FACULTATEA DE CONSTRUCŢII DEPARTAMENTUL DE CONSTRUCŢII METALICE ŞI UNIVERSITATEA MECANICA CONSTRUCŢIILOR “POLITEHNICA” Centrul de Excelenta pentru Mecanica Materialelor TIMIŞOARA

şi Siguranţa Structurilor CEMSIG Ioan Curea 1, 300224 Timişoara, ROMÂNIA Fax Telefon ++40.256.403917 Departament: ++40.256.403911 ++40.256.403932 CEMSIG: ++40.256.403932 e-mail: dan.dubina@ct.upt.ro http://cemsig.ct.upt.ro

Contract nr. 425/08.12.2009
CALCULUL STRUCTURAL GLOBAL AL STRUCTURILOR METALICE Recomandări, comentarii şi exemple de aplicare în conformitate cu SR EN 1993-1-1 şi SR EN 1998-1 Redactarea I-a

Timişoara, august 2010

COLECTIV DE ELABORARE

Şef Proiect Prof. Dr. Ing. Dan DUBINĂ Membri: Conf. Dr. Ing. Florea DINU Conf. Dr. Ing. Aurel STRATAN Drd. Ing. Norin FILIP-VACARESCU _____________________ _____________________ _____________________ _____________________

Cuprins
CUPRINS .............................................................................................................................................................. 1 1 2 INTRODUCERE ......................................................................................................................................... 3 MODELAREA STRUCTURILOR PENTRU ANALIZA GLOBALĂ .................................................. 4 2.1 2.2 2.3 2.3.1 2.3.2 2.3.3 2.4 2.4.1 2.4.2 2.4.3 2.4.4 2.5 3 3.1 3.2 3.2.1 3.2.2 3.2.3 3.3 3.3.1 3.3.2 3.4 3.5 4 4.1 4.1.1 4.1.2 4.1.3 4.2 4.2.1 4.2.2 4.2.3 4.2.4 4.2.5 4.3 4.3.1 4.3.2 4.3.3 4.3.4 4.3.5 4.4 4.4.1 4.4.2 4.4.3 4.5 4.5.1 4.5.2 4.5.3 4.5.4 INTRODUCERE....................................................................................................................................... 4 CLASIFICAREA STRUCTURILOR IN CADRE.............................................................................................. 5 IMPERFECŢIUNI ..................................................................................................................................... 7 Imperfecţiuni globale pentru cadre................................................................................................. 8 Imperfecţiuni locale pentru elemente ............................................................................................ 10 Imperfecţiuni pentru sistemul de contravântuiri ........................................................................... 11 REPREZENTAREA COMPORTĂRII NODURILOR IN ANALIZA ................................................................... 12 Clasificarea nodurilor după rigiditate .......................................................................................... 13 Clasificarea nodurilor după rezistenţă. ........................................................................................ 15 Clasificarea nodurilor după ductilitate......................................................................................... 17 Clasificarea secţiunilor elementelor ............................................................................................. 18 MODELAREA STRUCTURILOR PENTRU ANALIZA STRUCTURALA .......................................................... 20 INTRODUCERE..................................................................................................................................... 30 ANALIZA ELASTICA............................................................................................................................. 33 Analiza elastica de ordinul I ......................................................................................................... 33 Analiza elastica de ordinul II ........................................................................................................ 36 Analiza de stabilitate..................................................................................................................... 39 ANALIZA GLOBALĂ PLASTICĂ ............................................................................................................. 44 Analiza plastica de ordinul I (rigid-plastică) ................................................................................ 45 Analiza plastica de ordinul II........................................................................................................ 47 APLICAŢIE: CALCULULUI UNEI STRUCTURI IN CADRE METALICE MULTIETAJATE ................................ 52 APLICAŢIE: CALCULULUI UNEI HALE CU STRUCTURA METALICA ........................................................ 59 CONCEPTE DE PROIECTARE SEISMICĂ ................................................................................................. 60 Conceptul de proiectare disipativă a structurii............................................................................. 61 Conceptul de proiectare slab-disipativă a structurii..................................................................... 65 Alegerea principiului de proiectare .............................................................................................. 65 ACŢIUNEA SEISMICĂ ........................................................................................................................... 66 Generalităţi ................................................................................................................................... 66 Reprezentarea de bază a acţiunii seismice.................................................................................... 72 Reprezentarea alternativă a acţiunii seismice .............................................................................. 75 Spectru de calcul pentru analiza elastică...................................................................................... 79 Combinarea acţiunii seismice cu alte tipuri de acţiuni................................................................. 80 METODE DE CALCUL STRUCTURAL ..................................................................................................... 81 Metoda forţelor laterale ................................................................................................................ 82 Calcul modal cu spectre de răspuns.............................................................................................. 85 Calcul dinamic liniar .................................................................................................................... 92 Calcul static neliniar..................................................................................................................... 92 Calcul dinamic neliniar................................................................................................................. 97 REGULARITATEA STRUCTURALĂ ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA CALCULULUI STRUCTURAL ....................... 99 Criterii de regularitate în plan.................................................................................................... 100 Criterii de regularitate în elevaţie............................................................................................... 102 Alegerea metodei de calcul structural......................................................................................... 103 MODELAREA STRUCTURII ................................................................................................................. 105 Generalităţi ................................................................................................................................. 105 Modelarea maselor ..................................................................................................................... 106 Modelarea amortizării ................................................................................................................ 108 Modelarea proprietăţilor mecanice ale structurii....................................................................... 109

CALCULUL STRUCTURILOR LA ACŢIUNI STATICE................................................................... 30

CALCULUL LA ACŢIUNEA SEISMICĂ ............................................................................................. 60

1

.................................................................1 Încărcarea modificată corespunzătoare criteriului Merchant-Rankine.....................................................2 Analiza elasto-plastică modificată corespunzătoare criteriului Merchant-Rankine....6 COMBINAREA EFECTELOR COMPONENTELOR ACŢIUNII SEISMICE ...2 Calcul modal cu spectre de răspuns.........................................................................1 Metoda forţelor laterale ................. 144 5 ANEXA 1: CALCULUL SIMPLIFICAT DE ORDINUL I LA STĂRI LIMITĂ ULTIME ...............................................................................1 Metoda grafică ........................................ 146 5............................................8......................................................................................... 148 5..................................... 111 4......................... 148 5........................... 143 4.........................8.....................3 Calcul static neliniar.................8....... 151 BIBLIOGRAFIE .... 147 5..........................2 Metoda lucrului mecanic virtual al mecanismelor rigid-plastice .........5 Efectele de torsiune accidentală...................................................................8.......... 149 5.................................................................................4 Calcul dinamic neliniar.............................................2 METODE DE ANALIZĂ ...........2...................................................................................... 150 6 7 ANEXA 2: CALCULUL CAPACITATII DE ROTIRE PLASTICA A SECTIUNILOR....... 146 5................................1.......... 153 2 ...............2....1 PROCEDEUL DE CALCUL ..................................................1...................................................................................................................1.......................... 148 5....7 CALCULUL DEPLASĂRILOR .8 APLICAŢII ............................................................................. 115 4................................................................. 114 4..... 146 5............................................................................2..... 117 4.......................................3 Metoda elastică-perfect plastică ... 117 4.4................................................ 127 4...................5........3 Capacitatea secţiunii modificată pentru a corespunde criteriului Merchant-Rankine ..................

Deoarece exista unele diferenţe intre SR EN 1998-1:2004 si norma de calcul seismic in vigoare (P100-1/2006). Calcul maselor: SR EN 1998-1:2004: P100-1/2006: ∑ Gk . P100-1/2006 stabileşte spectrul de calcul într-o manieră similară cu SR EN 1998-1:2004 şi Anexa Naţională. s-au folosit prevederile din SR EN 1993-1-8. Anexa 2 prezintă o metoda simplificata pentru calculul capacitatii de rotire a secţiunilor dublu T.i i =1 N N N ∑G j =1 N Condiţiile diferite de aplicare a metodei forţelor laterale Implementare diferită a efectelor torsiunii accidentale In finalul capitolului se prezintă mai multe aplicaţii referitoare la metodele de determinare a răspunsului seismic al structurilor in cadre metalice. cu deosebirea că în P100-1/2006 pentru T=0 acceleraţia spectrală de proiectare este egală cu cea elastică (q=1 în loc de 1. 2 si cap.5 pentru T=0) şi lipseşte limitarea inferioară a spectrului de calcul la valoarea β⋅ag. Pentru redactarea lui. începând cu modelarea structurii. Pentru clasificarea si modelarea in analiza a comportării nodurilor grinda-stâlp. se precizează următoarele : Cu toate că P100-1/2006 foloseşte unele notaţii diferite de cele din SR EN 1998-1:2004.i Qk . SR EN 1993-1-8 si SR EN 1998-1.4) se prezintă calculul structurilor la acţiunea seismica in conformitate cu SR EN 1998-1. aplicarea prevederilor din normativul românesc conduce la aceleaşi rezultate în ceea ce priveşte spectrele de răspuns elastic de acceleraţie. elastic si plastic. una pentru o hala parter si una pentru o structura multietajata.1 INTRODUCERE Manualul prezintă modul de calcul al structurilor in cadre metalice la acţiuni statice si dinamice (seismice). Se prezintă de asemenea si doua aplicaţii pe doua tipuri de structuri. In prima parte (cap. clasificarea structurilor si analiza structurala. j + ∑ψ E . 3 . j + ∑ψ 2. in care se prezintă comparativ rezultatele analizelor de ordinul I si II.iQk .3) se prezintă principalele etape ale calculului si alcătuirii structurilor metalice in cadre. s-a folosit ca baza normativa SR EN 1993-1-1. alegerea tipurilor de noduri.i j =1 i =1 k . In Anexa 1 prezintă metode simplificate de calcul de ordinul I pentru starea limita ultima. In partea a doua (cap.

funcţie de raportul lăţime . In cadrul imperfecţiunile geometrice. acestea sunt impartite in patru clase distincte. Efectele comportării nodurilor asupra distribuţiei forţelor şi momentelor interne dintr-o structura in cadre dar şi asupra deformaţiilor totale ale structurii trebuie luate în considerare acolo unde aceste efecte nu pot fi neglijate. analiza structurii si apoi verificarea ei. Se disting noduri rigide.grosime al pereţilor supuşi la compresiune. In mod traditional. Pentru a lua in considerare influenta formei deformate a structurii asupra eforturilor interne din structura.2 MODELAREA STRUCTURILOR PENTRU ANALIZA GLOBALĂ 2. Incarcare F 1 2 αF F F ∆ 1 Raspunsul liniar elastic 2 Valoarea maxima a incarcarii Deplasare Figura 1. parţiala si articulate din punct de vedere al rezistentei. capacitate de rotire). capacitate de rezistenta. se poate utiliza o analiza elastica sau plastica. structurile sunt impartite in structuri rigide sau cu noduri fixe (la care analiza se poate face pe forma nedeformata) si structuri zvelte sau cu noduri deplasabile (la care trebuie sa se ia in considerare forma deformata). se poate face un calcul de ordinul I sau un calcul de ordinul II. Nodurile pot sa fie clasificate atât in funcţie de rezistenta cat si in funcţie de rigiditate. plastic) si a îmbinărilor (rigiditate. Efectele imperfecţiunilor (adică tensiunile reziduale şi imperfecţiunile geometrice) trebuie luate în considerare în mod corespunzător în analiza structurală.1 Introducere Analiza globala a structurilor in cadre metalice se realizează pe baza unor ipoteze. In funcţie de clasa secţiunii. se face distincţie intre imperfecţiunile globale pentru cadre şi sistemele de contravântuiri si imperfecţiunile locale pentru bare. Pentru a lua in considerare posibilitatea pierderii stabilitatii locale a pereţilor secţiunilor. In funcţie de aceasta clasificare. calculul unei structuri presupune mai multe etape si anume modelarea structurii. Relaţia forţă-deplasare pentru o structură in cadre multietajate 4 . care consta in evaluarea eforturilor interne si a deformatiilor si compararea cu valorile admise pentru o exploatare in siguranta. semirigide si articulate din punct de vedere al rigiditatii si noduri cu rezistenta completa. atât in ceea ce priveşte comportarea globala a structurii (teoria de ordinul I/ordinul II) cat si in ceea ce priveşte comportarea secţiunilor (elastic.

Daca structura nu contine contravantuiri sau daca sistemul de contravantuiri nu este suficient de rigid. atunci structura se numeşte contravantuita. care preia doar forte orizontale si cu B subsistemul care preia atat forte gravitationale cat si orizontale. ale elementelor si imbinarilor.In acest capitol sunt prezentate proprietatile structurilor in cadre. Aplicarea prevederii anterioare se poate exprima sub forma: K A > 0. Impartirea structurii in doua subansamble: A – sistemul de contravântuiri. a) b) Figura 2. B – cadrul portal Efectele înclinaţiei orizontale iniţiale asupra cadrelor contravântuite trebuie luate in considerare la calculul sistemului de contravântuiri.2 Clasificarea structurilor in cadre Structurile in cadre metalice multietajate sunt structuri relativ zvelte comparativ cu alte tipuri de structuri. astfel ca in anumite condiţii. in care structura este impartita in doua. b) diafragme din otel Daca sistemul de contravântuiri este suficient de rigid. 2.8 ( K A + K B ) sau K A > 4KB (1) (2) Figura 3. cu A se reprezinta sistemul de contravantuiri. Un cadru metalic poate fi considerat contravântuit daca sistemul de contravântuiri reduce deplasările orizontale cu cel puţin 80%. atunci structura este necontravantuita. care au o influenta semnificativa asupra raspunsului structurii la actiunea incarcarilor exterioare si modul in care aceasta influenta trebuie modelata in analiza globala. Aceasta relatie poate fi inteleasa si aplicata mai usor daca se utilizeaza reprezentarea din Figura 3. Se poate considera ca înclinaţia orizontală iniţială (sau sistemul orizontal echivalent) precum si încărcările orizontale aplicate asupra 5 . este nevoie sa se reducă deplasările laterale prin dispunerea de contravântuiri verticale (Figura 2). Sisteme de contravântuiri: a) contravântuiri din bare.

Pentru aceste structuri. . In general. . paragraf 5. clasificarea se face astfel: • Pentru analiza elastica: F o Daca α cr = cr ≥ 10 . cu condiţia ca în grinzi compresiunea axială să nu fie semnificativă: 6 . urmată de o amplificare a efectelor acţiunilor respective (exemplu momente încovoietoare) cu ajutorul coeficienţilor corespunzători.∆) trebuie luate in calcul. Daca insa sistemul de contravântuiri este foarte flexibil. un cadru poate fi considerat cu noduri fixe sau deplasabile in funcţie de raportul dintre încărcarea verticala totala FEd aplicata structurii si încărcarea critica elastica Fcr care conduce la instabilitatea laterala. Pentru cadrele la care primul mod de instabilitate cu noduri deplasabile este predominant. De asemenea. In cazul unei structuri clasificate cu noduri deplasabile. se poate efectua o analiză de ordinul unu. Atunci când o structura este clasificata cu noduri fixe.încărcări orizontale sau verticale aplicate direct sistemului de contravântuiri. structurile contravantuite sunt structuri cu noduri fixe. atunci structura este clasificata cu noduri deplasabile (4) FEd • Pentru analiza plastica: F o Daca α cr = cr ≥ 15 . atunci structura poate fi considerata cu noduri fixe. atunci structura contravantuita poate sa fie cu noduri deplasabile. αcr poate fi calculat aproximativ pornind de la următoarea formulă.încărcări orizontale aplicate cadrului.efectul înclinaţiei orizontale (sau sistemului de forte orizontale echivalente) aferente cadrului si sistemului de contravântuiri. Cadrele cu pantă mică a acoperişului şi structurile plane alcătuite din stâlpi si grinzi pot fi verificate în raport cu cedarea după un mod cu noduri deplasabile utilizând o analiză de ordin întâi dacă sunt îndeplinite condiţiile exprimate prin ecuaţiile (3) sau (5) pentru fiecare etaj.1). luarea în considerare a efectelor de ordinul doi poate fi realizată cu ajutorul unei analize corespunzătoare (cuprinzând procedee „pas cu pas” sau alte procedee interactive). atunci structura este clasificata cu noduri fixe (3) FEd F o Daca α cr = cr < 10 . se poate efectua o analiza de ordinul I. atunci structura este clasificata cu noduri fixe (5) FEd F o Daca α cr = cr < 15 .unui cadru contravântuit afectează numai sistemul de contravântuiri. adică structuri cu noduri fixe si structuri cu noduri deplasabile. deoarece efectele de ordinul II nu afectează răspunsul structurii. In conformitate cu SR EN1993-1-1. atunci structura este clasificata cu noduri deplasabile (6) FEd unde αcr este coeficientul de multiplicare a încărcărilor de calcul pentru a provoca instabilitatea elastică a structurii. Sistemul de contravântuiri trebuie calculat la acţiunea următoarelor încărcări: . Toate celelalte cadre pot fi considerate cu noduri deplasabile si efectele de ordinul II (P . Pentru un caz de încărcare dat. iar cele necontravantuite sunt structuri cu noduri deplasabile.2. Clasificarea structurilor in cadre in structuri contravantuite si necontravantuite nu trebuie confundata cu clasificarea in funcţie de sensibilitatea la efectele de ordinul II. un cadru poate fi considerat cu noduri fixe dacă răspunsul său la acţiunea unui sistem de forţe ce acţionează in planul său este suficient de rigid astfel încât pot fi neglijate momentele si forţele interne suplimentare datorate deplasărilor orizontale ale nodurilor (SR EN 1993-1-1. Astfel. daca rigiditatea structurii necontravantuite este mare si structura nu este sensibila la efectele de ordinul II.

abateri de forma ale secţiunilor transversale. Astfel. Daca efectele imperfecţiunilor nu sunt incluse in formulele de rezistenta folosite la verificarea barelor. este posibil ca aplicarea imperfectiunilor la o structura spatiala sa conduca la deplasari simetrice sau anti-simetrice ale colturilor opuse. cum ar fi de exemplu abaterile de la forma secţiunii sau abaterile de montaj sunt limitate prin tolerantele admise si sunt precizate in standardele de execuţie. analiza structurilor trebuie sa tina seama de ele. Evaluarea aproximativa a coeficientul de multiplicare αcr 2.∆) b) imperfecţiuni locale pentru elemente (efectul P . Ele pot fi considerate pe orice directie insa pentru fiecare analiza se considera o singura directie de aplicare. atunci când este cazul. de exemplu EN 1090 (2008). a încărcărilor orizontale. Unele dintre ele. la nivelul părţii inferioare a etajului. devieri de la verticalitate la montaj. Aceste imperfecţiuni induc efecte secundare si de aceea pentru a obţine rezultate conservative.3): a) imperfecţiuni globale pentru cadre (efectul P .VEd este valoarea de calcul a încărcării verticale totale. .Ed este deplasarea orizontală relativă a părţii superioare a etajului în raport cu partea sa inferioară când structura este supusă la încărcări orizontale de calcul (exemplu vânt) şi la încărcări orizontale aplicate la fiecare nivel. paragraf 5.3 Imperfecţiuni Structurile in cadre metalice prezintă. etc. Considerarea formei si sensului imperfectiunilor trebuie sa conduca la efectele cele mai defavorabile pentru structura. exercitată pe structură deasupra acestui nivel. exercitate pe structură deasupra acestui nivel. mai multe tipuri de imperfecţiuni. excentricitati in noduri. devieri de la rectilinitatea longitudinala. astfel ca ele trebuie luate in considerare separat (Figura 5). Aceste imperfecţiuni constau in tensiuni reziduale.h este înălţimea etajului HEd VEd Figura 4. la structurile contravantuite trebuie luate in considerare si imperfecţiunile globale ale sistemele de contravântuiri. atunci ele sunt luate de regula in calcul prin intermediul imperfecţiunilor geometrice echivalente. . In plus. indiferent de calitatea controlului la fabricatie si montaj.δ). .HEd este valoarea de calcul a rezultantei orizontale. la nivelul părţii superioare a etajului.δH. Ed     (7) in care: . In calcul trebuie luate în considerare următoarele imperfecţiuni (SR EN 1993-1-1. 7 .α cr =   H Ed  VEd  h     δ H .

Forma imperfectiunilor globale si locale poate sa rezulte din modul de flambaj elastic in planul de flambaj considerat. Figura 5. Efecte de translaţie sau torsiune rezultate din aplicarea imperfecţiunilor: a) imperfecţiuni corespunzătoare abaterii de la verticală a feţelor A-A şi B-B (în acelaşi sens).rasucire. Imperfecţiunile globale si locale 2.3. Pentru structurile la care primul mod de flambaj este cel corespunzator unei structuri cu noduri deplasabile. efectul imperfectiunilor globale si locale se poate lua in considerare prin intermediul unei abateri de la verticala si al unei curburi a elementului (Figura 6).d φ φ Figura 6. inclusiv flambajul prin incovoiere . b) imperfecţiuni corespunzătoare abaterii de la verticală a feţelor A-A şi B-B (în sens contrar) N L eo. Trebuie luate in considerare aici atat flambajul in plan cat si cel in afara planului. φ0 = 1/200 este coeficientul de reducere aplicabil pentru înălţimea h a stâlpilor: αh = 2 h dar 2 ≤ αh ≤ 1 3 8 .1 Imperfecţiuni globale pentru cadre Prima imperfectiune si anume abaterea de la verticala se defineste prin intermediul unghiului φ. care este dat de formula urmatoare (vezi si Figura 7): φ = φ0α hα m unde: (8) φ0 αh este valoarea de bază.

Pentru ca structura sa fie in echilibru. b) exemplu de aplicare a forţelor orizontale echivalente la o structura 9 . sistemul de forte rezultant se aplica si la baza. Figura 7. dar in directie inversa celor aplicate la nivelul etajelor. α m = 0. Imperfecţiunile cadrelor modelate prin intermediul unui sistem de forte echivalente: a) înlocuirea înclinaţiei iniţiale prin forţele orizontale echivalente.15VEd.h αm este inaltimea in metri este un factor de reducere pentru numărul de stâlpi dintr-un şir m 1    reprezintă numărul de stâlpi într-un şir.5 1 +  m Trebuie mentionat aici ca pentru cadrele la care HEd ≥ 0. introducând aici numai stâlpii care preiau o încărcare verticală NEd mai mare sau egală cu 50 % din valoarea medie pe stâlp în planul vertical considerat. NEd NEd φΝEd F1 φ φF1 F1 φ F2 φF2 F2 NEd NEd φΝ Ed φ(F1+F2)/2 φ(F1+F2)/2 a) b) Figura 8. Imperfecţiuni echivalente corespunzătoare abaterii de la axa verticală Imperfectiunile globale pot fi de asemenea luate in considerare si prin introducerea unor forte laterale echivalente la nivelul fiecarui etaj. Acest mod de introducere a imperfectiunilor este de obicei mai usor de folosit in practica comparativ cu metoda anterioara a „inclinarii” structurii. imperfecţiunea globala poate fi neglijata (pentru notaţii vezi Figura 4). Fortele echivalente de la fiecare nivel se obtin prin multiplicarea incarcarilor gravitationale de la fiecare nivel cu imperfectiunea initiala φ.

calculată pentru bara considerată ca articulată la extremităţi. in functie de tipul de analiza si de curba de flambaj corespunzatoare elementului. aceste imperfectiuni nu pot fi neglijate. Valorile de calcul ale imperfecţiunilor iniţiale în arc e0 / L Curba de flambaj a0 a b c d Analiza elastica e0 / L 1 / 350 1 / 300 1 / 250 1 / 200 1 / 150 Analiza plastica e0 / L 1 / 300 1 / 250 1 / 200 1 / 150 1 / 100 Similar cu efectul imperfectiunilor globale.2. Aceste imperfectiuni locale pot fi de regula neglijate in analiza globala. Astfel. Tabel 1.elementul are cel putin un capat care este prins rigid si transmite moment incovoietor . in care L este lungimea barei iar e0 este amplitudinea maxima a deplasarii laterale initiale.zveltetea normalizata in plan (sau redusa) satisface conditia: Af y λ > 0. Valorile recomandate ale acestor deplasari initiale sunt date in Tabel 1. se pot inlocui imperfectiunile locale in arc cu un sistem de forte orizontale echivalente aplicate la nivelul fiecarui element. Figura 9. deoarece relatiile de verificare la stabilitate tin cont de aceste imperfectiuni.3. Înlocuirea imperfecţiunilor locale in arc cu un sistem de forte orizontale echivalente 10 .5 (9) N Ed in care: este valoarea de calcul a fortei axiale de compresiune NEd λ este zvelteţea redusă în plan. este data de raportul e0/L. sau imperfectiunea locala. introducerea in analiza globala a imperfectiunilor locale este obligatorie daca pentru elementul solicitat la compresiune sunt indeplinite conditiile urmatoare: . Pentru cazurilor in care elementele au o zveltete mare.2 Imperfecţiuni locale pentru elemente Abaterea barelor de la rectilinitate.

plus alte forte externe calculate printr-o analiză de ordinul intai (δq poate fi considerat 0 daca se foloseste o analiza de ordinul II).3. Atunci cand sistemul de contravantuiri este folosit pentru stabilizarea talpii comprimate a unei grinzi cu inaltime constanta. atunci trebuie luata in calcul o imperfectiune geometrica echivalenta a elementelor stabilizate.5 1 +  m qd = ∑ N Ed 8 e0 + δ q L2 (12) in care δq este este săgeata sistemului de contravântuiri în planul stabilizat din actiunea fortei q.3 Imperfecţiuni pentru sistemul de contravântuiri Daca sunt folosite sisteme de contravantuiri pentru asigurarea legarii laterale pe deschiderea grinzilor sau a elementelor comprimate. se poate inlocui imperfectiunea initiala in arc printr-o forta echivalenta de stabilizare data de expresia (Figura 10): α m = 0. forta NEd din Figura 10 se poate obtine cu relatia: N Ed = M Ed h (13) in care MEd este momentul maxim din grinda iar h este inaltimea totala a grinzii. Imperfecţiuni pentru sistemul de contravântuiri 11 . Atunci cand in grinda sunt si eforturi de compresiune. Aceasta imperfectiune se poate considera sub forma unei imperfectiuni initiale in arc si este data de expresia: e0 = α m L 500 in care L este deschiderea sistemului de contravântuiri iar αm este dat de expresia: (10) 1  (11)   in care m este numarul de elemente care sunt stabilizate. In mod simplificat.2. NEd e0 NEd qd L Figura 10. la calculul lui NEd trebuie sa se considere si o parte din efortul de compresiune din grinda.

Daca grinzile sau elementele comprimate stabilizate cu sistemul de contravantuiri au imbinari de continuitate, trebuie sa se verifice sistemul de contravantuiri la forta locala data de relatia urmatoare, aplicata sistemului de catre fiecare grinda sau element comprimat in dreptul imbinarii de continuitate (Figura 11). N 2ΦN Ed = α m Ed (14) 100 in care Φ = αmΦ0 iar Φ0 = 1/200. Trebuie sa se verifice de asemenea si ca sistemul de contravantuiri poate sa transmita aceasta forta (data prin relatia anterioara) la punctele adiacente in care grinda sau elementul comprimat este stabilizat. In aceasta verificare trebuie inclusa orice incarcare exterioara care actioneaza asupra sistemului de contravantuiri, insa fortele care apar din imperfectiunile calculate cu relatia (8) pot fi omise.

Sistemul de contravântuiri

Figura 11. Forţele din contravântuiri in îmbinările de continuitate ale elementelor comprimate

2.4 Reprezentarea comportării nodurilor in analiza
Calculul si proiectarea unei structuri in cadre metalice presupune in mod tradiţional ca nodurile dintre grinzi si stâlpi sunt fie foarte flexibile fie foarte rigide. In cazul grinzilor, daca acestea sunt solicitate predominant la încovoiere, atunci nodurile sunt considerate fie articulate fie rigide (vezi Figura 12.a). Nivelul real de rigiditate al nodurilor poate avea o influenta mare asupra răspunsului structurilor necontravantuite cu noduri deplasabile. De aceea, aceasta procedură de analiza poate fi folosită atâta timp cat nodurile sunt complet rigide sau complet articulate. In cazul structurilor contravantuite cu noduri fixe, la care preluarea forţelor laterale se face in principal de către sistemul de contravântuiri, rigiditatea nodurilor nu este atat de importanta ca in cazul structurilor necontravantuite. Norma europeana SR EN 1998-1-8 recunoaşte faptul ca majoritatea nodurilor au o comportare reală situată intre rigid si articulat si de aceea oferă posibilitatea luării in calcul a acestei comportări prin introducerea nodurilor semi-rigide si/sau parţial rezistente (vezi Figura 12.b) (SR EN 1993-1-8, paragraf 5.2). Daca nodurile au o comportare apropiata de articulat, atunci folosirea caracteristicilor reale de rigiditate in locul celor teoretice articulate poate sa conducă la o reducere a deplasărilor laterale, cu implicaţii in reducerea greutatii structurii

12

metalice. Daca nodurile au o comportare apropiata de rigid, folosirea caracteristicilor teoretice de nod rigid poate conduce la rezultate neconservative, inclusiv in ceea ce priveşte deplasările laterale. Introducerea in calcul a semi-rigiditatii poate fi făcută prin intermediul unui resort la rotire dispus la contactul dintre elemente. Rigiditatea la rotire S a resortului este parametrul care leagă momentul Mj transmis de îmbinare de rotirea relativă ϕ dintre elementele îmbinate. Atunci când această rigiditate este zero sau este foarte mică, nodul poate fi considerat articulat iar când această rigiditate are o valoare foarte mare, nodul poate fi considerat rigid. In toate celelalte situaţii intermediare, nodurile sunt considerate semi-rigide. La nivelul structurii, utilizarea unor noduri semi-rigide afectează nu doar deplasările structurii dar si distribuţia si valoarea eforturilor interne in structură.
IDEALIZAREA STRUCTURII Cadru Imbinari (geometrie, tipul elementelor, etc) (rigid, articulat)

DETERMINAREA INCARCARILOR

PREDIMENSIONAREA ELEMENTELOR
Alegerea si clasificarea elementelor

IDEALIZAREA STRUCTURII Cadru Imbinari (geometrie, tipul elementelor, etc) (rigid, articulat, semirigid)

ANALIZA GLOBALA
(Simplu, continuu)

DETERMINAREA INCARCARILOR

Etapa 1
RASPUNSUL STRUCTURII
Stari limita (SLEN, SLU) Criterii de dimensionare (noduri fixe/deplabile, elastic/plastic)

PREDIMENSIONAREA ELEMENTELOR
Alegerea si clasificarea elementelor Alegerea imbinarilor

DETERMINAREA PROPRIETATILOR MECANICE
(Rigiditate, capacitate de rotire, rezistenta)

nu

Stari limita Criterii de proiectare Da?

ANALIZA GLOBALA
(Simplu, continuu, semi-continuu)

da

RASPUNSUL STRUCTURII
DIMENSIONAREA IMBINARILOR STRUCTURII Tipul imbinarii
(rigiditate, capacitate de rotire, rezistenta)

Stari limita (SLEN, SLU)

Criterii de dimensionare (noduri fixe/deplabile, elastic/plastic)

Etapa 2
nu, alte elemente alte tipuri de imbinari

nu, alte elemente

Dimensionarea imbinarilor Da?
da

nu, alte tipuri de imbinari

Stari limita Criterii de proiectare Da?

da

STOP

STOP

a)

b)

Figura 12. Etapele procesului de proiectare bazat pe concepţia tradiţională a) si pe utilizarea comportării reale a nodurilor b)

2.4.1 Clasificarea nodurilor după rigiditate Comportarea la rotire a nodurilor se situează in multe cazuri intre cele doua limite definite anterior si anume rigid si articulat. Atunci când elementele îmbinării sunt suficient de rigide, intre rotirea capătului grinzii si rotirea panoului stâlpului sunt diferenţe mici astfel ca nodul poate fi considerat rigid. Un nod rigid are o rotire globala de corp rigid care este rotirea in nod (Figura 13.a). Un astfel de nod trebuie proiectat astfel încât deformaţia lui să nu aibă o influenţă semnificativă asupra distribuţiei de eforturi in structură sau asupra deformaţiei globale. Deformaţiile nodurilor rigide trebuie să aibă valori care să nu reducă rezistenţa
13

structurii cu mai mult de 5%. Nodurile rigide trebuie să fie capabile să transmită forţele si momentele de calcul. Daca elementele imbinarii sunt flexibile, atunci comportarea grinzii se apropie de aceea a unei grinzi simplu rezemate. In acest caz, nodul poate fi considerat nominal articulat, iar rotirea relativa dintre capatul grinzii si stalp este libera (Figura 13.b). Un astfel de nod va fi proiectat astfel încât să nu dezvolte momente semnificative care sa afecteze elementele structurii. Nodurile nominal articulate trebuie să fie capabile să transmită forţele de calcul si să permită producerea rotirilor rezultate. Pentru cazurile intermediare, momentul transmis de imbinare va conduce la rotiri relative finite intre elementele imbinate. Astfel de noduri se numesc semi-rigide (Figura 13.c). Nodurile semi-rigide trebuie sa fie capabile să transmită forţele si momentele determinate prin calcul.

a)

b)

c)

Figura 13. Clasificarea nodurilor dupa rigiditate In Figura 14 sunt prezentate trei tipuri de noduri grinda stalp realizate cu suruburi, care au proprietati de rigiditate diferite si care se apropie de clasificarea de rigid (a), semi-rigid (b) si articulat c).

a)

b)

c)

Figura 14. Exemple de noduri grinda-stâlp cu diferite nivele de rigiditate: a) nod rigid; b) nod semi-rigid; c) nod articulat (*)
* Nota: Nodurile din figura sunt cu titlu informativ. Clasificarea unui nod in funcţie de rigiditate se va face doar după determinarea exacta a rigiditatii acestuia.

14

Rd cu rezistenta plastica a elementului îmbinat (de exemplu grinda). Lb Cadre necontravântuite (cu condiţia ca la fiecare nivel Kb/Kc ≥ 0. Rigiditatea unui nod cu rezistenţă completa trebuie să asigure ca. fără sa dezvolte 15 . Mj 1 2 3 1 2 3 Φ rigid. Un nod poate fi clasificat ca nominal articulat dacă momentul rezistent de calcul Mj. nominal articulat sau semi-rigid prin compararea rigidităţii iniţiale la rotire Sj.ini ≤ 0.ini cu valorile limita corespunzătoare.2 Clasificarea nodurilor după rezistenţă. Un nod grinda-stâlp poate fi clasificat si după momentul capabil in: .ini ≥ 25EIb/Lb semi-rigid *) nominal articulat. Ic momentul de inerţie al stâlpului. daca Sj.1) Figura 15.5EIb/Lb Cadre contravântuite Mj 1 2 3 1 rigid. Nodurile din zonele 1 si 3 pot fi considerate semi-rigide daca este avantajos Kb valoarea medie a raportului Ib/Lb pentru toate riglele de la ultimul nivel. daca Sj. Kc valoarea medie a raportului Ic/Lc pentru toţi stâlpii de la ultimul nivel.ini ≤ 0.5EIb/Lb 2 3 Φ *) Toate nodurile din zona 2 trebuie considerate ca semi-rigide. Un nod nominal articulat trebuie să fie capabil să transmită eforturile de calcul.nod cu rezistenţă completa .4. rotirea dezvoltata in articulaţia plastica să nu depăşească capacitatea de rotire a nodului (Figura 17). Un nod poate fi clasificat cu rezistenţă completa dacă întruneşte criteriile exprimate in Figura 16. deschiderea cadrului.nod cu rezistenţă parţială. un nod grinda-stâlp poate fi clasificat din punct de vedere al rigidităţii ca rigid. Rezistenta de calcul a unui nod cu rezistenta completa trebuie sa fie mai mare decât cea a elementului îmbinat. daca Sj. daca Sj. vezi Figura 15.nod nominal articulate .In conformitate cu SR EN 1993-1-8. Lc inaltimea de nivel.Rd este mai mic decât 25% din momentul rezistent de calcul al unui nod cu rezistenţă completa. Limitele pentru clasificarea nodurilor riglă-stâlp după rigiditate in conformitate cu SR EN 1993-1-8 2.ini ≥ 8EIb/Lb semi-rigid *) nominal articulat. Ib momentul de inerţie al riglei. sub încărcările de calcul. Aceasta clasificare se face prin compararea rezistenţei de calcul a nodului Mj.

capacitatea de rotire a unui astfel de nod trebuie sa aibă o valoare care să asigure formarea si dezvoltarea articulaţiilor plastice sub încărcările de calcul.pl. Un nod care este capabil să preia si să transmită momente dar nu îndeplineşte criteriul pentru un nod cu rezistenţă completa poate fi clasificat ca nod parţial rezistent. Rigiditatea nodurilor cu rezistenţă parţială trebuie să aibă o valoare care să asigure nedepăşirea capacităţii de rotire in articulaţiile plastice sub încărcările de calcul (Figura 17). Clasificarea nodurilor după rezistenţă 16 .momente încovoietoare semnificative care pot afecta elementele structurii.pl.Rd Mj. Mj.Rd ≥ Mc. nu este necesară determinarea capacităţii de rotire prin încercări experimentale.Rd ≥ Mb. Daca se adopta un calcul plastic. dar poate fi mai mică decât cea a elementului îmbinat.Rd Mj. Capacitatea de rotire a unui astfel de nod poate fi determinată prin încercări experimentale. Un nod parţial rezistent trebuie sa aibă o rezistenţa de calcul mai mare decât valoarea necesară pentru transmiterea eforturilor de calcul.Rd Mj. Atunci când sunt utilizate noduri a căror comportare este cunoscută.Rd este momentul plastic de calcul al stâlpului.Rd b) Stâlp de la un nivel intermediar in care: Mb.Rd Mj.Rd sau a) Stâlp de la ultimul nivel sau Mj.pl.Rd Rezistenţă parţială Articulat φ Figura 17.pl.pl.pl.Rd ≥ Mb. Noduri cu rezistenţă completa Mj Rezistenţă totală Limitele pentru rezistenţă Rezistenţa nodului Mj. Figura 16.Rd este momentul plastic de calcul al grinzii Mc.Rd ≥ 2Mc. Un nod nominal articulat trebuie de asemenea sa fie capabil sa permită dezvoltarea rotirilor din incarcarile de calcul.

Clasificarea după ductilitate este similara cu clasificarea secţiunilor elementelor si exprima capacitatea nodului de evita o rupere fragila prematura (de exemplu ruperea in cordonul de sudura sau ruperea şuruburilor) si de a permite dezvoltarea de rotiri plastice fara o reducere semnificativa a capacitatii portante. Mj Ductilitate Mj Φ Clasa 1 Clasa 2 Clasa 3 Φ Figura 19. corespunzătoare momentului rezistent plastic Mj. Capacitatea de rotire a unui nod Există trei clase de ductilitate (Figura 19): . Clasificarea nodurilor după ductilitate se face in funcţie de capacitate de rotire. capacitatea de rotire a nodurilor trebuie sa permită formarea mecanismului plastic de cedare prin formarea de articulaţii plastice înainte de ruperea nodurilor. In cazul unei analize plastice. Clasele de ductilitate pentru noduri 17 .Clasa 1 : Noduri ductile: un nod ductil este capabil să dezvolte momentul plastic rezistent si să prezinte o capacitate de rotire suficient de mare .Rd Φ Φpl Figura 18.Clasa 2 : Noduri cu ductilitate medie: un nod cu ductilitate medie este capabil să dezvolte momentul plastic rezistent dar prezintă o capacitate de rotire limitată după atingerea acestui moment .Clasa 3 : Noduri fara ductilitate (fragile): cedarea prematură (datorită instabilităţii sau ruperii casante a unei componente a îmbinării) apare in nod înainte de atingerea momentului plastic rezistent. Φpl.3 Clasificarea nodurilor după ductilitate Un nod grinda-stâlp poate fi clasificat si după ductilitate sau capacitatea de rotire plastica. Mj Mj.2. Ductilitatea (sau lipsa acesteia) unui nod are consecinţe asupra tipului de analiza structurala care se poate utiliza.Rd (Figura 18).4.

a poseda o buna capacitate de rotire daca componenta slaba este talpa stalpului la incovoiere sau placa de capat la incovoiere. urmează verificarea prin calcul a tuturor elementelor cadrului. norma recomanda verificarea capacitatii de rotire prin încercări experimentale conform EN 1990. secţiunile elementelor trebuie clasificate după modul de comportare la încovoiere si/sau compresiune. in conformitate cu SR EN 1993-1-1. paragraful 6. secţiunile transversale ale elementelor supuse la compresiune sau/si încovoiere se clasifica in funcţie de raportul dintre lăţimea si grosimea pereţilor comprimaţi ai secţiunii in 4 clase (Figura 20) (SR EN 1993-1-1.4).Dacă rezistenţa de calcul a nodului este cel puţin egală cu 1. nu este necesară verificarea capacităţii de rotire a nodului. in cazul structurilor in zone seismice. dar care au limitata capacitatea de rotire • Clasa 3: secţiuni transversale semi-compacte . Ca un exemplu. 4 M φ M capacitatea de rotire Figura 20. Astfel.secţiunile in care eforturile in fibra extrema pot atinge limita de curgere dar flambajul local împiedica dezvoltarea momentului încovoietor plastic capabil • Clasa 4: secţiuni transversale zvelte .4 Clasificarea secţiunilor elementelor Analiza globala a structurilor in cadre metalice se realizează pe baza unor ipoteze.4.secţiunile care dezvolta un moment încovoietor plastic capabil.secţiunile care pot forma articulaţii plastice. De asemenea.6): • Clasa 1: secţiuni transversale plastice . sudura dintre grinda si placa de capat) au o suprarezistenta suficienta. Pentru aceasta. paragraf 5. atât in ceea ce priveşte comportarea secţiunilor si nodurilor (elastic/plastic) cat si a răspunsului geometric (teoria de ordinul I/ordinul II). M M pl Mel M clasa 1 cl. 2. 2 cl. Verificarea prin calcul a capacitatii de rotire nu este insa posibila decât pentru anumite configuraţii standard si doar pentru acţiuni statice (vezi SR EN 1993-1-8. Pentru celelalte situaţii. 3 cl. Clasele de secţiuni pentru elemente 18 .secţiunile la care trebuie luat in considerare efectul flambajului local pentru determinarea momentului încovoietor capabil sau a forţelor de compresiune capabile. iar componentele imbinarii cu potential de rupere fragila (suruburi la intindere. nodul din Figura 14. folosirea unui concept de proiectare disipativ obliga proiectantul la alegerea si utilizarea unor noduri cu buna ductilitate. In acest caz se lucrează cu caracteristicile geometrice ale secţiunii eficace. După efectuarea analizei.2 × rezistenţa plastică de calcul a elementului îmbinat. Capacitatea de rotire a nodurilor este o caracteristica importanta a structurilor in cadre metalice care sunt proiectate in domeniul plastic. având capacitatea de rotire ceruta de o analiza plastica • Clasa 2: secţiuni transversale compacte . cu condiţia ca ele să fie bazate pe rezultatele unor încercări în conformitate cu EN 1990. anexa D sau folosind modele corespunzătoare de calcul.

2006) *) ψ ≤ -1 se aplică fie când tensiunea de compresiune σ ≤ fy fie când deformaţia specifică de întindere εy > fy/E 19 . Tabel 2. in conformitate cu SR EN 1993-1-1. Rapoarte lăţime-grosime maxime pentru pereţi comprimaţi (SR EN 1993-1-1. clasa unei secţiuni transversale este definită prin clasa cea mai mare (cea mai puţin favorabilă) a pereţilor săi comprimaţi. In Tabel 2 si Tabel 3 se prezintă limitele pentru fiecare clasa de secţiuni pentru pereţi interiori si tălpi in consola. De exemplu. atunci secţiunea este clasificata de clasa 2. daca inima unui profil I este de clasa 1 iar tălpile sunt de clasa 2.Deoarece pereţii comprimaţi ai unei secţiuni transversale (inimă sau talpă) pot fi în general de clase diferite.

calculul structurii începe cu stabilirea soluţiei de principiu care consta in alegerea formei si dimensiunilor construcţiei. Pe baza acestor elemente.Tabel 3. Având in vedere faptul că se calculează o schemă idealizată a structurii şi nu 20 . comportarea elementelor. comportarea secţiunilor.5 Modelarea structurilor pentru analiza structurala Analiza răspunsului structurii sub efectul acţiunilor exterioare necesita schematizarea (modelarea) fenomenului fizic real. In funcţie de destinaţia construcţiei si de modul ei de comportare (sub acţiunile predominante). a soluţiei constructive pentru elementele principale si secundare. distribuţia si mărimea incarcarilor). Stabilirea schemei de calcul are o importanţă deosebită în ansamblul procesului de proiectare. 2006) 2. Rapoarte lăţime-grosime maxime pentru pereţi comprimaţi (SR EN 1993-1-1. se stabileşte schema de calcul a structurii de rezistenţă. a nodurilor si a materialului. Analiza se face pe baza unor ipoteze privind modelul structural (schema structurii de rezistenta.

efectul este vizibil. este absolut necesara dispunerea acestor contravântuiri pentru a prelua forţele orizontale pe direcţie longitudinala (de exemplu din vânt sau seism) (Figura 21). chiar daca nu se conteaza pe capacitatea de disipare a structurii trebuie sa se tina seama de urmatoarele aspecte.In cadrele de fronton se prevăd contravântuiri in X lucrând doar la întindere. In cazul structurilor pentru hale parter. .0 m (deschidere uzuala pentru panele si riglele de perete uşoare cu secţiune Z sau C). după direcţia longitudinala a halei.Se alege tipul de cadru transversal curent al structurii principale de rezistenta: cadru cu o singura deschidere alcătuit din stâlpi si grinzi cu secţiuni din tabla sudata (Figura 22). se va acorda o atentie deosebita modului de dispunere a elementelor de rigidizare in planul acoperisului (contravantuiri. . Acestea au rolul de a prelua sarcinile orizontale pe direcţie longitudinala de la nivelul acoperişului si de a le transmite la contravântuirile longitudinale (Figura 21). amplasate adiacent colturilor halei – aceasta soluţie este opţionala. Acestea au rolul de a lega pe direcţie longitudinala cadrele transversale (Figura 21).Tipul de cadru transversal de fronton utilizat pentru structura principala de rezistenta – cadru cu doi stâlpi intermediari de fronton dispuşi la distanta de 8. Daca hala este scurta pe direcţie longitudinala. importanţa acţiunilor seismice nu este mare şi în multe situaţii acestea nu decid dimensionarea structurii. atunci se va asigura o siguranţa corespunzătoare în exploatare (dacă toate celelalte etape ale procesului de proiectare sunt rezolvate corect). in funcţie de geometria halei si de destinaţie. De exemplu. la structurile amplasate în zone cu seismicitate redusă si care au acoperişuri uşoare. De aceea. .Se prevăd bare metalice de legătura intre cadrele transversale. . se poate alege sistemul constructiv astfel (Figura 21): . . în ambele situaţii. Cladirile in cadre multietajate sunt de regula proiectate pe baza criteriului de proiectare disipativa. insa daca hala este lunga. cum ar fi: comportarea spaţială depinde în mare măsură de modul de alcătuire al acoperişului. măsurile de conformare seismică de ansamblu prevăzute în P1001/2006 (sau SR EN 1998-1) trebuie respectate. realizate de regula in solutie usoara.structura reală. dispuse la nivelul coltului cadrului si la nivelul coamei. având in vedere ca pe direcţie transversala preluarea sarcinilor orizontale este realizata prin efectul de cadru.Se dispun contravântuirile pe direcţie longitudinala in pereţii marginali .Sistemul de rezemare la baza al stâlpilor cadrelor transversale si de fronton . daca se doreşte proiectarea unei hale industriale parter.rezemare articulata (simplitate la montaj si sensibilitate redusa la tasări neuniforme). grinzi longitudinale). Deoarece stâlpii sunt articulaţi la baza. dispunerea contravântuirilor are un efect limita la cadrele adiacente (Figura 23). rezultă că în cazul în care schema de calcul va modela cât mai fidel structura reală.Se dispun contravântuirile din acoperiş in traveile in care sunt dispuse contravântuirile in X din pereţii longitudinali.in anumite travei ale halei se prevăd contravântuiri in X lucrând doar la întindere. Alegerea si conformarea structurii trebuie sa tina seama de faptul ca structura poate sa fie solocitata atat de incarcari statice (de exemplu incarcarile din greuatate proprie sau zapada) cat si de incarcari dinamice (seismice). 21 . halele metalice uşoare de tip parter au posibilităţi reduse de disipare a energiei seismice reduse deoarece articulaţiile plastice iau naştere cu precadere în stâlpi.Traveea (distanta pe direcţie longitudinala intre doua cadre transversale) halei se stabileşte la valoarea de 6. SR EN1998-1 prezinta cerintele de alcatuire astfel incat sa se asigure o siguranta corespunzatoare sub actiunile de proiectare. . Pentru acestea. la structurile amplasate în zone cu seismicitate mare. .0 m interax (Figura 23).

- Se prevăd contravântuiri longitudinale in X lucrând exclusiv la întindere in planul acoperişului. Figura 21. Hala industriala parter Figura 22. in zona coltului cadrelor (Figura 21). Cadru transversal curent Figura 23. Cadru transversal 22 .

articulate.rigide / rezistenţă parţială. Alegerea tipurilor de îmbinări intre elementele structurale trebuie făcuta inca din faza iniţiala de conformare structurala. b) grinzile din deschiderea mediană sunt prinse articulat de stâlpi Pentru nodurile grinda . in analiza se considera articulate. Considerarea proprietăţilor de rezistenţă ale nodurilor conduce către trei modelări ale acestora: . prinderea la baza din Figura 24 este o prindere articulata insa daca placa de baza este extinsa si buloanele de ancoraj sunt dispuse in afara plăcii de capăt.stâlp are o importanta deosebita. cu rezultatele din analiza se face verificarea elementelor si apoi a îmbinărilor. rigide sau semi-rigide. cu rezistenta parţiala sau completa. a) b) Figura 25. Daca se foloseşte metoda clasica (vezi Figura 12. Figura 27 prezintă curba moment .Figura 24. 23 .ini). Modelarea nodurilor grinda .rotire (Mj . rigiditatea initiala la rotire (Sj.rigide / rezistenţă completa. deoarece in funcţie de modul lor de realizare. deformabilitatea la încovoiere este cea mai importanta si are o influenta semnificativa asupra rezultatelor analizei structurale (Figura 26). Detaliu de prindere a stâlpului la baza După evaluarea incarcarilor se aleg elementele si se face analiza structurala. in special la clădirile multietajate.stâlp. inclusiv prinderile in fundaţii. este necesara stabilirea tipurilor de legături între elementele structurii si între structură şi fundaţii (de exemplu prinderi încastrate. articulate sau semirigide) (Figura 25). Astfel. atunci prinderea poate deveni semi-rigida.Rd) si capacitatea de rotire (φCd).φ) impreuna cu curba idealizata caracterizata prin urmatorii parametri fundamentali: rigiditatea la rotire (Sj). . Schema de calcul pentru o structură în cadre multietajate: a) grinzile sunt prinse încastrat de stâlpi. . articulate. De exemplu. momentul capabil (Mj. după stabilirea modelului geometric.a).

Rd Sj. Tabel 4. . . semirigid sau articulat). SR EN 1993-1-1 permite luarea in considerare a acestor posibilităţi prin introducerea a trei modelări (Tabel 4): .ini Sj φCd φj Figura 27.stâlp Daca insa si rigiditatea la rotire a nodului este considerată in calcul.simplu: acoperă cazul articulat Rolul îmbinărilor intre elemente este de a lega elementele intre ele. In funcţie de soluţia de îmbinare (rigid.semi-continuu: nodul asigură doar parţial continuitatea la rotire intre elementele îmbinate. Astfel.b Sudata T-uri pe talpi Placa de capat Corniere pe talpi Corniere pe inima Rotire (rad *10 ) 3 Figura 26.continuu: acoperă cazul rigid / rezistenţă completa . parţial sau deloc eforturile din aceste elemente.continuu: nodul asigură o continuitate perfectă la rotire intre elementele îmbinate. Curba moment .rotire pentru un nod grinda .semi-rigid / rezistenţă parţială. .simplu: nodul întrerupe continuitatea la rotire intre elementele îmbinate. acestea pot fi realizate si in variantă semi-rigidă. apar noi posibilităţi de modelare si anume: . Relaţii moment-rotire pentru noduri uzuale Mj Mj.semi-continuu: acopera cazurile rigid/rezistenţă parţială. îmbinările pot transfera in totalitate.Mj/Mpl.semi-rigid / rezistenţă completa. semi-continuu si articulat se definesc deci astfel : . semi-rigid/rezistenţă completa si semi-rigid/rezistenţă parţială . Termenii continuu. Modelarea nodurilor Rigiditate Rigid Semi-rigid Articulat Rezistenţă completa Continuu Semi-continuu Rezistenţă Rezistenţă parţială Semi-continuu Semi-continuu 24 Articulat Simplu .

i γi Mb.Folosirea acestor tipuri de modelare trebuie făcută in concordanţă cu tipul de analiză structurală. In Tabel 5 sunt prezentate modelările nodurilor pentru fiecare tip de analiză (SR EN 1993-1-8. cele doua deformaţii pot fi modelate printr-un singur resort la rotire situat la intersecţia axelor elementelor îmbinate.1). In toate celelalte tipuri de analiză. se poate modela separat panoul inimii la forfecare si îmbinarea la moment si forta axiala.i Mb. Mj φci Mb. Mb Mb Mb. paragraf 5. Simplificat. Tipurile de analiză si modelarea nodurilor Metoda de calcul Elastică Rigid-plastică Elastic-plastică Articulaţie nominala Articulaţie nominala Articulaţie nominala Clasificarea nodului Rigid Rezistenţă totală Rigid şi cu rezistenţă totală Continuu Semirigid Rezistenţă parţială Semirigid şi cu rezistenţă parţială Semirigid şi cu rezistenţă totală Rigid şi cu rezistenţă parţială Semicontinuu Tipul de model de nod Simplă Deformaţia unui nod grinda-stâlp este data de cele doua componente si anume panoul inimii stâlpului solicitat la forfecare si îmbinarea solicitata la încovoiere si forta axiala. 25 . caracteristica principală a nodului este rezistenţa. una pentru nodul din partea stânga si una pentru cel din partea dreapta. In cazul unei analize globale elastice. doar proprietăţile de rigiditate ale nodurilor sunt importante in modelare. vor exista deci doua curbe caracteristice moment – rotire. Astfel.i φci + γi φc γ φ a) Îmbinare b) Panoul inimii stâlpului c) Resort Figura 28. Curba caracteristică a resortului Mb . Pentru a lua in considerare cele doua componente. In cazul configuraţiei de nod de ambele parti. Atunci când se efectuează o analiză rigid-plastică. aceasta rezultă prin însumarea rotirii din îmbinare (φc) cu cea din panoul inimii (γ). Caracteristica la încovoiere a resortului Acest parametru pune in legătură directă forţa tăietoare din panoul inimii cu forţele de întindere si compresiune din îmbinare. Curba caracteristică a deformabilităţii din tăiere si rotire poate fi transformată intr-o curba Mb . sunt importante atât proprietăţile de rigiditate cât si cele de rezistenţă. o configuraţie de nod de o singura parte se va modela printr-un singur nod iar o configuraţie de ambele parti se va modela prin doua noduri care insa interactioneaza.φ prin intermediul parametrului de transformare β (Figura 28).φ care reprezintă comportarea nodului este arătată in Figura 28c. Tabel 5.

Ed (Mj.b 2. cu eforturile din grinzi 26 . Ed M j . Ed M j . Ed ≤ 2 (15) β 2 = 1 − M j . paragraf 5.b1. b) la intersecţia axelor neutre a) b) Figura 30.b 2. pentru configuraţiile de nod de ambele parti se poate distribui contribuţia panoului de inima intre cele doua resorturi (cel aferent nodului din stânga si cel aferent) prin intermediul parametrului β (Figura 29): β1 = 1 − M j .b1. la intersecţia axelor neutre ale elementelor. b) îmbinări. Forţele si momentele care actioneaza in nod: a) la marginea panoului de inima.3.Ed) este momentul încovoietor aplicat grinzii din dreapta (respectiv stânga).In conformitate cu prevederile din SR EN 1993-1-8.b2. Ed ≤ 2 in care: β1 (β2) este parametrul de transformare pentru îmbinarea din dreapta (respectiv stânga) Mj.b1. Forţele si momentele care actioneaza asupra panoului de inima si asupra îmbinărilor: a) forţele tăietoare din panoul de inima. a) b) Figura 29.

momente egale si de acelaşi sens). Aceasta conţine următorii paşi: se realizează analiza structura si se considera pentru resorturile la rotire o valoarea β = 1 pentru toate nodurile de o singura parte si β = 0 pentru nodurile de ambele parti. valoarea factorului de transformare este β = 0.Ed b) Mb1. Definirea parametrului de transformare β Pentru cazul din Figura 32.Ed Vwp = βFb Vwp = β1Fb1 Mb1.c valoarea factorului de transformare este β = 2 (configuraţie de nod de ambele parţi.Ed c) Figura 32. astfel ca determinarea lui cât mai exactă se poate face doar printr-un calcul in cicluri. in toate combinaţiile de incarcari pentru fiecare combinaţie.Ed Mb1. momente egale si de sensuri opuse).Ed Mb1. după analiza se verifica si se corectează valorile iniţiale ale parametrului β = 1 pentru nodurile de ambele parti se repeta analiza structurala cu valorile corectate se repeta paşii b) si c) pana când se obţine convergenta. Fb 2 = Mb 2 Z = β 2 Fb 2 in care Fb = M b Z Figura 31. 27 .Vwp Fb Mb Fb2 Mb2 Vwp Fb1 Mb1 Vwp Fb Fb2 Vwp Fb1 . pentru noduri de o singura parte β = 1 iar pentru nodul din figura Figura 32. SR EN 1993-1-8 prevede o metodologie pentru luarea in considerare a panoului de inima. Limitele factorului β: a) momente egale si de sens invers. b) momente egale si de acelaşi sens Valorile exacte ale parametrului de transformare β pot fi obţinute doar după determinarea distribuţiei eforturilor interne. Mb2.a (configuraţie de nod de ambele parţi. in care Fb1 = Mb1 Z .Ed a) Mb2.

Acest lucru explică diferenţele dintre comportarea idealizată a nodului si comportarea reală. stâlpi la baza) 3 3 3. Caracteristica principală a nodului este rigiditatea la rotire. Mj Mj.b): rigiditatea constantă este egala cu o rigiditate având valoarea cuprinsă intre rigiditatea iniţială si cea secantă relativă la Mj. trebuie să se verifice dacă momentul de calcul MEd din nod este mai mic decât momentul rezistent elastic al îmbinării având valoarea 2/3Mj. avem doua posibilităţi de verificare: . Sunt neglijate astfel efectele de ecruisare a materialului sau alte efecte. denumit si coeficient de modificare a rigiditatii.b).ini. .ini /η φ EI/L φ a) nod b) Element Caracteristica M-φ reala Reprezentare idealizata Figura 33. De aceea. In funcţie de tipul de analiză. fără o scădere semnificativă a preciziei. Valorile coeficientului η Tipul îmbinării Sudate Cu şuruburi si placă de capăt Cu corniere prinse cu şuruburi Placi de baza Noduri riglă-stâlp 2 2 2 Alte tipuri de noduri (grinda-grinda. Mc Mpl. curba caracteristică reală moment-rotire a nodului poate fi modelată.ini/η Această modelare este valabilă pentru valori ale momentului MEd mai mici sau egale cu Mj.φ.verificarea plastică a rezistenţei nodului (Figura 34. paragraf 5.Rd Mb. Curbele biliniare moment-rotire Tabel 6.Rd.verificarea elastică a rezistenţei nodului (Figura 34. 28 . este destul de dificil de utilizat in practica curentă de proiectare.Comportarea neliniară a nodurilor.a). la sfârşitul analizei.a): rigiditatea constantă este egală cu rigiditatea iniţiala Sj. se pot alege diferite moduri de idealizare a caracteristicii M . Această reprezentare are avantajul de a fi similară cu curba caracteristică a comportării elementelor la încovoiere (Figura 33.Rd corespunzător platoului este denumit moment rezistent de calcul sau moment capabil. Rigiditatea nodului in modelarea biliniara Sj se obţine prin impartirea rigiditatii iniţiale Sj. Această rigiditate este definită ca Sj.5 3 Momentul Mj.1).ini la coeficientul η. Valorile coeficientului η sunt date in Tabel 6 (SR EN 1993-1-8. reprezentate prin resorturi având o anumită rigiditate la rotire.Rd.Rd Sj = Sj. In acest tip de analiză.Rd. printr-o curbă caracteristică elastic-perfect plastică (Figura 33. Modelarea elastică pentru o analiză elastică.

ini φ Sj.ini /η φ a) Verificare elastica b) Verificare plastica Caracteristica M-φ reala Reprezentare idealizata Figura 34.Rd Sj.Rd. triliniare.Rd 2/3Mj.). Reprezentarea liniară a caracteristicii M-φ Modelarea rigid-plastică pentru o analiză rigid-plastică. Se pot folosi curbe biliniare. In analiză este necesară doar rezistenţa de calcul Mj.ini /η φ φ Sj. Mj Mj. Reprezentarea rigid-plastica a caracteristicii M-φ Modelarea neliniară pentru o analiză plastică de ordinul II.Mj Mj. Reprezentările neliniare ale caracteristicii M-φ 29 .Rd φ Figura 35.Rd Mj Mj.Rd Sj. Mj Mj. Pentru a permite formarea si dezvoltarea articulaţiilor plastice in îmbinări. este necesară si in acest caz verificarea capacităţii de rotire a nodului (Figura 36). este necesară verificarea capacităţii de rotire a îmbinărilor (Figura 35.Rd Mj Mj. până la curbe complet neliniare.ini /η φ a) Reprezentarea biliniara b) Reprezentarea triliniara c) Reprezentarea neliniara Figura 36. Pentru a permite formarea si dezvoltarea articulaţiilor plastice in noduri.Rd Mj Mj. In calcul sunt necesare atât rezistenţa cât si rigiditatea.

rigid-plastic Figura 38.1 Introducere Alegerea metodei de analiza globala trebuie sa tina cont de numeroşi factori.calcul de ordinul I. Alegerea metodei de analiza . se poate opta pentru un anumit tip de calcul Figura 37. neliniar elastic .CNE II . liniar elastic .CLE I .calculul de ordinul II. Sensibilitatea la deplasari laterale Deplasabile Nedeplasabile Comportarea reala a imbinarilor Imbinari semirigide Imbinari partial rezistente Metoda de analiza ANALIZA GLOBALA Criterii pentru alegerea metodei de analiza • • • • Elastic I Elastic II Plastic I Plastic II Sectiune Rezistenta plastica Clasificarea sectiunilor Sensibilitatea la imperfectiuni Figura 37. proprietatile materialului. neliniar elastic . Comparaţie intre diversele tipuri de calcul Prima deosebire importantă ce poate fi făcută între tipurile de calcul este aceea care separă metodele elastice de cele plastice. cum ar fi: deformabilitatea structurii.calculul de ordinul I. caracteristicile geometrice.CNE I . liniar elastic si geometric neliniar .3 CALCULUL STRUCTURILOR LA ACŢIUNI STATICE 3.calculul de ordinul II.calculul de ordinul I. 30 .CEP I . In funcţie de acestea. Rezultatele comparative ale acestor tipuri de analiza sunt prezentate in Figura 38.CGN II.

cum ar fi o reducere a greutatii structurii prin luarea in considerare a rezervei de rezistenta in domeniul plastic. Pentru structurile în cadre. Figura 39 prezintă un element în consolă (de exemplu un stâlp). in caz contrar trebuie sa se asigure ca ductilitatea lor (capacitatea de rotire plastica) este mai mare decât cerinţa rezultata din calcul. care folosesc un otel ductil si la care secţiunile au o comportare plastica adecvata (secţiuni compacte de clasa 1). Luarea în considerare a efectelor de ordinul II se realizează prin modificarea termenilor matricei de rigiditate liniare astfel încât să devină funcţii de factorul ε = L P EI . De aceea. Deplasarea orizontală a capătului liber şi curbura elementului conduc la apariţia unor momente suplimentare fata de situaţia in care elementul este considerat perfect rectiliniu si la care se neglijează deplasarea capătului liber. încărcările exterioare care produc cele mai importante modificări faţă de răspunsul liniar sunt încărcările axiale.In timp ce calculul elastic poate fi folosit în toate cazurile. Calculul plastic oferă in schimb si avantaje. calculul plastic nu poate fi folosit la toate structurile deoarece este supus anumitor restricţii si condiţii suplimentare. proiectantul trebuie sa se asigure ca îmbinările au o suprarezistenta corespunzătoare fata de elementele îmbinate (cel puţin egala cu cea a elementului îmbinat). ∆ P H x L δ H x P M(x) = H·x M(L) = H·L M(x) = H·x + P·δ + P·∆x/L M(L) = H·L + P·∆ Figura 39. care este semnificativ doar pentru stâlpii cu zvelteţe mare. In general. Efectele de ordinul II globale (sau P-∆) si locale (sau P-δ) Calculul de ordinul I are următoarele avantaje: 31 . efectul P-∆ este mai important decât P-δ. fiecare element structural poate fi caracterizat printr-o matrice de rigiditate liniară. supus la capătul liber unei încărcări axiale şi unei încărcări orizontale. O altă distincţie importantă trebuie făcută între tipurile de calcul care iau în considerare efectul formei reale deformate a structurii (bazate pe teoria de ordinul II) şi cele care neglijează efectul formei reale deformate a structurii (bazate pe teoria de ordinul I). L este lungimea elementului iar I momentul de inerţie. In plus. Teoria de ordinul II poate fi aplicată în toate cazurile în timp ce teoria de ordinul I poate fi aplicată doar atunci când efectele deplasărilor asupra comportării structurii sunt neglijabile. Deoarece deplasările cauzate de încărcările exterioare pot modifica răspunsul structurii şi deci distribuţia eforturilor interne. Aceste momente se datorează efectelor de ordinul II locale sau de element (P-δ) şi unor efecte de ordinul II globale (P-∆). folosirea calculului plastic trebuie făcuta doar la acele structuri care au redundanta structurala corespunzătoare. este necesară evaluarea nivelului de la care aceste deplasări trebuie luate în calcul. Atunci când efectele P-∆ si P-δ sunt neglijate. unde P este încărcarea axială.

. Aceste etape sunt calculul forţei critice de flambaj al structurii Fcr şi aplicarea unui factor de modificare derivat din Fcr. Calculul de ordinul I are insa si dezavantaje: .Cere un efort de calcul mai mare şi nu este practica fără utilizarea unui program de calcul.Se pot obţine secţiuni mai mici pentru structurile mai flexibile.Este simplu. . utilizarea lui fiind mai restrânsa. evitând necesitatea iteraţiilor suplimentare. rezulta bare cu secţiuni mai mari. bine cunoscut şi înţeles. .Nu include efectele geometrice (de ordinul II) şi luarea lor în considerare cere etape de calcul suplimentare.Poate sa includa efectele P-δ şi P-∆. 32 .Nu este la fel de simplu ca şi calculul de ordinul I. Calculul de ordinul II are următoarele avantaje: . .Utilizează o capacitate de calcul minimă sau poate fi efectuat simplificat (vezi Anexa 1). .Pentru structurile flexibile (sensibile la efectele de ordinul II). Valori aproximative ale lui Fcr pot fi determinate manual utilizând metode simplificate. Calculul de ordinul II are următoarele dezavantaje: .Nu este indicat să se utilizeze la structurile la care Fcr este apropiat de FEd. aşa că inginerii proiectanti au încredere în el şi îl găsesc uşor de aplicat..Nu există limitări ale zvelteţii elementelor structurii care trebuie analizată. .

adică structurile cu noduri fixe. Figura 40 prezintă posibilităţile de utilizare a unei analize elastice si verificările necesare la dimensionare (SR EN 1993-1-1. Structurile care lucrează în domeniul elastic se mai numesc sisteme conservative. Nu necesita condiţii suplimentare referitoare la clasa de ductilitate a secţiunilor sau îmbinărilor. Intr-o astfel de analiză nu este necesar ca secţiunile elementelor si nodurile să îndeplinească cerinţa de a avea o 33 .4.1 Analiza elastica de ordinul I Analiza elastică presupune un răspuns liniar al elementelor si nodurilor (Figura 41). 5. modelarea incarcarilor Introducerea imperfectiunilor globale φ Nu αcr<10 Da Cadre cu noduri fixe Cadre cu noduri deplasabile daca α cr ≥ 3 Analiza globala elastica Analiza de ordinul I Analiza de ordinul II Analiza de ordinul I Considerarea efectelor de ordinul II Amplificarea HEd şi VEdφ cu 1 1− 1 αcr Stabilitatea in plan a elementelor considerand lungimile de flambaj pentru structuri cu noduri fixe Stabilitatea in plan a elementelor considerand lungimile de flambaj pentru structuri cu noduri deplasabile Verificarea elementelor si a cadrului Rezistenta sectiunilor transversale si verificarea stabilitatii locale Rezistenta nodurilor Stabilitatea elementelor in afara planului Figura 40. urmând ca verificările de rezistenta si stabilitate sa se facă cu valorile efoturilor obtinute in analiza. echilibrul se exprimă pe structura nedeformată. in caz contrar fiind necesara efectuarea unei analize de ordinul II.Modelarea structurii.2). Folosirea unei analize elastice trebuie sa fie insotita de verificarea eforturilor in elemente si îmbinări. se poate face o analiza de ordinul I doar daca valoarea factorului αcr este ≥ 3. Se poate observa ca pentru structurile care nu sunt sensibile la efectele de ordinul II. 3. pentru a nu fi atinsa capacitatea plastica a acestora.2. Analiza globală elastică si verificările la dimensionare (SR EN 1993-1-1) 3. Intr-o analiză de ordinul I. Atunci când structurile sunt cu noduri deplasabile si sunt sensibile la efectele de ordinul II. se poate face o analiza de ordinul I.2 Analiza elastica Analiza elastica este folosita pe scara larga in proiectare si se poate folosi la toate tipurile de structuri.

comportare ductilă (clasa secţiunii. vx si wx reprezintă deplasările unui punct al secţiunii curente de abscisa x.relaţia forţa-deplasare este liniara . denumit si principiul independentei acţiunii forţelor . curbele moment-rotire pentru elemente b) si noduri c) Ca urmare a admiterii acestor ipoteze si a faptului ca deplasările sunt mici in raport cu dimensiunile elementelor si structurii. y si respectiv z . clasa de ductilitate a nodului).structura reprezintă un sistem conservativ .ux.eforturile si deplasările sunt funcţii liniare de forţele exterioare . pe direcţia axelor x. ci numai de caracteristicile structurii si de natura materialului.pentru bare solicitate axial ∂u εx = x ∂x pentru bare solicitate la încovoiere cu forţa axiala (structuri plane) ∂u x ∂2vx εx = −y ∂x ∂x 2 pentru bare solicitate la încovoiere cu forţa axiala (structuri spaţiale) εx = ∂u x ∂2vx ∂2w x −y −z ∂x ∂x 2 ∂x 2 ∂θ γx = r x ∂x - in care: .ecuaţiile de echilibru static se scriu in raport cu poziţia iniţiala a structurii . apar următoarele consecinţe: .proprietatile de rigiditate si de flexibilitate ale structurii nu depind de nivelul forţelor exterioare. Caracteristica de material a). In calcul se admit următoarele ipoteze simplificatoare: .materialul este continuu.relaţia deformaţie specifica-deplasare este liniara si are următoarea forma: . 34 .r reprezintă distanta de la punct la centrul de greutate M Elastic σ M Elastic M M M φ ε φ φ a) b) c) Figura 41. omogen si izotrop .relaţia efort unitar-deformaţie specifica este liniara .se aplica principiul suprapunerii efectelor.θx reprezintă rotirea in jurul axei x . Analiza globală elastică de ordinul I a unei structuri in cadre conduce la un răspuns liniar forţă-deplasare (Figura 42).

Daca secţiunile verifica condiţiile pentru o comportare ductila (clasa 1 sau 2). Este totuşi general acceptat ca acest tip de calcul poate fi utilizat pentru determinarea multiplicatorului λL1 al incarcarilor corespunzător formarii primei articulaţii plastice. Verificarea rezistentei secţiunii (starea limita ultima) se face prin compararea efortului maxim cu rezistenta de calcul.2. a repartiţiei încărcărilor orizontale şi de rigiditate de cadru în raport cu încărcările orizontale.verificarea rezistenţei nodurilor .verificarea stabilităţii locale a elementelor .verificarea stabilităţii globale a elementelor . momente încovoietoare si forţe tăietoare). se poate realiza o analiza elastica de ordinul I. Astfel. 35 .verificarea rezistenţei secţiunilor . efectele neliniarităţii sunt reduse. efectele de ordinul doi de deformare laterală pot fi calculate prin metoda anterioara cu condiţia ca toate etajele să prezinte o similitudine a repartiţiei încărcărilor verticale. sunt necesare următoarele verificări: .Forta Analiza elastica de ordinul I Elemente si îmbinări cu comportare liniara Deplasare Figura 42.0. care in calculul de ordinul I este chiar limita de curgere in fibra extrema (Figura 43). cu condiţia ca panta acoperişului sa fie mica şi compresiunea din grinzi sau arbaletrieri sa nu fie semnificativă. pentru cadrele la care primul mod de flambaj corespunzator unei structuri cu noduri deplasabile este predominant. pentru un domeniu larg de acţiuni. o analiză elastică de ordinul I oferă o aproximare satisfăcătoare a răspunsului structurii deoarece. deplasari) sunt amplificate prin anumiti coeficienti.deplasare intr-o analiză elastică de ordinul I Analiza elastică de ordinul I oferă rezultate conservative atâta timp cât răspunsul structurii diferă foarte puţin de răspunsul real. Pentru cadrele cu un singur nivel calculate pe baza unei analize elastice de ordinul I.2. efectele de ordinul doi datorate acţiunilor pot fi calculate prin multiplicarea încărcărilor orizontale HEd (de exemplu vântul). dupa care efectele (eforturi. In ceea ce priveşte starea limită de serviciu. unde αcr se poate determina cu relaţia din paragraful 2. ca şi încărcările echivalente VEdφ datorate imperfecţiunilor cu coeficientul: 1 (16) 1 1− α cr cu condiţia ca αcr ≥ 3.verificarea condiţiilor aferente SLEN Una din metodele simplificate care permite aproximarea efectelor de ordinul II este metoda amplificării momentelor (SR EN 1993-1-1. După determinarea eforturilor de calcul in structură (forţe axiale. la acest nivel al încărcărilor exterioare. Pentru cadrele cu mai multe etaje.evaluarea efectelor de ordinul II . Răspunsul forţă . paragraf 5.2).

Pentru ca dimensionarea sa fie corecta. condiţie care este exprimata prin relaţia: Fcr < 10 FEd in care Fcr si FEd au fost definite in paragraful 2.50 pentru incarcarile variabile). In relaţiile de verificare din SR EN 1993-1-1. sau 1. Verificarea rezistentei îmbinării se face prin compararea eforturilor de calcul cu rezistenta de calcul a îmbinării. iar verificările de stabilitate la nivel de element ţin seama prin 36 . liniar elastic 3. compararea efortului maxim se va face fata de rezistenta plastica a secţiunii. in cazul in care coeficientul parţial de siguranţa pentru material γm este egal cu 1. deoarece materialul are o anumita suprarezistenta fata de valoarea de calcul iar incarcarile sunt amplificate prin coeficienţii corespunzători stării limita ultime (de exemplu 1. α cr = (17) SR EN 1993-1-1 prezintă trei metode pentru luarea in considerare a efectelor de ordinul doi si a imperfecţiunilor: a) prin analiza globală se iau în considerare în totalitate imperfecţiunile (geometrice si de material) si efectele de ordinul II. de exemplu structurile in cadre din beton armat. considerarea efectelor de ordinul doi este obligatorie dacă deformaţiile au o influenţă semnificativa asupra creşterii solicitărilor sau asupra comportamentului structural în general.2. La nivel de structura. Aceste verificări presupun insa ca structura si elementele structurale raman stabile. Atunci când se utilizează o analiza elastica. Domeniul de valabilitate al calculului de ordinul I. probabilitatea de formare a articulatiei plastice este destul de mica. In realitate.2. b) prin analiza globală se iau in considerare imperfecţiunile globale si efectele de ordinul II globale (efectul P-∆). acest lucru înseamnă ca se accepta ca analiza sa se duca pana la formarea primei articulaţii plastice in structura. valoarea multiplicatorului λL1 trebuie sa fie cel puţin egala cu 1 (structura poate susţine cel puţin incarcarile de calcul aplicate).2 Analiza elastica de ordinul II Una din trasaturile structurilor metalice este zvelteţea mai mare a elementelor comparativ cu a celorlalte tipuri de structuri. Forta Analiza elastica de ordinul I Elemente si imbinari cu comportare liniara λL1 Limita elastica Deplasare Figura 43. Acest lucru face ca problemele de stabilitate sa fie importante si de aceea trebuie tratate cu atenţie.35 pentru incarcarea permanenta. De aceea este de mare importanta si investigarea fenomenelor de instabilitate (in plan sau in afara acestuia si instabilitatea elementelor). Aceste fenomene pot duce la reducerea valorii multiplicatorului λL1.rezistenta secţiunii poate fi verificata folosind relaţia de interacţiune plastica.

modul lor de definire de imperfecţiunile locale (imperfectiunile locale in arc) si de efectele locale de ordinul II (efectul P-δ). se admite ca relaţia σ-ε este liniara iar relaţia P-U este neliniară. l σ P ε U a) b) Figura 44. Daca se utilizează o astfel de analiza. este suficient ca in analiza sa se tina seama doar de efectele de ordinul II globale (efectul P-∆) si de imperfecţiunile globale. fiind necesare doar verificările de rezistenta.pentru bare solicitate axial - ∂u 1  ∂u  1  ∂v  εx = x +  x  +  x  ∂x 2  ∂x  2  ∂x  pentru bare solicitate la încovoiere cu forţa axiala (structuri plane) 2 2 ∂u x 1  ∂u x  ∂2vx 1  ∂v x  εx = +   +   −y ∂x 2  ∂x  2  ∂x  ∂x 2 pentru bare solicitate la încovoiere cu forţa axiala (structuri spaţiale) 2 2 - 37 . prin verificări individuale de stabilitate ale barelor echivalente. A doua metoda este procedura de baza. deoarece prin analiza se tine seama de efectele de ordinul II si de imperfecţiunile globale ale structurii si cele locale ale elementelor. utilizând lungimi de flambaj corespunzătoare modului global de instabilitate al structurii. b) relaţia forţa – deplasare Relaţia deformaţie specifica-deplasare este neliniară si are următoarea forma generala: . la care se pot evalua uşor lungimile de flambaj ale elementelor. relaţiile de verificare a elementelor ţin cont de toate imperfecţiunile. deplasările pot fi mici sau mari dar rotirea de corp v j − vi rigid trebuie sa fie mica ( Ψ ij = ) (Figura 44). c) pentru cazurile de bază. liniar elastic si geometric neliniar. In realitate. In cazul calculului de ordinul II. In acest caz. liniar elastic si geometric neliniar: a) relaţia efort unitar deformaţie specifica. Lungimile de flambaj ale elementelor se pot considera in mod conservativ egale cu lungimile elementelor. aceste lungimi de flambaj sunt mai mici astfel ca se pot folosi cele corespunzătoare unui mod de flambaj cu noduri fixe. Prima metoda este cea mai complexa. Astfel. nu este necesara verificarea de stabilitate a elementelor. Calculul de ordinul II. Folosirea ultimei metode trebuie limitata doar la cazurile simple. deoarece efectele de ordinul II locale (efectul P-δ) si imperfecţiunile locale sunt deja incluse in relaţia de verificare la stabilitate (SR EN 1993-1-1).

deplasare ( Pi = K Si U i ) si relaţia varia forţei-variaţia deplasării ( dPi = K Ti dU i ). ecuaţiile de echilibru static se scriu in raport cu poziţia deformata a structurii.∂u ∂2vx ∂2w x 1  ∂u  1  ∂v  εx = x +  x  +  x  − y −z ∂x 2  ∂x  2  ∂x  ∂x 2 ∂x 2 in care: . pe direcţia axelor x. răspunsul liniar elastic al secţiunilor si al nodurilor este considerat valabil (Figura 41).θx reprezintă rotirea in jurul axei x Ca urmare a admiterii acestor ipoteze si a faptului ca deplasările sunt mici in raport cu dimensiunile elementelor si ale structurii. P Rigiditatea secanta 2 2 Pi Rigiditatea tangenta K Ti = dPi dUi dPi dUi K Si = Pi Ui Ui U Figura 45. apar următoarele consecinţe: . vx si wx reprezintă deplasările unui punct al secţiunii curente de abscisa x. deoarece forma deformata reala nu este cunoscuta de la început. Pentru un anumit nivel al forţelor exterioare se defineşte o rigiditate secanta si o rigiditate tangenta (Figura 45) prin intermediul cărora se stabilesc relaţia forta . Această 38 . liniar elastic si geometric neliniar Atunci când se utilizează o analiza globala de ordinul II. Ecuaţiile de echilibru se exprimă pe structura deformată (efectul P-∆) iar dacă eforturile axiale sunt mari. y si respectiv z .principiul suprapunerii efectelor se aplica numai pentru forţele transversale. clasa de ductilitate a nodului). . Curba forţă-deplasare. care acum cuprinde si neliniaritatea geometrică. se apropie asimptotic de linia orizontală care reprezintă valoarea multiplicatorului critic λcr. Ca si in analiza elastică de ordinul I.ux. Distribuţia eforturilor interne se calculează pe baza teoriei de ordinul II. secţiunile elementelor si nodurile nu trebuie sa verifice condiţiile cerute de o comportare ductilă (clasa secţiunii. ca si in analiza de ordinul I.indiferent de mărimea deplasărilor. soluţia problemei se determina printr-un calcul in cicluri. cu condiţia ca forţa axiala sa fie constanta.eforturile si deplasările sunt funcţii neliniare de forţele axiale.rigiditatea elementelor si structurii este funcţie de nivelul forţelor exterioare. Rigiditatea tangenta si secanta in cazul calculului de ordinul II. poate fi luată in calcul o reducere a rigidităţii elementelor (efectul P-δ). . .

Secţiunile sau nodurile cele mai solicitate permit determinarea limitei superioare a multiplicatorului încărcării λL2 (Figura 46) pentru care analiza elastică este valabilă.2). In ceea ce priveşte starea limita de serviciu. P Analiza de ordinul I. Utilizarea programelor de calcul este metoda preferata de proiectanţi.valoare a lui λcr corespunde încărcării elastice critice de flambaj.2. insa 39 . Alternativ.arata sensibilitatea unei structuri la efectele de ordinul II prin intermediul factorului αcr (vezi paragraful 2. liniar elastic Analiza de ordinul II. Aceasta încărcare critica prezintă un interes practic important. imperfecţiunile locale ale elementelor nu sunt luate in considerare. Cu cât elementele comprimate sunt mai zvelte.3 Analiza de stabilitate Încărcarea critica elastica are un rol deosebit de important in evaluarea sensibilitatii unei structuri in cadre metalice la efectele de ordinul II. 3. valoarea încărcării maxime poate rezulta mai mare decât cea reala. aceasta încărcare poate fi calculata prin metode aproximative. . in cadrul acestui tip de analiză eforturile interne conţin efectele de ordinul II. . Pentru un calcul corect. deoarece (King. Forţa critică elastică de flambaj este o valoare de referinţă pentru că reprezintă valoarea maximă teoretică a încărcării ce poate fi suportată de structură. liniar elastica λL2 λcr instabilitate Limita incarcarii peste care ipotezele comportarii liniare nu mai sunt strict valabile U Figura 46. Dacă se neglijează imperfectiunile locale in arc (efectul P-δ). Evaluarea incarcarii critice elastice poate fi făcuta atât analitic cat si ajutorul programelor de calcul (de exemplu SAP2000). Calculul structurii se poate conduce in acelaşi mod cu cel efectuat in cadrul analizei elastice de ordinul I.1). Spre deosebire de analiza elastică de ordinul I. .2. cu atât efectele P-δ devin mai importante. 2001): . in absenţa curgerii materialului. De aceea verificarea stabilităţii elementelor (in plan si in afara lui) si a cadrului (in afara planului) poate intr-adevăr sa conducă la valori mai mici ale multiplicatorului λL2.poate fi folosit in metodele aproximative de evaluare a efectelor de ordinul II (vezi de exemplu 3. Domeniul de valabilitate al analizei elastice de ordinul II Atunci când in calcul se utilizează analiza elastică de ordinul II.reflecta sensibilitatea relativa la efectele de ordinul II a combinaţiilor de incarcari.poate fi folosit in practica mai uşor decât o analiza de ordinul II. o analiză elastică de ordinul II oferă o bună aproximare a răspunsului structurii si al elementelor. valoarea minimă a multiplicatorului λL2 trebuie sa fie 1. stabilitatea cadrului in plan este acoperită de analiza structurală. In cele mai frecvente cazuri.

HEd este valoarea de calcul a rezultantei orizontale. aceste moduri superioare pot sa aibă relevanta pentru evaluarea efectelor de ordinul II.2. Figura 47. . la care forta axiala de compresiune in grinzi este redusa (SR EN 1993-1-1. pentru structuri in cadre cu grinzi orizontale sau puţin înclinate. Incarcarile vor avea valorile corespunzătoare stării limita ultime. Se recomanda sa se calculeze un număr suficient de moduri de flambaj pana la obţinerea unui mod de flambaj cu noduri deplasabile si a unuia cu noduri fixe (Figura 48). mai ales in faza de predimensionare sau pentru a elimina erorile mari din analiza numerica. 2010): . Pentru fiecare combinaţie. a încărcărilor orizontale reale şi fictive. paragraf 5. . exercitate pe structură deasupra acestui nivel 40 . la nivelul părţii superioare a etajului. Metoda se bazează pe metoda dezvoltata de Horne (1975) si permite determinarea parametrului αcr care corespunde instabilitatii laterale cu formula: α cr =   H Ed  VEd   hi     δ H . SR EN 1993-1-1 permite determinarea aproximativa a incarcarii critice elastice pentru flambajul lateral. Ed     (18) in care: . Discretizarea recomandata pentru evaluarea incarcarii critice elastice a) b) Figura 48. .1).modelul structural reprezintă in mod corespunzător comportarea elastica a structurii. Ele raman si astăzi utile in practica.determinarea incarcarii critice elastice se face pentru fiecare combinaţie de incarcari..obţinerea unor rezultate sigure trebuie sa tina cont de unele condiţii si anume (da Silva et all. programul calculează valoarea αcr. Modul de pierdere a stabilităţii cu noduri deplasabile a) si cu noduri fixe b) Metodele aproximative au fost folosite înainte de apariţia si dezvoltarea programelor de calcul.deoarece structurile au mai multe moduri de flambaj.discretizarea elementelor trebuie sa fie făcuta intr-un număr minim de elemente care sa permită obţinerea semi-undelor sinusoidale pentru fiecare mod de flambaj (Figura 47).

Dacă grinzile sunt supuse la eforturi axiale.δH. cu condiţia rămânerii în domeniul elastic a grinzilor sub acţiunea momentelor de calcul.Ed este deplasarea orizontală relativă a părţii superioare a etajului în raport cu partea sa inferioară când structura este supusă la încărcări orizontale de calcul (exemplu vântul) şi la încărcări orizontale fictive aplicate la fiecare nivel de planşeu . Când grinzile nu sunt supuse la eforturi axiale. determinaţi cu relaţiile următoare: K C + K1 η1 = (19) K C + K 1 + K 11 + K 12 - η2 = KC + K 2 K C + K 2 + K 21 + K 22 (20) in care: Kc este coeficientul de rigiditate al stâlpului. Ca o alternativa la metoda propusa de Horne. K1 K11 Stalp de verificat Factor de distributie η 1 K12 KC K22 Factor de distributie η2 K21 K1 Figura 49. exercitată pe structură deasupra acestui nivel . daţi tot de raportul I/L iar Kij reprezintă coeficienţii rigiditatii efective ai grinzilor adiacente. rigiditatea lor poate fi determinată în conformitate cu Tabel 7.hi este înălţimea etajului (vezi Figura 4). In cazul stâlpilor de la primul nivel.5 I L 41 . Rigiditatea Kij a grinzilor fara eforturi exiale Caz θ Rigiditatea Kij a grinzilor în cazul cadrelor cu noduri fixe θ 1 K = 0 . Factori de distribuţie pentru stâlpii continui Coeficienţii de rigiditate ai grinzilor depind de condiţiile de rezemare la capete. Pentru aceasta se pot utiliza funcţiile de stabilitate. I este momentul de inerţie iar L este lungimea elementului. Wood (1974) a dezvoltat o metoda care permite calcularea incarcarii critice a unui sistem echivalent grinda-stâlp prin intermediul coeficienţilor de distribuţie η1 si η2. dat de raportul I/L. la nivelul părţii inferioare a etajului. O alternativă simplă constă în neglijarea surplusului de rigiditate datorat întinderii axiale şi considerarea efectelor compresiunii axiale cu valorilor aproximative prezentate în Tabel 8.VEd este valoarea de calcul a încărcării verticale totale. rigiditatea lor trebuie corectată în consecinţă. Tabel 7. K1 si K2 sunt coeficienţii de rigiditate ai stâlpilor adiacenţi. η2 este zero daca prinderea este fixa si η2 este egal cu 1 daca prinderea este articulata.

0  L NE I N  1 − 1.0  L NE             2.75 θ I N  1 − 1.0 I N  1 − 0 .75 K = 1. Caz 1. Rigiditatea Kij a grinzilor care au eforturi axiale Caz θ Rigiditatea K a grinzilor în cazul cadrelor cu noduri fixe θ 1. 3.75 I N  1 − 1.2  L NE K = 0 . θ 3. θ K = 1.4  L NE Rigiditatea K a grinzilor în cazul cadrelor cu noduri deplasabile θ θ I N K = 1.θ 2 θ K = 0 .5 K = 0 .5 K = 0 .0 I L I L 3 Caz 1 θ Rigiditatea Kij a grinzilor în cazul cadrelor cu noduri deplasabile θ θ K = 1.75 θ I L I L I L 2 3 K = 1.0 Tabel 8.4  L NE 42 .0  L NE             2.0 I N  1 − 0 . θ K = 0 . în care: N E = π 2 EI L2 K = 1.5  1 − 0 .

1 Incastrat 0.0 Articulat η2 .6 7 0. 0.7 0.5 0.4 2 2 2.2 5 52 0.9 0 3. 5 67 0.se determina incarcarea critica a stalpului cu ecuatia: π 2 EI N cr = 2 (21) Le . 0 4. Cadrul echivalent si curbele lui Wood pentru determinarea coeficientului lungimii de flambaj lf /L pentru un cadru cu noduri fixe Articulat 1. 7 6 1.0 0. 5 57 0.3 0. η1 0. 0. . 1 05 1. . . 0.0 0. 9 1. 0.3 0.3 0. 4 3 1.9 9 0.5 0. 1. 55 0. Cadrul echivalent si curbele lui Wood pentru determinarea coeficientului lungimii de flambaj lf /L pentru un cadru cu noduri deplasabile Aplicarea metodei se face astfel: se determina lungimea echivalenta a stalpului care se analizeaza folosind ecuatiile 19-20 si curbele din Figura 51 sau Figura 54.2 0.0 5 0.3 0. 25 6 0.7 75 0.4 6 0. 25 2 1.6 0. 5 1.1 0.8 8 0.0 Incastrat Figura 51. 65 0.9 1.5 0.Articulat 1.6 0. 1.0 0 5.0 0.1 Incastrat 0.se determina parametrului αcr cu ecuaţia: N α cr = cr (22) N Ed - 43 1. 0.5 0. 1.4 0.8 2 6 2. 0 0.8 0. 15 1. 0 1.6 0.0 Articulat Incastrat η2 Figura 50. η1 85 0. 1. 95 0.8 0.2 0 2.8 0.2 0. 0. 8 1. 0.7 0. 0. 0.7 0.4 0.1 0.9 1.4 0.

Curba caracteristica pentru un otel cu comportare ductila 44 .3 Analiza globală plastică Calculul in domeniul plastic este posibil datorita abilitatii structurilor metalice de a suferi deformaţii plastice semnificative pana când se produce ruperea.alungirea la rupere a unei epruvete de lungime 5.raportul dintre rezistenţa la întindere minimă fu si limita de curgere minima fy satisface condiţia: fu ≥ 1.2 (23) fy . deformaţia specifică ultimă εu corespunzătoare rezistentei la întindere fu este cel puţin cu 20% mai mare decât deformaţia specifică εy corespunzătoare limitei de curgere fy. σ fu fy E εy εu ε Figura 53. prin redistributia plastica a eforturilor se poate ajunge la o capacitate portanta sporita fata de situaţia in care se realizează un calcul elastic si se considera ca atingerea rezistentei ultime este data de formarea primei articulaţii plastice (Figura 52).3): a) Materialul respectă următoarele condiţii: . ductilitatea materialului.65 A 0 nu este mai mică de 15% (in care A0 reprezintă aria secţiunii transversale iniţiale a epruvetei) .4. a elementelor si a nodurilor (SR EN 1993-1-1. P Cedare plastica Redistributie plastica Prima articulatie plastica Calcul elastic SR EN1993-1-1 U Figura 52. Curba forta – deplasare din analiza plastica Calcul plastic se poate utiliza insa doar atunci când sunt întrunite câteva condiţii minime referitoare la redundanta structurii. 3.Procesul se repeta pentru toţi stâlpii pentru a determina cea mai mica valoare a multiplicatorului incarcarii critice.in diagrama σ-ε. paragraf 5. Pentru structurile cu redundanta ridicata.

b) Este împiedicată deplasarea in afara planului a elementelor in dreptul secţiunilor in care se pot forma articulaţii plastice. c) Secţiunile in care pot sa apară articulaţii plastice trebuie sa aibă suficientă capacitate de rotire, adică să fie de clasa 1. d) Secţiunile in care pot sa apară articulaţii plastice au o secţiune simetrica fata de planul de încărcare. d) Incarcarile sunt aplicate static sau cvasistatic. In Figura 54 prezintă posibilităţile de utilizare a unei analize plastice si verificările necesare la dimensionare in conformitate cu SR EN 1993-1-1.
Cadre cu noduri fixe Cadre cu noduri deplasabile

Analiza globala plastica

Analiza de ordinul I

Analiza de ordinul II

Analiza de ordinul I
rigid-plastic elastic-perfect plastic

rigid-plastic

elastic-perfect (elasto-plastic) plastic)

Considerarea efectelor de ordinul II

Amplificarea incarcarilor exterioare

Multiplicatorul incarcarii critice cel putin egal cu 1 Verificarea elementelor si a cadrului Stabilitatea in plan a elementelor considerand lungimile de flambaj pentru structuri cu noduri fixe si posibilitatea formarii articulatiilor plastice Rezistenta sectiunii transversale si, atunci cand este necesara, verificarea capacitatii de rotire, stabilitatii locale Verificarea capacitatii de rotire a imbinarilor Stabilitatea elementelor in afara planului

Figura 54. Analiza globală plastică si verificările la dimensionare (SR EN 1993-1-1)

3.3.1 Analiza plastica de ordinul I (rigid-plastică) Conditiile pentru realizarea unui astfel de cadru au fost prezentate in paragraful anterior. In cadrul acestui calcul, eforturile unitare nu pot depasi o valoare limita (denumita limita de curgere) iar momentul încovoietor nu poate depasi valoarea limita Mp definita de intrarea in curgere a materialului pe întreaga secţiune. Nu are loc fenomenul de pierdere a stabilitatii pana la transformarea structurii intr-un mecanism cu un grad de libertate, iar deplasările structurii raman mici. Consecinţele acestor ipoteze sunt: - condiţiile de echilibru static se exprima in raport cu forma iniţiala structurii. - in secţiunile in care momentul încovoietor a atins valoarea limita Mp, se formează o articulaţie plastica punctuala, restul elementului comportându-se elastic. - rigiditatea elementelor variază ca urmare a modificării condiţiilor de capăt, prin apariţia articulaţiilor plastice. In ansamblu, structura isi modifica si ea rigiditatea. - soluţia se determina utilizând un calcul in cicluri, fie pentru determinarea răspunsului structurii corespunzător unui anumit nivel al forţelor exterioare, fie pentru determinarea capacitatii portante - In cadrul acestui tip de analiză, deformaţiile specifice elastice din elemente si noduri sunt
45

neglijate, considerându-se că sunt foarte mici in comparaţie cu deformaţiile specifice plastice. Este de asemenea neglijată ecruisarea materialului iar deformaţiile plastice sunt concentrate in secţiunile si nodurile in care este posibilă formarea de articulaţii plastice. Aceste secţiuni si noduri se consideră că au o capacitate de rotire infinită.
σ fy

ε

Figura 55. Curba efort unitar - deformatie specifica in analiza rigid plastica In Figura 56 este arătata curba efort unitar – deformatie specifica si răspunsul idealizat rigidplastic al secţiunilor si al nodurilor. Se consideră că încărcarea maximă ce poate fi aplicată corespunde colapsului structurii.
M Mpl.Rd Articulatie plastica Rigid-plastic Mpl.Rd Mpl.Rd φp

Mj Mj.Rd Articulatie plastica Rigid-plastic

φp

Mj,R

φ

φ

Element

Nod

Figura 56. Caracteristicile moment-rotire pentru elemente si noduri Analiza constă, deci, in identificarea mecanismului plastic care guvernează cedarea structurii. Aceasta metodă se bazează pe principiul conform căruia, la atingerea încărcării maxime, sunt îndeplinite simultan următoarele condiţii: - condiţia de mecanism: există un număr suficient de articulaţii plastice sau articulaţii reale (noduri articulate) pe structură pentru a forma un mecanism cinematic admisibil; - condiţia de echilibru: distribuţia momentului încovoietor pe structură este in echilibru cu încărcările exterioare si cu reacţiunile; condiţia de plasticitate: momentele plastice capabile ale secţiunilor si ale nodurilor nu sunt depăşite in nici o secţiune sau nod. Încărcarea ultimă poate fi obţinută prin aplicarea teoremelor calculului plastic: teorema de minim si teorema de maxim. Conform teoremei de maxim, pentru o structură dată si pentru un anumit sistem de încărcări, mecanismul de cedare apare la o valoare a multiplicatorului încărcării care este mai mare sau egală cu multiplicatorul încărcării de cedare. Prin examinarea mecanismelor de cedare posibile, se retine cel pentru care valoare multiplicatorului încărcării este minimă si care este totodată static si cinematic admisibil. In Figura 57 sunt arătate mecanismele elementare de cedare (1 si 2) si mecanismul combinat 3

46

pentru un cadru simplu. Răspunsurile forţă-deplasare sunt reprezentate prin linii orizontale corespunzătoare încărcărilor de cedare asociate.
Forta
H V

1 2
λL4 Incarcarea de cedare Mecanism plastic de cedare

h l
V

rigle   Mp Stalpi stalpi 

3

H

1) Mecanism de grinda

V =8
V H

Mp l

2) Mecanism de nivel

Deplasare
V H

H=4

Mp h

3) Mecanism combinat

H+

Mp V l =6 2h h

Figura 57. Răspunsul forţă-deplasare intr-o analiză rigid-plastică Această analiză se poate realiza manual pentru cadre simple, insă pentru cadrele multietajate sau/si cu mai multe deschideri este necesară folosirea programelor de calcul. Dacă nu este posibilă neglijarea efectelor forţelor axiale si/sau tăietoare asupra momentului rezistent de calcul, sunt necesare unele verificări ale secţiunilor si îmbinărilor. Este necesară, de asemenea, verificarea stabilităţii cadrului in plan si in afara planului cât si stabilitatea elementelor in plan si in afara planului. Pentru un calcul adecvat, valoare minima a multiplicatorului încărcării λL4 trebuie sa fie 1. Analiza rigid-plastică permite obţinerea informaţiilor cu privire la rezistenţa cadrului insă nu oferă informaţii cu privire la deplasările si rotirile care apar. De aceea, această analiză trebuie să fie urmată de o analiză elastică a structurii pentru verificarea la starea limită a exploatării normale.

3.3.2

Analiza plastica de ordinul II

3.3.2.1 Analiza elastic-perfect plastică Calculul elastic-perfect plastic de ordinul II presupune ca relaţiile σ-ε, M-φ si P-U sunt neliniare (Figura 58, Figura 59, Figura 60). Fenomenul de pierdere a stabilitatii structurii se poate produce in orice moment al incarcarii. Forţele pot varia funcţie de un singur parametru sau diferitele tipuri de forte pot avea legi proprii de variaţie. Momentul plastic este corectat funcţie de nivelul forţei axiale. Deplasările structurii pot fi mici sau mari. Consecinţele acestor ipoteze sunt următoarele: - condiţiile de echilibru static se exprima in raport cu forma deformata a structurii. - nu se aplica principiul suprapunerii efectelor. - rigiditatea elementelor si structurii este funcţie de nivelul forţelor exterioare si de mărimea deplasărilor. - calculul poate furniza fie răspunsul structurii pentru un anumit nivel al forţelor exterioare, fie nivelul forţelor pentru care structura isi pierde stabilitatea (sau isi atinge capacitatea portanta).

47

In analiza elastic-perfect plastică de ordinul II se introduce ipoteza ca secţiunile si nodurile rămân in stadiul elastic până când este atins momentul plastic capabil, după care comportarea devine perfect plastică.
σ fy

ε

Figura 58. Curba efort unitar - deformatie specifica in analiza elastic-perfect plastica plastica In Figura 59 este arătată comportarea elastic-perfect plastică a secţiunilor si nodurilor. Influenţa forţelor axiale si a forţelor tăietoare asupra momentului plastic capabil al secţiunii poate fi introdusă direct in calcul sau poate fi introdusă atunci când se face verificarea secţiunilor. Utilizarea analizei elastic-perfect plastice presupune că elementele si nodurile satisfac anumite cerinţe specifice. Acestea se refera la capacitatea de rotire a secţiunilor si a nodurilor (cel puţin in secţiunile critice), suficientă pentru a permite dezvoltarea tuturor articulaţiilor plastice in structură. Intr-o analiză elastic-perfect plastică, de regulă, încărcările sunt aplicate incremental. Se realizează mai întâi o analiză elastică de ordinul II din care se determină încărcarea corespunzătoare formării primei articulaţii plastice intr-o secţiune si/sau nod. Analiza următoare se face pentru un nivel sporit al încărcărilor, pentru care structura se comportă diferit datorită introducerii unei articulaţii in secţiunea in care s-a format prima articulaţie plastică (cadrul modificat). Acest cadru se mai numeşte si cadrul deteriorat. Prin creşterea in continuare a încărcării, va apare o noua articulaţie plastică. Acest proces continuă până când structura se transformă intr-un mecanism. Răspunsul structurii intr-o analiză elastic-perfect plastică de ordinul II este reprezentat in Figura 60 prin linia continuă. Ramura 1 corespunde unei comportări elastice a cadrului. Aceasta curbă tinde asimptotic către linia orizontală care reprezintă forţa critica de flambaj doar in cazul când se consideră ca structura are o comportare infinit elastică. După apariţia primei articulaţii plastice, dacă se presupune că structura are o comportare infinit elastică, ramura 2 va continua si va tinde asimptotic către încărcarea critică de flambaj a cadrului deteriorat, care este un cadru cu o articulaţie. Procesul este continuat prin creşterea încărcărilor, structura se deteriorează progresiv până la formarea unui mecanism de cedare plastică. Încărcarea corespunzătoare este definită de multiplicatorul încărcării λL = λL2EPP (Figura 60).

48

nu este necesară o verificare suplimentară a secţiunilor sau nodurilor. Totuşi.2 Analiza elasto-plastică Analiza elasto-plastica de ordinul II presupune ca relaţiile σ-ε. Verificările corespunzătoare stării limită de serviciu trebuie efectuate. Atunci când se utilizează o analiză de ordinul II la calculul cadrelor. se poate realiza o analiză elasto-plastică de ordinul II in care plastificarea elementelor si a nodurilor este un proces progresiv si de aceea tranziţia de la comportarea elastică la cea plastică este un fenomen asemănător. Pentru o mai bună estimare a încărcării maxime (in comparaţie cu cea furnizată de analiza elastic-perfect plastică). trebuie sa fie l. stabilitatea in planul lor este acoperită de analiza structurală.Elastic-perfect plastic φ φp M Mpl.Rd Elastic-perfect plastic Mj. Răspunsul forţă-deplasare intr-o analiză elastic-perfect plastică Atunci când in analiză sunt incluse si influenţele forţelor tăietoare si axiale. M-φ si P-U sunt neliniare (Figura 61. valoarea minimă a multiplicatorului încărcării. λL2EPP.Rd Mpl. este necesară verificarea stabilităţii elementelor si a cadrului in afara planului. 3. Figura 62).3. Odată cu 49 . Pentru un calcul adecvat.Rd Mj Mj.Rd φp φ articulatia plastica articulatia plastica φp φp φ φ Element Nod Figura 59.Rd Mpl.2. Caracteristicile moment-rotire pentru elemente si noduri Forta Forta elastica critica de flambaj Forta critica de flambaj a cadrului deteriorat λL2EPP Ramura 3 Ramura 2 Ramura 4 Mecanismul de cedare A doua articulatie plastica Prima articulatie plastica Ramura 1 Deplasare Figura 60.

Analiza elasto-plastică de ordinul II furnizează valoarea încărcării maxime ce poate fi suportată de cadru. Această comportare este descrisă cu ajutorul teoriei zonelor plastice.Rd Elasto-plastic Mel. in analiză este considerată doar comportarea in planul cadrului.flexibile: este posibil ca dupa formarea unui anumit numar de articulatii plastice. este utilizată mai mult in activităţile de cercetare. Caracteristicile moment-rotire pentru elemente si noduri Modelele de cedare pentru starea limita ultima pot fi de doua feluri (Figura 63): . Verificarea capacitatii de rotire in sectiunile plastificate se poate face cu metoda simplificata prezentata in Anexa 2. plastificarea se extinde dinspre fibra extremă spre axa neutră. Metoda de analiză elasto-plastică este destul de greu de utilizat in aplicaţii practice si.deformatie specifica in analiza elastic-perfect plastica: a) elastic-perfect plastic. din cauza complexităţii ei. corespunzătoare secţiunilor si nodurilor. b) elasto-plastic M Mpl. In general.Rd Elasto-plastic Mjel. Cerinţele de ductilitate pentru secţiuni si noduri precum si procedura de analiză si verificare a cadrului sunt identice cu cele de la analiza elastic-perfect plastică.creşterea momentului in secţiunea transversală a elementului. 50 . σ fy σ fy ε ε a) b) Figura 61. ca si valoarea deplasărilor corespunzătoare oricărui nivel al încărcării. de aceea este necesară verificarea stabilităţii in afara planului cadrului. In Figura 62 sunt prezentate caracteristicile moment-rotire considerate in analiză.Rd φ M φp φ M Mj Mj.rigide: colapsul se produce prin formarea succesiva de articulatii plastice pana la atingerea mecanismului plastic (similar cu analiza plastica de ordinul I) . structura sa isi piarda rigiditatea si sa cedeze prin pierderea stabilitatii unui element comprimat.Rd Mj φp φ φ Element Nod Figura 62. Curba efort unitar .

α V=αV1 H=αH1 ∆ αcr=Vcr/V αp αu 3 2 4 Mecanism plastic instabilitate elasto-plastica 1 Plastic I Evolutie rigid-plastica 3 α3 1 Vcr3 4 2 3 α4 1 Vcr4=0 α0 Stabilitate Vcr0 α1 1 Vcr1 2 α2 1 Vcr2 2 Vcr0 > Vcr1 >Vcr2 >Vcr3 >Vcr4 Figura 63. Instabilitatea elasto-plastica 51 .

exprimata printr-o înclinare iniţiala φ: φ = φ0α hα m in care: φ0 = 1 200 52 . Calculul imperfectiunilor cadrului Luarea in considerare a acestor imperfecţiuni se poate face prin intermediul unei imperfecţiuni geometrice echivalente.50 αF 3.50 6.com).50 αF 3. avand 3 deschideri si 6 nivele (Figura 64).0 6. Incarcarile verticale si orizontale Valoarea incarcarii Încărcarea orizontala % Capacitatea verticale P [kN/m] F [kN] portanta a grinzii 60. Structura se va analiza prin următoarele metode: . iar grinzile sunt realizate din profile IPE360.perfect plastic Pentru analiza structurala se foloseşte programul SAP2000 iar pentru calculul îmbinărilor programul CoP (http://www. Structura analizata Stâlpii sunt realizaţi din profile HEB360.Analiza de ordinul II elastic . Ambele secţiuni sunt realizate din otel S355 si sunt de clasa 1. incarcarile utilizate avand valorile prezentate in Tabel 9.50 αF 3.00 6. Pentru a evidenţia influenta caracteristicilor îmbinărilor asupra răspunsului structurii.noduri rigide cu rezistenta completa .50 αF 3.connectionprogram.00 IPE360 IPE360 IPE360 HEB360 HEB360 HEB360 HEB360 HEB360 HEB360 Figura 64. Cazul I Tabel 9.Analiza de ordinul I rigid plastic .00 IPE360 IPE360 IPE360 6.4 Aplicaţie: Calculului unei structuri in cadre metalice multietajate Calculul s-a efectuat pe o structura metalica in cadre necontravantuite. Prinderile stâlpilor la baza se considera încastrate. Prinderile dintre grinzi si stâlpi se realizează cu placa de capăt extinsa si şuruburi de înalta rezistenta.3.Analiza de ordinul II elastic .analiza de ordinul I elastic .0 66% αP αF 3.noduri semi-rigide cu rezistenta parţiala. nodurile se vor considera in analiza in doua situaţii si anume: .50 αF 3.

cum ar fi de exemplu comportarea fragila sub incarcari repetate.dar : 2 2 = = 0.10. Se va considera in analiza atât cazul teoretic in care nodul este rigid cat si cel real in care se va modela semirigiditatea nodului printr-un resort dispus in nodurile structurii. Plăci suplimentare pe inimă. profile sudate.0026 200 Înclinarea iniţiala φ poate fi înlocuita printr-un sistem de forte orizontale echivalente. rezulta : φ =   1    1 Calculul nodurilor grinda stalp Nodurile grinda .5 1 +  = 0. Deşi nodul este considerat de mulţi proiectanţi un nod rigid si cu rezistenta completa. caracteristicile lui îl încadrează in categoria nodurilor semirigide si cu rezistenta parţiala. Figura 65. aceste forte orizontale echivalente trebuie aplicate la fiecare nivel (Figura 8). Tipul de analiza structurala trebuie ales in funcţie de sensibilitatea structurii la deplasări laterale (ordinul I sau II) si in functie de capacitatea plastica a structurii (elastic sau plastic). Daca se doreşte creşterea rigiditatii si a capacitatii portante.0026×1080=2.81 m 3  1 × 0. etc). Pentru analiza 53 .43 h 21 2 α h ≥ = 0.ini. adică mai mica decât limita pentru care poate fi considerat teoretic rigid de 25 (pentru structuri necontravantuite). Componenta slaba a nodului este panoul inimii stâlpului. La structurile in cadre.stâlp sunt realizate cu placi de capăt de grosime 25 mm si şuruburi M24. Valoarea forţei orizontale echivalente este egala cu 0. care lucrează ca şuruburi normale (Figura 66). rigiditatea nodului Sj este egala cu rigiditatea iniţiala Sj.66 × 0. pentru un caz de încărcare dat.9. gr. se poate intari inima prin doua metode: .2. Dezavantajul acestei soluţii este ca poate sa conducă la o creşterea semnificativa a consumului de otel. SR EN 1993-1-8 Rezistenta nodului este foarte apropiata de cea a grinzii (89% din capacitatea plastica a grinzii) iar rigiditatea raportata la cea a grinzii este 13.Se foloseşte un o secţiune cu inima mai groasa (de exemplu profile HEM. un cadru poate fi considerat cu noduri fixe sau deplasabile in funcţie de raportul dintre incarcarea verticala totala FEd aplicata structurii si incarcarea critica elastica Fcr care conduce la instabilitatea laterala.81kN. Deoarece momentul extern este mai mic decat 2/3 din capacitatea nodului. Dezavantajele unei astfel de soluţii ţin de dificultatea realizării sudurii si de efectele secundare pe care aceasta le induce.5 1 +  = 0. Astfel. Încărcarea totala de nivel este egala cu 60kN/m×6m×3=1080kN. .66 3 αh = α m = 0.81 = 0.Se intareste inima stâlpului prin dispunerea de panouri suplimentare pe inima.

Rd m* Sj. structura este clasificata cu noduri deplasabile. Deoarece α cr < 10 .89 75677. Analiza de flambaj cu programul SA2000 54 . Figura 67.b. acest lucru se verifica prin evaluarea factorului α cr = Fcr .1 . Daca valoarea este > 10.ini Sj [kNm] (Mj. se va face si o analiza elastica de ordinul II pentru a observa care este diferenţa dintre cele doua tipuri de analiza. rezultatul analizei de flambaj arata ca valoarea acestui factor este α cr = 8.8 S*j 13. Caracteristicile nodurilor grinda-stalp Mj. Este necesara deci efectuarea unei analize elastice de ordinul II.96 .8 75677. Având in vedere insa ca este foarte aproape de limita.2 Tip semi-rigid partial rezistent Pentru structura cu noduri rigide. se poate face o analiza elastica de ordinul I cu imperfecţiuni (globale). rezultatul analizei de flambaj cu programul SAP2000 arata ca valoarea acestui factor este α cr = 11.3 0.elastica. atunci structura este clasificata cu noduri fixe. FEd Figura 66. Pentru structura cu noduri semirigide. Vedere nod grinda-stalp Tip nod Caracteristici reale Tabel 10.Rd/Mpl.Rd) [kNm/rad] [kNm/rad] 314. Deoarece valoarea este mai mare decât limita din SR EN 1993-1-1.

semirigid elastic ordinul II.08 Figura 70.06 Deplasarea la varf. α 3 105 2 70 1 35 elastic ordinul I. [m] 0. Aşa cum era de aşteptat. pentru structura cu noduri rigide diferenţele intre rezultatele analizei de ordinul I si ordinul II sunt reduse. semirigid 0 0 0. Curbele comparative multiplicatorul incarcarii – deplasarea la vârf pentru analiza de ordinul I si II. Analiza de ordinul I si analiza de ordinul II – SAP2000 Figura 70 prezintă comparativ curbele pentru analiza elastica de ordinul I si II.a) b) Figura 68. rigid elastic ordinul I. 4 140 Multiplicatorul incarcarii. Primul mod de flambaj pentru structura cu noduri rigide a) si cea nu noduri semirigide b) Efectul P-∆ Figura 69.04 0.02 0. de circa 4%. rigid elastic ordinul II. cu noduri rigide si semirigide 55 .

semirigid Deplasarea orizontala la vârf [mm] 7. Pentru a evalua rezerva de rezistenta a structurii fata de formarea primei articulaţii plastice dar si a mecanismului plastic de cedare. se prezintă si curbele rezultate din analiza elastica. folosirea nodurilor cu rezistenta parţiala nu are influenta asupra siguranţei in exploatare sub incarcarile de calcul. deoarece factorul α cr < 15 . semirigid Elastic ordinul II. de circa 7%. Figura 71.8 9. Astfel. Figura 72). este necesara efectuarea unui calcul de ordinul II.Tabel 11. Comparaţie intre deplasările maxime la vârf Analiza Elastic ordinul I. rigid Elastic ordinul II. Pentru comparaţie. Definirea articulaţiilor plastice de tip moment încovoietor pentru grinzi Figura 73 prezintă comparativ curbele pentru analiza plastica de ordinul I si II. Deoarece multiplicatorul corespunzător formarii primei articulaţii este mai mare decât 1.3% 36% * pentru nivelul de calcul al forţelor.5 7. Pentru comparaţie. Ambele valori sunt prezentate pentru nivelul de calcul al incarcarilor.I rigid * 4% 29. Diferenţele semnificative apar insa daca se neglijează semirigiditatea nodurilor grinda-stâlp. creşterea deplasării la vârf daca nodul se modelează cu caracteristicile reale de rigiditate este de circa 29% pentru analiza de ordinul I si de circa 33% pentru cea de ordinul II. aceasta diferenţa este mai mare. Pentru grinzi se definesc articulaţii plastice din încovoiere la capetele grinzilor (de tip M) si la capetele stâlpilor din încovoiere cu forta axiala (de tip P-M) (Figura 71. 56 . rigid Elastic ordinul I.4 Creştere fata de ord. nodul trebuie sa ramana in stadiul elastic sub incarcarile de calcul. se prezintă insa si rezultatele din calculul de ordinul I. se realizează o analiza plastica pentru structura cu noduri rigide si cea cu noduri semirigide. In cazul analizei plastice. adica α = 1 In cazul structurii cu noduri semirigide. Deoarece nodurile au capacitatea portanta mai mica decât a grinzilor (cu rezistenta parţiala).7 10.

ceea ce înseamnă ca structura are o rezerva mare de rezistenta. semirigid 0. semirigid plastic ordinul I. α 3 105 2 70 1 35 0 0 0.04 0. [m] 0. rigid elastic ordinul II. semirigid elastic ordinul II. rigid plastic ordinul I. semirigid plastic ordinul II.08 57 . Figura 72. Figura 75 prezintă mecanismele plastice pentru structura cu noduri rigide si semirigide.06 Deplasarea la varf.02 elastic ordinul I. Definirea articulaţiilor plastice de tip P-M pentru stâlpi 4 140 Multiplicatorul incarcarii. rigid elastic ordinul I.Multiplicatorul corespunzător formarii articulaţiilor plastice este apropiat de 2. rigid plastic ordinul II.

Distribuţia momentul încovoietor pe grinda la formarea primei articulaţii plastice Rigid ord. Curbele comparative multiplicatorul incarcarii – deplasarea la vârf pentru analiza de ordinul I si II. Nod rigid Nod semirigid Figura 74. II Semirigid ord.Figura 73. unde oricum momentul încovoietor este mai mare decât in câmp (Figura 74). Este important ca in cazul in care se face o astfel de analiza plastica. cu noduri rigide si semirigide Este interesant de remarcat ca semirigiditatea nodului modifica redistributia momentelor încovoietoare pe grinda de pe reazem către câmp. I Semirigid ord. ceea ce duce la întârzierea formarii articulaţiei plastice la capete. I Rigid ord. Mecanismele plastice pentru analiza plastica Distribuţia articulaţiilor plastice arata o buna conformare a structurii. sa se verifice rotirea necesara din noduri 58 . II Figura 75.

Ansamblu spaţial hala si detalii de imbinari Figura 77.pentru a se compara cu capacitatea de rotire a nodurilor. prin asigurarea stabilitatii laterale in dreptul articulaţiilor plastice potenţiale. Prinderea stalpilor la baza se face cu placa de capat si buloane de ancoraj. Acţiunile luate in calcul la dimensionare Rezultatele calculului se vor prezenta in detaliu in redactarea finala. 59 . Figura 76. 3. preponderent de clasa 3. Calculul se va face in domeniul elastic cu programul SAP2000. Figura 64). Structura este realizata din elemente cu sectiuni din tabla sudata. Imbinarile grinda-stalp si grinda-grinda se realizeaza cu placa de capat extinsa si suruburi de inalta rezistenta. pentru a observa influenta prinderii la baza.5 Aplicaţie: Calculului unei hale cu structura metalica Calculul se efectueaza pe o structura metalica parter cu o singura deschidere (Figura 76. Se adopta doua detalii constructive si anume cu buloanele dispuse intre talpile stalpului (nominal articulat) si cu buloanele dispuse in exterior (semi-rigid). Hala este amplasata in Bucuresti si este solicitata la actiunile permanente si climatice (vant. Detalierea structurii trebuie de asemenea sa tina seama de posibilitatea formarii articulaţiilor plastice. zapada).

modelul structurii necesită la rândul său stabilirea unui model al maselor. Acceleraţia. După cum se poate observa din ecuaţia de mişcare (24) şi Figura 78. [c] este matricea de amortizare. echilibrul dinamic al structurii poate fi exprimat prin ecuaţia de mişcare a sistemului (Chopra. deformaţii. & & {u&} este vectorul acceleraţiilor relative . care generează la rândul lor forţe de revenire (datorită rigidităţii structurii).) necesare pentru proiectarea acesteia. Schema principială a elementelor necesare pentru efectuarea calculului structural la acţiunea seismică. Datorită vibraţiilor terenului. Calculul structurilor la acţiunea seismică necesită: (a) un model structural. paragraful 6. iar ag(t) este acceleraţia terenului. corelând modelul structurii şi al acţiunii seismice. [k] este matricea de rigiditate. viteza şi deplasarea impusă bazei structurii variază în timp. şi metoda de calcul.1 Concepte de proiectare seismică Scopul efectuării unui calcul structural este acela de a obţine informaţiile necesare despre răspunsul structurii (eforturi. Structurile amplasate în zone seismice pot fi proiectate urmând două concepte principial diferite (SR EN 1998-1:2004. {u} este vectorul deplasărilor relative.4 CALCULUL LA ACŢIUNEA SEISMICĂ Acţiunea seismică reprezintă o vibraţie a terenului. amortizării şi al proprietăţilor mecanice ale structurii (rigiditate şi eventual rezistenţă). modelul structurii modelul maselor modelul amortizării modelul proprietăţilor mecanice ale structurii && & [ m]{u ( t )} + [ c ]{u ( t )} + [ k ]{u ( t )} = − [ m]{1} ag ( t ) metode de calcul structural modelul acţiunii seismice Figura 78. respectiv a bazei structurii.1. forţe de amortizare şi forţe de inerţie (datorită masei structurii). în structură se produc deformaţii. acţiunea seismică având un caracter dinamic. 2001): && & [ m]{u ( t )} + [c ]{u ( t )} + [ k ]{u ( t )} = − [ m]{1} ag ( t ) (24) unde [m] este matricea maselor. Acest capitol tratează aspecte specifice ale calcului structurilor metalice la acţiunea seismică conform SR EN 1998-1:2004. {1} este un vector unitar.2): 60 . Aceste forţe trebuie să se afle într-un echilibru dinamic. (b) un model al acţiunii seismice şi (c) o metodă de calcul structural. 4. Pentru cazul în care toate gradele de libertate dinamică ale structurii au aceiaşi direcţie cu acţiunea seismică. etc. {u} este vectorul vitezelor relative.

Cu cât rezistenţa structurii la forţe laterale (Fy) este mai mică.1 Conceptul de proiectare disipativă a structurii Din considerente economice multe structuri sunt proiectate pentru forţe seismice reduse substanţial faţă de cele care i-ar fi necesare pentru un răspuns elastic sub efectul acţiunii seismice corespunzătoare Stării Limită Ultime (SLU). după atingerea limitei elastice (care este apropiată de forţa maximă). după atingerea limitei elastice. rezistenţa minimă la forţe laterale (Fy) care trebuie asigurată structurii pentru ca aceasta să nu înregistreze avarii excesive este în relaţie directă cu capacitatea structurii de deformare în domeniul plastic. În cazul unei structuri ductile.1. forţa înregistrează o degradare bruscă. În Figura 79 sunt prezentate la nivel principial relaţii forţă-deplasare ce caracterizează structuri cu comportare ductilă şi fragilă. Reprezentarea principială a unei comportări ductile şi fragile a structurii. deformaţia plastică impusă de către acţiunea seismică nu trebuie să depăşească capacitatea de deformare în domeniul plastic a structurii. Ductilitatea reprezintă capacitatea structurii de a se deforma în domeniul plastic fără o reducere substanţială a capacităţii portante. FORTA limita elastica cedare COMPORTARE FRAGILA consolidare cedare COMPORTARE DUCTILA limita elastica DEPLASARE Figura 79. pot fi determinate diferite combinaţii rezistenţă/ductilitate care să asigure satisfacerea cerinţelor de proiectare la SLU (siguranţa vieţii). Structurile cu o comportare fragilă au o capacitate redusă de deformare în domeniul plastic. înregistrând deformaţii plastice. Astfel. Pentru a preîntâmpina avarierea excesivă a structurii şi a respecta cerinţa fundamentală de comportare la SLU – siguranţa vieţii. structurile care posedă o ductilitate mai mare pot fi proiectate pentru forţe laterale mai mici şi viceversa. Diferenţa între comportarea disipativă şi slab-disipativă a unei structuri este dictată de ductilitatea acesteia. Structura cedează (forţa înregistrează o scădere substanţială) numai după consumarea unor deformaţii plastice importante. Ca urmare. deoarece după atingerea limitei elastice ele se pot deforma în domeniul plastic fără o degradare substanţială a forţei. Structurile ductile pot supraveţui unor forţe seismice ce depăşesc forţa de curgere. 4.comportare disipativă (ductilă) a structurii şi comportare slab-disipativă (fragilă) a structurii. Pentru un nivel dat al acţiunii seismice corespunzătoare SLU. Astfel. structura se deformează în domeniul plastic. structura va depăşi limita elastică. În cazul unei structuri cu o comportare fragilă. până la atingerea forţei maxime (palier de consolidare). 61 . cu atât cerinţa de ductilitate (µ = din/dy) impusă structurii este mai mare. În Figura 81 este prezentată relaţia principială între rezistenţa structurii la forţe laterale (Fy) şi cerinţa de deplasare inelastică (din) impusă structurii de un nivel dat al acţiunii seismice.

structură (asigurarea unui mecanism plastic global prin ierarhizarea rezistenţei elementelor structurale. normele de proiectare seismică conţin prevederi specifice de detaliere şi proiectare pentru structurile din fiecare clasă de ductilitate. Tabelul 1. lemn. vezi paragraful 6. În acest scop. element (limitarea zvelteţii elementelor structurale supuse la compresiune şi/sau încovoiere.îmbinări disipative.) şi tipuri de structuri (cadre contravântuite şi necontravântuite.. etc.3 din SR EN 1998-1:2004). vezi Figura 80 şi paragraful 4. Structurile proiectate conform unei clase de ductilitate mai ridicate (şi care au o ductilitate mai mare) au asociate valori mai ridicate ale factorului de comportare q.2 din SR EN 1998-1:2004). redus faţă de cel elastic cu valoarea factorului de comportare q. vezi Tabelul 1 şi paragraful 6. Ductilitatea unei structuri se asigură pe baza unor criterii specifice diferitelor materiale de construcţii (oţel. Prima dintre acestea o reprezintă valoarea încărcării seismice de proiectare. etc).4. forţe seismice de proiectare mai mici. prevederi care au menirea să asigure structurii valori ale ductilităţii în acord cu clasa de ductilitate aleasă.4 din SR EN 1998-1:2004).3 din SR EN 1998-1:2004). fie asigurarea unei suprarezistenţe îmbinării. care este determinată pe baza unui spectru de calcul.5. în consecinţă.a. Alegerea unei clase de ductilitate la proiectarea unei structuri noi are două consecinţe majore în procesul de proiectare. SR EN 1998-1:2004 impune cerinţe diferenţiate funcţie de clasa de ductilitate la nivel de: material (oţelul pentru construcţii este conform standardelor EN 1993. îmbinări (folosirea unor îmbinări cu o ductilitate demonstrată prin încercări experimentale . secţiune (în elementele disipative supuse la încovoiere sau compresiune este necesară utilizarea unei clase de secţiuni corelate cu clasa de calitate a structurii. inclusiv prin dispunerea unor legături transversale). Cerinţe impuse clasei de secţiune funcţie de clasa de ductilitate şi factorul de comportare de referinţă (conform SR EN 1998-1:2004) Clasă de ductilitate a structurii DCM DCH Valoare de referinţă a factorului de comportare q 1.Normele de proiectare seismică oferă posibilitatea alegerii unor niveluri diferite de ductilitate (de obicei trei) a structurilor. vezi paragraful 6. Spre exemplu. şi. Cea de-a doua consecinţă a alegerii clasei de ductilitate constă în necesitatea asigurării unui anumit nivel de ductilitate la nivel de structură. pentru asigurarea ductilităţii la nivel de structură. b.2. pereţi structurali.2 sau 3 clasa 1 sau 2 clasa 1 (a) (b) 62 . încadrându-le pe acestea din urmă în clase de ductilitate.6.5 ≤ q ≤ 2 2<q≤4 q>4 Clasa secţiunii transversale necesară clasa 1.

Aceasta se poate realiza prin ierarhizarea rezistenţei elementelor structurale. fiind utilizat doar la proiectarea structurilor de importanţă ridicată sau la evaluarea unor construcţii existente. trebuie preîntâmpinată cedarea elementelor fragile. structura (lanţul) este supusă la încărcarea seismică de proiectare FEd. cât şi elemente nedisipative (fragile).Rd). folosind relaţii de verificare de tipul următor: Fductil . În general. care va înregistra deformaţii în domeniul plastic (din) sub efectul acţiunii seismice de calcul (vezi Figura 82). calculul neliniar este considerat în prezent prea complex şi laborios pentru proiectarea curentă a structurilor la acţiunea seismică. Prin urmare. sub acţiunea forţelor seismice de proiectare. dimensionarea elementelor structurale şi a îmbinărilor pe baza eforturilor obţinute dintr-un calcul elastic nu este suficientă pentru proiectarea unei structuri la acţiunea seismică. nu este economică şi nici posibilă realizarea tuturor elementelor unei structuri ca şi elemente ductile. Acest principiu de proiectare se numeşte proiectare bazată pe capacitate şi este exemplificat în Figura 83. De aceea. F F el raspuns elastic F y3 F y2 F y1 d y1 d y2 d y3 del µ3 µ2 µ1 raspuns inelastic din3 din2 din1 d Figura 81. acesta trebuie dimensionate astfel încât să posede o suprarezistenţă faţă de capacitatea elementelor 63 . Mecanism plastic global (a) şi mecanism plastic de nivel (b) Verificarea directă a ductilităţii unei structuri ar fi posibilă doar dacă la proiectarea unei structuri s-ar folosi metode de calcul neliniar (plastic). static sau dinamic. Inevitabil o structură disipativă (ductilă) va conţine atât elemente disipative (ductile). Acest model al structurii este însă principial diferit de comportarea reală a structurii. toate elementele acestei structuri (ductile şi fragile) vor înregistra eforturi egale cu FEd. Relaţia principială între rezistenţa structurii şi cerinţa de deplasare inelastică. Metoda curentă de proiectare a structurilor amplasate în zone seismice foloseşte metode de calcul elastic (calcul modal cu spectre de răspuns sau calcul cu forţe laterale. pentru a preîntâmpina cedarea elementelor fragile. fiind limitate de rezistenţa elementelor ductile (Fductil. Într-un calcul elastic. Astfel. care să conducă la plasticizarea elementelor structurale ductile. în care forţele seismice de proiectare (FEd) se obţin prin reducerea forţelor seismice corespunzătoare unui răspuns elastic (Fel) prin intermediul factorului de comportare q. În urma unui calcul elastic. Rd ≥ FEd (25) În structura acţionată de încărcarea seismică de calcul la SLU eforturile din elementele structurale vor fi însă în general mai mari decât FEd. Pentru a asigura o comportare disipativă (ductilă) la nivelul întregii structuri. structura va avea un răspuns elastic şi va înregistra o deplasare de. preîntâmpinând cedarea elementelor structurale fragile. Aceste eforturi servesc la dimensionarea elementelor structurale ductile. Totuşi.Figura 80.

elementele nedisipative se dimensionează pentru nişte eforturi amplificate faţă de cele determinate din combinaţia seismică de încărcări (vezi paragraful 6. la cadrele metalice necontravântuite cu noduri rigide mecanismul plastic global impune formarea articulaţiilor plastice la capetele grinzilor.6. Rd (26) unde Ω este un coeficient supraunitar şi ţine cont de diversele aspecte care pot conduce la rezistenţe ale elementelor ductile mai mari decât cele de calcul (fenomene de consolidare. 64 . Figura 83. Principiul de proiectare bazată pe capacitate (adaptat după Paulay şi Priestley. Relaţia principială între forţele seismice corespunzătoare unui răspuns infinit elastic (Fel). rezistenţă a materialului mai mare decât cea considerată în calcul. cu excepţia extremităţii inferioare a stâlpilor de la baza structurii (vezi paragraful 6.6. Rd ≥ Ω ⋅ Fductil . stâlpilor (elemente nedisipative) trebuie să li se asigure o suprarezistenţă faţă de grinzi (elemente disipative). etc. Practic. 1992). Spre exemplu.ductile: F fragil .). În acest scop.3 din SR EN 1998-1:2004 şi Figura 84). forţele seismice de proiectare (FEd) şi răspunsul plastic al structurii. F F el rãspuns infinit elastic rãspuns inelastic F Ed = F el/q rãspuns sub acþ iunea seismicã de calcul de del din d Figura 82.1 din SR EN 1998-1:2004).

Figura 84. Principiul de determinare a eforturilor de calcul în elementele disipative şi în cele nedisipative. Această procedură de calcul estimează eforturile din stâlpi corespunzătoare formării unui mecanism plastic în structură, atunci când în elementele disipative (grinzi) se formează articulaţii plastice. În concluzie, proiectarea structurilor la acţiunea seismică conform principiului de comportare disipativă implică două faze. În prima fază se dimensionează elementele ductile (disipative) pe baza eforturilor determinate dintr-o analiză elastică a structurii supusă forţelor seismice de proiectare. Pe lângă rezistenţă, elementele desemnate ductile trebuie să posede şi o ductilitate corespunzătoare clasei de ductilitate alese. Ductilitatea se asigură prin folosirea unor detalii constructive şi principii de proiectare specifice diferitelor materiale şi tipuri de structuri. În cea de-a doua fază – proiectarea bazată pe capacitate – se dimensionează elementele fragile (nedisipative) pe baza unor eforturi în acestea corespunzătoare plasticizării elementelor ductile. Această procedură de proiectare are scopul să asigure o suprarezistenţă a elementelor fragile faţă de cele ductile, conducând la structuri ductile per ansamblu.

4.1.2

Conceptul de proiectare slab-disipativă a structurii

Structurile slab-disipative (fragile) au o ductilitate neglijabilă. Deoarece după atingerea limitei elastice forţa înregistrează o degradare bruscă, aceste structuri trebuie proiectate astfel, ca sub acţiunea seismică corespunzătoare SLU structura să rămână preponderent în domeniul elastic. Aceasta corespunde utilizării unui factor de comportare q apropiat de valoarea unitară la determinarea spectrului de calcul. Deoarece structurile proiectate conform conceptului de comportare slab-disipativă trebuie să aibă un răspuns preponderent elastic sub acţiunea încărcărilor seismice de calcul, proiectarea acestora se poate face conform procedurilor de calcul folosite la proiectarea structurilor amplasate în zone neseismice. Astfel, normele de calcul seismic (SR EN 1998-1:2004) se folosesc doar pentru determinarea încărcării seismice, iar verificările structurii la SLU se efectuează conform normelor generale de calcul a structurilor (de exemplu SR EN 1993 în cazul structurilor metalice).

4.1.3

Alegerea principiului de proiectare

Proiectarea unei structuri ca şi disipativă sau slab-disipativă este la latitudinea proiectantului. Principial, orice structură poate fi proiectată conform uneia dintre cele două abordări. Alegerea principiului de proiectare este de natură economică şi depinde de tipul structurii şi de zona seismică. În general, detaliile constructive şi cerinţele de proiectare menite să asigure ductilitate elementelor disipative conduc la un consum mai ridicat de materiale în structură. De aceea, dacă forţele seismice elastice (nereduse) care acţionează asupra unei structuri sunt relativ mici (structura este dimensionată preponderent din alte combinaţii de încărcări decât

65

cea seismică), se poate folosi principiul de proiectare slab-disipativă a structurii, care, prin omiterea cerinţelor de proiectare menite să asigure o comportare globală ductilă, va simplifica procesul de proiectare şi va conduce la un consum redus de material. Totuşi, pentru multe tipuri de structuri acţiunea seismică reprezintă o solicitare foarte severă în comparaţie cu alte acţiuni, iar asigurarea unui răspuns elastic al structurii sub efectul acţiunii seismice de calcul la SLU ar conduce la dimensiuni exagerate ale elementelor structurale şi la un consum excesiv de material. În acest caz, se poate adopta principiul de proiectare disipativă a structurii, exploatând capacitatea structurii de a se deforma în domeniul plastic (ductilitatea) şi proiectând structura pentru nişte forţe seismice reduse faţă de cele corespunzătoare unui răspuns elastic. În consecinţă, principiul de proiectare slab-disipativă se dovedeşte economic în cazul unor forţe seismice mici, iar cel de proiectare disipativă este mai economic în cazul unor forţe seismice ridicate. Forţele seismice fiind forţe de natură inerţială, sunt generate de acceleraţia care acţionează asupra maselor structurii ca urmare a mişcării seismice impuse bazei structurii. De aceea, forţele seismice vor avea valori reduse în cazul unor structuri uşoare şi atunci când acţiunea seismică are o intensitate redusă (zone cu seismicitate redusă). Viceversa, forţele seismice au valori importante în cazul structurilor cu mase mari şi a structurilor amplasate în zone cu seismicitate ridicată. Un exemplu de structură uşoară, la care se pretează principiul de proiectare slab-disipativă, este reprezentat de halele metalice parter. Acestea sunt caracterizate pe de o parte de greutăţii proprii relativ mici şi pe de altă parte de încărcări mici din exploatare. Exemple tipice de structuri care atrag asupra lor forţe seismice ridicate sunt structurile multietajate.

4.2 Acţiunea seismică
4.2.1 Generalităţi
Cutremurele de pământ sunt evenimente care au loc relativ rar, dar care pot produce importante daune materiale şi umane. Efectele principale ale cutremurelor de pământ asupra mediului natural şi construit sunt: vibraţia ale terenului; incendii; modificarea proprietăţilor fizice ale terenului de fundare (consolidări, tasări, lichefieri); deplasarea directă a faliei la nivelul terenului; alunecări de teren; schimbarea topografiei terenului; valuri induse de cutremure, cum ar fi cele oceanice (tsunami) sau cele din bazine şi lacuri (seişe).

66

acceleratie ag(t), m/s2

2 Vrancea 1977, INCERC, NS 1 0 −1 −2 0 5 −1.949 10 15 20 timp t, s 25 30 35 40

0.8
viteza vg(t), m/s

Vrancea 1977, INCERC, NS 0.4 0 −0.4 −0.8 0 5 −0.712 10 15 20 timp t, s 25 30 35 40

0.5
deplasare dg(t), m

0.416

Vrancea 1977, INCERC, NS

0.25 0 −0.25 −0.5 0 5 10 15 20 timp t, s 25 30 35 40

Figura 85. Componenta NS a acceleraţiei, vitezei şi deplasării terenului înregistrate la staţia INCERC la cutremurul din 4 martie 1977 din Vrancea, România. Dintre acestea, vibraţia terenului reprezintă efectul cel mai important al acţiunii seismice asupra construcţiilor inginereşti, iar caracteristicile acestea sunt folosite pentru definirea acţiunii seismice în normele de proiectare seismică. Vibraţia terenului poate fi reprezentată prin variaţia în timp a acceleraţiei terenului (accelerograme), a vitezei terenului sau a deplasării terenului, vezi Figura 85. Dintre cele trei modalităţi de reprezentare, accelerogramele sunt cele mai uzuale. Accelerograma caracterizează complet o anumită mişcare seismică dintr-un amplasament dat, dar prezintă şi anumite inconvenienţe. Astfel, utilizarea directă a accelerogramei implică folosirea unui calcul dinamic al structurii, care este relativ laborios. În practica curentă de proiectare se folosesc cu predilecţie metoda de calcul cu forţe laterale şi calculul modal cu spectre de răspuns. Ambele metode de calcul structural global folosesc spectrele de răspuns pentru caracterizarea acţiunii seismice. Ca urmare, SR EN 1998-1:2004 foloseşte spectre elastice de răspuns pentru reprezentarea de bază a acţiunii seismice dintr-un amplasament dat. Accelerogramele reprezintă o modalitate alternativă de caracterizare a mişcării seismice în aceste documente normative.

67

Un spectru de răspuns elastic este reprezentarea valorilor de vârf ale răspunsului seismic al unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică funcţie de perioada proprie de vibraţie.5 u(t).346) 0. care se notează cu Sde(T) şi se reprezintă funcţie de perioada proprie de vibraţie T.5 −0. s 30 40 0. se poate determina răspunsul seismic de vârf (deplasări.0.5 0.5 Sde. s 30 40 T=3s 0 −0.142) T =2s ξ = 5% 0.ag(t). În mod similar se poate obţine spectrul de viteză sau cel de acceleraţie. NS 10 20 t. Pentru a construi spectrul elastic de deplasare.346 0 10 20 t. s 30 40 T =3s ξ = 5% Figura 86. acceleraţii) al unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică având o perioadă proprie de vibraţie T şi fracţiunea din amortizarea critică ξ. România.0. sub acţiunea accelerogramei ag(t). viteză sau acceleraţie.5 u(t). care se pot determina din spectrele de viteză şi acceleraţie nu au 68 .5 −0.395 T=2s 0 −0. din rezultatele răspunsului seismic în timp se reţin doar valorile de vârf (valorile maxime în modul) ale deplasării u(t). m 0. Pentru a construi un spectru de deplasare este necesar să se determine răspunsul seismic (deplasarea u(t)) al unor sisteme cu un singur grad de libertate dinamică având diferite valori ale perioadei proprii de vibraţie (T) şi o valoare fixă a amortizării ξ. 0.2 0. s 3 4 (1. m/s2 2 0 −2 0 Vrancea 1977. pentru o anumită valoare a amortizării. m 0 10 20 t. INCERC. Totuşi.0. m 0. viteze. 0. În Figura 86 se prezintă principiul de determinare a spectrului elastic de deplasare. s 30 40 T =1s ξ = 5% 0. România.1 0 0 1 2 T.4 (2. Având la dispoziţie spectrele de răspuns elastic.142 0 10 20 t. 0.5 u(t). exemplificat pentru înregistrarea seismică de la staţia INCERC a cutremurului din 4 martie 1977 din Vrancea. viteza şi acceleraţia maselor structurii. m T=1s 0 −0. Reprezentarea schematică a modului de obţinere a spectrului elastic de deplasare pentru înregistrarea seismică de la staţia INCERC a cutremurului din 4 martie 1977 din Vrancea.3 0.395) (3. Răspunsul seismic poate fi exprimat în termeni de deplasare.

spectrele de răspuns au o importanţă practică deosebită. Această forţă statică echivalentă se poate determina ca şi produsul dintre rigiditatea k şi deplasarea de vârf Sde a sistemului: F = k ⋅ S de (29) Ţinând cont de definiţia pulsaţiei proprii de vibraţie ω = k m (k este rigiditatea şi m este masa sistemului) şi a relaţiei dintre aceasta şi perioada proprie de vibraţie ω = 2π T . forţa statică echivalentă poate fi exprimată prin relaţia:  2π  F = k ⋅ S de = m ⋅   ⋅ S de = m ⋅ S ae  T  2 (30) Relaţia (30) arată că pentru un sistem cu un singur grad de libertate dinamică forţa statică echivalentă F poate fi determinată ca şi produsul dintre masa sistemului m şi pseudoacceleraţia spectrală Sae. deformaţia de vârf a structurii |u(t)|max se obţine direct din spectrul de răspuns de deplasare Sde(T). se poate determina o forţă statică echivalentă F care produce deplasarea |u(t)|max ≡ Sde(T). O soluţie mai convenabilă pentru determinarea eforturilor constă în folosirea noţiunii de forţă statică echivalentă. Pseudo-viteza Sve(T) corespunzătoare perioadei proprii de vibraţie T se obţine înmulţind deplasarea spectrală Sde(T) cu pulsaţia proprie de vibraţie ω = 2π T : Sve = 2π S de T (27) Pseudo-viteza Sve are unităţi de viteză.o utilitate practică directă. Pentru un sistem cu un singur grad de libertate dinamică. În cazul unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică cu perioada proprie de vibraţie T. 69 . dar are prefixul "pseudo" pentru că nu este egală cu viteza de vârf a sistemului cu un singur grad de libertate dinamică. pentru calculul structurilor la acţiunea seismică prezintă interes alte două mărimi: pseudo-viteza şi pseudo acceleraţia. Eforturile maxime din structură pot fi determinate impunând masei sistemului deplasarea spectrală Sde(T). Pseudo-viteza Sve este în relaţie directă cu valoarea de vârf a energiei de deformaţie. vezi Figura 88. În mod similar. Principiul determinării spectrelor de pseudo-viteză Sve şi pseudo-acceleraţie Sae pe baza spectrului de deplasare Sde a mişcării seismice înregistrate la staţia INCERC la cutremurul din 4 martie 1977 din Vrancea este reprezentată în Figura 87. dar este diferită de acceleraţia de vârf a unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică. pseudo-acceleraţia Sae(T) corespunzătoare perioadei proprii de vibraţie T se obţine înmulţind pseudo-viteza spectrală Sve(T) cu pulsaţia proprie de vibraţie ω = 2π T : 2π  2π  S ae = S ve =   S de T  T  2 (28) Pseudo-acceleraţia Sae(T) are unităţi de acceleraţie. În schimb. Ţinând cont de faptul că proiectarea unei structuri se realizează pe baza valorilor de vârf ale eforturilor şi deformaţiilor.

966) Sve. 70 .0.346) Sde. |u(t)|max = Sde(T) m k |u(t)|max = Sde(T) F =k ×Sde(T) =m×Sae(T) m k ag(t) Figura 88. s 3 4 Figura 87.0. 5.1 0 0 1 2 T. România.3 0. 0.0.308) 1 (1.681) 0.142) × 2π T 1.5 (2.0. 1. 0. m/s2 4 2 0 0 1 Sae(T) (3.917) Sae. Noţiunea de forţă statică echivalentă.0. s 3 4 Sde(T) (1. 3.4 (2. m/s Sve(T) 0 0 1 2 T. m 0.0.0.0. 0. s 3 4 × 2π T 8 6 (1.0. Principiul determinării spectrului de pseudo-viteză Sve şi a spectrului de pseudoacceleraţie Sae pe baza spectrului de deplasare Sde pentru înregistrarea seismică de la staţia INCERC a cutremurului din 4 martie 1977 din Vrancea.2 0. 0.529) 2 T.633) (2. 1.5 (3.5 0.395) (3. 0.0.

calculul dinamic laborios este necesar doar pentru determinarea spectrelor de răspuns. Spectrele de răspuns elastic din normele de proiectare seismică se obţin prin prelucrarea înregistrărilor seismice existente în cadrul unor analize de hazard seismic. Din acest motiv proiectarea structurilor la acţiunea seismică pe baza spectrului de răspuns al unei singure înregistrări seismice nu oferă un grad de siguranţă adecvat. TC şi TD. SR EN 1998-1:2004 foloseşte perioade de "control" sau "colţ" TB. reprezentând o "înfăşurătoare" a spectrelor individuale.Sde TB TC T TD Sve TB TC T TD Sae TB TC T TD Figura 89. care delimitează zone de pseudo-acceleraţie 71 . Spre exemplu. În cel de-al doilea rând. Utilizarea forţelor statice echivalente şi a spectrelor de răspuns pentru determinarea răspunsului seismic al structurilor este deosebit de convenabil din punct de vedere practic. Odată ce spectrele sunt disponibile. Mişcarea seismică este un fenomen cu un grad ridicat de incertitudine. spectrele de răspuns elastic folosite în proiectare sunt idealizate pentru a avea o expresie matematică convenabilă. Spectre de răspuns elastic de deplasare (Sde). deformaţii.) poate fi obţinut printru-un calcul static al structurii. pseudo-viteză (Sve) şi pseudo-acceleraţie (Sae) folosite pentru caracterizarea acţiunii seismice în norme. calculul cu forţe statice echivalente şi spectre de răspuns oferă direct răspunsul de vârf al structurii. răspunsul structurii (eforturi. etc. Mai mut decât atât. În primul rând. necesar la proiectarea acesteia.

2. SR EN 1998-1:2004 omit termenul "pseudo-".0. pseudo-viteză şi pseudoacceleraţie conţin aceiaşi informaţie.2.3.3. Pentru alte valori ale intervalului mediu de recurenţă. Normele de proiectare seismică ţin cont doar parţial de aceste aspecte.2.25g. Valoarea de referinţă a acceleraţiei terenului agR corespunde unui factor de importanţă γI = 1. normele de proiectare seismică folosesc spectrul de răspuns de pseudo-acceleraţie pentru caracterizarea acţiunii seismice.x şi Sae. vezi Figura 89. pseudo-viteză constantă (TC-TD) şi deplasare constantă (>TD). în Figura 91 sunt prezentate cele două spectre de răspuns orizontale (Sae.constantă (TB-TC). Cele două componente orizontale ale mişcării seismice sunt considerate independente şi sunt reprezentate de acelaşi spectru de răspuns (Sae. Componenta verticală a mişcării seismice poate fi neglijată pentru majoritatea structurilor curente.2 Reprezentarea de bază a acţiunii seismice În general.2). care depind de (1) sursa seismică. Neglijând componentele de rotaţie. topografie. (2) propagarea undelor seismice între sursă şi amplasament. 4. respectiv pentru alte valori ale factorului de importanţă.y) şi spectrul de răspuns vertical (Sae. Din raţiuni de simplificare a exprimării.5. iar structura are una din următoarele caracteristici: conţine elemente orizontale cu deschideri de peste 20 m conţine elemente în console cu lungimea de peste 5 m conţine elemente orizontale precomprimate conţine stâlpi rezemaţi pe rigle este izolată la bază 72 . Anexa Naţională SR EN 1998-1:2004/NA:2008 prevăd un interval mediu de recurenţă pentru verificarea la starea limită ultimă este de 100 ani. Zonarea teritoriului României în termeni de valori de vârf ale acceleraţiei terenului pentru proiectare agR pentru cutremure având IMR = 100 ani este prezentată în Figura 90. Se menţionează faptul că cele trei spectre de răspuns: de deplasare. ţinând cont în acelaşi timp de datele existente.y).x ≡ Sae.1) exprimă hazardul seismic pentru proiectare prin valoarea de referinţă a componentei orizontale a acceleraţiei de vârf a terenului agR determinată pentru intervalul mediu de recurenţă (IMR) de referinţă corespunzător stării limită ultime pe un teren "tare" (clasa de teren A conform SR EN 1998-1:2004). Spre exemplificare. acceleraţia de vârf a terenului se obţine multiplicând valoarea de referinţă a acceleraţiei de vârf a terenului cu factorul de importanţă: ag = γ I ⋅ agR (31) SR EN 1998-1:2004 foloseşte spectre elastice de răspuns de acceleraţie pentru reprezentarea de bază a mişcării seismice într-un punct de pe suprafaţa terenului (vezi paragraful 3.2.z) acţionând pe un punct de pe suprafaţa terenului. din necesitatea de a simplifica această problemă complexă. iar pentru determinarea răspunsului seismic al unei structuri este necesar doar unul dintre cele trei spectre. În general. sau doar "spectru de răspuns". componenta verticală a mişcării seismice trebuie considerată atunci când acceleraţia verticală de vârf a terenului depăşeşte 0. SR EN 1998-1:2004 (paragraful 3. Conform SR EN 1998-1:2004 paragraful 4. folosind expresia "spectru de răspuns de acceleraţie".) şi (4) interacţiunea terenstructură. vibraţia unui punct de la suprafaţa terenului este caracterizată prin trei componente de translaţie: două componente ortogonale în plan orizontal şi o componentă în plan vertical. mişcarea seismică într-un amplasament depinde de o serie de factori. (3) amplasament (caracteristicile terenului de fundare. etc.

Suplimentar. Zonarea teritoriului României în termeni de valori de vârf ale acceleraţiei terenului pentru proiectare agR pentru cutremure având IMR = 100 ani (SR EN 1998-1:2004/NA:2008). caracterizată de magnitudini mai mici de 5.z) acţionând pe un punct de pe suprafaţa terenului. Terenul este clasificat în cinci clase de teren (A. 2005). În cazul clădirilor importante este necesar considerarea 73 . iar spectrul de tip 2 în cazul unei seismicităţi moderate. În Figura 92 sunt reprezentate spectrele de răspuns elastic de tip 1 şi tip 2 pentru cele 5 clase de teren din SR EN 1998-1:2004. sunt definite două forme ale spectrului de răspuns elastic orizontal: tip 1 şi tip 2. pentru care norma oferă valori ale factorul de amplificare S şi ale perioadelor de control TB.5.2. C. Reprezentarea de bază a acţiunii seismice: două spectre de răspuns orizontale (Sae.y) şi spectrul de răspuns vertical (Sae. caracterizată de magnitudini mai mari de 5.. Pentru a ţine cont de magnitudinea sursei seismice care are contribuţia cea mai importantă la seismicitatea amplasamentului. Figura 91. B.5 (Fardis et al.x şi Sae. caz care necesare studii speciale. SR EN 1998-1:2004 (vezi paragraful 3. D şi E). sunt definite două clase de teren speciale S1 şi S2.Figura 90. TC şi TD. Spectrul de tip 1 este recomandat în cazul unei seismicităţi ridicate.2.2) defineşte forma spectrului de răspuns elastic pentru componenta orizontală a mişcării seismice funcţie de tipul terenului şi magnitudinea sursei seismice.

Indicaţii asupra acestui fenomen există în SR EN 19985:2004. Datorită lipsei unor date despre condiţiile locale de teren asupra formei spectrului de răspuns pentru componenta verticală a mişcării seismice (Fardis et al. Spectre de răspuns elastic de acceleraţie de tip 1 (a) şi de tip 2 (b) pentru clasele de teren A-E. Spectrul de răspuns elastic de acceleraţii pentru componenta verticală a mişcării seismice se determină printr-o procedură similară cu spectrul pentru componenta orizontală. 2005). Z2. TC şi TD ce definesc forma spectrului de răspuns elastic de acceleraţie pentru componentele orizontale ale mişcării seismice. Conform Anexei Naţionale SR EN 1998-1:2004/NA:2008 (vezi paragraful 3. condiţiile locale de amplasament se definesc la scară macroseismică. S1 şi S2) din SR EN 1998-1:2004. D. Fiecare zonă de teren/amplasament are asociată un set de perioade de control TB. Spectre de răspuns elastic de acceleraţie de tip 1 (a) şi de tip 2 (b). E.2) în prezent în România nu există suficiente date pentru implementarea schemei de clasificare a tipurilor de teren (A. Z3. pentru condiţiile din România. conform SR EN 1998-1:2004. B. în SR EN 1998-1:2004 aceasta nu depinde de tipul terenului. (a) (b) Figura 92.efectelor de amplificare topografică.. Pentru proiectare. C. (a) (b) Figura 93. Spectrul de tip 1 se foloseşte 74 . conform SR EN 1998-1:2004/NA:2008. prin încadrarea teritoriului României în trei zone de teren/amplasament: Z1.1.

pe întreg teritoriul României. 4. În general. Accelerogramele ce caracterizează vibraţia terenului pe cele trei direcţii ortogonale trebuie considerate ca acţionând simultan asupra structurii. mediului de propagare şi condiţiilor locale de teren ce controlează seismicitatea amplasamentului în cauză.3 Reprezentarea alternativă a acţiunii seismice Ca şi reprezentare alternativă a acţiunii seismice. Din această cauză. Anexa Naţională SR EN 1998-1:2004/NA:2008 defineşte un singur tip de spectru pentru întreg teritoriul României. şi una în plan vertical. După cum se poate observa din Figura 95. se atrage atenţia asupra faptului că accelerograme folosite pentru reprezentarea acţiunii seismice pe cele trei direcţii ortogonale trebuie să fie diferite. (3) potrivirea dintre spectrul de răspuns ţintă şi cel al accelerogramelor. În Figura 95 sunt prezentate accelerogramele pe direcţiile NS. accelerogramele înregistrate în timpul unui eveniment seismic real au un aspect general diferit pe cele trei direcţii ortogonale. 75 . (4) numărul de accelerograme utilizate şi implicaţiile asupra interpretării rezultatelor. sunt necesare trei componente ale vibraţiei terenului: două componente ortogonale în plan orizontal şi o componentă în plan vertical (vezi Figura 94). SR EN 1998-1:2004 (paragraful 3. de la evenimente seismice produse în trecut sau prin simulare).2. Pentru un calcul plan al structurii.2. În general.16 g (vezi Figura 93). iar valorile de vârf ale acceleraţiei sunt înregistrate la momente diferite de timp.20 g şi agR = 0.3. acţiunea seismică este definită de două accelerograme: una în plan orizontal. Pentru componenta verticală a acţiunii seismice.1) menţionează trei proceduri diferite pentru obţinerea accelerogramelor folosite pentru calculul structurilor la acţiunea seismică. aşa cum se întâmplă într-o situaţie reală. selectarea accelerogramelor pentru calculul structural include considerarea următoarelor aspecte: (1) modul în care se obţin accelerogramele (prin generare artificială. atunci când se foloseşte un calcul spaţial al structurii. SR EN 1998-1:2004 (vezi paragraful 3. Figura 94. Astfel. se pot folosi accelerograme artificiale.3) permite utilizarea variaţiei în timp a acceleraţiei terenului (accelerogramelor). cu excepţia zonelor afectate de cutremurele din Banat unde hazardul seismic este caracterizat de agR = 0. Componentele de translaţie ale unei înregistrări seismice. înregistrate şi simulate. vitezei terenului sau deplasării terenului.2. ţinând cont şi de proprietăţile structurii. (2) compatibilitatea dintre caracteristicile accelerogramei şi caracteristicile sursei. România. EW şi verticală înregistrate la staţia INCERC (Bucureşti) la cutremurului din 4 martie 1977 din Vrancea.

modulat de o funcţie înfăşurătoare deterministă (Safak. m/s2 2 Vrancea 1977. Componentele NS. INCERC. România. VERT 1 0 −1 −2 0 5 −1. s 25 30 35 40 acceleratie ag(t). 2003). INCERC. în Figura 96 se prezintă trei accelerograme artificiale şi spectrele acestora împreună cu spectrul ţintă (spectrul de răspuns elastic pentru Bucureşti din SR EN 1998-1:2004/NA:2008). 76 . s 25 30 35 40 Figura 95. EW şi verticală a acceleraţiei terenului înregistrate la staţia INCERC la cutremurul din 4 martie 1977 din Vrancea. NS 1 0 −1 −2 0 5 −1.623 Vrancea 1977.058 10 15 20 timp t. EW 10 15 20 timp t. s 25 30 35 40 acceleratie ag(t). INCERC. Accelerogramele artificiale se obţin prin generarea matematică a unui semnal al cărui spectru de răspuns să potrivească cu un spectru de răspuns "ţintă" (în general spectrul de răspuns elastic din norma seismică). m/s2 2 1 0 −1 −2 0 5 1. Procedura foloseşte un zgomot alb filtrat. Cu titlu de exemplu.949 10 15 20 timp t. 1988 în Erdik şi Durukal. m/s2 2 Vrancea 1977.acceleratie ag(t).

10 2 0 −2 −4 0 5 10 15 timp t. s 20 25 30 35 acceleratie ag(t). m/s2 4 2 0 (d ) 0 1 2 T. m/s2 4 B−3 2 0 −2 −4 −3.acceleratie ag(t). m/s2 4 3. Trei accelerograme artificiale (a-c) şi spectrele acestora împreună cu spectrul ţintă (d) 77 .34 0 5 10 15 timp t.37 B−1 (a) 15 timp t. s 3 4 Figura 96. m/s2 4 2 0 −2 −4 0 5 10 3. s 8 6 spectru tinta B−1 B−2 B−3 (c) 20 25 30 35 Sae. s 20 25 30 35 (b ) B−2 acceleratie ag(t).

Limita inferioară a perioadei (0. deoarece acestea reprezintă evenimente seismice reale şi deoarece ei nu au în general suficiente cunoştinţe pentru generarea accelerogramelor artificiale/simulate. Metoda poate fi îmbunătăţită prin modificarea procedurii pentru a ţine cont de caracteristicile sursei seismice sau a distanţei dintre sursa seismică şi amplasament (Erdik şi Durukal. acestea trebuie să respecte următoarele condiţii: Media acceleraţiei de vârf a terenului pentru accelerogramele individuale nu trebuie să fie inferioară valorii de calcul a acceleraţiei de vârf a terenului (ag·S). Mişcarea seismică poate fi modelată şi cu ajutorul unor pulsuri simple (Gioncu şi Mazzolani. care se obţin prin modificarea accelerogramelor înregistrate cu scopul potrivirii cu un spectru ţintă. Accelerogramele înregistrate se selectează din baze de date trebuie să corespundă cutremurului de proiectare din punct de vedere a magnitudinii şi a distanţei dintre sursa seismică şi amplasament. metoda însumării modale.isesd.Una dintre procedurile cele mai cunoscute de generare a accelerogramelor artificiale este cea implementată în programul SIMQKE (Gasparini and Vanmarcke. 2003.2T1) ţine cont de modurile proprii de vibraţie superioare ale structurii. 2008). 1976). Modificarea poate fi efectuată în domeniul de frecvenţe (de exemplu prin modificarea amplitudinilor spectrelor Fourier) sau în domeniul de timp (de exemplu prin transformate de tip wavelet.ac. Se cunosc o serie de metode de simulare deterministă a mişcării seismice. Accelerogramele înregistrate sunt variaţii ale acceleraţiei terenului înregistrate în timpul cutremurelor de pământ produse în trecut.5-D şi metoda diferenţelor finite 2. Printre sursele de înregistrări seismice de interes pentru România se amintesc baza de date europeană (the European Strong-Motion Database http://www. iar limita superioară (2T1) ţine cont de creştere perioadei proprii de vibraţie efectivă ca urmare a răspunsului plastic al structurii.cv.uk) şi accelerogramele înregistrate în reţeaua INCERC la cutremurele vrâncene din 1977. metoda pseudo-spectrală 2. metoda undelor discrete. Accelerogramele obţinute prin această procedură au avantajul că păstrează caracterul esenţial al înregistrării originale.ic. Chang şi Kawakami. 78 ... 2008). O altă opţiune constă în adoptarea accelerogramelor semi-artificiale.5D (Erdik and Durukal. teoria razelor.2T1 şi 2T1 (unde T1 este perioada fundamentală de vibraţie a structurii pe direcţia pe care va fi aplicată accelerograma) valoarea medie a spectrului de răspuns calculată pentru toate accelerogramele considerate nu trebuie să fie mai mică decât 90% din valoarea corespunzătoare a spectrului de răspuns elastic (spectrul ţintă) Cerinţa de potrivire dintre spectrul de răspuns mediu al accelerogramelor folosite în calcul şi spectrul de răspuns ţintă are obiectivul de a obţine o compatibilitate între cele două reprezentări ale acţiunii seismice din normă: prin spectre de răspuns elastic şi prin accelerograme.incerc2004. 2006).htm). În domeniul perioade cuprins între 0. Majoritatea inginerilor preferă utilizarea accelerogramelor înregistrate faţă de cele artificiale sau simulate. tipul faliei. Accesul la accelerograme înregistrate s-a îmbunătăţit permanent în ultimele decenii datorită dezvoltării rapide a reţelelor seismice digitale şi disponibilităţii bazelor de date cu mişcări seismice puternice.ro/accelerograme. Această procedură are dezavantajul că nu reflectă fazarea reală a undelor seismice şi a accelerogramei (Iervolino et al. cum ar fi condiţiile locale de amplasament. dintre care se amintesc metoda diferenţelor finite 3D. 2003). conţinutul de frecvenţă. Indiferent de tipul de accelerograme utilizate. Accelerogramele simulate se obţin prin simularea fizică a mecanismelor de sursă şi de propagare a undelor seismice şi pot include modelarea efecte locale de amplasament. 1986 şi 1990 (http://www. metoda elementelor de frontieră indirecte. Mai pot fi luaţi în calcul şi alţi factori. 2002). Iervolino et al.

5 din SR EN 1998-1:2004 şi Anexa Naţională. În Figura 97 este reprezentat spectrul de răspuns elastic (Se) şi spectru de răspuns de calcul (Sd).4 q 0. Pentru a ţine cont de comportarea plastică a unei structuri supusă acţiunii seismice de calcul. pentru componentele orizontale ale acţiunii seismice. O 79 . Spectru de răspuns elastic (Se) şi spectru de răspuns de calcul (Sd). 0.5 4 0 Figura 97.5 2 T.5 0. calculate pentru un amplasament în Bucureşti şi un factor de comportare q=6. impunând o reducere a factorului de comportare.1 β⋅ag 0 0. acesta atingând valoarea q = 1.5 0.3 0. SR EN 1998-1:2004 foloseşte în acest scop factorul de comportare q (cu valori ≥ 1).2. Acest model recunoaşte faptul că structurile foarte rigide au cerinţe ridicate de ductilitate.5 0.5 1 1. q=6.2. pentru valori ale perioadei T > TB. sunt capabile să supraveţuiască unui seism major (fără colapsul structurii. g 0. asigurând în continuare un răspuns satisfăcător al structurii.5 pentru T = 0. în cazul unui global elastic forţele seismice de proiectare sunt reduse faţă de cerinţa elastică. Structurile care sunt proiectate la forţe seismice substanţial mai mici decât cele care le-ar asigura o comportare elastică. datorită răspunsului structurii în domeniul plastic şi suprarezistenţei. Factorul de comportare q este o aproximare a raportului dintre forţele seismice la care ar putea fi supusă structura dacă răspunsul său ar fi în totalitate elastic şi forţele seismice care se pot utiliza într-un calcul global elastic.6 Acceleratie spectrala.4.2.5 3 3.7 Se Sd. dar cu degradări structurale importante).5. conform paragrafului 3. După cum se poate observa din Figura 97 spectrul răspuns de calcul se obţine din spectrul elastic prin reducerea acestuia cu factorul de comportare q. s 2.2 q=1.4 Spectru de calcul pentru analiza elastică Proiectarea structurilor la acţiunea seismică care le-ar asigura un răspuns elastic sub efectul mişcării seismice de proiectare la SLU este în general neeconomică. spectrul de proiectare este determinat pe baza unui factor de comportare redus faţă de valoarea de bază q. conform SR EN 1998-1:2004/NA:2008. Pentru perioade T < TB.

3. Pentru calculul efectelor acţiunii seismice asupra unei structuri este necesară cunoaşterea maselor structurii. ψ2.i (34) Valorile coeficienţilor ϕ se stabilesc conform cu Tabelul 3 (vezi paragrafului 4. masele structurii pe baza cărora se determină Aek sunt cele corespunzătoare următoarelor încărcări: ∑G j ≥1 k. 4. 80 . j + P + AEd + ∑ψ 2. valoarea caracteristică a acţiunii seismice ce corespunde intervalului mediu de recurenţă corespunzător SLU (IMR=100). γI coeficient de importanţă.i = 0 în acest caz).i Aed Aed valoarea caracteristică a acţiunii permanente j.4 din SR EN 1990:2004): ∑G j ≥1 k.2.i coeficient pentru determinarea valorii cvasipermanente a acţiunii variabile Qi. În cazul acţiunii seismice. Încărcările variabile din vânt şi din variaţii de temperatură nu se combină cu acţiunea seismică (ψ2. încărcările permanente sunt introduse cu valoarea lor caracteristică. valoarea de calcul a acţiunii seismice.j Qk.4.i iau în considerare probabilitatea ca încărcările Qk.iQk .4.i să nu fie prezente pe întreaga structură în timpul cutremurului. Aceşti coeficienţi pot să ia în considerare o participare redusă a maselor la mişcarea structurii. după cum urmează: ψ E . P Valoare reprezentativă a unei acţiuni de pretensionare.5 Combinarea acţiunii seismice cu alte tipuri de acţiuni Combinaţiile de acţiuni pentru verificarea structurilor se întocmesc conform SR EN 1990:2004. Această abordare reflectă probabilitatea mai mică de producere a unui cutremur cu IMR corespunzător SLU concomitent cu atingerea valorii maxime a încărcării variabile. j + ∑ψ E .i = ϕ ⋅ψ 2. Încărcările variabile sunt considerate doar cu fracţiunea cvasipermanentă din încărcarea caracteristică. datorită prinderii nerigide dintre ele.i i ≥1 (32) unde: Gk. În combinaţia de încărcări pentru verificarea la SLU. Acţiunile variabile care se consideră în combinaţia seismică sunt cele utile şi din zăpadă. Conform SR EN 1998-1:2004. Coeficienţii de grupare se determină conform paragrafului 4. combinaţia de încărcări pentru verificarea la starea limită ultimă se determină conform relaţiei (vezi paragraful 6.altă particularitate a spectrului de calcul este limitarea acceleraţiilor spectrale în domeniul perioadelor lungi la valoarea β⋅ag.4 din SR EN 1998-1:2004). valoarea caracteristică a acţiunii variabile i. Aed = γI⋅Aek.2.2.4 din SR EN 19981:2004.2. paragraful 3. vezi Tabelul 2. Aceste mase sunt cele care corespund încărcărilor gravitaţionale (permanente şi variabile) prezente în combinaţia seismică de acţiuni (32).i i ≥1 (33) Coeficienţii de grupare ψE.i Qk .

Ca urmare.0 4. Etaj Acoperiş Nivele cu utilităţi corelate Nivele ocupate independent ϕ 1.i. mai este amintit şi calculul dinamic liniar. Tipul de acţiune variabilă Categoriile A-C Categoriile D-F şi arhive Categoriile conform SR EN 1991-1-1:2004.5 1.3 Metode de calcul structural Ecuaţia de mişcare (24) a unui sistem cu mai multe grade de libertate dinamică reprezintă un sistem de ecuaţii diferenţiale neomogene de ordinul doi. Această metodă de calcul nu se 81 . cu toate că această metodă de calcul nu este menţionată explicit în SR EN 1998-1:2004. (2) calculul modal cu spectre de răspuns. Valorile coeficienţilor ϕ pentru determinarea ψE.3 0. cu excepţia incendiilor (a se vedea SR EN 1991-1-5:2005) ψ2 0.3 0 0.Tabelul 2. Pe lângă acestea. Principial. Practic.3 0. devine evidentă complexitatea rezolvării ecuaţiei de mişcare. Rezolvarea directă a ecuaţiei de mişcare prin procedee analitice nu este posibilă datorită faptului că acţiunea dinamică (mişcarea seismică) nu poate fi descrisă printr-o funcţie analitică. paragraful 4. (3) calculul static neliniar şi (4) calculul dinamic neliniar.1: (1) metoda forţelor laterale.4 0 0 Tabelul 3. categoria (a se vedea SR EN 1991-1-1:2004 şi anexa naţională) Categoria A: clădiri rezidenţiale Categoria B: clădiri de birouri Categoria C: spaţii cu aglomerări de persoane Categoria D: spaţii comerciale Categoria E: spaţii pentru depozitare Categoria F: spaţii destinate traficului de vehicule (greutatea vehiculului ≤ 30 kN) Categoria G: spaţii destinate traficului de vehicule (30 kN <greutatea ≤ 160 kN) Categoria H: acoperişuri necirculabile Încărcări date de zăpadă (a se vedea SR EN 1991-1-3:2005 şi anexa naţională) Acţiunea vântului (a se vedea SR EN 1991-1-4:2006 şi anexa naţională) Acţiunea temperaturii. Tipul de acţiune Încărcări utile în clădiri.3. diversele procedee de rezolvare a ecuaţiei de mişcare constituie diferite metode de calcul structural la acţiunea seismică.6 0.6 0.i pentru determinarea fracţiunii cvasipermanente a acţiunii variabile conform SR EN 1990:2004 şi Anexei Naţionale.8 0.0 0. În continuare sunt descrise metodele de calcul structural la acţiunea seismică conform SR EN 1998-1:2004. conform SR EN 1998-1:2004.6 0. Coeficientul ψ2. deseori sunt adoptate diverse simplificări ce au scopul de a uşura calculul structural. calculul structural la acţiunea seismică implică determinarea deplasărilor {u(t)} şi a altor mărimi de răspuns prin rezolvarea ecuaţiei de mişcare. Metoda de calcul cu forţe laterale este cea mai simplă şi se poate aplica doar structurilor al căror răspuns este guvernat de modul fundamental de vibraţie. Dacă mai ţinem cont şi de faptul că în general acţiunea seismică produce un răspuns al structurii în domeniul plastic.8 0. bazându-se pe ipoteza unui răspuns elastic al structurii. Ambele sunt metode de calcul elastic. Proiectarea curentă a structurilor la acţiunea seismică foloseşte două metode de calcul structural: metoda forţelor laterale şi metoda de calcul modal cu spectre de răspuns.3.

Rezultatele unui calcul dinamic liniar sunt variaţii în timp ale mărimilor de răspuns. Avantajul principal al acestei metode de calcul este simplitatea. sau evaluarea performanţei seismice a unor construcţii existente care nu respectă cerinţele de conformare seismică impuse de normele moderne. Atât metoda forţelor laterale cât şi cea modală cu spectre de răspuns au două limitări majore. Cu toate că prezintă aceste dezavantaje. Pe baza acestei simplificări. Totuşi. Rezultatele obţinute prin cele două metode de calcul reprezintă înfăşurătoarea mărimilor de răspuns (eforturi. rezistenţei sau masei. Deoarece forţele laterale modelează dor componentele orizontale ale acţiunii seismice. etc. În metoda de calcul dinamic liniar acţiunea seismică este definită prin accelerograme. Ductilitatea structurii nu este verificată în mod direct. Calcul dinamic neliniar îmbunătăţeşte calculul dinamic neliniar prin modelarea explicită a comportării neliniare (plastice) a structurii. Aceste forţe laterale reprezintă modelul acţiunii seismice pentru această metodă de calcul. cele două metode de calcul sunt preferate pentru proiectarea curentă a structurilor. deplasări. necunoscându-se variaţia acestora în timp. Prin considerarea unui număr suficient de moduri proprii de vibraţie răspunsul seismic al structurii este foarte apropiat de cel "real". fiind metode de calcul elastic. În realitate. calculul modal cu spectre de răspuns se reduce la un calcul static al structurii sub efectul unor forţe laterale aplicate la nivelul planşeelor.poate aplica structurilor mai complexe. Este metoda de calcul care permite modelarea cea mai fidelă a răspunsului seismic a structurii. metoda constând într-un calcul static al structurii sub acţiunea unor forţe statice echivalente aplicate pe cele două direcţii orizontale principale ale structurii (x şi y). deoarece oferă avantajul unei eficienţe ridicate.1 Metoda forţelor laterale Metoda de calcul cu forţe laterale reprezintă un calcul modal cu spectre de răspuns simplificat. Metoda de calcul cu forţe laterale este aplicabilă şi într-un calcul manual. (2) metoda de calcul dinamic liniar şi (3) metoda de calcul dinamic neliniar. 4. care este o acţiune dinamică. Ce-a de-a doua limitare majoră a metodei de calcul cu forţe laterale şi a metodei modale cu spectre de răspuns o reprezintă faptul că ambele sunt metode de calcul elastic. Prima dintre acestea se referă la natura acţiunii seismice. care nu sunt regulate pe verticală datorită distribuţiei neuniforme a rigidităţii. există situaţii în care pot fi necesare metode mai avansate de calcul. iar modelul structurii este elastic. Aceasta este luată în calcul în mod simplificat prin intermediul factorilor de comportare q. Metoda de calcul de referinţă pentru proiectarea curentă este calculul modal cu spectre de răspuns. iar metoda de calcul modal cu spectre de răspuns este implementată în majoritatea programelor de calcul structural. sau cu forme complexe).3. structurile proiectate folosind principiul de comportare disipativă vor avea un răspuns plastic sub efectul acţiunii seismice. metoda forţelor laterale nu poate fi folosită atunci când este necesară luarea în calcul a componentei verticale a acţiunii seismice. Printre metodele alternative de calcul structural se numără următoarele: (1) metoda de calcul static neliniar. deoarece aceasta ţine cont de proprietăţile dinamice ale structurii. ce variază în timp. Pentru ambele metode de calcul. Acestea includ proiectarea unor construcţii mai deosebite (cu deschideri sau înălţimi mari.). combinarea acţiunii seismice cu încărcările gravitaţionale se poate face folosind principiul suprapunerii efectelor. 82 . dar care este şi cea mai complexă şi laborioasă. care ia în considerare doar aportul modului fundamental de vibraţie la răspunsul structurii. Efectele acţiunii seismice se obţin prin integrarea directă a ecuaţiei de mişcare folosind metode numerice.

Rezultatele unui calcul cu forţe laterale reprezintă valorile de vârf ale eforturilor şi deplasărilor structurii.Metoda forţelor laterale poate fi aplicată atât unor modele plane ale structurii. mj masa de la nivelul i. Forţa tăietoare de bază are următoare expresie: Fb = Sd (T1 ) mλ (35) unde: Fb forţa tăietoare de bază corespunzătoare modului propriu fundamental. ale cărui valori sunt: λ = 0. forţa tăietoare de bază corespunzătoare modului fundamental.0 sec) pentru fiecare dintre cele două direcţii orizontale principale ale clădirii. Determinarea forţelor laterale se efectuează în două etape. paragraful 4. pentru fiecare direcţie orizontală principală considerată în calculul clădirii. În prima etapă se determină forţa tăietoare de bază. iar în cea de-a doua etapă aceasta se distribuie pe înălţimea structurii conform modului fundamental. este necesar cunoaşterea modului fundamental de vibraţie. Sd(T1) ordonata spectrului de răspuns de proiectare corespunzătoare perioadei fundamentale T1 .2 . λ factor de corecţie care ţine seama de contribuţia modului propriu fundamental prin masa modală efectivă asociată acestuia.3. φj miφi ∑ m jφ j (36) forţa seismică orizontală static echivalentă de la nivelul i. Pentru a determina forţele laterale prin distribuirea forţei tăietoare de bază pe înălţimea structurii. În acest caz forţele orizontale de nivel sunt date de relaţia: 83 . respectiv j. În principiu. T1 perioada proprie fundamentală de vibraţie a clădirii în planul ce conţine direcţia orizontală considerată. Astfel. Metoda forţelor laterale se poate aplica construcţiilor al căror răspuns seismic total nu este influenţat semnificativ de modurile proprii superioare de vibraţie. modul propriu fundamental de vibraţie are o contribuţie predominantă asupra răspunsului seismic total.0 în celelalte situaţii. Pentru fiecare direcţie principală orizontală a clădirii. aceste cerinţe pot fi considerate îndeplinite de structurile care îndeplinesc condiţiile de regularitate în elevaţie şi au perioada fundamentală de vibraţie T1 mai mică de min(4TC. forţele laterale se determină cu relaţia: Fi = Fb unde Fi Fb φi. 2. respectiv j.85 dacă T1 ≤ 2TC şi clădirea are mai mult de două niveluri şi λ = 1. cât şi unor modele spaţiale. Aceste valori pot fi determinate folosind metode ale dinamicii structurilor sau metode simplificate. deplasările în modul fundamental de vibraţie pot fi aproximate prin deplasări orizontale care cresc liniar cu înălţimea.3. m masa totală a clădirii. aplicarea metodei forţelor laterale necesită cunoaşterea modului propriu de vibraţie fundamental (perioada T1 şi deplasările φi). pentru fiecare direcţie principală orizontală a clădirii. componenta formei fundamentale pe direcţia gradului de libertate dinamică de translaţie la nivelul i. mi. Conform SR EN 1998-1:2004. În acest caz.

Ct = 0. Fi mi zi Fb Figura 98. măsurată de la nivelul fundaţiei sau de la extremitatea superioară a infrastructurii rigide Ct este un coeficient ale cărui valori sunt funcţie de tipul structurii. Forţele laterale fiind proporţionale cu masa de la nivelul i. respectiv j faţă de baza construcţiei considerată in model. Astfel. Expresia (38) este una empirică şi are la bază măsurători efectuate pe clădiri din California în timpul cutremurelor trecute (Fardis et al.05 pentru celelalte tipuri de structuri. Reprezentare schematică a forţelor orizontale de nivel folosite în metoda de calcul cu forţe laterale. De menţionat că distribuţia "invers triunghiulară" a forţelor laterale (proporţionale cu înălţimea) reprezintă în mod simplificat forma modului fundamental de vibraţie. se poate utiliza următoarea formulă simplificată pentru estimarea perioadei fundamentale de vibraţie: T1 = Ct H 3 4 (38) unde: T1 este perioada fundamentală a clădirii. pentru clădiri cu înălţimi de până la 40 m. H înălţimea clădirii. În general. fiind astfel acoperitoare (perioade proprii de vibraţie mai mici corespund unor ordonate spectrale. În Figura 98 sunt prezentate schematic forţele orizontale de nivel din metoda forţelor laterale. fie pot fi adoptate relaţii empirice oferite de SR EN 1998-1:2004. 1995). Aceste măsurători includ aportul componentelor nestructurale la răspunsul total. oferind astfel estimări ale valorilor minime ale perioadei fundamentale de vibraţie.075 pentru cadre din beton armat (necontravântuite) sau cadre metalice cu contravântuiri excentrice. 84 .. Perioada proprie de vibraţie fundamentală T1 poate fi determinată prin metode ale dinamicii structurilor (metoda Rayleigh sau un program de calcul). respectiv forţe laterale mai mari). Forţele seismice orizontale se aplică sistemelor structurale ca forţe laterale la nivelul fiecărui planşeu considerat indeformabil în planul său.085 pentru cadre metalice (necontravântuite). vor avea această distribuţie doar în cazul în care masele de nivel sunt egale între ele.Fi = Fb unde zi . după cum urmează: Ct = 0. zj mi zi ∑ mj z j (37) reprezintă înălţimea nivelului i. perioada proprie de vibraţie determinată conform relaţiei empirice rezultă mai mică decât perioada proprie de vibraţie determinată printr-un calcul dinamic. Ct = 0. în secunde. în metri.

rezolvând problema de valori proprii: ([ k ] − ω [ m]){φ} = {0} 2 n n (39) unde ωn2 este pulsaţia proprie de vibraţie în modul propriu n (ω=2π/T). Determinarea directă a valorilor de vârf a răspunsului are un avantaj practic important.3. ceea ce uşurează substanţial problema. Deformata {φ}n unei structuri multietajate în modurile proprii de vibraţie 1-4.3. şi fiind independente de forţele aplicate pe structură. depinzând de rigiditatea structurii şi masele acesteia. rezolvarea unui sistem de N ecuaţii diferenţiale este înlocuită cu rezolvarea a N ecuaţii independente. Cunoscând modurile proprii de vibraţie şi masele structurii se pot calcula masele modale efective Mn*. T4 Figura 99. T3 {φ}4 .4.3. deoarece proiectare unei structuri se face pe baza răspunsului de vârf şi nu pe baza variaţiei acestuia în timp. Metoda de calcul are la bază decuplarea sistemului de ecuaţii de mişcare (24) a unui sistem cu mai multe grade de libertate dinamică. iar deformata din modul propriu de vibraţie n.3 al acestui standard. Pentru o structură cu N grade de libertate dinamică se pot determina N moduri proprii de vibraţie. Decuplarea sistemului de ecuaţii este posibil datorită aplicării principiului suprapunerii răspunsurilor modale. T1 {φ}2 . pentru a efectua un calcul modal cu spectre de răspuns este necesară determinarea modurilor proprii de vibraţie şi a perioadelor proprii de vibraţie. T2 {φ}3 . Modul propriu ed vibraţie fundamental corespunde celei mai mari perioade proprii de vibraţie Tn. folosind relaţia următoare:  n  M =  ∑ m jφ jn   j =1  * n 2 ∑m φ j j =1 n 2 jn (40) {φ}1 .2 Calcul modal cu spectre de răspuns Calculul modal cu spectre de răspuns este metoda de calcul de referinţă din SR EN 19981:2004 şi este descrisă în paragraful 4. Astfel. 85 . Acest ultim fapt este posibil înlocuind determinarea variaţiei în timp a răspunsului (printr-un calcul dinamic direct) cu determinarea valorilor de vârf a răspunsului din spectre de răspuns de (pseudo-)acceleraţie. efortul de calcul este redus substanţial datorită determinării directe a valorilor de vârf al răspunsului seismic. Cu alte cuvinte. {φ}n este Modurile proprii de vibraţie sunt proprietăţi dinamice ale structurii. În Figura 99 sunt reprezentate modurile proprii de vibraţie ale unei structuri cu patru nivele şi grinzile infinit rigide. În plus.

Conform paragrafului 4.pentru perioada proprie Tn şi fracţiunea din amortizarea critică ξn se determină din spectrul de pseudo-acceleraţie ordonata spectrală Sa(Tn) . O altă metodă de combinare a răspunsurilor modale este radical din suma pătratelor (RSP): r= ∑r n =1 N 2 n (43) Această metodă de combinare a răspunsurilor modale oferă o aproximare corespunzătoare a răspunsului total doar pentru structurile care au perioade proprii de vibraţie distincte (moduri proprii de vibraţie independente). reprezentând aportul modului propriu de vibraţie n la răspunsul seismic total al structurii în termeni de forţă tăietoare de bază (reacţiunea totală la baza structurii). deplasări. Suma maselor modale efective din cele N moduri proprii de vibraţie ale unei structuri este egală cu masa totală a structurii: ∑M n =1 N * n = mtot (41) Majoritatea programelor de calul structural determină modurile proprii de vibraţie. Una dintre posibilităţi este considerarea că toate valorile de vârf ale răspunsurilor modale au loc la acelaşi timp şi au acelaşi semn algebric. pentru fiecare cantitate de răspuns dorită (eforturi. perioadele proprii de vibraţie şi masele modale efective ale unei structuri. Această ipoteză conduce la expresia: r = ∑ rn n =1 N (42) unde rn este valoarea de vârf a răspunsului din modul propriu n. r este răspunsul de vârf total. se folosesc diverse aproximări prin care se estimează răspunsul de vârf total r pe baza răspunsurilor de vârf modale rn. Se determină pulsaţiile proprii de vibraţie ωn (cu perioada proprie corespunzătoare Tn = 2π/ωn) şi modurile proprii de vibraţie {φ}n 3.fracţiunea din amortizarea critică ξn 2.3. Într-un calcul modal cu spectre de răspuns nu se cunosc variaţiile în timp ale răspunsului din fiecare mod propriu de vibraţie rn(t). Se calculează răspunsul în fiecare mod propriu urmărind secvenţa de mai jos: . iar N este numărul modurilor proprii de vibraţie. la fel şi valoarea de vârf a răspunsului total Vb(t).matricele masei [m] şi rigidităţii [k] .se calculează răspunsul rn din forţele {f}n. Se definesc proprietăţile structurii . Calculul modal cu spectre de răspuns implică parcurgerea următoarelor etape (vezi Figura 100): 1. Răspunsul de vârf al contribuţiilor modale Vbn(t) se înregistrează în general la momente diferite de timp.) 4. y.Masa modală efectivă are o semnificaţie fizică foarte importantă. Această metodă de combinare se numeşte suma valorilor absolute (ABS) şi oferă o aproximare corespunzătoare a răspunsului total doar pentru structurile care au perioade proprii de vibraţie apropiate. ci doar valorile de vârf ale răspunsului rn=maxt|r(t)|. 86 . Se combină contribuţiile modale rn pentru a obţine răspunsul total r.2 din SR EN 1998-1:2004. În Figura 101 sunt prezentate contribuţiile modale şi valorile totale ale variaţiei în timp a forţei tăietoare de bază al unui cadru cu 5 nivele.3.3. În consecinţă. z).se calculează forţele statice echivalente {f}n . etc. Masa modală efectivă se calculează pentru fiecare direcţie principală a structurii (x.

j si i sunt considerate independente dacă perioadele proprii de vibraţie Tj şi Ti (cu Tj ≤ Ti) satisfac următoarea condiţie: T j ≤ 0.răspunsurile modale pentru două moduri proprii de vibraţie. Schema de principiu a calculului modal cu spectre de răspuns.fracţiunea din amortizarea critică ξn [m] [k] ξ 2. pentru fiecare cantitate de răspuns dorită (eforturi. T 3 Ordonatele spectrale Sa(Tn) din spectrul de pseudo-acceleraţie funcţie de perioadele proprii de vibraţie Tn Sa(T 2) Sa(T1) T3 T2 T1 T 3. 87 . T 2 {φ }3. etc. Se determină pulsaţiile proprii de vibraţie ωn (cu perioada proprie corespunzătoare Tn = 2π/ ωn) şi a modurilor proprii de vibraţie {φ}n {φ }1. T1 Sa(T) Sa(T 3) {φ }2. Pentru fiecare mod propriu de vibraţie se determină: {f }1 {f }2 {f }3 Forţele statice echivalente {f}n Răspunsul rn din forţele {f}n. deplasări.9Ti (44) 1. Se definesc proprietăţile structurale .matricele masei [m] şi rigidităţii [k] . Se calculează răspunsul total r combinând contribuţiile modale rn (de exemplu folosind metoda RSP) r M A=√M A12+M A22+M A32 Figura 100.) r1 M A1 M A2 M A3 r2 r3 4.

reprezentând "corecţia" aplicată metodei RSP pentru modurile proprii care nu sunt distincte. 88 . ecuaţia (45) poate fi rescrisă sub forma: r= ∑ rn2 + ∑ ∑ ρin ri rn n =1 i =1 n =1 14 244 4 3 i≠n N N N (46) Primul termen de sub radical este identic cu metoda RSP. aceasta fiind aplicabilă atât structurilor cu moduri proprii apropiate cât şi celor cu moduri proprii distincte. având valoarea unitară pentru i = n: ρin = 1. Coeficientul de corelare variază între 0 şi 1. 2001). (Chopra.Figura 101. Astfel. O metodă mai flexibilă de combinare a răspunsurilor modale este metoda de combinare pătratică completă (CPC). Expresia răspunsului de vârf în această metodă este: r= ∑ ∑ρ i =1 n =1 N N in i n rr (45) Fiecare termen de sub radicalul acestei relaţii reprezintă produsul dintre coeficientul de corelare ρin şi valorile de vârf ale răspunsurilor modale ri şi rn. Contribuţiile modale şi valorile totale ale forţei tăietoare de bază al unui cadru cu 5 nivele. iar cel de-al doilea termen include toţi factorii (i ≠ n).

în general. În mod riguros. În cazul unor structuri mai complexe şi cu un număr mare de grade de libertate dinamică această abordare poate deveni excesiv de laborioasă şi consumatoare de timp.3.Figura 102.1 din SR EN 1998-1:2004. Variaţia factorului de corelare ρin funcţie de raportul pulsaţiilor modale β in = ωi ωn (Chopra. De aceea. factorul de corelare este apropiat de valoarea unitară. calculul modal cu spectre de răspuns implică luarea în consideraţie a tuturor modurilor proprii de vibraţie ale unei structuri. 2001). se pot obţine rezultate suficient de apropiate de cele "exacte" dacă se iau în calcul doar primele câteva moduri proprii de vibraţie ale unei structuri. răspunsul total fiind mai mare decât cel determinat cu metoda RSP. În cazul în care structura are moduri proprii apropiate (ωi ≅ ωn).3. 89 . Variaţia factorului de corelare ρin funcţie de raportul pulsaţiilor modale β in = ωi ωn este prezentată în Figura 102. Totuşi. Această condiţie este îndeplinită dacă: suma maselor modale efective pentru modurile proprii considerate reprezintă cel puţin 90% din masa totală a structurii. astfel încât metoda CPC se reduce la metoda RSP. Metodele RSP şi CPC au la bază teoria vibraţiilor stocastice (aleatorii). cât şi determinarea răspunsului seismic al structurilor folosind metoda de calcul modal cu spectre de răspuns se potriveşte mişcărilor seismice cu o bandă largă de frecvenţe şi o durată lungă. trebuie luate în calcul modurile proprii cu o contribuţie semnificativă la răspunsul seismic total. 2001). aceste metode de combinare a răspunsurilor modale. chiar şi atunci când se foloseşte un program de calcul structural. sau au fost considerate în calcul toate modurile proprii cu masă modală efectivă mai mare de 5% din masa totală. Conform paragrafului 4.3. Se poate observa că pentru moduri proprii distincte (cu valori ωi ≠ ωn) factorul de corelare scade rapid odată cu creşterea raportului dintre pulsaţii. Metoda de calcul modal cu spectre de răspuns nu este potrivită cutremurelor de tip puls sau celor care au o mişcare apropiată de cea armonică (Chopra.

n numărul de niveluri deasupra terenului. j + P ± AEd + ∑ψ 2. Se poate observa că rezultatele reprezintă înfăşurătoarea eforturilor din combinaţia de încărcări (48). Spre exemplificare. dar toate au semn pozitiv. Aproximaţiile acestei metode de calcul constau în combinarea răspunsurilor modale şi combinarea efectelor componentelor acţiunii seismice. în cazul în care condiţiile anterioare nu pot fi satisfăcute pentru un număr suficient de mare de moduri proprii de vibraţie (spre exemplu. prima condiţie (suma maselor modale efective să fie mai mare decât 90% din masa totală a structurii) se verifică relativ uşor. datorită combinării răspunsurilor modale prin oricare din cele trei metode descrise mai sus. luând acţiunea seismică cu semnul ±: ∑G j ≥1 k. Totuşi. Cu titlu de excepţie. cât şi negativ. Metoda de calcul modal cu spectre de răspuns este metoda de calcul de referinţă din SR EN 1998-1:2004. cât şi cu cel negativ. În Figura 103 este prezentată diagrama de moment încovoietor pe un cadru necontravântuit obţinut prin metoda forţelor laterale (un calcul static din forţe orizontale laterale. Astfel. obţinându-se diagrame de eforturi sau deformate ale structurii aparent în contradicţie cu legile fizice.iQk . numărul minim r de moduri proprii ce trebuie incluse într-un calcul spaţial trebuie să satisfacă următoarele condiţii: k ≥3 n şi Tk ≤ 0.i i ≥1 (48) Această procedură este implementată în majoritatea programelor de calcul structural. în combinaţia seismică de încărcări (32) trebuie adaptată. cât şi a celui negativ al acţiunii seismice. Astfel. Tk perioada proprie de vibraţie a ultimului mod de vibraţie considerat k. De fapt. Se poate observa că diagrama de momente rezultată din calculul modal cu spectre de răspuns pare incorectă. la clădirile cu o contribuţie semnificativă a modurilor de torsiune). 90 . şi pentru a ţine cont de faptul că nu se cunoaşte semnul (pozitiv/negativ) al rezultatelor unui calcul modal cu spectre de răspuns. Este responsabilitatea inginerului să interpreteze corect datele oferite de programul de calcul. trebuie reţinut faptul că metoda de calcul modal cu spectre de răspuns este o metodă aproximativă şi are limitările ei. valorile individuale ale eforturilor sunt corecte ca şi mărime. Pentru a ţine cont de faptul că acţiunea seismică poate acţionează atât în sens pozitiv. în Figura 104 este prezentată o diagramă tipică de moment încovoietor în combinaţia seismică de încărcări folosind metoda de calcul modal cu spectre de răspuns. corespunzătoare atât sensului pozitiv. Ea îmbină avantajul unui răspuns seismic al structurii suficient de apropiat de cel "real" cu eficienţa numerică. În general. vezi Figura 103a) şi cea obţinută printr-un calcul modal cu spectre de răspuns (vezi Figura 103b).20 s (47) unde: k numărul minim de moduri proprii care trebuie luate în calcul. servind ca metodă de referinţă în stabilirea numărului minim de moduri proprii de vibraţie ce trebuie luate în calcul. efectele acţiunii seismice rezultate dintrun calcul modal cu spectre de răspuns trebuie luate în calcul atât cu semnul pozitiv.În cazul modelelor spaţiale. condiţiile de mai sus se verifică pentru fiecare direcţie de calcul. rezultatele îşi "pierd" semnul.

cu valorile instantanee ale eforturilor. Ca urmare. Ca urmare. Pentru a obţine rezultate cât mai corecte folosind metoda de calcul modal cu spectre de răspuns este necesar să se determine direct răspunsurile modale pentru fiecare mărime de răspuns de interes. după care acestea să se combine folosind una dintre procedurile ABS. Figura 104. RSP 91 . Cadru necontravântuit cu noduri rigide – diagramă tipică de moment încovoietor în combinaţia seismică de încărcări folosind metoda de calcul modal cu spectre de răspuns. nu şi variaţia lor în timp. cu grinzi prinse rigid pe ambele direcţii. Spre exemplu. Ar fi mai corect să se verifice rezistenţa şi stabilitatea elementului structural la fiecare moment de timp. Acest lucru nu este posibil însă atunci când se foloseşte metoda de calcul modal cu spectre de răspuns. va fi solicitat la încovoiere biaxială (My. efectele acţiunii seismice obţinute prin această metodă de calcul nu sunt corelate între ele. valorile de vârf ale momentelor încovoietoare după cele două axe nu vor avea loc în acelaşi moment de timp. Cadru necontravântuit cu noduri rigide – diagrame de moment încovoietor din acţiunea seismică: alura obţinută prin metoda forţelor laterale (a) şi cea obţinută prin metoda de calcul modal cu spectre de răspuns (b). un stâlp dintr-un cadru necontravântuit spaţial.Ed) cu efort axial (NEd). Calculul modal cu spectre de răspuns oferă valorile de vârf ale acestor eforturi. O altă limitare a metodei de calcul modal cu spectre de răspuns este faptul că aceasta oferă doar valorile de vârf ale răspunsului.(a) (b) Figura 103. verificarea elementelor structurale pe baza metodei de calcul modal cu spectre de răspuns este acoperitoare. cu dezavantajul că poate fi uneori neeconomică. Totuşi. în realitate.Ed şi Mz. cu care se face verificarea de rezistenţă şi stabilitate a stâlpului.

Nu este corect ca unele mărimi de răspuns să fie determinate pe baza răspunsului total (Wilson. deformata unei structuri obţinute printr-un calcul modal cu spectre de răspuns nu este foarte semnificativă. această metodă de calcul reflectă cel mai fidel răspunsul real al structurii. În cazul în care structura are un răspuns elastic. caz în care acţiunea seismică este modelată prin intermediul unor forţe laterale statice. Pentru determinarea răspunsului elastic al acestor structuri se poate folosi metoda forţelor laterale.). deoarece toate deplasările sunt valori pozitive.4 Calcul static neliniar Metoda de calcul static neliniar (cunoscută şi sub numele de "push-over") a fost dezvoltată în încercarea de a găsi o metodă de calcul mai simplă decât calculul dinamic neliniar. la intervale stabilite (de obicei aceleaşi ca şi intervalul de digitizare al accelerogramei). Metoda de calcul dinamic liniar necesită o putere de calcul mai mare decât metoda de calcul modal cu spectre de răspuns şi implică prelucrarea unui volum mult mai mare de informaţii. Dezavantajul acestei metode de calcul constă în faptul că este o metodă de calcul elastic.sau CPC. proporţionale cu înălţimea şi cu masa concentrată la nivelul planşeelor. 2002). RSP sau CPC. 92 . iar răspunsul seismic este obţinut prin integrarea numerică directă a ecuaţiei de mişcare (24). fiind aplicabilă structurilor complexe. modelul structurii este unul plastic. fiind constrâns să determine deplasările relative de nivel pe baza deplasărilor totale ale structurii. prin adoptarea unui model plastic al structurii. Asupra unei structuri solicitate seismic acţionează două tipuri de încărcări: cele gravitaţionale (verticale) şi cele seismice (laterale). în schimb cele seismice variază.3. 4. Pentru multe structuri. O aplicare corectă a metodei de calcul modal cu spectre de răspuns presupune calculul deplasărilor relative de nivel în fiecare mod propriu de vibraţie şi combinarea ulterioară a acestora prin una dintre procedurile ABS. răspunsul seismic este guvernat de modul fundamental de vibraţie.3. deci neconcludentă pentru răspunsul plastic al unei structuri. 4. Un calcul dinamic liniar oferă variaţia în timp a mărimilor de răspuns (eforturi. Încărcările gravitaţionale sunt constante pe durata acţiunii seismice. la fel ca în metoda forţelor laterale. etc. Pentru verificarea unei structuri la starea limită de serviciu în combinaţia seismică de încărcări este necesar calculul deplasărilor laterale relative de nivel. În această metodă de calcul. Calculul static neliniar are la bază două ipoteze: (1) răspunsul dinamic al structurii este guvernat de un singur mod propriu de vibraţie. care (2) nu variază pe durata acţiunii seismice. Unele programe de calcul structural nu oferă această posibilitate. Metoda de calcul dinamic liniar nu este menţionată explicit în SR EN 1998-1:2004. dar care să reflecte totuşi comportarea plastică a elementelor structurale în timpul acţiunii seismice. iar încărcările sunt aplicate static şi monoton. deplasări.3 Calcul dinamic liniar Metoda de calcul dinamic liniar foloseşte un model elastic al structurii (o relaţie liniară între forţă şi deplasare). Într-un calcul static neliniar acţiunea seismică este modelată printr-o distribuţie de forţe laterale aplicate maselor structurii. reprezentativ pentru comportarea monotonă a elementului (vezi Figura 105). Spre exemplu. Metoda de calcul static neliniar este practic o extindere a metodei forţelor laterale.

deci se modifică şi modul fundamental de vibraţie şi. Pe măsura formării articulaţiilor plastice. O ilustrare a variaţiei distribuţiei forţelor laterale cu deformaţiile plastice ale structurii se poate urmări în Figura 108. Această curbă creşte liniar până la formarea primei articulaţii plastice (punctul 2). bazată pe forţe laterale proporţionale cu masele. În ce-a de-a doua etapă se aplică încărcările laterale (F).3.3. vezi Figura 107b. care cresc progresiv. În prima etapă se aplică încărcările gravitaţionale (G). Conform paragrafului 4. se formează tot mai multe articulaţii plastice. Deoarece aplicarea forţelor laterale se face în control de deplasare. vezi Figura 107a. în consecinţă. atunci când se foloseşte un calcul static neliniar. rigiditatea structurii se modifică. SR EN 1998-1:2004 impune utilizarea a două distribuţii de forţe laterale: "modală" (mai potrivită în domeniul elastic) şi "uniformă" (mai potrivită în domeniul de 93 . o distribuţie "modală". şi distribuţia de forţe laterale. Principiul de efectuare a unui calcul static neliniar este prezentat în Figura 106. care rămân constante în continuare. până la formarea mecanismului plastic. indiferent de înălţime (acceleraţie de răspuns uniformă). ci doar distribuţia (alura) lor.2 din SR EN 1998-1:2004.F d Figura 105. în control de forţă. Reprezentarea grafică a relaţiei dintre valoarea forţelor laterale (sau forţa tăietoare de bază) şi a deplasării de control (deplasarea laterală la vârful structurii) reprezintă curba de capacitate a structurii (vezi Figura 106).2. Modelarea principială a comportării neliniare al elementelor structurale pentru calculul static neliniar. Pentru a compensa incapacitatea calculului static neliniar clasic de a ţine cont de acest fenomen. Principiul de efectuare a unui calcul static neliniar. când are loc o scădere a rigidităţii laterale a structurii. Odată cu creşterea forţelor laterale. Aplicarea forţelor laterale într-o analiză statică neliniară se efectuează în control de deplasare.4. Această distribuţie corespunde forţelor laterale determinate la fel ca în metoda forţelor laterale conform relaţiilor (36) sau (37). nu contează mărimea acestor forţe. structura trebuie analizată pentru două distribuţii de forţe laterale: o distribuţie "uniformă". în care forţele laterale sunt proporţionale cu masele şi deplasările din modul fundamental de vibraţie. prin impunerea unor deplasări laterale care cresc progresiv sub efectul forţelor laterale. G G G G d F 4 3 F F F 2 1 1 2 3 4 d Figura 106.

1 din SR EN 1998-1:2004. vezi Figura 109a. dacă structura nu este perfect simetrică. 2007a). În plus. proiectarea structurilor noi sau evaluarea celor existente. verificarea mecanismului plastic al structurii.3.deformaţii plastice semnificative). definit printr-un spectru de răspuns elastic. forţele laterale trebuie aplicate în ambele sensuri (pozitiv şi negativ). structura poate fi analizată printr-un calcul static neliniar pentru această deplasare. Modificarea distribuţiei forţelor laterale cu deformaţiile plastice ale structurii (Pinho.2. Distribuţia uniformă (a) şi modală (b) a forţelor laterale pentru calculul static neliniar. F m F m (a) (b) Figura 107. vezi Figura 109b. Odată determinată deplasarea ţintă.3. Figura 108. Calculul static neliniar reflectă comportarea unei structuri în domeniul plastic sub acţiunea încărcării seismice. metoda de calcul static neliniar poate fi folosită pentru: calculul valorilor factorului αu/α1 (redundanţa structurii). iar performanţa structurii evaluată pe baza cerinţelor şi capacităţilor de deformaţii plastice în elementele structurale. folosit pentru estimarea factorului de comportare q. Verificarea structurii trebuie să se bazeze pe efectele cele mai defavorabile produse de cele două distribuţii de forţe laterale. adică a deplasării indusă în structură de un anumit nivel al acţiunii seismice. Totuşi.4. reprezentând "capacitatea" structurii. Conform paragrafului 4. în anexa B a SR EN 1998-1:2004 este descrisă o metodă de calcul a deplasării ţintă. 94 . Acest calcul în sine nu reprezintă un nivel anume al acţiunii seismice şi nu poate fi folosit ca atare pentru proiectarea structurii. ca alternativă de proiectare bazată pe un calcul elastic şi a factorul de comportare q.

normalizat la deplasarea de la vârful structurii dn.spectrul de răspuns elastic de (pseudo-) acceleraţie. 2a. Se alege forma deformată (modul propriu de vibraţie) {φ}.F α u⋅F α1⋅F αu/α1 d (a) (b) Figura 109. Se stabilesc datele iniţiale: . după care printr-o transformare inversă se revine la sistemul cu mai multe grade de libertate dinamică şi cerinţa de deplasare a acestuia. structura cu mai multe grade de libertate dinamică se transformă într-un sistem cu un singur grad de libertate dinamică.redundanţa structurii (a) şi mecanismul plastic (b) obţinute printrun calcul static neliniar. Determinarea deplasării ţintă şi evaluarea performanţei unei structuri prin metoda N2 implică parcurgerea următoarelor etape (adaptat după SR EN 1998-1:2004 şi Fajfar. 2000): 1. 95 . Se determină curba de capacitate Fb-dn printr-un calcul static neliniar al sistemului cu mai multe grade de libertate dinamică. Metoda de determinare a deplasării ţintă şi de evaluare a performanţei structurii descrisă în anexa B din SR EN 1998-1:2004 a fost dezvoltată de Fajfar (2000) care a denumit-o metoda N2. Această metodă combină un calcul static neliniar al sistemului cu mai multe grade de libertate dinamică (structura analizată) cu un calcul spectral al unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică. Factorul αu/α1 . . 2b. Se determină distribuţia de forţe laterale Fi = mi ⋅ φi . 2c.structura. Practic. Folosind spectre de răspuns inelastic. se determină cerinţa de deplasare a sistemului cu un singur grad de libertate dinamică.

cu forţa de curgere F*y şi deplasarea de curgere d*y.Dacă F*y/m*≥Se(T*) răspunsul este elastic şi d*t<d*et . 5a.3a. Se determină masa sistemului echivalent cu un singur grad de libertate dinamică m*=∑mi⋅φi 3b. Se calculează deplasarea elastică a sistemului cu mai multe grade de libertate dinamică d*et 6a. Se calculează cerinţa de deplasare d*t pentru T*<TC . Se transformă sistemul cu mai multe grade de libertate dinamică într-un sistem cu un singur grad de libertate dinamică prin intermediul m* factorului Γ = ∑ miφi2 F* = Fb Γ d* = dn Γ 4.Dacă F*y/m*<Se(T*) răspunsul este neliniar şi d*  T  * d t* = et 1 + ( qu − 1) C  ≥ d et * qu  T  unde Se (T * ) ⋅ m* qu Fy* T * = 2π * m* ⋅ d y Fy* T*  * d et = Se (T * )    2π  96 . Se calculează perioada proprie de vibraţie T* a sistemului echivalent cu un singur grad de libertate dinamică 5b. Se determină o relaţie forţădeplasare echivalentă biliniară.

răspunsul structurii poate fi evaluat pe baza valorilor medii ale răspunsului (vezi paragraful 4. 4. Se calculează deplasarea ţintă a sistemului cu mai multe grade d libertate dinamică 8.3 din SR EN 1998-1:2004). caracterizarea răspunsului structural pe baza unei singure accelerograme este irelevantă.2. Totuşi. 97 .1. 9. în acest caz se ia în calcul valoarea cea mai defavorabilă a răspunsului structurii.6b.4. Se evaluează performanţa seismică a structurii comparând cerinţele de deformaţii plastice cu capacitatea * d t = Γd et θ ≤ θcap Este important să se reţină că metoda de calcul static liniar are limitări importante.3.3. Datorită naturii probabilistice a acţiunii seismice. În cazul unui calcul dinamic neliniar acţiunea seismică este reprezentată direct de accelerograme. Modelul de calcul al elementului structural trebuie să reflecte comportarea inelastică la cicluri repetate a elementului structural (vezi Figura 110). oferind totodată informaţii valoroase asupra răspunsului plastic al structurii sub efectul acţiunii seismice.3. Se efectuează un calcul static neliniar impunând deplasarea de control dt şi se determină cerinţele de deformaţii plastice locale θ în elemente şi îmbinări şi alte mărimi de interes. Deoarece acest număr este unul mic din punct de vedere statistic. iar răspunsul seismic este obţinut prin integrarea numerică directă a ecuaţiei de mişcare (24). calculul static neliniar este aplicabil doar structurilor al căror răspuns este guvernat de modul fundamental de vibraţie. Dacă se foloseşte un număr mai mare de accelerograme (minim 7). Din această cauză SR EN 19981:2004 impune utilizarea a minim 3 accelerograme (vezi paragraful 3. Elementele structurii sunt astfel formulate ca să reflecte posibilitatea apariţiei unor deformaţii plastice. Se calculează cerinţa de deplasare d*t pentru T*≥TC * d t* = d et 7.2).5 Calcul dinamic neliniar Metoda de calcul dinamic neliniar foloseşte un model inelastic al structurii. Astfel. calculul static neliniar are avantajul că este mai simplu de realizat decât un calcul dinamic neliniar. Ipoteza potrivit căreia distribuţia forţelor laterale rămâne constantă cu creşterea deformaţiilor plastice ale structurii reprezintă o aproximare.3.

F d Figura 110. echilibrul dinamic fiind soluţionat printr-o schemă iterativă. 2002). 2007b). etc. Există mai multe metode numerice care pot fi folosite pentru integrarea directă a ecuaţiei de mişcare (24). Această situaţie conduce către alegerea metodelor de integrare implicite. 2∆t. Precizia maximă se poate obţine dacă se combină criteriile de convergenţă de deplasare şi forţă. Printre metodele de integrare directă folosite în calculul dinamic neliniar pot fi amintite următoarele: metoda Newmark. … N∆t şi pot fi încadrate în două categorii mari: metode explicite şi metode implicite. În esenţă. 98 . dar prezintă avantajul că permit folosirea unor paşi de timp mai mari (Wilson. 3∆t. De aceea. După fiecare pas de incrementare. Criteriul de convergenţă bazat pe forţă/moment este recomandat dacă criteriul de convergenţă bazat pe deplasare nu este suficient pentru echilibrarea eforturilor din elementele structurale. datorate neliniarităţilor date de comportarea histeretică a materialelor. cum ar fi cele bazate pe deplasare/rotire. Modelarea principială a comportării neliniare al elementelor structurale pentru calculul dinamic neliniar. Metodele implicite încearcă să verifice ecuaţia diferenţială la timpul t după ce a fost găsită soluţia în pasul t-∆t. Criteriul de convergenţă bazat pe deplasare/rotire oferă un control local direct al preciziei obţinut de soluţia problemei. care conţin elemente foarte rigide. de obicei fiind suficient pentru o precizie globală. Aceste metode implică rezolvarea setului de ecuaţii liniare în fiecare pas. 2007b). aceste metode folosesc ecuaţia diferenţială la timpul t pentru a prezice o soluţie la timpul t+∆t. în schimb stabilitatea maximă a procedurii de calcul se obţine dacă se adoptă un singur criteriu d convergenţă. toate metodele explicite sunt stabile condiţionat în raport cu dimensiunea pasului de integrare. metoda acceleraţiei constante. 2002). Majoritatea metodelor folosesc intervale de timp egale: ∆t. de îmbinări şi flambajul elementelor. obţinerea unei soluţii stabile implică adoptarea unui pas de timp foarte mic (Wilson. metoda Hilber. 2002). cunoscând condiţiile iniţiale la timpul t=0 (Wilson. O astfel de procedură implică aplicarea încărcărilor în incremente de timp predefinite. Metodele explicite nu implică rezolvarea setului de ecuaţii liniare în fiecare pas. pentru a reflecta modificarea rigidităţii structurii datorită comportării neliniare. Într-un calcul dinamic neliniar sunt inevitabil prezente discontinuităţi ale acceleraţiei. Se pot folosi mai multe criterii de convergenţă. forţă/moment sau energie (Pinho. Pentru majoritatea structurilor reale. Datorită neliniarităţii problemei. care se aplică până la atingerea convergenţei sau a limitei impuse asupra numărului de iteraţii. metoda Wilson a factorului θ. Obiectivul acestor metode de calcul este satisfacerea echilibrului dinamic la intervale discrete de timp. Hughes şi Taylor a factorului α. simplupas şi stabile necondiţionat pentru calculul dinamic neliniar practic al structurilor. matricea de rigiditate a structurii se actualizează. se adoptă în general proceduri incremental-iterative (Pinho. Metodele implicite pot fi stabile condiţionat sau necondiţionat.

În acest caz. care trebuie redusă în cazul structurilor neregulate pe verticală. 2005). clasificarea funcţie de regularitatea în elevaţie poate fi diferită pe fiecare dintre direcţiile principale ale structurii. Clasificarea funcţie de regularitatea structurilor are implicaţii asupra următoarelor aspecte ale calculului la acţiunea seismică: modelul structural. 99 . rezultă unităţi dinamice independente. verificarea elementelor disipative se realizează direct prin comparaţia cerinţei de deformaţie plastică cu capacitatea. Aceste criterii se referă atât la regularitatea în plan. care trebuie să rămână în domeniul elastic în timpul acţiunii seismice. stabilirea exactă a "gradului de regularitate" a unei structuri este deosebit de complexă datorită multitudinii factorilor şi caracteristicilor structurale care trebuie late în consideraţie (Fardis et. al. din considerente de uniformitate seismică sau al reducerii efectelor variaţiilor de temperatură.. De aceea. Regularitatea în plan este o caracteristică unică a unii structuri. În schimb. Un alt domeniu de aplicare a calcului dinamic neliniar este cel al evaluării performanţei seismice a clădirilor existente neconformate seismic. după ce acestea au fost dimensionate folosind metode uzuale de calcul. valoarea factorului de comportare q. 4. Cu alte cuvine. Elementele nedisipative.3 din SR EN 1998-1:2004).4 Regularitatea structurală şi implicaţiile asupra calculului structural Observaţii ale avariilor suferite de structuri în cutremurele produse în trecut demonstrează că structurile regulate au un răspuns seismic mult mai favorabil decât structurile neregulate.02 sec.De regulă dimensiunea pasului de timp de integrare este aleasă în intervalul 0. Pot fi folosiţi algoritmi care ajustează automat dimensiunea pasului de integrare între nişte limite prestabilite. În schimb. Recunoscând această dificultate. Se poate verifica tipul de mecanism plastic al structurii (parţial sau global) şi măsura în care sunt preîntâmpinate deformaţiile plastice în elementele nedisipative ale structurii. Avantajul principal al acestei metode de calcul constă în faptul că modelul structural reflectă posibilitatea apariţiei unor deformaţii plastice în structură. ceea ce nu este posibil printr-un calcul elastic (liniar).005 – 0. Cu toate acestea. se verifică în termeni de eforturi (rezistenţă şi stabilitate). mărind pasul de integrare atunci când soluţia converge cu uşurinţă şi micşorându-l atunci când convergenţa se atinge mai greu. metoda de calcul structural. În cazul unui calcul dinamic neliniar. se verifică direct ductilitatea elementului. calculul dinamic neliniar oferind direct eforturile care se pot dezvolta în aceste elemente la formarea mecanismului plastic în structură. sau care au o formă foarte complexă. De aceea. În cazul clădirilor separate prin rosturi. care poate fi plan sau spaţial. cât şi la cea în elevaţie. această metodă de calcul nu se foloseşte în mod curent în proiectare. necesitând programe de calcul mai sofisticate. SR EN 1998-1:2004 precizează o serie de criterii principiale ce trebui respectate pentru a putea considera o structură ca fiind regulată (vezi paragraful 4. modelarea comportării plastice a elementelor structurale şi prelucrarea unui volum mare de rezultate. clasificarea din punct de vedere al regularităţii se face pentru fiecare unitate în parte.2. care poate fi cea cu forţe laterale sau metoda de calcul modal cu spectre de răspuns. calculul dinamic neliniar este util în evaluarea performanţei seismice a unor construcţii noi de importanţă ridicată. Un calcul dinamic neliniar reprezintă teoretic modelul cel mai "exact" al răspunsului seismic al unei structuri. Dezavantajul principal al calcului dinamic neliniar constă în faptul că acesta este foarte laborios. Aceste structuri nu respectă cerinţele de conformare seismică şi detaliile constructive din normele seismice moderne care să le asigure un răspuns ductil. metodele de calcul elastic în acest caz sunt mai puţin concludente.

3. 4. mai este necesar ca la fiecare nivel şi pe fiecare direcţie de calcul x şi y. linia poligonala convexa în care se încadreaza planseul Aria retragerii A1 Aria retragerii A2 Aria planseului. Pentru a clasifica o structură regulată în plan conform SR EN 1998-1:2004. măsurate pe direcţiile ortogonale de referinţă (vezi Figura 112). impunând metode de calcul mai sofisticate şi făcându-le mai puţin economice (prin impunerea unor factori de comportare reduşi). vezi Figura 111) şi nu afecteze rigiditatea planşeului în planul său. Condiţia impusă retragerilor în plan ale planşeului pentru a clasifica structura regulată în plan. Configuraţia în plan trebuie să fie compactă. A3≤0.2 din SR EN 1998-1:2004. Figura 112.05Α. Pentru a permite o distribuţie a forţelor seismice la sistemele de preluare a forţelor laterale. A2≤0.2. În schimb. excentricitatea e0 şi raza de torsiune r să fie în conformitate cu cele două condiţii de mai jos: 100 .1 Criterii de regularitate în plan Condiţiile de regularitate în plan sunt descrise în paragraful 4. apropiată de o formă poligonală convexă. acestea trebuie să fie cât mai reduse (la fiecare retragere aria dintre conturul exterior al planşeului şi linia poligonală convexă în care se încadrează planşeul nu depăşeşte 5 % din aria planşeului.Urmând această abordare. Condiţia impusă zvelteţii clădirii plan pentru a clasifica structura regulată. O structură regulată în plan trebuie să aibă o distribuţie simetrică în plan a rigidităţii şi maselor în raport cu două axe ortogonale. SR EN 1998-1:2004 nu interzice proiectarea structurilor neregulate. descurajează folosirea unor configuraţii neregulate. Atunci când există retrageri în plan. unde Lmax şi Lmin sunt dimensiunile în plan ale clădirii respectiv cea mai mare şi cea mai mică. rigiditatea în plan a planşeelor trebuie să fie suficient de mare pentru a permite modelarea acestora ca şi diafragme rigide.05Α. Zvelteţea clădirii în plan λ = Lmax/Lmin nu trebuie să fie mai mare de 4.05Α Aria retragerii A4 Figura 111.05Α si A4≤0.4. A Aria retragerii A3 Cerinta de regularitate în plan: A1≤0.

e0y distanţa dintre centrul de rigiditate şi centrul maselor. Centrul de rigiditate laterală este punctul în plan care satisface următoarea condiţie: orice set de forţe laterale aplicate nivelelor clădirii în acel punct produc doar translaţii ale etajelor. aceste rezultate pot fi folosite pentru a demonstra îndeplinirea condiţiei (50). pentru structurile regulate în plan primele două moduri proprii de vibraţie reprezintă moduri de translaţie pe cele două direcţii principale orizontale ale structurii (x şi y). 1995). fără nicio torsiune în jurul axei verticale. dacă modul de torsiune are perioada proprie de vibraţie mai mică decât modurile de translaţie. sau sunt amplasate pe perimetrul clădirii (vezi Figura 113a). ls raza de giraţie a maselor planşeului în plan (rădăcina pătrată a raportului dintre (a) momentul de inerţie polar al maselor în plan faţă de centrul maselor planşeului şi (b) masa nivelului). pentru clasificarea regularităţii structurale în plan şi pentru calculul aproximativ al efectelor la torsiune este posibilă dacă sunt satisfăcute următoarele două condiţii: 101 . relaţia (50) este verificată implicit. poziţia acestui depinzând de distribuţia forţelor laterale folosite. relaţia (50) poate fi considerată satisfăcută (Fardis et al. centrul de rigiditate laterală nu poate fi determinat în mod unic. măsurată în direcţie normală pe direcţia de calcul (vezi Figura 124). dacă sistemele de preluare a încărcărilor laterale (cum ar fi cadrele contravântuite sau pereţii structurali) sunt concentrate într-un nucleu concentrat aproape de centrul planului (vezi Figura 113b). Raza de torsiune r este definită ca rădăcina pătrată a raportului dintre rigiditatea la torsiune globală faţă de centrul de rigiditate laterală şi rigiditatea laterală globală. La clădirile multietajate. sistem de preluare a fortelor laterale sistem de preluare a fortelor laterale sistem de preluare a fortelor laterale sistem de preluare a fortelor laterale Figura 113. Condiţia din relaţia (50) asigură faptul că modul propriu de vibraţie fundamental nu este unul de torsiune după axa verticală z şi previne o cuplare puternică a răspunsului de translaţie şi a celui de torsiune.. care este considerat necontrolabil şi potenţial forte periculos (Fardis et al. De regulă.e0x ≤ 0. rx..30 rx şi e0y ≤ 0. La clădirile cu un singur nivel centrul de rigiditate este definit ca centrul de rigiditate laterală a componentelor principale la seism. Astfel.30 ry rx ≥ ls şi ry ≥ ls (49) (50) unde: e0x. În cazul în care se adoptă un model spaţial ala structurii şi se determină modurile proprii de vibraţie. Dispunerea în plan favorabilă (a) şi nefavorabilă (b) a sistemelor de preluare a forţelor laterale. În schimb. luând în considerare toate componentele principale la seism pe această direcţie. 1995). Centrul de rigiditate poate fi determinat în mod unic doar la clădirile cu un singur nivel. 2005). ry raza de torsiune egală cu rădăcina pătrată a raportului între rigiditatea structurii la torsiune şi rigiditatea laterală pe direcţia de calcul. O definiţie simplificată. condiţia (50) s-ar putea să nu fie îndeplinită şi trebuie verificată explicit (Fardis et al. pe o direcţie. Se menţionează faptul că dacă sistemele de preluare a încărcărilor laterale sunt distribuite uniform în plan..

ea trebuie să respecte următoarele condiţii (paragraful 4. cum ar fi nucleele.2. respectiv y. Această condiţie poate fi considerată satisfăcătoare în cazul sistemelor în cadre sau cu pereţi structurali. Masa şi rigiditatea laterală a structurii trebuie să fie constante sau să se reducă gradual cu înălţimea. Atunci când există retrageri.4. La cadre şi la pereţi zvelţi cu deformaţii de încovoiere predominante. acestea trebuie să se încadreze în limitele exemplificate în Figura 114. 1995): xcs = ∑ ( x ⋅ EI ) ∑ ( EI ) y y ycs = ∑ ( y ⋅ EI ) ∑ ( EI ) x x (51) rx = ∑(x 2 ∑ ( EI ) y ⋅ EI y + y 2 ⋅ EI x ) ry = ∑(x 2 ⋅ EI y + y 2 ⋅ EI x ) ∑ ( EI ) x (52) unde EIx şi EIy sunt rigidităţile la încovoiere ale elementelor verticale într-un plan vertical paralel cu axa x.3. În cazul altor sisteme structurale.. pereţii structurali. In general această condiţie nu este satisfăcută la sistemele duale. 102 .Toate sistemele de preluare a încărcărilor laterale. Deformatele sistemelor individuale din încărcări laterale nu sunt foarte diferite. relaţiile (51) şi (52) pot fi adaptate înlocuind temenii EIx şi EIy cu rigidităţile Kx şi Ky sistemelor de preluare a încărcărilor verticale pe direcţia x. respectiv y. conform următoarelor relaţii (Fardis et al. sau cadrele trebuie să fie continue de la fundaţie până la vârful clădirii. La clădirile în cadre raportul dintre rezistenţa efectivă a etajului şi rezistenţa necesară din calcul să nu varieze disproporţionat între etajele adiacente. de exemplu cadre contravântuite.2 din SR EN 1998-1:2004): Sistemele de preluare a forţelor laterale trebuie să se dezvolte fără întreruperi de la fundaţii până la ultimul nivel al structurii. 4. poziţia centrelor de rigiditate şi raza de torsiune a tuturor etajelor se poate calcula ca fiind centrul momentelor de inerţie al secţiunilor transversale ale elementelor verticale.2 Criterii de regularitate în elevaţie Pentru ca o structură să fie considerată regulată în elevaţie.

15H) L L3 + L1 ≤ 0. care se încarcă în mod egal (vezi Figura 82a). În acest caz forţele seismice care acţionează pe o anumită direcţie sunt preluate doar de sistemele de rezistenţă dispuse pe aceeaşi direcţie. În plus. În consecinţă.15H) L L − L2 ≤ 0.5 (retrageri la o înălţime sub 0. În concluzie. soluţia cea mai simplă de determinare a răspunsului structural o constituie utilizarea unui model spaţial al structurii.L1 − L2 ≤ 0. În consecinţă. Structurile care nu sunt regulate în elevaţie au o contribuţie semnificativă a modurilor proprii de vibraţie superioare la răspunsul total.2 L1 L3 + L1 ≤ 0. acestea trebuie analizate folosind un calcul modal cu spectre de răspuns.4.3 L L1 − L2 ≤ 0. care poate fi metoda forţelor laterale dacă 103 . În aceste condiţii.2 (retrageri la o înălţime peste 0.1 L1 Figura 114. Aceasta permite analiza fiecărui sistem de preluare a forţelor laterale în parte. în consecinţă.0 sec). În acest caz. Structurile care nu sunt regulate în plan implică efecte de torsiune importante şi. În concluzie. regularitatea în elevaţie afectează metoda de calcul. şi trebuie să fie unul spaţial (3D) pentru structurile neregulate în plan. componenta acţiunii seismice care acţionează după o anumită direcţie va solicita şi sistemele de rezistenţă dispuse perpendicular pe aceasta (vezi Figura 82b). care poate fi unul plan (2D) în cazul structurilor regulate în plan. Criterii de regularitate pentru structuri cu retrageri pe înălţime (SR EN 19981:2004). regularitatea în plan afectează modelul structural. răspund preponderent în modul fundamental de vibraţie. sistemele structurale de preluare a forţelor laterale dispuse pe direcţia considerată a forţelor seismice se încarcă în mod neuniform. este dificilă determinarea aportului diverselor sisteme de rezistenţă la preluarea acţiunii seismice dacă se folosesc modele plane. adică folosirea unui model plan. aceste structuri pot fi analizate folosind metoda forţelor laterale. adică efecte de torsiune reduse. Structurile care sunt regulate în elevaţie şi care nu sunt foarte flexibile (perioada proprie de vibraţie T1 trebuie să fie mai mică decât minimul dintre 4TC şi 2. 4.3 Alegerea metodei de calcul structural Regularitatea în plan a structurii implică o excentricitate mică între centrul de masă (CM) şi cel de rigiditate (CR).

2.2.3. Funcţie de regularitatea în plan şi în elevaţie proiectantul poate recurge la numite simplificări. Valoarea de referinţă a acestui factor este precizată în SR EN 1998-1:2004 funcţie de tipul structurii. cum ar fi modele mai simple (plane) şi/sau metode de calcul mai simple (metoda forţelor laterale). 2. şi trebuie să fie metoda de calcul modal cu spectre de răspuns dacă structura este neregulată în elevaţie. ceea ce este echivalent cu o ductilitate redusă pe ansamblul structurii. Conform paragrafului 4. Ca urmare SR EN 1998-1:2004 face referinţă doar la aceste două metode de calcul atunci când discută implicaţiile 104 . Se atrage atenţie asupra faptului că regularitatea în plan şi elevaţie nu impun în mod absolut modelul structurii sau metoda de calcul.1 din SR EN 1998-1:2004. precum şi necesitatea reducerii factorului de comportare q. Astfel. pentru clădirile neregulate în elevaţie valorile factorului de comportare se obţin multiplicând valoarea de referinţă cu 0.structura este regulată în elevaţie. Acest fapt implică necesitatea folosirii un factor de comportare q redus faţă de valoarea de referinţă.1(7) din SR EN 1998-1:2004. materialul din care este realizată aceasta şi clasa de ductilitate.8q) *Numai dacă structura perioada proprie de vibraţie T1 < min(4TC. orice structură poate fi analizată folosind un model spaţial şi un calcul modal cu spectre de răspuns.0 sec) Factorul de comportare q reflectă capacitatea de deformare în domeniul plastic.3. În Tabelul 4 este prezentată sintetic relaţia dintre regularitatea structurii (în plan şi în elevaţie) şi simplificările admise în calculul structural. Factor de comportare (q) Regularitate Simplificare de calcul permisă Calcul elastic liniar În plan În elevaţie Model pentru calcul elastic liniar Da Da Plan Forţe laterale * Valoarea de referinţă Da Nu Plan Modal Valoare redusă (0. Tabelul 4.8q) Nu Da Spaţial Forţe laterale * Valoarea de referinţă Nu Nu Spaţial Modal Valoare redusă (0. 2x 2x D2y Fx CR=CM Fx CM CR Y e0y D1y D1x D1x X (a) (b) Figura 115. Consecinţa regularităţii structurale asupra proiectării structurii (SR EN 19981:2004). Metodele de calcul la acţiunea seismică folosite uzual în proiectare sunt (a) metoda forţelor laterale şi (b) metoda de calcul modal cu spectre de răspuns. conform paragrafului 4. Structurile care nu sunt regulate pe verticală sunt susceptibile de concentrări ale deformaţiilor plastice în anumite părţi ale structurii (o distribuţie neuniformă a cerinţei de ductilitate). Planul unei structuri cu o dispunere simetrică a sistemelor de preluare a forţelor laterale (a) şi cu o dispunere nesimetrică a acestora (b).8. precum şi redundanţa şi suprarezistenţa structurii.

fiind compus din cadre necontravântuite cu noduri rigide pe direcţia x şi cade contravântuite centric pe direcţia y. pereţi structurali (c). În general.0 sec. Sisteme de preluare a forţelor laterale: cadre necontravântuite cu noduri rigide (a).5.5 Modelarea structurii 4. conectate la nivelul planşeelor. modelul structurii trebuie să fie capabil să reprezinte într-un mod adecvat distribuţia în structură a (1) maselor. Sisteme tipice de preluare a forţelor laterale sunt structurile în cadre necontravântuite (cu noduri rigide). sistem combinat de preluare a forţelor laterale şi gravitaţionale (e). la fel ca şi metoda forţelor laterale. pentru calculul structurilor la acţiunea seismică. sistemele de preluare a forţelor gravitaţionale sunt în general mai economice decât cele de preluare doar a forţelor laterale. cadrele contravântuite (centric sau excentric) şi pereţii structurali (vezi Figura 116a-c). legate prin diafragme orizontale. celelalte sisteme de preluare a forţelor laterale impun restricţii de ordin arhitectural. Planşeele de beton armat (care 105 . Funcţie de metoda de calcul structural unele dintre acestea pot necesita o modelare mai simplă sau mai complexă. cum ar calculul dinamic liniar sau neliniar. (2) amortizării şi (3) a proprietăţilor mecanice ale structurii (vezi Figura 78). cadre contravântuite centric (b). calculul static neliniar are la bază ipoteză că răspunsul structurii este guvernat de modul fundamental de vibraţie. Cu toate acestea. În Figura 117 este exemplificată alcătuirea unei structuri metalice cu două deschideri pe direcţia x. o structură tipică va conţine atât un sistem de preluare a forţelor gravitaţionale. trei travei pe direcţia y şi trei nivele (un regim de înălţime P+2). Sistemul de preluare a încărcărilor laterale este dispus pe perimetrul clădirii (pentru asigurarea unei bune rezistenţe şi rigidităţi la torsiune). structura poate fi considerată ca fiind alcătuită din sisteme de preluare a forţelor gravitaţionale şi sisteme de preluare a forţelor laterale. Structurile neregulate în elevaţie trebuie analizate prin metode mai sofisticate. sistem de preluare a fortelor gravitationale sistem de preluare a fortelor laterale (a) (b) (c) (d) Figura 116. calcul static neliniar poate fi folosit doar pentru structuri care sunt regulate pe verticală şi au perioada proprie de vibraţie T1 mai mică decât minimul dintre 4TC şi 2. existând în consecinţă limitări în ceea ce priveşte dispunerea acestora în structură. cât şi unul de preluare a forţelor laterale (vezi Figura 116d). Astfel. prevederile normative pot fi extinse cu uşurinţă şi asupra celorlalte metode de calcul. Încărcările gravitaţionale sunt preluate de grinzile secundare articulate şi de cadrele interioare. În plus.regularităţii în plan şi în elevaţie asupra modelului structural şi a metodei de calcul. 4. De aceea. Cu excepţia cadrelor necontravântuite cu noduri rigide. De aceea.1 Generalităţi În general.

2 Modelarea maselor Modelarea corectă a masei structurii este extrem de importantă în calculul la acţiunea seismică. pentru a simplifica calculul structural. În general. În cazul unui cadru plan. în cele mai multe cazuri. În astfel de cazuri se pot neglija componentele de rotire ale 106 . masa unui corp poate fi redusă în centrul de greutate al acestuia. La modelele spaţiale ale structurilor. Sistemul de preluare a fortelor gravitationale: .nu sunt reprezentate în desen) îndeplinesc rolul de diafragmele orizontale. d e mf mc 2 b c ma mb m1 (a) (b) (c) Figura 118.cadre necontravântuite cu noduri articulate .grinzi secundare articulate z y x y x Sistemul de preluare a fortelor laterale pe directia x: cadre necontravântuite cu noduri rigide Sistemul de preluare a fortelor laterale pe directia y: cadre contravântuite centric Figura 117. "forţele seismice" fiind de fapt forţe de inerţie care apar datorită acceleraţiei induse maselor structurii. Totuşi.5. Masa unei structuri este distribuită în întreg volumul acesteia (vezi Figura 118a). modelul acesteia cu masele concentrate în noduri (b) şi cu masa concentrată la nivelul planşeelor (c). În general. sau a celor din beton armat cu goluri de dimensiuni mari). Considerând barele structurii infinit rigide axial şi neglijând componenta verticală a mişcării seismice. componentele de rotire ale maselor au o influenţă minoră asupra răspunsului dinamic al structurilor şi sunt neglijate. 4. asigurând conlucrarea spaţială a structurii şi transferul forţelor de inerţie induse în planşee de acţiunea seismică către sistemul de preluare a forţelor laterale. atunci când planşeele nu pot fi considerate infinit rigide în planul lor (de exemplu cazul planşeelor din lemn. conform suprafeţei aferente (Figura 119a). Sisteme de preluare a încărcărilor laterale şi gravitaţionale: exemplu. aceasta din urmă fiind forţa produsă de acceleraţia gravitaţională de pe Terra ce acţionează asupra unei mase. masa poate fi considerată concentrată în nodurile modelului structural (Figura 118b). Este important să nu se confunde masa cu greutatea structurii. Un cadru plan cu masa distribuită (a). masele pot fi considerate concentrate în nodurile structurii. masele structurii pot fi considerate concentrate la nivelul planşeelor structurii. masele obţinute în acest mod vor avea componente pe cele două direcţii de translaţie (orizontală şi verticală). acţionând doar pe direcţia orizontală (Figura 118c). prin trei componente de translaţie şi trei componente de rotaţie.

deoarece prin aceasta se reduc numărul de grade de libertate dinamică. Pentru un model spaţial la care se neglijează componenta verticală a mişcării seismice. Reducerea numărului de mase discrete dintr-un model structural este deosebit de importantă din punct de vedere al efortului de calcul. vezi Figura 119b). Masele generează forţe de inerţie pe direcţiile în care vibrează structura (adică pe direcţiile în care masele au acceleraţii). în calculul structural considerându-se doar componentele de translaţie. masele aferente unui nivel pot fi concentrate în centrul de masă al acelui nivel (vezi paragraful 4. În astfel de situaţii. masa nodurilor individuale (vezi Figura 119a) fiind concentrată în centrul de masă al nivelului (vezi Figura 119b). pe lângă aceasta.1 din SR EN 1998-1:2004). În cazul unei mase distribuite uniform pe o suprafaţă. yi mxi Y Mx X Mzz CM (a) (b) (c) Figura 119. Astfel. Componentele de translaţie ale masei se determină însumând toate masele aferente nivelului respectiv: M x = M y = ∑ mi (53) Componenta de rotire a masei de nivel Mzz poartă denumirea de moment de inerţie al masei şi se poate determina conform relaţiei: M zz = ∑ mi di2 (54) unde di este distanţa de la centrul de masă la masa discretă mi (vezi Figura 119c). considerând doar componentele de translaţie după cele două direcţii orizontale. concentrarea masei în centrul de masă în cazul unor diafragme rigide (b). cu o formă regulată şi goluri de dimensiuni mici).maselor. masa mi şi distanţa di pentru calcul momentului de inerţie al masei (c). respectiv dimensiunea problemei. masele pot fi concentrate în nodurile structurii.3. Masele concentrate în centrul de masă al planşeului vor avea componente după direcţiile gradelor de libertate ale diafragmelor rigide (două translaţii în plan orizontal şi o rotire faţă de axa verticală. Se atrage atenţia asupra faptului că modelarea maselor trebuie să fie corelată cu modelul structurii (plan sau spaţial) şi cu modelul acţiunii seismice. momentul de inerţie al masei se calculează ca şi produsul dintre momentul de inerţie polar şi valoarea masei uniform distribuită pe suprafaţă. 107 di My mi . este necesară modelarea componentelor verticale ale maselor. În programele de calcul structural efectul de diafragmă rigidă este de regulă modelat prin impunerea nodurilor de la nivelul unui planşeu a unei legături de tip "diafragmă rigidă". Concentrarea maselor în noduri la planşee flexibile (a). În cazul în care planşeele pot fi considerare infinit rigide în planul lor (de exemplu în cazul planşeelor din beton armat. numărul gradelor de libertate dinamică este redus automat. atunci când este necesară luarea în calcul a componentei verticale a acţiunii seismice.

de exemplu. au fost propuse modele în care matricea de amortizare este proporţională cu matricea de masă. În acest caz: ξn = a1 ωn 2 (58) Fracţiunea din amortizarea critică creşte liniar cu pulsaţia proprie (vezi Figura 120a). matricea de amortizare se poate determina din ecuaţia (55)b. Integrarea ecuaţiei de mişcare folosind metode numerice presupune cunoaşterea matricei de amortizare [c]. care se obţine prin combinarea modelelor de amortizare proporţională cu masa şi amortizare proporţională cu rigiditatea: [ c ] = a0 [ m] + a1 [ k ] Fracţiunea din amortizarea critică în modul n pentru un astfel de model este: (60) 108 . de exemplu modul n.3 Modelarea amortizării În cazul metodei forţelor laterale. deoarece evidenţa experimentală indică valori ale fracţiunii din amortizarea critică similare pentru mai multe moduri proprii de vibraţie. Nici una dintre cele două tipuri de amortizare nu este potrivită sistemelor cu mai multe grade de libertate dinamică. Modelarea explicită a amortizării este însă necesară pentru calculul dinamic liniar şi calculul dinamic neliniar. ξi în modul i. de exemplu. Rezultă din ecuaţia (56): a0 = 2ξiωi (57) Cunoscând coeficientul a0. metodei de calcul modal cu spectre de răspuns şi a calculului static neliniar (la determinarea deplasării ţintă) amortizarea nu necesită o modelare explicită.4. de exemplu modul n. ξj în modul j. O soluţie simplă a acestei probleme o constituie amortizarea de tip Rayleigh. Coeficientul a0 poate fi determinat astfel ca să reprezinte fracţiunea din amortizarea critică dată într-un mod oarecare. Întrucât obţinerea matricei de amortizare pe baza caracteristicilor geometrice ale structurii şi proprietăţilor materialelor componente nu este posibilă din punct de vedere practic. iar fracţiunea din amortizarea critică din orice alt mod.5. fracţiunea din amortizarea critică corespunzătoare modului n este: ξn = a0 1 2 ωn (56) În acest caz amortizarea este invers proporţională cu pulsaţia proprie (vezi Figura 120a). este dată de (56). În mod similar. Rezultă din ecuaţia (58): a1 = 2ξ j ωj (59) Cunoscând coeficientul a1. respectiv cu cea de rigiditate: [ c ] = a0 [ m] [c ] = a1 [ k ] (55) În cazul amortizării proporţionale cu masa. deoarece efectul acesteia asupra răspunsului structural este inclusă în spectrele de răspuns. este dată de (58)b. fracţiunea din amortizarea critică poate fi raportată la coeficientul a1 în cazul amortizării proporţionale cu rigiditatea. matricea de amortizare se poate determina din ecuaţia (55)a. iar fracţiunea din amortizarea critică din orice alt mod. Coeficientul a1 poate fi determinat astfel ca să reprezinte fracţiunea din amortizarea critică dată într-un mod oarecare.

ξn = a0 1 a1 + ωn 2 ωn 2 (61) Coeficienţii a0 şi a1 pot fi determinaţi astfel ca să reprezinte fracţiunea din amortizarea critică dată în două moduri oarecare. amortizarea de tip Rayleigh (b). Pe lângă acestea. modurile 2 şi 3 vor avea o fracţiune din amortizarea critică uşor mai mică decât ξ. rezolvând ecuaţia (62) obţinem: a0 = ξ 2ωiω j ωi + ω j a1 = ξ 2 ωi + ω j (63) Cunoscând coeficienţii a0 şi a1.1 din SR EN 1998-1:2004). Modurile proprii mai mari decât al cincilea vor avea o fracţiune din amortizarea critică care creşte cu pulsaţia proprie. modelul structural trebuie să includă şi elementele nestructurale care pot avea o influenţă semnificativă asupra răspunsului structurii seismice principale. Scriind ecuaţia (61) pentru cele două moduri proprii în formă matriceală rezultă: 1 1 ωi  2 1 ω j ωi  a0   ξi  = ω j   a1  ξ j      (62) Dacă se consideră aceeaşi fracţiune din amortizarea critică ξ în cele două moduri proprii. metoda de calcul modal cu spectre de răspuns şi calculul dinamic liniar) modelul structurii trebuie să reprezintă adecvat distribuţia rigidităţilor în clădire (vezi paragraful 4. modurile i şi j se aleg astfel ca fracţiunea din amortizarea critică să reprezinte valori rezonabile în toate modurile proprii de vibraţie care contribuie semnificativ la răspunsul structurii. Pe lângă rigiditatea elementelor structurale.5. răspunsul acestora fiind practic eliminat din cauza unei amortizări exagerate.3. modelul structural trebuie să includă rigiditatea îmbinărilor.4 Modelarea proprietăţilor mecanice ale structurii În cazul metodelor de calcul elastic (metoda forţelor laterale. a panoului de inimă a stâlpului şi a prinderilor în fundaţii. Chopra. de exemplu ξi şi ξj în modurile i şi j. dacă fracţiunea din amortizarea critică ξ se atribuie modurilor 1 şi 4. iar modurile 5 şi mai mari – o amortizare mai mare decât ξ. 109 . matricea de amortizare se poate determina din ecuaţia (60). este dată de (61) şi reprezentată grafic în Figura 120b. 4. 2001. iar fracţiunea din amortizarea critică din orice alt mod. De exemplu. de exemplu modul n. În probleme practice. Variaţia amortizării modale funcţie de pulsaţie: amortizarea proporţională cu masa şi amortizarea proporţională cu rigiditatea (a). Figura 120.

Acest model de plasticitate are avantajul că este eficient numeric şi permite adoptarea a diferite relaţii constitutive (curbe histeretice) care să modeleze fenomene precum: consolidare. Un alt avantaj îl constituie modelarea naturală a interacţiunii dintre moment şi forţă axială. Modelul poate fi extins pentru a ţine cont de interacţiunea dintre momentul încovoietor şi forţa axială. calibrarea răspunsului histeretic necesită o experienţă bogată în acest sens. lunecări. În acelaşi timp. Nu în ultimul rând. deoarece calculul structural furnizează rotirile plastice în articulaţii.4.În cazul metodelor de calcul plastic (calculul static neliniar şi calculul dinamic neliniar) modelul structurii trebuie să includă şi rezistenţa (vezi paragraful 4. etc. Modelul cu plasticitate concentrată a unei bare încovoiate este alcătuită dintr-o porţiune elastică şi articulaţii plastice la capetele barei (vezi Figura 121). Totuşi. de forfecare (pentru modelara linkurilor). Împărţind bara într-o serie de segmente.1 din SR EN 19981:2004). Astfel. modelul de bară cu plasticitate concentrată are şi o serie de dezavantaje. Majoritatea structurilor metalice pentru clădiri pot fi modelate cu elemente de tip bară. acest model nu poate Modelul de plasticitate concentrată poate fi adaptat relativ uşor şi la alte tipuri de solicitări: axiale (pentru modelarea contravânturilor). care pot fi comparate direct cu valorile capabile. M parte elastica EI articulatie plastica θ Figura 121. În modelul de bară cu plasticitate distribuită (vezi Figura 122) răspunsul unei secţiuni se obţine prin integrarea răspunsului individual al unor fibre în care este discretizată secţiunea.3. Poziţia predefinită a articulaţiilor plastice poate conduce la incapacitatea de a modela corect deformaţiile plastice (de exemplu atunci când momentul maxim nu este înregistrat la capetele barei). Comportarea inelastică a elementelor structurale pentru calculul la acţiunea seismică se modelează în mod uzual prin două modalităţi diferite: plasticitate concentrată şi plasticitate distribuită. 110 . Principalele dezavantaje ale modelului de bară cu plasticitate distribuită sunt puterea mare de calcul de care are nevoie şi interpretarea mai anevoioasă a rezultatelor. Modelarea unei bare încovoiate cu articulaţii plastice. degradare de rezistenţă şi rigiditate. etc. Deformaţiile plastice într-un astfel de element se produc doar în articulaţiile plastice punctuale. modelul devine capabil să modeleze explicit plasticizarea progresivă pe secţiune şi dea lungul barei. interpretarea rezultatelor este foarte comodă.3. Fibrele sunt caracterizate prin relaţii uniaxiale tensiune-deformaţie specifică. sau mai bine zis comportarea structurii în domeniul post-elastic. Acestea sunt amplasate la capetele barei deoarece anume acolo se înregistrează în general momentele maxime pe bară.

nod 1 nod 2 Sectiuni de integrare σ ε Figura 122. Schema unui cadru contravântuit centric cu contravântuiri în X (a) şi modelul structural pentru un calcul elastic (b). Modelarea unei bare încovoiate cu plasticitate distribuită. contravântuirile comprimate pot fi identificate uşor şi eliminate din modelul structural (vezi Figura 123b). Într-un calcul modal cu spectre de răspuns nu este posibilă identificarea contravânturilor comprimate. deoarece rezultatele calculului reprezintă o înfăşurătoare a efectelor acţiunii seismice considerată în ambele sensuri. Conform paragrafului 6. efectele generate de incertitudinile asociate distribuţiei maselor de nivel şi/sau variaţiei spaţiale a mişcării seismice 111 . 4. considerând eforturile din contravântuiri ca fiind de întindere. cât şi cele comprimate (vezi Figura 123a) contravântuirile necesitând un model capabil să reflecte atât comportarea înainte de flambaj. Totuşi. Atunci când se foloseşte o metodă de calcul plastic (metoda de calcul static neliniar sau metoda de calcul dinamic neliniar).7. modelul structural include atât contravântuirile întinse.5 Efectele de torsiune accidentală În cazul construcţiilor cu planşee indeformabile în planul lor. indiferent de semnul obţinut din calcul. cele comprimate fiind neglijate din cauza flambajului. vezi Figura 123a. în calculul elastic (prin metoda forţelor laterale sau calculul modal cu spectre de răspuns) se iau în considerare numai contravântuirile întinse. cât şi după acesta. se poate elimina câte una dintre cele două diagonale din fiecare panou contravântuit (vezi Figura 123b).2 din SR EN 1998-1:2004. În cazul metodei de calcul cu forţe laterale. O problemă specifică de modelare a structurii există în cazul cadrelor metalice contravântuite centric cu contravântuiri dispuse în X (contravântuiri diagonale).5. F (a) (b) Figura 123.

Aplicarea directă a acestor prevederi implică determinarea componentelor de translaţie şi de rotire a masei concentrată în centrului maselor (CM) şi deplasarea acesteia din poziţia sa nominală pe fiecare direcţie cu excentricitatea adiţională (vezi Figura 125). Aceasta trebuie luată în calcul pentru fiecare direcţie principală a structurii şi pentru fiecare nivel. Conform paragrafului 4.6 x Le (65) unde: x este distanţa în plan dinte elementul structural şi centrul maselor clădirii. excentricitatea accidentală se calculează cu expresia (vezi Figura 124): eai = ±0.a terenului se consideră prin introducerea unei excentricităţi accidentale adiţionale. Această procedură poate fi aplicată pentru toate metodele de calcul structural. în cazul unui calcul cu forţe laterale pe un model spaţial al structurii.pozitie nominala CM . efectele accidentale de torsiune pot fi luate în considerare multiplicând efectele acţiunilor corespunzătoare elementelor de rezistenţă care lucrează independent cu un factor δ dat de relaţia: δ = 1 + 0.05 Li (64) unde: eai excentricitatea accidentală a masei de la nivelul i faţă de poziţia calculată a centrului maselor. ±eax y x Lx Figura 124.2 din SR EN 1998-1:2004.2. 112 .pozitie deplasata y x eax Lx eay Ly Figura 125.4 din SR EN 1998-1:2004.3. Definiţia excentricităţii accidentale. măsurată perpendicular pe direcţia acţiunii seismice considerate.3. Modelarea directă a excentricităţii accidentale.3. CM Fx ±eay Ly CM Fy CM . Conform paragrafului 4. aplicată pe aceeaşi direcţie la toate nivelurile Li dimensiunea planşeului perpendiculară pe direcţia acţiunii seismice. şi se raportează la centrul maselor.

efectul de torsiune produs de o excentricitate accidentală se poate considera prin factorul de amplificare care se aplică deplasărilor de pe latura rigidă/puternică se bazează pe rezultatele analizei modale elastice a modelului spaţial. 113 .3 din SR EN 1998-1:2004. efectele accidentale de torsiune pot fi luate în considerare multiplicând efectele acţiunilor corespunzătoare elementelor de rezistenţă care lucrează independent cu un factor δ dat de relaţia (66). Conform paragrafului 4. Modelarea efectelor excentricităţii accidentale prin momente de torsiune aplicate în centrul de masă al planşeelor.3. efectul de torsiune produs de o excentricitate accidentală se poate considera prin introducerea la fiecare nivel a unui moment de torsiune (vezi Figura 126): M ai = eai Fi în care: Mai moment de torsiune aplicat la nivelul i în jurul axei sale verticale eai excentricitate accidentală a masei de la nivelul i conform relaţiei (64) Fi forţa seismică orizontală aplicată la nivelul i (67) Momentul de torsiune se calculează pentru toate direcţiile şi sensurile considerate în calcul. M3 M2 M1 Figura 126. această distanţă fiind măsurată perpendicular pe direcţia acţiunii seismice considerate. efectele accidentale de torsiune pot fi luate în considerare multiplicând efectele acţiunilor corespunzătoare elementelor de rezistenţă care lucrează independent cu un factor δ dat de relaţia: δ = 1 + 1.7 din SR EN 1998-1:2004. În cazul în care pentru obţinerea răspunsului seismic se utilizează calculul static neliniar pe un model plan al structurii.3. în cazul în care pentru obţinerea răspunsului seismic se utilizează calculul static neliniar pe un model spaţial al structurii.Le este distanţa în plan dintre două din cele mai depărtate elemente de preluare a încărcărilor laterale.2 x Le (66) Conform paragrafului 4.2.4. În cazul unui calcul cu forţe laterale pe un model plan al structurii.3. în cazul în care pentru obţinerea răspunsului seismic se utilizează calculul modal cu spectre de răspuns pe un model spaţial al structurii.3. efectele accidentale de torsiune pot fi luate în considerare multiplicând efectele acţiunilor corespunzătoare elementelor de rezistenţă care lucrează independent cu un factor δ dat de relaţia (66). În cazul în care pentru obţinerea răspunsului seismic se utilizează calculul modal cu spectre de răspuns pe un model plan al structurii.

3. Deoarece răspunsul seismic în timp al unei structuri este determinat într-o măsură covârşitoare de perioada proprie de vibraţie. structura are perioade proprii de vibraţie diferite pe cele două direcţii.1997 din Vrancea. necunoscându-se timpul la care au loc. Efortul axial total. Folosind exemplul din Figura 127. iar componenta Fy a acţiunii seismice generează efortul axial N1y. Forţele seismice Fx generează efortul axial N1x. atunci când se utilizează metode de calcul care determină direct valorile de vârf ale efectelor acţiunii seismice. care se consideră acţionată doar de componentele orizontale ale acţiunii seismice (Fx şi Fy). Acest fapt afectează modul în care se determină efectele acţiunii seismice. nefiind corelate statistic.4. este necesară folosirea unui procedeu de combinare a efectelor acţiunii seismice care să reflecte acest fenomen. etc. Efectul total al ambelor componente orizontale ale acţiunii seismice (N1) nu este însă egal cu suma algebrică a efectelor acţiunii seismice considerate separat pe cele două direcţii (N1x şi N1y).03. Acest fenomen este exemplificat în Figura 95 pentru componentele N-S. ca şi efect al acţiunii seismice pe ambele direcţii orizontale este N1.3. se obţine cu regula de combinare radical din suma pătratelor a fiecărei componente orizontale: 2 2 EEd = EEdx + EEdy (68) unde: 114 . În Figura 127 se exemplifică acest aspect pe baza forţei axiale dintr-un stâlp al structurii.5 din SR EN 1998-1:2004. din cauza unor rigidităţi în general diferite pe cele două direcţii orizontale. Toate componentele acţiunii seismice au o contribuţie mai mică sau mai mare la efectele acţiunii seismice (deplasări laterale ale nodurilor structurii. Valorile de vârf ale acceleraţiei terenului pentru componentele orizontale ale mişcării seismice nu au loc la acelaşi moment de timp. funcţie de metoda de calcul structural folosită. obţinându-se valorile de vârf ale răspunsului (N1x şi N1y). valoarea de vârf a efectului acţiunii seismice. efectele acţiunii seismice din diferite componente ale sale au loc la momente de timp diferite. reprezentată prin acţiunea simultană a două componente orizontale ortogonale. În cazul unui calcul prin metoda forţelor laterale sau a unui calcul modal cu spectre de răspuns se determină direct valorile de vârf ale efectelor acţiunii seismice. În plus. deoarece aceste metode de calcul estimează direct valorile de vârf ale răspunsului. Exemplu de efecte ale componentelor acţiunii seismice. Figura 127.).6 Combinarea efectelor componentelor acţiunii seismice Acţiunea seismică este reprezentată prin trei componente de translaţie ortogonale (două orizontale şi una verticală) ce acţionează simultan. structura se analizează pe rând din cele două componente orizontale Fx şi Fy. Conform paragrafului 4. E-W şi verticală ale înregistrării seismice de la staţia INCERC a cutremurului din 04. eforturi şi tensiuni în elementele structurale. De aceea.

Semnul fiecărei componente în combinaţiile de mai sus se ia astfel încât efectul acţiunii considerate să fie defavorabil.7 Calculul deplasărilor Verificarea la starea limită de serviciu (SLS) are drept scop menţinerea funcţiunii principale a clădirii în urma cutremurelor. relaţiile (68) .3EEdy "+ " EEdz EEdx "+ "0. neregulate în plan şi a celor care nu au definite un sistem clar "direcţii principale" ortogonale (de exemplu clădirile cu formă circulară în plan). SR EN 1998-1:2004 extinde aceste reguli şi asupra calculului static neliniar.3EEdx "+ " EEdy "+ "0. 115 .(70) sunt fundamentate doar pentru metode de calcul elastic. care pot apărea de mai multe ori în viata construcţiei.3EEdy 0. prin limitarea degradării elementelor nestructurale şi a componentelor instalaţiilor construcţiei. 2002). EEdx şi EEdy reprezintă forţele şi deformaţiile datorate aplicării deplasării ţintă pe direcţia x respectiv y. Această regulă de combinare are la bază ipoteza că în momentul în care una dintre componentele acţiunii seismice înregistrează valoarea de vârf. Acest ultim aspect este deosebit de important în cazul structurilor cu geometrie complexă.3EEdy "+ "0. cealaltă componentă înregistrează 30% din valoarea de vârf. Ca o alternativă a metodei de mai sus. se recomandă utilizarea regulii radical din suma pătratelor. În cazul unui calcul dinamic liniar sau neliniar efectuat pe un model spaţial al structurii dispare necesitatea unor reguli speciale de combinare a efectelor componentelor acţiunii seismice.(70) devin: 2 2 2 EEd = EEdx + EEdy + EEdz (71) (72) (73) (74) 0. Pentru verificarea la SLS este necesar determinarea deplasărilor relative de nivel. deoarece aceasta este mai versatil. Cu toate că regulile de combinare a efectelor acţiunii seismice date de relaţiile (68) . iar sistemul de axe ales nu afectează rezultatele (Wilson. efectele acţiunii seismice datorate combinaţiei celor două componente orizontale se pot calcula folosind următoarele combinaţii: EEdx "+ "0.3EEdx "+ " EEdy (69) (70) unde "+" înseamnă "a se combina cu". perpendiculară pe axa x a structurii.EEdx EEdy reprezintă efectele acţiunii datorate aplicării mişcării seismice pe direcţia axei orizontale x alese pentru structură. 4. deoarece răspunsul total se obţine direct prin aplicarea simultană a accelerogramelor pe două sau trei direcţii principale ale clădirii.3EEdz unde EEdz reprezintă efectele acţiunii seismice datorate aplicării componentei verticale.3EEdz 0. reprezintă efectele acţiunii datorate aplicării mişcării seismice pe direcţia axei orizontale y. În acest caz. În cazul în care se ţine cont şi de componenta verticală a mişcării seismice.3EEdx "+ "0. Dintre cele două metode de combinare a efectelor componentelor acţiunii seismice.

acţiunii seismice nereduse i-ar corespunde forţa elastică q⋅FEd şi deplasarea q⋅de. Deoarece intervalul mediu de recurenţă corespunzător cutremurului de calcul la SLS este mai mic decât cel corespunzător SLU. Pentru structuri din clasa de importanţă I şi II. este necesară estimarea deplasării ds pe care o va înregistra structura supusă acţiunii seismice la SLS.3.Atunci când se adoptă o metodă de calcul elastic (metoda forţelor laterale şi calculul modal cu spectre de răspuns). de deplasarea aceluiaşi punct din sistemul structural. În urma unui calcul elastic din forţele de proiectare FEd se obţine deplasarea de. Acest raţionament. În Figura 128 este prezentată relaţia dintre forţă tăietoare de bază şi deplasarea laterală la vârful unei structuri. care explică relaţia (75). determinată prin calcul static elastic sub încărcări seismice de proiectare. F q·F Ed raspuns infinit elastic ν ·q·F Ed F Ed raspuns inelastic de ν ·q·de q·de d Figura 128. luat egal cu q în absenţa altor prevederi. qd factorul de comportare pentru deplasări. şi nu reprezintă deplasarea pe care o va înregistra structura sub efectul acţiunii seismice la SLS.2 din SR EN 1998-1:2004. Calculul deformaţiilor la SLS conform SR EN 1998-1:2004. iar a deplasărilor corespunzătoare: ds = ν⋅q⋅de. ν⋅q⋅FEd. 116 . se bazează pe principiul deplasărilor egale şi este corect în mod riguros numai pentru structuri cu perioada proprie fundamentală mai mare decât TC.4. ν factor de reducere care ţine seama de intervalul de recurenţă al acţiunii seismice asociat verificărilor pentru SLS. Această deplasare este determinată pe baza spectrului de proiectare. deoarece răspunsul structurii este obţinut pe baza unui spectrului de răspuns de proiectare.3. Pentru a corecta această problemă. De aceea. perioada proprie de vibraţie a structurii şi deplasările inelastice ale structurii. în cazul metodelor de calcul elastic deplasările laterale la SLS se determină cu relaţia: d s = ν qd d e (75) unde: ds deplasarea unui punct din sistemul structural ca efect al acţiunii seismice la SLS. redus faţă de cel elastic. redus prin intermediul factorului q faţă de spectrul elastic. SR EN 1998-1:2004 nu ţine cont de relaţia dintre caracteristicile mişcării seismice (perioada de control TC).5. astfel. deplasările obţinute din calculul structural nu sunt relevante. Dacă structura ar avea o comportare infinit elastică.4 şi 4. Cu toate acestea. forţele seismice corespunzătoare SLS vor fi mai mici decât cele corespunzătoare SLU. SR EN 1998-1:2004 prevede o valoare ν = 0. ţinând cont de prevederile paragrafelor 4. din motive de simplitate. Valoarea forţelor seismice corespunzătoare SLS va fi.

deoarece nu există artificiul factorului de comportare. determinată prin calcul static elastic sub încărcări seismice de proiectare SLS d r . 2 şi 3 sunt cadre necontravântuite cu grinzile articulate şi preiau doar încărcări gravitaţionale. Planşeul este realizat din beton armat şi reazemă pe grinzile secundare.Verificarea la SLS se realizează prin limitarea deplasărilor relative de nivel corespunzătoare unui cutremur cu intervalul mediu de recurenţă corespunzător SLS. iar acoperişul se consideră circulabil.a (76) unde: d rSLS deplasarea relativă de nivel sub acţiuneă seismică asociata SLS dre deplasarea relativă a aceluiaşi nivel. Deplasările obţinute dintr-un calcul static neliniar sau dinamic neliniar reflectă în mod direct răspunsul real al structurii.5 m fiecare.1.8.1 Datele problemei Structura care urmează să fie analizată este un cadru metalic cu 3 etaje a câte 3. prin reducerea acţiunii seismice corespunzătoare SLU folosind coeficientul ν.01h (unde h este înălţimea de nivel) funcţie de tipul elementelor nestructurale. Structura este amplasată la Bucureşti şi urmează a fi proiectată conform clasei de ductilitate H. În cele ce urmează se detaliază doar calculul cadrelor necontravântuite de pe direcţia x a structurii. a valoarea admisă a deplasării relative de nivel. 2 deschideri a câte 6 m şi 3 travei de 5 m fiecare. În cazul metodelor de calcul plastice (calcul static neliniar şi calcul dinamic neliniar) nu este nevoie să se efectueze un calcul special. 4. Încărcările gravitaţionale pe planşeu sunt alcătuite din încărcarea permanentă de 5 kN/mp şi încărcarea utilă de 3 kN/mp. Această structură este alcătuită din cadre contravântuite dispuse în axele A şi C. Cadrele din axele B. care variază între 0. 117 . conform următoarei relaţii: d rSLS = ν qd d re ≤ d rSLS . şi cadre necontravântuite cu noduri rigide dispuse în axele 1 şi 4 (vezi Figura 129).8.005h şi 0. 4.8 Aplicaţii 4.1 Metoda forţelor laterale În această aplicaţie se exemplifică aplicarea metodei forţelor laterale pentru calculul global la acţiunea seismică a unei structuri modelate folosind cadre plane situate pe cele două direcţii orizontale principale. Pentru verificarea la SLS prin una din aceste două metode de calcul acţiunea seismică trebuie totuşi adaptată nivelului corespunzător SLS.

1). Planşeul are formă rectangulară şi nu prezintă retrageri. Structura va fi proiectată conform clasei de ductilitate H.3. 118 .25 < 4. Condiţii referitoare la excentricitatea e0 şi raza de torsiune r: . Forţele laterale sunt preluate de cadrele din axele 1 şi 4 pe direcţia x şi cadrele contravântuite din axele A şi C pe direcţia y (a se vedea SR EN 19981:2004 paragraful 4. 1995) deoarece sistemele de preluare a încărcărilor laterale (cadrele necontravântuite din axele 1 şi 4 şi cadrele contravântuite din axele A şi C) sunt dispuse simetric pe perimetrul structurii.1. Încărcare permanentă pe planşeu gk = 5 kN/mp. rigiditatea laterală şi masa structurii nu prezintă schimbări bruşte pe înălţime. Amplasament: Bucureşti.e0x = 0 < 0.3 din SR EN 1998-1:2004 această structură poate fi considerată ca fiind regulată în elevaţie deoarece îndeplineşte următoarele condiţii: structura nu prezintă retrageri pe înălţime. Planşeul este realizat ca şi placă din beton şi poate fi considerat diafragmă rigida. Încărcarea utilă pe planşeu qk = 3 kN/mp. Zvelteţea clădirii în plan λ = Lmax/Lmin = 1.2.5 m.3.rx ≥ ls .8.3. unde Lmax=15 m şi Lmin=12 m.2. Deoarece structura este regulată în plan şi în elevaţie calculul poate fi efectuat folosind două modele plane pe fiecare direcţie. 4.în acest caz verificarea nu este necesara (Fardis et al. Înălţime etaj H = 3.. Travee B = 5 m.4 T 3 H H H L L (a) T 2 T T T T y A x 1 L L B C (b) Figura 129: Cadru spaţial (a) şi vedere în plan (b) a structurii analizate.2 Modelul structurii Conform paragrafului 4.30 rx (centrul de masă coincide cu centrul de rigiditate) . Caracteristicile principale ale structurii sunt prezentate sintetic mai jos: Deschidere L = 6 m. Conform paragrafului 4.2 din SR EN 1998-1:2004 această structură poate fi considerată ca fiind regulată în plan deoarece îndeplineşte următoarele condiţii: Structura este simetrică în plan faţă de cele două axe ortogonale. În continuare se detaliază calculul prin metoda forţelor laterale pe direcţia x a structurii a cadrul necontravântuit din axul 1.

2.75kN / m .i ⋅ Qk . Estimarea perioadei proprii de vibraţie se face cu următoarea relaţie: (a se vedea SR EN 19981:2004 paragraful 4.H H H L L Figura 130 : Cadrul plan în axul 1 4. deci formula anterioară este valabilă).8.5 = 14.2).0s  structura îndeplineşte criteriile de regularitate în plan şi în elevaţie. încărcarea distribuită pe fiecare nivel este : ( 5 + 0. 119 .1.3 pentru categoria B .495s ≤  C  2.085 pentru cadre necontravântuite din oţel.4 sunt următoarele: ∑G j ≥1 k. paragraful 6.8.0s  unde: Ct = 0.3 ⋅ 3) ⋅ 2. Încărcările gravitaţionale în combinaţia seismică de încărcări aferente cadrului plan analizat sunt exemplificate în Figura 131. 2.3.3.clădiri de birouri (SR EN 1990:2004/NA:2006.6 s pentru structuri amplasate în Bucureşti (zona Z3 a se vedea SR EN 19981:2004/NA:2008 paragraful 3.i i ≥1 unde ψ 2 = 0.1. 4.4.1. Aceste condiţii fiind satisfăcute se poate aplica metoda forţelor laterale. TC = 1.1): 4 ⋅ TC  structura are perioada fundamentală de vibraţie T1 mai mică decât  .2).4 Încărcările gravitaţionale în combinaţia seismică de încărcări Încărcările gravitaţionale în gruparea seismică de încărcări conform SR EN 1990:2004.5 m reprezintă înălţimea totală a clădirii (H < 40 m. j + ∑ψ 2.5 m = 10.1. Folosind această combinaţie şi coeficienţii explicitaţi mai sus.3 Condiţii de aplicare a metodei forţelor laterale Pentru a putea aplica metoda de calcul cu forţe laterale trebuie verificate următoarele condiţii (a se vedea SR EN 1998-1:2004 paragraful 4.2): T 1= Ct ⋅ H 3 4 4 ⋅ T  = 0. paragraful A1.2. H = 3⋅3.3.

5 m 3.pentru celelalte etaje. 4. masele structurii pot fi considerate concentrate la fiecare nivel.5kN/m 12.5 = 54.i ⋅ Qk .5 m 3.3 Masele concentrate de nivel sunt: m1 = m2 = m3 = ( 5 + 0.3 = 0.5 = 52.a.5kN/m 12.4) şi se determină conform relaţiei: ∑G j ≥1 k. Deoarece acţiunea seismică de pe direcţia x este preluată doar de cadrele din axele 1 şi 4.13t 9. Masele corespund încărcărilor gravitaţionale din combinaţia seismică de încărcări (a se vedea SR EN 1998-1:2004 paragraful 3.4 5m Gk 12. asigurând efectul de şaibă rigidă.81 ( 5 + 0.2.5 m 6m 6m 3 5m 2 5m 1 6m 6m A B C (b) (c) (a) Figura 131: Încărcările gravitaţionale aferente cadrului din axul 1: suprafaţa aferentă (a) încărcarea permanentă (b) şi încărcarea utilă (c).5 m 6m 6m 7.4).1 = 0.3 ⋅ 3) ⋅12 ⋅ 7.3 = 1.81 120 .i i ≥1 unde: ψ E . paragraful A1.2.3 = 0.i ψ 2 = 0.5 m 3.2 = 0.24 ⋅ 3) ⋅12 ⋅ 7.47t 9.8 ⋅ 0.24 etaj3: ψ E .5kN/m 3.3 pentru Categoria B .clădiri de birouri (SR EN 1990:2004/NA:2006.0 ⋅ 0.5 = 52. j + ∑ψ E . ϕ = 0.8 . valorile coeficienţilor de grupare ψ E .2).0 .8 ⋅ 0.81 ( 5 + 0.pentru acoperiş (a se vedea SR EN 1998-1:2004 paragraful 4.i = ϕ ⋅ψ 2.5kN/m 3.5kN/m 7.47t 9. ϕ = 1.8.2.5 m 3.24 etaj 2: ψ E .3 = 0. suprafaţa planşeului aferentă calculului maselor pe cadrul ax 1 reprezintă jumătate din aria planşeului (Figura 132a).5kN/m 7.5 Masele structurii Planşeul de b.24 ⋅ 3) ⋅12 ⋅ 7.1.i sunt: etaj 1: ψ E .

5) şi agR = 0. care se determină pe baza următorilor factori: perioadele de control TB = 0.8 0. TC = 1.6 Sae.4 5m m3 m2 m1 3.1).5 m 3. Acţiunea seismică este reprezentată sub forma unui spectru de răspuns elastic (Figura 133) pentru componenta orizontală a acţiunii seismice. 4.2.4 0.16s. paragraful 4.3.8.0s şi factorul de teren respectiv S = 1 (structura este amplasată în Bucureşti – zona Z3 conform SR EN 1998-1:2004/NA:2006 paragraful 3.5 m 3 5m 2 5m 1 6m 6m 6m 6m (b) A B (a) C Figura 132: Masele aferente cadrului din ax 1: suprafaţa aferentă (a) şi valorile maselor de nivel (b).1.6s. g 0. 121 .din SR EN 1998-1:2004 componenta verticală a acţiunii seismice nu este obligatorie pentru acest caz luându-se în calcul doar componenta orizontală corespunzătoare cadrului plan analizat.2.2.2 0 0 1 2 T.2.24 g (structura este amplasată în Bucureşti – zona Z3 conform SR EN 19981:2004/NA:2006 paragraful 3.5.2.2): acceleraţia terenului ag = γ I ⋅ agR = 0.2.24 g . unde γ I = 1. 0.6 Acţiunea seismică Conform paragrafului 4.5 m 3. s 3 4 Figura 133: Spectrul de răspuns elastic din amplasamentul structurii. factorul de corecţie η = 1 pentru amortizare ξ = 5% (a se vedea SR EN 19981:2004/NA:2006 paragraful 3.2.2. TD = 2.0 (clasa de importanţă II – a se vedea SR EN 1998-1:2004.3.2).

2. efectele de torsiune accidentală pot fi luate în considerare multiplicând efectele acţiunii seismice cu un factor δ dat de relaţia: 122 .6 Conform paragrafului 4. paragraful 4.8.3 44. paragraful 3.5 7 3.81 ⋅1 ⋅ = 0. în cazul unui calcul cu forţe laterale pe un model plan al structurii.5 m reprezintă masa totală a structurii şi are valoarea m = m1 + m2 + m3 = 159t λ reprezintă factorul de corecţie cu valoarea λ = 0.1 183.4.4 din SR EN 1998-1:2004.1).3.75 pentru coeficientul de amplificare dinamică corespunzător spectrului elastic de tip 1.75 S d (T1 ) = 0.3).3 367.5 mi⋅zi 568.24 ⋅ 9.2 din SR EN 1998-1:2004: q = 5⋅ αu α1 = 5 ⋅1.996 ⋅159.2.3 pentru cadre cu mai multe deschideri (a se vedea SR EN 1998-1:2004.3.3.022 ⋅ 0.996 m/s2 6.3. Pentru a facilita acest calcul valorile au fost determinate tabelar după cum urmează: nivel 3 2 1 mi [t] 54.16 s ≤ 0.477 52.85 pentru T ≤ 2 ⋅ TC şi structură cu mai mult de 2 etaje Forţa tăietoare de bază: Fb = 0.5).128 52.6 s) ordonata din spectrul de proiectare este: 2.3.2 22.75 S d (T1 ) = ag ⋅ S ⋅ q În această expresie s-a folosit valoarea 2.6kN Forţele laterale se calculează cu următoarea relaţie: Fi = Fb ⋅ zi ⋅ mi ∑ z j ⋅ mj (a se vedea SR EN 1998-1:2004.3 = 6.1.7 ∑ 1119. paragraful 6.143 Fi [kN] 68.2.7 Calculul forţelor laterale Determinarea forţei tăietoare de baza se face cu următoarea relaţie: Fb = Sd (T1 ) ⋅ m ⋅ λ Termenii care intră în calculul forţei tăietoare de bază sunt explicitaţi mai jos: Sd (T1 ) reprezintă ordonata din spectrul de proiectare corespunzătoare perioadei fundamentale de vibraţie a structurii (a se vedea SR EN 1998-1:2004.1 134.5 cu α u α1 = 1. Valoarea finală a ordonatei spectrului de proiectare corespunzătoare perioadei fundamentale de vibraţie a structurii este: 2. Pentru valori ale perioadei proprii de vibraţie TB ≤ T ≤ TC (0.477 zi [m] 10.2.495 s ≤ 1.85 = 134.3. Factorul de comportare q pentru cadre necontravântuite cu noduri rigide se determină conform paragrafului 6.

4 109. 123 . Prima etapă constă în realizarea modelului cadrului plan din axul 1 (vezi Figura 136a) şi aplicarea acţiunii seismice pe acest cadru sub forma forţelor laterale calculate anterior (vezi Figura 136b).5 m 70.7kN 3.3kN 3. acestea devenind (vezi şi Figura 135): nivel Fi [kN] 3 109.8.8 Calcul structural Calculul structural a fost realizat folosind programul SAP2000.4kN 3. Pentru a lua în calcul efectele de torsiune accidentală.7 1 35.5 = 1 + 1.δ = 1 + 1.2 = 1.2 x 7. forţelor laterale se majorează cu coeficientul δ=1. Pentru structura analizată relaţia 4 5m x Lx CM 5m 3 2 5m 1 6m 6m A B C Figura 134: Distanţele x si Lx pentru direcţia acţiunii seismice considerate.6 Le 15 unde distanţele x şi Le pentru direcţia considerată a acţiunii seismice sunt indicate în Figura 134.1. 4.5 m 6m 6m Figura 135: Forţele laterale de calcul pentru cadrul ax 1.3 2 70.5 m 35.6.

3 ⋅ Qk Momentele încovoietoare pe structură din această combinaţie sunt prezentate în Figura 138. Combinaţia de încărcări pentru verificarea la starea limită ultimă (SLU) în situaţia de proiectare seismică este: Gk + AE . În urma unei analize statice momentele încovoietoare pe structură din acţiunea seismică introdusă prin forţele laterale sunt prezentate în Figura 137. 124 . Figura 137: Diagrama de moment încovoietor din forţele laterale.(a) (b) Figura 136: Modelul structurii plane în ax 1(a) şi aplicarea forţelor laterale pe cadrul plan (b).d + 0.

8.2 şi 4.1. SLS = q ⋅ν ⋅ d r .2).4. paragraful 4.9 Calculul deplasărilor Verificarea la SLS consta în limitarea deplasărilor relative de nivel laterale.4 din SR EN 1998-1:2004.i i ≥1 Deplasările relative de nivel d r .e unde dr.Figura 138:Diagrama de moment încovoietor din combinaţia la SLU pentru seism 4.3. j + q ⋅ν ⋅ AE .3. Valoarea factorului de reducere este ν=0. Practic pentru verificarea structurii la SLS deplasările relative de nivel se determină din următoarea combinaţie de încărcări: ∑G j ≥1 k.3. Astfel.4. pentru verificarea la SLS deplasările din acţiunea seismică de calcul se majorează cu produsul q ⋅ν .i ⋅ Qk .5 pentru clasa de importanta II (vezi SR EN 1998-1:2004/NA:2006. deplasările relative de nivel la SLS se calculează cu relaţia: d r .e este deplasarea relativă de nivel din analiza liniară sub efectul acţiunii seismice de calcul. SLS pentru structura analizată sunt prezentate în Figura 139: 125 . Ţinând cont de prevederile paragrafului 4.d + ∑ψ 2.

SLS .5=27 57.7-0=22.7 Figura 139: Calcul deplasărilor relative de nivel d r .7 0 22.dSLS [mm] 84.5-22. 126 .8 22.SLS [mm] 84.7=34.5 57.5 dr.5-57.

4 T 3 H H H L L (a) T 2 T T T T y A x 1 L L B C (b) Figura 140: Cadru spaţial (a) şi vedere în plan (b) a structurii analizate. Structura analizată este aceeaşi cu cea care a fost analizată în paragraful anterior cu metoda forţelor laterale. şi cadre necontravântuite cu noduri rigide dispuse în axele 1 şi 4 (vezi Figura 140).5 m.8.2. 127 . Travee B = 5 m. Încărcarea utilă pe planşeu qk = 3 kN/mp. 2 şi 3 sunt cadre necontravântuite cu grinzile articulate şi preiau doar încărcări gravitaţionale. Structura este amplasată la Bucureşti şi urmează a fi proiectată conform clasei de ductilitate H. Încărcările gravitaţionale pe planşeu sunt alcătuite din încărcarea permanentă de 5 kN/mp şi încărcarea utilă de 3 kN/mp.4. Calculul structural se realizează cu programul SAP2000. Înălţime etaj H = 3.5 m fiecare. Planşeul este realizat din beton armat şi reazemă pe grinzile secundare. Această structură este alcătuită din cadre contravântuite dispuse în axele A şi C.2 Calcul modal cu spectre de răspuns În această aplicaţie se exemplifică efectuarea unui calcul modal cu spectre de răspuns pentru modelul spaţial al unei structuri. Caracteristicile principale ale structurii sunt prezentate sintetic mai jos: Deschidere L = 6 m. Încărcare permanentă pe planşeu gk = 5 kN/mp.2. 2 deschideri a câte 6 m şi 3 travei de 5 m fiecare. Structura va fi proiectată conform clasei de ductilitate H.8.8. Amplasament: Bucureşti. iar acoperişul se consideră circulabil. 4.1 Datele problemei Structura care urmează să fie analizată este un cadru metalic cu 3 etaje a câte 3.2 Modelul structurii Primul pas este realizarea modelului structurii care include: Definirea proprietăţilor de material (deoarece acesta este un calcul in domeniul elastic proprietatea relevantă o reprezintă modulul de elasticitate E). Cadrele din axele B. 4.

Definirea secţiunilor: secţiunile se importa din biblioteca de profile europene a programului şi li se atribuie proprietăţile de material definite în pasul anterior. Se atribuie reazemele la baza structurii. Figura 141:Atribuirea legăturilor nodale de tip "diafragmă rigidă" la fiecare nivel al structurii. Aceasta se modelează atribuind legături de tip "diafragmă rigidă" nodurilor de la fiecare nivel (vezi Figura 141). Realizarea geometriei structurii: se generează geometria structurii şi se atribuie secţiunile definite anterior pe elementele corespunzătoare.7. Cadrele din axul 1 sunt cadre necontravâintuite cu noduri rigide si nu au articulaţii restul elementelor fiind articulate. Se modelează legăturile dintre bare (articulaţiile) acolo unde este cazul: Pe direcţia x structura este alcătuită din care necontravântuite iar pe direcţia y din cadre contravântuite în X. Conform paragrafului 6. Modelul final din punct de vedere al geometriei al structurii analizate poate fi vizualizat in Figura 142. 128 . Planşeul structurii este realizat din beton monolit care acţionează ca o şaibă rigidă in plan. Acest lucru este modelat prin includerea în modelul structurii doar a uneia dintre cele două contravântuiri pentru fiecare panou contravântuit.2 din SR EN 1998-1:2004 calculul elastic la acţiunea seismică se face ţinând cont doar de diagonalele întinse.

Distribuţia încărcărilor pe structură poate fi vizualizată in Figura 144.2.2).8. 4.d + ∑ψ 2. − Grinzi marginale: 6 ⋅1 = 6kN / m .Figura 142: Modelul 3D al structurii. 129 . Încărcarea utilă: − Grinzi secundare curente: 3 ⋅ 2 = 6kN / m .4): ∑G j ≥1 k.i ⋅ Qk . − Grinzi marginale: 5 ⋅1 = 5kN / m .clădiri de birouri (SR EN 1990:2004/NA:2006. j + AE . paragraful A1.3 pentru Categoria B .2.3. Încărcarea permanentă: − Grinzi secundare curente: 5 ⋅ 2 = 10kN / m .3 Încărcările gravitaţionale în combinaţia seismică de încărcări Încărcările gravitaţionale folosite sunt încărcările permanente şi utile în combinaţia seismică de încărcări (SR EN 1990:2004. Deoarece planşeul se sprijină pe grinzile secundare încărcările gravitaţionale vor fi modelate ca forţe distribuite pe grinzile secundare din suprafaţa aferentă fiecăreia (vezi Figura 143).4.i i ≥1 unde ψ 2 = 0. paragraful 6.

TC = 1.5) şi agR = 0.2.din SR EN 1998-1:2004 componenta verticală a acţiunii seismice nu este obligatorie pentru acest caz luându-se în calcul doar componenta orizontală corespunzătoare cadrului plan analizat.2.2.1). care se determină pe baza următorilor factori: perioadele de control TB = 0.2.4 Acţiunea seismică Conform paragrafului 4.4 5m 3 5m 2 5m 1 6m 6m Figura 143: Suprafaţa aferentă pentru calculul încărcărilor gravitaţionale pe grinzile secundare.2): acceleraţia terenului ag = γ I ⋅ agR = 0.3.0 (clasa de importanţă II – a se vedea SR EN 1998-1:2004.6s.2.0s şi factorul de teren respectiv S = 1 (structura este amplasată în Bucureşti – zona Z3 conform SR EN 1998-1:2004/NA:2006 paragraful 3.2. (a) (b) Figura 144: Atribuirea încărcării permanente (a) şi a încărcării utile (b) pe structură 4. 130 .16s.8.3. TD = 2.24 g .2.24 g (structura este amplasată în Bucureşti – zona Z3 conform SR EN 19981:2004/NA:2006 paragraful 3. unde γ I = 1.5. Acţiunea seismică este reprezentată sub forma unui spectru de răspuns elastic (Figura 145) pentru componenta orizontală a acţiunii seismice. paragraful 4.

acţiunea seismica de proiectare va fi modelată prin doua spectre de calcul diferite pe cele doua direcţii folosind prevederile din SR EN 1998-1:2004. Spectrele de calcul Sd vor fi determinate folosind o amplificare dinamică în domeniul de pseudo-acceleraţie constantă de 2. Deoarece sistemele de preluare a încărcărilor laterale diferă pe cele doua direcţii (cadre necontravântuite pe direcţia x si cadre contravantuite pe direcţia y). pentru cadre contravântuite (direcţia y) q = 4 (a se vedea SR EN 1998-1:2004.2). paragraful 6. g 0.cadre solicitate la încovoiere cu mai multe deschideri (a se vedea SR EN 1998-1:2004.2) cu α u α1 = 1. paragraful 6.factorul de corecţie η = 1 pentru amortizare ξ = 5% (a se vedea SR EN 19981:2004/NA:2006 paragraful 3.4 0.2).3. 0.2.5 (a se vedea SR EN 1998-1:2004.2. s 3 4 Figura 145: Spectrul de răspuns elastic din amplasamentul structurii. cu valori ale factorului de comportare q diferit pentru cele doua tipuri de cadre.3.6 Sae.1).2 0 0 1 2 T.3.75 corespunzătoare structurilor amplasate în Bucureşti şi valori ale factorului de comportare după cum urmează: Pentru cadre necontravântuite (directia x) q = 5 ⋅ αu α1 = 5 ⋅1.8 0. paragraful 6.3 .5. Cele două spectre de proiectare sunt reprezentate în Figura 146: 131 . paragraful 3.3 = 6.2.2.

1 0.06 0. asigurând efectul de şaibă rigidă. În programul SAP2000 cele două spectre de calcul se introduc ca funcţii de tip spectru de răspuns (response spectrum) folosind perechi de valori perioadă-acceleraţie (vezi Figura 147). masele structurii pot fi considerate 132 .2 SR EN 1998−1:2004.6.5 0. Figura 147: Modelarea spectrelor de proiectare în SAP.8. TC=1.08 0.04 0 0 1 2 T.a.2.14 0.15 0. q=4 0. 4.5 Masele structurii Planşeul de b.05 0.24 g. ag=0. s 3 directia x direcţia y Figura 146: Spectrele de proiectare pe cele doua direcţii.12 Sd. q=6.24 g.16 0. g Sd. g 0. ag=0.1 0. TC=1. s 3 4 0 1 2 T.6.SR EN 1998−1:2004.

concentrate la fiecare nivel.3 pentru Categoria B .5 ⋅ 3 = 4.pentru celelalte etaje.2).49t − m1 = 9.0 ⋅ 0.3 = 0.3 = 0. Masele corespund încărcărilor gravitaţionale din combinaţia seismică de încărcări (a se vedea SR EN 1998-1:2004 paragraful 3.24 etaj3: ψ E . valorile coeficienţilor de grupare ψ E .i ψ 2 = 0.81 [5 + 0.clădiri de birouri (SR EN 1990:2004/NA:2006.24 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 3 = 8. ϕ = 1.81 [5 + 0.24 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 6 = 17. ϕ = 0.i ⋅ Qk .24 ⋅ 3] ⋅ 2.3 Suprafaţa considerată pentru calculul maselor concentrate din încărcările gravitaţionale se consideră ca în Figura 148. j + ∑ψ E .81 Nivel 2: 133 .3 = 0.i sunt: etaj 1: ψ E . Masele concentrate sunt : Nivel 1: [5 + 0.8 .0 .i i ≥1 unde: ψ E .74t − m3 = 9.24 ⋅ 3] ⋅ 2.2 = 0.81 [5 + 0.2.5 ⋅ 6 = 8.3 = 1.74t − m2 = 9.1 = 0.i = ϕ ⋅ψ 2.8 ⋅ 0.8 ⋅ 0.4).4) şi se determină conform relaţiei: ∑G j ≥1 k.37t − m4 = 9.24 etaj 2: ψ E .2. m4 m3 m3 m4 m2 6m 6m m2 m1 m1 m4 4 m3 m3 m4 5m 3 5m 2 5m 1 A B C Figura 148: Suprafaţa aferentă maselor concentrate în noduri.pentru acoperiş (a se vedea SR EN 1998-1:2004 paragraful 4.2. paragraful A1.

81 [5 + 0.81 [5 + 0.37t − m4 = 9. (a) (b) Figura 149: Modelarea maselor concentrate în noduri în SAP (a) şi atribuirea lor pe modelul structurii (b) 134 .81 5 + 0.51t − m4 = 9.02t − m2 = 9.5 ⋅ 6 = 9.3 ⋅ 3] ⋅ 2.74t = 8.04t − m1 = 9.02t 9.3 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 3 [ − m3 = = 9.24 ⋅ 3] ⋅ 2.5 ⋅ 3 = 4.24 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 6 = 17.3 ⋅ 3] ⋅ 2.81 [5 + 0.− − − m1 = m2 = m3 = [5 + 0.5 ⋅ 6 9.74t 9.5 ⋅ 3 = 4.81 [5 + 0.24 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 3 = 8.81 [5 + 0.49t 9.24 ⋅ 3] ⋅ 2.81 Masele calculate anterior se vor atribui pe modelul structurii în SAP ca şi mase concentrate în noduri pe cele două direcţii x şi y pe care se consideră acţiunea seismică (a se vedea Figura 149).81 Nivel 3: [5 + 0.3 ⋅ 3] ⋅ 5 ⋅ 6 = 18.

Figura 150: Parametrii pentru determinarea modurilor proprii de vibraţie. T2=0. T3=0. Mod 1.489 sec Mod 3. T1=0. După rularea analizei primele două moduri proprii de vibraţie determinate sunt moduri de translaţie corespunzătoare celor două direcţii orizontale x şi y. Numărul de moduri proprii de vibraţie care vor fi luate în calcul este precizat pentru modelul structurii în SAP prin setarea parametrilor corespunzători (vezi Figura 150).8.692 sec Mod 2. iar al treilea mod este de torsiune (a se vedea Figura 151). 135 .4. respectiv modul 1 pe direcţia y şi modul 2 pe direcţia x.394 sec Figura 151: Primele 3 moduri proprii de vibraţie Masele modale efective raportate la masa totală a structurii (modal mass participating ratios) în modurile proprii de vibraţie se pot vizualiza sub formă de tabelară de către programul de calcul (a se vedea Figura 152).6 Determinarea modurilor proprii de vibraţie Datorită comportării planşeului structurii ca diafragmă rigidă fiecare nivel al structurii are 3 grade de libertate dinamică şi anume 2 translaţii orizontale şi o rotire după axa verticală rezultând maxim 9 moduri proprii de vibraţie.2.

393768 0.95832 1 0 0.86968 0 0 0. Datorită versatilităţii modurile proprii de vibraţie au fost combinate cu metoda combinaţie pătratică completă (CQC).95832 0.8.81432 0.186351 0.6.3.3.3.97687 0 0 0.02313 0 0. pentru o mai mare precizie a rezultatelor se vor considera toate 9 modurile. Acest tabel conţine perioadele proprii corespunzătoare fiecărui mod propriu de vibraţie în secunde.95832 0.10719 0 0. Combinarea modurilor proprii de vibraţie.692297 0. SumUy.95832 0.3. Conform paragrafului 4.099788 0.2. Modurile proprii de vibraţie.5.04168 0 0 1 1 0 0 0 0 1 1 0 Figura 152: Masele modale efective raportate la masa totală a structurii. În cazul de faţă numărul minim de moduri proprii care trebuie luat în considerare este de 5. Uy.3. Determinarea acestora şi introducerea în modelul de calcul a fost detaliată anterior în secţiunea 4.163703 0.81432 0.121409 0.86968 0 0 0 0 0.8.1 din SR EN 1998-1:2004 suma maselor modale efective pentru modurile luate în considerare trebuie să fie de minim 90% din masa totală a structurii.091683 0.86968 0 0.2.97687 0 0 0 0 0.067362 UX UY UZ SumUX SumUY SumUZ Unitless Unitless Unitless Unitless Unitless Unitless 0.86968 0 0. Uz) şi valorile cumulate ale maselor modale efective raportate la masa totală a structurii (SumUx. Folosind acest tabel se calculează procentual masele modale efective pentru fiecare mod de vibraţie (acestea se găsesc la coloana Ux. Parametrii enumeraţi mai sus sunt definiţi în modelul structurii după cum se ilustrează în Figura 153: 136 .144 0 0 0. Combinarea efectelor componentelor acţiunii seismice.4.7 Calculul modal cu spectre de răspuns Pentru definirea calculului modal cu spectre de răspuns trebuie definiţi următorii parametrii: Spectrele de calcul care se vor folosi. SumUz). Uz). Uy. masele modale efective raportate la masa totală a structurii pe cele 3 direcţii (Ux.8. Modurile proprii folosite sunt cele determinate în secţiunea4.1 din SR EN 1998-1:2004 efectele componentelor seismice se vor combina cu metoda radical din suma pătratelor (SRSS).Mod Unitless 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Period Sec 0. Cu aceste mase modale efective exprimate procentual se poate determina numărul minim de moduri proprii de vibraţie care trebuie luate în calcul pentru analiza modală cu spectre de răspuns. 4.488809 0. În această aplicaţie.81432 0 0 0.81432 0 0 0 0. Conform paragrafului4.2.

Datorită faptului ca structura analizată în această aplicaţie are aceleaşi dimensiuni în plan la fiecare nivel valorile excentricităţilor pentru cele două direcţii sunt aceleaşi pentru fiecare etaj şi se vor nota pentru simplitate cu ex şi ey: ex = 0. ±eax y x Lx CM Fx ±eay Ly CM Fy Figura 154.2 din SR EN 1998-1:2004 pentru a ţine cont de efectele de torsiune accidentală se introduce o excentricitatea accidentală suplimentară care trebuie luată în calcul pentru fiecare direcţie principală a structurii şi pentru fiecare nivel.05 ⋅ ( 2 ⋅ 6 ) = 0. şi se raportează la centrul maselor.05 ⋅ ( 3 ⋅ 5) = 0.05 Li unde e1i Li excentricitatea accidentală a masei de la nivelul i faţă de poziţia calculată a centrului maselor.8 Efectele de torsiune accidentală Conform paragrafului 4.2. acţiunea seismică reprezentată prin spectrele de răspuns va fi denumită AE.Combinarea modurilor proprii de vibraţie Combinarea efectelor acţiunii seismice Spectrul de răspuns pe direcţia x Spectrul de răspuns pe direcţia y Figura 153: Parametrii calculului modal cu spectre de răspuns. 4.d-SPEC.6m ey = 0. Excentricitatea se calculează cu formula: eai = ±0. aplicată pe aceeaşi direcţie la toate nivelurile dimensiunea planşeului perpendiculară pe direcţia acţiunii seismice. Definiţia excentricităţii accidentale. În modelul structurii.8. pentru acest exemplu.3.75m 137 .

3 din SR EN 1998-1:2004 efectul de torsiune produs de o excentricitate accidentală se poate considera prin introducerea la fiecare nivel a unui moment de torsiune : M 1i = e1i Fi în care: moment de torsiune aplicat la nivelul i în jurul axei sale verticale M1i e1i excentricitate accidentală a masei de la nivelul i Fi forţa seismică orizontală aplicată la nivelul i Momentul de torsiune se va calcula pentru direcţiile acţiunii seismice x şi y cu formula: M xi = eiy Fix şi M yi = eix Fiy unde Fix şi Fiy sunt forţele laterale calculate pe cele două direcţii.2kN unde Sd(T1x)este ordonata spectrului de proiectare pe direcţia x calculată cu valorile corespunzătoare ale perioadei şi factorului de comportare q şi m este masa totală a structurii m = m1+m2+m3= 318t.7 kN Calculul forţelor laterale pe direcţia y este prezentat sintetic în cele ce urmează: Forţa tăietoare de bază este: Fb .9t şi m3 =108.85 = 435.2t. Forţele laterale se calculează cu următoarea relaţie: z ⋅m Fi = Fb ⋅ i i ∑ z j ⋅ mj şi au următoarele valori: − F1x = 44.3.3.1 cu următoarele precizări: Deoarece calculul se efectuează pe modelul spaţial al structurii masele concentrate la fiecare nivel sunt calculate folosind încărcările gravitaţionale care acţionează pe întreg planşeul în combinaţia seismică de încărcări (a se vedea exemplul 4. y = S d (T1 y ) ⋅ m ⋅ λ = 1.996 ⋅ 318 ⋅ 0.1.488s pentru calculul pe direcţia x şi T = 0.61 ⋅ 318 ⋅ 0.În cazul de faţă în care pentru obţinerea răspunsului seismic se utilizează un model spaţial. x = Sd (T1x ) ⋅ m ⋅ λ = 0.692s pentru calculul pe direcţia y Calculul forţelor laterale pe direcţia x este prezentat sintetic în cele ce urmează: Forţa tăietoare de bază este: Fb .2kN unde Sd(T1y)este ordonata spectrului de proiectare pe direcţia y calculată cu valorile corespunzătoare ale perioadei şi factorului de comportare q şi m este masa totală a structurii m = m1+m2+m3 = 318t. Se vor folosi perioadele proprii exacte determinate în paragraful anterior pe modelul real al structurii şi anume: T = 0. Aceste forţe laterale se vor calcula similar cu cele de la exemplul.2). (77) 138 . Masele de nivel au valorile: m1 = m2 =104.8.4.3.8.3 kN − F3x = 136.2 kN − F2x = 88. conform paragrafului 4.85 = 269.

4 combinaţia seismică de încărcări este: ∑ Gk . 4.3.x+ M1.8kN − F3y = 221 kN Momentele de torsiune pentru fiecare nivel pe cele doua direcţii au următoarele valori: M1.99 kNm M2 = M2.5 kNm M1.6 =85. Diagramele de forţă axială şi moment încovoietor din combinaţia seismică de încărcări.1 kNm M3 M2 M1 Figura 155: Momentele de torsiune la fiecare nivel.4.i cu valorile coeficientului ψ 2 = 0.y = 75.7⋅0. j ≥1 i ≥1 139 .y = 151.15 kNm M2.d-M.75 = 66. paragraful 6.6 kNm Momentele de torsiune pentru fiecare nivel sunt (Figura 155): M1 = M1.6 =42.4⋅0. Conform SR EN 1990:2004.y=221⋅0.8⋅0.2.3⋅0.x+ M2.68 kNm M3.84 kNm M2.3.8.x=136.9 Calcul structural Pentru această aplicaţie se vor arăta doar diagramele de forţă axială şi moment încovoietor obţinute din analiza modelului structurii în două variante: Diagramele de forţă axială şi moment încovoietor din calculul modal cu spectre de răspuns.d + ∑ψ 2.y=142.y = 235. j + AE .Forţele laterale se calculează cu următoarea relaţie: z ⋅m Fi = Fb ⋅ i i ∑ z j ⋅ mj şi au următoarele valori: − F1y = 71. Aceste momente de torsiune se introduc în modelul structurii într-un caz de încărcare care pentru acest exemplu va fi denumit AE.22 kNm M3.75 = 102.2⋅0.x+ M3.6 =132.9 kNm M3 = M3.x=44.x=88.y=71.4 kN − F2y = 142.75 = 33.i ⋅ Qk .

d-SPEC): Figura 157: Diagrama de forţă axială pe structură din calculul modal cu spectre de răspuns.i ⋅ Qk .d-SPEC + AE.i ⋅ Qk .d-SPEC) şi momentele de torsiune (AE.d este alcătuită din spectrele de răspuns (AE.d + ∑ψ 2.i i ≥1 Diagramele de forţă axială: Din calculul spectral ( AE.d = AE. 140 .d-M) care ţin cont de excentricitatea accidentală: AE. Acţiunea seismică AE.d-M.d + ∑ψ 2.i i ≥1 ∑G j ≥1 k.Figura 156: Definirea combinaţiei seismice de încărcări în programul SAP2000. j + AE . Pentru a ţine cont de faptul că acţiunea seismică poate veni din orice direcţie acţiunea seismică în combinaţia seismică se consideră cu + şi – pentru a corespunde celor 2 situaţii: ∑G j ≥1 k. j − AE .

d-SPEC): Figura 159: Diagrama de moment încovoietor pe structură din calculul modal cu spectre de răspuns. 141 . Diagramele de moment încovoietor: Din calculul modal cu spectre de răspuns ( AE.Din combinaţia seismică de încărcări: Figura 158: Diagrama de forţă axială pe structură în combinaţia seismică de încărcări.

În diagramele din calculul spectral toate valorile apar cu semnul pozitiv. Semnul „+” pentru toate valorile provine din combinaţia modurilor proprii de vibraţie cu combinaţia pătratică completă (CQC) şi combinaţia efectelor acţiunii seismice cu radical din suma pătratelor (SRSS). 142 . Figura 161: Eforturile pe un stâlp parter din cadrul ax 1 din combinaţia seismică de încărcări. Acest lucru se poate vedea mai bine în Figura 161 care prezintă eforturile pentru un stâlp parter din axul 1.Din combinaţia seismică de încărcări: Figura 160: Diagrama de moment încovoietor pe structură în combinaţia seismică de încărcări. În diagramele din combinaţia seismică de încărcări valorile eforturilor pe elemente sunt date sub formă de înfăşurătoare.

1 Datele problemei Structura care urmează să fie analizată este un cadru metalic cu 3 etaje a câte 3. iar acoperişul se consideră circulabil.5 m fiecare.d-SPEC) se for afişa doar pentru cadrul din ax 1: Figura 162: Diagrama de momentele încovoietoare din calculul modal cu spectre de răspuns pentru cadrul din ax 1. Încărcările gravitaţionale pe planşeu sunt alcătuite din încărcarea permanentă de 5 kN/mp şi încărcarea utilă de 3 kN/mp. Planşeul este realizat din beton armat şi reazemă pe grinzile secundare. Structura este amplasată la Bucureşti şi urmează a fi proiectată conform clasei de ductilitate H. Structura analizată este aceeaşi cu cea care a fost analizată în paragraful anterior.8.3. Se observă ca toate valorile momentelor sunt mai mici decât cele obţinute pe acest cadru din analiza cu forţe laterale. Acest lucru demonstrează că un calcul modal cu spectre de răspuns oferă rezultate mai exacte şi o proiectare mai economică în comparaţie cu metoda forţelor laterale. 4. Această structură este alcătuită din cadre contravântuite dispuse în axele A şi C. Cadrele din axele B. 143 . 4.Pentru simplitate valorile momentelor încovoietoare din calculul spectral ( AE. 2 deschideri a câte 6 m şi 3 travei de 5 m fiecare. În cele ce urmează se detaliază doar calculul cadrelor necontravântuite de pe direcţia x a structurii. 2 şi 3 sunt cadre necontravântuite cu grinzile articulate şi preiau doar încărcări gravitaţionale.8.3 Calcul static neliniar În această aplicaţie se exemplifică aplicarea calculului static neliniar pentru calculul global la acţiunea seismică a unei structuri modelate folosind cadre plane situate pe cele două direcţii orizontale principale. şi cadre necontravântuite cu noduri rigide dispuse în axele 1 şi 4 (vezi Figura 140).

1 Datele problemei Structura care urmează să fie analizată este un cadru metalic cu 3 etaje a câte 3. 2 deschideri a câte 6 m şi 3 travei de 5 m fiecare. Travee B = 5 m.4. Structura va fi proiectată conform clasei de ductilitate H. Caracteristicile principale ale structurii sunt prezentate sintetic mai jos: Deschidere L = 6 m. Rezultatele calculului se vor prezenta in detaliu in redactarea finala. În cele ce urmează se detaliază doar calculul cadrelor necontravântuite de pe direcţia x a structurii.4 Calcul dinamic neliniar În această aplicaţie se exemplifică aplicarea calculului dinamic neliniar pentru calculul global la acţiunea seismică a unei structuri modelate folosind cadre plane situate pe cele două direcţii orizontale principale. Structura analizată este aceeaşi cu cea care a fost analizată în paragraful anterior. 2 şi 3 sunt cadre necontravântuite cu grinzile articulate şi preiau doar încărcări gravitaţionale.5 m. 144 . 4. Cadrele din axele B.4 T 3 H H H L L (a) T 2 T T T T y A x 1 L L B C (b) Figura 163: Cadru spaţial (a) şi vedere în plan (b) a structurii analizate. 4. iar acoperişul se consideră circulabil. şi cadre necontravântuite cu noduri rigide dispuse în axele 1 şi 4 (vezi Figura 140). Calculul structural se realizează cu programul SAP2000.5 m fiecare. Încărcările gravitaţionale pe planşeu sunt alcătuite din încărcarea permanentă de 5 kN/mp şi încărcarea utilă de 3 kN/mp. Înălţime etaj H = 3. Planşeul este realizat din beton armat şi reazemă pe grinzile secundare. Amplasament: Bucureşti. Încărcare permanentă pe planşeu gk = 5 kN/mp.8.8. Această structură este alcătuită din cadre contravântuite dispuse în axele A şi C. Structura este amplasată la Bucureşti şi urmează a fi proiectată conform clasei de ductilitate H. Încărcarea utilă pe planşeu qk = 3 kN/mp.

Structura va fi proiectată conform clasei de ductilitate H. Amplasament: Bucureşti. Caracteristicile principale ale structurii sunt prezentate sintetic mai jos: Deschidere L = 6 m. Travee B = 5 m.5 m. Calculul structural se realizează cu programul SAP2000. 145 . Încărcare permanentă pe planşeu gk = 5 kN/mp. Rezultatele calculului se vor prezenta in detaliu in redactarea finala. Înălţime etaj H = 3.4 T 3 H H H L L (a) T 2 T T T T y A x 1 L L B C (b) Figura 164: Cadru spaţial (a) şi vedere în plan (b) a structurii analizate. Încărcarea utilă pe planşeu qk = 3 kN/mp.

criteriul Merchant-Rankine poate fi exprimat prin: Factor de încarcare la cedare=       ≥1 (79) Acolo unde factorul de încărcare este mai mare decât 1. Termenul de factor de încărcare este folosit pentru a defini raportul dintre forţa aplicată şi forţa de calcul la SLU în orice etapă particulară a încărcării. Modificările sunt descrise mai jos. fie rezultatele acestui pas trebuie modificate pentru a corespunde criteriului de cedare Merchant-Rankine. 5. fie analiza. dacă αcr < 10. ţinând seama că. Se face o analiză plastică pentru combinaţia de încărcări aleasă. Factorul de încărcare de cedare este factorul de încărcare cerut pentru a produce cedarea prin mecanism plastic. Aceste metode permit determinarea unor eforturi sigure şi apropiate de realitate.1 Procedeul de calcul In aceasta anexa se prezintă metodele simplificate de calcul de ordinul I la stari limita ultime SLU. dar nu exacte.0.0 şi acestea pot fi folosite pentru verificările ulterioare. prin împărţire cu factorul de încărcare la cedare. nu este indicat să se reducă eforturile calculate la cedare. Procedeul de calcul este următorul: a) se aleg dimensiunile elementelor şi vutelor (daca exista). Folosind o astfel de metoda. c) Momentele şi forţele rezultate se folosesc pentru verificările de rezistenţă.5 ANEXA 1: CALCULUL SIMPLIFICAT DE ORDINUL I LA STĂRI LIMITĂ ULTIME 5. Reducerea eforturilor este posibilă numai printr-o metodă care respectă momentele plastice ale secţiunilor. Daca αcr < 3. cum ar fi o analiză elasto-plastică cu ajutorul unui program de calcul. b) Pentru fiecare combinaţie de încărcări la starea limită ultimă SLU: Se determină αcr pentru combinaţia aleasă dintr-o analiză critică de flambaj. Justificarea acestei metode provine din faptul că Merchant-Rankine dă pentru cedare: 1 1 1 + = (80) α pl α cr α ced 146 .0 şi va fi de obicei destul de mare.1. se pot determina eforturile pentru valoarea factorului de încărcare egală cu 1. Factorul de încărcare corespunzător mecanismului nu trebuie să fie mai mic decât 1. pentru că nu ar reflecta adevărata comportare la cedare. se aleg secţiuni mai puternice şi se reia calculul de la pasul precedent.1 Încărcarea modificată corespunzătoare criteriului Merchant-Rankine Criteriul Merchant-Rankine poate fi evidenţiat făcând analiza plastică a cadrului la încărcările aplicate majorate cu factorul: 1 1− 1 (78) α cr încarcarea de cedare   1 Forta aplicata ×  1 − 1  α cr  Pentru analiza plastică.

Trebuie notat că factorul de încărcare corespunzător formării ultimei articulaţii plastice a mecanismului va fi acelaşi ca pentru orice altă metodă care foloseşte metoda Merchant-Rankine. dar această metodă permite calculul eforturilor pentru factori de încărcare inferiori condiţiei de cedare.1 1 1 + = Fpl Fcr Fced F − Fced 1 1 1 = − = cr Fpl Fced Fcr Fced Fcr Fpl = Fced Fcr Fced = Fcr − Fced 1 − Fced Fcr (81) Fpl = Fced 1 F 1 − ced Fcr unde: Fced = FSLU (82) (83) Fpl = FSLU 1 1 = FSLU F 1 1− 1 − ced α cr Fcr 5. incrementul forţelor este aplicat ca de obicei. dar factorul de încărcare este redus la formarea fiecărei articulaţii plastice. Diagrama forţă-deplasare redusa conform criteriului Merchant-Rankine Marele avantaj al acestei metode este că ea identifică articulaţiile la SLU şi poate astfel determina un set de eforturi la 1.1.2 Analiza elasto-plastică modificată corespunzătoare criteriului Merchant-Rankine Analiza elasto-plastică de ordinul I este o procedură de analiză incrementală. vezi Figura 165. Cadrul este considerat încărcat cu combinaţia la SLU standard. Acesta este un 147 . Figura 165. cu secţiuni economice. Criteriul Merchant-Rankine poate fi observat în analiza elasto-plastică de ordinul I utilizând factorul: 1− 1 α cr (84) ca un factor de reducere aplicat factorului de încărcare calculat la formarea fiecărei articulaţii plastice.0 x SLU.

care trebuie să fie ≥ 1. (3) Se calculează factorul αcr = Fcr / FEd. elementele trebuie alese pentru a satisface orice diagramă statică de moment încovoietor. (3) Analiza elastică-perfect plastică. (2) Analiza lucrului mecanic virtual al mecanismelor rigid-plastice. (4) Se pune în concordanţă cu criteriul Merchant-Rankine prin împărţirea capacităţii plastice a 1 secţiunii cu coeficientul . Metoda grafică Pe rând. 1 (7) Se amplifica toate eforturile cu coeficientul . diagramele de momente încovoietoare se desenează pe bare.0. Figura 166. cu valorile maxime şi minime limitate de momentele plastice ale fiecărui element.avantaj în comparaţie cu analizele rigid-plastice bazate pe metodele lucrului mecanic virtual. (6) Se verifică factorul de încărcare la cedare de la (5). 1 1− 5.2 Metode de analiză Cele trei metode obişnuite de analiză sunt: (1) Metoda grafică. Capacitatea secţiunii modificată pentru a corespunde criteriului MerchantRankine Metoda implică următoarea procedură: (1) Se aleg secţiunile iniţiale ale cadrului. 1 1− α cr 5.1 Metoda grafică În metoda grafică (Figura 166).2. unde factorul de încărcare la cedare este mai mare decât cel cerut la SLU. Metoda grafică va găsi întotdeauna limita superioară a momentului încovoietor sau limita 148 .3 α cr (5) Se face o analiză rigid-plastică a cadrului folosind capacităţile plastice reduse de la punctul (4). (2) Se calculează forţa critică de flambaj a cadrului Fcr. • Proiectarea iniţială a oricărei structuri. 5.1. Astfel metoda grafică se poate folosi pentru: • Analiza unor structuri foarte simple.

Rotiri în articulaţiile plastice conforme cu mecanismul de cedare 149 . Metoda lucrului mecanic virtual Prin această metodă nu se găseşte ordinea apariţiei articulaţiilor plastice ci numai mecanismul de cedare. factorul de încărcare va fi supraestimat.inferioară a factorului de încărcare. Direcţia rotirilor trebuie verificată cu grijă pentru a se asigura că sunt în concordanţă cu mecanismul (Figura 168). Dacă nu este analizat mecanismul real.2 Metoda lucrului mecanic virtual al mecanismelor rigid-plastice Metoda lucrului mecanic virtual calculează factorul de încărcare la cedare pentru un mecanism de cedare rigid-plastic. Pentru a fi în siguranţă. Metoda se recomandă pentru proiectarea iniţială a unei structuri.2. se roteşte şi apoi se închide. Trei probleme importante pot sa apară atunci când se utilizează această metodă: Metoda poate determina doar factorul de încărcare pentru mecanismul analizat. în ipoteza că s-a făcut corect. deci este întotdeauna sigură. Metoda se foloseşte în mod special pentru a verifica o structură care a fost deja definită. 5. Nu găseşte nici o articulaţie care se formează. Rotirea articulatiilor permite formarea mecanismului de cedare Figura 168. Diagrama de incarcari Figura 167. de aceea metoda este adesea considerată ca metoda clasică (Figura 167). diagrama completă de moment încovoietor a structurii trebuie trasată pentru factorul de încărcare cel mai mic al mecanismelor posibile. Structuri destul de extinse pot fi analizate fără calculator. analiza finală fiind în mod normal rigid-plastică sau elastic-perfect plastică.

dar va trebui ţinut cont de ea. se rotesc şi apoi se închid. şi va fi identic cu mecanismul corespunzător celui mai mic factor de încărcare care poate fi găsit prin metoda rigid-plastică. Este posibil să identifice articulaţii care se formează. Mecanismul final va fi mecanismul real de cedare. odată cu formarea lor (Figura 169). în cazurile unde dimensionarea este determinată de deplasări sau unde se folosesc secţiuni supradimensionate. • Se identifică toate articulaţiile plastice. Acest lucru poate produce economii în structură acolo unde rezistenţa elementelor este mai mare decât este necesar. • Articulaţiile care se formează după SLU pot fi identificate şi deci acolo unde este posibil.5. • Diagrama reală de momente încovoietoare de cedare sau la orice nivel până la cedare poate fi identificată. Figura 169. Metoda are următoarele avantaje: • Se identifică mecanismul real de cedare. Se presupune că elementele se deformează ca elemente liniar elastice până la momentul plastic Mp şi apoi se comportă perfect plastic fără ecruisare. costul îmbinărilor elementelor poate fi redus.2. Metoda elastică-perfect plastică 150 . şi care astfel nu va apare în mecanismul final. inclusiv orice articulaţie care s-ar putea forma şi apoi închide.3 Metoda elastică-perfect plastică Metoda elastică-perfect plastică aplică forţele în mod crescător cu paşi mici şi consideră articulaţiile plastice pe structură. programul de calcul având aceste posibilităţi. sau chiar care se descarcă sau schimbă sensul rotirii.

Figura 170. b – lăţimea tălpii comprimate. A – aria secţiunii transversale a stâlpului. L – deschiderea grinzii standard.6 ANEXA 2: CALCULUL CAPACITATII DE ROTIRE PLASTICA A SECTIUNILOR θu −1 θp (85) Capacitatea de rotire plastică se determină cu relaţia: µr = unde θu este rotirea plastică definită prin cea corespunzătoare momentului de plasticizare a secţiunii. R – limitele de curgere pentru tălpi. t i 151 .1 ARt N ≤ 0.6 (87) pentru 0. definită pe curba post-elastică ().8 + 0.2 t  bL  Ri  (86) ε= 240 ( N mm 2 ) Rt N ARt pentru N ≤ 0. Curba de comportare reală a unei îmbinări Capacitatea de rotire plastica pentru profile dublu T (Figura A. iar θp este rotirea elastică la formarea articulaţiei plastice.2) se determină cu relaţia: µr = 6 ×104 α unde: tt2  R  ε  0. respectiv pentru inimă.3 ARt α = 1− 4 α = 0.1 ≤ Notaţiile de mai sus au următoarea semnificaţie: N – forţa axială din stâlp. R . determinată conform Figura 171 în funcţie de mecanismul de cedare.

dacă 1.Clasa 3 cu ductilitate slabă.5 ≤ µr < 7.Clasa 1 cu ductilitate bună.Figura 171. rezultata din calcul sau ceruta prin recomandarile din norma.5 Disiparea de energie seismică prevăzută prin proiectare este asigurată dacă: µr > µ n (88) unde µn este capacitatea de rotire necesară.Clasa 2 cu ductilitate medie. 152 .5 . elementele de structură pot fi clasificate în: . dacă µr ≥ 5.7 . Caracteristicile profilelor dublu T şi deschiderea grinzii standard În funcţie de capacitatea de rotire plastică rezultată din relaţia anterioara.5 ≤ µr < 4. dacă 4.

A. Faccioli. Prentice-Hall.M. "Three-Dimensional Static and Dynamic Analysis of Structures.7 BIBLIOGRAFIE SR EN 1993-1-1:2006. I. 12:1. 10.F. acţiuni seismice şi reguli pentru clădiri".J. Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). Journal of Structural Engineering. M. 132. H-Y. "Cod de proiectare seismică . Gasparini. SR EN 1998-1:2004/NA:2008. "Eurocode 8 Compliant Real Record Sets for Seismic Analysis of Structures". Erdik. (2003). (2005). Buletinul Construcţiilor. A Physical Approach with Emphasis on Earthquake Engineering".. Massachusetts. and Kawakami. (2006).. Anexa naţională".. Paulay. E. Vol.H. acţiuni seismice şi reguli pentru clădiri. "Simulated Earthquake Motions Compatible with Prescribed Response Spectra.. E. London and New York. Partea 1-8: Proiectarea îmbinărilor. Gioncu. and Cosenza.A. Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). H. SR EN 1990:2004 "Eurocod: Bazele proiectării structurilor". (2002).Prevederi de proiectare pentru clădiri".N. SR EN 1998-5:2004. ISBN 0-13-086973-2.. General rules. seismic actions. Chang. Massachusetts Institute of Technology.. Journal of Earthquake Engineering. Third edition 2002. Thomas Telford. design rules for buildings. Spon Press. (2002). M. P100-1/2006. (1976). U.S. and Durukal. and Vanmarcke. A. Wilson." Department of Civil Engineering. In W. (2001). A. Fardis. Chopra. "Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţă la cutremur.A. Asociaţia de Standardizare din România (ASRO).Partea I . Elnashai. Partea 1: Reguli generale. foundations and retaining structures". (2008). Chen and Charles Scawthorn (ed. F. Earthquake Engineering Handbook.. Priestley M. V. P. Pinto. Partea 1-1: Reguli generale şi reguli pentru clădiri. London. G. T. "Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. and Plumier. Eurocode 8: Design of structures for earthquake resistance. Computers and Structures Inc. SR EN 1998-1:2004. Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). 54 – 90. D. Partea 1: Reguli generale. 12-13.. "Designer's Guide to EN 1998-1 and EN 1998-5. "Simulation Modeling of Strong Ground Motion". USA: John Wiley and Sons. Carvalho. CRC Press. structuri de susţinere şi aspecte geotehnice". SR EN 1993-1-8:2006.N.. Upper Saddle River. (1992). "Dynamics of Structures: Theory and Applications to Earthquake Engineering". Maddaloni. Iervolino. 2006. "Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Partea 5: Fundaţii. pages 2553-1562.L. E. "Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţă la cutremur. 153 .). "Seismic design of reinforced concrete and masonry buildings". Vol. Cambridge. E. New Jersey. and Mazzolani.. "Ductility of Seismic Resistant Steel Structures". Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). "Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţă la cutremur. E. no. E. "Effects of ground motion parameters and cyclic degradation behaviour on collapse response of steel moment-resisting frames". Research Report R764.

P. R. Fajfar. "Design of steel structures. L. Cervasio. Final Report. "Frame design including joint behaviour".. Da Silva. ECCS Eurocode Design Manuals.S. in "Advanced Earthquake Engineering Analysis". (2000). 16(3): 573-92. Earthquake Spectra. A. Verificarea prin calcul a elementelor de construcţii metalice şi a îmbinărilor acestora. NP 042-2000. European Commission. H.. (1996). Pecker (Ed. Chabrolin. "Using Pushover Analysis for Assessment of Buildings and Bridges". CISM Courses and Lectures no. Maquoi. Training and education for the Implementation of Eurocode 3 (2009). R. "A nonlinear analysis method for performance-based seismic design". Part 1-1: General rules and rules for buildings". Eurocode 3: Design of steel structures. Cidect. 154 .Pinho. R. B. Springer. Simoes. Design of Tubular Steel Structures. (2007). Normativ privind prescripţiile generale de proiectare. 494. (2010).)..

Master your semester with Scribd & The New York Times

Special offer for students: Only $4.99/month.

Master your semester with Scribd & The New York Times

Cancel anytime.