P. 1
Evolutia in Timp a Locuintei

Evolutia in Timp a Locuintei

|Views: 646|Likes:
Published by botezate

More info:

Published by: botezate on Mar 13, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/17/2014

pdf

text

original

or.

Chişinău

Referat
la educaţia tehnologică pe tema:

Evoluţia în timp a locuinţei
Efectuat: Botezat Elena Profesor: Golubev Renata Clasa a IX-a „B” Liceul teoretic „Mihai Eminescu”

Palatele, locuinţele nobiliare, conacele, vilele urbane şi rurale ale aristocraţiei Ţării Moldovei sunt descrise în documentele secolelor XVII-XVIII şi în consemnările călătorilor străini ce au vizitat aceste ţinuturi. Pe teritoriul Moldovei din dreapta Prutului s-au păstrat multe case domneşti, palate şi conace datând din sec. XVII-XVIII. În Basarabia şi Transnistria, - regiuni care formează astăzi Republica Moldova, - cele mai vechi reşedinţe boiereşti sunt datate cu sfârşitul sec. XVIII începutul sec. XIX. Monumentele locative, pe parcursul sec. XIX şi la începutul sec.XX, au cunoscut o evoluţie rapidă, explicată, parţial, de dezvoltarea agriculturii în zonele rurale şi a comerţului şi administraţiei în zonele urbane. Monumentele arhitecturale de acest tip prezintă un interes deosebit pentru istoricii arhitecturii, întrucât în ele s-a reflectat cel mai bine influenţa diferitor orientări stilistice succesive, prezente în sec. XIX pe teritoriul Basarabiei şi Transnistriei. Tradiţiile naţionale autohtone, clasicismul şi neoclasicismul rus, stilul "empire", eclectismul de la sfârşitul sec.XIX - începutul sec. XX şi-au lăsat amprenta inconfundabilă în arhitectura şi în decorul acestor edificii locative. Iniţial, cele mai vechi case boiereşti şi anexele lor gospodăreşti erau construite cu schelet din lemn împletit cu nuiele, având aspecte comune cu casele ţărăneşti tradiţionale cu cerdacuri şi prispe, dar depăşindu-le ca dimensiuni. Drept exemplu timpuriu de organizare a spaţiului locativ boieresc de la începutul sec. XIX serveşte conacul moşierului Russo din satul Micăuţi (jud. Chişinău) - o casă scundă cu camerele dispuse în rând, prispă, acoperiş în patru ape, dotată din punct de vedere decorativ doar cu o galerie cu coloane, amenajată de-a lungul faţadei. Similar era în varianta sa iniţială din prima jumătate a sec. XIX şi conacul căminarului Zamfir Ralli, reconstruit radical în anii 70 ai sec. XX de arhitectul Robert Curţ pentru a găzdui Casa-muzeu A.S. Puşkin din actualul sat Dolna (jud. Chişinău). Neoclasicismul în varianta-i proprie Imperiului Ţarist pătrunde în Basarabia începând cu anii 20 ai sec. XIX. Unul din primele edificii realizate în spiritul stilului neoclasicist din Basarabia este conacul Ecaterinei Rosetti-Roznovanu, întemeiat în anii 20 ai sec. XIX. În cadrul arhitecturii neoclasiciste erau deseori utilizate porticurile cu coloane în stil ionic, doric sau (mai rar) corintic. Ca exemplu de utilizare a acestor ordine în arhitectura rurală poate servi conacul boierului Celac (ulterior a aparţinut familiei Malischi) din satul Bahmut (fostul r-n Călăraşi). Camerele de gală şi locative erau dispuse aici în anfiladă, iar încăperile de serviciu şi cele auxiliare erau legate prin coridoare. Soluţii planimetrice similare putem găsi şi în reşedinţele nobiliare neoclasiciste, de tipul conacului Iuşnevski din s. Hrustovaia (în apropiere de or. Camenca) sau de tipul conacului boierului Străjescu din s. Văscăuţi (jud. Soroca). Neoclasicismul din arhitectura conacelor boiereşti a avut şi unele particularităţi locale în Basarabia. Astfel, în conacul familiei Cazimir din s. Cernoleuca (jud. Edineţ), camerele amplasate în jurul tindei erau completate de o tradiţională galerie şi cerdac, iar coloanele ionice aveau proporţii improprii acestui ordin arhitectural. În conacul familiei Leonardi din s. Cubolta (jud. Bălţi), constituit ca ansamblu în jurul anului 1835, arhitectura şi decorul neoclasicist se îmbină organic cu mediul ambiant, format de un parc cu alei acoperite cu pietriş şi cu havuzuri sculptate. Palatul contesei Trubeţkoi din orăşelul Camenca (Transnistria), construit în anii 30-40 ai sec. XIX, de asemenea a fost conceput în stil clasicist ca o parte componentă a unui ansamblu peisajer mai vast, cu terase de viţă de vie, crame şi beciuri, ce au aparţinut iniţial kneazului P.H. Witgenştain. În jumătatea a doua a sec. XIX, în arhitectura vilelor rurale şi a conacelor basarabene pătrund şi alte stiluri. Astfel, în conacul familiei Stremiadi din satul Sofrâncani (jud. Edineţ) faţadele sunt decorate în stil neogotic. Neogoticul poate fi depistat în conacul lui V. Calmuţchi din satul Corjeuţi (jud. Edineţ) şi în conacul familiei Cantacuzino din satul Poiana (jud. Edineţ). Apar compoziţii planimetrice calitativ noi şi procedee decorative răspândite anterior în Europa Occidentală. Ele pot fi observate, spre exemplu, în conacul lui Ion Hăsnaş din satul Sofia (jud. Bălţi), - conac unde a fost asigurat un foarte înalt grad de confort şi unde au fost amplasate sobe de teracotă smălţuită cu decor ornamental. Raportate la conacul lui Hăsnaş, conacele lui Manolachi Negruzzi din satul Târnova

(jud. Edineţ) şi a lui Constantin Stamati din orăşelul Ocniţa (jud. Edineţ) par să fie mai tradiţionale, tributare stilului neoclasicist. Elemente ale stilului "empire turc" pot fi găsite în decorul "Casei Catargiu" din Chişinău, construite în anul 1854 de arhitectul E. Gasket la colţul actualei străzi Columna şi actualului bulevard al Renaşterii. "Casa Cheşco" de pe strada S. Lazo nr. 24 din Chişinău (construită la 1858) este cunoscută datorită proprietarei Zamfira Cheşco, vizitată aici de nepoata ei Natalia Cheşco, viitoare regină a Serbiei. Elemente ale stilului eclectic pseudo-renascentist putem găsi în "citadelele" decorative şi în "ferestrele lui Bramante" apărute după 1888 la vila principesei Ghica-Comăneşti din Chişinău (str. 31 August, nr. 100) şi datorate reconstrucţiei de către A. Bernardazzi a vechii clădiri neoclasice de la mijlocul sec. XIX. O adevărată bijuterie a stilului eclectic basarabean o prezintă clădirea fostului Castel de vânătoare a lui Manuc-Bei din Hânceşti (actualmente Muzeul de studiere a ţinutului) construit după proiectul lui A. Bernardazzi în anii 80 ai sec. XIX la iniţiativa fiului magnatului armean Oganes. În cadrul acestui castel miniatural sunt combinate într-un mod reuşit elemente ale stilurilor pseudogotic, mauritan şi renascentist francez. Cu mult mai sobru şi mai laconic a fost construit palatul aceluiaşi Manuc-Bei tot din Hânceşti (cunoscut şi sub numele de palat al prinţesei Dolgorukova). Aici predomină spiritul clasicist francez, unitatea stilistică fiind respectată cu mai multă stricteţe decât în Castelul de vânătoare. Cu mult mai modeste şi mai apropiate de arhitectura caselor ţărăneşti sunt Conacul familiei Lazo din satul Piatra şi Conacul familiei Donici din satul cu acelaşi nume, ambele din judeţul Orhei. Cele mai vechi case de locuit din capitala Republicii Moldova n-au rezistat până astăzi. Ele au suferit fie din cauza seismelor şi a incendiilor, fie din cauza demolărilor. Din cele mai cunoscute clădiri ale Chişinăului care nu s-au mai păstrat merită să menţionăm casa comerciantului Gladilin şi casa lui Tudor Crupenschi, care au fost demolate în legătură cu reconstrucţia centrului urban şi care erau situate mai la vale de actuala catedrală Naşterea Domnului din Chişinău (pe strada Columna, fosta Frunze). Casa lui Gladilin era un imobil cu parter şi etaj, cu galerii etajate. A fost construită după principiile stilului post-clasicist rus, cu modificări locale. Casa lui Crupenschi, era şi ea cu parter şi etaj, dar dispunea şi de o sală de teatru, unde au evoluat primele trupe dramatice de actori-profesionişti, veniţi în Basarabia. În general, trebuie să spunem, că fondul de bază arhitectural al oraşelor basarabene construit în sec. XIX este prezentat de locuinţe cu un singur nivel. Acestea sunt construcţii perimetrale, întrerupte de porţile de acces în curţile orăşenilor. Arhitectura faţadelor era determinată de variantele propuse de albumele "Faţade exemplare" elaborate de arhitecţi din Sanct-Petersburg. Aceste variante de faţade erau obligatorii pentru construcţiile din oraşele guberniale ale Imperiului Ţarist. Arhitecţii locali variau însă aceste faţade prin elemente de factură naţională prezente în ornamentaţie, în cornişe, în ancadramentele ferestrelor, la intrările de onoare a edificiilor construite. Multe clădiri de locuit din principalele oraşe ale guberniei Basarabia erau proiectate de arhitecţi celebri, printre care lui A.I. Bernardazzi îi aparţine rolul şi aportul decisiv. Casa aristocratei Alexandra Casso (de la intersecţia străzilor M. Eminescu şi V. Micle) - cunoscută şi sub denumirea de Casa Inglezi, - Casa Ianuşevschi-Donici (de la intersecţia străzilor G. Bănulescu-Bodoni şi 31 August) unde actualmente se află Muzeul de Arheologie şi Etnografie al AŞM şi Palatul Râşcanu-Derojinschi de pe strada Bucureşti (nr.62) sunt cele mai cunoscute edificii cu caracter locativ, proiectate la Chişinău de vestitul arhitect. Toate aceste clădiri, de un eclectism bine pronunţat în decoraţia faţadelor, denotă măiestria arhitectului, libertatea sintezei organice a formelor arhitecturale preluate din diverse curente şi orientări stilistice replămădite în noi compoziţii arhitectonice originale. În arhitectura conacelor rurale de la sfârşitul sec. XIX - începutul sec. XX se observă de asemenea apariţia unor înnoiri stilistice. Astfel, dacă conacul familiei Stroiescu din satul Brânzeni (jud.

Edineţ) şi conacul boierului I. Bogdan din satul Cuhureştii de Sus (jud. Soroca) sunt realizate într-o cheie tradiţională pentru sec. XIX, atunci conacul familiei Leonardi-Buzni din Ciuciulea (jud. Bălţi) şi conacul boierului N. Ergiu din satul Năpadova (jud. Soroca) poartă în unele detalii amprenta stilului "Art nouveau" (cunoscut în Rusia sub genericul de "Stil modern" iar în România sub genericul de "Stilul anului 1900"). La începutul secolului XX la Chişinău activează încă doi arhitecţi de renume. Primul dintre ei este H. Lonschi, care proiectează în stil baroc vienez celebra Casă Herţa, de pe bulevardul Ştefan cel Mare, nr.115 (unde este situată astăzi una din clădirile Muzeului Naţional de Arte Plastice) şi care, în pofida stării ei precare de conservare, rămâne drept unul din cele mai frumoase edificii din Chişinău. Al doilea, este tânărul Alexei V. Şciusev, născut la Chişinău şi care îşi începe aici activitatea creatoare construind în stil oriental (sub impresia călătoriei petrecute la Samarkand!) Casa Drogoev de pe str. A Bernardazzi, nr. 97. Tot lui Şciusev îi aparţine la Chişinău edificiul vilei Carcevschi, iar la Cuhureştii de Sus (jud. Soroca) biserica Sf. Treime. În Casa Drogoev Şciusev utilizează cu succes decoraţia din cărămizi cu smalţ albastru dispuse în frize late sub cornişă. Stilul electic continuă să concureze cu stilul modern în arhitectura Chişinăului de la frontiera sec. XIX-XX. Astfel, monumentele de arhitectură urbană de pe strada Lazo, nr.14, şi de pe strada Columna, 110 (aşa numită Casă a Sofiei Andrianova), au faţade realizate, respectiv, în stil pseudogotic şi pseudo-renascentist, cu scoici decorative în frontoanele faţadelor. Casa Cligman (de pe bd. Ştefan cel Mare, 113), modestă la exterior, este cunoscută în special datorită interioarelor ei somptuoase cu excelente sobe de teracotă, parchete incrustate şi o grădină de iarnă în stil pseudogotic, dispusă în curtea edificiului. Un anumit interes prezintă şi casa în care a locuit celebra cântăreaţă Lidia Lipkovski de pe str. Şciusev, nr. 111, realizată în stil modern. Foarte apropiată de decoraţia exterioară pseudo-gotică a menţionatei casei de pe str. Lazo, nr. 14, este şi casa de locuit de pe str. 31 August, nr. 15. Aici se simte mâna unuia şi aceluiaşi arhitect, cu părere de rău neidentificat până în prezent. La sfârşitul sec. XIX - începutul sec. XX în Basarabia încep să fie construite imobile cu apartamente destinate închirierii, cum sunt cele de pe bul. Cantemir, nr.70, şi de pe strada 31 August, nr. 139, din Chişinău. Aceste edificii sunt construite de obicei în stilul "Art nouveau", având o structură spaţială determinată de utilizarea raţională a terenului şi a spaţiului locativ. Clădirile sunt, de obicei, amplasate în formă de careu, formând o curte interioară izolată. Faţadele principale, orientate spre stradă, au o plastică activă, cu reliefuri şi ornamente cromatice, specifice acestui stil. Un rol important în aceste clădiri îl joacă şi feroneria uşilor, ferestrelor şi grilajelor, executată la un înalt nivel profesionist. Una din ultimele vile urbane, construite în Basarabia înainte de Primul Război Mondial a fost vila lui A.T. Aleinikov de pe str. Decebal, nr.4, din or. Soroca, - vilă înălţată la 1912. Amplasată în mijlocul unei grădini peisajere pe panta povârnişului înalt al terasei superioare a malului Nistrului, această vilă (din cauza reliefului) a fost soluţionată în două niveluri - parter şi etaj, elementul arhitectural principal al întregului edificiu, rămânând însă porticul intrării centrale, sprijinit pe două coloane din fontă, având balcon cu grilaj din fier forjat. În perioada interbelică, la Chişinău, Bălţi, Tighina şi Soroca au fost construite foarte multe case individuale, vile urbane, imobile cu apartamente de raport într-un stil specific, apropiat "Artei 1900" şi numit în mod curent "Stil neoromânesc" sau "Stil modern românesc". În spiritul acestei orientări stilistice a lucrat la Chişinău arhitectul Nicolae Mertz. Lui îi aparţin casa de locuit de pe str. Kogălniceanu, nr. 69, clădirea actualei galerii "Coral" de pe str. M. Eminescu. Similare din punct de vedere stilistic sunt şi vilele urbane realizate de alţi arhitecţi şi dispuse pe str. Sfatul Ţării (nr. 69), A.Bernardazzi (nr. 52), Vlaicu Pârcîlab (nr. 57), 31 August (nr. 95), A.Mateevici (nr. 119) ş.a. Pentru toate aceste clădiri de stil neoromânesc sunt caracteristice compoziţii volumetrice cu o plastică activă, evidenţiată de contrastul între zidăria masivă şi spaţiile libere - logii, terase, balcoane etc. Coloanele din lemn sau piatră, utilizate în decorarea acestor edificii au detalii împrumutate din arhitectura tradiţional românească, în special inspirate din edificiile epocii lui Constantin Brâncoveanu. Din acest motiv una din denumirile acestui stil "neoromânesc" este "stilul pseudobrâncovenesc".

Cel mai impresionant imobil de stil "brâncovenesc interbelic" din Basarabia îl prezintă reşedinţa arhiepiscopului de Hotin Visarion Puiu, înălţată la Bălţi între anii 1924-1932 după proiectul arhitecţilor A.Gabrielescu şi N.Mihăilescu. Tot la Bălţi în perioada interbelică activează şi arhitectul Eti-Roza Spirer. După proiectul ei este construită Casa cu apartamente de raport de pe str. Hotinului nr.26 (în stil constructivist) şi este reamenajată clădirea "Casei Bodescu" transformată în anii 30 în Prefectura oraşului Bălţi (amplasată într-un edificiul de la începutul sec. XX). Perioada postbelică se remarcă prin imobilele de locuit de mari dimensiuni construite în principalele oraşe ale republicii. În anii 50 clădiri impunătoare cu parter, trei-patru etaje, logii, mozaicuri policrome, amplasând sute de locuinţe, se construiesc la Chişinău. Tipice pentru această arhitectură sunt imobilul cu 128 de apartamente de pe bd. Ştefan cel Mare, nr. 164 (construit după proiectul lui V.A. Voiţehovschi) şi imobilul din trei blocuri cu 4 etaje de pe acelaşi bulevard (nr. 128 - 130), construit în 1952 după proiectul lui G.Levental şi T. Andreeva. De obicei aceste imobile locative ocupau întreg cartierul urban situat între două intersecţii stradale. În perioada "dezgheţului hruşciovist" (sf. anilor 50 - înc. anilor 60) arhitecţii s-au dezis de la majoritatea elementelor decorative ce înfrumuseţau casele de locuit. Numărul caselor cu apartamente a sporit considerabil, dar calitatea şi originalitatea edificiilor au fost trecute drept secundare. Aceasta este perioada construcţiilor masive, "în serii", după planuri-tip aprobate la Moscova. Anii 70-80 au diversificat posibilităţile acestei arhitecturi "seriale". În locul cărămizii şi cotileţului au fost introduse construcţiile monolite din beton-armat sau construcţiile din blocuri semifabricate, montate la faţa locului. Toate aceste fenomene au diminuat acuitatea problemei locative din Republică, dar au îndepărtat cu mult funcţionalitatea locuinţei de estetica şi de confortul specific edificiilor din perioada interbelică. Doar în anii 90, odată cu destrămarea Uniunii Sovietice, cu căderea regimului comunist şi cu apariţia unei pături mai înstărite a populaţiei, s-a pus din nou problema înălţării vilelor urbane, a caselor particulare, cu mai multe etaje, a grădinilor înconjurătoare, a decoraţiei policrome a faţadelor etc. Noţiunea de "palat" a suferit în perioada sovietică o schimbare de sens: dintr-un edificiu fastuos cu menire locativă sau administrativă, aparţinând, de obicei, unei familii nobiliare, în anii 60-80 ai sec. XX "palatul" devine de fapt un edificiu de menire socio-culturală, similar teatrului, clubului sau cinematografului. Astfel apar "Palatele de cultură", "Palatele pionerilor", "Palatele sindicale", etc. La Chişinău în anii 70-80 se înalţă "Palatul Naţional" şi "Palatul Republicii", "Palatul feroviarilor" ş.a. arhitectura lor însă nu are nimic comun cu arhitectura vechilor palate sau conace basarabene.

CASA RÂŞCANU-DEROJINSKI Casa Râşcanu-Derojinski este construită în anii 70 ai sec. XIX conform proiectului elaborat de A.I. Bernardazzi. Arhitectura casei forme clasice în spiritul stilizărilor istorice, cu o bogată decoraţie plastică de bună calitate. Este de importanţă naţională. FAŢADA

REFERINŢE

Bernardazzi Alexandru 02.07.1831, Piatigorsk - 14.08.1907, Fastov, arhitect

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->