REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr.

1(4)/2000

Balogh Márton

APARIŢIA POLITICILOR DE DEZVOLTARE REGIONALĂ ŞI ROLUL REGIUNILOR ÎN EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Dezvoltarea şi aplicarea politicilor regionale se datorează acelei aprecieri sau observaţii, potrivit căreia forţele pieţei nu pot, sau nu vreau să rezolve problemele unor regiuni; de aceea fiind nevoie de o oarecare intervenţie din partea statului pentru a schimba procesele şi fenomenele existente acolo. Ele reprezintă o formă de schimbare în spaţiu a activităţii umane, a funcţiilor sociale şi economice, scopul acestora fiind de a reorganiza activitatea economică pe teritoriul statului, din centre care arată o capacitate de dezvoltare şi de supravieţuire mai mare către centre unde această capacitate lipseşte sau nu este destul de dezvoltată. Cu alte cuvinte, politicile regionale au fost create pe baza teoriilor potrivit cărora între regiunile unei ţări trebuie să existe o egalitate. Deşi în ţările din Europa aceste politici au fost acceptate doar după al doilea război mondial, şi utilizate la scară largă din anii 60 ai secolului XX, originile ei sunt mult mai îndepărtate. Politicile regionale propriu-zise care au apărut de-a lungul timpului şi au arătat o oarecare continuitate într-o serie de ţări sunt trei la număr: a.) controlarea creşterii pe teritoriul capitalelor şi a centrelor economice. Acest tip de politică îşi are originea în cartea lui Ebenezer Howard intitulată Oraşe de grădini apărută în Anglia în anul 1896 ; b.) reclădirea din punct de vedere economic a vechilor centre industriale, pentru ca acestea să poată face faţă schimbărilor economice, sociale şi tehnologice; c.) iniţierea unei creşteri pe teritoriile mai puţin dezvoltate. Economiile de piaţă din Europa Occidentală s-au format în timp pe baza influenţelor conjuncturale de dezvoltare a pieţei şi a ciclurilor de dezvoltare. Unele regiuni datorită intensităţii intervenţiei statului şi a capacităţii lor de reacţie s-au ridicat, stabilizat ori au schimbat locul în ierarhia dezvoltării. În Europa de est dezvoltarea structurilor teritoriale ale statelor au fost hotărâte pe baza unor considerente politico-ideologice şi de putere. Apariţia centralizării în organizarea administrativă din

7

diferenţe existând.Poznan. În ţările din estul europei care şiau câştigat independenţa (sau unitatea) la începutul secolului XX era posibilă alcătuirea unor state naţional-unitare doar cu ajutorul unei centralizări excesive. Filozofiile economice aplicate în regiuni au fost foarte diverse. Polonia şi România. Industria cehă datorită unirii cu Slovacia a reuşit să-şi asigure piaţă de desfacere. În ceea ce priveşte statele din Balcani. pentru a aduce la acelaşi nivel de dezvoltare teritorii care în trecut au aparţinut de diferite imperii. În Iugoslavia producţia industrială din Slovenia era de câteva zeci de ori mai mare decât producţia industrială din Bosnia-Herţegovina şi Muntenegru. în Iugoslavia 8 . Krakkó. Timişoara şi Cluj-Napoca. 1(4)/2000 diferite state nu coincide cu preluarea puterii în acele ţări de comunişti. Regiunile din est erau doar furnizori de materie primă şi reprezentau pieţele de desfacere pentru produsele din Imperiul Rus şi Imperiul AustroUngar. Alături de noile capitale s-au remarcat ca centre de dezvoltare regională oraşele: în Polonia . Un sistem economic şi o reţea de oraşe moderne în accepţiune europeană au existat în acea perioadă doar în Cehia şi câteva regiuni din vestul Poloniei. acestea abia se desprinseseră de sub puterea feudală a Turciei. sistemul feroviar din Silezia (care înainte aparţinea de Prusia). între cele două războaie mondiale nici un oraş nereuşind să ajungă la un nivel de dezvoltare net superior faţă de celelalte.Iaşi.Brno. În anii ’20 ai acestui secol guvernele naţionale ale acestor state au folosit importante resurse materiale pentru a organiza o administraţie publică unitară. În celelalte state din estul Europei regiunile istorice au rămas în continuare privilegiaţii noii politici de dezvoltare. însă şi în cazul altor state. În ceea ce priveşte industria (producţia de maşini.REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. Schimbările generale din Europa de est au atins în mod negativ Ungaria şi Austria care în aplicarea politicii lor de dezvoltare au început să întâmpine o mulţime de greutăţi. în Cehoslovacia . iar gradul de urbanizare a acestei regiuni îl depăşea de trei ori pe cel din Moldova şi Ţara Românească. Capacitatea de producţie a celor două ţări era dimensionat pentru a satisface o piaţă de 40 de milioane de consumatori. După prăbuşirea pieţei interne (odată cu căderea monarhiei) aproape jumătate dintre producători industriali şi-au pierdut pieţele de desfacere şi furnizorii de materii prime. Wroclaw. Inegalităţile în dezvoltarea unor regiuni au apărut în forme extreme în cele două ţări care aveau cei mai mulţi locuitori din zonă. era de zece ori mai dezvoltat ca şi cel din estul ţării (aceste regiuni fiind în zona de influenţă economică a Rusiei). Craiova. În cazul statului nou constituit. producţia de alimente) din Budapesta aceasta lucra la o capacitate de 20-30% faţă de perioada de dinaintea divizării imperiului. Katowice. Cehoslovacia. În cazul Poloniei. În România 2/3 din cei ce munceau în industrie locuiau în Transilvania. în România . produsul intern brut pe cap de locuitor din fosta Cehia a depăşit de trei ori pe cel din Slovacia. Bratislava.

Ponderea populaţiei care locuia la sate era de 80% în cazul Iugoslaviei şi Bulgariei. Această perioadă a urbanizaţiei avea şi caracteristici ce proveneau din natura puterii de stat (Enyedi. Nici noile programe regionale de politici sociale nu s-au rezumat la altceva. 1(4)/2000 Ljublana. ci diferit de la o ţară la alta acestea au început să se consulte (mai ales din anii ’80). În urma politicii de planificare economică.REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. s-a trecut la întărirea capacităţii de apărare a Uniunii Sovietice cu ajutorul zăcămintelor naturale din aceste teritorii. La sfârşitul deceniului patru această parte a Europei avea un pronunţat caracter rural. 9 . prin coordonarea de la centru a dezvoltării comunităţilor locale nu s-a reuşit supunerea totală a acestora. promovată prima dată în această ţară. Deci conflictul de interese dintre dezvoltarea pe ramură şi dezvoltarea teritorială îşi are originea în Uniunea Sovietică din anii deceniului trei al sec. politicile regionale au intrat în umbra politicilor de dezvoltare pe ramură economică.1992). Chiar dacă au fost unele încercări de introducere a stimulentelor regionale. cu specialişti în urbanizare. XX.000-100. În cazul Ungariei a rămas în continuare capitala ca un centru puternic industrializat unde era concentrată 2/3 din capacitatea industrială a ţării. După alipirea Siberiei şi a altor republici mai puţin dezvoltate. Când la sfârşitul deceniului opt au început să apară primele semne ale prăbuşirii economiilor planificate. decât mărirea numărului proletariatului pe plan local pentru a satisface ambiţiile de mare putere ale celor de la „centru”. (Horvath. O altă consecinţă ar fi slaba dezvoltare tehnică şi rigiditatea structurală care a continuat să adâncească problema urbanizării acestei regiuni. au fost aşezate şi bazele organizării dezvoltării economiei pe ramuri. Pe de o parte s-a adâncit în continuare prăpastia dintre sate şi oraşe. 70% în Polonia şi România.000 de locuitori. datorită nedezvoltării infrastructurii din considerente ideologice şi a politicii de redistribuire a statului care a dezavantajat satele. în Ungaria 60% şi în Cehoslovacia 50%. 1989). Zagreb şi Skopje. În această zonă rurală procesul urbanizării avea caracteristicile unei perioade anterioare desfăşurat în Europa Occidentală: au sporit ca număr oraşele cu 50. iar după apariţia centralizării şi în alte state din Europa. totuşi aceste propuneri au fost repede uitate datorită în primul rând diferenţelor de interese între ministerele din ramurile vizate. reţeaua oraşelor mari rămânând aproape neschimbat înaintea celui de-al doilea război mondial. printre priorităţile macrostabilizării nu a apărut aproape nici într-o ţară necesitatea elaborării unei politici regionale. Proiectele de dezvoltare regională din fostul Imperiu Rus se deosebeau de cele enumerate mai sus doar prin faptul că economia teritoriilor proaspăt ocupate au fost puse în slujba stabilităţii puterii centrale. În al treilea rând.

şi în Slovenia s-a făcut un program de sprijinire a dezvoltării teritoriale prin revitalizarea spaţiilor cu o populaţie instabilă. care îngreunează apariţia unei politici regionale consistente. Chiar dacă s-au făcut concepţii şi proiecte de dezvoltare. sau nu. ca o activitate finanţată din bugetul de stat. Între izvoarele de dezvoltare centralizate nu există o coordonare. modalităţile de punere în practică nu erau suficient fundamentate. finanţarea care s-a făcut haotic au avut ca efect neînregistrarea a nici unui rezultat semnificativ. politica de dezvoltare regională a constat doar din câteva intervenţii ocazionale. acestea aveau un caracter „ad-hoc”. Deoarece criza îşi face simţite efectele în toate domeniile unor economii naţionale. iar pentru armonizarea intereselor de ramură s-au creat instituţii centrale. decât prin aplicarea politicilor regionale ce au la bază redistribuţia veniturilor. Se constată o competiţie între ministere şi politicienii ce activează în acele ramuri pentru a coordona politicile de dezvoltare şi a dispune de sumele destinate acestuia. lipsa de putere a sistemului de instituţii ce se ocupau cu dezvoltare teritorială şi nerezolvarea problemei administraţiei publice teritoriale. În mai multe state ministerele de specialitate. Cehia a încercat prin sprijinirea micilor întreprinzători aplicarea stimulentelor regionale. care să susţină cooperarea dintre sectorul public şi cel privat. O primă întrebare care până acum a rămas fără un răspuns ar fi aceea că. acestea însă nu pot fi privite ca intervenţii de structură. în structura guvernului central a apărut dezvoltarea teritorială. În perioada 1990-1994. dezvoltarea politicilor regionale au fost împiedicate de trei factori în perioada tranziţiei: sprijinul redus din partea cercurilor guvernamentale în ceea ce priveşte apariţia unei politici regionale de sine stătătoare. factorii de decizie din Europa de est au în faţa lor mai multe dileme. baza constituţională a politicilor regionale lipseşte. pentru a contracara semnele unui impas în politicile regionale au aplicat unele considerente teritoriale în împărţirea mijloacelor pe care le aveau la dispoziţie. erau create pentru a ajuta rezolvarea unor scopuri ocazionale fără existenţa unui sistem de organizare şi a mijloacelor bine determinate. o soluţie pentru rezolvarea problemelor specifice perioadei de tranziţie. 1(4)/2000 Apariţia. volumul redus al fondului destinat acestei activităţi. nu se poate ca în perioada când resursele sunt limitate să se obţină rezultate mai bune cu o politică industrială modernă. Un alt neajuns ar fi că. nici la nivelul imediat următor acestuia nu există instituţii care să se ocupe cu proiectele şi cu aplicarea acestora în domeniul dezvoltării. Asemenea fenomene pot fi observate şi la celelalte nivele ale administraţiei de stat. dintre ţările din estul Europei). fără rezultate practice. politicile regionale reprezintă. unde. Atribuţiile 10 . Ungaria a fost singura ţară (fireşte. Trebuie sesizat faptul că. în majoritatea statelor baza legală. Nici la nivel naţional. însă activitatea acestora este formală.REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr.

că pe baza acestui proiect de concepţie cel mai important mijloc de dezvoltare este văzută sprijinirea micilor întreprinzători (Blazek. Lodz. cât şi în cazul când acestea sunt finanţate din resurse bilaterale de faptul că coordonarea lor este făcută de către ministere centrale.provine din cerinţele aderării la Uniunea Europeană. Suwalki. Guvernul din Cehia definitivat principiile de bază în 1992 cu titlul de „Principiile politiceeconomice ale regionalizării”. Aceasta deoarece potenţiali candidaţi la aderare trebuie să-şi coreleze politicile şi sistemul de instituţii la regulile de integrare. în 1996 existând deja 60 de reprezentanţe. Un alt factor care influenţează politica de dezvoltare regională . Din cauza dezinteresului manifestat de către 11 . 1997). a supravieţuit schimbărilor din sistemul de stat. În Polonia documentele oficiale subliniază efectul negativ al diferenţierii regionale. Dar adoptarea practicilor europene sunt îngreunate. Cea mai mare influenţă o are Ministerul Social şi al Muncii care beneficiază de resurse semnificative pentru reducerea şomajului. incluzând în această categorie 16% din populaţia ţării. Documentul a indicat ca principală sarcină a dezvoltării teritoriale mărirea numărului de locuri de muncă în zonele defavorizate. Din punct de vedere metodologic documentul este gândit folosind bazele economiei planificate. utilizarea fondurilor nu se face pe baza unui plan. Începând de atunci activează agenţiile de dezvoltare coordonate de la centru. Institutul de Planificare Teritorială. de aceea este firesc. care cad în sarcina mai multor ministere. noul statut al acesteia nu cuprinde politicile regionale. actorii regionali suportă doar consecinţele şi nu pot lua parte activ la desfăşurarea acestor programe. chiar şi agenţiile de dezvoltare înfiinţate cu sprijin din străinătate în activitatea lor fiind subordonate centrului. atât în cazul programelor finanţate din fonduri Phare.REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. în special pentru concordanţa programelor structurale şi de coeziune. în centru fiind aşezată crearea cadrului propice unei creşteri economice echilibrate. care a supravegheat în trecut politicile de planificare teritorială. Walbrzych şi Katowice) în programele privind dezvoltarea micilor întreprinderi şi de reconversie profesională.care poate fi deja privit ca un curent favorabil . În ciuda acestor caracteristici comune pregătirea statelor din estul Europei pentru aplicarea unei politici regionale moderne arată diferenţe semnificative. făcând o distincţie între investiţiile productive şi neproductive. Prin programul Phare au fost sprijinite şase subdiviziuni teritoriale (Olsztyn. Propunerea program a fost adresată zonelor unde era concentrată industria grea. 1(4)/2000 în acest domeniu sunt încredinţate de obicei instituţiilor deconcentrate ale ministerelor în teritoriu. Cu dezvoltarea teritorială responsabil este Ministerul Economiei. Un alt neajuns ar fi faptul că ele nu se integrează în concepţia de dezvoltare a ţării. Pentru stabilirea principiilor de urmat în politica regională în anul 1995 au fost constituite primele grupe de lucru. Rzeszow.

O altă formă de susţinere regională – dar cu mijloace mult mai modeste decât cele amintite mai sus . schimbarea structurală şi iniţierea cooperării cu ţările vecine. asigurarea stabilităţii mediului din acea parte a ţării. În Bulgaria s-au alcătuit noi concepţii de dezvoltare pentru regiunile de la malul Mării Negre. Programul de marketing este desfăşurat de o agenţie ce coordonează investiţiile străine. zona Dunării. se schimbă regiunile cu probleme şi deocamdată nu există un punct de vedere unitar în ce priveşte stimulentele regionale.REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. folosirea resurselor locale în slujba economiei naţionale. Green Paper. că datorită slăbiciunii economiei de piaţă. Aproape an de an apar noi proiecte. iar scopurile acestora ar fi: dezvoltarea social-economică echilibrată a regiunilor. Un al treilea plan de activitate din acest domeniu în Slovacia este reprezentată de oferirea teritoriilor şi întreprinderilor investitorilor din străinătate. Nesiguranţa poate fi sesizată cu toate că în anul 1996 în Cehia a fost organizat un Minister al Dezvoltării Teritoriale. s-a investit chiar şi capital venit din exterior şi s-au făcut chiar reduceri de impozit. care are ca funcţie principală salvarea întreprinderilor mari şi stabilitatea locurilor de muncă. Acest proiect a fost alcătuit pe baza principiilor de bază şi metodologiei de programare a Uniunii 12 .ar fi programele de reconversie profesională a forţei de muncă din unităţile lichidate. În România. 1997). 1(4)/2000 fărâmiţata administraţie teritorială şi a opoziţiei manifestate de către instituţiile centrale această iniţiativă guvernamentală nu a mai ajuns în faţa parlamentului. Oficial dezvoltarea teritorială aparţine de Ministerul Proiectării Strategice. iar în 1996 pentru elaborarea politicii regionale s-a alcătuit o comisie guvernamentală. S-a început reforma sistemului de instituţii. a teritoriilor de la graniţă şi a regiunii de munte. în 1997 s-a alcătuit un proiect de dezvoltare regională pe baza sprijinului financiar realizat din fonduri Phare. limitarea diferenţelor regionale. În România şi Bulgaria la elaborarea noii politici de dezvoltare teritorială s-a pus un accent deosebit pe crearea unui sistem de instituţii care să ajute la integrarea în structurile europene (Geshev. Această încercare se datorează faptului că autorităţile din cele două ţări au conştientizat. armonizarea funcţiilor economice şi sociale ale regiunilor şi a comunităţilor. Pentru consolidarea a două mari combinate s-au cheltuit 15 miliarde de coroane. În independenta Slovacie perceperea dezvoltării teritoriale din perspectiva economiei planificate tradiţionale este şi mai uşor de observat. Politica economică oficială nu face o distincţie între dezvoltarea regională şi proiectarea teritorială. ajutorul Uniunii poate veni mai ales prin intermediul unor programe de dezvoltare regională.1997 a-b. În centrul strategiei de dezvoltare regională a guvernului bulgar au stat susţinerea uniformităţii investiţiilor publice din punct de vedere teritorial. executarea programelor de dezvoltare este făcută de către Ministerul Strategiei Economice.

voinţa centrului era cel mai bine rezolvat de un sistem de organizaţii subordonate pe verticală. Această logică a organizării de stat a marcat şi împărţirea teritorialadministrativă.la nivelul superior se afla un birou central de proiectare care avea o putere mare. 13 . O altă politică are la bază iniţiativele regionale. ca caracteristicile strategiilor de dezvoltare regională din centrul şi estul Europei să fie o îmbinare între elementele politicilor regionale tradiţionale ce existau în Occident încă de acum două decenii şi paradigmele noii politici regionale. precum şi crearea instituţiilor de dezvoltare atât la nivel central cât. slaba coordonare pe ramuri privind finanţarea comună a unor proiecte de dezvoltare regională. şi pe termen mediu încearcă elaborarea noului program de dezvoltare teritorială a ţării. Commission Opinion) Comisiei Europene despre statele din estul Europei s-a ajuns la concluzia că politica regională şi de coeziune este încă neformată. accesul la un eventual sprijin public (venind din domeniul public) este îngreunată de mai mulţi factori: · · Mijloacele politicilor regionale nu există sau sunt foarte slabe. din punct de vedere al calităţii nerezolvarea problemei eficienţei utilizării. Interesele redistribuţiei statului. Este posibil. Una dintre variantele de politici regionale are la bază asumarea din partea statului a unui rol dominant şi a unui sistem de instituţii deconcentrate. · Şi sfera bugetului are nevoie de schimbări fundamentale: din punct de vedere al cantităţii fondurile statului sunt greu de mobilizat pentru a completa sprijinul structural. integrarea acesteia între domeniile de modernizare poate fi realizată în viitor doar pe baza unor strategii diverse în Europa centrală şi de est. mai precis prin descentralizarea mijloacelor de asumare a responsabilităţii statului. În cazul dezvoltării regionale ce avea la bază mari investiţii făcute de la centru şi politicile sociale ale statului nu era nevoie de un sistem de instituţii cu mai mulţi participanţi ce în activitatea lor cooperează pe orizontală. lipsa cunoştinţelor de specialitate. necunoaşterea cantităţii izvoarelor necesare pentru efectuarea unor finanţări comune. Sistemul instituţiilor este foarte puţin dezvoltat. Elaborarea conţinutului politicii regionale.REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. Şi în rapoartele (Agenda 2000. În Europa Centrală şi de Est forma de organizare a dezvoltării teritoriale a fost cea ierarhică . stabilirea mijloacelor şi a sistemului organizării. şi teritorial. lipsa monitorizării conforme cu cerinţele Uniunii Europene. 1(4)/2000 Europene. chiar şi în acele ţări unde pentru reglementarea proceselor de pe piaţă se invocă necesitatea unui mai pronunţat rol acordat statului. lipsa de mijloace a administraţiilor locale. Aceasta din urmă reprezintă calea dezvoltării în Europa de Vest.

beneficiază încă de foarte puţine atribuţii de autonomie. Cum dictaturile din unele state Polonia şi Ungaria . Datorită şi acestui fapt. Legile autonomiei locale au creat baza constituţională pentru exercitarea descentralizată a puterii. În ultimul deceniu s-a putut observa în funcţionarea sistemului administrativ teritorial. Pe de o parte. o reacţie inversă la funcţia lor politică şi de redistribuţie . administraţia publică socialistă nu se prea deosebea de cea din statele cu o democraţie puternică. în aceste ţări. În ciuda acestor schimbări favorabile rămâne deschisă – şi este importantă din punctul de vedere al politicilor regionale . Instituţiile administraţiei publice locale erau în esenţă . Pe de altă parte. adevărate autoguvernăminte locale.au devenit mai puţin autoritare iniţiativele locale au început să câştige tot mai mult teren. Odată cu schimbarea de regim politic construcţia statelor din centrul şi estul Europei a trecut printr-o profundă schimbare de conţinut.după modificarea concepţiei iniţiale .REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. încă din deceniul opt al secolului XX au început să apară tot mai multe iniţiative de dezvoltare locală ce aveau la bază alte valori decât cele propagate de comunism. în schimbarea atribuţiilor acestuia deosebiri esenţiale între estul şi vestul Europei. totuşi principiul dominant de organizare. nivelul administrativ ce se află imediat sub cel al guvernului central a ajuns şi din punct de vedere al politicii regionale europene la un rol determinant. de autodeterminare. 14 . 1(4)/2000 Deşi din punctul de vedere al formei şi al principiilor ce stau la baza activităţii.ce a dus la mărirea competenţei de decizie a nivelului administrativ subnaţional. acest lucru s-a întâmplat deoarece noul principiu de organizare a Comunităţii Europene este subsidiaritatea . 1997). Administraţiile locale beneficiază deja de garanţia constituţională a autonomiei lor de organizare şi de decizie (Tóth. precum şi coordonarea strategiilor de dezvoltare a economiei naţionale şi a regiunilor sunt principii de bază în noua politică structurală şi de subvenţii.situaţia instituţiilor administrative ce se situează între centru şi comunităţile locale (nivelul mezo).mai ales datorită rolului negativ pe care au avut-o în epoca anterioară. aşa numita „democraţie centralizată ”. ca o repulsie. Un fenomen general în Europa centrală şi de est este. că aceste nivele . colaborarea cu administraţiile acestora.cei care puneau în practică voinţa centrului lăsând la o parte valorificarea specificului unor regiuni. atotputernicia Partidului Comunist au determinat o activitate administrativă diferită. În ţările Uniunii Europene rolul nivelului regional a crescut în importanţă. În locul sistemelor ierarhice s-a încercat punerea bazelor unui sistem descentralizat. Sprijinirea regiunilor slab dezvoltate şi aflate din punct de vedere economic în declin.mai ales în primele trei decenii de industrializare şi de dezvoltare comunităţilor . S-au produs schimbări deosebite şi în ceea ce priveşte finanţarea administraţiilor locale.

Nu este întâmplător deci. descentralizarea teritorială a puterii au iscat discuţii şi în statele unitare ale Europei centrale şi de est. Schimbarea sistemului politic. Construcţia economiei de piaţă. că controlarea funcţiilor nivelului mezo . Statele unitare din Europa – datorită şi a globalizării economice. politic şi funcţional. Dezvoltarea în continuare. funcţiile ei au fost reduse substanţial (în Ungaria). 1(4)/2000 Regionalizarea. Rolul de modernizare a regionalizării economice în zilele noastre poate fi observat în Europa centrală şi de est mai ales în Polonia: de exemplu programele de modernizare din subdiviziunea teritorială de la Poznan au un efect multiplicator asupra regiunii istorice Vielkopolska. în esenţă de un singur nivel problemele de dezvoltare regională au rămas fără „stăpân”.REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. acolo în Poznan formulându-se primele propuneri privind organizarea administraţiei regionale poloneze. deci teoria modelului ce se formează exclusiv de jos şi într-un mod spontan s-a dovedit a fi ireală. construcţia unei structuri de autoguvernăminte care să realizeze principiile democraţiei civile a aşezat într-o nouă lumină relaţia de reciprocitate ce există între puterea centrală şi teritorial-locală. instituţiile deconcentrate ale statului au încercat să umple acest gol. constituirea unor unităţi teritoriale reduse la număr. b). nici punerea în practică a scopurilor formulate în politica regională a majorităţii statelor. integrarea în economia europeană globalizată. respectiv au fost reorganizate (Polonia). În sfera autoguvernămintelor se pot observa fenomene de dezintegrare. Aceste unităţi asemeni nivelelor de mijloc din statele federale şi regionale trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi şi obligaţii.a preluat în unele state instituţionalizarea regionalizării. programele regionale nu pot fi concepute fără o reformă substanţială a funcţiilor nivelelor medii. schimbarea structurală a economiei au arătat destul de repede. a integrării europene – se pot mişca către o nouă organizare de stat. sau sunt în formare (Slovenia). căci punctele de legătură ale sistemului în domeniul juridic şi al intereselor lipsesc. asemănătoare nivelului mediu din statele vest-europene. Aproape în toate fostele ţări socialiste principala problemă a administraţiei centrale a devenit reformarea autoguvernămintelor din punct de vedere economic. a internaţionalizării. sau chiar regândirea administraţiei publice la nivel regional sunt cerute în Europa centrală şi de est de următorii factori: a). Nivelul subnaţional ce a existat anterior a dispărut (în Cehia şi Slovacia). s-au format noi nivele medii teritoriale (Croaţia). fără luarea în considerare a problemelor ce apar înaintea acestora . 15 .ce nu se poate realiza în unele state. armonizarea funcţiilor autonomiei comunităţilor şi a administraţiei la nivelul mezo. fără schimbarea şi modernizarea structurilor teritoriale. Datorită sistemului de autoguvernăminte. că nici diferendele regionale nu pot fi aplanate.

Dezintegrarea sistemului de autoguvernăminte. în Cehia au fost alcătuite cele mai multe alternative. Nivelul mezo din Polonia ar fi compus din 16 unităţi teritoriale.REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr. În ipoteza. se pune firesc şi întrebarea ce se va întâmpla cu actualul nivel mediu. în tot mai multe state. mai ales politice. informare şi negociere. În sfârşit. Tendinţa de „naţionalizare” a nivelului regional stă în opoziţie cu procesele europene. Una dintre acestea s-ar baza pe fosta structură teritorială ce a existat în Cehoslovacia. e). O atribuţie importantă a administraţiei publice teritoriale ar putea fi în viitor reprezentarea şi apărarea principiului cooperării interregionale în faţa instituţiilor administraţiei centrale. există o iniţiativă potrivit căreia să se reînfiinţeze sectoarele existente între cele două războaie mondiale. în anul 1996 au fost luate decizii parlamentare vis a vis de noua organizare a administraţiei publice. ce va exercita o presiune tot mai mare pentru regândirea atribuţiilor între centru şi provincie. ca şi cum ar fi federalizată ţara. Despre numărul. 1(4)/2000 părţile deconcentrate ale administraţiei de stat ce au pătruns în acest vacuum trebuie să se ocupe de lucruri ce nu intră în competenţa lor. d). regionalizarea să câştige tot mai mult teren. Nu este deci întâmplător. în care unităţile aflate la nivel mediu în Europa Centrală şi de Est vor juca în viitor un rol important în politica regională. Mărimea actualelor judeţe. doar Moravia organizând un nou district. În Slovacia şi Polonia. aşa ajungând numărul nivelelor medii la opt. O altă variantă ar fi crearea în jurul oraşelor ce au un potenţial de organizare. ocoale. O a treia propunere ar fi ca în Cehia şi în Moravia să se organizeze câte un guvern regional. structura lor împărţită pe ramuri conduce la neajunsuri de coordonare. Trebuie să ne gândim la faptul . ca în viitor. Organizarea regiunilor este grăbită de faptul că Constituţia din această ţară prevede un 16 . c). a 17 districte. că în mai multe state se fac încercări pentru a organiza noi unităţi ale administraţiei publice sau ale dezvoltării regionale. şi în unităţile administrativ-teritoriale au apărut liniile generale ale rivalităţii dintre modelul de stat şi cel al autoguvernării. nivelul administraţiei locale ar fi alcătuit din 250 de ocoale şi 2500 de comune. În Slovacia peste structura administraţiei publice existente s-au organizat încă 8 regiuni. Este de aşteptat. însă întinderea acestor unităţi teritoriale ar fi prea redusă. potenţialul economic al acestora este prea mic pentru a deveni unităţile de bază ale unei politici regionale descentralizate. întinderea noilor unităţi teritoriale sunt aprige discuţii profesionale dar. disfuncţionalităţile administraţiei publice deconcentrate au întărit ambiţiile de guvernare centralizată. că „Europa Regiunilor” – ca una dintre ideile de bază ale integrării europene – nu poate fi concepută doar în cazul unor unităţi teritoriale având aceeaşi competenţă şi complexitate. acest neajuns putând fi înlăturat doar de înfiinţarea acestui nivel. În ceea ce priveşte noul nivel mediu.

Dialog Campus. Szeged.-Wishlade. Enyedi. For a Stronger and Wider Europe.-Magyar Tudomány. 1997:Bucharest. 1999: A regionális politika összefüggései. 1997:Brussels. 1997: The Czech Republic on its way towards the West European structures. 1992: Urbanizáció Kelet-Közép Europában. Budapest. 8.6. iar alegerea membrilor Senatului se face pe bază teritorială de aceea fiind nevoie de regiuni. I. 17 . government of Romania. Green Paper on Regional Development of Romania. J. adică se vor pune bazele regionalizării în sensul ei vest-european. Gy. BIBLIOGRAFIE: 1. Hamilton. Budapest. Gy. 4. 1(4)/2000 Parlament bicameral. Bădescu. 6. D. C. 1998: Európai regionális politika. J. 1996: Regionális folyamatk Magyarországon az átmenet időszakában. JATE Állam-és Jogtudományi kara. European Spatial Research and Policy. ar fi doar în cazul rezolvării problemelor acumulate în timp: o descentralizare reală a puterii. Yuill.Gy. Budapest. 5. 2. Bucureşti. K 1997: Kelet-Európa új alkotmányai. Enyedi. 10. Blazek. 9. 7. F. pentru sporirea coeziunii în Europa Centrală şi de Est.-Alexandru. Şanse reale pentru apariţia cooperării interregionale care să funcţioneze pe baza legilor economice. London. Agenda 2000. Tóth. 3. European Commission. Horváth. I. 1997-1998. Regionális tudományi tanulmányok ELTE. 1997: European Regional Incentives.-Bachtler. 1997: Introducere în studiul procesului de cooperare regională. implementarea unei strategii de dezvoltare regională conformă cu legile economiei de piaţă.REVISTA TRANSILVANĂ DE ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE nr.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful