Parintele Dumitru Staniloae despre Parintele Arsenie Boca si Corneliu Zelea Codreanu

11/28/2010 de admin

Arsenie Boca mi-a fost foarte apropiat ca student la Sibiu. Venea la mine si statea luni de zile uneori. Dupa aceea s-a facut calugar, a stat in Bucuresti pe la un frate al meu… Era o taina in el, era un om care spunea cu hotarare, nu spunea cu ezitari, cum spun alti oameni, si cum si eu imi dau seama ca nu pot defini lucrurile. El parca le spunea in asa fel ca dadea o siguranta omului care-l asculta. Avea ceva propriu; eu nu stiu sa fi pus intr-un mod foarte complicat problemele; el le spunea intr-un mod hotarat, asa fara ezitari. El avea un fel propriu al lui care impunea. Dar nu stiu de ce n-a mai venit la mine.

Corneliu Codreanu era si el o figura foarte interesanta; si atragea ca si Arsenie Boca: avea ceva atractiv, ceva puternic asa; acelasi spirit hotarat si sigur; alegea o cale si gata; mergea pe ea. Impresionau amandoi prin forma lor hotarata de a fi. Era un dar al lor. Cred ca e o oarecare asemanare intre ei, parca erau o piatra, o stanca. Eu n-am avut aceasta exactitate de a defini

lucrurile, m-am leganat asa, in cunoasterea adevarului. Eu am pus foarte mult pret pe iubire, pe blandete, pe bunatate, pe valorile Treimii; scrisul meu a atras e adevarat, dar ca persoana n-am exercitat aceasta atractie pe care o exercitau Codreanu sau Arsenie Boca, si nu stiu cum e mai bine… mai departe: Despre Ion Mota, Nichifor Crainic, Mircea Vulcanescu, Noica Cititi si: INEDIT: Parintele Arsenie Boca – Comentariu la Pateric

Inedit: Părintele Arsenie Boca – Comentariu la Pateric
Despre ispite
Avva Antonie: Ridică ispitele şi nimeni nu este carele să se mântuiască. Adică fără ispite nu te poţi mântui.

Însemnări din manuscrisele de la Sinaia

Mântuirea înseamnă un alt mod de a trăi, dobândirea altei firi, nu aceasta care o avem. Pentru că aceasta trebuie toată topită, scărmănată, omorâtă prin tot felul de ciopleli, altfel nu e cu putinţă să crească firea după Dumnezeu. Mântuirea e imposibilă fără ispite pentru că numai cu prilejul lor ne cunoaştem; dându-ţi seama de greşeli şi felul cum puteai să rezolvi, adică cunoscând ceva în vremea ispitei, tot e ceva, adică este un început spre creşterea duhovnicească (aceasta în cazul încercării când ţi se face îndreptare). Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni, ci fiecare se ispiteşte de pofta sa (cuvântul Sfintei Scripturi). Ispitele au rostul: 1. De a ne umili, de a ne compromite chipul nostru cel iubit de noi, ochişorii noştri, în ochii noştri, în viaţa aceasta.

Toate aceste momeli te sustrag de la temelia. ne apărăm. Hristos şi de la crucea Lui şi te dai spre plăcere. În felul acesta. de la fire şi îngăduite de Dumnezeu. Dau prilejul să te cunoşti mai bine şi să-ţi pierzi încrederea în tine însuţi. Ispitele te trag afară de la Hristos. • Să vă învăţaţi să vorbiţi puţin şi esenţial. Nu-i altă soluţie decât să te îndrăgosteşti de Iisus.Când sunt de la fire. Ispita este indicatorul care dovedeşte mărimea duhovnicească la care eşti. Convingerile trăite sunt realităţi religioase. nici în putere. La ziua judecăţii ne întreabă Dumnezeu: ce asemănare avem cu Iisus? Şi noi numai în cruce ne putem asemăna cu Iisus. în duşmănie pe cineva. că ele au însuşirea de a ne observa mai bine răutăţile noastre. simţim o pace. la Dumnezeu. şi te fac să alergi la cineva mai tare ca tine. 3. spre cruţare de sine. . mulţumire. încercările dovedesc de ţi-e mai drag de tine sau de Hristos. Le deosebim: . care să fie întărită pe o temelie puternică. În încercări (ispite) îţi trebuie o convingere. adică temelie puternică. un cărbune aprins în sufletul tău.Când sunt de la diavol. L-am vedea şi acum. ci să le trăieşti. . dar trebuie să te laşi cu totul în conducerea lui Dumnezeu. Asemănarea cu casa clădită pe nisip. spunându-ţi: Nu trăi o viaţă aşa de grea. Pe ce temelie stai? Dacă este Hristos. adică realităţi trăite. În încercări trebuie să ai o casă a ta. • Prilejurile sunt de mai multe feluri: de la diavol. 4. treci prin toate cu veselie. Alte cugetări duhovniceşti: • Să nu adormi cu mintea obosită. să ai ceva trainic. De aceea îngăduie Dumnezeu ispitele. un foc. deci numai în cruce. care să-ţi ajute ca în încercări să n-o luăm către noi. • Aşa să fie vorba între voi: ca la rugăciune. Care a trăit cândva în chip văzut. ci către Hristos. Şi dacă am fi curaţi cu inima. Nu ne putem asemăna nici în înţelepciune.2.Când sunt îngăduite de Dumnezeu. . Convingerile să nu fie numai o bibliotecă în cap. bucurie. nu-ţi chinui tinereţea. El continuă să fie cu noi până la sfârşitul veacurilor. simţi tulburare.

Îngerul păzitor de la botez este păzitorul legilor dumnezeieşti. tragi sforile. Pe călugări îi bagă în iad nimicurile. în toate împrejurările vieţii. Trebuie să stai în prezenţa chipului Domnului Hristos din tine. Să cultivăm energia voinţei. Să vă pregătiţi pentru martiraj. Singura neputinţă pe care ţi-o iartă Dumnezeu este aceea de a nu putea intra prin uşile închise. se sileşte spre răbdare. Pentru valoarea mântuirii nici o suferinţă nu e imposibilă aici pe pământ. acolo nu sporim. ca să nu se răcească în inima ta dragostea de Dumnezeu. iar când se pierde dragostea lui Dumnezeu (energia) apar bolile. Noi să ne îmbogăţim în Dumnezeu. Rugăciunea e alimentată de citirea Sfintei Scripturi şi învăţătura de credinţă. Iată adevărată bogăţie care nu se va lua de la noi. Dacă nu iubeşti. cu calitatea cu care au fost spuse. Să nu ai nici un amestec cu ai tăi. La mulţi le-a zis: nu plecaţi din ţară că ţara noastră are destinul ei şi va da cei mai mulţi mucenici. şi în mod sigur aveţi ceva foarte bun în voi. În cartea vieţii te scriu mai ales faptele pe care le-ai făcut plângând. ci însuşirile lui sufleteşti încep să semene cu ale lui Iisus. Să vă aşteptaţi la întâmplări venite din senin. ci puţina noastră răbdare. Duhurile au magnetism. să te bucuri. gândurile. Ascultarea mai mult de Dumnezeu decât de oameni. De câte ori încetezi lucrarea cea bună a sufletului. cugetându-L. Nu împrumuta celui rău mintea. seamănă a lene. cu valoarea creştină sau necreştină. Aşa cum ne purtăm cu aproapele. nu tu ascultare. răstignit pe nedrept. tot aşa se va purta Dumnezeu cu noi. el va dănţui cu mucenicii. numai şi numai să poţi câştiga mântuirea. critici. Prin supărări. Nu mai umblă cu candela stinsă. că vor veni vremuri foarte grele. nu tu nimic din cele ale căii acesteia. aceasta este voia mea. Ajungi la bătrâneţe şi puterile scad şi te trezeşti că n-ai adunat nimic. acolo unde nu eşti cioplit. Dumnezeu iubeşte Ţara Românească şi pe ea vrea să o spele întâi de păcate. Omul învaţă 6 ani ca să vorbească şi 60 de ani trebuie să înveţe ca să tacă. trăim şi suntem. capătă nu numai sporire a puterilor sufleteşti. tulburări. Scopul creştinului este dobândirea Duhului Sfânt. Să nu credeţi că voi n-o să răbdaţi foame.• • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • Decât ceartă mai bine pagubă. urăşti. se pierde o energie bună din noi. Unde ne merge bine. care nu sunt ca gândurile omului. cu îndrăzneală va vorbi şi cu îngerii. Să-L iubim pe Mântuitorul mai mult decât orice. Citirea cu socoteală a dumnezeieştilor Scripturi. ceartă. Pălmuirile întinăciunilor să ne menţină în stare de umilinţă şi smerenie. Cine se leapădă de sine măcar de atâtea ori cât vin prilejurile pe zi. Destinul nostru e colosal de înalt: îndumnezeirea. cei ce se aseamănă se adună. Cuvintele noastre sunt fiinţe vii şi ne însoţesc până la judecata din urmă. Ascultarea care mi se dă. Daţi ajutor acestui element în care existăm. Omul necurăţat de patimi nu poate să priceapă adevărurile de credinţă. în chip sincer şi cu convingere. silindu-ne a gândi şi a iubi ca El. eşti un necioplit. Numai în Duhul Sfânt poate fi obşte unită. În rugăciunea „Tatăl nostru”. împărtăşindu-ne cu El. Să vă rugaţi să nu vină şi peste voi necazurile care vin pe oameni. Să ne preocupe tăcerea. se referă la ispita lepădării de Dumnezeu. Prin încercări se spală menajarea de sine. iubindu-L. acolo te curăţeşti mai sigur. Prin dragostea de Dumnezeu se adună o energie foarte binefăcătoare care înlătură şi bolile. Fericit este acela care. Satana luptă continuu cu legea lui Dumnezeu din inima ta şi îţi . zilnic fiind ocărât şi defăimat pentru Dumnezeu. pe care omul trebuie să le îndeplinească. unde-i mai greu. aprinde şi hrăneşte sufletul cu gândurile lui Dumnezeu. iuţeală. Când eşti asuprit. ochii. Că nu tu întrebare. Adevărata creştere spirituală e să-ţi cunoşti neputinţele şi să te lupţi cu ele. ne cheltuie şi răbdarea pe care o mai avem. „şi nu ne duce pe noi în ispită”. nu da degetul că îţi ia mâna toată. Nu greşelile altora ne scot din răbdări.

apără şi întăreşte un asemenea dar. numai bunurile spirituale nu. nu uita de mine cum uit eu de Tine”. Eu vă ajut cu smerenia. că dacă eşti umilit. că limba altfel nu se curăţeşte. • • • • • • • • • • • • • • • • Uscăciunea sufletească nu e deznădejde. Focul sfârşitului va arde totul. Dumnezeu primeşte şi îmbrăţişează. Pe Duhul Sfânt Îl dobândim prin câştigarea prilejurilor. Răbdând canonul şi zicând: „aşa îmi trebuie”. ci e una din nevoinţele cele fără de voie. Ce ai pus tu pe mintea ta. pierzi mântuirea şi devii jucăria lui sarsailă. Gândirea călugărului e ca o albie între maluri. Răbdarea răului. Prin nimic nu ne mâhnim mai mult cu mila lui Dumnezeu ca în rugăciunea făcută din durere pentru alţii. atunci şi Duhul lui Dumnezeu care le-a fost dat se depărtează. Faceţi măcar 100 de metanii pe zi. Trebuie curăţată mintea. nu te mândreşti. Dumnezeu să-şi aducă aminte de tine. iar când răspundem înapoi celui ce te ocărăşte eşti de partea celui rău şi nu a Duhului Sfânt. cunoştinţele. Nu primeşti ocara. şi nu poţi zice „Doamne Iisuse…” câtă vreme nu eşti sub ascultarea cuiva. îmbrăcămintea minţii. nevoinţele. pe viaţă.• • • • • îndreaptă iubirea către tine. Smerenia e dulama lui Dumnezeu. care mai mult spală sufletul decât ostenelile cele de voie. Cel mai frumos dar pe care-l putem face lui Dumnezeu e să ne dăruim Lui. au putere înaintea lui Dumnezeu. Mare meşter e vicleanul. Dacă uiţi să zici „Doamne Iisuse…”. Ca să scapi de uriaşul minţii (de uitare) trebuie să citeşti până la istovire. pe noi înşine. obişnuiţi-vă cu limbajul cărţilor sfinte. că vă dă sănătate sufletească şi trupească. Când îţi aduci aminte de Dumnezeu înmulţeşte rugăciunea. zi: „Doamne. Feriţi-vă de limbajul vulgar. iertarea fraţilor şi rugăciunea în ascuns. căci ea are toate darurile. Ori de câte ori ţi se taie capul (căpos) eşti răstignit pe cruce şi aşa îţi trebuie. să-l ajutăm. te însoţesc dincolo. Lucrul cel mai de folos începătorilor este ocara. Dacă sufletele părăsesc râvna. Nu te poţi lua „la trântă” cu el fără „Doamne Iisuse…”. ostenelile. Patimile şi faptele [rele] nu scad decât numai când dobândeşti o atenţie neîncetată la tot ce gândeşti. iubirea de sine şi ajungem până a urî pe Dumnezeu. dacă e de măturat. dacă nu. aşa mi se iartă păcatele. căci eu-l e ateu. prin aceasta urmează pe Domnul Hristos. iar cele două maluri sunt ascultarea şi lepădarea de sine. Acela a cărui inimă s-a făcut una cu Dumnezeu. stă în faţa oamenilor ca o floare supremă a umanităţii. Gândul să ştim să-l măturăm. . până şi în poruncile lui Dumnezeu se ascunde. ca atunci când Îl vei uita.

Deci să ascultăm conştiinţa. de nemulţumiri. de făţărnicii. să-ţi îmblânzeşti câinele. ca şi când am locui în casă cu un şarpe. Gandirea. boala locului de cinste sau a numelui de cinste. Patima importanţei. ci după pofta ta.• • • • • • • • • • Să nu răspunzi cu înţepături. Cei ce ne critică sunt mai aproape de adevăr decât cei ce ne laudă. Să ne dăm seama că mai avem ceva în noi neatins de logica aceasta: conştiinţa. Prin unire se măresc lucrurile mici. vei fi ajutat. Fii senin şi nu te lăsa dus în ispită. Codreanu. mai ales din partea mândriei. ortodoxie. Gabriel Liiceanu. Parintele Dumitru Staniloae. că aşa şi este. Aşa de atenţi trebuie să fim cu sufletul nostru. Nichifor Crainic. Nu cedezi la voia ta şi aşa pierzi vremea şi cu ea mântuirea. Parintele Staniloae despre ortodoxie. boala obrăzniciei. Cine nu iubeşte certarea. că nu e bine. nu sta posomorât. grăirea împotrivă. copite. n-are minte. nu dreptatea noastră. dar cu voia lui Dumnezeu. Formele în care se dezvoltă Şi se înmulţeşte mândria în suflet Viaţa duhovnicească are multe greutăţi de învins. Publicat de Florin Etichete: Cioran. ecumenism. 4 al Revistei Atitudini Interviurile VEGHEA (FOTO INEDITE). prin vrajbă se prăpădesc şi cele mari. te aperi şi nu eşti smerit. protolatinitate si vremurile din urma. posomorârea. Sub influenţa acestei patimi mintea alunecă pe panta nebuniei. ci însuşindu-ţi-o. de răcire a dragostei şi de umplere a sufletului de răutate. De o ocară nu te speli apărându-te. Posomoreala adânceşte ispita şi gândul tot la ea. te atacă şi te pedepseşte vrăjmaşul nocturn. Luaţi aminte: orânduiala de sine în mănăstirea de obşte e neorânduială. Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. articol apărut in nr. toate acestea sunt forme în care se dezvoltă şi se înmulţeşte mândria în suflet. Dacă întinzi mâinile către ajutor. groaza de umilinţă. neascultarea. Ispita nu vine la întâmplare. nationalism. Ce e de făcut? În momente de limpezime de minte – că sunt – să ne dăm seama că la mijloc e o patimă. Pe vârful limbii călăreşte satana. Mota. Să căutăm că mai este cineva care ne-ar putea ajuta să ajungem la linişte. Îngăduie Dumnezeu să-ţi auzi păcatele tale cele cu mintea. mutrele. Ori de câte ori te mândreşti. Nae Ionescu. a nu te apăra. Mândria şi toţi puii ei sunt pricini de conflicte. un duh rău care ne trage de minte cu o logică foarte strânsă. Când ai vreo ispită. veghea . Parintele Arsenie Boca Mircea Vulcanescu. ca să ne scoată afară din ascultarea de Dumnezeu. coarne.

.

Ea nu explică nimic. În secolul XIX se credea că poate să cunoască şi cele spirituale. descrie mai mult legile lucrurilor materiale. omul este o mare taină. dar nu vrea să ştie că aceste legi trebuie să fie de la cineva mai presus de legi. dar nu le poate cunoaşte. Psihologia este cea mai slabă dintre ştiinţe pentru că vrea să reducă la câteva legi viaţa spirituală a omului. descrie numai. .Să vorbim despre ştiinţă şi credinţă: ştiinţa ne lasă închişi în descrierea legilor diferitelor existenţe.

sunt în stare oamenii de astăzi să scrie aşa ceva?… Cine poate întrece pe cei care au scris cărţile Bibliei?… Cu cât te duci mai în urmă. Lumea aceasta e foarte complexă. Şi ce prost te simţi. a lucrurilor tainice omul de dinainte. superior acestuia. atunci Hristos nu este în taină şi ca urmare au venit sectele şi au spus: „ce ne mai trebuie taine” şi au rămas cu discursuri. Fiecare este o taină. nu cred că omul a ieşit din maimuţă: cu cât mă duc mai în trecut cu atât văd un om mai superior. de nedefinit. Persoana e o mare taină. Am fost astăzi la Cernica şi am trecut pe la marginea oraşului. Dacă oamenii mor rând pe rând definitiv. şi noi suntem o unitate pentru că avem tainele şi pentru că le cunoaştem: poporul cunoaşte tainele toate… intelectualii nu mai recunosc nici o taină. fiecare este altfel decât altul. totul e de dispreţuit. Ce-a ajuns ştiinţa asta a Occidentului. Nu te satisface. ce gândire se dezvoltă în tine… Ce gândire are Occidentul faţă de gândirea pe care o avea poporul nostru de la sate?… ce gândire are?… catolicismul susţine că în taină nu e energia necreată ci că e o graţie creată. ce sens mai văd ei: nici unul. fiecare este mereu nou.. tehnica aceasta. deşi mă deosebesc de alţii şi fiecare se deosebeşte de alţii. apar alte generaţii şi mor definitiv. cu legile ei. şi ce sentiment avea în suflet ţăranul când făcea o fântână… căci el ştia că dincolo de astea toate sunt o taină mare… Pe când ăştia cred că nu mai e nimic decât atâta. sunt nişte blocuri cu totul lipsite de simţul esteticului. şi ce superficialitate trăieşti când mergi prin oraşele acestea cu blocurile lor. Nici nu-şi pun întrebarea despre sensul lucrurilor. dealtfel şi lucrurile. deşi e lăudat . Şi cum te simţi când te duci în natură. la el totul e nimic. Trebuie să recunoşti taina. sunt nişte mormane aşa în care nu mai este omul. ce strâmtorat te simţi în mijlocul lor.Eu sunt o mare taină faţă de celălalt. totul e fără sens. Cei ce au scris Biblia sunt cu mult mai înţelepţi decât cei de astăzi. cu atâta dai de oameni mai înţelepţi. sunt aceleaşi.foarte mult. mai vechi decât catolicismul. „a fi”… cine poate să spună?… Cioran nu-şi pune nici o problemă. cu tehnica lor. Avea o înţelegere a tainei. Pe când tainele te unesc. cine-o pătrunde?… Şi chiar dacă o pătrunzi nu te satisface dacă nu recunoşti ceva mai presus de ea.. nici măcar nu-şi pune problema lui „este”: ce-i aceasta „este”?… Problema nu o poate rezolva nici antropologia sau paleontologia. fiecare cu discursul lui.văd . . aşa cum pretinde ştiinţa. cu dependenţele ei. unde a ajuns: a ajuns la o practică a aşa-zisei tehnici a civilizaţiei: au dezvoltat cele materiale dar cele spirituale. fiecare este o taină de necuprins. parcă ştiu tot: nu ştiu nimic. cu atât mai mult o persoană este o taină… De aceea Ortodoxia a păstrat creştinismul de la început. dacă nu-i decât lumea aceasta. şi a păstrat sentimentul acesta al tainei. fiecare sunt taine… Ce însemnează acest „este”. mai superior decât omul de astăzi. nu mă mântuieşte lumea aceasta. a dispărut omul. fiecare lucru chiar lucrul material este o taină. Nu-i nici un sens în alt plan... de simţul spiritualului. aşa că nu poţi să reduci viaţa persoanei la o ştiinţă precisă.

Deci ce mare lucru este persoana. dar e o raţiune obiect. dacă n-ar fi o persoană atentă faţă de mine aş fi cel mai nenorocit om. nu se pot mărgini. Acesta este Dumnezeu. şi dacă sunt numai doi care se iubesc în veci. Tatăl are pe Duhul care se bucură împreună cu El de Fiul.Persoana e o mare taină. deci iată Treimea… Trebuie să fie o persoană care iubeşte. Numai dacă am o persoană care-i atentă faţă de mine. în plante e ceva care parcă e un fel de simţire. Cred că e veche omenirea. Eu cred că apariţia omului este o taină şi în taina aceasta e o taină supremă . trebuie să fie deasupra legilor. nu pot fi nici dintro materie preexistentă pentru că în acest caz n-ar fi perfect El. deci trebuie să fie perfect. Este cu totul altceva: e raţiunea asta prin care judecă toate. din maimuţă. trebuie să fie desăvârşit. trebuie să fie cineva din veci perfect şi absolut. Dar e o taină apariţia omului: omul nu a putut apărea aşa. o taină care mă înalţă. Nu se poate să ai altă persoană pe care să nu o iubeşti. mult mai veche dar nu ieşită din maimuţă: nu ştiu cine spunea de nişte gene care au apărut deodată într-un ins având 47 de gene în loc de 46. care a fost fără început. El trebuie să aibă caracter de persoană. ori Acest care a fost totdeauna. Aşa că învăţătură despre Treime apare inevitabil. Fiul are pe Duhul care se bucură împreună cu El de Tatăl. şi ce iubire mai înaltă şi mai curată este decât cea între Tată şi Fiu.spune Sfântul Grigorie de Nyssa: „Nu se poate să fi fost cândva când n-a fost nimic. cine-o poate defini?… ştiinţa nu cred că mai poate pretinde astăzi că poate defini persoana. dar nu e totuşi raţiunea care gândeşte la viitor. De fapt unde a ajuns lumea?… nu mai are nici o înţelegere a tainei. n-are cauză. Au şi animalele o raţiune. Şi nu poţi să gândeşti persoana fără persoană. sau una de care să nu vrei să fii iubit. îmi dă o bucurie… de-aş avea toată lumea. chiar în flori. din animal. desăvârşit. prin care este conştient de toate. numai atunci mă simt fericit. dar cum a apărut? … Sigur că nu L-a văzut nimeni pe Dumnezeu cum face pe om: cum adună pământ şi îi face trupul şi îi suflă suflare de viaţă şi aşa mai departe. trebuie să fie conştient. iar datorită complexităţii Lui.” Nu se poate… Unii oameni de ştiinţă spun că n-a fost nimic şi a apărut din nimic. nu poţi… Totdeauna vrei să ai o persoană care să te iubească şi tu o iubeşti pe ea. Are şi câinele o afecţiune faţă de stăpânul său. Toate au o cauză: de la Acela sunt. trebuie să fie Absolutul. de nesupus legilor. şi fiecare din ei are o bucurie mult mai mare când are şi pe altul care se bucură de celălalt. că dacă ar fi din sine ar fi toate perfecte. nu se poate să fi fost cândva când n-a fost nimic. nu din sine. pisici. e altceva. şi acela a fost omul. în Acela sunt cauzele tuturor. iubirea lor e perfectă când împreună iubesc pe al treilea. care are puterea să facă din nimic. Este adevărat că sunt şi animale care parcă au afecţiune. omul e o raţiune subiect. . care vede pe toate în armonia lor. dar o simţire inconştientă. ori nu pot fi din El. cei mai dinainte de noi aveau altă înţelegere. nu se poate să nu aibă caracter de persoană. sunt câini.

a neputinţei ştiinţei de a explica ceva. Trebuie să fie cineva perfect şi fără început. e cea mai întemeiată ştiinţă… Ştiinţa nu spune nimic despre originea lumii: ştiinţa este foarte mărginită. că lucrurile cele mai minunate le-am moştenit din trecut. care nu satisfăceau. şi vor rămâne puţini cei ce vor trăi cu adevărat credinţa. creştinismul a intrat într-o lume barbară. pentru filosofie era o esenţă acolo… dacă e esenţă totul trebuie să fie impersonal şi supus unor legi uniforme. adevărata ştiinţă. ar trebui să revină la această înţelegere a tainei lucrurilor. spiritualitatea. taina pe care o constaţi în mod sigur. Dar nu vrea să recunoască că totul este o taină… este o taină… Aceasta e ştiinţa adevărată. În Răsărit a intrat într-o lume care depăşise toate posibilităţile filosofiei. şi ştiinţa adevărată este ştiinţa tainei. care nu-şi pune problema tainei. Creştinismul a venit într-o lume care depăşise toate aceste faze. Şi iată respectul pentru cei ce au fost. De aceea Ortodoxia este mult mai înaltă decât Occidentul acesta care nu ştie de taină şi care a redus creştinismul la ceva foarte apropiat de ştiinţa aceasta mărginită. dar ce-şi poate explica. lucrurile spirituale. că se vor înmulţi Gog şi Magog – aceste mulţimi străine de Dumnezeu. să ştii că există o taină a tuturor lucrurilor. Credinţa este adevărata ştiinţă. trebuie să înaintezi la infinit în această cunoştinţă. Credinţa vede realitatea. să faci diferite lucruri. absolut nimic. nu-mi explică nimic această ştiinţă atee. care răspunde pe de altă parte aspiraţiei omului de a cunoaşte la infinit: niciodată nu poţi să cunoşti ceea ce este în taină complet. Şi taina supremă este Dumnezeu. ne scrie nişte legi practice de care te foloseşti în aplicarea lor: cum să faci case. Poate că se potriveşte cu ceea ce se spune la Apocalipsă. Nu-mi dă nimic. Credinţa este ştiinţa adevărată. Poate să ducă la sfârşitul lumii cu această civilizaţie tehnică. Evanghelia a venit cu Taina Persoanei. dar o taină de care eşti sigur. Mi-a spus un doctor: „Eu nu cred în Dumnezeu. de la generaţiile trecute. Ştiinţa ne scrie legile…ei şi ce-i cu asta. Este o moarte tehnica aceasta. Pe când în Occident a ajuns . Şi cred că Occidentul acesta va ajunge la un mare fiasco dacă nu se opreşte. şi cred că dacă omenirea s-ar mai putea maturiza. fără Dumnezeu. Aceasta este cea mai sigură ştiinţă. eu ştiu de Dumnezeu…” Nu e vorba de o credinţă în Dumnezeu ci de ştiinţă. şi ce poate crea?… tot lucruri moarte. cei care vor fi cu adevărat credincioşi. vede că nu poate să fie lumea aceasta de la ea.„N-a fost cândva când n-a fost”. Ori nu-i aşa: de unde sunt persoanele care sunt atât de variate?… fiecare este alta şi e taina libertăţii în persoane. Intrând în Occident. şi asta corespunde aspiraţiei omului.

în cunoaşterea adevărului. alegea o cale şi gata. o stâncă. Eu n-am avut această exactitate de a defini lucrurile. Acesta este creştinismul adevărat.” Înainte furau şi ucideau. atâta bogăţie. Cred că e o oarecare asemănare între ei. şi taina supremă este persoana. Este extraordinar. Ce-mi explică marile filosofii ale antichităţii?… ce-mi explică Platon?… şi ce-mi dau filosofiile occidentale? filosofii atee care însuşindu-şi acest spirit. Atâta ştiu ei din creştinism. pe blândeţe. scrisul meu a atras -e adevărat. Era o taină în el. Un Dumnezeu care n-are rol în viaţa noastră nu este… filozofie atee… şi câţi oameni se hrănesc cu filosofiile acestea şi pretind că cugetă… Pe când Evanghelia hrăneşte de generaţii şi va hrăni până la sfârşitul lumii. atâta profunzime. aşa fără ezitări. Despre Corneliu Codreanu. De-atunci n-a mai intrat în casă la mine. Impresionau amândoi prin forma lor hotărâtă de a fi. Mircea Vulcanescu. parcă erau o piatră. de vreo gândire?… Poate fi depăşită Evanghelia lui Ioan?… Aş vrea să lucrez dacă îmi ajută Dumnezeu la o carte despre Hristos în Epistolele Sfinţilor Apostoli.că a nesocotit marile filosofii ale antichităţii. Avea ceva propriu. spun că Dumnezeu e distant.la nişte barbari: spunea un protestant: „Noi n-am întâlnit nimic creştin decât „să nu furi şi să nu ucizi. Adică nu poţi despărţi ştiinţa de credinţa adevărată: ştiinţa care n-are credinţă nu-i ştiinţă. că nu există taină. cum spun alţi oameni. acelaşi spirit hotărât şi sigur. Era un dar al lor. Plesu si Liiceanu Arsenie Boca mi-a fost foarte apropiat ca student la Sibiu. şi e persoana care iubeşte… Credinţa care-i adevărata ştiinţă. Însă la cei vechi găsim mai multă înţelepciune. şi atrăgea ca şi Arsenie Boca: avea ceva atractiv. Şi aici e credinţa: credinţa este sesizarea tainei lucrurilor. şi ce înalt este creştinismul… Poate fi depăşit de vreo doctrină. era un om care spunea cu hotărâre. El avea un fel propriu al lui care impunea. şi nu ştiu cum e mai bine… . mergea pe ea. până în 1920 când a dat de această Zamfira. ceva puternic aşa. Venea la mine şi stătea luni de zile uneori. a stat în Bucureşti pe la un frate al meu.. este inepuizabil. m-am legănat aşa. Şi de-atunci nu vă mai pot spune nimic despre el. eu nu ştiu să fi pus într-un mod foarte complicat problemele. Corneliu Codreanu era şi el o figură foarte interesantă. Dar nu ştiu de ce n-a mai venit la mine. Eu am pus foarte mult preţ pe iubire. Arsenie Boca. El parcă le spunea în aşa fel că dădea o siguranţă omului care-l asculta. el le spunea într-un mod hotărât. pe bunătate.. Ion Mota. Nichifor Crainic.poate un epileptic să creeze aşa ceva?…. şi cum şi eu îmi dau seama că nu pot defini lucrurile. pe valorile Treimii. Noica si. ce-s toate filosofiile pe lângă Epistolele Sfântului Apostol Pavel?… Cioran spune că a fost epileptic…. dar ca persoană n-am exercitat această atracţie pe care o exercitau Codreanu sau Arsenie Boca. După aceea s-a făcut călugăr. nu spunea cu ezitări.

am fost şi eu la masă cu el. hotărât în credinţă. ce vrea să publice. zice: „Eu vreau să public câte o lucrare despre fiecare filosof…” „-Şi de ce asta?” „-Păi ca să-i cunoaştem…” „-Păi mi se pare că îi prea cunoaştem. eu redactam „Telegraful Român” şi ajungea la el. foarte credincios… Aceştia patru sunt credincioşi. Noica. Şi naţionalismul adevărat. Crainic unea naţionalul cu moralul şi eu la fel. avea o gândire originală şi era în acelaşi timp ortodox. Şi mi-a spus: „Ceea ce scrii în „Telegraful” să dezvolţi şi să-mi scrii în fiecare număr din „Gândirea” – atunci eu am scris. „Gândirea” şi altele. de neam. Şi am auzit că murind în închisoare. asta am remarcat de multe ori. Şi am fost apropiat de el.Am fost solicitat după ’90 de nişte tineri să scriu ceva despre Ion Moţa: eu cred că Moţa care era băiatul protopopului din Orăştie era foarte creştin. foarte interesant. Am citit eu ceva în tinereţe de el. şi el s-a dus într-adevăr ca să apere Occidentul de comunism. Cred că era mai cald în credinţă Nichifor Crainic. la mijlocul secolului XIX debarasându-se de ei s-au . e mai teolog propriu-zis. mi se pare că e cea mai îndepărtată intelectualitate de credinţa poporului. Da’ când în convorbire am ajuns la întrebarea ce program are. Pe Marin nu l-am cunoscut. Intelectualitatea română de astăzi s-a îndepărtat de ortodoxie.” Şi a plecat fără să intre în discuţie cu mine despre colaborare. despre antinomiile lui Kant aplicate creştinismului. Cu Nichifor Crainic am avut legături foarte strânse. Şi a venit pe la Sibiu invitat să ţină nişte conferinţe. ştiţi… Poate că stând multă vreme în legătură cu fanarioţii. Nae Ionescu era mai închis. Ispita Occidentului. Am scris asta în „Etica naţionalismului” în „Gândirea”. Era un om foarte deschis. şi cred că ar trebui să ne cunoaştem pe noi mai mult. nu m-am apropiat de el şi nici el n-a căutat să se apropie de mine. el a fost legat de Nae Ionescu. a cerut să nu fie răzbunat. plutesc aşa… Şi Liiceanu cred că-i tare străin de credinţă. nu mi s-a părut a fi aşa. dar acum la sfârşit. Nici el. o fi fost la început. totdeauna creştinismul adevărat este şi moral. nu în fiecare număr. A fost pe la mitropolitul Varlaam. Şi mai era Vasile Băncilă iarăşi. nici Pleşu. că nu ne cunoaştem pe noi. Iar el redacta „Calendarul”. mi s-a părut că vine să intre într-o legătură spirituală şi să-mi ceară nişte studii. comunicativ. nu poate fi decât o idee morală. Mircea Vulcănescu era un foarte bun credincios. ideea de naţiune. A venit Liiceanu odată la mine.

de basm aşa… împărăţie… Noi zicem biserică de la „basiliki”. Iar noi avem termeni latini proprii. de unde nepotul lui Priam. cele mai pline de sevă. dar la noi nu. traducerea exactă după „Pantocrator”. noi zicem împărăţie.. Hristos e Împăratul… ei zic „ecclesia”. Dealtfel. Vedeţi Faptele Apostolilor capitolul 16:9-12. la Roma a mers Pavel abia după aceea. cu barbarii. de exemplu: inima este de la anima. se vede în toate cuvintele noastre. treci Bosforul şi te du. în Occident ei zic Atotputernicul: Atotputernicul e mai rece. Şi la Roma vreo 200 de ani nu s-a vorbit limba latină. ei zic Virgo. Sfântul Apostol Pavel a tradus în limba asta care se vorbea aici. de taină. noi am fost protolatini. cu toţi. Eu zic că noi suntem protolatinitatea. ci limba greacă. aproape toate cuvintele… Şi avem cuvintele latine cele mai substanţiale.” Şi a ajuns în Filippi care era colonie romană . este foarte apropiată de limba latină scrisă.aruncat în braţele unei Franţe care era atee (deşi francezii au unii gânditori şi poeţi creştini. nici Crainic). de dinainte de cei care s-au format la Roma. Ei zic „regnum” – stăpânire. nu de la Roma. Eu cred că asta a fost protolatinitatea. parcă mai plină de taină. noi spunem Atotţiitorul. latină dar proprie. după ce grecii înving. legat şi închis.12. Noi suntem protolatinitatea Eu cred că trebuie să rămânem în creştinismul de la început. De ce noi am rămas latini după ce am avut stăpânirea armatei romane vre-o sută şi ceva de ani?… aşa de repede îşi pierde un popor limba?… de ce n-au devenit latini grecii. El spune că aici era colonie romană. Noi zicem Tată. Atotţiitorul parcă te îmbrăţişează. Nici o limbă nu este atât de latină ca limba noastră. unde Sfântului Apostol Pavel fiind în Troia are un vis în care i se arată un macedonean zicându-i: „Treci în Macedonia şi ne ajută. Şi ceva din duhul acesta răsăritean. parcă mai lumeşte. când este dus.. adică clădirea împărătească. sau cei din Asia Mică. mai fizic aşa.vers. sau cei din Egipt?… de ce numai noi?. După aceea a ajuns acolo intrând în legătură cu nemţii. iar toţi termenii aceştia au trecut la popoarele din Occident de la Roma. ei zic Pater. Noi nu le-am luat de la Roma. aici s-a format latinitatea. . pleacă (evident că nu singur. caracterul nostru latin nu e străin de vechimea fiinţei noastre de traci: învăţatul vienez Tomaschek în lucrarea sa „Über die Bessen” tipărită la 1880. aici. ci cu corăbii şi cu mulţime) şi întemeiază Roma. iar capitala Bitiniei era Troia. Deci noi avem creştinismul înainte de Roma. spune că besii erau tracii şi dincolo de Bosfor se numeau biti. noi avem o limbă proprie. că se deschide o poartă nouă. poporul român s-a precizat ca popor român prin creştinism. Tată parcă-i altfel… Noi zicem Fecioară. Dar la noi nu s-au dezvoltat prea mult nici Nae Ionescu. a noastră. deci latinitatea primă şi cea mai curată a fost aici. Căci are Epistola către Romani scrisă mai târziu şi îl duc legat la Roma.

sunt nişte virtuţi… Noi vorbim foarte mult de lumină. trebuie să vezi ce e dedesubtul rândurilor nu ce e în rânduri. i-am dat o pecete proprie. şi ce deosebire mare este… Multe s-ar putea spune despre cum e de influenţată limba poporului: când au tradus în secolele XVI-XVII textele. până în Frigia şi s-au întins în toţi Balcanii. noi unim luciditatea latină şi sentimentul de taină al Răsăritului. de jur împrejurul lui erau numai români. protolatinitatea noastră a pus o amprentă pe creştinism şi creştinismul a pus o amprentă pe românismul nostru. La noi este o luminozitate în poporul nostru. o pecete românească creştinismului. Crezul. întunecat. noi zicem şi lumii lumină. decât Duhul. cred că prea puţin au schimbat. slavii sunt mai haotici aşa. pe urmă până-n nordul Carpaţilor. Grecii aproape că i-au desfiinţat pe macedoneni. cred că Tatăl Nostru. Avem luciditatea latină în ortodoxie. Făcătorul –Făcătorul. La noi limba liturgică a înfiinţat limba vorbită. nu Creatorul. nu s-ar putea înţelege altfel. ne-a împuţinat aşa teritoriul. Cineva spunea că atunci când citeşti un text slav. cred că poporul şi-a menţinut limba lui vorbită. Tatăl Atotţiitorul. iarăşi. foarte puţine cuvinte slave sunt. e altceva… – Făcătorul cerului şi al pământului. mai reci. Slavii au un sentiment de ceva neluminat. cum nu-l au nici francezii nici spaniolii sau italienii. dar avem pe de altă parte un sentiment al tainei. Cred că spiritualitatea poporului român este imprimată de ortodoxie. cum nu o au slavii. văzutelor tuturor şi nevăzutelor” –unde-i cuvânt slav?… aproape că nu e cuvânt slav. e o cuviinţă. lume de la lumină… noi avem nişte adâncimi foarte clare.Tracii aceştia se întindeau foarte departe. o generozitate. se întindeau dincolo în Bitinia. bulgarii la fel… Bălcescu spune că atunci când a ajuns pe un vârf de munte în Bulgaria. Şi la germani şi la englezi limba latină se folosea. pe care nu o au slavii şi nu o au grecii. Poate împrejurările. nişte adâncimi luminoase. doinele sau dorul – cuvinte fără echivalenţă la alte popoare. Aici era normal să fie un popor unic. o blândeţe. o căldură. o bunătate. Şi de aceea şi cuvintele noastre au alt înţeles: noi nu spunem „convenţia”. Pe de o parte avem luciditatea aceasta latină. o curăţie. e-atâta bunătate. e o delicateţe. un popor de legătură între Orient şi Occident. Noi suntem un popor deosebit. n-am fost influenţaţi de slavi: „Cred într-Unul Dumnezeu. sârbii la fel. lumina e adâncimea noastră… basmele. le-avea poporul dintotdeauna… şi sunt cuvinte latine. . noi spunem cuviinţă. atâta lumină în ele… avem colindele. Grecii sunt mai raţionalişti. dar nu a înfiinţat limba vorbită. sau poate nu ştiu ce fel al nostru de a fi prea îngăduitori.

am slujit Sfânta Liturghie în fiecare duminică. Sunt încheiate la gât. ca şi ruşii. ce graţie şi seriozitate: ce minunat era portul fetelor de la sate. au rămas mai mult în ale lor. şi ne pierdem aşa… Să ne apropiem de spiritualitatea neamului nostru Intelectualitatea noastră a întors spatele credinţei poporului. neclare. Nici Nae Ionescu şi nici Nichifor Crainic nu au făcut decât să rămână la cărţi. blândeţe. trebuie să avem o altă intelectualitate. nu-i o contemplaţie… Şi ne-a dus aşa intelectualitatea asta cu spiritul ei occidental superficial. din Codlea. Ce frumos. am predicat. să distrugă spiritualitatea românească. creştinismul românesc. Ruşii. şi în acelaşi timp cât de serios. Nae Ionescu făcea o speculaţie mai largă. Se golesc satele… Asta au voit. mai haotic. nu-i o reflexie. să se pornească cu scrisul. în miturile folclorului lor de dinainte de creştinism. cu individualismul acesta… Fiecare face naveta la oraş. Blaga n-a văzut prea adânc: spaţiul mioritic deal şi vale. în altare. dar nu este exclus să fii teolog bun şi în altă parte. au tot astfel de adâncimi întunecate. în multe sate nu mai sunt decât nişte bătrâni. Eu am scris în „Reflexii despre spiritualitatea poporului român”. Trebuie să sfârşim cu aceasta. şi în vorbire. deal şi vale mai sunt şi la alte popoare. hă… .râdeam de ele… ce sprinteni sunt românii… Trebuie să recultivăm portul românesc. mai personală… Deşi eu n-am avut parohie. La ei e ceva haotic aşa. Fiecare în jurul lui să facă ceva: întâi să se creeze o solidaritate creştină ortodoxă a tineretului. veneau săsoaice la mine în sat. când văd la televizor bâţâielile lor. doina românească. Când vorbeşti de Dumnezeu nu poţi să nu . curăţenie. comunicabilitate. Cred că ar trebui să încreştinăm şi oraşele astea. Din păcate au distrus satele. bunătate. Păcat că nici intelectualitatea noastră din trecut nu a reuşit să analizeze şi să trăiască cu adevărat în spiritualitatea poporului român. devine muncitor. nu-i o gândire. Mai sunt sate în anumite părţi unde se mai poate vedea acea delicateţe. la fel: n-au un folclor ca al nostru. e poate cea mai indiferentă intelectualitate faţă de părinţii noştri. eu zic că parcă simţi altă responsabilitate când eşti preot. căldură.Creştinismul nu a putut să prefacă aşa de mult pe slavi în felul lor slav de a fi. pe urmă îşi dă copiii la facultăţi unde aceştia intră în legătură cu cultura asta atee a intelectualităţii. atât. haotice. dar peste vreo zece ani nu-i vom mai găsi nici pe ei. Trebuie să fie şi o notă de sfinţenie în ceea ce spui. şi nici pe nemţi: nemţii. o teologie a cărţilor. e o reflexie cum nu e în nici o cântare din Occident. fără a fi preot. dar e o reflexiune a poporului nostru în doină. Trebuie să ne apropiem de spiritualitatea neamului nostru. Tristan şi Isolda şi mai au ei lucruri de felul ăsta. şi ce cuvioase sunt jocurile de perechi… câtă graţie. greoaie.

dar n-am prea văzut această notă a sfinţeniei. Nici unul dintre ceilalţi n-a fost creştin. Nu sunt bani… Însă Sfinţii Părinţi. tot aşa. şi de amăgiri nelegiuite. şi mulţi se lasă amăgiţi. pe când eram încă la voi. pentru fiii pierzării. . cu nici un chip. Să nu vă amăgească nimeni. Dar nu s-au ridicat nici dintre preoţi teologi la noi. Sfinţii Vasile cel Mare. Spune Sfântul Apostol Pavel: „În privinţa venirii Domnului nostru Iisus Hristos şi a adunării noastre împreună cu El. dar n-au devenit creştini cu adevărat. ba de altele. a fost la şcoala lui. căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii. până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte. fel de fel de măşti. fraţilor. Şi atunci se va arăta cel fără de lege. Nu le poţi face pe-amândouă. Sfânta Treime. Părinţii Bisericii erau episcopi. aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu. de altfel ei îşi ziceau trăirişti… Da’ nu ştiu de ce n-a intrat creştinismul lui Nae Ionescu în ei. nu cred că făceau administraţie. şi iau măşti de creştini.reflectezi în ceea ce spui şi sfinţenia lui Dumnezeu.” II Tesaloniceni 2:1-10. toţi marii teologi erau nu numai preoţi. acum iau diferite măşti creştine. nu ştiu… Cioran. Noica. Sfântul Atanasie. Vasile cel Mare. nici la Crainic. în afară de Mircea Vulcănescu care a avut o personalitate a lui şi care ar trebui studiat. şi-n alte păţi. ba de yoga. dându-se pe sine drept dumnezeu.. să se vadă că vorbeşti de o realitate care e alta decât cea a lumii acesteia. nici de vreo scrisoare ca pornită de la noi. Nu vă aduceţi aminte că. nu preot. nici de vreun cuvânt. Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan. ca ei să se mântuiască. potrivnicul. Atanasie cel Mare. sub diferite forme.nici de vreun duh. poate au fost prea ocupaţi cu viaţa liturgică. eu nu prea pot edita şi stau la Patriarhie câteva cărţi de-ale mele de vreo 4-5 ani... credinţa dreaptă ortodoxă. nici să vă spăimântaţi . ca să nu se arate decât la vremea lui. un teolog laic. dar nu văd o şcoală creştină.. să îi mângâi. sau se cinsteşte cu închinare. ca să fii preot asta te reclamă în fiecare moment: trebuie să fii printre credincioşi. Trebuie mai multă carte creştină. Nici în scrisul la Nae Ionescu. Fiul lui Dumnezeu Cel care S-a făcut prunc şi care S-a răstignit pentru noi şi a înviat. însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase. puţin aşa. să îi sfătuieşti. să nu vă clintiţi degrabă cu mintea. Noi însă trebuie să păstrăm credinţa cea adevărată. fiindcă n-au primit iubirea adevărului. fiul pierzării. în scrisul lor. N-a creat o şcoală creştină. vă spuneam aceste lucruri? Şi acum ştiţi ce-l opreşte. Chiril. Dintre ucenicii lui Nae Ionescu numai Mircea Vulcănescu a fost creştin. Mircea Eliade. nu ştiu. Deci se înmulţesc ăştia care nu par să fie atei. pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale. cum că ziua Domnului a şi sosit. erau episcopi. să îi înveţi. Din cauza faptului că ateismul făţiş s-a compromis prin comunism. nu s-au prea ridicat. vă rugăm. Pentru că taina fărădelegii se şi lucrează. care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu. Da’ uite. dar n-aveau atâta administraţie ca cei de astăzi: Sfântul Ioan Gură de Aur citea în fiecare săptămână Noul Testament.

legea strămoşească. nu putem ajunge la perfecta lui desăvârşire dumnezeiască… El ne cheamă spre asta. În caz de agresiune mă apăr. stilul te mântuieşte?… Spunea un scriitor şi poet francez: „Rugăciunea nu e mare stil. mereu eşti mai nou în bunătate. creştinismul autentic. şi cred că şi în Iugoslavia ei sunt de vină.” Când strig către Dumnezeu: Doamne ajută-mi. s-a impus cu jertfă. călcând toate regulile în picioare. Iisus Hristos e Alfa şi Omega. oricât înaintăm în imitarea Lui totuşi suntem aşa de departe… ce departe e omenirea de a fi ca Hristos… El e mereu nou. bunătatea… Şi-l lăudau şi toţi intelectualii ăştia: cel mai mare stil… dar ce. dar acum mereu nu-i nici o noutate. dar nu atac şi nu cuceresc cu sabia. pentru ca omul să se îndumnezeiască”. şi catolicismul a avut întotdeauna tendinţa să se lupte să cucerească. şi tendinţa spre sfinţenie. Nu „fundamentalism”. creştinismul neschimbat. Grigorie Palama. Ortodoxia nu s-a impus niciodată prin forţă. care s-au şi împărţit mereu. aceştia sunt marii noştri îndrumători. Mă apăr! Ştefan cel Mare şi Mircea cel Bătrân şi atâţia alţii şi-au apărat Ţările. legea românească.Grigorie de Nazians. Aşa că creştinismul este noutate continuă. că au dat dovadă de inteligenţă… ca să fie nou. la o treaptă mai de jos. există vre-un chip de om care să fie atât de nou model şi să nul poţi niciodată depăşi… Hristos. Monahismul e o tradiţie dintotdeauna a noastră. În Occident e luptă. şi adâncime. şi Occidentul e ahtiat după acest nou. totdeauna urcăm din treaptă-n treaptă şi tindem spre o asemănare. Cioran şi-a permis chiar să spună că îi admiră pe evrei pentru faptul că l-au ucis pe Hristos. El e Alfa şi Omega. pentru că niciodată nu ajungem la înălţimea la care este Hristos. nu la secte. şi trebuie să-i actualizăm pe ei. şi să arăţi toată mizeria filosofiilor ăstora şi al altor doctrine: toate sunt nişte mizerii. se referă desigur la o îndumnezeire după dar. dar e superioară oricărei forme de poezie. Trebuie mai mult. creştinismul de la început… De ce…că Iisus Hristos e depăşit…cum depăşit? Păi orice noutate în Occident însemnează o cădere de la o treaptă. Noi trebuie să arătăm însă şi adâncimea şi înălţimea lui Hristos. căci spune: „Fiţi desăvârşit precum Tatăl vostru Cel din ceruri este”. ci primesc mucenicia. mai mult să Îl descoperim pe Hristos. ca să spună ceva nou. e numai decădere: răul nu are nimic nou. creştinismul primordial. ei au credinţa curată şi viaţa curată. fără început şi fără sfârşit. sau Doamne ai milă de mine… e altceva decât toată vorba ta poetică. Au făcut ceva ruşii în Occident dar nu aşa cum ar fi trebuit. toate rânduielile. la noi până acum nu a existat aşa ceva. e absolut firesc şi e o . nouă-i bunătatea. Din păcate au apărut acum şi secte din ortodoxie. Nu scot sabia împotriva altuia. nou. şi seriozitatea. nu după fire. iar Sfântul Vasile cel Mare spune: „Dumnezeu S-a făcut om. nou. Adică toate nebuniile sunt noutate. Iată la ce este chemată omenirea… Hristos e nou totdeauna… Şi s-a păstrat aşa în credinţa noastră.

a avut dreptate un sârb. ea are grijă numai de el… e imitaţia Sfintei Treimi într-un fel… e o fiinţă în două persoane. Cât de împuţinat eşti după ce nu mai ai femeie… cât de neîntreg eşti… Cine te iubeşte. În America au legiferat homosexualitatea. Aceasta e ortodoxia noastră românească. în căsătorie se depăşeşte plăcerea trupească.datorie chiar. Nu mai înaintează omenirea. numai împreună sunt omul întreg. Anglia şi alte ţări au legiferat homosexualitatea. Văd că occidentalii îi acuză pe sârbi. În Suedia numai 3% se căsătoresc. model de viaţă curată. săvârşind ruşinea şi luând răsplata cuvenită rătăcirii lor. Eu nu prea sunt pentru ecumenism. chiar copiii. Acelaşi nume. generoasă. câtă sensibilitate. trăiesc aşa… În Olanda îi vezi în doi. nu. care l-a numit panerezia timpului nostru. merg cu copiii lor acolo. Oficializarea homosexualităţii poate fi acea urâciune apărută în faţa lumii din Apocalipsă.” Bărbatul singur nu e om întreg. iar în America. drogurile. dar totuşi este şi preţuirea asta. este o unitate deplină între unul şi altul. nu există altul care să te iubească aşa de mult… Nu mai socoteşti că ăsta e al meu. o mână de copii. Eu cel puţin aşa am trăit-o… Nu mai e viaţa mea întreagă. care nu se mai căsătoresc. ăsta e al tău… atunci toate sunt comune. Familia e sfântă. Sfântul Apostol Pavel în capitolul 1 din Epistola către Romani vorbeşte despre asta: „Asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti. femeia singură nu e om întreg. bărbaţi cu bărbaţi. el are grijă numai de ea. ăsta-i Occidentul… li se pare importantă homosexualitatea. Eu citesc un ziar bisericesc grecesc care mereu scrie de răul pe care îl face Vaticanul. De fapt unde-au ajuns ei?… N-au nici o înţelegere a tainei… Eu am scris în „Dogmatica” mi se pare. te iubeşte soţia cel mai mult. nu mai există căsătorie. Iustin Popovici. bărbatul lângă soţie. această . Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Omul întreg e bărbat şi femeie. Asemenea şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii. Sfinţii Părinţi au lăudat la fel de mult căsătoria ca şi monahismul. omul întreg este bărbat şi femeie. Toţi ceilalţi sunt destul de străini. s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii. Eu îl socotesc produsul masoneriei. câtă iubire a unuia pentru altul… Se poate scrie o carte despre sfinţenia în căsătorie… În Occident se destramă. Pe de o parte se recunoaşte că Dumnezeu a creat omul bărbat şi femeie. toate lucrurile sunt comune. mucenicie. nu mai e soţia mea. sunt mai vinovaţi ceilalţi. ceea ce e trupesc este depăşit. iar relativizează credinţa adevărată: de ce să mai stau cu ei care au făcut femeile preoţi.” Noi trebuie să fim creştini şi să menţinem această rânduială. legătura completă. jertfelnică. bărbat şi femeie împerechindu-se în vitrină. vin atâtea griji. te iubeşte bărbatul cel mai mult. Şi de fapt . dar soţia rămâne lângă bărbat. Sfinţenie.

pe care l-am inclus şi în cartea „Ortodoxie şi Românism”. masonerie. şi statul românesc a fost înainte destul de creştin. Cred că merge prea departe când spune că într-un stat se uneşte divinul cu diabolicul. fără asta nu putem căci suntem într-o fază imperfectă. noi trebuie să susţinem ceea ce este creştin şi să punem în aplicare: creştinismul ortodox. Citiţi vă rog articolul ăsta „Cele două împărăţii” şi „Despre etica naţionalismului”. de forme aspre. un stat care să folosească şi forţa. nu intrase masoneria. Ca să se ajungă să se folosească cât mai puţin de metodele acestea aspre. v-am spus câte ceva aşa… Au consemnat Crina si Florian Palas / Veghea . statul trebuie să înainteze spre această stare dar nu poate ajunge acolo. cât mai creştin. căci noi înşine nu suntem la măsura aceasta. Dar trebuie să căutăm să avem statul cât mai creştin. De aceea Pavel spune: „supuneţi-vă stăpânirilor”. adică pe de o parte statul e menit să menţină o unitate în popor. Şi eu spun că nu. acum… sunt interese individuale. dar numai cât e strict necesar. se chema „Cele două împărăţii”: era un rus Vâşeslavţev care spunea că în stat se uneşte ceea ce dumnezeiesc cu ceea ce e diavolesc. şi atunci ne trebuie şi statul. Am scris în tinereţe un articol în „Gândirea”. Ei. nu mai eşti întreg… Treaba lor ce fac ceilalţi. Ei. ca nuiaua unui părinte. iar pe de alta se foloseşte de sabie. dar nu e ca Împărăţia Bisericii în care nu e nici un fel de folosire a forţei. statul este „supuneţi-vă stăpânirii” şi cred că trebuie militat pentru un stat creştin. ateism…câte şi mai câte… Trebuie să milităm pentru un stat creştin.unitate.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful