Argument

Limba si literatura româna este o disciplina scolara complexa si dinamica ce presupune o instruire permanenta bazata pe fundamente teoretice si percepte practice.

În sfera larga a acesteia, o importanta deosebita o are literatura româna deoarece ajuta elevii sa-si creeze un univers fictional si sa-si îmbogateasca vocabularul, dar si sa-si gaseasca în personajele pe care le întâlnesc modele sau antimodele.

Metodele de instruire si educatie a acestora trebuie sa fie cât mai eficiente si sa aiba la baza perfectionarea si modernizarea tehnicilor de lucru pentru a trezi interesul si pasiunea elevilor. Este important sa se formeze si consolideze deprinderea acestora cu opera literara prin lectura, exercitii de citire astfel încât elevii sa parcurga orice text cu voce tare sau în gând si sa poata întelege si reproduce continutul acestuia.

Pentru a se asigura cealalta cerinta si anume îmbogatirea vocabularului elevilor este necesar ca acestia sa stapâneasca sensurile proprii si figurate ale cuvintelor, astfel încât fiecare lectie de literatura sa le ofere prilejul unei noi achizitii lexicale si sa-si poata preciza si nuanta vocabularul pe care îl folosesc.

Realizarea acestor cerinte obiective si subiective presupune din partea profesorului mentinerea la curent cu ceea ce este nou în specialitate, precum si o buna pregatire din punct de vedere metodic.

Astfel, lucrarea de fata îsi propune sa schiteze o conceptie pertinenta asupra personalitatii lui I.L.Caragiale, nume celebru între cei patru mari clasici ai literaturii române, bazate pe interesul manifestat de critica literara, scotând în evidenta importanta pe care a avut-o autorul dramatic asupra literaturii române.

Alegerea acestei teme s-a bazat pe faptul ca autorul român a cuprins în opera sa aspecte diverse ale existentei omului punându-si geniul în viata si talentul în opera, sugerând zigzagurile vietii prin risipa de epitet verbal, egoismul epicureu c 818b13i u înfrângerile suferite ca si Oscar Wilde ( serban Cioculescu).

Mare scriitor clasic, I.L.Caragiale este maestrul neîntrecut al dramaturgiei românesti excelând deopotriva în domeniul prozei, îndeosebi în schita si în nuvela,

ducându-si, în toate acestea, la perfectiune marile disponibilitati creatoare: observatia lucida a mediilor sociale, caracterul scenic al situatiilor, arta dialogului, umorul, comicul de situatie si de limbaj.

Ca observator social, Caragiale a transpus în plan literar adevarul simplu ca lumea, în datele ei fundamentale, nu evolueaza esential: gesturile, atitudinile, neobservate cu suficienta acuitate, sunt mereu aceleasi. Spatiul în care se misca personajele umane, definit de coordonatele vietii cotidiene, ale câstigului de bani, ale stagnarii în aceeasi zona de preocupari, cu aceleasi etape de trecere de la o vârsta la alta, sacralizate sub forma de rituri existentiale, este unul închis. În acest context, eroii caragialieni nu vor deveni nici nemuritori ca protagonistii scrierilor antice ca un Hercule sau Tezeu, nu se vor lupta nici cu balaurii, nu vor depasi, decât în cazuri extreme zidurile cetatii protectoare, burgul, dincolo de care nu au capacitatea de a subzista într-o forma civilizata, nici de a deveni cazuri tragice, ca al lui Timon din Atena. O decadere marcanta, motiv fundamental al dramei moderne, care a pierdut temele înaltatoare ale tragediei, dar se scufunda în tragicul cotidian. Omul se lasa în stapânirea marii trancaneli (Mircea Iorgulescu), capabile sa transforme în epopee, de pilda, faptul

banal al pierderii unei scrisori si avatarurile recuperarii ei. Se observa cum se creeaza o noua tipologie de simboluri gnoseologice false: perfectiunea greaca a retoricii neînlocuita cu arta de a vorbi fara a spune nimic, într-o degringolada semantica, razboaiele se muta dupa marile câmpuri de lupta în alcovuri si pe culoarele ziarelor de scandal, oamenii îsi pierd vremea prin cafenele, pentru a discuta, în lipsa unor subiecte profunde, ultimele cancanuri politice sau scandaluri mondene.

Ceea ce îi reuseste impecabil lui Caragiale este radiografierea exacta a moravurilor epocii sale, care, prin reiterare, se transmit tuturor epocilor. Din acest punct de vedere, omul secolului XIX - lea nu este cu mult diferit de cel conteporan sau de cel al secolelor viitoare.

Probabil ca si peste o suta de ani vor exista acelasi personaje mediocre, cum se si confirma de altfel dupa prima suta de ani parcursa prin eternitate de opera: un Mitica ce discuta prin cafenele sau pe la colturi de strada despre oamenii aflati la putere, despre ultimele scandaluri din high-life, un Dandanache ce va specula insidios o conjunctura politica favorabila, un Catavencu santajist, o Zoe care va combina la nesfârsit politica si erotica.

O lume pe dos, prafuita, cu personaje, parca scoase din dulapul cu naftalina, cu oameni sfatosi, cu mustati mari în forma de sulita, cu haine caraghioase, cu baston si tilindru, plimbându-se solemn pe strada, în încercarea de a impresiona demoiselle-le tinere din faubourgul unde îsi fac veacul,

în Caragiale. adeptul si creatorul desavârsit. jucând în continuare aceeasi piesa. în care motivul lumii ca teatru îsi gaseste. .schimbându-si numai hainele si mastile.

OMUL sI ACTIVITATEA LITERARĂ .CAP. I.

venise în tara o data cu domnitorul I. cel dintâi. Caragea.L.02. Baiatul începe sa învete cu parintele Marinache. de origine greceasca. prima clasa de gimnaziu. fiind pâna în1870 la clasa de mimica si declamatie a lui Costache Caragiali. Bunicul lui Caragiale. Dintre cei trei fii. se angajeaza. ca si fratii lui. judetul Dâmbovita. iar urmatoarele trei la scoala Sfintii Petru si Pavel. Candiano-Popescu. de la care îi va ramâne si numele de Caragiali. la biserica Sf. urmeaza clasele primare la scoala Domneasca din acelasi oras. în Bucuresti. fiind prozator. Caragiale se înscrie în 1868. Caragiale. Gheorghe din Ploiesti. În iunie 1870. miscare pe care o va ironiza în . Costache si Iorgu. ia si el parte la miscarea revolutionara initiata de Al. pentru câteva luni. în particular. Caragiale s-a nascut la 30. un oarecare stefan. dar teatrul începe a-l ispiti.Conform informatiilor din Dictionarul general al literaturii române. dramaturg si gazetar.L. În august. L. tatal lui I.01. preferând sa ramâna administrator al mosiei Margineni si profesând totodata ca magistrat si avocat la Ploiesti. Gh. se numea Ecaterina si era fiica unui negustor brasovean. Luca. Dorea sa faca si clasa a-V-a de liceu. nu se consacra totusi scenei. Mama lui Caragiale. În intervalul 1864-1867 termina. azi I. Între anii 1860-1864. copist la tribunalul din Prahova. Caragiale si el actor o vreme.1852 sau 01. De aceea. I.1852 în satul Haimanale. pastrând o frumoasa amintire despre institutorul Basil Dragosescu. Luca. la Conservator.

plin de umor. scânteietor în replici. pe care avea sa o încondeieze mai târziu. revizor în judetele Arges . Va fi apoi functionar în Bucuresti la Regia Monopolurilor Statului. O relatie trecatoare cu Veronica Micle atinge dureros sensibilitatea lui Eminescu. redactor la Timpul. în trupa lui Mihai Pascaly. În stagiunea 1871-1872 este tot sufleor. Între 18811882. . Titu Maiorescu îl va lua într-o calatorie la Viena. Fiind stralucitor de verva si de spirit. Din 1878. se transfera în 1882.scrisul sau. Eminescu (pe care îl cunoscuse la Giurgiu) Caragiale. participa la întrunirile societatii Junimea. în casa lui Titu Maiorescu. cutreiera judetele Suceava si Neamt ca revizor scolar. îndemnat de M. devenit. aceasta perioada în însemnarile intitulate Din carnetul unui vechi sufleor.Vâlcea. Îsi va aminti. dar si copist la Teatrul National din Bucuresti. din februarie. tânarul acapareaza atentia celor din jur. îndragostit de aceasta. Este sufleor la Iasi. în micul sau ansamblu. cu talent de mim si de povestitor. Intuindu-i înzestrarea neobisnuita. În timpul Razboiului de Independenta a servit în garda civica. temator de urmari si simtindu-se vinovat. si Caragiale. Iorgu Caragiali. de unde l-a preluat .

i se naste cel de-al doilea fiu. Va reveni la catedra de istorie în 1890. Caragiale îsi manifesta ingratitudinea fata de criticul junimist si în conferinta Prostie si inteligenta. în sedinta plenara a Academiei Române.P. solicitând directia Teatrului National din . de pe urma carora ar fi obtinut foloase materiale. restaurantul garii Buzau (1895). În ianuarie 1889 se casatoreste cu Alexandrina Burelly. scriitorul. o berarie. pe care o tine la Ateneul Român. în mai 1893. în 1891. Beraria Academica Bene Bibenti si împreuna cu cumnatul lui. este numit Director General al Teatrelor pâna în mai 1889. cu o functionara Maria Constantinescu se naste. În acelasi an.Din legatura sa. în combinatie cu un anume Mihalcea.Dutu. facându-si voiajul de nunta în Italia. de la premiere. viitorul scriitor. Teodor Dutescu . Peste doi ani. Sturdza. îi sunt respinse. dupa conferinta Gâste si gâste literare. viitorul poet. În toamna. Caragiale deschide. Luca Ion Caragiale. pentru a-si redresa situatia materiala. prezentata. în care Maiorescu este acuzat de falsificarea textelor eminesciene. Despartirea de Junimea se produce în 1892. în 1885 Mateiu. fiica unui arhitect. Gheorghe. si dupa articolul Doua note. care îi aduce grave acuze: imoralitate si denigrare a valorilor nationale. dar poate si cu placerea de a scandaliza.A. În urma raportului defavorabil al lui B. În 1896. Caragiale functioneaza ca profesor la liceul particular Sf. la Clubul muncitorilor. În anul 1886. Va mai conduce. în 1888. volumele Teatru si Napasta. Hasdeu si a interventiei lui D.

Istvan Kemeny.Iasi. Gane. Franta. Caragiale e cooptat în comitetul Teatrului National din capitala. publicând o brosura agresiva. primar fiind Barbu Delavrancea. Originalitatea d-lui Caragiale .N. scrie . cu volumul Momente.Doua plagiate. un pshihopat care. Ionescu .Vampirul. Caion. Desi aparat de catre Delavrancea. Tolstoi. Se tipareste un numar unic din revista Caragiale si i se înmâneaza o pana de aur. Un an mai târziu. lucreaza ca registrator în administratia centrala a Regiei Monopolurilor Statului. invoca si numele lui L. încercase sa-i puna în cârca învinuirea ca ar fi plagiat drama Napasta. socat de evenimentele din 1907. În martie 1905 se stabileste definitiv la Berlin. Întetindu-si campania de defaimare.Caion. Ca delegat al Primariei din Bucuresti. sub pseudonimul Luciliu. dupa o piesa a unui. Caragiale nu obtine satisfactia cuvenita întrucât Caion va fi. Leonescu . întreprinde împreuna cu familia un voiaj prin Italia. Germania (1903-1904). În 1901 i se serbeaza douazeci si cinci de ani de activitate literara. Din 1899. pâna la urma. în Forta morala. Atacurile lui sunt sustinute de Al.B. achitat. dupa un turneu prin tara cu actorul nomad Al. facând multa zarva. autor maghiar inexistent. N. Macedonski. se vede refuzat de primarul orasului. dar se va întoarce din când în când în tara. În decembrie va intenta un proces de calomnie lui Constantin Al. de la un premiu academic în anul 1902. Este din nou respins.

pentru a fi reînhumate la Cimitirul Bellu. Eminescu. a carui prima parte apare în ziarul vienez Die Zeit. alaturi de M. în 1908.. sustinând rubricile Varietati si Una-alta. Debuteaza în anul 1873 în revista satirica Ghimpele. Publica în anul 1874 în Revista Contimporana. de fapt. ramasitele lui pamântesti. nu o avea.Din primavara pâna-n toamna. de inima. Rac. semnând cu numele întreg. fiind aduse dupa un timp. La împlinirea a saizeci de ani refuza. de catre Emil Gârleanu. socotind desigur ca toate acestea vin prea târziu. Caragiale si-a început activitatea literara prin colaborarea la foile umoristice ale vremii. presedintele Societatii Scriitorilor Români. la rubricile Diverse si Felurimi. proiectul de sarbatorire si recompensa nationala ce se planuia în România. Caragiale se înscrie în Partidul Conservator Democrat al lui Take Ionescu. sub semnatura Un patriot român. Crezând ca da curs unei chemari politice pe care.articolul . Palicar. Versuri. Este dupa aceea girant responsabil la Alegatorul liber si la Unirea democratica unde e prezent. nu fara tribulatii. . sub pretextul unui acces de sciatica. Marele scriitor moare fulgerator. însa fara semnatura. cu initialele sau cu semnaturile Car.pamflet 1907 .

aceasta din urma în colaborare cu Iacob Negruzzi. Dupa doua piese minore. sub semnatura Luca. unde citeste înainte de banchet O noapte furtunoasa sau Numarul 9. între anii 1877 . În traducerea sa. din cauza unei cabale organizate de cronicarul dramatic D.D. La 26 mai 1878 începe sa participe la sedintele societatii Junimea. . ca în 1885 sa fie reprezentata D-ale Carnavalului. cu seria de foiletoane Cercetare critica asupra teatrului românesc. se angajeaza apoi la Timpul. se impune prin O scrisoare pierduta. Telegraful si în Bobârnacul. reprezentata la 13 decembrie 1884 la Teatrul National din Bucuresti. De aici este detasat. (întâia reprezentatie a acestei comedii având loc în ianuarie 1879) si Conul Leonida fata cu Reactiunea. Eminescu. la România libera. I. suspendat în curând din pricina inserarii unei stiri ce anuntase prematur caderea Plevnei.1878. iar împreuna cu publicistul Frederic Dame scoate efemerul ziar Natiunea Româna.În 1877. în 1983 are loc întâia reprezentatie a comediei Soacra-mea.S. de doua ori. Fifina si opera bufa Hatmanul Baltag. Colaboreaza. aceasta fiind fluierata la premiera. editeaza saptamânalul umoristic Claponul si publica în Albina Carpatilor. la foaia craioveana Doljul. Badescu. Racovita-Sphinx. e reprezentata la Teatrul National din Bucuresti tragedia Roma învinsa de Alessandro Parodi. Slavici si I. în redactia caruia mai lucrau M.

si Luca la jurnalul liberal Gazeta poporului. reportajul Culisele chestiunii nationale. Ziua. cu initiala L. Flacara. Noua revista româna. România juna. Caragiale conduce în anul urmator Epoca Literara. Publica în ziarul lui G. i. Universul. Sfânt-Ion. Redactor. Lumea ilustrata. fara semnatura. editat si în brosura. Adevarul. fara semnatura. la Convorbiri literare.O. În aprilie 1896 apare volumul Schite usoare. . avându-l ca secretar pe St. Pagini literare. Vointa nationala. Balada Haiduceasca. Asmodeu. supliment al ziarului Epoca. la organul liberal Gazeta poporului. Convorbiri. fara semnatura sau cu iscaliturile Ion. revista umoristica a lui Alceu Urechea. muscatoare ce avea sa faca din Caragiale un satiric de temut. Foaia interesanta. Iosif. Viata româneasca si. Literatura si arta româna. A mai colaborat. în tipografia Epoca apare.Asociindu-se cu I. iar în 1897. Se observa. verva sarcastica. Constitutionalul. la 1 ianuarie 1894. articole politice si. periodic socialist. Universul literar. Povestea vorbei. Lumea noua. Cosbuc. Luceafarul. bineînteles (ca membru al Junimii). în 1985. Panu. editeaza revista Vatra. Slavici si cu G. Lumea veche.

Macedonski ori poligraful N. O fiziologie ca Broaste. strecurând ironii subtiri sau pline de echivocuri.. Caragiale pare ca se amuza. facându-i si pe cititori partasi. scriitorul îsi cauta cu înfrigurare uneltele. În Smotocea si Cotocea se prefigureaza perechea de farfarale Lache si Mache. saltul. si în pamflete) nu sunt doar agresive ci si necrutatoare. Pe 29 iunie ziarul Opinia anunta ca scriitorul pregateste un volum de versuri. luati în pleasna. recurgând la formule si scheme hazlii din gazetele umoristice ale momentului. uzând de alegorii si de hiperbola dibaci mestesugita. gaunosenia unor pretinsi oameni de stiinta. chiar licentioase. Fara îndoiala. compunând gogosi. Claponul. zigzaguri. unde îi apar cronici satirice. cu un prilej sau altul. debitând cu vioiciune anecdote uneori piperate. intitulat Flori otravite. junele Al.Intentiona sa alcatuiasca un ciclu de studii fizico-psihologice nationale -Moftangii si moftangioaice. imoralitatea femeii. snobismul. usor. în întreaga opera a lui Caragiale misuna asemenea moftangii. Rromânca. sunt exersari pentru opera maturitatii. curiozitati.. În Ghimpele. însa sarjele lui (se observa asta si în parodii.Nuvela pesimista poate fi socotita prima schita caragialiana. De la zeflemea la caricatura si pâna la sarcasme.D. El practica acum un comic alert. În Rromânul. în vreme . Venerabilul Cezar Bolliac. literare. unde ar fi urmat sa intre parodiile din Moftul român. destule . Popescu vor fi. se produce pe nesimtite. Moftul român. Savantul sunt persiflate sovinismul. fanteziste. Chiar daca acest ciclu nu s-a realizat. sub masca joviala si putin cabotina.

Dupa câteva poeme cu turnura elegiaca. gardist civic de o credulitate ce îl sorteste încornorarii. mari gogomani) si. Scriitorul cu o atât de consistenta vâna comica. care avea sa-l prefere. Daca nu inventivitatea comica impresioneaza în toate aceste texte. ce avea sa devina teribil. Iese de sub tipar brosura 1907-Din primavara pâna-n toamna. atras de poezie. decadente. începe sa lucreze la comedia politica Titirica. Sotirescu & Company. Cosbuc lui Mihai Eminescu. De fapt. ca poet. el mimeaza poezia. dar piesa ramâne pâna la urma în stare de schita. în schimb e vadit scrupulul stilistic. apare editia de Opere complete. . parvenite la mari situatii. face scheme de amuzament citind stantele macedonskiene. torturant.ce bacanul Ghita Calup. reluând personajele din O noapte furtunoasa si O scrisoare pierduta dupa 20-25 de ani. acela de parodist: persifleaza scrierile moderniste. se lasa. îl anunta pe Jupân Dumitrache. În martie 1905. unde deplânge zadarniciile omenesti. în 1908. pe G. revenind ca autor de versuri cu niste strofe antidinastice (Mare farsor. structura lui nefiind deloc aceea a unui liric. în Convorbiri critice. Un an mai târziu. Caragiale. cu fabule inspirate de rascoalele taranesti din 1907. Oricum. o vreme. manifesta o receptivitate insuficienta fata de lirism. Scrie câteva epigrame si niste atacuri la adresa spiritismului hasdeian. va trece la un registru care îi convine.

cum am mai spus. impun prin luciditate. Cu ochi rau. Caragiale gândeste în consens atunci când sanctioneaza (nu numai în articole. Caragiale tinteste. în 1909. tinând si el cuvântari în turneele si campaniile omului politic pe care îl admira. În 1901. . Este adevarat ca dispretuia prea mult politicianismul pentru a se înscrie în vreun partid. reflectând toate aceste sinuozitati si inconsecvente. ci si în scrierile literare) progresul nostru pripit sau forma fara fond. în Moftul român. al pasoptismului. întreprinde o adevarata disectie în societatea româneasca. orice s-ar spune. propriu-zis. Articolele sale politice.Cu tot elogiul pe care. Caragiale ajunge sa le considere un reflex degradat. cosmopolitismul. prin energia iradianta a argumentatiei si. om vechi. în Epoca. cautând sa descopere radacina raului.Din primavara pâna-n toamna. prin calitatea literara. Panu. Dupa o perioada de atasament. gruparii junimiste. mascarada vietii politice. Sunt reflexiile inteligente si de bun simt ale unui om. Caragiale îsi da seama ca nu are vocatie în acest domeniu. Va intra apoi. schitând un îndemn la cultivarea sentimentelor patriotice. cetatenesti. Fara a se integra. Este una dintre temele publicisticii sale pe care o exploateaza si în comedii. cu vederi conservatoare. se înscrie în Partidul Radical al lui G. poate sincer. îl face implicarii politice a omului de condei. Parerile lui Caragiale despre arta si literatura nu tradeaza. reportajele parlamentare. Dupa o scurta apropiere de socialisti. în Partidul Conservator Democrat al lui Take Ionescu. la fel ca Eminescu el invoca teoria paturii superpuse. un spirit teoretic. la fel ca în comediile lui. farsa alegerilor. fata de ideile liberale. În fulminanta brosura 1907 . se declara independent. pâna la schimonoseala. parvenitismul. cum se recomanda singur. binefacerile sistemului constitutional. liberalismul românesc. criticând drastic.

publicând povestiri. truvaiuri ale unor comediografi premergatori. precaragialiene fiind de gasit atât la Costache Caragiali. cum e firesc. replici. În anul 1910 apare volumul Schite noua. colaboreaza la Românul din Arad. nu diminueaza cu nimic originalitatea frapanta a unei opere de fulgerari geniale. . îi arata lui G. de la B. în versuri. Eugene Labiche. Cosbuc un proiect de drama istorica. el preia câte ceva de la autori francezi precum Eugene Scribe. Lupta (Budapesta) si Viata Româneasca.. ceea ce. 1911. Victorien Sardou. iar în vara. O viziune de dramaturg pecetluieste opera lui Caragiale.. saluta aparitia companiei teatrale a lui Alexandru Davila printr-un articol din Noua revista româna. schite si câteva scrisori. însa. regina Cartaginei. la Karlsbad. apoi în iunie. cu subiectul din viata Didonei. urmând ca în septembrie sa fie pus în scena instantaneul Începem!. P. Sub raportul tehnicii dramaturgice. În februarie-mai. cât si la Iorgu Caragiali. Hasdeu la Vasile Alecsandri. În operele sale se rasfrâng. ultimul publicat de autor.În februarie îsi reia colaborarea la Universul. daca se poate spune. cu proze din Universul.

servitorul slugarnic si duplicitar. un limbaj deformat. pretiozitatea ridicola. eroii lui comici par sa fi încremenit într-o marginire definitiva. fie ocupatia. În râsul lui Caragiale. Lipsa de scrupule si nepasarea. întepenit în ticuri absurde care le divulga vacuitatea interioara. montura perfecta a replicilor în care sunt încrustate nemuritoarele formule având o armonie aproape muzicala. sunt ele însele mici caractere.) fiind în definitiv. Modul lor de a fi. gogomania sunt metehne ale acestor creaturi care vietuiesc în inertie si mimetism. o expresie a unei dispozitii jubilante. date ale personajelor din comedia clasica .demagogul. arivisti si mitocani. Iar numele. sugerând fie naturelul. stropsit. se desluseste si o unda de simpatie. . Limba personajelor caragialiene este prin ea însasi un spectacol. Inapti de devenire sufleteasca. fandositi si amorali. încornoratul credul. coruptibilitatea.Apar în comediile lui. ipochimenii (care mostenesc. sociala. tipologic. în afara agitatiei exterioare. confidentul etc. provenienta regionala. se refugiaza în limbaj. conditia materiala. vanitosi. dincolo de inflexiunea de badjocura.

.

si calificativul îl încânta. justificari si expresii mai sugestive. Sunt unele cazuri când fragmentele biografice pot fi usor identificate. II. învinuindu-l de facilitate. în abordarile biografice. el înregistra totul. S-ar spune ca si-l cautase.1. momente din biografia scriitorului sunt o cronologie a operei sale. Elemente clasiciste si romantice în opera caragialiana 2. Caragiale a fost toata viata lui un desavârsit actor dublat de un foarte lucid spectator[1]. în câteva însemnari cu caracter informativ despre viata lui. dar nu îsi îngaduia sa retina decât esentialul. Inteligent pâna la granita neverosimilului. dintre care putem alege cu valoare de . fara sa fie nevoie de o indicatie anume. nu era un emotiv si mai ales nu voia sa para[2].CAP. implicit ori explicit. Prietenii literari îl numeau <>. Opera epica Nu se poate vorbi despre ceea ce a scris Caragiale. fara a aminti macar. primeste. la rândul sau prelucrat la tensiunea artistica pe care numai talentul o poate da. Aceasta nu înseamna ca a copiat realitatea asa dupa cum se obisnuisera sa afirme acei care din rea-credinta sau macar din indiferenta încercau sa îl minimalizeze.[3] caci. dotat cu un acut spirit de observatie.

cu o bufonerie geniala. si iar îmi blestem ursitoarele. În O cronica de Craciun gasim declaratia lui Caragiale ca scrie greu: Scriu si sterg si iar încep si iar sterg. sa-si puna eroii sa se dezvaluie singuri. ca si în opera. dar foarte complicat.. care a purtat în viata. care fermeca pe toti cu inteligenta sa sclipitoare si prin vorba cu care povestea ceasuri întregi. Efectul artistic îl realiza prin claritate si simplitate. În momentul când începea sa astearna pe hârtie devenea de o severitate neînduratoare fata de cuvântul scris. În opera sa gasim replicile repetate de milioane de oameni ajunse la o conciziune si la expresivitate maxima printr-o munca de slefuire covârsitoare. pe care si le permiteau cunoscutii fata de el pe vremea când era sufleor la teatru. în intimitate. într-un limbaj aparent comun. adesea grotesc si monstruos: . Din O petitiune pe aceea a împiegatului de la Regia Monopolurilor.. mai adesea. Omul acesta. stia sa se abandoneze firii lui profunde. masca umorului.încheiere pe urmatoarea: se poate vorbi despre Caragiale ca de un homo duplex.[4] Din schita O conferinta simtim reactia spontana a lui Caragiale împotriva familiarismelor. si ceasurile sînt aproape zece!. cu o surprinzatoare autenticitate. dar care. uneori. de regula stapânita de dârza vointa a impenetrabilitatii. uneori ireverentioase.nu mai pot tinea condeiul. scos din viata imediata. interioare. Asa a ajuns Caragiale ca într-un stil imaginabil de simplu.tremur si ma apuca un cârcel la deget. a scris relativ putin fata de numarul considerabil de tipuri improvizate si de situatii imaginate cu o fantezie neobosita.

ne ce. te superi daca te-oi ruga sa-mi dai batista - d-tale?. numai un moment[5].. Monser. - Nu. .e vorba.. frate. batista . am pierdut-o? - A fost o petitie ..S-a dus dracului! Am pierdut-o! - Ce? - Ce.

care . puiusorule? Întreaba mam'mare.Schita Petitiunea din care a fost extrasa frântura de dialog este un instantaneu luat la un ghiseu de petitii dintr-o institutie publica. Momentul prinde viata prin stenografierea fidela a limbajului eroilor. raspunde Goe. - Sa moara mam'mare? - Sa moara! - Ad'sa-l pupe mam'mare. Caragiale si-a însusit arta reprezentarii dramatice prin care exceleaza schitele sale. la care abia daca mai adauga scriitorul unele indicatii cu gesticulatie. ca trece![6] Ca un om cu îndelungata experienta în teatru. sugestiv intitulate Momente. - Nu .Te mai doare nasul. Iata si o scena duioasa de familie: .

O singura miscare. fanfara tipa. demonstrativ. autoritatile. birocrat. un singur gest este revelator pentru starea de spirit a unui om: la o parte. impiegatul impacientându-se. seful garii se simte deodata important prin însarcinarea lui administrativa de care depindea într-o oarecare masura bunul mers al ceremoniei. unde cânta fanfara militara. Stilul condensat dezvaluie însusirea lui Caragiale de a discerne ceea ce este expresiv si convingator esential. la gara. scolarii intoneaza imnul-un concert monstru. potrivind cravata lui Goe si pupându-l dulce. notabilii si cât public a mai putut încapea. garda civica. Ca sa sugereze tensiunea dintr-o mica gara provinciala în care s-a oprit trenul domnesc. în parcuri. .pot fi privite ca adnotari marginale de regizor. preocupat si plictisit de insistentele absurde ale matinalului sau vizitator. Astfel concepute. scriitorul precizeaza în schita 25 de minute: cazanul fierbe (e vorba de locomotiva). Actiunea are loc la cafenea ori berarie. scoalele. la scoala si în casele parvenitilor. de exemplu. momentele sunt schite dialogate. domnilor. Caragiale nu a avut nevoie de mai multe indicatii penrtu a face auzita alarma de pe peronul decorat cu stegulete tricolore si împletitura de brad si unde au fost îngramadite garnizoana. potrivindu-si bine sapca rosie. însemnând cu condeiul hârtiile în registru. Printre oamenii înghesuiti si emotionati. la simigerie. care la rândul lui este asudat. ostenit. zice grav seful garii. Mam'mare. mici piese de teatru în care personajele se misca si vorbesc ca pe scena. la bâlci. dupa toate poznele baiatului. în redactiile revistelor. prafuit dupa nesfârsite demersuri de la autoritati.

într-un cuvânt moftangiul Mitica. dascalul terorizat de posturile influente ale parintilor. Tipul precum politicianul demagog. tradând la primul prilej idealurile generoase sustinute pâna atunci cu demagogica ardoare. patriotul si zgomotosul.Lumea Momentelor este. aceeasi pe care a imortalizat-o Caragiale în piesele de teatru O scrisoare pierduta. gazetarul superficial si oportunist. dar poate cea mai evaluata ca pozitie sociala si politica. Conul Leonida fata cu Reactiunea. personajele sunt vazute în cotidianul existentei lor marunte. O noapte furtunoasa. galantul si emotivul. în care conflictul si atmosfera amintesc direct de O scrisoare pierduta. Exista în proza scurta al lui Caragiale alarmantul reprezentant al ordinii publice întocmind sforaitoare proceseverbale. contopistul îmbâcsit de prejudecati birocratice. în esenta. tipul intrigant si canalie din superficialitate. scolarilor. . D-ale Carnavalui. Exista totusi diferente în perspectivarea tipologica. altadata numit Lache cu complezenta bonoma. ireconciliabilii pe chestii de printipuri. el cultiva o tipologie mai pregnanta pentru aparatul de stat burghez. aproape toate covergând spre tipul global care este mistificatorul sentimental. În teatru. nu cu aciditate ironica cu care îsi urmareste eroii din teatru. arivistul lipsit de scrupule. politicienii din tabere adverse. dar de fapt întelegându-se de minune în afaceri. de exemplu. În Momente cu exceptia unor schite ca Telegrame. ahtiat dupa informatii de scandal culese din culisele vietii studentul cu caracter de bronz. politaiul slugarnic si abuziv reprezinta adevarate coordonate ale sistemului social-politic descris de Caragiale.

pe tarani sau pe muncitori. las. dupa caz. într-un tramvai. amator de favoritisme cu profit personal. înselând cu seninatate buna-credinta si naivitatea protectorului sau. vorbind româneste numai cu slugile. de mentalitatea de clasa a burgheziei. emancipat printre prieteni pentru a-i pune în inferioritate. Caci daca într-o berarie se discuta politic. Nici o pagina din opera lui Caragiale nu critica si nu ia în derâdere pe oameni simpli si umili. În Momente gasim pe amicul fanfaron. ducându-se din snobism la concerte la palat. Pe cucoana din pretinsa lume buna. invitata sau neinvitata. în realitate conformist. un limbaj pitoresc colorat sau pretios ales. casa deschisa cu jour fix. la un ghiseu.Accentul nu cade pe politicianul propriu-zis. scuzându-le slabiciunile si inertia intelectuala la vârsta scolara. tinând. in general. Criticul G. lacheu cu fierturi si manusi. consoarta fara principii si mama cu veleitati de educatoare. indiscret si flecar. Pe omul de încredere al clasei. Ibraileanu socoteste pe Caragiale cel mai mare istorisit. ci pe individul mic burghez. încurajându-le zburdalniciile cât sunt mici. bobbor. El obisnuia sa spuna ca îsi batea joc nu de popor. Pe amicul binevoitor. folosind. în fata unui pahar cu vin cu amicii. fricos. a criticat si explicat întreaga viata a epocii de . ci de poppor. vai de capul lui. baiat bun. barbat în toata firea. priceput la orice. reclamând prin diferite sisteme indulgenta profesorului. de demagogia partidelor istorice. nu e acelasi lucru cu a face politica în genul lui Catavencu. care se tine de intrigarii marunte. de o incultura stridenta. dupa moda. surprins în viata domestica. Pe mahalagioaica pretentioasa. care îsi rasfata copiii pâna la cruzime. dar demn când este atins în amorul propriu. familiar cu toata lumea.

scriitorul pretându-si saptamânal colaborarea. suetar si anectodist ca nimeni altul. I. le dadea valoarea literara. Osândindu-le. lui Caragiale i s-a fixat onorariul de 25 de lei pe foileton. Pe lânga aceasta un merit deosebit al puterii lui de creatie este faptul de a fi izbutit sa faca. opera lui lua un caracter polemic.care s-a ocupat. materialul cules direct din realitate sau numai din auzite a fost întotdeauna filtrat de geniul artistului. Niciodata însa nu reproducea cele adunate de la noi asa cum le auzise. Caragiale nu putea sa nu vada antagonismele societatii în care a trait si toate relele decurgând din ele. Caragiale. I. Pentru ca ziarul avea un tiraj foarte bun. începutul Momentelor. În 1901 apar Momente si schite. era în permanenta vânatoare de subiecte. adica sa concureze starea civila. scriitorul s-a angajat în septembrie 1899 sa dea pentru Universul un foileton saptamânal. În posesia unui belsug de subiecte. adica. dupa cum constata tot Ibraileanu. Suchianu a observat demult ca prietenul sau. Alegea si dezvolta partile ce-l interesau. Invectiva scriitorului este. cea ce a facut Balzac cu personajele sale. deci. mereu înmultite. o forma de protest împotriva vremii sale. cu care s-a spus ca. în ultima analiza. Scriitor profund. mereu împrospatate. Caragiale a definitivat schita umoristica.L. pentru care Caragiale este cel mai mare creator de viata din întreaga noastra literatura. pertecaret. timp de aproape un an si jumatate. primul la noi. . fiind gazeta cea mai citita. Iata.

a tuturor românilor. de monumente: eu nu ma pot gândi sus. introducerea anunta: Voi fi sever. Scriitorul era convins de misiunea si utilitatea sociala a artei.L. în Moftul român. zeu. dar violent si caustic în fond. când umblu cu picioarele pe coji de nuci./ Cea mai frumoasa vale / Te afli între teatru/ si între Caragiale/ Ferice cel ce poate/ Sa bea asa nectar/ De ce nu mai multe halbe/ Macar un biet pahar. sa fac critica.L. Ultimul local condus de el a primit numele legendarului inventator al berii. Se afla tot lânga teatru. . scriitorul anunta ca nu se va ocupa. ca alti critici. Caragiale a fost si berar. pot zice chiar datoria. da fuga/ si trage-i doua halbe/ De bere de Azuga!/ De vale la Gambrinus. I. desi a parcurs întreaga gama a comicului[7]. Un anume D. Viata banala a mea. În ceea ce priveste tonul. a noastra. Voi fi blând si naiv în forma. Teleor i-a facut. urmatoarea reclama: Decât medicamente/ Mai bine. dar drept. În introducerea din 10 septembrie 1899.I. Critica lui va atinge toate aspectele societatii românesti. iata ce-mi atrage irezistibil atentia. În aceasta îsi va îndeplini o obligatie cetateneasca: si eu am dreptul. Oare nu putem socoti aceasta o stralucita definitie a satirei lui Caragiale? Rubrica a fost una umoristica. iata ce ma intereseaza. Caragiale si-a început munca stiind perfect tematica si obiectivele rubricii sale pe care a intitulat-o Notite critice. Dupa cum se stie. de jos si pâna sus. Gambrinus.

tiparit pe hârtie velina. trimitându-i-l. ca dar de Anul Nou. Caragiale obisnuia sa le faca cadou clientilor lui. câte un volumas cu unele dintre schitele sale. închina aceste . . clienti din România. ca semn de admiratiune. l-a luat cu el la Paris si l-a legat în piele neagra. Grigorescu: stralucitului maestru N. cu litera mica. Grigorescu. la înaltime. Un asemenea exemplar i l-a dedicat pictorului N. dar cel mai valoros cadou facut onor. facând multe remarci stupide. Înaintea Momentelor propriu-zise. pictorul a pretuit acest volum.I. om sucit.L. nici de data aceasta. autorul a reprodus nuvelele La hanul lui Mânjoala. Doua loturi.autorul si. Canuta. i-a mai scris: primindu-l. a ramas volumul Monumente. rogu-te nu cântari pretul darului. Era un volum cu aspect modest. Presa nu s-a aratat. frumoasa. La conac. ci socoteste dragostea cu care ti-l face al dumitale supus prieten.momente . Într-adevar. cu coperta prazulie.

în absenta. un salut entuziast i l-a facut G. grotescul rromânilor si rromâncelor cu pretentii aristocratice. stâlp al cafenelelor si bodegilor. Aceasta se întâmpla în anul 1901. Cadou). Momentele prezinta demagogia politica. din care pricina face mare caz de relatiile lui cu mai . ci Monumente trebuia sa botezi admirabilul volum. scoala. pe care nu-l ia nimeni în seama. goana dupa senzational a presei (Ultima ora). Goe). punând tara la cale între amici. de sub care razbeste cea mai crasa vulgaritate (High . imoralitatea în viata de familie (Mici economii.Cu toate acestea. unde îsi afirma personalitatea. gresita educatie. bataliile ce se sfârsesc prin împacarea generala (Telegrame) administratia înceata si birocratica (Urgent). lipsa de personalitate. de perfectiune artistica[8].marii zilei. care s-a încheiat cu o lovitura perfida si dureroasa pentru Caragiale . ce-si vorbeste de rau prietenii. favoritismul (Un pedagog de scoala noua). bietul Mitica. memorizarea mecanica. simpaticul Mitica. .o¢clock). rasfatul din familiile înstarite (Dl.calomnia lui Caion.life. Trebuie sa-l amintim pe Mitica. nepotismul (Triumful talentului). de fapt. în care domnesc obscurantismul. ridicola. Five . de care autorul râde cu oarecare compatimire. de spirit sadea. caci fiecare din paginile lui e un monument de observatie. maestre. Ranetti în Zeflemeaua: Nu Momente. cinicul Mitica.

Înspaimântat de un control al casei. întelegându-se de minune în afaceri. aproape toate mergând spre tipul global care este mistificatorul sentimental. n-a vrut sa raspunza. în parcuri. Personajele sunt vazute în cotidianul existentei lor marunte. ahtiat dupa informatii de scandal. dascalul terorizat de functiile influente ale parintilor scolarilor. la gara. Mache sau Mandache. culese din culisele vietii. contopistul îmbâcsit de prejudecati birocratice. . fie temându-se de ei. ireconciliabilii pe chestii de printipuri. el apare si este prezent peste tot.de ce.De ce? . la scoala. mici piese de teatru în care personajele se misca si vorbesc ca pe scena. galantul si emotivul. de fapt. nene Anghelache? a întrebat plângând ca un prost cel mai tânar. politicieni din tabere adverse. la simigerie. Dar. dar. unde cânta fanfara militara. micul burghez Mitica e o victima a societatii. se sinucide. în casele parvenitilor. si în celalalt. si într-un caz. el întruchipeaza pe arogantul reprezentant al ordinii publice. Oricum s-ar numi. ca un personaj de comedie. În Inspectie îl cheama Anghelache si devine erou tragic. cuminte. nenea Anghelache. Actiunea lor are loc la cafenea ori berarie. întocmind sforaitoare procese-verbale. .Cu numele de Lache. în redactiile revistelor. fie maimutarind pe cei din patura sociala superioara. moftangiul. Momentele sunt schite dialogate. studentul cu caracter de bronz. tipul intrigant si canalie.[9] Nu lipseste nici gazetarul superficial si oportunist. Stasache sau Mitica. desi rezultatul inspectiei îi confirma cinstea. patriotul si zgomotosul. într-un cuvânt. la bâlci. tradând cu primul prilej idealurile generoase sustinute cu demagogica ardoare.

Toate se remarca prin concizie. încurajându-le zburdalniciile cât sunt mici. consoarta fara principii si mama cu veleitatii de educatoare. surprins în viata domestica. dupa moda. ducându-se din snobism la concerte la palat. prin vocabularul. Schita lui Caragiale are formele cele mai surprinzatoare: sceneta (Amicii). accentul punându-se pe dialogul care reduce povestirea. ticurile verbale si expresiile comune. Prezenta în schite este si mahalagioaica pretentioasa.Accentul cade pe individul mic-burghez. de gradul sau de cultura. invitata sau neinvitata. antologie de scrisori (Urgent) etc. la indulgenta profesorului. povestire (Triumful talentului). adica prin automatisme ale vorbirii. prin el. de psihologia lui. dar si de epoca si locul de desfasurare a actiunii. scuzându-le slabiciunea si inertia intelectuala la vârsta scolara apelând. Alaturi de el o întâlnim pe cucoana din pretinsa lume buna. care-si rasfata copii. . care-l fac pe scriitor sa se dispenseze de orice fel de comentariu. cititorul îsi da seama de situatia sociala a personajului. de o incultura stridenta. Dialogul lui Caragiale are o mare forta de sugerare a realitatii. casa deschisa cu jour fix si lacheu cu fierturi si mânusi. vorbind româneste numai cu slugile. tinând. în fata unui pahar cu vin cu amicii. telegrame (Telegrama). într-un tramvai. rapoarte (Proces-verbal). prin orice mijloace. la un ghiseu. Personajele traiesc prin felul lor de a vorbi.

În schite. si era considerat si de cei din jur. În realitate. o adevarata catastrofa intelectuala. cu citate latinesti. debutând în învatamânt printr-o memorabila conferinta didactica. Vianu. de pilda pe Marius Chicos Rostogan. ca si în aritmetica. în realitate. asa cum subliniaza T. ca o celebritate didactica. Conferinta tinuta este un exemplu de incultura si prostie. ghespre. din aroganta. fractia se micsoreaza. în acest sens. pe masura ce numitorul creste. Izvorul comicului la Caragiale este discrepanta dintre aparenta si esenta. din tinuta protocolara. dintre ceea ce par si ceea ce sunt. Pe lânga fonetismele lingvistice care provoaca hohote de râs (roskim. a omului care îl reprezinta si al chipului în care el se misca si vorbeste. de fapt. autorul face.). Iata-l. Importanta pe care si-o da pedagogul rezulta din tonul doct. Lev Tolstoi a spus. si numitorul ceea ce crede el despre sine si. pictura mediului contemporan. fondul conferintei depaseste . gramakica în jenere etc. ca omul se poate asemana cu o fractie în care numaratorul este ceea ce reprezinta el. pe care Caragiale îl numeste distinsul nostru pedagog absolut. tocmai pentru ca omul se considera. un caraghios. oamenii zugraviti. distinsul nostru pedagog absolut este un semidoct.

Marius Chicos Rostogan este tipul reprezentativ al scolii burgheze. Trei cucoane. saruta pe nepotel si-i zice: Apai de! N-a învatat toata lumea carte ca dumneata! . ci mariner. prostovane. Educatia burgheza începe înca înainte de scoala. discriminatoriu. nu lasa elevului decât o singura posibilitate de raspuns: Da. ci vizeaza si aspecte mai profunde. bietul elev Ionescu. Când mam¢mare observa cu admiratie ca lui Goe îi sade bine cu costumul de marinel si mamitica rectifica. mam¢mare. apreciere careia Rostogan îi raspunde cu infatuare ca e metoda lui Pestalotiu. amenintat. Faimoasele inertii sunt debitate si în fata unui inspector care-l viziteaza si gaseste ca metoda lui e admirabila. nici marinel. si Caragiale zeflemiseste si satirizeaza cu ascutime metodele de educare a odraslelor burgheze. în familie. le cultiva obraznicia si orgoliul. Goe. Satira lui Caragiale nu se îndreapta numai asupra ignorantei si a prostiei personajului. Este criticat rasfatul abuziv. baiatul unei doamne bogate. întrebarile. pe care pedagogul i le pune. mamitica si tanti Mita.orice aberatie. care face din copii un fel de mici tirani ai parintilor. la care mam¢mare convinsa. din schita Domnul Goe este adus la Bucuresti ca sa nu mai ramâie repetent si anul acesta. spunând marinal. care avea un vadit caracter de clasa. La examenul anual. cu implicatii sociale. fiul unei spalatorese este tratat cu loaza. Nu se zice nici marinal. pleaca cu baietasul spre Bucuresti. iar când vine rândul micului Ftiriadi. domnul Goe le întrerupe : Vezi ca sunteti proaste amândoua.

trebuie sa ma ocup eu de el. Nu . chiseaua cu dulceata. mai mergea. cu care îi asurzeste pe toti. cu care o loveste atât pe servitoare. Apoi da un tipat si.sa nu mi-l deochi. acum. ridicându-se de pe scaun: Ionel! mama! ce ai? Ma. autorul îsi construieste în asa fel schita. Dar nu e vremea de discutii filozofice: soseste trenul . de când s-a facut baiat mare.si nu sta mult[10]. prezinta un alt Goe. peroreaza pentru educatia micutului. când era Ionel mititel. dar mama îl saruta si-l întreaba: Vrei sa moara mama? Rasfatatul copil ia apoi o trompeta. Ionel nu se opreste aici: ia o tigara din cutia musafirului. pe care o toarna în galosii musafirului. Schita Vizita. Fiind obraznic. o sabie. dar n-apuca sa termine. Madam Popescu. Cafeaua nu pateaza! Iese cu nitica apa calda! . Scuipa . de data aceasta cu numele de Ionel Popescu. fumeaza. barbatii cât timp îi iau unei femei educatia unui copil. mai ales când mama nu vrea sa-l lase fara educatie![11]. patându-i costumul. pe care o considera dintre cele mai alese: Sa-ti spun drept. alb ca varul. încât ceea ce urmeaza rastoarna total pretentiile pedagogice ale lui madam Popescu.zice mam¢mare. mama sa. cu ochi . si deodata o vad schimbându-se la fata ca de o adânca groaza. si toata vorbaria ei despre educatia fiului devine ridicola. Ionel este gata sa verse cafeaua si sa rastoarne masina de spirt pentru facut cafea.e nimic! Iese. cât si pe mama lui. un copilas de vreo opt anisori.ntorc si vaz pe maiorul . în timp ce mama lui este tot mai încântata. trebuie sa-i fac educatia. ia o minge si loveste ceasca de cafea a musafirului. i se face rau. si iar saruta pe nepotel si iar îi potriveste palaria de mariner. si stiti dv.

Mama intervine pentru a-si lua baiatul bacalaureatul si. sunt lipsiti de principii morale si.. cât si mama lui. Goe. Ionel. sa fie servit. . vezi? Nu ti-am spus eu ca tutunul nu e lucru bun? Aldata sa nu mai fumezi!. dar pâna sa faca un pas. sa nu faca nimic pentru societate. mama. sa nu munceasca.. . si nu baiatul. Tânarul Ovidiu Georgescu este lenes. de aceea. Ajutor! moare copilul! Ridic pe maiorul. daca pierzi un an. [12]. dar mama lui crede ca este persecutat de profesor.. practica traficul de influenta. unde este în continuare obisnuit sa i se faca toate mofturile.pierduti si cu dragalasa lui figura strâmbata.Vezi. fiind educati înca de pe acum ca paraziti. nu învata. Apa rece.! . tânarul parazit este urmarit în scoala. demagogia etc. Tânarul o ameninta pe mama: Mamito. proasta educatie începe în familie. adica sa nu învete. Mama se repede spre el. minciuna. care vrea sa-i zdrobeasca baiatului cariera. îi deschid repede mondirul la gât si la piept. Nu întâmplator a luat nota trei la Morala. Dupa cum spuneam. domnule maior? Îl întreb eu dupa ce-si mai vine în fire. Atât tânarul. E rau copilului! . maiorul cade lat. coruptia. mama nu vede decât ca e ambitios. în final.. exclama . Dupa aceea. Nu-i nimic zic eu.Vai de mine! Ţipa mama. sa traiasca doar pentru el. ma omor! În toata aceasta stare de lene a baiatului.

usurata: Am scapat! Am dat si bacalaureatul asta. Baiatul nu face nimic, el învata de mic sa fie lenes, obraznic, parazit.

Numele fratilor lui Ovidiu, Virgiliu si Horatiu, precum si numele mamei, Caliopi, au o doza de parodie, fiindca subliniaza nivelul de decadenta al societatii, în contrast cu principiile morale pe care acesti mari poeti latini le-au afirmat, ca reprezentanti ai constiintei sociale.

Traficul de influenta exprima relatiile decazute din societatea burgheza. Folosind traficul de influenta pentru a lua bacalaureatul, se întelege ce fel de legi va face dupa ce va termina Facultatea de Drept, unde vroia sa mearga si el, si unde fratii lui mai mari erau deja studenti.

Devenind student, precum Coriolan Draganescu din schita Tempora, parazitul învata acum arta demagogiei si coruptia. El tine discursuri înflacarate, catarat pe statuia lui Mihai Viteazul din fata Universitatii, scrie articole la Amicul poporului.

Seria parazitului este bine reprezentata în piesa de teatru O scrisoare pierduta cu st. Tipatescu, iar punctul cel mai înalt al evolutiei parazitului este Agamemnon Dandanache. Escroc, santajist, josnic, ramolit, corupt, devine un instrument în mâna celor care jefuiesc tara.

În societatea burgheza, oameni sunt apreciati dupa cantitatea de bani pe care o au, si nu dupa capacitatea lor intelectuala sau dupa calitatile morale. Cei bogati sunt considerati oameni de frunte, sunt tratati cu cinste si consideratie, chiar daca sunt niste obtuzi si niste badarani. Familia Piscupescu (frantuzirea numelui Piscupescu arata aroganta cosmopolita) este invitata la Peles. Toaleta somptuoasa a Mandicai si ifosele ei, nu pot însa acoperi vulgaritatea cucoanei: Mamito! Striga madam Piscupescu, uitându-se înapoi catre cuana Luxita, care, de pe veranda, o scuipa sa n-o deoache, mamito, baga de seama la cheile dulapului ca iar fura zahar dobitoaca, fir-ar a dracului sa fie!

Snobii si fatarnicii, voind sa pastreze o aparenta onorabila, chiar împotriva realitatii stridente, burghezii din schitele lui Caragiale nu se dau în laturi de la cele mai josnice tranzactii cu propria lor constiinta, negustorind cele mai alese sentimente, automistificându-se. Asa se întâmpla de pilda cu Manolache Guvidi din Om cu noroc, posesor al unei averi însemnate, si câstigata printr-o munca onorabila. Cât de onorabila a fost munca lui întelegem dupa ce citim despre cele doua sotii ale sale, despre tineretea si frumusetea lor, mai ales despre tactul lor diplomatic care putea smulge concesii însemnate mai marilor zilei, care-i ajuta domnului Guvidi sa fie luat îndeaproape tot sub puternica protectie a înaltului personaj. Acelasi irezistibil tact diplomatic are si nevasta lui nenea Mihalache din Diplomatie, care reuseste, prin interventiile ei si prin faptul ca stie sa-i traduca pe toti, sa mentina slujba sotului si sa-i scoata o pereche de case cu doua mii de lei mai putin. O astfel de

moralitate de familie (atât de satirizata în O noapte furtunoasa, O scrisoare pierduta, D-ale carnavalului ) mai este demascata si în schite ca Tren de placere, Mici economii, Cadou etc.

Tânarul Edgar Bostandachi, profesor suplinitor si publicist din High-life, este palmuit de maiorul Buzdrugovici pentru ca n-a pomenit, într-o cronica mondena de prezenta lui madam¢ Buzdrugovici. si a dat o exagerata importanta altor cucoane. Aceasta schita arunca o lumina asupra mascaradei presei burgheze care era un instrument în mâna potentatilor vremii si o colportoare de stiri false, senzationale, de minciuni. Excelenta este în acest sens schita Atmosfera încarcata, în care scriitorul, confrunta informatiile guvernului cu ale opozitiei.

Dar aspectul cel mai nociv al contradictiei dintre aparenta si realitate este demagogia burgheza pe care marele scriitor a condamnat-o cu indignare profunda. Alaturi de Profesiunea de credinta a lui Alexandrescu, de Clevetici ultrademagogul al lui Alecsandri, de Scrisoarea a III-a a lui Eminescu, Caragiale a dus în cadrul acestei teme contributia cea mai pretioasa, cea mai bogata si mai elocventa. Alaturi de O noapte furtunoasa, O scrisoare pierduta sau Conul Leonida fata cu reactiunea, marele scriitor ne-a lasat numeroase schite pe aceasta tema. De la nea Nita din Jertfe patriotice, negustorul care, în ajunul lui 11 februarie, cere fitantie. Pentru interesele patriei pentru ca sa aiba temei la catastif, pâna la Coriolan Draganescu din Tempora, Caragiale pare sa ilustreze artistic un fel de istoric al demagogiei literale. Coriolan Draganescu este tipic pentru evolutia demagogiei si arivismului liberal. Drumul de la tribuna tinerimii, inteligenta vie, caracter de bronz, temperament

de erou, la nerusinatul inspector politist, canalia ordinara, miselul fara rusine, salbaticul zbir si calau antropofag. Sintetizeaza de fapt lichelismul si oportunismul burgheziei liberale. În acest sens trebuie de asemenea citata savuroasa si originala schita Telegrame, în care burghezia apare în toata meschineria si lipsa de principii consfintite prin finalul asemanator cu cel din O scrisoare pierduta. Caragiale nu uita sa satirizeze si alte metehne tot atât de nocive ale aceste clase, cum ar fi nationalismul sovin, arma otravita prin care burghezia voia sa arunce vina pentru exploatarea si jefuirea poporului pe spinarea strainilor, a veneticilor. Portretele de moftangii din Rromânul, Rromânca, Savantul demasca, prin arma caricaturii, burghezia sovina. Scriitorul sugereaza însa cu subtilitatea-i cunoscuta ca frazeologia partiotarda nu este decât o masca, în fond aceasta burghezie fiind tot atât de profund cosmopolita: Rromânca vorbeste româneste avec les domestiques - încolo frantuzeste, iar ziarul preferat este l¢Indépendance romaine.

Facând o comparatie între generatia de la 1948 si posteritatea liberala, Caragiale demasca în pamfletul Toxin si toxice pe demagogii liberali: Iata urmasii vostri liberali (se adreseaza el pasoptistilor), iata haitele catilinare de politicieni liberali, de diplomati de mahala, de vânatori, de slujbe si de mici gheseftari: avocatei latratori, samsarasi dibaci, toate lichelele si drojdiile sociale tinzând sa suie sus, cât mai sus, distinctie fara merit , avere fara munca, pofte fara spatiu - roade minunate ale unei scoli ce le-a înarmat numai instinctele pernicioase, pândind alegerile si toate nevoile publice pentru a ciupi pataca.

când prefectul vine sa ancheteze cazul. Conul Arghir. Când reflecta soarta unui taran sarac. Ion este încarcat de catre arendas. victima nedreptei justitii burgheze (Napasta). ca lui Ion nu-i era dusman numai arendasul propriu-zis. când subprefectul vine în sat. Speriat. reflexiv. uneori mergând pâna la satira violenta. la subprefect. Cel care în 1907 a intuit cu patrundere cauzele marii rascoale taranesti.Am observat ca întotdeauna când vine vorba de burghezie. ca sa se sature de cercetare. rascolitoare. puternica schita inspirata din lumea satului. dar nicaieri nu afla dreptatea. primarul n-are curaj pentru ca arendasul îl apuca de datorie. Merge atunci la primar. scrie o drama puternica. în care parca a disparut marele scriitor satiric. la arendas. drept raspuns. În aceasta scurta schita Caragiale sugereaza. Caragiale paraseste comedia. Ion renunta la revendicarea dreptului sau. de rezonante adânci. de clasele parazitare. Caragiale foloseste arma biciuirii prin râs. vine cu el la brat la primarie si se întelege de la sine cui i va face dreptate. bea acolo. manânca. Ba mai mult. ne-a dat. arendasul se repede înfuriat la bietul taran si-l bate din nou. Arendasul român. Când Ion merge sa reclame. O alta tonalitate foloseste scriitorul atunci când se refera la clasele de jos. dupa care subprefectul încheie conflictul printr-un discurs demagogic în care nu uita sa spuna cu o sfruntata ironie ca dragostea între taran si arendas este mâna lui Dumnezeu si raporteaza prefectului concluzia anchetei. . cere socoteala boierului si. care era la cheremul bogatasului. Ţaranul. luându-i locul un autor grav. ci întregul sistem administrativ burghez. cu câtiva ani mai înainte. la prefect. primeste o ploaie de pumni în cap. demn. anume ca partile s-au împacat. la cei exploatati si asupriti. cu zece zile de prasila. de demagogi si carieristi.

Drumul de la tribun al tinerimii. având înainte modele vii. pacalelile de 1 aprilie etc. saloanele mondene. Ele alcatuiesc o fresca sociala vasta: I. Coriolan Draganescu (Tempora) este tipic pentru evolutia demagogiei si a arivismului liberal. Caragiale evoca viata din capitala. agitatia strazii. canalie ordinara. Caragiale pare sa ilustreze artistic un fel de istoric al demagogiei liberale. umorul de limbaj. Comicul din Momente e de natura tipologica.L. miselul fara rusine. balurile. îmbulzeala vesela de mosi. inteligenta vie. Caragiale ramâne în Momente el însusi. birourile functionarilor. care îmbratiseaza o gama larga. pâna la stâlcirea cuvintelor datorita inculturii sau starii de euforie alcoolica. caracter de bronz. temperament de erou la nerusinatul inspector politist. I.Arendasul român este una dintre cele mai puternice marturii literare ale cruntei exploatari a taranilor înainte de 1907.L. berariile. licheismul si oportunismul burgheziei liberale. sintetizeaza. de fapt. salbaticul zbir si calau antropofag. de la automatismul verbal specific. .

a caror subtilitate ar sfida cele mai rafinate cursuri de retorica.. O alta serie de .. Groaznica sinucidere din strada Fidelitatii. Astfel. pe de alta parte.. unde ordinea schitelor nu este aleatorie. Amicul X.. O privire aruncata asupra sumarului e întru totul revelatoare. întrucât aceasta din urma este deliberata. Reportaj inaugureaza seria de momente dedicate presei si acelor infatigabili reporteri din speta lui Caracudi: Ultima ora!. construita.. Boris Sarafoff!.. Într-un stralucit articol programatic.Ele prezinta mofturile si pe moftangii la toate nivelurile vietii sociale si la toate vârstele. pretinzând o anume rigoare reflexiva. tehnica prozei ascunde sute si mii de secrete. ci premeditata de autor. Caragiale conform tehnicii muzicale. bine calculata în vederea obtinerii unor anumite efecte.L Caragiale observa ca a crea o literatura înseamna a crea o proza. colportor de informatii prelucrate fantezist.L. acestora le urmeaza imediat o schita înrudita.... I. unde eroul. iar. în care câte o tema anuntata si fixata de catre o schita se dezvolta în diverse variatiuni prin intermediul schitelor subsecvente. O ilustrare foarte interesanta a apetitului constructiv si reflexiv al prozatorului contine chiar volumul de Momente. realizeaza un soi de gazeta vorbita. O buna lectura. Momentele constituie un volum gândit si construit de I.

independente.F. si însotite. O lacuna. iar. C.schite este consacrata mutatului: Caut casa. momentul nerabdarii este combinat cu acela al rabdarii. anume Urgent.. grafic. Seria subsecventa e aceea a partidelor de placere. ale familiei (Cadou. conform modalitatii teatrale. Se însiruie apoi.R.despartind diversele serii tematice si stilistice din sumarul Momentelor .rup monotonia grupajelor. High-life). prin care schitele învecinate Întârziere si Petitiune. O zi solemna. . pe de o parte. Diplomatie. ca împreuna cu C. Într-un chip foarte subtil.. Triumful talentului. având însa si o functie laitmotivica: Lantul slabiciunilor e o variatiune la . anunta tematic un alt moment. printre aceste piesete pare complet de neînteles daca nu tinem seama. Un grup aparte îl formeaza momentele cu tonalitate grava si chiar tragica: Inspectiune si Ultima emisiune. momente ale politicii (Atmosfera încarcata. Art. Mici economii. care . si Tren de placere. de faptul ca schita contine secvente în care replicile sunt asezate.. În cadrul acestui aranjament meticulos alcatuit dupa principiul muzical al Temei si variatiunilor (cum suna. Vizita si oarecum. aproape imediat. Urmeaza momentele educatiei: D-l Goe. ce îi succede imediat ca variatiune. adica a petrecerii: La Mosi..R.. de altfel. pe de alta. partial. Proces-verbal. care. acea a momentelor drumului-de-fier). totodata. (includerea lui Bubico. ultima categorie de schite o cristalizeaza scenetele: Justitie.).. Situatiunea). Caldura mare. ca parodie a stilului birocratic si administrativ. De închiriat si.. chiar titlul uneia dintre schitele caragialiene). ale lumii bune (Five o'lock.. Asa-zisele reminiscente incluse în volum (Boborul si Baioneta inteligenta) sunt precedate de un moment într-o oarecare masura înrudit. Tempora. în ordine.F. tot de o schita cu caracter autobiografic: Grand hotel'' Victoria Româna''.214. exista si câteva momente flotante. încheaga o alta subgrupa. În fine.

Sigur ca. Caragiale e atât de inspirata si datorita polisemiei sale: caci daca ne luam dupa dictionare..L. Caragiale iese la iveala. Caragiale ne anunta într-o seara ca peste câteva zile are sa apara în volum bucati alese din schitele lui saptamânale publicate în Universul si cauta un titlu care sa fie însa o singura vorba. ipostaza împrejurare. schita înscrisa în orbita reminiscentelor. Din amintirile contemporanilor.S. ora. prin arta mintitlui si a mistificarilor. ca structura formala. dar. dupa cum atesta prima sa varianta (Reîntoarcerea lui M. ceas. I. prima schita. faza. I.S. de naturalistii germani). la rândul sau. punct. în atare conditii. 1 aprilie si Telegrame sunt laitmotive pentru momentele parodierii stilurilor. unde ne întâlneam în toate zilele [.]. ne aminteste o povestire ce ne-a facut-o un prietin.L. si instantanee fulgeratoare ori clipe de viata. în sfarsit. cu moment înseamna si clipa. Sintagma aleasa de I. deci. minut.L. 25 de minute. stadiu. si I. tot un fel de amintire. dar si: circumstanta. Nici unul din câti eram atunci la masa n-am putut sa-i dam ce ne cerea si tot el a gasit cuvântul Momente sub care s-a si publicat volumul. la origine. care. etc. dar si situati . este. cautarile scriitorului fiind de a gasi o denumire adecvata: La o masa din fund de la Gambrinus.L. e de prisos sa spunem ca nici titlul volumului nu este întâmplator. cu claritate. Amici.).precedentele momente ale educatiei si scolii. în chiar vremea lui I. momentele caragialiene sunt. concomitent. anunta grupajul piesetelor. prevesteste un alt moment flotant. situatie sau etapa. Caragiale. secunda (sa ne amintim de acel Sekundenstil lansat. adica efemeride fixate pe retina eternitatii.

Sa fim barbati si sper ca suntem. . groase talpi trebuie sa aiba. si-a numit creatiile Nuvele exemplare. Viata banala a mea. atragând atentia ca aceasta titulatura are un caracter mai mult epic decât estetic: . le numesc exemplare.L. tot într-unul din articolele . scriitorul marturiseste raspicat ca realitatea acuta si nuda îl împiedica sa se abandoneze. splendida sa introducere la Notitele critice scrise pentru ziarul Universul: Odinioara. numai implicita.cathartica nu este la I. al barbatiei. Poezia este atributul tineretei . vizibila în privinta structurii volumului de Momente (inclusiv în aceea a titlului ). a noastra a tuturor românilor. iata ce ma intereseaza. Ferice de ei.L.sau ipostaze decupate intentionat pentru exemplaritatea lor în privinta unor anumite faze ori stadii ale existentei.exemplu de viata si realitate. asa cum Unamuno. Intentionalitatea epica.chiar asa . dupa cum si în privinta fiecarei schite în parte. dupa model cervantin. moral . cum s-ar putea crede. deci. De altfel. reveriilor idealizante ori înaltelor speculatii gratuite: Eu nu ma pot gândi sus când umblu cu picioarele goale pe coji de nuci. Caragiale ar fi putut sa puna ca subtitlu al Momentelor formula Schite exemplare. ci fatisi explicita. De aceea.parintii nostri ziceau cu mândrie ca românul e nascut poet. cu iresponsabilitate. Caragiale. Deliberarea reflexiva este. iata ce-mi atrage irezistibil atentia. daca nu chiar cu mai multa noi putem zice ca românul e nascut critic. cu un ton categoric. dupa cum ne previne. Astazi tot cu atâta mândrie. fiindca le dau drept exemplu . nu prea de multa vreme .popoarele mici fac repede progrese mari . I.critica.

la aparitia Momentelor în 1901. de suprafata. care pare definitiv clasat . ci Monumente . Inspectiune si Doua loturi. exercitarea unei reale munci intelectuale a cititului. existenta . perceperea adecvata a constructiei sale presupune un efort sporit de lectura si prezenta unui cititor implicit care s-o descopere si s-o descifreze.L. Caragiale se întreaba ce va sa zica o bucata buna de proza. Caragiale e mai artist decât poet.L.sub un Caragiale neptunic. umoristul George Ranetti i-a dat lui I.programatice. ca si capacitatile sale neobisnuite de tehnician. raspunzând pe loc ca este aceea care ne poate plati drept munca intelectuala a cititului: opera prozastica fiind productia celui care gândeste. maestre . mai artist decât poet sunt. Cum se stie. pentru a fi decodate. Predominanta în cazul autorului Inspectiunii a inteligentei artistice asupra purei inspiratii creatoare. Caragiale o replica memorabila Nu Momente. justifica raportul între osteneala ce si-a dat spiritul meu cu dânsa citind-o si folosul ce el a obtinut dupa osteneala sa. datorita semnificatiilor transcendentale pe care tragicul le insinueaza în materia comica[13]. asemeni unui palimpsest. Asemenea bucati bune de proza.a unui alt Caragiale. de pilda. vorbind tot în termeni caragialieni. deoarece.L. în care scriitorul se dezvaluie. cu stralucire. oricât de mare artist e. de mestesugar obsedat de perfectiunea formala au fost surprinse de Ibraileanu într-o expresiva si exacta formulare: Eminescu e mai poet decât artist. I. plin de intentionalitati ascunse. oricât de mare artist e. iar în ciuda aparentelor lor umoristice. I. plutonic. Acele sute si mii de secrete ale tehnicii prozei dezvaluie mereu. cele doua creatii reclama. anume în O buna lectura.

opera minora a scriitorului. secventele caragialiene reproduc fragmente vii. spre deosebire de teatru si nuvele. deci. din realitatea imediata. Ca într-un serial de actualitati.] caruia. Bogatia operei (îmi spunea odata Vlahuta ca e de mirare cum oamenii nu iau seama la bogatia de figuri si întâmplari câta e numai în Momente)[14]. cu timbru foiletonistic si. caci fiecare din paginile lui e un monument de spirit de observatie. caracteristice.trebuia sa botezi admirabilul volum. cu deosebire cea care încununeaza cariera scriitorului. nu lipsit. i se va acorda un interes istoric)[15]. din contingent. falsa impresie a unor texte minore. în care scurtimea si precipitarea dramatica cedeaza treptat . Caragiale pastrau o rezerva radicala fata de Momente. Motivul fundamental ce trebuie sa fi declansat cecitatea estetica în fata schitelor si care o si explica se afla în realitatea pe care ele o reflecta. cu oricâta rigoare judecat. caci o parte din contemporanii lui I. si abunda în referiri si aluzii la tribulatiile cotidiene din epoca. fapt ce a creat. este astazi definitiv si unanim ratificat de istoria si exegeza literara. Verdictul acesta. ierarhia ei interna (criticul tinând la deosebirea dintre ceea ce se poate numi opera clasica si comun cunoscuta si elementul [. evolutia creatiei. de perfectiune artistica.L. Dar la 1901 lucrurile stateau cu totul altfel. efemer. de un anume accent calamburesc. aproape firesc. ar fi reprezentat. de spirit sadea. în opinia lor. intentional. etapele ei. care.

materializate în comentarii. prin material si atitudine. scapat de oprimarea ce fusese orisicum excesiva. cu reflex imediat în viata cotidiana a epocii.[16] Exista o relatie aproape nemediata între momente si realitatea de ultima ora pe care ele o înregistreaza. de culise. absorbind si conservând efervenscenta si vehementa iscate în jurul lor. argumentatii pro si contra.unele expuneri largi si potolite. fara a fi silit sa însemneze numaidecât o culminatie sau sa prepare crize. de inventie. ecourile lor profane. om sucit. cu atentie la detaliul concret. excesul de actualitate si asa-zisa netransfigurare a celorlalte proze. într-adevar. . Canuta. confirmari si dezmintiri. au deplâns. I. ce-si are valoarea lui constructiva. În mod paradoxal. însa. reflexele uimitor de prompte ale unor evenimente reale. în schimb. evaziunea cititorului din realitatea imediata. La conac. polemici. alaturi de momente. a stilului clasic.L. face corp comun cu universul schitelor) si care dau senzatia de literatura. scriitorul a accentuat contrastul dintre aceste opere de tip diferit si a înlesnit tocmai inevitabilul: multi dintre contemporanii sai. cu siguranta. Momentele reprezinta. elogiind La hanul lui Mânjoala. care. Intuind. Caragiale a pus. mai elevate (cum sunt La hanul lui Mânjoala. si creatii de alta factura. precum si nuvela Doua loturi. favorizând. procedând astfel. Stilul curat narativ se dezvolta acum liber. primejdia unei asemenea receptari depreciative si superficiale a volumului sau.

G. discursuri parlamentare s. Constituind proiectii.impiegati în diferite administratii publice . Iata de ce. în care arata. zvonuri. deci. de la razboi încoace. savurând si întelegând altfel comentariile.m. aluziile. iar în prefata editiei a II-a a Spiritului critic în cultura româneasca tine sa precizeze ca paragraful referitor la opera caragialiana ar trebui remaniat. ale unor momente din aria raporturilor interumane.d.L. Caragiale ca este cel mai mare istoric al epocii dintre 1870-1900. Un istoric complet.L.Caragiale receptau momentele în cu totul alt mod decât noi. pentru ca.a. despre chestiunile la ordinea zilei. ma conving din ce în ce mai mult ca acest om a vazut mai bine decât oricine în realitatea noastra sociala. în genere. Momentele contin o catagrafie mozaicata a evenimentelor. de mirare ca. care critica si care explica.stau de vorba. bârfe etc. schitele caragialiene cuprind o cantitate apreciabila de adevar istoric. publica. memorii. din unghiul viu al cunoasterii sensibile. De aceea. Ibraileanu afirma despre I. Datorita capacitatii absolute de absorbtie a oricarui fel de mostra extrasa din structurile multiple ale realitatii timpului lor istoric. contemporanii lui I. ale unor momente de viata familiala. totodata de început de secol românesc. corespondenta. fraza emblematica. de o acuta promptitudine. Nu e. mentalitatilor si moravurilor de sfârsit de veac si. la masa lor obicinuita într-o berarie.speculatii. potrivita mai tuturor momentelor si sugerând atmosfera încarcata a schimbului de opinii pe baza ultimelor informatiuni. ce poate fi confruntat cu alte surse de informatie: ziarele vremii. este cea din debutul Inspectiunii: mai multi prieteni . socialpublica sau. polemicile si reactiile . în Note si impresii.

liminar. ci adeseori a unei anumite ore sau clipe . au fost. de ultima ora. asadar o proza provocata direct de una sau alta dintre întâmplarile sau impresiile reale. pentru cititorii Universului. a netransfigurarii si a lipsei de artistica. momentele au constituit un fel de proza ocazionala (în sensul pe care Goethe îl da ocazionalului în literatura). din cauza actualitatii lor imediate. foiletoanele acestea.schita caragialiana include. Astfel ca. atenuate de I. când si-a strâns momentele în volum ). foarte minutioase în foiletoanele din Universul. care tocmai se cristalizeaza si se consuma în prezentul imediat al celui ce le transcrie. impresia aceasta . mai totdeauna. puteau crea si impresia perisabilitatii. în epoca receptarii sincrone.L. si fisa de observatie meteorologica a timpului. într-o oarecare masura.personajelor. foarte exact. E.nu numai a unei anumite zile. atât timp cât ocazia supravietuieste. Lovinescu a înregistrat. în care sub diverse masti se înfrunta opinii diferite asupra destinului în eternitate al operei caragialiene. Pasajele acestea de ordin conjunctural-cotidian scot în evidenta faptul ca. putea parea ca Momentele nu rasfrâng actualitatea perena a artei. Într-un dialog de tip platonician. O asemenea proza ocazionala pare sa traiasca numai cât traieste si fragmentul de realitate reflectat. ci doar pe aceea trecatoare a realitatii. Caragiale. cât interesul în jurul unui eveniment nu se stinge înca. si iarasi nu e de mirare ca. începând cu datarea calendaristica (precizarile temporale. Acesta si fiindca reprezentau o fixare a momentului .

dar numai pentru o epoca marginita. ce pot fi datate precis (precum într-o proza ocazionala). liminar. face însa ca si noi. în schimb. astazi. ele se dovedesc acum valabile pentru împrejurari generale. fara a avea senzatia ca deasupra lor s-a lasat o ceata a vetustetii. daca nu le mai receptam doar ca anumite întâmplari de zi cu zi. Daca. iscat chiar din interiorul acestor schite. în esenta. aceasta proza asa-zis marginita ar fi trebuit sa dispara o data cu epoca marginita pe care o circumscrie. sa le percepem. pareau exponentiale numai pentru împrejurarile restrânse ale unei epoci marginite. la fel. s-a întâmplat exact pe dos. . Momentele si-au conturat o aura de eternitate si o autoritate de etalon tocmai pe masura ce s-au îndepartat de actualitatea pasagera. momentele au fost întâmplari din realitatea imediata si primii lor cititori. pe masura ce particulele de contingent s-au dezagregat. totusi. La origine. Proza ocazionala a Momentelor ar fi urmat sa se volatilizeze o data cu extinctia cauzelor generate de realitate. îndeosebi. le receptam. Cu alte cuvinte. ca scapari ale oricaror întâmplari cotidiene. si. le-au si recunoscut ca atare: un paradox fericit. de Pompiliu Eliade ): Eroii lui Caragiale sunt reprezentativi.(reprezentata. în fireasca cunostinta de cauza.

.Opera dramatica 1. Comediile O noapte furtunoasa Nicaieri talentul lui Caragiale nu iese mai bine în evidenta ca în comediile sale.

particularizeaza social si istoric: Odaie de mahala. Caragiale a publicat apoi piesa. Piesa este scoasa de pe afis deoarece este socotita imorala. din 21 ianuarie. Jupân Dumitrache. comedia a fost reluata într-o noua distributie si regie. pe care o cunoastem astazi. vizând decorul. Caragiale.Astfel O noapte furtunoasa sau Numarul 9 este prima dintre capodoperele comice ale lui I. o pusca de gardist cu spanga atârnata lânga ea. sub directoratul lui Al. numarul 7-8 în anul 1879. La stânga în planul întâi si-n planul din fund. în dreapta pe planul al doilea. zis si Inima-rea. Usa în fund. dând în sala de intrare: de amândoua partile usii din fund. în 1883. Dupa 4 ani. cu schimbari. capitan în garda civica si cherestegiu. Versiunea în doua acte. Vede lumina rampei în 18 ianuarie 1879 la Teatrul National din Bucuresti.L. razemata de fereastra. surprinde tipuri reprezentative. în volumul Teatru la Editura Librariei Socec. Titirica. obligându-l pe autor sa-si retraga piesa. este dominat de orgoliul sau de proprietar. cu aluzii politice. Personajul principal. alta usa. autorul. O noapte furtunoasa este o comedie de moravuri care porneste de la pretextul unei farse de mahala (Florin Manolescu). Finalul este modificat. Printr-o observatie lucida. câte o fereastra. Detesta . Piesa a aparut în Convorbiri Literare. Davila. Indicatiile scenice. În dreapta în fund. câte o usa. s-a jucat în stgiunea 1905-1906 la Teatrul National din Bucuresti. la a doua reprezentatie. prin definirea trasaturilor lor caracteristice. Primele doua scene pun la curent pe spectator/cititor cu situatia momentului. Mobile de lemn si paie. Actul I se prezinta ca o juxtapunere de noua scene complementare.

gelozia se nutreste tot din orgoliu si îi este pricinuita de un prapadit de amploiat.. sergent în garda. esentiala în definirea personajelor. Ne punem la o masa. eram eu. pe care îi numeste papugii. întâmplarea cu bagabondul. student în drept si publicist. din greseala. este întrerupta de interventiile lui Nae Ipingescu (devenit aici personaj-confident). ca sa vedem si noi comediile alea de le joaca Ionescu. cu un coate-goale nu vine bine. consoarta lui Jupân Dumitrache.functionarii. sfârsind în incoerenta si care aproba cu câte un rezon. niste scârta-scârta pe hârtie.) Încep sa ma-ncruntez la bagabontul si mai ca-mi venea sa-l cârpesc. îi marturiseste ipistatului Nae Ipingescu. bagabontul. de a separa dramaticul de epic ( Mircea Tomus). Povestea relatata este interiorizata asemenea unei confesiuni: Jupân Dumitrache: stii dumneata ca la lasata secului am mers la gradina la Iunion. dupa cum . consoarta mea si cumnata-mea Zita. arhivar la o judecatorie de ocol. Aceasta istorie rezolva pe deoparte tehnic un mod de a naste dramaticul din epic.. om de încredere al lui Jupân Dumitrache. Trece asa pret ca la un sfert de ceas. Tânarul atât de insistent. cu un bagabont de amploiat. care coase galoanele la mondirul lui Chiriac. ca mod de constructie a replicilor. În scena VII intra Veta. Aceasta îi trimite un mesaj cu adresa exacta. aduce în prim-plan viata personajului. sa ma pui în public.. Dumitrache tine la onoarea de familist. a schimbat numerele caselor: a batut numarul 6 d-a-ndoaselea.. iar pe de alta parte. care se îndragosteste de Zita.. amicul politic. Înainte de a-si face rondul. nu este altul decat Rica Venturiano. Naratia. tejghetar. amantul ei. si numai ca ma pomenesc cu un ala. dar mi-era rusine de lume. Un mester binagiu. Orgoliul sau de proprietar îl face sa nu se dezvaluie în vazul lumii: Jupân Dumitrache: (. eu de! negustor.

cu ochelarii pe nas. careia îi comunica hotarârea de a nu mai merge la Iunion. intriga amoroasa dintre cei doi este de mahala: îi marturiseste ca nu este crezuta în sentimente. Rica reapare. din strada. Jupân Dumitrache. în centru aflându-se parada sentimentala dar si patriotica a lui Venturiano. însotit de ipistat si de Chiriac. Titirica vede din strada profilul moftangiului. În penultima scena. Venindu-si în fire. lui Jupân Dumitrache. nicidecum a sotului. Imprudenta i-ar fi fost fatala daca nu ar fi fost recunoscut de Nae Ipingescu ca unul de-ai nostri. cade în genunchi si-si debiteaza celebra declaratie de amor. facându-si rondul de noapte. dar totul se va încheia cu o împacare dublata de comicul situatiei. Rica Venturiano nimereste în camera Vetei. O asculta cu neatentie pe Zita. În scena explicatiei cu Chiriac. deorece s-a ascuns într-un butoi. sa vegheze la onoarea lui de familist. îmbratisat cu Veta. plin de var. . Veta îi da drumul lui Rica pe fereastra care da pe niste schele. Din cauza miopiei nu distinge persoana.îl prezinta autorul în lista de personaje. În cele 9 scene ale actului II sunt explicate relatiile de adversitate sau de solidaritate dintre personaje. Aflând ca tânarul este autorul articolului Republica si Reactiunea sau Venitorele si trecutul din ziarul Vocea patriotului nationale. a VIII-a din actul II. speriat. În puterea noptii. îi striga lui Chiriac. sora ei. Pe ea o costa banuiala lui Chiriac. cu giubenu-n cap si da buzna în casa. Dumitrache consimte la casatoria celor doi. regreta ca nu se poate muri din dragoste.

da-i înainte. care vede în el un viitor diputat sau ministru. Încurcatura a început de la epistola versificata scrisa de Rica. într-un moment de inspiratiune Zitei si raspunsul acesteia cu indicarea numarului casei. ca în final sa ispraveasca în juraminte. Ipistatul are rolul de a-l intia pe cherestegiu cu ce mai zice politica. . om de încredere al lui Dumitrache. Ziarul fiind prezent la începutul piesei. un al doilea motiv important.L. dar se prefac ca nu stiu. Interogatia devine sireata.Rica debiteaza fraze sonore Domnule. Chiriac o interogheaza pe Veta în legatura cu întâmplarea de la Iunion în crescendo. biletul. Spiridon îl pacaleste pe Rica pentru bacsis. si Veta. de la tonul neutru pâna la inflamare. Interpretarile deformate ale lui Nae Ipingescu talmacesc în termeni ilogici teoriile lui Rica Venturiano. desi desluseste cu greu slovele gazetei. aduce gazeta în fiecare seara. Nevoia funciara a personajelor de a se însela este dublata de siretenie. sunt semne ale relatiei dintre personaje. Vocea patriotului nationale este citit dupa un ritual. Zita o ia cu vorba pe Veta pentru a merge la Iunion. Scrisoarea. este un fel de pedagog politic. box dei spre marele entuziasm al lui Titirica. Caragiale. Toti stiu despre relatiile dintre Chiriac. chemat sa-i apere onoarea. din moment ce Spiridon. Dumnezeul nostru este poporul: box populi. baiat de pricopseala în casa lui Dumitrache. Chiriac îsi exercita atributiile de sergent în garda tot prin bilete trimise lui Tache pantofarul sau lui Ghita Ţicardau pentru a fi scosi la izircit. De asemenea. iar lectura agramata a articolului este întrerupta de aprobarile jupânului cu câte un bravos. Apar în piesa doua motive esentiale în opera lui I.

Zita. este un profitor al sotiei acestuia. tine la onoarea de familist. Nae Ipingescu. mai evoluata. dar. contribuie la conturarea acelora care actioneaza în fata spectatorilor. pantofarul de la Sf. este tratat grotesc. devotat. volubil. omul de încredere al stapânului. Ipingescu. stupid. . aspira la intelectualul Venturiano. dar mai ales limbajul care individualizeaza personajele. Astfel. fidel siesi în ce priveste suficienta. fiind personajul cel mai lucid. deoarece nu este antrenat în nici un fel de joc. de caracter. Personajele care actioneaza pe scena se pot rezuma într-o singura formula. care se repeta mereu cu o staruinta ce si-o impune (E. mahalagiu. Veta este multumita cu mediul ei.În piesa distingem doua categorii de personaje: unele care actioneaza pe scena si altele care nu apar. Chiriac. Tache. Chiriac. evocate. cel mai adesea bine aleasa. adauga note la caracterizarea lui Jupân Dumitrache. Scriitorul cultiva comicul de situatie. fara a avea sentimentul pacatului. Ghita Ţicardau contureaza biografia Zitei. brutal. se rezuma la a spune rezon. Lovinescu): Jupân Dumitrache. personajul cel mai angajat în piesa. Rica Venturiano. Lefterie.

.

Se mai jucase înainte doar pe o scena de a doua mâna (consemneaza în amintirile sale Constantin I. farsa într-un act.Conul Leonida fata cu Reactiunea Comedia Conul Leonida fata cu Reactiunea a aparut în Convorbiri literare în 1880 si a fost inclusa în volumul Teatru care a cunoscut numeroase editii. farsa în 4 acte. ostil lui Caragiale este faptul ca piesa de fata a fost reprezentata pe scena Teatrului National abia în 16 aprilie 1912. Relevant pentru contextul. 1876. farsa în 3 acte. Caragiale a fost permanent constient si marcat de aceasta ostilitate. 1880. 1879.. 1881. 9. dovada sta si încercarea de cronologie redactata cu o ironie amara si trimisa Directiei generale a teatrelor în 1898: O soacra. Nottara). piesa în 2 acte. 1883. Liviu Calin observa: aceasta lista în care sunt câteva inadvertente trebuie înteleasa în primul rând ca un raspuns dat unor critici necalificate.. Totusi Caragiale a fost totdeauna constient de valoarea fiecarei piese în parte (. în multe rânduri. O noapte furtunoasa sau Nr. O scrisoare pierduta. Conul Leonida fata cu Reactiunea. la putin timp dupa jubileul de 60 de ani ai autorului.) . D-ale carnavalului. farsa într-un act. Napasta.

în fond. ale carei convingeri politice nu sunt altceva. de automatisme de gândire - .Conul Leonida. de ce nu. 1982). dimpotriva. a fi în esenta ei una conservatoare. într-o alta perspectiva. piesa înfatiseaza mic burghezul liberal. Conul Leonida este. în pensia lui. Ed. Deci Vivat republica! Dialogul se scurge confuz si marcat de inadvertente istorice. 60 de ani. papuci si scufie de noapte. consoarta lui. de orice tip ar fi ea. Din relatarea. Piesa. politicianul de casa. si o lege de muraturi. Coana Efimita. dar nici aceasta fundamentata pe convingeri.În acelasi registru tematic inaugurat de O noapte furtunoasa. si i-ar conveni. în halat. care ar lovi în linistea sa. Scena I îi prezinta pe cei doi sexagenari prinsi într-o discutie politica la gura sobei. desi Conul Leonida este adeptul revulutiei la care iese ca la plimbare. orice regim democratic (republica. în speta) care ar da.pe care le urmarim pe parcursul a 5 scene (cu exceptia Saftei care apare numai în ultima). 56 de ani. în Prefata la volumul Teatru. aflam cu stupoare si amuzament ca rastumarea democratica a tiraniei de care îsi aminteste pensionarul în papuci se refera la demonstratia de la 11 februarie 1866. ca si în cazul lui Titirca Inima-Rea. Safta. Conu Leonida evoca nostalgic trecutul sau revulutionar alaturi de fosta consoarta. un cetatean mai putin turmentat. Regimul respectiv ar trebui sa se instaleze fara tulburari prea mari. Albatros. are un singur act si antreneaza în actiune doar trei personaje . în care Leonida nu uita sa-si exalte meritul participarii. El are ce are cu reactunea. Bucuresti. a carei: consecinta a fost rasturnarea lui Alexandru loan Cuza de catre oligarhie. pensionar. Mentalitatea lui Leonida se dovedeste. decât simple simulacre ale unor idei democratice (Liviu Calin. slujnica lor .

. Ceea ce n-o împiedica pe Coana Efimita sa cada în admiratie în fata atotstiutorului ei sot si vajnic luptator cu reactiunea.. explicându-i acesteia cu un calm olimpian ca este imposibil sa fie revulutie caci nu stii dumneata ca n-are nimini voie sa descarce focuri în oras?.. detunaturi si chiote. Ce-i de facut? Cazuti în prada unei mari disperari. Scena III îl arata pe Leonida. Cum bobocul are mereu dreptate.într-un cuvânt. Din gazeta afla din Ultimele stiri ca Reactiunea a prins iar la limba. si totul se lumineaza sub scufia lui de noapte. ei! si dupa aia. redusi la Coana Efimita si sta cu inima cât un purice sa nu vina reactionarii peste el. Vârsta îsi spune cuvântul si politicianul cu vederi democratice adoarme lasând suspendate alte nedumeriri ale consoartei sale. cine sa stea sa faca revulutie?. din fandacsie cade în ipohondrie. coana Efimita e gata sa creada ca a avut halucinatii. Leonida dirijeaza totul ca un general o armata de soldati de plumb. încep sa-si strânga în bocele lucruri la întâmplare. cu greu trezit de Efimita... Scena II o înfatiseaza pe Efimita trezindu-se speriata în zgomot de împuscaturi. Asa ca e mult mai plauzibil ca sarmana Efimita. Conu Leonida nu întelege Câta vreme sunt ai nostri la putere.. Scena IV însa îi surprinde pe amândoi batrânii impacientati de zgomotele de afara. sa fi (intrat) la o idee si fandacsia e gata. pentru ca îsi închipuie ca toti . ca doar e ordin de la politie. Tulburarea creste. de senilitate. sub impresia discutiilor de dinainte de culcare.

stiu ca este republican. cum remarca cu umor mai mult involuntar coana Efimita (A fost lasata. Geniul lui Caragiale nu va fi însa niciodata suficient prins în formule cu toata pertinenta unor valoroase exegeze.. Despre procedeele novatoare în domeniul dramaturgiei caragialiene.. secule!) si chef mare la bacanul din colt. Dupa îndelungi ezitari. ca si despre semnificatiile actuale ale comediilor ori despre modernitatea clasicului Caragiale. caci mai rar cineva care sa le stie asa de bine pe toate. Nu sunt reactionarii. Conu Leonida nu se lasa învins de ironia consoartei: .(. intrata de-acum la griji .Vai de mine! nu-i buna astal a patit boierii ceva! În Scena V se lamurette misterul împuscaturilor si al restului de ingrediente ale asa-zisei miscari reactionare: fusese lasata secului. . nu vezi dumneata ca aici a fost chiar politia în persoana. slujnica venita sa aprinda focul boierilor. s-au pronuntat de-a lungul timpului nenumarati comentatori. ca este pentru natiune. i se deschide Saftei. ci Safta.) ziceai ca nu e voie de la politie sa se dea cu pistoale în oras? . Bobocul si-a recapatat piedestalul în ochii Efimitei.. Fatala bubuitura se aude în usa.si riposteaza: Apoi bine.

iar. dar relevant: autorul îsi intituleaza piesa deloc întamplator farsa. . cititorilor.Sa încheiem prin a remarca un fapt simplu. Caragiale ne joaca noua. caci lui Conu Leonida într-adevar realitatea îi joaca o farsa. aceasta pe de o parte. o farsa de fiecare data când credem ca am epuizat semnificatiile mesajului transmis prin operele sale. pe de alta parte.

o anume tendinta dominanta a spiritualitatii românesti citadine. si de perfectiunea artistica. sintetizeaza. Înzestrat cu un spirit de observatie si o luciditate extrema. nu are valabilitate. comedia n-a fost atât de apropiata de realitatile cotidiene. Elvin vede în opera lui Caragiale o continuare prin faptul ca pastreaza ceva din . Caragiale este privit ca geniul incontestabil si maestrul suprem al comediei si prozei de scurte dimensiuni. nici înainte si nici dupa el. pe coordonate de profunzime. care. Caragiale panorameaza în maniera realismului critic realitatile unei societati care. în substanta. în expresie.O scrisoare pierduta Între marii clasici ai literaturii române. dincolo de momentul istoric concret. B. mai ales prin ciclul Chiritelor. fapt dovedit si de regasirea lui Caragiale în operele de factura moderna ale scriitorilor contemporani. Astfel ca acuza perimarii si inactualitatii mesajului peste timp. În ceea ce priveste predecesorii si posibilele filiatii sau influente. pe care au sustinut-o unii istorici literari. a dat un anume profil comediei. Cu siguranta ca. cel mai frecvent invocat nume este al lui Vasile Alecsandri.

prost. în comediile lui Caragiale. a prostiei. ele nu acopera nici o realitate semantica. între alcatuirea verbala a fiintei si cea reala. caci oricât de profunde s-ar vrea. care creeaza o extrema antinomie între aparenta si esenta. care permite si favorizeaza o . indiferent de zona asupra careia ele se apleaca. lipsit de orice criterii sau valori ale existentei. nu mai constituie instrumente de comunicare. ipostaziat în ipocrit. placerea de a trancani sau a rosti discursuri importante.a.m. chiar sub aspectul conditiei umane. a arivismului. singura vocatie a personajelor lui Caragiale este vorbaria. nu putem vorbi despre individualitati distincte prin existenta lor spirituala. o masca de efect pe care unul si acelasi erou si-o modifica în functie de situatie si de imaginea pe care vrea sa si-o impuna.trasaturile sub semnul carora a debutat comedia noastra. canalie. a ignorantei. 1885). vazute ca fenomene sociale (Modernitatea clasiculul I. Criza comunicarii. demnitatea sau responsabilitatea nefiind atribute ale vreunui personaj ci mai grav. 1879. amorez s. sunt reprezentari ale degradarii umanului nu numai sub aspect etic. ci elemente decorative exterioare. Comediile marelui dramaturg (O noapte furtunoasa.d. De altfel. predilectia pentru satira politicianismului. Un atare univers de marionete. ceea ce determina situarea în teritoriul tragicului. 1880. atât la nivel rational. si anume vocatia ei critica. 1884. D-ale carnavalului. este firesc sa para o lume pe dos. Astfel ca. O scrisoare pierduta. este consecinta sau expresia unui vid existential. numai ca. lipsite de orice valoare intrinseca. ci de un personaj plurimorf. cât si afectiv. Conul Leonida fata cu Reactiunea. demagog. printr-un mecanism narcisist acestea ramân la conditia monologului si a simplei alcatuiri sonore a cuvintelor. psihologica sau afectiva. Caragiale). menite sa realizeze o anume poza a personajului. un imens si perpetuu carnaval.L.

care se poate gasi în orice mediu studiat si vazut prin prisma personalitatii autorului. Tema comediei o constituie prezentarea vietii social-politice dintr-un oras de pro-vincie în circumstantele tensionate ale alegerii unui deputat. dar nu s-a inspirat si mai ales nu a vizat anumite persoane de aici. Cea mai importanta comedie a lui Caragiale. în care geniul sau cunoaste deplina manifestare. situând totul în vecinatatea absurdului si grotescului.în materie de arta.inepuizabila schimbare a mastilor si a costumelor de parada. Hogea: Caragiale spunea ca se poate foarte bine ca O scrisoare pierduta sa fie icoana moravurilor din Piatra Neamt ca si a oricarui alt oras din provincie. eveniment care antreneaza energiile si capacitatile celor angajati. ba Curtea de Arges. au existat mai multe supozitii. dar cea mai aproape de adevar este declaratia scriitorului relatata de un cunoscut al acestuia. caci adauga el . este O scrisoare pierduta. plasmuirea personajelor este o creatiune lasata exclusiv inspiratiei si talentului autorului. jucata în premiera la 13 noiembrie 1884. într-un fel sau altul. D. oraselul de munte unde se petrece actiunea piesei fiind ba Piatra Neamt. În privinta surselor de inspiratie. destul numai ca ele sa aiba viata si sa reprezinte realitatea. în farsa electorala. .

în care cei doi posibili candidati. cu concursul politaiului Ghita Pristanda si al oamenilor acestuia. dar adversarul nu cedeaza. în capitala unui judet de munte. care încinge spiritele si activeaza conflictul. sotia lui Zaharia Trahanache. conflictul se rezolva. Catavencu apare umil si speriat. cuprins de febra campaniei electorale. este pierderea de catre Zoe. În final. Farfuridi si Catavencu. prin intermediul Ceta-teanului turmentat. asadar. Daca. În timp ce Zoe este dispusa la acceptarea conditiilor cerute de Catavencu. Farfuridi si Brânzovenescu banuiesc o tradare si se decid sa expedieze o anonima la Centru. acceptând sa conduca festivitatea în cinstea noului ales. se declanseaza imediat dupa anuntarea candidatului. . în persoana lui Agamita Dandanache. este folosita de acesta din urma ca mijloc de santaj pentru a obtine candidatura. Scrisoarea. în zarva conflictului. a unei scrisori de amor ce i-a fost adresata de Tipatescu prefectul judetului.Întreaga actiune se deruleaza. Tipatescu îi ofera acestuia diferite functii în schimbul scrisorii. Momentul de maxima încordare. Pretextul dramaturgic. rostesc discursuri antologice. si totul se termina într-o atmosfera de sarbatoare si împacare. Zaharia Trahanache pare a fi convins ca este vorba de o plastografie. gasita de Cetateanul turmentat si sustrasa acestuia de Catavencu. Bataia dintre taberele de alegatori. este adunarea electorala din actul III al piesei. caci scrisoarea revine la Zoe.

Disperat de pierderea scrisorii. la adapostul autoritatii politice de prefect al judetului. el aplica o bine sustinuta tactica de atac . Personajele se comporta conform unui mecanism asimilat asa de bine. e de consemnat ca nu avem de-a face cu o actiune în sensul clasic al cuvântului. concentric. În al doilea rând. De aici. piesa are o arhitectura circulara. aceea de dinaintea pierderii scrisorii. primele trei urmarind o acumulare gradata de tensiuni si conflicte. îsi foloseste avantajele în propriile sale interese. protagonistii s-au reasezat la locurile lor fara a resimti vreo trauma.O scrisoare pierduta este o comedie în patru acte. încât acesta devine mod de viata. deoarece întâmplarile în succesiunea lor temporala nu misca nimic în mod esential. Pare ca nimic nu s-a întâmplat. caci le lipseste înzestrarea cu memorie afectiva. în jurul pretextului. iar înfatisarea lui este limbajul ce creeaza doar iluzia existentei. În constructia piesei. stefan Tipatescu. si totul poate începe din nou. în sensul ca atmosfera destinsa din final reface situatia initiala a personajelor. gasindu-1 pe Tipatescu într-o stare de agitatie si nervozitate. Observam ca piesa începe dupa consumarea momentului intrigii (pierderea scrisorii). iar al patrulea anulând toata agitatia si panica stârnite în jurul scrisorii pierdute. o a treia surpriza de constructie: chiar daca începutul si finalul comediei nu sunt simetrice. trebuie sa remarcam cel putin trei elemente care probeaza arta de dramaturg a lui Caragiale. întreaga miscare se deruleaza fatalmente.

care este un truc îndelung verificat. postul de prefect oferindu-i o stare de suficienta. constient ca alegerile sunt o farsa. nu admite functionarea aceluiasi principiu. Pentru a defini societatea vremii. pentru ca apoi. truismul. îi ofera lui Catavencu diferite posturi importante. si o sotietate fara printipuri. strategia sa asimilându-se formulei ai putintica rabdare. Zaharia Trahanache are o pozitie bine consolidata. Abuzul de putere este principala sa arma: îi da mâna libera lui Pristanda. tulburata doar de pierderea scrisorii. încalcând chiar legea. el repeta spusele fiului sau: unde nu e moral. cacofonia si chiar absurdul comunicarii. Prezident al mai multor comitete si comitii. Zaharia Trahanache este construit cu atâta maiestrie. iar în relatia cu Nae Catavencu este perfid si violent. Dincolo de incapacitatea de a sesiza lipsa unui mesaj real. menirea sa fiind aceea de a mentine si veghea asupra ordinii existente. . la refuzul acestuia.împotriva lui Catavencu. se preface a nu sti nimic. Personajul nu are ambitii politice. tautologia. e coruptie. în fata lui Farfuridi si Brânzovenescu ia poza de victima a propriei sale sensibilitati pentru partid si tinut. dar. încât ramânem cu întrebarea daca este opac în fata evidentelor sau refuza sa creada în scrisoarea de amor din diplomatie. la nivelul practicii vietii politice. va sa zica ca nu le are. admite ca nu e moral si deci. o modalitate de autoaparare prin încetinire sau amânare. se observa ca Trahanache. Tipatescu dovedeste o buna stiinta a disimularii: când Trahanache îi aduce vestea existentei scrisorii. sa cedeze. la nivelul vietii familiale. controleaza depesele de la telegraf si dispune sa nu fie transmis nici un mesaj fara stirea lui. Pus în situatie de aparare. acolo e coruptie.

Fiind un personaj cu vocatie oratorica. un haos desavârsit. primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo. plin de sine. agresiv. neputincios. primesc! Dar sa nu se schimbe nimica. orgolios. dati-mi voie: sau sa se revizuiasca. ci doar o amânare... fatarnic.. Discursul lui Catavencu în fata alegatorilor este o mostra de insuficienta intelectuala. Catavencu îsi traieste esecul cu mai putin dramatism decât ar fi fost de asteptat. Tache Farfuridi intra în relatie de cuplu comic. esentiale.. apare inflexibil. la fel de bine. partenerul sau fiind Iordache Brânzovenescu. sentimental.. Cât timp este în posesia scrisorii compromitatoare. impunându-si pretentiile. dar si umil. el poate fi. Scena conceperii depesei anonime catre Centru este memorabila si ne dezvaluie un Farfuridi care doar vorbeste despre curaj. si acest personaj este pregatit sa-si schimbe masca. si anume în punctele.Nae Catavencu si-a propus sa devina deputat cu orice pret. Marea drama a personajului este aceea de a nu fi . caci în interior domneste o inocenta dezordine. ori sa nu se revizuiasca. ambii cu nume de rezonanta culinara. patriot. Viata ordonata pe care o afiseaza (un ritual cotidian care se repeta) este o aparenta. Atunci. rosteste o caricatura de discurs. dar lipseste cu desavârsire). putem zice. retras. refuzând alternativele pe care i le propune Tipatescu. enunturi adversative aberante (Industria româna e admirabila. model perfect de incoerenta. declara convins si apodictic: Din doua una. în final. teatral. Accepta tradarea daca o cer interesele partidului. din moment ce. ipocrit. el se afla în ofensiva. e sublima. cosmopolitismul prost înteles. dar s-o stim si noi. pentru ca acesta nu înseamna un abandon defmitiv. prostie si aberatie. vadita prin folosirea improprie a unor cuvinte (capitalist pentru locuitorii capitalei).

mai prost decât Farfuridi si mai canalie decât Catavencu.. politaiul orasului. comandamentul suprem este datoria. convertita. el nefiind o solutie de final deus ex machina. formele incorecte ale unor cuvinte (renumeratie. momental. Autorul îl înzestreaza din abundenta cu mijloace ale comicului. Pentru el. cu o memorie în deriva. Statutul sau existential. formulele tip de impresionare. de a nu avea acces la manevrele subterane. usor sesizabil în ticurile verbale (Curat. . Personajul vorbeste peltic si sâsâit si se afla la limita de jos a degringoladei umanului. automatismele si ticurile verbale nu-i estompeaza vanitatile politice. îl serveste pe Tipatescu. dar care-i scapa. ci o efigie de crepuscul social.admis în jocul de culise. se defineste prin servilism voit umil si asumat din ratiuni pragmatice. dar nu se fereste sa-1 linguseasca pe Catavencu sau sa-1 trimita la telegraf pe prefect fara motiv. famelie. este cel care asculta si executa.).. pe care le simte. în fond. dar el este suficient de perfid si josnic pentru a nu înapoia scrisoarea de amor. pentru care uzeaza tot de arma santajului. bampir). Agamemnon Dandanache este una dintre marile gaselnite ale lui Caragiale. Ghita Pristanda. dictat de profesie si pozitia sociala. în actiune pentru sine. caricaturizându-1 si ridiculizându-1 pâna la grotesc. având mania deputatiei. Existenta sa ca personaj este delimitata si ornata prin deficitul de cultura. Dandanache este o caricatura ilara. însa ramolismentul sau intelectual.

Cetateanul turmentat tulbura si bulverseaza lumea. dând vorbelor statut de personaje principale. întâlnirea Catavencu . va sa zica ca nu le are). Întâlnim. cliseele verbale. stâlcirea cuvintelor (momental.Cetateanul turmentat poate fi unul dintre cele mai subtile trucuri dramaturgice ale genialului Caragiale. Într-o societate care a pierdut cultul pentru valorile umane autentice. Curat. prin deposedarea de scrisoare. astfel încat scriitorul întruchipeaza un vicios pentru a-1 înzestra cu anume calitati. neavând aspiratii si pretentii politice.). Optiunea sa este aceea de a nu încerca o optiune proprie. astfel: comicul de situatie (pierderea si gasirea scrisorii.. onestitatea putea sa apara ca un viciu si ar fi perturbat ordinea intrinseca a piesei. negarea primei propozitii prin a doua . tautologia (O sotietate fara printipuri. fapt ce-i asigura linistea si îl fereste de riscul de a fi izolat într-un cerc unde de-abia intrase. caci numai ele au capacitatea de a conferi identitate eroilor din comedii. Caragiale descopera virtutile denotative ale cuvântului. se încoloneaza disciplinat în sirul celor care asteapta numele candidatului. Ceea ce desavârseste împlinirea Scrisorii pierdute ca o capodopera a genului este bogatul si rafmatul arsenal de mijloace de realizare a comicului pe care dramaturgul îl antreneaza în scrierea piesei. famelie). nifilist. El este dintre aceia care. dezvelindu-i dimensiunea ridicola. Situându-se pe pozitia unei cât mai fidele apropieri de realitate. comicul de limbaj: ticurile verbale (Ai putintica rabdare. dar tot el restabileste linistea ei.Tipatescu).

Caragiale instituie un nou limbaj si un nou tip de discurs literar. afirma B. care nu se face de loc în tara noastra). prin care se delimiteaza de predecesorii sai. Catavencu). Trahanache. travaliul. Caragiale. alimentat de realitatile cotidiene.(Industria româna e admirabila. dar cu desavârsire . În comedii. si spusele acestuia se motiveaza perfect la (re)lectura comediei O scrisoare pierduta. putem zice. disponibilitatea pentru disimulare). practicarea santajului politic). comicul de moravuri (relatia dintre Tipatescu si Zoe. e sublima. Niciodata pâna la Caragiale nu a existat în literatura noastra un scriitor mai refractar conformismului. Farfuridi. un scriitor care sa resimta cu mai multa acuitate ceea ce este conventional din punctul de vedere al atitudinii si caduc sub raportul expresiei literare.L. ca si în proza de mici dimensiuni. comicul de caracter (ipostazele personajelor. Elvin în Modernitatea clasicului I. D-ale carnavalului . Brânzovenescu. comicul de nume (Agamemnon Dandanache. Noi aclamam munca. superficialitatii si imposturii artistice.

. O scrisoare pierduta (1884) si D-ale carnavalului (1885). începuta în 1879 cu comedia O noapte furtunoasa. continuata cu farsa Conul Leonida fata cu Reactiunea (1880).2. aparuta în 1890. Drama Napasta Piesa Napasta. încheie activitatea dramatica a scriitorului.

salvându-se astfel si pe el. la care fusesera gasite luleaua. îl tortureaza pe Dragomir cu diferite întrebari si aluzii pentru a1 face sa-si marturiseasca fapta.Drama are doua acte. Anca se foloseste de dragostea lui Gheorghe pentru ea. Anca. barbatul ei. Având mustrari de constiinta pentru ce facuse în urma cu multi ani. pe lumea aialalta. a caror actiune se petrece într-un sat de munte. la rândul ei. cârciumarul. de atunci si pâna astazi cu trupul e aicea. Faptele de acum sunt consecinta unor întâmplari petrecute în urma cu noua ani. pe lumea asta. învatatorul satului. Dragomir încearca sa afle cum 1-ar putea scapa pe Ion. o data n-am vazut-o zâmbind. dupa un an. si Gheorghe. pentru a o putea cere. tutunul si amnarul lui Dumitru. La ocna fusese trimis un nevinovat. Dragomir. care o iubea nebuneste pe Anca. Actul I îincepe cu discutia dintre Dragomir. în casatorie. Din gazeta ei afla ca Ion a fugit de la ocna. .îii spune el lui Gheorghe. banuind adevarul. Atunci. si cu gândul e la Dumitru. Ion. sotia lui. 1-a omorât în padurea Corbenilor pe Dumitru Cirezarul. Pentru a-si îndeplini planurile. Anca. Actiunea din acest act se contureaza astfel în jurul zbuciumului lui Dragomir. care se simte amenintat de vorbele Ancai: Din ziua întâia a cununiei si pâna astazi.

Auzind de la Gheorghe ca Dragomir vrea sa plece în lume. Dragomir vrea sa-l ia cu el în lume pentru un an si sa-i spuna adevarul. Anca profita de întâmplare si îl ameninta pe Dragomir ca va raspunde pentru moartea lui Ion... dovada fiind camasa acestuia mânjita de sângele ocnasului. nebun si retraind un cosmar al suferintelor din trecut. Anca se hotaraste sa actioneze.. dar eu poci sa-l las asa?. Astfel.. actiunea se precipita. Nebunul asta tot e osândit o data.. Este punctul culminant al dramei... Pentru un pacat.. un om tot cu o viata plateste. Descoperindu-1 pe Ion în casa sa si vazându-i suferintele. Gândurile ei iau forma monologului: Asa e legea.. nu se poate.. ea sperând ca acum va putea afla adevarul. si fara alta vina noua. simplifica lucrurile pentru Anca..Aparitia lui Ion la cârciuma. pentru ca dupa zece ani fapta se putea prescrie si el ramânea nepedepsit. bine. . nebun. se înjunghie pentru a-si alunga raul din corp. doua ori zece. În Actul II. Nu. Dar Ion. nebunul tot are sa fie prins pâna la urma si întors acolo de unde a fugit. Este momentul în care si Anca se explica: s-a casatorit cu el pentru ca 1-a banuit de la început si a vrut sa-1 pedepseasca pentru uciderea omului drag ca lumina ochilor.. Dragomir este constrâns sa marturiseasca omorul înfaptuit în trecut.

nevinovatia lui Ion. cel care tortureaza fara încetare constiinta celui vinovat. Drama aminteste foarte bine de tragediile clasice prin ura Ancai. Zbuciumul lui Dragomir se vede de la început pâna la sfârsit. Anca îl acuza pe Dragomir ca 1-a omorât pe Ion. aceea a crimei si a ispasirii ei. Desi are personaje putine. ci o analiza de caractere. când eroul accepta cu resemnare tradarea Ancai. Însa el va fi acuzat pentru o alta crima pe care n-a comis-o. Comparati adesea de critica literara cu eroii lui Dostoievski. Dragomir trebuie sa fie pedepsit pentru crima savârsita. pare uneori nefireasca. El se adânceste. devine dramatic prin aparitia lui Ion si se atenueaza în final. si de aceea Anca are rolul personajului malefic. nu-si marturiseste singur crima. implicit el este de acord cu pedeapsa pentru omorârea lui Dumitru. Dragomir nu este Raskolnikov. chimirul acestuia fiind gasit în buzunarul învinuitului. Napasta nu este o piesa de actiune. eroii lui Caragiale sunt diferiti. Din acest punct de vedere. chiar dupa 9 ani. având trasaturi shakespeariene. naivitatea lui Gheorghe sau compasiunea lui Dragomir. drama nu este simpla.La sosirea oamenilor din sat. asa cum s-a mai spus. Obstinatia cu care Anca îsi urmareste victima. . Acceptând sa fie învinuit pentru uciderea lui Ion. piesa lui Caragiale pare a avea si o tema secundara si anume razbunarea. Piesa este construita pe o tema grava. Totusi. adusi de Gheorghe.

perseverenta fac din Anca un personaj remarcabil construit din punct de vedere psihologic si social. un alt tip feminin în literatura noastra. Dragomir pare o simpla unealta în mâna Ancai. Personaj static. Pasiunea cu care ea urmareste descoperirea adevarului. deoarece e condusa doar de razbunare. numai la gândul razbunarii si nu se poate razbuna acuzându-l de o crima imaginara. Echilibrând aprecierile anterioare. întrucât framântarea lui sufleteasca nu este punctul initial al actiunii. Criticul de la Zburatorul aprecia ca Anca iese din sfera posibiltatilor. dominat de la început de sentimentul vinovatiei si al groazei de a ispasi pentru crima comisa.E. dar si al suspansului. prin tenacitate. sugerata si de vorbele Ancai. în cele din urma. constanta în dragostea pentru Dumitru. Ea reprezinta. un Hamlet feminin. G. împlinirea dreptatii. O femeie care si-a iubit barbatul nu se poate casatori cu ucigasul lui. iar confesiunea lui se face în final. când totul era de prisos. înrudit prin categoria sociala cu Vitoria Lipan. Despre ea. ne indica. nu poate trai 9 ani cu el. . Zoe Dumitrescu-Busulenga insista asupra structurii sufletesti tragice a eroinei. Calinescu vorbea despre Anca în termeni asemanatori. pentru fapta rasplata si napasta pentru napasta. Caragiale este un scriitor cu simtul dramaticului. Lovinescu considera ca Dragomir este un personaj secundar. Surprinzatoarea rezolvare a conflictului. numind-o un monstru. critica literara s-a exprimat cât se poate de diferit.

Poate fi si asa. . Lovinescu socotea Napasta ca o drama pornita dintr-un postulat psihologic fara aderenta cu realitatea. dar piesa ramâne valoroasa prin plasarea su-biectului în sfera verosimilitatii.E.

.

.

120 [4] serban Cioculescu. Bucuresti. Momente si Schite.cit. I. Bucuresti. 116 [6] I. 97 [7] Mariana Andrei. [5] I. Combinatul Poligrafic 'Casa Scînteii'.L. 1974.L. nr. p.Caragiale.Caragiale. 2004. Caragialiana. 145. 1. p.repere didactice. p. p. p. 6 [2] Ibid. op. . Editura Tineretului. Bucuresti. 1967.Caragiale. Literatura româna . 1965. Editura Eminescu. Editura Universitatii din Pitesti.L. p.[1] serban Cioculescu. p. 10. 119 [3] Ibid.

Leipzig.L. Opera lui I. 1977.Caragiale. I. p.Caragiale. 79 [11] I. p. 57 .[8] Klaus Bochmann. p. Momente si Schite. Bucuresti. Bucuresti. vol. 1965. 160 [12] Idem.L.Postfata la volumul Tema cu variatiuni. Editura Minerva. nr. [9] Mircea Tomsa. Editura Minerv. p. 1999. Opera lui I. Combinatul Poligrafic 'Casa Scînteii'. Editura 100+1 GRAMAR. 412-143. p. Bucuresti. Momente si schite. p. I. vol. Insel-Verlag. 1. Momente si Schite. 66 [10] I.L.L. Caragiale.Caragiale. 163-164 [13] Mircea Tomus. 1970. 1977. Bucuresti.

Editura Fundatiilor Regale. 1930-1931. Bucuresti. I. Opere. 1930-1931. Opere. [16] I. Introducere la Vol. [15] I.Caragiale. p. I.Caragiale.L. II. Bucuresti. XXXVII. Bucuresti.L. Editura Fundatiilor Regale.L. Opere. 1930-1931.[14] I. XII. Introducere la Vol. Introducere la Vol. p. XIII .Caragiale. Editura Fundatiilor Regale. p.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful