Molotov, Viaceslav Mihailovici (1890-1986).

Unul dintre legendarii „vechi bolşevici” din zilele de dinaintea primului război mondial (în vremea revoluţiei el era redactor al ziarului Pravda) şi timp de mulţi ani probabil cel mai apropiat — şi cu siguranţă cel mai credincios — colaborator al lui Iosif Stalin, V. M. Molotov (spre deosebire de mulţi dintre tovarăşii şi pairii săi comunişti sovietici) a rămas până la sfârşitul lungii sale vieţi un stalinist pur şi impenitent. Iniţial purtând numele de familie Skriabin, în 1912, cu ceea ce pare o previziune inspirată, a adoptat numele revoluţionar Molotov sub care a devenit cunoscut (molot în ruseşte înseamnă „ciocan”). Infatigabil şi inflexibil în negocieri, acest penetrabil, şi-a atras din partea preşedintelui american Roosevelt porecla de Catârul îndărătnic. Primul-ministru britanic, Winston ChurchilI, spunea că zâmbetul lui Molotov îl făcea să se gândească la o iarnă siberiana, iar secretarul de stat al SUA, John Poster Dulles, povestea o dată că în viaţa lui n-a întâlnit o asemenea şiretenie diplomatică. Premier sovietic în cursul anilor '30, Molotov a devenit în 1939 comisar pentru Afaceri Externe şi şi-a asumat sarcina negocierilor cu Germania care au condus la încheierea Pactului de neagresiune sovieto-german şi, câteva zile mai târziu, la izbucnirea războiului şi la împărţirea Poloniei între Germania şi URSS. în timpul celui de al doilea război mondial, Molotov a deţinut o poziţie deasupra căreia nu era decât cea a lui Stalin. Ca ministru de Externe sovietic şi agent credincios al lui Stalin în perioada de început a războiului rece, Molotov, cu loviturile de ciocan ale retoricii sale, a avut ciocniri repetate cu negociatorii occidentali. Intervievat în 140 de ocazii din cursul ultimului deceniu al vieţii sale, Molotov spunea că el a considerat că principala sa sarcină ca ministru de Externe era „lărgirea la maximum a frontierelor patriei noastre”. Din propriile comentarii făcute de Molotov în faţa realizatorului interviului, un scriitor a tras concluzia că bătrânul bolşevic a fost „un birocrat amoral, intelectualiceşte mărginit”, al cărui „devotament instinctiv faţă de Stalin a fost acela al unui robot faţă de creatorul lui". Deşi oponenţii diplomatici — oficiali nazişti, preşedinţi şi secretari de stat americani, prim-miniştri şi miniştri de Externe britanici — puteau găsi oarecum inadecvată această judecată, nimeni nu putea pune la îndoială supuşenia lui Molotov faţă de Stalin. Servilismul lui Molotov a mers până acolo încât, la sugestia dictatorului, a divorţat de soţia sa evreică şi mai târziu n-a ezitat să consimtă ca ea să fie închisă pe baza unor acuzaţii absurde şi inventate. Loialitatea lui faţă de Stalin părea să nu fie afectată nici de propria lui retrogradare, din 1949, de la funcţia de ministru de Externe la cea de adjunct al ministrului de Externe. După moartea lui Stalin, Molotov şi-a reluat postul de ministru de Externe (1953-1956); în 1957, după ce a sprijinit partea perdantă în luptele pentru putere împotriva primului-secretar Nikita Hruşciov, Molotov nu a fost împuşcat, aşa cum este de presupus că i-ar fi fost soarta sub Stalin, ci a fost expediat fără tam-tam ca ambasador în Mongolia Exterioară. Aproape de sfârşitul vieţii sale, cu politica deceniilor staliniste căzută în desuetudine în Uniunea Sovietică şi în restul lumii, Molotov a declarat: „L-am apărat pe Stalin şi-1 apăr şi azi, pe el şi teroarea". De-a lungul întregii sale cariere Molotov a considerat că între lumea sovietică şi cea capitalistă era o izolare completă şi a crezut că problema dintre ele nu putea fi reglată decât prin violenţă.

1

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful