Capitolul XIII < Tipuri de viaŃă religioasă

Poporul trăia în general în rutina unei religii complet exteriorizate, cu o credinŃă foarte fermă,care e drept că producea temerişi extazuri, dar nu-i punea pe oamenii fără carte în faŃa niciunei probleme şi a nici unei dispute spirituale, cum avea să facă protestantismul. Blînda lipsăde respectşi prozaismul de toate zilele alternau cu cele mai calde emoŃii de evlavie pasionată,care cuprindeau mereu poporul în mod spasmodic. Nu trebuie să căutăm a înŃelege necurmataopoziŃie dintre tensiunea religioasă puternică ş i cea slabă, împărŃind turma în credincioşi sinecredincioşi, caşi cum o parte a poporului ar fi trăit în permanenŃă la un înalt nivel religios,în timp ce cucernicia celorlalŃi n-ar fi fost decît aparentă. Felul în care ne reprezentămpietismul din epoca de sfîrşit a Evului Mediu în Olanda de nord si în Germania de Jos ne-arputea duce cu uşurinŃă pe un drum greşit, în devoŃiunea modernă a mînăsti-rilor de fraŃicălugărişi a windesheimerilor, unele cercuri pietiste se despărŃiseră într-adevăr de viaŃalumească; în cadrul lor, tensiunea religioasă era în permanenŃă normală; evlavioase prinexcelenŃă, ele se aflau în contrast cu marea masă. Dar FranŃaşi partea de sud ałărilor de Josnau cunoscut aproape deloc acest fenomen în forma unei mişcări organizate. Totuşi, starea despirit care a stat la baza devoŃiunii moderneşi-a făcut acolo efectul la fel ca înŃinutul liniştitde pe Ijsel <nota 1>. În sud însă nu sa ajuns la o asemenea separare; devoŃiunea profundă arămas acolo o parte a vieŃii religioase generale; ea se manifesta din cînd în cînd, mai violentşimai scurt. Este deosebirea care separă pînă în ziua de azi popoarele romanice de cele nordice:sudicii privesc o controversă mai puŃin grav, simt mai puŃin nevoia să tragă din ea pînă ş iultimele consecinte, pot lega mai uşor atitudinea ironică familiară a vieŃii de toate zilele, de înalta exaltare a clipei de har. DispreŃul faŃă de cler, care străbate ca un rîu subteran întreaga cultură medievală, alături deînalta cinstire a preoŃimii, se poate explica în parte prin laicizarea înaltului clerşi prin extremadeclasare a celui inferiorşi în parte prin vechi instincte păgîne. Sufletul popular, incomplet creştinat, nu se dezbărase niciodată cu totul de aversiunea faŃă de bărbatul care nu are voie sălupteşi care este nevoit să trăiască în castitate, înfumurarea cavalerească, avînd rădăcini învitejieşi în dragoste, respingea, la fel ca mintea populară necioplită, idealul spiritual.Degenerarea clerului a completat restul; ca urmare, clasele sociale de sus şi cele de jos aufăcut haz, timp de secole, de figura călugărului libertinşi a monahului hulpavşi gras. O urălatentă împotriva clerului a existat întotdeauna. Cu cît mai violent tuna un predicatorîmpotriva păcatelor propriei sale tagme, cu atît mai bucuros îl asculta poporul <nota 2>. Deîndată ce predicatorul — zice Bernardin din Siena — îşi începe atacul împotriva preoŃilor,auditorii uită restul; nu există mijloc mai sigur de aŃine trează atenŃia, cînd celor din popor lise face somn, sau le e prea cald, sau prea frig. Atunci se trezesc si se dispun cu toŃii <nota 3>.În timp ce, pe de o parte, violenta emoŃie religioasă, pricinuită în secolele al paisprezeceleaşial cincisprezecelea de către predicatorii populari itineranŃi se datorează unei reînvieri aordinelor de călugări cerşetori, pe de altă parte tocmai degenerarea călugărilor cerşetori facedin ei obiectul curent al ironiilorşi al dispreŃului. Preotul nedemn din literatura nuvelistică,prezentat ca un biet salariat, care face slujba pentru trei feŃe simandicoase, sau la care mai-marii sînt abonaŃi pentru spovedanie, „pour absoudre du tout" <nota 4>, este de obicei uncălugăr cerşetor <nota 5>. Molinet, om altminteri foarte evlavios, dă expresie ironiei curentela adresa ordinelor de călugări cerşetori, într-o urare de anul nou : Prions Dieu que les Jacobins Puissent manger les Augustins, Et les Carmes soient pendus Des cordes des Frères Menus <nota 6> NoŃiunea dogmatică a sărăciei, aşa cum era materializată la ordinele de călugări cerşetori, nu mai mulŃumea spiritul, în opoziŃie cu sărăcia simbolică formală, ca idee spirituală, lumea începe să vadă mizeria socială reală.Anglia, unde există înŃelegere, mai devreme decît în alteŃări, pentru un aspect economic allucrurilor, esteŃara în care se manifestă limpede, către sfîrşitul secolului al XIV-lea, noulpunct de vedere, prevestit cu mult înainte. Autorul acelui minunat poem vizionarşi nebulosThe Vision concerning Piers the 1

Iluminarea religioasă vine întotdeaunadintr-o lovitură. Un cavaler aude slujba botezului. dreptate. Deasemenea. aspectul spasmodic care caracterizează ş i evlavia populară. regentul englez în FranŃacucerită.aşa cum a mai auzit-o poate de douăzeci de ori. care înmijlocul infanticidelor sale de la Machecoul organizează o slujbă permanentă în cinsteacopilaşilor InocenŃişi pentru mîn-tuirea sufletului săuşi se miră cînd judecătorii îl acuză deerezie. este întotdeauna o repetare palidă a ceea ce a resimŃit Francise atunci cînd aauzit deodată cuvintele Evangheliei ca o poruncă directă. Deodată. în pavilionul comun. îi scandalizează într-o zi pe burghezii din Paris pentru că trece într-o cavalcadăsălbatică ş i stropeşte cu noroi o procesiune. Marele antagonismşi puternicele modificări de tensiune se manifestă atît în viaŃa religioasă aindividului cultivat.cînd ajunge în mîinile călăului se întoarce Ia Dumnezeu cu o invocare plină de pasiune. a risipitorilorşi a falşilor schilozi. împotrivatrîntorilor.adversarii sînt gata să jure pe hostie că au. cu balastul greu al vieŃii lor de mare fastşi de plăceri intense are. evocă fără încetarealternanŃa dintre două extreme aproape opuse. dar e foartedezamăgit că nu se împart bani. Carol alV-lea al FranŃei lasă adesea încurcată vînătoarea în clipa cea mai palpitantă. Darşi în cercurile teologice înalte. plin de ură împotriva călugărilor cerşetori. Poporul se îndreaptă într-acolo puhoi. Omul cu ospeŃe de pomină ş i cu numeroşi bastarzi. frivolulrege René. Tot ce aflăm despre viaŃa religioasă de toate zilele din acea epocă. Tînăra Anne de Bourgogne. această plagă aEvului Mediu.îngrozitoare este simultaneitatea dintre religiozitateşi fărădelege la Gilles de Rais. rostităîn asprul lui patois <nota 18> burgund <nota 19>.Plowman (Viziunea despre Piers plugarul) a văzut cel dintîimulŃimile muncitoareşi munciteşi. Pornireaşi ura împotriva preoŃilorşicălugărilor nu sînt decît reversul unui ataşament şi al unui respect generalşi profund. Ghillebert de Lannoy a văzut la Rotterdam un preot care a potolit orăscoală înfăŃişînd Corpus Domini <nota 9>. cu viclenecalcule politice. că unuldintre cei doi adversari se osîndeşte la iad. încît îşi are chilia lui la Celestini. Căci s-au dus la parastas — zice burghezul din Paris — celpuŃin patru mii de persoane. AmbiŃiosulşi crudul loan de Bavaria vine deghizat laLidwina de Schiedam ca să-i vorbească despre starea sufletului său <nota 17>. ca să se ducă labiserică <nota 12>.şi zice: nu juraŃi. Cu toate că la alŃii cucernicia nu se împerechează cu păcate mai puŃin sîngeroase. au ajuns într-un anumit antagonism cu ordinele de călugări cerşetori. Acelaşi Orléanseste însă ş i atît de cuvios. „Etle maudirent qui avant prièrent pour lui. rafinatul Charles d'Orléans. fără să facă semnul crucii <nota 10>. Dar altă dată părăseşte la miezul nopŃii vîrtejulpestriŃ al unei serbări de curte. a glorificat sfinŃenia muncii. ascultă utrenia la miezul nopŃii. pentru sufletul contelui de Armagnac. ContradicŃia dintre cucernicieşi păcat prezintă extreme enigmatice într-o figură ca cea a luiLudovic de Orléans. aceeaşi populaŃie a Parisului priveşte cu un potop de lacrimi numeroasele procesiunişi se înfioară auzind cuvîntul unuipredicator itinerant. validi mendicantes <nota 7>. cîtşi în cea a masei ignorante. superficialitatea naivă în felul de a privi îndatoririle religioase alternează cu osinceritate exagerată. Evlavia înaltelor notabilităŃi. cel mai pasional om de lume dintre toŃi marii slujitori ai luxurieişiplăcerilor. un ateu. ci luptaŃi doar pentru miza decinci sute de scuzi. fiecare. atunci cînd au imprimat seriozitate credinŃei. tipulde om de lume evlavios se regăseşte adesea: barbarul Gaston Phébus. care nu se ducea la biserică aproape delocşi nu dădea niciodată de pomană. Se ocupă chiarşi cu magiaşi refuză să renunŃe la ea <nota 15>. care nu s-ar fi dus dacă n-ar fi crezut că are să li se dea ceva. un om caPierre d'Ailly nu se fereşte să opună călugărilor cerşetori pe vere pauperes. cu o 2 . ca să asculte la Celestini utrenia. săracii adevăraŃi.adeseori. fără să rostiŃi vreun jurămînt <nota 11>. Jean Coustain. cavalerul e pătruns deadevărul necesarşi absolut că unul dintre aceste jurăminte trebuie să fie neapărat fals. după înapoierea regelui FranŃei în capitala sa. Le Jouvencel urmează să asiste la o luptă. Însuşi Filip cel Bun este unul dintre cele mai izbitoare exemple ale acestei combinaŃii decucernicie cu spirit monden. duce o viaŃămonahală. victima cu a cărui ucidereîncepuseră anii tulburi. tocmai de aceea. acum încheiaŃi.necredinciosul slujitor al lui Filip cel Bun." <nota 8> Totuşi.şi uneori cinci sauşase slujbe pe zi <nota 16>. conte de Foix. dar brusc e pătruns de întreaga sfinŃenieşi de minunatul efect alacelor cuvinteşi îşi propune ca de acum încolo să-i izgonească pe diavol numai amintindu-şide botez. şi nu e o întîmplare cădevoŃii moderni. are loc unparastas foarte solemn. soŃia lui Bedford. Iar trista ei moarte timpurie şi-o datorează bolii contractate cu prilejul vizitării bolnavilor săraci <nota 13> de la Hôtel-Dieu <nota 14>. în 1437.

A găsit însă la Paris. ca să spunem aşa. dar Filip răspundedoar atît: „Si Dieu m'a donné victoire. în spiritul medieval. Antoine de la Salle. pentru că lupta nu se sfîrşise încă. Nevoiaimperioasă de a împodobişi de a reprezenta în chip pestriŃ toate aspectele vieŃii nu semanifestă numai în supraîncărcarea credinŃei cu pictură.şi vedem nişte oameni pătimaşi. Uneori. care pentrunoi este aproape de neînŃeles. în roşu. 300 pentru un cavaler. Dă mult de pomană. din carevorbeşte. Pentruordinul Patimilor. Cavalerii se vor îmbrăca. Ordinul acesta nus-a realizat. care în conştiinŃa modernă aproape că nu mai există. giuvaergerieşi sculptură. Christine de Pisan considera că biserica estedesăvîrşită ca frumuseŃe. alături de tot felulde texte profanatoare sau obscene — aşa cum fac mulŃi: Deschamps. Ludovic de Orléansşi unchiul său Filipcel îndrăzneŃ al Burgundiei. După surpriza de la Luxembourg. Bătrînul rege René a descoperit. scribilorşi femeilor este descrisă amănunŃit <nota 23>. în stacojiu. rămîne după slujbă atît de mult timp adîncit înrugăciunile lui obişnuiteşi apoi în nişte rugăciuni speciale de mulŃumire. care îlaşteaptă călare. dar propria sa tribună. Posteşte patru zile pe săptămînă cu apă ş i pîine şi în plus în toate zilele de ajun ale sărbătorilor Maicii Domnuluişi ale apostolilor. cu atît mai neînfrînat se răzbună concepŃia lumească. senzoriale. Fratele Thomastună ş i fulgeră violent împotriva oricărui luxşi oricărei risipe. un mausoleude suverani de ambele sexe <nota 24>. în funcŃie derang.formidabilă mîndrieşi mînie. Tot în taină punesă se facă parastase de sufletul tuturor oamenilor săi decedaŃi. Nu e. JeanMolinet — atunci există ş i mai puŃine motive decît la un poet modem de a-i împărŃiproducŃiile pe perioade ipotetice de viaŃă lumească ş i de introspecŃie. considerat păcătos. dar de obicei. se impacientează: ducele ar putea să amînepe altă dată rugăciunile. în verde. ori pe cel desfrînat. cu o largăamplitudine de oscilaŃie. Mézières a stat acolo ca laic.care îşi cedase prebendaşi se hrănea cu pîine neagră ş i cu fructe sălbatice. ContradicŃia. respinse conştient. Cînd una dintre aceste două concepŃii domină complet.şi în taină. A adăugat. Se întîlnesc amestecuri ciudate ale fastului bizar al epocii cu de-voŃiunea strictă.şi-au căutat amîndoi locul prielnic pentru satisfacerea dragosteilor de artă în casa celor mai severe ordine monahale. unde contrastul cu viaŃa monahilor făceasă strălucească ş i mai puternic fastul: Orléans la Celestini. Philippe de Mézières a rămas toată viaŃa marele fantastşi făuritor de planuri alcruciadei. locul care putea să-l satisfacă: pe cîtera de auster ordinul. o întîmplare că cei doi iubitori de fast. stabilise cu minuŃiozitate tot ceea ce era în le-gătură cu îmbrăcămintea. lîngă Dijon. Cînd vedem că un poet medieval întocmeşte cele mai cucernice panegirice. L-a atrasşi pe princiarul său prieten Orléanscareşi-a găsit acolo liniştea după o viaŃă agitată ş i totodată un loc de veşnică odihnă timpuriu. ascetică. Chiarşi înhaina vieŃii spirituale pătrunde uneori această foame de culoareşi splendoare. Dualismul absolut înmodul de a concepe lumea păcătoasă în opoziŃie cu împărăŃia lui Dumnezeu îngăduie aceastăposibilitate. ele ajung în echilibru nestabil. pînăla ora patru după-amiază nu mănîncă nimic. douăconcepŃii de viaŃă concomitente. Chiarşi îmbrăcămintea ordinală afraŃilor. un sihastru: un preot. trebuie acceptată. Crucea va fi roşie. în apropiere de Angers. a împărtăşit viaŃa aspră a monahilorşia rămas totuşi în contact cu feŃele simandicoaseşi cu spiritele de elită ale vremii lui. il me la gardera. ci o încordare între doipoli spirituali. lăsată cu totul înseama diavolului. încît suita. iar gluga roşie. servanŃilor. pentru elînsuşi. Regele. în mînăstirea Celestinilor. la vînătoare. Philippe de Mézières este cel mai desăvîrşit tip al acestei evlavii pline de fast. ale căror păcate flagrante fac uneori să erupă cu atît mai violent copleşitoarea lor evlavie. a atras spre sine toatesimŃămintele morale. Obişnuieşte sărămînă în capela lui mult timp după slujbă. In conştiinŃa medievală se formează. toate sentimentele mai înalteşi mai pure sînt absorbite dereligie. Cizmele vor fi negre. brîul de piele sau de mătase cu cataramă de cornşi cu ornamentede aramă aurită. în azuriu. mişcat desevera virtute a anahoretului. atunci îl vedem oripe păcătosul sfînt. 200 pentru un nobil. iar marele maestru în alb. nici bigotism van. 100 pentru un varlet <nota20>. este pios de-a binelea. concepŃia cucernică. desigur. iar Filip al Burgundiei la cartusianiide la Champol." <nota 21> În toate acestea nu trebuie căutat nici falsă evlavie. II previne că e în primejdie dacă mai zăboveşte. a pus să i se zidească o sihăstrieşi o capelă. ca unpendant artistico-modern al lui Gerard Groote. Visează o simfonie de culori. trebuie să scadă pînă la ni-velul lumesc. pe atît sclipeau de aurşi nestemate bisericaşi mînăstirea. albe vor fişi hainelefestive. o grădină ş i o 3 . în timp ce instinctele fireşti. pe care voia să-l înfiinŃeze. si după un tarif fix: 400 pînă la500 pentru un baron. a fost acoperită de popor cu cele mai bogate tapiserii ce se puteau procura <nota22>.

Romantismul sfinŃeniei ar putea fi socotit ca echivalent cu romantismul cavalerismului. ceea ce fuseseîntotdeauna. pentru ca toŃi oamenii să fie nevoiŃi să mă calce înpicioare. decît bunul său prieten întru Dumnezeu. urmînd în felul acesta exemplul sfîntului Francise. aceasta să înlocuiască sicriul împodobitşicostisitor. oricîtde mari ar fi ele. ca depildă Alois Gonzaga în secolul al XVI-lea. cruce de aurşi vin bun <nota 27>. însuşirile ambelor tipuri. caşi înainte de marea criză. Nici chiar Renaşterean-a modificat idealul sfinŃeniei. conŃin o umilinŃă mai puŃinpitorească. ba chiar care îmbină. Sfîntul Pierre Thomas. sau de a le crea în literatură. cu braŃele întinseşiîncrucişate. CarolBorromeus. E aproape de la sine înŃeles că acest spirit protocolarşi ceremonios.modestă casă deŃară. numai poză. Sîntem în Evul Mediu. ucenicul admirator. iar în 1405. puse în slujbaexaltării culturii religioase. în mod cît mai impresionant. Peste mormînt să i se pună o micăpiatră funerară. iar aceştia nu se deosebesc prin nici o trăsăturăesenŃială de cei ai Evului Mediu timpuriu. întocmitor de planurişielaborator de amănunte. il faisoit semblables entrées par humilité. în care să fie azvîrlit„hoitul bietului pelerin". Plecaadeseori într-acolo. Scîndură. depicioare. cînd a murit. deşertul blazon lumesc. aceastădispoziŃie din 1392 a dispărut cu totul. Este de remarcat căromantismul sfinŃeniei.vrea să-şi întreacă învăŃătorul în smerenie fantezistă. toatănimicnicia răposatului. Francise de Paola. se face sihastru. dincolo Bernardin din Siena. acolo să fie lăsat să zacă pînă ce va fi pus în groapă. Pierre de Luxembourg. decît în faptele mari. sau în plinăRenaştere. de fier.înŃelegînd prin aceasta: nevoia de a vedea întrupate într-un om anumite reprezentări ideale aleunei forme de viaŃă determinate. sau. legat cu trei funii de o scîndură. în veşmîntul ordinului iubiŃilor săi celestini. cu brîu aurit. Marii cheltuitori de energie nu dobîndescfaima sfinŃeniei decît atunci 4 . nu cumva. să fie tîrît. menite să scoată în evidenŃă. împreună cuşase cavaleri ai ordinului Sfîn-tului Mauriciu. adică în pielea goală.Şi într-o epocă. se complace mult mai mult în extremelestimulatoare de fantezie ale smereniei si abstinenŃei.mai sînt cei liniştiŃi. ci pentru minunata lui cucernicie. caşi misticul. „se Dieu l'eust tant hay qu'ilfust mors es cours des princes de ce monde" <nota 31>. „telle sans aultre difference que les civiers en quoy l'on porte lesfiens et les ordures communément" <nota 28>.şi de două epitafuri. Olivier de la Marche păstra din anii adolescenŃei saleamintirea intrării în capitală a regelui Jacques de Bourbon al Neapolu-lui. a fostşi autorul a numeroase testamente.Şi să nu fie înştiinŃat nimeni. aşa cum e." <nota 29> Regulile de înmormîntare. Vicente Ferrer. poate. ca să stea la taifas în „son cher ermitage de Reculée" <nota 25> cu artiştii şi învăŃaŃii lui <nota 26>. în secolul al XVIII-lea ? Un duce al Savoiei. să fie tîrîtă în acelaşi fel spre groapă. ba chiarşi capreleşi cîinii. statornicite prin multe exemple sfinte. Mézières a avut parte de oînmormîntare obişnuită. aicuvîntului fierbinteşi ai faptei înflăcărate: aici IgnaŃiu de Loyola. pe care a împodobit-o cu picturişi alegorii. să i se lege o sfoarăde gîtşi să fie culcat pe jos. prietenul intimşi învăŃătorul spiritual al lui Philippe deMézières. îşi luase rămas-bun de la lume." Mézières. Idealului sfinŃeniei — aproape că s-ar putea spune: romantismul sfinŃeniei —. în pielea goală. în ceasul cel de pe urmă să i se pună înjurul gîtului un lanŃ greu. Nu mai este decît un singur pas de la acest fast în devoŃiune pînă la exteriorizările umilinŃeihiperbolice. Pe lîngă aceştia. care se apropie de tipul de sfînt musulman si de cel budist. „Etouys racompter et dire — zice La Marche plin de admiraŃie — que en toute les villes où ilvenoit. cere să fie băgat într-un sac. pusese să fie dusîntr-un hîrdău cu bălegar. care. îmbrăcat sărăcăcios. trăiesc sfinŃii mari. pe care i s-ar fi pictat. loan Capistrano.în al XV-leaşi în al XIV-lea. în toate timpurile. Regele. De îndată ce-şi va da sufletul. extaticii. Francise Xavier. După el urma un elegant cortegiu de curte. la îndemnulsfintei Colette. idealul sfinŃeniei a rămas. Între aceste două tipuri se află cei care au cîte ceva din ambele extreme.ceruse să fie culcat pe jos în ceasul morŃii. Sfîntul este în afară de timp. In ultimele. Omul nu devine sfînt pentru meritele sale social-biseri-ceşti. şi cei ce-i vor îndeplini ultima dorinŃă.şi în cealaltă. secolul al XV-lea nu i-a adăugat încă nici un element care să prevestească epoca nouă. glugă roşie. dacă se poate <nota 30>. întocmite probabil de el însuşi <nota 32>. acoperită cu doi coŃi decanava sau de pînză neagră crudă.şi el.şi ele. uneori cu cea mai mare forŃă. Tipurile de sfinŃi ai Contrareformeisînt aidoma cu cei ai Evului Mediu tîrziu. care. Departe de marile curente care au împins civilizaŃia pefăgaşuri noi. care sînt. Colette. pînă la cor. Martin.şi după. cînd simte că i se apropie moartea. „Să mă îngropaŃi — zice Pierre Thomas — la intrarea în cor.

în 1387. ca să rostească în genunchi psalmul De profundes. în locul din Avignon unde se afla îngropat trupul luiPierre de Luxembourg a ctitorit regele o mînăstire a Celestinilor. Acest vlăstar al familiei conŃilor de Luxembourg. să cadă în lupta dintre Brabantşi Gelre. în timpul captivităŃii lui la Londraobişnuieşte să se ducă la cimitir. după exemplul celei de laParis. ginerele lui. deci nu mult înainte ca tatăl său. Unul dintre ei este Charles deBlois. care nu poate să trăiască decît într-o lume mică.printre care Ludovic de Anjou. rudele lui princiare. După eliberarea sa vrea să se ducă la Tréguier desculŃ. E încărcat. la Baes-weiler (1371). care e sprijinită de consistoriul catedralei din Parisşi deUniversitate.cînd faptele lor sînt aureolate de aparenŃa unei vieŃi supranaturale. de laLa RocheDerrien. Aici este în primul rînd important să se observe că cercurile culturii rafinate a fastului. Guy. La moartea lui ostăşească i se găseşte sub armură tîrsîna de pocăinŃă. apoi. zice el. Doarme pe jos. ar fi avut un bastard. tatăl lui îi interzisese cărŃile educative care nu i se păreau nimerite pentru un om cu viitorul lui. iar cearta pentru Bretania coincide cu începutul Războiului de osută de ani. eparhia Metz. cu demnităŃi bisericeşti: maiîntîi diferite funcŃii canonice. dusese încă din tinereŃe o viaŃă de ascezăseveră. unde se întîlneşte. înainte de culcare. Enguerrand de Coucy. contactele lorcu acest din urmă ideal nu sînt prea numeroase. vin ca martori cei mai mari seniori ai FranŃei:fratele lui Pierre. pun totul în mişcare pentru a obŃine canonizarealui. rămîne pînă în 1356 în Anglia. nu.wittedsaint" <nota 36>: spiritul îngust. C a băiat. „Là fu occis enbon couvenant li dis messires Charles de Blois. nu ne pune în faŃa uneiprobleme asemănătoare. cînd moare. pe paie. Contele de Blois acceptă lupta cavalereşteşi se bate ca cei mai bunicomandanŃi de oşti ai vremii sale. et uns siens filzbastars qui s'appeloit messires Jehans de Blois.spunînd că nici un creştin nu trebuie să adoarmă în păcat. Nu avea încă optsprezece ani. pînă la racla sfîntului Yves. Abia în 1362 poate relua lupta pentru ducat. apoidemnitatea de cardinal. unchi al lui Jean de Blois de Goudaşi Schoonhoven. Istoria luispirituală duce la aceeaşi mînăstire a Celestinilor din Paris. Prin forŃa lucrurilor. a avut parte de o luptă pentru tron care i-a umplut cea mai mare parte a vieŃii. Găseşte ca adversar un altpretendent. Ludovic de Bourbon. La proces. prinŃinutul acoperit de zăpadă.şi numaidecît sedepun stăruinŃi la Avignon ca să fie canonizat. cunoscut de noi. dar partizanul său Dionisie Cartusianul da <nota 33>. et plusieur aultre chevalier et escuier deBretagne. deoarece Charles de Blois nu era un convertit. Cele mai importante notabilităŃi iau parte laacŃiune: regele FranŃei face cererea. pentru a-şi găsi cu acest prilej moartea la Aurai în 1364. în 1371 are loc la Angers procesul. dar contele de Blois alege alt drumşi-şi sfîşie picioarele. cu Philippe de Mézières. a cărui carieră nu se deosebeşte cu nimic de cea a atîtor pretendenŃi la tron şi comandanŃi de arme ai vremii lui. veneratul ocrotitoral Bretaniei. care a jucat însecolul al XIVlea un rol atît de notoriu în imperiul german. Pierre de Luxembourg. lîngă patul soŃiei sale. cu puŃin înainte de asediul oraşuluiCalais. refuză. Jeanne dePenthièvre. Acest Charles de Blois.aceleaşi care au continuat să slăvească si să cultive idealul cavaleresc pînă dincolo de hotareleEvului Mediu. de copil. luptînd vitejeşte alături de Bertrand du Guesclin şi de Beaumanoir. pe care noi le considerăm excluse. pe care îl roagă să-i dea răspunsurile. Prin mamă setrăgea din casa de Valois. Scutierulbreton. S-a născut în 1369. Se poate presupune că Froissart s-a înşelat. nu s-a făcut (în 1527 a avutloc declararea lui ca preafericit). apărarea pretenŃiilor lui Montfort este una din implicaŃiile care îl aduc pe Eduardal Ill-lea în FranŃa. dar nici absente. ViaŃa altui sfînt din înalta aristocraŃie a epocii. canonizarea." <nota 35> Ciudat. ce-i drept. André de Luxembourg. care are loc în 1389. Luat prizonier în 1347. caşi la curtea franceză ş i la ceaburgundă. Nu o singură dată. unde fusese luat prizonier.Nicolaus Cusanus nu. încă de cînd erabăiat de opt ani. chiarcercurile princiare au furnizat în epoca aceea cîte un sfînt. Poporul află ş i îi presară drumulcu paieşi pături. de gînduri cucernice. au luat poziŃie împotriva idealului sfinŃeniei. Jean de Montfort. a cărui viaŃă o descrisese în timpul captivităŃii.Datorită nepăsării papei de la Avignon. Lacăsătorie i se pusese condiŃia să preia blazonulşi deviza ducatului. le viaire sus ses ennemis. Acest erou militar. acolo zac cei care mi-au ucispărinŃiişi prieteniişi care au dat foc caselor. care duce la declararea lui ca preafericit. strictînchisă. iar prin căsătoria lui cu moştenitoarea Bretaniei. sau că secolulal XIV-lea admitea contradicŃii. ci un entuziast alautoflagelării încă din adolescenŃă. este o exemplificare izbitoare a ceea ce William James numeşte „the under. Imediat după moartea lui. dacă e să-l credem pe Froissart. Se spovedeşte în fiecare seară. încît nu mai poateumbla cincisprezece săptămîni <nota 34>. la vîrsta de cincisprezece ani. care era în vremea aceea 5 . dar veneraŃia care să poată justifica cererea era de multrecunoscută ş i a continuat nestingherită.

Putea fi văzut noaptea cum scrie. Umblă cu obiectelesfinte. Eforturile pentru beatificarea lui au continuat pînă în secolul al XVII-lea. Chiarşi spovedania devenise la el un fel de manie. de unde nu fusese 6 . „Je vois bien — spune Pierre — qu'on me veut faire venir de bonne voye à la mal-vaise: certes.Portretul făcut de martori. saucum îşi citeşte listele la lumina luminării. regele răspunde: orice alt jurămînt. pe crucea Sfîntului Laud. întocmise pentru uzul propriu un indice pentruPovestiri din Canterbury ale lui Chaucer. „qui achetois la grâce de Dieu et de la Vierge Marie à plus grans deniersque oncques ne fist roy" <nota 43>. Le plus du jour et de la nuit il estoit en oraisons. ca să se spovedească unuiadintre capelanii săi. îl roagă să-i asigure securitatea subjurămînt. care ne ajută să cunoaştem într-o oarecare măsură raportul dintre cercurilecurŃiişi sfinŃenie:şederea sfîntului Francise de Paola la curtea lui Ludovic al XI-lea. o determină în 1518pe Luiza de Savoia. orice om te-ar recunoaşte numaidecît. Trăise de ladoisprezece pînă la patruzecişi cinci de ani în captivitate engleză. Uneori bătea zadarnic la uşa camerei lor de dormit.Şi cum ai putea să predici pentru cruciadă ?" O clipă ni se pare că întrezărim fondulacestei minŃi strîmbeşi rigide. moult large aumosnier. Un sfînt. ci leşi citise. a murit de ftizie. a fostgăsită o ladă plină cu bileŃele. Mai este un caz." <nota 40> „Seniore — răspundemaestrul Jean de Marche. în patima lui pentru pelerinajeşi procesiuni. căci actul de legitimare s-a păstrat. cîŃiva ani mai tîrziu. scriind ore întregi. avînd el însuşi o înfăŃişare groaznică din pricina murdărieişi paraziŃilor. Jean de Orléans sau deAngoulême era fratele mai mic al lui Charles. „Douls courtois et débonnaire — îl caracterizează Froissart — vierge de soncorps. i se trimit. De la două sau trei spovedanii pesăptămînă. încît nu e nevoie să fie tratat aici în modamănunŃit. răsărit înmijlocul lor ! îl vedem parcă pe bietul băiat bolnăvicios. îşi recupera lipsa după aceea. aretrăsături jalnice." E limpede că rudele de rang înalt. în felul lui de a venera moaştele. caşi cum ar fi nişte simple leacuri băbeşti preŃioase. compunea poezii cucernice.sanctuarul preferat al cercurilor princiare." <nota 39> La început. veşnicocupat cu bieteleşi micile lui păcate. iar apoi dusese o viaŃăcucernică ş i retrasă la castelul său de la Cognac. de care se temuse într-un chip atît de excesiv. Dacăi se dădea ascultare.Berryşi Burgundia au venit să pună piatra fundamentală în faŃa regelui <nota 37>. En toute savye il n'y ot fors humilité. chemat în faŃa regelui. ci numai bine.şi bunicul lui Francise I. cu scopul de al beatifica pe Jean d'Angoulême. depretutindeni cele mai preŃioase moaşte: papa îi trimite. mama lui Francisc I. le citea păcatele de pe însemnări.Pe bufetul de lîngă patul de suferinŃă al regelui se găseşte chiar la Sainte Ampoule <nota 46>. dar fără să ducă la scopul urmărit <nota 42>. Pierre de Luxembourg era un băiat bolnav de tuberculoză. sub povara demnităŃii saleecleziastice. pînă ş i sultanul turc îi oferă o colecŃie de moaşte. je feray tant que tout le monde parlera de moy. Cînd i se apropie sfîrşitul. în procesul de canonizare. pînă la moarte (1467).adusă din Reims. dezvoltat premature şi care încă de copil nu cunoaşte nimic altceva decît seriozitatea unei credinŃe stricte şi meticuloase. Cînd conetabilul de Saint Pol. chiar corporalul sfîntuluiPetru. dar nucă a rîs vreodată. văzînd că înclinaŃia spre ascetism a băiatului este denezdruncinat. acestui ascet princiar mort de tînăr. orice urmă de rezervă respectuoasă. Cînd spune că vrea să se ducă în pelerinajşi să predice. poetul.căci un jurămînt pe crucea Sfîntului Laud preŃuia pentru Ludovic mai mult ca oricare altul. în mijlocul pompei excesiveşi vieŃii trufaşe de la curtea ducilor de BerryşiBurgundia. ise răspunde: „Eşti mult prea înalt. pare sălipsească orice elevaŃie religioasă. Tipulciudat al cucerniciei regelui este atît de cunoscut. prezintă toate însuşirile celui mai nemijlocitşi mai naivfetişism. Nu se mulŃumise săcolecŃioneze cărŃi. să-i solicite episcopului de Angoulême efectuareaunei cercetări. si jem'y mets. căci este scris că Domnul nostru a plîns. Ludovic. au simŃit admiraŃieşi mîn-drie. înfiecare zi îşi scria păcatele pe o listă. certes. după ce ceruse să fie îngropat de săraci. copia reŃeteşi pare să fifost de o cuvioşie destul de cumpătată. Despre el seştie absolut sigur că a avut un bastard înAngoulême. Se scula. în sfîrşit. Ducii de Orléans. printre strămoşii direcŃi. printre altele.Şi n-ai putea să rabzifrigul. ca alŃi prinŃi. făceau pe surzii. confesorul nu mai avea voie să plece delîngă el. Crucea Sfîntului Laud trebuie săvină de la Angers la Nantes anume pentru a permite acolo depunerea unui jurămînt <nota 44>. pe care păcatele acestei scurte vieŃi fuseseră însemnate zi cu zi<nota 41>. în capela sfîntului <nota 38>. PierreSalmon povesteşte că a asistat la liturghie.şi încă un sfînt atît de tînăr. confesorul lui — nimeni nu vrea să faci rău. care se mai aflau la Constantinopol. dar acesta nu <nota45>. iar dacă în timpul unei călătorii sau excursii nu le puteascrie. DorinŃa de a avea un sfînt chiar în casa regală. îşi ceartă fratele cînd acesta rîde. anturajul său nobil încearcă să-i scoată din cap planurile de renunŃare la lume.Şi cînd. în toiul nopŃii. ajunsese către sfîrşitul vieŃii la două pe zi.

nici barba. spre a obŃine hrana adecvată pentru ciudatul său sfînt:„Monsieur de Genas. „Oudit tempsle roy fist venir grant nombre et grant quantité de joueurs de bas et doulx instrumens. Doarme maimult în picioare sau rezemat. pe care îl însoŃeşteşi îl secundează în celebralui călătorie prin imperiul german."<nota 56> Totuşi. După ce a sosit. medicul personal alregelui. Sfîntul trece admirabil toate aceste încercări.Şi mai important este rolul pe care l-a jucat Dionisie Cartusianul în viaŃa publică a vremii sale. împreună cu cardinalul Niccolö din Cusa. printr-o intervenŃie diplomatică pe lîngă papă. Margareta de Austria nu înceteazăsăstăruie pentru canonizarea ei <nota 59>. Interesul ducilor burgunzi pentru sfinŃii din vremea lor are un caracter mai puŃin egoist decîtcel al lui Ludovic al XI-lea pentru Sfîntul Francise de Paola. Jean Standonckşi Jean Quentin. sihastrul din Calabria. qu'ilz appeloient « sainct homme >>.înfiinŃînd ordinul minimilor. unii au spus că regele a vrut să încerce elînsuşi acŃiunea miraculoasă a faimosului ulei sfînt. prinrugăciunile lui. Abia dacă se poate observa o limită între mania de colecŃionar a lui Ludovic. ungîndu-se cu el pe tot trupul <nota 47>. regele se pricepu să-şi asigure sosirea făcătorului deminuni. ca de pildă Jacques Coitier.luată niciodată. cu totul împotriva voinŃei acestuia. par quoy me tays. asemenea celor pe care le găsim la regii merovingieni. oùillec ilz se assemblèrent jusques au nombre de six vingtz. Acesta e cazul cu Sfînta Coletteşi cu Preafericitul Dionisie van Ryckel. Et d'un autre costé y fist aussy venir grant nombre de bigotz. fuge." <nota 49> Sfîntul Francise de Paola. aşa încît se pare că nici Commines. adică o plantă. bigottes etgens de devocion comme hermites et sainctes créatures. ne où il semblast myeulx que le Sainct Esperit parlast par sa bouche" <nota 57>. Carol Temerarul. Nu mănîncăniciodată nici un fel de alimente animaleşi cere numai rădăcini <nota 53>. regele mai scrie personal. amintind de compatrioŃii săi din secolul al zecelea: Sfîntul Nilusşi Sfîntul Romuald. sînt extrem deprofund impresionaŃi de persoana luişi se înapoiază lecuiŃi de împotrivirea care îi însufleŃise<nota 58>.şi despre unagnus Dei. Margareta de Bavaria. trimişi să stea de vorbă cu sfîntulîn legătură cu cererea lui de a se înfiinŃa o mînăstire a minimilor la Paris. Asceza lui e de soiul cel maibarbar. zisCartusianul. să-i prelungească viaŃa <nota 50>. a dorit prezenŃa sfîntului cu scopul precis ca. care l-a văzut pe sfînt în repetaterînduri.Şi el se află în relaŃii frecvente cu dinastia Burgundiei şi intervine ca sfătuitor al lui Filip cel Bun. „deoarece mai fusese amăgit de diferiŃi oameni. cot la cot cu muzicanŃi. În bizara gospodărie a castelului Plessis-lesTours. numită ş i agnus scytbicusşi considerată ca fiind o raritatemiraculoasă <nota 48>. Din relatările lui Commines se degajă o rezervă timidă. qu'il fist loger à Saint-Cosme près Tours.Sînt trăsături religioase. affin que ausdiz instrumens le roy y prensist plaisir et passetemps et pour legarder de dormir. Colette a fost tratată de către casa de Burgundia cu o deosebită deferentă. Savoieişi Burgundiei. nu i-a cunoscut niciodată numele <nota 55>. însuşi Commines mărturiseşte că n-a văzut în viaŃa lui om „de si sainctevie. Osuită de nobili îl aduce din Italia <nota 51>. se găseau cucernici rostitori de rugăciuni. obiectul maniei de colecŃionar al luiLudovic. Sfîntamijloceşte în intrigile dintre dinastiile FranŃei. je vous prie de m'envoyer des citrons et des oranges douces et des poiresmuscadelles et des pastenargues. Măria şi Maximilian. După ce diferite solii pe lîngă regeleNeapolului nu dăduseră nici un rezultat. o cunoşteau personalşi o consultau. e primit în 1451 la Bruxelles 7 . referitoare laanimalele exotice (reni. et vous me ferés ung fort grant plaisir. pour sans cesser prier à Dieu qu'ilpermist qu'il ne mourust point et qu'il le laissast encores vivre. esteşi el. care a întrecut smerenia fraŃilor minoriŃi. Filipcel Bunşi mama lui. sau cei care nu credeau în sfinŃenia lui. Iarteologii erudiŃi de la Paris. elani)şi cea referitoare la moaştele preŃioase.Cînd vede femei. entre lesquelz y vint plusieursbergiers du pays de Poictou. „Il est encores vif — încheieel — par quoy se pourroit bien changer ou en myeulx ou en pis. Regele. Dar „saint homme" îl numeauşi cei careîşi băteau joc de sosirea acestui oaspete ciudat. Regele corespondeazăcu Lorenzo de Medici despre inelul sfîntului Zanobi. Qui souvent jouèrent devant le logis du roy. sub haina sfinŃeniei". pour ce queplusieurs se mocquoient de la venue de ce hermite. în ultimele zile alelui Ludovic. în timpul ultimei sale boli. Ludovic tot nu se simte încăsigur. literalmente. un sfînt florentin local. În ultimele saleluni de viaŃă. et c'est pour le saint homme qui ne mange ny chair nypoisson. Din adolescenŃă nu mai atinsese niciodată nici o monedă. Este de remarcat că unii dintremarii vizionarişi dintre asceŃii excesivi intervin ca mijlocitorişi sfătuitori în problemelepolitice. nu-şi tunde niciodată nici părul." <nota 54> Nu-l numeşte niciodată altfel decît„le saint homme". mais ilz ne leveoyent pas. si — instigat demedicul său personal — pune să-l spioneze pe omul lui Dumnezeuşi să-i încerce în felşi chipputerea <nota 52>.

atacul violent al diavolilor la moartea cuiva este un subiect frecvent alpredicilor lui. fratele Willem. despre recunoaşterea reciprocă a sufletelorpe lumea cealaltă.căruia îi dedică tratatul său despre viaŃaşi comportarea suveranilor. Nuştie ce e odihna. pînă putrezeşte: „prefer să mănînc lucruri împuŃite. Acel „inclytus devotus ac op-timus princeps et dux" <nota 61>. de suteşi sute de ori". nihilnon legit" <nota 66>. După utrenie. E bîlbîit. cişi numeroşi nobili. clericişi burghezi asaltează neîncetat chilia lui dela Roermond. Dionisietratează atît cele mai adînci probleme cu caracter filozofic. se trezeşte noaptea. „Gîngăvilă". E voinicşi înaltşi poate cere trupului său orice. revelaŃiileşi viziunile îl ocupă aproape fărăîncetare. ForŃa luide muncă trebuie să fi fost formidabilă. pe care l-a furnizatepoca de sfîrşit a Evului Mediu. că e o sfîntă.Se află la fel de aproape de marii mistici. rubricateşi ilustrate de el însuşi. crezînd că e ora de mers laşcoală <nota 70>. Toată această muncă intelectuală. redă tot ce au gîndit marii predecesori. făgăduieşte el. îşi recunoaşte tatăl înpurgatoriuşi obŃine eliberarea lui. consumă alimente alterate: unt rînced. mai ales prin muzică. Toate lucrările lui sîntscrise. Dionisie. Ca băiat. Dionisie Cartusianul este tipul complet al aprigului entuziast religios.Aceşti paraziŃi nu au nici un fel de venin mortal — zice el — îi poŃi mînca fără grijă. Ńinta lor fiind ciudatul taumaturg al lui Ludovic al XI-lea. care îi smulg toiagul din mînă. caşi de practicii windesheimeri. Recită zilnic aproape întreaga psaltire. nu poate fi aproapenimeni altul decît Filip. „Qui Dionysium legit. Dionisie întruneşteexaltările marilor mistici. ci sub zguduirile neîncetate ale unuispirit sensibil la orice emoŃie violentă a supranaturalului. corectate. Spiritul secolului al XV-lea se află în-tr-un echilibru nestabil cu manifestările superioare ale credinŃei medievale. care stau să-i asculte înŃelepciuneaşi mustrările. el rămîne treaz. despre careducele credea. al lui este cel de Doctor extaticus.Scrumbia prea sărată o atîrnă în cui. Parecă întreaga teologie medievală se revarsă încă o dată din pana lui. Să nu se creadă că o figură măreaŃă ca Dionisie Cartusianul a scăpat de bănuielişi de ironii. cel puŃin jumătate e necesară. cîtşi cea pe care o scrie pentru unbătrîn profan. cîndceilalŃi se culcă din nou. Într-un puhoi nesfîrşit de cugetăriexprimate simplu.declară el. Este o operă tipic tîrzie: rezumativă. Nu numai suveranii. E permanent în comunicaŃie cu morŃii. pe care vrea să-l izgonească.de către duce. seopreşte cu bună ş tiinŃă din scris: „Ad securae taciturnitatis portum me transferre intendo" —vreau să mă duc acum spre portul unei tăceri sigure <nota 68>. asceza cea mai sălbatică. iar el dă fără întrerupere soluŃii pentru tot felul de dificultăŃi. „O.veşnic obsedat de simŃămîntul că Bisericiişi creştinătăŃii le merge răuşi că se apropiedezastre mari. Fără scîrbă. de Brugman. ba chiar de predilecŃie.concluzivă. Va spune lucrurile cît va putea de simplu. nu creatoare. uneori în mijlocul unei reuniuni denobili. Printre numele onorifice ale marilorteologi. Scrierile lui însumează 45 de volume in-quarto. Carol Temerarul a colaborat cu Dionisie la înfiinŃarea mî-năstiriicartusiene de la ‘s Hertogenbosch. Oricît ar fi de ocupat. cînd se îmbracă sau se dezbracă. de cea mai profundă concepŃieşi expresie teologică.îndoielişi probleme de conştiinŃă. caşi de Nicolaus Cusanus. îlbatjocoreşte un diavol. decîtsărate" <nota 69>. să ajungă turcii în Roma ?" îl îndeamnă peduce la cruciadă <nota 60>. se spunea în cercurile teologilor din secolul al XVI-lea. deşi de fapt era înŃelepciunea Veşnică <nota 62>. Ducele Arnold de Gelre îi cere lui Dionisie părerea în conflictul cu fiul său Adolf <nota 63>. dar nu-i place să vorbească despre ele. pînă cînd. lalumina lunii. Camera femeii muribunde din Vlodrop ovede plină de diavoli. Se ruşinează de extazele ce-i sînt provocateprin tot felul de mijloace exterioare. Amun cap de fierşi un stomac de aramă. bineînŃeles. calmă ş i echilibrată.pentru care scrie faimosul său manual de viaŃă creştină <nota 64>. zice el. Un frate îl întreabă dacă îi apar adessufletele unor răposaŃi. iar fratele Willem poate să pună să fie traduse în olandeză <nota 67>. şi el a avut de luptat fărăîntrerupere cu defăimareaşi cu bîrfeala. Citatele din Bernard de Clairvaux sau din Hugo de Saint-Victorsclipesc ca nişte giuvaeruri pe haina simplă a prozei lui Dionisie. la sfîrşitul vieŃii. Nimeni n-a cunoscut ca el groaza celor„patru extreme". caşi de entuziaştii unei purificări a Bisericii. noefectuează ducînd o viaŃă de erudit. cireşe cu viermi. în cinstea Sfintei Sofia din Constantinopol. — răspunde el. se roagă. după sfaturi. revăzute. neîncetatele vedeniişi revelaŃii alevizionarului.de persecutorii vrăjitoarelor <nota 65>. 8 . întreabă într-o viziune: „Doamne. Arătările. cu o activitate uriaşă ca autor de lucrări teologiceşi ca sfetnic spiritual practic. Este de necrezut cîtă energie desfăşoară. la cererea acestuia.

). Opera. II. are să mi-o păstreze. din Siena. Monstrelet. III. ca fiind calomnie. 24. 9 . 12. I. p. p. De Philippo duce oratio. LeChâteau de Ripaille.Le Jouvencel. 31. Opera. 350. Les quinze joy es de mariage. Le premier livre de la Toison d'or. fol. 20. 26. Fillastre. p. 1620. II. sous la dom. — Reculée: loc retras. p. 32. rîu în partea de centru-nord a Olandei (n. rel. VII. 125. între UndiŃarişi Harponari. 28. Pentru a-i absolvi de toate. G. Villon. p. 101. Monstrelet. Chastellain. 4. p. p. 153. poate.). Gerson. IJsel. I. luase lucrurile. izolat (n. Songe du vieil pelerin. 222. op. foarte în serios. — Molinet.. antipapa Felix al V-lea de mai tîrziu. 3. op. pp. Reinier Snoy. 13. p.pînă ş i o menŃiune inofensivă. de Belg. op. II.Dacă Dumnezeu mi-a dat izbîndă. cînd respinge.a. I. 27. Ermitajul princiar din castelul Ripaille (de lîngă Thonon. Phil. Rerum belgicarum Annales. II. — La Marche. p. 7. ed. în lorga. 1907. arată că expresia faire ripaille (a face chef) nu are nici olegătură cu numele castelului. p. p. 2892. Dialect. p.t. 8. 308. de Mézières. lorga. p. Louvain. pp. p. 194. Oeuvres. 509. 304. ed. pp. Oeuvres du roi René. 118. lorga. 242. nr 514. 149. 5. Scumpul său ermitaj de la Reculée. —Journal d'un bourgeois. Johannes Brugman. făcea asemenea intrări. Iorga.Şi am auzit povestindu-seşi spunîndu-se că în toate oraşele în care sosea. 163. Quatrebarbes. IV. Journal d'un bourgeois. cam departe. IV.]. 1878. Hôtel-Dieu. încît să-l lase să moară la curŃile celor ce domnesc în această lume. cit. 107. 263-265. 1018. p. Les cent nouvelles nouvelles. Paris. Moll. 131. f. fără nici o deosebire. de Mézières. 16. La fel. pp. p. cit. p. 216 şi urm.. cu tărgile în care se cară de obicei balegaşi gunoaiele. situat în piaŃa catedralei Notre-Dame. Bern. des ducs deBourgogne. 21. de Mézières. Iorga. 11. Dacă Dumnezeu l-ar fi urît pînă într-atîta. 300. 9. 444. p. ars în 1772şi reconstruit în 1868-l878 pe un amplasament apropiat (n. p. 36. articolul meu: La physionomie morale de Philippe le Bon.215. Annales de Bourgogne. 40. din umilinŃă.). Cerşetorii teferi. Aceeaşi relatare despre o luptă de stradă la Haarlem. 206. 10(practica mai puŃin strictă a posturilor. Max Bruchet. întemeiat în secolul al Vll-lea. 15. 17. 4236. Les cent nouvelles. 302. 17. 112 (n.. 100.). Phil. nume celui mai vechi spital din Paris. 214. 336. 19. 188 vso. relatată aici. Paj. V. II. Liber de Virtutibus. fără îndoială. Chron. IV. p. p. p. 1444. 29.Şi-l blestemară cei care înainte se rugaseră pentru el. Jean Germain. Champion. p. Phil. dar merge. W. Potvin. Anvers. cf. Sweertius. — Desprecucernicia lui Filip. pe malul lacului Geneva) a făcutmultă vîlvă în vremea lui şi a dat naştere la zvonuri exagerate. în Hefele. à l'hist. I. 10. 1932 [Verzamelde Werken. p. II. p. 14. Faictz et dictz. care cu timpul au dus la celemai cumplite calomnii. 512. II. — La Marche../ Iar carmeliŃii să fie spînzuraŃi/ De funiile franciscanilor. cit. Ghillebert de Lannoy. se poate referi la altă epocă). Ch. Cf. JeanJouffroy. CX. 6 Să ne rugăm lui Dumnezeu ca iacobinii/ Să-i poată mînca pe au-gustini. I. 25. II. Ame-deu al VIII-lea. — Chastellain. în dorinŃalui de a se despărŃi de lume. éd. 2.t. pp. p. cum este cea din Monstrelet. 22. p. 25. 18.Note 1.t. Acta sanctorum Jan. 30. 111. cf.

pp. p. Revue historique. Commines. 16. Wensinck mi-a atras atenŃia că acest obicei. 38. În această privinŃă. II. Coll. care se numea seniorul Jehan de Blois. — Pe vremuri era un asemenea agnus scythicus la Muzeul Colonial din Haarlem (n. foarte filotim la pomeni. evlavioaseşi oameni cuvioşi. Vasul sfînt. În vremea aceasta regele chemă mare număr de muzicanŃi cu instrumente cu struneşi desuflat din lemn. Dupont Renier. Îmi dau seama că vreŃi să mă împingeŃi de pe calea cea bună pe cea rea: sigur. 54. c. cu faŃa către duşmaniilui. Brieuc. propterea quod a pluribus fuisset sub umbra sanctitatis deceptus.şi unul dintre fiii lui din flori. p. 47. p. XIII. p. ). 77. VIII. 1. p. Blînd. I. 53. Mélanges d'histoire du Moyen âge. deci ar putea să se schimbe fie în bine. — W. Declararealui ca preafericit a fost confirmată abia în 1904. 55Lettres. X. 86. 260. ed. Sfîntul sub-inteligent. I. II. 1897. p. 42-74. 43. 1. 124. Jean d'Orléans. printre care veniră ş i mulŃi ciobani dinŃinutul Poitou. p.126-l31. feciorelnic la trup.). c. dar fără a-l vedea. idem. p. pp. 426. The varieties of religious experience. II. duc deBretagne. nationales. 56. 49. 115.. — Lettres de Louis XI. curtenitorşi blajin. 37. sigur.. 1621. p.a. p. X. 486-628. Pierre Salmon. pe care îi aşeză la Saint-Cosme lîngă Tours. 3-e Supplément de Froissart XV. Toată viaŃa lui n-aştiut altceva decît smerenia. Hist. 108. cf. 291. Buchon. că a mai fost descrisde către Johannes Climacus (pe la 600). Paris. 49. 90. 42. de la maison de Chastillon sur Mame. 65. 48. Extrakts de l'enqueste faite pour la canonization de Charles de Blois. n-are nici o importanŃă dacă persoanele respective au fost declarate de către Biserică sfinte sau doar preafericite (n. 46. 29 iunie 1483. decrevit variis modis experiri vir-tutem servi Dei. Sed volens caute atque astute agere. — Froissart. p. pp. comte d'Angoulême. 67. X. Aceştia adeseoricîntau în faŃa reşedinŃei regelui. Mémoires. comte d'Angoulême. pp. II. Scala Paradişi. p. fie în rău. — La Marche.t. Preuves. 65. 52. sepoate presupune că regele voise să spună mai degrabă pastèques (pepeni verzi) (n. II. Care cumpăra îndurarea lui Dumnezeuşi a Maicii Domnului cu bani mai mulŃi decît a cumpărat-o vreodată un rege. —Chron. 55. I. La captivité de Jeand'Orléans. pentru ca la auzul numitelor instrumenteregele să se desfeteşi să-i treacă vremeaşi ca să nu adoarmă. 1921şi Revue des questions historiques. scand.. 39-88. 50. 370 ss. 39. 4 etc. daca mă pun pe treabă. Acolo fu ucis numitul senior Charles de Blois. Acta sanctorum Julii. Commines. Commines. 57. Acta sanctorum.t. III. 76. ed.). Raderus. te rog să-mi trimiŃi lămîişi portocale dulcişi pere tămîioaseşipăstîrnaci. André du Chesne. 10 . pp. Domnule de Gênas. p.). ca săi se roage fără încetare lui Dumnezeu să îngăduie să nu moară ş i să-l mai lase să trăiască. Commines. 41. Acta sanctorum. p. Iar pe de altă parte cheamă ş i unmare număr de evlavioşi. Cea mai mare partedin zişi din noapte era în rugăciune.a. ed. — Prof. căruia îi spun « omsfînt ». 514. — Vas păstrat pe vremuri la abaŃia Sf. 40.de a nota zilnic păcatele săvîrşite. Commines. — Commines. Remi din Reims: conŃinea mirul cu care erau unşi regii FranŃei (n. p. am să fac să vorbească lumea întreagă despre mine. nov. IX. 44.a. 55. G. p. 180. înLuchaire. —Lettres. Luce. pentru că unii şi-au bătut joc de venirea acestui sihastru. p. CV. Acta sanctorum. p. 1896. 18 martie 1401. precumşi sihastrişi fiinŃe sfinte. mi-ai face mare plăcere.). —Froissart. p. pp. 56. 40. 1926. 45. Acta sanctorum Apr. p. V. Paris. d'après sa bibliothèque. 1400.şi mai mulŃi alŃicavalerişi scutieri din Bretania. Avînd în vedere că păstîrnacul e ceva foarte obişnuit. unde se adunară pînă la o sută ş idouăzeci la număr. 115. aşa cum se cuvine. pp. 68. 122. Lettres. Kervyn. Lettres de Louis XI. X. c. 168. LXII. aşa încît tac. de chron. S. în Ghazâli.şi că ecunoscut si în Islam. II. 54. 1633.. Mai trăieşte. 35. 1. 34.. VI. p.şi că mai este recomandat de către IgnaŃiu de Loyola înExerdtia spiritualia (n. 51. X. p. Ordonnances des rois de France. James. 36. ed. p. I. pentru omul sfînt care nu mănîncă nici carne nici peşte. p.33. VI. era consacrat de o tradiŃie foarte veche. I. 398. Commines. 108.

p. 26. Cu viaŃă atît de sfîntă. I. Cine l-a citit pe Dionisie. 74. 67. Opera. Opera. p. 497. XXXVI. Opera. De munificentia et bénéficias Dei. id. Préréforme et Humanisme à.. XXIV. p. 124. p. Montreuil. Eine Apologe. Theod. Opera. XLI. 60. 54. Dion. Doutrepont. 172. Opera. p. pp. I. 58. 51. sa vie etc. Der letzte Scholastiker. 1896. art. p. Opera. Opera. 226. 178: De mutua cognitions. p. 1904. 621. p. 617. XXXVII. 175.. II. 65. p. sau la care să se cunoască mai bine că Sfîntul Duh vorbeşte prin gura lui. XXXIX.A. A. 496. p. 68. 64. 61. I.Vita. 11 . h. p. 69. XXXI. v. Freiburg. 62. Genootschap te Utrecht (Articole si comunicări ale SocietăŃii de istorie din Utrecht).Vita Dionysii auct. l. Paris. Denys le chartreux. Faimos credincios şi cel mai bun suveranşi conducător. Molljohannes Brugman. Mougel. Kerkgesch. p. p. 70. p. I. Hist. 59. Loer. Bijdr. Opera. Mougel. p. KroghTonning. n-a lăsat nimic necitit. Vita. XLI. p.57. A. XXXIV. De vita et regimine principium. 63. 319. XVIII. XXXVIII. p 331. XXVI. XLII ss.. p. Mougel. Vita. en mededeel. 66. Renaudet. Mougel. p. 58. D.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful