P. 1
CURS 07 - Retrocontrol RIU - Aranjat

CURS 07 - Retrocontrol RIU - Aranjat

|Views: 8|Likes:
CURS 07 - Retrocontrol RIU - Aranjat
CURS 07 - Retrocontrol RIU - Aranjat

More info:

Published by: Roxana Ioana Dumitriu on Mar 14, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/05/2013

pdf

text

original

CURS 7 – Retrocontrol RIU

Retrocontrol RIU Definiţie: Cuprinde totalitatea influienţelor inhibitorii rezultate în urma stimulării/acţiunii limfocitelor TS ce au drept scop inhibiţia cooperării dintre limfoblaştii B şi limfoblaştii TH Ag specifici şi limitarea sau frânarea RIU în curs de desfăşurare. - retrocontrolul RIU se bazează pe acţiunea TS Limfocitele Ts - NU se cunosc foarte bine toate categoriile TS (5 – 6 clase) a) TS Ag specifice din punct de vedere fenotipic sunt celule CD8+ şi CD28-

b)

recunosc NUMAI Ag expuse pe membrane APC în complex cu moleculele MHC I elaborează anumiţi factori inhibitori a căror prezenţă e dovedită,dar NU se ştie structura lor au o funcţie inhibitorie mai generală (pot inhiba fie RIU, fie RIC) TS idiotip specifice

-

fenotipic sunt celule foarte heterogene: aproximativ 35 – 40% din ele sunt celule CD4+, 60-65% sunt celule CD8+ se numesc idiotip specifice pentru că ele recunosc prin receptorul lor de suprafaţă partea Ag a unor receptori Ag (idiotip) elaborează anumiţi factori inhibitori, numiţi TSF, ce rezultă din solubilizarea/eliberarea receptorilor lor Ag de suprafţă Structura receptorului Ag de suprafaţă a TS idiotip specifice receptorul Ag are structură total difeită de TCR e un complex format din 3 piese distincte: 1. Receptorul Ag prpriu-zis - are structură Ig-like - NU e un receptor transmembranar 2. E ataşat prin punţi disulfurice la o moleculă MHC II (varietatea E). Şi ea e plasată în afara membranei celulare 3. Molecula MHC II E e ataşată indirect la membrană printr-o piesă de joncţiune (glicoproteină transmembranară) când e stimulat Ag receptorul se activează (NU se ştie cum) şi în urma activării => eliberarea componentei extramembranare (MHC II E şi receptorul Ag, care devine un receptor liber. În această calitate el e receptor Ag în continuare şi are funcţie inhibitorie de TSF => inhibă RIU) Clasificarea TS idiotip specifice 3 categorii de limfocite: 1. TS inductorii CD4+ Funcţie de a inhiba LB Ag specifice 2. TS transductorii CD8+ Funcţie de a inhiba cele 2 categorii de limfoblaşti ce participă la RIU (limfoblast B şi TH Ag specific) 3. TS efectorii CD8+ Funcţie de a inhiba LB Ag specifice Caractere commune: NU acţionează NICIODATĂ independent unele de altele Ele se stimulează reciproc în etape successive: a. primele stimulate sunt TSi b. TSi activate stimulează TSt c. TSt activate stimuleză TSe  ele formează cascada T supresoare ele sunt activate de structuri Ag diferite: TSi sunt activate de partea haptenică a Ag, concurând cu LB TSt şi TSe sunt activate de idiotopii unor TSF => ele sunt singurele idiotop specifice cascada T supresoare se activează în general târziu, mult după apariţia primelor cantităţi de Ac funcţia generală a cascade T supresoare constă în inhibiţia secvenţei de activare a RIU Cooperarea APC-NON B şi LTH (în ariile timodependente) APC expun pe suprafaţa lor în complex cu MHC II (varietatea A) Ag inductor (format dintr-o parte haptenică şi una carrier) Carrierul e recunoscut de TCR de pe TH => cooperarea cognitivă Rezultat: activarea TH şi migrarea lor, trecând din aria timodependentă în aria bursodependentă, unde se transformă în limfoblaşti TH Aici ei aşteaptă limfoblaştii B cu care ar urma să coopereze

TSF1 -

Cascada T supresoare e activată ca urmare a elaborării de către aceleaşi APC de molecule de MHC II E. prin intermediul lor acelaşi Ag e prezentat către limfocitele TS, prin partea sa haptenică. Partea haptenică e recunoscută de TSi. Ca urmare a recunoaşterii, se activează TSi şi pune în libertate recptorul Ag de suprafaţă (TSF1) acţiune inhibitorie: TSF1 difuzează larg în întreg organismul, până când ajunge la focarul Ag. Aici TSF1 recunoaşte partea haptenică a Ag. În urma recunoaşterii se constituie în focarul Ag complexe TSF1 – Ag. Constituirea lor echivalează cu “blocarea Ag” = diminuarea cantităţii de Ag liber disponibil pentru stimularea LB => de butul inhibiţiei RIU acţiune activatoare: TSF1 în SCAg prezintă idiotopi, mai ales idiotopi interni => el se comportă ca o nouă structură Ag care va activa morfologic TS din cascadă. Activarea TSt care prezintă pe suprafaţa lor receptori complementari pentru TSF1. Rezultat: activarea TSt ce pune în libertate receptorii de suprafaţă (TSF). TSF2 din punct de vedere structural e identic cu partea haptenică a Ag inductor, însă diferă în restul moleculei (are altă parte carrier). TSF2 exercită 2 efecte contrare: acţiune inhibitoare: difuzează larg în tot organismul, până ajunge în ariile bursodependente. Aici TSF2 e recunoscut de către LB în calitate de Ag (confundă Ag cu TSF2). LB preia TSF2 şi se activează şi se transformă în limfoblast B. în acest stadiu, prin intermediul MHC II expune TSF2 către limfoblaştii TH, prezentând TSF2 prin partea carrier. De data aceasta limfoblastului TH îi este prezentată o altă parte carrier decât cea pe care o recunoaşte => cele 2 categorii de limfoblaşti NU pot coopera => în final limfoblastul B NU se mai activează TOTAL => limfoblastul B NU se mai poate transforma în plasmocit => e sistată complet producerea de Ac acţiune activatoare: ca nouă structură Ag activează o nouă categorie de TS din cascadă: TSe, care prezintă şi ele receptori complementari pentru TSF2. Rezultat: eliberează recptorul de suprafaţă TSF3

TSF 2 -

TSF3

-

identic cu TSF1 la partea receptorială (Situsul de recunoaştere pentru Ag), însă diferă în rest (partea carrier). Difuzează şi el larg şi ajunge în focarul Ag, unde ca şi TSF1 blochează Ag => LB NU mai pot fi activate

Particularităţi funcţionale ale celor 2 secvenţe ale RIU 1) cele 2 secvenţe sunt mult decalate în timp (NICIODATĂ NU se desfăşoară simultan). Decalarea ţine de faptul că APC NON-B elaborează în 2 etape diferite cele 2 categorii de molecule MHC II: prima e MHC II A => RIU, iar după un interval de timp îndelungat MHC II E => Retrocontruol RIU 2) cele 2 secvenţe sunt echilibrate funcţional: sunt activate de către una şi aceeaşi APC NON-B, care însă prezintă cantităţi echivalente de Ag în cele 2 secvenţe la stimularea realizată de APC NON-B răspunde un număr echivalent de TH şi de TSi (ambele sunt CD4+) între cantitatea de Ag utilizat în declanşarea RIU şi cantitatea de TSF2 rezultată din retrocontrolul RIU există un raport de echivalenţă. TSF2 e identic cu Ag inductor la partea haptenică, diferind de Ag la partea carrier => TSF2 = copia internă a Ag cu efect frenator Ag în cadrul RIU e utilizat în 2 ipostaze: 1. original = declanşarea RIU

2.

copie = frenarea RIU (retrocintrolul RIU)

Sistemul complement = un sistem multienzimatic format din 25-30 de componente care în cadrul RIU joacă rolul unui mecanism efector auxiliar ce îndeplineşte 2 funcţii majore: a. definitivarea acţiunii Ac pe Ag b. realizarea unei recunoaşteri imunologice nespecifice a structurilor non-self care de regulă sunt Ag cele 2 funcţii pot fi exercitate separat sau simultan A. Definitivarea acţiunii Ac pe Ag

-

unica funcţie a Ac constă în recunoaşterea Ag, fără însă ca aceştia să aibă efect decisiv asupra Ag prin efect decisiv înţelegem: distrugerea Ag (mecanism obligator necesar pentru Ag corpusculate: bacterii, virusuri, paraziţi) şi îndepărtarea Ag (mecanism eficient în cazul Ag solubile: proteine, glicoproteine, oligozaharide)

Laura & Daniel

C6. calea alternă a complementului funcţioneză permanent la un nivel de intensitate scăzut ea se poate amplifica ca urmare a opsonizării membranelor non-self (învelirea prin C3b) => o serie de etape ce duc la activarea C3 convertazei => activarea C3 în C3b. ci în contact cu perecedentul) => un complex bimolecular pe membrana celulară (XbYb) 4. Partea comună evenimentul central e reprezentat de conversia C3 în C3b conversia se face sub acţiunea C3 converatzelor (4) C3 convertazele rezultă din activarea unor căi diferite: 1. Unde exercită efecte proinflamatorii De cele mai multe ori. Ea e exteriorizată după ce Ig a recunoscut Ag şi atunci apar modificări conformaţionale în lanţurile H ce se transmit până la domeniile respective şi contribuie la exteriorizarea secvenţei activatoare de complement. Idepărtarea Ag Ag solubile declanşează RIU traduse prin formarea de Ac Ac difuzează larg în întreg organismul până când ajung şi în focarul Ag. asociate 2 câte 2.NICIODATĂ NU participă în etapa de desfăşurare a. indiferent de specificitatea Ag propriu-zisă) A şi B pot fi coroborate . C1r c. Ac recunosc determinanţii Ag de suprafţă prin caătul lor Fab => apar modificări conformaţionale în lanţurile H de IgG ce conduc la exetriorizarea situsului activator de complement plasat la nivelul domeniului CH2. complexele imune sunt în final distruse intramacrofagic. care se activează şi fixează C1s. Reacţiile enzimatice ale complementului se desfăşoară NUMAI pe mebranele celulare şi ca urmare a parcurgerii mai multor etape se constiutie în final complexe enzimatice multifactoriale Xb activează pe zimogenul Y. realizând opsonizarea acestora bacteria poate trăi foarte bine cu orice cantitate de Ac pe ea efect decisiv = acţiunea complementului. pe care îl clivează => Ya şi Yb care se depune pe membranele celulare (NU la îtâmplare.prin opsonizare favorizează net captarea de către APC a Ag corpusculare. pe care îl clivează în 2 fragmente: Za şi Zb care se ataşează la complex => complexe trimoleculare (XbYbZb) o enzimă îsi poate modifica specificitatea de substrat o singură dată - Organizarea de ansamblu a sistemului complement asemănătoare cu sistemul coagulării (2 căi cu o parte comună) A. Odată activată. ci se depun pe mebranele celulare acceptoare de complement (non-self) 3. mai ales C3b a complementului. Recunoaşterea se face ca urmare a exteriorizării secvenţelor activatoare de complement (60aa) prezente în structura Ig. Aceasta provine din funcţionarea permanentă a căii alterne. după ce au fost saturate cu C3b sunt ataşate pe suprafaţa eritrocitelor. cooperarea cu TH.clivează în 2 etape succesive facţiunile C4 şi C2 => cascada complementului pe calea clasică. prin acţiunea lui => exetriorizarea unei secvenţe de aa capabilă să activeze subunitatea C1q a complementului. Rezultat: alterarea gravă. odată cu acestea fiind distruse şi Ag prinse în ele. C în porţiunea N-terminală (liniară) adoptă o conformaţie colagen-like (formează un triplu helix). cu formarea MAC => liza osmotică a bacteriilor Caracterele funcţionale ale sistemului complement 1. complexele imune pot fi îndepărtate (endocitate de Mcf rezidente în ţesuturi – ele prezintă CR pe suprafaţă şi pot angaja legături cu C3b). iar către capătul C-terminal ele adoptă o conformaţie globuloasă Funcţii: Porţiunea globuloasă e direct răspunzătoare de recunoaşterea complexelor imune membranare. Recunoaşterea imunologică nespecifică a structurilor non-self ţin de proprietatea C3b a complementului de a se depozita obligatoriu pe membranele celulare C3b odată generat NU rămâne NICIODATĂ în fază fluidă. cooperarea cu LB. Secvenţa e recunoscută prin complementaritate de o secvenţă prezentă în porţiunea globuloasă a C1q => legături complexe imune – C1q. ci se depozitează pe membranele celulalre. enzima Xb suferă modificări conformaţionale care conduc la modificarea specificităţii de substrat => Xb NU mai acţioneză asupra zimogenului Y. C1q suferă şi el modificări conformaţionale în fiecare subunitate ce se transmit antidromic (C-terminal – N-terminal).complementul intervine în etapa de iniţiere şi finalizare a RIU . Dacă complexele imune se formează intracirculator. B. cu formarea a 3 unităţi tot identice între ele Fiecare subunitate are o parte lungă şi une globuloasă Cele 2 subunităţi sun asociate între ele prin punţi disulfurice Fiecare subunitate e formată din asamblarea a 3 lanţuri: A. Ea poate ataşa C1r. C8. ireversibilă a gradientelor ionice de o parte şi de alta a membranei bacteriei => hidratarea supracaută a acestei particule => se rupe mebrana cu liza osmotică a acestei particule 2. în urma ei => 2 fragmente cu structură şi funcţie diferite zimogenul X e activat => 2 fragmente: unul mic. C7. în etapa de iniţiere . iar rezultatul recunoaşterii e formarea de complexe imune Ag-Ac La normal acestea au ca particularitate faptul că se organizează sub formă de reţele - - Ele se încarcă rapid cu diverşi factori solubili. Odată captate => activarea APC. B. C9) => MAC => liza osmotică a membranelor non-self Calea clasică a complementului implică participarea unor factori notaţi cu “C” C1 complex trimolecular: a. care se activează => s-a constituit complexul trimolecular C1qC1rC1s b. C1q unitate de recunoaştere a complexelor imune (Ag-Ac) se află în concentraţii mici (70μg la ml) structură: • • • • • • 6 subunităţi identice între ele. Xa şi unul mare Xb Xa rămâne în fază fluidă. Continuitatea reacţiilor pe suprafaţa membranelor celulare e asigurată şi de comutarea specificităţii de substrat a unora din enzimele depoziate în contact cu fragmentele depozitate (Yb). Activarea zimogenului în enzimă activarea se realizează prin proteoliză limitată. ele permiţând depozitarea C3b Ca urmae a funcţiei permanente a căii alterne => continuu cantităţi mici de C3b C3b NU rămâne în fază fluidă. care la râdul saă activează factorii din faza terminală (C5. Apoi sunt transporatte de acestea până la SRE (sistemul reticulo-endotelial). ci pe unul nou (Z). Aici are loc recunoaşterea Ag. Rezultatul modificărilor: exetriorizarea unor secvenţe de aa prezente în porţiunea liniară a fiecărei subunităţi de C1q. Aici complexele imune sunt preluate de Mcf rezidente obişnuit aici => endocitarea şi distrugerea complexelor imune. Aceste secvenţe sunt situate la nivelul CH2 (IgG) sau CH2+CH3 (IgM). inclusiv Ag din structura lor B.în cadrul aceluiaşi RIU . C Lanţurile A. dacă acestea sunt acceptoare de complement NU acceptă depozitarea complementului membranele self pentru că sunt protejate anticomplement Membranele non-self NU sunt protejate. C1q => declanşarea cascadei complementului pe calea clasică şi în final => formarea MAC (complex de atac al membranelor). Laura & Daniel . care şi ele prezintă receptori pentru complement. În acest moment final intervine din nou complementul b. Funcţionează pe principiul cascadei majoritatea factorilor complementului sunt prezenţi în circulaţie sub formă de zimogeni (enzime inactive) dcaă un zimogen e activat => generarea enzimei. calea clasică a complementului declanşată în urma recunoaşterii imunologice specifice structurile Ag sunt recunoscute prin Ac => activarea C3 convertazei 2. etc 2. etc. Ele NU rămân NICIODATĂ în fază fluidă. Acesta se organizează sub forma unor structuri tubuliforme ce se inseră multiplu în membrana bacteriană şi creează largi comunicări între mediul intracelular şi extracelular. care la rândul ei activează alt zimogen. Xb sunt fragmente enzimatice. ci se depozitează pe mebranele celulalre Membranele self NU acceptă complement (au receptori ce împiedică ataşarea C3b) Membranele non-self acceptă C3b ( NU au recptori ce împiedică ataşarea C3b) => un strat de molecule de C3b (opsonizarea prin C3b a membranelor non-self) Structura non-self = structură Ag => recunoaştere imunologică nespecifică (depozitarea se realizează pe orice membrană. După activare cu C3b.CURS 7 – Retrocontrol RIU 1) - Distrugerea Ag corpusculate bacteria prezintă pe suprafaţa ei determinaţi Ag conformaţionali ea e recunoscută de către Ig prezente în lichidele interstiţiale (IgG) Ac recunosc determinanţii de suprafaţă şi se depun pe suprafaţa bacteriilor. C1s . în lichidul interstiţial. Ax activează C1q => declanşarea cascadei complementului pe calea clasică. la finele cooperării => formarea de Ag specifici care recunosc Ag corpusculate după determinatul Ag de suprafaţă.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->