You are on page 1of 1

Caracterizarea Mesterului Manole de Lucian Blaga

Mitul dramatic romanesc Mesterul Manole a aparut in 1927 la Sibiu , iar in 1929 are loc premiera piesei la Teatrul National din Bucuresti .Aceasta este o drama poetica expresionista de idei (expresia pura a trairilor sufletesti; imagini puternice , violente , pentru a exprima nelinistea existential ;titlurile au valoare de simbol ; personajele sunt figure representative ; limbaj metaphoric absolute s.a.) prin influentele mitice si expresioniste pe care le are. Personajul protagonist , eponim si simbolic al lucrarii este mesterul Manole creatorul damnat universal , care trebuie sa-si jertfeasca fericirea personala pentru mintuirea tuturor . Legenda mesterului se dezvolta poetic in simbolurile stravechi ale mitului prin infatisarea femeii jertfite ca o mireasa a mortii . Acesta se defineste , inca de la inceput , prin cultul vietii si prin patima creatiei . Conflictul nascut in interiorul sufletului personajului eponim blanseaza intre patima zamaslirii si puterile subpamintene care I se opun vointei sale . Inca din prima scena Manole se autocaracterizeaza ca un nefericit , amintindu-I lui Bogumil ca , de sapte ani , zidurile I se tot surpa , iar el ramine la inceput de drum . Portretul fizic al lui Manole este foarte sumar , pentru ca unica trasatura fizica mentionata de Mira , sotia lui , este ca are par negru. Alte trasaturi se evidentiaza prin caracterizarea directa de catre alte personaje . Mira il vede ca pe o inima fara odihna , gind trea , visare fara popas , si atunci cind afla despre jertfa in numele creatiei nu se abtine sa-l numeasca ucigas noua ucigasi si cu Manole zece. Voda il considera un mesajer al adevarului , zidarii il numesc Mesterul Nenoroc , iar al saselea mester marturiseste ca Eu te-am urit si te-am iubit cel mai tare . Prin autocaracterizare Manole recunoaste ca este stapinit doar de patima creatiei pentru biserica zilnic mor , e foc ce mistuie si e pedeapsa si e blestem . Faptele lui demonstreaza ca reprezinta tipologia creatorului pasionat de arta , de frumos . Tragidismul sau demonstreaza atingerea absolutului , dar constientizeaza ca este fortat sa aleaga intre Mira si biserica , iar pierderea uneia dintre ele va devein o anihilare . Gingurile sale releva zbuciumul conflictului interior , schitate prin monologul interior si al introspectiei . Manole-creatorul ii spune sa construiasca iar Manole-paminteanul sa nu jerfeasca . Gindurile sale exprima indoiala , refuzul jerfei conform bogumilismului , iar la final el exprima hotarire decisive biserica se va inalta! , acesta devinind leitmotiv . Pentru dinsul creatia inseamna patima si mistuire : Launtric , un demon striga: cladeste!Pamintul se impotriveste si striga : jerfeste!... Prin replicile sale , Manole apare ca un om macinat de intrebari , care nu intelege de ce , intr-o tara plina de biserici , numai minunea sa nu poate fi cladita . In fata lui Gaman , mesterul isi arata vinovatia si pacatul : nefiind decit un om (paminteasca alcatuire) , nu l-a putut imita , nici in sapte ani , pe Zidarul cel mare(Dumnezeu) care facuse lumea in sapte zile . Din cuvintele adresate celorlalti zidari se contureaza o tenacitate , o anumita tarie vizibila in incercarile repetate a de a ridica lacasul . Pierzindu-si component sacra prin acceptarea jerfei (Ochii de sfinti aveati , si-acum de ucigasi , spunea Mira) , Manole infaptuieste inconstient sacrificial . In timpul muncii sale este stapinit de demoni , biciuind zidarii si revoltindu-se contra lui Dumnezeu (Cind El a cladit , ce a jertfit?). Din cuvintele autorului , Manole apare ca un chinuit si framintat . La mod simbolic personajul este creatorul de pretutindeni si din totdeauna , cel care imita actul primei Creatii divine . Personaj coborit din mit , Mesterul Manole prezinta , in drama , trairile launtrice ale omului modern: nelinistea , zbuciumul , instrainarea , pacatul si singuratatea existentiala .