UNIVERSITATEA SPIRU HARET

ELENA LUMINIŢA SIDENCO

KINETOLOGIE

FUNDAŢIA ROMÂNIA DE MÂINE

CUPRINS

I. II. III. IV. V. VI. VII. VIII. IX.

Obiectivele de bază în kinetoterapie - relaxarea Corectarea posturii şi aliniamentului corpului Creşterea mobilităţii articulare Creşterea forţei musculare Creşterea rezistenţei musculare Creşterea coordonării, controlului şi echilibrul Corectarea deficitului respirator Antrenamentul la efort Reeducarea sensibilităţii Bibliografie

masă vibratorie ).Antrenarea la efort . Constă în relaxarea progresivă prin identificarea kinestezică a stării de tensiune ( contracţie ) musculară în antiteză cu lipsa de contracţie ( relaxarea ). membrul inferior din decubit dorsal ) . prin scuturare sau balansare. Este indicată în paratonia musculaturii striate voluntare ( nu şi viscerale ). Uneori se face cu aparate (fotoliu. Se indică în tensiunea musculară crescută dar şi în starea psihică tensionată. acestea sunt : .Tehnica Jacobson inversată – faza de contracţie este izometrică . Există trei curente metodologice : o Curentul oriental utilizat în scop profilactic o Curentul fiziologic Curentul fiziologic a fost introdus de Jacobson. neuroleptice).Refacerea mobilităţii articulaţiei afectate .Creşterea rezistenţei musculare . deci impactul muşchi-psihic este redus. Mişcările sunt ample.Refacerea rezistenţei musculare . Din acest curent s-au desprins mai multe variante : . Este un proces autonom prin care se realizează o reglare tonico-emoţională optimală.Metoda Gindler-Stolze – se fac mişcări absolut libere.Refacerea forţei de contracţie .Refacerea coordonării musculare Are dublu sens. Alteori se apelează la masajul miorelaxant însoţit sau nu de medicaţia miorelaxantă (sedative.Metoda Parow – în decubit dorsal nemişcat complet timp de 20 de minute (concentrare pe ritmul respirator liber.Reeducarea respiratorie .Corectarea posturii şi a aliniamentului corpului . . Scopul este conştientizarea musculară şi a posturii. . varianta separată de relaxare – mişcări pendulare ale segmentelor/corpului întreg. Relaxarea se realizează din decubit dorsal.Tehnica pentru membre – relaxare pendulară ( membrul superior din şezând.RELAXAREA După Sbenghe. Este un proces prin care un sistem scos din starea iniţială revine la aceasta sau la o altă stare. Relaxarea parţială se face prin încercări de decontracturare.CAPITOLUL 1. OBIECTIVELE DE BAZĂ ÎN KINETOTERAPIE . obiectivele sunt : . Relaxarea generală se face din exterior iar subiectul este pasiv.Creşterea mobilităţii articulare . Este un proces psihosomatic terapeutic foarte important. ritmate de respiraţie. din diverse poziţii (“dezordine” de mişcări mai mult sau mai puţin bruşte). sau intrinsecă. neforţat.Creşterea forţei musculare .Coordonarea. când pacientul îşi induce singur.Metoda Jareau-Klotz.Reeducarea sensibilităţii După Teleki. controlul şi echilibrul . miorelaxante.Relaxarea . lente. prin poziţionare în pendul. când pacientul devine dependent de aceste mijloace. cu expir şuierător) . Din păcate. activ. sau la căldură sau electroterapie. Relaxarea poate fi extrinsecă. este o metodă periferică. relaxarea. În kinetoterapie se poate face o relaxare generală sau parţială (pentru un segment/grup muscular/muşchi ). fiind reprezentată de inversul activităţii musculare şi inversul stării de tensiune nervoasă.

se relaxează. mare dorsal. bolnavul se “întinde” la maxim. Mecanismele dezechilibrului muscular : . . Pacientul îşi induce treptat relaxarea. conectaţi la un electromiograf şi se vizualizează sau se obţine un semnal acustic.Prin compensare ( deosebit de primul mecanism ) – când un întreg grup muscular este slab. CAPITOLUL II CORECTAREA POSTURII ŞI ALINIAMENTULUI CORPULUI Defectele posturale ale copilăriei/adolescenţei la adult determină degradarea degenerativă a aparatului locomotor. oboseală precoce. Alte terapii aparţin terapiei comportamentale. Indicaţiile sunt reprezentate de tonifierea musculaturii slăbite. antrenarea sinergiştilor. apoi mai lent. mare şi mic pectoral. . infraspinosul. Tehnici pentru corectarea posturii şi a aliniamentului : o Postură corectată/hipercorectată menţinută pe diverse metode de fixare o Mişcări pasive.Prin “înstrăinare” (pareză funcţională) – exemple: contractura puternică prelungită/spasticitatea antagonistului şi nu poţi utiliza agonistul deşi este funcţional.Afecţiunile aparatului locomotor sau ale altor aparate determină deposturări.Metoda Maccagno – în decubit dorsal. Primii care au indus această metodă au fost Marinacci şi Horande. sub control voliţional şi sub control EMG. .Prin incoordonare – cauzele sunt : dereglarea de forţă musculară sau dereglare în derularea cronologică a activităţilor muşchilor. chiar înaintea celorlalte obiective. scăderea randamentului. asistate o Contracţii izometrice o Tehnici de facilitare proprioceptivă Înainte de aceste exerciţii este necesară o prealabilă relaxare. active. stereotipurile dinamice vor dispărea repede. romboizii. Încordarea psihică este controlată similar pe un ecran EEG. . rapid. dezalinieri care în timp pot rămâne fixate funcţional sau organic. necesită contracţia altor grupe musculare. Este influenţată şi paratonia viscerală. subscapular. . Corectarea posturii şi a aliniamentului structurată pe zone : Alinierea coloanei cervicale Dezalinierile constau în poziţie avansată a capului şi cap pe spate şi în jos. noi stereotipii defavorabile. încărcări neadecvate. micul rotund şi întinderea muşchilor mare rotund.Bio-feed-back – se pun electrozi pe musculatură.Prin substituţie (înlocuire funcţioanlă) – stabilirea unui agonist. Problema deposturărilor se cere rezolvată concomitent. Alinierea coloanei toracice şi a centurii scapulare Se face tonifierea muşchilor trapez superior şi mijlociu. . pentru câte un segment. Deposturarea şi dezalinierea vor determina dezechilibre funcţionale. din nou se întinde. mişcări viciate.Metoda Winterbert ( pentru copii şi marii traumatizaţi ) – se execută mişcări pasive. rezultând o caricatură a mişcării. Cel mai util este autotraining-ul Schultz. o Curentul psihologic Determină o relaxare de tip central. Din şezând sau decubit ventral se trage capul în jos. Autocontrolul mental imaginativ determină relaxarea periferică. Recuperarea oricărui deficit funcţional se face doar în cadrul restabilirii raporturilor fixiologice ale corpului care să asigure desfăşurarea lanţurilor kinetice corporale normale.

şezând în poziţie mahomedană sau ortostatism. . Exerciţiile se fac din decubit dorsal. Alinierea extremităţii inferioare Se realizează tonifierea rotatorilor laterali ai şoldului. rotatori interni şi externi. Se realizează întinderea muşchilor: adductori şold . precum şi a extensorilor genunchiului şi a tibialului posterior (inversorul piciorului). Se evită efectul Valsalva şi este necesar un expir zgomotos.MI doar cu genunghii flectaţi. altfel. lombară. flexori genunchi şi flexori plantă. ischiogambieri. fesierul mare) Şi a extensorilor şoldului (fesierul mare. Alinierea coloanei lombare şi a pelvisului Se realizează tonifierea flexorilor trunchiului (musculatura abdominală. Se mai pot face exerciţii cu bastonul la nivelul trenului superior posterior. ischiogambierii). cu fixarea pelvisului. antrenăm psoasiliacul. adducţia scapulei şi se tracţionează caudal. şuierător. Pentru flexia trunchiului exerciţiile se fac din decubit dorsal +/. abductorilor şi extensorilor şoldului. precum şi întinderea extensorilor lombari (erectorii coloanei. pătratul lombar) şi a flexorilor şoldului ( psoas iliac). CAPITOLUL III CREŞTEREA MOBILITĂŢII ARTICULARE Obiectivele sunt obţinerea unghiurilor funcţionale şi redobândirea întregii amplitudini de mişcare. Se fac tracţiuni pe CL şi joncţiunea lombosacrată.Se face delordozare cervicală.

reprezintă inversul redorilor.6 ] + [( 15° × 0. calcifieri. . hematom.2 ] + [ 5 × 0. sângerări.Leziuni aponevrotice : retracturi din boala Dupuytren ( chirurgie. generează contractură/retractură . cicatrici. osificări ( osteofite.Leziuni cartilaginoase/osoase – sunt cele mai severe şi sunt ireversibile. • MUŞCHIUL Atrofie musculară de imobilizare Are inervarea păstrată spre deosebire de atrofia de denervare.Leziuni tegumentare : infiltraţii edematoase. Fragmentarea cartilajului determină căderea fragmentelor în articulaţie. inflamaţie.6) + ( 5° × 0. ankiloza. 20 reprezintă 66% din 30 deci există deficit funcţional de 33% ( diferenţă de 10 ). Ankilozele pot fi fibroase sau osoase. 5°E.3 ] = 18 + 11 + 2 + 1 + 4. redoarea. iar kinetoterapia nu are rost.2 ] + [ 15° ×0. Atrofia şi fisurarea cartilajului determină durere. fenomene vasculotrofice. o Caz III : evaluarea globală procentuală Un şold prezintă 30°F.Leziuni musculotendinoase : rupturi.4)] + [ 10°× 0. Apar cicatrici retractile. inflamaţii. . scleroză ( recuperare ) . 10°RI.Exemple de calcul al deficitelor : o Caz I : flexie de şold între 0° .5 % • ARTICULAŢIA Cauzele care generează deficit de mobilitate : Redorile : . Mobilizări articulare exagerate . inflamaţii.4 = 20. Se constată scăderea elasticităţii ( retractură pe partea scurtată ). elongaţii tendinoase. face flexie de 50° de la femur în sus iar coeficientul funcţional este 50 × 0. scăderea numărului de celule corespunzătoare noilor dimensiuni. Kinetoterapia va determina secreţie endocrină.6 = 30 o Caz II : flexie de şold de 35°. calcifieri. . [ 30° × 0. 20°Abd. 15°RE. 0°Add.Retracţie – adaptare. scleroză. iar kinetoterapia reface stabilitatea activă deoarece acţionează pe elemntele musculare pe care le tonifiază. sindesmofite ). apoi recuperare ) .Leziuni capsuloligamentare : traume directe. Apar durerea şi deformările. fenomene vascultrofice ( organizarea edemului difuz ).50° iar coeficientul funcţional este 50 × 0.5 = 36. Deci. Chirurgia reface stabilitatea pasivă. Ankilozele – reprezintă stadiul final al unor procese iniţial de redoare. Apar după relaxări/rupturi ligamentare. Osul suferă şi apar fenomene ca exostoze şi osteoliză.Leziuni sinoviale : inflamaţie . Apar după imobilizări prelungite. reflexe locale. hipotonii musculare.

Retractura.Analgică – există trei tipuri de contractură : o Miostatică : un segment imobilizat în scurtare musculară generează contractură reversibilă sau ireversibilă (câteva săptămâni). prelungite şi este inversul rezistenţei musculare. Contracturile pot fi : . COMPLEXUL NERV – MUŞCHI Spasticitatea Spasticitatea este de tip piramidal şi membrul cedează “ în lamă de briceag “. Punctul de plecare este muşchiul. Se face dozarea efortului până la limita capacităţii metabolice musculare. scade performanţa şi forţa contracţiei. precum şi scăderea consumului de oxigen. boli cu evoluţie lent progresivă. Apare blocarea articulaţiei dureroase şi prin căi exteroceptive se obţine reflexul nociceptiv şi răspunsul motoneuronilor alfa. Cauzele atrofiei de imobilizare sunt : reflexele inhibitorii de la articulaţia suferindă ( durere articulară ) şi dispariţia reflexului miostatic ( nu se mai produce ). centrală. Poate apare în : boli degenerative ale musculaturii striate. Condiţia de bază este reprezentată de rezistenţa excesivă a membrului datorită hiperactivării reflexului de întindere ( descărcări excesive ale motoneuronilor de întindere). Oboseală musculară Apare după contracţii intense. încetineşte iniţierea. Kinetoterapia trebuie începută precoce. În sindromul de neuron motor central există 5 fenomene : Scade dexteritatea Scade forţa Reflexele osteotendinoase sunt exagerate Creşte rezistenţa la întinderea pasivă a muşchiului Hiperactivarea reflexelor de flexie Spasticitatea afectează calitatea mişcărilor voluntare. Cauza este neurologică. Retracturile vechi nu beneficiază de kinetoterapie şi necesită chirurgie. spasticitatea sunt stările de tonus crescut muscular. Afectează musculatura voluntară mai puţin musculatura posturală a trunchiului. o Miotatică – suportul spasticităţii o Congenitală – în artrogripoză (mecanism central şi periferic) Retractura reprezintă contractura pe cale de organizare/ireversibilă prin scăderea sarcomerelor şi dezvoltării de ţesut conjunctiv fără elasticitate. Cauzele sunt scăderea ATP de rezervă şi scăderea forţei. Distrofie musculară Distrofia musculară are un aspect atrofic şi unul hipertrofic. La nivelul sistemului piramidal sunt inhibate reflexele medulare miotatice prin bucla gama. se constată scăderea ARN şi AND. boli cu etiologie incomplet cunoscută. Din punct de vedere biochimic. Scăparea de sub control determină hiperactivitatea buclei gama. Retractură musculară Tonusul muscular este reprezentat de rezistenţa muşchiului la mişcarea pasivă/starea de uşoară tensiune contractilă a oricărui muşchi striat în repaus. boli condiţionate genetic. înaintea instalării atrofiei. . • .Muşchiul care nu este funcţional pierde 3% din volum şi forţă pe zi. Fenomenul Vulpian reprezintă apariţia unei contracturi lente şi dureroase după stimularea senzitivă intensă a unui muşchi izolat. .Algică – apare tot un reflex nociceptiv dar este autoîntreţinut prin feed-back pozitiv.Antalgică ( de apărare ) este secundară unei cauze patologice de vecinătate. Doar retracturile în curs de constituire pot fi ameliorate. Muşchiul atrofic pierde 50 – 60% din greutate şi diamterul fibrelor scade. contractura.

Atrofii de denervare Cauza atrofiei este lipsa influxului nervos trofic. Obiectivul kinetoterapiei precoce este menţinerea funcţiei şi structurii muşchiului până la reinervare. preciziei. El nu o execută la comandă. fiin afectaţi musculatura flexoare. dar prin SR activatoare.Ataxia Reprezintă o tulburare motorie de controlare a direcţiei. limitelor mişcării voluntare. • NERVUL Sindroame hipokinetice – produse în leziunile de neuron motor central şi periferic. Aceste sindroame apar deoarece funcţia sistemului extrapiramidal este egală cu 0. atetozice. se pierde inhibiţia motorie şi apar mişcări involuntare (hiperkinezii): convulsii. mişcări coreice. ligamente.Discoordonarea Este un sindrom polimorf produs de leziuni ale sistemului senzitiv. îmbrăcat). vitezei.creşte excitabilitatea motoneuronilor alfa tonici ( exagerarea reflexului miotatic ) şi apare excitabilitatea. localizate (mimică. CREŞTEREA MOBILITĂŢII ARTICULARE Redorile articulare de recuperat pot fi : . Cauza este o contracţie tonică tracătoare a unui grup muscular implicat într-un anumit act motor (crampa scriitorului). . Apare incoordonare în mişcări. prin implicarea activităţii nervoase superioare. tremurături. Se va produce o degradare structurală musculară din săptămânile 2 – 3 de la leziune.Redori care necesită scăderea hipertoniei musculare . . diverse forme de ataxie. Sindroame diskinetice Aceste sindroame au tot mişcări involuntare şi apar prin alterarea mecanismului reglării motilităţii voluntare. bucolinguali). ticuri. Este afectat simţul kinestezic. specifice (mers. ceea ce poate fi influenţat de kinetoterapie. motor. proximală şi posturală. mioclonii. de reglare. intenţiei. musculatura) şi a exterocepţiei. Este o mişcare inadecvată scopului propus şi apare în unele tipuri de leziuni ale sistemului nervos central.Apraxia Reprezintă o tulburare la nivelul organizării schemelor motorii : apraxii globale. care poate fi de două feluri : local sau prin interesarea centrilor superiori ( în mod normal blochează descendent buclele gama/motoneuronii alfa tonici ). dar spontan poate face mişcarea. caracterizată prin scăderea volumului şi a elementelor contractile. cu exagerarea activităţii buclei gama ( facilitarea motoneuronilor alfa tonici ). Apare şi la întindere lentă. tremurături. Aceste atrofii de denervare apar în leziunile de neuron motor periferic. Rigiditatea Este de tip extrapiramidal.Redori care necesită “întinderea” ţesuturilor retracturate . Afectarea coordonării mişcărilor voluntare . Pacientul ştie şi ar putea face mişcarea. Ca mecanism recunoaşte tot o exagerare a reflexului miotatic. tendoane. Va apare fibroza şi infiltraţia grasă. dissinergii agoniştisinergici-antagonişti. Hipotonii musculare Ca şi cauză este recunoscută deprimarea arcului reflex miotatic. crampe. fasciculaţii musculare. Aceste contracţii apar prin reflexe condiţionate patologice. extensoare. Repartiţia este mai uniformă. Sindroame hiperkinetice Kinetoterapia este mai puţin utilă. Afectarea sensibilităţii pure Apare prin afectarea propriocepţiei (articulaţii.

Întinderea continuă este mai bună decât cea intermitentă. Când se poate.Se fac aplicaţii de căldură înainte şi în itmpul exerciţiilor. Complianţa pielii este mai mare decât a capsulei. Necesită recâştigarea răspunsului la întindere. Cea mai valoroasă este mobilizarea asistată de kinetoterapeut. care este mai mare decât a ligamentului. Obiectivul este să nu permită revenirea la poziţiile anterioare. timpul ( durata ) scade paralel cu creşterea intensităţii rezistenţei opuse pentru creşterea forţei prin hipertofia fibrei musculare. . Artificii de tehnică : . . reflexul miotatic este scăzut la poziţie normală şi apare doar la poziţie patologică. Trebuie să se facă cel puţin o întindere pe şedinţă până la acest punct.Pentru pumn. Redori care necesită “întindere” Fiecare ţesut are propriul său grad de elasticitate /rezistenţă la întindere. articulaţiile membrului inferior – tracţiunea în ax ( scade durerea ) şi întinderi .Trebuie avute în vedere şi hipotoniile musculare (atoniile) Observaţii : . Nelucrând o perioadă extensorii. Complianţa este uşurinţa cu care un ţesut se lasă destins. Tehnici : Întindere prin posturi corective ( libere. Se face până la durere şi încă câteva grade. Apoi. Este indicată în profilaxia retracţiilor după traumatisme sau intervenţii ortopedice chirurgicale : două aparate gipsate bivalve în poziţie maximă de flexie şi extensie articulară care se schimbă la 6 ore ( metoda Judet). până la punctul de maximă întindere unde se menţine cât se poate. .Pentru umăr – telescoparea ( compresiunea ) capului humeral în glenă cu întindere concomitentă .Redoarea strânsă post-imobilizare se poate produce prin scurtarea adaptativă a flexorilor sau alungirea adaptativă a extensorilor şi se cer rezolvate prin kinetoterapie. Este bine să se facă sub antialgice dar să nu se facă infiltraţii locale înaintea exerciţiilor. Aplicarea prelungită de căldură determină creşterea complianţei.. Complianţa muşchiului este mult mai mare decât a tendonului ( complianţa muşchiului retracturat este foarte scăzută ).Extensorii au punct optim de tonifiere în zona scurtată iar flexorii au punct optim de tonifiere în zona mijlocie. liber-asistate.Redori care necesită realizarea ambelor obiective . Se fac mai multe şedinţe pe zi iar pauzele nu trebuie să depăşească 24 de ore. este preferată tehnica pasivactivă : contracţia voluntară a agoniştilor dă relaxarea reflexă a antagoniştilor ( care generează redoarea). fixate ).Exerciţiul se va executa la cel mai amplu nivel posibil al muşchilor şi se va reface sensibilitatea buclei gama. Cu cât rezistenţa este mai prelungită ( nu contează intensitatea ei ) cu atât activează mai mulţi neuroni gama. Sunt indicate pentru noapte şi perioadele dintre exerciţii. degete. Întindere prin mobilizare pasivă. Cel mai bine este să folosim poziţii seriate fixe în orteze amovibile. Întinderea lentă nu este bună deoarece apare reacţia de apărare a ţesuturilor şi există riscul de rupturi. . întinderea este paralelă cu căldura şi trebuie să se menţină şi după oprirea căldurii.Rezistenţa izometrică determină stimularea motoneuronilor gama statici şi declanşează aferenţe la nivelul fusului muscular.

stimul termal. semnal vizual. apare aderenţa şi există risc de rupere Redori care necesită scăderea hipertoniei musculare Hipertonia musculară poate fi cauzată de contracturi sau spasticitate-rigiditate. Se face kinetoterapie. Numărul de unităţii motorii active În repaus sunt active 2-5% din unităţile motorii.Edemul de imobilizare determină coalescenţa fibrelor care nu mai alunecă. Se obţine contracţia musculaturii antagoniste direcţiei de retractură. cresc proteinele contractile.Stimulări senzitive care scad tonusul muscular general: balansarea/rostogolirea ritmică. Excitantul biologic este efortul aproape maximal cu frecvente repetiţii. . de cât mai multe ori. Există risc de rupere ( inflamarea determină scăderea rezistenţei) şi de durere (reflex creşte contractura ).Tehnice kinetice neuroproprioceptive cu rol de scădere a tonusului muscular şi creşterea amplitudinii de mişcare: iniţiere ritmică. învingerea unei rezistenţe externe.Alte tehnici folosite sunt : scripetoterapia. atingere uşoară. Pacientul controlează voluntar forţa. Într-o contracţie uşoară sunt active 10-30% iar într-o contracţie cu forţă maximă sunt active 75% din unităţile motorii ( în condiţii . Parametrii de care depinde forţa sunt : Diametrul de secţiune al muşchiului Prin exerciţii adecvate se obţine hipertrofia musculară.În cazul în care există ţesuturi inflamate. Activitatea musculară de mare intensitate şi alimentaţia hiperproteică produc hipertrofie musculară. Se vor face exerciţiile sumate de la primele două categorii de situaţii. cresc ADN şi ARN muscular. . repetabile doar de 7-8 ori pe şedinţă. poziţia capului sub nivelul trunchiului. stabilizare ritmică. direcţia. Întinderea prin mobilizare activă şi activă asistată. CAPITOLUL IV CREŞTEREA FORŢEI MUSCULARE Din punct de vedere mecanic. comandă verbală. semnal vizual. Este stimulată sinteza proteică în perioada de “supracompensare” post-efort. ligamentelor. stabilizarea pârghiilor corpului. stimul termal. În hipertrofie nu creşte numărul fibrelor ci creşte numărul elementelor sarcoplasmatice. tapotarea uşoară paravertebrală. relaxare-opunere. rotaţie ritmică. întindere prelungită. Excitantul biologic necesar creşterii forţei care trebuie să determine oboseală musculară va produce stress metabolic. relaxare-contracţie. întinderea prin autoîncărcare/greutăţi ataşate de extremităţi. comandă verbală. Se fac exerciţii cu încărcare. Există mai multe metode prin care se poate realiza scăderea hipertoniei musculare : .6-4 kg/cm² suprafaţă de secţiune. ţesuturilor. mobilizarea unui segment în raport cu altul. viteza. scripetoterapie şi terapie ocupaţională.Atenţie la cei după imobilizări care au risc de fracturi parcelare datorită osteoporozei . intensitatea întinderii până la durere. Observaţii : . forţa este un parametru şi o condiţie a mişcării iar din punct de vedere biologic este o calitate fizică care permite deplasarea în spaţiu . exerciţiile se fac doar după scăderea inflamaţiei ( atenţie la inflamaţia articulară ). .Metoda Bobath : scade activitatea neuronală care dă spasticitate . Redori care necesită “întindere” şi scăderea hipertoniei Redoarea caracterizează un muşchi contractat-retracturat şi prezenţa de scurtări/aderenţe ale capsulei. presiune pe tendoane.Stimulări senzitive care scad tonusul muscular local: vibraţie antagonist. Tensiunea maximă a unui muşchi este 3.

iar la un neantrenat 20% ). paralel cu creşterea frecvenţei ( la circa 40-45 impulsuri/sec ). velocitatea scade paralel cu creşterea greutăţii. Forţa de contracţie creşte paralel cu creşterea lungimii iniţiale. Activitatea asincronă determină o contracţie lină.speciale de pericol sau apărare acest procent poate creşte ). Este de două tipuri : izometrică şi izotonică. recrutarea unităţilor motorii este tot mai mare.În timp. Sincronizarea determină o contracţie tetanică puternică. Mărimea unităţii motorii Parametrii unităţii motorii sunt : o Dimensiunea somei (celulei) neuronale o Diametrul axonului o Raportul inervaţie/număr fibre musculare inervate o Mărimea potenţialului de acţiune al unităţii motorii o Forţa generală Observaţii : . 1. Forţa maximală determină contracţie izometrică. Sincronizarea este paralelă cu antrenamentul ( la un antrenat este 80%. Sincronizarea este progresivă. tensiunea activă ( forţa ) scade şi se produce alungire de trei ori a lungimii de echilibru şi muşchiul se rupe. La o frecvenţă de 40-50 impulsuri/sec se produce o contracţie aproape de contracţia tetanică completă. sunt recrutate primele şi generează tensiuni musculare slabe . La scurtarea a 60-70% din lungimea maximă tensiunea de contracţie este 0. Frecvenţa impulsurilor nervoase Recrutarea creşte paralel cu creşterea frecvenţei impulsurilor. Raportul forţă/velocitate Viteza de scurtare/alungire a muşchiului generează forţa : scurtarea rapidă determină scăderea forţei (tensiunii) dezvoltate iar alungirea rapidă determină creşterea forţei. Numărul unităţilor motorii active. Musculatura posturală în contracţie tonică posturală primeşte 5-25 impulsuri/sec. Dacă muşchiul este alungit peste valorile de repaus apare “tensiunea de alungire” şi activarea se face de la acest nivel generând contracţia. lent crescândă. Aplicând o încărcare. Exerciţiul repetat creşte capacitatea de concentrare a centrilor corticali şi creşte recrutarea spaţială. de forţă scăzută. frecvenţa impulsurilor nervoase şi sincronizarea activităţii motorii active reprezintă factorii neuronali ( Moritani – Vries ). Contracţia izometrică . contracţia de la acest nivel este scăzută. Sincronizarea activităţii unităţilor motorii active La început se fac recrutări difazate. creşte descărcarea unităţilor motorii active şi excitabilitatea centrilor.Unităţile motorii mici au praguri de excitabilitate mici. Aceşti factori reprezintă complexul cauzal al creşterii forţei în primele două săptămâni de la începerea antrenamentului ( nu se pune problema hipertrofiei ).În determinismul forţei musculare Henneman a introdus noţiunea de “ principiul mărimii “. creşte paralel cu stimulul şi forţa este tot mai mare . La nivelul sistemului nervos central impulsurile sunt mai frecvente şi mai bine concentrate. Dacă este alungit peste lungimea tisulară normală. Rapiditatea de contracţie a unui muşchi este de 1/20 sec. Contracţia musculară Reprezintă modalitatea de exprimare a forţei şi singura modalitate a acesteia de a se menţine/a creşte. Raportul forţă/lungime Orice muşhci scheletic are o “lungime de repaus” şi în fibrele lui există o “tensiune de repaus”. la frecvenţe diferite. “Concentrarea nervoasă” determină creşterea excitabilităţii focarului cortical şi creşterea frecvenţei impulsurilor. Sumaţia temporală se referă la faptul că frecvenţa impulsurilor este de 5-50 impulsuri/sec şi creşte paralel cu forţa contracţiei. Dacă muşchiul este scurtat.

Tehnică simplă .Este bine să se sumeze cu contracţia dinamică pentru a se obţine coordonarea nervoasă . Este necesar minim 35% din contracţia maximală şi la 2/3 din forţa maximală apare hipertrofia. De exemplu.Exerciţii cu respiraţia blocată pentru 8-12 secunde cu pauze scurte între exerciţii determină creşterea presiunii intratoracice şi intracraniene. În legătură cu lungimea muşchiului la care se execută izometria.Antrenează pentru contracţii lente ca răspuns întârziat .Eficienţă bună pentru creşterea forţei şi hipertrofie (superioară altor tehnici) . Totuşi.Nu solicită articulaţia .Creşte rezistenţa musculară . La oprirea ei se produce un fenomen de rebound şi creşte mai mult de 40% din concentraţia de repaus. apare “datorie de oxigen” şi se acumulează cataboliţi direct proporţional cu tensiunea dezvoltată. Stimularea metabolică produce creşterea sintezei proteice şi de ARN şi AND.Mai puţin obositoare . La o anumită poziţie nu toate fibrele sunt activate la aceeaşi tensiune. în cazul muşchiului cvadriceps. În intervalul 20-35% se menţine forţa care există iar sub 20% această forţă scade. Proporţional cu creşterea forţei. Dezavantajele contracţiei izometrice: .50% din forţa maximă determină creşterea cu 3-5% a forţei săptămânal . creşte hipertrofia. Cauza este “factorul de coordonare” ( factorul neuronal ). ( Müller-Hettinger ) În acest timp circulaţia musculară este suspendată. sincronizare). Exerciţiile repetitive izometrice zilnice ( ERSIZ ) repetă de 20 de ori contracţiile izometrice scurte cu pauze de 20 secunde între ele. se produce hipertrofia musculară. . Antrenând succesiv un muşchi la lungime scurtă-mediu-lungă şi apoi invers forţa la prima poziţie este de 3-4 ori mai mare faţă de celelalte. Nu durează peste 6 secunde ( nu creşte forţa şi riscă afectarea circulaţiei generale ). Exerciţiile unice izometrice zilnice (EUZIS dezvoltă peste 60-70% din forţa maximă (prag pentru apariţia factorului intrinsec).Nu influenţează supleţea articulară .Durată scurtă de tratament . recrutare. Declanşarea lui se face peste pragul de 60-70% din forţa maximală ( Liberson ).Creşte munca ventriculului stâng. repetiţia este un factor sigur de a atinge pragul. Contracţia izometrică de 2/3 din forţa maximală determină deficit de oxigen şi acumulare de cataboliţi. “Timpul de utilizare a muşchiului” reprezintă durata menţinerii unei tensiuni maxime posibile.Să fie precedată de efort dinamic/doar încălzire prin mişcări libere.Tonifică fibrele antrenate la unghiul dat . Rezultatele sunt mult mai bune decât în cazul EUZIS. creşte alura ventriculară şi tensiunea arterială (diastolică). la lungime maximă muşchiul dezvoltă tensiuni maxime. Factorul intrinsec este reprezentat de lanţul de reacţii metabolice care duc la creşterea forţei şi a hipertrofiei musculare. Avantajele contracţiei izometrice : . La antrenaţi nu poate să fie mai mare de 12 secunde şi pentru bolnavi este de 3-6 secunde/contracţie. la 60° dezvoltă 35-45% din forţa maximă în timp ce la 25° dezvoltă circa 80% din forţa maximă. creşte perioada de preejecţie (riscuri mari la bătrâni) . are un grad mare de concentrare voliţională ( coordonare. antrenarea la poziţia funcţională este cea mai bună şi prezintă avantajul mecanic de contracţie la acel unghi al segmentului dat.În acest tip de contracţie tensiunea internă este crescută fără a se modifica lungimea fibrei musculare.

Exerciţiile au amplitudine completă. Sunt foarte indicate în profilaxie. Contracţia izotonică cu rezistenţă este cea mai utilizată pentru creşterea forţei şi hipertrofie. cu diferenţă între lungimile muşchiului. Sunt puţin utilizate în recuperare şi sunt utile în gimnastica aerobică. să nu blocheze mişcarea. Comparaţii : o Capacitatea de a genera forţă: contracţia excentrică > izometrică > concentrică o Randamentul ( efect/consum energie ): izometric > excentric > concentric o Creşterea presiunilor intraarticulare: excentric > concentric > izometric Avantajele contracţiei izotonice : .După rezistenţă. 3. Se fac repetări multe cu frecvenţă mare şi sincronizare mare treptată. . .Păstrarea/recâştigarea imaginii motorii . Primele două tipuri de exerciţii au condiţie de 60-70% forţă maximă.Să se lucreze mult cu multe contracţii repetate Rezistenţa are mai multe variante : o Rezistenţă maximală ( se poate repeta doar de 2-3 ori deoarece apare stare de oboseală sau concentrare scăzută ). Deci. Efortul se va face pe toată amplitudinea mişcării. Contracţia izotonică simplă. Contracţia izokinetică Este o contracţie dinamică în care viteza este reglată ca rezistenţa să fie proporţională cu forţa permanent. realizându-se o contracţie dinamică concentrică. TEHNICI ŞI EXERCIŢII DE CREŞTERE A FORŢEI: • Exerciţii izometrice : . forţa scade. Se face la sportivi. antrenarea fixatorilor.Antrenare egală la suma unghiurilor de mişcare . Este foarte valoroasă dar nu pentru uz curent.Nu antrenează coordonarea pentru activităţii motorii complementare 2. o Rezistenţă moderată şi creşterea treptată a vitezei. Modificarea lungimii muşchiului se poate face prin apropierea capetelor ( scurtare ).Creşte forţa utilă în viteza de mişcare .Cresc forţa şi rezistenţa musculară .3 contracţii × 6 secunde/zi cu pauze de 30-60 secunde între ele. fără încărcare. alături de agonişti . Caracteristic.ERSIZ – 20 × 6 secunde/zi cu pauze de 20 secunde între ele. Forţa creşte prin contrarezistenţa reprezentată de segmentul de membru mobilizat.. o Rezistenţă moderată ( 30-40% din forţa maximă care creşte treptat la 60-70% ) cu repetări până la oboseală.Mai bună coordonare nervoasă . pe măsură ce muşchiul se scurtează. La forţă 2 contracţia se face fără gravitaţie iar la forţă 2-3 se face sub influenţa gravitaţiei. 2-3 şedinţe/zi. Contracţia izotonică nu se face la forţă 4-5 deoarece în acest caz este necesară o contrarezistenţă proporţională. Ambele tipuri determină creşterea forţei dacă raportul capacitate muşchi/valoarea rezistenţei este adecvată. cu dezvoltarea unei tensiuni musculare constante pe parcursul mişcării. Ultimele ridicări se fac cu oboseală. sinergiştilor. nu creşte forţa. stress metabolic care este excitantul biologic pentru creşterea forţei şi hipertrofiei ( apar procese anabolice ). Contracţia izotonică Este o contracţie dinamică. o şedinţă/zi. sau prin îndepărtarea capetelor ( alungire ) cauzată de o forţă exterioară care învinge rezistenţa muşchiului. realizându-se o contracţie dinamică excentrică.EUSIZ – 6 secunde/zi . rezistenţa trebuie să fie adaptată.

Exerciţiile izometrice singure cresc cel mai rapid forţa până la un prag şi pot produce hipertrofie dar mai scăzută. Se poate face o dată/zi sau de 3 ori/zi cu pauze de 1-2 minute între ele. Principiul progresiei rezistenţei reprezintă adaptarea la fiecare pacient. deci fiecare set reprezintă o performanţă aproape maximală. . scade forţa ( risc la muşchii slabi ) şi se impune testarea forţei şi la grupul simetric.Exerciţiul maximal cu repetiţie ( EMR ) Se cresc progresiv greutăţile până se testează 10 RM ( 10 repetiţii maxime ). a 50-120 minute. peste 6-9 repetări o Mari – 70-100% 1 RM. Cauză : muşchiul oboseşte treptat. şi exerciţii izometrice şi exerciţii dinamice cu rezistenţă. Set I – 10 cu 50% 10 RM Set II – 10 cu 75% 10 RM Set III – 10 cu 100% 10 RM Între seturi se face pauză de 2-4 minute. Se face ridicare de greutăţi : o Mici – 30-50% 1 RM. de 3 ori pe săptămână.Exerciţii dinamice cu rezistenţă : . Este importantă viteza de execuţie şi durata. se creşte numărul de ridicări . creşterea mobilităţii articulare şi creşterea rezistenţei musculare. cu număr de repetări şi viteză de execuţie crescute. la 5-7 zile (o şedinţă/zi ) se face retestarea.5 × 10 Rm Seria III – 10 cu 10 Rm . Testarea agonistului ( asistare minimă necesară ) se face pentru 10 Rm ( exerciţii cu scripete cu contragreutate ). .Tehnica fracţionată DeLorme-Watkins ( exerciţiu cu rezistenţă progresivă ) Principiul metodologic este de creştere a forţei şi a rezistenţei musculare. . peste 15 repetări o Mijlocii – 50-70% 1 RM. McQueen propune 4 seturi de 10 RM/zi. Exerciţiile dinamice cu rezistenţă se fac cele mai utile în hipertrofie. dar clasic se folosesc trei serii : Seria I – 10 cu 2 × Rm Seria II – 10 cu 1. Se fac pauze de 1-3 minute între reprize.Exerciţiul maximal scurt ( EMS ) 1 RM – greutate maximă ridicată o dată şi susţinută 5 secunde ( Rose & co ). dar se pot face şi 10 seturi până la 10% 10 RM.Exerciţii culturiste ( body-building ) Sunt exerciţii analitice cu încărcare progresivă. Dacă se depăşeşte în timp 10RM. 1-3 repetări Treptat creşte numărul reprizelor/grup muscular. de 4 ori pe săptămână şi în a 5-a zi se face testare pentru 10 RM. Exerciţiile dinamice cu rezistenţă pot determina instalarea oboselii musculare şi dacă aceasta este depăşită.Exerciţii rezistive repetitive ( tehnica Oxford-Zinovieff ) Set I – 10 cu 10RM Set II – 10 cu 90% 10 RM Set III – 10 cu 80% 10 RM Set IV – 10 cu 70% 10 RM În general se fac 4 seturi. • Alte tipuri de exerciţii indicate în deficite mari de forţă. fiind o metodă prea rigidă. Exerciţiile se fac o dată/zi.Exerciţiile cu 10 Rm ( repetiţii minime ) Sunt indicate în cazul muşchilor slabi ( nu poate ridica de 10 ori nici chiar segmentul propriu ). Exxistă diverse variante. pentru toate grupele musculare. de cauză neurologică : Posturi declanşatoare de reflexe tonice (reflexe tonice cervicale/labirintice ) Tehnici de facilitare pentru întărirea musculaturii : • . Se fac 3-7 antrenamente/săptămână. La 5-7 zile se face retestarea 10 RM.

Pentru forţă 2 şi 3 se face mişcare activă iar pentru forţă 2+. o Testare cu 15-40% din forţa maximă sau numărul repetărilor posibile fără încărcare şi ritmul (viteza) duc la oboseală compensată (ranspiraţii. Se utilizează orice exerciţii active cu rezistenţă.Inversarea lentă cu opunere . CONTROLULUI ŞI ECHILIBRULUI Controlul motor are 4 etape de bază : .Complexul factorilor neuronali : concentrare. CAPITOLUL VI CREŞTEREA COORDONĂRII. CAPITOLUL V CREŞTEREA REZISTENŢEI MUSCULARE Rezistenţa este capacitatea de a susţine un efort. mai importantă ca forţa propriu zisă. endocrin) Rezistenţa musculară este o proprietate de bază în procesul muncii. 50% din forţa maximă menţinută pentru 1 minut. suspendare cu contragreutate. dar şi capacitatea de a susţine o contracţie.Izometrie alternantă . Există mai multe tipuri de rezistenţă : . Pentru forţă -2 şi -3 se face mişcare activă asistată.Stabilizare ritmică Elemente facilitatore a răspunsului motor : . Se fac testări : o Capacitatea de a menţine o contracţie : 15% din forţa maximă menţinută nelimitat.Întindere rapidă . adică o activitate musculară pe o perioadă lungă de timp.Forţa musculară .Vibraţie .Metabolismul muscular .Periaj Pentru o forţă sub 3se face suma mişcărilor active şi mişcare pasivă. dezechilibru neurovegetativ. mimică) şi apoi decompensată (scade ritmul. 4 se face mişcare activă cu rezistenţă.Telescopare . -4. Se fac exerciţii dinamice cu rezistenţă 15-40% 10 RM/1 RM cu durată mai mare până la oboseală. 100% din forţa maximă menţinută pentru 6 secunde.Rezistenţa neuropsihică . Susţinere de către kinetoterapeut .Rezistenţă specială ( la sportivi ) .Contracţii repetate .. Creşterea rezistenţei musculare se foloseşte în cadrul terapiei ocupaţionale şi a sportului terapeutic. Pentru o forţă 01 se face prezentarea amplitudinii de mişcare şi reeducarea mişcării prin reflexe tonice articulare (reflex de întindere). 3+.Tracţiune . excitaţie/inhibiţie corticală .Rezistenţa generală a organismului de a face un anumit lucru mecanic (peste 2/3 din masa musculară în acţiune .Rezistenţă locală – un segment ( 1/3 din masa musculară a corpului) . Factorii care realizează rezistenţa musculară sunt : . orteză dinamică.Starea generală ( boală/sănătate.Iniţierea ritmică .Rezistenţa emoţională Creşterea rezistenţie se obţine prin creşterea duratei exerciţiului : intensităţi de efort mic dar duartă mare.Rezistenţă musculară . scade amplitudinea).

iar în cel deschis abilitate. executată de în condiţii normale. lină. Necesită antrenament. Coordonarea presupune combinarea activităţii unui număr de muşchi într-o schemă de mişcare continuă. Coordonarea presupune şi control.Tehnici neuroproprioceptive de facilitare Metoda Kabat utilizează principiul gesticii umane şi permite antrenarea “muşchitrăgaci” şi “muşchi-ţintă”.Reflexe de echilibrare şi stabilizare . modificarea.exerciţii de câteva ori pe zi fără întrerupere până la coordonare . se fac mobilizări ale genunchiului sau şoldului cu piciorul fixat pe sol (“patrupedie”. . modelele) motorii : mişcare voliţională ce presupune selectarea. Grupa 1 sau “muşchi-trăgaci” şi grupa 2 sau “muşchi-ţintă” se lucrează cu/fără rezistenţă manuală/scripete cu contragreutăţi. combinarea schemelor fixate subcortical. reeducarea mobilităţii controlate 4. reeducarea abilităţii Ultimele două etape constituie obiectivul VI al kinetoterapiei. nefixată.întărirea percepţiei senzoriale corecte (explicaţii verbale.concentrarea pacientului (dacă apre oboseală sau plictiseală se opreşte) . nepercepută conştient deşi poate fi făcută şi conştient. Tehnici globale pentru lanţurile kinetice ( închis/deschis): . De exemplu. Coordonarea presupune foarte multe repetări ( paralel cu creşterea ). Apar diferenţe mari dacă lanţul implică mai multe unităţi kinetice (articulaţii).1. “stând în mâini”). o Lanţ kinetic deschis (extremitatea liberă) ce presupune abilitatea şi mişcarea în afara posturii. Şcoala franceză defineşte mişcarea coordonată ca un echilibru între lanţul articular şi lanţul muscular kinetic. Există două tipuri de lanţ kinetic : o Lanţ kinetic închis (extremitatea fixată) ce realizează mişcarea în articulaţiile proximale şi presupune mobilitate controlată şi mişcare în postură. cu atât iradierea excitaţiei în SNC va fi mai mică şi creşte coordonarea (chiar sub 10% din forţa maximă). desene) . Se fac mişcări ( inclusiv mers) în afara unei posturi.orice contracţie inutilă trebuie evitată (să nu apară iradierea excitaţiei care poate compromite coordonarea) . Ischiogambierii trag posterior platourile tibiale şi gemenii trag posterior condilii femurali. reeducarea stabilităţii 3.nu se foloseşte forţă maximă : cu cât rezistenţa opusă mişcării va fi mai mică.Mobilizări poliarticulare Sunt tehnici analitice dar pe mai multe grupe de muşchi şi articulaţii. este automată. inferioară decubitşezând-ortostatism şi creşte controlul proprioceptiv al MS inferioare în tulburări neurologice. reeducarea mobilităţii 2. Abilitatea sau dibăcia (skill) se realizează cu extremitatea distală liberă. În lanţul deschis – flexorii genunchiului (ischiogambieri şi gemeni) iar în lanţul închis – extensorii genunchiului ( agonişti cvadriceps ). mobilizarea extremităţilor în mediu cu trunchiul menţinut drept. Mobilitatea controlată se realizează într-o postură cu încărcare corporală şi extremitatea distală fixată. Legile antrenamentului pentru coordonare ( Kottke ) : . Antrenarea mobilităţii în lanţul kinetic închis determină mobilitate controlată. . creşte precizia cu economie maximă de efort muscular. Stereotipurile (pattern-urile. Monitorizarea se face prin proprioceptori şi centrii subcorticali. ceea ce presupune inhibiţia oricărei iradieri inutile a excitaţiei în cortex. În exerciţiul Frenkel se realizează coordonarea M. înregistrări cinematice. parţial suplinit de control vizual şi centrii corticali ( nu va fi la fel de fină ).

Corectarea poziţiei umerilor şi scapulei . CAPITOLUL VII CORECTAREA DEFICITULUI RESPIRATOR Cuprinde : Posturarea în kinetoterapie respiratorie: .Corectarea curburilor patologice ale coloanei lombare .Corectarea curburilor patologice ale gâtului şi poziţia capului . pentru membrele superioare şi prehensiune (toate tipurile) . metabolice. Scăderea toleranţei la efort determină dependenţă.Terapia ocupaţională Necesită cea mai complexă coordonare. alteori prin adaptări la disfuncţii ireversibile ( pareze cu mişcări trucate.Corectarea poziţiei şi mobilităţii bazinului . Metoda constă în coordonarea dezechilibrării.Reeducarea respiraţiei diafragmatice . Reflex de stabilizare – căutarea unui punct fix exterior. Recuperarea obiectuvului VI este cu atât mai grea cu cât imoblizarea este mai lungă şi se face doar după obţinerea stabilităţii.Dirijarea aerului la nivelul căilor respiratorii superioare .Posturi relaxante şi facilitatorii ale respiraţiei . Orice exerciţiu se va executa tot mai repede ca dovadă de precizie. armonioasă. a forţei şi mobilităţii suficiente. .Reeducarea respiraţiei costale . .Gestualitate coordonată Determină o activitate musculară optimală. Tehnica dezvoltă abilităţi în lanţ kinetic deschis. .Tonifierea diafragmului şi a musculaturii respiratorii toracice pasive CAPITOLUL VIII ANTRENAMENTUL LA EFORT Toleranţa la efort este principala măsură pentru aprecierea capacităţii de muncă a unui bolnav.Corectarea curburilor patologice ale coloanei dorsale . individualizată. musculare. Posturile detremină reacţii de reechilibrare şi restabilizare ( dezechilibrarea e treptată şi apar reflexele .Posturi de drenaj bronşic Reeducarea respiratorie : .Reflex de echilibrare – depărtarea unui segment (linia gravitaţională să cadă tot în poligonul de susţinere ). Avantajele terapiei ocupaţionale sunt: dezvoltă coordonarea pe gesturi fixate anterior bolii şi antrenează direct gestica cotidiană. Coordonările paleative se utilizează doar când o coordonare fiziologică este imposibilă. . Elaborarea gestului se poate realiza prin cumpănă pe un picior pentru a culege ceva de pe podea (program Williams pentru lombosacralgii ) sau în cazul sportivilor de performanţă în diverse sporturi.Coordonări paleative Se realizează prin adaptarea la mers cu ajutorul cârjelor sau a bastonului.Controlul şi coordonarea respiraţiei : o Frecvenţa o Raportul între timpii respiratori o Viteza fluxului de aer o Controlul respiraţiei în mişcare şi efort Gimnastica de corectare : . Lipsa efortului fizic determină deficite funcţionale ale întregului organism şi dezadaptări cardiorespiratorii. ankiloze articulare).

O variantă a mersului este “cura de teren” în staţiunile balneare. La început. în funcţie de ritm. Sechelele severe după un reumatism se pot clasifica în : o Sechele locale disfuncţionale – reprezentate de hipotonie şi hipotrofie musculară. Se face kinetoterapie. durată şi pantă. f reprezintă numărul de urcări pe minut.23 × f × 9. anumită muncă ).23 se referă la înălţimea scăriţei şi este exprimată în metri. obiectivele intermediare şi obiectivul final. se utilizează 3 trepte cu o înălţime de 23 cm. Pentru pantă sunt importante înclinarea. Tipurile de antrenament pot fi : ridicarea din pat şi aşezarea pe fotoliu. o Bicicletă ergonomică /covor rulant Avantajele sunt reprezentate de dozarea efortului şi urmărirea parametrilor cardiorespiratori la efort. dar cel mai frecvent se face în laboratorul de explorări funcţionale. Se face testul de efort la scăriţă al lui Master ( util şi pentru antrenament ). urmărind obiectivele I – VI. Valoarea efortului performat se poate : o Exprima în Watt-i W = 4/3 × ( greutate bolnav × 0. alergatul pe distanţe tot mai mari. Metode de antrenament : o Mersul Se poate indica şi pulmonarilor cu administrare de oxigen ( treptat suspendată ). autoîngrijirea şi activităţile casnice reprezintă scopul şi metoda reeducării la efort. Avantajele mersului sunt : exerciţiu fiziologic cu automatism prestabilit.Bolnavi respiratori cu BPOC. Testarea capacităţii de efort se exprimă astfel : puterea efortului în Watt-i. 9. kgm/minut sau kgm/secundă.81 W. o Autoîngrijire şi activităţi casnice Sunt indicate în deficienţele cardiopulmonare şi locomotorii severe.Sedentarii Efortul fizic la care trebuie să antrenăm bolnavul este nivelul activităţii fizice la care parametrii cardiorespiratori nu se pot adapta rapid şi corespunzător. paralizii.Bolnavi cardiovasculari coronarieni după infarct miocardic .Antrenamentul la efort este important în orice etapă şi este o adaptare specifică a întregului organism la complexul excitant reprezentat de “efortul fizic”. mersul pe jos. Se vor stabili: nivelul iniţial de efort. Antrenamentul la efort se indică următoarelor categorii : . Obiectivele pot fi exprimate în : nivel de efort ( W sau kgm/minut ) sau prin activităţi ( număr metri parcurşi/număr minute. Clasic. este simplu şi pune în acţiune grupe musculare mari. o Urcat scări şi pante Progresia se exprimă prin numărul de trepte şi durata urcării. sechele toraco-pleurale . Efortul fizic reprezintă un stress complex pentru organismul care nu se poate adapta la el. redoare articulară. distanţă. o Alergare . Dozarea este relativă.23 × f 0.81 este cifră de conversie a kgm în W : 1 kgm = 9.Sechelari locomotori cu perimetru de mişcare net limitat . consum de oxigen. Testarea capacităţii de efort se face la persoanele sănătoase ( mai rar ) în sala de kinetoterapie. Depinde de nivelul de la care pornim. unde se poate ajunge ( în funcţie de starea bolnavului ) şi ce mijloace de antrenament are acel pacient. distanţa şi ritmul de mers. sindrom post TBC.81 )/60 o Exprima în kgm/min Kgm/min = greutate bolnav × 0. Se face kinetoterapie şi se urmăreşte atingerea obiectivului VIII. o Sechele generale – inerţie fizică şi psihică prelungită.

o Înot Avantajele înotului sunt efectele benefice ale apei calde şi ale presiunii hidrostatice pe muşchi. Exerciţiile propriu zise 3.5-4 ml O2/kg/minut = 1.2 kcal/minut. apar repede semne clinice. “Deficitul cronotrop” determinat de o boală cardiacă se calculează astfel : P max teoretic – P max înregistrat ( e tot max ) D cr % =  × 100 P max teoretic Pacienţii se împart în două categorii : . paloare. cu exerciţii lente fără efort mare 2. Se stabileşte AV maxim admisă ( P max ): P max = 220 – vârsta ( în ani ) sau P max = 215 – [vârsta ( în ani ) × 0. mers prin cameră ). 1 EM = 3. durată sub 10 minute şi o frecvenţă sub 2 şedinţe/săptămână nu cresc condiţia fizică la sănătoşii sedentari. de 3 minute.Pacienţii care suportă “rău” şi renunţă ( nu suportă eforturi mai mari de 2 EM ). Cea mai modernă exprimare a intensităţii unui efort este “echivalentul metabolic” (EM ). Se va începe cu 25-50% şi va creşte treptat. Suportabilitatea efortului se urmăreşte prin : o Semne clinice: tahicardie (aritmii). de repaus. cu pauze de 30-180 secunde şi ciclul se repetă 30-60 minute ). Eforturile cu intensitate sub 50% din consumul de O2. o Terapia ocupaţională Trebuie să se aleagă bine formula. o Munca Trebuie să atingă capacitatea de efort cerută de munca sa fizică. 1 EM reprezintă energia necesară acoperirii nevoilor bazale.Este cea mai utilizată şi este indicată sedentarilor şi bolnavilor cardiopulmonari la un anumit nivel de antrenament. dureri precordiale. Durata efortului este de 10-20 minute ( la început eforturile sunt scurte. în casă. Este greu de dozat. Se fac mişcări uşoare de membre. etc. durată). Este indicată pentru bolnavii cardiorespiratori şi locomotori.Pacienţi care suportă “bine” efortul fizic de antrenament şi vor obţine beneficii . oboseală accentuată. mers relaxat. Efortul mare este periculos. Ca variante se desprind alergarea pe loc. Eficienţa efortului fizic de antrenament este dat de intensitate. Dozarea ţine cont de ritm şi nivelul de ridicare al genunchiului (distanţă. dureri claudicante sau simple dureri muscloarticulare. Vasodilataţia mare produsă la efort nu . Metodica şedinţelor de antrenament la efort (Haskell) : 1. o Semne paraclinice : modificări ale tensiunii articulare şi pe EKG. cu atât eficienţa antrenamentului este mai mare. săritul cu coarda. durată. Se va ajunge treptat la 60-70% din consumul maxim de O2. mişcări respiratorii.66 ]. frecvenţă şi cu cât acestea sunt mai mari. Trecerea la starea de repaus în 5-10 minute. Efortul se exprimă prin multiplii de EM. adaptare. articulaţii şi circulaţie periferică. dispnee. Frecvenţa şedinţelor este de 2-3/săptămână pentru cei care performează eforturi de intensitate şi durată mari. Şedinţele pot fi zilnice sau mai multe pe zi pentru cei care performează eforturi mici ( mobilizare din pat. Intensitatea de efort la bolnavii cardiaci sau pulmonari este de 60-70% din capacitatea funcţională testată. ameţeli. Se urmăreşte alura ventriculară ( nu arată rezerva cronotropă a cordului ). exprimat în ml O2/kg/minut sau kcal/minut. 6-15 minute de încălzire. transpiraţii reci. o Sportul terapeutic Este indicat sedentarilor şi reprezintă obiectivul final pentru pacienţii cu afecţiuni cardiopulmonare şi locomotorii.

greutate. CAPITOLUL IX REEDUCAREA SENSIBILITĂŢII Este indicată în afecţiuni ale SNC/SNP produse de afectarea recepţiei şi întreruperea transmisiei.Creşte capacitatea sexuală . stabilizarea tensiunii arteriale. Temperatură. . senzaţie cald-rece Durere ( înţepare cu un obiect ascuţit ). dar încă există semne de întrebare ). subiectivism şi efort de concentrare ( oboseşte repede ). azi înlocuită cu diapazonul (vibraţie de 30 Hz ). existând riscul de hipotensiune. La cardiaci. Efectele antrenamentului la efort sunt : . tip de material ( lemn.dispare la oprirea acestuia şi a contracţiei musculare.Scad catecolaminele şi lipidele sanguine la efort iar HDL colesterol creşte faţă de colesterolul total . iar recuperarea deficitului senzitiv este dependentă de cel motor. până simte doar un punct.Scade alura ventriculară.Creşte condiţia psihică ( încrederea în sine ) . scade tensiunea arterială sistolică şi este ameliorată funcţia ventriculului stâng. lipotimie şi tulburări de ritm. cel puţin în primele faze. treptat distanţa scade.Scade rezistenţa vasculară periferică . . Obiectivul VIII nu trebuie să lipsească din orice program de kinetoterapie. metal. Simţul mişcării ( kinezie ) se apreciază prin mişcarea unui segment într-un sens şi în celălalt şi se întreabă care este direcţia mişcărilor. disiparea căldurii acumulate prin efort. dimensiuni.Creşte extracţia de oxigen din sânge şi respiraţia tisulară . Evaluarea deficitului senzitiv cunoaşte mai multe etape: atingere uşoară cu vată (bolnavul stă cu ochii închişi şi este întrebat dacă simte) presiune cu un obiect bont ce stimulează receptorii profunzi. Rolurile acestei etape sunt : scăderea tahicardiei. se mai utilizează diapazonul care produce vibraţii de 256 Hz. textură ( neted/rugos). antrenamentul se face sub controlul cardiologului. plastic ). Evaluarea deficitului senzitiv este un proces greu şi suportă participarea totală a bolnavului.Scade denivelarea ST la efort .Efecte favorabile asupra proceselor de coagulare-fibrinoliză Este încă controversat dacă antrenamentul la efort creşte circulaţia coronariană şi dacă are capacitatea de supleere efectivă ( se pare că da. la o anumită distanţă. Stereognozia ( identificarea prin palpare a unui obiect ) suportă diverse aprecieri : formă. Simţul poziţiei ( propriocepţie ) se apreciază prin modificări succesive de poziţie ale unor segmente. “spălarea” metaboliţilor acizi din muşchi. Discriminarea tactilă a două puncte se realizează prin înţepare simultană. Întreruperea transmisiei se poate produce la orice nivel : o leziuni ale pielii care afectează receptorii o leziuni ale nervului periferic care produce deficit senzitiv o leziuni de măduvă care detremină tulburări senzitive dermatomiale o leziuni ale ariilor senzitive corticale ce produc afectarea discriminării senzitive şi a analizei conştiente senzitive Puţini kinetoterapeuţi se preocupă de obiectivul IX.Scade ţesutul adipos şi creşte masa musculară .Creşte suprafaţa alveolocapilară de schimb. consistenţă. este ameliorat raportul V/Q şi difuziunea oxigenului .

scoaterea obiectelor dintr-un sertar sau cutie. 3 = “elemente”= E. Poziţia de start trebuie să aibă bază de susţinere cât mai largă.Execuţie lentă. . care să faciliteze travaliul muscular. apoi cu ochii închişi o Şedinţa durează maxim 5-10 minute dar se poate repeta în cursul aceleiaşi zi. apoi se schimbă. excentrică. Elemente de facilitare/inhibare a răspunsului contractil (stimuli senzoriali). pentru teritoriul afectat. 2 = “tehnică” = T. sensibilitate termică ( întâi rece. Este importantă refacerea “hărţii sensibilităţii” corpului. învârtire robinete. Poziţie de start şi mişcările efectuate în cadrul acestei posturi 2. Tipul de contracţie : concentrică.Progresivitate lentă – să nu se sară etapele . uşor. Metodologia cunoaşte anumite reguli : o Stimularea se face întâi sub privirea pacientului. izometrică 3. Mountcastle a încorporat funcţia motorie în contextul antrenamentului senzitiv : apucarea unui obiect. După şcoala din Boston. EXERCIŢIUL FIZIC TERAPEUTIC Tehnicile sunt elemente constitutive ale unui exerciţiu fizic care au structură completă şi sens terapeutic. prin exerciţii repetate : excitare cu vizualizare. Structura exerciţiului fizic terapeutic este următoarea : 1. obiectul trebuie recunoscut în maxim 60 secunde. extensia genunchiului T : contracţie concentrică +/. kinestezie.excentrică E : rezistenţa gravitaţiei şi presiunea mâinii kinetoterapeutului pentru tonifierea cvadricepsului • A : ortostatism. grosolan. fără gravitaţie ( pentru tonifierea psoasiliacului forţă 2 ) Scopurile exerciţiului fizic sunt : o Creşte forţa musculară o Mobilizare articulară o Coordonare neuromotori/abilitate Principiile de bază ale exerciţiului fizic sunt : .Poziţii de start stabile. răsfoire cărţi. 1 = “activitate”= A. tehnici → exerciţii → metode. baza este mică dacă urmărim antrenarea coordonării şi echilibrului. o Progresie de la stimul intens. mic. propriocepţie. abducţie umăr T : contracţie concentrică E : RE braţ pentru mobilizarea umărului • A : decubit lateral. foarte utilă pentru refacerea stereognoziei o Ordinea reeducării : presiune – durere. flexie şold homolateral T : contracţie concentrică E : placă talcată. apoi fără şi repetat de 3-4 ori. Deci. solide.După Maynard se începe reeducarea senzorială doar dacă pacientul percepe vibraţia diapazonului la 30 Hz sau 256 Hz. greu la unul fin. apoi cald ) În timp. Exerciţii propuse : • A : şezând. ritmică . pentru propriocepţie progresia se face de la articulaţiile mari la cele mici. o Deficit senzitiv unilateral – stimulare identică simultană simetrică. Exerciţiul fizic este baza metodelor de kinetoterapie.

Creşterea preciziei în execuţie (la hemiplegici flexia este necoordonată şi face flexia cu mâna la gură ) . apoi ambele – etape de solicitare tot mai mari pentru musculatura paravertebrală.Succesiunea contracţiilor statice determină contracţie dinamică.Creşterea sarcinii care reprezintă rezistenţa aplicată (exerciţii de tip DeLorme).Combinarea mişcărilor în diverse articulaţii şi segmente (mişcări asimetrice – genuflexiune cu ridicarea unui braţ).Pauzele sunt proporţionale cu intensitatea contracţiei efectuate.Progresiv.Creşterea amplitudinii unei mişcări executate contra gravitaţiei/cu o greutate adăugată. iar amplitudinea de forfecare creşte treptat. De exemplu. Exerciţii simple cu rezistenţă : rezistenţa se aplică tot mai distal de articulaţia în mişcare (pentru extensia cotului rezistenţa se aplică pe antebraţ ). .tensiuni prelungite pe direcţia de recuperat (forţarea nu trebuie să fie dureroasă ) Progresivitate pentru coordonare: .creşterea ritmului mişcărilor executate pe toată amplitudinea posibilă . . De exemplu. cu braţele la ceafă. . Principiul progresivităţii : Progresivitate pentru tonifiere musculară : . . indicat pentru forţă 2-3.Modificarea ritmului : la contracţiile excentrice ritmul lent este solicitat mai mult iar la contracţiile concentrice orice tip de ritm este mai mult sau mai puţin solicitat faţă de ritmul optim respirator. se antrenează toate fibrele musculare şi amplitudinea va redeveni normală. . cu braţele pe lângă corp.Exerciţiile se fac în limitele maxime ale unghiurilor de mişcare a segmentului.Scoaterea treptată a ajutorului dat de musculatura accesorie . De exemplu. . . cu gravitaţie. ridică trunchiul. .Scade treptat poligonul de susţinere .Creşterea progresivă a lungimii şi braţului pârghiei.Exerciţii de tonifiere pentru toată amplitudinea de mişcare posibilă .Creşterea dificultăţii de a menţine în echilibru o poziţie Progresivitatea în timp ( creşte durata ) - .Prelungirea duratei exerciţiilor paralel cu adaptarea la effort Progresivitate pentru amplitudine : . din decubit dorsal se face forfecare pe verticală a membrelor inferioare. ridică un membru inferior.o serie de exerciţii mici şi ritmice la limita sectorului de mobilitate posibilă . de la exerciţii pentru articulaţii mari spre mişcări pentru articulaţii mici (control coordonator mai mare). Rezistenţa este egală cu produsul dintre greutatea aplicată şi distanţa de centrul de mişcare. pacientul stă în decubit ventral. De exemplu. . pentru tonifierea regiunii dorsolombare. pentru coordonarea membrelor inferioare şi trunchi. apoi ( cu sul sub genunchi. . pentru tonifierea abdominalilor.se stabileşte corect ritmul exerciţiului.Asocierea unor mişcări la un exerciţiu care antrenează grupul muscular principal.Succesiune mişcări fără gravitaţie. pentru cvadriceps – din semiculcat : izometrie. în cazul tonifierii abdominalilor există 3 trepte de progresivitate : cu braţele înainte. unghi de 30° ) extensia gambei.

decubit ventral cu sprijin pe coate. metabolism. Poziţie ortostatică Din poziţia ortostatică fundamentală se pot desprinde poziţiile derivate : . umeri (tonifierea musculaturii scapulare şi a umerilor) şi controlează forţa genunchilor.Schimbând poziţia mâinilor : în pronaţie. solicită reflexele de echilibru şi eliberează coloana care poate fi uşor mobilizată. sau poate antrena întreg corpul.Schimbând poziţia braţelor . antrenând astfel funcţiile generale ale organismului (cardiovasculare.Schimbând poziţia picioarelor .Schimbând poziţia braţelor 3. ortostatism. 5. iar membrele inferioare execută mişcări izometrice 6. reechilibrare endocrină şi psihică. gât. Suita completă a etapelor controlului motor este : 1.Schimbând poziţia trunchiului (înclinări anterior. pentru refacerea funcţiei motorii la acel nivel (exerciţiu local specific). respiratorii) şi ameliorează activităţile zilnice 3. 4. fandat. antrenează articulaţiile membrelor şi trunchiului. poziţia şezând.Exerciţiul fizic antrenează un segment/parte a corpului.Schimbând poziţia picioarelor 4. Poziţia “atârnat” Poziţiile derivate din această poziţie fundamentală sunt : . 5. Poziţie şezând Din poziţia şezând mai există variantele : . patrupedie. în supinaţie. apucând cu palmele faţă în faţă Pentru deficienţele motorii determinate de SNC (dar nu numai atunci) există posturile speciale : 1. antrenează funcţiile vitale (circulatorii. mobilitatea . Poziţia culcat Ca variantă. ghemuit) 2. decubit lateral şi rostogolire ( marii handicapaţi ) 2. solicită reflexele de postură cap. pe linie.Schimbând poziţia picioarelor (depărtate. Exerciţiile sunt individualizate pentru a servi unor scopuri anume. se pot schimba poziţiile picioarelor.Schimbând poziţia picioarelor . alte posturi de lucru : o semi-îngenuncherea o decubit dorsal cu rotaţia pelvisului o “podul” o mersul Promovarea mişcărilor sau controlul motor Se realizează pentru refacerea funcţiei motorii pierdute prin leziuni ale SNC. creşte amplitudinea de mişcare a membrelor superioare prin mişcări izotonice. Poziţia în genunchi Poziţiile derivate sunt : . antrenează musculatura posturală şi reflexele posturale. lateral) . Bazele procedurale ale exerciţiului fizic : • Poziţie şi mişcare Poziţii de pornire Există 5 poziţii fundamentale din care se pot desprinde poziţii derivate : 1.Patrupedie . dezvoltare armonioasă).

Reeducarea mobilităţii implică: creşterea amplitudinii. Iradierea se face de la grupele musculare puternice din schemă la cele slabe. Mobilitatea poate fi afectată prin: hipertonie. fără sacade. stabilitatea Reprezintă capacitatea de a menţine posturile gravitaţionale. “Maximul” se raportează la forţa actuală. Comenzile trebuie să fie scurte. După dezvoltarea acestui control. Mişcarea este lentă. Din punct de vedere al tehnicii. 4. Pacientul trebuie să îşi urmărească dirijarea mişcării. mişcarea se face dinspre distal spre proximal. 2. • Contracţiile musculare Se folosesc tehnicile de facilitare neuromusculară proprioceptivă ( FNP ) – Knott şi Voss. Întinderea Muşchiul răspunde mai bine după ce a fost întins (Kabat poziţionează la întindere maximă). clare. Stadiul intermediar. Tehnicile FNP sunt : • Tehnici FNP fundamentale Tehnicile fundamentale se utilizează la orice pacient. În cadrul stabilităţii se delimitează 2 procese: o integritatea reflexelor tonice posturale o co-contracţia – stabilitatea în posturile cu încărcare 3. creşterea forţei sau creşterea ambelor. redoare articulară/periarticulară. Rezistenţa maximală Permite totuşi executarea mişcării şi creşterea forţei. abilitatea Se poate caracteriza ca posibilitate de a “manipula şi explora mediul înconjurător”. Mobilitatea controlată reclamă forţă musculară ( pentru mişcare ). Secvenţialitatea normală este următoarea : începutul mişcării îl face rotaţia în cadrul schemei – mişcarea segmentului distal . Tracţiunea şi compresiunea Tracţiunea se face la comanda “împinge !” şi stimulează mişcarea în timp ce compresiunea se face la comanda “trage !” si stimulează stabilitatea. kinetoterapeutul execută tracţiunea (alungirea). antigravitaţionale şi mediane ale corpului. contracţia reflexă şi exact în acest moment pacientul începe contracţia ( mişcarea ). ceea ce determină o întindere mai mare a muşchilor din schemă. cu sau fără cooperarea acestuia. reacţii de echilibru în balans şi abilitate de utilizare a amplitudinilor funcţionale ( proximal şi distal ). presupune că porţiunea proximală se rotează şi porţiunea distală este fixată prin greutatea corpului. tendoanele şi articulaţiile trebuie să îndeplinească condiţiile : să fie fermă dar nedureroasă. Stabilitatea dă posibilitatea de contracţii normale simultane a muşchilor din jurul unei articulaţii ( co-contracţie ). de activitate “ static-dinamică”.Reprezintă abilitatea de a iniţia şi executa mişcarea pe toată amplitudinea fiziologică. mobilitatea controlată Reprezintă abilitatea de a face mişcări în posturi de încărcare ( prin greutatea corpului/segmentului distal fixat ) sau de a rota capul şi trunchiul în timpul acestori posturi. Comenzile şi comunicarea Stabilesc o relaţie senzorială între pacient şi kinetoterapeut. apare “stretch-reflex”-ul. să fie pe elementele care fac mişcarea şi să nu jeneze amplitudinea completă de mişcare. Aceste tehnici sunt : Priza mâinilor Contactul manual cu muşchii. Reprezintă capacitatea de a mişca segmentele în afara posturii/locomoţiei. Secvenţialitatea normală a mişcării Controlul muscular este iniţial proximal şi apoi distal. ferme sau blânde ( după caz ). hipotenie. dezechilibru tonic. Este implicată componenta de rotaţie a segmentelor.

musculatura proximală este mai puternică decât cea distală) Aplicând contrarezistenţă pe musculatura puternică. . ILO. De asemeni se spun comenzi verbale ferme. în timp ce ILO creşte forţa agonistului. Baza este “inducţia succesivă” ( Sherrington ). apoi întinderi manuale şi contracţie izotonică cu rezistenţă până la capătul cursei. Întâi izometrie. în diverse puncte întinderi rapide .Mişcările de decompensare : diminuează sau evită oboseala. apoi pe cei slabi. ILO reprezintă o variantă de IL cu contracţie izometrică la amplitudine maximă. rezistenţa este direct proporţională cu contracţia. determină şi recrutarea de motoneuroni gama. Contracţia concentrică duce la scăderea “stretch-reflex”-ului şi apoi scad aferenţele de la fusul neuromuscular. 1 Nu se iniţiază mişcarea voluntară.Vizualizarea mişcării . Celulele Renshaw au acţiune inhibitorie pe motoneuronul alfa agonist. care. Dacă rotaţia nu se poate face. reflexe de postură şi echilibru . la sfârşit.Forţă 2.Forţă 0. Întărirea ( creşterea forţei musculare ) se face prin : . IL inhibă agonistul spre sfârşitul mişcării . Bazele sunt : . Întinderea muşchiului determină reflex miotatic. pentru a permite iradierea. Înainte se făceau contracţii izotonice pe antagonişti. este izometrică şi stimulează circuitul gama şi fusul neuromuscular. Amplitudinea întinderilor este cât mai mare. . În concluzie. dar pregăteşte antagonistul.Reflexe tonice (ale gâtului şi labirintice). fără pauze. este generată mişcarea doar a musculaturii slabe.“Iradierea” influxului nervos de la muşchii puternici la cei slabi (în general. Aceste tehnici sunt : Inversarea lentă ( IL ) şi inversarea lentă cu opunere ( ILO ) Acestea presupun contracţii ritmice ale agoniştilor-antagoniştilor dintr-o schemă.“Iradiere “ de la membrul sănătos la cel bolnav (rezistenţă pe grupele mai puternice. de antrenat. stimularea antagoniştilor şi contracţie. CR se fac la lungime maximă (pasiv ) şi se declanşează reflex miotatic extern. creşte rezistenţa aplicată mişcărilor.Reciprocitate între două scheme . Contrarezistenţa se aplică treptat. Rezistenţa inhibă reflexul Golgi asupra motoneuronului agonistului şi agonistul se contractă. În jurul unei articulaţii. Prin trecerea de la o tehnică FNP la alta/combinaţii între ele se poate prelungi antrenamentul. rezistenţa se pune întâi pe muşchii puternici. dar mişcarea trebuie să se facă pe toată amplitudinea şi să fie suficient de intensă. inducţie succesivă pe agoniştii slabi şi apoi CR. reflexe de flexie/extensie.3 (slăbiciune pe tot parcursul) : în timpul mişcării. prin izometrie.– apoi mişcarea segmentului proximal. Contracţiile repetate se aplică în trei situaţii : . Refacerea controlului apare întâi proximal şi apoi distal. Treptat. apoi pe cele slabe) . Contracţii repetate ( CR ) Contracţiile repetate sunt indicate pe musculatura unei direcţii de mişcare slabă. • Tehnici FNP speciale cu caracter general Tehnicile specifice depind de cooperarea şi efortul voluntar al pacientului. Repetarea IL – ILO determină facilitare în ambele direcţii.Activi pe toată schema dar cu forţă inegală Se fac CR în punctele cu forţă scăzută. Dacă începe mişcarea. nici restul mişcării nu se poate face.

Se merge din treaptă în treaptă pe toată amplitudinea.În “ţine” .Se împiedică orice mişcare şi se obţine izometria antagoniştilor (extensie – adducţie – rotaţie internă ) . dacă extensia cotului este limitată. o Stabilizare ritmică ( SR ) Este indicată în reducerea antalgică a mobilităţii sau redori post-imobilizare gipsată.Stretch-reflex ce stimulează sistemul gama (prin izometrie acţionează pe gama statici ) o Comenzile verbale ferme : SR Secvenţialitate pentru întărire ( SI ) – când doar un segment din schemă este slab ( vezi anterior ) Inversarea agonistă ( IA ) Reprezintă o secvenţă de contracţie concentrică. dacă forţa este mică după izometrie. RO +/. o Relaxare – opunere ( RO ) Este o tehnică izometrică indicată în limitarea mişcării prin contracturi musculare dureroase ( exemplu : ischiogambieri ). relaxare bruscă la comandă iar kinetoterapeutul face rapide întinderi pasive – comandă contracţia cât poate cu uşoară rezistenţă. Se mai numeşte şi tehnica “ ţine-relaxează”. Pacientului îi sunt date comenzi să tragă şi să roteze sau să împingă şi să roteze. Se face simultan ( apoi alternativ ) contracţia izometrică agonişti-antagonişti ( co-contracţie ). De exemplu. . în cazul tricepsului se face izometrie la extensie maxim posibilă = “împinge” – relaxare – extensie . pentru şold se face flexie – abducţie – rotaţie externă la amplitudine maximă în etapele : . De exemplu. în timp ce kinetoterapeutul se opune împingerii/tracţiunii. o • Tehnici FNP specifice : Tehnici pentru promovarea mobilităţii (combaterea hipertoniei/hipotoniei musculare ): o Iniţierea ritmică ( IR ) Este indicată în hipertonii musculare. RC se face la punctul de limitare. Comenzile sunt ferme. De exemplu. se iniţiază mişcarea. pentru flexorii coapsei pacientul stă în decubit dorsal. Se va evita declanşarea stretch-reflex-ului. se face mişcare pasivă. insistente iar mişcările lente şi ritmice. întâi pasiv. Baza este reprezentată de coactivarea neuronilor alfa şi gama. Tracţiunea/împingerea sunt izometrice în timp ce rotaţia este izotonică. activ şi la final cu uşoară rezistenţă se trece spre IL. Acest tip de tehnică este de două tipuri : . Contracţia izotonică se face cât poate pacientul. De exemplu. Comenzile verbale au rol inhibitor cortical. apoi este contracţie izometrică.ILO o Relaxare – contracţie ( RC ) Este indicată dacă există mobilitate redusă pe una din părţile articulaţiei şi este contraindicată la durere. Relaxarea se face doar pe antagonistul ce limitează mişcarea. la maxim se solicită să o ţină acolo şi kinetoterapeutul o împinge în jos ( contracţie excentrică ). În punctul de limitare a mişcării se face izometrie – relaxare lentă ( este involuntară şi contracţia izotonică este a antagonistului).RO agonistă – izometrie agonist.Kinetoterapeutul comandă “ţine” şi se obţine izometria schemei . scopul fiind relaxarea şi după ce aceasta se obţine. o Mişcarea activă de relaxare – opunere ( MARO ) Este indicată în hipotonii. “ţine!” ( izometrie ) şi relaxează. ridică coapsa contra rezistenţă ( contracţie concentrică ). pasiv-activ. apoi excentrică pe o anumită schemă de mişcare. Se repetă cu creşterea amplitudinii contracţiilor concentrice – excentrice. deci face extensie activă. se face flexie.RO antagonistă – izometrie muşchi retracturat.

. decubit dorsal. Acestea sunt antrenate în descărcare ( ex. După recâştigarea co-contracţiei în segmentul proximal (din postura neîncărcată) se trece la încărcare. decubit ). Ed. din aceeaşi poziţie. o Progresia cu rezistenţă ( PR ) Se caracterizează prin opoziţie făcută de kinetoterapeut locomoţiei pacientului (controlează deplasarea înaintea bazinului) sau contrează mişcarea unui segment sau a unui membru. Editura Fundaţiei România de Mâine. ceea ce determină creşterea coordonării şi a abilităţii. o Inversarea agonistă Este cea mai utilizată şi determină controlul excentric. În timp apare automatismul. BIBLIOGRAFIE 1. Creşte stabilitatea proximală a corpului. în poziţii neîncărcate. – “Bazele teoretice şi practice ale kinetoterapiei”. o Contracţia izometrică în zona scurtată ( CIS ) o Izometria alternantă ( Iz A ) Sunt contracţii izometrice alternative agonişti – antagonişti.“Evaluarea articulară şi musculară a membrului superior – aplicaţii în kinetoterapie şi medicina sportivă”. Buc. Buc. apoi pasiv/activ face mişcarea limitată.L. Medicală.L. Tehnici pentru promovarea stabilităţii Stabilitatea este dată de tonus postural bun şi de co-contracţie eficientă.La final se fac contracţii izotonice repetate o Rotaţia ritmică ( RR ) Este indicată în hipertonii. Sbenghe T. Sbenghe T. Sidenco E. terapeutică şi de recuperare”. 2003 . reeditată 2002 3. Medicală. 2005 4. – “Ghid practic de evaluare articulară şi funcţională – aplicaţii în kinetoterapie şi medicina sportivă”. pentru toată musculatura flexie – extensie – abducţie – adducţie . o Secvenţialitatea normală ( SN ) Se face de la distal la proximal. . Editura Fundaţiei România de Mâine. Buc. în genunchi. . ortostatism. Pentru recâştigarea co-contracţiei. Tehnici pentru promovarea abilităţii Se fac în poziţii cu eliberarea extremităţilor : şezând. 2000 2. în succesiune. . Buc.Repetiţie de 2 – 3 ori . – “Kinetologie profilactică. Următoarele două tehnici sunt specifice.Din genunchi – aşezat – ortostatic Tehnici pentru promovarea mobilităţii controlate Obiectivele sunt : o Tonifiere pe parcursul disponibil o Amplitudinea funcţională o Antrenarea de posturi variate Sunt folosite toate tehnicile cu toate poziţiile.Din “patrupedie” – SR (uneori este necesară ILO apoi SR): succesiunea din patrupedie ILO – Iz A – SR. Se face mişcare pasivă până la obţinerea relaxării. 1987. Ed. ordinea dificultăţii este : IL – ILO – CIS – Iz A. Sidenco E. Se pot utiliza CR şi SI apoi SN care se repetă.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful