1

2

Alexandru Mitru

Legendele Olimpului
Lucrare distinsă cu premiul „Ion Creangă” al Academiei Române

Zeii
Volumul 1

Versiune electronică realizată după ediţiile 1978-1983

3

Prefaţă
a cele mai multe conferinţe rostite în public, conferenţiarul, în genere un om de cultură cu mare reputaţie, apare la tribună în tovărăşia unei persoane – foarte cumsecade – care-l prezintă printr-o scurtă alocuţiune. Alocuţiunea aceasta este ca o prefaţă orală, similară celor scrise, sau, cel puţin, acesta este rostul ei. Numai că eu, de multe ori, ca un cetăţean ascultător din sală am auzit cu drept cuvânt în jurul meu : „Dar cine-i acela car prezintă ?! Cine prezintă prezentatorul ?!” Căci, realist vorbind, dacă ar fi avut totuşi vreun sens, conferenţiarul ar fi fost mai normal să-l prezinte el pe prezentator, inversând rolurile. O întâmplare ca asta mi-a venit imediat în minte cînd a fost vorba să scriu această prefaţă, care, în prim loc, are ca rol clasic acela de a prezenta pe autor (conferenţiar în scris). Să-l prezint deci pe Alexandru Mitru! Şi să-l prezint ca autor al acestei cărţi : „Legendele Olimpului”. El este însă cunoscut de generaţii întregi de tineri care-i savurează scrisul şi cu plăcere şi cu folos de ani de zile! Iar cartea a apărut în câteva ediţii, şi într-un foarte mare tiraj. Pe Alexandru Mitru îl cunoaşte deci o lume întreagă, mai ales că fiecare cititor, din altruism sau din slăbiciune, are cel puţin unul sau doi semeni succesivi, cărora le-a împrumutat cartea – ceea ce măreşte considerabil numărul real al cititorilor. Nu este paradoxal să-l prezint eu pe el?! Generaţiile de cititori, mai ales când e vorba de o carte pentru tineret, se succed însă repede, şi apoi cartea, în această nou ediţie, este destinată unor noi cititori, altor generaţii ; de azi şi de mâine. Destinul ei este de durată, ca însuşi destinul legendelor pe care le cuprinde. Dar acele generaţii au referinţele certe, indiscutabile, ale generaţiilor anterioare de cititori, şi vor avea, de îndată, de la prima pagină a cărţii pe care vor citi-o, o idee proprie pentru care orice prezentare aici echivalează cu a prezenta cuiva o rudă sufletească apropiată şi care, pe deasupra, este şi faima acelei familii. Să spun totuşi că Alexandru Mitru e un scriitor temerar, că nu şi-a propus să scrie o carte facilă, cu poveşti de adormit copii, ci o carte şi plăcută şi folositoare, care i-a ridicat o sumedenie de obstacole grele, pe care le-a trecut cu un succes strălucit. Lectura „Studiului introductiv” ce urmează, semnat de un mare specialist : Prof. Nicolae I. Barbu, dă o idee de proporţiile, dificultăţile şi numărul obstacolelor pe care le avea de trecut

L

4

Alexandru Mitru în alegerea materialului acestei cărţi, pe care, cu mare curaj şi încredere în sine, singur şi l-a ales. Legendele Olimpului respirau greu de bătrâneţe – Alexandru Mitru le-a întinerit, le-a dat suflul proaspăt al limbii şi talentului său, făcând din ele simboluri de totdeauna ale năzuinţii omului de a se depăşi pe sine. El a umanizat personaje devenite de mult statui, a creat fiinţe din simple simboluri, a apropiat viaţa zeilor şi a eroilor legendari, de noi, cu temperamentul lor , cu calităţile lor supranaturale , cu urile şi dragostea lor, cu tot ce era uman totuşi şi în ei, căci chiar zeii, care erau întrupări ce n-au existat , au fost creaţi după chipul şi asemănarea noastră de oameni.Cât priveşte eroii, ei au fost oameni cu calităţi superlative ,zeificaţi pentru faptele lor mari şi excepţionale,de mulţimile care i-au admirat cu recunoştinţă. În stil, în dialoguri , în sensurile date faptelor de către autor, eu apreciez în special această umanizare, care apropie un trecut îndepărtat , neguros dar neuitat, de timpul de astăzi, creând din om o entitate universală şi fără moarte, căci legenda e o formă a nemuririi. Observ însă că nici cartea nu are nevoie de o prezentare în prefaţa aceasta, căci ea a avut de curînd, în anul 1972, o recomandare supremă dată de către „Academia Republicii Socialiste România”, prin premiul „Ion Creangă" ce i-a fost acordat, după ce a fost atent judecată de secţia de literatură şi artă a Academiei, de sub preşedinţia acelui integru, serios şi doct Alexandru Al. Philippide şi compusă dintr-un număr de scriitori şi artişti cu mare experienţă. Ce rost ar mai avea, după aceasta, aprecierea mea ? Doar aceea a unui cititor deprins să descifreze şi interesul şi frumuseţile unei cărţi, adică o operaţiune pe care oricare cititor o va face cu aceeaşi obiectivitate şi acelaşi entuziasm, în taina camerei sale de lectură şi în intimitatea delectării lui intime. „Legendele Olimpului” e socotită drept o carte pentru tineret, în primul rînd pentru virtuozităţile ei pedagogice, ceea ce, într-o anumită mentalitate a unora, are un sens oarecum peiorativ. Acest sens a fost creat de o practică facilă şi steril fantezistă, obişnuită unor asemenea cărţi, asupra cărora de obicei nimeni nu se opreşte prea mult. Dar „Legendele Olimpului" este în adevăratul sens al cuvântului – ilustrând un vechi dicton – o carte pentru tineretul de la 10 la 80 de ani, aşa cum au fost socotite cărţile pentru tineret ale lui Lev Tolstoi. Eu însumi, aflat la limita superioară, prin lectura admirativă a cărţii ,am adus o confirmare de simplu cititor acestei „butade” care într-o formă amuzantă formulează un mare adevăr. Alexandru Mitru, prin cărţile sale, dar îndeosebi prin aceasta, a afirmat la cea mai înaltă treaptă literatura pentru copii şi pentru tineret. Fără a avea câtuşi de puţin un iz didactic, „Legendele” lui Alexandru Mitru

făcută cu talent şi cu putere de evocare. încadrând-o pitoresc în mentalitatea contemporană. decât pe oameni. întrupată într-o fiinţă. aşa încât legenda să capete tărie de adevăr. nu prea departe totuşi de noi. din vremea când şi realităţile cele mai fireşti constituiau un mister. cu zei. onest. zei. Aşa fiind. asta din urmă. de la început până la sfârşit. Ea este o naraţiune a preistoriei şi istoriei antice. După atâtea spuse. Ea se citeşte ca atare. cu umor uneori. Poate fi şi un roman. altfel inexplicabil decât prin existenţa unei puteri supranaturale şi atotputernice. cea mai depărtată a lumii ştiute. greu de definit cartea lui Alexandru Mitru. pentru o mai apropiată înţelegere. cu eroi şi sângeroase conflicte între ei. cu spirit critic alteori : „Tezeu n-a fost nicicând un trândav. DEMOSTENE BOTEZ aprilie 1972 . ce aparţine autorului. căci s-a însoţit cu alţi viteji şi a pornit spre Calidon!” După mine.5 familiarizează tineretul (şi bătrânetul!) cu legendele istoriei antice a lumii. cartea lui Alexandru Mitru e istorie? e o înşiruire de legende? e o lungă poveste ? Poate. unic prin personaje şi întâmplări. precum se ştie că sunt regii. de întâmplare de mari proporţii. Comentariul din text. a cărei memorie a ajuns pînă în zilele noastre. concluzia este că această prefaţă nu face altceva decît să mărturisească. cel mai puţin. dă un farmec deosebit legendei. oameni. impresiile unui cititor mai dornic să vadă pe zei. Cât a domnit el în Atena n-a pierdut vremea la ospeţe. al istoriei.

s-a căsătorit cu Peleu. Dar imaginaţia omului primitiv. observăm că străbunii îndepărtaţi ai grecilor. aducându-le fericire sau nenorocire. divinitate a mării. împărăţia morţilor o conducea Hades etc. Astăzi cunoaştem forţele naturii şi puterea lor nu ne mai înspăimântă. a căror variaţie îşi află corespondentul î n nesfârşita gamă de sentimente pe care o trezesc în sufletul nostru? . Ares era zeul războiului. în imaginaţia grecilor mai locuiau: Amfitrita. fiul lui Poseidon sau al lui Nereu etc. dirijându-le sau împiedicându-le acţiunile.6 STUDIU INTRODUCTIV xistă oare vreun om care să rămână indiferent la adierea mângâietoare a vântului primăvăratic. de pe vremea lui Pericle. E . iar din căsătoria lor s-a născut Ahile. Astfel. Hera proteja căsnicia. faimosul erou ale cărui fapte sunt cântate în IIiada. Astfel s-au plăsmuit mitologiile popoarelor antice dintre care aceea a grecilor se remarcă prin marea bogăţie şi frumuseţe a miturilor. fiul lui Poseidon. . la huietul vijeliei care încovoaie copacii. a creat figurile mitice ale zeilor. Dacă ne gândim cât de variate sunt fenomenele naturii şi aspectele lor şi dacă ţinem seama că pentru grecii vechi fiecare fenomen şi aspect al naturii a dus la crearea mai multor zeităţi. soţia lui Poseidon. o altă divinitate a mării.ci se amestecau în viaţa lor . Uneori zeii se căsătoreau cu muritoare şi invers: zeiţa Tetis. Luând ca pildă marea. Mitologia grecilor este extrem de bogată. a contribuit imaginaţia multor generaţii şi a multor oameni de talent. eroi etc. Dar în mare. Nereu. care se sparg mugind de ţărm. fiicele lui Nereu. semizei. Dar cauza principală a mulţimii miturilor o constituie însăşi multitudinea fenomenelor naturii şi a diferitelor aspecte ale acestor fenomene. în viaţa zeilor se reflectă multe din fenomenele vieţii sociale a grecilor. atunci ne dăm seama de unde provine bogăţia mitologiei greceşti. De aceea. au pus stăpân peste întinsele ape pe Poseidon. Hermes era protectorul negustorilor. Nereidele. mai întâi prin faptul că la crearea nenumăratelor figuri de zei. la zigzagurile roşii ale trăsnetului şi la lumina orbitoare a fulgerului? Se găseşte o inimă omenească în stare să rămână de piatră î n faţa acestor măreţe fenomene ale naturii. În concepţia vechilor greci. Tetis.atribuindu-le toate fenomenele pe care nu şi le putea explica. . Triton. în lipsa unei raţiuni pătrunzătoare. un muritor. la freamătul valurilor mării înfuriate. zeii nu trăiau izolaţi de muritori.

În Siciomia. Olimpul homeric nu este altceva. La Delfi. în oraşul Thespiae. Apoi. grecii şi-au închipuit aceste forţe sub forma unor obiecte neînsufleţite. La constituirea acestui panteon olimpic a contribuit imaginaţia multor oameni şi a multor generaţii din diferite regiuni locuite de greci. Olimpul homeric n-a rămas încremenit. şi atunci forţele ei covârşitoare au luat.e. în toate amănuntele lui. Afrodita este fiica lui Zeus şi a Dionei. De aceea. contribuind astfel la îmbogăţirea tezaurului mitologic grec. în secolele XIV-—X. adică miturile care se povestesc despre zeii care locuiau în Olimp. Aşa cum am arătat. căzut în valurile mării. De pildă. Poeţii care au urmat după Homer au prelucrat miturile în lumina concepţiilor filozofice şi religioase ale vremii lor. şefi de triburi. în legendele Olimpului se reflectau realităţi sociale şi politice de pe vremea când trăiau autorii miturilor. oricât de variate ar fi fost. de la zeităţi închipuite sub forma unor obiecte neînsufleţite şi până la zeii din Olimp. în imaginaţia grecilor. chipuri omeneşti. au fost create într-o epocă de umanizare a concepţiilor despre natură. De pildă. concepţiile grecilor despre divinităţi. În prima parte a acestui volum.7 Miturile Olimpului. Cele expuse mai sus ne explică de ce. în special pietre şi lemne. de pe vremea când au fost plăsmuite aceste mituri. care se deosebeau de oameni numai prin putere şi nemurire. Dar. un mit spunea că zeiţa Afrodita se născuse din sângele lui Uranus. pe când la Sparta zeiţa apărea. odată instituit. Zeus trona în Olimp aşa cum la Tirint şi Micena. Încetul cu încetul. Poseidon era socotit şi numit „protector de familie” şi „tată”. forţa atribuită mai târziu zeului Eros. stăpâneau puternicii basilei. Înainte de Homer. două centre importante din Grecia. pe când la Homer el stăpâneşte peste ape. era închipuită de o piatră necioplită. înarmată. Afrodita era socotită protectoarea lăuzelor. se găseşte de la început în faţa mai multor mituri. Aceste exemple sunt îndeajuns spre a înlesni o reprezentare cât mai clară despre bogăţia de mituri care se povesteau despre zeii din Olimp. înainte de Apolo. Prelucrarea miturilor zeilor olimpici de către poeţi a dus şi la diversificarea chipurilor sub care apăreau diferiţi zei. La început. numite fetişuri. astăzi. Acest fapt a făcut ca despre acelaşi zeu să se povestească lucruri diferite şi deci zeul să apară în chipuri diferite. decât o reflectare a vieţii sociale şi politice a grecilor. oricine voieşte să scrie o mitologie a grecilor. care se povestesc despre acelaşi zeu. profesorul şi scriitorul Alexandru Mitru ne prezintă miturile despre zeii olimpici. să-i înţeleagă unele fenomene. ca forţe ale naturii. de relativă linişte şi înseninare a sufletului grec în faţa covârşitoarelor forţe ale naturii. oamenii au început să cunoască natura. forţele naturii au luat chipul unor animale. De pildă. zeul iubirii. au făcut un drum lung. în Beoţia.n. în imaginaţia grecilor. î.. care şi aşa era extrem de bogat. trona un zeu cu chip de lup. Aşadar. despre zeii . din epoci diferite. în timp ce la Homer .

de la început. „naşterea zeilor”. zeii s-au născut ca şi oamenii. precum şi motivarea psihologică şi logică a faptelor închipuite. atât cât este cu putinţă. El a făcut acest lucru pe deoparte din dorinţa vădită de a lega. după stabilirea domniei lui Zeus în Olimp. După cum se vede şi din tabla de materii. şi ca orice mitograf. haos provocat de nenumăratele mituri contradictorii atât în ceea ce priveşte faptele zeilor. pentru a-i da lui Prometeu — „cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filozofic”. Uranus. deci. când zeii şi oamenii nici nu existau. Alexandru Mitru a trebuit să dea o ordine cronologică miturilor. în ceea ce priveşte momentul apariţiei lor în lume. de pildă. Cronos etc. mai multe întrebări: cum va proceda cu diferitele variante ale miturilor? Le va expune pe toate sau numai pe unele? Care va fi criteriul alegerii. iar mitografii greci care au scris după Hesiod s-au găsit în faţa aceleiaşi puzderii de mituri contradictorii. pentru progres. Înainte de Zeus. şi însemnătatea acordată fiecărui zeu. autorul nu şi-a propus să dea absolut toate miturile Olimpului. printr-un fir logico-cronologic. înainte de ei.8 Olimpului se povesteau mituri plăsmuite în vremuri şi în regiuni diferite şi reflectând concepţii felurite. căci. după Hesiod. care se punea după alegerea miturilor de expus. Aşadar. operă a mâinilor lui Prometeu. în general. aşa cum. Marx — valoarea unui simbol al luptei pentru smulgerea şi stăpânirea tainelor naturii. a introdus mitul lui Prometeu. diferitele mituri între ele. dar mai ales din titlurile şi subtitlurile lucrării. pe de alta. Haosul în mitologie n-a încetat după apariţia Teogoniei. a zeilor. Ea avea să reflecteze. dacă va face o selecţie? Cum vor apărea zeii Olimpului în lumina miturilor alese? În cele ce urmează. ci a ales pe cele mai importante în legătură cu zeii cei mari ai Olimpului şi. încercăm să arătăm cum a înţeles autorul să rezolve aceste probleme. cu Haosul. A dat-o. Întrebarea. aşa cum am spus. la Hesiod. de fapt. de haosul care domnea în mitologie. autorul român vorbeşte despre titani şi despre monştri. cât. cum îl numeşte K. pentru a explica în acest fel apariţia omului. mai ales. Aici autorul a urmat. Hesiod a fost determinat să scrie Teogonia. Ceea sau Gheea. povestite de mituri. Tocmai de aceea Alexandru Mitru a procedat cu multă atenţie şi logică atunci când. mai ales. poetul care a încercat să facă o „istorie”. ordinei închipuirilor pe care le-au avut grecii despre lume şi viaţă şi luptei . Eros este stăpânul inimii zeilor şi oamenilor. Este însă vrednic de subliniat faptul că Alexandru Mitru a dat o deosebită importanţă mitului prometeic. în imaginaţia grecilor. împotriva forţelor naturale şi sociale pe care zeii le închipuiau în fantezia celor vechi. ca şi Hesiod. pe Hesiod. de o deosebită însemnătate. conducându-se. ca să zicem aşa. în general. dar introducând şi unele elemente personale. Pentru autorul cărţii de faţă se puneau. Problema esenţială care se punea era aceea ca un zeu să nu apară pe scenă mai înainte de a fi creat. ceea ce corespunde. desigur. era aceea a ordinii cronologice.

Afrodita este numită „nemuritoare”. fără să-şi dea seama că nu este în stare să le poarte. în care a prins-o alături de Ares. care sălăşluieşte în „palatul de aur al tatălui său”. sau zeiţa. Dar este mai bine cum a procedat Alexandru Mitru. Grija ta fie mereu legăturile dragi ale nunţii. pentru mitograful modern se pune foarte stringent problema alegerii variantelor care să înfăţişeze zeul. diferitele variante ale aceluiaşi mit prezintă personajul mitologic despre care este vorba în lumini diferite. Autorul „Legendelor Olimpului” a împletit evenimentele mitologice din Olimp cu cele petrecute pe pământ. şi anume acela al zeiţei Afrodita. esenţialul îl constituie conţinutul lor. amestecându-se în lupte. pe care-l socotim cel mai caracteristic. Cântul V. Într-adevăr.” Iata dar pe Afrodita. prin care iau fiinţă toate vieţuitoarele de pe pământ. Afrodita este rănită de muritorul Diomede şi nevoită să se urce în Olimp. Pentru poetul roman Lucreţiu. făcând o plasă de aur invizibilă. Zeiţa este dusă pe pământ într-o teleagă trasă de vrăbiuţe. în hazul tuturor zeilor. Poetul povesteşte cum Hefaistos a pedepsit-o pe zeiţă. Ajungând pe pământ. Oricât de importantă ar fi problema cronologiei miturilor. Afrodita-Venus este: „Născătoare a Eneizilor”. Altă coardă vibrează într-o odă adresată zeiţei de poeta Safo şi în altă lumină ne apare Afrodita. zeiţa frumuseţii. Aici Zeus o cheamă la sine: „Fata mea.Vers – 419 şi urm ( trad. „fiică a lui Zeus”. Nu toate mitologiile procedează aşa. după cum am mai spus. ba chiar rănită de un muritor. Armele şi bătălia sunt date lui Ares şi Palas. războiul nu te priveşte pe tine.9 duse de oameni pentru eliberarea de tot soiul de suferinţe materiale şi morale. În cartea a VII-a a Odiseei. Afrodita zâmbea prietenos poetei şi o încuraja. se ajunge la inadvertenţe. sau eroul respectiv. Lucrul este cu atât mai important cu cât. În Iliada. zeiţa Afrodita ne apare însă într-o postură şi mai puţin potrivită cu măreţia unei zeiţe. Pentru a ilustra chipul cum a înţeles să rezolve această problemă autorul „Legendelor Olimpului”. în lumina pe care o crede cea mai potrivită.Murnu ) De rerum natura ( Despre natura lucrurilor ) . vom da un singur exemplu. deoarece. „cu tronul zugrăvit în multe culori”. Totul se petrece ca în familia unui basileu din Tirint sau Micena. I şi urm . în alt fel. Deci. G. îi zise. mângâind-o. „dătătoare de viaţă” .

Virgiliu. Împărăţia ei se întinde peste ceriu şi peste pământ. A. şi ale zeilor. Safo.. Kun începe prezentarea zeiţei prin următoarele fraze: „Răsfăţată şi zburdalnică. naşterea ei din spuma mării. ale căror lucrări le avem la îndemână. o măreţie pe care nici pe departe nu o avea la Homer. dar începuse s-o capete la Safo.” Mitologie greco-romană . de originalitatea sa. Hefaistos. Alexandru Mitru vorbeşte mai întâi despre naşterea zeiţei Afrodita din spuma mării. şi ale muritorilor. S-a însoţit cu zeul faur. am vrea să vedem cum au procedat doi autori moderni.. după ce se arată în câteva rânduri legenda naşterii zeiţei din spuma mării. în sfârşit. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. pentru ca să ajungă apoi la Pigmalion. veşmintele. Afrodita-Venus a căpătat. logic. îl roagă să înceteze prigoana împotriva fiului său. Popa-Lisseanu şi N. din multele care se pot da. sub pana poetului Lucreţiu. dar Moira hotărâse altfel. peste vietăţile mării şi peste vieţuitoarele văzduhului” . ea se duce la Jupiter şi. Îndurerată de suferinţele lui Enea. însă schilod. A. de felul în care este înfăţişată Afrodita-Venus la Homer. I . pag 243 Legendele şi miturile Greciei antice . Prin această putere ea domneşte asupra lumii întregi” . Kun. autorul o consideră „zeiţă a frumuseţii. trece imediat la descrierea chipului şi a gătelii zeiţei şi la primirea ei în Olimp: „Când au văzut-o pe Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. Trecând. La Virgiliu. autorul reaminteşte cele spuse mai sus şi continuă: „Viaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. cel priceput. harnic. În esenţă. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie. la Afrodita prezentată de autorul „Legendelor Olimpului”. se trece la descrierea puterii ei. modest. Lucreţiu. La Popa-Lisseanu. Iată câteva exemple. Înainte de a cerceta cum a procedat autorul „Legendelor Olimpului”. şi anume G. a iubirii şi prosperităţii. cu ochii în lacrimi. zeii s-au ridicat cu toţii năuci de-atâta frumuseţe şi graţie şi gingăşie. N. ne putem da mai lămurit seama de lumina în care a prezentat-o. rodită de picătura de sânge căzută din rana lui Uranus.10 Aşadar. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. Afrodita n-ar trebui să se amestece în bătăliile sângeroase. Apoi. pag 52 . Afrodita-Venus este preocupată de măreţia Romei.” Într-un capitol special consacrat zeiţei Afrodita. Ea sădeşte dragostea în inimile tuturor. însoţitoarele. Autorul continuă să arate puterea pe care o are zeiţa asupra fiarelor.

apoi autorul povesteşte scena prinderii zeiţei Afrodita în plasa nevăzută de către soţul ei Hefaistos. Am dat fragmente din textele pe care le-a avut autorul „Legendelor Olimpului” la îndemână. În felul acesta. se caută şi se obţine un fir de legătură între diferitele mituri şi o reală motivare psihologică în povestire. Autorul a ales miturile. 2. a început prezentarea zeiţei Afrodita sub influenţa imaginei lucreţiene. A căutat totodată să armonizeze versiunile contradictorii într-o sinteză în care predomină punctul de vedere moral. autorul „Legendelor Olimpului”. printr-un exemplu cât mai concludent. Exemplul cu Afrodita este cât se poate de concludent. în care a apărut. Dar. În acest fel. naturale şi sociale. la tot pasul.11 Urmează un fragment din imnul poetului Lucreţiu. Autorul a depus un efort stăruitor de a motiva logic şi psihologic trecerea de la un mit la altul şi diferitele acţiuni în cadrul aceluiaşi mit. pe care mitul prometeic o ilustrează în chipul cel mai luminos. Evident că această „moralizare” nu putea fi făcută decât atât cât îngăduia mitul. spre deosebire de cei doi autori. iar Lisseanu reproduce. În acest fel. cu uşoare modificări. spre a ilustra. Alexandru Mitru a urmărit să dea diverselor mituri o interpretare materialistă. legendele şi versurile cele mai cunoscute şi interesante. Alexandru Mitru. subliniind în cuprinsul legendelor ecoul luptei permanente a oamenilor împotriva forţelor capricioase şi asupritoare. economice şi sociale. 3. Astfel. 5. unic la noi. Având în vedere că această „mitologie” se adresează în primul rând tineretului. n-a omis pe Prometeu. felul cum a încercat să armonizeze Alexandru Mitru diferitele versiuni contradictorii cu privire la aceeaşi zeitate. Filemon şi Baucis. precum şi diferitele explicaţii date în note. ia o atitudine hotărâtă de condamnare a urâtului fapt. 4. constituie un efort. autorul român încearcă să împace măreţia Afroditei-Venus lucreţiene cu versiunea burlescă din Odiseea. Pigmalion. de a lega mitologia zeilor olimpici de condiţiile materiale. la capitolul „Afrodita” şi am discutat comparativ textele antice cu pasaje din mitografi moderni. textul citat din Odiseea. autorul „Legendelor Olimpului” a rezolvat problema în chipul cel mai potrivit. Marsias. dintre care Kun nu menţionează întâmplarea Afrodita-Ares. Cea mai de seamă caracteristică este însă dramatizarea continuă a miturilor. pe care zeii le reprezentau în imaginaţia elinilor. reproducând şi el legenda burlescă din Odiseea. care face ca naraţia să fie înlocuită. de dialog. Putem dar distinge în prima parte a „Legendelor Olimpului” următoarele trăsături principale: 1. Motivarea raţională a alegerii şi ordinei cronologice a miturilor. întocmai ca Popa-Lisseanu şi Kun. Eros şi Psiheea etc. osândind netrebnicia înşelătorului Ares. .

multe elemente legendare în cele ce se povesteau. înfruntând mânia Herei. Evoluţia înţelesurilor cuvântului ne arată limpede şi concis noţiunile fundamentale pe care le legau anticii de acest cuvânt şi ne conduce — călăuză sigură — pe drumul rezolvării diferitelor întrebări pe care le ridică problema constituirii legendelor eroilor. Există. economice şi politice din epoca în care au fost plăsmuite miturile. Curajul. Ahile. dârzenia. Dar este uşor de închipuit ce profundă influenţă asupra imaginaţiei şi dorului de fapte mari ale generaţiilor de tineri greci exercitau aceste modele de curaj şi dragoste de om pe care le prezentau legendele eroilor. a fost socotit vrednic de Olimp. Zeus n-a existat. grecii au atribuit puteri zeieşti unor obiecte neînsufleţite. . în crearea legendelor eroilor. Menelau. ucigând monştri şi biruind oameni nelegiuiţi. în cele din urmă unor fiinţe cu chip şi însuşiri omeneşti. este reflectarea unei realităţi. Agamemnon. în Atica. de pildă. dar pe pământ eroul Heracle. Dar lupta lui împotriva tâlharilor. adesea peste fire. Acest fapt a contribuit la o ancorare mai largă a imaginaţiei în realitate şi deci la o reflectare mai profundă a vieţii sociale. iar imaginaţia n-a făcut altceva decât să le mărească. dragostea de oameni şi spiritul de sacrificiu pentru binele obştei sunt trăsături care se întâlnesc la toţi eroii. de la oameni. imaginaţia a pornit de la realitate. Zeus trona maiestuos şi capricios în Olimp. De pildă Zeus are mult din caracterele unui basileu. „eroi”.12 * În continuare Alexandru Mitru expune mituri şi legende pe care imaginaţia greacă le-a ţesut în jurul unor oameni numiţi. cu un pas mai departe spre civilizare şi umanizare. spre a birui forţele vrăjmaşe şi a ridica viaţa şi demnitatea omului deasupra tiraniei şi mizeriei. Înainte de a-şi închipui zeii cu chip de oameni. este necesar să începem prin a cerceta înţelesurile pe care le-a căpătat cuvântul „erou”. Zeii erau nişte fiinţe pur imaginare. care a dus viaţa greacă. despre care se ştia că au luptat şi au triumfat asupra celor mai grele adversităţi. desigur. chiar dacă în plăsmuirea chipului şi vieţii lor se pornise de la realităţi omeneşti concrete. pe când. Trebuie să facem de la început o distincţie esenţială între zei şi eroi. Legenda spune că Tezeu a fost înflăcărat de isprăvile lui Heracle. personalitatea. Ulise au fost însă oameni care au luptat sub zidurile Troiei. Pe când mulţi dintre eroi au trăit în realitate. în greceşte. Spre a ne da însă mai bine seama de felul în care s-au plăsmuit legendele. În legendele despre eroi asistăm la o încordare a tuturor puterilor fizice şi morale ale pământenilor. În imaginaţia grecilor. apoi unor animale. despre Tezeu. care infestau drumurile Aticei în vremurile îndepărtate.

prin curaj sau prin talent (Odiseea. XX 110). la curtea paşnică a lui Alcinou. la sfârşit. cei mai de seamă oameni erau aceia care întemeiaseră cele zece triburi. în amintirea cruntelor suferinţe pe care le înduraseră în timpul sângeroaselor bătălii. cuvântul are următoarele înţelesuri: 1. lista sensurilor de mai sus ne arată limpede că la început cuvântul a arătat un om care se distinge prin ceva faţă de ceilalţi oameni şi. Începând cu Hesiod. a însemnat un om care. admiraţie care a dus la divinizarea anumitor eroi. VIII 423). În Iliada. după moarte. Dar dacă sentimentul de admiraţie a fost constant. vorbind despre Heracle. în comuna primitivă se impuneau atenţiei. „eroi” erau şefii de genosuri. nobil. 3. de fratrii şi de triburi. stăpân. pe scurt. Pindar (Nemeice. după instaurarea sinoikismosului. comandanţii şi vitejii. nu numai şefii de genosuri. om distins prin naştere. I 101). În secolul al V-lea. 2. om care se distinge prin naştere. Dacă în Odiseea prin „eroi” se înţeleg toţi combatanţii. 2. Poetul Pindar şi filozoful Platon îi aşezaseră pe „eroi” între zei şi oameni. la rangul de semizeu Nici nu se poate un mai mare ajutor. 38) îi dă apelativele de „erou zeu”. este pus în rândul zeilor. după război. semizeu. nobil. comandant militar. şefii de genosuri. Herodot (V 105) si Tucidide (V 11) prin „erou” înţeleg orice om ridicat la rangul de semizeu. şi între zei şi oameni. 5. Într-adevăr. luptător (în general) (Odiseea. comandant militar (Ildada. muritor ridicat. Se vede că la baza diferitelor înţelesuri ale cuvântului „erou” a stat întotdeauna un sentiment de adâncă admiraţie pentru oamenii care se distingeau prin anumite calităţi. 3. unde se luptau crâncen. şi adesea admiraţiei geneţilor. linia evolutivă a semanticei cuvântului „erou” a fost: 1. cântăreţul Demodocos . Platon aşază (Legile 738 d) pe „erou” după zeu. La Atena. La Atena. combatant (în general). talent. după moarte. erau socotiţi toţi drept nişte „eroi”. în secolul al V-lea. calităţile admirate s-au schimbat o dată cu transformările economice. În evoluţia sensurilor cuvântului se vădesc limpede momente din istoria societăţii sclavagiste greceşti. care reflectă stadiul destrămării comunei primitive şi al înmuguririi sclavagismului. este pentru că. XVIII 423. şef. Iar la Roma „eroi” ajunseseră să fie numiţi împăraţii romani divinizaţi.13 La Homer. toţi luptătorii aveau o figură potenţată. cuvântul „erou” capătă înţelesul de semizeu. datorită faptelor sale. Astfel. XIX 34. un om care cânta minunat era tot un „erou”. stapân. Aşadar. în discutarea problemei eroilor antici. sociale şi politice ale societăţii. după uriaşele încleştări de la Troia. „eroi eponimi” erau socotiţi bărbaţii care dăduseră numele celor zece triburi ale Atenei. decât acela pe care ni-l dă semantica cuvântului „erou”. vitejie: 4. şef. ei erau comandanţi militari. la Troia. Dar tot în Odiseea. 3. iar la Troia. care reflectă vremuri de pace.

„eroii” au existat întotdeauna la greci. legende create în Asia Mică. a dus la războiul Troiei. se poate spune că legendele eroilor pot fi împărţite în trei mari categorii: legende plămădite pe pământul Greciei. care fuseseră plămădite în epoca miceniană. legendele în jurul diferitelor figuri au înmugurit cu mult înainte de războiul Troiei. Acest fapt a constituit un reviriment pentru legendele care dăinuiau în diferite cetăţi. Dar. înţelesurile cuvântului „erou” izvorăsc din Iliada şi Odiseea. dar toţi eroii erau înnobilaţi cu acele calităţi pe care autorii legendelor le socoteau cele mai de frunte. Apoi fiecare cetate din Grecia voia să-şi aibă „eroul” sau şi. două secole mai târziu. De aci înainte pornesc o mişcare de expansiune în răsărit. Aşa cum s-a văzut mai sus. în jurul diferiţilor „eroi”. înainte de războiul Troiei. timp de trei secole. în legătură cu războiul Troiei. după terminarea războiului. întemeietorii de triburi. la Roma.e. în patria mamă. Felurite legende se ţeseau în jurul acestor mari figuri. la Atena. legende create în Grecia. şi.14 sau crainicul Mulios. învingătorii la jocurile interhelenice. Dar. continuau să pâlpâie cu o lumină modestă în Grecia. pe care să-i fi numit „eroi”. Dar. Aşadar. în jurul unor eroi veniţi din Grecia. Nestor. şi deci numai anumite legende au fost consemnate de eposul homeric. în Grecia. după şi sub influenţa legendelor . după încleştările de la Troia. în legătură cu anumite cetăţi.. Ulise. luptători pentru binele comunităţii.n. au fost introduse ulterior în textul Iliadei sau Odiseei pentru gloria cetăţilor respective. înainte de a lupta sub zidurile Troiei. aşa cum s-a intâmplat cu Heracle. Ei luaseră contact cu civilizaţia din Creta pe la 1700 î. şi anume că acelaşi erou era încărcat cu însuşiri contradictorii şi despre el se spuneau lucruri contradictorii. Cum legendele în jurul unui erou se închegau adesea în cetăţi diferite şi în timpuri diferite. în bătălie. care. în mai multe cetăţi înfloreau legende prin care un erou le aducea faimă şi glorie. se întâmpla acelaşi fenomen care se petrecea şi cu zeii. până la 1400 î. după instituirea imperiului. unii eroi sau unele fapte. pe Ahile. care era revendicat de Teba şi de Argos. dar numai anumiţi „eroi” au luat parte la luptele de sub zidurile Troiei. pentru a pune o oarecare ordine în acest hăţiş de fapte. Nu toţi eroii au luptat la Troia. iar alte cetăţi şi-au revendicat anumiţi eroi. faptele lor creşteau parcă şi mai mult în imaginaţia generaţiilor. grecii dezvoltaseră strălucita civilizaţie miceniană. Menelau. împăraţii.e.n. poeme în care se cântă faptele săvârşite de luptătorii care au luat parte la războiul Troiei. câţi au trecut de la venirea aheilor pe pământul Greciei şi până la războiul Troiei. pe marii comandanţi. nimbaţi de legendă. ei contribuiseră la înflorirea civilizaţiei miceniene. Luptătorii de la Troia văzuseră pe şefii lor. Celelalte legende. un mare număr de eroi au fost aduşi. uriaşe pentru vremea aceea. Astfel. Este de neconceput ca timp de cel puţin opt sute de ani. Aşadar. purtătorii civilizaţiei miceniene să nu fi cunoscut şi admirat oameni cu însuşiri excepţionale.

cât se poate de raţional. într-o foarte mare măsură. Asclepio. la alterarea conţinutului legendelor şi deci la estomparea cronologiei lor. De asemenea. în legătură cu contaminarea diferitelor legende. Sunt totuşi anumite legende sau cicluri de legende a căror cronologie nu mai trezeşte nici o îndoială şi asupra lor trebuie îndreptată atenţia criticului. poate. Astfel. chiar dacă au unele contingenţe cu fapte petrecute mai târziu — de pildă Heracle este pus şi în legătură cu războiul troian — legendele lor conţin vădit elemente dovedind că ele au fost . Meleagru. printr-un amănunt. Alexandru Mitru a trebuit deci să rezolve două probleme fundamentale. În lucrarea sa. În orice caz. savanţii exprimă păreri diferite. toată lumea savanţilor care s-a ocupat de problemă este de acord că Heracle este unul dintre cei mai vechi eroi ai grecilor. autorul a respectat următoarea ordine: Perseu. pus în legătură cu Heracle. Este bine plasată şi expediţia argonauţilor anterior războiului troian care. de vreme ce sunt dovezi destul de convingătoare că legenda lui a înflorit în epoca miceniană. căci în ea se reflectă primele mişcări de expansiune aheiene. este cu neputinţă de dovedit cu certitudine timpul precis. De aceea. fiind. adesea contradictorii. Din acest punct de vedere. Castor şi Polux. Expediţia argonauţilor. se poate presupune că legenda argonauţilor a fost una dintre cele mai vechi legende. autorul a procedat. Numai după aceea vin legendele în jurul eroilor luptători la Troia. Întoarcerea aheilor în Elada. Se poate de asemenea socoti că sunt anterioare războiului Troiei legendele cu privire la luptele date de argivi împotriva Tebei. Războiul Troiei a fost evenimentul care a contribuit. şi uneori chiar locul în care au luat naştere unele legende. în general. este foarte greu de precizat în ce epocă au apărut legendele în jurul unui anumit erou şi care a fost fizionomia eroului respectiv de-a lungul secolelor. întemeierea Tebei. era firesc să înceapă cu Perseu. Astfel. Păţaniile lui Ulise. Dedal şi Icar. Date fiind faptele menţionate mai sus. Tezeu. Aventuroasa călătorie a lui Enea. Tezeu îşi găseşte şi el locul după Heracle. este urmat de întoarcerea eroilor în Elada. Aceasta fiind situaţia. în discuţia cu privire la fiecare erou. La această obiecţie se poate răspunde foarte uşor că figurile eroilor citaţi anterior. Pe baza lor se poate stabili o cronologie relativă a diferitelor legende. de păţaniile lui Ulise şi de călătoria lui Enea S-ar părea. Belerofon. semnalate de noi mai sus: problema cronologiei şi problema fizionomiei eroilor.15 războiului Troiei. Heracle. Orfeu şi Euridice. se pot desprinde din legende unele fapte care sunt în perfect acord cu datele istorice. Dar multe dintre legendele din prima categorie au fost influenţate de legendele războiului Troiei. Cronologic. că fondarea Tebei şi expediţia argonauţilor sunt aşezate prea departe de Tezeu. Războiul Troiei. la rândul său.

ţi-o repet. pe de altă parte. citim următoarele replici: „— Şi eu. Deci la luptele pe care trebuiau să le ducă eroii împotriva fiarelor. Ulterior. găsim că procedeul este cât se poate de înţelept. Heracle a fost. şi fratriile în triburi. Astfel de lupte au trebuit să fie numeroase în epoca comunei primitive. Urmându-mă pe mine ai să fii victorios. Apoi. Astfel. şi au început lupte între ele. precum şi rezultatul acestei lupte: înălţarea demnităţii omului şi sporirea încrederii în sine şi în puterile sale. şerpi. a glăsuit Heracle. apoi de cetăţi.. este de observat că au fost alese cele mai importante. cel puţin în embrion. Acesta a fost embrionul legendei. Heracle. iar legenda lui Heracle a fost îmbogăţită prin întâlnirea cu Virtutea şi Voluptatea. pentru a se găsi şi izvorul celor douăsprezece munci. deşi puternic. cu mult înainte de războiul troian. A venit apoi războiul troian. autorul a subliniat. a glăsuit Virtutea. mânia Herei. Imaginaţia grecilor a născocit mitul cu Zeus şi Alcmena şi mânia Herei.16 plămădite. adică substanţa legendelor înseşi. în cursul expunerii. după dorinţa Herei. Ulise. genosurile s-au asociat în fratrii. În ceea ce priveşte faptele menţionate. gândirea filozofică şi morală s-a dezvoltat. s-au adăugat luptele împotriva şefilor de triburi. Dar. apoteoza — şi le-a expus cu talentul său preabinecunoscut. Deianeira. regina Omfala. Tu-mi poţi fi de folos? — Ţi-am spus-o. . Legenda lui Heracle s-a amplificat cu noi elemente şi a apărut Euristeu. De pildă. din Micena. se cerea o explicaţie a originii puterii excepţionale a lui Heracle şi a soartei lui triste. luptând neînfricat şi preschimbând tot răul urzit acolo-n slăvi. hidre. Dar în afară de alegerea judicioasă a materialului expus. sunt urgisit de Hera să fiu sclav unui rege nevolnic. şi anume acelea care ilustrează ideea de bază pe care a urmărit-o autorul: lupta omului împotriva elementelor ostile — naturale şi sociale — pentru a-şi dobândi o viaţă mai bună. Având în vedere că autorul n-are intenţia să facă un tratat de mitologie ştiinţifică. dar vreau să ispăşesc îngrozitoarea-mi crimă. dus şi pe acolo şi pus să lupte cu regele Laomedon.. Acolo unde cronologia este sigură — argonauţi. Enea — autorul a respectat-o cu scrupulozitate. în bine pentru oameni. semnificaţia legendelor. balauri. Zeii m-au osândit. a fost purtat pe colina Aventin şi pus să lupte cu monstrul Cacus etc. elementul realist reprezintă lupta omului înzestrat cu excepţionale calităţi fizice şi morale. care se împotriveşte curajos fiarelor şi monştrilor: lei. în disputa dintre Desfrânare (Voluptate) şi Virtute. Alexandru Mitru a luat legenda în faza ei ultimă şi a ales elementele esenţiale — originea divină a eroului. Eu nu mă tem de soartă şi nu m-aş fi supus. acolo unde se putea face. pe care vrea s-o sugereze cititorilor. Roma a devenit o putere mediteraneană. iar după moartea ta numele lui Heracle va fi slăvit pe veci. devenit şi el Hercule. cele douăsprezece munci. Dar mai târziu. în legenda lui Heracle. Troia. făcută fără voie.

Tezeu a fost silit să lupte c-un fiu al lui Hefaistos. Bucureşti . am să fiu fericit. — Eu te aştept.I. Studiu introductiv . drept armă de atac. L-au purtat spre Olimp. Vieţi Paralele . care. nu mă poţi amăgi!. despre Tezeu. VlII) Iată şi expunerea autorului român: „Aşa s-a întâmplat. l-a ucis.17 — Mai bine dăruieşte-ţi viaţa numai plăcerii. pe drumul gloriei. Şi şi-a ridicat ghioaga să arunce cu ea. aşa cum Heracles s-a folosit de pielea leului. se folosea de o măciucă. tatăl său. şi când o voi înfrânge. s-a-nduplecat şi Hera.. zeiţa biruinţei. El oprea toţi drumeţii. Astfel citim: „Un car făcut din aur s-a coborât din cer şi-n el se aflau Hermes. Comparând ici şi colo cele expuse de Alexandru Mitru despre Tezeu cu cele relatate de Plutarh. şi dup-atâta truda şi-atâtea suferinţe. pe care le-ndurase în viaţa sa Heracle. traducere . a luat-o şi a făcut-o armă. Iar Hermes şi Atena l-au ridicat îndată pe erou între ei. de-aramă. Plutarh. dar cu ea el va fi neînvins”(Theseus. Acolo însuşi Zeus l-a întâmpinat la porţi. cap. dar Theseus. adânc. Dar Tezeu s-a ferit. ci şi în vieţile celorlalţi eroi. adesea contradictorii. c-abia plecat. de aceea era numit „măciucaşul”. La vorbele acestea Heracle a pus mâna pe greaua lui măciucă. luându-se la luptă cu el. pe nume Perifete. spune: „Şi mai întâi Theseus a ucis în Epidauria pe Periphetes. notiţe istorice şi note de N. zdrobindu-i cu o ghioagă teribilă. făcută-n fierăria Olimpului de zeul cel mai meşter. Atena şi Nike. l-a-mbiat Desfrânarea. în apoteoza lui Heracle. — Ia stai. a frânt câţiva copaci şi s-a înfipt în pământ. a spus din nou Virtutea. Arma a fulgerat pe lângă el cu zgomot. drumeţule! i-a strigat Perifete. Periphetes pusese mâna pe Theseus şi încerca să-l oprească a merge mai departe. Ce te grăbeşti atâta? Viaţa tot ţi-e sfârşită — eşti doar în mâna mea. pe care le arată. de altfel. Vei fi mai mulţumit.Barbu . relatând uciderea lui Perifete de către Tezeu. admirabile cuvinte spre a arăta strălucita înfăptuire a prezicerilor Virtuţii. Heracle.” Viaţa lui Tezeu a fost scrisă şi de Plutarh. Biograful antic avea în faţă o sumedenie de versiuni.. Nike conducea carul. 1960 . Editura ştiinţifică . Aleg drumul Virtuţii… În acest scurt schimb de replici este exprimată ideea călăuzitoare pe care caută s-o ilustreze Alexandru Mitru nu numai în viaţa lui Heracle. ca să arate ce puternic animal doborâse el. Am să mă lupt cu Hera. de care s-a folosit toată viaţa. Plăcându-i măciuca. ne dăm şi mai bine seama de specificul fiecăruia dintre cele două expuneri. Din volumul Plutarh . iar Theseus arăta că măciuca fusese învinsă de el. Autorul a mai găsit. la câţiva stânjeni. S-a-ntors spre Desfrânare şi i-a rostit cu silă: — Josnică Desfrânare.

ci mai în urmă …Astfel de ştiri. I-a sărit de grumaz. autorul a eliminat. triumful eforturilor biruitoare.. pe care nu i le punea la îndemână legenda. constatăm că Plutarh expune pe scurt uciderea lui Perifete. Dar mai există şi punctul de vedere istoric al însemnătăţii pe care o acordau romanii legăturilor înrudirii lor cu zeii. subliniază acţiunea eroică. care se bat cap in cap. Dimpotrivă. aşa cum este expus la autorul român. şi asupra comparaţiei cu pielea de leu a lui Heracle. Însă Tezeu. în acest fel. având în vedere cititorii cărora se adresează. a lui Tezeu. Alexandru Mitru reliefează faptul. Şi. moralist-istoric. În al doilea rând. Iulus sau Ascaniu. al cărui fiu. În acest fel. uimit că un flăcău ca el cutează să-l înfrunte. cap.18 Până ce Perifete s-o poată ridica. dar stăruie mai mult asupra amănuntului că Tezeu i-a luat măciuca. este captivat mai mult de interpretarea decât de expunerea faptelor cu amănunte dramatice. cu sete. din care au făcut parte Cezar şi August.. de a releva încă o dată. de la Troia până în Italia. Şi. mai luminos decât expunerea abstractă. îl dramatizează. ideea morală pe care vrea s-o exprime. Tezeu n-a pierdut vremea. iraţional. se reflectă drumul pe care l-au parcurs influenţele de civilizaţie şi cultură exercitate de greci asupra . creând amănunte esenţiale pentru mişcarea dramatică. a dat un răget groaznic. iar ideea morală vine şi transfigurează dramatismul care. în lumină. una dintre cele mai interesante figuri de erou antic. prin Afrodita. l-a tot împuns cu lancea. Faptul. Plutarh. pesimist. se spun în această privinţă” (Plutarh. S-a trântit la pământ. chiar împotriva hotărârii zeilor. alături de hâda figură şi îndeletnicire a lui Perifete. Perifete. În călătoria legendară a lui Enea. de felul următor: „Dar se spune că Theseus n-a luat localitatea Eleusis când s-a dus prima oară la Atena. este aceea a biruinţei omului când este perseverent. în expunere. binefăcătoare pentru oameni. Chiar sfârşitul tragic al unui erou — de pildă Heracle — este nimbat de aureola biruinţei. mama lui Enea. şi în acest caz pregnanţa dramatică a unui fapt ilustrează. dacă ţinem seama că ideea de bază. ajută la concentrarea atenţiei asupra dramatismului şi semnificaţiei morale a activităţii diferiţilor eroi. până ce l-a răpus”. Theseus. Un punct de vedere este acela al evitării de a rămâne necunoscută publicului cititor. amintind şi de întemeierea Romei. Înserarea legendei lui Enea este cât se poate de binevenită din mai multe puncte de vedere. ca întotdeauna. căutând să-şi afle ghioaga de unde o zvârlise. Autorul a avut buna inspiraţie de a insera în volum şi legenda lui Enea şi. pe care a urmărit s-o pună în lumină neîncetat autorul. Citind cele două pasaje. fără sens. X). ar fi de-a dreptul descurajator. orice contradicţie cu privire la legende. atunci dramatizarea originală a fabulaţiei dă adesea o zguduitoare forţă ideii morale. căruia se adresează cartea. a întemeiat ginta Iuliilor.

mitologia greacă n-a exercitat influenţe numai asupra culturii şi literaturii greceşti. Ideile sunt exprimate în proză ritmată. atenţia este dusă şi spre realităţile istorice. aşa cum se spunea chiar în antichitate. în acest fel. sub influenţa acestei culturi. în realitate. şi predomină. care poartă caracteristicile geniului lor propriu. Cuvintele „năvală”. evitându-se arhaismele. pregnante. Nu trebuie uitat însă că ceea ce dă un deosebit farmec expunerii este proza ritmată. mai demult. . iar realităţii haina fermecătoare a basmului. „înspumate” n-au nimic extraordinar. i-a povestit că. ritmul este întrebuinţat de autor numai acolo unde se cer accentuate dramatic anumite situaţii. Fraza este adesea mijlocie. Iară bărbaţii. în expunerea legendelor. cătau spre ele şi tăceau”. nu transformă totuşi textul într-o înşiruire de versuri. Iată un exemplu edificator: „Da-ndată a început năvala de ape reci şi înspumate peste corăbiile troiene şi vuietul s-a înteţit”. rând pe rând. propoziţia şi fraza de două propoziţii şi. bine alese. Stilul este şi în această parte a cărţii cât se pare de bine potrivit cu conţinutul. „reci”. plin de durere. evocaţi în note şi. „a începe”. s-ar putea spune. dramatism. mai departe. basileii ahei. ceea ce conferă expunerii relief. Cuvintele sunt parcă luate din lumea basmului: expresive. 2. El a avut prilejul să ilustreze din belşug ideea centrală arătată mai sus şi. Cronologia este în conformitate cu ipotezele cele mai plauzibile. autorul expune legendele. cultura greacă i-a cucerit pe romani. autorul continuă: „Şi regele. Rezumând cele arătate cu privire la cea de-a doua parte a lucrării. De pilda: „Femeile plângeau în hohot lângă palatul lui Egeu. din îmbinarea lor. dar. plină de înţeles moral. forţă. cu mâhnire. ci influenţa ei a fost profundă şi la Roma. dialogul. îndeosebi. de la Perseu la Enea. Aşadar. dând astfel mitului şi legendei suportul realităţii. Autorul a procedat deci foarte potrivit când a vorbit şi despre Enea. şi. sub o formă mai vagă. venise la Atena fiul regelui Minos de la Creta — ca să ia parte la concursuri”. „ape”. cu privire la cincisprezece eroi. dar nefăcându-se abuz nici de neologisme. în acelaşi timp. şefii triburilor antice sunt. pe care o simte cititorul. patos. Romanii au cucerit Grecia. deşi se întâlneşte destul de des. romanii şi-au putut realiza creaţiile materiale şi culturale. căci. şi totuşi. pe lângă încântarea. Dar. care. Autorul a ales cele mai interesante figuri de eroi. dar mai ales în note.19 romanilor. spre a le expune viaţa legendară. putem afirma că: 1. Procedând în acest fel. autorul a izbutit să exprime plastic şi poetic ideea. să dea şi unele amănunte asupra realităţilor sociale şi politice care au condiţionat înflorirea acestor legende. Civilizaţia miceniană.

dacă nu cea mai izbutită. Zicem „mitologie”. 4. fiindcă „Legendele Olimpului” nu constituie. oamenii pot triumfa asupra tuturor obstacolelor şi chiar asupra voinţei zeilor. Ideea călăuzitoare în expunere a fost aceea care a stat la baza plăsmuirii acestor legende. se vede limpede că autorul „Legendelor Olimpului” n-a precupeţit nici un efort spre a da o dezlegare cât mai judicioasă problemelor pe care le ridica alcătuirea acestei mitologii. Ca şi „Legendele zeilor”. create de antici. Prin toate aceste calităţi. tot aşa în „Legendele eroilor” s-a aruncat o lumină deosebită asupra lui Heracle. pornind de la realităţi certe. dialogul. luptând cu dârzenie şi curaj neistovit. 6. Este unul din meritele de seamă ale acestei lucrări. în felul acesta naraţia este însoţită de explicaţia raţională a plăsmuirilor fanteziei. altceva decât o mitologie. Dramatizarea acţiunii. dar o mitologie scrisă într-o formă literară vie. punându-i în faţă modele de luptă dârză. şi anume că. prin explicaţii ştiinţifice. Prof. „Legendele eroilor" contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor şi la educaţia tinerei generaţii. în fond. lărgirea şi îmbogăţirea originală a fabulaţiei. Notele vin sa lămurească. 5. în care. cartea de faţă este una dintre cele mai izbutite scrise la noi în acest gen. sprintenă prin muzicalitatea ritmului frazei.vocabularul. plastică prin pregnanţa şi culoarea termenilor şi epitetelor.20 3. NICOLAE I. Aşa cum în „Legendele zeilor” s-a dat o deosebită atenţie figurii lui Prometeu. ritmul conferă o voiciune şi pregnanţă poetică de primul ordin. BARBU . * Din cele expuse. multe din ciudăţeniile miturilor. 7. se formulează năzuinţe spre mai bine şi spre mai frumos.

O să pornească iar Pe marea Învolburată A fanteziei. Pare-o corabie pe care O ţine ancora la ţărm. Teogonia – renumit poem . în care este povestită imaginara naştere a zeilor . mai cătaţi! Pe punte Au poposit şi alţi poeţi. din aripă de vultur. Şi trîmbiţele vor suna. În călimara de argint. plină de vise Şi de legende. Şi poeţi. Cel tînăr şi cu păr bălai. Corabia. Abia de se mai cern pe masă Stropi roşiatici de lumină.21 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI A murgul s-a lăsat pe nesimţite. Îţi mulţumim că ne-nsoţeşti!” Ci iată. În fruntea lor e Hesiode. Priviţi! Pe punte s-a urcat Homer cel orb şi înţelept. Teocrit Şi Apolonius din Rodos. Prinţ al aezilor elini! Slăvită-ţi fie lira sfântă Şi glasul tău tremurător Care-a rostit atîtea versuri. Mai stă încă la ţărm.. Cântându-şi lin „Teogonia” . Pana-mi. bătrâne.. Mai sunt şi Pindar. „Binevenit să fii. Da-n noaptea asta Voi da semnalul de plecare.

. Sofocle..22 Eschil. Vântul va bate-ncetinel Şi marea ne va legăna .. Vom fi-n tovărăşie bună.. Pe valurile-i înspumate. cel cu grai duios. În noaptea asta vom pleca Şi o să colindăm. Iar noi tăcuţi vom asculta Fermecătoarele legende. dragi prieteni. Poeţii vor suna din lire. Urcaţi-vă deci toţi pe punte. Euripide Şi Pausanias şi Virgiliu Şi exilatul de la Tomis : Ovidiu.. Urcaţi-vă … Şi . .. Ţărm după ţărm. Prin care cei de-odinioară Atâtea taine-şi tâlcuiau. toată Elada. să pornim!.

zeul îi aşternea pe frunte cununi de aur şi lumină. plină de aştri lucitori. Însă. şi noaptea o învăluia într-o hlamidă albăstruie.23 ZEIŢA GHEEA e povesteşte. fără hotare.n-au fost întotdeauna astfel. Lumea întreagă era-n haos. şi nu se sătura să-i spună că ea va fi mereu a lui. că lumea noastră cea de astăzi : pământul – plin de flori şi fructe. ai lacurilor de cleştar. cu râuri limpezi şi izvoare – soarele. cât o să fie lumea lume. strălucitori şi azurii. Şi el Uranus. Îşi presăra în păr miresme din cele mai alese flori. Uranus. luna. întreg pământul. pe care i-a numit titani. pe care le ţesea anume din frunze şi din ierburi verzi.. Dragostea a unit pe Gheea cu cel dintâi bărbat. Ce mult îşi iubea Gheea soţul!. Şi îl privea cu ochii limpezi. cerul înalt şi plin de stele. S . Ca să-i arate dragostea. în legendă. Gheea i-a dăruit soţului său şase feciori şi şase fete. din haos s-a desprins pământul. era cerul. c-un brâu de ape scânteietor.. fără formă. Pămîntul nostru larg şi darnic. Iară pământul rupt din haos era însăşi zeiţa Gheea. Primul născut a fost Oceanul1 (sau Ocheanos). Celui din urmă i-au zis Cronos. noaptea şi vânturile. cel mai dibaci dintre titani. acela care înconjura. O dezmierda cu ploi şi vânturi. Nu mai puţin o îndrăgise Uranus pe soţia lui. Iar ea se-mpodobea pentru Uranus şi îşi punea veşminte scumpe. şi el era cel mai şiret. La vremea sorocită. suflând repezi. haos învârtejit şi negru. precum cântau poeţii. atâta timp cât era ziuă. ziua.

fii bun. îi trebuiau cam nouă zile şi nouă nopţi. — Îndură-te. Mai înainte vreme. Şi-atunci a chemat într-o seară pe toţi copiii-n jurul lui şi i-a zvârlit într-un afund . plină de spaimă. cu câte-un singur ochi aşezat în mijlocul frunţii. Şi tot atâta timp trecea. că zeul i-l smulgea din braţe şi-l închidea în temniţă. ziduri puternice de-aramă şi-un râu cumplit de foc şi smoală3 . frumoasa Gheea2 avea să nască şi alţi prunci – unii cu forme-ngrozitoare. Gheea vedea. Dar cum năştea un nou copil. numiţi aşa fiindcă aveau pe trupurile lor uriaşe câte-o sută de braţe lungi şi monstruoase. de-o azvârleai de pe pământ în mult prea mohorâtul Tartar. Doar el. într-un lăcaş de sub pămînt: fulgere lucii. în timp ce lacrimi de izvoare îi lunecau peste obraz. Cum ? Ea-i năştea atâţia prunci şi n-avea parte de nici unul ? Zăceau pe veci închişi în Tartar şi n-avea dreptul să-i mai vadă ? Nu. Aceştia erau meşteri buni şi învăţaseră să facă. cu umilinţă şi cu lacrimi. Trei ziduri o împrejmuiau. Uranus. necruţători. zice legenda. Asta nu putea zeiţa să-ngăduie la nesfârşit. îi cerea ea nemângâiată. din locul de stăpân ceresc. URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII u mai avea încredere în nimeni. Din închisoarea asta mare feciorii nu puteau ieşi. Dacă ar fi căzut din cer o nicovală pe pământ. tunete grele. să-i elibereze iar copiii din Tartarul întunecat. Fii bun. enormi. Din pricina aceasta dragostea lui faţă de Gheea pălea mereu. nici măcar în soţia sa. Zeul Uranus avea darul de a putea citi-n viitor. dă-le drumul! Nu N . După ciclopi s-au mai ivit alţi trei feciori: hecantohirii sau centimanii. Se mâniase-n sinea ei. Peste un timp.se frământa să afle-un mijloc potrivit ca să înlăture. în prea întunecosul Tartar. şi trăsnete nimicitoare. Acum însă i-era destul. Şi-a rugat mai întâi bărbatul. ce izbeau urechile ca un ciocan. hidoşi. degrabă primejdia care-l pândea. Uranus. Zâmbea din nou soţiei sale şi îi spunea că-i este dragă. Era deci liniştit stăpânul şi bucuros că a scăpat de orişice ameninţare. Şi-aşa aflase că-ntr-o zi urma să fie răsturnat. Gheea nu îndrăznise să încalce voia soţului ei Uranus – şi îndurase făr-o vorbă poruncile şi silnicia.24 S-au născut mai apoi ciclopii : trei fraţi. de către unul din feciori. Şi-nfricoşat . Acolo îşi făcuse zeul o închisoare cu porţi grele. orbitoare. avea cheia. Uranus.

pândind cu dinţii încleştaţi. Uranus era tatăl lor. dacă vei fi mai milostiv. zeul era puternic. când îşi vedea soţia plângând. Nu se înduioşa deloc. pe furiş. zeul Uranus. A pătruns apoi. El era foarte îndrăzneţ şi. până la fiii ei. Dorea de mult să se răzbune. tăişul ei scânteietor. Cine se-ncumetă să fie stăpânitor în locul lui ? CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS oţi au tăcut înfricoşaţi de vorbele cutezătoare. Şi-a-năbuşit plânsul în piept şi şi-a plecat. a luat în mână secera şi.. Gheea a scos din sânul ei un diamant strălucitor. tot atunci s-a hotărât să-l pedepsească pe soţul său ne-ndurător. Din el zeiţa şi-a făcut o armă ca o seceră. plin de grijă. fiii. — Mă voi supune!. S-a apropiat de mama sa şi i-a răspuns. Prin farmece necunoscute. pentru că-l aruncase-n Tartar.. Iar pe furiş. Fără să stea prea mult pe gânduri. Pe urmă. A stat acolo până noaptea. tăcută. se ruşinau să dea o luptă. că este gata să se lupte şi să-l doboare pe Uranus din cerul lui nemărginit. fruntea. şi faţă-n faţă nu puteau să îl doboare nicidecum. sfătuit de Gheea. Nu e-n căderea ta să judeci faptele ce le hotărăsc.. titanii. S-a strecurat prin întuneric. ce erau tot de diamant. în gându-i.. titanii. s-a furişat pe porţi afară. Cum să-şi lovească ei chiar tatăl – deşi îi pedepsise greu ? Apoi. şi iată cel mai bun prilej. Zeul Uranus era însă crud şi neînduplecat. În schimb el poate fi învins cu arma asta sclipitoare. Ştia că lupta-i cu primejdii şi mai ştia prea bine Cronos că ne-izbânda T . Era teribil când striga şi când se supăra Uranus. Însă. A deschis porţile uriaşe. şiret.. Toţi au tăcut afar' de Cronos. Şi îl ura pe tatăl său... când Uranus se odihnea. i-a răspuns. până în Tartarul adânc. deşi era nevinovat. în acelaşi timp. prin vrăji numai de ea ştiute. Îţi stau chezaşă pentru dânşii că nu îţi vor răpi puterea. Ţinea la stăpânirea lui.. să pună mâna pe putere. s-a ascuns după nişte stânci. Şi s-a răstit către zeiţă : — Vezi-ţi de rosturile tale. şi Gheea n-a mai spus nimic. şi i-a-ntrebat cu glas şoptit : — Care din voi ar fi în stare să îl înfrunte pe Uranus ? Ştiţi că nu poate fi ucis.25 merită osânda asta nişte copii nevinovaţi. Din acel loc putea să vadă. în depărtare. ascunzându-i. aşteptând clipa potrivită când va putea să îl lovească pe tatăl său. tot pe şoptite. pentru că-i zeu nemuritor. dar el nu putea fi zărit. orişice .

cândva. tu vrei puterea ? Nu este drept. Era beat de bucurie şi de triumf . Deodată l-a zărit că vine. şi-l trăia. O nuntă cum nu se văzuse până atunci în univers. Mai mult. nimeni nu s-a grăbit să-mi vie cât de puţin într-ajutor. N-avea de cine să se teamă. Dar nu ştiau că-n vremea asta zeiţa Nix7 . Să facă tot ce-i va plăcea. — Eu v-am scăpat! le-a rostit dânsul. acuma. Şi a făcut o nuntă mare.26 ar fi dus la pedepsirea lui şi-a Gheei. mulţumit.. însângerat de Cronos... cu trufie. stăpânul aş fi eu. s-au înţeles să-l recunoască pe Cronos drept cârmuitor. misterioasă. să-nvingă pe cârmuitorul de pân-atunci al cerului... Părea că o să-nceapă zarva. titanul l-a lovit în pântec4 . în timpul cât şezuse-nchis în veşnic mohorâtul Tartar. ceilalţi titani . îţi doresc să ai parte.. Dar Cronos l-a înduplecat pe fratele său mai în vârstă.. să-i . şi nu ţi-o dau. Nu mai putea să dea-napoi. Şi-acum. ducând cu sine noaptea neagră. Şi-n sfârşit. ce se ivise tot din haos. spunându-i c-o să-l facă sfetnic. De mine doar ascultă toţi. Ocean se cam întunecase. se zvârcolea pe jos strigînd : — Cronos. Uranus i-ar fi osândit la chinuri înfricoşătoare.. Şi-a ales-o pe mândra Reea6. Din ascunziş a sărit Cronos cu secera în mâna dreaptă.de tată şi de zeu. Blestemul meu se va-mplini oricât ai fi tu de şiret… Dar Cronos n-auzea nimic. s-au grămădit iute la porţi şi au ieşit afară toţi . Zeul Uranus. Dar tu eşti fratele cel mic. Până să ia aminte zeul că e pândit de fiul său. cea mai frumoasă titanidă. Ceilalţi titani şi titanide urmau să-i fie sfetnici lui. Au râs şi au benchetuit. Ea îl văzuse pe Uranus lovit. Cronos atunci l-a înfruntat : — În lupta grea care s-a dat. căci sunt mai mare şi-nţelept. căci fraţii şi surorile ţineau cu el. iată. Se bucurau că sunt stăpâni. pornind către o insulă ca să-şi găsească adăpost. se coborâse pe pământ. Deci. Visul pe care şi-l făcuse titanul cel ambiţios. plin de sânge. Uranus o rugase să îl răzbune în vreun fel. Şi. El biruise. noaptea. Şi asta n-o putea uita prietena lui Uranus. Acuma noi suntem stăpânii — Îţi mulţumim. Putea să cârmuiască-n voie. a hoărât să-şi ia în primul rând soţie. Şi fraţii lui. din înalt. De drept. cătând-o pe soţia lui. a spus Ocean.. Rănit în pântec. se hotărâse să-l răzbune pe zeul izgonit din cer. trebuia. îl ajutau. neapărat.. Aşa a luat Cronos puterea5 peste pământ şi peste cer. şi nu se cade să ajungi cârmuitor peste ceilalţi. La nuntă au venit titanii şi titanidele în păr. porţile de diamant. fecior nevrednic! Blestem .. adică noaptea întunecată. larg. şi tu de-aceeaşi soartă pe care o am astăzi eu! Da! Te blestem... Ocean..A poruncit să se deschidă. Uranus a căzut în tină. după multă vorbă.

întunecat. strigase cu glas tare Nix. tirane Cronos. Noaptea vroia să-i împlinească această rugăminte a sa.. Apate – care-avea putinţa să amăgească şi să-nşele pe zei şi oameni deopotrivă . Odrasle ce aveau să poarte nenorocire pe pământ. . care te veseleşti atât la nunta ta cu mândra Reea! Astfel se începea domnia zeului Cronos cel şiret. zeiţa Nix năştea din beznă nişte odrasle monstruoase. O. — Aş vrea să văd. ce-ai dobândit-o mişeleşte de la Uranus. pe Ker – adică nimicirea şi pe Tanatos – zeul morţii. cum îţi va fi domnia ta. benchetuind nepăsător. zeule Cronos. să te văd. înstelatul.. Şi-n timp ce Cronos sta la nuntă. Astfel ea aducea în lume pe Hipnos – somnul plin de vise şi de fantasme-ntunecate .27 pedepsească pe titani. Nemesis – aspra răzbunare . care-şi acoperea tot trupul sub un văl lung. Eris – discordia cea cruntă. sub blestemele lui Uranus şi uneltirile zeiţei.

numite oceanide. Oceanul şi zeiţa titanidă Tetis erau socotiţi drept părinţii tuturor râurilor. „Tempus edax Verum" – „timpul care distruge totul” – cum zice Ovidiu. O. Hiperion şi cu soţia sa. Eurul – vântul prielnic din răsărit. cum. aceea care nutreşte toate fiinţele răspândite în lume. fii binevoitoare cântecelor mele şi dăruieşte-mi o viaţă fericită!. . Zeul cerului înstelat a căzut jos. un băietan. 6.la romani Tera. din legendă. lumina şi vânturile. tot pământul. avînd alăturea de el globul şi un orologiu cu apă. şi tot el le înghite. uneori artiştii obişnuiau să-l zugrăvească sau să-l sculpteze pe Cronos cu umerii înaripaţi (timpul care zboară). o ieşit din ascunzişul său şi l-a atacat pe Uranus cu secera de diamant. În mână are. ba chiar şi nesfârşitele cortegii de zeităţi. aurora. Cronos. soaţă a lui Uranus înstelatul. cel aducător de ploaie. în decursul veacurilor. secera care înseamnă sfârşitul tuturor lucrurilor. 4. Dintre toate aceste opere de artă. întunericul cel mohorât din subteranele pământului. În mijlocul tabloului. Gheea. 5. care înconjura Tartarul. Domnia lui Cronos simboliza tocmai această putere a timpului asupra întregii lumi. mai mulţi pictori şi sculptori. 7. Notul – vântul de la miazăzi. a născut toate stelele care lucesc pe boltă. Căsătoria ei cu Cronos urma să dovedească oamenilor din antichitate că timpul hotărăşte cele care se petrec pe pământ. apele şi fiinţele vii. a cărei fiică era... Cronos – la romani Saturn – se confundă. artistul a pictat pământul. Gheea era slăvită astfel: „Eu voi cânta pământul. Alt titan. căsătorită cu Astreu. De aceea avea aceleaşi însuşiri ca şi ea. cum se va vedea mai tîrziu.28 Note: 1. De aceea . La rândul ei. Iar Eos. ca şi zeiţa Gheea. mamă a zeilor. Povestirea luptei pe viaţă şi pe moarte dintre Uranus şi Cronos o face poetul Hesiode. socoteau că din unirea pământului cu cerul – şi din urmaşii lor – s-a născut tot ce se găseşte în univers : aştrii. secera cu care l-a doborât pe tatăl său. Râul de foc şi smoală." Imnul slăvea în acest chip pe Gheea. era numit de către elini : Fleghietonul. Zeiţa Nix – noaptea cea veşnică – căsătorită cu Erebul. în număr de trei mii. Într-un imn atribuit bătrânului Homer.închipuia. au odrăslit pe Helios – soarele. au avut la început două odrasle : pe Eter – lumina veşnică – şi Hemera – ziua care înveseleşte sufletele oamenilor. dată de mama sa. de cele mai multe ori. cu timpul care se scurge. îşi blestemă feciorul să fie şi el cândva doborât de propriul său copil. pentru că vechii greci. într-o expresie rămasă celebră.. străvechea mamă a tuturor. cea mai impresionantă pare a fi tabloul zugrăvit de pictorul Vasari. luceafărul de dimineaţă şi cele patru vânturi: Boreul – vântul năprasnic dinspre miazănoapte. te salut pe tine. 3. ce populau Olimpul şi întreaga lume. elinii. şi Zefirul – vântul răcoros din asfinţit. Din versurile lui s-au inspirat.. 2. şi ai celor trei mii de nimfe. Selene – luna şi Eos – aurora. Gemând de durere. spuneau legendele eline. intitulat: „Mutilarea lui Uranus". Îndură-te. în concepţia elinilor. pentru elini. o clepsidră. în poemul său „Teogonia". Reea. Teea. El este tatăl tuturor fiinţelor.

F CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE orind să scape de primejdii. nu-n Tartar.. discordia. Şi tatăl său îi prorocise că va veni o zi în care va-ndura grele încercări. N-a fost el însuşi zăvorât. nu se înşală niciodată. atunci când face prevestiri. destul de bine. Tatăl a şi cerut-o Reei şi a-nghiţit-o deîndată. O. născuţi de Reea. De câte ori venea pe lume un D . înşelăciunea îi tot tulburau inima. Uranus. Uranus nu voia să spună – deşi poate ştia şi asta – care dintre feciori anume îl va lovi pe zeul Cronos. Gînduri ascunse-l frământau. Fiicele nopţii : răzbunarea. Ştia că tatăl său. sub ochii-ndureraţi ai mamei. Ştia el doar. dar nu în temniţă. dar mulţumit tot nu era. Cât a mai plâns! Însă zadarnic. La fel ca tatăl său.. Cronos a făurit un plan. îşi va înlătura copiii. se vor scula cu arme-n mâini şi îl vor răsturna din slavă. îşi pregătise o domnie şi lungă şi îmbelşugată.29 ZEUS ăcuse nunta zeul Cronos. ce-a mai fost pe biata Reea!. Uranus. Copiii lui. şi n-a ieşit atât de lesne cu ajutorul mamei sale ? Primul copil născut de Reea a fost o fată : Hestia. că temniţele se deschid.

Hera. A-nfăşurat frumos o piatră în scutece moi. şi s-a înduioşat adânc. Ajută-mă acum. călăuzită chiar de Gheea. Cronos. Reea a şi născut un fiu. pe ultimul vlăstar al meu. mare Gheea. pe care l-am născut azi-noapte. a glăsuit zeiţa Reea... Şi el. În peşteră vei naşte-n voie. pe Hades şi pe Poseidon. Sărmana mamă-nspăimântată era silită să-şi aducă ea însăşi pruncii nou-născuţi şi să-i dea hulpavului tată. mamă a zeilor cereşti!.. şi ce va fi. precum mi-ai poruncit. Vroia să nu-nţeleagă zeul că-i vicleşug tot ce făcea. A cugetat un timp zeiţa : cum ar putea să o ajute pe greu lovita ei copilă ? A cugetat şi a găsit că e mai bine s-o ascundă pe blânda Reea undeva.. în timpul cât o fi să nască. Cronos striga să i-l aducă. Şi tu ai suferit ca mine şi te-ai luptat cu soţul tău.. înalt. neagră. de copil. o. încăpător şi sănătos. a alergat la buna Gheea. să-l mănânce. ţi-am adus ultimul vlăstar. răcoroasă .30 nou copil. Creta. REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL e pare că-n aceeaşi noapte soaţa lui Cronos a fugit în insula cea mare. ca lupul când ajunge în ţarcul mieilor. Gheea a auzit pe soaţa zeului Cronos cum plângea.. în insula numită Creta.. Vreau să-mi păstrez şi eu un fiu . Mama şi-a-ncredinţat copilul bunicii lui. S-a dus în peştera de piatră şi. Este o peşteră acolo. A deschis larg gura flămândă şi piatra i-a căzut pe gât. Născuse până-n acea zi soţului său doi fii. Era al şaselea copil şi cel din urmă ce-l avea. de foamea cruntă a lui Cronos. tu. şi-a dat-o soţului său. şi trei fete : pe Hestia.. şi s-a întors acasă iute. ca să îţi scapi din Tartar fiii. — Să nu mai plângi. până să-şi reverse Eos razele ei trandafirii. sărmano. Te voi călăuzi. adâncă. vom mai vedea. grăbit. — Iată. şi cum n-avea vederea bună. S . Şi s-a făcut că lăcrămează.. A hohotit în faţa ei : — Ajută-mă. i-a grăit Gheea. Simţind apoi zeiţa Reea că este timpul să aducă pe lume-al şaselea copil. îi înghiţea cât ai clipi. la stână. Gheea. pânâ în pântecele-i negru. în coasta plină de verdeaţă a unui munte drept. zeiţa Gheea. a luat pietroiul cel învelit în scutece. Cronos.. a socotit că-i fiul său. Demetra.

jucându-se cu Amalteea. atât de mare gălăgie. şi Gheea. Făcea. născuţi tot de zeiţa Gheea. Reea. . El o iubea pe Amalteea şi s-a mâhnit că i-a făcut rău. un copil bucălat se află în braţele bunicii sale. colo-n Creta. să bată-n scuturi. pe Ida şi pe Adrasteea. Vestita capră Amalteea.31 — Ha. ha. de mic. nimfele au adus o capră. iată. a hotărât ca acest corn1 să fie veşnic plin cu fructe : smochine. cât un bărbat din cei mai zdraveni. care stătea la pândă.. Zeus alerga peste tot. în peştera muntelui Ida. la intrarea peşterii. a râs cu poftă zeul Cronos. Zeus – într-un culcuş făcut din aur. cum nu făceau albinele decât în stupii de pe Ida. Şi nu ştia că-n acea clipă începea să se împlinească blestemul zeului Uranus. Nici nu trecuse bine anul. ha. Pentru că mama nu putea să vină-n Creta. fără de voia sa. din prima clipă. încât era pericol mare. Încât. neurmărit de ochi străini şi duşmănoşi. să-l răstoarne pe tatăl său şi să ia el în mâini puterea. cu ea. De mic avea putere-n braţe. să-l alăpteze pe fiul său cel mititel. bătea din palme şi ţipa. S-a mai dus unul. căci cornul se umplea la loc. în Creta. cu putere. mere. să facă danţuri zgomotoase. Astfel creştea feciorul cel mai mic al Reei. Copilul apuca-n mânuţe coarnele caprei Amalteea şi se lupta. Vorbea cu Zeus ca o mamă şi se făcea că îl împunge cu coarnele ei cele lungi. sfetnicii săi. şi Zeus se făcuse mare. ca din cer să nu s-audă nici un scâncet şi nici un plânset de copil. Apoi să cânte şi să strige atât de tare. precum se spune. Iar dacă zeul afla taina. Cronos.. puteau s-audă zgomotul. un neam de semizei războinici. şi copilul ar fi fost straşnic pedepsiţi. fiicele regelui din Creta. pere. Pentru că. Şi nimfele-l hrăneau pe Zeus cu laptele acestei capre şi cu o miere parfumată. struguri şi alte bunătăţi de soi. odată s-a-ntâmplat ca Zeus să rămână-n pumn cu unul dintre-aceste coarne. ha!. gata să-şi împlinească soarta cea prevestită de Uranus. ce aveau nume de cureţi. decât arar şi pe ascuns. Altă primejdie s-a stins!. Trăia însă pe-atunci. cât altu-n douăzeci şi cinci. Capra putea mânca din fructe de câte ori îi venea poftă. Ele au aşezat băiatul – căruia mama şi bunica i-au spus. Crescând puţin mai mare. A mai chemat şi două nimfe.. cu săbiile şi lăncile. Era o capră fermecată. Şi el se înălţa-ntr-un an. şi chiar vreunul dintre ceilalţi fraţi şi surori. voinic. Capra avea grai omenesc.. zburda printre stejarii de pe munte. Drept mângâiere Amalteei. Gheea le-a poruncit să vină şi.

socotindu-l aducător de noroc. în amintirea copilăriei sale. îşi pictau sau sculptau uneori pe locuinţe acest simbol.32 Note: 1. Amalteea a fost pusă de Zeus pe bolta cerească. Elinii. Cornul caprei fermecate Amalteea era simbolul belşugului şi se chema cornul abundenţei. Este constelaţia Caprei. Iar din pielea ei şi-a făcut zeiţa Atena egida. După moarte. cum povesteau legendele eline. lance sau săgeată. care îi ocrotea trupul în luptă – pavăză ce nu putea fi străpunsă de nici un fel de armă : sabie. şi mai târziu romanii. . sau pavăza.

Se povesteşte că în vremea cât mai era încă micuţ. cel care fără nici o milă îşi înghiţise cinci copii. de-asemeni. pe ascuns. ci din adâncuri izbucnea o băutură fără seamăn.33 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR eciorul cel mic al Reei. din care nu puteau sorbi decât zeii nemuritori. L-a pus chiar lângă tronul lui. Ambrozia – de zece ori mai dulce decât însăşi mierea – era o hrană pentru zei. când a ajuns şi el stăpân. nu mai ţinea cu zeul Cronos. tot de zei. pe un munte. Zeus. şi să vestească primăvara. ce se chema ambrozie. să-i stea necontenit de veghe. în timpul nopţii. Pe gingaşele porumbiţe le-a hărăzit să fie simbol şi al blândeţii şi-al iubirii. Deocamdată mai era în Creta şi-avea cu totul alte gânduri. sub un stei uriaş. a dobândit puteri cereşti. Şi. crescut în Creta. minunată. Ştia că nici bunica. Acolo.. ţâşnea din piatră un izvor. drept răsplată pentru vultur. Gheea. un cârd de albe porumbiţe zburau în fiecare zi pe ţărmul marelui Ocean şi-i aducea de-acolo-n ciocuri o hrană dulce. era la vârsta bărbăţiei. mândra zeiţă a iubirii. în zorii fiecărei zile. îi spusese despre ciudata prevestire şi de blestemul lui Uranus. F . când a ajuns stăpân. Mama sa. Reea. Mâncând ambrozia cea dulce. Zeus s-a înălţat mai iute. Zeus le-a săvârşit pe urmă. Un vultur se-nălţa. l-a luat cu dânsul în Olimp. sorbind nectarul fermecat. Însă toate aceste fapte. nectar – lui Zeus. Şi-i aducea această băutură – numită. ca să se adape. prin gânguritul lor duios.. Dar nu era izvor cu apă. să tragă carul din petale de albe flori de trandafir al preafrumoasei Afrodita.

văzând pe Zeus că îi jură. Dar cine poate fi acela. că dânsul i-a strigat D . să-l ajute. din care a făcut îndată o băutură delicioasă. dacă nu eu ? Căci toţi ceilalţi se află-n pântecul cel negru al hulpavului nostru tată. nu cuteza să se ridice în faţa soţului său. Noi nu cunoaştem întâmplarea prin care Zeus a ajuns s-o întâlnească pe copilă. Moira1 .34 „Uranus a rostit că una dintre odraslele lui Cronos o să pornească răzvrătirea. Reea. Zeiţa Metis era una din numeroasele copile pe care le avea Oceanul.. Şi Zeus s-a gândit adânc. De-aici ea a cules o plantă.. neînduplecată. pe malul fluviului Ocean2 . pe malul fluviului Ocean. care părea a fi nectar. Dar Reea era mult prea slabă. Fiica titanului Ocean. Abia se întorsese Reea în casa soţului său Cronos.. atît de-nflăcărat.. şi-a pornit repede acasă. pe Reea. a glăsuit copila Metis şi a plecat la hotarul lumii. S-a prefăcut îndrăgostit şi i-a jurat s-o ia de soaţă. Ei îi juraseră credinţă.. — Ce vrei să faci în primul rând ? l-a întrebat Metis pe tânărul fecior al Reei. dacă şi ea se va-nvoi să-i dea un ajutor în lupta contra părintelui său Cronos. a cercetat prin ce mijloace şi-ar mai putea găsi tovarăşi gata să-l sprijine în luptă. el. a hotărât că fapta asta eu trebuie s-o săvârşesc. primul născut dintre titani. Asta-i uşor!. — Atâta vrei ?. O plantă verde şi spinoasă. era singur. şi-a uitat orice chibzuinţă şi i-a promis să-l sprijine. Era nevoie deci de multă prudenţă şi înţelepciune.. METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ in fericire pentru dânsul. se frământa voinicul Zeus. decât pe mama sa. iubire. sprijin în orice-mprejurare. nespus de bucuroasă c-o să-şi revadă toţi copiii. Metis. — Întâi şi-ntâi aş vrea să-i văd ieşiţi din pântecul lui Cronos pe toţi cei înghiţiţi de el." Numai că Zeus ştia bine că lângă Cronos sunt titanii. În schimb. Şi a aflat că vieţuieşte o verişoară a sa. Dar ştim că a vorbit cu ea. Zeus avea în tinereţe o vorbă ademenitoare şi un chip foarte atrăgător. Cronos. Erau puternici fără seamăn şi nu se-nfricoşau de nimeni. a luat această băutură . Zeus. Este neîndoios că soarta. N-avea alături.

eliberase numai pe fraţii săi. după ce s-au îmbrăţişat. — Noi le vom da drumul îndată. Mai mult şi mai de necrezut este că toţi aceşti copii erau de astă dată mari. — Fraţi şi surori! le-a rostit el. auzind vestea. Dar pe ciclopii cei destoinici şi pe hecatonhirii groaznici îi zăvorâse iar. din timpul zeului Uranus. titanii. CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI u toţii. ca lupta s-o sfârşim cu bine.35 s-aducă un ulcior mare cu nectar. cu îndrăzneală. Dar cum a ajuns băutura în pântecele lui divin. căci ei încă nu-l cunoşteau.. numit Campe. Zeus s-a veselit grozav. Avea acuma lângă sine pe cei cinci fraţi buni. Gura i se căscase larg şi din gâtlejul lui uriaş au început să iasă. însă deasupra i-a turnat şi băutura de la Metis. se retrăsese pe un munte să chibzuiască-n linişte. pe monstrul hâd. Hera. S-a repezit şi i-a umplut un vas de lut încăpător. şi Hades şi Poseidon. haideţi să-i eliberăm!. Şi Reea le-a împărtăşit fiilor şi fiicelor sale că Zeus le e salvatorul. Deci. Ciclopii şi hecatonhirii îl urăsc mult pe zeul Cronos. Să nu fie nici o-ndoială asupra biruinţei noastre. să mai avem şi-alţi câţiva prieteni. copiii: Hestia .. Nebănuind nimica. zeul a luat în mână vasul plin. Deci trebuie să fim uniţi. s-au strâns în jurul blândei Reea.. Însă titanii sUnt puternici şi sUnt mai numeroşi ca noi. Fiii şi fetele lui Cronos au luat în mâini câte o armă şi-au năvălit cu toţii-n Tartar. Ceilalţi l-au sfârtecat cu C . la loc. Demetra . pe cât se pare. fete şi băieţi. în timp ce Cronos.. Atunci. îngrozit de cele ce se întâmplau. când deschisese poarta de diamant. Ba mai pusese şi o strajă. erau acolo. Într-adevăr. A venit timpul să ne luăm puterea ce ni se cuvine. Tot trupul i se-ncrâncena şi se zbătea ca-n pragul morţii. Şi fraţii şi surorile. Ba Hades şi Poseidon aveau şi bărbi până la brâu. l-a dus la gură cu nesaţ şi a sorbit până la fund nectarul cel înşelător. teferi. Metis – care era şi ea de faţă – i-a amintit lui Zeus că sunt nişte uriaşi în Tartar. de nădejde. după ce totu-i izbutise. ciclopii şi hecatonhirii. s-au grăbit să-l vadă pe Zeus. Zeus l-a prins de gât pe monstru. a grăit Zeus fraţilor. a şi simţit că-i vine rău. Reea atât a aşteptat. — Grăbeşte-te! Sunt însetat! a grăit Cronos mânios. Cronos. ajutat de frumoasa Metis.

Cum îşi punea casca pe cap. zeii au spart porţile largi. mijlociul. de îndată. Şi unii şi alţii au jurat c-au să le fie credincioşi noilor zei ce se-nălţau. tunete şi trăsnete. în luptă. cu trei dinţi. Iară lui Hades i-au făcut o cască tare năzdrăvană. mijlociul. şi priveghea toată Elada. zeii s-au hotărât s-aleagă un loc de luptă potrivit. De-aceea Zeus a cerut să i se facă un palat pe creasta cea mai îndrăzneaţă. muntele semeţ. zeul se făcea nevăzut. cu fruntea sa încununată veşnic de ceţuri argintii. era-n vecinătatea mării cu ape albăstrii.. se revărsau şi înecau păşuni. fratele cel mai mare. ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP rimind şi darurile-acestea. ciclopii au şi făurit fulgere. izbind cu pumnii şi genunchii.. o furcă mare. Ca să-şi arate. S-au repezit apoi la porţi Hades. pământul se cutremura şi apele ieşeau din văi. De-asemeni. Olimpul3. şi cu Poseidon. P . recunoştinţa către zei. Din temniţă au răsărit ciciopii şi hecatonhirii. Nu era loc mai potrivit decât acesta pentru zei. Proptindu-se cu umerii. Iar cei care-i vor înfrunta vor fi în Tartar prăbuşiţi. ogoare şi livezi.36 seceri şi l-au împuns cu suliţe. Egeea. vor primi o răsplată dreaptă. Şi toţi câţi s-or alătura zeilor olimpieni. au mai făurit şi lui Poseidon. pe care le-au încredinţat lui Zeus. Titanii vor fi pedepsiţi. Ţineau puterea pe nedrept. până ce monstrul a căzut. Dacă izbea zeul cu furca. Au cercetat toată Elada şi au găsit că este bine să-şi facă tabăra-n Olimp. noul lor stăpân. Sunt zeii ce şi-au ridicat palat pe muntele Olimp. Apoi cei trei fii ai lui Cronos au dat de veste-ntregii lumi : — De azi-nainte stăpânirea este în mâna altor zei.

Iar zeii Hades şi Poseidon. Cerul a dat parcă un geamăt. dar până la sfârşit titanii au fost înfrânţi şi nimiciţi4. când este stăpân. Doar Gheea. Abia de i-am putut scăpa. lovind într-una. pe dâre albe de lumină. mâniat. Şi totul clocotea în jur : Oceanul. Şi Zeus. Zece ani. Zeus era noul stăpân. marea nesfârşită şi râurile de argint. erau schimbate în tăciuni şi scânteiau înfiorate. Titanii au fost îmbrânciţi.. În faţa cetei olimpiene sta însuşi Zeus. a dăinuit acest război. se mâniase rău pe el. — Titanii sunt copiii mei. prelung şi surd.. se plângea Gheea zeilor. Focul se întinaea mereu. zdrobindu-le umeri şi şolduri. după poruncile lui Zeus. unindu-se cu aprigul pârjol ce mistuia cerul întreg. înainte verzi. în Tartarul întunecat. şi ajunsese până-n haos. mama zeilor.Flacăra lui se ridica. Zeus. Din pumnul său neobosit ţâşneau mereu trăsnete tari. R . cel pe care l-am ajutat să se înalţe.Titanii se înăbuşeau sub aburii fierbinţi din ape. Pământul larg şi marea uriaşă au răsunat de-un zgomot greu. hecatonhirii aruncau. şi Tartarul cel mohorât a bubuit. înspre mănunchiul de titani. să nu mai poată-n veci ieşi din temniţă. Hestia. întemniţându-i sub pământ. picioare. ce nu avea asemănare. Legenda spune că pământul ardea parcă din temelii. de sub pămînt. Toţi se plecau în faţa lui. Asta n-o pot îndura. Zeus mi-o va plăti curînd. câte o sută de pietroaie. Ciclopii ajutau şi ei. Hera şi Demetra luptau cu suliţe şi seceri. unde-i ţinuse şi Uranus. în acest potop de foc. La poartă. Pământul roditor ardea. braţe şi grumazuri. strajă li s-au pus cei trei fârtaţi hecatonhiri. acuma.. El năvălea peste titani. Uranus i-a lovit din greu.Iar ochii le erau orbiţi de fulgerele lucitoare. Astfel se-nfăţişa năprasna acestei lupte dintre zei. Şi.37 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ăzboiul a-nceput cu furie. cu forţă înspăimântătoare. lovind pe Cronos şi pe-ai săi cu mari ciocane de aramă. Pădurile. ce-ntrecea orice-nchipuire. loveşte tot atât de crud ? Şi-i zvârle iarăşi în adânc pe bieţii mei feciori. Olimpul s-a cutremurat până-n adâncuriie sale.vitejeşte. azvârlind tunete cumplite. titanii ? Nu. când zeii au intrat în luptă.. poate şi mai bine...

Unuia dintre ei i-a căzut o stâncă pe spinare. cum ni se povesteşte în numeroase legende eline. prima lui soţie. cel dintâi simbol al înţelepciunii şi prudenţei. cu fulgerele în pumni. Însuşi Zeus nu putea să se împotrivească sau să înduplece pe Moira. şi Atropos. nimicind începuturile de înflorire a vieţii. Veacuri de-a rândul această alegorie i-a ispitit pe artişti s-o zugrăvească sau s-o sculpteze în forme impresionante. cu feţele hidoase şi ochii sticloşi de spaimă. fără hotare. şi-a însuşit înţelepciunea şi prudenţa. ivită pe lume înaintea lui. semn că şi zeii trebuiau să se supună hotărârilor sale. piatra ce se rostogoleşte către el. ca într-un vis fantastic.38 Note: 1. în urma cărora se formau munţii şi mările. Hotărârile soartei. într-o schiţă renumită a pictorului olandez Rubens. Într-un loc munţii se ridicau. încovoindu-l. Aburii încinşi îi împresoară şi parcă vezi cum îi sufocă pe luptători. închipuie ciocnirile care aveau loc între forţele tumultuoase ale naturii. cunoscute de zei. Altul încearcă să întâmpine. din care izvorau şi în care se vărsau toate apele. cântând Olimpul. cum credeau elinii. puteau fi comunicate pământenilor prin oracole. Fumul înecăcios se înalţă în valuri. Homer. soarta-Fatum era reprezentată printr-un bătrân orb sau legat la ochi. Moira – fiică a haosului şi a nopţii – reprezenta pentru elini destinul stabilit dinainte fiecărei fiinţe. Mai târziu. care trebuie să domine totul în lume. care împărţea bucuriile şi nenorocirile. o lumină albă îl învăluie şi zeii gustă aici o fericire. 2. în timp ce vulcanii izbucneau cu ropote de piatră şi de foc. Ceilalţi. de pe pământul ars. cu braţele. spune : „El nu este niciodată bătut de vânturi. În jurul capului purta o cunună de stele. Zeus. La romani. Soarta nu o puteau îndupleca prin rugăciuni. 3. a fost. prin trei surori. care desfăşura firul vieţii. aerul cel mai pur îl împresoară . înghiţind-o pe Metis. Metis. socotind totul zadarnic. Cei vechi îşi închipuiau că pământul era înconjurat de un fluviu imens. ţintindu-i nimicitor pe cei care se prăvălesc. Oamenii nu aduceau însă Moirei – soarta neînduplecată – nici rugăciuni. Hotărârile soartei erau împărţite fiecărui om de la naştere. Zeii puteau numai să cunoască voinţa lui şi să i-o aducă la îndeplinire. Lahesis. aruncate asupra lor de hecatonhiri. nici jertfe. Acesta avea scris destinul oamenilor pe o tablă de aramă. care va dăinui cât zilele eterne. însă oamenii luptau adeseori împotriva ei. după cum a rămas de atunci cuvântul – ca şi cele care vor urma cu diferiţi giganţi şi monştri. prin legi de neclintit. care tăia firul vieţii cu un foarfece. de aur. Închipuie frământările din interiorul pământului. fiica lui Ocean. Oceanul. Numai pentru zei ursitoarele ţeseau veşnic fire lungi." 4. la elini. se văd titanii încolţiţi şi izbiţi de blocurile grele de piatră. nici atins de zăpezi. Această luptă fubuloasă – titanică. ursitoare sau parce : Cloto. cad în abisul negru. ce le sunt hărăzite. într-altul se prăbuşeau spre afundurile clocotinde. Acesta era personificat prin cel dintâi fiu al lui Uranus şi al Gheei. Iară de sus te aştepţi să apară Zeus. Poetul Hesiode ne spune că ea ştia mai multe taine decât toţi zeii şi oamenii laolaltă. Muntele Olimp îşi întinde coastele de la marea Egee şi până la hotarele Tesaliei şi Macedoniei. Astfel. .

totul era al lui. m-aţi ajutat în lupta împotriva titanilor năprasnici. nesfârşit. cu mare grabă . El. se împlinea numaidecât1 Z ZEUS . împreună am învins şi împreună vom domni. Totul. amândoi născuţi din Reea şi zeul Cronos. Plin de mândrie privea el cerul albastru.. Şi fraţii s-au înfăţişat. Poruncea pe voia lui. Suntem stăpâni.39 ZEII OLIMPULUI eus. Însă am să vă dau şi . să-i pedepsim ne-ndurători. Deci. mările. iar Zeus a urmat aşa : — Voi. Şi Zeus nu se sătura să-şi mângâie privirile cu-ntinderi şi cu bogăţii. cândva.. ce şezuse altădată ascuns în Creta. Eu voi domni. şi dacă îşi dorea ceva. născutul din titani . POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA — Să vie fraţii mei cei mari! a sunat prima lui poruncă. domnea acuma în Olimp şi poruncea. Ne bucurăm de tot ce-n lume e mai bun. Da. Dacă supuşi nemulţumiţi vor încerca poate. ca şi mine. fluviile verzui şi firele subţiri de-argint ale izvoarelor din munţi. Să vie Hades şi Poseidon. să se răscoale în vreun chip. asemeni unui mare rege. trona pe muntele Olimp. pământul roditor şi larg.

Mai rămăsese numai Hera. ştii bine că m-am luptat mult mai vârtos. mângâind-o blând pe păr. Iar Zeus le-a răspuns : — Lumea o împărţim în trei. Voi trageţi ce v-a mai rămas. din fluvii şi izvoare.. din răsărit în miazăzi... Hera s-a învoit şi Zeus a dat porunci să se gătească întreg Olimpul D .. sora lui cea mai mare. să mi-l vegheaţi. după cât se povesteşte. Zeus a dat poruncă să s-arate în faţa sa copilele zeului Cronos şi-ale Reei – una mai mândră decât alta. mări întinse. şi i-a dat harul de a fi zeiţa holdelor bogate şi a livezilor cu rod.. eu îmi voi păstra cerul. nicicând nu a mai revenit acolo-n muntele Olimp. şi.40 vouă câte-un ţinut. Apoi s-a îndreptat cu fală către Demetra. FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP upă această faptă. — Mie ce-mi dai ? a grăit Hades. — Tragem! le-a dat răspunsul Zeus. de unde poţi cuprinde tot. cu Tartarul întunecos. Amândoi zeii au trebuit să se arate mulţumiţi. Zeus s-a aplecat spre ea şi. din miazănoapte-n asfinţit. iar lui Poseidon apele din mări. ce sta sfioasă-n faţa lui.. focul. primul fecior născut de Reea. Iată. şi-a hotărât-o de soţie. — Tragem la sorţi ? au rostit fraţii. Lui Hades i-au căzut la sorţi ţinuturile subterane. — Dar mie ? a-ntrebat Poseidon. Eu sunt mai mare. să-l cârmuiţi. întrebând ce porunci le dă. Zeus i-a încredinţat Hestiei. şi de-alta tot ce-i sub pământ. Ele-au venit smerite toate şi s-au plecat în faţa lui. mijlocia. Cei trei şi-au împărţit puterea. Zeii cei doi s-au repezit numaidecât. şi din această pricină nu are voie să se stingă. De o parte-i cerul luminos. dar Zeus a rămas stăpân. Celălalt frate mijlociu a devenit zeu peste ape. temniţa unde vom păstra pe toţi câţi ne vor duşmăni şi nu vor asculta deplin poruncile Olimpului. În grija ei a-ncredinţat căsătoria şi familia şi copilaşii nou-născuţi.. împurpurată la obraz şi căta cu privirea-n jos. care înseamnă viaţa în oricare cămin. pline de peşti săgetători.. de alta fluvii. Focul. Deşi sunt mijlociu. Hades a şi pornit pe loc către ţinutul mohorât. care-i fusese hărăzit.

zeiţa Metis. Acest băiat o să-l răstoarne pe Zeus de pe tronul său şi-o să se înscăuneze-n loc. Şi. destinul neînduplecat. apoi va naşte un băiat. Tot ce spunea zeul Uranus se împlinea fără zăbavă.. i-a răspuns că soţia lui. A!. socotindu-l cu ei pe Cronos. biata. înstelatul. deci.. Zeus a tremurat de spaimă. Duşmanii olimpienilor vor fi curând dezvăluiţi şi nimiciţi fără cruţare. care-şi mânca odraslele. În acest fel Olimpul meu va fi mult mai impunător.41 pentru nuntă. Privea din nou spre depărtări şi-şi cântărea toată puterea şi bogăţia ce le-avea. Numai că Zeus se dusese şi-l întrebase pe Uranus ce-o să se-ntîmple în viitor.. reîntors acasă. copila mea cea mai iubită.. «ochi de-azur» . mai mulţumit ca înainte. pe toţi. astfel. zei din cei mari. să i se-nfăţişeze lui. nu se născuse ca oricare. Zeus simţea că-l doare capul tot mai puternic. precum fusese voia lui. pe Metis. Şi se ţinuse de cuvînt.. Titanii au fost doisprezece. cu pruncuşorul ei cu tot. să ne-nsoţească pe noi toţi. ce are soţul său de gând. Copilul era chiar Atena. Totul era orânduit. a rostit el spre ceilalţi zei. ba şi o serie de cortegii. Neştiind cum să-şi A . urma să nască pe Atena. cugeta Zeus. Zeus a poftit-o la el pe Metis. Zeus îi promisese copilei lui Ocean. pe ea o voi numi întâi!. urmând şi el pilda lui Cronos. va naşte-n primul rând o fată. acesta a şi înghiţit-o. auzind ce-i urzise Moira. A trecut timpul. A înghiţit-o.. lui Metis – ce-ntruchipa înţelepciunea – că-n schimbul sprijinului dat o s-o ia în căsătorie.. Şi când s-a isprăvit şi nunta – o nuntă făr-asemănare – Zeus s-a aşezat pe tron. suntem puţini numai noi şase. Cu atât mai mult mi se cuvine şi mie tot atâţia zei. Şi-acum pe cine voi chema ?. — Numai aşa puteam să fac. de-a doua mână. Trecuse vremea cuvenită. dac-ar fi trăit. ZEIŢA CU OCHII DE AZUR tena. Zeul Uranus. până-n ziua când Metis." Şi a chemat-o pe Atena. ca să înlătur nenorocul ce ne pândea. şi Metis trebuia să nască. ci-n nişte-mprejurări ciudate. a tresărit deodată Zeus. Totuşi.. pe Atena. Pe lângă ei voi hotărî şi zei mai mici. zei olimpieni. fiica lui cea dragă. Până să înţeleagă. numărându-şi toţi fraţii şi surorile. un gând i se vârâse în minte-adânc şi nu-l lăsa : „Pentru o lume-atât de mare.

El era meşter priceput. s-a ivit o zeiţă mândră.. avea o fierărie-n Lemnos3 . Înăbuşindu-şi în el frica. Marea. Ba chiar şi Helios din cer. şi a rostit : — Te vei numi Palas-Atena!5 Vei sta alăturea de mine şi-adesea mă vei sfătui. Zeus. Olimpul. Zeus i-a poruncit s-aducă şi o secure de aramă. — Ţi-am spus odată! a strigat puternic Zeus spre fierar. cu tăiş bine ascuţit. Hefaistos. Atena. cum spun legendele eline. De-aceea Zeus s-a gândit şi-a hotărât ca ea să fie zeiţă a înţelepciunii. Nu pot să rabd durerile. cât era de mare. pe tine. în muncă sau în bătălii. Cu Zeus nu era de glumă. făuriţi parcă din azur. Zeus i-a ascultat dorinţa să n-aibă soţ. şi valurile sale verzi s-au răscolit până-n adânc. şi-a oprit carul său de foc şi a privit. să stea pe veci nemăritată. Hefaistos a ridicat securea şi-a lovit în ţeasta tatălui său. iată. despică-mi capul şi vezi de ce mă doare-atât ? Hefaistos a rămas mut. s-a auzit un strigăt tare de bucurie şi izbîndă. a poruncit să vină zeul ce se numea Hefaistos şi era fiul său şi-al Herei2 . Iară Atena. de-asemeni. era atât de frumoasă. cu o secure ascuţită... erau albaştri-verzi. însă zeiţa n-a primit şi a făcut un jurământ. Hefaistos a stăruit să-l ia de soţ. încât zeul Hefaistos a şi cerut-o de nevastă. neliniştit. nu glumeşti ? a cutezat să mai întrebe. soarele cel strălucitor. pe frunte coif. cât a putut. — Bine. . purtând o platoşă de aur. Despică-mi fruntea mai curând. fiul titanului Hiperion. către Olimpul unde Zeus năştea pe fiica lui. şi de uimire. Pământul s-a cutremurat. a vuit. şi de teamă : — Cum ?! Să-l lovesc pe tatăl meu. Din creştetul nemuritor. a cugetărilor adânci şi a priceperii depline. la porunca-ţi.. nou-născută. Hefaistos s-a înfăţişat şi a grăit tatălui său : — Am sosit. a spus zeul stăpân. mai ales când se supăra. în mâna dreaptă o lance straşnic ascuţită şi-n stânga scut apărător4 .42 potolească această mare suferinţă. s-a-nfiorat de măreţia zeiţei care se năştea... Când a izbit securea ţeasta. mai ales. Ochii zeiţei.

însă încetinel la minte. Zeul acesta era şchiop. cea cu picioare de argint. Dar cum era de priceput.. Tocmai atunci Zeus şi Hera se certau. Apoi. dar zvânturat şi cam neghiob. când şi-a născut băiatul. Asta spunea zeiţa Hera. Zeus s-a supărat mai rău. când era mic. a început să făurească lucruri ce i-au uimit pe zei. Poate mai mult ca o răsplată. l-a prins în braţe pe copil. Mama sa. Era L . bătută-n stele de argint. Era frumos. l-a scăpat. sub trupul lui voinic. Celălalt fiu. nu ştiu cum. dar Zeus se răstea grozav. l-a crescut într-o peşteră ce se găsea afund. avea picioarele sucite şi frânte pe la-ncheieturi.. pe Atena. Abia călcat-ai în Olimp şi vrei să te şi grozăveşti ?. înalt şi zvelt. după această întâmplare. să-l înece. Ba chiar l-a ajutat pe Zeus să-şi nască fiica. S-a ridicat încet. Copilul s-a lovit cam rău.43 TREI FECIORI AI LUI ZEUS a puţin timp după aceea stăpânul lumii a cerut să vină trei feciori ai săi. Cuvântul nu şi-l respecta. văzându-l cât e de urât. era chipeşul tânăr Ares. Ba şi-a mai luat şi-un ajutor. frânt. Doi dintre ei erau ai Herei. dar şi zeu peste meşteşuguri. să nu-i auză toţi din jur şi să se facă de ocară. Băiatul s-a rostogolit şi a căzut în Lemnos. acolo-n fierărie. pe un pitic numit Chedalion. s-a întors iarăşi în Olimp. ologule ? i-a răcnit el. şi Zeus l-a şi înşfăcat de un picior. Unul dintre băieţii Herei era urât. Peste o vreme. N-a apucat bietul băiat să mai răspundă un cuvânt. Trupu-l durea mai peste tot. Picioarele i se urneau cu greu. povestea că într-o zi. cu douăzeci de coşuri mari ce fumegau necontenit. altul îl dobândise Zeus cu o zeiţă din Arcadia. iar celălalt frumos la chip. Era acuma şi mai şchiop. Zeus şi-a hărăzit feciorul să fie faur în Olimp. s-a ruşinat şi l-a zvârlit în apa mării. altfel se sfărâma de tot. şi-a făcut fierărie-n Lemnos : o fierărie ridicată în întregime din aramă. soţia marelui Ocean. ca pe-un pietroi. sub mări. Hera. din mâini. dar cine nu ştia-n Olimp ce se-ntâmplase-n acea zi ? Hera. Norocul lui a fost că Tetis. L-a aruncat.. când băiatul se înălţase binişor. Băiatul l-a rugat să tacă. Nu ştim ce pricină era. pe care Hera îl dăruise soţului. Zeiţa Tetis l-a păstrat în valurile ei verzui .. şi astfel a rămas beteag. — Mă-nveţi pe mine ce să fac. Cel priceput la meşteşug era Hefaistos. dar iscusit în meşteşugul fierăriei.

să-mi dea porunci de dus încoa şi-ncolo. era veşnic pe lângă tatăl său. — Te numesc – cum îţi este firea – zeul războiului nedrept . şi mincinos. o să-mi mai iau şi-alte soţii. încât nici noaptea nu putea să doarmă. cu care dânsul se născuse. îi spunea uneori aşa : — Eşti un zeu rău şi nestatornic. Apoi alerg la el. chiuind. s-a repezit cu suliţa către pământ . privind în urma lui.. Una din ele a fost Maia. în ceruri. călătoriilor pe mare şi pe uscat. Găsindu-şi deci acest motiv.44 întruna pus pe sfadă şi se bătea din te miri ce. când vă odihniţi. şi al născocitorilor. îşi zise sieşi.. eu port umbrele celor morţi. şi Hera nu mai poate-avea. născocitor. — Sunt zeul cel mai oropsit. sub pământ. De dimineaţă-n zori mă scol.. curăţ palatele lui Zeus. flăcău smintit! Fără-ncetare îţi cauţi ceartă. Chiar tatăl său. de nu erai feciorul meu. Toţi te urăsc. discordie şi bătălii. zeul războiului hapsân. Mă ostenesc peste puteri. care aduce doar prăpăd. Zeus l-a hărăzit pe Hermes curier în ceruri. sânge vărsat şi lacrimi plânse. Spuneţi şi voi dacă e drept ?! Astfel se plângea zeul Hermes. jos. Unu-i urât. şi totuşi. şi hoţ. la zeul Hades. de mult te-aş fi gonit din cer. zeiţă din Arcadia. surîzînd : — Nu mi-a dat Hera fii de soi. se plângea Hermes celorlalţi zei. hoţiei. Crud precum eşti.. în Olimp. să caute sfadă şi măcel. Şi ea i l-a născut pe Hermes. Doresc să am odrasle multe. Ares s-a bucurat nespus că era zeu peste război şi.. Aşa stând lucrurile.. ca şi pe pământ. Zeus a poruncit de l-au chemat la el pe zvânturatul Ares. Faptele sale preaciudate îl dovedeau pe micul Hermes viclean. atât de hărţuit. Nu se simţea în largul lui decât în lupte şi războaie şi tare mult îi mai plăcea să vadă sângele curgînd. i-a rostit Zeus fiului. stăpânul lumii. cu tot necazul Herei. precum spunea el însuşi. se bucura necontenit de-ncrederea stăpânului. şi-a luat curând şi-alte soţii. săvârşit fără chibzuială. dar şi isteţ. altul neghiob. Zeus.. Zeus. Pentru aceste multe daruri. . Iar noaptea.. bun de negoţ şi bun de gură. zeu al negoţului. Era.

zvârlind flăcări asupra ei. Când va vedea că sunt de piatră.. Oracolul i-a arătat că e pe mare-o insulă care pluteşte. îţi jur că fiul meu te va cinsti şi-aici se va clădi un templu. Leto. căci nu ştia să-noate-n mări. Gheea nu i-a dat voie Letei să nască-n nici un colţişor de pe pământ. pe care-i prevestea Uranus. o să mă-mpingă cu piciorul în mijlocul furtunilor. Era o insulă pustie. Doar nişte pietre albicioase şi mărăcini. şi-apoi s-aducă-n lume copilaşii. adică-n insula de piatră. — Bine. — N-ai teamă. Hera s-a hotărât să-mpiedice naşterea celor doi copii. măicuţă Gheea! Ţi-oi mulţumi şi te-oi cinsti!. Să meargă deci în insulă. Leto s-a dus la un oracol. în dureri. numit Piton. cu ruşine. mîndră Leto ? — Îţi jur pe însuşi fiul meu.... şi-atuncea mă voi cufunda. şi nicăieri nu putea naşte. şi n-am livezi. care o urmărea pe Leto. Totuşi Hera nu A . nici de ţărm. Astfel s-a dus zeiţa Leto în insula Ortigia. — Îndură-te. mama zeului. Nu-s vinovată cu nimic! Îndurâ-te şi lasă-mă să-mi nasc copiii undeva. Leto a rugat insula să-i dea voie să-şi nască pruncii. plângând cu jale. fără a fi prinsă de fundul mării. Insula s-a temut întâi. Ba încă Hera trimisese şi un balaur. că fiul ce ţi se va naşte va fi un zeu orgolios. Planul urzit. Nici iarba nu creştea pe ea. să-i ceară adăpost. eu. Şi Gheea n-avea stăpânire asupra insulei. de Hera.. a mai rostit zeiţa Leto. fiindcă pe Zeus nu-l iubea. — Îmi juri tu asta.. Atâta doară că şi Hera aflase-nşelăciunea asta. Gheea nici nu vroia s-audă. decât pe propriii ei feciori. şi n-am păşuni. Iară Uranus o vestise că Zeus o să îndrăgească mai mult pe fiii Letei. Şi Leto rătăcea întruna. de când îi răpusese fiii. părea că este nimicit. Şi amândouă-au uneltit. cum o numeau vechii elini. din slăvi. Nemaiştiind ce poate face. atunci mă învoiesc!. atât erau. mamă! Cu Zeus eu m-am măritat numai din teamă. defel. giganţii cei îngrozitori.. Umbla pe drumuri grele Leto. a răspuns ea.45 PRUNCII ZEIŢEI LETO ltă soţie a lui Zeus a fost zeiţa nopţii.. o Gheea.. insulă de piatră. Nebună de mînie. Şi Gheea s-a grăbit să-i dea tot sprijinul zeiţei Hera. — Am auzit. Nici Piton n-o putea ajunge. şi te-oi slăvi. A cerut ajutorul Gheei.. după o clipă de gândire.

deci. alţi şase zei : Atena. . cele nouă muze. Şi zeiţa a fost mişcată. Ele s-au dus la Ilitia şi i-au făgăduit o salbă mare. de piatră. Ştia să cânte minunat! Muzele. sau insula cea luminoasă! Şi-aicea va fi templul meu. Nici una dintre celelalte zeiţe nu puteau însă să rămână atâta de nepăsătoare. Hermes. Lumini de aur s-au vărsat pe tot întinsul înverzit. Olimpul mai primise. să se ridice în picioare. pe dată. Hefaistos. Şi-a hotărât ca zeii ceilalţi. Şi ea. zeu al luminii soarelui şi al cântărilor alese. Legenda spune că întâi s-a născut Artemis cea castă. copiii. Ares. Apolo şi Artemis. S-a prefăcut în porumbiţă şi a zburat în insulă. a hărăzit-o să fie apriga zeiţă a vânătoarei de dihănii – un meşteşug tare iubit în vremea de odinioară – şi tot ea să se îngrijească de palida lumină-a nopţii. nici în Olimp. dac-o va ajuta pe Leto să-şi nască. care-i întuneca vederea. în sfârşit. Cum a mâncat ambrozia şi a sorbit nectarul dulce. ambrozie. pe Artemis. toată din aur. olimpienii unsprezece – căci Hades sta doar sub pământ. îi trebuia însă stăpînu-ui înc-o zeiţă. nectar şi flori. ca să ajungă şi olimpienii doisprezece. Fata s-a înălţat pe clipă. văluri albe. Leto a fost întruna sfâşiată de dureri neînchipuite. insula a şi înverzit. Şi nouă zile încheiate şi nouă nopţi cumplite. foarte-nalţi. Avea în jurul frunţii raze. iată. Când s-a născut zeul Apolo.46 s-a lăsat. Erau. s-a prins bine de fundul mării. s-au adunat în jurul lui. Şi zeul nou-născut a spus: — Te vei numi de astăzi Delos. afară de măicuţa-i Leto şi prea mândra zeiţă Hera. până atunci. Zeiţe s-au ivit din cer şi au adus celor doi zei centuri de aur. aflând de-atâta suferinţă. Pe celălalt copil al Letei. cerându-l oblăduitor. căci ea a luat-o pe Ilitia – buna zeiţă-a naşterii – şi a ascuns-o într-un nor. Ea nu vedea Ortigia şi nici pe Leto cum se zbate în chinurile naşterii. zeul Apolo s-a făcut un tânăr de o frumuseţe cum nu se mai văzuse încă. Iar Zeus l-a numit. de nouă coţi. la rându-i. să-l nască şi pe Apolo. văzând pe Leto suferind.. Toţi zeii s-au mirat privindu-l.. a dat sprijin măicuţei sale. Prin doi stâlpi. când va intra dânsu-n Olimp. dată de argintia lună.

47 FIICA ZEULUI URANUS e-aceea a chemat în slavă pe fiica zeului Uranus. Zeus a mai chemat la sine şi alte zeităţi : pe Hebe7 – ce ocroteşte tinereţea şi-i în Olimp paharnică . Purtată de Zefir. Un fiu pe care i-l născuse o pământeană de la Teba a devenit. zeiţa ordinei depline şi a dreptăţii-n legiuiri. într-o pieptănătură mândră. şi graţie. Leto – zeiţa cea tăcută . erau cu toţii doisprezece. după cât se povesteşte. harnic. Horele străjuiau Olimpul. Dar asta nu-l mai mulţumea. ce se numeşte „în corimb". în Olimp. şi părul blond şi mătăsos l-au strâns uşor. Temis – copila lui Uranus. Cea mai frumoasă-ntre zeiţe a avut parte de bărbatul cel mai urât din tot Olimpul. cum se numeau. şi tot ele ocârmuiau şi anotimpurile-n lume. Ele s-au prefăcut în spumă. Charitele subţiri. Pieptul cel alb şi gâtul subţire i le-au împodobit cu salbe şi cu colane de argint . zeiţa a tot plutit pe apa mării. sângele i s-a scurs în ţărână. mlădii. Iară zeiţele-anotimpuri. în sfârşit. lăsând perdelele de nori. de-asemeni. năuci de-atâta frumuseţe. Acolo s-au născut giganţii. ca şi de zei. până în Cipru – insulă ce i-a rămas de-a pururi dragă. Zeii Olimpului6 . să nu se vadă înăuntru. acuma. pline de graţie. Când au văzut-o pe-Afrodita intrând cu pasul legănat în fastuosul lor Olimp. apoi pe hore8 şi charite9 – şase copile ale sale. Eos – sfioasa auroră cu razele-i trandafirii . Vechea dorinţă a lui Zeus se împlinise. Dar picături din sucul vieţii i s-au prelins şi-n apa mării. Copila zeului Uranus a primit de la Zeus cinstea de-a fi zeiţa dragostei. Selene – argintia lună . Era Dionisos cel vesel. danţau. din aurul cel mai curat. sau horele. modest. Era divina Afrodita. Când Cronos îl lovise-n pântec pe soţul Gheei. în timp ce muzele îi D . S-a însoţit cu zeul faur. zeii s-au ridicat cu toţii. cea jinduită deopotrivă de muritori. Mulţi dintre olimpienii falnici au şi cerut-o de soţie . s-au pogorât în jurul ei. şi gingăşie. Hefaistos cel priceput. o curte mult mai mare decât o avusese Cronos. zeu. Şi din această spumă albă s-a ivit cea mai minunată şi mai frumoasă dintre zeiţe. Ba. I-au pus cercei cu pietre scumpe-n urechile trandafirii. Noul stăpânitor al lumii dorea să aibă. cu multă grijă. Pe frunte au încununat-o cu flori şi văluri şi-o bentiţă. însă schilod. pe Uranus. dar Moira hotărâse altfel. ocrotitorul podgoriei. De-aceea a mai poruncit să se adune în preajma sa şi alţi zei mari ca : Helios – superbul soare .

ce-i însoţeau pe olimpieni. De bună seamă că şi alţi zei mai populau-naltul Olimp. sau pedepseau pe muritori.48 desfătau pe olimpieni cu armonii din cele mai fermecătoare. când petreceau sau se luptau. alcătuind cortegii mândre. .

Zeus şi toţi olimpienii cereau ascultare deplină. El cerea să fie slujit şi. Bunăoară. în palatele basileilor – au ştiut să strecoare în versurile lor destule aluzii despre nedreptăţile sâvârşite de zei şi. . se asemănau aristocraţiei gentilice. dacă îi nedreptăţea pe ceilalţi. Aristocraţia gentilică şi basileii considerau că au toate aceste drepturi. fără a li se putea cere socoteală.. la diferite popoare. La începuturile istoriei. Şi totuşi aezii – cântăreţii rătăcitori. afară de Zeus . Zeus. puteau săvârşi minuni şi aveau puteri şi calităţi neobişnuite. ca şi zeii. consideraţi un fel de basilei. să stăpânească. a marilor conducători de triburi. alături de forţele naturii. pentru că dezvăluiseră faptele rele. după cum spune legenda. Zeii elinilor reprezentau şi forţele naturii. în parte. forţele naturii sînt cele care au dobândit în primul rând o astfel de oglindire. prin personificări din ce în ce mai pestriţe. cei care. acompaniaţi de liră. Cu amară ironie. bătrînul aed orb. cu mult înainte de a căpăta reprezentarea socială a unui mare basileu – aşa după cum arătam în nota noastră mai sus – nu era pentru popoarele primitive decât forţa uriaşă. aceştia nu aveau voie să cârtească.49 Note: 1. Purtări în mare parte asemănatoare aveau şi zeii Hades şi Poseidon. De pildă. care străbăteau toată Elada compunând. scandându-le apoi. Dar curând intră în acţiune. care se afla la curţile basileilor elini. De aceea un discipol al lui Pitagora povestea că maestrul său. Ceilalţi zei olimpieni. şi altul pentru întinsul mărilor. că poate înşela fete şi femei pământene. Amândoi erau straşnic chinuiţi. ale căror căpetenii se numeau basilei şi îndeplineau. ruşinoase şi sângeroase ale multora dintre zeii olimpieni. urmaşii lui Uranus şi ai Gheei. Poemele homerice ne arată că grecii erau organizaţi în ginte şi triburi. în dauna supuşilor. dar el însuşi socotea că poate fi necredincios soţiei sale. Erau nemuritori. care a creat cele mai minunate poeme epice ale lumii antice : „lliada" şi „Odiseea". făcându-se că le proslăveşte faptele. coborât în Infern i-ar fi văzut umbra lui Homer spânzurată de un arbore. pe baza vechilor cântece şi legende. beneficiind şi ei de toate bunurile. Friedrich Engels scrie : „Orice religie nu este altceva decît oglinda fantastică în minţile oamenilor a forţelor exterioare care domină viaţa lor de toate zilele. Zeus se supăra pe necredinţa altora. pe care el le putea însă călca oricînd. Pretindea că are dreptul să hotărască legi. în cursul dezvoltării ulterioare. pentru că ei erau neam de zei. Homer îi biciuieşte în stihurile lui pe zeii olimpieni. ca şi stăpânii lor. de asemeni. dar şi grindina nimicitoare. deci. Homer. o oglindire în care forţele pământeşti iau forme suprapământeşti. fără a fi pedepsiţi. prin care dovedea că se trage dintr-o anumită zeitate. rolul regilor de mai târziu. aveau dreptul. unul pentru ţinuturile subterane. forţa ce trimitea din slăvi ploaia binefăcătoare. care făcea să rodească natura. trecând. Zeus este reprezentat în legendele eline având purtările unui mare basileu. sămânţă de titani. în primul rând pentru că erau din neam ales. Fiind deci de origine divină şi ei. ca înseşi forţele naturii. să calce eventual legile şi morala. mari poeme epice. cu care Zeus împărţise lumea şi care erau. Figurile fantastice în care se reflectau la început numai forţele misterioase ale naturii capătă astfel atribute sociale şi devin reprezentante ale unor forţe istorice". este o sublimă pildă. dominând cu aceeaşi aparentă necesitate naturală. care la început le sunt tot atât de străine oamenilor şi le stau tot atât de inexplicabile în faţă. dăduseră viaţă la tot ce se găsea în univers.. Fiecare basileu îşi alcătuise o genealogie. de basilei.Hades şi Poseidon. şi forţe sociale. şi a poetului Hesiode de un altul.

6. Dionisos-Bachus. Charitele – cele trei graţii. horele sau anotimpurile erau numai trei: primăvara. 417. vara şi toamna. . Hades-Pluton. Pe cînd Nix este noaptea însăşi.L. „Opere" voi. Hermes-Mercur. Atena-Minerva. pentru că zeiţa Atena nu a primit să se mărite. Ganimede. Tot astfel. 8. face loc în zori luminii solare. Karl Marx spunea : «Zeii Eladei răniţi de moarte. au trebuit să moară încă o dată. Hebe a fost înlocuită (după legendă) cu un păstor. Noaptea. Numele romane ale principalilor zei elini sînt : Zeus-Jupiter. la romani. după cum vom vedea în alte poveşti. 7. Numele grecesc : Palas.50 crivăţul aspru. Iarna era dulce şi se pierdea între toamnă şi primăvară. 1957. El guverna anotimpurile. de pildă să-şi nască fii gata crescuţi mari.) 5. Lemnos sau Kastro este o insulă muntoasă din arhipelagul grecesc. De ce se petrec astfel lucrurile în istorie ? Pentru ca omenirea să se despartă cu voioşie de trecutul ei"-. Fr. zeiţa Leto. copii. 4. fiu al regelui Troiei. astăzi stinşi. Leto nu trebuie însă confundată cu Nix. Engels. erau socotite de vechii elini ca ieşind din coşurile fierăriei acestui zeu harnic. Hera-Junona. întunericul originar al haosului. La vechii elini. în chip comic. Afrodita-Venus. (K. pag. între altele. 9. trăsnetele şi tunetele asurzitoare. ce i s-a adăugat Atenei. sau Latona – la romani – este silită de Zeus să-l nască pe Apolo. cele două elemente de bază în viaţa omului. Vechii elini erau nespus de generoşi cu zeii lor. tânâră. are înţelesul de fată . Acest fenomen a fost spendid poetizat de aezi într-una dintre cele mai frumoase legende ale mitologiei. Le îngăduiau fapte oricât de năzdrăvane. într-o insulă din mijlocul mării. Hestia-Vesta. Buc. în chip tragic. în legendele eline. Fumul şi scânteile ce se înălţau din vulcanii insulei. în spiritualele sale „dialoguri". Despre opera acestui mare scriitor satiric grec. pe baza legilor naturii. pentru că se ştie : soarele pare a răsări adesea chiar din valurile mării. tot el guverna lumina şi întunericul. Plină de poezie este şi această imagine a ivirii luminii în mijlocul mării. 3. noaptea trecătoare. Leto este numai o zeiţă a nopţii.P. care sunt fiicele lui. Poseidon-Neptun. cât ai clipi. Hefaistos-Vulcan.. Acest nume i s-a dat. Apolo-Apolo. în „Dialogurile" lui Lucian. Marx. Nu trebuie să se mire nimeni că Zeus căpătase de la Hera. Demetra-Ceres. cu mult haz de scriitorul antic Lucian. E. aşa de repede. I. sau să se înalţe în slăvi. Artemis-Diana. fulgerele. Mai târziu. zeul luminii. Ares-Marte. în „Prometeu înlănţuit" al lui Eschil.P. curată. 2. Scena naşterii zeiţei Atena este povestită.

giganţii nu cădeau învinşi. Dar. Iar tălpile se prelungeau cu câte-un trup hidos de şarpe. luând forme înspăimântătoare. În urma vrăjilor zeiţei. luna să îşi acopere Z . giganţii. Şi nu e nici o îndoială că ei. Fără să piardă vremea. de aur. din Olimp.-n acelaşi timp. Aceştia se născuseră din picăturile de sânge. decât dacă erau loviţi. plin de ruşine. Fiii aceştia ai zeiţei au fost numiţi de ea giganţi1 . Cine punea pe limbă iarba era ferit de lovituri date de fiinţe muritoare.-n Tartar. Şi mama lor. dorind să-i apere de moarte. Nu mai aveau deci să se teamă de moartea cea ne-ndurătoare fiii pământului. ucişi. trădarea – Zeus a şi aflat de planul pe care şi-l făcuse Gheea. zeiţa Gheea. ar fi învins şi l-ar fi izgonit pe Zeus. Picioarele lor colosale aveau. cu puterile-i cereşti – de nu cumva s-o fi ivit. atunci când îl lovise Cronos cu secera de diamant. făcuse tainic nişte vrăji. curse din rana lui Uranus. Din fiecare picătură suptă de ţărâna roditoare ieşiseră aceşti flăcăi. Purtau bărbi lungi şi plete dese. Mai mult. de-un muritor şi de un zeu. Ea mai avea nişte feciori. solzi. Puteau să fie doborâţi.51 LUPTELE CU GIGANŢII eus domnea Olimp şi nu ştia că Gheea se hotărâse să-l lovească. Şi ei crescuseră cât munţii. Gheea i-a aţâţat pe-aceşti giganţi să-nceapă alt război cu Zeus. fiindcă îi închisese pe fiii săi. încă de pe atunci. precum fuseseră titanii. dacă aveau această iarbă. ea cunoştea o iarbă cu însuşiri miraculoase. Mai înainte ca giganţii să fi putut căuta prin lume iarba aceea magică. cu armele. Şi ei aveau puteri uriaşe. răpuşi cu armele. Zeus a cerut soarelui să-şi stingă flacăra. titanii. dar nu erau nemuritori. ce le cădeau până la glezne. giganţii. în loc de piele.

care-i ferea de lovituri. peste stânci. Numai şiretul stăpân. apoi cu torţe mari.. Au început s-arunce-n ceruri cu stânci uriaşe. Heracle l-a lovit de-asemeni cu o săgeată drept în piept. argintie. Dar. În bezna care s-a lăsat giganţii n-au putut să afle miraculoasa iarbă. Heracie nu putea pricepe de ce gigantul n-a căzut. Şi pe acest pământ gigantul nu va putea fi omorât. a hohotit în râs năprasnic : — Zadarnic vă munciţi voi doi să-l zdrobiţi pe Alcioneu! Am să vă prind şi-am să vă zvârl. Toţi aşteptau cu încordare să vadă ce o să se-ntîmple. nepătruns. Lăncile lor brăzdau văzduhul. Heracle2 . Războiul aţâţat de Gheea era de neînlăturat… NĂVALA SPRE OLIMP a început a fost o clipă de linişte pe-ntreg pământul. şi ai să-l nimiceşti L . Însă Alcioneu. atâta vreme cât lupta în ţara unde se născuse – s-a căţărat sus. cel mai voinic – care avea şi însuşirea că nu putea fi omorât. aruncând fulgere din cer. sclipitoare. Îl ocroteşte vraja Gheei. i-a rostit ea. albe. Văzându-l pe Alcioneu că este gata să pătrundă chiar în palatul din Olimp. Atrage-l în tărâm străin. îi trebuia şi-un luptător c-o fire muritoare. giganţii au făcut un salt şi au pornit către Olimp. cu un urlet groaznic. căutând acele buruieni. În astă vreme. Dar. Alcioneu este în ţara unde-a văzut lumina zilei. El le-a găsit. — Degeaba eşti uimit. ca pe nişte neputincioşi. Zeus era mai liniştit. cu un văl negru. Noroc că se găsea acolo. Pe urmă. tăioase. aprinse. de-un zeu şi de un muritor. unul dintre dânşii. împotriva farmecelor Gheei. cu lancea-n mână. ca să-i învingă pe giganţi. olimpienii erau mereu mai îndârjiţi. gigantul. zeiţă a eroilor. le-a smuls grăbit şi le-a ascuns. izbit de două ori în trupu-i. cu săbii şi cu săgeţi către giganţi. şi Atena. Heracle. şi treceau dincolo de nori. în loc să cadă la pământ. viteaz şi neînfricoşat de moarte.. îşi lumina drum pe pământ. în afund. să ajungă până în Olimp. să-i pună unul peste altul şi să-şi alcătuiască o scară. înţelepciunii şi prudenţei. Alcioneu. Zeus îi înfrunta cu furie. Şi Zeus a găsit pe-acel erou vestit. până în Tartar. Iar lângă dânsul sta Heracle şi-nsoţea fiecare fulger cu câte-o straşnică săgeată.52 cununa-i mândră. iar aurora să-şi ascundă luminile-i trandafirii. Zeus. iată. un luptător voinic. Giganţii-au prins apoi să smulgă munţii din temelia lor. Izbeau cu suliţe. Primejdia se spulberase. cu un mănunchi de fulgere. Să staţi şi voi lângă titani. Zeus a aruncat spre dânsul cu un mănunchi de fulgere.

grămadă. Legenda spune că giganţii. care erau gata să-l prindă pe Heracle. stăpână peste dragoste. Zeus . pristavul lui cel de credinţă. Zeus.În acest timp.Gigantul a căzut ucis Mai mulţi giganţi au zărit însă pe soţul lor cel mai voinic căzând cu capul în ţărână. pe Heracle. Ele au ascultat porunca şi. Heracle s-a întors spre el şi l-a ţintit cu o săgeată. au ajuns repede în drumul giganţilor. sub lovitura lui Heracle. Ares şi Hefaistos. a aruncat şi el un fulger. — Alcioneu e doborât. şi Afrodita cea gingaşă. în ei. Artemis. a ameţit pe fiii Gheei şi-ai lui Uranus. nouă giganţi. l-a-nvăţat să facă-n aşa fel. s-au repezit după erou. făcând şi ea nu ştiu ce vrajă. cu câteva săgeţi. a trântit peste el un munte. să-l răzbunăm. din slavă. l-a urmărit până la ţărmul albastrei ape a Egeei . Lovea mereu cu trăsnete. Heracle s-a făcut că fuge . iubita lui soţie. ca două dintre frumoasele zeiţe să iasă grabnic înaintea giganţilor ce-l urmăreau. vicleanul.. cu ură mare. Heracle a ţintit de-asemeni. Zeus a poruncit să plece Hera. Ceilalţi dintre feciorii Gheei au fost cu toţii încolţiţi de către zeii olimpieni. ducîndu-l în Sicilia şi. plutind pe un nor de aur. au strigat ei. şi să-l ucidem pe Heracle! Şi opt. Hermes şi Apolo au biruit în lupte crunte întreaga ceată de giganţi şi s-au acoperit cu toţii de glorie nepieritoare4 . Şi le-au mărturisit iubirea. Zeus. ce priveghiase totul cu ochiul său străbătător . lângă mare. Nici un gigant din opt sau nouă n-a scăpat teafăr sub săgeţi şi trăsnete şi fulgere. şi vrând să-l scape pe Heracle. n-a stat să piardă nici o clipă.53 curând. s-a sfătuit pe loc cu Hermes. Poseidon. Alcioneu crezând că-i scapă eroul cel mai de temut . înstelatul. Hermes. . unii din ei cerându-le chiar de soţii. Dulcea zeiţă Afrodita. băgând de seamă asta. prăvălindu-l într-o groapă. pierind acolo. Uitându-şi ura pe Heracle. şi astfel s-a îndepărtat de locul unde se născuse. Atena l-a târât de chică pe fiorosul Encelade3. giganţii s-au simţit cuprinşi de-o dragoste nesăbuită pentru frumoasele zeiţe. sărind din muntele Olimp. . s-au prefăcut şi ei în munţi..

nu poate să se opună elanului zeiţei. ca o răsplată a vitejiei sale. deşi. nemurirea. 3. Gigantul. căutând un sprijin. Pe frizele Partenonului şi ale altor temple. prăbuşind deasupra lui un munte. se vedea Atena – Minerva la romani – târându-l după sine pe Encelade. în insula Sicilia. urmând pe Hesiode. La început muritor.54 Note 1. este poetul Apolodor din Atena. Pe-o friză a marelui altar ce-l avea Zeus la Pergam. să-l facă prizonier pe veşnicie. se vede că se luptă cu deznădejde. a căror înfrângere a fost întotdeauna râvnită de oameni. Cel care. 2. ce se numea Alcmena. în marmură sau în ceramică. Giganţii reprezintă în legendele eline forţele oarbe ale naturii. cu o mare plasticitate de imagini. în splendide basoreliefuri şi statui. Heracle va dobândi mai târziu. era fiul lui Zeus şi al unei regine de pe pământ. Scena se petrece doar cu o clipă mai înainte ca zeiţa să-l îmbrâncească pe gigant într-o groapă şi. din toată încordarea trupului şi a feţei. artiştii plastici ai antichităţii au imortalizat cântecele poeţilor despre aceste imaginare lupte ale olimpienilor cu giganţii. îi descrie în versurile lui pe giganţi. Heracle. cu un genunchi la pământ si un picior întins. . 4. cunoscut la noi sub numele roman de Hercule. ca şi pe amforele vechi.

Dar un gigant a cărui forţă era de zeci de ori mai mare decât puterea celorlalţi feciori ai Gheei laolaltă. orice li se ivea în cale. întâi cu Cronos şi titanii. Iară pe capete. Corpul diform era-nvelit cu pene negre şi zburlite. Deasupra umerilor largi.55 TIFON n timp. Chiar zeii se cutremurau când îl vedeau de sus pe Tifon. apoi cu ceata de giganţi. cum încă nu se mai văzuse. se ridicau. şi alta – răsăritul rumen. cu şuiere. flăcări ce mistuiau. Gâtlejurile lui adânci. U . pentru că Gheea nu-l ierta pe Zeus. Pământul se cutremura şi se pleca sub apăsarea paşilor lui copleşitori. Cu capul ajungea. în şuvoi. cât jumătate de pământ. Picioarele nu-i oboseau. care-i închisese parte dintre feciori în Tartar. iară pe alţii-i nimicise. una – apusul argintiu. se pare. pe nume Tifon1 . până la stelele din cer. Tot un gigant. Iar mâinile-i puteau s-atingă. după aceste lupte date de zeii olimpieni. se aşternuse linişte. Din boturile de balaur ţâşneau afară. pe feţe şi pe grumazurile groase îi atârnau coame de păr aspru ca nişte suliţe. îndată. Mâinile sale viguroase se tot mişcau neîncetat. Zeiţa mai avea dealtfel încă un fiu. fierbinţi de-atâta pălălaie. O linişte înşelătoare. lăsau să-i scape sunete ca nişte mugete de tauri. sau răgete de lei flămânzi. Din coapse se-nălţau spre umeri gheme de şerpi încolăciţi. Era atât de mare Tifon. sute de capete rotunde şi bulbucate de balaur.

Dar oricît a mai cercetat. cântând din liră-ncetinel. că zeii au simţit în trupuri îngheţ din creştet până-n tălpi. Atunci Hermes cel prea şiret s-a prefăcut în cântăreţ şi a venit lângă gigant. pe umeri . Cu ea i-a retezat lui Zeus muşchii şi nervii pe de-a rândul şi l-a lăsat neputincios. nu a putut descoperi nervii şi muşchii preţioşi. pe cât se spune. căci el s-a ruşinat să fugă. Dar aici. Apoi l-a luat. L . Şi au rămas tăcând chitic. Lui Tifon – deşi era un monstru – îi plăcea muzica şi l-a lăudat pe cântăreţ.56 FUGA ZEILOR DIN OLIMP e acest fiu îngrozitor l-a trimis Gheea să se lupte cu victorioşii olimpieni. Nu rămăsese în Olimp decât stăpânitorul. învins. în animale fel de fel2 . Şerpii. Ba. ascunşi pe unde s-a putut. Unul în ţap. P ŞIRETLICUL LUI HERMES umea era încremenită. Zeul Hermes i-a glăsuit că ar cânta mult mai frumos. Atât erau de-nspăimântaţi. a fost fiul lui Zeus. Atunci. Tifon. Zeus. El nu a pregetat o clipă. a-nceput. uşor. şarpe şi broscoi. în uliu. Atât era de fioros. ceilalţi zei tremurau ca varga. a tot fugit până în ţara Siriei. lupta cu monstruosul Tifon. toţi s-au preschimbat. dup-atâta spaimă. Cel care şi-a venit oleacă în fire. altu-n şacal. l-au prins pe Zeus curmeziş. ascunşi în trupuri de dihănii. S-a războit cu vitejie. Hermes. S-a prins cu ghearele-i enorme de bolţile Olimpului şi a sărit lângă palatul unde sălăşluia chiar Zeus. S-au repezit care-ncotro. Fugind necontenit. să nu mai fie cunoscuţi. dac-ar avea. l-a zvârlit într-o peşteră. care se înălţau din coapsele gigantului. Zeus căzuse prins . ei au ajuns până-n Egipt. fără măcar să mai respire. Muşchii şi nervii i-a-nvelit în pielea unui urs vânat şi i-a ascuns numaidecât sub bolovanii unui râu. lovindu-l fără de răgaz cu fulgere şi trăsnete şi secera de diamant ce-o moştenise de la Cronos. gigantul i-a smucit şi secera de diamant. Zeus a făcut greşeala să se prindă-n luptă cu fiul Gheei corp la corp. Acolo. L-au strâns şi l-au înlănţuit. El a-ntrebat şi a aflat peştera unde zăcea Zeus.

Fumul fierbinte. a rostit Zeus într-o zi. însoţindu-se cu lira. Feciorul Gheei a căzut în cursa ce i-a-ntins-o Hermes. a trebuit să părăsească şi acest loc al tot bătăliei. De vreţi.. prinzând în braţe munţi întregi şi aruncându-i către el cu zgomote asurzitoare. şi voi să vă siliţi să-l trageţi la vale pe stăpânul vostru. cu toţii. mult slăbit. Vă voi lovi fără de milă. I-a prins la loc nervii şi muşchii ce-i lipseau. copleşiţi de . tare. nervii unui zeu. că vă voi pedepsi amarnic. Deasupra lui a răsturnat greul şi-naltul munte Etna. drept coarde. Legenda spune despre Tifon că a rămas pe veci acolo. s-a ivit lângă el îndată un car de flăcări aurii. Şi monstrul. Aici Zeus l-a prins din urmă. învins. care iese din craterul vulcanului. a zburat către peştera unde Zeus şedea lungit. prefăcându-se în vultur. trupul lui Tifon sângera. Vă veţi căi atunci amarnic. cu-ntreg pământul şi cu marea. după o astfel de victorie. căci nu-i ca mine de puternic nici unul dintre olimpieni. lin. Zeiţa Hebe le turna în vasele scumpe de aur nectarul şi ambrozia. la pământ. tras de doi cai înaripaţi.. să fugă în Sicilia. stăpânul din Olimp stătea de veghe necurmat şi-n mijlocul petrecerii. ia agăţaţi-vă cu toţii de acest lanţ cu belciug de aur. S-au tot luptat Tifon şi Zeus. În acea clipă zeul Hermes s-a repezit lângă gigant. Zeus lovea cu trăsnete şi fulgere verzi. Războiul a reînceput. Făcând un semn către Olimp. să vedeţi singuri că e adevărat ce spun. orbitoare. Dar eu.57 la lira lui. dacă m-oi necăji. sau. — Să nu cumva să încercaţi să-mi călcaţi vreuna din porunci. Iar Zeus s-a şi ridicat. puternici şi voioşi acum. Astfel a glăsuit stăpânul şi zeii s-au cutremurat. tocmai sosea la peşteră. Nimica nu-i mai tulbura. nu-i decât răsuflarea lui. Totuşi de atâtea lovituri. şi-am să vă spânzur laolaltă de piscul ăsta din Olimp. cu glasul său fără pereche. Iar când tăcea zeul Apolo. S-au întins mese-mbelşugate4. după poveştile eline. ce se numesc astăzi Balcani. l-a înşfăcat şi l-a trântit pe Tifon. A smuls de sub pietroaie nervii şi muşchii tatălui său şi. Totuşi. Celălalt capăt am să-l iau în mâna mea nemuritoare. dar o să fie prea târziu. cumva. A scos pielea de urs din râu şi-a desfăcut-o chiar pe mal. Tifon. ce dezmierdau urechile măreţilor zei olimpieni. vă azvârl în Tartar. neputincios. pân-au ajuns în nişte munţi. Când el se-ntoarce sub povară. Munţii s-au înroşit de 3. gemând mereu. v-o spun de-acum. Temeţi-vă! Să nu am pricini să dau pedepse. spre cer.Gigantu-i răspundeadea. Zeul Apolo le cânta melodii care-i fermecau. am să vă salt în sus. N-o să puteţi. începeau cele nouă muze5 să cânte imnuri dulci de slavă.. Zeii din muntele Olimp s-au aşternut pe mari petreceri. gâfâie greu – şi atunci Etna azvârle lavă clocotită. urlând de supărare. şi mai rău..

nu ştiu să mă tem!. gemând.. privind în sus. în timp ce toţi şedeau plecaţi şi tremurau înfricoşaţi : — Eu. .. care-ncotro puteau. Vânturi s-au năpustit pe mări şi valurile-au clocotit.58 spaimă. Zeus. cu ochi semeţi. Pământul a vuit adânc. Zeus. Cerul senin s-a-nvineţit. şi-a glăsuit. nu – mă tem de tine! Eu. Vieţuitoarele-au fugit. Numai o fiinţă a rămas.

ca să-l poată lovi pe stăpânul Olimpului. se credea că forma prăpăstioasă a acestor munţi a apărut în urma luptelor ce au avut loc aici. Melpomene – muza tragediei. până în Egipt. socotite sfinte. era fiul Gheei şi al Tartarului întunecat. Urania – muza astronomiei şi Polimnia – muza imnurilor de slavă. Gigantul Tifon. El s-a căsătorit cu uriaşa Ehidna. ca să nu mai poată fi recunoscuţi de acest monstruos fiu al Gheei. 5. De asemenea. Numele venea de la culoarea roşie a pietrelor în răsăritul şi apusul zilei. clădit din marmură. aşa cum ni-l descriu poeţii. 3. Ortos – un alt câine cu două capete – şi Himera. zeiţa memoriei. şi mai ales Hesiode şi Apolodor din Atena. o parte din munţii Balcani se chemau Hemus (hema tâlcuindu-se prin sânge). În timpurile de odinioară.59 Note 1. giganţilor şi a lui Tifon. Cerber – paznicul Infernului. Terpsihore – muza dansului. petrecând liniştiţi în Olimp. cea jumătate viperă şi jumătate femeie. din vremea când zeii au fugit din Olimp. şi au avut împreună o serie de odrasle fioroase : hidra din Lerna . templul magnific din Atena. între Tifon şi Zeus. după victoriile împotriva titanilor. Clio – muza istoriei. şi acolo s-au metamorfozat în diferite animale. împodobit cu renumitele sculpturi ale lui Fidias. când monstrul a smuls munţii din loc. Euterpe – muza muzicii. dar în legende se spunea că această culoare se datoreşte sângelui vărsat de Tifon. Ele erau fiicele lui Zeus şi ale Mnemosinei. 4. de frica lui Tifon. Pe Partenon. Legendele eline arătau că egiptenii au început să se închine anumitor animale. ca şi în desenele făcute pe vasele greceşti. Cele nouă muze erau : Caliope – muza poeziei epice. . 2. Erato – muza poeziei de dragoste . Talia – muza comediei. erau adeseori înfăţişaţi zeii. adică munţii însângeraţi.

Unul din ei. purta. al Gheei şi-al cerului înalt. Şi-i este teamă că-ntr-o zi vom cuceri Olimpul său. Doar cei de jos. Z . Vrerea lui era lege şi poruncă pentru toţi zeii.. nepăsător la întrebare. avea. oamenii se-ndârjeau cumplit : — El. bolta înstelată. întotdeauna. pe cât spune legenda.-nţeleaptă. sau foc sau moarte adusă de năvălitori. Celălalt.. de pe pământ. pe nume Meneceu.. ba ridicau pumnul spre cer şi-ameninţau. la rândul său. cu alţi doi fii amestecaţi în răzvrătirea titanilor contra lui Zeus. Mai ales când se abăteau molimi sau revărsări de ape. cutremure. Iapet. Iar Prometeu. cum vor ei. ce-ar putea să le stăpânească şi să le folosească bine ? Iapet nu-i răspundea nimica. de ce e lumea asta plină de flori şi de atâtea roade. de ce-s atâtea animale şi zburătoare ? Pentru cine ? De ce n-a fost creată o fiinţă cu minte ageră . cutezător în gânduri şi-l întreba pe tatăl său : — Tată. acest urmaş al lui Iapet se dovedise isteţ.60 PROMETEU eus era stăpânitor deplin. acel pe care oamenii-l proslăveau în cântec.. Atlas. pe-un titan. cum proroceşte Prometeu. Iapet era. pe umăr. Uranus. ca tată. Nimic nu-i mai stătea în cale. îi făceau uneori necazuri. fiul pământului. fusese aruncat în Tartar. căci ba cârteau. Avea şi-aşa multe necazuri.. numai el trimite totul! îi este ciudă că nu vrem să ne supunem zeilor. Încă de mic.. Fusese osândit de Zeus să o ţie pe veşnicie.

Ţărîna asta a udat-o cu apă proaspătă şi rece. S-a apucat apoi de lucru. să-i dăruiască-nţelepciune omului său făcut din lut. Prometeu nu s-a mulţumit să făurească-o nouă fiinţă. să folosească chibzuit tot ce se află pe pământ ? Gândind timp îndelung. să-şi caute hrana. Iapet. după cât se spune. Palas-Atena s-a-nvoit. şi să-l slăvească-ntotdeauna. Şi-atunci Zeus a hotărât ca omul. Zeus n-ar fi fost împotrivă ca fiul lui Iapet să făurească vreun animal. ca orice fiinţă pe pământ. ce semăna leit cu zeii.61 Nu mai avea tatăl. de bărbat2. avea şi ea o slăbiciune pentru feciorul lui Iapet. vreo pasăre. Atena. Dar omul. C . FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ând a ajuns bărbat în toată firea. ci a rugat-o pe Atena să-i dea o mână de-ajutor. Gândul lui a-nceput să zboare. un corp de om. Şi-a suflat peste acea fiinţă plămădită de Prometeu. Prometeu îşi urma mai departe gândul ce-l frământase încă din vremea când era copil : cum ar putea să făurească o fiinţă plină de-nsuşiri. nu îi era deloc pe plac. ce semăna leit cu zeii. Îi era drag şi poate-n sine dorea să-l aibă de bărbat. şi-altul mai mic. în stare să conducă bine. ca alinare în ceasurile bătrâneţii. să trăiască. nou creat din tină. deşi făcuse jurământul de-a nu se mărita nicicând. A făurit. care ţâşnea dintr-un izvor. De-aceea. decât doi fii. îndatorat. pe Prometeu. Omul a căpătat şi cuget. ce se chema Epimeteu1. ascultându-i glasul. titanul a luat în pumnii săi ţărînă. omul a început să umble. Fiind luat din trupul viu al Gheei şi făurit cu măiestrie de către bunul Prometeu. muncind cu grijă şi cu migală. să-i stea supus.

prin sfetnicul său de credinţă. Zeus cugeta : „Prometeu o să-mpartă carnea într-o grămadă N . L ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT -a trecut mult şi s-au ivit. la sfârşit. care le-ngăduie. Nu doar altare. tăiată în bucăţi. zeii. pentru că sunt bun şi drept. — O să vedem acolo noi. În sine. Taurul cel adus aici va fi-njunghiat de Prometeu. Le-a arătat că-l bănuieşte pe Zeus c-ar umbla cu gânduri nu prea curate pentru ei. oamenii. Dar.. ci şi temple. până au poposit în locul unde fuseseră chemaţi. au mers ei cale lungă. Prometeu. aflând vestea asta. Însă i-a sfătuit să aibă răbdare şi încredere în cele ce va face dânsul. precum le poruncise Zeus. Apoi vor face mari serbări prin care fiecare zeu va fi cinstit cum se cuvine. la Mecona. Hermes. Şi-au mers. cu milă. să se aşeze în grămezi. Carnea.. plutind pe nori de aur. Venind şi ziua sorocită. — Vom hotărî noi. că Zeus va apăsa pe cei de jos cu mult prea multe-ndatoriri.62 ADUNAREA DE LA MECONA ăsând deci să mai treacă vreme. stăpânii din Olimp. sau alţii-s mai isteţi ca el. să vieţuiască pe pământ. a glăsuit măreţul Zeus. Altare mândre ne-or zidi. când vor ajunge la Mecona. pe loc. într-o zi Zeus a poruncit. ce-ndatoriri au cei de jos faţă de marii olimpieni. iară cealaltă veţi păstra-o pentru voi. Duceau cu ei un taur mare. lăsându-le puţine drepturi şi prea sărace bucurii. Din tot ce veţi avea pe lume să ne aduceţi sacrificii.. este atoateştiutor.. Una dintre grămezi va fi sortită pentru sacrificii.. le-a rostit. Zeus s-a aşezat pe-un jilţ şi a grăit în acest fel : — Oamenii trebuie să ne slăvească. dacă fiul lui Cronos. am să vă dau. mai ales. Se temea. o pildă de felul cum va trebui să împărţiţi-a voastre bunuri cu noi. care se numea pe vremea de atunci Mecona. titanul. Prometeu i-a chemat pe oameni.. s-a încruntat de la-nceput. Cum totuşi nu putea să calce poruncile date de Zeus. prin Hermes. pristavul din Olimp. dar nu prea multă. ca hrană. să se adune oamenii într-un loc. au pornit grupuri spre Mecona.

şi oamenii-au pornit pe cale. Acum era clipa cea mare. a rostit. Mormanul plin numai de oase se arăta cu mult mai mare decât celălalt. cu păr ca neaua de curat. a glăsuit titanul. grămada pentru sacrificii. Chiar zeii şi zeiţele ce-l însoţiseră. ce-i biruise pe titani şi-i nimicise pe giganţi. gras. pe norii lor de aur. Alege singur. şi-au plecat ochii ruşinaţi. Zeus putea să dovedească celor de faţă. şi le-a-nvelit într-un strat galben de grăsime. să aibă." În vremea asta. ." Astfel s-a isprăvit această mult tulburată adunare. s-au ridicat către Olimp. taurul este înjunghiat. stăpânul a nimerit numai ciolane. era de râsul tuturor.. În schimb oamenii-au izbucnit în râs cu hohote nestăvilite. încruntat. „Dar lasă. or să afle curând ei toţi ce însemnează să-l superi pe stăpânitor!.. Zeus cel puternic. mică. fiindcă-au hohotit. Dar eu am să aleg grămada ce s-o vădi mai arătoasă şi am să-i las în pagubă pe-aceşti supuşi făcuţi din lut. O!. lasă. El singur. Ce pedeapsă-i va veni!.. râzând şi chiuind voioşi. Mai repede decât se-aşteaptă. Nimeni nu va scăpa.. tigva cu coarne răsucite.... văzând grămada de ciolane atât de mare şi-nvelită în stratul galben de grăsime. Dar.. şi o grămadă pentru oameni. unde erau bucăţile bune de carne. Nimeni. Nimeni nu o să scape teafăr. ce mânca. De altă parte-a grămădit ciolanele goale de carne. Oamenii-mi vor simţi şi ei răsplata. scormonind sub seu. Le-a învelit frumos în piele şi-a aşezat deasupra lor maţele.. a-ntins hulpav mâna spre ea. Era un taur mare. alesese acea grămadă.63 pentru oameni. un pic de carne. fiu de titan. El a pus deoparte carnea. copite.. şi las-acolo. într-un alai măreţ. şi alta.. fierea şi stomacul. zei şi oameni. îşi spunea Zeus. pe Zeus cel nemuritor. Însă nu mai avea ce face. neatinsă.. care. A înţeles că s-a-nşelat. atins de lăcomie. Zeii. desigur. nesilit de nimeni. — Zeus. Carnea e împărţită-n două. Zeus. pe Prometeu. Prometeu tăiase taurul adus de oamenii săi la Mecona. — O iau pe asta!. pentru zei.. îl va ajunge o pedeapsă. va fi mare.. bieţii... acolo. bucăţile cele mai bune. după voie. că nu greşeşte niciodată. coarne răsucite şi nici un pic.. El. copitele. Însă....

— Te-nşeli când crezi că mă îndupleci! a răcnit Zeus. şi-a îngăimat ceva prin somn. până la urmă. până n-apuc să te lovesc pe tine. aruncând umbre viorii pe faţa zeului înnegrită de fum. în Olimp. mânios pentru ocara îndurată. pe pământ.. Deodată. că oamenii. fiindcă m-ai îndârjit destul. Dar Prometeu. în mâna stângă.. pe mâine şi poimâine. Eu nu-l trimit jos. ce se găseşte. Hefaistos s-a întors pe-o parte. Sunt doar pescari şi vânători. prea îndrăzneţ. şi l-a rugat : — Oamenii trăiesc greu. N . Prometeu s-a oprit puţin. de spaimă. În fierărie. pentru stăpânul din Olimp. Acum. Altul.. Mănâncă fructe din copaci. Sălăşluiesc numai în peşteri.. — Tu ce gândeşti ? Că Zeus e-atât de prost să le dea oamenilor focul ? Tu i-ai făcut asemeni nouă. în toiul nopţii următoare. să-l dea şi oamenilor săi. după-ntîmplarea asta. însă atunci sub chip de trăsnet. Focul ardea domol pe vatră. până ce a văzut că zeul a adormit ca mai-nainte şi. — Eu una ştiu. scăldată toată în sudori. spumegând.. şi dacă or avea şi focul. cel dintâi. Avea cu el. tulpina unei plante verzi – plantă de soc.. acum. pe-un pat moale. du-te. Şi-aşa. îndură beznă. Prometeu.. căutând. s-a dus la el încă o dată. şi focul tot n-am să ţi-l dau. repede. măreţe Zeus.. decât când vreau să pedepsesc făpturile-ţi nesuferite. cu pâlpâiri albastre. Dar Zeus. Apoi s-a repezit afară. ar fi în stare să se scoale cu armele să mă lovească şi să-mi pierd tronul. ar fi cerut grăbit iertare.64 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL umai că Prometeu ceruse. Hefaistos sforăia dus. focul. A stat şi-a aşteptat o vreme. titanul a pornit la drum.. îndură frig. roşii.. Eu vreau să-i văd meşteşugari. auzind un zgomot. cenuşă şi scântei.. ca să ascundă în ea focul şi totuşi să nu se aprindă. S-a furişat în fierăria unde lucra Hefaistos fulgere lucii orbitoare. în repetate rânduri. Oamenii-n vale pot să piară. a luat din vatră un bob de jar şi l-a ascuns în tulpiniţa verde. tot or să capete acest foc. l-a luat pe Prometeu la goană. nu era unul dintr-aceştia. cu trupul greu şi obosit. Luase tulpina asta verde. să-l îmblânzească pe zeul cel atotputernic.. Deci du-te. şi pentru asta au nevoie de focul tău. cumva.Focul acesta e ceresc. Zeus îl amâna cu vorba de azi. pe cât se spune – scobită însă înlăuntru. precum spune legenda. zăvorit bine.

cu negrăită bucurie. Pe urmă vine rândul său.. alte mormane s-au aprins. Prometeu a fugit prin noapte. Acolo s-a oprit din fugă. CUTIA PANDOREI -a strigat apoi pe fierar. — Stăpâne. focul din Olimp a fost răpit de Prometeu şi dăruit celor de jos. Cu bobul roşu a aprins o grămăjoară de surcele. Dar despre asta. vom mai vorbi noi amândoi. galben. A chemat oamenii la el. Din lutul ud a făurit un corp de-o rară frumuseţe şi un chip dulce de fecioară3 . iar tu să-mi făureşti femeia. Întîi vreau să-i lovesc pe oameni. neagră.. în barba-i deasă. — Mă duc numaidecât. făurare. M-apuc de lucru şi sunt gata mai înainte de amurg. zâmbind viclean. Cum ? Tot titanul Prometeu ?. arme. S-a apucat însă de lucru. Hefaistos a dat din umeri. care făcuse primul om. Dar cum s-a văzut arzând focul. cu cele mai alese daruri. din apă şi ţărînă.. luând pildă de la Prometeu. Acuma.. şi-o flacără strălucitoare s-a-nălţat veselă-n văzduh. — Când îţi vei termina lucrarea. Surcelele au pâlpâit. Îşi fac unelte. Priveşte-i cum îşi moaie-n flăcări arama şi o ciocănesc. căci vreau să-i fac şi eu un dar. Şi-acum. în Olimp. Hefaistos. dar chip să aibă de zeiţă. A luat o mână de ţărînă din trupul cel fertil al Gheei şi a turnat deasupra apă. în timp ce oamenii se încălzeau şi-i mulţumeau. focul ardea vioi. mulţumit că scăpase aşa de uşor. să chemi toţi zeii. Şi zeii s-o împodobească pe fata ce-o vei măiestri. titanul care ne-a trădat. ai să-mi faci. tot ce vor. până ce-a ajuns în văi. Hermes l-a şi vestit pe Zeus : — Stăpîne. în peşteri. în uşa fierăriei. Sînt învăţaţi de Prometeu. să vadă el cum i-am lovit. case. nu-s de vină eu. corăbii. — Cum ? Focul meu a fost furat ? a răcnit Zeus. o fată. Prometeu a făcut bărbatul. Din grămăjoara asta mică. că pământul s-a zguduit până-n străfund.. cea dintâi fată L .. celui ce-i ocrotise iar... — N-ai stat de veghe! s-a-ncruntat spre el stăpânul din Olimp. pe de-a rândul. a zis fierarul.. roate. a mai rostit Zeus încet. O! Blestematul! A sosit clipa când ne vom răfui. pe câmp. Nu pricepea ce vrea stăpânul.. Prometeu m-a furat în somn. prin păduri...... însă.. Hefaistos s-a arătat tremurând din încheieturi. Să fie fiinţă muritoare. precum îi poruncise Zeus. A tot fugit neobosit.. pe munte.. Apoi să mi-o înfăţişezi. Zeul meşteşugar făcuse. Să spui că-i din porunca mea.65 Noaptea era adâncă. aşa de tare.

făcute chiar de mâna ei. pentru că dânsul ţinea prea mult la muritori – s-a apucat. glasul ei şi de dulceaţa ochilor. Numai Epimeteu. i-a dat şi vraja ochilor. Zeul pristav. Deşi era vrăjit de fată. frate bun al lui Prometeu. I-a ţesut astfel de veşminte. Şi el le-a glăsuit voios: — Pandora o să-mi fie soaţă! Voi v-aţi ferit . mângâietor şi subţirel. Însă cutia de aramă s-o dăruieşti soţului tău. câţi erau în lume – erau pe-atunci numai bărbaţi – s-au adunat lângă Pandora. cu straie şi cu alte daruri. Dalba zeiţă Afrodita i-a hărăzit. la rândul său. cum nu făcuse pân-atunci nici chiar zeiţelor din cer. Epimeteu s-a clătinat şi a-ntins braţele spre fată. ţintindu-l pe Epimeteu în inima-i fremătătoare..Iar Hermes. Mijlocul i l-a strâns zeiţa cu-o cingătoare aurită. oricât sunt de ispititoare. Bărbaţii s-au ferit în lături. Hefaistos i-a meşterit şi o cutie de aramă. luând-o de mână. mirându-se nespus de mult de frumuseţea ce-o avea. Şi tot el v-a cerut şi vouă s-o înzestraţi. După aceea a chemat pe zeii din Olimp la el şi le-a grăit în acest chip : — Fiinţa pe care o vedeţi a fost făcută din porunca înaltului nostru stăpân. iară pe cap i-a pus un văl cu broderii nemaivăzute. condu-o pe pământ. s-o înveşmânte pe copila abia creată de fierar. soţie. — Te vei numi. după ce te-i căsători. a mai rostit stăpânul. . — Hermes. în locul unde se găseşte prea-îndrăzneţul Prometeu. şi-acela era titanul Prometeu. închisă bine c-un capac. titanul. i-a dat copilei glasul lui. Pandora s-a plecat-naintea lui Zeus cel atotputernic. Ba da. Să le păstrezi toate acestea pentru făptura-ţi minunată. Nu era unul să nu vrea s-o vadă-n casa lui. Prometeu sta prevăzător..66 muritoare. feriţi-vă de vicleşug!. a spus el către muritori.. de gingăşia. Bărbaţii. zâmbind. Stăpânul lumii a deschis cutia asta de aramă şi-a pus în ea mai multe daruri. şedea cuprins de dragoste şi nu făcea un pas-napoi.. dar eu o vreau. zeul cel şiret. cât mai ales. Afrodita s-a avântat către pământ şi l-a rugat pe micul Eros4 să tragă iute o săgeată. s-a îndreptat către Epimeteu. pentru că toate celelalte de pân-atunci erau zeiţe.. ascultându-l pe Prometeu. dându-i din însuşirile şi gingăşia ce-o aveau. Zeus. Eros a tras. a coborât pe pământ.. I-a aşternut o haină albă pe umerii strălucitori. deşi i-ar fi plăcut şi lui s-o vadă luminându-i casa. Palas-Atena – supărată pe Prometeu. a glăsuit Zeus. În acea clipă. unul a fost. frumoasă fată. Ea . puterea de-a sădi iubirea în inima bărbaţilor. ca un fulg. ca răzbunare. pentru că ai atâtea daruri primite de la olimpieni. Charitele şi horele s-au strâns şi ele-n jurul fetei. — Când Zeus ne trimite daruri. Pandora.

umplând pământul şi făcându-şi cuiburi în toate cele patru zări5 . stăpânul. deşi în sine ofta încetişor : „Păcat. văzând aceasta. s-a-nfuriat înspăimîntător. ura. în restrişti. a glăsuit frumoasa fată şi i-a dat lui Epimeteu cutia încă zăvorâtă. — Aduc! s-a repezit fierarul. să ştii. şi lumea le purta în cârcă. să le-ncolţească-n cugete. hâda moarte. Toate cu-nfăţişări de spaimă. din acea cutie s-au ridicat. ce-o adusese din Olimp. molimele negre. Zeus.. a şi trântit la loc capacul. Ea n-apucase să mai zboare şi purta numele : Speranţa. Mai rămăsese în cutie numai o arătare mică. toate nenorocirile şi relele pe care lumea le-a avut de atunci mereu. — Hefaistos! a poruncit. ca un stăpân să-şi urască atât de mult supuşii. era şi supărat pe Prometeu. Epimeteu a luat cutia şi-ncet i-a ridicat capacul.. foamea şi setea." — Să vie Hermes!.. în primul rând.. înaripate. Năpastele se înălţaseră. însă mute. Dar Prometeu. Asta a fost zestrea pe care Zeus o dăruise fetei. — La poruncă!. să-i spună-n faţă adevărul : — Eşti crud şi eşti răzbunător!.. ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU şa se răzbunase Zeus pe oamenii lui Prometeu. Adu-mi nişte cătuşe tari şi nişte lanţuri mari şi grele. în ceasuri grele. zavistia. şi pironul. A . s-au răspândit care-ncotro.. Dar prea târziu se deşteptase.. deşi se pare că în taină îl preţuia pe Prometeu. nenorociri şi boale. şi lanţurile. l-a înfruntat din nou pe Zeus şi s-a urcat până-n Olimp. i-a strigat el neînfricat.. ca s-o aducă pe pământ : rele. pe pământ. ba şi-un piron mai lung şi gros. firavă şi cu aripi slabe. Când colo. grija. a răsărit şi crainicul. care râseseră de dânsul în adunarea din Mecona. acesta este darul ce îl trimite. lesne de înţeles.. suferinţa. zburând în cete. care crease primul om.. Şi le-a adus. — Aduc cătuşele.. Văzând Epimeteu că ies atâtea rele din cutie. S-au răspândit minciuna.67 — Iată. a spus. fiindcă-i răpise din fierărie focul şi-l dăruise omenirii. ba chiar şi moartea. Ce-i drept. Numai speranţa6 cea firavă avea să fie lângă oameni. prin mâna mea.. Credea că-s daruri preţioase. Nu-i demn. Şi de la dânsul luase pildă când o făcuse pe Pandora. Zeus. ar trebui să-i ocrotească. durerea. pe care el. necazul.

stăpâne. Aici. smulgându-ţi. zguduit. Ştie că şi-a-mplinit menirea. şi adăposturi şi veşminte. Sunt focurile. Vulturul ţipă şi se lasă peste sărmanul trup zdrobit. zi de zi. Priveşte peste zări titanul. Copiii lumii se-ncălzese la vetre. ficatul. şi femeile au învăţat să fiarbă-n clocot carnea dihăniilor vânate. sus. şi îi răspunde : — Nu m-ai învins deloc. se crapă. se vede Zeus. Oamenii au să vieţuiască şi peste . — Vei sta pe stâncă mii de ani. bătut de vânturi. titane! strigă de-acolo. din Olimp. a trebuit să ia ciocanul şi să-i bată pironu-n piept. din cer coboară vulturul înspăimântător. ars de dogori. în Caucaz. E mulţumit. pe-o stâncă aspră. în slăvi. fierarul. fiul lui Iapet. să făurească pentru dânşii unelte noi de pescuit şi de vânat. Cerul ca smoala se despică şi sus. Doar Zeus se mai zbuciumă. fii blestemat. stăpâne. se mai aude din văzduhuri vocea de tunet a lui Zeus. cu cioc tăios. către mări. plecaţi pe Elbrus7 şi-l legaţi pe-acest titan8. n-a scos din piept nici un suspin.. Dar Prometeu ridică fruntea şi cată către zarea largă. mai sus. urlând.. cu ajutorul focului. Nici n-ai gândit să-mi ceri iertare. ce-s aprinse de către oamenii lui dragi. pe care le înghite lacom. cu ciocul său încovoiat. Meşteşugarii se trudesc. Şi-ntr-adevăr. Iară pe stâncă Prometeu stă neclintit şi fără teamă înlănţuit. care iubeşte pe muritorii lui nevrednici mai mult decât pe-olimpieni. Valuri uriaşe se lovesc de stâncile din ţărm. pe stâncă.. Fii blestemat. cu aripile larg deschise. pe-un vârf de stâncă. iară cu ciocul îl sfâşie. zeci de mii de flăcărui. Marea se tulbură şi fierbe. încovoiat. smulgând bucăţile de carne.. Chemând pe cele două slugi. Hermes şi Hefaistos. cu fulgerele-n mâini. Iară Hefaistos. — O. Sfârşindu-se înlănţuirea9 . Beznele nopţii-s risipite. Cuvintele-i sunt însoţite de fulgere şi trăsnete.68 — Voi. Zăreşte-n sate şi oraşe mii. Pământul. blestemat să fii... plin de ură : — Acesta-i numai începutul! Am să-ţi trimit vulturul meu.. Cu ghearele se prinde zdravăn de umerii însângeraţi. legat în lanţuri.. Furtuna se dezlănţuie. cu mult mai sus de nori. Mâinile şi picioarele i le-au strâns aprig în cătuşe. fără odihnă. Forţa şi Violenţa l-au cetluit în lanţuri grele.. de grindină şi de zăpezi. colţuroasă. şi el o să-ţi sfâşie trupul. din cer s-a auzit un glas. Hermes l-a înşfăcat în braţe pe cel mai bun dintre titani şi l-au purtat cu silnicie.. către câmpiile întinse şi către fluvii. — Am înţeles totul. a spus pristavul deîndată.. Vârâţi-i şi pironu-n piept.. măreţ. fără somn. Zâmbeşte-n el. un glas puternic. slugile mele credincioase. cu Forţa şi cu Violenţa. Cât a durat osânda asta. până pe Elbrus. ce le fac viaţa mai uşoară şi mai plăcută tuturor. Legaţi-l sus. Prometeu.

69 mii şi mii de ani... Ecoul munţilor îi duce cuvintele din stâncă-n stâncă... Zeus. Le aud oamenii şi-i poartă cuvintele tot mai departe : — Tu.. ai să pieri!.. până în sate şi oraşe. însă. ai să pieri. însă. Zeus. Tu. .

el însuşi este denumit. şi prin mâna ei să coboare toate relele în lume.70 Note 1. titan. în legendele eline. ci ajută la înlăturarea lui. un meşter creează o copilă cioplind-o din lemn – cum şi-o visase el – un croitor îi face veşminte şi un vrăjitor suflă asupra ei. 3. Hermes şi Apolo.. după cum spune o legendă. se vede Prometeu cioplind cu dalta scheletul celui dinţâi om. 5. bătută de talazuri." 7. într-un basm dobrogean. Basmul nostru are însă un conţinut mult mai înălţător. ci şi în vorbirea curentă. şi atunci dragostea inspirată era dulce şi fericită. fără nici o plăcere. fiu al Afroditei. Eros era zeul dragostei. Astfel. este cântată în acest fel : „Pe-o mare de durere. Avem şi noi.. Unele săgeţi erau unse cu miere. ca o steluţă mică şi albă. când te cuprinde frigul şi spaima desnădejdii!. Deci femeia nu mai aduce râul pe pământ. de cele mai multe ori. speranţa. care licăreşte şi-ţi luminează calea. ci din imboldul curat al inimii. alcătuit de un autor necunoscut. speranţa. însoţitoarea oamenilor la necazuri. fratele lui Prometeu. cu spatele la zei. „Cutia Pandorei" simbolizează un izvor nesecat de nenorociri. variante ale acestei încântătoare legende. În limba greacă veche numele Prometeu s-ar tâlcui prin prevăzătorul. Deşt Prometeu este numai fiul titanului Iapet şi al titanidei Temis. gravată de o mână nu încă prea meşteră. în vreme ce Epimeteu ar însemna neprevăzătorul. să se îndrăgostească de ea.. 8. El purta un arc. Zeii olimpieni : Hera. ca şi alte popoare. Într-un imn elin. să vâsleşti mai departe şi să-ţi găseşti limanul. Nici meşterul nu mai întruchipează fecioara după poruncile nu ştiu cărui zeu. Prometeu nu se arată a lua în seamă această nemulţumire a olimpienilor. nu numai în literatură. 2. Doar ea te mai mângâie şi-ţi încălzeşte pieptul. Expresia aceasta este deseori folosită. pe care el a numit-o om. prima fecioară fusese creată cu scopul de a-l face pe Epimeteu. În legenda elină. El stă lângă făptura cea nouă. în frunte cu însuşi Zeus. Mai este înfăţişat Prometeu şi pe un sarcofag. aflat în muzeul de la Neapole. potrivit cu visurile sale cele mai frumoase. 6. Elbrusul este vârful cel mai înalt al munţilor Caucaz. privesc chipul noii făpturi de lut. Alte săgeţi erau muiate în fiere şi otravă. te mai îndeamnă. Poseidon. dându-i viaţă. ce reprezintă străvechea dorinţă a omului de a crea viaţa prin mijloace artificiale. Întîmplările prin care trec aceşti doi fii ai titanului Iapet explică întru totul numele ce li s-au dat în legende. referindu-se la cugetătorii progresişti. intitulat „Palatul de argint". Karl Marx. din secolul al VIII-lea. şi pare că se gândeşte cum să dea viaţă acestei fiinţe. care suferă pentru convingerile lor. 4. cu care ţintea săgeţi în inimile oamenilor. Iar fata îndrăgită îl ajută pe creator să scape lumea de relele ce o bântuiau. Dragostea celor atinşi de asemenea săgeţi era amară şi ucigătoare. Însuşi creatorul fetei se îndrăgosteşte de ea. doar ea. De astă dată însă fiul titanului Iapet este prezentat lângă un bărbat în întregime modelat. Pe o piatră antică. mai ales orientale. îl dă drept pildă pe „titan" şi .. când totul se cufundă şi piere sub furtuna greutăţilor.

Deasupra acestor piscuri vinete şi reci. cât de măreţ plutesc peste apele mării şi culmile munţilor! O. intrate în marea poveste a lumii. pictori ca : Michelangelo. Cutezătorule Prometeu.. Geo Bogza. din zborul vibrant al unor aripi de oţel.. pentru că ea reprezintă. de pe muntele Elbrus. atât de nobilă pradă cruntei mânii a zeilor. trec în zbor crestele Caucazului. Eschil. dacă ai vedea ce uimitoare flăcări izbucnesc din scânteia pe care ai dăruit-o omenirii! Dacă i-ai vedea pe cei ce se târau în întunericul umed al peşterilor.Te salut. apleacă-ţi urechea şi ascultă : nu în zadar a fost imensa ta suferinţă. a exclamat înflăcărat. poetul Victor Eftimiu i-a închinant un cald poem. cu fruntea ridicată spre cer.. în care.. vârful înalt. Reprezentând tocmai această fabuloasă luptă a oamenilor. lupta uriaşă a oamenilor pentru cucerirea naturii şi prima lor izbândă de seamă. privind cândva. cucerirea focului. Fiu slăvit al unei mame slăvite. de mai târziu. te salut.. Ribera. alegoric.. Gustave Moreau. Poeţi. tragedie pe care oamenii o ascultă cu aceeaşi vie emoţie de aproape două mii cinci sute de ani. într-unul din poemele sale în proză : „În clipa aceasta. parcă te văd. apoi a fost reluat de către unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii. mitul a fost şi mai departe o sursă permanentă de inspiraţie pentru marii artişti ai lumii. din neamul omenesc s-au ridicat titani şi oameni prometeici. înlănţuit pe cea mai colţuroasă dintre ele. făuritor al lumii care urcă!. ci neînfrânţii fii ai pământului. Mitul despre Prometeu a fost povestit întâi în cântece. ca : Goethe şi Shelley. Cucerirea focului a deschis drumul omenirii spre progres. de fapt. 9. ." *Numele roman al lui Zeus . Tizian. cutezătorule Prometeu!. care a scris celebra tragedie : „Prometeu înlănţuit". de piatră. cutezătorule Prometeu. clipă gigantică şi sublimă : nu vulturul lui Jupiter* zboară peste crestele Caucazului. purtaţi de rodul enorm al îndrăznelii tale. clipă memorabilă şi fără seamăn. întruchipată prin figura lui Prometeu. cât de măreţ se înalţă de la pământ. Deasupra acestor stânci scăldate în amintirea suferinţei şi măreţiei tale.71 scrie : „Prometeu este cel mai nobil sfânt şi martir din calendarul filosofic". În literatura noastră. însângerat şi mândru. părinte al unei răzvrătiri nemuritoare. Salvator Rossa. sculptori şi muzicieni nenumăraţi au proslăvit această titanică luptă pentru progres. mai sus de lumea albă a norilor.

În cinstea lui . precum dorea . Ea s-a lăsat într-un stejar1 .72 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT upă ce Zeus pedepsise atât de greu pe muritori . din acea zi . şi să-i aducă sacrificii. spunea porumbiţa . oamenii . trimiţându-le în cutia înşelătoare a Pandorei boala . nici şopotul izvorului . deci .Vorbea cu voce de femeie : — Voi . Iar în urechi îi suna încă râsul lor plin de voioşie . o porumbiţă fermecată . Altminteri o să suferiţi pedepse înfiorătoare . suferinţa şi alte rele fără număr . mulţi s-au cam încrâncenat de ciudă . când Prometeu îl păcălise şi îl făcuse de ocară.Voi aveţi doar să ascultaţi poruncile lui înţelepte.Vântul când va sufla prin frunze . cum suferă şi Prometeu La vorbe din acestea . pe-o cracă lungă . care-i slujeau oracolul . s-au pus la cale jocuri . într-o padure din Dodona . pentru că se temeau de Zeus . de la Mecona . Le-a poruncit . durerea . îl mânia. faceţi aicea un oracol.Toţi îl iubeau pe Prometeu şi deplângeau prea cruda-i soartă. au răspuns unii dintre ei. Totuşi . Şi-n primul rând . i-au ascultat poruncile . i-au înălţat altare multe şi temple mari strălucitoare. D . — Preoţii cei orânduiţi ca să-l slujească pe stăpân au să vă tălmăcească totul …a rostit iarăşi porumbiţa . vântul trimis de însuşi Zeus . cu pene negre ca tăciunii. tot nu era împăcat cu sine Faptul că oamenii aveau în stăpânirea lor focul ceresc . şi murmurul izvorului au să v-aducă pe pământ poruncile stăpânului — Dar poate nu vom înţelege susurul vântului prin frunze . temple mari . să-i ridice altare multe. el a trimis . şi-a-nceput să glăsuiască oamenilor . primite prin preoţii săi .

Sub haină însă şi-a vârât fulgerul cel scânteietor. Mantia lui sărbătorească. Acolo-a cerut adăpost. fulgerul său necruţător . am să pun la încercare puterea-ţi. a spus nechibzuit Licaon slugilor sale din palat. Pedeapsa mea te va ajunge.. I-a dat bucate să mănânce. un munte potopit de fiare. văzându-şi templele . cu puterea-i. fără milă . în Olimp . Şi a dat semne tuturor că este el. Era la vremea când amurgul aduce după sine noaptea cea misterioasă pe pământ. Mai înainte. Acum. — Nu râd pe faţă muritorii. fie că Zeus. iată vine zeul Hermes şi îi aduce . — Să văd şi eu dacă-şi dă seama zeul acesta îngâmfat ce carne-nfulecă la masă. Ţinea . fie c-a fost trădat. — Temeţi-vă! le spunea aspru. a vrut să-l şi batjocorească.73 lupte . cu toate astea . însă zâmbesc cu înţelesuri nu prea de cinste pentru tine. a prefăcut-o într-o haină de om sărac şi necăjit. călătorule!". Crima ta este fără margini. şi-a lovit.. de-ar fi aflat cel mai mic semn de-mpotrivire. Privea triumfător din slavă şi se gândea că s-au plecat în faţa lui toţi muritorii. Vreai să-l răpui pe însuşi Zeus. când ţi se pleacă la altare. numite-apoi olimpiade2.. pe şoptite – pun la-ndoială-nţelepciunea zeilor noştri din Olimp.. ţesută de mâna Atenei. stăpânitorul. sub un acoperiş măreţ : palatul regelui Licaon. Şi a pornit apoi prin lume.părea ceva mai mulţumit. Z .. Acel pe care-l ospeţiţi nu-i om de rând. concursuri şi serbări vestite . A străbătut’naltul Menala.. Era deci Zeus mulţumit . Zeus . către pământ . A luat-o-ntâi şi-ntâi prin munţi. Şi a scos fulgerul său groaznic de sub mantie. pe ascuns. gata să-l zvârle . şi-a ajuns în Arcadia. Şi-a hotărât să îl lovească. când duc ofrande templelor. a prins de veste-nşelăciunea. în timpul nopţii.. — Nemernice! i-a strigat el. destul e că s-a înfuriat şi a trântit talgerul plin cu ruşinoasele bucate. Iar uneori – e drept că numai aşa. când . ca să râdă. către Arcadia ferice3. din carnea unui rob ucis. pe-ncetul. apoi Cilene şi Liceul cel tot învăluit în brazi. veşti nu prea îmbucurătoare. Numai că regele Licaon ura pe zei şi s-a gândit : „Stai. PLECAREA SPRE ARCADIA eus şi-a preschimbat sceptrul de aur într-un toiag din lemn de corn. şi s-ar putea să fie-un zeu. îi spune Hermes la ureche..

Braţele şi picioarele s-au prefăcut şi ele-n labe. pe stâlpi groşi. Fumul se ridica alene. Stăpâna pregătea mâncarea. ţinută bine. Erau boi mari. de Hermes. Mirosuri calde. de rugină. pe drum – să vadă tot ce se întâmplă. şi. a şi simţit cum glasul lui se schimbă-n urlete de fiară. Caprele. O locuinţă arătoasă. Licaon4 s-a făcut un lup. având toiagu-n mână. orişice loc – pe prispe. săltau. ÎN FRIGIA e-acolo Zeus a umblat din ţară-n ţară. nesătule. Iar regele. când a-ncercat să mai rostească un cuvânt. să poată înnopta tihniţi. stăpânitorul din Olimp. Se arătau nepăsători. Tot cercetând cu grijă satul. cu şindrilă. lăsând în urmă numai pete întunecate. de carne friptă şi fierturi. Nu i s-a dat nici un răspuns. ce se-ntorseseră sătule de la păşunile din deal. o fiară cruntă. a şi bătut degrabă-n poartă : — Hei. Mergeau prin praful drumului. murgi şi roibi. Era acum însoţit şi de pristavul său. bivoli cu coarnele întoarse şi cai puternici. însă cu ochii cercetau. au ajuns lângă-o locuinţă. Aici femeia mulgea lapte. iscoditori. sau poate nu vroiau s-audă numele ce li se rostea. gâdilau nările lui Zeus. ca de obicei. prin ogrăzi. mai la o parte. Atuncea zeii blestemând au luat-o iarăşi mai departe. Mergând aşa-ntr-o bună zi. N-au mers prea mult. tot neastâmpărate. D . ne găzduiţi ? Vă-ntreb în numele lui Zeus. se prefăcea că-l sprijină. aţâţătoare. şi-n calea lor s-a arătat un alt lăcaş. Prin arborii grădinilor se cerneau ultimele dâre din ziua care-ncet trecea. Zeus. în chip temeinic. oameni buni. cu părul alb. Oile behăiau cuminţi într-un saivan. ce-a fugit să se ascundă prin păduri. În cuhnia din dosul casei se-auzeau zgomote de vase. Prin curte mugeau vite grase. Poate că oamenii aceia nu auzeau în larma curţii. la fel de zdrenţuit. Era la ceasul când drumeţii îşi caută un acoperiş. Nemaiputând răbda ispita. Cerul era imens şi roşu ca o tipsie de aramă.74 Palatul regelui Licaon a ars până în temelii. un lapte gros. până când a ajuns şi în Frigia5 . Trupul i s-a-nvelit în blană. Murmurul cel molcom al serii chema pe oameni la odihnă. de bivoliţă. se-nfăţişa ca un bătrân sărac şi foarte obosit. în lungi fuioare cenuşii. cu trepte largi şi-acoperită. zeii au intrat într-un sat. Hermes. mai rupeau mlădiţe pe lângă zăplaz. tocmai cum îi plăcea lui Zeus.

În prag s-a arătat un chip. Poftiţi în casa noastră. din cauza voastră. la-nsurătoare.. a răsturnat un vas cu lapte. Se îndrăgiseră din vremea când amândoi erau copii. nu avuseseră bătrânii nici un belşug în viaţa lor. că dânşii n-au găsit niciunde un adăpost şi niscai hrană. se legaseră prin lanţul dulce-al căsniciei şi rămăseseră-mpreună şaizeci sau şaptezeci de ani. Deşi erau atât de-n vârstă. nu ştie nimeni cum s-a-ntâmplat în acea seară. Băieţilor. Fetelor. de unde vin şi cine sunt. au rostit ei. părinţii le făceau urarea : — Să fii la fel de fericită. cam coşcovită şi-aplecată. Numai că gospodina ceea era grăbită peste poate. se numeau Filemon şi Baucis6. Alături de coliba lor era un petic de grădină. şi mai bine.. rar să fi fost pereche-n lume mai strâns unită decât ei. pentru acea noapte.. dacă nu. Iar lumea îi dădea drept pildă de căsnicie trainică. Uitându-se ceva mai bine. care creşteau la marginea pământului ce-l stăpâneau. aşa de buni şi primitori. FILEMON ŞI BAUCIS ocmai se pregăteau să-şi facă culcuşul. şi-n urma lui o bătrânică. Mai târziu. Aici lucra de dimineaţă şi până seara Filemon. Uşa micuţă s-a deschis încetinel şi scârţâind. cum este doar bătrâna Baucis. într-o căpiţă-nmiresmată de fân. S-a supărat şi a răspuns: — Plecaţi de-aici!. un şiştar.. dar acest lucru nu-i împiedica deloc să îşi găsească T . săpând şi cultivând legume sau îngrijind pomii şi viţa. fără să-ntrebe măcar o vorbă pe drumeţi.. au înţeles că-i o colibă.. părinţii le spuneau la fel : — Să fii iubit ca Filemon de credincioasa lui soţie! Şi dacă e să vorbim drept. Ridicând capul către Zeus. Vedeţi-vă de altă casă.. Coliba-n care locuiau era din trestie uscată. cea mai sărmană dintre toate câte văzuseră în sat. Un chip cuminte de bătrân. Am răsturnat. tăiat în două de-un pârâu. — Poftiţi!. ce se afla pe câmp.. şi învelită cu şovar. Şi tot aşa. Cei doi bătrâni. Hermes s-a apropiat de uşă şi a bătut uşor în ea. când se măritau. când iacătă o luminiţă.. deşi le spuneau tuturor că vin în numele lui Zeus. în anii tăi de căsnicie... poate.75 De-aceea a strigat la gazdă : — Deschide-n numele lui Zeus! îţi cerem să ne ospeteşti.. Erau săraci.

surcele şi un lemn mai gros. tocmai fiindcă olimpienii păreau trudiţi. laviţa asta. cicoare.76 mulţumirea în dragostea ce îi lega. În casa lor nu se găseau slugi şi stăpâni. Pentru că masa-ntârzia. Filemon a mai coborât şi o bucată de slănină. iar când a ars cu vâlvătaie. cu firea lor deschisă. soţul ei îi adusese din grădină legume proaspete. prune ca nişte pietre scumpe. şi totuşi cel mai bun din casă. a pus pe jar frunze uscate. stăteau cu oaspeţii de vorbă. mai dornici să-i primească bine.. Erau acolo nuci. cam învechit şi ros de timp. Şedeţi şi odihniţi-vă de osteneala drumului. Focul a pâlpâit pe-ncetul. gazdele. să-i dea gust puţintel mai bun. primitoare. napi. picioarele drumeţilor. brânză de vaci şi ouă coapte-n spuza caldă. Filemon a turnat apă caldă într-un lighean din lemn de tei. Singuri îşi porunceau şi tot ei îşi aduceau la-ndeplinire. şi smălţuită cu ceară albă de albine. flămânzi. cât timp o să pregătim masa. Pe urmă-a luat un covoraş. fără teamă sau plânsete zadarnice. bună. Şi-ntr-un vas larg pusese vinul. Ba uneori mai ajutau şi pe-alţii. suflând din răsputeri într-însul. glumind şi arătându-se veseli şi binevoitori. După gustare a-mpărţit fiertura caldă de legume. În vremea asta. Iar Filemon i-a îmbiat : — Uitaţi-vă. L-a aşternut frumos pe patul unde urma să doarmă zeii. S-a aplecat singur de şale. i-au poftit grabnic în colibă pe cei doi mândri-olimpieni. cei doi bătrâni s-au arătat mai săritori ca totdeauna.. Din ea a retezat bătrânul o felioară. să spele. din lemn de fag. fără să cate nici la haine. păstrată pentru sărbători. care-aveau nevoie. care stătea de mult în grindă. şi i-a dat drumul în fiertură. poruncile. A . Ba. în înţelegerea deplină ce domnea veşnic între ei. dezvelind din cenuşă jarul . Aşa se face că puteau să-ndure orişice necazuri şi lipsuri grele. plin cu apă. ca pe la alţii. nici la cuvinte sau la feţe. apoi. Baucis a-ntins pe scândură o pătură din lână moale. s-a repezit la vatră. fie cu roade din grădină. fie cu sfaturi înţelepte. săraci. O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA ceştia erau pământenii la care Zeus şi cu Hermes au poposit în acea seară. sârguincios. curmale. după datină. În faţa fiecărui zeu era câte o cană mică. ca să-nşele vremea. ţesută chiar de mâna ei . Baucis a potrivit deasupră-i un ceaun mare. destul de vechi şi aromat. bătrânica ştersese masa c-un mănunchi de mentă strânsă din grădină. Cu feţe calde. pe care le-au şi pus în ceaun să fiarbă. iară pe masă adusese măsline puse-n saramură. Pe urmă a adus bătrânul un coşuleţ umplut cu fructe. nu prea groasă. Umblând grăbită.

n-o sacrificaţi. Filemon a priceput semnul. smochine dulci şi. ei au să fie pedepsiţi. bieţii. vasul de lut rămânea plin. cum să-i îmbie. S . precum se cuvenea.. — Taci. în acest fel. deşi cerusem adăpost în numele Olimpului. Sărea-n colibă ici şi colo şi gâgâia înfricoşată. să vadă ce s-a petrecut şi ce osândă au dat zeii satului lor. ce face. Luându-şi câte-un toiag în mâini. pasărea şi-a căutat scăparea chiar sub picioarele lui Zeus. Vecinii voştri însă nu ne-au primit ca oaspeţi. Şi Zeus. Amândoi şi-au cerut iertare că cina a fost prea săracă. cum o fi. Priveliştea i-a-ndurerat pe cei doi soţi. au pornit după cei doi zei. voinţa zeilor schimbase satul întreg într-un lac negru. Bătrânii cunoşteau prea bine că nu e chip să stea-mpotrivă. Picioarele le tremurau. a mai rostit bătrînilor: — Aţi fost pentru noi gazde bune. Priviţi mai bine spre coliba în care voi ne-aţi ospeţit. Da-n locurile cunoscute. Numai că ei erau bătrâni. Acesta însă i-a oprit : — Lăsaţi-o. o gâscă. ZEII SE ARATĂ CINE SUNT tăpânul cerului dăduse. Au mers ce-au mers. şi au ajuns aproape-n vârful muntelui. un semn că este un preaputernic olimpian. parcă presimţindu-şi soarta ce o pândea. când zeii hotărăsc ceva. dar trebuie să ne urmaţi pe muntele din apropiere.. — De ce aţi scufundat tot satul ? a spus bătrânul Filemon. Este destul tot ce ne-aţi dat. bătrânul. Ba. Chiar dacă unii dintre ei greşiseră faţă de voi. pentru c-a fost recunoscut. Filemon. Pentru că în coliba lor aveau şi-o pasăre.. s-au repezit s-o prindă iute şi s-o gătească zeilor.77 struguri cu boabe mari şi roşii. mulţumit în sine. Atunci Filemon a-ntors capul. Le părea rău de casa lor. Chemând-o lângă el pe Baucis. Mai ales Filemon. ce să le dea. închizând taina-n apa sa7 . la mijloc. Numai pe voi vă vom cruţa . Pentru nelegiuirea asta. ceilalţi erau nevinovaţi. le turna vin neîncetat. Osânda noastră. Iar gâsca era sprintenă. unde trăiseră o viaţă. în înţelegere deplină. Dar ce să vezi ? Oricât turna vinul în căni. s-au plecat zeilor cu teamă. care sclipea tăcut sub lună. este întotdeauna dreaptă. a rostit Zeus. Dar nu aveau. Nu mai ştiau cum să-i slujească pe cei doi oaspeţi. un fagure de miere albă. şi lacrimi le-au ţâşnit din ochi.. Au trebuit să se supună.

tot ce-a fost : cum le-a schimbat coliba Zeus în acel templu aurit. Tinereţea trece cu anii. Porţi mari. Pe când vorbea aşa. putere.78 UN STEJAR MÂNDRU . îngăduie să-nchidem ochii. — Numai atâta vă doriţi ? — Darul acesta ni-i destul. Ei povesteau.-nchideau templul. Anii s-au scurs pe îndelete. Puterea scade. Vreau să vă dau şi o răsplată. Spuneţi o singură dorinţă. Să nu-mi vadă soţia rugul pe care îmi vor arde trupul. se ridicase-o insulă.. Înţelegând că i-a sosit sfârşitul aşteptat. Şi Zeus a făcut un semn.. Nişte drumeţi îi întrebau despre-ntâmplarea petrecută odinioară în coliba unde se odihnise Zeus. bătrânul a simţit că îl înfăşoară o scoarţă rece. Amândoi zeii au pierit. S-au aşezat în tinda lui. Filemon a privit spre Baucis. tinereţe sau frumuseţea mult râvnită. în care vieţuiseră încă de când erau copii. pe trepte-n faţa templului. Se deprinseseră cu timpul să îşi grăiască fără vorbe. cu vorbă moale. a glăsuit solemn stăpânul. Poate vreţi aur. N-au mai rămas. cătând bătrânii înspre coliba lor cea veche. mare Zeus. dacă vrei să faci unor bătrâni sărmani un dar. — Bine. nu mai vedeau nici la un pas. a dat din cap bătrâna Baucis. Aurul mult se risipeşte. negreşit.. amândoi. tremurătoare.. Ochii li s-au înceţoşat . cu înţeles. decât bătrânii. — Voi o să locuiţi în templu. De-aceea. acolo-n munte. şi vă voi da. căci m-ar îndurera prea tare. n-au mai văzut-o. într-o zi.. sculptate.. Pacea şi dragostea în care am vieţuit cu buna-mi Baucis sunt lucruri de nepreţuit. precum spune legenda. şedeau bătrânii. Baucis simţea acelaşi lucru. pentru că i-aţi cinstit pe zei. pe la tălpi. dorind să stea-n aceleaşi locuri. spre cap. Filemon şi iubita-i Baucis s-au coborât până la templu. — Nu. Nici eu pe-al ei nu vreau să-l văd. Ea către el. slavă sau mărire ? Spuneţi ce vreţi. Şi-aşa. CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ntr-adevăr. şi se urca spre gât. numai privindu-se în ochi. Scoarţa creştea şi către mijloc. a spus uşor lui Filemon : Î . Fie pe voia voastră. a dat răspuns Filemon. Cei doi s-au gârbovit mai mult. nu vreau asta. Grădini pline de flori şi rodii se întindeau în jurul său. în aceeaşi clipă. Însă pe locul unde fusese ea-nainte. Pe insulă era un templu din marmură în care Zeus avea o statua de aur.

în schimb. În preajmă s-a făcut tăcere... alb.. a sosit ceasul!. şi-a sărutat-o lin pe frunte. .79 — Soţul meu scump.. Baucis... — Adio!. dar gurile le-au amuţit.. era un tei subţire. Îţi mulţumesc pentru credinţa ce mi-ai purtat-o până la ultima suflare! Şi poate că şi-ar fi spus cei doi bătrâni şi alte vorbe de-adio şi de mângâiere . ce-mbrăţişa cu ramurile sale un tei cu trunchiul alb şi plin de floare. ci se făcuse-un stejar falnic. dar multă. dar cu mireasmă-ameţitoare. foarte multă vreme.. îţi spun adio. a grăit şi dânsul. cu flori micuţe. bătut de vânturi . Legenda spune despre templu că s-a sfărâmat. Bătrânul nu mai era om. s-ar fi văzut încă acolo cei doi copaci : un stejar mândru şi puternic. Cei care se-ntâmplaseră să se găsească lângă ei priveau înmărmuriţi.

În realitate. vrăjitoare. Apolo. din patru în patru ani. lacul lui Ovidiu de lângă ţărmul mării. Pe frunte. ca : Tekirghiolul – cu apa lui sărată. s-a petrecut cutare şi cutare lucru. 2. Pentru prima oară. Ana din creierii munţilor şi altele au legende asemănătoare. au vrut să le dea mai multă greutate. Era făcută din aur. la renumitele olimpiade. care era una dintre cele şapte minuni ale lumii antice. făcută din aur şi fildeş. 6. după care însuşi Zeus va fi fost iniţiatorul lor. 7. Motivul legendar al stejarului de la Dodona se găseşte astfel. bineînţeles sub altă formă. Natura se solidarizează cu cauza lor dreaptă şi îi ajută. La aceste concursuri biruise fiul său cel mai iubit. lacul Ursului de la Sovata. jocuri şi mari serbări. numite olimpiade. din urgia lui August. Numele Licaon înseamnă. De bucurie. la care luaseră parte fiii săi : Apolo. de către duhuri. „părintele istoriei". lacul Sf. în limba elină. măslin sălbatic. şi au loc tot din patru în patru ani. până astăzi. Pe aceeaşi temă s-a compus o operă comică de Gounod. care întruchipa Victoria. Mai târziu legenda a căpătat şi alte variante. de un stejar sau un izvor prin care stăpânul lumii îşi trimite asprele lui porunci. vraci etc. Mai târziu. abanos şi fildeş şi era aşezată pe un piedestal enorm. În mâna stângă avea sceptrul. 4. dealtfel. din ţinutul Elidei. încât ele dăinuiesc. Zeus avea o cunună splendidă din cotinos. împăratul Romei. blocuri enorme şi colosale se mai pot vedea şi astăzi. Hermes şi Ares. să se alcătuiască concursuri. 3.80 Note 1. legenda stejarului de la Dodona – oraş antic din Epir – a fost scrisă de Herodot. Între toate templele clădite în cinstea lui Zeus. au căpătat atâta faimă în lumea antică. grădini. Legenda despre Filemon şi Baucis a fost cântată şi de renumitul fabulist francez La Fontaine. Scena aceasta – ca şi legenda următoare : Filemon şi Baucis – este povestită admirabil de poetul latin Ovidiu. murmurul izvorului.. supăraţi pe oameni. în cinstea şi pe locul acelei isprăvi. în amintirea unor concursuri.. castele. oraşe. este frecvent în toată literatura populară. anumiţi eroi populari ascultă deseori glasul codrului. numite olimpiade. Frigia era un străvechi ţinut din Asia Mică." Aceste concursuri. născocind legenda. biserici. cum se punea pe frunţile învingătorilor. În acest templu măreţ. mult înnobilat. Nu este însă vorba. precum se ştie. care purta în vârf un vultur. cum a fost numit. Apoi legendele au fost reluate de mulţi alţi scriitori. Motivul acoperirii cu apă a unor sate. Zeus ţinea în mâna dreaptă o statuetă. 5. Nenumăratele lacuri din ţara noastră. şi află de la aceste elemente ale naturii primejdiile ce-i aşteaptă. odinioară. . lup. sculptorul Fidias crease o statuie a lui Zeus. cel stins pe meleagurile ţării noastre. ca în legenda greacă. cei care au pus la cale. Şi în folclorul nostru. aceste jocuri vestite. Urmele acestui templu. elinii au început să socotească timpul după olimpiade. Astfel ei spuneau : „În al atâtelea an de la a patra sau a cincea olimpiadă. Zeus l-a încununat pe Apolo şi a hotărât ca. şi în creaţiile noastre artistice populare. cel mai vestit era cel din localitatea Olimpia. Se povestea în legendă că Zeus însuşi ceruse să aibă loc aceste olimpiade.

Z . era cu porţile deschise. Lângă palatele lui Zeus erau strânşi zeci de slujitori. privirea sa era ca marea când se dezlănţuie furtuna... că oamenii nu îl iubesc.. clădit de fiul său. noi o numim Calea lactee. pe frunte i se aduna mânia-n cute-ntunecate. Veniţi în sala de ospeţe.. de îndată. Lui Zeus nu-i plăcea zăbava. Atunci nu mai cruţa pe nimeni. chiar de era un fiu al său. porunceşte să v-adunaţi. Stăpânul. ce nu vesteau nimica bun.81 POTOPUL eus se-napoiase nespus de mâniat din lunga sa călătorie de pe pământ. Zeus. este aceea ce se vede şi azi pe cerul mătăsos. Hefaistos. şi zeii au intrat grăbiţi. nici nu-l respectă de ajuns. şi-atât. Palatul marelui stăpân. zeii săreau. Deci. Tot ce văzuse în Frigia şi în Arcadia îi dovedise. şi repede-şi ieşea din fire. Veniiiţi!.. Se tem numai de el. Zeus se şi găseşte-acolo!. Cât mai degrabă. Cum auzeau porunca adusă de pristav. după poveştile eline.. întorcându-se în Olimp.. şi lăsând toate laoparte : petreceri. Hermes. Zeus a poruncit lui Hermes : — Adună-mi.. atunci când noaptea e senină . Era un freamăt şi o zarvă în tot Olimpul. zbura prin cer şi striga tare : — Veniiiţi!. cu aripi la picioare. zeii! Vocea lui Zeus tremura... Calea pe care veneau zeii. la umeri şi la pălărie. neîndoielnic. din aur şi aramă.. de zei mai mici.. ca atunci când Zeus îşi pregătise lupta cu titanii.. porneau în goană spre palat.. jocuri sau concursuri.

82

aceia care alcătuiau cortegiile şi-i însoţeau pe-olimpieni. Şi ei se frământau, cuprinşi de teamă. Îşi şopteau tainic la urechi : — Să fi reînceput titanii războiul cu Olimpul nostru ?...

STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR
n vremea asta, zeii cei mari, zeii-olimpieni, se adunaseră în sala unde îi aştepta stăpânul. Zeus şedea pe tronul său, cu fulgerele-n mâna dreaptă, şi-n mâna stângă purtând sceptrul. Vulturul cel cu pene sure, vulturul care zbura zilnic, să-l sfâşie pe Prometeu, era acolo, lângă dânsul. Stăpânul şi-a clătinat capul şi pletele-i nepieritoare. Marea, pământul, stelele, cerul întins s-au zguduit, ca bântuite de cutremur, şi au fost gata să se sfarme, să se prăvale peste Tartar. Fraţi şi surori şi fii şi fiice s-au îngrozit şi şi-au şoptit : — Ce e cu tatăl1 ?! Ce se-ntâmplă ? Atât de tare-i supărat, cum n-a fost încă niciodată. Hermes, şiretul, ştia taina. El însoţise pe stăpân în lunga lui călătorie. Cunoştea gândul, supărarea şi planurile tatălui, dar nu spusese nimănui. Păstra secretul pentru el. Şi-acum zâmbea, văzând pe ceilalţi cum se frământă şi-şi şoptesc, neliniştiţi, îngrijoraţi. — Ascultaţi bine, olimpieni!... a tunat Zeus către ei. A venit vremea ca să stingem nesuferita seminţie a fiilor lui Prometeu2, aceia care împânzesc câmpiile, pădurile, munţii şi ţărmurile mării... — Cum ? ce tot spune ?-ntrebau zeii. Vrea să distrugă oamenii ? — Băgaţi de seamă, a urmat Zeus, zvâcnindu-şi braţele în sus, eu n-am avut atâta grijă pentru Olimpul fericit, în care noi hălăduim, nici când au năvălit giganţii şi înfiorătorul Tifon. Oamenii-s mai primejdioşi. Ei seamănă cu noi, cu zeii. Mintea lor e prea ageră. Într-o zi se vor răscula. Eu singur i-am văzut pe oameni, în Frigia, nepăsători când rosteau numele lui Zeus. Iară un rege, Licaon, a vrut să îmi întindă-o cursă şi plănuia să mă răpună. Aflaţi însă că regele a şi fost pedepsit de mine. L-am prefăcut în fiară, lup... — Dar frigienii ? — Înecaţi... Tot satul lor l-am scufundat. N-au rămas decât doi bătrâni, pe nume Filemon şi Baucis. Ceilalţi s-au dus în fundul apei... — Dreaptă răsplată le-ai dat, Zeus... au glăsuit toţi olimpienii. — Dreaptă! a strigat iarăşi Zeus, tăindu-le c-un semn cuvântul. Dar a căzut numai un sat, şi dincolo un singur om. Şi nu de-un sat, şi nu de-un om îmi este mie grijă, ci de toţi ceilalţi la un loc. Dacă-ntr-o zi le vine pofta să urce în Olimp, la noi ? Să nu mai recunoască cerul şi să se-nscăuneze ei

Î

83

stăpânitori peste pământ ? Atuncea, zei, ce ne vom face ?... — O!... Asta nu se poate. Nu. Oameni să urce în Olimp ? Şi să se cârmuiască singuri ?! Mai bine piară de pe-acum! Să-mpiedicăm această crimă şi să dispară acest neam de muritori prea îndrăzneţi, care ne-ameninţă domnia! a zis la rândul său Poseidon. — Însă, mă-ntreb, a spus Atena, cine o să ne-aducă jertfe ? Cine o să ridice temple şi-o să le umple cu ofrande ? Libaţii cine ne va face ? Noi ne-am deprins să fim slăviţi. Chiar de n-o fac cu bunăvoie, oamenii tot ne mai slujesc. Ce zici de acest lucru, Zeus ? — Hm!... Asta o să mai vedem... Ne vom gândi să-ţi dăm răspuns mai la sfârşit, a rostit Zeus. Acuma nu vrem altceva, decât să-i pedepsim pe oameni. — Să-i pedepsim!... Să-i pedepsim!... Loveşte-i tu, cu fulgerul... Să ardă-n flăcări tot pământul! s-a repezit neghiobul Ares. — Am cugetat şi eu la asta, a grăit Zeus, către Ares. Însă mi-am amintit că-n timpul cât a fost lupta cu giganţii, era să se aprindă slava, unde se află cerul nostru. Şi eu mai ştiu de la Uranus că s-ar putea să vie-o zi când va lua foc însuşi eterul3 . N-am vrut s-aleg această cale... Am cugetat că e mai bine să-i înecăm... — Dar bine, cum ? a întrebat zeiţa Hera. — Nu-i greu deloc, a răspuns Zeus. Strâng nori de ploaie din tot cerul. Şi plouă, plouă, până când dispar, cu toţii înecaţi, toţi oamenii lui Prometeu... Vuia Olimpul de urale. Stăpânul a lăsat să treacă uralele pân-la sfârşit. Când s-a făcut din nou tăcere, a dat cu sceptrul în podea.

PLOILE SE DEZLĂNŢUIE
ă-nceapă, aşadar, potopul!... Tu, Hermes, fugi până la Hades şi îl vesteşte că-n curând vor sosi umbre cu duiumul. Umbrele celor morţi vor sta grămezi, grămezi în jurul porţii ce duce în ţinutul său, ţinutul groazei şi al morţii... Voi, zeii Ares şi Apolo, ieşiţi afară şi vedeţi de sunt acolo Boreu, vântul de miazănoapte, şi toate celelalte vânturi, care, suflând, pot risipi norii cei buluciţi a ploaie. Luaţi-i cu voi, ţineţi-i bine... Artemis, cheamă pe Eol, vestitul rege peste vânturi!... Şi toţi care-ncotro fugeau să-i împlinească vrerile, cât mai cu sârg, şi cât mai bine. Zeii acelor vânturi care împrăştie adesea norii au fost luaţi grămadă de Eol şi duşi departe-n nişte margini, zăvorâţi într-o peşteră, la gura căreia a

S

84

pus doi monştri-naripaţi de strajă, să nu poată scăpa nicicum. În schimb, Eol a poruncit, la cererea stăpânului, să vie Notul, vântul care aduce cu el nori şi ploi, vântul cel cald de miazăzi. Zeus l-a cercetat, privindu-l pe zeul-vânt din tălpi în creştet. Pe fruntea lui sta împletită negura, care mohorăşte văzduhul înaintea ploii. Din penele aripilor întinse peste-un sfert de lume, având culoare vânătă, ca şi sânul său păros şi încărcat cu umezeală, curgea în juru-i numai rouă. Mai mult, când apăsa cu mâna norii care pluteau în juru-i, până la mare depărtare, se auzea zgomotul ploii, ce răpăia necontenit. Ţinându-se de el, veneau şi alte numeroase vânturi, înaripate şi purtând burdufuri mari, pline cu apă. — Porniţi deasupra astei lumi şi înecaţi-o pe de-a-ntregul, a răbufnit spre vânturi Zeus. Notul a început să zboare, urmat de celelalte vânturi aducătoare de furtuni. Ploi nesfârşite se vărsau deasupra lumii, în şiroaie, în timp ce Zeus arunca, şi el, cu fulgerele-n oameni. Iris4 – zeiţa curcubeu, zeiţa cu aripi de aur – sugea apa din mări şi lacuri, şi-umplea burdufurile norilor, secate dup-atâtea ploi. Ploaia cădea, cădea, tot mai avană peste oameni, peste pământ, peste câmpii. Semănăturile pe-ogoare fuseseră-n noroi trântite. Speranţa muritorilor de-a se hrăni prin munca lor, de pe ogoare, se pierdea, şi deznădejdea cuprinsese mulţimile. Munca-ndârjită dintr-un an pierea pe câmp fără folos.

RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE
ar Zeus nu se mulţumea numai cu apele din ploi. A poruncit fratelui său, Poseidon cel stăpân pe mări, să îl ajute. Acesta a chemat la sine, într-un palat clădit în mare, din marmură verde şi-albastră, pe zeii ce-şi aveau sălaşul sub albiile fluviilor. — Daţi drumul forţelor pe care le-aveţi în stăpânirea voastră, a spus Poseidon zeilor, de cum au intrat în palat. Astfel ne porunceşte Zeus. Deschideţi deci zăgazurile şi lăsaţi libere să curgă puhoaiele, ca-ntr-un vârtej, peste pământ şi peste oameni. Poseidon îşi sfârşise vorba. Zeii priveau nedumeriţi. Ar fi-ntrebat : „de ce ?" şi „cum ?" Dar la un semn al lui Poseidon au trebuit să se retragă, să plece spre mătcile lor. S-au îndreptat către izvoare. Le-au deschis, larg, gurile reci. Apele au ţâşnit bogate şi-au năvălit, urlând, pe văi. În acest timp, zeul Poseidon îşi luase furca cu trei dinţi, bătută în mărgăritare, şi o izbise de o stâncă, cu sunet înfiorător. Pământul se cutremurase. Stânca se despicase-n două. Vinele apelor, plesnite de

D

85

violenţa izbiturii, scrâşniseră ca nişte lanţuri rupte de-o mână de uriaş. Apele tăinuite-acolo se repeziseră afară, sărind nebune peste stânci, în lungi pâraie zgomotoase, cu coame albe pe spinare, ca nişte cai înspăimântaţi. Râuri şi fluvii, prea umflate, se şi vedeau săltând din mătci. Se năpusteau peste câmpii şi nimiceau semănături, smulgeau copaci din rădăcini şi luau cu ele oameni, vite, case şi aşezări întregi. Toate-ar fi fost cum ar fi fost, dar când şi-nvolburata mare a început să se reverse, să-şi zvârle apa ei sărată în lungi torente peste ţărmuri, răspândind moarte şi prăpăd, sorţi de scăpare n-au mai fost pentru sărmanii pământeni. Purtând în clocote turbate tot ce mai era viu prin lume, apa se întindea mereu. Hotare nu mai avea marea. Nici nu se mai zăreau limanuri negre sau verzi pentru scăpare. Zadarnic se tot trudeau unii, în bărci sau plute uşurele, să mai răzbească prin puhoi, sfârşitul lor era aproape. Pe câmpuri, unde mai-nainte culegeau roade muritorii, în sate, unde se jucau copii cu râsete zglobii, era acum domnia mării. Prin crengile copacilor înalţi, semeţi, odinioară cu frunţile scăldate-n soare, lunecau peştii argintii. Frumoasele nimfe-ale mării, fiicele zeului Nereu5 , purtând în păr mărgăritare, la gât şiraguri de mărgean, şi pe veşminte flori de mare, şi scoici, şi fluturi de sidef, treceau înot peste podgorii şi prin livezi, sau se plimbau pe străzile oraşelor. Delfinii cutreierau codrii, s-avântau sprinteni printre crengi. Leilor, galbeni ca nisipul, tigrilor şi mistreţilor, şi altor fiare sângeroase nu le mai era de folos puterea mare ce-o aveau. Păsări cu aripile-ntinse străbăteau zile întregi văzduhul, căutând să-şi afle un locşor, unde să poată poposi. Căutau zadarnic, şi la urmă cădeau în ape, fără vlagă, ca nişte frunze veştejite dintr-un copac bătut de vânt. Imensa revărsare-a mării acoperea întreg pământul şi pentru-ntâia oară valul se legăna pe vârf de munte. Cei mai mulţi oameni au pierit. Alţii, puţini, scăpaţi cu zile, pe câte-o creastă mai înaltă, slăbiţi de foamea nemiloasă şi îngheţaţi de frig s-au stins, de-asemeni, şi-au căzut în ape. Numai o barcă mai plutea, o barcă mare, construită parcă anume să înfrunte nebuna furie-a apelor. Şi-adevărat, precum se spune, barca fusese pregătită cu vreme multă înainte...

Vâsleşte ne-nfricat cât timp ploile-acelea vor dura. în Tesalia. înfrigurată şi flămândă. de cum s-a-napoiat acasă. care-avea darul prevestirii. dacă tu ai să mă asculţi! Să-ţi faci o barcă zdravănă. La pieptul său strângea pe Pira. Apele au crescut întruna. Scăpat din valuri. Uranus. Ploaia mai încetase parcă. din plin. pe tot întinsul ei. i-a spus aşa lui Deucalion : — Ia seama. Iar Prometeu. Când vor începe ploile – prin ploi vrea Zeus să înece pământul nostru! – tu te urcă îndată pe corabie. ce purta numele de Pira. pustiul verde-al apelor. Ascultând sfatul tatălui. când s-au pornit ploile. Era barca lui Deucalion7. şi-a luat pe draga lui soţie.. P . şi doar cu dreapta a-notat. Acel munte este Parnasul6. luptându-se din greu cu marea. După ce tatăl. oricât îi tot adăpa Iris. Numai o barcă mai plutea. dornică de un adăpost. Pune într-însa hrană multă şi apă de băut. Îndreaptă-ţi barca într-acolo! Şi ce va fi vei mai vedea. ca şi bunicul său. până ce a ajuns la mal. avea el însuşi un fecior. Şi el era căsătorit cu fiica lui Epimeteu şi a Pandorei: o copilă plină de haruri. ce nu va fi cuprins de ape. gata de drum către Parnas. Şi barca i s-a sfărâmat. Fiul lui Prometeu şi-a luat sub braţul stâng soţia dragă. fiule. încă înspăimântat. Vântul şi marea i-au izbit în nişte stânci barca de lemn. a fost înlănţuit de Zeus.. pe Deucalion. Planul lui nu va izbândi. Deucalion şi-a pregătit barca. că Zeus vrea să înece tot pământul sub un potop nemaivăzut şi să distrugă oamenii. După aproape nouă zile de necurmată scurgere. să-nfrunte apa şi furtuna. de lemn. norii erau secătuiţi.86 POTOPUL ÎNCETEAZĂ rometeu. Şi. s-au urcat amândoi în barcă. de valuri. tatăl omenirii. Deucalion şi soţia lui s-au dus să-i mângâie durerea.. până ce a ajuns acolo. cată în zări şi vei vedea un singur vârf semeţ de munte. Deucalion privea. şi cerul se mai limpezise.. ce era rege la Ftia. Elada s-a acoperit. Iar cerul când s-o limpezi. Prometeu. Deucalion a zărit Parnasul şi a vâslit mai încordat.

Colinele au răsărit de sub povara undelor. Pentru un sat de frigieni şi-un rege din Arcadia. Aflând că ploaia s-a oprit.. El este rege tesalian. ce te-au nemulţumit pe tine.. Din mii şi mii de oameni.. Boreu. La Hades morţii vin şirag. Deci.87 ZEIŢA TEMIS INTERVINE glăsuit : — Măreţe Zeus. dintr-un fund. şi i-a dat drumul de îndată. L egenda spune că. pădurile îşi arătau din nou coroanele-nverzite deşi frunzele mai păstrau încă nămolul apelor.. La acest semn. câţi vieţuiau până acum. şi într-un ceas sau poate două. din slavă. pământul parcă se-nălţa. a chemat la sine pe-un fiu ce se chema Triton9. şi iată-i.. s-a îmblânzit. în fluvii şi în lacuri. Pe urmă. ascultând-o pe Temis. Apa. se află-n muntele Parnas. au mai rămas pe lume doi. când s-a văzut scăpat din peştera întunecoasă. de undeva. supusă. şi-n timp ce apele scădeau.. un monstru-al apelor marine. i-ar fi zărit pe cei doi oameni zeiţa Temis8. Suflând voios. — Se cheamă Deucalion şi Pira. Lasă-i pe-aceşti doi în viaţă. După aceste nouă zile. — Cine sunt ei şi cum se cheamă ? a-ntrebat Zeus. plătit-au mult prea mulţi şi-aşa.. cerul s-a-nseninat de tot. în cea de-a zecea s-a îndurat să facă semn. dreptate ţi-ai făcut destulă. împărţitoarea de dreptate. şi nu se mai sfârşesc la poartă. s-a repezit Eol până la peştera unde-l ţinuse pe Boreu. Norocul le-a surâs.. Poseidon şi-a lăsat din mână tridentul său cel fermecat. titanida. pentru numele dreptăţii. te voi ruga-n genunchi să-i ierţi!. a-nceput să vie către matca sa. Au suferit şi ei destul. în sfârşit. Triton a luat o scoică mare şi a sunat din ea prelung. s-a avântat în largul său. Şi după nouă zile şi nouă nopţi. a . şi arătându-i tot pământul scufundat sub noian de ape. Temis s-a apropiat de Zeus. şi în aceeaşi clipă marea şi-a încetat tot zbuciumul. Zeus. a risipit norii la mare depărtare. căruia i-a cerut să sune înapoierea apelor în mări.

După ce s-au spălat pe trup. dacă destinul făcea să pieri-naintea mea. în voia lui.. Deucalion a văzut-o-n vis pe Temis. Pira. muşchiul cel verde. te-aş fi urmat. ca să se umple iar pământul cu oameni şi-alte vietăţi. Bine c-am scăpat amândoi. zeiţo. Coborându-se apoi noaptea. părintele meu chinuit pe stânca din muntele Elbrus ? De ce nu pot şi eu să fac. cel puţin. ascultă. venind lângă el. Deucalion-a simţit că-i curg lacrimi amare pe obraz. cei doi soţi s-au culcat în templu. Dar în acelaşi timp cei doi au căzut în genunchi pe trepte şi. se coborau pe coasta muntelui Parnas. au implorat-o pe zeiţă : — Tu. Deucalion şi soţia lui s-au cufundat în unda rece. Marea se legăna domoală şi visătoare-n matca sa. au pornit veseli iar pe cale. dacă şi eu mă înecam? Cum îndurai atâta frică ? Cine-ţi mai mângâia durerea ? Eu. Privind până departe-n zări. peste pământul fără viaţă şi fără oameni. Râuri şi fluvii se scurgeau în albiile lor. sărutând marmura rece. de parcă n-ar fi fost tot ele acelea ce-necaseră atâţia oameni pe pământ. Focul n-avea deci cum să ardă. Pira. din apă şi pământ. se năpustise peste ţărmuri. Preoţi nu mai erau acolo.. Rostind cuvintele acestea. singură cu mine. tihnite. Milostiveşte-te. şi parcă nu-ţi venea a crede că ea. au curăţat zidul de muşchi. Şi el i-a spus soţiei sale: — Numai tu.. urlând şi făptuind prăpăd. iubită Pira. ce hălăduieşti în slavă şi stai lângă stăpân. Pe zidul templului creştea. Dar mă gândesc : ce inimă ai fi avut. zăresc în cale apele râului Cefis. şi şi-au stropit veşmintele. — Semn bun! a glăsuit bărbatul. Să ne spălăm în unda lui de rele şi necurăţenii10. M-aş fi zvârlit în valurile spumegânde. care eşti bunica noastră şi ocroteşti dreptatea-n lume. tu.88 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT e liniştise iarăşi lumea. alţi oameni ? Vorbind. De ce nu am şi eu putere ca înţeleptul Prometeu. învaţă-ne ce putem face. pentru ca Temis să se simtă îndeajuns de mulţumită11 . au aprins focul pe altar şi-au făcut cele de cuviinţă. Deucalion şi soţia-i. iacătă... S . Râul cel sfânt ne-a tăiat drumul. pe plete. deşi suntem atât de singuri. şi poate drumul mai departe ne-o fi mai lin şi mai cu spor. Nu prea departe de Cefis era templul zeiţei Temis. ai rămas în lume. cum era datina străbună. haină şi turbată.. Când.

Nu-i Gheea străbunica noastră ? — Ba da. părăsiţi templul şi porniţi amândoi unde vă duc ochii. după legendă. zeiţa a pierit din vis. mi s-a ivit bunica Temis. oasele străbunicii voastre. aceasta a-nceput să plângă: — Oasele străbunicii noastre ? Ar fi o crimă neiertată să risipim aceste oase.. bărbatul. de plante şi de animale. Deucalion şi soţia sa au luat în braţe multe pietre. pe care l-au numit Elen.. iar celelalte. prin vis. DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI punând cuvintele acestea. — Dar focul cine-l va păstra ? a întrebat. ele se prefăceau în oameni. erau seminţe rodnice. — Atunci. S . cum spun legendele străvechi. E Gheea.. s-a luminat bărbatul. pentru a doua oară – prin Deucalion şi soţia lui – s-au ivit oamenii pe lume. Lumea s-a înmulţit din nou. mergând de-a lungul văilor. Numai că povestind soţiei cele pe care le visase. Din ele s-au născut pe urmă.. apoi. le azvârleau în urma lor. Căldura soarelui făcea seminţele să încolţească. Mergând de-a lungul fluviilor. Acesta e. strămoşul grecilor. Oasele ei sunt pietrele.. Deucalion şi-a făcut o casă. Iară în humă era viaţă. zvârlind cu ele peste tot. M-a învăţat ce-i de făcut ca să-i reînviem pe oameni. Unde cădeau aceste pietre. — Focul va arde de la sine! — Şi oameni noi cum vom aduce pe-acest pământ acum pustiu? — Să luaţi. — Dar stai!.. e pământul însuşi. să zvârliţi oasele-i în urmă. s-a bucurat femeia. în timpul nopţii. totul e limpede.. deveneau nişte fete mândre.. respectat de toţi. a spus zeiţa Temis. În casa asta i-a născut Pira soţului său un fiu. mii de spiţe. Astfel. azvârlite de mâna moale a soţiei. Şi a strigat soţiei sale : — Pira! În vis.. Cele pe care le aruncase Deucalion se schimbau în bărbaţi puternici. vieţuitoare. şi oamenii vor răsări. Deucalion s-a trezit îndată. vieţuind cu soţia lui în pace. numiţi în vremurile vechi : elini..89 — În zorii zilei. i-a spus Temis. mai mult decît la început.

reprezentat în mitologia elinilor ca un bătrân venerabil. căsătorit cu oceanida Doris. sau curcubeul. el îi salvase din pântecul lui Cronos. 2.. adică plin de bunătate şi înţelegere. origine acvatică. Ele erau cele cincizeci de nimfe nereide. zeii mărilor erau mai mulţi. ca un adevărat părinte. Sugea apele din râuri şi mări şi încărca norii sleiţi după ploi. Din pricină că legendele arătau pe Prometeu drept creator al oamenilor. ei sunt numiţi uneori fiii lui. era în mitologia elinilor socotită drept o crainică a zeilor. Hades. de la amândoi părinţii. Hestia. jos pământul. mai este numit „tată" sau „părinte al zeilor şi al lumii".90 Note 1. după cum Hermes era pristavul lui Zeus. pe zei şi pe oameni. Iris era fiica lui Taumas. de eterul cel subţire şi curat. uscatul de apă. fiica lui Ocean. Taumas era fiul Gheei. din căsătoria ei cu Pontul. Era în acelaşi timp şi o zeiţă a norilor. şi aerul. pe care-l respiră oamenii. 5. În sfârşit. 4. Sus de tot era eterul. avusese cincizeci de fiice. dedesubt aerul obişnuit. Nereu. Pe ceilalţi : Poseidon. stăpân olimpian al tuturor apelor. Ea zbura cu iuţeala vântului. aceste zâne ale mării sunt numite în basme : sirene. era considerat tot un fiu al zeiţei Gheea – pământul – şi al Pontului. Demetra şi Hera. un zeu marin. pentru că majoritatea zeilor îi erau fii şi fiice. Dealtfel. Cei vechi îşi închipuiau însă sirenele ca pe nişte fete cu trupurile jumătate păsări. despărţit de apă. Iris cea cu aripi de aur. Zeus era numit adeseori „tatăl zeilor din cer". prin legende pline de poezie. pentru că el pretindea că oblăduieşte totul. 3. ce locuiau numai . îşi explicau elinii faptul că după ploaie apare curcubeul. având deci. în culorile lui atât de minunate. Adeseori. un alt zeu al mărilor. Dând această complicată genealogie. dar Poseidon era cel mai mare dintre ei. Cei vechi socoteau că din haos s-a despărţit pământul de cer. aşa cum apar şi în creaţiile noastre populare. Zeul Nereu. Basileii sau regii elini se intitulau şi ei părinţi ai oraşelor sau ţinuturilor pe care le cârmuiau. a Electrei. dându-le viaţă a doua oară. Imaginea fabuloasă a acestor nimfe a pătruns în mai toate basmele popoarelor sub forma unor zâne ale mării.

deci mama lui Prometeu şi a lui Epimeteu. sfătuit de Dumnezeu. şi alte ţinuturi marine au devenit pământuri fertile. 8. noul părinte al omenirii – spre deosebire de Noe – se salvează împotriva voinţei divinităţii supreme. Aceasta mai cu deosebire în ţările cu climă secetoasă. Coincidenţa este izbitoare. situat în vechea Grecie. Locuri uscate au fost acoperite de ape. ca în Egipt. tatăl său. necazurile. ca : Oltul. Ca pe toate celelalte elemente ale naturii. unele râuri aveau sanctuare şi altare proprii şi în cinstea lor se organizau serbări. sfătuit de Prometeu. cutremure şi scufundări. Era deci firesc să-şi închipuie că acesta a fost singurul refugiu în timpul potopului. La elini. 11. Râurile – apele curgătoare din izvoarele de munte. din care s-a salvat Noe cu arca lui. făcând furtuna să se dezlănţuie sau să înceteze. Biblia narează şi ea legenda despre un potop. Italia etc. primind în schimb o răsplată. 6. spune în cântecele lui că Parnasul îşi înalţă două dintre vârfurile sale până la stele. elinii personificau şi râurile. Şi în folclorul nostru. cărora trebuie să le aducă apă. 7. au avut loc mari ploi torenţiale. ci şi relele. adapă oamenii şi vitele şi spală necurăţeniile – se bucurau la elini de un respect deosebit şi erau socotite sfinte. apele care fertilizează pâmântul. au balade şi legende legate de numele lor. altfel riscînd să-şi atragă mânia zeilor. Tot aşa cum Deucalion şi Pira curăţă templul lui Temis. după cum marţi vine de la zeul Marte – sau Ares – şi joi de la Joe (Jupiter) sau Zeus. nu este altceva decât Venera sau Venus – numele latin al zeiţei Afrodita. să se purifice. 10.91 într-o insulă a lor. Poetul Ovidiu. de cele mai multe ori. Tradiţia aceasta naivă s-a păstrat la unele popoare. în lucrarea lui „Munci şi zile". Muntele Parnas. . Celor vechi li se părea muntele acesta nespus de înalt. Mureşul etc. ca o mulţumire a binefacerii pe care o aduc râurile. Ei credeau că apa poate spăla uneori nu numai necurăţenia. de pildă. dovadă că în timpuri foarte. Sfânta Vineri. până în Africa şi America de Sud. vedem şi-n basmele noastre pe eroii populari ajungând în peregrinările lor la sfânta Miercuri. Spania. Numele de sfânta Miercuri vine de la zeul Mercur sau Hermes. Deucalion şi Pira. să le cureţe casa şi grajdurile. purtând şi coarne. socotindu-le fiii şi fiicele lui Ocean. Interesant este însă faptul că Deucalion. între Dorida şi Focida. Era deci firesc ca ea să intervină în favoarea nepoţilor săi. păstrate în amintirea oamenilor numai prin poveşti. Multe râuri. semnul puterii. La cei vechi. Legenda potopului este comună aproape tuturor popoarelor. de unde izvorau şi unde se reîntorceau. Despre Triton vom mai aminti când va fi vorba în amănunt de zeul Poseidon. Ele erau reprezentate. unde apa lipseşte adesea. soţia titanului Iapet. Ca un omagiu faţa de apele curgătoare. înalt de 2459 m. să le facă focul. prin nişte oameni cu trupuri de tauri. ţinând la gură o scoică din care suna. sfânta Vineri. aflată între Capri şi coastele Italiei. ale cărui minunate „Metamorfoze" au stat adesea la baza alcătuirii unora dintre aceste legende. 9. El simboliza urletul valurilor şi era reprezentat printr-un zeu marin cu coadă de peşte. Titanida Temis fusese. după unele legende. era locul unde sălăşluiau zeul Apolo şi cele nouă muze. locul lui Noe îl ţine Deucalion. apele ocupă un loc deosebit. foarte depărtate. Hesiode recomandă călătorului ajuns pe malul unui râu să-şi spele mâinile.

ce e mai bun şi mai gustos : ambrozie. dulce şi gros.. pe Egina. una mai mândră decât alta. O lume nouă se năştea. la nesfârşit.. chiar dacă sunt orânduite de mine însumi. Căta mai mult către ţinutul udat de fluviul Asopos4. De alta erau ceilalţi oameni – câţi se născuseră din . Într-un sfat tainic îi spunea fiului său. fructe de pe pământ şi vinul cel înmiresmat. Hermes. Dar văd. nectar divin. pe care-l beau toţi muritorii cu nesaţ... din neam de zei. Dar dintre ele o-ndrăgise pe cea mai mică.92 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS pietre. uneori mai fermecătoare decît zeiţele din cer. acolo. De-o parte se aflau elinii. urgia potopului dezlănţuit. Am să fac. Mi-am luat zeiţe de soţii2 .. în sfârşit. Zeus era iar mulţumit. pristavul : — Acuma toate-mi sunt pe plac. căta nesăţios prin lume.. pe pământ.. din pricină că zeul fluviu avea cam douăzeci de fete. Hermes. nimfe3 şi fete pământene.. Mie îmi este-ngăduit să calc şi legile cereşti. neam de titani1. împlinindu-şi vorba. T recuse. Eu sunt stăpân şi fac ce vreau. şi-alte nunţi. . Aş vrea să sorb. Şi Zeus.

o flacără strălucitoare.. Zetos şi Amfion. a trebuit să se-nvoiască. Regele locului. Numai că zeul fluviu. În ţara lui bântuia foamea.. Fata a rămas insulă. cu prada lui. tatăl. A devenit soţia lui. El a furat-o pe Egina. S-a ridicat din matca sa şi a pornit în lumea largă să-l afle pe. că Zeus – cât e el de Zeus – s-a cam temut să nu păţească în acea ziuă vreo ruşine. era nespus de necăjit. neavând ce face. Iar fiul ei. Ba i-a mărturisit că fata avea acuma un copil. cu puterea lui de zeu. pe nume : strămoşi ai regilor din Teba. a purtat-o în nişte locuri tăinuite. Drept mulţumire fluviului. Atunci. Fluviul n-a mai avut ce face . câte-o fructă. nu s-a lăsat batjocorit. Sisif i-a spus unde se află Zeus. — Dar fluviul are şi-alte fete. pe malurile fluviului. păşunile erau uscate şi în livezi nu se vedea decât. de nişte oameni milostivi. Mai ales nu-i era pe plac să i se dovedească fapta. Cea mai frumoasă-i Antiopa. Copiii ei au fost doi gemeni. dar cu chip ademenitor – şi a pândit-o pe-Antiopa. a-nvăluit-o-n flacără şi. Şi fata. S-a preschimbat într-un satir6 – într-un satir încornorat. şi ea va fi soţia mea. ce purta numele Eac. a trebuit să se întoarcă în albia lui părăsită. răufăcătorul care-o furase pe Egina. să facă noi semănături. ici-colo. Iarba a început să crească. a făcut să ţâşnească apa dintr-un izvor de mult secat. Precum a zis a şi făcut. într-un vârtej ameţitor. a ajuns rege mai tîrziu. Ţinutul s-a înveselit. când adormise-ntr-un umbrar. crescut acolo-n insulă. îi spunea el zeului Hermes. într-o clipă. Lui Zeus nu i-a fost destul. scăldată de albastrul mării. s-a preschimbat în flacără. a mers. Era atât de mânios.93 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE eus. Asopos a fugit s-o caute. Sisif. şi-a prefăcut iubita într-o bucată de pământ. micul Eac. Asopos s-a înduioşat şi. să nu o mai găsească nimeni. Aflând atâta sărăcie. Oamenii au ieşit la câmp. precum se povesteşte. fiindcă fusese lipsă de apă în tot anul şi grânele nu se coceau. pân-a ajuns într-un regat numit Corint. ascuns. Z . pe care a zvârlit-o-n mare5. A mers. care s-a coborât din cer.

Zeus. Dar Zeus hohotea în slavă şi îi spunea pristavului : — Hermes. Şi. nu-i alta care să merite.. A . a trimis nimfele s-o cheme.. impunător. Cu voce limpede. de fată. mai mult ca dânsa. te-asigur. a râs cu hohote stăpânul. Se ruga biata să o ierte. băiete. pe Arcas. Atâta numai că zeiţa arareori îşi greşea ţinta. — Nu. Artemis se uita la nimfă. a vrut să-şi scape victima de sub săgeata fiicei sale.. Nimfei nici n-o să-i fie teamă. Mai înainte de-a muri a născut un fecior. s-a prăbuşit in iarbă şi sângele nevinovat a înroşit pădurea toată. Calisto s-a înfăţişat tremurătoare. — Bine. i-a poruncit nimfei să vină la pieptul său şi-a sărutat-o. spre inima pădurii. Fata a fost lovită-n piept. nimfa care o însoţeşte în cortegiu pe Artemis. Îi va fi teamă. Iată ce fac. ce fată crezi tu. la vânătoare. cinstea de-a-mi deveni soţie. înlăcrimată. S-a chinuit aşa un timp. nimfa a început să ţipe şi a fugit ca o nălucă. oare. — Privirea ta e ageră. a cerut arcul şi-o săgeată şi a ţintit-o pe Calisto. un arc măiestru de argint şi-o tolbă plină cu săgeţi.. i-a spus pristavului stăpânul. Deodată. că vor rămâne ne-ntinate.94 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS sopos îşi plângea destinul. Ursoaica a-ncercat să scape şi să se urce-ntr-un copac. Făcând un semn. sau aşa e ? Nu cred că-i alta mai frumoasă decât Calisto7 . Hermes. Artemis cea adevărată. i-a tăiat calea lui Calisto. auzind ţipetele fetei. plângând. nebănuitoare. Artemis. Mergând cu pas uşor. i-a căzut în genunchi zeiţei şi a rugat-o să o ierte.. care era acolo ascuns în dosul unor arbori. stăpâne ? zicea Hermes. dacă îşi calcă jurământul. Zeus.. Gemând. că merită cinstirea-naltă de a-mi pleca ochii spre ea ? — Ştiu eu. Eşti gând din gândul meu. Calisto.. şi a rostit către Calisto : — De azi vei fi soţia mea. Fiul tău o să-ntemeieze regatul din Arcadia! Când a-nţeles înşelăciunea. Zeus şi-a luat chipul său majestuos. dar nimfele acestea au jurat fiicei tale.. îmi pare mie. prin munţi. Într-adevăr. a preschimbat-o pe Calisto într-o ursoaică. având o cută-ntre sprâncene. Zeiţa Artemis ucide nimfele sale din cortegiu. Fără să dea nici un răspuns. deşi nu avea nici o vină. într-o clipă Zeus a luat înfăţişarea copilei sale. Pe umeri ţinea. se bucura că-i strânsă-n braţe şi sărutată de zeiţă. Calisto nu o să primească a-ţi fi soţie. te înşeli. ca şi dânsa.

se-nţelege. ce uda ţara Argolidei. IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ alisto este sus. în întuneric. simţind că i se-apropie ceasul din urmă. terminându-şi scăldatul într-o dimineaţă. N-a răspuns nimeni. cum se rotea domol prin unde şi se ivea deasupra apei. ce purta numele de Io. ca o petală de argint. ce o pândea din slava lui. de asemenea... storcându-şi cosiţele bălaie. ridicând braţele spre soare. era mai greu s-o prindă Zeus. s-a coborât în Argolida. Voia să se-întoarcă-n fluviu.. o preoteasă-n templul Herei. Îţi poţi afla alte soţii. sperând că nu C . a-ntemeiat Arcadia. La adăpostul tatălui. Din cer o urmărise lacom.. oraş vestit. Zeus!. Arcas. Zeus s-a apropiat de ea şi-a-mbrăţişat-o cu de-a sila. Zeus i-a împlinit dorinţa schimbându-l. pe şesul înroşit de soare. Unde eşti ?. se îndrepta spre ţărm. Destinul a voit ca eu să mi le pierd pe amândouă. cam bănuitoare. pe Zeus. Ajunsă tocmai lîngă fluviu. A vieţuit el multă vreme. în Argos8. numai în Argos se lăsase un întuneric nepătruns. Io. şi peste fluviu s-a lăsat un nor mai negru decât noaptea. A fugit iute. înfloritor. pe boltă. glăsuia Zeus către Hermes. „Unde o fi plecat iar Zeus ?" se-ntreba ea şi cerceta cu ochii lumea-n lung şi-n lat. însă. l-a rugat pe tatăl său ceresc.95 Sfârşindu-şi fata zilele. Ca să-i păstreze frumuseţea. — Necazul n-are nici un drept să mohorască fruntea ta. ce se numeşte Ursa mare. ca în orice zi. Şi mai trăia pe-atunci. Dar Zeus şi-a-ncruntat privirea. Fecioara Io. pe loc. neostoitul Zeus. Pământul era luminat de soare. Şi moartă ea era frumoasă. ivind o nouă constelaţie. Io s-a-nspăimântat de moarte. Egina-i insulă în mare. lungi. Zeus tăcea. Tatăl acestei fete. Fiul său. era alt fluviu zeu. ţara cea mai încântătoare ce se afla în acel timp. a poruncit să i se-aducă un nor de aur şi. după cum spun legendele. Zeus a luat-o de pe rug şi a zvârlit-o între stele. după cum îi prevestise însuşi Zeus. în altă constelaţie care se cheamă Ursa mică.. zeiţa Hera îşi căuta soţul peste tot. trupul său a fost pus pe rug. îi răspundea şiretul Hermes. Zeus.. ca o ciută. Hera a început să strige : — Stăpâne!. Sunt flori pe lume câte vrei. să-l ducă lângă mama lui. În acest timp. s-a repezit-naintea fetei. Zeiţa. Zeus o văzuse pe Io când se scălda în zorii zilei. Inahos. Io s-a rătăcit prin beznă.

schimbase fata-ntr-o junincă şi sta. E o junincă fermecată! a trântit Zeus o minciună. în ţara fluviului Inahos. pesemne. — De unde e juninca asta ? l-a iscodit zeiţa Hera. să mi-o dai mie! a rostit Hera. Şi tot ducând-o monstrul Argus. dornic să-i stingă bănuiala soţiei sale din Olimp. cum nu! a răspuns Zeus. o clipă fiecare . dar ceilalţi rămâneau de strajă. Monstrul acesta. Noaptea. alături. Inahos. Hera o urgisea mai rău. o aducea să doarmă pe locuri cât mai umede. nevinovat. vedea şi-n bezne şi în apă. Vorbeau cu toţii despre ea. mai îngheţate. au ajuns. Io vărsa lacrimi amare. — De e aşa. o oropsise. bănuind. cum se cuvine aceluia ce suferă. frunze pălite şi amare. Tu să mi-o duci cât mai departe. Ştia că e nevinovată. să n-o mai poată vedea Zeus. altu-n spate. Şi-n loc să dobândească milă. Nu îi dădea voie să pască decât o iarbă vestejită.. Acestui monstru i-a dat Hera pe fiica fluviului Inahos şi i-a grăit în acest fel: — Argus. jos. H . să iei juninca asta. Simt că mă sting. — Unde-o fi Io a noastră ? se tânguia încet bătrânul. Monstrul a luat de lanţ juninca şi a purtat-o peste munţi. ascuţit. — Nu ştiu. Zeus. A ieşit din pământ. Tocmai atunci erau pe ţărmuri bătrânul fluviu zeu.. lăsând-o pradă frigului. — Ţi-o dau. prin lumea largă. iar apă nu putea să bea decât din bălţi cu sărătură. băgau de seamă orişice. înnămolite. un slujitor de-ncredere. şi cu surorile-i iubite. putrede. Nici o mişcare nu scăpa ochilor săi veşnic la pândă. pe copilă. într-o bună zi. pe rând. Acolo să mi-o chinuieşti. Atâta câ şiretul Zeus. numit Argus9 . ca să nu fie prins. din cer. ce-avea tot corpul presărat cu zeci de ochi pătrunzători. unul în faţă. în părţi şi-n spate. Norii s-au ridicat în sus şi s-au împrăştiat ca fumul. A luat pe fiica lui Inahos – astfel schimbată în junincă. a poruncit norilor negri să se împrăştie-n văzduh. peste câmpii şi peste ape. Eu bănuiesc că e o fată. vedea în toate părţile : sus. cât te-i pricepe tu mai bine. MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO era n-a aşteptat să-i dea Zeus încă o-ncuviinţare. Dar Hera.96 va fi zărit. mai bătute de vânturile cele reci. I-a pus de gât un lanţ de-aramă şi-a-ncredinţat-o unui monstru. că Zeus totuşi este-acolo. Abia dacă în timpul nopţii câte doi ochi se odihneau.

Duse îmi sunt orice nădejdi... Bătrânul se şi repezise de gâtul fetei sale dragi. blândă..... ce ocroteşte-acest ţinut. Io era la depărtare de câţiva paşi şi-i auzea. — Juninca asta-i fermecată! au strigat toate fetele.... Ea îmi era căldura vieţii şi mângâierea clipelor de bătrâneţe ce m-apasă. s-a săltat repede din unde : — Fereşte-te. Cât timp s-au petrecut acestea.. pe ţărmul nisipos al apei. Ştie să scrie cu copita.. N-o mânia cumva pe Hera. — Surioara noastră dulce. Păstorule nelegiuit.. care cânta din zori în noapte. monstrul cel de credinţă-al Herei se aruncase-n apa rece ca să-şi împrospăteze trupul. Tatăl se aruncase jos. hohotind : — E dusă mângâierea mea. a răcnit el. da. zeii au să te pedepsească.. — Aduceţi leacuri.97 mă sting cu zile.. pe unde-o rătăci. — Io!. pentru că s-ar putea să-ţi schimbe toate copilele la fel. cu multă trudă. fiindcă loveşti un animal sub care se ascunde-o fată. Da. Văzând că tatăl şi surorile n-aveau cum să o înţeleagă. ce-nveselea întreg palatul cu râsetele ei zglobii. lovindu-şi fruntea. Iubita noastră soră! Eşti osândită pe nedrept.. striga dânsul. oblojeli!. a rostit fluviul zeu.. bătrâne. numele – Io – cu copita. Inahos.. târând juninca-n urma lui.. Priviţi-mă cum am ajuns… mugea copila-ndurerată. Şi noi. Eu sunt Io a voastră. — Eu sunt.. Io scrie. Plângând cu ţipete. Aduceţi iute!. Auzind însă pe Inahos că îl blestemă-n acest fel. Fetele îşi smulgeau şi ele părul din cap şi se jeleau : — Io!... Hai să citim şi noi ce-a scris....-n lături.cât vom trăi pe lume. A tras apoi tare de lanţ. da. vom lăcrima în urma ta. ea şi-a zgâriat. sărmana ? se întrebau şi fetele... Inahos îi mângâia pielea rănită de lanţurile de aramă. .

Argus l-a şi văzut pe Hermes. Cum a lovit cu caduceul. ce ar putea să-i dea lui Io vreun ajutor oricât de mic.. A venit vremea s-o ajut. încât abia de-o vedea Zeus. nevinovată precum e!. zeul Hermes şi-a dat deoparte-aripile şi a lovit cu caduceul într-un tufiş de bozie. să-ţi tot adăpi căpriţele. mereu. având pe lângă ei un ţap cu părul negru. A pus sub haină secera de diamant cu care Cronos îl sfârtecase pe Uranus. — Ai să-l ucizi pe monstrul Argus. — Cine eşti. şi la umeri. nu vezi ? i-a dat răspunsul Hermes. în drum. ia vino-ncoace!. Aici a legat-o pe Io de un ţăruş. în bătălia dintre ei.. S-adoarmă monstrul ce păzeşte pe fiica fluviului Inahos. — Sunt un sărman păstor de capre. M-a blestemat fluviul Inahos. păcură.. Sosind acolo. a tot zburat.. şi la picioarele-i mai iuţi decât e vântu-n vijelie. Asta vrea.. Hermes şi-a scos din sân un nai. N-a ascultat plânsetul lor. nişte păşuni cu iarbă arsă.. Asta şi urmăreşte Hermes. ce fluier e acela ? N-am mai văzut." A chemat deci pe zeul Hermes şi i-a cerut să plece-n grabă spre locul unde era Io. A dus juninca mai departe. . şi să-l ucidă.. tufişul s-a schimbat pe loc în douăzeci de capre roşii şi douăzeci de iezi bălţaţi. până ce a găsit. băiete!. umbrit de arbori rămuroşi. a cugetat în sine Zeus.98 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS rgus nu s-a uitat în urmă. Acolo iarba e pălită. lângă Argus . Şi tu poţi să te odihneşti. Eşti viclean şi priceput în treburi de-astea. El însă s-a urcat pe-un munte. — Frumos mai cânţi.. cântând mereu. până ce a ajuns în locul unde monstrul zeiţei Hera păzea pe fiica lui Inahos cu-atât de mare străşnicie. De pe-nălţimea unde sta.. Frumos mai ştii să cânţi.E prea destulă suferinţă pe care o îndură Io. Urcă-te sus! E şi răcoare. aici e grasă.. fermecător. din nai. A început să-şi mâne turma. Îmi fac iarăşi prea mulţi duşmani. cu lanţu-i greu. până la urmă se-nvoieşte. Iar mie-mi vei cânta din fluier. Făcut din trestii ?. A .. Dar vai.. De-acolo priveghea în zare... Hermes se face-ntâi că nu vrea să urce-n munte. măi ? i-a strigat el.. Încet-încet îşi urcă turma. Erau atâta de departe şi-atât de bine-o ascundea Argus pe Io-n acel loc. Cum ? Te priveşte. Şi-a pus Hermes aripile la pălărie. A luat în mână caduceul şi a zburat ca un vârtej. cântând din nai. să nu se-apropie nici un om.. A tot zburat.. Lui Argus i se închid ochii. Şi-s izvoare. i-a poruncit Zeus lui Hermes.

Nu încă toţi. sub cântecul duios din nai. zeul Pan s-a-ndrăgostit. căzuţi pe coaste. cum zeul a-ntâlnit o nimfă . i-a plăcut mult zeiţei Hera. Iar caduceul mângâie ochii lui Argus. câte unul. şi a rostit către păun : Z . Îşi scoate arma şi loveşte grumazul gros al monstrului. A strâns ochii monstrului Argus. ici-colo. Pentru întâia oară Argus nu are nici un ochi deschis. căzuţi pe văi. Nici nu zburase bine Hermes şi s-a ivit zeiţa Hera. Hermes împinge cu piciorul şi trunchiul celui ce fusese străjerul de credinţă-al Herei. rotată. Şi-i spune Hermes. Hermes îşi duce caduceul peste tot trupul monstrului. ca s-adoarmă tot mai adânc.. rostogolindu-se pe văi. Ochii lui Argus s-au desprins şi de pe cap şi de pe trunchi. in câmpie.99 Monstrului i se închid ochii. cu ochii cei risipiţi ai monstrului!" a cugetat zeiţa Hera. Vocea lui Hermes e ca vântul. pe nume Pan.. care o priponea pe Io. numită nai. i-a prins de coada cea rotată. Ea a luat ochii strânşi în poală. Muntele s-a-nroşit de sânge. „E numai bună de-ncrustat coada păunului. ca să-i arate ce-a făcut. I-a strâns în poala ei pe toţi. IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE eul pristav nu stă pe gânduri şi rupe lanţul de aramă. dar a zărit jos. Capul s-a despărţit de trunchi. cine a născocit unealta din care cânţi aşa frumos ? Păstorul prefăcut îi spune.porneşte-n goană către casă. Coada păunului. Argus a adormit de tot. Gândeam s-o urmăresc pe Io. ca-ntr-un mormânt. rosteşte Argus moţăind. şi-s risipiţi mai peste tot. Juninca liberă. Nu vreau să-mi scape fata asta! Voia să-i pună pe o stâncă. cu glas domol. adormitor. pentru cântat. Hermes îşi schimbă uitătura cea plină de bunăvoinţă şi se încruntă ucigaş. — Dar ce să fac acum cu ei ? se întreba zeiţa Hera. scăpată de sub cumplita priveghere. Visează despre zeul Pan şi despre o unealtă nouă. despre un zeu. ca nişte pietre nestemate. trecând o pasăre : păunul. Capul şi trunchiul se zdrobesc. când suflă prin frunzişuri vara.. Puterea lui este sfârşită. îi tot spune.. în timp ce Hermes îşi aşază la loc măiestrele-i aripi şi se ridică-n zbor spre Zeus. Sforăie-n tihnă şi visează. — Spune-mi. De sub veşmântul de păstor îşi scoate arma ascuţită. şi. Mai sunt de strajă. păstorule iubit.

înţepată necontenit de acea streche. Din cer. Ridică fruntea către cer. să nu poată ajunge-n ţara unde se afla tatăl său. şi-n limba ei cere lui Zeus îndurare.. Ea ocoleşte tot pământul. Parcă o taie c-un cuţit. într-un val de aur.. şi a-ntrecut orice măsură. Mugeşte-adânc. încă înfricoşată. Sciţii o văd prin ţara lor... Strechea o-nţeapă pe junincă. Osiris11. pe-o câmpie. ca rege în Egipt. Regele din Egipt. numind-o pe regină : Isis. nevinovată. dânsa s-a tras lângă un mal. râde. se vede pielea mătăsoasă . Astfel a devenit regină Io în ţara egipteană. Feciorul s-a numit Epaios. Mai bine zeii să-i ia viaţa . o vede şi îi dă curaj. dacă se îneca în valuri. Îi vine greu parcă să creadă că nu mai este animal. tatălui ceresc. de mii şi mii de ori era mai bine. s-a-ndrăgostit nebun de ea şi a cerut-o de soţie. cântă şi. Pe ţărmul său aleargă Io. cu coada lui strălucitoare. Nilul. Zeus coboară grabnic în Egipt.100 — Pentru că porţi ochii lui Argus. cuprins de gânduri pătimaşe. Străbate mările înot şi-ajunge-n ţara egipteană. şi peste dealuri. fuge. Io. Uită drumul. uluită. Şi-ntr-adevăr. preoţii le-au făcut altare. umede. Îi pune mâna grea pe spate junincii albe şi. părul de animal îi cade. îşi ascultă glasul şi hohotul senin. Numai că-ndată după-aceea. văzând-o pe frumoasa Io. zicându-i Apis . însuşi stăpânul. zeiţa Hera s-a pornit s-o urmărească pe junincă. pe pământ. Acolo a născut un fiu lui Zeus. din acea clipă. ochii ce m-au slujit pe mine. vede că răzbunarea Herei e mult prea mare. Io trece-n goană printr-o pădure. Când a murit şi el. se saltă repede din tină. De spaimă. Prometeu. decât să îndure atâta. tu ai să fii pasărea mea. Picioarele şi mâinile îi sunt aşa precum erau în vremea când sălăşluia la tatăl său. înlănţuit de zei pe Elbrus.. pe spate. Zeus. Totul era ca mai-nainte.. coarnele i se rup din frunte . şi peste văi. strigă. cu apa lui mâloasă. Prin Asia goneşte Io şi se aruncă-n apa mării să-şi răcorească trupul ars de-nţepătura furiei. cosiţele i se revarsă. Şi. Şi fuge. în valurile reci şi repezi. de-asemeni preoţii i s-au închinat şi l-au slăvit. curgea – oglindă-mpurpurată de asfinţitul soarelui. minune!. Cade-n genunchi. fluviu] Inahos. legendele ne spun că Hera n-a avut pasăre mai dragă decât păunul cel rotat. După ce ei s-au stins din viaţă. Vorbeşte. fiul de titan. Ea porunceşte unei furii10 să se transforme într-o streche. fără puteri. Cu carul său de aur. a fost urcat fiul lui Io. ca în ziua-n care Zeus căta din cer la ea. Se rătăceşte. Pe tron. pentru că-i venise ceasul.

pe fruntea lată poartă coarne încovoiate. mireasmă de ambrozie. apoi în goană. ochii ca bolta cea senină. Ce vrea să spună nu-nţeleg.. parcă. a răspuns dânsa. Zeus îşi aplecase ochii spre altă fată pământeană. staţi!. când se vede-n valuri. Prinţesa se juca-ntr-o zi. pornind cu paşii-i majestuoşi. Priviţi-l doară ce blând e. În cântece se povesteşte că fetele strângeau în coşuri trandafiri roşii din boschete. un rege care domnea-n Fenicia12 . parcă grăiesc. Asta vrea. şi înoată. ne face semn să ne urcăm pe preaputernica-i spinare.. cu păr galben ca aurul şi ochi albaştri cum e bolta senină a Feniciei. înoată. Nu a rămas pe pajişte decât stăpânul din Olimp. Însă. Hermes a mânat mai departe cireada. mândra zeiţă-a dragostei. Din botul lui se-mprăştie miros de flori. întâi încet. Cum ? Tu. Era o tânără prinţesă. Cu capul face semn spre noi. poruncise fiului său. În acea clipă l-au văzut mai multe fete şi-au strigat : — Europa... Fata de rege s-a grăbit să vină până lângă taur. N-ai mai văzut astfel de taur. — Aşa e.. Se-aruncă. către o pădure.... Zeus s-a apropiat. care păştea pe malul mării.. Europa saltă graţioasă pe taurul înşelător. Dar. fără nici o chibzuială. monstrul ne-ndurat. da! au spus şi celelalte copile. s-a mirat şi dânsa. vino să te miri.. apoi mai iute. pentru altarul Afroditei.. la ţărmul mării. fiica lui Agenor.. Ochii acestui animal par ochi de om. îndrăzneşti ? — Eu îndrăznesc. şi-o pată de argint luceşte pe creştetu-i strălucitor. Şi. să ne urcăm şi să pornim cu el pe ţărmurile mării. Numai că nouă ne e frică. iată-l. schimbat în taurul de aur. Se-amestecase-ntr-o cireada. Europa. plânge şi ţipă-nfricoşată : Î . Înghesuindu-se-n cireada mânată de pristavul Hermes. Europa. pe-ncetul. mai către larg. ba. Părul lui e ca aurul. mai-nainte. pe-o pajişte.. şi să ne plimbe... să se prefacă în păstor şi să gonească vitele spre pajiştea unde era ceata de fete feniciene. Zeus se preschimbase-n taur. cu prietenele sale bune. de locul de-unde culegea Europa trandafiri roşii pentru altarul Afroditei. de bună seamă. — Da.. într-un singur glas.101 RĂPIREA EUROPEI n timpul când sărmana Io era încă târâtă-n lanţuri de Argus. ele nici n-au băgat de seamă când s-a ivit un taur falnic. Cântând voioase şi zburdând. mai către larg. pristavul Hermes. Acesta se ridică-ndată. tot de aur. şi-n sfârşit se-aruncă-n valurile verzi.

) — Numele meu este Europa.. strigându-şi tare biruinţa. repede. îmblânzea marea-n calea lor. Fata era înspăimântată. Către ţărmul acesta. să trimită corăbiile-n urma mea şi să mă scape de la moarte.102 — Vai. şi-abia acuma. pentru că insulă mi-e ţara mi-e ţară13. Dar taurul cu păr de aur.. în ochi c-un zâmbet victorios. Spune-mi tu. dispare ca prin farmec. Sunt singură şi fără sprijin. lângă stejar. Zeus îşi duce prada şi o lasă la poalele unui stejar. Europa plânge.. lipsită şi de orice prieteni. pe-nserate.. mugind cu glas de trâmbiţă. în depărtări.. în oraşul unde domnesc. îi spune.. Poseidon. răspunde ea. înotând spre asfinţit. iar taurul. numai şi numai ca să-nşele şi pe copila feniciană.. Vântul îi mângâia copilei părul bălai şi inelat. şopteşte încet ea. Fără părinţi şi fără rude. Europa. O muzică tulburătoare se răspândea jur împrejur.. îţi cer şi eu să-mi fii soţie. vedea un ţărm. Agenor. grăieşte el. care se află-n Asia şi.. Plutiseră întreaga zi. Taurul luneca pe ape. . Nu trece mult şi se iveşte. înconjurat de nereide. Numai că-n schimb. Zeus o prinde de mijloc : — Vei fi regina insulei. îşi luase altă înfăţişare. Zadarnic au purces corăbii şi oameni vrednici după fată. Tânărul vine lângă dânsa.. tinere voinic. unde-i palatul meu regal. preafrumoaso!. Zeus. — Cine eşti tu ? întreabă el. — Primesc. îşi purta prada mult mai iute decât puteau corăbiile regelui Agenor să zboare pe-ntinsul verde-al apelor. m-a dus în locurile astea. ce mă fac. mugea. dar mâine-am să te duc.. Nimeni ca mine n-ar putea să-ţi dea atâta ajutor. Are un chip atrăgător şi-o vorbă ademenitoare. (Dar tînărul acela era tot Zeus. repede ca vântul. zeul mărilor. sub copac. poţi să îmi fii de ajutor ? Poţi să mă ocroteşti cumva ? — Cum să nu!. surorilor ? Nu mă lăsaţi să pier în mare! Vestiţi pe tata. Sunt regele ţinutului. un tânăr. acolo.. Un taur m-a răpit din ţara părintelui meu. Apoi. În noaptea asta vom dormi aici.

Şi tânărul ce te-a cerut. în muntele Olimp. jalea mă doboară. pe lângă Asia bătrână. judecător al umbrelor de sub pământ16. va fi Europa tânără14 . — Nu plânge. pe stânca înnegrită. de părinţi.. într-o lumină orbitoare. Priveşte. Numele tău o să rămână nemuritor.-nspumată.. Priveşte cerul sângeriu şi marea vânătă. Deci bucură-te. Unul va fi regele Cretei15. Ruşinea.103 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR ârziu. numele tău. Europa se şi ridicase. Astfel a glăsuit zeiţa către Europa şi. Zeiţa îi opreşte pasul. draga mea. Uite. care se pleacă peste apă. Am să m-anin cu cingătoarea de ramurile sale lungi. Deodată. iar apa fierbe dedesubt. Ce să mă fac ? Voi fi o roabă preaumilă a cine ştie cărui rege. Taurul care te-a răpit a fost însuşi stăpânul lumii. gata să urce pe o stâncă şi să s-azvârle-n apa mării. Se-ntoarce iute şi zăreşte. T . trezindu-se din somn. De-acolo nu mai pot scăpa. Mai bine vreau să pier din lume. spre dimineaţă. a dus-o către un oraş. Dorul de casă. pe zeiţa ce ocroteşte dragostea.. să-i fii soţie.. aşa precum îi este Hera. în viitor. iată. dându-i curaj. apucând-o lin de mijloc.. târziu. aici este stejarul. Europa vede că a fost părăsită de tânărul care spunea că e regele insulei. plânge şi suspină : — Pe unde sunt ?. Inima ei e-ndurerată.. mai bine urc pe stâncă. e tot el. fiindcă pământul pe care Zeus te-a adus o să poarte. Europa i-a născut lui Zeus doi fii vestiţi. simte lângă dânsa o adiere parfumată şi-un zvon de cântece duioase... la noi. ce se afla nu prea departe-n insulă. sau nu. începe să o mistuie. îi pune palma pe cosiţe şi-o mângâie. iar celălalt. dragă fată! Tu-i eşti nevastă pe pământ.. pe Afrodita. îi spune..

în fântâni. obiecte preţioase şi sclavi. Cel despre care este vorba în povestirea noastră uda ţinutul Beoţiei. 6. deci. reprezentate prin nişte tinere fete. după legende. Africa şi Europa. elinii luau în stăpânire pământuri noi şi clădeau oraşe înfloritoare. 4. unde acostau corăbiile eline. Numele de Calisto se tălmăceşte din limba elină prin „preafrumoasa". Nimfele slujeau şi pe zei. La ospeţele din palatele lor. se află între Peloponez şi Atica. dealuri şi munţi. care era fiul lui Cronos. să li se supună elinilor fără şovăire. între altele. ei îşi alcătuiau o genealogie cât mai aleasă. izvoare. Deucalion şi Prometeu se trag din lapet. de asemenea. întemeiată. s-au născocit în decursul veacurilor zeci şi chiar sute de astfel de „înşelăciuni” ale lui Zeus. regii chemau pe cântăreţii rătăcitori. mai puţin importante. copite de ţapi. mai ales sclavi. pe care îi vindeau în toată lumea. Calatis. Prin Argolida se înţelegea ţinutul aşezat în . Afrodita. Dacă întregul popor elin era atât de nobil. În basmele noastre. Picioarele păroase aveau. Iar pe băştinaşii ţărmurilor. Istria etc. 2. care locuiau pe pâmânt. În acest scop. Locuiau mai ales prin păduri şi însoţeau aproape întotdeauna cortegiul zeului vinului. războinicii şi neguţătorii elini le răspundeau că ei au toate drepturile. fiindcă fac parte dintr-un neam ales. arătau că un zeu olimpian îşi alesese pe o anumită strămoaşă a lor de soţie. Băştinaşii trebuiau. nimfele sale. Nimfele erau zeităţi feminine. după imaginaţia vechilor greci. fiul frumoasei Egina. foarte vechi Ei debarcau în toate cele trei continente cunoscute pe atunci : bătrâna Asie. 5. sămânţă bună din titani. Corăbiile elinilor au cutreierat mările din timpuri foarte. Şcoala de sculptură din acest oraş a fost celebră. Astfel de oraşe au fost întemeiate. Iar Cronos şi lapet se ştie că erau fraţi. Dionisos. trăgându-se din titani. Artemis etc. dar imaginara lor origine. bineînţeles. ca nişte ţapi. situată în golful cu acelaşi nume. regii elini voiau să fie şi mai nobili. Argos era capitala străvechii Argolida. De aceea. cea înşelată de Zeus. ele se confundă cel mai ades cu zânele. jumătate animale. Dând lupte îndârjite cu localnicii. să cânte. isprăvile amoroase ale zeului respectiv. şi pe ţărmurile patriei noastre : Tomis. Ei purtau coarne şi urechi ascuţite. 3. pe aezi. În Elada erau patru râuri care purtau numele de Asopos. în copaci. 7. În 1811 s-au descoperit aici nişte faimoase sculpturi în marmură. Insula Egina. ca şi Zeus.104 Note 1. afirmând că prin Elen. Oraşul era întemeiat. păduri. pe vechile legende. ca şi olimpienii. dovedind astfel „neîndoielnic" că se înrudesc cu acel olimpian. Atunci îşi desfăşurau strălucita. Astfel elinii se socoteau. mai ales pe zeiţele olimpiene : Hera. fluvii. Când popoarele asuprite îi întrebau cu ce drept îi năpăstuiesc. deci direct din titani. ca un lanţ. de Eac. grâne. Ei se trăgeau din aceste pământene înşelate. câmpii. 8. îi considerau născuţi din pietrele aruncate de Deucalion şi Pira. Satirii erau fiinţe imaginare – jumătate oameni. în care adunau aur şi nenumărate bogăţii : cirezi de vite. Se pare că oraşul Egina a fost în antichitate un concurent serios al Atenei. Dar cum regii doreau cel mai adesea să fie înrudiţi direct cu stăpânul Olimpului. Aproape nu era loc din natură să nu aibă.

Furiile se puteau transforma şi ele. animalul atât de venerat de vechii egipteni. după cum şi Argus străjuia pe Io pe un munte. la nord. zeiţa-lună. cai. Herrnes. 15. Argus. Sângele monstrului scurs pe stâncă este lumina roşie ce însoţeşte zorii zilei şi colorează parcă munţii. fiind mărginit la vest de munţii Ar-cadiei. Furiile erau nişte genii răzbunătoare din ţinutul cel întunecos al lui Hades. şi Isis. De aceea. Asociaţia poetică dintre păunul cu coada lui splendidă şi ochii monstrului Argus este una dintre cele mai interesante din mitologie. taie capul lui Argus. 12. 14. în Asia. Aceasta era. oi. elinii i-au închinat zeiţei Hera păunul. cu Apis. furia chemată în ajutor de Hera se transformă într-o insectă – numită streche – care atacă de obicei vitele : boi. 10. care împreună cu Minos şi un alt fiu al lui Zeus . a cărui coadă pare presărată cu nişte ochi deschişi. pe ascuns. La fel. după legendă. boul sfânt.105 jurul golfului Argolic. 16. şi separat. Prin această legendă elinii urmăreau să explice numele continentului pe care locuim noi. fiu al lui Ocean. În povestea despre Io. ca majoritatea zeităţilor. erau judecătorii morţilor ajunşi la Hades. 11. ci ale Europei. Tot ca un simbol al stelelor de pe cer. Tot aici a fost unul dintre cele mai vechi centre de cultură. stelele nopţii se sting şi ele în zori. monstrul ei de credinţă. Epafos s-a confundat. domnea în oraşul bogat – Sidon. printr-un alt şir de munţi. nu numai ale Greciei antice. era. În unele legende. Osiris este în mitologia egipteană zeul-soare. de fapt. între Siria şi Liban. Vechea Fenicie se întindea pe coasta mării. de Corint. după cum arată unele legende. Radamante. Este vorba de insula Creta. 13. făcând să i se închidă ochii. care întrupa uneori şi răsăritul zilei. insula unde se născuse şi crescuse Zeus. are atâţia ochi. Eac. animalele fug pe câmp. Europei i se atribuie şi un al treilea fiu : Sarpedon. Regele Agenor. după legende. înainte de a da lupta cu titanii. Stelele par a veghea noaptea din înalt. pe care-l cântă Moshos în „Idilele" sale. chiar întemeietorul oraşului. 9. care simbolizează stelele. Argosul era aşezat la vest de fluviul Inahos. . Ele aveau bice cu şerpi şi loveau pe cei vinovaţi de a fi supărat pe zei. fără ţintă. Acest fluviu. Hera reprezintă. Acesta este regele Minos. Muşcate de această insectă. cerul.

ba şi genii şi nimfe. toţi ceilalţi zei se ridicau şi-o salutau plini de PEDEPSIREA CHELONEEI espre căsătoria ei cu Zeus se povesteau destule lucruri. Şi de se frământa în jilţ.106 HERA Şl COPIII EI respect. ba a mai râs chiar şi de miri. Toţi le-au adus daruri de preţ. Dar nimfa tot n-a vrut să vină. hotărât la masă. glas de tunet. n-a vrut cu nici un chip să vină. Cheloneea. batjocorindu-l pe stăpân. La nuntă au fost poftiţi zeii şi semizeii. Olimpul se cutremura. în Olimp domnea o singură zeiţă. Numai o nimfă. mândra şi preafrumoasa Hera. Mânia ei stârnea furtună. Fusese-o nuntă în Olimp. Putea să dea – tot ca şi dânsul – porunci stihiilor. soţia marelui stăpân. Mai bine stau la mine-acasă.. se vedea gol. auzind astfel de D . — Zeus ? Câte mirese-o să mai aibă ? se pare c-ar fi grăit nimfa. mai mare ca oricare alta. ca şi-a lui Zeus. pentru că Hera se-ncruntase. Când Hera pătrundea-n Olimp. Zeus a poruncit lui Hermes să plece grabnic după nimfă şi s-o aducă negreşit. Locul ei. care mişunau şi pe pământ.. ca şi în ape. C u toate astea. Zeus s-a mâniat cumplit.

107

răspuns, şi a grăit către meseni : — Ca o pedeapsă, Cheloneei să i se curme, pe loc, graiul. Graiul cu care a-ndrăznit să spună despre mine vorbe nesăbuite şi prosteşti. Casa să-i cadă în spinare şi astfel să şi-o poarte veşnic... Să se prefacă într-o broască. Broască ţestoasă1. Poruncesc!... Iar noi, ceilalţi, să urmăm nunta... Hera s-a-nveselit din nou, şi nunta a urmat în voie, în timp ce nimfa, Cheloneea, se prefăcuse într-o broască, ce-şi purta casa în spinare, precum îi hotărâse Zeus. Sfârşindu-se apoi cu masa, au pornit toţi către palatul unde avea să locuiască zeiţa Hera, în Olimp. În acea zi, i-a dat stăpânul voie Herei să meargă înaintea lui, deoarece urma să-i fie soţie pentru totdeauna. Cortegiul se-ncepea cu Hera, având în mâna dreaptă sceptrul2. Zeus venea în urma ei, având şi el în stânga sceptrul şi-n dreapta fulgerele lucii, pe care le strângea-n mănunchi, semnul puterii de stăpân. Sceptrul soţiei sale, Hera, avea în vârf un cuc micuţ. Cucul fusese pus acolo, nu numai pentru că vesteşte lumii mult aşteptata primăvară, şi înflorirea, şi speranţa, ci fiindcă... se mai povestea...

ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA
e povestea, într-o legendă, că Zeus şi-o făcuse soaţă pe Hera printr-o-nşelătorie. În timpul unei ierni geroase, Zeus s-a prefăcut în cuc. Cucul, ţipând şi tremurând, se apropiase de fecioară. Se prefăcea că-i este frig. Ea s-a înduioşat de cuc şi l-a vârât repede-n sân, dar Zeus s-a făcut bărbat şi i-a cerut a-i fi soţie. Atuncea Hera s-a-nvoit să facă nunta cu stăpânul, nunta cea mare din Olimp. Ca dar, la nuntă, a primit de la bărbatul său izvorul care a fost numit Canatos, şi se găsea în Nauplia3 . Aici avea dreptul zeiţa să vie-n fiecare an şi să se scalde-n apa clară. Scăldându-se, zeiţa Hera sporea mai mult în frumuseţe. Legenda spune despre Hera că îşi ungea, după scăldat, trupul său alb, încântător, cu o esenţă-mbătătoare, ai cărei aburi parfumaţi se-mprăştiau în toată lumea, la cea mai mică adiere. În jurul frunţii îşi strângea cosiţa-i lungă, mătăsoasă. Pe sân îşi aduna veşmântul, făcut cu multă măiestrie, de cea mai bună ţesătoare, Palas-Atena, în Olimp, şi şi-l prindea cu o agrafă din aurul cel mai curat. Urechile-i micuţe, roze, erau şi ele-mpodobite cu

S

108

cercei scumpi şi şlefuiţi de meşterul Hefaistos. Iar pe umăr îşi punea un văl, mult mai strălucitor decât e soarele-n amiaz. Văzând-o cât e de frumoasă, soţul ei, Zeus, sta-mpietrit şi îşi spunea, străfulgerat de o simţire-nflăcărată : — O!... Niciodată... niciodată inima mea n-a fost mai plină de dragoste pentru vreo fată sau vreo femeie, zeiţă, nimfă, muritoare, cum este astăzi pentru tine... Zeiţa Hera se mândrea adeseori cu-aceste vorbe, pe care i le spunea Zeus. Ţinea la frumuseţea ei, şi dacă i-o nesocotea vreo muritoare, pe pământ, o pedepsea îngrozitor. Aşa a pătimit o fată, cu numele de Antigona, ce se lăudase, într-o zi, că are părul mai frumos. Zeiţa a schimbat în şerpi cosiţele lungi ale fetei. Alte copile, care-au spus că feţele lor sunt mai albe decât ale zeiţei Hera, şi-au văzut tinerii obraji mâncaţi, până la os, de lepră4 .

GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII
eiţa, după nunta sa, spunea celorlalţi zei că are o căsnicie fericită. Ea trebuia să spună astfel, fiindcă era ocrotitoarea familiei, copiilor, fetelor ce se logodeau şi a femeilor măritate. Trebuia, deci, să fie pildă. Dar oricât s-ar fi lăudat Hera că peste căsnicia ei nu se abate nici o umbră, lumea ştia, aflase totul... Ştia de purtările lui Zeus. Cine nu auzise, oare, că Zeus. o-nşela mereu, fugind într-una după nimfe şi după fete pământene, când n-alerga după zeiţe ?... Hera le urmărea, dealtminteri, cu ura ei neîmpăcată, pe toate fetele acestea. Ba încă se mai povesteşte că, înfuriată rău pe Zeus şi necredinţa lui, Zeiţa şi-a părăsit cândva căminul şi a fugit pe-un nor de aur tocmai în insula Eubeea. Ca să o poată-ntoarce-acasă pe soţia sa, fugara Hera, Zeus a poruncit îndată fiului său, Hefaistos, să-i dăltuiască-n lemn o fată. A pus această statuie, acoperită toată-n văluri, într-un car măiestrit din aur şi, stând alăturea de ea, se preumbla-n toată Elada. — Mă-nsor cu fata ce se află alăturea de mine-n car! spunea Zeus tuturor. Hera, aflând această veste, roasă în inimă de ciudă, a pândit carul când trecea. S-a repezit în car, cu furie, smulgând veşmintele de văluri, ce-mpodobeau trupul de lemn. Zeus râdea cu hohote, şi Hera a-nţeles, desigur, că a fost numai

Z

109

păcălită. Aşa s-au împăcat din nou. Alteori însă, gelozia ducea la certuri zgomotoase, care durau timp îndelung. Zeus îi repeta zeiţei că nu i-a dat feciori pe plac, şi de-asta-i necredincios, fiindcă mai vrea şi alţi copii. Numai că Hera-i amintea că mai avea şi două fete. Una din ele, Ilitia, se îngrijea de toţi copiii, atunci când se iveau pe lume. Cealaltă, Hebe5 , graţioasă, era paharnică în cer, fiind şi zeiţa tinereţii. — Degeaba spui că-i graţioasă Hebe a ta, răspundea Zeus. Uiţi că-ntr-o zi s-a-mpiedicat, tocmai când ne servea la masă, şi zeii au pufnit în râs ? Chiar pentru asta am s-o schimb din slujba de paharnică, şi-am s-o-nlocuiesc c-un tânăr, un fiu de rege : Ganimede6 . Precum a spus, a şi făcut. Zeus a-nlocuit pe Hebe cu fiul regelui din Troia, spre marele necaz al Herei.

HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS
nsă nici Hera n-a rămas datoare. La rândul său, înverşunată pentru atâtea umilinţe, s-a înţeles cu zeii Poseidon, Apolo şi Atena, şi toţi au pus la cale să-l doboare pe Zeus. Ba chiar să-l şi închidă în Tartarul lui Hades.. Doar o zeiţă, Tetis, care aflase taina, a chemat un gigant cu o sută de braţe, pe nume Briareu, să vină-n ajutorul lui Zeus în Olimp. Iar Briareu, gigantul, cu forţa lui uriaşă, s-a repezit în cer, mişcându-şi dintr-o dată toate cele o sută de braţe ale sale, răcnind şi-ameninţând. Zeii înspăimântaţi au şi părăsit lupta. Răzvrătirea pusă la cale a fost zădărnicită. Ca răzbunare, Zeus i-a gonit pe Poseidon, stăpânul mărilor, şi pe zeul Apolo, din muntele Olimp. A iertat-o pe-Atena, faţă de care el avea o slăbiciune. În schimb, a pedepsit-o pe Hera cu asprime, înlănţuind-o zdravăn şi-agăţând-o de boltă, cu două nicovale mari prinse de picioare. Au trebuit să vie toţi zeii şi să-l roage aproape în genunchi ca s-o ierte pe Hera. Dar numai dup-o vreme destul de-ndelungată şi după rugăminţi multe, stăruitoare, Zeus s-a-nduplecat, slobozind pe Hera din lanţuri, pocăită. I-a iertat şi pe ceilalţi.

Î

110

UN DAR AMĂGITOR
efaistos, în timpul când se afla la Tetis, în adâncimea mării, îşi arătase totuşi talentul deosebit în multe meşteşuguri. Vreme de nouă ani, cât locuise-acolo, făcuse nimfelor podoabe minunate : brăţări încolăcite, agrafe pentru rochii, inele preţioase, cheutori la veşminte, salbe, centuri, mărgele şi câte şi mai câte. Crescând ceva mai mare, a îndrăznit să plece din apa verde-a mării. S-a întors în Olimp şi-a adus mamei sale un dar lucrat de dânsul. Era un jilţ de aur, făcut cu măiestrie. Hera, nespus de încântată, l-a primit. S-a aşezat pe jilţ, ca să se odihnească. Dar când a vrut zeiţa să se ridice iarăşi – pas să mai izbutească. Parcă era lipită, parcă bătută-n cuie. Hefaistos, isteţul, se răzbunase straşnic pe mama sa, pe Hera, care îl aruncase în valurile mării şi care-l schilodise, fiindcă tot ea-l născuse atâta de urât. Hera ameninţase, ţipase, se zbătuse. Fără folos, căci zeul Hefaistos plecase nepăsător acasă şi se-ncuiase bine în fierăria lui. Atunci Hera,-nfuriată, i-a poruncit lui Ares să se lupte cu şchiopul şi să dezlege vraja, care-o ţinea legată de acel jilţ de aur. Şchiopul l-a primit însă în uşa fierăriei pe Ares preafălosul, aruncându-i în faţă tăciuni aprinşi şi spuză, şi-aşa l-a izgonit înapoi, în Olimp. Hera sta ţintuită pe scaun şi se jelea. Ares privea la dânsa fără nici o putere. Şi ceilalţi zei, de-asemeni, se cam temeau să-ncerce o luptă cu fierarul, căci zeul dovedise destulă iscusinţă şi mult curaj în luptă, aşa şchiop cum era. Noroc c-a venit tocmai la timp Dionisos, zeul viţei de vie, un alt fiu al lui Zeus...

H

Ce spuneţi ? Şi-a arătat cu mâna sa aspră. Iar mie. Şi-un gigant de-aramă . care-l vreau eu. ea m-a oropsit. pe care o iubeau mai toţi nemuritorii.... noduroasă. a rostit fierarul. Puţin. de-mi cereţi. făcându-le cu ochiul. divina. Ce pofteşti ?. — Ce spui!. Am făcut pe Pandora. când a văzut că S . — Eu vreau să-mi daţi ca soaţă pe dalba Afrodita. Din vina mea sunt oare ? Sau dintr-a lor ?... ce-asudă şi trudeşte.. văzând că zeul fierăriei s-a-nveselit deodată. Până ce făurarul s-a ameţit de tot. şi arme pentru toţi. şi hai cu el. pe Zeus şi pe Hera.. silindu-i să-şi aplece ochii către pământ. şontâc... Un preţ. M-a azvârlit chiar Hera în hău.. zeiţa frumuseţii şi-a dragostei.. M-a aruncat din cer. două fete de aur. aşa e.. ce se mişcă şi îmi ascultă voia. Zeus ... I-a dat după aceea să soarbă puţin vin. şi tauri care varsă foc şi scântei pe nări. Şi care mai de care îl ruga pe fierar s-o scape pe zeiţă şi să dezlege vraja.. Dionisos... Dar el se ţinea tare. şi-un câine de argint.. pe care mi-a cerut-o chiar tatăl nostru. încă una. le răspundea hazliu. Dar. urmează şi mai tare Hefaistos.. fata aceea vie. Căci sunt schilod.. Cum ? însăşi Afrodita. pesemne. Eu doar atâta cer. căpătând chef de glumă.. de strajă unui rege . — Ce preţ vrei ?.111 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE eul Dionisos a încărcat cu vin o amforă de aur şi a bătut la uşa fierarului.. Glumeşti. I-a rostit vorbe bune.. — Ba nu glumesc deloc.. — Dar eu muncesc. şi mă ajută-n mers. în fierărie ? Z SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII tiu ce gândiţi în taină : „Hefaistos e slut!. să fie-acuma soaţa fierarului cel slut.. şi astfel l-a-mblânzit. Hera şi cu toţi zeii s-au bucurat nespus când i-au văzut venind......” Ei şi ? Ce e cu asta ?...... şontâc. — Îi dau drumul. în cer.. şi trebuie să plătească. de parcă ar fi vii... O cupă... Ce dacă sunt aşa ?. Toţi zeii-au rămas muţi. încă puţin..... murdar. l-a luat frumos de braţ... în Lemnos.

112

mă născuse hâd... Uimiţi ascultă zeii cuvintele acestea şi clatină din umeri, plini încă de mânie. Dar dânsul le mai spune : — Vedeţi şi voi că munca pereche e cu arta, deci şi cu frumuseţea. Munca sunt eu – eu, cel hulit de voi – şi frumuseţea-i dânsa, divina Afrodita. Pe ea o vreau de soaţă şi voi o să mi-o daţi, căci mie mi se cade. Altfel, rămâne Hera aşa, pe veşnicie... Ce murmure!... Ce zgomot!... Ce vuiet fără noimă!... Hefaistos sta însă ca stânca în furtună, în neclintirea lui, şi Hera se-nvoieşte, nemaiavând ce face. Iar Zeus – ce să spună? – a-ncuviinţat şi el. De cum au făcut nunta Hefaistos, fierarul, cu dulcea-i Afrodita, s-a dezlegat şi vraja ce-o ţintuia pe Hera, şi s-a desprins regina din jilţul fermecat. S-a-ntors apoi fierarul la meşteşugul său. Şi-avea zeul Hefaistos atâtea fierării! Una era în Lemnos, în insula pietroasă, unde-l zvârlise Zeus, când avusese cearta cu soaţa lui, cu Hera. Acolo lucra zeul, cu fiii săi, cabirii7 , şi c-un pitic, Chedalion. În insula Lipari şi sub muntele Etna mai avea încă două straşnice fierării legate între ele printr-un drum subteran. Şi sub vulcanul Etna, după străvechi legende, se spune că sta Tifon, monstrul pe care Zeus îl doborâse-n luptă şi îl înlănţuise, răsturnând peste dânsul povara unui munte. Când se mişca gigantul, strivit sub apăsarea colosului de piatră, el gâfâia, ş-atuncea, din vulcan, ţâşneau flăcări şi magmă clocotită. Vulcanul erupea. Ca nu cumva gigantul să scape din prinsoare, zeul îşi aşezase prea greaua-i nicovală chiar pe grumazul lui. Pe-această nicovală, ajutat de ciclopi, lucra de zor arama, aurul şi argintul, făurind, cu migală, zeci de minunăţii. În sfârşit, cea din urmă, dar şi cea mai vestită din fierăriile în care muncea zeul era chiar în Olimp. Aici a făcut dânsul armele lui Ahile şi ale lui Enea, sceptrul lui Agamemnon8 , sculpturile cu care era împodobit palatul soarelui şi multe alte lucruri. Numai că, aşa vrednic precum era, zeul acesta, care-ntruchipa focul şi munca măiestrită, avea mereu necazuri...

113

TICĂLOŞIA LUI ARES
hiar soaţa, Afrodita, zeiţa frumuseţii, îşi bătea joc de el. Mai mult, îl înşela, făcând ochi dulci lui Ares. El a băgat de seamă şi-a făurit o plasă cu fire nevăzute ; s-a făcut apoi că pleacă de acasă. Cum a plecat fierarul, s-a ivit zeul Ares acolo-n fierărie. A luat-o pe zeiţă în braţe, s-o sărute ; dar plasa fermecată le-a căzut în spate şi i-a prins pe-amândoi. Nu mai puteau să facă o singură mişcare. Hefaistos s-a-ntors atunci şi a strigat, chemând zei şi zeiţe să vadă-nşelăciunea frăţânelui nemernic : — O, Zeus prea puternic şi voi, nemuritori, veniţi, veniţi mai iute, ca să-i vedeţi şi voi şi să-i dispreţuiţi!... Pentru că sunt beteag, frumoasa Afrodita a socotit cu cale să mă batjocorească şi l-a-ndrăgit pe Ares, care este mai chipeş, dibaci, dar ticălos... Zeii, venind în grabă, au început să râdă... Şi-au râs... au râs... văzându-i pe Ares şi-Afrodita, care se zvârcoleau ca peştii într-o vârşe, până când făurarul i-a dezlegat, la urmă, în hazul tuturor. Zeiţa, ruşinată, a fugit să s-ascundă-ntr-o insulă, Cipru. Iar Ares a pornit spre Tracia, o ţară sălbatică şi rece, să scape de ocară.

C

114

Note
1. Chelone înseamnă, în limba greacă, broască ţestoasă. Acesta este încă un exemplu de felul cum poetizau elinii procesul natural de apariţie a multor specii de animale, născocind legende pline de fantezie. 2. Pe amforele arhaice sau în basoreliefuri, cum sunt acelea din vila Albani, de la Roma, se văd cortegiile nupţiale care aveau loc înainte şi după săvârşirea căsătoriei. Hera este reprezentată cu sceptrul, pentru că prin căsătoria cu Zeus devenea regină a cerului. În această calitate, ca şi în aceea de protectoare a căsniciei, cum şi-o închipuiau cei vechi, Herei i se ridicaseră mai multe temple. Oraşul zeiţei era Argosul. Aici, în heraion – templul Herei – artistul Policlet făcuse o statuie de aur şi fildeş, închinată reginei cerului. Statuia era tot atât de renumită ca şi aceea pe care o ridicase Fidias din aur, abanos şi fildeş, lui Zeus, în templul din Olimpia. Alte statui de piatră sau de lemn (xoane) se ridicau şi în alte oraşe : în Samon, Sparta, Nauplia etc. 3. Nauplia era un oraş şi port în antica Argolidă, în Peloponez. 4. Bolile se tâlcuiau, cel mai adesea, în vechime, ca fiind pedepse date de zei. 5. Despre Hebe se spunea, de fapt, că fusese născută de Hera, fără ca Zeus să-i fie tată. Ea se născuse în urma faptului că Hera mâncase nişte lăptuci, cu care o servise Apolo la o masă. 6. Se povestea că Zeus a văzut într-o zi pe păstorul Ganimede, fiul regelui Troiei. Atât era de frumos păstorul, că Zeus s-a preschimbat într-un vultur şi l-a răpit în cer, făcându-l paharnic în locul zeiţei Hebe. 7. Cabirii erau nişte genii vulcanice, închipuiţi ca nişte fierari, care ţineau ciocane în mâini sau pe umeri. Unele legende afirmau că aceste genii, în număr de trei, erau fiii lui Hefaistos. 8. Ahile, Agamemnon şi Enea sunt faimoşi eroi din multcântatul război troian.

115

PALAS ATENA
ezii de-altădată spuneau că într-o vreme ar fi fost, în Olimp, o ceartă-ntre toţi zeii. Acest prilej de ceartă s-ar fi iscat din faptul că un rege, Cecrops, pusese temelie unui oraş vestit, în ţara Aticii1. Iar zeii se sfădeau, care din ei anume va fi ocrotitorul acestui nou oraş, deci cui i se cuvine să i se facă temple, să i se-aducă daruri de către muritorii ce locuiau aici. S-au certat multă vreme, dar, până la sfârşit, a rămas să s-aleagă între zeul Poseidon şi zeiţa Atena. Atunci, zeul Poseidon a ridicat tridentul, furca sa cu trei dinţi, şi-a lovit într-o piatră. În locul unde zeul mărilor şi-al furtunii înfipsese tridentul, stânca s-a despicat şi s-a ivit un cal vânăt, cu coamă lungă şi albă cum e valul. Calul, această fiinţă pe care-o dăruia furtunosul Poseidon celor de pe pământ, era încă sălbatic, bun doar să ducă-n lupte războinicii, pe şale. Sforăia cu mânie şi necheza puternic, izbind copita-n pietre, ori sălta, plin de furie, şi-şi rotea ochii-n frunte, arzători ca tăciunii. A mai lovit o dată Poseidon cu tridentul, şi-a ţâşnit un izvor cu undele sărate, învolburate-n spume, la fel cu apa mării. Poseidon a privit mândru în jurul său şi a grăit astfel : — Dăruiesc două lucruri de mare însemnătate supuşilor lui Cecrops : calul, pentru războaie şi apa, s-o colinde... Eu le urez, adică, să fie luptători, dar şi navigatori, ce vor străbate marea. Vor debarca pe ţărmuri... şi le vor stăpâni, înfrângând alte neamuri... sporindu-şi bogăţia... Tu ce le

A

— Acesta-mi este darul! Poporul să aleagă pe cine preţuieşte mai mult!. în drepturi. ca prins de vrajă. puterea. aromate. când urzesc vijelia şi sapă gropi de apă şi-nalţă munţi de valuri.. mame şi într-un glas ziceau : — Amar greşesc bărbaţii! Prea-s însetaţi de lupte şi ochii prea le joacă spre valurile mării. Noi îl dorim cu toţii ocrotitor pe valuri. Apoi şi-a-ndreptat lancea cu vârful spre pământ. făcându-se un trunchi cu ramuri mlădioase şi frunze ca argintul sub prăfuirea vremii. Noi nu-i lăsăm să plece. s-au adunat în pripă. au spus : — Poseidon să ne fie ocrotitorul nostru. care a crescut iute. Îi vrem mai bine-acasă . Noi vrem să stea acasă.. iar altul v-o aduce prin roade dobândite din muncă-n timp de pace.. pomul avea fructe verzui. pe care-l hărăzise Atena supuşilor lui Cecrops. a ieşit un vlăstar.. Acolo unde boldul cel ascuţit al lancei doar a atins pământul. prin aventuri pe mare. printre frunze. Ne dăruieşte lupta... De mâine vom pleca!. plini de nesaţ. meşteşugari cu tihnă. Şi i-a pus să aleagă : „Ce soartă vor să aibă ? Şi cum doresc să fie ? Navigatori. ca nişte nestemate topite în lumină. prin lupte şi măceluri. Pe-Atena. fecioară-nfumurată ?. ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL tena a-ntins mâna. un căpăstru de piele. bogăţia.. Cu ochii către mare. Dar spiţa femeiască se grămădise-alături : soţii. îi vrem muncind în pace. Noi o dorim de-aceea pe-Atena!. plăsmuitori de artă şi buni neguţători ?" Bărbaţii. fără nici un cuvânt. nu numai la războaie. ce-l dăruise Poseidon pentru luptă. bărbatul şi femeia – s-a văzut că acelea ce o doreau A .. copile. Copacul plin de fructe rotunde.. Calul. a zis Atena.116 dai. şi nu pândiţi de moarte. Şi. urlând înverşunate.. era domesticit. spre calul cel sălbatic. pe grumaz. S-a apropiat de-Atena. ca vânturile mării. Da. laolaltă. Calul. Ea i-a netezit coama şi i-a prins. Făcându-se la urmă şi o numărătoare – pentru că pân-atuncea erau deopotrivă. Atena. Puteau să-l folosească oamenii şi la muncă. războinici ? Sau doar agricultori.. ce tropotea furios şi sforăia spre zare. Cecrops şi-a strâns supuşii. a fost numit măslinul. Unu-i dă bogăţia... aşa cum le câştigă doar zvânturatul Ares. a-ncetat nechezatul..

Dar ce să vezi ? Urgia de ape răvăşite la semnul lui Poseidon trecuse peste ţărmuri şi pătrunsese-n ţară.... Vor fi plugari şi meşteri. O.. Nisip avea în barbă şi scoici purta în plete. Treceau.. în văluri albe. şi-or merge şi la luptă. precum dorise zeul. şi îi făgăduiau că-l vor cinsti cu sârg. cu vârful ţintuit către Atena. Şi altele cu daruri. în cetate. Şi-a îndreptat tridentul spre Atica. înţeleaptă. dar tot erau sub valuri oraşe şi câmpii. C . Ea nu mai avea voie să vie-n adunări sau să-şi spună părerea. numindu-l „al Uitării”. Aflând cu ce osândă le-au urgisit bărbaţii pe fete şi femei. au hotărât pe dată să le ia orice drept. — Atena!... din piatră. treceau fecioare-n cete.. pe o colină-naltă. ţarini şi livezi. A făcut semn spre ape. Şi regele. în vremea asta. Prin ce pedeapsă dată femeilor să-l îmblânzim pe zeul purtător de trident ? strigau în cor bărbaţii. un altar lui Poseidon. Şi.. necum să hotărască în treburi privitoare la ţara sau oraşul în care locuia. Cetatea nou-clădită se va chema Atena2 – cu numele zeiţei ce-o să ne ocrotească. Ce bună eşti. Atena. Şi fiind ei mai puternici. Se îndreptau năvalnic către noul oraş şi potopeau în cale văi. Îţi datorăm atâtea! Bărbaţii-or să rămână acasă. Puhoaiele de ape s-au mai retras ... Atena!.. şi-ţi vom aprinde facle. ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR um a aflat Poseidon de-alegerea făcută. şi nu cruţau nimica din tot ce întâlneau. spre-altarul unde cinsteau pe fiica iubită a lui Zeus. fecioară!.. cu facle-aprinse-n mâini. şi-ţi vom aduce jertfe! Prinoase-ţi vom aduce din rodul muncii noastre tihnite şi senine. s-a ivit dintre valuri. strigau femei şi fete. la rându-i..117 pe-Atena fuseseră cu una mai multe ca bărbaţii. Acropola3 ... au ridicat bărbaţii pe-Acropolă. Femeile-s de vină!. oraşul lui Cecrops. în mâini avea tridentul şi-n ochii verzi ca fierea o ceaţă de-ntuneric. O. şi ele-au clocotit ca un cazan cu smoală. Aici. în viitor femeia nu mai putea să fie egală cu bărbatul4. Zeus!. ca să-l mulţumească pe zeu îndeajuns. a spus după dreptate : — Femeile-s cu una mai multe decât noi. Rugau astfel pe zeul furtunilor şi-al mării să-şi uite supărarea pe-Atena şi pe ei. dar şi năieri spre larguri bogate în ispite. — Un alt potop ?. puternicul Poseidon s-a potolit.

arta pe care le punea. se grămădeau în casa micuţă-a lui Idmon.. purtând pe punţi eroii. din văi. îi sfătuia zeiţa. s-o vadă pe copilă brodând sau ţesând pânza. pe-ndepărtate ape. Femeile eline.118 Poseidon s-a-mpăcat. virtuţile. din apa mării. Pe-aceşti eroi Atena îi învăţa să fie viteji. s-a întors spre ţărmuri. puterea şi arta la ţesut. e Î ntr-o legendă veche se spune că trăia cândva. Atena era însăşi o ţesătoare bună şi le făcea veşminte zeilor din Olimp. Veneau şi zeităţi. pictura. căreia-i plăcea lucrul cu igliţa şi fusul. Tot ea i-a mai deprins pe harnicii-atenieni să cultive măslinul. măiestria de-a face broderii şi ţesături de mână. Nu-ngăduia pe nimeni care-o nesocotea. Zeiţa i-a-nvăţat pe-atenieni – se spune în vechile legende – arte şi meşteşuguri : sculptura. cuţitul de dulgher şi să facă corăbii cu trei rânduri de vâsle : trireme ateniene ce-au plutit apoi.. în ţara de baştină a lui Idmon. altminteri nu se poate. dar şi prudenţi. un vopsitor de lână.. care-a ţesut şi Herei vălul său de mireasă. ori nu i se pleca. şi nu se săturau privind graţia. Palas-Atena. Pentru aceste daruri şi sfaturi preţioase. Când ea depăna lâna sau începea să tragă fire lungi şi subţiri. ca şi peste hotare. când înceta războiul. într-un oraş. când îşi răsucea fusul. Căci nu vine izbânda. în Lidia6 . i-a învăţat pe oameni să mânuiască roata olarului. cerea închinăciuni. În cântece se-arată că ea. ascultându-i porunca fluturau în mâini ramuri şi frunze de măslin. albe. copilă-a lui Idmon!. din ţărm în ţărm. arhitectura. Şi el avea o fată. ba a şi hotărât că o ramură verde din pomul de măslin va fi simbolul păcii. în purpură. ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON orice. Apa s-a liniştit. Idmon. mistria. zeiţa măiastră. de n-ai înţelepciune şi dacă n-ai prudenţă5 . Nimfele de pe munte. pe nume Arahneea. Ea. nimfele se mirau şi începeau să spună : — Atena te ajută în ţesătura asta. fecioara lidiană.. fiind mare olimpiană şi fiică a lui Zeus. să brodeze pânze. moi şi uşoare ca norii din văzduhuri. se răspândise faima acestei măiestrii. mai mult decât . deoarece oraşul era tot al zeiţei cu ochii azurii. cei vechi ne povestesc că şi Palas-Atena. Regii de prin oraşe veneau să-i ceară fetei pânze de preţ şi stofe. ca nimeni alta. supunere deplină. sau nu îi slăvea harul. oricâtă vitejie ai arăta în luptă. Totul s-a refăcut cu sprijinul Atenei. Ştia copila asta să ţese. în lucrul migălos. Dar ce spun eu că regii!.

i-a povestit bătrânei ce-i spuneau nimfele. Dar cum Palas-Atena era mult chibzuită. le răspundea copila. l-a-nfrânt şi l-a rănit. a socotit că-i bine să se răzbune altfel.. Şi-apoi. — Taci.. Ascultă-mă ce-ţi spun!.. Chiar dacă tu nu ştii. Pe Ares. zeul luptei şi-al răzbunării crude. că ai grăit aşa.. s-o ucidă.. mi se pare! Şi dacă se-ndoieşte Atena de iscusinţa mea.. Vai. uscată... A vrut s-arunce lancea spre fată. Lui îi dau mulţumire. chiar şi-n întreaga lume.. chiar în oraşul unde locuia Arahneea.. Vai!.. strigau nimfele-n cor. sunt gata să mă întrec cu dânsa. S-ar cuveni acuma să-i mulţumeşti şi tu în templul de pe coastă... ci tatăl meu. de mai vorbeşti aşa. fără un dinte-n gură. gârbovită. Du-i jertfe şi te pleacă pe lespedea de piatră.. Că pot lucra şi eu – nu-i crimă. Aşa s-a coborât ca un nor pe pământ. — De ce să-i cer iertare. Căci straiele purtate de preamăreţul Zeus numai ea le croieşte.. A luat înfăţişarea unei biete bătrâne.119 îngăduitoare şi-ţi dăruieşte har. ce blestem!. luându-şi dintr-o dată chipul său olimpian... Greşeală!. Şi ea.. strigând în gura mare : — Vai!. cu părul alb ca neaua. zeiţa a-ntrebat-o de meşteşugul ei. Zeiţa prefăcută în babă i-a răspuns : — Nimfele au dreptate. ca o lamă de sabie. Atena auzise sfidarea Arahneei şi-a simţit că o taie mânia. în Olimp. din vorbă-n vorbă. nimfele au fugit. nu ştii că e Palas-Atena ? Nu cuteza s-o-nfrunţi. eu o aştept să vie.. taci că te ajunge blestemul ei! Zeiţa nu poate să ierte. Encelade. .. şi te umileşte în faţa-i. zeiţei nu-i datorez nimic. Zeiţa-i milostivă şi poate să te ierte.. Oricând ar vrea. Fata nu s-a lăsat. Pe mine nu Atena m-a învăţat ţesutul. O fi ţesut veşminte . de nu cumva mai bine. după ce-aprinzi miresme în vasele de lut. Am venit!. am doar o dorinţă : s-o-ntrec chiar pe Atena în meşteşugul ei! Cum a rostit copila şi vorbele acestea.. a spus răstit Atena. cu o voce slabă. — Eşti gata ?.. fără glas. în piept.. Dar. dar eu lucrez la fel. Şi.. nimfelor!. A ciocănit la uşă şi. Voi înşivă-aţi văzut. Ea a zdrobit cu mâna-i divină pe-un gigant.. — Nu.. Idmon. Tu eşti o ţesătoare cum nu mai e nici una în Lidia mănoasă. Tu ce gândeşti ? C-Atena îţi va cruţa trufia ? Taci!. i-a cerut adăpost. şi le-a răspuns astfel : — O fi aşa cum spuneţi. La drept vorbind.. şi-a răsturnat un munte de piatră peste el... când ştiu că n-am greşit. tot dânsa te ajută. fără de teamă. şi toţi nemuritorii socotesc cinste mare că le e dat să poarte haine de mâna ei – şi tu o-nfrunţi ? Nebuno! Nu mânia pe zei! Şi mai ales pe-Atena. Aruncă-te mai bine cu capul în ţărână şi cere-i îndurare. Eşti printre muritoare întâia la brodat. Copila a primit-o.

ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA e-aşază fiecare din ele-n câte-un colţ şi-ncep cu grabă lucrul. că are păr mai mândru decât soţia lui Zeus. Zeiţa Atena mai brodează. O vagă-mpurpurare i-a luminat obrajii. În altu-i Antigona. în stofă. în cele patru colţuri. cei doisprezece zei se văd şezând pe jilţuri. cu mult mai grăitoare. Cu degetele iuţi ţes stofă străvezie şi fină ca o ceaţă. fiindcă a cutezat să spună. semeţ. isteaţa Arahneea. drept în faţă. Amestecă în vase vopsele preparate de meşterii din Tir şi colorează stofa în sute de nuanţe. Zeiţa-ntruchipează. Ba chiar pe Zeus însuşi îl arată răpind-o pe fecioara Europa. înconjurând pe Zeus. Într-un ungher ea ţese pe Hemus şi Rodope. a stăruit să-nceapă întrecerea pe loc7 . În acest timp copila. pentru c-a îndrăznit cu ea să se măsoare. Alături e Atena. Iar Zeus se desprinde dintre dânşii. Mama a fost lovită pentru c-a îndrăznit să-i înfrunte pe zei cu vorbe de ocară. Arahneea. dând stofei scânteteri! Nimeni n-a văzut încă asemeni ţesătură şi astfel de culori. Dar ca să-i prevestească fecioarei lidiene cele ce vor urma. căzând pe nişte trepte dintr-un templu al Herei. şi-s transformaţi în munţi în alt colţ se arată păţania reginei pigmeilor. cum numai curcubeul mai are. Cu lancea doar atinge pământul. uneori. într-o zi. nu a fost prea mişcată c-o vedea pe Atena. zeiţa arată pe Cinira. loveşte cu tridentul o stâncă. pe stofa ei. în colţul al patrulea. care s-au luat la harţă şi-ntrecere cu-Olimpul. Atena-nfăţişează şi alte întâmplări. schimbată de Hera într-un cocor. o mamă urgisită. unde s-au întrunit zeii odinioară. şi din el răsare viu măslinul. Doar fata. Şi tot pe-această stofă. Este Areopagul8. un şir de nedreptăţi săvârşite de zei. şi fiecare poartă însemnele prin care e cunoscut de oameni. căreia pletele-i s-au prefăcut în şerpi. Astfel s-arată stofa ţesută de zeiţă. Şi marea parcă-i mare într-adevăr pe stofă. şi nişte rămurele vinete de măslin. în care-s preschimbate frumoasele ei fete. odinioară oameni. Poseidon. ca un stăpân al lumii. Aurul şi argintul sclipesc mai pretutindeni. Şi. ca raza aurorii-n faptul dimineţii. dar. jur împrejurul stofei. atotputernic. El e schimbat în taur. sigură de sine. să judece gâlceava dintre ea şi Poseidon. cu fructele verzui. o stâncă. şi dintr-însa sare un cal cu coama şi nările în vânt. Să juri că-i simţi S . cu fire colorate. în sfârşit. alte lucruri. îşi ţese măiestrit. Din ochii ei curg lacrimi pe treptele acelea.120 Se spune că atuncea nimfele s-au întors s-o preamărească-n imnuri pe zeiţa Atena.

să-şi ia viaţa. muzicienii şi le arată calea spre piscurile artei. Copila osândită de zeiţa Atena s-a preschimbat pe dată într-o fiinţă mică – păianjenul9 – care îşi ţese veşnic pânza sa subţirică din fire argintii şi toţi i-o rup. Îndurerată. La fel înfăţişează şi pe zeul Poseidon : când taur. Apoi i-a deşirat întreaga ţesătură. Îi e cu neputinţă să-i găsească cusururi. ademenind-o pe blânda copilă Antiopa. Nici Dionisos – Bachus – şi nici zeul Apolo nu sunt cruţaţi defel. tremurândă.. uitându-şi chibzuinţă şi toată înţelepciunea. răpind neprihănite fecioare. Sunt arătaţi şi ei. a azvârlit spre ea un suc înveninat... zdrobindu-se aievea în cioburi lucitoare. Îl mai arată.. copilă-a lui Idmon!. cu licăriri de stele. n-a mai putut să-ndure dârzenia copilei şi – cum ţinea suveica în mână – a lovit-o şi i-a spus vorbe grele. apoi. Atâta că zeiţei. când prefăcuţi în struguri ispititori. şi iară. Şi totuşi. pretutindeni. elinii au cinstit-o mai mult decât pe-alţi zei. Z . Credeau că ea inspiră poeţii. chiar dacă săvârşise asemenea ispravă. înşelând-o pe mândra Mnemosina . e rostită-n zadar. fata a luat iute un şnur şi-a vrut să se anine de grindă.. Şi fata. când berbece. ca vultur şi ca şarpe. Talazurile parcă se zbuciumă într-una şi se izbesc de ţărmuri. Iar oamenii-ţi vor rupe această ţesătură. abia se poate ţine de coarnele de aur şi plânge desperată. cu multă chibzuinţă. Inima n-o păstrează. ca păstor. ca satir. pe coarde de viţă-nşelătoare. Talentul Arahneei întrecuse cu mult pe-acela al zeiţei. Mintea nu o culege. Credeau că ea-i învaţă pe poeţii Eladei să-şi drămuiască-n versuri belşugul de imagini. ori cal. pe grindă spânzurată. o jelesc. ce-i lipsită cumva de-nţelepciune. când în păstori. îndârjită. Şi-Atena. ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN eiţa cercetează amarnic oţărâtă lucrarea săvârşită de fata lui Idmon.. sau fiinţe ce zboară prin văzduh. În jurul ţesăturii. pe Zeus.121 mireasma sărată şi amară. înşelând alte fete. Suratele Europei o strigă. ori peşte. ori şoim. pe Atena.. furând-o pe sora ei. Poezia. smaralde şi safire. ca flacără. Iar ea şi-o ţese iară. Taurul fuge-n tropot. în veacuri.. copila zugrăveşte un chenar înverzit de iederă în floare. Aşa minunăţie nu mai văzuse nimeni şi nici măcar Atena. părându-i prea uşoară această ispăşire. — Aşa vei sta. Egina . ţesându-ţi fără preget afurisita pânză.

pe lângă arte. . era zeiţa care mai ocrotea cu grijă. în antica Eladă. ce o purta zeiţa. Nu pe-Atena!. gândul pătrunzător ca lancea ascuţită.122 E ca un fum în vânt. Aşa cântau aezii... Şi tot dânsa. Atena. arta şi meşteşugul ce ea le-ntruchipa. pe-Atena10. Cântau destoinicia. ştiinţa.. Cântau înţelepciunea..

Străvechea Atică se afla în Peloponez. Pe această stâncă. numită „Ars poetica". de obicei. dar şi dansatorii. 10. în vechile opere de artă. păstrează în ele multe amintiri din perioada matriarhatului. Noi avem Ateneul – lăcaşul de arte şi de ştiinţă. portretul sau statua Minervei – cum se numea Atena la ei – era la loc de cinste şi dedesubt sta scris : „Minerva fuit Dea literarum. în care se păstrau obiectele cele mai de preţ. Păianjenul se cheamă Arahne în greceşte (De-aici familia zoologică a arahnidelor). 9. 8. La Atena au fost rostite şi apoi transcrise versurile bătrânului poet orb Homer. Lidia. Ca toate celelalte fenomene istorice şi sociale. muzicanţii şi poeţii. Frigia şi marea Egee. 3. căci Atena a rămas un simbol al culturii şi înţelepciunii. Şarpele şi bufniţa se văd aproape întotdeauna lângă zeiţă. în faţa insulei Eubeea. Cresus. Odeonul. iar cel al înţelepciunii este bufniţa. 5. 7. în Asia Mică. în mitologia elinilor. oraşul închinat zeiţei înţelepciunii. Poetul roman Horaţiu a scris o carte cu versuri iscusite. ce dezmierdau urechile mulţimii însetată de artă. ţară vestită în antichitate. Vechea legendă elină a fost minunat povestită de Ovidiu în „Metamorfoze". fâcându-se prin el o aluzie la rafinamentul spiritului atenian. sfatul arhonţilor. adică la perioada când bărbatul începe să aibă în familie rolul principal. Acropola era citadela străvechiului oraş Atena. Multe oraşe aveau dealtfel o acropolă (în greceşte acropolă înseamnă oraşul de sus) unde se afla citadela de rezistenţă în primejdii şi războaie. Astfel de atenee mai sunt şi astăzi în multe ţări. În şcolile romane. 2. Cuvîntul „atic" se tălmăceşte metaforic : „plin de graţie şi de delicateţă". templele zeilor. scientiarum et omnium artium". se organizau mari serbări la care se îmbulzeau participanţii la concursuri şi alergări. Areopag înseamnă stânca lui Ares. 6. şi după el preluată de scriitorii moderni. Mai târziu. a ştiinţelor şi a tuturor artelor". legenda spune că a fost disputa dintre zei asupra dreptului de protector al oraşului Atena. printr-o întâmplare legată de zei. Simbolul prudenţei e şarpele. răsunau minunate cântări. Tot aici erau construite. În legenda despre Cecrops se menţionează trecerea de la matriarhat la patriarhat. într-un faimos amfiteatru de marmură. este justificat şi acesta. 4. precum arată Friedrich Engels. din patru în patru ani. În istorie este celebru bogatul rege al Lidiei. Aici. a perioadei când femeia juca rolul precumpănitor în familie. o . Nici un oraş n-a fost mai renumit în Grecia antică decât Atena. adică : „Minerva este zeiţa literaturii. era situată între Misia.123 Note 1. Aici. având capitala la Atena. Serbările se numeau Panatenee – după numele zeiţei. a căpătat numele de Areopag. Legendele eline. care conducea oraşul Atena.

. dacă nu vei ţine seamă de Minerva" sau : „Tu nihil invita dices faciesve Minerva”.124 carte despre arta creaţiei poetice. În ea grăieşte astfel către poeţii vremii. cerându-le să pună şi un dram de înţelepciune în orice poezie : „Tu n-ai să poţi spune nimica şi n-ai să izbuteşti.

păşise falnic în Olimp. dând jocului îndată mai multă vioiciune.1 Şi-n imnurile lor aezii îl proslăveau pe fiul Letei. în primul rând. Spre slava lui Apolo sau Febus. cum ne părăseşti şi pleci către ţinuturile hiperboreene. poezia şi-armoniile divine. Cele nouă zeiţe. ţinând în braţe lira. zeiţa tinereţii. însăşi zeiţa Leto i-a luat lira de aur şi arcul cu săgeţi şi i le-a agăţat de o coloană-naltă. tatăl său. violentul. sau cântecul sublim ce-i răsuna din liră..”. C . cu horele voioase şi cele trei charite. s-au adunat în juru-i şi l-au recunoscut ocrotitorul lor. afară doar de Zeus. de Hera şi de Leto.125 STRĂLUCITORUL APOLO ând peste ţărmurile însorite ale Eladei porneau să bată vânturile toamnei. să duci şi-acolo marea-ţi strălucire. ele au rostit imnuri care au dezmierdat urechile cereşti. văzându-l pe Apolo atâta de frumos în veşmântul de aur.. având în mâna stângă lira. nu ştiau ce s-admire mai mult : înfăţişarea lui mândră. începând să danseze. zeii l-au aplaudat. Iar Zeus. Zeus şi toţi nemuritorii. în timp ce Afrodita şi casta Artemis s-au luat de braţ cu Hebe. care sunt cunoscute sub numele de muze. zeiţa nopţii înstelate. aezii-nălţau imnuri lui Apolo. neobositul. purtate de şuvoaie către mare. Şi-n hora graţioasă s-au grămădit şi zeii : Hermes. cum s-a mai numit zeul. când cerul i-nvelea în falduri de nori şi ceaţă vineţie. Ridicaţi de pe jilţuri. cum zeul. cu un arc pe spate. Reaminteau. fără viaţă. şi Ares. Tu eşti căldura scumpă muritorilor. cântau ei. ca nişte păsări roşii. Când s-a sfârşit cântarea. ducând cu ele frunze vestejite. parfumat cu esenţe. „Tu eşti lumina. ce ne-ncântară până azi pe noi. i-a oferit o cupă umplută cu nectar.

ce parcă stau să cadă într-un abis de smoală clocotitor de vuiet. prin potopul orânduit de Zeus. E drept că şi săgeata fusese făurită de fierarul din Lemnos. căutându-şi loc de templu. APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU eul – după aceea – a coborât în lume şi a cutreierat prin ţări nenumărate. Când a ajuns Apolo în muntele Parnas.126 Apolo îi privea. S-au cufundat pe-ncetul. şarpele a simţit că i-a venit sfârşitul. cu-o sută de grumazuri şi o sută de guri. pentru că soţul său. mohorâte. Aşa s-a prăpădit. mocirloasă. tot umblând pe drumuri. Monstrul s-a zvârcolit tot mai încet în apă. Şi amândoi părinţii au fost cuprinşi pe dată de-o mare bucurie. Dar zeul şi-a întins arcul. Un izvor îşi prăvale apa sa cristalină spre valea-nnegurată. Şuvoaiele de aer – un aer cald şi umed – ţâşnesc necontenit şi vorbele rostite se-ntorc iute-n ecouri. păsări sau alte fiinţe. în putreda băltoacă. Şi-n munte-i o strâmtoare afundă. A încercat să scape şi să se furişeze într-o peşteră adâncă. Frunzişul ei şopteşte. preaputernicul Zeus. Iar trupul său. blonda zeiţă Leto a cătat către Zeus. stâncoase.. Pădurea-i misterioasă. ţinea mai mult la dânsul decât la fiii ei : Hefaistos şi Ares. dihania uriaşă s-a avântat spre dânsul. în vreme ce veninul i se scurgea din boturi. Duhorile acestea înţesau tot văzduhul şi oameni. şi-ntâia lui săgeată a şi nimerit monstrul. cu mare meşteşug. Dar n-a mai izbutit. A tras prima săgeată. duhori înecăcioase. Mocirla rămăsese din apele vărsate acolo. sunând din stâncă-n stâncă2 . Apolo a ajuns în nişte locuri stranii. când va trece prin munte. Pasămite sosise în muntele Parnas. schilodul. A sărit în nisipul cel galben de pe maluri şi a lunecat iară. Hefaistos. Z . Aici sunt nişte vârfuri de piatră cenuşie. de tot. dacă treceau pe acolo. se stingeau.. Şi. cu şuiere cumplite. Ochii i s-au lăsat. Văzînd această horă. Erau doar patru zile de când văzuse lumea. şi Zeus către dânsa. dornică să-l ucidă. gâze. Trupul acestui monstru era lung cât un munte. Cum i-a pătruns săgeata în carnea mucedă. care azvârleau flăcări. şi să-i răpună viaţa. în întuneric. Piton s-a zvârcolit prin verzile mocirle în care vieţuia. Şarpele se născuse dintr-o mocirlă verde. Hera-l ura pe fiul cel nou-născut al Letei. Chinuit de dureri. unde trăia atuncea – precum spunea legenda – un şarpe numit Piton. sărind peste pripoare. fiare. Piton primise-n taină poruncă de la Hera să-l pândească pe-Apolo. otrăvite. Şi fruntea lui divină era încercuită de raze în cunună.

într-o zi.. El şi-a pus ochii pe o nimfă.. răsplată pentru mine şi preoţii din templu4 . sub razele de soare . izbutind să se apropie de-ncântătoarea Dafne. dreptul de-a sta nemăritată. serbări.. pe care dânsa îl izgonise deseori. şi-n acest fel să dea-n vileag că e un tânăr. Să fie veselie. râul.. şi dansuri5 . Iar nimfele ce o-nsoţeau au sărit la sărmanul prinţ. în micul râu Tempe. s-a îmbrăcat în straie de fată şi. zărindu-l.. şi cântece. Mai poruncesc. prin preoteasa mea. — În Delfi se vor pune temelii unui templu şi-unui vestit oracol. opreşte-te.3 Şi locurile acestea unde-a răpus Apolo pe fiorosul monstru au fost numite Delfi. a fost silit să se dezbrace. Dafne. a fugit... pătat încă de sânge – de sângele lui Piton – a pornit să se spele. şi-a plecat în căutarea nimfei. învăluit în pielea lui Piton cel răpus. deşi mulţi regi şi mari eroi şi-ar fi dorit-o de soţie. strigând mereu în urma ei : — Fiică frumoasă-a lui Peneu. l-au doborât cu lăncile şi i-au zvârlit trupul în râu.. mohorâtul. Nu-i un duşman bărbatul care aleargă azi pe urma ta. Atâta că micuţa nimfă ceruse tatălui său. Ba. N-a căutat mult. plângând amar. deasupra unei grote adânci şi fumegânde. văzând că prinţul a pierit. Oamenii vor putea să-ntrebe şi să afle răspuns la întrebări. înţeleaptă. şi-a aflat-o într-un desiş umbros de fagi.127 lungit pe zeci şi zeci de stânjeni. chiar un prinţ. i s-a uscat cu timpul. era atât de-ndrăgostit. Prin ea voi da răspunsuri. Dafne. Apolo însă a aflat. în cinstea luptei mele cu monstrul. Ea se va aşeza pe un trepied de aur.. După aceea zeul... C . să intre-n apa râului. să se ascundă. să aibă loc. ce duce până-n ţara lui Hades. a fugit să se ascundă şi mai bine.. încât şi-a lăsat părul lung. Apolo s-a veselit straşnic... Apolo a prins chef de viaţă. Înşelăciunea prinţului a fost pe loc dezvăluită. copila râului Peneu. de dragoste şi desfătare. a hotărât Apolo. Dar oamenii datori sunt să-mi dăruiască aur şi scule preţioase şi zeci de bogăţii. se mulţumea s-o vadă zilnic. Prinţul cu plete lungi. iar eu să fiu slăvit. opreşte-te. Pitia. de aur.. şi-a hotărât s-ademenească. să-şi purifice trupul. de-asemeni. pe-acest prinţ la scaldă. Ci sunt îndrăgostit de tine... jocuri. speriată. nimfa Dafne.. concursuri. nu o fată. NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC um s-a spălat însă de sânge. în timp ce zeul o urma.

tată. ea nu-i primeşte sărutarea şi îi răneşte buzele. Dar nimfa nu-i asculta vorba. Fugea. Din toată frumuseţea nimfei rămâne numai frunza verde şi sclipitoare în lumină. — Chiar dacă tu nu vrei. şi-acum vroia s-o sfâşie pe cântăreaţa cerului. semnul de cinste o să fie cununi din frunzele de laur! .. c-o toropeală o pătrunde. Deschide-ţi apa să mă-nghită. zeul care-mi logodesc adeseori glasul cu lira şi îi desfăt pe-olimpieni. Doar pletele o mai fereau de ochii zeului Apolo. pe malul râului Peneu. Zeul sărută trunchiul rece. tremurătoare. Abia-şi sfârşeşte fata ruga. prefăcută-n trunchi. care-mi aduce nenoroc. cu scoarţa aspră de copac. Părea o biată ciocârlie.. Picioarele prind rădăcini pe malul nisipos al apei. şi-o scoarţă rece i se-ntinde pe sân. sau schimbă-această frumuseţe. rosteşte zeul. dar şoimul cel mereu flămând îi auzise cântecul. Apolo o cuprinde-n braţe pe Dafne. Sub învelişul nou se simte cum bate încă inima înfricoşată a copilei. Iar zeul încă mai sărută scoarţa cea aspră şi rosteşte : — Pentru învingătorii-n lupte. schimbată-n arbore... Dar nici aşa. pe trupul delicat. Frunzele tale au să-mi fie podoabă pletelor şi lirei şi tolbei mele cu săgeţi.. dar zeul îşi înteţea fuga şi era gata s-o ajungă. pletele lungi până-n pământ. sub adierea liniştită a vântului de miazăzi. după o goană-atât de lungă. Copacul parcă îl ascultă şi-şi clatină frunzişul proaspăt. vei fi de azi copacul meu.. ca-n zbor. Dafne. Braţele iau înfăţişarea de ramuri lungi. fata îi strigă râului : — Ajută-mă acum. şi fiind sleită de puteri. Părul i se preschimbă-n frunze..6 .. Teama îi da puteri s-alerge copilei râului Peneu .. o. Simţind în ceafă răsuflarea aceluia ce-o urmărea... care cântase pân-atunci şi se rotise în văzduh. Vălul căzuse de pe fată. peste coline. nici jurămintele fierbinţi.128 eu..

N-a trecut însă vreme lungă şi a-ndrăgit pe alte fete. Acum poţi fi soţia mea. le-a părăsit.7 El însuşi. să cânte imnuri zeilor. Cânta şi se juca pe munte cu fetele de vârsta ei. va căpăta numele tău.. a-ndrăgit-o şi a cerut-o de soţie. de nu îşi va spăla-nainte trupul în apa limpede. vor trebui să se adape întâi de-aici. văzând-o. până la moarte. Fiii lor au întemeiat multe oraşe.. L-am izbit cu săgeata-n piept. Zeul n-a mai putut s-o scape . Fata avea un har : cânta. apoi pe spate. ca să dea glas strunelor. Pitia însăşi n-o să poată afla viitorul nimănui. în Elada. dar a rostit îndurerat : — Apa în care te-ai zvârlit. Apolo a plecat prin lume. Zeul s-a apropiat de dânsa. Dar ea n-a stat să se gândească.129 FÂNTÂNA CASTALIEI ncununat apoi cu laur. Şi-a vrut s-o şi cuprindă-n braţe.. de vor vrea să spună stihuri măiestrite. a rămas acolo timp îndelungat. şi-a murit. Î . Dar. şi-apoi să pună mâna pe liră... amândoi. Eşti liberă. Eu trag cu arcul. în viers vrăjit . Castalia. Zeul Apolo a chemat un cârd de corbi să-l ciugule şi a plecat să caute fata. Zeul Apolo ştia totul. Castalia iubea pe altul. Şi mai-nainte ca flăcăul să fi putut ridica lancea.. ura pe tânărul păstor şi într-o zi l-a-ntâmpinat cu ochii-n flăcări şi i-a spus : — Te chem la luptă. Zeul.. la rând. cătând să scape de ruşinea de-a fi şi ele amăgite şi părăsite rând pe rând. Păstorul a căzut în brânci. zeul a şi tras o săgeată. fecioraş!. tu cu lancea. şi alinându-şi astfel dorul de fata regelui din Delfi. ca un demn fiu al lui Zeus. Vei fi a mea. Am auzit cum te-ai lăudat că poţi ţinti la fel ca mine.. Şi ei se întâlneau ades şi îşi juraseră credinţă.. spunându-i în acelaşi timp : — Iubitul tău piere pe munte. rostind în amintirea fetei cântări bogate-n armonii. zeul. Castalia. A sărit în adâncul apei. cum nu putea să cânte alta. fiică a regelui din Delfi... Iară poeţii. Era însă pe acea vreme o tânără. Numai că vestea necredinţei zeului faţă de soţii se răspândise pretutindeni şi fetele fugeau de dânsul. pe toate. pe un păstor care-şi mâna cirezile acolo-n munte.. Castalia tocmai venise să ia apă dintr-o fântână.

ce ne-ai scăpat de moarte. cântarea lină şi sunetele nemaipomenite. Femeile-şi smulgeau de la sân pruncii şi-i ucideau. şi ajungând acolo.. ci cântecul de flaut a scăpat ţara. Năvălitorii au fost luaţi de ape. nebună... — Bine-ai venit! strigau oştenii. până-au pierit cu toţii. Răspunde!. Ce mulţumire ţi-am putea aduce ţie. şi scuturile peste ele. zeul era tare mândru de lira lui... Marsias le-a zâmbit. izbiţi de arbori şi striviţi de pietre. muzele au adus din Frigia o veste. se năpustiseră duşmanii peste ţară. fără de glas.. Cu flautul tău vei mângâia pe cei care-şi dau viaţa pentru ţară. Tânărul Marsias. cutezătorul. Săgeţile făceau îndată cale-ntoarsă. Urcându-se în carul său de aur. Pentru că. — Nu-i nimeni mai presus de mine. — O. numită flaut. Şoapta lui e duioasă. s-a-ntunecat de supărare. Nu-i nimeni ?. Duşmanii şi-au contenit pasul. făcând să izbucnească-o melodie. În clipele acelea. parcă săltau nişte voinici în horă. a purces către Frigia. Din mâini le-au căzut săbiile-ascuţite. Nici unul nu s-a întors acasă. Sunete tânguioase au ţâşnit. împovăraţi de arme şi de ură. glăsuia muzelor adesea. odată. să-şi mai revadă soţia şi copiii. ca frunza şi ca iarba. decât să cadă pradă duşmanului sălbatic. luaţi de apă.. Când punea Marsias la buze noua unealtă de cântat. urlând turbate. D . Şi auzind Apolo că flăcăul cântă cu atâta iscusinţă. alcătuind o mare cu valuri crâncene. a trimis să-l cheme pe Marsias şi l-a-ntrebat : — Ce instrument cântă mai minunat ?.. nemilos. s-a ivit Marsias în luptă. Se povestea că-n Frigia. făcând zgomot.. şi ducându-şi unealta nouă de cântat la buze. Marsias a cântat necontenit. Ţara era aproape-nfrântă şi desperarea năvălea..130 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ealtminteri.. de jaf şi de robie ruşinoasă ? — Nu-mi trebuie nimic. a făcut o unealtă nouă de cântat. alinătoare. Lăncile le-au alunecat. Iar degetele îi jucau pe flaut. a spus flăcăul. Nimfele şi satirii se-adunau şi ascultau. Iar râurile ţării se-nălţau din matca lor cu vuiete grozave şi se uneau.. Marsias! au grăit frigienii. freamătul vieţii contenea.. a suflat cu putere într-însa.. când părea că-i dusă ultima nădejde. iată. Nu era. Nu eu.

.. când dintr-o parte. atât de straniu. la fel ca tine. încât părea un vis. ca să mă-nvingi – căci nu poţi altfel. Iar cântecul ţâşnea din flaut atât de cald. de la-nceput. ce frumoasă este cântarea lui! au strigat cele nouă muze.. a rostit ultimul cuvânt Apolo.. a spus flăcăul. Doresc să vie cele nouă muze. când dintr-alta. Şi-ndată a-nceput concursul. O. — Cu lira ta văd că se poate. au spus că el e-nvingătorul.. al căror oblăduitor sunt eu. care se furişa în suflet şi-l fermeca. o taină.131 — Tu crezi că lira. însă. Atât de dulce suna lira. Toţi sunt nepricepuţi ca tine. doar între liră şi flaut. — Întrece lira mea ? a spus Apolo.. muzelor. Vezi lira mea ? Eu cânt dintr-însa. nu ştiţi ce spuneţi! Mă mâniaţi cu vorba asta... chiar mai mult. şi muzele s-au şi înfăţişat. bucuroase.. — Atunci să te întreci cu mine! a poruncit zeul Apolo. a mai spus zeul. — Ba nu. Să mai cântăm încă o dată. dar îi cer drept judecători pe-acei ce locuiesc pământul : oamenii.. Zeul a făcut apoi semn spre slavă. satirii. Muzele toate. când sufli-n flaut.. Primeşti flăcăule ?. a rostit Marsias. MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ntâiul a-nceput Apolo cu lira sa... s-a-mpotrivit. — O. — Primesc! Numai că de-astă dată zeul şi-a însoţit lira cu glasul. pornind să-şi cânte melodia. spunând că lupta a fost prea bine hotărâtă. a grăit zeul.. nimfele. — Nu! Nu mă învoiesc. că muzele l-au aplaudat : — Fiul zeiţei Leto o să-nvingă!. şi eu – flautul. Î . din flaut.. Dar Marsias şi-a dus flautul la gură. Deci pot să cânt şi eu cum vreau. — Primesc. Să cânţi şi tu la fel. Întrece lira lui Apolo. ştii foarte bine.. cu vocea ameninţătoare. Marsias. Asta e doar o viclenie.. Marsias! Ba. şi tu te foloseşti de gură.. — Ce caută glasu-n lupta asta ? El aparţine altei arte. dar eu nu pot să suflu-n celălalt capăt al flautului. Şi cântul lui era divin. — Acela care o să-nvingă are dreptul să-l pedepsească pe celălalt cum o pofti!.

.. a colindat prin toată lumea şi. Atâta doară că Apolo. Flautul lui drag. l-a dus în templul său din Delfi şi l-a-nchinat. căruia oamenii i-au dat numele cântăreţului ucis. nedreptul olimpian a câştigat acest concurs şi l-a înfrânt pe Marsias.. viclene. l-a jupuit de toată pielea. viteazul. roşu şi gâlgâind cu spume. Un râu cu unda purpurie. se povesteşte. Şi zeul necăjit la culme pe Marsias că-l înfruntase şi era gata să-l întreacă. purtat de valuri. imnul cel aspru-al răzvrătirii. însângerându-l. nimfele. dar nu m-ai întrecut. muza poemelor. el cânta singur. a pus la cale o osândă de o cruzime fără seamăn. i-a spus doar zeului atâta : — Fiu al lui Zeus. de toţi aceia care-nfruntă voinţa zeilor tirană. Flăcăul n-a cerut iertare . Patru din cele nouă muze erau de partea lui Apolo. să facă pace cu umbra celui ce pierise.. peste ape. satirii l-au plâns. a cules flautul de pe ape. Oamenii. Şi şi-a dat sufletul. cu mâna lui. Astfel. într-un râu neobişnuit. m-ai înfrânt cu ajutorul Caliopei . temându-se ca muritorii să nu înveţe acest cântec. Ea i-a dat votul zeului. şi dânsa îl îndrăgise pe Apolo. Patru-i lăudau însă rivalul. şi nu mă tem deloc de tine. l-au plâns vreme-ndelungată. Mai era una : Caliope. .132 Concursul a-nceput din nou. Cântecul meu din flaut va fi de-a pururi cinstit şi neuitat de oameni. S-a prefăcut. — Îţi ceri iertare ? îi striga. după cum spune legenda. iar Marsias s-a întrecut pe sine în cântecul duios de flaut.. de nu i-ar fi venit în sprijin frumoasa muză Caliope. Zeul şi-a pus tot meşteşugul în cânt cu lira şi cu vocea. Sângele lui s-a scurs în tină. Legându-l pe Marsias de-un pin..

făcând să piară boala şi germenii ei tenebroşi. numit de elini Delfi. Numele ei pare că vine tot de la Piton. El era consultat de către toţi regii şi oamenii de stat. Avea impresia că zeii îi sunt în preajmă şi vorbesc cu dânsul. preoteasa bolborosea cuvinte fără înţeles. la marginile lumii. obiecte. s-a făcut un flăcău cu buclele pe umeri. să iasă bine oricare ar fi fost situaţia. în locuri numite de aceea hiperboreene. se pare că ar întruchipa molima ce se întinde în locurile umede. bucurie şi cântece de păsări. aşa-zisele prevestiri ale lui Apolo. . Călătorul din antichitate. El a cioplit o statuie. zeiţa ordinei şi dreptăţii. păsărelele zboară şi ciripesc prin arbori. iar lira e cimbolul cântării. sosind aici. căci zeul s-a născut. tras de lebede ca neaua. dar n-a izbutit. când se iveşte ziua. în statuie. Când vine primăvara. cântă bucuros. pentru că Apolo simboliza. 3. în schimbul unor daruri bogate. în zori. întristate. ca înţelesul lor să fie dublu. cu toată încordarea prin care a trecut. care usucă pământul după ploi îndelungate. verdeaţă. dincolo de palatul de gheaţă al lui Boreu. Dealtfel. merindele cereşti: ambrozia şi nectarul. după noapte. a luminii albe din trupul negru al nopţii.133 Note 1. Oracolele. Locul acesta din muntele Parnas. ce întruchipează cerul. soţia lui Zeus. lumina şi căldura soarelui. Se întorceau primăvara. un mare artist grec – Calamis. calde şi întunecate. şarpele învins de Apolo. Oracolul acesta era celebru. Lumina şi căldura nu mai aveau putere către sfârşitul toamnei. rece şi dispreţuitor. Zeul zâmbeşte. când totul străluceşte şi te îmbie la cântec. erau date printr-o preoteasă ce se chema Pitia. În toată vremea asta. în primul rând. deasupra unei grote din care ţâşneau gaze şi un fum înecăcios. Cum a gustat Apolo bucatele divine. după unele presupuneri – a imortalizat această legendă. interpretau răspunsul după cum le convenea mai bine. Preoţii le orânduiau în aşa fel. 2. în schimbul unor daruri : aur. lumina s-a ivit. Ameţită de gaze şi fum. Astfel s-au adunat în templul din Delfi atâtea comori. Vroia să ţină noaptea pe loc . ce trecea prin văzduh. a iernii friguroase. Pitia se aşeza pe un trepied de aur. pietre scumpe. Puţine poetizări ale fenomenelor naturale sunt atât de frumoase ca aceasta. i-a înfăţişat pe un talger. Cuvintele acestea erau considerate drept răspunsuri ale lui Apolo la orice întrebare. în împrejurări grele. şi Temis. vântul de miazănoapte. învăluit în pielea unui şarpe. micuţului Apolo. în revărsări de aur. Poeţii slăveau atunci înapoierea zeului luminii. 4. umbrite. s-a împotrivit cu ură naşterii lui Apolo. este situat în aşa fel. După aceea dânşii. încât orice vorbă rostită este răsfrântă în zeci de ecouri. Săgeţile din arcul zeului înseamnă chiar razele de soare. dar fruntea lui rămâne senină. înfâţişându-l pe Apolo după ce a dat drumul săgeţii care l-a răpus pe monstru. era alegoria izbucnirii. monstru răpus de Apolo. Iarna şi mai puţin. într-un car de aur. Piton. Nările sale freamătă de mânie. când are lumină în suflet. cuvânt care semnifică lumina. iar omul. în insula Delos (insula luminoasă). zeiţa nopţii. Hera. Naşterea lui Apolo din Leto. Cântau în acest fel. olimpiană. grecii credeau că zeul luminii se află undeva. era cuprins de groază. Lupta lui Apolo simbolizează acţiunea razelor de soare. frumos ca ziua scăldată în lumină. vite. De aceea Apolo se mai numea şi Febus. A prigonit-o pe Leto. când e vesel.

cum se credea. . aezii poposeau de multe ori la această fântână.134 Locul acesta era cel mai bogat din toată Elada antică. Dafne mai e şi palida lumină a aurorii. Jocurile în cinstea lui Apolo se numeau (tot de la Piton) pitice. care se pierde sub revărsarea vie a luminii din miezul dimineţii. sorbind apa răcoroasă. În clipocitul apei din fântână. Laurul sau dafinul se cheamă Dafne în limba greacă. 5. 7. La ele participa toată floarea tineretului din oraşele greceşti. Fântâna Castaliei se află lângă Delfi. Iar pentru poeţi. îi inspirau pe aceştia să facă versuri sau să îmbine notele pe strune. Aceste şoapte tăinuite pe care nu le puteau auzi decât poeţii şi muzicienii. 6. Pe vremuri. li se părea că aud ecouri din melodia pe care o cântase Apolo în amintirea fetei.

încă şi dreptul de-a duce-n mână o făclie şi de-a mă-nveşmânta într-o tunică. Şi dă-mi şi douăzeci de nimfe.. Dar ce spun eu ?.. Pune sub ocrotirea mea doar un oraş. A . după cum zeul Apolo era lumina ce ţâşneşte din astrul sclipitor al zilei. Aezii povesteau că ea.. i-a grăit : — Fie precum vrei tu. tată. sora lui Apolo.. ca şi de câinii credincioşi. Îţi împlinesc dorinţa ta. Ciclopii înşişi s-or grăbi să-mi făurească-o tolbă bună şi mi-o vor umple cu săgeţi. Să-mi aibă grijă de încălţăminte.. apoi. i-a îmbrăţişat genunchii sacri şi a grăit : — Dă-i. dă-mi şi mie un arc şi-o tolbă cu săgeţi. să nu mă stânjenească la vânat. copilă!. era zeiţa vânătoarei. s-a-nfăţişat tatălui său. Doresc să mă urmeze. N-ai să mă înarmezi chiar tu.. Ea-i ocrotea pe pământeni – cum socoteau vechii elini – când înstrunau. arcul. care-l vrei tu.. îndată după naştere. în cortegiu. Mai dă-mi. te rog. Voi locui mai mult în munţi.... Şi. căci eu arareori voi poposi într-însul. Artemis se spunea că este lumina palidă a nopţii1 . dă-i copilei tale dreptul de-a rămâne fecioară. zîmbind în barbă. Ca lui Apolo. şaizeci de fete de-ale lui Ocean.135 ARTEMIS rtemis. ce nu va fi mai lungă de genunchi. Zeus a ascultat în linişte ruga zeiţei. să mă slujească-n vremea când nu voi mai doborî râşii şi cerbii. la vânat. Şi-a dat poruncile de trebuinţă.

din arcul bine înstrunat. urmată de alaiul ei. a şi pornit prin munte. după plăcuta trudă-a vânătoarei. zeiţa chicotea de bucurie şi. Fulgera fiara. care vâna tot ca şi dânsa. săpată-n stei. fără greş.136 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI ar Artemis. I . zeiţa Artemis pornea. să nu se ude. Sălbăticiunea nimerită se-mpleticea. Din ea ţâşnea un izvoraş. urmată de cortegiul de fecioare. pe stâncile semeţe. când trăgea. Iar într-un loc. Gemea uşor. Şi. Însă tot ele-i povesteau că ar fi fost un fiu de rege. umplute la izvor cu apă. spre o poiană minunată. zicea : — Nu poate fi. pe nume-Acteon. ridicându-şi fruntea-naltă spre cerul cel senin. I-l înnoda. umplând pădurile de sânge. în toată lumea. Săgeata ei pornea ca vântul. era o boltă răcoroasă. la vânat. arcul şi tolba plină cu săgeţi.. din zori şi până-n noapte. zeiţa vâna. O altă nimfă-i strângea părul zbârlit şi răvăşit de vânt. alte fecioare se sileau s-o răcorească pe zeiţă. Nimfele îi dădeau dreptate. Auzind vorbe ca acestea. Da unei nimfe lancea. oprindu-se în fugă. Ba încă el s-ar fi lăudat că e mai meşter ca zeiţa. înviorându-şi trupul feciorelnic. bântuite de vânturile reci. Creşteau acolo chiparoşi şi pini. Alta o ajuta să se dezbrace şi două nimfe-i scoteau iute încălţămintea prăfuită. tot felul de sălbăticiuni. să vadă fiarele cum se zbăteau în cruda agonie-a morţii. Artemis se întuneca. ca o-ntrebare. şi luneca în ţara morţii. terminând cu vânătoarea.. Întindea bărbăteşte arcul şi. un alt ţintaş mai priceput decât zeiţa vânătoarei. Îi cam plăcea să vadă sânge. Întorcea capul spre zeiţă. şi cu cinci urne de aramă. ce-mbălsămau împrejurimea. În acest loc venea zeiţa în fiecare zi. să stea şi să se scalde-n apa rece. nimica nu putea să-i scape. Departe de-a se-nduioşa. Urcând pe culmile umbroase.

însăşi zeiţa orânduise să-l atragă pe vânător prin acel loc. Acteon. dar atingând corpul zeiţei. fiindcă-alături se zărea un pârâiaş lucind prin iarbă... Ba parcă simt şi-un fel de teamă. Simt o chemare. Mai degrabă aş vrea să ştiu dacă se spune că dânsu-i mai dibaci la vânătoare chiar decât mine... ca tras de-un fir de aţă nevăzută. Acteon a băut cu sete. Luaţi arcurile şi porniţi către palatul regelui. nu te supăra.. chicoteau nimfele. Şi tot cutreierând ţinutul. Acteon a simţit deodată că este prins de oboseală. Zeiţă. cu haita mea de câini. Unii spun şi dintr-acestea. Sunt vorbe goale.. neîntrecut de nimeni încă în meşteşugul vânătoarei. se pare c-ar fi spus zeiţa. Vorbele-acestea s-or plăti!... zicea zeiţa.. înalt şi zvelt. Soţii i-au ascultat porunca şi.. Aici Acteon s-a oprit. Flăcăul îşi pierduse mintea şi nu se sătura privind..Ce e cu mine oare ? se gândea. ce mă străpunge ca un bold... — Astea sunt lucruri fără noimă. . În faţa ochilor avea cel mai încântător tablou ce şi-l putea închipui. Artemis. precum se povesteşte. singur în pădure. fără rost. De ce-s neliniştiţi ogarii ? De ce schelălăie mereu ? Ce e pe-aici ? Ce se întâmplă ?" Şi. privea nedumerit în preajmă. a luat-o-ncet de-a lungul văii.. înciudată. O oboseală ne-nţeleasă.. Sunt obosit.. căci fiul regelui. A mers ce-a mers.. goală. Ajunge goana. urmat de toţi ogarii săi. dar alţii au temei să creadă că. Mă simt trudit. Unii socot că tânărul sosise-aici din întâmplare . şi s-a trezit în locul unde se aflau zeiţa şi cu nimfele. Artemis le mai întreba : — Cine e acel fiu de rege ? Şi oamenii ce spun de el ? — Spun că-i un vânător destoinic. într-o bună zi... Spuneţi drept! — De. şi cincizeci de ogari.. Apa o fi avut vreo taină. prindeau pe dată scânteieri. doar cu ogarii lângă dânsul. frumos la chip. Căci ea vroia să-l dea pierzării. ca nişte flăcări ce jucau şi luminau toată pădurea. ca mii şi mii de diamante. luându-şi armele şi prada. le-a spus el soţilor. Din urnele de-aramă apa curgea-n şuviţe străvezii. prin munţi. porni Acteon cu soţii săi de vânătoare..... ajunse-n locurile unde hălăduia mai des zeiţa. s-au îndreptat către palat.. — Ciudat!. A .137 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI tunci. se scălda.. Curând vă voi urma pe cale. Eu singur mai rămân pe-aici o vreme. Nu a trecut mult timp de-atuncea şi. Şi-i mândru.

„Ce-am să mă fac ?" se gândea prinţul. de câinii lui. izbind cu piatra. câinilor preacredincioşi. ce nu-şi mai cunoşteau stăpânul. Câinii din nou se repezeau.... Acteon. Lătrând îl cheamă pe Acteon.. — Nemernice. Câinii însă îl muşcă şi-l doboară.. nu are cine să le spună că mult iubitul lor stăpân e însuşi cerbul ce le zace acolo. şi bietul cerb fugea prin locuri unde vânase mai-nainte. Acteon s-a făcut un cerb.. urmat de câini. care te-ai înfumurat că eşti mai meşter decât mine. ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI um l-a stropit cu apa fermecată. Acteon însă nu lua seama la vorba lor. până-n prăsele. glăsuia el ca ameţit. fugi. cuţitul scurt de vânătoare. Fugi. Lor. tu. cu ochii ţintă spre zeiţă. cu suliţa. El a pornit în goana mare. sau înfigând. ai merita să fii ţintit în inimă cu o săgeată. Anume îi lăsase zeiţa Artemis gândirea...-n faţă. căci îşi păstrase judecata şi se văzuse în pârâu.. ce frumoasă eşti. Însă în loc de orice vorbă.. Şi luând din urnele de-aramă doi pumni cu apă a zvârlit-o în ochii fiului de rege. zeiţo. nu privi!. şi-i priveşte cu ochii umezi şi sticloşi.. i-a spus zeiţa. ca suferinţa ce venea să şi-o-nţeleagă pân-la capăt. să vadă cerbul biruit şi să se bucure şi el. O lege a lui Cronos spune că muritorii ce-i privesc pe zei. Acteon!... din botul său nu răsuna decât un muget surd.138 — O. plătesc cumplit. vrea să spună greu osânditul prinţ. C . trăgând cu arcul. fără de voia lor. Nu mă muşcaţi! Lăsaţi-mă. Nu privi.. fugi. Mai lasă-mă să stau o clipă. — Eu sunt Acteon. Dar nimfele strigau spre prinţ : — Fugi.. de spaimă. Dar ai să ispăşeşti cumplit. Cu trupurile lor căutau s-acopere dalba mândreţe a zeiţei. Eu sunt stăpânul. Şi câinii lui îl încolţesc. Nimfele au alergat în grabă. şi sta vrăjit.. în noua lui înfăţişare. — Eu sunt Acteon! ţipa dânsul câinilor care-l hăituiau.

Insula cea frumoasă. Însă. ascultând mai bine ce se-ntâmplă. cu capul său pletos căzut în valuri. În schimbul faptei sale. îi dăruise tânărului harul de a putea umbla şi peste ape. dar dragostea i-a fost nefericită. odată. Hefaistos. chemat de regele din Chios2 . şi de intra în valurile mării. ţintindu-le pe loc cu arcul. pe nume Orion. zis Sirius. departe. doar unul îndrăgise : vânătoarea. vânătorul ceruse pe fata regelui de soaţă. Hirieu îl ospeţise-n ţara sa cu cinste. Chios. Poseidon. s-a prăbuşit pe ţărmul mării. Iară aezii depănau legenda-n chipul următor : Se zice c-a trăit pe vremuri alt vânător. Dar regele – nevrând să-i dea copila – l-a îmbătat. o dată. să se scalde. Dar tot nu s-a lăsat. Zeul stăpân al mărilor. Băteau ciocane mari pe nicovală. i-a scos amândoi ochii cu cuţitul ascuns. Acest uriaş. pe îndrăzneţul Orion şi. A înţeles atunci că Lemnos – insula unde făurarul Olimpului. peste mări şi ţări. din câte meşteşuguri sunt pe lume. Cu toate astea. de-i călcau această lege. care prăduiau ţinutul. zeiţa nu avea timp de dragoste. De-acum înainte nimeni n-avea să-i mai ştirbească faima de cea mai iscusită în meşteşugul vânătoarei castei copile a lui Zeus. să se mărite şi. şi împreună colindau. fusese năpădită de dihănii. s-a-mpiedecat şi. prin viclenie. unii povesteau că şi zeiţa Artemis. să-l ajute. atât de-nalt. acest flăcău. bâjbâind fără să vadă. între altele. Chiar nimfele ce-o însoţeau nu aveau voie să iubească vreun bărbat. A vrut să-l prindă pe duşman şi să-l răpună. Avea şi-un câine fermecat. şi. S-a ridicat. feciorul unui rege. A . Feciorul regelui crescuse însă-nalt. în locul unde-i apa mai adâncă. la vânătoare. pe când el dormea adânc. că fruntea lui trecea de scama norilor. pieptul îi rămânea afară. Fusese. a desluşit în depărtări un zgomot. lăudate straşnic pe pământ. Viteazul Orion plecase-n luptă şi nimicise pân'la una toate dihăniile-acelea. Hirieu. sub haina lui regală. Umblând mereu prin munţi. le ucidea fără cruţare. dar. şi măritişul c-un bărbat îi părea mai nesuferit decât orice pe lumea asta. ar fi iubit pe un voinic . Uriaşul s-a trezit în dureri mari. Orion făcuse destule fapte de ispravă. la fel ca pe uscat. cum îi plăcea trufaşului Poseidon.139 URIAŞUL ORION cteon îşi plătise vina de a fi fost mai priceput în mânuitul arcului decât zeiţa Artemis. Îi dăruise acest har fiindcă. la vremea când se-ncepe povestea noastră. din timp. cât era de lung.

— Dar cum ?. Chedalion – este pe undeva pe-aproape. DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR ai mult.. Acesta-l îndrepta cu faţa spre răsăritul rumenit şi. I-a poruncit să plece grabnic şi să vâneze multe păsări. încât a săvârşit o vrajă şi l-a răpit la dânsa-n cer. Apolo l-a şi chemat pe Orion. apoi din ce în ce mai bine. întreba Hera. Nu! n-am să las astfel de faptă să se petreacă în Olimp. întâi uşor şi slab. Printr-un oracol. l-a tot zărit zeiţa Eos şi dânsa s-a îndrăgostit de prea-voinicul Orion. Pe umeri şi-a zvârlit o blană a unui leu răpus pe vremuri. se pare c-au bătut cam tare şi alte inimi pentru el. arcul şi tolba. de dragostea nesocotită pentru un simplu muritor. era să săvârşească. vrea să i-l smulgă altei zeiţe pe-un muritor şi să şi-l facă bărbatul său ?" — Ni se ştirbeşte slava noastră. Cum l-au văzut şi celelalte zeiţe pe vânătorul Orion. Dar cum ?. zeiţă olimpiană. dintr-un ţărm îndepărtat. s-a rugat de zeul cel şchiop. Şi zeii s-or fi luat de gânduri : „Cum ? Ea.. Ochii-i au început să vadă. cum era de-nalt. poate.. şi zeul s-a milostivit. zeiţa aurorei atât de tare l-a-ndrăgit pe vânătorul cel voinic. încet. şi au pornit M . Dânsul i-a ascultat povaţa. în vremea cât el căta spre răsărit ca să-şi aştepte vindecarea. o faptă cam necugetată. Atâta doară că. încet. Uriaşul a pornit prin mare. cel mai mult s-a-ndrăgostit însăşi zeiţa Artemis. şi un paloş. călăuzindu-se întruna după zgomot. pe Sirius.. în zorii fiecărei dimineţi. până la sfârşit. dacă vom sta nepăsători. S-o-mpiedecăm deci cât mai grabnic!. să-i vină-n ajutor . s-a lecuit de suferinţă. din cele ce zburau în stoluri deasupra mării lui Poseidon.140 lucra de zor cu un pitic. şi-n fiecare zori de ziuă îşi lua pe umeri un copil. — Mă-ncumet eu! a spus Apolo.. Şi cine se va-ncumeta ?. până ce a ajuns în Lemnos.. în revărsat de zori... Orion şi-a şi luat măciuca. Şi chiar în ziua ce urma. până ce iar i-a fost vederea lui Orion ca la-nceput. când se iveşte Eos – aurora – cu ochii către răsărit. Şi-n gelozia ei pe Eos. făurarul l-a sfătuit pe Orion să şadă. Şi-a mai strigat şi câinele. şi razele cădeau întâi pe chipul lui.. ca printr-o sită.. E sora mea şi sunt dator s-o apăr. Porunca zeului Apolo trebuia iute-ndeplinită. Pe urmă să vâneze fiare. Şi dintre toate. şi-o să se vindece cu vremea.. Acolo.. glăsuia Zeus către ceilalţi.. Hefaistos..

. Privirea-i aspră scânteia. peste lume. prefăcută : — Surioară.. Te învoieşti ? — De bună seamă. şi chiar să spun că eşti mai pricepută în tragerea cu arcul decât mine. Zeus. ce-abia-abia se mai vedea în depărtările albastre.. Să-mi iau doar arcul.. mi-ai ucis iubitul!. — Glumeşti.. — Ia uită-te acolo! Vezi. sigură de dânsa... Ochind. de-ar fi departe.. Apolo îl privea cum pleacă. vino iute-ncoace!. şi să trag cu grijă. pe dragul ei.. Ai spus de-atâtea ori că-n vânătoare nu-i nimenea pe lume să te-ntreacă.. Ea se S . Abia se mai vedea deasupra mării.. — Poţi s-o ţinteşti ?. Azi aş dori să-mi dai şi o dovadă... fără să-i răspundă. zilnic. zeiţa-ntr-o clipită şi-a slobozit săgeata ei spre punctul mişcător din zare. Săgeata a străpuns văzduhul strălimpede al dimineţii şi s-a înfipt de-a dreptu-n ţintă. Marea s-a-mpurpurat de sânge şi-n slăvi a prins să se jelească Eos. un punct micuţ şi palid. aproape gata. să poată ea să-l vadă. A pus în strună o săgeată. şi l-a urcat pe vânător pe boltă. sunt gata să-ţi recunosc şi eu întâietatea. tot o lovesc. Şi Artemis şi-a-ntins îndată arcul. Priveşte-aicea!. Care-i ţinta ?. văzând atâta întristare. cât un punct mic. Apolo! a zis zeiţa. să dispară ?.. cu voce blândă. E constelaţia ce se numeşte. pesemne. Şi. O NOUĂ CONSTELAŢIE e depărtase vânătorul.. pe Orion.. ca să nu piară cu desăvârşire. surioară. De-o fi cumva să izbuteşti. De-ar fi mai mică – o părere . — Îl văd. pierdut în zare.141 numaidecât la vânătoare.. Atunci Apolo a strigat-o pe sora sa. cu voce ascuţită : — Artemis. s-a-nvoit. S-a auzit un răcnet groaznic şi Orion s-a prăbuşit.. care-i gata. s-a avântat pe-un nor de aur. Să nu ating astfel de ţintă ?. după legendă.. I-o pasăre. i-a implorat lui Zeus învoirea să-l urce între constelaţii. Orion.. pe Artemis. S-a repezit spre locul unde zăcea în valuri vânătorul şi l-a cuprins în braţe-ndrăgostită. stăpânul. copleşită de durere. frate. Artemis.

Artemis. Şi pe altarele zeiţei ofrandele s-au micşorat. Artemis pururea fecioară.. când prind să cadă ploile pe mare. din Teba. Tocmai venise sărbătoarea zeiţei Leto şi aceasta ceruse jertfe tuturor. ce se zăreşte bine vara. Niobeea. De ce să mă închin eu Letei şi pentru ce să-i aduc daruri ? Fiindcă-i zeiţă ? Nu. Auzind vorbe ca acestea. l-a vestit iute pe Apolo. şapte băieţi şi şapte fete : copii frumoşi şi tare dragi. Artemis s-a rugat de Zeus să-i dea tovarăş. Fiii mei strălucesc când poartă armele în mâini. în timpul vieţii. — De ce să mă închin eu Letei. multe femei n-au mai vroit nici ele să-i aducă daruri zeiţei nopţii şi au spus : — Aşa e! Este drept ce spune regina noastră Niobeea. Niobeea.. pe mama A . în căsnicie. o muritoare. Soţul său. iar fetele mai mândre-s ca zeiţele. Aşa se face că e-n cer şi Sirius. era nespus de fericită.. nu îi este şi n-o să-i fie credincios.care îl pierduse pe Orion de scurtă vreme. la vânat. precum se cântă în poeme. Acum priveşte: o femeie. Nu vreau. pe câinele ce-l însoţise.. şi nu-i nici unul mai urât decât sunt Artemis şi-Apolo. Soţul său.. Putea însă zeiţa Leto să-ndure astfel de ocară ? Pot oare zeii să audă că muritorii nu-i slăvesc ? Zeiţa nopţii. în constelaţia Câinele mare. spunea adesea Niobeea. lângă el.. Lacrimi vărsate de zeiţe. nesocoteşte o zeiţă. Aceste ploi sunt poate lacrimi.. Zeus.142 iveşte la-nceputul verii şi piere aproape de sosirea iernii. Cu el avea. Nu mai avea nici o cruţare faţă de cei care-i greşeau .3 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE rtemis a rămas nemăritată. Amfion.. Inima ei s-a asprit mai tare decât fusese înainte. Niobeea. Ca să nu fie singur Orion pe boltă. stea sclipitoare. şi pe zeiţa vânătoarei.a spus fratelui său aşa: — M-ai îndemnat să-mi zvârl săgeata în cel pe care îl iubeam. zeul săgeţilor de aur. în lumea asta. să-i aduc daruri ? Pentru ce ? Cu cât e mai presus ca mine ? Copii am eu mai mulţi ca ea. Pe când iubitu-mi Amfion ochi n-are decât pentru mine. — Nu-i nimenea. dar cel mai greu s-a răzbunat pe o regină. mâniată. mai fericit decât sunt eu. Astă regină. era un bărbat bun şi vrednic.

143 noastră... Şi ridica pumnii spre cer. în şiroaie. în genunchi.. Cât ai clipi au fost străpunşi. mi-o lasă. şi pe noi doi. a spus Apolo. şi este cea mai mititică.. văzând această crimă fără seamăn. de care e atît de mîndră. O să priveşti tu. Regina îi acoperă trupul cu hainele-i cernite şi roagă. a glăsuit Artemis cruntă. Priviţi-i cum ne asupresc. vârându-şi paloşul în piept. Fetele se aflau cernite.. se-ndurerase-atât de mult. Amfion. având pe faţă lacrimi amare. Fii bună. murmura ea.. Apoi şi-a-ntins zeiţa arcul. Şi-a zgâriat faţa. Zeul Apolo şi-a luat arcul. Regina. Îi voi ucide toţi băieţii cu care se făleşte-atât. Artemis. gemând... Atât mai am pe astă lume.. Niobeea.. — Aceasta-i numai începutul. ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI oar Artemis privea din slavă şi nu se-nduioşa deloc. Au fost şi dânşii săgetaţi. Alte trei au pierit la rând.. zeiţa : — Artemis. lângă sălaşul unde fraţii aşteptau focul rugului. — Şi eu copilele. Doi dintre fiii Niobeei mânau un car în faţa Tebei. mi-aţi ucis copiii! Nu mai trăieşte decât una dintre odraslele iubite... Mulţimea suspina pe lături. că îşi rupsese firul vieţii. Una căta să se ascundă în dosul unui trunchi de pin. s-a repezit peste feciorii cu trupurile fără vlagă.. Alţi doi se aflau la palestre4 . D . Dar nici aceştia n-au avut mult de aşteptat. Mai erau trei.. Artemis. Şi-a rupt veşmintele regale şi pletele. Sângele lor uda ţărâna.. Săgeata însă i-a oprit şoapta duioasă ce-o rostea.. Soţul ei. S-a dat cu fruntea de pământ şi. A tras în cea dintâi copilă.. Nu era mamă să nu plângă durerea bietei Niobeea. dar trunchiul n-a putut feri corpul fecioarei cât de cât. când nu ne umilim destul.... Fii bună. Ce ai să faci ? Cum vei plăti ? — Cum voi plăti ?. A doua îşi mângâia mama. peste unul din fraţii săi. striga spre toţi: — Iacătă zeii. hohotind. Şi lângă mamă n-a rămas decât copila cea mai mică.. Asta-i dreptate olimpiană!. Te-ndură. şi cele care vor urma. ce era de faţă. Zadarnic unul dintre dânşii mai implora încă pe zei sa înceteze-acest măcel. care s-a prăbuşit.

Picioarele-s înţepenite. Apoi cânta cu cele nouă muze. Şi sus. dusă de-o mână nevăzută. Pune săgeata şi ţinteşte. pe acel munte. Căci ea s-a prefăcut în stană rece. pierită. Urmau şi imnuri şi serbări. Aici e aruncată pe un munte . Câinii se grămădeau lângă stăpâni. Totuşi. deşi era atât de aspră şi de necruţătoare. Se-nvârtoşează limba-n gură şi sângele-i îngheaţă-n vine.144 Da-n timp ce dânsa înc-o roagă şi lacrimile i se varsă pe faţa galbenă. Cu toate astea. pentru c-a fost prea fericită. orbi şi nemişcaţi sub fruntea pală. povestea care o cânta pe fata Letei şi-a lui Zeus. Deodată se porneşte o furtună ce o-mpresoară pe regină şi-o duce-n zbor. sora măreţului Apolo. zeiţa vânătoarei.. Atâta chin o împietreşte.. Ce va urma ?. Spre seară. încredinţându-şi arcul nimfelor sale credincioase. Cornul de vânătoare suna straniu. Aşa s-a isprăvit osânda dată de zei reginei Niobeea. se sătura câte-odată de măceluri. Atunci. dar şi acolo mama tot mai plânge. Artemis pune iar săgeata în struna cea zbârnâitoare. zeiţa Artemis cea castă. în ţara unde se născuse6 . Artemis se ducea la Delfi. de fete.. Ochii-i rămân. Şi vânătorii cântau veseli. sălta în fruntea celor trei charite. până ce ploile şi vântul l-au măcinat şi l-au făcut să piară.. ca o făclie de argint. Din ochii ei de piatră ţâşnesc lacrimi. Aezii povesteau că multă vreme s-a mai putut vedea trupul de piatră al reginei. cu părul ridicat pe ceafă şi pieptănat cu îngrijire. parcă spunea ceva. Şi aşteptau. Faţa-i îşi pierde strălucirea. pe cer. Lipsită de băieţi. chiar Artemis. Mama n-a mai putut să plângă. scurtându-i zilele puţine5 . care se scurg ca un izvor. Se desfătau ţintind cu arcul sau zvârlind lăncile-ascuţite. Stele clipeau nerăbdătoare.. una dintre plăcerile de seamă ale zeiţei era aceea de a privi la marile serbări vânătoreşti.. în cinstea mamei sale Leto şi a puternicului Zeus. Doar lacrimi limpezi îi mai curg din ochii-atât de bucuroşi odinioară.. îmbrăcată graţios. dânsa se culcă între-aceia care-i fuseseră prea dragi. Nimic din ceea ce dă viaţă unei făpturi nu se mai vede. încă umede. Nici capul nu poate să-l mişte sau braţele să şi le-ndoaie.. de asemeni.. Urma povestea nelipsită. Lăncile. vânătorii-ncetau goana. Inima fetei se opreşte sub vârfu! ascuţit ce vine şi se înfige nemilos. de soţul său. se ivea luna.. într-un danţ plin de voioşie. Chema pe vânători pe lângă focuri. Oamenii din acele timpuri ţineau la meşteşugul vânătoarei. după moartea iubitului său Orion. vânând necontenit sălbăticiuni. Hăituiau fiarele prin munţi. jertfe şi daruri ce-ncântau trufaşa fire a . Nu vor mai duce trupul niciodată. luceau trântite-n ierburi lângă dânşii. O întîmpina Apolo şi. în ţara ei. parcă plângea. de Amfion.

.145 zeiţei... putea uita pe Orion.7 Numai în clipe ca acestea Artemis. şi-n inima-i necruţătoare pacea se cobora din nou. ce-i ocrotea pe vânători .. mândra Artemis..

Băieţii care îndurau tot chinul. şi slujitorii loveau mai tare. Când preoteasa se plângea că trupul de lemn al lui Artemis i s-a îngreunat în braţe. Băieţii nu scoteau un geamăt. într-adevăr. marinarii îi zideau temple de-a lungul coastelor şi-n porturi. era un semn că flagelarea trebuie-nteţită. Elinii socoteau că putea să-i ajute pe navigatori să-şi ducă triremele şi să-i călăuzească în timpul nopţii. în toiul căldurilor. 6. 2. Orion. pentru unii chiar o artă. printr-o ceremonie a flagelării. adică a biciuirii. i se mai zicea şi Febe. şi-i biciuiau până ce sângele curgea în râuleţe prin sanctuar. din ochii căreia curgeau lacrimi. Artemis a fost destul de mult sărbătorită de vechii greci. Chios este o insulă din Arhipelag. unde îndurase nenorocirea. Se ştia că aceştia nu aveau să fugă din lupte niciodată. Lidia. Artemis (sau Diana. tocmai în Asia Mică. Poate pentru astfel de fapte crude zeiţa era sărbătorită în Sparta. Deci ea ar fi fost dusă din Teba. O preoteasă lua în braţe xoana – statuia de lemn care o înfăţişa pe Artemis. căci fiarele umpleau pământul pe acea vreme şi ajungeau ..146 Note: 1. Alături de Apolo. erau glorificaţi. Ţara de baştină a Niobeei era.. Ea. Astfel. este una dintre cele mai frumoase stele ale nopţilor de vară. era tot o zeiţă a luminii. erau aduşi într-un sanctuar al zeiţei. Sirius. vreme când unii câini capătă această boală. în Efes i se ridicase zeiţei un templu Colosal. vestită prin vinurile ei. Stânca aceasta s-ar fi numit şi ea: Niobeea. sorei lui Apolo. 3. este o stea strălucitoare. Orion este prezentat ca un uriaş înveşmântat în piele de leu. de fapt. deoarece reprezenta lumina argintie a lunii. În artele plastice. De asemeni. Săgeţile din tolba ei par a fi razele argintii de lună. după legendă. Zeul Apolo se mai numea şi Febus. unul dintre feciorii mijlocii ai reginei). la romani). se spune că. Unii mureau sub flagelare. cumva. purtând în mână o măciucă. De aceea. 5. şi nu leşinau. şi exerciţiile înseşi. care ducea în mână şi o făclie de argint. de asemeni. pentru că vânătoarea era un meşteşug de bază la vechii elini. Este unul dintre ţinuturile unde se bănuieşte că s-ar fi născut cel mai mare poet al Greciei antice. ar fi fost în antichitate o piatră ciudată. Piatra semăna cu trupul unei femei îngenuncheate. a cărui imaginară transformare a fost povestită în legendele greceşti. 7. 4. Homer. Aproape toţi regii şi eroii au fost şi vânători destoinici. pe muntele Sipilus (cum se numea. semnificând lumina soarelui. în fiecare an. deşi regina domnea în Teba. Palestra se numeau şi locul unde se făcea gimnastică. Un templu care era socotit drept una dintre cele şapte minuni ale lumii. pentru că Sirius se vede cel mai bine în miezul verii. Sirius este înfăţişat ca un câine gata să muşte. Dar cel mai mult era slăvită Artemis ca zeiţă a vânătoarei. de vârstă fragedă. răniţi de moarte. Zeiţa Artemis se confunda cu Selene – luna. după cum am văzut. Şi slujitorii templului începeau să-i biciuiască pe băieţi. El se confunda adeseori cu însuşi Helios – soarele propriu-zis. Băieţi spartani. chiar de-ar fi fost. Elinii credeau că steaua Sirius are influenţă asupra turbării câinilor. Aici.

147

adeseori primejdioase.Multe opere de seamă : statui, tablouri, monumente au fost cioplite, zugrăvite sau înălţate în cinstea aceleia ce întruchipa meşteşugul de a vâna cu iscusinţă. Fidius, Praxitele şi alţi mari sculptori, cioplind cu măiestrie piatra, au înfăţişat zeiţa cea virginală a vânătoarei.Din tot ce a mai rămas, celebră este însă marmura intitulată „Diana de la Luvru”, despre care, în „Pseudo-kynegheticos" sau „Fals tratat de vânătoare", scriitorul Alexandru Odobescu vorbeşte astfel: „A fost fără îndoială un vânător inspirat şi a ştiut să mânuiască bine arcul şi săgeţile artistul sub a cărui daltă s-a mlădiat statuia Dianei de la Luvru, acea mândră şi sprintenă fecioară de marmură, care s-avântă, ageră şi uşoară, sub creţurile dese ale tunicei ei spartane, scurtă în poale şi larg despicată la umeri”.

148

HERMES
ând vechii greci veneau acasă de prin cetăţi îndepărtate, unde făcuseră negoţuri cu sclavi, cu lucruri preţioase, cu ţesături sau cu bucate, şi se umpluseră de aur, îi aduceau zeului Hermes jertfe şi libaţiuni1 din plin, în chip de caldă mulţumire. Şi îl cinsteau, pentru că el le da puterea de a străbate întinsul mărilor albastre şi-i ocrotea în grea restrişte. Şi-l mai cinsteau, pentru că tot el le da vorbirea iscusită, bună la încheiat negoţuri. În slava lui cîntau aezii la mesele îmbelşugate. Şi-aveau ce povesti aezii... Hermes era fiul lui Zeus. Îndată ce-l născuse Maia, fiica titanului Atlas, sărise repede din leagăn, zvârlise scutecele-n lături şi săvârşise o ispravă... De mic se arătase dornic să umble, să călătorească. Ieşise repede-n poiană. Dar cum era desculţ băiatul s-a apucat să rupă ramuri de mirt şi tamarisc, mlădii. Din ele şi-ampletit sandale, născocind, deci, încălţămintea. Se încălţase şi pornise pe coasta muntelui Cilene, căci în Arcadia văzuse lumina zilei zeul Hermes. Pe când umbla pe drum, o broască – broască ţestoasă – şontâc, şontâc, i-a tăiat calea. Ce s-a gândit atuncea Hermes, văzându-i ţestul ? L-a luat şi şi-a făcut o liră. Şi-a început din ea să cânte povestea dragostei lui Zeus cu mama sa, gingaşa Maia.

C

149

UN MIC TÂLHAR
lecase-apoi peste poiene. Zărind nişte cirezi, pe care Apolo le păzea cu grijă, i le fură pe nesimţite. Apolo însă-i prinse urma... Căci îl pârâse un moş, Batos, pe zeul cel dibaci, pe Hermes. S-a dus Apolo, deci, la Hermes, să-i ceară boii înapoi. Dar Hermes, care ascunsese cirezile într-un loc sigur şi se-ntorsese apoi acasă, făcându-se că doarme-n leagăn, a început să ţipe tare : — Nu vezi că sunt un prunc abia-nvelit în faşă ?... Cum aş putea să săvârşesc asemenea năzbâtie ? Iar când Apolo îl aduse în faţa tatălui său, Zeus, învinuindu-l de hoţie, Hermes, dibaciul, îi răspunse : — Apolo minte! Minte!... Minte!... Jur pe cereştile portice că nu sunt vinovat, o, tată... Şi-aşa de bine a ştiut să glăsuiască şi să-şi acopere hoţia feciorul cel născut de Maia, că Zeus a-nceput să râdă. De atunci Zeus a hotărât că Hermes o să fie zeul născocitorilor de lucruri, al oratorilor, al hoţilor şi-al celor care călătoresc în lumea largă. Dar mai cu seamă în hoţie se arătase iscusit, furând frumosului Apolo nu numai boii, ci şi arcul cu tolba plină de săgeţi. Hefaistos, fierarul şchiop, pierduse cleştele de-aramă. Iar lui Poseidon îi furase – închipuiţi-vă! – tridentul, în timp ce mândrei Afrodita îi şterpelise-un brâu de aur. Dorind să sugă de la Hera lapte divin – să poată astfel să-şi dobândească nemurirea – îşi luă-ntr-o zi înfăţişarea lui Ares, fiul drag al Herei, din vremea când era copil. Porni apoi să gângurească. Regina slăvii, amăgită, crezând că-ntr-adevăr e Ares pruncul care plânge cu foc, îl luă la piept pe fiul Maiei, rivala sa. Descoperind înşelăciunea, Hera l-a izgonit, ce-i drept, dar el supsese nemurirea de la zeiţa cerului. Pe urmă, Hermes ar fi vrut să şterpelească, de la Zeus, fulgerul cel îngrozitor, dar de-astă dată se temuse de tatăl său răzbunător şi se lipsise... însă greu, căci mult îi mai plăcea să fure, să râdă, să batjocorească pe toţi aflaţi în preajma sa. În schimb se apucase de negoţuri. Vânzându-i lui Apolo lira, îşi cumpărase caduceul, un băţ vrăjit, pe care Hermes nu-l mai lăsă nicicând din mână. De-aceea, Zeus a mai spus că Hermes va oblădui negoţul şi înşelăciunea şi, folosindu-şi caduceul, va duce morţii sub pământ, întunecatului zeu Hades.

P

150

UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ
vând la toate-ndemânare de necrezut, Zeus l-a făcut şi curier în ceruri şi i-a mai dat apoi în seamă gimnastica şi tinereţea. Iar unii spun c-ar fi primit în grija lui şi sănătatea. În acest fel, din prima zi când se născuse, Hermes făcuse treburi cu duiumul şi-n toate-şi arătase isteţimea. Dar cum se-ntâmplă deseori cu-aceia care se pricep să facă multe, primise Hermes fel de fel de sarcini. El mătura prin sala de banchete. Pregătea cupele pe mese. Mai aşeza şi jilţuri şi covoare, şi răspândea poruncile lui Zeus. Iar morţii îi ducea lui Hades, la judecată, toată noaptea. Şi-n zori o lua din nou cu treaba... Cum se vedeau la vreo ananghie, zeii îl şi chemau pe Hermes. Chiar Zeus îi cerea lui sprijin, când trebuia îndemânare, repeziciune şi-ndrăzneală în lucruri mai anevoioase. Hermes îl ajutase şi pe Ares, zeul războiului, învins cândva de doi uriaşi şi cetluit în lanţuri grele. Îi ajutase şi pe Gheea, Apolo, Hera, Afrodita, Hefaistos, Hades, Poseidon, Demetra şi Dionisos. Dintre eroi, i-a sprijinit în lupte şi pe Perseu şi pe Heracle, pe Odiseu şi pe mulţi alţii. Chiar oamenii ţineau la Hermes. Era viclean, ce-i drept, dar tare harnic. Obişnuia să fure şi să mintă, dar nu se da-napoi nici de la luptă. Cunoştea vorba iscusită (fără de ea negoţul nu se poate) şi născocise câte şi mai câte ...2

A

PAN
ocul cel mai iubit de zeul Hermes era meleagul său natal, Arcadia – Munţii Cilene. Tot aici dânsul s-a îndrăgostit de o frumoasă nimfă, Driops. Dar nimfele fugeau de zei. Pentru că zeii le minţeau adeseori, le părăseau cu pruncii-n braţe. Ştiind această taină, Hermes s-a prefăcut într-un păstor, ce-avea o turmă de mioare, şi, fluierând domol prin munţi, s-a apropiat de nimfa Driops. Nu ştim ce i-o fi spus, dar nimfa a fost, desigur, amăgită. Zeul a luat-o de nevastă.

L

. pe pământ ? Feciorul s-a oprit din danţ şi a rostit tatălui său : C . Ia cântă. eu îi dau numele de Pan3 .. Pruncul bărbos. Punându-şi mâinile pe ochi. Aşa copil. Când l-a văzut. şi e urât. Hermes. Purta pe frunte nişte coarne tăioase. Iar zeii.. Lui îi plăcea acest copil atât de neobişnuit.. deşi era doar un copil. lăsând pe bietul copil singur. fiule!. Avea picioarele de ţap. O să vedeţi. a rostit Hermes.... cânta şi dănţuia prin cer..... a fugit. nu conteneau deloc din râs : — Ce mai copil ai dobândit!. însă să ştiţi că e drăguţ. cu copite. a izbucnit frumoasa nimfă în hohote de plâns amar şi. cu chipul său urât.. râzând. De mic bărbos şi cu picioarele de ţap... ruşinată. — E fiul meu şi-al nimfei Driops. E un copil ciudat. Pe cap avea un păr zburlit.. L-a luat cu sine în Olimp. Mai bine l-ai zvârli şi tu. ce copil! Ce pocitanie! E un blestem. avea ş-o barbă deasă.. cum vrei ? Să stai aicea.. se jelea nimfa. azvârlit jos şi de pripas. ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA ând l-au văzut... Zeii Olimpului râdeau. cine l-a născut ?.. S-a dus pe unde s-o fi dus.. nimfa Driops ?. Dar ce mai prunc!. fiule. Nu-l azvârl. E caraghios. Un prunc cum nu se mai văzuse!... urmărindu-i jocul. Da... Nu behăie cum credeţi voi. către trufaşii olimpieni. în Olimp ? Să-l rog pe Zeus să rămâi ? Sau ţi-ai dori să pleci. negre. venind cu el. E şi firesc!. mici şi răsucite şi-avea şi-o barbă încâlcită. păroase... sărmana nimfă s-a-ngălbenit şi s-a-ngrozit : — Vai. — Nu.. Şi pentru că a râs de el tot cerul azi. Şi-a fugit ?.151 După un timp. jucându-se ca un ieduţ.. Prinzând pe loc un iepure.. A luat copilul şi a râs. încornorat şi cu picioarele de ţap. În blană l-a-nvelit pe prunc... Cum. să locuieşti jos. cânta... Şi e isteţ. Dar Hermes a aflat curând de fuga nimfei şi-a venit. dar Hermes a mai glăsuit : — Ia spune. zeii din cer s-au minunat şi au strigat : — Ce e cu ţapul ăsta mic ? De unde-l ai ?. Pe drum. da. Ia zi-i...... Zău. M-au pedepsit pesemne zeii. frumoasa nimfă s-a simţit mamă şi a dat viaţă unui prunc. l-a jupuit de blana moale.. e drept. cumva.

Pan se-ndrăgostise numai de-o nimfă. nimfe.. cântând. înspăimântată. şi plânsul ei umplea dumbrava. — În munţii ei am să mă duc! Şi. Privi în jur. danţând. Dar.. ca o săgeată prin văzduh. Şi. Ladon. Nimfa Sirinx. Am să fiu veşnic râsul tuturor. sub ciocul aprigului uliu. — Arcadia e ţara ta!. Apoi a început s-alerge pe munţi şi prin păduri. Deodată. Zeul o urmărea pe nimfă printre copaci. cât ai clipi. era şi el focos din fire. în soarele amiezii. surioare. şi-o va cuprinde.152 — Nu mă simt bine în Olimp. O nimfă tare drăgălaşă. în faţa nimfelor speriate. şăgalnic. în salturi sprintene de ţap. a şi ajuns. Pan o privea încremenit. precum era şi tatăl său. pluteau cinteze. a răspuns Hermes. Şi totuşi. care hălăduiesc prin munţi. rândunici. Striga pe nimfe. Nu vreau să fiu soţia P . se ivi un uliu. Eu. văzu o apă : râul Ladon. cum gonea. tot cerul. — O. cu părul lui zburlit pe frunte şi barba toată răvăşită de goana prin livezi şi crânguri. şi se ivea. într-o zi sta nimfa pe marginea unui izvor. Sirinx se deşteptă din vis. copila unui fluviu. Nimfa sări-n picioare iute. Mai sunt doi paşi. o şi pornea la fugă şi-l ocolea. ţipând de groază. Doresc mai bine să cobor. FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL entru că acest zeu glumeţ. şi-un tril de pasăre tăcu.. Se clătina de oboseală. nu mă lăsaţi!. zei. tăind. azvârlindu-se-n văzduh. Auzi zgomot pe aproape. Sirinx fugea. Dar uneori le fugărea. Dar nimfa. înţeleg că sînt urât. Venea ca umbra şi se târa prin buruiene şi nu se sătura privind-o. Îi simte-n ceafă răsuflarea. cu ochii-n flăcări. visând : care-i va fi ursita ? Pe sus. Să vieţuiesc printre păstori sau printre nimfe şi satiri. râzând voios. în munţii-Arcadiei. pe negândite. îi plăceau nimfele sprinţare. Dar cine îndrăznea să iasă în calea zeului cornut ? Picioarele i se muiau. tată. în munţii unde m-am născut. Sărea într-un picior pe pajişti. Iar zeul – uite-l! – e aici. pe oricine.. Copitele băteau pământul. cum dădea cu ochii de el. Nu mai putea micuţa nimfă să se întoarcă spre pădure şi nici s-alerge înainte.. Şi că-i plăceau n-ar fi nimic. în cântece. Şi nimfele o auzeau. . şi ce să vezi ? Dintr-un tufiş. Pan o porni pe urma ei. iată. Copita lui e-n mâlul apei.

Lăsase nimfele în pace.. Sub cântul lui. NIMFA PITIS eul s-a tras după aceea într-o pădure-ntunecoasă. rupse. Nimfele îi aud cântarea şi sunt mişcate de durerea care îl macină pe Pan şi de credinţa ce i-o păstrează nefericitei sale Sirinx. în pâlcuri nimfele-l urmează. Şi-ar mai fi spus şi alte vorbe zeul bărbos şi cu copite.. Şi-am să-ţi ascult întruna glasul. O trestie pe malul apei4 . purtând în plete flori şi frunze şi cântă-n cor. cu trupul ei frumos de fată ? Nu-i zeu pe toată lumea asta aşa nenorocit ca mine!. Mai ales buna nimfă Pitis s-apropie cel mai mult de el şi-n-cearcă să-i aline dorul.. pe care ţi-l păstrez în trestii.. trestiile. se tânguieşte nimfa Sirinx şi-şi plânge-n hohote destinul. ca altădată. I se părea că stă de vorbă cu draga lui. cu nimfa Sirinx. atât de straniu şi de hâd. Şi-aşa mi-oi alina durerea. Cânta necontenit din nai. Un freamăt dulce de suspine. şi foşnetul părea o şoaptă. Şi Pan. Îi mângâie obrazul aspru şi lacrimile i le şterge din barba deasă şi-ncâlcită. prin crânguri. îi creşte-n suflet o simţire şi înţelege că ar putea să vieţuiască alăturea de acest zeu. neuitată Sirinx! zicea zeul. în cântec.. bucăţele – nepotrivite ca lungime – din trestiile fermecate. Tot ascultând într-una naiul. Un zvon de vânt. slăvind pe nimfa care se prefăcuse-n trestii. Tot ce vroia să spună Pan rosteau. O murmurare ca de ape. furişate. Unde e nimfa ce mă-ncânta odinioară cu glasul ei cel plin de vrajă. Vin din desişuri. degrabă. La început din milă numai. şi-l văd cum sade pe un trunchi şi suflă-n nai. pierdut în frunze. căci dânsul născocise naiul5 . ca prin farmec. Suflă în trestii şi din ele ieşi un cânt plăcut şi tainic. frumoasa Pitis e în Z . cu joaca ei neostenită. Când nimfele danţează sub cântecul de nai. tu. dar trestiile-şi foşneau frunza.. Dar. Zeul se aplecă spre ea.153 zeului cornut. dintr-o dată mlădiul trup al nimfei Sirinx se prefăcu-ntr-o plantă verde. — Sirinx a mea!. totuşi vei fi mereu cu mine. — Deşi n-ai vrut să-mi fii mireasă. Le strânse cu o legătură şi le lipi apoi cu ceară. nimfele toate se prind de mijloc şi danţează. Când Pan porneşte trist spre munte. sub adierea înserării ce-nvăluia încet pământul. oprindu-se din plâns.

. izbindu-se din stâncă-n stâncă. Nimfa s-a prăvălit. Şi zeul se izbea cu capul de toate pietrele din munte. urmat de un alai de nimfe.. strigând mereu pe nimfa Pitis : — Pitis!. eu vreau ori să trăiesc cu Pitis. Ce născocise. îndureratul ?. cine să-l audă pe bietul Pan. cântând din nai. spune legenda.. zeul Boreu. i-ar fi zărit. spre nimfa Pitis şi i-a dat brânci să cadă-n hăuri... cu furie. acela ce uimise cerul din prima zi când se născuse. Pan se uita cu ochii tulburi.. Gheea. Privea şi nu-i venea să creadă.. ori să sfârşesc cu ea odată.. Boreu s-a năpustit. Dar cine.154 frunte.. vântul turbat de miazănoapte. — De ce-s nemuritor ?. Nefericitul zeu îşi rupse din arbore mici rămurele. pe Pitis de soţie.. O. tu care faci să iasă viaţa din sânul tău fertil şi darnic. se spune. Gheea!. O. răsuna noaptea prin păduri.. o. Şi-aşa. Boreu râvnea de multă vreme. îşi dă şi dânsul seama ce dragă-i e frumoasa Pitis şi c-o doreşte de soţie. fermecată. Sărind din piatră-n piatră. După aceea-i cântă ei. Pan o priveşte şi-nţelege că rana i se lecuieşte şi-o altă flacără se-aprinde. naiul. Atunci. cu Pan. Pe urmă a fugit spre vale. Ea a crescut şi s-a făcut un trunchi cu ramuri verzi. Vijelios urla Boreu. Pitis. Şi Pitis râde-nveselită. ca să-l asculte lumea-ntreagă rostindu-şi viersul de iubire. Cântecul lui. răcnind năprasnic peste culme. şi-atuncea el îi povesteşte despre isprăvile lui Hermes. ai milă de gingaşa Pitis. El o zăreşte şi îşi lasă alături. Soţie scumpă. un pin6 . mâhnit peste măsură. Pitis. pământul. din locul unde zăcea Pitis s-a înălţat o tulpiniţă. Cum cânta el duios din nai.. şi el. tată. l-aude. necredincioaso!. dragă fată! Iubita mea. cu rămurele verzi în plete. În acea zi. pe o piatră. Apoi... pe Cilene. o. te rog pe tine.. Încet. Pitis. dar nici a lui nu vei rămâne. Ajută-mi dragostea. mai degrabă. ce furase şi câte treburi mai făcuse! . Înduioşaţi îl ascultau păstorii din . Încrâncenat de gelozie. strămoaşa tuturor... Dar uneori rămâne singură.. — N-ai vrut să fii a mea. nimfa se urcă iute pân-acolo şi se aşază lângă zeul încornorat şi cu copite. Pan se urcase sus. Se hotărâse chiar să-i spună această taină. pierind în negrele genune. Dar asta ştiu că nu se poate. şi nu pot să-mi dau moartea. plecă pe vale. pe cel mai semeţ pisc de piatră. Nimfa-l ascultă-nfiorată.. prin locurile necălcate şi singuratice din munte.. În timp ce-o mai ruga pe Gheea.... Sunt zeu. Îi spune dorul ce-l frământă şi chiar o cere de nevastă. Să pieri pe stânci. din acea vreme.

. tot mai departe.. şi viersul zeului cornut îl purta vântul mai departe... .155 Arcadia.. Duceau şi ei la gură naiul. până la marele Ocean. mai departe.. Atâta doar mai avea Pan!. Durerea lui suna spre zare. Şi-aeasta era mângâierea zeului care purta coarne şi-avea copite despicate...

Elinii erau dornici să-şi ridice pretutindeni oraşe. stă în repaus doar o clipă. şi uneori lapte. în marmură. atât de popular astăzi la noi – naiul. mai ales pentru că era zeul călătoriilor. La noi chiar. în acelaşi timp. care se făceau în cinstea zeului Dionisos sau Bachus. Mai târziu. care aveau în vârf chipul lui Hermes. pe altarele zeilor sau pe carnea animalelor. provocând panică între perşi. Naiul în limba elină se cheamă Sirinx. El era un arbore funerar. 3. libaţiuni s-au numit şi beţiile. 5. cu chip surâzător. sau chiar în lemn. înfăţişându-l ca pe un efeb cu trupul zvelt. Ca să-l cinstească pe Hermes. într-un chip poetic. Libaţiunile făceau parte din ritualul de închinare în faţa zeilor. îi ridicau nişte coloane dreptunghiulare. strălucitor de frumuseţe şi vigoare. El nu avea temple multe în Elada. Şi-l vezi că aşteaptă să primească numai o poruncă de la Zeus şi să pornească iar pe cale. ... 2. Iar Hermes. Trestiile de pe malul apelor. mai ales la încrucişări şi pe lângă poduri. după cum socoteau ei. Zeul Hermes se bucura de multă simpatie la vechii greci. înfăţişat cu aripi la picioare. zeul i-a ajutat pe atenieni să învingă la Maraton şi-n alte bătălii. de la spaima pe care o stârnea nimfelor ce-l întâlneau. O altă operă vestită e o statuie de bronz. aceste herme au fost aşezate la graniţe şi la porţile oraşelor. Legenda spune că. sculptorii l-au dăltuit în piatră. Ramuri verzi şi cununiţe de pin se puneau la uşile caselor îndoliate. Se turna vin sau apă. cu foşnetul lor misterios. numite herme. Romanii l-au numit Faun pe zeul Pan. Cu vremea. Cea mai frumoasă operă din toate este aceea pe care însuşi Praxitele a dăltuit-o în marmură de Paros. Ei au născocit această legendă. cum sunt astăzi. Panică înseamnă teamă. Se pare că panică e un cuvânt care vine de la Pan. jertfite. prin care îşi explicau. au aţâţat în mod deosebit fantezia elinilor. Aceste herme ţineau loc de indicatoare sau tăbliţe. şi apariţia instrumentului mult iubit de păstorii elini. în care Hermes. după numele închipuitei nimfe.156 Note: 1. Pinul pe greceşte se cheamă Pitis. în care să facă negoţ şi să adune aur. În schimb. pe drumuri. mai ales în Ardeal. sunt multe locuri unde se pun ramuri de pin sau brad la înmormântări. 4. în amintirea legendarei Pitis. Această tradiţie a fost preluată de mai multe popoare. 6. putea să-i călăuzească pe mare şi pe uscat. Pan pe greceşte înseamnă tot. fugă dezordonată. altă pildă de felul cum îşi imaginau cei vechi apariţia diferitelor specii de plante şi copaci.

Le dăruieşti iubirea. năvalnica dorinţă de-a se-nmulţi mereu. tu vrăjeşti orice inimi. Iar Hestia. care zăcea acum pe Elbrus. o fi avut şi ea vreo taină.. Puţini zei sunt aceia ce pot să-i stea-mpotrivă. Aceea care primise în grijă de la Zeus iubirea.. Doar Hestia.. Atunci când se vesteşte o zi de primăvară. Atena avusese cândva o înclinare pentru titanul. frumuseţea şi viaţa.1 Apoi cântau puterea zeiţei Afrodita de a pătrunde-n inimi. zeiţă.. Zeiţa vânătoarei. Pământul îţi aşterne covoare felurite de flori viu colorate. în râuri tumultuoase sau în cuiburi de păsări. îşi reînsufleţeşte fecunda adiere. Ba. orice vieţuitoare.. aproape fiecare avea un dor anume. chiar şi despre ele legendele spuneau că-n mare. pesemne. mărturisesc prin cântec puterea-ţi nesfîrşită. şi mii de păsărele. Orion. Atena şi Artemis erau netulburate de flacăra iubirii. era să se mărite c-un uriaş. Afrodita i-a tulburat simţirea. Chiar Zeus.157 AFRODITA iaţa împodobită de farmecul iubirii este mai fericită. Turmele dau năvală peste păşunea grasă sau trec fluviile repezi.. era zeiţa Afrodita. se umple de lumină. cât poate el supune pe ceilalţi zei cu pumnul cel încărcat de fulger. şi-n iarba din livadă. L-a făcut şi pe dânsul. mare taină. În mare şi în munte. Dragostea îmblânzeşte firea şi duce focul vieţii într-una mai departe. se depărtează norii şi vânturile fug. cât e Zeus de mare şi puternic. şi totuşi. greu ferecat în lanţuri. Zefirul. cerul se-nseninează.. căci oamenii şi zeii erau zeiţei pradă.. stăpân atotputernic. să-şi părăsească V . Artemis.. Şi nimfele-i cântau : — În faţa ta. ce împânzesc văzduhul. făcând să încolţească într-însele iubirea.. pân-atuncea ascuns şi amorţit.

. va-ntemeia cetatea cu nume mare : Roma. la stăruinţa mamei îşi arunca săgeata cu miere sau otravă în inimi de fecioare sau de flăcăi voinici. cuc sau alte animale. Şi. preschimbat în taur. şi chiar mai mult ca ei. din Olimp. la fel. mânjite cu otravă. căci eu însumi greşit-am. ea nu se bucura de înrudirea asta. Zeiţa Afrodita îl sfătuia pe Eros când să întindă arcul şi-n cine să lovească. Şi-acest voinic. c-o mână de viteji. mai înainte vreme. să poată şi el râde de slăbiciunea ei. romanii se făleau spunând că sunt urmaşii zeiţei Afrodita2 . după voia cerescului său tată. Dar. purtat de porumbiţe. bun de joacă. înmuiate cu vârfu-n foc şi miere. urmată de cortegii. de hore şi charite. un simplu muritor. Zeus o să se-nfurie şi te va fulgera!. Puterea mea divină îi subjuga pe toţi. Copilul se născuse din dragostea cu Ares. spunea ea troianului Anhise. şi nici n-am îndrăznit să pomenesc de ea. Iar zeul. şi de un copil. Eros. Purta în mână arcul şi pe spinare tolba umplută cu săgeţi. Zeiţa. de-a râs o lume-ntreagă. E . iar altele de plumb. Zeiţa. eu unisem pe zei cu fete pământene. a îndrăgit pe-un tânăr ce se chema Anhise. ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ i bine. Acum însă – vezi bine – că nu mai am cuvânt! Nu pot s-aduc aminte toate aceste lucruri. pentru asta Zeus îi purta pică zeiţei Afrodita şi. pentru că. i-a hărăzit dorinţa să se îndrăgostească de-un simplu muritor.. Simţirea mea zeiască a fost. — Din vina ta. Căci zeii se temeau. după cât se pare.. poruncind zeiţa să i s-aducă grabnic rădvanul din petale de flori de trandafiri. vultur.. târâtă de-o oarbă rătăcire.158 tronul şi. căindu-se de faptă. ori de te vei lăuda că eu ţi-am fost nevastă. s-a despărţit de tânăr. troianule Anhise.. îl părăsi pe-Anhise. În acest chip. Vroia să îşi ascundă dragostea cu Anhise. Din dragostea aceasta s-ar fi născut Enea. Săgeţile lui Eros erau de două feluri : unele făurite din aur. Plecă prin lumea largă. rând pe rând. spunându-i la plecare : — De vei vorbi. eu îndur umilinţe. cu vârfu-rile negre. vreodată. de ce puneam la cale. Enea.. ameţit s-alerge. El nu îngăduie celor de jos să ştie că zeii pot greşi!. ca să se răzbune. zeul neghiob şi ţanţoş al crudului război.

uneori.. s-a-ndrăgostit de dânsa. i-a apărut în faţă un flăcăiandru chipeş. străbătută de un fior ciudat. Şi l-a urmat pe-Adonis. L . vreo vătămare. şi fiara. fierbinte. zeul cel mai frumos. sau poate fermecat de brâul plin de taine şi plin de amăgiri. I-a mai cerut să-şi puie un strai simplu de tot. vânătorul : — Iubitule. Adonis poruncea. Şi tot.. fără de nici un murmur.. cu colţii ascuţiţi. căci Eros era mic. Ba. şi jertfele aduse de pământeni. cumva. nu ştiu cum o săgeată. Însă a fost destul ca dânsa să se simtă. Iar blonda Afrodita l-ascultă pe Adonis şi face tot ce-i cere. L-a îndrăgit zeiţa atât de mult pe-Adonis. să nu i se întâmple. cutreieră acum pădurile umbroase pe urma lui Adonis şi-i veşnic temătoare. şiragurile scumpe şi vălurile albe – podoabele pe care i le-admirau toţi zeii. Nici de părinţii lui. ce se ivea din tolbă. Şi chiar pe Afrodita. cerceii. încât – precum spun unii – îl întrecea pe-Apolo. Eşti muritor.. un vesel vânător. Mai ştii ? – ţintit de Eros. de-astă dată. feciorul acesta zvânturat nu vrea să ţină seamă nici cel puţin de zei. Tot ce avea lăsase. un peplon sau un hiton.. Ea. Iubirea-i pătrunsese în inimă. stropită mult cu lacrimi. de asemeni. pe dată. Iar între pământeni nu se găsea nici unul să-i fie deopotrivă. ADONIS egenda povesteşte c-odata Afrodita a vrut să-mbrăţişeze pe fiu-i alintat. brâul cel fermecat.. tot la fel. cu numele Adonis. şi i-a cerut zeiţei să-şi zvârle cununiţa din pletele ei blonde. pe care îl purta zeiţa Afrodita3 . Lui nu-i plăcea găteala.159 Năstruşnicul adesea trăgea la întâmplare şi-mprăştia iubirea : cu miere. A-nchis o clipă ochii. te poate sfâşia. Pe Ares. care-odinioară îşi petrecea tot timpul doar ca să se gătească şi să-şi pieptene părul. cum îmbrăca zeiţa cea castă-a vânătoarei când alerga prin munţi4 . Era aşa de chipeş vânătorul Adonis. brăţările rotunde. şi când şi i-a deschis. agrafele.. cu fiere – în dureri. Îşi leapădă din plete podoabele de aur şi îmbracă un hiton scurt până la genunchi. Adesea-l sfătuieşte pe-Adonis. a atins sânul mamei.. Numai că. puţin de tot. fericită . fereşte-ţi de fiare fiinţa scumpă. încât a părăsit de dragul lui Olimpul şi templele măreţe. Pe Zeus îl ţintise. Cum s-a plecat zeiţa. cu ghearele-i grozave. ori vreo nebănuită primejdie să-l pască pe preadragul ei soţ. Puţin. Fii curajos cu iepurii. Adonis. spinulele de aur.

când mistreţul îi vâră colţii-n piept. Aude cum răcneşte Adonis. ce zace lipsit de viaţă-n ierburi. Era gelos pe-Adonis. Zeiţa Afrodita abia se despărţise de tânărul ei soţ. Da.. Mistreţul. lunga-i lance. blestemat fii. Ba.. Şi colţii lui sunt parcă pumnale răsucite!. nu pot să-ţi scape viaţa.. rânjind cu mulţumire. Iar fiara îl priveşte cu ochii mici şi roşii de ură şi de sânge. unde îl ucisese.160 cu cerbii.. Târându-şi după sine scutul cel greu de-aramă şi suliţa sa lungă... tu.. Şi nici nu se gândeşte să fugă de pericol. zeiţa Afrodita. — O. cel flămând de sfadă şi însetat de sânge. dar uită de durere. Ares! ţipa.. Ares se schimbase într-un mistreţ hidos. — Sărmanul meu Adonis. Coboară ca săgeata.. Vroia să-l nimicească. parcă se-ndârjeşte şi vrea să-i dovedească iubitei. îl rupe-n bucăţele... ştiind că-i luase locul în inima zeiţei. departe mult de locul. pornind prin slăvi cu carul cel tras de păsări albe. iubite. Dar nu izbeşte poate îndeajuns de bine. ţi-e stinsă tinereţea. şi-ndreaptă iute carul spre locul bătăliei.. Din văzduh vede locul. CRIMA LUI ARES donis însă râde. mistreţul se întoarce şi-l înfruntă furios. voinicia de care e în stare. Apucă doar să vadă. Sărind din car îşi pierde sandalele de aur. şi-n stânga. De-aceea-l amăgise pe tânărul Adonis. Fii blestemat de-a pururi. Fugind. Adonis îşi ridică lancea şi îl loveşte. Cu colţii lui năprasnici. pornise în Olimp. Oprindu-se din goană. Trecând printre desişuri îi iese-n cale-o fiară. să-i vină într-ajutor preadragului Adonis. Nici vârsta ta. l-ademeneşte prin umbrele pădurii. la luptă. haine. Deodat-aude vuiet. Cam mare e mistreţul!. ţinând în mâna dreaptă o secure tăioasă. Fereşte-te. Apucă doar să vadă mistreţul cum dispare. Cu ţipete de spaimă aleargă către trupul însângerat. grohăind. Afrodita. se jeluia zeiţa şi se lovea A .. cu urşii sau mistreţii. Isprava-i izbândise şi îi era destul. tu. Nu te lupta cu leii. Un porc mistreţ. în pădure. şi sângele-i ţâşneşte. Adonis s-avântă după el. însă zeiţa ştie că mistreţul e Ares. Pe faţa lui zeiţa zăreşte nepăsare. Te roagă Afrodita. puterea. cel ce nu ai milă!. frângându-şi trupul pe pieptul lui Adonis. Porneşte prin pădure. se-mpiedică-ntr-o tufă de trandafir sălbatic. Dar Ares n-aşteptase blestemele zeiţei. Nu te vârî-n primejdii. se repede la tânăr şi îl trânteşte jos.. nici chipul nu pot să îmblânzească pe fiarele acestea sălbatice.unde se-afla zeiţa.

i-a curs sânge din rană. în flori de anemone. şi danturi zgomotoase. Nici nu voia să aibă. îi aruncau ochiade copilele din Cipru. iar mamele cu fete de măritat îi tot dădeau târcoale şi îl pofteau la mese şi la alte petreceri. în tristeţe. Adonis. Nu vreau s-ascult de legea lui Zeus pentru oameni. picurate-n poiană. şi lacrimile sale.161 cu pumnii tremurători în frunte. Virtutea şi credinţa erau înlocuite de nestatornicie şi de uşurătate. căutau acum ospeţe cam nelalocul lor. Acum era şi roză. trecând pe uliţi. Până în acea ziuă. adesea ocrotea pe cei tineri. Şi rămânea tot rece. Fetele. când le-nfloreau în inimi simţirile alese şi-o dragoste curată. şi straie deşucheate. rămase din trecut. N-am să te las să pieri. a hotărât zeiţa serbări mari. Când s-a-nţepat zeiţa c-un spin de trandafir. Şi ca să nu se uite vreodată de Adonis. din piatră sau din lemn. se spulberau pe rând. căci nu avea soţie. Dar Pigmalion. S . tot singur. floarea de trandafir fusese numai albă. aezii cântau că niciodată nu a putut să-l uite pe soţul său. mai mult de două zile. precum spune legenda. se spune. şi visurile sale despre o fiinţă pură. SCULPTORUL SIHASTRU i vieţuia. atâta cât plânsese şi dânsa în poiană. grădini pline de roade şi flori înmiresmate. şi-n cinstea lui. erau tot mai uitate. într-un oraş din Cipru6 .. vreme de două zile. Adonis!. un artist ce făurea cu dalta chipuri de zei şi oameni. Văzuse că în Cipru bunele obiceiuri. S-a tot jelit zeiţa pe trupul lui Adonis. s-au prefăcut în flori. pe vremuri. din marmură şi fildeş.. în schimbul ei găsea privire îndrăzneaţă. ca vie amintire a suferinţei mele!. deşi. artistul – căci astfel se numea – nu da nici un răspuns. fugind către Adonis. fastuoase. Purtările acestea îl mâhneau pe artist. în fiecare an. cu câţiva sclavi ai săi. Era şi parfumată. gingaşă. Avea o casă mare. vorbă gălăgioasă şi lipsă de ruşine. Dar el trăia sihastru. Serbări numite-adonii5 .. Într-adevăr.. şi roşie ca macul. altădată harnice. Iar sculptorul acesta era frumos şi tânăr. iubitoare de casă şi modeste. Nu se poate. Şi sângele-i divin a colorat cu roşu imaculata floare. pe care s-o îndrăgească şi care să-i rămână soţie toată viaţa. Vei dăinui de-a pururi. Graţia se pierduse. devotată.

iubite. artişti tot ca şi dânsul. Toţi admirau acum ce dăltuia în piatră.. Gura-i părea o floare.. Era cu Galateea. mereu închis în casă ?.162 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ a să-şi aline dorul de-o astfel de copilă. Pe fruntea ei senină citeai neprihănirea. Iar când lucra. le răspundea artistul. în fildeş sau în lemn. Şi nu mai era singur.. Galateea ? Mai poate să cioplească dalta mea o minune aşa precum eşti tu ?. Sfârşind apoi cu munca. el însuşi. Însă mult mai frumoasă decât în visul său.. Îi luă şi giuvaere.. cu gura tăiată fin în fildeş. Mâna lui mult dibace cioplea lucruri de artă ce nu aveau pereche. Lucra fără-ncetare. artistul o întreba mereu : — Tu ce spui. zâmbind în zori de zi sub raza purpurie. Căci statua aceea înfăţişa chiar fata pe care şi-o dorise.. — Îmi tălmăcesc în fildeş un vis încântător. o fecioară. luând în mână dalta. C . ascultând răspunsul. Aduse din grădină flori roşii. Ba-i dete chiar şi-un nume copilei ce-o crease cu mâna lui. şi fata îi surâdea sfios. artistul se închise la în atelier şi. neîntrecutul sculptor. şi-l întrebau : — Ce tot faci. a privit cu uimire la statuia cioplită din fildeşul lucios.. Pigmalion alergă şi-i cumpără veşminte. de parcă-l pricepea. Şi nu deschidea uşa. şi-i aşternu covoare şi perne peste tot. făcând din noapte zi.. cum nu se mai văzuse. Şi. Ei îi spunea acuma tot ce gândea. Dragostea-i da putere şi aripi ca să zboare pe culmea creaţiunii. Pigmalion. Lui îi părea că fata-i răspunde : — Da. din fildeş. se-apucă să cioplească. ovalul lin al feţei şi blânda mlădiere cu care se pleca fecioara către dânsul erau desăvârşite. artistul se-ncorda. Veneau la uşă prieteni. aşa cum şi-o visase7 .. spunându-i frumoasa Galateea. îmbălsămate.. şi corpul de zăpadă. Pigmalion.

.163 STATUIA PRINDE VIAŢĂ enise primăvara. Şi iată-l! – în mulţime. Dar el o ia în braţe. întâia oară iese şi-artistul Pigmalion.. şi ea-i cuprinde gâtul : — Mult am dormit.. cu feciorul său Eros. iubite!. Iar Pigmalion ridică povara lui cea scumpă cu braţele-amândouă şi strigă cu putere : — Trăieşte Galateea!. Jertfeşte un berbece şi cade în genunchi. în ghirlande. Iezii săreau zburdalnici... Cosiţele-s de aur şi ochii de cicoare. Îţi mulţumesc. Azvârle-i o scânteie. Sosind. Îţi mulţumesc. A fost şi Afrodita. asurzitor.. toţi sculptorii Eladei. Eu am pe Galateea cu inima de fildeş. trânteşte uşa şi intră ca furtuna în sihăstria lui. împleteau. la fel de nemişcată. Iar pielea ei se face mai moale ca mătasea. Acolo-i Galateea. se-nţelege. crengile lungi de mirt şi agăţau în ele trandafiri şi anemone. chemând la sărbătoare toţi oamenii din Cipru. poeţii. Veniseră artiştii din tot cuprinsul ţării. s-a prăznuit şi nunta. deodată Galateea întredeschide ochii şi inima ei bate. şi flautul se pornise să sune tânguios. În timp ce-i spune astfel. la care-au fost poftite mulţimile din Cipru.. gătite cu văluri lungi şi albe din pânză străvezie. Tu-ntruchipezi iubirea. Se-ndreaptă spre altarul de marmură-al zeiţei. muzicanţii. Se află tot pe soclu. Iar fetele. cuprins de-o presimţire. zeiţo!. Chiar au danţat la nuntă. E tot cum o lăsase în ceasul când plecase spre-altarul Afroditei. şi eu i-o voi aprinde. îi spune Galateei. cuprins de-nflăcărare. Se-nghesuie-n mulţime. Începe să alerge. Pe urmă.. viaţa.. să ardă-n vâlvătăi. — Zeiţă! zice el. căci se-apropia serbarea zeiţei Afrodita. Se-ntoarce şi porneşte înfrigurat spre casă. şi dintr-o piatră... Nu vrea să ţie seama că trupul ei e rece. A fost o nuntă mare.. Oamenii începeau să strângă-n coşuri mere şi rodii şi naramze. V . Eu te-am purtat în suflet şi te-am creat din fildeş. şi îi sărută faţa şi îi şopteşte vorbe curate de iubire : — Tu ai să-mi fii soţie.. iubire. Nici una nu-i ca tine de castă şi gingaşă.. Tobele băteau tare. puterea suverană ce face să-ncolţească. surâsul îl pătrunde în inimă pe tânăr. Îşi spuse rugămintea. Pe câmpuri viţeluşii gustau întâia oară din iarba cea mustoasă şi mii de zburătoare înveseleau văzduhul cu ciripitul lor.

Un templu fără seamăn şi cel mai drag zeiţei. ce poartă-acelaşi nume. Iubirea ce-i cântată şi astăzi de poeţi. şi-n piatră8 . ce-a stăpânit în Cipru.. frumoasa Afrodita.. în cânt. Feciorul Galateei a fost regele Pafos. Artiştii. şi-unde se află templul frumoasei Afrodita. Cât ? Nu mai ştie nimeni. I-a ocrotit iubirea. dup-aceea.. I-a ocrotit zeiţa. . iubirea creatoare. zile ferice.. au slăvit pe-Afrodita.. în danţ. El a clădit oraşul. ce şi-o păstrau cu grijă. Şi-au trăit împreună ani lungi.. Aşa zice legenda.164 A fost o veselie cum nu se poate spune.

vreme de două zile. care îl răpune sălbatic pe Adonis. prin Afrodita. . din ordinul împăraţilor romani. o haină de lână albă. Ares.. pe câmpie şi-n florile ce-şi scaldă petalele în lumină. Vremea se înrăieşte către începutul toamnei. din Iapet (prin Prometeu şi fiul său Deucalion). războiul. erau din neamul lui Cronos. Ea se născuse din spuma mării. În legendele eline se sublinia că numai omul înflăcărat de o mare pasiune va putea săvârşi acest lucru. ei pretindeau că fiul lui Enea. ca şi olimpienii. Ascaniu sau luliu – cum îl numeau romanii – era întemeietorul familiei imperiale a luliilor. au mai multe drepturi decât elinii să stăpânească lumea. şi August. iar hitonul. 7. se trăgea. Războiul prăpădeşte şi pârjoleşte totul. în vreme ce frunza sângerie este purtată în vârtejuri de vânturile toamnei. după legendă. şi neamul elinilor. arăta că romanii. de a schimba materia neînsufleţită în fiinţe vii. însemna. Peplonul era o tunică. dreptul de a-şi întinde ghearele ei de vultur pestre întreg pământul.165 Note: 1. Afrodita-Venus – sau Venera la romani – era fiica lui Uranus. Ciprul este o insulă din Mediterana răsăriteană. serbările în cinstea lui Adonis. cu secera de diamant. şi elinii din Iapet). livada şi grădina. Adoniile. titanul Cronos. se trag din titani (olimpienii din Cronos. la rândul său. care îndestulau ogorul. atunci când se născuse. Dar Ares mai este în acelaşi timp şi furtuna sau vremea ce se schimbă. nepot al Afroditei. Iar moartea lui Adonis însemna chiar sfârşitul verii. dealtminteri. Astfel se tălmăceşte şi crima săvârşită de Ares cel crud asupra lui Adonis. fără mâneci. vechii greci înţelegeau vremea călduroasă. Prin Adonis. Mai mult. 6. fiind dintr-un neam mai bun şi mai vechi. Înţelegeau belşugul de roade felurite. după legendă. 2. Afrodita se trăgea din prima dinastie de zei. Se spune că zeiţa purta un brâu fermecat. se trag direct din Uranus. cu mare însufleţire. scurtă până la genunchi. 3. natura roditoare. în vreme ce elinii se mulţumeau să arate că ei. S-a mai arătat această temă la Prometeu : dorinţa omului de a atinge suprema creaţiune. pe când olimpienii. şi jalea Afroditei. în frunte cu Zeus. În acest fel justifica familia luliilor dreptul de a stăpâni Roma. Deci. când iarba se vestejeşte şi poamele cad. Căci Ares este feciorul Herei. 4.feminină. scurs în apa mării. Acest brâu avea darul de a o face mai frumoasă şi-i da puterea să subjuge inimile bărbaţilor. aceea a titanilor. şi mai târziu la Roma. adică al cerului. părintele tuturor zeilor. romanii aveau pretenţii mai mari: ei afirmau că. din care făcea parte şi Cezar. Zeiţa Afrodita întruchipa şi ea. cel dintâi zeu al cerului. în urma loviturii date de fiul său. După versurile poetului latin Lucreţiu. adică din a doua dinastie. unde. fusese purtată Afrodita de Zefir. Tot dintr-un titan. Atuncea este vremea care aduce moartea comorilor grădinii. Iar spuma se ivise din sângele lui Uranus. aduce pustiirea în arbori. când înfloreşte glia. 5. prinsă cu o agrafă pe umeri. Ele se prăznuiau primăvara. Legenda ticluită de poeţi cu atâta meşteşug. şi Romei. Elada. aveau loc în Asia..

Marmure vestite sunt : Afrodita de Medicis şi mai ales cea din Milo. ea stârneşte uimirea tuturor prin perfecţiunea cu care a fost creată. Aceasta din urmă a fost aflată de un ţăran în Milo. Praxitele. dragostea şi frumuseţea. a dăltuit adevărate poeme în piatră. pentru elini. o insulă din roiul de Ciclade.166 8. Aflată astăzi la Luvru. Se pare. Scopos. spre slava Afroditei. că această statuie ar fi opera unui alt mare sculptor grec. pe când îşi săpa ogorul. . unul din cei mai mari sculptori ai antichităţii. aceea care întruchipa.

ce-şi arde limpezimea sub soarele amiezii. ar fi un strop de apă lângă un lac de munte. copilă. le întrecea cu mult.. fireşte. plin de parfumuri. ca un ceresc balsam. că poate să existe o astfel de minune. Aşa grăiau poeţii. erau în schimb aduse ca daruri pentru fată.. ce suge-ntâia oară. De-o rumeneală dulce. cum are trandafirul involt. un rege şi-o regină care aveau trei fete.. mai galeşi. de mult. Î . Ca rodiile coapte. în botişor de ciută. Iar graiul ei. în vreme ce poeţii se adunau acolo. cea mai mică. în Creta. un cântec. din temple şi sanctuare.. Dar orişicâte haruri aveau primele două.. o muzică divină ce farmecă urechea şi-alină suferinţa. Tu eşti mult mai frumoasă.. Obrajii-i erau rumeni. din dumbrăvile sfinte. din proaspătă mulsoare. căci tu le-ntreci. ele-ar păli de ciudă. rostindu-i pe-ntrecute fermecătoare versuri : „De-ai fi printre zeiţe. Ce buze!. nedumeriţi. De-aceea. Psiheea. pământenii uitau s-o mai sărbătorească pe mândra Afrodita şi lăsau să se stingă pe-altarele ei focul.. pe toate laolaltă.. Noi nu mai vrem pe alta”.. Podoabele de aur. smulse de pe coloane. Şi dinţii : stropi de lapte. tu ne vei fi zeiţă.. Din pricina Psiheei. o.167 EROS Şl PSIHEEA n basm1 se povesteşte c-ar fi trăit de mult. Şi buzele!. frumoaso. lăudându-i frumuseţea.. Locuitorii ţării şi chiar străini de locuri se grămădeau s-o vadă pe fata cea mai mică a regelui din Creta. Chiar mândra Afrodita ar fi pe lângă tine o floare vestejită. Nici nu puteau să fie ochi mai adânci..

căci oamenii. copilul cel drag al Afroditei s-a întors în Olimp. acum o priveau reci.. suspinând. să caute o săgeată cu care s-o ţintească. Vreau s-o hulească lumea şi să râdă de ea.. De. mai picură-i în suflet Psiheei şi-o iubire nebună pentru-o fiinţă cu totul decăzută. o lună. jertfe. căci celelalte fete. fructe – toate – să-mi fie smulse oare de fetişcana asta ?.. răzbunarea zeiţei Afrodita va fi îndestulată. Tu însă fă – prin vrajă – să n-o iubească nimeni.E săvârşită vraja : n-o mai pot dezlega. surorile mai mari.. o torţă şi un arc cu săgeţi fermecate : — Tu. căci fiinţa mi-e robită de chipul tău... Părinţii mândrei fete erau nedumeriţi. pe care o iubea. totuşi. După treaba asta. ce-avea aripi de aur. Şi feciorul şi-a-ntins aripi de aur3 . Parcă vedeau o piatră. O vei găsi uşor. Cum îndrăzneşte ea să fie mai frumoasă ca mine.. Noaptea era senină şi-o rază de lumină – trecută prin frunzişul cel des de la fereastră – o săruta pe pleoape. sau cine crezi cu cale. fără viaţă şi fără de simţire.. în palatul din Creta. De-o fată muritoare ?. flori. Era-n Olimp. — Atâta ţi-e porunca ?.. — Da. pe genele ei lungi. ştrengarul s-a strecurat în taină. A zburat prin văzduhuri şi-a poposit în Creta. o privea pe Psiheea nesăţios. nu-i vorbă. i-a rostit Afrodita cu voce tremurândă. şi.. Cum de o rabdă cerul ? Şi darurile mele. s-a cam zgâriat la deget. chiar în iatacul fetei. — Nu. la fecioara Psiheea.. înfuriată groaznic. S . precum hărăzise zeul iubirii. Dar n-am să trag săgeata cu fiere şi otravă. Lăsându-şi tolba-ncolo.. copilul năzdrăvan... sau un an.... Şi Eros a vrăjit-o pe fata regelui.... Îmi împlineşti voinţa.. Afrodita ? Şi. copilul meu iubit ?. găsiseră miri vrednici. un osândit de soartă.. Psiheea!" Şi. Dar dibuind prin tolbă..... odată cu-nserarea. se strâng s-o tot admire. cam bătrâni.4 PALATUL FERMECAT -a scurs o săptămână. te rog de astă dată să te repezi în Creta şi s-o cauţi pe Psiheea. dar gândul îi rămăsese-acolo. ce-mi asculţi porunca fără de şovăire. Tiptil-tiptil. flăcăii ce-nainte nu conteneau s-o ceară de nevastă. mamă!. astfel. nătângi. precum făgăduise zeiţei Afrodita. c-a îndrăgit un monstru şi. Iubirea pentru fată l-a şi cuprins pe Eros. zeiţa Afrodita l-a şi chemat pe Eros2 .168 Când a aflat zeiţa.. gândind : . s-a necăjit amarnic şi-a început să strige : — Asemenea ocară ?. Eros. dar totuşi nişte miri de rang înalt : doi regi. o marmură cioplită cu mare iscusinţă de-un sculptor cu renume şi.

tăcută. Zefirul. pe scări monumentale. pietre scumpe. nu de nuntă – regele şi regina au dus-o pe Psiheea pe vârful unui munte. Ce bine e în apa fierbinte. în locuri neştiute de oameni până-atunci. împodobeau pereţii... pătrunde în palat. Poţi da orice poruncă.. erau turnate-n aur. şi-n aramă. prin preoţii din templu : — Nu mai spera. Atunci. Deodată dânsa simte că bate-o adiere. Dar nu-ndrăznea sărmanul să calce-o hotărâre pe care o luau zeii.. să ştii că e al tău. şi nu-ncerca. rege. Apolo i-a răspuns. În preajmă dă cu ochii de un palat măreţ. naramze îi sunt întinse-n faţă. ştiind că lasă fata drept pradă unui monstru. ce neagră întristare l-a cuprins pe bătrânul părinte al Psiheei. prin încăperi. dacă şi-a treia fiică şi-ar fi găsit un rost.. îi glăsuia copilei : — Tot ce zăreşti în juru-ţi. cu luciu stins. puse în mozaic şi-nchipuind din ele figuri parcă pictate. bătrâne.. După ce se-ospătează. Poţi spune orice voie.. frumoasa mea stăpână.. Atâta doar că nimeni nu mai călca palatul în chip de peţitor. focoase diamante şi alte multe pietre. ce-o să te răcorească după atâta zbucium. păşind tot mai departe. să te împotriveşti poruncii zeilor. fructe gustoase : rodii. Vântul de-apus. ce zboară prin văzduhuri. Şi-n ziua hotărâtă.. de care însuşi Zeus se teme uneori. să-ntrebe pe Apolo ce are de făcut. O fiinţă fără seamăn. lăsând-o-ntr-o poiană cu ierburi ca mătasea şi flori îmbălsămate. bătrânul rege s-a dus la un oracol. vinuri întăritoare. ca monstrul să-şi ia prada. tot aşteptând pe monstru să vină să o-nhaţe. poftim. Fata privea uimită. cum poruncise zeul. va fi bărbatul fetei. căci vei fi osândit. s-o ducă peste piscuri. rubine. veşminte şi podoabe.. călăuzindu-i paşii. . dulciuri. O fiinţă nevăzută.. în vreme ce podeaua părea ca înstelată cu mii de nestemate. şi-n fildeş. purtând cu sine focul şi-o armă ucigaşă. sculptată cu migală în lemn scump de lămâi. Psiheea e condusă într-o-ncăpere mică. care o susţineau. mărgăritare albe.169 Ce bucurie mare ar fi avut părinţii. Şi mii de animale – părând însufleţite – făcute din argint. De vrei. şi-acolo – ce să vadă ? O boltă minunată. Coloanele înalte. un om. în care sclave cu chipuri nevăzute au picurat esenţe plăcut mirositoare! Şi-o masă-mbelşugată. cu vaiete cumplite. un monstru rău şi crud.. pe o potecă-ngustă. Rămasă singurică. Aici au părăsit-o. într-un cortegiu jalnic – de moarte. chitre. o luase pe copilă pe aripile lui. Deci du-o pe Psiheea în vârful unui munte şi las-o părăsită. te-aşteaptă o baie minunată. Vă-nchipuiţi ce-adâncă. prinţesa sta cu spaimă şi tremura ca frunza când vine vijelia. Păşind fata cu frică. Psiheea nu aşteaptă prea multă îmbiere. şi s-au întors acasă. în care erau îngrămădite comori nemăsurate de aur. şi se cufundă-n baie. ca ginere. tu.

Dar să nu-ncerci să-l vezi. orice-ar fi pe lume. stăpâne. O strigă şi o caută : — Psiheea. se-nduplecă.. muzici alese îi desfătau auzul! Dar nu vedea pe nimeni. cu pat curat şi alb. Cine să fie oare ? A!. când fata ieşi ca să se plimbe pe munte. Soţul tău o să vină şi-o să te-mbrăţişeze prin somn. prin poiene.. Fiinţele nevăzute o culcă pe fecioară în acest pat de aur şi suflă în făclia ce pâlpâia alături. a auzit din vale nişte voci cunoscute. căci el şi cu regina s-au ferecat în casă. Şi altele pe urmă.. Nu ştia cum arată. dar fiinţele din preajmă îi poruncesc să tacă. nu ştia cum îl cheamă. ori cobora-n poiană. Psiheea le aude şi-ar vrea să le răspundă . Toate vor fi. Intâi să-i ceară voie slăvitului ei soţ. Cu câtă nerăbdare aşteaptă dânsa noaptea! Iar când soţul soseşte. în fine. Neobosită. culegând flori şi fructe sau dănţuind mereu.. fata se răsfăţa în voie prin multele-ncăperi ce le avea palatul. Sunt ele. fugind printr-o pădure. Se hârjonea cu ele.. şi-n zori – când prima rază se strecura-n cămară – dispărea fără .170 primitoare. Coruri. SE IVESC CELE DOUĂ SURORI urmă.. — Mai înainte-i spune : — Ştiu că surorile or să te sfătuiască lucruri nechibzuite. N-avea decât să-şi spună dorinţa cea mai mică. Nu le da ascultare... Să nu ai nici o teamă! îi răspunde Psiheea. În timpul zilei. în palat. pe cele două fete. să te căutăm.. — Dormi fără nici o grijă... ea plânge şi-l dezmiardă. surorile mai mari. şi-l roagă. — Am să-ţi împlinesc voia. vremea curgea pe nevăzute făgaşe. Nu vor să vadă cerul şi nici lumina zilei. Vorbea numai cu umbre. da!. O vorbă să nu spună. A stfel s-a scurs şi noaptea. Mai ales nu uita că.. stăruieşte. căci te pândesc primejdii. tatăl nostru.. de are înfăţişare frumoasă sau de monstru. cu aşternuturi moi. Îngăduie ca-n ziua următoare Zefirul să aducă acolo. Psiheea devenise soţia unei fiinţe ce venea numai noaptea. A stat puţin pe gânduri. I-e blândă sărutarea. Până ce el.. să nu-ncerci să mă vezi. trimisu-ne-a pe noi. şi totul se-mplinea. A mai trecut o zi.. surioară. îi spune iar o voce. Să nu ai nici o teamă. aşa precum doreşti. ca-nainte. căutând-o pe Psiheea. unde eşti ? Regele.. Dar într-o zi. cât timp nu pot să afle nimic de soarta ta. care umblau prin munte. copilă dragă.

Şi ea ? Ce bogăţie.. de parc-ar fi regină. o Î . cu soţii noştri bătrâni. dar nu au timp prea mult. Psiheea. Ce-mbrăţişări! Ce lacrimi! Ce chicoteli! Ce râs!. Şi scorpiile pleacă... cu bucle lungi de aur pe umerii de nea. Bărbatul său. pesemne. Zefirul se porneşte pe văi şi. surioara noastră va pierde din trufie. îşi şoptesc amândouă. o fi vreo zeitate. când soţul doarme dus. afară de aceea de a-şi vedea bărbatul . Sclavele nevăzute le-n-treabă de porunci. Noi o credeam pierdută. Alături are arcul şi tolba cu săgeţi. Atunci. Şi noi. Ba. Mă rog.-nfricoşată. E straşnic planul. Şi.. ascultă şi promite să le urmeze sfatul. Psiheea le arată palatul fermecat şi sălile în aur şi arginturi.. haine. iar sora cea mai mică rămâne la palat. cu aspru jurământ. Îi spun că nişte oameni i-ar fi văzut bărbatul. Sigur c-o s-o mănânce şi pe soţia sa. E-naripatul Eros.. să nu-ncerce să-l vadă. ne mâncăm tinereţea. pe vârfuri. la-nceput bucuroase c-o revedeau pe fată.. iară în zori se-ntoarce. uşurel. pe perne. s-aprindă o lămpiţă noaptea. cercuri de aur.. vede pe cele două surori ale Psiheei.. căci mesele-s întinse şi muzica le cântă.. se-apropie de el şi-i luminează chipul. neghiobi şi şubrezi. când nu-i de faţă dânsa. încep să fie roase de o invidie din ce în ce mai neagră.. când doarme el. Neruşinata!. şi cum el i-a cerut.. colane.. coşuri cu flori. O fi voinic şi chipeş.. şi să-i privească faţa. Aşa. hăt. Ea îi atinge arcul şi tolba. cu-obrajii ca bujorul. când o să aibă poftă.. pe aripile sale. ha. Ca să se-n-credinţeze. mingii. Le-aduce la palat. dornică să-l sărute. Acel ce s-odihneşte-naintea ei. dintr-o dată...171 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS n ziua următoare. Şi nu sfârşesc prea bine să spună ce doresc. pe când el doarme. Acesta-i un balaur. şi braţe nevăzute aduc bucate. târziu. Ba. Tocmai ei ? Cea mai mică ?. Şi dragostea o prinde cu vie-nvâlvorare pentru divinul Eros. Mai bine să-i dăm sfatul să-şi calce jurământul faţă de soţul său şi să-ncerce să-l vadă noaptea. iar noi nişte sărmane şi umilite sclave. orice poftesc l Surorile Psiheei. grădinile. Şi cele două scorpii o sperie pe Psiheea. Psiheea ia în mână lămpiţa cu ulei şi. le şi povesteşte că ei i se-mplinesc toate dorinţele. în noapte. Căci el o să se-nfurie şi o s-o pedepsească. e monstrul cel mai dulce şi mai frumos din lume. Se uită cu ardoare la el şi se apleacă. cercei sau pietre scumpe. pădurile şi toată avuţia ce se afla acolo. Ha. şi-o săgeată o zgârie la un deget. n-o vezi ce se-ngâmfă ? Ne-arată toate cele. Surorile se miră şi vor s-o iscodească. În fiecare seară vine dintr-o pădure şi trece înot râul.. — Ce zici ?.

— Nu. şi plângea : — Ce-am să mă fac. zeul intra-n Olimp şi mândra Afrodita îi ieşise înainte şi îl certa cu asprime : — Necredincios!. Dă-mi arcul. Sunt singură.. Ajunge la palatul zeiţei Afrodita şi-i spune umilită : — Tu eşti. nu vreau. soţul meu. şi dânsul e un zeu.. pentru asta te voi închide-n casă. El. făclia.. şi foame. Nu ştii că însuşi Zeus a părăsit atâtea şi-atâtea pământene ? Nu mai gândi la el..... Numai că el zburase şi n-o mai auzea. şi…Eros.. ba încă socoteşte să plece spre zeiţa iubirii. făcându-i o arsură pe pielea delicată. zeiţa se încruntă. eu. Îl atinge pe zeu. tot. care-i spune : — Mi-ai fost atât de dragă! Dar prin nechibzuinţă.. O vede pe Psiheea plecându-se asupră-i ... e gata să-l sărute cu buzele fierbinţi.. Dar nimeni n-o ascultă... merge. năzuind un sprijin.. îndură suferinţe. dă-mi şi tolba.. Aşa ne-am înţeles ? Ei bine.. Psiheea nu se lasă.172 picătură încinsă de ulei se scurge din lămpiţă... căci te iubesc. şi te iubesc atât... Ea doar ocroteşte dragostea pe pământ.. Nu mai eşti zeu. căci dânsa ocrotea familia.... ci sclav! PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI e când frumosul Eros era închis în casă. sete şi piedici cu duiumul... dispar.. însemnele puterii.. Palatele de aur.. căminul. Silit de legi divine.. Dar după-atâta trudă. Viclean!. Afrodita. şi frig.. Eros ?.. acuma m-ai pierdut. mâhnită.. rostindu-i printre dinţi : P . mama lui Eros.. Imploră şi pe-alţi zei.. Unde te pot găsi ?... Psiheea-nmărmurită aude numai glasul lui Eros. în vreme ce cu ochii îl roagă de iertare.. nu-i ia durerea-n seamă. aleargă-n templul Herei. Eros. izvorul. S-a dus pe totdeauna. pe cât eşti de frumoasă. Şi plecă. pădurea. merge. Duşmana mea de moarte ai luat-o de soţie ?.. aripile. Psiheea şi pornise pe munte... se trezeşte.. De ură-nverşunată. — Tu eşti o muritoare..... strigă fata.. căci nu sosise timpul ca să mă poţi vedea. Peste puţină vreme şi eu am să fiu mamă. Fii bună deci. îi răspundeau mai toţi. zeiţă.. căci n-o să-l mai revezi. Şi. grădinile. zeiţă.. Dar el se saltă sprinten şi zboară pe fereastră. o. Zeiţa Afrodita priveşte spre Psiheea. tot fata-i mai frumoasă. voi avea un prunc. O roagă pe zeiţă.

unde păştea o turmă de oi – turbate toate – ce-i omorau pe oameni. necum. şi cere-i Persefonei. îi spune Afrodita.. Îi sfâşie veşmântul. Se spune despre Gheea. mama soţului meu.. ce străjuia cu colţii lui cumpliţi acest ţărm al tristeţii... căci plec la un ospăţ. domolindu-l pe monstru cu nişte turte dulci. o trase de cosiţe şi o bătu la sânge.. Străbate peste fluviul. Şi cum. Când se sfârşi cu munca. poate mai mult ca mine ?.. Porneşte iarăşi fata. o puse şi la muncă.173 — Vrei să mă faci bunică. păzit cu străşnicie de sute de balauri. cel cu trei capete. O-nvineţiră toată. să biruiască totul şi să-mplinească voia geloasei Afrodite. Cată să vii degrabă. Apoi. Dar ştiţi. Şi-o roagă : — Dă-mi. copila ajunge şi la tronul zeiţei Persefona.. Dar nici aşa zeiţa nu se milostivi. Se luptă îndelung să intre în regatul cel misterios al morţii. CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES eîmpăcată încă. să-ţi umple cu balsam cutia asta mică. zeiţa frumuseţii ? Vrei să mă faci bătrână ? Tu. zeiţo. pe soiuri. poate mai mult ca zeii.. Şi trece chiar de Cerber. frumoasa Afrodita! Persefona primeşte să-i umple cutioara cu balsamul cerut. orz şi alte feluri şi-i spuse să le-aleagă grămezi. — Te du-n regatul morţii cel cârmuit de Hades. Dar dragostea. (Lâna era de aur.. grămezi. Să vină două sclave : Grija şi Întristarea!. că ea era zeiţa ce-o ajuta pe fată să treacă prin primejdii. în cutioara asta. şi luă ea însăşi biciul. Şi-i porunci s-aducă un şip umplut cu apă. ce eşti vinovată că te-ai născut frumoasă. şi să-i aducă lână. dorinţa de-a-l mai vedea pe Eros i-au dat Psiheei vlagă să treacă prin primejdii.) Pe urmă o trimise în vârful unui munte. de câinele lui Hades.. Luaţi-o şi biciuiţi-o. gingaşa lui soţie. şi pleacă iar N . Pe-aici trecea un fluviu care curgea spre Tartar. Balsamul mă va face pe mine mai frumoasă. Erau acolo boabe de mac. însângerată.. fasole. pe unde treceau morţii. zeiţa îi mai cere să plece şi-n ţinutul lui Hades. Îi dete o movilă înaltă de seminţe. linte. strămoaşa tuturora.. balsamul ce ţi-l cere.. cum se cuvine! Sclavele o înşfăcară şi-o biciuiră straşnic. Afrodita. sub pământ. grâu. îi porunci să plece într-o pădure deasă. pe mine..

dar nu-i timp de pierdut. în sala de consiliu. şi-un zeu. de-atâta vreme de când ne-am despărţit. la plecare. Adună în cutie aburii grei ai morţii şi fata se trezeşte — Iubite. care-a făcut şi face atâtea nebunii. stăpâne! Psiheea nu-i zeiţă. Nu-ngădui. nu mai aşteaptă mult. Nu te mâhni. Psiheea dragă.. Să vină şi Psiheea. cum este Eros.. o sfătuise bine : — Să nu deschizi capacul. ZEUS HOTĂRĂŞTE… D : ar Eros. tu ce lumea o cârmuieşti din slavă.. Tu eşti oare!. sosită în rădvanu-i din flori de trandafir. Deci m-ai iertat ?. şi-ncearcă să surâzi. Eu plec către Olimp. să te privesc. şi-apoi să caut mijlocul ca să pătrund la el. Şi Zeus porunceşte lui Hermes să adune. — Ba da... Căci am atâtea lucruri să-ţi spun. binişor. se frământa Psiheea.. Iar el. Şi-i dă fetei să soarbă din cupa lui de aur esenţele . ştiu bine. Mai stai. strigă din urmă zeiţa Afrodita. Să mă fac mai frumoasă decât mă ştie Eros. nu poate face nuntă cu ea – o muritoare. aproape fără voie. Aburul o-mpresoară şi el aduce somnul cel fără de sfârşit. Tu du-te cu balsamul.. Şi zboară zeul Eros drept în Olimp şi spune : — O.. Numai că din cutie – aşa cum uneltise zeiţa Afrodita – iese un abur negru. Am băgat eu de seamă unde l-a-nchis zeiţa. le smulge şi s-avântă printr-o fereastră-afară. de-aş putea şi eu să folosesc balsamul! Puţin. E vremea să-l însori. să-l ducă Afroditei. ce văzuse prin vrajă toate astea. îndură-te de mine şi de iubita mea. Psiheea-ntredeschide capacul.. şi fata cade jos. călătorind pe drumuri... şi cum aflase locul unde-i ţinea zeiţa aripile şi arcul. şi cerceta cutia. O. — Nu. este pe urma noastră. rosteşte zeul Eros... să mă-ndrăgească iarăşi. mânată de iubire. nu.. E vremea să astâmperi pe-acest copil zburdalnic.” Şi tot gândind în sine. pe zei şi pe zeiţe. Cât de puţin....174 Psiheea. Zeiţa.. Ajunge la Psiheea. Balsamul din cutie e numai pentru zei. — Şi eu. Zeus. Şi ca să fie demnă Psiheea de un mire ceresc. eu am s-o fac zeiţă. „E pentru zei. frumoaso.. cum este Eros. Afrodita.. Mai stai. răspunse Zeus..... Mama mea... văzându-mi chipul.

...5 . puteţi să-ncepeţi nunta şi să vă veseliţi. — Rămâneţi împreună necontenit de azi.. Şi Eros cu Psiheea au făcut astfel nunta. zei şi zeiţe.175 divine : ambrozie şi nectar. rămânând amândoi fericiţi în Olimp. le glăsuieşte dânsul... Iar voi. Vă porunceşte Zeus!.

se tâlcuieşte prin suflet. reprezentate prin liră. şi anume că dragostea nu poate dăinui. un giuvaer de piatră. dragostea. şi pe Ares. Opera. Eros. Tema a fost reluată de către alţi scriitori şi. 5. numai forţa universală. a pătruns în folclorul multor popoare. grecii şi l-au închipuit pe Eros ca un tânăr înaripat. a fost răpită de romani din Elada. pictat de artistul Louis Gérard. frumuseţea Afroditei cu dorinţa de cucerire a lui Ares. este înfăţişată această poetică alegorie. care uneşte fiinţele perechi. În Capitoliul din Roma se află o statuie cioplită din marmură pentelică de faimosul Praxitele. în chip poetic. 3. zeiţa dragostei. De aceea vechii meşteri îl înfăţişau adesea pe Eros călare pe un leu. cu Uranus. Într-un frumos tablou. ţinând în mână o liră. El are un arc. după ce el îi ţintea cu săgeţile. . 2. El a unit-o pe Gheea. Psiheea. şi ajunge în Olimp. în opera sa „Măgarul de aur”. poate în otravă şi venin. dându-i drept părinţi pe Afrodita. în limba greacă. cum credeau elinii. Arătau în acest fel că simţămintele. pe care o gustau numai zeii. poate muiată în miere şi foc. Un zâmbet şăgalnic îi luminează faţa şi toată frumuseţea ce i-a fost dăruită de Afrodita. Lui Eros însă nici că-i pasă de cele care vor urma. dacă nu e însoţită şi de o simţire adâncă. Eros. Tot în Capitoliu se găseşte un preaminunat grup de marmură care-i înfăţişează pe Eros şi Psiheea îmbrăţişaţi. Această alegorie are un tâlc. perechi. Întruneau astfel în dragoste. Aici Eros. sub diferite variante. pe draga lui soţie. care se găseşte la Luvru. cel dintâi zeu. din care este gata tocmai să tragă o săgeată. pot îmblânzi o fiinţă oricât de cruntă. ci şi pe pictori şi pe muzicieni. ca s-o urce în Olimp. Fără îndoială că această operă. înaripatul. prin Eros. Cupidon sau Amor – cum îi spuneau romanii – este înfăţişat ca un tânăr cu pletele încreţite şi aripile pe umeri. 4. Basmul despre Eros şi Psiheea a fost povestit cu multă vervă şi fantezie – probabil după o veche legendă elină – de către scriitorul Apuleius.176 Note: 1. făcându-le să se înmulţească. poetizând legenda. într-atât este de armonioasă marmura dăltuită. săvârşită de un artist necunoscut. Mai târziu. la început era. vrând adică să sugereze că dragostea cea frumoasă trebuie cucerită. adică în locul unde se găsea fericirea desăvârşită. cuprinde pe Psiheea. Dar şi sufletul se înalţă prin dragoste. Alte opere îl reprezintă pe Eros în mână cu o torţă – torţa care trebuia să înflăcăreze dragostea oamenilor. cea dintâi zeiţă. a inspirat nu numai pe poeţi. zeul luptelor nesăbuite. pentru grecii vechi.

177 POSEIDON ŞI AMFITRITA alatul lui Poseidon1 . Nimfele nereide. erau nişte copile de-o bunătate rară. Odată. Fiindcă zeul Poseidon crease cândva calul4. ştiau că-şi datoresc această fericire nimfelor nereide. Le mulţumeau cucernici şi le zvârleau ofrande în valurile mării. În urma lor săltau cetele de delfini şi alte animale din apele marine. tras ca o vijelie de zeci de cai sălbatici. Dar şi mai mult iubea delfinul. cumva. delfinul care zburdă mereu voios prin valuri şi saltă şi se joacă şi face giumbuşlucuri. văzuse într-o ceată de nimfe nereide o tânără fecioară. numită Amfitrita. care-şi avea palatul în apele Egeei. şi tatăl lor. îl îndrăgea nespus.. P .. zeul care purta în mâna lui triena2 -. se ridica-n Egeea3 . se avântau cu toate să scape corăbierii. alt zeu bătrân al mării. nimfele nereide plângeau înduioşate şi. Ele-i purtau pe braţe şi-i aruncau pe ţărm. lunecând prin valuri. Însă de-acolo zeul pleca adeseori în carul său de aur. Nereu. Aproape nu-i poveste legată de Poseidon fără să fie vorba. pe când zeul se preumbla pe mare. Când se trezeau sărmanii şi se vedeau trăind. Iar când zeul Poseidon cutremura adâncul de ape mişcătoare şi îneca sub valuri triremele eline. despre delfin. o nimfă oceanidă. De-altminteri în legende se spune că Poseidon şi-a cucerit soţia cu ajutorul unor preacredincioşi delfini. în număr de cincizeci. Mama lor era Doris.

. Poseidon.. Voi nu vedeţi cum marea se zbuciumă de-atunci ? Poseidon o loveşte cu furca sa mereu. Ce fete are Nereu! Mai ales Amfitrita.. şi sfarmă. Dar zeul din Egeea.. şi zeul se oprise. Copilele danţau într-o insulă Naxos. în palatul de aur din Egeea!. Tridentul lui mă sperie de câte ori îl văd. alge mlădioase şi pietre de mărgean şi o cinsteau pe nimfă.. o căuta şi. Iar ea... îmi întăresc domnia. Şi-o zguduie. barba-i zburlită şi-nţesată de alge şi de scoici şi fruntea-ntunecată şi pletele-i albastre s-or fi zărit cumva. Căci nimfele.” Şi se uita la fată cu ochii lui albaştri. Nici prin gând nu-mi trece. Şi ca să scape. au contenit din danţ şi au sărit în mare. ce-i aduceau. ca să-i dea de urmă.. „Ce cântec!. căci îi cunosc puterea.. la mine.. ce înotau prin ape şi-i întrebau pe toţi : — N-aţi văzut-o pe nimfă ? Nu ştiţi pe unde e ? Pe unde se ascunde copila lui Nereu ? Răspundeţi... c-o fire-atât de aspră şi-un glas răsunător ?... deodată. şi-a spus în sine zeul. căci stăpânul e supărat cumplit. dar fata nici n-a vroit s-audă : — Cum ? Eu să fiu soţie acestui zeu.. tăioşi cum e oţelul. A . puse doi delfini. blândă din fire. Răspundeţi. Ce visare!. Căci altminteri stăpânul va aduce prăpădu-asupra voastră. Ia stai s-o mai privesc.. Iar nimfa cea frumoasă e fata lui Nereu. de marmură. Pesemne.. Nu. Şi caii lui la fel.... De mă însor cu dânsa..Şi zeul a zâmbit : Cred că a venit vremea să-mi aduc o regină.. Aici veneau noroade de vietăţi marine.178 URMĂRIREA NIMFEI cum însă Poseidon zărise pe-Amfitrita cu toate celelalte surate ale ei. fata a fugit într-o peşteră albă....... cum s-a-ntors Poseidon la dânsul la palat... Nu.. . puzderii de corăbii. ce este atât de mânios. a trimis peţitori. între valuri. şi asta va fi bine!” Şi.. izbind-o neîncetat de stânci... le ocrotea pe toate aceste vietăţi ce locuiau prin mări. Nici nu vreau să-l văd. ca danii. vrâstată cu vine de argint.. scoici. însă. când tropotesc prin valuri şi-aleargă şi nechează. vrăjit de melodia ce o cântau în cor..

să aducă iute ştirea. Şi-a pus pe umeri haina de purpură brodată cu aur şi argint.. pornind spre ascunzişul copilei lui Nereu. Şi-a curăţat şi barba de scoici şi de nisip. în noapte. În zadar o căuta. insule şi maluri. s-a-nveselit nespus. căci nu dădea de dânsa. aflând vestea. corăbii. Jivinele din apă. părăduind ţinuturi şi înecând sub ape oameni nenumăraţi. se pitulau de spaimă prin pietre şi nisip. de mânie. Nu li se vedeau ochii şi îşi aşteptau moartea. Poseidon. nici de data asta neizbutind s-o afle. Numai că-n zorii zilei pornise iar s-o caute pe nimfa Amfitrita şi. într-un cotlon al mării. Încât zeul Poseidon venise în zadar. delfinii ageri s-au hotărât din nou s-o caute pe Amfitrita. şi apa acoperise ţărmul. Abia târziu.179 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE oate mai mult de frică. şi nimeni nu ştia unde şedea pitită. Atunci. vrâstată cu vine de argint. credincioşi.. şi se părea că totul s-apropie de sfârşit. Delfinii.. cineva a vorbit – un şarpe. Dar poate Amfitrita a fost şi ea vestită că zeul îi aflase locul de adăpost.. aşa-şi trântea tridentul.. şi s-a ascuns mai bine. când hăurile mării primiseră atâtea corăbii călătoare. a scufundat din nou. noroade-notătoare de peşti şi raci şi broaşte şi scoici şi câte toate se ascundeau în grote. unde domneşte Hades. Iară pe fruntea arsă de vânturi şi furtuni şi-a aşezat coroana. ca să-şi pieptene părul albastru.. Ba chiar s-o şi peţească. careva. o meduză. s-a potolit Poseidon pentru puţină vreme. încât se zguduiau şi apele şi munţii şi Tartarul cel negru. P . şi-a spus unde e fata şi că-şi are sălaşul în peştera aceea de marmură. au şi pornit înot. A ridicat tridentul. Poseidon. un peşte. sub furia lui. încâlcit.

. de milă pentru oameni – pe cât spune povestea – s-ar fi înduplecat. Puterea lui e mare. deodată se trezeşte c-o piatră azvârlită de un delfin. şi ea nu-i întrecută decât de dragostea ce-o are pentru tine. stăpânul nostru este.. şi ţărmuri şi numai tu. Astfel au mers cu fală şi-au intrat în palatul puternicului zeu. Dânsa ducea în mână făclia cununiei.. ai să fii vinovată faţă de zei şi oameni de-o astfel de năpastă. Poseidon. Poseidon. cel mai bogat din lume. şi fă cu dânsul nunta. De nu primeşti. copilă. În jurul lor săltau nimfele nereide. carul de sărbătoare cu care trecea zeul peste aria mării. în iarbă. de tumbele ghiduşe. de spaimă pentru dânsa. şi monştrii au pornit. stăpână peste ape ? Asemenea iubire nu mai găseşti în lume.. Căci el te vrea soţie. Delfinii l-au vestit îndată pe Poseidon că nimfa se-nvoieşte a fi soţia lui. sfă-râmă şi insule. a strâns în mână frâul. au venit la Poseidon cei doi delfini isteţi ce peţiseră fata. cântând cu toate-n cor. frumoasa nereidă. preafrumoasă nimfă. au munţi de avuţii. îndurerat. Zeul s-a repezit spre peştera în care s-adăpostea mireasa şi. în cinstea Amfitritei... fecioară. — Mărite. aflate în Egeea. vrăjită fără voie de jocul cel zburdalnic. ţinând în braţe lire. delfinii s-au apropiat de coasta unde – în iarba verde – se odihnea fecioara. Şi ce fecioară oare nu s-ar simţi-ncântată să-i fie lui domniţă. c-o strălucire vie. Palatele de aur. a-anbiat-o să vie alăturea de el5 . Ascultă-l deci. Blestemele-or să cadă asupra ta. şi tot ce vrea din lume Poseidon dobândeşte. plin de fală şi plin de mulţumire. au spus dânşii – în limba lor. să ştii. fecioara nereidă aude pe delfini : — O.180 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA i au pândit şireţii când nimfa – mulţumită că zeul a plecat – ieşea pe ţărmul mării să se-nsorească o clipă. după stăpânul Zeus. în vreme ce cortegiul avea în fruntea lui pe oceanida Doris. purtată tot de-un monstru. precum se spune. Sfârşindu-se cu nunta. cleştar şi diamante. Privind astfel spre dânşii. Era. Auzind vorbele ce le rosteau delfinii. cu glasul tunător. unde s-a făcut nunta. de salturile repezi ce le făceau delfinii. Ea sa urcat în carul tras de-o sută de monştri. desigur – când ne-ai trimis în S . un mărgăritar mare. Ea ridicase capul. Jucându-se. Nedumerită încă. ce-mprăştia lumină pe toată coasta mării şi o umplea de vrajă.

Pitici păreau uriaşii pe lângă Polifem. Dacă intra în mare. El era de-o mărime de-a dreptul uimitoare. Era urât ca moartea. Pe urmă Amfitrita i-a născut lui Poseidon un fecior cam ciudat. ce se numea Toosa. dânsul a mai avut şi-alte zeci de soţii. a glăsuit Poseidon. marea dezlănţuită. urla înverşunată. nu i-a păstrat credinţă frumoasei Amfitrita. pentru zeul stăpânitor al mării – ca Hermes pentru Zeus – pristavul de credinţă. A prins pe el delfinii şi i-a zvârlit în cer. lovindu-se de ţărmuri. Avea o faţă neagră şi mare cât o casă şi-un singur ochi în frunte. cleştar şi diamante. ce-i A . făcându-şi-o soţie pe fata lui Nereu. Fireşte. Şi şi-a întins tridentul. după nuntă. ai zis cu voce tare că ne vei da la nuntă răsplata cuvenită. ce se numea Triton. În acest zeu. El era. Răsplata o veţi primi pe loc. i-a dat răspuns îndată trufaşul său fârtat. furtuna se potolea pe loc. Poseidon. când s-a sfârşit potopul. alături de-Amfitrita şi tatăl său. din apele Egeei. Triton era ca zeii. Şi el avea o scoică mare şi răsucită. Dacă sufla în scoică. Triton a fost acela care. De la mijloc încolo feciorul lui Poseidon era ca un balaur. Ca Zeus. ce geme mânioasă. ce parcă scânteia. CICLOPUL POLIFEM stfel şi-a văzut zeul stăpânitor al mării dorinţa împlinită. ca toţi zeii. Căci uită-te. pe nimfa Amfitrita. Acum o aşteptăm. ca Apolo şi ca atâţia alţii. apa îi ajungea abia la mijloc. sau. Din încuscrirea asta s-au născut regi. din creştet până-n brâu. mărite.. slăvite. marea se-nvolbura. elinii vedeau însăşi furtuna. ţintuindu-i pe boltă. doar părul i-era verde şi-ncununat cu trestii.181 lume. De-aceea locuia. Poseidon dobândise pe-acest fecior cu-o nimfă. În mâini purta ciclopul un trunchi enorm de pin. suflând în scoică. Aşa spuneau elinii că s-a ivit pe boltă frumoasa constelaţie a celor doi delfini... mireasa-i lângă tine. să găsim locul unde se-ascundea Amfitrita. dintre zeiţe. — Cuvântul mi-l voi ţine. eroi şi-alteori nişte monştri.. Poseidon. o nouă constelaţie : a celor doi delfini! — Să fie precum vrei. alteori. nimfe şi mai ales copile de simpli muritori. şi i-a strigat lui Zeus : — Îngăduie. a rechemat la matcă puhoaiele hoinare din râuri şi din mări. Dintre monştrii aceştia cel mai cunoscut este uriaşul Polifem. în palatul de aur.

Monstrul acesta groaznic voia să se însoare c-o soră-a Amfitritei. Cu-a-ceasta-şi mâna turma. Mai zveltă ca aninul. eşti mai nepăsătoare decât aceste stânci. şi marea. parc-ar fi o pădure. Nimfa însă era tocmai atunci cu Acis la poalele colinei. şi se ferea de monstru. Vedeau şi-auzeau totul. Am vii care dau struguri ca aurul de galbeni. pe-un tânăr. Legenda ne arată că fata. Galateea.. silindu-se să-i placă... se-ntâlneau Galateea şi cu păstorul Acis. să o ademenească pe mândra Galateea... poate. Căci partea cea mai mare din aceşti munţi e-a mea. Galateea! Nu mă dispreţui. un păstor. o fiică-a lui Nereu. nu-ţi va lipsi nimica.182 slujea de măciucă. Dar fiul lui Poseidon.. Tu însăţi vei culege. zbuciumată. Vuiau în zare munţii. În ei se află peşteri ce sunt tot ale mele. Ah. ascunsă undeva. Mai moale decât puful de lebădă.. fugind din calea mea mereu. Îşi pune la o parte toiagul său enorm. Căci n-avea nici o milă uriaşul Polifem. Vroia să pară chipeş. Şi-şi retezase barba murdară.. lăsând naiul. dacă m-ai cunoaşte mai bine. la poalele colinei. Pomii cei plini de roade vor fi numai ai tăi. fierbea de-atâta larmă. Mai rumen ţi-e obrazul ca mărul pârguit şi eşti mai majestuoasă ca trunchiul de platan. cu mâna ta. îşi pieptănase părul – ce-i spânzura în viţe sălbatice şi negre – cu grebla lui uriaşă.. unde nu simţi căldura în vara arzătoare. Avea numai o lege : poftele lui. pe Acis. Din sân îşi scoate naiul. Şi-n locurile-acestea. Galateea – căci astfel se numea – era mult mai frumoasă chiar decât Amfitrita. Nu te gândi că părul ce-mi creşte pe tot trupul . Dar tot tu. care-mi umplu livada şi licăresc prin arbori. Eşti mai îmbietoare decât soarele iarna sau decât umbra vara. ca floarea de măslin şi mult mai dezmierdată ca rodul din grădini. Mai dulce ca un strugur. vor fi tot ale tale... De-aceea. Mai surdă decât marea. şi turmele. Polifem nu ştia că nimfa e pe plajă.. Numai că. ce intră până-n mare. îndrăgostit de nimfă. ce umplu păşunea şi pădurea sau sunt închise-n peşteri. Doar mi-am văzut icoana în unda verde-a apei şi mi-a plăcut de mine. Polifem se coboară din munte pe colină.. un trup atât de falnic şi nişte plete dese.. Eu mă cunosc mai bine. şi începe să cânte. Nici Zeus n-are. pe care şi-l făcuse dintr-o sută de trestii. Mai proaspătă ca gheaţa. într-o zi. încâlcită – plină toată de spini – c-o seceră-ascuţită. De vrei să-mi fii soţie. Stăteau ades de vorbă şi-şi făureau tot felul de planuri minunate. şi fragii ce se află-n pădure şi coarna ce se coace în toamna-mbelşugată şi prunele zemoase.. nici frig în toiul iernii. Din-naltul munte Etna se desprinde-o colină.. aproape să le frângă. care îmi cad pe umeri. şi-atât!.. a început să strige spre valurile mării : — Mai albă eşti. vâna sălbăticiuni şi-i omora pe oameni. de mult. ai pricepe că ai greşit. Atât că Galateea iubea. fecioară. o socotea în mare. Iar faţa lui hidoasă şi-o oglindea într-una în ape cristaline. de crudul Polifem6 . Şi-n pomii mei sunt fructe ce-atârnă greu pe ramuri. Ridică-ţi dară capul din valuri..

legenda spune c-a ţâşnit cu putere.. ca să-şi pogoare mila peste sărmanul tânăr zdrobit de Polifem.. El prinde-n braţe-o stâncă şi o ridică-n sus. numit de nimfă : Acis.. Copacul fără frunze nu are frumuseţe. Galateea!. de pe ţărm. uriaşul ?. şi fii soţia mea!. râdeaţi de mine... nici calul fără coamă. Cine-ar fi cutezat să-nfrunte pe uriaş ? Şi stânca îl zdrobeşte pe bietul păstoraş şi sângele lui curge. Şi-atunci. De-acolo... Ce ? Soarele din ceruri nu este numai unul ? Şi nu le vede toate ?. printre pietre. dacă vei fi soţia lui Polifem..... Dispreţul tău mă arde mai rău decât un fulger. Numai că Galateea nu cuteza să iasă din mare. Îi vede şi răcneşte : — Aici eraţi ? Mişei!. Apoi. din stâncă... un râu cu apă rece. îi vede pe cei doi. voi...183 ar fi o urâciune. Şuvoaiele-mpletite s-au transformat în râu..... Şi-a implorat pe zei. un izvor. Să-ţi mai adaug că zeul Poseidon îmi e tată şi că-ţi va fi şi ţie. Ascultă-mi rugămintea. Nimfa se zvârle-n apă. dar el îmi e destul... Ce-a plâns sărmana nimfă.. . să-l ajute. Deodată. Dar e ultima oară când vă găsiţi alături. în amintirea celui ucis de Polifem şi-a dragostei pierdute.. fierbinte.. şi-n jur au crescut trestii. sfârşindu-şi vorba. şi eu care credeam că nimfa mă ascultă. Acuma s-a sfârşit!.. Am doar un ochi în frunte. Acis strigă cu groază : — Ajutor... ciclopul Polifem îşi ia din nou toiagul şi porneşte pe ţărm..

nu numai să dărâme. Numele lui vine – după unele păreri – din sanscritul Idaspati. pe vreme de furtună. Cine dezlănţuie deasupra ei noianul vânturilor despletite ? Cine o zguduie până în adâncuri şi o năpusteşe peste ţărmuri ? Cine ridică insulele din valuri. de parcă ar vrea să scape din nişte lanţuri nevăzute. Desigur. Egeea a intrat şi în unele legende marine româneşti. peste aria mării. Are în el parcă şi rezonanţe din ţipetele păsărilor şi ale oamenilor. zeul mărilor fusese osândit să zidească o cetate. 3. parcă în tropot. prin saltul său. care poate construi tărâmuri noi. Pe o friză din altarul lui Neptun de la Roma şi într-un mozaic de la Pompei se vede scena nunţii zeului mărilor cu fiica lui Nereu. care se alăturase Herei. nu era alta mai teribilă decât a mării. Dealtfel. urlând. cu forţa ei nemărginită. acest fiu al lui Poseidon. prelungind coastele.184 Note: 1. Cu tridentul sau triena Poseidon putea să dărâme şi munţii. Amfitrita. în goană. Marea. Dar tot ea le zdrobea corăbiile. dar aici a căpătat chipul unei bătrâne şi rele vrăjitoare. provenite din sfărâmăturile pietrelor aduse de curenţi. Însă acolo. născocind pe zeul Poseidon. Ea îi purta pe valurile sale. se afla Zeus. spre aventuri şi fapte glorioase. zbătându-se între maluri. 6. 5. Nechezatul lui e ca ţipătul furtunii care aleargă. izvorul care ţâşneşte vesel din clinele muntoase. cândva. lăngă ei. pe îndelete. aşa după cum îl numeşte Homer în versurile sale. zeul Poseidon a avut şi alţi feciori monstruoşi la chip sau la fire. În urma răzvrătirii lui Poseidon. 4. Tridentul este de fapt o denumire latină a trienei. fără îndoială. Calul simbolizează. Marea scălda pământurile Ior din toate părţile. când marea se înfurie şi îşi răscoleşte adâncurile. sus. Dar în acelaşi timp Poseidon putea să şi zidească. se aseamănă cu valul. împotriva stăpânului Olimpului. „Şi cine cârmuieşte oare marea ? se întrebau de multe ori elinii. veghind cu fulgerele în pumni asupra muritorilor. . cu apa ei albastră sau verde-vineţie. se afla marea. i-a înfricoşat şi i-a atras întotdeauna pe elini. izbindu-le de stânci şi învăluindu-le în giulgiul nemăsuratelor genuni. Despre Polifem. sau cine este acela care le cufundă ?” După puterea cerului. după credinţa lor. Această legendă nu este altceva decât poetizarea acţiunii mării. De aceea. Romanii l-au numit pe acest zeu : Neptun. se va mai vorbi. Această forţă a mării trebuia înduplecată. în cer. 2. elinii au personificat-o. în legenda lui Odiseu sau Ulise. Coama lui răvăşită de vânt. parcă le îmbrăţişa. care înseamnă stăpânul apelor. Marea Egee se află în partea de răsărit a Mediteranei. prin depunerea de nisipuri. Troia. Această legendă este povestită tot în „Metamorfozele” lui Ovidiu. Ei simbolizau pentru elini relele pe care le pot săvârşi apa sau unele fiinţe din adâncurile ei. el fiind şi zeul cutremurelor.

sub . În timp ce zeii. nu avea altă grijă decât să cerceteze şi să însemne bine fiece greşeală pe care-o săvârşeau acei de pe pământ. numite şi Câmpiile-Elizee.185 HADES Şl PERSEFONA pământ. Venea odată vremea când orice muritor – cum credeau grecii – urma să se coboare în Infern. Iar pentru Hades rămăsese locul întunecat şi trist. să-şi capete osânda necurmată. Hades. îi dăruise marea lui Poseidon. pentru că Hades era zeul ne-ndurătoarei morţi şi-al umbrelor muncite. Zeus. Oamenii nu-l iubeau deloc. Şi-acela care-i supărase mai deseori pe zei pleca în Tartar2 . Ceilalţi porneau – cum vom vedea – spre Insulele fericirii. L egende nu sunt multe despre Hades. când împărţise lumea cu cei doi fraţi ai săi. din marele-i regat subpământean. în Olimpul lor. păstrându-şi pentru dânsul cerul. cântau şi dănţuiau în râs şi glume. era cel mai posac şi mai nesuferit din rândul zeilor. numit Infernul1. ale norocului şi păcii. poate. De-aceea. ţinutul misterios al morţii. un fel de paradis al desfătărilor şi bucuriei. posomorâtul Hades pe tronul lui de aur. Chiar numele i-l pronunţau în silă. în neguri.

Pe acest drum se aflau genii tăcute. Căutau pe criminali. Dar Hermes nu întârzia. ajutat de genii4 şi de zeiţe-ntunecate. înconjurat de râul Stix7 . palate despre care credeau grecii că-s făurite din argint. trecând de locul străjuit de Cerber. bătrâneţea. nu mai putea să-l vadă nimeni. duşi de nevoie prin Elada. venea în faţa judecăţii. putea să-şi împlinească voia. Morţii-şi ţineau în gură banul. Şi ajungea numaidecât la graniţele întunecatului tărâm. căci Cerber îi sărea în cale şi-l alunga iar înlăuntru. Geniile îi căutau pe-aceia care nesocoteau Olimpul. grijile. cât timp sta Hermes în Infern. s-o ducă-n tristele adâncuri ale lui Hades. un ban de aur. răutăcioase. Pe capete se foiau şerpi. ce şuierau necontenit şi-şi ridicau spre călători gâtlejuri vinete. luntraş bătrân. nevăzut. teama. decât dacă plăteau lui Haron. Ele i-opreau pe călători şi le spuneau cuvinte grele sau îi loveau cum le plăcea... Drumul către tărâmul morţii trecea prin nişte peşteri negre şi mlaştini verzi. cum sunt văzduhurile-n zări. se-afla Cerber. Iar cel ce nu-l avea cu dânsul mai zăbovea pe-aceste maluri un veac întreg. ursuzul Hades avea o cască fermecată3. purtând o mantie ca smoala.. şi-i urmăreau cu multe rele. sărăcia. El smulgea umbra celui dus. sperjuri. ce-aduceau lumii jalea. de cum treceau de apă. Le insuflau adesea patimi ce-i împingeau către pieire şi îi izbeau fără cruţare. nenorociri şi griji şi boale. ca într-un ghem. larg deschisă . pe trădătorii din războaie. hâde. şi zeul. pe muritori. şi-i pedepsea pe muritori. sau de argint sau de aramă. şi războiul. ce răspândeau miasme grele şi-i ameţeau pe călători. solzoase.. foamea şi chinul. C . Ceilalţi. Şi. Câinele îi lăsa să intre pe poarta mare. până ce-i nimiceau cu totul. către palatul zeului Hades. Şi încă mai spuneau elinii că umbra unui mort. boala. de nouă ori.. Iar umbra o lua zeul Hermes. Dar umbrele nu puteau trece. mai trecea şi peste râul Aheron8. în veci. monstrul cel cu trei capete.186 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ a să-i pândească. În calea lui. Zeii nu se temeau de genii. zăreau o poartă larg deschisă către palatele lui Hades. Atuncea se ivea Tanatos.. pe umeri două aripi negre şi-o sabie în mâna dreaptă. dar cine pătrundea acolo nu mai putea. ba şi mai bine. care nu ospeţeau drumeţii sau cerşetorii sau străinii. Dacă-şi punea pe frunte această cască albăstrie. Pe urmă cercetau şi pe-alţii : pe cei lipsiţi de omenie. să iasă. crainicul tatălui ceresc6 . lângă poartă. Tanatos era moartea însăşi5.

Şi cum căta să-ntindă mâna. El mai dezvăluise încă şi din secretele lui Zeus. Să-i crească foamea fără margini. Călăii l-au vârât în apă. Să simt-aroma că-l îmbată. şi mai ales ale lui Zeus. Tantal a fost silit să-ndure foamea care sfâşie trupul. Bătrân. Pentru toate aceste fapte. nici nu se ostenea s-audă. închişi cu-o poartă. cât e din cer pân'la pământ. sub întreita suferinţă. Şi el striga mereu lui Hades : — Zeu blestemat. Acolo se găsea Tantal9. dându-le muritorilor. gata să cadă şi să-l strivească sub povară. . ajungă-ţi chinul! Dar Hades. Să vadă apa şi să-i fie sete. înconjuraţi de ziduri şi-un râu de foc şi de scântei.. să-şi ude buzele uscate de setea care-l mistuia. aşa ca ei să se ferească. mere. doar cât privea puţin spre stâncă. batjocorit şi zi. într-un lac limpede şi rece. bătut cu bicele de genii. şi frica-i măcina puterea. străvechiul rege sta în apă.187 Cei ce erau învinuiţi de zeul Hades c-ar fi călcat poruncile vreunui mare olimpian. aflându-se odată la un ospăţ. făurită din diamantul cel mai tare. să ia o fructă de pe ramuri. Aici. până la brâu. zgâriat cu gheare ascuţite... Iar ei cădeau de-a rostogolul.. Au coborât pe lângă dânsul ramuri din pomii de pe ţărmuri. ce nu putea fi sfărâmată. şi smochine. şi noapte. să-şi potolească puţin foamea. Dar cum se apleca spre apă. erau pe loc zvârliţi în Tartar. cu barba colilie. şi-i vestise pe pământeni despre ce se punea la cale pe seama lor. sus. de veacuri lungi neostoită. gemeau în chinuri osândiţii. toţi pomii îi piereau din faţă. pe muntele Olimp. luase merindele cereşti şi le dusese pe pământ. în Olimp. încruntat pe tronu-i. un rege care. se mâniase. fiindcă zeii aveau ambrozia şi nectarul şi-l păstrau numai pentru ei. Ramuri cu rodii şi naramze. apa se retrăgea spre maluri. setea ce pârjoleşte pieptul şi spaima cea nimicitoare. Ca să răzbune nedreptatea. O stâncă grea şi colţuroasă sta doar oleacă agăţată deasupra lui. pe-o cale tot atât de lungă. şi pere.

Cum să-şi ridice ochii către Hera un simplu muritor ? I-o crimă ce se cade pedepsită în mod pilduitor! strigaseră toţi zeii. hotărâte de către Zeus. — O cutezanţă nemaipomenită!.. Sudoarea îi curgea-n şiroaie. Sângele îi curgea şiroaie. E drept că unii dintre oameni : cei ce slăviseră pe zei. nu alergaţi după soţii şi după fete de muritori ? Nu le minţiţi ?. cum hotărau judecătorii. l-au osândit să se trudească pe veşnicie... Şi însuşi Zeus. Zeus. ca să le fie la toţi pildă şi să-mplinească pământenii. l-au ţintuit pe-o roată de aramă. n-a înşelat atâtea pământene ?. pentru toţi. erau trimişi pentru odihnă în nişte locuri minunate. cât e el de mare. pentru că genii infernale învârteau bice făurite din zeci de şerpi încolăciţi şi îl izbeau necontenit. l-a azvârlit pe Sisif în Tartar. Abia putea să mai respire. aflând. Desigur că pe lângă-aceştia mai erau mii şi mii de umbre. cu şerpi oribili. cu numele de Ixion. El trebuia să urce-o stâncă pe-un munte-nalt. o eumenidă se ivea. cel care îi dezvăluise lui Asopos fapta lui Zeus : crima de-a-i fi răpit copila ce purta numele Egina. — A!.188 IXION ŞI SISIF i tot în Tartar mai era un rege din Tesalia. Dacă Zeus ar fi vrut să aibă în braţele-i nemuritoare pe soaţa ta. era o cinste şi o fală. El îndrăznise să-şi înalţe ochii către zeiţa Hera şi să îi spună c-o iubeşte. ale norocului şi păcii. dar nu-ndrăznea să se oprească. reci şi umezi ce-l otrăveau muşcându-i trupul. nespus de-nalt. şi pentru ea.. să caţi spre slavă. Se mai găsea-n acele locuri Sisif. legile aspre. Iar roata se-nvârtea întruna. Trupul îi tremura ca varga. viteji şi vrednici. spre o zeiţă olimpiană ? Netrebnice. — De ce ? îi întrebase Ixion. şi pentru tine. zeii. ca şi cei drepţi. S . Dar tu. Cu trudă şi cu suferinţe urca sărmanul până sus ... şi l-au legat.. sărmanul. un om de rând. din trupul vlăguit de trudă. ce îndurau pedepse crunte. De ciudă şi mânie. încinsă bine-n flăcări.. regele din Corint. în timp ce Ixion. în loc de lanţuri. îi smulgea stânca şi-o azvârlea la poalele acelui munte.. Şi iar pornea Sisif s-o urce cu osteneli ne-nchipuite. ai să plăteşti amarnic! Şi l-au zvârlit în Tartarul lui Hades. că este dat de gol. Pe-aceştia îi duceau cu cinste în Insulele fericirii.. da'ndată ce-ajungea pe culme. Hades îi răsplătea anume. Voi. ţipa şi se zbătea de groază. cu umilinţă şi cu teamă. i-au răspuns zeii. sub ochiul ager al lui Hades. Cei trei judecători. pe care îi avea Hades în Infern.

..... o fi spus Hades.. la marginea lumii. înţeleaptă... Nici o zeiţă n-ar fi vrut să vadă mereu. Care e mai frumoasă şi mai blândă ? Care e demnă să ajungă stăpână-ntr-un ţinut atât de mare ? N-a trecut mult şi-a venit ştirea că sora mijlocie a lui Zeus. căci îmi eşti frate şi-un zeu vrednic. Este cuminte. Se cheamă Cora şi-i frumoasă. n-o să i-o dea pe Cora de nevastă. Nu stăpânea decât plăcerea şi bucuria şi răsfăţul. Abia de respira Zefirul. — Mi-ai dat acest ţinut subpământean. dându-şi seama zeul morţii c-aşteaptă – fără nici o speranţă – atâta vreme. De-aceea nu-mi găsesc soţie. Durerea nu se cunoştea. care era părintele fecioarei. Legendele ne-arată despre dânsul că se simţea-ntr-o vreme singur şi hotărâse să se-nsoare. Numai de poţi s-o iei.. Zeii la fel. Şi-a trimis slugile să cerceteze cam ce zeiţă a rămas nemăritată. E numai bună de stăpână într-un ţinut unde se află tristeţea cu tăcerea laolaltă. chipul lui Hades : bărbos.. Şi-atuncea i-a cerut-o lui Zeus. Zeul nici n-a mai stat pe gânduri... Zeus o fi zâmbit pesemne. în care oamenii nu vin cu bucurie.. Ştia prea bine că Demetra. la o nevoie.. La fire este potolită. şi-o fi răspuns : — Ţi-o dau. Şi umbrele se desfătau în cântece şi danţ şi lupte. nici cald. s-a hotărât să-şi fure o mireasă.189 numite de cei vechi Câmpiile-Elizee10. — N-ai grijă în privinţa asta. să-mi dai un ajutor. născută din iubirea cu Demetra. Aici.. pe lângă ea. cu fală. Destul că nu-mi stai împotrivă tu. posomorât şi rece.. N-ai vrea să mi-o dai de nevastă pe fiica ta şi a Demetrei ?. Demetra pururea veghează asupra ei ca o tigroaică. o fi grăit iar zeul Hades. Nici o zeiţă nu voia să plece de bună voie în regatul sumbru. Însă degeaba!. Nu era frig. mai-mai s-ajungă pe-Afrodita. D . zeiţa holdei însorite. pe pajiştile-nmiresmate. tatăl ei. ar fi având o fiică minunată.. sub apriga domnie a lui Hades. nu bătea vântul.. auzind vorbele lui Hades. HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE ar să ne-ntoarcem iar la Hades. A aşteptat un timp. era o ţară-ncântătoare. Demetra11 . pe care-l stăpânea. Şi s-ar cădea. Şi. Şi fiind el zeu atât de mare. frate cu Zeus şi Poseidon – având a treia parte-a lumii-n stăpânire – a dat de ştire pretutindeni că-i dornic să-şi găsească o soţie. împrospătând mereu văzduhul. desigur.. Hades. zeiţa holdelor. Tot ce fusese întristare aici era de mult uitat..

a prins-o. plâns cu suspine. Şi negăsind-o nicăieri pe fiica ei. În tropot au ţâşnit afară caii cei negri ai lui Hades. cum s-o împace pe zeiţă. Însă n-a dat de urma Corei. zicea zeiţa. Şi nimfele plângeau : — Demetra!. I-a întrebat pe zei. Zeus l-a trimis repede pe Hermes s-o potolească pe Demetra. s-a îndreptat spre el. Pierise carul ca năluca. doar-doar o va găsi pe Cora.. Cora mai zăreşte şi un narcis. a spus Demetra.. Se petrecuse totul iute. târând un car măreţ de aur. Iar Zeus s-a temut. uimită de narcisul atât de neobişnuit..190 Şi Hades a şi pus la cale cum s-o răpească pe fecioară. De cine ? Unde ? Nu se ştie!. luând toiagul drumeţiei. Hades.. nimeni!. întreaga mare şi chiar cerul. cât scăpărarea unui fulger.. neclintită.. Şi ţipete. s-a mâniat atât de tare. Deodată. În deznădejdea ei. o plantă mândră. păşuni.. Iar Zeus se ferea s-o spună. Cora.. câmpii cu grâne. Pământu-şi închisese bolta... în insule. ocolind livada.. Şi nouă nopţi şi nouă zile a colindat pe văi şi dealuri. ca-ntr-un cleşte. păduri umbroase. nici sacrificii. Ea lumina aceste locuri cu două torţe mari : doi brazi. .. Cora. Demetra şi-a pus pe umeri un văl negru şi.. şi chiar păşunea vestejise.. Cădeau şi grânele uscate.” N-aveau de unde să mai afle. Îţi dăm o veste dureroasă.. Narcisul răsărit acolo avea o sută de tulpine şi fiecare avea flori cu un parfum atât de tare.. Şi carul. Văzând că nu e glumă. a pierit iarăşi în adâncuri. scumpa copilă a Demetrei. Nimfele ce erau de faţă nici n-apucaseră să-l vadă pe răpitorul mândrei Cora. livezi. Dar când şi-a-ntins zglobie mâna spre acea floare minunată. şi pomii îşi pierdeau belşugul . Blânda fată. flori de şofran şi violete... Să vadă ce e de făcut. roze. cu-nfăţişare uimitoare... şi tot ce se afla-n grădină. flămânde.... Se povesteşte că-ntr-o zi frumoasa fată se afla cu nişte nimfe prin livadă şi culegea zambile.. zei sau oameni!. prin grote şi pe creste sure. a fost răpită. iar turmele piereau. A fost însă furată Cora. că năpădise tot pământul... pe oameni. şi zeilor n-o să le-aducă nici rugi. Se auzise doar un strigăt : — Săriţi!. Copila ta gingaşă.. Dar nimeni nu aflase taina. Din car. Apoi un geamăt lung de groază. pământul n-o să mai rodească!.. pământul s-a deschis în faţă-i. îndârjită. — Cât timp eu n-am să-mi văd copila.. Oamenii vor muri de foame. a şi plecat în lumea largă. cu braţele-i vânjoase.. — Nimica n-o să mai rodească. aprinşi cu vâlvătăi în Etna... să-l rupă. Săriţi voi. încât a pustiit tot rodul ce-l dase glia-n acel an. „Cine fusese ? Cine ? Cine ?.

De tine tot n-o să am parte! Însă – s-a învolburat zeiţa – dacă-i aşa. DAR… rodii12. Şiretul zeu ţinea s-o aibă pe mândra Cora. Şi află ce am hotărât eu : fata va sta la soţul său. I-era teamă. după-ndelungata ajunare. şi totul a-nverzit ca-n farmec. nici jertfe şi nici preoţi. În temple s-au aprins iar focuri. ce îşi strângea în braţe fata S -a coborât Hermes la zeul morţilor... Şi am să văd dacă-i dă mâna lui Zeus. purtând miresmele plăcute în cer. cu noi toţi. ca să-i însenineze viaţa în mult prea tristele-i ţinuturi. zeiţă.. să n-o piardă în nici un chip. Iar oamenii au prins s-adune belşugul grânelor din holde. Să zbori până la Hades.. N-ar fi putut s-ascundă taina aceleia ce-i era mamă. Nu te mânia. — Va sta alăturea de mine două treimi din an. Doar o treime lângă Hades ? Îţi mulţumesc. ogoare şi livezi. dar până la sfârşit a spus. la Hades.. să guşti dintr-însul la plecare ? Fata nu prea vroia să spună. Zeus olimpianul. i s-a dus toată bucuria şi-a început să se jelească : — Aşadar tot vei fi pierdută.191 — Rămânem fără sacrificii.. Restul – două treimi din an – va fi cu tine. să ardă jertfele aduse. Călăuzită deci de Hermes.. în stâlpi tremurători şi palizi. copila mea ?. Hermes. o treime din timpul cât durează anul. Cora se legase să se-ntoarcă iar la Hades. numai o parte... Şi el.. bântuită de un gând ce-o-nspăimântase mai de mult.. a întrebat-o de îndată : — Nu cumva-ntunecatul Hades ţi-o fi dat fructul unei rodii.. Grăia din slavă însuşi Zeus. I-era ruşine. CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA . stăpâne ?. Îndată a făcut zeiţa un semn cu mâna spre ogoare. a trebuit să se supună. privea zâmbind către Demetra. Cora s-a-ntors cu voie bună la mama sa.. simţind fumul din jertfe. şi cere-i să-i dea drumul Corei. a dat şi roadă. dar. să afle Zeus că nici Demetra nu se lasă. sus pe pământ. şi-a înflorit...... Eşti stăpân drept şi tare vrednic. Aflând Demetra despre fapta ce-o săvârşise iarăşi Hades... ca-n templul lui să nu mai fie nici foc. Mama şi-a strâns copila-n braţe. — Nu!.. la nările lui Zeus. şi fumul s-a-nălţat spre slavă... rugându-l s-o lase liberă pe Cora. s-a auzit atunci o voce. Pământul tot nu va da roadă şi or sa rămână pustiite păşuni. Şi Hades n-a avut ce face. să se întoarcă la Demetra.. şi animalele flămânde nu pridideau să se hrănească. Dar el a dat Corei să guste – mai înainte de-a pleca – din jumătatea unei . şi toate fiinţele-or să piară. Mâncând-o.

dar fără nici o îndoială că o fi fost o nuntă mare.. zeul morţilor şi-al groazei.. în fiecare an. Iară lui Hades i s-a spus. ci şi Pluto15 . de primăvara până toamna. era acum la rând cu toţi.192 şi-o săruta cu foc pe frunte şi pe obrajii ca bujorul. Corei i s-a mai dat un nume : Demetra i-a zis Persefona14 . şi iarna cobora la Hades13. cum hotărâse Zeus. având pe Cora. Era bogat şi mulţumit.. la fel ca zeii din Olimp. avea pe Cora – Persefona – chiar dacă nu stătea-n Infern decât o parte dintr-un an. căci Hades se asemuia şi cu Poseidon şi cu Zeus în măreţie şi putere faţă de zei şi pământeni. El care nu găsise-o nimfă să-l însoţească sub pământ. de-atunci. Demetra s-a-nvoit să facă nuntă copilei ei cu Hades. nu numai Hades. Legendele nu povestesc.. El. Cora stătea pe lângă mamă. Şi-astfel. După această întâmplare. Era bogat. adică zeul cel bogat. .

Piriflegetonul – râul de foc. cu o mantie neagră pe spate. 2. chiar dacă ar fi fost Zeus în persoană. Atunci. . Deşi denumirea de Infern. numit mai târziu Mavronero. ne-o înfăţişează sub forma unei bătrâne oribile. 6. nici să ia parte la consilii sau ospeţe. Ei auzeau venind de-acolo zgomote surde. în legendele noastre şi ale altor popoare. totuşi o folosim în povestirea noastră. se văd adeseori aceste genii necruţătoare. Zeul Hermes cel înaripat s-a transformat. Ei credeau că acela care sorbea din acest râu era cuprins de îngheţul morţii. De fapt râul Stix. misterios şi înfricoşător (astăzi. 7. în care geniile infernale au fost transformate. coasa cu care retează firul vieţilor omeneşti. Legendele noastre populare. Elinii îşi închipuiau moartea sub chipul unui bărbat tânăr. ca un schelet. Geniile Infernului erau : harpiile.193 Note: 1. elinii îşi spuneau cu teamă: „Ce se aude şi ce-ar putea să fie în străfunzimi. trebuia să stea. şi Cocitul – râul plânsetelor. Celelalte trei râuri ale Infernului erau : Aheronul – râul spaimelor. Aceste râuri curgeau în mlaştinile Aherusiade. eriniile şi eumenidele hidoase. în loc de sabie. Şi au numit pe acest zeu : Hades. 3. Pe rîul Stix se jurau zeii. 4. şi alţi nouă ani nu avea voie să se amestece cu ceilalţi zei. într-un fel de gură ca de vulcan. şi bice-n mâini. se aruncă în Cratis şi apoi se varsă în golful de Corint. gaze şi ape subterane ce îşi căutau ieşirea din închisorile de piatră. cum sunt: „Edip” a lui Sofocle. ameninţătoare. Tartarul este asemeni iadului. „Oreste”de Euripide etc. 5. după cum se ştie. sub influenţa religiei. despre care se vorbeşte în legendele noastre. au născocit legenda că râul se ducea sub pământ şi înconjura de nouă ori Infernul. în îngerul care duce morţii până la porţile raiului sau ale iadului. mult schimbat de oameni) şi se precipita din înaltul unor stânci de granit roşu. au creat şi legende prin care arătau că fratele lui Zeus primise în dar. Acest jurământ era cel mai grozav din Olimp. să întruchipeze prin el tot ce se află în adâncimile pământului. 8. au vrut. un an întreg. Râul curgea printr-un ţinut arid. cel mai adesea. care purtau în pletele zburlite şerpi veninoşi. Când grecii l-au născocit pe Hades. de bună seamă. şi nu aveau de unde să ştie că sub pământ se află magmă. albăstruie. pietros. care îi urmăresc pe oameni şi îi nimicesc până la urmă. cu fantezia lor bogată. Cine-şi călca jurământul pe râul Stix. Ca să justifice şi faptul că Hades este nevăzut. sub scoarţa pământească ? Cu siguranţă că mai este acolo o altă lume neştiută nouă!” Mai observaseră că orice vietate care murea era cu timpul putrezită şi transformată în ţărânâ. sau. în draci. este de origine latină. de bună seamă. de la ciclopi – în vremea luptei cu titanii – casca lui fermecată. De aceea elinii. asemeni unui şuvoi negru. după cum sună poruncile lui Dumnezeu. în schimb. În tragediile care ne-au rămas din antichitate. dată ţinutului lui Hades. cu barbă. purtând. fiind mult prea cunoscută. provenind din trei izvoare. este un râu obişnuit care. într-o stare asemeni morţilor. Părea că o fiinţă nevăzută le absoarbe trupul în adâncimile negre. Hades însemna : nevăzutul.

194 unde umbrele îndurau suferinţe. zeiţa holdelor şi a bogăţiei de cereale. iarna. Ne impresionează mai ales pictura lui Tizian. simbolul elin al vegetaţiei pălită de vânturile repezi ale toamnei. 9. Câmpiile-Elizee pot fi asemuite cu raiul sau paradisul din legendele noastre şi ale altor popoare. .” Mai cunoaştem un grup de marmură. după mărimea vinovăţiei lor faţă de zei. când fusese răpită de zeul stăpân peste morţi. sigure fiind că ei le vor păstra statornici credinţa şi se vor înapoia acasă. încât aştepţi parcă să sară de pe pânză. şi zeul calcă brutal pe ele. adică în tărâmul lui Hades. Este timpul când Cora stă la soţul său. 15. Elinii au poetizat acest fenomen. Tot aşa face şi Hades la plecarea Corei pe pământ. pe mama sa şi pe tatăl său. sub formă de seminţe. îl vedem pe Hades-Pluto – ducând în mână cornul abundenţei. strigându-şi în ajutor nimfele surate. de pe un vas. de unde nu mai ieşeau niciodată. ca-n versurile lui Ovidiu : „Răpitorul porneşte-acum carul său cu toată iuţeala. latine şi chiar germanice. Tema mamei care îşi caută copilul răpit a intrat apoi în folclorul tuturor popoarelor. 12. mai ales la popoarele slave. ea fiind fiica Demetrei – holda cea bogată – şi a lui Zeus – cerul care dă ploaia. Zeiţa Cora întruchipa pentru cei vechi sămânţa care încolţeşte şi dă roadă. mai bine decât orice. Fata plânge şi îşi înalţă mâinile spre cer. înseamnă bogătaşul. Într-o pictură veche. în care caii cei negri. pentru că Demetra o pierduse la început pe fiica ei. sculptat de Girardon. Numele Persefonei se pare că ar însemna în limba greacă veche : „cea pierdută prin moarte”. Aşa cum este aici înfăţişată.. Florile pe care zeiţa le culesese abia din livadă au căzut jos. Bătrânul Pliniu ne povesteşte despre o „Răpire a Proserpinei”. Romanii i-au spus Proserpina. Demetra se chema la romani Ceres. Zeus. până primăvara. 11. Alte două frumoase picturi sunt ale lui Rubens şi Tizian. căldura şi lumina. Numele Pluto. Soţiile dădeau soţilor lor jumătatea unei rodii. strigându-i pe fiecare. un pictor din antichitate. 14. pe timpul iernii. 13. par vii. Iată în ce consta bogăţia lui Hades-Pluto. De la ultimul lui nume s-au creat cuvintele plutocrat – cel puternic prin bogăţia lui – şi plutocraţie. după cum socoteau elinii. ea exprimă. adică suferinţe fără seamăn. de o negrăită frumuseţe. Şi telegarii şi-i mână în goană. în cele mai afunde tainiţe ale Infernului. locul groazei. înhămaţi la carul lui Hades. care primea morţii. Mai avea în spinare şi toată avuţia de minerale şi metale. împrumutat şi de latini. Opere plastice au fost de asemeni create pe această temă. Doar cei socotiţi prea vinovaţi erau de fapt aruncaţi în Tartar. sub diferite variante. În acest grup o vedem pe Cora-Persefona – răpită de zeul Hades. Aceasta pentru că Hades nu era numai zeul nevăzut şi misterios din adâncuri. din Lidia – Asia Mică. De la numele şi suferinţele lui a rămas expresia de chinuri tantalice. 10. El găzduia şi plantele. adică domnia unei mâini de bogătaşi asupra celor mulţi şi obidiţi.. când plecau în lume după aventuri războinice sau negoţuri. După strângerea recoltei. sămânţa este vârâtă în pământ. Rodia era fructul iubirii. când va încolţi din nou. zugrăvită de Nicomahos. pe nume. spunând că zeiţa Cora este adăpostită iarna în adâncul negru al pământului. Tantal era legendarul rege al oraşului Sipilos.

Păstrează-ne uniţi. Zeus încuviinţase ruga sorei sale mai mari. arzând pământul în adâncuri. osteniţi de muncă. Hestia. — Ţie ne închinăm. Toate acestea se întrupau cu măreţie în cea dintâi copilă a lui Cronos : Hestia. Hestia. Nici focul clocotelor surde. bărbaţii şi femeile se adunau cu toţii-n jurul vetrei. Iară Hestia1 păzea focul. ulei. sau măcar apă. şi-n fiecare casă din Elada. oamenii trebuiau să săvârşească o libaţiune. Demetra se-ngrijea de holde şi de livezi şi de grădini. între ei. ceruse fratelui său dreptul de a rămâne-n veci fecioară. şi cel mai vârstnic dintre dânşii făcea o libaţiune cu vin. Nu focul slăvilor înalte. Îndată după doborârea zeului Cronos. fiind eliberată. şi mai târziu zeul Apolo. Mai înainte de a se face vreun sacrificiu oricărui zeu. şopteau cu toţii. zeiţa mai primise dreptul de-a fi slăvită-n orice templu. în care focul pâlpâia voios.195 HESTIA Şl DEMETRA intre copilele lui Cronos. Şi. ci focul caldelor cămine. Focul. deşi Poseidon. La ceasul de odihnă al amiezii sau seara. cântând-o pe Hestia. căci farmecele Afroditei nu au atras-o niciodată pe-această fată a lui Cronos. vărsând câteva picături pe vatră. pentru-această puritate. care-n-semna iubirea din mijlocul aceleiaşi familii. sau focul ce urma să ardă jertfa. în D . focul pe care ardeau jertfe. credinţa pe care şi-o datorau întotdeauna părinţii şi copiii. ar fi dorit-o de soţie. Zeus pe Hera şi-o făcuse soaţă. ţâşnind în fulgere spre oameni.

Fata la fel. acum se lasă seara şi locurile-s cu primejdii. Dar eu. un om bătrân numit Celeu.. Bătrânul s-a-ntristat şi dânsul. Alte poveşti despre Hestia nu se cunosc.. vestit de harnic şi cinstit.. n-aş putea s-arăt. fată dragă. s-a oprit şi i-a grăit în acest fel : — Unde te duci..... precum jurase-n prima zi. Demetra i-a răspuns în dodii. să nu se afle că-i zeiţă.. Şi-aşa umblând... a spus zeiţa. să nu se vadă că pe gene i se ivise o picătură arzătoare. neagră. curată cum e însuşi focul de care dânsa se-ngrijea. Erau miloşi. S-a folosit însă de-un om.. Într-o basma strânsese ghindă şi în cofiţă nişte mure. măicuţă dragă ? Uite. cu inimi bune. Legendele ne spun că ea a brăzdat cea dintâi ogorul şi l-a silit să înverzească. Iar când se-nfiripa o casă nouă. el lua din vatra părintească scântei cu care-aprindea focul pe vatra lui abia zidită2 . eu mi-am pierdut copila.. Acolo vieţuia.. Văzând copila pe zeiţă că umblă singură şi tristă şi gârbovită. să n-o cunoască nimeni. Pe lângă el mergea o fată. se spune că ar fi ajuns prin acel loc care se cheamă Eleusis4 . — Ia stai. dar unde. dar nu s-au mai gândit Î . Aveau şi ei o suferinţă. voi depăna povestea despre Demetra3. Şi-a dat să plece mai departe. căutând pe scumpa ei copilă. Totuşi i-a povestit că fiica i-a fost răpită de un zeu şi c-a pornit pe jos s-o caute. DEMETRA LA ELEUSIS n schimb. Dar cum ţi-ai pierdut fata ? a întrebat-o şi bătrânul. Tu bucură-te. când un fecior se însura. Ea a rămas neprihănită. Pe cap şi pe umeri se-nvelise cu o maramă veche. fata lui cea mai mărişoară. De Triptolem. dar necăjit peste măsură. pe vremuri.196 fericire. ducând în spate nişte vreascuri. N-ai să-nţelegi tu niciodată cu cât e soarta ta mai bună decât a mea. auzind întâmplarea asta.. feriţi de boale şi alte rele. şi se făcuse o bătrână zbârcită la obraz şi gârbovită.. Zeiţa îşi schimbase chipul. zeiţa soră mijlocie. mânând din urmă două capre. Părintele ţi-e lângă tine. îl întâlnise în calea sa chiar pe Celeu. că poţi rosti cuvântul : tată.. după poruncile zeiţei... — Mă duc în lume. Şi se plecau smeriţi spre flăcări. Pe vremea când zeiţa umbla. pe când se îndrepta spre casă.

zeiţa. s-au pomenit lângă colibă. Nu ştiau cum să-i mulţumească bătrânei care săvârşise o vindecare fără seamăn şi-atâta de miraculoasă. sărmano!.. zicea Celeu. copilaşul s-a-mbujorat la chip ca mărul şi sângele-i a prins s-alerge din nou prin vinele secate. Ce pot să fac ?. din patul său de suferinţă. plin de vigoare. Pofteşte în coliba noastră. Pe drum a început bătrânul la rândul său să-i povestească mâhnirea ce-l rodea în taină.. care cunoştea ce e durerea de a-ţi pierde un copilaş iubit. a-mpins-o pe Metanira la o parte şi s-a plecat către băiat. Aşa doreşte poate Hades... Iar biata mamă – Metanira – căzuse în genunchi zdrobită şi spaima parcă o-mpietrise. Celeu şi Metanira. şi ce pot spune ?. cerea mâncare. Demetra îi umpluse pieptul cu răsuflarea ei divină. şi fata lor săltau în juru-i. Odihna ţi-o aduce. În acea clipă. şi mi-e sete!. a zis bătrânul. vino. Zeiţa ar fi vrut să plece. Vreau să mă joc!. Numai zeiţa n-a gustat din cele ce erau pe masă. s-a-nduplecat până la urmă şi au pornit tustrei agale. i-era foame. Mergând astfel.. Copilul cel bolnav. Băiatul cel mai mic din casă căzuse greu bolnav. Triptolem.. N-avea putere să mai plângă.. o alinare cât de slabă. zăcea pe pat şi chipu-i palid purta pe el pecetea morţii.. Oricum ar fi. Cum a intrat aici. în care strecurase însă nişte seminţe fermecate5 . poate. o miere dulce ca nectarul. Demetra i-a dat lapte cald. Dar cum băiatul. către coliba lui Celeu. cu voie bună. Mişcată de atâta jale.. — Leac nu-i găsesc. Şi Triptolem – cum se numea băiatul – s-a ridicat. de care îi povestea pe drum Celeu. dar la atâta stăruinţă şi bunătate omenească.197 la asta şi au chemat-o pe Demetra să se-odihnească în coliba care se şi vedea în zare. de-o vreme. — Mi-e foame. Ai casei au mâncat cu poftă...... tot povestindu-şi.. L-a sărutat domol pe buze. tot ce strânsese gospodina în casa ei : lapte-nchegat. şi înţeleg că va să moară. zicea băiatul. S-au aşezat apoi la masă şi s-a servit. Şi toţi. fructe şi miere. . Demetra a fost izbită de durerea ce stăpânea în încăpere. mamă.. la poalele unei coline. — Poate nu e pierdută de tot copila ta.

pe colină. Şi. S-au culcat cu toţii. îşi revărsa lumina argintie peste coliba lui Celeu. cu spaimă. L-a luat pe Triptolem în braţe. — Bătrâne. în nişte taine sau mistere. cu grijă. trecându-şi palma de trei ori pe pielea-i netedă şi albă. a fost îndată în picioare şi s-a-ngrozit de ce-a văzut.198 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE enise noaptea. Iubirea. care se vor numi-n Elada misterele eleusine. mama a şi fost lângă vatră. îi luneca pe gât şi umeri şi strălucea ca o lumină.. pesemne. Şi. l-a mângâiat uşor pe frunte. luna. iar purtătoarea de făclie. sub jarul ce licărea roşu pe vatră. Vârând pe Triptolem în flăcări. şi pentru oameni!. mii de stele scânteiau pe boltă. cu glasul tremurător.. cum sunt mamele. bătrâno ? a strigat tare Metanira. grija ta de mamă.. făcându-se din nou zeiţă. Mii. dar tot atunci s-a deşteptat din somn şi Metanira. La miezul nopţii. Eu sunt Demetra. să-l fac asemenea cu zeii : nemuritor şi plin de fală. Ce faci. zeiţa s-a sculat în taină. cheamă poporul. Şi şi-a schimbat înfăţişarea. Din vălurile sale albe se răspândeau în tot văzduhul miresme dulci şi-mbătătoare. Acuma totul se sfârşeşte. Şi vă voi iniţia. Clădiţi acolo.. — Mă iartă. Iar părul galben.. Nu ştiu cum s-a-ntâmplat. L-a smuls pe Triptolem.. întâiul om care să ştie cum trebuie arat ogorul. — Copilul meu!.. cea încărcată de foloase şi pentru zei. Cel dintâi care va cunoaşte unealta mea cea nouă : plugul. nu au avut urmare bună. a învelit sub jar tot trupul copilului abia-nsănătoşit. Eu însămi vă voi da poveţe asupra-nchinăciunii ce se va-ndeplini în templu.. îl afunda. zgomot. este vremea să aflaţi toţi. V . ce te-au împins să-mi smulgi copilul. am vrut să îl purific. Pentru că. a grăit zeiţa către Celeu. Demetra se culcase-n preajma copilului tămăduit. tot ea. Bătrâna. care-l vindecase pe Triptolem. cum e spicul cel auriu din miezul verii. eu am să fac din fiul tău. pe care gura omenească n-ar fi ştiut să le rostească – cuvinte magice. un templu mare. a glăsuit din nou Demetra.. A auzit. de-o frumuseţe uimitoare.. din jar şi flăcări şi din mâna în care îl ţinea zeiţa. n-am ştiut! a rostit mama. — Şi totuşi. — Sărmano.. A mai şoptit cuvinte.. drept preoţi. pe când somnul şi liniştea domneau în casă. i-a grăit Demetra. cât ai răsufla o dată. iată. desigur! – şi apropiindu-se de vatra în care mai erau tăciuni. ca să-mi aducă alinare tristeţii c-am pierdut-o pe Cora.

îşi spunea regele în barbă. Acuma-vei pieri!. totuşi. — Am să-i iau carul său şi plugul şi am să mă mândresc eu însumi c-aş fi născocitorul acestui meşteşug pe care îl răspândeşte Triptolem!. o ţară unde fusese rău primit8. Aici veneau agricultorii şi îi cereau sorei lui Zeus.. Şi-a hohotit plin de cruzime : — Ha. şi-i îndruma cu-nţelepciune. Era un car tras de balauri. din ură şi din invidie pe tânăr. pe toţi cei ce doreau să aibă o viaţă mai îmbelşugată. Demetra însă. al cărei ţipăt parcă-i hohot. părăsind Sciţia. Aici domnea un rege aspru. Triptolem6 s-a făcut flăcău. a dat să-mpungă pe flăcău.. ha!. ce-l veghease pe ocrotitul său. mei.. secară. Şi Triptolem. Dar Lincos. Cu ţipătul său. a pus la cale să-l ucidă. şi-au construit un templu mare. pe uşă şi a pierit către pădure. pe când dormea flăcăul. L-a ospătat şi l-a culcat într-o-ncăpere mai ferită.. Scăpat de moartea plănuită de Lincos împotriva lui. L-a făcut fiara cunoscută sub numele de linx sau râs7. cu o suliţă.. dorind s-arate recunoştinţa sa zeiţei. pe care şi-o pregătise de cu seară.. s-a îndreptat către palatul regelui. nebun. L-a prefăcut pe acest rege într-o dihanie complită. Şi ca să vânture pământul mai repede ca rândunica. s-a apropiat cu paşi de tigru ce vrea să-nşface o vietate şi. serbările eleusine9 . TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA impul a început să treacă. Noaptea. El a prins suliţa scăpată de regele schimbat în fiară şi a voit să-nceapă lupta. Iar Triptolem trecea cu carul cel zburător din ţară-n ţară. Dar linxul. T . s-a năpustit. De cum a poposit flăcăul în ţara asta. Celeu a şi chemat poporul. Demetra i-a dăruit carul ce o purta pe ea-n Olimp. a pus la cale în Elada nişte serbări strălucitoare.199 Şi cum a poruncit zeiţa. să-i spună ce gânduri l-au adus. om hain. S-a făcut că-l primeşte bine. Triptolem se pogorâse-n Sciţia. să-i ocrotească pe ogoare şi să le umple casele cu grâne : orz.. Demetra cea cu păr bălai. ce purta numele de Lincos. crudul Lincos l-a şi trezit pe Triptolem. prin vrajă – deşi la mare depărtare – n-a lăsat regelui răgazul să-i ia viaţa lui Triptolem.. în tainele agriculturii. hohotind sălbatic. Odată. un meşteşug atât de spornic. şi-atunci Demetra i-a cerut să plece-n lume şi să-nveţe pe oameni ce este-agricultura. flăcăul a pornit spre casă. templul vestit din Eleusis.

— Zeiţă. tăiat de tine.. atât de largă. tirane. Atunci Erisihton. le-a poruncit dânsul. cea mai iubită dintre nimfe şi-a pierdut viaţa sub securea călăului Erisihton.. plăcut zeiţei... rămuros. tu.. Numaidecât.... A chemat câţiva sclavi cu sine şi au plecat către pădure.. veneau ades lângă copac... s-a auzit o voce blândă. Într-o pădure tesaliană Demetra avea un stejar. N-a trecut mult şi a sunat cea de pe urmă lovitură. pentru belşugul pe ogoare sau în grădini sau în livezi. În faţa mea ? Dar nici un sclav n-avea curajul să dea întâia lovitură. — Stăpâne!. a cutezat un sclav să-l roage.200 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI ine nu se ruga smerit. — Tăiaţi-l!.. În ramurile-i înverzite agăţau panglici şi buchete de flori bogate în parfumuri. în temple. A clătinat C . vei suferi şi tu. O nimfă dragă a zeiţei. Nu mai da. S-a prăbuşit în tină trunchiul. Primeşte dar ce ţi se cade. tăiată de suspine : — Ascultă! îţi vorbeşte nimfa ce-a locuit în trunchiul ăsta nevinovat.. ce se numea Erisihton. Trunchiul atunci a scos un geamăt şi frunza lui s-a făcut pală. a zis Erisihton. Şi de-ar fi dânsa în persoană. în trunchiul lui trăia o nimfă. Tu. îmi dai poruncă ?. Şi nimfele de prin pădure fugeau cernite spre Demetra. cu o coroană mult mai largă decât era toată pădurea. Şi cu securea-nsângerată i-a retezat îndată capul... ar fi-nfruntat-o pe Demetra. prea darnică. a prins în mână o secure. — Ce-ai spus ?.. Cununa lui.. Şi a lovit cu-nverşunare. Căzând. Şi oamenii. Zeiţa-ndată şi-a scos fruntea din holdele aproape coapte. odată.. Dar a aflat cu supărare că mulţi nesocotesc porunca. pentru-această faptă. şi-a hotărât să-i pedepsească şi să reteze-ntreg stejarul. va săruta curând pământul. cu furie. strigând spre cei aflaţi de faţă: — Puţin îmi pasă că zeiţei i-e drag acest stejar semeţ. Iar de sub scoarţa despicată a început să curgă sânge. Ajunge. Iară poeţii spuneau versuri scrise pe table ceruite. tot îl dobor. o supăra rău pe zeiţă. Află însă că. cu ciudă... Astfel se spune că. ca s-o slăvească pe mândra soră a lui Zeus. un bătrân rege tesalian. Erisihton însă oprise ca oamenii să mai cinstească acest stejar. Un stejar falnic. în trunchiul lui. sclav.

. cu aripile sale negre. dormea adânc în acel ceas. Să-l nimicească pe călăul Erisihton şi tot ţinutul pe care-l stăpâneşte dânsul. ce să vândă. făptura cu obrajii galbeni şi ochii-n fundul capului. cu buze vinete. tot mai multe. nu-i ajungeau acestui rege să-i sature grozava foame.. — Să vie Foamea. copila lui cea mai frumoasă. înfloritor mai înainte. purtând mâncări nenumărate : fructe şi lapte. toată ţara... — O vând ca sclavă. a spus Demetra mâniată. unde chiar regele doboară stejarii mei! a zis zeiţa.. şi-mi cumpăr iar bucate multe. care săvârşise fapta.. nu mai are ce să mănânce. Mănâncă avuţia ţării. şi tot mai multe. Dar Metra. din toate felurile. părul zburlit şi pielea aspră. Atunci pune ochii pe Metra. Cu timpul. METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU um i-a suflat pe gât otrava. bănuindu-i gândul... regele s-a trezit din vise şi a început să strige tare : — Aduceţi-mi bucate multe. nici fructe nu mai dădeau pomii. ca să-şi mai capete bucate. la rege. dinţii mâncaţi ca de rugină. şi l-a-nvelit..201 puţin din plete şi toate holdele acelea s-au scuturat în tot regatul. Şi-n Sciţia se afla Foamea. să cheme Foamea. unde domnise crudul Lincos. Cerea mereu alte bucate. pornind înspre Tesalia mănoasă. a pătruns în palat. Acolo nu mai creşteau grâne.. carne fiartă. ca într-un giulgiu. şi a suflat asupra-i fiere. însă. mai înainte. Iar Foamea s-a săltat pe-o pală de vânt uscat şi secetos. ce i-a pătruns în măruntaie.. să-mi potolească focul gurii. Mănâncă tot ce se găseşte. Regele. Slugile s-au pornit în fugă. şi sărăceşte tot regatul... fripturi din fel de fel de păsări şi animale. zice dânsul. Şi nimfa a pornit pe dată spre Sciţia. — O foamete-nspăimântătoare va bântui-n aceste locuri. Şi-a dat poruncă unei nimfe să plece-n Sciţia pustie. De ce mânca. Merinde care-ndestulau. merge pe ţărmurile mării şi îl imploră pe Poseidon : C . uscate. cu gura lui nesăţioasă. fără multă vorbă.. Era cam spre sfârşitul nopţii şi Foamea. i-era mai foame. Multe. care-mi este de obicei vrăjmaşă mie.

Regele-l vinde şi-şi ia pe preţul său mâncare. cel mai puternic după Zeus. Ea-i singurul câştig ce-l are Erisihton. împuţinându-şi astfel trupul.. se-ntoarce la tatăl său. astfel dobândită. Dar hrana. Se face cal. în orice animal din lume. după voie. Foamea îi creşte fără margini şi îl cuprinde deznădejdea.. Zeul Poseidon se îndură şi-i dă prinţesei o putere de-a se preface. Până la urmă a pierit.. . Fugind de la stăpân. scapă-mă de-aşa ruşine. Fata îşi schimbă-nfăţişarea. Metra se schimbă-atunci în câine.. să se hrănească. care-i nesocotea puterea şi nu lăsa să crească-n voie stejarii falnici din păduri.202 — Tu. se spune în legendă că preanenorocitul rege şi-a sfâşiat propria carne. nu-i mai ajunge regelui. ce-o vinde iarăşi. zeule atât de mare. Erisihton îl vinde iute. Dar Metra scapă de sclavie prin noua ei înfăţişare. Aşa s-a răzbunat zeiţa belşugului şi a recoltei pe regele Erisihton10 . Şi-atunci. ajută-mă să nu fiu sclavă.

Tot de aici luau vechii greci tăciuni aprinşi. cum se numea. care trebuiau să rămână fecioare nemăritate. numite vestale. Eleusis din Atica a devenit mai târziu un vestit loc de adorare a zeiţei agriculturii. pentru că oriunde se află oameni ei aprind focul în vetre. înşelăciuni sau duşmănie. 4. cu văl pe plete şi pe umeri. Astfel justificau. Focul acesta sacru trebuia să fie simbolul unităţii între locuitorii aceluiaşi oraş. în chip poetic. faptul că în Sciţia nu s-a făcut multă vreme agricultură. după unii mitologi. cele trei munci de seamă din meşteşugul plugăriei: aratul ţarinei. uneori. După legendă. În tabere aprindeau focul din aceşti tăciuni şi simţeau numaidecât patria alături de ei. 5. unde să ardă focul sacru. În pritaneu erau primiţi solii străini sau ambasadorii. cu falduri-lungi. 7. Focul cel blând din vetre. Demetra sau Ceres. De aceea. . Seminţele aşa-zise fermecate. când porneau cu corăbiile să cucerească ţinuturile îndepărtate şi să întemeieze oraşe noi. semănatul şi secerişul. elinii. La romani. Focul ce le da în timpul nopţilor lumină şi iarna îi ocrotea de geruri. în clipa când a fost preschimbat de zeiţă. Poate că simbolul ar putea fi asemuit cu acela al renumitei „coloane fără sfârşit”. elinii au socotit că oraşul se cădea să aibă o vatră a sa. Cu indexul arată către slăvile înalte. dealtfel. 8. când se duceau la luptă. Această trecere era însoţită de aşezări stabile. aduceau cu ei flăcările sfinte şi se simţeau în noul oraş ca în patrie. Ţipătul acestei fiare se aseamănă cu un hohot de râs. aflată într-un muzeu de la Roma. 2. Ea are o înfăţişare calmă şi chiar puţin severă. Este reprezentarea legendară a dorinţei oamenilor de a dobândi o viaţă tihnită şi îmbelşugată. acest foc era păzit de nişte preotese. prin acest gest. Aşa îşi explicau elinii existenţa acestei fiare. 3. cu putere adormitoare. dealtfel. urmaşilor săi : „Năzuiţi întotdeauna numai spre ceea ce este înalt şi veşnic. sunt seminţele de mac. zeiţa este reprezentată. un pritaneu. chiar viaţa. cum este statuia intitulată Giustiniani. Vatra sau căminul îi unea în jurul ei pe membrii aceleiaşi familii. Demetra. creată de marele nostru sculptor Brâncuşi. cum poartă numai fraţii săi : Zeus şi Hera. 6. o vedem pe Hestia sau Vesta. emblemă a suveranităţii. Cum este flacăra de pură. Hestia. ţinând în mână sceptrul. aşa urma să fîe şi căminul : curat şi neatins de intrigi. râs. pe care poporul nostru o numeşte. însuşi Lincos. hohotea de bucuria izbânzii. sau Vesta – la romani – întruchipa pentru cei vechi focul. Focul purificator de molimi.203 Note: 1. În opere vestite. de oarecare siguranţă în colectivitate. înveşmântată într-un dublu hiton. Această dăinuire a focului însemna. însemna trecerea de la păstorie la treapta superioară a muncii în agricultură. Cuvântul Triptolem înseamnă. de cei dintâi plugari. Poate din pricina aceasta. Artistul grec care a sculptat-o pare că a vrut să spună. La fel. întruchipând în legende pământul fertilizat de oameni. plin de curăţenie!”. pe care ei îşi găteau hrana.

adică duşmănos zeiţei. care distrugeau copacii. fără vreun scop şi fără milă. 10. ce imitau. În mâna dreaptă ţine o torţă – torţa cu care şi-a căutat copila – şi în cea stângă un coş. Premiile distribuite la aceste serbări constau de obicei din grâne. de fapt. flori de mac şi alte ornamente vegetale. Nu mai pot vieţui nici animalele. Legenda aceasta are altă semnificaţie decât cele dinainte. soarele însuşi. cum erau Demetra. Ea are în jurul frunţii spice de grâu. cum se purtau în Eleusis. numită Raria. În operele plastice. având numai o bentiţă peste păr. cu fulgerele şi trăsnetele lui. în general. cu Hestia. grădina sau pădurea. pe care-l duce vântul. Serbările din Eleusis. marea cu furtunile sale nimicitoare. am putea spune noi. Demetra este reprezentată de obicei cu mare pompă. se risipeşte în nisipuri şi praf. mai ales orz. ogoarele sau păşunile. Când este astfel reprezentată. erau în luptă cu forţele naturii care puteau să le facă rău : cerul. care asigura belşugul de roade. demnă. Deasupra lui bântuie foamea şi el însuşi. fără podoabe. pe lângă jocuri şi întreceri de gimnastică sau muzică. zeul viţei de vie. cuprindeau şi o serie de practici religioase. Acesta ar fi tâlcul legendei lui Erisihton – Demetra rămânând belşugul. pe cât se pare. când era prea arzător. dar se simţeau apropiaţi de aşa-zişii zei htonici. şi Dionisos. Erisihton. Elinii. părintele agriculturii. grecii îi osândeau pe aceia ce făceau stricăciuni naturii. Pe acest pământ nefertil se pustieşte totul: holda. chiar munca pe care o fac pe câmp plugarii. zeii naturii îmbelşugate. mai este în acelaşi timp şi pământul nefertil. plantele. . care întruchipează abundenţa. Aceste grâne erau recoltate pe o câmpie învecinată cu Eleusis. Demetra se aseamănă mult cu sora ei mai mare. pe câmpia Rariei. Alteori ea are o ţinută simplă. se spunea că arase întâia oară pământul Triptolem. Prin fapta lui Erisihton. Aici.204 9. uscat. adică zei pământeni. se sfărâmă.

— Îl rogi. ca să înşele fetele prostuţe... Hera. aflând această nouă necredinţă! Şi. să i s-aducă-un nor de aur. Aşa cum se înfăţişează soţiei sale din cer. Dar bănuiala tot o-nghimpă în inimă şi nu-i dă pace. parcă niciodată dânsa n-a fost atât de îndârjită ca în ziua când stâpânul a făcut nuntă cu Semele. Şi a pornit pe el zeiţa. Mulţi se pretind că-s zei. cu pas şovăitor şi fruntea încununată de şuviţe mai albe decât neaua iernii. Mult s-a mai mâniat zeiţa Hera. dar nunta s-a făcut. după aceea. Norii aceştia învăluiau mereu Olimpul. Semele-ar crede şi n-ar crede ce-i spune prefăcuta doică. prinţesa-l roagă.. precum spune.. de-i Zeus. chiar în palatul de la Teba al tatălui copilei. dornică să se răzbune. desigur. nu se ştie. Cum te-ai lăsat ademenită ? Acela care s-a lăudat că e stăpânul din Olimp e un amăgitor.205 VESELUL DIONISOS M ulte făcuse năzdrăvanul Zeus. şi-a-ndemnat-o pe fata regelui din Teba să ceară soţului dovada că este zeu într-adevăr. Aşa socot c-ai păţit tu. A poruncit. Şi seara când coboară Zeus şi se apropie s-o sărute. pe cât se crede. mângâioasă : . De-atâtea ori se supărase Hera. Cadmos.. Şi totuşi. s-a prefăcut într-o bătrână. să ţi s-arate în veşmântul şi cu puterea lui cerească.. luând chipul doicei lui Semele. Cum a silit-o să-i devină soaţă. către palatele din Teba. copila regelui din Teba.. S-a dus îndată la Semele şi a-nceput s-o dojenească cu glas tremurător : — Copilă.. Şi-a sfătuit-o. pătrund prin case. sau cum a amăgit-o.

printr-o taină cunoscută numai de el. Socrul S . De fapt. Însă abia deschide gura. o-ncinge iute pe copilă... slăvite. să mi te-arăţi. O iederă plină de sevă. Ia-n mână sceptrul greu de rege peste pământ şi peste ceruri. pristave. când potolise pârjolirea palatului regelui Cadmos... cu fulgerele-n pumni şi faţa. ţi-ai pierdut mama. pruncul ăsta. din coapsă. Au râs puţin de dânsul zeii.. Zeus jurase chiar pe Stix să-i împlinească voia. El se înalţă într-o clipă către palatele-olimpiene. apucă numai să-l zărească pe soţul său şi vrea să-i spună cât este ea de mulţumită că-i împlineşte rugămintea. L-a strâns în braţe ca un tată şi i-a rostit înduioşat : — Feciorul meu.. că tot ce-mi ceri se împlineşte numaidecât.. Semele.. şi el. Şi Gheea a făcut să crească perdele verzi de iederă peste coloane. din flăcări. Îşi clatină bogata-i chică şi cheamă-n jurul său furtuna cu nori. la fel ca-n sânul unei mame. Taci!. Şi fata rîde bucuroasă : — Atunci. Dar Zeus şi-a văzut de treabă. Palatul însuşi se aprinde şi ar fi ars în întregime. care-l însoţea pe Zeus în fulgerele-i orbitoare.. UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI emele a pierit în flăcări. l-a smuls Zeus pe băieţaşul lui Semele. şi-a doua oară-l adusese pe lume Zeus. Căci el o dată se născuse din mama lui pierită-n flăcări. cu tunete cumplite şi fulgere strălucitoare. căci băieţaş era copilul. la Teba cea cu şapte porţi. şi nu altul. cum urzise Hera.206 — De eşti tu Zeus. şi chiar la vremea cuvenită. Zeus l-a luat şi l-a închis în coapsa lui. totuşi. Îşi pune hainele de aur.. rosteşte Zeus. tu ai să vieţuieşti. şi focul. Dar vorbele fuseseră rostite şi se împrăştiau prin aer. cum are dreptul să te vadă numai soţia ta din ceruri. — Îţi jur pe Stix. de n-ar fi fost în preajmă Gheea – pământul larg şi bun – aceea ce e strămoaşa tuturora. peste ziduri. aş vrea să-mi împlineşti o vrere.. tatăl lui. a vrut să spună Zeus. în strălucire şi putere. Şi. peste podele şi-n tot locul. şi se pogoară iar în Teba.. Şi Zeus l-a chemat pe Hermes şi-a grăit : — Să duci. chiar în clipita următoare. ce-a-năbuşit şi a stins focul. — Taci!. Iată de ce Dionisos1 a fost numit şi Ditirambus2 – sau cel născut de două ori. la care-ar fi născut Semele. când au aflat că Zeus poartă pruncul închis în coapsa sa.. Nu mai avea nici o putere să se împotrivească faptei ce-o ticluise bine Hera.. l-a scos frumos. Doar fiul ce-l purta în sânu-i Semele cea nefericită a fost scăpat prin voia Gheei.

— O!. Cadmos. dar Atamas e-n locul lui. ca ginere şi ca urmaş. Faceţi-i pe aceşti părinţi – ca o osândă meritată – să-şi piardă cei doi fii iubiţi. deci. Răzbunaţi-mă.207 meu. un danţ frenetic. şi varsă peste ei otravă. prin iscodiri şi vicleşuguri.. Abia de-o zi. Hera. Soţia sa. urmată de un cortegiu fără seamăn. Le da la amândoi să sugă din sânul ei bogat în lapte3.. ce are-n vârf un con de pin şi e-nvelit în flori şi frunze de iederă căţărătoare. pe Melicerte şi Learh. Nu le-ajungea c-aveau ei înşişi alţi doi copii. Tot ea a-ncercuit şi fruntea şi buclele strălucitoare ale acestui zeu frumos şi vesel. soră cu Semele. cumva.. toiag şi armă totodată. spaimă şi nelegiuiri. şi astfel să se-nveţe minte toţi oamenii că nu e bine să supere. Mai mult. a glăsuit zeiţa Hera.. geniile rele-ale lui Hades. GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA -a trecut însă mult. a creat tobe şi ţimbale cu sunete răscolitoare şi-a aprins torţe luminoase. Să nu mi-l afle. cumva. regina Ino. e soră bună cu Semele. Îi dai lui Ino băieţaşul şi-i porunceşti să mi-l păstreze într-o odaie-ntunecoasă. şi-nverşunată ca o fiară s-a coborât pe loc în Tartar. ce se joacă în strigătele de „Evoe!”. şi alte genii N . Zburau cu ea. Şi-a pus pe spate o mantie cruşită.. De cum a dat porunci zeiţa. pe Melicerte şi pe Learh.... îngrozitoarea Tisifone şi-a luat în mână o făclie muiată-n sânge şi-n otravă. pe Melicerte. ce-l are Zeus cu-o fată pământeană. cu verzi ghirlande-mbălsămate şi struguri aurii şi dulci. ce purta numele de Mistis4. foc.. de vipere lucioase. A luat în braţe Hermes pruncul şi a zburat cu el în Teba. Ca-nchinătorii să n-adoarmă. Şi a pornit în zbor. Şi sidoniana vrăjitoare a pus la cale pentru zeul cel nou-născut serbări nocturne. pe Hera. Nebunia.. Crima şi Jalea şi Teroarea. dionisiace.. chiar ei să şi-i ucidă. l-a primit plină de-ncântare pe-acest copil orfan de mamă. Tu. îl îngrijea o sidoniană vrăjitoare. zgomotoase. Se nimerise numai bine. Tisifone. urlând turbate : Ura cea neagră. crescând în casă pe-un fiu nelegiuit. şi l-au primit la dânşii-n casă şi pe micul Dionisos.. şi Hera. ferită de lumina zilei. tot la fel. eşti mai cruntă!. a murit.. Porniţi. care s-alunge umbra nopţii.. a aflat că trăia copilul. De îngrijit. Iar Ino. şi glasul ei vuia în Tartar. Mijlocul şi l-a strâns în chingă de şerpi. una dintre voi. în sânge. şi ea născuse un copilaş. Ea i-a dat zeului şi tirsul.. voi genii. A născocit apoi tiasul. Regele Atamas şi Ino m-au supărat.. Erau acolo nişte furii.

Nimfe şi prietene şi slugi. cu mâna-i neagră şi ciumată. REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE i Atamas. Porţile grele de aramă s-au zguduit. şi pruncii săi – pui de leoaică.. altul spre regele-Atamas. Şi de pe stâncă s-aruncase în valurile vinete.. şi-o stârpiţi! În nebunia-i.. zbura din nou vârtej spre Tartar. regele Atamas trăsese pe cel mai mic dintre feciori. S . care-şi ţinea la sân copiii. Plină de ură.. cum spun legendele eline. Ino – neştiind nici ea ce face. care trăiau pe lângă Ino. Şi-n timp ce furia. căzând în lături. ea şi-a smuls. Săriţi!.. care şi astăzi zboară şi ţipă peste valuri. prea drăgălaşul Melicerte.208 nemiloase. mulţumită că-şi atinsese ţelul. şi toate-acestea s-au prefăcut pe dată-n păsări. Dar Tisifone-a călcat pragul palatului lui Atamas. a început să ţipe-aşa : — Ce caută în palat leoaica şi puii ei ? Săriţi!. Learh. pierzându-şi mintea. ce din cer zărise cruntul alai al Tisifonei. sărmanul Atamas crezuse că soaţa lui este o fiară. să nu mai vadă ce crimă se punea la cale. Dar Hera. doi şerpi din pletele zburlite şi a zvârlit unul spre Ino. dată de şarpele care-l muşca. în pescăruşi. ce privea din ceruri. se şi grăbiseră s-o scape.. din braţele măicuţei sale. ce încă gângurea. s-a depărtat. Soarele. zice legenda că s-a cutremurat palatul. văzând-o pe soţia lui. şezând pe jilţul ei de aur. sub muşcătura veninoasă – se repezise pe o stâncă cu celălalt copil în braţe. ca piatra dintr-o praştie. Iară cu falca-nsângerată a făcut semne de blestem. căutându-i pe Ino şi pe prunc. Cum au ajuns.. şi-l aruncase într-un zid. făcuse semn. În şerpii-aceia Tisifone vârâse spuma nebuniei şi a dorinţei de măcel. Întindeţi laţurile voastre şi prindeţi fiara!..

. băteau din tobe şi ţimbale. stăpânul ce se întâmplă pe pământ. s-a-nălţat zeul ferit de ochii Herei. vinul curgea gârlă. până şi fiarele jucau. Dionisos pornise-n lume să-mprăştie viţa de vie.. de lei. El colinda din ţară-n ţară. Zboară-ndată către Teba şi scapă-mi fiul din primejdii. împreună cu satirii – demoni cu coarne şi copite. şi l-a ascuns în peştera cea mai umbroasă-a insulei. dai cu-o beţie inspirată. — Voi îngriji. în Nisa. Chiar zeii se săltau adesea din jilţurile lor de aur. beţivul. în jurul lui Dionisos. că oamenii se-nfricoşau şi se plecau către cortegiu. alături. Nisa5 . l-a învelit în vălu-i alb şi l-a împodobit cu flori.. format din nimfe şi satiri. Umbla-ntr-un car tras de pantere. Şi toţi făceau atâta larmă.. de tigri şi-alte fiare7 . Zeus i-a dat ca-nvăţător pe un satir bătrân : Silen6 Satirul era gras şi vesel.. Umbla întotdeauna beat. Codrul îşi clătina frunzişul.. Noroc că-n toată vremea asta Dionisos era cu Mistis. şi altele sunau din flaut Iar vinul. prietenul său. Aici. V PENTEU um s-a făcut bărbat în lege. în timpul nopţii următoare. mai mult decât de fiinţa ta. Pe un măgar venea. a tot zburat şi a ajuns în insula unde trăia o nimfă. a răspuns Nisa. — Să îngrijeşti de acest zeu. din slava lui. A zburat el. Nimfele care-l însoţeau purtau numele de bacante şi. fiul Semelei şi-al lui Zeus. ce semănau cu nişte ţapi – danţau mereu. căci la beţie el putea să prevestească şi viitorul. prin muntele cel 'nalt. i-a poruncit pristavul nimfei. urmat de un cortegiu vesel. Silen. danţând cuprinşi de veselie.209 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ ăzând. Hermes l-a luat pe micul zeu şi a plecat cu el în zbor.. Iar de cânta-n păduri satirul. aduceau jertfe – mai des ţapi – şi-l aclamau neîncetat. Olimp. neobosite. i-a şoptit repede lui Hermes : — Fugi!.. Şi crescând el mai mărişor. în încăperea-ntunecată. C .

şi nu vă mai plecaţi urechea la cântecele de bacante. strigînd tare : — Staţi!. puneţi-vă pe creştet coifuri. ce amintesc de moleşeală şi de beţia ruşinoasă. ce nu cunoaşte nici armele. — Rege nebun. Mulţi dintre oameni. Eu vreau ca prima să-l lovesc. că zeul.. cu flori în plete. ce umblă cu beţivii-n roiuri şi-i parfumat. Îl aclamau pe acest zeu. să găsească pe noul zeu. el însuşi urcă pe Citeron. grăieşte dânsa către bacantele din munte. Silen!. să-l lege-n ştreanguri. gândeşte el că mă va-nvinge ? Că va opri cultul lui Bachus ?. lipsit de vlagă. Zvârliţi încolo tirsurile.. nu ştie că e fiul ei. Agave cea cu păr cărunt îl vede cea dintâi cum urcă. pe care ne-o aduce zeul. fie. De e sortită Teba noastră să cadă-nvinsă. de pildă. am să fac o glumă. când bate vântul şi răscoleşte tot nisipul cel galben de pe malul mării.. ştiind că zeilor le place să te supui fără zăbavă. aflând vestea că s-apropia Dionisos. . Deodată iese din palat regele Tebei. Tocmai venea din văi Penteu şi se mâhnea auzind cântul şi ţipetele deşucheate. Priviţi-acest mistreţ oribil.. să râdem amândoi cu poftă. O.. (Un munte unde se-adunase mulţime de femei şi nimfe. Acestea s-au pornit să sară şi mai vârtos. nu vă istoviţi puterea. a grăit zeul...) Însă Dionisos – se zice – aflând de fapta lui Penteu. Nu vă grămădiţi în calea acestui zeu. Şi-şi cheamă slugile Penteu. Nu vă mai prindeţi nici în danţul ce-l tropăie satirii beţi. însă prin luptă glorioasă.210 Cine nu se pleca-nainte-i urma să fie pedepsit. mai mult spre mama lui Penteu. nu ţineţi minte că neamul nostru ni se trage din zeul cel puternic. Şi ea se-ntoarce mânioasă. surorile şi alte rude. spre ţara unde se născuse. Dar ca să nu se piardă vremea.. Acolo se afla pe tron un rege nou. propria lui mamă. Bătrânilor. a început să râdă-n hohot. Aşa se povestea. ce-l socotise un mistreţ. sorbind licoarea blestemată. nu foi de viţă şi ghirlande.. iar printre ele se găseau : Agave. Agave.. Ares ? Voi.. s-ar fi-ndreptat cândva spre Teba. ca o nimfă. nici vitejia. bine. din cele care îl urmează. ca-ntr-un vârtej. lovind cu tirsul în Penteu. numit Penteu. Şi-a-nălţat tirsul spre bacante. iar ceata aprigă s-avântă spre rege. se grămădeau să-i iasă-n cale. ajuns pe pajiştile noastre. tineri ce-aţi ajuns la vârsta de-a purta suliţe şi scuturi. Ci-l socoteşte un mistreţ. ca o femeie. care venea cu carul său tras de pantere şi de lei. care stă uimit privind la mama lui.. Aşteaptă. urmat de nimfe şi satiri şi-având în preajmă pe Silen. Le porunceşte să alerge în goana mare. Nu vreau să fie Teba pradă acestui zeu atât de tânăr şi dezmăţat. colindând pământul. să săvârşească pentru zeu mistere şi închinăciuni. Sub vraja lui Dionisos. — Surorilor.

Şi-ar mai fi spus. înfierbântate. râde şi Silen... în timp ce lăncile-l lovesc. dar nimfele. bătrâne... ar fi strigat şi l-ar fi blestemat pe zeu. îl strigă dânsul. Penteu pricepe însă totul. vroind să-mpiedice ca-n Teba să se împrăştie beţia8 . Dar tot n-am să mă-nchin puterii tale. s-au repezit la el grămadă şi l-au ucis cât ai clipi.. mă învingi. bietul Penteu. zeu ce aduci pierzania şi-acuma crima. bună-i gluma ? — E bună. . — Dionisos.211 În vîrful muntelui e zeul şi râde-n hohot cu Silen : — Ce zici. zeu viclean.. În acest fel. căzu atunci zeului pradă.

pentru că petrecerile lui Dionisos erau pline de zgomot. aceste cântece şi danţuri aveau. pentru că elinilor le plăceau cântecul şi danţul. Dionisos era tot un zeu pământean. fiul nelegitim al lui Zeus. De la numele sidonianei Mistis vine cuvîntul „mistic”. vinul devine ucigaş. fuseseră iniţiate de către nimfa Mistis. pare a fi o aluzie la faptul că beţia poate transforma pe om într-o fiară. întăritor. acela care face larmă. Insula Nisa (după legendă) îşi căpătase numele de la nimfa care trăia acolo. ritualurile săvârşite la serbările zeului. un caracter comic. . La petreceri se sorbea vin. s-au cam temut şi au vrut să o stăvilească. De aceea elinii mai numeau pe acest zeu şi Iachos sau Bachos. htonic. Tot de aici s-a tras şi numele roman : Bachus. mai ales în centrele viticole. de cele mai multe ori. le aţâţa picioarele la danţ. muzică sau danţ. adică un lucru misterios. din Arhipelag. În timpul marilor dionisii: serbările organizate la Atena. văzând puterea băuturii. vinul e bun. ferite de lumina zilei. se cântau nişte imnuri : ditirambii. după cum Demetra îi ocrotea pe agricultori. le aprindea chiote în gâtle). de aceea era plăcut elinilor. Dar când ai întrecut măsura. Faptul că acest car al lui Dionisos era tras de fiare. ca şi Demetra. sub privegherea lui Silen. Cântăreţii şi danţatorii erau îmbrăcaţi. striga : „Evoe”. unde era pe vremuri un loc vestit de închinăciune al zeului Dionisos. săvârşit de fiinţe supranaturale. De aici a luat fiinţă tragedia – în greceşte : cântecul ţapilor – (tragos însemnând ţap. Aşa lămureau grecii faptul că la serbările dionisiace acest cuvânt răsuna adesea în mijlocul veseliei generale. 3.. să nu poată fi observate de Hera.212 Note: 1. cuvinte care au acelaşi tâlc : gălăgiosul. Băut cu cumpătare. care erau organizate în sate. 2. la fel cum zeul vinului crescuse mai apoi. 4. El era zeul viţei de vie şi ocrotea pe viticultori. Grecii pretindeau că misterele dionisiace. căci în butoi se toarnă mustul toamna (mustul simbolizând pe Dionisos tânăr). 6. plăcut. Unii artişti chiar socoteau că vinul poate să-i inspire în versuri. 5.. pentru ca. cu acest prilej. Cu vremea mustul se învecheşte şi se preschimbă în vinul cel tare. Când se oprea din supt. un zeu al belşugului de roade. Satirul Silen întruchipează butoiul. Pe lângă aceasta. De aici s-a născut comedia. 8. Alegoria aceasta ne arată că oamenii din antichitate. le turna foc în vine. şi se făcuse un zeu puternic. duşmana de moarte a lui Dionisos. cu talentele ei vrăjitoreşti. în blănuri de ţapi. sugea laptele cu multă poftă. cu puteri vrăjitoreşti. Unii mitologi cred că Nisa este tot una cu insula Naxos. în cinstea zeului Dionisos. când era copil. La micile dionisii. neînţeles. Se spune că Dionisos. şi vinul aducea veselie. şi oda cântec). 7. Dionisos era socotit drept zeul cel mai vesel şi mai popular. În el se află ascunsă crima. Ea organizase serbările noaptea.

Molatic. Agave şi alţii. Din ele se vor naşte. cu privire la oameni care înnebunesc din pricina zeului Dionisos : Ino. Dorind să-i imblânzească firea acestei forţe de temut. aveau loc nişte serbări – numite de elini orgii. şi bachanale. iederă şi flori. de viţă. De-aici şi multele aluzii. Se făceau procesiuni. şi-l dăltuiau frumos. versuri vesele sau triste. puternic. în dialog. cântându-se legende de demult. prearenumite tragedii. În cinstea zeului acesta ciudat. drame satirice şi comedii. despre care nu s-a mai vorbit aici. cu trupul zvelt. Atamas. . înfăşurat în blană moale de panteră. zeul avea pe fruntea albă cunună verde. aşa cum s-a mai spus. de latini. strânsă cam neglijent pe bust. tânăr. adică însuşi teatrul grec.213 Beţivul este grosolan. sprijinit de tirs. grecii i-au ridicat altare zeului care o întruchipa. nu mai are nici ruşine şi nu mai ştie a chibzui. din legendele antice. se înălţau imnuri – ditirambi – şi se rosteau.

................... 21 ZEIŢA GHEEA ........................................................................................................... 56 ŞIRETLICUL LUI HERMES ................................ 23 URANUS ÎŞI ARUNCĂ ÎN TEMNIŢĂ COPIII ............................................................................................................................................................................. 34 CICLOPII ŞI HECATONHIRII SUNT ELIBERAŢI .................................................................................................................................................. 72 PLECAREA SPRE ARCADIA.................................................................... 56 PROMETEU ............................................................................................................................................................. 41 TREI FECIORI AI LUI ZEUS ................................................................................................................................................. 74 FILEMON ŞI BAUCIS......................................................................................................................... 60 FIUL TITANULUI IAPET CREEAZĂ OMUL ........ 76 ................................................................... 6 SPRE ŢĂRMURILE ELADEI....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 3 STUDIU INTRODUCTIV ................... 24 CRONOS PRIMEŞTE LUPTA CU URANUS ................................ 62 PROMETEU ADUCE OAMENILOR FOCUL ......................................................................................................................................................................................................... 39 ZEUS ................................................................... 62 ZEUS RĂMÂNE PĂCĂLIT .................................................... 47 LUPTELE CU GIGANŢII ................................................................................................................................................................................ 36 ZECE ANI DE RĂZBOI CRÂNCEN ................................................................................... 25 ZEUS ...................................................................................................................................................... 33 METIS PREGĂTEŞTE O BĂUTURĂ FERMECATĂ ........................ 52 TIFON ................................................................................ 35 ZEII SE URCĂ PE MUNTELE OLIMP ............................................... 43 PRUNCII ZEIŢEI LETO .................. 61 ADUNAREA DE LA MECONA .................. 45 FIICA ZEULUI URANUS ............................... 64 CUTIA PANDOREI .............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. 73 ÎN FRIGIA ................................................ 55 FUGA ZEILOR DIN OLIMP ......................................................................................................................................................................................................................................... 75 O MASĂ ÎNTINSĂ CU TOATĂ INIMA ........................................................................................... 39 FIICELE LUI CRONOS CAPĂTĂ DEMNITĂŢI ÎN OLIMP ........................ 29 CRONOS SE HOTĂRĂŞTE ŞĂ-ŞI MĂNÂNCE ODRASLELE ............................................. 40 ZEIŢA CU OCHII DE AZUR .................................... 67 CĂLĂTORIA LUI ZEUS PE PĂMÎNT ............. 65 ÎNLĂNŢUIREA LUI PROMETEU ............ 51 NĂVALA SPRE OLIMP ........................................................... 30 ÎNFRÂNGEREA TITANILOR...214 Cuprinsul Prefaţă ............................................................................... POSEIDON ŞI HADES ÎŞI ÎMPART ÎNTRE EI LUMEA....................................................................................... 29 REEA ÎŞI NAŞTE CEL DE-AL ŞASELEA COPIL ..................................................................................................................... 37 ZEII OLIMPULUI ........................

.................................................................. 86 ZEIŢA TEMIS INTERVINE .............................. 93 O NIMFĂ DIN CORTEGIUL ZEIŢEI ARTEMIS .................................................................................................................................................................... 95 MONSTRUL ARGUS ÎNCEPE S-O CHINUASCĂ PE IO ................................................................................................................................................................................................................................... 107 GELOZIA ÎŞI ARATĂ COLŢII............................................. 99 RĂPIREA EUROPEI ......................................................................................................... 125 APOLO ÎŞI CAUTĂ LOC DE TEMPLU .... 109 UN DAR AMĂGITOR ............................ 130 MARSIAS ESTE ÎNVINS PRIN VICLENIE ..................................................................................................................................... 111 TICĂLOŞIA LUI ARES ......................................................... 121 STRĂLUCITORUL APOLO ....................................... 78 POTOPUL................... 94 IO E PRESCHIMBATĂ ÎN JUNINCĂ ......................................................................................................................................................................................... 77 UN STEJAR MÂNDRU ......................................................................................................................... 89 ÎNŞELĂCIUNILE LUI ZEUS ........................................ 131 ARTEMIS ... 115 ATENA ÎMBLÂNZEŞTE CALUL ŞI DĂRUIEŞTE OAMENILOR MĂSLINUL ......................................................... 87 DEUCALION ARE UN VIS CIUDAT ................................................................................................................................................................................................. 127 FÂNTÂNA CASTALIEI ................................................................................................................................................................... 92 O FLACĂRĂ STRĂLUCITOARE ................................................................................ 83 RÂURILE ŞI MAREA ÎNCEP SĂ SE REVERSE ...................................................... 82 PLOILE SE DEZLĂNŢUIE .................................................. 111 SLUTUL SE ÎNSOARĂ CU ZEIŢA FRUMUSEŢII .....................................................215 ZEII SE ARATĂ CINE SUNT ....................................................... 84 POTOPUL ÎNCETEAZĂ ............. 129 APOLO AFLĂ O VESTE NEPLĂCUTĂ ......................... 96 ZEUS HOTĂRĂŞTE MOARTEA LUI ARGUS ......................................................................................................................................................................... 101 AFRODITA ÎÎ ADUCE MÂNGÂIERE COPILEI LUI AGENOR....................................................................................................................................................................... 120 ZEIŢA O PREFACE PE FATĂ ÎN PAIANJEN ..................................................................................................................................................... 116 ATICA ESTE INUNDATĂ DE ZEUL MĂRILOR ............................................................................... CE PARCĂ-MBRĂŢIŞEAZĂ UN TEI ÎN FLOARE ........................................................................................ 117 ATENA PIZMUIEŞTE PE FATA LUI IDMON ............................................................ 106 ZEUS A ÎNŞELAT-O ŞI PE HERA .................................................................................................................................. 106 PEDEPSIREA CHELONEEI... 113 PALAS ATENA .................. 118 ARAHNEEA SE IA LA ÎNTRECERE CU ZEIŢA ............................................................................ 108 HERA PUNE LA CALE SĂ-L RĂSTOARNE PE ZEUS ........... 126 NIMFA DAFNE SE PREFACE ÎNTR-UN COPAC .................................................. 110 HEFAISTOS CERE O RĂSPLATĂ MARE ... 81 STĂPÂNUL LUMII CERE PIEIREA OAMENILOR ...................................................................................................................................... 98 IO ÎŞI RECAPĂTĂ VECHEA ÎNFĂŢIŞARE ................................................................... 88 DIN PIETRE SE NASC NOI OAMENI ...................................................... 103 HERA Şl COPIII EI ............................................................................ 135 .....................................................................................................................................................

...................................................................................................................................... 151 FIUL LUI HERMES FĂUREŞTE NAIUL .................................................................. 163 EROS Şl PSIHEEA...... 138 URIAŞUL ORION ............................................................................................................ 168 SE IVESC CELE DOUĂ SURORI... 199 ....................................................................... 173 ZEUS HOTĂRĂŞTE… ............................................................................................................................................................................... 179 DELFINII O PEŢESC PE AMFITRITA ............... 140 O NOUĂ CONSTELAŢIE ........................................................................................................................................................................................... 149 UN ZEU BUN LA ORICE TREABĂ .. 157 ZEUS INSPIRĂ AFRODITEI O DRAGOSTE NESĂBUITĂ ..................................... 174 POSEIDON ŞI AMFITRITA .. 198 TRIPTOLEM RĂSPÂNDEŞTE AGRICULTURA ........................................ 181 HADES Şl PERSEFONA ......... 159 CRIMA LUI ARES .... 158 ADONIS................................. 142 ZEIŢA SĂGETEAZĂ ŞI FETELE NIOBEEI ... 153 AFRODITA .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 139 DOUĂ ZEIŢE SE CEARTĂ PENTRU UN MURITOR ........................................... 162 STATUIA PRINDE VIAŢĂ ...................................................... 189 CORA SE ÎNTOARCE LA DEMETRA ............................................................... 191 HESTIA Şl DEMETRA .......................................................................216 ARTEMIS PORNEŞTE PRIN MUNŢI ................................................................................................................................................................. DAR…..................................................................................................................................................................... 196 DEMETRA SE ARATĂ ÎN ADEVĂRATA EI ÎNFĂŢIŞARE ...................... 137 ACTEON E SFÂŞIAT DE CÂINII SĂI ........................................ 150 PAN ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ 185 UN ZEU MEREU LA PÂNDĂ .......................................................................................................................................................................................................... 160 SCULPTORUL SIHASTRU................................................................................................ 171 PSIHEEA PORNEŞTE ÎN CĂUTAREA SOŢULUI ............................................................ 172 CĂLĂTORIA ÎN ŢINUTUL LUI HADES ... 167 PALATUL FERMECAT . 195 DEMETRA LA ELEUSIS ................................................................................................ 180 CICLOPUL POLIFEM ............................ 141 COPILA LETEI DEVINE NECRUŢĂTOARE ............................................................. 136 MÂNIA CUPRINDE INIMA ZEIŢEI .... 178 MÂNIA ZEULUI SPOREŞTE .... 188 HADES VREA SĂ SE ÎNSOARE ................. 152 NIMFA PITIS ................................................................................................................................................. 143 HERMES....................................................... 150 ZEUL CEL ÎNCORNORAT VREA SĂ TRĂIASCĂ ÎN ARCADIA .......... 186 IXION ŞI SISIF ................................................................... 161 ARTISTUL CIOPLEŞTE O FECIOARĂ DIN FILDEŞ ........................................... 177 URMĂRIREA NIMFEI ................................................................................................................. 148 UN MIC TÂLHAR ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 170 PSIHEEA ÎL PIERDE PE EROS ............................................................................................................................................................................................

................................................................ 201 VESELUL DIONISOS ....................................... 209 PENTEU ........................................................................................................... 200 METRA SE SACRIFICĂ PENTRU TATĂL SĂU ................. 209 .................. 205 UN COPIL NĂSCUT DE DOUĂ ORI ................................... 207 REGELE ŞI REGINA ÎŞI PIERD MINŢILE ............................................................................................................................. 206 GENII ÎNTUNECATE SE NĂPUSTESC ÎN PALATUL DIN TEBA ................... 208 FIUL LUI ZEUS SCAPĂ CU VIAŢĂ .............................................217 REGELE TESALIEI DOBOARĂ UN STEJAR AL ZEIŢEI ...................................................................................................................

218 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful