus. Hermes îşi schimbă uitătura cea plină de bunăvoinţă şi se încruntă ucigaş. Vocea lui Hermes e ca vântul. Nici nu zburase bine Hermes şi s-a ivit zeiţa Hera. ca s-adoarmă tot mai adânc. in câmpie. i-a plăcut mult zeiţei Hera. şi-s risipiţi mai peste tot. Muntele s-a-nroşit de sânge. cu ochii cei risipiţi ai monstrului!" a cugetat zeiţa Hera. Mai sunt de strajă. i-a prins de coada cea rotată. care o priponea pe Io. căzuţi pe coaste. Gândeam s-o urmăresc pe Io.. Visează despre zeul Pan şi despre o unealtă nouă. Îşi scoate arma şi loveşte grumazul gros al monstrului. Nu încă toţi.. adormitor. Argus a adormit de tot. cum zeul a-ntâlnit o nimfă . Sforăie-n tihnă şi visează. căzuţi pe văi. I-a strâns în poala ei pe toţi. — Spune-mi. numită nai. despre un zeu. când suflă prin frunzişuri vara.99 Monstrului i se închid ochii. cu glas domol.

fluviu] Inahos. Astfel a devenit regină Io în ţara egipteană. Uită drumul. dacă se îneca în valuri. pe pământ. Şi fuge. Se rătăceşte. Zeus coboară grabnic în Egipt. însuşi stăpânul. minune!. pe spate. Io. cosiţele i se revarsă. preoţii le-au făcut altare. înlănţuit de zei pe Elbrus.100 — Pentru că porţi ochii lui Argus. îşi ascultă glasul şi hohotul senin. curgea – oglindă-mpurpurată de asfinţitul soarelui. Mugeşte-adânc. Ea porunceşte unei furii10 să se transforme într-o streche. Prin Asia goneşte Io şi se aruncă-n apa mării să-şi răcorească trupul ars de-nţepătura furiei. Regele din Egipt. cuprins de gânduri pătimaşe. Nilul. Picioarele şi mâinile îi sunt aşa precum erau în vremea când sălăşluia la tatăl său. Sciţii o văd prin ţara lor. Cade-n genunchi. s-a-ndrăgostit nebun de ea şi a cerut-o de soţie. Strechea o-nţeapă pe junincă. Io trece-n goană printr-o pădure. încă înfricoşată. Cu carul său de aur.. părul de animal îi cade. Totul era ca mai-nainte. a fost urcat fiul lui Io. Îi pune mâna grea pe spate junincii albe şi. pe-o câmpie. De spaimă. nevinovată. Pe ţărmul său aleargă Io.. Ridică fruntea către cer. zicându-i Apis . Acolo a născut un fiu lui Zeus. să nu poată ajunge-n ţara unde se afla tatăl său. râde. se vede pielea mătăsoasă . Străbate mările înot şi-ajunge-n ţara egipteană. o vede şi îi dă curaj. Când a murit şi el. Prometeu. cu apa lui mâloasă.. vede că răzbunarea Herei e mult prea mare. tu ai să fii pasărea mea. zeiţa Hera s-a pornit s-o urmărească pe junincă. Feciorul s-a numit Epaios. decât să îndure atâta. şi a-ntrecut orice măsură. pentru că-i venise ceasul. de mii şi mii de ori era mai bine. Numai că-ndată după-aceea. strigă. şi-n limba ei cere lui Zeus îndurare. coarnele i se rup din frunte . şi peste văi.. Din cer. văzând-o pe frumoasa Io. Osiris11. legendele ne spun că Hera n-a avut pasăre mai dragă decât păunul cel rotat. de-asemeni preoţii i s-au închinat şi l-au slăvit. se saltă repede din tină. Mai bine zeii să-i ia viaţa . şi peste dealuri. Zeus.. Şi. umede. din acea clipă. Vorbeşte. Parcă o taie c-un cuţit. fiul de titan. Ea ocoleşte tot pământul. tatălui ceresc. fuge. Îi vine greu parcă să creadă că nu mai este animal. Şi-ntr-adevăr. ca rege în Egipt. ca în ziua-n care Zeus căta din cer la ea. în valurile reci şi repezi. înţepată necontenit de acea streche. într-un val de aur. Pe tron. cântă şi. După ce ei s-au stins din viaţă. dânsa s-a tras lângă un mal. fără puteri. uluită. numind-o pe regină : Isis. cu coada lui strălucitoare.. ochii ce m-au slujit pe mine.

şi-n sfârşit se-aruncă-n valurile verzi. ele nici n-au băgat de seamă când s-a ivit un taur falnic. cu prietenele sale bune. staţi!... ne face semn să ne urcăm pe preaputernica-i spinare. mireasmă de ambrozie. Se-amestecase-ntr-o cireada. pentru altarul Afroditei.. pristavul Hermes. — Da... Era o tânără prinţesă. mai către larg. Numai că nouă ne e frică. Fata de rege s-a grăbit să vină până lângă taur. Zeus s-a apropiat. monstrul ne-ndurat. Ce vrea să spună nu-nţeleg. mai-nainte. apoi mai iute. Se-aruncă.101 RĂPIREA EUROPEI n timpul când sărmana Io era încă târâtă-n lanţuri de Argus. întâi încet. Europa saltă graţioasă pe taurul înşelător.. un rege care domnea-n Fenicia12 .. Zeus se preschimbase-n taur. parcă grăiesc. Ochii acestui animal par ochi de om. a răspuns dânsa. Acesta se ridică-ndată. iată-l. de locul de-unde culegea Europa trandafiri roşii pentru altarul Afroditei. mândra zeiţă-a dragostei. ochii ca bolta cea senină. cu păr galben ca aurul şi ochi albaştri cum e bolta senină a Feniciei. vino să te miri. şi să ne plimbe. Priviţi-l doară ce blând e. Însă. Înghesuindu-se-n cireada mânată de pristavul Hermes... Cântând voioase şi zburdând. pe fruntea lată poartă coarne încovoiate. pe-o pajişte. tot de aur. Prinţesa se juca-ntr-o zi. ba. poruncise fiului său. Nu a rămas pe pajişte decât stăpânul din Olimp. apoi în goană. să se prefacă în păstor şi să gonească vitele spre pajiştea unde era ceata de fete feniciene. înoată. s-a mirat şi dânsa... fiica lui Agenor. şi-o pată de argint luceşte pe creştetu-i strălucitor. la ţărmul mării. pornind cu paşii-i majestuoşi. Părul lui e ca aurul. Asta vrea. Dar. şi înoată. Cu capul face semn spre noi. Şi. da! au spus şi celelalte copile. Zeus îşi aplecase ochii spre altă fată pământeană. În acea clipă l-au văzut mai multe fete şi-au strigat : — Europa. fără nici o chibzuială. când se vede-n valuri.. Hermes a mânat mai departe cireada. N-ai mai văzut astfel de taur. îndrăzneşti ? — Eu îndrăznesc. parcă. plânge şi ţipă-nfricoşată : Î . schimbat în taurul de aur. de bună seamă. — Aşa e. În cântece se povesteşte că fetele strângeau în coşuri trandafiri roşii din boschete. Cum ? Tu. către o pădure.. Din botul lui se-mprăştie miros de flori. într-un singur glas. Europa. să ne urcăm şi să pornim cu el pe ţărmurile mării.. pe-ncetul.. Europa.. mai către larg. care păştea pe malul mării.

Sunt regele ţinutului. lipsită şi de orice prieteni.102 — Vai. în oraşul unde domnesc. în ochi c-un zâmbet victorios. Nu trece mult şi se iveşte. Nimeni ca mine n-ar putea să-ţi dea atâta ajutor. poţi să îmi fii de ajutor ? Poţi să mă ocroteşti cumva ? — Cum să nu!. Spune-mi tu. lângă stejar. Către ţărmul acesta. Dar taurul cu păr de aur. mugea.. Sunt singură şi fără sprijin. Zadarnic au purces corăbii şi oameni vrednici după fată. Zeus. care se află-n Asia şi. Un taur m-a răpit din ţara părintelui meu. Europa plânge. înconjurat de nereide. răspunde ea.. dar mâine-am să te duc. Agenor.. Plutiseră întreaga zi. grăieşte el. înotând spre asfinţit. . O muzică tulburătoare se răspândea jur împrejur. — Primesc. sub copac. m-a dus în locurile astea.. în depărtări. să trimită corăbiile-n urma mea şi să mă scape de la moarte. În noaptea asta vom dormi aici. Numai că-n schimb... Zeus îşi duce prada şi o lasă la poalele unui stejar. îţi cer şi eu să-mi fii soţie. îmblânzea marea-n calea lor. zeul mărilor.. ce mă fac. mugind cu glas de trâmbiţă. Apoi. şi-abia acuma. îşi luase altă înfăţişare. tinere voinic. surorilor ? Nu mă lăsaţi să pier în mare! Vestiţi pe tata. acolo. vedea un ţărm. unde-i palatul meu regal. dispare ca prin farmec. repede. şopteşte încet ea. Zeus o prinde de mijloc : — Vei fi regina insulei.) — Numele meu este Europa. Taurul luneca pe ape. un tânăr. preafrumoaso!. strigându-şi tare biruinţa. îşi purta prada mult mai iute decât puteau corăbiile regelui Agenor să zboare pe-ntinsul verde-al apelor.. (Dar tînărul acela era tot Zeus.. îi spune. Europa. Poseidon. Tânărul vine lângă dânsa. Fata era înspăimântată. Are un chip atrăgător şi-o vorbă ademenitoare. iar taurul. Vântul îi mângâia copilei părul bălai şi inelat. numai şi numai ca să-nşele şi pe copila feniciană. Fără părinţi şi fără rude.. repede ca vântul. pe-nserate.. — Cine eşti tu ? întreabă el. pentru că insulă mi-e ţara mi-e ţară13..

va fi Europa tânără14 . judecător al umbrelor de sub pământ16. jalea mă doboară..... Astfel a glăsuit zeiţa către Europa şi. iar apa fierbe dedesubt. Ce să mă fac ? Voi fi o roabă preaumilă a cine ştie cărui rege. Numele tău o să rămână nemuritor. trezindu-se din somn.. care se pleacă peste apă. iar celălalt. Inima ei e-ndurerată. plânge şi suspină : — Pe unde sunt ?.. numele tău. T . spre dimineaţă. — Nu plânge. Mai bine vreau să pier din lume. fiindcă pământul pe care Zeus te-a adus o să poarte.. sau nu. Ruşinea. Deodată. gata să urce pe o stâncă şi să s-azvârle-n apa mării. simte lângă dânsa o adiere parfumată şi-un zvon de cântece duioase. să-i fii soţie. pe zeiţa ce ocroteşte dragostea. dându-i curaj. Am să m-anin cu cingătoarea de ramurile sale lungi. dragă fată! Tu-i eşti nevastă pe pământ. Priveşte cerul sângeriu şi marea vânătă. târziu. Şi tânărul ce te-a cerut. draga mea. De-acolo nu mai pot scăpa. în muntele Olimp. Dorul de casă. Taurul care te-a răpit a fost însuşi stăpânul lumii. pe lângă Asia bătrână. într-o lumină orbitoare. iată. pe stânca înnegrită. în viitor. Se-ntoarce iute şi zăreşte. a dus-o către un oraş. de părinţi. apucând-o lin de mijloc. Uite.-nspumată. îi spune. e tot el. pe Afrodita. Zeiţa îi opreşte pasul. începe să o mistuie. Europa se şi ridicase. îi pune palma pe cosiţe şi-o mângâie. aici este stejarul. la noi. aşa precum îi este Hera. Europa i-a născut lui Zeus doi fii vestiţi. mai bine urc pe stâncă. Priveşte.. ce se afla nu prea departe-n insulă. Unul va fi regele Cretei15. Europa vede că a fost părăsită de tânărul care spunea că e regele insulei... Deci bucură-te.103 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR ârziu.

Se pare că oraşul Egina a fost în antichitate un concurent serios al Atenei. 8. fiindcă fac parte dintr-un neam ales. 4. Oraşul era întemeiat. afirmând că prin Elen. Deucalion şi Prometeu se trag din lapet. Iar pe băştinaşii ţărmurilor. 2. Calatis. pe vechile legende. Ei purtau coarne şi urechi ascuţite. după imaginaţia vechilor greci. Nimfele erau zeităţi feminine. Dând lupte îndârjite cu localnicii. 7. fluvii. pe aezi. se află între Peloponez şi Atica. Dacă întregul popor elin era atât de nobil. ca şi olimpienii. ca un lanţ. În Elada erau patru râuri care purtau numele de Asopos. Prin Argolida se înţelegea ţinutul aşezat în . Africa şi Europa. ca şi Zeus. ele se confundă cel mai ades cu zânele. 5. obiecte preţioase şi sclavi. 3. Iar Cronos şi lapet se ştie că erau fraţi. isprăvile amoroase ale zeului respectiv. Istria etc. să cânte. elinii luau în stăpânire pământuri noi şi clădeau oraşe înfloritoare. Cel despre care este vorba în povestirea noastră uda ţinutul Beoţiei. mai puţin importante. în care adunau aur şi nenumărate bogăţii : cirezi de vite. nimfele sale. Afrodita. Picioarele păroase aveau. păduri. care era fiul lui Cronos. În 1811 s-au descoperit aici nişte faimoase sculpturi în marmură. Insula Egina. regii elini voiau să fie şi mai nobili. unde acostau corăbiile eline. La ospeţele din palatele lor. Dar cum regii doreau cel mai adesea să fie înrudiţi direct cu stăpânul Olimpului. mai ales sclavi. izvoare. pe care îi vindeau în toată lumea. ei îşi alcătuiau o genealogie cât mai aleasă. În basmele noastre. deci direct din titani. cea înşelată de Zeus. mai ales pe zeiţele olimpiene : Hera. ca nişte ţapi. copite de ţapi. îi considerau născuţi din pietrele aruncate de Deucalion şi Pira. care locuiau pe pâmânt. Numele de Calisto se tălmăceşte din limba elină prin „preafrumoasa". să li se supună elinilor fără şovăire. Astfel de oraşe au fost întemeiate. arătau că un zeu olimpian îşi alesese pe o anumită strămoaşă a lor de soţie. situată în golful cu acelaşi nume. în copaci. regii chemau pe cântăreţii rătăcitori. jumătate animale. trăgându-se din titani. În acest scop. Când popoarele asuprite îi întrebau cu ce drept îi năpăstuiesc. Locuiau mai ales prin păduri şi însoţeau aproape întotdeauna cortegiul zeului vinului. s-au născocit în decursul veacurilor zeci şi chiar sute de astfel de „înşelăciuni” ale lui Zeus. fiul frumoasei Egina. dovedind astfel „neîndoielnic" că se înrudesc cu acel olimpian. Dionisos. bineînţeles. după legende. reprezentate prin nişte tinere fete. Atunci îşi desfăşurau strălucita. câmpii. dar imaginara lor origine. Şcoala de sculptură din acest oraş a fost celebră. Băştinaşii trebuiau. de Eac. grâne. deci. între altele. Argos era capitala străvechii Argolida. războinicii şi neguţătorii elini le răspundeau că ei au toate drepturile. foarte vechi Ei debarcau în toate cele trei continente cunoscute pe atunci : bătrâna Asie. sămânţă bună din titani. Nimfele slujeau şi pe zei. în fântâni. Aproape nu era loc din natură să nu aibă. Satirii erau fiinţe imaginare – jumătate oameni. 6. Artemis etc. Astfel elinii se socoteau. de asemenea. şi pe ţărmurile patriei noastre : Tomis. întemeiată. De aceea. dealuri şi munţi. Ei se trăgeau din aceste pământene înşelate. Corăbiile elinilor au cutreierat mările din timpuri foarte.104 Note 1.

la nord. de fapt. după cum arată unele legende. Acesta este regele Minos. Vechea Fenicie se întindea pe coasta mării. 12.105 jurul golfului Argolic. monstrul ei de credinţă. Europei i se atribuie şi un al treilea fiu : Sarpedon. animalele fug pe câmp. În povestea despre Io. 9. Muşcate de această insectă. Argus. În unele legende. care împreună cu Minos şi un alt fiu al lui Zeus . 10. oi. Este vorba de insula Creta. 14. De aceea. după legendă. după cum şi Argus străjuia pe Io pe un munte. care întrupa uneori şi răsăritul zilei. La fel. Regele Agenor. Tot aici a fost unul dintre cele mai vechi centre de cultură. are atâţia ochi. Sângele monstrului scurs pe stâncă este lumina roşie ce însoţeşte zorii zilei şi colorează parcă munţii. zeiţa-lună. 11. erau judecătorii morţilor ajunşi la Hades. chiar întemeietorul oraşului. şi Isis. Stelele par a veghea noaptea din înalt. în Asia. pe care-l cântă Moshos în „Idilele" sale. Furiile erau nişte genii răzbunătoare din ţinutul cel întunecos al lui Hades. stelele nopţii se sting şi ele în zori. între Siria şi Liban. ci ale Europei. făcând să i se închidă ochii. Aceasta era. Osiris este în mitologia egipteană zeul-soare. Eac. pe ascuns. Prin această legendă elinii urmăreau să explice numele continentului pe care locuim noi. ca majoritatea zeităţilor. Tot ca un simbol al stelelor de pe cer. Argosul era aşezat la vest de fluviul Inahos. Radamante. Hera reprezintă. nu numai ale Greciei antice. boul sfânt. fără ţintă. cu Apis. 15. 13. taie capul lui Argus. Epafos s-a confundat. printr-un alt şir de munţi. cai. domnea în oraşul bogat – Sidon. . Acest fluviu. elinii i-au închinat zeiţei Hera păunul. Ele aveau bice cu şerpi şi loveau pe cei vinovaţi de a fi supărat pe zei. cerul. era. animalul atât de venerat de vechii egipteni. fiind mărginit la vest de munţii Ar-cadiei. după legende. Herrnes. înainte de a da lupta cu titanii. care simbolizează stelele. furia chemată în ajutor de Hera se transformă într-o insectă – numită streche – care atacă de obicei vitele : boi. şi separat. fiu al lui Ocean. a cărui coadă pare presărată cu nişte ochi deschişi. Asociaţia poetică dintre păunul cu coada lui splendidă şi ochii monstrului Argus este una dintre cele mai interesante din mitologie. Furiile se puteau transforma şi ele. insula unde se născuse şi crescuse Zeus. de Corint. 16.

. auzind astfel de D . Cheloneea. Zeus a poruncit lui Hermes să plece grabnic după nimfă şi s-o aducă negreşit. ca şi în ape. Mânia ei stârnea furtună. La nuntă au fost poftiţi zeii şi semizeii. C u toate astea.106 HERA Şl COPIII EI respect. se vedea gol. n-a vrut cu nici un chip să vină. ca şi-a lui Zeus. Şi de se frământa în jilţ. Numai o nimfă. hotărât la masă. care mişunau şi pe pământ. Zeus s-a mâniat cumplit. Putea să dea – tot ca şi dânsul – porunci stihiilor. soţia marelui stăpân. toţi ceilalţi zei se ridicau şi-o salutau plini de PEDEPSIREA CHELONEEI espre căsătoria ei cu Zeus se povesteau destule lucruri. Fusese-o nuntă în Olimp. Locul ei. Mai bine stau la mine-acasă. glas de tunet. pentru că Hera se-ncruntase.. mai mare ca oricare alta. — Zeus ? Câte mirese-o să mai aibă ? se pare c-ar fi grăit nimfa. ba a mai râs chiar şi de miri. Olimpul se cutremura. Când Hera pătrundea-n Olimp. mândra şi preafrumoasa Hera. Toţi le-au adus daruri de preţ. ba şi genii şi nimfe. în Olimp domnea o singură zeiţă. batjocorindu-l pe stăpân. Dar nimfa tot n-a vrut să vină.

107

răspuns, şi a grăit către meseni : — Ca o pedeapsă, Cheloneei să i se curme, pe loc, graiul. Graiul cu care a-ndrăznit să spună despre mine vorbe nesăbuite şi prosteşti. Casa să-i cadă în spinare şi astfel să şi-o poarte veşnic... Să se prefacă într-o broască. Broască ţestoasă1. Poruncesc!... Iar noi, ceilalţi, să urmăm nunta... Hera s-a-nveselit din nou, şi nunta a urmat în voie, în timp ce nimfa, Cheloneea, se prefăcuse într-o broască, ce-şi purta casa în spinare, precum îi hotărâse Zeus. Sfârşindu-se apoi cu masa, au pornit toţi către palatul unde avea să locuiască zeiţa Hera, în Olimp. În acea zi, i-a dat stăpânul voie Herei să meargă înaintea lui, deoarece urma să-i fie soţie pentru totdeauna. Cortegiul se-ncepea cu Hera, având în mâna dreaptă sceptrul2. Zeus venea în urma ei, având şi el în stânga sceptrul şi-n dreapta fulgerele lucii, pe care le strângea-n mănunchi, semnul puterii de stăpân. Sceptrul soţiei sale, Hera, avea în vârf un cuc micuţ. Cucul fusese pus acolo, nu numai pentru că vesteşte lumii mult aşteptata primăvară, şi înflorirea, şi speranţa, ci fiindcă... se mai povestea...

ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA
e povestea, într-o legendă, că Zeus şi-o făcuse soaţă pe Hera printr-o-nşelătorie. În timpul unei ierni geroase, Zeus s-a prefăcut în cuc. Cucul, ţipând şi tremurând, se apropiase de fecioară. Se prefăcea că-i este frig. Ea s-a înduioşat de cuc şi l-a vârât repede-n sân, dar Zeus s-a făcut bărbat şi i-a cerut a-i fi soţie. Atuncea Hera s-a-nvoit să facă nunta cu stăpânul, nunta cea mare din Olimp. Ca dar, la nuntă, a primit de la bărbatul său izvorul care a fost numit Canatos, şi se găsea în Nauplia3 . Aici avea dreptul zeiţa să vie-n fiecare an şi să se scalde-n apa clară. Scăldându-se, zeiţa Hera sporea mai mult în frumuseţe. Legenda spune despre Hera că îşi ungea, după scăldat, trupul său alb, încântător, cu o esenţă-mbătătoare, ai cărei aburi parfumaţi se-mprăştiau în toată lumea, la cea mai mică adiere. În jurul frunţii îşi strângea cosiţa-i lungă, mătăsoasă. Pe sân îşi aduna veşmântul, făcut cu multă măiestrie, de cea mai bună ţesătoare, Palas-Atena, în Olimp, şi şi-l prindea cu o agrafă din aurul cel mai curat. Urechile-i micuţe, roze, erau şi ele-mpodobite cu

S

108

cercei scumpi şi şlefuiţi de meşterul Hefaistos. Iar pe umăr îşi punea un văl, mult mai strălucitor decât e soarele-n amiaz. Văzând-o cât e de frumoasă, soţul ei, Zeus, sta-mpietrit şi îşi spunea, străfulgerat de o simţire-nflăcărată : — O!... Niciodată... niciodată inima mea n-a fost mai plină de dragoste pentru vreo fată sau vreo femeie, zeiţă, nimfă, muritoare, cum este astăzi pentru tine... Zeiţa Hera se mândrea adeseori cu-aceste vorbe, pe care i le spunea Zeus. Ţinea la frumuseţea ei, şi dacă i-o nesocotea vreo muritoare, pe pământ, o pedepsea îngrozitor. Aşa a pătimit o fată, cu numele de Antigona, ce se lăudase, într-o zi, că are părul mai frumos. Zeiţa a schimbat în şerpi cosiţele lungi ale fetei. Alte copile, care-au spus că feţele lor sunt mai albe decât ale zeiţei Hera, şi-au văzut tinerii obraji mâncaţi, până la os, de lepră4 .

GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII
eiţa, după nunta sa, spunea celorlalţi zei că are o căsnicie fericită. Ea trebuia să spună astfel, fiindcă era ocrotitoarea familiei, copiilor, fetelor ce se logodeau şi a femeilor măritate. Trebuia, deci, să fie pildă. Dar oricât s-ar fi lăudat Hera că peste căsnicia ei nu se abate nici o umbră, lumea ştia, aflase totul... Ştia de purtările lui Zeus. Cine nu auzise, oare, că Zeus. o-nşela mereu, fugind într-una după nimfe şi după fete pământene, când n-alerga după zeiţe ?... Hera le urmărea, dealtminteri, cu ura ei neîmpăcată, pe toate fetele acestea. Ba încă se mai povesteşte că, înfuriată rău pe Zeus şi necredinţa lui, Zeiţa şi-a părăsit cândva căminul şi a fugit pe-un nor de aur tocmai în insula Eubeea. Ca să o poată-ntoarce-acasă pe soţia sa, fugara Hera, Zeus a poruncit îndată fiului său, Hefaistos, să-i dăltuiască-n lemn o fată. A pus această statuie, acoperită toată-n văluri, într-un car măiestrit din aur şi, stând alăturea de ea, se preumbla-n toată Elada. — Mă-nsor cu fata ce se află alăturea de mine-n car! spunea Zeus tuturor. Hera, aflând această veste, roasă în inimă de ciudă, a pândit carul când trecea. S-a repezit în car, cu furie, smulgând veşmintele de văluri, ce-mpodobeau trupul de lemn. Zeus râdea cu hohote, şi Hera a-nţeles, desigur, că a fost numai

Z

109

păcălită. Aşa s-au împăcat din nou. Alteori însă, gelozia ducea la certuri zgomotoase, care durau timp îndelung. Zeus îi repeta zeiţei că nu i-a dat feciori pe plac, şi de-asta-i necredincios, fiindcă mai vrea şi alţi copii. Numai că Hera-i amintea că mai avea şi două fete. Una din ele, Ilitia, se îngrijea de toţi copiii, atunci când se iveau pe lume. Cealaltă, Hebe5 , graţioasă, era paharnică în cer, fiind şi zeiţa tinereţii. — Degeaba spui că-i graţioasă Hebe a ta, răspundea Zeus. Uiţi că-ntr-o zi s-a-mpiedicat, tocmai când ne servea la masă, şi zeii au pufnit în râs ? Chiar pentru asta am s-o schimb din slujba de paharnică, şi-am s-o-nlocuiesc c-un tânăr, un fiu de rege : Ganimede6 . Precum a spus, a şi făcut. Zeus a-nlocuit pe Hebe cu fiul regelui din Troia, spre marele necaz al Herei.

HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS
nsă nici Hera n-a rămas datoare. La rândul său, înverşunată pentru atâtea umilinţe, s-a înţeles cu zeii Poseidon, Apolo şi Atena, şi toţi au pus la cale să-l doboare pe Zeus. Ba chiar să-l şi închidă în Tartarul lui Hades.. Doar o zeiţă, Tetis, care aflase taina, a chemat un gigant cu o sută de braţe, pe nume Briareu, să vină-n ajutorul lui Zeus în Olimp. Iar Briareu, gigantul, cu forţa lui uriaşă, s-a repezit în cer, mişcându-şi dintr-o dată toate cele o sută de braţe ale sale, răcnind şi-ameninţând. Zeii înspăimântaţi au şi părăsit lupta. Răzvrătirea pusă la cale a fost zădărnicită. Ca răzbunare, Zeus i-a gonit pe Poseidon, stăpânul mărilor, şi pe zeul Apolo, din muntele Olimp. A iertat-o pe-Atena, faţă de care el avea o slăbiciune. În schimb, a pedepsit-o pe Hera cu asprime, înlănţuind-o zdravăn şi-agăţând-o de boltă, cu două nicovale mari prinse de picioare. Au trebuit să vie toţi zeii şi să-l roage aproape în genunchi ca s-o ierte pe Hera. Dar numai dup-o vreme destul de-ndelungată şi după rugăminţi multe, stăruitoare, Zeus s-a-nduplecat, slobozind pe Hera din lanţuri, pocăită. I-a iertat şi pe ceilalţi.

Î

110

UN DAR AMĂGITOR
efaistos, în timpul când se afla la Tetis, în adâncimea mării, îşi arătase totuşi talentul deosebit în multe meşteşuguri. Vreme de nouă ani, cât locuise-acolo, făcuse nimfelor podoabe minunate : brăţări încolăcite, agrafe pentru rochii, inele preţioase, cheutori la veşminte, salbe, centuri, mărgele şi câte şi mai câte. Crescând ceva mai mare, a îndrăznit să plece din apa verde-a mării. S-a întors în Olimp şi-a adus mamei sale un dar lucrat de dânsul. Era un jilţ de aur, făcut cu măiestrie. Hera, nespus de încântată, l-a primit. S-a aşezat pe jilţ, ca să se odihnească. Dar când a vrut zeiţa să se ridice iarăşi – pas să mai izbutească. Parcă era lipită, parcă bătută-n cuie. Hefaistos, isteţul, se răzbunase straşnic pe mama sa, pe Hera, care îl aruncase în valurile mării şi care-l schilodise, fiindcă tot ea-l născuse atâta de urât. Hera ameninţase, ţipase, se zbătuse. Fără folos, căci zeul Hefaistos plecase nepăsător acasă şi se-ncuiase bine în fierăria lui. Atunci Hera,-nfuriată, i-a poruncit lui Ares să se lupte cu şchiopul şi să dezlege vraja, care-o ţinea legată de acel jilţ de aur. Şchiopul l-a primit însă în uşa fierăriei pe Ares preafălosul, aruncându-i în faţă tăciuni aprinşi şi spuză, şi-aşa l-a izgonit înapoi, în Olimp. Hera sta ţintuită pe scaun şi se jelea. Ares privea la dânsa fără nici o putere. Şi ceilalţi zei, de-asemeni, se cam temeau să-ncerce o luptă cu fierarul, căci zeul dovedise destulă iscusinţă şi mult curaj în luptă, aşa şchiop cum era. Noroc c-a venit tocmai la timp Dionisos, zeul viţei de vie, un alt fiu al lui Zeus...

H

care-l vreau eu. murdar. Puţin. — Eu vreau să-mi daţi ca soaţă pe dalba Afrodita. — Ce preţ vrei ?.111 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE eul Dionisos a încărcat cu vin o amforă de aur şi a bătut la uşa fierarului. de parcă ar fi vii. — Îi dau drumul. ce-asudă şi trudeşte. aşa e. a rostit fierarul.. Cum ? însăşi Afrodita. şontâc. Ce dacă sunt aşa ?.. Şi-un gigant de-aramă ... văzând că zeul fierăriei s-a-nveselit deodată. şontâc. divina. — Ba nu glumesc deloc. de strajă unui rege . — Dar eu muncesc. — Ce spui!.. şi hai cu el. şi tauri care varsă foc şi scântei pe nări. Şi care mai de care îl ruga pe fierar s-o scape pe zeiţă şi să dezlege vraja. silindu-i să-şi aplece ochii către pământ. noduroasă. l-a luat frumos de braţ. şi-un câine de argint. căpătând chef de glumă. Din vina mea sunt oare ? Sau dintr-a lor ?.. în Lemnos.... I-a rostit vorbe bune.. M-a azvârlit chiar Hera în hău.. Dar. Dionisos. Zeus . Glumeşti... în cer.. Până ce făurarul s-a ameţit de tot... să fie-acuma soaţa fierarului cel slut. Ce spuneţi ? Şi-a arătat cu mâna sa aspră. ce se mişcă şi îmi ascultă voia.. şi trebuie să plătească. şi arme pentru toţi.... două fete de aur.. pe care mi-a cerut-o chiar tatăl nostru. Am făcut pe Pandora. Toţi zeii-au rămas muţi. le răspundea hazliu..... pesemne. Eu doar atâta cer. urmează şi mai tare Hefaistos. încă una. în fierărie ? Z SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII tiu ce gândiţi în taină : „Hefaistos e slut!. pe care o iubeau mai toţi nemuritorii. Dar el se ţinea tare.... Hera şi cu toţi zeii s-au bucurat nespus când i-au văzut venind. pe Zeus şi pe Hera.. şi astfel l-a-mblânzit.. Un preţ.. şi mă ajută-n mers.. Ce pofteşti ?.. O cupă... când a văzut că S . fata aceea vie... I-a dat după aceea să soarbă puţin vin... zeiţa frumuseţii şi-a dragostei.... ea m-a oropsit.. M-a aruncat din cer.. făcându-le cu ochiul. Iar mie.. Căci sunt schilod..” Ei şi ? Ce e cu asta ?. încă puţin. de-mi cereţi.

112

mă născuse hâd... Uimiţi ascultă zeii cuvintele acestea şi clatină din umeri, plini încă de mânie. Dar dânsul le mai spune : — Vedeţi şi voi că munca pereche e cu arta, deci şi cu frumuseţea. Munca sunt eu – eu, cel hulit de voi – şi frumuseţea-i dânsa, divina Afrodita. Pe ea o vreau de soaţă şi voi o să mi-o daţi, căci mie mi se cade. Altfel, rămâne Hera aşa, pe veşnicie... Ce murmure!... Ce zgomot!... Ce vuiet fără noimă!... Hefaistos sta însă ca stânca în furtună, în neclintirea lui, şi Hera se-nvoieşte, nemaiavând ce face. Iar Zeus – ce să spună? – a-ncuviinţat şi el. De cum au făcut nunta Hefaistos, fierarul, cu dulcea-i Afrodita, s-a dezlegat şi vraja ce-o ţintuia pe Hera, şi s-a desprins regina din jilţul fermecat. S-a-ntors apoi fierarul la meşteşugul său. Şi-avea zeul Hefaistos atâtea fierării! Una era în Lemnos, în insula pietroasă, unde-l zvârlise Zeus, când avusese cearta cu soaţa lui, cu Hera. Acolo lucra zeul, cu fiii săi, cabirii7 , şi c-un pitic, Chedalion. În insula Lipari şi sub muntele Etna mai avea încă două straşnice fierării legate între ele printr-un drum subteran. Şi sub vulcanul Etna, după străvechi legende, se spune că sta Tifon, monstrul pe care Zeus îl doborâse-n luptă şi îl înlănţuise, răsturnând peste dânsul povara unui munte. Când se mişca gigantul, strivit sub apăsarea colosului de piatră, el gâfâia, ş-atuncea, din vulcan, ţâşneau flăcări şi magmă clocotită. Vulcanul erupea. Ca nu cumva gigantul să scape din prinsoare, zeul îşi aşezase prea greaua-i nicovală chiar pe grumazul lui. Pe-această nicovală, ajutat de ciclopi, lucra de zor arama, aurul şi argintul, făurind, cu migală, zeci de minunăţii. În sfârşit, cea din urmă, dar şi cea mai vestită din fierăriile în care muncea zeul era chiar în Olimp. Aici a făcut dânsul armele lui Ahile şi ale lui Enea, sceptrul lui Agamemnon8 , sculpturile cu care era împodobit palatul soarelui şi multe alte lucruri. Numai că, aşa vrednic precum era, zeul acesta, care-ntruchipa focul şi munca măiestrită, avea mereu necazuri...

113

TICĂLOŞIA LUI ARES
hiar soaţa, Afrodita, zeiţa frumuseţii, îşi bătea joc de el. Mai mult, îl înşela, făcând ochi dulci lui Ares. El a băgat de seamă şi-a făurit o plasă cu fire nevăzute ; s-a făcut apoi că pleacă de acasă. Cum a plecat fierarul, s-a ivit zeul Ares acolo-n fierărie. A luat-o pe zeiţă în braţe, s-o sărute ; dar plasa fermecată le-a căzut în spate şi i-a prins pe-amândoi. Nu mai puteau să facă o singură mişcare. Hefaistos s-a-ntors atunci şi a strigat, chemând zei şi zeiţe să vadă-nşelăciunea frăţânelui nemernic : — O, Zeus prea puternic şi voi, nemuritori, veniţi, veniţi mai iute, ca să-i vedeţi şi voi şi să-i dispreţuiţi!... Pentru că sunt beteag, frumoasa Afrodita a socotit cu cale să mă batjocorească şi l-a-ndrăgit pe Ares, care este mai chipeş, dibaci, dar ticălos... Zeii, venind în grabă, au început să râdă... Şi-au râs... au râs... văzându-i pe Ares şi-Afrodita, care se zvârcoleau ca peştii într-o vârşe, până când făurarul i-a dezlegat, la urmă, în hazul tuturor. Zeiţa, ruşinată, a fugit să s-ascundă-ntr-o insulă, Cipru. Iar Ares a pornit spre Tracia, o ţară sălbatică şi rece, să scape de ocară.

C

114

Note
1. Chelone înseamnă, în limba greacă, broască ţestoasă. Acesta este încă un exemplu de felul cum poetizau elinii procesul natural de apariţie a multor specii de animale, născocind legende pline de fantezie. 2. Pe amforele arhaice sau în basoreliefuri, cum sunt acelea din vila Albani, de la Roma, se văd cortegiile nupţiale care aveau loc înainte şi după săvârşirea căsătoriei. Hera este reprezentată cu sceptrul, pentru că prin căsătoria cu Zeus devenea regină a cerului. În această calitate, ca şi în aceea de protectoare a căsniciei, cum şi-o închipuiau cei vechi, Herei i se ridicaseră mai multe temple. Oraşul zeiţei era Argosul. Aici, în heraion – templul Herei – artistul Policlet făcuse o statuie de aur şi fildeş, închinată reginei cerului. Statuia era tot atât de renumită ca şi aceea pe care o ridicase Fidias din aur, abanos şi fildeş, lui Zeus, în templul din Olimpia. Alte statui de piatră sau de lemn (xoane) se ridicau şi în alte oraşe : în Samon, Sparta, Nauplia etc. 3. Nauplia era un oraş şi port în antica Argolidă, în Peloponez. 4. Bolile se tâlcuiau, cel mai adesea, în vechime, ca fiind pedepse date de zei. 5. Despre Hebe se spunea, de fapt, că fusese născută de Hera, fără ca Zeus să-i fie tată. Ea se născuse în urma faptului că Hera mâncase nişte lăptuci, cu care o servise Apolo la o masă. 6. Se povestea că Zeus a văzut într-o zi pe păstorul Ganimede, fiul regelui Troiei. Atât era de frumos păstorul, că Zeus s-a preschimbat într-un vultur şi l-a răpit în cer, făcându-l paharnic în locul zeiţei Hebe. 7. Cabirii erau nişte genii vulcanice, închipuiţi ca nişte fierari, care ţineau ciocane în mâini sau pe umeri. Unele legende afirmau că aceste genii, în număr de trei, erau fiii lui Hefaistos. 8. Ahile, Agamemnon şi Enea sunt faimoşi eroi din multcântatul război troian.

115

PALAS ATENA
ezii de-altădată spuneau că într-o vreme ar fi fost, în Olimp, o ceartă-ntre toţi zeii. Acest prilej de ceartă s-ar fi iscat din faptul că un rege, Cecrops, pusese temelie unui oraş vestit, în ţara Aticii1. Iar zeii se sfădeau, care din ei anume va fi ocrotitorul acestui nou oraş, deci cui i se cuvine să i se facă temple, să i se-aducă daruri de către muritorii ce locuiau aici. S-au certat multă vreme, dar, până la sfârşit, a rămas să s-aleagă între zeul Poseidon şi zeiţa Atena. Atunci, zeul Poseidon a ridicat tridentul, furca sa cu trei dinţi, şi-a lovit într-o piatră. În locul unde zeul mărilor şi-al furtunii înfipsese tridentul, stânca s-a despicat şi s-a ivit un cal vânăt, cu coamă lungă şi albă cum e valul. Calul, această fiinţă pe care-o dăruia furtunosul Poseidon celor de pe pământ, era încă sălbatic, bun doar să ducă-n lupte războinicii, pe şale. Sforăia cu mânie şi necheza puternic, izbind copita-n pietre, ori sălta, plin de furie, şi-şi rotea ochii-n frunte, arzători ca tăciunii. A mai lovit o dată Poseidon cu tridentul, şi-a ţâşnit un izvor cu undele sărate, învolburate-n spume, la fel cu apa mării. Poseidon a privit mândru în jurul său şi a grăit astfel : — Dăruiesc două lucruri de mare însemnătate supuşilor lui Cecrops : calul, pentru războaie şi apa, s-o colinde... Eu le urez, adică, să fie luptători, dar şi navigatori, ce vor străbate marea. Vor debarca pe ţărmuri... şi le vor stăpâni, înfrângând alte neamuri... sporindu-şi bogăţia... Tu ce le

A

Da.. Unu-i dă bogăţia. mame şi într-un glas ziceau : — Amar greşesc bărbaţii! Prea-s însetaţi de lupte şi ochii prea le joacă spre valurile mării. Cecrops şi-a strâns supuşii.. Pe-Atena. copile. Noi o dorim de-aceea pe-Atena!. Şi. Atena. Dar spiţa femeiască se grămădise-alături : soţii. spre calul cel sălbatic. fecioară-nfumurată ?. bogăţia.. De mâine vom pleca!. aşa cum le câştigă doar zvânturatul Ares. războinici ? Sau doar agricultori. a zis Atena.116 dai. Noi îl dorim cu toţii ocrotitor pe valuri. Calul.. Noi vrem să stea acasă. fără nici un cuvânt. a ieşit un vlăstar. ce-l dăruise Poseidon pentru luptă. Noi nu-i lăsăm să plece. plini de nesaţ. Puteau să-l folosească oamenii şi la muncă. în drepturi. ca vânturile mării. au spus : — Poseidon să ne fie ocrotitorul nostru. pomul avea fructe verzui. meşteşugari cu tihnă. Apoi şi-a-ndreptat lancea cu vârful spre pământ... s-au adunat în pripă. puterea. Îi vrem mai bine-acasă . iar altul v-o aduce prin roade dobândite din muncă-n timp de pace. Ea i-a netezit coama şi i-a prins. pe grumaz. laolaltă.. Acolo unde boldul cel ascuţit al lancei doar a atins pământul. — Acesta-mi este darul! Poporul să aleagă pe cine preţuieşte mai mult!. pe care-l hărăzise Atena supuşilor lui Cecrops. bărbatul şi femeia – s-a văzut că acelea ce o doreau A . aromate.. un căpăstru de piele. nu numai la războaie. care a crescut iute.. Făcându-se la urmă şi o numărătoare – pentru că pân-atuncea erau deopotrivă. Cu ochii către mare. făcându-se un trunchi cu ramuri mlădioase şi frunze ca argintul sub prăfuirea vremii. ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL tena a-ntins mâna. prin aventuri pe mare. Şi i-a pus să aleagă : „Ce soartă vor să aibă ? Şi cum doresc să fie ? Navigatori.. urlând înverşunate. şi nu pândiţi de moarte... era domesticit.. ca nişte nestemate topite în lumină. Copacul plin de fructe rotunde. Ne dăruieşte lupta.. a fost numit măslinul. S-a apropiat de-Atena. Calul. ce tropotea furios şi sforăia spre zare. a-ncetat nechezatul. ca prins de vrajă. îi vrem muncind în pace. când urzesc vijelia şi sapă gropi de apă şi-nalţă munţi de valuri. prin lupte şi măceluri. plăsmuitori de artă şi buni neguţători ?" Bărbaţii. printre frunze.

un altar lui Poseidon. numindu-l „al Uitării”. ţarini şi livezi. în viitor femeia nu mai putea să fie egală cu bărbatul4. Ea nu mai avea voie să vie-n adunări sau să-şi spună părerea. A făcut semn spre ape.. Se îndreptau năvalnic către noul oraş şi potopeau în cale văi. Cetatea nou-clădită se va chema Atena2 – cu numele zeiţei ce-o să ne ocrotească. precum dorise zeul. Şi altele cu daruri. spre-altarul unde cinsteau pe fiica iubită a lui Zeus.. Îţi datorăm atâtea! Bărbaţii-or să rămână acasă. în văluri albe. — Atena!. Atena!.. Treceau. O. din piatră.. la rându-i. Acropola3 . cu facle-aprinse-n mâini.. au hotărât pe dată să le ia orice drept. Şi-a îndreptat tridentul spre Atica... — Un alt potop ?. a spus după dreptate : — Femeile-s cu una mai multe decât noi. Dar ce să vezi ? Urgia de ape răvăşite la semnul lui Poseidon trecuse peste ţărmuri şi pătrunsese-n ţară.117 pe-Atena fuseseră cu una mai multe ca bărbaţii. oraşul lui Cecrops. şi nu cruţau nimica din tot ce întâlneau. ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR um a aflat Poseidon de-alegerea făcută. Aici. fecioară!. şi-ţi vom aduce jertfe! Prinoase-ţi vom aduce din rodul muncii noastre tihnite şi senine. puternicul Poseidon s-a potolit. C . în cetate. Femeile-s de vină!. Atena. strigau femei şi fete. au ridicat bărbaţii pe-Acropolă. şi îi făgăduiau că-l vor cinsti cu sârg.. Nisip avea în barbă şi scoici purta în plete. pe o colină-naltă.. O. şi ele-au clocotit ca un cazan cu smoală. şi-ţi vom aprinde facle. înţeleaptă. Puhoaiele de ape s-au mai retras .. Rugau astfel pe zeul furtunilor şi-al mării să-şi uite supărarea pe-Atena şi pe ei.. Şi regele... dar şi năieri spre larguri bogate în ispite. Aflând cu ce osândă le-au urgisit bărbaţii pe fete şi femei.. Şi fiind ei mai puternici. s-a ivit dintre valuri. Zeus!. Şi. Prin ce pedeapsă dată femeilor să-l îmblânzim pe zeul purtător de trident ? strigau în cor bărbaţii. treceau fecioare-n cete. cu vârful ţintuit către Atena. Ce bună eşti. necum să hotărască în treburi privitoare la ţara sau oraşul în care locuia. şi-or merge şi la luptă.. ca să-l mulţumească pe zeu îndeajuns. dar tot erau sub valuri oraşe şi câmpii.. în vremea asta. Vor fi plugari şi meşteri. în mâini avea tridentul şi-n ochii verzi ca fierea o ceaţă de-ntuneric.

ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON orice. zeiţa măiastră. cuţitul de dulgher şi să facă corăbii cu trei rânduri de vâsle : trireme ateniene ce-au plutit apoi. arta pe care le punea. s-o vadă pe copilă brodând sau ţesând pânza. ba a şi hotărât că o ramură verde din pomul de măslin va fi simbolul păcii. Pentru aceste daruri şi sfaturi preţioase. Atena era însăşi o ţesătoare bună şi le făcea veşminte zeilor din Olimp. ascultându-i porunca fluturau în mâini ramuri şi frunze de măslin. căreia-i plăcea lucrul cu igliţa şi fusul. Ea. un vopsitor de lână. ca şi peste hotare. pe nume Arahneea. Apa s-a liniştit. virtuţile. puterea şi arta la ţesut. moi şi uşoare ca norii din văzduhuri. copilă-a lui Idmon!. purtând pe punţi eroii. se răspândise faima acestei măiestrii. ori nu i se pleca. Veneau şi zeităţi. Idmon. îi sfătuia zeiţa. în lucrul migălos. Totul s-a refăcut cu sprijinul Atenei.. dar şi prudenţi. când îşi răsucea fusul. sau nu îi slăvea harul. mai mult decât . Pe-aceşti eroi Atena îi învăţa să fie viteji. pictura. supunere deplină. într-un oraş.. fecioara lidiană. albe. să brodeze pânze. În cântece se-arată că ea. din ţărm în ţărm. Regii de prin oraşe veneau să-i ceară fetei pânze de preţ şi stofe. Ştia copila asta să ţese. s-a întors spre ţărmuri. Tot ea i-a mai deprins pe harnicii-atenieni să cultive măslinul. cerea închinăciuni. i-a învăţat pe oameni să mânuiască roata olarului. din apa mării. Femeile eline. măiestria de-a face broderii şi ţesături de mână. arhitectura. se grămădeau în casa micuţă-a lui Idmon. fiind mare olimpiană şi fiică a lui Zeus. Nu-ngăduia pe nimeni care-o nesocotea. Palas-Atena. pe-ndepărtate ape. din văi. altminteri nu se poate. cei vechi ne povestesc că şi Palas-Atena. de n-ai înţelepciune şi dacă n-ai prudenţă5 .. în ţara de baştină a lui Idmon. Şi el avea o fată.. Căci nu vine izbânda. Dar ce spun eu că regii!. oricâtă vitejie ai arăta în luptă. mistria. care-a ţesut şi Herei vălul său de mireasă. ca nimeni alta. când înceta războiul.118 Poseidon s-a-mpăcat. Nimfele de pe munte. Când ea depăna lâna sau începea să tragă fire lungi şi subţiri. în purpură. şi nu se săturau privind graţia. Zeiţa i-a-nvăţat pe-atenieni – se spune în vechile legende – arte şi meşteşuguri : sculptura. nimfele se mirau şi începeau să spună : — Atena te ajută în ţesătura asta. deoarece oraşul era tot al zeiţei cu ochii azurii. e Î ntr-o legendă veche se spune că trăia cândva. în Lidia6 .

Dar.. — Eşti gata ?.. Pe mine nu Atena m-a învăţat ţesutul. Copila a primit-o. taci că te ajunge blestemul ei! Zeiţa nu poate să ierte. Atena auzise sfidarea Arahneei şi-a simţit că o taie mânia. le răspundea copila. strigau nimfele-n cor. strigând în gura mare : — Vai!. şi toţi nemuritorii socotesc cinste mare că le e dat să poarte haine de mâna ei – şi tu o-nfrunţi ? Nebuno! Nu mânia pe zei! Şi mai ales pe-Atena. şi le-a răspuns astfel : — O fi aşa cum spuneţi. nimfelor!. Zeiţa-i milostivă şi poate să te ierte. cu părul alb ca neaua. — Taci. i-a povestit bătrânei ce-i spuneau nimfele. La drept vorbind. chiar în oraşul unde locuia Arahneea. cu o voce slabă. l-a-nfrânt şi l-a rănit. a socotit că-i bine să se răzbune altfel... A luat înfăţişarea unei biete bătrâne. Pe Ares. luându-şi dintr-o dată chipul său olimpian.. Ea a zdrobit cu mâna-i divină pe-un gigant.. de nu cumva mai bine. s-o ucidă.... Du-i jertfe şi te pleacă pe lespedea de piatră. Tu eşti o ţesătoare cum nu mai e nici una în Lidia mănoasă. — Nu. Şi ea. S-ar cuveni acuma să-i mulţumeşti şi tu în templul de pe coastă. Am venit!. când ştiu că n-am greşit. Greşeală!. şi-a răsturnat un munte de piatră peste el. de mai vorbeşti aşa. Idmon... Ascultă-mă ce-ţi spun!. fără de teamă.. după ce-aprinzi miresme în vasele de lut. Şi. mi se pare! Şi dacă se-ndoieşte Atena de iscusinţa mea.. uscată. Şi-apoi. Chiar dacă tu nu ştii. Tu ce gândeşti ? C-Atena îţi va cruţa trufia ? Taci!. ca o lamă de sabie. în piept. i-a cerut adăpost. Eşti printre muritoare întâia la brodat. zeul luptei şi-al răzbunării crude. Aruncă-te mai bine cu capul în ţărână şi cere-i îndurare. O fi ţesut veşminte .. Voi înşivă-aţi văzut. Zeiţa prefăcută în babă i-a răspuns : — Nimfele au dreptate. Căci straiele purtate de preamăreţul Zeus numai ea le croieşte.. Fata nu s-a lăsat. din vorbă-n vorbă. dar eu lucrez la fel. tot dânsa te ajută. nimfele au fugit.. gârbovită. sunt gata să mă întrec cu dânsa. A ciocănit la uşă şi. Oricând ar vrea. fără un dinte-n gură. ci tatăl meu. Dar cum Palas-Atena era mult chibzuită. a spus răstit Atena. zeiţei nu-i datorez nimic.... şi te umileşte în faţa-i. Aşa s-a coborât ca un nor pe pământ.. . Vai!. că ai grăit aşa.. Vai. am doar o dorinţă : s-o-ntrec chiar pe Atena în meşteşugul ei! Cum a rostit copila şi vorbele acestea. — De ce să-i cer iertare.. Că pot lucra şi eu – nu-i crimă. Encelade. A vrut s-arunce lancea spre fată... chiar şi-n întreaga lume.119 îngăduitoare şi-ţi dăruieşte har. Lui îi dau mulţumire... nu ştii că e Palas-Atena ? Nu cuteza s-o-nfrunţi.. eu o aştept să vie... ce blestem!. fără glas. zeiţa a-ntrebat-o de meşteşugul ei.. în Olimp.

şi din el răsare viu măslinul. în stofă. Din ochii ei curg lacrimi pe treptele acelea. El e schimbat în taur. dar. Arahneea. Alături e Atena. în cele patru colţuri. alte lucruri. în care-s preschimbate frumoasele ei fete. ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA e-aşază fiecare din ele-n câte-un colţ şi-ncep cu grabă lucrul. în colţul al patrulea. căzând pe nişte trepte dintr-un templu al Herei. Zeiţa-ntruchipează. semeţ. o mamă urgisită. dând stofei scânteteri! Nimeni n-a văzut încă asemeni ţesătură şi astfel de culori. în sfârşit. atotputernic. Astfel s-arată stofa ţesută de zeiţă. ca un stăpân al lumii. cum numai curcubeul mai are. cu mult mai grăitoare. care s-au luat la harţă şi-ntrecere cu-Olimpul. Atena-nfăţişează şi alte întâmplări. Cu lancea doar atinge pământul. uneori. loveşte cu tridentul o stâncă. pe stofa ei.120 Se spune că atuncea nimfele s-au întors s-o preamărească-n imnuri pe zeiţa Atena. schimbată de Hera într-un cocor. a stăruit să-nceapă întrecerea pe loc7 . În acest timp copila. pentru c-a îndrăznit cu ea să se măsoare. cu fire colorate. înconjurând pe Zeus. Amestecă în vase vopsele preparate de meşterii din Tir şi colorează stofa în sute de nuanţe. un şir de nedreptăţi săvârşite de zei. odinioară oameni. şi fiecare poartă însemnele prin care e cunoscut de oameni. Să juri că-i simţi S . îşi ţese măiestrit. Şi marea parcă-i mare într-adevăr pe stofă. Ba chiar pe Zeus însuşi îl arată răpind-o pe fecioara Europa. unde s-au întrunit zeii odinioară. sigură de sine. ca raza aurorii-n faptul dimineţii. nu a fost prea mişcată c-o vedea pe Atena. Doar fata. şi-s transformaţi în munţi în alt colţ se arată păţania reginei pigmeilor. într-o zi. Aurul şi argintul sclipesc mai pretutindeni. cei doisprezece zei se văd şezând pe jilţuri. şi nişte rămurele vinete de măslin. Dar ca să-i prevestească fecioarei lidiene cele ce vor urma. Poseidon. Iar Zeus se desprinde dintre dânşii. isteaţa Arahneea. şi dintr-însa sare un cal cu coama şi nările în vânt. drept în faţă. Este Areopagul8. căreia pletele-i s-au prefăcut în şerpi. zeiţa arată pe Cinira. cu fructele verzui. Cu degetele iuţi ţes stofă străvezie şi fină ca o ceaţă. Mama a fost lovită pentru c-a îndrăznit să-i înfrunte pe zei cu vorbe de ocară. fiindcă a cutezat să spună. Într-un ungher ea ţese pe Hemus şi Rodope. să judece gâlceava dintre ea şi Poseidon. Şi. Şi tot pe-această stofă. În altu-i Antigona. o stâncă. Zeiţa Atena mai brodează. jur împrejurul stofei. O vagă-mpurpurare i-a luminat obrajii. că are păr mai mândru decât soţia lui Zeus.

Atâta că zeiţei. ademenind-o pe blânda copilă Antiopa. copilă-a lui Idmon!. ori şoim. Taurul fuge-n tropot.. Suratele Europei o strigă. pe coarde de viţă-nşelătoare.. o jelesc. şi iară. chiar dacă săvârşise asemenea ispravă.121 mireasma sărată şi amară. Şi fata. abia se poate ţine de coarnele de aur şi plânge desperată. când în păstori. pretutindeni. Apoi i-a deşirat întreaga ţesătură. ca satir. Nici Dionisos – Bachus – şi nici zeul Apolo nu sunt cruţaţi defel. ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN eiţa cercetează amarnic oţărâtă lucrarea săvârşită de fata lui Idmon. Talazurile parcă se zbuciumă într-una şi se izbesc de ţărmuri.. copila zugrăveşte un chenar înverzit de iederă în floare. răpind neprihănite fecioare. Sunt arătaţi şi ei. ce-i lipsită cumva de-nţelepciune. elinii au cinstit-o mai mult decât pe-alţi zei.. Z . e rostită-n zadar. muzicienii şi le arată calea spre piscurile artei.. să-şi ia viaţa. furând-o pe sora ei. înşelând-o pe mândra Mnemosina . cu licăriri de stele. sau fiinţe ce zboară prin văzduh. părându-i prea uşoară această ispăşire. pe grindă spânzurată. Iar ea şi-o ţese iară. Talentul Arahneei întrecuse cu mult pe-acela al zeiţei. n-a mai putut să-ndure dârzenia copilei şi – cum ţinea suveica în mână – a lovit-o şi i-a spus vorbe grele. Aşa minunăţie nu mai văzuse nimeni şi nici măcar Atena. înşelând alte fete. când prefăcuţi în struguri ispititori. smaralde şi safire. În jurul ţesăturii. Iar oamenii-ţi vor rupe această ţesătură. zdrobindu-se aievea în cioburi lucitoare. pe Atena. a azvârlit spre ea un suc înveninat. tremurândă. ori peşte. când berbece. Şi totuşi. ca vultur şi ca şarpe. Îl mai arată. Şi-Atena. Îi e cu neputinţă să-i găsească cusururi. pe Zeus.. ţesându-ţi fără preget afurisita pânză. Credeau că ea inspiră poeţii. în veacuri. Mintea nu o culege. — Aşa vei sta. Poezia. Inima n-o păstrează. uitându-şi chibzuinţă şi toată înţelepciunea. fata a luat iute un şnur şi-a vrut să se anine de grindă.. ori cal. îndârjită. apoi. La fel înfăţişează şi pe zeul Poseidon : când taur. Credeau că ea-i învaţă pe poeţii Eladei să-şi drămuiască-n versuri belşugul de imagini. cu multă chibzuinţă. Copila osândită de zeiţa Atena s-a preschimbat pe dată într-o fiinţă mică – păianjenul9 – care îşi ţese veşnic pânza sa subţirică din fire argintii şi toţi i-o rup. ca flacără. ca păstor.. Egina . Îndurerată.

Cântau destoinicia..122 E ca un fum în vânt. arta şi meşteşugul ce ea le-ntruchipa.. gândul pătrunzător ca lancea ascuţită. Cântau înţelepciunea. .. era zeiţa care mai ocrotea cu grijă. Aşa cântau aezii. în antica Eladă. pe lângă arte. Şi tot dânsa. ştiinţa. pe-Atena10. Atena. ce o purta zeiţa. Nu pe-Atena!..

de obicei. în Asia Mică. Străvechea Atică se afla în Peloponez. Simbolul prudenţei e şarpele. în mitologia elinilor. 2. 4. muzicanţii şi poeţii. şi după el preluată de scriitorii moderni. Pe această stâncă. din patru în patru ani. având capitala la Atena. Lidia. sfatul arhonţilor. a perioadei când femeia juca rolul precumpănitor în familie. numită „Ars poetica". 7. oraşul închinat zeiţei înţelepciunii. precum arată Friedrich Engels. ce dezmierdau urechile mulţimii însetată de artă. adică : „Minerva este zeiţa literaturii. a căpătat numele de Areopag. Frigia şi marea Egee. 3. Serbările se numeau Panatenee – după numele zeiţei. 8. Noi avem Ateneul – lăcaşul de arte şi de ştiinţă. 5. În legenda despre Cecrops se menţionează trecerea de la matriarhat la patriarhat. Cresus. o . Şarpele şi bufniţa se văd aproape întotdeauna lângă zeiţă. în faţa insulei Eubeea. Tot aici erau construite. Păianjenul se cheamă Arahne în greceşte (De-aici familia zoologică a arahnidelor). Astfel de atenee mai sunt şi astăzi în multe ţări.123 Note 1. în care se păstrau obiectele cele mai de preţ. păstrează în ele multe amintiri din perioada matriarhatului. Legendele eline. ţară vestită în antichitate. care conducea oraşul Atena. era situată între Misia. Vechea legendă elină a fost minunat povestită de Ovidiu în „Metamorfoze". a ştiinţelor şi a tuturor artelor". Cuvîntul „atic" se tălmăceşte metaforic : „plin de graţie şi de delicateţă". Acropola era citadela străvechiului oraş Atena. Multe oraşe aveau dealtfel o acropolă (în greceşte acropolă înseamnă oraşul de sus) unde se afla citadela de rezistenţă în primejdii şi războaie. În şcolile romane. legenda spune că a fost disputa dintre zei asupra dreptului de protector al oraşului Atena. Mai târziu. fâcându-se prin el o aluzie la rafinamentul spiritului atenian. într-un faimos amfiteatru de marmură. iar cel al înţelepciunii este bufniţa. dar şi dansatorii. printr-o întâmplare legată de zei. În istorie este celebru bogatul rege al Lidiei. La Atena au fost rostite şi apoi transcrise versurile bătrânului poet orb Homer. se organizau mari serbări la care se îmbulzeau participanţii la concursuri şi alergări. este justificat şi acesta. Nici un oraş n-a fost mai renumit în Grecia antică decât Atena. adică la perioada când bărbatul începe să aibă în familie rolul principal. în vechile opere de artă. scientiarum et omnium artium". templele zeilor. Odeonul. 9. 10. răsunau minunate cântări. 6. Aici. portretul sau statua Minervei – cum se numea Atena la ei – era la loc de cinste şi dedesubt sta scris : „Minerva fuit Dea literarum. Ca toate celelalte fenomene istorice şi sociale. Areopag înseamnă stânca lui Ares. căci Atena a rămas un simbol al culturii şi înţelepciunii. Poetul roman Horaţiu a scris o carte cu versuri iscusite. Aici.

. cerându-le să pună şi un dram de înţelepciune în orice poezie : „Tu n-ai să poţi spune nimica şi n-ai să izbuteşti. În ea grăieşte astfel către poeţii vremii.124 carte despre arta creaţiei poetice. dacă nu vei ţine seamă de Minerva" sau : „Tu nihil invita dices faciesve Minerva”.

Iar Zeus. începând să danseze. cum zeul. când cerul i-nvelea în falduri de nori şi ceaţă vineţie. neobositul. însăşi zeiţa Leto i-a luat lira de aur şi arcul cu săgeţi şi i le-a agăţat de o coloană-naltă. cum ne părăseşti şi pleci către ţinuturile hiperboreene. să duci şi-acolo marea-ţi strălucire. ele au rostit imnuri care au dezmierdat urechile cereşti. dând jocului îndată mai multă vioiciune. fără viaţă. având în mâna stângă lira. poezia şi-armoniile divine. zeiţa tinereţii. zeii l-au aplaudat. sau cântecul sublim ce-i răsuna din liră. cântau ei. de Hera şi de Leto. Zeus şi toţi nemuritorii. Şi-n hora graţioasă s-au grămădit şi zeii : Hermes. violentul.1 Şi-n imnurile lor aezii îl proslăveau pe fiul Letei. şi Ares. cu horele voioase şi cele trei charite. Când s-a sfârşit cântarea. care sunt cunoscute sub numele de muze. Spre slava lui Apolo sau Febus. văzându-l pe Apolo atâta de frumos în veşmântul de aur. zeiţa nopţii înstelate. în timp ce Afrodita şi casta Artemis s-au luat de braţ cu Hebe. tatăl său. aezii-nălţau imnuri lui Apolo. „Tu eşti lumina. păşise falnic în Olimp. Reaminteau. nu ştiau ce s-admire mai mult : înfăţişarea lui mândră. în primul rând.. s-au adunat în juru-i şi l-au recunoscut ocrotitorul lor. Tu eşti căldura scumpă muritorilor. Cele nouă zeiţe. ce ne-ncântară până azi pe noi. parfumat cu esenţe. ţinând în braţe lira. purtate de şuvoaie către mare. cu un arc pe spate. C . ducând cu ele frunze vestejite.”.125 STRĂLUCITORUL APOLO ând peste ţărmurile însorite ale Eladei porneau să bată vânturile toamnei. i-a oferit o cupă umplută cu nectar. cum s-a mai numit zeul. Ridicaţi de pe jilţuri.. ca nişte păsări roşii. afară doar de Zeus.

Piton primise-n taină poruncă de la Hera să-l pândească pe-Apolo. S-au cufundat pe-ncetul. A tras prima săgeată. preaputernicul Zeus. când va trece prin munte. sărind peste pripoare. APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU eul – după aceea – a coborât în lume şi a cutreierat prin ţări nenumărate. Şi-n munte-i o strâmtoare afundă. dornică să-l ucidă. de tot. cu şuiere cumplite. Piton s-a zvârcolit prin verzile mocirle în care vieţuia. Cum i-a pătruns săgeata în carnea mucedă.. schilodul. Frunzişul ei şopteşte. Apolo a ajuns în nişte locuri stranii. şarpele a simţit că i-a venit sfârşitul. Hera-l ura pe fiul cel nou-născut al Letei. Iar trupul său. mocirloasă. unde trăia atuncea – precum spunea legenda – un şarpe numit Piton. Mocirla rămăsese din apele vărsate acolo. Ochii i s-au lăsat. Văzînd această horă. păsări sau alte fiinţe. ţinea mai mult la dânsul decât la fiii ei : Hefaistos şi Ares. gâze. în vreme ce veninul i se scurgea din boturi. Şi fruntea lui divină era încercuită de raze în cunună. Şi amândoi părinţii au fost cuprinşi pe dată de-o mare bucurie. în putreda băltoacă. E drept că şi săgeata fusese făurită de fierarul din Lemnos. cu mare meşteşug. mohorâte.126 Apolo îi privea. prin potopul orânduit de Zeus. Dar zeul şi-a întins arcul. şi să-i răpună viaţa. A sărit în nisipul cel galben de pe maluri şi a lunecat iară. fiare. Chinuit de dureri. cu-o sută de grumazuri şi o sută de guri. Trupul acestui monstru era lung cât un munte. Şarpele se născuse dintr-o mocirlă verde. sunând din stâncă-n stâncă2 . dihania uriaşă s-a avântat spre dânsul. Aici sunt nişte vârfuri de piatră cenuşie. Şuvoaiele de aer – un aer cald şi umed – ţâşnesc necontenit şi vorbele rostite se-ntorc iute-n ecouri. Erau doar patru zile de când văzuse lumea. A încercat să scape şi să se furişeze într-o peşteră adâncă. dacă treceau pe acolo. care azvârleau flăcări. Şi. Monstrul s-a zvârcolit tot mai încet în apă. şi-ntâia lui săgeată a şi nimerit monstrul. Dar n-a mai izbutit. în întuneric. Z . căutându-şi loc de templu. Când a ajuns Apolo în muntele Parnas. stâncoase.. şi Zeus către dânsa. otrăvite. duhori înecăcioase. Pasămite sosise în muntele Parnas. Pădurea-i misterioasă. se stingeau. Hefaistos. ce parcă stau să cadă într-un abis de smoală clocotitor de vuiet. Un izvor îşi prăvale apa sa cristalină spre valea-nnegurată. tot umblând pe drumuri. Duhorile acestea înţesau tot văzduhul şi oameni. pentru că soţul său. blonda zeiţă Leto a cătat către Zeus. Aşa s-a prăpădit.

deasupra unei grote adânci şi fumegânde. să intre-n apa râului. Dafne. Prin ea voi da răspunsuri. serbări. înţeleaptă. învăluit în pielea lui Piton cel răpus.. — În Delfi se vor pune temelii unui templu şi-unui vestit oracol.. C . opreşte-te. strigând mereu în urma ei : — Fiică frumoasă-a lui Peneu. şi-n acest fel să dea-n vileag că e un tânăr. concursuri. Prinţul cu plete lungi. Să fie veselie. să se ascundă. dreptul de-a sta nemăritată. era atât de-ndrăgostit. prin preoteasa mea. chiar un prinţ. în timp ce zeul o urma. El şi-a pus ochii pe o nimfă. Atâta că micuţa nimfă ceruse tatălui său. se mulţumea s-o vadă zilnic. şi cântece. Apolo a prins chef de viaţă. pătat încă de sânge – de sângele lui Piton – a pornit să se spele. să aibă loc. şi-a hotărât s-ademenească. a fost silit să se dezbrace. izbutind să se apropie de-ncântătoarea Dafne. copila râului Peneu. Pitia.. de-asemeni. deşi mulţi regi şi mari eroi şi-ar fi dorit-o de soţie.. Ba.. răsplată pentru mine şi preoţii din templu4 .. speriată. N-a căutat mult. Dafne. opreşte-te. Ci sunt îndrăgostit de tine. i s-a uscat cu timpul.. După aceea zeul. şi-a aflat-o într-un desiş umbros de fagi... şi-a plecat în căutarea nimfei. Iar nimfele ce o-nsoţeau au sărit la sărmanul prinţ. Nu-i un duşman bărbatul care aleargă azi pe urma ta... Apolo însă a aflat.. a hotărât Apolo. într-o zi. l-au doborât cu lăncile şi i-au zvârlit trupul în râu. mohorâtul. jocuri. în cinstea luptei mele cu monstrul.3 Şi locurile acestea unde-a răpus Apolo pe fiorosul monstru au fost numite Delfi. nimfa Dafne. şi dansuri5 . plângând amar. de dragoste şi desfătare. de aur..127 lungit pe zeci şi zeci de stânjeni. ce duce până-n ţara lui Hades. Mai poruncesc. Apolo s-a veselit straşnic. sub razele de soare . să-şi purifice trupul. nu o fată.. a fugit să se ascundă şi mai bine. Oamenii vor putea să-ntrebe şi să afle răspuns la întrebări. NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC um s-a spălat însă de sânge. a fugit. în micul râu Tempe. Dar oamenii datori sunt să-mi dăruiască aur şi scule preţioase şi zeci de bogăţii.. zărindu-l. pe-acest prinţ la scaldă. Înşelăciunea prinţului a fost pe loc dezvăluită.. râul. pe care dânsa îl izgonise deseori.. văzând că prinţul a pierit. s-a îmbrăcat în straie de fată şi. încât şi-a lăsat părul lung.. Ea se va aşeza pe un trepied de aur. iar eu să fiu slăvit.

. Apolo o cuprinde-n braţe pe Dafne. dar şoimul cel mereu flămând îi auzise cântecul. vei fi de azi copacul meu... Doar pletele o mai fereau de ochii zeului Apolo.. Vălul căzuse de pe fată. c-o toropeală o pătrunde. Frunzele tale au să-mi fie podoabă pletelor şi lirei şi tolbei mele cu săgeţi. sub adierea liniştită a vântului de miazăzi. Braţele iau înfăţişarea de ramuri lungi.. ca-n zbor. Zeul sărută trunchiul rece. tată. cu scoarţa aspră de copac.128 eu. care-mi aduce nenoroc. Simţind în ceafă răsuflarea aceluia ce-o urmărea.6 . tremurătoare. Părea o biată ciocârlie.. Dar nimfa nu-i asculta vorba.. pletele lungi până-n pământ. o. şi fiind sleită de puteri.. rosteşte zeul. şi-o scoarţă rece i se-ntinde pe sân.. Dafne. Părul i se preschimbă-n frunze. dar zeul îşi înteţea fuga şi era gata s-o ajungă. şi-acum vroia s-o sfâşie pe cântăreaţa cerului. Deschide-ţi apa să mă-nghită. Copacul parcă îl ascultă şi-şi clatină frunzişul proaspăt.. pe trupul delicat. zeul care-mi logodesc adeseori glasul cu lira şi îi desfăt pe-olimpieni. sau schimbă-această frumuseţe.. nici jurămintele fierbinţi. peste coline. pe malul râului Peneu. Fugea. schimbată-n arbore. Din toată frumuseţea nimfei rămâne numai frunza verde şi sclipitoare în lumină. fata îi strigă râului : — Ajută-mă acum. după o goană-atât de lungă. ea nu-i primeşte sărutarea şi îi răneşte buzele. prefăcută-n trunchi. — Chiar dacă tu nu vrei. Abia-şi sfârşeşte fata ruga.. Picioarele prind rădăcini pe malul nisipos al apei. Sub învelişul nou se simte cum bate încă inima înfricoşată a copilei. care cântase pân-atunci şi se rotise în văzduh. semnul de cinste o să fie cununi din frunzele de laur! . Iar zeul încă mai sărută scoarţa cea aspră şi rosteşte : — Pentru învingătorii-n lupte. Teama îi da puteri s-alerge copilei râului Peneu . Dar nici aşa.

de vor vrea să spună stihuri măiestrite. Eu trag cu arcul. Pitia însăşi n-o să poată afla viitorul nimănui. văzând-o.. Şi-a vrut s-o şi cuprindă-n braţe. Castalia. Dar ea n-a stat să se gândească. Şi ei se întâlneau ades şi îşi juraseră credinţă. până la moarte. le-a părăsit. Numai că vestea necredinţei zeului faţă de soţii se răspândise pretutindeni şi fetele fugeau de dânsul. ca să dea glas strunelor. amândoi.. ura pe tânărul păstor şi într-o zi l-a-ntâmpinat cu ochii-n flăcări şi i-a spus : — Te chem la luptă. cum nu putea să cânte alta.. să cânte imnuri zeilor. A sărit în adâncul apei. Acum poţi fi soţia mea. spunându-i în acelaşi timp : — Iubitul tău piere pe munte. Zeul. Dar. Î . Fata avea un har : cânta.. fecioraş!. va căpăta numele tău. dar a rostit îndurerat : — Apa în care te-ai zvârlit. Apolo a plecat prin lume. pe un păstor care-şi mâna cirezile acolo-n munte. L-am izbit cu săgeata-n piept. Castalia. la rând. a-ndrăgit-o şi a cerut-o de soţie. şi alinându-şi astfel dorul de fata regelui din Delfi. ca un demn fiu al lui Zeus. rostind în amintirea fetei cântări bogate-n armonii. fiică a regelui din Delfi. în viers vrăjit . apoi pe spate. tu cu lancea. de nu îşi va spăla-nainte trupul în apa limpede. Vei fi a mea.7 El însuşi. şi-a murit. Era însă pe acea vreme o tânără. zeul. Zeul s-a apropiat de dânsa. Am auzit cum te-ai lăudat că poţi ţinti la fel ca mine. N-a trecut însă vreme lungă şi a-ndrăgit pe alte fete.. Zeul Apolo a chemat un cârd de corbi să-l ciugule şi a plecat să caute fata. Zeul Apolo ştia totul. în Elada. Şi mai-nainte ca flăcăul să fi putut ridica lancea.. vor trebui să se adape întâi de-aici. Păstorul a căzut în brânci. zeul a şi tras o săgeată. cătând să scape de ruşinea de-a fi şi ele amăgite şi părăsite rând pe rând. Eşti liberă. Castalia iubea pe altul... a rămas acolo timp îndelungat.. Fiii lor au întemeiat multe oraşe... şi-apoi să pună mâna pe liră.129 FÂNTÂNA CASTALIEI ncununat apoi cu laur. pe toate. Castalia tocmai venise să ia apă dintr-o fântână. Zeul n-a mai putut s-o scape . Iară poeţii.. Cânta şi se juca pe munte cu fetele de vârsta ei.

parcă săltau nişte voinici în horă. Duşmanii şi-au contenit pasul. Şoapta lui e duioasă. Sunete tânguioase au ţâşnit. a spus flăcăul. şi scuturile peste ele. a făcut o unealtă nouă de cântat. Nu eu. alinătoare. făcând zgomot. zeul era tare mândru de lira lui. cutezătorul. făcând să izbucnească-o melodie.. Femeile-şi smulgeau de la sân pruncii şi-i ucideau.. freamătul vieţii contenea. şi ajungând acolo. împovăraţi de arme şi de ură. muzele au adus din Frigia o veste. cântarea lină şi sunetele nemaipomenite.. nebună. — Nu-i nimeni mai presus de mine. Nimfele şi satirii se-adunau şi ascultau..... ca frunza şi ca iarba. Năvălitorii au fost luaţi de ape. a suflat cu putere într-însa. Nu era. Marsias! au grăit frigienii. Din mâini le-au căzut săbiile-ascuţite. să-şi mai revadă soţia şi copiii. a trimis să-l cheme pe Marsias şi l-a-ntrebat : — Ce instrument cântă mai minunat ?. a purces către Frigia. de jaf şi de robie ruşinoasă ? — Nu-mi trebuie nimic. — Bine-ai venit! strigau oştenii.. iată. Marsias a cântat necontenit. Marsias le-a zâmbit. Iar râurile ţării se-nălţau din matca lor cu vuiete grozave şi se uneau. ci cântecul de flaut a scăpat ţara. Iar degetele îi jucau pe flaut. s-a ivit Marsias în luptă. Pentru că. Lăncile le-au alunecat. izbiţi de arbori şi striviţi de pietre. Tânărul Marsias. D . fără de glas. glăsuia muzelor adesea. alcătuind o mare cu valuri crâncene. urlând turbate. Când punea Marsias la buze noua unealtă de cântat... se năpustiseră duşmanii peste ţară. până-au pierit cu toţii. Se povestea că-n Frigia. Nici unul nu s-a întors acasă. ce ne-ai scăpat de moarte. Săgeţile făceau îndată cale-ntoarsă. În clipele acelea. Urcându-se în carul său de aur. Nu-i nimeni ?.. Şi auzind Apolo că flăcăul cântă cu atâta iscusinţă. nemilos. numită flaut. odată... Cu flautul tău vei mângâia pe cei care-şi dau viaţa pentru ţară. Răspunde!. şi ducându-şi unealta nouă de cântat la buze. s-a-ntunecat de supărare. — O.130 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ealtminteri. când părea că-i dusă ultima nădejde. Ţara era aproape-nfrântă şi desperarea năvălea. Ce mulţumire ţi-am putea aduce ţie.. luaţi de apă. decât să cadă pradă duşmanului sălbatic.

. Primeşti flăcăule ?. care se furişa în suflet şi-l fermeca. Să mai cântăm încă o dată.. al căror oblăduitor sunt eu. s-a-mpotrivit.. cu vocea ameninţătoare.. din flaut. nimfele. Doresc să vie cele nouă muze. Zeul a făcut apoi semn spre slavă. — Ce caută glasu-n lupta asta ? El aparţine altei arte.. — Ba nu.131 — Tu crezi că lira. când dintr-o parte. satirii. — Primesc. atât de straniu. încât părea un vis. când dintr-alta. de la-nceput.. Marsias! Ba. când sufli-n flaut.. — Primesc! Numai că de-astă dată zeul şi-a însoţit lira cu glasul... Iar cântecul ţâşnea din flaut atât de cald. — Întrece lira mea ? a spus Apolo... Întrece lira lui Apolo. însă. Toţi sunt nepricepuţi ca tine. chiar mai mult. la fel ca tine.. dar eu nu pot să suflu-n celălalt capăt al flautului.. doar între liră şi flaut. Şi-ndată a-nceput concursul. — Nu! Nu mă învoiesc. ştii foarte bine.. ca să mă-nvingi – căci nu poţi altfel. Dar Marsias şi-a dus flautul la gură. a spus flăcăul. ce frumoasă este cântarea lui! au strigat cele nouă muze. şi tu te foloseşti de gură. Asta e doar o viclenie.. dar îi cer drept judecători pe-acei ce locuiesc pământul : oamenii. — Acela care o să-nvingă are dreptul să-l pedepsească pe celălalt cum o pofti!. a mai spus zeul. Şi cântul lui era divin.. a rostit Marsias. bucuroase. Vezi lira mea ? Eu cânt dintr-însa. şi eu – flautul. — Atunci să te întreci cu mine! a poruncit zeul Apolo.. că muzele l-au aplaudat : — Fiul zeiţei Leto o să-nvingă!. spunând că lupta a fost prea bine hotărâtă. pornind să-şi cânte melodia. Marsias. MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ntâiul a-nceput Apolo cu lira sa. nu ştiţi ce spuneţi! Mă mâniaţi cu vorba asta. — O. a grăit zeul. Î . Atât de dulce suna lira. Muzele toate. au spus că el e-nvingătorul. O.. o taină. Deci pot să cânt şi eu cum vreau. a rostit ultimul cuvânt Apolo. Să cânţi şi tu la fel. — Cu lira ta văd că se poate. muzelor. şi muzele s-au şi înfăţişat.

Atâta doară că Apolo. i-a spus doar zeului atâta : — Fiu al lui Zeus. satirii l-au plâns. viteazul. dar nu m-ai întrecut. l-a jupuit de toată pielea. peste ape. să facă pace cu umbra celui ce pierise. roşu şi gâlgâind cu spume. Ea i-a dat votul zeului. Flăcăul n-a cerut iertare . Şi şi-a dat sufletul.. Flautul lui drag. nimfele. Oamenii. S-a prefăcut... Mai era una : Caliope. l-a dus în templul său din Delfi şi l-a-nchinat. imnul cel aspru-al răzvrătirii. a cules flautul de pe ape. Astfel. de nu i-ar fi venit în sprijin frumoasa muză Caliope. Zeul şi-a pus tot meşteşugul în cânt cu lira şi cu vocea. l-au plâns vreme-ndelungată. după cum spune legenda. viclene. cu mâna lui. . de toţi aceia care-nfruntă voinţa zeilor tirană. şi dânsa îl îndrăgise pe Apolo. a pus la cale o osândă de o cruzime fără seamăn. însângerându-l.132 Concursul a-nceput din nou. Sângele lui s-a scurs în tină. şi nu mă tem deloc de tine. se povesteşte. Patru din cele nouă muze erau de partea lui Apolo. purtat de valuri. într-un râu neobişnuit.. — Îţi ceri iertare ? îi striga. Patru-i lăudau însă rivalul. m-ai înfrânt cu ajutorul Caliopei .. muza poemelor. Un râu cu unda purpurie. iar Marsias s-a întrecut pe sine în cântecul duios de flaut. căruia oamenii i-au dat numele cântăreţului ucis.. temându-se ca muritorii să nu înveţe acest cântec. el cânta singur. a colindat prin toată lumea şi. Şi zeul necăjit la culme pe Marsias că-l înfruntase şi era gata să-l întreacă. nedreptul olimpian a câştigat acest concurs şi l-a înfrânt pe Marsias. Legându-l pe Marsias de-un pin. Cântecul meu din flaut va fi de-a pururi cinstit şi neuitat de oameni.

Lupta lui Apolo simbolizează acţiunea razelor de soare. Pitia se aşeza pe un trepied de aur. pietre scumpe. când se iveşte ziua. Zeul zâmbeşte. Poeţii slăveau atunci înapoierea zeului luminii. era alegoria izbucnirii. s-a făcut un flăcău cu buclele pe umeri. monstru răpus de Apolo. Numele ei pare că vine tot de la Piton. cu toată încordarea prin care a trecut. bucurie şi cântece de păsări. vite. Dealtfel. erau date printr-o preoteasă ce se chema Pitia. Vroia să ţină noaptea pe loc . Se întorceau primăvara. Săgeţile din arcul zeului înseamnă chiar razele de soare. grecii credeau că zeul luminii se află undeva. Lumina şi căldura nu mai aveau putere către sfârşitul toamnei. a iernii friguroase. a luminii albe din trupul negru al nopţii. În toată vremea asta. care usucă pământul după ploi îndelungate. încât orice vorbă rostită este răsfrântă în zeci de ecouri. El a cioplit o statuie. învăluit în pielea unui şarpe. când are lumină în suflet. căci zeul s-a născut. vântul de miazănoapte. şarpele învins de Apolo. După aceea dânşii. rece şi dispreţuitor. lumina şi căldura soarelui. după noapte. în schimbul unor daruri bogate. în locuri numite de aceea hiperboreene. lumina s-a ivit. ce trecea prin văzduh. Călătorul din antichitate. Hera. în schimbul unor daruri : aur. Oracolul acesta era celebru. Oracolele. iar omul. dincolo de palatul de gheaţă al lui Boreu. făcând să piară boala şi germenii ei tenebroşi. micuţului Apolo. se pare că ar întruchipa molima ce se întinde în locurile umede. aşa-zisele prevestiri ale lui Apolo. 2. 3. când totul străluceşte şi te îmbie la cântec. în primul rând. umbrite. înfâţişându-l pe Apolo după ce a dat drumul săgeţii care l-a răpus pe monstru. în zori. să iasă bine oricare ar fi fost situaţia. într-un car de aur. ce întruchipează cerul. în revărsări de aur. El era consultat de către toţi regii şi oamenii de stat. Cântau în acest fel. interpretau răspunsul după cum le convenea mai bine. în statuie. s-a împotrivit cu ură naşterii lui Apolo. un mare artist grec – Calamis. verdeaţă. deasupra unei grote din care ţâşneau gaze şi un fum înecăcios. când e vesel. De aceea Apolo se mai numea şi Febus. ca înţelesul lor să fie dublu. Cuvintele acestea erau considerate drept răspunsuri ale lui Apolo la orice întrebare. dar fruntea lui rămâne senină. Iarna şi mai puţin. era cuprins de groază. Locul acesta din muntele Parnas. Preoţii le orânduiau în aşa fel. zeiţa nopţii. merindele cereşti: ambrozia şi nectarul. zeiţa ordinei şi dreptăţii. cântă bucuros. calde şi întunecate. 4. şi Temis. olimpiană. Puţine poetizări ale fenomenelor naturale sunt atât de frumoase ca aceasta. iar lira e cimbolul cântării. Piton. Nările sale freamătă de mânie. i-a înfăţişat pe un talger. în insula Delos (insula luminoasă). este situat în aşa fel. Când vine primăvara.133 Note 1. Astfel s-au adunat în templul din Delfi atâtea comori. sosind aici. soţia lui Zeus. preoteasa bolborosea cuvinte fără înţeles. pentru că Apolo simboliza. dar n-a izbutit. . numit de elini Delfi. întristate. în împrejurări grele. păsărelele zboară şi ciripesc prin arbori. frumos ca ziua scăldată în lumină. Cum a gustat Apolo bucatele divine. după unele presupuneri – a imortalizat această legendă. cuvânt care semnifică lumina. tras de lebede ca neaua. Avea impresia că zeii îi sunt în preajmă şi vorbesc cu dânsul. obiecte. Ameţită de gaze şi fum. la marginile lumii. Naşterea lui Apolo din Leto. A prigonit-o pe Leto.

sorbind apa răcoroasă. În clipocitul apei din fântână. Fântâna Castaliei se află lângă Delfi. . îi inspirau pe aceştia să facă versuri sau să îmbine notele pe strune. Laurul sau dafinul se cheamă Dafne în limba greacă. Iar pentru poeţi. 6. 7. La ele participa toată floarea tineretului din oraşele greceşti. aezii poposeau de multe ori la această fântână.134 Locul acesta era cel mai bogat din toată Elada antică. care se pierde sub revărsarea vie a luminii din miezul dimineţii. 5. Jocurile în cinstea lui Apolo se numeau (tot de la Piton) pitice. cum se credea. Dafne mai e şi palida lumină a aurorii. Pe vremuri. Aceste şoapte tăinuite pe care nu le puteau auzi decât poeţii şi muzicienii. li se părea că aud ecouri din melodia pe care o cântase Apolo în amintirea fetei.

. dă-mi şi mie un arc şi-o tolbă cu săgeţi. Îţi împlinesc dorinţa ta. Şi-a dat poruncile de trebuinţă. să mă slujească-n vremea când nu voi mai doborî râşii şi cerbii. Pune sub ocrotirea mea doar un oraş. îndată după naştere. încă şi dreptul de-a duce-n mână o făclie şi de-a mă-nveşmânta într-o tunică. căci eu arareori voi poposi într-însul. să nu mă stânjenească la vânat. copilă!. Şi. arcul. după cum zeul Apolo era lumina ce ţâşneşte din astrul sclipitor al zilei. Artemis se spunea că este lumina palidă a nopţii1 . Aezii povesteau că ea. te rog. i-a grăit : — Fie precum vrei tu. A ... era zeiţa vânătoarei. în cortegiu. tată.. ca şi de câinii credincioşi. Mai dă-mi. N-ai să mă înarmezi chiar tu. Şi dă-mi şi douăzeci de nimfe. dă-i copilei tale dreptul de-a rămâne fecioară.. Ciclopii înşişi s-or grăbi să-mi făurească-o tolbă bună şi mi-o vor umple cu săgeţi. Dar ce spun eu ?. s-a-nfăţişat tatălui său...135 ARTEMIS rtemis. sora lui Apolo.. Voi locui mai mult în munţi.. şaizeci de fete de-ale lui Ocean. ce nu va fi mai lungă de genunchi.. Ca lui Apolo. Doresc să mă urmeze. la vânat. i-a îmbrăţişat genunchii sacri şi a grăit : — Dă-i. zîmbind în barbă. Zeus a ascultat în linişte ruga zeiţei. Să-mi aibă grijă de încălţăminte. care-l vrei tu. Ea-i ocrotea pe pământeni – cum socoteau vechii elini – când înstrunau. apoi.

din zori şi până-n noapte. şi cu cinci urne de aramă. urmată de cortegiul de fecioare. la vânat. zeiţa Artemis pornea. din arcul bine înstrunat. Săgeata ei pornea ca vântul. fără greş. Alta o ajuta să se dezbrace şi două nimfe-i scoteau iute încălţămintea prăfuită. zicea : — Nu poate fi.136 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI ar Artemis. zeiţa chicotea de bucurie şi.. spre o poiană minunată.. Auzind vorbe ca acestea. Gemea uşor. tot felul de sălbăticiuni. săpată-n stei. Întorcea capul spre zeiţă. era o boltă răcoroasă. a şi pornit prin munte. Da unei nimfe lancea. ce-mbălsămau împrejurimea. Departe de-a se-nduioşa. I-l înnoda. alte fecioare se sileau s-o răcorească pe zeiţă. şi luneca în ţara morţii. Fulgera fiara. O altă nimfă-i strângea părul zbârlit şi răvăşit de vânt. în toată lumea. În acest loc venea zeiţa în fiecare zi. terminând cu vânătoarea. pe stâncile semeţe. Întindea bărbăteşte arcul şi. urmată de alaiul ei. Iar într-un loc. când trăgea. Nimfele îi dădeau dreptate. zeiţa vâna. Creşteau acolo chiparoşi şi pini. ca o-ntrebare. Ba încă el s-ar fi lăudat că e mai meşter ca zeiţa. I . Artemis se întuneca. care vâna tot ca şi dânsa. Din ea ţâşnea un izvoraş. Sălbăticiunea nimerită se-mpleticea. să vadă fiarele cum se zbăteau în cruda agonie-a morţii. după plăcuta trudă-a vânătoarei. pe nume-Acteon. Îi cam plăcea să vadă sânge. Urcând pe culmile umbroase. oprindu-se în fugă. nimica nu putea să-i scape. să stea şi să se scalde-n apa rece. umplând pădurile de sânge. umplute la izvor cu apă. Însă tot ele-i povesteau că ar fi fost un fiu de rege. să nu se ude. un alt ţintaş mai priceput decât zeiţa vânătoarei. Şi. bântuite de vânturile reci. înviorându-şi trupul feciorelnic. ridicându-şi fruntea-naltă spre cerul cel senin. arcul şi tolba plină cu săgeţi.

Mă simt trudit. Vorbele-acestea s-or plăti!... s-au îndreptat către palat. singur în pădure.. Eu singur mai rămân pe-aici o vreme.. urmat de toţi ogarii săi. Şi tot cutreierând ţinutul. fără rost. nu te supăra. Artemis. neîntrecut de nimeni încă în meşteşugul vânătoarei. Căci ea vroia să-l dea pierzării. Luaţi arcurile şi porniţi către palatul regelui. ca nişte flăcări ce jucau şi luminau toată pădurea.. doar cu ogarii lângă dânsul. De ce-s neliniştiţi ogarii ? De ce schelălăie mereu ? Ce e pe-aici ? Ce se întâmplă ?" Şi.. şi s-a trezit în locul unde se aflau zeiţa şi cu nimfele. chicoteau nimfele. Ba parcă simt şi-un fel de teamă. se scălda.. Sunt obosit.. zicea zeiţa. precum se povesteşte. ca mii şi mii de diamante. dar alţii au temei să creadă că. înalt şi zvelt. se pare c-ar fi spus zeiţa.. goală. — Ciudat!. prindeau pe dată scânteieri. însăşi zeiţa orânduise să-l atragă pe vânător prin acel loc. Ajunge goana. şi cincizeci de ogari.. Acteon a băut cu sete. Sunt vorbe goale.Ce e cu mine oare ? se gândea. Aici Acteon s-a oprit. Flăcăul îşi pierduse mintea şi nu se sătura privind. luându-şi armele şi prada.. le-a spus el soţilor... ajunse-n locurile unde hălăduia mai des zeiţa.. Spuneţi drept! — De. înciudată. Unii socot că tânărul sosise-aici din întâmplare . ce mă străpunge ca un bold. într-o bună zi... a luat-o-ncet de-a lungul văii.. A .. Curând vă voi urma pe cale. În faţa ochilor avea cel mai încântător tablou ce şi-l putea închipui. Soţii i-au ascultat porunca şi... frumos la chip. Mai degrabă aş vrea să ştiu dacă se spune că dânsu-i mai dibaci la vânătoare chiar decât mine. Unii spun şi dintr-acestea. dar atingând corpul zeiţei. Artemis le mai întreba : — Cine e acel fiu de rege ? Şi oamenii ce spun de el ? — Spun că-i un vânător destoinic. cu haita mea de câini. privea nedumerit în preajmă. Acteon. Apa o fi avut vreo taină.. fiindcă-alături se zărea un pârâiaş lucind prin iarbă. prin munţi. Şi-i mândru. porni Acteon cu soţii săi de vânătoare. ca tras de-un fir de aţă nevăzută.. Nu a trecut mult timp de-atuncea şi. Acteon a simţit deodată că este prins de oboseală. Zeiţă.. căci fiul regelui. .. — Astea sunt lucruri fără noimă.137 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI tunci. A mers ce-a mers.. Din urnele de-aramă apa curgea-n şuviţe străvezii. O oboseală ne-nţeleasă.. Simt o chemare.

trăgând cu arcul. şi-i priveşte cu ochii umezi şi sticloşi. glăsuia el ca ameţit. i-a spus zeiţa. Acteon. plătesc cumplit. fără de voia lor. O lege a lui Cronos spune că muritorii ce-i privesc pe zei. „Ce-am să mă fac ?" se gândea prinţul. El a pornit în goana mare. ai merita să fii ţintit în inimă cu o săgeată. tu. Anume îi lăsase zeiţa Artemis gândirea. cu suliţa. sau înfigând. Nu privi.. Şi luând din urnele de-aramă doi pumni cu apă a zvârlit-o în ochii fiului de rege. Dar nimfele strigau spre prinţ : — Fugi. Nimfele au alergat în grabă. urmat de câini. ce nu-şi mai cunoşteau stăpânul.138 — O.. nu are cine să le spună că mult iubitul lor stăpân e însuşi cerbul ce le zace acolo. căci îşi păstrase judecata şi se văzuse în pârâu. Dar ai să ispăşeşti cumplit.. Câinii din nou se repezeau. Lor. C .. Acteon însă nu lua seama la vorba lor.. — Eu sunt Acteon. fugi.. — Nemernice. Câinii însă îl muşcă şi-l doboară.. fugi. de spaimă. Nu mă muşcaţi! Lăsaţi-mă. în noua lui înfăţişare.. Însă în loc de orice vorbă.. câinilor preacredincioşi.. Lătrând îl cheamă pe Acteon. ca suferinţa ce venea să şi-o-nţeleagă pân-la capăt. şi sta vrăjit. — Eu sunt Acteon! ţipa dânsul câinilor care-l hăituiau. Acteon!. de câinii lui.. care te-ai înfumurat că eşti mai meşter decât mine.. Şi câinii lui îl încolţesc. Fugi. Cu trupurile lor căutau s-acopere dalba mândreţe a zeiţei. Acteon s-a făcut un cerb... Mai lasă-mă să stau o clipă. până-n prăsele. din botul său nu răsuna decât un muget surd.. zeiţo. ce frumoasă eşti. ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI um l-a stropit cu apa fermecată. vrea să spună greu osânditul prinţ. nu privi!. să vadă cerbul biruit şi să se bucure şi el.-n faţă. cu ochii ţintă spre zeiţă. şi bietul cerb fugea prin locuri unde vânase mai-nainte. izbind cu piatra. cuţitul scurt de vânătoare. Eu sunt stăpânul..

Iară aezii depănau legenda-n chipul următor : Se zice c-a trăit pe vremuri alt vânător. Insula cea frumoasă. o dată. De-acum înainte nimeni n-avea să-i mai ştirbească faima de cea mai iscusită în meşteşugul vânătoarei castei copile a lui Zeus. Viteazul Orion plecase-n luptă şi nimicise pân'la una toate dihăniile-acelea. pe când el dormea adânc. pe îndrăzneţul Orion şi. A vrut să-l prindă pe duşman şi să-l răpună. Avea şi-un câine fermecat. acest flăcău. Hefaistos. cu capul său pletos căzut în valuri. a desluşit în depărtări un zgomot. zis Sirius. Fusese. vânătorul ceruse pe fata regelui de soaţă. Însă. să-l ajute. Acest uriaş. în locul unde-i apa mai adâncă. să se scalde. că fruntea lui trecea de scama norilor. fusese năpădită de dihănii. cum îi plăcea trufaşului Poseidon. chemat de regele din Chios2 . A . i-a scos amândoi ochii cu cuţitul ascuns. departe. ascultând mai bine ce se-ntâmplă. pe nume Orion. le ucidea fără cruţare. unii povesteau că şi zeiţa Artemis. din câte meşteşuguri sunt pe lume. dar dragostea i-a fost nefericită. feciorul unui rege. ar fi iubit pe un voinic . pieptul îi rămânea afară. Hirieu îl ospeţise-n ţara sa cu cinste. cât era de lung. ţintindu-le pe loc cu arcul. şi. Uriaşul s-a trezit în dureri mari. Cu toate astea. În schimbul faptei sale. Dar regele – nevrând să-i dea copila – l-a îmbătat. care prăduiau ţinutul. prin viclenie. să se mărite şi. la fel ca pe uscat. Poseidon. dar. peste mări şi ţări. şi măritişul c-un bărbat îi părea mai nesuferit decât orice pe lumea asta. s-a prăbuşit pe ţărmul mării. S-a ridicat. Chiar nimfele ce-o însoţeau nu aveau voie să iubească vreun bărbat. din timp. Băteau ciocane mari pe nicovală. şi de intra în valurile mării. lăudate straşnic pe pământ.139 URIAŞUL ORION cteon îşi plătise vina de a fi fost mai priceput în mânuitul arcului decât zeiţa Artemis. atât de-nalt. la vânătoare. A înţeles atunci că Lemnos – insula unde făurarul Olimpului. la vremea când se-ncepe povestea noastră. Dar tot nu s-a lăsat. zeiţa nu avea timp de dragoste. Îi dăruise acest har fiindcă. între altele. Zeul stăpân al mărilor. de-i călcau această lege. Hirieu. Orion făcuse destule fapte de ispravă. bâjbâind fără să vadă. odată. şi împreună colindau. Chios. sub haina lui regală. Feciorul regelui crescuse însă-nalt. s-a-mpiedecat şi. doar unul îndrăgise : vânătoarea. Umblând mereu prin munţi. îi dăruise tânărului harul de a putea umbla şi peste ape.

până ce a ajuns în Lemnos. şi razele cădeau întâi pe chipul lui. dacă vom sta nepăsători. DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR ai mult. pe Sirius. încet. Dânsul i-a ascultat povaţa. — Mă-ncumet eu! a spus Apolo. în revărsat de zori. întâi uşor şi slab. Acolo.. în zorii fiecărei dimineţi. încât a săvârşit o vrajă şi l-a răpit la dânsa-n cer. S-o-mpiedecăm deci cât mai grabnic!. Şi-n gelozia ei pe Eos.140 lucra de zor cu un pitic. poate. încet. şi-n fiecare zori de ziuă îşi lua pe umeri un copil. până la sfârşit. să-i vină-n ajutor . era să săvârşească. întreba Hera. Porunca zeului Apolo trebuia iute-ndeplinită. Printr-un oracol... — Dar cum ?. Şi-a mai strigat şi câinele. Atâta doară că. Dar cum ?.. Şi chiar în ziua ce urma. arcul şi tolba. vrea să i-l smulgă altei zeiţe pe-un muritor şi să şi-l facă bărbatul său ?" — Ni se ştirbeşte slava noastră.. o faptă cam necugetată. cel mai mult s-a-ndrăgostit însăşi zeiţa Artemis. făurarul l-a sfătuit pe Orion să şadă. l-a tot zărit zeiţa Eos şi dânsa s-a îndrăgostit de prea-voinicul Orion. până ce iar i-a fost vederea lui Orion ca la-nceput. Pe umeri şi-a zvârlit o blană a unui leu răpus pe vremuri. şi zeul s-a milostivit. zeiţa aurorei atât de tare l-a-ndrăgit pe vânătorul cel voinic. E sora mea şi sunt dator s-o apăr. Chedalion – este pe undeva pe-aproape. Acesta-l îndrepta cu faţa spre răsăritul rumenit şi. şi-o să se vindece cu vremea. apoi din ce în ce mai bine. şi un paloş.. s-a lecuit de suferinţă. Şi dintre toate.. cum era de-nalt. s-a rugat de zeul cel şchiop. Nu! n-am să las astfel de faptă să se petreacă în Olimp. şi au pornit M . în vremea cât el căta spre răsărit ca să-şi aştepte vindecarea. Şi zeii s-or fi luat de gânduri : „Cum ? Ea. Uriaşul a pornit prin mare. Apolo l-a şi chemat pe Orion.. Pe urmă să vâneze fiare.. I-a poruncit să plece grabnic şi să vâneze multe păsări.... Orion şi-a şi luat măciuca. glăsuia Zeus către ceilalţi. ca printr-o sită. călăuzindu-se întruna după zgomot. zeiţă olimpiană. când se iveşte Eos – aurora – cu ochii către răsărit. din cele ce zburau în stoluri deasupra mării lui Poseidon. Şi cine se va-ncumeta ?... Ochii-i au început să vadă. se pare c-au bătut cam tare şi alte inimi pentru el. Cum l-au văzut şi celelalte zeiţe pe vânătorul Orion. de dragostea nesocotită pentru un simplu muritor. dintr-un ţărm îndepărtat. Hefaistos.

pe dragul ei. cu voce blândă. şi l-a urcat pe vânător pe boltă. Orion.. Şi.. sunt gata să-ţi recunosc şi eu întâietatea. — Poţi s-o ţinteşti ?.. S-a auzit un răcnet groaznic şi Orion s-a prăbuşit. Artemis. Abia se mai vedea deasupra mării.. sigură de dânsa. — Ia uită-te acolo! Vezi. De-o fi cumva să izbuteşti. Care-i ţinta ?... cât un punct mic. Zeus. zilnic.. frate. stăpânul. pe Orion. Marea s-a-mpurpurat de sânge şi-n slăvi a prins să se jelească Eos.. De-ar fi mai mică – o părere . de-ar fi departe. Apolo îl privea cum pleacă. Apolo! a zis zeiţa. Ochind. Priveşte-aicea!. zeiţa-ntr-o clipită şi-a slobozit săgeata ei spre punctul mişcător din zare. vino iute-ncoace!.. tot o lovesc. şi să trag cu grijă.. aproape gata. care-i gata. A pus în strună o săgeată. cu voce ascuţită : — Artemis. Să nu ating astfel de ţintă ?. copleşită de durere. Atunci Apolo a strigat-o pe sora sa. — Îl văd. peste lume... O NOUĂ CONSTELAŢIE e depărtase vânătorul. fără să-i răspundă..141 numaidecât la vânătoare. văzând atâta întristare. şi chiar să spun că eşti mai pricepută în tragerea cu arcul decât mine. pesemne. S-a repezit spre locul unde zăcea în valuri vânătorul şi l-a cuprins în braţe-ndrăgostită.. Să-mi iau doar arcul. Săgeata a străpuns văzduhul strălimpede al dimineţii şi s-a înfipt de-a dreptu-n ţintă. prefăcută : — Surioară. după legendă. s-a avântat pe-un nor de aur. Te învoieşti ? — De bună seamă. să poată ea să-l vadă. s-a-nvoit. mi-ai ucis iubitul!.. Şi Artemis şi-a-ntins îndată arcul.. — Glumeşti. E constelaţia ce se numeşte. un punct micuţ şi palid.. Ea se S . i-a implorat lui Zeus învoirea să-l urce între constelaţii.. ca să nu piară cu desăvârşire. ce-abia-abia se mai vedea în depărtările albastre.. I-o pasăre. pe Artemis. pierdut în zare. Privirea-i aspră scânteia. Azi aş dori să-mi dai şi o dovadă. să dispară ?. Ai spus de-atâtea ori că-n vânătoare nu-i nimenea pe lume să te-ntreacă.. surioară.

. era nespus de fericită.142 iveşte la-nceputul verii şi piere aproape de sosirea iernii. Inima ei s-a asprit mai tare decât fusese înainte. pe câinele ce-l însoţise. să-i aduc daruri ? Pentru ce ? Cu cât e mai presus ca mine ? Copii am eu mai mulţi ca ea.3 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE rtemis a rămas nemăritată.. Nu vreau. multe femei n-au mai vroit nici ele să-i aducă daruri zeiţei nopţii şi au spus : — Aşa e! Este drept ce spune regina noastră Niobeea. Soţul său. Niobeea. iar fetele mai mândre-s ca zeiţele. Soţul său. — Nu-i nimenea. în timpul vieţii. când prind să cadă ploile pe mare. lângă el.a spus fratelui său aşa: — M-ai îndemnat să-mi zvârl săgeata în cel pe care îl iubeam.. mai fericit decât sunt eu. precum se cântă în poeme. Auzind vorbe ca acestea. în constelaţia Câinele mare. în lumea asta. dar cel mai greu s-a răzbunat pe o regină. Fiii mei strălucesc când poartă armele în mâini. o muritoare. l-a vestit iute pe Apolo. zeul săgeţilor de aur. stea sclipitoare. Amfion. era un bărbat bun şi vrednic. Niobeea. şapte băieţi şi şapte fete : copii frumoşi şi tare dragi.. la vânat.. şi pe zeiţa vânătoarei. Niobeea. Artemis pururea fecioară. Aşa se face că e-n cer şi Sirius. Aceste ploi sunt poate lacrimi.care îl pierduse pe Orion de scurtă vreme. Şi pe altarele zeiţei ofrandele s-au micşorat. Lacrimi vărsate de zeiţe. Artemis s-a rugat de Zeus să-i dea tovarăş. şi nu-i nici unul mai urât decât sunt Artemis şi-Apolo. Zeus. ce se zăreşte bine vara. nu îi este şi n-o să-i fie credincios. nesocoteşte o zeiţă. — De ce să mă închin eu Letei. De ce să mă închin eu Letei şi pentru ce să-i aduc daruri ? Fiindcă-i zeiţă ? Nu.. Acum priveşte: o femeie.. Ca să nu fie singur Orion pe boltă. Pe când iubitu-mi Amfion ochi n-are decât pentru mine. din Teba. Nu mai avea nici o cruţare faţă de cei care-i greşeau . Putea însă zeiţa Leto să-ndure astfel de ocară ? Pot oare zeii să audă că muritorii nu-i slăvesc ? Zeiţa nopţii. Cu el avea. mâniată.. Tocmai venise sărbătoarea zeiţei Leto şi aceasta ceruse jertfe tuturor. Artemis. pe mama A . în căsnicie. Astă regină. spunea adesea Niobeea.

. hohotind. Atât mai am pe astă lume. Sângele lor uda ţărâna. peste unul din fraţii săi. Şi lângă mamă n-a rămas decât copila cea mai mică.. Zadarnic unul dintre dânşii mai implora încă pe zei sa înceteze-acest măcel. Săgeata însă i-a oprit şoapta duioasă ce-o rostea. Nu era mamă să nu plângă durerea bietei Niobeea. striga spre toţi: — Iacătă zeii.. şi cele care vor urma..143 noastră. mi-aţi ucis copiii! Nu mai trăieşte decât una dintre odraslele iubite. având pe faţă lacrimi amare. dar trunchiul n-a putut feri corpul fecioarei cât de cât. lângă sălaşul unde fraţii aşteptau focul rugului. D . Doi dintre fiii Niobeei mânau un car în faţa Tebei.. — Aceasta-i numai începutul. a glăsuit Artemis cruntă. Priviţi-i cum ne asupresc. Au fost şi dânşii săgetaţi. Îi voi ucide toţi băieţii cu care se făleşte-atât. A tras în cea dintâi copilă. se-ndurerase-atât de mult... Niobeea. şi pe noi doi. Fii bună... s-a repezit peste feciorii cu trupurile fără vlagă. Fetele se aflau cernite. zeiţa : — Artemis. gemând... Apoi şi-a-ntins zeiţa arcul. murmura ea. Una căta să se ascundă în dosul unui trunchi de pin. Te-ndură. când nu ne umilim destul. mi-o lasă.. S-a dat cu fruntea de pământ şi.. O să priveşti tu. Regina îi acoperă trupul cu hainele-i cernite şi roagă. Zeul Apolo şi-a luat arcul. văzând această crimă fără seamăn. vârându-şi paloşul în piept. Mai erau trei. care s-a prăbuşit.. şi este cea mai mititică. Artemis. Şi-a zgâriat faţa. Cât ai clipi au fost străpunşi.. de care e atît de mîndră.. Artemis. în genunchi. Asta-i dreptate olimpiană!... Mulţimea suspina pe lături. că îşi rupsese firul vieţii. ce era de faţă. Soţul ei. Şi-a rupt veşmintele regale şi pletele. Alţi doi se aflau la palestre4 . Fii bună... Dar nici aceştia n-au avut mult de aşteptat. ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI oar Artemis privea din slavă şi nu se-nduioşa deloc. A doua îşi mângâia mama. în şiroaie. Şi ridica pumnii spre cer. — Şi eu copilele.. Alte trei au pierit la rând. Regina. a spus Apolo. Ce ai să faci ? Cum vei plăti ? — Cum voi plăti ?. Amfion..

. Şi sus. scurtându-i zilele puţine5 . Doar lacrimi limpezi îi mai curg din ochii-atât de bucuroşi odinioară. se ivea luna. Mama n-a mai putut să plângă. Lipsită de băieţi. Apoi cânta cu cele nouă muze. până ce ploile şi vântul l-au măcinat şi l-au făcut să piară. Se-nvârtoşează limba-n gură şi sângele-i îngheaţă-n vine. Din ochii ei de piatră ţâşnesc lacrimi. Ochii-i rămân. sora măreţului Apolo. Aşa s-a isprăvit osânda dată de zei reginei Niobeea. se sătura câte-odată de măceluri.. vânătorii-ncetau goana. povestea care o cânta pe fata Letei şi-a lui Zeus. luceau trântite-n ierburi lângă dânşii. Şi vânătorii cântau veseli.. Inima fetei se opreşte sub vârfu! ascuţit ce vine şi se înfige nemilos. parcă spunea ceva. Deodată se porneşte o furtună ce o-mpresoară pe regină şi-o duce-n zbor. pe cer. de soţul său. Se desfătau ţintind cu arcul sau zvârlind lăncile-ascuţite. una dintre plăcerile de seamă ale zeiţei era aceea de a privi la marile serbări vânătoreşti. Oamenii din acele timpuri ţineau la meşteşugul vânătoarei. Totuşi. care se scurg ca un izvor. Pune săgeata şi ţinteşte. după moartea iubitului său Orion. Artemis se ducea la Delfi. de Amfion. parcă plângea. chiar Artemis. deşi era atât de aspră şi de necruţătoare. Urma povestea nelipsită. încredinţându-şi arcul nimfelor sale credincioase. orbi şi nemişcaţi sub fruntea pală... Aici e aruncată pe un munte . Spre seară. Câinii se grămădeau lângă stăpâni. ca o făclie de argint. sălta în fruntea celor trei charite.. încă umede. într-un danţ plin de voioşie. pentru c-a fost prea fericită. Căci ea s-a prefăcut în stană rece. Stele clipeau nerăbdătoare. Urmau şi imnuri şi serbări. Nici capul nu poate să-l mişte sau braţele să şi le-ndoaie. zeiţa Artemis cea castă. pe acel munte. în ţara ei. jertfe şi daruri ce-ncântau trufaşa fire a . Aezii povesteau că multă vreme s-a mai putut vedea trupul de piatră al reginei. de fete. Picioarele-s înţepenite. în cinstea mamei sale Leto şi a puternicului Zeus. Nu vor mai duce trupul niciodată. de asemeni. Cornul de vânătoare suna straniu. O întîmpina Apolo şi. Nimic din ceea ce dă viaţă unei făpturi nu se mai vede. îmbrăcată graţios.144 Da-n timp ce dânsa înc-o roagă şi lacrimile i se varsă pe faţa galbenă. Chema pe vânători pe lângă focuri. vânând necontenit sălbăticiuni. Hăituiau fiarele prin munţi... pierită. cu părul ridicat pe ceafă şi pieptănat cu îngrijire. dânsa se culcă între-aceia care-i fuseseră prea dragi. Cu toate astea. Faţa-i îşi pierde strălucirea. Şi aşteptau. Lăncile.. Artemis pune iar săgeata în struna cea zbârnâitoare. Ce va urma ?. dar şi acolo mama tot mai plânge. în ţara unde se născuse6 . Atunci. dusă de-o mână nevăzută.. Atâta chin o împietreşte. zeiţa vânătoarei.

putea uita pe Orion.145 zeiţei. mândra Artemis. ce-i ocrotea pe vânători .7 Numai în clipe ca acestea Artemis. şi-n inima-i necruţătoare pacea se cobora din nou... ...

Unii mureau sub flagelare. cumva. Băieţii care îndurau tot chinul. Sirius. şi-i biciuiau până ce sângele curgea în râuleţe prin sanctuar. O preoteasă lua în braţe xoana – statuia de lemn care o înfăţişa pe Artemis. 3. şi slujitorii loveau mai tare. Sirius este înfăţişat ca un câine gata să muşte. sorei lui Apolo. este una dintre cele mai frumoase stele ale nopţilor de vară. Săgeţile din tolba ei par a fi razele argintii de lună. Artemis a fost destul de mult sărbătorită de vechii greci. deoarece reprezenta lumina argintie a lunii. de asemeni. Este unul dintre ţinuturile unde se bănuieşte că s-ar fi născut cel mai mare poet al Greciei antice. unul dintre feciorii mijlocii ai reginei). într-adevăr. Şi slujitorii templului începeau să-i biciuiască pe băieţi. de vârstă fragedă. Lidia. Orion. De aceea. şi exerciţiile înseşi. în Efes i se ridicase zeiţei un templu Colosal. de fapt. El se confunda adeseori cu însuşi Helios – soarele propriu-zis. printr-o ceremonie a flagelării.. pentru că Sirius se vede cel mai bine în miezul verii. semnificând lumina soarelui. Băieţii nu scoteau un geamăt. în fiecare an. Elinii credeau că steaua Sirius are influenţă asupra turbării câinilor. chiar de-ar fi fost. erau glorificaţi. Elinii socoteau că putea să-i ajute pe navigatori să-şi ducă triremele şi să-i călăuzească în timpul nopţii. şi nu leşinau. Zeul Apolo se mai numea şi Febus. Deci ea ar fi fost dusă din Teba. Palestra se numeau şi locul unde se făcea gimnastică. vreme când unii câini capătă această boală. 5. ar fi fost în antichitate o piatră ciudată. vestită prin vinurile ei. Ţara de baştină a Niobeei era. De asemeni. a cărui imaginară transformare a fost povestită în legendele greceşti. era tot o zeiţă a luminii. Zeiţa Artemis se confunda cu Selene – luna. 7. 2. era un semn că flagelarea trebuie-nteţită. Dar cel mai mult era slăvită Artemis ca zeiţă a vânătoarei. Piatra semăna cu trupul unei femei îngenuncheate. erau aduşi într-un sanctuar al zeiţei. care ducea în mână şi o făclie de argint. Un templu care era socotit drept una dintre cele şapte minuni ale lumii. în toiul căldurilor. Băieţi spartani. Orion este prezentat ca un uriaş înveşmântat în piele de leu.146 Note: 1. tocmai în Asia Mică. se spune că. Aproape toţi regii şi eroii au fost şi vânători destoinici. 6. pe muntele Sipilus (cum se numea. Poate pentru astfel de fapte crude zeiţa era sărbătorită în Sparta. Se ştia că aceştia nu aveau să fugă din lupte niciodată. din ochii căreia curgeau lacrimi. Ea. Alături de Apolo. Aici. pentru unii chiar o artă. 4. Când preoteasa se plângea că trupul de lemn al lui Artemis i s-a îngreunat în braţe. unde îndurase nenorocirea. răniţi de moarte. la romani). purtând în mână o măciucă. adică a biciuirii. Astfel.. i se mai zicea şi Febe. Chios este o insulă din Arhipelag. pentru că vânătoarea era un meşteşug de bază la vechii elini. este o stea strălucitoare. marinarii îi zideau temple de-a lungul coastelor şi-n porturi. Stânca aceasta s-ar fi numit şi ea: Niobeea. deşi regina domnea în Teba. după cum am văzut. Homer. Artemis (sau Diana. În artele plastice. căci fiarele umpleau pământul pe acea vreme şi ajungeau . după legendă.

147

adeseori primejdioase.Multe opere de seamă : statui, tablouri, monumente au fost cioplite, zugrăvite sau înălţate în cinstea aceleia ce întruchipa meşteşugul de a vâna cu iscusinţă. Fidius, Praxitele şi alţi mari sculptori, cioplind cu măiestrie piatra, au înfăţişat zeiţa cea virginală a vânătoarei.Din tot ce a mai rămas, celebră este însă marmura intitulată „Diana de la Luvru”, despre care, în „Pseudo-kynegheticos" sau „Fals tratat de vânătoare", scriitorul Alexandru Odobescu vorbeşte astfel: „A fost fără îndoială un vânător inspirat şi a ştiut să mânuiască bine arcul şi săgeţile artistul sub a cărui daltă s-a mlădiat statuia Dianei de la Luvru, acea mândră şi sprintenă fecioară de marmură, care s-avântă, ageră şi uşoară, sub creţurile dese ale tunicei ei spartane, scurtă în poale şi larg despicată la umeri”.

148

HERMES
ând vechii greci veneau acasă de prin cetăţi îndepărtate, unde făcuseră negoţuri cu sclavi, cu lucruri preţioase, cu ţesături sau cu bucate, şi se umpluseră de aur, îi aduceau zeului Hermes jertfe şi libaţiuni1 din plin, în chip de caldă mulţumire. Şi îl cinsteau, pentru că el le da puterea de a străbate întinsul mărilor albastre şi-i ocrotea în grea restrişte. Şi-l mai cinsteau, pentru că tot el le da vorbirea iscusită, bună la încheiat negoţuri. În slava lui cîntau aezii la mesele îmbelşugate. Şi-aveau ce povesti aezii... Hermes era fiul lui Zeus. Îndată ce-l născuse Maia, fiica titanului Atlas, sărise repede din leagăn, zvârlise scutecele-n lături şi săvârşise o ispravă... De mic se arătase dornic să umble, să călătorească. Ieşise repede-n poiană. Dar cum era desculţ băiatul s-a apucat să rupă ramuri de mirt şi tamarisc, mlădii. Din ele şi-ampletit sandale, născocind, deci, încălţămintea. Se încălţase şi pornise pe coasta muntelui Cilene, căci în Arcadia văzuse lumina zilei zeul Hermes. Pe când umbla pe drum, o broască – broască ţestoasă – şontâc, şontâc, i-a tăiat calea. Ce s-a gândit atuncea Hermes, văzându-i ţestul ? L-a luat şi şi-a făcut o liră. Şi-a început din ea să cânte povestea dragostei lui Zeus cu mama sa, gingaşa Maia.

C

149

UN MIC TÂLHAR
lecase-apoi peste poiene. Zărind nişte cirezi, pe care Apolo le păzea cu grijă, i le fură pe nesimţite. Apolo însă-i prinse urma... Căci îl pârâse un moş, Batos, pe zeul cel dibaci, pe Hermes. S-a dus Apolo, deci, la Hermes, să-i ceară boii înapoi. Dar Hermes, care ascunsese cirezile într-un loc sigur şi se-ntorsese apoi acasă, făcându-se că doarme-n leagăn, a început să ţipe tare : — Nu vezi că sunt un prunc abia-nvelit în faşă ?... Cum aş putea să săvârşesc asemenea năzbâtie ? Iar când Apolo îl aduse în faţa tatălui său, Zeus, învinuindu-l de hoţie, Hermes, dibaciul, îi răspunse : — Apolo minte! Minte!... Minte!... Jur pe cereştile portice că nu sunt vinovat, o, tată... Şi-aşa de bine a ştiut să glăsuiască şi să-şi acopere hoţia feciorul cel născut de Maia, că Zeus a-nceput să râdă. De atunci Zeus a hotărât că Hermes o să fie zeul născocitorilor de lucruri, al oratorilor, al hoţilor şi-al celor care călătoresc în lumea largă. Dar mai cu seamă în hoţie se arătase iscusit, furând frumosului Apolo nu numai boii, ci şi arcul cu tolba plină de săgeţi. Hefaistos, fierarul şchiop, pierduse cleştele de-aramă. Iar lui Poseidon îi furase – închipuiţi-vă! – tridentul, în timp ce mândrei Afrodita îi şterpelise-un brâu de aur. Dorind să sugă de la Hera lapte divin – să poată astfel să-şi dobândească nemurirea – îşi luă-ntr-o zi înfăţişarea lui Ares, fiul drag al Herei, din vremea când era copil. Porni apoi să gângurească. Regina slăvii, amăgită, crezând că-ntr-adevăr e Ares pruncul care plânge cu foc, îl luă la piept pe fiul Maiei, rivala sa. Descoperind înşelăciunea, Hera l-a izgonit, ce-i drept, dar el supsese nemurirea de la zeiţa cerului. Pe urmă, Hermes ar fi vrut să şterpelească, de la Zeus, fulgerul cel îngrozitor, dar de-astă dată se temuse de tatăl său răzbunător şi se lipsise... însă greu, căci mult îi mai plăcea să fure, să râdă, să batjocorească pe toţi aflaţi în preajma sa. În schimb se apucase de negoţuri. Vânzându-i lui Apolo lira, îşi cumpărase caduceul, un băţ vrăjit, pe care Hermes nu-l mai lăsă nicicând din mână. De-aceea, Zeus a mai spus că Hermes va oblădui negoţul şi înşelăciunea şi, folosindu-şi caduceul, va duce morţii sub pământ, întunecatului zeu Hades.

P

150

UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ
vând la toate-ndemânare de necrezut, Zeus l-a făcut şi curier în ceruri şi i-a mai dat apoi în seamă gimnastica şi tinereţea. Iar unii spun c-ar fi primit în grija lui şi sănătatea. În acest fel, din prima zi când se născuse, Hermes făcuse treburi cu duiumul şi-n toate-şi arătase isteţimea. Dar cum se-ntâmplă deseori cu-aceia care se pricep să facă multe, primise Hermes fel de fel de sarcini. El mătura prin sala de banchete. Pregătea cupele pe mese. Mai aşeza şi jilţuri şi covoare, şi răspândea poruncile lui Zeus. Iar morţii îi ducea lui Hades, la judecată, toată noaptea. Şi-n zori o lua din nou cu treaba... Cum se vedeau la vreo ananghie, zeii îl şi chemau pe Hermes. Chiar Zeus îi cerea lui sprijin, când trebuia îndemânare, repeziciune şi-ndrăzneală în lucruri mai anevoioase. Hermes îl ajutase şi pe Ares, zeul războiului, învins cândva de doi uriaşi şi cetluit în lanţuri grele. Îi ajutase şi pe Gheea, Apolo, Hera, Afrodita, Hefaistos, Hades, Poseidon, Demetra şi Dionisos. Dintre eroi, i-a sprijinit în lupte şi pe Perseu şi pe Heracle, pe Odiseu şi pe mulţi alţii. Chiar oamenii ţineau la Hermes. Era viclean, ce-i drept, dar tare harnic. Obişnuia să fure şi să mintă, dar nu se da-napoi nici de la luptă. Cunoştea vorba iscusită (fără de ea negoţul nu se poate) şi născocise câte şi mai câte ...2

A

PAN
ocul cel mai iubit de zeul Hermes era meleagul său natal, Arcadia – Munţii Cilene. Tot aici dânsul s-a îndrăgostit de o frumoasă nimfă, Driops. Dar nimfele fugeau de zei. Pentru că zeii le minţeau adeseori, le părăseau cu pruncii-n braţe. Ştiind această taină, Hermes s-a prefăcut într-un păstor, ce-avea o turmă de mioare, şi, fluierând domol prin munţi, s-a apropiat de nimfa Driops. Nu ştim ce i-o fi spus, dar nimfa a fost, desigur, amăgită. Zeul a luat-o de nevastă.

L

venind cu el. deşi era doar un copil.. ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA ând l-au văzut.. — E fiul meu şi-al nimfei Driops. Pe drum. către trufaşii olimpieni. în Olimp ? Să-l rog pe Zeus să rămâi ? Sau ţi-ai dori să pleci.. l-a jupuit de blana moale.... a rostit Hermes.. Ia cântă. negre.. râzând. zeii din cer s-au minunat şi au strigat : — Ce e cu ţapul ăsta mic ? De unde-l ai ?. Hermes. sărmana nimfă s-a-ngălbenit şi s-a-ngrozit : — Vai. L-a luat cu sine în Olimp. nimfa Driops ?. da. O să vedeţi.. A luat copilul şi a râs.. Un prunc cum nu se mai văzuse!. e drept... Pe cap avea un păr zburlit.... avea ş-o barbă deasă.. Şi pentru că a râs de el tot cerul azi. E un copil ciudat. Cum... cine l-a născut ?... jucându-se ca un ieduţ.. cumva. Nu-l azvârl.. ce copil! Ce pocitanie! E un blestem. În blană l-a-nvelit pe prunc. Dar ce mai prunc!. Pruncul bărbos.. M-au pedepsit pesemne zeii. pe pământ ? Feciorul s-a oprit din danţ şi a rostit tatălui său : C . a fugit. Mai bine l-ai zvârli şi tu. Ia zi-i. cânta şi dănţuia prin cer.. însă să ştiţi că e drăguţ. cânta. dar Hermes a mai glăsuit : — Ia spune.. E şi firesc!. încornorat şi cu picioarele de ţap. să locuieşti jos.. frumoasa nimfă s-a simţit mamă şi a dat viaţă unui prunc.. lăsând pe bietul copil singur. Avea picioarele de ţap. Dar Hermes a aflat curând de fuga nimfei şi-a venit. E caraghios. Aşa copil.. Şi e isteţ. Când l-a văzut. fiule. a izbucnit frumoasa nimfă în hohote de plâns amar şi. cu chipul său urât. Punându-şi mâinile pe ochi. mici şi răsucite şi-avea şi-o barbă încâlcită. Zeii Olimpului râdeau. Iar zeii. Prinzând pe loc un iepure. Lui îi plăcea acest copil atât de neobişnuit... urmărindu-i jocul. se jelea nimfa.. Da... De mic bărbos şi cu picioarele de ţap. ruşinată. eu îi dau numele de Pan3 .. Şi-a fugit ?. şi e urât. Nu behăie cum credeţi voi.. cu copite. păroase.151 După un timp.. nu conteneau deloc din râs : — Ce mai copil ai dobândit!... fiule!. cum vrei ? Să stai aicea. Zău.. S-a dus pe unde s-o fi dus.. azvârlit jos şi de pripas. — Nu. Purta pe frunte nişte coarne tăioase.

Ladon. în soarele amiezii. Striga pe nimfe. ca o săgeată prin văzduh. O nimfă tare drăgălaşă. în munţii-Arcadiei.. visând : care-i va fi ursita ? Pe sus. — Arcadia e ţara ta!.. se ivi un uliu.. înspăimântată. în salturi sprintene de ţap. o şi pornea la fugă şi-l ocolea. cu ochii-n flăcări.. Şi că-i plăceau n-ar fi nimic. în munţii unde m-am născut. Dar uneori le fugărea. — În munţii ei am să mă duc! Şi. în cântece. precum era şi tatăl său. îi plăceau nimfele sprinţare. cu părul lui zburlit pe frunte şi barba toată răvăşită de goana prin livezi şi crânguri.152 — Nu mă simt bine în Olimp. cum dădea cu ochii de el. azvârlindu-se-n văzduh. Venea ca umbra şi se târa prin buruiene şi nu se sătura privind-o. Nimfa Sirinx. a răspuns Hermes. văzu o apă : râul Ladon. Dar. Îi simte-n ceafă răsuflarea. şi ce să vezi ? Dintr-un tufiş. Copitele băteau pământul. surioare. Să vieţuiesc printre păstori sau printre nimfe şi satiri. într-o zi sta nimfa pe marginea unui izvor. rândunici. Nimfa sări-n picioare iute. Apoi a început s-alerge pe munţi şi prin păduri. Zeul o urmărea pe nimfă printre copaci. zei. — O. tăind. FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL entru că acest zeu glumeţ. era şi el focos din fire. cum gonea. Şi totuşi. Pan o privea încremenit. a şi ajuns. sub ciocul aprigului uliu. Şi nimfele o auzeau. Sirinx fugea. şăgalnic. Şi. . şi se ivea. în faţa nimfelor speriate. Dar nimfa. Iar zeul – uite-l! – e aici. nimfe. cântând. Nu vreau să fiu soţia P . şi plânsul ei umplea dumbrava. ţipând de groază. tot cerul. şi-un tril de pasăre tăcu. Auzi zgomot pe aproape. râzând voios. Doresc mai bine să cobor. Se clătina de oboseală. copila unui fluviu. Pan o porni pe urma ei. pe oricine. Copita lui e-n mâlul apei. Pan se-ndrăgostise numai de-o nimfă. Am să fiu veşnic râsul tuturor. înţeleg că sînt urât. pluteau cinteze. Nu mai putea micuţa nimfă să se întoarcă spre pădure şi nici s-alerge înainte. Mai sunt doi paşi. pe negândite. Sirinx se deşteptă din vis.. iată. tată. Privi în jur. nu mă lăsaţi!. Eu. Deodată. şi-o va cuprinde. danţând. cât ai clipi. care hălăduiesc prin munţi. Dar cine îndrăznea să iasă în calea zeului cornut ? Picioarele i se muiau. Sărea într-un picior pe pajişti.

O murmurare ca de ape. Vin din desişuri. Tot ce vroia să spună Pan rosteau. purtând în plete flori şi frunze şi cântă-n cor. Un freamăt dulce de suspine. NIMFA PITIS eul s-a tras după aceea într-o pădure-ntunecoasă. Dar. nimfele toate se prind de mijloc şi danţează. ca prin farmec. Când Pan porneşte trist spre munte. — Deşi n-ai vrut să-mi fii mireasă. Unde e nimfa ce mă-ncânta odinioară cu glasul ei cel plin de vrajă. Tot ascultând într-una naiul. prin crânguri. La început din milă numai.. slăvind pe nimfa care se prefăcuse-n trestii. Îi mângâie obrazul aspru şi lacrimile i le şterge din barba deasă şi-ncâlcită. Şi-am să-ţi ascult întruna glasul. totuşi vei fi mereu cu mine. Un zvon de vânt. cu nimfa Sirinx.153 zeului cornut.. furişate. dintr-o dată mlădiul trup al nimfei Sirinx se prefăcu-ntr-o plantă verde. Nimfele îi aud cântarea şi sunt mişcate de durerea care îl macină pe Pan şi de credinţa ce i-o păstrează nefericitei sale Sirinx. Lăsase nimfele în pace. bucăţele – nepotrivite ca lungime – din trestiile fermecate. Şi Pan. în cântec.. şi foşnetul părea o şoaptă. sub adierea înserării ce-nvăluia încet pământul. — Sirinx a mea!.. Şi-aşa mi-oi alina durerea. căci dânsul născocise naiul5 . pierdut în frunze. oprindu-se din plâns. Când nimfele danţează sub cântecul de nai. îi creşte-n suflet o simţire şi înţelege că ar putea să vieţuiască alăturea de acest zeu. pe care ţi-l păstrez în trestii. şi-l văd cum sade pe un trunchi şi suflă-n nai. Zeul se aplecă spre ea. cu trupul ei frumos de fată ? Nu-i zeu pe toată lumea asta aşa nenorocit ca mine!. I se părea că stă de vorbă cu draga lui.. ca altădată. Sub cântul lui. cu joaca ei neostenită. neuitată Sirinx! zicea zeul. dar trestiile-şi foşneau frunza. atât de straniu şi de hâd. rupse. Mai ales buna nimfă Pitis s-apropie cel mai mult de el şi-n-cearcă să-i aline dorul. Suflă în trestii şi din ele ieşi un cânt plăcut şi tainic. frumoasa Pitis e în Z . Cânta necontenit din nai. Şi-ar mai fi spus şi alte vorbe zeul bărbos şi cu copite. în pâlcuri nimfele-l urmează. trestiile.. se tânguieşte nimfa Sirinx şi-şi plânge-n hohote destinul. tu. Le strânse cu o legătură şi le lipi apoi cu ceară. O trestie pe malul apei4 . degrabă.

strigând mereu pe nimfa Pitis : — Pitis!. cu rămurele verzi în plete.. spune legenda. l-aude. strămoaşa tuturor.. o. un pin6 . El o zăreşte şi îşi lasă alături. Apoi.. — N-ai vrut să fii a mea. Să pieri pe stânci.. mâhnit peste măsură. Nimfa-l ascultă-nfiorată. prin locurile necălcate şi singuratice din munte. Şi-aşa. Se hotărâse chiar să-i spună această taină. Soţie scumpă.. cu Pan. Gheea. răcnind năprasnic peste culme. pământul. În acea zi. fermecată. Nefericitul zeu îşi rupse din arbore mici rămurele. pe cel mai semeţ pisc de piatră. Cântecul lui... nimfa se urcă iute pân-acolo şi se aşază lângă zeul încornorat şi cu copite.. pe Cilene. naiul. O. dragă fată! Iubita mea.. Pitis. spre nimfa Pitis şi i-a dat brânci să cadă-n hăuri. cine să-l audă pe bietul Pan.. Ce născocise. Pan se urcase sus. se spune. Privea şi nu-i venea să creadă. Cum cânta el duios din nai.. din acea vreme.. Gheea!. acela ce uimise cerul din prima zi când se născuse. plecă pe vale. cu furie. îndureratul ?. Pe urmă a fugit spre vale. zeul Boreu. pierind în negrele genune. — De ce-s nemuritor ?. eu vreau ori să trăiesc cu Pitis. şi el. Ea a crescut şi s-a făcut un trunchi cu ramuri verzi. mai degrabă. Vijelios urla Boreu. izbindu-se din stâncă-n stâncă. i-ar fi zărit.. dar nici a lui nu vei rămâne. ce furase şi câte treburi mai făcuse! .. ori să sfârşesc cu ea odată. O. şi nu pot să-mi dau moartea. şi-atuncea el îi povesteşte despre isprăvile lui Hermes. Pitis. Pitis... tu care faci să iasă viaţa din sânul tău fertil şi darnic. Şi Pitis râde-nveselită. Dar asta ştiu că nu se poate. necredincioaso!. Sunt zeu. Înduioşaţi îl ascultau păstorii din . Îi spune dorul ce-l frământă şi chiar o cere de nevastă. Boreu s-a năpustit. Nimfa s-a prăvălit. îşi dă şi dânsul seama ce dragă-i e frumoasa Pitis şi c-o doreşte de soţie. vântul turbat de miazănoapte. cântând din nai. te rog pe tine. o.. Pan o priveşte şi-nţelege că rana i se lecuieşte şi-o altă flacără se-aprinde. După aceea-i cântă ei. din locul unde zăcea Pitis s-a înălţat o tulpiniţă. În timp ce-o mai ruga pe Gheea..154 frunte. Încet. răsuna noaptea prin păduri.. Atunci. tată. Pan se uita cu ochii tulburi. pe o piatră. Şi zeul se izbea cu capul de toate pietrele din munte.. Boreu râvnea de multă vreme. Dar cine. urmat de un alai de nimfe.. ai milă de gingaşa Pitis. Ajută-mi dragostea. Încrâncenat de gelozie. ca să-l asculte lumea-ntreagă rostindu-şi viersul de iubire. Dar uneori rămâne singură.. Sărind din piatră-n piatră. pe Pitis de soţie..

.. Atâta doar mai avea Pan!.. tot mai departe. Duceau şi ei la gură naiul. Durerea lui suna spre zare. . Şi-aeasta era mângâierea zeului care purta coarne şi-avea copite despicate..155 Arcadia. până la marele Ocean. mai departe. şi viersul zeului cornut îl purta vântul mai departe.....

Ramuri verzi şi cununiţe de pin se puneau la uşile caselor îndoliate. 2. Romanii l-au numit Faun pe zeul Pan. mai ales la încrucişări şi pe lângă poduri. altă pildă de felul cum îşi imaginau cei vechi apariţia diferitelor specii de plante şi copaci. libaţiuni s-au numit şi beţiile. Pan pe greceşte înseamnă tot. de la spaima pe care o stârnea nimfelor ce-l întâlneau. în care Hermes. Se turna vin sau apă. Pinul pe greceşte se cheamă Pitis. 4. jertfite. cu chip surâzător. mai ales pentru că era zeul călătoriilor. după numele închipuitei nimfe. în marmură. aceste herme au fost aşezate la graniţe şi la porţile oraşelor. Ca să-l cinstească pe Hermes. înfăţişat cu aripi la picioare. şi apariţia instrumentului mult iubit de păstorii elini. Se pare că panică e un cuvânt care vine de la Pan. O altă operă vestită e o statuie de bronz. fugă dezordonată. îi ridicau nişte coloane dreptunghiulare. numite herme.156 Note: 1. stă în repaus doar o clipă. Iar Hermes.. Mai târziu. sculptorii l-au dăltuit în piatră. cu foşnetul lor misterios. Ei au născocit această legendă. Zeul Hermes se bucura de multă simpatie la vechii greci. într-un chip poetic. El era un arbore funerar. au aţâţat în mod deosebit fantezia elinilor. în amintirea legendarei Pitis. strălucitor de frumuseţe şi vigoare. sunt multe locuri unde se pun ramuri de pin sau brad la înmormântări. înfăţişându-l ca pe un efeb cu trupul zvelt. provocând panică între perşi. în care să facă negoţ şi să adune aur. Cea mai frumoasă operă din toate este aceea pe care însuşi Praxitele a dăltuit-o în marmură de Paros. pe drumuri. Aceste herme ţineau loc de indicatoare sau tăbliţe. . La noi chiar. după cum socoteau ei. Naiul în limba elină se cheamă Sirinx. zeul i-a ajutat pe atenieni să învingă la Maraton şi-n alte bătălii. 6. în acelaşi timp. În schimb. mai ales în Ardeal. atât de popular astăzi la noi – naiul. Legenda spune că. care aveau în vârf chipul lui Hermes. pe altarele zeilor sau pe carnea animalelor. Libaţiunile făceau parte din ritualul de închinare în faţa zeilor.. Această tradiţie a fost preluată de mai multe popoare. Trestiile de pe malul apelor. Panică înseamnă teamă. 5. putea să-i călăuzească pe mare şi pe uscat. cum sunt astăzi. El nu avea temple multe în Elada. sau chiar în lemn. prin care îşi explicau. şi uneori lapte. care se făceau în cinstea zeului Dionisos sau Bachus. 3. Elinii erau dornici să-şi ridice pretutindeni oraşe. Cu vremea. Şi-l vezi că aşteaptă să primească numai o poruncă de la Zeus şi să pornească iar pe cale.

cât e Zeus de mare şi puternic. era să se mărite c-un uriaş.. Artemis. Le dăruieşti iubirea. pân-atuncea ascuns şi amorţit... L-a făcut şi pe dânsul... cerul se-nseninează. Orion. şi mii de păsărele..157 AFRODITA iaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. Afrodita i-a tulburat simţirea. îşi reînsufleţeşte fecunda adiere. stăpân atotputernic. Zeiţa vânătoarei. era zeiţa Afrodita. Atena avusese cândva o înclinare pentru titanul. o fi avut şi ea vreo taină.. să-şi părăsească V . făcând să încolţească într-însele iubirea. Turmele dau năvală peste păşunea grasă sau trec fluviile repezi. Iar Hestia. Chiar Zeus.. greu ferecat în lanţuri. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. Ba. care zăcea acum pe Elbrus. se umple de lumină. ce împânzesc văzduhul. Atena şi Artemis erau netulburate de flacăra iubirii. şi totuşi. mare taină. Pământul îţi aşterne covoare felurite de flori viu colorate. Puţini zei sunt aceia ce pot să-i stea-mpotrivă. În mare şi în munte. mărturisesc prin cântec puterea-ţi nesfîrşită.. Zefirul. se depărtează norii şi vânturile fug. Şi nimfele-i cântau : — În faţa ta..1 Apoi cântau puterea zeiţei Afrodita de a pătrunde-n inimi. Doar Hestia. năvalnica dorinţă de-a se-nmulţi mereu. căci oamenii şi zeii erau zeiţei pradă. şi-n iarba din livadă. zeiţă. Atunci când se vesteşte o zi de primăvară. frumuseţea şi viaţa. aproape fiecare avea un dor anume. în râuri tumultuoase sau în cuiburi de păsări. chiar şi despre ele legendele spuneau că-n mare. tu vrăjeşti orice inimi. cât poate el supune pe ceilalţi zei cu pumnul cel încărcat de fulger. Aceea care primise în grijă de la Zeus iubirea. pesemne. orice vieţuitoare.

purtat de porumbiţe. de-a râs o lume-ntreagă. de ce puneam la cale.. Acum însă – vezi bine – că nu mai am cuvânt! Nu pot s-aduc aminte toate aceste lucruri. vultur. preschimbat în taur.. târâtă de-o oarbă rătăcire. şi chiar mai mult ca ei. zeul neghiob şi ţanţoş al crudului război. În acest chip.158 tronul şi. a îndrăgit pe-un tânăr ce se chema Anhise. îl părăsi pe-Anhise. vreodată. Căci zeii se temeau. Enea. ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ i bine. Din dragostea aceasta s-ar fi născut Enea. rând pe rând. E . Zeiţa Afrodita îl sfătuia pe Eros când să întindă arcul şi-n cine să lovească. şi nici n-am îndrăznit să pomenesc de ea. mai înainte vreme. Plecă prin lumea largă. El nu îngăduie celor de jos să ştie că zeii pot greşi!. la stăruinţa mamei îşi arunca săgeata cu miere sau otravă în inimi de fecioare sau de flăcăi voinici. iar altele de plumb. Şi. un simplu muritor. înmuiate cu vârfu-n foc şi miere. căindu-se de faptă. poruncind zeiţa să i s-aducă grabnic rădvanul din petale de flori de trandafiri. de hore şi charite. va-ntemeia cetatea cu nume mare : Roma. romanii se făleau spunând că sunt urmaşii zeiţei Afrodita2 . ameţit s-alerge. Vroia să îşi ascundă dragostea cu Anhise. i-a hărăzit dorinţa să se îndrăgostească de-un simplu muritor... — Din vina ta. la fel.. căci eu însumi greşit-am. mânjite cu otravă. Eros. Purta în mână arcul şi pe spinare tolba umplută cu săgeţi. Zeiţa. ea nu se bucura de înrudirea asta. s-a despărţit de tânăr. Şi-acest voinic. bun de joacă. troianule Anhise. spunându-i la plecare : — De vei vorbi. din Olimp. Zeiţa. urmată de cortegii. eu unisem pe zei cu fete pământene. cuc sau alte animale. Săgeţile lui Eros erau de două feluri : unele făurite din aur. Iar zeul. ca să se răzbune. eu îndur umilinţe. pentru asta Zeus îi purta pică zeiţei Afrodita şi. Zeus o să se-nfurie şi te va fulgera!. Simţirea mea zeiască a fost. spunea ea troianului Anhise. cu vârfu-rile negre. Copilul se născuse din dragostea cu Ares. după voia cerescului său tată. pentru că. să poată şi el râde de slăbiciunea ei. c-o mână de viteji. Dar. Puterea mea divină îi subjuga pe toţi.. şi de un copil. ori de te vei lăuda că eu ţi-am fost nevastă. după cât se pare.

Însă a fost destul ca dânsa să se simtă. Iar între pământeni nu se găsea nici unul să-i fie deopotrivă. s-a-ndrăgostit de dânsa. un vesel vânător.. vânătorul : — Iubitule. Pe Zeus îl ţintise. şi i-a cerut zeiţei să-şi zvârle cununiţa din pletele ei blonde.. Şi tot. te poate sfâşia. i-a apărut în faţă un flăcăiandru chipeş. feciorul acesta zvânturat nu vrea să ţină seamă nici cel puţin de zei.. cerceii. încât a părăsit de dragul lui Olimpul şi templele măreţe. Adonis poruncea. Iar blonda Afrodita l-ascultă pe Adonis şi face tot ce-i cere. Ba. Şi l-a urmat pe-Adonis. Tot ce avea lăsase. încât – precum spun unii – îl întrecea pe-Apolo. un peplon sau un hiton. A-nchis o clipă ochii. L-a îndrăgit zeiţa atât de mult pe-Adonis. cutreieră acum pădurile umbroase pe urma lui Adonis şi-i veşnic temătoare. şi când şi i-a deschis. Pe Ares. străbătută de un fior ciudat. Ea. pe dată. care-odinioară îşi petrecea tot timpul doar ca să se gătească şi să-şi pieptene părul. pe care îl purta zeiţa Afrodita3 . fereşte-ţi de fiare fiinţa scumpă. uneori. Fii curajos cu iepurii.. Şi chiar pe Afrodita.. Mai ştii ? – ţintit de Eros. cu colţii ascuţiţi. Cum s-a plecat zeiţa. Lui nu-i plăcea găteala. tot la fel. şiragurile scumpe şi vălurile albe – podoabele pe care i le-admirau toţi zeii. fără de nici un murmur. stropită mult cu lacrimi. şi jertfele aduse de pământeni. spinulele de aur. nu ştiu cum o săgeată. ADONIS egenda povesteşte c-odata Afrodita a vrut să-mbrăţişeze pe fiu-i alintat. Nici de părinţii lui. Îşi leapădă din plete podoabele de aur şi îmbracă un hiton scurt până la genunchi. cumva. fierbinte. şi fiara. L . puţin de tot. ce se ivea din tolbă. zeul cel mai frumos. cu numele Adonis. Era aşa de chipeş vânătorul Adonis. de asemeni. agrafele.. cu ghearele-i grozave.. brăţările rotunde. Numai că. cum îmbrăca zeiţa cea castă-a vânătoarei când alerga prin munţi4 .159 Năstruşnicul adesea trăgea la întâmplare şi-mprăştia iubirea : cu miere. ori vreo nebănuită primejdie să-l pască pe preadragul ei soţ. să nu i se întâmple. Adesea-l sfătuieşte pe-Adonis. fericită . I-a mai cerut să-şi puie un strai simplu de tot. cu fiere – în dureri. căci Eros era mic. brâul cel fermecat. a atins sânul mamei. sau poate fermecat de brâul plin de taine şi plin de amăgiri. de-astă dată. Puţin.. Iubirea-i pătrunsese în inimă. vreo vătămare. Adonis. Eşti muritor.

Fugind..unde se-afla zeiţa. Nu te vârî-n primejdii. departe mult de locul. nici chipul nu pot să îmblânzească pe fiarele acestea sălbatice. frângându-şi trupul pe pieptul lui Adonis. Trecând printre desişuri îi iese-n cale-o fiară. îl rupe-n bucăţele. mistreţul se întoarce şi-l înfruntă furios. Dar Ares n-aşteptase blestemele zeiţei. iubite. cel ce nu ai milă!. — Sărmanul meu Adonis. Apucă doar să vadă. Adonis s-avântă după el. Apucă doar să vadă mistreţul cum dispare.160 cu cerbii. se repede la tânăr şi îl trânteşte jos. Ares! ţipa. Vroia să-l nimicească. Adonis îşi ridică lancea şi îl loveşte. Pe faţa lui zeiţa zăreşte nepăsare. şi sângele-i ţâşneşte. Târându-şi după sine scutul cel greu de-aramă şi suliţa sa lungă. l-ademeneşte prin umbrele pădurii.. Cu ţipete de spaimă aleargă către trupul însângerat. grohăind. Şi colţii lui sunt parcă pumnale răsucite!. Porneşte prin pădure.. rânjind cu mulţumire. — O. tu. se-mpiedică-ntr-o tufă de trandafir sălbatic. voinicia de care e în stare. Coboară ca săgeata. ţinând în mâna dreaptă o secure tăioasă. Cam mare e mistreţul!. nu pot să-ţi scape viaţa.. tu... Mistreţul. cu urşii sau mistreţii. Da. CRIMA LUI ARES donis însă râde. la luptă.. cel flămând de sfadă şi însetat de sânge. Fereşte-te. Era gelos pe-Adonis. Isprava-i izbândise şi îi era destul. lunga-i lance.. Aude cum răcneşte Adonis. blestemat fii. Sărind din car îşi pierde sandalele de aur. Deodat-aude vuiet. parcă se-ndârjeşte şi vrea să-i dovedească iubitei. haine.. Oprindu-se din goană. ce zace lipsit de viaţă-n ierburi. Zeiţa Afrodita abia se despărţise de tânărul ei soţ. Nu te lupta cu leii. să-i vină într-ajutor preadragului Adonis. Un porc mistreţ. Cu colţii lui năprasnici. Afrodita. zeiţa Afrodita.. puterea. Nici vârsta ta. De-aceea-l amăgise pe tânărul Adonis... Ba. pornind prin slăvi cu carul cel tras de păsări albe. însă zeiţa ştie că mistreţul e Ares. ţi-e stinsă tinereţea. în pădure. ştiind că-i luase locul în inima zeiţei. unde îl ucisese. dar uită de durere. pornise în Olimp. Fii blestemat de-a pururi. Te roagă Afrodita.. Iar fiara îl priveşte cu ochii mici şi roşii de ură şi de sânge. Dar nu izbeşte poate îndeajuns de bine. Ares se schimbase într-un mistreţ hidos. şi-n stânga. Din văzduh vede locul. Şi nici nu se gândeşte să fugă de pericol.. şi-ndreaptă iute carul spre locul bătăliei. când mistreţul îi vâră colţii-n piept. se jeluia zeiţa şi se lovea A .

se spulberau pe rând. în flori de anemone. îi aruncau ochiade copilele din Cipru. şi-n cinstea lui. a hotărât zeiţa serbări mari. căci nu avea soţie. în fiecare an. Când s-a-nţepat zeiţa c-un spin de trandafir. Serbări numite-adonii5 . şi roşie ca macul. mai mult de două zile. floarea de trandafir fusese numai albă. un artist ce făurea cu dalta chipuri de zei şi oameni. precum spune legenda. aezii cântau că niciodată nu a putut să-l uite pe soţul său. din marmură şi fildeş. şi straie deşucheate. rămase din trecut. pe vremuri. într-un oraş din Cipru6 . devotată. vreme de două zile. i-a curs sânge din rană.. N-am să te las să pieri. tot singur. Fetele. Vei dăinui de-a pururi. Văzuse că în Cipru bunele obiceiuri. şi danturi zgomotoase. Era şi parfumată. Într-adevăr. erau tot mai uitate. deşi. s-au prefăcut în flori. şi lacrimile sale. trecând pe uliţi. gingaşă. grădini pline de roade şi flori înmiresmate. S-a tot jelit zeiţa pe trupul lui Adonis. Nici nu voia să aibă. fastuoase. Dar el trăia sihastru. ca vie amintire a suferinţei mele!. Graţia se pierduse. căutau acum ospeţe cam nelalocul lor.. Nu se poate. şi visurile sale despre o fiinţă pură. în tristeţe. adesea ocrotea pe cei tineri. se spune. Şi sângele-i divin a colorat cu roşu imaculata floare. Adonis. artistul – căci astfel se numea – nu da nici un răspuns. Virtutea şi credinţa erau înlocuite de nestatornicie şi de uşurătate. altădată harnice.. atâta cât plânsese şi dânsa în poiană. Avea o casă mare. Dar Pigmalion. SCULPTORUL SIHASTRU i vieţuia.. cu câţiva sclavi ai săi. Şi rămânea tot rece. Purtările acestea îl mâhneau pe artist. Până în acea ziuă. Nu vreau s-ascult de legea lui Zeus pentru oameni. fugind către Adonis.161 cu pumnii tremurători în frunte. iar mamele cu fete de măritat îi tot dădeau târcoale şi îl pofteau la mese şi la alte petreceri. din piatră sau din lemn. Şi ca să nu se uite vreodată de Adonis. în schimbul ei găsea privire îndrăzneaţă. picurate-n poiană. Adonis!. Acum era şi roză. pe care s-o îndrăgească şi care să-i rămână soţie toată viaţa. Iar sculptorul acesta era frumos şi tânăr. când le-nfloreau în inimi simţirile alese şi-o dragoste curată. S . vorbă gălăgioasă şi lipsă de ruşine. iubitoare de casă şi modeste.

artişti tot ca şi dânsul.. Pigmalion. o fecioară. Iar când lucra.162 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ a să-şi aline dorul de-o astfel de copilă. mereu închis în casă ?. şi-l întrebau : — Ce tot faci. Lucra fără-ncetare. Sfârşind apoi cu munca. Era cu Galateea. de parcă-l pricepea. Ba-i dete chiar şi-un nume copilei ce-o crease cu mâna lui. C . Pigmalion alergă şi-i cumpără veşminte. făcând din noapte zi. Pigmalion. iubite. Gura-i părea o floare. — Îmi tălmăcesc în fildeş un vis încântător. ascultând răspunsul. Căci statua aceea înfăţişa chiar fata pe care şi-o dorise. ovalul lin al feţei şi blânda mlădiere cu care se pleca fecioara către dânsul erau desăvârşite. Mâna lui mult dibace cioplea lucruri de artă ce nu aveau pereche.. artistul se-ncorda. Dragostea-i da putere şi aripi ca să zboare pe culmea creaţiunii. şi-i aşternu covoare şi perne peste tot... zâmbind în zori de zi sub raza purpurie. şi fata îi surâdea sfios. cum nu se mai văzuse. Însă mult mai frumoasă decât în visul său. spunându-i frumoasa Galateea. artistul o întreba mereu : — Tu ce spui. îmbălsămate. el însuşi.. Galateea ? Mai poate să cioplească dalta mea o minune aşa precum eşti tu ?. a privit cu uimire la statuia cioplită din fildeşul lucios. luând în mână dalta.. Şi. le răspundea artistul. Şi nu deschidea uşa. Lui îi părea că fata-i răspunde : — Da. Îi luă şi giuvaere. Toţi admirau acum ce dăltuia în piatră. Pe fruntea ei senină citeai neprihănirea. Veneau la uşă prieteni. neîntrecutul sculptor.. artistul se închise la în atelier şi... Aduse din grădină flori roşii. se-apucă să cioplească. cu gura tăiată fin în fildeş. în fildeş sau în lemn. şi corpul de zăpadă. aşa cum şi-o visase7 . din fildeş. Ei îi spunea acuma tot ce gândea.. Şi nu mai era singur.

Chiar au danţat la nuntă. Şi iată-l! – în mulţime. trânteşte uşa şi intră ca furtuna în sihăstria lui. cuprins de-o presimţire. Cosiţele-s de aur şi ochii de cicoare. Oamenii începeau să strângă-n coşuri mere şi rodii şi naramze. Îţi mulţumesc.. Se-ntoarce şi porneşte înfrigurat spre casă. cuprins de-nflăcărare. muzicanţii. E tot cum o lăsase în ceasul când plecase spre-altarul Afroditei. Eu am pe Galateea cu inima de fildeş. Se-nghesuie-n mulţime. Nu vrea să ţie seama că trupul ei e rece. Jertfeşte un berbece şi cade în genunchi. toţi sculptorii Eladei. — Zeiţă! zice el.. poeţii. V . şi dintr-o piatră. căci se-apropia serbarea zeiţei Afrodita. Iezii săreau zburdalnici. viaţa.. să ardă-n vâlvătăi. În timp ce-i spune astfel... Începe să alerge. cu feciorul său Eros.. zeiţo!. Pe urmă. iubire. Acolo-i Galateea.. împleteau. Se află tot pe soclu.163 STATUIA PRINDE VIAŢĂ enise primăvara. la care-au fost poftite mulţimile din Cipru. îi spune Galateei. în ghirlande.. Îţi mulţumesc. Se-ndreaptă spre altarul de marmură-al zeiţei. Veniseră artiştii din tot cuprinsul ţării.. la fel de nemişcată. Iar pielea ei se face mai moale ca mătasea. puterea suverană ce face să-ncolţească. Sosind. întâia oară iese şi-artistul Pigmalion. Eu te-am purtat în suflet şi te-am creat din fildeş. Azvârle-i o scânteie. surâsul îl pătrunde în inimă pe tânăr. Pe câmpuri viţeluşii gustau întâia oară din iarba cea mustoasă şi mii de zburătoare înveseleau văzduhul cu ciripitul lor. şi îi sărută faţa şi îi şopteşte vorbe curate de iubire : — Tu ai să-mi fii soţie.. Iar Pigmalion ridică povara lui cea scumpă cu braţele-amândouă şi strigă cu putere : — Trăieşte Galateea!. Iar fetele. Dar el o ia în braţe. Tobele băteau tare.. şi ea-i cuprinde gâtul : — Mult am dormit. A fost şi Afrodita.. A fost o nuntă mare. iubite!. Îşi spuse rugămintea. chemând la sărbătoare toţi oamenii din Cipru. deodată Galateea întredeschide ochii şi inima ei bate. şi flautul se pornise să sune tânguios. crengile lungi de mirt şi agăţau în ele trandafiri şi anemone. asurzitor. Tu-ntruchipezi iubirea.. gătite cu văluri lungi şi albe din pânză străvezie.. s-a prăznuit şi nunta. Nici una nu-i ca tine de castă şi gingaşă. şi eu i-o voi aprinde. se-nţelege.

dup-aceea.164 A fost o veselie cum nu se poate spune. în cânt... I-a ocrotit iubirea. Cât ? Nu mai ştie nimeni. El a clădit oraşul.. Artiştii.. Un templu fără seamăn şi cel mai drag zeiţei. ce poartă-acelaşi nume. frumoasa Afrodita. . şi-n piatră8 .. Aşa zice legenda. I-a ocrotit zeiţa.. iubirea creatoare. ce-a stăpânit în Cipru. Iubirea ce-i cântată şi astăzi de poeţi. şi-unde se află templul frumoasei Afrodita. Feciorul Galateei a fost regele Pafos. în danţ. Şi-au trăit împreună ani lungi. ce şi-o păstrau cu grijă. au slăvit pe-Afrodita. zile ferice.

se trag din titani (olimpienii din Cronos. adică al cerului. şi elinii din Iapet). 5. În acest fel justifica familia luliilor dreptul de a stăpâni Roma. scurtă până la genunchi. aveau loc în Asia. Ele se prăznuiau primăvara. Afrodita se trăgea din prima dinastie de zei. după legendă. prinsă cu o agrafă pe umeri. iar hitonul. fusese purtată Afrodita de Zefir. . Războiul prăpădeşte şi pârjoleşte totul. Deci. prin Afrodita. vechii greci înţelegeau vremea călduroasă. din ordinul împăraţilor romani. din Iapet (prin Prometeu şi fiul său Deucalion). titanul Cronos. Ares. au mai multe drepturi decât elinii să stăpânească lumea. Prin Adonis. se trag direct din Uranus. pe câmpie şi-n florile ce-şi scaldă petalele în lumină. Legenda ticluită de poeţi cu atâta meşteşug. în frunte cu Zeus.165 Note: 1. Iar moartea lui Adonis însemna chiar sfârşitul verii. în vreme ce frunza sângerie este purtată în vârtejuri de vânturile toamnei. din care făcea parte şi Cezar. Astfel se tălmăceşte şi crima săvârşită de Ares cel crud asupra lui Adonis. şi Romei. când înfloreşte glia. Dar Ares mai este în acelaşi timp şi furtuna sau vremea ce se schimbă. şi jalea Afroditei. Acest brâu avea darul de a o face mai frumoasă şi-i da puterea să subjuge inimile bărbaţilor.feminină. atunci când se născuse. războiul. S-a mai arătat această temă la Prometeu : dorinţa omului de a atinge suprema creaţiune. ei pretindeau că fiul lui Enea. în vreme ce elinii se mulţumeau să arate că ei. romanii aveau pretenţii mai mari: ei afirmau că. şi mai târziu la Roma. cu mare însufleţire. natura roditoare.. părintele tuturor zeilor. se trăgea. După versurile poetului latin Lucreţiu. care îndestulau ogorul. 6. vreme de două zile. livada şi grădina. însemna. Ciprul este o insulă din Mediterana răsăriteană. Mai mult. 4. fiind dintr-un neam mai bun şi mai vechi. la rândul său. adică din a doua dinastie. Căci Ares este feciorul Herei. Tot dintr-un titan. aduce pustiirea în arbori. Peplonul era o tunică. Iar spuma se ivise din sângele lui Uranus. şi August. fără mâneci. aceea a titanilor. cel dintâi zeu al cerului. de a schimba materia neînsufleţită în fiinţe vii. Afrodita-Venus – sau Venera la romani – era fiica lui Uranus. arăta că romanii. Ascaniu sau luliu – cum îl numeau romanii – era întemeietorul familiei imperiale a luliilor. o haină de lână albă. dealtminteri. În legendele eline se sublinia că numai omul înflăcărat de o mare pasiune va putea săvârşi acest lucru. Zeiţa Afrodita întruchipa şi ea. nepot al Afroditei. 7. erau din neamul lui Cronos. serbările în cinstea lui Adonis. scurs în apa mării. Ea se născuse din spuma mării. şi neamul elinilor. pe când olimpienii. Înţelegeau belşugul de roade felurite. ca şi olimpienii. Elada. Se spune că zeiţa purta un brâu fermecat.. Adoniile. 3. care îl răpune sălbatic pe Adonis. unde. în urma loviturii date de fiul său. 2. dreptul de a-şi întinde ghearele ei de vultur pestre întreg pământul. Vremea se înrăieşte către începutul toamnei. Atuncea este vremea care aduce moartea comorilor grădinii. când iarba se vestejeşte şi poamele cad. după legendă. cu secera de diamant.

pentru elini. Marmure vestite sunt : Afrodita de Medicis şi mai ales cea din Milo. unul din cei mai mari sculptori ai antichităţii. Praxitele. a dăltuit adevărate poeme în piatră. pe când îşi săpa ogorul. Aceasta din urmă a fost aflată de un ţăran în Milo. Scopos. . Aflată astăzi la Luvru.166 8. că această statuie ar fi opera unui alt mare sculptor grec. aceea care întruchipa. spre slava Afroditei. o insulă din roiul de Ciclade. ea stârneşte uimirea tuturor prin perfecţiunea cu care a fost creată. dragostea şi frumuseţea. Se pare.

că poate să existe o astfel de minune. căci tu le-ntreci.. lăudându-i frumuseţea. din dumbrăvile sfinte. ar fi un strop de apă lângă un lac de munte. în botişor de ciută. pe toate laolaltă. din temple şi sanctuare.. tu ne vei fi zeiţă. Din pricina Psiheei. Psiheea. un rege şi-o regină care aveau trei fete.. ele-ar păli de ciudă. erau în schimb aduse ca daruri pentru fată. un cântec... Nici nu puteau să fie ochi mai adânci. le întrecea cu mult. o muzică divină ce farmecă urechea şi-alină suferinţa. De-o rumeneală dulce. Chiar mândra Afrodita ar fi pe lângă tine o floare vestejită... copilă. plin de parfumuri. din proaspătă mulsoare. ca un ceresc balsam. ce suge-ntâia oară. Tu eşti mult mai frumoasă. în vreme ce poeţii se adunau acolo.... o. de mult. ce-şi arde limpezimea sub soarele amiezii. în Creta. frumoaso. Ca rodiile coapte. Ce buze!. Şi buzele!. Obrajii-i erau rumeni. fireşte. cea mai mică. Iar graiul ei.. Locuitorii ţării şi chiar străini de locuri se grămădeau s-o vadă pe fata cea mai mică a regelui din Creta.. Noi nu mai vrem pe alta”. De-aceea. smulse de pe coloane.167 EROS Şl PSIHEEA n basm1 se povesteşte c-ar fi trăit de mult. cum are trandafirul involt. Aşa grăiau poeţii. pământenii uitau s-o mai sărbătorească pe mândra Afrodita şi lăsau să se stingă pe-altarele ei focul. mai galeşi. Dar orişicâte haruri aveau primele două. Şi dinţii : stropi de lapte. Podoabele de aur. Î . nedumeriţi. rostindu-i pe-ntrecute fermecătoare versuri : „De-ai fi printre zeiţe.

— Da. mai picură-i în suflet Psiheei şi-o iubire nebună pentru-o fiinţă cu totul decăzută. flori. pe genele ei lungi... Tu însă fă – prin vrajă – să n-o iubească nimeni. zeiţa Afrodita l-a şi chemat pe Eros2 . dar gândul îi rămăsese-acolo. o privea pe Psiheea nesăţios. găsiseră miri vrednici.. Vreau s-o hulească lumea şi să râdă de ea. Eros. nătângi.. Era-n Olimp. astfel. o lună. S .... c-a îndrăgit un monstru şi. să caute o săgeată cu care s-o ţintească. O vei găsi uşor. gândind : . dar totuşi nişte miri de rang înalt : doi regi. Iubirea pentru fată l-a şi cuprins pe Eros. Psiheea!" Şi. odată cu-nserarea. surorile mai mari. copilul meu iubit ?... mamă!. — Nu. s-a cam zgâriat la deget. Şi Eros a vrăjit-o pe fata regelui. Afrodita ? Şi. la fecioara Psiheea.. copilul năzdrăvan.. s-a necăjit amarnic şi-a început să strige : — Asemenea ocară ?. — Atâta ţi-e porunca ?. răzbunarea zeiţei Afrodita va fi îndestulată. precum hărăzise zeul iubirii. Lăsându-şi tolba-ncolo. Îmi împlineşti voinţa. fructe – toate – să-mi fie smulse oare de fetişcana asta ?.. ce-avea aripi de aur.168 Când a aflat zeiţa. ştrengarul s-a strecurat în taină. Dar n-am să trag săgeata cu fiere şi otravă. jertfe... căci fiinţa mi-e robită de chipul tău. A zburat prin văzduhuri şi-a poposit în Creta. pe care o iubea. Noaptea era senină şi-o rază de lumină – trecută prin frunzişul cel des de la fereastră – o săruta pe pleoape.. Cum îndrăzneşte ea să fie mai frumoasă ca mine. precum făgăduise zeiţei Afrodita. Părinţii mândrei fete erau nedumeriţi.. nu-i vorbă. căci celelalte fete... i-a rostit Afrodita cu voce tremurândă. căci oamenii. Şi feciorul şi-a-ntins aripi de aur3 . înfuriată groaznic. Dar dibuind prin tolbă. sau un an. După treaba asta. un osândit de soartă.. suspinând. te rog de astă dată să te repezi în Creta şi s-o cauţi pe Psiheea. acum o priveau reci.E săvârşită vraja : n-o mai pot dezlega.. flăcăii ce-nainte nu conteneau s-o ceară de nevastă.4 PALATUL FERMECAT -a scurs o săptămână.. De. ce-mi asculţi porunca fără de şovăire. o marmură cioplită cu mare iscusinţă de-un sculptor cu renume şi.. cam bătrâni. sau cine crezi cu cale. în palatul din Creta. copilul cel drag al Afroditei s-a întors în Olimp. fără viaţă şi fără de simţire.. totuşi. o torţă şi un arc cu săgeţi fermecate : — Tu. De-o fată muritoare ?.. chiar în iatacul fetei. şi. Parcă vedeau o piatră.. Cum de o rabdă cerul ? Şi darurile mele.. se strâng s-o tot admire. Tiptil-tiptil..

Deodată dânsa simte că bate-o adiere. în care sclave cu chipuri nevăzute au picurat esenţe plăcut mirositoare! Şi-o masă-mbelşugată. Zefirul. Şi mii de animale – părând însufleţite – făcute din argint. tu. rubine. Păşind fata cu frică. pe scări monumentale. Rămasă singurică. fructe gustoase : rodii.169 Ce bucurie mare ar fi avut părinţii. ce neagră întristare l-a cuprins pe bătrânul părinte al Psiheei. chitre. ce zboară prin văzduhuri. o luase pe copilă pe aripile lui. naramze îi sunt întinse-n faţă. în locuri neştiute de oameni până-atunci.. ca ginere. dulciuri. Vă-nchipuiţi ce-adâncă. îi glăsuia copilei : — Tot ce zăreşti în juru-ţi. Poţi spune orice voie.. frumoasa mea stăpână. Deci du-o pe Psiheea în vârful unui munte şi las-o părăsită. călăuzindu-i paşii.. nu de nuntă – regele şi regina au dus-o pe Psiheea pe vârful unui munte. va fi bărbatul fetei. într-un cortegiu jalnic – de moarte.. pătrunde în palat. Ce bine e în apa fierbinte. O fiinţă nevăzută. tot aşteptând pe monstru să vină să o-nhaţe. păşind tot mai departe. puse în mozaic şi-nchipuind din ele figuri parcă pictate. Vântul de-apus.. Dar nu-ndrăznea sărmanul să calce-o hotărâre pe care o luau zeii. şi-n fildeş. veşminte şi podoabe. dacă şi-a treia fiică şi-ar fi găsit un rost. şi nu-ncerca.. sculptată cu migală în lemn scump de lămâi. bătrânul rege s-a dus la un oracol. pietre scumpe. prinţesa sta cu spaimă şi tremura ca frunza când vine vijelia. mărgăritare albe. să-ntrebe pe Apolo ce are de făcut. un monstru rău şi crud. s-o ducă peste piscuri. Şi-n ziua hotărâtă. ca monstrul să-şi ia prada. erau turnate-n aur. vinuri întăritoare. bătrâne.. ştiind că lasă fata drept pradă unui monstru. te-aşteaptă o baie minunată. şi-n aramă. tăcută. prin preoţii din templu : — Nu mai spera. Coloanele înalte. De vrei. Poţi da orice poruncă. un om. ce-o să te răcorească după atâta zbucium. să ştii că e al tău. de care însuşi Zeus se teme uneori. Aici au părăsit-o. şi se cufundă-n baie. O fiinţă fără seamăn. Apolo i-a răspuns.. pe o potecă-ngustă... Fata privea uimită. şi s-au întors acasă. cu vaiete cumplite. cu luciu stins. Atâta doar că nimeni nu mai călca palatul în chip de peţitor.. După ce se-ospătează. prin încăperi. .. lăsând-o-ntr-o poiană cu ierburi ca mătasea şi flori îmbălsămate. în care erau îngrămădite comori nemăsurate de aur. care o susţineau. în vreme ce podeaua părea ca înstelată cu mii de nestemate. Psiheea nu aşteaptă prea multă îmbiere. Atunci. să te împotriveşti poruncii zeilor. căci vei fi osândit. împodobeau pereţii. cum poruncise zeul. În preajmă dă cu ochii de un palat măreţ. purtând cu sine focul şi-o armă ucigaşă. rege. Psiheea e condusă într-o-ncăpere mică. şi-acolo – ce să vadă ? O boltă minunată. poftim. focoase diamante şi alte multe pietre.

— Am să-ţi împlinesc voia. — Dormi fără nici o grijă. A stfel s-a scurs şi noaptea.. fugind printr-o pădure. Nu ştia cum arată. Neobosită. nu ştia cum îl cheamă. căci te pândesc primejdii. Soţul tău o să vină şi-o să te-mbrăţişeze prin somn. în fine.. căci el şi cu regina s-au ferecat în casă. Se hârjonea cu ele. Să nu ai nici o teamă! îi răspunde Psiheea. culegând flori şi fructe sau dănţuind mereu. A stat puţin pe gânduri. fata se răsfăţa în voie prin multele-ncăperi ce le avea palatul. O vorbă să nu spună. când fata ieşi ca să se plimbe pe munte. Nu vor să vadă cerul şi nici lumina zilei. vremea curgea pe nevăzute făgaşe.. Sunt ele.. ori cobora-n poiană. ca-nainte. Fiinţele nevăzute o culcă pe fecioară în acest pat de aur şi suflă în făclia ce pâlpâia alături. Îngăduie ca-n ziua următoare Zefirul să aducă acolo. Dar într-o zi. Psiheea devenise soţia unei fiinţe ce venea numai noaptea. Mai ales nu uita că. stăpâne. căutând-o pe Psiheea. cât timp nu pot să afle nimic de soarta ta. îi spune iar o voce. tatăl nostru.. Cu câtă nerăbdare aşteaptă dânsa noaptea! Iar când soţul soseşte.. stăruieşte. unde eşti ? Regele... Să nu ai nici o teamă. Intâi să-i ceară voie slăvitului ei soţ. Dar să nu-ncerci să-l vezi.. surioară. da!. N-avea decât să-şi spună dorinţa cea mai mică. Toate vor fi. muzici alese îi desfătau auzul! Dar nu vedea pe nimeni. pe cele două fete. Nu le da ascultare. În timpul zilei... şi-l roagă. surorile mai mari. să te căutăm.. I-e blândă sărutarea. şi-n zori – când prima rază se strecura-n cămară – dispărea fără . orice-ar fi pe lume. se-nduplecă. Psiheea le aude şi-ar vrea să le răspundă . cu pat curat şi alb. şi totul se-mplinea.. de are înfăţişare frumoasă sau de monstru. Vorbea numai cu umbre.. prin poiene. să nu-ncerci să mă vezi. — Mai înainte-i spune : — Ştiu că surorile or să te sfătuiască lucruri nechibzuite. Cine să fie oare ? A!. A mai trecut o zi. O strigă şi o caută : — Psiheea. a auzit din vale nişte voci cunoscute.170 primitoare. ea plânge şi-l dezmiardă. cu aşternuturi moi. aşa precum doreşti. trimisu-ne-a pe noi. dar fiinţele din preajmă îi poruncesc să tacă. Până ce el. Şi altele pe urmă. copilă dragă. SE IVESC CELE DOUĂ SURORI urmă... în palat. care umblau prin munte. Coruri.

pe perne. Se uită cu ardoare la el şi se apleacă. târziu. Psiheea le arată palatul fermecat şi sălile în aur şi arginturi. o fi vreo zeitate. la-nceput bucuroase c-o revedeau pe fată.. Şi..171 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS n ziua următoare. ne mâncăm tinereţea. Şi nu sfârşesc prea bine să spună ce doresc. Şi ea ? Ce bogăţie. Le-aduce la palat. Mă rog. iar sora cea mai mică rămâne la palat.. Ce-mbrăţişări! Ce lacrimi! Ce chicoteli! Ce râs!. E straşnic planul. Acesta-i un balaur... şi cum el i-a cerut. când doarme el... Căci el o să se-nfurie şi o s-o pedepsească. Şi scorpiile pleacă. O fi voinic şi chipeş. şi-o săgeată o zgârie la un deget. Ba. vede pe cele două surori ale Psiheei.. Psiheea. ascultă şi promite să le urmeze sfatul. Ha. grădinile. colane. Alături are arcul şi tolba cu săgeţi. dar nu au timp prea mult.. Îi spun că nişte oameni i-ar fi văzut bărbatul. neghiobi şi şubrezi. e monstrul cel mai dulce şi mai frumos din lume. ha.. Psiheea ia în mână lămpiţa cu ulei şi. Neruşinata!. se-apropie de el şi-i luminează chipul. iară în zori se-ntoarce. cercei sau pietre scumpe. pesemne. Aşa. cu-obrajii ca bujorul.. Sclavele nevăzute le-n-treabă de porunci. dornică să-l sărute.-nfricoşată. le şi povesteşte că ei i se-mplinesc toate dorinţele. haine. cercuri de aur. căci mesele-s întinse şi muzica le cântă. de parc-ar fi regină. când nu-i de faţă dânsa. Ba. şi braţe nevăzute aduc bucate. coşuri cu flori. şi să-i privească faţa. pe vârfuri. mingii. afară de aceea de a-şi vedea bărbatul . Sigur c-o s-o mănânce şi pe soţia sa. o Î . Noi o credeam pierdută. s-aprindă o lămpiţă noaptea. îşi şoptesc amândouă.. când soţul doarme dus. cu soţii noştri bătrâni. orice poftesc l Surorile Psiheei. n-o vezi ce se-ngâmfă ? Ne-arată toate cele. cu bucle lungi de aur pe umerii de nea.. E-naripatul Eros.. să nu-ncerce să-l vadă. Tocmai ei ? Cea mai mică ?. uşurel. Acel ce s-odihneşte-naintea ei. Mai bine să-i dăm sfatul să-şi calce jurământul faţă de soţul său şi să-ncerce să-l vadă noaptea. Surorile se miră şi vor s-o iscodească. în noapte. surioara noastră va pierde din trufie. când o să aibă poftă.. Zefirul se porneşte pe văi şi. iar noi nişte sărmane şi umilite sclave. Ea îi atinge arcul şi tolba. cu aspru jurământ. pe când el doarme. Şi cele două scorpii o sperie pe Psiheea. — Ce zici ?. Bărbatul său. încep să fie roase de o invidie din ce în ce mai neagră. pe aripile sale. Ca să se-n-credinţeze. Şi dragostea o prinde cu vie-nvâlvorare pentru divinul Eros.. Şi noi.. dintr-o dată. În fiecare seară vine dintr-o pădure şi trece înot râul. pădurile şi toată avuţia ce se afla acolo.. Atunci. hăt.

nu-i ia durerea-n seamă. — Nu. De ură-nverşunată.. Afrodita. zeiţă. căminul. pădurea..... O vede pe Psiheea plecându-se asupră-i . O roagă pe zeiţă.. e gata să-l sărute cu buzele fierbinţi. Dă-mi arcul.. Dar nimeni n-o ascultă. Psiheea-nmărmurită aude numai glasul lui Eros. El. zeul intra-n Olimp şi mândra Afrodita îi ieşise înainte şi îl certa cu asprime : — Necredincios!... căci dânsa ocrotea familia.. o. S-a dus pe totdeauna. pentru asta te voi închide-n casă.. zeiţă... tot fata-i mai frumoasă. Îl atinge pe zeu. se trezeşte. Ajunge la palatul zeiţei Afrodita şi-i spune umilită : — Tu eşti. şi te iubesc atât. mama lui Eros. Peste puţină vreme şi eu am să fiu mamă. aripile. grădinile.. căci te iubesc. merge... nu vreau. mâhnită.. dispar.. Nu ştii că însuşi Zeus a părăsit atâtea şi-atâtea pământene ? Nu mai gândi la el. sete şi piedici cu duiumul... Dar după-atâta trudă.. Eros ?. Ea doar ocroteşte dragostea pe pământ. făclia.. Psiheea şi pornise pe munte. pe cât eşti de frumoasă. Eros. Dar el se saltă sprinten şi zboară pe fereastră. acuma m-ai pierdut. Fii bună deci... strigă fata. — Tu eşti o muritoare.. eu. şi plângea : — Ce-am să mă fac. Imploră şi pe-alţi zei. merge..172 picătură încinsă de ulei se scurge din lămpiţă. ba încă socoteşte să plece spre zeiţa iubirii.. aleargă-n templul Herei.. şi foame. Duşmana mea de moarte ai luat-o de soţie ?. Silit de legi divine.... Şi. Viclean!... rostindu-i printre dinţi : P . Şi plecă. dă-mi şi tolba. însemnele puterii. îi răspundeau mai toţi. şi frig. tot. căci n-o să-l mai revezi...... Aşa ne-am înţeles ? Ei bine. căci nu sosise timpul ca să mă poţi vedea. şi dânsul e un zeu. soţul meu.. Sunt singură.. năzuind un sprijin. Palatele de aur.. făcându-i o arsură pe pielea delicată. izvorul. Psiheea nu se lasă. care-i spune : — Mi-ai fost atât de dragă! Dar prin nechibzuinţă. Zeiţa Afrodita priveşte spre Psiheea.. şi…Eros. zeiţa se încruntă. Numai că el zburase şi n-o mai auzea. voi avea un prunc.... în vreme ce cu ochii îl roagă de iertare.... Nu mai eşti zeu.. îndură suferinţe.. ci sclav! PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI e când frumosul Eros era închis în casă. Unde te pot găsi ?.

pe mine..) Pe urmă o trimise în vârful unui munte. căci plec la un ospăţ. frumoasa Afrodita! Persefona primeşte să-i umple cutioara cu balsamul cerut. cel cu trei capete. Şi-i porunci s-aducă un şip umplut cu apă. o puse şi la muncă.173 — Vrei să mă faci bunică.. păzit cu străşnicie de sute de balauri. Balsamul mă va face pe mine mai frumoasă. gingaşa lui soţie. Îi sfâşie veşmântul. Dar dragostea. mama soţului meu. Pe-aici trecea un fluviu care curgea spre Tartar. de câinele lui Hades. Apoi. — Te du-n regatul morţii cel cârmuit de Hades. zeiţa frumuseţii ? Vrei să mă faci bătrână ? Tu. Dar ştiţi. cum se cuvine! Sclavele o înşfăcară şi-o biciuiră straşnic. să-ţi umple cu balsam cutia asta mică. Îi dete o movilă înaltă de seminţe. Se spune despre Gheea. balsamul ce ţi-l cere.. grâu. Dar nici aşa zeiţa nu se milostivi. însângerată. Când se sfârşi cu munca. Se luptă îndelung să intre în regatul cel misterios al morţii. îi spune Afrodita. şi pleacă iar N . Cată să vii degrabă. O-nvineţiră toată. pe soiuri. Şi-o roagă : — Dă-mi. Şi cum.. copila ajunge şi la tronul zeiţei Persefona.... să biruiască totul şi să-mplinească voia geloasei Afrodite. orz şi alte feluri şi-i spuse să le-aleagă grămezi. şi luă ea însăşi biciul.. sub pământ. fasole. că ea era zeiţa ce-o ajuta pe fată să treacă prin primejdii.. îi porunci să plece într-o pădure deasă. o trase de cosiţe şi o bătu la sânge. Şi trece chiar de Cerber. ce străjuia cu colţii lui cumpliţi acest ţărm al tristeţii. pe unde treceau morţii. dorinţa de-a-l mai vedea pe Eros i-au dat Psiheei vlagă să treacă prin primejdii... şi să-i aducă lână. strămoaşa tuturora.. Străbate peste fluviul. Erau acolo boabe de mac. şi cere-i Persefonei. poate mai mult ca zeii. CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES eîmpăcată încă. Afrodita. poate mai mult ca mine ?. în cutioara asta. Luaţi-o şi biciuiţi-o.. grămezi. zeiţo. ce eşti vinovată că te-ai născut frumoasă. Să vină două sclave : Grija şi Întristarea!. unde păştea o turmă de oi – turbate toate – ce-i omorau pe oameni. Porneşte iarăşi fata. zeiţa îi mai cere să plece şi-n ţinutul lui Hades. domolindu-l pe monstru cu nişte turte dulci. (Lâna era de aur.. necum. linte.

este pe urma noastră.. Ajunge la Psiheea. Deci m-ai iertat ?.. Psiheea dragă... mânată de iubire. îndură-te de mine şi de iubita mea. cum este Eros. Tu du-te cu balsamul. „E pentru zei. Să mă fac mai frumoasă decât mă ştie Eros. aproape fără voie. nu poate face nuntă cu ea – o muritoare. care-a făcut şi face atâtea nebunii. călătorind pe drumuri. Şi ca să fie demnă Psiheea de un mire ceresc.. eu am s-o fac zeiţă. Numai că din cutie – aşa cum uneltise zeiţa Afrodita – iese un abur negru. Iar el. Mama mea. ştiu bine. Şi-i dă fetei să soarbă din cupa lui de aur esenţele . şi fata cade jos. Căci am atâtea lucruri să-ţi spun. şi-un zeu. — Şi eu. strigă din urmă zeiţa Afrodita.. Nu te mâhni. Să vină şi Psiheea. cum este Eros. Şi Zeus porunceşte lui Hermes să adune.. Şi zboară zeul Eros drept în Olimp şi spune : — O..... Adună în cutie aburii grei ai morţii şi fata se trezeşte — Iubite... Mai stai. tu ce lumea o cârmuieşti din slavă... Cât de puţin. binişor... Balsamul din cutie e numai pentru zei. dar nu-i timp de pierdut. în sala de consiliu. sosită în rădvanu-i din flori de trandafir. E vremea să astâmperi pe-acest copil zburdalnic.. să mă-ndrăgească iarăşi.. răspunse Zeus.. ZEUS HOTĂRĂŞTE… D : ar Eros. Eu plec către Olimp. să-l ducă Afroditei. rosteşte zeul Eros. — Nu. nu.. Zeus. văzându-mi chipul.. ce văzuse prin vrajă toate astea. şi-apoi să caut mijlocul ca să pătrund la el. Am băgat eu de seamă unde l-a-nchis zeiţa. frumoaso. O. de-atâta vreme de când ne-am despărţit.. pe zei şi pe zeiţe. o sfătuise bine : — Să nu deschizi capacul. E vremea să-l însori. se frământa Psiheea. le smulge şi s-avântă printr-o fereastră-afară. Nu-ngădui. la plecare.. şi-ncearcă să surâzi. nu mai aşteaptă mult. Zeiţa... Afrodita. stăpâne! Psiheea nu-i zeiţă. şi cerceta cutia. — Ba da.” Şi tot gândind în sine. Mai stai. de-aş putea şi eu să folosesc balsamul! Puţin. Psiheea-ntredeschide capacul.174 Psiheea. Aburul o-mpresoară şi el aduce somnul cel fără de sfârşit. şi cum aflase locul unde-i ţinea zeiţa aripile şi arcul. să te privesc. Tu eşti oare!.

rămânând amândoi fericiţi în Olimp. zei şi zeiţe. Iar voi...... puteţi să-ncepeţi nunta şi să vă veseliţi.175 divine : ambrozie şi nectar. le glăsuieşte dânsul.5 . Vă porunceşte Zeus!. Şi Eros cu Psiheea au făcut astfel nunta. — Rămâneţi împreună necontenit de azi..

în limba greacă.176 Note: 1. Un zâmbet şăgalnic îi luminează faţa şi toată frumuseţea ce i-a fost dăruită de Afrodita. vrând adică să sugereze că dragostea cea frumoasă trebuie cucerită. Cupidon sau Amor – cum îi spuneau romanii – este înfăţişat ca un tânăr cu pletele încreţite şi aripile pe umeri. Basmul despre Eros şi Psiheea a fost povestit cu multă vervă şi fantezie – probabil după o veche legendă elină – de către scriitorul Apuleius. care uneşte fiinţele perechi. săvârşită de un artist necunoscut. Tema a fost reluată de către alţi scriitori şi. cum credeau elinii. Într-un frumos tablou. pentru grecii vechi. cuprinde pe Psiheea. din care este gata tocmai să tragă o săgeată. a fost răpită de romani din Elada. Fără îndoială că această operă. pot îmblânzi o fiinţă oricât de cruntă. dacă nu e însoţită şi de o simţire adâncă. cu Uranus. . poate muiată în miere şi foc. frumuseţea Afroditei cu dorinţa de cucerire a lui Ares. 3. sub diferite variante. dându-i drept părinţi pe Afrodita. El a unit-o pe Gheea. 5. 2. perechi. este înfăţişată această poetică alegorie. numai forţa universală. Tot în Capitoliu se găseşte un preaminunat grup de marmură care-i înfăţişează pe Eros şi Psiheea îmbrăţişaţi. dragostea. zeiţa dragostei. grecii şi l-au închipuit pe Eros ca un tânăr înaripat. Alte opere îl reprezintă pe Eros în mână cu o torţă – torţa care trebuia să înflăcăreze dragostea oamenilor. prin Eros. Opera. El are un arc. se tâlcuieşte prin suflet. reprezentate prin liră. cea dintâi zeiţă. în chip poetic. înaripatul. zeul luptelor nesăbuite. poate în otravă şi venin. Eros. adică în locul unde se găsea fericirea desăvârşită. şi pe Ares. Mai târziu. pe care o gustau numai zeii. cel dintâi zeu. Această alegorie are un tâlc. 4. Eros. Psiheea. ţinând în mână o liră. la început era. făcându-le să se înmulţească. a inspirat nu numai pe poeţi. Arătau în acest fel că simţămintele. într-atât este de armonioasă marmura dăltuită. Lui Eros însă nici că-i pasă de cele care vor urma. a pătruns în folclorul multor popoare. ci şi pe pictori şi pe muzicieni. Întruneau astfel în dragoste. Dar şi sufletul se înalţă prin dragoste. De aceea vechii meşteri îl înfăţişau adesea pe Eros călare pe un leu. În Capitoliul din Roma se află o statuie cioplită din marmură pentelică de faimosul Praxitele. şi ajunge în Olimp. pictat de artistul Louis Gérard. după ce el îi ţintea cu săgeţile. poetizând legenda. Aici Eros. ca s-o urce în Olimp. pe draga lui soţie. un giuvaer de piatră. şi anume că dragostea nu poate dăinui. în opera sa „Măgarul de aur”. care se găseşte la Luvru.

se avântau cu toate să scape corăbierii. alt zeu bătrân al mării. De-altminteri în legende se spune că Poseidon şi-a cucerit soţia cu ajutorul unor preacredincioşi delfini. lunecând prin valuri. ştiau că-şi datoresc această fericire nimfelor nereide. numită Amfitrita. Însă de-acolo zeul pleca adeseori în carul său de aur. Când se trezeau sărmanii şi se vedeau trăind. care-şi avea palatul în apele Egeei. Odată. Nereu. o nimfă oceanidă.. şi tatăl lor. în număr de cincizeci. pe când zeul se preumbla pe mare. văzuse într-o ceată de nimfe nereide o tânără fecioară. P . tras ca o vijelie de zeci de cai sălbatici. Mama lor era Doris. Iar când zeul Poseidon cutremura adâncul de ape mişcătoare şi îneca sub valuri triremele eline. Aproape nu-i poveste legată de Poseidon fără să fie vorba. despre delfin.. Fiindcă zeul Poseidon crease cândva calul4. nimfele nereide plângeau înduioşate şi. zeul care purta în mâna lui triena2 -. delfinul care zburdă mereu voios prin valuri şi saltă şi se joacă şi face giumbuşlucuri. erau nişte copile de-o bunătate rară. se ridica-n Egeea3 . Le mulţumeau cucernici şi le zvârleau ofrande în valurile mării. cumva. Dar şi mai mult iubea delfinul. Nimfele nereide. îl îndrăgea nespus. Ele-i purtau pe braţe şi-i aruncau pe ţărm. În urma lor săltau cetele de delfini şi alte animale din apele marine.177 POSEIDON ŞI AMFITRITA alatul lui Poseidon1 .

Nici prin gând nu-mi trece. Răspundeţi. şi sfarmă. Voi nu vedeţi cum marea se zbuciumă de-atunci ? Poseidon o loveşte cu furca sa mereu. izbind-o neîncetat de stânci.” Şi se uita la fată cu ochii lui albaştri. vrâstată cu vine de argint. tăioşi cum e oţelul. deodată. au contenit din danţ şi au sărit în mare. Căci altminteri stăpânul va aduce prăpădu-asupra voastră.. Şi caii lui la fel.. Dar zeul din Egeea. Poseidon. ce înotau prin ape şi-i întrebau pe toţi : — N-aţi văzut-o pe nimfă ? Nu ştiţi pe unde e ? Pe unde se ascunde copila lui Nereu ? Răspundeţi. A .. dar fata nici n-a vroit s-audă : — Cum ? Eu să fiu soţie acestui zeu. de marmură. Tridentul lui mă sperie de câte ori îl văd. Pesemne.Şi zeul a zâmbit : Cred că a venit vremea să-mi aduc o regină. între valuri. Nu. şi asta va fi bine!” Şi. Iar nimfa cea frumoasă e fata lui Nereu. Nu.178 URMĂRIREA NIMFEI cum însă Poseidon zărise pe-Amfitrita cu toate celelalte surate ale ei. Copilele danţau într-o insulă Naxos. o căuta şi... puzderii de corăbii... Aici veneau noroade de vietăţi marine. Ce visare!.. blândă din fire.. c-o fire-atât de aspră şi-un glas răsunător ?.. căci stăpânul e supărat cumplit. alge mlădioase şi pietre de mărgean şi o cinsteau pe nimfă.. în palatul de aur din Egeea!.. puse doi delfini. scoici.. îmi întăresc domnia. . fata a fugit într-o peşteră albă........ „Ce cântec!. la mine... ce-i aduceau. le ocrotea pe toate aceste vietăţi ce locuiau prin mări. Ia stai s-o mai privesc. când tropotesc prin valuri şi-aleargă şi nechează.... şi-a spus în sine zeul... ce este atât de mânios.. Şi ca să scape. ca danii.. însă.. Şi-o zguduie.. vrăjit de melodia ce o cântau în cor. cum s-a-ntors Poseidon la dânsul la palat. De mă însor cu dânsa. şi zeul se oprise... barba-i zburlită şi-nţesată de alge şi de scoici şi fruntea-ntunecată şi pletele-i albastre s-or fi zărit cumva. ca să-i dea de urmă.. a trimis peţitori. Căci nimfele.. Ce fete are Nereu! Mai ales Amfitrita.. Iar ea. căci îi cunosc puterea. Nici nu vreau să-l văd.

delfinii ageri s-au hotărât din nou s-o caute pe Amfitrita. Nu li se vedeau ochii şi îşi aşteptau moartea. cineva a vorbit – un şarpe. sub furia lui.. unde domneşte Hades. A ridicat tridentul. într-un cotlon al mării. şi-a spus unde e fata şi că-şi are sălaşul în peştera aceea de marmură.. vrâstată cu vine de argint. Şi-a curăţat şi barba de scoici şi de nisip. Delfinii. nici de data asta neizbutind s-o afle. P . Şi-a pus pe umeri haina de purpură brodată cu aur şi argint. Iară pe fruntea arsă de vânturi şi furtuni şi-a aşezat coroana. Atunci. în noapte. şi s-a ascuns mai bine. careva.. insule şi maluri. căci nu dădea de dânsa.. a scufundat din nou. Ba chiar s-o şi peţească. de mânie. În zadar o căuta. Poseidon. s-a-nveselit nespus. s-a potolit Poseidon pentru puţină vreme. Numai că-n zorii zilei pornise iar s-o caute pe nimfa Amfitrita şi. când hăurile mării primiseră atâtea corăbii călătoare. Jivinele din apă. se pitulau de spaimă prin pietre şi nisip.. încâlcit. şi nimeni nu ştia unde şedea pitită. şi se părea că totul s-apropie de sfârşit. Încât zeul Poseidon venise în zadar. încât se zguduiau şi apele şi munţii şi Tartarul cel negru. corăbii. ca să-şi pieptene părul albastru. noroade-notătoare de peşti şi raci şi broaşte şi scoici şi câte toate se ascundeau în grote. o meduză. şi apa acoperise ţărmul. Abia târziu. să aducă iute ştirea. au şi pornit înot. Poseidon. credincioşi. aflând vestea. pornind spre ascunzişul copilei lui Nereu.179 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE oate mai mult de frică. Dar poate Amfitrita a fost şi ea vestită că zeul îi aflase locul de adăpost. părăduind ţinuturi şi înecând sub ape oameni nenumăraţi. un peşte. aşa-şi trântea tridentul..

stăpânul nostru este. au venit la Poseidon cei doi delfini isteţi ce peţiseră fata. Auzind vorbele ce le rosteau delfinii. după stăpânul Zeus. Jucându-se. Era. cu glasul tunător. Ea sa urcat în carul tras de-o sută de monştri. precum se spune. de milă pentru oameni – pe cât spune povestea – s-ar fi înduplecat.. şi ţărmuri şi numai tu.. fecioara nereidă aude pe delfini : — O. în iarbă. Palatele de aur. unde s-a făcut nunta. delfinii s-au apropiat de coasta unde – în iarba verde – se odihnea fecioara. În jurul lor săltau nimfele nereide... să ştii. Dânsa ducea în mână făclia cununiei. a strâns în mână frâul. purtată tot de-un monstru. Ascultă-l deci. cântând cu toate-n cor. ai să fii vinovată faţă de zei şi oameni de-o astfel de năpastă. ţinând în braţe lire. şi fă cu dânsul nunta. Sfârşindu-se cu nunta. copilă. Poseidon. Nedumerită încă. şi ea nu-i întrecută decât de dragostea ce-o are pentru tine. îndurerat. de spaimă pentru dânsa.. un mărgăritar mare. Zeul s-a repezit spre peştera în care s-adăpostea mireasa şi. frumoasa nereidă. au munţi de avuţii. — Mărite. Delfinii l-au vestit îndată pe Poseidon că nimfa se-nvoieşte a fi soţia lui. în vreme ce cortegiul avea în fruntea lui pe oceanida Doris. Puterea lui e mare. sfă-râmă şi insule. de salturile repezi ce le făceau delfinii.. ce-mprăştia lumină pe toată coasta mării şi o umplea de vrajă. Şi ce fecioară oare nu s-ar simţi-ncântată să-i fie lui domniţă. plin de fală şi plin de mulţumire. stăpână peste ape ? Asemenea iubire nu mai găseşti în lume. de tumbele ghiduşe. preafrumoasă nimfă. cleştar şi diamante. deodată se trezeşte c-o piatră azvârlită de un delfin. Astfel au mers cu fală şi-au intrat în palatul puternicului zeu. vrăjită fără voie de jocul cel zburdalnic.180 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA i au pândit şireţii când nimfa – mulţumită că zeul a plecat – ieşea pe ţărmul mării să se-nsorească o clipă. Căci el te vrea soţie. Ea ridicase capul. cel mai bogat din lume. şi tot ce vrea din lume Poseidon dobândeşte. şi monştrii au pornit. c-o strălucire vie. aflate în Egeea. carul de sărbătoare cu care trecea zeul peste aria mării. desigur – când ne-ai trimis în S . Blestemele-or să cadă asupra ta. fecioară. De nu primeşti. au spus dânşii – în limba lor. în cinstea Amfitritei. Poseidon. Privind astfel spre dânşii. a-anbiat-o să vie alăturea de el5 .

urla înverşunată. ce parcă scânteia. a rechemat la matcă puhoaiele hoinare din râuri şi din mări. ce se numea Triton. Şi şi-a întins tridentul. De-aceea locuia. elinii vedeau însăşi furtuna. după nuntă. ai zis cu voce tare că ne vei da la nuntă răsplata cuvenită. Din încuscrirea asta s-au născut regi. alteori. dintre zeiţe. ca Apolo şi ca atâţia alţii. slăvite. suflând în scoică. Poseidon. Acum o aşteptăm. din creştet până-n brâu. ce se numea Toosa.. alături de-Amfitrita şi tatăl său. Triton era ca zeii. în palatul de aur. Aşa spuneau elinii că s-a ivit pe boltă frumoasa constelaţie a celor doi delfini. ce-i A . făcându-şi-o soţie pe fata lui Nereu. ca toţi zeii.181 lume. şi i-a strigat lui Zeus : — Îngăduie. În mâini purta ciclopul un trunchi enorm de pin. Poseidon dobândise pe-acest fecior cu-o nimfă. Dintre monştrii aceştia cel mai cunoscut este uriaşul Polifem. mărite. De la mijloc încolo feciorul lui Poseidon era ca un balaur. ce geme mânioasă. cleştar şi diamante.. furtuna se potolea pe loc. a glăsuit Poseidon. — Cuvântul mi-l voi ţine. Şi el avea o scoică mare şi răsucită. marea dezlănţuită. Poseidon. Avea o faţă neagră şi mare cât o casă şi-un singur ochi în frunte. când s-a sfârşit potopul.. Dacă sufla în scoică. pentru zeul stăpânitor al mării – ca Hermes pentru Zeus – pristavul de credinţă. marea se-nvolbura.. Era urât ca moartea. să găsim locul unde se-ascundea Amfitrita. ţintuindu-i pe boltă. i-a dat răspuns îndată trufaşul său fârtat. o nouă constelaţie : a celor doi delfini! — Să fie precum vrei. Dacă intra în mare. A prins pe el delfinii şi i-a zvârlit în cer. eroi şi-alteori nişte monştri. Răsplata o veţi primi pe loc. CICLOPUL POLIFEM stfel şi-a văzut zeul stăpânitor al mării dorinţa împlinită. pe nimfa Amfitrita. El era. Triton a fost acela care. dânsul a mai avut şi-alte zeci de soţii. lovindu-se de ţărmuri. Căci uită-te. doar părul i-era verde şi-ncununat cu trestii. Fireşte. Pe urmă Amfitrita i-a născut lui Poseidon un fecior cam ciudat. nimfe şi mai ales copile de simpli muritori. nu i-a păstrat credinţă frumoasei Amfitrita. Pitici păreau uriaşii pe lângă Polifem. sau. apa îi ajungea abia la mijloc. mireasa-i lângă tine. Ca Zeus. În acest zeu. din apele Egeei. El era de-o mărime de-a dreptul uimitoare.

lăsând naiul. Căci n-avea nici o milă uriaşul Polifem.. se-ntâlneau Galateea şi cu păstorul Acis. Numai că.. Tu însăţi vei culege. ce intră până-n mare. Pomii cei plini de roade vor fi numai ai tăi.. Căci partea cea mai mare din aceşti munţi e-a mea. Nimfa însă era tocmai atunci cu Acis la poalele colinei.. poate. un păstor. Polifem nu ştia că nimfa e pe plajă. şi fragii ce se află-n pădure şi coarna ce se coace în toamna-mbelşugată şi prunele zemoase... ascunsă undeva.. fierbea de-atâta larmă. pe care şi-l făcuse dintr-o sută de trestii. Din-naltul munte Etna se desprinde-o colină. Ridică-ţi dară capul din valuri. Nici Zeus n-are. ca floarea de măslin şi mult mai dezmierdată ca rodul din grădini.. Galateea. şi-atât!. îndrăgostit de nimfă. Îşi pune la o parte toiagul său enorm.. Dar fiul lui Poseidon. Avea numai o lege : poftele lui. Mai zveltă ca aninul. Şi-n pomii mei sunt fructe ce-atârnă greu pe ramuri. ai pricepe că ai greşit. Mai moale decât puful de lebădă. Mai rumen ţi-e obrazul ca mărul pârguit şi eşti mai majestuoasă ca trunchiul de platan.. De vrei să-mi fii soţie. eşti mai nepăsătoare decât aceste stânci. Vuiau în zare munţii. Stăteau ades de vorbă şi-şi făureau tot felul de planuri minunate. un trup atât de falnic şi nişte plete dese. Vedeau şi-auzeau totul.. Am vii care dau struguri ca aurul de galbeni. Vroia să pară chipeş. dacă m-ai cunoaşte mai bine. care-mi umplu livada şi licăresc prin arbori. Polifem se coboară din munte pe colină. a început să strige spre valurile mării : — Mai albă eşti. Legenda ne arată că fata. Eu mă cunosc mai bine. încâlcită – plină toată de spini – c-o seceră-ascuţită. şi marea. Şi-n locurile-acestea. nu-ţi va lipsi nimica. pe Acis. şi se ferea de monstru. pe-un tânăr. fugind din calea mea mereu. Mai surdă decât marea. şi începe să cânte... Iar faţa lui hidoasă şi-o oglindea într-una în ape cristaline. la poalele colinei. de mult. Nu te gândi că părul ce-mi creşte pe tot trupul . nici frig în toiul iernii. şi turmele.. cu mâna ta. aproape să le frângă.182 slujea de măciucă. Ah. Galateea – căci astfel se numea – era mult mai frumoasă chiar decât Amfitrita. Cu-a-ceasta-şi mâna turma. ce umplu păşunea şi pădurea sau sunt închise-n peşteri. silindu-se să-i placă. parc-ar fi o pădure. care îmi cad pe umeri. În ei se află peşteri ce sunt tot ale mele. unde nu simţi căldura în vara arzătoare. De-aceea. Galateea! Nu mă dispreţui. Doar mi-am văzut icoana în unda verde-a apei şi mi-a plăcut de mine.. Mai dulce ca un strugur.. Monstrul acesta groaznic voia să se însoare c-o soră-a Amfitritei. vor fi tot ale tale. o fiică-a lui Nereu.. Dar tot tu. Şi-şi retezase barba murdară. într-o zi. zbuciumată. de crudul Polifem6 .. îşi pieptănase părul – ce-i spânzura în viţe sălbatice şi negre – cu grebla lui uriaşă. fecioară. Atât că Galateea iubea. Eşti mai îmbietoare decât soarele iarna sau decât umbra vara. Mai proaspătă ca gheaţa. Din sân îşi scoate naiul. să o ademenească pe mândra Galateea. vâna sălbăticiuni şi-i omora pe oameni. o socotea în mare.

dacă vei fi soţia lui Polifem. Ascultă-mi rugămintea. Cine-ar fi cutezat să-nfrunte pe uriaş ? Şi stânca îl zdrobeşte pe bietul păstoraş şi sângele lui curge... El prinde-n braţe-o stâncă şi o ridică-n sus.. îi vede pe cei doi. Să-ţi mai adaug că zeul Poseidon îmi e tată şi că-ţi va fi şi ţie. legenda spune c-a ţâşnit cu putere. din stâncă. .. Îi vede şi răcneşte : — Aici eraţi ? Mişei!. şi eu care credeam că nimfa mă ascultă. Acuma s-a sfârşit!. nici calul fără coamă... uriaşul ?. Galateea!.. sfârşindu-şi vorba.. Şuvoaiele-mpletite s-au transformat în râu. Nimfa se zvârle-n apă. voi... ca să-şi pogoare mila peste sărmanul tânăr zdrobit de Polifem.183 ar fi o urâciune.. Ce ? Soarele din ceruri nu este numai unul ? Şi nu le vede toate ?. un râu cu apă rece.. Acis strigă cu groază : — Ajutor. şi fii soţia mea!. Numai că Galateea nu cuteza să iasă din mare.. Ce-a plâns sărmana nimfă. Copacul fără frunze nu are frumuseţe.. dar el îmi e destul. printre pietre.. ciclopul Polifem îşi ia din nou toiagul şi porneşte pe ţărm. Dar e ultima oară când vă găsiţi alături.. Deodată..... să-l ajute. de pe ţărm. numit de nimfă : Acis. De-acolo..... Apoi... Am doar un ochi în frunte. fierbinte.. un izvor. râdeaţi de mine. Dispreţul tău mă arde mai rău decât un fulger. în amintirea celui ucis de Polifem şi-a dragostei pierdute.. Şi-a implorat pe zei. şi-n jur au crescut trestii. Şi-atunci.

elinii au personificat-o. se afla marea. Tridentul este de fapt o denumire latină a trienei. Dar în acelaşi timp Poseidon putea să şi zidească. Această legendă este povestită tot în „Metamorfozele” lui Ovidiu. Numele lui vine – după unele păreri – din sanscritul Idaspati. Are în el parcă şi rezonanţe din ţipetele păsărilor şi ale oamenilor. nu numai să dărâme. sus. cu apa ei albastră sau verde-vineţie. Însă acolo. sau cine este acela care le cufundă ?” După puterea cerului. după credinţa lor. Cine dezlănţuie deasupra ei noianul vânturilor despletite ? Cine o zguduie până în adâncuri şi o năpusteşe peste ţărmuri ? Cine ridică insulele din valuri. 6. Pe o friză din altarul lui Neptun de la Roma şi într-un mozaic de la Pompei se vede scena nunţii zeului mărilor cu fiica lui Nereu. prin depunerea de nisipuri. . se afla Zeus.184 Note: 1. cândva. spre aventuri şi fapte glorioase. parcă în tropot. Marea Egee se află în partea de răsărit a Mediteranei. 5. Această legendă nu este altceva decât poetizarea acţiunii mării. 2. De aceea. fără îndoială. Calul simbolizează. În urma răzvrătirii lui Poseidon. 3. Marea scălda pământurile Ior din toate părţile. Dar tot ea le zdrobea corăbiile. se aseamănă cu valul. de parcă ar vrea să scape din nişte lanţuri nevăzute. 4. nu era alta mai teribilă decât a mării. care înseamnă stăpânul apelor. aşa după cum îl numeşte Homer în versurile sale. „Şi cine cârmuieşte oare marea ? se întrebau de multe ori elinii. pe vreme de furtună. când marea se înfurie şi îşi răscoleşte adâncurile. lăngă ei. Amfitrita. zbătându-se între maluri. Ei simbolizau pentru elini relele pe care le pot săvârşi apa sau unele fiinţe din adâncurile ei. prelungind coastele. zeul Poseidon a avut şi alţi feciori monstruoşi la chip sau la fire. cu forţa ei nemărginită. Troia. provenite din sfărâmăturile pietrelor aduse de curenţi. împotriva stăpânului Olimpului. Coama lui răvăşită de vânt. Dealtfel. se va mai vorbi. în legenda lui Odiseu sau Ulise. născocind pe zeul Poseidon. prin saltul său. care se alăturase Herei. urlând. Cu tridentul sau triena Poseidon putea să dărâme şi munţii. Despre Polifem. în cer. Romanii l-au numit pe acest zeu : Neptun. izbindu-le de stânci şi învăluindu-le în giulgiul nemăsuratelor genuni. acest fiu al lui Poseidon. Marea. Egeea a intrat şi în unele legende marine româneşti. Nechezatul lui e ca ţipătul furtunii care aleargă. veghind cu fulgerele în pumni asupra muritorilor. Ea îi purta pe valurile sale. Această forţă a mării trebuia înduplecată. în goană. zeul mărilor fusese osândit să zidească o cetate. Desigur. izvorul care ţâşneşte vesel din clinele muntoase. el fiind şi zeul cutremurelor. dar aici a căpătat chipul unei bătrâne şi rele vrăjitoare. parcă le îmbrăţişa. care poate construi tărâmuri noi. pe îndelete. peste aria mării. i-a înfricoşat şi i-a atras întotdeauna pe elini.

în Olimpul lor. numit Infernul1. ale norocului şi păcii. L egende nu sunt multe despre Hades. Venea odată vremea când orice muritor – cum credeau grecii – urma să se coboare în Infern. cântau şi dănţuiau în râs şi glume. Oamenii nu-l iubeau deloc. numite şi Câmpiile-Elizee. să-şi capete osânda necurmată. Hades. nu avea altă grijă decât să cerceteze şi să însemne bine fiece greşeală pe care-o săvârşeau acei de pe pământ. posomorâtul Hades pe tronul lui de aur. un fel de paradis al desfătărilor şi bucuriei. Ceilalţi porneau – cum vom vedea – spre Insulele fericirii. era cel mai posac şi mai nesuferit din rândul zeilor. îi dăruise marea lui Poseidon. În timp ce zeii. Şi-acela care-i supărase mai deseori pe zei pleca în Tartar2 . Zeus. poate. păstrându-şi pentru dânsul cerul. când împărţise lumea cu cei doi fraţi ai săi. din marele-i regat subpământean. sub .185 HADES Şl PERSEFONA pământ. pentru că Hades era zeul ne-ndurătoarei morţi şi-al umbrelor muncite. ţinutul misterios al morţii. Iar pentru Hades rămăsese locul întunecat şi trist. în neguri. De-aceea. Chiar numele i-l pronunţau în silă.

mai trecea şi peste râul Aheron8. palate despre care credeau grecii că-s făurite din argint. duşi de nevoie prin Elada. purtând o mantie ca smoala. hâde. sau de argint sau de aramă. şi-i pedepsea pe muritori. înconjurat de râul Stix7 . Iar umbra o lua zeul Hermes. dar cine pătrundea acolo nu mai putea. Şi. căci Cerber îi sărea în cale şi-l alunga iar înlăuntru. Dar umbrele nu puteau trece. pe muritori. ce răspândeau miasme grele şi-i ameţeau pe călători.. Pe capete se foiau şerpi. boala. nevăzut. monstrul cel cu trei capete. răutăcioase. ajutat de genii4 şi de zeiţe-ntunecate. foamea şi chinul. cum sunt văzduhurile-n zări. grijile. C . s-o ducă-n tristele adâncuri ale lui Hades. Zeii nu se temeau de genii. Atuncea se ivea Tanatos. putea să-şi împlinească voia. nu mai putea să-l vadă nimeni. de nouă ori. ursuzul Hades avea o cască fermecată3.. pe trădătorii din războaie. şi războiul.186 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ a să-i pândească. Iar cel ce nu-l avea cu dânsul mai zăbovea pe-aceste maluri un veac întreg. să iasă. ce şuierau necontenit şi-şi ridicau spre călători gâtlejuri vinete. în veci. ce-aduceau lumii jalea. care nu ospeţeau drumeţii sau cerşetorii sau străinii. Dacă-şi punea pe frunte această cască albăstrie. şi-i urmăreau cu multe rele. Ele i-opreau pe călători şi le spuneau cuvinte grele sau îi loveau cum le plăcea. şi zeul. În calea lui. solzoase. Câinele îi lăsa să intre pe poarta mare. Şi încă mai spuneau elinii că umbra unui mort. pe umeri două aripi negre şi-o sabie în mâna dreaptă. Dar Hermes nu întârzia. ba şi mai bine. trecând de locul străjuit de Cerber. nenorociri şi griji şi boale.. decât dacă plăteau lui Haron. Pe urmă cercetau şi pe-alţii : pe cei lipsiţi de omenie. bătrâneţea. Căutau pe criminali. venea în faţa judecăţii. Geniile îi căutau pe-aceia care nesocoteau Olimpul. până ce-i nimiceau cu totul.. cât timp sta Hermes în Infern. un ban de aur.. de cum treceau de apă. Drumul către tărâmul morţii trecea prin nişte peşteri negre şi mlaştini verzi. Tanatos era moartea însăşi5. către palatul zeului Hades. sărăcia. Morţii-şi ţineau în gură banul. Pe acest drum se aflau genii tăcute. crainicul tatălui ceresc6 . se-afla Cerber. ca într-un ghem. Le insuflau adesea patimi ce-i împingeau către pieire şi îi izbeau fără cruţare. El smulgea umbra celui dus. larg deschisă . zăreau o poartă larg deschisă către palatele lui Hades. Şi ajungea numaidecât la graniţele întunecatului tărâm. luntraş bătrân. teama. sperjuri. Ceilalţi.. lângă poartă.

Să vadă apa şi să-i fie sete. Să simt-aroma că-l îmbată. fiindcă zeii aveau ambrozia şi nectarul şi-l păstrau numai pentru ei. Au coborât pe lângă dânsul ramuri din pomii de pe ţărmuri. toţi pomii îi piereau din faţă. se mâniase. setea ce pârjoleşte pieptul şi spaima cea nimicitoare. erau pe loc zvârliţi în Tartar. mere. luase merindele cereşti şi le dusese pe pământ. şi noapte. gata să cadă şi să-l strivească sub povară. pe-o cale tot atât de lungă. şi pere. să-şi potolească puţin foamea. sub întreita suferinţă. dându-le muritorilor. Şi el striga mereu lui Hades : — Zeu blestemat. şi smochine. pe muntele Olimp. aflându-se odată la un ospăţ. zgâriat cu gheare ascuţite. sus. Iar ei cădeau de-a rostogolul. şi frica-i măcina puterea. făurită din diamantul cel mai tare. Şi cum căta să-ntindă mâna. într-un lac limpede şi rece. El mai dezvăluise încă şi din secretele lui Zeus. . Bătrân. Să-i crească foamea fără margini. până la brâu. să ia o fructă de pe ramuri. Aici. gemeau în chinuri osândiţii. Dar cum se apleca spre apă. nici nu se ostenea s-audă. Acolo se găsea Tantal9. străvechiul rege sta în apă. doar cât privea puţin spre stâncă. ajungă-ţi chinul! Dar Hades. cât e din cer pân'la pământ. încruntat pe tronu-i. batjocorit şi zi. de veacuri lungi neostoită. să-şi ude buzele uscate de setea care-l mistuia. Călăii l-au vârât în apă. bătut cu bicele de genii. Pentru toate aceste fapte.. închişi cu-o poartă.187 Cei ce erau învinuiţi de zeul Hades c-ar fi călcat poruncile vreunui mare olimpian.. O stâncă grea şi colţuroasă sta doar oleacă agăţată deasupra lui. Tantal a fost silit să-ndure foamea care sfâşie trupul. înconjuraţi de ziduri şi-un râu de foc şi de scântei. ce nu putea fi sfărâmată.. Ca să răzbune nedreptatea. aşa ca ei să se ferească.. în Olimp. cu barba colilie. Ramuri cu rodii şi naramze. un rege care. şi mai ales ale lui Zeus. apa se retrăgea spre maluri. şi-i vestise pe pământeni despre ce se punea la cale pe seama lor.

pe care îi avea Hades în Infern. Abia putea să mai respire. dar nu-ndrăznea să se oprească. în loc de lanţuri. Hades îi răsplătea anume. Iar roata se-nvârtea întruna. reci şi umezi ce-l otrăveau muşcându-i trupul.. regele din Corint. Dacă Zeus ar fi vrut să aibă în braţele-i nemuritoare pe soaţa ta. Şi însuşi Zeus. l-a azvârlit pe Sisif în Tartar. Pe-aceştia îi duceau cu cinste în Insulele fericirii. Desigur că pe lângă-aceştia mai erau mii şi mii de umbre. spre o zeiţă olimpiană ? Netrebnice. o eumenidă se ivea. — O cutezanţă nemaipomenită!. viteji şi vrednici. pentru că genii infernale învârteau bice făurite din zeci de şerpi încolăciţi şi îl izbeau necontenit. că este dat de gol. şi pentru ea. da'ndată ce-ajungea pe culme. era o cinste şi o fală. Zeus. hotărâte de către Zeus. şi l-au legat. Cum să-şi ridice ochii către Hera un simplu muritor ? I-o crimă ce se cade pedepsită în mod pilduitor! strigaseră toţi zeii. un om de rând. şi pentru tine. încinsă bine-n flăcări.. Sângele îi curgea şiroaie. zeii... pentru toţi. ţipa şi se zbătea de groază. cum hotărau judecătorii. sărmanul. ca să le fie la toţi pildă şi să-mplinească pământenii. aflând. Trupul îi tremura ca varga.188 IXION ŞI SISIF i tot în Tartar mai era un rege din Tesalia. l-au ţintuit pe-o roată de aramă. Cei trei judecători. cât e el de mare. cel care îi dezvăluise lui Asopos fapta lui Zeus : crima de-a-i fi răpit copila ce purta numele Egina. — De ce ? îi întrebase Ixion. El îndrăznise să-şi înalţe ochii către zeiţa Hera şi să îi spună c-o iubeşte. ale norocului şi păcii. El trebuia să urce-o stâncă pe-un munte-nalt. cu numele de Ixion. De ciudă şi mânie. n-a înşelat atâtea pământene ?. i-au răspuns zeii. Dar tu. Voi. — A!.. ai să plăteşti amarnic! Şi l-au zvârlit în Tartarul lui Hades. erau trimişi pentru odihnă în nişte locuri minunate. Şi iar pornea Sisif s-o urce cu osteneli ne-nchipuite. E drept că unii dintre oameni : cei ce slăviseră pe zei. cu şerpi oribili. ca şi cei drepţi.. îi smulgea stânca şi-o azvârlea la poalele acelui munte. nu alergaţi după soţii şi după fete de muritori ? Nu le minţiţi ?.. din trupul vlăguit de trudă. Cu trudă şi cu suferinţe urca sărmanul până sus .. în timp ce Ixion.. să caţi spre slavă. nespus de-nalt. sub ochiul ager al lui Hades. Sudoarea îi curgea-n şiroaie. l-au osândit să se trudească pe veşnicie.. S . ce îndurau pedepse crunte. Se mai găsea-n acele locuri Sisif. cu umilinţă şi cu teamă. legile aspre.

. Nu stăpânea decât plăcerea şi bucuria şi răsfăţul. s-a hotărât să-şi fure o mireasă.. desigur. tatăl ei. Însă degeaba!. Şi fiind el zeu atât de mare. auzind vorbele lui Hades. Nu era frig. Ştia prea bine că Demetra. o fi spus Hades. cu fală.. — Mi-ai dat acest ţinut subpământean. nici cald. pe lângă ea. Legendele ne-arată despre dânsul că se simţea-ntr-o vreme singur şi hotărâse să se-nsoare. zeiţa holdei însorite. Abia de respira Zefirul... Care e mai frumoasă şi mai blândă ? Care e demnă să ajungă stăpână-ntr-un ţinut atât de mare ? N-a trecut mult şi-a venit ştirea că sora mijlocie a lui Zeus.189 numite de cei vechi Câmpiile-Elizee10. A aşteptat un timp.. Nici o zeiţă n-ar fi vrut să vadă mereu. şi-o fi răspuns : — Ţi-o dau.. De-aceea nu-mi găsesc soţie. care era părintele fecioarei.. D . zeiţa holdelor. ar fi având o fiică minunată. posomorât şi rece. frate cu Zeus şi Poseidon – având a treia parte-a lumii-n stăpânire – a dat de ştire pretutindeni că-i dornic să-şi găsească o soţie. Tot ce fusese întristare aici era de mult uitat. Şi-a trimis slugile să cerceteze cam ce zeiţă a rămas nemăritată. dându-şi seama zeul morţii c-aşteaptă – fără nici o speranţă – atâta vreme. Şi. Se cheamă Cora şi-i frumoasă. Aici. n-o să i-o dea pe Cora de nevastă.. la marginea lumii. Numai de poţi s-o iei. nu bătea vântul. pe care-l stăpânea.. Durerea nu se cunoştea. — N-ai grijă în privinţa asta. Zeul nici n-a mai stat pe gânduri. Şi s-ar cădea. HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE ar să ne-ntoarcem iar la Hades... Este cuminte. împrospătând mereu văzduhul. înţeleaptă. să-mi dai un ajutor. Demetra11 .. era o ţară-ncântătoare. în care oamenii nu vin cu bucurie..... Nici o zeiţă nu voia să plece de bună voie în regatul sumbru. Şi-atuncea i-a cerut-o lui Zeus. La fire este potolită. mai-mai s-ajungă pe-Afrodita.. Hades. Zeii la fel. Destul că nu-mi stai împotrivă tu. la o nevoie. pe pajiştile-nmiresmate. născută din iubirea cu Demetra. E numai bună de stăpână într-un ţinut unde se află tristeţea cu tăcerea laolaltă. chipul lui Hades : bărbos. Demetra pururea veghează asupra ei ca o tigroaică. Şi umbrele se desfătau în cântece şi danţ şi lupte.. N-ai vrea să mi-o dai de nevastă pe fiica ta şi a Demetrei ?. sub apriga domnie a lui Hades. o fi grăit iar zeul Hades. Zeus o fi zâmbit pesemne.. căci îmi eşti frate şi-un zeu vrednic.

s-a mâniat atât de tare. „Cine fusese ? Cine ? Cine ?. ocolind livada... flori de şofran şi violete. Şi nouă nopţi şi nouă zile a colindat pe văi şi dealuri. I-a întrebat pe zei. Se povesteşte că-ntr-o zi frumoasa fată se afla cu nişte nimfe prin livadă şi culegea zambile. . Cora. prin grote şi pe creste sure. Dar când şi-a-ntins zglobie mâna spre acea floare minunată.. scumpa copilă a Demetrei. Deodată. Însă n-a dat de urma Corei. Zeus l-a trimis repede pe Hermes s-o potolească pe Demetra. o plantă mândră. Cora mai zăreşte şi un narcis... a pierit iarăşi în adâncuri. ca-ntr-un cleşte. pământul n-o să mai rodească!. aprinşi cu vâlvătăi în Etna. — Cât timp eu n-am să-mi văd copila. plâns cu suspine. Cora. Copila ta gingaşă.. Blânda fată. îndârjită. a prins-o. Pământu-şi închisese bolta.. Văzând că nu e glumă. roze.. Din car. şi zeilor n-o să le-aducă nici rugi.190 Şi Hades a şi pus la cale cum s-o răpească pe fecioară. Se petrecuse totul iute..” N-aveau de unde să mai afle. Nimfele ce erau de faţă nici n-apucaseră să-l vadă pe răpitorul mândrei Cora.. Şi negăsind-o nicăieri pe fiica ei. În tropot au ţâşnit afară caii cei negri ai lui Hades. să-l rupă. doar-doar o va găsi pe Cora.. — Nimica n-o să mai rodească. păduri umbroase. De cine ? Unde ? Nu se ştie!. Cădeau şi grânele uscate. Demetra şi-a pus pe umeri un văl negru şi. încât a pustiit tot rodul ce-l dase glia-n acel an. câmpii cu grâne. Îţi dăm o veste dureroasă.. uimită de narcisul atât de neobişnuit. Să vadă ce e de făcut.. nici sacrificii.. cum s-o împace pe zeiţă.... Săriţi voi... cât scăpărarea unui fulger. că năpădise tot pământul. Dar nimeni nu aflase taina.. Şi carul.. Ea lumina aceste locuri cu două torţe mari : doi brazi. nimeni!. iar turmele piereau... a şi plecat în lumea largă. Apoi un geamăt lung de groază. A fost însă furată Cora. Iar Zeus s-a temut. s-a îndreptat spre el.... întreaga mare şi chiar cerul. În deznădejdea ei. pământul s-a deschis în faţă-i. în insule.. pe oameni.. şi pomii îşi pierdeau belşugul . Hades. cu braţele-i vânjoase. neclintită. Narcisul răsărit acolo avea o sută de tulpine şi fiecare avea flori cu un parfum atât de tare. Şi nimfele plângeau : — Demetra!.. zei sau oameni!. zicea zeiţa. păşuni. Iar Zeus se ferea s-o spună. Oamenii vor muri de foame. livezi.. Şi ţipete.. şi chiar păşunea vestejise. a fost răpită. luând toiagul drumeţiei. flămânde. Se auzise doar un strigăt : — Săriţi!. cu-nfăţişare uimitoare. Pierise carul ca năluca. târând un car măreţ de aur. şi tot ce se afla-n grădină.. a spus Demetra.

. ce îşi strângea în braţe fata S -a coborât Hermes la zeul morţilor. simţind fumul din jertfe.. şi-a înflorit. Doar o treime lângă Hades ? Îţi mulţumesc. Aflând Demetra despre fapta ce-o săvârşise iarăşi Hades. nici jertfe şi nici preoţi.. Iar oamenii au prins s-adune belşugul grânelor din holde.... Şi am să văd dacă-i dă mâna lui Zeus. şi cere-i să-i dea drumul Corei.. Îndată a făcut zeiţa un semn cu mâna spre ogoare. Cora s-a-ntors cu voie bună la mama sa. Eşti stăpân drept şi tare vrednic. şi fumul s-a-nălţat spre slavă.. în stâlpi tremurători şi palizi. Zeus olimpianul. purtând miresmele plăcute în cer.. Şi află ce am hotărât eu : fata va sta la soţul său.. CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA . sus pe pământ.191 — Rămânem fără sacrificii. N-ar fi putut s-ascundă taina aceleia ce-i era mamă. ca-n templul lui să nu mai fie nici foc. Cora se legase să se-ntoarcă iar la Hades. i s-a dus toată bucuria şi-a început să se jelească : — Aşadar tot vei fi pierdută. a trebuit să se supună. copila mea ?. Restul – două treimi din an – va fi cu tine.. Şi el. stăpâne ?. bântuită de un gând ce-o-nspăimântase mai de mult. Pământul tot nu va da roadă şi or sa rămână pustiite păşuni. dar. Şi Hades n-a avut ce face. Să zbori până la Hades. s-a auzit atunci o voce. — Nu!.. rugându-l s-o lase liberă pe Cora. să se întoarcă la Demetra. la nările lui Zeus.. cu noi toţi.. o treime din timpul cât durează anul. după-ndelungata ajunare. ca să-i însenineze viaţa în mult prea tristele-i ţinuturi. şi totul a-nverzit ca-n farmec. la Hades. şi animalele flămânde nu pridideau să se hrănească. — Va sta alăturea de mine două treimi din an. Şiretul zeu ţinea s-o aibă pe mândra Cora. Călăuzită deci de Hermes. Hermes. Mâncând-o. Grăia din slavă însuşi Zeus. DAR… rodii12.. a întrebat-o de îndată : — Nu cumva-ntunecatul Hades ţi-o fi dat fructul unei rodii. Dar el a dat Corei să guste – mai înainte de-a pleca – din jumătatea unei . I-era teamă. numai o parte. I-era ruşine.. a dat şi roadă... şi toate fiinţele-or să piară. Nu te mânia.. Mama şi-a strâns copila-n braţe. În temple s-au aprins iar focuri.. ogoare şi livezi. să afle Zeus că nici Demetra nu se lasă. să ardă jertfele aduse.. De tine tot n-o să am parte! Însă – s-a învolburat zeiţa – dacă-i aşa... zeiţă. dar până la sfârşit a spus. să guşti dintr-însul la plecare ? Fata nu prea vroia să spună. privea zâmbind către Demetra. să n-o piardă în nici un chip..

dar fără nici o îndoială că o fi fost o nuntă mare. Şi-astfel. în fiecare an. El care nu găsise-o nimfă să-l însoţească sub pământ. Cora stătea pe lângă mamă. Era bogat. . zeul morţilor şi-al groazei.192 şi-o săruta cu foc pe frunte şi pe obrajii ca bujorul. având pe Cora. ci şi Pluto15 . cum hotărâse Zeus.. El. căci Hades se asemuia şi cu Poseidon şi cu Zeus în măreţie şi putere faţă de zei şi pământeni. nu numai Hades. Corei i s-a mai dat un nume : Demetra i-a zis Persefona14 . era acum la rând cu toţi. Iară lui Hades i s-a spus.. de-atunci. la fel ca zeii din Olimp. adică zeul cel bogat. şi iarna cobora la Hades13. Demetra s-a-nvoit să facă nuntă copilei ei cu Hades. de primăvara până toamna.. Legendele nu povestesc. avea pe Cora – Persefona – chiar dacă nu stătea-n Infern decât o parte dintr-un an.. După această întâmplare. Era bogat şi mulţumit.

în draci. provenind din trei izvoare. elinii îşi spuneau cu teamă: „Ce se aude şi ce-ar putea să fie în străfunzimi. . Ei credeau că acela care sorbea din acest râu era cuprins de îngheţul morţii. Şi au numit pe acest zeu : Hades. ne-o înfăţişează sub forma unei bătrâne oribile. se aruncă în Cratis şi apoi se varsă în golful de Corint. au născocit legenda că râul se ducea sub pământ şi înconjura de nouă ori Infernul. şi nu aveau de unde să ştie că sub pământ se află magmă. Cine-şi călca jurământul pe râul Stix. cu o mantie neagră pe spate. eriniile şi eumenidele hidoase. gaze şi ape subterane ce îşi căutau ieşirea din închisorile de piatră. este un râu obişnuit care. Când grecii l-au născocit pe Hades. au creat şi legende prin care arătau că fratele lui Zeus primise în dar. Geniile Infernului erau : harpiile. care îi urmăresc pe oameni şi îi nimicesc până la urmă. de la ciclopi – în vremea luptei cu titanii – casca lui fermecată. dată ţinutului lui Hades. nici să ia parte la consilii sau ospeţe. Ei auzeau venind de-acolo zgomote surde. De fapt râul Stix. cum sunt: „Edip” a lui Sofocle. au vrut. 7. după cum se ştie. şi Cocitul – râul plânsetelor. de bună seamă. cu barbă. În tragediile care ne-au rămas din antichitate. despre care se vorbeşte în legendele noastre. 4. sub scoarţa pământească ? Cu siguranţă că mai este acolo o altă lume neştiută nouă!” Mai observaseră că orice vietate care murea era cu timpul putrezită şi transformată în ţărânâ. ameninţătoare. purtând. într-o stare asemeni morţilor. care purtau în pletele zburlite şerpi veninoşi. Părea că o fiinţă nevăzută le absoarbe trupul în adâncimile negre. numit mai târziu Mavronero. Elinii îşi închipuiau moartea sub chipul unui bărbat tânăr. 8. sau. în legendele noastre şi ale altor popoare. Râul curgea printr-un ţinut arid. în loc de sabie. cel mai adesea. în îngerul care duce morţii până la porţile raiului sau ale iadului. după cum sună poruncile lui Dumnezeu. şi bice-n mâini. de bună seamă. Acest jurământ era cel mai grozav din Olimp. într-un fel de gură ca de vulcan. asemeni unui şuvoi negru. chiar dacă ar fi fost Zeus în persoană. totuşi o folosim în povestirea noastră. sub influenţa religiei.193 Note: 1. Zeul Hermes cel înaripat s-a transformat. Hades însemna : nevăzutul. se văd adeseori aceste genii necruţătoare. trebuia să stea. Celelalte trei râuri ale Infernului erau : Aheronul – râul spaimelor. 2. 6. cu fantezia lor bogată. Tartarul este asemeni iadului. Piriflegetonul – râul de foc. Atunci. este de origine latină. să întruchipeze prin el tot ce se află în adâncimile pământului. pietros. Ca să justifice şi faptul că Hades este nevăzut. misterios şi înfricoşător (astăzi. De aceea elinii. albăstruie. un an întreg. Legendele noastre populare. şi alţi nouă ani nu avea voie să se amestece cu ceilalţi zei. fiind mult prea cunoscută. în care geniile infernale au fost transformate. coasa cu care retează firul vieţilor omeneşti. în schimb. Aceste râuri curgeau în mlaştinile Aherusiade. Pe rîul Stix se jurau zeii. mult schimbat de oameni) şi se precipita din înaltul unor stânci de granit roşu. 3. „Oreste”de Euripide etc. Deşi denumirea de Infern. 5. ca un schelet.

Şi telegarii şi-i mână în goană. şi zeul calcă brutal pe ele. Numele Persefonei se pare că ar însemna în limba greacă veche : „cea pierdută prin moarte”. pe mama sa şi pe tatăl său. strigându-i pe fiecare. par vii. în care caii cei negri. 13. care primea morţii. simbolul elin al vegetaţiei pălită de vânturile repezi ale toamnei. de unde nu mai ieşeau niciodată. Mai avea în spinare şi toată avuţia de minerale şi metale. Zeiţa Cora întruchipa pentru cei vechi sămânţa care încolţeşte şi dă roadă. Este timpul când Cora stă la soţul său. de pe un vas. Bătrânul Pliniu ne povesteşte despre o „Răpire a Proserpinei”. adică domnia unei mâini de bogătaşi asupra celor mulţi şi obidiţi. . Într-o pictură veche. Soţiile dădeau soţilor lor jumătatea unei rodii. ca-n versurile lui Ovidiu : „Răpitorul porneşte-acum carul său cu toată iuţeala. iarna. ea exprimă. De la ultimul lui nume s-au creat cuvintele plutocrat – cel puternic prin bogăţia lui – şi plutocraţie. Iată în ce consta bogăţia lui Hades-Pluto. Demetra se chema la romani Ceres. 12. pe nume. spunând că zeiţa Cora este adăpostită iarna în adâncul negru al pământului. adică suferinţe fără seamăn. Elinii au poetizat acest fenomen. De la numele şi suferinţele lui a rămas expresia de chinuri tantalice. Aceasta pentru că Hades nu era numai zeul nevăzut şi misterios din adâncuri. mai bine decât orice. sculptat de Girardon. 9. când va încolţi din nou. 11. înhămaţi la carul lui Hades. când fusese răpită de zeul stăpân peste morţi. din Lidia – Asia Mică. Tot aşa face şi Hades la plecarea Corei pe pământ. Doar cei socotiţi prea vinovaţi erau de fapt aruncaţi în Tartar. când plecau în lume după aventuri războinice sau negoţuri. pentru că Demetra o pierduse la început pe fiica ei. adică în tărâmul lui Hades. Aşa cum este aici înfăţişată.. Rodia era fructul iubirii.. un pictor din antichitate. Florile pe care zeiţa le culesese abia din livadă au căzut jos. sub diferite variante. după mărimea vinovăţiei lor faţă de zei. după cum socoteau elinii. de o negrăită frumuseţe. În acest grup o vedem pe Cora-Persefona – răpită de zeul Hades. mai ales la popoarele slave. încât aştepţi parcă să sară de pe pânză. Romanii i-au spus Proserpina. zugrăvită de Nicomahos. El găzduia şi plantele. sigure fiind că ei le vor păstra statornici credinţa şi se vor înapoia acasă. ea fiind fiica Demetrei – holda cea bogată – şi a lui Zeus – cerul care dă ploaia. Câmpiile-Elizee pot fi asemuite cu raiul sau paradisul din legendele noastre şi ale altor popoare. sămânţa este vârâtă în pământ. pe timpul iernii. Fata plânge şi îşi înalţă mâinile spre cer. latine şi chiar germanice. căldura şi lumina. Ne impresionează mai ales pictura lui Tizian. locul groazei. 15. Opere plastice au fost de asemeni create pe această temă. 10. Tema mamei care îşi caută copilul răpit a intrat apoi în folclorul tuturor popoarelor. până primăvara. După strângerea recoltei. înseamnă bogătaşul.” Mai cunoaştem un grup de marmură. sub formă de seminţe. în cele mai afunde tainiţe ale Infernului. împrumutat şi de latini. 14. Numele Pluto.194 unde umbrele îndurau suferinţe. Alte două frumoase picturi sunt ale lui Rubens şi Tizian. îl vedem pe Hades-Pluto – ducând în mână cornul abundenţei. Tantal era legendarul rege al oraşului Sipilos. Zeus. strigându-şi în ajutor nimfele surate. zeiţa holdelor şi a bogăţiei de cereale.

Îndată după doborârea zeului Cronos. căci farmecele Afroditei nu au atras-o niciodată pe-această fată a lui Cronos. Mai înainte de a se face vreun sacrificiu oricărui zeu. între ei. Păstrează-ne uniţi. pentru-această puritate. deşi Poseidon. şi mai târziu zeul Apolo. ceruse fratelui său dreptul de a rămâne-n veci fecioară. şi cel mai vârstnic dintre dânşii făcea o libaţiune cu vin. Zeus pe Hera şi-o făcuse soaţă. focul pe care ardeau jertfe. vărsând câteva picături pe vatră. care-n-semna iubirea din mijlocul aceleiaşi familii.195 HESTIA Şl DEMETRA intre copilele lui Cronos. ulei. credinţa pe care şi-o datorau întotdeauna părinţii şi copiii. Nici focul clocotelor surde. Toate acestea se întrupau cu măreţie în cea dintâi copilă a lui Cronos : Hestia. zeiţa mai primise dreptul de-a fi slăvită-n orice templu. în D . bărbaţii şi femeile se adunau cu toţii-n jurul vetrei. Focul. în care focul pâlpâia voios. şopteau cu toţii. Nu focul slăvilor înalte. cântând-o pe Hestia. osteniţi de muncă. sau focul ce urma să ardă jertfa. oamenii trebuiau să săvârşească o libaţiune. La ceasul de odihnă al amiezii sau seara. Demetra se-ngrijea de holde şi de livezi şi de grădini. Hestia. fiind eliberată. — Ţie ne închinăm. ar fi dorit-o de soţie. Zeus încuviinţase ruga sorei sale mai mari. Şi. arzând pământul în adâncuri. ci focul caldelor cămine. sau măcar apă. Hestia. ţâşnind în fulgere spre oameni. Iară Hestia1 păzea focul. şi-n fiecare casă din Elada.

să n-o cunoască nimeni. când un fecior se însura. Fata la fel... un om bătrân numit Celeu. Iar când se-nfiripa o casă nouă. cu inimi bune. Aveau şi ei o suferinţă. fată dragă. să nu se afle că-i zeiţă. Pe lângă el mergea o fată. s-a oprit şi i-a grăit în acest fel : — Unde te duci.. să nu se vadă că pe gene i se ivise o picătură arzătoare. Erau miloşi. ducând în spate nişte vreascuri. DEMETRA LA ELEUSIS n schimb. îl întâlnise în calea sa chiar pe Celeu. Dar cum ţi-ai pierdut fata ? a întrebat-o şi bătrânul. mânând din urmă două capre. Bătrânul s-a-ntristat şi dânsul. Dar eu....... Zeiţa îşi schimbase chipul. Totuşi i-a povestit că fiica i-a fost răpită de un zeu şi c-a pornit pe jos s-o caute. că poţi rosti cuvântul : tată.. Legendele ne spun că ea a brăzdat cea dintâi ogorul şi l-a silit să înverzească.. De Triptolem. Acolo vieţuia. curată cum e însuşi focul de care dânsa se-ngrijea.. a spus zeiţa. dar necăjit peste măsură.196 fericire. acum se lasă seara şi locurile-s cu primejdii. fata lui cea mai mărişoară. căutând pe scumpa ei copilă. zeiţa soră mijlocie.. Văzând copila pe zeiţă că umblă singură şi tristă şi gârbovită. dar nu s-au mai gândit Î . Demetra i-a răspuns în dodii. Părintele ţi-e lângă tine. pe când se îndrepta spre casă. el lua din vatra părintească scântei cu care-aprindea focul pe vatra lui abia zidită2 . S-a folosit însă de-un om. şi se făcuse o bătrână zbârcită la obraz şi gârbovită. N-ai să-nţelegi tu niciodată cu cât e soarta ta mai bună decât a mea. dar unde. Şi-a dat să plece mai departe. — Ia stai.. Pe cap şi pe umeri se-nvelise cu o maramă veche. Ea a rămas neprihănită... precum jurase-n prima zi. neagră.. Într-o basma strânsese ghindă şi în cofiţă nişte mure. se spune că ar fi ajuns prin acel loc care se cheamă Eleusis4 . eu mi-am pierdut copila. vestit de harnic şi cinstit. Şi-aşa umblând. Şi se plecau smeriţi spre flăcări. auzind întâmplarea asta. Alte poveşti despre Hestia nu se cunosc. pe vremuri. măicuţă dragă ? Uite. Pe vremea când zeiţa umbla.. Tu bucură-te. voi depăna povestea despre Demetra3. n-aş putea s-arăt. feriţi de boale şi alte rele. după poruncile zeiţei. — Mă duc în lume.

Mergând astfel. În acea clipă. zeiţa.. i-era foame.. Zeiţa ar fi vrut să plece. Şi Triptolem – cum se numea băiatul – s-a ridicat. zicea Celeu. şi fata lor săltau în juru-i. Nu ştiau cum să-i mulţumească bătrânei care săvârşise o vindecare fără seamăn şi-atâta de miraculoasă. cu voie bună. tot ce strânsese gospodina în casa ei : lapte-nchegat. N-avea putere să mai plângă. şi înţeleg că va să moară. Şi toţi. Vreau să mă joc!. zăcea pe pat şi chipu-i palid purta pe el pecetea morţii. fructe şi miere. copilaşul s-a-mbujorat la chip ca mărul şi sângele-i a prins s-alerge din nou prin vinele secate. în care strecurase însă nişte seminţe fermecate5 . Pofteşte în coliba noastră.. Demetra îi umpluse pieptul cu răsuflarea ei divină. — Leac nu-i găsesc. şi mi-e sete!. mamă. Oricum ar fi. Cum a intrat aici.. Demetra i-a dat lapte cald. şi ce pot spune ?. s-a-nduplecat până la urmă şi au pornit tustrei agale.. Mişcată de atâta jale.197 la asta şi au chemat-o pe Demetra să se-odihnească în coliba care se şi vedea în zare. Numai zeiţa n-a gustat din cele ce erau pe masă. — Mi-e foame. Odihna ţi-o aduce. Băiatul cel mai mic din casă căzuse greu bolnav. S-au aşezat apoi la masă şi s-a servit. Iar biata mamă – Metanira – căzuse în genunchi zdrobită şi spaima parcă o-mpietrise. . la poalele unei coline. a-mpins-o pe Metanira la o parte şi s-a plecat către băiat. din patul său de suferinţă. tot povestindu-şi.. o alinare cât de slabă.. de-o vreme.... către coliba lui Celeu. L-a sărutat domol pe buze. plin de vigoare.. zicea băiatul. Dar cum băiatul. dar la atâta stăruinţă şi bunătate omenească. — Poate nu e pierdută de tot copila ta. cerea mâncare. vino. Copilul cel bolnav. sărmano!. Pe drum a început bătrânul la rândul său să-i povestească mâhnirea ce-l rodea în taină. Ai casei au mâncat cu poftă. Ce pot să fac ?. Aşa doreşte poate Hades.. poate.. a zis bătrânul.. Demetra a fost izbită de durerea ce stăpânea în încăpere. care cunoştea ce e durerea de a-ţi pierde un copilaş iubit.. Celeu şi Metanira. s-au pomenit lângă colibă.. de care îi povestea pe drum Celeu. Triptolem. o miere dulce ca nectarul.

am vrut să îl purific. un templu mare. Din vălurile sale albe se răspândeau în tot văzduhul miresme dulci şi-mbătătoare. cheamă poporul. pesemne... de-o frumuseţe uimitoare.... iată. Vârând pe Triptolem în flăcări. l-a mângâiat uşor pe frunte. îşi revărsa lumina argintie peste coliba lui Celeu. întâiul om care să ştie cum trebuie arat ogorul. Eu însămi vă voi da poveţe asupra-nchinăciunii ce se va-ndeplini în templu. care se vor numi-n Elada misterele eleusine. pe care gura omenească n-ar fi ştiut să le rostească – cuvinte magice. Nu ştiu cum s-a-ntâmplat. drept preoţi. Şi. nu au avut urmare bună. L-a luat pe Triptolem în braţe. mama a şi fost lângă vatră.. Clădiţi acolo. ca să-mi aducă alinare tristeţii c-am pierdut-o pe Cora. dar tot atunci s-a deşteptat din somn şi Metanira.. a învelit sub jar tot trupul copilului abia-nsănătoşit. V . cât ai răsufla o dată. cum e spicul cel auriu din miezul verii. Pentru că. trecându-şi palma de trei ori pe pielea-i netedă şi albă. Şi.. cu glasul tremurător. i-a grăit Demetra. grija ta de mamă. făcându-se din nou zeiţă. pe colină. cu grijă. Bătrâna. în nişte taine sau mistere. Acuma totul se sfârşeşte. a fost îndată în picioare şi s-a-ngrozit de ce-a văzut.. Şi vă voi iniţia. Şi şi-a schimbat înfăţişarea. Ce faci. S-au culcat cu toţii. ce te-au împins să-mi smulgi copilul.. cu spaimă. mii de stele scânteiau pe boltă. zgomot. şi pentru oameni!. care-l vindecase pe Triptolem. Iubirea. bătrâno ? a strigat tare Metanira. îi luneca pe gât şi umeri şi strălucea ca o lumină. cum sunt mamele. a grăit zeiţa către Celeu. — Sărmano. sub jarul ce licărea roşu pe vatră. este vremea să aflaţi toţi.. desigur! – şi apropiindu-se de vatra în care mai erau tăciuni. L-a smuls pe Triptolem. Iar părul galben. luna. — Bătrâne. n-am ştiut! a rostit mama. Demetra se culcase-n preajma copilului tămăduit. A mai şoptit cuvinte. — Copilul meu!. A auzit. din jar şi flăcări şi din mâna în care îl ţinea zeiţa. pe când somnul şi liniştea domneau în casă. iar purtătoarea de făclie.. să-l fac asemenea cu zeii : nemuritor şi plin de fală. zeiţa s-a sculat în taină.198 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE enise noaptea. — Şi totuşi. îl afunda. eu am să fac din fiul tău. Eu sunt Demetra. cea încărcată de foloase şi pentru zei. a glăsuit din nou Demetra. Cel dintâi care va cunoaşte unealta mea cea nouă : plugul. — Mă iartă. Mii. tot ea. La miezul nopţii.

s-a îndreptat către palatul regelui. secară. Demetra însă. templul vestit din Eleusis. Dar linxul. hohotind sălbatic. TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA impul a început să treacă. T .. Noaptea.199 Şi cum a poruncit zeiţa. Triptolem6 s-a făcut flăcău. Aici veneau agricultorii şi îi cereau sorei lui Zeus. ce-l veghease pe ocrotitul său. Cu ţipătul său. a pus la cale să-l ucidă. să-i spună ce gânduri l-au adus.. De cum a poposit flăcăul în ţara asta. pe uşă şi a pierit către pădure. din ură şi din invidie pe tânăr. El a prins suliţa scăpată de regele schimbat în fiară şi a voit să-nceapă lupta. S-a făcut că-l primeşte bine.. pe toţi cei ce doreau să aibă o viaţă mai îmbelşugată.. L-a ospătat şi l-a culcat într-o-ncăpere mai ferită. îşi spunea regele în barbă. un meşteşug atât de spornic. Şi ca să vânture pământul mai repede ca rândunica. şi-au construit un templu mare. să-i ocrotească pe ogoare şi să le umple casele cu grâne : orz. ce purta numele de Lincos.. L-a făcut fiara cunoscută sub numele de linx sau râs7. Şi Triptolem. s-a năpustit. în tainele agriculturii. crudul Lincos l-a şi trezit pe Triptolem. totuşi. prin vrajă – deşi la mare depărtare – n-a lăsat regelui răgazul să-i ia viaţa lui Triptolem. a dat să-mpungă pe flăcău. nebun. flăcăul a pornit spre casă. Celeu a şi chemat poporul. a pus la cale în Elada nişte serbări strălucitoare. o ţară unde fusese rău primit8.. L-a prefăcut pe acest rege într-o dihanie complită. Odată. Scăpat de moartea plănuită de Lincos împotriva lui. Era un car tras de balauri. Aici domnea un rege aspru. mei. s-a apropiat cu paşi de tigru ce vrea să-nşface o vietate şi. Triptolem se pogorâse-n Sciţia.. Acuma-vei pieri!. serbările eleusine9 .. Iar Triptolem trecea cu carul cel zburător din ţară-n ţară. Dar Lincos. pe când dormea flăcăul. ha!. dorind s-arate recunoştinţa sa zeiţei. părăsind Sciţia. şi-atunci Demetra i-a cerut să plece-n lume şi să-nveţe pe oameni ce este-agricultura. Şi-a hohotit plin de cruzime : — Ha. şi-i îndruma cu-nţelepciune. pe care şi-o pregătise de cu seară. cu o suliţă. — Am să-i iau carul său şi plugul şi am să mă mândresc eu însumi c-aş fi născocitorul acestui meşteşug pe care îl răspândeşte Triptolem!. al cărei ţipăt parcă-i hohot. om hain. Demetra cea cu păr bălai. Demetra i-a dăruit carul ce o purta pe ea-n Olimp.

Ajunge. a prins în mână o secure. Tu. O nimfă dragă a zeiţei.. Şi oamenii... pentru belşugul pe ogoare sau în grădini sau în livezi. În faţa mea ? Dar nici un sclav n-avea curajul să dea întâia lovitură.. în temple.. cu o coroană mult mai largă decât era toată pădurea... Numaidecât.. Dar a aflat cu supărare că mulţi nesocotesc porunca. Într-o pădure tesaliană Demetra avea un stejar. un bătrân rege tesalian. Iar de sub scoarţa despicată a început să curgă sânge. o supăra rău pe zeiţă. Şi de-ar fi dânsa în persoană. strigând spre cei aflaţi de faţă: — Puţin îmi pasă că zeiţei i-e drag acest stejar semeţ. Căzând.. Cununa lui. ar fi-nfruntat-o pe Demetra. A chemat câţiva sclavi cu sine şi au plecat către pădure.. Şi a lovit cu-nverşunare. în trunchiul lui trăia o nimfă. — Ce-ai spus ?. tot îl dobor.. atât de largă.. îmi dai poruncă ?. tăiată de suspine : — Ascultă! îţi vorbeşte nimfa ce-a locuit în trunchiul ăsta nevinovat. tirane.. Nu mai da. le-a poruncit dânsul. plăcut zeiţei.. a cutezat un sclav să-l roage. s-a auzit o voce blândă. Iară poeţii spuneau versuri scrise pe table ceruite. În ramurile-i înverzite agăţau panglici şi buchete de flori bogate în parfumuri.200 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI ine nu se ruga smerit. a zis Erisihton. tăiat de tine. Un stejar falnic. S-a prăbuşit în tină trunchiul. Află însă că. pentru-această faptă.. Zeiţa-ndată şi-a scos fruntea din holdele aproape coapte... tu.. rămuros. veneau ades lângă copac. cea mai iubită dintre nimfe şi-a pierdut viaţa sub securea călăului Erisihton. ce se numea Erisihton. şi-a hotărât să-i pedepsească şi să reteze-ntreg stejarul. Şi nimfele de prin pădure fugeau cernite spre Demetra. — Tăiaţi-l!. cu ciudă. A clătinat C . prea darnică. ca s-o slăvească pe mândra soră a lui Zeus.. — Stăpâne!. va săruta curând pământul. N-a trecut mult şi a sunat cea de pe urmă lovitură.. Şi cu securea-nsângerată i-a retezat îndată capul. Astfel se spune că. Atunci Erisihton. odată. în trunchiul lui. cu furie. Primeşte dar ce ţi se cade. vei suferi şi tu. Trunchiul atunci a scos un geamăt şi frunza lui s-a făcut pală. — Zeiţă. sclav. Erisihton însă oprise ca oamenii să mai cinstească acest stejar.

Şi-n Sciţia se afla Foamea. Regele. să cheme Foamea. nu mai are ce să mănânce... purtând mâncări nenumărate : fructe şi lapte.. zice dânsul. dinţii mâncaţi ca de rugină. i-era mai foame. dormea adânc în acel ceas. şi a suflat asupra-i fiere. Mănâncă tot ce se găseşte. De ce mânca. toată ţara. Dar Metra. unde chiar regele doboară stejarii mei! a zis zeiţa. cu gura lui nesăţioasă. fripturi din fel de fel de păsări şi animale.201 puţin din plete şi toate holdele acelea s-au scuturat în tot regatul... şi l-a-nvelit. — O vând ca sclavă. Merinde care-ndestulau. a spus Demetra mâniată.. Cerea mereu alte bucate. şi-mi cumpăr iar bucate multe. uscate.. cu buze vinete.. ca într-un giulgiu. ce să vândă. a pătruns în palat.. să-mi potolească focul gurii.. bănuindu-i gândul. părul zburlit şi pielea aspră. ce i-a pătruns în măruntaie. Mănâncă avuţia ţării. Şi nimfa a pornit pe dată spre Sciţia. înfloritor mai înainte.. Multe. copila lui cea mai frumoasă. făptura cu obrajii galbeni şi ochii-n fundul capului. Cu timpul. care săvârşise fapta. merge pe ţărmurile mării şi îl imploră pe Poseidon : C . Şi-a dat poruncă unei nimfe să plece-n Sciţia pustie. pornind înspre Tesalia mănoasă. — Să vie Foamea. însă. tot mai multe. carne fiartă.. mai înainte.. nu-i ajungeau acestui rege să-i sature grozava foame. la rege. METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU um i-a suflat pe gât otrava. care-mi este de obicei vrăjmaşă mie. din toate felurile.. Era cam spre sfârşitul nopţii şi Foamea. Să-l nimicească pe călăul Erisihton şi tot ţinutul pe care-l stăpâneşte dânsul. regele s-a trezit din vise şi a început să strige tare : — Aduceţi-mi bucate multe. Atunci pune ochii pe Metra. Acolo nu mai creşteau grâne. fără multă vorbă. şi sărăceşte tot regatul. ca să-şi mai capete bucate. unde domnise crudul Lincos. Slugile s-au pornit în fugă. şi tot mai multe. nici fructe nu mai dădeau pomii. cu aripile sale negre. Iar Foamea s-a săltat pe-o pală de vânt uscat şi secetos. — O foamete-nspăimântătoare va bântui-n aceste locuri.

ajută-mă să nu fiu sclavă. scapă-mă de-aşa ruşine. ce-o vinde iarăşi. împuţinându-şi astfel trupul.. se-ntoarce la tatăl său. Metra se schimbă-atunci în câine. Ea-i singurul câştig ce-l are Erisihton. Zeul Poseidon se îndură şi-i dă prinţesei o putere de-a se preface. astfel dobândită. Aşa s-a răzbunat zeiţa belşugului şi a recoltei pe regele Erisihton10 . să se hrănească. cel mai puternic după Zeus. Până la urmă a pierit. Fata îşi schimbă-nfăţişarea. nu-i mai ajunge regelui. Se face cal. Dar hrana. în orice animal din lume. se spune în legendă că preanenorocitul rege şi-a sfâşiat propria carne. . Şi-atunci. Regele-l vinde şi-şi ia pe preţul său mâncare.202 — Tu. Foamea îi creşte fără margini şi îl cuprinde deznădejdea. după voie.. zeule atât de mare. Dar Metra scapă de sclavie prin noua ei înfăţişare. Erisihton îl vinde iute.. care-i nesocotea puterea şi nu lăsa să crească-n voie stejarii falnici din păduri. Fugind de la stăpân..

cum este statuia intitulată Giustiniani. Această dăinuire a focului însemna. cele trei munci de seamă din meşteşugul plugăriei: aratul ţarinei. Poate că simbolul ar putea fi asemuit cu acela al renumitei „coloane fără sfârşit”. zeiţa este reprezentată. înşelăciuni sau duşmănie. în chip poetic. cum se numea. când se duceau la luptă. creată de marele nostru sculptor Brâncuşi. uneori. Ea are o înfăţişare calmă şi chiar puţin severă. hohotea de bucuria izbânzii. dealtfel. un pritaneu. o vedem pe Hestia sau Vesta. însuşi Lincos. În pritaneu erau primiţi solii străini sau ambasadorii. Vatra sau căminul îi unea în jurul ei pe membrii aceleiaşi familii. pe care ei îşi găteau hrana. când porneau cu corăbiile să cucerească ţinuturile îndepărtate şi să întemeieze oraşe noi. Focul cel blând din vetre. După legendă. Artistul grec care a sculptat-o pare că a vrut să spună. după unii mitologi. în clipa când a fost preschimbat de zeiţă. plin de curăţenie!”. cu falduri-lungi. înveşmântată într-un dublu hiton. aduceau cu ei flăcările sfinte şi se simţeau în noul oraş ca în patrie. Hestia. Astfel justificau. Tot de aici luau vechii greci tăciuni aprinşi. elinii au socotit că oraşul se cădea să aibă o vatră a sa. 5. emblemă a suveranităţii. Focul acesta sacru trebuia să fie simbolul unităţii între locuitorii aceluiaşi oraş. cu văl pe plete şi pe umeri. sunt seminţele de mac. aflată într-un muzeu de la Roma. însemna trecerea de la păstorie la treapta superioară a muncii în agricultură. La romani. 2. urmaşilor săi : „Năzuiţi întotdeauna numai spre ceea ce este înalt şi veşnic. cu putere adormitoare. 6. Această trecere era însoţită de aşezări stabile. . La fel. sau Vesta – la romani – întruchipa pentru cei vechi focul.203 Note: 1. ţinând în mână sceptrul. Cu indexul arată către slăvile înalte. Cuvântul Triptolem înseamnă. aşa urma să fîe şi căminul : curat şi neatins de intrigi. Focul purificator de molimi. semănatul şi secerişul. Focul ce le da în timpul nopţilor lumină şi iarna îi ocrotea de geruri. prin acest gest. Cum este flacăra de pură. cum poartă numai fraţii săi : Zeus şi Hera. pentru că oriunde se află oameni ei aprind focul în vetre. râs. Eleusis din Atica a devenit mai târziu un vestit loc de adorare a zeiţei agriculturii. În opere vestite. numite vestale. de cei dintâi plugari. În tabere aprindeau focul din aceşti tăciuni şi simţeau numaidecât patria alături de ei. Poate din pricina aceasta. acest foc era păzit de nişte preotese. unde să ardă focul sacru. Seminţele aşa-zise fermecate. 3. 8. Ţipătul acestei fiare se aseamănă cu un hohot de râs. de oarecare siguranţă în colectivitate. pe care poporul nostru o numeşte. chiar viaţa. întruchipând în legende pământul fertilizat de oameni. care trebuiau să rămână fecioare nemăritate. dealtfel. elinii. Demetra sau Ceres. Este reprezentarea legendară a dorinţei oamenilor de a dobândi o viaţă tihnită şi îmbelşugată. faptul că în Sciţia nu s-a făcut multă vreme agricultură. Demetra. De aceea. 4. 7. Aşa îşi explicau elinii existenţa acestei fiare.

care întruchipează abundenţa. pe câmpia Rariei. am putea spune noi. de fapt. În operele plastice. Aici. fără vreun scop şi fără milă. zeii naturii îmbelşugate. soarele însuşi. Aceste grâne erau recoltate pe o câmpie învecinată cu Eleusis. cum se purtau în Eleusis. În mâna dreaptă ţine o torţă – torţa cu care şi-a căutat copila – şi în cea stângă un coş. marea cu furtunile sale nimicitoare. Pe acest pământ nefertil se pustieşte totul: holda. Ea are în jurul frunţii spice de grâu. grecii îi osândeau pe aceia ce făceau stricăciuni naturii. pe cât se pare. pe care-l duce vântul. Legenda aceasta are altă semnificaţie decât cele dinainte. ce imitau. dar se simţeau apropiaţi de aşa-zişii zei htonici. când era prea arzător. părintele agriculturii. Erisihton. demnă. erau în luptă cu forţele naturii care puteau să le facă rău : cerul. Premiile distribuite la aceste serbări constau de obicei din grâne. se risipeşte în nisipuri şi praf. Când este astfel reprezentată. uscat. Prin fapta lui Erisihton. cu Hestia. mai ales orz. Demetra se aseamănă mult cu sora ei mai mare. . având numai o bentiţă peste păr.204 9. mai este în acelaşi timp şi pământul nefertil. numită Raria. şi Dionisos. Serbările din Eleusis. adică zei pământeni. se spunea că arase întâia oară pământul Triptolem. Alteori ea are o ţinută simplă. Acesta ar fi tâlcul legendei lui Erisihton – Demetra rămânând belşugul. fără podoabe. cum erau Demetra. Deasupra lui bântuie foamea şi el însuşi. adică duşmănos zeiţei. Elinii. ogoarele sau păşunile. în general. grădina sau pădurea. se sfărâmă. plantele. Nu mai pot vieţui nici animalele. Demetra este reprezentată de obicei cu mare pompă. care asigura belşugul de roade. zeul viţei de vie. cuprindeau şi o serie de practici religioase. cu fulgerele şi trăsnetele lui. 10. care distrugeau copacii. pe lângă jocuri şi întreceri de gimnastică sau muzică. chiar munca pe care o fac pe câmp plugarii. flori de mac şi alte ornamente vegetale.

Hera. Aşa socot c-ai păţit tu. după aceea. Şi totuşi. copila regelui din Teba.. Aşa cum se înfăţişează soţiei sale din cer.. Cadmos.. Norii aceştia învăluiau mereu Olimpul. Cum a silit-o să-i devină soaţă. să i s-aducă-un nor de aur. nu se ştie. parcă niciodată dânsa n-a fost atât de îndârjită ca în ziua când stâpânul a făcut nuntă cu Semele. luând chipul doicei lui Semele. şi-a-ndemnat-o pe fata regelui din Teba să ceară soţului dovada că este zeu într-adevăr. pătrund prin case. către palatele din Teba. Şi a pornit pe el zeiţa. Cum te-ai lăsat ademenită ? Acela care s-a lăudat că e stăpânul din Olimp e un amăgitor. precum spune. sau cum a amăgit-o. De-atâtea ori se supărase Hera. Semele-ar crede şi n-ar crede ce-i spune prefăcuta doică.205 VESELUL DIONISOS M ulte făcuse năzdrăvanul Zeus.. să ţi s-arate în veşmântul şi cu puterea lui cerească. chiar în palatul de la Teba al tatălui copilei.. Şi-a sfătuit-o... cu pas şovăitor şi fruntea încununată de şuviţe mai albe decât neaua iernii. Dar bănuiala tot o-nghimpă în inimă şi nu-i dă pace. prinţesa-l roagă. Şi seara când coboară Zeus şi se apropie s-o sărute. Mulţi se pretind că-s zei. Mult s-a mai mâniat zeiţa Hera. pe cât se crede. mângâioasă : . dar nunta s-a făcut. s-a prefăcut într-o bătrână. desigur. S-a dus îndată la Semele şi a-nceput s-o dojenească cu glas tremurător : — Copilă. A poruncit.. aflând această nouă necredinţă! Şi. ca să înşele fetele prostuţe. dornică să se răzbune. de-i Zeus. — Îl rogi.

care-l însoţea pe Zeus în fulgerele-i orbitoare. Iată de ce Dionisos1 a fost numit şi Ditirambus2 – sau cel născut de două ori. Îşi clatină bogata-i chică şi cheamă-n jurul său furtuna cu nori.. Taci!. peste ziduri. tu ai să vieţuieşti. chiar în clipita următoare.. rosteşte Zeus. cum urzise Hera. tatăl lui. El se înalţă într-o clipă către palatele-olimpiene.. la care-ar fi născut Semele. cu tunete cumplite şi fulgere strălucitoare. ţi-ai pierdut mama. Şi. l-a scos frumos. când au aflat că Zeus poartă pruncul închis în coapsa sa. — Taci!. o-ncinge iute pe copilă.. căci băieţaş era copilul. din flăcări. când potolise pârjolirea palatului regelui Cadmos. la fel ca-n sânul unei mame. apucă numai să-l zărească pe soţul său şi vrea să-i spună cât este ea de mulţumită că-i împlineşte rugămintea. Zeus jurase chiar pe Stix să-i împlinească voia. Căci el o dată se născuse din mama lui pierită-n flăcări. că tot ce-mi ceri se împlineşte numaidecât. Îşi pune hainele de aur.. şi el. — Îţi jur pe Stix.. Şi Gheea a făcut să crească perdele verzi de iederă peste coloane. l-a smuls Zeus pe băieţaşul lui Semele. peste podele şi-n tot locul. de n-ar fi fost în preajmă Gheea – pământul larg şi bun – aceea ce e strămoaşa tuturora. Palatul însuşi se aprinde şi ar fi ars în întregime. şi focul. cu fulgerele-n pumni şi faţa. Au râs puţin de dânsul zeii. Socrul S . De fapt. pruncul ăsta. slăvite.. în strălucire şi putere. Însă abia deschide gura. şi nu altul.. şi se pogoară iar în Teba. Nu mai avea nici o putere să se împotrivească faptei ce-o ticluise bine Hera... L-a strâns în braţe ca un tată şi i-a rostit înduioşat : — Feciorul meu. pristave. din coapsă. ce-a-năbuşit şi a stins focul. să mi te-arăţi. printr-o taină cunoscută numai de el.. Doar fiul ce-l purta în sânu-i Semele cea nefericită a fost scăpat prin voia Gheei. O iederă plină de sevă. aş vrea să-mi împlineşti o vrere. cum are dreptul să te vadă numai soţia ta din ceruri. şi-a doua oară-l adusese pe lume Zeus.206 — De eşti tu Zeus. Dar Zeus şi-a văzut de treabă. la Teba cea cu şapte porţi.... a vrut să spună Zeus. Şi Zeus l-a chemat pe Hermes şi-a grăit : — Să duci. Ia-n mână sceptrul greu de rege peste pământ şi peste ceruri. Dar vorbele fuseseră rostite şi se împrăştiau prin aer. UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI emele a pierit în flăcări. Şi fata rîde bucuroasă : — Atunci. Zeus l-a luat şi l-a închis în coapsa lui. Semele. totuşi. şi chiar la vremea cuvenită.

GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA -a trecut însă mult.. geniile rele-ale lui Hades.. tot la fel. urmată de un cortegiu fără seamăn. A luat în braţe Hermes pruncul şi a zburat cu el în Teba. Regele Atamas şi Ino m-au supărat. foc. care s-alunge umbra nopţii. şi alte genii N . şi astfel să se-nveţe minte toţi oamenii că nu e bine să supere. Faceţi-i pe aceşti părinţi – ca o osândă meritată – să-şi piardă cei doi fii iubiţi.. ca ginere şi ca urmaş. — O!. Iar Ino. Mijlocul şi l-a strâns în chingă de şerpi. Mai mult. Şi-a pus pe spate o mantie cruşită. De îngrijit. şi glasul ei vuia în Tartar. a murit. Zburau cu ea. ce are-n vârf un con de pin şi e-nvelit în flori şi frunze de iederă căţărătoare. Şi a pornit în zbor. cumva. prin iscodiri şi vicleşuguri. Tu. şi ea născuse un copilaş.207 meu. şi-nverşunată ca o fiară s-a coborât pe loc în Tartar. şi Hera. cu verzi ghirlande-mbălsămate şi struguri aurii şi dulci. Hera. pe Melicerte şi pe Learh.. Şi sidoniana vrăjitoare a pus la cale pentru zeul cel nou-născut serbări nocturne.. Nu le-ajungea c-aveau ei înşişi alţi doi copii. Soţia sa. ferită de lumina zilei. a aflat că trăia copilul. toiag şi armă totodată. una dintre voi. chiar ei să şi-i ucidă. Crima şi Jalea şi Teroarea. Se nimerise numai bine. eşti mai cruntă!. un danţ frenetic. îngrozitoarea Tisifone şi-a luat în mână o făclie muiată-n sânge şi-n otravă. Nebunia. pe Hera. crescând în casă pe-un fiu nelegiuit. voi genii. Tisifone. regina Ino. deci.. a creat tobe şi ţimbale cu sunete răscolitoare şi-a aprins torţe luminoase. şi l-au primit la dânşii-n casă şi pe micul Dionisos.. dar Atamas e-n locul lui. A născocit apoi tiasul. şi varsă peste ei otravă.. dionisiace. Le da la amândoi să sugă din sânul ei bogat în lapte3. spaimă şi nelegiuiri. Ca-nchinătorii să n-adoarmă. l-a primit plină de-ncântare pe-acest copil orfan de mamă. de vipere lucioase.. pe Melicerte... a glăsuit zeiţa Hera. urlând turbate : Ura cea neagră.. Ea i-a dat zeului şi tirsul. Erau acolo nişte furii.. Răzbunaţi-mă.. pe Melicerte şi Learh. Tot ea a-ncercuit şi fruntea şi buclele strălucitoare ale acestui zeu frumos şi vesel. ce-l are Zeus cu-o fată pământeană.. cumva. ce se joacă în strigătele de „Evoe!”. în sânge. Porniţi. ce purta numele de Mistis4.. Abia de-o zi. soră cu Semele. Îi dai lui Ino băieţaşul şi-i porunceşti să mi-l păstreze într-o odaie-ntunecoasă. Să nu mi-l afle. e soră bună cu Semele. îl îngrijea o sidoniană vrăjitoare. De cum a dat porunci zeiţa. Cadmos. zgomotoase.

dată de şarpele care-l muşca. şi-l aruncase într-un zid. ce încă gângurea. mulţumită că-şi atinsese ţelul. cu mâna-i neagră şi ciumată.. Porţile grele de aramă s-au zguduit.. Dar Hera. făcuse semn. se şi grăbiseră s-o scape. În şerpii-aceia Tisifone vârâse spuma nebuniei şi a dorinţei de măcel. altul spre regele-Atamas. regele Atamas trăsese pe cel mai mic dintre feciori. Şi de pe stâncă s-aruncase în valurile vinete. zice legenda că s-a cutremurat palatul.. văzând-o pe soţia lui.208 nemiloase. Plină de ură. s-a depărtat.. doi şerpi din pletele zburlite şi a zvârlit unul spre Ino. prea drăgălaşul Melicerte. Learh. ce privea din ceruri. şi toate-acestea s-au prefăcut pe dată-n păsări. Săriţi!. Ino – neştiind nici ea ce face. în pescăruşi. căzând în lături. Şi-n timp ce furia.. pierzându-şi mintea... din braţele măicuţei sale. şi-o stârpiţi! În nebunia-i. şezând pe jilţul ei de aur. Întindeţi laţurile voastre şi prindeţi fiara!. ca piatra dintr-o praştie. sub muşcătura veninoasă – se repezise pe o stâncă cu celălalt copil în braţe. REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE i Atamas. zbura din nou vârtej spre Tartar. Iară cu falca-nsângerată a făcut semne de blestem. S . Soarele. şi pruncii săi – pui de leoaică. sărmanul Atamas crezuse că soaţa lui este o fiară. Nimfe şi prietene şi slugi. ce din cer zărise cruntul alai al Tisifonei. Cum au ajuns. căutându-i pe Ino şi pe prunc. ea şi-a smuls. care şi astăzi zboară şi ţipă peste valuri. care trăiau pe lângă Ino.. Dar Tisifone-a călcat pragul palatului lui Atamas. cum spun legendele eline. a început să ţipe-aşa : — Ce caută în palat leoaica şi puii ei ? Săriţi!. care-şi ţinea la sân copiii. să nu mai vadă ce crimă se punea la cale.

209 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ ăzând. Şi crescând el mai mărişor. alături. Aici. Şi toţi făceau atâta larmă. neobosite. Silen. a răspuns Nisa... V PENTEU um s-a făcut bărbat în lege. împreună cu satirii – demoni cu coarne şi copite. Umbla-ntr-un car tras de pantere.. format din nimfe şi satiri. Zboară-ndată către Teba şi scapă-mi fiul din primejdii. Chiar zeii se săltau adesea din jilţurile lor de aur. şi l-a ascuns în peştera cea mai umbroasă-a insulei. Hermes l-a luat pe micul zeu şi a plecat cu el în zbor. căci la beţie el putea să prevestească şi viitorul. — Voi îngriji. El colinda din ţară-n ţară. ce semănau cu nişte ţapi – danţau mereu. de tigri şi-alte fiare7 . — Să îngrijeşti de acest zeu. C . că oamenii se-nfricoşau şi se plecau către cortegiu. s-a-nălţat zeul ferit de ochii Herei. prietenul său. şi altele sunau din flaut Iar vinul.. Iar de cânta-n păduri satirul. în Nisa. Codrul îşi clătina frunzişul. danţând cuprinşi de veselie. vinul curgea gârlă. aduceau jertfe – mai des ţapi – şi-l aclamau neîncetat. i-a şoptit repede lui Hermes : — Fugi!. prin muntele cel 'nalt. i-a poruncit pristavul nimfei. l-a învelit în vălu-i alb şi l-a împodobit cu flori.. Zeus i-a dat ca-nvăţător pe un satir bătrân : Silen6 Satirul era gras şi vesel. Dionisos pornise-n lume să-mprăştie viţa de vie. fiul Semelei şi-al lui Zeus. a tot zburat şi a ajuns în insula unde trăia o nimfă. stăpânul ce se întâmplă pe pământ. în jurul lui Dionisos. mai mult decât de fiinţa ta. Noroc că-n toată vremea asta Dionisos era cu Mistis. urmat de un cortegiu vesel. Nimfele care-l însoţeau purtau numele de bacante şi. de lei.. Olimp. Umbla întotdeauna beat. până şi fiarele jucau. dai cu-o beţie inspirată. în încăperea-ntunecată.. Nisa5 . A zburat el. Pe un măgar venea. beţivul. din slava lui. băteau din tobe şi ţimbale. în timpul nopţii următoare..

să găsească pe noul zeu. să-l lege-n ştreanguri.. Silen!. Agave. strigînd tare : — Staţi!.210 Cine nu se pleca-nainte-i urma să fie pedepsit. de pildă. nu ştie că e fiul ei. propria lui mamă. Agave cea cu păr cărunt îl vede cea dintâi cum urcă.. nici vitejia. Ci-l socoteşte un mistreţ. ce nu cunoaşte nici armele. Aşa se povestea. ca o femeie... puneţi-vă pe creştet coifuri. ca-ntr-un vârtej. Îl aclamau pe acest zeu. ştiind că zeilor le place să te supui fără zăbavă. Sub vraja lui Dionisos. Mulţi dintre oameni. urmat de nimfe şi satiri şi-având în preajmă pe Silen. De e sortită Teba noastră să cadă-nvinsă. mai mult spre mama lui Penteu. Acolo se afla pe tron un rege nou. — Surorilor. — Rege nebun. că zeul. Bătrânilor. surorile şi alte rude. iar ceata aprigă s-avântă spre rege. Zvârliţi încolo tirsurile. când bate vântul şi răscoleşte tot nisipul cel galben de pe malul mării. Eu vreau ca prima să-l lovesc. nu ţineţi minte că neamul nostru ni se trage din zeul cel puternic. Acestea s-au pornit să sară şi mai vârtos. el însuşi urcă pe Citeron. Şi-şi cheamă slugile Penteu. Şi-a-nălţat tirsul spre bacante. lipsit de vlagă. sorbind licoarea blestemată.. am să fac o glumă. tineri ce-aţi ajuns la vârsta de-a purta suliţe şi scuturi. Nu vreau să fie Teba pradă acestui zeu atât de tânăr şi dezmăţat. (Un munte unde se-adunase mulţime de femei şi nimfe.. care venea cu carul său tras de pantere şi de lei. bine. ajuns pe pajiştile noastre.. nu foi de viţă şi ghirlande. Tocmai venea din văi Penteu şi se mâhnea auzind cântul şi ţipetele deşucheate. Şi ea se-ntoarce mânioasă. din cele care îl urmează.) Însă Dionisos – se zice – aflând de fapta lui Penteu.. spre ţara unde se născuse. se grămădeau să-i iasă-n cale.. numit Penteu. aflând vestea că s-apropia Dionisos. .. s-ar fi-ndreptat cândva spre Teba. fie. Nu vă grămădiţi în calea acestui zeu. a grăit zeul. Nu vă mai prindeţi nici în danţul ce-l tropăie satirii beţi. ce amintesc de moleşeală şi de beţia ruşinoasă. şi nu vă mai plecaţi urechea la cântecele de bacante.. ce umblă cu beţivii-n roiuri şi-i parfumat. ce-l socotise un mistreţ. Priviţi-acest mistreţ oribil. să săvârşească pentru zeu mistere şi închinăciuni. ca o nimfă. O.. grăieşte dânsa către bacantele din munte. Dar ca să nu se piardă vremea. să râdem amândoi cu poftă. a început să râdă-n hohot. colindând pământul. însă prin luptă glorioasă. care stă uimit privind la mama lui. Le porunceşte să alerge în goana mare. iar printre ele se găseau : Agave. pe care ne-o aduce zeul. nu vă istoviţi puterea. lovind cu tirsul în Penteu. Deodată iese din palat regele Tebei. gândeşte el că mă va-nvinge ? Că va opri cultul lui Bachus ?. cu flori în plete. Ares ? Voi. Aşteaptă.

înfierbântate.. mă învingi.211 În vîrful muntelui e zeul şi râde-n hohot cu Silen : — Ce zici.. În acest fel. râde şi Silen. zeu viclean. . bietul Penteu. Dar tot n-am să mă-nchin puterii tale.. Penteu pricepe însă totul. îl strigă dânsul.. Şi-ar mai fi spus. — Dionisos.. vroind să-mpiedice ca-n Teba să se împrăştie beţia8 .. ar fi strigat şi l-ar fi blestemat pe zeu. dar nimfele. s-au repezit la el grămadă şi l-au ucis cât ai clipi. zeu ce aduci pierzania şi-acuma crima. în timp ce lăncile-l lovesc. căzu atunci zeului pradă. bună-i gluma ? — E bună. bătrâne.

când era copil. după cum Demetra îi ocrotea pe agricultori. le aprindea chiote în gâtle). săvârşit de fiinţe supranaturale. 3. pentru că elinilor le plăceau cântecul şi danţul. Dionisos era tot un zeu pământean. căci în butoi se toarnă mustul toamna (mustul simbolizând pe Dionisos tânăr).. Ea organizase serbările noaptea. ferite de lumina zilei. Satirul Silen întruchipează butoiul. . mai ales în centrele viticole. vinul devine ucigaş. Dionisos era socotit drept zeul cel mai vesel şi mai popular. de aceea era plăcut elinilor.212 Note: 1. se cântau nişte imnuri : ditirambii. Unii artişti chiar socoteau că vinul poate să-i inspire în versuri. Unii mitologi cred că Nisa este tot una cu insula Naxos. care erau organizate în sate. vinul e bun. De aici a luat fiinţă tragedia – în greceşte : cântecul ţapilor – (tragos însemnând ţap. 6. striga : „Evoe”. Alegoria aceasta ne arată că oamenii din antichitate. ca şi Demetra. aceste cântece şi danţuri aveau. şi oda cântec). fuseseră iniţiate de către nimfa Mistis. Tot de aici s-a tras şi numele roman : Bachus. şi se făcuse un zeu puternic. sub privegherea lui Silen. Faptul că acest car al lui Dionisos era tras de fiare. De la numele sidonianei Mistis vine cuvîntul „mistic”. fiul nelegitim al lui Zeus. ritualurile săvârşite la serbările zeului. să nu poată fi observate de Hera. Pe lângă aceasta. De aici s-a născut comedia. 7. pare a fi o aluzie la faptul că beţia poate transforma pe om într-o fiară. la fel cum zeul vinului crescuse mai apoi. 2. htonic. cu acest prilej. unde era pe vremuri un loc vestit de închinăciune al zeului Dionisos. în blănuri de ţapi. de cele mai multe ori. văzând puterea băuturii. neînţeles. 4. 8. 5. Aşa lămureau grecii faptul că la serbările dionisiace acest cuvânt răsuna adesea în mijlocul veseliei generale. Când se oprea din supt. În el se află ascunsă crima. Grecii pretindeau că misterele dionisiace. pentru că petrecerile lui Dionisos erau pline de zgomot. întăritor. şi vinul aducea veselie. cu talentele ei vrăjitoreşti. De aceea elinii mai numeau pe acest zeu şi Iachos sau Bachos. le turna foc în vine. Se spune că Dionisos. acela care face larmă.. La petreceri se sorbea vin. în cinstea zeului Dionisos. s-au cam temut şi au vrut să o stăvilească. un zeu al belşugului de roade. un caracter comic. plăcut. El era zeul viţei de vie şi ocrotea pe viticultori. Cântăreţii şi danţatorii erau îmbrăcaţi. sugea laptele cu multă poftă. adică un lucru misterios. din Arhipelag. În timpul marilor dionisii: serbările organizate la Atena. Băut cu cumpătare. cu puteri vrăjitoreşti. le aţâţa picioarele la danţ. Cu vremea mustul se învecheşte şi se preschimbă în vinul cel tare. cuvinte care au acelaşi tâlc : gălăgiosul. muzică sau danţ. Dar când ai întrecut măsura. Insula Nisa (după legendă) îşi căpătase numele de la nimfa care trăia acolo. La micile dionisii. duşmana de moarte a lui Dionisos. pentru ca.

213 Beţivul este grosolan. aşa cum s-a mai spus. iederă şi flori. drame satirice şi comedii. De-aici şi multele aluzii. de latini. aveau loc nişte serbări – numite de elini orgii. versuri vesele sau triste. În cinstea zeului acesta ciudat. tânăr. înfăşurat în blană moale de panteră. Din ele se vor naşte. din legendele antice. cu privire la oameni care înnebunesc din pricina zeului Dionisos : Ino. zeul avea pe fruntea albă cunună verde. puternic. strânsă cam neglijent pe bust. grecii i-au ridicat altare zeului care o întruchipa. de viţă. Dorind să-i imblânzească firea acestei forţe de temut. cu trupul zvelt. despre care nu s-a mai vorbit aici. . şi bachanale. nu mai are nici ruşine şi nu mai ştie a chibzui. şi-l dăltuiau frumos. Atamas. prearenumite tragedii. sprijinit de tirs. se înălţau imnuri – ditirambi – şi se rosteau. adică însuşi teatrul grec. Se făceau procesiuni. în dialog. cântându-se legende de demult. Agave şi alţii. Molatic.

................................................................................................................................................................................................................ 36 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ................................................................................................................................................................................................................................... 56 PROMETEU ............................... 24 CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS ............................................... 47 LUPTELE CU GIGANŢII ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 41 TREI FECIORI AI LUI ZEUS .......................................................................... 3 STUDIU INTRODUCTIV ............... 40 ZEIŢA CU OCHII DE AZUR ........ 34 CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI .......... 23 URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII ................................................. 62 ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT ..................................................................................................................... 6 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI..... 39 ZEUS ...........................................................................................................................................................................214 Cuprinsul Prefaţă ................................................................................................................................................................. 76 ....................................................... 61 ADUNAREA DE LA MECONA .................................................................................... 74 FILEMON ŞI BAUCIS............................................................................................................................................................................................................................... 72 PLECAREA SPRE ARCADIA................................................................................................................................................................................................................................................................... 39 FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP ..................................................................................... 64 CUTIA PANDOREI ................................................................................................................................................................................ 56 ŞIRETLICUL LUI HERMES ........................... 73 ÎN FRIGIA ....................................................................................................................................................................................................................................................................... 45 FIICA ZEULUI URANUS ..... 62 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL ....... 35 ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP ................ 67 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT .................... 65 ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU .......................... POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA....................... 55 FUGA ZEILOR DIN OLIMP ............................................ 43 PRUNCII ZEIŢEI LETO ............................................. 75 O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA ................................................................................................................................................................................... 29 CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE ..... 30 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR................................................................................................................................... 29 REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL ................................................... 37 ZEII OLIMPULUI ............................................................................................................................................................. 52 TIFON ............................................................. 25 ZEUS . 51 NĂVALA SPRE OLIMP ................................................................................................................ 60 FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ........................ 21 ZEIŢA GHEEA ............ 33 METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ ............................

........................................................................................................................................................... CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ......................................................................................................................... 130 MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ........................ 98 IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE ............................................... 99 RĂPIREA EUROPEI ....................................... 83 RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE ............................................................................................................ 109 UN DAR AMĂGITOR .......................................................................................... 111 TICĂLOŞIA LUI ARES .................... 81 STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR ... 88 DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI .............................................................................................................................................................................................. 92 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE .............................................................. 118 ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA ............................................................ 135 .............................................................. 111 SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII ... 121 STRĂLUCITORUL APOLO ............ 129 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ................. 106 ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA ........................................... 116 ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR .................... 96 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS ............................................................................................................................................................................... 89 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS ............................................................................................................................................................................................................ 86 ZEIŢA TEMIS INTERVINE ......................... 117 ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON ................................... 108 HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS ...................... 106 PEDEPSIREA CHELONEEI.......................................................................................................................................... 125 APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU ....................... 95 MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO ...................................................................................................................... 93 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS .............................................................................................................................................................. 94 IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ ........................................................................................................................ 78 POTOPUL................................... 84 POTOPUL ÎNCETEAZĂ ............................................................................................. 103 HERA Şl COPIII EI ........................................215 ZEII SE ARATĂ CINE SUNT ..................................................................................................................... 107 GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII.............................................................................................................................................. 77 UN STEJAR MÂNDRU ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 82 PLOILE SE DEZLĂNŢUIE ................................................................. 126 NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC .............................. 120 ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN ........................................... 127 FÂNTÂNA CASTALIEI ......................................................................................................................................................................................... 87 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT .......... 115 ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL .................. 110 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE .......................................... 101 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR........ 113 PALAS ATENA .................................................................................................................................................................................................................... 131 ARTEMIS ...........................................

.................................... 191 HESTIA Şl DEMETRA .........................................216 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI .................................... 150 ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA ..................................................................... 185 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 151 FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL ................................................................. 181 HADES Şl PERSEFONA ................... 186 IXION ŞI SISIF ................................................................................................................................................................................................................................................................................... 149 UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ .................................................................................................. 138 URIAŞUL ORION .................................................................................................................................................. 198 TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA ............................... 172 CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES ............................................................................................................................................................................... 177 URMĂRIREA NIMFEI ..................................................................................................... 143 HERMES........ 168 SE IVESC CELE DOUĂ SURORI........................................................................................... 150 PAN ............ 139 DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR ............................................................................................................................................................. 171 PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI ............................................................................................................................ 199 ...... 188 HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE .................................. 158 ADONIS................................................. 162 STATUIA PRINDE VIAŢĂ ............................................................ 160 SCULPTORUL SIHASTRU............................. 173 ZEUS HOTĂRĂŞTE… ..................... DAR….......................................................................................................................................................................... 136 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI ................................................................................................................................................. 163 EROS Şl PSIHEEA.................................................................................................................................. 180 CICLOPUL POLIFEM ......................................................................................................................... 195 DEMETRA LA ELEUSIS ................................. 189 CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA ........................ 170 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS ........... 174 POSEIDON ŞI AMFITRITA ................................................................ 141 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE ......... 179 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA ................................................................ 153 AFRODITA .. 178 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE .................................................................................................................................................................... 157 ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 137 ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI ..... 142 ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI ....... 140 O NOUĂ CONSTELAŢIE .......................................... 161 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ ........................................................................................................................ 152 NIMFA PITIS .................................................................................................................................... 148 UN MIC TÂLHAR ............................................................................................................... 196 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE ................................................................... 167 PALATUL FERMECAT ................ 159 CRIMA LUI ARES .............................................................

.................................................................... 205 UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI ........................ 200 METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU . 201 VESELUL DIONISOS ............................................................................................... 209 ......................................................................... 206 GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA ..............217 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI .................................. 207 REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE ...................................................................................................................................................................................................................... 208 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ ..... 209 PENTEU ........................................................

218 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful