1

2

Alexandru Mitru

Legendele Olimpului
Lucrare distinsă cu premiul „Ion Creangă” al Academiei Române

Zeii
Volumul 1

Versiune electronică realizată după ediţiile 1978-1983

3

Prefaţă
a cele mai multe conferinţe rostite în public, conferenţiarul, în genere un om de cultură cu mare reputaţie, apare la tribună în tovărăşia unei persoane – foarte cumsecade – care-l prezintă printr-o scurtă alocuţiune. Alocuţiunea aceasta este ca o prefaţă orală, similară celor scrise, sau, cel puţin, acesta este rostul ei. Numai că eu, de multe ori, ca un cetăţean ascultător din sală am auzit cu drept cuvânt în jurul meu : „Dar cine-i acela car prezintă ?! Cine prezintă prezentatorul ?!” Căci, realist vorbind, dacă ar fi avut totuşi vreun sens, conferenţiarul ar fi fost mai normal să-l prezinte el pe prezentator, inversând rolurile. O întâmplare ca asta mi-a venit imediat în minte cînd a fost vorba să scriu această prefaţă, care, în prim loc, are ca rol clasic acela de a prezenta pe autor (conferenţiar în scris). Să-l prezint deci pe Alexandru Mitru! Şi să-l prezint ca autor al acestei cărţi : „Legendele Olimpului”. El este însă cunoscut de generaţii întregi de tineri care-i savurează scrisul şi cu plăcere şi cu folos de ani de zile! Iar cartea a apărut în câteva ediţii, şi într-un foarte mare tiraj. Pe Alexandru Mitru îl cunoaşte deci o lume întreagă, mai ales că fiecare cititor, din altruism sau din slăbiciune, are cel puţin unul sau doi semeni succesivi, cărora le-a împrumutat cartea – ceea ce măreşte considerabil numărul real al cititorilor. Nu este paradoxal să-l prezint eu pe el?! Generaţiile de cititori, mai ales când e vorba de o carte pentru tineret, se succed însă repede, şi apoi cartea, în această nou ediţie, este destinată unor noi cititori, altor generaţii ; de azi şi de mâine. Destinul ei este de durată, ca însuşi destinul legendelor pe care le cuprinde. Dar acele generaţii au referinţele certe, indiscutabile, ale generaţiilor anterioare de cititori, şi vor avea, de îndată, de la prima pagină a cărţii pe care vor citi-o, o idee proprie pentru care orice prezentare aici echivalează cu a prezenta cuiva o rudă sufletească apropiată şi care, pe deasupra, este şi faima acelei familii. Să spun totuşi că Alexandru Mitru e un scriitor temerar, că nu şi-a propus să scrie o carte facilă, cu poveşti de adormit copii, ci o carte şi plăcută şi folositoare, care i-a ridicat o sumedenie de obstacole grele, pe care le-a trecut cu un succes strălucit. Lectura „Studiului introductiv” ce urmează, semnat de un mare specialist : Prof. Nicolae I. Barbu, dă o idee de proporţiile, dificultăţile şi numărul obstacolelor pe care le avea de trecut

L

4

Alexandru Mitru în alegerea materialului acestei cărţi, pe care, cu mare curaj şi încredere în sine, singur şi l-a ales. Legendele Olimpului respirau greu de bătrâneţe – Alexandru Mitru le-a întinerit, le-a dat suflul proaspăt al limbii şi talentului său, făcând din ele simboluri de totdeauna ale năzuinţii omului de a se depăşi pe sine. El a umanizat personaje devenite de mult statui, a creat fiinţe din simple simboluri, a apropiat viaţa zeilor şi a eroilor legendari, de noi, cu temperamentul lor , cu calităţile lor supranaturale , cu urile şi dragostea lor, cu tot ce era uman totuşi şi în ei, căci chiar zeii, care erau întrupări ce n-au existat , au fost creaţi după chipul şi asemănarea noastră de oameni.Cât priveşte eroii, ei au fost oameni cu calităţi superlative ,zeificaţi pentru faptele lor mari şi excepţionale,de mulţimile care i-au admirat cu recunoştinţă. În stil, în dialoguri , în sensurile date faptelor de către autor, eu apreciez în special această umanizare, care apropie un trecut îndepărtat , neguros dar neuitat, de timpul de astăzi, creând din om o entitate universală şi fără moarte, căci legenda e o formă a nemuririi. Observ însă că nici cartea nu are nevoie de o prezentare în prefaţa aceasta, căci ea a avut de curînd, în anul 1972, o recomandare supremă dată de către „Academia Republicii Socialiste România”, prin premiul „Ion Creangă" ce i-a fost acordat, după ce a fost atent judecată de secţia de literatură şi artă a Academiei, de sub preşedinţia acelui integru, serios şi doct Alexandru Al. Philippide şi compusă dintr-un număr de scriitori şi artişti cu mare experienţă. Ce rost ar mai avea, după aceasta, aprecierea mea ? Doar aceea a unui cititor deprins să descifreze şi interesul şi frumuseţile unei cărţi, adică o operaţiune pe care oricare cititor o va face cu aceeaşi obiectivitate şi acelaşi entuziasm, în taina camerei sale de lectură şi în intimitatea delectării lui intime. „Legendele Olimpului” e socotită drept o carte pentru tineret, în primul rînd pentru virtuozităţile ei pedagogice, ceea ce, într-o anumită mentalitate a unora, are un sens oarecum peiorativ. Acest sens a fost creat de o practică facilă şi steril fantezistă, obişnuită unor asemenea cărţi, asupra cărora de obicei nimeni nu se opreşte prea mult. Dar „Legendele Olimpului" este în adevăratul sens al cuvântului – ilustrând un vechi dicton – o carte pentru tineretul de la 10 la 80 de ani, aşa cum au fost socotite cărţile pentru tineret ale lui Lev Tolstoi. Eu însumi, aflat la limita superioară, prin lectura admirativă a cărţii ,am adus o confirmare de simplu cititor acestei „butade” care într-o formă amuzantă formulează un mare adevăr. Alexandru Mitru, prin cărţile sale, dar îndeosebi prin aceasta, a afirmat la cea mai înaltă treaptă literatura pentru copii şi pentru tineret. Fără a avea câtuşi de puţin un iz didactic, „Legendele” lui Alexandru Mitru

pentru o mai apropiată înţelegere. cel mai puţin. Aşa fiind. Ea este o naraţiune a preistoriei şi istoriei antice. Ea se citeşte ca atare.5 familiarizează tineretul (şi bătrânetul!) cu legendele istoriei antice a lumii. unic prin personaje şi întâmplări. încadrând-o pitoresc în mentalitatea contemporană. aşa încât legenda să capete tărie de adevăr. făcută cu talent şi cu putere de evocare. asta din urmă. altfel inexplicabil decât prin existenţa unei puteri supranaturale şi atotputernice. dă un farmec deosebit legendei. cu umor uneori. cu zei. După atâtea spuse. nu prea departe totuşi de noi. concluzia este că această prefaţă nu face altceva decît să mărturisească. a cărei memorie a ajuns pînă în zilele noastre. cartea lui Alexandru Mitru e istorie? e o înşiruire de legende? e o lungă poveste ? Poate. al istoriei. onest. Poate fi şi un roman. de la început până la sfârşit. căci s-a însoţit cu alţi viteji şi a pornit spre Calidon!” După mine. oameni. impresiile unui cititor mai dornic să vadă pe zei. decât pe oameni. cu eroi şi sângeroase conflicte între ei. precum se ştie că sunt regii. greu de definit cartea lui Alexandru Mitru. întrupată într-o fiinţă. zei. cu spirit critic alteori : „Tezeu n-a fost nicicând un trândav. cea mai depărtată a lumii ştiute. din vremea când şi realităţile cele mai fireşti constituiau un mister. ce aparţine autorului. Comentariul din text. de întâmplare de mari proporţii. Cât a domnit el în Atena n-a pierdut vremea la ospeţe. DEMOSTENE BOTEZ aprilie 1972 .

soţia lui Poseidon. Dar cauza principală a mulţimii miturilor o constituie însăşi multitudinea fenomenelor naturii şi a diferitelor aspecte ale acestor fenomene. E . un muritor. dirijându-le sau împiedicându-le acţiunile. la huietul vijeliei care încovoaie copacii. De aceea. în viaţa zeilor se reflectă multe din fenomenele vieţii sociale a grecilor. la freamătul valurilor mării înfuriate. Tetis.atribuindu-le toate fenomenele pe care nu şi le putea explica. care se sparg mugind de ţărm. în imaginaţia grecilor mai locuiau: Amfitrita. fiul lui Poseidon sau al lui Nereu etc. semizei. mai întâi prin faptul că la crearea nenumăratelor figuri de zei. . împărăţia morţilor o conducea Hades etc. a creat figurile mitice ale zeilor. . Nereidele. la zigzagurile roşii ale trăsnetului şi la lumina orbitoare a fulgerului? Se găseşte o inimă omenească în stare să rămână de piatră î n faţa acestor măreţe fenomene ale naturii.6 STUDIU INTRODUCTIV xistă oare vreun om care să rămână indiferent la adierea mângâietoare a vântului primăvăratic. în lipsa unei raţiuni pătrunzătoare. a contribuit imaginaţia multor generaţii şi a multor oameni de talent. au pus stăpân peste întinsele ape pe Poseidon. Luând ca pildă marea. observăm că străbunii îndepărtaţi ai grecilor. divinitate a mării. faimosul erou ale cărui fapte sunt cântate în IIiada. Mitologia grecilor este extrem de bogată. atunci ne dăm seama de unde provine bogăţia mitologiei greceşti.ci se amestecau în viaţa lor . Triton. fiul lui Poseidon. Hera proteja căsnicia. Ares era zeul războiului. fiicele lui Nereu. Dacă ne gândim cât de variate sunt fenomenele naturii şi aspectele lor şi dacă ţinem seama că pentru grecii vechi fiecare fenomen şi aspect al naturii a dus la crearea mai multor zeităţi. eroi etc. În concepţia vechilor greci. de pe vremea lui Pericle. Astfel. Astăzi cunoaştem forţele naturii şi puterea lor nu ne mai înspăimântă. s-a căsătorit cu Peleu. Astfel s-au plăsmuit mitologiile popoarelor antice dintre care aceea a grecilor se remarcă prin marea bogăţie şi frumuseţe a miturilor. iar din căsătoria lor s-a născut Ahile. Dar în mare. zeii nu trăiau izolaţi de muritori. a căror variaţie îşi află corespondentul î n nesfârşita gamă de sentimente pe care o trezesc în sufletul nostru? . Dar imaginaţia omului primitiv. o altă divinitate a mării. Nereu. aducându-le fericire sau nenorocire. Hermes era protectorul negustorilor. Uneori zeii se căsătoreau cu muritoare şi invers: zeiţa Tetis.

şi atunci forţele ei covârşitoare au luat. au făcut un drum lung.7 Miturile Olimpului.n. În prima parte a acestui volum. în timp ce la Homer . din epoci diferite. trona un zeu cu chip de lup. de relativă linişte şi înseninare a sufletului grec în faţa covârşitoarelor forţe ale naturii. contribuind astfel la îmbogăţirea tezaurului mitologic grec. pe când la Sparta zeiţa apărea. î. Dar. un mit spunea că zeiţa Afrodita se născuse din sângele lui Uranus. Afrodita era socotită protectoarea lăuzelor.. La constituirea acestui panteon olimpic a contribuit imaginaţia multor oameni şi a multor generaţii din diferite regiuni locuite de greci. profesorul şi scriitorul Alexandru Mitru ne prezintă miturile despre zeii olimpici. două centre importante din Grecia. oricine voieşte să scrie o mitologie a grecilor. Zeus trona în Olimp aşa cum la Tirint şi Micena. adică miturile care se povestesc despre zeii care locuiau în Olimp. concepţiile grecilor despre divinităţi. ca forţe ale naturii. De pildă. în legendele Olimpului se reflectau realităţi sociale şi politice de pe vremea când trăiau autorii miturilor. decât o reflectare a vieţii sociale şi politice a grecilor. grecii şi-au închipuit aceste forţe sub forma unor obiecte neînsufleţite. căzut în valurile mării. înarmată. în toate amănuntele lui. care se deosebeau de oameni numai prin putere şi nemurire. despre zeii . Acest fapt a făcut ca despre acelaşi zeu să se povestească lucruri diferite şi deci zeul să apară în chipuri diferite. de pe vremea când au fost plăsmuite aceste mituri. în secolele XIV-—X. au fost create într-o epocă de umanizare a concepţiilor despre natură. La Delfi. zeul iubirii. Afrodita este fiica lui Zeus şi a Dionei. De pildă. Prelucrarea miturilor zeilor olimpici de către poeţi a dus şi la diversificarea chipurilor sub care apăreau diferiţi zei. Înainte de Homer. se găseşte de la început în faţa mai multor mituri. chipuri omeneşti. astăzi. forţa atribuită mai târziu zeului Eros. În Siciomia. numite fetişuri. oamenii au început să cunoască natura. odată instituit. oricât de variate ar fi fost. Aşadar. Apoi. Încetul cu încetul. Olimpul homeric nu este altceva. şefi de triburi. era închipuită de o piatră necioplită. pe când la Homer el stăpâneşte peste ape. De pildă. forţele naturii au luat chipul unor animale. în oraşul Thespiae. în special pietre şi lemne. să-i înţeleagă unele fenomene.e. Poseidon era socotit şi numit „protector de familie” şi „tată”. Aşa cum am arătat. în Beoţia. de la zeităţi închipuite sub forma unor obiecte neînsufleţite şi până la zeii din Olimp. La început. în imaginaţia grecilor. Cele expuse mai sus ne explică de ce. înainte de Apolo. stăpâneau puternicii basilei. Poeţii care au urmat după Homer au prelucrat miturile în lumina concepţiilor filozofice şi religioase ale vremii lor. Olimpul homeric n-a rămas încremenit. care se povestesc despre acelaşi zeu. Aceste exemple sunt îndeajuns spre a înlesni o reprezentare cât mai clară despre bogăţia de mituri care se povesteau despre zeii din Olimp. în imaginaţia grecilor. De aceea. care şi aşa era extrem de bogat.

după Hesiod.8 Olimpului se povesteau mituri plăsmuite în vremuri şi în regiuni diferite şi reflectând concepţii felurite. Aşadar. El a făcut acest lucru pe deoparte din dorinţa vădită de a lega. de pildă. Întrebarea. atât cât este cu putinţă. aşa cum. Uranus. Este însă vrednic de subliniat faptul că Alexandru Mitru a dat o deosebită importanţă mitului prometeic. de haosul care domnea în mitologie. cu Haosul. Pentru autorul cărţii de faţă se puneau. poetul care a încercat să facă o „istorie”. dacă va face o selecţie? Cum vor apărea zeii Olimpului în lumina miturilor alese? În cele ce urmează. povestite de mituri. Cronos etc. şi însemnătatea acordată fiecărui zeu. mai multe întrebări: cum va proceda cu diferitele variante ale miturilor? Le va expune pe toate sau numai pe unele? Care va fi criteriul alegerii. autorul român vorbeşte despre titani şi despre monştri. zeii s-au născut ca şi oamenii. precum şi motivarea psihologică şi logică a faptelor închipuite. Haosul în mitologie n-a încetat după apariţia Teogoniei. Alexandru Mitru a trebuit să dea o ordine cronologică miturilor. pe de alta. Eros este stăpânul inimii zeilor şi oamenilor. operă a mâinilor lui Prometeu. Înainte de Zeus. de la început. a zeilor. ca şi Hesiod. A dat-o. ordinei închipuirilor pe care le-au avut grecii despre lume şi viaţă şi luptei . care se punea după alegerea miturilor de expus. ceea ce corespunde. deci. mai ales. pentru progres. încercăm să arătăm cum a înţeles autorul să rezolve aceste probleme. pentru a-i da lui Prometeu — „cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filozofic”. în general. împotriva forţelor naturale şi sociale pe care zeii le închipuiau în fantezia celor vechi. a introdus mitul lui Prometeu. de o deosebită însemnătate. diferitele mituri între ele. autorul nu şi-a propus să dea absolut toate miturile Olimpului. aşa cum am spus. mai ales. în ceea ce priveşte momentul apariţiei lor în lume. „naşterea zeilor”. în imaginaţia grecilor. Ea avea să reflecteze. Aici autorul a urmat. înainte de ei. de fapt. şi ca orice mitograf. căci. pe Hesiod. Tocmai de aceea Alexandru Mitru a procedat cu multă atenţie şi logică atunci când. iar mitografii greci care au scris după Hesiod s-au găsit în faţa aceleiaşi puzderii de mituri contradictorii. conducându-se. era aceea a ordinii cronologice. haos provocat de nenumăratele mituri contradictorii atât în ceea ce priveşte faptele zeilor. Problema esenţială care se punea era aceea ca un zeu să nu apară pe scenă mai înainte de a fi creat. După cum se vede şi din tabla de materii. cât. pentru a explica în acest fel apariţia omului. cum îl numeşte K. ci a ales pe cele mai importante în legătură cu zeii cei mari ai Olimpului şi. desigur. când zeii şi oamenii nici nu existau. Hesiod a fost determinat să scrie Teogonia. după stabilirea domniei lui Zeus în Olimp. în general. Ceea sau Gheea. ca să zicem aşa. Marx — valoarea unui simbol al luptei pentru smulgerea şi stăpânirea tainelor naturii. la Hesiod. printr-un fir logico-cronologic. dar mai ales din titlurile şi subtitlurile lucrării. dar introducând şi unele elemente personale.

amestecându-se în lupte. esenţialul îl constituie conţinutul lor. Oricât de importantă ar fi problema cronologiei miturilor. Afrodita este rănită de muritorul Diomede şi nevoită să se urce în Olimp. G. În Iliada. Altă coardă vibrează într-o odă adresată zeiţei de poeta Safo şi în altă lumină ne apare Afrodita. zeiţa Afrodita ne apare însă într-o postură şi mai puţin potrivită cu măreţia unei zeiţe. Dar este mai bine cum a procedat Alexandru Mitru. după cum am mai spus. Afrodita este numită „nemuritoare”. Poetul povesteşte cum Hefaistos a pedepsit-o pe zeiţă. Autorul „Legendelor Olimpului” a împletit evenimentele mitologice din Olimp cu cele petrecute pe pământ. „fiică a lui Zeus”. Totul se petrece ca în familia unui basileu din Tirint sau Micena. deoarece. Grija ta fie mereu legăturile dragi ale nunţii.Vers – 419 şi urm ( trad. în care a prins-o alături de Ares. I şi urm .Murnu ) De rerum natura ( Despre natura lucrurilor ) . în alt fel. „cu tronul zugrăvit în multe culori”. fără să-şi dea seama că nu este în stare să le poarte. „dătătoare de viaţă” . îi zise. pentru mitograful modern se pune foarte stringent problema alegerii variantelor care să înfăţişeze zeul. Aici Zeus o cheamă la sine: „Fata mea. Afrodita zâmbea prietenos poetei şi o încuraja. Afrodita-Venus este: „Născătoare a Eneizilor”. Deci. Zeiţa este dusă pe pământ într-o teleagă trasă de vrăbiuţe. vom da un singur exemplu. făcând o plasă de aur invizibilă. Pentru poetul roman Lucreţiu. zeiţa frumuseţii. în hazul tuturor zeilor. Pentru a ilustra chipul cum a înţeles să rezolve această problemă autorul „Legendelor Olimpului”. Ajungând pe pământ. mângâind-o. sau eroul respectiv. în lumina pe care o crede cea mai potrivită. războiul nu te priveşte pe tine. se ajunge la inadvertenţe. care sălăşluieşte în „palatul de aur al tatălui său”. Armele şi bătălia sunt date lui Ares şi Palas.9 duse de oameni pentru eliberarea de tot soiul de suferinţe materiale şi morale. diferitele variante ale aceluiaşi mit prezintă personajul mitologic despre care este vorba în lumini diferite. Cântul V. şi anume acela al zeiţei Afrodita. prin care iau fiinţă toate vieţuitoarele de pe pământ. sau zeiţa.” Iata dar pe Afrodita. În cartea a VII-a a Odiseei. Lucrul este cu atât mai important cu cât. pe care-l socotim cel mai caracteristic. ba chiar rănită de un muritor. Într-adevăr. Nu toate mitologiile procedează aşa.

Afrodita-Venus este preocupată de măreţia Romei. Virgiliu. N. Îndurerată de suferinţele lui Enea. A. de felul în care este înfăţişată Afrodita-Venus la Homer. dar Moira hotărâse altfel.. pag 52 . am vrea să vedem cum au procedat doi autori moderni.” Într-un capitol special consacrat zeiţei Afrodita. Alexandru Mitru vorbeşte mai întâi despre naşterea zeiţei Afrodita din spuma mării. ale căror lucrări le avem la îndemână. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie. Înainte de a cerceta cum a procedat autorul „Legendelor Olimpului”. Ea sădeşte dragostea în inimile tuturor. Popa-Lisseanu şi N. Afrodita-Venus a căpătat. Apoi. dar începuse s-o capete la Safo. ne putem da mai lămurit seama de lumina în care a prezentat-o. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. pentru ca să ajungă apoi la Pigmalion. S-a însoţit cu zeul faur. naşterea ei din spuma mării. În esenţă. însă schilod. se trece la descrierea puterii ei. La Virgiliu. sub pana poetului Lucreţiu. o măreţie pe care nici pe departe nu o avea la Homer. zeii s-au ridicat cu toţii năuci de-atâta frumuseţe şi graţie şi gingăşie. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. Safo. de originalitatea sa. Autorul continuă să arate puterea pe care o are zeiţa asupra fiarelor. însoţitoarele. autorul reaminteşte cele spuse mai sus şi continuă: „Viaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. A. logic. Prin această putere ea domneşte asupra lumii întregi” . peste vietăţile mării şi peste vieţuitoarele văzduhului” . şi ale muritorilor.10 Aşadar. rodită de picătura de sânge căzută din rana lui Uranus. Lucreţiu. modest. îl roagă să înceteze prigoana împotriva fiului său. la Afrodita prezentată de autorul „Legendelor Olimpului”. Kun începe prezentarea zeiţei prin următoarele fraze: „Răsfăţată şi zburdalnică. din multele care se pot da. La Popa-Lisseanu. în sfârşit. Trecând. autorul o consideră „zeiţă a frumuseţii. după ce se arată în câteva rânduri legenda naşterii zeiţei din spuma mării.. pag 243 Legendele şi miturile Greciei antice . şi anume G. harnic. cu ochii în lacrimi. ea se duce la Jupiter şi. Iată câteva exemple. şi ale zeilor. veşmintele. Kun.” Mitologie greco-romană . I . a iubirii şi prosperităţii. Hefaistos. Afrodita n-ar trebui să se amestece în bătăliile sângeroase. Împărăţia ei se întinde peste ceriu şi peste pământ. cel priceput. trece imediat la descrierea chipului şi a gătelii zeiţei şi la primirea ei în Olimp: „Când au văzut-o pe Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp.

Dar. economice şi sociale. naturale şi sociale. În felul acesta. n-a omis pe Prometeu. Astfel. legendele şi versurile cele mai cunoscute şi interesante.11 Urmează un fragment din imnul poetului Lucreţiu. osândind netrebnicia înşelătorului Ares. Exemplul cu Afrodita este cât se poate de concludent. Pigmalion. Motivarea raţională a alegerii şi ordinei cronologice a miturilor. textul citat din Odiseea. la tot pasul. Am dat fragmente din textele pe care le-a avut autorul „Legendelor Olimpului” la îndemână. spre deosebire de cei doi autori. Putem dar distinge în prima parte a „Legendelor Olimpului” următoarele trăsături principale: 1. Eros şi Psiheea etc. Cea mai de seamă caracteristică este însă dramatizarea continuă a miturilor. a început prezentarea zeiţei Afrodita sub influenţa imaginei lucreţiene. pe care zeii le reprezentau în imaginaţia elinilor. Alexandru Mitru a urmărit să dea diverselor mituri o interpretare materialistă. care face ca naraţia să fie înlocuită. Marsias. reproducând şi el legenda burlescă din Odiseea. autorul „Legendelor Olimpului”. la capitolul „Afrodita” şi am discutat comparativ textele antice cu pasaje din mitografi moderni. ia o atitudine hotărâtă de condamnare a urâtului fapt. printr-un exemplu cât mai concludent. În acest fel. 3. iar Lisseanu reproduce. pe care mitul prometeic o ilustrează în chipul cel mai luminos. A căutat totodată să armonizeze versiunile contradictorii într-o sinteză în care predomină punctul de vedere moral. de a lega mitologia zeilor olimpici de condiţiile materiale. 2. de dialog. Evident că această „moralizare” nu putea fi făcută decât atât cât îngăduia mitul. unic la noi. constituie un efort. Alexandru Mitru. felul cum a încercat să armonizeze Alexandru Mitru diferitele versiuni contradictorii cu privire la aceeaşi zeitate. în care a apărut. autorul „Legendelor Olimpului” a rezolvat problema în chipul cel mai potrivit. Având în vedere că această „mitologie” se adresează în primul rând tineretului. întocmai ca Popa-Lisseanu şi Kun. apoi autorul povesteşte scena prinderii zeiţei Afrodita în plasa nevăzută de către soţul ei Hefaistos. cu uşoare modificări. autorul român încearcă să împace măreţia Afroditei-Venus lucreţiene cu versiunea burlescă din Odiseea. dintre care Kun nu menţionează întâmplarea Afrodita-Ares. subliniind în cuprinsul legendelor ecoul luptei permanente a oamenilor împotriva forţelor capricioase şi asupritoare. . spre a ilustra. 5. 4. Filemon şi Baucis. Autorul a ales miturile. Autorul a depus un efort stăruitor de a motiva logic şi psihologic trecerea de la un mit la altul şi diferitele acţiuni în cadrul aceluiaşi mit. În acest fel. se caută şi se obţine un fir de legătură între diferitele mituri şi o reală motivare psihologică în povestire. precum şi diferitele explicaţii date în note.

despre care se ştia că au luptat şi au triumfat asupra celor mai grele adversităţi. Acest fapt a contribuit la o ancorare mai largă a imaginaţiei în realitate şi deci la o reflectare mai profundă a vieţii sociale. Zeus n-a existat. cu un pas mai departe spre civilizare şi umanizare. înfruntând mânia Herei. dârzenia. Ulise au fost însă oameni care au luptat sub zidurile Troiei. „eroi”. grecii au atribuit puteri zeieşti unor obiecte neînsufleţite. Dar lupta lui împotriva tâlharilor. Pe când mulţi dintre eroi au trăit în realitate. ucigând monştri şi biruind oameni nelegiuiţi. În imaginaţia grecilor. dragostea de oameni şi spiritul de sacrificiu pentru binele obştei sunt trăsături care se întâlnesc la toţi eroii. care a dus viaţa greacă. Ahile. este necesar să începem prin a cerceta înţelesurile pe care le-a căpătat cuvântul „erou”. apoi unor animale. De pildă Zeus are mult din caracterele unui basileu. Înainte de a-şi închipui zeii cu chip de oameni. Agamemnon. despre Tezeu. în cele din urmă unor fiinţe cu chip şi însuşiri omeneşti. personalitatea. Trebuie să facem de la început o distincţie esenţială între zei şi eroi. economice şi politice din epoca în care au fost plăsmuite miturile. în crearea legendelor eroilor. a fost socotit vrednic de Olimp. Există. Dar este uşor de închipuit ce profundă influenţă asupra imaginaţiei şi dorului de fapte mari ale generaţiilor de tineri greci exercitau aceste modele de curaj şi dragoste de om pe care le prezentau legendele eroilor. În legendele despre eroi asistăm la o încordare a tuturor puterilor fizice şi morale ale pământenilor. iar imaginaţia n-a făcut altceva decât să le mărească.12 * În continuare Alexandru Mitru expune mituri şi legende pe care imaginaţia greacă le-a ţesut în jurul unor oameni numiţi. chiar dacă în plăsmuirea chipului şi vieţii lor se pornise de la realităţi omeneşti concrete. Curajul. în greceşte. Menelau. Evoluţia înţelesurilor cuvântului ne arată limpede şi concis noţiunile fundamentale pe care le legau anticii de acest cuvânt şi ne conduce — călăuză sigură — pe drumul rezolvării diferitelor întrebări pe care le ridică problema constituirii legendelor eroilor. este reflectarea unei realităţi. în Atica. Spre a ne da însă mai bine seama de felul în care s-au plăsmuit legendele. de pildă. imaginaţia a pornit de la realitate. care infestau drumurile Aticei în vremurile îndepărtate. dar pe pământ eroul Heracle. Zeii erau nişte fiinţe pur imaginare. multe elemente legendare în cele ce se povesteau. spre a birui forţele vrăjmaşe şi a ridica viaţa şi demnitatea omului deasupra tiraniei şi mizeriei. pe când. adesea peste fire. . desigur. Legenda spune că Tezeu a fost înflăcărat de isprăvile lui Heracle. de la oameni. Zeus trona maiestuos şi capricios în Olimp.

2. Poetul Pindar şi filozoful Platon îi aşezaseră pe „eroi” între zei şi oameni. „eroi eponimi” erau socotiţi bărbaţii care dăduseră numele celor zece triburi ale Atenei. erau socotiţi toţi drept nişte „eroi”. a însemnat un om care. în discutarea problemei eroilor antici. 3. în secolul al V-lea. nu numai şefii de genosuri. În Iliada. Începând cu Hesiod. toţi luptătorii aveau o figură potenţată. 3. om care se distinge prin naştere. de fratrii şi de triburi. Aşadar. după moarte. talent. la rangul de semizeu Nici nu se poate un mai mare ajutor. XVIII 423. prin curaj sau prin talent (Odiseea. VIII 423). în amintirea cruntelor suferinţe pe care le înduraseră în timpul sângeroaselor bătălii. cântăreţul Demodocos . Herodot (V 105) si Tucidide (V 11) prin „erou” înţeleg orice om ridicat la rangul de semizeu. şef. comandant militar (Ildada. la Troia. care reflectă vremuri de pace. În secolul al V-lea. iar la Troia. Dar tot în Odiseea. la curtea paşnică a lui Alcinou. după instaurarea sinoikismosului. decât acela pe care ni-l dă semantica cuvântului „erou”. Iar la Roma „eroi” ajunseseră să fie numiţi împăraţii romani divinizaţi. om distins prin naştere. cuvântul are următoarele înţelesuri: 1. calităţile admirate s-au schimbat o dată cu transformările economice. XX 110). 2. după moarte. Se vede că la baza diferitelor înţelesuri ale cuvântului „erou” a stat întotdeauna un sentiment de adâncă admiraţie pentru oamenii care se distingeau prin anumite calităţi. comandanţii şi vitejii. ei erau comandanţi militari. Astfel. în comuna primitivă se impuneau atenţiei. nobil. luptător (în general) (Odiseea. şi adesea admiraţiei geneţilor. La Atena. 3. vitejie: 4. semizeu. cei mai de seamă oameni erau aceia care întemeiaseră cele zece triburi. stăpân. Pindar (Nemeice. XIX 34. sociale şi politice ale societăţii. lista sensurilor de mai sus ne arată limpede că la început cuvântul a arătat un om care se distinge prin ceva faţă de ceilalţi oameni şi. şi între zei şi oameni. comandant militar. linia evolutivă a semanticei cuvântului „erou” a fost: 1. datorită faptelor sale. În evoluţia sensurilor cuvântului se vădesc limpede momente din istoria societăţii sclavagiste greceşti. Dar dacă sentimentul de admiraţie a fost constant.13 La Homer. admiraţie care a dus la divinizarea anumitor eroi. este pentru că. Platon aşază (Legile 738 d) pe „erou” după zeu. unde se luptau crâncen. la sfârşit. 5. „eroi” erau şefii de genosuri. stapân. 38) îi dă apelativele de „erou zeu”. este pus în rândul zeilor. Dacă în Odiseea prin „eroi” se înţeleg toţi combatanţii. cuvântul „erou” capătă înţelesul de semizeu. un om care cânta minunat era tot un „erou”. după uriaşele încleştări de la Troia. Într-adevăr. vorbind despre Heracle. pe scurt. după război. combatant (în general). nobil. La Atena. care reflectă stadiul destrămării comunei primitive şi al înmuguririi sclavagismului. şef. muritor ridicat. I 101). şefii de genosuri.

în bătălie. se întâmpla acelaşi fenomen care se petrecea şi cu zeii. Dar. iar alte cetăţi şi-au revendicat anumiţi eroi. au fost introduse ulterior în textul Iliadei sau Odiseei pentru gloria cetăţilor respective. Celelalte legende. Aşadar. luptători pentru binele comunităţii. după terminarea războiului. purtătorii civilizaţiei miceniene să nu fi cunoscut şi admirat oameni cu însuşiri excepţionale. Ei luaseră contact cu civilizaţia din Creta pe la 1700 î. faptele lor creşteau parcă şi mai mult în imaginaţia generaţiilor. unii eroi sau unele fapte. Aşa cum s-a văzut mai sus. împăraţii. în patria mamă. în jurul unor eroi veniţi din Grecia. două secole mai târziu. dar toţi eroii erau înnobilaţi cu acele calităţi pe care autorii legendelor le socoteau cele mai de frunte.e.n. Astfel. câţi au trecut de la venirea aheilor pe pământul Greciei şi până la războiul Troiei. în legătură cu anumite cetăţi. în Grecia. Menelau. se poate spune că legendele eroilor pot fi împărţite în trei mari categorii: legende plămădite pe pământul Greciei.. De aci înainte pornesc o mişcare de expansiune în răsărit. legende create în Asia Mică. Apoi fiecare cetate din Grecia voia să-şi aibă „eroul” sau şi. Dar. întemeietorii de triburi. legendele în jurul diferitelor figuri au înmugurit cu mult înainte de războiul Troiei. Cum legendele în jurul unui erou se închegau adesea în cetăţi diferite şi în timpuri diferite. care. în legătură cu războiul Troiei. şi deci numai anumite legende au fost consemnate de eposul homeric. un mare număr de eroi au fost aduşi. înainte de a lupta sub zidurile Troiei. Nestor.n. Luptătorii de la Troia văzuseră pe şefii lor. aşa cum s-a intâmplat cu Heracle. după încleştările de la Troia. înainte de războiul Troiei. „eroii” au existat întotdeauna la greci. legende create în Grecia. după instituirea imperiului. poeme în care se cântă faptele săvârşite de luptătorii care au luat parte la războiul Troiei. la Roma. grecii dezvoltaseră strălucita civilizaţie miceniană. şi anume că acelaşi erou era încărcat cu însuşiri contradictorii şi despre el se spuneau lucruri contradictorii. pentru a pune o oarecare ordine în acest hăţiş de fapte. ei contribuiseră la înflorirea civilizaţiei miceniene. Ulise. după şi sub influenţa legendelor . Este de neconceput ca timp de cel puţin opt sute de ani. nimbaţi de legendă. în mai multe cetăţi înfloreau legende prin care un erou le aducea faimă şi glorie. dar numai anumiţi „eroi” au luat parte la luptele de sub zidurile Troiei. a dus la războiul Troiei. Dar. uriaşe pentru vremea aceea. continuau să pâlpâie cu o lumină modestă în Grecia. care era revendicat de Teba şi de Argos. la Atena.e. şi. pe marii comandanţi. pe Ahile. Acest fapt a constituit un reviriment pentru legendele care dăinuiau în diferite cetăţi. până la 1400 î. Nu toţi eroii au luptat la Troia. pe care să-i fi numit „eroi”. timp de trei secole. Aşadar. în jurul diferiţilor „eroi”. înţelesurile cuvântului „erou” izvorăsc din Iliada şi Odiseea.14 sau crainicul Mulios. Felurite legende se ţeseau în jurul acestor mari figuri. învingătorii la jocurile interhelenice. care fuseseră plămădite în epoca miceniană.

la rândul său. că fondarea Tebei şi expediţia argonauţilor sunt aşezate prea departe de Tezeu. Astfel. toată lumea savanţilor care s-a ocupat de problemă este de acord că Heracle este unul dintre cei mai vechi eroi ai grecilor. Asclepio. întemeierea Tebei. Dar multe dintre legendele din prima categorie au fost influenţate de legendele războiului Troiei. Pe baza lor se poate stabili o cronologie relativă a diferitelor legende. De aceea. Întoarcerea aheilor în Elada. Războiul Troiei a fost evenimentul care a contribuit. În orice caz. şi uneori chiar locul în care au luat naştere unele legende. Cronologic. chiar dacă au unele contingenţe cu fapte petrecute mai târziu — de pildă Heracle este pus şi în legătură cu războiul troian — legendele lor conţin vădit elemente dovedind că ele au fost . Heracle. Tezeu. Se poate de asemenea socoti că sunt anterioare războiului Troiei legendele cu privire la luptele date de argivi împotriva Tebei. Tezeu îşi găseşte şi el locul după Heracle. semnalate de noi mai sus: problema cronologiei şi problema fizionomiei eroilor. la alterarea conţinutului legendelor şi deci la estomparea cronologiei lor. La această obiecţie se poate răspunde foarte uşor că figurile eroilor citaţi anterior. printr-un amănunt. Castor şi Polux. în general. este foarte greu de precizat în ce epocă au apărut legendele în jurul unui anumit erou şi care a fost fizionomia eroului respectiv de-a lungul secolelor. Aventuroasa călătorie a lui Enea. În lucrarea sa. era firesc să înceapă cu Perseu. Războiul Troiei. se pot desprinde din legende unele fapte care sunt în perfect acord cu datele istorice. este urmat de întoarcerea eroilor în Elada. Păţaniile lui Ulise. într-o foarte mare măsură. autorul a procedat. Belerofon. Sunt totuşi anumite legende sau cicluri de legende a căror cronologie nu mai trezeşte nici o îndoială şi asupra lor trebuie îndreptată atenţia criticului. în discuţia cu privire la fiecare erou. Orfeu şi Euridice. adesea contradictorii. în legătură cu contaminarea diferitelor legende. De asemenea. pus în legătură cu Heracle. savanţii exprimă păreri diferite. Este bine plasată şi expediţia argonauţilor anterior războiului troian care. fiind. poate. este cu neputinţă de dovedit cu certitudine timpul precis. autorul a respectat următoarea ordine: Perseu. Din acest punct de vedere. de păţaniile lui Ulise şi de călătoria lui Enea S-ar părea. Astfel. Meleagru. Aceasta fiind situaţia. Expediţia argonauţilor.15 războiului Troiei. Dedal şi Icar. Date fiind faptele menţionate mai sus. se poate presupune că legenda argonauţilor a fost una dintre cele mai vechi legende. de vreme ce sunt dovezi destul de convingătoare că legenda lui a înflorit în epoca miceniană. Alexandru Mitru a trebuit deci să rezolve două probleme fundamentale. cât se poate de raţional. căci în ea se reflectă primele mişcări de expansiune aheiene. Numai după aceea vin legendele în jurul eroilor luptători la Troia.

A venit apoi războiul troian. şi au început lupte între ele. Tu-mi poţi fi de folos? — Ţi-am spus-o. în disputa dintre Desfrânare (Voluptate) şi Virtute. în cursul expunerii. este de observat că au fost alese cele mai importante. . care se împotriveşte curajos fiarelor şi monştrilor: lei. citim următoarele replici: „— Şi eu. Dar mai târziu. cele douăsprezece munci. Enea — autorul a respectat-o cu scrupulozitate. şi fratriile în triburi. din Micena. Urmându-mă pe mine ai să fii victorios. precum şi rezultatul acestei lupte: înălţarea demnităţii omului şi sporirea încrederii în sine şi în puterile sale. Având în vedere că autorul n-are intenţia să facă un tratat de mitologie ştiinţifică. Astfel. şi anume acelea care ilustrează ideea de bază pe care a urmărit-o autorul: lupta omului împotriva elementelor ostile — naturale şi sociale — pentru a-şi dobândi o viaţă mai bună. devenit şi el Hercule. Acesta a fost embrionul legendei. iar după moartea ta numele lui Heracle va fi slăvit pe veci. pe de altă parte. Heracle a fost. Dar. cel puţin în embrion. genosurile s-au asociat în fratrii. Acolo unde cronologia este sigură — argonauţi. şerpi. Heracle. s-au adăugat luptele împotriva şefilor de triburi. a fost purtat pe colina Aventin şi pus să lupte cu monstrul Cacus etc. în bine pentru oameni. în legenda lui Heracle. Legenda lui Heracle s-a amplificat cu noi elemente şi a apărut Euristeu. deşi puternic. apoi de cetăţi. Deci la luptele pe care trebuiau să le ducă eroii împotriva fiarelor. De pildă. Zeii m-au osândit. Imaginaţia grecilor a născocit mitul cu Zeus şi Alcmena şi mânia Herei. balauri. luptând neînfricat şi preschimbând tot răul urzit acolo-n slăvi. cu mult înainte de războiul troian.. acolo unde se putea face. Ulise. făcută fără voie. regina Omfala. Apoi. Astfel de lupte au trebuit să fie numeroase în epoca comunei primitive. găsim că procedeul este cât se poate de înţelept. se cerea o explicaţie a originii puterii excepţionale a lui Heracle şi a soartei lui triste. Deianeira. Eu nu mă tem de soartă şi nu m-aş fi supus. În ceea ce priveşte faptele menţionate. ţi-o repet. adică substanţa legendelor înseşi. Roma a devenit o putere mediteraneană. Ulterior. dar vreau să ispăşesc îngrozitoarea-mi crimă. hidre. Troia. sunt urgisit de Hera să fiu sclav unui rege nevolnic. elementul realist reprezintă lupta omului înzestrat cu excepţionale calităţi fizice şi morale. gândirea filozofică şi morală s-a dezvoltat. după dorinţa Herei. a glăsuit Heracle. a glăsuit Virtutea. iar legenda lui Heracle a fost îmbogăţită prin întâlnirea cu Virtutea şi Voluptatea. apoteoza — şi le-a expus cu talentul său preabinecunoscut. semnificaţia legendelor. mânia Herei. Alexandru Mitru a luat legenda în faza ei ultimă şi a ales elementele esenţiale — originea divină a eroului. pe care vrea s-o sugereze cititorilor. autorul a subliniat. pentru a se găsi şi izvorul celor douăsprezece munci.. Dar în afară de alegerea judicioasă a materialului expus.16 plămădite. dus şi pe acolo şi pus să lupte cu regele Laomedon.

zeiţa biruinţei. — Ia stai. iar Theseus arăta că măciuca fusese învinsă de el. 1960 . L-au purtat spre Olimp. ci şi în vieţile celorlalţi eroi. Studiu introductiv .. tatăl său. a luat-o şi a făcut-o armă. se folosea de o măciucă. nu mă poţi amăgi!. de care s-a folosit toată viaţa.” Viaţa lui Tezeu a fost scrisă şi de Plutarh. Editura ştiinţifică . pe care le arată. Bucureşti . pe care le-ndurase în viaţa sa Heracle. adânc. de altfel. Biograful antic avea în faţă o sumedenie de versiuni. notiţe istorice şi note de N. Din volumul Plutarh . Iar Hermes şi Atena l-au ridicat îndată pe erou între ei. Acolo însuşi Zeus l-a întâmpinat la porţi. La vorbele acestea Heracle a pus mâna pe greaua lui măciucă. traducere . luându-se la luptă cu el. pe nume Perifete. de aceea era numit „măciucaşul”. de-aramă. zdrobindu-i cu o ghioagă teribilă. şi dup-atâta truda şi-atâtea suferinţe. cap. admirabile cuvinte spre a arăta strălucita înfăptuire a prezicerilor Virtuţii. dar cu ea el va fi neînvins”(Theseus. ne dăm şi mai bine seama de specificul fiecăruia dintre cele două expuneri. Dar Tezeu s-a ferit. Aleg drumul Virtuţii… În acest scurt schimb de replici este exprimată ideea călăuzitoare pe care caută s-o ilustreze Alexandru Mitru nu numai în viaţa lui Heracle. care. El oprea toţi drumeţii.I. VlII) Iată şi expunerea autorului român: „Aşa s-a întâmplat. l-a ucis. Arma a fulgerat pe lângă el cu zgomot. făcută-n fierăria Olimpului de zeul cel mai meşter. pe drumul gloriei. Ce te grăbeşti atâta? Viaţa tot ţi-e sfârşită — eşti doar în mâna mea. c-abia plecat. despre Tezeu. — Eu te aştept. Nike conducea carul. Periphetes pusese mâna pe Theseus şi încerca să-l oprească a merge mai departe. Atena şi Nike. Vieţi Paralele . ca să arate ce puternic animal doborâse el.17 — Mai bine dăruieşte-ţi viaţa numai plăcerii. s-a-nduplecat şi Hera. Vei fi mai mulţumit. Autorul a mai găsit. Comparând ici şi colo cele expuse de Alexandru Mitru despre Tezeu cu cele relatate de Plutarh. Heracle. în apoteoza lui Heracle. la câţiva stânjeni. drept armă de atac. Şi şi-a ridicat ghioaga să arunce cu ea. spune: „Şi mai întâi Theseus a ucis în Epidauria pe Periphetes. Tezeu a fost silit să lupte c-un fiu al lui Hefaistos. S-a-ntors spre Desfrânare şi i-a rostit cu silă: — Josnică Desfrânare. şi când o voi înfrânge. Am să mă lupt cu Hera. a frânt câţiva copaci şi s-a înfipt în pământ. aşa cum Heracles s-a folosit de pielea leului.. Plutarh. drumeţule! i-a strigat Perifete. Astfel citim: „Un car făcut din aur s-a coborât din cer şi-n el se aflau Hermes. relatând uciderea lui Perifete de către Tezeu. dar Theseus. adesea contradictorii. Plăcându-i măciuca.Barbu . am să fiu fericit. l-a-mbiat Desfrânarea. a spus din nou Virtutea.

18 Până ce Perifete s-o poată ridica. îl dramatizează.. l-a tot împuns cu lancea. subliniază acţiunea eroică. a dat un răget groaznic. Dimpotrivă. Perifete. ci mai în urmă …Astfel de ştiri. este captivat mai mult de interpretarea decât de expunerea faptelor cu amănunte dramatice. iraţional. pe care nu i le punea la îndemână legenda. căutând să-şi afle ghioaga de unde o zvârlise. de felul următor: „Dar se spune că Theseus n-a luat localitatea Eleusis când s-a dus prima oară la Atena. al cărui fiu. Dar mai există şi punctul de vedere istoric al însemnătăţii pe care o acordau romanii legăturilor înrudirii lor cu zeii. ajută la concentrarea atenţiei asupra dramatismului şi semnificaţiei morale a activităţii diferiţilor eroi. I-a sărit de grumaz. Faptul. creând amănunte esenţiale pentru mişcarea dramatică. Şi. orice contradicţie cu privire la legende. alături de hâda figură şi îndeletnicire a lui Perifete. care se bat cap in cap. cu sete. S-a trântit la pământ. în acest fel. căruia se adresează cartea. Theseus. binefăcătoare pentru oameni. triumful eforturilor biruitoare. iar ideea morală vine şi transfigurează dramatismul care. şi în acest caz pregnanţa dramatică a unui fapt ilustrează. una dintre cele mai interesante figuri de erou antic. fără sens. este aceea a biruinţei omului când este perseverent. uimit că un flăcău ca el cutează să-l înfrunte. Alexandru Mitru reliefează faptul. În acest fel. de a releva încă o dată. prin Afrodita. pe care a urmărit s-o pună în lumină neîncetat autorul. mama lui Enea. autorul a eliminat. Citind cele două pasaje. În călătoria legendară a lui Enea. Chiar sfârşitul tragic al unui erou — de pildă Heracle — este nimbat de aureola biruinţei. În al doilea rând. amintind şi de întemeierea Romei. ideea morală pe care vrea s-o exprime. chiar împotriva hotărârii zeilor. Un punct de vedere este acela al evitării de a rămâne necunoscută publicului cititor. ar fi de-a dreptul descurajator. aşa cum este expus la autorul român. de la Troia până în Italia. pesimist. Tezeu n-a pierdut vremea. în expunere. constatăm că Plutarh expune pe scurt uciderea lui Perifete. mai luminos decât expunerea abstractă. moralist-istoric. X). şi asupra comparaţiei cu pielea de leu a lui Heracle. ca întotdeauna.. se spun în această privinţă” (Plutarh. Înserarea legendei lui Enea este cât se poate de binevenită din mai multe puncte de vedere. Plutarh. Autorul a avut buna inspiraţie de a insera în volum şi legenda lui Enea şi. a întemeiat ginta Iuliilor. cap. dacă ţinem seama că ideea de bază. Însă Tezeu. a lui Tezeu. având în vedere cititorii cărora se adresează. Iulus sau Ascaniu. se reflectă drumul pe care l-au parcurs influenţele de civilizaţie şi cultură exercitate de greci asupra . până ce l-a răpus”. din care au făcut parte Cezar şi August. în lumină. dar stăruie mai mult asupra amănuntului că Tezeu i-a luat măciuca. Şi. atunci dramatizarea originală a fabulaţiei dă adesea o zguduitoare forţă ideii morale.

i-a povestit că. Procedând în acest fel. Stilul este şi în această parte a cărţii cât se pare de bine potrivit cu conţinutul. aşa cum se spunea chiar în antichitate. îndeosebi. cu privire la cincisprezece eroi. „înspumate” n-au nimic extraordinar. căci. venise la Atena fiul regelui Minos de la Creta — ca să ia parte la concursuri”. mai departe. 2. pe lângă încântarea. dar mai ales în note. forţă. dramatism.19 romanilor. basileii ahei. Autorul a procedat deci foarte potrivit când a vorbit şi despre Enea. evocaţi în note şi. spre a le expune viaţa legendară. patos. cătau spre ele şi tăceau”. deşi se întâlneşte destul de des. mitologia greacă n-a exercitat influenţe numai asupra culturii şi literaturii greceşti. Cuvintele „năvală”. Iată un exemplu edificator: „Da-ndată a început năvala de ape reci şi înspumate peste corăbiile troiene şi vuietul s-a înteţit”. autorul expune legendele. putem afirma că: 1. de la Perseu la Enea. atenţia este dusă şi spre realităţile istorice. El a avut prilejul să ilustreze din belşug ideea centrală arătată mai sus şi. „reci”. şefii triburilor antice sunt. să dea şi unele amănunte asupra realităţilor sociale şi politice care au condiţionat înflorirea acestor legende. care. „ape”. rând pe rând. din îmbinarea lor. Aşadar. şi. ritmul este întrebuinţat de autor numai acolo unde se cer accentuate dramatic anumite situaţii. Iară bărbaţii. în realitate. iar realităţii haina fermecătoare a basmului. Romanii au cucerit Grecia. care poartă caracteristicile geniului lor propriu. pregnante. cu mâhnire. autorul continuă: „Şi regele. evitându-se arhaismele. pe care o simte cititorul. cultura greacă i-a cucerit pe romani. plină de înţeles moral. Autorul a ales cele mai interesante figuri de eroi. romanii şi-au putut realiza creaţiile materiale şi culturale. bine alese. Fraza este adesea mijlocie. autorul a izbutit să exprime plastic şi poetic ideea. Rezumând cele arătate cu privire la cea de-a doua parte a lucrării. în acest fel. Nu trebuie uitat însă că ceea ce dă un deosebit farmec expunerii este proza ritmată. ceea ce conferă expunerii relief. sub influenţa acestei culturi. . şi totuşi. mai demult. De pilda: „Femeile plângeau în hohot lângă palatul lui Egeu. propoziţia şi fraza de două propoziţii şi. s-ar putea spune. nu transformă totuşi textul într-o înşiruire de versuri. Ideile sunt exprimate în proză ritmată. în expunerea legendelor. Civilizaţia miceniană. Cronologia este în conformitate cu ipotezele cele mai plauzibile. „a începe”. plin de durere. dar nefăcându-se abuz nici de neologisme. Cuvintele sunt parcă luate din lumea basmului: expresive. dar. sub o formă mai vagă. ci influenţa ei a fost profundă şi la Roma. Dar. în acelaşi timp. dând astfel mitului şi legendei suportul realităţii. dialogul. şi predomină.

ritmul conferă o voiciune şi pregnanţă poetică de primul ordin. prin explicaţii ştiinţifice.20 3.vocabularul. 4. se vede limpede că autorul „Legendelor Olimpului” n-a precupeţit nici un efort spre a da o dezlegare cât mai judicioasă problemelor pe care le ridica alcătuirea acestei mitologii. altceva decât o mitologie. Ca şi „Legendele zeilor”. în care. în fond. dialogul. „Legendele eroilor" contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor şi la educaţia tinerei generaţii. create de antici. multe din ciudăţeniile miturilor. lărgirea şi îmbogăţirea originală a fabulaţiei. Notele vin sa lămurească. 7. BARBU . pornind de la realităţi certe. dacă nu cea mai izbutită. dar o mitologie scrisă într-o formă literară vie. Ideea călăuzitoare în expunere a fost aceea care a stat la baza plăsmuirii acestor legende. luptând cu dârzenie şi curaj neistovit. se formulează năzuinţe spre mai bine şi spre mai frumos. punându-i în faţă modele de luptă dârză. tot aşa în „Legendele eroilor” s-a aruncat o lumină deosebită asupra lui Heracle. plastică prin pregnanţa şi culoarea termenilor şi epitetelor. 5. în felul acesta naraţia este însoţită de explicaţia raţională a plăsmuirilor fanteziei. Prin toate aceste calităţi. Dramatizarea acţiunii. Prof. 6. fiindcă „Legendele Olimpului” nu constituie. cartea de faţă este una dintre cele mai izbutite scrise la noi în acest gen. Aşa cum în „Legendele zeilor” s-a dat o deosebită atenţie figurii lui Prometeu. Zicem „mitologie”. sprintenă prin muzicalitatea ritmului frazei. Este unul din meritele de seamă ale acestei lucrări. oamenii pot triumfa asupra tuturor obstacolelor şi chiar asupra voinţei zeilor. * Din cele expuse. şi anume că. NICOLAE I.

Îţi mulţumim că ne-nsoţeşti!” Ci iată. Da-n noaptea asta Voi da semnalul de plecare.21 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI A murgul s-a lăsat pe nesimţite. În fruntea lor e Hesiode. Teogonia – renumit poem . Mai sunt şi Pindar. În călimara de argint. mai cătaţi! Pe punte Au poposit şi alţi poeţi. Cântându-şi lin „Teogonia” . Corabia. Teocrit Şi Apolonius din Rodos. „Binevenit să fii. O să pornească iar Pe marea Învolburată A fanteziei. Abia de se mai cern pe masă Stropi roşiatici de lumină. plină de vise Şi de legende. Şi trîmbiţele vor suna. Pana-mi.. Cel tînăr şi cu păr bălai. bătrâne. Priviţi! Pe punte s-a urcat Homer cel orb şi înţelept. Şi poeţi.. Prinţ al aezilor elini! Slăvită-ţi fie lira sfântă Şi glasul tău tremurător Care-a rostit atîtea versuri. Pare-o corabie pe care O ţine ancora la ţărm. Mai stă încă la ţărm. din aripă de vultur. în care este povestită imaginara naştere a zeilor .

Iar noi tăcuţi vom asculta Fermecătoarele legende.. dragi prieteni.. . Prin care cei de-odinioară Atâtea taine-şi tâlcuiau.. Vântul va bate-ncetinel Şi marea ne va legăna . Pe valurile-i înspumate. Euripide Şi Pausanias şi Virgiliu Şi exilatul de la Tomis : Ovidiu.. În noaptea asta vom pleca Şi o să colindăm.22 Eschil. cel cu grai duios. Urcaţi-vă … Şi . să pornim!. Ţărm după ţărm. toată Elada.. Vom fi-n tovărăşie bună. Sofocle. Poeţii vor suna din lire. Urcaţi-vă deci toţi pe punte..

acela care înconjura. pe care i-a numit titani. luna. O dezmierda cu ploi şi vânturi. fără formă. cât o să fie lumea lume. ai lacurilor de cleştar. strălucitori şi azurii. şi el era cel mai şiret. Celui din urmă i-au zis Cronos. Gheea i-a dăruit soţului său şase feciori şi şase fete. Uranus. şi noaptea o învăluia într-o hlamidă albăstruie. întreg pământul. haos învârtejit şi negru. în legendă. Lumea întreagă era-n haos. Însă. ziua. noaptea şi vânturile. cu râuri limpezi şi izvoare – soarele. Nu mai puţin o îndrăgise Uranus pe soţia lui. fără hotare.. cerul înalt şi plin de stele.n-au fost întotdeauna astfel. plină de aştri lucitori. c-un brâu de ape scânteietor. cel mai dibaci dintre titani. Iar ea se-mpodobea pentru Uranus şi îşi punea veşminte scumpe. S . precum cântau poeţii. Ca să-i arate dragostea. că lumea noastră cea de astăzi : pământul – plin de flori şi fructe. pe care le ţesea anume din frunze şi din ierburi verzi. La vremea sorocită. Iară pământul rupt din haos era însăşi zeiţa Gheea. era cerul. Şi el Uranus. zeul îi aşternea pe frunte cununi de aur şi lumină. din haos s-a desprins pământul. Şi îl privea cu ochii limpezi. Pămîntul nostru larg şi darnic.. Primul născut a fost Oceanul1 (sau Ocheanos). Îşi presăra în păr miresme din cele mai alese flori. atâta timp cât era ziuă. suflând repezi.23 ZEIŢA GHEEA e povesteşte. Dragostea a unit pe Gheea cu cel dintâi bărbat. Ce mult îşi iubea Gheea soţul!. şi nu se sătura să-i spună că ea va fi mereu a lui.

URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII u mai avea încredere în nimeni. nici măcar în soţia sa. Era deci liniştit stăpânul şi bucuros că a scăpat de orişice ameninţare. Gheea vedea. şi trăsnete nimicitoare. Cum ? Ea-i năştea atâţia prunci şi n-avea parte de nici unul ? Zăceau pe veci închişi în Tartar şi n-avea dreptul să-i mai vadă ? Nu. numiţi aşa fiindcă aveau pe trupurile lor uriaşe câte-o sută de braţe lungi şi monstruoase. zice legenda. Şi tot atâta timp trecea. Se mâniase-n sinea ei. orbitoare. Asta nu putea zeiţa să-ngăduie la nesfârşit. enormi. frumoasa Gheea2 avea să nască şi alţi prunci – unii cu forme-ngrozitoare. cu câte-un singur ochi aşezat în mijlocul frunţii. fii bun. Fii bun. de către unul din feciori. îi cerea ea nemângâiată. Doar el. — Îndură-te.se frământa să afle-un mijloc potrivit ca să înlăture. cu umilinţă şi cu lacrimi. Peste un timp. necruţători. După ciclopi s-au mai ivit alţi trei feciori: hecantohirii sau centimanii. din locul de stăpân ceresc. ce izbeau urechile ca un ciocan. ziduri puternice de-aramă şi-un râu cumplit de foc şi smoală3 . Zâmbea din nou soţiei sale şi îi spunea că-i este dragă. să-i elibereze iar copiii din Tartarul întunecat. Uranus. Trei ziduri o împrejmuiau. Uranus. Uranus. Şi-a rugat mai întâi bărbatul. avea cheia. că zeul i-l smulgea din braţe şi-l închidea în temniţă.24 S-au născut mai apoi ciclopii : trei fraţi. în timp ce lacrimi de izvoare îi lunecau peste obraz. Din pricina aceasta dragostea lui faţă de Gheea pălea mereu. hidoşi. îi trebuiau cam nouă zile şi nouă nopţi. plină de spaimă. Dar cum năştea un nou copil. Gheea nu îndrăznise să încalce voia soţului ei Uranus – şi îndurase făr-o vorbă poruncile şi silnicia. în prea întunecosul Tartar. Acolo îşi făcuse zeul o închisoare cu porţi grele. Şi-nfricoşat . Şi-aşa aflase că-ntr-o zi urma să fie răsturnat. Aceştia erau meşteri buni şi învăţaseră să facă. Din închisoarea asta mare feciorii nu puteau ieşi. Zeul Uranus avea darul de a putea citi-n viitor. dă-le drumul! Nu N . Şi-atunci a chemat într-o seară pe toţi copiii-n jurul lui şi i-a zvârlit într-un afund . Dacă ar fi căzut din cer o nicovală pe pământ. Mai înainte vreme. tunete grele. Acum însă i-era destul. degrabă primejdia care-l pândea. într-un lăcaş de sub pămînt: fulgere lucii. de-o azvârleai de pe pământ în mult prea mohorâtul Tartar.

. i-a răspuns. titanii. S-a apropiat de mama sa şi i-a răspuns. până la fiii ei. când îşi vedea soţia plângând. dar el nu putea fi zărit. Din el zeiţa şi-a făcut o armă ca o seceră. se ruşinau să dea o luptă. Îţi stau chezaşă pentru dânşii că nu îţi vor răpi puterea. plin de grijă. s-a furişat pe porţi afară. s-a ascuns după nişte stânci. pe furiş. tot atunci s-a hotărât să-l pedepsească pe soţul său ne-ndurător. Şi îl ura pe tatăl său. Nu e-n căderea ta să judeci faptele ce le hotărăsc. Era teribil când striga şi când se supăra Uranus. şi i-a-ntrebat cu glas şoptit : — Care din voi ar fi în stare să îl înfrunte pe Uranus ? Ştiţi că nu poate fi ucis. ascunzându-i. prin vrăji numai de ea ştiute. aşteptând clipa potrivită când va putea să îl lovească pe tatăl său. până în Tartarul adânc. a luat în mână secera şi. Cum să-şi lovească ei chiar tatăl – deşi îi pedepsise greu ? Apoi. orişice .. fruntea. zeul Uranus.. să pună mâna pe putere. tăişul ei scânteietor. Pe urmă. când Uranus se odihnea. fiii. tăcută. pentru că-l aruncase-n Tartar. şi Gheea n-a mai spus nimic. dacă vei fi mai milostiv. Cine se-ncumetă să fie stăpânitor în locul lui ? CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS oţi au tăcut înfricoşaţi de vorbele cutezătoare. Uranus era tatăl lor. A stat acolo până noaptea. că este gata să se lupte şi să-l doboare pe Uranus din cerul lui nemărginit. în gându-i. Şi-a-năbuşit plânsul în piept şi şi-a plecat.. Dorea de mult să se răzbune. El era foarte îndrăzneţ şi. S-a strecurat prin întuneric. Zeul Uranus era însă crud şi neînduplecat. Iar pe furiş. zeul era puternic. Şi s-a răstit către zeiţă : — Vezi-ţi de rosturile tale. şi faţă-n faţă nu puteau să îl doboare nicidecum. Toţi au tăcut afar' de Cronos. titanii. Ştia că lupta-i cu primejdii şi mai ştia prea bine Cronos că ne-izbânda T . Prin farmece necunoscute.. în acelaşi timp. pândind cu dinţii încleştaţi. A deschis porţile uriaşe. Gheea a scos din sânul ei un diamant strălucitor..25 merită osânda asta nişte copii nevinovaţi. sfătuit de Gheea. şiret. deşi era nevinovat. Însă.. Fără să stea prea mult pe gânduri. În schimb el poate fi învins cu arma asta sclipitoare. pentru că-i zeu nemuritor. Din acel loc putea să vadă. în depărtare. Ţinea la stăpânirea lui. A pătruns apoi. ce erau tot de diamant.. Nu se înduioşa deloc. — Mă voi supune!. tot pe şoptite. şi iată cel mai bun prilej.

şi nu ţi-o dau. din înalt. în timpul cât şezuse-nchis în veşnic mohorâtul Tartar. N-avea de cine să se teamă. porţile de diamant. şi tu de-aceeaşi soartă pe care o am astăzi eu! Da! Te blestem. De drept. ducând cu sine noaptea neagră. spunându-i c-o să-l facă sfetnic. Uranus i-ar fi osândit la chinuri înfricoşătoare. îţi doresc să ai parte. misterioasă. îl ajutau. Dar nu ştiau că-n vremea asta zeiţa Nix7 .de tată şi de zeu. s-au grămădit iute la porţi şi au ieşit afară toţi . Dar tu eşti fratele cel mic. a hoărât să-şi ia în primul rând soţie. pornind către o insulă ca să-şi găsească adăpost. Mai mult. Acuma noi suntem stăpânii — Îţi mulţumim. Nu mai putea să dea-napoi. Au râs şi au benchetuit.. cu trufie. Uranus a căzut în tină.A poruncit să se deschidă.. Şi. căci fraţii şi surorile ţineau cu el. Părea că o să-nceapă zarva. nimeni nu s-a grăbit să-mi vie cât de puţin într-ajutor. La nuntă au venit titanii şi titanidele în păr. titanul l-a lovit în pântec4 . Rănit în pântec. Şi fraţii lui. mulţumit. se hotărâse să-l răzbune pe zeul izgonit din cer. Şi a făcut o nuntă mare. Şi-n sfârşit. Se bucurau că sunt stăpâni.. Uranus o rugase să îl răzbune în vreun fel. Zeul Uranus. Cronos atunci l-a înfruntat : — În lupta grea care s-a dat. se coborâse pe pământ. De mine doar ascultă toţi. adică noaptea întunecată. stăpânul aş fi eu.. O nuntă cum nu se văzuse până atunci în univers. iată. Putea să cârmuiască-n voie.26 ar fi dus la pedepsirea lui şi-a Gheei.. s-au înţeles să-l recunoască pe Cronos drept cârmuitor. cătând-o pe soţia lui. Ceilalţi titani şi titanide urmau să-i fie sfetnici lui.. Şi-acum. Deci. Ocean se cam întunecase.. tu vrei puterea ? Nu este drept.. neapărat.. Era beat de bucurie şi de triumf . Şi-a ales-o pe mândra Reea6. Deodată l-a zărit că vine.. Să facă tot ce-i va plăcea. Din ascunziş a sărit Cronos cu secera în mâna dreaptă. cea mai frumoasă titanidă. după multă vorbă. a spus Ocean. ceilalţi titani . noaptea. cândva. se zvârcolea pe jos strigînd : — Cronos. însângerat de Cronos. fecior nevrednic! Blestem . — Eu v-am scăpat! le-a rostit dânsul. Ocean. Blestemul meu se va-mplini oricât ai fi tu de şiret… Dar Cronos n-auzea nimic. să-nvingă pe cârmuitorul de pân-atunci al cerului. să-i . şi-l trăia. El biruise. Ea îl văzuse pe Uranus lovit.. Dar Cronos l-a înduplecat pe fratele său mai în vârstă. plin de sânge.. Şi asta n-o putea uita prietena lui Uranus.. trebuia.. Aşa a luat Cronos puterea5 peste pământ şi peste cer. acuma. Visul pe care şi-l făcuse titanul cel ambiţios. şi nu se cade să ajungi cârmuitor peste ceilalţi. Până să ia aminte zeul că e pândit de fiul său. larg. căci sunt mai mare şi-nţelept. ce se ivise tot din haos.

Şi-n timp ce Cronos sta la nuntă. zeule Cronos.. pe Ker – adică nimicirea şi pe Tanatos – zeul morţii. cum îţi va fi domnia ta.27 pedepsească pe titani. Eris – discordia cea cruntă. care-şi acoperea tot trupul sub un văl lung. . — Aş vrea să văd. strigase cu glas tare Nix. Noaptea vroia să-i împlinească această rugăminte a sa. zeiţa Nix năştea din beznă nişte odrasle monstruoase. Nemesis – aspra răzbunare . Odrasle ce aveau să poarte nenorocire pe pământ. înstelatul. O. sub blestemele lui Uranus şi uneltirile zeiţei. care te veseleşti atât la nunta ta cu mândra Reea! Astfel se începea domnia zeului Cronos cel şiret.. benchetuind nepăsător. întunecat. ce-ai dobândit-o mişeleşte de la Uranus. Apate – care-avea putinţa să amăgească şi să-nşele pe zei şi oameni deopotrivă . tirane Cronos. Astfel ea aducea în lume pe Hipnos – somnul plin de vise şi de fantasme-ntunecate . să te văd.

fii binevoitoare cântecelor mele şi dăruieşte-mi o viaţă fericită!. soaţă a lui Uranus înstelatul. a născut toate stelele care lucesc pe boltă. uneori artiştii obişnuiau să-l zugrăvească sau să-l sculpteze pe Cronos cu umerii înaripaţi (timpul care zboară)." Imnul slăvea în acest chip pe Gheea. mamă a zeilor. Zeul cerului înstelat a căzut jos. într-o expresie rămasă celebră. lumina şi vânturile. 5. în număr de trei mii. Căsătoria ei cu Cronos urma să dovedească oamenilor din antichitate că timpul hotărăşte cele care se petrec pe pământ. secera cu care l-a doborât pe tatăl său. dată de mama sa. Zeiţa Nix – noaptea cea veşnică – căsătorită cu Erebul. au avut la început două odrasle : pe Eter – lumina veşnică – şi Hemera – ziua care înveseleşte sufletele oamenilor. pentru că vechii greci. un băietan. „Tempus edax Verum" – „timpul care distruge totul” – cum zice Ovidiu. ca şi zeiţa Gheea. intitulat: „Mutilarea lui Uranus". te salut pe tine. Într-un imn atribuit bătrânului Homer. mai mulţi pictori şi sculptori. 6. Domnia lui Cronos simboliza tocmai această putere a timpului asupra întregii lumi. Gheea era slăvită astfel: „Eu voi cânta pământul. Din versurile lui s-au inspirat. cum se va vedea mai tîrziu. Selene – luna şi Eos – aurora. secera care înseamnă sfârşitul tuturor lucrurilor. de cele mai multe ori. aurora. cu timpul care se scurge. ba chiar şi nesfârşitele cortegii de zeităţi.. Râul de foc şi smoală. în decursul veacurilor. din legendă. în concepţia elinilor. cel aducător de ploaie. 2. Iar Eos. în poemul său „Teogonia". întunericul cel mohorât din subteranele pământului. avînd alăturea de el globul şi un orologiu cu apă. Alt titan. îşi blestemă feciorul să fie şi el cândva doborât de propriul său copil. apele şi fiinţele vii. socoteau că din unirea pământului cu cerul – şi din urmaşii lor – s-a născut tot ce se găseşte în univers : aştrii. Cronos. . Îndură-te. elinii.28 Note: 1.. 4. De aceea . Eurul – vântul prielnic din răsărit. a cărei fiică era. 3. aceea care nutreşte toate fiinţele răspândite în lume. Cronos – la romani Saturn – se confundă. Povestirea luptei pe viaţă şi pe moarte dintre Uranus şi Cronos o face poetul Hesiode. El este tatăl tuturor fiinţelor. artistul a pictat pământul. De aceea avea aceleaşi însuşiri ca şi ea. Hiperion şi cu soţia sa. o ieşit din ascunzişul său şi l-a atacat pe Uranus cu secera de diamant. Reea.închipuia. 7. Teea. şi tot el le înghite. cum. tot pământul. era numit de către elini : Fleghietonul..la romani Tera. pentru elini. Dintre toate aceste opere de artă. ce populau Olimpul şi întreaga lume. şi Zefirul – vântul răcoros din asfinţit. o clepsidră.. La rândul ei. O. luceafărul de dimineaţă şi cele patru vânturi: Boreul – vântul năprasnic dinspre miazănoapte. Notul – vântul de la miazăzi. străvechea mamă a tuturor. şi ai celor trei mii de nimfe. au odrăslit pe Helios – soarele. cea mai impresionantă pare a fi tabloul zugrăvit de pictorul Vasari. numite oceanide. Gemând de durere. Oceanul şi zeiţa titanidă Tetis erau socotiţi drept părinţii tuturor râurilor. căsătorită cu Astreu. spuneau legendele eline. Gheea. care înconjura Tartarul. În mână are. În mijlocul tabloului.

O. că temniţele se deschid. discordia. La fel ca tatăl său. N-a fost el însuşi zăvorât.29 ZEUS ăcuse nunta zeul Cronos. şi n-a ieşit atât de lesne cu ajutorul mamei sale ? Primul copil născut de Reea a fost o fată : Hestia. Ştia el doar. Uranus. Cronos a făurit un plan. îşi pregătise o domnie şi lungă şi îmbelşugată. dar nu în temniţă.. ce-a mai fost pe biata Reea!. Ştia că tatăl său. Tatăl a şi cerut-o Reei şi a-nghiţit-o deîndată. F CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE orind să scape de primejdii. destul de bine. înşelăciunea îi tot tulburau inima. se vor scula cu arme-n mâini şi îl vor răsturna din slavă. Gînduri ascunse-l frământau. dar mulţumit tot nu era. Uranus. Copiii lui. născuţi de Reea. nu se înşală niciodată. nu-n Tartar. Şi tatăl său îi prorocise că va veni o zi în care va-ndura grele încercări.. Fiicele nopţii : răzbunarea. sub ochii-ndureraţi ai mamei. îşi va înlătura copiii. atunci când face prevestiri. Uranus nu voia să spună – deşi poate ştia şi asta – care dintre feciori anume îl va lovi pe zeul Cronos. Cât a mai plâns! Însă zadarnic. De câte ori venea pe lume un D .

ca să îţi scapi din Tartar fiii. — Să nu mai plângi.. călăuzită chiar de Gheea. Gheea a auzit pe soaţa zeului Cronos cum plângea.. şi ce va fi. A hohotit în faţa ei : — Ajută-mă. Şi s-a făcut că lăcrămează. pe Hades şi pe Poseidon. Şi tu ai suferit ca mine şi te-ai luptat cu soţul tău. încăpător şi sănătos. Şi el. mare Gheea. până să-şi reverse Eos razele ei trandafirii. şi s-a înduioşat adânc. a glăsuit zeiţa Reea. — Iată. tu. S-a dus în peştera de piatră şi. pe ultimul vlăstar al meu. Sărmana mamă-nspăimântată era silită să-şi aducă ea însăşi pruncii nou-născuţi şi să-i dea hulpavului tată... Cronos.30 nou copil.. Cronos striga să i-l aducă. o. la stână. îi înghiţea cât ai clipi.. Vroia să nu-nţeleagă zeul că-i vicleşug tot ce făcea. ţi-am adus ultimul vlăstar. Vreau să-mi păstrez şi eu un fiu . în coasta plină de verdeaţă a unui munte drept. adâncă. să-l mănânce. Creta. Ajută-mă acum. Este o peşteră acolo. Simţind apoi zeiţa Reea că este timpul să aducă pe lume-al şaselea copil. de copil. Hera.. A deschis larg gura flămândă şi piatra i-a căzut pe gât. înalt. ca lupul când ajunge în ţarcul mieilor. a alergat la buna Gheea. În peşteră vei naşte-n voie. Demetra. şi s-a întors acasă iute. de foamea cruntă a lui Cronos. răcoroasă . Era al şaselea copil şi cel din urmă ce-l avea. A cugetat un timp zeiţa : cum ar putea să o ajute pe greu lovita ei copilă ? A cugetat şi a găsit că e mai bine s-o ascundă pe blânda Reea undeva. Reea a şi născut un fiu. Născuse până-n acea zi soţului său doi fii.. şi trei fete : pe Hestia. A-nfăşurat frumos o piatră în scutece moi. zeiţa Gheea. Cronos. vom mai vedea. mamă a zeilor cereşti!. grăbit. şi-a dat-o soţului său. a luat pietroiul cel învelit în scutece. pânâ în pântecele-i negru. a socotit că-i fiul său.. Te voi călăuzi. sărmano. i-a grăit Gheea. neagră. în timpul cât o fi să nască. precum mi-ai poruncit. S . REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL e pare că-n aceeaşi noapte soaţa lui Cronos a fugit în insula cea mare. Mama şi-a-ncredinţat copilul bunicii lui. Gheea. pe care l-am născut azi-noapte. în insula numită Creta. şi cum n-avea vederea bună..

la intrarea peşterii. Iar dacă zeul afla taina. . ha. pe Ida şi pe Adrasteea. Şi el se înălţa-ntr-un an. şi chiar vreunul dintre ceilalţi fraţi şi surori. S-a mai dus unul. Zeus – într-un culcuş făcut din aur. fără de voia sa. Capra avea grai omenesc. atât de mare gălăgie. în Creta. Zeus alerga peste tot. cu săbiile şi lăncile. Reea. un neam de semizei războinici.. Vorbea cu Zeus ca o mamă şi se făcea că îl împunge cu coarnele ei cele lungi. odată s-a-ntâmplat ca Zeus să rămână-n pumn cu unul dintre-aceste coarne. să facă danţuri zgomotoase. să-l răstoarne pe tatăl său şi să ia el în mâini puterea. Era o capră fermecată. El o iubea pe Amalteea şi s-a mâhnit că i-a făcut rău. un copil bucălat se află în braţele bunicii sale. Pentru că. ha. din prima clipă. zburda printre stejarii de pe munte. să bată-n scuturi. jucându-se cu Amalteea. şi Gheea. căci cornul se umplea la loc. precum se spune. Copilul apuca-n mânuţe coarnele caprei Amalteea şi se lupta. Trăia însă pe-atunci. a hotărât ca acest corn1 să fie veşnic plin cu fructe : smochine. Altă primejdie s-a stins!. Gheea le-a poruncit să vină şi. A mai chemat şi două nimfe. cu putere. bătea din palme şi ţipa. nimfele au adus o capră. născuţi tot de zeiţa Gheea. ce aveau nume de cureţi. Şi nimfele-l hrăneau pe Zeus cu laptele acestei capre şi cu o miere parfumată. De mic avea putere-n braţe. sfetnicii săi. încât era pericol mare. puteau s-audă zgomotul. Capra putea mânca din fructe de câte ori îi venea poftă. neurmărit de ochi străini şi duşmănoşi. decât arar şi pe ascuns. Crescând puţin mai mare. pere. voinic. ca din cer să nu s-audă nici un scâncet şi nici un plânset de copil. ha!. cum nu făceau albinele decât în stupii de pe Ida. mere. să-l alăpteze pe fiul său cel mititel. Făcea.. Şi nu ştia că-n acea clipă începea să se împlinească blestemul zeului Uranus. Apoi să cânte şi să strige atât de tare. fiicele regelui din Creta. Ele au aşezat băiatul – căruia mama şi bunica i-au spus. colo-n Creta.31 — Ha. şi Zeus se făcuse mare. Nici nu trecuse bine anul. de mic. cu ea. Cronos. a râs cu poftă zeul Cronos.. în peştera muntelui Ida. struguri şi alte bunătăţi de soi. Astfel creştea feciorul cel mai mic al Reei. Încât.. şi copilul ar fi fost straşnic pedepsiţi. Vestita capră Amalteea. cât altu-n douăzeci şi cinci. care stătea la pândă. Pentru că mama nu putea să vină-n Creta. gata să-şi împlinească soarta cea prevestită de Uranus. Drept mângâiere Amalteei. cât un bărbat din cei mai zdraveni. iată.

lance sau săgeată. îşi pictau sau sculptau uneori pe locuinţe acest simbol. cum povesteau legendele eline. Amalteea a fost pusă de Zeus pe bolta cerească. socotindu-l aducător de noroc. care îi ocrotea trupul în luptă – pavăză ce nu putea fi străpunsă de nici un fel de armă : sabie. . Cornul caprei fermecate Amalteea era simbolul belşugului şi se chema cornul abundenţei.32 Note: 1. După moarte. în amintirea copilăriei sale. şi mai târziu romanii. Este constelaţia Caprei. Iar din pielea ei şi-a făcut zeiţa Atena egida. sau pavăza. Elinii.

era la vârsta bărbăţiei.. în timpul nopţii. Zeus le-a săvârşit pe urmă. să tragă carul din petale de albe flori de trandafir al preafrumoasei Afrodita. crescut în Creta. pe un munte. Se povesteşte că în vremea cât mai era încă micuţ. Mâncând ambrozia cea dulce. nu mai ţinea cu zeul Cronos. tot de zei. Un vultur se-nălţa. de-asemeni. prin gânguritul lor duios. Şi. Zeus. minunată. Şi-i aducea această băutură – numită. să-i stea necontenit de veghe. Deocamdată mai era în Creta şi-avea cu totul alte gânduri. Zeus s-a înălţat mai iute. Dar nu era izvor cu apă. ţâşnea din piatră un izvor. F . în zorii fiecărei zile.. Mama sa. Ştia că nici bunica. Acolo. Însă toate aceste fapte. ca să se adape. când a ajuns şi el stăpân. Ambrozia – de zece ori mai dulce decât însăşi mierea – era o hrană pentru zei. pe ascuns. şi să vestească primăvara. a dobândit puteri cereşti. ci din adâncuri izbucnea o băutură fără seamăn. Reea. Gheea. ce se chema ambrozie. un cârd de albe porumbiţe zburau în fiecare zi pe ţărmul marelui Ocean şi-i aducea de-acolo-n ciocuri o hrană dulce. L-a pus chiar lângă tronul lui. mândra zeiţă a iubirii.33 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR eciorul cel mic al Reei. sub un stei uriaş. din care nu puteau sorbi decât zeii nemuritori. Pe gingaşele porumbiţe le-a hărăzit să fie simbol şi al blândeţii şi-al iubirii. sorbind nectarul fermecat. nectar – lui Zeus. l-a luat cu dânsul în Olimp. îi spusese despre ciudata prevestire şi de blestemul lui Uranus. cel care fără nici o milă îşi înghiţise cinci copii. când a ajuns stăpân. drept răsplată pentru vultur.

pe malul fluviului Ocean. dacă şi ea se va-nvoi să-i dea un ajutor în lupta contra părintelui său Cronos. a cercetat prin ce mijloace şi-ar mai putea găsi tovarăşi gata să-l sprijine în luptă. Zeus. Asta-i uşor!. şi-a uitat orice chibzuinţă şi i-a promis să-l sprijine. — Atâta vrei ?.. Era nevoie deci de multă prudenţă şi înţelepciune. a hotărât că fapta asta eu trebuie s-o săvârşesc. Zeiţa Metis era una din numeroasele copile pe care le avea Oceanul.34 „Uranus a rostit că una dintre odraslele lui Cronos o să pornească răzvrătirea. Fiica titanului Ocean. Reea.. Metis. primul născut dintre titani.. De-aici ea a cules o plantă.. că dânsul i-a strigat D . Şi Zeus s-a gândit adânc. Dar ştim că a vorbit cu ea. În schimb.. nespus de bucuroasă c-o să-şi revadă toţi copiii. Abia se întorsese Reea în casa soţului său Cronos. Şi a aflat că vieţuieşte o verişoară a sa. Moira1 . Ei îi juraseră credinţă." Numai că Zeus ştia bine că lângă Cronos sunt titanii. pe malul fluviului Ocean2 . sprijin în orice-mprejurare. se frământa voinicul Zeus. — Ce vrei să faci în primul rând ? l-a întrebat Metis pe tânărul fecior al Reei. N-avea alături. văzând pe Zeus că îi jură. S-a prefăcut îndrăgostit şi i-a jurat s-o ia de soaţă. el. METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ in fericire pentru dânsul. pe Reea. decât pe mama sa. atît de-nflăcărat. a luat această băutură . iubire. dacă nu eu ? Căci toţi ceilalţi se află-n pântecul cel negru al hulpavului nostru tată. O plantă verde şi spinoasă. Dar cine poate fi acela. — Întâi şi-ntâi aş vrea să-i văd ieşiţi din pântecul lui Cronos pe toţi cei înghiţiţi de el. Noi nu cunoaştem întâmplarea prin care Zeus a ajuns s-o întâlnească pe copilă. neînduplecată. a glăsuit copila Metis şi a plecat la hotarul lumii. Zeus avea în tinereţe o vorbă ademenitoare şi un chip foarte atrăgător. nu cuteza să se ridice în faţa soţului său. să-l ajute. Dar Reea era mult prea slabă. era singur.. Cronos. Erau puternici fără seamăn şi nu se-nfricoşau de nimeni. din care a făcut îndată o băutură delicioasă. Este neîndoios că soarta. şi-a pornit repede acasă. care părea a fi nectar.

Tot trupul i se-ncrâncena şi se zbătea ca-n pragul morţii. ca lupta s-o sfârşim cu bine. Atunci. Deci. s-au strâns în jurul blândei Reea. Reea atât a aşteptat. Demetra . S-a repezit şi i-a umplut un vas de lut încăpător. CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI u toţii. pe monstrul hâd. — Noi le vom da drumul îndată. Metis – care era şi ea de faţă – i-a amintit lui Zeus că sunt nişte uriaşi în Tartar. a şi simţit că-i vine rău. ajutat de frumoasa Metis. de nădejde. — Grăbeşte-te! Sunt însetat! a grăit Cronos mânios. se retrăsese pe un munte să chibzuiască-n linişte. numit Campe. Avea acuma lângă sine pe cei cinci fraţi buni. Nebănuind nimica. zeul a luat în mână vasul plin. după ce totu-i izbutise. Dar cum a ajuns băutura în pântecele lui divin.. Zeus s-a veselit grozav. a grăit Zeus fraţilor. în timp ce Cronos. l-a dus la gură cu nesaţ şi a sorbit până la fund nectarul cel înşelător. Hera. erau acolo. ciclopii şi hecatonhirii. Şi Reea le-a împărtăşit fiilor şi fiicelor sale că Zeus le e salvatorul. A venit timpul să ne luăm puterea ce ni se cuvine. Cronos. Însă titanii sUnt puternici şi sUnt mai numeroşi ca noi. s-au grăbit să-l vadă pe Zeus. titanii. Ba mai pusese şi o strajă. fete şi băieţi. să mai avem şi-alţi câţiva prieteni. Gura i se căscase larg şi din gâtlejul lui uriaş au început să iasă. şi Hades şi Poseidon.35 s-aducă un ulcior mare cu nectar. Zeus l-a prins de gât pe monstru. după ce s-au îmbrăţişat. Ceilalţi l-au sfârtecat cu C . Fiii şi fetele lui Cronos au luat în mâini câte o armă şi-au năvălit cu toţii-n Tartar. — Fraţi şi surori! le-a rostit el.. când deschisese poarta de diamant.. Şi fraţii şi surorile. auzind vestea. cu îndrăzneală. Deci trebuie să fim uniţi. îngrozit de cele ce se întâmplau. căci ei încă nu-l cunoşteau. copiii: Hestia . Ciclopii şi hecatonhirii îl urăsc mult pe zeul Cronos. eliberase numai pe fraţii săi. teferi. însă deasupra i-a turnat şi băutura de la Metis. Dar pe ciclopii cei destoinici şi pe hecatonhirii groaznici îi zăvorâse iar. Mai mult şi mai de necrezut este că toţi aceşti copii erau de astă dată mari. din timpul zeului Uranus. Într-adevăr. Să nu fie nici o-ndoială asupra biruinţei noastre. Ba Hades şi Poseidon aveau şi bărbi până la brâu. la loc. haideţi să-i eliberăm!.. pe cât se pare.

ogoare şi livezi. fratele cel mai mare. De-asemeni. şi priveghea toată Elada. pe care le-au încredinţat lui Zeus. Olimpul3. noul lor stăpân. şi cu Poseidon. mijlociul. în luptă. pământul se cutremura şi apele ieşeau din văi. Din temniţă au răsărit ciciopii şi hecatonhirii. mijlociul. muntele semeţ. Iar cei care-i vor înfrunta vor fi în Tartar prăbuşiţi. zeul se făcea nevăzut. era-n vecinătatea mării cu ape albăstrii. Ca să-şi arate. cu trei dinţi. izbind cu pumnii şi genunchii. Nu era loc mai potrivit decât acesta pentru zei. Sunt zeii ce şi-au ridicat palat pe muntele Olimp. Apoi cei trei fii ai lui Cronos au dat de veste-ntregii lumi : — De azi-nainte stăpânirea este în mâna altor zei. zeii au spart porţile largi. Au cercetat toată Elada şi au găsit că este bine să-şi facă tabăra-n Olimp. Egeea. De-aceea Zeus a cerut să i se facă un palat pe creasta cea mai îndrăzneaţă. Şi unii şi alţii au jurat c-au să le fie credincioşi noilor zei ce se-nălţau. o furcă mare. Dacă izbea zeul cu furca. Şi toţi câţi s-or alătura zeilor olimpieni.. vor primi o răsplată dreaptă. de îndată.. ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP rimind şi darurile-acestea. au mai făurit şi lui Poseidon. Cum îşi punea casca pe cap. până ce monstrul a căzut. Titanii vor fi pedepsiţi. zeii s-au hotărât s-aleagă un loc de luptă potrivit.36 seceri şi l-au împuns cu suliţe. tunete şi trăsnete. ciclopii au şi făurit fulgere. Proptindu-se cu umerii. cu fruntea sa încununată veşnic de ceţuri argintii. S-au repezit apoi la porţi Hades. recunoştinţa către zei. Ţineau puterea pe nedrept. Iară lui Hades i-au făcut o cască tare năzdrăvană. P . se revărsau şi înecau păşuni.

Pădurile. Zeus era noul stăpân. cu forţă înspăimântătoare. Cerul a dat parcă un geamăt. azvârlind tunete cumplite. când zeii au intrat în luptă.. când este stăpân. prelung şi surd.vitejeşte. marea nesfârşită şi râurile de argint. poate şi mai bine. Ciclopii ajutau şi ei. Olimpul s-a cutremurat până-n adâncuriie sale. Titanii au fost îmbrânciţi. Şi. ce-ntrecea orice-nchipuire. Iar zeii Hades şi Poseidon. Zece ani. câte o sută de pietroaie. în acest potop de foc. zdrobindu-le umeri şi şolduri. se plângea Gheea zeilor. Abia de i-am putut scăpa. Zeus mi-o va plăti curînd. în Tartarul întunecat. braţe şi grumazuri. Legenda spune că pământul ardea parcă din temelii. Şi totul clocotea în jur : Oceanul. şi Tartarul cel mohorât a bubuit. Toţi se plecau în faţa lui. întemniţându-i sub pământ. Doar Gheea.37 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ăzboiul a-nceput cu furie. Pământul larg şi marea uriaşă au răsunat de-un zgomot greu... de sub pămînt. R . Uranus i-a lovit din greu. Asta n-o pot îndura. hecatonhirii aruncau. Focul se întinaea mereu. — Titanii sunt copiii mei. În faţa cetei olimpiene sta însuşi Zeus. Hera şi Demetra luptau cu suliţe şi seceri.Iar ochii le erau orbiţi de fulgerele lucitoare. Zeus. strajă li s-au pus cei trei fârtaţi hecatonhiri. şi ajunsese până-n haos. Şi Zeus. înainte verzi. ce nu avea asemănare.Titanii se înăbuşeau sub aburii fierbinţi din ape. Pământul roditor ardea. mama zeilor. după poruncile lui Zeus. acuma. se mâniase rău pe el. lovind într-una. dar până la sfârşit titanii au fost înfrânţi şi nimiciţi4. Astfel se-nfăţişa năprasna acestei lupte dintre zei. loveşte tot atât de crud ? Şi-i zvârle iarăşi în adânc pe bieţii mei feciori. Hestia.Flacăra lui se ridica. titanii ? Nu. La poartă. să nu mai poată-n veci ieşi din temniţă. înspre mănunchiul de titani. unde-i ţinuse şi Uranus. mâniat. lovind pe Cronos şi pe-ai săi cu mari ciocane de aramă. cel pe care l-am ajutat să se înalţe. erau schimbate în tăciuni şi scânteiau înfiorate.. El năvălea peste titani.. a dăinuit acest război. picioare. pe dâre albe de lumină.. unindu-se cu aprigul pârjol ce mistuia cerul întreg. Din pumnul său neobosit ţâşneau mereu trăsnete tari.

închipuie ciocnirile care aveau loc între forţele tumultuoase ale naturii. Mai târziu. fiica lui Ocean. Veacuri de-a rândul această alegorie i-a ispitit pe artişti s-o zugrăvească sau s-o sculpteze în forme impresionante. ţintindu-i nimicitor pe cei care se prăvălesc. prima lui soţie.38 Note: 1. Fumul înecăcios se înalţă în valuri. aerul cel mai pur îl împresoară . la elini. cunoscute de zei. Aburii încinşi îi împresoară şi parcă vezi cum îi sufocă pe luptători. Moira – fiică a haosului şi a nopţii – reprezenta pentru elini destinul stabilit dinainte fiecărei fiinţe. Hotărârile soartei. într-altul se prăbuşeau spre afundurile clocotinde. o lumină albă îl învăluie şi zeii gustă aici o fericire. care desfăşura firul vieţii. . Această luptă fubuloasă – titanică. Hotărârile soartei erau împărţite fiecărui om de la naştere. Acesta avea scris destinul oamenilor pe o tablă de aramă. nici jertfe. prin trei surori. 2. fără hotare. cu fulgerele în pumni. Metis. semn că şi zeii trebuiau să se supună hotărârilor sale. Numai pentru zei ursitoarele ţeseau veşnic fire lungi. care va dăinui cât zilele eterne. Oamenii nu aduceau însă Moirei – soarta neînduplecată – nici rugăciuni. Altul încearcă să întâmpine. Însuşi Zeus nu putea să se împotrivească sau să înduplece pe Moira. Poetul Hesiode ne spune că ea ştia mai multe taine decât toţi zeii şi oamenii laolaltă. care tăia firul vieţii cu un foarfece. Unuia dintre ei i-a căzut o stâncă pe spinare. socotind totul zadarnic. Ceilalţi. ivită pe lume înaintea lui. Cei vechi îşi închipuiau că pământul era înconjurat de un fluviu imens. cu feţele hidoase şi ochii sticloşi de spaimă. cu braţele. însă oamenii luptau adeseori împotriva ei. într-o schiţă renumită a pictorului olandez Rubens. încovoindu-l. prin legi de neclintit." 4. ursitoare sau parce : Cloto. ca într-un vis fantastic. cum credeau elinii. după cum a rămas de atunci cuvântul – ca şi cele care vor urma cu diferiţi giganţi şi monştri. ce le sunt hărăzite. În jurul capului purta o cunună de stele. Oceanul. cântând Olimpul. piatra ce se rostogoleşte către el. din care izvorau şi în care se vărsau toate apele. de pe pământul ars. şi-a însuşit înţelepciunea şi prudenţa. cum ni se povesteşte în numeroase legende eline. cel dintâi simbol al înţelepciunii şi prudenţei. Închipuie frământările din interiorul pământului. Zeii puteau numai să cunoască voinţa lui şi să i-o aducă la îndeplinire. 3. nici atins de zăpezi. nimicind începuturile de înflorire a vieţii. Acesta era personificat prin cel dintâi fiu al lui Uranus şi al Gheei. La romani. Iară de sus te aştepţi să apară Zeus. Soarta nu o puteau îndupleca prin rugăciuni. Muntele Olimp îşi întinde coastele de la marea Egee şi până la hotarele Tesaliei şi Macedoniei. se văd titanii încolţiţi şi izbiţi de blocurile grele de piatră. şi Atropos. soarta-Fatum era reprezentată printr-un bătrân orb sau legat la ochi. de aur. aruncate asupra lor de hecatonhiri. care împărţea bucuriile şi nenorocirile. în timp ce vulcanii izbucneau cu ropote de piatră şi de foc. a fost. Zeus. Homer. spune : „El nu este niciodată bătut de vânturi. care trebuie să domine totul în lume. înghiţind-o pe Metis. Astfel. în urma cărora se formau munţii şi mările. Lahesis. Într-un loc munţii se ridicau. puteau fi comunicate pământenilor prin oracole. cad în abisul negru.

totul era al lui. să se răscoale în vreun chip. se împlinea numaidecât1 Z ZEUS . născutul din titani . Suntem stăpâni. fluviile verzui şi firele subţiri de-argint ale izvoarelor din munţi. iar Zeus a urmat aşa : — Voi. Eu voi domni. Să vie Hades şi Poseidon. trona pe muntele Olimp. Totul. ca şi mine. nesfârşit. Şi fraţii s-au înfăţişat. împreună am învins şi împreună vom domni. Însă am să vă dau şi . ce şezuse altădată ascuns în Creta. asemeni unui mare rege. cândva. cu mare grabă . şi dacă îşi dorea ceva. Dacă supuşi nemulţumiţi vor încerca poate. POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA — Să vie fraţii mei cei mari! a sunat prima lui poruncă. m-aţi ajutat în lupta împotriva titanilor năprasnici. pământul roditor şi larg. Deci... Ne bucurăm de tot ce-n lume e mai bun. Poruncea pe voia lui. Şi Zeus nu se sătura să-şi mângâie privirile cu-ntinderi şi cu bogăţii. să-i pedepsim ne-ndurători. Da. amândoi născuţi din Reea şi zeul Cronos. domnea acuma în Olimp şi poruncea. El.39 ZEII OLIMPULUI eus. mările. Plin de mândrie privea el cerul albastru.

întrebând ce porunci le dă. şi-a hotărât-o de soţie. eu îmi voi păstra cerul. după cât se povesteşte. focul. mări întinse. — Tragem la sorţi ? au rostit fraţii... să-l cârmuiţi. care înseamnă viaţa în oricare cămin.. Celălalt frate mijlociu a devenit zeu peste ape.. Iar Zeus le-a răspuns : — Lumea o împărţim în trei.. din răsărit în miazăzi.. — Dar mie ? a-ntrebat Poseidon. Zeus s-a aplecat spre ea şi. mângâind-o blând pe păr. ştii bine că m-am luptat mult mai vârtos. dar Zeus a rămas stăpân. Iată. Zeus i-a încredinţat Hestiei. Lui Hades i-au căzut la sorţi ţinuturile subterane. Deşi sunt mijlociu. şi din această pricină nu are voie să se stingă. Apoi s-a îndreptat cu fală către Demetra. împurpurată la obraz şi căta cu privirea-n jos. Eu sunt mai mare. şi. de unde poţi cuprinde tot. Amândoi zeii au trebuit să se arate mulţumiţi. Zeus a dat poruncă să s-arate în faţa sa copilele zeului Cronos şi-ale Reei – una mai mândră decât alta. pline de peşti săgetători. cu Tartarul întunecos. ce sta sfioasă-n faţa lui. care-i fusese hărăzit. Cei trei şi-au împărţit puterea. mijlocia. şi de-alta tot ce-i sub pământ.40 vouă câte-un ţinut. Focul. În grija ei a-ncredinţat căsătoria şi familia şi copilaşii nou-născuţi. Voi trageţi ce v-a mai rămas. nicicând nu a mai revenit acolo-n muntele Olimp. primul fecior născut de Reea. De o parte-i cerul luminos. Zeii cei doi s-au repezit numaidecât. Mai rămăsese numai Hera. temniţa unde vom păstra pe toţi câţi ne vor duşmăni şi nu vor asculta deplin poruncile Olimpului. FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP upă această faptă. — Tragem! le-a dat răspunsul Zeus.. Hades a şi pornit pe loc către ţinutul mohorât. — Mie ce-mi dai ? a grăit Hades. să mi-l vegheaţi. din miazănoapte-n asfinţit. sora lui cea mai mare. şi i-a dat harul de a fi zeiţa holdelor bogate şi a livezilor cu rod.. de alta fluvii. iar lui Poseidon apele din mări. din fluvii şi izvoare. Ele-au venit smerite toate şi s-au plecat în faţa lui. Hera s-a învoit şi Zeus a dat porunci să se gătească întreg Olimpul D .

numărându-şi toţi fraţii şi surorile.. suntem puţini numai noi şase. biata. «ochi de-azur» . Titanii au fost doisprezece. să ne-nsoţească pe noi toţi. urma să nască pe Atena. Zeul Uranus. pe Atena. ZEIŢA CU OCHII DE AZUR tena. pe ea o voi numi întâi!. lui Metis – ce-ntruchipa înţelepciunea – că-n schimbul sprijinului dat o s-o ia în căsătorie. A!. Totul era orânduit.. acesta a şi înghiţit-o. Acest băiat o să-l răstoarne pe Zeus de pe tronul său şi-o să se înscăuneze-n loc. Duşmanii olimpienilor vor fi curând dezvăluiţi şi nimiciţi fără cruţare. Zeus simţea că-l doare capul tot mai puternic. cugeta Zeus. Pe lângă ei voi hotărî şi zei mai mici. destinul neînduplecat.. Privea din nou spre depărtări şi-şi cântărea toată puterea şi bogăţia ce le-avea. înstelatul. Şi-acum pe cine voi chema ?. va naşte-n primul rând o fată. deci. zei din cei mari. A trecut timpul. nu se născuse ca oricare. auzind ce-i urzise Moira. Trecuse vremea cuvenită. care-şi mânca odraslele.. Şi. În acest fel Olimpul meu va fi mult mai impunător. Şi se ţinuse de cuvînt. A înghiţit-o. Copilul era chiar Atena. să i se-nfăţişeze lui. socotindu-l cu ei pe Cronos. ba şi o serie de cortegii. a tresărit deodată Zeus. Numai că Zeus se dusese şi-l întrebase pe Uranus ce-o să se-ntîmple în viitor. ce are soţul său de gând. Şi când s-a isprăvit şi nunta – o nuntă făr-asemănare – Zeus s-a aşezat pe tron. Neştiind cum să-şi A . de-a doua mână. Tot ce spunea zeul Uranus se împlinea fără zăbavă. reîntors acasă. fiica lui cea dragă. dac-ar fi trăit. zei olimpieni. pe toţi. urmând şi el pilda lui Cronos. mai mulţumit ca înainte. Totuşi. până-n ziua când Metis." Şi a chemat-o pe Atena. şi Metis trebuia să nască. Zeus a poftit-o la el pe Metis. Cu atât mai mult mi se cuvine şi mie tot atâţia zei. ci-n nişte-mprejurări ciudate. Zeus îi promisese copilei lui Ocean. copila mea cea mai iubită. apoi va naşte un băiat. ca să înlătur nenorocul ce ne pândea. Zeus a tremurat de spaimă.41 pentru nuntă. astfel. — Numai aşa puteam să fac... un gând i se vârâse în minte-adânc şi nu-l lăsa : „Pentru o lume-atât de mare.. Până să înţeleagă.. cu pruncuşorul ei cu tot. i-a răspuns că soţia lui. a rostit el spre ceilalţi zei. zeiţa Metis. pe Metis. precum fusese voia lui.

Din creştetul nemuritor. Marea. însă zeiţa n-a primit şi a făcut un jurământ. s-a auzit un strigăt tare de bucurie şi izbîndă. despică-mi capul şi vezi de ce mă doare-atât ? Hefaistos a rămas mut. Despică-mi fruntea mai curând. Înăbuşindu-şi în el frica. Nu pot să rabd durerile.42 potolească această mare suferinţă. El era meşter priceput. s-a-nfiorat de măreţia zeiţei care se năştea. şi de teamă : — Cum ?! Să-l lovesc pe tatăl meu. s-a ivit o zeiţă mândră. pe tine. a spus zeul stăpân. cu tăiş bine ascuţit. Hefaistos a stăruit să-l ia de soţ. avea o fierărie-n Lemnos3 . fiul titanului Hiperion. neliniştit. soarele cel strălucitor. mai ales. nou-născută. Zeus i-a ascultat dorinţa să n-aibă soţ. Hefaistos s-a înfăţişat şi a grăit tatălui său : — Am sosit. Cu Zeus nu era de glumă. mai ales când se supăra. nu glumeşti ? a cutezat să mai întrebe.. purtând o platoşă de aur. a poruncit să vină zeul ce se numea Hefaistos şi era fiul său şi-al Herei2 . cât era de mare. cu o secure ascuţită. la porunca-ţi. Când a izbit securea ţeasta. Pământul s-a cutremurat. în muncă sau în bătălii. Atena.. în mâna dreaptă o lance straşnic ascuţită şi-n stânga scut apărător4 . cum spun legendele eline. — Bine. Iară Atena. Ochii zeiţei. şi-a oprit carul său de foc şi a privit. Hefaistos. — Ţi-am spus odată! a strigat puternic Zeus spre fierar. făuriţi parcă din azur.. şi de uimire.. a vuit. cât a putut. Ba chiar şi Helios din cer. . erau albaştri-verzi. şi valurile sale verzi s-au răscolit până-n adânc. Zeus i-a poruncit s-aducă şi o secure de aramă. a cugetărilor adânci şi a priceperii depline. era atât de frumoasă. Hefaistos a ridicat securea şi-a lovit în ţeasta tatălui său. pe frunte coif. De-aceea Zeus s-a gândit şi-a hotărât ca ea să fie zeiţă a înţelepciunii. încât zeul Hefaistos a şi cerut-o de nevastă. iată. către Olimpul unde Zeus năştea pe fiica lui. de-asemeni.. să stea pe veci nemăritată. Zeus.. Olimpul. şi a rostit : — Te vei numi Palas-Atena!5 Vei sta alăturea de mine şi-adesea mă vei sfătui.

povestea că într-o zi. s-a ruşinat şi l-a zvârlit în apa mării. Zeul acesta era şchiop. Poate mai mult ca o răsplată. soţia marelui Ocean. Băiatul s-a rostogolit şi a căzut în Lemnos. sub trupul lui voinic. Picioarele i se urneau cu greu. când băiatul se înălţase binişor. Mama sa. şi Zeus l-a şi înşfăcat de un picior. avea picioarele sucite şi frânte pe la-ncheieturi. după această întâmplare. Ba chiar l-a ajutat pe Zeus să-şi nască fiica. văzându-l cât e de urât. iar celălalt frumos la chip. Era acuma şi mai şchiop.. dar zvânturat şi cam neghiob. a început să făurească lucruri ce i-au uimit pe zei. l-a scăpat. Hera. bătută-n stele de argint. însă încetinel la minte. dar şi zeu peste meşteşuguri. frânt. era chipeşul tânăr Ares. din mâini. Norocul lui a fost că Tetis. acolo-n fierărie. Apoi. nu ştiu cum. Celălalt fiu. ca pe-un pietroi. şi-a făcut fierărie-n Lemnos : o fierărie ridicată în întregime din aramă.. Zeus s-a supărat mai rău.. l-a crescut într-o peşteră ce se găsea afund. altul îl dobândise Zeus cu o zeiţă din Arcadia.. N-a apucat bietul băiat să mai răspundă un cuvânt. cea cu picioare de argint. şi astfel a rămas beteag. Zeiţa Tetis l-a păstrat în valurile ei verzui . s-a întors iarăşi în Olimp. Cel priceput la meşteşug era Hefaistos. Zeus şi-a hărăzit feciorul să fie faur în Olimp. Dar cum era de priceput. pe un pitic numit Chedalion. când şi-a născut băiatul. Unul dintre băieţii Herei era urât. Abia călcat-ai în Olimp şi vrei să te şi grozăveşti ?. sub mări. dar iscusit în meşteşugul fierăriei. Băiatul l-a rugat să tacă. L-a aruncat. Era L . Ba şi-a mai luat şi-un ajutor. Cuvântul nu şi-l respecta. înalt şi zvelt. S-a ridicat încet. Copilul s-a lovit cam rău. Asta spunea zeiţa Hera. pe Atena. să nu-i auză toţi din jur şi să se facă de ocară. Tocmai atunci Zeus şi Hera se certau. dar Zeus se răstea grozav. Nu ştim ce pricină era.43 TREI FECIORI AI LUI ZEUS a puţin timp după aceea stăpânul lumii a cerut să vină trei feciori ai săi. ologule ? i-a răcnit el. să-l înece. Trupu-l durea mai peste tot. Doi dintre ei erau ai Herei. dar cine nu ştia-n Olimp ce se-ntâmplase-n acea zi ? Hera. pe care Hera îl dăruise soţului. Peste o vreme. cu douăzeci de coşuri mari ce fumegau necontenit. l-a prins în braţe pe copil. — Mă-nveţi pe mine ce să fac. Era frumos. când era mic. altfel se sfărâma de tot.

Zeus a poruncit de l-au chemat la el pe zvânturatul Ares. Toţi te urăsc. privind în urma lui. De dimineaţă-n zori mă scol. Era. hoţiei. curăţ palatele lui Zeus. şi al născocitorilor. şi totuşi. Mă ostenesc peste puteri. bun de negoţ şi bun de gură. era veşnic pe lângă tatăl său.. Zeus l-a hărăzit pe Hermes curier în ceruri. Unu-i urât.. Iar noaptea. la zeul Hades. ca şi pe pământ. Aşa stând lucrurile. — Te numesc – cum îţi este firea – zeul războiului nedrept . jos. precum spunea el însuşi. Doresc să am odrasle multe. cu tot necazul Herei. sânge vărsat şi lacrimi plânse. stăpânul lumii. Crud precum eşti. de nu erai feciorul meu. şi-a luat curând şi-alte soţii. . zeu al negoţului. Spuneţi şi voi dacă e drept ?! Astfel se plângea zeul Hermes. care aduce doar prăpăd. născocitor.44 întruna pus pe sfadă şi se bătea din te miri ce. Una din ele a fost Maia.. şi hoţ. încât nici noaptea nu putea să doarmă. când vă odihniţi. călătoriilor pe mare şi pe uscat.. — Sunt zeul cel mai oropsit. dar şi isteţ. şi Hera nu mai poate-avea. chiuind. în Olimp. în ceruri. surîzînd : — Nu mi-a dat Hera fii de soi. îi spunea uneori aşa : — Eşti un zeu rău şi nestatornic. şi mincinos. discordie şi bătălii. Zeus. Faptele sale preaciudate îl dovedeau pe micul Hermes viclean. Pentru aceste multe daruri. să caute sfadă şi măcel. Nu se simţea în largul lui decât în lupte şi războaie şi tare mult îi mai plăcea să vadă sângele curgînd.. Şi ea i l-a născut pe Hermes. Ares s-a bucurat nespus că era zeu peste război şi. eu port umbrele celor morţi. o să-mi mai iau şi-alte soţii. cu care dânsul se născuse. zeiţă din Arcadia. îşi zise sieşi. sub pământ.. flăcău smintit! Fără-ncetare îţi cauţi ceartă. Apoi alerg la el. altul neghiob. zeul războiului hapsân. se plângea Hermes celorlalţi zei.. săvârşit fără chibzuială. s-a repezit cu suliţa către pământ . Zeus. să-mi dea porunci de dus încoa şi-ncolo. i-a rostit Zeus fiului. atât de hărţuit. se bucura necontenit de-ncrederea stăpânului. Găsindu-şi deci acest motiv. Chiar tatăl său.. de mult te-aş fi gonit din cer.

. Iară Uranus o vestise că Zeus o să îndrăgească mai mult pe fiii Letei.. A cerut ajutorul Gheei. Să meargă deci în insulă. Gheea nici nu vroia s-audă. şi-atuncea mă voi cufunda. Leto a rugat insula să-i dea voie să-şi nască pruncii. giganţii cei îngrozitori. Nici Piton n-o putea ajunge. atunci mă învoiesc!. Nici iarba nu creştea pe ea. să-i ceară adăpost. a mai rostit zeiţa Leto.. Nebună de mînie.. zvârlind flăcări asupra ei. atât erau. şi n-am păşuni. Ba încă Hera trimisese şi un balaur. numit Piton. Oracolul i-a arătat că e pe mare-o insulă care pluteşte. şi n-am livezi. Şi Gheea n-avea stăpânire asupra insulei. măicuţă Gheea! Ţi-oi mulţumi şi te-oi cinsti!. după o clipă de gândire. pe care-i prevestea Uranus. mîndră Leto ? — Îţi jur pe însuşi fiul meu. defel. care o urmărea pe Leto. nici de ţărm. Totuşi Hera nu A . Când va vedea că sunt de piatră.. Hera s-a hotărât să-mpiedice naşterea celor doi copii. Insula s-a temut întâi. Leto s-a dus la un oracol. în dureri. şi te-oi slăvi. din slăvi. — Îndură-te. fără a fi prinsă de fundul mării. cu ruşine. plângând cu jale. Nemaiştiind ce poate face. — Îmi juri tu asta. Leto.. mamă! Cu Zeus eu m-am măritat numai din teamă. Şi Gheea s-a grăbit să-i dea tot sprijinul zeiţei Hera.. Doar nişte pietre albicioase şi mărăcini. o Gheea. Atâta doară că şi Hera aflase-nşelăciunea asta.. părea că este nimicit. decât pe propriii ei feciori. îţi jur că fiul meu te va cinsti şi-aici se va clădi un templu. — Bine. şi nicăieri nu putea naşte.. că fiul ce ţi se va naşte va fi un zeu orgolios. fiindcă pe Zeus nu-l iubea. de Hera. o să mă-mpingă cu piciorul în mijlocul furtunilor. insulă de piatră. — Am auzit. Nu-s vinovată cu nimic! Îndurâ-te şi lasă-mă să-mi nasc copiii undeva. Şi amândouă-au uneltit. Şi Leto rătăcea întruna. căci nu ştia să-noate-n mări. Astfel s-a dus zeiţa Leto în insula Ortigia. Era o insulă pustie. şi-apoi s-aducă-n lume copilaşii. mama zeului.. cum o numeau vechii elini. Planul urzit. adică-n insula de piatră. eu. a răspuns ea.45 PRUNCII ZEIŢEI LETO ltă soţie a lui Zeus a fost zeiţa nopţii. Gheea nu i-a dat voie Letei să nască-n nici un colţişor de pe pământ. — N-ai teamă. Umbla pe drumuri grele Leto. de când îi răpusese fiii.

S-a prefăcut în porumbiţă şi a zburat în insulă. a hărăzit-o să fie apriga zeiţă a vânătoarei de dihănii – un meşteşug tare iubit în vremea de odinioară – şi tot ea să se îngrijească de palida lumină-a nopţii. care-i întuneca vederea. îi trebuia însă stăpînu-ui înc-o zeiţă. sau insula cea luminoasă! Şi-aicea va fi templul meu.46 s-a lăsat. dac-o va ajuta pe Leto să-şi nască. aflând de-atâta suferinţă. insula a şi înverzit.. Avea în jurul frunţii raze. ambrozie. olimpienii unsprezece – căci Hades sta doar sub pământ. foarte-nalţi. Leto a fost întruna sfâşiată de dureri neînchipuite. Prin doi stâlpi. Zeiţe s-au ivit din cer şi au adus celor doi zei centuri de aur. Ştia să cânte minunat! Muzele. văluri albe. văzând pe Leto suferind. copiii. Hermes. . Lumini de aur s-au vărsat pe tot întinsul înverzit. Apolo şi Artemis. Toţi zeii s-au mirat privindu-l. Şi ea. a dat sprijin măicuţei sale. pe dată. Fata s-a înălţat pe clipă. Legenda spune că întâi s-a născut Artemis cea castă. Ele s-au dus la Ilitia şi i-au făgăduit o salbă mare. Şi zeiţa a fost mişcată. nici în Olimp. cele nouă muze.. zeu al luminii soarelui şi al cântărilor alese. iată. s-au adunat în jurul lui. Ares. Cum a mâncat ambrozia şi a sorbit nectarul dulce. Nici una dintre celelalte zeiţe nu puteau însă să rămână atâta de nepăsătoare. să-l nască şi pe Apolo. pe Artemis. în sfârşit. Olimpul mai primise. Iar Zeus l-a numit. deci. Şi nouă zile încheiate şi nouă nopţi cumplite. cerându-l oblăduitor. la rându-i. alţi şase zei : Atena. Pe celălalt copil al Letei. Erau. Şi-a hotărât ca zeii ceilalţi. Ea nu vedea Ortigia şi nici pe Leto cum se zbate în chinurile naşterii. căci ea a luat-o pe Ilitia – buna zeiţă-a naşterii – şi a ascuns-o într-un nor. de piatră. afară de măicuţa-i Leto şi prea mândra zeiţă Hera. nectar şi flori. dată de argintia lună. să se ridice în picioare. când va intra dânsu-n Olimp. ca să ajungă şi olimpienii doisprezece. până atunci. s-a prins bine de fundul mării. de nouă coţi. Când s-a născut zeul Apolo. Şi zeul nou-născut a spus: — Te vei numi de astăzi Delos. Hefaistos. toată din aur. zeul Apolo s-a făcut un tânăr de o frumuseţe cum nu se mai văzuse încă.

şi gingăşie. Hefaistos cel priceput. sângele i s-a scurs în ţărână. şi tot ele ocârmuiau şi anotimpurile-n lume. pline de graţie. Iară zeiţele-anotimpuri. sau horele. Un fiu pe care i-l născuse o pământeană de la Teba a devenit. năuci de-atâta frumuseţe. pe Uranus. după cât se povesteşte. zeii s-au ridicat cu toţii. Era Dionisos cel vesel. în timp ce muzele îi D . însă schilod. din aurul cel mai curat. Acolo s-au născut giganţii. Selene – argintia lună . Ele s-au prefăcut în spumă. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie . danţau. ca şi de zei. şi părul blond şi mătăsos l-au strâns uşor. erau cu toţii doisprezece. De-aceea a mai poruncit să se adune în preajma sa şi alţi zei mari ca : Helios – superbul soare . Eos – sfioasa auroră cu razele-i trandafirii . lăsând perdelele de nori.47 FIICA ZEULUI URANUS e-aceea a chemat în slavă pe fiica zeului Uranus. zeu. cea jinduită deopotrivă de muritori. Dar asta nu-l mai mulţumea. modest. zeiţa a tot plutit pe apa mării. S-a însoţit cu zeul faur. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. cu multă grijă. ce se numeşte „în corimb". în sfârşit. Charitele subţiri. Leto – zeiţa cea tăcută . Noul stăpânitor al lumii dorea să aibă. apoi pe hore8 şi charite9 – şase copile ale sale. Pieptul cel alb şi gâtul subţire i le-au împodobit cu salbe şi cu colane de argint . Temis – copila lui Uranus. Copila zeului Uranus a primit de la Zeus cinstea de-a fi zeiţa dragostei. în Olimp. Şi din această spumă albă s-a ivit cea mai minunată şi mai frumoasă dintre zeiţe. zeiţa ordinei depline şi a dreptăţii-n legiuiri. dar Moira hotărâse altfel. până în Cipru – insulă ce i-a rămas de-a pururi dragă. Dar picături din sucul vieţii i s-au prelins şi-n apa mării. şi graţie. Era divina Afrodita. o curte mult mai mare decât o avusese Cronos. mlădii. harnic. Pe frunte au încununat-o cu flori şi văluri şi-o bentiţă. Când Cronos îl lovise-n pântec pe soţul Gheei. ocrotitorul podgoriei. Zeii Olimpului6 . Purtată de Zefir. I-au pus cercei cu pietre scumpe-n urechile trandafirii. într-o pieptănătură mândră. să nu se vadă înăuntru. acuma. Ba. Zeus a mai chemat la sine şi alte zeităţi : pe Hebe7 – ce ocroteşte tinereţea şi-i în Olimp paharnică . s-au pogorât în jurul ei. de-asemeni. cum se numeau. Când au văzut-o pe-Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. Horele străjuiau Olimpul. Vechea dorinţă a lui Zeus se împlinise.

De bună seamă că şi alţi zei mai populau-naltul Olimp. . alcătuind cortegii mândre. sau pedepseau pe muritori. când petreceau sau se luptau.48 desfătau pe olimpieni cu armonii din cele mai fermecătoare. ce-i însoţeau pe olimpieni.

Hades şi Poseidon. cei care. Dar curând intră în acţiune. dăduseră viaţă la tot ce se găsea în univers. de basilei. pe baza vechilor cântece şi legende. şi altul pentru întinsul mărilor. prin care dovedea că se trage dintr-o anumită zeitate. mari poeme epice. Homer îi biciuieşte în stihurile lui pe zeii olimpieni. ale căror căpetenii se numeau basilei şi îndeplineau. unul pentru ţinuturile subterane.. la diferite popoare. La începuturile istoriei. Fiecare basileu îşi alcătuise o genealogie. . ca şi zeii. Zeus. de asemeni. Pretindea că are dreptul să hotărască legi. puteau săvârşi minuni şi aveau puteri şi calităţi neobişnuite. El cerea să fie slujit şi. pentru că ei erau neam de zei. Zeus se supăra pe necredinţa altora. Şi totuşi aezii – cântăreţii rătăcitori. De pildă. după cum spune legenda. forţa ce trimitea din slăvi ploaia binefăcătoare. Aristocraţia gentilică şi basileii considerau că au toate aceste drepturi. Zeii elinilor reprezentau şi forţele naturii. ruşinoase şi sângeroase ale multora dintre zeii olimpieni. cu care Zeus împărţise lumea şi care erau. dar şi grindina nimicitoare. rolul regilor de mai târziu. sămânţă de titani. şi forţe sociale. dar el însuşi socotea că poate fi necredincios soţiei sale. Purtări în mare parte asemănatoare aveau şi zeii Hades şi Poseidon. că poate înşela fete şi femei pământene. este o sublimă pildă. se asemănau aristocraţiei gentilice. cu mult înainte de a căpăta reprezentarea socială a unui mare basileu – aşa după cum arătam în nota noastră mai sus – nu era pentru popoarele primitive decât forţa uriaşă. Ceilalţi zei olimpieni. în palatele basileilor – au ştiut să strecoare în versurile lor destule aluzii despre nedreptăţile sâvârşite de zei şi. fără a li se putea cere socoteală. care a creat cele mai minunate poeme epice ale lumii antice : „lliada" şi „Odiseea". aceştia nu aveau voie să cârtească. dacă îi nedreptăţea pe ceilalţi. Erau nemuritori. Zeus este reprezentat în legendele eline având purtările unui mare basileu. consideraţi un fel de basilei. ca înseşi forţele naturii. făcându-se că le proslăveşte faptele. dominând cu aceeaşi aparentă necesitate naturală. Cu amară ironie. în primul rând pentru că erau din neam ales. care făcea să rodească natura. bătrînul aed orb. a marilor conducători de triburi.49 Note: 1.. Poemele homerice ne arată că grecii erau organizaţi în ginte şi triburi. afară de Zeus . Homer. Fiind deci de origine divină şi ei. trecând. şi a poetului Hesiode de un altul. să stăpânească. în parte. prin personificări din ce în ce mai pestriţe. Zeus şi toţi olimpienii cereau ascultare deplină. coborât în Infern i-ar fi văzut umbra lui Homer spânzurată de un arbore. care străbăteau toată Elada compunând. o oglindire în care forţele pământeşti iau forme suprapământeşti. Friedrich Engels scrie : „Orice religie nu este altceva decît oglinda fantastică în minţile oamenilor a forţelor exterioare care domină viaţa lor de toate zilele. aveau dreptul. pe care el le putea însă călca oricînd. forţele naturii sînt cele care au dobândit în primul rând o astfel de oglindire. Amândoi erau straşnic chinuiţi. pentru că dezvăluiseră faptele rele. care se afla la curţile basileilor elini. De aceea un discipol al lui Pitagora povestea că maestrul său. urmaşii lui Uranus şi ai Gheei. în dauna supuşilor. alături de forţele naturii. deci. să calce eventual legile şi morala. scandându-le apoi. în cursul dezvoltării ulterioare. acompaniaţi de liră. beneficiind şi ei de toate bunurile. Bunăoară. ca şi stăpânii lor. fără a fi pedepsiţi. Figurile fantastice în care se reflectau la început numai forţele misterioase ale naturii capătă astfel atribute sociale şi devin reprezentante ale unor forţe istorice". care la început le sunt tot atât de străine oamenilor şi le stau tot atât de inexplicabile în faţă.

Despre opera acestui mare scriitor satiric grec. noaptea trecătoare. Karl Marx spunea : «Zeii Eladei răniţi de moarte. Fumul şi scânteile ce se înălţau din vulcanii insulei.50 crivăţul aspru. Hestia-Vesta.) 5. face loc în zori luminii solare. Demetra-Ceres. trăsnetele şi tunetele asurzitoare. vara şi toamna. 2. între altele. Hermes-Mercur. 3. 8. Poseidon-Neptun. 6. . tot el guverna lumina şi întunericul.L. Dionisos-Bachus. cât ai clipi.P. Artemis-Diana. în spiritualele sale „dialoguri". Mai târziu. Hefaistos-Vulcan. în legendele eline. Pe cînd Nix este noaptea însăşi. Noaptea. tânâră. la romani. în „Prometeu înlănţuit" al lui Eschil. Iarna era dulce şi se pierdea între toamnă şi primăvară. pentru că zeiţa Atena nu a primit să se mărite. Nu trebuie să se mire nimeni că Zeus căpătase de la Hera. Le îngăduiau fapte oricât de năzdrăvane. astăzi stinşi. în „Dialogurile" lui Lucian. după cum vom vedea în alte poveşti. Numele grecesc : Palas. Engels. I. fulgerele. copii. „Opere" voi. în chip comic. Charitele – cele trei graţii. de pildă să-şi nască fii gata crescuţi mari. fiu al regelui Troiei. Fr. Hades-Pluton. Afrodita-Venus. 7. Scena naşterii zeiţei Atena este povestită. erau socotite de vechii elini ca ieşind din coşurile fierăriei acestui zeu harnic. De ce se petrec astfel lucrurile în istorie ? Pentru ca omenirea să se despartă cu voioşie de trecutul ei"-. E.P. El guverna anotimpurile. aşa de repede. au trebuit să moară încă o dată. Hebe a fost înlocuită (după legendă) cu un păstor. Lemnos sau Kastro este o insulă muntoasă din arhipelagul grecesc. 9. Numele romane ale principalilor zei elini sînt : Zeus-Jupiter. 4. ce i s-a adăugat Atenei. Acest fenomen a fost spendid poetizat de aezi într-una dintre cele mai frumoase legende ale mitologiei. Leto nu trebuie însă confundată cu Nix. Atena-Minerva. care sunt fiicele lui. La vechii elini. 417. 1957. horele sau anotimpurile erau numai trei: primăvara. are înţelesul de fată . Acest nume i s-a dat. Leto este numai o zeiţă a nopţii. cele două elemente de bază în viaţa omului. pentru că se ştie : soarele pare a răsări adesea chiar din valurile mării. Plină de poezie este şi această imagine a ivirii luminii în mijlocul mării. întunericul originar al haosului. Ares-Marte. într-o insulă din mijlocul mării. Hera-Junona. Tot astfel. (K. sau să se înalţe în slăvi. Vechii elini erau nespus de generoşi cu zeii lor. zeul luminii. zeiţa Leto. Buc. Ganimede. în chip tragic. curată. pag. Marx. sau Latona – la romani – este silită de Zeus să-l nască pe Apolo. pe baza legilor naturii. cu mult haz de scriitorul antic Lucian.. Apolo-Apolo.

Şi nu e nici o îndoială că ei. ea cunoştea o iarbă cu însuşiri miraculoase. giganţii. dacă aveau această iarbă. din Olimp. ce le cădeau până la glezne. precum fuseseră titanii. giganţii nu cădeau învinşi. Aceştia se născuseră din picăturile de sânge. răpuşi cu armele. dorind să-i apere de moarte. trădarea – Zeus a şi aflat de planul pe care şi-l făcuse Gheea. de-un muritor şi de un zeu. încă de pe atunci. cu armele. Şi ei crescuseră cât munţii. Mai înainte ca giganţii să fi putut căuta prin lume iarba aceea magică. Picioarele lor colosale aveau. Gheea i-a aţâţat pe-aceşti giganţi să-nceapă alt război cu Zeus. Din fiecare picătură suptă de ţărâna roditoare ieşiseră aceşti flăcăi. ucişi. curse din rana lui Uranus. zeiţa Gheea. cu puterile-i cereşti – de nu cumva s-o fi ivit. Şi ei aveau puteri uriaşe. Dar. Zeus a cerut soarelui să-şi stingă flacăra. Cine punea pe limbă iarba era ferit de lovituri date de fiinţe muritoare. decât dacă erau loviţi. Purtau bărbi lungi şi plete dese. Iar tălpile se prelungeau cu câte-un trup hidos de şarpe. ar fi învins şi l-ar fi izgonit pe Zeus. Nu mai aveau deci să se teamă de moartea cea ne-ndurătoare fiii pământului. de aur. în loc de piele.-n acelaşi timp. Fără să piardă vremea. titanii. Fiii aceştia ai zeiţei au fost numiţi de ea giganţi1 .51 LUPTELE CU GIGANŢII eus domnea Olimp şi nu ştia că Gheea se hotărâse să-l lovească. luând forme înspăimântătoare. luna să îşi acopere Z . făcuse tainic nişte vrăji. Ea mai avea nişte feciori.-n Tartar. giganţii. solzi. Mai mult. dar nu erau nemuritori. Puteau să fie doborâţi. Şi mama lor. În urma vrăjilor zeiţei. atunci când îl lovise Cronos cu secera de diamant. plin de ruşine. fiindcă îi închisese pe fiii săi.

iar aurora să-şi ascundă luminile-i trandafirii. să ajungă până în Olimp. Noroc că se găsea acolo. Heracle2 .. Alcioneu. Şi pe acest pământ gigantul nu va putea fi omorât. Giganţii-au prins apoi să smulgă munţii din temelia lor. cu lancea-n mână. le-a smuls grăbit şi le-a ascuns.. cu un mănunchi de fulgere. Primejdia se spulberase. Lăncile lor brăzdau văzduhul. şi ai să-l nimiceşti L . giganţii au făcut un salt şi au pornit către Olimp. cu săbii şi cu săgeţi către giganţi. Să staţi şi voi lângă titani. sclipitoare. Heracle l-a lovit de-asemeni cu o săgeată drept în piept. Atrage-l în tărâm străin. Însă Alcioneu. viteaz şi neînfricoşat de moarte. El le-a găsit. împotriva farmecelor Gheei. Toţi aşteptau cu încordare să vadă ce o să se-ntîmple. În bezna care s-a lăsat giganţii n-au putut să afle miraculoasa iarbă. peste stânci. până în Tartar. ca să-i învingă pe giganţi. Îl ocroteşte vraja Gheei. căutând acele buruieni. Heracle. Heracie nu putea pricepe de ce gigantul n-a căzut. Dar. În astă vreme. cu un văl negru. de-un zeu şi de un muritor. nepătruns. Zeus a aruncat spre dânsul cu un mănunchi de fulgere. în afund. aprinse. şi treceau dincolo de nori. Dar. cu un urlet groaznic. Zeus îi înfrunta cu furie. Văzându-l pe Alcioneu că este gata să pătrundă chiar în palatul din Olimp. a hohotit în râs năprasnic : — Zadarnic vă munciţi voi doi să-l zdrobiţi pe Alcioneu! Am să vă prind şi-am să vă zvârl. aruncând fulgere din cer. atâta vreme cât lupta în ţara unde se născuse – s-a căţărat sus. Şi Zeus a găsit pe-acel erou vestit. — Degeaba eşti uimit. Zeus. în loc să cadă la pământ. îşi lumina drum pe pământ. ca pe nişte neputincioşi. argintie. care-i ferea de lovituri. izbit de două ori în trupu-i. Alcioneu este în ţara unde-a văzut lumina zilei. îi trebuia şi-un luptător c-o fire muritoare. Izbeau cu suliţe. să-i pună unul peste altul şi să-şi alcătuiască o scară. tăioase. Pe urmă. gigantul. albe.52 cununa-i mândră. unul dintre dânşii. Iar lângă dânsul sta Heracle şi-nsoţea fiecare fulger cu câte-o straşnică săgeată. Zeus era mai liniştit. iată. Războiul aţâţat de Gheea era de neînlăturat… NĂVALA SPRE OLIMP a început a fost o clipă de linişte pe-ntreg pământul. Au început s-arunce-n ceruri cu stânci uriaşe. i-a rostit ea. înţelepciunii şi prudenţei. şi Atena. zeiţă a eroilor. olimpienii erau mereu mai îndârjiţi. un luptător voinic. cel mai voinic – care avea şi însuşirea că nu putea fi omorât. apoi cu torţe mari. Numai şiretul stăpân.

cu ură mare. au ajuns repede în drumul giganţilor. Alcioneu crezând că-i scapă eroul cel mai de temut . l-a urmărit până la ţărmul albastrei ape a Egeei . băgând de seamă asta. Heracle a ţintit de-asemeni. Lovea mereu cu trăsnete. plutind pe un nor de aur. lângă mare. Şi le-au mărturisit iubirea. unii din ei cerându-le chiar de soţii. pristavul lui cel de credinţă. şi astfel s-a îndepărtat de locul unde se născuse. Zeus a poruncit să plece Hera. din slavă. ce priveghiase totul cu ochiul său străbătător . . cu câteva săgeţi. Zeus. Poseidon. prăvălindu-l într-o groapă. stăpână peste dragoste. pe Heracle. s-a sfătuit pe loc cu Hermes. giganţii s-au simţit cuprinşi de-o dragoste nesăbuită pentru frumoasele zeiţe. Nici un gigant din opt sau nouă n-a scăpat teafăr sub săgeţi şi trăsnete şi fulgere. au strigat ei. Zeus.. Ceilalţi dintre feciorii Gheei au fost cu toţii încolţiţi de către zeii olimpieni. Hermes şi Apolo au biruit în lupte crunte întreaga ceată de giganţi şi s-au acoperit cu toţii de glorie nepieritoare4 . n-a stat să piardă nici o clipă. s-au repezit după erou. nouă giganţi.Gigantul a căzut ucis Mai mulţi giganţi au zărit însă pe soţul lor cel mai voinic căzând cu capul în ţărână. pierind acolo. Heracle s-a întors spre el şi l-a ţintit cu o săgeată. Dulcea zeiţă Afrodita. a aruncat şi el un fulger. s-au prefăcut şi ei în munţi.. înstelatul. ca două dintre frumoasele zeiţe să iasă grabnic înaintea giganţilor ce-l urmăreau. şi Afrodita cea gingaşă. Zeus . Heracle s-a făcut că fuge . . Artemis.53 curând. Uitându-şi ura pe Heracle. vicleanul. Legenda spune că giganţii. Ele au ascultat porunca şi. iubita lui soţie. în ei. sub lovitura lui Heracle.În acest timp. — Alcioneu e doborât. făcând şi ea nu ştiu ce vrajă. ducîndu-l în Sicilia şi. care erau gata să-l prindă pe Heracle. a trântit peste el un munte. să-l răzbunăm. Atena l-a târât de chică pe fiorosul Encelade3. grămadă. a ameţit pe fiii Gheei şi-ai lui Uranus. şi vrând să-l scape pe Heracle. Ares şi Hefaistos. sărind din muntele Olimp. Hermes. şi să-l ucidem pe Heracle! Şi opt. l-a-nvăţat să facă-n aşa fel.

Heracle. Giganţii reprezintă în legendele eline forţele oarbe ale naturii. în splendide basoreliefuri şi statui.54 Note 1. ca şi pe amforele vechi. Cel care. se vedea Atena – Minerva la romani – târându-l după sine pe Encelade. 4. era fiul lui Zeus şi al unei regine de pe pământ. Pe-o friză a marelui altar ce-l avea Zeus la Pergam. îi descrie în versurile lui pe giganţi. căutând un sprijin. a căror înfrângere a fost întotdeauna râvnită de oameni. să-l facă prizonier pe veşnicie. este poetul Apolodor din Atena. prăbuşind deasupra lui un munte. urmând pe Hesiode. ce se numea Alcmena. . Heracle va dobândi mai târziu. din toată încordarea trupului şi a feţei. La început muritor. Scena se petrece doar cu o clipă mai înainte ca zeiţa să-l îmbrâncească pe gigant într-o groapă şi. artiştii plastici ai antichităţii au imortalizat cântecele poeţilor despre aceste imaginare lupte ale olimpienilor cu giganţii. nu poate să se opună elanului zeiţei. 2. Pe frizele Partenonului şi ale altor temple. în marmură sau în ceramică. ca o răsplată a vitejiei sale. în insula Sicilia. cu un genunchi la pământ si un picior întins. se vede că se luptă cu deznădejde. Gigantul. deşi. cu o mare plasticitate de imagini. cunoscut la noi sub numele roman de Hercule. nemurirea. 3.

până la stelele din cer. orice li se ivea în cale. după aceste lupte date de zeii olimpieni. Iar mâinile-i puteau s-atingă. Zeiţa mai avea dealtfel încă un fiu. sau răgete de lei flămânzi. cum încă nu se mai văzuse. pe nume Tifon1 . Pământul se cutremura şi se pleca sub apăsarea paşilor lui copleşitori. Era atât de mare Tifon. Din boturile de balaur ţâşneau afară. în şuvoi. Cu capul ajungea. se pare. Deasupra umerilor largi. se aşternuse linişte. Dar un gigant a cărui forţă era de zeci de ori mai mare decât puterea celorlalţi feciori ai Gheei laolaltă. fierbinţi de-atâta pălălaie. pentru că Gheea nu-l ierta pe Zeus. sute de capete rotunde şi bulbucate de balaur. Corpul diform era-nvelit cu pene negre şi zburlite. iară pe alţii-i nimicise. Iară pe capete. îndată. una – apusul argintiu. O linişte înşelătoare. apoi cu ceata de giganţi. Picioarele nu-i oboseau. cu şuiere.55 TIFON n timp. Mâinile sale viguroase se tot mişcau neîncetat. flăcări ce mistuiau. Din coapse se-nălţau spre umeri gheme de şerpi încolăciţi. Chiar zeii se cutremurau când îl vedeau de sus pe Tifon. întâi cu Cronos şi titanii. U . şi alta – răsăritul rumen. Gâtlejurile lui adânci. care-i închisese parte dintre feciori în Tartar. Tot un gigant. lăsau să-i scape sunete ca nişte mugete de tauri. pe feţe şi pe grumazurile groase îi atârnau coame de păr aspru ca nişte suliţe. se ridicau. cât jumătate de pământ.

învins. care se înălţau din coapsele gigantului. în animale fel de fel2 . Fugind necontenit. Dar aici. Atât erau de-nspăimântaţi. Cu ea i-a retezat lui Zeus muşchii şi nervii pe de-a rândul şi l-a lăsat neputincios. nu a putut descoperi nervii şi muşchii preţioşi. fără măcar să mai respire. L .56 FUGA ZEILOR DIN OLIMP e acest fiu îngrozitor l-a trimis Gheea să se lupte cu victorioşii olimpieni. Zeus căzuse prins . Nu rămăsese în Olimp decât stăpânitorul. şarpe şi broscoi. lupta cu monstruosul Tifon. ei au ajuns până-n Egipt. ascunşi în trupuri de dihănii. a-nceput. El a-ntrebat şi a aflat peştera unde zăcea Zeus. El nu a pregetat o clipă. lovindu-l fără de răgaz cu fulgere şi trăsnete şi secera de diamant ce-o moştenise de la Cronos. pe umeri . L-au strâns şi l-au înlănţuit. l-au prins pe Zeus curmeziş. toţi s-au preschimbat. Lui Tifon – deşi era un monstru – îi plăcea muzica şi l-a lăudat pe cântăreţ. căci el s-a ruşinat să fugă. Zeus a făcut greşeala să se prindă-n luptă cu fiul Gheei corp la corp. Zeus. Atunci Hermes cel prea şiret s-a prefăcut în cântăreţ şi a venit lângă gigant. S-a războit cu vitejie. Tifon. cântând din liră-ncetinel. Atât era de fioros. Ba. gigantul i-a smucit şi secera de diamant. Acolo. Atunci. Unul în ţap. l-a zvârlit într-o peşteră. S-a prins cu ghearele-i enorme de bolţile Olimpului şi a sărit lângă palatul unde sălăşluia chiar Zeus. Zeul Hermes i-a glăsuit că ar cânta mult mai frumos. Cel care şi-a venit oleacă în fire. S-au repezit care-ncotro. în uliu. Apoi l-a luat. dac-ar avea. Hermes. Şi au rămas tăcând chitic. Muşchii şi nervii i-a-nvelit în pielea unui urs vânat şi i-a ascuns numaidecât sub bolovanii unui râu. să nu mai fie cunoscuţi. uşor. altu-n şacal. pe cât se spune. Şerpii. dup-atâta spaimă. că zeii au simţit în trupuri îngheţ din creştet până-n tălpi. Dar oricît a mai cercetat. P ŞIRETLICUL LUI HERMES umea era încremenită. ceilalţi zei tremurau ca varga. ascunşi pe unde s-a putut. a tot fugit până în ţara Siriei. a fost fiul lui Zeus.

şi voi să vă siliţi să-l trageţi la vale pe stăpânul vostru. S-au tot luptat Tifon şi Zeus. s-a ivit lângă el îndată un car de flăcări aurii. nu-i decât răsuflarea lui. De vreţi. mult slăbit. prefăcându-se în vultur. să vedeţi singuri că e adevărat ce spun. I-a prins la loc nervii şi muşchii ce-i lipseau. Când el se-ntoarce sub povară. stăpânul din Olimp stătea de veghe necurmat şi-n mijlocul petrecerii. am să vă salt în sus. a rostit Zeus într-o zi. să fugă în Sicilia. la pământ. după o astfel de victorie. Celălalt capăt am să-l iau în mâna mea nemuritoare. Nimica nu-i mai tulbura.. căci nu-i ca mine de puternic nici unul dintre olimpieni. trupul lui Tifon sângera. N-o să puteţi.Gigantu-i răspundeadea.. şi-am să vă spânzur laolaltă de piscul ăsta din Olimp. gemând mereu. Munţii s-au înroşit de 3. Războiul a reînceput. însoţindu-se cu lira. Şi monstrul. orbitoare. a trebuit să părăsească şi acest loc al tot bătăliei.. Zeul Apolo le cânta melodii care-i fermecau.57 la lira lui. cumva. Totuşi.. copleşiţi de . Făcând un semn către Olimp. v-o spun de-acum. drept coarde. tras de doi cai înaripaţi. vă azvârl în Tartar. care iese din craterul vulcanului. Dar eu. — Să nu cumva să încercaţi să-mi călcaţi vreuna din porunci. Tifon. cu-ntreg pământul şi cu marea. gâfâie greu – şi atunci Etna azvârle lavă clocotită. a zburat către peştera unde Zeus şedea lungit. Feciorul Gheei a căzut în cursa ce i-a-ntins-o Hermes. începeau cele nouă muze5 să cânte imnuri dulci de slavă. Zeii din muntele Olimp s-au aşternut pe mari petreceri. tocmai sosea la peşteră. Astfel a glăsuit stăpânul şi zeii s-au cutremurat. cu toţii. şi mai rău. Iar când tăcea zeul Apolo. urlând de supărare. Aici Zeus l-a prins din urmă. pân-au ajuns în nişte munţi. Legenda spune despre Tifon că a rămas pe veci acolo. Fumul fierbinte. neputincios. A smuls de sub pietroaie nervii şi muşchii tatălui său şi. A scos pielea de urs din râu şi-a desfăcut-o chiar pe mal. Vă voi lovi fără de milă. Temeţi-vă! Să nu am pricini să dau pedepse. S-au întins mese-mbelşugate4. ce dezmierdau urechile măreţilor zei olimpieni. după poveştile eline. spre cer. Zeus lovea cu trăsnete şi fulgere verzi. că vă voi pedepsi amarnic. Totuşi de atâtea lovituri. sau. Vă veţi căi atunci amarnic. cu glasul său fără pereche. tare. lin. învins. ce se numesc astăzi Balcani. În acea clipă zeul Hermes s-a repezit lângă gigant. Zeiţa Hebe le turna în vasele scumpe de aur nectarul şi ambrozia. puternici şi voioşi acum. nervii unui zeu. dar o să fie prea târziu. Iar Zeus s-a şi ridicat. Deasupra lui a răsturnat greul şi-naltul munte Etna. ia agăţaţi-vă cu toţii de acest lanţ cu belciug de aur. l-a înşfăcat şi l-a trântit pe Tifon. prinzând în braţe munţi întregi şi aruncându-i către el cu zgomote asurzitoare. dacă m-oi necăji.

nu ştiu să mă tem!.. Numai o fiinţă a rămas. .58 spaimă. Zeus. şi-a glăsuit. în timp ce toţi şedeau plecaţi şi tremurau înfricoşaţi : — Eu.. privind în sus. care-ncotro puteau. Pământul a vuit adânc. gemând. Cerul senin s-a-nvineţit. cu ochi semeţi. nu – mă tem de tine! Eu. Vânturi s-au năpustit pe mări şi valurile-au clocotit. Vieţuitoarele-au fugit. Zeus.

Cerber – paznicul Infernului. . se credea că forma prăpăstioasă a acestor munţi a apărut în urma luptelor ce au avut loc aici. zeiţa memoriei. 4. erau adeseori înfăţişaţi zeii. era fiul Gheei şi al Tartarului întunecat. dar în legende se spunea că această culoare se datoreşte sângelui vărsat de Tifon. când monstrul a smuls munţii din loc. o parte din munţii Balcani se chemau Hemus (hema tâlcuindu-se prin sânge). 2. Legendele eline arătau că egiptenii au început să se închine anumitor animale. petrecând liniştiţi în Olimp. Erato – muza poeziei de dragoste . templul magnific din Atena. după victoriile împotriva titanilor. socotite sfinte. şi mai ales Hesiode şi Apolodor din Atena. 3. Clio – muza istoriei. ca şi în desenele făcute pe vasele greceşti. Melpomene – muza tragediei. Ortos – un alt câine cu două capete – şi Himera. Euterpe – muza muzicii. Terpsihore – muza dansului. Pe Partenon. adică munţii însângeraţi. Numele venea de la culoarea roşie a pietrelor în răsăritul şi apusul zilei. clădit din marmură. Ele erau fiicele lui Zeus şi ale Mnemosinei. Gigantul Tifon. aşa cum ni-l descriu poeţii. Cele nouă muze erau : Caliope – muza poeziei epice. ca să-l poată lovi pe stăpânul Olimpului. Urania – muza astronomiei şi Polimnia – muza imnurilor de slavă. cea jumătate viperă şi jumătate femeie. împodobit cu renumitele sculpturi ale lui Fidias. 5. ca să nu mai poată fi recunoscuţi de acest monstruos fiu al Gheei. de frica lui Tifon. În timpurile de odinioară. din vremea când zeii au fugit din Olimp. între Tifon şi Zeus. Talia – muza comediei. până în Egipt.59 Note 1. El s-a căsătorit cu uriaşa Ehidna. giganţilor şi a lui Tifon. şi acolo s-au metamorfozat în diferite animale. De asemenea. şi au avut împreună o serie de odrasle fioroase : hidra din Lerna .

fiul pământului. la rândul său.60 PROMETEU eus era stăpânitor deplin.. Avea şi-aşa multe necazuri. nepăsător la întrebare.. acel pe care oamenii-l proslăveau în cântec. avea. Iapet. cum vor ei. cutremure. Mai ales când se abăteau molimi sau revărsări de ape. ce-ar putea să le stăpânească şi să le folosească bine ? Iapet nu-i răspundea nimica.. Încă de mic. ba ridicau pumnul spre cer şi-ameninţau. al Gheei şi-al cerului înalt. numai el trimite totul! îi este ciudă că nu vrem să ne supunem zeilor. Uranus. pe cât spune legenda. fusese aruncat în Tartar. bolta înstelată. oamenii se-ndârjeau cumplit : — El. Fusese osândit de Zeus să o ţie pe veşnicie. Nimic nu-i mai stătea în cale. pe umăr. ca tată. Z . Iapet era. cum proroceşte Prometeu. Celălalt. pe-un titan. cutezător în gânduri şi-l întreba pe tatăl său : — Tată.. de pe pământ. sau foc sau moarte adusă de năvălitori. Iar Prometeu. Unul din ei. căci ba cârteau. Atlas. de ce e lumea asta plină de flori şi de atâtea roade. îi făceau uneori necazuri.. acest urmaş al lui Iapet se dovedise isteţ.. purta. Vrerea lui era lege şi poruncă pentru toţi zeii. Şi-i este teamă că-ntr-o zi vom cuceri Olimpul său. cu alţi doi fii amestecaţi în răzvrătirea titanilor contra lui Zeus.-nţeleaptă. întotdeauna. pe nume Meneceu. Doar cei de jos. de ce-s atâtea animale şi zburătoare ? Pentru cine ? De ce n-a fost creată o fiinţă cu minte ageră .

Şi-a suflat peste acea fiinţă plămădită de Prometeu. îndatorat. deşi făcuse jurământul de-a nu se mărita nicicând. să-i stea supus. Ţărîna asta a udat-o cu apă proaspătă şi rece. de bărbat2. omul a început să umble. Şi-atunci Zeus a hotărât ca omul. decât doi fii. să folosească chibzuit tot ce se află pe pământ ? Gândind timp îndelung. după cât se spune. S-a apucat apoi de lucru. Prometeu îşi urma mai departe gândul ce-l frământase încă din vremea când era copil : cum ar putea să făurească o fiinţă plină de-nsuşiri. A făurit. avea şi ea o slăbiciune pentru feciorul lui Iapet. Prometeu nu s-a mulţumit să făurească-o nouă fiinţă. Atena. ci a rugat-o pe Atena să-i dea o mână de-ajutor. să-şi caute hrana. ce semăna leit cu zeii. ca alinare în ceasurile bătrâneţii. FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ând a ajuns bărbat în toată firea. ascultându-i glasul. Dar omul. să-i dăruiască-nţelepciune omului său făcut din lut. Omul a căpătat şi cuget. ce semăna leit cu zeii. muncind cu grijă şi cu migală. vreo pasăre. Iapet. Îi era drag şi poate-n sine dorea să-l aibă de bărbat. nou creat din tină. Fiind luat din trupul viu al Gheei şi făurit cu măiestrie de către bunul Prometeu. nu îi era deloc pe plac. în stare să conducă bine. să trăiască. Palas-Atena s-a-nvoit. C . şi-altul mai mic.61 Nu mai avea tatăl. Zeus n-ar fi fost împotrivă ca fiul lui Iapet să făurească vreun animal. titanul a luat în pumnii săi ţărînă. un corp de om. şi să-l slăvească-ntotdeauna. Gândul lui a-nceput să zboare. ce se chema Epimeteu1. ca orice fiinţă pe pământ. De-aceea. care ţâşnea dintr-un izvor. pe Prometeu.

Taurul cel adus aici va fi-njunghiat de Prometeu. care se numea pe vremea de atunci Mecona. Însă i-a sfătuit să aibă răbdare şi încredere în cele ce va face dânsul. lăsându-le puţine drepturi şi prea sărace bucurii. dar nu prea multă. Zeus cugeta : „Prometeu o să-mpartă carnea într-o grămadă N .62 ADUNAREA DE LA MECONA ăsând deci să mai treacă vreme. ca hrană. că Zeus va apăsa pe cei de jos cu mult prea multe-ndatoriri. Dar. este atoateştiutor. Hermes. o pildă de felul cum va trebui să împărţiţi-a voastre bunuri cu noi... mai ales. Cum totuşi nu putea să calce poruncile date de Zeus. pristavul din Olimp. ce-ndatoriri au cei de jos faţă de marii olimpieni. până au poposit în locul unde fuseseră chemaţi. să se adune oamenii într-un loc. precum le poruncise Zeus. prin Hermes. zeii. Le-a arătat că-l bănuieşte pe Zeus c-ar umbla cu gânduri nu prea curate pentru ei. Din tot ce veţi avea pe lume să ne aduceţi sacrificii. În sine.. la sfârşit. au pornit grupuri spre Mecona. sau alţii-s mai isteţi ca el. stăpânii din Olimp. ci şi temple. pentru că sunt bun şi drept. — O să vedem acolo noi. titanul. au mers ei cale lungă. aflând vestea asta. să se aşeze în grămezi. pe loc. să vieţuiască pe pământ. cu milă. Prometeu. a glăsuit măreţul Zeus. prin sfetnicul său de credinţă.. Carnea. oamenii.. Şi-au mers. plutind pe nori de aur. Una dintre grămezi va fi sortită pentru sacrificii. într-o zi Zeus a poruncit. Nu doar altare. tăiată în bucăţi. la Mecona. Prometeu i-a chemat pe oameni. Se temea. Venind şi ziua sorocită. — Vom hotărî noi. Duceau cu ei un taur mare. L ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT -a trecut mult şi s-au ivit. am să vă dau. iară cealaltă veţi păstra-o pentru voi. Zeus s-a aşezat pe-un jilţ şi a grăit în acest fel : — Oamenii trebuie să ne slăvească. care le-ngăduie. când vor ajunge la Mecona. s-a încruntat de la-nceput. Altare mândre ne-or zidi. dacă fiul lui Cronos. le-a rostit.. Apoi vor face mari serbări prin care fiecare zeu va fi cinstit cum se cuvine.

Le-a învelit frumos în piele şi-a aşezat deasupra lor maţele.63 pentru oameni. pe Zeus cel nemuritor. Însă nu mai avea ce face. ce-i biruise pe titani şi-i nimicise pe giganţi.. Acum era clipa cea mare. Carnea e împărţită-n două. Alege singur. „Dar lasă. or să afle curând ei toţi ce însemnează să-l superi pe stăpânitor!. stăpânul a nimerit numai ciolane.. Prometeu tăiase taurul adus de oamenii săi la Mecona. Nimeni. Dar eu am să aleg grămada ce s-o vădi mai arătoasă şi am să-i las în pagubă pe-aceşti supuşi făcuţi din lut.. atins de lăcomie. Mormanul plin numai de oase se arăta cu mult mai mare decât celălalt. Dar. Însă. şi o grămadă pentru oameni. care. pentru zei. desigur. Era un taur mare. fiu de titan. De altă parte-a grămădit ciolanele goale de carne.. nesilit de nimeni. după voie. A înţeles că s-a-nşelat. neatinsă. va fi mare. Oamenii-mi vor simţi şi ei răsplata. fierea şi stomacul. taurul este înjunghiat. a rostit.. coarne răsucite şi nici un pic. Ce pedeapsă-i va veni!. Mai repede decât se-aşteaptă. — Zeus.. Zeus putea să dovedească celor de faţă. îşi spunea Zeus. El.. şi-au plecat ochii ruşinaţi.. bieţii. îl va ajunge o pedeapsă. fiindcă-au hohotit. că nu greşeşte niciodată. un pic de carne. El a pus deoparte carnea. În schimb oamenii-au izbucnit în râs cu hohote nestăvilite. zei şi oameni. a glăsuit titanul.. unde erau bucăţile bune de carne... acolo.. încruntat.. şi las-acolo. O!.. cu păr ca neaua de curat. şi alta. şi oamenii-au pornit pe cale. pe norii lor de aur. grămada pentru sacrificii. Nimeni nu o să scape teafăr. tigva cu coarne răsucite. bucăţile cele mai bune. copite. să aibă. gras. era de râsul tuturor.." În vremea asta.. — O iau pe asta!. ce mânca.. pe Prometeu. a-ntins hulpav mâna spre ea. El singur. scormonind sub seu. văzând grămada de ciolane atât de mare şi-nvelită în stratul galben de grăsime. mică.... Chiar zeii şi zeiţele ce-l însoţiseră. copitele. Nimeni nu va scăpa. Zeus." Astfel s-a isprăvit această mult tulburată adunare. şi le-a-nvelit într-un strat galben de grăsime. s-au ridicat către Olimp. . Zeus cel puternic. alesese acea grămadă. Zeii. într-un alai măreţ. lasă. râzând şi chiuind voioşi.

Dar Prometeu. cu pâlpâiri albastre. Apoi s-a repezit afară.Focul acesta e ceresc. îndură beznă.. cenuşă şi scântei. Luase tulpina asta verde. însă atunci sub chip de trăsnet. roşii.. după-ntîmplarea asta. şi l-a rugat : — Oamenii trăiesc greu. a luat din vatră un bob de jar şi l-a ascuns în tulpiniţa verde. — Te-nşeli când crezi că mă îndupleci! a răcnit Zeus.. focul. în Olimp. nu era unul dintr-aceştia. până ce a văzut că zeul a adormit ca mai-nainte şi. decât când vreau să pedepsesc făpturile-ţi nesuferite. A stat şi-a aşteptat o vreme. să-l dea şi oamenilor săi. să-l îmblânzească pe zeul cel atotputernic. prea îndrăzneţ. ar fi în stare să se scoale cu armele să mă lovească şi să-mi pierd tronul. l-a luat pe Prometeu la goană.. tulpina unei plante verzi – plantă de soc. acum. auzind un zgomot.. Zeus îl amâna cu vorba de azi. cu trupul greu şi obosit.. Avea cu el. S-a furişat în fierăria unde lucra Hefaistos fulgere lucii orbitoare.. de spaimă. pe mâine şi poimâine. Focul ardea domol pe vatră. N . în toiul nopţii următoare. în mâna stângă.. pe cât se spune – scobită însă înlăuntru. ca să ascundă în ea focul şi totuşi să nu se aprindă. Oamenii-n vale pot să piară. titanul a pornit la drum. repede.. Eu nu-l trimit jos. cel dintâi. şi pentru asta au nevoie de focul tău. spumegând. Hefaistos sforăia dus. Mănâncă fructe din copaci. Dar Zeus. cumva. până la urmă. scăldată toată în sudori. Eu vreau să-i văd meşteşugari. În fierărie. că oamenii. zăvorit bine. Sunt doar pescari şi vânători.. ar fi cerut grăbit iertare. şi dacă or avea şi focul. căutând. Prometeu.64 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL umai că Prometeu ceruse.. măreţe Zeus. şi focul tot n-am să ţi-l dau. Şi-aşa. Altul. Deci du-te. Prometeu s-a oprit puţin. pe-un pat moale. îndură frig. pentru stăpânul din Olimp. ce se găseşte. fiindcă m-ai îndârjit destul. du-te. Deodată. — Tu ce gândeşti ? Că Zeus e-atât de prost să le dea oamenilor focul ? Tu i-ai făcut asemeni nouă. mânios pentru ocara îndurată. şi-a îngăimat ceva prin somn. în repetate rânduri. tot or să capete acest foc. s-a dus la el încă o dată. până n-apuc să te lovesc pe tine. pe pământ. Sălăşluiesc numai în peşteri.. Acum. — Eu una ştiu. precum spune legenda. aruncând umbre viorii pe faţa zeului înnegrită de fum. Hefaistos s-a întors pe-o parte.

în Olimp. Întîi vreau să-i lovesc pe oameni. dar chip să aibă de zeiţă. Şi zeii s-o împodobească pe fata ce-o vei măiestri. în peşteri. Prometeu a fugit prin noapte. celui ce-i ocrotise iar. însă. neagră. — Mă duc numaidecât. iar tu să-mi făureşti femeia. în timp ce oamenii se încălzeau şi-i mulţumeau. Apoi să mi-o înfăţişezi. pe de-a rândul.. Cu bobul roşu a aprins o grămăjoară de surcele. cea dintâi fată L ... Nu pricepea ce vrea stăpânul..65 Noaptea era adâncă. Priveşte-i cum îşi moaie-n flăcări arama şi o ciocănesc. să chemi toţi zeii. Dar cum s-a văzut arzând focul. să vadă el cum i-am lovit. că pământul s-a zguduit până-n străfund. Cum ? Tot titanul Prometeu ?. A tot fugit neobosit. căci vreau să-i fac şi eu un dar. — Când îţi vei termina lucrarea... alte mormane s-au aprins. A chemat oamenii la el.. Zeul meşteşugar făcuse. Prometeu m-a furat în somn. CUTIA PANDOREI -a strigat apoi pe fierar. corăbii. Acolo s-a oprit din fugă. din apă şi ţărînă. cu cele mai alese daruri. mulţumit că scăpase aşa de uşor. O! Blestematul! A sosit clipa când ne vom răfui. A luat o mână de ţărînă din trupul cel fertil al Gheei şi a turnat deasupra apă. Hefaistos s-a arătat tremurând din încheieturi. roate. focul din Olimp a fost răpit de Prometeu şi dăruit celor de jos. zâmbind viclean. care făcuse primul om. în barba-i deasă. Acuma. focul ardea vioi. a mai rostit Zeus încet. nu-s de vină eu. Prometeu a făcut bărbatul. M-apuc de lucru şi sunt gata mai înainte de amurg.. Să fie fiinţă muritoare. galben... — Cum ? Focul meu a fost furat ? a răcnit Zeus. cu negrăită bucurie. până ce-a ajuns în văi. Îşi fac unelte. Din grămăjoara asta mică. Din lutul ud a făurit un corp de-o rară frumuseţe şi un chip dulce de fecioară3 .. şi-o flacără strălucitoare s-a-nălţat veselă-n văzduh. aşa de tare. titanul care ne-a trădat. arme. a zis fierarul. tot ce vor. Surcelele au pâlpâit.. vom mai vorbi noi amândoi. pe câmp. Hermes l-a şi vestit pe Zeus : — Stăpîne.. precum îi poruncise Zeus.. luând pildă de la Prometeu. ai să-mi faci. S-a apucat însă de lucru. făurare. Hefaistos. — Stăpâne.. Dar despre asta. prin păduri.. în uşa fierăriei. Şi-acum.. — N-ai stat de veghe! s-a-ncruntat spre el stăpânul din Olimp. Hefaistos a dat din umeri. Pe urmă vine rândul său. o fată. Sînt învăţaţi de Prometeu. case. pe munte.. Să spui că-i din porunca mea.

I-a ţesut astfel de veşminte. şi-acela era titanul Prometeu. iară pe cap i-a pus un văl cu broderii nemaivăzute. deşi i-ar fi plăcut şi lui s-o vadă luminându-i casa. a mai rostit stăpânul. i-a dat şi vraja ochilor. glasul ei şi de dulceaţa ochilor. — Te vei numi. Eros a tras. Şi el le-a glăsuit voios: — Pandora o să-mi fie soaţă! Voi v-aţi ferit . Bărbaţii.Iar Hermes. dându-i din însuşirile şi gingăşia ce-o aveau. Afrodita s-a avântat către pământ şi l-a rugat pe micul Eros4 să tragă iute o săgeată. ţintindu-l pe Epimeteu în inima-i fremătătoare. frumoasă fată. După aceea a chemat pe zeii din Olimp la el şi le-a grăit în acest chip : — Fiinţa pe care o vedeţi a fost făcută din porunca înaltului nostru stăpân. în locul unde se găseşte prea-îndrăzneţul Prometeu. — Hermes. Bărbaţii s-au ferit în lături. s-a îndreptat către Epimeteu.. Charitele şi horele s-au strâns şi ele-n jurul fetei.. Şi tot el v-a cerut şi vouă s-o înzestraţi. câţi erau în lume – erau pe-atunci numai bărbaţi – s-au adunat lângă Pandora. Pandora. Nu era unul să nu vrea s-o vadă-n casa lui. Epimeteu s-a clătinat şi a-ntins braţele spre fată. Stăpânul lumii a deschis cutia asta de aramă şi-a pus în ea mai multe daruri. Ea . i-a dat copilei glasul lui. dar eu o vreau. a glăsuit Zeus. Ba da. pentru că ai atâtea daruri primite de la olimpieni. a spus el către muritori. Zeus. închisă bine c-un capac.. a coborât pe pământ. Să le păstrezi toate acestea pentru făptura-ţi minunată. la rândul său. ascultându-l pe Prometeu. zâmbind. — Când Zeus ne trimite daruri.. cu straie şi cu alte daruri. pentru că toate celelalte de pân-atunci erau zeiţe. cum nu făcuse pân-atunci nici chiar zeiţelor din cer. soţie. Numai Epimeteu. I-a aşternut o haină albă pe umerii strălucitori. pentru că dânsul ţinea prea mult la muritori – s-a apucat.. Prometeu sta prevăzător. Hefaistos i-a meşterit şi o cutie de aramă. Însă cutia de aramă s-o dăruieşti soţului tău. . ca un fulg. făcute chiar de mâna ei. condu-o pe pământ. luând-o de mână. de gingăşia. Palas-Atena – supărată pe Prometeu. Dalba zeiţă Afrodita i-a hărăzit. frate bun al lui Prometeu. puterea de-a sădi iubirea în inima bărbaţilor. s-o înveşmânte pe copila abia creată de fierar. oricât sunt de ispititoare. Zeul pristav. unul a fost. Mijlocul i l-a strâns zeiţa cu-o cingătoare aurită. titanul. mângâietor şi subţirel. mirându-se nespus de mult de frumuseţea ce-o avea. ca răzbunare. zeul cel şiret. Deşi era vrăjit de fată. şedea cuprins de dragoste şi nu făcea un pas-napoi. În acea clipă. cât mai ales.66 muritoare. după ce te-i căsători.. Pandora s-a plecat-naintea lui Zeus cel atotputernic. feriţi-vă de vicleşug!.

grija. a şi trântit la loc capacul. ar trebui să-i ocrotească. Epimeteu a luat cutia şi-ncet i-a ridicat capacul. ura. S-au răspândit minciuna. zburând în cete. Dar prea târziu se deşteptase. a glăsuit frumoasa fată şi i-a dat lui Epimeteu cutia încă zăvorâtă. nenorociri şi boale.. să-i spună-n faţă adevărul : — Eşti crud şi eşti răzbunător!. fiindcă-i răpise din fierărie focul şi-l dăruise omenirii. Toate cu-nfăţişări de spaimă.. s-au răspândit care-ncotro. l-a înfruntat din nou pe Zeus şi s-a urcat până-n Olimp. ce-o adusese din Olimp. a spus. deşi în sine ofta încetişor : „Păcat.. Ce-i drept. ca s-o aducă pe pământ : rele. din acea cutie s-au ridicat. — Aduc cătuşele. Văzând Epimeteu că ies atâtea rele din cutie.. era şi supărat pe Prometeu. ba şi-un piron mai lung şi gros. Numai speranţa6 cea firavă avea să fie lângă oameni. şi lumea le purta în cârcă. Adu-mi nişte cătuşe tari şi nişte lanţuri mari şi grele. Asta a fost zestrea pe care Zeus o dăruise fetei. să ştii. acesta este darul ce îl trimite. să le-ncolţească-n cugete. Dar Prometeu. zavistia." — Să vie Hermes!. lesne de înţeles.. ca un stăpân să-şi urască atât de mult supuşii. Zeus.. a răsărit şi crainicul. Credea că-s daruri preţioase.67 — Iată. suferinţa. Ea n-apucase să mai zboare şi purta numele : Speranţa. înaripate. stăpânul. care crease primul om. pe care el. care râseseră de dânsul în adunarea din Mecona. deşi se pare că în taină îl preţuia pe Prometeu. — La poruncă!. Nu-i demn. Zeus. Mai rămăsese în cutie numai o arătare mică. necazul. în primul rând. Când colo.. firavă şi cu aripi slabe. Şi le-a adus. hâda moarte. pe pământ. i-a strigat el neînfricat. prin mâna mea. durerea. foamea şi setea.. ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU şa se răzbunase Zeus pe oamenii lui Prometeu. şi pironul.. Şi de la dânsul luase pildă când o făcuse pe Pandora. ba chiar şi moartea. umplând pământul şi făcându-şi cuiburi în toate cele patru zări5 . A . în ceasuri grele. văzând aceasta.. însă mute. toate nenorocirile şi relele pe care lumea le-a avut de atunci mereu. în restrişti. şi lanţurile. Năpastele se înălţaseră.. molimele negre. — Hefaistos! a poruncit.. s-a-nfuriat înspăimîntător. — Aduc! s-a repezit fierarul.

din cer s-a auzit un glas. Copiii lumii se-ncălzese la vetre. E mulţumit. bătut de vânturi. Iară pe stâncă Prometeu stă neclintit şi fără teamă înlănţuit. urlând.. zi de zi. fii blestemat.. ce-s aprinse de către oamenii lui dragi. a trebuit să ia ciocanul şi să-i bată pironu-n piept. încovoiat. plecaţi pe Elbrus7 şi-l legaţi pe-acest titan8. şi îi răspunde : — Nu m-ai învins deloc. Aici. cu ciocul său încovoiat. zguduit. până pe Elbrus. Dar Prometeu ridică fruntea şi cată către zarea largă. Mâinile şi picioarele i le-au strâns aprig în cătuşe. fără somn. Sunt focurile. Vulturul ţipă şi se lasă peste sărmanul trup zdrobit. cu cioc tăios. şi adăposturi şi veşminte. Cuvintele-i sunt însoţite de fulgere şi trăsnete. şi el o să-ţi sfâşie trupul.. cu mult mai sus de nori.. smulgând bucăţile de carne. pe stâncă. blestemat să fii. cu aripile larg deschise.. Furtuna se dezlănţuie. Marea se tulbură şi fierbe. Şi-ntr-adevăr. pe-o stâncă aspră. stăpâne. titane! strigă de-acolo. Hermes şi Hefaistos. din cer coboară vulturul înspăimântător. Hermes l-a înşfăcat în braţe pe cel mai bun dintre titani şi l-au purtat cu silnicie. — Am înţeles totul.. iară cu ciocul îl sfâşie. din Olimp. se mai aude din văzduhuri vocea de tunet a lui Zeus. ars de dogori. şi femeile au învăţat să fiarbă-n clocot carnea dihăniilor vânate. n-a scos din piept nici un suspin. ficatul. fiul lui Iapet... Fii blestemat. în Caucaz.. în slăvi. Valuri uriaşe se lovesc de stâncile din ţărm. stăpâne. — O.68 — Voi. de grindină şi de zăpezi. către mări. Forţa şi Violenţa l-au cetluit în lanţuri grele. Legaţi-l sus. pe-un vârf de stâncă. mai sus. ce le fac viaţa mai uşoară şi mai plăcută tuturor. un glas puternic. a spus pristavul deîndată. către câmpiile întinse şi către fluvii. smulgându-ţi. măreţ. care iubeşte pe muritorii lui nevrednici mai mult decât pe-olimpieni. Cât a durat osânda asta. slugile mele credincioase. Oamenii au să vieţuiască şi peste . se crapă. cu Forţa şi cu Violenţa. Vârâţi-i şi pironu-n piept. Chemând pe cele două slugi. pe care le înghite lacom. Beznele nopţii-s risipite. se vede Zeus. să făurească pentru dânşii unelte noi de pescuit şi de vânat. Zâmbeşte-n el. sus. Meşteşugarii se trudesc. fierarul.. Pământul. — Vei sta pe stâncă mii de ani. Sfârşindu-se înlănţuirea9 . colţuroasă. Cerul ca smoala se despică şi sus. cu ajutorul focului. Priveşte peste zări titanul. fără odihnă.. Cu ghearele se prinde zdravăn de umerii însângeraţi. Ştie că şi-a-mplinit menirea. Iară Hefaistos. Nici n-ai gândit să-mi ceri iertare.. legat în lanţuri. cu fulgerele-n mâini. plin de ură : — Acesta-i numai începutul! Am să-ţi trimit vulturul meu. Doar Zeus se mai zbuciumă. zeci de mii de flăcărui. Prometeu. Zăreşte-n sate şi oraşe mii.

Tu. Ecoul munţilor îi duce cuvintele din stâncă-n stâncă. Zeus.. ai să pieri!. însă. însă.. până în sate şi oraşe. Le aud oamenii şi-i poartă cuvintele tot mai departe : — Tu... . Zeus. ai să pieri.69 mii şi mii de ani...

Unele săgeţi erau unse cu miere. care suferă pentru convingerile lor. dându-i viaţă. Însuşi creatorul fetei se îndrăgosteşte de ea.. speranţa. după cum spune o legendă. referindu-se la cugetătorii progresişti. Poseidon. în vreme ce Epimeteu ar însemna neprevăzătorul. 5. Mai este înfăţişat Prometeu şi pe un sarcofag. Nici meşterul nu mai întruchipează fecioara după poruncile nu ştiu cărui zeu. Dragostea celor atinşi de asemenea săgeţi era amară şi ucigătoare. „Cutia Pandorei" simbolizează un izvor nesecat de nenorociri. Pe o piatră antică. Karl Marx. El purta un arc. Iar fata îndrăgită îl ajută pe creator să scape lumea de relele ce o bântuiau. 2. fără nici o plăcere. să vâsleşti mai departe şi să-ţi găseşti limanul. aflat în muzeul de la Neapole. nu numai în literatură. se vede Prometeu cioplind cu dalta scheletul celui dinţâi om.. ci din imboldul curat al inimii. cu care ţintea săgeţi în inimile oamenilor. Într-un imn elin. Doar ea te mai mângâie şi-ţi încălzeşte pieptul. De astă dată însă fiul titanului Iapet este prezentat lângă un bărbat în întregime modelat.70 Note 1. Alte săgeţi erau muiate în fiere şi otravă. cu spatele la zei. Prometeu nu se arată a lua în seamă această nemulţumire a olimpienilor. Deşt Prometeu este numai fiul titanului Iapet şi al titanidei Temis. Astfel. ca şi alte popoare. potrivit cu visurile sale cele mai frumoase. în frunte cu însuşi Zeus. mai ales orientale. şi pare că se gândeşte cum să dea viaţă acestei fiinţe. Hermes şi Apolo. prima fecioară fusese creată cu scopul de a-l face pe Epimeteu. Deci femeia nu mai aduce râul pe pământ. 8. pe care el a numit-o om. în legendele eline. fiu al Afroditei. şi prin mâna ei să coboare toate relele în lume. ci ajută la înlăturarea lui. El stă lângă făptura cea nouă.. gravată de o mână nu încă prea meşteră. Elbrusul este vârful cel mai înalt al munţilor Caucaz. într-un basm dobrogean. titan. Avem şi noi. ce reprezintă străvechea dorinţă a omului de a crea viaţa prin mijloace artificiale. însoţitoarea oamenilor la necazuri. Basmul nostru are însă un conţinut mult mai înălţător. 4. variante ale acestei încântătoare legende. să se îndrăgostească de ea. În limba greacă veche numele Prometeu s-ar tâlcui prin prevăzătorul. 6. când te cuprinde frigul şi spaima desnădejdii!. În legenda elină. 3. te mai îndeamnă. când totul se cufundă şi piere sub furtuna greutăţilor. este cântată în acest fel : „Pe-o mare de durere. speranţa. Eros era zeul dragostei. din secolul al VIII-lea. Zeii olimpieni : Hera. bătută de talazuri.. şi atunci dragostea inspirată era dulce şi fericită. privesc chipul noii făpturi de lut. fratele lui Prometeu. care licăreşte şi-ţi luminează calea. ci şi în vorbirea curentă. alcătuit de un autor necunoscut. îl dă drept pildă pe „titan" şi . el însuşi este denumit. Expresia aceasta este deseori folosită. Întîmplările prin care trec aceşti doi fii ai titanului Iapet explică întru totul numele ce li s-au dat în legende." 7. ca o steluţă mică şi albă. doar ea. de cele mai multe ori. intitulat „Palatul de argint". un meşter creează o copilă cioplind-o din lemn – cum şi-o visase el – un croitor îi face veşminte şi un vrăjitor suflă asupra ei.

Salvator Rossa.. Mitul despre Prometeu a fost povestit întâi în cântece. alegoric. de piatră. Deasupra acestor piscuri vinete şi reci.. care a scris celebra tragedie : „Prometeu înlănţuit". cât de măreţ se înalţă de la pământ.Te salut.. purtaţi de rodul enorm al îndrăznelii tale. Ribera. de fapt. În literatura noastră. însângerat şi mândru. ci neînfrânţii fii ai pământului. mitul a fost şi mai departe o sursă permanentă de inspiraţie pentru marii artişti ai lumii. clipă memorabilă şi fără seamăn. făuritor al lumii care urcă!. Cucerirea focului a deschis drumul omenirii spre progres. Fiu slăvit al unei mame slăvite. Poeţi. întruchipată prin figura lui Prometeu.. cutezătorule Prometeu. . atât de nobilă pradă cruntei mânii a zeilor. de mai târziu. te salut. mai sus de lumea albă a norilor. 9. a exclamat înflăcărat. de pe muntele Elbrus. apleacă-ţi urechea şi ascultă : nu în zadar a fost imensa ta suferinţă. Deasupra acestor stânci scăldate în amintirea suferinţei şi măreţiei tale. privind cândva. părinte al unei răzvrătiri nemuritoare. tragedie pe care oamenii o ascultă cu aceeaşi vie emoţie de aproape două mii cinci sute de ani. Cutezătorule Prometeu. într-unul din poemele sale în proză : „În clipa aceasta. ca : Goethe şi Shelley. poetul Victor Eftimiu i-a închinant un cald poem. clipă gigantică şi sublimă : nu vulturul lui Jupiter* zboară peste crestele Caucazului. pictori ca : Michelangelo. din neamul omenesc s-au ridicat titani şi oameni prometeici. înlănţuit pe cea mai colţuroasă dintre ele. pentru că ea reprezintă. Reprezentând tocmai această fabuloasă luptă a oamenilor. parcă te văd. apoi a fost reluat de către unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii. Tizian. vârful înalt. Eschil. cu fruntea ridicată spre cer. dacă ai vedea ce uimitoare flăcări izbucnesc din scânteia pe care ai dăruit-o omenirii! Dacă i-ai vedea pe cei ce se târau în întunericul umed al peşterilor. intrate în marea poveste a lumii. din zborul vibrant al unor aripi de oţel. cât de măreţ plutesc peste apele mării şi culmile munţilor! O. în care.. cucerirea focului.. sculptori şi muzicieni nenumăraţi au proslăvit această titanică luptă pentru progres. Geo Bogza.71 scrie : „Prometeu este cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filosofic". cutezătorule Prometeu!. trec în zbor crestele Caucazului. lupta uriaşă a oamenilor pentru cucerirea naturii şi prima lor izbândă de seamă. Gustave Moreau." *Numele roman al lui Zeus .

tot nu era împăcat cu sine Faptul că oamenii aveau în stăpânirea lor focul ceresc . o porumbiţă fermecată . şi murmurul izvorului au să v-aducă pe pământ poruncile stăpânului — Dar poate nu vom înţelege susurul vântului prin frunze . Ea s-a lăsat într-un stejar1 . şi să-i aducă sacrificii. din acea zi . durerea . vântul trimis de însuşi Zeus . trimiţându-le în cutia înşelătoare a Pandorei boala . În cinstea lui .Toţi îl iubeau pe Prometeu şi deplângeau prea cruda-i soartă. şi-a-nceput să glăsuiască oamenilor .72 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT upă ce Zeus pedepsise atât de greu pe muritori . oamenii . când Prometeu îl păcălise şi îl făcuse de ocară. Şi-n primul rând . i-au înălţat altare multe şi temple mari strălucitoare. de la Mecona .Vorbea cu voce de femeie : — Voi . s-au pus la cale jocuri . Le-a poruncit . faceţi aicea un oracol. într-o padure din Dodona .Voi aveţi doar să ascultaţi poruncile lui înţelepte. îl mânia. Altminteri o să suferiţi pedepse înfiorătoare .Vântul când va sufla prin frunze . suferinţa şi alte rele fără număr . au răspuns unii dintre ei. care-i slujeau oracolul . spunea porumbiţa . mulţi s-au cam încrâncenat de ciudă . deci . cum suferă şi Prometeu La vorbe din acestea . primite prin preoţii săi . Totuşi . pe-o cracă lungă . pentru că se temeau de Zeus . precum dorea . el a trimis . temple mari . D . Iar în urechi îi suna încă râsul lor plin de voioşie . — Preoţii cei orânduiţi ca să-l slujească pe stăpân au să vă tălmăcească totul …a rostit iarăşi porumbiţa . i-au ascultat poruncile . cu pene negre ca tăciunii. să-i ridice altare multe. nici şopotul izvorului .

către pământ . Zeus . PLECAREA SPRE ARCADIA eus şi-a preschimbat sceptrul de aur într-un toiag din lemn de corn. când duc ofrande templelor. călătorule!". cu toate astea . Ţinea . Vreai să-l răpui pe însuşi Zeus. când . Şi a dat semne tuturor că este el. Şi-a hotărât să îl lovească. Acum. în Olimp .. numite-apoi olimpiade2. Şi a scos fulgerul său groaznic de sub mantie. A străbătut’naltul Menala. a spus nechibzuit Licaon slugilor sale din palat. Iar uneori – e drept că numai aşa. cu puterea-i. Sub haină însă şi-a vârât fulgerul cel scânteietor. însă zâmbesc cu înţelesuri nu prea de cinste pentru tine. — Nu râd pe faţă muritorii. Acel pe care-l ospeţiţi nu-i om de rând. destul e că s-a înfuriat şi a trântit talgerul plin cu ruşinoasele bucate. Numai că regele Licaon ura pe zei şi s-a gândit : „Stai.. un munte potopit de fiare. A luat-o-ntâi şi-ntâi prin munţi. sub un acoperiş măreţ : palatul regelui Licaon.. Privea triumfător din slavă şi se gândea că s-au plecat în faţa lui toţi muritorii. din carnea unui rob ucis. şi-a lovit. Era deci Zeus mulţumit . concursuri şi serbări vestite .părea ceva mai mulţumit.. pe şoptite – pun la-ndoială-nţelepciunea zeilor noştri din Olimp.. a prins de veste-nşelăciunea. ţesută de mâna Atenei. în timpul nopţii. a prefăcut-o într-o haină de om sărac şi necăjit. văzându-şi templele . Mai înainte. îi spune Hermes la ureche. — Temeţi-vă! le spunea aspru. şi-a ajuns în Arcadia.. — Nemernice! i-a strigat el. ca să râdă. am să pun la încercare puterea-ţi. Era la vremea când amurgul aduce după sine noaptea cea misterioasă pe pământ. apoi Cilene şi Liceul cel tot învăluit în brazi. şi s-ar putea să fie-un zeu. Crima ta este fără margini. Şi a pornit apoi prin lume. — Să văd şi eu dacă-şi dă seama zeul acesta îngâmfat ce carne-nfulecă la masă. a vrut să-l şi batjocorească. Pedeapsa mea te va ajunge.. către Arcadia ferice3. când ţi se pleacă la altare. pe-ncetul. Mantia lui sărbătorească.. stăpânitorul.73 lupte . fulgerul său necruţător . I-a dat bucate să mănânce. Z . pe ascuns. fie c-a fost trădat. de-ar fi aflat cel mai mic semn de-mpotrivire. fie că Zeus. fără milă . veşti nu prea îmbucurătoare. Acolo-a cerut adăpost. gata să-l zvârle . iată vine zeul Hermes şi îi aduce .

stăpânitorul din Olimp. însă cu ochii cercetau. un lapte gros. mai rupeau mlădiţe pe lângă zăplaz. orişice loc – pe prispe. de rugină. cu şindrilă. ţinută bine. Licaon4 s-a făcut un lup. Mirosuri calde. iscoditori. Mergând aşa-ntr-o bună zi. Era la ceasul când drumeţii îşi caută un acoperiş. Caprele. Iar regele. săltau. în chip temeinic. Erau boi mari. au ajuns lângă-o locuinţă. sau poate nu vroiau s-audă numele ce li se rostea. se prefăcea că-l sprijină. murgi şi roibi. Poate că oamenii aceia nu auzeau în larma curţii. D . ca de obicei. Zeus. N-au mers prea mult. Prin curte mugeau vite grase. cu trepte largi şi-acoperită. să poată înnopta tihniţi. zeii au intrat într-un sat. Era acum însoţit şi de pristavul său. Braţele şi picioarele s-au prefăcut şi ele-n labe. o fiară cruntă. pe stâlpi groşi. Se arătau nepăsători. lăsând în urmă numai pete întunecate. Stăpâna pregătea mâncarea. oameni buni. şi. Nu i s-a dat nici un răspuns. de Hermes. a şi bătut degrabă-n poartă : — Hei. la fel de zdrenţuit. nesătule.74 Palatul regelui Licaon a ars până în temelii. Oile behăiau cuminţi într-un saivan. aţâţătoare. Murmurul cel molcom al serii chema pe oameni la odihnă. prin ogrăzi. Fumul se ridica alene. ÎN FRIGIA e-acolo Zeus a umblat din ţară-n ţară. Tot cercetând cu grijă satul. tot neastâmpărate. ce-a fugit să se ascundă prin păduri. de carne friptă şi fierturi. gâdilau nările lui Zeus. ne găzduiţi ? Vă-ntreb în numele lui Zeus. În cuhnia din dosul casei se-auzeau zgomote de vase. ce se-ntorseseră sătule de la păşunile din deal. O locuinţă arătoasă. Aici femeia mulgea lapte. se-nfăţişa ca un bătrân sărac şi foarte obosit. tocmai cum îi plăcea lui Zeus. şi-n calea lor s-a arătat un alt lăcaş. Atuncea zeii blestemând au luat-o iarăşi mai departe. Prin arborii grădinilor se cerneau ultimele dâre din ziua care-ncet trecea. a şi simţit cum glasul lui se schimbă-n urlete de fiară. având toiagu-n mână. până când a ajuns şi în Frigia5 . de bivoliţă. Cerul era imens şi roşu ca o tipsie de aramă. bivoli cu coarnele întoarse şi cai puternici. Trupul i s-a-nvelit în blană. pe drum – să vadă tot ce se întâmplă. cu părul alb. în lungi fuioare cenuşii. mai la o parte. Hermes. Nemaiputând răbda ispita. Mergeau prin praful drumului. când a-ncercat să mai rostească un cuvânt.

Şi tot aşa. Iar lumea îi dădea drept pildă de căsnicie trainică. şi învelită cu şovar. care creşteau la marginea pământului ce-l stăpâneau. — Poftiţi!. nu avuseseră bătrânii nici un belşug în viaţa lor. cam coşcovită şi-aplecată.. rar să fi fost pereche-n lume mai strâns unită decât ei... şi mai bine. Un chip cuminte de bătrân. Uşa micuţă s-a deschis încetinel şi scârţâind. un şiştar. FILEMON ŞI BAUCIS ocmai se pregăteau să-şi facă culcuşul. Aici lucra de dimineaţă şi până seara Filemon... Coliba-n care locuiau era din trestie uscată. Ridicând capul către Zeus. de unde vin şi cine sunt. la-nsurătoare. într-o căpiţă-nmiresmată de fân. Băieţilor.. şi-n urma lui o bătrânică. cum este doar bătrâna Baucis. tăiat în două de-un pârâu. se numeau Filemon şi Baucis6.75 De-aceea a strigat la gazdă : — Deschide-n numele lui Zeus! îţi cerem să ne ospeteşti. Cei doi bătrâni. deşi le spuneau tuturor că vin în numele lui Zeus.. Uitându-se ceva mai bine.. Erau săraci. că dânşii n-au găsit niciunde un adăpost şi niscai hrană. nu ştie nimeni cum s-a-ntâmplat în acea seară.... au înţeles că-i o colibă. săpând şi cultivând legume sau îngrijind pomii şi viţa. când se măritau. a răsturnat un vas cu lapte. Poftiţi în casa noastră. dacă nu. când iacătă o luminiţă. În prag s-a arătat un chip. Am răsturnat. în anii tăi de căsnicie. cea mai sărmană dintre toate câte văzuseră în sat. Alături de coliba lor era un petic de grădină. fără să-ntrebe măcar o vorbă pe drumeţi. au rostit ei. părinţii le făceau urarea : — Să fii la fel de fericită. aşa de buni şi primitori. Numai că gospodina ceea era grăbită peste poate. din cauza voastră. Hermes s-a apropiat de uşă şi a bătut uşor în ea. poate. Mai târziu. se legaseră prin lanţul dulce-al căsniciei şi rămăseseră-mpreună şaizeci sau şaptezeci de ani.. ce se afla pe câmp. părinţii le spuneau la fel : — Să fii iubit ca Filemon de credincioasa lui soţie! Şi dacă e să vorbim drept. Se îndrăgiseră din vremea când amândoi erau copii. pentru acea noapte. Fetelor. Vedeţi-vă de altă casă. dar acest lucru nu-i împiedica deloc să îşi găsească T . S-a supărat şi a răspuns: — Plecaţi de-aici!. Deşi erau atât de-n vârstă.

Şedeţi şi odihniţi-vă de osteneala drumului. A . şi smălţuită cu ceară albă de albine. Ba. Pe urmă-a luat un covoraş. destul de vechi şi aromat. glumind şi arătându-se veseli şi binevoitori. În vremea asta. picioarele drumeţilor. Erau acolo nuci. care stătea de mult în grindă. care-aveau nevoie. fie cu roade din grădină. a pus pe jar frunze uscate. după datină. Filemon a mai coborât şi o bucată de slănină. poruncile. gazdele. cicoare. S-a aplecat singur de şale. Ba uneori mai ajutau şi pe-alţii. dezvelind din cenuşă jarul . i-au poftit grabnic în colibă pe cei doi mândri-olimpieni. nici la cuvinte sau la feţe. primitoare.. Şi-ntr-un vas larg pusese vinul. Filemon a turnat apă caldă într-un lighean din lemn de tei. cu firea lor deschisă. mai dornici să-i primească bine. Focul a pâlpâit pe-ncetul. Umblând grăbită. bătrânica ştersese masa c-un mănunchi de mentă strânsă din grădină. fără să cate nici la haine. Din ea a retezat bătrânul o felioară. fără teamă sau plânsete zadarnice. tocmai fiindcă olimpienii păreau trudiţi. fie cu sfaturi înţelepte. După gustare a-mpărţit fiertura caldă de legume. bună. cât timp o să pregătim masa. În faţa fiecărui zeu era câte o cană mică.76 mulţumirea în dragostea ce îi lega. Baucis a-ntins pe scândură o pătură din lână moale. Iar Filemon i-a îmbiat : — Uitaţi-vă. O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA ceştia erau pământenii la care Zeus şi cu Hermes au poposit în acea seară. păstrată pentru sărbători. curmale. din lemn de fag. iară pe masă adusese măsline puse-n saramură. cam învechit şi ros de timp. s-a repezit la vatră. apoi. Aşa se face că puteau să-ndure orişice necazuri şi lipsuri grele. L-a aşternut frumos pe patul unde urma să doarmă zeii. Baucis a potrivit deasupră-i un ceaun mare. şi totuşi cel mai bun din casă. şi i-a dat drumul în fiertură. Pe urmă a adus bătrânul un coşuleţ umplut cu fructe. pe care le-au şi pus în ceaun să fiarbă. iar când a ars cu vâlvătaie. laviţa asta. stăteau cu oaspeţii de vorbă. ca să-nşele vremea. nu prea groasă. Singuri îşi porunceau şi tot ei îşi aduceau la-ndeplinire. soţul ei îi adusese din grădină legume proaspete. Pentru că masa-ntârzia.. ca pe la alţii. Cu feţe calde. să spele. suflând din răsputeri într-însul. sârguincios. În casa lor nu se găseau slugi şi stăpâni. săraci. în înţelegerea deplină ce domnea veşnic între ei. să-i dea gust puţintel mai bun. napi. prune ca nişte pietre scumpe. plin cu apă. brânză de vaci şi ouă coapte-n spuza caldă. ţesută chiar de mâna ei . cei doi bătrâni s-au arătat mai săritori ca totdeauna. flămânzi. surcele şi un lemn mai gros.

Acesta însă i-a oprit : — Lăsaţi-o. mulţumit în sine. Da-n locurile cunoscute. s-au plecat zeilor cu teamă. Numai pe voi vă vom cruţa . le turna vin neîncetat. să vadă ce s-a petrecut şi ce osândă au dat zeii satului lor. pentru c-a fost recunoscut. cum o fi.. ce face. ce să le dea. ei au să fie pedepsiţi. o gâscă. Priviţi mai bine spre coliba în care voi ne-aţi ospeţit. Chiar dacă unii dintre ei greşiseră faţă de voi. în înţelegere deplină. ZEII SE ARATĂ CINE SUNT tăpânul cerului dăduse. Pentru că în coliba lor aveau şi-o pasăre. bieţii. Vecinii voştri însă nu ne-au primit ca oaspeţi. voinţa zeilor schimbase satul întreg într-un lac negru. Au trebuit să se supună. Ba. Filemon a priceput semnul. pasărea şi-a căutat scăparea chiar sub picioarele lui Zeus.. Chemând-o lângă el pe Baucis. ceilalţi erau nevinovaţi. bătrânul. Filemon. un semn că este un preaputernic olimpian. Atunci Filemon a-ntors capul. au pornit după cei doi zei. şi au ajuns aproape-n vârful muntelui. Amândoi şi-au cerut iertare că cina a fost prea săracă. unde trăiseră o viaţă. cum să-i îmbie. Osânda noastră. Dar ce să vezi ? Oricât turna vinul în căni. un fagure de miere albă. este întotdeauna dreaptă. precum se cuvenea. care sclipea tăcut sub lună. Nu mai ştiau cum să-i slujească pe cei doi oaspeţi. când zeii hotărăsc ceva. Sărea-n colibă ici şi colo şi gâgâia înfricoşată. Numai că ei erau bătrâni. la mijloc. Picioarele le tremurau. dar trebuie să ne urmaţi pe muntele din apropiere. închizând taina-n apa sa7 . S . smochine dulci şi. Pentru nelegiuirea asta. — Taci. Priveliştea i-a-ndurerat pe cei doi soţi. şi lacrimi le-au ţâşnit din ochi. — De ce aţi scufundat tot satul ? a spus bătrânul Filemon. Este destul tot ce ne-aţi dat. parcă presimţindu-şi soarta ce o pândea. vasul de lut rămânea plin. Le părea rău de casa lor. Mai ales Filemon. Iar gâsca era sprintenă.. Bătrânii cunoşteau prea bine că nu e chip să stea-mpotrivă. Luându-şi câte-un toiag în mâini. în acest fel.77 struguri cu boabe mari şi roşii. s-au repezit s-o prindă iute şi s-o gătească zeilor. Dar nu aveau. n-o sacrificaţi. Şi Zeus. a rostit Zeus. Au mers ce-au mers. a mai rostit bătrînilor: — Aţi fost pentru noi gazde bune.. deşi cerusem adăpost în numele Olimpului.

— Nu. dorind să stea-n aceleaşi locuri. Înţelegând că i-a sosit sfârşitul aşteptat. Spuneţi o singură dorinţă. şi vă voi da. Aurul mult se risipeşte. îngăduie să-nchidem ochii. Filemon şi iubita-i Baucis s-au coborât până la templu.. a dat răspuns Filemon. Porţi mari. Ei povesteau. Puterea scade. Fie pe voia voastră. în aceeaşi clipă. tinereţe sau frumuseţea mult râvnită. negreşit. N-au mai rămas. putere. în care vieţuiseră încă de când erau copii. Scoarţa creştea şi către mijloc. Pacea şi dragostea în care am vieţuit cu buna-mi Baucis sunt lucruri de nepreţuit. Ea către el. acolo-n munte. sculptate. numai privindu-se în ochi. Grădini pline de flori şi rodii se întindeau în jurul său.. — Bine. Amândoi zeii au pierit. Filemon a privit spre Baucis. căci m-ar îndurera prea tare. Şi Zeus a făcut un semn. Nici eu pe-al ei nu vreau să-l văd. Pe insulă era un templu din marmură în care Zeus avea o statua de aur. Să nu-mi vadă soţia rugul pe care îmi vor arde trupul. De-aceea. a glăsuit solemn stăpânul. — Voi o să locuiţi în templu. Se deprinseseră cu timpul să îşi grăiască fără vorbe. cu vorbă moale. bătrânul a simţit că îl înfăşoară o scoarţă rece. CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ntr-adevăr. Ochii li s-au înceţoşat . într-o zi. pe la tălpi. şi se urca spre gât. S-au aşezat în tinda lui. mare Zeus. nu vreau asta. a dat din cap bătrâna Baucis. n-au mai văzut-o.-nchideau templul. precum spune legenda. Anii s-au scurs pe îndelete. Şi-aşa.. slavă sau mărire ? Spuneţi ce vreţi. cătând bătrânii înspre coliba lor cea veche.. decât bătrânii. a spus uşor lui Filemon : Î . Vreau să vă dau şi o răsplată. Baucis simţea acelaşi lucru. Însă pe locul unde fusese ea-nainte.78 UN STEJAR MÂNDRU . tot ce-a fost : cum le-a schimbat coliba Zeus în acel templu aurit. şedeau bătrânii. Pe când vorbea aşa. spre cap. tremurătoare. Nişte drumeţi îi întrebau despre-ntâmplarea petrecută odinioară în coliba unde se odihnise Zeus. pe trepte-n faţa templului. — Numai atâta vă doriţi ? — Darul acesta ni-i destul.. pentru că i-aţi cinstit pe zei.. cu înţeles. amândoi. Poate vreţi aur. se ridicase-o insulă. Cei doi s-au gârbovit mai mult. dacă vrei să faci unor bătrâni sărmani un dar. nu mai vedeau nici la un pas. Tinereţea trece cu anii.

foarte multă vreme.. Legenda spune despre templu că s-a sfărâmat. . — Adio!. Bătrânul nu mai era om. Cei care se-ntâmplaseră să se găsească lângă ei priveau înmărmuriţi. bătut de vânturi .. cu flori micuţe. dar multă. îţi spun adio. ci se făcuse-un stejar falnic.. era un tei subţire..79 — Soţul meu scump. în schimb. dar gurile le-au amuţit. s-ar fi văzut încă acolo cei doi copaci : un stejar mândru şi puternic. ce-mbrăţişa cu ramurile sale un tei cu trunchiul alb şi plin de floare. a sosit ceasul!. a grăit şi dânsul. În preajmă s-a făcut tăcere. dar cu mireasmă-ameţitoare.. Baucis.. Îţi mulţumesc pentru credinţa ce mi-ai purtat-o până la ultima suflare! Şi poate că şi-ar fi spus cei doi bătrâni şi alte vorbe de-adio şi de mângâiere .. alb. şi-a sărutat-o lin pe frunte..

care întruchipa Victoria. Mai târziu. 4. 2. ca : Tekirghiolul – cu apa lui sărată. aceste jocuri vestite. după care însuşi Zeus va fi fost iniţiatorul lor. din ţinutul Elidei. şi află de la aceste elemente ale naturii primejdiile ce-i aşteaptă. bineînţeles sub altă formă. oraşe. murmurul izvorului. 7. până astăzi. Apolo. Era făcută din aur. cum se punea pe frunţile învingătorilor. abanos şi fildeş şi era aşezată pe un piedestal enorm. Numele Licaon înseamnă. Pe frunte. blocuri enorme şi colosale se mai pot vedea şi astăzi. Pe aceeaşi temă s-a compus o operă comică de Gounod. numite olimpiade. 6. Urmele acestui templu. „părintele istoriei". numite olimpiade. lacul lui Ovidiu de lângă ţărmul mării. dealtfel. născocind legenda.. Pentru prima oară. 5. lacul Sf. cel mai vestit era cel din localitatea Olimpia. Se povestea în legendă că Zeus însuşi ceruse să aibă loc aceste olimpiade. Apoi legendele au fost reluate de mulţi alţi scriitori. în limba elină. să se alcătuiască concursuri. Nenumăratele lacuri din ţara noastră. în amintirea unor concursuri. au vrut să le dea mai multă greutate. Hermes şi Ares. Nu este însă vorba. s-a petrecut cutare şi cutare lucru. Astfel ei spuneau : „În al atâtelea an de la a patra sau a cincea olimpiadă. lacul Ursului de la Sovata. Frigia era un străvechi ţinut din Asia Mică. Legenda despre Filemon şi Baucis a fost cântată şi de renumitul fabulist francez La Fontaine. lup. legenda stejarului de la Dodona – oraş antic din Epir – a fost scrisă de Herodot. . De bucurie. este frecvent în toată literatura populară. În mâna stângă avea sceptrul. Motivul acoperirii cu apă a unor sate. Zeus l-a încununat pe Apolo şi a hotărât ca. şi au loc tot din patru în patru ani.80 Note 1. mult înnobilat. măslin sălbatic. elinii au început să socotească timpul după olimpiade." Aceste concursuri. la care luaseră parte fiii săi : Apolo. de către duhuri. încât ele dăinuiesc. anumiţi eroi populari ascultă deseori glasul codrului. Mai târziu legenda a căpătat şi alte variante. castele. care purta în vârf un vultur. de un stejar sau un izvor prin care stăpânul lumii îşi trimite asprele lui porunci. vrăjitoare. cel stins pe meleagurile ţării noastre. Zeus ţinea în mâna dreaptă o statuetă. Şi în folclorul nostru. la renumitele olimpiade. În acest templu măreţ. biserici. Motivul legendar al stejarului de la Dodona se găseşte astfel. 3. au căpătat atâta faimă în lumea antică. sculptorul Fidias crease o statuie a lui Zeus. În realitate. în cinstea şi pe locul acelei isprăvi. Scena aceasta – ca şi legenda următoare : Filemon şi Baucis – este povestită admirabil de poetul latin Ovidiu. ca în legenda greacă. Zeus avea o cunună splendidă din cotinos. din patru în patru ani. şi în creaţiile noastre artistice populare. odinioară. împăratul Romei.. care era una dintre cele şapte minuni ale lumii antice. cum a fost numit. precum se ştie. Natura se solidarizează cu cauza lor dreaptă şi îi ajută. grădini. din urgia lui August. cei care au pus la cale. vraci etc. Ana din creierii munţilor şi altele au legende asemănătoare. făcută din aur şi fildeş. jocuri şi mari serbări. Între toate templele clădite în cinstea lui Zeus. La aceste concursuri biruise fiul său cel mai iubit. supăraţi pe oameni.

Veniiiţi!... Veniţi în sala de ospeţe. întorcându-se în Olimp. Lui Zeus nu-i plăcea zăbava. de zei mai mici. era cu porţile deschise. de îndată. din aur şi aramă. Lângă palatele lui Zeus erau strânşi zeci de slujitori. Cum auzeau porunca adusă de pristav. ce nu vesteau nimica bun... şi zeii au intrat grăbiţi. Zeus a poruncit lui Hermes : — Adună-mi. atunci când noaptea e senină . Atunci nu mai cruţa pe nimeni. Deci. cu aripi la picioare. noi o numim Calea lactee. Zeus.. Hermes. neîndoielnic. Era un freamăt şi o zarvă în tot Olimpul. Tot ce văzuse în Frigia şi în Arcadia îi dovedise. pe frunte i se aduna mânia-n cute-ntunecate. şi lăsând toate laoparte : petreceri.81 POTOPUL eus se-napoiase nespus de mâniat din lunga sa călătorie de pe pământ... Stăpânul. clădit de fiul său. zbura prin cer şi striga tare : — Veniiiţi!. după poveştile eline.. Calea pe care veneau zeii. este aceea ce se vede şi azi pe cerul mătăsos. zeii! Vocea lui Zeus tremura. la umeri şi la pălărie.. Se tem numai de el. şi repede-şi ieşea din fire. zeii săreau. ca atunci când Zeus îşi pregătise lupta cu titanii. porneau în goană spre palat. Zeus se şi găseşte-acolo!. nici nu-l respectă de ajuns.. Hefaistos.. privirea sa era ca marea când se dezlănţuie furtuna. şi-atât. porunceşte să v-adunaţi.. că oamenii nu îl iubesc.. chiar de era un fiu al său. Palatul marelui stăpân. Cât mai degrabă. jocuri sau concursuri.. Z .

82

aceia care alcătuiau cortegiile şi-i însoţeau pe-olimpieni. Şi ei se frământau, cuprinşi de teamă. Îşi şopteau tainic la urechi : — Să fi reînceput titanii războiul cu Olimpul nostru ?...

STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR
n vremea asta, zeii cei mari, zeii-olimpieni, se adunaseră în sala unde îi aştepta stăpânul. Zeus şedea pe tronul său, cu fulgerele-n mâna dreaptă, şi-n mâna stângă purtând sceptrul. Vulturul cel cu pene sure, vulturul care zbura zilnic, să-l sfâşie pe Prometeu, era acolo, lângă dânsul. Stăpânul şi-a clătinat capul şi pletele-i nepieritoare. Marea, pământul, stelele, cerul întins s-au zguduit, ca bântuite de cutremur, şi au fost gata să se sfarme, să se prăvale peste Tartar. Fraţi şi surori şi fii şi fiice s-au îngrozit şi şi-au şoptit : — Ce e cu tatăl1 ?! Ce se-ntâmplă ? Atât de tare-i supărat, cum n-a fost încă niciodată. Hermes, şiretul, ştia taina. El însoţise pe stăpân în lunga lui călătorie. Cunoştea gândul, supărarea şi planurile tatălui, dar nu spusese nimănui. Păstra secretul pentru el. Şi-acum zâmbea, văzând pe ceilalţi cum se frământă şi-şi şoptesc, neliniştiţi, îngrijoraţi. — Ascultaţi bine, olimpieni!... a tunat Zeus către ei. A venit vremea ca să stingem nesuferita seminţie a fiilor lui Prometeu2, aceia care împânzesc câmpiile, pădurile, munţii şi ţărmurile mării... — Cum ? ce tot spune ?-ntrebau zeii. Vrea să distrugă oamenii ? — Băgaţi de seamă, a urmat Zeus, zvâcnindu-şi braţele în sus, eu n-am avut atâta grijă pentru Olimpul fericit, în care noi hălăduim, nici când au năvălit giganţii şi înfiorătorul Tifon. Oamenii-s mai primejdioşi. Ei seamănă cu noi, cu zeii. Mintea lor e prea ageră. Într-o zi se vor răscula. Eu singur i-am văzut pe oameni, în Frigia, nepăsători când rosteau numele lui Zeus. Iară un rege, Licaon, a vrut să îmi întindă-o cursă şi plănuia să mă răpună. Aflaţi însă că regele a şi fost pedepsit de mine. L-am prefăcut în fiară, lup... — Dar frigienii ? — Înecaţi... Tot satul lor l-am scufundat. N-au rămas decât doi bătrâni, pe nume Filemon şi Baucis. Ceilalţi s-au dus în fundul apei... — Dreaptă răsplată le-ai dat, Zeus... au glăsuit toţi olimpienii. — Dreaptă! a strigat iarăşi Zeus, tăindu-le c-un semn cuvântul. Dar a căzut numai un sat, şi dincolo un singur om. Şi nu de-un sat, şi nu de-un om îmi este mie grijă, ci de toţi ceilalţi la un loc. Dacă-ntr-o zi le vine pofta să urce în Olimp, la noi ? Să nu mai recunoască cerul şi să se-nscăuneze ei

Î

83

stăpânitori peste pământ ? Atuncea, zei, ce ne vom face ?... — O!... Asta nu se poate. Nu. Oameni să urce în Olimp ? Şi să se cârmuiască singuri ?! Mai bine piară de pe-acum! Să-mpiedicăm această crimă şi să dispară acest neam de muritori prea îndrăzneţi, care ne-ameninţă domnia! a zis la rândul său Poseidon. — Însă, mă-ntreb, a spus Atena, cine o să ne-aducă jertfe ? Cine o să ridice temple şi-o să le umple cu ofrande ? Libaţii cine ne va face ? Noi ne-am deprins să fim slăviţi. Chiar de n-o fac cu bunăvoie, oamenii tot ne mai slujesc. Ce zici de acest lucru, Zeus ? — Hm!... Asta o să mai vedem... Ne vom gândi să-ţi dăm răspuns mai la sfârşit, a rostit Zeus. Acuma nu vrem altceva, decât să-i pedepsim pe oameni. — Să-i pedepsim!... Să-i pedepsim!... Loveşte-i tu, cu fulgerul... Să ardă-n flăcări tot pământul! s-a repezit neghiobul Ares. — Am cugetat şi eu la asta, a grăit Zeus, către Ares. Însă mi-am amintit că-n timpul cât a fost lupta cu giganţii, era să se aprindă slava, unde se află cerul nostru. Şi eu mai ştiu de la Uranus că s-ar putea să vie-o zi când va lua foc însuşi eterul3 . N-am vrut s-aleg această cale... Am cugetat că e mai bine să-i înecăm... — Dar bine, cum ? a întrebat zeiţa Hera. — Nu-i greu deloc, a răspuns Zeus. Strâng nori de ploaie din tot cerul. Şi plouă, plouă, până când dispar, cu toţii înecaţi, toţi oamenii lui Prometeu... Vuia Olimpul de urale. Stăpânul a lăsat să treacă uralele pân-la sfârşit. Când s-a făcut din nou tăcere, a dat cu sceptrul în podea.

PLOILE SE DEZLĂNŢUIE
ă-nceapă, aşadar, potopul!... Tu, Hermes, fugi până la Hades şi îl vesteşte că-n curând vor sosi umbre cu duiumul. Umbrele celor morţi vor sta grămezi, grămezi în jurul porţii ce duce în ţinutul său, ţinutul groazei şi al morţii... Voi, zeii Ares şi Apolo, ieşiţi afară şi vedeţi de sunt acolo Boreu, vântul de miazănoapte, şi toate celelalte vânturi, care, suflând, pot risipi norii cei buluciţi a ploaie. Luaţi-i cu voi, ţineţi-i bine... Artemis, cheamă pe Eol, vestitul rege peste vânturi!... Şi toţi care-ncotro fugeau să-i împlinească vrerile, cât mai cu sârg, şi cât mai bine. Zeii acelor vânturi care împrăştie adesea norii au fost luaţi grămadă de Eol şi duşi departe-n nişte margini, zăvorâţi într-o peşteră, la gura căreia a

S

84

pus doi monştri-naripaţi de strajă, să nu poată scăpa nicicum. În schimb, Eol a poruncit, la cererea stăpânului, să vie Notul, vântul care aduce cu el nori şi ploi, vântul cel cald de miazăzi. Zeus l-a cercetat, privindu-l pe zeul-vânt din tălpi în creştet. Pe fruntea lui sta împletită negura, care mohorăşte văzduhul înaintea ploii. Din penele aripilor întinse peste-un sfert de lume, având culoare vânătă, ca şi sânul său păros şi încărcat cu umezeală, curgea în juru-i numai rouă. Mai mult, când apăsa cu mâna norii care pluteau în juru-i, până la mare depărtare, se auzea zgomotul ploii, ce răpăia necontenit. Ţinându-se de el, veneau şi alte numeroase vânturi, înaripate şi purtând burdufuri mari, pline cu apă. — Porniţi deasupra astei lumi şi înecaţi-o pe de-a-ntregul, a răbufnit spre vânturi Zeus. Notul a început să zboare, urmat de celelalte vânturi aducătoare de furtuni. Ploi nesfârşite se vărsau deasupra lumii, în şiroaie, în timp ce Zeus arunca, şi el, cu fulgerele-n oameni. Iris4 – zeiţa curcubeu, zeiţa cu aripi de aur – sugea apa din mări şi lacuri, şi-umplea burdufurile norilor, secate dup-atâtea ploi. Ploaia cădea, cădea, tot mai avană peste oameni, peste pământ, peste câmpii. Semănăturile pe-ogoare fuseseră-n noroi trântite. Speranţa muritorilor de-a se hrăni prin munca lor, de pe ogoare, se pierdea, şi deznădejdea cuprinsese mulţimile. Munca-ndârjită dintr-un an pierea pe câmp fără folos.

RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE
ar Zeus nu se mulţumea numai cu apele din ploi. A poruncit fratelui său, Poseidon cel stăpân pe mări, să îl ajute. Acesta a chemat la sine, într-un palat clădit în mare, din marmură verde şi-albastră, pe zeii ce-şi aveau sălaşul sub albiile fluviilor. — Daţi drumul forţelor pe care le-aveţi în stăpânirea voastră, a spus Poseidon zeilor, de cum au intrat în palat. Astfel ne porunceşte Zeus. Deschideţi deci zăgazurile şi lăsaţi libere să curgă puhoaiele, ca-ntr-un vârtej, peste pământ şi peste oameni. Poseidon îşi sfârşise vorba. Zeii priveau nedumeriţi. Ar fi-ntrebat : „de ce ?" şi „cum ?" Dar la un semn al lui Poseidon au trebuit să se retragă, să plece spre mătcile lor. S-au îndreptat către izvoare. Le-au deschis, larg, gurile reci. Apele au ţâşnit bogate şi-au năvălit, urlând, pe văi. În acest timp, zeul Poseidon îşi luase furca cu trei dinţi, bătută în mărgăritare, şi o izbise de o stâncă, cu sunet înfiorător. Pământul se cutremurase. Stânca se despicase-n două. Vinele apelor, plesnite de

D

85

violenţa izbiturii, scrâşniseră ca nişte lanţuri rupte de-o mână de uriaş. Apele tăinuite-acolo se repeziseră afară, sărind nebune peste stânci, în lungi pâraie zgomotoase, cu coame albe pe spinare, ca nişte cai înspăimântaţi. Râuri şi fluvii, prea umflate, se şi vedeau săltând din mătci. Se năpusteau peste câmpii şi nimiceau semănături, smulgeau copaci din rădăcini şi luau cu ele oameni, vite, case şi aşezări întregi. Toate-ar fi fost cum ar fi fost, dar când şi-nvolburata mare a început să se reverse, să-şi zvârle apa ei sărată în lungi torente peste ţărmuri, răspândind moarte şi prăpăd, sorţi de scăpare n-au mai fost pentru sărmanii pământeni. Purtând în clocote turbate tot ce mai era viu prin lume, apa se întindea mereu. Hotare nu mai avea marea. Nici nu se mai zăreau limanuri negre sau verzi pentru scăpare. Zadarnic se tot trudeau unii, în bărci sau plute uşurele, să mai răzbească prin puhoi, sfârşitul lor era aproape. Pe câmpuri, unde mai-nainte culegeau roade muritorii, în sate, unde se jucau copii cu râsete zglobii, era acum domnia mării. Prin crengile copacilor înalţi, semeţi, odinioară cu frunţile scăldate-n soare, lunecau peştii argintii. Frumoasele nimfe-ale mării, fiicele zeului Nereu5 , purtând în păr mărgăritare, la gât şiraguri de mărgean, şi pe veşminte flori de mare, şi scoici, şi fluturi de sidef, treceau înot peste podgorii şi prin livezi, sau se plimbau pe străzile oraşelor. Delfinii cutreierau codrii, s-avântau sprinteni printre crengi. Leilor, galbeni ca nisipul, tigrilor şi mistreţilor, şi altor fiare sângeroase nu le mai era de folos puterea mare ce-o aveau. Păsări cu aripile-ntinse străbăteau zile întregi văzduhul, căutând să-şi afle un locşor, unde să poată poposi. Căutau zadarnic, şi la urmă cădeau în ape, fără vlagă, ca nişte frunze veştejite dintr-un copac bătut de vânt. Imensa revărsare-a mării acoperea întreg pământul şi pentru-ntâia oară valul se legăna pe vârf de munte. Cei mai mulţi oameni au pierit. Alţii, puţini, scăpaţi cu zile, pe câte-o creastă mai înaltă, slăbiţi de foamea nemiloasă şi îngheţaţi de frig s-au stins, de-asemeni, şi-au căzut în ape. Numai o barcă mai plutea, o barcă mare, construită parcă anume să înfrunte nebuna furie-a apelor. Şi-adevărat, precum se spune, barca fusese pregătită cu vreme multă înainte...

care-avea darul prevestirii. Apele au crescut întruna. tatăl omenirii. Uranus. din plin. După aproape nouă zile de necurmată scurgere. Planul lui nu va izbândi. Iar cerul când s-o limpezi. înfrigurată şi flămândă. Deucalion şi-a pregătit barca. oricât îi tot adăpa Iris. Şi el era căsătorit cu fiica lui Epimeteu şi a Pandorei: o copilă plină de haruri.. dacă tu ai să mă asculţi! Să-ţi faci o barcă zdravănă. luptându-se din greu cu marea. a fost înlănţuit de Zeus. Deucalion a zărit Parnasul şi a vâslit mai încordat. Vântul şi marea i-au izbit în nişte stânci barca de lemn. ca şi bunicul său. avea el însuşi un fecior. în Tesalia. Numai o barcă mai plutea. Ploaia mai încetase parcă. i-a spus aşa lui Deucalion : — Ia seama. Vâsleşte ne-nfricat cât timp ploile-acelea vor dura. Elada s-a acoperit. pustiul verde-al apelor. şi-a luat pe draga lui soţie. Îndreaptă-ţi barca într-acolo! Şi ce va fi vei mai vedea. La pieptul său strângea pe Pira. de lemn. Şi barca i s-a sfărâmat. pe tot întinsul ei. fiule. cată în zări şi vei vedea un singur vârf semeţ de munte.. Scăpat din valuri. încă înspăimântat. de valuri. Deucalion şi soţia lui s-au dus să-i mângâie durerea.. Când vor începe ploile – prin ploi vrea Zeus să înece pământul nostru! – tu te urcă îndată pe corabie. Prometeu. când s-au pornit ploile. ce era rege la Ftia. Era barca lui Deucalion7. Deucalion privea. până ce a ajuns la mal. gata de drum către Parnas.86 POTOPUL ÎNCETEAZĂ rometeu. Iar Prometeu. şi cerul se mai limpezise. dornică de un adăpost. ce nu va fi cuprins de ape. până ce a ajuns acolo. norii erau secătuiţi. ce purta numele de Pira.. că Zeus vrea să înece tot pământul sub un potop nemaivăzut şi să distrugă oamenii. de cum s-a-napoiat acasă. Acel munte este Parnasul6. şi doar cu dreapta a-notat. pe Deucalion. P . Şi. Ascultând sfatul tatălui. După ce tatăl. s-au urcat amândoi în barcă. Pune într-însa hrană multă şi apă de băut. să-nfrunte apa şi furtuna. Fiul lui Prometeu şi-a luat sub braţul stâng soţia dragă.

87 ZEIŢA TEMIS INTERVINE glăsuit : — Măreţe Zeus. dintr-un fund.. Boreu. titanida. a . Triton a luat o scoică mare şi a sunat din ea prelung. au mai rămas pe lume doi. Apa. de undeva. se află-n muntele Parnas. cerul s-a-nseninat de tot. pământul parcă se-nălţa.. Poseidon şi-a lăsat din mână tridentul său cel fermecat. s-a repezit Eol până la peştera unde-l ţinuse pe Boreu. — Se cheamă Deucalion şi Pira. i-ar fi zărit pe cei doi oameni zeiţa Temis8. Colinele au răsărit de sub povara undelor. El este rege tesalian. în sfârşit. şi iată-i. Din mii şi mii de oameni.. După aceste nouă zile. Temis s-a apropiat de Zeus. ce te-au nemulţumit pe tine.. Şi după nouă zile şi nouă nopţi. Au suferit şi ei destul.. — Cine sunt ei şi cum se cheamă ? a-ntrebat Zeus. şi-n timp ce apele scădeau. în fluvii şi în lacuri. când s-a văzut scăpat din peştera întunecoasă. şi i-a dat drumul de îndată. şi în aceeaşi clipă marea şi-a încetat tot zbuciumul. dreptate ţi-ai făcut destulă.. în cea de-a zecea s-a îndurat să facă semn.. din slavă. Norocul le-a surâs. a chemat la sine pe-un fiu ce se chema Triton9. împărţitoarea de dreptate. şi arătându-i tot pământul scufundat sub noian de ape. pentru numele dreptăţii. Aflând că ploaia s-a oprit. şi într-un ceas sau poate două. pădurile îşi arătau din nou coroanele-nverzite deşi frunzele mai păstrau încă nămolul apelor. La acest semn. Pentru un sat de frigieni şi-un rege din Arcadia. La Hades morţii vin şirag. Pe urmă. ascultând-o pe Temis. a risipit norii la mare depărtare. Suflând voios. L egenda spune că. s-a îmblânzit. a-nceput să vie către matca sa. te voi ruga-n genunchi să-i ierţi!. Deci. Lasă-i pe-aceşti doi în viaţă. plătit-au mult prea mulţi şi-aşa.. un monstru-al apelor marine. şi nu se mai sfârşesc la poartă. s-a avântat în largul său. căruia i-a cerut să sune înapoierea apelor în mări. supusă. câţi vieţuiau până acum. Zeus.

au curăţat zidul de muşchi. Pe zidul templului creştea. iacătă. cel puţin. Nu prea departe de Cefis era templul zeiţei Temis.. Râul cel sfânt ne-a tăiat drumul. au implorat-o pe zeiţă : — Tu. Deucalion şi soţia-i. Dar mă gândesc : ce inimă ai fi avut. Rostind cuvintele acestea. După ce s-au spălat pe trup. Râuri şi fluvii se scurgeau în albiile lor. şi parcă nu-ţi venea a crede că ea.. alţi oameni ? Vorbind. Preoţi nu mai erau acolo. ce hălăduieşti în slavă şi stai lângă stăpân. se coborau pe coasta muntelui Parnas. au aprins focul pe altar şi-au făcut cele de cuviinţă. tu. şi şi-au stropit veşmintele. iubită Pira. sărutând marmura rece. zeiţo. muşchiul cel verde. şi poate drumul mai departe ne-o fi mai lin şi mai cu spor. venind lângă el. părintele meu chinuit pe stânca din muntele Elbrus ? De ce nu pot şi eu să fac. deşi suntem atât de singuri. zăresc în cale apele râului Cefis. Focul n-avea deci cum să ardă. singură cu mine.. cum era datina străbună. te-aş fi urmat. Deucalion şi soţia lui s-au cufundat în unda rece. Bine c-am scăpat amândoi. din apă şi pământ. care eşti bunica noastră şi ocroteşti dreptatea-n lume. haină şi turbată. în voia lui. Dar în acelaşi timp cei doi au căzut în genunchi pe trepte şi. M-aş fi zvârlit în valurile spumegânde. Pira. — Semn bun! a glăsuit bărbatul. Coborându-se apoi noaptea. dacă şi eu mă înecam? Cum îndurai atâta frică ? Cine-ţi mai mângâia durerea ? Eu.. S . pentru ca Temis să se simtă îndeajuns de mulţumită11 . dacă destinul făcea să pieri-naintea mea. Să ne spălăm în unda lui de rele şi necurăţenii10. Şi el i-a spus soţiei sale: — Numai tu. ascultă. ca să se umple iar pământul cu oameni şi-alte vietăţi.. tihnite. Privind până departe-n zări. învaţă-ne ce putem face. Pira.. au pornit veseli iar pe cale. pe plete. urlând şi făptuind prăpăd. Deucalion-a simţit că-i curg lacrimi amare pe obraz. se năpustise peste ţărmuri. De ce nu am şi eu putere ca înţeleptul Prometeu. Când. Deucalion a văzut-o-n vis pe Temis. ai rămas în lume. cei doi soţi s-au culcat în templu.88 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT e liniştise iarăşi lumea. de parcă n-ar fi fost tot ele acelea ce-necaseră atâţia oameni pe pământ. Milostiveşte-te. Marea se legăna domoală şi visătoare-n matca sa. peste pământul fără viaţă şi fără oameni.

— Dar stai!.. aceasta a-nceput să plângă: — Oasele străbunicii noastre ? Ar fi o crimă neiertată să risipim aceste oase.. mi s-a ivit bunica Temis. Nu-i Gheea străbunica noastră ? — Ba da. oasele străbunicii voastre. În casa asta i-a născut Pira soţului său un fiu.. şi oamenii vor răsări.. mai mult decît la început. Deucalion şi-a făcut o casă. s-a bucurat femeia. vieţuitoare. în timpul nopţii. Astfel. Acesta e. Şi a strigat soţiei sale : — Pira! În vis. Mergând de-a lungul fluviilor. S . e pământul însuşi.. M-a învăţat ce-i de făcut ca să-i reînviem pe oameni. părăsiţi templul şi porniţi amândoi unde vă duc ochii. le azvârleau în urma lor. numiţi în vremurile vechi : elini. — Dar focul cine-l va păstra ? a întrebat. totul e limpede. prin vis. bărbatul. pe care l-au numit Elen. Deucalion şi soţia sa au luat în braţe multe pietre. i-a spus Temis.. mergând de-a lungul văilor. ele se prefăceau în oameni. pentru a doua oară – prin Deucalion şi soţia lui – s-au ivit oamenii pe lume. erau seminţe rodnice. să zvârliţi oasele-i în urmă. iar celelalte. E Gheea. DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI punând cuvintele acestea. respectat de toţi. de plante şi de animale. Unde cădeau aceste pietre. Căldura soarelui făcea seminţele să încolţească. — Atunci. strămoşul grecilor. Din ele s-au născut pe urmă. cum spun legendele străvechi.89 — În zorii zilei. Lumea s-a înmulţit din nou. după legendă. — Focul va arde de la sine! — Şi oameni noi cum vom aduce pe-acest pământ acum pustiu? — Să luaţi.. deveneau nişte fete mândre. mii de spiţe. Iară în humă era viaţă.. Numai că povestind soţiei cele pe care le visase. s-a luminat bărbatul. apoi. a spus zeiţa Temis. Oasele ei sunt pietrele. azvârlite de mâna moale a soţiei. zvârlind cu ele peste tot. vieţuind cu soţia lui în pace. Deucalion s-a trezit îndată.. Cele pe care le aruncase Deucalion se schimbau în bărbaţi puternici. zeiţa a pierit din vis..

origine acvatică. un alt zeu al mărilor. Sugea apele din râuri şi mări şi încărca norii sleiţi după ploi. Era în acelaşi timp şi o zeiţă a norilor. Zeul Nereu. Cei vechi îşi închipuiau însă sirenele ca pe nişte fete cu trupurile jumătate păsări. Iris cea cu aripi de aur. jos pământul. Hestia. de eterul cel subţire şi curat. ce locuiau numai . Basileii sau regii elini se intitulau şi ei părinţi ai oraşelor sau ţinuturilor pe care le cârmuiau. ei sunt numiţi uneori fiii lui. Dealtfel. Nereu. dedesubt aerul obişnuit. după cum Hermes era pristavul lui Zeus.90 Note 1. uscatul de apă. pentru că majoritatea zeilor îi erau fii şi fiice. şi aerul. adică plin de bunătate şi înţelegere. avusese cincizeci de fiice. prin legende pline de poezie. din căsătoria ei cu Pontul. sau curcubeul. a Electrei. aşa cum apar şi în creaţiile noastre populare. având deci. Din pricină că legendele arătau pe Prometeu drept creator al oamenilor. zeii mărilor erau mai mulţi. aceste zâne ale mării sunt numite în basme : sirene. Iris era fiica lui Taumas. mai este numit „tată" sau „părinte al zeilor şi al lumii". 2. Imaginea fabuloasă a acestor nimfe a pătruns în mai toate basmele popoarelor sub forma unor zâne ale mării. Pe ceilalţi : Poseidon. Taumas era fiul Gheei. îşi explicau elinii faptul că după ploaie apare curcubeul. un zeu marin. pe zei şi pe oameni. stăpân olimpian al tuturor apelor. Ea zbura cu iuţeala vântului. Cei vechi socoteau că din haos s-a despărţit pământul de cer. Demetra şi Hera. Ele erau cele cincizeci de nimfe nereide. în culorile lui atât de minunate. reprezentat în mitologia elinilor ca un bătrân venerabil. despărţit de apă. căsătorit cu oceanida Doris. Zeus era numit adeseori „tatăl zeilor din cer". Adeseori. 3. pe care-l respiră oamenii. Hades. dar Poseidon era cel mai mare dintre ei. era considerat tot un fiu al zeiţei Gheea – pământul – şi al Pontului.. Dând această complicată genealogie. 4. pentru că el pretindea că oblăduieşte totul. de la amândoi părinţii. 5. fiica lui Ocean. dându-le viaţă a doua oară. era în mitologia elinilor socotită drept o crainică a zeilor. ca un adevărat părinte. Sus de tot era eterul. el îi salvase din pântecul lui Cronos. În sfârşit.

Deucalion şi Pira. Ca un omagiu faţa de apele curgătoare. ci şi relele. între Dorida şi Focida. Ca pe toate celelalte elemente ale naturii. Celor vechi li se părea muntele acesta nespus de înalt. din care s-a salvat Noe cu arca lui. Ele erau reprezentate. cutremure şi scufundări. adapă oamenii şi vitele şi spală necurăţeniile – se bucurau la elini de un respect deosebit şi erau socotite sfinte. aflată între Capri şi coastele Italiei. 10. nu este altceva decât Venera sau Venus – numele latin al zeiţei Afrodita. semnul puterii. Sfânta Vineri. La elini. Poetul Ovidiu. de unde izvorau şi unde se reîntorceau. prin nişte oameni cu trupuri de tauri. deci mama lui Prometeu şi a lui Epimeteu. au balade şi legende legate de numele lor. Ei credeau că apa poate spăla uneori nu numai necurăţenia. Muntele Parnas. era locul unde sălăşluiau zeul Apolo şi cele nouă muze. unde apa lipseşte adesea. sfânta Vineri. 6. tatăl său. după unele legende. de pildă. Aceasta mai cu deosebire în ţările cu climă secetoasă. Coincidenţa este izbitoare. au avut loc mari ploi torenţiale. 11. elinii personificau şi râurile. Locuri uscate au fost acoperite de ape. vedem şi-n basmele noastre pe eroii populari ajungând în peregrinările lor la sfânta Miercuri. ţinând la gură o scoică din care suna. sfătuit de Dumnezeu. să le cureţe casa şi grajdurile. Legenda potopului este comună aproape tuturor popoarelor. şi alte ţinuturi marine au devenit pământuri fertile. soţia titanului Iapet. Tradiţia aceasta naivă s-a păstrat la unele popoare. ca o mulţumire a binefacerii pe care o aduc râurile. necazurile. Tot aşa cum Deucalion şi Pira curăţă templul lui Temis. Interesant este însă faptul că Deucalion. păstrate în amintirea oamenilor numai prin poveşti. înalt de 2459 m. Era deci firesc ca ea să intervină în favoarea nepoţilor săi. Mureşul etc. să se purifice. până în Africa şi America de Sud. purtând şi coarne. locul lui Noe îl ţine Deucalion. Titanida Temis fusese. Hesiode recomandă călătorului ajuns pe malul unui râu să-şi spele mâinile. 7. Biblia narează şi ea legenda despre un potop. 8. altfel riscînd să-şi atragă mânia zeilor. La cei vechi.91 într-o insulă a lor. apele ocupă un loc deosebit. ca : Oltul. ca în Egipt. 9. El simboliza urletul valurilor şi era reprezentat printr-un zeu marin cu coadă de peşte. Râurile – apele curgătoare din izvoarele de munte. ale cărui minunate „Metamorfoze" au stat adesea la baza alcătuirii unora dintre aceste legende. sfătuit de Prometeu. să le facă focul. spune în cântecele lui că Parnasul îşi înalţă două dintre vârfurile sale până la stele. Spania. după cum marţi vine de la zeul Marte – sau Ares – şi joi de la Joe (Jupiter) sau Zeus. primind în schimb o răsplată. dovadă că în timpuri foarte. cărora trebuie să le aducă apă. Era deci firesc să-şi închipuie că acesta a fost singurul refugiu în timpul potopului. Multe râuri. făcând furtuna să se dezlănţuie sau să înceteze. Italia etc. . situat în vechea Grecie. socotindu-le fiii şi fiicele lui Ocean. Şi în folclorul nostru. Despre Triton vom mai aminti când va fi vorba în amănunt de zeul Poseidon. noul părinte al omenirii – spre deosebire de Noe – se salvează împotriva voinţei divinităţii supreme. de cele mai multe ori. Numele de sfânta Miercuri vine de la zeul Mercur sau Hermes. în lucrarea lui „Munci şi zile". unele râuri aveau sanctuare şi altare proprii şi în cinstea lor se organizau serbări. foarte depărtate. apele care fertilizează pâmântul.

din pricină că zeul fluviu avea cam douăzeci de fete. în sfârşit. căta nesăţios prin lume. Am să fac. Mi-am luat zeiţe de soţii2 .. Aş vrea să sorb. Şi Zeus. nimfe3 şi fete pământene. Zeus era iar mulţumit. pristavul : — Acuma toate-mi sunt pe plac. Mie îmi este-ngăduit să calc şi legile cereşti. dulce şi gros. Dar văd. pe Egina. Hermes. pe care-l beau toţi muritorii cu nesaţ.. împlinindu-şi vorba. De alta erau ceilalţi oameni – câţi se născuseră din . urgia potopului dezlănţuit. pe pământ. uneori mai fermecătoare decît zeiţele din cer. De-o parte se aflau elinii. fructe de pe pământ şi vinul cel înmiresmat.. Căta mai mult către ţinutul udat de fluviul Asopos4. . una mai mândră decât alta. T recuse. chiar dacă sunt orânduite de mine însumi. Eu sunt stăpân şi fac ce vreau. şi-alte nunţi. la nesfârşit. Într-un sfat tainic îi spunea fiului său. O lume nouă se năştea. neam de titani1... nectar divin... Hermes. acolo. din neam de zei. Dar dintre ele o-ndrăgise pe cea mai mică..92 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS pietre. ce e mai bun şi mai gustos : ambrozie.

Şi fata. îi spunea el zeului Hermes. să nu o mai găsească nimeni. ce purta numele Eac. Oamenii au ieşit la câmp. şi-a prefăcut iubita într-o bucată de pământ. neavând ce face. era nespus de necăjit. Copiii ei au fost doi gemeni. Asopos s-a înduioşat şi. Fata a rămas insulă. El a furat-o pe Egina. a-nvăluit-o-n flacără şi. a purtat-o în nişte locuri tăinuite. într-un vârtej ameţitor. să facă noi semănături. Numai că zeul fluviu. precum se povesteşte. pân-a ajuns într-un regat numit Corint. că Zeus – cât e el de Zeus – s-a cam temut să nu păţească în acea ziuă vreo ruşine. A devenit soţia lui. — Dar fluviul are şi-alte fete. pe care a zvârlit-o-n mare5. păşunile erau uscate şi în livezi nu se vedea decât. ascuns. Atunci. Z . de nişte oameni milostivi. într-o clipă. Cea mai frumoasă-i Antiopa. răufăcătorul care-o furase pe Egina. Sisif. cu prada lui. a trebuit să se-nvoiască. s-a preschimbat în flacără. micul Eac. scăldată de albastrul mării. Fluviul n-a mai avut ce face .. Sisif i-a spus unde se află Zeus. Era atât de mânios.. În ţara lui bântuia foamea. fiindcă fusese lipsă de apă în tot anul şi grânele nu se coceau. Ţinutul s-a înveselit. a trebuit să se întoarcă în albia lui părăsită. Mai ales nu-i era pe plac să i se dovedească fapta. Iar fiul ei. când adormise-ntr-un umbrar.93 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE eus. crescut acolo-n insulă. A mers. a ajuns rege mai tîrziu. pe nume : strămoşi ai regilor din Teba. dar cu chip ademenitor – şi a pândit-o pe-Antiopa. câte-o fructă. Precum a zis a şi făcut. Lui Zeus nu i-a fost destul. Ba i-a mărturisit că fata avea acuma un copil. nu s-a lăsat batjocorit. Regele locului. Aflând atâta sărăcie. tatăl. Iarba a început să crească. Asopos a fugit s-o caute. care s-a coborât din cer. S-a preschimbat într-un satir6 – într-un satir încornorat. a făcut să ţâşnească apa dintr-un izvor de mult secat. Zetos şi Amfion. pe malurile fluviului. şi ea va fi soţia mea. S-a ridicat din matca sa şi a pornit în lumea largă să-l afle pe. o flacără strălucitoare. ici-colo. a mers. cu puterea lui de zeu. Drept mulţumire fluviului.

— Nu. S-a chinuit aşa un timp. Calisto. Făcând un semn. deşi nu avea nici o vină. se bucura că-i strânsă-n braţe şi sărutată de zeiţă.. că vor rămâne ne-ntinate. mai mult ca dânsa. Ursoaica a-ncercat să scape şi să se urce-ntr-un copac. oare. Zeus şi-a luat chipul său majestuos. Îi va fi teamă. nebănuitoare. Şi. Hermes. îmi pare mie. Pe umeri ţinea. Artemis se uita la nimfă. Gemând. Iată ce fac. Zeus. Fiul tău o să-ntemeieze regatul din Arcadia! Când a-nţeles înşelăciunea.94 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS sopos îşi plângea destinul. — Bine.. i-a tăiat calea lui Calisto. Mai înainte de-a muri a născut un fecior. pe Arcas. i-a poruncit nimfei să vină la pieptul său şi-a sărutat-o. Eşti gând din gândul meu. stăpâne ? zicea Hermes. a preschimbat-o pe Calisto într-o ursoaică. Într-adevăr.. Zeus. nimfa care o însoţeşte în cortegiu pe Artemis. Mergând cu pas uşor.. nu-i alta care să merite. plângând. ce fată crezi tu. a râs cu hohote stăpânul. Calisto s-a înfăţişat tremurătoare. Nimfei nici n-o să-i fie teamă. te înşeli. Deodată. Fără să dea nici un răspuns. de fată. Artemis. — Privirea ta e ageră. sau aşa e ? Nu cred că-i alta mai frumoasă decât Calisto7 . care era acolo ascuns în dosul unor arbori.. nimfa a început să ţipe şi a fugit ca o nălucă. Calisto nu o să primească a-ţi fi soţie. Cu voce limpede.. Zeiţa Artemis ucide nimfele sale din cortegiu. Atâta numai că zeiţa arareori îşi greşea ţinta. la vânătoare. înlăcrimată. te-asigur.. Se ruga biata să o ierte. cinstea de-a-mi deveni soţie. a vrut să-şi scape victima de sub săgeata fiicei sale. băiete. şi a rostit către Calisto : — De azi vei fi soţia mea. într-o clipă Zeus a luat înfăţişarea copilei sale. ca şi dânsa. a cerut arcul şi-o săgeată şi a ţintit-o pe Calisto. impunător. spre inima pădurii. a trimis nimfele s-o cheme. prin munţi. că merită cinstirea-naltă de a-mi pleca ochii spre ea ? — Ştiu eu. i-a spus pristavului stăpânul. Artemis cea adevărată. Fata a fost lovită-n piept. auzind ţipetele fetei. având o cută-ntre sprâncene. s-a prăbuşit in iarbă şi sângele nevinovat a înroşit pădurea toată. A . Dar Zeus hohotea în slavă şi îi spunea pristavului : — Hermes. dacă îşi calcă jurământul. dar nimfele acestea au jurat fiicei tale. un arc măiestru de argint şi-o tolbă plină cu săgeţi. i-a căzut în genunchi zeiţei şi a rugat-o să o ierte..

. după cum îi prevestise însuşi Zeus. însă.. Egina-i insulă în mare. Din cer o urmărise lacom.. Io s-a rătăcit prin beznă. ţara cea mai încântătoare ce se afla în acel timp. îi răspundea şiretul Hermes. s-a repezit-naintea fetei. Şi moartă ea era frumoasă. Zeus i-a împlinit dorinţa schimbându-l. era alt fluviu zeu. Voia să se-întoarcă-n fluviu. Dar Zeus şi-a-ncruntat privirea. l-a rugat pe tatăl său ceresc. Io s-a-nspăimântat de moarte. Fiul său. neostoitul Zeus. Şi mai trăia pe-atunci. ce o pândea din slava lui. trupul său a fost pus pe rug. o preoteasă-n templul Herei. numai în Argos se lăsase un întuneric nepătruns. sperând că nu C . IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ alisto este sus. după cum spun legendele. A fugit iute. glăsuia Zeus către Hermes. Zeus tăcea. se-nţelege. terminându-şi scăldatul într-o dimineaţă. de asemenea. Îţi poţi afla alte soţii. Inahos. a-ntemeiat Arcadia. Ajunsă tocmai lîngă fluviu. ce se numeşte Ursa mare. Unde eşti ?.. ce uda ţara Argolidei. se îndrepta spre ţărm. pe Zeus. înfloritor. pe boltă. ivind o nouă constelaţie.. în Argos8. — Necazul n-are nici un drept să mohorască fruntea ta. Zeiţa. cum se rotea domol prin unde şi se ivea deasupra apei. Io. Sunt flori pe lume câte vrei. în altă constelaţie care se cheamă Ursa mică. La adăpostul tatălui. să-l ducă lângă mama lui. simţind că i se-apropie ceasul din urmă. storcându-şi cosiţele bălaie. era mai greu s-o prindă Zeus. Hera a început să strige : — Stăpâne!. zeiţa Hera îşi căuta soţul peste tot. oraş vestit. În acest timp. Zeus o văzuse pe Io când se scălda în zorii zilei. Zeus s-a apropiat de ea şi-a-mbrăţişat-o cu de-a sila. Zeus a luat-o de pe rug şi a zvârlit-o între stele. ridicând braţele spre soare. pe şesul înroşit de soare.. s-a coborât în Argolida. Fecioara Io. şi peste fluviu s-a lăsat un nor mai negru decât noaptea. Pământul era luminat de soare. ca o ciută. Zeus. cam bănuitoare. în întuneric.95 Sfârşindu-şi fata zilele. ce purta numele de Io. ca în orice zi. Zeus!. Ca să-i păstreze frumuseţea. ca o petală de argint. „Unde o fi plecat iar Zeus ?" se-ntreba ea şi cerceta cu ochii lumea-n lung şi-n lat. Destinul a voit ca eu să mi le pierd pe amândouă. N-a răspuns nimeni. A vieţuit el multă vreme. Tatăl acestei fete. lungi. pe loc. a poruncit să i se-aducă un nor de aur şi. Arcas.

să n-o mai poată vedea Zeus. Atâta câ şiretul Zeus. schimbase fata-ntr-o junincă şi sta. Monstrul a luat de lanţ juninca şi a purtat-o peste munţi. mai bătute de vânturile cele reci. A ieşit din pământ. băgau de seamă orişice. cum se cuvine aceluia ce suferă. vedea şi-n bezne şi în apă. ascuţit. — De e aşa. Noaptea. Norii s-au ridicat în sus şi s-au împrăştiat ca fumul. din cer. I-a pus de gât un lanţ de-aramă şi-a-ncredinţat-o unui monstru. o clipă fiecare . că Zeus totuşi este-acolo. o oropsise. H . să iei juninca asta. Abia dacă în timpul nopţii câte doi ochi se odihneau.. ce-avea tot corpul presărat cu zeci de ochi pătrunzători. lăsând-o pradă frigului. un slujitor de-ncredere. cât te-i pricepe tu mai bine. iar apă nu putea să bea decât din bălţi cu sărătură. Inahos. alături. peste câmpii şi peste ape.. putrede. — Ţi-o dau. E o junincă fermecată! a trântit Zeus o minciună. ca să nu fie prins. vedea în toate părţile : sus. — De unde e juninca asta ? l-a iscodit zeiţa Hera. Ştia că e nevinovată. A luat pe fiica lui Inahos – astfel schimbată în junincă. MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO era n-a aşteptat să-i dea Zeus încă o-ncuviinţare. în ţara fluviului Inahos. într-o bună zi. să mi-o dai mie! a rostit Hera. Simt că mă sting. şi cu surorile-i iubite. prin lumea largă. Şi-n loc să dobândească milă. Hera o urgisea mai rău. — Unde-o fi Io a noastră ? se tânguia încet bătrânul. înnămolite. o aducea să doarmă pe locuri cât mai umede. cum nu! a răspuns Zeus. Şi tot ducând-o monstrul Argus. altu-n spate. Acestui monstru i-a dat Hera pe fiica fluviului Inahos şi i-a grăit în acest fel: — Argus. au ajuns. Nu îi dădea voie să pască decât o iarbă vestejită. numit Argus9 . în părţi şi-n spate. pesemne. dornic să-i stingă bănuiala soţiei sale din Olimp.96 va fi zărit. bănuind. Monstrul acesta. Dar Hera. Acolo să mi-o chinuieşti. Zeus. nevinovat. pe rând. unul în faţă. Io vărsa lacrimi amare. Nici o mişcare nu scăpa ochilor săi veşnic la pândă. jos. a poruncit norilor negri să se împrăştie-n văzduh. — Nu ştiu. pe copilă. frunze pălite şi amare. Tu să mi-o duci cât mai departe. Vorbeau cu toţii despre ea. Tocmai atunci erau pe ţărmuri bătrânul fluviu zeu. Eu bănuiesc că e o fată. mai îngheţate. dar ceilalţi rămâneau de strajă.

Io era la depărtare de câţiva paşi şi-i auzea.. Inahos..cât vom trăi pe lume. — Aduceţi leacuri.. numele – Io – cu copita. oblojeli!. Auzind însă pe Inahos că îl blestemă-n acest fel. monstrul cel de credinţă-al Herei se aruncase-n apa rece ca să-şi împrospăteze trupul... Da... Bătrânul se şi repezise de gâtul fetei sale dragi.. .. hohotind : — E dusă mângâierea mea... Eu sunt Io a voastră.. Io scrie.. târând juninca-n urma lui... lovindu-şi fruntea. Ea îmi era căldura vieţii şi mângâierea clipelor de bătrâneţe ce m-apasă.. Hai să citim şi noi ce-a scris. — Io!.. Plângând cu ţipete. Văzând că tatăl şi surorile n-aveau cum să o înţeleagă. cu multă trudă. care cânta din zori în noapte. pe ţărmul nisipos al apei. ce-nveselea întreg palatul cu râsetele ei zglobii. Tatăl se aruncase jos. da. Aduceţi iute!. Duse îmi sunt orice nădejdi. da.. vom lăcrima în urma ta. Ştie să scrie cu copita.. zeii au să te pedepsească.. ce ocroteşte-acest ţinut. — Surioara noastră dulce.97 mă sting cu zile. Şi noi. bătrâne. a rostit fluviul zeu. s-a săltat repede din unde : — Fereşte-te.. striga dânsul. pe unde-o rătăci. Iubita noastră soră! Eşti osândită pe nedrept... sărmana ? se întrebau şi fetele. N-o mânia cumva pe Hera. a răcnit el.. A tras apoi tare de lanţ. — Juninca asta-i fermecată! au strigat toate fetele.. fiindcă loveşti un animal sub care se ascunde-o fată. Păstorule nelegiuit. pentru că s-ar putea să-ţi schimbe toate copilele la fel. Fetele îşi smulgeau şi ele părul din cap şi se jeleau : — Io!. Priviţi-mă cum am ajuns… mugea copila-ndurerată. Inahos îi mângâia pielea rănită de lanţurile de aramă. blândă.. Cât timp s-au petrecut acestea. — Eu sunt.-n lături. ea şi-a zgâriat.

zeul Hermes şi-a dat deoparte-aripile şi a lovit cu caduceul într-un tufiş de bozie. Şi-s izvoare.. băiete!. Asta vrea.. — Frumos mai cânţi. A venit vremea s-o ajut." A chemat deci pe zeul Hermes şi i-a cerut să plece-n grabă spre locul unde era Io. — Ai să-l ucizi pe monstrul Argus... A . şi să-l ucidă. în drum. A început să-şi mâne turma. Iar mie-mi vei cânta din fluier. Şi-a pus Hermes aripile la pălărie... până la urmă se-nvoieşte. mereu. tufişul s-a schimbat pe loc în douăzeci de capre roşii şi douăzeci de iezi bălţaţi. — Cine eşti. până ce a ajuns în locul unde monstrul zeiţei Hera păzea pe fiica lui Inahos cu-atât de mare străşnicie... să-ţi tot adăpi căpriţele. — Sunt un sărman păstor de capre. nişte păşuni cu iarbă arsă. Sosind acolo.. S-adoarmă monstrul ce păzeşte pe fiica fluviului Inahos. şi la umeri. Îmi fac iarăşi prea mulţi duşmani. A dus juninca mai departe.. Hermes se face-ntâi că nu vrea să urce-n munte... i-a poruncit Zeus lui Hermes. ce fluier e acela ? N-am mai văzut. De-acolo priveghea în zare.. Frumos mai ştii să cânţi. Asta şi urmăreşte Hermes. având pe lângă ei un ţap cu părul negru. De pe-nălţimea unde sta. El însă s-a urcat pe-un munte. Acolo iarba e pălită. umbrit de arbori rămuroşi. a tot zburat. cântând din nai. fermecător. Aici a legat-o pe Io de un ţăruş. Eşti viclean şi priceput în treburi de-astea. încât abia de-o vedea Zeus. a cugetat în sine Zeus. şi la picioarele-i mai iuţi decât e vântu-n vijelie. Hermes şi-a scos din sân un nai.. A tot zburat. măi ? i-a strigat el. Argus l-a şi văzut pe Hermes. Cum ? Te priveşte. Făcut din trestii ?.98 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS rgus nu s-a uitat în urmă. până ce a găsit. cântând mereu. din nai. nu vezi ? i-a dat răspunsul Hermes. . cu lanţu-i greu. păcură. Lui Argus i se închid ochii. Urcă-te sus! E şi răcoare. ia vino-ncoace!. A luat în mână caduceul şi a zburat ca un vârtej. A pus sub haină secera de diamant cu care Cronos îl sfârtecase pe Uranus.. aici e grasă.. Erau atâta de departe şi-atât de bine-o ascundea Argus pe Io-n acel loc. Cum a lovit cu caduceul. lângă Argus . să nu se-apropie nici un om. nevinovată precum e!. ce ar putea să-i dea lui Io vreun ajutor oricât de mic. Dar vai. N-a ascultat plânsetul lor..E prea destulă suferinţă pe care o îndură Io. în bătălia dintre ei. Încet-încet îşi urcă turma. M-a blestemat fluviul Inahos. Şi tu poţi să te odihneşti.

Îşi scoate arma şi loveşte grumazul gros al monstrului. cu glas domol. scăpată de sub cumplita priveghere. IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE eul pristav nu stă pe gânduri şi rupe lanţul de aramă. sub cântecul duios din nai.. rostogolindu-se pe văi. cu ochii cei risipiţi ai monstrului!" a cugetat zeiţa Hera. ca nişte pietre nestemate. Sforăie-n tihnă şi visează. câte unul. Puterea lui este sfârşită. cum zeul a-ntâlnit o nimfă . Mai sunt de strajă. Şi-i spune Hermes. Hermes îşi duce caduceul peste tot trupul monstrului. adormitor. — Spune-mi. căzuţi pe văi. Vocea lui Hermes e ca vântul. Ea a luat ochii strânşi în poală. numită nai. pentru cântat. ici-colo. Visează despre zeul Pan şi despre o unealtă nouă. şi. Capul şi trunchiul se zdrobesc. Coada păunului. Gândeam s-o urmăresc pe Io.99 Monstrului i se închid ochii. căzuţi pe coaste. ca-ntr-un mormânt. când suflă prin frunzişuri vara. care o priponea pe Io. Capul s-a despărţit de trunchi.. A strâns ochii monstrului Argus. Juninca liberă. De sub veşmântul de păstor îşi scoate arma ascuţită. in câmpie. zeul Pan s-a-ndrăgostit. „E numai bună de-ncrustat coada păunului. păstorule iubit. Argus a adormit de tot. în timp ce Hermes îşi aşază la loc măiestrele-i aripi şi se ridică-n zbor spre Zeus. Hermes îşi schimbă uitătura cea plină de bunăvoinţă şi se încruntă ucigaş. ca să-i arate ce-a făcut. şi-s risipiţi mai peste tot. îi tot spune. trecând o pasăre : păunul. dar a zărit jos.porneşte-n goană către casă.. Ochii lui Argus s-au desprins şi de pe cap şi de pe trunchi. rosteşte Argus moţăind. i-a plăcut mult zeiţei Hera. cine a născocit unealta din care cânţi aşa frumos ? Păstorul prefăcut îi spune. despre un zeu. Muntele s-a-nroşit de sânge. rotată. I-a strâns în poala ei pe toţi. Iar caduceul mângâie ochii lui Argus. Nu vreau să-mi scape fata asta! Voia să-i pună pe o stâncă. şi a rostit către păun : Z .. Hermes împinge cu piciorul şi trunchiul celui ce fusese străjerul de credinţă-al Herei. Nici nu zburase bine Hermes şi s-a ivit zeiţa Hera. pe nume Pan. Pentru întâia oară Argus nu are nici un ochi deschis. ca s-adoarmă tot mai adânc. — Dar ce să fac acum cu ei ? se întreba zeiţa Hera. i-a prins de coada cea rotată. Nu încă toţi.

cu coada lui strălucitoare. a fost urcat fiul lui Io.. Şi. Vorbeşte. de-asemeni preoţii i s-au închinat şi l-au slăvit. Când a murit şi el. curgea – oglindă-mpurpurată de asfinţitul soarelui. Străbate mările înot şi-ajunge-n ţara egipteană. zicându-i Apis . Io. Ea porunceşte unei furii10 să se transforme într-o streche.. şi-n limba ei cere lui Zeus îndurare. ochii ce m-au slujit pe mine. Mugeşte-adânc. tatălui ceresc. şi a-ntrecut orice măsură. coarnele i se rup din frunte . Astfel a devenit regină Io în ţara egipteană. de mii şi mii de ori era mai bine. fluviu] Inahos. Osiris11. uluită. zeiţa Hera s-a pornit s-o urmărească pe junincă. Şi fuge. legendele ne spun că Hera n-a avut pasăre mai dragă decât păunul cel rotat. decât să îndure atâta. Parcă o taie c-un cuţit.. Nilul. fuge. cântă şi. dânsa s-a tras lângă un mal. Sciţii o văd prin ţara lor. nevinovată. pentru că-i venise ceasul..100 — Pentru că porţi ochii lui Argus. şi peste văi. strigă. Cade-n genunchi. şi peste dealuri. Îi vine greu parcă să creadă că nu mai este animal. Mai bine zeii să-i ia viaţa . însuşi stăpânul. Io trece-n goană printr-o pădure. Şi-ntr-adevăr. Totul era ca mai-nainte. ca în ziua-n care Zeus căta din cer la ea. pe-o câmpie. Cu carul său de aur. înţepată necontenit de acea streche. fără puteri. După ce ei s-au stins din viaţă. Picioarele şi mâinile îi sunt aşa precum erau în vremea când sălăşluia la tatăl său. Îi pune mâna grea pe spate junincii albe şi. Ridică fruntea către cer. Se rătăceşte. Numai că-ndată după-aceea. Uită drumul. pe spate. încă înfricoşată. înlănţuit de zei pe Elbrus. pe pământ. Regele din Egipt. Zeus. se saltă repede din tină. numind-o pe regină : Isis. cuprins de gânduri pătimaşe. preoţii le-au făcut altare. părul de animal îi cade. râde. s-a-ndrăgostit nebun de ea şi a cerut-o de soţie. o vede şi îi dă curaj. Prin Asia goneşte Io şi se aruncă-n apa mării să-şi răcorească trupul ars de-nţepătura furiei. se vede pielea mătăsoasă . Acolo a născut un fiu lui Zeus. cu apa lui mâloasă. Ea ocoleşte tot pământul. îşi ascultă glasul şi hohotul senin. minune!. Din cer. De spaimă. Pe ţărmul său aleargă Io. într-un val de aur. vede că răzbunarea Herei e mult prea mare. dacă se îneca în valuri. Pe tron. văzând-o pe frumoasa Io. fiul de titan. Zeus coboară grabnic în Egipt.. să nu poată ajunge-n ţara unde se afla tatăl său. tu ai să fii pasărea mea. în valurile reci şi repezi. din acea clipă. Strechea o-nţeapă pe junincă. ca rege în Egipt. Feciorul s-a numit Epaios.. cosiţele i se revarsă. umede. Prometeu.

Zeus îşi aplecase ochii spre altă fată pământeană.. întâi încet. Numai că nouă ne e frică. şi-n sfârşit se-aruncă-n valurile verzi. şi-o pată de argint luceşte pe creştetu-i strălucitor. schimbat în taurul de aur. Se-amestecase-ntr-o cireada. tot de aur. Ochii acestui animal par ochi de om. poruncise fiului său. Se-aruncă. Europa. şi înoată.. la ţărmul mării. pe-ncetul. iată-l. Însă. s-a mirat şi dânsa. Dar. apoi în goană.. — Da.. Cu capul face semn spre noi.. ele nici n-au băgat de seamă când s-a ivit un taur falnic.. pornind cu paşii-i majestuoşi. într-un singur glas. plânge şi ţipă-nfricoşată : Î . Era o tânără prinţesă. Europa saltă graţioasă pe taurul înşelător. de bună seamă. a răspuns dânsa. pentru altarul Afroditei. Nu a rămas pe pajişte decât stăpânul din Olimp. ochii ca bolta cea senină. pe fruntea lată poartă coarne încovoiate. ne face semn să ne urcăm pe preaputernica-i spinare. ba. Cântând voioase şi zburdând. parcă. cu păr galben ca aurul şi ochi albaştri cum e bolta senină a Feniciei. un rege care domnea-n Fenicia12 .. N-ai mai văzut astfel de taur. cu prietenele sale bune. Din botul lui se-mprăştie miros de flori. Ce vrea să spună nu-nţeleg.. Hermes a mânat mai departe cireada.101 RĂPIREA EUROPEI n timpul când sărmana Io era încă târâtă-n lanţuri de Argus. Părul lui e ca aurul. mândra zeiţă-a dragostei. parcă grăiesc. mai-nainte. şi să ne plimbe. În acea clipă l-au văzut mai multe fete şi-au strigat : — Europa. — Aşa e. către o pădure. fiica lui Agenor. pe-o pajişte. când se vede-n valuri. care păştea pe malul mării. fără nici o chibzuială. apoi mai iute. Înghesuindu-se-n cireada mânată de pristavul Hermes.. înoată. Priviţi-l doară ce blând e. Fata de rege s-a grăbit să vină până lângă taur.. Zeus s-a apropiat. pristavul Hermes. de locul de-unde culegea Europa trandafiri roşii pentru altarul Afroditei. Zeus se preschimbase-n taur. mai către larg. Prinţesa se juca-ntr-o zi. monstrul ne-ndurat... vino să te miri.. îndrăzneşti ? — Eu îndrăznesc.. mai către larg. să ne urcăm şi să pornim cu el pe ţărmurile mării.. staţi!. Europa. da! au spus şi celelalte copile. În cântece se povesteşte că fetele strângeau în coşuri trandafiri roşii din boschete.. Şi. mireasmă de ambrozie. să se prefacă în păstor şi să gonească vitele spre pajiştea unde era ceata de fete feniciene. Acesta se ridică-ndată. Asta vrea. Cum ? Tu.

iar taurul. Poseidon. pe-nserate. Fără părinţi şi fără rude. înconjurat de nereide. ce mă fac. dispare ca prin farmec. în depărtări.. Are un chip atrăgător şi-o vorbă ademenitoare. care se află-n Asia şi. Tânărul vine lângă dânsa. Apoi. îmblânzea marea-n calea lor. surorilor ? Nu mă lăsaţi să pier în mare! Vestiţi pe tata. pentru că insulă mi-e ţara mi-e ţară13.. repede. şi-abia acuma. repede ca vântul.. Agenor. Dar taurul cu păr de aur. O muzică tulburătoare se răspândea jur împrejur. Zeus îşi duce prada şi o lasă la poalele unui stejar. să trimită corăbiile-n urma mea şi să mă scape de la moarte. Zeus.. îţi cer şi eu să-mi fii soţie. sub copac. în oraşul unde domnesc.. Spune-mi tu.102 — Vai. mugind cu glas de trâmbiţă. Nimeni ca mine n-ar putea să-ţi dea atâta ajutor. Zeus o prinde de mijloc : — Vei fi regina insulei. dar mâine-am să te duc. strigându-şi tare biruinţa. Sunt singură şi fără sprijin. îşi luase altă înfăţişare. Zadarnic au purces corăbii şi oameni vrednici după fată. Un taur m-a răpit din ţara părintelui meu. tinere voinic. în ochi c-un zâmbet victorios. preafrumoaso!. Plutiseră întreaga zi. grăieşte el. Numai că-n schimb. Vântul îi mângâia copilei părul bălai şi inelat. lângă stejar. . vedea un ţărm. îşi purta prada mult mai iute decât puteau corăbiile regelui Agenor să zboare pe-ntinsul verde-al apelor. Către ţărmul acesta. — Cine eşti tu ? întreabă el. înotând spre asfinţit. zeul mărilor. acolo. unde-i palatul meu regal. (Dar tînărul acela era tot Zeus.. Taurul luneca pe ape... Fata era înspăimântată. răspunde ea. poţi să îmi fii de ajutor ? Poţi să mă ocroteşti cumva ? — Cum să nu!. lipsită şi de orice prieteni. În noaptea asta vom dormi aici.. — Primesc.) — Numele meu este Europa. Europa. şopteşte încet ea. m-a dus în locurile astea. numai şi numai ca să-nşele şi pe copila feniciană. îi spune. un tânăr... Europa plânge.. Sunt regele ţinutului. Nu trece mult şi se iveşte. mugea.

T . Şi tânărul ce te-a cerut. să-i fii soţie. Unul va fi regele Cretei15. la noi. Uite. Ce să mă fac ? Voi fi o roabă preaumilă a cine ştie cărui rege. iar celălalt. pe zeiţa ce ocroteşte dragostea. De-acolo nu mai pot scăpa. simte lângă dânsa o adiere parfumată şi-un zvon de cântece duioase. draga mea. gata să urce pe o stâncă şi să s-azvârle-n apa mării. e tot el. târziu.. Europa se şi ridicase. îi pune palma pe cosiţe şi-o mângâie. Mai bine vreau să pier din lume. pe lângă Asia bătrână. Am să m-anin cu cingătoarea de ramurile sale lungi. pe stânca înnegrită. Deodată.. — Nu plânge. Inima ei e-ndurerată. numele tău. apucând-o lin de mijloc. dându-i curaj. Deci bucură-te. va fi Europa tânără14 . plânge şi suspină : — Pe unde sunt ?. Priveşte cerul sângeriu şi marea vânătă.. Numele tău o să rămână nemuritor. îi spune. iar apa fierbe dedesubt.. a dus-o către un oraş. care se pleacă peste apă. trezindu-se din somn. Se-ntoarce iute şi zăreşte.. aşa precum îi este Hera. sau nu. jalea mă doboară. Taurul care te-a răpit a fost însuşi stăpânul lumii. de părinţi. ce se afla nu prea departe-n insulă. Zeiţa îi opreşte pasul. dragă fată! Tu-i eşti nevastă pe pământ. Europa i-a născut lui Zeus doi fii vestiţi. pe Afrodita.. iată. în viitor. într-o lumină orbitoare. Dorul de casă. judecător al umbrelor de sub pământ16. fiindcă pământul pe care Zeus te-a adus o să poarte. Astfel a glăsuit zeiţa către Europa şi.. începe să o mistuie.. aici este stejarul. Ruşinea. în muntele Olimp.103 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR ârziu. spre dimineaţă.-nspumată.. Europa vede că a fost părăsită de tânărul care spunea că e regele insulei.. Priveşte. mai bine urc pe stâncă.

sămânţă bună din titani. În acest scop. Astfel elinii se socoteau. 3. care era fiul lui Cronos. Dând lupte îndârjite cu localnicii. regii chemau pe cântăreţii rătăcitori. Aproape nu era loc din natură să nu aibă. afirmând că prin Elen. Locuiau mai ales prin păduri şi însoţeau aproape întotdeauna cortegiul zeului vinului. şi pe ţărmurile patriei noastre : Tomis. obiecte preţioase şi sclavi. câmpii. De aceea. La ospeţele din palatele lor. foarte vechi Ei debarcau în toate cele trei continente cunoscute pe atunci : bătrâna Asie. deci direct din titani. unde acostau corăbiile eline. pe vechile legende. trăgându-se din titani. copite de ţapi. bineînţeles. Prin Argolida se înţelegea ţinutul aşezat în . fiul frumoasei Egina. 4. în care adunau aur şi nenumărate bogăţii : cirezi de vite. Afrodita. Deucalion şi Prometeu se trag din lapet. Satirii erau fiinţe imaginare – jumătate oameni. grâne. În basmele noastre. dovedind astfel „neîndoielnic" că se înrudesc cu acel olimpian. Băştinaşii trebuiau. Istria etc. războinicii şi neguţătorii elini le răspundeau că ei au toate drepturile. În Elada erau patru râuri care purtau numele de Asopos. Ei purtau coarne şi urechi ascuţite. ca nişte ţapi. 8. 7. Corăbiile elinilor au cutreierat mările din timpuri foarte. jumătate animale. ca şi Zeus. elinii luau în stăpânire pământuri noi şi clădeau oraşe înfloritoare. Insula Egina. situată în golful cu acelaşi nume. păduri. Când popoarele asuprite îi întrebau cu ce drept îi năpăstuiesc. izvoare. Africa şi Europa. nimfele sale. pe care îi vindeau în toată lumea. isprăvile amoroase ale zeului respectiv. Calatis. dealuri şi munţi. Astfel de oraşe au fost întemeiate. ele se confundă cel mai ades cu zânele. arătau că un zeu olimpian îşi alesese pe o anumită strămoaşă a lor de soţie. mai ales pe zeiţele olimpiene : Hera. să li se supună elinilor fără şovăire. în copaci. Dar cum regii doreau cel mai adesea să fie înrudiţi direct cu stăpânul Olimpului. ca şi olimpienii. între altele. îi considerau născuţi din pietrele aruncate de Deucalion şi Pira. după imaginaţia vechilor greci. fluvii. Şcoala de sculptură din acest oraş a fost celebră. întemeiată. fiindcă fac parte dintr-un neam ales. Numele de Calisto se tălmăceşte din limba elină prin „preafrumoasa". În 1811 s-au descoperit aici nişte faimoase sculpturi în marmură. Artemis etc. mai ales sclavi. pe aezi. ca un lanţ. Ei se trăgeau din aceste pământene înşelate. dar imaginara lor origine. Dacă întregul popor elin era atât de nobil. se află între Peloponez şi Atica. Nimfele slujeau şi pe zei. să cânte. Se pare că oraşul Egina a fost în antichitate un concurent serios al Atenei. Nimfele erau zeităţi feminine. Picioarele păroase aveau. regii elini voiau să fie şi mai nobili. Iar Cronos şi lapet se ştie că erau fraţi.104 Note 1. reprezentate prin nişte tinere fete. Iar pe băştinaşii ţărmurilor. 5. Dionisos. deci. care locuiau pe pâmânt. s-au născocit în decursul veacurilor zeci şi chiar sute de astfel de „înşelăciuni” ale lui Zeus. Cel despre care este vorba în povestirea noastră uda ţinutul Beoţiei. cea înşelată de Zeus. de Eac. Argos era capitala străvechii Argolida. de asemenea. 6. 2. Oraşul era întemeiat. Atunci îşi desfăşurau strălucita. după legende. în fântâni. mai puţin importante. ei îşi alcătuiau o genealogie cât mai aleasă.

Ele aveau bice cu şerpi şi loveau pe cei vinovaţi de a fi supărat pe zei. Este vorba de insula Creta. după legende. printr-un alt şir de munţi. pe ascuns. are atâţia ochi. De aceea. a cărui coadă pare presărată cu nişte ochi deschişi. 9. Asociaţia poetică dintre păunul cu coada lui splendidă şi ochii monstrului Argus este una dintre cele mai interesante din mitologie. animalele fug pe câmp. nu numai ale Greciei antice. 13. pe care-l cântă Moshos în „Idilele" sale. fiind mărginit la vest de munţii Ar-cadiei. de fapt. ci ale Europei. domnea în oraşul bogat – Sidon. era. în Asia. boul sfânt. Tot ca un simbol al stelelor de pe cer. şi Isis. de Corint. Acest fluviu. Herrnes. Stelele par a veghea noaptea din înalt. Aceasta era. zeiţa-lună. Tot aici a fost unul dintre cele mai vechi centre de cultură. erau judecătorii morţilor ajunşi la Hades. Hera reprezintă. Regele Agenor. 10. care împreună cu Minos şi un alt fiu al lui Zeus . Osiris este în mitologia egipteană zeul-soare. 15. La fel. elinii i-au închinat zeiţei Hera păunul. Eac. . după cum şi Argus străjuia pe Io pe un munte. În povestea despre Io. după legendă. Argus. fiu al lui Ocean. 11. În unele legende. oi. Furiile erau nişte genii răzbunătoare din ţinutul cel întunecos al lui Hades. Muşcate de această insectă. cai. Argosul era aşezat la vest de fluviul Inahos. Radamante. Europei i se atribuie şi un al treilea fiu : Sarpedon. Vechea Fenicie se întindea pe coasta mării. monstrul ei de credinţă. care întrupa uneori şi răsăritul zilei. care simbolizează stelele.105 jurul golfului Argolic. între Siria şi Liban. insula unde se născuse şi crescuse Zeus. Epafos s-a confundat. Sângele monstrului scurs pe stâncă este lumina roşie ce însoţeşte zorii zilei şi colorează parcă munţii. fără ţintă. Acesta este regele Minos. 12. stelele nopţii se sting şi ele în zori. furia chemată în ajutor de Hera se transformă într-o insectă – numită streche – care atacă de obicei vitele : boi. Prin această legendă elinii urmăreau să explice numele continentului pe care locuim noi. înainte de a da lupta cu titanii. ca majoritatea zeităţilor. Furiile se puteau transforma şi ele. şi separat. 16. la nord. cu Apis. făcând să i se închidă ochii. după cum arată unele legende. animalul atât de venerat de vechii egipteni. cerul. taie capul lui Argus. chiar întemeietorul oraşului. 14.

n-a vrut cu nici un chip să vină. toţi ceilalţi zei se ridicau şi-o salutau plini de PEDEPSIREA CHELONEEI espre căsătoria ei cu Zeus se povesteau destule lucruri. mai mare ca oricare alta. C u toate astea. Olimpul se cutremura. Mai bine stau la mine-acasă. Cheloneea. Zeus a poruncit lui Hermes să plece grabnic după nimfă şi s-o aducă negreşit. hotărât la masă. Când Hera pătrundea-n Olimp. auzind astfel de D .. soţia marelui stăpân. se vedea gol. Şi de se frământa în jilţ.106 HERA Şl COPIII EI respect. ca şi-a lui Zeus.. care mişunau şi pe pământ. Numai o nimfă. Toţi le-au adus daruri de preţ. La nuntă au fost poftiţi zeii şi semizeii. Zeus s-a mâniat cumplit. glas de tunet. ca şi în ape. Fusese-o nuntă în Olimp. Mânia ei stârnea furtună. ba şi genii şi nimfe. pentru că Hera se-ncruntase. — Zeus ? Câte mirese-o să mai aibă ? se pare c-ar fi grăit nimfa. Putea să dea – tot ca şi dânsul – porunci stihiilor. batjocorindu-l pe stăpân. mândra şi preafrumoasa Hera. în Olimp domnea o singură zeiţă. Dar nimfa tot n-a vrut să vină. ba a mai râs chiar şi de miri. Locul ei.

107

răspuns, şi a grăit către meseni : — Ca o pedeapsă, Cheloneei să i se curme, pe loc, graiul. Graiul cu care a-ndrăznit să spună despre mine vorbe nesăbuite şi prosteşti. Casa să-i cadă în spinare şi astfel să şi-o poarte veşnic... Să se prefacă într-o broască. Broască ţestoasă1. Poruncesc!... Iar noi, ceilalţi, să urmăm nunta... Hera s-a-nveselit din nou, şi nunta a urmat în voie, în timp ce nimfa, Cheloneea, se prefăcuse într-o broască, ce-şi purta casa în spinare, precum îi hotărâse Zeus. Sfârşindu-se apoi cu masa, au pornit toţi către palatul unde avea să locuiască zeiţa Hera, în Olimp. În acea zi, i-a dat stăpânul voie Herei să meargă înaintea lui, deoarece urma să-i fie soţie pentru totdeauna. Cortegiul se-ncepea cu Hera, având în mâna dreaptă sceptrul2. Zeus venea în urma ei, având şi el în stânga sceptrul şi-n dreapta fulgerele lucii, pe care le strângea-n mănunchi, semnul puterii de stăpân. Sceptrul soţiei sale, Hera, avea în vârf un cuc micuţ. Cucul fusese pus acolo, nu numai pentru că vesteşte lumii mult aşteptata primăvară, şi înflorirea, şi speranţa, ci fiindcă... se mai povestea...

ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA
e povestea, într-o legendă, că Zeus şi-o făcuse soaţă pe Hera printr-o-nşelătorie. În timpul unei ierni geroase, Zeus s-a prefăcut în cuc. Cucul, ţipând şi tremurând, se apropiase de fecioară. Se prefăcea că-i este frig. Ea s-a înduioşat de cuc şi l-a vârât repede-n sân, dar Zeus s-a făcut bărbat şi i-a cerut a-i fi soţie. Atuncea Hera s-a-nvoit să facă nunta cu stăpânul, nunta cea mare din Olimp. Ca dar, la nuntă, a primit de la bărbatul său izvorul care a fost numit Canatos, şi se găsea în Nauplia3 . Aici avea dreptul zeiţa să vie-n fiecare an şi să se scalde-n apa clară. Scăldându-se, zeiţa Hera sporea mai mult în frumuseţe. Legenda spune despre Hera că îşi ungea, după scăldat, trupul său alb, încântător, cu o esenţă-mbătătoare, ai cărei aburi parfumaţi se-mprăştiau în toată lumea, la cea mai mică adiere. În jurul frunţii îşi strângea cosiţa-i lungă, mătăsoasă. Pe sân îşi aduna veşmântul, făcut cu multă măiestrie, de cea mai bună ţesătoare, Palas-Atena, în Olimp, şi şi-l prindea cu o agrafă din aurul cel mai curat. Urechile-i micuţe, roze, erau şi ele-mpodobite cu

S

108

cercei scumpi şi şlefuiţi de meşterul Hefaistos. Iar pe umăr îşi punea un văl, mult mai strălucitor decât e soarele-n amiaz. Văzând-o cât e de frumoasă, soţul ei, Zeus, sta-mpietrit şi îşi spunea, străfulgerat de o simţire-nflăcărată : — O!... Niciodată... niciodată inima mea n-a fost mai plină de dragoste pentru vreo fată sau vreo femeie, zeiţă, nimfă, muritoare, cum este astăzi pentru tine... Zeiţa Hera se mândrea adeseori cu-aceste vorbe, pe care i le spunea Zeus. Ţinea la frumuseţea ei, şi dacă i-o nesocotea vreo muritoare, pe pământ, o pedepsea îngrozitor. Aşa a pătimit o fată, cu numele de Antigona, ce se lăudase, într-o zi, că are părul mai frumos. Zeiţa a schimbat în şerpi cosiţele lungi ale fetei. Alte copile, care-au spus că feţele lor sunt mai albe decât ale zeiţei Hera, şi-au văzut tinerii obraji mâncaţi, până la os, de lepră4 .

GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII
eiţa, după nunta sa, spunea celorlalţi zei că are o căsnicie fericită. Ea trebuia să spună astfel, fiindcă era ocrotitoarea familiei, copiilor, fetelor ce se logodeau şi a femeilor măritate. Trebuia, deci, să fie pildă. Dar oricât s-ar fi lăudat Hera că peste căsnicia ei nu se abate nici o umbră, lumea ştia, aflase totul... Ştia de purtările lui Zeus. Cine nu auzise, oare, că Zeus. o-nşela mereu, fugind într-una după nimfe şi după fete pământene, când n-alerga după zeiţe ?... Hera le urmărea, dealtminteri, cu ura ei neîmpăcată, pe toate fetele acestea. Ba încă se mai povesteşte că, înfuriată rău pe Zeus şi necredinţa lui, Zeiţa şi-a părăsit cândva căminul şi a fugit pe-un nor de aur tocmai în insula Eubeea. Ca să o poată-ntoarce-acasă pe soţia sa, fugara Hera, Zeus a poruncit îndată fiului său, Hefaistos, să-i dăltuiască-n lemn o fată. A pus această statuie, acoperită toată-n văluri, într-un car măiestrit din aur şi, stând alăturea de ea, se preumbla-n toată Elada. — Mă-nsor cu fata ce se află alăturea de mine-n car! spunea Zeus tuturor. Hera, aflând această veste, roasă în inimă de ciudă, a pândit carul când trecea. S-a repezit în car, cu furie, smulgând veşmintele de văluri, ce-mpodobeau trupul de lemn. Zeus râdea cu hohote, şi Hera a-nţeles, desigur, că a fost numai

Z

109

păcălită. Aşa s-au împăcat din nou. Alteori însă, gelozia ducea la certuri zgomotoase, care durau timp îndelung. Zeus îi repeta zeiţei că nu i-a dat feciori pe plac, şi de-asta-i necredincios, fiindcă mai vrea şi alţi copii. Numai că Hera-i amintea că mai avea şi două fete. Una din ele, Ilitia, se îngrijea de toţi copiii, atunci când se iveau pe lume. Cealaltă, Hebe5 , graţioasă, era paharnică în cer, fiind şi zeiţa tinereţii. — Degeaba spui că-i graţioasă Hebe a ta, răspundea Zeus. Uiţi că-ntr-o zi s-a-mpiedicat, tocmai când ne servea la masă, şi zeii au pufnit în râs ? Chiar pentru asta am s-o schimb din slujba de paharnică, şi-am s-o-nlocuiesc c-un tânăr, un fiu de rege : Ganimede6 . Precum a spus, a şi făcut. Zeus a-nlocuit pe Hebe cu fiul regelui din Troia, spre marele necaz al Herei.

HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS
nsă nici Hera n-a rămas datoare. La rândul său, înverşunată pentru atâtea umilinţe, s-a înţeles cu zeii Poseidon, Apolo şi Atena, şi toţi au pus la cale să-l doboare pe Zeus. Ba chiar să-l şi închidă în Tartarul lui Hades.. Doar o zeiţă, Tetis, care aflase taina, a chemat un gigant cu o sută de braţe, pe nume Briareu, să vină-n ajutorul lui Zeus în Olimp. Iar Briareu, gigantul, cu forţa lui uriaşă, s-a repezit în cer, mişcându-şi dintr-o dată toate cele o sută de braţe ale sale, răcnind şi-ameninţând. Zeii înspăimântaţi au şi părăsit lupta. Răzvrătirea pusă la cale a fost zădărnicită. Ca răzbunare, Zeus i-a gonit pe Poseidon, stăpânul mărilor, şi pe zeul Apolo, din muntele Olimp. A iertat-o pe-Atena, faţă de care el avea o slăbiciune. În schimb, a pedepsit-o pe Hera cu asprime, înlănţuind-o zdravăn şi-agăţând-o de boltă, cu două nicovale mari prinse de picioare. Au trebuit să vie toţi zeii şi să-l roage aproape în genunchi ca s-o ierte pe Hera. Dar numai dup-o vreme destul de-ndelungată şi după rugăminţi multe, stăruitoare, Zeus s-a-nduplecat, slobozind pe Hera din lanţuri, pocăită. I-a iertat şi pe ceilalţi.

Î

110

UN DAR AMĂGITOR
efaistos, în timpul când se afla la Tetis, în adâncimea mării, îşi arătase totuşi talentul deosebit în multe meşteşuguri. Vreme de nouă ani, cât locuise-acolo, făcuse nimfelor podoabe minunate : brăţări încolăcite, agrafe pentru rochii, inele preţioase, cheutori la veşminte, salbe, centuri, mărgele şi câte şi mai câte. Crescând ceva mai mare, a îndrăznit să plece din apa verde-a mării. S-a întors în Olimp şi-a adus mamei sale un dar lucrat de dânsul. Era un jilţ de aur, făcut cu măiestrie. Hera, nespus de încântată, l-a primit. S-a aşezat pe jilţ, ca să se odihnească. Dar când a vrut zeiţa să se ridice iarăşi – pas să mai izbutească. Parcă era lipită, parcă bătută-n cuie. Hefaistos, isteţul, se răzbunase straşnic pe mama sa, pe Hera, care îl aruncase în valurile mării şi care-l schilodise, fiindcă tot ea-l născuse atâta de urât. Hera ameninţase, ţipase, se zbătuse. Fără folos, căci zeul Hefaistos plecase nepăsător acasă şi se-ncuiase bine în fierăria lui. Atunci Hera,-nfuriată, i-a poruncit lui Ares să se lupte cu şchiopul şi să dezlege vraja, care-o ţinea legată de acel jilţ de aur. Şchiopul l-a primit însă în uşa fierăriei pe Ares preafălosul, aruncându-i în faţă tăciuni aprinşi şi spuză, şi-aşa l-a izgonit înapoi, în Olimp. Hera sta ţintuită pe scaun şi se jelea. Ares privea la dânsa fără nici o putere. Şi ceilalţi zei, de-asemeni, se cam temeau să-ncerce o luptă cu fierarul, căci zeul dovedise destulă iscusinţă şi mult curaj în luptă, aşa şchiop cum era. Noroc c-a venit tocmai la timp Dionisos, zeul viţei de vie, un alt fiu al lui Zeus...

H

......... şi hai cu el. Glumeşti. — Îi dau drumul. M-a azvârlit chiar Hera în hău. Puţin. de parcă ar fi vii. două fete de aur. pe Zeus şi pe Hera. ce-asudă şi trudeşte. şi tauri care varsă foc şi scântei pe nări. şi trebuie să plătească.. Cum ? însăşi Afrodita. l-a luat frumos de braţ.. a rostit fierarul.. — Dar eu muncesc. să fie-acuma soaţa fierarului cel slut. Ce spuneţi ? Şi-a arătat cu mâna sa aspră. şi arme pentru toţi. văzând că zeul fierăriei s-a-nveselit deodată. fata aceea vie... pesemne.... aşa e.. ea m-a oropsit. O cupă.. Iar mie.. noduroasă.. Ce dacă sunt aşa ?. — Ce spui!.111 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE eul Dionisos a încărcat cu vin o amforă de aur şi a bătut la uşa fierarului.. Un preţ. şi mă ajută-n mers. murdar. şi-un câine de argint. zeiţa frumuseţii şi-a dragostei. şontâc. M-a aruncat din cer. căpătând chef de glumă.. Am făcut pe Pandora. ce se mişcă şi îmi ascultă voia.. divina.. le răspundea hazliu. încă una.. făcându-le cu ochiul. Eu doar atâta cer. când a văzut că S ... Dar. Hera şi cu toţi zeii s-au bucurat nespus când i-au văzut venind... în Lemnos. silindu-i să-şi aplece ochii către pământ.. Până ce făurarul s-a ameţit de tot.. — Eu vreau să-mi daţi ca soaţă pe dalba Afrodita. Zeus .. I-a dat după aceea să soarbă puţin vin....” Ei şi ? Ce e cu asta ?. Şi-un gigant de-aramă . şontâc. Căci sunt schilod. de-mi cereţi.. — Ce preţ vrei ?. Ce pofteşti ?. pe care o iubeau mai toţi nemuritorii. Şi care mai de care îl ruga pe fierar s-o scape pe zeiţă şi să dezlege vraja... de strajă unui rege . I-a rostit vorbe bune. urmează şi mai tare Hefaistos. şi astfel l-a-mblânzit. — Ba nu glumesc deloc.. Dar el se ţinea tare. încă puţin.. Toţi zeii-au rămas muţi. în cer..... care-l vreau eu. Dionisos. pe care mi-a cerut-o chiar tatăl nostru.. în fierărie ? Z SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII tiu ce gândiţi în taină : „Hefaistos e slut!. Din vina mea sunt oare ? Sau dintr-a lor ?.

112

mă născuse hâd... Uimiţi ascultă zeii cuvintele acestea şi clatină din umeri, plini încă de mânie. Dar dânsul le mai spune : — Vedeţi şi voi că munca pereche e cu arta, deci şi cu frumuseţea. Munca sunt eu – eu, cel hulit de voi – şi frumuseţea-i dânsa, divina Afrodita. Pe ea o vreau de soaţă şi voi o să mi-o daţi, căci mie mi se cade. Altfel, rămâne Hera aşa, pe veşnicie... Ce murmure!... Ce zgomot!... Ce vuiet fără noimă!... Hefaistos sta însă ca stânca în furtună, în neclintirea lui, şi Hera se-nvoieşte, nemaiavând ce face. Iar Zeus – ce să spună? – a-ncuviinţat şi el. De cum au făcut nunta Hefaistos, fierarul, cu dulcea-i Afrodita, s-a dezlegat şi vraja ce-o ţintuia pe Hera, şi s-a desprins regina din jilţul fermecat. S-a-ntors apoi fierarul la meşteşugul său. Şi-avea zeul Hefaistos atâtea fierării! Una era în Lemnos, în insula pietroasă, unde-l zvârlise Zeus, când avusese cearta cu soaţa lui, cu Hera. Acolo lucra zeul, cu fiii săi, cabirii7 , şi c-un pitic, Chedalion. În insula Lipari şi sub muntele Etna mai avea încă două straşnice fierării legate între ele printr-un drum subteran. Şi sub vulcanul Etna, după străvechi legende, se spune că sta Tifon, monstrul pe care Zeus îl doborâse-n luptă şi îl înlănţuise, răsturnând peste dânsul povara unui munte. Când se mişca gigantul, strivit sub apăsarea colosului de piatră, el gâfâia, ş-atuncea, din vulcan, ţâşneau flăcări şi magmă clocotită. Vulcanul erupea. Ca nu cumva gigantul să scape din prinsoare, zeul îşi aşezase prea greaua-i nicovală chiar pe grumazul lui. Pe-această nicovală, ajutat de ciclopi, lucra de zor arama, aurul şi argintul, făurind, cu migală, zeci de minunăţii. În sfârşit, cea din urmă, dar şi cea mai vestită din fierăriile în care muncea zeul era chiar în Olimp. Aici a făcut dânsul armele lui Ahile şi ale lui Enea, sceptrul lui Agamemnon8 , sculpturile cu care era împodobit palatul soarelui şi multe alte lucruri. Numai că, aşa vrednic precum era, zeul acesta, care-ntruchipa focul şi munca măiestrită, avea mereu necazuri...

113

TICĂLOŞIA LUI ARES
hiar soaţa, Afrodita, zeiţa frumuseţii, îşi bătea joc de el. Mai mult, îl înşela, făcând ochi dulci lui Ares. El a băgat de seamă şi-a făurit o plasă cu fire nevăzute ; s-a făcut apoi că pleacă de acasă. Cum a plecat fierarul, s-a ivit zeul Ares acolo-n fierărie. A luat-o pe zeiţă în braţe, s-o sărute ; dar plasa fermecată le-a căzut în spate şi i-a prins pe-amândoi. Nu mai puteau să facă o singură mişcare. Hefaistos s-a-ntors atunci şi a strigat, chemând zei şi zeiţe să vadă-nşelăciunea frăţânelui nemernic : — O, Zeus prea puternic şi voi, nemuritori, veniţi, veniţi mai iute, ca să-i vedeţi şi voi şi să-i dispreţuiţi!... Pentru că sunt beteag, frumoasa Afrodita a socotit cu cale să mă batjocorească şi l-a-ndrăgit pe Ares, care este mai chipeş, dibaci, dar ticălos... Zeii, venind în grabă, au început să râdă... Şi-au râs... au râs... văzându-i pe Ares şi-Afrodita, care se zvârcoleau ca peştii într-o vârşe, până când făurarul i-a dezlegat, la urmă, în hazul tuturor. Zeiţa, ruşinată, a fugit să s-ascundă-ntr-o insulă, Cipru. Iar Ares a pornit spre Tracia, o ţară sălbatică şi rece, să scape de ocară.

C

114

Note
1. Chelone înseamnă, în limba greacă, broască ţestoasă. Acesta este încă un exemplu de felul cum poetizau elinii procesul natural de apariţie a multor specii de animale, născocind legende pline de fantezie. 2. Pe amforele arhaice sau în basoreliefuri, cum sunt acelea din vila Albani, de la Roma, se văd cortegiile nupţiale care aveau loc înainte şi după săvârşirea căsătoriei. Hera este reprezentată cu sceptrul, pentru că prin căsătoria cu Zeus devenea regină a cerului. În această calitate, ca şi în aceea de protectoare a căsniciei, cum şi-o închipuiau cei vechi, Herei i se ridicaseră mai multe temple. Oraşul zeiţei era Argosul. Aici, în heraion – templul Herei – artistul Policlet făcuse o statuie de aur şi fildeş, închinată reginei cerului. Statuia era tot atât de renumită ca şi aceea pe care o ridicase Fidias din aur, abanos şi fildeş, lui Zeus, în templul din Olimpia. Alte statui de piatră sau de lemn (xoane) se ridicau şi în alte oraşe : în Samon, Sparta, Nauplia etc. 3. Nauplia era un oraş şi port în antica Argolidă, în Peloponez. 4. Bolile se tâlcuiau, cel mai adesea, în vechime, ca fiind pedepse date de zei. 5. Despre Hebe se spunea, de fapt, că fusese născută de Hera, fără ca Zeus să-i fie tată. Ea se născuse în urma faptului că Hera mâncase nişte lăptuci, cu care o servise Apolo la o masă. 6. Se povestea că Zeus a văzut într-o zi pe păstorul Ganimede, fiul regelui Troiei. Atât era de frumos păstorul, că Zeus s-a preschimbat într-un vultur şi l-a răpit în cer, făcându-l paharnic în locul zeiţei Hebe. 7. Cabirii erau nişte genii vulcanice, închipuiţi ca nişte fierari, care ţineau ciocane în mâini sau pe umeri. Unele legende afirmau că aceste genii, în număr de trei, erau fiii lui Hefaistos. 8. Ahile, Agamemnon şi Enea sunt faimoşi eroi din multcântatul război troian.

115

PALAS ATENA
ezii de-altădată spuneau că într-o vreme ar fi fost, în Olimp, o ceartă-ntre toţi zeii. Acest prilej de ceartă s-ar fi iscat din faptul că un rege, Cecrops, pusese temelie unui oraş vestit, în ţara Aticii1. Iar zeii se sfădeau, care din ei anume va fi ocrotitorul acestui nou oraş, deci cui i se cuvine să i se facă temple, să i se-aducă daruri de către muritorii ce locuiau aici. S-au certat multă vreme, dar, până la sfârşit, a rămas să s-aleagă între zeul Poseidon şi zeiţa Atena. Atunci, zeul Poseidon a ridicat tridentul, furca sa cu trei dinţi, şi-a lovit într-o piatră. În locul unde zeul mărilor şi-al furtunii înfipsese tridentul, stânca s-a despicat şi s-a ivit un cal vânăt, cu coamă lungă şi albă cum e valul. Calul, această fiinţă pe care-o dăruia furtunosul Poseidon celor de pe pământ, era încă sălbatic, bun doar să ducă-n lupte războinicii, pe şale. Sforăia cu mânie şi necheza puternic, izbind copita-n pietre, ori sălta, plin de furie, şi-şi rotea ochii-n frunte, arzători ca tăciunii. A mai lovit o dată Poseidon cu tridentul, şi-a ţâşnit un izvor cu undele sărate, învolburate-n spume, la fel cu apa mării. Poseidon a privit mândru în jurul său şi a grăit astfel : — Dăruiesc două lucruri de mare însemnătate supuşilor lui Cecrops : calul, pentru războaie şi apa, s-o colinde... Eu le urez, adică, să fie luptători, dar şi navigatori, ce vor străbate marea. Vor debarca pe ţărmuri... şi le vor stăpâni, înfrângând alte neamuri... sporindu-şi bogăţia... Tu ce le

A

spre calul cel sălbatic.. Noi îl dorim cu toţii ocrotitor pe valuri. copile. au spus : — Poseidon să ne fie ocrotitorul nostru. pe grumaz. a fost numit măslinul.. urlând înverşunate. Unu-i dă bogăţia. războinici ? Sau doar agricultori. Calul. prin lupte şi măceluri. fără nici un cuvânt. făcându-se un trunchi cu ramuri mlădioase şi frunze ca argintul sub prăfuirea vremii. a-ncetat nechezatul.. a ieşit un vlăstar. când urzesc vijelia şi sapă gropi de apă şi-nalţă munţi de valuri. Atena.. Şi. plăsmuitori de artă şi buni neguţători ?" Bărbaţii. Pe-Atena. De mâine vom pleca!. care a crescut iute. ce-l dăruise Poseidon pentru luptă.. pe care-l hărăzise Atena supuşilor lui Cecrops. Ne dăruieşte lupta. Şi i-a pus să aleagă : „Ce soartă vor să aibă ? Şi cum doresc să fie ? Navigatori.. meşteşugari cu tihnă.. ca vânturile mării. Acolo unde boldul cel ascuţit al lancei doar a atins pământul. S-a apropiat de-Atena. Puteau să-l folosească oamenii şi la muncă. fecioară-nfumurată ?.. ca prins de vrajă. bărbatul şi femeia – s-a văzut că acelea ce o doreau A . în drepturi. îi vrem muncind în pace. Dar spiţa femeiască se grămădise-alături : soţii. Noi nu-i lăsăm să plece. Noi o dorim de-aceea pe-Atena!. iar altul v-o aduce prin roade dobândite din muncă-n timp de pace. prin aventuri pe mare.. ca nişte nestemate topite în lumină. aromate. pomul avea fructe verzui. Făcându-se la urmă şi o numărătoare – pentru că pân-atuncea erau deopotrivă. Calul. şi nu pândiţi de moarte. aşa cum le câştigă doar zvânturatul Ares.. puterea. mame şi într-un glas ziceau : — Amar greşesc bărbaţii! Prea-s însetaţi de lupte şi ochii prea le joacă spre valurile mării. un căpăstru de piele. Copacul plin de fructe rotunde. bogăţia. laolaltă. a zis Atena.. Apoi şi-a-ndreptat lancea cu vârful spre pământ.. ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL tena a-ntins mâna. nu numai la războaie. printre frunze.. s-au adunat în pripă. Cu ochii către mare. ce tropotea furios şi sforăia spre zare.. plini de nesaţ. Noi vrem să stea acasă.116 dai. Cecrops şi-a strâns supuşii. Îi vrem mai bine-acasă . — Acesta-mi este darul! Poporul să aleagă pe cine preţuieşte mai mult!. Da. era domesticit. Ea i-a netezit coama şi i-a prins.

— Un alt potop ?. în vremea asta. O. Şi regele. Îţi datorăm atâtea! Bărbaţii-or să rămână acasă. la rându-i.. înţeleaptă. Vor fi plugari şi meşteri. Nisip avea în barbă şi scoici purta în plete. C . şi ele-au clocotit ca un cazan cu smoală. A făcut semn spre ape. şi îi făgăduiau că-l vor cinsti cu sârg. Şi fiind ei mai puternici. au ridicat bărbaţii pe-Acropolă. şi-ţi vom aduce jertfe! Prinoase-ţi vom aduce din rodul muncii noastre tihnite şi senine. Dar ce să vezi ? Urgia de ape răvăşite la semnul lui Poseidon trecuse peste ţărmuri şi pătrunsese-n ţară. fecioară!.. Şi-a îndreptat tridentul spre Atica. Atena. cu facle-aprinse-n mâini. pe o colină-naltă. necum să hotărască în treburi privitoare la ţara sau oraşul în care locuia. în viitor femeia nu mai putea să fie egală cu bărbatul4. s-a ivit dintre valuri. Şi. strigau femei şi fete.. a spus după dreptate : — Femeile-s cu una mai multe decât noi. Cetatea nou-clădită se va chema Atena2 – cu numele zeiţei ce-o să ne ocrotească. din piatră. ca să-l mulţumească pe zeu îndeajuns. Acropola3 ... Femeile-s de vină!. un altar lui Poseidon. puternicul Poseidon s-a potolit. ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR um a aflat Poseidon de-alegerea făcută. Treceau.. oraşul lui Cecrops.. Prin ce pedeapsă dată femeilor să-l îmblânzim pe zeul purtător de trident ? strigau în cor bărbaţii. — Atena!. O. în văluri albe. au hotărât pe dată să le ia orice drept. şi nu cruţau nimica din tot ce întâlneau.... Aici. Aflând cu ce osândă le-au urgisit bărbaţii pe fete şi femei.. treceau fecioare-n cete.. Şi altele cu daruri. şi-ţi vom aprinde facle.. şi-or merge şi la luptă. Ce bună eşti. ţarini şi livezi. Se îndreptau năvalnic către noul oraş şi potopeau în cale văi. spre-altarul unde cinsteau pe fiica iubită a lui Zeus. precum dorise zeul. numindu-l „al Uitării”. Zeus!.117 pe-Atena fuseseră cu una mai multe ca bărbaţii. în mâini avea tridentul şi-n ochii verzi ca fierea o ceaţă de-ntuneric.. Ea nu mai avea voie să vie-n adunări sau să-şi spună părerea.. Atena!. Rugau astfel pe zeul furtunilor şi-al mării să-şi uite supărarea pe-Atena şi pe ei. în cetate. Puhoaiele de ape s-au mai retras .. dar tot erau sub valuri oraşe şi câmpii. dar şi năieri spre larguri bogate în ispite. cu vârful ţintuit către Atena.

arhitectura. cei vechi ne povestesc că şi Palas-Atena. din apa mării. cerea închinăciuni. purtând pe punţi eroii. de n-ai înţelepciune şi dacă n-ai prudenţă5 . Căci nu vine izbânda. Tot ea i-a mai deprins pe harnicii-atenieni să cultive măslinul. moi şi uşoare ca norii din văzduhuri. în Lidia6 . Pe-aceşti eroi Atena îi învăţa să fie viteji. arta pe care le punea. Femeile eline. ori nu i se pleca. din ţărm în ţărm. ca nimeni alta. fecioara lidiană. se răspândise faima acestei măiestrii. Ştia copila asta să ţese. dar şi prudenţi. din văi. deoarece oraşul era tot al zeiţei cu ochii azurii. Când ea depăna lâna sau începea să tragă fire lungi şi subţiri.. s-a întors spre ţărmuri. cuţitul de dulgher şi să facă corăbii cu trei rânduri de vâsle : trireme ateniene ce-au plutit apoi. în purpură. un vopsitor de lână. Ea. şi nu se săturau privind graţia. pe-ndepărtate ape. Nimfele de pe munte. altminteri nu se poate. zeiţa măiastră. În cântece se-arată că ea. ba a şi hotărât că o ramură verde din pomul de măslin va fi simbolul păcii. copilă-a lui Idmon!. care-a ţesut şi Herei vălul său de mireasă. în ţara de baştină a lui Idmon. ascultându-i porunca fluturau în mâini ramuri şi frunze de măslin. Zeiţa i-a-nvăţat pe-atenieni – se spune în vechile legende – arte şi meşteşuguri : sculptura. nimfele se mirau şi începeau să spună : — Atena te ajută în ţesătura asta. albe. Veneau şi zeităţi. Pentru aceste daruri şi sfaturi preţioase. îi sfătuia zeiţa. mistria. într-un oraş. oricâtă vitejie ai arăta în luptă. mai mult decât .118 Poseidon s-a-mpăcat. ca şi peste hotare.. puterea şi arta la ţesut. fiind mare olimpiană şi fiică a lui Zeus. Nu-ngăduia pe nimeni care-o nesocotea. Atena era însăşi o ţesătoare bună şi le făcea veşminte zeilor din Olimp.. ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON orice.. când înceta războiul. Palas-Atena. când îşi răsucea fusul. s-o vadă pe copilă brodând sau ţesând pânza. Regii de prin oraşe veneau să-i ceară fetei pânze de preţ şi stofe. să brodeze pânze. Apa s-a liniştit. măiestria de-a face broderii şi ţesături de mână. sau nu îi slăvea harul. pictura. Totul s-a refăcut cu sprijinul Atenei. în lucrul migălos. Şi el avea o fată. pe nume Arahneea. virtuţile. se grămădeau în casa micuţă-a lui Idmon. căreia-i plăcea lucrul cu igliţa şi fusul. e Î ntr-o legendă veche se spune că trăia cândva. supunere deplină. i-a învăţat pe oameni să mânuiască roata olarului. Idmon. Dar ce spun eu că regii!.

luându-şi dintr-o dată chipul său olimpian. .. le răspundea copila.. de nu cumva mai bine. Şi. gârbovită. fără de teamă. a socotit că-i bine să se răzbune altfel. fără glas. La drept vorbind.. Greşeală!. şi te umileşte în faţa-i. l-a-nfrânt şi l-a rănit. a spus răstit Atena. Şi-apoi. Aruncă-te mai bine cu capul în ţărână şi cere-i îndurare. Oricând ar vrea. strigând în gura mare : — Vai!.. Şi ea..... ce blestem!. Pe mine nu Atena m-a învăţat ţesutul. cu o voce slabă. Aşa s-a coborât ca un nor pe pământ. Tu eşti o ţesătoare cum nu mai e nici una în Lidia mănoasă. Zeiţa prefăcută în babă i-a răspuns : — Nimfele au dreptate. Encelade. — Nu.. Tu ce gândeşti ? C-Atena îţi va cruţa trufia ? Taci!. s-o ucidă. Voi înşivă-aţi văzut. A vrut s-arunce lancea spre fată. zeul luptei şi-al răzbunării crude. tot dânsa te ajută. chiar şi-n întreaga lume. uscată. Du-i jertfe şi te pleacă pe lespedea de piatră. i-a povestit bătrânei ce-i spuneau nimfele. Lui îi dau mulţumire.. Zeiţa-i milostivă şi poate să te ierte. nimfele au fugit. în piept. Atena auzise sfidarea Arahneei şi-a simţit că o taie mânia.. Copila a primit-o. Vai. i-a cerut adăpost. zeiţei nu-i datorez nimic. — De ce să-i cer iertare. cu părul alb ca neaua. eu o aştept să vie. taci că te ajunge blestemul ei! Zeiţa nu poate să ierte. chiar în oraşul unde locuia Arahneea. de mai vorbeşti aşa. ca o lamă de sabie. Idmon. nu ştii că e Palas-Atena ? Nu cuteza s-o-nfrunţi. am doar o dorinţă : s-o-ntrec chiar pe Atena în meşteşugul ei! Cum a rostit copila şi vorbele acestea.. mi se pare! Şi dacă se-ndoieşte Atena de iscusinţa mea. Dar cum Palas-Atena era mult chibzuită. dar eu lucrez la fel. Ea a zdrobit cu mâna-i divină pe-un gigant. şi le-a răspuns astfel : — O fi aşa cum spuneţi. că ai grăit aşa.. zeiţa a-ntrebat-o de meşteşugul ei. O fi ţesut veşminte .... A ciocănit la uşă şi. şi toţi nemuritorii socotesc cinste mare că le e dat să poarte haine de mâna ei – şi tu o-nfrunţi ? Nebuno! Nu mânia pe zei! Şi mai ales pe-Atena. în Olimp. Căci straiele purtate de preamăreţul Zeus numai ea le croieşte... Chiar dacă tu nu ştii. din vorbă-n vorbă. S-ar cuveni acuma să-i mulţumeşti şi tu în templul de pe coastă. — Taci. Dar. Vai!.119 îngăduitoare şi-ţi dăruieşte har. Am venit!... Eşti printre muritoare întâia la brodat. strigau nimfele-n cor. sunt gata să mă întrec cu dânsa. şi-a răsturnat un munte de piatră peste el. Că pot lucra şi eu – nu-i crimă. ci tatăl meu... nimfelor!.. — Eşti gata ?... fără un dinte-n gură.. Fata nu s-a lăsat. A luat înfăţişarea unei biete bătrâne. după ce-aprinzi miresme în vasele de lut.. Pe Ares... Ascultă-mă ce-ţi spun!. când ştiu că n-am greşit..

Poseidon. El e schimbat în taur. într-o zi. Mama a fost lovită pentru c-a îndrăznit să-i înfrunte pe zei cu vorbe de ocară. căzând pe nişte trepte dintr-un templu al Herei. a stăruit să-nceapă întrecerea pe loc7 . căreia pletele-i s-au prefăcut în şerpi. pentru c-a îndrăznit cu ea să se măsoare. înconjurând pe Zeus. şi-s transformaţi în munţi în alt colţ se arată păţania reginei pigmeilor. Atena-nfăţişează şi alte întâmplări. Cu lancea doar atinge pământul. fiindcă a cutezat să spună. zeiţa arată pe Cinira. cei doisprezece zei se văd şezând pe jilţuri. Zeiţa Atena mai brodează. Ba chiar pe Zeus însuşi îl arată răpind-o pe fecioara Europa. Cu degetele iuţi ţes stofă străvezie şi fină ca o ceaţă. în care-s preschimbate frumoasele ei fete. nu a fost prea mişcată c-o vedea pe Atena. Doar fata. în stofă. drept în faţă. care s-au luat la harţă şi-ntrecere cu-Olimpul. cu fructele verzui. ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA e-aşază fiecare din ele-n câte-un colţ şi-ncep cu grabă lucrul. schimbată de Hera într-un cocor. şi fiecare poartă însemnele prin care e cunoscut de oameni. Zeiţa-ntruchipează. jur împrejurul stofei. şi nişte rămurele vinete de măslin. sigură de sine. Iar Zeus se desprinde dintre dânşii. Aurul şi argintul sclipesc mai pretutindeni.120 Se spune că atuncea nimfele s-au întors s-o preamărească-n imnuri pe zeiţa Atena. să judece gâlceava dintre ea şi Poseidon. unde s-au întrunit zeii odinioară. alte lucruri. În altu-i Antigona. cu fire colorate. o stâncă. atotputernic. uneori. că are păr mai mândru decât soţia lui Zeus. dând stofei scânteteri! Nimeni n-a văzut încă asemeni ţesătură şi astfel de culori. ca un stăpân al lumii. cum numai curcubeul mai are. Şi. în sfârşit. În acest timp copila. Şi tot pe-această stofă. semeţ. cu mult mai grăitoare. O vagă-mpurpurare i-a luminat obrajii. Alături e Atena. Este Areopagul8. odinioară oameni. un şir de nedreptăţi săvârşite de zei. Din ochii ei curg lacrimi pe treptele acelea. şi din el răsare viu măslinul. îşi ţese măiestrit. Amestecă în vase vopsele preparate de meşterii din Tir şi colorează stofa în sute de nuanţe. în cele patru colţuri. o mamă urgisită. Într-un ungher ea ţese pe Hemus şi Rodope. Şi marea parcă-i mare într-adevăr pe stofă. ca raza aurorii-n faptul dimineţii. loveşte cu tridentul o stâncă. Astfel s-arată stofa ţesută de zeiţă. şi dintr-însa sare un cal cu coama şi nările în vânt. Să juri că-i simţi S . Arahneea. dar. în colţul al patrulea. isteaţa Arahneea. Dar ca să-i prevestească fecioarei lidiene cele ce vor urma. pe stofa ei.

pe coarde de viţă-nşelătoare. Îl mai arată. când berbece. — Aşa vei sta. îndârjită.. La fel înfăţişează şi pe zeul Poseidon : când taur. ca păstor. Talentul Arahneei întrecuse cu mult pe-acela al zeiţei. ori cal. ce-i lipsită cumva de-nţelepciune. elinii au cinstit-o mai mult decât pe-alţi zei. În jurul ţesăturii. Apoi i-a deşirat întreaga ţesătură.. când prefăcuţi în struguri ispititori. Şi fata. zdrobindu-se aievea în cioburi lucitoare. să-şi ia viaţa. ori şoim. Copila osândită de zeiţa Atena s-a preschimbat pe dată într-o fiinţă mică – păianjenul9 – care îşi ţese veşnic pânza sa subţirică din fire argintii şi toţi i-o rup. în veacuri. Nici Dionisos – Bachus – şi nici zeul Apolo nu sunt cruţaţi defel. Suratele Europei o strigă. cu multă chibzuinţă. când în păstori. şi iară. Egina . Mintea nu o culege. ademenind-o pe blânda copilă Antiopa. Taurul fuge-n tropot. Îi e cu neputinţă să-i găsească cusururi. Sunt arătaţi şi ei. Iar ea şi-o ţese iară. pretutindeni. răpind neprihănite fecioare. smaralde şi safire. sau fiinţe ce zboară prin văzduh. Îndurerată. Inima n-o păstrează. pe Atena. pe grindă spânzurată. Iar oamenii-ţi vor rupe această ţesătură. înşelând alte fete. furând-o pe sora ei. ca satir.. copilă-a lui Idmon!. abia se poate ţine de coarnele de aur şi plânge desperată.. înşelând-o pe mândra Mnemosina .. a azvârlit spre ea un suc înveninat. ca flacără. Credeau că ea-i învaţă pe poeţii Eladei să-şi drămuiască-n versuri belşugul de imagini. părându-i prea uşoară această ispăşire. e rostită-n zadar. ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN eiţa cercetează amarnic oţărâtă lucrarea săvârşită de fata lui Idmon. cu licăriri de stele. ca vultur şi ca şarpe.121 mireasma sărată şi amară. Z . Credeau că ea inspiră poeţii. n-a mai putut să-ndure dârzenia copilei şi – cum ţinea suveica în mână – a lovit-o şi i-a spus vorbe grele. copila zugrăveşte un chenar înverzit de iederă în floare. apoi. Şi totuşi.. Poezia. muzicienii şi le arată calea spre piscurile artei. ori peşte. ţesându-ţi fără preget afurisita pânză. Aşa minunăţie nu mai văzuse nimeni şi nici măcar Atena.. o jelesc.. fata a luat iute un şnur şi-a vrut să se anine de grindă. Talazurile parcă se zbuciumă într-una şi se izbesc de ţărmuri. tremurândă. Şi-Atena. pe Zeus. Atâta că zeiţei. chiar dacă săvârşise asemenea ispravă. uitându-şi chibzuinţă şi toată înţelepciunea.

Cântau destoinicia. Şi tot dânsa. pe lângă arte. Nu pe-Atena!. Aşa cântau aezii... era zeiţa care mai ocrotea cu grijă. arta şi meşteşugul ce ea le-ntruchipa. . Cântau înţelepciunea. gândul pătrunzător ca lancea ascuţită.122 E ca un fum în vânt. ştiinţa. Atena. în antica Eladă... pe-Atena10. ce o purta zeiţa.

sfatul arhonţilor. având capitala la Atena. şi după el preluată de scriitorii moderni. Aici. Ca toate celelalte fenomene istorice şi sociale. În legenda despre Cecrops se menţionează trecerea de la matriarhat la patriarhat. de obicei. Areopag înseamnă stânca lui Ares. 3. Cresus. iar cel al înţelepciunii este bufniţa. în vechile opere de artă. legenda spune că a fost disputa dintre zei asupra dreptului de protector al oraşului Atena. Străvechea Atică se afla în Peloponez. Legendele eline. ce dezmierdau urechile mulţimii însetată de artă. căci Atena a rămas un simbol al culturii şi înţelepciunii. La Atena au fost rostite şi apoi transcrise versurile bătrânului poet orb Homer. fâcându-se prin el o aluzie la rafinamentul spiritului atenian. o . Păianjenul se cheamă Arahne în greceşte (De-aici familia zoologică a arahnidelor). Mai târziu. Simbolul prudenţei e şarpele. în faţa insulei Eubeea. portretul sau statua Minervei – cum se numea Atena la ei – era la loc de cinste şi dedesubt sta scris : „Minerva fuit Dea literarum. 10. din patru în patru ani. Astfel de atenee mai sunt şi astăzi în multe ţări. dar şi dansatorii. 5. adică la perioada când bărbatul începe să aibă în familie rolul principal.123 Note 1. a căpătat numele de Areopag. 9. Tot aici erau construite. în care se păstrau obiectele cele mai de preţ. muzicanţii şi poeţii. Vechea legendă elină a fost minunat povestită de Ovidiu în „Metamorfoze". scientiarum et omnium artium". precum arată Friedrich Engels. Frigia şi marea Egee. Acropola era citadela străvechiului oraş Atena. Odeonul. păstrează în ele multe amintiri din perioada matriarhatului. 7. templele zeilor. În istorie este celebru bogatul rege al Lidiei. 6. a ştiinţelor şi a tuturor artelor". ţară vestită în antichitate. era situată între Misia. Aici. 8. Şarpele şi bufniţa se văd aproape întotdeauna lângă zeiţă. 4. Pe această stâncă. Serbările se numeau Panatenee – după numele zeiţei. răsunau minunate cântări. care conducea oraşul Atena. în Asia Mică. se organizau mari serbări la care se îmbulzeau participanţii la concursuri şi alergări. a perioadei când femeia juca rolul precumpănitor în familie. 2. Cuvîntul „atic" se tălmăceşte metaforic : „plin de graţie şi de delicateţă". printr-o întâmplare legată de zei. Lidia. adică : „Minerva este zeiţa literaturii. Noi avem Ateneul – lăcaşul de arte şi de ştiinţă. într-un faimos amfiteatru de marmură. numită „Ars poetica". În şcolile romane. în mitologia elinilor. Nici un oraş n-a fost mai renumit în Grecia antică decât Atena. este justificat şi acesta. Multe oraşe aveau dealtfel o acropolă (în greceşte acropolă înseamnă oraşul de sus) unde se afla citadela de rezistenţă în primejdii şi războaie. oraşul închinat zeiţei înţelepciunii. Poetul roman Horaţiu a scris o carte cu versuri iscusite.

În ea grăieşte astfel către poeţii vremii. dacă nu vei ţine seamă de Minerva" sau : „Tu nihil invita dices faciesve Minerva”.124 carte despre arta creaţiei poetice. . cerându-le să pună şi un dram de înţelepciune în orice poezie : „Tu n-ai să poţi spune nimica şi n-ai să izbuteşti.

însăşi zeiţa Leto i-a luat lira de aur şi arcul cu săgeţi şi i le-a agăţat de o coloană-naltă. zeiţa tinereţii. ce ne-ncântară până azi pe noi. afară doar de Zeus. cu horele voioase şi cele trei charite.. zeiţa nopţii înstelate.1 Şi-n imnurile lor aezii îl proslăveau pe fiul Letei. când cerul i-nvelea în falduri de nori şi ceaţă vineţie. începând să danseze. care sunt cunoscute sub numele de muze. să duci şi-acolo marea-ţi strălucire. „Tu eşti lumina. de Hera şi de Leto. Şi-n hora graţioasă s-au grămădit şi zeii : Hermes. şi Ares.. i-a oferit o cupă umplută cu nectar. poezia şi-armoniile divine. C . dând jocului îndată mai multă vioiciune. fără viaţă. păşise falnic în Olimp. s-au adunat în juru-i şi l-au recunoscut ocrotitorul lor.”. Zeus şi toţi nemuritorii. în timp ce Afrodita şi casta Artemis s-au luat de braţ cu Hebe. Cele nouă zeiţe. purtate de şuvoaie către mare. ele au rostit imnuri care au dezmierdat urechile cereşti. Spre slava lui Apolo sau Febus. Reaminteau. Tu eşti căldura scumpă muritorilor. parfumat cu esenţe. în primul rând. văzându-l pe Apolo atâta de frumos în veşmântul de aur. cum zeul. tatăl său. având în mâna stângă lira. ducând cu ele frunze vestejite. Ridicaţi de pe jilţuri. ţinând în braţe lira. violentul. ca nişte păsări roşii. sau cântecul sublim ce-i răsuna din liră. neobositul. aezii-nălţau imnuri lui Apolo. zeii l-au aplaudat. cum ne părăseşti şi pleci către ţinuturile hiperboreene. nu ştiau ce s-admire mai mult : înfăţişarea lui mândră. cântau ei.125 STRĂLUCITORUL APOLO ând peste ţărmurile însorite ale Eladei porneau să bată vânturile toamnei. cu un arc pe spate. cum s-a mai numit zeul. Când s-a sfârşit cântarea. Iar Zeus.

Aici sunt nişte vârfuri de piatră cenuşie. Şi fruntea lui divină era încercuită de raze în cunună. tot umblând pe drumuri. şi Zeus către dânsa. Aşa s-a prăpădit. Z . Un izvor îşi prăvale apa sa cristalină spre valea-nnegurată. pentru că soţul său.. E drept că şi săgeata fusese făurită de fierarul din Lemnos. în întuneric. Pasămite sosise în muntele Parnas. Erau doar patru zile de când văzuse lumea. şarpele a simţit că i-a venit sfârşitul. Cum i-a pătruns săgeata în carnea mucedă. schilodul. Apolo a ajuns în nişte locuri stranii. blonda zeiţă Leto a cătat către Zeus. Frunzişul ei şopteşte. stâncoase. fiare. în putreda băltoacă. mocirloasă.. Văzînd această horă. Duhorile acestea înţesau tot văzduhul şi oameni. S-au cufundat pe-ncetul. sunând din stâncă-n stâncă2 . prin potopul orânduit de Zeus. Iar trupul său. cu mare meşteşug. Piton primise-n taină poruncă de la Hera să-l pândească pe-Apolo. Şuvoaiele de aer – un aer cald şi umed – ţâşnesc necontenit şi vorbele rostite se-ntorc iute-n ecouri. păsări sau alte fiinţe. Mocirla rămăsese din apele vărsate acolo. Când a ajuns Apolo în muntele Parnas. ţinea mai mult la dânsul decât la fiii ei : Hefaistos şi Ares. A sărit în nisipul cel galben de pe maluri şi a lunecat iară. dihania uriaşă s-a avântat spre dânsul. otrăvite. Pădurea-i misterioasă. APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU eul – după aceea – a coborât în lume şi a cutreierat prin ţări nenumărate. căutându-şi loc de templu. preaputernicul Zeus. unde trăia atuncea – precum spunea legenda – un şarpe numit Piton. Trupul acestui monstru era lung cât un munte. şi să-i răpună viaţa. Hera-l ura pe fiul cel nou-născut al Letei. sărind peste pripoare. când va trece prin munte. dornică să-l ucidă.126 Apolo îi privea. Piton s-a zvârcolit prin verzile mocirle în care vieţuia. Şarpele se născuse dintr-o mocirlă verde. se stingeau. cu-o sută de grumazuri şi o sută de guri. mohorâte. Dar n-a mai izbutit. ce parcă stau să cadă într-un abis de smoală clocotitor de vuiet. Şi. Şi amândoi părinţii au fost cuprinşi pe dată de-o mare bucurie. Chinuit de dureri. dacă treceau pe acolo. A încercat să scape şi să se furişeze într-o peşteră adâncă. duhori înecăcioase. Monstrul s-a zvârcolit tot mai încet în apă. Dar zeul şi-a întins arcul. Şi-n munte-i o strâmtoare afundă. Ochii i s-au lăsat. de tot. care azvârleau flăcări. gâze. A tras prima săgeată. şi-ntâia lui săgeată a şi nimerit monstrul. cu şuiere cumplite. în vreme ce veninul i se scurgea din boturi. Hefaistos.

a fugit să se ascundă şi mai bine. Înşelăciunea prinţului a fost pe loc dezvăluită. zărindu-l. C . NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC um s-a spălat însă de sânge. să-şi purifice trupul. deasupra unei grote adânci şi fumegânde. Ea se va aşeza pe un trepied de aur. Atâta că micuţa nimfă ceruse tatălui său. Oamenii vor putea să-ntrebe şi să afle răspuns la întrebări. Apolo s-a veselit straşnic. Ba. opreşte-te. Apolo a prins chef de viaţă. a fost silit să se dezbrace. opreşte-te. de dragoste şi desfătare..3 Şi locurile acestea unde-a răpus Apolo pe fiorosul monstru au fost numite Delfi. de aur. a fugit. se mulţumea s-o vadă zilnic. în timp ce zeul o urma.. Dar oamenii datori sunt să-mi dăruiască aur şi scule preţioase şi zeci de bogăţii. să aibă loc. prin preoteasa mea. mohorâtul. izbutind să se apropie de-ncântătoarea Dafne... N-a căutat mult.. în cinstea luptei mele cu monstrul.. încât şi-a lăsat părul lung. pătat încă de sânge – de sângele lui Piton – a pornit să se spele. a hotărât Apolo. chiar un prinţ. s-a îmbrăcat în straie de fată şi. şi-a plecat în căutarea nimfei. înţeleaptă. în micul râu Tempe. — În Delfi se vor pune temelii unui templu şi-unui vestit oracol. să se ascundă.. într-o zi.127 lungit pe zeci şi zeci de stânjeni. Pitia.. El şi-a pus ochii pe o nimfă.. plângând amar. speriată. serbări. deşi mulţi regi şi mari eroi şi-ar fi dorit-o de soţie. copila râului Peneu. După aceea zeul. de-asemeni. Ci sunt îndrăgostit de tine. concursuri. râul. Apolo însă a aflat. Iar nimfele ce o-nsoţeau au sărit la sărmanul prinţ.. iar eu să fiu slăvit. dreptul de-a sta nemăritată. jocuri. l-au doborât cu lăncile şi i-au zvârlit trupul în râu. nimfa Dafne. pe care dânsa îl izgonise deseori. Mai poruncesc. Dafne. învăluit în pielea lui Piton cel răpus.. nu o fată. Prin ea voi da răspunsuri.. Nu-i un duşman bărbatul care aleargă azi pe urma ta. i s-a uscat cu timpul. pe-acest prinţ la scaldă. văzând că prinţul a pierit.. şi-a hotărât s-ademenească. şi-a aflat-o într-un desiş umbros de fagi. să intre-n apa râului. ce duce până-n ţara lui Hades. sub razele de soare .. şi dansuri5 . Prinţul cu plete lungi. şi-n acest fel să dea-n vileag că e un tânăr... Să fie veselie. era atât de-ndrăgostit. Dafne. şi cântece. strigând mereu în urma ei : — Fiică frumoasă-a lui Peneu... răsplată pentru mine şi preoţii din templu4 .

6 . — Chiar dacă tu nu vrei. Fugea.. tată. prefăcută-n trunchi. o.. sau schimbă-această frumuseţe. Dar nici aşa. Teama îi da puteri s-alerge copilei râului Peneu . pe malul râului Peneu. ca-n zbor. Părul i se preschimbă-n frunze. Frunzele tale au să-mi fie podoabă pletelor şi lirei şi tolbei mele cu săgeţi.. Dar nimfa nu-i asculta vorba. ea nu-i primeşte sărutarea şi îi răneşte buzele. peste coline... Vălul căzuse de pe fată.128 eu. vei fi de azi copacul meu. tremurătoare. Iar zeul încă mai sărută scoarţa cea aspră şi rosteşte : — Pentru învingătorii-n lupte. pe trupul delicat.. Zeul sărută trunchiul rece. Picioarele prind rădăcini pe malul nisipos al apei. rosteşte zeul.. Apolo o cuprinde-n braţe pe Dafne. şi-acum vroia s-o sfâşie pe cântăreaţa cerului. pletele lungi până-n pământ. zeul care-mi logodesc adeseori glasul cu lira şi îi desfăt pe-olimpieni. Copacul parcă îl ascultă şi-şi clatină frunzişul proaspăt. cu scoarţa aspră de copac.. Braţele iau înfăţişarea de ramuri lungi.. Din toată frumuseţea nimfei rămâne numai frunza verde şi sclipitoare în lumină. Părea o biată ciocârlie. semnul de cinste o să fie cununi din frunzele de laur! . Deschide-ţi apa să mă-nghită. Simţind în ceafă răsuflarea aceluia ce-o urmărea. dar zeul îşi înteţea fuga şi era gata s-o ajungă. c-o toropeală o pătrunde.. după o goană-atât de lungă. schimbată-n arbore. dar şoimul cel mereu flămând îi auzise cântecul. sub adierea liniştită a vântului de miazăzi. şi-o scoarţă rece i se-ntinde pe sân.. Doar pletele o mai fereau de ochii zeului Apolo.. Sub învelişul nou se simte cum bate încă inima înfricoşată a copilei. Abia-şi sfârşeşte fata ruga. care-mi aduce nenoroc. nici jurămintele fierbinţi. care cântase pân-atunci şi se rotise în văzduh. şi fiind sleită de puteri. Dafne. fata îi strigă râului : — Ajută-mă acum.

Şi-a vrut s-o şi cuprindă-n braţe. Zeul s-a apropiat de dânsa. Castalia tocmai venise să ia apă dintr-o fântână. zeul. Am auzit cum te-ai lăudat că poţi ţinti la fel ca mine. Iară poeţii. de vor vrea să spună stihuri măiestrite. spunându-i în acelaşi timp : — Iubitul tău piere pe munte. în viers vrăjit . amândoi.. ca un demn fiu al lui Zeus. va căpăta numele tău. a-ndrăgit-o şi a cerut-o de soţie. apoi pe spate.. Şi mai-nainte ca flăcăul să fi putut ridica lancea. Castalia. ca să dea glas strunelor.. la rând. dar a rostit îndurerat : — Apa în care te-ai zvârlit. până la moarte. Acum poţi fi soţia mea.. fiică a regelui din Delfi. Dar. L-am izbit cu săgeata-n piept.. rostind în amintirea fetei cântări bogate-n armonii. A sărit în adâncul apei. văzând-o.7 El însuşi. Păstorul a căzut în brânci. şi-apoi să pună mâna pe liră. le-a părăsit. a rămas acolo timp îndelungat. şi alinându-şi astfel dorul de fata regelui din Delfi. Î . Fiii lor au întemeiat multe oraşe.. Fata avea un har : cânta. zeul a şi tras o săgeată. N-a trecut însă vreme lungă şi a-ndrăgit pe alte fete... tu cu lancea. să cânte imnuri zeilor.. cătând să scape de ruşinea de-a fi şi ele amăgite şi părăsite rând pe rând. Era însă pe acea vreme o tânără. Pitia însăşi n-o să poată afla viitorul nimănui. Eu trag cu arcul. de nu îşi va spăla-nainte trupul în apa limpede. vor trebui să se adape întâi de-aici. fecioraş!.. cum nu putea să cânte alta. în Elada. pe un păstor care-şi mâna cirezile acolo-n munte. Şi ei se întâlneau ades şi îşi juraseră credinţă. Vei fi a mea. ura pe tânărul păstor şi într-o zi l-a-ntâmpinat cu ochii-n flăcări şi i-a spus : — Te chem la luptă. Numai că vestea necredinţei zeului faţă de soţii se răspândise pretutindeni şi fetele fugeau de dânsul.129 FÂNTÂNA CASTALIEI ncununat apoi cu laur. Zeul Apolo ştia totul. Zeul. şi-a murit.. Eşti liberă. Castalia iubea pe altul.. Apolo a plecat prin lume. Zeul Apolo a chemat un cârd de corbi să-l ciugule şi a plecat să caute fata. Zeul n-a mai putut s-o scape . Castalia. Cânta şi se juca pe munte cu fetele de vârsta ei. Dar ea n-a stat să se gândească. pe toate.

. ci cântecul de flaut a scăpat ţara.... Din mâini le-au căzut săbiile-ascuţite.130 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ealtminteri. cutezătorul. a făcut o unealtă nouă de cântat. până-au pierit cu toţii. cântarea lină şi sunetele nemaipomenite. Urcându-se în carul său de aur. făcând să izbucnească-o melodie. Nimfele şi satirii se-adunau şi ascultau. Marsias le-a zâmbit. se năpustiseră duşmanii peste ţară. muzele au adus din Frigia o veste... zeul era tare mândru de lira lui. decât să cadă pradă duşmanului sălbatic.. şi ducându-şi unealta nouă de cântat la buze. Marsias a cântat necontenit. numită flaut. Nu era. a trimis să-l cheme pe Marsias şi l-a-ntrebat : — Ce instrument cântă mai minunat ?. de jaf şi de robie ruşinoasă ? — Nu-mi trebuie nimic. Pentru că. şi ajungând acolo. izbiţi de arbori şi striviţi de pietre. alinătoare. făcând zgomot. Duşmanii şi-au contenit pasul. parcă săltau nişte voinici în horă. Se povestea că-n Frigia. Iar râurile ţării se-nălţau din matca lor cu vuiete grozave şi se uneau. când părea că-i dusă ultima nădejde. freamătul vieţii contenea.. Lăncile le-au alunecat. Năvălitorii au fost luaţi de ape.... a purces către Frigia. nebună. iată. alcătuind o mare cu valuri crâncene. să-şi mai revadă soţia şi copiii. s-a-ntunecat de supărare. împovăraţi de arme şi de ură. ce ne-ai scăpat de moarte. Când punea Marsias la buze noua unealtă de cântat. Răspunde!. a suflat cu putere într-însa. Ţara era aproape-nfrântă şi desperarea năvălea. Nici unul nu s-a întors acasă. Marsias! au grăit frigienii. odată. Femeile-şi smulgeau de la sân pruncii şi-i ucideau. — Bine-ai venit! strigau oştenii. Tânărul Marsias. — Nu-i nimeni mai presus de mine. nemilos. Cu flautul tău vei mângâia pe cei care-şi dau viaţa pentru ţară. D . Nu eu. Nu-i nimeni ?. s-a ivit Marsias în luptă. a spus flăcăul. ca frunza şi ca iarba.. Sunete tânguioase au ţâşnit. glăsuia muzelor adesea. Săgeţile făceau îndată cale-ntoarsă.. În clipele acelea. Ce mulţumire ţi-am putea aduce ţie. Şi auzind Apolo că flăcăul cântă cu atâta iscusinţă. luaţi de apă. Iar degetele îi jucau pe flaut. şi scuturile peste ele. urlând turbate. fără de glas. Şoapta lui e duioasă.. — O.

Asta e doar o viclenie... Î .. Vezi lira mea ? Eu cânt dintr-însa. dar îi cer drept judecători pe-acei ce locuiesc pământul : oamenii. Deci pot să cânt şi eu cum vreau. o taină. — Primesc! Numai că de-astă dată zeul şi-a însoţit lira cu glasul. însă. când dintr-o parte.. au spus că el e-nvingătorul. încât părea un vis.. Marsias! Ba. când sufli-n flaut. a rostit Marsias. şi eu – flautul. — Ce caută glasu-n lupta asta ? El aparţine altei arte. — Cu lira ta văd că se poate. Şi-ndată a-nceput concursul. din flaut. Şi cântul lui era divin. a rostit ultimul cuvânt Apolo. Să mai cântăm încă o dată.. a mai spus zeul. — Nu! Nu mă învoiesc. — Acela care o să-nvingă are dreptul să-l pedepsească pe celălalt cum o pofti!.. — Ba nu.. pornind să-şi cânte melodia.131 — Tu crezi că lira. MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ntâiul a-nceput Apolo cu lira sa.. spunând că lupta a fost prea bine hotărâtă. — O. Muzele toate. a grăit zeul. Zeul a făcut apoi semn spre slavă. chiar mai mult. s-a-mpotrivit. cu vocea ameninţătoare. satirii. Întrece lira lui Apolo. Să cânţi şi tu la fel. dar eu nu pot să suflu-n celălalt capăt al flautului. de la-nceput.. că muzele l-au aplaudat : — Fiul zeiţei Leto o să-nvingă!.. la fel ca tine. care se furişa în suflet şi-l fermeca. — Primesc.. ştii foarte bine. nu ştiţi ce spuneţi! Mă mâniaţi cu vorba asta. muzelor. Toţi sunt nepricepuţi ca tine... ce frumoasă este cântarea lui! au strigat cele nouă muze. şi tu te foloseşti de gură. O. când dintr-alta. Dar Marsias şi-a dus flautul la gură.. doar între liră şi flaut. — Atunci să te întreci cu mine! a poruncit zeul Apolo. a spus flăcăul. Doresc să vie cele nouă muze. Atât de dulce suna lira. şi muzele s-au şi înfăţişat. ca să mă-nvingi – căci nu poţi altfel. Iar cântecul ţâşnea din flaut atât de cald. atât de straniu.. — Întrece lira mea ? a spus Apolo.. Primeşti flăcăule ?. nimfele. Marsias.. bucuroase. al căror oblăduitor sunt eu.

satirii l-au plâns. l-au plâns vreme-ndelungată. Un râu cu unda purpurie.. temându-se ca muritorii să nu înveţe acest cântec. dar nu m-ai întrecut. Legându-l pe Marsias de-un pin.. viclene. viteazul.. peste ape. a cules flautul de pe ape. şi nu mă tem deloc de tine.. Ea i-a dat votul zeului. Patru-i lăudau însă rivalul. şi dânsa îl îndrăgise pe Apolo. după cum spune legenda. Cântecul meu din flaut va fi de-a pururi cinstit şi neuitat de oameni. a colindat prin toată lumea şi. de nu i-ar fi venit în sprijin frumoasa muză Caliope. Şi şi-a dat sufletul. l-a jupuit de toată pielea. S-a prefăcut. muza poemelor. Flăcăul n-a cerut iertare . într-un râu neobişnuit. el cânta singur. a pus la cale o osândă de o cruzime fără seamăn.. purtat de valuri. nimfele. Flautul lui drag. . m-ai înfrânt cu ajutorul Caliopei . Oamenii. Sângele lui s-a scurs în tină. nedreptul olimpian a câştigat acest concurs şi l-a înfrânt pe Marsias.. Mai era una : Caliope. Atâta doară că Apolo. Şi zeul necăjit la culme pe Marsias că-l înfruntase şi era gata să-l întreacă. însângerându-l.132 Concursul a-nceput din nou. de toţi aceia care-nfruntă voinţa zeilor tirană. să facă pace cu umbra celui ce pierise. Astfel. roşu şi gâlgâind cu spume. Patru din cele nouă muze erau de partea lui Apolo. i-a spus doar zeului atâta : — Fiu al lui Zeus. se povesteşte. iar Marsias s-a întrecut pe sine în cântecul duios de flaut. — Îţi ceri iertare ? îi striga. l-a dus în templul său din Delfi şi l-a-nchinat. imnul cel aspru-al răzvrătirii. Zeul şi-a pus tot meşteşugul în cânt cu lira şi cu vocea. cu mâna lui. căruia oamenii i-au dat numele cântăreţului ucis.

133 Note 1. s-a făcut un flăcău cu buclele pe umeri. După aceea dânşii. monstru răpus de Apolo. Numele ei pare că vine tot de la Piton. când e vesel. olimpiană. frumos ca ziua scăldată în lumină. Ameţită de gaze şi fum. într-un car de aur. este situat în aşa fel. Poeţii slăveau atunci înapoierea zeului luminii. grecii credeau că zeul luminii se află undeva. merindele cereşti: ambrozia şi nectarul. preoteasa bolborosea cuvinte fără înţeles. 4. când totul străluceşte şi te îmbie la cântec. Oracolele. şarpele învins de Apolo. şi Temis. De aceea Apolo se mai numea şi Febus. Cum a gustat Apolo bucatele divine. deasupra unei grote din care ţâşneau gaze şi un fum înecăcios. verdeaţă. în insula Delos (insula luminoasă). vântul de miazănoapte. Puţine poetizări ale fenomenelor naturale sunt atât de frumoase ca aceasta. în revărsări de aur. Zeul zâmbeşte. încât orice vorbă rostită este răsfrântă în zeci de ecouri. Vroia să ţină noaptea pe loc . zeiţa nopţii. se pare că ar întruchipa molima ce se întinde în locurile umede. un mare artist grec – Calamis. În toată vremea asta. ce întruchipează cerul. ca înţelesul lor să fie dublu. s-a împotrivit cu ură naşterii lui Apolo. Cântau în acest fel. în schimbul unor daruri : aur. Iarna şi mai puţin. când se iveşte ziua. Nările sale freamătă de mânie. păsărelele zboară şi ciripesc prin arbori. soţia lui Zeus. Preoţii le orânduiau în aşa fel. învăluit în pielea unui şarpe. cuvânt care semnifică lumina. Avea impresia că zeii îi sunt în preajmă şi vorbesc cu dânsul. în schimbul unor daruri bogate. pietre scumpe. când are lumină în suflet. era cuprins de groază. iar lira e cimbolul cântării. numit de elini Delfi. Locul acesta din muntele Parnas. dincolo de palatul de gheaţă al lui Boreu. aşa-zisele prevestiri ale lui Apolo. umbrite. cântă bucuros. a luminii albe din trupul negru al nopţii. micuţului Apolo. interpretau răspunsul după cum le convenea mai bine. după unele presupuneri – a imortalizat această legendă. rece şi dispreţuitor. Piton. Naşterea lui Apolo din Leto. Când vine primăvara. zeiţa ordinei şi dreptăţii. după noapte. Călătorul din antichitate. sosind aici. în locuri numite de aceea hiperboreene. 3. cu toată încordarea prin care a trecut. Oracolul acesta era celebru. lumina şi căldura soarelui. în statuie. era alegoria izbucnirii. El era consultat de către toţi regii şi oamenii de stat. să iasă bine oricare ar fi fost situaţia. A prigonit-o pe Leto. . Pitia se aşeza pe un trepied de aur. înfâţişându-l pe Apolo după ce a dat drumul săgeţii care l-a răpus pe monstru. dar fruntea lui rămâne senină. bucurie şi cântece de păsări. Dealtfel. 2. lumina s-a ivit. dar n-a izbutit. în împrejurări grele. întristate. făcând să piară boala şi germenii ei tenebroşi. obiecte. i-a înfăţişat pe un talger. Lumina şi căldura nu mai aveau putere către sfârşitul toamnei. iar omul. erau date printr-o preoteasă ce se chema Pitia. Lupta lui Apolo simbolizează acţiunea razelor de soare. Săgeţile din arcul zeului înseamnă chiar razele de soare. pentru că Apolo simboliza. Hera. Cuvintele acestea erau considerate drept răspunsuri ale lui Apolo la orice întrebare. vite. la marginile lumii. căci zeul s-a născut. tras de lebede ca neaua. în zori. ce trecea prin văzduh. El a cioplit o statuie. calde şi întunecate. Se întorceau primăvara. a iernii friguroase. în primul rând. Astfel s-au adunat în templul din Delfi atâtea comori. care usucă pământul după ploi îndelungate.

îi inspirau pe aceştia să facă versuri sau să îmbine notele pe strune. Pe vremuri. În clipocitul apei din fântână. Dafne mai e şi palida lumină a aurorii. care se pierde sub revărsarea vie a luminii din miezul dimineţii. 6. . li se părea că aud ecouri din melodia pe care o cântase Apolo în amintirea fetei. Iar pentru poeţi. aezii poposeau de multe ori la această fântână. cum se credea. Jocurile în cinstea lui Apolo se numeau (tot de la Piton) pitice. Fântâna Castaliei se află lângă Delfi. La ele participa toată floarea tineretului din oraşele greceşti. Laurul sau dafinul se cheamă Dafne în limba greacă. 7. sorbind apa răcoroasă. 5.134 Locul acesta era cel mai bogat din toată Elada antică. Aceste şoapte tăinuite pe care nu le puteau auzi decât poeţii şi muzicienii.

dă-i copilei tale dreptul de-a rămâne fecioară. Pune sub ocrotirea mea doar un oraş. sora lui Apolo. Dar ce spun eu ?. să mă slujească-n vremea când nu voi mai doborî râşii şi cerbii. Ciclopii înşişi s-or grăbi să-mi făurească-o tolbă bună şi mi-o vor umple cu săgeţi. şaizeci de fete de-ale lui Ocean. A .. te rog..135 ARTEMIS rtemis.. căci eu arareori voi poposi într-însul. copilă!. Zeus a ascultat în linişte ruga zeiţei. să nu mă stânjenească la vânat.. Îţi împlinesc dorinţa ta. dă-mi şi mie un arc şi-o tolbă cu săgeţi. Ca lui Apolo. zîmbind în barbă. îndată după naştere. Mai dă-mi. era zeiţa vânătoarei. Doresc să mă urmeze. Voi locui mai mult în munţi. Şi. i-a îmbrăţişat genunchii sacri şi a grăit : — Dă-i.. în cortegiu. Aezii povesteau că ea. apoi. Ea-i ocrotea pe pământeni – cum socoteau vechii elini – când înstrunau. după cum zeul Apolo era lumina ce ţâşneşte din astrul sclipitor al zilei. s-a-nfăţişat tatălui său.... i-a grăit : — Fie precum vrei tu. Artemis se spunea că este lumina palidă a nopţii1 . Şi-a dat poruncile de trebuinţă. ca şi de câinii credincioşi. încă şi dreptul de-a duce-n mână o făclie şi de-a mă-nveşmânta într-o tunică. care-l vrei tu. N-ai să mă înarmezi chiar tu. tată. ce nu va fi mai lungă de genunchi. Să-mi aibă grijă de încălţăminte.. la vânat.. arcul. Şi dă-mi şi douăzeci de nimfe.

Da unei nimfe lancea. spre o poiană minunată. Fulgera fiara. Urcând pe culmile umbroase. Din ea ţâşnea un izvoraş. urmată de alaiul ei. oprindu-se în fugă. pe stâncile semeţe. Departe de-a se-nduioşa. ca o-ntrebare... Artemis se întuneca. Şi. bântuite de vânturile reci. Gemea uşor. Întindea bărbăteşte arcul şi. O altă nimfă-i strângea părul zbârlit şi răvăşit de vânt. Sălbăticiunea nimerită se-mpleticea. a şi pornit prin munte. în toată lumea. tot felul de sălbăticiuni. înviorându-şi trupul feciorelnic. ridicându-şi fruntea-naltă spre cerul cel senin. care vâna tot ca şi dânsa. după plăcuta trudă-a vânătoarei. terminând cu vânătoarea. Însă tot ele-i povesteau că ar fi fost un fiu de rege. Nimfele îi dădeau dreptate. Ba încă el s-ar fi lăudat că e mai meşter ca zeiţa. alte fecioare se sileau s-o răcorească pe zeiţă.136 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI ar Artemis. la vânat. Alta o ajuta să se dezbrace şi două nimfe-i scoteau iute încălţămintea prăfuită. I . umplute la izvor cu apă. când trăgea. pe nume-Acteon. zeiţa Artemis pornea. Creşteau acolo chiparoşi şi pini. nimica nu putea să-i scape. ce-mbălsămau împrejurimea. să nu se ude. I-l înnoda. zicea : — Nu poate fi. Îi cam plăcea să vadă sânge. arcul şi tolba plină cu săgeţi. şi luneca în ţara morţii. Iar într-un loc. şi cu cinci urne de aramă. din arcul bine înstrunat. săpată-n stei. Întorcea capul spre zeiţă. fără greş. să vadă fiarele cum se zbăteau în cruda agonie-a morţii. era o boltă răcoroasă. un alt ţintaş mai priceput decât zeiţa vânătoarei. zeiţa vâna. zeiţa chicotea de bucurie şi. Săgeata ei pornea ca vântul. să stea şi să se scalde-n apa rece. din zori şi până-n noapte. umplând pădurile de sânge. În acest loc venea zeiţa în fiecare zi. Auzind vorbe ca acestea. urmată de cortegiul de fecioare.

A mers ce-a mers.. luându-şi armele şi prada. Şi tot cutreierând ţinutul. însăşi zeiţa orânduise să-l atragă pe vânător prin acel loc. prindeau pe dată scânteieri. De ce-s neliniştiţi ogarii ? De ce schelălăie mereu ? Ce e pe-aici ? Ce se întâmplă ?" Şi.. într-o bună zi. frumos la chip. Luaţi arcurile şi porniţi către palatul regelui. Acteon a simţit deodată că este prins de oboseală... Ba parcă simt şi-un fel de teamă.. neîntrecut de nimeni încă în meşteşugul vânătoarei. .. a luat-o-ncet de-a lungul văii. Curând vă voi urma pe cale. — Astea sunt lucruri fără noimă... înalt şi zvelt.. Unii spun şi dintr-acestea. Din urnele de-aramă apa curgea-n şuviţe străvezii. urmat de toţi ogarii săi. ce mă străpunge ca un bold. singur în pădure. Aici Acteon s-a oprit. chicoteau nimfele. Acteon a băut cu sete..137 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI tunci. înciudată.. zicea zeiţa. se pare c-ar fi spus zeiţa.. ajunse-n locurile unde hălăduia mai des zeiţa. Simt o chemare..Ce e cu mine oare ? se gândea. doar cu ogarii lângă dânsul.. Zeiţă. goală... Vorbele-acestea s-or plăti!.. şi s-a trezit în locul unde se aflau zeiţa şi cu nimfele. Spuneţi drept! — De.. Eu singur mai rămân pe-aici o vreme... Mai degrabă aş vrea să ştiu dacă se spune că dânsu-i mai dibaci la vânătoare chiar decât mine. s-au îndreptat către palat. dar alţii au temei să creadă că. Acteon. dar atingând corpul zeiţei. căci fiul regelui. Unii socot că tânărul sosise-aici din întâmplare . O oboseală ne-nţeleasă. Şi-i mândru. precum se povesteşte. A . Artemis le mai întreba : — Cine e acel fiu de rege ? Şi oamenii ce spun de el ? — Spun că-i un vânător destoinic. Apa o fi avut vreo taină. În faţa ochilor avea cel mai încântător tablou ce şi-l putea închipui. ca tras de-un fir de aţă nevăzută. — Ciudat!. Sunt obosit. ca nişte flăcări ce jucau şi luminau toată pădurea. fără rost. se scălda. prin munţi.. privea nedumerit în preajmă. fiindcă-alături se zărea un pârâiaş lucind prin iarbă. Căci ea vroia să-l dea pierzării. Artemis.... nu te supăra. Sunt vorbe goale. Ajunge goana. şi cincizeci de ogari. ca mii şi mii de diamante. le-a spus el soţilor.. Mă simt trudit. Flăcăul îşi pierduse mintea şi nu se sătura privind.. cu haita mea de câini. Soţii i-au ascultat porunca şi. Nu a trecut mult timp de-atuncea şi. porni Acteon cu soţii săi de vânătoare.

plătesc cumplit.. fugi.-n faţă. glăsuia el ca ameţit. ce nu-şi mai cunoşteau stăpânul. i-a spus zeiţa. izbind cu piatra. din botul său nu răsuna decât un muget surd. — Eu sunt Acteon.138 — O.. în noua lui înfăţişare. ai merita să fii ţintit în inimă cu o săgeată. tu. cu ochii ţintă spre zeiţă. nu are cine să le spună că mult iubitul lor stăpân e însuşi cerbul ce le zace acolo. care te-ai înfumurat că eşti mai meşter decât mine. urmat de câini. Nimfele au alergat în grabă.. vrea să spună greu osânditul prinţ. nu privi!... şi-i priveşte cu ochii umezi şi sticloşi. Acteon. C . Fugi. sau înfigând. Nu privi. zeiţo. Cu trupurile lor căutau s-acopere dalba mândreţe a zeiţei. Şi luând din urnele de-aramă doi pumni cu apă a zvârlit-o în ochii fiului de rege.. „Ce-am să mă fac ?" se gândea prinţul. şi bietul cerb fugea prin locuri unde vânase mai-nainte. El a pornit în goana mare. O lege a lui Cronos spune că muritorii ce-i privesc pe zei. de spaimă.. până-n prăsele.. câinilor preacredincioşi. ce frumoasă eşti. Dar ai să ispăşeşti cumplit.. Anume îi lăsase zeiţa Artemis gândirea.. Însă în loc de orice vorbă. cuţitul scurt de vânătoare.. Lătrând îl cheamă pe Acteon. — Eu sunt Acteon! ţipa dânsul câinilor care-l hăituiau.. Lor. ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI um l-a stropit cu apa fermecată. căci îşi păstrase judecata şi se văzuse în pârâu.. Nu mă muşcaţi! Lăsaţi-mă. de câinii lui. Dar nimfele strigau spre prinţ : — Fugi.. Câinii însă îl muşcă şi-l doboară. ca suferinţa ce venea să şi-o-nţeleagă pân-la capăt. — Nemernice. să vadă cerbul biruit şi să se bucure şi el. Mai lasă-mă să stau o clipă.. fugi. Câinii din nou se repezeau. fără de voia lor. Şi câinii lui îl încolţesc.. Eu sunt stăpânul. cu suliţa. Acteon însă nu lua seama la vorba lor. Acteon s-a făcut un cerb. şi sta vrăjit. Acteon!. trăgând cu arcul.

Hefaistos. feciorul unui rege. Fusese. acest flăcău. cu capul său pletos căzut în valuri. departe. o dată. pe nume Orion. să se mărite şi. Dar tot nu s-a lăsat. S-a ridicat. Hirieu îl ospeţise-n ţara sa cu cinste. Dar regele – nevrând să-i dea copila – l-a îmbătat. Chiar nimfele ce-o însoţeau nu aveau voie să iubească vreun bărbat. că fruntea lui trecea de scama norilor. zeiţa nu avea timp de dragoste. De-acum înainte nimeni n-avea să-i mai ştirbească faima de cea mai iscusită în meşteşugul vânătoarei castei copile a lui Zeus. fusese năpădită de dihănii. Insula cea frumoasă. Îi dăruise acest har fiindcă. îi dăruise tânărului harul de a putea umbla şi peste ape. chemat de regele din Chios2 . În schimbul faptei sale. vânătorul ceruse pe fata regelui de soaţă. Chios. la vremea când se-ncepe povestea noastră. Hirieu. ţintindu-le pe loc cu arcul. pieptul îi rămânea afară. Poseidon. cât era de lung. s-a-mpiedecat şi. sub haina lui regală. Acest uriaş. Umblând mereu prin munţi. cum îi plăcea trufaşului Poseidon. i-a scos amândoi ochii cu cuţitul ascuns. la fel ca pe uscat. Cu toate astea. în locul unde-i apa mai adâncă. între altele. pe îndrăzneţul Orion şi. peste mări şi ţări. din timp. s-a prăbuşit pe ţărmul mării. lăudate straşnic pe pământ. de-i călcau această lege. doar unul îndrăgise : vânătoarea. zis Sirius. Viteazul Orion plecase-n luptă şi nimicise pân'la una toate dihăniile-acelea. Orion făcuse destule fapte de ispravă. şi de intra în valurile mării. unii povesteau că şi zeiţa Artemis. Însă. şi măritişul c-un bărbat îi părea mai nesuferit decât orice pe lumea asta. Feciorul regelui crescuse însă-nalt. a desluşit în depărtări un zgomot. A vrut să-l prindă pe duşman şi să-l răpună. ar fi iubit pe un voinic . Zeul stăpân al mărilor. Iară aezii depănau legenda-n chipul următor : Se zice c-a trăit pe vremuri alt vânător. şi. dar. atât de-nalt. pe când el dormea adânc. să se scalde. să-l ajute. Uriaşul s-a trezit în dureri mari. bâjbâind fără să vadă. le ucidea fără cruţare. A . şi împreună colindau. dar dragostea i-a fost nefericită.139 URIAŞUL ORION cteon îşi plătise vina de a fi fost mai priceput în mânuitul arcului decât zeiţa Artemis. ascultând mai bine ce se-ntâmplă. din câte meşteşuguri sunt pe lume. odată. la vânătoare. Băteau ciocane mari pe nicovală. care prăduiau ţinutul. Avea şi-un câine fermecat. A înţeles atunci că Lemnos – insula unde făurarul Olimpului. prin viclenie.

s-a rugat de zeul cel şchiop. Şi dintre toate. zeiţa aurorei atât de tare l-a-ndrăgit pe vânătorul cel voinic. Atâta doară că. încet. în vremea cât el căta spre răsărit ca să-şi aştepte vindecarea. şi-n fiecare zori de ziuă îşi lua pe umeri un copil. Chedalion – este pe undeva pe-aproape. Apolo l-a şi chemat pe Orion. până la sfârşit.. când se iveşte Eos – aurora – cu ochii către răsărit. Acolo. până ce iar i-a fost vederea lui Orion ca la-nceput. şi zeul s-a milostivit. o faptă cam necugetată. pe Sirius. Dânsul i-a ascultat povaţa. Acesta-l îndrepta cu faţa spre răsăritul rumenit şi.. — Mă-ncumet eu! a spus Apolo. Şi-a mai strigat şi câinele.. I-a poruncit să plece grabnic şi să vâneze multe păsări. S-o-mpiedecăm deci cât mai grabnic!. întâi uşor şi slab.. poate. şi razele cădeau întâi pe chipul lui. cum era de-nalt.. încât a săvârşit o vrajă şi l-a răpit la dânsa-n cer.. l-a tot zărit zeiţa Eos şi dânsa s-a îndrăgostit de prea-voinicul Orion. Cum l-au văzut şi celelalte zeiţe pe vânătorul Orion. Uriaşul a pornit prin mare.140 lucra de zor cu un pitic. arcul şi tolba. până ce a ajuns în Lemnos. vrea să i-l smulgă altei zeiţe pe-un muritor şi să şi-l facă bărbatul său ?" — Ni se ştirbeşte slava noastră. să-i vină-n ajutor . Porunca zeului Apolo trebuia iute-ndeplinită. Şi cine se va-ncumeta ?. Şi chiar în ziua ce urma. era să săvârşească. Ochii-i au început să vadă. călăuzindu-se întruna după zgomot.. Şi-n gelozia ei pe Eos. DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR ai mult.. Pe urmă să vâneze fiare. şi au pornit M ... Şi zeii s-or fi luat de gânduri : „Cum ? Ea.. făurarul l-a sfătuit pe Orion să şadă.. s-a lecuit de suferinţă. Nu! n-am să las astfel de faptă să se petreacă în Olimp. E sora mea şi sunt dator s-o apăr. — Dar cum ?. şi un paloş. în zorii fiecărei dimineţi. în revărsat de zori.. Hefaistos. apoi din ce în ce mai bine. şi-o să se vindece cu vremea.. Pe umeri şi-a zvârlit o blană a unui leu răpus pe vremuri. încet. glăsuia Zeus către ceilalţi. cel mai mult s-a-ndrăgostit însăşi zeiţa Artemis. întreba Hera. dacă vom sta nepăsători. Printr-un oracol. Dar cum ?. ca printr-o sită. de dragostea nesocotită pentru un simplu muritor. zeiţă olimpiană. din cele ce zburau în stoluri deasupra mării lui Poseidon. dintr-un ţărm îndepărtat. Orion şi-a şi luat măciuca. se pare c-au bătut cam tare şi alte inimi pentru el.

tot o lovesc. S-a repezit spre locul unde zăcea în valuri vânătorul şi l-a cuprins în braţe-ndrăgostită. De-ar fi mai mică – o părere . surioară. E constelaţia ce se numeşte. văzând atâta întristare. pesemne... Să nu ating astfel de ţintă ?. ce-abia-abia se mai vedea în depărtările albastre. peste lume. să dispară ?. vino iute-ncoace!. un punct micuţ şi palid.. Ai spus de-atâtea ori că-n vânătoare nu-i nimenea pe lume să te-ntreacă. A pus în strună o săgeată. zilnic. şi l-a urcat pe vânător pe boltă.. — Îl văd. care-i gata... Să-mi iau doar arcul. de-ar fi departe.141 numaidecât la vânătoare. fără să-i răspundă. Săgeata a străpuns văzduhul strălimpede al dimineţii şi s-a înfipt de-a dreptu-n ţintă.. Artemis. S-a auzit un răcnet groaznic şi Orion s-a prăbuşit. după legendă.. Marea s-a-mpurpurat de sânge şi-n slăvi a prins să se jelească Eos.. sunt gata să-ţi recunosc şi eu întâietatea. frate.. Apolo! a zis zeiţa.. Abia se mai vedea deasupra mării. cu voce blândă.. pe dragul ei.. s-a avântat pe-un nor de aur. ca să nu piară cu desăvârşire. cât un punct mic. Te învoieşti ? — De bună seamă. pe Artemis. — Ia uită-te acolo! Vezi.. — Glumeşti. pe Orion. Ochind.. sigură de dânsa. De-o fi cumva să izbuteşti. Ea se S . Care-i ţinta ?. şi să trag cu grijă. mi-ai ucis iubitul!. să poată ea să-l vadă. prefăcută : — Surioară. şi chiar să spun că eşti mai pricepută în tragerea cu arcul decât mine. cu voce ascuţită : — Artemis. Şi Artemis şi-a-ntins îndată arcul. Apolo îl privea cum pleacă. pierdut în zare. s-a-nvoit. zeiţa-ntr-o clipită şi-a slobozit săgeata ei spre punctul mişcător din zare.. i-a implorat lui Zeus învoirea să-l urce între constelaţii. Privirea-i aspră scânteia. Priveşte-aicea!. aproape gata. Şi... Atunci Apolo a strigat-o pe sora sa. O NOUĂ CONSTELAŢIE e depărtase vânătorul. copleşită de durere.. stăpânul. Azi aş dori să-mi dai şi o dovadă. — Poţi s-o ţinteşti ?.. I-o pasăre. Zeus. Orion.

şapte băieţi şi şapte fete : copii frumoşi şi tare dragi. în lumea asta. şi nu-i nici unul mai urât decât sunt Artemis şi-Apolo. o muritoare. la vânat.. nesocoteşte o zeiţă. Aşa se face că e-n cer şi Sirius. stea sclipitoare.. în constelaţia Câinele mare. Fiii mei strălucesc când poartă armele în mâini. Niobeea. Cu el avea.. Aceste ploi sunt poate lacrimi. pe câinele ce-l însoţise. precum se cântă în poeme. era nespus de fericită.. din Teba. Artemis. Acum priveşte: o femeie. Astă regină. Nu vreau. — Nu-i nimenea. Niobeea. Niobeea.. în timpul vieţii.a spus fratelui său aşa: — M-ai îndemnat să-mi zvârl săgeata în cel pe care îl iubeam. l-a vestit iute pe Apolo. multe femei n-au mai vroit nici ele să-i aducă daruri zeiţei nopţii şi au spus : — Aşa e! Este drept ce spune regina noastră Niobeea.142 iveşte la-nceputul verii şi piere aproape de sosirea iernii. Amfion. Soţul său. Ca să nu fie singur Orion pe boltă. Pe când iubitu-mi Amfion ochi n-are decât pentru mine. mai fericit decât sunt eu. mâniată. Lacrimi vărsate de zeiţe.care îl pierduse pe Orion de scurtă vreme. Soţul său. ce se zăreşte bine vara. Inima ei s-a asprit mai tare decât fusese înainte. şi pe zeiţa vânătoarei.. să-i aduc daruri ? Pentru ce ? Cu cât e mai presus ca mine ? Copii am eu mai mulţi ca ea. zeul săgeţilor de aur. când prind să cadă ploile pe mare. De ce să mă închin eu Letei şi pentru ce să-i aduc daruri ? Fiindcă-i zeiţă ? Nu. Tocmai venise sărbătoarea zeiţei Leto şi aceasta ceruse jertfe tuturor. iar fetele mai mândre-s ca zeiţele. Şi pe altarele zeiţei ofrandele s-au micşorat. era un bărbat bun şi vrednic. lângă el. în căsnicie. Zeus. Auzind vorbe ca acestea. Artemis pururea fecioară.3 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE rtemis a rămas nemăritată. pe mama A . Putea însă zeiţa Leto să-ndure astfel de ocară ? Pot oare zeii să audă că muritorii nu-i slăvesc ? Zeiţa nopţii. dar cel mai greu s-a răzbunat pe o regină. Nu mai avea nici o cruţare faţă de cei care-i greşeau ... spunea adesea Niobeea. nu îi este şi n-o să-i fie credincios. — De ce să mă închin eu Letei. Artemis s-a rugat de Zeus să-i dea tovarăş.

. striga spre toţi: — Iacătă zeii.. Îi voi ucide toţi băieţii cu care se făleşte-atât..... D . Zeul Apolo şi-a luat arcul. zeiţa : — Artemis.. lângă sălaşul unde fraţii aşteptau focul rugului. de care e atît de mîndră. Fetele se aflau cernite.. că îşi rupsese firul vieţii. — Şi eu copilele. care s-a prăbuşit.... Asta-i dreptate olimpiană!. Şi-a rupt veşmintele regale şi pletele. Săgeata însă i-a oprit şoapta duioasă ce-o rostea.. Mulţimea suspina pe lături. Alţi doi se aflau la palestre4 . Sângele lor uda ţărâna.. a spus Apolo. Fii bună. având pe faţă lacrimi amare. şi este cea mai mititică. Niobeea. Soţul ei. S-a dat cu fruntea de pământ şi.. Şi ridica pumnii spre cer. Atât mai am pe astă lume. hohotind. Mai erau trei. Fii bună. mi-o lasă. murmura ea.. Regina îi acoperă trupul cu hainele-i cernite şi roagă. Zadarnic unul dintre dânşii mai implora încă pe zei sa înceteze-acest măcel. şi cele care vor urma. Dar nici aceştia n-au avut mult de aşteptat. gemând. A tras în cea dintâi copilă. A doua îşi mângâia mama. Nu era mamă să nu plângă durerea bietei Niobeea. s-a repezit peste feciorii cu trupurile fără vlagă. în genunchi. Alte trei au pierit la rând. mi-aţi ucis copiii! Nu mai trăieşte decât una dintre odraslele iubite. Cât ai clipi au fost străpunşi. Şi-a zgâriat faţa. văzând această crimă fără seamăn. a glăsuit Artemis cruntă. Artemis. şi pe noi doi... Artemis. se-ndurerase-atât de mult. Au fost şi dânşii săgetaţi.143 noastră. Ce ai să faci ? Cum vei plăti ? — Cum voi plăti ?... peste unul din fraţii săi. Una căta să se ascundă în dosul unui trunchi de pin. O să priveşti tu.. în şiroaie. — Aceasta-i numai începutul. Apoi şi-a-ntins zeiţa arcul. când nu ne umilim destul. ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI oar Artemis privea din slavă şi nu se-nduioşa deloc. Doi dintre fiii Niobeei mânau un car în faţa Tebei. dar trunchiul n-a putut feri corpul fecioarei cât de cât.. Amfion. vârându-şi paloşul în piept.. Regina. Şi lângă mamă n-a rămas decât copila cea mai mică. ce era de faţă. Te-ndură. Priviţi-i cum ne asupresc.

Aezii povesteau că multă vreme s-a mai putut vedea trupul de piatră al reginei. Cornul de vânătoare suna straniu. Aşa s-a isprăvit osânda dată de zei reginei Niobeea. deşi era atât de aspră şi de necruţătoare. Nici capul nu poate să-l mişte sau braţele să şi le-ndoaie. Din ochii ei de piatră ţâşnesc lacrimi. Chema pe vânători pe lângă focuri. Se desfătau ţintind cu arcul sau zvârlind lăncile-ascuţite. Şi sus. în ţara unde se născuse6 .. Hăituiau fiarele prin munţi. Artemis pune iar săgeata în struna cea zbârnâitoare. jertfe şi daruri ce-ncântau trufaşa fire a . Urma povestea nelipsită. pe acel munte.. Spre seară. Nu vor mai duce trupul niciodată. într-un danţ plin de voioşie. Picioarele-s înţepenite.. Pune săgeata şi ţinteşte. Nimic din ceea ce dă viaţă unei făpturi nu se mai vede. sora măreţului Apolo. Oamenii din acele timpuri ţineau la meşteşugul vânătoarei. de fete... Şi aşteptau. Totuşi. Câinii se grămădeau lângă stăpâni. cu părul ridicat pe ceafă şi pieptănat cu îngrijire. dar şi acolo mama tot mai plânge. Urmau şi imnuri şi serbări. luceau trântite-n ierburi lângă dânşii. pentru c-a fost prea fericită. dânsa se culcă între-aceia care-i fuseseră prea dragi. Inima fetei se opreşte sub vârfu! ascuţit ce vine şi se înfige nemilos. scurtându-i zilele puţine5 .. după moartea iubitului său Orion. Ochii-i rămân. vânând necontenit sălbăticiuni. Artemis se ducea la Delfi. orbi şi nemişcaţi sub fruntea pală. Faţa-i îşi pierde strălucirea. chiar Artemis. încredinţându-şi arcul nimfelor sale credincioase. încă umede. Şi vânătorii cântau veseli. Cu toate astea. vânătorii-ncetau goana. dusă de-o mână nevăzută. zeiţa vânătoarei.. se sătura câte-odată de măceluri. Atunci. zeiţa Artemis cea castă.. Ce va urma ?. Aici e aruncată pe un munte . parcă plângea. sălta în fruntea celor trei charite. îmbrăcată graţios.144 Da-n timp ce dânsa înc-o roagă şi lacrimile i se varsă pe faţa galbenă. se ivea luna. Se-nvârtoşează limba-n gură şi sângele-i îngheaţă-n vine. una dintre plăcerile de seamă ale zeiţei era aceea de a privi la marile serbări vânătoreşti. Apoi cânta cu cele nouă muze. de Amfion... Deodată se porneşte o furtună ce o-mpresoară pe regină şi-o duce-n zbor. pierită. Atâta chin o împietreşte. O întîmpina Apolo şi. Stele clipeau nerăbdătoare. în ţara ei. ca o făclie de argint. Doar lacrimi limpezi îi mai curg din ochii-atât de bucuroşi odinioară. parcă spunea ceva. până ce ploile şi vântul l-au măcinat şi l-au făcut să piară. în cinstea mamei sale Leto şi a puternicului Zeus. Lăncile. care se scurg ca un izvor. de soţul său. pe cer. Lipsită de băieţi. Mama n-a mai putut să plângă. povestea care o cânta pe fata Letei şi-a lui Zeus. de asemeni. Căci ea s-a prefăcut în stană rece.

.145 zeiţei.7 Numai în clipe ca acestea Artemis. şi-n inima-i necruţătoare pacea se cobora din nou.. putea uita pe Orion.. ce-i ocrotea pe vânători .. . mândra Artemis.

Băieţi spartani. ar fi fost în antichitate o piatră ciudată. într-adevăr. O preoteasă lua în braţe xoana – statuia de lemn care o înfăţişa pe Artemis. unde îndurase nenorocirea. vreme când unii câini capătă această boală. Artemis a fost destul de mult sărbătorită de vechii greci. Unii mureau sub flagelare. i se mai zicea şi Febe. Zeiţa Artemis se confunda cu Selene – luna. Se ştia că aceştia nu aveau să fugă din lupte niciodată. după legendă.146 Note: 1. pentru că Sirius se vede cel mai bine în miezul verii. Stânca aceasta s-ar fi numit şi ea: Niobeea. Când preoteasa se plângea că trupul de lemn al lui Artemis i s-a îngreunat în braţe. este o stea strălucitoare. şi slujitorii loveau mai tare. Băieţii nu scoteau un geamăt. Este unul dintre ţinuturile unde se bănuieşte că s-ar fi născut cel mai mare poet al Greciei antice. printr-o ceremonie a flagelării. semnificând lumina soarelui. 7. de fapt. şi nu leşinau. Poate pentru astfel de fapte crude zeiţa era sărbătorită în Sparta. cumva. Piatra semăna cu trupul unei femei îngenuncheate. Aici. 2. 3. era un semn că flagelarea trebuie-nteţită. sorei lui Apolo. în toiul căldurilor. Elinii credeau că steaua Sirius are influenţă asupra turbării câinilor. şi-i biciuiau până ce sângele curgea în râuleţe prin sanctuar. De asemeni. Un templu care era socotit drept una dintre cele şapte minuni ale lumii. chiar de-ar fi fost. la romani).. Astfel. Şi slujitorii templului începeau să-i biciuiască pe băieţi. a cărui imaginară transformare a fost povestită în legendele greceşti. În artele plastice. 4. Ea. Chios este o insulă din Arhipelag. tocmai în Asia Mică. Orion este prezentat ca un uriaş înveşmântat în piele de leu. vestită prin vinurile ei. Palestra se numeau şi locul unde se făcea gimnastică. răniţi de moarte. Lidia. deşi regina domnea în Teba. pentru că vânătoarea era un meşteşug de bază la vechii elini. căci fiarele umpleau pământul pe acea vreme şi ajungeau . de vârstă fragedă. adică a biciuirii. 6. deoarece reprezenta lumina argintie a lunii. marinarii îi zideau temple de-a lungul coastelor şi-n porturi. pe muntele Sipilus (cum se numea. în fiecare an. El se confunda adeseori cu însuşi Helios – soarele propriu-zis. Artemis (sau Diana. erau glorificaţi. după cum am văzut. pentru unii chiar o artă. purtând în mână o măciucă. Deci ea ar fi fost dusă din Teba. Sirius este înfăţişat ca un câine gata să muşte. Homer. din ochii căreia curgeau lacrimi. se spune că. Băieţii care îndurau tot chinul. Săgeţile din tolba ei par a fi razele argintii de lună. Dar cel mai mult era slăvită Artemis ca zeiţă a vânătoarei. era tot o zeiţă a luminii.. Elinii socoteau că putea să-i ajute pe navigatori să-şi ducă triremele şi să-i călăuzească în timpul nopţii. De aceea. Sirius. Ţara de baştină a Niobeei era. unul dintre feciorii mijlocii ai reginei). este una dintre cele mai frumoase stele ale nopţilor de vară. erau aduşi într-un sanctuar al zeiţei. şi exerciţiile înseşi. Alături de Apolo. Aproape toţi regii şi eroii au fost şi vânători destoinici. de asemeni. în Efes i se ridicase zeiţei un templu Colosal. 5. care ducea în mână şi o făclie de argint. Zeul Apolo se mai numea şi Febus. Orion.

147

adeseori primejdioase.Multe opere de seamă : statui, tablouri, monumente au fost cioplite, zugrăvite sau înălţate în cinstea aceleia ce întruchipa meşteşugul de a vâna cu iscusinţă. Fidius, Praxitele şi alţi mari sculptori, cioplind cu măiestrie piatra, au înfăţişat zeiţa cea virginală a vânătoarei.Din tot ce a mai rămas, celebră este însă marmura intitulată „Diana de la Luvru”, despre care, în „Pseudo-kynegheticos" sau „Fals tratat de vânătoare", scriitorul Alexandru Odobescu vorbeşte astfel: „A fost fără îndoială un vânător inspirat şi a ştiut să mânuiască bine arcul şi săgeţile artistul sub a cărui daltă s-a mlădiat statuia Dianei de la Luvru, acea mândră şi sprintenă fecioară de marmură, care s-avântă, ageră şi uşoară, sub creţurile dese ale tunicei ei spartane, scurtă în poale şi larg despicată la umeri”.

148

HERMES
ând vechii greci veneau acasă de prin cetăţi îndepărtate, unde făcuseră negoţuri cu sclavi, cu lucruri preţioase, cu ţesături sau cu bucate, şi se umpluseră de aur, îi aduceau zeului Hermes jertfe şi libaţiuni1 din plin, în chip de caldă mulţumire. Şi îl cinsteau, pentru că el le da puterea de a străbate întinsul mărilor albastre şi-i ocrotea în grea restrişte. Şi-l mai cinsteau, pentru că tot el le da vorbirea iscusită, bună la încheiat negoţuri. În slava lui cîntau aezii la mesele îmbelşugate. Şi-aveau ce povesti aezii... Hermes era fiul lui Zeus. Îndată ce-l născuse Maia, fiica titanului Atlas, sărise repede din leagăn, zvârlise scutecele-n lături şi săvârşise o ispravă... De mic se arătase dornic să umble, să călătorească. Ieşise repede-n poiană. Dar cum era desculţ băiatul s-a apucat să rupă ramuri de mirt şi tamarisc, mlădii. Din ele şi-ampletit sandale, născocind, deci, încălţămintea. Se încălţase şi pornise pe coasta muntelui Cilene, căci în Arcadia văzuse lumina zilei zeul Hermes. Pe când umbla pe drum, o broască – broască ţestoasă – şontâc, şontâc, i-a tăiat calea. Ce s-a gândit atuncea Hermes, văzându-i ţestul ? L-a luat şi şi-a făcut o liră. Şi-a început din ea să cânte povestea dragostei lui Zeus cu mama sa, gingaşa Maia.

C

149

UN MIC TÂLHAR
lecase-apoi peste poiene. Zărind nişte cirezi, pe care Apolo le păzea cu grijă, i le fură pe nesimţite. Apolo însă-i prinse urma... Căci îl pârâse un moş, Batos, pe zeul cel dibaci, pe Hermes. S-a dus Apolo, deci, la Hermes, să-i ceară boii înapoi. Dar Hermes, care ascunsese cirezile într-un loc sigur şi se-ntorsese apoi acasă, făcându-se că doarme-n leagăn, a început să ţipe tare : — Nu vezi că sunt un prunc abia-nvelit în faşă ?... Cum aş putea să săvârşesc asemenea năzbâtie ? Iar când Apolo îl aduse în faţa tatălui său, Zeus, învinuindu-l de hoţie, Hermes, dibaciul, îi răspunse : — Apolo minte! Minte!... Minte!... Jur pe cereştile portice că nu sunt vinovat, o, tată... Şi-aşa de bine a ştiut să glăsuiască şi să-şi acopere hoţia feciorul cel născut de Maia, că Zeus a-nceput să râdă. De atunci Zeus a hotărât că Hermes o să fie zeul născocitorilor de lucruri, al oratorilor, al hoţilor şi-al celor care călătoresc în lumea largă. Dar mai cu seamă în hoţie se arătase iscusit, furând frumosului Apolo nu numai boii, ci şi arcul cu tolba plină de săgeţi. Hefaistos, fierarul şchiop, pierduse cleştele de-aramă. Iar lui Poseidon îi furase – închipuiţi-vă! – tridentul, în timp ce mândrei Afrodita îi şterpelise-un brâu de aur. Dorind să sugă de la Hera lapte divin – să poată astfel să-şi dobândească nemurirea – îşi luă-ntr-o zi înfăţişarea lui Ares, fiul drag al Herei, din vremea când era copil. Porni apoi să gângurească. Regina slăvii, amăgită, crezând că-ntr-adevăr e Ares pruncul care plânge cu foc, îl luă la piept pe fiul Maiei, rivala sa. Descoperind înşelăciunea, Hera l-a izgonit, ce-i drept, dar el supsese nemurirea de la zeiţa cerului. Pe urmă, Hermes ar fi vrut să şterpelească, de la Zeus, fulgerul cel îngrozitor, dar de-astă dată se temuse de tatăl său răzbunător şi se lipsise... însă greu, căci mult îi mai plăcea să fure, să râdă, să batjocorească pe toţi aflaţi în preajma sa. În schimb se apucase de negoţuri. Vânzându-i lui Apolo lira, îşi cumpărase caduceul, un băţ vrăjit, pe care Hermes nu-l mai lăsă nicicând din mână. De-aceea, Zeus a mai spus că Hermes va oblădui negoţul şi înşelăciunea şi, folosindu-şi caduceul, va duce morţii sub pământ, întunecatului zeu Hades.

P

150

UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ
vând la toate-ndemânare de necrezut, Zeus l-a făcut şi curier în ceruri şi i-a mai dat apoi în seamă gimnastica şi tinereţea. Iar unii spun c-ar fi primit în grija lui şi sănătatea. În acest fel, din prima zi când se născuse, Hermes făcuse treburi cu duiumul şi-n toate-şi arătase isteţimea. Dar cum se-ntâmplă deseori cu-aceia care se pricep să facă multe, primise Hermes fel de fel de sarcini. El mătura prin sala de banchete. Pregătea cupele pe mese. Mai aşeza şi jilţuri şi covoare, şi răspândea poruncile lui Zeus. Iar morţii îi ducea lui Hades, la judecată, toată noaptea. Şi-n zori o lua din nou cu treaba... Cum se vedeau la vreo ananghie, zeii îl şi chemau pe Hermes. Chiar Zeus îi cerea lui sprijin, când trebuia îndemânare, repeziciune şi-ndrăzneală în lucruri mai anevoioase. Hermes îl ajutase şi pe Ares, zeul războiului, învins cândva de doi uriaşi şi cetluit în lanţuri grele. Îi ajutase şi pe Gheea, Apolo, Hera, Afrodita, Hefaistos, Hades, Poseidon, Demetra şi Dionisos. Dintre eroi, i-a sprijinit în lupte şi pe Perseu şi pe Heracle, pe Odiseu şi pe mulţi alţii. Chiar oamenii ţineau la Hermes. Era viclean, ce-i drept, dar tare harnic. Obişnuia să fure şi să mintă, dar nu se da-napoi nici de la luptă. Cunoştea vorba iscusită (fără de ea negoţul nu se poate) şi născocise câte şi mai câte ...2

A

PAN
ocul cel mai iubit de zeul Hermes era meleagul său natal, Arcadia – Munţii Cilene. Tot aici dânsul s-a îndrăgostit de o frumoasă nimfă, Driops. Dar nimfele fugeau de zei. Pentru că zeii le minţeau adeseori, le părăseau cu pruncii-n braţe. Ştiind această taină, Hermes s-a prefăcut într-un păstor, ce-avea o turmă de mioare, şi, fluierând domol prin munţi, s-a apropiat de nimfa Driops. Nu ştim ce i-o fi spus, dar nimfa a fost, desigur, amăgită. Zeul a luat-o de nevastă.

L

.. — E fiul meu şi-al nimfei Driops. ce copil! Ce pocitanie! E un blestem.. O să vedeţi. Ia cântă.. cânta.. Purta pe frunte nişte coarne tăioase. păroase. lăsând pe bietul copil singur.. cine l-a născut ?. fiule... Prinzând pe loc un iepure. cu copite. Nu behăie cum credeţi voi. A luat copilul şi a râs. urmărindu-i jocul.. De mic bărbos şi cu picioarele de ţap.. însă să ştiţi că e drăguţ. da. Şi e isteţ. deşi era doar un copil... jucându-se ca un ieduţ. azvârlit jos şi de pripas. Şi pentru că a râs de el tot cerul azi. nu conteneau deloc din râs : — Ce mai copil ai dobândit!... Da. Pe drum. negre. eu îi dau numele de Pan3 . nimfa Driops ?. se jelea nimfa. E un copil ciudat.. Mai bine l-ai zvârli şi tu.. cumva.. Hermes. Cum.. Zeii Olimpului râdeau. sărmana nimfă s-a-ngălbenit şi s-a-ngrozit : — Vai. e drept. râzând. venind cu el. Dar ce mai prunc!. Pruncul bărbos. cânta şi dănţuia prin cer... ruşinată. avea ş-o barbă deasă. Aşa copil. încornorat şi cu picioarele de ţap. Dar Hermes a aflat curând de fuga nimfei şi-a venit. cum vrei ? Să stai aicea. E şi firesc!.. S-a dus pe unde s-o fi dus.. pe pământ ? Feciorul s-a oprit din danţ şi a rostit tatălui său : C . Când l-a văzut. — Nu. în Olimp ? Să-l rog pe Zeus să rămâi ? Sau ţi-ai dori să pleci... M-au pedepsit pesemne zeii. Ia zi-i.. Un prunc cum nu se mai văzuse!... fiule!.. E caraghios... Zău. Nu-l azvârl. Avea picioarele de ţap..151 După un timp.. zeii din cer s-au minunat şi au strigat : — Ce e cu ţapul ăsta mic ? De unde-l ai ?. mici şi răsucite şi-avea şi-o barbă încâlcită.... ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA ând l-au văzut. l-a jupuit de blana moale. şi e urât.. Lui îi plăcea acest copil atât de neobişnuit.. Punându-şi mâinile pe ochi.. să locuieşti jos. a rostit Hermes. Şi-a fugit ?.. cu chipul său urât. Iar zeii. Pe cap avea un păr zburlit. a fugit. către trufaşii olimpieni. frumoasa nimfă s-a simţit mamă şi a dat viaţă unui prunc. În blană l-a-nvelit pe prunc. L-a luat cu sine în Olimp. dar Hermes a mai glăsuit : — Ia spune.. a izbucnit frumoasa nimfă în hohote de plâns amar şi.

tot cerul. îi plăceau nimfele sprinţare.. Şi nimfele o auzeau. Sărea într-un picior pe pajişti. în cântece. Dar. Sirinx se deşteptă din vis. Ladon. — Arcadia e ţara ta!. era şi el focos din fire. şi-un tril de pasăre tăcu. Privi în jur. în munţii unde m-am născut. Eu. Pan se-ndrăgostise numai de-o nimfă. şi-o va cuprinde. Îi simte-n ceafă răsuflarea. Şi totuşi. a şi ajuns. precum era şi tatăl său. cântând. — În munţii ei am să mă duc! Şi. cât ai clipi. Şi că-i plăceau n-ar fi nimic. Nimfa Sirinx. Pan o porni pe urma ei. Pan o privea încremenit. şăgalnic. visând : care-i va fi ursita ? Pe sus. în munţii-Arcadiei. pe oricine. Nimfa sări-n picioare iute. Sirinx fugea. Să vieţuiesc printre păstori sau printre nimfe şi satiri. cu părul lui zburlit pe frunte şi barba toată răvăşită de goana prin livezi şi crânguri. cum dădea cu ochii de el. şi se ivea. în soarele amiezii. tată. înspăimântată. şi plânsul ei umplea dumbrava.. Dar uneori le fugărea. Copita lui e-n mâlul apei. — O. înţeleg că sînt urât. râzând voios. surioare. Şi. . Deodată. cu ochii-n flăcări. azvârlindu-se-n văzduh. a răspuns Hermes. tăind. iată. ţipând de groază. se ivi un uliu. Striga pe nimfe. în salturi sprintene de ţap. nimfe. Auzi zgomot pe aproape.152 — Nu mă simt bine în Olimp. pluteau cinteze. cum gonea. Dar nimfa. văzu o apă : râul Ladon. Nu vreau să fiu soţia P . sub ciocul aprigului uliu. Apoi a început s-alerge pe munţi şi prin păduri. Copitele băteau pământul. care hălăduiesc prin munţi. Se clătina de oboseală.. pe negândite. Dar cine îndrăznea să iasă în calea zeului cornut ? Picioarele i se muiau. ca o săgeată prin văzduh. danţând. rândunici. şi ce să vezi ? Dintr-un tufiş. Nu mai putea micuţa nimfă să se întoarcă spre pădure şi nici s-alerge înainte. nu mă lăsaţi!. o şi pornea la fugă şi-l ocolea.. Mai sunt doi paşi. Am să fiu veşnic râsul tuturor. Iar zeul – uite-l! – e aici.. în faţa nimfelor speriate. zei. într-o zi sta nimfa pe marginea unui izvor. Zeul o urmărea pe nimfă printre copaci. Venea ca umbra şi se târa prin buruiene şi nu se sătura privind-o. Doresc mai bine să cobor. copila unui fluviu. FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL entru că acest zeu glumeţ. O nimfă tare drăgălaşă.

153 zeului cornut. şi foşnetul părea o şoaptă. îi creşte-n suflet o simţire şi înţelege că ar putea să vieţuiască alăturea de acest zeu. O trestie pe malul apei4 . — Deşi n-ai vrut să-mi fii mireasă. degrabă. totuşi vei fi mereu cu mine. Tot ascultând într-una naiul. Zeul se aplecă spre ea. Când nimfele danţează sub cântecul de nai. Un freamăt dulce de suspine. O murmurare ca de ape. Dar. furişate. căci dânsul născocise naiul5 . Le strânse cu o legătură şi le lipi apoi cu ceară. La început din milă numai. purtând în plete flori şi frunze şi cântă-n cor. se tânguieşte nimfa Sirinx şi-şi plânge-n hohote destinul.. Nimfele îi aud cântarea şi sunt mişcate de durerea care îl macină pe Pan şi de credinţa ce i-o păstrează nefericitei sale Sirinx. ca altădată. cu nimfa Sirinx.. Şi-ar mai fi spus şi alte vorbe zeul bărbos şi cu copite. Îi mângâie obrazul aspru şi lacrimile i le şterge din barba deasă şi-ncâlcită. bucăţele – nepotrivite ca lungime – din trestiile fermecate. slăvind pe nimfa care se prefăcuse-n trestii. nimfele toate se prind de mijloc şi danţează. în pâlcuri nimfele-l urmează. cu trupul ei frumos de fată ? Nu-i zeu pe toată lumea asta aşa nenorocit ca mine!... sub adierea înserării ce-nvăluia încet pământul. Şi-am să-ţi ascult întruna glasul. neuitată Sirinx! zicea zeul. Unde e nimfa ce mă-ncânta odinioară cu glasul ei cel plin de vrajă. frumoasa Pitis e în Z . rupse.. atât de straniu şi de hâd. pierdut în frunze. în cântec. Cânta necontenit din nai. Şi-aşa mi-oi alina durerea. pe care ţi-l păstrez în trestii. ca prin farmec. Vin din desişuri. şi-l văd cum sade pe un trunchi şi suflă-n nai. dar trestiile-şi foşneau frunza. Şi Pan. prin crânguri. — Sirinx a mea!. dintr-o dată mlădiul trup al nimfei Sirinx se prefăcu-ntr-o plantă verde. Când Pan porneşte trist spre munte. Sub cântul lui. Mai ales buna nimfă Pitis s-apropie cel mai mult de el şi-n-cearcă să-i aline dorul. cu joaca ei neostenită. I se părea că stă de vorbă cu draga lui. Un zvon de vânt. tu. Lăsase nimfele în pace. Suflă în trestii şi din ele ieşi un cânt plăcut şi tainic. Tot ce vroia să spună Pan rosteau. trestiile. oprindu-se din plâns. NIMFA PITIS eul s-a tras după aceea într-o pădure-ntunecoasă..

Pan se uita cu ochii tulburi. plecă pe vale. mâhnit peste măsură. ce furase şi câte treburi mai făcuse! . Pitis. cântând din nai. Şi-aşa. Apoi.. Să pieri pe stânci... cu Pan. i-ar fi zărit. spre nimfa Pitis şi i-a dat brânci să cadă-n hăuri. prin locurile necălcate şi singuratice din munte. Gheea!. În timp ce-o mai ruga pe Gheea. vântul turbat de miazănoapte. pe cel mai semeţ pisc de piatră. l-aude. Privea şi nu-i venea să creadă. Pitis. răsuna noaptea prin păduri. pe o piatră. Gheea. Dar asta ştiu că nu se poate. În acea zi. din acea vreme. pierind în negrele genune. din locul unde zăcea Pitis s-a înălţat o tulpiniţă. — N-ai vrut să fii a mea. Îi spune dorul ce-l frământă şi chiar o cere de nevastă. dragă fată! Iubita mea. spune legenda.. zeul Boreu. cu rămurele verzi în plete. Ajută-mi dragostea. mai degrabă.... îndureratul ?. Boreu s-a năpustit.. După aceea-i cântă ei.. se spune. O.. Dar cine. Se hotărâse chiar să-i spună această taină. Încet.. Pan o priveşte şi-nţelege că rana i se lecuieşte şi-o altă flacără se-aprinde. Încrâncenat de gelozie. Atunci. cine să-l audă pe bietul Pan.. Înduioşaţi îl ascultau păstorii din . Pan se urcase sus. Ea a crescut şi s-a făcut un trunchi cu ramuri verzi. necredincioaso!.. răcnind năprasnic peste culme. Cântecul lui.. El o zăreşte şi îşi lasă alături. Şi Pitis râde-nveselită. îşi dă şi dânsul seama ce dragă-i e frumoasa Pitis şi c-o doreşte de soţie... Sunt zeu. naiul. cu furie. pământul... pe Cilene. ori să sfârşesc cu ea odată. o. un pin6 . O. o. strămoaşa tuturor. te rog pe tine. tată. Nimfa s-a prăvălit. Soţie scumpă. Ce născocise. urmat de un alai de nimfe. Sărind din piatră-n piatră.. Nimfa-l ascultă-nfiorată.. Pe urmă a fugit spre vale.. şi el. şi nu pot să-mi dau moartea. eu vreau ori să trăiesc cu Pitis. ca să-l asculte lumea-ntreagă rostindu-şi viersul de iubire. acela ce uimise cerul din prima zi când se născuse. Nefericitul zeu îşi rupse din arbore mici rămurele.154 frunte. Şi zeul se izbea cu capul de toate pietrele din munte. ai milă de gingaşa Pitis.. Dar uneori rămâne singură. Boreu râvnea de multă vreme. şi-atuncea el îi povesteşte despre isprăvile lui Hermes. Cum cânta el duios din nai. nimfa se urcă iute pân-acolo şi se aşază lângă zeul încornorat şi cu copite. fermecată. Vijelios urla Boreu. izbindu-se din stâncă-n stâncă. pe Pitis de soţie. dar nici a lui nu vei rămâne. — De ce-s nemuritor ?. Pitis. tu care faci să iasă viaţa din sânul tău fertil şi darnic. strigând mereu pe nimfa Pitis : — Pitis!..

.155 Arcadia. . şi viersul zeului cornut îl purta vântul mai departe..... mai departe. tot mai departe... până la marele Ocean. Durerea lui suna spre zare. Şi-aeasta era mângâierea zeului care purta coarne şi-avea copite despicate. Atâta doar mai avea Pan!. Duceau şi ei la gură naiul..

sau chiar în lemn. pe drumuri. . şi apariţia instrumentului mult iubit de păstorii elini. Ei au născocit această legendă. 6. aceste herme au fost aşezate la graniţe şi la porţile oraşelor. Libaţiunile făceau parte din ritualul de închinare în faţa zeilor. cum sunt astăzi. mai ales în Ardeal. strălucitor de frumuseţe şi vigoare. prin care îşi explicau. Pan pe greceşte înseamnă tot. Cea mai frumoasă operă din toate este aceea pe care însuşi Praxitele a dăltuit-o în marmură de Paros. În schimb. Şi-l vezi că aşteaptă să primească numai o poruncă de la Zeus şi să pornească iar pe cale. numite herme. libaţiuni s-au numit şi beţiile. O altă operă vestită e o statuie de bronz.. altă pildă de felul cum îşi imaginau cei vechi apariţia diferitelor specii de plante şi copaci. Această tradiţie a fost preluată de mai multe popoare. în marmură. în care Hermes. stă în repaus doar o clipă. mai ales la încrucişări şi pe lângă poduri. într-un chip poetic. şi uneori lapte. Zeul Hermes se bucura de multă simpatie la vechii greci. cu foşnetul lor misterios. jertfite. mai ales pentru că era zeul călătoriilor. după numele închipuitei nimfe. au aţâţat în mod deosebit fantezia elinilor. înfăţişându-l ca pe un efeb cu trupul zvelt. Legenda spune că. Se turna vin sau apă. îi ridicau nişte coloane dreptunghiulare.156 Note: 1. Se pare că panică e un cuvânt care vine de la Pan. pe altarele zeilor sau pe carnea animalelor. Mai târziu. Trestiile de pe malul apelor. 3. provocând panică între perşi. El era un arbore funerar. înfăţişat cu aripi la picioare.. Aceste herme ţineau loc de indicatoare sau tăbliţe. Iar Hermes. atât de popular astăzi la noi – naiul. Cu vremea. Elinii erau dornici să-şi ridice pretutindeni oraşe. La noi chiar. Panică înseamnă teamă. Romanii l-au numit Faun pe zeul Pan. care aveau în vârf chipul lui Hermes. putea să-i călăuzească pe mare şi pe uscat. de la spaima pe care o stârnea nimfelor ce-l întâlneau. Naiul în limba elină se cheamă Sirinx. sunt multe locuri unde se pun ramuri de pin sau brad la înmormântări. zeul i-a ajutat pe atenieni să învingă la Maraton şi-n alte bătălii. cu chip surâzător. în amintirea legendarei Pitis. care se făceau în cinstea zeului Dionisos sau Bachus. 2. Ramuri verzi şi cununiţe de pin se puneau la uşile caselor îndoliate. Pinul pe greceşte se cheamă Pitis. 4. El nu avea temple multe în Elada. sculptorii l-au dăltuit în piatră. în acelaşi timp. în care să facă negoţ şi să adune aur. fugă dezordonată. 5. Ca să-l cinstească pe Hermes. după cum socoteau ei.

pân-atuncea ascuns şi amorţit. pesemne. Orion. Puţini zei sunt aceia ce pot să-i stea-mpotrivă. Doar Hestia. Atena avusese cândva o înclinare pentru titanul.. orice vieţuitoare. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe.. Atunci când se vesteşte o zi de primăvară. aproape fiecare avea un dor anume. năvalnica dorinţă de-a se-nmulţi mereu. se depărtează norii şi vânturile fug. se umple de lumină. mărturisesc prin cântec puterea-ţi nesfîrşită. În mare şi în munte. care zăcea acum pe Elbrus.157 AFRODITA iaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită.. chiar şi despre ele legendele spuneau că-n mare. Le dăruieşti iubirea. căci oamenii şi zeii erau zeiţei pradă. greu ferecat în lanţuri. era zeiţa Afrodita. şi mii de păsărele. cerul se-nseninează. zeiţă. era să se mărite c-un uriaş. Artemis. mare taină. Turmele dau năvală peste păşunea grasă sau trec fluviile repezi.. frumuseţea şi viaţa. Zeiţa vânătoarei. cât e Zeus de mare şi puternic. o fi avut şi ea vreo taină. ce împânzesc văzduhul. să-şi părăsească V . în râuri tumultuoase sau în cuiburi de păsări.. şi-n iarba din livadă. şi totuşi... Afrodita i-a tulburat simţirea. cât poate el supune pe ceilalţi zei cu pumnul cel încărcat de fulger.. Zefirul. îşi reînsufleţeşte fecunda adiere. L-a făcut şi pe dânsul.. făcând să încolţească într-însele iubirea. Atena şi Artemis erau netulburate de flacăra iubirii.. stăpân atotputernic. Şi nimfele-i cântau : — În faţa ta. Ba. Chiar Zeus.1 Apoi cântau puterea zeiţei Afrodita de a pătrunde-n inimi. Aceea care primise în grijă de la Zeus iubirea. Iar Hestia. tu vrăjeşti orice inimi. Pământul îţi aşterne covoare felurite de flori viu colorate.

spunându-i la plecare : — De vei vorbi. înmuiate cu vârfu-n foc şi miere. Căci zeii se temeau. s-a despărţit de tânăr. eu îndur umilinţe. Copilul se născuse din dragostea cu Ares. Zeiţa. Săgeţile lui Eros erau de două feluri : unele făurite din aur. la stăruinţa mamei îşi arunca săgeata cu miere sau otravă în inimi de fecioare sau de flăcăi voinici. Zeus o să se-nfurie şi te va fulgera!. Şi. poruncind zeiţa să i s-aducă grabnic rădvanul din petale de flori de trandafiri. a îndrăgit pe-un tânăr ce se chema Anhise. la fel. şi nici n-am îndrăznit să pomenesc de ea. Din dragostea aceasta s-ar fi născut Enea.. zeul neghiob şi ţanţoş al crudului război. Purta în mână arcul şi pe spinare tolba umplută cu săgeţi. mânjite cu otravă. vultur. după cât se pare..158 tronul şi. târâtă de-o oarbă rătăcire.. ameţit s-alerge. din Olimp. şi chiar mai mult ca ei. troianule Anhise.. spunea ea troianului Anhise. Dar. de hore şi charite. va-ntemeia cetatea cu nume mare : Roma. Acum însă – vezi bine – că nu mai am cuvânt! Nu pot s-aduc aminte toate aceste lucruri. rând pe rând. — Din vina ta. cuc sau alte animale. după voia cerescului său tată. El nu îngăduie celor de jos să ştie că zeii pot greşi!. romanii se făleau spunând că sunt urmaşii zeiţei Afrodita2 . bun de joacă. şi de un copil. Iar zeul. urmată de cortegii. Simţirea mea zeiască a fost. Vroia să îşi ascundă dragostea cu Anhise. Zeiţa Afrodita îl sfătuia pe Eros când să întindă arcul şi-n cine să lovească. să poată şi el râde de slăbiciunea ei. pentru că. căindu-se de faptă. iar altele de plumb. de ce puneam la cale. ca să se răzbune. de-a râs o lume-ntreagă. E . purtat de porumbiţe.. ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ i bine. eu unisem pe zei cu fete pământene. Zeiţa. căci eu însumi greşit-am. Şi-acest voinic. vreodată. i-a hărăzit dorinţa să se îndrăgostească de-un simplu muritor.. ori de te vei lăuda că eu ţi-am fost nevastă. Eros. îl părăsi pe-Anhise. În acest chip. Plecă prin lumea largă. Enea. Puterea mea divină îi subjuga pe toţi. ea nu se bucura de înrudirea asta. preschimbat în taur. un simplu muritor. pentru asta Zeus îi purta pică zeiţei Afrodita şi. mai înainte vreme. cu vârfu-rile negre. c-o mână de viteji.

fereşte-ţi de fiare fiinţa scumpă. şiragurile scumpe şi vălurile albe – podoabele pe care i le-admirau toţi zeii. vreo vătămare. Tot ce avea lăsase. Ba. Pe Ares. şi când şi i-a deschis. cutreieră acum pădurile umbroase pe urma lui Adonis şi-i veşnic temătoare. uneori. cu fiere – în dureri. Însă a fost destul ca dânsa să se simtă. Şi tot.. cumva. ori vreo nebănuită primejdie să-l pască pe preadragul ei soţ. Nici de părinţii lui. fără de nici un murmur. zeul cel mai frumos. un vesel vânător. stropită mult cu lacrimi. care-odinioară îşi petrecea tot timpul doar ca să se gătească şi să-şi pieptene părul. Era aşa de chipeş vânătorul Adonis. de asemeni. L . nu ştiu cum o săgeată. Şi chiar pe Afrodita. te poate sfâşia. I-a mai cerut să-şi puie un strai simplu de tot. fericită . agrafele. cum îmbrăca zeiţa cea castă-a vânătoarei când alerga prin munţi4 . să nu i se întâmple. cu colţii ascuţiţi. s-a-ndrăgostit de dânsa. Mai ştii ? – ţintit de Eros. străbătută de un fior ciudat.. şi fiara. Iubirea-i pătrunsese în inimă. Adesea-l sfătuieşte pe-Adonis. Ea. Cum s-a plecat zeiţa.. A-nchis o clipă ochii. brăţările rotunde. încât – precum spun unii – îl întrecea pe-Apolo... Eşti muritor. şi i-a cerut zeiţei să-şi zvârle cununiţa din pletele ei blonde. ce se ivea din tolbă. Puţin. de-astă dată. încât a părăsit de dragul lui Olimpul şi templele măreţe. Iar blonda Afrodita l-ascultă pe Adonis şi face tot ce-i cere. şi jertfele aduse de pământeni. L-a îndrăgit zeiţa atât de mult pe-Adonis. sau poate fermecat de brâul plin de taine şi plin de amăgiri. un peplon sau un hiton. tot la fel... a atins sânul mamei. cu numele Adonis. Iar între pământeni nu se găsea nici unul să-i fie deopotrivă. Adonis poruncea. feciorul acesta zvânturat nu vrea să ţină seamă nici cel puţin de zei. Numai că. fierbinte. Pe Zeus îl ţintise. brâul cel fermecat. Lui nu-i plăcea găteala. ADONIS egenda povesteşte c-odata Afrodita a vrut să-mbrăţişeze pe fiu-i alintat. Fii curajos cu iepurii. cerceii. vânătorul : — Iubitule. Şi l-a urmat pe-Adonis.. pe care îl purta zeiţa Afrodita3 . cu ghearele-i grozave. căci Eros era mic.159 Năstruşnicul adesea trăgea la întâmplare şi-mprăştia iubirea : cu miere. spinulele de aur. i-a apărut în faţă un flăcăiandru chipeş. puţin de tot. Îşi leapădă din plete podoabele de aur şi îmbracă un hiton scurt până la genunchi. pe dată. Adonis.

Nici vârsta ta.160 cu cerbii.. Un porc mistreţ. Dar Ares n-aşteptase blestemele zeiţei. Târându-şi după sine scutul cel greu de-aramă şi suliţa sa lungă.. Ares se schimbase într-un mistreţ hidos. pornise în Olimp. Apucă doar să vadă. nu pot să-ţi scape viaţa. Apucă doar să vadă mistreţul cum dispare.. Isprava-i izbândise şi îi era destul. Era gelos pe-Adonis. iubite. lunga-i lance. departe mult de locul. Şi nici nu se gândeşte să fugă de pericol. CRIMA LUI ARES donis însă râde. nici chipul nu pot să îmblânzească pe fiarele acestea sălbatice. să-i vină într-ajutor preadragului Adonis. Aude cum răcneşte Adonis. mistreţul se întoarce şi-l înfruntă furios. ce zace lipsit de viaţă-n ierburi. Pe faţa lui zeiţa zăreşte nepăsare. haine. şi-n stânga. Fii blestemat de-a pururi. Nu te lupta cu leii.. grohăind. Ares! ţipa. cel ce nu ai milă!. ţinând în mâna dreaptă o secure tăioasă. tu. Deodat-aude vuiet.. Porneşte prin pădure. ştiind că-i luase locul în inima zeiţei. rânjind cu mulţumire. Te roagă Afrodita. Afrodita. tu. se jeluia zeiţa şi se lovea A .. Cam mare e mistreţul!.. Fugind. însă zeiţa ştie că mistreţul e Ares. — O. îl rupe-n bucăţele. se-mpiedică-ntr-o tufă de trandafir sălbatic. l-ademeneşte prin umbrele pădurii. Adonis îşi ridică lancea şi îl loveşte. Iar fiara îl priveşte cu ochii mici şi roşii de ură şi de sânge. Trecând printre desişuri îi iese-n cale-o fiară. Fereşte-te. unde îl ucisese. se repede la tânăr şi îl trânteşte jos. şi-ndreaptă iute carul spre locul bătăliei. Vroia să-l nimicească.. la luptă.. Şi colţii lui sunt parcă pumnale răsucite!. în pădure. parcă se-ndârjeşte şi vrea să-i dovedească iubitei.. De-aceea-l amăgise pe tânărul Adonis. Dar nu izbeşte poate îndeajuns de bine. ţi-e stinsă tinereţea.. voinicia de care e în stare. Mistreţul. dar uită de durere.. blestemat fii. Cu colţii lui năprasnici. Din văzduh vede locul. zeiţa Afrodita. cel flămând de sfadă şi însetat de sânge.. Da. Ba. Sărind din car îşi pierde sandalele de aur. Nu te vârî-n primejdii.. Coboară ca săgeata. cu urşii sau mistreţii. puterea. pornind prin slăvi cu carul cel tras de păsări albe. Oprindu-se din goană. şi sângele-i ţâşneşte. Cu ţipete de spaimă aleargă către trupul însângerat. când mistreţul îi vâră colţii-n piept. Adonis s-avântă după el. frângându-şi trupul pe pieptul lui Adonis.unde se-afla zeiţa. Zeiţa Afrodita abia se despărţise de tânărul ei soţ. — Sărmanul meu Adonis.

grădini pline de roade şi flori înmiresmate. în flori de anemone. altădată harnice. floarea de trandafir fusese numai albă. ca vie amintire a suferinţei mele!. precum spune legenda. N-am să te las să pieri. atâta cât plânsese şi dânsa în poiană. Adonis!. Nici nu voia să aibă. iar mamele cu fete de măritat îi tot dădeau târcoale şi îl pofteau la mese şi la alte petreceri. s-au prefăcut în flori.161 cu pumnii tremurători în frunte. şi straie deşucheate. Într-adevăr. erau tot mai uitate. S-a tot jelit zeiţa pe trupul lui Adonis. cu câţiva sclavi ai săi. un artist ce făurea cu dalta chipuri de zei şi oameni. Adonis. căci nu avea soţie. trecând pe uliţi. în tristeţe. într-un oraş din Cipru6 . căutau acum ospeţe cam nelalocul lor.. Până în acea ziuă. şi roşie ca macul. se spulberau pe rând. iubitoare de casă şi modeste. fastuoase. îi aruncau ochiade copilele din Cipru. Fetele. tot singur. în fiecare an. pe vremuri.. Şi sângele-i divin a colorat cu roşu imaculata floare. adesea ocrotea pe cei tineri. deşi. şi visurile sale despre o fiinţă pură. Când s-a-nţepat zeiţa c-un spin de trandafir. SCULPTORUL SIHASTRU i vieţuia. Dar el trăia sihastru. Iar sculptorul acesta era frumos şi tânăr. Virtutea şi credinţa erau înlocuite de nestatornicie şi de uşurătate. şi-n cinstea lui. în schimbul ei găsea privire îndrăzneaţă. Avea o casă mare. Acum era şi roză.. S . când le-nfloreau în inimi simţirile alese şi-o dragoste curată. Şi rămânea tot rece. Văzuse că în Cipru bunele obiceiuri. devotată. artistul – căci astfel se numea – nu da nici un răspuns. vorbă gălăgioasă şi lipsă de ruşine. rămase din trecut. din piatră sau din lemn. Dar Pigmalion. Nu se poate. Serbări numite-adonii5 . Purtările acestea îl mâhneau pe artist. Şi ca să nu se uite vreodată de Adonis. Nu vreau s-ascult de legea lui Zeus pentru oameni. pe care s-o îndrăgească şi care să-i rămână soţie toată viaţa. din marmură şi fildeş. vreme de două zile. fugind către Adonis. a hotărât zeiţa serbări mari. mai mult de două zile. şi danturi zgomotoase. i-a curs sânge din rană.. şi lacrimile sale. Era şi parfumată. se spune. Vei dăinui de-a pururi. gingaşă. picurate-n poiană. Graţia se pierduse. aezii cântau că niciodată nu a putut să-l uite pe soţul său.

Lui îi părea că fata-i răspunde : — Da. luând în mână dalta.162 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ a să-şi aline dorul de-o astfel de copilă.. se-apucă să cioplească. Pigmalion. a privit cu uimire la statuia cioplită din fildeşul lucios. ascultând răspunsul. Pigmalion. artistul se-ncorda. zâmbind în zori de zi sub raza purpurie. neîntrecutul sculptor. Toţi admirau acum ce dăltuia în piatră. el însuşi. — Îmi tălmăcesc în fildeş un vis încântător.. iubite. Lucra fără-ncetare. şi corpul de zăpadă. artişti tot ca şi dânsul.. o fecioară. Galateea ? Mai poate să cioplească dalta mea o minune aşa precum eşti tu ?. Sfârşind apoi cu munca. artistul o întreba mereu : — Tu ce spui. Pe fruntea ei senină citeai neprihănirea. şi-l întrebau : — Ce tot faci. spunându-i frumoasa Galateea.. şi-i aşternu covoare şi perne peste tot.. îmbălsămate. artistul se închise la în atelier şi. Mâna lui mult dibace cioplea lucruri de artă ce nu aveau pereche. Ei îi spunea acuma tot ce gândea. Însă mult mai frumoasă decât în visul său. şi fata îi surâdea sfios. Era cu Galateea.. Şi nu mai era singur. Căci statua aceea înfăţişa chiar fata pe care şi-o dorise. Şi nu deschidea uşa. din fildeş. Veneau la uşă prieteni. ovalul lin al feţei şi blânda mlădiere cu care se pleca fecioara către dânsul erau desăvârşite. cum nu se mai văzuse. mereu închis în casă ?. aşa cum şi-o visase7 .. Şi. în fildeş sau în lemn.. C . cu gura tăiată fin în fildeş. Îi luă şi giuvaere. le răspundea artistul. Dragostea-i da putere şi aripi ca să zboare pe culmea creaţiunii. Iar când lucra. Pigmalion alergă şi-i cumpără veşminte.. Aduse din grădină flori roşii. făcând din noapte zi.. Gura-i părea o floare. Ba-i dete chiar şi-un nume copilei ce-o crease cu mâna lui. de parcă-l pricepea.

şi ea-i cuprinde gâtul : — Mult am dormit. Nu vrea să ţie seama că trupul ei e rece. s-a prăznuit şi nunta. V . muzicanţii. viaţa. se-nţelege. crengile lungi de mirt şi agăţau în ele trandafiri şi anemone. Nici una nu-i ca tine de castă şi gingaşă. Iar fetele. Se-nghesuie-n mulţime. Începe să alerge. îi spune Galateei. chemând la sărbătoare toţi oamenii din Cipru. cuprins de-nflăcărare. Acolo-i Galateea. în ghirlande. împleteau. surâsul îl pătrunde în inimă pe tânăr. Tu-ntruchipezi iubirea. Pe câmpuri viţeluşii gustau întâia oară din iarba cea mustoasă şi mii de zburătoare înveseleau văzduhul cu ciripitul lor. iubire. Îţi mulţumesc. poeţii. Azvârle-i o scânteie. Eu te-am purtat în suflet şi te-am creat din fildeş. la fel de nemişcată. zeiţo!. Iezii săreau zburdalnici. Se-ntoarce şi porneşte înfrigurat spre casă. asurzitor. Sosind. Iar Pigmalion ridică povara lui cea scumpă cu braţele-amândouă şi strigă cu putere : — Trăieşte Galateea!. cuprins de-o presimţire... Jertfeşte un berbece şi cade în genunchi.... Eu am pe Galateea cu inima de fildeş.163 STATUIA PRINDE VIAŢĂ enise primăvara. A fost şi Afrodita. căci se-apropia serbarea zeiţei Afrodita. puterea suverană ce face să-ncolţească.. cu feciorul său Eros. şi flautul se pornise să sune tânguios. În timp ce-i spune astfel. Şi iată-l! – în mulţime. Iar pielea ei se face mai moale ca mătasea. Îşi spuse rugămintea.. Se-ndreaptă spre altarul de marmură-al zeiţei. Îţi mulţumesc.. întâia oară iese şi-artistul Pigmalion. Pe urmă... A fost o nuntă mare. şi dintr-o piatră. toţi sculptorii Eladei... gătite cu văluri lungi şi albe din pânză străvezie. şi eu i-o voi aprinde. Veniseră artiştii din tot cuprinsul ţării. Oamenii începeau să strângă-n coşuri mere şi rodii şi naramze. Chiar au danţat la nuntă. — Zeiţă! zice el. iubite!. Tobele băteau tare.. E tot cum o lăsase în ceasul când plecase spre-altarul Afroditei. Cosiţele-s de aur şi ochii de cicoare. trânteşte uşa şi intră ca furtuna în sihăstria lui. să ardă-n vâlvătăi.. Se află tot pe soclu. deodată Galateea întredeschide ochii şi inima ei bate. la care-au fost poftite mulţimile din Cipru. şi îi sărută faţa şi îi şopteşte vorbe curate de iubire : — Tu ai să-mi fii soţie. Dar el o ia în braţe.

. El a clădit oraşul. zile ferice.. şi-unde se află templul frumoasei Afrodita. frumoasa Afrodita. . Un templu fără seamăn şi cel mai drag zeiţei. I-a ocrotit iubirea. dup-aceea.. I-a ocrotit zeiţa. şi-n piatră8 . ce poartă-acelaşi nume. Feciorul Galateei a fost regele Pafos. în cânt.. ce şi-o păstrau cu grijă. ce-a stăpânit în Cipru. Aşa zice legenda. Artiştii.. au slăvit pe-Afrodita. iubirea creatoare. Cât ? Nu mai ştie nimeni. Şi-au trăit împreună ani lungi..164 A fost o veselie cum nu se poate spune. în danţ. Iubirea ce-i cântată şi astăzi de poeţi.

aceea a titanilor. Acest brâu avea darul de a o face mai frumoasă şi-i da puterea să subjuge inimile bărbaţilor. şi mai târziu la Roma. şi jalea Afroditei. Războiul prăpădeşte şi pârjoleşte totul. care îl răpune sălbatic pe Adonis. Mai mult. cu secera de diamant. . aduce pustiirea în arbori. de a schimba materia neînsufleţită în fiinţe vii. titanul Cronos. războiul. se trăgea. Iar moartea lui Adonis însemna chiar sfârşitul verii. Prin Adonis. fără mâneci. Astfel se tălmăceşte şi crima săvârşită de Ares cel crud asupra lui Adonis. şi August. nepot al Afroditei. aveau loc în Asia. Ares. În legendele eline se sublinia că numai omul înflăcărat de o mare pasiune va putea săvârşi acest lucru. vreme de două zile. În acest fel justifica familia luliilor dreptul de a stăpâni Roma. natura roditoare. scurtă până la genunchi. pe când olimpienii. Legenda ticluită de poeţi cu atâta meşteşug. Ciprul este o insulă din Mediterana răsăriteană. 7. Ele se prăznuiau primăvara. vechii greci înţelegeau vremea călduroasă. cu mare însufleţire. Ascaniu sau luliu – cum îl numeau romanii – era întemeietorul familiei imperiale a luliilor. în frunte cu Zeus. Zeiţa Afrodita întruchipa şi ea. însemna. 6. prin Afrodita. Atuncea este vremea care aduce moartea comorilor grădinii. ei pretindeau că fiul lui Enea. când înfloreşte glia. Deci. Înţelegeau belşugul de roade felurite. fiind dintr-un neam mai bun şi mai vechi. iar hitonul. prinsă cu o agrafă pe umeri. au mai multe drepturi decât elinii să stăpânească lumea. Dar Ares mai este în acelaşi timp şi furtuna sau vremea ce se schimbă.165 Note: 1. care îndestulau ogorul. dealtminteri. în vreme ce elinii se mulţumeau să arate că ei. livada şi grădina. Ea se născuse din spuma mării. în vreme ce frunza sângerie este purtată în vârtejuri de vânturile toamnei. Afrodita-Venus – sau Venera la romani – era fiica lui Uranus. adică din a doua dinastie. Căci Ares este feciorul Herei. După versurile poetului latin Lucreţiu. arăta că romanii.. ca şi olimpienii. când iarba se vestejeşte şi poamele cad. Afrodita se trăgea din prima dinastie de zei. fusese purtată Afrodita de Zefir. 5. Se spune că zeiţa purta un brâu fermecat. Peplonul era o tunică. serbările în cinstea lui Adonis. S-a mai arătat această temă la Prometeu : dorinţa omului de a atinge suprema creaţiune. în urma loviturii date de fiul său. adică al cerului. 2. unde. şi Romei. la rândul său. se trag din titani (olimpienii din Cronos. Iar spuma se ivise din sângele lui Uranus. Tot dintr-un titan. o haină de lână albă. şi neamul elinilor. romanii aveau pretenţii mai mari: ei afirmau că. dreptul de a-şi întinde ghearele ei de vultur pestre întreg pământul. din ordinul împăraţilor romani. 4. părintele tuturor zeilor. după legendă. se trag direct din Uranus. pe câmpie şi-n florile ce-şi scaldă petalele în lumină. atunci când se născuse. erau din neamul lui Cronos. Adoniile. Elada. cel dintâi zeu al cerului. 3. şi elinii din Iapet). scurs în apa mării. după legendă. din care făcea parte şi Cezar.feminină. Vremea se înrăieşte către începutul toamnei. din Iapet (prin Prometeu şi fiul său Deucalion)..

spre slava Afroditei. aceea care întruchipa. dragostea şi frumuseţea. Marmure vestite sunt : Afrodita de Medicis şi mai ales cea din Milo. Aflată astăzi la Luvru. că această statuie ar fi opera unui alt mare sculptor grec. pe când îşi săpa ogorul. Se pare. unul din cei mai mari sculptori ai antichităţii. Praxitele. pentru elini. ea stârneşte uimirea tuturor prin perfecţiunea cu care a fost creată. Scopos. o insulă din roiul de Ciclade. a dăltuit adevărate poeme în piatră. . Aceasta din urmă a fost aflată de un ţăran în Milo.166 8.

o. Obrajii-i erau rumeni. lăudându-i frumuseţea. Şi buzele!. rostindu-i pe-ntrecute fermecătoare versuri : „De-ai fi printre zeiţe.. ele-ar păli de ciudă. tu ne vei fi zeiţă. De-o rumeneală dulce. nedumeriţi. Î . Chiar mândra Afrodita ar fi pe lângă tine o floare vestejită. o muzică divină ce farmecă urechea şi-alină suferinţa. plin de parfumuri. Noi nu mai vrem pe alta”. din dumbrăvile sfinte. Locuitorii ţării şi chiar străini de locuri se grămădeau s-o vadă pe fata cea mai mică a regelui din Creta. Ca rodiile coapte. frumoaso. Şi dinţii : stropi de lapte... Nici nu puteau să fie ochi mai adânci. pe toate laolaltă. mai galeşi. în Creta. căci tu le-ntreci. Tu eşti mult mai frumoasă. de mult. Dar orişicâte haruri aveau primele două.. în vreme ce poeţii se adunau acolo.... Din pricina Psiheei. ce suge-ntâia oară. cea mai mică. fireşte. le întrecea cu mult. Aşa grăiau poeţii. un rege şi-o regină care aveau trei fete. ar fi un strop de apă lângă un lac de munte. De-aceea. că poate să existe o astfel de minune.167 EROS Şl PSIHEEA n basm1 se povesteşte c-ar fi trăit de mult. pământenii uitau s-o mai sărbătorească pe mândra Afrodita şi lăsau să se stingă pe-altarele ei focul. un cântec. din proaspătă mulsoare. copilă.. ce-şi arde limpezimea sub soarele amiezii.. ca un ceresc balsam. cum are trandafirul involt... Psiheea. din temple şi sanctuare. Ce buze!. erau în schimb aduse ca daruri pentru fată. smulse de pe coloane. Podoabele de aur. Iar graiul ei.. în botişor de ciută.

... dar gândul îi rămăsese-acolo.168 Când a aflat zeiţa. jertfe. De. s-a necăjit amarnic şi-a început să strige : — Asemenea ocară ?. ştrengarul s-a strecurat în taină. Era-n Olimp. Parcă vedeau o piatră. o torţă şi un arc cu săgeţi fermecate : — Tu. dar totuşi nişte miri de rang înalt : doi regi.. sau un an. căci celelalte fete. i-a rostit Afrodita cu voce tremurândă. cam bătrâni. înfuriată groaznic... Şi Eros a vrăjit-o pe fata regelui. să caute o săgeată cu care s-o ţintească. în palatul din Creta.. Dar dibuind prin tolbă. nătângi. mai picură-i în suflet Psiheei şi-o iubire nebună pentru-o fiinţă cu totul decăzută.. şi. astfel. s-a cam zgâriat la deget. A zburat prin văzduhuri şi-a poposit în Creta... se strâng s-o tot admire.. Iubirea pentru fată l-a şi cuprins pe Eros.. Îmi împlineşti voinţa. precum hărăzise zeul iubirii. precum făgăduise zeiţei Afrodita. Cum de o rabdă cerul ? Şi darurile mele. acum o priveau reci. căci fiinţa mi-e robită de chipul tău. pe genele ei lungi.. la fecioara Psiheea. — Atâta ţi-e porunca ?. copilul cel drag al Afroditei s-a întors în Olimp. totuşi.. După treaba asta... Tu însă fă – prin vrajă – să n-o iubească nimeni. pe care o iubea.. chiar în iatacul fetei.. Dar n-am să trag săgeata cu fiere şi otravă. copilul meu iubit ?. Cum îndrăzneşte ea să fie mai frumoasă ca mine. surorile mai mari. ce-avea aripi de aur. flăcăii ce-nainte nu conteneau s-o ceară de nevastă. te rog de astă dată să te repezi în Creta şi s-o cauţi pe Psiheea..4 PALATUL FERMECAT -a scurs o săptămână. Vreau s-o hulească lumea şi să râdă de ea. căci oamenii. flori. răzbunarea zeiţei Afrodita va fi îndestulată.. Psiheea!" Şi. De-o fată muritoare ?. un osândit de soartă. Tiptil-tiptil.E săvârşită vraja : n-o mai pot dezlega. O vei găsi uşor. sau cine crezi cu cale... S .. — Da. Eros. o privea pe Psiheea nesăţios.. suspinând. Părinţii mândrei fete erau nedumeriţi. — Nu. găsiseră miri vrednici. o lună. fără viaţă şi fără de simţire. zeiţa Afrodita l-a şi chemat pe Eros2 . ce-mi asculţi porunca fără de şovăire.. o marmură cioplită cu mare iscusinţă de-un sculptor cu renume şi. copilul năzdrăvan.. c-a îndrăgit un monstru şi. Lăsându-şi tolba-ncolo.. odată cu-nserarea. gândind : . Şi feciorul şi-a-ntins aripi de aur3 . fructe – toate – să-mi fie smulse oare de fetişcana asta ?. nu-i vorbă. Afrodita ? Şi. mamă!. Noaptea era senină şi-o rază de lumină – trecută prin frunzişul cel des de la fereastră – o săruta pe pleoape.

. care o susţineau. Deci du-o pe Psiheea în vârful unui munte şi las-o părăsită. Şi-n ziua hotărâtă. păşind tot mai departe. vinuri întăritoare.. şi nu-ncerca. naramze îi sunt întinse-n faţă. şi s-au întors acasă. Coloanele înalte. poftim. de care însuşi Zeus se teme uneori. dacă şi-a treia fiică şi-ar fi găsit un rost. dulciuri. fructe gustoase : rodii.. şi-n aramă. tăcută. Psiheea e condusă într-o-ncăpere mică. Psiheea nu aşteaptă prea multă îmbiere. în vreme ce podeaua părea ca înstelată cu mii de nestemate. purtând cu sine focul şi-o armă ucigaşă. Şi mii de animale – părând însufleţite – făcute din argint. un monstru rău şi crud. chitre. îi glăsuia copilei : — Tot ce zăreşti în juru-ţi. focoase diamante şi alte multe pietre. cum poruncise zeul. te-aşteaptă o baie minunată. veşminte şi podoabe. ce zboară prin văzduhuri. în care sclave cu chipuri nevăzute au picurat esenţe plăcut mirositoare! Şi-o masă-mbelşugată.. De vrei. pe scări monumentale. mărgăritare albe. pătrunde în palat. Fata privea uimită. lăsând-o-ntr-o poiană cu ierburi ca mătasea şi flori îmbălsămate. rubine.. cu vaiete cumplite. cu luciu stins. Ce bine e în apa fierbinte.. Rămasă singurică.. să te împotriveşti poruncii zeilor. bătrânul rege s-a dus la un oracol. Aici au părăsit-o. Zefirul.. prin încăperi. un om.. În preajmă dă cu ochii de un palat măreţ. Atunci. împodobeau pereţii. O fiinţă nevăzută..169 Ce bucurie mare ar fi avut părinţii. erau turnate-n aur. Atâta doar că nimeni nu mai călca palatul în chip de peţitor. s-o ducă peste piscuri. bătrâne. Vântul de-apus. ca monstrul să-şi ia prada.. puse în mozaic şi-nchipuind din ele figuri parcă pictate. nu de nuntă – regele şi regina au dus-o pe Psiheea pe vârful unui munte. şi-n fildeş. Poţi spune orice voie. călăuzindu-i paşii. va fi bărbatul fetei. Deodată dânsa simte că bate-o adiere. şi-acolo – ce să vadă ? O boltă minunată. prinţesa sta cu spaimă şi tremura ca frunza când vine vijelia. rege. şi se cufundă-n baie. să-ntrebe pe Apolo ce are de făcut. ce-o să te răcorească după atâta zbucium. Păşind fata cu frică. în locuri neştiute de oameni până-atunci. După ce se-ospătează. sculptată cu migală în lemn scump de lămâi. O fiinţă fără seamăn. tot aşteptând pe monstru să vină să o-nhaţe. să ştii că e al tău. Apolo i-a răspuns. Poţi da orice poruncă. o luase pe copilă pe aripile lui. prin preoţii din templu : — Nu mai spera. Dar nu-ndrăznea sărmanul să calce-o hotărâre pe care o luau zeii. ştiind că lasă fata drept pradă unui monstru. ce neagră întristare l-a cuprins pe bătrânul părinte al Psiheei. frumoasa mea stăpână. căci vei fi osândit. într-un cortegiu jalnic – de moarte. Vă-nchipuiţi ce-adâncă. tu... pe o potecă-ngustă. în care erau îngrămădite comori nemăsurate de aur. pietre scumpe. ca ginere.

să te căutăm. aşa precum doreşti. — Mai înainte-i spune : — Ştiu că surorile or să te sfătuiască lucruri nechibzuite. da!. Dar să nu-ncerci să-l vezi. orice-ar fi pe lume. Vorbea numai cu umbre..170 primitoare... SE IVESC CELE DOUĂ SURORI urmă.. Coruri.. I-e blândă sărutarea. prin poiene. Cine să fie oare ? A!. Cu câtă nerăbdare aşteaptă dânsa noaptea! Iar când soţul soseşte. fugind printr-o pădure. O vorbă să nu spună. se-nduplecă. Sunt ele. Să nu ai nici o teamă! îi răspunde Psiheea. Neobosită. căci el şi cu regina s-au ferecat în casă. trimisu-ne-a pe noi. şi-l roagă. A mai trecut o zi. A stat puţin pe gânduri. În timpul zilei. Se hârjonea cu ele. unde eşti ? Regele. care umblau prin munte. culegând flori şi fructe sau dănţuind mereu. tatăl nostru. copilă dragă.. îi spune iar o voce. Dar într-o zi. Nu vor să vadă cerul şi nici lumina zilei. fata se răsfăţa în voie prin multele-ncăperi ce le avea palatul. în fine.. Să nu ai nici o teamă. muzici alese îi desfătau auzul! Dar nu vedea pe nimeni. căutând-o pe Psiheea... vremea curgea pe nevăzute făgaşe. şi totul se-mplinea. Nu le da ascultare. când fata ieşi ca să se plimbe pe munte. — Am să-ţi împlinesc voia... pe cele două fete.. Soţul tău o să vină şi-o să te-mbrăţişeze prin somn. Îngăduie ca-n ziua următoare Zefirul să aducă acolo. nu ştia cum îl cheamă.. Mai ales nu uita că. cu aşternuturi moi. Toate vor fi. cât timp nu pot să afle nimic de soarta ta. Până ce el. N-avea decât să-şi spună dorinţa cea mai mică. surorile mai mari... Psiheea devenise soţia unei fiinţe ce venea numai noaptea. cu pat curat şi alb. stăpâne. ea plânge şi-l dezmiardă. Nu ştia cum arată. O strigă şi o caută : — Psiheea. A stfel s-a scurs şi noaptea.. dar fiinţele din preajmă îi poruncesc să tacă. în palat. a auzit din vale nişte voci cunoscute. căci te pândesc primejdii. Intâi să-i ceară voie slăvitului ei soţ. de are înfăţişare frumoasă sau de monstru. Psiheea le aude şi-ar vrea să le răspundă . Şi altele pe urmă. ca-nainte. ori cobora-n poiană. să nu-ncerci să mă vezi. Fiinţele nevăzute o culcă pe fecioară în acest pat de aur şi suflă în făclia ce pâlpâia alături. surioară. — Dormi fără nici o grijă. stăruieşte. şi-n zori – când prima rază se strecura-n cămară – dispărea fără .

cu soţii noştri bătrâni. cercei sau pietre scumpe... pe când el doarme. Şi cele două scorpii o sperie pe Psiheea. încep să fie roase de o invidie din ce în ce mai neagră.. le şi povesteşte că ei i se-mplinesc toate dorinţele. Şi noi. când doarme el. cercuri de aur. neghiobi şi şubrezi. iar noi nişte sărmane şi umilite sclave. şi să-i privească faţa. Psiheea ia în mână lămpiţa cu ulei şi. surioara noastră va pierde din trufie. În fiecare seară vine dintr-o pădure şi trece înot râul. când soţul doarme dus. şi-o săgeată o zgârie la un deget. târziu. coşuri cu flori. n-o vezi ce se-ngâmfă ? Ne-arată toate cele.. o Î . o fi vreo zeitate. Noi o credeam pierdută. Zefirul se porneşte pe văi şi.. la-nceput bucuroase c-o revedeau pe fată. Şi scorpiile pleacă. se-apropie de el şi-i luminează chipul.. s-aprindă o lămpiţă noaptea. E-naripatul Eros.. dar nu au timp prea mult. cu-obrajii ca bujorul. Mai bine să-i dăm sfatul să-şi calce jurământul faţă de soţul său şi să-ncerce să-l vadă noaptea. grădinile. E straşnic planul. Ce-mbrăţişări! Ce lacrimi! Ce chicoteli! Ce râs!... Psiheea le arată palatul fermecat şi sălile în aur şi arginturi.. Ba. Aşa. Atunci. îşi şoptesc amândouă. Tocmai ei ? Cea mai mică ?. Şi nu sfârşesc prea bine să spună ce doresc. să nu-ncerce să-l vadă. Bărbatul său. Şi. pădurile şi toată avuţia ce se afla acolo. când o să aibă poftă. Sigur c-o s-o mănânce şi pe soţia sa. Surorile se miră şi vor s-o iscodească. ha. Ba. Acesta-i un balaur. afară de aceea de a-şi vedea bărbatul .. Psiheea. Ha.. O fi voinic şi chipeş. uşurel. Ca să se-n-credinţeze. dintr-o dată. de parc-ar fi regină. ne mâncăm tinereţea. iară în zori se-ntoarce. pesemne. dornică să-l sărute. Neruşinata!. Alături are arcul şi tolba cu săgeţi. ascultă şi promite să le urmeze sfatul. Căci el o să se-nfurie şi o s-o pedepsească. şi braţe nevăzute aduc bucate.. cu aspru jurământ.-nfricoşată. hăt. — Ce zici ?. pe perne.171 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS n ziua următoare. vede pe cele două surori ale Psiheei. Şi dragostea o prinde cu vie-nvâlvorare pentru divinul Eros. Şi ea ? Ce bogăţie. iar sora cea mai mică rămâne la palat. colane. Ea îi atinge arcul şi tolba. Mă rog.. Se uită cu ardoare la el şi se apleacă. orice poftesc l Surorile Psiheei.. pe aripile sale. când nu-i de faţă dânsa. şi cum el i-a cerut. în noapte. haine. Sclavele nevăzute le-n-treabă de porunci. Acel ce s-odihneşte-naintea ei.. Le-aduce la palat. mingii. pe vârfuri. e monstrul cel mai dulce şi mai frumos din lume. cu bucle lungi de aur pe umerii de nea.. căci mesele-s întinse şi muzica le cântă. Îi spun că nişte oameni i-ar fi văzut bărbatul..

. — Nu.. rostindu-i printre dinţi : P . El.. nu-i ia durerea-n seamă... Viclean!.. aripile. ba încă socoteşte să plece spre zeiţa iubirii... pădurea. pentru asta te voi închide-n casă.. Aşa ne-am înţeles ? Ei bine. zeiţa se încruntă. Silit de legi divine. o. Psiheea-nmărmurită aude numai glasul lui Eros. Ea doar ocroteşte dragostea pe pământ. Afrodita... — Tu eşti o muritoare. voi avea un prunc. şi plângea : — Ce-am să mă fac. Şi. dispar.. Dar el se saltă sprinten şi zboară pe fereastră. Şi plecă. şi foame. zeiţă..... strigă fata. căminul. care-i spune : — Mi-ai fost atât de dragă! Dar prin nechibzuinţă. căci nu sosise timpul ca să mă poţi vedea. căci te iubesc... Eros. ci sclav! PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI e când frumosul Eros era închis în casă. tot fata-i mai frumoasă. soţul meu. îi răspundeau mai toţi. Dar după-atâta trudă. merge. şi te iubesc atât. Imploră şi pe-alţi zei... Peste puţină vreme şi eu am să fiu mamă. căci n-o să-l mai revezi. Unde te pot găsi ?.. Nu ştii că însuşi Zeus a părăsit atâtea şi-atâtea pământene ? Nu mai gândi la el... mâhnită. Fii bună deci. De ură-nverşunată. Duşmana mea de moarte ai luat-o de soţie ?. Ajunge la palatul zeiţei Afrodita şi-i spune umilită : — Tu eşti. şi…Eros. făclia. sete şi piedici cu duiumul... în vreme ce cu ochii îl roagă de iertare. Zeiţa Afrodita priveşte spre Psiheea.. însemnele puterii.. făcându-i o arsură pe pielea delicată. eu..... O vede pe Psiheea plecându-se asupră-i .. mama lui Eros. e gata să-l sărute cu buzele fierbinţi. Îl atinge pe zeu...... Psiheea şi pornise pe munte.. nu vreau. O roagă pe zeiţă.. grădinile. zeul intra-n Olimp şi mândra Afrodita îi ieşise înainte şi îl certa cu asprime : — Necredincios!.. pe cât eşti de frumoasă. îndură suferinţe.. Nu mai eşti zeu.. Psiheea nu se lasă. tot. năzuind un sprijin. S-a dus pe totdeauna. se trezeşte... Sunt singură. Eros ?. şi dânsul e un zeu.172 picătură încinsă de ulei se scurge din lămpiţă. Dar nimeni n-o ascultă... Palatele de aur. aleargă-n templul Herei.. acuma m-ai pierdut... dă-mi şi tolba.. izvorul. merge. Dă-mi arcul. şi frig. Numai că el zburase şi n-o mai auzea. căci dânsa ocrotea familia. zeiţă.

Dar dragostea.) Pe urmă o trimise în vârful unui munte. poate mai mult ca zeii. Dar ştiţi. cum se cuvine! Sclavele o înşfăcară şi-o biciuiră straşnic.. Luaţi-o şi biciuiţi-o. pe soiuri. Apoi. pe unde treceau morţii. Dar nici aşa zeiţa nu se milostivi. poate mai mult ca mine ?. frumoasa Afrodita! Persefona primeşte să-i umple cutioara cu balsamul cerut. CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES eîmpăcată încă.. unde păştea o turmă de oi – turbate toate – ce-i omorau pe oameni. Pe-aici trecea un fluviu care curgea spre Tartar. linte. zeiţo. Erau acolo boabe de mac. o puse şi la muncă. orz şi alte feluri şi-i spuse să le-aleagă grămezi... şi luă ea însăşi biciul. căci plec la un ospăţ. grâu. Când se sfârşi cu munca. Se spune despre Gheea. Balsamul mă va face pe mine mai frumoasă. însângerată. fasole... să biruiască totul şi să-mplinească voia geloasei Afrodite. o trase de cosiţe şi o bătu la sânge.173 — Vrei să mă faci bunică. zeiţa îi mai cere să plece şi-n ţinutul lui Hades. în cutioara asta.. să-ţi umple cu balsam cutia asta mică. mama soţului meu. şi pleacă iar N . sub pământ. păzit cu străşnicie de sute de balauri.. Şi-o roagă : — Dă-mi. ce străjuia cu colţii lui cumpliţi acest ţărm al tristeţii. (Lâna era de aur. Şi cum. — Te du-n regatul morţii cel cârmuit de Hades. dorinţa de-a-l mai vedea pe Eros i-au dat Psiheei vlagă să treacă prin primejdii. Porneşte iarăşi fata.. gingaşa lui soţie. Cată să vii degrabă. cel cu trei capete. Se luptă îndelung să intre în regatul cel misterios al morţii.. zeiţa frumuseţii ? Vrei să mă faci bătrână ? Tu. îi porunci să plece într-o pădure deasă... copila ajunge şi la tronul zeiţei Persefona. de câinele lui Hades. balsamul ce ţi-l cere. necum. Îi sfâşie veşmântul. strămoaşa tuturora. Şi-i porunci s-aducă un şip umplut cu apă. ce eşti vinovată că te-ai născut frumoasă. şi să-i aducă lână.. Şi trece chiar de Cerber. pe mine.. Afrodita. grămezi. că ea era zeiţa ce-o ajuta pe fată să treacă prin primejdii. Să vină două sclave : Grija şi Întristarea!. Străbate peste fluviul. domolindu-l pe monstru cu nişte turte dulci. Îi dete o movilă înaltă de seminţe. şi cere-i Persefonei. O-nvineţiră toată. îi spune Afrodita.

îndură-te de mine şi de iubita mea. să mă-ndrăgească iarăşi.. stăpâne! Psiheea nu-i zeiţă. Şi Zeus porunceşte lui Hermes să adune.. — Şi eu. nu mai aşteaptă mult. Tu eşti oare!. cum este Eros. şi cerceta cutia. — Nu.. şi-apoi să caut mijlocul ca să pătrund la el.. mânată de iubire. văzându-mi chipul. aproape fără voie. Căci am atâtea lucruri să-ţi spun.. şi-un zeu. se frământa Psiheea. şi cum aflase locul unde-i ţinea zeiţa aripile şi arcul.. Deci m-ai iertat ?. sosită în rădvanu-i din flori de trandafir. Iar el. Să vină şi Psiheea.” Şi tot gândind în sine. cum este Eros. O. Şi zboară zeul Eros drept în Olimp şi spune : — O. răspunse Zeus.. Psiheea dragă. le smulge şi s-avântă printr-o fereastră-afară. „E pentru zei. Cât de puţin... Balsamul din cutie e numai pentru zei. frumoaso.. E vremea să astâmperi pe-acest copil zburdalnic.. este pe urma noastră. şi-ncearcă să surâzi. Eu plec către Olimp.. Afrodita... Psiheea-ntredeschide capacul. să te privesc. strigă din urmă zeiţa Afrodita. ZEUS HOTĂRĂŞTE… D : ar Eros. Mama mea. eu am s-o fac zeiţă. dar nu-i timp de pierdut... Mai stai. să-l ducă Afroditei. călătorind pe drumuri. — Ba da. şi fata cade jos... Adună în cutie aburii grei ai morţii şi fata se trezeşte — Iubite. Tu du-te cu balsamul. nu. ştiu bine. Ajunge la Psiheea. de-atâta vreme de când ne-am despărţit. Zeiţa.. rosteşte zeul Eros. o sfătuise bine : — Să nu deschizi capacul.. în sala de consiliu. care-a făcut şi face atâtea nebunii. Să mă fac mai frumoasă decât mă ştie Eros. Şi ca să fie demnă Psiheea de un mire ceresc. Mai stai. ce văzuse prin vrajă toate astea. tu ce lumea o cârmuieşti din slavă. Nu te mâhni. de-aş putea şi eu să folosesc balsamul! Puţin.. E vremea să-l însori. binişor.. pe zei şi pe zeiţe. la plecare.. Nu-ngădui... Şi-i dă fetei să soarbă din cupa lui de aur esenţele . Numai că din cutie – aşa cum uneltise zeiţa Afrodita – iese un abur negru..174 Psiheea. nu poate face nuntă cu ea – o muritoare. Aburul o-mpresoară şi el aduce somnul cel fără de sfârşit. Zeus. Am băgat eu de seamă unde l-a-nchis zeiţa.

175 divine : ambrozie şi nectar..... — Rămâneţi împreună necontenit de azi.. rămânând amândoi fericiţi în Olimp. zei şi zeiţe. puteţi să-ncepeţi nunta şi să vă veseliţi. le glăsuieşte dânsul. Vă porunceşte Zeus!. Iar voi.. Şi Eros cu Psiheea au făcut astfel nunta.5 .

Eros. a inspirat nu numai pe poeţi. şi anume că dragostea nu poate dăinui. în limba greacă. grecii şi l-au închipuit pe Eros ca un tânăr înaripat. cuprinde pe Psiheea. care uneşte fiinţele perechi. Într-un frumos tablou. şi ajunge în Olimp. zeul luptelor nesăbuite. după ce el îi ţintea cu săgeţile. adică în locul unde se găsea fericirea desăvârşită. săvârşită de un artist necunoscut. vrând adică să sugereze că dragostea cea frumoasă trebuie cucerită. perechi. a pătruns în folclorul multor popoare. într-atât este de armonioasă marmura dăltuită. înaripatul. care se găseşte la Luvru. Eros. cu Uranus. Dar şi sufletul se înalţă prin dragoste. în opera sa „Măgarul de aur”. Întruneau astfel în dragoste. Arătau în acest fel că simţămintele. sub diferite variante. Basmul despre Eros şi Psiheea a fost povestit cu multă vervă şi fantezie – probabil după o veche legendă elină – de către scriitorul Apuleius. Această alegorie are un tâlc. dacă nu e însoţită şi de o simţire adâncă. Aici Eros. pictat de artistul Louis Gérard. 4. Opera. cum credeau elinii. pe care o gustau numai zeii. prin Eros. cea dintâi zeiţă. . cel dintâi zeu. dându-i drept părinţi pe Afrodita. 3. dragostea. Lui Eros însă nici că-i pasă de cele care vor urma. numai forţa universală. a fost răpită de romani din Elada. Psiheea. ca s-o urce în Olimp. Tot în Capitoliu se găseşte un preaminunat grup de marmură care-i înfăţişează pe Eros şi Psiheea îmbrăţişaţi.176 Note: 1. Mai târziu. Tema a fost reluată de către alţi scriitori şi. zeiţa dragostei. Fără îndoială că această operă. pentru grecii vechi. De aceea vechii meşteri îl înfăţişau adesea pe Eros călare pe un leu. este înfăţişată această poetică alegorie. El a unit-o pe Gheea. În Capitoliul din Roma se află o statuie cioplită din marmură pentelică de faimosul Praxitele. poetizând legenda. Un zâmbet şăgalnic îi luminează faţa şi toată frumuseţea ce i-a fost dăruită de Afrodita. pe draga lui soţie. făcându-le să se înmulţească. ţinând în mână o liră. un giuvaer de piatră. în chip poetic. ci şi pe pictori şi pe muzicieni. 5. poate muiată în miere şi foc. Alte opere îl reprezintă pe Eros în mână cu o torţă – torţa care trebuia să înflăcăreze dragostea oamenilor. se tâlcuieşte prin suflet. reprezentate prin liră. pot îmblânzi o fiinţă oricât de cruntă. 2. El are un arc. la început era. frumuseţea Afroditei cu dorinţa de cucerire a lui Ares. poate în otravă şi venin. Cupidon sau Amor – cum îi spuneau romanii – este înfăţişat ca un tânăr cu pletele încreţite şi aripile pe umeri. şi pe Ares. din care este gata tocmai să tragă o săgeată.

Mama lor era Doris. lunecând prin valuri. Ele-i purtau pe braţe şi-i aruncau pe ţărm. Le mulţumeau cucernici şi le zvârleau ofrande în valurile mării. în număr de cincizeci. Nereu. În urma lor săltau cetele de delfini şi alte animale din apele marine. delfinul care zburdă mereu voios prin valuri şi saltă şi se joacă şi face giumbuşlucuri. alt zeu bătrân al mării. zeul care purta în mâna lui triena2 -. cumva. De-altminteri în legende se spune că Poseidon şi-a cucerit soţia cu ajutorul unor preacredincioşi delfini. Când se trezeau sărmanii şi se vedeau trăind. care-şi avea palatul în apele Egeei. nimfele nereide plângeau înduioşate şi. P . ştiau că-şi datoresc această fericire nimfelor nereide. şi tatăl lor. numită Amfitrita. Iar când zeul Poseidon cutremura adâncul de ape mişcătoare şi îneca sub valuri triremele eline. se avântau cu toate să scape corăbierii. pe când zeul se preumbla pe mare. Însă de-acolo zeul pleca adeseori în carul său de aur. erau nişte copile de-o bunătate rară. îl îndrăgea nespus. Nimfele nereide. despre delfin. o nimfă oceanidă. Fiindcă zeul Poseidon crease cândva calul4. Aproape nu-i poveste legată de Poseidon fără să fie vorba. se ridica-n Egeea3 . Odată. Dar şi mai mult iubea delfinul. tras ca o vijelie de zeci de cai sălbatici. văzuse într-o ceată de nimfe nereide o tânără fecioară..177 POSEIDON ŞI AMFITRITA alatul lui Poseidon1 ..

. când tropotesc prin valuri şi-aleargă şi nechează. şi-a spus în sine zeul.. ca danii. Iar nimfa cea frumoasă e fata lui Nereu. Ia stai s-o mai privesc. puzderii de corăbii.Şi zeul a zâmbit : Cred că a venit vremea să-mi aduc o regină.. însă. o căuta şi. Iar ea. căci îi cunosc puterea. vrăjit de melodia ce o cântau în cor.... Dar zeul din Egeea.. la mine.. le ocrotea pe toate aceste vietăţi ce locuiau prin mări. Şi-o zguduie.” Şi se uita la fată cu ochii lui albaştri. ce înotau prin ape şi-i întrebau pe toţi : — N-aţi văzut-o pe nimfă ? Nu ştiţi pe unde e ? Pe unde se ascunde copila lui Nereu ? Răspundeţi... Nu.... între valuri... şi asta va fi bine!” Şi. de marmură. Ce visare!. alge mlădioase şi pietre de mărgean şi o cinsteau pe nimfă. blândă din fire. A .. ce-i aduceau. Căci altminteri stăpânul va aduce prăpădu-asupra voastră... Şi caii lui la fel. căci stăpânul e supărat cumplit. Nici nu vreau să-l văd.. Aici veneau noroade de vietăţi marine. dar fata nici n-a vroit s-audă : — Cum ? Eu să fiu soţie acestui zeu. Nici prin gând nu-mi trece.. Nu. deodată.. Răspundeţi. „Ce cântec!. puse doi delfini.. izbind-o neîncetat de stânci. şi zeul se oprise. barba-i zburlită şi-nţesată de alge şi de scoici şi fruntea-ntunecată şi pletele-i albastre s-or fi zărit cumva.. Ce fete are Nereu! Mai ales Amfitrita.. Tridentul lui mă sperie de câte ori îl văd. au contenit din danţ şi au sărit în mare. şi sfarmă. ce este atât de mânios. Voi nu vedeţi cum marea se zbuciumă de-atunci ? Poseidon o loveşte cu furca sa mereu. în palatul de aur din Egeea!. vrâstată cu vine de argint. Şi ca să scape. a trimis peţitori. Poseidon. ca să-i dea de urmă... Pesemne. c-o fire-atât de aspră şi-un glas răsunător ?. cum s-a-ntors Poseidon la dânsul la palat. Copilele danţau într-o insulă Naxos.. tăioşi cum e oţelul. . Căci nimfele.. îmi întăresc domnia...... fata a fugit într-o peşteră albă. De mă însor cu dânsa.... scoici.178 URMĂRIREA NIMFEI cum însă Poseidon zărise pe-Amfitrita cu toate celelalte surate ale ei.

s-a-nveselit nespus. căci nu dădea de dânsa. unde domneşte Hades. se pitulau de spaimă prin pietre şi nisip. vrâstată cu vine de argint. s-a potolit Poseidon pentru puţină vreme. Poseidon. credincioşi. Şi-a pus pe umeri haina de purpură brodată cu aur şi argint. Delfinii. o meduză. P . sub furia lui. de mânie. noroade-notătoare de peşti şi raci şi broaşte şi scoici şi câte toate se ascundeau în grote. Nu li se vedeau ochii şi îşi aşteptau moartea. În zadar o căuta. Dar poate Amfitrita a fost şi ea vestită că zeul îi aflase locul de adăpost. încât se zguduiau şi apele şi munţii şi Tartarul cel negru. şi s-a ascuns mai bine. într-un cotlon al mării.. Ba chiar s-o şi peţească. careva. şi se părea că totul s-apropie de sfârşit. încâlcit. Şi-a curăţat şi barba de scoici şi de nisip.. şi apa acoperise ţărmul. au şi pornit înot. ca să-şi pieptene părul albastru.. Iară pe fruntea arsă de vânturi şi furtuni şi-a aşezat coroana.. aflând vestea. aşa-şi trântea tridentul. cineva a vorbit – un şarpe. Atunci. când hăurile mării primiseră atâtea corăbii călătoare. un peşte. delfinii ageri s-au hotărât din nou s-o caute pe Amfitrita. şi nimeni nu ştia unde şedea pitită. A ridicat tridentul. Abia târziu. pornind spre ascunzişul copilei lui Nereu. nici de data asta neizbutind s-o afle. părăduind ţinuturi şi înecând sub ape oameni nenumăraţi.179 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE oate mai mult de frică. Poseidon.. Încât zeul Poseidon venise în zadar.. a scufundat din nou. şi-a spus unde e fata şi că-şi are sălaşul în peştera aceea de marmură. insule şi maluri. în noapte. să aducă iute ştirea. corăbii. Jivinele din apă. Numai că-n zorii zilei pornise iar s-o caute pe nimfa Amfitrita şi.

copilă. şi ţărmuri şi numai tu. deodată se trezeşte c-o piatră azvârlită de un delfin. de milă pentru oameni – pe cât spune povestea – s-ar fi înduplecat. Sfârşindu-se cu nunta. Poseidon. ce-mprăştia lumină pe toată coasta mării şi o umplea de vrajă.. carul de sărbătoare cu care trecea zeul peste aria mării. preafrumoasă nimfă. Puterea lui e mare. Jucându-se. delfinii s-au apropiat de coasta unde – în iarba verde – se odihnea fecioara.. vrăjită fără voie de jocul cel zburdalnic. a strâns în mână frâul. plin de fală şi plin de mulţumire. aflate în Egeea. de spaimă pentru dânsa. cu glasul tunător. Ea sa urcat în carul tras de-o sută de monştri. Astfel au mers cu fală şi-au intrat în palatul puternicului zeu. îndurerat. au munţi de avuţii. fecioara nereidă aude pe delfini : — O. Privind astfel spre dânşii. purtată tot de-un monstru. stăpână peste ape ? Asemenea iubire nu mai găseşti în lume. un mărgăritar mare. ţinând în braţe lire. Dânsa ducea în mână făclia cununiei.. şi tot ce vrea din lume Poseidon dobândeşte. cel mai bogat din lume. Poseidon.180 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA i au pândit şireţii când nimfa – mulţumită că zeul a plecat – ieşea pe ţărmul mării să se-nsorească o clipă. cleştar şi diamante. au spus dânşii – în limba lor. Palatele de aur. c-o strălucire vie. frumoasa nereidă. Căci el te vrea soţie. — Mărite. Şi ce fecioară oare nu s-ar simţi-ncântată să-i fie lui domniţă. ai să fii vinovată faţă de zei şi oameni de-o astfel de năpastă. şi fă cu dânsul nunta. şi monştrii au pornit.. precum se spune. unde s-a făcut nunta. Ea ridicase capul. de tumbele ghiduşe. şi ea nu-i întrecută decât de dragostea ce-o are pentru tine. după stăpânul Zeus. fecioară. să ştii. desigur – când ne-ai trimis în S . Zeul s-a repezit spre peştera în care s-adăpostea mireasa şi.. sfă-râmă şi insule. cântând cu toate-n cor. De nu primeşti. a-anbiat-o să vie alăturea de el5 . Delfinii l-au vestit îndată pe Poseidon că nimfa se-nvoieşte a fi soţia lui. Blestemele-or să cadă asupra ta. Ascultă-l deci.. Auzind vorbele ce le rosteau delfinii. de salturile repezi ce le făceau delfinii. în vreme ce cortegiul avea în fruntea lui pe oceanida Doris. Era. au venit la Poseidon cei doi delfini isteţi ce peţiseră fata. În jurul lor săltau nimfele nereide. în iarbă. Nedumerită încă. în cinstea Amfitritei. stăpânul nostru este.

Fireşte. ce geme mânioasă. o nouă constelaţie : a celor doi delfini! — Să fie precum vrei. A prins pe el delfinii şi i-a zvârlit în cer. mireasa-i lângă tine. urla înverşunată. şi i-a strigat lui Zeus : — Îngăduie. Poseidon. El era. Pe urmă Amfitrita i-a născut lui Poseidon un fecior cam ciudat. alteori. elinii vedeau însăşi furtuna. Triton era ca zeii. cleştar şi diamante. În mâini purta ciclopul un trunchi enorm de pin. Din încuscrirea asta s-au născut regi.181 lume. să găsim locul unde se-ascundea Amfitrita. ţintuindu-i pe boltă. în palatul de aur. doar părul i-era verde şi-ncununat cu trestii. Şi el avea o scoică mare şi răsucită. Acum o aşteptăm. făcându-şi-o soţie pe fata lui Nereu. ce-i A . din creştet până-n brâu. dânsul a mai avut şi-alte zeci de soţii. Şi şi-a întins tridentul. CICLOPUL POLIFEM stfel şi-a văzut zeul stăpânitor al mării dorinţa împlinită. marea se-nvolbura. nu i-a păstrat credinţă frumoasei Amfitrita.. El era de-o mărime de-a dreptul uimitoare. i-a dat răspuns îndată trufaşul său fârtat. În acest zeu. din apele Egeei. a rechemat la matcă puhoaiele hoinare din râuri şi din mări. Pitici păreau uriaşii pe lângă Polifem.. De la mijloc încolo feciorul lui Poseidon era ca un balaur. pe nimfa Amfitrita. Răsplata o veţi primi pe loc. nimfe şi mai ales copile de simpli muritori. Aşa spuneau elinii că s-a ivit pe boltă frumoasa constelaţie a celor doi delfini. a glăsuit Poseidon. eroi şi-alteori nişte monştri. lovindu-se de ţărmuri. sau. furtuna se potolea pe loc. Ca Zeus. ca toţi zeii. ce se numea Toosa. ai zis cu voce tare că ne vei da la nuntă răsplata cuvenită. mărite. ca Apolo şi ca atâţia alţii. dintre zeiţe.. după nuntă. Dacă sufla în scoică. Căci uită-te. apa îi ajungea abia la mijloc. Dacă intra în mare. alături de-Amfitrita şi tatăl său. pentru zeul stăpânitor al mării – ca Hermes pentru Zeus – pristavul de credinţă. când s-a sfârşit potopul. ce se numea Triton. — Cuvântul mi-l voi ţine. De-aceea locuia. Poseidon dobândise pe-acest fecior cu-o nimfă. slăvite. suflând în scoică.. marea dezlănţuită. Era urât ca moartea. Avea o faţă neagră şi mare cât o casă şi-un singur ochi în frunte. Triton a fost acela care. Dintre monştrii aceştia cel mai cunoscut este uriaşul Polifem. Poseidon. ce parcă scânteia.

îndrăgostit de nimfă.. Numai că. la poalele colinei. zbuciumată. poate. Vedeau şi-auzeau totul. care-mi umplu livada şi licăresc prin arbori.. şi se ferea de monstru. într-o zi. se-ntâlneau Galateea şi cu păstorul Acis. fugind din calea mea mereu... Mai zveltă ca aninul. Tu însăţi vei culege. Avea numai o lege : poftele lui. aproape să le frângă. ce umplu păşunea şi pădurea sau sunt închise-n peşteri.... Polifem nu ştia că nimfa e pe plajă. vâna sălbăticiuni şi-i omora pe oameni. Eu mă cunosc mai bine. Am vii care dau struguri ca aurul de galbeni.. încâlcită – plină toată de spini – c-o seceră-ascuţită. Căci partea cea mai mare din aceşti munţi e-a mea. Mai proaspătă ca gheaţa. eşti mai nepăsătoare decât aceste stânci. Cu-a-ceasta-şi mâna turma. Nu te gândi că părul ce-mi creşte pe tot trupul . Şi-şi retezase barba murdară. Dar tot tu. Îşi pune la o parte toiagul său enorm. şi fragii ce se află-n pădure şi coarna ce se coace în toamna-mbelşugată şi prunele zemoase.. Ridică-ţi dară capul din valuri. unde nu simţi căldura în vara arzătoare. şi marea. Şi-n pomii mei sunt fructe ce-atârnă greu pe ramuri. Legenda ne arată că fata. de crudul Polifem6 . pe-un tânăr. În ei se află peşteri ce sunt tot ale mele.182 slujea de măciucă. Mai surdă decât marea. Vuiau în zare munţii. şi-atât!. un trup atât de falnic şi nişte plete dese. Şi-n locurile-acestea. Galateea – căci astfel se numea – era mult mai frumoasă chiar decât Amfitrita. vor fi tot ale tale. o fiică-a lui Nereu. lăsând naiul. Ah. ai pricepe că ai greşit.. Dar fiul lui Poseidon. ascunsă undeva. ca floarea de măslin şi mult mai dezmierdată ca rodul din grădini. Nimfa însă era tocmai atunci cu Acis la poalele colinei. îşi pieptănase părul – ce-i spânzura în viţe sălbatice şi negre – cu grebla lui uriaşă. să o ademenească pe mândra Galateea. dacă m-ai cunoaşte mai bine. pe Acis. Din sân îşi scoate naiul... Monstrul acesta groaznic voia să se însoare c-o soră-a Amfitritei. fecioară. care îmi cad pe umeri. Nici Zeus n-are. Vroia să pară chipeş. şi turmele. Galateea.. Iar faţa lui hidoasă şi-o oglindea într-una în ape cristaline. nici frig în toiul iernii. ce intră până-n mare. un păstor. parc-ar fi o pădure. Polifem se coboară din munte pe colină. Pomii cei plini de roade vor fi numai ai tăi. cu mâna ta. De vrei să-mi fii soţie. Mai rumen ţi-e obrazul ca mărul pârguit şi eşti mai majestuoasă ca trunchiul de platan. de mult.. Atât că Galateea iubea. Stăteau ades de vorbă şi-şi făureau tot felul de planuri minunate. fierbea de-atâta larmă... De-aceea. Mai dulce ca un strugur. nu-ţi va lipsi nimica. silindu-se să-i placă... Galateea! Nu mă dispreţui. şi începe să cânte. Mai moale decât puful de lebădă. o socotea în mare. Eşti mai îmbietoare decât soarele iarna sau decât umbra vara. pe care şi-l făcuse dintr-o sută de trestii. Din-naltul munte Etna se desprinde-o colină. Doar mi-am văzut icoana în unda verde-a apei şi mi-a plăcut de mine. Căci n-avea nici o milă uriaşul Polifem. a început să strige spre valurile mării : — Mai albă eşti.

... Îi vede şi răcneşte : — Aici eraţi ? Mişei!.. râdeaţi de mine. printre pietre. şi eu care credeam că nimfa mă ascultă. din stâncă. Acis strigă cu groază : — Ajutor. Şi-a implorat pe zei.. Deodată. şi-n jur au crescut trestii.. şi fii soţia mea!.. Numai că Galateea nu cuteza să iasă din mare... Copacul fără frunze nu are frumuseţe. dacă vei fi soţia lui Polifem. îi vede pe cei doi. Şi-atunci.. legenda spune c-a ţâşnit cu putere. De-acolo. să-l ajute. El prinde-n braţe-o stâncă şi o ridică-n sus. în amintirea celui ucis de Polifem şi-a dragostei pierdute.. sfârşindu-şi vorba. Cine-ar fi cutezat să-nfrunte pe uriaş ? Şi stânca îl zdrobeşte pe bietul păstoraş şi sângele lui curge... uriaşul ?. Nimfa se zvârle-n apă. Ce ? Soarele din ceruri nu este numai unul ? Şi nu le vede toate ?. Şuvoaiele-mpletite s-au transformat în râu.. Galateea!.. numit de nimfă : Acis. un izvor. ciclopul Polifem îşi ia din nou toiagul şi porneşte pe ţărm. voi. Dispreţul tău mă arde mai rău decât un fulger.. Am doar un ochi în frunte. Ascultă-mi rugămintea. Acuma s-a sfârşit!.. ca să-şi pogoare mila peste sărmanul tânăr zdrobit de Polifem. de pe ţărm.. un râu cu apă rece. Ce-a plâns sărmana nimfă... Dar e ultima oară când vă găsiţi alături. nici calul fără coamă. Apoi.. Să-ţi mai adaug că zeul Poseidon îmi e tată şi că-ţi va fi şi ţie.. dar el îmi e destul.183 ar fi o urâciune.... .. fierbinte...

În urma răzvrătirii lui Poseidon. Dealtfel. sau cine este acela care le cufundă ?” După puterea cerului. se va mai vorbi. Această forţă a mării trebuia înduplecată. 3. prin depunerea de nisipuri. spre aventuri şi fapte glorioase. . născocind pe zeul Poseidon. acest fiu al lui Poseidon. Această legendă nu este altceva decât poetizarea acţiunii mării. lăngă ei. zeul mărilor fusese osândit să zidească o cetate. provenite din sfărâmăturile pietrelor aduse de curenţi. pe vreme de furtună. Calul simbolizează. pe îndelete. Cu tridentul sau triena Poseidon putea să dărâme şi munţii. Coama lui răvăşită de vânt. când marea se înfurie şi îşi răscoleşte adâncurile. Dar în acelaşi timp Poseidon putea să şi zidească. Marea. 2. 6. cu apa ei albastră sau verde-vineţie. Despre Polifem. izbindu-le de stânci şi învăluindu-le în giulgiul nemăsuratelor genuni. parcă în tropot. Nechezatul lui e ca ţipătul furtunii care aleargă. peste aria mării. parcă le îmbrăţişa. Tridentul este de fapt o denumire latină a trienei. Această legendă este povestită tot în „Metamorfozele” lui Ovidiu. după credinţa lor. care înseamnă stăpânul apelor. urlând. se afla marea. 5. care poate construi tărâmuri noi. Ea îi purta pe valurile sale. în goană. Numele lui vine – după unele păreri – din sanscritul Idaspati. de parcă ar vrea să scape din nişte lanţuri nevăzute. Marea scălda pământurile Ior din toate părţile. în legenda lui Odiseu sau Ulise. în cer. Pe o friză din altarul lui Neptun de la Roma şi într-un mozaic de la Pompei se vede scena nunţii zeului mărilor cu fiica lui Nereu. nu numai să dărâme. cândva. el fiind şi zeul cutremurelor. elinii au personificat-o. Desigur. dar aici a căpătat chipul unei bătrâne şi rele vrăjitoare. zbătându-se între maluri. De aceea. prelungind coastele. „Şi cine cârmuieşte oare marea ? se întrebau de multe ori elinii. Are în el parcă şi rezonanţe din ţipetele păsărilor şi ale oamenilor. Însă acolo. izvorul care ţâşneşte vesel din clinele muntoase. Ei simbolizau pentru elini relele pe care le pot săvârşi apa sau unele fiinţe din adâncurile ei. Cine dezlănţuie deasupra ei noianul vânturilor despletite ? Cine o zguduie până în adâncuri şi o năpusteşe peste ţărmuri ? Cine ridică insulele din valuri. Amfitrita. prin saltul său. care se alăturase Herei. se aseamănă cu valul. nu era alta mai teribilă decât a mării. aşa după cum îl numeşte Homer în versurile sale. cu forţa ei nemărginită. 4. fără îndoială. se afla Zeus. Marea Egee se află în partea de răsărit a Mediteranei. Dar tot ea le zdrobea corăbiile. împotriva stăpânului Olimpului.184 Note: 1. Egeea a intrat şi în unele legende marine româneşti. Troia. veghind cu fulgerele în pumni asupra muritorilor. Romanii l-au numit pe acest zeu : Neptun. zeul Poseidon a avut şi alţi feciori monstruoşi la chip sau la fire. i-a înfricoşat şi i-a atras întotdeauna pe elini. sus.

185 HADES Şl PERSEFONA pământ. în neguri. în Olimpul lor. Zeus. numit Infernul1. Iar pentru Hades rămăsese locul întunecat şi trist. din marele-i regat subpământean. era cel mai posac şi mai nesuferit din rândul zeilor. ţinutul misterios al morţii. Hades. îi dăruise marea lui Poseidon. sub . pentru că Hades era zeul ne-ndurătoarei morţi şi-al umbrelor muncite. Venea odată vremea când orice muritor – cum credeau grecii – urma să se coboare în Infern. când împărţise lumea cu cei doi fraţi ai săi. Şi-acela care-i supărase mai deseori pe zei pleca în Tartar2 . numite şi Câmpiile-Elizee. Oamenii nu-l iubeau deloc. În timp ce zeii. Chiar numele i-l pronunţau în silă. nu avea altă grijă decât să cerceteze şi să însemne bine fiece greşeală pe care-o săvârşeau acei de pe pământ. un fel de paradis al desfătărilor şi bucuriei. posomorâtul Hades pe tronul lui de aur. De-aceea. poate. cântau şi dănţuiau în râs şi glume. L egende nu sunt multe despre Hades. păstrându-şi pentru dânsul cerul. ale norocului şi păcii. să-şi capete osânda necurmată. Ceilalţi porneau – cum vom vedea – spre Insulele fericirii.

ajutat de genii4 şi de zeiţe-ntunecate. venea în faţa judecăţii. înconjurat de râul Stix7 .. dar cine pătrundea acolo nu mai putea. şi zeul. duşi de nevoie prin Elada. Şi încă mai spuneau elinii că umbra unui mort. pe muritori.186 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ a să-i pândească. şi-i pedepsea pe muritori. nenorociri şi griji şi boale. Geniile îi căutau pe-aceia care nesocoteau Olimpul. zăreau o poartă larg deschisă către palatele lui Hades. putea să-şi împlinească voia. un ban de aur. cât timp sta Hermes în Infern. ce-aduceau lumii jalea. Ceilalţi. s-o ducă-n tristele adâncuri ale lui Hades. ursuzul Hades avea o cască fermecată3. de nouă ori. nevăzut. Pe urmă cercetau şi pe-alţii : pe cei lipsiţi de omenie. solzoase. ce răspândeau miasme grele şi-i ameţeau pe călători. Zeii nu se temeau de genii. Căutau pe criminali. boala.. În calea lui. Şi. Dar Hermes nu întârzia. şi războiul. Atuncea se ivea Tanatos. Dacă-şi punea pe frunte această cască albăstrie. El smulgea umbra celui dus. să iasă. hâde. Pe acest drum se aflau genii tăcute. teama. sau de argint sau de aramă.. Le insuflau adesea patimi ce-i împingeau către pieire şi îi izbeau fără cruţare. şi-i urmăreau cu multe rele. căci Cerber îi sărea în cale şi-l alunga iar înlăuntru.. Drumul către tărâmul morţii trecea prin nişte peşteri negre şi mlaştini verzi. Tanatos era moartea însăşi5. care nu ospeţeau drumeţii sau cerşetorii sau străinii. monstrul cel cu trei capete. sperjuri. de cum treceau de apă. Dar umbrele nu puteau trece. Câinele îi lăsa să intre pe poarta mare. în veci. Ele i-opreau pe călători şi le spuneau cuvinte grele sau îi loveau cum le plăcea. Morţii-şi ţineau în gură banul. luntraş bătrân. decât dacă plăteau lui Haron.. grijile. răutăcioase. C . lângă poartă. către palatul zeului Hades. purtând o mantie ca smoala. până ce-i nimiceau cu totul. pe trădătorii din războaie. ba şi mai bine. cum sunt văzduhurile-n zări. bătrâneţea. trecând de locul străjuit de Cerber. Iar cel ce nu-l avea cu dânsul mai zăbovea pe-aceste maluri un veac întreg. nu mai putea să-l vadă nimeni. sărăcia. Iar umbra o lua zeul Hermes. ce şuierau necontenit şi-şi ridicau spre călători gâtlejuri vinete. se-afla Cerber. palate despre care credeau grecii că-s făurite din argint. larg deschisă .. Şi ajungea numaidecât la graniţele întunecatului tărâm. pe umeri două aripi negre şi-o sabie în mâna dreaptă. Pe capete se foiau şerpi. foamea şi chinul. ca într-un ghem. mai trecea şi peste râul Aheron8. crainicul tatălui ceresc6 .

pe muntele Olimp. Şi el striga mereu lui Hades : — Zeu blestemat. Pentru toate aceste fapte. ce nu putea fi sfărâmată. batjocorit şi zi.. aşa ca ei să se ferească. şi mai ales ale lui Zeus. . închişi cu-o poartă. Acolo se găsea Tantal9.. să ia o fructă de pe ramuri. pe-o cale tot atât de lungă. şi pere. Aici. Călăii l-au vârât în apă. de veacuri lungi neostoită. gata să cadă şi să-l strivească sub povară. şi frica-i măcina puterea. şi smochine. Şi cum căta să-ntindă mâna. Ramuri cu rodii şi naramze. se mâniase. până la brâu. ajungă-ţi chinul! Dar Hades. nici nu se ostenea s-audă. sus. un rege care. în Olimp. toţi pomii îi piereau din faţă. şi noapte. într-un lac limpede şi rece. făurită din diamantul cel mai tare. gemeau în chinuri osândiţii. zgâriat cu gheare ascuţite. Să vadă apa şi să-i fie sete. cât e din cer pân'la pământ. fiindcă zeii aveau ambrozia şi nectarul şi-l păstrau numai pentru ei. erau pe loc zvârliţi în Tartar. străvechiul rege sta în apă. doar cât privea puţin spre stâncă. Tantal a fost silit să-ndure foamea care sfâşie trupul. El mai dezvăluise încă şi din secretele lui Zeus. luase merindele cereşti şi le dusese pe pământ. şi-i vestise pe pământeni despre ce se punea la cale pe seama lor. sub întreita suferinţă. aflându-se odată la un ospăţ. Dar cum se apleca spre apă.. să-şi potolească puţin foamea. Să-i crească foamea fără margini. dându-le muritorilor. O stâncă grea şi colţuroasă sta doar oleacă agăţată deasupra lui. Iar ei cădeau de-a rostogolul. să-şi ude buzele uscate de setea care-l mistuia. Au coborât pe lângă dânsul ramuri din pomii de pe ţărmuri. Să simt-aroma că-l îmbată.187 Cei ce erau învinuiţi de zeul Hades c-ar fi călcat poruncile vreunui mare olimpian. setea ce pârjoleşte pieptul şi spaima cea nimicitoare. mere. bătut cu bicele de genii. Ca să răzbune nedreptatea. cu barba colilie.. încruntat pe tronu-i. Bătrân. înconjuraţi de ziduri şi-un râu de foc şi de scântei. apa se retrăgea spre maluri.

erau trimişi pentru odihnă în nişte locuri minunate. cum hotărau judecătorii.188 IXION ŞI SISIF i tot în Tartar mai era un rege din Tesalia. să caţi spre slavă.. Hades îi răsplătea anume.. Pe-aceştia îi duceau cu cinste în Insulele fericirii. hotărâte de către Zeus. sărmanul. Iar roata se-nvârtea întruna. încinsă bine-n flăcări. l-a azvârlit pe Sisif în Tartar. cât e el de mare.. pe care îi avea Hades în Infern. era o cinste şi o fală. cu şerpi oribili. ale norocului şi păcii. — O cutezanţă nemaipomenită!. din trupul vlăguit de trudă. cel care îi dezvăluise lui Asopos fapta lui Zeus : crima de-a-i fi răpit copila ce purta numele Egina. cu umilinţă şi cu teamă.. Se mai găsea-n acele locuri Sisif. El îndrăznise să-şi înalţe ochii către zeiţa Hera şi să îi spună c-o iubeşte. dar nu-ndrăznea să se oprească. El trebuia să urce-o stâncă pe-un munte-nalt. reci şi umezi ce-l otrăveau muşcându-i trupul. Şi iar pornea Sisif s-o urce cu osteneli ne-nchipuite. i-au răspuns zeii. şi l-au legat. Dar tu. Trupul îi tremura ca varga. E drept că unii dintre oameni : cei ce slăviseră pe zei. şi pentru tine. Cu trudă şi cu suferinţe urca sărmanul până sus . un om de rând. în loc de lanţuri. zeii. — De ce ? îi întrebase Ixion. nu alergaţi după soţii şi după fete de muritori ? Nu le minţiţi ?.. Zeus. sub ochiul ager al lui Hades. ca să le fie la toţi pildă şi să-mplinească pământenii. nespus de-nalt. Şi însuşi Zeus. Desigur că pe lângă-aceştia mai erau mii şi mii de umbre. — A!. ai să plăteşti amarnic! Şi l-au zvârlit în Tartarul lui Hades. Voi. Abia putea să mai respire. ca şi cei drepţi. pentru că genii infernale învârteau bice făurite din zeci de şerpi încolăciţi şi îl izbeau necontenit. regele din Corint. legile aspre. ţipa şi se zbătea de groază. viteji şi vrednici. Cei trei judecători. cu numele de Ixion. în timp ce Ixion. Sudoarea îi curgea-n şiroaie. o eumenidă se ivea.... n-a înşelat atâtea pământene ?.. De ciudă şi mânie. S . l-au ţintuit pe-o roată de aramă.. că este dat de gol. pentru toţi. Dacă Zeus ar fi vrut să aibă în braţele-i nemuritoare pe soaţa ta. Cum să-şi ridice ochii către Hera un simplu muritor ? I-o crimă ce se cade pedepsită în mod pilduitor! strigaseră toţi zeii. da'ndată ce-ajungea pe culme. l-au osândit să se trudească pe veşnicie. îi smulgea stânca şi-o azvârlea la poalele acelui munte. aflând. şi pentru ea. ce îndurau pedepse crunte. spre o zeiţă olimpiană ? Netrebnice. Sângele îi curgea şiroaie.

Şi fiind el zeu atât de mare.. Demetra11 ... Zeus o fi zâmbit pesemne. D ... Nu stăpânea decât plăcerea şi bucuria şi răsfăţul. născută din iubirea cu Demetra. Nu era frig.. pe pajiştile-nmiresmate.. A aşteptat un timp. s-a hotărât să-şi fure o mireasă.. nu bătea vântul. Şi-atuncea i-a cerut-o lui Zeus. N-ai vrea să mi-o dai de nevastă pe fiica ta şi a Demetrei ?. care era părintele fecioarei. Zeul nici n-a mai stat pe gânduri. HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE ar să ne-ntoarcem iar la Hades. o fi grăit iar zeul Hades. chipul lui Hades : bărbos. nici cald. Se cheamă Cora şi-i frumoasă.. Şi s-ar cădea. posomorât şi rece. la o nevoie. E numai bună de stăpână într-un ţinut unde se află tristeţea cu tăcerea laolaltă. desigur. mai-mai s-ajungă pe-Afrodita. auzind vorbele lui Hades.. Nici o zeiţă nu voia să plece de bună voie în regatul sumbru. frate cu Zeus şi Poseidon – având a treia parte-a lumii-n stăpânire – a dat de ştire pretutindeni că-i dornic să-şi găsească o soţie. împrospătând mereu văzduhul. ar fi având o fiică minunată. — N-ai grijă în privinţa asta.. Aici. zeiţa holdei însorite... era o ţară-ncântătoare. pe care-l stăpânea. pe lângă ea.. Legendele ne-arată despre dânsul că se simţea-ntr-o vreme singur şi hotărâse să se-nsoare. să-mi dai un ajutor. Hades. Şi. Şi umbrele se desfătau în cântece şi danţ şi lupte.189 numite de cei vechi Câmpiile-Elizee10. şi-o fi răspuns : — Ţi-o dau. sub apriga domnie a lui Hades.. Numai de poţi s-o iei. Durerea nu se cunoştea. Ştia prea bine că Demetra.. Este cuminte. Abia de respira Zefirul. Nici o zeiţă n-ar fi vrut să vadă mereu.. — Mi-ai dat acest ţinut subpământean. înţeleaptă. cu fală. Însă degeaba!. Demetra pururea veghează asupra ei ca o tigroaică. tatăl ei. De-aceea nu-mi găsesc soţie. Şi-a trimis slugile să cerceteze cam ce zeiţă a rămas nemăritată. o fi spus Hades. Care e mai frumoasă şi mai blândă ? Care e demnă să ajungă stăpână-ntr-un ţinut atât de mare ? N-a trecut mult şi-a venit ştirea că sora mijlocie a lui Zeus. la marginea lumii. în care oamenii nu vin cu bucurie.. Tot ce fusese întristare aici era de mult uitat.. dându-şi seama zeul morţii c-aşteaptă – fără nici o speranţă – atâta vreme. Destul că nu-mi stai împotrivă tu. căci îmi eşti frate şi-un zeu vrednic. Zeii la fel. n-o să i-o dea pe Cora de nevastă. La fire este potolită.. zeiţa holdelor.

Îţi dăm o veste dureroasă. Ea lumina aceste locuri cu două torţe mari : doi brazi. o plantă mândră. cu-nfăţişare uimitoare. în insule. Iar Zeus se ferea s-o spună.... că năpădise tot pământul.. neclintită. Cora. a prins-o.. Dar când şi-a-ntins zglobie mâna spre acea floare minunată. şi pomii îşi pierdeau belşugul .. — Nimica n-o să mai rodească. pe oameni. Din car. Nimfele ce erau de faţă nici n-apucaseră să-l vadă pe răpitorul mândrei Cora. Săriţi voi..190 Şi Hades a şi pus la cale cum s-o răpească pe fecioară. Demetra şi-a pus pe umeri un văl negru şi.. Şi nouă nopţi şi nouă zile a colindat pe văi şi dealuri.. zei sau oameni!.. pământul s-a deschis în faţă-i. Să vadă ce e de făcut. uimită de narcisul atât de neobişnuit.. Şi ţipete.. păduri umbroase. Şi negăsind-o nicăieri pe fiica ei. Pierise carul ca năluca. Pământu-şi închisese bolta. . pământul n-o să mai rodească!.. Se auzise doar un strigăt : — Săriţi!. Cădeau şi grânele uscate. întreaga mare şi chiar cerul. târând un car măreţ de aur. livezi. roze. s-a mâniat atât de tare.. şi zeilor n-o să le-aducă nici rugi. Zeus l-a trimis repede pe Hermes s-o potolească pe Demetra. Blânda fată. De cine ? Unde ? Nu se ştie!. Hades. luând toiagul drumeţiei. cum s-o împace pe zeiţă. flori de şofran şi violete. s-a îndreptat spre el. a pierit iarăşi în adâncuri. Cora mai zăreşte şi un narcis. Deodată.. cu braţele-i vânjoase. Oamenii vor muri de foame. să-l rupă. păşuni. zicea zeiţa.... Se povesteşte că-ntr-o zi frumoasa fată se afla cu nişte nimfe prin livadă şi culegea zambile.. încât a pustiit tot rodul ce-l dase glia-n acel an. şi chiar păşunea vestejise. Copila ta gingaşă. „Cine fusese ? Cine ? Cine ?. Apoi un geamăt lung de groază. a fost răpită.. şi tot ce se afla-n grădină.. Şi carul... — Cât timp eu n-am să-mi văd copila. În tropot au ţâşnit afară caii cei negri ai lui Hades. câmpii cu grâne. flămânde. îndârjită.. Şi nimfele plângeau : — Demetra!. ocolind livada. aprinşi cu vâlvătăi în Etna. ca-ntr-un cleşte. scumpa copilă a Demetrei. Iar Zeus s-a temut.. Se petrecuse totul iute.. Narcisul răsărit acolo avea o sută de tulpine şi fiecare avea flori cu un parfum atât de tare. Dar nimeni nu aflase taina. a şi plecat în lumea largă..” N-aveau de unde să mai afle. a spus Demetra. doar-doar o va găsi pe Cora. Însă n-a dat de urma Corei. Văzând că nu e glumă. plâns cu suspine.... I-a întrebat pe zei. În deznădejdea ei. iar turmele piereau. nimeni!.. cât scăpărarea unui fulger. nici sacrificii. A fost însă furată Cora. prin grote şi pe creste sure. Cora..

ca-n templul lui să nu mai fie nici foc. să n-o piardă în nici un chip. Doar o treime lângă Hades ? Îţi mulţumesc.. şi fumul s-a-nălţat spre slavă. Aflând Demetra despre fapta ce-o săvârşise iarăşi Hades. Şi am să văd dacă-i dă mâna lui Zeus.. şi cere-i să-i dea drumul Corei. Cora se legase să se-ntoarcă iar la Hades. Eşti stăpân drept şi tare vrednic. după-ndelungata ajunare. s-a auzit atunci o voce. Cora s-a-ntors cu voie bună la mama sa.. la Hades.. De tine tot n-o să am parte! Însă – s-a învolburat zeiţa – dacă-i aşa. bântuită de un gând ce-o-nspăimântase mai de mult. şi toate fiinţele-or să piară.. dar. Grăia din slavă însuşi Zeus. Pământul tot nu va da roadă şi or sa rămână pustiite păşuni... sus pe pământ.. Şiretul zeu ţinea s-o aibă pe mândra Cora. Restul – două treimi din an – va fi cu tine.. ce îşi strângea în braţe fata S -a coborât Hermes la zeul morţilor. şi-a înflorit. Mâncând-o. Iar oamenii au prins s-adune belşugul grânelor din holde. la nările lui Zeus. Dar el a dat Corei să guste – mai înainte de-a pleca – din jumătatea unei . — Va sta alăturea de mine două treimi din an. să afle Zeus că nici Demetra nu se lasă. ogoare şi livezi... În temple s-au aprins iar focuri. Şi el.. să ardă jertfele aduse. numai o parte. Îndată a făcut zeiţa un semn cu mâna spre ogoare.... Nu te mânia. Zeus olimpianul.. nici jertfe şi nici preoţi. CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA .191 — Rămânem fără sacrificii. I-era teamă. şi totul a-nverzit ca-n farmec.. Hermes. a trebuit să se supună. a dat şi roadă. să se întoarcă la Demetra. Şi Hades n-a avut ce face. Să zbori până la Hades. să guşti dintr-însul la plecare ? Fata nu prea vroia să spună. stăpâne ?.. purtând miresmele plăcute în cer. privea zâmbind către Demetra. Călăuzită deci de Hermes. o treime din timpul cât durează anul. dar până la sfârşit a spus.. zeiţă. — Nu!. în stâlpi tremurători şi palizi. şi animalele flămânde nu pridideau să se hrănească. Şi află ce am hotărât eu : fata va sta la soţul său. copila mea ?. ca să-i însenineze viaţa în mult prea tristele-i ţinuturi. I-era ruşine.. rugându-l s-o lase liberă pe Cora... N-ar fi putut s-ascundă taina aceleia ce-i era mamă. a întrebat-o de îndată : — Nu cumva-ntunecatul Hades ţi-o fi dat fructul unei rodii. cu noi toţi. simţind fumul din jertfe. DAR… rodii12. Mama şi-a strâns copila-n braţe... i s-a dus toată bucuria şi-a început să se jelească : — Aşadar tot vei fi pierdută.

dar fără nici o îndoială că o fi fost o nuntă mare. şi iarna cobora la Hades13. avea pe Cora – Persefona – chiar dacă nu stătea-n Infern decât o parte dintr-un an. zeul morţilor şi-al groazei. cum hotărâse Zeus. El care nu găsise-o nimfă să-l însoţească sub pământ. Era bogat. ci şi Pluto15 . .. nu numai Hades. era acum la rând cu toţi. Cora stătea pe lângă mamă.. Iară lui Hades i s-a spus. având pe Cora.. în fiecare an. adică zeul cel bogat. de primăvara până toamna. După această întâmplare. la fel ca zeii din Olimp. El. căci Hades se asemuia şi cu Poseidon şi cu Zeus în măreţie şi putere faţă de zei şi pământeni. Era bogat şi mulţumit. Şi-astfel.192 şi-o săruta cu foc pe frunte şi pe obrajii ca bujorul. de-atunci.. Demetra s-a-nvoit să facă nuntă copilei ei cu Hades. Corei i s-a mai dat un nume : Demetra i-a zis Persefona14 . Legendele nu povestesc.

se aruncă în Cratis şi apoi se varsă în golful de Corint. sub scoarţa pământească ? Cu siguranţă că mai este acolo o altă lume neştiută nouă!” Mai observaseră că orice vietate care murea era cu timpul putrezită şi transformată în ţărânâ. Celelalte trei râuri ale Infernului erau : Aheronul – râul spaimelor. nici să ia parte la consilii sau ospeţe. sau. mult schimbat de oameni) şi se precipita din înaltul unor stânci de granit roşu. În tragediile care ne-au rămas din antichitate. în legendele noastre şi ale altor popoare. şi alţi nouă ani nu avea voie să se amestece cu ceilalţi zei. Legendele noastre populare. Părea că o fiinţă nevăzută le absoarbe trupul în adâncimile negre. au vrut. dată ţinutului lui Hades. cu fantezia lor bogată. Atunci. Geniile Infernului erau : harpiile. se văd adeseori aceste genii necruţătoare. Hades însemna : nevăzutul. după cum se ştie. Acest jurământ era cel mai grozav din Olimp. cum sunt: „Edip” a lui Sofocle. un an întreg. şi bice-n mâini. ca un schelet. Ca să justifice şi faptul că Hades este nevăzut. în draci. care îi urmăresc pe oameni şi îi nimicesc până la urmă. despre care se vorbeşte în legendele noastre. să întruchipeze prin el tot ce se află în adâncimile pământului. 4. Elinii îşi închipuiau moartea sub chipul unui bărbat tânăr. Râul curgea printr-un ţinut arid. totuşi o folosim în povestirea noastră. „Oreste”de Euripide etc. albăstruie. de bună seamă. ne-o înfăţişează sub forma unei bătrâne oribile. de bună seamă. purtând. gaze şi ape subterane ce îşi căutau ieşirea din închisorile de piatră. coasa cu care retează firul vieţilor omeneşti. De aceea elinii. sub influenţa religiei. ameninţătoare. care purtau în pletele zburlite şerpi veninoşi. provenind din trei izvoare. de la ciclopi – în vremea luptei cu titanii – casca lui fermecată. misterios şi înfricoşător (astăzi. în schimb. eriniile şi eumenidele hidoase. în loc de sabie. au născocit legenda că râul se ducea sub pământ şi înconjura de nouă ori Infernul. Ei credeau că acela care sorbea din acest râu era cuprins de îngheţul morţii. 5. este de origine latină. în care geniile infernale au fost transformate. au creat şi legende prin care arătau că fratele lui Zeus primise în dar. 8. Deşi denumirea de Infern. fiind mult prea cunoscută. asemeni unui şuvoi negru. numit mai târziu Mavronero. 2. cu barbă. Când grecii l-au născocit pe Hades. Şi au numit pe acest zeu : Hades. într-un fel de gură ca de vulcan. elinii îşi spuneau cu teamă: „Ce se aude şi ce-ar putea să fie în străfunzimi. într-o stare asemeni morţilor. Pe rîul Stix se jurau zeii. şi nu aveau de unde să ştie că sub pământ se află magmă. 7. Cine-şi călca jurământul pe râul Stix. chiar dacă ar fi fost Zeus în persoană. după cum sună poruncile lui Dumnezeu. trebuia să stea. 6. cel mai adesea. pietros. şi Cocitul – râul plânsetelor. Aceste râuri curgeau în mlaştinile Aherusiade. cu o mantie neagră pe spate. . Ei auzeau venind de-acolo zgomote surde. este un râu obişnuit care.193 Note: 1. De fapt râul Stix. Zeul Hermes cel înaripat s-a transformat. 3. în îngerul care duce morţii până la porţile raiului sau ale iadului. Tartarul este asemeni iadului. Piriflegetonul – râul de foc.

spunând că zeiţa Cora este adăpostită iarna în adâncul negru al pământului. strigându-i pe fiecare. Fata plânge şi îşi înalţă mâinile spre cer. El găzduia şi plantele. de unde nu mai ieşeau niciodată. 12. din Lidia – Asia Mică. când va încolţi din nou. pentru că Demetra o pierduse la început pe fiica ei. Tantal era legendarul rege al oraşului Sipilos. Alte două frumoase picturi sunt ale lui Rubens şi Tizian. De la ultimul lui nume s-au creat cuvintele plutocrat – cel puternic prin bogăţia lui – şi plutocraţie. pe timpul iernii. Iată în ce consta bogăţia lui Hades-Pluto. Numele Pluto. până primăvara. de pe un vas. Ne impresionează mai ales pictura lui Tizian. În acest grup o vedem pe Cora-Persefona – răpită de zeul Hades. adică în tărâmul lui Hades. încât aştepţi parcă să sară de pe pânză. adică suferinţe fără seamăn. după mărimea vinovăţiei lor faţă de zei. îl vedem pe Hades-Pluto – ducând în mână cornul abundenţei. în cele mai afunde tainiţe ale Infernului. 13. 9. Romanii i-au spus Proserpina. Într-o pictură veche. Doar cei socotiţi prea vinovaţi erau de fapt aruncaţi în Tartar. mai bine decât orice.194 unde umbrele îndurau suferinţe. latine şi chiar germanice. care primea morţii. sculptat de Girardon. Numele Persefonei se pare că ar însemna în limba greacă veche : „cea pierdută prin moarte”. par vii. iarna. ea exprimă. căldura şi lumina. Aceasta pentru că Hades nu era numai zeul nevăzut şi misterios din adâncuri. 11. Rodia era fructul iubirii. Tot aşa face şi Hades la plecarea Corei pe pământ. când fusese răpită de zeul stăpân peste morţi. sub formă de seminţe. ca-n versurile lui Ovidiu : „Răpitorul porneşte-acum carul său cu toată iuţeala. mai ales la popoarele slave. Şi telegarii şi-i mână în goană. 10. când plecau în lume după aventuri războinice sau negoţuri. pe mama sa şi pe tatăl său. 14. Zeiţa Cora întruchipa pentru cei vechi sămânţa care încolţeşte şi dă roadă. după cum socoteau elinii. 15. sămânţa este vârâtă în pământ. Opere plastice au fost de asemeni create pe această temă. Câmpiile-Elizee pot fi asemuite cu raiul sau paradisul din legendele noastre şi ale altor popoare. Demetra se chema la romani Ceres. Bătrânul Pliniu ne povesteşte despre o „Răpire a Proserpinei”. sub diferite variante. Elinii au poetizat acest fenomen. simbolul elin al vegetaţiei pălită de vânturile repezi ale toamnei. Aşa cum este aici înfăţişată. zeiţa holdelor şi a bogăţiei de cereale. un pictor din antichitate. de o negrăită frumuseţe. Soţiile dădeau soţilor lor jumătatea unei rodii. în care caii cei negri.. Zeus. Florile pe care zeiţa le culesese abia din livadă au căzut jos. adică domnia unei mâini de bogătaşi asupra celor mulţi şi obidiţi. şi zeul calcă brutal pe ele. sigure fiind că ei le vor păstra statornici credinţa şi se vor înapoia acasă. locul groazei. Mai avea în spinare şi toată avuţia de minerale şi metale. zugrăvită de Nicomahos. împrumutat şi de latini. ea fiind fiica Demetrei – holda cea bogată – şi a lui Zeus – cerul care dă ploaia. Tema mamei care îşi caută copilul răpit a intrat apoi în folclorul tuturor popoarelor. strigându-şi în ajutor nimfele surate. înseamnă bogătaşul. înhămaţi la carul lui Hades.. După strângerea recoltei. Este timpul când Cora stă la soţul său. De la numele şi suferinţele lui a rămas expresia de chinuri tantalice. . pe nume.” Mai cunoaştem un grup de marmură.

care-n-semna iubirea din mijlocul aceleiaşi familii. La ceasul de odihnă al amiezii sau seara. oamenii trebuiau să săvârşească o libaţiune. ulei. zeiţa mai primise dreptul de-a fi slăvită-n orice templu. între ei. şi cel mai vârstnic dintre dânşii făcea o libaţiune cu vin. — Ţie ne închinăm. Zeus încuviinţase ruga sorei sale mai mari. în care focul pâlpâia voios. sau măcar apă. Îndată după doborârea zeului Cronos. fiind eliberată. deşi Poseidon. Demetra se-ngrijea de holde şi de livezi şi de grădini. osteniţi de muncă. Nici focul clocotelor surde. vărsând câteva picături pe vatră. ci focul caldelor cămine. Nu focul slăvilor înalte. ar fi dorit-o de soţie. Toate acestea se întrupau cu măreţie în cea dintâi copilă a lui Cronos : Hestia. şi-n fiecare casă din Elada. căci farmecele Afroditei nu au atras-o niciodată pe-această fată a lui Cronos. ţâşnind în fulgere spre oameni. şopteau cu toţii. bărbaţii şi femeile se adunau cu toţii-n jurul vetrei. focul pe care ardeau jertfe. Zeus pe Hera şi-o făcuse soaţă. Iară Hestia1 păzea focul. arzând pământul în adâncuri. cântând-o pe Hestia. Mai înainte de a se face vreun sacrificiu oricărui zeu. Hestia.195 HESTIA Şl DEMETRA intre copilele lui Cronos. Hestia. ceruse fratelui său dreptul de a rămâne-n veci fecioară. sau focul ce urma să ardă jertfa. Şi. în D . Păstrează-ne uniţi. Focul. pentru-această puritate. şi mai târziu zeul Apolo. credinţa pe care şi-o datorau întotdeauna părinţii şi copiii.

Fata la fel.... De Triptolem. Demetra i-a răspuns în dodii. Într-o basma strânsese ghindă şi în cofiţă nişte mure. pe când se îndrepta spre casă.. N-ai să-nţelegi tu niciodată cu cât e soarta ta mai bună decât a mea.196 fericire.. să nu se vadă că pe gene i se ivise o picătură arzătoare. s-a oprit şi i-a grăit în acest fel : — Unde te duci. Iar când se-nfiripa o casă nouă. feriţi de boale şi alte rele. Văzând copila pe zeiţă că umblă singură şi tristă şi gârbovită. a spus zeiţa... după poruncile zeiţei. măicuţă dragă ? Uite. Şi se plecau smeriţi spre flăcări. să n-o cunoască nimeni.... Acolo vieţuia. Tu bucură-te.. căutând pe scumpa ei copilă. neagră. Şi-a dat să plece mai departe. fată dragă. dar unde. Pe lângă el mergea o fată. vestit de harnic şi cinstit. Erau miloşi. pe vremuri. Şi-aşa umblând. precum jurase-n prima zi. cu inimi bune.. mânând din urmă două capre. Zeiţa îşi schimbase chipul. Alte poveşti despre Hestia nu se cunosc. Totuşi i-a povestit că fiica i-a fost răpită de un zeu şi c-a pornit pe jos s-o caute. Bătrânul s-a-ntristat şi dânsul.. acum se lasă seara şi locurile-s cu primejdii. se spune că ar fi ajuns prin acel loc care se cheamă Eleusis4 . şi se făcuse o bătrână zbârcită la obraz şi gârbovită. DEMETRA LA ELEUSIS n schimb. Dar eu.. Părintele ţi-e lângă tine. auzind întâmplarea asta. dar necăjit peste măsură. ducând în spate nişte vreascuri.. Pe cap şi pe umeri se-nvelise cu o maramă veche. Dar cum ţi-ai pierdut fata ? a întrebat-o şi bătrânul. fata lui cea mai mărişoară. un om bătrân numit Celeu. Legendele ne spun că ea a brăzdat cea dintâi ogorul şi l-a silit să înverzească. el lua din vatra părintească scântei cu care-aprindea focul pe vatra lui abia zidită2 . zeiţa soră mijlocie. Aveau şi ei o suferinţă.. voi depăna povestea despre Demetra3.. — Mă duc în lume. Pe vremea când zeiţa umbla. curată cum e însuşi focul de care dânsa se-ngrijea. când un fecior se însura. — Ia stai. Ea a rămas neprihănită. că poţi rosti cuvântul : tată. S-a folosit însă de-un om. îl întâlnise în calea sa chiar pe Celeu. n-aş putea s-arăt. dar nu s-au mai gândit Î .. să nu se afle că-i zeiţă. eu mi-am pierdut copila.

vino. Ai casei au mâncat cu poftă... Copilul cel bolnav.. plin de vigoare. sărmano!. la poalele unei coline.. tot ce strânsese gospodina în casa ei : lapte-nchegat. zeiţa. Pofteşte în coliba noastră. s-a-nduplecat până la urmă şi au pornit tustrei agale. şi ce pot spune ?. de care îi povestea pe drum Celeu. L-a sărutat domol pe buze.. Demetra îi umpluse pieptul cu răsuflarea ei divină. zăcea pe pat şi chipu-i palid purta pe el pecetea morţii.. În acea clipă. din patul său de suferinţă. Aşa doreşte poate Hades. a-mpins-o pe Metanira la o parte şi s-a plecat către băiat. Odihna ţi-o aduce. de-o vreme. s-au pomenit lângă colibă. Şi Triptolem – cum se numea băiatul – s-a ridicat. Vreau să mă joc!. zicea băiatul. Iar biata mamă – Metanira – căzuse în genunchi zdrobită şi spaima parcă o-mpietrise. cerea mâncare. Zeiţa ar fi vrut să plece. mamă.. în care strecurase însă nişte seminţe fermecate5 .. i-era foame.. poate. Nu ştiau cum să-i mulţumească bătrânei care săvârşise o vindecare fără seamăn şi-atâta de miraculoasă. Dar cum băiatul. Şi toţi. — Poate nu e pierdută de tot copila ta. .. care cunoştea ce e durerea de a-ţi pierde un copilaş iubit.. a zis bătrânul. zicea Celeu.197 la asta şi au chemat-o pe Demetra să se-odihnească în coliba care se şi vedea în zare.. Ce pot să fac ?. o miere dulce ca nectarul. cu voie bună. Mişcată de atâta jale. dar la atâta stăruinţă şi bunătate omenească.. S-au aşezat apoi la masă şi s-a servit. şi înţeleg că va să moară. Mergând astfel. şi mi-e sete!. Triptolem. copilaşul s-a-mbujorat la chip ca mărul şi sângele-i a prins s-alerge din nou prin vinele secate.. şi fata lor săltau în juru-i. — Mi-e foame. Pe drum a început bătrânul la rândul său să-i povestească mâhnirea ce-l rodea în taină. o alinare cât de slabă.. fructe şi miere. Numai zeiţa n-a gustat din cele ce erau pe masă. — Leac nu-i găsesc. N-avea putere să mai plângă. Demetra a fost izbită de durerea ce stăpânea în încăpere. Băiatul cel mai mic din casă căzuse greu bolnav.. Demetra i-a dat lapte cald. tot povestindu-şi. Celeu şi Metanira. Cum a intrat aici. către coliba lui Celeu. Oricum ar fi.

trecându-şi palma de trei ori pe pielea-i netedă şi albă. bătrâno ? a strigat tare Metanira. cu grijă. cheamă poporul. a învelit sub jar tot trupul copilului abia-nsănătoşit. Clădiţi acolo. sub jarul ce licărea roşu pe vatră. Şi şi-a schimbat înfăţişarea. — Copilul meu!. desigur! – şi apropiindu-se de vatra în care mai erau tăciuni. V . pe când somnul şi liniştea domneau în casă. cu glasul tremurător. ca să-mi aducă alinare tristeţii c-am pierdut-o pe Cora.198 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE enise noaptea.. pe care gura omenească n-ar fi ştiut să le rostească – cuvinte magice. Iar părul galben. Bătrâna. Şi. drept preoţi. Mii.. Iubirea. zeiţa s-a sculat în taină. dar tot atunci s-a deşteptat din somn şi Metanira. Acuma totul se sfârşeşte.. de-o frumuseţe uimitoare. cum e spicul cel auriu din miezul verii.. Ce faci. Eu însămi vă voi da poveţe asupra-nchinăciunii ce se va-ndeplini în templu. nu au avut urmare bună. mii de stele scânteiau pe boltă. mama a şi fost lângă vatră. un templu mare. îi luneca pe gât şi umeri şi strălucea ca o lumină. iată. i-a grăit Demetra. Demetra se culcase-n preajma copilului tămăduit. — Şi totuşi. iar purtătoarea de făclie. L-a luat pe Triptolem în braţe. îşi revărsa lumina argintie peste coliba lui Celeu. pe colină. din jar şi flăcări şi din mâna în care îl ţinea zeiţa. a glăsuit din nou Demetra. a fost îndată în picioare şi s-a-ngrozit de ce-a văzut.. eu am să fac din fiul tău. făcându-se din nou zeiţă. l-a mângâiat uşor pe frunte... Pentru că. a grăit zeiţa către Celeu. — Bătrâne. Nu ştiu cum s-a-ntâmplat.. Şi.. cât ai răsufla o dată. pesemne. L-a smuls pe Triptolem. — Sărmano.. Şi vă voi iniţia. Din vălurile sale albe se răspândeau în tot văzduhul miresme dulci şi-mbătătoare. întâiul om care să ştie cum trebuie arat ogorul.. zgomot.. în nişte taine sau mistere. — Mă iartă. La miezul nopţii. şi pentru oameni!. A mai şoptit cuvinte. ce te-au împins să-mi smulgi copilul. cea încărcată de foloase şi pentru zei. am vrut să îl purific. grija ta de mamă. Cel dintâi care va cunoaşte unealta mea cea nouă : plugul. luna. să-l fac asemenea cu zeii : nemuritor şi plin de fală. A auzit. Eu sunt Demetra. S-au culcat cu toţii. care se vor numi-n Elada misterele eleusine. cum sunt mamele. care-l vindecase pe Triptolem. cu spaimă. Vârând pe Triptolem în flăcări. tot ea. îl afunda. n-am ştiut! a rostit mama. este vremea să aflaţi toţi.

a pus la cale în Elada nişte serbări strălucitoare. om hain. Scăpat de moartea plănuită de Lincos împotriva lui. şi-i îndruma cu-nţelepciune. şi-au construit un templu mare. Iar Triptolem trecea cu carul cel zburător din ţară-n ţară.. pe care şi-o pregătise de cu seară. ce-l veghease pe ocrotitul său. s-a apropiat cu paşi de tigru ce vrea să-nşface o vietate şi. al cărei ţipăt parcă-i hohot. Demetra i-a dăruit carul ce o purta pe ea-n Olimp. Şi ca să vânture pământul mai repede ca rândunica. Noaptea. Cu ţipătul său. Şi-a hohotit plin de cruzime : — Ha. a pus la cale să-l ucidă. serbările eleusine9 . De cum a poposit flăcăul în ţara asta.. prin vrajă – deşi la mare depărtare – n-a lăsat regelui răgazul să-i ia viaţa lui Triptolem. Demetra cea cu păr bălai. cu o suliţă. pe toţi cei ce doreau să aibă o viaţă mai îmbelşugată. L-a făcut fiara cunoscută sub numele de linx sau râs7. T . Dar linxul. TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA impul a început să treacă. templul vestit din Eleusis. nebun.199 Şi cum a poruncit zeiţa. mei. ha!. s-a năpustit.. Celeu a şi chemat poporul. L-a ospătat şi l-a culcat într-o-ncăpere mai ferită. în tainele agriculturii. pe când dormea flăcăul. S-a făcut că-l primeşte bine.. pe uşă şi a pierit către pădure. Aici veneau agricultorii şi îi cereau sorei lui Zeus. Aici domnea un rege aspru. Odată. Dar Lincos. o ţară unde fusese rău primit8. Acuma-vei pieri!. să-i spună ce gânduri l-au adus. Demetra însă. şi-atunci Demetra i-a cerut să plece-n lume şi să-nveţe pe oameni ce este-agricultura. flăcăul a pornit spre casă. părăsind Sciţia.. Triptolem6 s-a făcut flăcău. dorind s-arate recunoştinţa sa zeiţei. un meşteşug atât de spornic. Era un car tras de balauri. s-a îndreptat către palatul regelui.. secară. a dat să-mpungă pe flăcău. totuşi. — Am să-i iau carul său şi plugul şi am să mă mândresc eu însumi c-aş fi născocitorul acestui meşteşug pe care îl răspândeşte Triptolem!. Şi Triptolem. din ură şi din invidie pe tânăr. hohotind sălbatic. El a prins suliţa scăpată de regele schimbat în fiară şi a voit să-nceapă lupta. să-i ocrotească pe ogoare şi să le umple casele cu grâne : orz. îşi spunea regele în barbă. Triptolem se pogorâse-n Sciţia. L-a prefăcut pe acest rege într-o dihanie complită. crudul Lincos l-a şi trezit pe Triptolem... ce purta numele de Lincos.

Şi de-ar fi dânsa în persoană. Nu mai da. va săruta curând pământul. odată.. atât de largă.. Atunci Erisihton.. Ajunge. Iară poeţii spuneau versuri scrise pe table ceruite.. tăiat de tine. în trunchiul lui. Căzând. În ramurile-i înverzite agăţau panglici şi buchete de flori bogate în parfumuri. rămuros.. Cununa lui. în temple. tăiată de suspine : — Ascultă! îţi vorbeşte nimfa ce-a locuit în trunchiul ăsta nevinovat. cu ciudă.. Iar de sub scoarţa despicată a început să curgă sânge. un bătrân rege tesalian.. tot îl dobor. a prins în mână o secure. Erisihton însă oprise ca oamenii să mai cinstească acest stejar.. Într-o pădure tesaliană Demetra avea un stejar. plăcut zeiţei. Zeiţa-ndată şi-a scos fruntea din holdele aproape coapte. În faţa mea ? Dar nici un sclav n-avea curajul să dea întâia lovitură.. — Zeiţă. a zis Erisihton. tu. N-a trecut mult şi a sunat cea de pe urmă lovitură. ar fi-nfruntat-o pe Demetra. Şi cu securea-nsângerată i-a retezat îndată capul. Numaidecât. Astfel se spune că. şi-a hotărât să-i pedepsească şi să reteze-ntreg stejarul. vei suferi şi tu. strigând spre cei aflaţi de faţă: — Puţin îmi pasă că zeiţei i-e drag acest stejar semeţ. o supăra rău pe zeiţă. tirane. — Stăpâne!. Şi a lovit cu-nverşunare.. Dar a aflat cu supărare că mulţi nesocotesc porunca. pentru belşugul pe ogoare sau în grădini sau în livezi. Află însă că. pentru-această faptă.. Trunchiul atunci a scos un geamăt şi frunza lui s-a făcut pală. — Ce-ai spus ?. Tu... S-a prăbuşit în tină trunchiul. ce se numea Erisihton.. cea mai iubită dintre nimfe şi-a pierdut viaţa sub securea călăului Erisihton... a cutezat un sclav să-l roage. s-a auzit o voce blândă.. O nimfă dragă a zeiţei.. A clătinat C .200 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI ine nu se ruga smerit. îmi dai poruncă ?. prea darnică. — Tăiaţi-l!. veneau ades lângă copac. Şi oamenii. Un stejar falnic.. ca s-o slăvească pe mândra soră a lui Zeus. sclav. Primeşte dar ce ţi se cade. cu o coroană mult mai largă decât era toată pădurea. A chemat câţiva sclavi cu sine şi au plecat către pădure. Şi nimfele de prin pădure fugeau cernite spre Demetra. le-a poruncit dânsul. în trunchiul lui trăia o nimfă.. cu furie.

METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU um i-a suflat pe gât otrava. şi l-a-nvelit.. Şi-a dat poruncă unei nimfe să plece-n Sciţia pustie. Mănâncă tot ce se găseşte. merge pe ţărmurile mării şi îl imploră pe Poseidon : C . Regele.. Era cam spre sfârşitul nopţii şi Foamea.. toată ţara. zice dânsul. părul zburlit şi pielea aspră. care săvârşise fapta. Cu timpul. ca într-un giulgiu. — O foamete-nspăimântătoare va bântui-n aceste locuri.. şi-mi cumpăr iar bucate multe. fără multă vorbă. Multe.. — O vând ca sclavă. Şi-n Sciţia se afla Foamea. mai înainte. şi tot mai multe. bănuindu-i gândul. nu-i ajungeau acestui rege să-i sature grozava foame. cu aripile sale negre. ca să-şi mai capete bucate... dinţii mâncaţi ca de rugină. a pătruns în palat.. Şi nimfa a pornit pe dată spre Sciţia.. unde domnise crudul Lincos. copila lui cea mai frumoasă. carne fiartă. cu buze vinete. Atunci pune ochii pe Metra. i-era mai foame. Dar Metra. fripturi din fel de fel de păsări şi animale. purtând mâncări nenumărate : fructe şi lapte. Mănâncă avuţia ţării. pornind înspre Tesalia mănoasă. tot mai multe. şi sărăceşte tot regatul.201 puţin din plete şi toate holdele acelea s-au scuturat în tot regatul.. făptura cu obrajii galbeni şi ochii-n fundul capului. regele s-a trezit din vise şi a început să strige tare : — Aduceţi-mi bucate multe. care-mi este de obicei vrăjmaşă mie. nici fructe nu mai dădeau pomii. Să-l nimicească pe călăul Erisihton şi tot ţinutul pe care-l stăpâneşte dânsul. din toate felurile.. cu gura lui nesăţioasă. — Să vie Foamea. nu mai are ce să mănânce. ce să vândă. a spus Demetra mâniată. însă. să cheme Foamea. înfloritor mai înainte. să-mi potolească focul gurii. De ce mânca... ce i-a pătruns în măruntaie. uscate. şi a suflat asupra-i fiere. la rege. Acolo nu mai creşteau grâne. Cerea mereu alte bucate. Slugile s-au pornit în fugă. Merinde care-ndestulau. Iar Foamea s-a săltat pe-o pală de vânt uscat şi secetos.. unde chiar regele doboară stejarii mei! a zis zeiţa. dormea adânc în acel ceas.

se spune în legendă că preanenorocitul rege şi-a sfâşiat propria carne. nu-i mai ajunge regelui. împuţinându-şi astfel trupul. astfel dobândită. Ea-i singurul câştig ce-l are Erisihton. zeule atât de mare. Dar Metra scapă de sclavie prin noua ei înfăţişare. Metra se schimbă-atunci în câine. scapă-mă de-aşa ruşine. Aşa s-a răzbunat zeiţa belşugului şi a recoltei pe regele Erisihton10 . . care-i nesocotea puterea şi nu lăsa să crească-n voie stejarii falnici din păduri. ajută-mă să nu fiu sclavă. ce-o vinde iarăşi.. Foamea îi creşte fără margini şi îl cuprinde deznădejdea. după voie. Dar hrana. să se hrănească. Regele-l vinde şi-şi ia pe preţul său mâncare.. Zeul Poseidon se îndură şi-i dă prinţesei o putere de-a se preface. Erisihton îl vinde iute... Fata îşi schimbă-nfăţişarea. Până la urmă a pierit. Fugind de la stăpân. în orice animal din lume.202 — Tu. se-ntoarce la tatăl său. Şi-atunci. Se face cal. cel mai puternic după Zeus.

de oarecare siguranţă în colectivitate. însuşi Lincos. De aceea. când porneau cu corăbiile să cucerească ţinuturile îndepărtate şi să întemeieze oraşe noi. însemna trecerea de la păstorie la treapta superioară a muncii în agricultură. 8. dealtfel. chiar viaţa. când se duceau la luptă. La fel. emblemă a suveranităţii. sau Vesta – la romani – întruchipa pentru cei vechi focul. Focul purificator de molimi. Demetra. Este reprezentarea legendară a dorinţei oamenilor de a dobândi o viaţă tihnită şi îmbelşugată. uneori. dealtfel. pentru că oriunde se află oameni ei aprind focul în vetre. În opere vestite. plin de curăţenie!”. Această dăinuire a focului însemna. un pritaneu. semănatul şi secerişul. de cei dintâi plugari. Hestia. pe care poporul nostru o numeşte. urmaşilor săi : „Năzuiţi întotdeauna numai spre ceea ce este înalt şi veşnic. Seminţele aşa-zise fermecate. După legendă. unde să ardă focul sacru. Tot de aici luau vechii greci tăciuni aprinşi. cu putere adormitoare. zeiţa este reprezentată. Astfel justificau. înşelăciuni sau duşmănie. înveşmântată într-un dublu hiton. sunt seminţele de mac. cu văl pe plete şi pe umeri. în chip poetic. aflată într-un muzeu de la Roma. 3. o vedem pe Hestia sau Vesta. Poate din pricina aceasta. Ţipătul acestei fiare se aseamănă cu un hohot de râs. elinii au socotit că oraşul se cădea să aibă o vatră a sa. întruchipând în legende pământul fertilizat de oameni. faptul că în Sciţia nu s-a făcut multă vreme agricultură. cum poartă numai fraţii săi : Zeus şi Hera. 6. Artistul grec care a sculptat-o pare că a vrut să spună. elinii. . râs. Focul acesta sacru trebuia să fie simbolul unităţii între locuitorii aceluiaşi oraş. prin acest gest. hohotea de bucuria izbânzii.203 Note: 1. cele trei munci de seamă din meşteşugul plugăriei: aratul ţarinei. după unii mitologi. Vatra sau căminul îi unea în jurul ei pe membrii aceleiaşi familii. 2. care trebuiau să rămână fecioare nemăritate. Poate că simbolul ar putea fi asemuit cu acela al renumitei „coloane fără sfârşit”. Această trecere era însoţită de aşezări stabile. Focul cel blând din vetre. Demetra sau Ceres. creată de marele nostru sculptor Brâncuşi. aduceau cu ei flăcările sfinte şi se simţeau în noul oraş ca în patrie. Eleusis din Atica a devenit mai târziu un vestit loc de adorare a zeiţei agriculturii. 4. în clipa când a fost preschimbat de zeiţă. În tabere aprindeau focul din aceşti tăciuni şi simţeau numaidecât patria alături de ei. Focul ce le da în timpul nopţilor lumină şi iarna îi ocrotea de geruri. Cu indexul arată către slăvile înalte. Cuvântul Triptolem înseamnă. Aşa îşi explicau elinii existenţa acestei fiare. În pritaneu erau primiţi solii străini sau ambasadorii. acest foc era păzit de nişte preotese. aşa urma să fîe şi căminul : curat şi neatins de intrigi. 7. cum se numea. ţinând în mână sceptrul. Cum este flacăra de pură. pe care ei îşi găteau hrana. La romani. numite vestale. Ea are o înfăţişare calmă şi chiar puţin severă. cu falduri-lungi. 5. cum este statuia intitulată Giustiniani.

Pe acest pământ nefertil se pustieşte totul: holda. Aceste grâne erau recoltate pe o câmpie învecinată cu Eleusis. Demetra este reprezentată de obicei cu mare pompă. se sfărâmă. Când este astfel reprezentată. şi Dionisos. am putea spune noi. care asigura belşugul de roade. Elinii. care întruchipează abundenţa. chiar munca pe care o fac pe câmp plugarii. Erisihton. zeul viţei de vie. de fapt. pe lângă jocuri şi întreceri de gimnastică sau muzică. soarele însuşi. Alteori ea are o ţinută simplă. În operele plastice. Nu mai pot vieţui nici animalele. marea cu furtunile sale nimicitoare. cum erau Demetra. 10. Aici. Prin fapta lui Erisihton. plantele. Acesta ar fi tâlcul legendei lui Erisihton – Demetra rămânând belşugul. demnă. se risipeşte în nisipuri şi praf. Deasupra lui bântuie foamea şi el însuşi. ce imitau. părintele agriculturii. În mâna dreaptă ţine o torţă – torţa cu care şi-a căutat copila – şi în cea stângă un coş. Ea are în jurul frunţii spice de grâu. având numai o bentiţă peste păr. zeii naturii îmbelşugate. adică zei pământeni. uscat. ogoarele sau păşunile. când era prea arzător. grădina sau pădurea.204 9. cum se purtau în Eleusis. fără podoabe. grecii îi osândeau pe aceia ce făceau stricăciuni naturii. cuprindeau şi o serie de practici religioase. se spunea că arase întâia oară pământul Triptolem. Premiile distribuite la aceste serbări constau de obicei din grâne. pe câmpia Rariei. Demetra se aseamănă mult cu sora ei mai mare. mai ales orz. Legenda aceasta are altă semnificaţie decât cele dinainte. în general. numită Raria. erau în luptă cu forţele naturii care puteau să le facă rău : cerul. pe care-l duce vântul. dar se simţeau apropiaţi de aşa-zişii zei htonici. fără vreun scop şi fără milă. care distrugeau copacii. cu Hestia. cu fulgerele şi trăsnetele lui. adică duşmănos zeiţei. . mai este în acelaşi timp şi pământul nefertil. flori de mac şi alte ornamente vegetale. pe cât se pare. Serbările din Eleusis.

şi-a-ndemnat-o pe fata regelui din Teba să ceară soţului dovada că este zeu într-adevăr. parcă niciodată dânsa n-a fost atât de îndârjită ca în ziua când stâpânul a făcut nuntă cu Semele. dornică să se răzbune... Cum a silit-o să-i devină soaţă. ca să înşele fetele prostuţe. luând chipul doicei lui Semele. Cadmos. S-a dus îndată la Semele şi a-nceput s-o dojenească cu glas tremurător : — Copilă. Şi-a sfătuit-o. dar nunta s-a făcut. aflând această nouă necredinţă! Şi.. Semele-ar crede şi n-ar crede ce-i spune prefăcuta doică. Şi seara când coboară Zeus şi se apropie s-o sărute. pe cât se crede. să i s-aducă-un nor de aur.205 VESELUL DIONISOS M ulte făcuse năzdrăvanul Zeus. cu pas şovăitor şi fruntea încununată de şuviţe mai albe decât neaua iernii. Şi a pornit pe el zeiţa. să ţi s-arate în veşmântul şi cu puterea lui cerească. Aşa cum se înfăţişează soţiei sale din cer. precum spune. prinţesa-l roagă. Mult s-a mai mâniat zeiţa Hera. către palatele din Teba. s-a prefăcut într-o bătrână. Cum te-ai lăsat ademenită ? Acela care s-a lăudat că e stăpânul din Olimp e un amăgitor. Şi totuşi. desigur.. mângâioasă : .. Dar bănuiala tot o-nghimpă în inimă şi nu-i dă pace. după aceea. pătrund prin case... A poruncit. Hera. Aşa socot c-ai păţit tu.. — Îl rogi. De-atâtea ori se supărase Hera. de-i Zeus. copila regelui din Teba. Norii aceştia învăluiau mereu Olimpul. chiar în palatul de la Teba al tatălui copilei. Mulţi se pretind că-s zei. sau cum a amăgit-o. nu se ştie.

. peste podele şi-n tot locul. El se înalţă într-o clipă către palatele-olimpiene. pristave. Au râs puţin de dânsul zeii. l-a scos frumos... Însă abia deschide gura. — Îţi jur pe Stix. Palatul însuşi se aprinde şi ar fi ars în întregime. că tot ce-mi ceri se împlineşte numaidecât.. printr-o taină cunoscută numai de el.206 — De eşti tu Zeus. Şi.. Îşi clatină bogata-i chică şi cheamă-n jurul său furtuna cu nori. să mi te-arăţi. Îşi pune hainele de aur. din flăcări. Şi Gheea a făcut să crească perdele verzi de iederă peste coloane. şi el. Semele. Căci el o dată se născuse din mama lui pierită-n flăcări. pruncul ăsta. Şi Zeus l-a chemat pe Hermes şi-a grăit : — Să duci... cum urzise Hera. peste ziduri. Nu mai avea nici o putere să se împotrivească faptei ce-o ticluise bine Hera. tatăl lui. care-l însoţea pe Zeus în fulgerele-i orbitoare. când potolise pârjolirea palatului regelui Cadmos. a vrut să spună Zeus. Dar Zeus şi-a văzut de treabă. din coapsă. chiar în clipita următoare. ce-a-năbuşit şi a stins focul. şi-a doua oară-l adusese pe lume Zeus. l-a smuls Zeus pe băieţaşul lui Semele. în strălucire şi putere. când au aflat că Zeus poartă pruncul închis în coapsa sa. ţi-ai pierdut mama. Doar fiul ce-l purta în sânu-i Semele cea nefericită a fost scăpat prin voia Gheei. Şi fata rîde bucuroasă : — Atunci. O iederă plină de sevă. şi focul. la care-ar fi născut Semele. Taci!. la fel ca-n sânul unei mame. Zeus l-a luat şi l-a închis în coapsa lui. de n-ar fi fost în preajmă Gheea – pământul larg şi bun – aceea ce e strămoaşa tuturora.. cu tunete cumplite şi fulgere strălucitoare. UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI emele a pierit în flăcări. De fapt. căci băieţaş era copilul. cum are dreptul să te vadă numai soţia ta din ceruri. rosteşte Zeus.. tu ai să vieţuieşti. Iată de ce Dionisos1 a fost numit şi Ditirambus2 – sau cel născut de două ori. — Taci!. slăvite. Socrul S . L-a strâns în braţe ca un tată şi i-a rostit înduioşat : — Feciorul meu. totuşi. Dar vorbele fuseseră rostite şi se împrăştiau prin aer. şi chiar la vremea cuvenită.. la Teba cea cu şapte porţi.. o-ncinge iute pe copilă. şi nu altul. Ia-n mână sceptrul greu de rege peste pământ şi peste ceruri. Zeus jurase chiar pe Stix să-i împlinească voia. şi se pogoară iar în Teba. cu fulgerele-n pumni şi faţa... aş vrea să-mi împlineşti o vrere.. apucă numai să-l zărească pe soţul său şi vrea să-i spună cât este ea de mulţumită că-i împlineşte rugămintea.

Crima şi Jalea şi Teroarea. De cum a dat porunci zeiţa. a murit. Să nu mi-l afle... dionisiace. şi Hera. voi genii. urlând turbate : Ura cea neagră. zgomotoase. spaimă şi nelegiuiri. ferită de lumina zilei. Cadmos. pe Hera. Se nimerise numai bine. Porniţi. una dintre voi. Şi-a pus pe spate o mantie cruşită. în sânge. cu verzi ghirlande-mbălsămate şi struguri aurii şi dulci. deci. geniile rele-ale lui Hades.. îngrozitoarea Tisifone şi-a luat în mână o făclie muiată-n sânge şi-n otravă. e soră bună cu Semele. Zburau cu ea. Regele Atamas şi Ino m-au supărat. l-a primit plină de-ncântare pe-acest copil orfan de mamă. urmată de un cortegiu fără seamăn. a glăsuit zeiţa Hera. şi-nverşunată ca o fiară s-a coborât pe loc în Tartar. Le da la amândoi să sugă din sânul ei bogat în lapte3. GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA -a trecut însă mult. Nebunia. Mai mult. Tisifone. Tu. de vipere lucioase. ce se joacă în strigătele de „Evoe!”. cumva.. şi ea născuse un copilaş. şi alte genii N .. toiag şi armă totodată. Faceţi-i pe aceşti părinţi – ca o osândă meritată – să-şi piardă cei doi fii iubiţi. De îngrijit. Tot ea a-ncercuit şi fruntea şi buclele strălucitoare ale acestui zeu frumos şi vesel... A născocit apoi tiasul. Mijlocul şi l-a strâns în chingă de şerpi. Erau acolo nişte furii.. pe Melicerte şi pe Learh. şi glasul ei vuia în Tartar. soră cu Semele. ce-l are Zeus cu-o fată pământeană. foc. crescând în casă pe-un fiu nelegiuit. chiar ei să şi-i ucidă. eşti mai cruntă!. Nu le-ajungea c-aveau ei înşişi alţi doi copii. Ea i-a dat zeului şi tirsul. şi astfel să se-nveţe minte toţi oamenii că nu e bine să supere.. un danţ frenetic.. tot la fel. A luat în braţe Hermes pruncul şi a zburat cu el în Teba. pe Melicerte şi Learh. îl îngrijea o sidoniană vrăjitoare. prin iscodiri şi vicleşuguri. Răzbunaţi-mă. a aflat că trăia copilul. ce purta numele de Mistis4. Iar Ino. care s-alunge umbra nopţii.. ce are-n vârf un con de pin şi e-nvelit în flori şi frunze de iederă căţărătoare. ca ginere şi ca urmaş. Ca-nchinătorii să n-adoarmă. Îi dai lui Ino băieţaşul şi-i porunceşti să mi-l păstreze într-o odaie-ntunecoasă. Şi a pornit în zbor. dar Atamas e-n locul lui... şi l-au primit la dânşii-n casă şi pe micul Dionisos.. Hera. regina Ino.. şi varsă peste ei otravă. Şi sidoniana vrăjitoare a pus la cale pentru zeul cel nou-născut serbări nocturne. Soţia sa.. — O!. a creat tobe şi ţimbale cu sunete răscolitoare şi-a aprins torţe luminoase. cumva. pe Melicerte. Abia de-o zi.207 meu.

Cum au ajuns. doi şerpi din pletele zburlite şi a zvârlit unul spre Ino. În şerpii-aceia Tisifone vârâse spuma nebuniei şi a dorinţei de măcel.. S .. regele Atamas trăsese pe cel mai mic dintre feciori. Dar Hera. Soarele. Ino – neştiind nici ea ce face. prea drăgălaşul Melicerte. sub muşcătura veninoasă – se repezise pe o stâncă cu celălalt copil în braţe. Dar Tisifone-a călcat pragul palatului lui Atamas. Learh. ce din cer zărise cruntul alai al Tisifonei. ce încă gângurea.. ce privea din ceruri. şezând pe jilţul ei de aur. şi-o stârpiţi! În nebunia-i. ca piatra dintr-o praştie. se şi grăbiseră s-o scape. sărmanul Atamas crezuse că soaţa lui este o fiară. şi-l aruncase într-un zid. Şi-n timp ce furia. pierzându-şi mintea. REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE i Atamas. s-a depărtat.208 nemiloase. zice legenda că s-a cutremurat palatul. a început să ţipe-aşa : — Ce caută în palat leoaica şi puii ei ? Săriţi!. Porţile grele de aramă s-au zguduit. Iară cu falca-nsângerată a făcut semne de blestem. cu mâna-i neagră şi ciumată. altul spre regele-Atamas. zbura din nou vârtej spre Tartar.. în pescăruşi. căzând în lături. Întindeţi laţurile voastre şi prindeţi fiara!. Plină de ură. care şi astăzi zboară şi ţipă peste valuri. şi pruncii săi – pui de leoaică.. care-şi ţinea la sân copiii. cum spun legendele eline. să nu mai vadă ce crimă se punea la cale. şi toate-acestea s-au prefăcut pe dată-n păsări.. făcuse semn. din braţele măicuţei sale. dată de şarpele care-l muşca. căutându-i pe Ino şi pe prunc. care trăiau pe lângă Ino. mulţumită că-şi atinsese ţelul. Şi de pe stâncă s-aruncase în valurile vinete.. Săriţi!. Nimfe şi prietene şi slugi.. ea şi-a smuls. văzând-o pe soţia lui.

. Olimp. danţând cuprinşi de veselie. din slava lui.. şi l-a ascuns în peştera cea mai umbroasă-a insulei. Chiar zeii se săltau adesea din jilţurile lor de aur. Zeus i-a dat ca-nvăţător pe un satir bătrân : Silen6 Satirul era gras şi vesel. mai mult decât de fiinţa ta. şi altele sunau din flaut Iar vinul. prietenul său. Aici. băteau din tobe şi ţimbale. Pe un măgar venea. prin muntele cel 'nalt.. de tigri şi-alte fiare7 . format din nimfe şi satiri. — Voi îngriji. Şi toţi făceau atâta larmă. Silen. Codrul îşi clătina frunzişul. stăpânul ce se întâmplă pe pământ. a tot zburat şi a ajuns în insula unde trăia o nimfă. A zburat el.. C . Zboară-ndată către Teba şi scapă-mi fiul din primejdii.. l-a învelit în vălu-i alb şi l-a împodobit cu flori. împreună cu satirii – demoni cu coarne şi copite. Nisa5 . în jurul lui Dionisos. urmat de un cortegiu vesel. Nimfele care-l însoţeau purtau numele de bacante şi. Iar de cânta-n păduri satirul. El colinda din ţară-n ţară. a răspuns Nisa. s-a-nălţat zeul ferit de ochii Herei. vinul curgea gârlă. Umbla-ntr-un car tras de pantere.209 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ ăzând. aduceau jertfe – mai des ţapi – şi-l aclamau neîncetat. Noroc că-n toată vremea asta Dionisos era cu Mistis. — Să îngrijeşti de acest zeu. în timpul nopţii următoare. beţivul.. Hermes l-a luat pe micul zeu şi a plecat cu el în zbor. neobosite. până şi fiarele jucau. alături. Umbla întotdeauna beat. căci la beţie el putea să prevestească şi viitorul. dai cu-o beţie inspirată. V PENTEU um s-a făcut bărbat în lege. în Nisa. ce semănau cu nişte ţapi – danţau mereu. că oamenii se-nfricoşau şi se plecau către cortegiu. fiul Semelei şi-al lui Zeus. i-a şoptit repede lui Hermes : — Fugi!. de lei. i-a poruncit pristavul nimfei. în încăperea-ntunecată.. Şi crescând el mai mărişor.. Dionisos pornise-n lume să-mprăştie viţa de vie.

spre ţara unde se născuse. Deodată iese din palat regele Tebei.. fie.. nu foi de viţă şi ghirlande. gândeşte el că mă va-nvinge ? Că va opri cultul lui Bachus ?. că zeul. Aşa se povestea.210 Cine nu se pleca-nainte-i urma să fie pedepsit. grăieşte dânsa către bacantele din munte. de pildă. Priviţi-acest mistreţ oribil. ce-l socotise un mistreţ. el însuşi urcă pe Citeron. Silen!. din cele care îl urmează. iar printre ele se găseau : Agave. Le porunceşte să alerge în goana mare.) Însă Dionisos – se zice – aflând de fapta lui Penteu. O. nici vitejia. care venea cu carul său tras de pantere şi de lei. Nu vreau să fie Teba pradă acestui zeu atât de tânăr şi dezmăţat. a grăit zeul. Mulţi dintre oameni. — Rege nebun. ce umblă cu beţivii-n roiuri şi-i parfumat. şi nu vă mai plecaţi urechea la cântecele de bacante. mai mult spre mama lui Penteu. puneţi-vă pe creştet coifuri. lipsit de vlagă.. Ares ? Voi. Şi ea se-ntoarce mânioasă. (Un munte unde se-adunase mulţime de femei şi nimfe. Eu vreau ca prima să-l lovesc. iar ceata aprigă s-avântă spre rege. nu ştie că e fiul ei. Acestea s-au pornit să sară şi mai vârtos. Aşteaptă. ca o femeie. Dar ca să nu se piardă vremea. Îl aclamau pe acest zeu. surorile şi alte rude.. Şi-şi cheamă slugile Penteu. .. Nu vă mai prindeţi nici în danţul ce-l tropăie satirii beţi. De e sortită Teba noastră să cadă-nvinsă.. Acolo se afla pe tron un rege nou. ca-ntr-un vârtej. să-l lege-n ştreanguri. colindând pământul. tineri ce-aţi ajuns la vârsta de-a purta suliţe şi scuturi.. Sub vraja lui Dionisos. lovind cu tirsul în Penteu. a început să râdă-n hohot. ştiind că zeilor le place să te supui fără zăbavă. ce amintesc de moleşeală şi de beţia ruşinoasă.. urmat de nimfe şi satiri şi-având în preajmă pe Silen.. Bătrânilor. care stă uimit privind la mama lui. nu vă istoviţi puterea. ajuns pe pajiştile noastre. Agave. Agave cea cu păr cărunt îl vede cea dintâi cum urcă. se grămădeau să-i iasă-n cale. însă prin luptă glorioasă.. nu ţineţi minte că neamul nostru ni se trage din zeul cel puternic. Ci-l socoteşte un mistreţ. — Surorilor. cu flori în plete. numit Penteu. să săvârşească pentru zeu mistere şi închinăciuni. sorbind licoarea blestemată. s-ar fi-ndreptat cândva spre Teba. să găsească pe noul zeu. ce nu cunoaşte nici armele. Zvârliţi încolo tirsurile. am să fac o glumă. propria lui mamă. strigînd tare : — Staţi!. să râdem amândoi cu poftă. aflând vestea că s-apropia Dionisos. Tocmai venea din văi Penteu şi se mâhnea auzind cântul şi ţipetele deşucheate. Nu vă grămădiţi în calea acestui zeu. bine. când bate vântul şi răscoleşte tot nisipul cel galben de pe malul mării. pe care ne-o aduce zeul.. Şi-a-nălţat tirsul spre bacante. ca o nimfă..

râde şi Silen. — Dionisos.. Dar tot n-am să mă-nchin puterii tale. . În acest fel. ar fi strigat şi l-ar fi blestemat pe zeu. Şi-ar mai fi spus.. în timp ce lăncile-l lovesc. bună-i gluma ? — E bună. dar nimfele. zeu ce aduci pierzania şi-acuma crima. bătrâne.. s-au repezit la el grămadă şi l-au ucis cât ai clipi. căzu atunci zeului pradă. bietul Penteu. mă învingi.211 În vîrful muntelui e zeul şi râde-n hohot cu Silen : — Ce zici. îl strigă dânsul.. vroind să-mpiedice ca-n Teba să se împrăştie beţia8 . zeu viclean. Penteu pricepe însă totul. înfierbântate...

unde era pe vremuri un loc vestit de închinăciune al zeului Dionisos. săvârşit de fiinţe supranaturale. htonic. căci în butoi se toarnă mustul toamna (mustul simbolizând pe Dionisos tânăr). cu puteri vrăjitoreşti. 4. fiul nelegitim al lui Zeus. Cu vremea mustul se învecheşte şi se preschimbă în vinul cel tare. acela care face larmă. duşmana de moarte a lui Dionisos. Pe lângă aceasta. În el se află ascunsă crima. le aprindea chiote în gâtle). un zeu al belşugului de roade. neînţeles. să nu poată fi observate de Hera. Dionisos era socotit drept zeul cel mai vesel şi mai popular. De aici s-a născut comedia. se cântau nişte imnuri : ditirambii. la fel cum zeul vinului crescuse mai apoi. Dar când ai întrecut măsura. plăcut. Satirul Silen întruchipează butoiul.212 Note: 1. De aceea elinii mai numeau pe acest zeu şi Iachos sau Bachos. ferite de lumina zilei. Se spune că Dionisos. Grecii pretindeau că misterele dionisiace. fuseseră iniţiate de către nimfa Mistis. ritualurile săvârşite la serbările zeului. El era zeul viţei de vie şi ocrotea pe viticultori. în cinstea zeului Dionisos. De aici a luat fiinţă tragedia – în greceşte : cântecul ţapilor – (tragos însemnând ţap. le turna foc în vine. De la numele sidonianei Mistis vine cuvîntul „mistic”. mai ales în centrele viticole. cu acest prilej. Unii artişti chiar socoteau că vinul poate să-i inspire în versuri. vinul devine ucigaş. le aţâţa picioarele la danţ. Insula Nisa (după legendă) îşi căpătase numele de la nimfa care trăia acolo. . şi oda cântec). Băut cu cumpătare. sub privegherea lui Silen. pare a fi o aluzie la faptul că beţia poate transforma pe om într-o fiară. când era copil. vinul e bun. Dionisos era tot un zeu pământean. de cele mai multe ori. aceste cântece şi danţuri aveau. Tot de aici s-a tras şi numele roman : Bachus. ca şi Demetra. Alegoria aceasta ne arată că oamenii din antichitate. pentru că petrecerile lui Dionisos erau pline de zgomot. sugea laptele cu multă poftă. 3. În timpul marilor dionisii: serbările organizate la Atena. care erau organizate în sate. cuvinte care au acelaşi tâlc : gălăgiosul. întăritor. de aceea era plăcut elinilor. La micile dionisii. 8.. 5. s-au cam temut şi au vrut să o stăvilească. 2. în blănuri de ţapi. un caracter comic. Când se oprea din supt. striga : „Evoe”. cu talentele ei vrăjitoreşti. La petreceri se sorbea vin. Cântăreţii şi danţatorii erau îmbrăcaţi. şi vinul aducea veselie. după cum Demetra îi ocrotea pe agricultori. 7. şi se făcuse un zeu puternic. 6. muzică sau danţ.. Unii mitologi cred că Nisa este tot una cu insula Naxos. din Arhipelag. Ea organizase serbările noaptea. văzând puterea băuturii. pentru că elinilor le plăceau cântecul şi danţul. adică un lucru misterios. pentru ca. Aşa lămureau grecii faptul că la serbările dionisiace acest cuvânt răsuna adesea în mijlocul veseliei generale. Faptul că acest car al lui Dionisos era tras de fiare.

sprijinit de tirs. iederă şi flori. cu trupul zvelt. de latini. puternic. nu mai are nici ruşine şi nu mai ştie a chibzui. tânăr. adică însuşi teatrul grec. Dorind să-i imblânzească firea acestei forţe de temut. grecii i-au ridicat altare zeului care o întruchipa. . Atamas. zeul avea pe fruntea albă cunună verde. Din ele se vor naşte. de viţă. în dialog. se înălţau imnuri – ditirambi – şi se rosteau. versuri vesele sau triste. De-aici şi multele aluzii. Se făceau procesiuni. cu privire la oameni care înnebunesc din pricina zeului Dionisos : Ino. drame satirice şi comedii. înfăşurat în blană moale de panteră. şi-l dăltuiau frumos. În cinstea zeului acesta ciudat. aveau loc nişte serbări – numite de elini orgii. despre care nu s-a mai vorbit aici. aşa cum s-a mai spus. şi bachanale. din legendele antice. strânsă cam neglijent pe bust. cântându-se legende de demult. prearenumite tragedii. Agave şi alţii. Molatic.213 Beţivul este grosolan.

............ 55 FUGA ZEILOR DIN OLIMP .................................................................................................................................... 62 ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT . 29 CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE ......... 60 FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ....................................................................................... 56 ŞIRETLICUL LUI HERMES ............ 62 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL .............................................................................................................................................................. 21 ZEIŢA GHEEA ............................................................................................................................................................................................................................................................... 36 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ...................................................... 40 ZEIŢA CU OCHII DE AZUR ...................................................................................... 3 STUDIU INTRODUCTIV ........................................................................................................................................................... 6 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI.............................................................................................. 34 CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 41 TREI FECIORI AI LUI ZEUS .................. 39 FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP ................................................ 51 NĂVALA SPRE OLIMP ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ 67 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT ............................................................................................................................................................ 72 PLECAREA SPRE ARCADIA.......... 47 LUPTELE CU GIGANŢII .................................................................................................................... 64 CUTIA PANDOREI ............................................ 23 URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII ......................................................................... 37 ZEII OLIMPULUI ............................................................................................................................ 24 CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS ............... 75 O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA ................................... 43 PRUNCII ZEIŢEI LETO ................................................................................. 25 ZEUS .............................................................................. 45 FIICA ZEULUI URANUS ..... 52 TIFON ................................................................................................... 33 METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ ............................................214 Cuprinsul Prefaţă ........................................ 56 PROMETEU ... 61 ADUNAREA DE LA MECONA ..................................................................................................................................................................................................... 65 ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU .............................................. POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA........................... 30 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR.......................................................................................................................................................................................................................... 76 ............................................. 39 ZEUS ............................................................................. 35 ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP .... 73 ÎN FRIGIA ..... 74 FILEMON ŞI BAUCIS............... 29 REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL ...........................................................................

.......................................... 96 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS ......................................................................................................................................... 87 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT ........................ 99 RĂPIREA EUROPEI ..........................................................................215 ZEII SE ARATĂ CINE SUNT ............................................................................................................................................ 92 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE ... 117 ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON ................ 131 ARTEMIS .................................................................................................. 86 ZEIŢA TEMIS INTERVINE ..................................................................... 109 UN DAR AMĂGITOR ............................................................. 83 RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE ........................................ 111 SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII .......................................................................................................................................................................... 106 ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA ............................................................ 126 NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC ......................................................................... 84 POTOPUL ÎNCETEAZĂ ................................................................. 94 IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ .................................................................................. 81 STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR ................................................................................................. 127 FÂNTÂNA CASTALIEI ....................................................... 113 PALAS ATENA ............................................................................................................ 130 MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ... 93 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. 89 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS ..................... 107 GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII. 125 APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU . 115 ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL ................................................ 82 PLOILE SE DEZLĂNŢUIE ... 95 MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO .............................................................. 120 ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN .................. CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE .......................................................................................... 116 ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR .................. 103 HERA Şl COPIII EI .................................................... 110 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE ..................................................................... 88 DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI ................... 135 ..................................................................................... 108 HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS ..................................................................... 77 UN STEJAR MÂNDRU .............................................................................................................. 101 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ 106 PEDEPSIREA CHELONEEI................................................................ 98 IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE .......................................... 129 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ 111 TICĂLOŞIA LUI ARES ....................................................................................................................... 118 ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA ..................................................................................................................................... 121 STRĂLUCITORUL APOLO ............ 78 POTOPUL......

............................................................................. 138 URIAŞUL ORION ................ 159 CRIMA LUI ARES ............................................................................................................................................................ DAR….......................................................... 178 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE .. 139 DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR ........... 140 O NOUĂ CONSTELAŢIE ................................. 142 ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ 173 ZEUS HOTĂRĂŞTE… ........................................................................ 143 HERMES...................................... 189 CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 199 .................................... 161 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ ....................................................... 172 CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES ..216 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI .. 153 AFRODITA ....................................................................................................... 149 UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ ....................................................................................................................................................................... 185 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ ............................................................................ 158 ADONIS............................................................................................................................................................................................... 152 NIMFA PITIS ....................... 148 UN MIC TÂLHAR .................................................... 141 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE ............. 180 CICLOPUL POLIFEM .............................................................................................................................................................................................................................................................................................. 174 POSEIDON ŞI AMFITRITA ........ 191 HESTIA Şl DEMETRA .. 195 DEMETRA LA ELEUSIS .... 170 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS ...................................................................... 188 HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE ................................................................................................. 160 SCULPTORUL SIHASTRU...... 171 PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI ........................................................................................................... 163 EROS Şl PSIHEEA.................................. 181 HADES Şl PERSEFONA ....... 168 SE IVESC CELE DOUĂ SURORI............................................ 150 PAN ............................... 136 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI ........................ 137 ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI ......................................................................................................................................................................................... 162 STATUIA PRINDE VIAŢĂ ...................................... 150 ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA ... 157 ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ ....................................................................................................................................................................................................... 196 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE ..................................................... 186 IXION ŞI SISIF .................................................................................................................................................................................................... 167 PALATUL FERMECAT .......................................................... 179 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA ................................ 177 URMĂRIREA NIMFEI ....................................................................................... 151 FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL ............................................................................................... 198 TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

...................................................................................................................... 206 GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA .......... 208 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ ................................................................................................................................ 207 REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE ....................................... 205 UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI ... 209 ........................................................................................... 209 PENTEU ............................................. 200 METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU ........................................217 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI ............................ 201 VESELUL DIONISOS ..................................................................................

218 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful