Summit-ul BRICS de la Durban

De Nikita Sorokin
21.03.2013, 12:02

© Colaj: Vocea Rusiei

Al cincilea summit al BRICS, care va avea loc pe 26-27 martie, poate fi începutul formării unui bloc internaţional nou cu drepturi depline. Cu atât mai mult că ordinea politică şi economică mondială actuală necesită o înnoire urgentă. http://romanian.ruvr.ru/2013_03_21/Summit-ul-BRICS-de-la-Durban/

Forumul BRICS, la care vor participa liderii Braziliei, Rusiei, Indiei, Chinei şi Africii de Sud va avea loc la Durban (Africa de Sud). Delegaţiile vor examina diferite opţiuni ale restructurării economiei mondiale şi sistemului financiar. Cu toate acestea, tema principală de pe ordinea de zi a summit-ului va fi discuţia despre posibilitatea transformării clubului celor mai mari cinci ţări în curs de dezvoltare într-o organizaţie globală cu drepturi depline. Situaţia actuală din lume, între altele şi cele mai recente evenimente din jurul Ciprului, demonstrează că sistemul financiar şi economic vechi trebuie să fie reformat, consideră Evgheni Astahov, membru al Comitetului Naţional de Cercetare al BRICS. De aceea, Rusia doreşte ca BRICS să se transforme dintr-o platformă de dialog într-o organizaţie care acţionează, a spus el într-un interviu acordat Vocii Rusiei. „Fără a aştepta până când G8 şi G20 vor adopta deciziile necesare, trebuie deja în prezent să fie stimulat şi accelerat procesul de formalizare a BRICS. Acum se vorbeşte despre faptul că la toamna euro va fi introdus în Europa de Nord şi Europa de Sud. Chiar dacă aceste planuri nu vor fi puse în aplicare, discuţiile au început deja. A venit timpul să ne gândim la modul cum vom trece la decontările în monede naţionale între ţările membre ale BRICS. Şi trebuie să trecem de la vorbe la fapte. Acesta este sensul summit-ului şi nu întâmplător la el va participa Putin”.

În acelaşi timp, fiecare ţară în parte şi în cadrul BRICS urmăreşte scopuri proprii. De exemplu, potrivit lui Evgheni Astahov, Rusia îşi pune speranţele în partenerii din cadrul BRICS în privinţa dezvoltării unei noi direcţii a comerţului exterior şi a consolidării poziţiilor politicii sale externe. Deoarece, toate tentativele Moscovei de a stabili o cooperare eficientă cu Occidentul nu dau rezultate reale. Potrivit unor experţi, China, la rândul său, mizează pe poziţia de lider în cadrul BRICS, pentru a se opune mai sigur SUA în lupta pentru influenţa globală. Iar India şi Brazilia, contează cel puţin pe sprijinul Rusiei şi Chinei, în scopul de a obţine statut de membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU. Cu toate acestea, sfera intereselor comune în rândul partenerilor din cadrul BRICS este destul de largă. Se planifică crearea unui Consiliul de Afaceri al BRICS, între băncile naţionale de dezvoltare ale celor cinci ţări acţionează deja acordul privind cooperarea financiară. Pe ordinea de zi figurează formarea Fondului comun de rezerve valutare. În plus, în cadrul BRICS se prevede crearea unui forum ştiinţific şi a Consiliului centrelor consultative. Sarcina acestui consiliu constă în efectuarea unei analize politice şi elaborarea strategiei pe termen lung a BRICS.

Taguri: În lume, parteneriat, summit, BRICS, Comentarii, Politic, Nikita Sorokin,