Câteva lucruri importante referitoare la învăţare Pentru a avea succes în procesul de învăţare, trebuie să ţineţi cont de 4 lucruri importante

. Acestea sunt: 1. Condiţiile în care învăţaţi Înainte de a începe să învăţaţi, obligatoriu aerisiţi camera în care învăţaţi. Aerul proaspăt şi curat ajută la o funcţionare mai bună a creierului. În încăpere nu trebuie să fie nici prea cald, dar nici prea frig (temperatura optimă ar trebui să fie între 18 şi 22 grade). Al doilea lucru important este să învăţaţi, dacă este posibil, întotdeauna în acelaşi timp al zilei. Aceasta este o strategie bună pentru dezvoltarea obiceiurilor de lucru. Dacă este posibil, învăţaţi întotdeauna în acelaşi loc, la masă. Aveţi grijă ca masa să nu fie nici prea înaltă, nici prea scundă. Puneţi pe masă întregul material de învăţat şi daţi la o parte lucrurile de care nu aveţi nevoie. Închideţi radioul şi televizorul. Lăsaţi eventual o muzică plăcută în fundal care să vă ajute în timp ce învăţaţi, cu condiţia ca aceasta să nu vă afecteze gradul de concentrare. 2. Planificarea învăţării Un alt lucru important în procesul de învăţare este un orar al timpului pe care îl veţi dedica pentru învăţat, pentru odihnă şi pentru celelalte activităţi. Stabiliţi în fiecare zi un program de studiu. Învăţaţi neîntrerupt timp de 4560 de minute. Întrerupeţi învăţarea unor teme şi obiecte de studiu diferite cu scurte pauze pentru odihnă. 3. Modul în care învăţaţi Înainte de a începe să învăţaţi, este necesar să fiţi liniştit/ă şi concentrat/ă asupra a ceea ce veţi învăţa. De asemenea, înainte de procesul de învăţare, în primul rând ar trebui să revizuiţi lecţiile şi notiţele luate, pentru a vă reaminti materia pe care aţi învăţat-o anterior. În cadrul serviciului pentru utilizatori, aveţi la dispoziţie opţiunea „Notiţe” care vă permite revizuirea tuturor notiţelor luate. Căutarea o efectuaţi în funcţie de curs.

Apoi citiţi cu atenţie noua lecţie şi luaţi-vă din nou notiţe. Dacă este necesar, citiţi de câteva ori lecţia sau vizionaţi materialul multimedia. Se recomandă utilizarea acestor două surse în paralel. Analizaţi desenele şi tabelele. După citire/revizuire/ascultare, extrageţi ceea ce este important din lecţie şi treceţi în notiţie sau subliniaţi şi marcaţi cu un semn textul din fişierul PDF. Utilizaţi cele mai frecvent utilizate semne, precum săgeata sau steluţa. Materia se poate repeta şi dacă povestiţi cu voce tare materia, bucată cu bucată. Puteţi repeta materia prin transformarea titlurilor din lecţie în întrebări, pe care apoi le scrieţi şi încercaţi să răspundeţi la ele fără să vă uitaţi în lecţie. După învăţat, recompensaţi-vă cu o ieşire în oraş, cu un joc pe calculator, cu vizionarea filmului favorit etc. 4. Stimulentele pentru învăţare Un lucru foarte important în procesul de învăţare este motivaţia şi stimulentele. Este important să vă aflaţi, ori de câte ori aveţi posibilitatea, în compania unor persoane pozitive şi optimiste care vă înţeleg pe dvs. şi nevoile dvs., şi care sunt interesate de rezultatele studiului dvs. Aceste persoane vor fi extrem de utile în momentele de criză, fiindcă prin sprijin verbal sau de orice alt tip, vă pot ajuta să mergeţi mai departe cu ce aţi început. O bună motivaţie este lauda şi încurajarea de sine. Acesta poate fi un stimulent important în procesul de învăţare.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful