Asistenţă socială în penitenciar

Intervenţia propriu-zisă Introducere
Pornind de la principiul că o bună practică începe cu o bună teorie, vom insista în prima parte asupra contextului teoretic în care metodele si tehnicile prezentate în partea aplicativă îşi găsesc raţiunea. Premisele de la care pornim în explorarea modelului teoretic sunt: nu este posibilă o intervenţie asupra comportamentului uman fără a avea o concepţie coerentă asupra modului cum acesta se dezvolta; sunt cunoscute două modalităţi de lucru direct cu infractorii : la nivel individual şi la nivel de grup. Tehnicile utilizate în ambele situaţii nu pot fi definite ca fiind specifice uneia sau alteia dintre abordări, ele fiind în egală măsură utilizate. Totuşi, din considerente didactice, acestea vor fi prezentate separat. A. Principii de eficienţă în lucru cu infractorii. B.1 Aspecte generale O serie de meta-analize asupra literaturii de reabilitare a infractorilor (Andrews şi alţii, 1990; Gendreau şi alţii, 1994; Vennard şi alţii, 1997 ) au demonstrat că unele programe au obţinut rezultate pozitive. Eficienţa acestor programe s-a datorat în principal combinării a patru principii: risc, nevoie, receptivitate şi profesionalism (Andrews şi alţii, 1990 ). Pe baza acestor principii este posibilă o clasificare a deţinuţilor pentru ca aceştia să primească într-un mod optim serviciile de care au nevoie. Cele patru principii pot fi sintetizate astfel: 1. Risc – persoanele cu un nivel de risc mare trebuie să primească un volum mare de servicii la o intensitate ridicată. Volumul şi intensitatea programelor trebuie stabilite în funcţie de nivelul de risc pe care îl prezintă clientul. Studii realizate de Andrews şi altii (1990 ) au demonstrat că persoanele care prezentau un risc de recidivă scăzut şi care au primit un volum mare de servicii au înregistrat rezultate mai slabe decât cele care, aflate în aceeaşi situaţie, au primit mai puţine servicii. 2. Nevoie – serviciile sau programele de reabilitare trebuie orientate astfel încât să adreseze nevoile criminogene. Nevoile criminogene sunt nevoile asociate cu starea de infracţionalitate, ca : impulsivitate, egocentrism, lispa unei locuinţe sau a unui loc de muncă, absenţa unor abilităţi de comunicare, negociere etc. Nevoile criminogene pot fi privite şi ca factori dinamici ai riscului de recidivă. Din acest punct de vedere, cele mai eficace servicii sunt cele care reduc nevoile criminogene, constituindu-se astfel şi ca indicatori de performanţă ai unui program. 3. Receptivitate – stilul si modul de oferire a serviciilor trebuie să corespundă stilului de învăţare şi abilităţilor clienţilor. Din acest punct de vedere putem oferi ca exemplu câteva axiome: • Structura unui program trebuie să fie fermă şi clar precizată în cazul în care se adresează unor clienţi cu slabe capacităţi de conceptualizare sau imaturi emoţional.

• Persoanele anxioase la contactul cu ceilalţi reacţionează slab la programe de grup care presupun schimburi interpersonale intense. • Clienţii cu o personalitate puternic orientată antisocial ( cu multiple nevoi criminogene, cu o empatie slabă etc.) au nevoie de programe intensive. • Clienţii cu un comportament aflat în permanentă căutare de senzaţii tari au nevoie de programe care implică oportunităţi de exprimare a energiei fizice. • Contextul interpersonal trebuie analizat cu mare atenţie. Prezenţa prietenilor cu comportamente antisociale se corelează puternic cu delincvenţa. Programele eficiente s-au concentrat fie asupra izolării acestor prieteni ( Klein, 1971 ), fie asupra neutralizării presiunilor proinfracţionale ( Andrews, 1980 ). • Utilizarea adecvată a autorităţii şi a tehnicilor modelării şi a celor specifice rezolvării de probleme sunt cele mai eficiente în măsura în care sunt aplicate într-o manieră entuziastă şi participatorie. 4. Profesionalism – principiile prezentate anterior trebuie aplicate în practica de către persoane cu o pregătire de specialitate şi cu grad ridicat de angajament profesional. In analiza lor, Antonowicz şi Ross ( 1994 ) au identificat şi alte principii specifice programelor performante: 1. utilizarea ca model conceptual a teoriilor cognitiv-comportamentaliste. 75 % din programele performante analizate de către cei doi cercetători canadieni aveau un astfel de model conceptual. Celelalte modele ( psihodinamic, sociologic etc. ) nu au obţinut rezultate la fel de bune. 2. Abordarea sistemică – 70 % din programele performante utilizau o perspectivă holistă. Hollin ( 1998 ) a identificat ca înalt performante programele multimodale care aveau ca elemente cheie: rezolvarea de probleme, abiliăţile sociale, managementul emoţiilor şi educaţia morală. 3. Cele mai eficiente tehnici s-au dovedit a fi jocul de rol şi modelarea. Ross şi Fabiano ( 1985 ) susţin că aceste tehnici sunt adecvate în special exerciţiilor empatice, rezolvării de probleme şi consolidării abilităţilor sociale. Un alt principiu important identificat de Roberts ( 1995 ) este cel al lucrului în parteneriat. Pentru a demonstra necesitatea colaborării cu alte organizaţii sau instituţii, Roberts a construit o piramidă – numită plan organizaţional – care are doua orientări: la vârful piramidei este prezentată abordarea concentrată pe individ, iar la bază este descrisă abordarea care accentuează latura comunitară a reintegrării sociale a deţinuţilor. Gill McIvor ( 1990 ) enunţă caracteristicile generale ale unui program de reabilitare performant astfel: 1. se adresează nevoilor clientului din perspectiva rezolvării de probleme, 2. se adresează celor care prezintă un risc de recidivă ridicat, 3. asigură o intervenţie variată – metode diverse, 4. oferă servicii concrete – nu face psihoterapie dacă clientul nu are locuinţă. Structural, un program trebuie să : 1. aibă scopuri şi obiective clare, concrete, măsurabile, 2. să se deruleze într-un mediu receptiv, 3. să promoveze schimbări simple, 4. să fie derulat de un personal profesional şi motivat, 5. să aibă adeziunea participanţilor. B.2. Teoriile cognitiv-comportamentaliste Acest model nu este un model explicativ al comportamentului infracţional, ci unul de prevenţie şi reabilitare. Prezumţia de la care porneşte este că gândirea infracţională, modul

Uneori actele infracţionale sunt raţionale şi chiar prea bine planificate. De precizat este că nu toţi infractorii au astfel de deficienţe sau nu le au pe toate. prima etapă importantă este cea de evaluare a capacităţii cognitive. mediul ostil sau nefavorabil unei dezvoltări cognitive depline etc. Cercetările au arătat ca infractorii au probleme cu abilitatea de a gândi şi nu cu conţinutul gândirii. În cartea lor. Nivelurile cogniţiei. Acum că am văzut ce să evaluăm. • trăirea în prezent – aici şi acum etc. Este necesar uneori să evaluăm toate aceste niveluri pentru a identifica natura unor gânduri eronate. ci şi cum să găsească cele mai bune soluţii. 4. lipsa modelelor pro-sociale. în etiologia comportamentului infracţional. • gândire inflexibilă şi inadaptată. lipsa oportunităţilor de stimulare intelectuală. • nu înţeleg complexitatea relaţiilor sociale. percepţii.cum infractorii privesc lumea. Aceşti factori chiar au o influenţă semnificativă asupra gândirii umane: sărăcia. Impersonal şi interpersonal. • gândire egocentrică – nu face distincţie între propriile sentimente. sociali. situaţionali etc. După cum se ştie din psihologie. pe parcursul discuţiei ). De aceea nu este suficient să-i ajutăm pe clienţi să gândească despre o anumită problemă. Această evaluare trebuie să urmărească: 1. îngustă şi ilogică. Important de subliniat este că acest model nu neagă importanţa factorilor de mediu. implicit. culturali. Evaluarea indirectă presupune administrarea unei baterii de teste psihometrice sau proiective. Intervenţiile asistentului social trebuie să fie atent individualizate în funcţie de nevoile persoanei şi resursele sale de schimbare. Ross şi Fabiano (1985 ) au avansat chiar ipoteza unei gândiri infracţionale caracterizată prin: • impulsivitate. Cercetările au arătat că infractorii au probleme în special cu abilităţile cognitive corespunzătoare sferei interpersonale. • gândire necritică sau cu distorsiuni. Capacitatea şi conţinutul gândirii (cum şi ce gândeşte). educaţie inadecvată. Abilitate şi aplicabilitate (ce gândeşte şi cum pune în practică ) A avea capacitatea de a gândi critic nu înseamnă că şi pune în practică această gândire în viaţa cotidiană. există trei mari metode: spontan (de ex. 2. este bine cunoscut exemplul clientului care nu avea un loc de muncă iar consilierul său de probaţiune îi oferea doar consiliere – ventilarea sentimentelor legate de această privaţiune. au un rol important în dezvoltarea unui comportament infracţional. trebuie ştiut că această abordare nu este un panaceu. Din punctul de vedere al abordării cognitiv – comportamentaliste. • percepţii superficiale sau eronate. ceea ce presupune calificare specială şi abilitare din partea autorilor acestora de aceea nu vom insista asupra lor. . Cel care utilizează un astfel de model este un educator care evaluează procesele cognitive ale persoanei şi apoi organizează experienţe de învăţare care corespund proceselor inadaptate şi. să vedem şi cum să evaluăm. emoţiilor asociate acestora. logică. În acest sens. memorie până la raţiune. direct sau indirect. Time to think. învăţare. În acest caz se impune măsurarea cogniţiei sociale. cum să anticipeze consecinţele etc. rezolvarea de probleme complexe. 3. abilităţile acestora de a rezolva probleme etc. există mai multe niveluri ale cogniţiei: de la senzaţii. Astfel. De asemenea. • gândire simplistă. gânduri şi cele ale altora. Acestea se pot datora unei percepţii distorsionate sau unor raţionamente interne false etc. pot duce la un deficit cognitiv.

sunt un ghinionist ! ASISTENTUL SOCIAL : Ce vrei să spui ? CLIENTUL: Păi … tot ce am încercat pentru a găsi un loc de muncă a eşuat...S. considerând că ceea ce li se întâmplă nu se află în nici un fel de legătură cu faptele lor (ex. „eu nu am nici o vină ! nu am casă. Sunt un om terminat „ ). Mulţi infractori au o gândire fatalistă. de construire a relaţiilor interpersonale. • imageria ( de ex. loc de muncă. însă acestea trebuie să fie individualizate în funcţie de nevoile identificate. • Să fie capabil să conducă intervenţii eclectice. era singură în bar şi era îmbrăcată provocator.m. ce aţi face dacă prietenii v-ar cere să acostaţi un tânăr şi să-i luaţi banii ? ). Ce credeţi că-şi dorea ? ) şi catastrofizarea (ex.: Şi asta înseamnă că nu te-au primit ? . ce ai gândit înainte de a comite fapte. îmi vine să lovesc pe cineva atunci când ………). • dacă există abilităţi de generare a soluţiilor ( gândire alternativă ). aşa că …. • Să fie un bun model pro-social.S. raţionamentele care exclud unii factori importanţi ( ex. ). • chestionarele ( de ex. Ce crezi despre asta ? la ce te gândeşti ? etc. ). am încercat să merg la centrul de plasare dar nu m-au primit. am încercat să găsesc în ziare ceva. în timp ce o săvârşeai sau după ?). • abilitatea de a se concentra pe scopuri (gândire centrată pe scop ). • propoziţiile neterminate ( de ex.: De ce crezi că cei de la centrul de plasare nu te-au primit ? C: Era închis pentru public când am fost eu. imagineazăţi că un prieten îţi cere să furi împreună cu el un capac de canal ….Evaluarea directă a capacităţilor cognitive se poate rezuma la câteva modalităţi mai importante: • întrebări directe ( de ex. AS: Hai să vedem ce ai încercat ? C: Păi. era ora 10 p. • Să fie sensibil la discrepanţele. nimic nu-mi merge bine ! ). cred că de aia.” nu mai este nimic de făcut. dar nu am găsit nimic care să-mi placă şi aşa mai departe. Din cele de mai sus şi din cercetările efectuate rezultă că cele mai eficiente programe cognitiv . De exemplu: CLIENTUL : Nimic nu mai merge cum trebuie. A. Aceste mijloace de evaluare pot fi dezvoltate de către asistenţii sociali sau pot fi standardizate.comportamentale sunt cele care se adresează abilităţilor de rezolvare a problemelor. • Să manifeste empatie pentru aceştia. Aceste distorsiuni trebuie identificate şi puse în discuţie într-un mod suportiv. A. asistentul social trebuie să aibă următoarele abilităţi: • Să motiveze participanţii la program. ce să fac ? trebuie să fur pentru a trăi. Spivack ( 1976 ) a identificat următoarele elemente cheie pe care asistentul social trebuie să le analizeze cu predilecţie: • dacă legătura dintre cauză şi efect se realizează spontan (gândire cauzală). • dacă sunt anticipate consecinţele ( gândire consecvenţială). Cele mai întâlnite distorsiuni cognitive întâlnite la infractori sunt: suprageneralizările (ex. În privinţa infractorilor. În vederea consolidării abilităţilor amintite. erorile şi distorsiunile cognitive pe care apoi să le discute într-o manieră suportivă. de negociere şi comunicare şi de rezolvare a conflictelor interpersonale.

deveneau şi ele specializate în domeniu. Una dintre acestea porneşte de la observaţia că uneori oamenii învaţă mult mai repede dacă sunt puşi în situaţia de a-i învăţa pe alţii. şi la repetarea diverselor exerciţii până când abilităţile vizate vor fi bine însuşite. Astfel. agresorul experimentând şi rolul de victimă. pot fi utilizate alte mijloace cum ar fi: filmul. De asemenea. toate aceste tehnici presupun implicarea efectivă a clientului în exerciţiu. De remarcat că în cadrul jocului de rol sunt evidenţiate nu numai abilităţi sau strategii personale de rezolvare a problemelor dar şi emoţiile asociate acestora. În acest caz. uneori ca infractorii să aibă dificultăţi în a vorbi despre sine. evaluarea finală a unui program nu se reduce doar la indicatori de tipul ratei de recidivă. coordonator de program. asistentul social poate să implice un al treilea personaj imaginar şi să-l întrebe pe client ce ar gândi o persoană ca el în diversele situaţii. prezentarea unor modele pro-sociale etc. contactul vizual. Fabiano şi Ross ( 1985 ) au identificat şi alte modalităţi specifice intervenţiei cognitiv comportamentaliste. Abilităţile interpersonale sau de negociere pot fi dezvoltate cu ajutorul altor tehnici. viaţa familială etc. de asemenea. De observat sunt: care sunt diferenţele de abordare. Aceasta deoarece s-a constatat că infractorii învaţă mai uşor „ făcând „ decât „ vorbind despre „. Din perspectiva abordării cognitiv comportamentaliste. cum ar fi: jocul de rol. . Exemplu: Din cadrul unui grup sunt aleşi doi voluntari care vor juca scena în care unul este agresorul iar celălalt victima. Scena se petrece într-un bar şi începe cu solicitarea de către agresor a unei ţigări.6 %. supervizor. personalităţi care pot fi invitate să discute cu membrii grupului etc. cei doi protagonişti vor schimba rolurile şi vor repeta scena. A fost stabilită chiar o carieră : de la client la educator. Antrenarea se referă. Antrenarea este o altă variantă a jocului de rol cu deosebirea că presupune şi existenţa unor antrenori / consilieri care pot sfătui protagoniştii în diversele situaţii.. în 1967 a fost realizat un experiment într-un penitenciar de femei din SUA în care câteva cliente au fost pregătite să devină educatori specializaţi în schimbare comportamentală după care li s-a cerut să lucreze cu alte femei care. rata de recidivă după nouă luni de la liberare fiind de numai 6. Impactul acestor tehnici este mai mare dacă sunt utilizate în cadrul unor grupuri dar ele pot fi folosite şi în lucrul individual (a se vedea subcapitolul “Lucrul cu grupul”). el nu a încercat tot sau nu în maniera cea mai eficientă. Acest experiment a avut un rezultat deosebit. De asemenea. În urma acestor discuţii pot fi identificate anumite constante ale gândirii care pot fi discutate fără ca infractorul să se simtă ameninţat direct. Aceste scenarii se pot referi chiar la deficienţele pe care consilierul le-a identificat împreună cu clientul în faza de evaluare. Ca variaţiune la această tehnică este schimbarea rolurilor. Oferirea unor modele pro-sociale se realizează cu prioritate prin persoana asistentului social. În acest caz. Intenţia vădită este de a provoca victima. poziţia corpului etc. După cum se poate observa. jocul de rol poate fi filmat şi apoi vizionat observându-se comportamentul non-verbal: tonul vocii. Această tehnică este deosebit de utilă în exersarea empatiei. prezenţă la şcoală. antrenarea. ci şi la indicatori de stabilitate a locului de muncă. de fapt. ce vor simţi cei doi la schimbarea rolurilor etc.Discuţia poate să continue până când clientul conştientizează că afirmaţia sa iniţială este exagerată şi că. Se întâmplă. Cum va rezolva victima această situaţie ? Cum poate să rezolve situaţia fără violenţă ? Discuţiile de grup sunt extrem de utile şi pot genera diverse modele de rezolvare a problemelor. Jocul de rol constă în imaginarea şi „jucarea ” unor situaţii cât mai apropiate de realitate. însă. ulterior.

asistentul social trebuie să găsească un loc în care discuţia să nu poată fi ascultată de către alte persoane şi să nu fie deranjaţi. interviul trebuie să fie condus astfel încât să încurajeze interacţiunea şi să consolideze relaţia profesională. va pregăti aparatele de înregistrat numai cu consimţământul clientului etc. . Lucrul la nivel individual Activitatea de asistare la nivel individual a deţinuţilor presupune trei tehnici esenţiale : interviul. în funcţie de scopurile interviului şi de nevoile clientului. asistentul social trebuie să fie flexibil. dacă avem un client voluntar sau unul involuntar etc. Planificarea se realizează în vederea identificării sarcinilor concrete şi a informaţiilor necesare înainte ca interviul să înceapă. fără ca vreun obiect să se interpună între ele.1 Interviul Interviul este principalul instrument al fiecărui asistent social care poate fi privit ca pe o structură pentru operaţionalizarea interacţiunii dintre acesta şi client. într-o celulă. dar să nu aibă prea multe elemente decorative care ar putea să distragă atenţia clientului. interviul poate fi:  de diagnostic. Înaintea oricărui interviu asistentul social trebuie să pregătească condiţiile fizice de desfăşurare a acestuia. O atenţie deosebită se acordă timpului de desfăşurare a interviului. asistentul social trebuie să organizeze spaţiul astfel încât să încurajeze interacţiunea. C. Aceasta se realizează pentru a oferi interviului o formă. va aranja scaunele pe acelaşi nivel.  Unde se desfăşoară interviul – în birou.  de explorare şi  terapeutic. Pentru o practică optimă este totuşi nevoie ca studentul să dispună de un ghid care să cuprindă pregătirea şi etapele interviului precum şi abilităţile pe care asistentul social le utilizează în timpul interviului. asistentul social trebuie să ţină seama de scopul şi obiectivele acestuia. adaptând interviul la nevoile clientului. ca o derivaţie a acesteia. Interviul este şi o abilitate şi o artă care se învaţă … practicând-o. Astfel. va anunţa să nu fie întrerupt la telefon sau la uşă. Ca regulă. Dacă interviul se desfăşoară în afara biroului. 2) planificarea conţinutului interviului şi 3) armonizarea celor două sarcini anterioare.  Experienţa clientului şi a asistentului social de a lucra împreună. Fiecare interviu va fi diferit. interviul motivaţional. un sens şi o “consistenţă”. consilierea şi. într-o cameră de spital sau acasă. Pregătirea interviului. Fiecare interviu are un scop şi o serie de obiective specifice. Ideal este ca mediul în care se desfăşoară interviul să fie confortabil. Există o serie de variabile care pot influenţa natura interviului:  Cum a fost interviul iniţiat – dacă a fost sau nu planificat. În desfăşurarea interviului. Asistentul social va trebui să revadă notiţele interviurilor anterioare şi planificarea iniţială a intervenţiei. asistentul social are următoarele sarcini: 1) pregătirea mediului în care se va desfăşura interviul. În planificarea conţinutului interviului. În vederea pregătirii interviului. Dacă interviul se va desfăşura în birou. Vor fi stabilite structura şi întrebările interviului.C. Fiecare asistent social are propriul stil de a intervieva. Asistentul social trebuie să fie flexibil în structurarea şi conducerea interviului. astfel încât nici clientul şi nici asistentul social nu va fi grăbit iar interviul nu va dura la nesfârşit. În funcţie de scopul său.

interviul poate fi directiv sau non-directiv ( liber ). Abilităţile pe care asistentul social le utilizează în timpul interviului. concentreze discuţia sau să renegocieze scopul interviului atunci când împrejurările o cer. Scopul interviului trebuie să fie important pentru client. Conţinutul acestei faze este diferit în funcţie de sarcinile interviului. Dacă este ultimul interviu. clientul trebuie ajutat să spună “La revedere” şi să i se dea permisiunea să revină atunci când mai are dificultăţi. O bună pregătire a interviului reduce probabilitatea ca asistentul social să fie surprins şi comunică clientului mesajul că este important ! Etapele interviului Toate interviurile au trei părţi:  Faza de început. conducere şi interpretare. elaborează un plan pentru întâlnirile următoare. astfel încât acesta să primească răspunsurile de care are nevoie. Acestea sunt ingredientele oricărei intervenţii în asistenţă socială. De ascultare. împreună cu clientul. în funcţie de cât de structurat este interviul. Faza de mijloc începe atunci când clientul este pregătit să discute despre ce a fost stabilit în faza iniţială. asistentul social sumarizează cele discutate în timpul interviului apoi. asistentul social trebuie să ţină seama şi de nevoile pe care clientul le-ar putea avea. Tot înainte de desfăşurarea interviului. asistentul social utilizează cinci grupuri de abilităţi: Abilităţi de observare.Din acest punct de vedere. astfel încât să se asigure participarea deplină a clientului la procesul de intervievare. numai astfel avem siguranţa că se va implica în relaţia terapeutică ! O importanţă deosebită o are relaţia de lucru şi comunicarea. asistentul social trebuie să reflecteze asupra propriilor atitudini sau sentimente care ar putea influenţa comunicarea sa cu clientul. În sprijinirea clientului său. De asemenea.      . Observarea acestor posibile obstacole se realizează prin interpretarea comportamentului non-verbal şi prin întrebări legate de starea de spirit sau de ultimele evenimente sau situaţii prin care a trecut clientul. Fiecare fază are scopuri distincte.  Faza de mijloc sau a lucrului împreună şi  Sfârşitul. De pregătire a climatului interviului. stabileşte responsabilităţile fiecăruia şi timpul şi locul viitorului interviu. O atenţie deosebită va fi acordată calităţii comunicării între asistentul social şi client. În armonizarea celor două sarcini anterioare. Asistentul social trebuie să reducă tensiunea şi să discute orice manifestare de ostilitate. în aceeaşi fază asistentul social va negocia cu clientul scopul întâlnirii şi durata interviului. De concentrare. Asistentul social trebuie să orienteze sau să reorienteze. Faza de început debutează cu momentul în care asistentul social ia numele clientului şi încearcă să-l facă pe client să se simtă confortabil. De a pune întrebări. Când timpul alocat interviului se apropie de sfârşit.

prin practică. felul şi utilitatea acestora.Ca toate abilităţile şi deprinderile. Asistenţii sociali începători sunt foarte preocupaţi de ce să întrebe şi cum. Procedeele ascultării active vor fi prezentate în subcapitolul Consilierea.) şi felul cum acestea sunt exprimate.  Pauze – pot semnifica sentimente de teamă sau dorinţa de a nu discuta despre acea temă. de asemenea. Aceasta presupune a fi cu clientul în efortul lui de a înţelege dificultăţile şi problemele sale. Cele mai bune întrebări sunt cele care îl sprijină pe client să ofere informaţiile necesare. . A doua categorie de întrebări sunt cele deschise. Dezvoltarea abilităţilor de comunicare este necesară şi datorită faptului că asistentul social lucrează cu persoane care au maniere oarecum diferite de a se exprima. Abilităţi de ascultare Abilităţile de ascultare sunt vitale în procesul de comunicare.  Asociaţii de idei – asociaţii frecvente de idei pot comunica asistentului social sentimente ascunse ce trebuie explorate.  Puncte de stress sau conflict – în perspectiva trans-culturalistă. cum s-a întâmplat etc. Forma de ascultare cea mai indicată este ascultarea activă. este important să înţelegem ceea ce încearcă deţinutul să comunice şi să urmărim cu acurateţe semnificaţia unor cuvinte în sfera semantică a acestuia. Sunt folosite în special pentru a colecta date factuale de genul: Ce vârstă ai ? ce profesie ? etc. Este important. Asistentul social trebuie să vizeze:  Limbajul trupului – ce comunică deţinutul prin felul cum este aşezat. Acestea sunt folosite pentru a da posibilitatea clientului să definească şi să interpreteze în felul în care el alege. În cadrul ascultării.atunci când clientul schimbă subiectul la aceeaşi temă. poate să însemne că aceasta este prea dureroasă sau taboo. O reală ascultare reflectă o atitudine de deschidere şi acceptare şi evită riscul de subminare a comunicării prin evaluări premature a situaţiei şi prin oferirea de sfaturi de către asistentul social. Aceste întrebări cer un răspuns specific.  Referiri frecvente – atunci când clientul revine la un subiect anume înseamnă că acesta are o importanţă deosebită pentru el sau că are nevoie de ajutor în acea privinţă. Comportamentul non-verbal este deosebit de important în stabilirea validităţii comportamentului verbal.  Conţinutul propoziţiilor despre sine – în care se va urmări atitudinea faţă de sine şi ceilalţi. cât şi non-verbală. semnifică faptul că asistentul social nu înţelege deplin contextul cultural clientului ceea ce conduce la înţelegerea defectuoasă a unor procese. să observăm cuvintele-sentiment ( a simţi. a vedea. cele care oferă alternative de răspuns şi conduc la înţelegerea problemei. Clienţii oferă informaţii şi exprimă sentimente atât pe cale verbală. Abilităţile de observare. prin expresia facială etc. Acestea constau în principal în ascultarea celor spuse de client precum şi a observării felului în care acesta răspunde la întrebări. Abilităţi de a întreba Esenţial în cadrul acestui grup de abilităţi este maniera de a pune întrebări. a crede etc. acestea se formează de-a lungul timpului. De obicei încep cu : ce crezi. O primă categorie de întrebări sunt întrebările închise.  Schimbarea subiectului. şi nu asupra comunicării în sine cu clientul.

. Abilităţi de concentrare. Momentul şi maniera confruntării trebuie alese cu mare grijă astfel încât să nu scurt-circuiteze relaţia de lucru. Întrebările de conducere sunt recomandate în cazul în care se explorează un subiect anume. Acestea sunt: empatie. Aceste aspecte nerezolvate pot compromite comunicarea autentică. este indicat ca întrebările să cuprindă o singură idee. ceea ce demonstrează încă o dată că abilităţile. Presupun la rândul lor alte abilităţi. Asistentul social trebuie să identifice cu exactitate natura tăcerii şi să o folosească în concentrarea discuţiei sau în direcţionarea acesteia în sensul îndepărtării obstacolului. metodele şi tehnicile din asistenţa socială trebuie considerate ca sistem. Tăcerea poate să indice tensiune. sunt cunoscute două tipuri de consiliere: una centrată pe rezolvarea de probleme şi una centrată pe persoană ( Carl Rogers). Este important să ştii când să concentrezi discuţia. autenticitate şi căldură non-posesivă. Nu trebuie să uităm că interviul doar o formă de comunicare. Utilizarea acestor abilităţi presupune un bun simţ al timpului. Poate că un bun asistent social este cel care are cele mai bune performanţe în comunicare. Parafrazarea şi sumarizarea contribuie semnificativ la o mai bună înţelegere a faptelor. Confruntarea se utilizează atunci când asistentul social doreşte să aducă în discuţie dezacorduri. C. Întrebările de confirmare sunt cele care aşteaptă de la client un răspuns definit.2. Confruntarea şi tăcerea sunt două abilităţi sau tehnici deosebit de riscante şi delicate. sentimente ascunse sau neadevăruri. Următoarele categorii de întrebări sunt cele de conducere şi cele de confirmare. necesare pentru reflectarea ideilor şi a sentimentelor. conducere şi interpretare Acestea sunt abilităţile necesare pentru a realiza obiective propuse. Despre aceste atribute vom discuta în subcapitolul următor. Un exemplu: “ Te simţi mai bine astăzi . sentimentelor etc. Climatul de desfăşurare a interviului influenţează semnificativ natura şi calitatea procesului de comunicare. Aceste întrebări sunt nerecomandate deoarece blochează discuţia şi îi impune clientului ideile asistentului social. când să interpretezi cele spuse de client şi când să fii direct. pentru confruntare etc. nu-i aşa ?”. deschidere şi onestitate. Un exemplu: “Ai încercat să rezolvi această problemă ? Cum ? Spune-mi mai mult despre felul cum ai procedat”. Multe dintre abilităţile prezentate mai sus sunt transferabile în orice context care presupune interacţiune umană. rezistenţă sau frustrare dar oferă asistentului social şi deţinutului timpul necesar reflectării. Este responsabilitatea asistentului social să conducă interviul dar nu să-l şi controleze ! Abilităţi de construire a climatului optim Studiile recente au arătat că sunt trei atribute caracteristice unei situaţii interpersonale care produce înţelegere. cum ar fi cele de sumarizare sau de parafrazare.Pentru a completa istoria socială a clientului se recomandă combinarea primelor două tipuri de întrebări. Pot fi utilizate întrebări cu mai multe idei în cazul în care asistentul social subliniază o anumită conexiune între acestea sau încearcă să obţină o imagine de ansamblu asupra situaţiei. În cadrul interviului. Consilierea În general. în construirea şi menţinerea unor relaţii interumane.

acceptare şi autenticitatea. După cum anticipam mai sus.. cuvinte şi vorbire ( tonul. Empatia nu înseamnă a simţi ca . Abordarea centrată pe persoană accentuează în principal capacităţile şi punctele tari ale clientului.simpatie a simţi pentru . Empatia înseamnă a te simţi " împreună cu". contact vizual ).Carl Rogers a dezvoltat un model de consiliere non-directiv.. distant. condiţiile de desfăşurare a unei bune consilieri sunt: empatia. comportamentele şi semnificaţiile pe care acea persoană le atribuie unor evenimente. Un anti-exemplu a ceea ce s-ar numi acceptare este foarte bine sintetizat de expresia: îmi va păsa de tine dacă. . autentică astfel încât clientul va renunţa la mecanismele de apărare.. Problemele pot fi o manifestare a unor tulburări emoţionale ale clientului. empatia nepresupunând identificare. Aceasta înseamnă că atitudinea consilierului este una deschisă. o "căldură" non-posesivă. Consilierul trebuie să fie împreună cu clientul încă de la începutul procesului.. congruenţa acestora. proximitate. Empatia este fundamentul procesului de consiliere. cinic şi neîncrezător se poate simţi ameninţat în faţa unei persoane care se arată "cald" şi plin de afecţiune. Nivelul empatiei este strâns corelat cu gradul în care clientul reuşeşte să-şi exploreze lumea interioară. Empatia Se poate defini ca " păşire" în lumea interioară a unei altei persoane. Orice nepotrivire a cuvintelor cu limbajul non-verbal creează confuzie. Autenticitatea Reprezintă gradul în care consilierul este el însuşi în cadrul relaţiei cu clientul.. Cineva foarte "rece". tipul cuvintelor etc). Simt că pot să am încredere în el ( ea) etc. Acceptarea Acceptarea este o altă condiţie esenţială în consiliere. ci clientul decide ce se va discuta şi în ce succesiune. cu scopul de a înţelege gândurile. Căldura şi apropierea sunt atributele care înlesnesc formarea alianţei de lucru dintre deţinut şi asistentul social. Ea conţine implicit o alta şi anume cea a recunoaşterii unicităţii persoanei. sentimentele. Căldura şi apropierea trebuie să fie utilizate cu maximă atenţie. Într-o relaţie în care consilierul este autentic clientul se simte potrivit afirmaţiilor următoare: Este el însuşi în relaţia noastră. spaţiu personal. Acceptarea este cadrul necesar schimbării şi uneori acţionează ca "dizolvant " al urii şi resentimentelor. "Căldură" non -posesivă Se exprimă în general prin: limbajul trupului ( postură. autenticitatea este în acelaşi timp şi o precondiţie a empatiei care încurajează clientul să se exploreze şi să fie la rândul lui sincer şi deschis. Rolul consilierului este doar de a facilita şi încuraja discuţia. Ca bază a comunicării. În acelaşi timp consilierul rămâne însă el însuşi. aceasta însemnând în bună parte că nu consilierul.milă. Nu cred că ascunde ceva cu privire la ce simte despre mine. De cele mai multe ori acestea se concentrează asupra lumii emoţionale a clientului şi nu asupra unor probleme.

. L... la rândul lor. Trebuie..a fi aşezat confortabil la o distanţă optimă.Un client care se simte acceptat face afirmaţii de genul: Sentimentele lui (ei) faţă de mine nu depind cum mă comport eu faţă de el ( ea)...învaţă din propria experienţă.ascultă cu atenţie. 1992): S. Consilierii au în general grade diferite de acceptare care pot varia de la zi la zi sau de la client la client...learn ... pune-ţi întrebările: Sunt aici din punct de vedere emoţional ? Conduita mea non-verbală este congruentă cu atitudinile şi gândurile mele ? Sunt concentrat ? 2. aceştia ne vor accepta pe noi aşa cum suntem . Asta sună cam aşa .. De obicei parafrazarea începe cu : Spui deci că ..open . Pentru a verifica dacă eşti într-o bună relaţie de comunicare.. ..... (Institute of Councelling..relaxed .eye -contact vizual eficient..a avea o atitudine deschisă. totuşi... Acest răspuns îl ajută pe client să înţeleagă că eşti aproape de el.look . să recunoaştem că acceptarea nu este un fenomen de genul totul sau nimic.. O... Pot să-mi exprim toate sentimentele mele faţă de el (ea) pentru că ea ( el ) rămâne aceeaşi faţă de mine. .. . Atenţie! Nu abuzaţi de această tehnică pentru că există riscul "să puneţi comunicarea pe picioroange"..... A parafraza nu înseamnă a face pe papagalul. R..... Ascultarea şi nu doar auzirea . Dacă acceptăm oamenii aşa cum sunt ei...a fi interesat în ceea ce auzi."a fi cu " Înseamnă a fi fizic şi psihic disponibil pentru comunicare. 1992): 1. ca un tot perfect. cuvintele sunt suporturi pentru sentimente de aceea este esenţial să răspunzi atât la cuvinte cât şi la sentimente.fii relaxat. În consiliere sunt cunoscute opt tehnici principale de ascultare activă (Institute of Councelling...sitting . Aceasta implică: FIZIC contactul vizual expresie facială relaxare GĂNDURI concentrat atitudine deschisă STĂRI calm încrezător Cea mai relevantă formulă care sintetizează condiţiile unei bune ascultări este regula SOLER...... E... fără a părea ameninţător. În orice comunicare. Parafrazarea Înseamnă reluarea gândurilor şi sentimentelor interlocutorului cu propriile cuvinte.listen ..... Cu alte cuvinte ....

Sumarizarea Sumarizarea este tehnica care rezumă faptele. Întrebări deschise A pune multe întrebări poate lăsa impresia că profesionistul dispune de soluţiile aşteptate de client. . cât şi ceea ce a fost spus implicit. sentimentele şi semnificaţiile relevante. A reflecta sentimentele clientului implică necesar şi înţelegerea situaţiei din perspectiva clientului.. de asemenea. Atenţie însă. Ai fost prins furând din magazin şi apoi ai fost condamnat la închisoare. O altă categorie de întrebări sunt cele directoare. însă consilierea este un proces care utilizează întrebările pentru a-l ajuta pe client să-şi găsească singur răspunsurile de care are nevoie. Reflectarea Reflectarea se concentrează în special asupra sentimentelor. Nu ştii cât vei sta în închisoare şi te temi că vei pierde locul de muncă. Este. Soţia ta vrea să divorţeze. În general întrebările deschise încep cu : ce ? cum ? când ? poţi să . Concentrarea Este o tehnică necesară în cazurile în care consilierul doreşte să orienteze dialogul spre o anumită direcţie pentru a explora mai mult. Exemplu de sumarizare: „Deci tu eşti puţin confuz datorită celor întâmplate în viaţa ta în ultima vreme. Reflectarea depinde foarte mult de capacitatea empatică a consilierului. Se foloseşte de obicei pentru a verifica acurateţea înţelegerii mesajelor şi pentru a identifica orientarea viitoare a discuţiei. mai întâi clientul trebuie să fie ajutat să iasă din ea. gândurile.? Pot fi utilizate întrebări închise ( cu răspunsuri da/nu ) numai dacă se doreşte alegerea din mai multe răspunsuri sau stabilirea faptelor. A reflecta eficient presupune respectare următoarelor condiţii:  observarea atentă a limbajului non-verbal. Implică în discuţie atât ceea ce a fost exprimat explicit. 4.  utilizarea optimă a limbajului trupului.  înţelegerea semnificaţiilor cuvintelor.  utilizarea unui limbaj accesibil. Principiile cele mai importante în concentrare sunt:  Dacă există o criză.3. Acestea conduc dialogul în sensul dorit. Este o tehnică legată de parafrazare. utilă pentru a evidenţia detaliile. există pericolul ca prin aceste întrebări să " punem cuvinte în gura clientului". Prea multe întrebări transformă dialogul în interogatoriu ! 5. Este adevărat? Am înţeles bine?” 6.

1983). antrenarea etc.  clientul este cel care găseşte argumente pentru schimbare şi nu asistentul social.  îl ajută pe client să recunoască şi să facă ceva pentru a-şi rezolva problemele. Metoda s-a dovedit eficientă în special cu persoanele care nu doresc schimbarea sau care au sentimente ambivalente cu privire la aceasta.  să fie prezentată pe scurt.  este o metodă care vizează motivaţia intrinsecă a clientului. Caracteristicile metodei pot fi sintetizate după cum urmează:  este o strategie mai mult de convingere decât de coerciţie. În consecinţă. Are ca scop demonstrarea că şi consilierul este un om simplu.  să fie relevantă. C. Interviul motivaţional creează atmosfera propice pentru schimbare şi se adresează în exclusivitate motivaţiei şi nu modului cum schimbarea se va produce. ci mai degrabă o sugestie. cu nevoi şi cu neîmpliniri.) vor fi utilizate complementar numai după construirea unei motivaţii puternice de schimbare.   Concentrează-te asupra a ceea ce clientul consideră important. Dezvăluirea despre sine Este o tehnică care solicită o abilitate deosebită din partea consilierului şi reprezintă împărtăşirea unor experienţe personale ale asistentului social cu clientul.3. 7.  să fie selectivă. Orice provocare trebuie făcută după o atentă deliberare şi numai după ce relaţia de lucru este suficient de stabilă. Începe cu paşi mici. 8. raţionalizează sau aruncă vina pe altcineva. ca metodă.  când clientul este pesimist. s-a născut în urma unor dezbateri la care au participat psihologi norvegieni specialişti în problema abuzului de alcool (Miller. şmecherii etc. tehnicile de provenienţă cognitiv-comportamentalistă (modelarea. o tentativă şi nu o declaraţie. Interviul motivaţional Este o continuare a consilierii non-directive şi are ca scop identificarea şi dezvoltarea motivaţiei pentru schimbare. .  presupune mai mul suport şi sprijin decât argumentaţie.  cănd se scuză. Riscurile principale asociate acestei tehnici constau în mutarea accentului de pe client pe consilier. Interviul motivaţional. Olanda. Marea Britanie şi Statele Unite.  cănd încearcă jocuri. O provocare poate fi binevenită în următoarele situaţii:  discrepanţe mari între afirmaţii. În cazul în care constată că şi consilierul are probleme poate să gândească: cum poate cineva care are probleme să mă ajute ? O auto-dezvăluire eficientă trebuie să fie făcută la momentul potrivit şi trebuie să răspundă la următoarele condiţii:  să fie directă. Provocarea Provocarea nu este o " luptă " verbală. Începe cu problema care pare să-i cauzeze clientului suferinţă. Ulterior acelor dezbateri au fost identificate numeroase aplicaţii clinice ale metodei în Canada. de multe ori clientul doreşte să vadă în consilier o persoană puternică care este în stare să o ajute..

aşa cum au fost ele formulate de Miller (1983). de vreme ce. Principalul mecanism de subliniere a acestei discrepanţe este conştientizarea costurilor pe care le presupune actualul comportament atunci când se află în conflict cu speranţele clientului (să aibă o familie. interviul motivaţional presupune clarificarea aşteptărilor sau scopurilor de viaţă ale clientului şi. Când este bine realizat. De asemenea. La baza tuturor acestor elemente se află ceea ce am denumit anterior „acceptarea”. Dezvoltarea discrepanţelor Este al doilea principiu al interviului motivaţional şi are ca obiectiv crearea şi amplificarea în mintea clientului a unor discrepanţe dintre comportamentul problemă şi scopurile generale de viaţă ale acestuia. Mecanismul acceptării este unul aparent paradoxal deoarece acceptarea clienţilor aşa cum sunt îi eliberează pe aceştia şi îi ajută să accepte schimbarea. căldura şi ascultarea activă sunt principalele ingrediente ale interviului motivaţional. Miller (1983) numea aceste discrepanţe ca fiind „disonanţe cognitive” şi pot fi sintetizate simplu ca fiind diferenţe între ceea ce doreşte clientul să devină şi ceea ce este.  dezvoltarea discrepanţelor. să aibă un loc de muncă etc. acceptarea contribuie la consolidarea alianţei de lucru. Exprimarea empatiei Empatia. rogersiană. a relaţiei cu clientul şi dezvoltă stima de sine a clientului. explorarea consecinţelor sau a potenţialelor consecinţe atunci când comportamentul problemă intră în conflict cu acestea. . iar ambivalenţa şi rezistenţa la schimbare sunt privite ca fiind normale. Comportamentul problemă al clientului este considerat ca fiind un blocaj psihologic.).Deşi este o metodă derivată din consilierea non-directivă. agresivitatea l-a determinat de multe ori pe acesta să între în conflicte care au generat condamnări cu privare de libertate.  evitarea disensiunilor. Decât să accentueze motivaţii extrinseci. cum ar fi ameninţarea cu o condamnare sau presiunile din partea soţiei. judeca sau critica. Feedback-ul şi sfatul sunt utilizate de către asistentul social. 1. sunt:  exprimarea empatiei. non-acceptarea creează rezistenţă şi ostilitate. Cele cinci principii generale. Aceste discrepanţe pot fi identificate şi amplificate până când depăşesc ca intensitate ataşamentul faţă de comportamentul problemă. deci departe de casă etc. Toate acestea îl ajută pe asistentul social să înţeleagă sentimentele şi perspectiva clientului fără a-l blama. atât de necesară unei schimbări.  depăşirea rezistenţelor. Atenţie!! Acceptarea nu însemnă aprobarea. interviul motivaţional conduce la schimbarea percepţiei şi a perspectivei fără ca deţinutul să se simtă sub presiune.  dezvoltarea încrederii în sine. apoi. Un exemplu ar fi când clientul îşi doreşte o familie dar comportamentul său violent îl împiedică să aibă o relaţie de lungă durată cu o femeie din mai multe motive: comportamentul violent se manifestă uneori împotriva acesteia. interviul motivaţional are scopuri precise şi strategii proprii de atingere a acestora. precum şi empatia selectivă pentru întărirea unor aspecte dezirabile. 2.

Este şi exemplul celor de la Alcoolicii Anonimi : „Nouă nu ne face plăcere să catalogăm pe nimeni ca alcoolic. 3. Atunci când totuşi apare rezistenţa. 3. În descrierea realităţii. Interviul motivaţional este.) care susţin că o încrederea în forţele proprii reprezintă un bun predictor al succesului unei schimbări. de violent etc. exprimarea convingerii de către consilier asupra capacităţii de schimbare a clientului. 2. Dezvoltarea încrederii de sine Acest principiu este strâns legat de ceea ce am descris mai sus şi provine din constatarea mai multor cercetători (Bandura. 4. asistentul social trebuie să schimbe strategia. acest procedeu s-ar putea numi „judo psihologic” adică preluarea forţei şi energiei rezistenţei şi utilizarea lor în avantajul terapeutului. În practică s-a constatat că etichetarea este inutilă şi nu face decât să crească rezistenţa clientului la schimbare. Unul din principiile esenţiale ale interviului motivaţional este de a evita abordările care trezesc rezistenţa clientului. Depăşirea rezistenţei Într-o comparaţie uşor forţată. Un alt aspect important este cel al etichetării unui anumit comportament ca fiind: infracţional. În intervenţia sa. Alta este. Evitarea disensiunilor Cea mai nefericită situaţie este aceea în care asistentul social încearcă să îl convingă pe client că are o problemă şi că trebuie să facă ceva în această privinţă în timp ce clientul se apără şi declară că procedează aşa cum consideră de cuviinţă. deci. Roger & Mewborn. clientul este implicat direct în rezolvarea propriilor probleme ceea ce ar putea să îî consolideze sentimentul că este capabil să depăşească singur toate obstacolele. transmiterea de către consilier a mesajului „dacă vrei. prezentarea sau invitarea unor foşti deţinuţi carea s-au reintegrat cu succes să le vorbească celor care se pregătesc de liberare etc. de alcoolic. Principiul de bază este cel conform căruia clientul îşi ia din cele oferite de către consilier ceea ce are nevoie. În continuare.Rezultatul constă în găsirea motivelor de schimbare de către clientul însuşi şi nu de către asistentul social. eu te pot ajuta să te schimbi” şi nu „eu te voi schimba !”. clientul se foloseşte de o seamă de percepţii care au la bază informaţii şi cunoştinţe anterioare. Aceasta este o ofertă greu de refuzat. mai mult o tehnică a consilierii sau o cale de a fi cu clientul. clientul acceptă o anumită etichetă atunci când este pregătit şi numai dacă este convins pe deplin de acea realitate. Un alt mod de a depăşi rezistenţa este de a reformula problema şi de a o prezenta spre rezolvare clientului. însă. consilierul poate să ofere informaţii suplimentare sau cunoştinţe teoretice ori noi perspective fără însă a le impune clientului. 1977. Încrederea în sine poate fi dezvoltată prin mai multe procedee printre care amintim: 1. 5. . 1976 etc. schimbarea poate fi foarte rapidă şi fără a necesita asistenţă sau poate solicita o gamă largă de intervenţii de sprijin. situaţia în care acesta se autodiagnostichează. În acest mod. dar vă puteţi diagnostica singuri foarte repede”. Este o modalitate de a debloca clientul şi de a începe procesul de schimbare. Astfel. utilizarea exemplelor de succes.

lucrul în grup poate să consolideze abilităţile participanţilor de a lucra în echipă. atitudinile de discriminare pot fi consolidate. în grup.R. grupul oferă suport mutual persoanelor cu nevoi şi experienţe asemănătoare – sentimentul că nu este singur în acea situaţie. va pregăti şi va planifica activitatea în funcţie şi de factorii care pot. 5. grupurile terapeutice aveau ca membri doar alcoolici şi nevrotici însă. 9. Avantajele lucrului în grup pot fi prezentate sumar. aria problemelor cărora li se putea adresa această metodă a fost semnificativ lărgită. 12. Dezavantajele pot fi : 1. în anumite contexte să submineze scopurile şi obiectivele unui anume grup. schimbarea atitudinilor se produce în sensul valorilor şi atitudinilor majoritare şi a celor care sunt încurajate de lider ( asistentul social ). de obicei. Astfel. 4. deci infractorul poate fi “ reformat “ numai în context social. 1 Context general Politica tratamentului individualizat în penologie s-a dezvoltat ca reacţie la practica secolului 18 de a impune pedepse unitare infractorilor. 8. prescripţie etc. fiecare membru este un potenţial terapeut. asimilarea şi exersarea unor noi comportamente. oferă posibilitatea fiecărui participant să – şi exprime punctul de vedere şi să-şi exerseze abilităţile de comunicare. 2. o metodă eficientă. nevoie. se creează cadrul schimbării atitudinale prin intermediul schimbului de idei şi opinii. Una din aceste metode este şi metoda lucrului în grup. confidenţialitatea nu poate fi garantată în totalitate. 10. 2. în general. Atunci când asistentul social îşi propune să formeze un grup trebuie să ştie care sunt avantajele şi dezavantajele unei astfel de metode. 3. grupul are o dinamică care poate încuraja sau facilita schimbarea comportamentală. D. potrivit celor mai multor opinii. ulterior. grupul poate produce o conformare contraproductivă la autoritate sau comportament antisocial. Lucrul cu grupul D. Observaţia că infracţiunea apare la interacţiunea individului cu socialul a condus la dezvoltarea unor metode de abordare a fenomenului infracţional noi. grupul este cea mai eficientă metodă de a lucra pentru rezolvarea de probleme. fiecare membru al grupului învaţă despre sine şi despre ceilalţi. membrii grupului primesc mai puţina atenţie în exclusivitate. grupul contribuie la creşterea stimei de sine a participanţilor. 7. Iniţial. S-a constatat că. participanţii învaţă să ofere feedback pozitiv. 6. Astfel. prin observarea. în termeni de costuri şi timp. în limbajul penologic şi-au făcut loc concepte ca : diagnostic. grupul poate oferi un sentiment de apartenenţă şi poate construi o reţea socială de suport. 5. el va avea suficiente informaţii pentru a lua aceasta decizie. cuprinzând în acelaşi timp mai mulţi clienţi. Originea acestei metode trebuie căutată în anii ’50 în cadrul mişcării “human potential movement” din psihologie. 3. Cressey a fost printre primii care au adus în discuţie un nou principiu potrivit căruia infracţiunea are şi o dimensiune socială. 4.D. 11. tratament. după cum urmează: 1. . Era un sistem paralel cu cel medical dar care se aplica în lucrul cu infractorii. unii membri se pot simţi excluşi sau ignoraţi. grupul este.

de atmosfera stabilită în grup. Îi place să acţioneze şi pot chiar să facă compromisuri în slujba scopului. Este descris ca “realist “. norme. caracteristicile grupului . Interacţiunea dintre membri este determinată. Grupuri cu scop social – cele care se constituie pentru rezolvarea unei probleme comune. Importanţa cunoaşterii acestor stiluri constă în sprijinul pe care aceste informaţii le pot oferi în construirea unor situaţii sau jocuri în cadrul grupului. Există totuşi o dominantă. grupuri de întâlnire – cu scopul de a oferi membrilor un cadru optim pentru a-si exprima sentimentele şi gândurile.2. 4. 3. Un astfel de grup este cel întâlnit în centrele de zi pentru persoanele de vârsta a treia. 5. stilul de învăţare al participanţilor. Spre exemplu. 2. de asemenea. culeg informaţii şi le analizează înainte de a trage concluziile.coeziune. Pentru a asigura o interacţiune optima în grup este necesar ca la selecţia membrilor grupului să se ţină seama de câteva criterii de selecţie. Poate fi descris ca “ analitic”. 3. 2. .Dezavantajele prezentate mai sus pot să apară în cazul în care grupul nu este bine condus sau au fost comise greşeli în procesul de selecţie a membrilor. abilităţi. 6. valori. de caracteristicile psihologice ale membrilor grupului. Teoreticianul – este o persoană care nu va acţiona decât după ce a înţeles pe deplin situaţia. motivaţii. grupuri de remediu – sau de promovare a schimbării. 7. poziţii în grup etc. roluri. D. 2. Primul grup va prefera activităţi libere. modul de conducere a grupului.3 Dinamica grupului Dinamica grupului este data de : 1. Tipuri de grupuri Grupurile pot fi clasificate în funcţie de scopurile lor în : 1. libertatea alegerii etc. ele neexistând izolat. interacţiunea dintre membri. calitatea relaţiilor dintre membri 8. structura psihologica a grupului – relaţii de putere. Activistul – este o persoană căruia îi place să fie activ. D. Este motivat în special de experienţele imediate şi se poate plictisi în activităţi care solicită planificare şi etape multiple. Un exemplu de astfel de grup este asociaţia de proprietari a unui bloc. mărime. Aceste persoane pot fi descrise ca spontane şi orientate “ aici şi acum “. scopul grupului. caracteristicile si numărul participanţilor – personalităţi. 4. Pragmaticul – este motivat de rezultat. De obicei. Kolb ( 1997 ) consideră că stilurile de învăţare pot fi clasificate în patru categorii: 1. structura. o strategie preferată de a învăţa sau de a rezolva problemele. de regulile negociate şi de sancţiunile administrate membrilor grupului. cu mai multe opţiuni de finalizare de vreme ce cel de-al doilea va aprecia mai mult activităţile planificate strict şi cu reguli clare de desfăşurare. Reflexivul – preferă să planifice activităţile înainte de a trece la acţiune. cel care promovează schimbarea comportamentală. Nu există o persoană care să fie doar reflexivă sau doar pragmatică. Această tipologie prezintă ideal-tipuri. modul de planificare a activităţilor într-un grup unde majoritatea participanţilor au un stil de învăţare predominant pragmatic va fi cu mult diferit de cel în care participanţii sunt predominant reflexivi. 3. Aici ne vom referi în principal la grupul de remediu. “ logic “ etc.

cât şi promovarea principiului eterogenităţii grupurilor ca premisă a dinamismului în grup. În selectarea membrilor unui grup. Acest nou concept încorporează două elemente principale: cooperare si interacţiune. cei cu depresii acute. clasa sociala etc. De exemplu. 4. 4. ). Prochaska si Di Clemente ( 1984 ) au dezvoltat un model al schimbării în patru stadii: 1. Wolberg constata ca unele categorii de clienţi nu trebuie incluse în grup pentru ca atitudinile lor nu sunt de natură să promoveze lucrul în comun. Pentru aceasta cel mai util este ca înainte de a începe de fapt selectarea participanţilor. asistentul social va trebui să anticipeze modul în care aceştia vor interacţiona unii cu ceilalţi. asistentul social va trebui să ţină seama de stadiul în care se află clientul şi abia apoi. cei cu halucinaţii. • capabilă să aibă întâlniri săptămânale. 2. sex. Acţiune – în care clientul încearcă să schimbe comportamentul indezirabil. 3. 5. Reiterarea – faza în care clientul recidivează. aceea de a forma grupuri omogene din punct de vedere al caracteristicilor individuale ( vârsta. In acest caz. În acest context. ciclul schimbării trebuie reluat până când recidiva nu se va produce. în selectarea membrilor grupului trebuie să se aplice un alt criteriu – cel determinat de stadiul schimbării în care se află fiecare membru. Este o etapă în care riscul de reiterare a comportamentului nedorit este mare. Pornind de la aceasta descriere succintă a ciclului schimbării. Precontemplare – în care clientul nu consideră că a comite infracţiuni este o problemă şi că nu este nevoie de schimbare. cei cu inteligenţă scăzută. 6. L. cei cu comportamente necontrolate. În cadrul grupului de remediu scopul principal este schimbarea. Bach ( 1988 ) sugera că cei cu un slab contact cu realitatea şi cei din subculturile puternic deviante nu trebuie incluşi în terapii de grup. Acest fapt a condus la un nou concept. cei cu tendinţe paranoide şi 6. Menţinerea – în care clientul conservă schimbarea produsă. Determinarea – este stadiul în care clientul dispune de motivaţia necesară adoptării deciziei de schimbare. aduc cu sine o serie de avantaje şi dezavantaje. Atât prima opţiune . • interesată şi motivată să găsească soluţii la problema sa. asistentul social să imagineze un profil ideal al participantului. Problema omogenităţii sau a eterogenităţii grupului a fost o altă provocare pentru practicieni. 3. Contemplare – începe să înţeleagă că are o problema şi conştientizează nevoia de schimbare. În ceea ce priveşte comportamentul infracţional pentru menţinerea schimbării este necesară şi modificarea stilului de viaţă ( crime – free lifestyle ).În 1954. 5. cel al “ compatibilităţii de grup “. după ce toţi clienţii au fost pregătiţi . Hobbs ( 1988 ) excludea din grupuri clienţii cu personalităţi ostile sau agresive şi pe cei psihotici pe motiv că aceştia nu vor contribui la construirea unei atmosfere de acceptare şi siguranţa necesară grupului. cei cu personalităţi psihopatice. profilul ideal pentru un grup pentru victimile violenţei domestice ar fi: • suficient de recuperată de la ultimul atac. Astfel de categorii de clienţi pot fi: 1. 2.

Este faza în care membrii grupului sunt centraţi pe sarcini şi activităţi. formularea scopurilor. Principalele “ instrumente " ale coordonatorului directiv sunt: sfaturile. Aceste stadii sunt prezentate liniar din considerente didactice însă este important de menţionat că un grup poate să progreseze dar să şi involueze. Tuckman si Jenson ( 1998 ) au identificat cinci stadii de dezvoltare ale unui grup: 1. roluri. În funcţie de implicarea coordonatorului în viaţa grupului şi de tipul de interacţiuni pe care acesta le stabileşte cu membrii grupului. 4. consecinţe. Procesele din grup Fiecare grup este unic din punct de vedere al proceselor care se derulează. are loc integrarea membrilor în grup până la momentul în care grupul se simte ca …. adoptarea deciziilor. Este caracterizată de politeţe şi de comportamente inhibate. In această fază vor fi schiţate scopul şi obiectivele grupului şi vor fi identificate spaţiile şi toate cele necesare pentru funcţionarea optimă a grupului ( vezi Anexa 2 – checklist ). In faza de mijloc. . Rolul consilierului de probaţiune este de a pregăti această despărţire şi de a facilita recapitularea celor realizate de grup. Un singur client aflat în faza de precontamplare poate vicia atmosfera din grup. că activităţile grupului sunt orientate spre atingerea rezultatelor etc. Accentul cade mai mult pe experienţa pe care o are fiecare participant. 2. resurse şi schimbare. Furtuna – odată cu creşterea maturităţii grupului apar primele preocupări cu privire la relaţiile de putere. Formarea – este primul stadiu în care membrii grupului sunt preocupaţi în principal de ideea de a fi acceptaţi şi de a-i cunoaşte pe ceilalţi. 3. Tipul de leadership sau de conducere a grupului poate fi descris ca în parabola prăjirii unui peşte: prea puţină atenţie din partea coordonatorului grupului şi peştele se va lipi de tigaie. iar rolul coordonatorului seamănă cu un arbitru. Coordonatorul directiv controlează şi îşi asumă întreaga responsabilitate pentru atingerea obiectivelor grupului. acesta poate fi directiv sau non-directiv. Faza de planificare 2. Faza finală. 5. el fiind cel aflat în centrul atenţiei.în sesiuni individuale. Faza normativa – în care se stabileşte un consens cu privire la roluri norme şi proceduri. Combinarea acestor elemente conduce la constituirea unor stadii în viaţa unui grup. sugestiile şi instrucţiunile. De asemenea. Faza de mijloc 3. Douglas (1995) a identificat un număr de noua procese : interacţiune. In faza de planificare. Faza centrată pe activităţi – în care preocupările legate de structura grupului se diminuează iar membrii grupului se concentrează asupra activităţilor. referindu-se şi la rolul celui care va conduce grupul. Faza finală – în care membrii grupului se pregătesc să se despartă unii de ceilalţi. Hartford ( 1998 ). D. In această etapă creşte coeziunea grupului. ostilitate şi confruntare. nu toate grupurile trebuie să treacă prin toate aceste stadii. comunicare. Această fază este caracterizată prin competiţie. Coordonatorul non-directiv este mai preocupat de modul în care procesul de învăţare se derulează şi nu de găsirea “răspunsurilor corecte “. prea multă atenţie şi peştele va fi strivit. In această fază rolul liderului este deosebit de important. grup. Scopul grupului a fost atins sau a fost abandonat. asistentul social va contacta fiecare membru al viitorului grup şi îi va pregăti pentru experienţa de grup. coeziune. a propus următoarea evoluţie a grupului: 1. asigurându-se că regulile grupului sunt respectate. astfel încât toţi să fie în acelaşi stadiu. 4. să decidă structura grupului.

Transferul. Acest mecanism poate fi descris ca sentiment al apartenenţei la grup în care fiecare participant se simte egalul celorlalţi şi că înseamnă ceva pentru ceilalţi. Prin stilul liderului se înţelege modalitatea prin care liderul abordează relaţia cu participanţii la grup. mediu prietenos. Mecanismele grupului Lucrul în grup este o metodă eficientă în atingerea a unor obiective de terapie comportamentală în măsura în care în interiorul grupului funcţionează optim o serie de mecanisme: Acceptare. acesta poate varia de-a lungul unui continuum de la autoritar la stilul lasair-fair şi nu este întotdeauna acelaşi: in momente diferite liderul poate adopta stiluri diferite. Ventilarea este descrisă ca eliberare emoţională a participanţilor de tensiuni nervoase conştiente sau inconştiente. Intelectualizarea. După cum anticipam mai sus. clientul poate să-şi explice multe din dificultăţile din trecut.5. – fie de retragerea unor membri din “ viaţa “ grupului. Stilul liderului. Interacţiunea. deci o participare redusă a unor membri. Ultima fază este marcată de iminenta separare a participanţilor.6. Acest aspect al lucrului în grup este în primul rând pregătitor al unei activităţi şi nu un instrument terapeutic în sine. Ele pot fi fie legate fie de participarea prea activă a unor membri – monopolizarea discuţiei. Ventilare. unitatea grupului etc. Testarea realităţii. Prin observarea celorlalţi şi interpretarea sau evaluarea unor acţiuni fără a se teme de consecinţe. Este un alt mecanism care exprimă posibilitatea ca fiecare participant sa fie terapeut şi să-i ajute pe ceilalţi fie şi numai cu un sfat. Altruism. Toate aceste reevaluări pot funcţiona ca un feedback al realităţii. În cadrul grupului se pot recapitula experienţe de interacţiune în familie sau situaţii conflictuale rezolvate greşit. reprezintă o modalitate de participare pasivă a clientului la experienţa celorlalţi. impunerea unor puncte de vedere etc. Acest proces al oferirii de ajutor are o funcţie terapeutică deoarece conduce la consolidarea încrederii de sine a membrilor grupului. Efectul terapeutic al transferului derivă din faptul că el promovează relaţii de încredere între cei implicaţi. D. Universalizarea. Prin intermediul acestui mecanism se realizează contagiunea membrilor grupului în sens constructiv. Posibile probleme şi dificultăţi Câteodată se poate întâmpla ca în cadrul grupului să apară probleme. Ca sinonimi pot fi utilizaţi termenii: identificare cu ceilalţi. Asistentul social trebuie să pregătească această fază astfel încât participanţii să nu simtă ca un şoc această “ pierdere “. Terapia spectacolului – aşa cum o numea Moreno. Este un mecanism prin care membrii grupului conştientizează o serie de conflicte sau rezistenţe prin reevaluarea “ simptomelor “ sau interpretare.Rolul consilierului de probaţiune este de a facilita activităţile grupului pentru a atinge scopurile propuse. Unii terapeuţi numesc acest mecanism “ insight “. Este un fenomen care se produce ca un ataşament puternic dintre terapeut şi client. deci. Este procesul prin care participanţii conştientizează că nu sunt singuri într-o anumită situaţie ( sentimentul de “ a fi în aceeaşi barcă “). Aceste dificultăţi pot fi concretizate în următoarele situaţii: . Aceste defulări sunt posibile prin intermediul verbalizărilor şi a comunicării eficiente. D. Hill spunea că problema multor subculturi este că “ ele nu au contact cu elemente ale culturii dominante “ şi. au această nevoie de a testa realitatea şi din alte puncte de vedere. Este un alt mecanism prin care participanţii interacţionează unii cu ceilalţi sau cu liderul grupului.

o prezentare a programului pe zile etc. 6. coordonatorul de grup trebuie să aibă o serie de întâlniri individuale cu toţi viitorii membri în care să le descrie în ce constă programul şi să încerce să le diminueze emoţiile pe care aceştia le pot avea legat de întâlnirea cu alţii.40 Prezentarea participanţilor – este cel mai bine dacă are loc într-o atmosferă relaxată şi uşor ludică. 3. unul sau mai mulţi participanţi sunt tăcuţi sau retraşi. cum vom lucra împreună. dacă nu se poate remedia situaţia amiabil. în grup sunt vorbăreţi compulsivi – cărora le place sunetul propriei voci. obiectivele. 4. La aceste situaţii nu există răspunsuri “ corecte” şi răspunsuri “ incorecte “ dar pot fi totuşi găsite câteva sugestii cu caracter general care să-l sprijine pe coordonatorul de grup. Programul cuprinde 6 secţiuni a căte 6 ore fiecare şi este destinat minorilor şi tinerilor care au comis infracţiuni patrimoniale. preluarea rolului de leader de către un participant. Esenţial este ca această zi să fie cât mai veselă. Pentru a fi sigur că participanţii sunt suficient de motivaţi şi pregătiţi pentru experienţa de grup. Presiunea grupului asupra părţilor “ beligerante“ poate să liniştească atmosfera. Aproape întotdeauna dispoziţia grupului este mai bună la întâlnirea următoare. poţi cere unuia dintre “ beligeranţi “ să părăsească grupul pentru o vreme sau pentru totdeauna ( Priesley & McGuire. discută în particular cu fiecare parte implicată.descrie-ţi rolul . Un model de program de grup Acest program se referă în special la infractorii care au comis infracţiuni patrimoniale: furt. nu te panica. În cazul unor conflicte: 1. contestarea coordonatorului de grup.1. înseamnă că ceva chiar nu este în regulă şi atunci trebuie ca aceasta să fie discutată cu grupul. tâlhărie etc. 2. 1983 ) . 3.spune ceva despre tine 9. 9. Prezumţia de bază este că participanţii ştiu să scrie şi să citească însă toate exerciţiile pot fi adaptate şi situaţiei în care aceştia nu au aceste abilităţi. lasă grupul să rezolve aceste situaţii. Talia ideală a grupului este de 8-10 membri care au comis astfel de infracţiuni şi care doresc să participe într-un astfel de program. SECŢIUNEA I – SĂ NE CUNOAŞTEM Scopul acestei întâlniri este de a construi o atmosferă relaxată în care participanţii se vor încuraja reciproc în procesul de învăţare. 4. ceartă în grup etc. Poate că a apărut plictiseala şi atunci trebuie să “pui mai multă sare şi piper “. În acest scop poate fi consultată Anexa I – Jocuri de prezentare. 10. 5. manifestări agresive între membrii grupului.40 Prezentarea programului – se realizează de către coordonator şi cuprinde: scopul.30 Prezentarea coordonatorului – spune cum vrei să fii numit . De cele mai multe ori acestea se rezolvă de la sine 2. Această prezentare trebuie să fie cât mai scurtă şi cât mai apropiată de nivelul de înţelegere a participanţilor . Dacă totuşi problema persistă.6. Poate unele jocuri sau exerciţii pot înviora atmosfera !! D.

00 – Oferiţi o serie de exemple de situaţii ilegale pentru a verifica dacă participanţii au sesizat nuanţele. 10.00 Pauză de prânz 13. nu sunt acceptate manifestările agresive etc. După discutarea regulilor şi acordurilor. ce înseamnă tâlhărie.30 Reguli şi acorduri – au în vedere nevoia de a formula o serie de reguli explicite precum şi acorduri negociate între parteneri. Pentru acest scop poate fi utilizat Codul penal sau un vizitator: un judecător sau un avocat. cât aşteptăm pe cei care întârzie etc. Acordurile sunt negociabile de către participanţi: când se fac pauzele.. ce înseamnă penal. Toate acestea vin să construiască o atmosferă de siguranţă pentru participanţi. Regulile sunt fixe: durata fiecărei sesiuni. participanţii vor stabili sancţiunile corespunzătoare încălcării acestora. furt calificat.00 – Pauză de prânz 13. 12. tâlhărie.000 lei.. Spre exemplu: Într-o seară George a găsit în drum spre casă un ceas.. Exerciţiile prezentate la Anexa I – Jocuri de încredere – sunt menite să încurajeze participanţii să lucreze împreună şi să aibă încredere unii în ceilalţi. viol etc. viol etc. de a ajuta grupul să se simtă . Dacă grupul nu este pregătit sau nu consideră că regulile sunt importante puteţi să-i rugaţi pe participanţi să joace “ Regulile din insula pustie “ ( vezi Anexa I ) 13. Scopul acestor exerciţii este de a construi un grup. 15. Faceţi ca acest exerciţiu să fie cât mai amuzant. furt calificat. nu se fumează în sala de întâlnire. însuşirea unui bun găsit.00 Încheierea zilei – recapitulare SESIUNEA II – SĂ CUNOAŞTEM LEGEA Această sesiune răspunde la întrebări ca: de ce este necesară legea. ca grup.00– Să înţelegem legea – participanţii sunt rugaţi să participe la o discuţie colectivă despre elementele specifice fiecărei infracţiuni iar coordonatorul sau un voluntar notează aceste contribuţii pe o listă sau un fleep-chard.. diferenţele etc. De asemenea. Infracţiunile care vor fi discutate sunt: furt.00 Pauză 11. Această sesiune o pregăteşte pe următoarea care are ca scop analiza faptelor comise de participanţi. Comportamentul lui George este legal sau ilegal ? Ce infracţiune a comis ? . Ceasul nu mergea prea bine aşa că George a decis să-l vândă uni prieten pentru 50. 9. vor fi discutate circumstanţele atenuante şi cele agravante.11.30 – Jocuri de încălzire şi relaxare ( vezi Anexa 1 ) şi recapitularea zilei precedente.30 Exerciţii de încredere. furt. Înainte de a invita un vizitator trebuie să obţii acordul grupului !!! Încercaţi să exemplificaţi tipuri de violenţă sau de intimidare.

frustrarea resimţită la şcoală etc. Alex. 12. ce.30 etc. cu cine. Fiecare participant este rugat să prezinte în detalii temporale ziua în care a comis infracţiunea. de acasă până la locul comiterii infracţiunii. de ce. ). de factorii care au condus la precipitarea comiterii infracţiunii ca: consumul de alcool într-un bar.00 – Harta infracţiunii Exerciţiul are scopul de a aduce un plus de informaţii geografice cu privire la comiterea de infracţiuni.00 – Regula lui 5 W – 1 H Regula presupune ca fiecare participant să răspundă în descrierea infracţiunii la întrebările: cine. 13. Există un moment anume al zilei când participantul este mai predispus să comită infracţiuni ? Un anotimp anume ? etc.mi-am luat micul dejun şi am plecat de acasă pe la 9. 11. Dacă participantul a mai comis şi alte infracţiune anterior este rugat să facă aceiaşi descriere pentru fiecare infracţiune în parte. Fiecare participant este rugat să descrie drumul pe care la parcurs în ziua respectivă.00 Sfârşitul sesiunii şi recapitulare SESIUNEA III – ANALIZA INFRACŢIUNII 1 Scopul sesiunii este de a ajuta participanţii să-şi înţeleagă mai bine comportamentul şi.30 – începerea zile şi jocuri de încălzire ( vezi Anexa 1 ) 10. 9.30 – Pauză de prânz 14. a constatat în câteva zile că ceasul nu merge prea bine şi îi cere lui George banii înapoi. Exerciţiul constă în plasarea infracţiunii în coordonatele timpului. Acesta refuză şi Alex îl loveşte. Cât de aproape de casă s-a comis infracţiunea ? Dar de şcoală sau bar ? Când i-a venit ideea ? Ce l-a încurajat şi ce l-ar fi descurajat să comită acea infracţiune ? etc. 15.00 – Fiecare participant este rugat să descrie ultima infracţiune pe care a comis-o. eventual. se va renunţa la notarea pe hârtie şi participanţii vor face prezentări orale. Toate aceste prezentări vor fi notate pe hârtie ( dacă toţi participanţii ştiu să scrie. Trebuie să înceapă cu “ m-am trezit dimineaţă în jur de ora 8. să identifice anumite constante de comportament.00 – Jurnalul.Care sunt circumstanţele agravante şi atenuante ? Prietenul lui George. Participanţii pot urma exemplele de mai sus. Aceste discuţii sunt menite să ofere informaţii utile legate de locul unde infracţiunea a fost planificată. Cum este comportamentul lui Alex ? Ce infracţiune a comis ? Care sunt circumstanţele atenuante şi agravante ? etc. Dacă nu.00 – Filmarea . cum şi când (prezentată în capitolul Evaluarea iniţială). 15.30 .

Poate bărbatul să gătească sau să spele rufe ? Bărbatul trebuie să accepte un risc mai mare decât femeia ? După 20 de minute. După completarea tabelului. geografice şi de modalitate relevate în exerciţiile anterioare. relaţiile cu familia etc. Afişaţi trei foi mari de fleep –chard cu titlurile: băiat.Rugaţi fiecare participant să-şi descrie ultima infracţiune utilizând toate informaţiile temporale. Care este mai mare ? De ce ? Alternativ. libertatea. SESIUNEA IV – ANALIZA INFRACŢIUNII 2 După culegerea informaţiilor legate de comiterea infracţiunii. Discutarea unor eventuale neînţelegeri din ziua precedentă.00 – Pauză de prânz 13. . Fiecare subgrup va trebui să realizeze în 20 de minute un portret al bărbatului din punct de vedere al rolurilor pe care le are în societate în raport cu femeia. la pierderi: buna reputaţie. 10. Se va face o comparaţie între scorul obţinut la pierderi cu cel obţinut la câştiguri. Este important ca la fiecare rubrică să existe cel puţin 10 itemi. sunt acestea realiste şi realizabile ? Care sunt corelaţiile între aşteptări şi imagine de sine ? 13. Ex. Încercaţi să puneţi cât mai multe întrebări până când se obţine o imagine cât mai clară asupra acestor motive.00 – Rolurile bărbatului Rugaţi participanţii să formeze două subgrupuri. La câştiguri: bani.00 . aceste portrete sunt prezentate în grup şi discutate. 9. Tânăr. Fiecare participant trebuie să-şi imagineze că filmează scena comiterii infracţiunii. participanţii sunt rugaţi să acorde fiecărui item un scor de la 1 la 10 în funcţie de importanţa şi greutatea pe care participanţii o atribuie fiecărui item.Exerciţii de relaxare şi recapitulare a sesiunii. Acesta presupune ca participanţii să-şi amintească contextul în care au comis infracţiunea şi să descrie toate motivele sau factorii care au favorizat producerea acesteia. urmează o analiză mai profundă a aspectelor corelate cu comiterea de infracţiuni şi pregătirea analizei motivaţiei pentru schimbare. rolurile şi aşteptările specifice fiecărei etape. participanţii vor face suma scorurilor pe fiecare coloană. 16. Notaţi pe un fleepchard toate aceste motive şi apoi discutaţi în grup: • sunt aceste motive solide ? • existau şi alte căi de a acţiona ? etc. tânăr şi bărbat. Bărbat. După ce fiecare item a primit un scor.30 – Ce ai pierdut şi ce ai câştigat din comiterea infracţiunii ? Participanţii sunt rugaţi să completeze individual un tabel cu două coloane: pierderi şi câştiguri după comiterea infracţiunii. distracţie etc. 11. Participanţii trebuie să completeze aceste liste cu responsabilităţile.30 – exerciţii de încredere şi dinamizare.30 – Băiat. poate fi utilizat exerciţiul “ Motive şi scuze “. Care sunt diferenţele ? Care sunt asemănările ? De ce apar aceste diferenţe ? Dacă sunt aşa multe aşteptări legate de bărbaţi. Care sunt aspectele care pot fi corelate cu comiterea de infracţiuni ? Discuţii.

După ce aceste cercuri au fost completate de către toţi participanţii. lipsite de sentimente. În acest scop poate fi utilizat exerciţiul “ Ce am învăţat eu astăzi “ . returnarea bunurilor. vecini etc. 9.30 – Infracţiuni şi efecte Analizaţi infracţiunile de pe o listă.00 – Pauză de prânz 13. Cu toţii ştim că înţelegem şi avem o multitudine de sentimente faţă de cei apropiaţi ca: familia.15. bunicii etc. Imaginaţi-vă acum ce efecte a produs fiecare dintre acestea asupra victimei. faceţi o listă cu toate efectele pe care infracţiunea le-a avut asupra victimei. În cadrul acestei sesiuni participanţii vor învăţa mai multe despre victime.00 – închiderea sesiunii şi recapitulare. În prima etapă. prietenii etc. Aţi fost vreodată victimă a unei infracţiuni ? 13. fraţii. 11. În acest sens. executarea unor lucrări pentru victimă etc. Aceste cercuri vor fi completate dinspre interior spre exterior după cum urmează: primul cerc după cel personal va fi completat cu numele persoanelor care se află foarte aproape de participant ca părinţii. Discuţiile ulterioare pot viza: 1.6 cercuri concentrice.00 – Experienţa unei victime. comparaţi această listă cu efectele pe care propria infracţiune le-a produs asupra victimei. 3. vor fi incluse persoanele aflate ca importanţă imediat după cei enumeraţi mai înainte: rude. ? • cum credeţi că s-a schimbat comportamentul victimei după producerea infracţiunii ? etc. şi mai puţină înţelegere faţă de acele persoane pe care nu le cunoaştem. • cum a fost afectată victima de infracţiune: emoţional.În al doilea cerc. Imaginaţi cum fiecare categorie de victime poate să fie compensată de către infractor: scrisoare de scuze. Participanţii sunt rugaţi să deseneze un număr de 5. În centrul acestora se află el. 2. aşezaţi aceste infracţiuni în ordinea gravităţii lor. participantul. Exerciţiul constă în relatarea unei experienţe de victimă. poate fi vizionat un film care descrie o victimă sau poate fi invitată o victimă. emoţii etc. vor ave loc discuţii de grup pe baza unor întrebări ca: • de la cine ai fura ? • de la cine nu ai fura ? • cum arată o victimă ? • descrieţi o victimă. Este deosebit de important ca această descriere să producă un impact emoţional asupra participanţilor. Exerciţiul poate să se desfăşoare individual sau în grup. financiar. 15. astfel încât prima să fie cea mai gravă şi ultima cea mai uşoară.00 – Încheiere şi recapitulare sau evaluare a sesiunii de către participanţi SESIUNEA V – PERSPECTIVA VICTIMEI Mulţi dintre infractori consideră victimele ca pe obiecte ( fenomenul poartă numele de reificare ).30 – Victime Exerciţiul se bazează pe constatarea că infractorii nu simt şi nu înţeleg victimele. material etc.

se presupune ca acel participant este motivat să se schimbe şi poate să continue programul. SESIUNEA VII – PREVENIREA 1 . După fiecare etapă. Scopul exerciţiului este de a identifica momentele în care infracţiunea putea fi prevenită. asistentul social poate să-i propună acestui client o serie de întâlniri individuale în care să discute posibilitatea schimbării comportamentale. participanţii discută despre modul în care voluntarul putea să acţioneze diferit. nu ştie cum şi nu învaţă un nou comportament – principiul înlocuirii comportamentului indezirabil cu unul dezirabil. implicând modificări atât în sfera sentimentelor.30 – De ce ne te-ai oprit din comiterea infracţiunilor ? Exerciţiul se adresează în special participanţilor recidivişti sau a celor care au comis o multitudine de fapte penale.30 – exerciţii de încălzire şi de încredere ( vezi Anexa 1 ). de factorii care pot fi asociaţi cu comiterea acesteia şi se poate presupune că o bună înţelegere a comportamentului propriu.00 – Analiza câmpului motivaţional Participanţii sunt rugaţi să completeze un tabel cu doua coloane: una cu motivele pentru a continua cariera infracţionala şi cealaltă cu motivele pentru a înceta o astfel de cariera. fiecare participant va face suma pe coloane a scorurilor şi le va compara.SESIUNEA VI – ANALIZA MOTIVAŢIONALĂ În acest moment participanţii au suficiente informaţii legate de contextul comiterii infracţiunii. 13. neîncredere în sine ( ex. Accentuaţi momentul în care voluntarul a luat decizia de a comite acea infracţiune.30 – Punctul de întoarcere Alegeţi un participant şi rugaţi-l să-şi descrie pe secvenţe propria infracţiune în faţa grupului.00 – Încheierea şi recapitularea sesiunii. cât şi a atitudinilor şi acţiunilor. Daca suma scorurilor pro-schimbare este mai mare decât cea împotriva acesteia. Întrebaţi: • Ai încercat să te abţii de la a comite infracţiuni ? • Cum ? • Ce nu a mers ? Exploraţi eventualele obstacole cognitive în calea schimbării: negare ( ex. proastă imagine de sine ( ex. 11. 9. Scopul este de a-i stimula pe participanţi să-şi asume responsabilitatea propriilor decizii. 10. “ nu sunt în stare să fac altceva “). După identificarea a cel puţin zece motive de o parte şi de alta. “ n-aş putea să duc asta la bun sfârşit “ ) etc. prevenind astfel comiterea infracţiunii. Identificaţi împreună cu grupul aceste blocaje şi discutaţi-le. În final. Ce a determinat acea infracţiune ? Cum a luat decizia ? 15. “ nu am nici o problemă “ ).00 – Pauză de prânz 13. a consecinţelor negative asupra sa şi a celorlalţi poate să conducă la dorinţa reală de schimbare. participanţii sunt rugaţi să acorde scoruri în funcţie de relevanta acestora. Procesul schimbării comportamentale este unul extrem de complex. Nimeni nu se poate schimba atâta timp cât nu doreşte. Dacă nu se întâmplă aşa.

Sesiunea a VII a are ca scop prevenirea comiterii de noi infracţiuni. Aceştia vor lua rolul persoanelor semnificative din sistemul celui din centru. nu pot dormi noaptea Factor de risc poate fi orice eveniment. vecinul meu. Aceştia trebuie să fie informaţi şi trebuie să semneze că sunt de acord să-şi de-a concursul în aplicarea acestuia. fiecare persoană din cerc va acţiona în funcţie de rolul încredinţat: mama ca mama. 10. Fiecărui factor de risc îi va corespunde un plan de prevenţie ca în exemplul următor: FACTORI DE RISC 1. procesul şi circumstanţele care au stat la baza acestora. Pentru a evidenţia nevoia includerii şi persoanele semnificative din viaţa clientului în acest plan. mă înscriu la şcoală 2. Este ca acest plan să fie realist şi să fie construit de către participanţi. gând sau sentiment care poate să provoace sau să faciliteze comiterea de infracţiuni. probleme la şcoală PLAN DE PREVENŢIE 1. ascult muzică 3. Acesta constă în: 1. 9. discuţie cu doamna dirigintă şi cu profesorul de mate 2. mă uit la televizor 3. Prezumţia care stă la baza acestei sesiuni este că odată ce participanţii au înţeles motivaţia faptelor lor. 2.00 – Gândire alternativă S-a constatat că infracţiunile patrimoniale sunt comise de cele mai multe ori ca rezultat al procesului de rezolvare a problemelor personale. Important este: . pot să dezvolte un plan de prevenţie a recidivei. vizită a mamei la şcoală 3. mă înscriu la cercul de aeromodele 3. Fiecare plan de intervenţie trebuie să includă şi persoanele semnificative din viaţa participanţilor.00 – Planul de prevenţie Participanţii sunt rugaţi să completeze un tabel cu două coloane: factori de risc şi plan de prevenţie. 11. Mulţi sunt cei care fură pentru a – şi acoperi anumite nevoi materiale. particip la activităţi gospodăreşti 1. timp liber prea mult 2. exerciţii de încredere. George.30 – începerea sesiunii. citesc 2. rugaţi un participant să se aşeze în centrul unui cerc format din ceilalţi participanţi. Planul de prevenţie trebuie construit în aşa fel încât acel factor de risc să fie ori diminuat ori evitat. Exerciţiul relevă de multe ori anumite sentimente pe care cel din centrul grupului le are faţă de diverse personaje din viaţa sa. tata ca tata etc. de vreme ce participanţii din cerc vor dezvălui despre experienţa lor. Fiecare va trebui să-şi imagineze cum aceste schimbări comportamentale ale celui din centru ar putea să-l afecteze. mă va ajuta la lecţii 1. puteţi folosi exerciţiul “ Cum vor fi ceilalţi afectaţi de noul meu comportament “. Acest exerciţiu este destinat să-i ajute pe participanţi să descopere că există şi alte soluţii decât cea de a fura sau a înşela.

Louise (1992). Skills and Stratagems for Going Straight. H.. să-l aplici... 3. Study of an English Prison. Sue ( 1997 ). Batsford Ltd. angajamente că nu vor mai comite infracţiuni etc. Random House. Offending Behaviour. Davies. • să alegi cea mai bună soluţie.Psihoterapia experienţială. • să identifici cât mai multe soluţii la acea problemă. cap. The Groupwork Pack.Greene. Iaşi. • să apreciaţi care sunt posibilele consecinţe şi obstacole. Londra.. Participanţii trebuie să facă în aşa fel încât nici un pahar plin să fie aşezat lângă unul plin şi nici unul gol lângă unul gol doar dintr-o singură mişcare. Near East Foundation.00 – Pauză de prânz 13. London. Psihoterapia rogersiană . Polirom. Este important ca această sesiune să fie cât mai relaxată şi amuzantă. Mitrofan.Pentonville: a Sociological.Offending Behaviour. Pitts. Allyn and Bacon. • să identifici persoanele care sunt implicate. UK. • să compari soluţiile în termeni de cost-beneficiu. T. Batsford Ltd. De asemenea. 13. Blackwell. Johnson. .UK Forbess. În limita timpului disponibil aceste iniţiative pot fi încurajate.Working with Young Offenders. Payne. Martin (1997). James McGuire & Philip Priestley (1985 ).30 – Concluzii şi pregătirea participanţilor pentru momentul despărţirii. John (1990).Social Work Practice-A Generalist Approach.• să aşezi problema în context. Longman. London.Principles of Psychology Today... Care sunt ipotezele ? Care sunt soluţiile ? Uneori participanţii propun propriile lor jocuri. USA. Kemp.. • să realizezi un plan de acţiune pe care apoi . The Enciclopedia of Icebreakers. Malcolm ( 1997 ). Un astfel de exerciţiu este “ Ce am învăţat aici ?“.. În acest sens se pot organiza o serie de jocuri şi exerciţii care să urmărească şi evaluarea programului. McGuire. Un bun exemplu de gândire alternativă este şi următorul exerciţiu: Aşezaţi în linie 6 pahare: primele 3 pline şi următoarele 3 goale. Infomedica. (1963). Bucureşti. • să o defineşti cu exactitate. C. Iolanda (1997). Londra. James (1985). New York. Moscovici.. Macmillan. Macmillan. Modern Social Work Theory. Gordon (1987).Psihologia socială a relaţiilor cu celălalt. A groupwork approach to problem solving and change. Uneori aceste programe de grup se pot finaliza şi cu o scrisoare pe care şi-o scrie fiecare participant şi care pot să cuprindă: planuri de viitor. New York.. Morris. Aceste scrisori vor fi lăsate în păstrarea consilierului de probaţiune care a condus grupul şi vor putea fi trimise participanţilor în cazul în care aceştia vor recidiva. Serge (1998). participanţii mai pot completa şi un chestionar care să vizeze gradul de satisfacţie al acestora cu privire la program. BIBLIOGRAFIE Bower. The Blackwell Companion to Social Work. Ed. UK. Tim & Taylor Alan ( 1992 ). 1997.

Priesley. (1985 ). London &New York. John & Radford. Time to think. A workbook for young people who commit motoring offences. Philip & McGuire. Rogoff. Institute of Councelling. A. James ( 1983 ). Understanding counselling. New York. Sweeney. Comunicarea. B. R. Iaşi. & Fabiano E. Jan ( 1995 ). ( 1990 ). SUA. Glasgow. Learning to help. 1992 . Institute of Social Sciences and Arts. Working it Out. Nicki (1998). Stanton.R.Tavistoc Publications. OUP Ross. Oxford. Multiprint. Apprentice in Thinking: Cognitive development in social context. Tennessee. Basic skills experiencses.