P. 1
Revista Murmurul Jiltului nr. 66_67

Revista Murmurul Jiltului nr. 66_67

|Views: 1,531|Likes:
Published by murmurul
Revista Murmurul Jiltului numerele 66 si 67
Revista Murmurul Jiltului numerele 66 si 67

More info:

Categories:Types, School Work
Published by: murmurul on Mar 17, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/27/2015

pdf

text

original

REVISTÃ A COLEGIULUI NAÞIONAL TEHNOLOGIC MÃTÃSARI - GORJ Anul XVII Nr.

66-67 martie 2013 32 PAGINI

Inaugurarea Filialei Oltenia – Gorj a Institutului Cultural Român
Institutul Cultural Român constituie în 2013 filiale regionale cu sediul la Arad, Tulcea, Baia-Mare, laşi, Craiova, Cluj-Napoca, Târgu Jiu. Programul ICR Crearea Filialelor Institutului Cultural Român în provinciile istorice ale României are ca scop lărgirea accesului creatorilor din ţară la programele institutului şi sporirea resurselor financiare. Aceste obiective ale institutului sunt atinse prin filialele sale, înfiinţate în colaborare cu Primăriile şi Consiliile Judeţene din teritoriu, entităţi care coordonează activitatea unor instituţii de cultură de marcă. Filialele ICR se orientează spre valorificarea patrimoniului existent în context internaţional, lărgind accesul creatorilor din ţară la programele institutului. Centrala ICR sprijină astfel, cu sprijinul autorităţilor din teritoriu, cultura ce se dezvoltă în provinciile istorice ale ţării şi afirmarea ei internaţională. Operele autohtone validate în pictură, sculptură, teatru, film, dans, urbanism, arhitectură, muzică, literatură, ştiinţe, filosofie, teologie şi în alte domenii şi oportunităţile de turism cultural pe care le oferă România sunt valori competitive pe care Institutul Cultural Român are misiunea să le promoveze în reţeaua sa internaţională. Filiala Moldova cu sediul la laşi a fost inaugurată în data de 14 ianuarie, eveniment urmat de inaugurarea Filialei Tulcea în data de 17 ianuarie şi de inaugurarea Filialei Banat-Crişana cu sediul la Arad în data de 24 ianuarie. (continuare in pagina 2)

S-a stins din viață criticul literar Ion Pecie. S-a născut la Național de Poezie “Serile la Brădiceni”,în 2010. În schimb, 13 iunie 1951 în Slobozia-Trăsnitu, din județul Argeș. comentatorii avizați i-au subliniat în nenumărate rânduri Părinții săi au fost țărani: Maria (fostă Zuluf) și Theodor contribuția remarcabilă la dezvoltarea istoriei, criticii si herPecie, de la care a moștenit echilibrul și exigența atitudinii. meneuticii literare românești, stilul inconfundabil bazat – îl Ori de câte ori te întorci spre vatra satului în care soarele A frecventat clasele primare si gimnaziale în localitatea na- citez pe Al.Cistelecan - pe „ principiul de infidelitate…lăsat s-a aşezat pentru întâia oară în privirile tale de copil, învălutală, loc unde i s-au întâmplat primele ieșiri din edenul na- tot mai liber pe măsură ce e încurajat la pur spectacol”, indu-te cu binecuvântarea luminii, eşti cuprins de mirajul lotural în spațiul cultural, prin lecturi nesățioase. Între 1966 și adică la metapovestire, în care suntem introduși printr-o cului natal, cu tot farmecul lui, cu nostalgiile şi amintirile de 1970 a urmat Liceul “Nicolae Bălcescu” din Pitești, iar între “știință epică a comentariului”, grefată pe o inteligență și aici, cu spaţiul care ţi se pare mai încărcat de viaţă, de linişte, 1973-1977 cursurile Facultății de Filologie, secția română- un umor de excepție. I-au caracterizat și interpretat de încredere şi nădejde decât oricare alt loc din lume. Sub păfranceză, a Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, cărțile, din nefericire numai patru: “Romancierul în fața lării de munţi şi dealuri, sub umbre fiind totodată alături de Ion de nori albi şi hoinari, sub albastrul Pop, Mircea Petean, Nicolae Scrisoare deschisă cerului limpede de decembrie, sub Diaconu ș.a. redactor la revista cupole de păduri înalte şi dese, de“Echinox”. De altfel, a și debutat Dragă Domnule Profesor Dumitru Dădălău, parte de şuierul viscolelor reci, în în paginile ei cu critică literară amfiteatrul larg şi legendar al în 1975, la rubrica de comentaIată că nu atât de repede cum aș fi dorit, ocupat fiind cu alte multe și mărunte sâcăieli Câmpiei Soarelui, între murmur de rii dedicate cărților în proză. de-ale vieții, reușesc să vă trimit volumul de versuri promis la minunanta întâlnire cu val din cântecele Motrului şi străluDin anul 2010 a devenit memelevii Liceului la a cărui prestanță intelectuală Vă aduceți contribuția esențială. cirile cristaline ale pârâului bru a Uniunii Scriitorilor din Vă mulțumesc din suflet pentru prietenia și prețuirea ce-mi arătați și azi ca și până mai Aninoasa, acesta este ţinutul de pe România. Boema arizoniană și ieri, pentru primirea ce mi-ați făcut-o nu demult, pentru prilejiul oferit ca volumele mele Pământ în care s-a născut Padeşul, o studiul aprofundat l-au făcut rede poezie să ajungă la elevii din Mătăsari. Îi mulțumesc de asemenea distinsei aşezare străveche de moşneni închepede remarcat. A deținut rubriDumneavoastre – Doamne pentru oficiile de gazdă ireproșabilă cu care ne-a înconjurat, gată de istorie la brâu de deal şi suca de “cronică literară” la “Tribuna”, în epoca lui sur de izvor. precum și tuturor cadrelor didactice care m-au onorat cu prezența Dumnealor la întâlnirea D.R.Popescu, și la “Ramuri”, în Păşim prin răscoliri reci de păde neuitat ce-am avut-o. E posibil ca între 17-21 mai să fiu din nou în Gorj. Domnul Cepoi epoca lui Marin Sorescu. A dure şi scormonim timpul. Necunoaște mai exact cum vor sta lucrurile atunci. Mi-ar face mare plăcere să Vă revăd. funcționat ca profesor la Liceul aducem aminte de şcoală, de profePână atunci, Vă rog să primiți mulțumirile mele, datorate impresiilor de neuitat de la Industrial din Mizil, la Liceul sorul de istorie, foşnim cronicile întâlnirile cu cadrele didactice și elevii Liceului din Mătăsari. “Tudor Arghezi” din Târguvechi şi aflăm cum a fost la începuCu prețuire, prietenie, urări de sănătate și seninătate, Cărbunești (1978-1990) şi după turi. În sala de clasă, domnul al Dumneavoastră, aceea, neîntrerupt, la Colegiul Gheorghe Bratiloveanu era ca o carNicolae Dragoș Național “Tudor Vladimirescu” te deschisă, vie, din care adevărul din Târgu-Jiu, printr-un ordin curgea clar şi sigur, îmbogăţindu-ţi semnat de Ministrul de pe mintea şi sufletul. Acum este un buatunci, Mihail Șora (1991nic desăvârşit şi povesteşte la fel de 2010). A colaborat cu cronici și frumos despre trecutul localităţii. eseuri, dar și cu texte metanaraAflăm că domnitorul Radu Voievod, tive, atinse de aripa geniului speculativ și comparatist, în oglinzii” (editura Cartea Românească,1989), “Meşterul domn la toată ţara Ungrovlahiei, fiul lui Vlad, marele voieprestigioase reviste, precum “Gorjul literar”, “Steaua”, Manole”. Prozatori ai lumii: Creangă, Sadoveanu, vod, face pace pe stăpânirea ocinelor de sub coastă, din “Transilvania”, “România literară”, “Cultura”, “Viața Rebreanu” (editura Viitorul Românesc, 2001), Dădileşti, avându-i ca martori pe Dadul şi Mihai de la Padeş. torul”, “Polemika”, “Caietele Co­ “Phallusiada” sau Epopeea iconoclastă: la Ion Creangă” Românească”, “Litera­ Era prin luna noiembrie a anului 1463. Un alt hrisov, de la lumna”, “Serile la Bră­ diceni” ș.a. Din 1998 își începuse și un (editura Măiastra, 2010); “Phallusiada sau Epopeea iconoanul 1613, aminteşte de Padeşul de Sus, adică Orzeştii de azi, doctorat în litere la Universitatea din Craiova la profesorul clastă la Ion Creangă” (editura Paralela 45, Colecția Studii, Padeşul de Jos fiind actualul sat, prin care ne purtăm cu mânGeorge Sorescu, dar boala l-a împiedicat a-l termina. 2011): Gheorghe Grigurcu, Al. Cistelecan, Nicolae drie paşii, să ne împrospătăm gândurile, trăirile, dorinţele. Recunoașterile oficiale ale valorii sale au fost doar două: Manolescu, Ion Pop, Ion Popescu-Brădiceni, Zenovie Premiul pentru critică al Revistei “Ramuri”, în 1982, și Cârlugea, Ion Trancău, Lazăr Popescu ș.a. (continuare in pagina 2) (continuare in pagina 3) Premiul pentru critică „Nicolae Diaconu” al Atelierului

Ion Pecie, un mare critic cu vocația metapovestirii

File de reportaj

Padeş, legenda de lângă inimă!

M u r m u r u l J i l þu l u i

Nr. 66-67
File de reportaj
Viscolul se gândeşte tot mai mult să se retragă spre vârfuri de munţi ori să-şi îndrepte aripile spre alte zări. Zăpezile curg în şuvoaie pe gârla de sub costişă. Unde-au fost nămeţii groşi, acolo mai dăinuie pături albe din obolul iernii până dincolo de capătul primăverii. Câţiva săteni mai vrednici şi iubitori de treabă bună au urcat în deal să taie via, dând rost îndeletnicirilor mai devreme, mai cu zor, cum le place lor să se destăinuie celor care s-au desprins de ani buni de pitorescul vieţii de la ţară. Tudor al Marinei, din Valea Aninoasei, vrea să fie an de an primul. Oamenii îi recunosc iscusinţa în a da rod viei din cătarea butucului cu coarde şi căpuşe. Mulţi vin la el, să afle taina acestui meşteşug. Ziua întreagă lucrează în delniţa din curmătura dealului, ascultând glas de păsări şi de păduri cutreierate de fior de vânt primăvăratic. Spre seară rămân să-şi povestească la gura sobei câte şi mai câte. Aşa s-a întâmplat deunăzi, când a venit la noi unchiul Haralambie, învăţătorul meu din clasele primare, tare îngândurat că şcoala nu-şi mai află calea. Este convins că, fără temeinicia educaţiei, orişicare naţiune slăbeşte şi piere! Ca să aprindă gândul înţelept, să blagoslovească vorba, Tudor scoate din fucia de salcâm ţuică de prună învechită de el şi o pune la fiert pe plită. Toarnă licoarea în ceşcuţe de pământ pe care le păstrează pe poliţa din pivniţă şi închinăm întru noroc pentru familie, pentru casă, pentru îndestularea gliei şi blândă rodire. În sobă, focul vuieşte încetişor, întreţinut de fagul uscat, adus din Ogaşul Lupului, tăiat şi stivuit în şatră de bunicul, în fiecare început de septembrie. Din ferestre au dispărut florile de gheaţă şi se aude că păsărilor li s-a făcut dor de cuib. Începe a se lega taina şi Tudor vrea să spună că iarna aceasta i s-a părut foarte blândă. S-au răsturnat peste noi fulgi grei înainte de Crăciun, apoi s-au domolit. Mă viscolea în piept din ceruri şi mă tăia cu ger peste obraji, au fost câteva zile, apoi s-au ogoit troienele prin munţi. Niciun vălătuc de vânt sălbatic nu am mai întâlnit în rătăciri de drumuri. Nu a mai fost viscol dezlănţuit de pe creste, din adâncimi de văi, să sufle greu şi să-ţi taie respiraţia, să-ţi albească chipul în câteva clipe! Au fost doar flori de ninsoare care au împodobit pomii, livezile, pădurile şi plaiul. Mă face să înţeleg că s-a obişnuit cu viscolul şi îl crede stăpânul iernii. Găsesc că este momentul potrivit şi îi citesc mesajul pe care îl primisem cu doar o zi înainte de la un bun prieten, care scria: „Cred în liniştea ta sufletească şi în poezia vremurilor de atunci. A dispărut poezia, norii minţii şi-au făcut veac. Departe, crivăţul striga să-i dai din şuierul sclipirii de-altădat´.” Ce credeţi că i-am răspuns lui Vasi, gândindu-mă la tânguirea lui din cuvinte? „Parcă îl mai aud hoinărind prin munţi, încerc să-i regăsesc acel cântec misterios, aş vrea să-i redau chiar şuierul de odinioară! Dar, mult mă tem că nu voi reuşi, mai întâi din pricina faptului că nu mai am cu mine toate pădurile iar văile-s mai largi şi singure, s-a aşezat pustietatea peste vârfuri şi versanţi! Pădurile s-au prăbuşit în tăiş de secure şi zor de ferăstraie, nimic nu s-a plantat în pantă şi torenţi! Cine să înalţe şuier de viscol peste depărtări? Cine să deschidă poarta la vie şi s-o înnămeţească până-n prag de mărţişor? Cine să-i învelească butucii lui Tudor în cuşme de zăpadă, să sclipească neaua în soare până va fi lacrimă de rod la rădăcini şi tihnă în sufletul bunicului?” Presimt că revine speranţa. Strălucesc iar ochii lui Tudor. El ştie că o iarnă bogată în zăpezi şi geruri este o iarnă sănătoasă şi curată. O iarnă ca aceasta îţi va aduce o primăvară plăcută şi binefăcătoare. Iarna vine cu primeniri de spirit, te întoarce spre meditaţie şi purificare, pregătindu-te pentru anotimpul care se reîntoarce. Odată cu sosirea primăverii, vei iubi mai mult viaţa, te-ntorci cu speranţă la natură, iar minunile ei îţi stăpânesc sufletul şi te-ndeamnă la fericire. Şi Haralambie speră. Crede că şcoala va renaşte! Cine îi ajută? Auzi, să iubeşti viscolul? Doamne, ce folos? Ştie Tudor ce ştie. Are şi viscolul bunătatea lui! Ion Pădeșanu

120 ani

INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN
Filiala OLTENI A-GORJ, Bulevardul Republicii, nr. 1, Târgu-Jiu
Filiala ICR-Oltenia - Gorj îşi propune să organizeze, cu ajutorul autorităţilor administrative şi culturale din teritoriul de responsabilitate, evenimente cu mare vizibilitate, sprijinind totodată proiecte în derulare în vederea promovării regiunii din punct de vedere cultural. lată câteva dintre proiectele pe termen scurt, mediu şi lung propuse : 1 . Festivalul Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi” Festivalul are drept obiective cunoaşterea de către reprezentanţi ai comunităţilor culturale din străinătate a valorilor literare consacrate şi/sau în curs de afirmare din regiune, precum şi promovarea în spaţiul european a creaţiei literare argheziene. 2. « Europa de acasă » Are ca obiective creşterea prestigiului comunităţilor româneşti în statele în care au emigrat şi promovarea valorilor culturale româneşti la nivelul opiniei publice din ţările respective, prin intermediul teatrului. Prin prezentarea de spectacole în limba maternă se urmăreşte păstrarea identităţii lingvistice şi culturale a comunităţilor din emigraţie, fiind satisfăcute, în acelaşi timp, şi nevoile culturale ale membrilor acestora care, în acest fel, se vor simţi „ ca acasă” în orice ţară din Europa şi din lume, iar în câteva dintre marile comunităţi româneşti din emigraţie se va încerca stabilirea unor parteneriate culturale care să cuprindă, printre altele: permanentizarea prezenţei Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” în străinătate sub forma unor microstagiuni anuale, asigurarea unor servicii culturale complementare spectacolului de teatru (expoziţii de artă plastică, de fotografie artistică, de artă populară, lansări de cărţi etc.) 3. Drumul lui Brâncuşi ...îşi propune transformarea traseului Hobiţa Târgu-Jiu într-o oportunitate turistică şi culturală de anvergură naţională şi internaţională. Dintre acţiunile propuse care vor susţine proiectul menţionăm realizarea unei tabere de sculptură cu participare internaţională închinată omagierii lui Constantin Brâncuşi ,sculpturile rezultate urmând a fi amplasate pe traseul Hobiţa - Târgu-Jiu; reabilitarea şcolii vechi din Hobiţa, care va fi sediul taberei, apoi sediul Muzeului de artă GORJFEST. 4. Târgu-Jiu, capitală culturală a Balcanilor (ca prolog la demersul Târgu-Jiu, capitală culturală europeană) Proiectul vizează cunoaşterea de către comunităţile balcanice a valorilor culturale ale judeţului Gorj şi municipiului Târgu-Jiu şi promovarea în spaţiul balcanic a elementelor de cultură tradiţională şi a creaţiilor artistice contemporane specifice Gorjului. 5. Turneul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” în Franţa cu piesa Emigranţii de SI. Mrozek, în limba franceză 6. Organizarea unor expoziţii itinerante cu operele artiştilor locali în ţară şi/sau străinătate. 7. Simpozionul Internaţional de Sculptură

„Constantin Brâncuşi” (august 2013). 8. Editarea, în parteneriat cu Fundaţia „Constantin Brâncuşi” Tg-Jiu şi scriitorul Vasile Vasiescu a revistelor „Lumea gorjenească” şi „Brâncuşi” (revistă de artă a zonei Gorj-Vâlcea). 9. Editarea unui Catalog de artă (bilingv) „Arta plastică în Oltenia de sub munte”. 10. Expoziţie retrospectivă de artă plastică GORJFEST şi Expoziţie de fotografie artistică „Acasă la Brâncuşi” (realizator Teodor Dădălău), Sala Salvador Dali, Barcelona. Crearea la Tg-Jiu a unei filiale a Institutului Cultural Român, care să sprijine iniţiative şi valori spirituale deosebite aparţinătoare judeţelor Gorj şi Vâlcea, este o şansă unică de a dărui ţării şi celor de dincolo de hotarele ei o parte din eternitatea acestor ţinuturi străvechi. De ce aici? Pentru că aici continuă să existe sate în care sunt încă vii istoria, obiceiurile şi datinile multiseculare, mănăstiri care dăinuie de multe veacuri măsurând calea către cer, biserici de lemn adăpostindu-se cuminţi sub mantia văzduhului ca o veşnică rugă adresată lui Dumnezeu, oameni care îşi numără trecerea nu după calendarul fiecărei zile, ci după acela al tradiţiilor păstrate cu sfinţenie de la începuturile lumii, înveşnicite în cusăturile vâlnicelor, cămăşilor şi catrinţelor, în scoarţele şi macaturile de Tismana ţesute parcă de mâinile îngerilor, în lutul nemuritor al ceramicii de Horezu, în porţile, uşile şi pridvoarele caselor încrustate cu seninele miracolelor dintâi... Pentru că aici universalitatea şi modernitatea nu vin din neacceptare sau din revoltă împotriva arhaicului „de acasă”, ci din dreapta cunoaştere şi din asumarea până la contopire a acestuia. Pentru că această dreaptă cunoaştere a valorilor dintâi ale lumii, realizată de ţăranul gorjean prin suma credinţelor sale numite Brâncuşi, ar trebui să devină una dintre necesarele legi pământene. Pentru că aici, pretutindeni, este Acasă la Brâncuşi, acolo unde credinţa în Dumnezeu, obiceiurile, meşteşugurile, arta, visurile nu sunt doar o parte a realităţii, ci realitatea însăşi, care, de multe sute de ani, singularizează aceste ţinuturi şi pe locuitorii lor, dăruindu-le o istorie şi pregătindu-i pentru un viitor pe măsura frumuseţilor hărăzite de natură.

Director, Ion Cepoi Director adjunct, Marinela Pîrvulescu

File de reportaj

Padeş, legenda de lângă inimă!
vremurilor. Astfel, la 10 ianuarie 1511, un grămătic, pe numele său, Tudor, scria în cetatea de scaun Târgovişte zapisul prin care domnul Vlăduţ, fiul lui Vlad Călugărul, întărea Mănăstirii Tismana satele Bahna, Precivstia şi Bucina. În pricina Mănăstirii Tismana cu „fiii lui Risipă” apar între jurători numele lui Popa Iovan şi Vladul din Padeş alături de fruntaşii din Tismana, Nadanova, Runcu, Gornoviţa şi Giureşti. Padeşul este singura localitate muntenească din acest document care dădea doi martori în litigiul amintit mai sus. Se pare că acesta este şi actul de naştere al satului. Revenim pe vechile temelii din Padină, dealul de la care i se trage numele. Coborâm spre răsărit, printre prunii desfrunziţi din Măgurici şi căutăm în gura ogaşului Fântâna lui Muică. Aici, sub prundul copleşit de verdeaţă, primăvară de primăvară, la umbra unui fag semeţ şi bătrân, regăsim firul de apă şi ni se conturează în memoria vizuală ştiubeiul de altădată. Se pare că acesta este locul unde se întâlnea Tudor Vladimirescu cu pandurul Radu Muică, luau prânzul împreună şi beau apă rece, puneau la cale treburile obştei şi ale vătăşiei plaiului, apoi programul marii revoluţii. Se spune că Radu al lui Muică locuia chiar în Măgurici, unde se mai găsesc şi astăzi pietre mari de râu din zidurile caselor construite cu trei secole în urmă. Padeşul intră pentru totdeauna în istoria neamului românesc la 23 ianuarie 1821, prin vestita „Proclamaţie de la Padeş” prin care slugerul Tudor Vladimirescu, aflat în fruntea „Adunării orânduite pentru binele şi folosul a toată ţara”, cheamă poporul la luptă pentru dreptate şi slobozenie. Tudor din Vladimir cunoştea foarte bine locurile. El a trăit aproape două decenii în Plaiul Cloşani, remarcându-se ca un bun hotarnic, om cu aprigă viziune şi un ascuţit spirit justiţiar. Într-o astfel de postură se află în 1806, când cercetează o pricină de pământ în Padeş, dintre Trăilă şi Radu Orzeşti cu verii lor, pe de o parte, şi fraţii Pârvu, Ianoş şi Gheorghe, feciorii lui Vasile Licăreşti, din Padeş, pe de altă parte. Vladimirescu judeca neînţelegerile în lumina adevărului, mai ales pe cele legate de pământ, întărindu-şi astfel legăturile cu oamenii şi câştigând încrederea acestora. De aceea, de aici, din Padeş, foarte mulţi săteni i s-au alăturat în oastea revoluţiei izbăvitoare. Este început de iarnă pe plaiurile dinspre care odinioară răsuna buciumul deznădejdii. Profes or ul Bratiloveanu urcă uşor treptele monumentului zidit în inima câmpiei înconjurate de munţi şi dealuri. Privim împreună basoreliefurile în bronz care ilustrează momente din timpul adunării istorice de la Padeş. Suntem în mijlocul meterezelor din care a răsunat peste mulţimea osândită glasul justiţiar al Domnului Tudor, rostind: „Patria este norodul iară nu tagma jefuitorilor!” În preajmă se zăresc văile şi satele, însoţite de tainele şi legendele lor. Şuşara, Ghereta, Dealul lui Cocârlă, Măgura, Dealul Sohodolului, Tehomirul, Vârful Cerbul, Piatra Cloşani, Cerna Vârf, Rugetul, Vânturişul, Priboaia, Ocolnica, Steiul Spinenilor, Cornul Pietrii sunt numai câteva din reperele orizontului ce mărgineşte Câmpia Padeşului, platoul dintre munţi în care chiar şi firul de iarbă poartă pecetea istoriei. Mă despart cu greu de profesorul meu de istorie. Îl las la drum de ţară, spre casa dintre pădurile care aşteaptă zăpezile tămăduitoare ale anotimpului alb. Îmi vin în gând, în imagini mirifice, clipele copilăriei şi ale tinereţii, când mă legam cu sufletul de spiritul pandur al localnicilor. Şi azi vreau să iau Padeşul cu mine, pentru că îmi este legenda de lângă inimă, legenda care îmi întăreşte crezul în virtuţile binelui, adevărului şi dreptăţii. Dar, în final, renunţ şi las Padeşul acolo unde a hotărât destinul. Cu certitudinea că voi avea spre cine să revin când îmi este mai greu. Cu dragoste şi veneraţie! Ion Elena

2

Revenim în istorie prin glasul distinsului nostru profesor şi redescoperim în memoria trecutului stăpânirile devălmaşe pe pământuri ale locuitorilor din Padeş, după actul din 1833. Se vorbeşte despre delinţele terenurilor curelate din hotărnicia moşnenească a aşezării de la 1836, pe vremea domnitorului Alexandru Ghica. Despre întinderea satului între dealurile dinspre miazăzi, Brusturi şi Valea Mare, dealurile satului Costeni - Scocul, Cioaca lui Baloşin, Mesteacăni şi Pleşa, cele dinspre miazănoapte - Cuca, Măgurici şi Lolea, până la hotarul de apus cu o altă aşezare, Brebina, pe Culmea Motrului. Despre acest hotar, care se numeşte „Ocolnica” se reaminteşte că a fost stabilit de Tudor Vladimirescu în anul 1818, când era vătaf al Plaiului Cloşani. Satul urcă de la Apa Neagră, însoţind şirul dealurilor, până sub geana munţilor, pe lângă albia şi zăvoaiele de poveste ale râului Motru. Să prindă putere, pătrunde adânc în relief, cu uliţele sale vestite, a Păiuşeştilor, a lui Baloşin, a lui Cârjan, a Piriceştilor, a Rizenilor, pe Valea Moregilor. Padeşul este satul cu cea mai prielnică poziţionare geografică dintre toate aşezările situate la poalele Munţilor Mehedinţiului. Numele localităţii vine, după unele ipoteze, de la cuvântul „Padi” cum se spunea rădăcinilor pinului negru, arbore care creşte pe relieful accidentat al munţilor din apropiere, dar mai ales catranei - un produs vâscos şi negru ca păcura - rezultat prin arderea trunchiului şi răşinii, cu care se ungeau toate piesele carelor noi, să nu crape de soare şi vânt. Profesorul meu susţine ipoteza legată de vechiul nume al aşezării - Padina de Jos - convingând prin aceea că satul se află pe podişul de jos al râului Motru. Dealul Padina există şi azi şi este foarte vizibil în detalii de privelişte, fiind locul unde s-au construit primele locuinţe, pe platoul cu mojdreni din Pârva. Pe povârnişurile sale ne încercam noi, copiii, virtuţile la săniuş şi schi în iernile de basm ale anilor de gimnaziu sau în verile toride cu ierburi uscate, când ne dădeam cu şindrila lustruită pe alunecări de pantă abruptă şi netedă. Padeşului i-a fost dat să apară prin faptele locuitorilor săi de mai multe ori în documentele emise de cancelariile domneşti ale

v 12 0 de a n i de î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

Nr. 66-67

M u r m u r u l J i l þu l u i

Ion Pecie, un mare critic cu vocația metapovestirii
intra și extra-senzoriale. Am înțeles că se crease în jurul criticului specializat în receptarea romanului românesc contemporan un fel de mit. Se fabula în exces, se emiteau supoziții la colțuri ascunse de cafenea, se țeseau intrigi care de care mai…halucinante. Oricum, se putea extrage un fel de identitate auctorială: toți cei mari ai zilei începuseră a se teme de furcile sale caudine. În ceea ce mă privește, eu n-am priceput defel de ce acești monștri sacri îi purtau frica, chiar dacă se numeau Marin Preda ori Eugen Barbu, două sacrosancte glorii care, exploatând sursologia oferită de <<obsedantul deceniu>>, profitând en-gros și endetail, reușiseră performanța uluitoare de a fi fost “plecați”, chipurile la zidul unei istorii, calpe de altfel, printre așa-zișii indezirabili ai epocii… Ceaușescu!Eseul de față se referă deocamdată la o carte de excepție a (meta)literaturii române contemporane antedecembriste, apărută la “Cartea Româ­ nească”, în 1989: “Romancierul în fața oglin­ zii”(un masiv volum de 336 de pagini), unde Ion Pecie îi comentează pe granzii Marin Preda(Viața şi opera lui Tiron B.), George Bălăiță(Lumea în două zile), Constantin Țoiu (Galeria cu viță sălbatică, În s oț it or u l ) , Fr an c i s c Pă c u r ar iu (Labirintul), Mircea Ciobanu (Martorii, Lupta cu lucrurile), Costache Olăreanu (Ficțiune și infanterie).“Romancierul în fața oglinzii” își propune drept scop să elaboreze, dinspre concret spre abstract, dinspre tematică spre ideatică, o adevărată teorie a romanului dublată de o hermeneutică aplicată a acestuia, dar nu în maniera lui Adrian Marino, ci poate în aceea a lui Vasile Lovinescu și Luca Pițu. Și fiindcă nu a scris roman, metatextul lui Ion Pecie este totodată un bun prilej de a (re)povesti clar, frumos, convingător, întorcându-se la arhetipuri, la mythos, la logosul fondator de lumi imaginare, la discursul esențelor. Dar el și devine, pe traseu, un autoportret în oglindă, în speranța unei viitoare inversări de statut. Modelul foucaultian-cel din comentariul la Meninele lui Velazquez- pare și el a fi înrâurit scriitura profund personalizată și identitară a lui Ion Pecie. Să citez spre a fi crezut pe cuvânt:”Velazquez cel din Meninele era o prezență mult mai discretă. Romancierul de azi se vrea un factotum: el este și pictorul, și meninele, și regele privind, alături, de regină, spre cei ce se lasă imortalizați, și critic al tabloului, subiect al lui, chiar și peisaj…”.Această carte a lui Ion Pecie este totodată oglinda drumului( o parte a acestui drum) a vieții sale. Și cartea, și oglinda, și viața au fost duble. Cartea primă și cea secundă, oglinda, nu separând, ci unind (deci terț exclus-inclus) între real și imaginar, ea fiind un fel de imaginar… recurent. Or dedublarea asta te poate duce la nebunie. Căci și viața nu este fără de moarte precum nici tinerețea nu este fără de bătrânețe. “Dar oglinda – conchide Ion Pecie- mai are și alt rol decât acela de a deforma chipul și psihologia individului, de a-i schimba în ultimă instanță identitatea. Ca prezență zilnică, privitul în oglindă este o garanție a autenticității.” Despre Ion Pecie am mai scris într-una din cărțile mele (vezi “Scriitorul transmodernist: neohermeneutul și mân(t)uitor al cuvintelor: Ion Pecie și prozatorii lumii, pag.214-215”). Am făcut-o în spațiu restrâns și cam sumar. Revizuindu-mi atitudinea, întreprind acum o târzie recuperare metacritică. Adaug că importantul cronicar de la Tribuna și Ramuri mi-a fost ani buni tovarăș de călătorie cu trenul, la Craiova, la doctorat, amândoi la același profesor coordonator: George Sorescu. Așa că încet-încet ne-am atașat unul de altul. Ba am realizat împreună și un copleșitor interviu tot într-un tren de Cluj, pe întinderea a vreo opt ore. Tot împreună i-am luat și un interviu lui Nicolae Manolescu, la o vizită a sa în postura candidatului PAC în președinția României, în Gorj. Am fost cel care i-am recuperat, la rugămintea sa, de la “Scrisul Românesc”, imediat după Revoluția din 1989, manuscrisul celei de-a doua cărți: “Prozatori ai lumii:Creangă, Sadoveanu, Rebreanu”, apărută mult mai târziu la Editura Viitorul Românesc, la insistențele lui D.R.Popescu. Lăsând biografia deoparte, să începem și noi “căutarea grădinilor pierdute” ale ideilor, tezelor, miturilor, motivelor, cărților investigate de Ion Pecie în “Romancierul în fața oglinzii”. Metoda călăuzitoare a demersului critificțional este cea mai potrivită. Un permanent du-te-vino între platforma literaturii române și platforma încercuitoare a rătăcești. Este exact ca și cum te-ar însoți Wayne C. Booth ori Claude Bremond. Nu te pierzi, în lumea metaromânescului, adaug, dar sfârșești prin a avea nostalgia barthesiană a “romanului scriiturii”. Pățind aceasta, Ion Pecie fără a plăti încă tribut (prețul incestului), pornește pe cont propriu în căutarea gradului 0 al scriiturii. Gradul 0 pare să fie nonficționalitatea. Citez din alt capitol al “Romancierului în fața oglinzii”, numit twainian-crengist, “Isprăvi la Curtea din Micene”.Lumea e un car cu fân (în care prozatorul își transportă acul către casă și ajuns la destinație îl găsește și-l înfige tacticos și cu humor în pernița-i suport): ceea ce povesDe la Ion Popescu tesc oamenii e realitate Brădiceni această carte sau părere. Doar fotografiile sau picturile pot noua cu neschimbată în- reda adevărata realitate. credere, domnului profe- Căci “arta fotografică sor Dumitru Dădălău, susține arta romanului”. distins intelectual al Gogu Pană, nimeni altul Gorjului.Și,adăugând cu decât “mercenarul textual” al autorului, se află bucurie, cu dragoste, în solda lui D. R. ură­ ri de ani mulți și să- Popescu, opera lui, albunătate. mele sale, sunt omise en abyme a romanului, dar Ion Popescu Brădiceni și o piedică în calea uitării a acestei lumi decă3 aprilie 2012, Săcelu. zute, umile, insignifiante, cu eroi anonimi. Dar –precizează Ion Pecie, literaturii universale. Această concentricitacu ochiul lui Argus în frunte, atent să nu îl te (centrifugă și/sau centripedă) îi oferă crifure (con)textul cărțuliei sale-“destinul lor baticului calea ideală de penetrare a universunal, mizer, are contingențe cu lumea mitului”. rilor românești bătute cu pasul condeiului „Marele adevăruri ale vieții pot fi citite și în exigent, talentat, cu o distinctă și accentuată destinul lor”. „De origine cultă sau folclorică, vocație polemică, cu o largă și verticalizată mitul coboară în substanța epică orientând pe cultură livrească la purtător, ca să reproduc nesimțite capitolele spre înțelesuri superioare”. o opinie a lui Gheorghe Grigurcu, și cu un Greutatea romanului se mută din planul orizont intertextual de invidiat. Din start, se construcției în planul ideației. Coerența lui poate desluși o întâie notă caracteristică: ține de fond, nu de formă. Autorul sacrifică cum vechile mituri au fost de mult anulate deliberat unitatea compozițională pentru a de istorie, spiritul reformator, al prozatoruarticula temeinic unitatea tematică, în așa fel lui, va trebui să le resusciteze/ reînființeze și încât motivele și personajele purtătoare să cirsă le proiecteze en abyme; eul narcisiac va cule nestânjenite dintr-o nuvelă în alta. înclina și el lancea ionaică într-o bibliotecă Eterogenitatea semnificațiilor se răscumpără imaginară în favoarea refacerii unității în omogenitatea semnificațiilor. Până aici, Ion (inițiale?) a spiritului, însărcinat să rezolve, Pecie nu pare a ieși prea vizibil din seria criticumva, divorțul între existență și aparență cilor „tradiționaliști”. Însă, brusc, survine și (adică existență). Dedublarea romancierului devierea metaforică ori metonimică înspre (în cazul de față Marin Preda) va fi fost mai critica de tip ostensiotic/ hermeneutic. Citez: întâi o stare de luciditate și apoi act de dem“Romanul se cere citit cu atât mai mult în ceea nitate (ci nu de conformism).Stilistic vorce el ascunde, iar nu în ceea ce el expune”. bind, Ion Pecie este unul din rarii critici Arhitextualizând, total și subtil, la conromâni de azi care și-au asumat cu deplină tactul cu marile curente ale criticii literare responsabilitate și binele și răul din postura (psihanalitică, tematică, formalist-structude lector atent și nonconformist. Referinduralistă, naratologică, telquelistă, noua retose la Marin Preda, de pildă, nu se ferește a-i rică, deconstructivistă, poetico-stilistică, imputa acestuia superficialitatea comentasemiotică, gramatica semnelor, intertextuariului filosofic (este vorba despre poemul listă, interreferențialitatea simbolică și sefilosofic al lui Petrini “Era ticăloșilor”). miotică, genetică, textanaliza, sociocritica, Procedează la fel și cu un alt monstru sacru critica de identificare, estetica receptării, al prozei românești, Eugen Barbu, nesfiinsemiologia şi poetica lecturii, pragmatica du-se a-i amenda acestuia insuficienta ș.a.), dar și fiind arhilectorul potrivit la lotransformare a personajului principal în cul potrivit, Ion Pecie dispune de o teorie a erou de ficțiune (este vorba de Hrisant omului ca ființă pentru zeu. O aplică el Hrisoscelu).Totuși Ion Pecie știe a scoate însuși din postura comentatorului abilitat, din capodopera lui Eugen Barbu trăsăturile metamorfozând-o într-o teorie a depragmafundamentale aferente acesteia: simbolistizării și repragmatizării, din perspectiva mul, saturnismul, reinstaurarea vârstei de căreia întreprinde mereu o reevaluare virtuaur într-un Bizanț utopic, melancolia năsală, succesivă modelului semiotic și cititocută în câmpul dedublării spiritului și al rului cooperant. Cum citește așadar Ion depărtării de sine însuși a lui Hrisant ș.a. O Pecie un roman/orice roman? Conform joobservație pertinentă a lui Ion Pecie cului secund al zeilor, care sunt Domniiledefinește exact specificul romanului atunci lor, romancierii? Poate! Căci viața e un joc când afirmă că această lume căzută în paraetern, o bucurie eternă. Sau încă nu, căci gină ( fie venețiană, fie bucureșteană) este jocurile zeilor sunt din cele mai multe ori nu atât văzută, cât auzită. Citez: “De unde se absurde, sângeroase și inutile sacrificii. Și poate trage o concluzie importantă pentru de neînțeles! arta narațiunii lui Eugen Barbu: lumea zuPe urmele lui Gilert Durand, ( arhietigrăvită de el este în primul rând imaginară pologul și antropologul imaginarului), Ion (auzită), și abia în al doilea rând reală (văPecie detectează una după alta teme predizută)”. O altă idee critică a lui Ion Pecie lecte: a neînțelegerii, a încastrării, a mântuprinde exact decăderea sacrului în carnavairii, a renașterii ontologice, a dualității railesc. Altfel spus, este vorba cumva de o idee iad, a neprihănirii ș.a.m.d., nefăcând prosimilară: aceia a deghizării universale a vapriu-zis critică tematică, ci matematică, pe lorilor spiritului, un deghizament bufon și care își va grefa noua lui ispitire: filosofia de circ. imaginarului prizată (implementată) metahermeneutic a la maniere de Jean-Jacques Jocurile zeilor și matematica Wunenburger. Cu Ion Pecie, ca methodolog, nu te

120 ani

Ion Popescu Brădiceni
Continuare din pagina 1 Prima carte n-a avut ecoul meritat din pricina ipotezei de lucru aplicate romanului românesc contemporan, investigat la nivelul unor opere emblematice, deși calitatea analizei cât și originalitatea opiniei critice, mai întotdeauna în răspăr, reclamau o situare axiologică mai înaltă, în orizontul de receptare contemporană. Interesat de metamorfozele epicului, eseistul s-a oprit asupra unor romane în vogă, unele controversate, nu numai atunci, din anii 70-80 ai secolului trecut, ci și astăzi, semnate de Marin Preda, Eugen Barbu, Nicolae Breban, D.R.Popescu, Constantin Țoiu, George Bălăiță, Marin Sorescu, Francisc Păcurariu, Mircea Ciobanu, Costache Olăreanu. Totuși, volumul atât de dezbătut în eon, îl vom regăsi, în bibliografia restrânsă a manualului de literatură română de liceu pentru clasa a XII-a din anii 1990-2010. Eseurile din cea de-a doua carte sunt scrise într-un ton colocvial,apelând uneori la calambur, însă dicțiunea și ficțiunea critică valorifică enunțul teoretic și referința erudită ca și aluzia ironică sau observația mulată pe detaliul tematic semnificativ; e implicată astfel obsesiv tema căutării (itinerariul prin labirint, traseul inițiatic, drumul spre un centru sacru), ori tema erotică. Veritabile “anamorfoze de lectură”, secțiunile celui de-al doilea volum, semnat de Ion Pecie, redau metacriticii și metahermeneuticii actuale o personalitate proeminentă: prin joc speculativ și asociativ, prin spirit ludic de turnat într-o mai mereu benefică suprainterpretare, printr-un fel de credibilitate obținută prin vervă și violență insolită în sens girardian, dar şi printr-un dezinvolt asociaționism simbolic, paradigmatic şi sintagmatic, ori printr-o explorare aparte a dimensiunii fundamentale a imaginarului trecut din regimul creației (și al cuvântului care produce realitatea) în cel al metalivrescului dezambiguizant și restructurat în direcția virtuozității rafinate filosofic (metafizic). Aceste căi parțial transfrontaliere, parțial autoreferențiale, vor genera și eseurile din ultima carte:”Phallusiada sau Epopeea iconoclastă la Ion Creangă”, cercetare în care “simbolurile esențiale se resemantizează din mers, de la cap la coadă”( vezi “Precuvântarea autorului” în funcție de “schimbarea codului cultural”). Scriitura care - cum o definea Platon - este “pharmakon, otravă și leac”-devine, în postmodernitate, metascriitură, iar Ion Pecie un subtil alchimist al metaprozei dialogale și agonale, care iese în față prin fantezie nebună, satiră suculentă, farmec indiscutabil, ingeniozitate a construcției, privire de sus a relațiilor umane, bucurie intelectuală, empatie cu operele decriptate și colaborare amicală cu autorii convocați în cetatea metapoeticii sale de ucenic vrăjitor și totodată magistru al ceremoniei arhitextuale, de o tulburătoare autenticitate și vocația originarului, a gestului instaurativ. Am convorbit despre Ion Pecie cu D.R.Popescu, Ion Pop, Adrian Popescu, Ion Mureșan, Nicolae Breban, Marin Sorescu, Nicolae Manolescu ș.a., în ultima vreme, cu Mircea Petean, care mi-a povestit despre boema lui clujeană (la “Arizona”), despre dionisiacele lor bancheturi intelectuale apolinice, despre înnegurările și iluminările lor,

Un orizont intertextual de invidiat

Cartea- oglindă a drumului vieții

(continuare in pagina 4)

3

v 12 0 de a n i de î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

M u r m u r u l J i l þu l u i

Nr. 66-67

120 ani

Epopeea iconoclastă la Ion Creangă
�Urmare din pagina 3 În „Phallusiada sau Epopeea iconoclastă la Ion Creangă”, Ion Pecie își dă întâlnire în oglindă cu prozatorul junimist, cu artistul seducător prin finețea stilului, accesibil în profunzimea operei sale doar intelectualilor rasați, ca finalmente,să realizeze că imaginea reflectată îl dedublează pe el însuși,îl reprezintă printr-o stranie identitate drept un aristrocat și plebeu în același timp, al literelor. Un ochi atent va developa imaginea din oglindă și va observa în ea o mistuire lăuntrică fără precedent, reculegere și interiorizare, filozofie orientală și orientată către „bucuriile calme ale umilinței franciscane” și ale „citirii în natură a unor modele de utopii postplatoniciene.” Ion Pop( vezi „România literară”,anul XLIII, nr.3 din 21 ianuarie 2011, pp.10-11) consideră ultima carte a lui Ion Pecie o formă de transgresiune a unor tabuuri, dar și o punere a operei lui Ion Creangă în raport cu marea tradiție europeană a literaturii corosive și iconoclaste. Ion Pecie afirmă Ion Pop - „se situează oarecum la jumătatea drumului dintre analistul serios, la curent cu universul simbolurilor mari și cu cercetările asupra imaginarului, de natură tematico-stilistică, și cititorul „de plăcere”, spectator empatic dar și liber, în distanțările sale, în stare și să guste fără false pudori grivoiseriile cele mai colorate și să le demonstreze, sensibil la nuanțe, mecanismele producătoare de emoție estetică”.„Poemul critic” dedicat de Ion Pecie lui Ion Creangă „combină ingenios analiza tematică a textului cu evidențierea schemelor pe care se construiește formal textul” , convocă repere universale ale unor scheme narative, relevă un spirit ludic mereu sedus de comedia limbajului și de ideea unei geneze repetate care să corecteze ludic imperfecțiunea celei dintâi. Discursul hermeneutic al lui Ion Pecie- ține să sublinieze același critic clujean echinoxist- trădează, pe lângă finețea viziunii și augmentativitatea interpretării, virtuozitatea analitică, în stilul surâzător eseistic și în maniera gloselor substanțiale, calitatea unui povestitor care „are grijă să-și acompanieze demersul de lecturi adâncite cu acel aer de spectator amuzat, flexibil implicat- neimplicat în ceea ce comentează, degajat și cu pigmenți ironic-umoristicidiseminați, la tot pasul”. Lectorul negrăbit al”Phallusiadei”… va detecta efecte de ordin artistic delectabile și virtuți de „înzestrat povestitor-secund cu o mobilitate a privirii ce servește deopotrivă descifrările punctuale de sugestii ale textelor și ramificatele asociații cărturărești ale omului cu lecturi întinse, chemate în serviciul propriei interpretări”. condus la conflicte din care duhul său a ieșit adesea păgubit, pedepsit social, administrativ. Însă a rămas în esență neschimbat: un reflexiv, un satiric la adresa contemporanilor (fie ei iluștri ori mediocri, scriitori autentici ori veleitari, conflictul cu aceștia fiind mereu deschis și ireconciliabil, coerent în metaimaginaru-i simbiont, decanonizator de modele prematur “clasicizate”, cu o „necenzurată libertate de exprimare și manifestare, productivă literar în marginile adevărului”, eliberatul permițându-și inserții personale, răbufniri în contra ierarhiilor (false?) ale epocii, reconsiderări axiologice în jungla peisajului editorial actual. De la un moment dat încolo, Ion Pecie va fi avut, între pereții chiliei-bibliotecă, revelația celui “alungat din templu în piața publică, plin de orgoliu plebeian, umanizat și îndrăcit păstrându-și puterea chiar scăpat de povara sacralității asemenea unor Socrate, Esop, Diogene, cu care criticul s-a simțit confin. Apăsat, deprimat de sentimentul deșertăciunii, dar poate și de propriu-i spirit critic mușcător, a emis deseori replici dure, fiind, un “duelgiu prea temut ca să fie provocat”. „Când lumea nu se mai lasă văzută, înțeleasă, pricepută, citită de mag, de înțelept, ea este amenințată cu dezintegrarea și se prăbușește în haos”. Mitul salvatorului lumii se ițește iată în” autoportret” (in) voluntar,căci magul/ înțeleptul este Ion Pecie, vizionarul devotat metaforei lumii stăpânite de Cartea faustiană. Dar atletul lecturii, liberul cugetător se va vedea înfrânt, căci săvârșise păcatul de neiertat: cel al autocunoașterii prin decodificarea semnelor originare ale universului, ci nu a metasemnelor de-al doilea ordin, care, doar ele, sunt accesibile ființelor obișnuite; cele dintâi sunt apanajul, firile alese, sacrificiale, sfruntătoare ale destinului implacabil. Ion Pecie a aparținut acestei categorii de inși cutezători, eroici, dar și mereu copii, de o ingenuitate paradisiacă. Mitul manolic și constelația-i paradigmatică Pe Ion Pecie, critica l-a “bântuit” ca o obsesie. Dar l-a și impus ca un resuscitator/ reîntemeietor al miturilor fundamentale, ca un recititor și interpret de rasă al evenimentelor arhetipale ale lumii. Duhul său creator explorează zone ascunse către care deschide nebănuite căi de acces, chiar dacă se sustrag vederii și nimic nu înlesnește drumul secret înspre ele. Cu har, dar și cu mesteșug, a decodat ca nimeni altul de pe la noi raportul dintre natură și spirit. Natura se transformă într-o a doua natură, iar spiritul îndeplinește o funcție cosmicizantă. Operele de artă, cele de literatură vor trebui mereu eliberate din statutul de perlă în “pântecul” scoicii. Demersul lui Ion Pecie pe acest simbol l-ar putea primi ca trăsătură identitară. Este în fond o restaurare ca finalitate a drumului inițiatic spre Centru, spre o incintă sacră, care trebuie cucerită cu orice preț, fie ele, aceste incinte, formidabile basme, povești şi povestiri scrise de genialul Ion Creangă (despre care o cartemonument a realizat și Vasile Lovinescu: „Creangă și Creanga de Aur”, idee funcționabilă și în cazul romanului „Creanga de aur” a lui Mihail Sadoveanu – n.m., IPB),” Țara de dincolo de negură” (Mihail Sadoveanu), Răscoala (Liviu Rebreanu). Cred că Ion Pecie se lasă furat, atunci când se aventurează în Labirintul Cunoașterii, de mirajul reinstituirii descălecătorului mitic, întemeietorul de nouă tradiție în Gorj, fiind el însuși în relație cu textele (arhitextele mai precis, n.m., IPB) un suveran și un sacerdot, stăpânind adică cu simț ferm teritoriul metapoeticilor și metacriticilor însușite și aplicate auroral și deopotrivă uneltele/ instrumentele/ strategia/ metoda folosite , dar comportându-se simultan și ca oficiantul unui ritual: de Hermes reconvertit drept Orfeu care s-a reunit din nou cu divinul originar. Consecința: găsirea și consacrarea unui Centru va fi urmată de transformarea lui în Altar.

Un autoportret
Mi-l închipui eu însumi “pe celălalt” Ion Pecie, pe „străinul” pelerin augustinian, închis între pereții chiliei sale, Atlas spiritual, total indiferent la confortul domestic, dar în compensație, căutându-și rânduiala firească în cea mai teribilă dezordine, abstras din lume în Bibliotecă, precum de pildă lunaticul Dionis din eminesciana nuvelă fantastică. Antifraza este forma de exprimare a unei inteligențe ieșite din comun, de o mare libertate a spiritului și de o stare sufletească binară în care contrariile coincid… Un om sucit și răsucit în sine, răsucit chiar în contra naturii sale… Necruțător cu sine, recuperând ca autodidact instrucția pierdută din leneveală sau din neștiința dascălilor… Contrariile se ceartă mai des decât se împacă în această ființă oximoronică, în veșnică vrăjmășie cu ea însăși, chinuită de un demon interior… Biet „rătăcitor, trece prin stări contrare-melancolii și efuziuni lirice, ambele capricioase”. Autoportretul, reconstituit hermeneutic de mine din eseul lui „Ion Creangă- Popa Duhul” (vezi „Phallusiada”… ,pg 290-300) atât de exact și de fidel cu originalul, și l-a desenat Ion Pecie parcă premonitoriu și intențional narcisiac. Așa s-a consumat de altfel și propria-i viață cotidiană, una preponderent neagră, diseminată „în această dublă mișcare a spiritului care se lasă ispitit de lume și se retrage grăbit, dar sceptic, nemântuit, în solitudine”. Această viață a fost un fel de rătăcire în cerc într-o geografie a urâtului sufletesc. Viața neagră este expresia maximă a urâtului existențial. Aceasta ar fi gâlceava înțeleptului cu sine, revenit din lume în Bibliotecă, dar și cu semenii. Dacă cearta cu sine îl va fi dus la urât, cearta cu ceilalți l-a

4

Construindu-și Opera, Ion Pecie imită un gest arhetipal, încât re-cunoașterea „zidului” originar al acesteia echivalează cu re-stabilirea altarului. Odată găsit, începe conturarea si extinderea lui. Ocolirea „zidului” închis de către reziditorul-exeget are valoarea unei încercuiri, a unei prime delimitări a spațiului de cucerit în jurul relicvei – Altar.Astfel că asimilarea lui Ion Pecie cu un avatar al Meșterului Manole este în eseul de față la locul ei: un loc “de intuiție obscură a sacrificiului, premoniție a sfârșitului, scepticism funciar al artistului al cărui ochi descoperă pe locul ei un deșert extins concentric” ce va trebui desființat. „Ce altceva este creația dacă nu o experiență infernală?”se întreabă autoreferințial Ion Pecie, în studiul său remarcabil, aprofundat, gospodărește, realimentat cu lecturi fundamentale, însă , mai presus de toate acestea, resituat pe „reinventări” ale mitului și ale „explicațiilor” acestuia: „Meșterul Manole”(vezi Ion Pecie: Meșterul Manole.Prozatori ai lumii: Creangă, Sadoveanu, Rebreanu; editura Viitorul Românesc și Verus Bucureşti,2001, pg.519). Necuvintele, cuvintele, metacuvintele se articulează în cărțile lui Ion Pecie într-un discurs coerent, convingător, dar probabil că şi prietenul meu Ion Pecie ar fi râs sănătos, dacă i-aș fi zis, „curat” poetic. Citez un metamicropoem… perfect: „O zi cenușie/cum au fost altele/peste o mie (pardon de rima interioară),/ în care aerul vibrează de/din nimic”. Însă nu l-aș fi luat în serios și mi-aș fi continuat demostrația deloc inhibat și cu o benefică „îndârjire” arătându-i o splendidă speculație semantică: cuvântul „înfrângeri” (diseminat ca „înfățișare cu îngeri”); ori un alt microtext liric: „Aici,pe acest bethel în Casa lui Dumnezeu-, se va da lupta cu îngerul”.Să fi avut Ion Pecie în fire „ceva din acel Faust neliniștit închis în încăperea lui gotică, decepționat că Filozofia, Dreptul, Medicina și chiar Teologia studiate nu-i ajută la nimic?” Constructor ingenios, a izbutit să dea formă materiei (meta)verbale, în postură de Sisif, căci zeii enigmatici din el dădeau semn și atunci relua demersul mitocritic/mitanalitic/ mitodologic/ cu retrezita-i/ neistovita-i energie. Deci Hermes, Orfeu,Sisif, Moise, Iacov, Faust sunt tot atâtea figuri mitice și chipuri ale Operei sale. Așezându-l în galeria lui Mircea Eliade, Girlert Durand, Andre Malraux, pe fostul meu camarad Ion Pecie, nu exagerez și „comit” chiar o neîntârziată reparație. Rejudec azi cele trei cărți ale sale( “Romancierul în faţa oglinzii”, “Meșterul Manole” şi “Phallusiada sau Epopeea iconoclastă la Ion Creangă”) dintr-o perspectivă mai adecvată: aceea a unei metaantropoligii structurale. Ca și Claude Levi-Strauss, românul Ion Pecie a încercat, prin redeschiderea simbolurilor, să străpungă zidurile ce ne despart de lumea “ascunsului”, comportându-se, totuși, transepistemic. În acest context, aș evidenția un prim principiu: cel al construcției, modelarea a cărei funcție este, cum știm, dezvelirea structurilor străvechi, poate depozitarea în inconștient, ale realului socio-uman. Cu fiecare plonjare într-un univers speculativ- metafizic, se configurează încă un principiu: nereducerea vieții sociale la limbaj, ori la metalimbaj, liric ori epic, ci la condițiile gândirii metasimbolice; această gândire își va coagula conținutul idealic într-un sincronism (eleatism?) metadologic; ca și filosofii din Elea a căutat sub „înșelătoare” aparențe adevărurile neperisabile (adică eterne). Transparența își modifică statutul semiologic în transparența transmodernistă. Meșterul Manole „a găsit centrul lumii, dar adevăratul drum spre centru este spre sine, prin sine”. „Eroul și sfântul sunt frați întru purificare,depășind astfel condiția umană (adică o stare profană), ca să (se)producă revelația și recomunicarea cu transcendentul”. Continuare în pagina 5

v 12 0 d e a n i d e î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

Nr. 66-67

M u r m u r u l J i l þu l u i

Critica literară de factură hermeneutică
Continuare din pagina 4 În relectura operei lui Ion Creangă, reîntrupat auctorial în Ion Pecie- aceasta e dimensiunea ontologică persistentă- structurile imaginare își pierd, voit, misterul, iar cel care le provoacă această pierdere merge spre ieșirea din istorie, din imanența acesteia futilă. Aceste structuri figurative se transfigurează pe parcursul efortului mitocritic conjugat cu un personalism, suigeneris, iar Ion Pecie încearcă să treacă de la o singură operă mitocritică, printr-o extrapolare mitanalitică, la marile mituri (corolare celui al eternei reîntoarceri) sau cel puțin la marile roiuri de imagini ce “obsedează” câte o epocă. Practicarea mitocriticii de către Ion Pecie a generat o permanentă sinteză constructivă între diferitele critici literare și artistice de ultimă oră. Entitățile simbolice sunt coordonate într-o povestire sau mit, nedespărțite, și formează temelia ansamblului comprehensiv sau semnificativ al operei de artă și în particular al povestirii/ metapovestirii literare. Fiecare secvență recitită constituie un mitem- și decorul său mitic- iar mitemele se articulează în funcție de anumite mituri mari ce reprezintă o anumită constantă într-o epocă și într-o cultură determinată, sau cel puțin în decursul unei generații culturale și cultuale. Mitocritica merge deci și în abordările lui Ion Pecie în căutarea ființei operei, în confruntarea dintre universul mitic formând “gustul” sau înțelegerea cititorului și universul mitic ce iese la iveală din lectura operei determinate istoric. Cei trei timpi prin care starurile mitemice din opera lui Ion Creangă pot fi descompuse sunt: identificarea temelor, respectiv a motivelor redundante, dacă nu obsedante, ce constituie sincronicitățile mitice ale operei, examinarea în același timp a situării lor și combinațiilor de situări ale personajelor și decorurilor; reperarea lecțiunilor diferite ale mitului și ale corelațiilor unei anumite lecțiuni/ficțiuni a unui mit cu alte mituri dintr-un spațiu cultural bine determinat. Lor le corespunde un sistem cu trei parametri: sincronicitatea structurală a povestirii, diacronicitatea literară; temporalitatea cronologică, în care transpare o confruntare de sincronicitate între lectura cititorului și cea a autorului trecut prin grila de față. În cazurile unor scriitori ca Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Marin Preda, metacritica pune în evidență miturile directoare și transformările lor semnificative. Dincolo de stratul realist, exoteric, există mereu unul ascuns, ezoteric. Ca atare, își (d)enunță el însuși formula: „iată de ce la o relectură se impune să abandonăm explicarea literală a textului în favoarea unei exegeze spirituale”. Simbolurile, sintagmele, procedeele și situațiile ajung la un grad de maximă expresivitate și funcționalitate și realcătuiesc multimilenara Carte de Înțelepciune care codifică existența: “lumea imaginată de Ion Creangă este un spațiu al insecurității unde îndeosebi copiii și tinerii neexperimentați, dar și maturii se află uneori în primejdii critce și morale. Ignoranța îi arată pe toți a fi extrem de vulnerabili și de ex-puși. Novicele supraviețuiește câtă vreme urmează învățătura primită și nu ia inițiative nesăbuite. Povața transmisă sub forma unui text-talisman este cea mai bună pavăză pentru ființa încolțită de varii pericole. Este unul din înțelesurile majore ale operei lui Creangă”. Imaginarul poveștilor lui Ion Creangă „părăsește sfera nuvelei țărănești și a fabulei animaliere pentru a se instala, dincolo de anecdotică facilă și morală străvezie,în metafizic”. Ion Pecie se apropie pas cu pas de inima propriului topos metacritic. Preia, în mers, indicii de la Marcel Brion ori instanțe de la Walter Biemen, care, precum Ion Pecie de poveștile lui Ion Creangă, s-a ocupat de Povestirile lui Franz Kafka; sau precum Jean Starobinski, își edifică viziunea critică sub semnul, diferit de cel al colegilor de generaţie, repet, sub semnul voinței de sinteză, al unui ideal al criticii complete sau totale. Ecuația text-interpret este definită ca relație dinamică. În fața „ascunsului închis” care fascinează privirea cititoare se simte chemată să descifreze sensurile dincolo de aparențele imediat oferite de text. Ion Pecie pendulează insurgent între două „excese” hermeneutice: tentația unei intimități depline, a unei complicități totale, cu subiectivitatea creatoare pe de o parte; iar la polul opus: ispita extremei distanțări. Dar - ce fericire!- pendularea știe să ceară rând pe rând supra-înălțarea (le sur plomb) și intimitatea. Reflecția liberică îi marchează diferența de care scria mai înainte față de pildă de critica de identificare a lui Georges Poulet. Formă obiectivă sau structură materială, textele lui Ion Creangă sunt considerate ca fiind obiectul riguros, referentul ce nu se lasă eludat și care solicită imperios o permanentă întoarcere. O astfel de situare față de orice alt text îl replasează, de acum, pe Ion Pecie în marea tradiție a criticii literare de factură hermeneutică (este cercul mai larg care include cercul mitocritic- n.m., IPB). Ca interpret, Ion Pecie, caută sensurile disimulate de suprafața textuală (vezi, de exemplu,transversalia „O odisee întoarsă”), scormonește cenușile esențiale ale înrudirilor meta-textuale: „Se poate spune că Povestea porcului și Povestea lui Harap-Alb se înrudesc meta-textual. În ambele basme „bobocii” (fiii) primesc un sfat patern decisiv pentru existența lor ulterioară, încălcarea lui echivalent cu un hybris, dar tragedia este evitată, și nu pentru că basmul se încheie de regulă cu victoria binelui. Mântuirea, reabilitarea morală, ieșirea la lumină sunt idei din care Creangă a extras o filozofie practică”, pe schema mitică a celei cuceririi unui Centru sacru, aplicabilă cu prisosință și în Amintirile din copilărie, unde Centrul sacru este vatra Humuleștilor al căror zeu-copil o stăpânește grație castității și ingenuității sale, o regentează,o restituie primordialei stări paradisiace. Dar să purcedem imediat la “desenarea” acestei paradigme a criticii literare de factură hermeneutică, al cărei adept vizibil și invizibil(castelul propriului suflet e abia după ex-punerea scriiturii transvizibil/ transparent, n.m.,IPB) a fost, neîndoielnic, Ion Pecie: -latura exegetică a interpretării își propune să înțeleagă un text pornind de la intenția lui, pe temeiul a ceea ce vrea el să spună; -textul e, constant, punct de plecare și de întoarcere; -textul e situat în contextul originar, într-o tradiție acum la distanță, dar ale cărei dimensiuni trebuie conturate cât mai exact pentru o justă cercetare/ evaluare a semnificațiilor prezente ale lecturii; -critica completă după ce a știut să recunoască alteritatea ființei sau obiectului către care se întoarce știe să - și dezvolte în legătura cu ele o reflecție autonomă și găsește pentru a o exprima, un limbaj/metalimbaj ce-și marchează cu vigoare diferența; -criticul este un cititor originar/original (care a înțeles corect orizontul originar al lecturii și a exprimat adecvat sensul acesteia) care, pe acest plan binar a recurs la contopirea celor două orizonturi: cel originar și cel de așteptare; - această critică hermeneutică este un tip emanent; opera celor trei coloși ai prozei subiective și obiective românești (Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu) este redefinită ca întreg deplin structurat, ca sistem complex al raporturilor interne, în care nu poate exista vreun detaliu indiferent; - criticul e chemat să descopere corespondențe semnificative nu numai între valorile aceluiași nivel (fapte care țin de stil, de compoziție, de sonoritate), dar și corespondențe între valori de nivel diferit

120 ani

(fapte de compoziție ce-și află o neașteptată confirmare prin cursul faptelor de stil); - textul poate fi caracterizat astfel ca un organism funcționând ca joc al corelațiilor, ca neîntreruptă interși arhitextualitate în spațiul cărora aspectul obiectiv și aspectul subiectiv fuzionează; - textul (meta)critic va depăși antinomia dintre fond și formă, idee și expresie, către un monism atractiv al scriiturii; - pentru etapa analizei imanente, o însemnătate particulară are introducerea noțiunii de cerc hermeneutic (care implică existența unei relații dinamice între parte/ întreg – întreg/parte, necesitând efectuarea unui permanent du-te-vino între diverse nivele formale și de semnificație); -dacă punctul de plecare se semnalează dintru început drept punctul care urmează a fi regăsit, între cele două momente, ale pre-semnificației și al semnificației interogatoare are loc un întreg proces de metamorfoză și îmbogățire prin interpretarea ce situează obiectul în ansambluri lărgite ale cunoașterii; - rotirea privirii spre împrejurimile operei se face întotdeauna din centrul textului, iar libertatea reflecției e o libertate condiționată. În cazul lui Ion Pecie o nouă ipoteză se relevă, parcă involuntar. Cine ne poate convinge că criticul tratează o operă, ci nu o reflectare a propriei sale personalități? Că el cultivă critica literară ca artă, ca disciplină umanistă, și cumva numai în subsidiar, ca știință? Că, în plin exercițiu critic nu și-a dorit cele două tipuri de imixtiuni, ambele fiindu-i necesare: una săvârșită de persoana și alta de persona criticului? Opera literară (Povestea lui Harap-Alb, Maică-mea era mare farmazoană, Focurile) cu semnalele ei este prezumtiv fenomenul care îl stimulează pe critic și despre care discursul acestuia afirmă că tratează: ea este totodată obiectul și obiectivul discursului critic, materialul său și cauza sa finală. Dar imparțialitatea lui hermeneutică îl obligă pe critic să admită că nu are acces la operele propriu-zise, ci doar la propriile sale versiuni asupra lor. Iar autorul imixtiunilor și al distorsiunilor este eul criticuluipersoana și persona sa. Prin persona criticului se înțelege personalitatea publică pe care și-o asumă acesta dovedind o considerabilă fermitate, pe măsură ce trece de la un demers critic sau altul sau la o formulare generică a principiilor critice proprii, a teoriei sale privind literatura. Persoana lui Ion Pecie - personalitatea sa publică în calitate de critic, vocea oficială autorizată, reprezentativă pentru sistemul său părând a ne vorbi/a ne prelucra într-un stil profesoral, începe de abia în posteritate să-și manifeste autoritatea tutelară. De fapt, ea se manifestă nu atât ca ecoul criticului, cât ca super-egoul său teoretic despre care se va mai glosa mult de azi înainte. Articolul de față ar fi trebuit în continuare să descindă în angrenajul efectiv și afectiv al volumului antum „Meșterul Manole”, în fabuloasele comparatisme, intuite de Ion Pecie pe parcursul regalei elaborări și avansate cu o deplină siguranță de sine. Aș propune în final, altor exegeți, fie ei gorjeni, români, europeni, chiar o lucrare separată în care să fie scoasă în relief numai această latură a personalității lui Ion Pecie.

Ion Popescu Brădiceni

5

v 12 0 d e a n i d e î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

M u r m u r u l J i l þu l u i

Nr. 66-67

120 ani

Istoria să judece
Am dorit şi am visat, am luptat şi am îndurat, am fost bârfit şi am fost lovit, fiindcă am vrut să pun în mâinile tale vânjoase, cea mai bună armă; în sufletul tău cinstit, cea mai înflăcărată credinţă; în inima ta curată, cel mai viforos avânt; pe corpul tău trudit, cea mai simplă dar nepătată haină; în credinţa ta nelimitată în destinele neamului, cele mai înflăcărate aripi; în privirea ta scrutătoare şi caldă, cea mai vie dintre icoane: Patria.
Ion ANTONESCU

Însemnări din celulă
Semnat de ex-mareşalul Ion Antonescu în seara de 23 august 1944,la câteva ore după lovitura de stat de la Palatul Regal din Bucureşti.Astăzi, 23 august 1944. Am venit în audienţă la Rege la ora 15,30 pentru a-I face o expunere asupra situaţiei frontului şi a acţiunii întreprinsă pentru a scoate Ţara din greul impas în care se găseşte. Timp de aproape două ceasuri Regele a ascultat expunerea, păstrând ca de obicei o atitudine foarte rezervată, aproape indiferentă. La expunerea mea a asistat la audienţă Dl Mihai Antonescu. I-am arătat Regelui că de aproape 2 ani Dl Mihai Antonescu a căutat să obţină de la AngloAmericani asigurări pentru viitorul Ţării şi i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aş fi găsit înţelegere, şi aş fi putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii, libertăţilor şi continuităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare. În continuare, i-am arătat conversaţia avută, imediat la întoarcerea mea de pe front, în noaptea de 22/23 [august 1944], cu Dnii Clodius şi Mihalache şi în dimineaţa zilei [de 23 august 1944] cu Dl G. Brătianu. D-lui Clodius i-am vorbit în faţa D-lui M. Ant[onescu] pe un ton răspicat şi i-am amintit că atât prin Dl M. Ant[onescu] de acum câteva luni, cât şi în februarie, la ultima întrevedere, am arătat Germaniei ca, dacă frontul nu se va menţine pe linia Tg. Neamţ-Nord Iaşi-Nord Chişinău-Nistru, România va căuta soluţia politică pentru terminarea războiului. I-am arătat D-lui Clodius că nici o ţară, şi nici chiar Germania, nu ar putea continua războiul în caz când jumătate din teritoriul ei ar fi ocupat şi ţara total la discreţia Ruşilor. I-am cerut ca şi Dl M. Antonescu] să arate acest lucru la Berlin, săroage să înţeleagă poziţia Ţării noastre în faţa cataclismului ce o ameninţă şi a mea în faţa Istoriei şi a Ţării şi să-mi dea dezlegarea a trata un armistiţiu, dorind să ieşim din această situaţie ca oameni de onoare şi nu prin acte care ar dezonora pentru vecie Ţara şi pe conducătorii ei. Dl Clodius a promis că va arăta exact dorinţa noastră; i-am arătat că noi trebuie să ne luăm libertatea de a ne apăra viaţa viitoare a neamului. Relativ la conversaţia cu Dl Mihalache, deşi ea a durat câteva ceasuri, totuşi i-ai arătat numai esenţialul.Dl Mihalache mi-a cerut să mă sacrific şi să fac eu pacea, oricât de grele ar fi condiţiile puse.I-am arătat că eu, fiind exponentul unei revoluţii care m-a adus, fără a [o] fi pus eu la cale sau să fi avut vreo legătură cu ea, la conducerea Statului, dându-mi mandatul să reconstituiesc graniţele Ţării, să restabilesc ordinea morală şi să pedepsesc aducându-i în faţa tribunalului poporului pe acei care ...[2] catastrofa graniţelor şi prăbuşirea Dinastiei. Cum Ţara îmi impusese şi pe legionari şi mai târziu şi războiul, pentru a legifera actele mele, am cerut aprobarea Ţării pentru faptul că schimbasem din luptă regimul legionar pentru trădările sale şi pentru că intrasem în război în aclamaţiile şi, cu asentimentul întregii naţiuni, trecusem, forţat de operaţiuni, şi Nistrul. Ţara, prin câte 3 milioane de voturi, mi-a dat dezlegare şi a aprobat tot ce eu făcusem.În consecinţă, a accepta astăzi propunerile Molotov însemnează: a. - a face un act politic de renunţare şi pierdere a Basarabiei şi Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată de la 1812 şi până la ultimatumul Molotov. I-am adăugat că după părerea mea, făcând acest act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care Roosevelt şi Churchill s-au angajat printre altele „să nu recunoască nici o modificare de frontieră, care nu a fost liber consimţită”. b.   - să bag Ţara pentru vecie în robie, fiindcă propunerile de armistiţiu conţin şi clauza despăgubirilor de război neprecizate, care, bineînţeles, constituie marele pericol, fiindcă, drept gaj al plăţii lor, Ruşii vor ţine Ţara ocupată nedefinit. Cine, am spus Dlui Mihalache, îşi poate lua răspunderea acceptării acestei porţi deschise, care poate duce la robia neamului? c.   - a treia clauză, şi cea mai gravă, e aceea de a întoarce armele în contra Germaniei. Cine, am arătat Dlui Mihalache ...[3], poate să-şi ia răspunderea consecinţelor viitoare asupra neamului ale unui asemenea gest odios, când putem să ieşim din război oricând dorim. Am avea bazele viitoarei politici a Statului asigurate şi i-am afirmat că dacă ...[4] de Dl Maniu, pe care l-am lăsat şi i-am înlesnit tratativele direct cu Anglo-Americanii sau de Dl Mihai Antonescu, care a tratat cu ştiinţa mea, eu nu m-aş da la o parte şi aş da, dacă mi s-ar cere concurs, pentru a scoate România din război, luându-mi curajul şi răspunderea să spun Führerului în faţă că România se retrage din război. d.- a patra condiţie cerută de Molotov şi de Anglo-Americani este să dau ordin soldaţilor să se predea Ruşilor şi să depună armele, care ne vor fi puse la dispoziţie pentru ca, împreună cu Ruşii, să alungăm pe Nemţi din Ţară. Care om cu judecata întreagă şi cu simţul răspunderii ar putea să dea soldaţilor Ţării un astfel de ordin care, odată enunţat, ar produce cel mai mare haos şi ar lăsa Ţara la discreţia totală a Ruşilor şi Germanilor? Numai un nebun ar putea accepta o astfel de condiţie şi ar fi pus-o în practică. Vecinătatea Rusiei, reaua ei credinţă faţă de Finlanda, Ţările Baltice şi Polonia, experienţa tragică făcută de alţii, care au căzut sub jugul Rusiei, crezându-i pe cuvânt, mă dispensează să mai insist.Notez că, atunci [când] ni s-au propus acestea, situaţia militară a Germaniei, deşi slăbită, era totuşi încă tare. e.- În sfârşit, propunerile Molotov mai conţineau şi clauza care ne impunea să lăsăm Rusiei dreptul de a pătrunde pe teritoriul României oriunde va fi necesar, pentru a izgoni pe Nemţi din Ţară. Adică, sub altă formă, prezenta ocupaţiunea Rusească cu toate consecinţele ei. Reamintind toate acestea Dlui Mihalache, D[umnealui] mi-a spus, ceea ce a constituit o surpriză pentru mine, că trebuie să mărturisească că D[umnea]lor, adică naţional-ţărăniştii, s-au înşelat; au crezut în sprijinul AngloAmericanilor, însă şi-au făcut convingerea definitivă că aceştia sunt total nepregătiţi pentru a indispune pe Ruşi şi că suntem lăsaţi la totala lor discreţie, ca şi Polonia şi, poate, alte ţări. În consecinţă, trebuie să ne considerăm o generaţie sacrificată, să ne resemnăm şi să aşteptăm. I-am răspuns Dlui Mihalache că, într-o astfel de situaţie, este de preferat ca un popor pe care-l aşteaptă, dacă are siguranţa că îl aşteaptă o asemenea soartă, să moară eroic, decât să-şi semneze singur sentinţa de moarte. Dl Mihalache a insistat încă o dată să fac eu armistiţiul şi să semnez pacea, fiindcă condiţiile puse sunt condiţii de pace, nu de armistiţiu (este sublinierea D-sale). Bineînţeles, am declinat (refuzat) aceasta. În dimineaţa zilei de astăzi, pe când eram în Consiliul de Miniştri, a cerut să mă vadă Dl. Brătianu, care, spre deosebire de Dl Mihalache, mi-a declarat că vine de la o întrevedere dintre Dnii Maniu şi Dinu Brătianu şi că vine cu mandatul formal de la ambii că sunt de acord şi că îşi iau alături răspunderea, dacă accept, să fac eu tratative de pace. I-am răspuns că accept cu condiţia să mi se dea în scris acest angajament, să accepte ca el să fie publicat, pentru ca poporul să vadă că s-a înfăptuit unirea internă şi pentru ca străinătatea, aliaţii şi inamicii, să nu mai poată ...[5], prin dezbinarea noastră.Dl Brătianu urma să-mi aducă adeziunea scrisă înainte de audienţa mea la Rege, fiindcă voiam să merg la această audienţă cu hotărârea luată, adică să-I pot afirma că, dat fiind faptul că s-a realizat unirea politică internă, îmi pot lua angajamentul să încep tratativele de pace. Generalul Sănătescu a intervenit în discuţii de două ori şi şi-a luat angajamentul, fără să i-l fi cerut, că-mi va aduce dânsul acest angajament, pentru care i-am mulţumit. Cum Regele spunea ca aceste tratative să înceapă imediat, Dl Mihai Antonescu i-a spus că aşteaptă răspunsul de la Ankara şi Berna pentru a obţine consimţământul Angliei şi Americii de a trata cu Ruşii. Aceasta, fiindcă Churchill, în ultimul său discurs, a spus, vorbind despre România, că „această Ţară va fi curând la discreţia  totală a Rusiei”, ceea ce era un avertisment că vom fi atacaţi în forţă şi că vom fi total la discreţia lor şi că va trebui să tratăm mai întâi cu Ruşii. Acest „mai întâi”, legat şi de alte indicaţii pe care le-am avut pe căi serioase, a determinat pe Dl M. Antonescu să arate Regelui că este o necesitate să mai aştepte 24 de ore, să primească răspunsurile pe care le aşteaptă şi după aceea să continue cu tratativele. Eu am confirmat că sunt de acord cu aceste condiţii, chiar cu plecarea Dlui M. Antonescu la Ankara şi Cairo pentru a duce tratative directe. În acest moment, Regele a ieşit din cameră, scuzându-se faţă de mine, şi discuţia a continuat câtva timp cu generalul Sănătescu, revenind cu afirmaţia că va aduce el adeziunea scrisă a Dlor Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu. Când eram în curs de discuţiuni şi mă plictiseam aşteptând revenirea Regelui pentru a pleca, Regele intră în cameră şi în spatele lui apare un maior din garda Palatului cu 6-7 soldaţi cu pistoale în mână. Regele a trecut în spatele meu, urmat de soldaţi, unul din soldaţi m-a prins de braţe pe la spate şi generalul Sănătescu mi-a spus: „D-le Mareşal, sunteţi arestat pentru că nu aţi vrut să faceţi imediat armistiţiu”. M-am uitat la soldatul care mă ţinea de braţe şi I-am spus ca să ia mâna de pe mine şi, adresându-mă generalului Sănătescu, în obrazul Regelui, care trecea în altă cameră cu mâinile la spate: „Să-ţi fie ruşine; acestea sunt acte care dezonorează un General”. M-am uitat fix în ochii lui şi I-am repetat de mai multe ori apostrofa. După aceea, bruscat, am fost scos din cameră pe culoar unde o bestie de subofiţer mi-a spus să scot mâna din buzunar, ceea ce am refuzat.După aceea, împreună cu Dl Mihai Antonescu, am fost băgat la ora 17 într-o cameră „Safe” Fichet şi încuiaţi cu cheile. Camera nu are decât 3 m pe 2, este fără fereastră şi fără ventilaţie. După 2 ore s-a deschis uşa şi ni s-au oferit scaune aduse din afară. Nu s-a avut nici o dorinţă de a se da acestei camere-celulă cel puţin aspectul curat. Este plină de praf şi într-o dezordine organizată. Iată cum a ajuns un om care a muncit 40 de ani ca un martir pentru Ţara lui, care a salvat-o de 2-3 ori de la prăpastie, care a scăpat de la o teribilă răzbunare pe membrii Dinastiei, care a luat jurământul tânărului Rege în strigătele mulţimii, care îmi cerea să dau pe toţi din Palat pentru a fi linşaţi şi care a servit timp de 4 ani, cu un devotament şi cu o muncă de mucenic, Armata înfrântă, Ţara şi pe Regele ei. Istoria să judece.Mă rog lui Dumnezeu să ferească Ţara de consecinţele unui act cu atât mai necugetat cu cât niciodată eu nu m-am cramponat de putere. De mai multe ori am spus Regelui în[tre] patru ochi şi în prezenţa Dlui M. Antonescu că, dacă crede că este un alt om în Ţară capabil să o servească mai bine ca mine, eu îi cedez locul cu o singură condiţie: să prezinte garanţii şi să nu fie un ambiţios sau un aventurier.
Mareşal Antonescu 23.VIII.1944, scris în celulă

6

v 12 0 d e a n i d e î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

Nr. 66-67

M u r m u r u l J i l þu l u i

120 ani
Dădălău Dumitru:În cadrul simpozionului, ”Tradiție și modernitate în învățământ”ne întâlnim,pentru început cu domnul Ion Voica,primarul comunei Săcelu,pe care îl cunosc de mulți ani și pe care îl urmăresc cu multă satisfacție pentru că vine din urmă cu rezultate deosebite și este iubit și apreciat de consătenii dumnealui. Am înțeles și am văzut ieri că cine se scoală de dimineață nu se poate să nu aibă rezultate bune şi eu când am trecut ieri spre dispensarul medical și spre stațiune înainte de ora opt, domnul primar era la butoane. Așa că ei sunt elevii de clasa a XII-a, an terminal, profil de matematicăinformatică, au intrat douăzeci și cinci, patru s-au transferat la alte licee, doi i-am exmatriculat acum douăzeci de zile, nu din lucruri rele, una a avut părinţii sămbătă stăm aici și rezolvăm aceste cinci zile care sunt prevăzute pentru activități educative, dar și de instruire. În mare, vă spun dumneavoastră, celor care ați venit astăzi în mijlocul nostru, că de dimineață avem prevăzute patru ore cu două activități de întâlniri pe domenii de activitate. De la trei la şapte avem sesiuni de pregătire pentru bacalaureat la disciplinele română și matematică, în sensul că și părinții au fost de acord, și copiii, întrucât nu au toți programele de televiziune locală pe care le avem noi la nivelul județului Gorj să vadă lecțiile care se fac pe aceste discipline de colegii noştri,care au acceptat programul fixat de o televiziune locală din Gorj, iar după masa de seară, după ora opt, să mai vadă și un film artistic și să facă și o discotecă pntru ei, să-și dezmorțească picioarele. În așa fel încât programul nostru să se încheie în fiecare zi la orele 22:30 ca la 23:00 să ne vedem de treabă, adică să cântăm cântecul ”nani,nani,puiul mamei”, fiecare cu gândul la cei dragi de acasă sau cu gândul în altă parte. Așadar, dragi elevi, suntem din nou fericiți că adevărații noștri prieteni sunt alături de voi.Vă întâlniți pentru a doua oară cu o parte din dumnealor și vă reîntâlniți, cu bucurie în suflet, cu foștii voștri profesori și diriginți pe care i-ați avut în ciclul gimnazial și care au mai funcționat în școala noastră și după ce voi le-ați schimbat traiectoriile și ați urmat învățământul liceal, dumnealor, predând numai pe parte de învățământ gimnazial. Dar nu este lipsit de importanță faptul că aici vin nu numai cei care au predat în Mătăsari, cei care au contribuit cu trup și suflet la realizarea Cetății Luminii din Mătăsari, la acea citadelă care a produs multă uimire în rândul unor nepricepuți și invidie în rândul altora care au chemare pentru învățământ cam cum mă preocupă pe mine sapa și iarna și primăvara. Așa că, cred că nu e bine să mai fac nicio prezentare pentru că îi cunoașteți, în plus, avem lângă dumnealor pe omul despre care v-am vorbit. Este fostul director al școlilor din Săcelu, domnul Bușoi Valerică, tatăl doamnei asistente de la stațiune și după cum vedeți toate lucrurile se leagă și se fac în cerc restrâns numai între prieteni, cunoscuți și apropiați. Dacă nu ai corzile sensibile, corelate și racordate cum trebuie, totul merge în dezacord și supără la ureche și nu iese acțiunea bine. Am convenit și cred că și dumnealor sunt de acord să începem, cred că, cu cel mai tânăr. Uitându-mă în stânga și în dreapta, cam așa e. Şi o luăm cu domnul Mărtoiu, pe care voi l-ați avut profesorul clasei și sunteți aceia proveniți din două, trei, patru clase din Matăsari, la care se adaugă și copii veniți din Bolboși, Slivilești și cam atât. Dar, ce trebuie să ştiți voi, de ce sunt acești oameni aici? Acești oameni sunt aici cum au fost prezenţi și la Mătăsari și că vin din dragoste pentru meseria pe care au slujit-o de atâția ani de zile.Vin din respect pentru școala pe care au îndrumat-o, au condus-o, au controlat-o, au dirijat-o și au făcut-o să ajungă pe gloriile învățământului românesc. Vin, și nu în ultimă instanță, pentru oamenii care se ocupă acum de educarea altor oameni, și într-o discuție avută cu domnul Priescu, am îndrăznit și i-am spus: “Domnule, n-aș ezita nicio clipă, că dacă v-aș da telefon și v-aș ruga să veniți în oricare altă zonă a țării, cu riscul de a vă plăti eu transportul să veniți, să ne vedem și să continuăm proiectele frumoase pe care le-am gândit, le-am conceput de atâția ani de când ne cunoaștem. Așa că, domnul Mărtoiu în tinerețea dumnealui revoluţionară, a bătut și dumnealui Gorjul în lung și lat ca profesor de matematică prin Cărbunești, Rovinari. Ca inspector școlar de matematică s-a preocupat de educaţia tineretului școlar din învățământul gimnazial și făcea copiii să cânte frumos și să recite frumos despre patrie, despre viață și despre tot ceea ce ne înconjoară. După aceea să ajungă în ierarhia Inspectoratului Şcolar până la funcția de inspector general adjunct. După aceea, s-o ia iar de la capăt, pentru că de-i rău sau de-i bun, și ce-i bun piere, şi ce-i rău piere. A luat-o iar de la capăt, s-a făcut director de școală și a pus umărul iar, să împingă pe alții, să îi atragă şi să-i aducă pe calea cea bună. A terminat și cu asta și a zis: ”nu mă dau deoparte” și s-a întalnit cu mine și i-am zis: „veniți în Mătăsari!” și în curtea inspectoratului, acolo am stabilit și a venit după aceea zece ani, unsprezece ani în Mătăsari. Zece ani a venit cu mine, știu eu sigur, și a mai venit un an pe urmă ca să vadă dacă eu mai scot capul sau nu-l mai scot, știe dumnealui bine la ce mă refer. Eu vreau ca activitatea să fie destinsă și copiii să înţeleagă că nu e o ședință, că nu e o treabă oficială, ci e o acțiune de suflet, că și pe voi trebuie să vă intereseze ceea ce am făcut noi la viața noastră și voi sunteți în formare acum și ceea ce ați văzut ieri și alaltăieri, iar acum noi constituim pentru voi modele de viață și atunci sufletul vostru trebuie să aleagă, să ia ceea ce este bun de la domnul Mărtoiu, să ia ceea ce este bun de la domnul Dănescu, să ia ceea ce este bun de la domnul Priescu. Despre domnul Lungan, îl las pe domnul Priescu să vorbească despre dumnealui, că și eu vorbesc până nu mă mai opresc. I.Priescu: Cred că elevii știu mai multe despre domnul profesor Lungan, pentru că a fost la clasă și probabil că au rămas cu multe. Dădălău Dumitru: Iar de domnul Valerică aş vrea să-i spun acum, nu i-am spus niciodată, dar îi spun acum. Într-o discuție avută ieri, m-am interesat de unele cadre didactice de pe la Magherești, de pe la Scăiești și am și nominalizat. Mi s-a spus că lucrează pe acolo și n-am mai cerut relații și am zis că le cer de la dumneavoastră să văd dacă, din punct de vedere așa și așa, dacă nu este mai mult aşa decât aşa. Gh. Lungan : Ce relaţii? Dădălău Dumitru: Păi relațiile acestea sociale, de muncă, de viață. Da, Domnul Mărtoiu. șlefuiesc, pe profesii care dau valoare numelui dumneavoastră. Mulțumesc părinților, mulțumesc cadrelor pe care le- ați avut și vă fac să mergeți în viață cu fruntea sus și cu aprecierea celor din jur, cu demnitate și cu mult respect din partea comunității, din partea celor cu care dumneavoastră veţi lucra. Eu vă mulțumesc încă odată. Dădălău Dumitru: Domn Mărtoiu, stați așa, nu terminați așa repede, că acești copii trbuie să cunoască mult mai multe lucruri, nu numai legate de personalitatea dumneavoastră, dar și de ceea ce s-a întamplat în Mătăsari de-a lungul timpului. Dumneavostră (și voi trebuie să știți acest lucru), ați fost în conducerea inspectoratului și eu am să încerc să spicuiesc numai câteva din lucrurile pe care noi le-am realizat împreună, legate de școala în care voi învățați. Să știți că nu a fost un lucru ușor să faci o citadelă în Mătăsari care să se înalțe ca o „Coloană a infinitului”, să se înalțe deasupra celorlalte instituții de învăţământ, nu numai din valea noastră, ci şi din rândul altor școli. V-aș da două exemple: 1) S-a aprobat cu mâna domnului Mărtoiu, în calitatea pe care o avea, primul post de engleză în Mătăsari și dacă engleza a fost băgată în Mătăsari, că trebuia atunci să facem cumva pe lângă clădire, să avem și fondul de carte. Ca să ai fondul de carte, trebuia să ai numărul de elevi și atunci am forțat puțin mâna unora și am rezolvat partea de engleză. Domnul Mărtoiu, împreună cu cei cu care a lucrat, veneau în Mătăsari cu drag și urmăreau lucrările care se efectuau pentru construcția liceului nostru. Inițial a fost școală cu douăzeci și patru de săli de clasă. Inițial trebuia să facă în curtea unde este școala nr. 2 și unde unul din colegii dumnealor și ai domnului Priescu, și a domnului Lungan, pe nume Draga, a pus acum ovăz până în fereastra școlii. Ca să vedeți ce s-a încercat să se facă și ceea ce se întâmplă în ziua de astăzi, în condițiile în care sunt legi în vigoare care nu îți dau voie sub o anumită distanță lângă un monument istoric să pui alte culturi agricole ,și iată că și justiție, și comunitate locală, și primărie, și consiliul local au stat cu mâinile în piept și au lăsat ca să vină să mănânce caprele și oile pentru ceea ce am luptat eu o viață întreagă și am zis că pe unde calcă piciorul dascălului nu are ce căuta gâsca și nici oaia, și nici capra, și nici porcii vecinilor să intre în curtea școlii. Şi când s-a făcut ceea ce s-a făcut, dumnealor, pe care îi vedeți aici, am făcut din dorința ca voi să aveți condițiile din ce în ce mai bune. Așa că domnule Mărtoiu, aduceți-vă aminte și spuneți-le copiilor cum veneați cu Dacia în Mătăsari și aţi lăsat o bucată din ea la sandocanii care veniseră în Mătăsari. Deci eram în 1980, înainte de 80, când în Mătăsari se făcea acțiunea ca și în Rovinari, ca și în Motru, ca și aici în Seciuri, acțiunea șapte mii, unsprezece mii, paisprezece mii, până când am uitat și numărul ei și venea acolo și îndruma cadrele didactice. Împreună cu cei de la inspectorat vegheam ca această construcție să se facă, și voi, voi nici nu erați născuți atunci. De aceea vă spun acum, ca să știți, să nu vă bateți joc de ceea ce s-a realizat acolo, că voi mai aveți două luni de zile și plecați. După voi trbuie să vină și alte generații, dacă se continuă așa cu ceea ce e acum, apune soarele înainte de vreme. M. Mărtoiu: Eu, într-adevăr, nu am vrut să mă laud, oarecum, eu am mai spus că la Mătăsari acolo, nu am lăsat doar o fărâmă din sufletul meu, ci am lăsat și o fărâmă de mașină, din Dacia mea. Dădălău Dumitru: Asta cu fărâma… în 2007, am invitat la Mătăsari inspectorii generali de la înființarea județului din ‘68. A venit Grigoroiu, a venit domnul Mărtoiu, a venit Lică, a venit Gămăneci, Cinteză. Așa, şase inși au fost. Andrei era atunci inspector general la Brașov și acesta, Mitescu, a mințit cum știe el să facă mai bine, așa, și mi-a spus că el e la prefectură, dar să începem, că vine și venit a fost. Eu am avut atunci o expresie că am invitat pe toți cei care și-au lăsat o fărâmă din viața dumnealor aici, și asta l-a deranjat pe domnul Mărtoiu, încât a tot ținut-o până la sfarșitul discursului numai cu fărâma, până când mi-a dat cu mașina în cap. Nu numai că am lăsat o fărâmă, v-am lăsat mașina, ca să vă intre bine chestia în cap. Sandocanii erau ăia care, dacă voiai atunci să omori un câine, îl legai și ăia treceau cu câte trei mașini pe minut, basculele ale. Înnebuneai, domnule, atunci. M. Mărtoiu: Am garat mașina spre școala doi, nu pe principală, pe secundară era un pod, acolo drumul care merge spre spital şi am venit aici

Am contribuit cu trup și suflet la realizarea Cetății Luminii din Mătăsari.
M. Mărtoiu: În primul rând vreau să îi mulțumesc domnului diriginte Dădălău Dumitru pentru invitația pe care mi-a făcut-o, mi-a prilejuit încă un moment de bucurie în viața mea, m-am întâlnit cu voi, cu cei care am trudit patru ani în fața tablei, cât și cu alți colegi cu care am lucrat de-a lungul timpului și am încercat să facem lucruri bune pentru învățământul din județul nostru. Mi se pare, ideea, foarte inspirată, de a desfășura niște activități în cadrul programului “Altfel de școală”. În acest mod, am stat mult și m-am gândit”Ce înseamnă Altfel de școală?” Eu nu am avut parte de asemenea termen, dar fiindcă e vorba de tradiție, pot să spun că “Altfel de școală” s-a datorat părinților, familiei, pentru că, într-adevăr, în afara lucrurilor pe care le învățăm la școală, părinții erau cei care ne învățau să mai muncim și altfel, să mai facem și alte activități. Ne dădeau după posibilități la învățarea unui instrument muzical, la desfășurarea unei activități sportive, ei erau cei care organizau lucrul acesta. Acum pot să spun că mi se pare normal să păstrăm buna tradiție a familiei românești, tradiție care se bazează pe valorile morale creștine, morală creștină, care nu a învățat niciodată pe nimeni ceva de rău. Deci în tradițiile devenirii noastre de mai târziu, familia este cea care a făcut o altfel de școală cu copiii fiecăruia. Acum vreau să vă spun că m-am tot gândit care este diferența dintre tradițional și modern. Păi tradițional este să lucrezi, să înveți, să muncești în așa fel încât să-ți porți numele frumos în viață, în așa fel încât să promovezi lucrurile bune și să iei atitudine față de ceea ce nu este bun, față de ceea ce poate să deranjeze la un moment dat mersul bun al societății. În drumurile mele prin Târgu-Jiu, există elevi de liceu pe care îi întâlnesc pe stradă, majoritatea oamenilor ca voi care își văd de treabă şi merg civilizat, discută civilizat, aşa. Dar, există și fete, nu am văzut așa ceva, care înjură mai dihai decât la ușa cortului, dându-și aere de oarecare modernitate în comportarea lor. Asta nu este modernitate, e un lucru care mi se pare nedemn de luat în seamă și de multe ori am purtat discuții fără să-i cunosc, m-am oprit și am discutat: „De ce faci tu așa, de ce vorbești tu așa de urât?” La care una dintre fete mi-a zis: „Dar care îi treaba dumneatale?” Îi zic treaba mea este că mă deranjezi, că trec și eu pe trotuarul acesta pe care ai trecut și tu și sună foarte urât, astăzi mi-ai stricat ziua. Pur și simplu eu nu accept și nu pot să cred că un licean poate să se manifeste în felul acesta. A plecat, nu ştiu ce-o fi zis, dar puteam s-o depistez, că i-am auzit prenumele și puteam să mă duc la director, nu am făcut treaba asta că nu așa, nu neapărat prin constrângere, și de asta cred că a priceput ceva. Cred că mai curând a priceput că am lăsat adevărul discuţiei și la ce am discutat cu ea lucrul acesta. De-a lungul timpului au fost în învățământ și mode, să zic așa, păi modernism ar înseamna ceva care vine în concordanţă, vine să ajute progresul social în concordanţă cu progesul tehnic. De exemplu, lucrurile moderne la voi le văd deja în dotare, în mânuirea acestui aparat, în mânuirea laptopurilor, a calculatoarelor și așa mai departe. Deci în viața școlii au intrat lucruri moderne, lucruri noi. Dar eu zic că școala lăsată pe seama unor aparate nu este suficientă fără profesor. De ce spun lucrul acesta? Pentru că e nevoie ca să fii, să te formezi în viață, să-ți formezi un mod de a gândi sănătos, e nevoie de foarte multe noțiuni și cunoștințe. Eu mai aveam o expresie pe care vi-o spuneam și o repet, mi-a plăcut tare mult,,unul dintre filozofii pedagogiei a zis: „domnule, nici un sac gol nu stă singur în picioare, trebuie să pui ceva în el, să bagi acolo”, iar în cazul instruirii și în cazul urmării unei școli e absolut necesar ca însușirea cunoștințelor să se facă citind foarte mult, deci nu trebuie exclusă cartea, cu toate că eu ştiu că tehnica modernă îți dă posibilitatea de informare în orice moment despre orice lucru, dar fără o cultură generală solidă, care se realizează numai prin studiul individual și prin citirea a unei cantități foarte mari de cărți, pe domenii de activitate, în funcție de specialitate. Sigur că eu nu o să vorbesc atât de bine și de documentat ca domnul director Dădălău, dar din ce mi-am dat seama , de-a lungul vremii, într-adevăr, la baza pegătirii noastre, a fiecărui elev, stă studiul individual și când zic studiul individual,,mă refer la această parte a lecturării unei cantități suficiente de informații în scopul sprijinirii și în scopul dezvoltării la un alt nivel. Vedeţi că și televizorul îți dă multe exemple, sunt foarte mulți redactori sau cum le zice, moderatori. Ei se deosebesc între ei, se deosebesc numai prin asta, prin modul în care au studiat ei și prin modul în care au citit şi au învățat din cele citite. Asta se vede și prin modul cum se exprimă, prin modul în care poartă un dialog, prin modul în care poate să comunice unii cu alții. Până la urmă, multe rele pe pământul ăsta se datorează lipsei de comunicare între indivizii societății. Eu, încă odată vă spun, că mă bucur tare mult că v-am văzut, am nădejde și sper ca ,de-a lungul vremii, să ne mai vedem și să fiți așa, să mă întâlnesc cu niște oameni maturi, cu profesii pe care nu le abandonează, ci dimpotrivă, le perfecționeză, le

despărțiți şi plecați în Italia și n-a avut cine să aibă grijă de ea, s-a ales praful de ea și celălalt, iar așa, părinții tot în ceartă, maică-sa a plecat în Italia, taică-său s-a luat cu alta și s-a dat la prostii și nu s-a ținut de școală și din cauza absențelor, am fost nevoit să-l dau afară şi cu asta gata, domnule primar. Sunt rodul muncii dumneavoastră de dascăl Ion Voica:Eu vă mulțumesc din suflet pentru cuvintele fumoase pe care le-ați spus despre mine. Vreau să le spun și eu copiilor, îmi permit să vă spun copiilor, pentru că am și eu un băiețel ca și voi așa. Băiețelul meu are deja douăzeci și șapte de ani și asta dacă îi zic copil lui , îmi permit să vă zic și vouă copii, chiar dacă sunteți domnișori și domnișoare, sunt bucuros că mă pot adresa vouă. Vreau să vă spun că eu îl cunosc pe domnul profesor din anul 1975 când m-am dus și eu elev în primul an al liceului Industrial nr.2 din Târgu-Jiu și am avut marea plăcere să îl cunosc și pe domnul Dădălău și pe doamna Dădălău. Din punctul meu de vedere sunt niște oameni extraordinari, niște oameni care au evoluat și care au clădit și au scos mulți copii buni, așa cum cred că se întamplă și cu voi și vreau să vă urez succes în tot ceea ce întreprindeți. Mai este puțin și bat examenele la ușă; vreau să vă urez succes în tot ceea ce vă doriți să faceți. Vă pup, vă îmbrățișez pe toți. Îmi pare rau că n-am venit în prima zi, îi mulțumesc domnului profesor că m-a invitat în mijlocul vostru și vreau să vă simțiți bine la Săcelu. Dacă considerați că vă pot fi de folos cu ceva, vă stau la dispoziție oricând. Pe mine mă găsiți la primărie de la ora șapte și jumătate până undeva la ora optsprezece, nouăsprezece. Cred că m-am întalnit ieri cu o parte din voi acolo, la un magazin, eram cu băieții de la căminul cultural. Vă mulțumesc și încă o dată vă urez mult succes! Dădălău Dumitru: Și noi vă mulțumim! Domnule primar, vă dau ca amintire o carte, pentru că le spuserăți copiiilor că ne cunoaștem de treizeci și cinci de ani. V-aș ruga să vă aduceți în continuare aminte de noi. V-am dat aici o carte din cele douăzeci de cărți pe care le-am tipărit în Mătăsari. Aveți aici ultimele numere de reviste tipărite și când timpul vă permite, vă puteți uita. Una este scoasă acum, are miros de tipografie. Acestea sunt ultimele exemplare, pe care vi le dăruim cu dragoste dumneavoatră. Aşa, şi acestea, vă dăm cinci numere din ultimele exemplare să le daţi apropiaților dumneavoastră. Ion Voica: Vă mulțumesc din tot sufletul și chiar din tot sufletul vă spun că sunteți oamenii care mi-au rămas în suflet și vă apreciez foarte mult. Şi pe dumneavoastră, și pe toți dascălii pe care eu i-am avut la nr.2, chiar dacă direct nu am lucrat cu ei, dar îmi face mare plăcere să vorbesc despre ei, iar ceea ce realizăm noi astăzi, ce realizez eu astăzi ca primar e și rodul dumneavoastră pentru că ne-ați creat, ne-ați clădit și ne-aţi îndrumat în viaţă. Dădălău Dumitru: Vă mulțumim mult! Despre ceea ce vrem să facem aici se cunoaşte și de o parte şi de cealaltă, adică și elevii clasei a XII-a de matematicăinformatică de la Colegiul Tehnic Mătăsari, și distinşii noștri invitați știu ce trebuie să se deruleze aici. Misiunea mea este mai uşoară astăzi, în a treia zi, în care continuăm, după spusele unora și aprecierea altora, că am singurul proiect din Gorj, continuăm astfel să ne desfăşurăm, conform ordinului Ministerului, activitatea altfel decât la clasă, într-un centru de agrement dintr-o instituție din subordinea Ministerului Învățământului de care nu prea știu mulți, în sensul că actualele direcții judeţene de tineret și sport sunt echivalente cu direcțiile de resurse umane, cu direcţiile învățământului școlar, cu direcțiile învățământului liceal, profesional, gimnazial, cu celelalte structuri din cadrul Ministerului Educaţiei și Cercetării. Având în vedere că au fost mulți sceptici în realizarea acestui proiect, noi am făcut o acţiune temerară și împreună cu părinții elevilor și cu ei am gândit această activitate. Ea se delurează până duminică, iar până

7

v 12 0 de a n i de î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

M u r m u r u l J i l þu l u i

Nr. 66-67

120 ani

să văd la localul nou care e stadiul lucrărilor, să vedem ce mai trebuie, așa se făcea atunci. Noi ne-am ocupat de lucrurile acestea și când m-am întors, am găsit și altceva, deși fusese duminica, atunci se învăța și sâmbăta. Duminica fusese activitate, cadrele didactice veniseră la școală și ajutaseră la lucrul necalificat ,căraseră cărămizi, urcaseră pe schele, aranjaseră cărămizile într-un anumit mod, cum trebuia meșterilor. Lucru foarte frumos și când m-am înapoiat să ma urc în mașină, mașina mea tamponată. Trecuse unu cu raba și mi-o făcuse franjuri, m-am dus la postul de miliţie, așa cum era atunci. Era acțiunea patruzeci de mii sau nu ştiu cum îi zicea, omul mi-a spus: “Domnule, pe cine să găsesc, că ăștia sunt jumate din ei care nu au carnete”. Am rămas cu paguba și am dus-o la Târgu-Jiu, am făcut-o, am reparat-o și asta a fost. Dădălău Dumitru: Da. Lângă voi aici, se află un bun prieten și un om de suflet pentru învățământul din Gorj. Continuator al tradiților părinților săi, s-a ocupat de educația elvilor din Stănești , din Telești, de la școala treisprezece, de la Colegiul din cadrul Universității Constantin Brâncuși și a îndrumat cu competență și multă dăruire destinele învățământului din Gorj. Toată lumea îl recunoaște și toți spun la unison, că pe timpul când domnul Priescu se afla la inspectoratul școlar, era ordine și disciplină în rândul tuturor cadrelor didactice. Nu se mișca unul fără știrea dumnealui. Pentru rigurozitate, pentru organizare, pentru întărirea ordinii și disciplinei era recunoscut la nivelul Ministerului Învățământului și, drept urmare, făcea parte din colectivele de control ale Ministerului și ajuta la bunul mers și la înfăptuire, că tot timpul s-au făcut reforme în învățământ. Niciodată nu a fost timp în care să nu existe o anumită perioadă în care să se ia anumite măsuri, se schimba ceva, dar se schimbau și cei care înfăptuiau, erau oameni care aveau suflet și chemare pentru aceasta, că nu oricine vine și poate să facă probleme de învățământ. Iei orice nărod de pe stradă și îl aduci în școală și pui etichetă pe el și spui că e profesor și cu asta gata, ieşiți voi învățați. Nu-i așa? Așa că, domnul inspector , profesor, director Priescu, a fost unul dintre toţi așa de apropiaţi de Mătăsari, ca și toți cei care îi vedeți aici în fața voastră. Domnule inspector, având în vedere că noi ne știm prea bine, vă las pe dumneavoastră să-i sensibilizăm, să-i determinăm şi să nu uitați că aveți în fața dumneavoastră oameni care dau piept cu uraganul ridicat de semilună peste două luni și atunci, vedem fiecare, domnule, ce fărâmă am pus noi în sufletelul fiecăruia dintre ei, dacă ei ne reprezintă pe noi mai departe. Văzurăți ce spuse primarul Săcelului: ”Dacă eu sunt acum aici, sunt pentru că în urmă cu treizeci de ani l-am cunoscut pe profesorul vostru, Dumitru Dădălău”. Ca dascăl, altă satisfacţie nu ai, nu-ți dă nimeni nici măcar o gură de apă degeaba, nu îți dă nimeni nicio bucată de pâine degeaba, nu te îmbracă nimeni cu nimic, n-ai decât singura satisfacție dacă te întâlnești cu elevii pe care i-ai învățat carte și să zică vreunul:”Domnule, vă mulțumesc! Mi-am adus aminte ce spuneați dumneavoastră atunci și de ce ne luați așa tare, m-a ajutat și am dat cu capul de sus și am văzut că vorbele dumneavoastră aveau valoare atunci”.

Directorul Ion Gr. Dădălău mă ruga în fiecare an să repartizez cadre competente la Mătăsari
I.Priescu: Am venit aici din două motive : unul la invitația domnului profesor,Tică Dădălău, omul care, după cum știți, privind activitatea managerială, activitatea didactică, privind activitatea de creație, privind activitatea de educare a copiilor, dacă ați introduce pe calculatorul pe care lucrați încontinuu, la un moment dat s-ar opri spunându-vă că aceste lucruri nu le mai poate face altul. Vorbesc acest lucru, nu pentru a aduce laude de cine știe ce. În al doilea rând, am fost profund impresionat de articolele pe care le-am citit în ultimul număr al Murmurului Jilţului, pe care cei mai mulți dintre dumneavoastră le-aţi scris și ați fost apreciați în peste zece, douăsprezce țări. V-aș pune întrebarea: mai găsiți într-un Colegiu sau într-un liceu din județul Gorj asemnea fapte și asemenea elevi care au reușit să scrie așa de frumos ceea ce au văzut în lume? Am fost profund impresionant și țin minte și numele unor copii, despre care l-am întrebat pe domnul director şi sunt aici : Tănăsoiu, băiatul cu filmul și aşa mai departe, Cizmaru , Butaru, Ciobanu și mai mulți. Ăsta este un motiv care m-a determinat să vin aici pentru că dumneavoastră meritați aceste, nu laude, aceste ziceri ale unui om din dăscălia Gorjului. Acum aș vrea să vă spun că am condus Inspectoratul Şcolar, adică serviciul personal pe o perioadă de zece ani în care am îndrumat peste șase mii de cadre didactice cu personal auxiliar cu tot, și cred că am făcut ceva și pentru liceul din Mătăsari,cum se spunea atunci și nu pot să nu îmi aduc aminte cu tristețe de fostul director Ion Dădălău, care în fiecare an venea și mă ruga să îi accept și să îi dau cadre didactice competente pentru ca să îndrume copiii acestui liceu. Așa am făcut, așa

m-am înțeles cu acel director și ca atare, datorită muncii pe care au depus-o dascălii care au fost acolo, liceul din Mătăsari a ajuns la nivelul la care este astăzi. Este un lucru remarcabil, al doilea lucru aș vrea să vă spun, că am cunoscut foarte mulți miniștri cu care am conlucrat și nu am avut de învățat decât de la unul singur, de la fostul ministru Marga. Este posibil la ora actuală ca, din aria curriculară să fie scoase anumite personalități și anumite date din istoria poporului român, din istoria neamului românesc, să nu mai fie studiate de către elevi. Este posibil ca din aria curriculară a literaturii române să fie scoși anumiți poeți care au cântat în vers sau în proză, România. Nu cred că e bine. Îmi aduc aminte, și asta o spun nu pentru că sunt normalist, că cel mai mare necaz și cel mai rău lucru a fost făcut de către unii miniștri. A fost acela de a desființa școlile pedagogice și școlile normale. Vreau să vă spun că învățământul din Gorj, după niște date făcute de colegul meu, Gică Lungan, pe care le am și acum, în peste cincizeci de ani, învățământul din judeţul Gorj a fost manageriat și condus de către absolvenții școlii pedagogice din Tâgu-Jiu sau școlii normale din Târgu-Jiu. Nu vă dau decât un exemplu, pe Pamfiloiu de la dumneavoastră. Aș putea să vă spun zeci și zeci de oameni care au terminat școala pedagogică. Pentru că sunt unul care am lucrat la Colegiul Universitar și mi-am dat seama ce deosebire este între un absolvent al Colegiului Universitar și un absolvent al Şcolii Pedagogice. Una este să înveți patru sau cinci ani de zile psihologie, pedagogie sau practică pedagogică și alta este să faci asta într-un an. Una este să termini Facultatea de Drept și să nu știi să scrii o cerere, să scrii titlul „cerere” și „vă rog să aprobați”, de aceea cred că ar fi bine ca școlile pedagogice să fie reînființate. Mă bucur că acești copii au avut la îndemână să studieze infomatica, vă spun aceasta pentru că am și eu băiatul meu care este decanul facultății de informatică a Universității Titu Maiorescu din București și știu ce înseamnă să lucrezi în informatică. Cred că și datorită acestui lucru, dumneavoastră sunteți aduşi aici cu excelentul profesor pentru a ieşi din noianul acesta cu care voi vă confruntați în fiecare zi. Am cunoscut elevi și elevi. Este bine așa cum spunea și colegul Mihai Mărtoiu ca, în afară de calculator, să mai citiți și câte o carte. Noi nu terminam școala dacă nu citeam, noi nu aveam posibilități. Îmi aduc aminte că în pedagogică nu aveam nici manuale, dar am avut profesori de talie, care în momentul când ei explicau, lucrurile așa rămâneau și pe tablă, și în mintea noastră. Sunt multe de spus, dumneavoastră sunteți cei care veți vedea că, pe parcurs, tot ceea ce ați învățat în liceu și tot ceea ce ați ascultat de la profesorii și de la managerii acestui liceu vă vor fi de ajutor.Ar fi multe de spus... Dădălău Dumitru: Păi, spuneți-le, domnule! Priescu: Ce să le mai spunem, când găsesc la clasă un învățător care face un plan , proiect de lecție, treisprezece greșeli de ortografie pe care nu le face un elev de clasa a-III-a, nu îmi place, una este să înveți carte și să asculți de cei care te învață și alta este să râzi pentru că părinții tăi au bani și cine știe ce fac ca să ieși și tu. Mi-a venit să plâng acum, într-una din zile, când la un stop, veneam cu mașina, în fața mașinii a venit un băiat tânăr care avea în mână mai multe ziare, vindea ziare. Când m-a văzut, să se dea pe spate, iar eu să damblagesc, era un fost elev, un fost student dintre cei mai buni de la Facultatea de Drept, care neavând bani să ocupe post de avocat sau alte posturi care sunt, ajunsese să vândă ziare pentru că nu avea decât o mamă care nu avea nici pensie, nu avea nimic. Este groaznic când te gândești la aceste lucruri, iar alții...altul este în birou și nu știe să facă o cerere, dar banii curg. De aceea , mi-a făcut plăcere, este plăcerea mea când am auzit că vreau să mă întâlnesc cu acești copii pe care i-am văzut și de la care am citit atât de mult și dacă vreți să veniți acasă să vedeți că am Murmurul Jilțului și toată ziua mă uit. Ce frumos și cu câtă dragoste scriu acești copii! Datorită cui? Să-i dau o palmă? Nu, îl mai las. Vreau să vă spun că nu sunt multe de spus, sunt multe, dar nu pentru asta aștept întrebări, dar întotdeauna când intram la clasă și în special la clasele mari, eram într-adevăr sever, dar pentru ca să aduc copiilor un suflet deschis, îi întrebam:”cum stați cu dragostea?”. Râdeau și imediat erau atenți să învețe. Vă spun în final, iubiți-vă mult și iubiți dascălii voștri și ascultați de ei, pentru că sunt singurii în afară de familie care au mare rol în educația și buna creștere a noastră. Vă mulţumesc!

duc. Atunci, am avut posibilitatea și a zis domnul Vasile Romanescu :”bă, te rog frumos, ajută-ne! Şi hai să mergem, să facem, să scoatem județul bine”. L-am controlat pe Elena Nicolae Dincu, Vasile Dumitrescu, ne duserăm în Motru, Buță nu mai e, alălalt, Ursu, nu mai e, și era Manolache, prietenul dumneavoastră, la toți trei, Manolache de română, inspector de Minister. Am avut multe de învățat de la omul ăsta, răspundea de Gorj și tot timpul de dimineață, de când apărea, îi băga pe toți la clasă, să controleze, și el mă ținea pe mine lângă el și controlam directorii, programul comun de activități, știți dumneavoastră la ce mă refer. Nu se uita pe o hârtie. Trec peste asta, domnule! Într-o seară îşi spune concluziile la Motru, aici ajung la inferioritate. Spunem concluziile la Motru. În fața cui se spuneau concluziile? În fața dascălilor de acolo, a Ministerului și a Inspectortului Şcolar și a celor de la județ care erau acolo. Am fost și m-am dus acasă la fostul inspector general care, din garnitura aia de început, la nouăzeci și patru de ani l-am găsit în starea în care v-am povestit și le spusei şi dumnealor. Acolo, înainte de a se spune concluziile, cei trei directori din care doi nu mai sunt, era și Sandu inginerul. Şi mă pomenesc cu domnul Cinteză și mă întreabă:”dar ăștia cine sunt?” Mă întreba de directori:”dar ăștia cine sunt?”. Cum, domnule Cinteză? Nu-i ştiţi? Păi, sunt directorii noştri, la care el îmi spune-așa, aici vreau să ajung, pricepeți voi? și ştiu și dumnealor, probabil , dar nu cred că știu, poate domnul Mărtoiu își aduce aminte -și zic: ”cum domnule, să nu vă aduceți aminte? Sunt directorii noștri!”. Auzi dragă, zice :”Eu nu cunosc oamenii decât după scris”. Dumnealui primea toate rapoartele și el spune: “eu cunosc directorii și profesorii după scris”. Zice: “pe mine nu trebuie să mă întrebi al cui e scrisul, că eu spun că e al lui Priescu din Telești, eu spun că e al lui Vasilescu din Țânțăreni, eu spun că e al lui Ion Dădălău din Mătăsari sau al lui Pamfiloiu. Pentru mine, un director este bun dacă îmi face documentația bună și rapoartele pe care le cer eu și le trimit la Minister, ca județul să se simtă bine”. Bă copii, asta înseamnă datoria față de țară, față de tine, față de județ, față de semeni! Să privești lucrurile cu multă responsabilitate și să nu lași să vină alții în urma ta şi să îndrepte lucrurile, ce poți să faci tu? Să faci și să faci cu dăruință şi credință. Acum pricepeți de ce mă simt inferior? Că nu am scrisul lui domn’ Priescu, că nu am scrisul lui domn’ Mărtoiu, că nu am scrisul lui domn Lungan, că domnul Dănescu trimite articolele pentru revistă, pentru ziar. Deci reținurăți treaba cum se face și cum se scrie? Şi ca să scrii trebuie să știi ce scrii. Mă înțeleserăți? Că dacă scrii cerere deasupra și mai scrii, să îmi dați și mie ceva de lucru prin curte pe aici. Păi domnule director, ia spuneți-le cum este cu Săcelul ăsta, ce ați făcut dumnevoastră când în deal și când în vale, când în sus și când la...şi de unde ați cumpărat ochelarii ăştia fumurii.

Viitorul școlii românești vă aparține.
Valerică Buşoi: Eu, având un deficit de înălțime, am fost nevoit ca toată partea asta care se numește carieră didactică să stau în fața copiilor, vă spun cu sinceritate, numai în picioare. Am făcut-o pentru că trebuia să văd eu de la prima bancă până la ultima bancă ce fac copiii, că aveam oarecare pretenții de la ei. Să vă spun Bine ați venit în Săcelu, copii de la Mătăsari, pentru care eu aveam o prejudecată și trebuie să infirm aceasta, pentru că în Mătăsari, la ora care zic eu, am intrat dascăl în liceu. În Gorj nu prea era, era anonimat, Mătăsari nu era pe harta școlilor de bază ale județului Gorj. Acum trebuie să recunosc și îmi retrag această prejudecată, odată pentru că domnul director a prezentat situația materială, adică clădirea însăși a școlii de acolo și doi, mă surprindeți prin răbdarea cu care ascultați de la noi și anume trecutul școlii, sigur că v-ar interesa viitorul școlii și viitorul vostru. Rămâneți cu ideea pe care v-o spun, viitorul vostru și al școlii românești vă aparține. Dacă așteptați de la personalitățile despre care vorbeam nu veți face nimic, doi,ca să nu uit ideea: copii, să știți că fără carte chiar dacă impresia asta e falsă, vă spun falsă până la Dumnezeu, că fără carte se poate trăi foarte bine, să știți că nu o dată, doi, dacă sunteți din localitatea Mătăsari sau din împrejurimi, faceți-vă domnule, dascăli, așa le-am spus și săcelenilor mei, să nu mai vină nu știu cine, nu știu de unde, nu știu ce școală a terminat, nu știe ce să le spună copiilor și nu poate fi model în fața clasei niciodată. A fi model în fața clasei, trebuie să știi carte odată, doi, noi ca dascăli, trebuie să ştii să transmiţi, adică copilul ăla trebuie să înţeleagă ce i-am spus eu. Pot să știu carte enorm de multă, dar să nu mă fac înţeles în faţa elevilor. Faceți-vă dascăli, dar o să spuneți: “da, domnule, dar știi ce salariu are?”Da, copii, am aici colegi de-ai mei, am intrat în anul 1955 de la școala normală, 350 lei salariul, gazda era 150, diferența asta este. Despre Săcelu, sigur, făcând comparația cu Mătăsariul de atunci, noi ne mândream și spuneam “stațiunea balneară Săcelu cu caracter nu

Eu nu cunosc oamenii decât după scris.
Dădălău Dumitru: Fiind aici, la ora destăinuirilor, amintirilor plăcute legate de învățământul românesc, gândindu-mă la ceea ce se spune aici de către domnii profesori, mă încearcă un sentiment de inferioritate față de dumnealor, cel puțin dintr-un singur punct de vedere. Prin 1977, în Gorj era o brigadă de control a Ministerului Învățământului, condusă de vestita Rada Mocanu, care a venit cu gânduri bune, dar orice control trebuie așteptat cum se cuvine și toată lumea a fost mobilizată ca județul, la zece ani după înființare, să iasă bine. Am avut posibilitatea atunci… oricât am încercat să nu vorbesc despre cei care nu mai sunt, dar nu pot. Unde mă duc, unde mă întorc, tot acolo mă

8

numai național, chiar internațional”. Noi, aceste clădiri pe care le vedeţi, eu am fost aici director timp de șaptesprezece ani, pe la Inspectorat vreo șapte ani și în sfârșit am venit aici. Aici, în locul în care ne găsim acum, era o cantină din scânduri folosită doar vara, iar dacă bătea vântul, sigur că atunci printre scânduri aveai posibilitatea să primești aer curat. S-a făcut această cantină, s-au mai făcut şi alte clădiri. Aici punem în antiteză trecutul cu prezentul, clădirea aceea pe care o vedeți acolo. Vreau să vă spun că îmi pare extraordinar de rău că a ajuns în halul în care a ajuns, a fost un muzeu grație profesorilor, colegilor mei de istorie, domnul Priescu, și în interiorul acestui muzeu găseai evoluția acestei localități, a celor ce au trăit aici până în zilele noastre. S-a făcut treaba aceasta cu ajutorul elevilor, cei ce au venit după, din altă parte sau de pe aici, nechemați la capitolul dascăl, nechemați, veniți așa datorită conjuncturii.”Ce te faci?” Nu știu, cred că mă fac dascăl! Nu mai este nimic din muzeul acela, clădirea o vedeți cum arată, poate pentru antiteză merge păstrată și după aceea s-au făcut aceste clădiri pentru tabără.Vă spuneam de tabără. Tabăra funcționează de zeci de ani aici, iar noi, dascălii de aici, închideam școala cu două săptămâni înainte, scoteam băncile din clasă și băgam paturi, paturi din acelea care erau odată la internat și le puneam suprapuse în toate sălile de clasă, ca să primim cei mai buni elevi din județ, dar și din țară. De la Pitești veneau directori cu toată școala lor, cu trei sute de elevi. Veneau numai pentru că găseau aici liniște pentu că Dumnezeu a hărăzit această localitate cu aceste ape minerale care, spre regretul meu, județul Gorj nu a fost în stare, nu este, nu știu dacă va fi să ridice această stațiune și să o plaseze în rândul stațiunilor din țară. Vă spun de ce: pentru că omul a făcut foarte puțin, omul care trăiește aici și în județul Gorj. Vara vin conducătorii noștri din județ și din altă parte și se întind frumos la plajă, care este aproape, cred că ați fost până acolo, pentru că apele sunt tămăduitoare după carte și după ce trăiește omul, după ce simte. Se spunea mai în glumă, mai în serios că cei care vin la Săcelu, vin în cârje și pleacă fără cârje, iar nişte mucaliţi spuneau: “nu domnule, nu pleacă pentru că s-au făcut sănătoși, pentru că le-au furat săcelenii cârjele”. Şcoala este firma localității, firma comunității respective, de la ea pleacă tot. De ce? Pentru că ea este o instituție de educație și atunci ea trebuie să fie model. Model nu numai zidurile, modelul este interiorul, activitatea ce se desfășoară între zidurile școlii, aceea este școala și atunci hai s-o ridicăm și să o punem și să fie firma localității, așa cum vă spuneam. Nu s-a prea înțeles și lucrurile se văd cu ochiul liber, dacă vă spun că nu am trecut pe aici de câţiva ani, deși am un nepot aici. Am făcut-o ca un protest faţă de ce se face astăzi pntru școală, iar tu, edilul care te afli acum, probabil nu ți-a plăcut școala, dacă tu nu gândești și nu crezi că alături de instituția care se numește autoritate locală, trebuie să fie școala întâi și apoi punem şi primăria. Vă spuneam, copii, făceți-vă dascăli, chiar dacă salariul e mic, făceți-o din vocație dacă vă place meseria, dacă nu, nu are sens. Vă spuneam (de ce?) cum le spuneam și foştilor mei elevi. Nu aștepăm autobuzul să vină sau să nu vină și mai ales pe cine aduce, pentru că ce este acum în școală, eu nu știu, pot fi acuzat, dar am dreptul la cuvânt și la libera exprimare și nu am de ce să mă tem, fiind un pensionar oarecare. Nu am rezistat tentației, domnnul director Dădălău m-a sunat acum vreo oră și ceva, două. Nu am rezistat auzind că aici se prezintă și niște colegi de-ai mei de la școala normală. La şcoala normală, noi am avut un director, primul profesor, doctor în filologie, iar directorul acesta nu stătea toată ziua în școală, dar de multe ori lăsa bicicleta acolo la biroul directorului și noi, ăștia, care eram elevi la internat, vedeam bicicleta, era suficient, directorul e aici. Meditațiile erau ore de curs și atunci, sigur că trebuia să știi pentru a doua zi, pentru că altfel nu se putea, se suna din oră în oră să te pregăteşti și atunci a doua zi erai pregătit. Copii, despre reforma asta, știţi cum spuneam aici, și noi am pățit reforma, noi ăștia care ne vedeți aici. Cea mai mare notă era nota 5, după sistem sovietic, cea mai mică era 3, deci asta este o reformă, a durat până când a durat. S-a încercat să se predea la clasele primare cu ajutorul profesorului, am avut un experiment, la Baia de Fier. Nu a rămas în picioare, pentru că nu a mers, pentru că eram în paralel cu învățătorii și profesorii. Nu-i tot una să vină la fiecare oră profesor la clasele I-IV, nu este tot una, dascălul era dascăl, el știa să stea acolo patru ani, îl știa și ți-l dădea în primire în clasa a V-a. Despre lucrurile care se petrec acum, nu sunt un retrograd în concepție, dar fac comparație și spun: dacă reforma duce la progres, să fie reformă! Dacă duce la regres, aceea n-are sens, aceea nu este reformă. Ştiți, cuvântul reformă are și alt sens: “mă cică l-a dat la reform”, adică l-a scos din uz. E discuția asta cu clasa pregătitoare, dar ce clasă pregătitoare că aceasta există în grădinița de copii, era o clasă, grupa mare. În grădiniță ce se făcea, dați-mi voie să vă spun că se făcea o trecere treptată de la grădiniță în clasa I,cu programe care la un moment dat ziceai: “domnule, dar astea au depășit, se duc spre clasa I ce se făcea litere, sunete, calcule matematice” și așa mai departe. Nu sunt de acord cu asta. Știți și o să vedeți că reforma nu este în conținut în ora actuală. Luați programele, iar voi

v 12 0 d e a n i d e î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

Nr. 66-67

M u r m u r u l J i l þu l u i
care eu încerc să spun câteva lucruri, pentru că restul,educația intelectuală sau a voatră,despre acest lucru au vorbit colegii mei . Patria este pământul care aparține tuturor celor care locuiesc în acest teritoriu limitat denumit “România”.Educaţia patriotică,aş putea să vă spun că este comuna tuturor naţiunilor. Iubirea de patrie trebuie să fie primul lucru care să vă definească. Patria înseamnă să iubești plaiurile, natura să o respecți ca pe ochii din cap, cum am zice noi,pentru că orice intervenţie nepotrivită în natură poate avea urmări contrar așteptărilor noastre.Munca iarăși este o caracteristică a patriotului,munca trebuie înțeleasă ca o necesitate, ca o nevoie de a produce bunuri materiale pentru satisfacerea acestor nevoi.Acum,dacă raportăm la situația actuală și nu voi face diferiri directe,ci anumite păreri pe care le am în legătură cu situația actuală. Aceste lucruri le-am mai scris.Deci,împrumutând de la voi,de la anul de scriitori, am încercat să precizez, să exprim o atitudine față de situația actuală și am constatat că locurile de muncă au scăzut,s-au împuținat. Aici era îndemnul de a vă face învățători și profesori,dar efectivele scad pe măsură ce trece timpul,scad din cauza politicii legate de natalitate și acest lucru trebuie avut în vedere în activitatea noastră.Dacă ne gândim la muncă,acuma iei diploma de inginer sau de profesor și nu ai unde lucra,ești nevoit să deschizi o afacere măruntă,care în puține zile sau puține săptămâni sau puțini ani dă faliment,pentru că măsurile luate sunt mediocre. Chiar dacă am avea de suferit,ceea ce nu văd,nu cred,că se spun lucruri mult mai mari decât aș spune eu acum. Ne vindem ţara,ne vindem bogăţiile pe nimic .Acestea au fost câteva probleme legate de educaţia patriotică. Deși am făcut parte dintr-o familie numeroasă și cu unele privațiuni, totuși am știut să-mi creez o atmosferă plăcută în anii copilăriei acolo unde e locul nostru în natură.Natura îți oferă toate posibilitățile de a deveni un om mai bun,sănătos fizic și moral,cu înclinații,dar cu dorințe,cu bucurii,cu necazuri și așa mai departe. Vă amintiți că Eminescu spunea in final: „ Astăzi chiar de m-aş intoarce/ A-nţelege n-o mai pot.../ Unde esti,copilărie,/Cu pădurea ta cu tot?”. Dacă nu acționați din copilărie,vin vremuri când nu mai puteți,vă absoarbe munca pentru care ați învățat și v-ați calificat,aveți obligații față de societate, față de familie,în așa fel încât nu mai aveți timp de ceea ce puteaţi să acumulaţi în copilărie.Şi eu m-am născut într-o localitate aproape asimilată de vegetație, de păduri,de dealuri și așa mai departearte.Oile mele erau cele mai albe,pentru că le spălam cu interes în Jaleş , le îngrijam în tot timpul,ca pe un obiect de care eram singurul răspunzator. Am plecat de acolo din satul respectiv, am venit într-un mediu orășenesc, am scris eu un articol în presă :„Târgu-Jiu,orașul meu natal” și am spus că declar cu inima de bucurie plină,de conştiinţă,tot trecutul oraşului mi-l asum şi trăiesc din tinereţe în Târgu-Jiu.În legătură cu cealălaltă activitate de învăţământ,aş vrea să spun că şi eu am 57 de ani lucraţi în învăţământ zi de zi.În aceşti ani am avut de învăţat de la toţi,începând de la copilul din clasa I. Iată ce vă doresc eu și vă mulțumesc că pentru că m-ați ascultat și pentru circumstanțele pe care mi le faceţi, vă doresc numai bine și un studiu plăcut în continuare. I.Priescu: Îmi aminti, dacă colegul meu recită atâtea versuri și colegul, directorul din stânga afirmă o serie întreagă de lucruri,că cei ce sunt puternici astăzi nu fac nimic pentru țara asta și îmi veniră în minte niște versuri ca să nu mă întreacă colegul meu: ”Dac-ar fi să dau cu pietre,/ După toți câinii care latră/Pe ale malurilor drumuri /N-ar rămâne nicio piatră.” Decanul decanilor din învățământ a dat examenul de diplomă încălțat în papuci de dimie. Dădălău Dumitru: Dacă tot suntem mai mulți din partea dinspre șes, un om al muntelui, prezent între noi,decanul decanilor, veni astăzi, deși în program l-am avut trecut ieri,dar, consultându-ne,am căzut de acord că e mai bine să vină în generaţia optzecistă decât în generaţia cincizecistă de ieri. Deşi cu autorii de carte ne-am întâlnit ieri,e mai potrivit astăzi ca să fim dascăli adevăraţi în faţa voastră.Deci domnul Ghiţă Dănescu prezent în casele şi în sufletele voatre şi în inima gorjenilor,cu lucrări în fiecare număr al revistei,de 15 ani de zile,nu putea să lipsească astăzi și să vă împărtăşească din vasta lui experienţă.Dascăl de-o viață,inspector şi director de şcoală, constructor de instituţii de învăţământ, cu frate primar un sfert de secol, cu frate inspector şcolar prin Craiova, are cu ce se mândri şi are ce lăsa în urma sa. În plus, a adus aici şi cărţi care se află şi la noi în Mătăsari, iar una, dacă stau eu bine şi mă gândesc, e tipărită cu sprijinul nostru direct, cu parte de început pe care au făcut-o tot elevii din Mătăsari.Eu mă mândresc că am adus matematica şi informatica în Mătăsari în anul 1992,cu Chiriac,cu Cornel Popescu,cu alţii care au fost pe aici si acum să aflu că se scoate matematica şi informatica.Mă mândresc că am adus filologia în Mătăsari,ca acum să aflu că cei care diriguiesc învăţământul actual şi-l pun pe butuci moderni,îl scot. Facem clase de mineri care se desfiinţează deoarece Complexul Energetic Oltenia bate la uşă şi se privatizează. Deci, domnul Dănescu, cu voie sau fără voie, ziceți înainte! Gh.Dănescu: Mulțumesc domnului profesor Dădălău că mi-a oferit prilejul să mă întâlnesc pentru a doua oară cu elevii din Mătăsari,astăzi cu o parte din elevii din Mătăsari,prima dată fiind pe data de 2.12.2011 și astăzi numai cu dumneavoastră.De ce spun acest lucru? Pentru că simt nevoia să mai fac ce am mai făcut o dată și plecând de la genericul sub care ne desfășurăm noi astăzi activitatea, ”O altă şcoală”,am să încerc să vă vorbesc, am să încerc să vă fac dumneavoastră cunoscut ceea ce nu cunoaşteţi, pentru că școala de astăzi și din trecutul apropiat, ați mai cunoscut-o. Îmi amintesc de anii de început, despre care a vorbit și domnul Bușoi, domnul Priescu,domnul Lungan și domnul Mărtoiu.Au fost vremuri când școala se făcea greu,în primul rând pentru că nici condițiile materiale nu existau cum există astăzi,pentru elevi. M-am întâlnit şi cu o parte din dascălii pe care i-am prins eu în timpul activităţii mele, dar cu mult mai tineri ,care se văitau că nu dispun de tot ceea ce ar trebui să dispună astăzi,ca să-şi poată desfăşura activitatea în mod normal şi le-am amintit ceea ce se petrecea pe vremea când eu eram tânăr ca dumnealor,în curtea şcolii la care am muncit şi eu altădată.Când am intrat în ziua respectivă, nu aveam loc de maşini,maşini ale dascălilor actuali şi maşini ale celor care veneau la activitatea ce se desfăşura acolo.Le-am spus că,pe vremea când eu participam la asemenea cercuri,la majoritatea unor asemenea activităţi,ne duceam pe jos sau dacă şedinţa cercului respectiv era la Polovragi,o căruţă ne aduna pe toţi.Căruţa care venea de la Dumbrăveni,ne aduna pe toti şi ne ducea la Polovragi şi acolo găseam o pală de fân pregătită pentru cai şi ne desfăşuram activitatea ,ca după aceea să plecăm cu aceeaşi căruţă fiecare la casele noastre iar despre cei despre care vă vorbesc ,veniseră cu maşina ,cu maşinile şi se plângeau că e greu şi e rău în ziua de azi. Dumneavoastră nu stiţi, nu aţi prins aceste vremuri şi bine că nu le-aţi prins.Noi le-am prins,le-am trăit,le-am suportat şi am ajuns şi noi să vedem ceea ce se petrece astăzi .Vă vorbesc despre altfel de şcoală,decât cea care o faceţi dumneavoastră astăzi,a fost şcoala care a creat oamenii care vă pregătesc pe dumneavoastră în zilele de azi,a fost şcoala care a creat pe cei care ne conduc pe noi astăzi,a fost şcoala care,cu toate greutăţile a ştiut ce trebuie făcut şi a făcut ce a ştiut.Îmi amintesc,atunci când eram ca dumneavoastră şi așteptam să dau examen de diplomă , ca să ies învățător.Eram încălţat în papuci de dimie şi,ca să ies în oraş,împrumutam costumul consăteanului dumnea­ voastră, profesorul Costică Pamfiloiu,care era mai înstărit decât noi şi care apucase să aibă un costum mai frumuşel,fiind fiu de notar.Îmi amintesc că am dat examen de diplomă ca să ies învăţător în papuci de dimie şi pe vremea aceea nu exista examen de admitere la facultate,cum nu există nici astăzi,dar se făceau selecţiile pe criterii mult mai valoroase decât cele de astăzi,când te duci la facultate cu rezultatele obţinute în cei opt ani de şcoală sau în anii de liceu.Se făceau selecţiile pe baza rezultatelor şi recomandărilor care ţi le dădea şcoala,recomandare care nu se făcea numai pe baza notelor pe care le primeai în timpul anilor şcolari,ci dascălii de atunci ştiau să selecteze şi să-I trimită pe fiecare unde ar merita să meargă.Vă spun că nu am putut să mă duc la facultate, deşi am avut,am beneficiat de o asemenea repartiţie,pentru că nu am avut în ce mă încălţa.Și de la şcoala normală din Tg-Jiu,după examenul de absolvire a şcolii normale,am venit desculţ până acasă,mi-a cumpărat bunicul meu o pereche de şoşoni,cu care m-am prezentat la postul de învăţători la şcoala Cărpiniş,în prima zi de şcoală. Am stat 3 luni de zile,după aceea m-au luat şi am făcut 3 ani de armată,timp în care am contribuit la alfabetizarea sutelor de ostaşi analfabeţi veniţi din Moldova şi din alte meleaguri ale ţării,analfabeţi pentru a-şi satisface stagiul militar.În calitatea aceasta de dascăl al şcolii de alfabetizare în armată,am primit şi o altă funcţie ,care mi-a dat posibilitatea să amirui ceva crăiţari şi să-mi cumpăr o pereche de pantofi şi un costum de haine, cu care m-am îmbrăcat atunci când am fost lăsat la vatră. Eu eram cu un creion în mână şi scriam câteva aprecieri despre oamenii pe care îi aveţi în faţă.Lipseşte din această colectivitate a foştilor dascăli de altădată unul despre care vorbesc în versurile mele,domnul profesor Cinteză Emanoil,un om de valoare,respectat şi mult apreciat de toţi cei care l-au cunoscut.Am să vă dau citire câtorva versuri care se referă la aceşti dascăli. Poezia mea este intitulată “Modele”.Am ţinut să fac această referire pentru că, proverbul românesc după care s-a condus societatea noastră în decursul vremurilor şi urmează să se conducă şi de azi înainte,”omul sfinţeşte locul”,încă este valabil.Aceşti oameni pe care-i aveţi în faţă au fost pentru învăţământul gorjean modele care nu vor pieri,chiar dacă vom trece în lumea în care trecem toţi,cei care i-au cunoscut şi i-aţi cunoscut şi cei care vor afla despre ei , cine au fost ,îi pot lua în faţă drept călăuză.Nu-mi rămâne decât să vă urez dumneavoastră ,celor care sunteţi în formare,sunteţi la început de drum, să aveţi noroc să vă împliniţi gândurile care vă frământă la ora actuală,să aveţi noroc în viaţă și să realizaţi tot ceea ce v-aţi propus. Succes! Mi-a dat în gând să încerc să scriu şi poezii ,şi-am scris,la îndemnul domnului profesor Dădălău, care era directorul Colegiului Tehnic Mătăsari. Am început să scriu.Prima poezie cu care am debutat a fost răspunsul la întrebarea pe care mi-a pus-o domnul Dădălău într-o scrisoare: “Ce mai faci?” şi i-am răspuns “Mai, e luna cea cu flori/Rău,e însă dacă mor/Ca acum n-a fost nicicând/Anul pentru omul blând/Trecut prin multe vâltori/Și prin multe supărări/Mai că toate cât au

sunteți ăia beneficiari, cum s-ar spune. Câte lucruri sunt acolo, la orice specialitate care nu ne trebuie efectiv, câte ore din curricula asta, câte lucruri sunt care nu ne trebuie în școală, câte ore sunt care nu ne sunt folositoare în școală! Cine își permite să facă acest lucru? Cine își permite să se joace cu viața noastră, cu a voastră? Cei cu manualele astea alternative până la urmă, dar noi nu suntem la piață, domnule, noi nu ne ducem să spunem aici sunt castraveți,aici sunt morcovi,acolo fasole și acolo varză. Poftiți și luați de la mine! Dar de ce să iau de la tine,când există o carte pe care Ministerul își pune acolo și spune: “acesta este manualul”! Nu, Dunărea are atâția km într-o carte și atâția km în altă carte și cei de la Mătăsari învață după editura nu știu care și cei de la Săcelu după nu știu care şi apoi veniți,vă rog,cu șanse egale,veniți la examen și ăla spune : “eu așa am citit, la mine așa scrie”. De ce? Cine își permite să se joace cu soarta unei nații, cu viitorul unei țări? Sigur, sunt puțin critic, oi fi eu. Domnul Priescu a făcut şi greşeli, fiind la Inspectoratul Şcolar se apucase să corecteze din punct de vedere al punctuaţiei şi al ortografiei cererile profesorilor. Copii, vorba mai merge, o mai arunci,o mai faci,dar scrisul nu ai cum,ai scris,ai terminat,ești terminat.Doi, unde ai fost tu la gramatica din clasa a II-a,până întra VIII-a? Unde ai fost? Băiatul,pentru că substantivul începe în clasa a-II-a și se termină într-a VIII-a, iar tu nu ai reușit să știi substantivul propriu sau cel mai frecvent dacă urmăriți acum, să fiți atenți la televizoare și la radio să vedeți. Astăzi ascultăm până nu m-a sunat domnul profesor,sunt la douăsprezece ediții. Fără limba română nu poţi înţelege nicio geometrie , nici diferenţial, nici nimic, nimic, nimic. Sperăm însă să facem și din localitatea aceasta, să-i sensibilizăm pe cei de la conducerea județului care promit că vin și fac din gură, iar faptele sunt astea care sunt. Spuneam că Dumnezeu a zis: “Vă binecuvântez cu aceste ape tămăduitore de pe timpul romanilor” că dacă facem copii, raportul ăsta de pe timpul romanilor, că există inscripţii și dacă împărțim anii care au trecut de atunci, păi cât revine unui an? Pentru a spune, atâta a contribuit județul Gorj pe an la menţinerea acestor băi. Poate lucrurile se vor schimba, să rămânem totuşi optimiști. Vă mulțumesc pentru că știți cum erau cincizeci de minute, dar noi am abuzat, încă o dată mă puneți pe gânduri că ați fost atât de atenți, ați avut răbdarea să ne ascultați pe noi despre trecut. Dumitru Dădălău: Înseamnă că spuneţi lucruri interesante. M. Mărtoiu: Care este diferența între un pesimist și un optimist? Pesimistul zice: “mai rău de așa nu se poate”, optimistul zice: „ba se poate”. I.Priescu:Deci de aia zic ăștia că se poate, că sunt optimiști. Valerică Buşoi: Faceți-vă dascăli! Ştiți teoria modelului? Şi eu am model aici în dascălii mei, sunt doi profesori. Domnul Cinteză care mi-a fost și profesor, și diriginte și rămâne pentru mine model pentru că, unu, știa carte, doi, era exigent cu cei care nu puneau mâna pe carte. Avea un cuvânt și i-am spus-o și acum: ”secăturo” și rămâne model, că trebuie să ai și tu un model în viaţă, adică dascălul, că atunci ești tu educat, atunci eşti tu de vârsta educaţiei. A ajuns domnul profesor la 94 de ani și mai am un coleg de al dânsului la 96 de ani. Le doresc sănătate și să dea Dumnezeu să ajungem și noi acolo.

Omul orchestră,om printre oameni,ultimul strop de vin din rustica ulcică de pământ.
D. Dădălau: Omul- orchestră, care este lângă noi aici, a avut posibilitatea de-a lungul existenței sale, să bată județul în lung și în lat, cred că mai mult decât toți care suntem aici pentru că a avut cea mai mare longevitate la nivelul organismelor județene pe unde a lucrat. A avut posibilitatea să cunoască oameni, să cunoască toate autoritățile județului, să contribuie la dezvoltarea învățământului, să fie, în trei cuvinte, om printre oameni. Așa că, domnul Lungan e mai mare decât domnul Bușoi și mai mic decât domnul Dănescu și egal cu domnul Priescu. Iertaţi-mă dacă facem calculul, suntem cinci de română și unul de matematică. Așa că, domnul Mărtoiu să o lase puțin mai moale și să nu zică că noi,cei de română nu valorăm nici doi bani. Dmnule Lungan, ce faceţi, domnule? Gh.Lungan: În primul rând vreau să vă salut pe toţi, pe ai mei, cu care am lucrat patru ani și față de părerea pe care o aveam atunci la Mătăsari,adaug ceva substanțial la profilul fiecăruia dintre voi. Lucrul care mă bucură nespus de mult, deși sunt cel din urmă strop de vin din rustica ulcică de pământ, pe care l-au sorbit, cântând, cinci generații de olteni, cei mai de seamă podgoreni, străbunii mei care au murit cântând: „Oltule,răule blestemat,de ce vii așa spulberat”. Am ținut să folosesc aceste versuri,nu pentru ca să mă dau eu mare, să arat că știu să recit versuri, ci pentru a pune bazele unor discuții legate de educația moral-politică a voastră. Dacă ar fi să ne luăm după parlamentul nostru de astăzi, după propunerile pe care le fac deputații sau senatorii, la șaisprezece ani aveți dreptul să votați. Eu zic că, înainte de a vota la șaisprezece ani, ar fi normal să punem bazele unei educații patriotice, lucru despre

dat de Dumnezeu/Anul să ne ducă-n hău”.Răspunsul se găseşte în această poezie.Dumneavoastră nu-l găsiţi dacă eu nu vă dau soluţia.Soluţia este citind primele cuvinte ale fiecărui vers şi iese “Mai rău ca anul trecut şi mai bine ca la anul”,asta fac eu, asta am făcut şi asta fac şi de acum înainte.Cartea mea are mai multe părţi.Prima parte, poezii cu teme diferite, un alt capitol, fabule.Mai scriu şi acum,dar nu am coperţi,știţi ce înseamnă asta? Asta înseamnă că nu are cine mă sponsoriza ca să public ceea ce am scris.Pentru viaţa voastră,ceea ce vă spusei eu astăzi,să fie un ghid de comportament faţă de cei care v-au educat şi faţă de alţii. Elevă: Aş avea o întrebare pentru domnul Priescu. Dacă aţi fost influenţat în alegerea meseriei sau a fost din propria dorinţă? Ion Priescu: Nu, am avut un învăţător, aşa cum spunea şi dânsul şi dânşii, vorbeau despre învăţătorii săi, am fost un copil sărac,cum am fost toţi de aici şi învăţătorul meu de acolo, Bâltea, a venit la tatăl meu şi i-a spus să mă ducă la şcoala normală,că eu sunt bun de dascăl.Tata a zis că: ”cu ce să-l ţin eu acolo,că nu am cum să-l duc”.Trebuie să vă spun că cei 4 ani de zile cât am fost la Şcoala Pedagogică,tatăl meu nu a venit niciodată să mă vadă pe mine sau unde stau. Deci,învăţătorul Bâldea,care mi-a pus creionul în mână şi m-a învăţat,acela mi-a dat acest gest , să mă duc la şcoala normală.La Gorjeanul,aşa cum te pricepi matale să vorbești despre toate lucrurile,să scrii un articol frumos despre consfătuirea de astăzi și nu numai despre asta,despre ceea ce aţi trăit dumneavoastră în această perioadă în cadrul programului “Şcoala altfel”. Dănescu. Încă un îndemn,să treceţi la „altfel de şcoală”, şcoala care am făcut-o noi,cei pe care-i aveți în faţă.Profesorul meu de limba română,profesorul Cîrstoiu,ne spunea aşa:”Cititul spală mintea”. Dumneavoastră,la ora actuală,sunteţi frustrați într-un fel de această activitate,de spălatul minţii,atraşi de calculator, de internet şi de nu știu ce.Să nu uitaţi că,în viaţă oricât aţi beneficia de mijloacele moderne,nu vă puteţi forma aşa cum trebuie să vă formaţi,dacă nu citiţi. Elevă: V-aţi gândit vreodată să scrieţi,dar fară să publicaţi? Să scrieţi numai pentru dumneavoastră? Dănescu. Cel care m-a învăţat să şi public este domnul profesor Dădălău.Cartea mea de poezii are în loc de prefaţă un cuvânt al domnului profesor Dădălău. Nu vi-l citesc.Dânsul m-a învăţat să scriu. Elevă: Când dumneavoastră scrieţi,știţi cine vă citeşte cel mai mult poeziile,scrierile dumneavoastră? Dănescu. În primul rând,nu prea au posibilitatea să citescă, pentru că eu le public la revista dumneavoastră şi cred că dumneavoastră,cei care aveţi la îndemână această revistă şi în al II-lea rând,cei care au ajuns să intre în posesia unui exemplar din cartea respectivă,respectiv cei 200 de beneficiari ai acestei cărţi,care,indiferent de împrejurări, au avut posibilitatea să intre în posesia cărţii respective.Majoritatea fiind prieteni,colegi,neamuri şi atât. Elevă: Am văzut că dumneavoastră,domnule profesor Bușoi,vorbiţi cu mare durere în suflet despre muzeul din această curte.Ce s-a întamplat cu el? Valerică Bușoi: Profesorul de istorie care a luat în primire obiectivul,dar şi muzeul,nefiind legat de localitatea Săcelu,obiectele au început să dispară,clădirea s-a deteriorat.Clădirea ,rând pe rând, a fost luată de către comitetul de cultură de la TgJiu,pentru a fi restaurată,nu s-a întâmplat nimic, s-a adăugat după câte vedeţi,o blasfemie,un acoperiş cum ar fi în desenele animate . Dădălău Dumitru: Domnule Buşoi,iertaţi-mă,eu am vorbit cu directorul muzeului județean, luni, și printre realizările lui,care zice el că le-a făcut acum,cu modificările prin Muzeul Judeţean,cu casa de la Bălceşti cu ceea ce a făcut la Curtişoara,în sensul că a înjumătăţit tot terenul care a fost al muzeului,a luat alea 17 hectare,plus cula Cornoiu.A mai rămas doar casa lui Tătărăscu şi crapă şi asta,că au fost daţi prea puţini bani,7 miliarde pe una, 7 miliarde pe cealaltă şi care crapă acum din toate încheieturile. Şi a mai spus directorul că i-a dat Călinoiu 500 de milioane şi că se apucă acum,în aprilie,să-l dea gata în vara asta. Îmi dau seama că directorul Hortopan e bine intenţionat, dacă îl ajută alţii şi cu bani,face,dacă nu,nu. M. Mărtoiu: Să ştii că la clasele gimnaziale şi atunci am avut profesori buni dar, nu-mi făcusem încă o idee legată de ce profesie,unde o să merg,cum o să merg.Mergând la liceu,răposatul profesor Mircea Pavelescu mi-a deschis ochii,să zic aşa,la liceul Tudor Vladimirescu şi acolo de la an la an am început să îndrăgesc modul lui de a fi,de a se purta cu noi,în primul rând şi în acelaşi timp să descopăr din tainele matematicii şi profesiei de dascăl,a fost singura profesie şi prima profesie pe care am cunoscut-o foarte bine,mi-a plăcut şi m-am orientat spre ea,nefiind lipsit de importanţă că profesorii de matematică ai timpului de atunci mai câştigau şi ceva în plus,mai făceau pregătire.N-am regretat lucrul acesta,poate am regretat că am pierdut din cei 44 de ani de activitate,aproape 30 am fost prin munci de conducere şi m-au îndepărtat puţin de catedră.Cred ca aş fi avut mult mai mari satisfacţii dacă aş fi rămas la catedră,în faţa elevilor. Dumitru Dădălău.: Încheiem aici această lecție de viață, plină de învățăminte,mulțumind din toată inima distinșilor noștri invitați și le dorim din tot sufletul sănătate multă și să ne vedem cu bine cât mai des. 9 Au consemnat Ungur Lucian și Stanca Daniel

120 ani fost/Bine n-au adus un rost/Ca şi când un fior rău,/La noi

v 12 0 d e a n i d e î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

M u r m u r u l J i l þu l u i

Nr. 66-67

120 ani
Femeile.“Doctorat în...”“Nu te preocupa dacă nu poţi da copiilor tăi ce e mai bun din toate.. Dă-le tot ce ai tu mai bun”Intr-o zi, o femeie numită Anne, îşi lua carnetul de şofer.Când au întrebat-o care era profesia ei, ea avu un dubiu. Nu ştia cum să se considere.Funcţionarul insistă :” Ceea ce v-am întrebat este dacă aveţi un serviciu” .” Sigur că da, am un serviciu” , exclamă Anne, “sunt mamă”. “Noi nu considerăm ăsta un serviciu. O să consemnez casnică” , spuse funcţionarul cu răceală.O prietenă a ei, Marta,auzi cele întâmplate şi căzu pe gânduri câtva timp.Într-o zi, se află în aceiaşi situaţie. Persoana care o interoga era o funcţionară de profesie, sigură şi eficientă.Formularul părea enorm şi interminabil. Prima întrebare era : “Care este ocupaţia dvs ?”Marta se gândi puţin şi fără să ştie cum, răspunse :“Sunt doctor în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane”. Funcţionara făcu o pauză şi Marta trebui să repete cu pauze, emfatic, apăsând cuvintele mai semnificative. După ce a notat totul, tânăra vru să verifice.“Pot să vă întreb, ce înseamnă că faceţi, mai exact ?”Fără pic de nelinişte în glas, cu

Un mesaj frumos

mult calm, Marta explică: “Desfăşor un program pe termen lung, înăuntru şi în afara casei”.Gândindu-se la familia ei, ea continuă: “ sunt răspunzătoare de o echipă şi am primit deja patru proiecte. Muncesc în regim de dedicare exclusivă. Marea exigenţă este de 14 ore pe zi, uneori chiar până la 24 ore”. Pe măsură ce îşi descria responsabilităţile, Marta observă creşterea tonului de respect în vocea funcţionarei. Când se întoarse acasă, Marta fu primită de echipa sa: o fetiţă de 13 ani, alta de 7 şi alta de 3.Suind spre dormitoarele casei, ea auzi pe cel mai nou proiect al ei: un bebe de 6 luni, probând o nouă tonalitate a vocii. Fericită, Marta luă pe bebe în braţe şi gândi la gloria maternităţii, cu multitudinea de responsabilităţi şi orele interminabile de dedicaţie. ”Mamă,unde-mi sunt pantofii? Mamă, mă ajuţi să-mi fac o fundă? Mamă, bebe nu încetează din plâns. Mamă, mă aştepţi la sfârşitul orelor? Mamă, vii mâine să mă vezi dansând? Mamă, mergi la cumpărături? Mamă...” Stând în pat, Marta se gândi:”Sunt Doctor în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane, dar bunicile ce or fi?”Si apoi am descoperit un titlu pentru ele: Doctor superior în dez-

voltarea infantilă şi în relaţiile umane”. Străbunicile, doctor executiv superior. Mătuşile, doctor-asistent. Şi toate femeile, mamele, soţiile, prietenele şi colegele, doctor în arta de a face viaţa mai bună.Într-o lume unde se dă atâta importanţă titlurilor, în care se cere mereu cea mai mare specializare în domeniul profesional. Transformă-te într-o specialistă în arta de a iubi. Trimite acest mesaj tuturor femeilor şi de asemenea bărbaţilor, pentru a putea mulţumi şi retribui toată dedicaţia pe care o primesc zilnic de la bunicile, mamele, mătuşile, surorile sau soţiile lor.Arată-le că întotdeauna există ”un momenţel” în care te gândeşti puţin la ele... Fă o femeie fericită....Azi... Şi mereu !!! Şi mai ales... FII FERICITĂ ŞI TU !!! Să ai o zi frumoasă... N.M.L.G.

Povestea mărului
După ce citesti această poveste,te vei gândi adeseori la ea.Nu stiu de cine este scrisă , dar ştiu că merită să fie citită:   „A fost odată, de mult, un măr uriaş. Un băieţel venea mereu să se joace pe lânga el, se urcă până la vârful lui, gusta din mere, adormea fericit la umbra copacului. Ce mai! Îi plăcea tare mult copacul lui, iar mărul îl iubea şi el tare mult.Dar , într-o zi , băieţelul veni lângă copacul său foarte abătut. Copacul îl îmbie: -Vino să te joci cu mine! Băieţelul îi răspunse: - Nu mai sunt copil mic, să-mi gasesc de joacă în jurul copacilor! Vreau jucării, dar am nevoie de bani, ca să le cumpăr! - Îmi pare rău, dar nu am bani, dar poţi culege toate merele mele şi să le vinzi. Astfel, vei face bani destui, pentru a-ţi cumpăra jucarii. Cât de fericit era băiatul acum! El culese merele şi cu ele plecă bucuros. Dar, dupa aceea, el înceta sa mai vina să viziteze copacul. Mărul era tare trist, căci îi era dor de copil.Dar într-o zi, copilul veni iar la vechiul său prieten, care-l îmbie: -Vino să te joci cu mine! - N-am timp de joacă! Răspunse băiatul. Trebuie să muncesc pentru familia mea. Avem nevoie de o casa în care să ne adăpostim. Poţi sa mă ajuţi? - Îmi pare rău, dar eu nu am nici o casă săţi dau , fu răspunsul copacului. Dar poţi să tai crengile mele şi să-ţi faci o casă din ele. Aşa că băiatul s-apucă să taie toate toate crengile copacului şi plecă fericit.Copacul s-a bucurat să-l facă pe băiat, iarăşi fericit, dar, după ce plecă, băiatul nu se mai întoarse la copac. Copacul era iar trist şi singuratic.Într-o zi călduroasă, de vară, băiatul sosi iar, spre fericirea copacului. - Vino să te joci cu mine, a spus el. - Oh! Sunt tare trist şi simt că îmbătrânesc. Aş dori să călătoresc pe mare şi să mă odihnesc. Poţi să-mi dai o barcă? - Poţi folosi trunchiul meu ca să-ţi construieşti o barcă. Astfel, vei putea să călătoreşti fericit spre zări îndepărtate. Aşa că băiatul tăie trunchiul şi-şi făcu o barcă , cu care călători pe mări timp îndelungat.După mulţi ani, se reîntoarse la copac. Copacul îi spuse: „Îmi pare rău, băiatul meu, dar nu mai am nimic să-ţi dau. Nu mai am mere pentru tine. - Nu am dinţi să le mănânc! a spus băiatul. - Nici trunchi să te urci pe el. - Sunt prea bătrân pentru asta acum, fu răspunsul băiatului. - Nu mai am , într-adevăr, nimic să-ţi ofer; poate, doar rădăcinile mele, care se sting, a zis copacul cu lacrimi. - Nu mai am nevoie de nimic; doar de un loc de odihnă. Sunt foarte obosit, după toţi aceşti ani, a răspuns băiatul. - Foarte bine! Rădăcinile mele sunt cel mai bun loc de odihnă. Vino, vino şi stai aici cu mine şi te odihneşte! Băiatul s-a aşezat lângă copac , iar copacul era fericit , zâmbind printre lacrimi.Aceasta este povestea fiecăruia dintre noi. Copacul sunt părinţii. Când suntem mici îndrăgim joacă in preajma lor. Când creştem, îi părăsim. Mai venim pe la ei, când avem nevoie de ceva sau dacă suntem la ananghie.Dar, indiferent ce se întâmplă, părinţii sunt alături de noi, spre a ne ajuta cu tot ce pot, să ne facă fericiţi. Poate vă gândiţi că băiatul era plin de cruzime, dar aşa ne tratăm cu toţii, părinţii. „Spune-ţi povestea aceasta şi altora şi iubiţi-vă mereu, părinţii, cât timp îi aveţi, în aşa fel incât copiii voştri să ia exemplu de la voi. C.V.

Merită să fie cel mai bun!
Un bărbat era sătul de a mai merge la muncă în fiecare zi, iar soţia lui să stea acasă. Voia să vadă cu ochii lui ce se petrece în timp ce el muncea din greu la birou, zicând astfel: Doamne, eu merg la servici în fiecare zi şi muncesc 8 ore pe zi, în timp ce soţia mea stă fără nici o grijă acasă. Vreau ca şi ea să ştie prin ce trec eu zilnic, aşa că, te rog, permite-mi să facem schimb pentru o zi. Amin! Dumnezeu, în minunata sa înţelepciune, i-a îndeplinit dorinţa. Dimineaţa următoare, destul de sigur pe sine, bărbatul se trezi în pielea soţiei sale. S-a ridicat, a gătit micul dejun pentru partenerul său de viaţă, a trezit copiii, le-a pregătit hainele, le-a servit micul dejun, le-a făcut pachetele pentru şcoală, i-a dus la şcoală, a venit repede acasă, a adunat toate hainele şi a dus hainele la spălat, s-a dus la bancă, s-a dus la cumpărături şi din nou acasă ca să lase cumpărăturile; apoi a plecat să plătească cheltuielile lunare. Revenită acasă ,a curăţat cutia pisicii şi a îmbăiat câinele. Era deja ora 13. A făcut paturile şi a adunat alte rufe, a aspirat în toată casa, a şters praful şi a spălat bucătăria. A fugit apoi la şcoală după copii cu care, pe drum, a intrat în discuţii contradictorii. Acasă a pregătit din nou laptele şi biscuiţii pentru copii şi s-a ocupat de ei pentru ca să îşi facă temele. Apoi şi-a instalat masa de călcat şi a început să calce uitânduse cu coada ochiului la TV. La ora 16:30 a început să cureţe cartofii şi să spele legumele pentru salată, a gătit carnea de porc şi a pregătit mâncarea de cină. După cină, din nou, a spălat toată bucătăria, vasele, a adunat din nou toate hainele, a făcut baie copiilor şi i-a pregătit pentru culcare. La ora 9 era deja extenuată datorită treburilor din timpul zilei, dar pentru ea ziua nu s-a terminat încă... era aşteptată în pat de soţul său pentru a face dragoste, lucru pe care l-a făcut cu brio, fără ca să aibă plângeri din partea partenerului. A doua zi bărbatul s-a trezit şi imediat a venit în genunchi înaintea lui Dumnezeu şi I-a zis: Doamne, nu ştiu la ce m-am gândit când am cerut să fiu în pielea soţiei mele... am greşit aşa de mult să o invidiez pe soţia mea crezând că stă degeaba acasă toată ziua... Te rog, te rog mult, dar te rog, fă schimbarea la loc cum eram! Amin! Dumnezeu în infinita Sa înţelepciune i-a replicat: Fiule, cred că ai învăţat o lecţie bună şi bucuros aş face schimbarea înapoi... dar vezi tu... va trebui să aştepţi 9 luni... noaptea trecută tocmai ai rămas gravidă şi va trebui să şi naşti...!!! N.I.V.

10

v 12 0 de a n i de î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

Nr. 66-67

M u r m u r u l J i l þu l u i

120 ani
La 15 ianuarie, în fiecare an românii de pretutindeni sărbătoresc ziua de naştere a genialului Mihai Eminescu. După 163 de ani sunt încă multe adevăruri ascunse privind preocupările şi toate scrierile lui Mihai Eminescu, dar mai ales cu referire la asasinarea lui şi la identitatea ucigaşilor şi a complicilor acestora. Adevărul nu va mai umbla multă vreme cu capul spart ! Mihai Eminescu a fost şi va rămâne peste veacuri nu numai Poetul Nepereche, un mare istoric, dramaturg şi fizician, dar şi un ziarist extrem de apreciat. Din numeroasele sale articole pe teme politice prezentam câteva fragmente edificatoare pentru vremea lui Eminescu. - „Istoria îşi are logica ei proprie: nici un neam nu e condamnat de a suporta, în veci, un regim vitreg, corupt şi mincinos. Ne temem că aproape e ziua în care simţul conservării fizice, revoltat de maltratările administrative şi fiscale şi de exploatarea excesivă din partea străinilor, va preface poporul nostru într-o unealtă lesne de mînuit în contra chiar a existenţei statului.” (ziarul „Timpul” din 5 decembrie 1882). - „Greşealele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.” (ziarul „Timpul” din 13 februarie 1882). - „Sentimentul istoric al naturii intrinseci a statului sau o mână de fier, din nefericire, lipsesc; aşa încât, departe de-a vedea existenţa statului asigurată prin cârma puternică şi prevăzătoare a tot ce poate produce naţia mai viguros, mai onest şi mai inteligent, suntem, din contră, avizaţi de-a aştepta siguranţa acestei existenţe de la mila sorţii, de la pomana împrejurărilor externe care să postuleze fiinţa statului român ca pe un fel de necesitate internaţională.” (ziarul „Timpul” din 31 august 1878). -„Elemente străine, îmbătrînite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului. Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă, au pus totuşi, mâna pe statul român. Conştiinţa că ele sunt deosebite de neamul românesc nu le-a dispărut încă – ele se privesc ca o oaste biruitoare într-o ţară vrăjmaşe. De-aceea nu-i de mirare că întreaga noastră dezvoltare mai nouă, n-a avut în vedere conservarea naţionalităţii, ci realizarea unei serii de idei liberale şi egalitare cosmopolite.” (ziarul „Timpul” din 14 noiembrie 1880). - „Străini superpuşi fără nici un cuvânt naţiei româneşti, o exploatează cu neomenie, ca orice străin fără păs de ţară şi popor.” (ziarul „Timpul” din 9 august 1881). - „Acest spectacol al exclusivei stăpîniri a unei rase şi decăzute şi abia imigrate asupra unui popor istoric şi autohton e o adevărată anomalie, căreia poporul istoric ar trebui să-i puie capăt, dacă ţine la demnitatea şi la onoarea lui.” (ziarul „Timpul” din 9 august 1881). - „Nu e vorba doar de reacţiune prin răsturnare, ci prin înlăturarea elementelor bolnave şi străine din viaţa noastră publică de către elementele sănătoase coalizate.” (ziarul „Timpul” din 19 septembrie 1879). - „Nu oprim pe nimenea nici de a fi, nici de a se simţi român. Ceea ce contestăm, însă, e posibilitatea multora dintre aceştia de a deveni români, deocamdată. Aceasta e opera secolelor. Până ce însă vor fi cum sunt: până ce vor avea instincte de pungăşie şi cocoterie nu merită a determina viaţa publică a unui popor istoric. Să se moralizeze mai întâi, să-nveţe carte, să-nveţe a iubi adevărul pentru el însuşi şi munca pentru ea însăşi, să devie sinceri, oneşti, cum e neamul românesc, să piarză tertipurile, viclenia şi istericalele fanariote, şiatunci vor putea fi români adevăraţi. Pânatunci ne e scârbă de ei, ne e ruşine c-au uzurpat numele etnic al rasei noastre, a unei rase oneste şi iubitoare de adevăr, care-a putut fi amăgită, un moment, de asemenea panglicari, căci şi omul cel mai cuminte poate fi amăgit odată.” (ziarul „Timpul” din 17-18 august 1881). - „Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei, risipa banului public, cumulul, corupţia electorală, toate acestea n-au a face, la drept vorbind, cu cutări sau cutări principii de guvernamânt. Oricare ar fi guvernul şi oricare vederile sale supreme, corupţia şi malonestitatea trebuie să lipsească din viaţa publică; oricare ar fi, pe de alta parte, religia politică a unui guvern, ea nu-i dă drept de-a se servi de nulităţi venale, de oameni de nimic, pentru a guverna.” (ziarul „Timpul” din 9 decembrie 1882). - „Avem nevoie, mai întâi de toate, de-a urâ neadevărul, ignoranţa lustruită, cupiditatea demagogilor, suficienţa nulităţilor.” (ziarul „Timpul” din 28 septembrie 1880). - „Demagogia la noi însemnează ura înrădăcinată a veneticului fără tradiţii, fără patrie, fără trecut, în contra celor ce au o tradiţie hotărâtă, un trecut hotărât.” (ziarul „Timpul” din 30 iulie 1881). - „Odată egalitarismul cosmopolit introdus în legile politice ale ţării, orice patriot improvizat şi de provenienţă îndoioasă a voit să stea alături cu aceia pe care trecutul lor îi lega, cu sute de rădăcini, de ţară şi popor. Dar aceşti oameni noi, aceşti „patrioţi”, căutau numai foloasele influenţei politice, nu datoriile. Din cauza acestor elemente, care formează plebea de sus, elementele autohtone ale ţării dau repede îndărăt în privire morală şi în privire materială.” (ziarul „Timpul” din 22 martie 1881). - „Din momentul în care luptele de partid au degenerat în România în lupta pentru existenţa zilnică, din momentul în care mii de interese private sunt legate de finaţe sau de căderea unui partid, nu mai poate fi vorba de neatîrnarea politică a diferitelor grupuri care-şi dispută puterea statului. Din momentul în care interesul material de-a ajunge la putere presunt compuse.” (ziarul „Timpul” din 27 mai 1879). - „Toate numirile în funcţiuni nu se fac după merit, ci după cum ordonă deputaţii, care, la rîndul lor, atîrnă de comitetele de politicieni de profesie, formate în fiece centru de judeţ. Aceste comitete îşi împart toate în familie. Ele creează, din banii judeţelor, burse pentru copiii „patrioţilor” trimişi în străinătate să numere pietrele de pe bulevarde, ele decid a se face drumuri judeţene pe unde „patrioţii” au câte un petec de moşie, încât toată munca publică, fie sub forma de contribuţie, fie sub cea de prestaţiune, se scurge, direct ori indirect, în buzunarul unui „patriot”. (ziarul „Timpul” din 20-21 aprilie 1881). -„Rasa determinantă a sorţii acestei ţări nu mai este cea românească, ci străinii românizaţi – de ieri – alaltăieri”, iar autoapărarea împotriva lor e „disproporţionat de grea, de vreme ce aceşti oameni au sprijin pe străini, pârghiile care-i ridică sunt aşezate în afară, pe când înlăuntrul n-avem decât poporul nostru propriu, scăzând numeric şi fără o conştiinţă limpede de ceea ce trebuie să facă.” (ziarul „Timpul” din 1 aprilie 1881 şi 29 iulie 1881). - „Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe stradă, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie.” (ziarul „Timpul” din 3 mai 1879). - „Ne mulţumim dacă actele guvernanţilor de azi nu sunt de-a dreptul de înaltă trădare, abstracţie făcând de toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea intelectuală, slăbiciunea de caracter, lipsa unui adevărat şi autentic continue şi aceşti oameni nu urcă scările ierarhiei sociale prin muncă şi merit, ci prin abuzul culpabil al puterii politice, câştigate prin frustarea statului cu sume însemnate. Aceşti dezmoşteniţi, departe de-a-şi câştiga o moştenire proprie pe Pămînt pe singura cale a muncii onorabile, fură moştenirea altora, alterează mersul natural al societăţii, se substituie, prin vicleşug şi apucături, meritului adevărat al muncii adevărate, sunt o reeditare în formă politică, a hoţilor de codru, instituind codri guvernamentali şi parlamentari.” (ziarul „Timpul” din 17 august 1882 - „Trădătorul numindu-se geniu, plagiatorul erou, pungaşul mare financiar, panglicarul om politic, cămătarul negustor, speculantul de idei om cu principii şi speculanta de sineşi femeie onestă, judecata poporului nostru s-a falsificat din ce în ce şi, la formarea sferelor sale ideale, el a pierdut pretutindenea punctul de plecare sănătos.” (ziarul „Timpul” din 26 mai 1883). - „Acela ce cutează a se revolta faţă de această stare de lucruri, acela care îndrăzneşte să arate că formele poleite învelesc un trup putred, că „progresul” nostru ne duce la pierzare, că elementele sănătoase trebuie să se conjure şi să facă o luptă supremă pentru mântuirea acestei ţări este denunţat opiniei publice de către negustorii de principii liberal-umanitare ca barbar, ca antinaţional, ca reacţionar.” (ziarul „Timpul” din 23 iunie 1879). - „Eşti „patriot” de meserie, postulant, consumi numai, te bucuri de partea cu soare a vieţii, adăpostit de eterna lesniciune de a îmbăta o naţie, parte incultă, parte pe jumătate cultă, cu vorbe late şi cu apă rece.” (ziarul „Timpul” din 20 mai 1881). - Vom „avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, o domnie străină, impusă de străini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă legal, în realitate inegal. Şi, în această luptă, nu învinge cine-i tare, nobil sau eroic; învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun, cel fără scrupul faţă de concetăţenii săi, cel pentru care orice apărare a muncii e o piedică pe care va tinde a o răsturna, pe cale legiuită sau pe cale piezişă.” (ziarul „Timpul” din 20 februarie 1879). - „Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor.” (ziarul „Timpul” din 7 aprilie 1879). - „La noi mizeria e produsă, în mod artificial, prin introducerea unei organizaţii şi a unor legi străine, nepotrivite cu stadiul de dezvoltare economică a ţării, organizaţie care costă prea scump şi nu produce nimic.” (ziarul „Timpul” din 18 iunie 1881). - „Nu contestăm, de asemenea, că averile s-au înmulţit în România, numai că nu în mâinile românilor; nu contestăm că există multe palate şi zidiri mari în oraşele noastre - numai că nu ale indigenilor.” (ziarul „Timpul” din 25 septembrie 1882). - „Trebuie ca, cu toţii, să ne dăm seama de cauzele ce tulbură societatea, de elementele ce împiedică redobândirea echilibrului pierdut şi să le combatem cu curaj şi străruinţă. Dintr-un principiu tutelar, principiul egalităţii înaintea legii, s-a făcut o armă de război între clase; toate condiţiunile sociale s-au surpat şi s-au amestecat într-un fel de promiscuitate; spiritul public a luat o direcţiune foarte periculoasă; tradiţiunile ţării s-au uitat cu totul; o clasă nouă, guvernantă, s-a ridicat, fără tradiţiuni şi fără autoritate, încât ţara cea mare, temeiul şi baza naţionalităţii noastre nu-şi găseşte conştiinţa raporturilor politice cu cei ce o guvernează; drepturile politice au devenit un instrument de ambiţiune, de îndestulare a intereselor particulare; în locul sentimentului public dezinteresat avem pasiuni politice, în loc de opţiuni avem rivalităţi de ambiţii; toleranţa pentru toate interesele cele mai vulgare şi cele mai de jos este morala ce distinge astăzi lumea politică de la noi.” (ziarul „Timpul” din 4 ianuarie 1881). Ion Daniel

cumpăneşte, o spunem cu părere de rău: lupta egală în ţară şi Parlament, nu mai e decît manipulul unor ambiţii personale, al unor apetituri, pe cât de nesăţioase, pe atât de vrednice de condamnat.” (ziarul „Timpul” din 19 septembrie 1880). - „Peste noapte şi prin surprindere, am admis legiuiri străine, legi străine în toată puterea cuvîntului care substituie, pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, cetăţean al universului...” (ziarul „Timpul” din 13 decembrie 1887). - „Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au sărăcit; industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu desăvărşire – iar clasele improductive, proletarii condeiului, cenuşerii, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie şi aspiră a deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică, fericesc naţia în fiecare zi, pe hîrtie.” (ziarul „Timpul” din 22 februarie 1879). - „Peste tot aceeaşi idee: să dau străinilor ce-mi cer; cât pentru români puţin îmi pasă !” (ziarul „Timpul” din 23 mai 1882). - „Un sistem reprezentativ, întins ca o reţea asupra întregii ţări, influenţat însă, întodeauna, în mod absolut, de guvernul central, şi-a format în fiecare părticică organele sale, sub formă de consilii judeţene, consilii comunale, consilii de instrucţiune, consilii de sus şi de jos, care nici nu ştiu ce să consilieze, nici nu au ce reprezenta decât pe persoanele din care

sentiment patriotic.” (ziarul „Timpul” din 8 august 1880). - „Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu acel fatalism al raselor nefericite, duce nepăsător greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă.” (ziarul „Timpul” din 31 august 1878). - „Populaţia autohtonă scade şi sărăceşte; cărţi nu se citesc; pătura dominantă, superpusă rasei române, n-are nici sete de cunoştinţi, nici capacitate de a pricepe adevărul. Dacă acest sediment învaţă, o face de silă, gonind după o funcţie. Încolo leagă cartea de gard. Şi, pentru a avea o funcţie trebuie să fii înrudit cu ei.” (ziarul „Timpul” din 30 iulie 1881). - „Mita e-n stare să pătrundă orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii.” (ziarul „Timpul” din 18 aprilie 1879). - „Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Camorra, care miroase de departe a puşcărie.” (ziarul „Timpul” din 27 aprilie 1879). - „Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bârfitorii de cafenele – literatori, ignoranţii şi proştii – administratori ai statului român.” (ziarul „Timpul” din 15 mai 1879). - „Statul a devenit, din partea unei societăţi de esploatare, obiectul unei spoliaţiuni

11

v 12 0 d e a n i d e î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

M u r m u r u l J i l þu l u i

Nr. 66-67

120 ani
În cadrul proiectului “Şcoala altfel”, clasa a XII-a B, profil matematică-informatică, sub conducerea profesorului Dumitru Dădălău,a organizat în Centrul de agrement Săcelu, întâlnire cu scriitorii gorjeni Ion Popescu Brădiceni,Ion Elena,Doru Fometescu,Teodor Voicu,Ileana Corobea, sub genericul “Carte frumoasă, cinste cui te-a scris”.
Dumitru Dădălău : Vorbim despre activitatea din Mătăsari, nu despre mine ca persoană , vorbind despre mine , vorbesc că mă cunosc oamenii, dar eu sunt produsul şcolii din Mătăsari şi ceea ce fac , fac din drag,din plăcere,din dorinţa de a lăsa ceva pe urma noastră. Domnule inspector Ion Elena,având în vedere că ştim toți ce trebuie să mai urmeze,eu v-aş ruga înainte de a prezenta surpriza surprizelor,să vă prezentaţi dumneavoastră,ce aţi vrut din suflet să lăsaţi urmaşilor , urmaşilor noştri,despre tinereţea dumneavoastră frumoasă şi de apreciat,dar nu numai de apreciat, ci chiar de invidiat, că e greu să vâsleşti acum prin apele astea tulburi, când toţi sunt puşi numai pe lucruri de care nici nu îţi vine să-ți amintești, nici să te uiţi la ele . Eu v-aş ruga să le încântaţi sufletele acestor copii, aşa cum sunt ei , eu îi iubesc poate mai mult ca oricine pe lumea asta.Nu aş fi venit încoace , ca să vin , făceam şi eu acolo 2-3 ore, dar voi să ştiţi că este singurul om care a înţeles mesajul mătăsărenilor şi faptul că suntem aici cu “Şcoala altfel”,i se datorează şi pentru aceasta îi mulțumesc.Cei care au fost împotriva ,nu sunt aici,nici nu vor fi ,cei care sunt cu noi,sunt alături de noi întotdeauna. Ion Elena: Nu ştiu cum să încep, dar important este că am acest prilej. Este o mare fericire faptul că sunt aici, că suntem aici . Mai întâi,aş vrea să vă vorbesc puțin despre această idee “Școala altfel” care mi se pare o mare provocare, atât pentru societatea roIon Elena mânească, dar mai ales pentru şcoală, pentru voi, elevii, şi chiar mai mult pentru profesori.Întotdeauna,în viaţă,am apreciat minţile scormonitoare , inițiativa, acţiunea şi chiar rodul acestora,al capacităților creatoare. Când domnul director, domnul profesor, dirigintele vostru, a venit cu acest program, chiar m-am bucurat foarte mult. De ce m-am bucurat? Pentru că anterior aveam o experienţă inedită din Anglia,deoarece am dezvoltat acum 7 ani un program european cu o şcoală din vestul Angliei şi mi-am petrecut acolo o săptămână pe banii comisiei europene, dar şi pe banii minții mele obosite , nopţi nedormite şi căutări. Acolo,”Școala altfel” se desfășoară de mai multe ori într-un an şcolar,așa fac elevii de la şcoala unde am fost eu, într-un comitat (Ținutul Verde),cam așa ceva se traduce în engleză. Îmi pare rău, dar eu sunt o victimă a limbii ruse, nu am făcut engleză decât la facultate. (Dar ambele fete au terminat engleza). M-am răzbunat, da? E o răzbunare frumoasă, deosebită. Ei au o insuliță, acolo în Marea Nordului, şi merg cu vaporaşul la “Scoala altfel”şi acolo au toate dotările pentru activităţi de timp liber , de la terenul de tenis de câmp, până la bazinul de înot şi nu mai vorbesc. Aici suntem elevi de clasa a-XII-a ,gimnaziu de clasa a-V-a şi a-VI-a,mă bucur. Haideți să mă întorc puțin spre ținutul zăpezilor frumoase, dar de fapt zăpezile frumoase nu sunt zăpezi ,sunt anii de vârf ai copilăriei, anii cei mai cruzi şi cei mai curați din viaţa noastră pe care vă îndemn să îi preţuiţi şi să-i fructificați la maxim , asta am vrut să zic eu prin “Adio, frumoaselor zăpezi!” E adevărat, m-am referit şi la puritatea şi ingenuitatea zăpezilor , la ceea ce înseamnă să fii curat şi sincer, imaculat , neatins , nepătat , asta înseamnă ceea ce se numeşte demnitate, să treci frumos şi liber prin toate cele şi să domini, prin asta să fii tu însuţi. Îmi aduc aminte de învățătorul meu , care întâmplător era unchiul meu ,verişor primar cu tatăl meu.Noi am fost 4 băieţi , suntem 4 băieţi, şansa mea a fost să fiu primul . Voi aveţi nevoie de modele,da ? Apreciaţi modele ? V-aţi găsit în realitatea imediată modele? Mai greu . Ei, nu am pretenția că sunt model, dar vreau să vă spun , la şcoală nu am avut din clasa I premiul I , pentru că buchetul pe care l-am dus eu în clasa I , învăţătorul l-a dat unui vecin care învăţa mai puţin bine decât mine, şi m-am supărat şi am plâns , mi-a zis după aceea maică-mea. Mai târziu m-am ambiţionat şi am învăţat singur: eu, cărţile şi mintea mea.Acum vă spun eu, un efort de voinţă , de răbdare ,de ascultare, acum demonstraţi voi cât de puternici sunteţi pentru că tăria voastră se găseşte în capacitatea de a vă autocontrola şi de a vă valoriza pe voi înșivă,asta înseamnă rezistenţă , înseamnă putere şi într-un final înseamnă succes şi după aceea satisfacţie . Trebuia să vă spun că în clasa a-4-a s-a întamplat ceva ,ceea ce voi nu aţi mai întânlit. În clasa a-4-a se dădeau examene unde nu mai intervenea învăţătorul.Atunci eu am luat premiul I , iar din clasa a-4-a până în clasa a-8-a nu m-am mai oprit,numai premiul I şi la liceu tot aşa , dar am avut învăţători, am avut profesori de elită , pe care i-am ascultat. Aveam cea mai încărcată fişă la bibliotecă , la mine acasă veneau toţi colegii,făceam lecţiile la limba română , la matematică şi la altele. În două ore terminam toţi lecţiile,eram un foarte bun prieten şi un foarte bun coechipier. După ce terminam lecțiile primăvara plecam în munți la distanță de 15 km de casă , plecam după flori: ghiocei , viorele cocoşei , brânduşe şi toată frumuseţea de culori din natură , animăluţe , observaţii,tot. Veneam acasă , o rânduiam frumos lângă casă , o puneam în pământ , acuma e grădina albă de ghioceii de la noi .Iarna ne duceam cu schiurile pe deal,făceam pârtii prin nămeţi , frumoasele zăpezi.Ne încălecam cu schiurile pe pruni , ne mai accidentam,dar asta era … Era şi atunci “Şcoala altfel”, ISBN 978-606-516-296-9 dar nu se ştia despre ea , parcă era mai multă linişte în ceea ce faci şi în ceea ce gândeşti , nu te zăpăceau toţi zurliii la cap cu toate ideile , acuma trebuie să fii foarte atent la ceea ce spun toţi ,să ai un răgaz acolo, de așteptare şi de cernere la ceea ce asculţi, să treci prin filtrul propriu. Iar când am văzut “Şcoala altfel” şi programul vostru, vă spun sincer că aţi fost singurii,ca să fac legătura...Şi îmi pare rău că numai o clasă din judeţul Gorj s-a gândit să facă o săptămână de “Şcoală altfel” într-o tabără şi pentru asta îi felicit profesorii voştri , felicit prietenii mei că sunt cu mine , felicit parteneriatul cu Direcţia Judeteană de Tineret şi apreciez deschiderea la ceva nou .Reacţia voastră pozitivă, nemaiîntâlnit de originală şi în folosul vostru , parteneriatului (Cine e liderul clasei aici?Bine, Bravo!). Educaţia se face în bună măsură de către şcoală,singura instituţie abilitată de a face serviciul public de educaţie în parteneriat cu familia şi cu societatea civilă , comunitatea .Ei, voi cei mici, poate veți fi în stare să treziţi această comunitate românească să fie o comunitate responsabilă civilamente, adică să avem spirit civic în tot ceea ce înseamnă. BINE pentru o viaţă pentru progres şi vă dau un singur exemplu : Ne pleacă medici din România pentru că nu suntem buni cetăţeni şi iertaţi-mă când spun asta şi când spun că nu suntem buni cetăţeni mă refer de la primul responsabil de gestiune a țării care știţi cine e până la prim-ministru şi până la ultimu om din ţară, care, fiind cetăţeanul de rând, de aceea ne pleacă. Trebuie să facem ceva şi fac apel la voi să gândiţi bine să ne păstrăm valorile aici, că dacă nu avem valori suntem duşi , suntem pierduţi , dispărem de pe harta lumii . Prin noi națiunea va spori , altfel se stinge , se stinge .De aceea, poeţii spuneau că sunt liniștiţi, că au de toate, dar le este dor de ţară, păi de care ţară le e dor? Avem o ţară frumoasă . Am fost în Anglia , am fost în Franţa , am fost în Austria , am fost în Turcia , am fost în Ungaria, dar vă rog să mă credeţi, nicăieri nu este ca la noi, avem o ţară superbă, dar ne mai trebuie cetăţeni , trebuie să îi construim , iar “Şcoala altfel” de asta a sosit, ca să facă lucru ăsta şi vă mulţumesc că v-aţi gândit bine la voi, dar când v-aţi gândit la voi vă felicit în continuare , că nu v-aţi gândit doar la voi , nu aţi fost egoişti , că aţi fost dăruiţi viitorului si vă felicit pentru asta .Şi acum să mă întorc în copilărie, pentru că este cea mai frumoasă întoarcere când nu mai ai putere de a răzbate prin hățişurile timpului , e bine să vă întoarceţi la copilărie, acolo găsiţi resursa de energie , care să vă ajute să depăşiţi pragurile prin încercări .Cum s-a întamplat să ajung eu învățător, apoi profesor, tot prin forţe proprii , tatăl meu a fost un om modest, dar talentat, poate talentul de a scrie îl moştenesc de la el . A fost foarte sărac,se trăgea dintr-o familie de 6 copii , părinţii lui n-au avut niciodată serviciu , ce serviciu, vorbeam de serviciu atunci? Hai să fim serioși,nu se poate! A luat examenul la liceul Sfântul Sava în Bucureşti, cel mai mare din vremurile acelea și nu a putut să-l frecventeze deoarece bunicul meu trebuia să plătească 2 milioane pe an şi nu avea de unde . A vrut să se facă meseriaş și s-a dus la şcoala de ucenici de la Uzina Malaxă, cea mai mare de pe vremuri, 14 august unde se construiau automobile (mai știţi?) să știți că primul autocamion din România nu s-a construit la Braşov, la uzinele 23 august din Bucureşti , i-am găsit acum în podul casei nişte însemnări dintr-un ziar , pe când era soldat (deci era militar )colectivul uzinei din București la scoaterea primului automobil din România pe poarta uzinei , asta se întâmpla în anul 1947.După aceea am
Pe alocuri în descendenţă soresciană, (din “La Lilieci”), pe alocuri alături de un Lazăr Popescu, (din “Eşecul cartofilor cruzi”), vocea lui Ion Elena se singularizează categoric, printr-un fel de resuscitare a unui sadovenianism modificat genetic, prin ceva influenţe transculturale şi transpoetice din Mircea Eliade să zicem, din Gilbert Durand sau chiar din Gaston Bachelard, ori din Constantin Noica şi, mai ales, din tonalit at ea polemică a unor Gheorghe Grigurcu şi Adrian Păunescu. Căci, opor t un, Ion Elena îşi asumă, tot pe spirala eminesciană, riscurile prozei politice şi civice, cu atitudinile ei tranşante sau, dimpotrivă, ecourile/permanenţele literat ur ii populare, ale folclorului literar românesc, depozitar al atâtor comori neperisabile, al atâtor legende şi reminiscenţe arheale/prototipiale/originare. Ion Popescu Brădiceni
ION ELENA reprezintă pentru mine un scriitor de sărbătoare, un trans-romantic şi un trans-simbolist. Procedează ca un alchimist medieval şi totodată contemporan, simultan magic şi mitic. Reveria şi melancolia îi incumbă temerarului său partener de dialog nostalgia unor tărâmuri de vis, a unor vremuri imemoriale pe când la baza oricărui gest cotidian stătea o taină/un ritual/un arhetip şi, la baza oricărei rostiri, se întresitua o euharistie. Fiindcă, în ansamblul lor, proemziile lui Ion Elena, din cartea de faţă, au un aer religios, o tendinţă recuperatoare a sacrului de prin diseminările postmoderne ale secolului, (ne)fast, pentru literatura română, XX, de printre mirosurile pestilenţiale ale postindustrializării globale, faţă de care ecologistul Ion Elena s-a comportat ca un cruciat. ION POPESCU-BRĂDICENI

ION ELENA

12

mai găsit un document în care făcuse o recenzie la un roman a lui Gogol, fiind soldat în armată pentru care trimise 250 de lei preEditura MĂIASTRA Târgu-Jiu 2010 miu, atunci un salariu era de 800 de lei şi ce a făcut, se întâmplase când eram eu în clasa a 7-a, atunci copilul primarului din sat , copilul șefului de la cooperație pe vremea comunistă luaseră la liceul Pedagogic,la şcoala de învăţători. Atunci mi`am zis şi eu :“Dar eu chiar nu pot să intru acolo?”la liceul Pedagogic.Cineva mi-a spus că n-ai nicio şansă,că acolo se dau probe eliminiatorii la muzică , la pictură , la desen,la dicţie, să vor­ beşti frumos, să reciţi.Eu nu prea ştiam la muzică pentru că la noi pe vremea aceea era sărăcie în şcoală, nu aveam profesori de muzică, iar muzica o făceam cu învăţători. Mi-a spus cineva că se dă la vioară şi din clasa a7-a taică-miu a vorbit cu lăutarul din sat să mă învețe să cânt la vioară, nu mai pusesem niciodată mână pe vioara.Si cu ce-l plătea îi mai dădea şi bani îi mai dădea şi ţuică şi ce a făcut lăutaruş? s-a urcat prin pod a găsit o vioara,bucăţele de vioară, nu găseam corzi, am căutat şi mi-a făcut o vioară din bucăţi şi după aceea a început să mă învețe două game do major şi la minor şi după aceea a început să mă înveţe melodii şi am început să cânt la vioară,ce fericire .Nici nu vă daţi seama ce s-a întâmplat atunci , apoi am prins curaj, m-a dus taică-meu la liceul Pedagogic. Atunci eu m-am dus şi m-a lăsat lângă liceul Pedagogic, școala Spiru Haret de astăzi, acolo sunt blocuri acum, dar erau nişte căsuţe la o bătrânică, o gazdă şi zice “Stai aici!”Și mă duceam la liceul Pedagogic la meditaţii cu profesorii de atunci ai liceului, meditaţie făcută gratuit şi îmi luam notiţe. M-am familiarizat cu liceul și m-am dus la examen. Într-adevăr, probe eliminatorii la muzică, trebuia să cânt nu mai știu ce melodie şimi amintesc ceva din Marin Cornea, o melodie populară, ceva din muzica clasică, ceva legat de nu mai știu, nu îmi mai aduc aminte lucrul ăsta. Dar dacă scormonesc mai mult memoria timpului, regăsesc melodia aia. Îmi aduc aminte că erau nişte profesori celebri în faţa mea ,directorul liceului care se uita peste umăr :măi băiete ,da tu de ce ai venit aici?Când îl vedeam pe holul liceului, vă rog să mă credeţi, mă retrăgeam cât mai mult spre perete,luam poziţia de drepți :Bună ziua,altfel era jale(păi acum voi ne răsturnaţi pe holuri, trebuie să ne ferim) .Iertaţi-mă că am făcut această paranteză şi după ce m-am dus spre uşă să ies de la proba de ritm şi zice profesorul de liceu către profesorul de muzică :manuale cu partituri celebre scrise de vestitul Gheorghe Diaconescu şi zice, ăsta are înfăţişare, figură de învăţător. După proba de istorie, de limba română , de matematică ,proba de dicție, pe urmă rezultatele,am fost al zecelea din 38,eu care terminasem şcoala generală la Padeş, cu cea mai mare medie din istoria şcolii, cu 9,79, numai cu această minte, dar cu efortul din voinţă scormoneam, rodeam cărţile cu mintea şi în plus investigam și știți ce făceam? Desenam pe caiete imagini pe care le pricepeam din realitatea imediată şi după aceea pe imagine scriam versuri în rimă sau făceam scurte însemnări. În clasa a 8-a, astăzi suntem în 3 aprile,în urmă cu 40 de ani şi o zi..aflaţi voi data, 2 aprilie 1972 am debutat în gazeta Gorjului cu o informaţie simpatică despre elevii de la şcoala care plantaseră o pădure de salcâmi şi stejari . Acum pădurea este uriaşă, iar netrebnicii din sat în lupta pentu proprietate vor s-o taie, fără să se gândească la rolul pe care ea îl are și ce am făcut noi atunci. Nici nu știu cine a pus pădurea ..mă bucur când o revăd, dar mă întristez când văd tăişul spre ea şi îmi dau seama că în întruchiparea omului există şi animale din nefericire. Pe parcusul liceului m-am înhăitat cu scrisul şi cu învăţătura, am obţinut şi premii la concursurile de literatură,am scris la radio. Dacă un elev de liceu pe vremea aceaa era în stare să meargă la un studio teritorial de radio-televizune şi să aducă în liceu carul de reportaj. Ce înseamnă carul de reportaj?(o maşină,o dubă dotată cu aparatură în stare să înregistreze în teren ceva,ce-am înregistrat? corul şcolii care era pe patru voci şi era și domnul profesor şi care luase nu știu ce premiu la festivalul Ioan Vidu de la Timişoara.Eu am adus carul de reportaj să înregistreze în şcoală acest cor şi după aceea studioul de radio să transmită , să se audă în toată ţara corul liceului Pedagogic din Tg-Jiu şi interviul cu membrii din cor. Iar la terminarea liceului aveam semibursă ,nu putea să ni se dea bursă întregă,se dădea pe jumătate pentru că eram foarte mulți elevi cu medii mari.Vreau să vă spun că la liceul pedagogic veneau cei mai buni elevi din învăţământul gimnazial din
 ION ELENA

De c lumii dorin existenţa? borî mereu timp, arunc peste împr marea furtu fi, nestator ori în uriaş mii. Tot înt tând, tot gâ la echilibr luptând a le re clipă, pâ pe marele cerii spre s nie şi pur adevăr şi lu verdele de răşi, crud raiul pădur

v 12 0 de a n i de î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

 ADIO, FRUMOASELOR ZĂPEZI! 

Nr. 66-67

M u r m u r u l J i l þu l u i

120 ani
iul vieţii. Şi-atunci să pot să te-ntreb, cu sufletul vibrând de tinereţe, prea limpede veste de dincolo de pădurile noastre liniştite, ca o casă de oameni darnici şi bogaţi la suflet! Unde-i feciorul cu flori de izvoare în obraji? Dar cea minunată fecioară cu trup mlădios, cu flori în cosiţe şi voal de mătase albă, adus peste fruntea limpede şi senină ca o năframă de vis ţesută din cristale de izvor? O voce parcă voia să-mi spună că toate aceste comori ale vieţii sunt aici, printre noi, oamenii acestui Pământ! Luându-mă după glasul ei, m-am pierdut în cetatea ta, Pădure Eternă, străbătând cărările-ţi lungi, tot întrebând şi tot făcândumi griji. Unde sunt toate comorile tale, o, prea limpede veste de dincolo de pădurile noastre, ca nişte mame bune? Aş fi vrut să fi rămas cu ele! De ce nu m-aţi luat cu voi? V-aţi schimbat veşmintele dragostei de veşnicie şi v-aţi dus departe?V-aţi dus şi aţi luat cu voi tot mugurele tinereţii! Alaiul legendarei bucurii, cu toată nunta noastră milenară? Ne-aţi luat din hore şi cântece? Şi obiceiuri ne-aţi luat? Şi l-aţi luat pe la Lae Chiorul, cântăreţ din patru strune? Şi caii înşăuaţi în straie din preafrumoasă zi de sărbătoare? Ne-aţi luat trăsura omeniei şi ce-a mai fost din neuitata casă a vieţii noastre de demult? Şi ce-aţi mai luat cu voi, comori de oameni legendari?Mai întrebaţi, de departe, ce facem noi? Noi!… Păi! Ne-am pierdut pentru o nuntă – loterie şi-am transformat dulcele alai al anilor voştri în scrâşnete de frână şi zumzet de motoare…Unde eşti tu, fiu al munţilor? Unde eşti, fecioară a Universului din basme? De ce aţi luat cu voi puritatea? De mă primiţi, aş vrea să vin la voi! O, timpule, flăcău bătrân, pe tine-aş vrea să mă răzbun, că nu-mi oprişi în prag de ţară această nuntă milenară!Dar, ce să fac acum, Pământul meu etern? Aş vrea, tu să mi-l legi în fapt de seară, într-un crepuscul, viu, cu frâul cel de timpuri rubiniu şi fără noimă, apoi să îl alungi în haosuri de piatră pe-acel ce ţi-e clădit cu mintea-nceţoşată! Nu ai văzut că lumea de pe întinsu-ţi crâng, tot numărându-şi anii, mai mult se-nvolburează, în valul străduinţei de-a şti mereu mai mult, incendiindu-şi mintea cu straşnice formule, de pot să frângă vârful vieţii chiar mâine, chiar poimâine, iar peste faţa ta să curgă apoi tot râuri de foc şi de nelume, să tremure toţi corbii din lipsă de pădure, de învelişu-ţi rece, de prea mult întuneric, de nedorită şi prea lungă tăcere? Omule, alină-ţi rănile făcute şi păstrează-ţi cu sfinţenie tot ce ai acum, salvând ce-i viu şi bun din preajma nefiinţei! Ascult ecourile tale, Măreaţă Existenţă, şi mă-mpresor cu tot ce e mai pur în jurul meu.Cu anotimpul, de curând, pierdut în vremuri tulburi! Cu nunta cea de ieri, uitată! Cu soarele sculptat în vatra de lut! Cu pădurile ascunse-n triluri de viori! Cu trupul tău,Pământule neprihănit! Cu salbe de izvoare ţâşnind prin mii de porţi deschise înspre astre! Cu apa din ulceaua de pământ! Cu sufletul din mine şi toţi oamenii legaţi de bine şi gând frumos! Cu tot ce ai mai limpede peste iia-ţi fără însemne de rău şi-atât! De ce să nu destăinui lumii dorinţa ce-mi străbate existenţa? Aceea de a coborî mereu spre cărărui de timp, aruncândumi privirile peste împrejurul răscolit de marea furtună a jocului de-a fi, nestatornic şi înfrânt uneori în uriaşa clepsidră a vremii. Tot întrebând, tot căutând, tot gândind la frumos, la echilibru şi cuminţenie, luptând a le construi în fiecare clipă, până la regăsirea lor pe marele drum al reîntoarcerii spre sine, spre smerenie şi puritate, spre bine, adevăr şi lumină…Până când verdele de lângă noi va fi iarăşi, crud şi primordial, în raiul pădurilor!Până binele se va împământeni iar în aceste candide cetăţi cu boltiri rămuroase, pentru a păstra mereu curată şi viguroasă puterea lor de a ocroti şi a menţine viaţa pe unica şi minunata noastră Terra… Este un reportaj avertisment in care sunt si moment de reflectie filozofica. Eu va multumesc ca ati avut multa multa vointa si rabdare sa ma ascultati,permiteti-mi sa-l felicit pe colegul meu profesorul Voicu Teodor pentru ceea ce a scris si pentru preocupare de a-si rupe din timpul existential ca sa daruiasca altora timp.Este un efort de suflet, este o contributie fara seama la intemeierea la cetatii literare si cred ca este un demers care va deschide mintea celor care trebuie sa gandeasca. în sensul ca instituţia şcolii pe lângă care voi aţi trecut să devină dintr-o ruină un frumos muzeu de literatură care să oglindeascapentru viitorime opera si personalitatea criticului literar a cetăţeanului român în primul rând Pompiliu Marcea,pentru că prin oprea şi personalitatea şi creaţia sa Pompilui Marcea a dovedit spirit civic şi autentic spirit patriotic.Pomiliu Marcea a fost un bun patriot,a fost criticul literar care s-a dăruit apărării valorilor culturii naţionale a spiritului eminescian în acestea au fost umbrite de alte siprite să le zic mai puţin orientate spre bine şi mai puţin orientate spre binele acestei ţări , al acestui pământ. Sunt fericit că astăzi a venit lângă noi şi medicul şi poetul Doru Fometescu un foarte bun prieten al copiilor şi al creaţiei literare,un om dăruit echilibrului şi primenirii vieţii prin virtuţi ale spiritului frumos şi n-o să regretaţi momentele petrecute astăzi în cadrul săptămânii ‚Şcoala altfel’.Vă felicit din suflet si vă mulţumesc încă odată pentru răbdarea de a mă asculta.Promit că în urmatoarea tranșă de tipărire o să vă dau cartea. Nu mai am decât 5 exemplare din cele 400 tipărite.Vă mulţumesc! Ileana Corobea: Permiteţi-mi să mă înclin în faţa dumneavoastră, să vă Ileana Corobea mulţumesc pentru prezența de

judeţe,iar selecţia se făcea cu adevărat pe criteriul valoric şi la sfârşitul liceului aveam pe cec(de aceea vă spun că am ajutat pe fraţii mei încă 3 luni)am avut pe cec 30 de mii de lei de pe vremea aceea care însemna jumătate de mașină ,pe vremea aceea o mașină Dacia făcută la Piteşti costa 72 de mii de lei. Și am continuat, am scris şi în armată, am scris după aceea mereu mii,sute de articole. Acum cartea este un efort foarte exigent a unei activităţi din ultimii 10 ani. După ce am luat examenul la liceul Pedagogic, m-am reîntors acasă, se auzise pe acolo prin sat cum lumea, ştiți cum se bârfeşte! Vă daţi seama, conștiinţa colectivă la ce nivel e, puteţi să faceţi o evaluare comparativă acum cu atunci. Vocea satului, vocea comunităţii zicea că nu știu câţi miei a dus taică-meu la şcoală, acolo ca să iau eu acolo la şcoala de învăţători.Când m-am întors l-am găsit pe tatăl meu lângă gardul cimitirului bătând coasa, era pe la sfârșitul lui Iunie, m-a luat în braţe, m-a felicitat:”bravo ţie,, ,uite ce se zice pe aici! Ce dacă? şi vreau să vă spun că pe locul unde își bătea coasa atunci este mormântul lui acum. Asta este existenţa, asta este viața ,îl venerez pe tatăl meu. El a prins altă perioadă, altă parte, vreau să vă spun că el și-a scris autobiografia și pe baza ei am să scriu un roman de când s-a născut şi până în clipa în care din cauza unei boli nu a mai putut să scrie. Eu consider “Şcoala altfel “ că este un prilej fericit pentru şcoala românească, este după părerea mea o dulce scormonire în necunoscut aşa o văd eu bine .Și o idée bine înfiptă în viitorul societăţii româneşti, reţineţi această expresie, o idée,o strategie bine înfiptă în viitorul societăţii româneşti .De ce?pentru că această şcoală dă posibilitatea atât elevilor, cât și profesorilor să inoveze și pe fondul acestei capacități, dorințe și puteri de a inova, pot să-şi atragă parteneri loiali, mă refer la societatea civilă ONG-uri asociaţii de a face ceva în folosul formării lor. Cel mai mare lucru şi câştig pe care poate să-l aducă „Şcoala altfel” este să formeze cetăţenii României de mâine . Am mare încredere în ceea ce se întâmplă, iar apropo de stejarii din Bavaria , eu vreau să vă spun :Sunteţi cei mai frumoși stejari din viaţa mea , i-am întâlnit în pădurea Dumbrava de lângă Tismana, în pădurea Chiriseşti de lângă Novaci , în satul Stejar din județul Gorj, protejaţi şi cred că în ţara asta nu am fost protejaţi de comunitate şi de timp , iar în ţara aceasta la codri pe care încă îi mai avem cred că avem cei mai frumoşi stejari din lume . Iar dacă nu mai răbdaţi, încep să citesc din această carte pe care o voi dărui , cu cuvintele pe care o să le scriu, clasei a 12-a B de la Colegiul Tehnic Mătăsari , în semn de preţuire pentru ataşamentul lor la „Şcoala altfel” şi promit că voi trimite elecronic cartea Colegiului Tehnic Mătăsari . Nu am sprijinul la mine mă refer la ochelari, dar o să încerc să vă citesc un reportaj ‚Pădurile, Pământurile’, iată că e un avertisment pe care l-am dat nu oamenilor, ci unei valori unice pe care o aveam. Planeta care încorporează la un loc şi oameni, şi fiinţe, care simt şi nu gândesc etc. Coborând pe cărăruia vremii, mi-am aruncat privirile peste valurile ei răscolite de marea furtună a jocului de-a fi şi-am început să întreb: Despre florile ofilite şi iarba cu fruntea-ncărunţită, peste care s-au lăsat musafiri nepoftiţi. Despre apele adormite-n nefiinţă şi izvoarele secate. Despre ploi ce nu mai vin la vreme de rod şi de pârguire-n câmpuri. Despre timp şi despre viaţă! Oameni ce mai au un nume! Lume, când nu este lume! Despre peştii duşi la vale fără arginţi la picioare! Despre tot ce-a vrut să fie! Despre tot ce-a fost frumos! Şi de păsări care-au fost! Şi de cântul lor duios! Despre toate-aş vrea să-ntreb pe-acest om ce nu mai este ”cel isteţ ca un proverb”!Aş vrea să ştiu, Pământule, ce mai faci? Te simt mai mult în ritmul inimii mele când cobor printre trunchiurile vieţii tale şi ating cu un zâmbet vălul inocent al unui fir de izvor. Îmi învălui faţa cu sclipirile şi răcoarea-i de milenii şi simt că inima-mi bate în tihnă. Privesc lăstărişul lumii tale, pădure udată cu lacrimi diamantine în dimineţi înrourate, şi simt cum faţa ta milenară este inundată de o neobosită şi tainică tinereţe, bătrâne plai! Cobor pe iste creste de munte, mândre şi suverane sub ceruri, şi mă-ntâlnesc cu pădurile într-un imens ocean al existenţei. Cu valuri înalte, care poartă în sânul lor mii de voci, care cheamă mereu spre lumea lor imensă, fabuloasă! Îmi deschid iarăşi ”porţile” sufletului şi îţi spun dintr-o înaltă simţire: „Câtă puritate şi smerenie-ţi poartă pădurile, Pământule!” Stau între coloane seculare peste care-şi presară scânteierile de smarald, de-atâta vreme-ncoace un nesfârşit covor de stele, şi-ţi ascult foşnetul şi răsuflarea, pădure bătrână! Îţi admir generaţiile, pe plaiuri, ca nişte soldaţi aliniaţi în plutoane de veghe pentru veşnicia ta, odată cu ascultarea ecourilor de bardă, plimbându-se din creastă-n crestă, din fir de vale-n fir de vale, săgetând depărtările şi asurzind apeleizvoarele, pădure tânără, şi simt în gând ceva ciudat şi apoi multă tăcere! Cobor pe povârnişul dintre ele şi stau în faţa ochiului nevăzut al fiinţării tale, privindu-ţi comorile. Fără să cred în altceva, aş vrea să vii de departe. Dintr-o elegie eminesciană, cu tot ala-

astăzi,pentru că eu încă mă aflu în perioada copilăriei literare şi îmi doresc din tot sufletul să ajung la nivelul dumneavoastră. Îi mulţumesc din suflet domnului profesor Dădălău pentru iniţitiativa de a ne alătura acestui proiect intitulat ‚Şcoala altfel’.Pe de altă parte, este domnul profesor Voicu,mă leagă atât un respect imens, cât şi acelaşi mentor mă refer la domnul profesor Eugen Velican. I-am sorbit cuvintele domnului profesor Ion Popescu Brădiceni ,dar în același timp am rămas mută ca o lebădă,deși îmi propusesem alte cuvinte să vă rostesc astăzi,nu îmi pot spune adio emoţiilor.Domnul Ion Elena adresă mai devreme o întrebare copiilor prezenţi aici,permiteţi-mi domnule inspector să răspund eu.Intrebarea suna „Dacă v-aţi găsit încă un model” ,eu v-am găsit pe dumneavoastră și sunt fericită de acest lucru.Pentru că se aporpie Sfânta sărbătoare a Paştelui,eu consider din punctul meu de vedere, nu în calitate de „...”nu merit acest lucru.Această carte ca o înviere a spiritului şi cer ajutorul în continuare al copiilor , eu v-am pregătit o surpriză cu ajutorul lor,care sper să vă placă și vă mai așteptăm în rândul nostru. Vă mulumesc! Dumitru Dădălău : Mergem mai departe cu activitatea noastră şi voi aţi avut posibilitatea pe 2 decembrie şi 1 februarie să fiţi prezenţi la Mătăsari şi la Văianu pe Calea Zorilor să vă întâlniţi cu spiritul mioritic,cu doctorul şi omul de cultura Doru Fometescu. Un preocupat de a face cunoscute ţinuturile Jilţului de acolo de unde îşi trage seva,dar printr-o îngemânare puternică între cele două fundaţii „Murmurul Jilţului” și „Dăruie vieţii farmec”,face dintre noi doi acelaşi trup puternic. Domnule doctor, vă mulţumesc din tot sufletul că sunteţi prezent aici printre noi. Staţi puțin,şi-l rog pe domnul Popescu să ne prezinte pe bunul nostru prieten,având în vedere că voi ați luat cunoştinţă cu scrierile domnului doctor şi din întâlnirile care au fost la Mătăsari, dar și de ceea ce am scris acum în revistă,în pagina aceea,pe care am dedicat-o domnului doctor. Dar având în vedere că au fost şi rămân prieteni nedespărţiţi nu numai pentru Tg-Jiu ,în Gorj, dar fraţi de cruce cu Mătăsari.Îl rog pe domnul Ion Popescu să ne spună câteva cuvinte. Ion Popescu Brădiceni : Urcuş Urcuşul spre altă ordine regală/E poate regăsirea unui mit de a fi bogaţi,oneşti și fără fală/Întru-un posibil joc nemărginit/Hai să domolim urât și pară/Fiindcă provenim din existenţi ţărani/Ce ne dorim?doar linişte oţâră/Un suflet viu şi ajustări la bani/Alint lângă puţin de aventură O să vă ţin un foarte mic discurs despre poetul Doru Fometescu.El este pentru mine un scriitor important şi Ion Popescu Brădiceni tocmai din acest motiv m-am bucurat să pot să-l public în această carte editată de Universitatea Constantin Brâncuşi din Tg-Jiu, pe care o reprezint, pe lângă domnul director Moise Bojincă. Această carte se cheamă “…”este la volumul I . Aici este prezentă şi o cronică despre cartea domnului Ion Elena, scrisă de un mare profesor de la Strehaia, domnul Nicolae Bădescu, un critic important şi tot aici este găzduit un proiect de carte mai degrabă “Dincolo de optimism” de Doru Fometescu. Despre domnul Doru Fometescu am scris acum 7-8 ani “Lazăre, ieşi afară!”. Doru Fometescu a avut acel lazăr al lui , el asumându-şi crucea hristică de a reînnoi spiritul rural,spiritul hermetic rural, nu neapărat folcloric, ci mitic. Această rezonanţă între sufletul lui şi sufletul satului este care dă durabilitate discursului său liric. Doru Fometescu este din aceeași structură în care reîntoarcerea la tradiție nu înseamnă renunţarea la modernitate sau cum am zis eu orgolios, la postmodernitate într-o primă fază și mai încoace la transmodernitate.Adică mă refer la cele două laturi ale rezolvării relaţiei dintre sacru și profan. Una ar fi cam în genul lui Vasile Voiculescu, în care avem de-a face cu un habitat și o alta o avem rezolvată de către Mircea Eliade în stilul caracteristic . Aceste două atitudini care până la urmă te provoacă să te îndoieşti de una și s-o accepţi pe alta. L-a determinat și pe domnul Doru Fometescu să debuteze sub semnul lui Arghezi și iată, astăzi, să redescopere cu Vasile Voiculescu.Această descoperire a modernităţii clasice este atributul esențial al liricii. Să știți că are un muzeu acasă dedicat părinților săi și comunității locale. Să știți că împreună cu domnul Fometescu am băut, am mâncat,am spus glume .Această resituare valorică, deci între sat și oraș, rural și urban este o altă trăsătură a dicțiunii sale poetice. Îl las pe domnul Doru Fometescu să-mi continue discursul și voi fi convins că o să-l aprofundeze. Vreau să vă spun că eu nu renunț la acest nivel mai înalt al meu de a mă exprima, așa - zis universitar sau academic pentru că , chiar dacă sunteți mici trebuie să vă obișnuiți cu această exigență a unei ștachete foarte ridicată ,chiar dacă sunteți voi aici, la Săcelu. Vă mulțumesc! 13

v 12 0 d e a n i d e î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

M u r m u r u l J i l þu l u i

Nr. 66-67

120 ani
Doru Fometescu:Îi mulțumesc prietenului nostru, Ion Popescu Brădiceni, pentru aprecieri la creația mea poetică și cinstită. Mulțumesc celor patru de aici și iată că suntem cinci bărbați tineri,maturi,înțelepți. Poate și sistemul de educație are echipele sale care trebuie spuse cu consecințele de rigoare, cu Dor u Fometescu curajul necesar a fluidiza, îndrepta niște lucruri apăsătoare pentru voi,pentru că ceea ce durează și are sensibilități în timp, ține de echilibrul dintre generații. Acesta este un imperativ, observ la voi, că aveți încă capacitatea de a ne asculta, în ciuda unui timp scurs de la începutul lucrărilor. Aseară la ora unu şi ceva lucram la Gorjul Medical şi am vorbit de Ion Popescu Brădiceni, care este un om de cultură avizat , adică simte drumul către libertate,către nevoia esențială a omului de a fi printre și peste timp , de a rămâne și de a crea ceva durabil,de a fi fire proaspătă, răzbătătoare împotriva potrivniciilor unor vremuri care sunt puţin ingrate.Sigur nu ne pierdem speranţa, și voi sunteţi cei care veţi prelua de la noi sensibilitate şi inteligenţă, de a vă insera în real, dar şi în vis, în egală măsură, de a crea pentru că acest climat de şcoală de la Colegiul Tehnic Mătăsari este prin excelenţă al frumoaselor îndrăzneli,a face faţă paradoxului și contradicţiilor moderne. Prin spiritualitate încercăm legătura dintre tradiţie,unde zac comorile și valorile omenirii.Din păcate și din nefericire, tocmai societatea confuză de astăzi nu respectă îndeajuns tradiţia, pruncia vremurilor și înţelesurile. Dacă reuşim să ne asociem cu modelele de lângă noi, care ne sunt la îndemână,,vom reuşi sigur în viaţă, ne vom descoperi misiunea și vom mai face încă vreo 4-5 lucruri îndrăzneţe. Cum zicea prietenul nostru, Ion Popescu Brădiceni, “Trebuie să ne simţim legaţi de sat”,pentru că-i plinătate solară,este singurul lucru senin și esenţial, deşi satele au altă înfăţişare decât cea din perioada interbelică când se zicea că acolo regăseşti veşnicia,acolo sunt lucruri esenţiale, de suflet, de renaştere. Dacă noi învăţăm această cale de valorizare chiar a suferinţei,a stărilor lăuntrice,că acolo se află puterea noastră,în mişcarea sufletească.E greu de definit,dar voi ,prin poezie încercaţi cu emoţia necesară,pentru că eu m-am bucurat că voi aveţi emoţii şi vă aflaţi în faţa pâinii frumos ornate ca obiect de ospitalitate, de primire frumoasă.O să închei pentru că tăcerile au o semnificaţie a divinului,a sfinţeniei și sunt convins că voi recunoașteţi că mentorul vostru, Dumitru Dădălău, înseamnă foarte mult pentru voi,doamna directoare iaraşi înseamnă,am simţit-o că este în legatură cu poezia,cu lucrurile frumoase în relaţiile umane . Dădălău Dumitru : Nu am avut posibilitatea atunci din grabă să vă înmânăm ultimele apariţii din Mătăsari, vi le dau acum cu acest prilej deosebit, cu această mare sărbătoare . Acestea sunt rodul muncii noastre de ani de zile . Doru Fometescu : Vă mulţumesc, știu ce înseamnă munca tipografică, scrierile și... vă mulţumesc și vă doresc sănătate multă . Dădălău Dumitru : Eu vă mulţumesc că făcurăţi un efort extraordinar. Măi copii,înainte de masă am început cu un mare domn şi încheiem cu un mare domn. Având în vedere că toţi ceilalţi,avem fiecare de spus despre dumnealui, nu câte ceva şi mult mai mult despre ceea ce a scris şi cred că este cel mai prolific scriitor al Gorjului, este omul care a creat şcoala de literatură în Târgu-Jiu , omul care continuă să ducă mai departe greul vieţii lăsate de Titu Rădoi şi să strângă împreună pe toţi tinerii scriitori ai Gorjului , îl las pe dumnealui să vă prezinte din noianul ăsta de cărţi pe care le are aici , pentru că ceilalţi nu au prea avut posibilitatea să intre decât în posesia unora dintre ele pe care să le putem fructifica. Aşadar,dintr-o privire retrospectivă prin cărțile primite şi care știţi că sunt în cabinetul de română,toate, cele mai frumoase dedicaţii făcute subsemnatului și Colegiului din Mătăsari sunt tot din partea domnului Ion Popescu Brădiceni . Ion Popescu Brădiceni : Dragii mei, eu vă propun să râdeam puţin.Lucrez la o carte pentru copii să ştiţi,pentru că deşi avem 40 , 50 sau 60 de ani , cum zicea Constantin Brâncuşi „Când nu vei mai fi copil,vei fi murit de mult”. Cum nu vreau să mor aşa de repede,prefer să rămân copil… Dumitru Dădălău : Acesta este profesorul doctor Ion Popescu Brădiceni .Domnule profesor, întrucât nu am reuşit să vă aduc pe 2 decembrie în Mătăsari,dar modesta noastră contribuţie la dezvoltarea şi înflorirea liceului o ştiţi prea bine. Găsiţi aici inclusiv articolele dumneavostră frumoase,scrise cu atâta patimă ,dăruire şi aplecare despre fraţii Dădălău care v-au fost întotdeauna aproape la bine şi la rău. Să vă dea Dumnezeu sănătate și să treceți peste greutăţile pe care le-aţi avut de întâmpinat în perioada aceasta și noi să rămânem tot ceea ce am fost până acum. Ion Popescu Brădiceni: Mulţumesc! Permiteţi-mi ca în încheierea încheierii,să vorbesc şi eu câteva cuvinte despre doi mari prieteni ai mei,unul de la „Cuget liber”,celălalt încerc să fiu tare, de la Murmurul Jilţului:Ion Dădălău şi Dumitru Dădălău . Despre cel dintâi a apărut o carte îngrijită de reputatul ziarist și membru al comunei, Ion Șoldea, şi de soţia sa, profesoară de română. Despre cel de-al doilea, a apărut o carte semnată de domnul profesor Mitică Dădălău, şi pentru că i-am cunoscut pe amândoi în condiţii minunate, de sărbători ale Jilţului,vreau să-l felicit din toată inima pentru aceste rânduri adunate dintr-o revistă într-o carte și anume „Carte frumoasă -cinste cui te-a scris și cui te-a tipărit” . Iată că Mitică Dădălău rămâne acelaşi profesor consecvent cu propriile sale idealuri de tinereţe . Îi spuneam la telefon astăzi că l-am văzut ieri la muzeul de istorie Alexandru Ștefulescu între copii , mergând să viziteze la “Şcoala altfel” muzeul acela cu 3, 4 etaje pline de atâtea și atâtea „evenimente”,obiecte și mărturii de epocă. A râs fericit, dar oarecum mirat că lui Ion Popescu Brădiceni nu îi putea să-i scape nici măcar această banală vizită într-un muzeu de istorie . Iată că întâmplarea a facut ca eu să fiu alături,să nu-l întrerup din nobila-i profesie de dascăl,altfel de dascăl, şi să-i spun la telefon și să-l felicit cu aceeaşi generozitate cu care ne-am felicitat reciproc în dese rânduri pentru micile noastre izbânzi culturale și spirituale. Aceste cărţi au acest aer monumental, dar să ştiţi că ele sunt o donaţie de sânge şi de simţire, de trăire autentică. Această donaţie pe care o face comunităţii noastre, comunităţii sale de acolo şi poate că întregului Gorj și de ce nu întregii Oltenii. Îmi spunea pe drum încoace spre Săcelu ,Ion Elena, că aici mai aproape sau chiar în direcţia de unde suntem noi, mai alături se află Olimpul Olteniei. Aşa este , este mai înalt cu câteva sute de metri decât Ceahlăul Mihail Sadoveanu, deci iată că Olimpul Olteniei se află pe aici, pe aproape,în Parâng. Printre aceşti zei ai Olimpului se află în mod categoric și prietenii noştri, Ion Dădălău şi Dumitru Bunoiu. Noi suntem modeştii lor reprezentanţi astăzi aici, prietenii lor și cei care ne putem lăuda și asta vă spun de-adevăratelea, mai supravieţuim în această epocă succesivă altor epoci, câte or fi fost ele în ultimii 50 sau 60 de ani. Cu acestea zise, eu vă mulţumesc şi sper că mai încolo să vă am studenţi la mine, la facultatea de litere și de arte la Brâncuşi, unde se pare că din toamnă voi fi cel care voi ţine frâiele acestei noi facultăţi.Vă mulţumesc! Teodor Voicu : Dragi elevi,nu este bine să mai vorbești după un profesor universitar.Dânsul este exhaustiv,deci nu se mai poate spune.Deci domnul profesor,domnul director Dumitru Dădălău, a spus totul despre Ion Popescu Brădiceni. Ei, aş vrea să spun şi eu, pentru că a deschis această parte tragică a lucrurilor, făceam anterior o comparaţie între familia Voicu şi familia Dădălau şi este. Se vorbeşte despre dinastie în istorie, dar se vorbeşte şi despre dinastia culturală. Aş vrea să Te o d o r Vo i c u vă spun că articolul m-a bucurat enorm,ştiu că a apărut, dar acum parcă apare altfel ,”Profesorul Ion Dădălau, ctitor de şcoală modernă” . Dinastia Dădălău iată că a rămas o triadă de aur. A mai rămas, cum se spune domn profesor , soţia de matematică şi o extraordinară profesoară de română, soţia fostului mare profesor Ion Dădălău . În articolul acesta,spuneam aşa:Nu l-am cunoscut, că nu e bine zis cunoaştere, nu mă cunosc nici pe mine , l-am văzut,dar numai văzându-l pe acest om, m-a impresionat extraordinar prin carismă.A fost un om care s-a autodepășit, un om care a terminat matematică și chimie la Babeş Bolyai . Unii știu cine e Victor Babeş , dar nu știu cine a fost Janos Bolyai. Este un moment greu,dureros şi eu îmi aştept fratele meu.Ce bine e să fii în armonie,ce bine e să trăiască nişte oameni culţi,dar Dumnezeu ni l-a luat prea iute dintre noi pe marele frate al domnului Dădălău (şi vă spusei că știu că s-au iubit enorm),cartea aceasta „Fratele meu de sânge și de suflet”, este răscolitoare. Am citit-o,o am,îi mulțumesc pe această cale, mi le-a dat pe toate. Vă felicit, dragi elevi, și de acum încolo o să mă angajez în faţa dumneavoastră,cei de la Colegiul Tehnic Mătăsari, că o să vă mai dau şi eu articole, tot la fel de frumoase.Pentru că,domnul profesor Dădălău mi-a publicat atunci când am vrut şi mie şi soţiei, că de! nu poți să iei gradaţie de merit dacă nu ai măcar un articol.Dânsul mă așteaptă și o să vedeți că scriu și eu frumos.. Vă mulţumesc! Ion Elena: Vă rog să îmi permiteţi să dăruiesc această carte clasei a 12-a B, de la Colegiul Tehnic Mătăsari,pe care am scris următoarele cuvinte:”Dăruiesc această carte elevilor din clasa a-12-a B de la Colegiul Tehnic Mătăsari,care, împreună cu dirigintele lor,profesor Dumitru Dădălău, au făcut din „Şcoala altfel” un demers de nădejde pentru viaţa civică a României .Cu cele mai frumoase gânduri şi întemeiate speranţe,Pofesor Ion Elena ,Săcelu 3-Aprilie-2012 „. Și vreau să vă spun că i-o dăruiesc cu îndemnul de a nu rata niciodată succesul și de a nu spune niciodată „Adio, frumoaselor zăpezi!” Doru Fometescu : Și dedicația mea: Dărui nişte vibraţii sufleteşti şi sensibilităţi creative prietenilor tineri ai Fundaţiei culturale Murmurul Jilţului şi mentorului spiritual,profesor Dumitru Dădălău. Săcelu, 3-aprilie-2012.Şi dăruim visului forme,clipe de graţie la simpozionul „Şcoala altfel” printre climate,cultural creative,în prezenţa scriitorului Ion Popescu Brădiceni,Ion Elena,I.Voicu,Dumitru Dădălău,Ileana Corobea. Dumitru Dădălău :Da,văd că ne precipită alţii din stânga

14

noastră, totuşi întrebări din partea voastră pentru fiecare în parte. Laura(elevă) : Ce v-a îndemnat spre domeniul jurnalismului? Ion Elena : Dorinţa de cunoştere şi de a mă autodepăşi. Vreau să vă spun că la vârsta voastră , eram prea mare atunci , în clasa a-9-a eram deja pe şantier, în creierul munţilor şi aveam contact cu realitatea momentului respectiv. Eram prin galerii, printre adâncuri , printre mineri , printre profesiuni şi asta mi-a dezvoltat în primul rând trăsăturile definitorii ale personalităţii,curajul şi dorinţa de a şti cât mai multe şi de a scormoni viitorul . Mi-a fost de un real folos această plăcere,să zic, de a învăţa şi până la urmă m-am realizat în viaţă,iar la vremea respectivă, jurnalismul trebuia să îl faci cu foarte multă seriozitate,cu foarte multă prudenţă şi la un moment dat semăna cu mersul pe sârmă,cu bara aceea de echilibru . Şi vreau să vă spun că era o exigenţă a momentului,raportarea la cuvinte şi la modul în care le transferi şi le transmiți celor care urmau să citească ceea ce scrii. Ţin minte că am scris pe pagina întâi a ziarului respectiv,ceva despre întâmplări într-un oraş cenuşiu şi pe vremea aceea un miliţian m-a întrebat ce am vrut să scriu în articolul ăla cu „ oraşul cenuşiu” . Și eu i-am răspuns:”Exact ce aţi înţeles” . N-am dezvoltat mai departe ideea ,dar a fost un prilej de a mă afirma .De ce? Activitatea mea de jurnalist a fost o proiecţie a îndemnurilor şi să zic aşa, a curajului pe care l-am deprins în activităţile de cenaclu literar de la şcoală . Îmi aduc aminte,cenaclul nostru literar se numea Albatros,după „Albatrosul ucis” al lui Nicolae Labiş şi după aceea la Columna, unde se întâlneau toţi creatorii din Municipiul Târgu-Jiu şi este ca o activitate extracurriculară , extraşcolară pe care am dezvoltat-o cu foarte multă pasiune şi dragoste şi care mi-a adus foloase .M-a făcut să comunic foarte uşor,să lucrez foarte uşor în echipă , chiar să conduc echipe de lucru şi chiar să ajut oamenii care au nevoie de ajutor,pentru că noi dacă nu ne ajutăm unii pe alţii, nu vom reuşi niciodată. Și să înfrunt, exact cum spunea domnul doctor, acele rele nefireşti care se mai înfiripă printre noi şi dacă nu există oameni bine cunstruiţi aşa cu planul voinţei , al liniştii gândului, nu are cine să ne înfrunte şi ne răvăşesc,ne deprimă şi ne împrăștie,ne slăbesc. Noi trebuie să fim într-o fericită coeziune,comunicare, înţelegere,să fim solidari ca să folosesc un termen anume. Să ne înţelegem şi să ne ajutăm atunci când avem nevoie, numai aşa reușim . Asta este, avem nevoie de o Românie unită în spirit şi acţiune, nu de o Românie răvăşită. De aceea cred că avem şi „Şcoala altfel” şi mă bucur şi sunt fericit că am fost astăzi la Săcelu împreună cu voi şi cu prietenii mei de aici.Este o mare fericire pe care am trăit-o astăzi , asta şi ca efect al faptului că mi-a plăcut în şcoală când eram elev ca voi să merg pe șantier acolo unde se învăţa „a munci”.Ce-am uitat noi în ţara asta,vă spun:Am uitat din nefericire să-nvăţăm să muncim. Dădălău Dumiru : Acum tu înţeleseşi mă, ce a făcut domnul inspector,ca să ajungă șef? Ion Elena : Am fost sunat acasă,eram în vacanţă prin sfârşitul lui august acum cu 7 ani în urmă şi cineva m-a sunat la telefon,”Nu veniţi la serviciu ?” Eu am rămas aşa . Păi cum la serviciu,că eu sunt în concediu,eu la şcoală sunt în concediu .” Nu,la inspectorat” . Păi, eu nu lucrez la inspectorat . „Veţi lucra, veniţi imediat în 10 minute, să vorbim” . Teodor Voicu : Şi îmi permiteti să-l completez pe domnul Elena,postul l-am vizat eu , deci voiam eu să fiu în locul lui. Ion Elena:Vreau să vă spun că m-am dus acolo,persoana care era zice:”Dumneavoastră trebuia să fiţi inspector educativ” . Şi i-am spus persoanei respective. Da?” Uite aşa ne-am gândit la dumneavoastră, considerând că sunteţi cel mai potrivit „. Mulţumesc că v-aţi gândit la mine.Asta este ca şi interviul pe care voi ştiţi,dacă aţi învăţat la educaţia antreprenorială. Cu C.V., cu asta,cu tehnica interviului atunci când vă duceţi la patroni să vă angajaţi . Mă lăsaţi şi pe mine să vorbesc cu mine,să mă aşez puţin și în faţa oglinzii, să mă gândesc dacă pot să fac cel puțin 80% din ceea ce îmi cere această misiune . Dar pentru asta vă rog să-mi lăsaţi cel puţin 2 zile, deşi este foarte puţin timp, nu vă pot spune dintr-odată. Peste două zile...” V-aţi gândit ?” Da. Și trecem la luptă. Teodor Voicu : Vreau să completez, se întâmplă în 2005, în septembrie vizăm şi eu postul , m-am supraevaluat , dânsul s-a subevaluat,dar eu anterior am mai vrut să fiu inspector

v 12 0 de a n i de î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

Nr. 66-67

M u r m u r u l J i l þu l u i

120 ani
educativ sub o altă conducere şi ştiţi cum mi s-a răspuns? Domnul inspector general vreau şi eu să fiu, cred că întrunesc condițiile, învăţător sunt , profesor sunt , cică „Domnule nu putem pentru că punem pe altul” , păi da, ăla a picat la examen. „Nu contează tot pe el îl punem”. Deci vedeţi şi dumneavoastră iată că avuserăm norocul să avem un inspector educativ după doi inspectori noneducativi , despre care unul nu mai vorbesc pentru că săracu, fie-i ţărâna uşoară! Deci vedeţi şi dumneavoastră că dacă nu ţi se potriveşte și acum la întrebarea dumneata cu jurnalismul aş vrea să vă spun: Eu nici nu aveam de gând să scriu vreodată dacă nu eram respins cu doctoratul, deci, de două ori consecutiv. Prima mea carte a fost „Doctoratul eşuat „ . Deci cele două volume reprezintă faptul că nu am luat doctoratul, dar vă spusei, mă simt extraordinar faţă de cei care au doctorat şi nu ştiu, asta e partea proastă. Eu nu am doctorat, dar știu materia mea şi obiectul vi-l spun, că ştiu. Iar istoria e a dracului şi atâţi proşti avem la isotrie ,profesori, scuzaţi-mă. Cineva spunea: „Nimic nu este înţelept până nu trece prin simţuri ,ai simţuri puţine,eşti puţin nesimţit”.Dar acum nu poţi să-l jigneşti,nici n-ai voie să-i zici persoană cu handicap ,că ăla era să îmi ia postul la istorie. Mulţumesc lui Dumnezeu că am fost Ahile, cel iute de picior, şi l-am pus la punct.L-am întrebat „Ai citit Idiotul”,”De cine?” „De Dostoievski, mă!”.”Nu l-am citit”.”Să-l citești și pe aici să nu mai calci!” Voia să-mi ia postul acel...vedeți că acum trebuie să te porți altfel cu persoanele cu ces. Nu ai voie să le jignești, dar dacă ajunse profesor şi-mi cere postul. I-am spus: „Vezi tu postul când mi-oi vedea eu ceafa!”. Doru Fometescu : Da, dar te întrerup, fiindcă ai spus la început că vorbeşti puţin. Eu vorbesc din afara sistemului doar jumate de minut. Iată că, creaţia la tine izvorăşte sau purcede din frustrare. N-ai reuşit să devii inspector şi te-ai apucat de scris.Dar despre Ion Elena pot să spun că dacă ar avea mai puţină sensibilitate, ar fi un prefect perfect ,dar se pare că mai întârzie. Aţi priceput ? Teodor Voicu : Da, cred că aş fi un prefect corect. . besc cu adevărat copiii,aceste manuale ale mele sunt în biblioteci,se pot găsi,pot fi citite cu folos real și de elevi şi de către profesori .Şi aveţi încredere că în ceea ce mă priveşte,voi aduce lângă mine profesori de mare valoare de la Cluj,vă dau un exemplu, Ştefan Melancu ,care e de aici din zonă.Am un prieten la Petroşani foarte bun care vreau să vină,un mare filozof si poet.În TârguJiu sunt profesori foarte buni, doamna Elena Roată,doctor în litere,domnul Zenovie Cârlugea,deci iată că sunt oameni care au această deschidere către învăţământul academic şi ni se pot alătura. De aceea puteți avea toată încrederea, măcar în persoana mea, dacă nu şi în a celorlalți care vorbesc cu sinceritate şi căldură.Un curs de istorie va ţine domnul Adrian Gorun,care am văzut că a scos o carte foarte interesantă,este un tânăr profesor universitar,coleg cu mine.De ce? Pentru că de fapt acest curs de litere va fi inter,multi,pluri si transdisciplinar. Nu vă feriți de cuvântul transdisciplinar, este un cuvânt implementat de către Minister,în urmă cu 6 ani la propunerea subsemnatului. Eu am făcut documentaţia şi ducându-mă de pildă la un simpozion internaţional la Pitești, o comunicare a venit din partea unei tinere,redactor universitar de la Arad, care a vorbit despre transmodernism. Eram în sală,m-am ridicat şi am felicitat-o. Și i-am spus domnişoară sau doamnă,persoana despre care vorbiţi dumneavoastră sunt chiar eu,mă numesc Ion Popesu Brădiceni. Vă spun că a avut o emoţie fantastică, a muţit și a trebuit s-o ajut eu în continuare,am zis să termine ceea ce începuse.Deci iată că aceasta este marca distinctă şi al acestui program al meu ştiinţific, deci în acea carte pe care am avut-o,v-o şi arăt.Este o serie de cerceări intrată de mine cu colaborări din Canada,de la Paris,din Serbia, iar volumul doi i s-a alăturat,dovadă iată că personal sau împreună cu prietenii mei de drum,am reuşit să fac,să relaţionez această facultate aceasta cu mari personalităţi de peste hotare.Volumul doi este sub tipar,o să-l facem cadou de Paşti prietenilor noștri de peste hotare. Veţi învăţa împreună cu mine şi arta conversaţiei și mai învăţaţi ceva , ceva foarte greu, se cheamă hermeneutică aplicată. Acum un an,vreau să vă spun că senatul universităţii a aprobat în mod cu totul excepțional,deci nu se mai întâmplase, hermeneutica limbajului vizual.Și eu am predat acest curs anul trecut şi-l predau și acum,deci aprobat la modul acesta excepţional.Eu sunt unul dintre cei care,cu fiecare ocazie are o pledoarie convingătoare,care sper să fie convingătoare pentru hermeneutică. Hermeneutica,vă spun,este arta înţelegerii şi arta interpretării. Arta lecturii latente şi în acelaşi timp arta explicării,este un fel de măr pe care vrei să-l tai în două, dar nu poți să-l tai,sau dacă vezi un fel de sferă, de aceea de pe “Poarta sărutului” al lui Constantin Brâncuși în care o parte este arta înţelegerii și alta este arta interpretării.Nu poţi să citeşti ceva fără să înţelegi,nu poţi să înţelegi ceva dacă nu interpretezi,nu poţi să pricepi valoarea acelui lucru interpretat dacă nu te întorci la lectură şi iată cum s-a închis acel cerc de i-am zis eu cercul hermeneutic. Mulţumesc pentru întrebare. Dumitru Dădălău: Floarea florilor,zâna zânelor, cu sufletul plin de pete, să ţi-l limpezească harul profesorului Voicu. Eleva: Ce sentiment aţi avut prima dată când aţi scos prima carte și ce v-a inspirat să scrieţi? Voicu: Mă bucur că îmi adresaţi această întrebare, că sunt pata de culoare, sunt cel mai brunet de aici.Eu mă gândeam la culoarea feţei mele,pentru că,culoarea aceasta mie mi-a adus numai deservicii, vorbind de rasismele acestea,am fost considerat mult timp ca ţigan,dar nu-i nimic,deci un ţigan mai citit, aşa. Şi am avut, vă spusei,chiar în şcoală profesorul meu de română răutăcios,care a fost şi profesorul lui Marcea,care m-a considerat numai tăndăliu,din tăndăliu nu m-a scos.Domnişoară, ce să poţi simţi când am publicat prima carte la 55 de ani şi îmi aduc aminte de Arghezi când a zis Cuvinte potrivite.Am publicat aşa târziu pentru că am șlefuit cuvântul, am simţit multe. În primul rând am simţit bucuria pentru, cum zicea dânsul, că sunt frustrat pe undeva,faptul că într-adevar dânsul vorbea de revigorarea facultăţii. Aştept pe domnul decan să aducă oameni buni,am simţit lucruri extraordinare şi vreau, cum spusei, ca în fiecare an să mai scot câte o carte.Mulţumesc foarte mult! Dumitru Dădălău : Mulţumim şi noi prietenilor noştri pentru amabilitatea de a veni astăzi la Săcelu şi a petrece clipe minunate împreună,mulţumim domnişoarei directoare şi elevilor din Săcelu, care au fost alături de noi. Cu permisiunea dumneavoastră, rugăm pe distinşii noştri oaspeţi să ramână la masă cu noi, să vadă cât de rău trăim. Mulţumim şi poftă mare !

Ion Elena:Îi mulţumesc domnului doctor pentru aprecieri. Doru Fometescu : Poţi să dai o donare de disciplină unei comunităţi uşor răvăşite pentru că, chiar înţelegi conceptul de răvăşeală şi mergi la unitatea „Reuniunea generaţiei” prin spirit. Ion ELena : Mulţumesc, domn doctor. Iată că întrebarea ta a fost bine gândită şi cred că ai atins punctul sensibil. Pasiunea mea pentru jurnalism de când eram adolescent, m-a ajutat şi mă ajută şi în prezent. Pentru că jurnalismul este un domeniu de bază , un domeniu care pune la încercare o personalitate complexă, fără o cultură temeinică, bogată, nu poţi să lucrezi în jurnalism. Şi cred că asta presupune mare deschidere spre oameni, valorile supreme ale unei societăţi. Dacă vrei să faci ceva, dacă vrei să progresezi, trebuie să te deschizi spre toate resursele locului , iar ca resursă numărul unu, după resursa naturală, sunt oamenii .Felul în care reuşeşti să pui în mișcare aceste resurse pentru a dezvolta, pentru a progresa, pentru a civiliza. Şi fiind civilizare, devii puternic și rezişti în timp, asta înseamnă că nu degeaba ai făcut jurnalism de mic. Este un domeniu pe care este bine să-l abordaţi şi să îl faceţi în folosul valorilor curate , valorilor aducătoare, primenitoare de viaţă, nu al acelora care distrug viaţa . Vă mulţumesc! Doru Fometescu : Hai să mai completez şi eu despre jurnalism. Jurnalistul caută adevărul, dar uneori adevărul e rece, adevărul trezeşte patimi. Voi căutaţi să le încălziţi cu chemarea inimii, cu arta, cu ceea ce lipseşte generaţiei de jurnalişti care îşi dau cu părerea şi încreţesc lucrurile. Dădălau Dumitru : Adriano, tu faci parte dintre redactorii Murmurului Jilţului care a participat la întâmplări de suflet, alături de alţii de la „Logodna vinului cu ulcica” până la „Focul peste zăpezi”. Ai văzut cum se face act de cultură la -23oC şi trăiești astăzi încă un moment fericit al vieţii tale, să vezi oameni în mijlocul nostru. Cei care iubesc cu adevărat pe cei din jurul lor. Ion Elena : Iertaţi-mă, aici în faţă, aveţi începând cu domnul doctor Fometescu , Ion Popescu Brădiceni , Domnul Dădălău, chiar şi domnul Voicu şi domnişoara directoare, oameni care au în biografia lor cel puţin un ziar făcut . Oameni care într-adevăr au făcut jurnalism, un jurnalism cu deschidere spre inimi, să ştiţi, foarte, foarte interesant. Un jurnalism care în momentul de faţă prea puţin se practică în România,de el avem nevoie. Dacă inima nu vibrează, fapta nu este constructivă

Vă mulţumesc! Eleva: Cum a spus și domnul diriginte, am avut ocazia să particip la mai multe activităţi pe care le-am făcut cu ajutorul colegilor mei şi îndrumaţi de domnul diriginte şi mi-a plăcut foarte mult ceea ce am văzut la Ciuperceni, la dumneavoastră, domnule Fometescu și voiam să vă întreb: Ce v-a atras cel mai mult și cum ați reușit să combinați medicina cu scrisul? Doru Fometescu: Vorbim despre o notă ce mă încântă, vorbim despre Cehov, care a fost scriitor mare, dar și medic.El spunea că “literatura mi-a fost soție, iar medicina amantă”.Când mă plictiseam cu una, optam cu cealaltă. Viaţa de medic este extrem de stresantă,suportam și cinci feluri de presiuni,frustrări din partea pacientului, din partea presei,din partea Casei de Asigurări de Sănătate și din cauza administratorului de sănătate. Şi trebuie să ieşi de sub căldarea asta sub presiune şi atunci te apuci să scrii. Adevărul pentru oameni, pentru regăsire, pentru unitatea sufletească şi de cunoaştere şi atunci nu o să fii înţeles o vreme, dar capeţi omenire spiritual și te aşteaptă multe drumuri senine, luminoase, vei reuși. Ai condiţia reuşită, vei păcăli benefic pe toţi care caută să vă asuprească, să vă înrobească birocratic.Cu puţin limbaj flexibil îl depăşeşti, fie el manager de gradul şapte. Ai înţeles, ştii jocurile, dar nu-i menirea ta asta să-ţi pierzi vremea cu el. Însă vei întâlni în viaţă foarte mulţi oameni care te vor pune la treabă pentru ei. Ion Elena vorbea de un timp al muncii că nu l-a învăţat, eu zic că poporul ăsta a fost harnic, binevoitor şi a ştiut munca și iată-l deznaționalizat prin alte ţări. Dar cel mai tare timp este al sărbătorii, al momentelor petrecute aici, timpurile sacre. Trebuie îmbinat sacrul cu profanul, în aderenţă la real,ne amintea de şantier,de învăţatul amărăciunii și muncii acolo. Fără sărbători un popor e sărac, zănatec şi pe cale de destrămare. Spiritul este cel care ne animă şi ţine carcasa şi obiectele acestea într-o oarecare atracţie şi ne pune la treabă. Spiritele îmbunează lumea, sunt și câteva mai arţăgoase şi abrupte, care sunt de alt ordin. E o competiţie între partea întunecată şi partea luminoasă a fiinţei. Prin cultură ne scoatem din iceberg-ul întunecat de la suprafaţă, lucruri convenabile și benefice celorlalţi. Trebuie să priecepeţi de tineri sensurile vieţii care sunt creştine, adică nu ne aparţin nouă şi trebuie să ne transferăm în ceilalţi, să luptăm pentru ceilalţi chiar. Erau niște nebuni frumoși care lucrau pentru alții. Dumitru Dădălău: Consiliul familial la ultima întrevedere. Că participi azi la Săcelu, la o acţiune nemaipomenită, nemaiîntâlnită, nemaivăzută,nemaiauzită. Zi! Eleva: Am avut ocazia să întâlnesc mari scriitori și am aflat despre viaţa dumnealor. Aş avea o întrebare pentru domnul Ion Popescu Brădiceni:”Ce ar dori să realizeze la facultate în funcţia pe care aţi zis că o veţi avea din toamnă?”. Ion Popescu Brădiceni: A fost o luptă directă sau cu un om de ştiinţe exacte, domnul Căruntu şi un om de cultură civică, şi iată a sulfetului domnului Moise Bojincă. Domnul Moise Bojincă este din Peștișani,eu sunt din Brădiceni, vecin cu Hobița al lui Constantin Brancusi şi am primit această misiune mai delicată, reimplementăm o nouă direcţie de artă şi o nouă direcţie de litere.Această nouă direcție de litere va avea un alt caracter. Trebuia să refacă distanţa pierdută între învăţământul pedagogic şi umanist românesc şi cel european. Va fi în primul rând o direcție de pedagogie a limbii şi literaturii române şi a doua va fi de limbi străine (şi engleză şi franceză).Pe sub trunchiul fiecăreia încercăm să oferim posibilitatea să înveţe suedeză,japoneză ,spaniolă,portugheză, italiană. De ce? Pentru că în felul acesta pot intra în diplomație, pot face nişte traduceri la nişte instituţii notariale, pot ajuta în schimburile între naţiuni, uitasem de chineză. De pildă,propriul meu nepot,am discutat ieri în familie, şi vrea să urmeze engleză-japoneză.Învaţă deja japoneză şi de ce vă dau această indicaţie, pentru că există posibilităţi de a găsi un loc de muncă mai uşor. Deci pe lângă învăţământul ingineresc pe care cu aceeaşi căldură vi-l recomand,pentru că o Românie fără ingineri este moartă,la fel o Românie fără umanişti autentici nu poate supravieţui. Deci eu,cu mine o să faceţi literatură română pentru copii și literatură română a copilăriei, pentru ca să puteţi preda mult mai adecvat literatura română la copii.De altfel, după cursurile mele publicate la Universitate(5 până acum),literatura română pentru copii se predă la Galați,la Sibiu,la Arad,la Cluj,la Alba-Iulia.Puteţi găsi pe internet,pe Google la Ion Popescu Brădiceni aceste programe analitice,în care cursurile mele stau lângă George Călinescu de pildă,care și el a fost dedicat cu trup și suflet teatrului pentru copii. Eu iu-

A consemnat Ion Daniel

15

v 12 0 d e a n i d e î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

M u r m u r u l J i l þu l u i

Nr. 66-67

120 ani

Mesaje de sărbători adresate profesorului Dumitru Dădălău,
Corobea Ileana: Vă urez Sărbători Pascale cu sănătate , liniște sufletească şi fericire . Hristos a înviat ! Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa şi să vă aducă numai armonie, fericire şi multă iubire. Paşte fericit!Robert P. > Fie ca Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului să vă aducă cele 4 taine divine: încrederea, lumina, iubirea şi speranţa. Un Paşte fericit! Fam. Păducel C-tin > Dincolo de petreceri, de cadouri şi de zile libere se află adevărata semnificaţie a Pastelui. Vă doresc liniște, dragoste, bucurie şi împlinire, atât pe plan material cât şi pe plan spiritual! Hristos a înviat! Beatrice > Învierea Domnului să vă aducă în suflet bucurie şi iubire. Un Paşte fericit! Fam. Bilea > Pogonaru: Adevărat a-nviat ! > Acum, când dau în floare caișìi, prunìi, merii, /Eu vă urez, prieteni, cu gând de grâu curat, / S-aveţi de Paşti în suflet tot cerul primăverìi, / Belşug şi sănătate. Hristos a înviat! Viorel Gîrbaciu > Marița: Lumina şi căldura sărbătorilor de primavară printre care și Paştele să ne încălzească sufletele, să ne deschidă inimile spre iubire, credinţă şi iertare. . .să fim mai buni şi să ne bucurăm din plin de frumuseţea tuturor lucrurilor care ne înconjoară şi să dăruim iubire celor dragi. Hristos a înviat! > Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte şi pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice cu cei dragi. Hristos a înviat!Adriana > Învierea DOMNULUI IISUS HRISTOS sà vä aducä numai bucurii şi liniste în suflet! Protopop Bălan.> Fie ca Lumina Divină a Sfintelor Paște să vă aducă linişte, bunătate şi multă fericire. Hristos a înviat! Fam. Cinciulescu> Un Paşte liniştit şi îmbelşugat alături de cei dragi vă urează fam. Istudor> Există oameni care ne fac viaţa o sărbătoare, dar există şi sărbători care ne amintesc de oamenii minunaţi pe care lumina Învierii să-i însoţească la tot pasul. HRISTOS A ÎNVIAT! Familia Popescu-Bibanu> Călăuziţi de Lumina Sfântă a Învierii să spunem cu bucurie Hristos a Înviat! Sincere urări de bine și spor în toate! Ion Călinoiu înțelegători și mai apropiați de Dumnezeu! Un Paște fericit alături de cei dragi! Familia Costel și Laura Tănăsoiu...> Să aveți liniște în suflet și să vă bucurați alături de cei dragi, de Sărbătoarea Învierii! Fam. Paralescu J.> Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet liniște, pace și fericire de a petrece aceste clipe sfinte alături de cei dragi!Paște fericit!fam. Bertea> Cocolan Minerva: Cu ocazia Sărbătorilor Pascale vă urez mult noroc, multă sănătate și tot ce vă doriți.Paște Fericit!> Lumină şi linişte în suflet. Sărbători fericite! Fam. Adrian Gorun> Paște fericit alături de cei dragi! Fam. Horațiu Gorun> Sărbătoarea Sfântă a Învierii Domnului să reverse asupra dumneavoastră sănătate, belșug și bucurii, iar Lumina din Noaptea Sfântă să vă ridice sufletele spre noi trepte spirituale și să vă însoțească pașii pe drumul vieții. Paște Fericit! Fam. Racoceanu Trifon. > Fie ca lumina Sfintei Învieri să vă lumineze sufletele și casa.Dumnezeu să vă binecuvânteze, să aveți parte numai de sănătate și belșug, să vi se împlinească toate visele și speranțele și pacea acestei sărbători să vă coboare în suflet.Paște Fericit!Fam. Racoviță> Lumina Sfântă a Învierii să pătrundă în sufletul și inima dumneavoastră bucurându-vă de minunea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Paște Fericit! Fam. Gh. Grivei> Sărbătoarea sfântă a Învierii Domnului să vă găsească în clipe de liniște și să vă aducă sănătate, bucurii și împliniri. Mircea Pospai.> Lumina Sfântă a Învierii să pătrundă în sufletul şi inima dumneavoastră.Gânduri bune, cumpătate și urări de sănătate, zile multe și prosperitate, bucurându-vă de minunea Învierii Domnului nostru Iisus Hristose, de la Dumnezeu putere! CRĂCIUN FERICIT și LA MULȚI ANI! Cu mulțumire., Paşte Fericit! S. Copaci.Cu drag, FAMILIA TĂNĂSOIU...> Cu ocazia Sfintei sarbători a Învierii Domnului, vă doresc împlinirea tuturor dorințelor, gânduri bune, sănătate și prosperitate. Fam. Onu și Valentina Popescu> Sfintele Sărbători de Paște să vă aducă lumină în gânduri și în suflet, bucurii și împliniri alături de cei dragi. Vă dorim să sărbătoriți în fericire! Fam. Ion Elena> Din toată inima, mulțumim, d-le prof.D.DĂDĂLĂU! Paște fericit cu sănătate! Fam. Tiberiu MACARIE> Cu ocazia sărbătorilor de Paşti, vă dorim sănătate, fericire şi lumină în suflet! Fam.Sorin Stoichiţoiu> Carcalicea Negomir: Vă mulțumim pentru urări și vă urăm și noi multă sănătate și Paște Fericit.Cu drag , fam. Udriștoiu> Fie ca sărbătorile de Sfintele Paşti, să vă aducă în casă, tot ceea ce este bine şi frumos, zile plăcute şi fericite, alături de cei dragi şi apropiaţi.Fam.Gheorghe şi Mariana Milosteanu> Sfintele sărbători de Paște să vă aducă liniște în suflet, multă bucurie, sănătate, fericire și puterea de a dărui și ajuta semenii.Hristos a Înviat!Cu respect, Nelu G.> Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului să vă aducă cele patru taine: încredere, lumină, iubire, speranță, iar spiritul Sfânt al Sărbătorilor de Paști să vă lumineze sufletele și casele! Fam. Vulpe.> Fie ca Sfânta Lumină a Învierii să vă aducă liniște sufletească alături de cei dragi!Paște Fericit! Familia Gașpar> Sfintele Sărbători Pascale să vă găsească sănătoși, împreună cu cei dragi , iar lumina sfântă a invierii să vă însoțească în fiecare clipă a vieții ! Fam.Militaru> Lumina Sfântă a Învierii Mântuitorului să vă aducă liniște în suflet, bucurie în casă și prosperitate! Paște fericit ! La mulți ani ! Fam. E. Simescu.> Din toată inima, vă trimitem urări de viaţă îndelungată, plină de bucurii şi satisfacţii la marea sărbătoare a Sfintelor Paști. La mulţi ani ! Familia Lungan Viață îndelungată și fericită, iată ce vă dorește întreaga familie Lungan!> La mulţi ani! Minerva Cocolan> La mulţi ani cu multă sănătate şi bucurii! Puiu> La mulţi ani! Să aveţi parte de multă sănătate şi să vă bucuraţi alături de cei dragi! Cu mult respect, eleva dv. Adriana Butaru> Paraschiv: La mulţi ani , domnule profesor!> De ziua ta, la mulţi ani cu sănătate, fericire, bucuri şi spor în toate. Milosteanu Gheorghe> La mulţi ani!Bianca Ciortan> CU OCAZIA ONOMASTICII VĂ DORIM mulți ani , sănătate și fericire ! Fam. Crînguș> La mulţi ani şi fericiţi! Radu> Sănătate, fericire şi numai bucurii! La mulţi ani! Fam. Stoichiţoiu!> Vulpe Nuţă: Cu ocazia zilei onomastice iţi doresc multă sănătate, numai realizări şi bucurii alături de cei dragi. La mulţi ani!> La mulţi ani ! Sănătate, împliniri şi realizări pe toate planurile vă dorim cu ocazia numelui dv. Fam.Măruță C.> La mulţi ani şi pt azi şi pt mâine! CARMEN PĂDUREŢ> Cu prilejul zilei onomastice, familia Lungan vă roagă să primiți sincere urări de sănătate, fericire şi noroc alături de cei dragi. La mulți ani !> Cocolan Minerv: La mulţi ani! Doamnei Cicel sănătate şi îndeplinirea tuturor dorinţelor. Crăciun fericit alături de cei dragi! La mulţi ani! Fam Ilarie şi Doina Păsăreanu > Sărbători fericite! Fam.Isfan > Fie ca naşterea domnului să vă aducă bucurie şi împlinirea tuturor dorinţelor alături de cei dragi.Crăciun Fericit, fam.Pagnejer> Magia sărbătorilor de iarnă să vă aducă sănătate şi fericire alături de cei dragi!Crăciun fericit!La mulţi ani! FAM. Ion NAVLEA> Crăciun fericit. Fam., Pasăre> Vă doresc un Crăciun fericit, casa plină de daruri, multe bucurii, sănătate şi mai ales vă doresc ca spiritul Crăciunului să vă lumineze aceste zile magice!Nedelcu Constantin> Cu ocazia sărbătorilor de iarnă vă urez multă sănătate , fericire şi un călduros la mulţi ani. Cu stimă şi respect , Viorel Terheci> Cu colinde de Crăciun, vă doresc spor în tot ceea ce faceţi.Pruncul Iisus Hristos să vă aibă în pază .La mulţi ani> Crăciunul e vremea miracolelor, când visele se împlinesc, o sărbătoare ce ne aminteşte că viaţa este o binecuvântare. Sărbători fericite şi multă pace în suflete. La mulţi ani! S. Copaci.> Fie ca spiritul CRĂCIUNULUI să vă mângâie sufletul, să vă aducă bucurii și prosperitate, fericire și sănătate, cadouri sub brad și oameni dragi alături! CRĂCIUN FERICIT! FAM MERGEA TEODOR> Sărbători fericite şi la mulţi ani ! Milosteanu Gheorghe> În murmurul tainc al colindelor, sărbătorile de iarnă să vă aduca lumină în gânduri, căldura sufletească, sănătate şi fercire, alături de cei dragi.Fam.PAMFILOIU C-TIN ŞI MARIA.> Dorim ca Naşterea Domnului să vă prilejuiască petrecerea unor clipe de bucurie şi pace spirituală în mijlocul familiei. La mulţi ani! Fam. Bărbieru> Să vă bucuraţi de tot binele pe care vi-l doriţi acum în prag de sărbatori lângă cei dragi. Sufletul să vă fie plin de lumină şi încredere în bunul Dumnezeu. CRĂCIUN FERICIT! FAM. CICIU CORNEL.> Fie ca sărbătorile de iarnă să vă umple sufletul de bucurie , încredere , speranţă, şi iubire. Crăciun Fericit! Fam.Manolache > Sărbatorile de iarnă să vă aducă linişte, căldură şi armonie în suflet.Crăciun fericit şi un an nou plin de împliniri! Mirela şi Ion Racoviţă > Crăciun fericit!fam Panduroaica> Crăciun fericit, sănătate şi toate cele bune alaturi de familie şi cei dragi dumneavoastră. Ştefan, Mihaela, David și Darius.> Sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou să vă aducă tot ce-i mai bun pe lume!Dorian Diaconu> Crăciun fericit cu sănatate şi bucurii ! Puiu> La ceas de sărbătoare, când colindele ne încălzesc sufletul cu bucuria Crăciunului, vă doresc tot ce e mai frumos şi preţios! Onu Popescu> Crăciun fericit alături de cei dragi! Fam. Dragoescu> Crăciun fericit, cu sănătate, speranţe şi împliniri! La mulţi ani! GABI ŞI ADI Popescu > Steaua Crăciunului să vă lumineze viaţa şi sărbătoarea magică a Naşterii Domnului să vă aducă sănătate, fericire, împlinire, succese, iubire şi numai bucurii!...Cele mai călduroase urări, Crăciun fericit şi un An Nou cât mai bun...Sărbători fericite!! Lucian, Cristina şi Cătălin Bărăitaru..> Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, vă doresc un Crăciun Fericit. La Mulţi Ani! Familia Barac> Sărbători fericite cu sănătate, d-le prof. Dumitru Dădălău la întreaga familie! Fam.Tiberiu Macarie> Fie ca Lumina Sfântă a acestei mari sărbători să vă călăuzească paşii, să vă aducă sănătate şi fericire care să dăinuie veşnic în preajma dumneavoastră.Sfintele sărbători de Crăciun să vă aducă fericire cât poate Moşul să ducă, bucurie cât pot spiriduşii să care şi multă dragoste cât pot reni să zboare. Crăciun Fericit! eleva dumneavoastră Gorun.> SĂRBĂTORI FERICITE ALĂTURI DE CEI DRAGI. Fam. Gîrjoabă> SPIRITUL SFÂNT AL CRĂCIUNULUI SĂ ADUCĂ ÎN CASELE VOASTRE MULTĂ IUBIRE, BANI, NOROC ŞI SĂNĂTATE ! CRĂCIUN FERICIT ! FAM ŢUNCU> Sărbătoarea Naşterii Domnului să vă aducă pace în suflet, lumină în casă, belşug şi bucurii. La Mulţi Ani! Fam. Ghe. Grivei> Cocolan Minerva: Crăciun fericit!> Trăieşte bucuria, liniştea, regăsirea. Uită acum de toate, deschide-ţi inima şi trăieşte încrezător bucuria naşterii Domnului. Crăciun fericit! Fam. Ungureanu.> Bucurie şi împliniri deopotrivă, pace în suflet şi înălţare spirituală, fericire şi prosperitate. Este tot ce vă dorim! Crăciun fericit şi un An Nou mai bun. La mulţi ani! Fam. Ion Elena.> Fane Rac. : Vă doresc să aveţi un an în care să nu vă doară nimic, nici măcar sufletul , să vă meargă bine în toate. Să vă dea mântuitorul sărbători liniştite alături de cei dragi şi să aveţi sufletele pline de bucuria naşterii fiului lui Dumnezeu. Crăciun fericit şi la mulţi ani !!> Vulpe Nuţa: Vă doresc un Crăciun fericit, casa plină de daruri, multe bucurii, sănătate şi mai ales vă doresc ca spiritul Crăciunului să vă lumineze aceste zile magice. Un an nou fericit! LA MULŢI ANI!> Frumuseţea iernii, cu dulcele ecou al colindelor şi cu imaginea celor dragi în suflet să vă aducă împlinire şi fericire. Sărbători fericite! Fam. Ceauşescu>

16

Un PAȘTE fericit şi luminos, bucurii şi speranţe împlinite, alături de cei dragi! HRISTOS a înviat! FAM. RAREŞ, MIRELA şi CRISTI RACOCEANU.> Hristos a înviat! Un Paşte fericit, cu lumină şi bucurie în suflet!Mihaela Popescu> ?: Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte şi pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice cu cei dragi. Hristos a înviat!> Fie ca lumina Învierii să vă umple sufletul de speranţă, liniște, bucurie și iubire! Paşte Fericit! Fam. Pamfiloiu> Paşte fericit alături de cei dragi. Hristos a înviat! Fam. Ungureanu.> Mulţumesc! Hristos a înviat! Dana Bogea> Hristos a înviat! Sfânta sărbatoare a Paştelui să vă aducă lumina în suflet. Sănătate şi multe bucurii alături de cei dragi . Ilarie Păsăreanu> HRISTOS A ÎNVIAT ȘI UN PAŞTE FERICIT.FAM SEVERINEANU> Lumina Învierii să vă aducă linişte în suflet, pace și bunăstare. Paşte fericit! Geta şi Mitică Nebunu> Un înger blând din cer coboară, Se roagă-n taină, apoi zboară. De-acolo sus el ne trimite: Un zâmbet blând, o rază caldă și 3 cuvinte: Hristos a înviat! Nedelcu> Sărbători frumoase alături de cei pe care îi preţuiţi. Hristos a înviat! Sandu Dragoescu> Purcel Puiu: În fiecare primăvară natura reînvie . Să aveţi sufletul curat şi luminat , HRISTOS A ÎNVIAT !> Lumina Învierii să vă aducă în casă şi în viaţă iubire, sănătate, fericire si împlinire. Iar harul Mântuitorului să vă binecuvinteze calea. Măruţa C.> Adriana Tănăsoiu: Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa şi să vă aducă numai armonie, fericire, sănătate şi multă iubire.Paşte fericit!> Sărbătoare caldă, linişte şi iubire. Paşte fericit!CARMEN PĂDUREŢ> Fie ca Lumina Sfântă a Învierii să vă aducă linişte, pace în suflet şi multe bucurii. Paşte Fericit! Fam. Ceauşescu > Luminoasa sărbătoare a Sfintelor Paşti să coboare peste noi toţi bucurii, pace şi bună înţelegere, iar Hristos cel Înviat să vă dăruiască sănătate şi spor în toate. Paşte fericit ! Fam. Pecingina> Lumina Paştelui să vă fie călăuza sacră a tuturor împlinirilor pe care vi le doreşte Magda Jianu> Un Paşte luminat şi fericit lângă cei dragi. La mulţi ani! Fam.CICIU CORNEL. > Sărbătorile Pascale să vă aducă liniște și pace în suflet. Hristos a înviat !(N.B.) .> Sfintele sărbători să vă găsească sănătoşi, să vă aducă lumină şi bucurii alături de cei dragi. Hristos a înviat. Fam. Ion Pasăre> Fie ca lumina Învierii să vă umple sufletul de speranță, liniște, bucurie și iubire! Paște Fericit! Fam. Grigorie Dădălău> Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului să vă aducă sănătate, fericire și liniște în suflet. Paște fericit! Fam. VĂCARU> Lumina și căldura Paștelui să vă binecuvânteze sufletele pentru a fi mai buni, mai curati, mai

MULTĂ SĂNĂTATE, FERICIRE ŞI REALIZAREA DORINŢELOR...FIE CA ACEASTĂ ZI DEO­ SEBITĂ SĂ VĂ ADUCĂ-N CASĂ ŞI ÎN SUFLET NUMAI BUCURII! LA MULŢI ANI! CU ALEASĂ CONSIDERAŢIE, FAMILIA TĂNĂSOIU.> Mulţi ani cu sănătate şi împliniri vă urează fam Udriştoiu> La

un an mai bun şi cu dragoste creştină, să primiţi în dar lumină, zurgălăi de flori de gheaţă, să vă bucure de viaţă, mult noroc să aveţi în toate, la mulţi ani şi sănătate. Sărbători fericite! Vâlsan Ana Maria> Bucurie, linişte şi cumpătare. Sănătea cugetului şi a firii să nască lumina din noi. Sărbători fericite! Ramona Prodan > Copaci: Crăciun în liniște> Să vă dea Dumnezeu tot ce vă doriţi ! Din toată inima, Crăciun fericit ! Golumbeanu Teodor> În ziua naşterii Domnului, un Crăciun Fericit, cu bucurie şi pace în suflet, iar Noul An să vă deschidă drumul spre fericire şi impliniri! La Mulţi Ani! Fam. Mihai şi Livia Zamfir> La mulţi ani, cu sănătate şi bucurii, alături de cei dragi! Crăciun Fericit! Mircea Pospai.> Mulţumim pentru alesele şi caldele urări, şi vă dorim, la rându-ne, Crăciun binecuvântat şi sfinte bucurii în pace, sănătate şi prosperitate.La mulţi ani! Fam. Grigorie Dădălau> Bianca Ciortan: Sărbători fericite! Suntem plecaţi în Germania. > Moş Crăciun bate la uşa, scoate mâna din mănuşă şi vă dă din palma lui darurile cerului, lângă brad şi lângă foc să vă umple de noroc. Cu drag fam.Petrescu Marian > Vă doresc să aveţi toţi oamenii dragi lângă dumneavoastră şi un Crăciun de poveste! Multe zâmbete şi iubire. Crăciun fericit! Geanina!> Domnule diriginte, din partea mea, Mocanu Alina Daniela, vă urez un Crăciun fericit, multă sănătate, multe dorinţe împlinite şi un an nou fericit...Îmi pare rău că nu am avut să vă trimit mesaj de la mine şi v-am trimis de la mama mea > Fie ca Lumina Sfântă a acestei mari sărbători să vă aducă sănătate şi fericire alături de cei dragi! Crăciun fericit vă urează Adriana!> Crăciun fericit cu sănătate şi împliniri! Fam. Dancau Doru şi Adriana > Stanca Daniel: Moş Crăciun vine tiptil, niciodată nu-l simţim, dar de fiecare dată, lasă-n fiecare poartă fericire, bucurie, sănătate pe vecie!CRĂCIUN FERICIT!> Vă doresc în special multă sănătate, bucurie, linişte sufletească atât dumneavoastră cât şi familiei dumneavoastră.Un Crăciun Fericit alături de familie şi prieteni.Cu respect, Tomiţoiu.V.Mădălin > CRĂCIUN FERICIT ŞI LA MULŢI ANI. FAM M. SEVERINEANU> Sfintele Sărbători să vă aducă numai bucurii dumneavoastră şi tuturor ce vă sunt dragi.Fam Gheorghe Dănescu> Multă sănătate, Crăciunul cu bucurii şi împliniri! Fam. Prof. Căpitănescu> Sărbătoarea naşterii Domnului Iisus Hristos să vă aducă bucuria Sa în suflet pace, armonie alături de cei dragi şi binecuvântare de Sus, veşnică şi curată. Sărbători fericite! (Bogdan Cruceru)> Crăciun fericit cu bucurii alături de cei dragi. Marius, Geanina şi Tibi> Sărbători fericite şi La mulţi ani !Fam. Păsareanu> Pogonaru: Mulţumim, asemenea ! Crăciun fericit !> Crăciun fericit şi multă sănătate intregii familii! Fam. Dragotă> Crăciun fericit, cu sănătate, speranţe şi împliniri! La mulţi ani! Fam. Stoichiţoiu> Sărbători fericite! fam. Bertea> Fam. Pr. Bălan Cosmin şi Magda vă urează sărbători fericite şi

v 12 0 d e a n i d e î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

Nr. 66-67

M u r m u r u l J i l þu l u i

directorul Editurii Rene, Fundaţiei şi Revistei Murmurul Jilţului

120 ani

Miracolul Naşterii Domnului cu dalbe datini de Crăciun să vă învăluie în magia speranţei, să vă umple viaţa cu bucurii, soare şi împliniri. Sărbători fericite.Fam. Dan Stoichiţoiu> Naşterea Mântuitorului şi Anul Nou 2013 să vă aducă sănătate , bucurii şi împlinirea speranţelor de mai bine ! Crăciun fericit ! La mulţi ani !fam. E. Simescu. Tg. Jiu.> Crăciun bogat, cu sănătate şi multă iubire! Familia Pădureţ> Miros de brad, pahar închinat, sclipesc pe cer mii de culori, bat în fereastră urători, fiţi fericiţi de sărbători, acum şi-n anii următori de mii şi mii de ori .LA MULŢI ANI.Fam. Gigel şi Marinela Gîrjoabă. > Mulțumim căduros pentru mesaj și la rândul nostru, vă rugăm să primiți sincerele urări de viață îndelungată, prosperitate și fericire alături de familie și de toți cei care vă iubim și vă respectăm. La mulți ani! Lungan> Steaua care vesteşte Naşterea Domnului, să vă lumineze Calea, să aveţi parte numai de bucurii, noroc, fericire, linişte în casele şi sufletele dumneavoastră, Crăciun Fericit şi un An Nou cu multe împliniri! Familia IORDAICHE> Cristi Nicolovici : Mulţumesc pentru urări. De asemenea, vă urez un Crăciun fericit şi sărbători fericite> Vă mulțumim pentru urări și vă dorim și noi multă sănătate şi Crăciun fericit! Fam. Carcalicea> Din toată inima vă urăm Crăciun Fericit! Această sărbătoare să vă aducă multă sănătate, fericire şi împlinirea tuturor dorinţelor. Cu stimă şi respect, Loredana şi Claudiu Popescu-Bibanu> Spiritul Sărbătorilor de iarnă să vă aducă în casă şi în suflet iubire , bucurie , întelepciune , fericire, speranţă şi încredere, cu speranţa unui an mai bun, mai prosper şi cu multe împliniri . Crăciun fericit !LA MULŢI ANI ! Deaconescu > Crăciun fericit, plin de lumină şi iubire alături de cei dragi .Sănătate , fericire şi noroc în toate. Crăciun fericit! Fam. Carcalicea. Vă mulţumim pentru urări. Vă dorim şi noi multă sănătate şi un An Nou fericit! La mulţi ani! Fam. Carcalicea> Vă urez să păşiţi în Noul An alături de familie şi prieteni, sănătatea şi liniştea să vă însoţească pretutindeni, să dobândiţi energia şi puterea necesare pentru a vă transforma visele în realitate. La mulţi şi fericiţi ani! Cu respect, Mihaela Goşea.> Vă mulţumim pentru caldele urări şi vă dorim , din toată inima, deplină sănătate, noroc, pace şi linişte . La mulţi ani! Familia Grigorie Dădălău. > Vă doresc un An Nou 2013 cu sănătate, satisfacţii şi împlinirea dorinţelor. La mulţi ani ! Fam. Mihail Mărtoiu> Urări de bine, pline de cele mai frumoase şi călduroase gânduri.Anul 2013 să vă aducă multe bucurii, sănătate şi fericire. LA MULŢI ANI !Fam.Cioancă> La mulţi ani! Fam. Marinela şi Gică Gîrjoabă. > Un an nou mai fericit cu de toate garnisit, sănătate şi iubire şi cu multă fericire vă urează Fam.Superceanu> Un An Nou fericit şi plin de realizări. La mulţi ani, Familia Costel şi Laura Tănăsoiu> Un an nou fericit, plin de bucurii alături de cei dragi vă urează fam. Mitică Stoichiţoiu! > Un an nou cu sănătate, fericire şi multe împliniri.LA MULŢI ANI! Fam.Sorin Stoichiţoiu> Un an nou cu sănătate, fericire şi bucurieîn suflete. La Mulţi Ani. Fam. Stoichiţoiu Dan > Stanca Daniel : Un an mai bogat în împliniri, mai înalt în aspiraţii şi plin de succese.LA MULŢI ANI!> Un an deosebit, cu realizări pentru suflet, cu lucruri mărunte şi cu sănătate! La mulţi ani! Viorel, Lavinia, Ovidiu şi Carmen PĂDUREŢ > Ultima zi a anului este gata să treacă prin clepsidra timpului. Pe fiecare filă din agenda lui 2013 vă doresc să găsiţi multă iubire, sănătate, noroc, bani şi fericire! Să aveţi numai bucurii şi realizări! LA MULŢI ANI!!!

Croitoru Adrian > Stimate domnule prof. D.Dădălău, mulţumesc, s-aveţi un An Nou plin de sănătate şi bucurii! Fam. Tiberiu Macarie> SPERANŢE ÎMPLINITE, BUCURII NEMĂSURATE ŞI SĂNĂTATE DIN BELŞUG ! UN CĂLDUROS “LA MULŢI ANI!” Minel CINCIULESCU > Să vădea Dumnezeu ani mulţi, frumoşi şi liniştiţi, sănătate, fericire şi împliniri ! La mulţi ani! Golumbeanu Teodor> Sărbători binecuvântate alături de cei dragi. LA MULŢI ANI! Fam. Drăgoescu> Birău Gabriel: Sănătate, zâmbete şi vise împlinite pe care viaţa şi destinul să ni le ofere în fiecare zi a anului ce vine. La mulţi ani! > Să aveţi un an nou plin de bucurii, cu multă linişte sufletească, cu sănătate şi multe realizări! LA MULŢI ANI! Cu stimă şi respect, Loredana şi Claudiu Popescu-Bibanu> Noul An să fie presărat cu realizări remarcabile, împliniri, sănătate şi fericire alături de cei dragi! Fam.Manolache> Noul an să fie presărat cu realizări remarcabile, împliniri, sănătate, fericire şi bucurii alături de cei dragi.La mulţi ani. Fam. Bălescu. > Pogonaru: Mulţumim, asemenea ! La mulţi ani !> Mili: Mulţumim şi vă trasnitem cele mai frumoase gânduri! La Mulţi Ani! > Multă sănătate şi fericire! Fam. Chiliban> Multă sănătate, un an îmbelşugat şi plin de bucurii.La mulţi ani! Fam.Bilea> Isfan: Mulţumesc mult. > ?: Mulţumesc mult pentru urări> La mulţi şi fericiţi ani , multă sănătate , rodnice împliniri şi multe bucurii.Pr. BălanCosmin> La mulţi mulţi ani fericiţi! Multă sănătate la toată familia. Fam. Florin şi Laura Boeru> Denisa: La mulţi ani, să aveţi un an nou plin de bucurii şi realizări> La mulţi ani! Sănătate, bunăstare, fericire şi noroc pentru întreaga familie. Lungan> La mulţi ani! Cu prietenie, Gheorghe Gorun. > Bucălaie: La mulţi ani! > La mulţi ani din toată inima! S-aveţi un an cu bucurii şi realizări! Dorina Popescu> LA MULŢI ANI !Deaconescu> La mulţi ani, cu sănătate, bucurii şi împliniri! Fam. Av. Andronie. > La mulţi ani, cu sănătate, belsug şi spor la toate. Fam. Pasăre> La mulţi ani! Familia Bertea> La mulţi ani! Să aveţi parte de un an nou fericit plin de împliniri! Dorian Diaconu> La mulţi ani! Mulţumesc pentru urări! 2013 să vă aducă şi dumneavoastră sănătate, bucurii şi împlinirea tuturor gândurilor! Mircea Pospai. > La mulţi ani! Fam. Horaţiu Gorun> La mulţi ani cu veselie, sănătate pe vecie, casa plină de bucate, dragoste pe săturate, bani la greu, noroc cu carul, ce doriţi şi sus paharul! Un an nou fericit! Fam. Istudor> Cristi Nicolovici : La mulţi ani cu sănătate, spor în casa şi numai bucurii!> La mulţi ani cu sănătate şi belşug! Vă dorim un an bun, tihnit şi să vă bucuraţi de frumuseţile vieţii în mijlocul celor dragi. Fam. Bărbieru> Corobea Ileana: LA MULŢI ANI !!! Un 2013 plin de realizări, multă sănătate şi fericire alături de cei dragi!> Într-un miez frumos de noapte, La cumpăna dintre ani, Şi cu bani şi fără bani, Noi vă zicem : La mulţi ani! Ştefan Buiurea> În noul an 2013 toate dorinţele să se împlinească, să aveţi parte de sănătate şi fericire. La mulţi ani! Fam.Marinescu> Gândiţi-vă la trecerea dintre ani ca la o poartă.Puteţi trece prin această poartă în noul an şi să luaţi cu dumneavoastră numai lucrurile bune şi apoi să închideţi poarta în urmă, astfel încat grijile şi supărările să nu vă poată urma.LA MULŢI ANI! Alina Lupşoiu> Fie ca toate visele pe care le făuriţi la cumpăna dintre ani să se împlinească şi drumul străbătut pentru realizarea lor să vă aducă bucurie în inimi, iar în casă, fericire şi belşug. La Mulţi Ani! Fam. Dobriţanu > Fie ca bucuria şi liniştea aduse de sfintele sărbători să vă însoţească pe tot parcursul anului ce va urma. Vă doresc multe bucuri şi

multă sănătate.La mulţi ani! Gorun Cristina > Ungur Lucian: La mulţi ani. > Fie ca anul nou să-ţi aducă mai multe zâmbete decât împotriviri, mai multe reuşite decât înfrângeri şi mai multe împliniri de cat te-ai gândit vreodată.La mulţi ani! Familia Paraschivu> Fie ca anul ce vine să vă aducă sănătate şi împliniri pe toate planurile.LA MULŢI ANI! Fam. Ghe .Grivei> Eu vă doresc un “La mulţi ani plin de bucurie şi fericire cu linişte sufletească , împlinirea tuturor dorinţelor şi multă sănătate!!! Vă pup, cu drag, din suflet, Sidonia. > E cumpăna dintre ani, să privim înapoi cu iertare, înainte cu speranţă, în jos cu întelegere şi în sus cu recunoştinţă ! Speranţa să vă deschidă poarta spre un an nou plin de bucurii şi înpliniri!LA MULŢI ANII ! FAM .Barac> Deschideţi ferestrele să vă intre în casă un an nou bun, deschideţi-vă sufletul pentru a primi urările noastre de bine şi un călduros La mulţi ani! Fam. Aurora şi Mihai Manolache> Cu ocazia veniri noului an, vă doresc tot binele din lume, multă sănătate şi să fiţi fericiţi alături de cei dragi. LA MULŢI ANI! FAM. CICIU CORNEL. > Bucuria vine din lucruri mărunte, liniştea vine din suflet, căldura sărbătorilor vine din inimile noastre. Vă urăm un AN NOU FERICIT şi împlinirea tuturor dorinţelor. Fam.Pătraşcu> Anul Nou să vă aducă sănătate , prosperitate, mult noroc şi fericire alături de cei dragi.La mulţi ani!Prof.E. Nicolcescu> Anul Nou să vă daruiască multă sănatate, belşug şi reuşite în toate activităţile.LA MULŢI ANI! Puiu> Anul Nou să vă aducă multe împliniri, sănătate şi fericire alături de cei dragi! La mulţi ani!!! Fam. Ceauşescu > Anul NOU să vă aducă bucurie în suflet şi o viaţă implinită! (prof Vasile Gogonea) > AN NOU FERICIT ŞI LAMULŢI ANI! FAM. SEVERINEANU MIHAI > Copaci: Anul nou fericit> Anul Nou 2013 să vă aducă bucurii, satisfacţii, prosperitate şi multă sănătate ! La mulţi ani ! Fam. E. Simescu , Tg. Jiu.> Anul care vine să vă aducă numai împliniri, bucurie şi sănătate! Onuşi Valentina Popescu> Anul 2013 să vă aducă bucurii, belşug, sănătate şi împlinire a dorinţelor. La mulţi ani! A. Gorun> Anul 2013 să vă aducă sănătate , noroc , linişte şi bucurii . La mulţi ani ! Fam. Radu> Anul 2013 să vă aducă împliniri, sănătate, fericire şi bucurii alături de cei dragi. La mulţi ani! > Vasiliu Cristina: Amandouă vă urăm să aveţi un an mult mai bun ca 2012, să fiţi sănatoşi şi să vă bucuraţi de realizările fiicelor şi de drăgălăşenia prinţesei. La mulţi ani, 2013. Bâzu Marcel: La mulți ani cu sănătate, Domnul să vă dea de toate, poate un strop de fericire, poate unul de iubire, poate unul de noroc, poate toate la un loc. La mulți ani, sănătate, să veți noroc în toate. La mulți ani!> Dacă anul care a trecut a avut obstacole, fie ca noul an 2013 să vă aducă prosperitate și belșug de binecuvântări pe care le dă Dumnezeu celor ce îl slujesc și se tem de El. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Sebastian Anițoaiei.> Sănătate și fericire în noul an din partea familiei Dima.> Anul nou bate la ușă, răul facă-se cenușă, bucurii și sănătate, Domnul să vă dea de toate, și când nici nu vă gândiți să fiți și mai fericiți. La mulți ani! Cu drag, Manuela.> La mulți ani și un an 2013 cu tot ce vă doriți vă transmite Fam. Corega.> Vă dorim un an nou fericit, sănătate, noroc și numai bucurii. La mulți ani! Fam. Ciurea.> Anul Nou să vă aducă sănătate, fericire și bucurii. La mulți ani! Fam. Văcaru.> Fie ca anul 2013 să vă aducă mult mai multe împliniri, mai multă sănătate, liniște sufletească și bucurii alături de cei dragi. Bucurațivă mai mult de ceea ce aveți acum și în viitorul apropiat. La mulți ani! Cu drag, Ilie.> La mulți ani! Să

vă aducă Dumnezeu un an nou mai bun, plin de împliniri și multă sănătate. Cu drag, fam. Roman, Cosmin, Mario și Anca!> Noul an să vă aducă multă sănătate, bucurii și împliniri alături de cei dragi. La mulți ani! Fam. Ion Elena.> Mulțumim pentru frumoasele urări și vă dorim, la rândul nostru, un an nou cât mai bun, liniștit și plin de realizări. Cu tot dragul, vă urează la mulți ani fam. Lungan și Popescu.> La mulți ani! Să aveți un an nou cu împliniri, fericire și sănătate. Cu mult drag, fam. Daniel, Alina, Raluca și Denis Udriștoiu.> Bucurie și împliniri, pace în suflet și înălțare spirituală, fericire și prosperitate! Crăciun fericit. Fam. Cinciulescu.> Fie ca sărbătoarea sfântă a Crăciunului să vă umple casa de dragoste, lumină, fericire și liniște sufletească. Fam. Ciurea.> Fie ca aceste clipe să vă ofere o sinergie a simțurilor alături de cei dragi! Fam. Dima> Fie ca această sărbătoare să vă umple casa cu lumină și cu pace, iar bucuria Nașterii Domnului să vă ajute să uitați pentru moment de problemele acestei lumi. Cu respect elevele dvs. Simba Romina și Iuliana.> Deschideți ușa și lăsați spiritul Crăciunului să vă intre în casă! Deschideți inimile și lăsați bucuria și împlinirea să vă intre în suflet. Deschideți larg brațele și îmbrățișarea voastră caldă, vorba bună și gândul curat să fie cel mai de preț cadou pentru cei dragi. Fie ca iubirea, înțelepciunea, încrederea și generozitatea să vă călăuzească pașii în noul an! Sărbători fericite! Cu drag Manuela.> Crăciun fericit alături de cei dragi! Fam. Adrian Gorun.> Crăciunul aduce magia sărbătorilor de iarnă. Acum e timpul când lumea visează, speră și crede că nimic nu e imposibil. Fie ca acest Crăciun să vă umple sufletul de bucurie, să vă aducă bunăvoie și îngerii să vă stea de veghe în pragul acestor sărbători luminate! Fam. Udriștoiu.> Bucurie și împliniri, pace în suflet și înălțare spirituală, fericire și prosperitate! Crăciun fericit și an nou mai bun. La mulți ani! Ion Elena.> Crăciun fercit la întreaga familie! Bălan Sorin.> Vă dorim un Crăciun fericit alături de cei dragi. Fam. Lori și Marius Dima> Atmosfera sărbătorilor, prilejuită de zilele Crăciunului, să vă aducă împliniri sufletești, sănătate, dragoste și bucurie, pentru dumnea­ voastră și pentru cei dragi. Crăciun Fericit! M. Bizu.> Fie c a lumina care a vestit venirea Mântuitorului Iisus Hristos pe lume, să vă lumineze casa în aceste dragi sărbători, aducând numai liniște, sănătate, fericire, împlinire și mult noroc. Crăciun fericit! Stăic Loredana.> Mesajul divin al îngerilor împreună cu glasul Sfânt al sărbătorilor să vă aducă pace, liniște sufletească și multă sănătate . Crăciun fericit! Cu drag, Mădălina Frîntu.> Sărbători fericite cu bucuri și împliniri alături de cei dragi. Să vă găsească Moșul cu masa bogată și sufletul curat.Crăciun fericit din partea elevei dumneavoastră Rotaru Alexandra Daniela.> Bună ziua domn diriginte, sunt eleva dumneavoastră Ilie. La mulți ani! Vă doresc multă sănătate, multă iubire și toate dorințele pe care vi le doriți să vi se împlinească.> Domnule diriginte, vă urez la mulți ani, sănătate, fericire și bucurii alături de întreaga dumneavoastră familie. Al dumneavoastră elev Trotea Ion Daniel.> Vă dorim sănătate, să vă bucurați de nepoți, de viață și de tot ce ați realizat până acum. Aceasta vă definește ca om de mare valoare. Cu stimă și afecțiune, Lori și Marius Dima> La mulți ani! Multă sănătate și toate cele dorite vă transmite cineva care vă respectă pe dvs. și pe toată familia. Vă pup, Maricica.

17

v 12 0 d e a n i d e î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

M u r m u r u l J i l þu l u i

Nr. 66-67

120 ani

Muzeul Jilţului

Momente importante din viaţa omului
care urmează să se încuscrească, prin intermediul cunoştinţelor lor. Acesta este scopul vizitei, în special dacă mirele este din alt sat; dacă miri sunt din acelaşi sat, părinţii miresei vor merge la mire pentru a discuta detalii legate de nuntă şi a hotărî data exactă a acesteia, dar şi pentru a stabili zestrea. Demult, zestrea mirelui consta în pământuri, animale, iar în cazul miresei, ladă de zestre, haine pentru casă, însă, în prezent, accentul se pune pe deţinerea unei case de către unul dintre ei, pentru a locui fără părinţi şi socri; de asemenea, starea materială bună ce se urmărea în trecut se traduce azi prin interesul pentru studiile şi meseria pe care cei doi o au, meserie de care se ţine seama, în special în cazul alegerii mirelui. (Cruceru Bogdan) Dacă tinerii sunt din unul şi acelaşi sat, atunci părinţii fetei nu se mai duc la prevedere, căci n-au trebuinţă de-aceasta, deoarece ei ştiu de mai înainte prea bine ce purtare are viitorul ginere şi cam ce fel de avere poate să capete de la părinţii săi.Prin urmare, aşezarea se face aşa şi în aceeaşi zi, când au venit părinţii feciorului de-au pețit formal fata.Dacă însă tinerii nu sunt din acelaşi sat, atunci aşezarea urmează totdeauna după prevedere. În cazul prim se face aşezarea de regulă la părinţii fetei, iar în cazul al doilea la părinţii feciorului.Aşezarea, numită altmintrelea şi legătură, învoire, tocmeală, însemnează punerea în cale şi conţelegerea părinţilor din amândouă părţile asupra tuturor obiectelor ce se prind şi se leagă că vor da aceştia zestre tinerilor ce au să se căsătorească.Deci, după ce s-au închinat vreo câteva pahare de băutură în sănătatea părinţilor, a tinerilor şi a oaspeţilor adunaţi, îndată urmează şi aşezarea.Mai întâi apucă de comun vorba în privinţa aceasta părintele feciorului, care cuvântează cam următoarele: -Cinstiților gospodari şi meseni!până acum văd că ne-a mers la toţi minunat de bine, căci zâna cea mult căutată, am aflat-o şi dumnealor, stăpânii de casă, sau învoit s-o deie tânărului împărată, însă eu unul nu mă pot mulţămi numai cu atâta, ci mi-ar plăcea să ştiu încă şi aceea, ce ne mai dau d-lor pe lângă dânsa, cu ce vor s-o înzestreze?... -Da!...da!...răspund oaseptii într-un glass-auzim şi noi ce fel de zestre îi dau! La aceste întrebări răspunde tatăl fetei zicând: -Din câtă avere mi-a dat bunul Dumnezeu, pot să dau fiicei mele aceasta şi aceasta!... Aici începe apoi a înşira toate lucrurile pe rând, câte este în stare şi voieşte să deie ficei sale ca zestre.Iar după ce le-a înşirat pe toate, încheie zicând: -Atat de la mine, iar de la Dumnezeu mai mult!... Fiind mulţumit tatăl flăcăului cu cele promise, ia un pahar de rachiu şi închinând la tatăl fetei zice: -Sa trăieşti, cuscre, la mulţi ani!... Dumnezeu să dea tinerilor viaţă îndelungată şi fericită, şi nouă de asemenea, ca să ne putem bucura de dânşii! -Amin!...Dumnezeu să te-audă!adaoge tatăl fetei, apoi urmează:Aş vrea acuma să ştiu şi eu ce dai şi d-ta tânărului împărat? Aici înşiră şi tatăl feciorului toate lucrurile şi toată averea mişcătoare şi nemişcătoare, câtă are de gând să o dea fiului său. După ce, în acest timp, se-nteleg în privinţa zestrei, dau amândoi bătrânii mana şi cinstesc câte un pahar de băutură de bine. - Noroc!să dea Dumnezeu noroc!strigă atunci toţi oaspeţii adunaţi. Iar dacă se afla şi lăutari de faţă, apoi aceştia intoana din vioare un cântec vesel, care să-ndatineaza totdeauna la asemenea ocazii. Dacă toate cele până aici înşirate se petrec la părinţii feciorului, unde nu se afla mai mulţi oaspeţi adunaţi, apoi aşezare sau legătura aceasta se face cu oareşicare linişte şi monotonie.Însă dacă se face la părinţii fetei unde se afla mai mulţi inşi şi chiar lăutari adunaţi, atunci cu ocazia aşezării se fac şi o mulţime de glume.Mai ales atunci când viitorii cuscri nu se pot împăca dintr-o dată în privinţa zestrei, fiecare din oaspeţi căută din răsputeri să-i puie în cale şi să-i aducă la învoială.Aşa numai ce auzi pe unul zicând: - Da ia lăsaţi-vă, nu mai faceţi atâta ciorobor pentru un topor şi sfadă, pentr-o bardă, ci-nvoiți-vă, căci doară n-aveţi să pierdeţi o ţară!...fiii sunt ai d-voastră, ce vă mai puneţi de pricină?...puteţi să le daţi cât de mult!... Şi tot aşa, prin gulme şi prin râsete, nu se lasă cei de faţă până ce nu-i aduc la învoială. În urmă, după toate ceremoniile şi glumele acestea, mai închinând încă câte un pahar sau două de băutură îşi iau cei străini rămas bun de la casă şi şi fiecare se duce peacasă, după ce întreabă mai întâi pe când va fi încredinţarea sau logodna. (Vladu Diana) Pe drumul existentei, nunta e popasul cel mai importanț. În viata unui om,   aceasta reprezință reperul major, granita dintre două lumi, care țrebuie țrecută exacț asa cum fiecare dintre noi ă visaț. Peţitul.După ce am văzuț ocaziile în care tinerii puteau să se cunoască şi să se hotărască cu privire la un eventual soţ sau soţie, primul acț premergător căsătoriei este peţitul. Cu foarte mulţi godna bisericescă. La sfârşitulceremonialului, logodnicii schimbă între ei verighetele şi „dau mâna”. Urmează apoi la casa logodnicei o petrecere cu ceteraşi, băutură şi mâncăruri, petrecere care ţine până a doua zi. Aici se ia un „blid”(farfurie) de grâu în care se ascund verighetele mirilor. Amândoi caută în acelaşi țimp şi cel ce o găseşte mai întâi se spune că va avea noroc.La „credinţă” participă rudeniile mai apropiate şi prietenii intimi ai logodnicilor, fiecare contribuind cu băutură. Mâncarea este pregătită de părinţii fetei, iar angajarea ceteraşilor şi completarea băuturii cade însarcina logodnicului. Zestrea. În vremuri nu foarte îndepărtate, în  țara noastră, înainte de fiecare nuntă se stabilea zestrea atâț pentru fată cat şi pentru băiat. Acest fapt era făcut după o anumită orănduire şi conţinea obiecte specifice pentru fată si  pentru băiat. Zestrea oglindea şi statutul social. Fetele care nu aveau zestre se maritau mai greu sau chiar rămâneau singure. Lada de zestre sau cufărul, era obiectul ce arăta hârnicia miresii dar şi statutul ei. Cu cât era mai mare cu atât era mai bogată. Lada de zestre este facută din lemn, frumos pictată cu motive florale sau sculptată. Aceste cufere erau comandate de catre tatal fetei la meşterul din sat sau erau cumpărate de la targ.  În interiorul lăzii erau puse lucruri de-ale miresii, făcute de ea: cămăşi, cercei (trusou), lenjerie de pat (cearşafuri, feţe de perne), preşuri,  covoare din lână (aveau fetele mai înstărite), feţe de  masă, stergare, aşternuturi, etc. în Oltenia se mai obişnuia să se pună o sticlă cu vin,  două pahare si două farfurii din lut pentru mire. Deasupra lăzii  miresei erau aşezate perne, plapumă, prosoape, aştenuturi, carpete. În vremuri îndepartate nu existau aceste lazi de zestre iar averea miresei era pusă in saci. Mutarea lăzii la casa însurăţeilor se făcea cu mare alai şi era un adevărat ritual. În funcţie de zonă şi chiar şi de sat aceast ritual se face în momente diferite. În general se face înainte de nuntă, joia, sâmbăta sau duminica dimineaţa, dar se mai poate face şi după ce tinerii s-au căsătorit. Chemarea la nuntă presupune invitarea oamenilor la nuntă. Acest obicei se face în diferite momente şi în multe moduri, în funcţie de obiceiul locului. Înainte de a se ocupa de nunta propriu-zisă, mirele şi mireasa merg a chema la nuntă. De obicei, chematul la nuntă se face înainte cu două săptămâni. În Oltenia chemarea la nuntă se face în săptămâna nunţii, îndeosebi joia si sâmbăta, cu plosca de țuică sau vin şi cine bea înseamnă că vine. Uneori se cheamă la nuntă şi în ziua  nunţii, adică Duminica. Cei care adresează chemările la nuntă sunt mirii şi tinerii din sat împreună cu lăutarii. Obiceiuri în Sâmbătă dinaintea nunŢii. Se dansa până la miezul nopţii. Pe urmă se punea masa şi continuau să joace. Mirele era bărbierit, apoi mireasa îl stropea pe faţă cu apă şi busuioc. În decursul serii mirii faceau schimb de plocon, adică mireasa lua hainele mirelui si mirele pe cele ale miresei. Părinţii acordă mirilor iertăciune şi ei pleacă în casă, nu  iau parte la petrecere. La masă se servesc bucate preparate pentru nunta de a doua zi. Fetele fac o azmă (paine nedospită) pe care mireasa o rupe deasupra capului şi o împarte fetelor. Tot sâmbătă seara se duc brazii acasă la mireasă. Mirele este bărbieriț în mod simbolic cu toporul. Flăcăii îl ridică de trei ori cu scaunul şi îl usucă cu un ştergar. Bradul de nuntă .Se făcea sâmbătă seara înainte de nuntă. Tinerii din partea mirelui și a miresei făceau bradul. Se puneau câte doi brazi la mireasă, doi la mire și doi la naşi.

NUNTA Peţitul miresei sau cererea miresei, după cum i se mai spune, este elementul premergător fiecărei nunţi. Până acum câteva decenii, se respectau zilele de duminică şi joi, ca fiind cele mai indicate pentru peţitul miresei,

18

dar şi logodit şi cununat. Totuşi, tradiţia cununiei în ziua de duminică, este păstrată şi acum de tinerii cu studii teologice sau de familiile preoţilor.Feciorul care vrea să se însoare, fie trimite o rudă apropiată la casa fetei să o peţească, fie merge chiar el pentru peţitul miresei, cu o sticlă de horincă. Persoanele care sunt trimise să peţească în numele mirelui sau îl însoţesc pe acesta se numesc peţitori, însă doar în seară sau în ziua respectivă , pe când feciorul care vrea să se însoare este considerat peţitor al fetei pe toată perioada în care o curtează. Interesante sunt, din punct de vedere simbolic, în special cazurile în care altcineva se ocupă de peţitul miresei în numele mirelui la români. Cu această ocazie, discuţia dintre reprezentantul acestuia şi familia miresei are loc pe plan simbolic; el nu a venit să o ceară pe faţă, ci pentru că ar fi auzit că familia respectivă are o claie de fân sau de otavă de vânzare, fie grâu sau porumb. În formule specifice, peţitorul continuă discuţia până se ajunge la un acord între cele două părţi, înţelegere considerată a fi o „modalitate de amânare rituală: „dacă a vre’ Dumnezeu ‘om face nuntă”. Dacă în peţitul miresei se întrevedea posibilitatea căsătoriei, se scotea sticla de ţuică şi se bea „aldămaşul”.De asemenea, deseori tatăl mirelui era cel care mergea să peţească fata, seara târziu, pentru a nu fi recunoscut de nimeni în cazul în care i-ar fi fost refuzată cererea. Peţitul miresei se desfăşura astfel: el cerea direct fata, fără a se folosi de formule metaforice; însă, de obicei trebuia să o ceară trei seri la rând, pentru a primi răspunsul.S-a observat cu mult timp în urmă că în Maramureş starostii care se duceau la casa părinţilor pentru peţitul miresei, aveau la ei o sticlă de rachiu şi un măr, în care erau varaţi bani de argint sau de aur; „mărul este semnul încredinţărei şi dacă fata primeşte mărul pe care i-l dăruiesc starostii, însemnează că a primit şi propunerea” .În prezent, chiar dacă tinerii sunt cei care decid asupra propriei căsătorii iar peţitul miresei a rămas doar o formalitate, acest lucru se stabileşte „oficial” abia după ce feciorul, însoţit de părinţi, merge la casa fetei pentru a o cere părinţilor.Există şi cazuri în care părinţii fetei refuză cererea, dacă mirele nu este considerat a fi suficient de bun pentru ea: fie nu este de neam, adică provine dintr-o familie modestă, fie calităţile sale fizice şi morale nu sunt satisfăcătoare. De asemenea, părinţii pot refuza dacă au o altă fată mai mare, nemăritată, conform datinii „de a nu se însura sau mărita - şi, prin urmare, de a-şi prinde dragă sau drag - fratele sau soră mai mică, în vreme ce nu s-a însurat şi nu s-a măritat fratele sau soră mai mare”.Dacă s-a ajuns la un acord în privinţa căsătoriei tinerilor, părinţii miresei vor merge pe văzute, adică vor merge la casa mirelui, pentru a-i vedea situaţia materială, dar şi pentru a afla mai multe despre familia cu

ani în urmă, feciorul care vroia să se însoare țrimitea o rudă foarte apropiată, obligatoriu bărbaț, la părinţii fetei ca  ș-o „peţescă”, adică ș-o ceară în căsătorie. Dacă părinţii cad de acord dau dezlegare fetei să-î spună feciorului că sunț de  accord cu propunerea şi că poate veni  cu părinţii pentru ă se  întelege asupra zestrei ce o va primi sau asupra altor probleme ce poț să apară.Feciorul poate fi refuzaț, dar dacă fata îl place, acceptă şi se mărita cu el. Dacă nu, ruşinea poate fişi mai mare, dacă ă fosț şi  la ă doua fată şi  „n-ă căpătaț-o”. Peţitul se păstreaza şi în zilele noastre, însă nu mai implică la fel de multi participanţi. Feciorul seduce şi „se înţelege” cu fata, iar în aceeaşi seară vine în casa fetei şi o cere părinţilor. Dacă feciorul este plăcuț de familia fetei î se acceptă propunerea, iar dacă nu acesta este refuzaț.În sfârşiț, dacă părinţii ș-au hotărâț să-şimărite fata, sunț invitaţi feciorul care ă peţiț-o şi părinţii lui să vină „pă văzute”. Dacă țoate au decurs bine, feciorul invită fata împreuna cu părinţii ei să-î întoarcă vizita. Dacă mirele şi mireasa nu sunț din acelaşi saț, mersul „pă văzute”capătă o semnificaţie deosebită pentru fată. De multe ori se întâmplă ca ea să vadă pentru  prima dată gospodaria unde „merge de noră”. Dupa ce viitorii cuscri ș-au înţeles asupra zestrei fetei şi ă feciorului, despre locul unde vor sta aceştia, se stabileşte data „credinţei”, care se face, de obicei, într-o sâmbătă seara.Logodnicii, însoţiţi de părinţii lor şi de rudeniile mai apropiate, se duc la preoț acasă, unde are  loc„credinţa” sau lo-

v 12 0 d e a n i d e î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

Muzeul Jilţului
Urmare din pag. 18

Nr. 66-67

M u r m u r u l J i l þu l u i

Momente importante din viaţa omului
rangul fiecărui participant. Structura alaiului este aceeaşi în Muntenia, Oltenia şi Moldova. Particularitaţile fiind determinate doar de vestimentaţie şi însemnele ceremoniale. Înaintea alaiului e purtat bradul, de catre brădaşul ales de mire. Cumnatul împreună cu naşul flanchează mirele ţinându-l de mână, iar în spatele lor merge mireasa, însoţită de domnişoara de onoare şi de naşă. Vornicii şi drustele merg în spatele miresei, rostesc strigături cu privire la ‚’debiciile’’ burlăciei şi ofera băutură trecătorilor, în cinstea mirilor.Urmează lăutarii, socrii şi nuntaşii.Amenajarea bisericii: pe masă pentru cununie se aşează: cununiile, Evanghelia, sfesnicele, un brâu (cu care se leagă mirii şi naşii când ocolesc masa) şi doi colaci mari, trimişi de naşă. Pe masă trebuie să mai existe un castronel cu miere, pentru ca viaţa tinerilor să fie dulce ca mierea şi o sticlă de vin. Intrarea în biserică: Preotul aşteapta alaiul în uşă şi îl invita în ‚’Casa Domnului’’. Primii intra naşul şi mirele, apoi mireasa şi naşa, urmate de cuscri şi o parte din nuntaşi. Cineva din familia ginerelui aşterne un covor sub picioarele mirilor, pe care aceştia trebuie să-şi jure credinţa. Masa: După ceremonia religioasă, alaiul este întâmpinat de vornic sau de socrii mari în faţa uşii localului sau cortului.Apoi, pe o masă se aşează o găleată cu apă şi un buchet de busuioc pentru spălatul nuntaşilor pe mâini, gest de purificare simbolică.În apă se mai pune aghiasmă, iar de toarta găleţii se leagă, cu un ştergar, busuioc şi flori. Mireasa înmoaie buchetul în apă şi atinge palmele fiecărui nuntaş, pentru a le aduce noroc, iar aceştia pun câte un ban în apă, în semn de răsplătire. Soacra mare întâmpină mireasa, o sărută şi îi dă un castron cu grâu din care ea aruncă de trei ori peste nuntaşi semn al integrării în neamul mirelui.Urmează trecerea nuntaşilor pe sub colac, mirii sau cavalerii de onoare şi naşii ţin deasupra uşii un colac mare, formând un fel de boltă pe sub care trece fiecare nuntaş. La final mirii rup colacul în două şi îl împart.Se spune că fata care gustă din ‚’colacul miresei’’ va avea noroc la măritiş.Intrarea mirilor la masă:vornicul anunţa intrarea mirilor şi a naşilor în sală, ei fiind aplaudaţi de nuntaşi până se aşeayă la masă şi se cânta ‚’Mulţi ani trăiască!’’. Lumânările de cununie se aprind şi se lasă să ardă toată noaptea. Deschiderea mesei: vornicul urează tuturor ‚’Bun venit’’, mulţumindu-le că au dat curs invitaţiei şi se închina un prim pahar în cinstea mirilor, masa fiind ‚’dezlegată’’. Petrecerea continuă până la miezul nopţii, fiecare fel de mâncare fiind anunţat de vornic. Miezul nopţii, este momentul aducerii tortului, se sting toate luminile, muzica se opreşte şi se cântă ‚’La mulţi ani!’’. Servirea tortului este semn că urmează ‚’strigatul cinstei’’, oferirea cadourilor. (Mîțu Dumitru) Nunta este probabil evenimentul cel mai presărat cu tradiţii şi obiceiuri.De obicei tradiţiile şi obiceiurile se ţin doar într-o anumită regiune, însă acestea sunt universale. PEŢITUL. Tânărul, împreună cu tatăl său și cu câţiva prieteni, merge să o ceară pe aleasa lui direct de la părinţi. Pentru acest eveniment, familia miresei se pregăteşte cu un ospătat.Deşi hotărârea de a face nunta este de obicei luată dinainte, pețitul este o formalitate prielnică pentru cele două familii să petreacă mai mult timp împreună. MARŞUL NUPŢIAL. Celebrul marș nupţial datează din 1858, din timpul nunţii regale a prinţesei Victoria din Marea Britanie cu prinţul Frederick William din Prusia. BRADUL. Este cu siguranţă cea mai cunoscută tradiţie de nuntă. Dis-de-dimineață, ginerele, împreună cu prietenii apropiaţi împodobesc doi brazi cu diferite obiecte, fructe şi chifle. Brazii sunt purtaţi cu chef şi voie bună de tinerii necăsătoriţi la casa nașului şi la casa miresei.Bradul este simbolul tinereţii, iar împodobirea lui simbolizează viaţa, , îmbelşugată, , a noii familii. Bărbieritul mirelui.. Se desfăşoară în paralel cu gătitul miresei, cavalerul îl bărbiereşte pe ginere în mod simbolic, mirele stă pe scaun, cu banii sub picior, nu trebuie să îl lase pe lăutar să ia banii.Bărbieritul reprezintă pregătirea băiatului pentru nuntă, obiceiul are o semnificaţie ritualică, iniţiatică, ultima dintr-un lung şir de inițieri la care era supus băiatul în cursul devenirii sale ca bărbat. Îmbrăcatul miresei. Nașa, mama miresei şi domnişoarele de onoare o ajută pe mireasă să se gătească, la sfârşit nașa pune voalul şi coroniţa, simbolizează pregătirea fetei pentru nuntă, mireasa are rochie albă. Voalul miresei. Ridicarea voalului era dreptul mirelui, reprezintă un semn al autorităţii bărbatului asupra femeii. Jartiera.Există mai multe origini ale acestei tradiţii de scoatere a jartierei de către mire.Alte izvoare indică o dorinţă a bărbaţilor de a fura ciorapul miresei pentru a avea succes în dragoste.În vremuri străvechi aproape orice putea fi considerat ca fiind prevestitor de rele. De aceea miresele foloseau plante, cunoscute pentru protecţia pe care o puteau asigura împotriva relelor. Ele erau prinse pe îmbrăcămintea miresei, din cap până la picioare, făcând-o să arate mai mult ca o salată asortată umblătoare. Mai târziu, plantele au început să fie înlocuite cu flori, doar din simţ estetic, şi să se mute de pe vestminte pe buchetul de mireasă. Hora miresei (Nuneasca) se dansează acasă la mireasă, prilej cu care soacra mică împarte diferite cadouri naşilor, socrilor şi, uneori, rudelor apropiate. Ruperea Turtei. Naşa comandă şi plăteşte o turtă împodobită cu diverse ornamente, împletituri şi alte forme. În mod simbolic, turtă este ruptă deasupra capului miresei şi este dată spre consum invitaţilor. Se spune că aduce noroc celor care mănâncă din ea. Obiceiul se păstrează din vremea Romei antice. (Ramona Chirila) ne. De fapt, obiceiul îşi are originea în Grecia antică, mai precis în Sparta. Datorită sistemului educaţional prin care bărbaţii erau antrenaţi din copilărie în spirit militar, se crea o relaţie nefirească între cupluri de bărbaţi, bazate pe o camaraderie a căror sensuri ne scapă astăzi. Femeile nu reprezentau interes pentru bărbaţii spartani, obişnuiţi cu companie masculină. Totuşi societatea spartană trebuia să asigure noile generaţii de luptători şi pentru a face femeile „atractive” pentru războinici, acestea erau tunse băieţeşte, sau chiar rase în cap şi apoi erau acoperite cu un văl. Mai târziu, în societatea romană şi în evul mediu, ridicarea vălului era dreptul exclusiv al mirelui şi un semn al autorităţii bărbatului asupra femeii. Mireasa nu prea avea niciun drept. Alte surse susţin că obiceiul datează din timpul în care erau la modă nunţile „aranjate”. Fața miresei era acoperită până când mirele o însoţea la ceremonie şi până când ar fi fost prea târziu să se răzgândească, în cazul în care nu i-ar fi plăcut chipul ei. Buchetul miresei. În vremuri străvechi aproape orice putea fi considerat ca fiind prevestitor de rele. Pentru a se proteja împotriva răului, miresele foloseau plante, cunoscute pentru protecţia pe care o puteau asigura împotriva relelor. Plantele, anumite soiuri de ierburi ocrotitoare erau prinse pe îmbrăcămintea miresei, din cap până la picioare, făcând-o să arate mai mult ca o salată asortată umblătoare. Mai târziu, plantele au început să fie înlocuite cu flori, doar din simţ estetic. Cu timpul florile de pe vestminte au evoluat în buchetul de mireasă, pe care îl cunoaştem astăzi. Luna de miere. Probabil că v-aţi întrebat de unde vine sintagma „luna de miere” şi vă gândeaţi la ceva plăcut. Lucrurile nu stau tocmai aşa. În vechime, bărbaţii nu prea îşi pierdeau timpul făcând curte. Cea mai simplă metodă de a avea o nevastă era de a o lua pe sus, de a o răpi, mai exact. Pentru asta bărbatul avea nevoie de putere şi consuma un soi de băutură fermentată întăritoare care conţinea şi miere. După ce o aducea acasă, dacă bărbatul putea împiedica fugă miresei timp de un ciclu lunar, atunci căsătoria era considerată validă. Mireasa era silită să bea din aceeaşi băutură care conţinea miere, pentru că se credea că are efect liniştitor asupra femeilor şi că le vor face să rămâne docile. (Sper că nunta dvs. a fost sau va fi liber consimţită. n.a.) Veşmintele de nuntă. În Roma antică albul era considerat culoarea bucuriei, mai târziu, în evul mediu a simbolizat puritate. În vremurile străvechi blestemele şi farmecele erau luate în serios. Din acest motiv, prietenii şi membrii familiei miresei şi mirelui se îmbrăcau la fel ca mirii în ideea de a deruta spiritele malefice şi de a deturna farmecele. Termenul vechi francez „trousseau” se traduce prin balot de îmbrăcăminte. După nuntă, mireasa aducea hainele purtate de membrii familiei în casa mirelui. Obiceiul a evoluat în timp şi astăzi în societatea americană domnişoarele de onoare şi cavalerii poartă haine de aceeaşi culoare şi care, de multe ori, sunt croite la fel. Jartiera. Există mai multe origini ale acestui obicei. În societatea antică evreiască fidelitatea era simbolizată de o panglică albastră pe care o purta mireasa în ziua nunţii. Mai târziu, în Anglia a devenit foarte răspândit obiceiul de a arunca ciorapul miresei. După ce mirii intrau în camera nupţială, unii invitaţi se strecurau înăuntru cu intenţia de a şterpeli ciorapii miresei. Cuplu „supărat” de intruziune arunca ciorapii, iar invitaţii încercau să îi arunce înapoi, deoarece se credea că cine va fi cel mai aproape de a lovi nasul miresei va fi următorul care se va căsători. (Scînteie Alexandru)

120 ani

Bradul era împodobit cu ghirlande de hârtie, zurgălăi, naframe, panglici roşii si tricolore.În vârful bradului se punea o sticlă de țuică sau un cozonac. În timpul nunţii bradul era aşezat la poartă. Pe drum era jucat. Lângă brad stăteau un băiat şi o fată care îi stropeau pe nuntaşi cu apă și grâu ca să fie mănoși. Găteala miresei. Se făcea duminica la prânz. Luau parte fete, rude, si alte persoane apropiate. Naşa o împodobea, iar fetele țineau oglinda si pieptănele. Pe langă naşă mai erau si alte rude ale miresei si prietene. Naşii erau cei care aduceau găteala miresei.Mireasa era pieptănată de o fata cu mama şi tata în viaţă. Lămaiţa si voalul i le punea naşa. Voalul se punea înainte de cununia religioasă, nu mai devreme.Se cantă cantecul miresei. De obicei plângeau ca la mort când se îmbracă mireasa din cauza că se desparţea de surori, de parinţi. În timp ce mireasa era gătită în casă, afară în curte se jucau hore, sârbe.Se făcea masă şi se juca bradul. Însemme specifice purtate de mi-

reasă: cununiţa din flori naturale si voal, mărgele pe frunte, carpă(marama) lungă de borangic cu coroniţă. Piese specifice: rochie albă de mireasă adecvată anotimpului, cu piese de port tradiţional sau de cele mai multe ori costum naţional, cămaşa cat mai înflorată, batista în brâu. Găteala mirelui.Mirele se îmbrăca singur înainte de a participa la cununia religioasă. Luau parte şi tinerii.Cel care îl bărbierea trebuia să fie necăsătorit.Găteala mirelui se făcea la casa miresei, mirele si mireasa fiind gatiţi simultan. Duminica dimineaţa se duceau de la mireasă, de catre una –două fete ale mirelui şi flăcăi, hainele mirelui: cămaşa cu colţuri lagat, itari, brâu şi beţe. Însemnele specifice ale mirelui erau: floarea mare cumparată, numită floare de mire, floare mare cu panglică lungă şi cu beteală, batistă de mire şi 100 de lei. Oficierea slujbei religioase:se alege duhovnicul, preotul care oficiază cununia, nu biserica oricat ar fi ea de mare sau de renumită -Înainte de cununie, mirii se spovedesc pentru a primi Sfânta Împărtăşanie. Este bine că şi naşii şi părinţii mirilor să se spovedească primii care intră în biserică sunt domnisoara şi cavalerul de onoare, cu lumânările de cununie mireasa intră cu voalul pe faţă, fiind condusă la altar de naş sau tata, iar mirele o urmează, condus de naşă - La ieşirea din biserică se pune o găleată cu apă, semn de belşug. Tot la ieşire, se arunca asupra mirilor cu grâu sau orez, iar la picioarele lor se presară petale de flori -în unele părti, buchetul miresei se aruncă de pe treptele bisericii, imediat dupa săvărșirea cununiei. -dacă plouă la  nuntă, vor avea căsnicia îmbelșugată.(Smeu Elvis) Invitaţia la nuntă.În joia sau sâmbăta dinaintea nunţii, se merge pe la rude, prieteni şi vecini pentru a-i invita.Invitaţiile încep cu naşii, mirele şi cumnatul de mână, şi merg cu plosca cu vin pe la casele oamenilor, adresându-se ceremonios:’’Bine v-am găsit sănătoşi! Dacă aveţi plăcere, veniţi la noi la nuntă!’’. Dacă acceptă, oamenii bea din ploscă. Dacă nu, nu se ating de aceasta.Drumul spre biserică se parcurge pe jos, în ordinea dictată de

Schimbul de inele. Se pare că schim­ bul de inele provine din Egiptul antic. Egiptenii credeau că există la degetul al treilea al mâinii stângi o venă care ducea direct la inimă. Inelele erau din material textil (cânepă) şi simbolizau astfel unirea inimilor. Mai târziu romanii au adoptat obiceiul, dar au inovat, făcând inelele de fier pentru a simboliza forţa legăturii dintre soţi. Prin evul mediu britanicii au înlocuit fierul cu aur, accentuând ideea de durabilitate şi puritate. Tortul de nuntă. Romanii aveau obiceiul, la sfârşitul ceremoniei de căsătorie, de a rupe o pâine deasupra capului miresei. Există credinţa că numărul firimiturilor ar fi putut să indice câţi copii va avea noul cuplu. Invitaţii culegeau aceste firimituri şi le păstrau ca fiind aducătoare de noroc. Pentru nunţi mai mari, ca invitaţii să nu plece cu mâna goală, se făceau pâini din ce în ce mai mari. Cu timpul, prin rafinament, pâinea a fost înlocuită cu prăjituri şi mai târziu cu tortul pe care-l cunoaştem şi astăzi. Voalul miresei. Mulţi consideră acest obicei un simbol al dominaţiei masculi-

19

v 12 0 de a n i de î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

M u r m u r u l J i l þu l u i

Nr. 66-67
Însă nu-i bine deloc Cu el ca să ne jucăm Şi de-aceea am ca ţel Să devin bun pompier. Marinar vreau să mă fac Mări, oceane să străbat Cu vapoare încărcate De mărfuri din altă parte Sau din ţară ce avem plus La altă lume de dus. Mi-ar fi bine s-ajung eu Slujitor lui Dumnezeu Şi ca preot în altar Să-mi dovedesc al meu har. Tot ce vrem ca să se facă Avem nevoie de papă. De aceea, am în gând Bucătar bun să ajung. Orice ai vrea ca să te faci Cu lenea să nu te-mpaci Căci lenea, dacă te-apucă, Te depărtează de muncă. Nu se ştie ce-o s-ajungi Dacă de muncă tu fugi! Lenea nu te onorează Traiul rău ţi-ncurajează. Noi suntem toţi hotărâţi Să muncim oricât de mult. Meseria ce ne alegem Să ne ajute să culegem. POEZII PENTRU CEI MICI Până-n strunga din Muncel Unde mama-l aştepta Supărată foc şi ea. Şi-au venit repede-n fire Bucuroşi de reîntâlnire. Căţelul (chertăul) care privea Tot la fel se bucura Şi-aştepta ca drept răsplată Lapte dulce în covată. Pisicuţa plimbăreaţă Pisicuţa plimbăreaţă S-a jucat prea mult pe gheaţă Blana i s-a zgribulit, Lăbuţele s-au răcit. Miau, miau, miau, deschideţi uşa, Mi-a-ngheţat de tot lăbuţa! Soba-i caldă şi m-aşteaptă Ca să mă-ncălzească îndată. Stăpâna a alergat Şi uşa i-a descuiat Iar pisica plimbăreaţă A luat soba în braţă Şi după ce s-a-ncălzit A trecut la sforăit. Veveriţa gospodină Veveriţa-năpârlită Caută hrană de elită Ca s-o pună în hambar Ca şi omul gospodar. Adună nuci şi alune Pentru iarna care vine Iar când zăpada e mare Sigur de foame nu moare. Şi eu când voi fi voinic Îmi adun hrana la timp. Azorel Azorel, căţelul meu, S-a jucat cu un dulău. Dulăul, cam nesimţit, Pe azorel l-a-ncolţit. Tata, când a observat, Pe dulău l-a şi legat Şi l-a ţinut pedepsit Până când s-a cuminţit. Cei mai mari, când vă jucaţi, Pe cei mici nu-i supăraţi! Pot să merg Vrea bunica să mă ducă În căruţ la grădiniţă Eu îi spun şi o implor Să nu merg în cărucior. Am picioare sănătoase Şi de drum mie nu-mi pasă. Ştiu să merg pe trotuare Şi s-aştept la semafoare Până verdele apare Dând liber la traversare. Bunicuţa mă-nsoţeşte Şi cu drag mă ocroteşte. Sania Când ninsoarea a-nceput Sania mea s-a trezit Din culcuşul ei de vară Şi-a ieşit din nou afară. M-a chemat să merg cu ea Pe derdeluşul de nea Şi-mpreună să-ncercăm Rugina s-o scuturăm. Bucuros că m-a chemat Repede m-am îmbrăcat Şi cu drag şi cu mult dor I-am sărit în ajutor. Ore-n şir am alergat Rugina s-a-ndepărtat Iar obrajii mei de ieri Sunt acum ca doi bujori. Toată iarna aşa vor sta Sania-i va-nbujora Şi-o să ies în primăvară Sănătos, c-am stat afară. Moş Martin Moş Martin s-a hotărât Şi-n bârlog s-a stabilit Fiindcă iarna cea geroasă Nu-i mai dă voie să iasă Până dă în primăvară Mieluşeii să apară. Stă acolo, îşi suge laba Poate i-o mai creşte coada Însă coada nu-i mai creşte Fără coadă-ntruna este Fiincă vulpea l-a-nşelat Şi coada i-a retezat. Florile de promoroacă Florile de promoroacă La ferestre răsărite Ne vestesc că iarna-i lungă Şi cu geruri mari, cumplite. Viscolul mişcă zăpada În troiene o aşează Frigul îşi ascute spada Iar apoi se deplasează. Şi lovind aşa puternic Tot ce-n cale întâlneşte, Vrea s-arate că e falnic

120 ani

Gheoghe DăNESCU

urare Toni Stoicoiu se însoară C-o doctoriţă domnişoară Şi nunta lor, nuntă vestită, Se pare a fi neîntrecută! Nu pot să spun prea mult de fată Că n-am văzut-o niciodată. Dar ştiu acum de la vecini Că-i fată plină de minuni. A fost fruntaşă-n facultate Prin studiu ştie multă carte Şi-i garantează pe bolnavi Că îi va face din nou bravi. Vorbesc acuma despre el Că-l ştiu de mult, de mititel, Când se ducea şi pe furiş La Grădiniţă-n Aniniş. Educatoarea-l mângâia Pe calea bună-l îndruma Iar Toni fiind copil isteţ Avea comportament de preţ. Din clasa I până-ntr-a VIII a Toni nu s-a luptat cu nota Cu zece el a început Ş-aşa a mers pân la sfârşit. Ca dascăl sever, cum am fost, Am vrut să-i dau măcar un opt Dar n-am putut, că-mi tremura Mâna, când scria notă rea. Şi-a mers mereu numai pe zece Căci nimeni nu-l putea întrece, Iar la sfârşit de ani şcolari Primea doar premii foarte mari. Şi la liceu n-a fost codaş, S-a situat printre fruntaşi Iar bacul l-a luat, ştim bine, Cu note mari, chiar foarte bune. S-a dus apoi la facultate Unde a învăţat destulă carte Iar astăzi, cu ce ştie el, E un funcţionar model. Mai am ceva încă de spus Ceva ce unii n-au deajuns. La Toni însă se găseşte Bunsimţul care-l dovedeşte. Mă simt dator să-i mulţumesc Şi să-l îndemn, cum e firesc, Ca toată viaţa să-l păstreze Pe cei ce i l-au dat să-i onoreze. Ş-acum vă-ndemn pe fiecare Să urăm cât putem de tare Celor doi miri sărbătoriţi Mulţi ani de viaţă fericiţi! Casă de piatră, copii cuminţi Şi viaţă înţeleaptă de părinţi Iară cei mici la rându-le să fie Ca şi părinţii, LUMINĂ VIE! Pornind în viaţă azi uniţi Model de comportament să fiţi S-aveţi familie împlinită Şi trai bogat, viaţă tihnită! Iar viitorul ce v-aşteaptă Să ţină doar pe calea dreaptă Şi nu cumva să deraieze Încât să vă îndepărteze. Viaţa-i frumoasă doar atunci Când doar corect şti s-o conduci, Când nu te laşi influenţat De ce e rău şi degradant. Urarea mea de-i împlinită E darul cel mai de elită Cu care voi să vă mândriţi Mulţi ani de viaţă fericiţi 18.08.2012 Dedicată familiei Stoicoiu Toni Daniel şi Alexandra-Ionela, cu prilejul nunţii lor. Cand voi fi mare Eu aş vrea, când voi fi mare, Să mă fac educatoare Şi să nu mai plec de aici Să lucrez tot cu cei mici. Vreau să fiu învăţător (învăţătoare) La copii luminător (luminătoare) Să-i învăţ ca să citească, Să scrie, să socotească. Vreau să fiu bun profesor Şi cu al meu ajutor Mulţi tineri din ţara mea Să-şi formeze cultura. Vreau să fiu, când voi fi mare, Medic bun pentru spitale Pe bolnavi să-i îngrijesc Şi de boli să-i lecuiesc. Vreau să fiu aviator Cu avionul să zbor Şi să am în grija mea

Alte vieţi ce vor zbura. Eu aş vrea, când voi fi mare, Să mânui calculatoare, Cu ele să dovedesc Tot ce-i nou în univers. Agronom aş vrea s-ajung Hrană să dau din belşug Celor care mă-nconjoară Şi trăiesc în a mea ţară. Vreau să fiu un bun actor De frumos răspânditor, Oamenii să mă iubească Şi ce spun să-nveselească. Ca Piersic ar vrea s-ajungă Oamenii de el să râdă Să-i dea flori, să-i mulţumească Să-l roage să mai vorbească. Ca Stela (Popescu) dac’aş putea Să ajung în viaţa mea, Aş fi tare mulţumită Că-i artistă îndrăgită. Crescător de animale Vreau să fiu când voi fi mare Iar cu turmele ce cresc Pe mulţi oameni să hrănesc. Vreau să fiu bun militar De duşmani să n-am habar Şi când ţara îmi va cere S-o apăr, să am putere Pe duşmani să-i nimicesc Şi pe ea s-o ocrotesc. Vreau să fiu judecător, Avocat sau procuror. Cu cinstea să cochetez Minciuna s-o înfrânez. Negustor să fiu aş vrea Dar să vând din truda mea, Nu să vând ce-au produs alţii Iar eu doar să iau bănuţii. Şofer bun şi de drum lung Vreau în viaţă să ajung Iară cu maşina mea Să pot cunoaşte lumea. Dacă vrei maşina ta Să meargă şi să nu stea, O aduci la reparat Că eu mecanic mă fac. Mi-ar plăcea-n conducere Să lupt pentru ce e bine Si în lupta asta cruntă Minciuna să fie-nfrântă. Om politic vreau s-ajung Tot ce-i rău ca să alung Numai de m-ar ajuta Cei care mă vor vota. Politica nu-i prea bună Pentru om cu cinstea-n mână Cine-o face şi nu minte Cu ea nu dă înainte. Dacă s-o schimba vreodată Ea să aibă ţintă dreaptă Atunci mă voi avânta Şi cu ea voi cocheta. Eu trenul vreau să conduc Cu el oamenii să-i duc Acolo unde doresc Şi-napoi să-i însoţesc. Cântăreţ de mare clasă Aş vrea să ajung în viaţă Şi cu vocea mea frumoasă Oamenii să-nveselească. Eu aş vrea s-ajung primar Sau alt mare demnitar Pentru oameni să muncesc Traiul să li-l îndulcesc. Constructor de case noi Asta îmi doresc şi voi Oamenilor să dau casă În care să locuiască. Noaptea când s-apropie Lumină ne trebuie. Ca s-o avem an de an Mă fac electrician. Dacă mintea mă ajută Să gândesc cum e corect, Studiind cu multă trudă Aş vrea s-ajung arhitect. Eu miner aş vrea să fiu Cărbunele să-l fac viu Să dea energie mare La maşini, televizoare Şi căldura necesară, Să scoată frigul afară. Ca pădurea să trăiască Aerul să-l primenească Eu mă fac silvicultor Ca să-i vin în ajutor. An de an primăvara Să plantez copacii iară Şi pădurea să nu piară. Fotbalist aş vrea să fiu Cum e Hagi sau Mutu Iar echipa-n care joc Să fie prima în lot. Poliţist vreau să mă fac Ca de hoţi ţara să scap S-aveţi traiul liniştit Şi de rele ocolit. Nu e viaţă fără foc

Pân’ ce soarele-ntâlneşte. PRELUDIU La serbările de “Moş Crăciun” Moş Crăciun cu plete dalbe Te aşteptam ca să soseşti. Gradiniţa (şcoala) noastră-i gata Ca în ea să poposeşti Şi din tolba ta bogată Cu daruri multe-ncărcată Să-mi dăruieşti bucuros Ce mi-e mie de folos: O carte cu sfaturi bune Pe mine să mă lumine. Eu te-aş ruga, Moşule, Ca-mpărţind darurile Să nu uiţi să-mi dăruieşti Şi o carte cu poveşti Pe care, când le citesc, Să râd, să mă-nveselesc. C-o maşină cu volan Vreau să intru-n Noul An Şi umblând cu ea prin casă Chipul tău să-l am în faţă Ca să pot să-ţi mulţumesc Pentru darul ce-l primesc. Eu visez de mult să am Pentru zbor, aeroplan Şi-aş fi tare fericit Dacă Moşul s-a gândit Avion să-mi dăruiască Visul să mi-l împlinească. Am în gând încă de mic Să ajut la lecuit Oamenii cuprinşi de boală Şi-aş vrea trusă medicală. Dacă Moşul mi-o va da, Pe bolnavi voi vindeca. Simt că-n sacul încărcat Într-un loc mai rezervat, Se află şi un tractor Pe care Moşu-i dator Mie să mi-l dea ca dar Că vreau s-ajung marinar. Dacă Moşul mă iubeşte Şi la mine se gândeşte N-a uitat ca să-mi aducă Microscop cu fină lupă Cu care să pot vedea Ce cu ochii n-aş putea. Caută, Moşule, mai bine Poate ai şi pentru mine Un tractor, de mare clasă, Să fac glia să rodească Şi cu rodul ei bogat S-avem trai îmbelşugat. Bagă mâna-n sac mai jos Fiindcă simt că ai de scos Un laptop modernizat Ce-ajută la calculat. Iar eu să mă străduiesc Cu grijă să-l folosesc. Nu fi Moşule grăbit Că mai ai de poposit Până tolba o goleşti Nouă să ne dăruieşti Dulciurile pregătite Pentru a fi împărţite Şi primindu-le din plin Noi frumos să-ţi mulţumim. Moşul Staţi cu Moşu’, nu fiţi răi, Sania-i cu zurgălăi Şi nu pleacă aşa în grabă Să mă ia cu tolba-ntreagă. Până când nu se goleşte Sania nu se porneşte. Şi când merge-n altă parte, Altă tolbă se împarte Încât, pân’ la sărbători, Să nu rămânem datori. Înainte de-a pleca Vreau să-mi spuneţi voi ceva Să văd dacă meritaţi Darurile să luaţi. Educatoarea (învăţătoarea) sau un copil îi oferă un scaun şi îi spune: Stai Moşule liniştit C-avem mult de povestit Şi precis pleci mulţumit. După aceste ultime trei versuri începe serbarea.

Sfat părintesc Ne învaţă ai noştri părinţi Să fim harnici şi cuminţi De doamna să ascultăm Şi nicicum s-o supărăm. Ea ne-nvaţă cu migală Zilnic o poezioară, Să scriem, să desenăm, Mintea să ne-o luminăm. Pauza de masă Noi venim la grădiniţă Cu şerveţelu-n gentuţă Iar când vine ora zece Stăm cuminţi frumos la mese Şi mâncăm pe săturate Brânza, cornul şi cu lapte. Mulţumim cui ni le-a dat Şi de grijă ne-a purtat. Puii Ne-a spus doamna o poveste Despre nişte pui cu creste Care, când s-au făcut mari, Au dat ouă la şcolari, Să mănânce pofticios Să aibă corp sănătos Iar apoi să se întreacă Găinii să-i mulţumească Fiindcă a crescut pui de rasă Să le dea ouă la masă. De aceea, voi, copii, S-aveţi grijă şi de pui Şi în loc să-i necăjiţi, Mai bine să-i ocrotiţi. Supărare Vine raţa supărată Că i-a scăpat ou-n baltă Şi s-aşează pe cuibar Poate-o face un ou iar. Ziua-ntreagă a şezut Dar alt ou n-a mai făcut. Iar în ziua ce-a urmat La baltă n-a mai plecat Până când cuibarul gol A primit un ouşor. Carambol S-a-ntâmplat un carambol Între un uli şi un căţel. Când uliul s-a aplecat Spre un pui bine fixat, Căţelul ce era-n jur A sărit în ajutor Şi pe uli l-a înhăţat Iar bietul pui a scăpat. Când vrei să mănânci un pui Căţelului să nu-i spui Fiindcă el îl ocroteşte Până puiul mare creşte. Bucurie Un mieluţ pierdut de mamă Zbiera tare pe poiană Iar chertăul l-a zărit Şi-n ajutor i-a venit. Și-a-ndrumat pe bietul miel

20

Continuare în pag 25

v 12 0 de a n i de î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

Nr. 66-67
Paşte, carnea de miel nu trebuie să lipsească de pe masă. Mielul jerfit îl simbolizează chiar pe Iisus Hristos, care s-a jerfit pentru păcatele lumii şi a murit pe cruce ca un miel nevinovat, “mielul lui Dumnezeu”. Iepuraşul de Paşte îşi are originea în unul din cele mai vechi simboluri ale primăverii- iepurele de câmp considerat sacru în mitologia indo-europeană, iar în Germania zeiţa Ostara, zeiţa primăverii este întotdeauna însoţită de un iepuraş şi venerată după acest simbol. Lumina învierii, simbolul biruinţei vieţii asupra morţii şi a luminii lui Dumnezeu asupra păcatului este adusă cu sine de fiecare creştin de la Slujba Sfântei Învieri într-un discernământ moral, propăvăduieşte pacea în toată lumea, binecuvântează îmbelşugarea roadelor pământului, îi mângâie pe cei necăjiţi care au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Simbolul de credinţă se încheie întodeauna cu speranţa Învierii şi a Împărăţiei cerurilor. “Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”-toată umanitatea este văzută în lumina învierii şi a iubirii lui Hristos, pentru că toţi oamenii sunt chemaţi la bucuria Învierii, minunea minunilor, cel mai mare act de început de istorie a creştinismului. La sfârşitul slujbei, preotul împarte”Sfintele Paşti”, adică pâine sfinţită, stropită cu vin şi cu agheasmă. În toate momentele istorice ale românilor, Biserica Ortodoxă a jucat şi joacă un rol important în păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale, în dezvoltarea culturii şi limbii române, pentru că tradiţia de a merge la biserică şi a fi un bun creştin şi recunoscător al evenimentelor care să poată dăinui este obligaţia părinţilor şi a educatorilor de a le explica copiiilor, de a sădi în sufletele lor încă de la vârsta preşcolară dorinţa de a respecta tradiţia strămoşească, de a şti ce înseamnă sărbătorile pascale în esenţa lor şi de a nu se lăsa cuceriţi de mirajul lumii comerciale. Cunoscut este faptul că, pentru părinţii care muncesc este mai dificilă această perioadă, dar trebuie să-şi aloce timp pentru copii, să-i implice în atmosfera sărbătorilor pascale, să explice celor mici în aşa fel încât să înţeleagă de ce serbează lumea această zi, să-i implice în pregătirile pentru marea sărbătoare. Ştiind că în familie copilul vine în contact cu o serie de simboluri şi manifestări ale căror semnificaţii nu le întelege, sunt destul de rare familiile în care activitatea re-

M u r m u r u l J i l þu l u i
ligioasă este sistematic cultivată. Nu avem dreptul să neglijăm această latură a cunoaşterii şi astfel să desfăşurăm cu copiii activităţi, jocuri, poezii, povestiri cu un pronunţat conţinut moral-religios care sensibilizează afectiv copiii şi care conduc la înţelegerea şi trăirea afectivă a sărbătorii religioase propriu-zise. Sărbătoarea Învierii este aşteptată de cei mici cu mare plăcere şi pregătită de educatori şi familie cu multă implicare pentru ca sufletele micuţilor să tresalte de emoţii şi bucurii, să le aducă aminte de cum trebuie să se poarte: să fie mai buni, mai iubitori, mai prietenoşi, ascultători, harnici şi cinstiţi, să le cultive sentimentele de dragoste faţă de aproape, respect, ajutor, dăruire…” Iaca ce,dragul tatei: să fii cuminte, cuminte. Comandantul sufletului este mintea. Caută să-ţi fie mintea întreagă, să judece drept. Să-ţi păzeşti toate cele cinci simţuri… ”(Părintele Paisie de la Sihla). Aceste activităţi oferă copiiilor posibilitatea de a valoriza cunoştinţele şi de a-şi consolida comportamentele frumoase formate în cadrul activităţilor din gradiniţă. Participând activ şi conştient la aceste activităţi de educaţie religioasă, copiii îndeplinesc lucruri dificile, dar măreţe: să-şi clădească cu încredere şi demnitate statutul de bun creştin. De noi, educatorii şi familiile, depinde dacă sufletul copilului porneşte pe drumul bun sau pe cel rău. Câtă vreme vom avea grijă de copiii noştri, putem nădăjdui într-o lume mai bună, mai curată.

120 ani

i r o t ă b Săr le a c s a P
“Părinţilor, creşteţi-vă copiii voştri în temerea, învăţătura şi înţelepciunea Domnului!” (Sfântul Apostol Pavel). Cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu ca fundament al răstignirii şi desăvârşirii omului, obiective ale educaţiei religioase îi ajută pe copii să cunoască îndatoririle pe care le au faţă de ei înşişi, faţă de ceilalţi oameni şi faţă de tot ce-i înconjoară pentru a deveni buni creştini; acceptarea unei autorităţi superioare, sacre, care depăşeşte limitele noastre raţionale, pământeşti, constituie un element al educaţiei religioase, iar rugăciunea un mijloc prin care se comunică direct cu Dumnezeu. Paştele este cea mai importantă, mai sfântă şi mai îmbucurătoare sărbătoare creştină a anului. De Paşte se sărbătoreşte Învierea lui Iisus, fiul lui Dumnezeu. Credinţa că învierea lui Iisus înseamnă că şi noi putem primi o viaţă nouă după moarte, este celebrată de creştini la Paşti. Sărbătoarea Paştelui este asociată cu primăvara, cu reînvierea naturii, cu anotimpul cel mai frumos, mai plăcut şi aşteptat. Simboluri creştine: crucea-simbolul iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, simbolul jertfei lui Iisus pentru salvarea omenirii, declarată de împăratul Constantin în anul 325 d.Hr. Ouăle roşii, mormântul purtător de viaţă al Domnului nostru Iisus Hristos, care s-a închis la Învierea Sa din morţi, simboluri ale bucuriei, luminii soarelui şi fertilităţii semnifică sângele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mântuirea lumii. Pasca, turta umplută cu brânză de vaci, de formă rotundă, se crede că sunt scutecele lui Hristos care au fost rotunde. Mielul-după tradiţie, în familiile creştine în zilele de

Educatoare, Diaconescu Marcela Grădiniţa Nr.1 Novaci

Deficienţe socio-emoţionale la preşcolari şi modalităţi de remediere a acestora
cei aflaţi în jurul lor. Dar, din păcate, există şi situaţii în care părinţii pot avea o rezonanţă negativă în dezvoltarea copiilor, în special supraprotejându-i. Din acest motiv se pune accent pe o cooperare permanentă între părinţi şi cadrele didactice şi în cazul părinţilor la care se observă atitudini inderizabile faţă de copiii lor nevăzători, li se oferă acestora servicii speciale, cum ar fi: asistenţă, consiliere etc. Familia are un rol important în educarea copilului atât preşcolară, cât şi şcolară. Uneori, despărţirea copilului de familie poate duce la ruperea relaţiei părinte-copil, aceasta pentru că ei se vor afla un timp foarte scurt împreună, trei luni dintr-un an. De aceea, este recomandabil, dacă elevul cu deficienţă vizuală se află într-o şcoală specială, ca părinţii să-l viziteze cât mai des, iar în weekend, dacă au posibilitatea, să-l ia acasă. Dar, din păcate, la noi în ţară există o situaţie financiară foarte slabă, unii dintre părinţi bucurându-se că-şi pot vedea copiii doar în vacanţe, şi în cel mai fericit caz, bucurându-se că pot menţine relaţia dintre ei prin intermediul telefonului. Trebuie menţionat şi faptul că aceşti copii sunt despărţiţi de părinţii lor uneori în perioade în care ar avea cea mai mare nevoie de ei, iar un părinte nu poate fi înlocuit niciodată cu o altă persoană în totalitate. Tot aici putem menţiona şi faptul că există anumite perioade mai delicate, cum ar fi: pubertatea, adolescenţa, în care copiii au cea mai mare nevoie de părinţi. Modelul segregării, argumente pro-segregare şi rolul şcolilor speciale Modelul segregării Filosofia ce se află la baza acestui model pleacă de la tezele diferenţelor dintre copii, care impune tratament pedagogic diferit în şcoli diferite şi tratamente selective. Selecţia are la bază criterii cum sunt aptitudinile şi performanţele elevilor. Teza socio-pedagogică de bază a acestui model este adaptarea copilului la şcoală, chiar dacă el nu poate răspunde exigenţelor, trebuie introdus în şcoli speciale. Tratamentul pedagogic propus este pedagogia bazată pe selecţie negativă şi eşec. Adepţii învăţământului segregaţionist vehiculează unele argumente: Învăţământul special oferă posibilitatea aplicării unor programe specializate în funcţie de categoria deficienţei, de nivelul vârstei cronologige şi mintale, fapt ce deschide o perspectivă mai bună pentru integrarea în mediul socioprofesional; În învăţământul special, omogenizarea grupelor de lucru se poate realiza mai bine decât în învăţământul obişnuit, deoarece la diversitatea copiiilor nevăzători se adaugă diversitatea celor normali şi diferenţele majore dintre cele două grupuri.

Definiţii ale conceptului de nevăzător Există variate definiţii ale acestui concept, acestea depinzând de agenţiile care se ocupă de nevăzători. Pentru a putea stabili care persoane sunt nevăzătoare este nevoie de anumite consultaţii oftalmologice efectuate de specialişti. Persoanele care nu văd cu un ochi, dar cu celălalt văd aproape normal cu corecţie, nu intră în sintagma de nevăzători. Persoanele care au o acuitate vizuală de 1/10 pot vedea la 6-7 m ceea ce o persoană fără handicap vizual poate vedea la 70 m, sunt considerate persoane cu deficienţe vizuale, dar nu nevăzătoare, iar cele care au o acuitate vizuală sub 1/10 sunt considerate cu cesitate. Unele persoane sunt considerate nevăzătoare, dar au totuşi un rest de vedere care prin anumite instrumente speciale poate fi folosit, dar aici trebuie luat în calcul şi riscul de a-şi pierde vederea. The World Organization împarte nevăzătorii în: parţial nevăzători şi nevăzători total, şi vederea slabă în: profundă şi severă. În literatura psihopedagogiei speciale, termenul de nevăzător defineşte acele persoane care sunt educate prin intermediul tactilului sau a altor canale senzoriale, în afară de senzaţiile vizuale. Importanţa rolului familiei Familia a avut şi are un rol important în viaţa copilului. Acest fapt a fost recunoscut abia mai târziu. De exemplu, un rol important în viaţa copilului îl are relaţia mamă-copil. Copiii foarte mici despărţiţi de mama lor vor avea probleme în dezvoltare. Totuşi această situaţie se poate ameliora prin sentimentul de dragoste, de înţelegere, de afecţiune oferită de

Educatoare, Diaconescu Marcela Gradiniţa Nr.1 Novaci

21

v 12 0 d e a n i d e î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

M u r m u r u l J i l þu l u i

Nr. 66-67

120 ani

Din puţinele mărturii despre Sfântul Gheorghe, confirmate în general de către aghiografi, reieViaţa în Hristos şi urmarea Evangheliei se se faptul că s-a născut în pot constata din : cucernicie, cinste şi dreptate. Capadocia, într-o familie nobilă, Cucernicie în raport cu propriul suflet, cinste în pe la sfîrşitul secolului al III-lea. raport cu aproapele şi dreptate în raport cu sociSfântul Simeon Metafrastul spuetatea în care credinciosul îşi duce existenţa ne că părinţii lui erau creştini. pământească.Biserica Mântuitorului Hristos are Tatăl Sfântului Gheorghe a la temelia ei mărturia Apostolilor şi flacăra veşnic Protopop Cosmin Bălan murit de tânăr, din această cauză lucrătoare a sfinţilor, martirilor, mărturisitorilor şi Protoeria Tg-Jiu împreună cu mama sa, s-a întors trăitorilor Evangheliei. Aceştia, sfinţi de toate caîn oraşul natal, respectiv tegoriile, pe lângă exemplele de urmat, sunt Diospolis- Lydda(astăzi Lod) în Palestina, unde familia ei avea imporocrotitori ai sufletelor nostre.Aşa şi cazul cu Sfântul Mare tante proprietăţi . Aici mama sa s-a îngrijit să-i ofere copilului o educaMucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, care este mijlocitorul ţie aleasă. Bisericilor şi credincioşilor din Balcani şi în acelaşi timp ruTânărul Gheorghe a urmat cariera tatălui său , intrând în armata gător fierbinte către Împăratul Hristos, pentru sufletele româimperială. Graţie comportamentului şi inteligenţei sale, a fost avansat nilor, pe pământul cărora şi-a petrcut o parte a vieţii şi a fă– la numai 30 de ani – la rangul de tribun , rang echivalent gradului de cut după moarte nenumărate minuni.Dimitrie s-a născut în a colonel, iar mai apoi la rangul de comite, echivalent doua jumătate a secolului al III lea. Mama sa era creştină, iar tatăl său nu primise cu titlul de conte. Persecuţiile iniţiate în timpul lui botezul deoarece era conducătorul păgân al Provinciei Iliria.Datorită înclinaţiilor sale Diocleţian au fost continuate de Galeriu(305-311), militare, Dimitrie este educat în spiritul armatei romane, iar tatăl său bătrân de acum, autorul moral al Edictelor lui Diocleţian, şi Liciniu deja propusese împăratului ca să-i dea locul său.Ascultător şi perseverent, înţelept şi (308-324). studios, Dimitrie îşi pregătea însă şi sufletul , luptându-se cu vrăjmaşii nevăzuţi : paÎn aceste condiţii Sfântul Gheorghe a ales sătimile de tot felul.Odată cu moartea tatălui lui Dimitrie, împăratul Maximian oferă şi mărturisească public credinţa.Potrivit mărturisiritânărului Dimitrie atât gradul de general în armata romană, cât şi titlul de prefect al lor aghiografice, Sfântul Gheorghe a fost întemniţat Iliricului, în locul tatălui său.Cu aceeaşi ocazie împăratul trimite lui Dimitrie poruncă şi supus diferitelor torturi,prin care s-a încercat a-l de persecutare a creştinilor. În loc să execute ordinul împăratului, Dimitrie recunoaşdetermina să apostazieze de la credinţa în Hristos. te că singurul împărat al cerului şi al pământului este Iisus Hristos, Mântuitorul lumii ; Dintre torturile practicate în acea vreme de persecuîn loc de gradul de general, mărturiseşte că este smerit slujitor al lui Dumnezeu-celui tori amintim loviturile cu suliţa, aşezarea unor lesviu; în loc de prefect, recunoaşte că este egal cu aceia care credeau în viaţa veşnică. pezi de piatră pe piept, trasul pe roată, aruncarea în Pentru a-şi mărturisi şi adeveri credinţa sa , toată averea moştenită de la părinţi o groapa cu var, încălţarea cu sandale prevăzute în împarte la nevoiaşi, eliberează sclavii, oferă adăpost celor năpăstuiţi, ajută pe văduve talpă cu cuie, bătăi cu vine de bou ş.a. Însă răbdaşi pe orfani.Văzând aceste fapte administratorul averii sale părinteşti, Lupu s-a boterea şi seninătatea cu care a îndurat chinurile Sfântul zat, devenind ucenicul lui Hristos şi apostol al dreptăţii.În toamna anului 298 auzind Gheorghe i-au îndemnat pe unii dintre cei din jurul despre cele săvârşite de Dimitrie, împăratul a venit la Tesalonic, a chemat la sine pe său – chiar dintre chinuitori – să adere la creştinism. prefectul Dimitrie şi l-a sfătuit să se închine idolilor şi zeilor, altfel îl va ucide. Desigur Tradiţia consemnează o minune săvârşită de Sfântul Gheorghe în că în inima lui Dimitrie sălăşluia de mult Hristos , fapt care nu l-a lăsat înfricoşat de timpul întemniţării sale. Se spune că sfântul atingându-se de trupul vorbele împăratului , iar aceia care se împărtăşiseră din binefacerile revărsate de unui deţinut ce murise în celula sa, l-a inviat. Este ştiut faptul că Dimitrie asupra lor, au sărit în apărarea lui.Degeaba, împăratul a poruncit ca Dimitrie Alexandra , soţia împăratului Diocleţian, auzind de această minune, să fie trimis la închisoare, bătut, anchetat, schingiuit şi convins ca să se lepede de contrar voinţei soţului ei, s-a botezat. Ani în şir a insistat împăratul să credinţa în Hristos, iar cei care au primit noua învăţătură, să fie luaţi robi şi trimişi în o convingă să renunţe la creştinism, însă nu a cedat insistenţelor. afara provinciei Iliria.În cetate oficialităţile Tesalonicului pregătiseră serbări, ospeţe şi Aşa se face că după mulţi ani de refuz, în anul 315, Liciniu a condamlupte de arenă în cinstea împăratului. Printre atleţii cunoscuţi în toată provincia se nat-o la moarte, prin decapitare. Mărturiile aghiografice spun că tot află şi un oarecare Lie, cel mai puternic luptător din împrejurimi, nu se găsise nimeni atunci i s-a tăiat capul şi Sfântului Gheorghe. Punctul central al cultuca să-l înfrângă, dar, unul dintre ucenicii lui Dimitrie, rămas credincios şi după osânda lui Sfntului Mare Mucenic Gheorghe este legat de biserica din mucenicului, merge în temniţă şi întreabă pe stăpânul sau : ce să facă? Atunci Diospolis – Lydda, care adăpostea şi moaştele sale, conform mărturiDimitrie îl binecuvintează cu semnul Sfintei Cruci, asigurându-l pe tânărul Nestor, că ilor pelerinilor Teodosius, Antoninus şi Arculfus, care au vizitat-o între aşa cum Goliat a fost ucis de David , aşa va cădea şi uriaşul şi mândrul Lie în faţa secolele VI-VIII. Mijlocirea Sfântului Gheorghe era cerută în special cu forţei spirituale .Şi într-adevăr binecuvântarea şi rugăciunile Sfântului Dimitrie înprilejul bătăliilor, de către soldaţi şi conducători; mai ales că Sfântul tăresc pe Nestor care va ucide pe păgânul Lie.Împăratul în loc să răsplătescă pe înGhorghe se distinsese, la rândul său, prin numeroase acte de vitejie. vingător, a poruncit să fie ucis şi Nestor şi stăpânul său Dimitrie; Nestor a fost Istoricii bizantini consemnează mai multe bătălii căştigate şi numeroastrăpuns de săbiile soldaţilor romani în arenă, iar Dimitrie în temniţă, după ce a fost se minuni săvârşite prin invocarea numelui său, ceea ce a contribuit chinuit groaznic, tot cu sabia a fost lovit. Înainte de sfârşit Dimitrie a cerut o suliţă şi la răspândirea cultului său. Din aceste motive i s-au dedicat numeroacu propria mână a înfipt-o în coasta sa, zicând:,, Hristos a murit pentru păcatele nose biserici în Răsărit şi Apus. Cel mai mare ecou l-au avut victoriile astre; eu mor pentru el şi credinţa adevărată !”.Aşa s-a sfârşit din viaţă la 26 oct. 299. repurtate de cruciaţii lui Godefroy de Boullon împotriva saracinilor, Sluga sa credincioasă, Lupu, a luat toga sa de purpură, primită ca semn al înţelepciuîntre anii 1098 şi 1099, pentru recuperarea Antiohiei şi a Ierusalimului. nii, plină de sânge şi inelul său de general, a înmormântat rămăşiţele pământeşti şi a Între acestea se numără şi biserica din Beith Jala, în apropiere plecat în părţile Macedoniei de unde venise, la Tesalonic.Haina şi inelul Sfântului de Bethleem, ridicată pe locul unde se crede că sfântul Gheorghe a făceau minuni şi tămăduiau neputinţele celor credincioşi, iar acest fapt a nemulţumit omorât balaurul. Ca semn distinctiv, creştinii arabi din Palestina au pe împărat, care a poruncit tăierea capului ucenicului Lupu.Un credincios anume pus – pe frontonul caselor – efigia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Leonţiu, prieten cu Lupu, îmbolnăvindu-se a căutat moaştele Sfântului Dimitrie după Imaginea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe doborând balaurul spusele ucenicului Lupu, pe care le-a găsit bine mirositoare. S-a tămăduit pe loc, iar a fost reprezentată şi pe steagul Voievodatului Moldovei, încă din timtoga şi inelul sfântului făceau minuni peste tot.După Edictul de la Milano din anul 313, pul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, care avea o evlavie deosebită faţă de când Sfântul Împărat Constantin cel Mare dă libertate creştinismului, un prieten al acest sfânt militar, aşa cum se poate vedea pe steagul dăruit de acesmucenicului, anume Victor, botezat de mama Sf. Dimitrie după multă rugăciune ta Mănăstirii Zografu din Sfântul Munte sau pe cel care se păstra în primeşte îngăduinţa să pună moaştele Sfântului într-o raclă de aur şi zideşte o biseMuzeul militar de la Bucureşti. În primele icoane, mozaicuri şi fresce, rică impunătoare.Pentru creştinii ortodocşi români, dintru început, Sf. Mare Mucenic Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este cel mai adesea reprezentat purDimitrie a fost ocrotitorul sufletelor noastre.Tradiţia strămoşească îl recunoaşte ca tând armura specifică timpului – cea romană sau bizantină. După căizvorul bogăţiei şi belşugului, încheind perioada de toamnă, dând cale liberă iernii. derea Constantinopolului şi asocierea Sfântul Mare Mucenic Este considerat patronul iernii pastorale (26 oct.- 23 aprilie).Astăzi sfintele moaşte ale Gheorghe ordinelor cavalereşti, a început să fie pictat călare pe un cal Sf. Dimitrie se găsesc în oraşul Salonic. alb. Din aceeaşi perioadă dateează şi asocierea sa – în icoane – cu Protopop Cosmin Bălan, Protoieria Tg-Jiu

e Mucenic Sfântul Mar 26 octombrie

Dimitrie

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
23 aprilie
Sfântul Dimitrie, pictat pe un cal roib. În unele icoane, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este reprezentat de asemenea omorând cu o lance un dragon, aflat la picioarele calului său. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este şi ocrotitorul Armatei Române. Între toţi sfinţii, cei mai distinşi şi veneraţi de români sunt Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru, căci iată ce spune o legendă în privinţa aceasta: ”Dumnezeu văzând că neamul creştinesc dă cinste cuvenită acestor doi sfinţi, sărbătorirea lor a fost pusă la în capul primăverii şi la sfârşitul toamnei, iar pentru a li se da cinste le-a zis : ” Iată vă încredinţez vouă cheile vremii şi la porunca mea aveţi să închideţi, devreme ori mai târziu, vremile omului, după cum voi vedea purtarea oamenilor!” Sfinţii au primit cheile şi au plecat, unul în dreapta şi unul în stânga. Când se aude orăcăit de broaşte, Sf. Gheorghe ia cheile de la Sf. Dumitru şi închide iarna cu o cheie, iar cu cealaltă deschide primăvara cu vreme bună. Când călătoarele sunt plecate, când nu se mai vede puiul de broască pe afară, iar viscolul turbat dezbracă pădurea de frunza sa, tremurând Sf. Dumitru întinde mâna şi primeşte cheile de la Sf. Gheorghe, apoi închide cu o cheie vremea bună, iar cu alta deschide iarna, care cade ca un potop asupra lumii. Şi Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru poartă cheile la brâu, să nu le fure careva din uşile vremii şi să se joace cu vremea cum vrea.” După legendă ca şi după credinţă Sf. Gheorghe e cap de primăvară şi reînvietorul întregii naturi şi semănătorul tuturor seminţelor, iar Sf. Dumitru e sfârşitorul toamnei şi strângătorul bucatelor şi pâinilor. De la Sf. Gheorghe la Sf. Dumitru e jumătatea de an cea mai frumoasă. Legenda spune că undeva într-o ţară tăia un balaur cu 12 capete. El mânca pe oricine trecea prin apropiere. Şi nu se îndestula numai cu vitele, zilnic vroia câte o fată. Când a venit rândul fetei de împărat, acesta a promis că aceluia care o va scăpa i-o va da de soţie, lăsându-i moştenire şi întreaga împărăţie. A venit un tânăr cu suliţa lungă, călare pe un cal alb. S-a dus la balaur, care-l aştepta gata să-l înghită şi i-a înfipt suliţa în gât, răpunându-l. Apoi a plecat mulţumit că a scăpat ţara de aşa năpastă. Icoanele reprezentându-l pe Sf. Gheorghe sunt variaţiuni pe această temă. Înălţat în şa, în plin avânt, Sfântul străpunge cu uşurinţă balaurul, înfăţişat aproape întotdeauna foarte mic, undeva sub copitele calului.Credinţa învinge răul micşorându-i dimensiunile până la a face victoria inevitabilă. Dincolo de victoria crdinţei, stă credinţa victoriei ordinei împotriva haosului, a luminii împotriva întunericului. Plasată în plină primăvară, sărbătoarea de Sf. Gheorghe a absorbit majoritatea credinţelor populare legate de schimbarea anotimpurilor. Sfântul Gheorghe este patronul verii pastorale (23aprilie-26 octombrie). El deschide vara cu căldura şi reînvie vegetaţia. În cadrul sărbătorii se manifestă obiceiuri şi practici magice : fitomorfe (ramura verde), zoomorfe(mielul de Sf. Gheorghe), prin purificare având suport focul viu, slobozirea vitelor, etc. Se fac vrăji să nu fie furat laptele şi observaţii meteorologice pe timp îndelungat. În seara zilei de 22 aprilie (preziua Sf. Gheorghe) gorjenii puneau în poartă, diferit pe localităţi, ramuri verzi de fag, tei, mesteacăn, rug, alun, ca semn al vegetaţiei biruitoare. La Godineşti de Sfântul Gheorghe oamenii aduceau să pună în poartă câte un fag tânăr, drept, subţire, înalt de 4-6m, având un frumos smoc de rămurele cu frunze în vârf. Se credea că astfel gospodăria va fi ferită de trăsnete. La Racoţi fagul pus la stâlpul porţii se ţinea timp de un an, din aceleaşi considerente. Ziua de 22 aprilie, care precede sărbătoarea Sf. Gheorghe, se cheamă ziua de proor fiindcă în această zi se împroorează (termen de origine grecească) vitele, adică li se dă drumul în livezi. Înainte de a ajunge în livezi, vitele erau trecute prin lanurile de grâuşi lăsate să pască, în credinţa că astfel vor fi sănătoase iar grâul se va înfrăţi. La Sfântul Gheorghe oamenii credeau că este bine să calce pe iarba verde şi să se cântărească, în speranţa că nu se vor prinde farmecele de ei şi vor fi sănătoşi. În această zi se obişnuia să se reînoiască la oraş contractele de închiriere a caselor, iar la ţară se dădeau moşiile în arendă. Cei care poartă numele de Gheorghe sunt serbaţi prin petreceri iar la multe dintre satele Gorjului sunt organizate praznice ori hramuri (nedei). Protopop Cosmin Bălan, Protoieria Tg-Jiu

MOARTEA LUI ISUS. La 33 de ani Isus a fost condamnat la moarte
Cea mai “rea” moarte a epocii. Numai cei mai răi criminali au murit ca Isus. Şi cu Isus a fost şi mai rău, pentrucă nu toţi criminalii condamnaţi cu acea pedeapsă au avut cuie bătute în membrele lor. Cea mai “rea” moarte a epocii. Numai cei mai răi criminali au murit ca Isus. Şi cu Isus a fost şi mai rău, pentrucă nu toţi criminalii condamnaţi cu acea pedeapsă au avut cuie bătute în membrele lor. Da, au fost cuie...şi încă din cele mari ! Fiecare avea dela 15 la 20 cm, cu un cap de 6 cm şi la cealaltă extremitate ascuţit. Cuiele erau bătute în încheietura mâinii şi nu în palmă cum se spune. În încheietura mâinii există un tendon care ajunge în umăr şi când cuiele erau bătute, acest tendon se rupea, obligându-l pe Isus să forţeze toţi muşchii spatelui, pentru a ţine încheieturile în cuie şi pentru a putea respira, pentrucă pierdea tot aerul din plămâniDin cauza asta era obligat să se sprijine în cuiul bătut în picioare, care era mai mare decât cele dela mâini, pentrucă era bătut pe ambele picioare împreunate. Şi cum nici picioarele nu puteau suporta mult timp fără să se rupă, Isus era obligat să alterneze acest “ciclu” pur şi simplu ca să poată respira. Isus a suportat această situaţie puţin mai mult de 3 ore. Da, mai mult de 3 ore ! Mult timp, adevărat ? Câteva minute înainte de a muri, Isus deja nu mai sângera. Îi ieşea numai apă din tăieturi şi răni. Când ne imaginăm o rană , ne imaginăm o rană cu sânge, dar nu; rănile LUI erau adevărate găuri, găuri făcute în corpul său. EL nu mai avea sânge ca să sângereze, încât îi curgea numai apă. Corpul omenesc conţine aproximativ 3,5 litri de sânge (la un adult). Isus a vărsat 3,5 litri de sânge; a avut 3 piroane enorme bătute în membrele sale; o coroană de spini pe cap şi deasemenea un soldat roman l-a împuns cu o sabie în coaste. Toate astea fără a menţiona umilinţa prin care a trecut după ce a cărat propria cruce cam doi kilometri, în timp ce mulţimea îi scuipa faţa şi aruncau cu pietre în EL ( crucea cântărea aproape 30 kg, numai în partea de sus, în care i-au bătut cuiele dela mâini ). Toate astea le-a suferit Isus, numai pentruca tu să ai drum liber la Dumnezeu. Pentruca tu să ai toate păcatele “spălate”. Toate, fără excepţie!. Nu ignora situaţia asta. EL A MURIT PENTRU TINE ! Pentru tine care citeşti acum acest e-mail. Nu crede că EL a murit pentru alţii, pentru cei care merg la Biserică sau pentru cei care sunt călugări, preoţi, monahi, episcopi, etc. EL a murit pentru tine ! E uşor să trimiţi glume, poze cu prostii sau porno prin e-mail, dar când este ceva în legătură cu Dumnezeu, îţi e ruşine să-l trimiţi celorlalţi, pentrucă te preocupă ceeace cred ei despre credinţa ta. Acceptă realitatea, adevărul că ISUS ESTE UNICA SALVARE A LUMII. Dumnezeu are planuri pentru tine, învaţă-i pe toţi ceeace a suferit EL, numai pentru a te salva pe tine. Gândeşte-te la asta acum ! Dumnezeu binecuvântează vieţile noastre! Timp de 60 de secunde, lasă ceeace faci acum şi profită de această oportunitate ! Să vedem dacă satana poate opri asta.Tot ce trebuie să faci este următorul lucru: 1.Pur şi simplu roagă-te pentru persoana care ţi-a trimis acest mesaj: Doamne, tu şti bine viaţa lui... şi te rog binecuvântează-l şi ajută-l în toate. Ai grijă de familia, sănătatea, munca lui şi de toate dorinţele plănuite pentru acest an. Nu-l lăsa să cadă în ispită şi liberează-l de cel rau. În numele lui Isus, amin. 2. Apoi, trimite TUTUROR persoanelor pe care le ai în lista ta de contacţi şi celor pe care încă nu îi ai… 3. Intr-o clipă doar, aceste persoane se vor ruga pentru tine şi tu vei reuşi să faci ca multe persoane să se roage la Dumnezeu pentru alte persoane. 4. Apoi, gândeşte-te doar un moment şi apreciază puterea lui Dumnezeu în viaţa ta, pentru a face ceeace tu şti că LUI îi place. Dacă nu îţi este ruşine să faci asta, te rog, urmează instrucţiunile. Isus Hristos a spus, “Dacă ţi-e ruşine cu mine, eu mă voi ruşina cu tine în faţa Tatălui meu”. Dacă nu îţi este ruşine, trimite acest mesaj...numai dacă crezi în el. Da, îl iubesc pe Dumnezeu. EL este izvorul existenţei mele şi Salvatorul meu. EL îmi dă putere să trăiesc şi ziua şi noaptea. Fără EL, nu sunt nimica, dar cu EL “pot totul cu Hristos care mă întăreşte „. Filipinezii 4:13. Asta este dovada cea mai simplă. Dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu şi nu te ruşinezi de toate lucrurile minunate pe care le-a făcut EL pentru tine, trimite acesta persoanelor pe care le iubeşti.

22

C.V.

v 12 0 d e a n i d e î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

Nr. 66-67

M u r m u r u l J i l þu l u i

C e r n o b î l - Fa n t o m e l e t r e c u t u l u i
mari. În acea perioadă, numărul anticipat al victimelor era estimat la zeci de mii, dar ultimul bilanţ ONU, publicat în septembrie 2005, indică un număr mai mic de victime, estimând la 4000 decesele provocate direct în Ucraina, Belarus şi Rusia. Bilanţul este însă contestat, şi Greenpeace vorbeşte despre o campanie de dezinformare “insultătoare pentru victime” şi de “complicitate cu lobby-ul nuclear”. Raportul Greenpeace, dezminţit de OMS, a fost dat publicităţii înaintea împlinirii a 20 de ani de la explozia de la Cernobîl şi arată că cercetările efectuate de diverşi oameni de ştiinţă relevă că în jur de două miliarde de oameni ar fi fost afectaţi de radiaţii după explozia din 1986.Se afirmă că 100.000 de persoane vor muri de cancer în urma efectelor accidentului, mai ales în Ucraina, Belarus şi Rusia, estimările cu mult cifra prognozată de AIEA. Un studiu al cercetătorilor britanici intitulat “Un alt raport despre Cernobîl” (TORCH), dat publicităţii la Kiev, oferă cifre total diferite de cele din raportul Controversat al ONU, evaluând între 30.000 şi 60.000 numărul total al deceselor de cancer antrenate de catastrofa nucleară de la Cernobîl, adică de peste zece ori mai mare. Numărul morţilor de cancer nu va fi niciodată cunoscut cu adevărat, arată raportul britanic, dar TORCH “contrabalansează afirmaţiile făcute de ONU, care a minimalizat consecinţele mortale ale accidentului nuclear, şi a eşuat în a face o analiză substanţială a efectelor acestuia în Europa şi în lume”. “Verzii” europeni au cerut Comisiei Europene o anchetă independentă privind consecinţele accidentului de la Cernobîl, acuzând ONU şi AIEA că minimalizează totul:”În situaţia în care AIEA şi industria nucleară nu încetează să minimalizeze sistematic consecinţele topirii reactorului din Ucraina, este important ca Bruxellesul să prezinte un bilanţ exhaustiv şi realist al consecinţelor catastrofei din 1986”, relevă ecologiştii europeni. Ei doresc să se afle numărul deceselor provocate direct de accident atât în cele mai afectate trei tări – Ucraina, Belarus şi Rusia – cât şi în interiorul UE, dar şi răspunsuri asupra “gradului de contaminare radioactivă maximală care a afectat cetăţenii europeni prin consumarea de vânat, fructe, ciuperci” şi “restricţiile aplicate agriculturii în interiorul UE pănă azi”. Cei mai afectaţi de consecinţele exploziei de la Cernobîl au fost „lichidatorii”, cele circa 600.000 de persoane din fostele republici sovietice trimise să cureţe situl accidentat după catastrofa nucleară, în condiţii derizorii de securitate şi să construiască “sarcofagul” din jurul reactorului avariat. Potrivit Centrului de cercetare asupra medicinei radiaţiilor din Kiev, ”rata mortalităţii lichidatorilor ucraineni a crescut de şase ori în perioada 1988-2002”. Ministrul situaţiilor de urgenţă din Ucraina declară că 94% dintre “lichidatorii” ucraineni încă suferă de maladii ale oaselor şi sistemului nervos şi 65.000 dintre ei sunt invalizi, doar raportul ONU considerând urmările catastrofei ca fiind “exagerate”. Viitorul energiei nucleare continuă să fie subiect de dezbatere în Europa, chiar dacă temerile privind producerea unui nou accident nuclear s-au redus(asta până pe 11 martie 2011 când lumea a cunoscut un nou accident nuclear, cel de la Fukushima-Daiichi, acesta fiind o urmare a cutremurului din nord-estul Japoniei de la ora 14:46, urmat de un tsunami de mari proporţii, accident clasificat la data de 12 aprilie 2011 ca fiind de nivel 7, nivelul maxim pe scara accidentelor nucleare, nivel deţinut şi de accidentul de la Cernobîl).Creşterea preţului petrolului şi eforturile de protejare a mediului par a înclina balanţa în favoarea energiei nucleare în multe state europene şi sentimentul de insecuritate şi mişcările contestatare au tendinţa de a se reduce. Doar în Rusia şi Austria, neîncrederea în energia atomică rămâne la un nivel ridicat. La nivel mondial există însă şi opozanţi care apreciază că sectorul nuclear, chiar dacă a realizat o serie de progrese în unele puncte după Cernobîl, a înregistrat deteriorări în altele. Greenpeace relevă “îmbătrânirea parcului de reactoare nucleare mondial” şi consideră că “la nivel global există o situaţie mai riscantă decât în 1986, când parcul era aproape nou”, un exemplu relevant fiind Fukushima. Şefii statelor membre ale Comunităţii Statelor Independente (CSI), fostele republici sovietice, mai puţin statele baltice, au dat publicităţii un apel adresat popoarelor acestui organism şi comunităţii internaţionale, amintind, la împlinirea a două decenii de la avaria de la Cernobîl, că aceasta a fost cea mai gravă catastrofă tehnogenă a secolului trecut. În pofida unor măsuri de protecţie extrem de costisitoare , luate imediat după producerea accidentului, precum şi în anii care au urmat, centrala nucleară de la Cernobîl rămâne o potenţială sursă de pericol în centrul Europei.

120 ani

La 26 aprilie 1986, ora 1:23 dimineaţa, miezul atomic al reactorului numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl (Ucraina) a declanşat – culmea ironiei, în timpul unui test de securitate – cea mai mare catastrofă din istoria utilizării civile a energiei nucleare. În urma unei erori de manipulare au avut loc două explozii, care au spulberat clădirea şi au provocat ridicarea unei coloane de fum radioactiv. “O lumină stranie domina împrejurimile şi, deasupra centralei, un nor gros întuneca cerul”, povesteşte un martor, precizând că “responsabilii erau pierduţi, paralizaţi”. Combustibilul nuclear a ars timp de 10 zile, răspândind în aer milioane de radioelemente, echivalente cu intensitatea a cel puţin 200 de bombe de tipul celei de la Hiroshima. Elementele chimice cele mai grele, în special stronţiul şi ceriumul, recădeau în zonele apropiate, iar cele mai uşoare, ca iodul şi cesiumul, au format un nor care, purtat de vânt, a contaminat trei sferturi din Europa. Vântul sufla atunci spre nord-vest si norul care a poluat grav Ucraina, Belarus şi Rusia a ajuns deasupra ţărilor scandinave. S-a îndreptat spre sud şi apoi spre vest, contaminând, prin intermediul ploilor, Europa Centrala şi Balcanii, Italia, Marea Britanie şi Irlanda. Primii pompieri sosiţi la faţa locului pentru a opri extinderea incendiului la reactorul numărul 3 au fost expuşi la radiaţii enorme. Doi dintre membrii echipelor de intervenţie au murit pe loc, alţi 28 în săptămânile care au urmat, toţi din cauza iradierii puternice. Încă de la început, Moscova a încercat să ascundă catastrofa şi apoi să o minimalizeze, pentru a salva faţa tehnologiei sovietice. Suedia a fost cea care a alertat comunitatea internaţională la 28 aprilie, anunţând o creştere puternică a nivelului de radiaţii pe teritoriul său. Evacuarea oraşului Pripiat, cu 45.000 de locuitori, aflat la 3 km de centrală, a avut loc abia la 27 aprilie, iar la Kiev, copiii au mărşăluit cu steaguri roşii în mâini pentru defilarea tradiţională de 1 mai, în timp ce vântul purta norul radioactiv peste capitala ucraineană. Un ordin de restrângere a deplasărilor sau distribuirea de tablete de iod ar fi evitat absorbirea de iod radioactiv, reducând astfel numărul cazurilor de cancer. Ucraina a acceptat să închidă, la 15 decembrie 2000, ultimul reactor funcţional de la Cernobîl, numărul 3, în schimbul unui ajutor internaţional de 2, 3 miliarde de dolari. Centrala de la Cernobîl, vârf de lance al industriei sovietice, se afla în Ucraina, la graniţa cu Belarus, iar dacă autorităţile de la Moscova nu ar fi tăcut vreme de mai multe zile de la explozie, numărul victimelor şi efectele accidentului nuclear nu ar fi fost atât de

Pentru depăşirea consecinţelor acestei oribile catastrofe, în etapa actuală unul din obiectivele primordiale este reabilitarea complexă a zonelor afectate, aflate în prezent într-o situaţie extrem de dificilă, cauzată de distrugerea infrastructurii ecologice, exodul forţei de muncă, problemele demografice. Catastrofa de la Cernobîl nu mai este decât o amintire îndepărtată, şi energia nucleară revine în graţii în numeroase state care caută un răspuns la epuizarea hidrocarburilor şi a încălzirii climatice. Numeroase declaraţii politice, în Europa şi în Statele Unite, stau mărturie sfârşitului acestui tabu. La summit-ul G8 asupra energiei de la Moscova, secretarul de stat al energiei din SUA, Samuel Bodman, a propus un parteneriat mondial în sectorul nuclear pentru a permite ţărilor în curs de dezvoltare un acces securizat la atom, sub egida AIEA. O mişcare se conturează în lume în favoarea revenirii energiei nucleare, motivaţia fiind determinată de creşterea preţurilor materiilor prime, întreruperile de gaz rusesc din iarna trecută şi investiţiile deosebit de mari în capacităţile de producere a energiei electrice. Petrolul, gazul şi cărbunele, ale căror preţuri cresc continuu în ultimii doi ani, reprezintă 80% din energie la nivel mondial, iar potrivit experţilor, rezervele petroliere şi, în mai mică măsură, gaziere ar putea scădea drastic în următoarele trei decenii. Zona de interdicţie instituită după catastrofă a devenit în 26 de ani o rezervaţie naturală. Cu un nivel de radioactivitate periculos după explozia de la Cernobîl, zona de 4.000 km pătraţi a fost evacuată şi închisă, transformânduse în rezervaţie, unde natura si-a reintrat în drepturi.Acum, vizitatorii pot descoperi cai, elani, vulpi, castori, mistreţi sau specii de păsări pe cale de dispariţie. Mediul a trecut prin mai multe faze de adaptare după catastrofă. Prima a durat un an, provocând moartea plantelor şi a animalelor grav iradiate, cum a fost cazul “pădurii brune” de pini, care a trebuit tăiată şi îngropată. Puieţii plantaţi ulterior cresc acum foarte repede. O credinţă locală susţine că reînnoirea faunei şi a florei, grav afectate timp de şase ani, se datorează vegetaţiei de rostopască, plantă ce creşte din abundenţă şi care a curăţat solul după 1986. Aşadar, chiar dacă omul, prin acţiunile sale greşite, creează un infern ostil vieţii, natura are puterea de a se regenera, şi a creşte din propria-i cenuşă, astfel ceea ce a fost odată al naturii, luat mai apoi de om, va redeveni al naturii.
Adrian Lucian

23

v 12 0 d e a n i d e î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

M u r m u r u l J i l þu l u i

Nr. 66-67

120 ani

Valorile în care cred

24

Nikola Tesla a fost un om de ştiinţă original şi foarte fertil în materie de invenţii. În jurul presupuselor ori adevăratelor invenţii ale lui Tesla circulă multe legende. Citiţi o continuare osuccintă, dar vie şi pasionantă trecere în revistă a vieţii şi realizărilor ştiinţifice ale lui Tesla. Deşi Tesla (1856 – 1943) a murit înainte de inventarea tranzistorului, acesta avea abilitatea de a-şi folosi mintea aşa cum ne folosim noi astăzi de computer: îşi proiecta, construia şi testa toate invenţiile folosindu-şi uluitoarea capacitate de concentrare mentală. Fără a fi nevoie de vreo schiţă, acesta a putut construi modele funcţionale ale invenţiilor sale. Inteligenţa nativă a lui Tesla a fost însoţită de această putere deosebită de concentrare, care, deopotrivă, l-a binecuvântat şi torturat din copilărie. După unele indicii, se pare că Tesla a suferit de unele probleme psihice, în special în ultima parte a vieţii. Acesta a petrecut mare parte a timpului lucrând obsesiv şi solitar; interacţiunea cu persoanele obişnuite pare a fi fost o sarcină grea pentru Tesla. Poate de aceea, la bătrâneţe, el a pretins că a reuşit să contacteze fiinţe cu inteligenţă superioară de pe planeta Venus. În ciuda excentricităţilor sale (ori poate tocmai din cauza acestora) Nikola Tesla a fost capabil să-şi folosească puterea minţii pentru a îmbunătăţi vieţile a miliarde de oameni.  Invențiile, precum și munca teoretica ale lui Tesla au pus bazele cunoștințelor moderne despre curentul alternativ, puterea electrica, sistemele de curent alternativ, incluzând sistemele polifazice, sistemele de distribuție a puterii și  motorul pe curent alternativ ,care au determinat cea de-a doua Revoluție Industrială. Tesla era etnic sârb, s-a născut în satul Smilijan, în Imperiul Austro-Ungar (actual Croația). Era cetățean al Imperiului Austriac prin naștere și mai târziu a devenit cetățean american. Prin demonstrația lui de comunicare fără fir prin intermediul undelor radio în 1894 și după victoria în “războiul curenților”, a fost recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari ingineri electricieni ai U.S.A. Mare parte din munca sa inițială a fost pionierat în ingineria electrică modernă și multe dintre descoperirile lui au fost de foarte mare importanță. În toată această perioadă, în Statele Unite faima lui Tesla rivaliza cu a oricărui inventator sau om de știință al vremii, dar din cauza afirmațiilor sale aparent incredibile și în unele cazuri aproape neverosimile despre dezvoltarea invențiilor și inovațiilor științifice și tehnologice, Tesla a fost în final etichetat drept un om de știință nebun. Amprenta lui Tesla poate fi observată în civilizația modernă oriunde este folosita electricitatea. Pe lângă descoperirile sale despre electromagnetism și inginerie, Tesla este considerat un pionier în domeniile roboticii, balisticii, știință calculatoarelor, fizicii nucleare și fizicii teoretice. Tesla consideră cercetarea diferitelor întrebări ridicate de către știință drept cea mai nobila metoda de îmbunătățire a condiției umane cu ajutorul principiilor științei și progresului industrial și una care sa fie compatibila cu natura. Totuși, o parte din munca să a fost ultilizata într-un mod mai puțin ortodox și într-un mod controversat, pentru a susține pseudo teorii științifice, teorii despre OZN-uri și ocultism-ul New Age. Cu numele sau a fost botezata unitatea de măsură a inducției magnetice din Sistemul Internațional (1 Tesla = 1T). Există dovezi substanţiale conform cărora, pe când era copil, coeficientul de inteligenţă al lui Nikola era unul foarte ridicat. Certificatul de botez al lui Nikola Tesla atestă că dată a nașterii 28 iunie 1856. Tatăl sau a fost Milutin Tesla, preot ortodox sârb și mama, Duka Mandić.Nikola Tesla a fost al patrulea fiu dintr-o familie cu cinci copii, având un frate mai mare, Dane, care a murit într-un accident de echitație când Nikola avea 9 ani și trei surori(Milka, Angelina și Marica). Familia lui s-a mutat la Gospić în 1862. Tesla a urmat cursurile școlii „Gymnasium Karlovac” în Karlovac, unde a terminat în doar trei ani ciclul de

învățământ de patru ani. Ulterior a început studiile de inginerie electrică la Universtatea din Graz în 1875, în timpul căreia a experimentat unele utilități ale curentului alternativ. Unele surse afirmă că a fost licențiat al Universității din Graz,  cu toate acestea, universitatea afirmă că nu a obținut nicio diploma și că nu a trecut mai departe de al doilea semestru al anului trei, în timpul căruia a renunțat la cursuri. În decembrie 1878 a plecat din  Graz  și a întrerupt legăturile cu familia. Apropiații credeau că se înecase în Râul Mur. S-a îndreptat către  Maribor,(astăzi în  Slovenia), unde a obținut primă să slujba că subinginer, post pe care l-a ocupat timp de un an. În timpul acestei perioade a suferit o criza nervoasă. Tesla a fost apoi convins de către tatăl sau să se înscrie la cursurile Universității Carolina în Praga, la care a asistat în vara anului 1880. Aici a fost influențat de către  Ernst Mach. Cu toate acestea, după moartea tatălui sau a abandonat universitatea, terminând doar un curs. Citind cartea lui Ruder Boskoviç, Theoria Philosophiae Naturalis, in fata bobinei transformatorului sau de înaltă tensiune în East Houston Street, New York.Tesla își petrecea mult timp citind cărti, pe care le memora în întregime, având memorie fotografică. Tesla a relatat în autobiografia sa că în numeroase ocazii a experimentat momente detaliate de inspirație. În timpul copilăriei a avut mai multe episoade de boală. Avea o afecțiune foarte ciudată, care se manifestă prin apariția unor fascicule de lumina orbitoare în fata ochilor, adesea însoțite de halucinații. Aceste halucinații erau asociate unui cuvânt sau idee care îl urmărea. Uneori, aceste halucinații îi dădeau soluția la problemele care îl preocupau.Putea vizualiza în formă reală orice obiect al cărui nume îl auzea. În prezent, afecțiunea numită sinestezie prezintă simptome similare. Tesla putea vizualiza o invenție cu o precizie incredibilă, incluzând toate dimensiunile, înainte de a începe să o construiască, tehnică pe care azi o cunoaștem că gândire vizuală. Nu obișnuia să deseneze schițe ale invențiilor, concepea totul din minte. De asemenea, avea premoniții ale evenimentelor care aveau să se întâmple, premoniții care au început încă din timpul copilăriei. În 1880 s-a mutat la  Budapesta  pentru a munci în Compania Națională de Telegrafie, devenită ulterior Compania Națională de Telefonie. Acolo l-a cunoscut pe Nebojša Petrovič, un tânăr inventator sârb care trăia în Austria. În ciuda faptului că întâlnirea celor doi a fost de scurtă durata, au lucrat împreună la un proiect care folosea turbine gemene pentru a genera energie continuă. În momentul în care s-a deschis centrală telefonică în 1881 în Budapesta, Tesla devenise șeful electricienilor din companie și a fost mai târziu inginer pentru primul sistem telefonic al țării. De asemenea a inovat un dispozitiv care, conform unora, era un amplificator telefonic, însă pentru alții ar fi fost primă boxa de amplificare a sunetului Dacă abilităţile cognitive ale lui Tesla par a fi moştenite de la cei doi părinţi (tatăl cunoştea pe de rost Biblia, iar mama vorbea 4 limbi străine), inteligenţa sclipitoare pare să fi fost întărită de puterea sa de concentrare şi motivaţia intensă. Este posibil ca această intensitate să fie un răspuns la tragica moarte a fratelui mai mare, care a survenit pe când Nikola avea doar 5 ani. După decesul fratelui, a decis să devină la fel de bun şi inteligent pe cât a fost defunctul. Pentru un copil de 5 ani, Tesla a demonstrat o abilitate neobişnuită de a se concentra preţ de mai multe ore asupra proiectelor sale ştiinţifice. Nikola avea abilităţi de memorare vizuală excepţionale; putea păstra ideea unei maşini ori a unei invenţii în minte, o putea testa, manipulând-o în diferite poziţii mental şi putea vizualiza maşina în mişcare. Deşi în mod clar un copil supradotat, Tesla a arătat uneori un comportament excentric. Era foarte sensibil la anumite sunete şi putea cu greu să suporte zgomotul unui tren trecând prin apropiere. Aceste

simptome, prezente la copii, sunt considerate semne ale autismului. Tesla a absolvit liceul (care dura 4 ani) în 3 ani. Apoi, la vârsta de 17 ani, s-a expus deliberat virusului holerei. De ce a făcut asta? Pentru a evita executarea serviciului militar şi pentru a putea să continue cercetările sale. Deşi îşi revenise în bună măsură atunci când a fost controlat de doctor, a părut totuşi suficient de slăbit pentru a primi certificat de invalid. Această boală periculoasă i-a permis să se întoarcă la studiile sale după un an de zile (timp în care a citit romane, a învăţat biliard cu tatăl său şi a memorat majoritatea cărţilor din librăria locală). La Institutul Politehnic din Graz, Austria şi la Universitatea din Praga, Tesla a continuat să fie însetat de cunoaştere, dovedindu-se un tocilar de frunte. Lucra în mod regulat până la 3 dimineaţa la cele mai dificile probleme (după ce dormea doar 4 ore). Într-o scrisoare a decanului Universităţii din Praga trimisă părinţilor lui Tesla, acesta spunea: “Fiul dumneavoastră este o stea de primă magnitudine”. În timpul liber, Tesla a organizat prima activitate interuniversităţi, în care o echipă dintr-o universitate provoca o altă echipă dintr-o altă universitate la şah. Există ceva dovezi că, odată ajuns la maturitate, Tesla a suferit de o afecţiune psihică, numită OCD (obsessive-compulsive disorder, tulburare obsesiv-compulsivă). Este probabil ca tocmai extraordinara sa capacitate de a realiza calcule complexe să fi contribuit la tendinţele sale obsesive. Această afecţiune este posibil să-l fi afectat pe Tesla sub aspectul abilităţii sale de a stabili relaţii sociale. Obsesiile sale includeau fobia de mizerie şi microbi şi concentrarea asupra numărului trei. Obsesiile mentale sunt adesea asociate cu un comportament compulsiv ce se supune unor reguli rigide. Tesla se simţea “obligat” să efectueze acţiuni repetitive, ca de exemplu să facă totul în seturi de trei. De pildă, după ce se plimba o dată în jurul unei clădiri, acesta simţea nevoia să repete acţiunea de încă două ori. Tesla prefera să cineze singur, şi această apucătură avea legătură şi cu obiceiul său de a curăţa farfuriile şi tacâmurile cu 18 şerveţele înainte de masă. După aceea, el calcula volumul mâncării din farfurie. Deşi un obstacol pentru relaţii sociale, obsesiile lui Tesla l-au ajutat în materie de idei. Într-un articol din 1915 el a prezis că electricitatea va duce la eliminarea microbilor, insectelor şi a rozătoarelor de pe Pământ. De asemenea, el a prezis că vor exista băi electrice în fiecare casă care vor curăţa corpul de praf şi alte particule, că municipalităţile vor adopta aspiratoare electrice de praf care vor steriliza aerul, mâncarea şi apa. Tesla a fost în mod clar interesat să folosească tehnologia pentru a-şi rezolva propriile probleme obsesive. REL AŢIILE DE L A VÂRSTA MATURITĂŢII. Deşi apropiat de membrii familiei sale, Tesla a avut doar câteva relaţii apropiate cu femei de-a lungul vieţii sale. Nu s-a căsătorit şi nici nu a avut copii. Obsesiile lui Tesla şi fobia sa pentru microbi probabil au contribuit la acest curs al vieţii. Se cunoaşte că nu-i plăcea să atingă părul cuiva ori să strângă mâini şi, din aceste motive, evita contactul cu alţii. În mod frecvent lucra singur la invenţiile sale, “răsucind” lucrurile în mintea sa uluitoare iar şi iar. Într-o perioadă în care nu a avut de lucru ca inginer, Nikola a săpat şanţuri. Cât a lucrat cu pământul, acesta a legat prietenii cu ceilalţi săpători. Dar deşi pare că avea capacitatea de a iniţia şi dezvolta prietenii, rareori a fost interesat să le cultive. Tesla a avut dificultăţi în a interacţiona cu persoanele de autoritate, în special cu angajatorii săi. Iar aceste dificultăţi se datorează, măcar în parte, înţelegerii sale superioare a sistemelor electrice la care lucra. A fost în mod constant frustrat pentru că în mintea lui existau maşinării complexe care

nu puteau fi realizate în practică. Astfel, în loc să creeze, el trebuia să lucreze pentru oameni care nici măcar nu reuşeau să înţeleagă concepţiile sale mecanice. Din acest motiv, Tesla a preferat să lucreze singur adeseori, pentru a nu fi întârziat de “cei inferiori” (incluzându-l aici pe Thomas Edison). Din când în când, aceste “diferenţe creative” au dus la izolarea lui. În ultimii ani, Tesla a devenit şi mai izolat socialmente decât de obicei. El a început să petreacă timp important zilnic hrănind porumbei şi îngrijind păsări rănite. În ciuda fobiei pentru microbi, a fost văzut adeseori în parc, având braţele acoperite de porumbei; a avut chiar şi un porumbel favorit, de culoare albă, care îl vizita adeseori la fereastra apartamentului său. Geniu indiscutabil, Tesla a lăsat în urmă mai bine de 200 de invenţii. La o jumătate de secol după moartea sa, mai mult de o sută dintre invenţiile lui Tesla erau încă în uzul a milioane de oameni. Creaţiile lui Tesla au inclus realizări extraordinare la acea vreme, ca arcul electric, motorul de curent alternativ şi sistemele de transport al electricităţii către gospodării. El este faimos pentru bobina de inducţie pentru curenţi alternativi de înaltă frecvenţă, concepută pentru creşterea tensiunii la frecvenţe înalte - un pas necesar pentru propagarea undelor cu ajutorul unei antene. Mulţi consideră că Tesla ar trebui creditat cu descoperirea radioului. În fapt, sistemul său de circuite oscilante, reglabile au făcut radioul posibil. Tesla, de asemenea, a introdus conceptul de cuptor cu microunde. El a avut o puternică intuiţie a electricităţii şi a undelor radio, ceea ce i-a permis să proiecteze maşini funcţionale. Tesla a avansat o mulţime de idei despre putere care erau destul de corecte, dar şi unele care erau doar extravagante. De pildă, el a înţeles faptul că transmiterea wireless a energiei este posibilă, dar nu a ştiut că există limite în privinţa cantităţii de energie transmise astfel. El a proiectat un turn prin intermediul căruia urma să transmită energie electrică în mod gratuit în orice loc de pe planetă, folosindu-se de proprietăţile de reflexie ale ionosferei, dar nu a realizat că, deşi principiul funcţionează în cazul undelor radio AM, nu este aplicabil în cazul curentului electric. De asemenea, Tesla a gândit acest turn şi ca o armă gigantică, ce ar putea să fie folosită pentru scopuri de apărare. Mai mult, a crezut că folosind energia electrică ar putea schimba vremea pe Terra, fapt despre care cercetătorii de astăzi cred că nu este posibil. Deşi înţelegerea  lui Testa asupra ionosferei şi a transmiterii fără fir a energiei erau mult înaintea timpului său, acesta a atribut uneori naturii proprietăţi pe care nu le avea. Reputaţia lui Nikola Tesla ca fiind un cercetător nebun a fost «cimentată» de aşanumitul incident cu extratereştrii. După ce a declarat că primeşte mesaje de la locuitorii planetei Marte ori de pe Venus prin intermediul echipamentelor sale de recepţie, oamenii de ştiinţă ai vremii s-au întrebat dacă Nikola mai este în deplinătatea facultăţilor mentale. Acesta era convins că există viaţă în Univers, în afara celei de pe Terra şi a fost mereu interesat de modalităţi de a contacta locuitori din sistemul nostru solar, nepământeni. Tesla nu a reuşit niciodată să convingă pe cineva că a reuşit să recepţioneze semnale extraterestre.

Ion Daniel

v 12 0 de a n i de î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

Nr. 66-67
MOŞ CRĂCIUN Eu cunosc pe Moş Crăciun Şi acuma să vă spun Cum venea el pe cărare Cu darurile la spinare. Gâfâia şi se gândea La ce copil să mai stea! Şi gândind aşa de bine S-a oprit tocmai la mine. L-am primit, s-a încălzit, Darurile le-am primit Şi cu drag i-am mulţumit. L-am rugat să ţină minte Şi la anul să nu uite Să-mi aducă drept ca dar O carte de abecedar Pe care s-o folosesc La şcoală când pornesc. Mi-a spus Moşu’ că m-ascultă De-s cuminte-n grădiniţă.

M u r m u r u l J i l þu l u i
Care au trecut de sută Plata lor ţi se impută. Pentru porci să nu plăteşti, Coteţul să ţi-l goleşti Şi când ajungi la Crăciun, O să pui lenea la fum Şi treci grabnic la regim. Vrei să ai mai multe vaci Încearcă, dar vezi cum faci, Să nu le mai pui cercei C-o să dai cam scump pe ei. Viţelul când fată o vacă Fă cum se făcea odată: Nu lăsa vaca să-l lingă, Taie-l şi pune-l la grindă Ca să scape de cercel, Să n-ai necazuri cu el. Să ai turmă cât mai mare De berbeci şi de mioare Să le-ascunzi ca altădată Şi multe să nu se vadă Să poată fi numărate Şi impuse ca la carte. I. Gazul pentru încălzit S-aude că s-a scumpit. Nu poţi să zici că nu-i bine, Cu cei ce-l vând nu te pune Că ş-aşa iarna-i ca-n vară Te dă căldura afară. La lumină să plăteşti Mai ieftin precum doreşti, Fasungul ce-l ai la bec Fă să fie tot defect, Frigideru-l scoţi din priză Că ş-aşa nu are miză Carne să mai congeleze Că dispare cum se vede. Şi televizorul tău Să-l arunci, să-l dai în hău, Minciunile să le-alungi Şi de ele să tot fugi. Brutari, ca să se ajungă, Fac pâinea un pic mai lungă Dar mai taie din lăţime Să le fie tot lor bine. Unde cred, precis ajung Că-i fac preţul şi mai lung. Şi coplata la spital E un venit colosal Dac-apuci ca să nu mori Şi să-ţi dea banii pe flori, Pe lumini şi pe colivă Ca să scapi pe veci de criză. Nu mai eşti binevenit C-ai plecat şi n-ai plătit. Vezi, omule, ce-ai făcut? Ai votat doar pe minţit Că-n campanie, măi frate, Cu vorbe ţi-au dat de toate Iar acum te lăfăieşti În dările ce plăteşti. Din puţinul ce-l mai ai Nu opreşti nimic de trai. Sfat: Nu-ncerca să înşeli statul Că precis ai dat de dracu Şi-n loc să dormi liniştit La răcoare te-a pitit. Stai acolo mai mulţi ani Că tu nu ai gologani. Să dai o şpagă mai mare Ca să-ţi dea cu suspendare. SUFLETEASCA MULŢUMIRE La optzeci şi trei de ani de viaţă Vă am acum pe toţi în faţă: Copii, nepoţi şi strănepoţi Ce aţi venit să mă vedeţi Şi să-mi uraţi, cum e firesc, Încă mai mulţi ani să trăiesc. Vă mulţumesc că v-aţi gândit La cel ce pe toţi v-a iubit Şi-am încercat cât am putut Pe fiecare să v-ajut Să creşteţi mari, să vă formaţi În viaţă să vă descurcaţi. În lume eu am fost sortit S-ajung orfan încă de mic Căci tata, cum s-a întâmplat, De mult din lume a plecat. Iar mama, Nica în văduvie Sortită a fost ca să rămâie Cu trei copii ce i-a crescut Şi multă trudă a avut Pân’ ne-a văzut pe fiecare C-avem familia-n formare Şi viaţa-i plină de povară Devenind parcă mai uşoară. Dar bucuria n-a durat Prea mult, căci, cum s-a întâmplat, Maria, sora mea mai mare, Să aibă o lovitură tare Şi să rămână tinerică Şi văduvă, dar şi mămică. Războiul crunt ne-a pedepsit Căci Gheorghe-al ei n-a mai venit Să-şi vadă fiul mic lăsat Orfan să crească-n al său sat. Şi eu am fost sortit de timpuriu Ca tânăr văduv să deviu Cu doi copii lăsaţi în grija-mi Să crească-n viaţă fără sprijin. Dar Dumnezeu i-a ajutat Şi altă mamă şi-au aflat Ce i-a-ngrijit şi i-a crescut De parcă ea i-ar fi făcut. Mai mult, ca să le fie bine, Un frăţior adus-a-n lume Şi împreună au crescut Toţi trei, o mamă au avut. Mă bucur mult fiindcă toţi trei Adusu-mi-au şi nepoţei Şi strănepoţi cum bine ştiţi, Ce îmi doresc să-i văd crescuţi Şi-n viaţa lor să aibă parte De mult noroc şi sănătate Şi-atuncea când vor fi ca mine În jurul lor să se adune Ai lor copii, nepoţi şi strănepoţi Să le ureze cum voi toţi Aţi procedat astăzi cu mine Cu darul vostru sufletesc “Ca mai mulţi ani să vă-nsoţesc” Eu vă promit, mă străduiesc, Urarea voastră s-o-mplinesc Şi bătrâneşte să v-ajut Măcar c-un sfat, de nu mai mult, Iar când m-oi duce-n altă lume Să iau numai atât cu mine : “A voastră sufletească mulţumire Că n-am fost un nimica-n lume”. Fiindc-aţi venit şi mi-aţi urat, Vă spun ş-acum, ca ş-altădat’: “Exemplul meu să mi-l urmaţi, La fel ca mine să lăsaţi Fapte care să dovedească Prezenţa voastră hărnicească!” Dedicată bătrânului Sorescu Constantin, care a împlinit 83 de ani, în ziua de 28 ianuarie 2013. Dry Cooker Tigaia Dry Cooker Are parcă mai mult fler Să ajute pe român Decât tigaia de acum. Ea frige şi pregăteşte Tot felul de alimente Rapid şi fără grăsime, Omului să-i fie bine. Reclama ce i se face Permanent nu ne dă pace Şi ne face încet, încet, Să micşorăm din buget. Şi s-o cumpărăm cu toţi Chiar de suntem conştienţi Că tigaia cu pricina Frige şi minciuni în ea. Nu ne-arată în reclamă Cum ne duce spre pomană Dacă tigaia propusă Frige permanent neunsă. Ascultăm, zicem că-i bine Şi că nouă ne convine Să mâncăm fără unsoare Că ş-aşa ea va dispare. Luăm tigaia bucuroşi În ea frigem doar gogoşi Aruncate de cei mari Pân’ ajung parlamentari Şi cu ele ne hrănim Dacă vrem să vieţuim Pân’ ce tigaia dispare Şi trece peste hotare Cu carnea de cal în ea S-o frigă cum ştie ea Iar gogoşile rămân Să-i hrănească pe români. Numai că: Românii, dacă mănâncă

Fundația MJ 15 ani

Doar gogoşi ce se aruncă, Sigur se vor balona Şi, precis, vor exploda. Metamorfozare Caii, dacă nu nechează, Se şi metamorfozează Şi devin, cum vedem bine, Scumpi pe pieţele străine. Unii ştiu cam cum să facă Din cal să obţină vacă Şi prin abator trecut Carnea-i vacă s-a făcut. Chiar dacă n-au nechezat Străinii tot au aflat Că sunt cai şi nu sunt vite Şi atunci când n-au copite. Nu ştiu cum s-a întâmplat Că printre cai s-a aflat Unu’, cu mai multă minte Ce şi-a mai păstrat copite Iar când din ele a dat, Străinii s-au deşteptat Şi-au văzut că nu-s de bou Ci de cal de tip mai nou. I-au prins şi îi pedepsesc: “Carne de cal nu primesc”, Nici de vită n-ar mai vrea, De teamă că-i cacealma. Ce-o mai fi o să vedem, Herghelii tot mai avem Şi când le-o veni mai bine, Iar se duc cu ele-n lume. Le schimbă doar denumirea Ca să-nşele omenirea, N-o să mai spună că-s vaci Şi-o să spună că sunt raci. Poate aşa vor reuşi Să mai dea din herghelii Ce prin metamorfozare Le aduc avere mare. N.B. Inspirată din informaţia dată pe posturile tv cu privire la afacerea “Carne de cal devenită la vânzare carne de vită”. Dragobetele în Gorj Dragobetele, zi mare, Ce-i trăită cu ardoare De toţi cei îndrăgostiţi Şi se vor a fi uniţi, Ajuns şi la noi în Gorj Ne face şi mai viteji Anunţând din timp: “Votează Pe cine te onorează!” Tinerii ce-s hotărâţi S-ajungă căsătoriţi Poarta lui Brâncuşi i-aşteaptă Să-şi spună un “Da” pe viaţă, Căci bătrânii cei aflaţi De cincizeci de ani legaţi Vor primi ca drept onoare Cinci milioane parale. Nici bătrânii ceilalţi Nu vor fi mai neglijaţi, Mănâncă făr’ a da daru Că naş este Cârciumaru. Sărbătoarea mai vizează Şi pe cei ce nu votează Şi le promite din plin Că examenele ce vin Vor fi mai supravegheate Să nu poată fi luate S-aibă timp de hoinăreală Nu cumva să intre-n boală. Cei ce nu sunt tinerei Şi n-au ajuns bătrânei, Să se gândească, în fine, “Cum ar fi să fie bine!” De aceea, în Gorj la noi, Dragobetele-i de soi Ajutând pe cât mai mulţi Să devină fericiţi. Gh. Dănescu

AGENDA UNUI PĂDURAR Am primit azi o agendă Oferită ca un dar În care să consemnez Ce fac eu ca pădurar. File întregi sunt rezervate Muncii mele zi de zi În care sunt consemnate Ce nu fac şi tot ce nu-i. Domn’ brigadier CIUPICĂ, Şeful meu de la Ocol, Nu-ndrăzneşte să-mi mai zică Nimic despre al meu rol. Am în grijă un canton Ce-i păzit de Dumnezeu. Nu intră-n el fără ban Chiar de-ar fi şi tatăl meu. Bariera e închisă Şi-ntărită ca la carte. Cine vrea ca să o treacă, Fără mine n-are parte. Telefonu-i la-ndemână, Oricând puteţi apela Iar dacă vremea e bună, Precis că ne vom vedea. Ca-ntâlnirea să nu fie Lipsită şi de plăceri, Să aveţi la îndemână Ţuică, vin şi cârnăciori. După o masă copioasă La tulpină de stejar Vedem noi ce o să iasă Dacă daţi şi un creiţar. Nu vreau mult şi nu vă cer Ca să ma bage la “MIŢĂ” Însă, de mi se oferă, Devin pădurar elită. Vă promit că vă dau lemne De construcţii şi de foc, Vă las să trageţi nădejde Dar nu le vedeţi deloc. Îmi notez doar în agendă Că-i problema rezolvată Iar cantonul va sta veşnic Cu pădurea netăiată. Peste ani, citind agenda Şi nepoţi şi strănepoţi, Eu, “PĂDURARUL LEGENDĂ”, Voi fi cunoscut de toţi! N.B. Dedicată unor pădurari... REALITĂŢI ŞI SUGESTII Ai pământ, dar puţini ari, Iar la A.P.I.A. declari Hectare nemăsurate, Iei şi bani pe săturate. Ai luat, te-ai păcălit, Înştiinţarea ţi-a venit Că banii luaţi nemunciţi Trebuie restituiţi Nu numai ce-ai luat ca rentă Şi dobânda aferentă. De ai mai multe hectare Şi mai ai şi animale Stimularea n-o-ntregeşti Impozit mare plăteşti. Pentru stupi să nu plăteşti Încearcă să nu-i roieşti, Că de ai peste cincizeci, Impozit la ei plăteşti. Găini, ca să ai mai multe, Să nu le mai laşi prin curte Să se poată număra Că dai sigur de belea.

25

v 12 0 d e a n i d e î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

M u r m u r u l J i l þu l u i

Nr. 66-67

120 ani

Muzeul Jiltului
Botezul

Momente importante din viaţa omului
Înmormântarea şi pomenirea morţilor
Cei vii pot face fapte bune, dar grija cea mai mare pe care trebuie să o avem este să ne găsească cât mai pregătiţi, fără păcate, căci degeaba vom plăti la o sută de biserici şi mănăstiri dacă moartea ne găseşte în păcate grele, pieredem mântuirea. Căci mântuirea nu se cumpără cu bani.Obiceiurile creştineşti intră în fapta milosteniei şi se fac până la şase săptămâni sau 40 de zile; se cară apă la persoane neputincioase, la familii cu copii mulţi, dar apă pentru consum. Tămâierea se face ca un prinos de milă şi dragoste pentru cei morţi. Există , la poporul român, unele tradiţii în ceea ce priveşte sinucigaşii care spun că este bine să mergem la înmormântarea lor, dar că nu trebuie să luăm de pomană de la cei care dau pentru ei. Altele spun că nu se pot trece în pomelnic persoanele respective până la 7 ani. Unele din tradiţii vorbesc despre ”plata vămilor” cu 24 m de pânză, considerat obicei băbesc deoarece vămile nu se plătesc în acest fel, ci prin pocăinţă şi spovedanie.Primirea Sfintei Împărtăşanii este strâns legată de spovedanie, chiar şi pe patul morţii, care nu se refuză niciodată, cu condiţia ca muribundul să o ceară. Dacă muribundul a fost unul dintre bunii creştini, dar e inconştient, nu se cade să i se administreze Sfânta Împărtăşanie pentru că lipseşte voinţa. Împărtășania nu trebuie lăsată niciodată în ultima clipă a vieţii, ea nu trebuie să dea niciodată spre moarte, ci spre viaţă. Lumânarea simbolizează lumina pe care dorim să o aibă pe calea veşniciei. Mortului îi ducem lumânare, dar îngerului mortului cum se crede că se cuvine cea de-a doua lumânare, nu îi ducem fiindcă el nu are niciun păcat.Pomană de dulce în posturi sau în zilele de post nu se face pentru că nu se numeşte pomană, ci e considerat a fi păcat. Bocitoarele cântă nu doar mortului, ci şi bradului ,considerând că şi acesta e jertfit la rândul lui. Asta pentru că se spune că la satele de la munte că fiecărui om îi corespunde un brad şi trebuie şi el tăiat şi îngropat împreună cu mortul, chiar dacă bradul e doar înfipt la căpătâiul mortului. După ce se boceşte bradul, acesta e adus în curte, iar femeile îl împodobesc cu ciucuri de lână colorată. Îndată după moarte, urmează o serie de acte cu caracter social. Moartea e anunţată întregii comunităţi prin moduri tradiţionale: se trag clopotele, se pune la poarta celui mort o năframă neagră. Şi faptul de a umbla nebărbierit este un semn de doliu.Îndată după moarte, mortul e scăldat şi gătit . Odaia în care se afla mortul e gătită în mod special, acoprindu-se oglinzile. Mortul e aşezat în sicriu deschis pentru că lumea să poată veni să-şi ia rămas bun de la el.Priveghiul durează două nopţi şi se face pentru a a nu lăsa mortul singur. La organizarea convoiului funebru se obişnuieşte ca lângă cruce cineva să poarte fotografia îndoliată a celui decedat. Nasta Alexandra Lavinia

26

O tradiţie împământenită a fiecărei familii de religie ortodoxă este aceea de botezare a nou- născuţilor ,de regulă în primele săptămâni sau luni de la naştere.Marcarea acestui eveniment din viaţa familiei presupune două momente distincte: primul moment este reprezentat de ducerea la biserică a copilului şi botezarea acestuia ,iar ce-l deal doilea îl reprezintă masa festivă organizată de părinţi. Botezarea copiilor se realizează duminică după terminarea slujbei. Desfăşurarea acestui moment presupune o serie de pregătiri şi parcurgerea anumitor etape.După ce familia hotărăşte data în care doreşte să boteze copilul, merge să discute cu familia naşului dacă poate să-l boteze pe copil şi se cuvine asupra datei botezului.Pentru acest moment ,la naș se vine cu o mică atenţie (o sticlă de băutură,un cozonac,o prăjitură , etc).Totodată se discută şi cu moaşa .După toate acestea se discută cu preotul şi se stabilesc detaliile.Aceste detalii sunt absolut necesare.În tot acest timp,familia începe să se pregătească pentru masa festivă de botez.Mărimea mesei depinde de posibilităţile materiale ale familiei respective,de bucuria care o simte pentru un astfel de moment ,de faptul dacă este primul botez şi mai ales dacă copilul este băiat sau fată.S-a remarcat la mai toate familiile,faptul că întotdeauna primul băiat,ca fiind primul copil al familiei,a beneficiat de un botez mai mare,cu mulţi invitaţi şi o trupă de lăutari.Masa de botez se organizează la casa familiei ,motiv pentru care aceasta trebuie să se ocupe de toate detaliile.În cadrul pregătirilor intră :asigurarea produselor necesare,tocmirea lăutarilor,a bucătarului, procurarea veselei ,a meselor,precum şi tuturor celor necesare pentru o astfel de masă.Pregătirea efectivă a bucatelor începe de regulă vinerea sau sâmbăta.În trecut masa de botez se limita la ciorbă,rasol şi friptură. Astăzi sunt mese îmbelşugate şi bine organizate. Rudele familiei şi vecinii îşi programează de joi sau vineri să fie pe lângă casă şi să ajute la pregătirea mesei de botez.În trecut nu se punea această problemă pentru că botezurile se organizau într-un cadru foarte restrâns,limitat la membrii familiei,la naşi,moşi,câteva rude,vecini sau prieteni foarte apropiaţi.În aceste situaţii nu era necesară o pregătire deosebită.Botezul are loc la biserică, prin urmarea unui ritual special.Datoria moaşei copilului este aceea de a asigura apa pentru botez.Dacă este iarnă se ocupă să încălzească apa la o rudă sau la un vecin care locuieşte pe lângă biserică.De asemenea face în aşa fel încât să asigure puţină căldură în biserică.Tot moaşa are misiunea să ducă copilul de la casa părinţilor până la biserică în hăinuţe noi cumpărate de ea.Părinţii copilului rămân,de regulă acasă,pentru a se ocupa de pregătirea mesei festive.Odată cu moaşa pleacă şi nașa la biserică. Nașa are misiunea de a duce la biserică lumânarea de botez,hăinuţe pentru copil,o fașă, săpun şi un prosop. După un ritual ,în faţa uşii de la intrarea în biserică,nașa preia copilul de la moaşă, intră cu el în biserică,se continuă ritualul de botez,preia de la preot copilul botezat, îl îmbracă în hainele aduse de ea,merge cu copilul în faţa altarului unde preotul îi dă prima împărtăşanie,după care duce copilul acasă.Naşul sau un copil al său ține lumânarea.La ieşirea din biserică ,de regulă lumânarea se stinge în pragul de sus al uşii de la intrare.Dacă lumânarea nu este stinsă aici,va fi stinsă la întoarcerea acasă, tot de pragul de sus al uşii de la intrarea în camera în care va rămâne copilul.Copilul botezat este înmânat de către nașă mamei acestuia. Paralel cu botezul creştinesc,acasă continuă pregătirile pentru masa festivă.În trecut invitaţii soseau pe la prânz ,iar masa începea la fel.Astăzi,probabil datorită modernităţii,ca mesele să se organizeze noaptea ,tradiţia s-a stricat şi mesele încep seara târziu.Se constată că deşi toată lumea este nemulţumită pentru faptul că lunea este zi de muncă,nimeni nu întreprinde nimic.Meniul de astăzi al mesei de botez constă în aperitiv,ciorbă de pasăre,rasol,friptură cu o salată şi prăjituri,nelipsit fiind cozonacul.Mesenii udă bucatele cu ţuică şi vin.În trecut fiecare mesean primea la începutul mesei şi câte o azimă. Masa festivă de botez se încheie prin dăruirea de către fiecare familie prezentă la masă,celui botezat bani,iar rudele cele mai apropiate şi cu câteva lucruşoare pentru copil. Moaşa cu copilul în braţe şi cu o azimă(în trecut)sau o farfurie(în prezent)pe care se află un fir de busuioc legat cu un fir de aţă roşie,trece pe la fiecare mesean care îl dăruieşte pe copil cu bani,iar rudele şi cu alte daruri. Există tradiţia ca moaşa să anunţe darul fiecărui mesean,pentru auzul tuturor mesenilor.Luni dimineaţa familia, rudele şi vecinii se ocupă de descurcarea lucurilor. (Norocea Cristina)

Trifonul
La 1 februarie 2013, pe colina de lângă Biserica-monument istoric, construită în anul 1737, din Văianu-Ciuperceni, a avut loc a 21 ediție a manifestării Focuri peste zăpezi-Calea Zorilor, un eveniment comunitar creştin-religios, însoţit de activități cultural-artistice în care credincioşii ortodocşi îl cinstesc pe sfântul mucenic Trifon, ca ocrotitor al holdelor, al viilor şi al grădinilor. Adevăratul creştin îşi seamănă ogorul, îşi cultivă via şi grădina cu gând curat şi bun la Dumnezeu, truda sa fiind binecuvântată. Armonia sfântă, bunătatea inimii şi dragostea aproapelui, legătura cu cei răposaţi, sunt taine ale creştinătăţii, pe care numai sufletele împodobite cu har divin le pot înţelege la “plinirea vremii” de solidaritate obştească. Sfântul Trifon este viaţă peste cotidiana zădărnicie efemeră. Se aprind lumini de fiecare dată la sărbătoarea Sfăntului Mucenic Trifon, cel smerit şi răzvrătit deopotrivă, fiind un eveniment, joc de energie sufletească şi prietenie la o şezătoare în comuniune. Este o vizibilă reprezentaţie de respect pentru tradiţie şi cultul morţilor într-o desfăşurare religioasă, culturală şi laică. Aspiraţia noastră către fapte frumos gândite, cu aură de sfinţenie şi spornică lumină creativă, devine un Dar Spiritual pentru “mugurii” de speranţă şi rod, tinerii elevi adolescenţi, prin asumarea sensibilă a unui proiect ambiental culturalartistic. Fundația culturală Dăruie Vieții Farmec, prin osârdia doctorului Doru V. Fometescu, a fratelui său, Mircea Fometescu, cu ajutorul preotului Iconom Alexandru E. Cornoiu și în colaborare cu școala și alte organisme de la nivel județean și local, în prezența unui numeros public din localitate și din satele învecinate a desfăşurat un ceremonial de sfinţire a apei pentru protejarea grădinilor, culturilor de viţă de vie şi pomi fructiferi , o frumoasă agapă creştină cu lăutarii din Pârâul de PriporGodineşti şi gospodarii satelor din împrejurimi , o evocare poetică şi folclorică din cultura tradiţională zonală și lansări de cărţi şi reviste precum : Revista Jiului De Sus (Editura CJCPCT Gorj), Periodicul – Miracolul de Brădiceni (I.P. Brădiceni), revista Murmurul Jilțului(Fundația Murmurul Jilțului și Editura RENE), romanele Maia şi Cireşe Amare ale lui Ion C. Gociu, precum şi volumul Din Cenuşa Vremii scris de Florian Văideanu. Tinerii reprezentanți ai Colegiului Tehnic din Mătăsari, insoțiți de doamna Stanca Mirela, mamă iubitoare de cultură și de tradiții populare gorjenești, au participat la un valoros schimb de experiență și o activitate culturală deosebită organizată cu sprijinul unor “entităţi” precum: Fundaţia Culturală Dăruie Vieţii Farmec, Ciuperceni- Gorj; Şcoala Generală Ciuperceni, Consiliul Local şi Primăria Ciuperceni; Parohia Bisericilor din Ciuperceni, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj; Şcoala Populară de Artă Tg-Jiu; Taraful de lăutari din Pârâul de Pripor, dar şi al unor personalităţi precum I.P. Brădiceni, conducătorul Cenaclului Columna din Tg-Jiu și al Cenaclului Serile de la Brădiceni. Stanca Ion Daniel, Ungur Adrian Lucian, Barac Adelina, Gorun Cristina

v 12 0 d e a n i d e î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

Nr. 66-67

M u r m u r u l J i l þu l u i

Maica Benedicta
Zoe Dumitrescu Bușulenga (n. 20 august 1920, București - d. 5 mai 2006,Mănăstirea Văratec, Neamț) a fost o personalitate a culturii române, cu o prolifică activitate de cercetător, critic și istoric literar, eseist, filozof al culturii și pedagog român. A fost membră a Academiei Române și a unor importante instituții culturale europene. După 1989 a ales să se retragă tot mai des într-o chilie a mănăstirii Văratec, călugărindu-se spre sfârșitul vieții sub numele de Maica Benedicta. A fost înmormântată la mănăstirea Putna. A fost fiica lui Nicolae Dumitrescu, jurist și a Mariei Apostol, filolog. Activitate publicistică Zoe Dumitrescu Buşulenga a publicat articole în numeroase reviste de specialitate:  Manuscriptum ,  Revista de istorie şi teorie literară , România literară ,  Secolul 20,  Synthesis etc. A fost director al  Revistei de istorie şi teorie literară şi al revistei‚ Synthesis. Opera literară Zoe Dumitrescu Buşulenga, comparatist şi critic literar de formaţie anglo-germană, a manifestat preocupări de interdisciplinaritate şi de filozofie a culturii. Este autoarea unor volume de istorie literară, literatură comparată, istoria culturii, analize stilistice şi memorialistică. Studii de istorie a culturii *Ion Creangă, Bucureşti, Ed. pentru Literatură, 1963 *Eminescu, Bucureşti, Ed. Tineretului, col. „Oameni de seama”, 1964 *Surorile Brontë, 1967 *Sofocle şi condiția umană,  Bucureşti, Ed. Albatros, col. „Contemporanul nostru”, 1974 «Per total nu m-am gândit niciodată la mine. Nu m-am socotit o persoană atât de importantă încât să mă privesc ca pe un obiect demn de contemplat. M-am văzut pe bucăţi. Iar opiniile pe bucăţi erau foarte diverse, raportat la funcţia pe care o îndeplinea fragmentul acela din mine.  ...Când eram copil, eram foarte timidă. După părerea mea, eram şi foarte cuminte. Mă socoteam puţin nedreptăţită. În jurul meu erau copii foarte frumoşi (verişoarele mele) care-mi dădeau complexe încă de atunci. Cu vremea mi-au mai trecut complexele. De toate nu am scăpat însă nici până azi. De cel mai grav, de timiditate, mai ales de timiditatea în public, nu m-am vindecat. În întreaga mea carieră universitară făceam puls peste 90 la fiecare curs şi la fiecare seminar, ori de cate ori le vorbeam studenţilor. Şi aveam până la şase ore pe zi. Eram încleştată, crispată, de fiecare dată. Pe măsură ce vorbeam, sub înrâurirea ideilor care se succedau în mintea mea, această stare se risipea. Tot din pricina concepţiilor mele despre ce ar trebui să fie nobleţea unui fizic nu m-am dus la mare decât după 50 de ani, când am zis că nu mai sunt femeie, sunt un obiect, deci mă pot expune. Am avut însă şansa (consolarea mai degrabă) că studenţii mei se ataşau foarte mult de mine. Asta era un medicament pentru complexele mele. Înaintea sfârşitului trebuie să recitesc marile cărţi ale literaturii universale.  ...Reuşesc să stabilesc foarte uşor punţi de comunicare cu oamenii. Vin încă la mine oameni foarte tineri. Unii au legătură cu filologia, cei mai mulţi nu. Am legături foarte strânse cu Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi. În ultimii 4-5 ani aproape că m-am stabilit la Mănăstirea Văratec. Stau acolo cel puţin opt luni pe an. Respir în acel loc sacralitate. Vin tineri, şi de la Teologie, şi călug ăr i , şi mă v i z itea z ă . Preocupările mele au încetat să mai fie exclusiv literare, au devenit şi legături spirituale. Îl caut pe Dumnezeu.  ....Cei care mă vizitează acum îl caută şi ei. Unii, dintre călugării mai vârstnici, dintre preoţi, L-au şi găsit. Sunt pe calea unei nădejdi. Aşa şi reuşesc să ies din contingent. Altfel n-aş putea să trăiesc cu uşurinţă în atmosfera actuală.  Pentru că formaţia mea este de umanist, de carte, de cultură, aşa cum o înţelegeam pe vremuri noi, intelectualii. Aveam nişte modele, pe care am încercat să le urmăm, scara de valori era cumva fixată. Trăiam într-o lume sigură, în măsura în care cultul valorilor stabile îţi poate da ţie sensul unei stabilităţi.  ...Azi, pentru mine personal, pentru cei puţini rămaşi din generaţia mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Mă simt într-o mare nesiguranţă, pentru ca toată tabla de valori în care am crezut s-a zguduit. N-aş vrea să spun ca s-a şi prăbuşit. Suntem însă neliniştiţi, puţin nedumeriti, suntem şi trişti; ceea ce se petrece pe planetă nu-ţi dă senzaţia unei liniştiri iminente. Ce se întâmplă acum seamănă cu perioada prăbuşirii Imperiului Roman, dar acele zguduiri erau provocate de venirea lui Iisus: era înlocuită o pseudo-spiritualitate cu spiritualitatea adevărată. Dar cine vine la noi astăzi? Ai zice că mai degrabă vine Antihristul, nu Mântuitorul. Nădăjduiesc ca omenirea să-şi revină din această clipă de orbire, care cam durează. Opere care nu se mai citesc, lucrări muzicale care nu se mai cântă...  ...Există şi o criză a culturii.  Mă uit la programele Universităţilor. Nu mai găsesc nici urmă de greacă, de latină. Respectul pentru clasici nu mai există.  Nu ne interesează trecutul, numai prezentul. Iar asta ne taie rădăcinile. O lume *Eminescu - cultură şi creaţie ,  Bucureşti, Ed. Eminescu, 1976 *Renaşterea, umanismul şi destinul artelor, Bucureşti, Ed. Univers, 1975 *Eminescu şi romantismul german,  Bucureşti, Ed. Eminescu,  1986  ed. a II-a,  Bucureşti, Ed. Universal Dalsi, 1999) *Eminescu. Viaţă - Creaţie - Cultură, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1989 *Ştefan Luchian, 1993, (în colaborare) *Muzică şi literatură, (în colaborare cu Iosif Sava), Bucureşti, Ed. Cartea Româ­ nească, 1986 (vol. II, 1987; vol. III, 1994) Studii de comparatistică *Renaşterea, umanismul şi dialogul artelor, 1971; ediția a II-a, revăzută și adăugită, 1975 *Valori şi echivalenţe umanistice, excurs critic şi comparatist,  Bucureşti, Ed. Eminescu, col. „Sinteze”, 1973 *Itinerarii prin cultură, (culegere de articole grupate în patru capitole: I. Portrete pentru o istorie a culturii române, II. Literaturi străine, III. Miscellanea, IV. Gânduri de umanist), Bucureşti, Ed. Eminescu, 1982 [modificare]Impresii de călătorie *Periplu umanistic, 1980, București, Ed. Sport-Turism, 1980  (însemnări eseistice de pre Grecia, Italia, Anglia, Suedia, Olanda,Franţa) [modificare] Memorialistică *Caietul de la Văratec. Convorbiri şi cuvinte de folos, Ed. Lumea Credinţei, Bucureşti, 2007 fără rădăcini este o lume fără morală. Se vorbeşte puţin şi despre intelectualii dintre cele două războaie mondiale. Sunt nume care nu se mai pronunţă, opere care nu se mai citesc, lucrări muzicale care nu se mai cântă. Există un fel de indiferenţă faţă de trecut. Lumea a început să uite să vorbească, pentru că nu mai citeşte.  ...Din fericire, mai sunt câţiva scriitori din cei vechi. Nu ştiu în ce măsură mai sunt ei productivi. Primesc foarte multe cărţi, mai cu seamă poezie. Sunt autori noi foarte tineri. Mă întreb însă de ce nu mai scriu cei vechi - D. R. Popescu, Breban, Bălăiţă. Acum apar nume noi. Se fac tot felul de ciudăţenii în numele postmodernismului. Am încercat să aflu ce este postmodernismul. I-am întrebat pe ei. N-au fost în stare să-mi răspundă. E o artă din cioburi - totul este fărâmiţat - mi s-a spus. Dar Spiritul are o facultate: aceea de integrare, de a face din fragmente o totalitate. Asta au făcut clasicii. Azi am senzaţia că trăim procesul invers - ne diseminăm, ne risipim.  ...Eu nu înţeleg un lucru: când e atâta frumuseţe întreagă pe lume, cum pot să mă duc să mă uit la firimituri, când eu am bucuria integrală a frumuseţii? Şi, dacă fărâmiţăm frumuseţea, cum vom mai putea face drumul invers? Credeţi că de la manele ne vom mai putea întoarce la Johann Sebastian Bach?  ...De la Freud încoace s-a produs o mutaţie: s-a pus sexul în locul capului. Asta e tristeţea cea mai mare. Vedeţi, la noi, la români, exista o cuviinţă. Anumite cuvinte nu se pronunţau - nu erau nişte tabu-uri, dar exista o pudoare. Acum “cuviinţa”, cuvântul acesta, a dispărut din dicţionar.  ...Nu am prejudecăţi de niciun soi, dar felul în care ne purtăm ucide frumuseţea. “Trupul este cortul lui Dumnezeu”, a spus Pavel. Ce facem noi cu el? îl expunem, ca pe o bucată oarecare de carne. E cumplit. Cumplit e şi ceea ce s-a întâmplat cu relaţiile dintre femei şi bărbaţi. După părerea mea, aici s-a săvârşit o crimă. Fiorul primei întâl-

120 ani

niri, dragostea, aşteptarea căsătoriei, toate astea au dispărut.Ce se întâmplă cu noi? Eram un popor de ţărani cu frica lui Dumnezeu. La sat încă s-au mai păstrat bunele obiceiuri. Oamenii nu sunt bântuiţi de patima cărnii care se expune. Nu se vorbeşte urât, şi asta e bine. Mântuitorul este în noi, e lumina necreată, şi noi îl pironim cu fiecare cuvânt al nostru, rău sau murdar.  Pentru mine, marea poezie a fost întotdeauna baia de frumuseţe în care m-am cufundat când am avut nevoie de intrarea în altă dimensiune. Poezia ţine, după părerea mea, de partea cea mai ascunsă, cea mai intimă a fiinţei noastre. Poezia echivalează aproape cu o rugăciune. În poezie te cufunzi pentru a te întoarce cu frumuseţe. În rugăciune intri pentru a te integra absolutului. ...Pentru că intrăm în zona computerului, am pierdut plăcerea de a citi. Eu sunt un cetăţean al Galaxiei Guttenberg. Umanismul culturii se sprijină pe lectură, nu pe imagini fugitive. Lectura îţi lasă popasurile necesare pentru reflecţie, pentru meditaţie. Pierderea obişnuinţei lecturii este pericolul cel mai mare care ameninţă planeta, pentru că slăbeşte intelectul, puterea de gândire, şi te face să uiţi limba. Chiar şi eu, după ce am stat cinci ani în Italia, la întoarcere a trebuit să pun mâna pe Eminescu şi pe Sadoveanu, ca să-mi refac limba. Moartea pentru mine înseamnă eliberarea de acest trup. Trecerea în lumea celor vii. Lepădarea acestui trup vremelnic şi trecerea în lumea celor vii. Nădăjduiesc. Dacă merit. Asta numai Mântuitorul ştie.”

27

v 12 0 de a n i de î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

M u r m u r u l J i l þu l u i

Nr. 66-67

120 ani

Şcoala Miculeşti la 175 de ani
Ultima strofă : ,, De ziua de ieri, să ştiţi, va trece noaptea lungă, În care până acum amaru’aţi suspinat De azi nimeni să nu ofteze ; nimeni să nu plângă Căci ziua e aproape, cocoşul a cântat’’ „Este foarte greu de tradus ” N.Căpitănescu Satul Miculeşti este unul din satele cele mai Pârvulescu, în 1921, se ridică Monumentul Eroilor din satul Miculeşti, în memoria eroilor căzuţi în primul război mondial. Învăţătorul Pârvulescu Constantin moare în anul 1928, în plină putere de muncă, primul război, la care participase ca ofiţer lăsându-i răni adânci, atât de trup cât şi în suflet, ce i-au grăbit sfârşitul. A fost înmormântat în satul natal, Roşiuţa. În antreul şcolii vechi din Miculeşti a dăinuit portretul acestuia până prin anii 1950. Sătenii i-au păstrat o vie amintire, ca semn al preţuirii valorii omului şi al respectului pe care generaţiile ce l-au. urmat i-au adus prinosul. De aceea s-a propus ca şcoala cu clasele l-IV din satul Miculeşti să-i poarte numele. După acest învăţător s-au perindat zeci de alţi învăţători, care au fost mai mult sau mai puţin legaţi de sat. Niciunul însă n-a stat prea mult pe aceste meleaguri. O perioadă mai lungă a stat ca învăţător Grigore Cioabă, 10 ani (1933-1943), de loc din satul Strâmtu, dar care se fixează din’ 1943 în satul Ploştina unde s-a pensionat şi a şi murit, fiind un “dascăl de ţară”, cum îi plăcea să se numească, exemplar, mai mulţi ani director de şcoală la Şcoala Ploştina. Şcoala miculeşteană, în permanenţă a avut atât învăţământ primar cât şi gimnazial. în anul 1948 însă, la reforma învăţământului, rămâne pentru o scurtă perioadă numai învăţământ primar. Din anul 1958 reapare învăţământul gimnazial, pe când director de şcoală se află prof. Pamfiloiu Constantin, ce din 1961 se transferă în satul natal, Mătăsari, fiind aici, ca şi în Miculeşti, un dascăl de iniţiativă, muncă şi pasiune. În perioada susnumitului, apare în Miculeşti încă un local de scoală, cu două săli de clasă, şcoala veche fiind transformată în alte două săli de şcoală. Din anul 1961, destinele şcolii miculeştene sunt luate de înv. Ceauşescu Gheorghe, ce păstoreşte sătenii ca director până în anul 1967, când director al şcolii este numit prof. Căpitănescu Nicolae. Câteva luni este director interimar dl. înv. Zăvoianu Vasile. Învăţământul miculeştean atinge un grad foarte mare de dezvoltare în perioada anilor 1965- 1989. În anul 1968 apare încă un local de şcoală cu două săli de clasă şi anexe, iar în 1971 apare o nouă şcoală cu 5 săli de clasă şi toate dependinţele necesare. Sălile de clasă fiind dotate la nivelul celor mai moderne şcoli din acea perioadă .În perioada anilor 1971-1975, la Miculeşti, i-a fiinţă şi prima treaptă de liceu, şcoala având clase paralele la clasele V-VIII şi un număr de 23 cadre didactice, majoritatea cu studii superioare şi grade didactice. Din anul 1980 până în anul 1983, conducerea şcolii este luată de prof. Hoară Ion, după care îl urmează din nou prof. Căpitănescu Nicolae (1983-1989). în 1989, până la revoluţie, este numit director prof. Voicu Constantin, iar la revoluţie revine prof. Hoară Ion. Cei de azi, demni urmaşi ai înaintaşilor păşesc cu aceeaşi hotărâre spre a duce învăţământul miculeştean spre culmi tot mai înalte, iar numele de Miculeşti să strălucească cu aceeaşi putere şi peste ani. În istoria şcolii din acest sat vor rămâne scrise cu litere de aur numele cadrelor didactice din această perioadă, cadre ce au dus faima şcolii miculeştene în judeţul Gorj dar şi în judeţele limitrofe. educatoarele: Diaconescu Maria, Ceauşescu Gheorghiţa, Fotescu-Lupulescu Angela, CeauşescuBăleanu Mariana; învăţătorii: Păducel Alexandru, Fotescu Florica, Fotescu Ion, Ceauşescu Gheorghe, Zăvoianu Vasile, Covrigel Elena, Covrigel Virgil, Ceauşescu Ion, Ceauşescu Viorica, Voicu Valentina, Enăşoiu Paula, Zăvoianu Constantin profesorii: Căpitănescu Nicolae 45 ani, 7 luni, 7 zile -23 ianuarie1962 -1 septembrie 2007, Căpi­ tănescu Maria, Cră­ ciunescu Teodora, Hoară Doina, Hoară Ion, Păunescu Constanţa, Sanda Constantin, Voicu Constantin, Velici Eugen. Şcoala din Miculeşti, trebuie să arătăm, că după realizarea ultimului local în 1971 a ajuns, una dintre şcolile model din judeţ, având clasele V-VIII în paralel, iar o perioadă de timp chiar cu prima treaptă de liceu şi cu ateliere bine dotate. Meritul acestor realizări se datorează în primul rând directorilor existenţi în această perioadă( Prof. Căpitănescu Nicolae, 1 februarie 1967 -1 septembrie 1983 şi 1986-1989, Prof. Hoară Ion, 1 septembrie 1983 -1septembrie 1986 şi 1septembrie 1990 -15iunie 2007, Prof . Voi c u Constantin, 1septembrie 1989-1septembrie 1990 ) dar şi cadrelor didactice ce le-am enumerat mai sus. De remarcat că după Revoluţia din 1989 toţi profesorii, ce făceau naveta, s-au mutat la Motru, unde au devenit directori .Prof.Voicu Constantin la Şc.Gen.Nr2 Motru , Dobrinescu Domnica director adjunct, înv. Ceauşescu Ion director adjunct la Şc.Gen.Nr1 Motru , prof.Crăciunescu Teodora director Şcoala Ploştina, Prof.Brânduşescu Maria Şcoala Roşiuţa etc. Şcoala rezistă până în anul 2007, când fără nici o aprobare, directorul coordonator Gican Gheorghe şi primar Bucurescu Sorin hotărăsc să desfiinţeze învăţământul gimnazial din Miculeşti (să nu se mai laude cu zecile de : învăţători, educatoare, profesori, medici, jurişti, judecători şi sutele de economişti, ingineri şi maiştri) cu toate că erau înscrişi pentru anul şcolar următor 2007-2008 55 de elevi, iar un număr de 26 de elevi se aflau la Slivileşti (satul Tehomir) pentru a-şi menţine clasele paralele. Datorită acestui act necugetat , majoritatea elevilor au plecat la Motru sau

mari ale comunei Slivileşti, iar până în anul 1968 a fost reşedinţa comunei cu acelaşi nume - o comună ce-şi ducea pe umeri existenţa de sute de ani. Satul Miculeşti este un sat cu vechi tradiţii, cu obiceiuri şi locuri de un pitoresc aparte şi multe taine ascunse de timp. Tot ascunse de timp au fost şi datele referitoare la existenţa şi dezvoltarea învăţământului în satul Miculeşti, până acum circa 25 de ani, când s-au găsit documentele de atestare a existenţei şcolii din acest sat, încă din anul 1838. Mai precis la 13 noiembrie 1838, la Miculeşti era o şcoală, ce era frecventată de un număr de 42 elevi şi avea ca învăţător pe loan Popa Barbul, care sigur era şi preotul satului, în cadrul „plăşii Baia, judeţul Mehedinţi”.După cum se vede era una din şcolile cu o populaţie şcolară numeroasă din această zonă a Olteniei, fiind alături de localităţile Strehaia, Glogova etc., iar pe total media pe şcoli era de 20 de elevi. Acest lucru ne dovedeşte că învăţământul în acest sat ar putea avea o vechime mai mare (însă documentele vorbesc). Local de şcoală însă nu se afla, învăţându-se o mare parte din timp în case particulare, locuinţe ale învăţătorilor sau în clădirea primăriei din sat. Primul local de şcoală avea să apară abia în anul 1910, când învăţător se află Vasile Pârvulescu, de loc din satul Broşteni, judeţul Mehedinţi. Din 1838 şi până în prezent, şcoala miculeşteană a mers spre continuă dezvoltare. Dacă, în anul 1910 apare primul local de şcoală tip, cu o sală de clasă şi locuinţa pentru învăţător, la câţiva ani aveam să găsim şcoală cu trei posturi de învăţători, director fiind învăţător Pârvulescu Constantin, câtva timp şi revizor şcolar. În perioada înv. Pârvulescu C-tin, învăţământul miculeştean ajunge la apogeu, având un număr însemnat de elevi ce au devenit oameni de seamă. Aş aminti doar pe generalii Carlaonţ Dumitru şi Iancu, ce au avut un aport însemnat. În timpul celui de-al doilea război mondial. Tot în perioada înv. Constantin

Mătăsari unde părinţii şi-au luat garsoniere şi au luat cu ei şi copiii din clasele I-IV şi grădiniţă. În acest stil de lucru cei doi nominalizaţi mai sus au reuşit să desfiinţeze grădiniţa din satele Ştiucani şi Tehomir, precum şi învăţământul primar din aceleaşi sate. În continuare urmează să dispară şi cele din Miculeşti, fiindcă în loc să funcţioneze în localul bine dotat de la gimnaziu au lucrat în şcolile vechi, ce ameninţau să cadă pe copii, nu au femeie de serviciu şi este plătită de părinţi o femeie să facă, curăţenie şi foc la copii. Localul gimnazial este gata să cadă:au spart uşile, geamurile, au luat sobele de teracotă, în 5 ani au luat tot ce se putea lua .Sătenii ce au realizat acest local prin contribuţie în bani şi munca numai de cetăţenii comunei Miculeşti au hotărât ca în cabinetul de Limba Română să facă un muzeu şcolar şi s-au strâns materialele necesare şi nu club pentru pensionarii ce au ridicat localul. Uşa de la cabinet a fost spartă şi tot ceea ce a fost strâns a fost distrus sau luat . Domnul inginer Zăvoianu Ion a trimis de la Bucureşti un metru cub de documente .Acestea au fost luate sau rupte –asta se vede pe geam. Prin hotărârea consiliului local Slivileşti s-a hotărât ca biblioteca să nu fie luată la Slivileşti, fiind în ea cărţi cumpărate şi din banii elevilor, ai profesorilor de limba română sau părinţi. Din 2007 nu au fost deschise niciodată .Nu se ştie dacă mai există ceva în ea. Aşa s-a distrus o şcoală cu rezultate excelente, din judeţul Gorj, dată ca model pe judeţ de două persoane care nu ştiu decât să distrugă. Învăţământul şcolar din Miculeşti, unde au învăţat copiii din comunele vecine, Samarineşti, Slivileşti, Mătăsari, în anumite perioade, este pe cale de a dispărea definitiv .Nu-i de mirare, igienizarea la locale nu se face, oameni de servici nu se plătesc. Toate acestea se fac pentru a distruge o şcoală renumită din raionul Strehaia până în anul 1968 şi în judeţul Gorj după 1968.Păcat, cei ce n-au făcut nici măcar un local de şcoală au învăţat doar să dărâme. Poate va veni vremea să plătească ce au distrus. Profesor, Căpitănescu Nicolae

Grigore Miculescu –gorjean de renume
Rămân în istorie şi generalii de armată Ion (lancu), I.D. Carlaonţ şi Dumitru I.D. Carlaonţ, participanţi activi în cel de-al II-lea război mondial.Azi voi stărui puţin asupra renumitului Grigore Miculescu, a legăturilor de suflet ale acestuia cu locuitorii din satul Miculeşti care, după unele păreri, şi-ar fi luat numele tocmai de la Grigore Miculescu - lucru însă neadevărat, fiindcă numele de Miculeşti apare cu mult mai înainte de epoca Miculescu. Cele mai credibile păreri rămân acelea care amintesc de Valea Mică dintre satele Bujorăşti şi Grigoreşti, ce se află între cele două culmi ce au dat numele satelor sus-amintite pe la începutul veacului al XVII - lea, dar mai sigur după numele lui Micu din Mătăsari care cumpără în anul 1618 moşia Gligoreşti ce avea să devină cam pe la jumătatea sec. al XVIII - lea (1777) satul Miculeşti. Între anii 1731 - 1768 erau trei fraţi: lancu, Lupu şi Pătru Miculescu, probabil moştenitori ai lui Micu, care se judecă pentru hotarul Văii Casei cel scurt - Valea Casei de azi ce se află între satele Miculeşti şi Croici ce aparţine de comuna Mătăsari şi este o continuare a văii ce cuprinde satul Cojmăneşti de azi, cu moşnenii Cocimăneşti, dovedindu-se că s-a luat moşia prin folosirea unor acte false. Procesele au durat nu mai puţin de 111 ani! Pătru Miculescu a avut un fiu pe nume loniţă care se mai numea si Condicarul, care la rândul său a avut un fiu, pe nume Ştefan, tatăl celor doi fraţi lancu şi Grigore Miculescu. Ambii fraţi rămân cu moşiile părinteşti, dar mai acaparează cu acte şi mărturii încă o moşie lată de 600 de stânjeni de la llinescu „sat Miculesti”. Grigore Miculescu avea ca moşie aproape tot Miculeştiul şi Stiucaniul de azi, care formau un singur sat, dar mai aveau moşii şi la Băzăvani (sat din comuna Samarineşti, ce a aparţinut foarte mult timp de comuna Miculeşti), Horăşti, ce aparţine de municipiul Motru, Izvorul Bârzii, Schinteişti, Husnicioara din jud. Mehedinţi, Bucureşti, etc..Pe moşia sa a întemeiat două sate care să amintească de el, Miculeşti de Pădure si Miculeşti de Câmp ce nu au nici o legătură cu satul Miculeşti de azi din Gorj, decât prin aceea că şi acesta a fost o proprietate însemnată a lui Grigore Miculescu, cu care ţinea o strânsă legătură. Grigore Miculescu are un rol însemnat în viaţa politică a ţării, cheltuind pentru interesele acesteia o mare sumă de bani. În 1842 candidează la domnia Ţării Româneşti, având contracandidat pe Gheorghe Bibescu, care era avocat şi frate cu Ştirbei şi care reuşeşte să ia domnia cu o mică diferenţă de voturi. A fost un aprig luptător pentru unire, susţinând candidatura lui A. I. Cuza, pentru care a făcut multe datorii, fiind obligat să vândă din moşiile avute pentru a plăti datoriile ce aveau dobânzi foarte mari. Mare patriot, apărător al frontierelor acaparate de Imperiul Austro-Ungar din Oltenia, scrie poezia patriotă „Pe ruinele Severinului”. Scrie şi altele, proză cu conţinut patriotic, dar şi carte de interes general: o carte cu reţete, leacuri etc. Pentru a arăta cât este de legat de satul Miculeşti, de locuitorii acestuia, pe care i-a ajutat aşa cum a putut, într-un timp a încercat să schimbe numele satului în „Miculescu”, făcând şi o ştampilă cu comuna Miculescu, dar nu a rezistat şi satul a rămas şi va dăinui cu numele de Miculeşti. La data de 5 mai 1878, moşia Miculeşti trece în proprietatea căpitanului de poliţie din Craiova, Scarlat Broiter, pentru datorii neonorate. Tot astfel se va întâmpla şi cu o altă moşie ce intră în proprietatea boierilor Ştiucan, apărând o mahala a satului Miculeşti cu numele de Ştiucani, după numele boierilor Ştiucani, ce, cu timpul a devenit satul Ştiucani, sat ce se află pe cale de dispariţie prin distrugerea sa de către carierele Roşiuţa şi Jilt Sud. Grigore Miculescu moare sărac, lăsând în urma sa moştenitori cu renume, precum Angelo Miculescu, socrul actualului politician Adrian Năstase, precum şi o legendă vie pentru toţi miculeştenii şi nu numai pentru ei. Prof. Căpitănescu Nicolae

Oameni de pe la noi

28

Localitatea Miculeşti din comuna Slivileşti este o localitate cu implicaţii istorice de mare importanţă, atât pentru zona Gorjului, cât şi pentru întreaga naţiune română. Din această zonă s-a tras şi Grigore Miculescu care, în anul 1842, a fost pretendent la domnia Ţării Româneşti, pe care o pierde la un vot strâns în favoarea lui Gheorghe Bibescu, un alt oltean la origine, dar cu o vie activitate în Parlamentul ţării, ca deputat de „Severin.Tot de această zonă este legat şi renumitul deputat de Gorj Dincă Schilerul care, de nenumărate ori, a vizitat satul Miculeşti şi s-a înrudit cu familia boierului Ştiucan pe a cărui fiică, Mimi, a luat-o ca noră Mimi Schileru.

v 12 0 d e a n i d e î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

Nr. 66-67

M u r m u r u l J i l þu l u i

120 ani
Relaţia şcoală-familie reprezintă fundamentul formării personalităţii copilului. Ritmul alert la care este supusă viaţa în societatea actuală face ca interacţiunea dintre aceste două instituţii să fie diminuată, ajungându-se până la dispariţie, în unele cazuri. Părinţi prea ocupaţi să întrebe, să asculte, să comunice, să participe la reuniunile şcolare. Şi atunci, şcoala capătă o dublă valenţă:de a relua legătura copil-părinte, respectiv părinte-şcoală. Cadrul didactic este mentorul în egală măsură a fiecărui elev, dar şi al fiecărui părinte. El trebuie să evalueze, să sudeze legături şi să îndemne la comunicare, dar mai presus, de orice el trebuie să asigure elevului un climat propice de dezvoltare, să-l facă să se simtă în siguranţă, să-l răspundă la întrebări, să-l dea încredere în forţele proprii şi să-l ajute să se dezvolte armonios. Acesta este ţelul comun al cadrelor didactice şi al familiei. Comunicarea deficitară între aceste două structuri esenţiale are că rezultat în marea majoritate a cazurilor un copil cu lacune în dezvoltarea sa ca întreg; fizic, psihic, social şi intelectual. Educatorul este formator, iar responsabilitatea sa este formarea. Are menire unui arhitect, el primeşte în şcoală un proiect nou pe care trebuie să-l transforme în ceva măreţ şi durabil, dar numai în colaborare cu familia. Cheia succesului o reprezintă comunicarea şi responsabilizarea ambelor tabere. Familia şi şcoala luptă pentru un ideal comun, iar rezultatele nu se vor lăsa aşteptate. 1. Premise ale dezvoltării relaţiei profesor-părinte. Tendinţa actuală de descentralizare a sistemului de învăţământ pune accentul pe stabilirea unor parteneriate puternice între şcoală şi comunitatea locală prin care se urmăreşte optimizarea şi creşterea calităţii procesului educativ. Atât profesorii, cât şi părinţii reprezintă părţi active în cadrul procesului de formare a viitorilor adulţi. Profesorul este interesat să ştie mai multe despre situaţia pe care elevul o are acasă, despre preocupările şi modul de viaţă al acestuia. Este sarcina să informeze părinţii cu privire la modul în care se pot implica activ în viaţa şi activităţile copiilor. E necesar că părintele să privească la aceste întâlniri ca pe o modalitate excelentă de a afla cum s-a descurcat copilul sau în activităţile educaţionale. Dintre problemele semnalate de profesori, menţionăm: neimplicarea părinţilor, intervenţia tardivă a părinţilor, carenţe şi dereglări în procesul de formare şi de integrare socială, lipsa timpului, oboseală, programul prea încărcat al părinţilor, aşteptările prea mari ale părinţilor exclusiv din partea şcolii. Cum ar trebui să funcţioneze relaţia dintre profesor-părinte? Să ne referim la câteva exemple concrete. Dacă părintele vrea să afle cât mai multe detalii legate de evoluţia copilului sau pur şi simplu vrea să ştie ce note are, cel mai bine e să meargă să discute cu învăţătorul, cu dirigintele, să-l întrebe de situaţia şcolară a copilului, situaţia sa intercolegială şi situaţia sa în raport cu profesorii. De asemenea, majoritatea profesorilor organizează şedinţe la sfârşit de an pentru a le vorbi părinţilor despre situaţia şcolară a elevilor, progresul sau regresul acestora, situaţiile de corigenţă sau repetenţie. E necesar ca părintele să privească aceste întâlniri ca pe o modalitate excelentă de a afla cum s-a descurcat copilul său în activităţile educaţionale. În cazul în care locul de muncă nu-i permite să ajungă la şcoală, poate da un telefon învăţătorului\dirigintelui să-l roage să-i dea informaţii despre situaţia şcolară a copilului său. Relaţia părintelui cu profesorul trebuie să fie bazată pe respect reciproc. Este necesar să se creeze un parteneriat de rezolvare a problemelor copilului cu profesorul şi nu să se încerce contrazicerea sau criticarea cadrului didactic de fiecare dată când îl avertizează în privinţa comportamentului copilului. De asemenea, profesorul este responsabil de modul în care este perceput mesajul său de către părinte. Astfel, el trebuie să-şi adapteze inclusiv limbajul la nivelul de cultură al părintelui pentru a se putea face în mod corect înţeles. 2. Modalităţi de îmbunătăţire a relaţiei părinteprofesor. Una dintre problemele cu care profesorii se confruntă în permanenţă este aceea a lipsei de interes şi de implicare din partea părinţilor în procesul educativ. Se întâmplă ca părintele să se intereseze de activitatea copilului atunci când sunt probleme foarte mari, când dirigintele sau profesorul reuşeşte să intre în contact cu acesta şi ajunge la şcoală pentru a constata un’’ dezastru’. Părinţii aşteaptă prea mult de la şcoală şi nu fac mai nimic pentru dezvoltarea unei relaţii mai strânse. Pentru ei şcoala este singura responsabilă de educaţia copiilor. Dezinteresul părinţilor poate nărui tot efortul pe care profesorul îl depune la orele de curs. Modalităţi de relaţionare cu părinţii Până în prezent în sistemul nostru de învăţământ se folosesc următoarele modalităţi: lectorate cu părinţii, consultaţii, oricând se ivesc diferite probleme, corespondenţa cu părinţii, vizite la domiciliu, adunări comune cu elevii şi părinţii, reuniuni, excursii, manifestări cultural-distractive. O relaţie eficientă şcoală-părinte poate fi realizată în principal pe două căi: Comunicarea bilaterală clară şi consistentă; variate mijloace de implicare. Relaţia părinte-şcoală se bazează pe încredere, comunicarea eficientă asigurând încredere reciprocă. Obstacolele relaţiei şcoală-familie pot fi de ordin: comportamental(întâlnite, atât la părinţi, cât şi la profesori) şi material (relaţia şcoală-familie cere un surplus de efort material şi de timp). Reproşurile care li se fac părinţilor privind colaborarea cu şcoala sunt: Apatia(nu vin la reuniuni anunţate); Lipsa de respon­ sabilitate (aşteaptă iniţiativa profesorilor); Timiditatea (lipsa de încredere în sine); Participare cu ingerinţe (critică şcoala); Preocupări excesive (exclusive) pentru randamentul şcolar(notele copilului); Rolul parental rău definit(nu înţeleg corect funcţiile şi rolul în educaţia copilului); Contacte limitate cu şcoala(numai în situaţii excepţionale, de criză în comportarea copilului); Conservatorism (reacţii negative la idei noi); activitatea cu părinţii are un caracter neorganizat, sporadic şi la întâmplare sau este ignorată în multe şcoli; Reproşurile adresate profesorilor privind colaborarea cu familiile elevilor sunt similare, nu identice:Dificultăţi de a stabili relaţia cu adulţii(tratează părinţii ca pe copii şi nu ca parteneri în educaţia copilului, decizând autoritar la reuniunile cu părinţii); Definirea imprecisă a rolului de profesor(oscilează între autonomia tradiţională şi perspectivele noi ale parteneriatului); Lipsa pregătirii privind relaţia şcoală-familie; O bună comunicare între părinţi-profesori este esenţială succesului, în scopul motivării copiilor pentru învăţare şi al creşterii interesului lor în această direcţie. De asemenea, o bună comunicare părinţiprofesori poate aduce schimbări pozitive. Modalităţi de îmbunătăţire a relaţiei părinteprofesor Implicarea părinţilor în: Programe care vizează sprijinul şcolar(părinţii se implică în conceperea şi susţinerea unor proiecte şcolare; de exemplu, meditaţii pentru sprijinirea elevilor cu dificultăţi de învăţare); Însoţirea elevilor în excursii, conferinţe pe diverse teme; Organizarea în cadrul şcolii a unor activităţi distractive, de evenimente sociale sau culturale); Iniţierea de parteneriate între şcoală şi părinţi, unde aceştia contribuie la elaborarea şi realizarea unor activităţi care stimulează schimbul de informaţii şi favorizează relaţiile interpersonale armonioase(vizite reciproce, un club al părinţilor în şcoală, comunicare scrisă, prânzuri sau cine comunitare, adunări informative); Activităţi de consiliere de grup unde părinţii îşi dezvolta abilităţile parentale şi de comunicare; Avantaje ale activităţilor comune elev-profesor-părinte: Comunicare eficientă prin dispariţia inhibiţiilor profesor-părinte, părinte-copil, elev-profesor; Relaxarea relaţiilor profesor-părinte, părinte-copil, elev-profesor; Aplicarea în practică a unor idei, sugestii venite din partea familiei, susţinerea aplicării lor şi controlul aplicării lor de către acesta; Îmbunătăţirea metodelor educative în familie ca urmare a unei informări corecte şi complete de către şcoală; Diversificarea metodelor educative în şcoală şi familie; Crearea unor condiţii favorabile şi diverse educaţiei, pe care şcoala nu le poate permite din resurse proprii; Cunoaşterea amănunţită a evoluţiei propriului copil şi identificarea mijloacelor şi metodelor de ajutare şi stimulare a acestei evoluţii; Oferă posibilitatea comunicării eficiente, dezinhibate, nerestrictive între elevi, părinţi, profesori; Identificarea rapidă şi eficientă a nevoilor şcolii şi propriului copil, ca beneficiar al actului educativ; Aplicarea acestor programe oferă părinţilor mai multe modalităţi de participare. Acestea vizează cunoaşterea opiniei lor cu privire la activităţile oferite, încercând totodată să răspundă nevoilor specifice ale părinţilor şi ale comunităţii în care este amplasată şcoala. În contextul mediilor defavorizate a rezultat ideea că este important ca părinţii să fie ajutaţi să înţeleagă criteriile de evaluare utilizate la şcoală. 3. Părinţi-profesori, parteneri în educaţie. Termenul de parteneriat implică realizarea unei alianţe pentru atingerea unor obiective comune. Pentru ca parteneriatul să funcţioneze, este nevoie de respect şi încredere, de asumarea în comun a drepturilor şi a responsabilităţilor. În parteneriat, dificultăţile şi problemele pot fi depăşite mai uşor sau chiar prevenite. Îmbinarea informaţiilor deţinute de părinţi cu cele deţinute de cadrele didactice reprezintă un proces prin care profesorul influenţează părinţii să-şi sprijine copiii la învăţătură. Şcolile care dezvoltă parteneriate funcţionale cu părinţii percep rezultatele la învăţătură ale copiilor ca pe o responsabilitate comună. Cooperarea părinte-profesor Ce facem ca părinţi:Să fim modele bune de urmat; Să-i motivăm pe copii; Să monitorizăm performanţele copiilor; Să menţinem contactul cu profesorii. Ce facem ca profesori:Să fim modele bune de urmat; Să motivăm elevii; Să monitorizăm performanţele elevilor; Să menţinem contactul cu părinţii. Colaborarea se poate face când: Ne ascultăm unii altora părerile; Înţelegem diferenţele; Ne concentrăm asupra intereselor comune; Împărtăşim informaţii; Respectăm aptitudinile şi cunoştinţele celuilalt, cerându-i opiniile şi ideile; Plănuim împreună şi luăm decizii conform cu cererile(nevoile)părinţilor, profesorilor şi elevilor; Sărbătorim succesele noastre; Organizarea de întâlniri profesori-părinţi : Părinţii pot învăţa să-şi ajute copiii dacă li se oferă suportul(sprijinul)necesar; Părinţii deţin informaţii esenţiale despre copiii lor, iar profesorii au nevoie de ele; Dezvoltăm programe-parteneriat. Comunicăm cu familiile despre programele şcolare şi progresul elevului prin comunicarea eficientă şcolă-familie şi familieşcoală; Implicarea familiilor ca voluntari în sprijinirea elevilor şi a programelor şcolare; Implicarea familiilor împreună cu elevii în activităţii de învăţare acasă; Includerea familiilor ca participanţi în luarea deciziilor în privinţa şcolii; Coordonarea resurselor şi a serviciilor comunităţii pentru elevi, familii şi şcoală şi oferirea de servicii comunitare. Nu putem face educaţie fără familie. Ca părinţi sau profesori, ar trebui să lucrăm împreună. Nu le putem da numai ce-şi doresc elevilor. Trebuie să le dăm ceea ce au nevoie. O relaţie de comunicare între părinţi şi cadrele didactice este esenţială pentru a asigura dezvoltarea optimă a competenţelor emoţionale şi sociale ale copiilor. Cu cât stilurile de relaţionare, metodele de disciplină şi atitudinile în relaţia cu copiii sunt mai asemănătoare, cu atât probabilitaea manifestării problemelor comportamentale este mai redusă. Parteneriatul părinte-cadre didactice presupune o relaţie bazată pe colaborare, adică munca în echipă. Aceasta este o relaţie echilibrată bazată pe respect, pe drepturi şi obligaţii egale. Experienţa cadrelor didactice în relaţia cu copiii vine adesea în completarea experienţei părintelui în relaţia cu copilul său. acestei probleme. Mă voi ocupa eu de el până găsim pe cineva care să lucreze suplimentar cu el”. Orientaţi-vă pe identificarea unor soluţii. Încercaţi să identificaţi soluţii cât mai pragmatice. Dacă este vorba de o problemă de comportament, realizaţi un plan comun de recompensare a comportamentului dezirabil. Pe de altă parte, dacă problemă presupune dificultăţi de achiziţionare a unui comportament de învăţare puteţi să propuneţi un plan activităţi însoţite de recompense. Este foarte important să vă propuneţi scopuri realiste, pe care să le puteţi atinge, nu vă aşteptaţi la rezultate miraculoase şi minuni peste noapte. Monitorizaţi împreună cu părintele progresele copilului. Atunci când vă propuneţi să puneţi în aplicare un plan individual pentru dezvoltarea şi optimizarea unor abilităţi, nu uitaţi să păstraţi legătura cu părintele pentru a putea monitoriza progresele sau pentru a face modificări în planul iniţial. Nu de puţine ori veţi constata faptul că pot interveni o serie de factori. care să impună modificarea sau ajustarea planului iniţial de intervenţie. Strategii de dezvoltare a relaţiei profesor-părinte. Obţineţi informaţii adecvate despre preocupările preferate şi preocupările copilului; Ascultaţi ceea ce spun copiii şi încurajaţi-i să vorbească despre ei înşişi; Transmiteţi mesaje verbale şi non-verbale consistente; Participaţi la jocurile copiilor; Oferiţi copiilor libertatea de a alege anumite activităţi; Organizaţi diferite activităţi cu ocazii speciale; Implicaţi părinţii în educaţia copiilor prin şedinţe sau întâlniri individuale, carnetele de comunicare, telefonul săptămânal pentru a informa părinţii, activităţi comune cu implicarea părinţilor; Semnaţi un acord de parteneriat cu părinţii. 4. Exemple de bună practică. Formele de colaborare a cadrelor didactice cu familiile elevilor au izvorât din necesitatea stabilirii unor legături organizate între cei doi factori ai educaţiei. Dintre cele mai importante forme de organizare a părinţilor, amintim:Comitetul de părinţi ai clasei/şcolii; Centrul de consultanţă pentru părinţi; Asociaţia de părinţi. Asociaţiile de părinţi pot contribui semnificativ la dezvoltarea relaţiilor profesori-părinţi, prin organizarea unor activităţi variate, în care sunt antrenaţi părinţii care pot astfel relaţiona în mod direct cu profesorii, pot forma o echipă care îşi aduce un important aport la eficientizarea demersului educativ. Înfiinţarea Asociaţiei cu Iniţiativă Bolboşi (A-PIB) Pentru a întări parteneriatul dintre şcoală şi familie, cadrele didactice de la Şcoala Generală Bolboşi, împreună cu părinţii, au înfiinţat Asociaţia Părinţilor cu Iniţiativă din Bolboşi (A-PIB). Primul pas în constituirea Asociaţiei de părinţi a fost organizarea unui seminar de către partenerul local-Asociaţia pentru Şanse Egale. Seminarul a vizat împlinirea următoarelor obiective: Vizita de studiu la Asociaţia pentru Şanse Egale; Exemple de proiecte derulate de Asociaţie; Ghid practic pentru înfiinţarea şi funcţionarea unei asociaţii; Stabilirea persoanelor care vor pune bazele asociaţiei; Stabilirea direcţiilor de acţiuni ale asociaţiei nou formate. De ce am înfiinţat o asociaţie de părinţi? 1. Pentru a asigura apropierea părinţilor şi a comunităţii de şcoală; 2. Pentru a aşeza relaţia şcoală-familie pe principii corecte, echitabile asumate de toate părţile implicate; 3. Pentru a asigura un volum mai mare de resurse, atât financiare, cât şi umane, care să fie utilizate în beneficiul copiilor; 4. Pentru a oferi posibilitatea diversificării activităţilor extracurriculare. Scopul:Susţinerea, modernizarea, eficientizarea, creşterea eficacităţii şi calităţii, precum şi îmbunătăţirea continuă a învăţământului, în concordanţă cu standardele Uniunii Europene şi a specificului societăţii româneşti, în interesul copiilor din şcoală şi din învăţământul preuniversitar. Misiunea:De a acţiona ca liant între părinţii copiilor şi şcoală, în vederea promovării unei educaţii de calitate, bazată pe dezvoltarea liberă, creativă a copiilor, culturale în rândul acestora. Viziunea:Sprijinirea unui cadru instituţional în care copiii să poată beneficia de toate drepturile şi libertăţile ce li se cuvin, să se dezvolte liber, creativ, în raport cu interesele, competenţele şi nevoile lor, să se poată bucura de viaţă şi să interacţioneze cu cei din jur. Valori: Educaţie ; Calitate; Iniţiativă; Implicare; Transparenţă Obiective:Realizarea unui parteneriat comun cu şcoala care să vizeze sprijinirea procesului educativ, participarea voluntarilor la toate activităţile iniţiate; sprijinirea activităţilor de toate tipurile(culturale, ecologice etc. ); Crearea de parteneriate locale şi internaţionale; Diseminarea informaţiei şi experienţei către alte instituţii. Beneficiile pot fi multiple:Asigurarea unei comunicări reale; Descoperirea problemelor existente în cadrul familiei care pot afecta copilul; Găsirea unor soluţii în acest scop; Obţinerea unor venituri din diverse activităţi, ce pot fi folosite pentru îmbunătăţirea bazei materiale a şcolii. Prof. Dima Elena

Sfaturi pentru profesori în relaţia cu părintele: Utilizaţi mesaje la persona întâi”EU”, în locul celor la persoana a doua „TU”:Formulările în termeni de „TU”sunt percepute ca o critică şi generează de cele mai multe ori reacţii defensive. Pentru a atrage cooperarea părintelui este indicat să formulaţi mesaje în termeni de „EU’care pun accentul pe ceea ce simţiţi şi pe ceea ce doriţi să faceţi pentru remedierea situaţiei. Transmiţând preocuparea dumneavoastră pentru copil, veţi reuşi să-l atrageţi de partea dumneavoastră. Exemplu:”Copilul dumneavoastră are probleme serioase, îi bate pe ceilalţi şi deranjează activităţile. Pierd toată ora încercând să-l liniştesc. Aşa nu mai putem continua”. Alternativă:”Sunt îngrijorată de faptul că Radu îşi loveşte colegii şi deranjează activităţile din timpul orelor. Aş vrea să găsim împreună o soluţie, astfel încât să se integreze în normele grupului”. Criticaţi comportamentul copilului şi nu copilul. Formulările vagi în termeni de este rău, nu este cuminte, este leneş, nu fac altceva decât să eticheteze copilul. Este foarte important să formulaţi problema într-o manieră adecvată, fără să emiteţi judecăţi de valoare. Exemplu: ”Mă preocupă faptul că progresele şcolare ale Mariei sunt mai lente”. Încercaţi să obţineţi părerea părintelui în legătură cu problema. Atitudinile care transmit părinţilor impresia că sunt trataţi cu condescendenţă sau că li se oferă soluţii pe care nu le-au cerut, reprezintă frecvent bariere în comunicare. Vă sugerăm să aveţi răbdare, să vă ascultaţi interlocutorul şi să nu minimalizaţi ceea ce vi se spune. Exemplu: ”Care credeţi că este motivul acestei reacţii?”-încurajaţi părintele să găsească o explicaţie, nu oferiţi soluţii gata încercate. „Vă înţeleg situaţia. Credeţi că am putea găsi împreună o soluţie-orientaţi discuţia către rezolvarea problemei, nu criticaţi părintele. „Puteţi să-mi daţi câteva exemple de situaţii în care aţi avut această problemă?-încurajaţi părintele să găsească o soluţie împreună cu dumneavoastră. Încercaţi să vă focusaţi pe ceea ce puteţi face, în loc de lucrurile pe care nu le puteţi face. În decursul discuţiilor cu părinţii puteţi să vă confruntaţi cu situaţii în care veţi fi solicitaţi să faceţi anumite lucruri despre care ştiţi că nu le puteţi promite. De exemplu, un părinte ar putea să vă ceară să lucraţi în plus cu copilul sau pentru a remedia o problemă în achiziţionarea competenţelor de scris citit. Reacţionaţi cu calm şi încercaţi să evidenţiaţi ce puteţi face. Exemplu:”Sunt peste 25 de copii în clasă, nu mă pot ocupa exclusiv de un singur copil. ”Alternativă:”Aş vrea să pot acorda mai multă atenţie

29

v 12 0 de a n i de î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

M u r m u r u l J i l þu l u i

Nr. 66-67

120 ani

Pagini amintite și clipe… uitate
De vorbă cu lacrima Pe când am aflat departe, Eu-pribeag cu al meu gând, Şi o lacrimă stingheră Îmi cade-n palmă suspinând Las totul-doar pentru-o clipă , Şi fără a mă gândi, Mâna lacrimă ridica Ochiu-ncepe a o privi. La a sufletului poartă Ea începe a bătea, Îi deschid,dar să socoată: De este sau nu a mea? Căci eu lacrimile toate, În mare le-am aruncat, Iar marea de lacrimi plină, Deindata am secat. Fără pic de şovăire, Lacrimă dreptul îşi cere, Nu din marea cea de lacrimi, Ci din marea de durere. Şi mă-ntreaba:nu ştii oare ? Că-n al tău suflet pustiu Ard ca tăciunele-n vatră, Să mă sting?Nici eu nu ştiu. Căci mi-aduci durere multă, Şi atunci eu prind putere, Ce-i o lacrimă-ntr-o viaţa? Nu e nici o avere. Vine o vreme Vine o vreme când.... Salcâmul renunţă la floare, Când floarea renunţă la ...petale, Când păsările renunţă la zbor, Iar eu renunţ la toate şi..mor. Şi atunci... Nu mai ai la ce renunţă, Florile,petalele cad în urmă ta, Nu mai ai regrete şi suspin, Şi nu mai simţi durerea cea de spin. O linişte te împresoară, De-ai zice că e primăvară, Când vine vremea a-nflori, Salcâmul floare a primi. Când vin a numără petale Şi păsările călătoare. Vine o vreme când ... Rămâi neputincios, La tot ce credeai mai frumos, Neputincios să simţi puţin , Dulcea durere ,cea de spin. Așteptare Aştept să treacă acest vânt, Ce curmă totul la pământ, Speranţe,vise ,mângâieri Ce aşteptam de azi,de ieri. Acum un an mai tot batea, Şi nu-mi spunea niciodată ce vrea, Mi -aş fi lipit chiar de pământ, De-aş fi ştiut ce are-n gând. Trecură ani şi aşteptări, Uitai ce zi e azi sau ieri, Uitai de al meu sfat cu gândul, Şi că-s una cu pământul. Astăzi-sunt în aşteptare, Vai!Ce pământ!Vai!Ce mare! Nu am curaj,speranţă,vis, Să cred că toate-s în abis. Mesaj din cer Mesaj din cer,în taină,mi-ai trimis, Era o noapte blândă şi în vis, Te-ai arăta cu chipul neschimbat, Acelaşi chip de când tu ai plecat. Ştiam că nu mai eşti printre cei vii, Cu toate astea te rugăm să vii, Să spulberăm acest imens coşmar, Ce-a semănat în suflet doar amar. Nu te-am putut aduce înapoi, Dar ce să caute-un înger printre noi? Un suflet rău oricând s-ar duce sus, Un înger pe pământ nu-i de ajuns. În juru-ţi era numai blândeţe, Pace ,iubire şi frumuseţe, Era căldura şi armonie, Mii de speranţe şi veselie. Dar ce păcat că nu-i decât unvis, Pe care viaţa nu-l vrea păcăleală, Şi-atât de multe ar mai fi de zis, Dar moarte nu lasă loc de îndoială. De dragul tău De dragul tău aş îmbătă şi moartea, Iar vieţii suferinţă i-aş luă , Cerşi-voi mării curcubeul, Şi soarelui lumina să. De dragul tău şi moartea se îmbătă, Iar viaţa suferinţă da uitării, Lasă-voi mângâierea serii. Credinţă De eşti copil,de eşti bătrân, De Dumnezeu,tu ,să ai parte, De eşti bogat,de eşti sărac, În ceruri,nimeni nu ne mai desparte. Batranu-i un copil de crede, Că Dumnezeu e rostul pe Pământ, Iar cel sărac în haină de bogat se vede, De el credinţă pune-n fapta şi în gând. Şi-atunci când milă şi iertarea, Înlocuiesc cerul şi marea, Copil,bătrân,sărac,bogat Pe Dumnezeu a câştigat. Repros Din eşec spiritual, Ai căzut în nostalgie Iar din comicul banal, Într-o grea melancolie. Nu-i de vină nici uitarea, Nici credinţă fără fapte, Este vinovată zărea, Ce de moarte ne desparte. Noi privim spre cei ce nu-s , Iară ei spre-a noastră soarta, Cerul pe pământ n-a pus, Încă,o himeră poartă. În zadar,chiar de ar pune, Tot n-am întâlnit pe cei Care vor o clip-a spune, Cum e viaţa printre zei. Eu sunt.... Eu sunt un nimeni,şi nimic Din lumea asta mare, Nu-mi da crezare c-al meu chip, Pe un colţ de stea-şi găseşte-asemănare. De-aş fi un înger printre îngeri, Ori un biet sărman printre sărmani, Chiar şi un diavol printre-ai lui, Tot n-aşi ciopli la chipuri mii de ani. Cândva sau poate azi,în piaţă vieţii, Pe fericirea mea s-au tânguit, Un diavol blând şi-un înger rece, Dar fericirea preţ nu şi-a găsit. Căci eu i-am păcălit în taină, La fericire renunţând, Şi nu mai ştiu de nimeni,de nimic, Nici înger şi nici diavol de mai sunt. Dulcea speranţă O,dulcea mea speranţă, De ce vrei să m-amăgeşti, Şi visurile mele, Din rai,tu,să le goneşti. Mă salţi până la stele, Şi când plutesc mi-e bine, Dar vine disperarea, Şi lacrimi curg spre tine. Şi soarele apune, Când rouă încă este, Şi păsările pleacă, Când codru-nmugureste. Posibilităţi De -ar să fiu o floare-ntr-o câmpie, Ori fluture pe-un fir de iasomie, Ori pasăre pe cerul far’ de nor, Tot nu aş prinde-n braţe al tău dor. De-ar fi să fiu un val dintr-un ocean, Ori piatră rece de pe un liman, Ori ultima suflare pân’să mor, Tot nu aş prinde-n braţe al tău dor. De-ar şi să fiu braţul ce te prinde, Ori dorul care-adesea te cuprinde, Ce-ai vrea să fiu pentru a-ţi fi pe plac? O pasăre? O floare? Ori undă unui lac? Portret din umbră Portret din umbră ţi-am făcut, Cu chip de înger,şi din lut, Am tot creat suavul trup, Cu suflet fraged,să nu-l rup. Mă amăgeam cu umbră ta, Iar lutul lacrimi reci vărsa, Îngerul drag a devenit, Un chip de demon împietrit. Cu suflet fraged,să nu-l rup, Am tot creat suavul trup, Cu chip de înger şi de lut, Portret din umbră ţi-am făcut. Dar în zadar... La un an de suferinţă A mai trecut un an de când, Chipul nu ţi-l zăresc nicicând, Căci ai plecat dintre cei vii, O!suflet drag,durerea nu ne-o ştii. În urmă ta, tu ai lăsat suspin, Şi veşnice regrete parcă vin, Dintr-un alt timp şi un alt loc, Pornind spre zări fără noroc. Un gol tu ai lăsat în lume, Şi-un glas ce strigă al tău nume, Mai ştiu că timpu-a amorţit, Căci de un an,tu ai murit . Şi lacrimă îmi râde, Când sufletul mă doare, Şi inima îmi bate, Deşi iubirea moare. O dulcea mea speranţă, Te rog,ia-mi amăgirea, Căci visurile mele, Din iad îmi cer pieirea. Părere Ai mei ochi sunt trişti acum, În jur e ceaţă şi e fum, Chiar lacrimă a îngheţat, În suflet de amar şi oftat. Şi că-ntr-o camera pustie, Durerea lor nu vrea să ştie, Că-n spatele uşilor grele, Iubirea bate în tăcere. Ea bate-ntruna până când, Acea bătaie-idoar un gând, Iar pe geamul din odaie, Lacrimă-i doar un strop de ploaie. Au existat şi vremuri din acele, Când priveau ploaia în tăcere, Cu geamuri-ntredeschise, Având speranţe dar şi vise. Dar la un timp cu geamu-nchis, Am renunţat la orice vis, Fereastră-ochiul meu spre lume, Nu are lacrimi dar nici nume. Iar la un an de suferinţă, Multe cuvinte şi căinţă, Las pe obraz din mii-o lacrimă, Adelei-că o patimă. Rugăminte Înger bun,te rog să îmi dai , Cheia porţii de la Rai , C-am pierdut mult prea devreme, Cheia porţii pământene. Orice vis,orice speranţă, Duse-au fost din a mea viaţa, Orice speranţă şi vis, Au căzut pradă-n abis. Viclean gândul vrea să pară, Fapta-i vrednică de-ocăra, Mută-i vorba şi amăra, Iar al meu suflet de ceară. Înger bun,din el făclie, Tu să faci,drept mărturie, C-au cerşit mult prea târziu, Scuză vieţii-de a fi viu. Duc o viaţa maginita, De miracol şi banal, Cu speranţe preserata, Şi vise,fără egal. Mai nimic decât nimicul, Eu voi fi,de nu îmi dai, Speranţă şi bucuria, Şi ispită pentru Rai. Miros de mir,miros de Rai, Înger bun ,te rog să-mi dai, Mireazma de crez şi vis, Că speranţă a învins. Tăcere Eu...tac acum, Tu...ai tăcut de- un veac, Eu ,de un veac încerc să-ţi spun , Cuvinte ce nu-ţi plac. E moartă clipă şi speranţă-n care, De veacuri,eu durerea o îngrop, Şi,în zadar,acum oare, Te-ntrebi de ce din toate, N-a rămas măcar un strop? Un strop de vis şi de speranţă, Şi pentru acelaşi strop, Să lupţi o viaţa, N-aştepţi o zi pentru-a vedea Stropi morţi de rouă, Trăieşti o viaţa şi nu două. Zădarnice păreri locul îi fac, Tăcerii mute-n care zac, Tu ai ştiut că moartea nu are leac, De aceea ai tăcut de-un veac. Rugăminte Ia-mă,Doamne-n braţe, Şi nu mă lasă, Nu îmi da speranţe, Şi apoi le luă. Doar a ta privire, Lasă-mi-o acum, Doamne,cu uimire, Iartă-mă,să-ţi spun. Căci mi-ar trebui o viaţa, Şi-nca una să mă-nclin, În faţa Celui Puternic, Cărui suflet mi-nchin. Nonsentimente E o zi de duminică, Pe la oră..nu ştiu care , Somnul m-a părăsit iar. visul s-a ascuns sub pernă, În camera e întuneric, Dincolo de fereastră, Granita cu lumea reală unde, Totul este alb-este linişte, ŞI totuşi e negru-un negru întunecat. În clipă următoare liniştea mea, Şi liniştea altora se iau la hârţa. Vor să pună albitru, Dar ele uită că..doar mie, Pot să fiu liber albitru. Gândul meu ţopăie, Când în camera,când afară, Privirii i se succed Doar două culori:alb şi negru Iar sufletul hoinăreşte, Oare îi este cald?-şi totuşi , Teamă de întuneric îi sperie. Oare îi este frig?-şi totuşi ,

Teamă de albul junglei cotidiene Pune capăt vagabondajului sau. Deodată o ceaţă se aşterne, Peste tot ce am privit sau am gândit. Undeva,într-un colţ de camera, Sau de lume,un ceas sau un clopot , Răspundea sacadat:nonsentimente, Nonsentimente,nonsentimete. Despre o prietenie Ne-am cunoscut când eram doar copile, Acum vreo ... nu mai ştiu câţi ani, Şi cu un zâmbet am legat prietenie, Uitând de tot ,de griji şi bani. Unii aruncă la gunoi, Prietenia ce îi leagă, Alţii,în suflet,că şi noi, O vor păzi o viaţa-n treaga. De multe ori am suspinat, Căci viaţa nu a fost uşoară, Prietenia-ncaruntit, Dar niciodată n-a fost o povara. Doruri Mi-a fost dor să mă nasc, Într-o zi de primăvară, Dar primăvară era pe sfârşite, Aşa că, am rămas fără dor. Mi-a fost dor să trăiesc, Într-o zi de vară, Dar vară tocmai se certase cu toamnă, Aşa că ,am rămas iarăşi fără dor. Mi-a fost dor să mor , Într-o zi de iarnă, Dar şi iarnă era pe sfârşite , Încă un dor ...căci şi primăvară Se certase cu vară, Aşa că din lipsa de anotimpuri, Am murit cu doruri. Mărturisire Maică Sfântă şi Curată, Te iubesc neîncetat, Încât bordeiul de credinţă, Se preschimbă-ntr-un palat, Şi din ura cea pribeagă Bogăţia o-njosesc, Bunătate şi iubire , Aş vrea în schimb că să primesc. Rostul lumii s-a schimbat, Cel bogat a sărăcit, Cersetoru-i împărat, Iară hotul-om cinstit. Nu mai este omenie, Respect toate-au dispărut, Pribegind mult timp prin vise , Toiagul bătrâneţii am pierdut. Am amanetat iubirea, Chiar şi visul cel mai frumos, Maică Sfântă şi Curată, Să t eiubesc ,fără prisos. Aş vrea Aş vrea să cred Că nu eşti prea departe, Şi că de tine Un ceas mă mai desparte, Sau poate numai un minut , Răgazul că să nu te uit. De mâine-numai o secundă, Că şi un lac de a să undă, Ir impreunade vom fi , Ceas şi minute vor pieri, Secunde eu voi numără , Ţinând în palme mâna ta. Aş vrea să cred Că lumea-i prea departe, Şi nu mai vrea a ne desparte , De tine şi de glasul tău.

30

v 12 0 d e a n i d e î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

Nr. 66-67
Mereu am crezut că dacă reușești să îți îndeplinești visele, vei atrage odată cu asta fericirea mult dorită, dar știu că așa ceva este foarte greu de obținut. De aceea, faptul că visul meu a fost îndeplinit la o vârstă atât de fragedă, este pentru mine cea mai mare realizare din copilăria mea. Prin ce se caracterizează, mai exact, această realizare? În caz că vă întrebați… vara trecută, la începutul lunii iulie mă pregăteam pentru ce urma să fie cea mai frumoasă, distractivă și educativă călătorie din întreaga mea viață. Urma să merg în Marea Britanie, țara pe care mi-am dorit să o vizitez toată viața mea.Ba chiar mai mult, a fost primul meu zbor cu avionul. Mereu mi-a fost frică de înalțimi și faptul că am călătorit cu avionul a fost puțin terifiant, dar am trecut peste și acum pot spune că nu a fost atât de rău pe cât mă așteptam eu să fie. De îndată ce am ajuns în Londra, inima mea a început să bată tare, iar genunchii mei erau gata să cedeze; deși știam că totul era real, tot nu îmi puteam crede ochilor! Primul lucru pe care l-am observat a fost diferența dintre Anglia și țara mea natală. Securitatea la aeroport a fost foarte

M u r m u r u l J i l þu l u i

Un vis devenit realitate
strictă, poate chiar prea dură, dar totul în momentul acela mi se părea fascinant! Prima zi a fost incredibilă și am petrecut-o în Birmingham, unde locuiesc mătușa și unchiul meu. O parte a acestui oraș poartă numele de „ the Jewellery Quarter„ și aceste străzi sunt pline de magazine de bijuterii; deși foarte scumpe nimeni nu m-a oprit din a le privi. Următoarea atracție turistică pe care am vizitat-o a fost Biserica Sfântului Martin din Bullring, o biserică cu arhitectura în stil gotic, construită din cel mai bun lemn. Ce mi-a atras atenția a fost faptul că, în timp ce preotul citea din Biblie, în spatele lui erau două ecrane mari, pe care se puteau vedea versetele pe care le citea; astfel totul putea fi urmărit mult mai ușor.A doua zi am intrat în Londra. Aveam la dispoziţie o zi să vizitez întreg orașul, fapt care nu mi-a convenit prea mult, dar mi-a plăcut oricum. Am vizitat foarte multe locuri interesante pe care nu le voi uita vreodată. Unul dintre cele mai impresionante locuri de vizitat în Londra este în mod cert London Eye. Îmi imaginasem că trebuie să fie mare, dar adevărata lui mărime este chiar incredibilă. Din vârful lui aproape că poți vedea întregul oraș; peisajul m-a lăsat fără cuvinte, deși eram puţin speriat. De asemenea, piața Trafalgar era de o frumusețe incredibilă. Erau foarte

multe persoane, mai ales adolescenți care făceau lucruri diverse, însă unul mi-a răpit atenția în mod special : deși, conștient de privirele nu foarte plăcute ale oamenilor în vârstă continua să cânte din ce în ce mai tare și cu mai multă pasiune. Palatul Buckingham îmi părea a fi doar o creație a imaginației mele, parcă era prea frumos să fie cel adevărat, cel real. Mi-aș fi dorit să am posibilitatea să îi vizitez și interiorul, însă nu am avut cum. Unul dintre cele mai plăcute locuri de vizitat este fără nici o urmă de îndoială, muzeul Madam Tussauds. De îndată ce am intrat, am fost cuprins de un sentiment puternic, aveam impresia că sunt înconjurat de toate vedetele pe care visam de mic să le întâlnesc. Am savurat această călătorie și îmi doresc să pot studia în viitorul apropiat acolo, sau chiar să trăiesc în Marea Britanie, unde, trebuie să recunosc, voi avea mai multe oportunități. Diaconu Dorian, Colegiul Național “Carol I”, Craiova

120 ani

Călătorie prin Uniunea Europeană
Nebancea Letiția Evelina.În opinia mea, concursul “Călătorie prin Uniunea Europeană” prezintă avantaje atât pentru elevii care participă, cât și pentru cititori. În primul rând, elevii devin mai ambițioși, dorindu-și să fie cât mai buni și să câștige nu doar concursuri, ci și respectul și admirația persoanelor din jurul lor. Pentru un elev, aceste lucruri au o valoare foarte mare, motivându-l să-și dorească să evolueze și să fie mereu apreciat pentru eforturile sale. În al doilea rând, cititorii pot afla foarte multe lucruri interesante despre țările Uniunii Europene, pe care poate unii dintre ei le-au vizitat, însă în momentul acela au fost mai atrași de alte activități decât despre cultura, tradiția și istoria unor construcții. Dar și pentru cei care vor să-și petreacă vacanța într-o țară europeană, eseurile elevilor pot fi un mic ghid turistic. Avantajul lor este că, atunci când vor ajunge la destinație, vor ști locurile care merită a fi vizitate. Nu numai pentru această categorie de cititori, eseurile pot fi folositoare într-un anumit fel, acestea fiind și un mijloc de îmbogățire a culturii noastre generale. Elevii, chiar dacă nu au vizitat acele țări sunt foarte bine informați, așa că, detaliile scrise de ei sunt mereu corecte. Eu cred că acest concurs “Călătorie prin Uniunea Europeană” este foarte important în dezvoltarea elevilor și dorinței acestora de a progresa mereu, dar și un mod de a afla cât mai multe lucruri despre frumusețile lumii. Un rol foarte important în îndrumarea elevilor de a participa și a câștiga astfel de concursuri îl au profesorii care mereu își doresc să obțină cât mai multe performanțe de la tinerii care, cândva, ar trebui să-i înlocuiască. În concluzie, acest gen de concursuri au un rol foarte important în viața elevilor, pentru a-i ajuta să-și îmbogățească bagajul de cunoștințe și totodată punerea în valoare a culturii acestora, dându-le curajul de a participa la cât mai multe concursuri. Balcan Naomi.Concursul naţional cu tema „Călătorie în Europa”, este un concurs ce în opinia mea oferă o deosebită oportunitate tuturor celor ce aleg din când în când să scrie proză, săşi exprime diversele experienţe, simţiri, trăiri ce au avut un impact major în viaţă şi umblarea lor, expunând totul pe hârtie fără nici un fel de reţinere, dând frâu liber amintirilor. Această antologie este rodul unor elevi talentaţi care, fascinaţi de frumos şi dornici de a-şi dezvălui cititorilor gândurile şi sentimentele, au ales acest concurs ca modalitate de exprimare. Ideea care se conturează astfel este continuitatea în ceea ce priveşte pasiunea de a scrie şi de a transmite un mesaj contemporanilor, care în goana zilnică uită să se oprească asupra celei mai frumoase îndeletniciri a omului: lectura.Consider că ceea ce ar trebui să primeze în zilele noastre este promovarea valorilor cu adevărat valori, susţinerea tinerilor şi îndrumarea acestora spre a-şi evidenţia trăsăturile artistice. Un exemplu concret în acest sens poate fi însuşi acest concurs ce măreşte potenţialul tuturor celor ce sunt interesaţi de a participa, oferindu-le pe lângă experienta un arsenal de facilităţi precum dezvoltarea din punct de vedere intelectual, contactul cu diferite persoane, evoluţie, etc.Prin urmare, toţi cei ce sunt preocupaţi de divinul creaţiei lasă amprenta respectivă definitiv, atât în propria memorie cât şi în cea a cititorului . Bunoiu Elena Mihaela .După părerea mea, călătoria reprezintă un fel de iniţiere, de a trăi, de a simţi, de a fi fericit. De asemenea călătoria este ceva ‚’frumos’’ . Nu există călătorii urâte, toate sunt experienţe de neuitat, pe care le poţi împărtăşi mai târziu. Concursul ‚’O călătorie în lumea europeană” aflat pe site-ul www. murmuruljilţului.hi2.ro ne oferă o gamă largă de eseuri despre călătoriile unde fiecare doreşte să meargă. Prin intermediul concursului cunoaştem alte mentalităţi, alte păreri pe care alţi tineri le spun . În primul rând, într-o călătorie te bucuri de frumuseţile naturii şi observi că există oameni diferiţi de cei din jurul nostru . Într-o călătorie în Europa poţi vizita multe lucruri frumoase, de la care vei rămâne cu amintiri plăcute .Este plăcut să călătoreşti primăvara şi toamna dar nici vara şi iarna nu e rău de călătorit pentru că în fiecare anotimp este câte ceva de vizitat . În ţării europene oamenii, ajung şi din nevoia de a-şi găsi un loc de muncă . În al doilea rând, orice ţară Europenă, are anumite obiective turistice .Pe continentul european se află ţările cu cele mai multe sosiri de turişti şi cu cele mai mari venituri din turism. Europa este leagănul turismului internaţional . Mulţi oamenii îşi petrec vacanţele pe meleaguri europene. Recunosc că România este în formare la capitolul turism şi încearcă săşi promoveze valorile, în schimb ţinuturile europene oscilează în acest domeniu convingând turiştii să se întoarcă pentru o retrăire a amintirilor. Călătoria în Europa ne ajută să ne îmbogăţim cultura generală, referitoare la ţara respectivă. Călătoria este ceva plăcut de a cunoaşte oameni şi de a lega noi prietenii .În al treilea rând, oricine are libera alegere de a vizita orice ţinut preferă . Poţi călători să înveţi să te distrezi, să explorezi, să îţi eliberezi mintea, gândurile, să pictezi anumite lucruri care te fascinează, să devii mai bogat spiritual . În concluzie o călătorie într-o ţară europeană ne oferă şansa de a avea altă cultură generală. Frîntu Mădălina. În primul rând acest concurs   este realizat cu scopul de a promova interesul elevilor pentru domeniul studiilor europene. Succesul în viață este doar pentru aceia care pornesc pe cont propriu în junglele vieții, în căutarea fericiri. Doar aceia care luptă, doar aceia care nu se dau bătuţi, vor găsi într-o zi, în adâncul timpului, fructul mult căutat, din care să se reverse acea senzație sfântă a fericirii. Consider că acest concurs naţional dă elevilor posibilitatea de a se dezvolta, de a-şi testa cunoştinţele şi imaginaţia, a-şi scoate în evidenţă valoarea şi de a căpăta în ei multă încredere. În fiecare din noi există o inteligenţă aparte încă de la naştere, însă mulţi nu fac nimic pentru a o dezvolta odată cu trecerea timpului. Mulţi nu realizează că timpul trece şi cu el anii din viaţa… Însă există şi persoane care îşi dau tot interesul şi fac tot ce este necesar să se dezvolte ca şi persoane în viaţă .Încă de copii participă la diferite concursuri, de la cele locale până la cele naţionale, prin acest lucru ei constată că este necesar să-şi îmbogăţescă vocabularul şi să-şi întărească cunoştinţele. Succesul în viață înseamnă o mulțumire a acestei călătorii, un zâmbet adus acestei vieți.Succesul se produce atunci când se realizează o armonie între noi şi lumea din jur. Această împlinire se obține pe parcursul anilor.Omul nu realizează călătoria pe care o face în căutarea succesului.Nu realizează prețul pe care îl plăteşte pentru această viață. Succesul vieții este acel zâmbet născut din inima omului, este mulțumirea nemărginită adusă acestui Univers, deoarece în viață omul a primit un suflet pe care l-a şlefuit după bunul plac.L-a îmbrăcat cu haina fericirii, l-a hrănit cu iubire, dar şi cu forță în vremurile grele. Omul a cunoscut ‘’victoria’’ datorită faptului că nu a renunțat niciodată.Pentru el, nimic nu a fost imposibil. Visurile se pot realiza, pentru că omul este lumea pe care o vedem, este stăpânul acestui Univers. Înainte de a închide ochii, înainte de a părăsi pentru totdeauna această lume, omul priveşte în urmă, în acele momente, înțelege rostul vieții… Nasta Lavinia. Consider că participarea la concursul naţional de eseuri “Călătorie în lumea europeană” este o experienţă benefică fiecăruia dintre participanţi şi de neuitat.În primul rând, cred că acest concurs nu este pentru oricine deoarece persoanele participante trebuia să aibă o atitudine de implicare în ceea ce fac, să fie persoane active, astfel încât eseul creat să-i definească fiecăruia personalitatea şi menatalitatea. Totodată, consider acest concurs ca fiind o oportunitate de desăvârşire a inteligenţei şi a cunoştiinţelor pe care le deţinem. Un concurs că acesta necesita cultură, ceea ce pentru om reprezintă lumea interioară a individului, esenţă sa intelectuală şi capacitatea de legătură cu lumea. Formele de învăţământ sunt considerate mijloace de dobândire a culturii şi puncte de reper în societate, concursul “Călătorie în lumea europeană” fiind o sursă importantă de cultură. Şcoala este instituţia care oferă elevilor posibilitatea de a deveni concurenţi la acest concurs, concluzionând astfel că şcoala şi, implicit, educaţia primită acolo au un rol foarte important în evoluţia omenirii. Neglijenţa şcolii influenţează întotdeauna negativ comportamentul indivizilor în societate. Concursul îţi dă posibilitatea de a-ţi exprima gândurile şi viziunea ta despre un anume loc european ce merită vizitat, dar în acelaşi timp este şi o modalitate de a arăta că eşti un scriitor priceput. În fond, originalitatea unui scriitor rezultă din tehnicile pe care le utilizează pentru a-l face pe cititor să-i accepte comunicarea.În concluzie, concursul trebuie perceput ca o modalitate de a-ţi etala cunostiintele şi că o experienţă personală şi specială. Din punctul meu de vedere, Concursul naţional de eseuri este un concurs uneori decisiv în viaţa unor elevi. Roibu Diana. Concursul naţional de eseuri ne ajută la conştientizarea respectării şi promovării drepturilor, beneficiilor şi a nevoii de promovare. Elevii sunt stimulaţi şi iniţiaţi să înţeleagă, să analizeze, să reflecteze spaţiul valorilor democratice ale drepturilor lor prin creaţii literare.În primul rând, un astfel de concurs ne ajută la stimularea aptitudinilor şi talentului privind promovarea valorilor. Un elev pentru a cunoaşte succesul trebuie să parcurgă mai mulţi paşi pentru a reuşi. Cunoaşterea îţi permite construirea propriului drum spre reuşita în viaţă. Concursul având ca obiective dezvoltarea şi valorificarea capacităţilor şi talentelor copiilor în vederea constituirii potenţialului. Concursurile şcolare mai stimulează spiritul de inițiativă, abilităţile sociale şi de comunicare, imaginaţia şi le oferă o nouă oportunitate de a asimila cunoştinţe noi.În al doilea rând, scoala oferă un mediu propice pentru dezvoltarea unor cunoştinţe în anumite domenii. Fiecare elev este sfătuit să-şi aleagă o profesie în funcţie de aspiraţiile şi aptitudinile sale. Școala oferă o educaţie morală. Elevii trebuie să fie pregătiţi pentru a trăi alături de ceilalți, motiv pentru care ei dezvoltă anumite atitudini faţă de sine. Fără educaţie nu se pot forma oameni de calitate, oameni inteligenți care să poată susţine o societate bazată pe principii corecte în viaţă. Rolul şcolii în formarea individului este esenţial deoarece pe parcursul anilor de şcoală elevii nu capătă doar cunoştinţe, li se dezvoltă şi personalitatea. În concluzie concursul naţional de eseuri are ca principal scop valorificarea potenţialului intelectual al liceenilor, cu privire la capacitatea acestora de a interpreta critic, utilizând limbajul de specialitate, texte, doctrine, idei. Stăic Loredana. Consider că, acest concurs este important pentru orice elev care vrea să îşi testeze cunoştinţele pentru a vedea cât de departe poate ajunge. În primul rând, participă numai elevii care cred în ei, cred că pot realiza acest eseu şi că pot ajunge mai departe, fiind îndrumaţi de profesorul de limba şi literatura română.Cu această ocazie, nefiind des întâlnită, elevii îşi pot verifica cunoştinţele, cunoscând şi alte orizonturi, dar încearcă să se autodepăşească . În al doilea rând, la concursul naţional de eseuri participă cele mai bune reviste la care lucrează atât elevi, cât şi profesori .Acest concurs anual este organizat pentru a testa nivelul de cunoştinţe al elevilor, dar şi pentru a-şi dezvolta inteligenţa.Toată această muncă a elevilor, dar şi a profesorului îndrumător la astfel de concursuri este recompensată prin premii. Numai prin muncă şi efort putem ajunge la ceea ce ne dorim în viaţă.Un astfel de concurs poate duce şi la o reuşită în viaţă.În concluzie, acesta ocazie este unică în viaţa unui elev, de care trebuie să profite, pentru că îi dă ocazia, în primul rând să demonstreze că deţine cunoştinţe suficiente pentru a ajunge aici. Ursu Adrian. După părerea mea acesta este un concurs foarte interesant creativ, culturalartistic care urmăreşte determinarea tuturor celor care doresc să scrie despre anumite locuri din Uniunea Europeană, locuri cu potenţial turistic acolo unde odată ce poposeşti pe teritoriile lor cu siguranţă nu le vei uita prea curând.În primul rând eu consider o iniţiativă foarte bună din partea celor care au iniţiat-o deoarece e un lucru foarte interesant şi este primit cu braţele deschise în această perioadă când majoritatea tinerilor nu se mai orientează către scris ci mai mult au alte preocupări. În al doilea rând cred că cei care au participat ar trebui să fie apreciaţi şi cu toţi să încercăm să le urmăm exemplul şi să le arătăm celor neinteresaţi că scrisul nu este o pierdere de timp, nu numai că prin scris descoperim noi oportunităţi, ne dezvoltăm vocabularul, şi privim cu alţi ochi lumea din jurul nostru.Cu ocazia acestui concurs descoperim şi anumite locuri pe care participanţii au dorit să le ilustreze farmecul, tradiţiile şi obiceiurile lor specifice care nu s-au pierdut odată cu trecerea timpului.În concluzie eu mi-am creat o părere foarte bună despre acest concurs şi vă recomand să încercaţi şi voi să participaţi sau măcar să le citiţi pe cele ai căror creatori şi-au dat interesul în redactarea lor şi să încercaţi, dacă nu aveţi o părere prea bună despre aceste activităţi literare, să o schimbaţi. Vladu Diana. Consider că ideea organizării unui concurs care să aibă la bază realizarea unui eseu pe tema „călătorie în Europa” a fost una dintre cele mai inspirate, având ca fundament punerea pe foaie a diferitelor idei şi preocuparea fiecăruia pentru realizarea celei mai reuşite lucrări.În primul rând, acest concurs a oferit posibilitatea elevilor de a da frâu liber imaginaţiei şi de a folosi figuri artistice, precum şi de a relata prin intermediul acestor eseuri locuri, oameni şi obiceiuri pe care le-au întâlnit în călătoriile reale sau virtuale.În al doilea rând, prin aceste eseuri fiecare a avut oportunitatea de a-şi pune în valoare propriul stil de a povesti şi de a redacta un eseu, astfel s-a întâlnit o multitudine de stiluri, de idei şi de cuvinte alese pentru a realiza eseuri cât mai reuşite.De asemenea, la concurs au participat şi elevi care s-au remarcat în mod deosebit în fața profesorilor, descoperindu-se prin intermediul concursului noi talente, precum descoperind însuşi o pasiune pentru a scrie şi pentru a crea lucruri frumoase, de a descrie locuri pe care le-au vizitat, care prin intermediul cuvintelor au căpătat o altă imagine, mult mai frumoasă şi deosebită decât cea existentă. Consider că eseurile sunt un mod bun de a te

relaxa, de a-ţi aduce aminte de experienţele plăcute pe care le-ai avut, descrierea fiecărei străduţe pe care ai străbătut-o, fiecare privelişte plăcută, frumoasă pe care ai văzut-o, locurile minunate în care ai ajuns, clădirile impunătoare şi înalte care te făceau să te simţi un pitic, oamenii amabili care ţi-au sărit în ajutor cu orice informaţie despre noile locuri vizitate, natura mirifică şi multe alte lucruri minunate pe care natura ni le-a pus la dispoziţie. În ceea ce priveşte punctarea fiecărui eseu, juriul a punctat originalitatea fiecărui participant, dar şi urmărirea fiecărui pas care stă la baza realizării unui eseu .În cele din urmă, concursul s-a desfăşurat într-o ambianţă plăcută, iar premiile acordate au fost pe măsură, obţinându-le posesorii celor mai reuşite eseuri. Nedelcu Grigore Adrian.În mintea mea se conturează mereu diferite idei, opinii şi alte lucruri esenţiale vizavi de ceea ce să susţinem ca fiind important. A crea şi a avea imaginaţie, sau respectiv puterea cuvântului, ştiinţa de argu­ mentare este un lucru important. Concursurile referitoare la aceste creaţii de eseuri reprezintă lucruri pozitive, care pot evidenţia uşor aspecte şi caracteristici plăcute tinerei generaţii. Astăzi, în opinia mea, argumentul poate aduce mult. Concursurile au o importanţă deosebită şi susţin întru totul extinderea lor, organizarea şi participarea la acestea şi adăugarea numărului temelor pentru aceste creaţii.Aceste concursuri care au la bază conceperea eseului, fie acesta pe orice temă, poate avea şi consecinţe pozitive importante;pot oferi oportunitatea de a călători în Uniunea Europeană, lucruri spre care această generaţie aspiră. Aceste lucruri trebuie să se întâmple, deoarece fiinţa omului este aceea ce aspiră spre creaţie şi facere.Talentul persoanei de a concepe, trebuie susţinut şi dus mai departe, exteriorizat.Eseurile şi concursurile acestea sunt un mod de a crea frumos, real sau ireal, un mod de a-ţi susţine convingerile, credinţele şi lucrurile care te reprezintă.Ca „membru” în această artă de a crea pot arăta prin propriile scrieri aceste caracteristici pozitive, fraze ce se scriu „cu raţiune şi suflet”.Atitudinea mea a rămas neschimbată, pro-creaţie, pro-concursuri, deoarece, cel mai important, acest aspect de”a concura” prinde viaţă în interiorul fiecăruia, trezeşte în noi spiritul competiţiei, ne ridică şi ne ghidează spre lucruri de care nici măcar noi nu suntem conştienţi. Concursurile în general, reprezintă un stimul al oricărei generaţii, spre evidenţierea caracteristicilor bune ale fiecăruia. După aceste realizări, susţin faptul că viaţa gravitează în jurul cuvântului „a crea”, iar cel ce creează va fi mereu în competiţie cu altă persoană ce creează frumos sau real. Concursurile de creaţie vor avea mereu o importanţă reprezentativă, însemnând lucruri pozitive în viaţa educativă.

Stimată doamnă Director,
Având în vedere timpul scurt în care a fost organizată tabăra de jurnalism Muncel 2012 aș vrea să vă mulțumesc pentru atmosfera plăcută pe care am întâlnit-o, atmosferă creată de oameni minuați, care au depus tot efortul pentru ca participanții să-și poată manifesta în voie aptitudinile jurnalistice. Ideea întâlnirii într-un asemenea loc a unor adolescenți din mai multe zone ale țării a determinat formarea unor legături foarte strânse între aceștia, aș putea spune chiar adevărate prietenii care sper că se vor menține în timp.Datorită implicării profesorilor coordonatori și a elevilor participanți într-o perioadă scurtă s-a reușit editarea numărului 15 din revista Muncel, revistă cu un cuprins care ar face cinste oricărei alte publicații.De asemenea, pe lângă activitățile tematice, tabăra a cuprins și numeroase activități recreative, dar totodată aș putea spune și cu un caracter educativ, deoarece elevii s-au putut simți mai aproape de atmosfera secolelor XIV-XV la Cetatea Neamțului, de locul nașterii lui Creangă, precum și de aleile pe care și-a purtat pașii Eminescu. Mănăstirile Agapia, Neamț și Văratec ne-au făcut să ne simțim mai aproape de Dumnezeu, de dragostea și binecuvântarea Lui.Nelipsit, ca în orice tabără, focul a fost unul din cele mai anticipate evenimente din ultimele zile. Pentru pregătirea acestuia, tot colectivul taberei a depus efort pentru strângerea lemnelor și amenajare. Deși o muncă istovitoare, acesta a fost plăcut vederii, simțindu-se în aer o atmosferă plină de mulțumire, dar și de tristețe, deoarece totul lua sfârșit.Pentru zilele minunate petrecute în tabăra Muncel 2012, vă mulțumesc și vă urez succes în activitatea dumneavoastră viitoare. Dorian Diaconu, Colegiul Național “Carol I”,Craiova

31

v 12 0 de a n i de î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

M u r m u r u l J i l þu l u i

Nr. 66-67

Dor de munte
Nu cred că e cineva-n lume Cu dor de munte şi nu spune Că el te pune pe picioare Să pleci să-l duci la stâmpărare! Ai fost cu el, s-a stâmpărat Dar dorul nu s-a terminat Şi după un timp nu prelungit Dorul din nou te-a îmboldit Să mergi pe unde-ţi este dor Că ştie c-ai rămas dator Să vezi din nou ce-ai mai văzut, S-admiri aşa, ca la-nceput, Frumosul care n-a plecat, Te-aşteaptă iar la admirat. Ajungi la munte obosit Dar dorul te-a întinerit Şi eşti altfel de cum erai Pân’ n-a urca domol pe plai. Trei zile stai, sau chiar mai mult Păpuşa cum e de-mbrăcată Cu iarbă verde şi cu flori Privind la ea să nu mai mori. Să pleci apoi în sus spre Lotru Să vezi cum a-ntinerit codrul Şi cum izvoarele se-ntrec S-ajungă unde-i locul sec, Cu apa lor să-l răcorească Şi brazii tot mai mulţi să crească. În drumul tău să faci popas Şi să te simţi mai mult atras De cel mai rece din izvoare, “IZVORUL RĂGUŞELII MARE” Ce-ţi cere ca din când în când Să-l guşti, să simţi cât e de blând De când în el îşi udă mâna Turişti ajunşi pe Transalpina. Privind cu dor aprins de munţi Ia seama, nu cumva să uiţi, S-admiri aşa cum se cuvine Turmele mândre de ovine Ce-n drumul lor către izvor Sunt îndrumate de păstor Care din fluier le doineşte Şi dorul tău se potoleşte Dar te îndeamnă să nu uiţi Cât de frumoşi s-ai noştri munţi Ce se întrec vară de vară S-aducă bogăţie-n ţară. Dorul te-ndeamnă să grăbeşti, La stâna din Stefanu să opreşti, Să ceri politicos de la băciţă Să-ţi dea o cupă cu jintiţă, Caş dulce, dacă se mai poate, Smântână grasă şi cu lapte, Apoi să-i mulţumeşti cu foc Că iară ai avut noroc La dor să-i dea ce i-a plăcut Şi ţie bine ţi-a făcut. Cu doru-n faţă călăuză Având la pălărie o frunză Să mergi încet pân’ la Vidraru Şi să-ţi alungi de tot amarul Ce-n sufletu-ţi s-a adunat De dor fiind el provocat. Iar seara să faci cale-ntoarsă Spre Rânca noastră cea frumoasă Unde să fi iară primit La “DOR DE MUNTE” găzduit, Pe GE. Dănescu să-l cunoşti, Dorul de munte să-nzeceşti Şi sufletu-ţi să se mângâie Cu dor nespus de omenie. 15.02.2013Gh. Dănescu
Pre-press & tipar: S.C. TIPOGRAFIA PROD COM S.R.L. Târgu-Jiu Tel. 0253-212.991

La “DOR DE MUNTE” găzduit, Primit în gazdă ca-n poveşti De nu mai ştii pe unde eşti Şi dorul tot mai tare-ţi spune, Să stai acolo şi-ar fi bine, Să mergi să vezi ca altădată,

COLECTIVUL DE REDACÞIE:
UNGUR LUCIAN (redactor ºef), ALIN DOBROMIRESCU (redactor ºef adjunct), Stanca ION DANIEL (secretar de redacþie), vâlsan ana maria , TERCI DAN , Bărbăcioru Andreea , Neagoe Mădălina, Olaru Ovidiu, Frântu Mădălina (redactori)

REDACÞIA:
FUNDAÞIA „MURMURUL JILÞULUI„ EDITURA ”RENE” COLEGIUL NAÞIONAL TEHNOLOGIC MÃTÃSARI - GORJ Tel/Fax. 0253 - 376.351, 0253 - 376.883;
ISSN 1583 - 2287

Tehnoredactare computerizată: Mariana Jdeică

32

v 12 0 d e a n i d e î n văŢă m  n t î n m ătă s a r i v

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->