Tematică de examen pentru disciplina Audit

1.Daţi definiţia auditului în general şi elementele principale ale acesteia. Prin audit, în general, se întelege examinarea profesionalã a unei informatii în vederea exprimãrii unei opinii responsabile si independente prin raportarea la un criteriu (standard, normã) de calitate. Obiectivul oricãrui tip de audit îl constituie îmbunãtãtirea utilizãrii informatiei. Elementele principale care definesc auditul, în general: • examinarea unei informatii trebuie sã fie exclusiv o examinare profesionalã; • scopul examinãrii unei informatii este acela de a exprima o opinie asupra acesteia; • opinia exprimatã asupra unei informatii trebuie sã fie responsabilã si independentã, ceea ce presupune cã persoana care face aceastã examinare are anumite responsabilitãti pentru activitatea sa si trebuie sã fie o persoanã independentă; • examinarea trebuie sa se faca dupa reguli dinainte stabilite cuprinse intr-un standard, norma legala ori profesionala care constituie criteriu de calitate. 2.Ce este auditul financiar? Auditul financiar reprezintă orice analizã, orice control, orice verificare si orice studiu asupra unei sectiuni sau a unei pãrti din contabilitate sau din situatiile financiare ale unei entitãti. Denumirea simplã de "audit financiar" poate fi folositã pentru a desemna numeroase alte misiuni ca, de exemplu: • auditul financiar al procedurilor informatizate de tinere a contabilitãtii; • auditul financiar al operatiunilor de schimb pentru a verifica prezentarea regulamentarã a acestora în situatiile financiare; • auditul financiar al contabilizãrii cheltuielilor sociale pentru a verifica respectarea legislatiei sociale; • auditul financiar asupra situatiei fiscale; • auditul financiar asupra conturilor de clienti pentru a verifica dacã evaluarea creantelor îndoielnice s-a fãcut de o manierã prudentã etc. O misiune de audit financiar poate fi prealabilã unei misiuni de audit operational sau unei misiuni de audit de gestiune. Sintagma "audit financiar" este mult mai cuprinzãtoare decât cea de "audit statutar". 3.Daţi definiţia auditului statutar şi elementele principale ale acesteia Prin audit statutar se întelege examinarea efectuatã de un profesionist contabil competent si independent asupra situaţiilor financiare ale unei entitãti în vederea exprimãrii unei opinii motivate asupra imaginii fidele, clare si complete a pozitiei şi situatiei financiare precum şi a rezultatelor (performanţelor) obţinute de aceasta. Altfel spus, auditul statutar este auditul financiar efectuat de auditori statutari care examineazã (verificã) si certificã în totalitatea lor situatiile financiare, potrivit normelor de audit, inclusiv activitãti si operaţii specifice întreprinderii auditate, în virtutea unor dispozitii legale (legea contabilitãtii, legea societãtilor comerciale, legea pietelor de capital etc.), ca urmare a mandatului primit din partea proprietarilor întreprinderii (actionari, asociati). Elementele de bazã ale conceptului de audit statutar sunt:

1

• •


4. 5. ?? 6.

profesionistul competent si independent care poate fi o persoanã fizicã sau o persoanã juridicã; obiectul examinãrii efectuatã de profesionistul contabil îl constituie situatiile financiare ale entitãtii, în totalitatea lor: bilanţ, cont de profit si pierdere si celelalte componente ale situatiilor financiare, în functie de referentialul contabil aplicabil; scopul examinãrii: exprimarea unei opinii motivate cu privire la imaginea fidelã, clarã si completã a poziţiei financiare (patrimoniului), a situatiei financiare si a rezultatelor obtinute de entitatea auditatã;

7. Orientarea şi planificarea auditului. Auditorul poate să-şi orienteze misiunea în funcţie de domeniile şi sistemele semnificative. În aceastã etapã auditorul obtine informatii cu privire la particularitãtile întreprinderii, zonele sale de risc, domeniile si sistemele semnificative, informatii care sã-i permitã orientarea si planificarea controalelor astfel încât sã fie prevenite lucrãri inutile sau care nu vor servi realizãrii obiectivelor misiunii de audit. Obiectivul acestei etape este de a identifica riscurilor care pot avea o incidenţă semnificativă asupra conturilor. Tehnicile si procedurile folosite pentru realizarea obiectivelor acestei etape sunt din ce în ce mai diferite; o grupare a principalelor lucrãri de efectuat în aceastã etapã poate fi prezentatã astfel: 1. Culegerea de informatii generale asupra întreprinderii Toate actiunile au ca obiectiv cunoasterea particularitãtilor întreprinderii, iar tehnicile si procedurile folosite pentru atingerea obiectivului pot sã constea în: discutii cu conducãtorii si personalul întreprinderii, examinarea unor documente interne si externe, vizitarea localurilor întreprinderii si examenul analitic (analiza criticã a unor cifre si indicatori, static si dinamic, prin raportarea la exercitii precedente, analize bugetare etc.). Sunt vizate aspecte legate de natura activitãtilor desfãsurate de întreprindere, particularitãtile sectorului din care face parte, structurile întreprinderii, organizarea generalã a întreprinderii, politicile comerciale, financiare si sociale, organizarea contabilitãtii, practicile contabile utilizate, sistemul de control intern al întreprinderii etc. 2. Identificarea domeniilor si sistemelor semnificative Sistem semnificativ: orice sistem contabil manual sau informatizat care tratează date ce pot avea o incidenţă semnificativă asupra conturilor anuale. Identificarea sistemelor semnificative este necesară pentru a decide care dintre ele trebuie să facă obiectul unei evaluări a controlului intern pentru planificarea lucrărilor apelând la specialişti. Toate actiunile au ca obiectiv identificarea zonelor de risc si stabilirea elementelor sau sectiunilor asupra cãrora trebuie concentratã actiunea de audit, iar tehnicile si procedurile folosite au la bazã analiza elementelor repetabile a cãror fiabilitate este legatã de conceperea sistemelor. Se au în vedere activitãtile de productie, distributie, aprovizionãri etc., precum si conturile care în raport cu suma sau prin natura lor pot comporta riscuri de erori: conturi a cãror sumã reprezintã o parte importantã a bilantului sau care prezintã

2

solduri reduse dar sunt purtãtoare de erori din cauza miscãrilor importante, conturi de provizioane si conturi care presupun tehnici contabile complexe. 3. Redactarea Planului de misiune (planului de audit) Dupã cunoasterea particularitãtilor întreprinderii, profesionistul contabil are posibilitatea sã îsi orienteze misiunea în functie de domeniile si sistemele semnificative; aceastã orientare are ca obiectiv identificarea riscurilor care pot avea o incidentã semnificativã asupra situatiilor financiare si deci asupra programãrii si planificãrii misiunii de audit, permitând: - determinarea naturii si întinderii controalelor în raport cu pragul de semnificatie ales; - organizarea lucrãrilor de audit astfel încât sã fie atins obiectivul de a certifica situatiile financiare în mod rational, cu maxim de eficacitate si în cadrul termenelor convenite cu clientul; standardele (normele) de audit si standardele (normele) contabile. 8.Planul de misiune : conţinut, rol Rol: Orientarea şi planificarea misiunii de audit. Este programul general de muncii în care sunt sintetizate toate informatiile obtinute pe baza cãrora sã poatã fi orientatã si planificatã misiunea de audit. Este documentul care serveste ca instrument de bazã pentru toti intervenantii de-a lungul întregii misiuni de audit. Este un instrument de lucru care permite luarea de decizii cu privire la: lucrãrile de efectuat, mijloacele necesare, datele interventiilor în teren, rapoarte si relatii de stabilit, bugetul de timp si costurile angajate. Conţinut: lSA 300 "Planificarea unui audit al situaţiilor financiare" nu prevede un anumit model al planului de misiune (planului de audit), forma si fondul acestuia variind în functie de talia întreprinderii, complexitatea auditului, metodologia si tehnologia specificã utilizatã de auditor; din planul de misiune nu pot lipsi informatii care se referã la: cunoasterea activitãtilor întreprinderii, întelegerea sistemului contabil si de control intern, riscul si pragul de semnificatie, natura calendarului si întinderea procedurilor de audit si coordonarea, conducerea, supravegherea si revizuirea lucrãrilor. Redactarea planului de misiune si pe aceastã bazã a programului de muncã presupune: • alegerea membrilor echipei în functie de experienta si cunostintele lor în sectorul de activitate al întreprinderii; • repartizarea lucrãrilor pe oameni, în timp si în spatiu (subunitãti, filiale în tarã si în strãinãtate etc.); • utilizarea lucrãrilor realizate de auditorul intern al întreprinderii de alti auditori externi sau experti; • coordonarea cu auditorii de la societãtile-surori si de la societatea-mamã; • solicitarea de specialisti pentru studierea sistemelor si datelor informatizate în orice alte domenii Guridic, fiscal, tehnic etc.); • calendarul sedintelor AGA si CA; • termenul de depunere a raportului. Continutul tip al unui Plan de misiune este următorul: I. Prezentarea întreprinderii: - Denumirea - Sediul social - Capital social si actionari - Înregistrare - Scurt istoric 3

- Consideratii succinte privind obiectul de activitate, piata, concurenta II. Informatii contabile: - Bugete si conturi previzionale - Particularitãtile sistemului contabil - Principiile contabile; permanente; comparabilitãti plurianuale III. Definirea misiunii: - Natura misiunii: conturi anuale; conturi consolidate; previziuni etc. - Alti auditori, experti sau cenzori cu misiuni în întreprindere IV. Sisteme si domenii semnificative: - Prag de semnificatie - Functii si conturi semnificati ve - Zone de risc identificate - Controale semnificative pe care ne putem sprijini V. Orientarea programului de lucru: - Aprecierea controlului intern - Lucrãri deosebite - Confirmãri de obtinut (interne si externe) - Inventare fizice - Asistentã de specialitate necesarã (informaticã, fiscalitate etc.) - Documente de obtinut VI. Echipa si bugetul VII. Planificarea - Repartizarea lucrãrilor - Datele interventiilor pe etape - Lista rapoartelor, scrisorilor de confirmare si alte documente ce urmeazã a fi emise (cu datele limitã). 9.Evaluarea controlului intern : conţinut, etape Conţinut Obiectivul urmãrit prin aprecierea controlului intern este de a determina în ce mãsurã auditorul se poate sprijini pe acest control pentru a-si putea defini natura, întinderea si calendarul lucrãrilor si interventiilor sale. Aprecierea controlului intern este pentru auditor un mijloc si niciodatã un scop.În aceastã etapã auditorul se aflã în fata unor decizii extrem de importante, si anume: • alegerea procedurilor de examinat în functie de organizarea întreprinderii, de natura riscurilor, de caracterul repetitiv al datelor, de importanta soldurilor si operatiilor; • alegerea tehnicilor de descriere si evaluare ce trebuie aplicate; • decizia de a se sprijini pe procedurile existente sau, dacã controlul intern este insuficient, de a trage concluziile necesare pentru etapele urmãtoare privind controlul conturilor si certificarea acestora; • alegerea tehnicilor de sondaje ce urmeazã a fi aplicate pentru verificarea functionãrii procedurilor; • decizia finalã, în functie de rezultatele sondajelor, în legãturã cu programul de control al conturilor. Etape:

4

întelegerea si descrierea sistemelor semnificative Aceastã fazã constituie o ocazie pentru auditor de a întelege mai bine întreprinderea din punct de vedere al naturii activitãtilor desfãsurate, locurilor de productie, proceselor de fabricatie, circuitului documentelor si al informatiilor contabile, realitãtilor care se ascund sau se pot ascunde în spatele cifrelor si documentelor sintetice, identificãrii si localizãrii zonelor de risc cele mai importante care ar putea afecta fiabilitatea situatiilor financiare. • confirmarea întelegerii sistemului; testele de conformitate • evaluarea riscurilor de eroare • verificarea functionãrii controlului intern • evaluarea preliminarã: teste de permanentã • evaluarea finalã şi incidenta asupra misiunii Auditorul poate în final sã facã o apreciere definitivã asupra controlului intern al întreprinderii, determinând: -variabilele puncte forte (dispozitiv de control efectiv si permanent); -puncte slabe datorate conceperii defectuoase a sistemului; -punctele slabe datorate unor gresite aplicãri a procedurilor sistemului. Verificarea functionãrii sistemului este efectuatã în fiecare an pentru a se asigura cã nu existã deviatii în sistemul de control utilizat. Când anomaliile în functionarea sistemului sunt numeroase si pot altera fiabilitatea înregistrãrilor contabile, auditorul va fi obligat sã reconsidere evaluarea preliminarã si sã nu tinã cont de controalele interne pe care acesta le considerase utile pentru stabilirea programului propriu de control al conturilor. 10.Care sunt principalele obiective ale controlului intern al unei entităţi ? Obiectivele controlului intern rezultă din definiţia sistemului de control intern care este un ansamblu de politici si proceduri puse în aplicare de cãtre conducerea unei entitãţi în vederea asigurãrii, în mãsura posibilului, a unei gestionãri riguroase si eficiente a activitãtilor. Acest procedeu implicã: • respectarea politicilor de gestiune; • protejarea activelor, prevenirea; • prevenirea şi detectarea fraudelor si erorilor; • exactitatea si exhaustivitatea înregistrãrilor contabile; • stabilirea la timp a informatiilor financiare. 11.Care sunt elementele de bază ale controlului intern al unei entităţi ? 1. Existenţa unui plan de organizare: • definirea cât mai precisă a sarcinilor (fiecare trebuie să ştie ce trebuie să facă); • definirea limitelor de competenţă şi a răspunderilor (stabilirea unei ierarhii indiscutabile); • circulaţia informaţiilor (elaborarea circuitului documentaţiei pentru a exclude neglijenţa şi fantezia); 2. Competenţa şi integritatea personalului de conducere (deciziile conducerii se răsfrâng asupra compartimentului); 3. Existenţa unei documentaţii satisfăcătoare - producerea informaţiei – un manual de proceduri;

5

- arhivarea informaţiei – element esenţial care condiţionează controalele ulterioare. 12.Explicaţi importanţa separării sarcinilor în organizarea controlului intern al unei entităţi.
Există trei funcţii ale intreprinderii a căror separare presupune controlul reciproc al executanţilor: - realizarea obiectivelor unităţii (comercial, cercetare – fabricaţie, personal, laboratoare de control şi tehnică); - conservarea patrimoniului – depinde de persoane care au sarcini de depozitare şi intreţinere a imobilizărilor, stocurilor, disponibilităţilor; - contabilitatea – compartimentul contabilităţii - generale; - de gestiune; - controlul gestiunii. Imposibilitatea de a cumula două dintre aceste funcţii asigură realizarea unui audit intern eficace. Ex.: operaţia de aprovizionare: - comanda = realizarea obiectivului societăţii; - stocaj = conservarea patrimoniului; - înregistrarea facturii = contabilitate; - plata = conservare (disponibilităţi băneşti). Cumularea a doua funcţii de către un compartiment favorizează frauda sau eroarea (comanda, depozitare => lipsă inventar – sustrageri; înţelegere cu furnizorii pentru a cere plăţi frauduloase). 13.Definiţi auditul intern şi controlul intern şi relaţia dintre acestea Controlul intern cuprinde totalitatea dispoziţiilor, sistemelor, procedurilor, inclusiv cultura şi sarcinile personalului, implementate de responsabilii de la toate nivelurile unei organizaţii pentru a deţine controlul şi a ajuta la realizarea obiectivelor acesteia.

Auditul intern al unei entitãti se referã la controlul existentei si aplicãrii procedurilor din entitatea respectivã si se realizeazã prin compartimente distincte care fac parte din structura si sistemul de control intern al acelei entitãti; el poate fi realizat si de firme specializate de audit.
Relaţia control intern – audit intern existenţa şi aplicarea procedurilor controlul procedurilor respective

14.Care sunt principalele obiective ale auditului intern ? Auditul intern emite judecăţi asupra tuturor dispoziţiilor conducerii (reguli, proceduri, organizare, sistem de informare etc.) prin care aceasta asigură funcţionarea normală şi eficientă a activităţilor întreprinderii. Principalele obiective ale auditului intern se refera la: • monitorizarea controlului intern. Stabilirea sistemelor adecvate de control intern reprezintă responsabilitatea conducerii şi necesită o atenţie continuă şi corespunzătoare. Auditului intern îi sunt atribuite de către conducere responsabilităţi curente specifice, referitoare la verificarea controalelor, monitorizarea funcţionării lor şi exprimarea de recomandări în vederea îmbunătăţirii lor. • examinarea informaţiilor financiare şi operaţionale. Aceste elemente pot include revizuirea mijloacelor utilizate pentru a identifica, măsura, clasifica şi raporta

6

• •

astfel de informaţii, ca şi investigarea unor probleme specifice, inclusiv verificarea detaliată a tranzacţiilor, soldurilor, şi procedurilor. revizuirea economiei, eficienţei şi eficacităţii operaţiunilor, inclusiv a controalelor non-financiare ale unei entităţi. verificarea conformităţii cu legi, reglementări şi alte cerinţe externe entităţii, precum şi cu politicile şi directivele manageriale şi cu alte cerinţe interne.

15.Programul de control: rol, conţinut, forme de prezentare Programul de control al conturilor depinde exclusiv de rezultatele etapelor de cunoaştere a intreprinderii şi de caracteristicile fiecãrei întreprinderi. Pentru stabilirea programului de control, auditorul va utiliza planul de misiune si foaia de sintezã a aprecierii controlului intern, documente ce asigurã legãtura cu etapele precedente. Rol : de a programa activităţile de verificare a conturilor în funcţie de rezultatele obţinute în celelalte etapa de cunoaştere a intreprinderii şi de caracteristicile fiecãrei întreprinderi. Programul de control al conturilor depinde de Conţinut : Programul de control poate fi stabilit pe o foaie de lucru specialã, care contine rubricile urmãtoare:  lista controalelor de efectuat ordonatã pe sectiunile situatiilor financiare; aceste controale trebuie cât mai bine detaliate pentru a fi usor de identificat documentele si informatiile necesare a se solicita întreprinderii;  întinderea esantionului: tinând seama de pragul de semnificatie si de evenimentele erori ce pot fi descoperite, este indicat ca în aceastã coloanã sã se mentioneze volumul sondajelor de efectuat pentru controlul respectiv;  indicarea datei la care a fost efectuat controlul este foarte importantã, având în vedere cã, calitatea unui control depinde de data la care s-a efectuat. Aceastã coloanã va fi completatã pe mãsura avansãrii programului de control, ceea ce permite urmãrirea cronologicã a lucrãrilor; • referintã pentru foaia de lucru; • probleme întâlnite: aceastã coloanã se foloseste pentru supervizarea lucrãrilor si pentru a stabili sinteza rezultatelor controalelor. Forme de prezentare Programul de control al conturilor poate fi: • restrâns: când controlul intern permite un grad rezonabil de asigurare cã înregistrãrile contabile sunt fiabile; se poate, deci, reduce volumul sondajelor asupra soldurilor conturilor, iar controlul rulajelor, efectuat cu ocazia verificãrii functionãrii sistemului, poate fi completat cu un examen analitic; • extins: când nu se poate sprijini pe controlul intern; volumul sondajelor va fi mai mare si acestea trebuie sã se facã atât asupra soldurilor cât si asupra rulajelor. 7

16.Elementele probante: definiţie, rol, criterii de apreciere. Definiție: Elementele probante reprezintã informatii obtinute de auditor pentru a ajunge la concluzii pe care acesta îsi fondeazã opinia; aceste informatii constau în documente justificative si documente contabile care stau la baza situatiilor financiare si care sunt coroborate cu informatii din alte surse. Rol: elementele probante se obţin de către auditor pentru a putea exprima o opinie motivatã asupra conturilor anuale, ceea ce presupune asigurarea respectãrii regulilor legale si regulamentare: -regulile de prezentare si de evaluare stipulate în normele legale si în cele profesionale; -reguli de prudentã; -regulile referitoare la inventarieri; -reguli de tinere a registrelor si a contabilitãtii; -existenta activelor si faptul cã acestea apartin întreprinderii; -pasivele patrimoniale, veniturile si cheltuielile privesc întreprinderea în cauzã. Criterii de apreciere: Elementele probante trebuie sã îndeplineascã cumulativ douã conditii de calitate pentru a putea sã stea la baza fondãrii unei opinii:  sã fie suficiente. Caracterul suficient se stabileste în raport cu numãrul de elemente probante colectate  sã fie juste (adecvate). Caracterul just se apreciazã în raport cu gradul de adecvare, cu pertinenta, fiabilitatea lor Elementele probante trebuie, în ansamblul lor, sã permitã auditorului sã-si facã o opinie cu privire la situatiile financiare. În general, auditorul nu examineazã totalitatea informatiilor la care are acces pentru a-si forma opinia, în mãsura în care el poate ajunge la o concluzie cu privire la soldul unui cont, o categorie de operatii sau un control intern, aplicând tehnici de sondaj bazate pe rationament profesional sau esantion statistic. 17. Tehnica sondajului Tinând seama de numãrul de operatii efectuate de întreprindere, auditorul nu poate verifica integral, de exemplu, rulajele sau soldurile unui cont. El cautã elementele probante pe un esantion adecvat, utilizând tehnica sondajului cel mai bine adaptat fiecãrei situatii. Sondajul este definit ca o tehnicã ce constã în selectionarea unui anumit numãr sau pãrti dintr-o multime, aplicarea la acestea a tehnicilor de obtinere a elementelor probante si extrapolare a rezultatelor obtinute asupra esantionului la întreaga masã sau multime. Tehnica sondajului este reglementatã de Standardul International de Audit (ISA) nr. 530 – Esantionarea in audit şi alte metode de testare. Sondajele pe care le realizeazã auditorul în cursul misiunii sale sunt de douã naturi diferite: - sondaje asupra atribuţiilor sau caracteristicilor ( exemplu în unele cazuri, în general cu ocazia verificãrii functionãrii controlului intern, auditorul cautã sã demonstreze cã elementele care constituie masa, multimea, prezintã o caracteristicã comunã (de exemplu, vizarea sau aprofundarea comenzilor cu ocazia cumpãrãrilor); sondajele efectuate în astfel de cazuri sunt sondaje asupra atributiilor; - sondaje asupra valorilor utilizate în general cu ocazia controlului conturilor unde auditorul cautã sã verifice valoarea datã unei multimi sau unei mase; Auditorul poate folosi în general douã tipuri de sondaje:

8

sondajul statistic sondajul nestatistic, bazat exclusiv pe experienta sa profesionalã; acesta din urmã, însã, nu permite o extrapolare riguroasã a rezultatelor obtinute asupra esantionului la întreaga masã sau multime. Alegerea între cele douã tipuri de sondaje depinde de pregãtirea profesionalã a auditorului si de gradul de credibilitate pe care acesta doreste sã îl dea concluziilor sale. Oricare ar fi însã tipul de sondaj, este important sã fie respectate câteva reguli riguroase privind decizia asupra esantionului şi pentru parcurgerea unor etape obligatorii. Deciziile prealabile executãrii sondajului pot fi prezentatc schematic astfel:   Este suficient un control prin sondaj? Multimea contine elemente cheie?

Verificarea elementelor cheie e suficienta?

Controlul tuturor elementelor cheie Definirea obiectelor si alegerea multimii Controlul intregii multimi Controlul tuturor elementelor cheie+sondaju l asupra restului multimii Controlul tuturor elementelor cheie Sondaje asupra ansamblului multimii

O caracteristicã a maselor (multimilor) care servesc ca bazã controalelor este cã acestea sunt, foarte rar, omogene; de aceea, analiza masei (a multimii) este necesarã, ea permitând decuparea, împãrtirea în submase cu caracteristici suficient de omogene pentru a nu denatura rezultatele sondajului. Din moment ce procedeazã la sondaje, auditorul este supus unui risc: acela de a ajunge la concluzii diferite de cele la care s-ar fi ajuns printr-un control exhaustiv; acesta este riscul

9

practicãrii controlului prin sondaj si el existã întotdeauna. Acest risc poate fi însã redus printr-o organizare riguroasã a actiunii de audit si prin alegerea tehnicilor de control cele mai adecvate. Dupã ce si-a definit obiectivele sondajului si a ales masa (multimea), se trece la executarea sondajului, parcurgându-se mai multe etape:  alegerea tehnicilor este influenţată de natura controlului de efectuat şi de recurgerea sau nerecurgerea la tehnici statistice şi depinde de: talia masei respective, capacitatea acesteia de a îndeplini obiectivele sondajului, raportul cost eficiacitate al tehnicii alese.  determinarea mărimii eşantionului se face în functie de unii factori care diferã dupã cum este vorba de sondaje asupra atributiilor sau de sondaje asupra valorilor.  selecţionarea eşantionului: oricare ar fi metoda aleasă eşantionul trebuie să fie repezentativ.  studiul eşantionului. Pentru ca esantionul sã aibã un caracter probant, toate elementele selectionate trebuie sã fie controlate  evaluarea rezultatelor care presupune examinarea fiecărei anomalii constatate (dacă este reprezentativă pentru mulţimea respectivă sau este accidentală)  concluziile sondajului. Concluzia finalã asupra postului, tranzactiilor sau operatiilor care au fãcut obiectul controlului va fi suma concluziilor trase: -asupra elementelor cheie care au fãcut obiectul unui control; -asupra anomaliilor exceptionale constatate; -asupra restului masei (multimii). 18.Tehnica observării fizice. Observarea fizicã este mijlocul cel mai eficace de verificare a existentei unui activ, însã ea nu aduce decât o parte din elementele probante necesare şi anume numai existenţa bunului respectiv. Spre exemplu acţiunile întreprinse de auditor pe linia controlului stocurilor, de exemplu, au ca obiectiv asigurarea cã:  întreprinderea a prevãzut mijloace corespunzãtoare care permit recenzarea activelor în conditii de fiabilitate;aceastã fazã a interventiei constã în studierea procedurilor de inventariere si se situeazã deci înaintea inventarierii propriu-zise;  aceste mijloace sunt puse în aplicare în mod satisfãcãtor; aceastã fazã constã în verificarea faptului cã persoanele însãrcinate cu inventarierea aplicã în mod corect procedurile si se situeazã în timpul inventarierii popriu-zise;  lucrãrile de inventariere au fost corect exploatate (valorificate); aceastã fazã constã în a controla dacã cantitãtile recente sunt cele utilizate pentru evaluarea sumei stocurilor si se situeazã deci dupã inventarierea propriuzisã. 19. Confirmarea externă (directă) Confirmarea directă: este o procedurã care constã în a cere unui tert având legãturi de afaceri cu întreprinderea verificatã, sã confirme direct auditorului informatiile privind 10

existenta operatiilor, a soldurilor etc. Auditorul are latitudinea de a determina conditiile si întinderea acestei proceduri. Procedura se demareazã cu acordul conducerii întreprinderii supusã controlului; dacã aceasta nu se aratã favorabilã pentru o astfel de procedurã, auditorul se poate gãsi în una din urmãtoarele douã situatii: -sau considerã cã tehnicile compensatorii de control îi aduc elemente suficiente de probã; -sau considerã cã alte controale nu-l conduc la elemente probante fatã de limitele impuse de conducerea întreprinderii, care va suporta consecintele necesare cu privire la certificare. Standardul International de Audit (ISA) nr. 505 – Confirmări externe defineste principalele cazuri în care auditorul are obligatia sã procedeze la folosirea tehnicii confirmării directe:  confirmarea unor cauze în baza cãrora s-au realizat unele tranzactii;  confirmarea de cãtre bãnci a soldurilor conturilor si alte informatii considerate necesare;  confirmarea conturilor de clienti si debitori;  confirmarea stocurilor în depozite vamale, în consignatie si alte stocuri la terti;  valori mobiliare cumpãrate prin intermediari financiari;  împrumuturi de la terti;  confirmarea soldurilor costurilor de furnizori si creditori. Confirmarea poate sã fie: - pozitivã atunci când tertul solicitat îsi exprimã acordul asupra informatiei primitã sau furnizeazã chiar el informatia sau - negativã atunci când tertului solicitat i se cere sã nu rãspundã decât în cazul în care nu este de acord cu informatia care i s-a prezentat. 20. Examenul situaţiilor financiare Situatiile financiare (bilant, contul de profit si pierdere si celelalte componente) constituie documente de sintezã a contabilitãtii asupra cãrora auditorul exercită controale pentru a obţine elemente probante pe baza cărora să tragă concluzii cu privire la diferite posturi şi rubrici din situaţiile financiare. Pentru a-si putea exprima opinia, auditorul trebuie sã confirme cã situatiile financiare sunt în acord cu concluziile sale si cã ele reflectã corect deciziile conducerii întreprinderii si dau o imagine fidelã activitãtii si situatiei financiare a întreprinderii. Examenul situatiilor financiare are ca obiect verificarea:  faptului cã bilantul, contul de profit si pierdere si celelalte componente ale situatiilor financiare sunt coerente, concordã cu datele din contabilitate, sunt prezentate conform principiilor contabile si reglementãrilor în vigoare si tin cont de evenimentele posterioare datei de închidere;  faptului cã anexele comportã toate informatiile de importantã semnificativã asupra situatiei patrimoniale, financiare si rezultatelor obtinute. Tehnicile de examinare a situatiilor financiare se sprijinã pe procedurile analitice prevãzute de ISA 520-Proceduri analitice si în mod deosebit pe:

11

stabilirea ratiourilor obisnuite de analizã financiarã si compararea lor cu cele ale exercitiilor precedente si ale sectorului de activitate;  comparatiile între datele reiesite din situatiile financiare si datele anterioare, posterioare si previziunile întreprinderii sau ale altor întreprinderi similare;  compararea în procent fatã de cifra de afaceri a diferitelor posturi din contul de profit si pierdere. Acest examen analitic asupra documentelor finale permite actualizarea si controlul concluziilor trase în timpul examenului analitic efectuat în etapele anterioare. Un obiectiv central al examinãrii situatiilor financiare îl constituie verificarea dacã acestea dau o imagine fidelã clarã si completã a:  pozitiei financiare (patrimoniului) întreprinderii prin: - tinerea corectã si la timp a contabilitãtii; - existenta inventarierii patrimoniului, a corectei valorificãri a acesteia si a cuprinderii acestui rezultat în situatiile financiare;  - preluarea corectã în balanta de verificare a datelor din conturile sintetice si concordanta dintre acestea si conturile analitice; - corecta efectuare a operatiilor legate de înregistrarea sau modificarea capitalului social; - corecta evaluare a elementelor patrimoniale conform reglementãrilor în vigoare; - întocmirea bilantului contabil pe baza balantei de verificare a conturilor sintetice; - corelarea datelor din anexe cu cele din bilant.  rezultatelor financiare, prin: - întocmirea contului de profit si pierdere pe baza datelor din contabilitate privind perioada de raportare; - stabilirea profitului net si a destinatiilor acestuia propuse adunãrii generale conform dispozitiilor legale.  situatiei financiare, prin: - existenta garantiilor pentru împrumuturile si creditele obtinute sau acordate de întreprindere; - existenta suficientã a resurselor financiare. În cadrul actiunilor de verificare a bilantului contabil, auditorul îsi divizeazã diligentele verificând si satisfacerea unor reguli generale si particulare.  Reguli generale: - bilanţul contabil este întocmit conform normelor contabile în vigoare, auditorul asigurandu-se că principiul prudenţei, continuităţii, independenţei sunt respectate- bilanţul este întocmit sub formă comparativă (metodele de evaluare şi prezentare sunt identice cu cele ale anului trecut); - elementele de activ şi pasiv sunt evaluate separat; - bilanţul de deschidere este egal cu bilanţul de închidere; - verificarea credibilităţii componentelor şi soldurilor;

12

- compararea valorii contabile cu valoarea de inv. furnizată de întreprindere ▪ Reguli particulare pentru: Elementele bilantul contabil -capitalurile poprii – auditorul verifică înregistrarea în conturile capitalurilor proprii ale operațiunilor aferente acestora, conform deciziilor adunărilor generale; -împrumuturi si datorii asimilate; auditorul cere sã i se comunice documentele care-i permit sã urmãreascã în detaliu operatiile respective. -imobilizãri - auditorul verificã ţinerea documentelor care permit sã se urmãreascã în detaliu operatiile aferente tuturor imobilizãrilor si amortizãrilor lor. -stocuri si productie în curs de executie - auditorul cere sã i se prezinte situatia detaliatã si cifratã a stocurilor si a productiei în curs de executie, ca si pentru provizioanele aferente constituite pentru deprecierea acestora întocmite la data închiderii exercitiului sau la o datã cât mai apropiatã. Auditorul obtine din partea conducerii întreprinderii descrierea metodelor utilizate pentru evaluarea stocurilor si a productiei în curs. El se asigurã de conformitatea acestor metode cu regulile în vigoare si verificã aplicarea lor, prin sondaj. -conturile de terti; auditorul cere sã i se remitã, dupã caz (balanţa conturilor individuale asigurându-se de concordanta lor cu conturile generale, sintetice; un inventar al creantelor si datoriilor existente la finele exercitiului. Auditorul analizeazã, eventual prin sondaj, soldurile conturilor de terti plecând de la documentele si informatiile contabile pe care le are la dispozitia sa. El cere sã se procedeze la efectuarea corecturilor pe care le gãseşte necesare. -conturile de provizioane: auditorul verificã constituirea acestora pe baza documentelor justificative necesare si înregistrarea în bilant sau anexe. El se asigurã cã aceste provizioane sunt bine contabilizate tinând cont de riscurile si pierderile intervenite între data închiderii exercitiului si întocmirea bilantului sau între data întocmirii bilantului si data verificãrii acestuia de cãtre auditor. -conturi de trezorerie: auditorul se asigurã cã întreprinderea întocmeste periodic o situatie comparativã a soldurilor fiecãrui cont de trezorerie din contabilitate si din extrasele de cont bancare; el controleazã aceste situatii comparative cel putin o datã pe an. Elemente ale contului de profit şi pierdere -examineazã unele conturi de cheltuieli, cum ar fi: chiriile, primele de asigurare, comisioanele si onorariile, impozitele, salariile, cheltuielile sociale, împrumutuile si creditele, declaratiile de impunere, contracte diverse si plãti fãcute în contul acestora; -examineazã bazele de impozitare stabilite în materie de taxe si impozite asupra conturilor de venituri; -examineazã, eventual cu conducerea întreprinderii, insuficientele si anomaliile constatate si propune, dacã e cazul, efectuarea înregistrãrilor corespunzãtoare în mãsura în care ele sunt justificate; -examineazã situatia comparativã a diverselor conturi de venituri si cheltuieli, analizând soldurile intermediare de gestiune rezultate, stabilind concluziile ce se impun. Anexele la situaţiile financiare În legãturã cu anexele la situatiile financiare, auditorul examineazã informatiile furnizate de acestea, analizând în mod deosebit:

13

-evolutia conturilor prezentate de aceste anexe, mãsurile luate de conducerea întreprinderii sau propuse de aceasta; -respectarea modului si metodelor de evaluare a posturilor din bilant si din contul de profit si pierdere; -metodele utilizate pentru calculul amortizãrii si provizioanelor si fundamentarea lor. 21. Elementele posterioare închiderii exerciţiului Standardul International de Contabilitate (lAS) nr. 10 stabileste tratamentul în situatiile financiare a evenimentelor favorabile si nefavorabile care survin dupã data închiderii exercitiului, care pot fi de douã tipuri:  evenimente care furnizeazã informatii în legãturã cu fapte care existau la data închiderii exercitiului adică acele evenimente care aduc o mai amplã confirmare a circumstantelor existente la data închiderii;  evenimente care furnizeazã informatii bazate pe fapte survenite dupã data închiderii exercitiului; sunt evenimente care indicã circumstante noi, apãrute dupã data închiderii. Standardul International de Audit (ISA) nr. 560 stabileste obligatiile pentru auditor de a lua în considerare incidentele evenimentelor posterioare închiderii exercitiului, atât asupra situatiilor financiare cât si asupra raportului sãu, distingându-se trei etape: 1. Fapte descoperite pânã la data raportului de audit Auditorul trebuie sã punã în lucru proceduri care urmãresc strângerea de elemente probante suficiente si adecvate care sã justifice faptul cã au fost identificate toate evenimentele care pot necesita ajustãri ale situatiilor financiare sau informatii suplimentare în anexe, pânã la data raportului sãu. Procedurile menite sã identifice evenimentele care pot face obiectul unei ajustãri a situatiilor financiare sau unei informatii în anexe, vor fi puse în lucru la o datã cât mai apropiatã de data raportului de audit si vor cuprinde actiunile urmãtoare:  examinarea facturilor de cumpãrãri, de vânzãri, a avizelor de expeditie sau a notelor de intrare-receptie ale perioadei posterioare închiderii exercitiului, pentru a verifica dacã operatiile respective nu sunt aferente exercitiului închis (controlul principiului independentei exercitiului);  examinarea încasãrilor posterioare închiderii pentru a verifica reactivarea creantelor;  cercetarea facturilor de vânzare posterioare încheierii pentru a se încredinta cã stocurile nu sunt evaluate la o sumã superioarã valorii lor de realizare sau invers;  consultarea proceselor verbale ale adunãrii generale a actionarilor, ale consiliului de administratie, ale comitetului de audit, ale comitetului de directie, care au avut loc dupã data închiderii exercitiului;  analiza altor informatii financiare luate, previziuni de trezorerie si alte rapoarte ale conducerii întreprinderii;  cereri, sau cereri suplimentare de informatii de la oficiul juridic sau de la avocatii întreprinderii în legãturã cu procesele pe rol;

14

corespondenta înregistratã la conducerea întreprinderii în legãturã cu subiecte, cum ar fi noi angajamente, imprumuturi şi garanţii acordate, noi actiuni sau obligatiuni emise sau prevãzute a fi emise, proiecte de fuziune, sau alte cãi de restructurãri  situatia actualã a unor elemente contabilizate pe baza unor date preliminare sau neconcludente;  noi angajamente, împrumuturi, garantii acordate sau primite; active care fac obiectul unor pretentii de proprietate, distruse din diferite cauze (incendii, inundatii) etc). Dacã, prin aplicarea procedurilor de mai sus, auditorul descoperã cã evenimentele posterioare au o incidentã semnificativã asupra situatiilor financiare, el trebuie sã determine dacã acestea au fost corect avute în vedere si au fãcut obiectul unei informatii corespunzãtoare în notele anexe la situatiile financiare. Când un subgrup, filialã sau sucursalã face obiectul unui audit din partea altui auditor, auditorul va examina procedurile acestui alt auditor referitoare la evenimentele posterioare, precum si necesitatea de a-l informa de data prevãzutã pentru semnarea propriului sãu raport de audit. 2. Fapte descoperite dupã data raportului de audit, dar înaintea publicãrii situatiilor financiare Auditorul nu este tinut sã aplice proceduri sau sã facã investigatii referitoare la situatiile financiare, dupã data raportului de audit. Conducerea întreprinderii, însã, trebuie sã informeze auditorul asupra evenimentelor survenite între data raportului de audit si data publicãrii situatiilor financiare si care sunt susceptibile sã aibã o influentã asupra acestora. Când auditorul a luat cunostintã, dupã data raportului sãu dar înaintea publicãrii situatiilor financiare, de evenimente care riscã sã aibã o incidentã semnificativã asupra acestora, auditorul trebuie sã stabileascã dacã trebuie sã cearã cercetarea situatiilor financiare si sã discute aspectele în cauzã cu conducerea întreprinderii pentru a stabili mãsurile care se impun. Exista două situaţii:  dacã conducerea întreprinderii corecteazã situatiile financiare, auditorul va pune în lucru procedurile necesare si va furniza conducerii întreprinderii un alt raport de audit, în nici un caz data noului raport nu va putea fi anterioarã datei semnãrii sau aprobãrii situatiilor financiare si, în consecintã, procedurile mentionate mai sus se vor prelungi pânã la data noului raport de audit.  dacã conducerea întreprinderii refuzã sã corecteze situatiile financiare iar auditorul considerã necesare aceste corecturi, el trebuie sã exprime o opinie cu rezerve sau o opinie defavorabilã; dacã raportul de audit apucase sã fie depus, auditorul cere conducerii întreprinderii sã nu publice, cãtre terti, situatiile financiare si raportul de audit iar, dacã aceasta decide totusi publicarea, auditorul va lua mãsurile adecvate pentru a evita ca tertii sã utilizeze raportul sãu. 3. Fapte descoperite dupã publicarea situatiilor financiare Dupã publicarea situatiilor financiare auditorul nu este tinut sã procedeze la vreo investigatie. 

15

Dacã însã auditorul a luat cunostintã, dupã publicarea situatiilor financiare, de existenta unui eveniment care, dacã ar fi fost cunoscut la data semnãrii raportului sãu, l-ar fi condus la modificarea opiniei, el trebuie sã stabileascã dacã este cazul corectãrii situatiilor financiare si sã discute aspectele respective cu conducerea întreprinderii. În cazul în care:  conducerea întreprinderii corecteazã situatiile financiare, auditorul va controla mãsurile luate de conducerea întreprinderii pentru a se asigura cã toate persoanele care sunt în posesia situatiilor financiare nemodificate au luat cunostintã de corectarea acestora si va întocmi un nou raport de audit asupra situatiilor financiare. Acest nou raport de audit trebuie sã cuprindã un paragraf de observatii fãcând trimitere la o notã anexã la situatiile financiare care cuprinde motivele corectiei situatiilor financiare publicate anterior. Data noului raport de audit nu va fi anterioarã celei de aprobare a situatiilor financiare corectate.  în cazul în care conducerea întreprinderii nu ia mãsurile necesare pentru a se asigura cã toate persoanele care au în posesie situatiile financiare si raportul de audit publicate anterior au fost corect informate de situatie si nu corecteazã situatiile financiare chiar dacã auditorul a solicitat corectarea, auditorul va face cunoscut conducerii întreprinderii cã va lua toate mãsurile pentru a evita ca tertii sã utilizeze raportul sãu de audit. Nu este necesarã corectarea situatiilor financiare si stabilirea unui nou raport de audit atunci când situatiile financiare ale exercitiului urmãtor sunt pe punctul de a fi publicate, cu conditia ca o informatie corespunzãtoare despre situatia existentã sã fie furnizatã în notele anexate la aceste situatii financiare. 22.Rolul şi importanţa dosarului exerciţiului. Dosarul exercitiului cuprinde toate elementele unei misiuni, a cãror utilitate nu depãseste exercitiul controlat; el permite asamblarea tuturor lucrãrilor, de la organizarea misiunii la sintezã si formularea raportului. Dosarul exercitiului este indispensabil pentru:  mai buna organizare si control ale misiunii;  documentarea lucrãrilor efectuate, deciziilor luate si asigurarea cã programul s-a derulat fãrã omisiuni;  înlesnirea muncii în echipã si supervizarea lucrãrilor date la colaboratori;  justificarea opiniei emise si redactarea raportului. Ce cuprinde: - planificarea misiunii - note asupra utilizării lucrărilor efectuate de alţi auditori sau specialişti; - datele şi duratele vizitelor, locurile de intervenţie; - compunerea echipei; - data pentru emiterea raportului; - buget de timp şi realizarea lui; - supervizarea lucrărilor - note asupra studierii dosarelor şi stabilirea soluţiilor la problemele ridicate; - aprobarea tuturor deciziilor importante; - aprecierea controlului intern- evaluarea punctelor tari , punctelor slabe şi a zonelor de risc;

16

- foi de lucru privind sondajele asupra funcţionării sistemelor; - comentarii asupra anomaliilor; - obţinerea de elemente probante - program de lucru; - foi de lucru (obiectivul, detalii asupra lucrării, comentarii, concluzii); - documente sau copii de documente de la intreprindere sau terţi justificând cifrele examinate - detalii asupra lucrărilor efectuate pe conturile anuale: comparaţii şi explicaţii asupra variaţiei; - sinteza generalã a rezultatelor pe diferite etape ale misiunii si tratarea distinctã a punctelor care ar putea avea o influentã asupra deciziei de certificare; - foi de lucru cu privire la faptele delictuale. Secţiuni 1) E.A. – Sinteză planificare şi rapoarte 2) E.A. – Aprecierea controlului intern 3) E.A. – Controlul conturilor 4) E.A. – Studiul lucrărilor efectuate de terţi 5) E.A. – Verificări specifice 6) E.A. – Intervenţii conexe - documente şi foi de lucru privind evenimente particulare, fapte delictuale, variaţii de capital(creşteri sau scăderi de capital). 23.Rolul şi importanţa dosarului permanent. Conţinut: - informaţii şi documente ce pot fi folosite pe toată durata mandatului. Rol: - evitarea de la an la an a unor lucrări şi transmiterea de la un exerciţiu la altul a elementelor de cunoaştere a intreprinderii; Elemente: - fişa de caracterizare; - scurt istoric; - organigrama; - persoanele care angajază intreprinderea; - conturile anuale ale ultimelor exerciţii; - note asupra organizării sectoarelor de activitate; - note asupra statutului; - P.V. ale C.A. şi A.G.A.; - structura grupului; - contracte, asigurări. Secţiuni: - P.A. – “generalităţi” - identificarea înpreprinderii; - P.B. – “contul intern” - analiza diferitelor funcţiuni; - P.C. – “conturi anuale” - ultimele trei exerciţii; - P.D. – “analize permanente”; - P.E. – “fiscal şi social” - documente privind mediul fiscal şi social; - P.F. – “juridic” - statute, P.V. ale C.A., A.G.A., diverse contracte. Cerinţe: - să fie ţinut la zi; - să elimine informaţiile perimate; 17

- să nu conţină documente voluminoase (numai extrasele necesare). 24.Structura dosarului exerciţiului. Dosarul exercitiului este bine sã fie împãrtit pe sectiuni (pãrti) pentru a usura utilizarea sa. În general se foloseste o împãrtire în 10 sectiuni (pãrti) simbolizate de la A la J, astfel:  EA (dosarul exercitiului, Sectiunea A) intitulatã "Acceptarea misiunii" contine documente referitoare la acceptare sau mentinerea misiunii de audit, cum ar fi: chestionarul de acceptare (cunoasterea globalã a întreprinderii, existenta unor riscuri etc.), scrisoarea cãtre predecesor, corespondenta cu clientul, fisa de acceptare sau de mentinere a misiunii, alte corespondente cu organismele profesionale, cu organismele de bursã si scrisoarea de misiune sau contractul de prestãri servicii de audit.  EB (dosarul exercitiului, Sectiunea B) intitulatã "Sinteza misiunii si rapoarte" contine documente precum: elemente de sintezã ale misiunii (sinteza, rezumatul ajustãrilor, lista punctelor în suspensie, situatiile financiare certificate, evenimente posterioare, balante, declaratii ale conducerii întreprinderii), elemente de gestiune si organizare (buget si planificare, onorarii), si rapoarte (raport general, rapoarte speciale, raport conturi consolidate, alte rapoarte).  EC (dosarul exercitiului, Sectiunea C) intitulatã "Orientare si planificare" contine documente (foi de lucru) care se referã la: cunoasterea generalã a întreprinderii, evaluarea unor riscuri inerente la nivelul de ansamblu al situatiilor financiare, mediul general de desfãsurare a controlului intern si planul de misiune; natura, calendarul si întinderea procedurilor de audit, pragul de semnificatie.  ED (dosarul exercitiului, Sectiunea D) intitulatã "Evaluarea riscului legat de control" contine elemente precum: - documentatie de evaluare a controlului intern (sondaje asupra functionãrii controlului intern, analiza separãrii functiilor, sinteza evaluãrii riscurilor legate de control), documentatia si listele de proceduri si concluziile asupra evaluãrii riscului legat de control.  EE (dosarul exercitiului, Sectiunea E) intitulatã "Controale substantive" contine elemente precum: programul de control, programele de muncã pe fiecare membru al echipei, foi de lucru continând examenul analitic, foi de lucru pe fiecare element patrimonial de activ si de pasiv, naturã de cheltuieli sau naturã de venituri.  EF (dosarul exercitiului Sectiunea F) intitulatã "Utilizarea lucrãrilor altor profesionisti" contine documente referitoare la programul de lucru al fiecărui specialist.  EG (dosarul exercitiului, Sectiunea G) intitulatã "Verificãri si informatii specifice" cuprinde documente referitoare la aspecte specifice solicitate expres prin reglementãri pentm întreprinderea auditatã (de exemplu, facilitãti fiscale, regimuri de subventie etc.).  EH (dosarul exercitiului, Sectiunea H) intitulatã "Lucrãrile de sfârsit de misiune" cuprinde documente precum: chestionaml de sfârsit de misiune, chestionarul de evenimente posterioare închiderii exercitiului.  EI (dosarul exercitiului, Sectiunea I) intitulatã "Interventii cerute prin reglementãri diverse" cuprinde documente referitoare la operatiuni privind

18

miscarea capitalului, operatiuni de emisiune de titluri, operatiuni privind dividendeIe etc.  EI (dosarul exercitiului, Sectiunea l) intitulatã "Controlul conturilor consolidate" cuprinde toate documentele elaborate în cadrul etapelor misiunii de audit de bazã, cu referire la conturile consolidate. 25.Structura dosarului permanent. Dosarul permanent se subdivide în 7 sectiuni pentru a facilita lectura si controlul din partea organismului profesional, dupã cum urmeazã:  PA (dosarul permanent, Sectiunea A) intitulatã "Generalitãti" cuprinde documente precum: fisa de prezentare a clientului, istoric, organizarea generalã, documentatii despre client (brosuri, extrase din presã etc.), fisa de acceptare si de mentinere a misiunii etc.  PB (dosarul permanent, Sectiunea B) intitulatã "Documente privind controlul intern" care cuprinde: rapoarte asupra controlului intern (interne ale întreprinderii, efectuate de alti experti si întocmite de auditor), sinteze privind aprecierea (evaluarea) controlului intern etc.  PC (dosarul permanent, Sectiunea C) intitulatã "Situatii financiare si rapoarte privind exercitiile precedente" contine: situatiile financiare ale exercitiilor precedente, raportãri intermediare, programele de control din exercitiile precedente, rapoartele de audit, rapoarte speciale si alte rapoarte privind exercitiile precedente.  PD (dosarul permanent, Sectiunea D) intitulatã "Analize permanente" cuprinde diverse lucrãri de analizã clasate pe elemente ale situatiilor financiare.  PE (dosarul permanent, Sectiunea E) intitulat "Fiscal si social" contine declaratii fiscale si alte aspecte fiscale ale întreprinderii, precum si aspecte sociale (contracte colective, contracte sociale) etc.  PF (dosarul permanent, Sectiunea F) intitulat "Juridice" contine documente referitoare la contracte principale, conventii, lista asociatilor, extrase din procese verbale ale AGA sau CA, extrase din actele constitutive ale întreprinderii etc.  PG (dosarul permanent, Sectiunea G) intitulat "Intervenanti externi" care contine documente referitoare la alti auditori ai întreprinderii, avocatii întreprinderii, expertul contabil care asigurã asistentã contabilã si fiscalã a întreprinderii etc. 26.Elementele de bază ale raportului de audit într-o misiune de audit statutar. Raportul unei misiuni de audit de bazã trebuie sã continã în mod obligatoriu urmãtoarele elemente de bazã:  Titlul raportului : Raportul de audit trebuie sã poarte un titlu precis. De recomandat sã se foloseascã titlul de "Raportul auditorului independent" pentru al distinge de rapoartele care pot fi elaborate de alte persoane.  Destinatarul : Raportul de audit trebuie sã fie adresat destinatarului corespunzãtor, în functie de circumstantele ce caracterizeazã misiunea si obligatiile legale. În mod obisnuit, raportul se adreseazã fie actionarilor, fie consiliului de administratie al unitãtii, ale cãrei situatii financiare au fost auditate.  Paragraful introductiv: - identificarea conturilor anuale auditate; - data şi perioada la care se referă;

19

-menţionarea responsabilităţii conducerii şi auditorului (responsabilitatea asupra întocmirii conturilor revine conducerii; auditorului îi revine aceea de a exprima o opinie asupra acestor conturi).  Întinderea lucrãrilor si natura unei lucrãri de audit: - normele de audit; - întinderea lucrărilor şi descrierea lor; - că a fost planificat astfel încât să asigure în mod rezonabil că, conturile anuale nu comportă anomalii semnificative  Un paragraf al opiniei: Raportul de audit trebuie sã prezinte clar opinia auditorului asupra faptului de a sti dacã situatiile financiare dau o imagine fidelã pozitiei, situatiei financiare si rezultatelor obtinute (sau prezintă în mod sincer în toate aspectele lor semnificative) în acord cu referintele contabile si, dacã e cazul, dacã ele sunt conforme prevederilor legale. Termenii utilizati pentru exprimarea opiniei auditorului sunt - ”dau o imagine fidelã" sau - "prezintã în mod sincer în toate aspectele lor semnificative". Aceste douã formulãri semnificã, între altele, cã auditorul nu ia în considerare decât elementele semnificative privind situatiile financiare. Referintele contabile sunt Standardele Internationale de Contabilitate, reguli emise de cãtre institutiile sau organismele profesionale si practica generalã din tarã (luând în considerare exigentele de sinceritate) si legislatia localã. În scopul de a aviza pe cititor asupra contextului în care notiunea de fidelitate este exprimatã, opinia auditorului va preciza referinta în raport de care situatiile financiare sunt stabilite, utilizând termeni ca "în conformitate cu lAS (sau cu normele nationale)". În afara opiniei referitoare la imaginea fidelã, poate fi necesarã includerea în Raportul auditorului a unei opinii asupra faptului de a sti dacã aceste situatii financiare sunt conforme cu alte prevederi legale sau statutare.  Data raportului: Raportul auditorului trebuie sã poarte data de la sfârsitul lucrãrilor de audit. Cititorul este astfel informat cã auditorul a apreciat efectele asupra situatiilor financiare si asupra raportului sãu, evenimentelor si tranzactiilor intervenite, de care el a avut cunostintã pânã la aceastã datã. Întrucât responsabilitatea auditorului constã în emiterea unui raport asupra situatiilor financiare pregãtite si prezentate de conducerea societãtii, raportul sãu nu trebuie sã poarte o datã anterioarã celei la care situatiile financiare au fost închise si aprobate.  Adresa auditorului: Raportul trebuie sã mentioneze într-un loc anume, locul specific, care este în general cel al orasului în care sunt situate birourile auditorului care are responsabilitatea auditului.  Semnãtura auditorului: Raportul trebuie sã poarte semnãtura societãtii de expertizã contabilã sau a auditorului persoanã fizicã sau pe amândouã. Raportul auditorului poartã, în general, semnãtura cabinetului sau societãtii de audit, cãci aceasta îsi asumã responsabilitatea auditului. 27.Opinia defavorabilă: motive, mod de prezentare O astfel de opinie poate fi datoratã dezacordului cu conducerea intreprinderii privind principiile şi metodele contabile care poate fi dată de: - insuficienta a ovizioanelor pentru deprecierile de stocuri si creante;

20

- stocuri supraevaluate sau subevaluate datoritã unor erori în calculul costurilor productiei sau în determinarea mãrimii stocului (cantitãtilor); - respectarea principiului independentei exercitiului; - neluarea în considerare a evenimentelor posterioare care confirrnã sau infirmã o situatie existentã la data închiderii exercitiului; - neluarea în considerare a principiului prudentei prin supraevaluarea activelor; - erori în clasarea tertilor (clienti incerti mentinuti ca clienti obisnuiti). Opinia defavorabilă se poate prezenta astfel: Astfel, cum este explicat în nota "X", nu s-au constatat amortismente în situatiile financiare. Aceastã practicã nu este, în opinia noastrã, în acord cu Normele de amortizare a capitalului imobilizat în active corporale. Cheltuielile aferente, pe baza unui amortisment linear si a unei cote de .... pentru clãdiri si ... pentru utilaje, trebuia sã se ridice la suma de ..., pentru exercitiul încheiat la 31 decembrie ... . În consecintã, amortismentele cumulate trebuiau sã se ridice la .... mil. lei, iar pierderea exercitiului si pierderile cumulate la ... mil. lei. Dupã pãrerea noastrã, datoritã incidentei faptelor mentionate în paragraful precedent, situatiile financiare nu dau o imagine fidelã situatiei financiare a societãtii la 31 decembrie ..., contului de profit si pierdere, pentru exercitiul încheiat la aceastã datã, si nu sunt conforme cu prevederile legale si statutare. 28.Imposibilitatea exprimării unei opinii: motive, mod de prezentare Emiterea unei astfel de opinii poate fi cauzată de o limitare a întinderii lucrărilor. Limitarea întinderii lucrãrilor constã în imposibilitatea auditorului de a folosi mijloacele pe care le-ar considera necesare si, în special pentru obtinerea elementelor probante. Se poate prezenta astfel: "Noi nu am fost în mãsurã sã asistãm la inventarul fizic, nici sã procedãm la confirmarea directã a conturilor de clienti, din cauza limitãrii întinderii lucrãrilor noastre, impusã de cãtre directiune. Având în vedere importanta faptelor expuse mai sus, noi nu ne exprimãm opinia asupra conturilor anuale." 29. Opinia cu rezerve: motive, mod de prezentare Emiterea unei opinii cu rezerve este determinată de apariţia unei probleme semnificative privind continuitatea activităţii de exploatare sau cînd nu se participă la inventariere şi nu există posibilitatea aplicării de metode alternative pentru confirmarea valorii stocurilor Se introduce un paragraf înaintea opiniei care conţine rezerva exprimată de auditor. Exemplu de rezerve datorate limitãrii întinderii lucrãrilor: "Noi nu am putut asista la inventarul fizic din 31 decembrie 200x cãci noi am fost desemnati auditori ulterior acestei date. Tinând seama de natura documentelor contabile ale societãtii, noi am putut controla cantitãtile prin alte proceduri. Dupã pãrerea noastrã, cu exceptia incidentei ajustãrilor care ar fi putut fi necesare, dacã noi am fi putut efectua controlul fizic al cantitãtilor, situatiilor financiare dau o imagine fidelã pozitiei si situatiei financiare a societãtii la 31 decembrie ...., cât si contului de profit si pierdere pentru exercitiul încheiat la aceastã datã si sunt conforme cu prevederile legale si statutare". 30.Opinia fără rezerve: semnificaţie, mod de prezentare. In opinie fără rezerve:

21

auditorul concluzionează că, conturile anuale dau o imagine fidelă conform referinţei contabile indicate;  orice schimb de reguli şi metode contabile sau orice schimbare în modalităţile de aplicare a acestora, cât şi incidenţele lor au fost corect reţinute şi descrise în anexe; Când apar elemente care nu afectează opinia se adaugă un paragraf (după cel de opinie) şi se precizează că nu constituie o rezervă (lămureşte cititorul asupra unui punct privind conturile anuale). Exemplu de prezentare "Dupã pãrerea noastrã, conturile anuale dau o imagine fidelã (sau prezintã în mod sincer, în toate aspectele lor semnificative), pozitiei si situatiei financiare a societãtii la 31 decembrie 200x precum si rezultatelor acestor operatii si fluxurilor de trezorerie pentru exercitiul închis la aceastã datã, în conformitate cu normele internationale (sau nationale) de contabilitate". 31.Opinia fără rezerve, dar cu un paragraf de observaţii: semnificaţie, mod de prezentare. În unele cazuri, raportul de audit poate fi modificat, adãugând un paragraf de observatii al cãrui obiectiv este de a lãmuri cititorul asupra unui punct privind conturile anuale, expus de o manierã detaliatã în anexã. Adãugarea unui astfel de paragraf nu afecteazã opinia auditorului; aceasta se situeazã de preferintã dupã paragraful de opinie si precizeazã, în general, cã acesta nu constituie o rezerva. Acest tip de opinie se formuleazã atunci când apar elemente care însã nu afecteazã opinia auditorului; paragraful de observatii se situeazã, de regulã, dupã paragraful de opinie. Forma de prezentare a paragrafului de opinie în acest caz este urmãtoarea: "Fãrã sã exprimãm o rezervã asupra situatiilor financiare, noi atragem atentia asupra notei "X" din anexã. Societatea face obiectul unui proces în care este acuzatã de infractiune în utilizarea brevetelor si în care i se pretinde vãrsarea redeventelor si daunelor de interese; societatea a angajat o contra-actiune si audierile preliminare, cât si procedurile juridico-administrative ale celor douã actiuni sunt în curs. Rezultatul final al acestei afaceri nu poate, în prezent, sã fie determinat si, în consecintã, nu au fost constituite provizioane pentru acoperirea cheltuielilor care ar putea sã rezulte". 32.Paragraful opiniei: tipuri de opinie. Tipuri de opinie:  opinia fãrã rezerve (curatã)  opinia fãrã rezerve dar cu un paragraf de observatii  opinia cu rezerve  imposibilitatea exprimãrii unei opinii  opinia defavorabilã 33.Paragraful privind natura şi întinderea lucrărilor de audit. Acest paragraf cuprinde referentialul de audit utilizat, respectiv Standardele Internationale de Audit sau norme si practici nationale, precum si descrierea lucrãrilor de cãtre auditor. Raportul auditorului trebuie sã descrie întinderea lucrãrilor de audit, indicând cã ele au fost îndeplinite conform Standardelor Internationale de Audit sau conform normelor sau practicilor nationale. 

22

"Întinderea lucrãrilor" dã posibilitatea pentru auditor sã punã în operã procedurile de audit judecate ca necesare în conditiile concrete date. Cititorul are în fapt nevoie sã se asigure cã auditul a fost fãcut conform normelor si practicilor în materie; dacã aceasta nu rezultã în mod clar, se presupune cã normele si practicile utilizate sunt cele din tara indicatã prin adresa auditorului. Raportul trebuie sã precizeze cã auditul a fost planificat si executat de o manierã care sã asigure în mod rezonabil cã situatiile financiare nu comportã anomalii semnificative. Raportul de audit trebuie sã descrie auditul, ca presupunând:  examenul, pe bazã de sondaje, a elementelor probante care justificã sumele si informatiile continute în situatiile financiare;  evaluarea principiilor si metodelor contabile folosite pentru elaborarea situatiilor financiare;  evaluarea estimãrilor semnificative fãcute de conducere pentru a stabili situatiile financiare;  revederea prezentãrii de ansamblu a situatiilor financiare. Acest paragraf poate, de exemplu, avea formularea urmãtoare: "Noi am realizat auditul conform Standardelor Internationale de Audit (sau se poate face referire la normele sau practicile nationale). Aceste standarde (norme) precizeazã cã auditul nostru trebuie sã fie planificat si realizat în scopul de a obtine o asigurare rezonabilã cã, situatiile financiare nu comportã anomalii semnificative. Un audit constã în a examina, pe bazã de sondaje, elementele probante care sã justifice sumele si informatiile continute în situatiile financiare; el constã, de asemenea, în a evalua principiile si metodele contabile folosite si estimãrile semnificative fãcute de cãtre conducerea entitãtii, pentru închiderea situatiilor financiare, cât si în a efectua o revedere a prezentãrii de ansamblu a acestora. Estimãm cã auditul efectuat furnizeazã o bazã rezonabilã a exprimãrii opiniei noastre". 34.Paragraful introductiv al raportului de audit statutar. Paragraful introductiv cuprinde  identificarea conturilor anuale auditate;  data şi perioada la care se referă;  menţionarea responsabilităţii conducerii şi auditorului (responsabilitatea asupra întocmirii conturilor revine conducerii iar auditorului îi revine aceea de a exprima o opinie asupra acestor conturi); Acest paragraf poate, de exemplu, avea formularea urmãtoare: "Noi am procedat la auditarea situatiilor financiare ale societãtii "X", încheiate la 31 decembrie 200x., asa cum sunt prezentate în anexele la prezentul Raport. Aceste situatii financiare au fost stabilite sub responsabilitatea conducerii entitãtii. Responsabilitatea noastrã este, ca pe baza auditului nostru, sã exprimãm o opinie asupra acestor conturi anuale" 35.Conţinutul raportului de audit Raportul de audit trebuie sã continã:  relatia contractualã de executare a misiunii de audit;  observatiile reiesite din diverse verificãri;  informatiile a cãror mentiune în raport este prevãzutã expres de lege;  oferirea garantiei pentru actionari si terti cã un personal calificat a obtinut asigurarea cã situatiile financiare oferã o imagine fidelã, clarã si completã 23

pozitiei financiare, performantelor si situatiei financiare generale a întreprinderii;  mentiune a cã situatiile financiare auditate sunt anexate la raportul de audit. Din raportul de audit trebuie sã rezulte în mod clar:  mentionarea responsabilitãtilor pentru auditor si pentru conducerea întreprinderii;  descrierea obiectivelor si natura misiunii de audit;  situatiile care fac sã aparã incertitudini;  natura si locul observatiilor în raport. 36.Rolul raportului de audit Raportul de audit are un triplu rol:  instrument de comunicare cu utilizatorii situatiilor financiare emise de entitatea auditatã, respectiv cu publicul, precum si cu actionarii pentru decizii economice;  instrument de confirmare a încrederii publicului si actionarilor în situatiile financiare prezentate de o entitate;  instrument de identificare a responsabilitãtilor pentru auditor si pentru conducerea entitãtii auditate. 37.Care sunt normele de referinţă în auditul situaţiilor financiare ? În auditul situatiilor financiare ale unei entitãti sunt folosite douã categorii de norme de referintã: norme contabile si norme de audit. 1. Norme contabile: - sunt emise de autoritatea prevăzută de lege (Ministerul Finanţelor); - sunt comune tuturor celor care stabilesc, controlează şi utilizează conturile. 2. Norme de audit financiar care sunt un ansamblu de reguli stabilite de autoritatea profesională pe care auditorul trebuie să le respecte în exercitarea misiuniişi care permit terţilor să aibă asigurarea că opinia auditorului va fi emisă după criterii de calitate unitare. Acestea se înpart în: A. Norme profesionale de lucru; B. Norme de raportare a opiniilor (Raportul de audit); C. Norme generale de comportament profesional. 38.Ce sunt şi ce rol joacă normele de audit ? Definitie : Normele (standardele) de audit reprezintã un ansamblu de reguli definite de o autoritate profesionalã la care se referã auditorul pentru calificarea muncii sale. Acestea pot fi: • Standardele Internationale de Audit (ISA), Practicile Internationale de Audit (IAPS), Standardele Internationale privind Angajamentele de Revizuire (ISRE), Standardele Internationale privind Angajamentele de Asigurare (ISAE), Standardele Internationale pentru Misiuni Conexe (ISRS) emise de Consiliul

24

pentru Standarde de Audit si Asigurãri (IAASB) din cadrul Federatiei Internationale a Contabililor (IFAC); • norme nationale emise de un organism profesional recunoscut ca fiind autoritate în domeniu. Rol : Normele de audit permit pe de o parte tertilor sã aibã asigurarea cã opinia auditorului va fi emisã în functie de criterii de calitate omogene şi pe de altă parte auditorului sã defineascã scopurile pe care le are de atins prin punerea în lucru a celor mai potrivite tehnici. Normele de audit se clasificã în trei categorii, acoperind întreaga activitate a auditorului: • norme profesionale de lucru; • norme de raportare; • norme generale de comportament.

39.Ce sunt şi ce rol au normele contabile ? Normele (standarde) contabile sunt stabilite de organismele de reglementare din domeniul contabilitãtii care sunt, de regulã, organisme de interes public, autonome. Normele contabile sunt comune si obligatorii pentru toti cei care stabilesc, controleazã si utilizeazã situatiile financiare. Entitãtile care au obligatia de a stabili situatii financiare sunt cele prevãzute la art. 1 din Legea Contabilitãtii. Cei care controleazã sunt prevãzuti prin legislatia fiecãrei tãri (auditori, cenzori) si au ca referintã în activitatea lor normele contabile. Situatiile financiare sunt destinate sã satisfacã nevoile comune de informatii ale unei game largi de utilizatori. Pentru multi utilizatori aceste situatii financiare constituie singura sursã de informatii complementare care sã le satisfacã nevoile. Aceste situatii financiare trebuie sã fie stabilite potrivit uneia sau mai multora din referintele urmãtoare: • standarde internationale de raportare financiarã; • standarde sau norme contabile nationale; • alte referinte contabile bine precizate si recunoscute, aplicate pentru elaborarea si prezentarea situatiilor financiare. Normele contabile internationale sunt stabilite de IASCF (Fundatia Comitetului pentru Standarde Internationale de Contabilitate) si sunt denumite generic Standardele Internationale de Raportare Financiarã (IFRS) care cuprind: -Standardele Internationale de Raportare Financiarã emise de IASB (IFRS); -Standardele Internationale de Contabilitate (lAS); -Standardele de interpretare emise de SIC sau IFRIC; -Alte documente emise de IASB, SIC sau IFRIC. 40.Ce este şi cum se determină pragul de semnificaţie ? Definiţie: În general, prin prag de semnificatie se întelege nivelul, mãrimea unei sume peste care auditorul considerã cã o eroare, o inexactitate sau o omisiune poate afecta regularitatea si sinceritatea situatiilor financiare, cât si imaginea fidelã a rezultatului, a situatiei financiare si a patrimoniului întreprinderii. Definirea pragului de semnificatie permite auditorului încã de la începutul activitãtii (misiunii) sale sã aprecieze mai bine sistemele si conturile susceptibile sã continã erori sau inexactitãti semnificative, iar la sfârsitul misiunii sã aprecieze dacã anomaliile pe care 25

le-a descoperit trebuie sã fie corectate în cadrul exercitiului, în scopul de a putea emite o opinie fãrã rezerve. Pentru determinarea pragului de semnificatie pot fi utilizate diferite elemente de referintã: capitalurile proprii, rezultatul net, cifra de afaceri etc. Există o metodã analiticã de calcul si estimare a pragului de semnificatie în cadrul căreia se disting douã faze si 5 etape. Ea se bazează pe analiza domeniilor semnificative. Faza de planificare a profunzimii testelor cu douã etape: a. Fixarea valorii preliminare a pragului de semnificatie; b. Repartizarea valorii preliminare a pragului de semnificatie. Faza de evaluare a rezultatelor, în care se disting trei etape: c. Estimarea valorii totale a prezentãrilor eronate din segment; d. Estimarea valorii cumulate (combinate) a prezentãrilor eronate; e. Compararea estimãrii valorii cumulate cu valoarea preliminarã sau revizuitã a pragului de semnificatie. 41. Riscul de audit: componentele şi relaţiile între acestea Riscul de audit – RA- consta în faptul ca auditorul exprima o opinie incorectã, datoritã faptului ca în situatiile financiare sunt erori semnificative. Riscul de audit se divide în 3 componente: • riscul inerent (general și specific) RI; • riscul legat de control RC; • riscul de nedescoperire RN. Existã anumite relatii între cele trei componente ale riscului de audit: RA=RI*RC*RN Riscul de nedetectare este invers proportional cu cumulul riscurilor inerente si riscurile legate de control. De exemplu, dacã riscurile inerente si cele legate de control sunt ridicate, trebuie fixat un nivel al riscului de nedetectare redus, astfel încât sã fie redus cât mai mult riscul de audit si, invers, dacã riscurile inerente si cele legate de control sunt slabe, auditorul va accepta un nivel al riscului de nedetectare mai ridicat, reducând astfel riscul de audit. Pe de altã parte, trebuie sesizatã si relatia de invers-proportionalitate: dintre caracterul semnificativ si riscul de audit; cu cât pragul de semnificatie este mai mare cu atât riscul de audit este mai mic si invers. Dacã, de exemplu, auditorul constatã cã pragul de semnificatie acceptabil este redus, riscul de audit creste; atunci auditorul va putea: -sã reducã nivelul riscului legat de control prin compensarea cu teste de proceduri mai dezvoltate sau suplimentare; -sã reducã riscul de nedescoperire modificând natura, calendarul si întinderea controalelor proprii. 42.Ce este riscul legat de control ? Riscul legat de control - constã în faptul cã o eroare semnificativã în cont sau într-o categorie de operatiuni,izolatã sau împreunã cu alte solduri de cont sau categorii de operatiuni, nu este nici prevenitã, nici descoperitã si corectatã prin sistemul contabil si de control intern utilizate. Riscul legat de control nu poate fi în întregime eliminat, având în vedere limitele inrerente oricãrui sistem contabil si de control intern. În general, auditorul fixeazã un nivel ridicat al riscului legat de control, atunci când: -sistemele contabile si de control intern nu sunt aplicate corect;

26

-sistemul contabil si de control intern al întreprinderii sunt considerate ca insuficiente. Când evaluarea riscului legat de control se face la un nivel redus, auditorul va trebui sã documenteze elementele pe care se sprijinã în concluziile sale. 43.Ce este riscul inerent ? Riscul inerent constã în posibilitatea ca soldul unui cont sau cã o categorie de operatiuni sã comporte erori semnificative, izolate sau împreunã cu erorile din alte conturi sau categorii de operatiuni, datoritã unui control intern insuficient. Riscul inerent se împarte în risc inerent general și risc inerent specific. Riscul inerent general include riscul de management, de contabilitate, de audit și de afacere. Pentru a evalua riscul inerent, auditorul recurge la judecãti profesionale bazate pe evaluarea unor factori ca: • experienta si cunostintele cadrelor de conducere, eventualele schimbãri intervenite în cursul exercitiului la nivelul conducerii; • presiuni exercitate asupra conducerii si alte împrejurãri de naturã a incita la prezentarea unor situatii financiare inexacte (numãr mare de întreprinderi falite în sectorul de activitate); • natura activitãtilor desfãsurate de întreprindere (uzura moralã a tehnologiei, echipamentelor, produselor si serviciilor, structuri neadecvate); • factori influentând sectorul din care face parte întreprinderea: conditii economice si concurenti ale, inovatii tehnologice, evolutia cererii si practicile contabile; • situatii financiare care pot sã continã anomalii: conturi continând ajustãri privind exercitiile anterioare sau estimãri; • vulnerabilitatea activelor la pierderi sau deturnãri; • înregistrarea unor operatiuni neobisnuite si complexe, mai ales la sfârsitul exercitiului. 44.Ce este riscul de nedetectare ? Riscul de nedescoperire constã în faptul cã controalele declansate de auditori nu reusesc sã descopere o eroare semnificativã în soldul unui cont sau într-o categorie de operatiuni, izolatã sau împreunã cu alte solduri sau categorii de operatiuni. Nivelul riscului de nedetectare depinde de controalele proprii ale auditorului; riscul de nedetectare nu poate fi eliminat în totalitate, oricare ar fi tehnicile si procedurile folosite de auditor. 45. Conceptul de independenţă în audit. În cazul unei misiunilor de audit membrii auditorii trebuie să fie independenţi faţă de clienţi. Independenţa implică:  Independenţa de spirit (de drept). Starea de spirit care permite emiterea unei concluzii fără a fi afectat de influenţe care compromit raţionamentul profesional şi care permit unei persoane să acţioneze cu integritate, să exercite obiectivitate şi scepticism profesional.  Independenţa în aparenţă (de fapt). Evitarea faptelor şi a situaţiilor care sunt atât de semnificative încât o terţă parte informată şi rezonabilă, care cunoaşte toate informaţiile relevante, inclusiv măsurile de protecţie aplicate, ar concluziona în mod rezonabil că integritatea, obiectivitatea sau scepticismul profesional al firmei sau al unui membru al echipei de asigurare au fost compromise. 27

Misiunile de audit al situaţiilor financiare sunt relevante pentru o gamă largă de utilizatori identificaţi; în consecinţă, pe lângă independenţa de drept, independenţa de fapt este de o deosebită importanţă. În consecinţă, clienţii de audit al situaţiilor financiare, membrii echipei şi firma trebuie să fie independenţi faţă de clientul de audit al situaţiilor financiare . Astfel de cerinţe de independenţă includ interdicţii privind anumite relaţii dintre membrii echipei şi directori, funcţionari şi angajaţi ai clientului care se află în poziţia de a exercita influenţă directă şi semnificativă asupra informaţiilor din subiectul în cauză (situaţiile financiare). De asemenea, ar trebui să se ia în consideraţie dacă ameninţările la independenţă sunt create de relaţii cu angajaţii clientului aflaţi în poziţia de a exercita influenţă directă şi semnificativă asupra subiectului în cauză (poziţia financiară, performanţă financiară şi fluxurile de trezorerie). Evaluarea ameninţărilor la adresa independenţei şi activităţile ulterioare trebuie să fie susţinute de probele obţinute înainte de acceptarea misiunii şi în timpul desfăşurării acesteia. Pentru evaluarea independenţei se fac referiri la: - ameninţări semnificative - clar nesemnificative dacă se ajunge la concluzia că este atât comună, cât şi lipsită de consecinţe. Atunci când se identifică ameninţări care nu sunt în mod clar nesemnificative, iar firma decide să accepte sau să continue misiunea de audit, decizia ar trebui să fie documentată. Documentaţia ar trebui să includă o descriere a ameninţărilor identificate şi a măsurilor de protecţie aplicate pentru eliminarea sau reducerea ameninţărilor la un nivel acceptabil.

46. 47. ?

28

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful