Instututul Mass Media

Universitatea Liberă Internaţională din Moldova

Victor Moraru (coord.)

Societatea şi comunicarea în tranziţie

C h i ş i n ă u, 2 0 0 8

CZU 32.019.5:659.3 (082) = 135.1 = 161.1 = 111 S 65 Seria “Starea mass media” (coordonator - prof. Victor Moraru) Colegiul de redacţie: dr. hab. Victor Moraru (preşedinte) dr. Alexandru Bohanţov conf. dr. Valentina Enachi conf. dr. Mihail Guzun conf. dr. Ludmila Lazăr dr. Ala Mindicanu dr. Gabriel-Liviu Voicu Victor Moraru (coord.). Societatea şi comunicarea în tranziţie. – Chişinău: ULIM, 2008. – 392 p. Recomandat pentru publicare de Consiliul Ştiinţific al Institutului Mass Media (proces verbal nr. 1 din 23 ianuarie 2008) şi Senatul Universităţii Libere Internaţionale din Moldova (proces verbal nr. 6 din 30 ianuarie 2008) Recenzent – conf. dr. Pantelimon Varzari, şeful Secţiei Politologie a Institutului de Filosofie, Sociologie şi Ştiinţe Politice al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova
DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAŢIONALE A CĂRŢII Societatea şi comunicarea în tranziţie / Inst. Mass Media, Univ. Liberă Internţională din Moldova; coord.: Victor Moraru; col. red.: Victor Moraru (preş.), Alexandru Bohanţov, Valentina Enachi [et al.]. – Ch.: ULIM, 2008. – 392 p. – (Seria “Starea Mass Media”) Bibliogr. la sfarşitul art. – 100 ex. ISBN 978-9975-934-58-9

32.019.5:659.3 (082) = 135.1 = 161.1 = 111 S 65 © IMM, 2008

Cuprins
Victor MORARU Puterea, mass-media şi constituirea spaţiului public Ion BUNDUCHI Mass-media în raport cu fenomenul libertăţii Mariana TACU Efectele mediatice asupra politicului Florin PALOŞAN Mass-media şi acţiunea persuasivă Victoria BULICANU Raportul „cenzură politică – cenzură economică” pentru presa moldovenească şi cea occidentală Gabriel VOICU Impactul politic al discursului televizat Boris PARFENTIEV Interesele publicului si politicile editoriale ale televiziunii publice Alexandru BOHANŢOV Arta dialogului TV din perspectivă comparativă Alexandru SOLCAN Elita politică din RSSM şi mass-media la etapele reformelor gorbacioviste (1985-1987) Serafim ISAC Radio „Unda liberă” ca expresie a iniţierii schimbărilor în sectorul audiovizual autohton Georgeta STEPANOV Producţiile mediatice de divertisment: între utilitate şi distracţie Dorel COSMA, Victor MORARU Mass-media: vocaţia dialogului 6 19 56 65

72 92

100 115

125

140

145 155

3

Dorel COSMA Interviul: reconsiderări şi abordări recente Lucia GROSU Colaborarea cu mass-media în contextul moldovenesc al pragmaticii relaţiilor publice Ala MÎNDÎCANU Internetul şi relaţiile publice: un început de drum (România, Rusia, Republica Moldova) Sergiu TEODOR Imaginea ţării din perspectiva actualităţii Mihai LESCU Comunicarea şi cartea Alexandru GRIBINCEA, Nicolae CANTAREAN Presa şi credinţa Mihail GUZUN Tranziţia şi criza de valori Ludmila LAZĂR Comunicarea interculturală în Republica Moldova: aspecte contextuale Valentina ENACHI Spaţii culturale şi imagini feminine: analiză comparată Inna NEGRESCU-BABUŞ Contactele dintre limbi. O ramură „nouă” în ştiinţa limbajului Tatiana SOCOLOV Capitalul social în contextul dezvoltării comunitare Lilia PLUGARU Impactul educaţiei asupra nivelului de venituri în societate Ioan BORDEAN Managementul firmei: tendinţe noi în recrutarea personalului

167

182

188 204 210 218 223

237 244

256 271

286

296

4

Iurie CARAMAN Tineretul – viitorul şi continuitatea generaţiilor umane Maria CIOCANU Liderii politici în viziunea tineretului studios Victor MOCANU, Ion MOCANU Problemele sociale ale implementării Sistemului asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală Tatiana SPĂTARU Publicitatea socială în percepţia managerilor mass-media Anatol ŢĂRANU Vandeea în Moldova: din istoria debutului conflictului transnistrean Marianna CULEVA Reperele conceptuale ale politicii externe a Rusiei

305 310

315

326

348 380

5

Victor MORARU

Puterea, mass-media şi constituirea spaţiului public
Devenirea unui sistem democratic al mass media, stimulat de libertatea expresiei şi informaţiei, edificarea democraţiei pluraliste şi afirmarea pluripartidismului, emergenţa societăţii civile, asigurarea dezbaterilor publice ale problemelor societăţii, - toate acestea – cu anumite tergiversări şi inerente lacune în realizarea practică – caracterizează transformările produse în spaţiul postcomunist, conturînd o realitate, distinctă în mod substanţial de cea de acum cîţiva ani şi, cu adevărat, complexă, permiţînd calificarea noului context politic ca al unui nou spaţiu public. “Nou”, pentru că marchează anularea definitivă a prezenţei monopoliste şi autoritare a partidului dominant în sfera publică, şi încă o dată “nou”, pentru că prin anumite caracteristici esenţiale, pe care le manifestă, tinde spre acel spaţiu public nou pe care-l confirmă experienţa occidentală [1]. În viziunea lui Jürghen Habermas, noţiunea de spaţiu public (sferă publică), se referă la procesul de devenire a comunităţii publice - Offentlichkeit, formate din persoane particulare reunite în public, care este contrapusă puterii publice, în primul rînd, puterii statului, nefiind antrenată în mod nemijlocit în exercitarea funcţiilor puterii. Într-o cuprinzătoare definiţie a lui Denis Reynie, spaţiul public desemnează “discutarea problemelor de interes public, discutare astfel organizată încît actorii ei sînt obligaţi să folosească armele argumentaţiei şi să se plaseze în perspectiva intereselor generale. Spaţiul public este “locul” participării politice, înţeleasă ca expresie a intereselor şi deliberării, al deciziilor şi al controlului puterii” [2] (de menţionat doar că în ceea ce priveşte conţinutul dezbaterilor, acesta nu se referă

6

numai la elementul strict politic, ci şi la cel de ordin cultural, cotidian etc. – V.M.). În fond, este vorba de aceeaşi piaţă, agora sau for (mai tîrziu – parlament) ca loc de întîlnire, de circulaţie şi de confruntare a informaţiei, a opiniilor şi a ideilor. Oportună apare, în acest context, această analogie extinsă cu piaţa, în accepţia liberală, după cum remarca C. Wright Mills: “Această idee a secolului al XVIII-lea cu privire la opinia publică echivalează cu ideea economică a pieţei libere. Pe de o parte, există piaţa, formată din antreprenori care concurează liber între ei; pe de altă parte, există publicul, format din cercuri unde se discută opinii diferite. După cum preţul este rezultatul negocierii anonime a indivizilor, care sînt trataţi cu acelaşi grad de importanţă, opinia publică este rezultatul gîndirii personale a fiecărui om care contribuie prin vocea sa la corul mare. Este evident că unii pot să influenţeze mai mult decît alţii asupra opiniei publice, dar nici un grup nu monopolizează discuţia şi nici nu determină de unul singur opiniile predominante” [3]. Spaţiul public devine, astfel, consubstanţial existenţei democraţiei, semnele distinctive ale căreia rezidă în expansiunea participării efective a cetăţenilor la dezbateri şi la luarea deciziilor. Tocmai ideea spaţiului public serveşte drept punct de reper pentru elaborarea unor conceptualizări ale democraţiei, cum ar fi teoria “democraţiei deliberative”, propusă de cercetătorul american James Bohman, care mizează pe dezvăluirea “deschisă” a problemelor societăţii şi pe elaborarea soluţiilor în vederea rezolvării acestora, în cadrul unor consultări generale. În definitiv, în aprecierea experţilor, spaţiul public este, metaforic, “o cutie de rezonanţă în stare să scoată antene puţin specifice, dar sensibile la scara societăţii în ansamblul său, repercutînd astfel asupra sistemului politic probleme care altfel nu şi-ar fi găsit soluţia în nici o altă parte” [4]. Întemeiată, conform viziunii habermasiene, pe “autonomia fiecărei conştiinţe individuale şi pe recunoaşterea reciprocă a acestei autonomii; pe utilizarea unor tehnici raţionale de argumentare pentru identificarea şi promovarea adevărului propriu”, dezbaterea şi, implicit, constituirea opiniei publice formează, astfel pivotul no-

7

precum şi al PDAM (alegerile din 1998) şi al PFD. destule exemple concrete. să obţină rangul de principiu de adoptare a deciziilor politice. În fond. În cazul inconsistenţei guvernării ori a lipsei soluţiilor oferite. PD. rolul exercitat de mass-media conferă o mai mare vizibilitate activităţii guvernative.întrucît mutaţia tehnicilor de comunicare afectează semnificativ relaţiile sociale şi natura acestui spaţiu. . respectiv. transformarea constantă a faptelor private şi a faptelor sociale în fapte publice se produce tocmai datorită existenţei mass-media. conceptul spaţiului public favorizează focalizarea atenţiei asupra dimensiunii comunicaţionale a mediului social. care apare în cadrul procesului de comunicare. cazul preşedinţiei lui Emil Constantinescu ori al PNŢCD în alegerile din anul 2000. în cadrul căruia forţa devine substituită prin înţelegere reciprocă (Habermas). atitudinea provenită din spaţiul public conduce la sancţionări grave din partea electoratului (există.acel “loc” deschis care-şi asumă un rol politic. Dezbaterea ajunge. aceasta devenind mult mai susceptibilă de a fi supusă presiunilor.între stat şi societate. cu ajutorul căreia puterea administrativă încearcă să dirijeze comunicarea politică”.ţiunii în cauză. şi tocmai ele constituie. prin discursul amplu şi permanent al diferitelor forţe sociale. o dată cu evoluţia societăţii şi. în această privinţă. Axat pe ideea procesului polifonic de formare a opiniei. PRCM (alegerile din 2001 în Republica Moldova). tocmai mass-media imprimă caracter public problemelor discutate. constituirea comunicaţională a puterii legitime. motivînd raţional deciziile majorităţii. 8 . a spaţiului public .instaurînd “o dialectică între singular şi colectiv” [5]. Habermas evidenţiază două ipostaze ale puterii: cea emergentă în procesul comunicării şi cea exercitată în mod administrativ: “În activitatea comunităţii politice se întîlnesc şi se încrucişează două procese contrare: pe de o parte. liberă de orice constrîngeri… pe de altă parte – o astfel de asigurare a legitimităţii prin intermediul sistemului politic. cel de mediere . În consecinţă. . prin urmare. în România.

mass-media constituind o sursă fundamentală a opiniei publice. datorită sporirii complexităţii problemelor abordate în cadrul discuţiilor publice. comunicarea politică este considerată “o condiţie a funcţionării spaţiului public extins” [6]. În cadrul unei 9 . mass media (jurnaliştii) şi opinia publică (exprimată prin intermediul sondajelor de opinie) . Extins. conjugă imperativele “identităţii mesajului şi a simultaneităţii receptării” şi construieşte astfel un nou liant social. Consemnînd caracteristicile acestui nou spaţiu public.Mass-media contribuie la organizarea socială a dezbaterilor şi amplifică dialogul social democratic. evidenţia specificul ei ca formă de circulare a ideilor.determină specificul spaţiului public actual. Dar. în al doilea rînd. pentru că este publicată. opinia este publică pentru că este împărtăşită. cu care se află într-o relaţie dinamică şi dialectică [8]. Încă Alexis de Tocqueville accentua în lucrarea sa “Despre democraţia în America” funcţia pe care anumite publicaţii o exercită în diferite sfere ale vieţii democratice în calitate de elemente structurale ale diverselor opţiuni politice care armonizează interesul particular şi cel general. totodată. în consens cu Dominique Wolton. “mediacraţii” ori “democraţii centrate pe mass media” [7]. Alain Touraine remarcă necesitatea revizuirii schemelor politice tradiţionale la examinarea acestuia şi arată. şi datorită expansiunii mijloacelor moderne de comunicare de masă. antrenării în viaţa politică a unui număr tot mai mare de cetăţeni. fapt care a permis calificarea societăţilor occidentale actuale drept “societăţi mediatice”. convertindu-se într-o condiţie esenţială a evoluţiei democratice: democratizarea societăţii trece prin democratizarea şi pluralizarea comunicării. În circumstanţele actuale. referindu-se la funcţiile presei. manifestate în diferite circumstanţe. publicată în anul 1901. creşterii rolului politicii în societatea contemporană. Tocmai aceşti trei actori – politicienii. că politicienii trebuie să se obişnuiască să împartă spaţiul public cu mijloacele de comunicare şi cu opinia publică. Conform unei păreri unanim acceptate. iar Gabriel Tarde în paginile lucrării sale “L’opinion et la foule”.

iar spaţiului public îi poate fi conferită calificarea de spaţiu public mediatic. cît şi statutul de protagonist al spaţiului public. prin diferenţa obiectivelor pe care le urmăresc. De notat. mass-media. Pe de o parte. legitimarea este de ordin ştiinţific şi tehnic. polemic al acestor discursuri în cadrul interacţiunii în spaţiul public (şi. deţinute de aceştia. Este evident. implicit. specificul comunicării politice produse) este explicat de autor prin poziţiile pe care se plasează în realitate. determinat atît de înclinarea mass- 10 . jurnaliştii. un spaţiu public fals. se plasează acum în interiorul agorei politice. acordată de actul electoral. de informare. în cazul sondajelor şi opiniei publice. că într-o astfel de reprezentare mass-media le revine un rol esenţial în configurarea şi funcţionarea unui spaţiu public multistructurat şi interactiv. ele pot crea. O atare abordare a spaţiului public oferă oportunitatea unei viziuni ajustate a societăţilor democratice actuale. de interpretare a realităţii. generează şi anumite pericole şi probleme. sistemul mediatic şi opinia publică. fiecare dintre actori. generînd procesul de comunicare politică şi fiind asigurată de ea. îndeplinindu-şi misiunea de mediere simbolică. marcate prin interacţiunea dintre actorii politici. Astfel. că această nouă situaţie. precum şi conţinuturile politice crescînde ale acestora). Conţinutul contradictoriu. Pe de altă parte. precum şi prin caracterul distinct al legitimităţii de a se exprima public asupra politicii. Wolton [9] dezvăluie consubstanţialitatea interacţiunii dintre actorii nominalizaţi care este determinată de circulaţia simultană a discursurilor acestora. D.analize pertinente a modelului propus. datorată statutului ascendent pe care şi-l asumă mass-media. legitimarea mass-media şi a jurnaliştilor este bazată pe dreptul de a deţine şi de a difuza informaţia (şi de a critica). mass-media creează un nou şi adevărat spaţiu public. Astfel. politicienii dispun de legitimare “reprezentativă”. în care mijloacele de comunicare obţin deopotrivă atît statutul de instrument al dialogului şi al dezbaterii publice între interesele sociale şi politice. de vizualizare a politicii (justificînd astfel utilizarea masivă şi intensă a mijloacelor de comunicare. în acelaşi timp.

constituie deocamdată o practică mai mult sporadică. cît şi de metehnele propriu-zise ale jurnalismului autohton. Totodată. intervenţia agresivă în viaţa privată. Socium-Moldova. servilismul în faţa puterii. Acestea se constituie drept elemente ce diminuează potenţialul mass media ca element constitutiv şi reconfortant al spaţiului public. realizarea lor revine doar cîtorva servicii şi centre care se activizează mai ales în perioadele campaniilor electorale (Opinia. sondajele de opinie în Republica Moldova. în mod esenţial. o importanţă de prim rang. simplismul în tratarea realităţii. făcută întregului ansamblu al populaţiei.). complicitatea în camuflarea informaţiei. De aceea. corporativismul. aplicarea paradigmei lui Wolton la realităţile moldave este posibilă doar ţinînd cont de situaţia concretă.media contemporane spre formele politicii-spectacol. printre care pot fi numite partizanatul politic. abia în stare incipientă. intransparenţa instituţiilor publice şi insensibilitatea la problemele cetăţeanului comun. Cea din urmă observaţie este. caracterizată de cercetători drept una în care ea reprezintă. precum şi faptul că sistemelor democratice moderne le este proprie “o vulnerabilitate bine definită a politicilor de masă în raport cu invitaţia de a se angaja în politică. Putem admite. Captes. jurnaliştii şi alegătorii”. între trei actori distincţi: oamenii politici. însăşi instituţionalizarea opiniei publice se află. factorul respectiv deţinînd. cu 11 . în condiţiile actuale. că “opinia publică” în Moldova se află la etapa. Pe de altă parte. reprezentînd opinia publică. de faptul că din cei trei protagonişti ai spaţiului public. cea mai mare parte a căreia a fost inactivă din punct de vedere istoric şi politic” [10]. mai întîi de toate. în Republica Moldova. mai oportună decît altele în contextul considerării constituirii spaţiului public în Republica Moldova. deopotrivă complex şi nesigur”.a. Civis ş. al luptei care se duce. vizaţi de autorul francez. rămînînd totuşi o noţiune vagă pe care fiecare dintre actorii politici o poate invoca drept principiu al legitimităţii. deocamdată. este real decalajul potenţial dintre modalităţile mediatice şi consonanţa şi capacităţile de percepţie ale audienţei. “produsul. astfel. poate.

în acest sens. şi profesioniştii mass media pe de altă parte. este dificil a vorbi despre acel spaţiu public “hipermediatizat”. este fenomenul calificat de Daniela Roventa-Frumuşani drept “supramediatizare a scenei politice” [15]. Ceea ce se produce însă cu adevărat în Republica Moldova în aceşti ani ai tranziţiei. Din moment ce în Republica Moldova. ca de altfel şi în alte ţări postcomuniste. ca şi în România. pe de o parte. pe instrumentalizarea mass media şi pe victimizarea receptorului) este pus în cauză în favoarea unui model cognitiv bazat pe capacitatea de 12 . generînd. b) modernizarea formelor de concepere a politicii şi a exercitării guvernării.societate “mediatică” ca despre un fapt împlinit. axată pe concurenţă şi competiţie pentru controlul conţinutului politic al canalelor mediatice [12]. transformările sistemului mediatic din Republica Moldova au fost esenţiale şi au avut semnificaţia primilor paşi pentru constituirea unui spaţiu public real. invocat de Ioan Drăgan [14]. de a fi contrazis de o realitate care rămîne insesizabilă sau cel puţin neclară” [11]. c) dinamica nouă a relaţiilor stabilite între politicieni. Dacă raportăm însă aceste transformări la caracteristicile unei “democraţii centrate în mass media”. în care “modelul propagandist (centrat pe atotputernicia emiţătorului. În condiţiile în care cercetătorii atestă situaţii complicate şi paradoxale în evoluţia mass media din Republica [13]. Oricum. cu toate semnele ce indică o oarecare apropriere a acestor trăsături şi de către sistemul mediatic moldovenesc. neîndoielnic.riscul. devine totuşi evident că nu putem vorbi deocamdată despre “Republica Moldova . înregistrate în sistemul mediatic al republicii. tendinţa mass-media spre o prezenţă cît mai pronunţată în spaţiul public. ilustrează. foarte limitat. un spaţiu informaţional supraîncărcat şi suprasaturat. Mai evoluată este situaţia cu mass-media în calitatea lor de mediatori şi actori ai spaţiului public. Elementele noi. aşa cum apar ele în conformitate cu exigenţele determinate de experţi: a) modernizarea mijloacelor de comunicare care transformă în mod radical formele comunicării sociale şi politice.

tipic pentru ţările postcomuniste. mass media şi-au putut realiza cu adevărat misiunea de mediere în cadrul sferei publice. medievistul Bronislaw Geremek. .scria în memorabilul său eseu “Pămîntul. apa şi virgulele” scriitorul Ion Druţă. o supapă a eliberării energiei latente a maselor. pictorul Barbel Bohley la Berlin. “A venit timpul să spunem lucrurilor pe nume”. de exemplu) ale viitoarei mişcări civice de masă. redactorul-şef catolic Tadeuş Mazowiecki. Primele manifestări ale atitudinii critice faţă de putere. Ea a fost opera intelectualilor: dramaturgul Vaclav Havel. semnate de grupuri de intelectuali. constituind. selecţionate într-un mod activ” [16]. cu apariţia şi consolidarea mişcării pentru democratizarea societăţii şi renaşterea naţională. un semnal al descătuşării. Spre deosebire de România însă. a scriitorilor din Republica Moldova în procesul de revendicare a principiilor politico-sociale noi. au determinat căderea vechilor guvernanţi. Prin aceasta şi alte lucrări publicate în aceşti ani. devenind un suport al schimbării. Publicarea în revista Nistru (1988. într-un fel.utilizare a mesajelor şi satisfacţiilor unui receptor devenit utilizator de produse politico-mediatice. Comentînd fenomenul. dirijorul Kurt Masur la Leipzig…” [17]. N 4) a articolului lui Valentin Mândâcanu “Veşmîntul fiinţei noastre” a marcat implicarea intelectualităţii. un recunoscut lider de opinie al primilor ani ai tranziţiei. în Republica Moldova acest proces s-a desfăşurat treptat. Dar politica revoluţiei nu a fost acţiunea nici a muncitorilor. culminate cu Marea Adunare Naţională. faţă de politica regimului (un element constitutiv al spaţiului public habermasian) în Republica Moldova se datorează intelectualităţii care a stat la originea apariţiei unor nuclee (cenaclul Mateevici. Timothy Ash nota: “Este cert. tocmai masele care au ieşit în stradă în toate ţările Europei de Est. mitingurile de solidaritate. în sprijinul ideilor noi. Druţă a tins să spună cuvinte ama- 13 . fiind sincronizat cu desfăşurarea în republică a primelor reforme “restructuriste”. a consemnat un reviriment spre o dezbatere democratică de idei şi o participare activă a cetăţenilor în viaţa publică. Apariţia unor scrisori. şi nici a ţăranilor.

Dar atmosfera social-psihologică generală determină schimbarea. Rezonanţa cuvintelor druţiene “Pămîntul. dar mai ales despre Istoria şi spiritualitatea poporului. metamorfoza mass-media – de la invective aduse mişcării de renaştere naţională. cei trei stîlpi pe care se ţine neamul” a fost de proporţii uluitoare. să le scape autorităţilor. este apariţia în paginile cotidianului Sovietskaia Moldavia (1989). care încearcă să mobilizeze presa de care dispun pentru a contracara acţiunile contestatare. publicat în Moldova Socialistă din 24 iulie 1988. Relevantă. fumdamentarea necesităţii luptei cu psihologia favoriţilor impostori ai timpului constituie conţinutul de bază al acestei lucrări memorabile. ca să ne referim doar la două exemple). în fond. în acest sens. a articolului de atitudine critică faţă de incapacitatea guvernanţilor de a pătrunde sensul evenimentelor de anvergură. care încep să manifeste o deschidere spre dialog. Evidenţierea rădăcinilor fenomenelor reprobabile ce trebuie extirpate. Ce se vorbeşte la întrunirile asociaţiilor neformale”. colaborator al CC. stimularea gîndului cu privire la imperativul schimbării. să dezvăluie adevărul generat de realităţile triste. publicat în oficiosul de limbă rusă Sovietskaia Moldavia. să completeze reprezentările cu privire la trecut.re. tratate ca “extremiste” (articolul maliţios al lui Valerii Efremov. în esenţă. Explozia sentimentelor provocate de reticenţele şi denaturările ce afectau istoria a caracterizat lucrările publicate în această perioadă de un alt lider de opinie. istoria şi limba sînt. în această perioadă de lansare a schimbărilor. spre prezentarea diferitelor opinii şi puncte de vedere. apoi tot mai pronunţată. dar necesare. mai întîi timidă. “Averse. a tonalităţii publicaţiilor. apărute cu o operativitate semnificativă) a condensat. Cuvintele “Adevărul ca aer al renaşterii” (titlul unei culegeri de publicistică. scriitorul Dumitru Matcovschi. semnat de Anatol Plugaru. Controlul sferei publice începe. publicaţie oficială a Comitetului Central al PCM. De acum înainte. reverse şi extremităţi. cel al lui Vitalie Atamanenco. de la acuzaţii grave adresate participanţilor 14 . despre pămîntul bîntuit de catastrofa ecologică. direcţia şi spiritul transformator al epocii noi care demara.

. la prima vedere. în aceeaşi ordine de idei. în corespundere cu modelele occidentale contemporane. de a dialoga. că se produce o extindere enormă a spaţiului public.în cadrul mitingurilor . favorizată de adoptarea Legii Presei prin care se stipula posibilitatea editării publicaţiilor fără o autorizare specială. înţeleasă ca întreprindere comercială. implicînd. În cazul unor astfel de evoluţii ce conturează creşterea audienţei. urmînd ca pe parcursul anilor să se manifeste o presă. s-a produs prin afirmarea presei de opinie. . “primatul normelor spectacolului şi ale reprezentării. Poate va fi posibil în viitor” [19].cu toate aspectele pozitive ce le comportă.editarea primelor numere ale acestei publicaţii a fost posibilă doar peste hotarele republicii. atît între ei. atît de adecvate spaţiului public emergent. să se impună tenhicile marketingului în comunicarea socială. un autor spaniol. Observăm însă că şi în cazul Republicii Moldova. inclusiv. afirmarea unei prese 15 . sporeşte posibilitatea cetăţenilor de a face schimb de opinii. dar acest lucru nu se produce.precum şi apariţia în iunie 1989 a buletinului informaţional “Deşteptarea” al Frontului Popular din Moldova) consfinţind definitiv demonopolizarea şi diversificarea sistemului mediatic. evoluţia sistemului mediatic . dar şi proliferarea unor conţinuturi noi. utile şi ar putea ajuta la evitarea aspectelor ce diminuează potenţialul mass-media ca element constitutiv şi reconfortant al spaţiului public. indiscutabil. după cum remarcă J. sprijinit de scriitorul Ion Druţă. cît şi cu instituţiile (teledemocraţia) prin intermediul diferitelor mijloace de comunicare.la colaborare. apariţia primelor publicaţii alternative (“Glasul”. Habermas în prefaţă la cea de-a şaptesprezecea ediţie în limba germană a cărţii sale “Spaţiul public”. marcate de senzaţionalism. arată. Avertizările. în detrimentul argumentării şi al expresiei” [18]. devine tot mai evidentă. “s-ar părea. şi că aşa numita “societate informaţională” presupune o amplificare a democraţiei şi a spaţiului public în proporţii inimaginabile. provenite dintr-o experienţă mai avansată şi mai verificată în timp sînt. Schimbarea peisajului mediatic. lansat în martie 1989 de un grup de iniţiativă de intelectuali moldoveni.

dar. Respectiv. găsirea unei justificări poate fi mai uşoară: de exemplu. a accentuat: “În lumea Europei Centrale şi de Est de după 1989. 16 . bazată pe dezvăluirea argumentelor.a. ar fi incorectă atît neglijarea contribuţiei aduse de mass-media din Republica Moldova la structurarea spaţiului public emergent. le argumentează.de vocaţie critică (“Timpul”. Este vorba. Cu toate acestea. au în conţinutul lor multe secvenţe superficiale. “Jurnal de Chişinău” ş. În definitiv. un spaţiu public consistent nu numai exteriorizează dispoziţiile şi opiniile forţelor care se manifestă în cadrul lui. este foarte importantă “calitatea” mass-media. în special.produce aceleaşi efecte diminuante asupra cărora avertizează cercetătorii. sporind astfel potenţialul influenţei comunicaţionale. nu putem să nu subscriem la părerea cercetătorului american Peter Gross care. în cazul unei societăţi în tranziţie. deficienţele democraţiei în devenire. în dezbaterea problemelor publice. de consolidarea unui astfel de sector al mass-media ca “jurnalismul de investigare”. Deşi. conform viziunii habermasiene. sugestiile şi recomandaţiile jurnalistuluicercetător” [20]. sfera publică este la fel de neorganizată ca şi celelalte sfere cu care ar trebui să fie corelată” [21]. O parte însemnată de materiale din paginile presei periodice. care pretind a se numi creaţii publicistice cu statutul jurnalismului de investigare. În general însă. unde lipsesc analiza profundă. cît şi subaprecierea rolului care i-a revenit şi-i va reveni şi în continuare în acest ansamblu complex de relaţii sociale. Analiza gradului de afirmare a acestei direcţii jurnalistice în Republica Moldova dezvăluie însă că “actuala calitate a jurnalismului de investigare (în varianta moldovenească) deocamdată lasă de dorit. viziunea analitică asupra problemei examinate. în studiul său consacrat evoluţiei presei în România postcomunistă. calificate drept “independente”) . antrenarea lor plenară.

). – Madrid: Editorial Universitas. (direct.Madrid: Fundesco. La democracia centrada en los medios // MunozAlonso A. Paradigme ale comunicării de masă. 26-28 mai 1994.p. cit.. 1995. – Madrid: Fondo de Cultura Economica. 28-46. 11.. Wright C. 5. William Cornhauser.pp.). La comunicacion politica: construccion de un modelo // Jean Marc Ferry (ed. El campo de la comunicacion politica. 7. Rospir J. – Iaşi: Polirom. cit. – Iaşi: Institutul European.: Victor Moraru.Bucureşti: Şansa. a. pratiques depuis vingt ans: IX Congres National. – Barcelona: Gedisa. 1999. – p. J. – Iaşi: Polirom. 17 . Op. 31. . . . 28. Cf.Referinţe: 1. 1992. Cf. Mobilizare cognitivă şi coordonare emoţională la distanţă // Dragan Ioan et al.: Mihai Coman. Nicolae Perpelea. – Lille: Societé française des sciences de l’information et communication. Mills. 13. 1996. 1988. Orizontul societăţii mediatice.: A Munoz Alonso. Toulouse. 9. 219. . 8. Swanson. 1973. 5. . . Construire l’espace social de notre liberté // Les sciences de l’information et de la communication. Cf. Ioan Drăgan. . Republica Moldova.: Manuel Nunez Encabo.Studiu. – Chişinău: CE USM.p. 278-279 4.: Isabelle Pailliart (coord. . Cf. 238.: David L. 433. Introducere în sistemul mass media. Approches. 1998. Op.p. El nuevo espacio publico.). cit. Dominique Wolton. . 2. 10.). . 146.). N 2. 3. anul 2001. Societé de masse et ordre democratique // Hermes. Dominique Wolton.: Jean Marc Ferry (ed. .p. .). Cf. Poderes politicos y poderes mediaticos // Fundesco-96. acteurs.p. Spaţiul public şi comunicarea. Bernard Lamizat.Rospir (direct. 1997. Op.p.p. Mass media între incertitudini şi aspiraţii. Spectacolul sondajelor. 6. La elite del poder. 10. 2002 ş.p. 161. 12. 14. La comunicacion politica: construccion de un modelo // Jean Marc Ferry (ed. Cf. Comunicacion politica.– Partea I. 1994. 2002. .pp.. Сf. Construcţia simbolică a cîmpului electoral.

93.p. Semiotică. 1998. Dumitru Coval. . . Ash Timothy Garton. 16. – Iaşi: Polirom. . Cf. 1990. 1999. . 18. cultură. 228. – Iaşi: Institutul European.p. Politica y comunicacion: conciencia civica. – Madrid: Los Libros de la Catarata. La prensa y el espacio publico // Fernando Del Val. – Chişinău: Universitatea de Stat din Moldova.: Roger Delbarre. 17. Jose Manuel Roca. Jose Manuel Roca. 31.p. 20. Jurnalism de investigaţie. . Daniela Roventa-Frumuşani.p. 100. – Paris: Gallimard. Peter Gross. 131. Colosul cu picioare de lut. 1999. Construcţia simbolică a cîmpului electoral. 21. Victor Moraru. N 12. 425. espacio publico y nacionalismo. Prefaţă // Dragan Ioan et al.p. societate.p. . Les medias est-allemands: reflets et acteurs de l’emergence d’un espace public en RDA // Le Reseau Global.15. 1980-1990. La chaudiere.p. Aspecte ale presei româneşti post-comuniste. 1998. 18 . 19. 1999. .10. Europe Centrale. Nicolas Pelissier. – Iaşi: Institutul European. 1999.

ar semnala finitudinea. Întotdeauna tendinţa umană a fost să confere acestui 19 . ca deziderat uman pe proiectul uman. Concepute ca produs. De fiecare dată. Iar acţiunea implică. indiferent cu ce semn valoric – „plus” sau „minus”. ca realizare a libertăţii. că finalul acţiunii este informaţia materializată (ca produs şi proces). Proiectul uman înseamnă progres individual şi progres social. să-şi găsească realizare în proiectul uman. ar continua la nesfârşit discuţiile. menită să constituie un mediu în care individul să se poată afirma ca fiinţă creatoare. decizii şi responsabilităţi pentru consecinţele acţiunii. pentru a nu rămâne valoare în sine. condiţionate de gradul de libertate al individului şi al societăţii. libertatea presupune acţiunea umană. după care acţiunea umană şi-ar epuiza motivaţia. astfel. scopuri. şi proiectul uman. şi libertatea. ca idee şi deziderat uman. trebuie să capete finalitate. concomitent. sinteză supusă şi ea devenirii. trebuie privite ca produs şi ca proces. De aceea. contraproductive şi inutile. încât putem afirma.Ion BUNDUCHI Mass-media în raport cu fenomenul libertăţii Libertatea. libertatea şi proiectul uman exprimă sinteza momentelor respective într-o anumită perioadă. În calitate de proces şi produs. despre libertatea absolută. la rândul său. la originea acţiunii este informaţia. opţiuni. Suprapunerea deplină a libertăţii. libertatea şi proiectul uman conţin gradualitate în devenire. procesualităţii. cunoaştere şi valorizare. Concepute ca proces. momente ale eliberării subiecţilor individuali şi sociali de constrângeri. Dacă produsul nu ar fi proces şi viceversa. Progresul individual şi progresul social se află în relaţie de interdependenţă şi au caracter evolutiv.

proiectul uman este realizat prin materializarea informaţiei de către individ şi societate. calitatea. individul şi societatea trebuie. însuşire a informaţiei. numai dacă ţinem în câmpul atenţiei permanente posesorul libertăţii. Astfel.calitatea proiectului uman este condiţionată de calitatea informaţiei valorizate. Potenţialul în cauză are tendinţe clare de creştere. în definitiv. ca proiectul uman. mai întâi. să dispună de libertate. acţiunile. deseori intră în contradicţie cu factorii de influenţă asupra purtătorilor ei (subiecţi individuali şi sociali) care le determină. Prin urmare. pentru moment. . posibilitatea verificării veridicităţii informaţiei. care presupune acces la informaţie. acţiunea propriu-zisă în temeiul informaţiei deţinute. Şi pentru că informaţia nu are valoare în sine. Interesul pentru relaţia dintre mass-media şi fenomenul libertăţii mai este 20 . motivate de potenţialul mass-mediei de a produce şi a distribui informaţie către individ şi societate. Relaţia dată capătă importanţă şi actualitate. astfel încât mass-media devine un factor tot mai influent. factorii de influenţă devin factori motivaţionali ai acţiunii umane. Beneficiile sunt condiţionate de trei factori majori: libertatea de a participa la actul „producerii” informaţiei. . Şi. prin valorizarea libertăţii. mai determinant al acţiunii umane. ea trebuie privită ca un produs al gândirii individuale şi colective de care să beneficieze individul şi societatea. inclusiv de libertatea accesului la informaţie.libertatea îşi găseşte valorizare în realizarea proiectului uman. suntem în drept să considerăm că valoarea acţiunii depinde de volumul.semn valoare pozitivă. să ia forma progresului individual şi social. însă. care oferă şansa opţiunii juste. care echivalează cu progresul individual şi social. însuşirea şi fructificarea informaţiei. pe care ni l-am propus să-l analizăm – relaţia dintre mass-media şi libertate. în procesul materializării. Precizările respective pot facilita înţelegerea fenomenului. Deci. generare de informaţie şi punerea informaţiei în circuit social. dacă la originea acţiunii stă informaţia. Tendinţa. putem preciza: .

după care survine un dezechilibru echivalent cu abuzul de libertate. Mecanismul. pe termen lung situaţia este în detrimentul ambelor părţi.individul şi mass-media. este o relaţie între mass-media şi libertatea individului. pe termen scurt situaţia este în favoarea părţii dominante. motivul fiind marcajul depăşit de o parte. Altfel spus. în procesul căreia se produce un transfer de libertate al acestuia către mass-media. care nu poate fi altfel percepută. percepţia legitimităţii lui iniţiale. în definitiv. Concluzia de moment ar fi: massmedia devine liberă în virtutea faptului că posesorul libertăţii îi deleagă parte din propria libertate pentru ca împreună. după distribuirea acesteia şi. Astfel stau lucrurile la modul teoretic. drept consecinţă. încât face dificilă. datorând propria libertate posesorului libertăţii. şi mai puţine la întrebarea: „De ce mass-media trebuie să fie liberă?”. cercetările în domeniu se referă mai mult la beneficiile de pe urma libertăţii mass-mediei. explorând realitatea. În opinia noastră. rămâne liberă atâta timp cât îşi onorează obligaţiunea şi îşi adjudecă responsabilitatea pentru modul în care sporeşte gradul libertăţii. după transferul libertăţii. La modul practic. ce conduce la îngustarea canalului comunicaţional (prin el trebuie să circule 21 . care trebuie. să conducă la progresul individual şi social. dacă nu imposibilă. situaţia poate evolua după două scenarii: a) cele două părţi exploatează inechitabil. şi mai puţin la izvorul şi legitimitatea libertăţii ei. disproporţionat valenţele libertăţii. permite a schimba optica asupra rolului. decât prin purtătorul. înţelegerea mecanismului prin care mass-media obţine libertatea. misiunii şi obligaţiunilor acesteia. aparent simplu.cauzat şi de faptul că. Altfel spus. în procesul evoluţiei capătă o asemenea complexitate. Mass-media interrelaţionează cu libertatea. apariţia a doi posesori ai libertăţii . lărgind „piaţa ideilor” să-şi sporească independentizarea sau gradul libertăţii. în majoritatea lor. beneficiarul şi generatorul ei – omul. în dependenţă de forţa de influenţă în şi pe perioada interacţiunii. părţile devin una dominantă şi alta dominată. există mai multe răspunsuri la întrebarea: „Pentru ce este necesară o mass-medie liberă?”. Mass-media.

astfel că rezultatul se precipită ca o nouă condiţie şi o nouă calitate a părţilor. Progresul istoric şi social echivalează atât cu progresul în conştientizarea libertăţii. la un alt nivel. Libertatea capătă semnificaţie şi valoare doar în contextul acţiunii umane. La baza oricărei cunoaşteri umane stă informaţia la care omul. care ar indica adeziunea sau adversiunea la efortul comun de înaintare a individului şi societăţii spre progres. după fiecare „ciclu tehnologic” încheiat. omul dobândeşte capacitatea de a se elibera de dominaţia constrângerilor externe şi interne. în definitiv. Creaţia îl determină să elaboreze proiecte. În procesul social-istoric. pe măsură ce progresează în cunoaştere. de progres.informaţie în ambele sensuri şi în egală măsură pentru a da naştere cunoaşterii reciproce şi. ca proces şi produs. se conectează. Omul nu este şi nu poate fi definitiv creat. o prelucrează. raportul dintre mass-media şi fenomenul libertăţii poate fi stabilit şi judecat printr-un sistem de criterii. să ia decizii. le afectează pe ambele. în ştiinţă şi creaţie. nivel. Iar finalitatea libertăţii. având acces. astfel că am putea privi la procesul dat ca la „o fabrică de libertate”. trebuie să se regăsească în progresul individual şi social. mai extins al libertăţii amândurora. produsul finit – gradul de libertate. implicit. în perioada interacţiunii. ca gradualitate şi procesualitate. canalul informaţional pierde din valenţele necesare declanşării unei noi calităţi şi condiţii a părţilor şi. Prin urmare. b) cele două părţi. cât şi cu cel în realizarea libertăţii. Deci. este văzut ca rezultatul interacţiunii a doi factori de bază: a) calitatea „materiei prime” (informaţia) şi b) capacitatea şi performanţa „utilajului” (individului) de a valorifica „materia primă”. unui alt grad al libertăţii părţilor). valorizează echitabil şi proporţionat valenţele libertăţii. să aleagă diverse căi de acţiune pentru a conferi sens propriei existenţe. de la care se deschid alte perspective de evoluţie. Produsul finit la capătul unui „ciclu tehnologic” ar trebui să impulsioneze declanşarea următorului 22 . informaţia fiind materie primă. forma supremă a căreia este creaţia. o transformă în cunoştinţe. Omul creează şi se creează.

dar şi utilitatea 23 . De la John Milton (primul militant pentru libertatea presei) încoace. poate şi are nevoia să verifice calitatea produsului. la rândul ei. pentru a beneficia de libertate. beneficiarul produsului ei informaţional. distanţă. Să reamintim. trebuie să fie responsabilă de valorizarea efectivă a valenţelor libertăţii. este că mass-media. este că responsabilitatea mass-media poate fi asigurată numai în situaţia în care individul. că mass-media ca idee materializată în subsistem al sistemului social a apărut. A doua teză. omul. mediată” . investeşte mass-media cu libertatea de a-şi exercita funcţia de furnizor neîngrădit de informaţii. Verificarea calităţii produsului. omul tot mai mult. de la şi către ambii agenţi. devine tot mai responsabil şi „furnizorul”. iau calitatea mediatorului. valenţele. îi scapă „producătorului. şi care informaţie poate fi influenţată şi verificată în egală măsură de ambii agenţi. este condiţionată de doi factori: a) voinţa şi acţiunea nearbitrară sau sporadică a controlorului şi b) distanţa la care este poziţionat furnizorul faţă de controlor. de funcţionarea ireproşabilă a „fabricii”. moment decisiv pentru calitatea produsului finit.ciclu. la rândul ei. mai târziu decât ideea de libertate. denumim relaţia în care între agenţii comunicării are loc un schimb continuu şi direct de informaţie. „Relaţie directă” între doi subiecţi. „cod”. tocmai acest moment al „ciclului tehnologic”. În cazul nostru – un fel de verificare a „materiei prime” la intrarea în „fabrică”. Deci. pe perioada cât este supravegheată. De la invenţia lui Johann Gutenberg şi până la apariţia Internetului. se pare. „Mediată” nu în sensul. „imagine” etc. conferă relaţiei dintre cei doi subiecţi una din două calităţi definitorii şi decisive pentru destinul libertăţii – „relaţie directă” sau „relaţie indirectă. Prima noastră teză. ori între un subiect şi un obiect. Dar. Pentru a-şi legitima existenţa. pe care vom încerca s-o argumentăm. Dar responsabilitatea îşi poate menţine calitatea. investeşte mass-media cu funcţia de principal furnizor al „materiei prime”. tot mai des. istoriceşte. care circulă în ambele sensuri. ori între un obiect şi alt obiect (agenţii ai comunicării). în care şi noţiunile „semn”. care.

Pentru ca să fie asigurată funcţionalitatea şi funcţionarea sistemului social. factorul timp se constituie în element coercitiv. Dar. în definitiv. înseamnă a analiza raporturile dintre mass-media şi om. cu tendinţa pronunţată şi permanentă a mass-mediei de a domina. La modul ideal. este omul. trebuie să-şi însuşească atâta libertate încât să nu afecteze libertatea celorlalte subsisteme. dar nu punem semnul egalităţii între gradele lor de influenţă. la începutul cunoaşterii stă informaţia. dat fiind că interacţionează şi influenţează toate subsistemele. ele fiind văzute de noi ca valori variabile. la rândul ei. Acestea se succedă. îl angajează pe om în procesul mai amplu şi mai complex al independentizării sale. rezultat care. Aceasta ar însemna că mass-media. Ca modalitate specific umană de însuşire informaţională a realităţii. a descoperi şi a stabili relaţia dintre mass-media şi libertate. mass-media a trebuit şi trebuie în continuare „să împrumute” din fenomenul libertăţii. dar şi coexistă. trebuie să confere condiţiei umane o nouă calitate sau. La acest moment se cer două precizări: a) utilizăm informaţia ca „materie primă” pentru lărgirea gradului de libertate şi b) mass-media. axiologic şi praxiologic. Prin urmare. influenţând celelalte subsisteme. unicul posesor. este. Prin cunoaştere omul se raportează la lume şi la sine. puncte de sprijin pentru dominarea realităţii externe. a finitudinii temporale a omului. dar şi să-l alimenteze. momentul gnoseologic al libertăţii reprezintă nu un simplu act. scopul libertăţii este omul. ca subsistem. reamintim. influenţată. Libertatea ca proces şi produs îşi structurează conţinutul în momentele: gnoseologic. să alimenteze cu informaţie întregul sistem social. Cunoaşterea oferă premise libertăţii. La nivelul subiectului individual.socială. mass-media. Şi posesorul libertăţii. Raporturile respective capătă semnificaţie doar în măsura în care determinăm şi analizăm rezultatul lor. să conducă la progresul individual şi social. dar şi conştientizarea relativităţii libertăţii. ci un proces care-l însoţeşte. la general vorbind. Cunoaşterea oferă punctul de plecare în ascensiunea spre libertate. etape- 24 . alimentându-se din „libertatea comună”.

Imagi- 25 .le cunoaşterii. Ce rol are mass-media în situaţia creată şi cum răspunde nevoii subiectului individual de progres în cunoaştere. dată fiind atractivitatea diferită a celor două acţiuni pentru valorizator (tot ce-i nou suscită interes mai mare. Deşi experienţa subiectului individual se acumulează şi dă continuitate experienţei subsistemului social din care face parte. subsistemul nu „achiziţionează” şi „graba” subiectului individual în cunoaştere şi valorizare a valenţelor libertăţii. şi al ridicării sale pe scara graduală a libertăţii. se întrepătrund două acţiuni: a) cunoaşterea unor noi zone ale lumii şi b) însuşirea cunoştinţelor dobândite de predecesori. nu mai este perceput atât de vădit ca element coercitiv care trebuie depăşit. subsistemul este lipsit de o motivaţie în plus de a evolua accelerat. La modul teoretic. de asemenea. perpetuându-şi existenţa şi modificându-şi experienţa în dependenţă de valorile percepute drept valabile pentru o perioadă sau alta. dimensiune care trebuie să-i ofere o imagine veridică asupra lumii. oponent natural al oricăror constrângeri. la general vorbind. fie că este perturbată. factorul timp capătă alte semnificaţii. iar sistemul rămâne. fie că lipseşte. al subsistemului social. Este factorul de influenţă cu un pronunţat potenţial motivaţional care-l poate determina pe subiectul individual. deci. nefiind strâmtorat de spaţiul temporal. În definitiv. să accelereze şi să eficientizeze procesul cunoaşterii. Putem presupune că acţiunii „a)” i se dă preferinţă. ca în cazul subiectului individual. În plan istoric. care reprezintă şi etape ale cuceririi libertăţii. este un proces în care. condiţionate obiectiv de durata vieţii. între aceste două acţiuni. chiar dacă nu este posibilă perceperea lui plenară fără însuşirea cunoştinţelor acumulate de generaţiile anterioare) şi gradul diferit de influenţă din exterior asupra valorizatorului. fiind limitate. La nivelul subiectului colectiv. trebuie să existe o coerenţă. subiecţii individuali „dispar”. La modul practic ea. Progresul în cunoaştere. progres ce-i condiţionează gradul de libertate? Răspunsul la întrebarea dată scoate în relief modul în care mass-media utilizează valenţele libertăţii sale pentru a acţiona asupra dimensiunii cognitive a personalităţii umane.

practic. deci. Timpul serveşte. Şansele ultimului de a interveni în oferta primului sunt minime. însă. ghidată de idealul libertăţii. nu şi pentru celelalte acţiuni. către subiectul individual. Prin urmare. preponderent unidirecţional. dacă timpul necesar pentru 26 . acumulează valoare mai mare pentru ofertant în detrimentul valorii pentru adresat. prelucrării produsului informaţional (activitate specific umană) devine invers proporţional cu volumul informaţiei. la sporirea gradului de libertate. Între aceste activităţi le vom semnala pe următoarele: . Subiecţii au tot mai puţine şanse să se împotrivească unei asemenea ofensive din partea mass-mediei. Este o sarcină uşoară pentru mass-media.nea veridică este oportună în perspectiva acţiunii conştiente şi raţionale.mass-media oferă un produs informaţional tot mai voluminos şi mai diversificat. astfel. timpul destinat însuşirii. tot mai des. Informaţia. care trebuie. privează subiecţii de latitudine (libertatea de a alege). ci şi de redistribuitor al informaţiei produse de alţii. incompatibile cu perceperea adecvată a fenomenului libertăţii ca produs şi proces cu o unică destinaţie . spaţiul temporal al beneficiarilor produsului (subiecţi individuali şi sociali) rămânând. există spaţii largi ocupate de activităţi ale mass-media. să conducă la progresul în cunoaştere şi. . Astfel.omul. Poziţia activă se resimte în procedeele (manipulatorii) utilizate pentru a-i determina pe subiecţi să accepte. cât şi a celui colectiv. în mod obiectiv. . ca o condiţie obiectivă a evoluţiei spre progres a societăţii. apare nu doar în calitatea de distribuitor al propriului produs.mass-media oferă produsul său informaţional. numai pentru acumularea informaţiei.mass-media adoptă o poziţie accentuat activă care. neschimbat. tot mai des.mass-media. oferta informaţională. practic. atât a subiectului individual. luând în calcul necesitatea obiectivă a omului de însuşire informaţională permanentă a realităţii în care trăieşte. . Pe acest segment. în definitiv. necondiţionat.

conform căreia şi-a ales anume ţinta respectivă de atac. situată în centrul unei pieţe mari. Iar organizaţia italiană „Brigăzile roşii”. excepţie făcând cazurile. când beneficiarul produsului informaţional este şi martorul evenimentului despre care i se comunică. la rândul său. ca acestea să devină (şi deveneau) noutatea de bază pentru ediţiile periodice duminicale. fapt ce oferea posibilitatea de a face poze de calitate pentru ziare şi reviste şi. pe care le scoate în evidenţă mass-media. se diminuează capacitatea massmediei de a produce informaţie mai multă şi. evidenţiază fenomenele nu în funcţie de importanţa lor reală pentru om. Cetăţenii consideră importante anume problemele. dominaţia unor tematici în spaţiul informaţional impune individului un tablou al lumii.mass-media neglijează tot mai persistent discernământul în formarea ofertei informaţionale. pentru că era o construcţie bine cunoscută. În consecinţă. de regulă. comitea acte de terorism în zile de sâmbătă. Altfel spus. de asemenea. În această ordine de idei este semnificativă declaraţia în judecată a teroristului Timothy McVeigh (cel care a aruncat în aer clădirea din oraşul american Oklahoma City). indiferent de importanţa lor reală.mass-media tot mai des face uz de potenţialul manipulativ al informaţiei şi. scad posibilităţile de acces a subiecţilor la un volum mai mare de informaţie. Mai mult. se diminuează posibilitatea de a verifica veridicitatea şi importanţa acestora. reliefează teme pe care în mod artificial le califică drept stringente. . „ascuns” în evenimentele pe care le reflectă. pe care cetăţenii le consideră importante. se lasă influenţată de respectivul potenţial. Este 27 . oferta informaţională creează un tablou distorsionat al realităţii. imagini bune pentru ştirile televizate. implicit. . Cercetătorii domeniului mijloacelor de informare în masă descoperă cu regularitate legătura directă între problemele reflectate de mass-media şi problemele.producerea informaţiei proprii este utilizat pentru redistribuirea informaţiei străine. în care prioritate au anume tematicile dominante. accentuează în mod vădit negativismul.

în spaţiul informaţional poate deveni foarte important. Mecanismul impunerii unui tablou anumit al lumii. În anii ”80 ai secolului trecut. Kara-Murza astfel: a deveni jertfă a terorismului constituie un pericol de o mie de ori mai mic. Haney.. prin inducerea unei percepţii corespunzătoare a realităţii. este cunoscut în teoria comunicării de masă ca efect de agendă (agenda setting). Cu alte cuvinte. dar ne e frică de terorişti. J. Mai mult chiar. etc. şi pe cale experimentală efectul direct al agendei asupra percepţiei realităţii. Iyengar. dacă este legată de transmiterea zilnică în prime time a ştirilor despre omoruri şi furturi. Şi răspunde: mai marii lumii nu sunt interesaţi de acest lucru. Impactul mass-mediei asupra beneficiarului în dependenţă de selectarea evenimentelor şi tematicii pentru oferta informaţională. Pfeffer consideră că astăzi. O politică dictatorială poate fi uşor impusă societăţii. McCombs şi Shaw.adevărat. constituie unul dintre izvoarele importante ale puterii (2). Baseheart. şi prin aceasta – a determina căror probleme să le fie dată prioritate. se întreabă cercetătorul.) au demonstrat şi pe cale teoretică. Mai mulţi cercetători (Norton Long. Tipton. impact obţinut prin direcţionarea atenţiei spre anumite probleme. că poate fi verificată veridicitatea. De ce nu ne temem să mergem cu automobilul. Dacă televiziunea ar demonstra jertfe ale accidentelor rutiere cu aceeaşi intensitate cu care demonstrează jertfe ale terorismului. doi psihologi americani au demonstrat pe cale experimentală că un eveniment lipsit de importanţă.Ray Funkhouser. ne-am teme de automobil pânâ la panică (1). capacitatea de a formula agenda mass-media. G. Peters. decât probabilitatea de a deveni jertfa unui accident rutier. Anual în Rusia îşi pierde viaţa un automobilist dintr-o mie. Westley etc. Kinder. nu şi importanţa evenimentului. prin mass-media informaţia se transformă în instrument al puterii cu tendinţa de a deveni element-cheie în dominaţia socială. şi 28 . Din cauza actelor de terorism îşi pierde viaţa o persoană dintr-un milion. este descris de către cercetătorul rus (şi pe exemplul Rusiei) S.

pe care o acordă massmedia evenimentului. De la 1963 (când a fost emisă opinia) încoace aparenta corectitudine (în respectarea libertăţii omului) 29 . astfel.viceversa. că devine posibilă separarea judecăţilor proprii de cele de la ecran. Sunt factori care erodează capacitatea individului de a creşte în cunoaştere şi. dar are un succes extraordinar în a spune cititorilor săi la ce să se gândească (5). Sorocenko recomandă două remedii. potenţialul de intervenţie extrem de redus al subiecţilor în procesul schimbului de informaţii îi constrâng în libertatea lor de a-şi alege propria cale gnoseologică. În toate activităţile defectuoase enumerate subiecţii au şanse minime de a interveni cu scopul de a-şi revendica dreptul inalienabil de a cunoaşte în temeiul dreptului primar la libertate. În calitate de protecţie psihologică împotriva „spălării creierilor”. Totul depinde de importanţa. S-ar părea. indiferent de importanţa reală a acestuia. în intenţia de a-i oferi mai mută informaţie. deci. emoţiilor. departe de ceea ce numim libertate. calitatea ofertei informaţionale şi. pentru a fi posibilă „refacerea” conştiinţei. La modul real însă. alegerea este dictată de informaţia ce-i determină acţiunea. Al doilea remediu: dacă aveţi nevoie de informaţie obiectivă – intraţi în biblioteca ştiinţifică (4). Primul: din când în când să fie neglijat televizorul timp de o săptămână-două. voinţei. După această perioadă spiritul de observaţie se acutizează. Să amintim aici opinia pe larg răspândită a lui B. care să-i sporească nivelul cunoaşterii. Cohen despre faptul. că presa nu are succes în cea mai mare parte a timpului în a spune oamenilor ce să gândească. Individului i se creează iluzia că face alegere liberă. Trecerea sub tăcere sau o informaţie redusă despre un eveniment major face ca acesta să fie perceput ca unul de mâna a doua sau a treia (3). survolează voit şi cu scop nobil spaţiul nesecurizat al libertăţii individului. mass-media. de a-şi spori independenţa şi libertatea. cercetătorul V. mai ales. dar. În asemenea situaţie. subiecţii sunt supuşi unor presiuni camuflate asupra intelectului. Astfel se nasc aparenţele. de fapt.

trebuie să-şi evalueze libertatea ca produs. lărgeşte sfera libertăţii dobândite în procesul activităţii umane. creşterea volumului de informaţie oferit de mass-media nu semnifică şi o extindere iminentă a opţiunilor individului în procesul cunoaşterii. încât „ce să gândească” devine a priori o cunoscută în ecuaţie. De fapt. Gradul de libertate proprie va însemna gradul de libertate recunoscut şi respectat pentru ceilalţi subiecţi sociali. dacă şi a suferit vre-o metamorfoză. cauzalităţii. fluxul in creştere al informaţiei la care are acces individul. individul poate aloca timp tot mai limitat pentru „ce să gândească”. ori fiind însuşită fragmentar. care nu fertilizează situaţia. mass-media. ratată fiind posibilitatea de odinioară. pentru a contribui la continuarea procesului de extindere a limitelor libertăţii proprii şi libertăţii celorlalţi subiecţi sociali.a mass-mediei (acolo unde este) de a nu spune individului ce să gândească. Frontiera cunoaşterii marchează nu mai mult decât o oprire momentană. inclusiv pentru mass-media. legităţii. consemnează o joncţiune a efectului „la ce” cu efectul „ce”. Altfel spus. sporeşte capacitatea de a alege între alternative în cunoştinţă de cauză. ci doar la ce să se gândească. se pare. de a însuşi critic. mass-media are şi trebuie să aibă nevoia de a-şi stabilii. de fiecare dată. Amploarea cu care este diversificată agenda şi repeziciunea cu care este schimbată agenda pune individul într-o dificultate tot mai mare de a alege „la ce să se gândească” şi „ce să gândească”. însă. Iminentă. ar trebui să conducă la o cunoaştere mai profundă a realităţii. Cunoaşterea mai profundă a necesităţii. neputând fi însuşită. libertatea nu se poate sprijini. atunci ea. informaţia nu-şi poate fructifica valenţele pentru a se transforma în cunoaşterea care stă la temelia atitudinii şi comportamentului. Individului i se propun atâtea „la ce să se gândească”. Aparent. cu certitudine. voit şi conştient informaţia obţinută. Acest lucru este egal valabil pentru toţi subiecţii sociali. rămâne necesitatea eradicării ignoranţei. Ea nu are limite. pe care. 30 . În acest sens. însă. şi pentru a confirma că procesualitatea cunoaşterii corespondează cu procesualitatea libertăţii. Astfel. În mod obiectiv. astfel că „la ce” devine „ce”. coordonatele în care activează şi gradul de libertate pe care l-a obţinut şi l-a valorizat.

sunt considerate demne de a fi preţuite. cel puţin. în ipostaza ei iniţială de mijloc de informare şi comunicare. când acestea. în particular. pe lângă momentul gnoseologic. şi de a-şi elabora independent proiecte de viaţă. care include în sine libertatea gândirii şi libertatea discuţiilor.Contribuţia mass-mediei la creşterea dimensiunii gnoseologice a individului devine ponderabilă şi semnificativă dacă respectă dreptul acestuia la libertatea cuvântului. nici problema. Libertatea. numită în teoria comunicării „decalajul cunoaşterii”. în mijloc de informare. Să precizăm la moment. Fiecărei valori îi corespund alte valori situate la 31 . Valoarea nu este atribut intrinsec al obiectelor (materiale sau ideale) şi nici atribut intrinsec al subiectului. răspund trebuinţelor sau aspiraţiilor lui. implică facultatea umană de opţiune axiologică. Mass-media însă. în care acţionează actualmente mass-media pe planul componentei gnoseologice a libertăţii omului. pe baza unor criterii socio-umane. cu tendinţe de limitare continuă. Prin urmare. Limita este prezentă atât în planul obţinerii informaţiei veridice. obţinerea informaţiei necesare creşterii în cunoaştere. luând forma unor obiecte substanţiale sau ideale. este limitată. cu pregnanţă. cât şi în cel al oferirii informaţiei proprii. Libertatea discuţiilor presupune un act comunicaţional bilateral. se transformă. Concluzia de moment este: modul. în care potenţialul de intervenţie al individului este limitat. Acest lucru are importanţă principială. procese. neglijând calitatea sa comunicaţională. nu soluţionează problema cunoaşterii. Valoarea este un mod specific de raportare preferenţială şi deziderativă a subiectului faţă de obiect. bidirecţional. de adeziune la anumite valori şi idealuri şi la promovarea acestora. sau. drept. al intervenţiei în procesul informaţional. în general. Realizarea libertăţii cuvântului prin intermediul mass-media este afectată de caracterul preponderent unidirecţional (cu tendinţe spre caracter cvasiunidirecţional) şi de modul în care se constituie conţinutul ofertei informaţionale. că valorile şi idealurile apar pentru fiecare subiect individual atunci. dat fiind că toate libertăţile individului decurg din capacitatea lui de a gândi de sinestătător.

Acceptarea informaţiei. Sistemul valoric în sine. sau demolat. Însuşirea valorilor generează atitudini şi comportamente. de asemenea. într-un sistem social. să-l respecte. ca factor decisiv al progresului social. dar omul trăieşte şi acţionează într-un mediu social. fie ca centrul societăţii. în mod pregnant. În opinia noastră. culturii şi libertăţii. dar şi recunoaşterea ei. Zdruncinat din temelie. Este cazul statelor ex-sovietice. informaţia ca marfă îndepărtează subiectul individual de dreptul la informaţie. 32 .ceilalţi poli axiologici. Opţiunea axiologică a omului este un act individual. de dreptul de a primi şi. dar este şi cazul statelor cu democraţii avansate. nu poate fi o reproducere fidelă. Dacă informaţia este marfă. în comun. ca tip de marfă. se transformă în „consumatori”. fie ca celula societăţii. trebuie să deţină ori să-şi constituie un sistem valoric comun. aceasta echivalând cu lipsa evoluţiei. în definitiv. Acceptarea calităţii individului de consumator. implică şi o atitudine ca faţă de consumator. Cercetătorii explică schimbarea de situaţie în sistemul valoric tradiţional prin faptul că informaţia – temelia cunoaşterii. cu ignorarea perfectibilităţii ca proces obiectiv. Evident. fapt ce creează permanenţa alternativelor şi posibilitatea opţiunilor. pe care. a răspândi informaţii. cultivă şi o atitudine ca faţă de o marfă. prin care familia este văzută. Sistemul social. este de aşteptat ca relaţiile cu ea să fie ajustate la cele clasice: producător-marfă-consumator. să-şi organizeze funcţionalitatea şi să-şi asigure evoluţia. inclusiv la nivelul Uniunii Europene. pentru ca să-şi perpetueze integritatea. iar utilizatorii sau beneficiarii informaţiei. sistemul valoric năruie integritatea sistemului social. Nu mai mult. nu are relevanţă. Există o similitudine cu optica. ca şi libertatea. la rândul său. unde sistemul valoric este supus unor mutaţii îngrijorătoare. capătă un alt statut – cel de marfă. Atitudinea faţă de centru (care este unul şi trebuie preţuit) devine una principial diferită de atitudinea ca faţă de celulă (care sunt multe şi nu-i neapărat să fie preţuite). El îşi manifestă valenţele doar în raport cu acţiunea umană. să-l reproducă şi să-l perfecţioneze. Mass-media se află în centrul acestor mutaţii. dinamitează coeziunea socială.

pentru care nu există suficiente motivaţii sau interes să-şi asume şi responsabilitatea individului X. Când individul X deleagă benevol (în realitate nu este un act benevol) individului Y dreptul propriu de a produce informaţie. diferite de produsul finit. Informaţia naşte informaţie. responsabilitatea delegându-i-o. Informaţia trebuie în mod iminent să aibă „coproducători”. care idei. Şi îi poziţionează în inspectativa consumatorului. situaţie. Deficienţa unei asemenea situaţii constă în limitarea spaţiului pentru schimbul reciproc de informaţii. concomitent. în virtutea naturii sale. Calitate firească. În definitiv. în care cineva produce. concomitent cu respectiva „delegare”. firii sale înzestrate cu facultatea de a însuşi. fie că cedează locul altora. Este recunoscută situaţia. volens-nolens. dar şi de a genera idei (informaţii). care nu mai sunt solicitate în noua situaţie creată. Informaţia este „produsă” din alte informaţii. Astfel se creează un larg spaţiu pentru abuzuri din partea individului Y. conform căreia producător al informaţiei nu mai este fiecare individ. din veridicitate. idei. În plus. Altfel ea pierde din semnificaţie. În aceasta rezidă universalitatea şi inepuizabilitatea ei. Producătorul mărfii poate monopoliza producerea. de calitatea sa firească şi de producător. din utilitate. îi deleagă şi parte din propria capacitate de a gândi şi. Astfel. îi îndepărtează pe subiecţi de responsabilitatea pentru calitatea ei. Voit ori ne-voit este acceptată viziunea. înstrâinat. foarte uşor devine sclavul informaţiei stră- 33 . parte din propria responsabilitate pentru consecinţele gândirii. Marfa este produsă din materii prime. iar cineva consumă. „consumatorul” este privat. limitarea pieţei de idei. fie că rezistă. dar neîndreptăţit.Informaţia este un produs specific al raţiunii umane. individul X „deconectează” procesul de gândire autonomă. marfă şi consumator. fără a îngrădi în mod reproşabil drepturile şi libertăţile celorlalţi. Dimpotrivă. concomitent. cu uşurinţă. producătorului. intrând în competiţie liberă şi loială. care în nici un fel nu poate conduce la extinderea spaţiului propriei libertăţi. atitudinea faţă de informaţie ca faţă de o marfă. Nimeni nu poate monopoliza informaţia sau producerea informaţiei. Piaţa mediatică lasă loc doar pentru producător.

până „consumatorul” informaţiei nu-şi va reîntoarce statutul legitim de „coproducător” al ei. egal predispus să influenţeze valorile sociale. Dacă valorile urmărite şi promovate de mass-media consună cu opţiunile axiologice ale individului şi echivalează. Prin „coproducător” înţelegem calitatea omului de a-şi propulsa neîngrădit şi necondiţionat (cu mici excepţii) gândurile şi ideile (informaţia) în „forjeria” comună a informaţiei cu circuit social. Ce valori însuşeşte mass-media. apar ca reprezentând o unitate a posibilului prin care se exprimă libertatea umană. Situaţia nu poate fi schimbată. în relaţiile care domină un sistem social. dar şi să se lase influenţat de acestea. dar şi percepţiei acesteia în ipostaza mărfii. în măsură mai mare ori mai mică (în dependenţă de măsura în care mesajul mass-mediei influenţează opţiunea obiectului influenţei) contribuie la erodarea valorilor tradiţionale. în definitiv. interacţionând cu sistemul social pe planul dimensiunii axiologice a libertăţii umane. în definitiv. Aceasta echivalează. valorile. la care îşi raportează existenţa proprie. ca subsistem social. din ce-şi edifică propriul sistem valoric şi ce valori promovează? Producătoare şi produse ale acţiunii umane. 34 . Pentru ca mass-media să fie într-o relaţie corectă cu fenomenul libertăţii (în momentul axiologic de realizare a conţinutului ei). atunci acţiunile ei. Prezenţa unui atare responsabil semnalează prezenţa abuzului. Invocarea viziunii asupra informaţiei ca marfă. dar reală. trebuie să reprezinte un sistem valoric. Iar responsabilului de acordarea accesului îi revine iminent şi responsabilitatea pentru măsura libertăţii cetăţeanului. şi relaţia ei cu libertatea. în general. raportate la calitatea societăţii. indică şi gradul de libertate al mass-mediei. şi măsura în care a valorizat libertatea. Măsura de acces la această „forjerie” echivalează cu măsura de libertate. însuşit unilateral şi ilegal de către acesta. prezenţa însăşi a unui atare responsabil fixează o anormalitate crasă. cu alteritate gnoseologică şi axiologică. este necesară pentru a facilita înţelegerea mecanismului prin care mass-media. cu progresul societăţii.ine. În esenţă.

datorită acestuia). care deja are loc în televiziunea de masă. induce integrarea tuturor tipurilor de informaţii într-o structură cognitivă comună. cu distracţii şi informaţie. industria distracţiilor etc.. de la cele elitare până la cele mai populare. Aceasta de la urmă reprezintă un aliaj al culturii tradiţionale şi mijloacelor electronice de comunicare. accesibilă şi de o cultură înaltă. structura socială/culturală... chiar la stadiul timpuriu al dezvoltării sale.. chiar a diferenţierii între mijloacele audiovizuale şi mijloacele scrise de informare în masă. religia. Toate manifestările culturii. instruirea.. care au timp şi bani pentru acces. M. Multimedia. chiar dacă sistemul este interactiv şi selectiv (în esenţă. Alegerea multimedia va fi limitată nu numai de oamenii. emisiunilor educative şi a celor gen show prin unul şi acelaşi mijloc constituie încă un pas spre contopirea conţinutului. ocrotirea sănătăţii. cu instruire şi propagandă. Acest lucru este cu atât mai important.prin purtătorii valorilor – subiecţii individuali şi sociali. cititorilor/ascultătorilor.. familia. şi de ţările cu potenţial suficient al pieţei. în rândul al doilea – o creştere a stratificării sociale între utilizatori. se pare. de la cele mai proaste până la cele mai bune. care conduce la segmentarea utilizatorilor/spectatorilor. care se caracterizează prin următoarele trăsături: în rândul întâi – o diferenţiere socială şi culturală amplă.. Castels descrie astfel caracteristica ei: ”Noile mijloace electronice nu se separă de culturile tradiţionale – ele le absorb. În sfârşit. cu cât mass-media contemporană influenţează toate sferele vieţii – economia. Recepţionarea ştirilor audiovizuale. menţin. cea mai importantă trăsătură a multimediei constă în faptul că ea cuprinde în sfera sa majoritatea tipurilor de expresie culturală în toată diversitatea lor.. posibil. transformate în cultură informaţională. Apariţia ei echivalează cu sfârşitul divizării. în rândul al treilea – comunicarea tuturor tipurilor de informaţii în unul şi acelaşi sistem.. decisive în utilizarea acţiunilor reciproce pentru binele fiecărui utilizator vor fi deosebirile culturale/educaţionale. se 35 .. Dovada omniprezenţei şi a forţei de penetrare a noului sistem comunicaţional se regăseşte în schimbările esenţiale ale culturii tradiţionale.

contopesc în universul acesta digital, care uneşte într-un gigantic şi istoric hipertext manifestările trecute, prezente şi viitoare ale gândirii comunicative. Procedând astfel, ele edifică un spaţiu nou simbolic. Ele fac realitatea noastră virtuală” (6). A.Toffler, unul dintre cei mai importanţi cercetători ai societăţii informaţionale – succesoarea societăţii postindustriale, a identificat cu multă exactitate trăsăturile de bază ale noii culturi: caracter imaginar, demasificat şi virtual. Aceste trăsături au devenit caracteristice culturii umane din motiv că principalul obiect al activităţii omului a devenit o asemenea noţiune acorporală, virtuală, cum este „informaţia”, dar care, cu toate acestea, conduce la acţiuni umane reale şi tangibile. Culturologul contemporan S.Lash afirmă că societatea a trecut la o percepţie principial nouă a culturii, ea întemeinduşi creaţia nu pe reprezentări discursive, ci pe cele imaginative. Întreaga etapă precedentă de formare a culturii s-a bazat pe următoarele principii: prioritatea cuvântului asupra imaginilor, abordare raţionalistă a creaţiei, accent pe aspecte formale, prioritatea conţinutului semantic, şi, drept consecinţă, prevalarea conştientului asupra inconştientului. În cultura modernă situaţia se prezintă astfel: vizualul prevalează asupra verbalului, formalul bate în retragere în faţa cotidianului, sunt respinse raţionalismul şi didacticitatea, problema de bază devine nu conţinutul semantic al culturii, ci sfera influenţei sale, inconştientul prevalează asupra conştientului, influenţa are loc prin derutarea consumatorului, prin stimularea necesităţii emoţionale în produsul dat al culturii. Drept exemplu autorul aduce presa – patriarhul mijloacelor de comunicare în masă. El observă tabloidizarea ei. Chiar şi cititorii de ziare nu doresc să citească materiale analitice lungi. Informaţia verbală trebuie să fie scurtă şi, concomitent, cu reprezentare vizuală şi influenţă nu asupra esenţei raţionale, ci a celei emoţionale a cititorului (7). Sunt concluzii dure, dar care reflectă o realitate, chiar dacă nu toţi doresc s-o accepte. În acest sens A. Mattelar indica asupra prăpăstiei ce se adânceşte între cei care apără valoarea netrecătoare a culturii şi cei care se pronunţă

36

pentru aplicarea necondiţionată a criteriului „de marfă” oricărui tip de producţie (8). Dar valul noilor realităţi, în care şi culturii i se aplică marcă comercială, nu poate fi stăvilit. Fluxul imens de informaţii îl determină pe individ să găsească reacţii adecvate situaţiei. Drept rezultat – noi parametri, cum ar fi, bunăoară, image-ul, de simplificare a volumului şi diversităţii informaţiei în tendinţa de a o însuşi. Invazia culturii de masă a cuprins şi mass-media, care, în faţa dilemei: sistem valoric sau informaţiemarfă, a făcut alegerea. Oricare institut social, inclusiv mass-media, este oportun atâta timp cât are utilitate socială. Prin urmare, dacă mass-media încetează să aibă valenţa respectivă, dispare ca necesitate, ca oportunitate socială. Mass-media nu a dispărut şi, cu siguranţă, nu va dispărea. Chiar dacă mass-mediei i s-au făcut concesii mari, societatea nu a găsit un mecanism (institut) mai eficient de punere a informaţiei în circuit social, a informaţiei vital necesare funcţionării societăţii. Problema însă nu ţine de apariţia sau dispariţia institutelor sociale, subsistemelor. Ea apare în zona eficienţei sociale a institutelor sociale, eficienţă, care are tangenţe directe cu libertatea ca produs şi ca proces. Mass-media, utilizând libertatea în beneficiul societăţii şi în beneficiul propriu, îşi poate cristaliza un şir de scopuri, funcţii, misiuni, principii, care să fie acceptate, recunoscute, dar şi aşteptate de societate. Astfel, mass-media, beneficiind de libertate, poate deveni una dintre cele mai importante instanţe ale educaţiei (prin educaţie sunt însuşite valori), dacă nu cea mai importantă. Ea poate contribui, în principal, la educaţia nonformală ce cuprinde totalitatea influenţelor educative derulate în afara şcolii sau prin intermediul unor activităţi opţionale ori facultative. Dar educaţia nonformală dintotdeauna a avut efecte formative, pentru că acţiunile din acest perimetru, caracterizate printr-o mare flexibilitate, vin în întâmpinarea diverselor interese ale individului. Mass-media poate deveni un mediu educogen, şi, de rând cu celelalte medii - familia, şcoala, biserica, instituţiile de cultură, îşi poate revendica responsabilitatea pentru modelarea de

37

comportamente si conştiinţe, dacă nu sunt în acord cu idealurile epocii. Dacă mass-media reprezintă instanţa mediatică menită, pe segmentul educaţional, să amplifice, să constituie sau să diversifice experienţele cognitive şi comportamentale ale indivizilor, ea trebuie să fie ghidată de stimulentul explicit educogen. Massmedia, făcând uz de libertate, trebuie să-şi demonstreze sistemul de valori, acceptat şi apreciat de sistemul social, care nu înseamnă, neapărat, regim politic. Devenită o componentă esenţială a lumii moderne, mass-media se manifestă în permanenţă ca actor social activ, influenţând şi chiar modelând celelalte subsisteme. În acest sens, universalitatea mass-media depăşeşte toate celelalte institute sociale. Este o realitate, apărută din conştientizarea, valorizarea şi realizarea libertăţii de către mass-media, dar care comportă în sine şi beneficii clare, şi pericole reale. Asupra unui pericol real indică cercetătorul Paul Kennedy: „Simplificarea” culturii americane, manifestată în atenţia prea mare acordată, întru satisfacerea cererii consumatorilor, popculturii, comics-urilor, sunetului tare, culorilor vii şi distracţiilor în detrimentul reflecţiilor serioase, este percepută ca o lovitură dată de către America sieşi. În medie, copilul american stă în faţa televizorului cinci mii de ore până a merge la şcoală, iar la absolvirea ei, cifra se apropie de douăzeci de mii. La răspândirea acestei culturi antiintelectuale, manifestată în continuare prin pasiunea pentru programe sportive şi „opere de săpun”, contribuie şi asemenea factori ca destrămarea familiei... Cu excepţia unor grupuri ale populaţiei, care acordă educaţiei o atenţie deosebită, copilul american mediu, cum se afirmă, însuşeşte sistemul de valori al industriei distracţiilor pentru mase, dar nicidecum orientările morale, care educă disciplina şi curiozitatea minţii, dorinţa de a studia” (9). Libertatea nu se reduce la cunoaştere şi la valorizare. Ea presupune şi momentul praxiologic, momentul realizării proiectului uman, perceput ca produs şi proces. Pentru a fi liber este insuficient să înţelegi realitatea în care trăieşti. Trebuie să acţionezi în

38

câmpul posibilităţilor pe care aceasta îl deschide. Relaţiile acţionale presupun atributul creativităţii. Prin urmare, subiectul se instituie ca agent în relaţiile sale cu lumea numai în măsura în care devine creator de realitate. Gradualitatea şi procesualitatea libertăţii se desprind din eficienţa oricărui tip de acţiune umană, indiferent dacă aceasta vizează planul relaţiei om-natură, om-sistem social, sau planul spiritual. Să mai precizăm că la nivelul fiecărui plan al libertăţii distingem diferenţe între libertate ca realitate şi libertate ca tendinţă, ca năzuinţă individuală ori colectivă perenă. În aceasta, de fapt, rezidă procesualitatea libertăţii. Nu vom analiza manifestarea libertăţii în toate planurile amintite. Ne vom îndrepta atenţia, mai ales, asupra planului relaţiei om-sistem social, relaţie, în care pătrunde mai pregnant, mai vizibil, mass-media, şi care este tot mai mult influenţată de aceasta. Anume în planul relaţiei om-sistem social libertatea implică o coordonată specifică, specificitatea manifestându-se prin momentele de stagnare sau de regres ce intervin pe fondul progresului în dobândirea libertăţii. Mobilitatea structurilor sociale poate fi dirijată de o manieră ce poate genera temporar involuţia libertăţii individuale şi colective. Obiectivitatea relaţiilor sociale (politice, economice, juridice etc.) are un caracter mai puţin pronunţat în comparaţie cu obiectivitatea naturală, dat fiind că la nivelul cauzalităţii şi legităţilor sociale interacţionează factori obiectivi cu factori subiectivi. Scopurile şi interesele umane influenţează legile sociale, care devin mai puţin implacabile faţă de legile naturii. Totuşi, legile sociale nu acţionează spontan, ci prin activitatea oamenilor. În activitatea lor, oamenii, la modul logic, ar trebui să facă opţiuni pentru cele mai convenabile necesităţi din multitudinea care există. Dar tocmai în acest moment decizional apare divergenţa de fond între opţiunea individuală şi cea colectivă. Integrarea individului în colectivitate, în societate, este o expresie a necesităţii şi nu a voinţei personale. De aceea idealul de libertate a individului nu corespunde cu idealul de libertate al colectivităţii. Integrarea socială are la origine scopuri şi necesităţii esenţiale, şi nu un ideal. Prin urmare, opţiunea va fi

39

convenabilă colectivităţii. Aşa se întâmplă că realizarea libertăţii în plan social este raportată la realizarea idealului de libertate. Şi cum idealul este imposibil de atins, orice ar realiza individul, îi mai rămâne loc pentru acţiune. În situaţia în care, din interese egoiste, încearcă să forţeze limitele libertăţii proprii, în mod iminent limitează libertatea altora. Realizarea condiţiei umane depinde de mediul pe care omul şi-l creează prin acţiune. Nefiind un dar oferit de vreo instanţă transcendentă, libertatea nu se aşteaptă spre a coborî în sfera umanului, ci se cucereşte în lupta cu noi şi cu ceea ce există în afara noastră. Accederea omului spre independentizare, spre libertate se realizează printr-un mediu propriu pe care şi-l creează şi îl perfecţionează în permanenţă, implicând şi cunoaştere, şi valorizare, şi acţiune. Ce mediu îşi creează omul sub influenţa mass-mediei? Este de netăgăduit fenomenul evadării masive din lumea reală în lumea virtuală, o lume a simbolurilor, căreia îi aparţine şi parte a căreia este şi informaţia. Am putea defini realitatea simbolică drept spaţiu al imaginaţiei umane, unde fenomenele lumii materiale apar în calitate de suplianţi speciali – semne şi simboluri, cu ajutorul cărora individul îşi organizează activitatea şi prin care interrelaţionează cu alţi indivizi şi cu mediul ambiant. Dar însăşi natura şi structura realităţii simbolice impun atenţie pentru frontiera până la care este creată lumea simbolică. Frontiera respectivă ar fi oportun să nu se întindă până la pierderea sentimentului de responsabilitate a individului. Vorba e că faţă de un simbol responsabilitatea îşi diminuează în mod obiectiv caracteristicile. Şi colectivul este simbol, şi legea, şi societatea. Responsabilitatea poate fi manifestată, în mod tangibil, faţă de ceva material, bunăoară, faţă de propria persoană. Dar individul este fiinţă socială, trăieşte în mediul unor colectivităţi (subiecţi sociali). Faţă de colectivitate, percepută ca simbol, responsabilitatea va avea parametri diminuaţi în comparaţie cu cea faţă de propria persoană. Prin urmare, valenţele responsabilităţii se află în funcţie de câţiva factori, inclusiv: a) capacitatea individului de a „decodifica”, de a transforma simbolul în ceva material şi tangi-

40

bil (de exemplu, „decodificarea” simbolului „colectiv” în „colegi de lucru”), faţă de care să-şi manifeste la modul real responsabilitatea şi b) distanţa dintre subiectul şi obiectul responsabilităţii. Cu cât distanţa este mai mare, cu atât responsabilitatea pierde din valenţe. Este vorba şi de proximitatea spaţială, şi de cea temporală. Acest lucru îl putem verifica, prin măsura percepţiei propriei responsabilităţi (ca fiinţe aparţinând speciei umane şi faptul ar trebui să ne facă responsabili) faţă de, să zicem, faptele vre-unui dictator din Africa, sau faţă de cruciaţi. Raportată la mass-media, situaţia în cauză aduce în actualitate problema responsabilităţii ziariştilor faţă de individ, ca obiect material, tangibil, şi faţă de societate, ca simbol, ca ceva imaterial şi intangibil. Partea pozitivă a lumii simbolice este că în ea nu există sistemul de tabu-uri, caracteristic spaţiului real, fizic, şi apare ca un laborator al fanteziei şi libertăţii gândirii. Tot ce-i imposibil, inaccesibil, sau limitat pentru individ în lumea materială, este posibil, accesibil şi nelimitat (în afară de oboseala mentală) în lumea simbolică. Într-un fel, rolul realităţii simbolice este eliberarea individului de dependenţa sa dictată de legile fizicii şi de condiţiile sociale şi materiale în care trăieşte. S-ar părea, că libertatea oferită de lumea simbolică sporeşte capacitatea creatoare a individului şi îl predispune mai mult la creaţie. Istoriceşte creaţia este rezultatul sporirii libertăţii şi autonomiei individului. În acest sens, creaţia are alte izvoare, decât rutina zilnică. S-ar putea spune, că actul creaţiei presupune concurenţa libertăţii individuale cu ordinea socială. A crea şi a utiliza rezultatul creaţiei înseamnă schimb de informaţie. La modul ideal, creaţia este informare liberă, de nimeni limitată (10). Ar fi o explicaţie a evadării individului din lumea, în care nu a beneficiat de informare liberă. Libertatea, la modul general, trebuie utilizată ca stimulent, catalizator al evoluţiei şi progresului umanităţii. Istoria demonstrează că societăţile care percep libertatea ca valoare, înaintează pe calea progresului şi, din contra, cele, pentru care ea este problemă – stagnează în dezvoltare. În definitiv, este vorba de optică

41

asupra libertăţii. Şi tocmai respectiva optică ia rolul elementului definitoriu în stabilirea vectorului evoluţiei unei societăţi şi determină comportamentul ei acţional. Cu siguranţă, evoluţia este influenţată de o multitudine de factori obiectivi, dar, mai ales, subiectivi (este vorba de acţiunea umană), cu direcţii de acţiune diverse, încât procesul de coagulare a unei viziuni comune (condiţia determinării vectorului comun), devine anevoios, de cele mai multe ori, dramatic, şi îndelungat. Progresul social este posibil din momentul în care apare o „greutate specifică”, o „masă critică” a libertăţii, percepută, vorbind în limbaj hegelian, ca necesitate conştientizată. Profunzimea definiţiei lui Hegel este demonstrată până la capăt de calitatea proiectului uman, realizat în două feluri: prin libertatea percepută ca necesitate şi prin libertatea percepută ca dar. Oricât ar fi darul de scump, dar e perceput numai ca dar, ca ceva întâmplător, ca iniţiativă străină, ca ceva lipsit de imanenţă. O asemenea percepţie a libertăţii impune şi o anumită atitudine faţă de libertate ca dar oferit, inclusiv, atitudine faţă de cel care a oferit darul. Anume în acest moment, se pare, apare seminţa sclaviei (privită nu neapărat ca regim politic şi epocă istorică), cu toate consecinţele ulterioare. Tradiţia face ca darurile să nu fie refuzate, deşi nu impune o anume utilizare a darurilor. Problema crucială, însă, este legitimitatea şi legalitatea celui care oferă drept dar libertatea, dar care libertate, aparţine în egală măsură, fiecărui om, încă de la naştere. Problemei respective îi sunt consacrate mai multe studii despre liderism, legitimitate şi legalitate, noi vom accentua, mai cu seamă, un singur aspect. Vom apela la tehnica reducţionismului şi vom privi societatea ca pe o sferă (sistem), în interiorul căreia există şi interacţionează o multitudine de instituţii sociale (subsiteme), oportune organizării şi asigurării vieţii şi activităţii cotidiene a subiecţilor (oamenilor). Luăm un model de societate democratică, acesta fiind astăzi caracteristic pentru faţa mapamondului. Tratăm democraţia ca regimul socio-politic în care cetăţenii, cărora le aparţine suveranitatea (dar şi libertatea, a priori), îşi deleagă periodic

42

Guvernanţii de prim nivel. Prin urmare. se soldează cu o înstrăinare a cetăţeanului de ceea ce-i aparţine – libertatea şi suveranitatea. rămâne. Legătura între cetăţeni şi cei numiţi în funcţii. prin intermediul celui ales. de nivel secund. la rândul lor. numesc guvernanţi de prim nivel. într-un fel. Înstrăinarea. În consecinţă. corupţie. legătura directă între cetăţeni şi aleşi. în mod 43 . cu care este investit oricare conducător numit şi nu ales. pentru a asigura funcţionalitatea mecanismului de management social. se produce un scurtcircuit care. în aceste puncte ale mecanismului managementului social. şi nu în faţa cetăţeanului. Procedura se repetă. responsabilitatea celui numit în funcţie va fi mai degrabă în faţa celui care l-a numit în funcţie. Astfel.unicul faţă de care au angajamente şi aleşii. dacă nu exclusive. Prin urmare. În definitiv. şi. nu ca o responsabilitate transferată de la cetăţeni către cel numit în funcţie. lasă loc pentru abuzuri. în care implicaţii sunt aleşii de diferit rang. la rândul ei. numesc alţi guvernanţi. se impune o reevaluare a mecanismului de management social. Reevaluarea ar trebui să vizeze. „maschează” adevăratul izvor al puterii. pentru a asigura actul guvernării. între cetăţeni şi aparatul de conducere apar verigi suplimentare care. până este constituit cunoscutul aparat de conducere. în perspectivă. sau prin realegere în funcţia electivă). pentru dăruitor şi nu pentru cetăţean . şi numiţii în funcţii. posibilitatea cetăţeanului de a interveni periodic în destinul celui ales (prin respingere. care să „întoarcă” cetăţeanului ceea ce îi aparţine legal şi legitim – libertatea.drepturile de a guverna unui anumit număr de semeni. „se şterge”. numiţii de diferit rang de către aleşii de diferit rang şi cetăţenii? Oricine numit în funcţie priveşte acţiunea ca pe un dar oferit de către cel ales şi nu ca pe o consecinţă logică a alegerii exprimate de cetăţeni. mai mult ori mai puţin sesizabilă. Aceştia. Întrebarea de moment: cum este percepută şi distribuită responsabilitatea (reversul libertăţii) în cadrul mecanismului. stagnare – pentru tot ce numim flagel social. Percepţia funcţiei ca un dar (şi ca recunoştinţă pentru cel care „oferă darul”) îl determină pe deţinătorul funcţiei să aibă obligaţiuni mai multe. până la urmă.

totuşi. Relaţia în cauză trebuie să elimine sau. iar lipsa de libertate a personalităţii echivala cu un exemplu de alienare a acesteia. Marcuse. încât să nu fie erodat potenţialul real de interacţiune directă. intervine şi se manifestă fenomenul înstrăinării de libertate a entităţii. Dacă libertatea aparţine în egală măsură fiecărui cetăţean. având la origine conflicte de normativitate. J. Feuerbach. interese. putem presupune că libertatea „migrează” în entităţile respective împreună cu purtătorii ei. Dacă cetăţeni liberi constituie entitatea mass-media. o golire de conţinut a umanului. tocmai din motiv că. în „Contractul social” milita pentru ca legile statului să exprime necesitatea socială obiectivă. Înstrăinarea prin etatism este un proces de diminuare a libertăţii individului prin dependenţa sa faţă de stat. şi se constituie în constrângere la realizarea libertăţii. mecanismele statale reprezentând constrângeri la realizarea condiţiei umane. dar să asigure şi drepturile cetăţenilor. Etatismul apare ca o imixtiune a statului în viaţa individului. încă la 1762. o dezumanizare. Strausse. Sartre. implicit. o viziune aproape comună asupra semnificaţiei conceptului de alienare: îndepărtarea omului de esenţa sa. deseori – ca acţiune a statului împotriva individului. atitudini.-J. Prin înstrăinare omul este supus unor constrângeri venite din alteritatea produselor acţiunilor proprii.Rousseau. cel puţin. Precizăm. Drept consecinţă. Heidegger etc). astfel. În realitate se întâmplă altfel. iar cetăţenii se unesc în multe şi diverse entităţi. ar trebui să rezulte o mass-media liberă. în anumite momente şi pe anumite segmente. ale colectivităţii. Nu urmărim analiza înstrăinării ca fenomen. idealuri etc.prioritar. Cel mai mare pericol pentru înstrăinare vine din partea statului. mai mult. degradează societatea civilă şi sunt suprimate drepturile şi libertăţile individului. 44 . relaţia subiectului individual cu subiecţii sociali (massmedia nu este excepţie). că minimizeze numărul verigilor intermediare între subiectul individual şi cel social. Pentru Hegel înstrăinarea era starea de sclavie a spiritului în formele sale obiectivate. scopuri. cercetat în profunzime de mari şi numeroşi gânditori (Hegel.

probabil. Hayek ş. ci are funcţionalitate. Dar legea devine funcţională în măsura. a prototipului presei). Pe anumite domenii. creează şi asigură condiţii de afirmare a libertăţii individuale şi colective. Viziunile asupra statului ca realizare a libertăţii. statul a extins monopolul destul de uşor. Acest fapt facilitează la maximum lărgirea monopolului. şi prin iniţiativa primară de apariţie a presei (de fapt. societatea civilă şi statul. Statul de drept. pentru că deţine monopolul puterii. extinderea lui peste tot unde la momentul concret istoric are posibilitatea s-o facă. ci în a crea şi asigura condiţii pentru o convieţuire normală prin respectarea drepturilor şi libertăţilor umane. a condus o mare parte a omenirii către experienţe dramatice (dictatura proletariatului. Dar acest spirit iluminist a fost abandonat. bunăoară). promotori ai ideii de libertate (Hobbes. Atestăm în cazul dat anumite similarităţi cu situaţiile. Montesquieu. Şi nu poate exista libertate acolo unde nu sunt legi. Şi alţi gânditori. mistificarea rolului statului în armonizarea scopului său general cu interesele particulare ale cetăţenilor. cu începere din secolul al XIX-lea. când un teritoriu 45 . opusă ideii democratice de separare a puterilor. Kant. reprezintă cel mai concludent mod de concretizare a suprimării libertăţii pe toate planurile. Legalitatea nu este temei pentru încălcarea libertăţii celor slabi de către cei puternici. în care principiul supremaţiei legii nu este unul declarat.să reprezinte cadrul afirmării libertăţii tuturor şi nu privilegiul unor indivizi. ci temeiul respectării drepturilor şi libertăţilor fiecăruia dintre membrii unei colectivităţi. iniţiativă. promovându-se. care a aparţinut statului. soldate cu demolarea libertăţii individuale şi colective. Faptul se explică.a. Unicitatea puterii în stat. A devenit o axiomă: statul. Starea permanentă de veghe a individului şi societăţii civile este absolut necesară. Locke. ideea subordonării societăţii faţă de stat. în orice ţară şi în orice regim tinde să domine. sau unde cineva stă de asupra legilor (11). inclusiv cel al mass-mediei. în care este supravegheată de trei actori sociali: individul.iar legalitatea .) vedeau rolul statului şi a legilor nu în a reprima sau constrânge. în orice epocă.

Opinia se sprijină pe adevărul axiomatic că libertatea individuală şi libertatea socială (colectivă) este non-sens fără responsabilitate. devenea proprietate (acelaşi monopol) a descoperitorului. dată fiind complexitatea şi gradualitatea relaţiilor sociale. o variabilă decât o constantă. căreia îi aparţine libertatea – omul. modul de acţiune al mass-media trebuie să fie ghidat de responsabilitate. Bineînţeles. este important să determinăm factorii ce afectează responsabilitatea relaţiilor umane. Dar cert rămâne un lucru: factorii de înstrăinare au. nu renunţă la ea benevol şi momentan. mai degrabă. fără a pune în pericol dezvoltarea firească a umanităţii. La nivel de sistem social este imposibilă realizarea acestui deziderat.geografic descoperit. Prin urmare. Statul nu este unicul factor de înstrăinare a libertăţii cetăţeanului. spre deosebire de ziar. în definitiv. Capătul procesului de distribuire nici nu se vede: cel care şi-a însuşit libertatea ca pe o avere. Fenomenul înstrăinării este complex şi neelucidat până la capăt. este. Situaţiile date. Responsabilitatea însă. libertate care a luat forma drepturilor. coexistă eficient. unde drepturile au fost cucerite. Diferenţa principială însă. atenţia trebuie concentrată asupra modului în care mass-media trebuie să acţioneze ca să se îndepărteze de zona concentrării potenţialului de înstrăinare a cetăţeanului de libertate. în care toţi subiecţii implicaţi în activităţi sociale interrelaţionează direct. însă. Dar înţelegerea respectivă a urmat numai după „distribuirea” libertăţii cetăţenilor. cel mai propice mediu este cel. o singură ţintă – cea. sau când o anume invenţie devine proprietate a inventatorului. nu peste tot şi nu în acelaşi timp. informaţia cu care operează ziarul nu poate avea proprietar. Dimpotrivă. şi mass-media se înscrie în rândul factorilor respectivi. nu dăruite. viaţa a avut o turnură benefică pentru toţi şi pentru fiecare. Prin urmare. nu poartă caracter ireversibil. fără mediatori sau verigi suplimentare. în care li- 46 . Vom încerca să stabilim respectivii factori. În opinia noastră. este gata la jertfe. Probabil. În anumite situaţii. Dar acolo. urmărind mediul în care aceste două valori – libertatea şi responsabilitatea. rezidă în faptul că. nu poate fi monopolizată.

putem spune şi libertatea acţiunii. capacitate sporită de însuşire a unui volum mai mare de informaţie într-o perioadă mai scurtă de timp. Comportamentul acţional este determinat de proiectul comun familial. de responsabilizare reciprocă. implică inevitabil şi responsabilitatea. capacitate sporită de urmărire a acţiunilor. Nici o activitate individuală sau. în mod obiectiv (nu există ca scop în sine). determinată de prezenţa unui cod (limbaj) comun. Lipsa acţiunii şi prezenţa iresponsabilităţii pereclitează funcţionalitatea entităţii şi este sancţionată. capacitate sporită de apariţie a consensului bazat pe recunoaşterea dreptului fiecărui membru al familiei şi al familiei în întregime la libertatea de acţiune. şi modul în care interacţionează în interior membrii acestei entităţi. cu mari potenţe distorsionale. deci. drept consecinţă. în familie. capacitatea sporită de intervenţie operativă în cazul apariţiei în circuit a informaţiei neveridice şi. dar şi facilitată. este condiţionată. cunoscut şi acceptat de fiecare subiect. Acţiunea. familia. şi pe asumarea responsabilităţii individuale şi 47 . de mai mulţi factori. de intervenţie în cazul devierilor şi. nu poate fi valorificată fără un circuit continuu al informaţiei către şi de la valorizator.bertatea şi responsabilitatea îşi diminuează valenţele. Reuşita proiectului. cu atât mai mult. Nota bene! Informaţia la acest nivel poate fi urmărită. tocmai din motivul prezenţei relaţiilor directe între subiecţii care „construiesc” proiectul familial. Aceasta implică distribuirea sarcinilor şi responsabilităţilor iminente atingerii obiectivului. adoptă un anumit comportament acţional. ca entitate limitată spaţial. în acest caz. există toate premisele urmăririi fluxului informaţional şi rezultatelor lui. De aceea. capacitatea sporită de „a filtra” informaţia care pătrunde din exterior şi a o accepta doar pe cea care „consună” cu informaţia din circuitul intern (şi cu modul individual de a-i percepe valenţele) şi cu necesitatea edificării proiectului familial. Altfel spus. inclusiv: capacitatea sporită de verificare a veridicităţii informaţiei din circuitul intern familial. verificată şi corelată cu acţiunile concrete care o succed. Pentru ca să fie funcţională. pentru exemplificare vom lua relaţiile ce domină o familie. colectivă.

există cele mai puţine pericole pentru apariţia fenomenului înstrăinării individului de libertate. posibil. ceea ce este mai important. Emitentul (care este şi receptor) şi receptorul (care este şi emitent) informaţiei fac schimb de informaţii. Înstrăinarea poate interveni (în familii problematice). dar. le influenţează. Relaţiile directe implică în mod iminent şi responsabilitate directă. tocmai graţie relaţiilor directe dintre subiecţi. mai multă cunoaştere. chiar dacă. la rândul său. În cazul în care actul comunicaţional este alterat de ceva. subiectul afectat de înstrăinare în interiorul familiei obţine mai multă informaţie. tocmai din motivul relaţiilor directe între subiecţi şi posibilitatea intervenţiei directe. dar pentru o perioadă temporală limitată. La acest nivel. au acumulat mai multă informaţie decât deţineau iniţial. la rândul ei. fapt ce facilitează comunicarea. Relaţiile sunt caracterizate de un circuit de informaţie omogenă. cu medicul. Dar familia nu poate exista separat de societate. îi sporeşte gradul libertăţii individuale. ce-l determină să-şi revendice condiţia umană. reciprocă. cu vecinii. la temelia căruia stă un sistem valoric sprijinit pe criterii socio-umane. şi-au sporit cunoştinţele. au posibilitatea verificării directe şi imediate a rezultatului comunicării. în acelaşi limbaj (cod).comune pentru destinul proiectului familial. acestui ceva i se caută depăşire. Ca institut social ea este influenţată de celelalte instituţii sociale şi. Familia are relaţii cu grădiniţa. La acest nivel. altfel spus. accelerează însuşirea mesajelor şi verificarea veridicităţii lor. libertatea fiecărui subiect este posibilă în măsura în care ea nu afectează libertatea celorlalţi subiecţi. în- 48 . acţiunea socială ca necesitate obiectivă. deci. care. pentru a putea continua/perpetua relaţia sau. Depăşirea scurtcircuitului din actul comunicaţional este posibilă şi operativă. Schimbul de informaţii dintre ei se face. interacţionînd. nu de la început. În timp. Pentru că toţi subiecţii. în acest spaţiu. condiţionat de gradul reciproc al responsabilităţii (fiecare act iresponsabil. cu şcoala. În familie fiecare este în văzul fiecăruia. comunică direct. în acest spaţiu social relativ limitat. au urcat la alt grad al libertăţii.

care. pentru moment. subiectul intră în alte entităţi. concomitent. implicit. cauzalitatea fenomenului rezidând în natura şi 49 . pentru perioada în care subiectul este în afara ei. drept consecinţă. Prin urmare. şi diminuarea responsabilităţii subiectului pentru familie.tr-o entitate mică. funcţionează având la bază circuitul informaţional. responsabilitatea directă şi reciprocă. de asemenea. nu era împărţită. Ceea ce rezultă. şi nici responsabilităţi. ceva prestabilit. Chiar dacă matematica nu este cea mai indicată pentru moment. responsabilitatea care. este restabilit operativ). vom observa. De cele mai multe ori. slăbirii sau dispariţiei relaţiei directe cu ea. cel puţin. nici ca pericol. Relaţiile directe sunt edificate între subiecţii din interiorul noii entităţi. Dar. Se diminuează tocmai datorită îndepărtării spaţiale şi temporale şi. nu este percepută nici ca favoare. în noua entitate subiectul trebuie să acţioneze liber. Aceasta este valabil şi pentru că fiecare om acţionează în baza cunoştinţelor pe care le are. Subiectul. că echilibrul necesar tuturor pentru a beneficia în egală măsură de libertate. până la acest moment. ea. migrează. fie că nu este percepută deloc. că responsabilitatea subiectului pentru familie se diminuează. se transferă din familie. ca o condiţie a acţiunii umane. nu îşi adjudecă pentru familia în cauză nici relaţii directe. chiar dacă încorporează un membru al unei familii. dar în măsura în care îşi asumă responsabilitatea pentru acţiune. care nu merită efort volitiv pentru acţiuni directe care să schimbe situaţia. este: îndepărtarea subiectului de o entitate este invers proporţională cu responsabilitatea lui pentru destinul acesteia. deşi se influenţează reciproc. influenţa dată este. atunci noua entitate. poate fi sancţionat imediat. trebuie să adopte un comportament acţional similar celui din familie. Concluzia. totuşi. în noua entitate. de regulă. e că relaţiile directe şi. decât cu familia. în noua pentru sine entitate. indiferent de măsura influenţei. Ieşit din entitatea familie. ci ca ceva ce există de la sine. fie slab percepută. Şi dacă relaţia directă dintre subiectul integrat în noua entitate şi familia sa slăbeşte ori dispare. provocând. astfel.

Raportat la familie. ca institut social. într-un mod persuasiv. confirmă importanţa pe care o au relaţiile directe. Cu cât mass-media se îndepărtează (inclusiv geografic) de cetăţean. unul dintre liderii mondiali în creare de imagine a realităţii. Drept exemplu poate servi reţeaua CNN. „construită” de un număr redus de oameni. nu fără motive. Produsul ei informaţional. când îşi conjugă gradul de libertate în acţiuni cu măsura adecvată de responsabilitate pentru consecinţele acţiunilor. posibilitatea reală de a interveni în procesul comunicaţional. deoarece nimeni nu poate verifica veridicitatea lui. îndepărtarea ei de cetăţean. când are o legătură directă cu mass-media şi. sesizată şi semnalată în plan global. Dar practica demonstrează că tipul dat de mass-media nu este profitabil. cu atât scad şansele acestuia de a interveni şi a face uz de valenţele libertăţii sale.caracterul direct sau indirect al relaţiilor dintre ei. CNN a fost supranumită. deci. şansele tind spre valoarea nulă. Cetăţeanul poate beneficia în mai mare măsură de dreptul legitim la libertatea cuvântului atunci. care nu poate fi contestat. a unui monopolist. individului i se oferă imaginea realităţii. poate fi exercitat în condiţiile mass-mediei comunitare. pe de o parte. E greu 50 . ajunge la legislatorii de toate nivelurile şi de pe toate continentele. cumpărat şi difuzat de către toate mass-mediile importante. Evenimentele iau forma şi conotaţia pe care le-o conferă marile companii mediatice. criza familiei ca institut social. Am putea adopta orice atitudine faţă de familie. dar nu putem contesta faptul că ea a fost şi rămâne pilonul şi centul societăţii doar atunci. spre care tinde şi responsabilitatea pentru cetăţean a monopolistului. „al şaisprezecelea membru al Consiliului de Securitate al ONU”. concentrarea mass-mediei. Astfel. În definitiv. Concluzia este integral valabilă şi pentru mass-media. mass-media oferă un tablou al lumii. în cea mai mare măsură. vizitarea părinţilor din când în când nu confirmă contrariul concluziei. pe de altă parte. faţă de trecutul şi prezentul ei. care deţin tehnologiile informaţionale. Dimpotrivă. Interesul economic a condiţionat. Acest drept. Când mass-media capătă proporţiile unui conglomerat. la guvernanţi şi la guvernaţi.

de presupus că posesorul legitim al libertăţii a delegat unui organism social funcţii şi atribuţii. mass-media să beneficieze de un grad mai înalt al libertăţii. s-ar părea. unica alternativă posibilă pentru ea ca să rămână în continuare ceea. care aparţine cetăţenilor. au acceptat ca presa. dimpotrivă. înseamnă a copia decrete străine. Să mai amintim că încă la 1787 el se pronunţa. iar poporul nu poate fi liber. să confere. Să precizăm că mass-media liberă. care insista ca în Constituţia americană să fie prevăzut dreptul cetăţenilor la libertatea cuvântului. prin dezvăluiri zgomotoase. care printre primele au conştientizat potenţialul enorm al libertăţii cuvântului şi libertăţii de exprimare. Fiecare cetăţean şi fiecare instituţie socială trebuie să se alimenteze din libertate şi trebuie să alimenteze libertatea. A decreta în mod artificial libertatea presei. poate fi viabilă şi poate aduce beneficii. mai degrabă. Cu siguranţă. Libertatea mass-mediei americane este considerată o consecinţă directă a primului amendament la Constituţia SUA. Statele. libertatea presei şi la întruniri publice. în situaţii dificile. este. la rândul ei. că fără un control din partea presei şi fără un flux neîngrădit al informaţiei. pe care să nu le poată controla. Prin urmare. Jefferson nu presupunea că presa şi-ar putea extinde controlul şi dincolo de treburile statului. Ar fi o înţelegere eronată a amendamentului. şi fără ezitare. Să ne amintim de Thomas Jefferson. Libertatea. să asigure libertăţii calitatea şi ipostaza de produs şi de proces. să beneficieze de libertate şi să genereze libertate. pentru ziare fără guvern şi nu viceversa. doar în situaţia în care de ea beneficiază uniform toate instituţiile sociale şi toţi cetăţenii. dacă l-am trata ca pe o 51 . de asemenea un drept. pentru ce s-a constituit ca subsistem social vital sistemului. Altfel spus. în nenumărate rânduri l-a pus. Şi nu pentru că presa l-ar fi favorizat. ca valoare. este să nu se poziţioneze de-asupra libertăţii posesorului legitim al acesteia. autorul principal al Declaraţiei de independenţă a SUA. în ţară stagnează spiritul creativ al oamenilor. Dar Jefferson conştientiza adevărul.

în care o instituţie socială îşi însuşeşte mai multă libertate decât celelalte. Mass-media operează cu informaţie. de calitate ale mass-mediei contemporane. În situaţia. de credibilitate. Mass-media care a conştientizat această putere. dă semne de comportament similar puterilor în stat. În opinia noastră. care semnalează abuzuri. se pare. când asigură libertatea de informare şi când asigură accesul liber la informaţie al publicului. pentru că adevărul. Dar.prezenţa spaţiului public. Mass-media îşi îndeplineşte rolurile prin mijloacele specifice de care dispune: căutarea. denumită şi „epoci de aur” ale mass-mediei. Ziariştii nu doar din Statele Unite. cel de educator al societăţii libere şi cel de luptător pentru o societate liberă. Nota bene! Gradul de libertate al mass-mediei este mai înalt în raport cu statul.distribuire neproporţionată a libertăţii în favoarea mass-mediei. promovarea şi apărarea adevărului. 52 . ziariştii. din perspectiva teoriei liberale. Nicidecum în raport cu cetăţeanul. comunicarea. sesizate clar încă în prima jumătate a secolului trecut şi care nu au fost depăşite până în prezent. Cât timp mass-media nu conştientizează puterea pe care o deţine. însăşi mass-media. corelat coerent cu criteriile valorice socio-umane. mai exact. Fructificarea sistemului de valori solicită mass-mediei să joace roluri sociale. În definitiv. în principal. în aceasta îşi au rădăcinile multiplele probleme de imagine. care stă la temelia societăţilor democratice moderne. de multe ori înţeleg altfel lucrurile. Aceasta impune mass-mediei să asigure: . este uşor atrasă în tabăra celorlalte puteri din stat. poate fi stabilit în confruntarea liberă a ideilor şi opiniilor. Probleme. Informaţia înseamnă influenţă. concurenţial pentru ideile şi opiniile existente asupra tuturor chestiunilor de interes social. Acest fapt imprimă mass-mediei atribute definitorii. dar şi obligatorii. Normalitatea situaţiei. şi anume: când asigură dreptul publicului la informare. este vorba de percepţia libertăţii de către mass-media. intervine în mod iminent un dezechilibru. Influenţa echivalează cu puterea. este sesizată în perioadele în care massmedia îşi demonstrează sistemul de valori.

viabilitatea şi valabilitatea drepturilor omului la informaţie. Şi dacă mass-media ocupă locul principalului furnizor de informaţie. în spaţiul respectiv. .libertatea trebuie privită ca produs şi ca proces al dezvoltării individului şi societăţii. în mediul social pe aripile informaţiei. şi toate planurile de manifestare a libertăţii în relaţiile omului cu lumea interioară şi cea exterioară. la libera exprimare. praxiologic. Libertatea trebuie privită ca o obligaţiune pentru massmedia. doreşte sau nu doreşte să facă uz. nu cunoaşte şi nu va cunoaşte alternative. Concluzii: . putem afirma cu suficientă certitudine: libertatea subiectului individual şi colectiv capătă dimensiuni. Această concluzie survine în urma circumstanţelor. .accesul neîngrădit al publicului la ideile şi opiniile din spaţiul concurenţial. fără a le distorsiona prin interpretări arbitrare şi subiective. mai ales. de care poate sau nu poate. În acest sens.libertatea capătă valenţe doar în raport cu condiţia unicului ei posesor legitim – omul. de calitatea informaţiei pe care o obţine. De aceea. în mod dezinteresat. 53 . cel puţin. prin acces liber. a ideilor şi opiniilor. .valorizarea libertăţii trebuie să conducă la progresul social. Informaţia străbate toate momentele structurale ale conţinutului libertăţii umane – gnoseologic. Pe contul mass-mediei rămâne asigurarea celei mai semnificative părţi a dreptului cetăţeanului la libertatea cuvântului. în perspectiva vizibilă. Situaţia actuală nu se va modifica. axiologic. dacă acestea nu sunt himere. Libertatea a pogorât în spaţiul uman.prezenţa.. În acest context. atunci acesta devine iminent şi locul principalului răspunzător pentru calitatea gradualităţii şi procesualităţii libertăţii. libertatea pentru mass-media nu mai înseamnă un drept. în care dreptul universal al cetăţeanului la informaţie nu poate în prezent să fie respectat plenar fără concursul mass-mediei. caracteristici şi realizare în dependenţă de cantitatea şi.

Энциклопедия методов пропаганды: как нас обрабатывают СМИ. . Urry J.responsabilitatea poate fi amplificată în situaţia revigorării segmentului comunitar al mass-mediei. 54 . are nu dreptul.Cambridge: Polity press.. 7. . 1987. .Cambridge. ci obligaţiunea să fie liberă. Iyengar S.Iaşi: Polirom. MA: Ballinger. 4..php4?st=1108501680. Perspective asupra teoriilor comunicării de masă. политики и реклама // http://www.centrasia. The end of organized capitalism. Lash S. .raportul dintre subiecţii sociali şi libertatea care aparţine subiectului individual nu trebuie să conducă la înstrăinarea acestuia de libertate. Кара-Мурза С. pe care o influenţează în toate planurile şi pe toate dimensiunile. ghidată mai ales de motive economice. . 6. Fiduciarizarea libertăţii poate aluneca spre cvasifiduciarizare. 2000. Сороченко В. 238. Tankard. Referinţe 1. Кастельс М. общество и культура. Pfeffer J. 1987. p. . 2004. 3. Kinder D... 5. faptul prezentând pericole pentru deteriorarea libertăţii ambelor părţi.pentru ca mass-media să contribuie efectiv la sporirea gradului de libertate a personalităţii umane. 1981. Power in organizations. şi-a diminuat responsabilitatea faţă de cetăţean. atunci libertatea capătă caracter preponderent fiduciar.mass-media poate să-şi îndeplinească rolul social numai în măsura în care asigură realmente dreptul cetăţeanului la libertatea cuvântului.М. Jr. .mass-media. News that matters.dacă libertatea mass-mediei nu se materializează în sporirea libertăţii individuale şi sociale. 2. . Манипуляция сознанием. pp. . Информационная эпоха: экономика. James W. 349-351.Chicago: University of Chicago Press. – Киев: Орияны. Severin. R. 2000. .ru/newsA. Apud Werner J.

index. На разные голоса // Курьер ЮНЕСКО.-Ж. Об общественном договоре.8.html). . 10. 1997.М. Маттелар А. 11.ru/ journal/20/rechizki20.17-19. Руссо Ж. Кеннеди П. 362. Вступая в двадцать первый век.P. . .С.Апрель. 55 .М. 1995. 1969. .. Речицкий В. или принципы политического права / Трактаты.. Открытость информации как универсальное требование // http://www.org. . 9.: Наука.

caracteristică nemijlocită a efectelor ţine de: 56 . actului de comunicare [3]. Studierea. a mijloacelor de comunicare de masă a permis generarea unui concept multifuncţional. preocupaţi de descifrarea cît mai exactă a naturii. produse de mass media asupra politicului se explică atât prin influenţa directă a conţinutului. Astfel. în mod strict. particularităţilor funcţionării şi a efectelor induse de această interacţiune.Mariana TACU Efectele mediatice asupra politicului Existenţa unei relaţii evidente între activitatea mass media şi acţiunea politică stimulează antrenarea specialiştilor aparţinând diferitelor arii de cercetare. pe când orientarea lor la unele reprezentări înguste poate genera o fluctuaţie totală a statu-quo-ului politic şi social [2]. în special. mass-media pot contribui la menţinerea echilibrului. în baza unui efort interdisciplinar. Majoritatea efectelor sunt legate. se poate vorbi despre dimensiunea temporală a efectului. care demonstrează rolul important al mass media în societate ca instrument ce dispune de un potenţial. efectul mass media reprezintă ansamblul de procese şi consecinţe produse de receptarea mesajelor. corelat fenomenului schimbării. efectul mass media este constituit din toate modificările la nivel individual. fiind raportate la interesele general politice. de capacităţile fizice ale consumatorului media. În alte situaţii.sistem politic . Conform unor interpretări pe larg acceptate. capabil să influenţeze asupra stabilităţii [1].opinie publică. cât şi prin manifestarea relaţiei: sistem mediatic . În viziunea cercetătorului Gerhard Maletzke. Respectiv. Efectele. social şi politic care sunt provocate de mijloacele de comunicare de masă prin tipul lor de mesaje. acestea fiind atribuite.

suficient de bine orientate din punct de vedere politic [5]. Lazarsfeld. în funcţie de caracterul mesajului. SUA. cu estimarea impactului acestuia. au evidenţiat faptul că receptarea mesajelor politice depinde de orientarea sau predispoziţia alegătorilor. în special. Selectivitatea de facto. complexitatea cărora este determinată de relaţia strînsă dintre efectele şi macroefectele mediatice: 1. capabile să configureze orientarea politică a indivizilor. care acceptă pentru fiecare individ limitele biologice proprii de prelucrare a informaţiei. este efectuată la nivelul subconştientului. bazată pe nişte criterii proprii. Cercetarea publicului receptor. Cercetările privind receptarea mesajelor se încadrează în două direcţii: 1. B. De obicei. raza de acţiune mediatică şi segmentul din totalitatea publicului care reprezintă grupul vizat de un anumit mesaj. b) natura efectului. studiile desfăşurate de către cercetătorii P. conform predispoziţiilor. Cercetarea acţiunii mediatice. din 1948 [4]. Selectivitatea motivată. privind alegerile din Ohio. c) durata şi intenţionalitatea acestuia. Aprofundările ulterioare au demonstrat că există două tipuri de selectivitate. la nivel de grup sau la nivelul întregii societaţi. Berelson şi H. 2. 57 . Totodată. selectarea mesajelor. Multiplele interpretări ale efectelor mass media asupra politicului sunt generate de conceptele şi structurile analitice ale acestora: • efectul de accelerare. care este o selecţie conştientă. categorie ce reflectă.a) persoana asupra căreia se exercită efectul (ţinta). determinat de accelerarea desfăşurării evenimentelor politice. Efectele pot fi urmarite la nivel individual. modul în care a fost receptat. Gaudet. 2. care ilustrează tendinţa publicului de a selecta informaţia cu caracter politic.

influenţa sporită a unui mijloc de comunicare asupra politicului. în aceeaşi proporţie în care oamenii îi acordă încrederea. provenită fie din creditul de care beneficiază. axate pe examinarea efectelor pe termen scurt [7]. în funcţie de raporturile dintre mass-media – politic şi opinie publică.agenda mediatică”. teoria spiralei tăcerii şi teoria prăpastiei cognitive (cunoaşterii diferenţiale). mass-media impune subiectele asupra cărora are de reflectat. datorate anumitor circumstanţe de desfăşurare a procesului comunicaţional. marcate de similaritate. Cercetarările. Astfel. în general. • efectul de deversare. apar cîteva variante de agendare: .. în cadrul publicului său. Cele mai importante dintre acestea sunt elucidate de teoriile care vizează macroefectele mediatice: teoria agenda-setting.agenda publică”. adesea. în conformitate cu teoria agendarii. transformarea sau crearea de imagini. care se bazează pe un ansamblu de tehnici ce permit încadrarea. relevant în cazul scurgerii de informaţie către alţi receptori decît publicul ţintă [5]. Astfel. de puterea evocatoare a imaginii.• efectul de reciprocitate. întreprinse pînă în anii ‘70 ai secolului trecut asupra efectelor atitudinale şi comportamentale ale audienţei. publicul dă impor- 58 . prezentate sub forme variate şi la ore diferite ale zilei [6].. au demonstrat că natura redusă a acestora nu influenţează planul cunoaşterii: chiar dacă nu obligă individul să gîndească într-un anumit fel. Prezenţa efectului de realitate se face marcată de către un mecanism prin mijlocirea căruia creşte impactul sau influenţa unui organism de informare. Efectul de somnolenţă este produs de influenţa unui emiţător de mesaje. . Sunt cunoscute şi alte tipuri de efecte. stimulată. Literatura de specialitate evidenţiază o serie de efecte speciale. exercitată asupra publicului său în mod subversiv. În cazul acestei ipoteze. caracterizat de stabilirea relaţiilor de schimb reciproc între mass media şi sfera politică. determină constituirea efectului de autoritate.agenda politică” şi .. fie din încrederea acordată unei personalităţi charismatice. prin difuzarea mesajelor.

cei care ştiu” şi . influenţa mediatică este cu mult mai mare. este influenţat de teama izolării. Respectiv. O altă teorie. decît în statele cu o experienţă mai mică în domeniul exercitării democraţiei.. stabileşte că efectele mediatice acţionează asupra creşterii gradului de iniţiere a persoanelor. cu efecte relevante. Totusi. individul îşi modelează comportamentul în dependenţă de opiniile împărtăşite de majoritate. s-a constatat că .. fenomen care reprezintă un aspect pozitiv: mass-media contribuie esenţial la diseminarea informaţiei. iar publicul ajunge. • mesajele mediatice care acordă atenţie aceloraşi subiecte produc o anumită uniformizare a preocupărilor publicului. Conform acestei teorii. individul manifestă sensibilitate la manipularea efectuată prin intermediul mass-media.. agenda mediatică ierarhizează evenimentele politice şi stabileşte o ierarhie a interesului public. mecanismul de autoapărare fiind absolut inert în acest caz. teoria prăpastiei cognitive. vehiculată în domeniu.cei care nu ştiu” creşte. la nivel general. Relaţia mass media – politic şi public este de ordin cauzal: media selectează anumite aspecte ale evenimentelor politice şi le notează în propria lor agendă. Ei devin deţinători ai informaţiei asupra fenomenelor social-po- 59 . exercitate asupra publicului: • individul care se identifică cu minoritatea. Ca urmare a consumului mediatic. Teoria spirala tăcerii a contribuit la clatificarea unor aspecte esenţiale. datorate cercetătoarei Noelle Neumann care a elaborat teoria spirala tăcerii. prezente în cazul comunicării prin media. • în ţările cu o democraţie funcţională în timp. • izolarea opiniilor minoritare favorizează procesul integrării sociale [8]. mai devreme sau mai tîrziu. În contextul unei alte explicaţii teoretice.tanţă exact acelor subiecte cu caracter politic de care se bucură atenţia mediatică.cei care ştiu” sunt persoanele cu o educaţie avansată. Din studiile făcute. să facă acelaşi lucru. diferenţa dintre . preferînd să păstreze tăcerea. s-a făcut observat şi un efect negativ.

Robinson. orice restricţie a circulaţiei libere a informaţiei devine obiectul unor contestaţii dure. La început. Prezenţa democraţiei. mai ales. conduce la declanşarea unui „ciclu”. cum ar fi desfăşurarea campaniilor electorale [13]. în Moldova. În faza incipientă. O ilustrare în acest sens pot fi concluziile.. se poate vorbi de o distribuţie egală a informaţiei [10]..20 mai 2007. efectuate în. difuzate de posturile publice TV Moldova 1. în mass media din Republica Moldova se atestă o creştere a volumului de ştiri favorizate pentru partidul de guvernămînt. prin circulaţia informaţiei şi contribuţia adusă înţelegerii evenimentelor politice de amploare.monitorizarea” a tot ceea ce se întîmplă în jur.litice. ceea ce-l face. media manifestă un rol esenţial întru menţinerea echilibrului democratic. Mass-media este percepută ca fiind integrată în sistemul social. Radio Moldova şi 60 . mass-media este acreditată cu roluri multiple: de la . nivelul de educaţie este mult mai puţin important decît în cazul unor subiecte de interes general redus.în perioada 17.P. Traversarea unor crize importante. libertăţii de expresie şi a pluralităţii de opinii într-o societate face posibilă influenţa comunicatorului doar în măsura în care este capabil să transmită ceea ce interesează receptorul. parcurs de mass-media.. anii din urmă. spre exemplu. în viziunea cercetatorului american J. generate de monitorizările mass-media. în ţările cu o democraţie tînără. să fie atent.autocunoscători” şi . Cei care . la crearea imaginilor şi percepţiilor colective. Calitatea consumului mediatic depinde. de diferenţa existentă între . precum este Republica Moldova.. care insistă asupra faptului că. în consecinţă.ignoranţi” [9]. să se implice şi să ia atitudine [11]. totodată. studiile ulterioare nuanţând concluziile despre prăpastia cognitivă: • dacă este vorba despre un subiect de interes general. • dacă subiectul se referă la un conflict social-politic. În toate societăţile.nu ştiu” se informează mai mult prin intermediul televiziunii. . urmărind publicaţiile presei.. o anumită autonomie [12]. deţinând. de nivelul de educaţie.

aflaţi în Republica Moldova.. Astfel. aşa încît a fost posibilă difuzarea de către TV Moldova 1 a deciziei CEC referitor la utilizarea de către Marian Lupu a funcţiei sale în scopul promovorii candidaţiilor PCRM. de a omite. schimbul de opinii. Aceasta se explică prin intensificarea acţiunilor şi declaraţiilor de natură electorală ale guvernării. iar forma de organizare a dezbaterilor nu a evoluat. riscul cu care se confruntă în prezent mass-media autohtonă rezidă în tratarea neechilibrată a anumitor subiecte cu caracter politic.hard news”. se manifestă uneori tendinţa de a minimaliza. activitatea şi declaraţiile partidelor de opoziţie nu sunt reflectate în buletinele de ştiri ale acestor posturi. Din partea jurnaliştilor pot apărea răspunsuri de recunoaştere a . polemica” [14]. şi acel al jurnaliştilor care îşi apără propriile atitudini. prin distribuirea liberă a informaţiei. impedicând. atenţia cercurilor politice se îndreaptă spre aprecierea comportamentului mass-media pe parcursul desfăşurării evenimentelor. Cercul se închide cu un dublu dialog paralel: acel al politicienilor şi analiştilor politici care interpretează apariţiile lor în media pe parcursul desfăşurării evenimentelor. Conform concluziilor experţilor internaţionali. de fapt. pe măsură ce evenimentele politice devin mai diminuate ca intensitate.. sau chiar de a prezenta distorsionat acţiunile acelor forţe care ar putea să pună în pericol stabilitatea opâiunii politice partizane. media încep să . În faza a doua. încercând să răspundă la întrebări precum: au fost unele sau altele din mass-media obiectul manipulării sau acestea (în special cele electronice) au prezentat cu adevărat realitatea politică? În faza a treia. 61 . Un slab impuls pozitiv l-a avut avertizarea CCA privind parţialitatea şi lipsa de pluralism la Moldova 1 şi NIT. iar acţiunile actorilor politici nu mai pot fi considerate . pe care le-au mediatizat posturile respective.de posturile private NIT şi Antena C.analizeze” propriul rol jucat..câtorva greşeli”. dar însoţite de discursuri privind rolul mass media în menţinerea sistemului democratic. Ca şi în perioadele precedente.

Astfel.contribuie. Figurile şi vocile cu ..filtrare”.intervenţie” sau .deturna” agenda publică.. media pot prezenta conflicte politice fără a preciza substanţa lor reală sau referitor la interesele şi cauzele profunde ale motivelor iniţiatorilor de evenimente. în funcţie de interesele lor. În acest context. chiar dacă practicile actuale distorsionează conţinutul politic al materialelor din presa autohtonă. recurgând la dezinformare şi manipulare. focalizând atenţia de la evenimente importante spre cele cu rezonanţă minoră. mass-media pot amplifica sau aplana un scandal politic. fără a lăsa să se întrevadă efectele lor 62 .refracţie” între realitatea politică ca atare şi realitatea prezentată de mass media.. deoarece evenimentele mediate sunt obiectul unor forme speciale de .atotştiutoare” de la televiziune sau radio. În acelaşi timp.pentru a decide care evenimente trec de .. declararea obiectivităţii conferă presei o .aură” de instituţie socială independentă: . fiind folosite de politicieni în modul cel mai direct pentru atingerea unor scopuri. În acelaşi timp.. ele se .aură autoritară”. Diversele metode de filtrare a realităţii politice . prin . modul de redactare a unui editorial. aparenţa de cunoscători desăvârşiţi ai situaţiei sau comentariile auxiliare. forţele politice active par a provoca media [15]. observate şi în prezentarea evenimentelor politice..neutralizarea” sau . întrun fel sau altul...Flux”..încadrează” într-un mod convenabil în codul obiectivităţii.aplanarea” realităţii.Moldova Suverană”. Mai mult..poartă” şi ajung ştiri .. fac publicul să creadă că modul de desfăşurare a unui anumit eveniment politic este chiar cel prezentat de media respectivă... Media creează realitatea.. ierarhizarea ştirilor. mesajele media pot . la apărarea anumitor interese politice.obiectivităţii” maschează legătura dintre practicile de prezentare a evenimentelor şi contextele economice. Normele . Practica jurnalistică din Republica Moldova este constituită din seturi de elemente ritualice. Astfel. acţiuni de care au fost învinuite cel mai adesea TV Moldova 1 şi Radio Moldova. . organizaţionale şi politice. .O asemenea situaţie este posibilă prin introducerea de către jurnalişti a acelor elemente de .

ar genera efectele mediatice aşteptate [17]. pp. pp. Fenomenul televiziunii. .politice.de/fileadmin/biblioth. • Aducerea spre condiţia normalităţii a evenimentelor spontane prin prezentarea lor cu ajutorul unor termeni accesibili publicului. structuri. strategie.. Ion Buchieru. Libertatea presei ar contribui la stabilirea stimulentelor politice adecvate pentru factorii de decizie.. care face ca informaţiile să pară veridice (sau cel puţin acceptabile) prin apelarea la credinţele. 63 .. 130131. Mass media şi democraţia în Ţările Europei de Est. Francis Balle (coord.. prejudecăţile şi superstiţiile existente. În acest fel. Astfel. 254. p. principii.filtrarea” informaţiilor.) Dicţionar de Media / Larousse. bine ascunsă în spatele aşa-numitului jurnalism independent [16]. care ar comporta alegerile raţionale ale publicului în ceea ce priveşte acţiunea politică.Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic.07.02.mediaculture-online. www. . 5. obţin pondere opiniile conform cărora termenul de . În acest context.4-5. normele şi practicile jurnalistice acţionează împreună pentru a crea un suport puternic pentru . . făcânduse o analiză minimă a istoriei şi a contextului instituţional în care se întâmplă evenimentele.Iaşi: Polirom 2004. 2005. p. • Prezentarea conflictelor şi scandalurilor politice în termeni aleşi cu grijă de către instanţele politice implicate. Teorii. element esenţial pentru difuzarea unor informaţii echidistante. Doru Pop.Bucureşti: Nimera 1997. 26. 2. . Referinţe: 1. Mass media şi politica. 4.pasivitate” este optim pentru descrierea atitudinii profesionale a presei. 2000. Peter Gross.// 5. 3.Iaşi: Institutul European. Pasivitatea ar justifica cele trei modele majore de colectare şi prezentare a informaţiei: • Difuzarea şi promovarea încărcăturii propagandistice prin intermediul anumitor mesaje. poate fi constatată indispensabilitatea condiţiei de libertate a presei.

Tankard Jr. 16. the crisis of democracy and the Persian Gulf War // Raboy & Dagenais./policy..07 11. 10.4 // http:// ijc. pp. 21.htm // 15. . Raportul Naţional al Dezvoltării Umane Republica Moldova 2003. News. . Martin’s Press // www. p. Bennett. 7.php/proza // 23. Op. 44-62.org/. – Chişinău. Michael Parenti. Maxwell McCombs. 545. 31. pp. Guvernare responsabilă pentru dezvoltarea umană.Iaşi: Polirom. pp.06. Douglas Kellner. present a future // Journalism Studies.6. .London: Sage Publications. Crisis and democracy.proza. cit.md/. 2003.html. 13.07. 14. Media. 6.07. www. cit.Second edition. 64 ..Second edition. Politica şi presa. 17.ro/proza. 9.utexas. Vol. 284-285. Programul Naţiunilor Unite Pentru Dezvoltare. p. Perspective asupra teoriilor comunicării de masă. James W. . Inventing reality.ro/sfera/64/gross.edu/.media. http://www. Mass communication and the disruption of social order.05.. Lance W.ciadvertising. . A Look at Agenda-Setting: past.05.03. . Gheorghe Schwartz. N 4. Marc Raboy. dntb. 2004.laits. 12.Iaşi: Institutul European.. 15. 2001. Severin. Raportul nr. 74-77.New York: Longman.. Television./project1/Three. Bernard Dagenais (eds. 65.). 132.. 8. 1998 // http:// www. Monitorizarea mass-media în campania electorală pentru alegerile locale generale din RM. . The Politics of news media. Werner J.03.htm.12.New York: St. 2005. texaspolitics. Francis Balle. p.06.com. 1995 // www. Op. The politics of illusions. 2.

Această consecinţă derivă din funcţionarea globală a mass-mediei şi nu este legată în 65 . publicul este informat – funcţie. de consecinţă ori de cerinţă sau aşteptare şi poate căpăta şi alte înţelesuri”. faptul că presa informează apare ca o consecinţă a existenţei sistemului mass-media. acela că oamenii află ceva din presă (consecinţă) sau acela că presa poate să informeze oamenii (rezultat sau aşteptare)” [2]. aşa cum menţionează cercetătorul Dennis McQuail. c) prin informaţiile pe care le distribuie. funcţia este definită prin „contribuţia pe care un element o aduce la satisfacerea unei cerinţe a sistemului din care face parte. spre exemplu. „sintagma funcţia de informare a presei se poate referi la trei lucruri foarte diferite: acela ca presa încearcă să informeze oamenii (scop). Această noţiune poate fi folosită cu sensul de „scop. ajutând la menţinerea şi dezvoltarea acestuia” [1]. termenul funcţie cumulează frecvent cele trei posibilităţi enumerate mai sus. de influenţe (efectele presei) sau de misiuni globale atribuite sistemului mediatic (rolurile presei).Florin PALOŞAN Mass-media şi acţiunea persuasivă Relaţia dintre mass-media şi societate poate fi abordată în termeni de consecinţe generale (funcţiile presei). În limbajul uzual şi chiar în unele lucrări de specialitate. In sfera comunicării de masă. În primul caz. b) presa are misiunea de a informa publicul – rol. expresia funcţia de informare a presei poate fi interpretată din trei perspective diferite: a) drept urmare a activităţii presei. În general. presa influenţează gîndirea şi comportamentul publicului – efect. Astfel.

este vorba despre o cerinţă imperativă: presei i se atribuie. numeroasele sarcini atribuite de-a lungul istoriei sistemelor de comunicare de masă: modelul autoritarist (bazat pe misiunea de susţinere a structurilor de putere existente). Acest lucru este considerat o obligaţie a instituţiilor mass-media. înainte chiar de exercitarea acţiunii sale. şi modelul serviciului public (bazat pe misiunea de a realiza educaţia civică şi informarea corectă). modelul liberal (bazat pe misiunea de a facilita accesul publicului la informaţie şi divertisment). a nevoilor indivizilor. emoţiilor. În jurul concepţiilor referitoare la rolul pe care presa trebuie să-l joace s-au construit patru mari teorii (modele) care au organizat. ca o consecinţă a activităţii sale. prioritatea indiscutabilă a cercetărilor efectuate în domeniul comunicării de masă: a fost stabilit că efectele presei pot atinge nivelul cunoştinţelor. prin aceasta. În prim-plan apare. rolul de a informa. În felul acesta. indiferent de obstacolele sau de conjuncturile concrete în care presa activează. Acest tip de acţiune concretă a mass-mediei poartă numele de efect. grupurilor şi instituţiilor şi. modelul totalitarist (bazat pe misiunea de mobilizare a maselor pentru îndeplinirea proiectelor puterii). În cel de-al treilea caz. acţiunea unui instituţiei mediatice care influenţează întrun anumit fel o parte din cei care intră în contact cu ea. Astfel.mod direct de o intenţie: informaţii pot fi găsite chiar şi în acele mesaje care nu au ca scop principal informarea. faptul ca publicul este informat. Analiza efectelor a constituit. într-o paradigmă generală. Efectele nu răspund în chip necesar unor nevoi generale ale indivizilor şi ale colectivităţilor şi nici nu se „justi- 66 . faptul că activitatea presei are drept rezultat informarea indivizilor apare ca un produs imediat al funcţionării unui segment al mass-mediei. răspunzînd nevoii indivizilor de a-şi controla mediul. mass-media contribuie la satisfacerea cerinţelor sistemului social. misiunea. mass-media generează. ea este un factor important în menţinerea echilibrului sistemului social. timp de peste cinci decenii. atitudinilor sau comportamentului individual. În al doilea caz. astfel.

instrument utilizat de diferite entităţi „pentru a modifica opţiunile şi manifestările publicului” [4]. prietenii vor să influenţeze pe cei ce le sînt în preajmă în numele anumitor motive. mass-media apare ca un instrument în jocul complex al influenţelor sociale. Cu alte cuvinte. manipulare. În acest context. şcoala încearcă să influenţeze generaţia în creştere pentru a o face să se conformeze unor valori şi norme sociale consacrate. alegînd argumentele care avantajează evaluarea circumstanţelor” [6]. propaganda se referă la o activitate sistematică de trans- 67 . O formă aparte de acţiune persuasivă reprezintă propaganda. m. Respectiv. d. a. medicii modifică opţiunile pacienţilor pentru a evita îmbolnăvirea lor ş. evident ca persuasiunea se bazează pe evaluarea intereselor valorilor şi reprezentărilor simbolice ale persoanei sau persoanelor asupra cărora ea se va exercita şi pe desfăşurarea unor acţiuni sau mesaje care au ca scop convingerea acestora de a-şi schimba ideile. persuasiunea se realizează în condiţiile în care se ţine seama de caracteristicile de receptivitate şi reactivitate ale persoanei influenţate” [5]. Din acest punct de vedere. Este. Mijloacele prin care pot fi exercitate anumite influenţe se regăsesc în cadrul unui triunghi terminologic extrem de complex şi controversat: persuasiune. el se referă la „o acţiune exercitată de o entitate socială. sentimentele sau comportamentele. ansamblul relaţiilor sociale este o sumă de acţiuni de influenţare: părinţii îşi educă copiii după un anume model. un punct nodal al dezbaterii vizează conceptul de influenţă. Conceptul cu sfera cea mai largă de aplicare este cel de persuasiune: el vizează „activitatea de influenţare a atitudinii şi comportamentului unei persoane în vederea producerii acelor schimbări care sunt concordante cu scopurile sau interesele agenţiei iniţiatoare. propagandă. In viziunea sociologică. este o influenţare „de tipul convingerii raţionale. aşadar.fică” prin contribuţii specifice la menţinerea ori la dezvoltarea sistemelor sociale. orientată spre modificarea opţiunilor şi manifestărilor alteia” [3]. În fond.

ea este frecvent asociată cu sistemele totalitariste. sprijinită pe experienţe şi evenimente trăite de cetăţeni [8]. consistentă. De regulă. propaganda. atitudinile şi comportamentele receptorilor. b) asocierea cu diverse mijloace de comunicare de masă: pentru a atinge segmente sociale cît mai ample şi pentru a avea controlul asupra actelor de comunicare. al unor componente ale procesului de comunicare: scopul comunicării. credibilă. Totodată. Pentru a fi eficientă. d) tendinţa spre uniformizare: scopul propagandei este să uniformizeze părerile. c) caracterul ascuns. să-i reducă la o masă omogenă. legate de interesele unei anumite entităţi sociale (biserica. printr-o argumentare raţionala. mass-media.). schimbării sau formării unor concepţii. în scopul influenţării. opinii. propaganda presupune exercitarea controlului asupra instituţiilor sociale – sistemul de educaţie. e) obstrucţionarea gîndirii: rezultatul final al propagandei ar trebui să fie blocarea judecăţii critice şi generarea de acţiuni sub impulsul sentimentelor necontrolate. propaganda utilizează mijloace de comunicare variate. secret. Biserica. teze sau idei de pe poziţiile unei anumite grupări sociale şi ideologii. Ceea ce nu înseamnă că în sistemele 68 . Larson. frică etc. guvernanţii etc. sursa reală a mesajelor. tehnicile de persuasiune folosite. poate folosi şi tehnici axate pe sensibilitate. o propagandă eficace trebuie să convingă. emoţii. informaţii care ar pune mesajul propagandistic într-o altă lumină.toate acestea sînt obturate în campaniile propagandistice. partidele. experienţe. convingeri sau comportamente. reacţiile publicului la mesajele anterioare .mitere. atitudini. în primul rînd. promovare sau răspîndire a unor doctrine. disponibilă pentru a fi manevrată. După C. propaganda se identifică prin cîteva note specifice: a) caracterul ideologic: ea difuzează un ansamblu concret de idei. Din această cauză.

politice. atitudini cu pretenţia de a fi generalizate. în măsura în care este rezonant şi coextensiv cu valoarea de bază. fiind ameninţată speci- 69 . dreptul de a gîndi şi a face altfel decît fac ceilalţi. Instanţele mediatice funcţionează în anumite circumstanţe ca o „maşină de fabricat zei”. S-a structurat astfel o adevărată inginerie de dispunere. Practica mediatică demonstrează că societatea este expusă din ce în ce mai mult unor forme de violentare culturală care provin tocmai din felul cum este abordată cultura de mass-media. prin utilizarea unor tehnici de persuasiune. atunci faptul cultural este diminuat şi chiar deturnat. care fetişizează faptul cultural până la desfiinţare şi anihilare. intimitatea spirituală. iar nu cu interesele sale. sociale sau comerciale.democratice nu se întîlnesc forme ale propagandei orientate spre scopuri religioase. se periclitează unitatea gândirii şi simţirii. Dacă acest raport rămâne inadecvat. care distorsionează în mod intenţionat adevărul. Mass-media dispun de posibilitatea de a inocula ficţiuni şi pot fabrica „valori” sau „personalităţi” peste noapte. Un fapt minor devine „mare” prin felul cum este mediatizat. ca forme de violentare simbolică şi impun anumite ierarhii. Manipularea este facilitată prin acceptarea aceloraşi simboluri culturale. moral şi spiritual. dar acum nu mai există un flux unic de mesaje propagandistice. Fenomenul de masificare şi de aliniere la aceleaşi cunoştinţe şi valori este deosebit de periculos din punct de vedere psihologic. O operă valoroasă poate fi degradată prin felul cum este prezentată. lăsînd însă impresia libertăţii de gîndire şi de decizie. În fond. transpunere şi impunere a culturii. Termenul de manipulare se referă la acţiunea de a determina un actor social să gândească şi să acţioneze într-un mod compatibil cu interesele iniţiatorului. însuşite de către toată audienţa. Mediul de difuzare a valorilor culturale a devenit el însuşi semnificativ şi chiar „bun” cultural. se produce un atac la adresa persoanei. ci o gamă variată de surse şi de tipuri de propagande. o anumită autonomizare a acestei dimensiuni asupra creării de valori. preferinţe.

Mijlocele de comunicare de masă constituie un mediu prielnic pentru kitsch-izarea stimulilor spirituali şi pentru vehicularea inautenticului cultural. pe măsura omului mediu. manipularea se împleteşte cu dezinformarea. formule repetitive. a „masificării” culturii autentice. Cultura de masă este un cumul neuniform de stimuli culturali ce se propagă asemenea bunurilor de larg consum. 2. sugerează necesitatea acordării unei atenţii serioase capacităţii presei de a fi un instrument de manevrare a publicului. C. 262. Dicţionar de sociologie. tradiţiile culturale. . de „sensibil”. în raport cu dimensiunea uriaşă a audienţelor acesteia şi cu mulţimea de factori non-mediatici (familia şi prietenii. frecvent. de „informat”.ficitatea şi particularul. religia. 96. uniformă. Aceasta presupune livrarea de informaţii false sub aparenţele informării exacte şi riguroase. 1993. înregimentarea. Îndoctrinarea este un termen cu rădăcini religioase. care se referea iniţial la învăţarea unei doctrine religioase. dezinformarea şi fabricarea imaginarului social. persuasiune sau propagandă al mass-mediei. avînd o funcţie accesorie distractivă. care le anulează libertatea şi care marchează aservirea lor faţă de autoritatea supremă. dîndu-i acestuia senzaţia reconfortantă de „om cult”. a unei carenţe de supralicitare şi banalizare. Atît în comunicarea interpersonală. L. Vlăsceanu. Introducere în sistemul mass-media. transmisă prin mass-media. Înregimentarea se referă la forţarea indivizilor să execute diverse acţiuni repetitive. cît şi în mass-media. Subcultura. care exercită diferite forme de influenţă asupra indivizilor. mediul social de la locul de muncă. – p.). rudimentară. Apud: Mihai Coman. este eterogenă. Zamfir. propaganda. – Bucureşti: Babel. 70 . Ea mai poate fi expresia unei difuzări inadecvate a marii culturi. comprehensibile. 2007.p. Manipularea implică o multitudine de acţiuni precum îndoctrinarea. – Iaşi: Polirom. experienţele personale etc. Numeroasele studii consacrate potenţialului de manipulare. conţine foarte multe clişee. Referinţe 1.

Chişinău: USM. 6. Vlăsceanu. 4. Zamfir. 98. C. 8. Dicţionar politic. Ch. 5.p. 394. C. cit.p. 299. . 58. Gabriel-Liviu Voicu. L. Op. Op.3. – p. Op. cit. – p. – p. 219. 423. 71 . – Iaşi: Polirom. Larson. 2002. L. Vlăsceanu. Mihai Coman. 7. 2003. – p. Persuasiunea: receptare şi responsabilitate. Sergiu Tămaş. – Bucureşti: Editura Academiei Române. Potenţialul şi limitele manipulării // Comunicarea publică: concepte şi interpretări. . cit. Zamfir. 1993.

aplicat pe larg în fostele state din lagărul socialist a fost mult mai puţin vizat în perioada respectivă. cenzura este realizată de către guverne. în condiţiile aderării statelor lumii. De remarcat. emisiunilor de radioteleviziune şi. fenomenul cenzurii a intrat în atenţia specialiştilor din domeniul mass–media. cum ar fi păstrarea informaţiilor secrete oficiale. Fenomenul cenzurii. în unele state. conform definiţiei DEX-ului. care implicau persecuţia şi oprimarea celor ce nu doreau supunere în faţă postulatelor totalitarismului. termenul cenzură poartă deseori 72 . printre care şi Republica Moldova. dar şi în vizorul publicului larg drept unul care se manifestă încă. proprietăţii intelectuale şi comunicaţiilor privilegiate. la multitudinea de tratate şi documente internaţionale care fac trimiteri la drepturile esenţiale ale omului. un control prealabil exercitat. asupra corespondenţei şi convorbirilor telefonice. Fenomenul de cenzură exercitat asupra presei are drept scop împiedicarea propagării unor anumite idei şi valori în rândul publicului. desemnând. grupuri religioase. în anumite condiţii. dar există şi alte forme de cenzură. având chiar susţinere din partea celor mai diverse structuri. Cu acelaşi termen mai este identificat şi organul care exercită acest control. De aceea. spectacolelor. secretelor comerciale. fie ele economice sau politice. pe când astăzi. asupra publicaţiilor. că instrumentele pe care le folosesc actualmente aceste structuri sunt diferite de cele aplicate de către instituţiile fostului lagăr comunist. structuri economice de dimensiuni mari.Victoria BULICANU Raportul „cenzură politică – cenzură economică” în presa moldovenească şi în cea occidentală Termenul „cenzură” dintotdeauna a comportat conotaţii negative. De obicei.

distinge două forme de cenzură: cenzură preliminară şi cenzura ulterioară. etc.P. Aceasta a însemnat aderarea imediată la acele documente internaţionale importante cu referinţă la drepturile omului şi respectarea acestora. acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară. cu excepţia subiectelor care promovează violenţa în societate. 73 . Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. obscenitatea sau terorismul. statele membre ale acestei organizaţii internaţionale s-au angajat să respecte acest document important şi să promoveze respectul universal faţă de drepturile omului şi libertăţile lui fundamentale. deşi în fiecare dintre acestea. 1948. Primul tip ar consta în necesitatea de a obţine permisiunea anumitor organe împuternicite eliberării acesteia pentru publicarea şi tipărirea unei anumite ediţii de ziar. Respectiv. de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat. De menţionat că nici un act internaţional nu prevede aplicarea cenzurii în domeniul mass–media. Republica Moldova a devenit membru al ONU la 2 martie 1992. adoptată de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 10 decembrie. pornografia. odată cu adoptarea de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a Rezoluţiei AG A/RES/46/223. A. implicate direct în elaborarea materialelor. prevede prin articolul XIX următoarele: orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării. Cenzura ulterioară constă în aprecierea deja a materialelor publicate şi elaborarea unor critici pozitive sau negative asupra celor publicate.o semnificaţie de represiune prin ascunderea informaţiilor. Acest tip de cenzură mai conţine şi aplicarea de anumite măsuri drastice împotriva publicaţiilor. carte. Fenomenul cenzurii. putem spune cu siguranţă. revistă. este aplicat în toate statele. fenomenul îşi are specificul său. precum scoaterea din circulaţie a acestora sau chiar aplicarea de sancţiuni împotriva unor anumite persoane fizice sau juridice. Lebedev. precum şi libertatea de a căuta. autor a numeroase publicaţii cu caracter istoric. Scriitorul rus.

condiţii. Cu alte cuvinte. fie că aparţin unui individ. prevăzute de lege. grup sau mass–media. acest articol reprezintă o versiune mai largă şi exhaustivă a articolului XIX din actul ONU. protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti”. prevăzut în articol. reafirmând ataşamentul profund faţă de aceste libertăţi fundamentale care constituie temelia însăşi a justiţiei şi a păcii în lume”. pentru securitatea naţională. apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor. Documentul a fost adoptat în anul 1950. dar a intrat în vigoare în 1953. integritatea teritorială sau siguranţa publică. care constituie măsuri necesare într-o societate democratică. restrângeri sau sancţiuni. În conformitate cu ultima frază a primului paragraf. Republica Moldova a devenit membru al Consiliului Europei la 13 iulie 1995.Un alt act care face referinţe la respectarea drepturilor omului de către statele europene este Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului. de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. „nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune. Protecţia oferită de Articolul 10 se extinde asupra tuturor tipurilor de exprimare indiferent de contextul acestora. În articolul 10 al Convenţiei se menţionează: „Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Textul Convenţiei accentuează: „Consiliul Europei a considerat necesară realizarea unei uniuni mai strânse între membrii săi şi ca unul dintre mijloacele pentru atingerea acestui scop este apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor lui fundamentale. dreptul de a primi şi comunica informaţii şi idei. de cinematografie sau 74 . Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. protecţia sănătăţii sau a moralei. care a fost adoptată de către statele membre ale Consiliului Europei. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune.

de televiziune unui regim de autorizare”. se realizează într-o manieră mai delicată. Cenzura nu este o invenţie actuală a structurilor de stat în vederea controlului rigid asupra activităţii altor structuri. spre deosebire de cea politică. ci a apărut oficial în Evul Mediu. pentru a evita erezia şi desconsiderarea valorilor bisericeşti 75 . nemijlocit. emisiunilor de radio şi televiziune şi nepermiterea acestora de a funcţiona în corespundere cu normele internaţionale general acceptate. şi semnifică implicarea directă sau indirectă a instituţiilor economice şi reprezentanţilor acestora în activitatea mijloacelor de comunicare de masă şi supravegherea conţinutului difuzat de către cele din urmă. dreptul statului de a supune societăţile de radiodifuziune regimului de autorizare a dobândit o semnificaţie şi un scop nou: garantarea libertăţii şi a pluralismului de informare în scopul satisfacerii necesităţilor publice. precum şi televiziunea prin cablu au condus la multiplicarea numărului de frecvenţe. Atfel. Transmisiile prin antene de satelit. fiind prezentă în majoritatea statelor lumii. Cenzura economică. cu vechi tradiţii democratice. e necesar de a indica semnificaţia fiecărui termen separat. cenzura politică reprezintă exercitarea unui control strict din partea instituţiilor politice ale statelor şi. această clauză a fost inclusă la o etapă avansată a lucrărilor pregătitoare Convenţiei din motive tehnice: numărul limitat de frecvenţe disponibile şi faptul că. În acest context. asupra conţinutului publicaţiilor. care ar putea la prima vedere să fie considerat un element de cenzură. Oricum. la acel moment. fiind exercitată mai ales de către instituţiile bisericeşti în raport cu publicaţiile cu caracter religios. În realitate. aceste motive au dispărut odată cu progresul telecomunicaţiilor. pentru a-şi proteja deja veniturile obţinute sau obţinerea unor noi profituri. reprezentanţilor acestora. posibil. În vederea aprecierii aspectelor cenzurii politice şi cenzurii economice şi raportului în care intră acestea. majoritatea statelor europene deţineau monopol asupra difuzării emisiunilor de radio şi televiziune.

. În lucrarea „Censorship. 76 . trecând prin liberalizare. majoritatea publicaţiilor se găseau în mâinile celor ce se aflau la conducerea statului. În secolul XVI în Europa de Vest a fost instituită în mod oficial cenzura pentru a evita publicarea de elemente interzise. . Astfel. instituindu-se un sistem al dublei cenzuri. singurii în stare să asigure financiar activitatea acestora. pentru prima dată puterea ecleziaştilor se subordonează autorităţii seculare.acceptate atunci. . Cenzura comunistă sovietică a fost una specifică şi un caz particular al reglementării rigide a activităţii instituţiilor mediatice. dar şi necesitatea de a atrage fonduri financiare enorme pentru publicarea cel puţin a unei ediţii. Rigoarea cenzurii comuniste cunoaşte câteva trepte în manifestarea ei: .asocierea interzicerii propriu-zise a lucrării cu „demascarea” publică a autorului şi cu procese judiciare spectaculoase. până la desfiinţare”. Mai mult. iar „în secolul XVIII se ajunge la suprimarea monopolului cenzurii bisericeşti. An International Encyclopedia” se menţionează că acest fenomen s-a făcut mai evident în perioada secolelor XVI–XVII. prin traducerea selectivă şi „adaptarea textului”.cenzura parţială. mai ales în adresa autorităţilor statului.retragerea din circulaţie a celor editate. care se limitează la eliminarea unui pasaj incomod dintr-un text mai amplu. A fost instituit un sistem drastic de înregistrare a potenţialelor buletine de presă în cadrul instituţiilor de stat competente.cenzura scriitorilor străini. . Condiţiile socio– politice imprimă cenzurii din secolul XIX un curs fluctuant: rigoarea sa variază de la intransigenţă.refuzul tipăririi unor texte depuse la edituri. Într-un fel sau altul fiecare persoană care avea tangenţe cu sfera scrisului a fost supusă cenzurii. Important e că această formă de cenzură putea să nu aibă implicaţii negative asupra celorlalte lucrări ale autorului. Noile forme ale cenzurii sunt susţinute în mod centralizat prin crearea unui aparat birocratic de o extremă complexitate. cel puţin în problemele bisericeşti.

2002)..pierderea dreptului de semnătură. .Concepţia privind reflectarea campaniei electorale de către instituţiile audiovizualului din Republica Moldova. . unde democraţiile liberale sunt la guvernare.06. liderul mişcării pentru apărarea drepturilor omului din URSS din anii ’60). aşa precum se întâmplă şi în Republica Moldova.Codul Penal al Republici Moldova (Legea nr. Cea mai importantă latură a libertăţii de exprimare în cadrul sistemului politic o reprezintă posibilitatea transmiterii informaţiei care ar putea juca un rol decisiv în oricare tip de alegeri sau în activitatea guvernului.05. În funcţie de context.Legea privind accesul la informaţie (nr. Statele. .Codul audiovizualului (august. ca urmare a publicării unui text considerat periculos pentru regim.03.Codul Electoral (Legea nr. adoptat de către Comisia Electorală Centrală. 77 . opera unui scriitor era interzisă. 982 din 11.Codul cu privire la contravenţiile administrative (Aprobat la 29. . .Codul Civil al Republicii Moldova (Legea nr.Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale în mijloacele de informare în masă. .04. .1107 – XV din 06. adoptat de către Comisia Electorală Centrală.2000). .2002). . 2006).cenzura integrală a scriitorilor din exil. 1381 – XIII din 21 noiembrie. Principalele acte normative care reglementează activitatea instituţiilor massmedia în domeniul reflectării campaniilor electorale în republică sunt: . 985 – XV din 18. Saharov.1985). 1997). identificaţi cu fenomenul dizidenţei politice (cazul scriitorului rus A. obişnuiesc să impună anubite restricţii legale vis-àvis de activitatea presei numai pe durata campaniilor electorale.Constituţia Republicii Moldova. D.

filosof austriac. Conceptul are rădăcini în creştinism şi primii popularizatori deseori făceau apel la un citat din Biblie. O astfel de percepţie a drepturilor omului a fost introdusă pentru prima dată în „Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului” (1789). dreptul la libera exprimare şi dreptul la activitatea presei. Totuşi aspectele politice 78 . act care conţine primele zece amendamente la Constituţia statului american şi care confirmă drepturile fundamentale ale cetăţenilor statului. „Bill of Rights”. declarând că principiile existenţei comunităţii umane îşi au natura lor firească fundamentală. Odată cu dezvoltarea principiilor democratice.Karl Popper. Mai târziu ideea a fost reformulată de către Immanuel Kant. Filosoful francez Jean Jacques Rousseau evidenţia necesitatea învăţării culturii libertăţii de exprimare. menţiona că lipsa de restricţii în exprimare joacă cel mai important rol în asigurarea stabilităţii democraţiei liberale. Astfel. În opinia marelui gânditor. care a activat pe parcursul sec. În Marea Britanie. Primul amendament garantează dreptul fiecărui om în alegerea religiei. care sună în felul următor: „Dumnezeu a creat Omul după chipul şi asemănarea sa”. Kant a reformulat teoria în termeni corespunzători perioadei de activitate. ultimul aspect a devenit mai actual ca niciodată. Liberalismul a deschis latura etică a libertăţii de exprimare. introducerea în discuţii a subiectelor cu scopul determinării adevărului şi atitudinea tolerantă faţă de puncte de vedere alternative contribuie la progresul societăţii. pe primul loc se situează demnitatea umană şi necesităţile obiective ale omului (drepturi obiective). XX. adoptat la 15 decembrie 1791 în Statele Unite ale Americii. filosof german. unde era specificat că Parlamentul este cea mai înaltă instituţie politică ce reprezintă poporul şi dreptul la obţinerea informaţiei despre activitatea acestei instituţii aparţine de asemenea poporului. actul cu acelaşi nume „Bill of Rights” a fost adoptat în 1689. deoarece face posibilă ajustarea activităţii guvernului şi a sistemului politic în întregime la necesităţile obiective ale societăţii. oferite omului de natura însăşi. care la nivel emoţional a început să domine asupra viziunii utilitare a lui Popper.

pentru că numai astfel se poate garanta o funcţionare a instituţiilor statului independente de opinia publică. majoritatea populaţiei ţărilor democratice (în special. libertatea cuvântului tinde către dezvoltarea la om a propriilor concepţii despre societate. Agenţia de presă Interlic a preluat la 30 iulie 2007 un articol. adepţii conservatorismului) găsesc această imixtiune în sfera personală a fiecărui om într-o oarecare măsură necesară şi îndreptăţită. Sub aspect cultural. Majoritatea autorilor contemporani atenţionează că pierderea capacităţii de gândire independentă contribuie la apariţia riscului de manipulare a conştiinţei sociale. „Presa moldovenească între Rusia şi România”. adepţii neoliberalismului sunt de părere că cheia către evitarea cenzurii de orice tip o reprezintă proprietatea privată şi neintervenţia statului în activitatea antreprenorială. chiar dacă pierde potenţiale venituri mari. ordinii publice şi concurenţei loiale. Pe de altă parte. Publicitatea reprezintă o formă comercială de libertate a cuvântului şi care. care evidenţiază rolul important al statului în finanţarea presei. independente de societate. Mass–media se conformează cu aceste restricţii impuse de orice stat democratic. Totuşi.şi culturale ale liberalismului se află într-o oarecare contradicţie. Cu toate acestea. poporul. distribuirea presei doar prin intermediul poştei de stat. În articol se notează că lipsa de transparenţă a instituţiilor de stat. Totuşi nivelul de educaţie al „cetăţenilor responsabili” câteodată contribuie la plasarea propriilor opinii în dependenţă de morala socială. educaţiei etc. înzestrat cu puterea de autocârmuire. este însoţită de numeroase restricţii legale în numele protecţiei consumatorului. dar şi numărul mic de profesionişti 79 . Nu sunt de acord cu neoliberalii cei care se declară a fi liberali de stânga. publicat în ziarul românesc „Jurnal Naţional”. dar şi faţă de orice putere financiară. În acest mod se creează o barieră în faţa cenzurii de stat (politice) şi se contribuie la înmulţirea opiniilor independente. trebuie să folosească acest drept în folosul societăţii în realizarea unei alegeri chibzuite. dar şi a campaniilor electorale.. aşa precum am menţionat şi mai sus.

cum ar fi integrarea în Uniunea Europeană. B. În acelaşi timp. Pe site-ul oficial al Ambasadei SUA la Chişinău este publicat un raport în care se arată că în ciuda 80 . problema libertăţii presei este considerată drept o problemă cu provocări multiple şi deloc simple. ziarele de limbă rusă au un tiraj zilnic de 70 000 exemplare. fie ele autohtone sau cu redacţia centrală la Moscova. şi în ţările cu o democraţie avansată. nu ezită să aducă în atenţie abuzurile şi cazurile de cenzurare a presei care pot fi comise într-un stat democratic şi. De fapt. În aceeaşi publicaţie se mai arată că şi Poşta Moldovei apare în calitate de cenzor al presei: „Când nu poate controla conţinutul. cu atât mai mult. ele nu mai ajung deloc”. În astfel de situaţii. în cel mai rău caz. publicaţii precum „Flux” prezintă numai ştiri „de bine” despre România. şi doar vineri. „Presa românească (de limbă română – V. Evenimentele negative sunt omise. Libertatea presei este o problemă de care în permanenţă societatea este şi trebuie să fie preocupată.) face cu greu faţă concurenţei ziarelor ruseşti. dar nu este asigurat accesul la informaţie. Iată de ce presa. În acelaşi timp. cu abordări dintre cele mai diferite. orice „relaxare” din acest punct de vedere ar putea conduce la înăbuşirea acesteia. precum este Republica Moldova. se arată indignaţi de lipsa de profesionalism în mass– media autohtonă găsind o explicaţie în salariile extrem de joase ale reporterilor. Irina Munteanu şi Ilarion Tiu. ajung la 30 000 exemplare.fac mass–media din Republica Moldova să arate precum cele româneşti de la începutul anilor ’90. când apar cu mai multe pagini. Jurnaliştii se plâng că „nici o instituţie de stat nu este dispusă să ofere informaţie”. „pentru a nu da satisfacţie ruşilor”. autorii articolului. dar şi alte instituţii. Se mai întreprinde o comparaţie între publicaţiile de limbă română şi cele de limbă rusă. find evidenţiat faptul că cotidienele precum „Flux” şi „Timpul” au un tiraj zilnic de 3 000 de exemplare. într-o ţără cu o democraţie în devenire. Tocmai de aceea. cu teme de magazin. Tot aici se menţionează că în Moldova există o lege a presei. în cel mai bun caz ajung toate numerele din săptămână de-abia vineri. statul poate împiedica pur şi simplu ziarul să ajungă la cititor.

10 prin decizia judecă- 81 . cu toate acestea. de finanţare din partea unor fundaţii înfiinţate în acest scop. „Guvernul nu a limitat publicaţiile străine.faptului că legea moldovenească stipulează libertatea cuvântului şi a presei.usembassy. Decizia judecătorească a Chişinăului a constat în admiterea că articolul publicat este defăimător în adresa reclamanţilor. să nu uităm. rămân o atracţie destul de mare pentru publicaţiile moldoveneşti. Ziarele ruseşti au fost disponibile.moldova. „Atât jurnaliştii presei scrise. În acelaşi raport se mai arată că legea interzice guvernelor străine finanţarea sau susţinerea publicaţiilor moldoveneşti. Valeriu Busuioc. guvernul a limitat aceste drepturi. iar în unele cazuri guvernul chiar a ajuns să intimideze ziariştii. Pe când Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a constatat violarea art. cât şi cei ai audiovizualului au practicat autocenzura din cauza utilizării active de către stat şi de demnitarii publici a legilor civile cu privire la defăimare şi calomnie precum şi a plângerilor din partea autorităţilor referitor la reflectarea în ştiri” (http://romanian. În practică. Curtea Europeană a drepturilor omului a examinat câteva dosare. care nu-şi pot asigura o existenţă independentă în condiţiile realităţilor economice din ţară. Tot aici se mai arată că numărul de publicaţii care nu aparţin şi nu sunt conduse de către guvern sau de partide politice a crescut. Cazul Busuioc contra Moldova a vizat publicaţia de limbă rusă „Express”. dar multe dintre organizaţiile de presă independente au rămas în serviciul guvernului şi al mişcărilor politice şi au beneficiat de subsidii importante din partea acestora. în care autorul. în care a fost implicată mass–media. iar subsidiile. înaintate de cetăţenii Republicii Moldova. iar în raport cu reclamanţii nu este exact.gov/hrr2005. a criticat angajaţii Aeroportului Internaţional Chişinău. unele dintre acestea au publicat suplimente săptămânale speciale”. în conformitate cu legea. Guvernul nu a acţionat în judecată publicaţiile care au beneficiat de finanţare din partea altor state. acestea beneficiind. dar majoritatea dintre acestea nu au beneficiat de o circulaţie necesară din cauza costurilor înalte. guvernul român a susţinut publicaţii.html).

iar reprezentantul poliţiei rutiere susţinea că articolul din ziar conţinea informaţii defăimătoare la adresa sa. dar şi pentru cheltuielile de judecată. chiar şi în contrapunere cu unele instituţii de stat. privilegiate. CEDO a ajuns la concluzia că s-au încălcat prevederile art. 10 din Convenţia Europeană pentru drepturile Omului. în care era vorba despre o victimă a unui accident rutier. Jurnalista Julieta Saviţchi. Sunt cazuri care servesc drept exemple de necesitate a promovării principiilor democratice în societate prin intermediul mass–media. Nu este singurul caz în acest sens. publicat în ziarul de limbă rusă „Noviy poreadok”. sumă achitată de către Republica Moldova. precum şi achitarea cheltuielilor de judecată. statul fiind semnatar al majorităţii documentelor internaţionale vizând protecţia drepturilor omului. Dacă e să facem referinţă la modelele occidentale de activitate a presei şi la nivelul de libertate de exprimare atestat în condiţiile mediilor private.torească aplicată la Chişinău. cerinţele cărora se referă nu la grupuri de oameni separate. CEDO a amintit în acest caz că sancţionarea unui jurnalist pentru faptul că a contribuit la difuzarea declaraţiilor pe care un terţ le-a oferit în cadrul unei discuţii (interviu) ar putea afecta grav contribuţia presei la discutarea problemelor de interes general şi nu trebuie admisă fără motive deosebit de serioase. Curtea de Apel de la Chişinău a dispus ziarului să publice o dezminţire şi a decis plata de către redacţie şi petiţionară a unor despăgubiri în folosul reprezentantului poliţiei. 82 . atunci modelul italian ar putea fi unul de referinţă. în orice condiţii. petiţionara fiind despăgubită cu o sumă de bani pentru prejudiciul material şi moral. ci la membrii întregii societăţi. de asemenea a iniţiat un proces la Curtea europeană a Drepturilor Omului privind încălcarea dreptului la libera exprimare în cazul articolului „Poliţia rutieră – steaua mea”. Dar acest lucru nu-i împiedică pe jurnalişti să-şi poată publica oricând îngrijorarea privind amestecul fostului premier italian în politica editorială. Silvio Berlusconi deţine controlul a peste 90% din sistemul de televiziune italiană comercială şi 40% din ziarele din Italia.

Nesupunerea a fost pedepsită exemplar – ghilotina economică a sistat fără menajamente apariţia cotidianului. care apar în mod neoficial în calitate de finanţatori prin intermediul publicităţii a activităţii canalelor media. „curat”. instantaneu şi adesea cu consecinţe ireversibile”. Această situaţie s-a reflectat şi în modelele şi valorile acceptate de locuitorii unui stat sau altul. locuitorii ţărilor din nordul Europei. întrebându-se retoric: „Aţi văzut cumva vreun „pres independent” de pragul unde a fost pus să stea expres? Chiar şi cele mai influente ziare ale noastre se aştern molcom şi molcuţ sub botforii cuiva”. Starea mass–media occidentală în raport cu fenomenul cenzurii a variat enorm în perioada de după cel de-al doilea război mondial în întreaga Europă. a fost o surpriză pentru cercetătorii în domeniu. Astfel. Cazul publicaţiei „Sfatul Ţării” de la începutul anilor ’90 este cel mai sugestiv în acest sens. Autorul declară că a vorbi astăzi despre „presa independentă” e totuna cum a spune „pres independent”. nimeni nu interzice nimic. 4 din anul 2000 al revistei „Sud – Est. numărul publicaţiilor pe cap de locuitor aici este mai mare decât în sudul Europei. respectiv şi vânzările de presă înregistrează o situaţie extrem de favorabilă. Faptul că ţările din peninsula Scandinavă s-au situat la capitolul diversitatea şi libertatea presei înaintea statelor precum Marea Britanie şi Germania. În mod oficial. Eugen Lungu menţiona într-un articol publicat în nr. Drept factor crucial al acestei dezvoltări diferite a presei pe teritoriul european rste indicat suportul financiar neselectiv (din punctul de vedere al apartenenţei şi simpatiei ziarelor pentru partidele politice).Cenzura economică cu care se confruntă presa. 83 . Aceasta acţionează efectiv. cei din ţările scandinave. dar libertatea de acţiune se extinde numai până la interesul comercianţilor. apoi li s-a spus pe şleau ce se aşteaptă de la ei. cu economii mai avansate şi cu o populaţie mai numeroasă. acordă o atenţie extrem de mare informării prin intermediul presei. mai ales. este o caracteristică a societăţilor capitaliste. acordat de stat publicaţiilor mici pentru promovarea pluralismului de presă. despre cenzură”: „Ziariştilor li s-a adiat mai întâi aluziv.” „Sec.

Revenind la fenomenul cenzurii. Acest fapt conduce la existenţa unei concurenţe care poate fi numită totuşi loială. nivelul de publicitate aici fiind suficient pentru o activitate normală. i s-a interzis mult timp să difuzeze oricare tip de publicitate. În anul 2004. dobândită pe căi ilegale prin scurgere de informaţii din cadrul instituţiilor de stat. de exemplu. în condiţiile când presa electronică dispune de popularitatea necesară de la sine. Contează.Un alt factor care determină ponderea mai slabă a presei statelor din sudul Europei în raport cu statele nordice ţine de dependenţa de publicitate. reprezintă o încălcare a legii despre secretul de stat şi vom acţiona în corespundere cu pedepsele prevăzute de lege”. presa fiiind în stare să-şi asigure existenţa fără careva intervenţii financiare ilegale. şi-a permis atenţionarea jurnaliştilor cu o posibilă sancţionare pentru faptul că ziarele engleze au publicat o informaţie. cunoscute ca fiind obţinute pe căi ilegale. Peter Goldsmith. adresându-se reprezentanţilor presei: „Ţin să vă amintesc că publicarea conţinutului documentelor secrete. În 1989 a fost revizuită Legea cu privire la Secretele de Stat. Presei electronice din Norvegia sau Suedia. bunul simţ al reporterilor şi nivelul de autocenzură pe care fiecare ziarist îl deţine în mod 84 . presa electronică a statelor menţionate mai sus deţine un procent mai redus de publicitate decât cea scrisă. fenomenul de servilism al presei în statele din nordul Europei nu se manifestă. procurorul general. Presa engleză se supune autoreglementării. Şi astăzi. despre o posibilă acţiune de bombardare din partea autorităţilor americane a postului televizat Al Jazeera. Procurorul a insistat. presa scrisă în acest caz fiind unica beneficiară de pe urma acestei activităţi. de menţionat că legislaţia britanică presupune existenţa unor tipuri de informaţii şi materiale la care accesul jurnaliştilor este îngrădit. Acestea se referă în cea mai mare parte la securitatea naţională. în acest caz. care fusese adoptată iniţial încă în 1911. prevenindu-se în acest fel intervenţia reglementării oficiale. Astfel. ea urmăreşte să se menţină în scrierile sale în limitele a ceea ce este acceptat de către publicul larg.

care implică copiii. nu a avut consecinţe serioase asupra celor din urmă. cu informaţii care vizau negativ activitatea guvernului englez. al cărei scop este identificarea paginilor web care ar conţine informaţii şi fotografii indecente (pornografia).particular. Discuţiile în jurul fenomenului de cenzură care se poartă astăzi în Marea Britanie tind să se concentreze asupra legislaţiei 85 . în care erau dezvăluite informaţii secrete despre activitatea structurii respective. de exemplu. „Vânătorul de spioni”). în condiţiile când nici o structură specializată nu poate urmări atent conţinutul a milioane de pagini. dar au fost atenţionate de către organele corespunzătoare că nu au dreptul să sfideze decizia curţii. La găsirea unei astfel de pagini. care pledau pentru păstrarea independenţei BBC. guvernul britanic a încercat să interzică distribuirea cărţii lui Peter Wright cu titlul „Spycatcher” (trad. indiferent de evenimentele politice din ţară. Chiar şi democraţiile avansate nu renunţă definitiv la aplicarea cenzurii. În 1985. mai ales. ITV sau Channel 4 li s-a interzis de către guvern punerea pe post a documentarelor despre Irlanda în timpul revoltelor din această ţară de la mijlocul anilor ’80. deşi. Cartea însă a ajuns să fie distribuită şi peste hotarele ţării şi în ciuda temerilor guvernului britanic precum că ar putea influenţa activitatea serviciilor secrete. pe care-l avea autorul şi de conţinutul sensibil al cărţii. Câteva publicaţii au încercat să se refere la aceste persecuţii contra autorului din partea statului. Acţiunea a fost determinată de statutul de ofiţer al serviciilor secrete engleze. pe care le-ar conţine astăzi reţeaua globală. pericolul pătrunderii obscenităţii în scrierile ziaristice rămâne valabil. Cu toate acestea majoritatea britanicilor sunt de părere că Internetul tinde să reducă din vigilenţa autorităţilor. aşa precum s-a întâmplat în Marea Britanie. M15. Cenzura este identificată în Marea Britanie şi cu activitatea instituţiei Internet Watch Foundation. Evenimentul a condus la organizarea unei greve de către Uniunea Naţională a Jurnaliştilor. BBC. sistemul electronic automat blochează accesul la această pagină. când posturilor de televiziune.

pe care le-ar putea da Comisia Federală pentru Comunicaţii. până la intrarea trupelor militare americane în războaiele din Afganistan şi Iraq. a votat mărirea amenzilor maxime. mult prea dură sau superficială. care poate fi declarată suficient de vigilentă sau nu.000. a fost o ţintă frecventă a acestor amenzi.vis-à-vis de interzicerea unor anumite informaţii sau. care intenţiona să afle nivelul de transparenţă a oficialilor americani în raport cu războiul din Iraq. Howard Stern. rezultativă sau total ineficientă. Marele showman american. În anul 2003 a fost realizat un sondaj de opinie de către o organizaţie de protecţie a drepturilor mass–media din SUA. fenomenul cenzurii s-a manifestat mai puţin în SUA.500 dolari americani la 375. publicarea lor. când în ţară a fost înfiinţat un Oficiu al Cenzurii. Cenzura americană s-a evidenţiat mai accentuat în timpul celui de-al doilea Război Mondial. era desigilată şi studiată cu atenţie. dimpotrivă. iar conducerii acestuia i s-au oferit împuterniciri de a cenzura toate comunicatele internaţionale „la discreţia” proprie. iar cenzura economică este nerecunoscută deoarece ar veni în contradicţie cu forma de proprietate privată în care se află majoritatea mass–media din Regatul Unit Britanic. Fiecare scrisoare care intra pe teritoriul american. Aceasta a condus la demisia jurnalistului dintr-un post de radio şi semnarea unui contract de muncă cu un alt post de radio. Rezultatele au demonstrat că în cadrul celei mai înaintate democraţii mondiale. Tot ea este organul care poate institui amenzi pentru expresii indecente utilizate în emisie de către jurnalişti. De menţionat însă că cenzura nu se limita doar la materialele ce urmau să fie publicate în presă. Comisia Federală pentru Comunicaţii a Statelor Unite ale Americii este instituţia responsabilă pentru transmisia semnalului radio şi televizat. organul legislativ al ţării. doar 76 % din toate informaţionale au putut fi 86 . precum este SUA. Congresul american. După acea perioadă. începând cu anul 1941 şi terminând cu august 1945. de la 268. care transmite prin satelit şi care se bucură de alte stipulaţii legislative. Astfel cenzura politică este privită în exclusivitate din perspectiva referinţelor la actele legislative.

inclusiv companiilor mass–media. a legii. În anul 2006. şi aceasta a condus la încetarea activităţii lor. în SUA au fost desfiinţate postul de radio Al-Nour şi televiziunea Al-Manar. aflate pe teritoriul american şi suspectate de relaţii cu organizaţiile teroriste. altfel ar putea fi penalizaţi chiar şi cu termen de închisoare până la cinci ani. literatura. „Conglomeratele mass–media americane sunt responsabile de prezentarea informaţiilor foarte vagi în ceea ce priveşte sistemul politic şi social din SUA. Cenzura economică a intrat în limbajul cotidian american recent. pentru care mass-media reprezintă nimic altceva decât business li s-a interzis trimiterea reporterilor în anumite zone fierbinţi şi reflectarea de către aceştia a evenimentelor din acele zone. precum că serviciile speciale de securitate pot intercepta convorbirile telefonice ale tuturor persoanelor străine. 2006). care atrage atenţia asupra nivelului ridicat de cenzurare a activităţii străinilor de către guvernul lui Bush. este un subiect foarte discutat în presă. muzica etc. acestea având interesele sale personale egoiste în tăinuirea informaţiilor despre activitatea guvernului sub conducerea lui Bush jr. mâna dreaptă a lui Hitler.identificate ca surse oficiale. restul fiind obţinute pe alte căi. când Israelul a fost boicotat de către statele arabe din jurul său. de cele mai dese ori prin scurgeri de informaţii. Propaganda germană s-a manifestat în toată amploarea ei pe timpul celui de-al doilea Război Mondial. Deseori proprietarilor americani de instituţii media.” (filmul documentar „The film is not yet rated”. sub conducerea nemijlocită a lui Joseph Goebbels. li s-a interzis prin lege în vre-un fel să ia parte la mediatizarea acestor acţiuni. Cele două unităţi media au fost numite în limbajul legislativ „entităţi teroriste”. Astfel s-a întâmplat şi în 1977. în august 2007. iar americanilor. criticii mass–media exprimându-şi îngrijorarea vis-à-vis de platforma jurnalistică americană a zilelor noastre. canale media afiliate grupării Hesbollah. promovată de Ministerul Propagandei. Adoptarea de către Congresul american. cinematograful. Întregul sistem de transmitere a informaţiilor: presa. a fost 87 .

inclusiv interzicerea filmelor şi jocurilor de computer cu un grad ridicat de violenţă. 88 . când prin intermediul noii Constituţii adoptate s-a garantat libertatea presei. ale căror autori de asemenea pot fi penalizaţi. s-a hotărât păstrarea pe întreg teritoriul german a prevederilor cu privire la cenzură. dar critica la adresa forţelor aliate totuşi nu era tolerată. În Germania de Est aplicarea cenzurii a avut loc foarte activ: publicarea oricărui material jurnalistic cerea eliberarea unei licenţe. care ar fi indicat gradul de utilitate a materialului şi nivelul lui de propagandă prosocialist. care ar pune în pericol dezvoltarea mentalităţii sănătoase la copii. După reunirea celor două Germanii în 1989. publicaţiile inconvenabile guvernării pur si simplu nu erau tipărite. Angajarea jurnaliştilor în cadrul redacţiilor se realiza numai cu accepţia guvernării. aplicate în Germania de Vest. Presa a avut de suferit cel mai mult în urma acestui fapt. Legislaţia germană prevede următoarele motive pentru aplicarea cenzurii şi a controlului mass–media: a) decizia Curţii Judiciare. Scopul cenzurii naziste era întărirea puterii hitleriste şi suprimarea oricăror puncte de vedere care ar veni în contradicţie cu cele naziste.supus unei cenzuri drastice. prin care se hotărăşte că publicaţia într-adevăr a contribuit la violarea drepturilor unei persoane sau unui grup de persoane (ex. Publicaţiile care ar pune în pericol dezvoltarea sănătoasă a copiilor nu sunt interzise în totalitate. În Germania de Vest nu au fost instituite în mod oficial organisme politice de cenzură. b) informaţiile. Scopul aplicării cenzurii în Republica Democrată Germană era protejarea intereselor ideologiei comuniste şi implementarea acesteia cât mai curând în rândul populaţiei.: interzicerea publicării fotografiilor care ţin de intimitatea persoanei). În urma împărţirii de către forţele aliate a teritoriului german. ambele Germanii au fost supuse cenzurii. Lucrurile au devenit mai degajate în urma formării Republicii Federale Germania. a cuvântului şi a opiniilor. ci au un acces totuşi restricţionat pe piaţă. c) publicaţiile promovând încălcarea legislaţiei statului.

din lipsă de imaginaţie. deoarece n-ar avea şanse să fie preluat de către statele cu experienţă democratică minoră. Cercetătorul Peter Gross. O mărturie în acest sens este indicele libertăţii presei care. de cele mai dese ori. care ar interzice acest fapt. conform unui raport al organizaţiei „Reporteri fără frontiere”. invidie.Fenomenul cenzurii active se naşte din spiritul reacţionar. este perceperea cenzurii ca fiind posibilă numai în adresa mass–media. posturile 89 . dar ar fi unul aberant pentru restul lumii. dar se purcede nemaivăzut de rapid la îngrădirea acesteia. unde este mai des întâlnită cenzura economică a presei. jurnalistul Petru Bogatu face referinţă la opinia profesorului Colin Sparks. El crede că în fostele ţări comuniste presa a ajuns să fie extrem de politizată chiar prin forţa lucrurilor şi bănuieşte că această situaţie nu ar putea fi schimbată în viitorul apropiat. mai degrabă. În cazul în care acestea vor prinde rădăcini. menţionează că evoluţiile societăţilor şi presei est-europene depind de destinul democraţiei liberale. citat în articol. Spre deosebire de statele occidentale. din cele 167 de state monitorizate. ci. situa Moldova în anul 2006 pe locul 78. deşi legislaţia conţine numărul necesar de acte. pe când adevăratul fenomen începe chiar în fiecare individ. pedepsirea lui. bigotism şi. un alt autor. ele vor contribui efectiv la constituirea unor sisteme mediatice independente: „unul dintre motivele esenţiale pentru care presa din fostul bloc comunist rămâne în unele teritorii partizană şi extrem de politizată este lipsa de voinţă politică sau chiar rea-credinţă a guvernanţilor. potrivit căruia sistemul britanic–american de presă este bun pentru ţările respective. presa moldovenească continuă să fie supusă şi cenzurii politice. Într-un articol publicat în Buletinul „Mass-media în Republica Moldova”. în special pentru estul şi centrul Europei. Marea problemă a societăţilor democratice. caută să controleze abuziv ziarele. odată cu suprimarea anumitor idei şi valori. unde nu se acceptă premierea succesului. Aceştia din interese personale. apare într-o societate înrăită. Rar se ajunge a înţelege până la capăt ideea de libertate a expresiei. inclusiv şi a Moldovei. din punctul său de vedere.

E posibilă ralierea presei autohtone la standardul mediatic occidental? // Buletinul Mass–media în Republica Moldova. . 2007. conform căruia jumătate din populaţia Moldovei (48.2%) consideră că mass–media moldovenească nu este liberă să prezinte ştirile şi comentariile fără cenzură din partea guvernului. 2003. cenzura comportă. împiedică normalitatea procesului politic. În ştirile prezentate de televiziunea naţională. 90 . Imixtiunea politică abuzivă a autorităţilor în activitatea sectorului mediatic-informaţional afectează funcţionarea structurilor democratice. mai ales. Libertatea de exprimare. prin intermediul rezultatelor atestate de unul din Barometrele de Opinie Publică (2004). mit şi ritual. implicarea structurilor politice şi economice.Iaşi. Motivarea atitudinii de încredere parţială a populaţiei faţă de presa autohtonă poate fi explicată şi statistic. Bogatu Petru. fiind garantată de legislaţia internaţională. şi ar trebui în mod obligatoriu confruntate cu alte opinii. care fac presiuni asupra conţinutului textelor media. Aceste surse media au obţinut din partea respondenţilor la chestionar cel mai mare procentaj de atitudine de neîncredere. realizat de IMAS Inc. pentru ca să nu poată fi constitui un prejudiciu sau o pagubă morală. pornografic. Literatura: 1. postul naţional de radio şi presa de stat nu au încredere circa un sfert din populaţia ţării. Polirom. terorist etc. Coman Mihai. dar acestea nu trebuie să ajungă prin intermediul mass–media la statutul de dogmă.de radio şi televiziune pentru a le folosi ca pe nişte arme în războaiele politice pe care le poartă cu oponenţii lor”. Ca fenomen negativ. permite transmiterea liberă chiar a celor mai diverse opinii şi idei. Mass media. Partea pozitivă a aşa-zisei cenzuri. violent sporit.. pentru a difuza informaţii convenabile intereselor unei minorităţi. iunie. poate fi exprimată numai prin acele momente introduse de legislaţia naţională şi internaţională care vizează nepermiterea difuzării informaţiilor cu caracter obscen. 2. în fond.

4.London and Basingstoke: Macmillan. . Humphreys Peter J. – Manchester & New York: Manchester University Press. 2002. Москва. . 1978. Kellner Douglas.Iaşi: Institutul European. Humphreys P. Libertăţile mass–media în Republica Moldova / Uniunea Jurnaliştilor din Moldova. – Republica Moldova. 2003. Media and Media Policy in Germany: The Press and Broadcasting since 1945. Strategies for success in a competitive market / World Association of newspapers. 8. 11. 1994. Macovei Monica.Paris. 1999. Dicţionar explicativ de Jurnalism. – London: Sage. 1998. . Лебедев А.3. – Chişinău: Princeps. История разделения церквей. Ghid privind punerea în aplicare a articolului 10 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului. 1999. 2001. 91 . 1996. 2000. Relaţii Publice şi Publicitate. 13.П. Cultura media. 10. Popescu Cristian Florin. Smith A. 6. Meier W. 9. Milton John. Aeropagetica: Freedom of the Press.Bucureşti: Tritonic. – Oxford: Providence. 5. Mass–media ad media policy in Western Europe. . Small states in the shadow of giants. 1992. 12. – Santa Barbara: Bandanna Books. 7. The Politics of information: problems of policy in modern media.

din New York (septembrie 2001) a ieşit la iveală o nouă latură a forţei moderne a televiziunii. Strategiile electorale ale candidaţilor la preşedinţia SUA sau ale unui Silvio Berlusconi au arătat cît de decisiv poate fi potenţialul de putere al imaginilor de pe ecranul TV într-o democraţie modernă. “factorul TV”. Acest lucru prodice consecinţe adînci. Politica se transformă într-un spectacol. Experţii. deoarece aceasta nu dispune de o preinformare suficientă. îndeosebi. atrag atenţia să nu “ne amuzăm de moarte”. avertizează despre pericolul transformării audienţei într-un popor de spectatori pasivi şi greşit îndrumaţi şi. Neil Postman [1]. ca. Vizualizarea politicii influenţează elitele.Gabriel-Liviu VOICU Impactul politic al discursului televizat Politica este astăzi unul dintre domeniile supuse la maximum vizualizării generale. piaţa Tienanmen). a 92 . de aceea. de exemplu. deoarece perceperea de către public a politicii statului şi evaluarea rezultatelor exercitării acesteia se subordonează din ce în ce mai mult impulsurilor optice şi valorilor de senzaţie. Răspunsul dominant în prezent faţă de “factorul TV” este o capitulare în faţa estetizării politicii. Există deja avertismentul decăderii culturii în urma avalanţei imaginilor televizate. Televiziunea produce un impact specific asupra punctelor de vedere ale audienţei. la care rezistenţa faţă de opiniile transmise prin valurile de imagini este mai mică. O dată cu reportajele din Beijing (1989. chiar pe cea a elitelor de decizie. dar. Emisiunea de “ştiri” influenţează formarea opiniei alegătorilor în probleme de politică şi. în ultimul timp. În discursuri şi luări de poziţie publice se observă clar o tendinţă spre frazeologie şi autoprezentare vanitoasă. din Moscova (1991). publicul nespecializat.

în special. Una din caracteristicile esenţiale ale imaginii rezidă în faptul că ea pătrunde instantaneu în subconştient şi se impune prin aparenţa sa obiectivă şi prin instantaneitate. respectiv. bine plătiţi. “înclinaţia firească a publicului spre spectacol şi divertisment” [2].cărui comercializare au preluat-o regizorii şi consilierii de relaţii publice. Astfel. Înşelaţi în trecut cu fotografii modificate. Deja mijloacele tipărite de comunicare încep să se adapteze rapid la tendinţa de exploatare a acestor imagini spectaculoase. în speci- 93 . fără a fi exploatat filtrul inteligenţei. Factorul TV duce la afirmarea omului de stat ca orator de talent. Analfabeţii sînt la fel de sensibili la imagine ca şi oamenii cei mai cultivaţi. Spectatorii receptează ca fiind competent şi credibil numai pe acel politician care apare des în emisiunile tv. implicit. conformat regulilor mediatizării obţine azi succesul electoral [4]. O discuţie raţională şi o informare cuprinzătoare sînt televiziunii. se impune prin prezenţa sa. ca un comunicator abil. “comunicarea politică manifestă o predispoziţie pentru spectacularizare. cea externă este prezentată. Lumea imaginilor poate să atingă numai emoţii şi teme. produce impresia că argumentează precis. dă soluţii. convertindu-se în “omul publicităţii care îşi convinge clienţii prin sloganul ce substituie programul politic. milioanelor de spectatori sub forma unui spectacol de imagini compuse din sînge. Pentru că se adresează numai în mică măsura intelectului şi în mare măsura sentimentelor. Pentru că se adresează numai în mică măsură intelectului şi în mare măsură sentimentelor. Politica. Tocmai un asemenea tip de politician. imaginea este mult mai pernicioasă. violenţă şi mizerie. oamenii pot fi în prezent păcăliţi uşor de imagini bine înscenate. Aşa poate fi explicat succesul multor lideri pe scena politică. ai mijloacelor de comunicare. prin imaginea ce substituie personalitatea” [3]. exploatînd la maximum resursele dramatice ale politicii” şi. imaginea are impact generalizat asupra publicului din toate straturile sociale. astfel. Televiziunea colonizează tot mai mult alcătuirea şi perceperea politicii în statele moderne.

toate acestea fără ca spectatorul să sesizeze discontinuitatea montajului. ar fi de adăugat că nici una nu conferă elementelor care o compun ponderi egale în naşterea iluziei de realitate a irealităţii virtuale. individul nu se mai raportează la lume. legate cu secvenţe similare înregistrate la Sofia. ci la universul fictiv. în comunicarea vizuală ”fiecare cadru trebuie să conţină un element (apel sau absenţă a acestuia) care îşi găseşte răspuns în cadrul următor. Putem admite că succesiunea planurilor unei comunicări vizuale se bazează pe tensiunea mentală creată între ecran şi conştiinţa receptoare. 94 . personajele care participă la un eveniment pot fi “manevrate”. verosimilitatea imaginii cine-tv decurge din intersectarea a două elemente: primul defineşte o receptare în acelaşi timp psihică. se confundă într-un singur dinamism. o generează pe a doua. să apară şi în alte evenimente. În acest fel. să-l declanşeze şi să-l condiţioneze pe următorul. două sisteme de participare .cel al imaginilor de pe ecran şi cel al spectatorilor . .. prin reconstituire. de exemplu. scene de violenţă filmate. care-l subjugă şi-l stăpîneşte. fiecare cadru trebuind să-l pregătească. intrînd într-un proces de alienare progresivă a conştiinţei. Acceptînd cele două elemente.unitar. Imaginile cadavrelor deshumate în cimitirul săracilor din Timişoara pot fi montate în succesiune cu secvenţe din acţiunile revoluţionarilor etc. Cu alte cuvinte. acesta fiind receptat pe cale emoţională. deci . la pseudo-realitatea de pe ecran. Deci. “Fantomele de celuloid” îl antrenează într-un univers inedit. Aşadar. contopind percepţia cu vizualul şi reveria. la realităţile concrete. la Bucureşti. trebuie să fie satisfăcută prin planurile următoare” [5]. prin intermediul foarfecelor. la rîndul ei. senzorială şi mentală care. se inversează. tensiunea psihologică (atenţie sau întrebare). Spiritul spectatorului devine activ şi se energizează. dacă hologramele devin un instrument al unităţilor de operaţii psihologice. se poate foarte uşor să se combine cadre de “actualităţi” luate din arhive cu altele filmate pe platou.se amestecă.al. creată spectatorului.

că politica devine exclusiv arta de a cuceri puterea. iar politica îşi arată faţa reală (cea mai defavorabilă). la rîndul lor. În fapt. Deci. se modifică criteriile cunoaşterii şi evaluării. cît “cine” (imaginea cărei personalităţi. se prefigurează faptul că în societate prevalează aparenţa asupra existenţei. printr-o intensă mobilizare. a cărui grup) îşi propune să le rezolve. dar cu intervenţia minimă a subiectului. Intr-o lume în care ideologiile nu mai contează atît de mult. la crearea imaginii pe care o recepţionează. ale cărei artizani nu mai sînt doctrinele autoritariste şi totalitariste din prima jumătate a secolului trecut ci. speranţe. Se produce un fel de omologare culturală. a cărui partid. Iată deci. ci undeva în faţa lor. influenţează comportamentul cetăţeanului obişnuit. Ceea ce-l face pe spectator să confunde cu uşurinţă imaginea realităţii cu realitatea însăşi. Iată de ce. Astfel. o dată subjugat de această primă iluzie. deopotrivă senzorială şi mentală. Televiziunea. Partidele politice se îngloadă în crize. iar adevăraţii “stăpîni” ai politicii devin tocmai mass-media. Pe această disponibilitate a omului de a intra în jocul iluziilor se bazează montajul cine-tv. în special. produce valori. mai curînd. imaginea percepută nu se constituie pe marele sau micul ecran. imaginea cine-tv “masează” întreaga sensibilitate a individului. spectatorul devenind într-un anume fel. Omul erei “antipolitice” nu se întreabă atît “cum” intenţionează omul politic să rezolve problemele propriei ţări. mijloacele de comunicare de masă. încetînd să mai fie arta de a şti s-o foloseşti o dată ce ai cuce- 95 . imaginarul asupra realului. s-au schimbat radical şi modalităţile de “convingere”. convingeri ce influenţează comportamentul “actorilor politici” care. spectatorul va contribui activ la crearea de noi şi tot mai insidioase iluzii. Cercul (virtuos sau vicios?) se închide.Spectatorul participă. iese la rampă protagoniştii noi care au puţin sau chiar deloc în comun cu politica şi cu omul politic aşa cum a fost cunoscut pînă nu demult [6]. iar instrumentul este marketingul politic. însuşi ecranul acestei imagini. Logica ce conduce politica erei “antipolitice” este deci cea a imaginii. obligîndu-l la o receptare psihică. astfel.

existenţa unei “prăzi de război” de împărţit. fie interne. capitularea este întotdeauna fără condiţii. adică o adevărată metaforă a războiului. luată în semnificaţia tradiţională a termenului. ca şi cel al războiului. Dacă vrem să răsturnăm celebrul postulat al lui Clausewitz. În primul rînd. şi numai din acela. Televiziunea impune o schimbare fundamentală a soluţionării deciziilor în politică. Aceste coaliţii îşi găsesc raţiunea de a fi doar în următoarele condiţii: prezenţa unui “inamic” ce trebuie înfrînt. fie externe. reîncepe să-şi exercite funcţia de vehicul pentru soluţionarea problemelor doar cînd “inamicul” este definitiv învins. Din acel moment. devine ea însăşi actor şi protagonist al conflictului. în scopul de a învinge adversarul politic. cîştiga influenţă.: specificul dihotomiei adversar / inamic în politică – [7]). adică atunci cînd politica devine în cea mai mare măsură metafora războiului. imaginile sau ideile vor prinde “substanţă” în mintea ţintelor. şi nu întotdeauna împărtăşite.participare şi identificare . propagandiştilor sau specialiştilor în operaţiunile de influenţare psihologică. În al doilea rând. semnalmente ale acestei schimbări sînt deja vizibile şi anume. pentru aceasta. printr-o trivializare crescândă şi emoţionalizare a discuţiei în mediatizarea politicii. obiectivul principal al politicii. Daca vor fi bine dozate şi transmise cu periodicitate. Prin cele două procese pe care le generează . 96 . Repetabilitatea ramîne şi în domeniul comunicării vizuale regula de bază pentru fixarea informaţiei induse.TV a devenit o “pîrghie” în mîinile ideologilor. Regulatorul suprem este lumea informaţiilor care. echivalat cu inamicul (cf. implicit. “a face politică” semnifică ceva diferit de “a duce războiul”. devine “distrugerea” adversarului. O campanie de promovare a unui candidat poate căpăta amploare şi. Consecinţele sînt uşor de imaginat.rit-o. atunci politica devine o “continuare a războiului cu alte mijloace”. Politica. sub forma dezbaterilor televizate sau în clipurile electorale. se formează şi se confruntă “coaliţii distributive” asemănătoare cu coaliţiile de război. în acţiunile ideologico-propagandistice şi persuasiv-electorale. în campania electorală.

Aici actorul politic se “expune” pe “scena politică”. prin mijlocirea argumentelor mele. este incitativ. Pentru Gorgias. de a spori mila. în mod rezonabil. seductiv sau incitativ. prin argumente. căci el are puterea de a pune capăt fricii. Este persuasiv discursul care vizează convingerile. care are ca obiectiv inocularea audienţei a unor emoţii sau tensiuni emoţionale. domină încercarea de a dovedi. Atunci cînd discursul urmăreşte asumarea unilaterală de către public a unei valori. de a îndepărta jalea. opiniile (în ceea cred eu în interior. Descoperirea incongruenţelor. În acest tip de discurs. discursul produce un disconfort psihic. Asupra telespectatorului acţioneaza operativ şi eficient principiul “a vedea înseamnă a crede”. discursul politic poate fi: persuasiv. iar în discursul incitativ este evidentă provocarea emoţiilor care comportă reacţii nerezonabile. prin mijlocirea aparenţei argumentelor. care conduc la convingeri. jignit 97 . În discursul seductiv domină “dovedirea” afectiva. de a trezi bucurie. promovată preponderent în mod afectiv la nivelul impresiilor. minciunii determină iritarea publicului. cu condiţia să arătăm audienţei ceea ce corespunde aşteptărilor acesteia [8]. stratificîndu-i conţinutul. Discursul. discursul este un stapîn puternic. Din perspectiva intenţiei utilizatorului. discursul televizat poate determina mutaţii în voinţa publicului prin impactul specializat al operatorului de lumini. Imaginea pătrunde instantaneu în subconştient şi se impune prin “ruta” cognitivă (mentală) sau afectivă. care conduce la comportamente aparent rezonabile. la care aderi – efectul de împărtăţire a poziţiei exprimate de sursă). să crezi şi tu. sub ajustările reflectoarelor. În structura discursului se pot mixa părţi din fiecare gen.Competiţia electorală este un spectacol regizat cu meticulozitate. părintele retoricii politice. sufuciente pentru ca publicul să se comporte cum îi sugereaza autorul mesajului. o lucrare pe de-a-ntregul divină. Atunci cînd manipularea depăţeşte un prag vizibil exagerat. În comparaţie cu acel “live”. nepotrivirilor. acesta devine seductiv. care duce la împlinire cu trup foarte mărunt şi aproape nevăzut.

în funcţie de natura subiectului şi scopul propus. în peroraţie (epilog). este nevoie de studiu îndelungat şi practică pentru a deveni un vorbitor fascinant. Arta de a convinge un auditoriu va fi pusă în valoare de un stil ales şi un limbaj expresiv. În afara înzestrărilor native. vorbitorul fie va spune o glumă legată de subiect. Îmbinînd pregătirea minuţioasă cu spontaneitatea răspunsului promt în faţa unei eventuale întreruperi sau observaţii din partea vreunui ascultator. fie va trece la expunere sumară. plăcut şi agreabil. 98 . va stărui cu amănunte asupra pasajului respectiv. Ofensiva verbală se elaborează după o strategie cu un obiectiv special. astfel se mizează pe: vorbire rară. Se ţine cont de necesitatea de a varia continuu tonul vorbirii. va simţi interesul şi relaţia afectivă a publicului. Fiecare dintre segmentele distincte ale expunerii se produce în mod deosebit. în introducere (exordiu). riguroasă. concis şi firesc. anticipînd mental schema generală a frazelor şi ideilor. dimpotrivă. unitar şi bine proporţionat. fecund şi vivace. reprezentînd momente de respiraţie şi repaus pentru ascultător şi orator. simplu. desfăţurarea verbală rapidă în expunerea subiectului (naraţiunea). Discursul se împarte în pasaje. tonalitate emoţionantă. pentru a evita monotonia şi a intercala pauze. o arena a confruntărilor în care arsenalul retoric ( prin ofensiva verbală) este susţinut de comunicarea nonverbală (limbajul trupului). Puterea de seducţie dobîndită sau darul convingerii nu i-a oprit nici pe marii oratori ai antichităţii să continue cu perseverenţă munca. vorbire răspicată sau elan şi accentuare. Planul unui discurs va fi cuprinzător.de modul cum a fost tratat. Ştiind că atenţia ascultătorilor devine flotantă şi privirile distrate. şi printr-o argumentaţie bogată. care să-i scoata din apatie. Daca. Practica teleaştilor din Moldova şi din România demonstrează că opţiunea pentru au anumit tip de discurs în scopuri de influenţare se efectuează în funcţie de circumstanţele concrete în care se rosteşte discursul. clar. Tribuna politică este. totodata. sacadare a frazelor.

teorii. 53. Libertatea de mişcare în acest “maraton” transfigurat al mîinilor este expresia unei libertăţi a spiritului. Cf. Cf. 108.văzul. Liderul charismatic fascinează prin forţa misterioasă care paralizează facultăţile critice ale audienţei şi stimulează generarea uimirii.: Neil Postman. 155-163. care suprimă inerţia afectivă şi mentală. 1999. Marcel Martin. Cf. Mass media vs politica. 7. El nuevo poder de la opinion publica. – Milano: Armand. 2. 1981. În timpul discursului televizat gesturile ritmate ritualic actionează ca o baghetă “magică”. . – p. care captează audienţa. Turning politics into a show and security // Strategic impact. CSSAS. Ştiinţa politică. 4. 5.Bucureşti: Editura Meridiane. UNA. 8. Victor Moraru. Provocazioni. N 2. Bucureşti. 2001. Alain Minc. 1995. . Op. Vigilenţa publicului este “adormită” prin penetrarea celei mai persuasive căi . concepte. Domenico Fisichella. 6. – p. 2007. Victor Moraru. – Chişinău: USM. Probleme. Limbajul cinematografic. 59. – pp. 43. 99 . – Iasi: Polirom. Introducere in logică. La borrachera democratica. respectului şi admiraţiei. datorită unui “transfer perceptiv”. 2006.Un rol aparte în cadrul discursului public revine limbajului trupului. .p. cit. – Madrid: Temas de Hoy. 3.p. Se produce un curent magnetizant. Un fel de fascinaţie mobilizează facultăţile atenţiei şi fixează fenomenele de conştiinţă în spaţiul magic al ecranului.: Petre Botezatu. 1997. – Iaşi: Polirom.: Alain Minc. Referinţe 1.

nevoia de a cunoaşte numărul cititorilor.Boris PARFENTIEV Interesele publicului si politicile editoriale ale televiziunii publice Scopul activităţii oricărei televiziuni. solicitărilor. sarcina primordială. „Mai mult ca nici odată studiul de audienţă şi analiza publicului dobândesc un caracter strategic pentru mass-media” – afirmă cercetătorul francez Jean-Pierre Morhuenda [1]. sondarea publicului şi este marchetingul televiziunii – instrument de neînlocuit în elaborarea politicii editoriale a canalului de televiziune şi în activităţile sale de programare. de a cunoaşte cât mai exact şi reacţia publicului la emisiunile televizate pe care un canal de televiziune le oferă spectatorului sau pe care intenţioneză să le includă în program. a categoriilor concrete de spectatori. De aici. ascultătorilor sau spectatorilor. necesităţilor spirituale ale acestui public. însăşi motivarea şi sensul existenţei sale este de a fi pe placul publicului. ca şi caracteristicile lor de vârstă. de a-i satisface interesele. preocuparea ei cea mai importantă. dacă nu chiar decisiv. a proporţiilor ofertei. Este important. a zonelor orare prioritare etc. porneşte şi semnificaţia deosebită a cunoaşterii categoriilor de public ale canalului de televiziune şi a preferinţelor. Şi dacă ziarele. Importanţa cunoaşterii publicului şi a intereselor sale devine considerabilă mai ales în cadrul unei pieţe concurenţiale şi este la fel de indispensabilă ca şi marchetingul pentru o întreprindere producătoare de bunuri materiale sau servicii. În fine. sex. Pentru un canal mediatic. este evidentă şi de netăgăduit. nivel de studii sau statut socioprofesional. Este inutil de a produce o materie audiovizuală dacă nu se porneşte de la a cunoaşte ceea ce se cere de public. revistele îşi pot cunoaşte 100 .

locul de trai. Unul din criteriile clasificării nominalizate mai sus îl constituie vâîrsta spectatorilor – copii.a. de asemenea. la mod cantitativ.atât cifra de difuzare reală. Locul de trai şi de muncă. celui al difuzării reale (cu plată şi gratuit) şi celui al abonamentelor. cât mai ales varietatea structurii lor. serveşte un pretext. după etnii ş. bineînţeles. trebuie să-şi cunoască categoriile de public şi să-şi adapteze oferta de programe la preferinţele şi interesele lor. nivelul de studii. Însă este important să se cunoască nu atât numărul potenţialilor spectatori ai canalului. se măsoară în felul următor: numărul total de televizoare dintr-o ţară se înmulţeşte cu 4 – cifra medie a unei familii şi se obţine numărul general de telespectatori. În cazul dat se ţine cont de interesele acestor categorii. Importanţa cunoaşterii publicului său este motivată şi de faptul că astăzi orice canal de televiziune se manifestă într-un regim concurenţial. căci „succesul oricărui program TV începe prin cunoaşterea publicului căruia i se adresează” [2]. limbajul specifice fiecărei vârste. cu preocupări profesional-sociale diferite. tematicile. apoi audienţele televiziunii (şi radioului) sunt greu de observat şi de definit cu precizie. Nivelul de studii. adolescenţi. maturi. care într-o măsură oarecare diferă. cât şi audienţa efectivă în urma verificării volumului tirajului (numărul de exemplare tipărite). un motiv pentru a împărţi telespectatorii în categorii importante. gradul de pregătire intelectuală. şi pentru ca să reziste în concurenţa cu alte canale. apartenenţa socioprofesională. orizontul de cunoaştere constituie criterii de împărţire a publicului foarte 101 . O diferenţiere a auditoriului televiziunii mai des întîlnită în literatura de specialitate [3] o constituie cea efectuată în baza particularităţilor sociodemografice: după vârstă. Un alt criteriu vizează sexul telespectatorilor: bărbaţi şi femei. Mediul rural şi cel urban se prezintă cu un specific relativ bine profilat. persoane de „vârsta a treia” cu interesele. sex. cu aproximaţie. De aici şi necesităţi diferite impuse emisiei televizate. Publicul televiziunii. din această cauză şi întîlnim programe dedicate în special femeilor.

importante. Altceva e că intelectualitatea este o categorie prea variată şi gama intereselor diferă – să luăm, spre exemplu, clasica divizare în „fizicieni” şi în „firi lirice”, adică în reprezentanţii ştiinţelor tehnice şi umaniste. Mediul profesional în care trăieşte şi munceşte publicul, reprezintă un alt criteriu de departajare. Trebuie să se ţină cont de interesele celor din lumea afacerilor, de la şantierele de construcţie, din sistemul de educaţie, de la asociaţiile comerciale, din instituţiile de ocrotire a sănătăţii şi de multe altele, deosebit de importante în special pentru programarea TV. Etniile oferă şi ele un public specific pentru emisia TV. Deşi emisiunile adresate minorităţilor nu constituie o practică des întîlnită în programele televiziuniulor CSI-ste şi ale celor est-europene, în Republica Moldova, pe parcurs de aproape trei decenii, sunt programate emisiuni în limbile ucraineană, rusă, găgăuză, bulgară, ţigănescă, ivrit, în ultimii ani - şi în poloneză. Există şi categorii ce vizează persoanele de anumite confesiuni religioase minoritare; persoanele cu anumite handicapuri sau făcând parte din grupuri defavorizate. La aceste categorii am mai adăuga una, conform criteriului de deivizare ce ţine de pasiunile fiinţei umane, spre exemplu, pentru amatorii de flori de cameră, pentru crescătorii de legume în propria-i gradină, pentru amatorii de sah, pentru filatelişti ş.a.m.d. Enumerarea categoriilor de telespectatori ar mai putea continua. Împărţirea publicului după criteriile anunţate mai sus a determinat apariţia în programe a unor emisiuni cu adresă directă – specializate. E firească această apariţie a emisiunilor specializate la un canal generalist, căci fiecare spectator îşi alege câteva emisiuni preferate – el nu poate sta în faţa ecranului de la deschiderea emisiei şi până după miezul nopţii, până la închiderea ei, sau chiar 24 de ore din 24. Definirea mai clară a categoriilor de public, cărora li se adresează un canal de televiziune, garantează elaborarea unei politici editoriale eficiente, o comunicare mai bună. „In orice peisaj audiovizual concurenţial, a ignora publicul este o greşeală echi-

102

valentă cu sinuciderea” – concluzioneză elocvent cercetătorul român Ion Bucheru [ 4]. Un alt aspect, o altă faţetă a marchetingului televiziunii (pe lîngă cunoaşterea categoriilor şi, respectiv, a intereselor publicului) îl constituie cunoaşterea cât mai exactă a reacţiei telespectatorului la oferta de program. Ne refeream deja la faptul că mass-media scrise îşi pot cunoaşte cifra de difuzare reală cât şi audienţa efectivă cu o precizie (probabilitate) mult mai mare decât în cazul audiovizualului. „Natura mesajului audiovizual face mai dificil feed-back-ul, el se stabileşte într-un răstimp mai îndelungat, prin cercetarea întreprinsă special, pe criterii cât mai riguroase, cercetare cu atât mai necesară, cu cât supraabundenţa ofertei de mesaj TV este în permanentă creştere şi posibilităţile de ocupare a timpului liber se înmulţesc. De aici – necesitatea vitală să ştii în fiecare clipă „cum stai”, care este audienţa programului tău în raport cu „concurenţa”, care îţi sînt „punctele forte” şi zonele descoperite sau în pierdere de nivel” [5]. Şi totuşi, organismele de studiu al publicului televiziunii au elaborat mai multe modalităţi de depistare şi dimensionare a publicului potenţial. Dacă ne vom referi la practica instituţiilor specializate din Europa de Apus de studiu al publicului, putem conchide că la ei se recurge la trei mari sisteme de măsurare: 1 – anchetele realizate prin sondaj (faţă în faţă sau prin telefon), 2 – anchetele poştale pe bază de eşantion (panel) şi 3 – audiometrele [6]. Anchetele în bază de sondaj au devenit deja clasice. Sunt sondaje organizate pe criterii ştiinţifice şi oferă oglinda exactă (cu marja minimă de eroare, caracteristică oricărei cercetări de acest tip) a doi factori de bază: procentul de audienţă a fiecărei emisiuni din programul unei săptămîni şi nota cu care este apreciată fiecare emisiune. Anchetele poştale se efectuează în baza unui eşantion reprezentativ la nivel de ţară. Reprezentativitatea eşantionului constă în faptul că structura sa reproduce structura publicului la nivel

103

naţional, în corespundere cu criteriile de departajare a publicului, criterii la care ne-am referit anterior – după vârstă, sex, mediu de trai, alte criterii socioprofesionale, etnice etc., datele provenind de la instituţii de statistică. Şi cel de-al treilea sistem de măsurare, larg aplicat în ţările occidentale, şi care face primii paşi şi în arealul nostru mediatic, este acel efectuat cu ajutorul audiometrelor. Audiometrul este un dispozitiv anexat la televizor si care permite înregistrarea computerizată a numărului telespectatorilor aflaţi pe recepţie, pe un anumit canal, la un timp anumit. În Europa – Marea Britanie, Olanda, Belgia, Italia şi Franţa utilizează aceste metode de mai multe decenii pentru a studia audienţa mediilor audiovizuale. În Franţa se efectuează 75000 de interviuri în cadrul anchetei instituţiei Mediametrie, care sînt repartizate pe toată durata anului şi se referă la urmărirea radioului şi a televiziunii. Ele furnizează rezultate despre audienţa globală şi pe segmente orare, despre măsura în care au fost urmărite radioul şi televiziunea. Pentru televiziunile din ţările Europei Centrale şi de Est sunt caracteristice şi alte instrumente de studiu al publicului, mai puţin costisitoare. Iată doar unele atestate în literatura de specialitate şi care ar putea fi aplicate şi în practica TV Moldova 1: a) Introspecţia (autoobservarea) – cînd programatorul canalului de televiziune este el însuşi telespectator, şi încă unul care vede mai mult şi diagnostichează mai exact valoarea, gradul de interes, conţinute într-un mesaj pus pe post. Întrun caz ideal, un veritabil programator poate deveni un „avocat al publicului” în adoptarea tuturor deciziilor importante legate de programarea mesajelor. b) Sondarea mediului familial, a cercului de prieteni şi de cunoştinţe care, la prima vedere, poate nu apare atât de important, şi totuşi reprezintă o sursă utilă şi necesară de informaţii. Colectarea opiniei copiilor, rudelor, persoanelor din anturajul zilnic sau ocaziţional, sau pur şi simplu observarea şi notarea preferinţelor acestora îmbogăţeşte cunoş-

104

tinţele programatorului referitoare la propria ofertă sau la cea a concurenţilor. c) Informaţiile culese din audienţe – din contactele cu personalităţi, cu reprezentanţii instituţiilor publice sau organizaţiilor neguvernamentale, cu liderii politici, cu colaboratorii (corespondenţii netitulari sau participanţii activi la emisiuni) ai postului, adică cu toţi care formulează aprecieri sau doleanţe referitoare la program în ansamblu sau la diferite emisiuni în particular. Însă specialiştii ne avertizează că şi în acest caz trebuie să ţinem cont de caracterul subiectiv al opiniilor. d) Articolele din presă, referirile critice sau pozitive, conţinute în ziare şi reviste – şi ele trebuie luate în seamă, caci, pe lângă faptul că conţin atitudini, mai constituie şi factori de formare a opiniilor despre canal, de care trebuie să se ţină cont pe viitor, chiar dacă nu toate referirile exprimă atitudini obiective sau competente. e) Întâlnirile cu publicul sunt şi ele o cale utilă de a colecta păreri, opinii, sugestii cu privire la programul canalului audiovizual. Este important ca întâlnirile să se organizeze eficient, pragmatic, cu un public relativ omogen. Ele pot fi tematice sau de informare generală. Pot fi în formă orală de expunere, dar pot fi şi cu formulare (anchete) cu întrebări care pot fi completate în timpul întâlnirii sau într-un termen dat. Răspunsurile obţinute pot optimiza deciziile cu privire la programare. f) Analiza scrisorilor şi apelurilor telefonice – alte metode importante de studiere a reacţiei telespectatorului la cele prezentate de canalul de televiziune. Aceste metode se deosebesc printr-un grad mai mare de sinceritate şi prin opinii mai obiective, căci nimeni nu-l impune pe telespectator să scrie sau să telefoneze. Scrisorile şi apelurile telefonice constituie un impuls al spiritului, o necesitate de comunicare a spectatorului. Ele sînt o mărturie a interesului publicului, cel mai sigur semn, că postul nu lasă lumea indiferentă. Indiferenţa publicului este egală cu moartea canalului TV.

105

Este necesară o studiere sistematică a opiniilor telespectatorilor. Modalităţile, după cum am menţionat mai sus, pot fi diferite: anchete, chestionare (sau anchete poştale), scrisorile şi apelurile telefonice, recenziile din presă etc., dar şi activităţile cu grupuriţintă dintr-un segment concret de telespectatori, fie tineri din regiunile rurale, sau intelectuali, sau reprezentanţi din categoria numită „vârsta a treia”, sau femei, copii etc. Un exemplu din practica americană de lucru cu grupul-ţintă, este orezentat de Michael Flaster, expert în audiovizualul SUA: „Se selectează circa 20 de persoane pentru o reuniune, li se oferă o anchetă, întrebările căreia sunt de felul următor: 1. În ce cuvinte aţi descrie canalul respectiv de televiziune? 2. Ce emisiuni din programul canalului v-au rămas în memorie? 3. Ce emisiuni aţi omite din grila de program a canalului? 4. Ce aţi mai dori să vizionaţi la acest canal şi la ce oră? 5. Cu cine aţi mai dori să vă întîlniţi în emisia canalului? 6. Ce schimbări aţi iniţia în emisia canalului? si altele. Modalităţile de lucru cu grupul-ţintă sunt următoarele: • de regulă, şedinţele sunt moderate de o persoană – specialist în tema dată, dar care nu este implicat direct în sistemul audiovizual de producţie; • sedinţele nu durează mai mult de o oră; • sedinţele au loc în afara localurilor canalului respectiv; • sedinţele se produc fără prezenţa managerului sau angajaţilor canalului, pentru a nu influenţa comentariile; • de regulă, şedinţele se filmează pentru a fi vizionate de cei interesaţi de obiectul discuţiei” [7]. Există, astfel, mai multe metode de studiere a intereselor publicului telespectator, metode deloc complicate în aplicare şi care nu cer mari mijloace materiale şi financiare. Însă măsura în care ele sunt utilizate în practica canalului TV Moldova 1 este foarte mică. Astăzi, în majoritatea instituţiilor de televiziune din statele din Europa, sociologia mass-media s-a transformat într-o ştiinţă

106

aplicată, de reală valoare şi de maximă utilitate, indispensabilă oricărei televiziuni profesioniste, în special, în determinarea politicilor sale editoriale. La TV Moldova 1, o dată cu apariţia în titulatură a sintagmei – instituţie publică naţională a audiovizualului (2004), a fost creată Direcţia Analize Sociologice şi Relaţii cu Publicul. Studiile sociologice erau efectuate de două persoane – una responsabilă de mai mulţi ani de lucrul cu scrisorile telespectatorilor şi alta prospăt angajată, fără practică în domeniul audiovizualului. Autorul acestor rînduri a asistat la efectuarea unui sondaj de opinie, intitulat „Posturile publice naţionale TV Moldova 1 şi Radio-Moldova în viziunea publicului rural” (Pererâta-2004). Scopul sondajului a fost expus destul de pretenţios – „evaluarea opiniei publice a populaţiei privind audienţa posturilor publice naţionale TV Moldova 1 şi Radio-Moldova, recepţionarea posturilor TV şi Radio, calitatea emisiunilor difuzate pe posturile naţionale, ratingul emisiunilor difuzate pe aceste posturi în satul Pererîta, Briceni”. Eşantionul sondajului l-au constituit însă 31 de persoane în vârstă de peste 12 ani (?). În aceste condiţii cum se putea ajunge la obţinrea „unei informaţii cât mai vaste”, după cum se menţiona în capitolul „Metodologia sondajului”. Raportul prezentat a recunoscut, de fapt, că „reprezentativitatea eşantionului nu este garantată, deoarece nu s-a respectat în totalitate procedura selectării aleatoare a respondenţilor” [8]. În realitate, a fost organizată o întâlnire a câtorva angajaţi ai Companiei „Teleradio-Moldova” cu locuitorii s. Pererâta, urmată de un concert de muzică uşoară. 31 de persoane au căzut de acord să completeze o anchetă distribuită în sală. Influenţaţi de concertul organizat de Companie, respondenţii nu puteau să nu mulţumească TV Moldova-1 şi Radio Moldova, topul emisiunilor preferate având în frunte ediţiile de ştiri, emisiunile „Bună dimineaţa”, programele pentru copii („De la 5 la 10”, „Vreau să ştiu”, „Magazinul copiilor”, „Minerva”), „Baştina ş.a. La capitolul - 1. credibilitate, 2. calitate, 3.obiectivitate a emisiei TV Moldova-1 au fost obţinute următoarele rezultate: Da şi Nu – 1.

107

83% şi 17%, 2. 70% şi 30%, 3. 77% şi 23%. Sunt rezultate care lasă de bănuit în ceea ce priveşte seriozitatea si obiectivitatea răspunsurilor, căci situaţia ce reiese din alte sondaje efectuate în aceeaşi perioadă de timp de echipe mult mai profesioniste (la care ne vom referi în continuare), situaţia este alta şi deloc nu în favoarea TV Moldova-1. Un alt sondaj, realizat în 2005 în satele Cernoleuca, Climăuţi, Corbu (Donduşeni) vine cu alte date. Este îmbucurător pentru conducerea Companiei faptul că Moldova-1 este cel mai recepţionat post TV în localităţile menţionate; 95 % (ORT Moldova – 91 %, TVR – 80 %). Cele mai preferate emisiuni de la TV Moldova-1 rămân ediţiile de ştiri, „Baştina”, „De la 5 la 10”, „Bună dimineaţa”, „Bună seara”, „Cartierul tinereţii”. Însă, în cazul sondajului dat, respondenţii, numind cele mai preferate emisiuni televizate, au plasat pe primele 4 poziţii programe relizate de ORT şi TVR. Doar pe locul 5 s-au plasat ediţiile de ştiri de seară de la TV Moldova-1. Şi la capitolele 1. Credibilitate, 2. Calitate, 3. Obiectivitate, indicatorii sunt mai puţin avantajoşi TV Moldova-1 decţt cei înregistraţi în cazul sondajului precedent – în favoarea credibilităţii şi calităţii s-au expus 60 % din cei chestionaţi, iar 40 % au exprimat părerea că emisiile TV Moldova-1 nu sînt credibile şi calitative. Şi mai proastă s-a prezentat situaţia referitor la obiectivitatea emisiei – 54 % de respondenţi au indicat că în opinia lor emisiunile TV Moldova-1 nu sînt obiective, nu sint nepărtinitoare [9]. Este posibil, că şi aceste date, deloc favorabile conducerii Companiei, au adus la aceea, că în 2006 Direcţia Analize Sociologice şi Relaţii cu Publicul nu şi-a mai găsit loc în structura subdiviziunilor instituţiei publice audiovizuale. Însă studii sociologice, mult mai profesionist exercitate şi care se refereau şi la emisia TV Moldova-1, au fost efectuate pe parcursul mai multor ani de aşa organizaţii în domeniu ca Agenţia sociologică „Fapt”, Centrul de Analiză şi Investigaţii Sociologice, Politologice şi Psihologice CIVIS, Institutul de Marketing şi Sondaje IMAS-INC ş. a. Alta este chestiunea că nici unul din

108

„Vremea” – 15. 109 . „Cito. „Mî”. nu s-a ţinut cont de opiniile publicului în procesul de elaborare a grilei de emisie.48 %.04 %. „Mesager” – 23. programatic şi statutar. deja de un an. economice şi culturale a republicii. Agenţia sociologică „Fapt”. filme de lung metraj – 8. după cum urmează: „Pole ciudes” – 27. În anul 1997.63 %. Kogda” – 5. stabilit prin sondaj. a planificării programelor televizate. KVN – 6.08 %. Astfel.28 %. „Moia semia” – 12.15 %. prezenta topul preferinţelor telespectatorului moldovean.emisiuni ce depăşesc cu mult gradul de profesionalism al realizatorilor locali de programe TV şi au priză în consecinţă. Aceste preferinţe ale telespectatorului moldovean se manifestau în perioada când Compania „Teleradio-Moldova” avea. „Vzglead” – 4. precum şi a relaţiilor externe ale statului. valorilor democratice. „Celovec-maska” – 4.cele zeci de sondaje n-a fost efectuat la comanda şi în interesul Companiei „Teleradio-Moldova.Canţîr.17 %. „Tema”. la promovarea patriotismului. sînt emisiuni de calitate în aria genului – conchide analistul A. Gde. bineînţeles. studiile sociologice în domeniul mass-media electronice nu au avut un impact asupra procesului de activitate de creaţie a Companiei „Teleradio-Moldova”.48 %.. obiectivul prioritar de a contribui prin prestaţia lor „la consolidarea naţională a societăţii ruse. Ceea ce trebuie să ofere învăţăminte este ca pînă si megateleviziunile care produc majoritatea emisiunilor din topul de mai sus al preferinţelor autohtone îşi propun. cu atât mai mult. ▪ reflectarea intereselor tuturor păturilor sociale. Toate acestea.. iar rezultatele cercetărilor sociologice n-au fost discutate în cadrul şedinţelor săptămânale ale conducerii instituţiei. .66 %. stipulate în Statutul său următoarele scopuri de bază: ▪ reflectarea veridică şi obiectivă a vieţii social-politice. „Ugadai melodiiu” – 13.55 %.” [10]. respectării drepturilor omului.09 %. „Ceas pic” – 6. propagarea păcii şi umanismului. în urma unei chestionări realizate.

15. Politologice şi Psihologice CIVIS. în cadrul acestui sondaj.1 % [13]. în cadrul ediţiilor de ştiri (durata în procente) de la Televiziunea de Stat – 40 % reveneau Puterii şi doar 1. Întregul eşantion a fost de 1097 persoane. Marţi. privatizării şi altele de importanţă majoră pentru ţară în acei ani [12].5 % de voturi. TV Moldova s-a plasat. vârstă. În octombrie 2003. Prezintă interes şi datele despre numărul de telespectatori la fiecare canal pe zile. Iată unele date. cu excepţia „Mesagerului”. Pe aceeaşi poziţie TV Moldova era şi la „Audienţa TV” . pe parcurs de trei săptămîni. Eşantionul a fost proiectat după următoarele caracteristici: sex.cu 26. ORT Moldova acumulând 71. în conformitate cu datele comunicate de către Departamentul de Statistică al Republicii Moldova.64 % Opoziţiei. nici o emisiune a teleaştilor moldoveni n-a intrat în topul preferinţelor telespectatorului din Republica Moşldova. în perioada cercetată. Centrul de Analiză şi Investigaţii Sociologice.00 şi 23. Or.. presei scrise din Republica Moldova şi a fost organizată conform rigorilor unei analize sociologice profesioniste.▪ crearea. păstrarea şi promovarea valorilor cultural-artistice naţionale şi universale [11]. se menţionează că. acumularea. Cercetarea a avut ca obiectiv înregistrarea audienţei posturilor de televiziune. iar ORT Moldova – cu 40.8 % de spectatori pe zi. a. Referitor la frecvenţa diferitelor teme în cadrul emisiunilor informative şi a celor socialpolitice şi economice. protestelor sociale. corupţiei. pe locul al doilea la capitolul „Posturile TV privite cel mai des”. fapt ce trebuia să pună pe gânduri conducerea Companiei „Teleradio-Moldova”. În a doua jumătate a anului 1997. a efectuat zilnic.1 %. cu 56. monitorizarea Televiziunii de Stat din Moldova şi a studioului privat Catalan TV. a fost organizat un sondaj realizat de IMAS-INC Chişinău la comanda Centrului Independent de Jurnalism. miercuri şi duminică numărul te- 110 . între orele 18. radio. mediu de rezidenţă urban/rural ş. la Televiziunea de Stat nu s-a vorbit şi nu s-au pus în dezbatere temele şomajului. pe care le considerăm relevante: la capitolul – Frecvenţa mediatizării Puterii şi Opoziţiei.

„Echipa 5”. iar experţilor Centrului Independent de Jurnalism – comentariile. ce a cuprins mai mulţi indicatori importanţi din activitatea instituţiei naţionale a audiovizualului: imparţialitatea programelor de ştiri. diversitatea surselor în programele de ştiri. 111 . Concluziile cercetării. Politologice şi Psihologice CIVIS revenindu-i monitorizarea cantitativă şi raportul monitorizării. 2. A fost o cercetare de proporţii. ar fi contribuit ca instituţia să facă paşi siguri pe calea devenirii unei companii publice audiovizuale veritabile. Agenda programelor de ştiri denotă că TV Moldova-1 şi Radio Moldova reflectă viaţa cotidiană prin optica puterii în detrimentul interesului public. concluziile. Referitor la ştiri: 1. Iată doar câteva titluri de emisiuni „pierdute”: „De la 5 la 10”. fapt ce trebuia să-i facă pe programatori să analizeze oferta propusă pentru zilele cu audienţă redusă. Este simptomatic şi următorul fapt – mai multe din emisiunile preferate de telespectatorii TV Moldova în anul 2003 nu şi-au găsit loc în ărogramarea anului 2004 şi în anii următori. Centrului de Analiză şi Investigaţii Sociologice. „Vedete cu şorţ”. Programele de ştiri reflectă evenimentul societal în mod selectiv. 4. tematica. raportul analitic. fără a respecta principiile echilibrului şi complexităţii. „Cartierul tinereţii”. Moldova-1 şi Radio-Moldova în programele de ştiri mediatizează în mod prioritar agenţii şi actorii partidului de guvernămînt. agenţii şi actorii ştirilor. La 1-30 iunie 2004 a fost efectuată monitorizarea programelor TV Moldova-1 şi Radio-Moldova. dacă se ţinea cont de ele. 3. mediatizarea actorilor politici şi sociali în emisiunile social-politice şi economice. Programele de ştiri nu promovează valorile imparţialităţii şi pluralismului politic în oglindirea evoluţiilor din societatea Republicii Moldova.lespectatorilor TV Moldova era semnificativ mai mic decât în restul zilelor săptămânii. „Tanti Ludmila show”. pluralismul politic.

Diversitatea surselor de documentare nu a devenit o normă de concepere a ştirilor la Moldova-1 şi la Radio Moldova. Emisiunea „Rezonans” este concepută ca un dialog imaginar al jurnalistului cu opoziţia. modul lor de organizare au o pronunţată tentă electorală. la care dialog însă. abordarea tendenţioasă a forţelor politice ce nu deţin puterea. 2. Panelul cuprinde 7 regiuni ale ţării: 112 . care este reprezentanta oficială a Companiei elveţiene cu renume mondial AGB Nielsen Media Research. tematica emisiunilor. ştiinţei. 5. învăţământului. TV Moldova-1 pune pe post imagini de la acţiunile de caritate ale reprezentanţilor puterii şi refuză să ia în seamă acţiunile partidelor ce privesc întreaga populaţie sau anumite categorii din populaţie. în Republica Moldova îşi găseşte aplicare şi cel mai modern sistem de măsurare a telerecepţiei – cel cu ajutorul audiometrelor (peoplemeter. Radio Moldova sunt utilizate ca instrumente propagandistice ale puterii [14].5. Programele de ştiri la Moldova-1 şi la Radio Moldova dezvoltă partizanatul politic. În timp ce acţiunile puterii şi partidului de guvernământ sînt reflectate în exces. Tematica emisiunilor este în mod evident axată pe activitatea preşedintelui şi Guvernului. TV Moldova-1 şi. Referitor la emisiunile social-politice şi economice: 1. 3. Cercetările ce au ca scop cunoaşterea preferinţelor publicului cu aplicarea audiometrelor sunt efectuate de Compania TV MR MLD. într-o mai mică măsură. 4. 6. cele iniţiate de opoziţie sunt. Eşantionul cercetărilor adună circa 300 de familii şi este format în corespundere cu structura populaţiei din Republica Moldova. ignorate. opoziţia nu este invitată şi nu i se respectă dreptul la replică. aducând în atenţia populaţiei „realizările” guvernării şi evitând insuccesele. E loc mai mult şi pentru divertisment. În general. Începînd cu 1 ianuarie 2004. Lipsesc dezbaterile politice. de multe ori. pe activitatea de producţie în detrimentul culturii.

Bucureşti: Romania de Maine. NIT. de informaţie cu privire la programele mai mult sau mai puţin preferate. la sfârşit de vizionare datele sunt recepţionate prin linia de telefon de calculatorul din oficiu.: Bucheru I. Schiţe despre teoria 113 . . NTV . de agenţii economici . CTC. a sectorului civil.. Fenomenul Televiziune. dar şi de canalele de televiziune – pentru efectuarea schimbărilor respective în grila de emisie.în total 6 canale (2006). şi în felul acesta lipsindu-se de date mai exacte ale audienţei canalului său în decurs de un segment concret de timp. cunoaşterea de către oamenii televiziunii a principiilor. durata de recepţionare a postului. 2001. (coordonator). Nordul (populaţia urbană). a metodelor aplicate în practica sociologiei mass-media şi mai ales a interpretării rezultatelor obţinute. Cf. O introducere în presa scrisă şi vorbită. Astăzi. Sudul (populaţia urbană). din păcate.-J. în special.Bucureşti: Romania de Maine. p. care au emisie originală locală. a tipurilor de cercetare. este obligatorie pentru a putea elabora o politică editorială în concordanţă cu interesele publicului telespectator. Informaţia ce ţine de numărul telespectatorilor aflaţi pe recepţie. canalele vizionate şi tronsoanele de timp utilizate se păstrează în memoria audiometrului.. TVC-21. Nordul (populaţia rurală). în cadrul IPNA nu există un dialog cu telespectatorii. TV-7. audienţa canalului în raport cu alte posturi de televiziune concurente. TV Moldova-1 negăsindu-şi locul din propria-i dorinţă în această listă (cercetările se efectuează contra unei plăţi moderate). Referinţe: 1. 2. Sudul (populaţia rurală). p. Zona Centrului (populaţia urbană).Iaşi: Polirom. G. 161. sunt descifrate şi generalizate pentru a putea fi utilizate de instituţiile interesate. 1997. 1997. Zona Centrului (populaţia rurală). Bertrand C. PRO-TV. în planificarea activităţii de creaţie – Pervîi M. 258. nu sunt utilizate diversele modalităţi de cunoaştere a „pulsului” opiniei publice. 3.Chişinăul. Or. Bucheru I. Fenomenul Televiziune. . Baghirov E.comanditari de publicitate.

V. 264. 1978.1996. 10-26 octormbrie 2006. cit. 2005. – M. Rezultatele sondajului de opinie “Posturile publice nationale TV Moldova 1 şi Radio Moldova în localităţile rurale”. Rezultatele sondajului de opinie “Posturile publice nationale TV Moldova 1 şi Radio Moldova în viziunea publicului rural” (efectuat în s. efectuat în satele Cernoleuca. Cf. . 4. 13. 10. 2004. Monitorizarea programelor Radio Moldova şi TV Moldova-1. Reflectii expuse în cadrul Seminarului “Managementul si marketingul mass-media electronice”. 12.-J. Op. cit. Climăuţi. .. Codru. 2004. aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova. 5. 8.: Vysşaia Şcola. februarie. Flaster M. Buletin analitic. pp.: Mass-media în Republica Moldova.M.Compania “Teleradio-Moldova”. Egorov V. 6. 11. decembrie. 7.Compania “TeleradioMoldova”. 265-266. nr. .1980. – Chişinău. 2004. decembrie.09. Buletin analitic. p. Mass-media în Republica Moldova. pp. 14. Bucheru I.: Iskusstvo. Chişinău. Pererâta). Compania “Teleradio-Moldova”. 9. 1997.502 din 12. Ibidem. 1997.167-168.televiziunii. Mass-media în Republica Moldova. Statutul Companiei de Stat “Teleradio-Moldova”. 114 . Bertrand C. 18-24.. Teoria si practica televiziunii. Op. pp. pp.4-13. Buletin analitic.

un act lipsit de înţelepciune. incompatibilităţi flagrante. mai totdeauna sunt necesare diverse combinaţii de gen. Dacă literatura vie o ia când înaintea definiţiilor. Ultimul format „dialogal” a pătruns în spaţiul nostru mediatic abia în anii ‘90 ai secolului trecut. imobilizarea într-o formulă ne varietur devine de-a dreptul absurdă. discuţia. când rămâne în urma lor. care au condus la apariţia aşa-numitelor genuri de graniţă sau „de frontieră”. numeroase suprapuneri sau întrepătrunderi dintre genurile literare. în jurnalismul actual rareori se întâlnesc genuri „pure”. Cât timp conştiinţa genului literar nu se suprapune integral peste existenţa sa.Alexandru BOHANŢOV Arta dialogului TV din perspectivă comparativă În practica jurnalistică din domeniul audiovizualului există o serie întreagă de genuri redacţionale bazate pe arta dialogului: declaraţia de presă. nu o dată. talk show-ul. un punct de vedere judicios a exprimat ilustrul hermeneut român Adrian Marino: „Între esenţa genurilor (definită prin noţiuni şi idei literare) şi fenomenul genurilor (exprimat prin forme literare) experienţa descoperă. sub „umbrela” lui fiind incluse emisiuni care n-au nimic comun cu un „spectacol de cuvinte” [1]. în aceste condiţii. Această flexibilitate a formelor publicistice este oarecum similară aceleia din domeniul literaturii. dezbaterea televizată sau „masa rotundă”. nu este îngăduită nici o fixitate” [2]. În fond. câmpul semantic al talk show-ului este adesea extins. unde cercetătorii au consemnat. Astfel. 115 . de-a lungul timpului. În această ordine de idei. în sfârşit. interviul. o accepţie sau alta reprezintă o imprudenţă. conferinţa de presă şi. A dogmatiza. de aceea pare să nu aibă încă un statut bine precizat.

pe cât e posibil. De obicei. nici controversă. explicaţii etc. până la un anumit punct.) Acest tip de mesaj media ţine de domeniul comunicarii instituţionale şi se realizează. Dar nu întrebările formulate de către moderator asigură dinamismul şi calitatea discuţiei. cu idei şi opinii personale. opinii. Dezbaterea televizată sau. în prologul acestor consemnări. un fapt. o situaţie. din iniţiativa emiţătorului. subiectul presupunând o concreteţe sporită. Începem cu declaraţia de presă (în legătură cu un eveniment. care ne ajută să cunoaştem şi să înţelegem mai profund un eveniment. Într-o discuţie reuşită. unii cu importante funcţii de or- 116 . Cu alte cuvinte. ci schimbul de idei şi opinii dintre participanţii la acest festin verbal.Şi totuşi. intervenind. în cadrul acestor confruntări verbale sunt invitaţi specialişti de marcă. de obicei. pentru a obţine anumite informaţii. unele elemente structural-compoziţionale şi de poetică ale principalelor modalităţi jurnalistice bazate pe arta dialogului [3]. cum i se mai spune. masa rotundă implică o anume rigoare în discuţie. de regulă. vom încerca să delimităm. Moderatorul trebuie să stimuleze discuţia.. Drept corolar la cele spuse. nici negociere. La modul ideal. o situaţie etc. În cadrul unei conferinţe de presă sau printr-un comunicat de presă demersul respectiv este adus la cunoştinţa opiniei publice. nici schimb de idei. interviul poate fi definit ca o „artă a conversaţiei” ce se desfăşoară. jurnalistul îşi poate depăşi funcţia strictă de moderator. de bună calitate. se poate opina în mod tranşant că termenul eu trebuie eliminat din vocabularul unui jurnalist-intervievator. În cazul acestui format televizual. nici persuasiune asupra intervievatului pentru a accepta opiniile jurnalistului” [4]. între un jurnalist şi o persoană. Discuţia trebuie privită ca o convorbire între două sau mai multe persoane pe marginea unei teme sau a unui subiect oarecare. merită a fi reţinută următoarea aserţiune: „Interviul nu este nici interogatoriu. sunt la mare preţ importanţa informaţiilor vehiculate şi calitatea argumentelor invocate. asumându-şi întrun fel rolul de catalizator.

În fine. În plan conceptual şi stilistic. jurnalistul sau realizatorul TV îşi asumă doar rolul de moderator. Cele patru posturi autohtone de televizune (Moldova 1. Fiecărei componente îi sunt atribuite roluri şi funcţii distincte. Elementele lui constitutive (indispensabile) sunt: moderatorul – experţii – publicul din studio. trebuie să-l raportăm la nişte entităţi de acelaşi fel. în cazul acestei formule mediatice se pot înregistra rezultatele scontate numai când invitaţii din studio discută de la egal la egal. dar şi controversată. plăcută. la care ne vom referi cu precădere în analizele noastre. Dincolo de arhitectura inconfundabilă a acestei emisiuni. rareori ne este dat să consemnăm interviuri cu adevărat memorabile în spaţiul noastru audiovizual. valorifică acest format în permanenţă. talk show-ul de factură clasică are o construcţie triunghiulară. administrativ etc. din considerentul că interviul de televiziune este un format foarte gustat de către publicul telespectator de pe toate meridianele. Şi încă o precizare absolut necesară: de această dată. trebuie neapărat accentuată latura spectaculară a talk show-ului. Un cunoscut adagiu spune că totul se cunoaşte mai bine prin comparaţie. indiferent de statutul lor juridic sau de politica editorială.din politic. să urmărim nişte convorbiri care să domine realitatea unei zile sau săptămâni şi să fie comentate de obişnuiţii telespectatori sau de analiştii comunicării mediatice. Dacă vrem să ne dăm seama de valoarea unui lucru oarecare. fără pretenţia de a epuiza subiectul. În esenţă. Este vorba de o conversaţie spontană. La postul public de televiziune (Moldova 1). în primul rând. care nu poate eluda prezenţa publicului în studio. adică renunţă la statutul conferit de funcţiile lor în viaţa publică a societăţii. EU TV şi NIT). Acest fenomen se produce. aşa-zisul talk show. Din păcate. juridic. PRO TV Chişinău. Comparativ cu discuţia. Interviul – unul dintre genurile majore ale publicisticii audiovizuale – este utilizat în mod frecvent de către toate televiziunile. cei mai buni realizatori de interviuri sunt implicaţi în realizarea de subiecte în 117 . dezinvoltă. acest format televizual presupune o îmbinare organică a discursului publicistic cu procedee de natură teatrală.

avându-i ca protagonişti pe Cătălin Ştefănescu şi. În plus. Şi totuşi. astfel. tandemul Ioana Moldovan Cosmin Cernat. de multă vreme.jurnalele de actualităţi (Silvia Hodorogea.a. în conştiinţa publicului telespectator. să imprime dinamism şi o anume tentă distractivă discursului. mai ales. Ar mai fi de adăugat. Am reţinut dialogurile interesante pe care autoarea şi prezentatoarea acestei emisiuni le-a avut cu Nelly Ciobanu.. Acestă formulă mediatică îşi găseşte o realizare meritorie în „Marius Tucă show” (Antena 1). Ştefan Bănică jr. dialogul se desfăşoară într-o albie conformistă. sunt invitaţi în permanenţă studenţi de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării (USM) sau de la Facultatea Jurnalism şi Comunicare Publică (ULIM). Frapează. talk show-urile lui Mircea Surdu „se fac vinovate” de multe ori de faptul că nu respectă întru totul stilistica formatului respectiv sau „regulile jocului”. Rafael Agadjanean). încercarea de a pune punctul pe i în chestiunile publice cele mai controversate.. cu celebrul cant-autor italian Toto Cutugno ş. Câtă descătuşare profesională este prezentă în aceste emisiuni!. În plan profesional. cărora li se atribuie mai degrabă roluri de „figuranţi” în acest spectacol mediatic. respectiv. Pepe. 118 . merită a fi remarcat programul „Black & White” (NIT) al Dianei Stratulat care aduce în prim-plan vedete ale showbizz-ului autohton şi internaţional. că la talk show-urile din cadrul televiziunilor autohtone nu sunt antrenate formaţii muzicale care să dea tonul emisiunii. mai puţin problematizantă.. Astfel. Dacă ar fi să-i reproşăm ceva în plan profesional teleastului Mircea Surdu. decât de participanţi activi la dezbaterile de idei preconizate.. „Garantat 100%” şi „Stele. de cinci stele ” (ambele de la TVR 1). aceasta ţine de faptul că nu întotdeauna reuşeşte să-şi elaboreze în mod minuţios „scenariul convorbirii” (este vizibilă documentarea superficială) şi. prestaţia cea mai bună în arta dialogului poate fi considerată cea a lui Mircea Surdu – autorul şi prezentatorul celei mai longevive emisiuni de la Moldova 1 – talk show-ul „Bună seara!” care s-a impus. precum şi în cadrul unor emisiuni tematice.

ora 20. îndeosebi). adeseori. în plus. cum se spune.30. fac trimitere cronicarii şi editorialiştii din presa scrisă (Constantin Tănase. când are în faţă funcţionari publici de cel mai înalt rang. „la firul ierbii”. fiind programată şi în reluare. Interviul cu preşedintele Republicii Moldova. dacă şi-ar permite prea multe (mai ales în 119 . şi interviul de opinie/comentariu etc. evitând întrebările cu caracter direct. Este clar că jurnalista este anagajata unei televiziuni comerciale (private) care. Puţine sunt personalităţile publice de la noi care să nu fi fost intervievate în cadrul acestei emisiuni care. Emisiunea „În profunzime” mai are avantajul de a fi difuzată la o oră de maximă audienţă (iniţial. pentru că se întâlneşte aici şi interviul-portret. ea devine excesiv de politicoasă şi oarecum oportunistă. actualmente – 22. de editorialistul Constantin Tănase. detaliat. ceea ce face ca numărul telespectatorilor care au vizionat acest program să sporească considerabil. Dacă e să ne referim la prestaţia profesională a prezentatoarei – Lorena Bogza – este cazul să spunem că în unele ediţii ale emisiunii.Dar cea mai urmărită emisiune-dialog din spaţiul nostru mediatic este programul „În profunzime” (PRO TV Chişinău. adesea. În ceea ce priveşte tipul de interviu vehiculat în acest program. a fost analizat minuţios. Vladimir Voronin.30). realizat la începutul anului 2006. Unul dintre invitaţii de marcă ai emisiunii a fost celebrul actor român Florin Piersic care – ştie o lume întreagă – se simte ca peştele în apă într-un studio de televiziune. Este programul la care. Diapazonul tematic al emisiunii „În profunzime” este unul foarte încăpător. este riscant să te fixezi pe o anumită formulă. şi interviul-dezbatere. şi interviul polemic. are şansa de a fi suficient de lungă (de la o oră şi jumătate până la două ore. autoare şi prezentatoare Lorena Bogza). dânsa nu este la fel de bine documentată. tranşant sau controversa nedisimulată. în funcţie de calibrul invitatului). în cadrul ei fiind abordate tot felul de probleme care frământă opinia publică (de la politica curentă a partidului de guvernământ la scandalul desemnării cântăreţului care trebuia să ne reprezinte ţara la „Eurovision”-ul din Grecia).

Cel mai bun exemplu de canal TV în care este utilizată prioritatea numărul unu a televiziunii – transmisiunea în direct – este postul Realitatea TV. Şi totuşi. nu întâmplător. poate cea mai bună prezentatoare de ştiri de la noi. oameni cu funcţii de răspundere din diferite departamente etc. Dacă ar fi să facem o trecere în revistă a autorilor de interviuri de marcă de la acest canal. cu diferite personalităţi publice.. poetul şi gazetarul Mircea Dinescu (autorul unor pamflete politice incendiare care sunt citite cu sufletul la gură de întreaga clasă politică din România).. postul respectiv şi-ar creea unele probleme în plus. în viziunea noastră.. Probabil. Robert 120 . scriitorul şi analistul politic Emil Hurezeanu.contextul social-politic al Republicii Moldova). În acest sens. cineva trebuie să spargă odată şi odată gheaţa. televizunea respectivă a încheiat un tratat de parteneriat şi colaborare cu celebrul canal american. Întrebările formulate de Angela Gonţa în cadrul acestor succinte convorbiri sunt foarte bune şi oportune. dialogul cu marele om de cultură român Andrei Pleşu). Nu întâmplător. cel mai bun autor de interviuri din spaţiul nostru mediatic este. analişti politici şi economici. ne-ar trebui mai multe pagini.Sută la sută”). Cu această televizune colaborează unii dintre cei mai buni jurnalişti români: Cristian Tudor Popescu (redactor şef la cotidianul „Gândul”). Menţionăm că unele discuţii din cadrul emisiunii „Punct şi de la capăt” apar şi în variantă scriptică în paginile revistei „Contrafort” (am reţinut. cât şi internaţională. jurnalistul Vasile Botnaru de la Radio Europa Liberă. Sunt destul de incitante dialogurile pe care le realizează în studioul PRO TV Chişinău Angela Gonţa. ele ar putea servi drept exemplu şi pentru alţi prezentatori de ştiri (mai ales de la Moldova 1) care se încumetă să poarte un dialog în emisie directă. televizunea cea mai conectată la realitatea zilei: atât românească. fără nici un fel de dubii. autorul celebrei emisiuni de confruntare verbală „100 % . jurnalistul Robert Turcescu (redactor şef la ziarul „Cotidianul”. Este.. un fel de CNN în spaţiul audiovizual românesc. îndeosebi.

în câteva rânduri. ne vom referi la piaţa audiovizuală din Federaţia Rusă care. Datorită măiestriei sale în a utiliza arta sau ştiinţa interviului. În cele ce urmează. „România. De remarcat faptul că. pare să nu aibă soluţii. de felul cum ştie „să despice firul în patru” când în emisiune este abordată o problemă care.Turcescu a tipărit o carte de interviuri cu semnificativul titlu – „România în direct”. cel care la începutul anilor ‘90 a valorificat sau materializat în cadrul postului PRO TV formula inedită a talk show-ului. literalmente. Rămâi pur şi simplu încântat de modul cum conduce acest moderator discuţia. cu un discurs extrem de pătimaş (de aceea. este una dintre cele mai interesante din lume. Andrei Karaulov este suspectat de legăturile sale cu serviciile secrete ruse. încotro?” sau „Audienţa naţională” sunt titluri de emisiuni care au şocat. poate. la prima vedere. indiscutabil. în fine. actualmente. Dar cel mai bun „om de dialog” din audiovizualul românesc este. Uneori. Mihai Tatulici. moderatorul – Vladimir Pozner. Cel mai bun autor de interviuri de la televiziunile ruse este jurnalistul Vladimir Pozner care. române!”. este un program de autor. fără îndoială. structura lui compoziţională este aceea a unui talk show. că te miri de unde le ia). publicul şi. fiindcă operează cu nişte date sau informaţii. instituit de Academia de Arte Audiovizuale din Rusia. eşti tentat să crezi că Andrei Karaulov vede actualele realităţi ruseşti într-o lumină aproape catastrofală şi. deşi realizează un program analitic. prezintă emisiunea informativă de sinteză „Vremena” („Timpuri”) la postul Первый канал. Vladimir Pozner a obţinut. Un alt autor de interviuri cu o puternică rezonanţă în viaţa publică a Rusiei este jurnalistul Andrei Karaulov de la postul de televiziune moscovit TВ Центр (emisiunea respectivă este preluată de canalul moldovenesc NIT). „Moмент истины” („Momentul adevărului”). publicul românesc şi sunt încă vii în conştiinţa telespectatorilor. laurii Premiului «ТЭФИ». „Deşteaptă-te. cu inerentele-i elemente constitutive: experţii (inclusiv aşa-numitul „cap limpede” din presa scrisă). în subsi- 121 .

acest proiect a intrat deja în „fondul de aur” al audiovizualului rusesc şi nu numai. mai ales că în cadrul lui sunt invitaţi oameni de mare prestigiu intelectual şi moral. . Oricum.stilul ritualic. . Ar mai fi de semnalat nişte caracteristici interesante referitoare la autorii de interviuri din audiovizualul rusesc.stilul euristic sau factologic [5]. iar numărul sau volumul programelor bazate pe arta dialogului este considerabil.stilul democratic. delimitate unele modalităţi distincte de comunicare [6]: 122 . îşi atribuie o aură mesianică în procesul de schimbare a stării de lucruri din Rusia. a fost una dintre caracteristicile esenţiale ale celebrei emisiuni „Намедни” (NTV). s-ar putea chiar face o tipologie amanierelor de comunicare în aceste tipuri de emisiuni. Fiece modalitate de prezentare invocată aici îşi are reprezentanţii săi de marcă şi s-ar putea glosa mult pe marginea acestui subiect. Astfel.stilul sofisticat. programul n-a fost unul pe placul autorităţilor ruseşti şi – până la urmă – i s-au găsit diferite „nereguli” pentru ca să-şi suspende activitatea (autor de proiect. Ultimul stil.stilul manipulatoriu. în cadrul cercetărilor din domeniul comunicării audiovizuale au fost identificate următoarele stiluri de comunicare: . Dacă ţinem cont de faptul că piaţa audovizuală din Rusia este foarte bogată şi diversificată. dar nu poţi să rămâi indiferent faţă de cele discutate.diar. bazat pe o cunoaştere profundă a realităţilor sociale despre care se discută. În pofida tuturor interdicţiilor. . inclusiv cu tonalitatea discursului audiovizual. În procesul de interacţiune verbală a prezentatorului de televiziune cu invitaţii (experţii) emisiunii şi cu publicul din studio pot fi. de asemenea. . care se doreşte adevăr în ultimă instanţă. Din păcate. cunoscutul teleast Leonid Parfionov). poţi să nu fii de acord cu multe dintre afirmaţiile din acest program investigativ. Ne limităm la un singur exemplu.

2005. – Chişinău. Lucian Ionică. – Bucureşti: Editura Eminescu. – СПб: Питер. Guy Lochard. Ibidem. pot fi elucidate mai pertinent neajunsurile care mai persistă în arta dialogului din spaţiul nostru audiovizual. p. Prezentator-lider care controlează efectiv mersul discuţiei şi o canalizează în direcţia dorită de el (Vladimir Pozner. 2000. pp.Vol. Bohanţov Alexandru. străduindu-se să echilibreze punctele de vedere (Savik Şuster). – Iaşi: Polirom. Interviul de televiziune // Mihai Coman (coord. Г. Prezentator-intermediar (moderator) care urmăreşte mersul discuţiei. 3. Prezentatorul care seamănă unui copil capricios. ne putem include mai rapid în schimbul de valori simbolice la care trebuie să facem faţă dacă dorim cu adevărat să devenim parte integrantă a comunităţii de state din Uniunea Europeană. 1999. c. comparând produsele noastre audiovizuale cu cele din alte medii culturale. p. 97. 123 . Ibidem. . 193-216. Svetlana Sorokina).1. De fapt. când analizăm interviurile sub aspect comparativ. 2. 732-733. Общение в журналистике: секреты мастерства. p. Dicţionar de idei literare. Henri Boyer. 89. fiind în stare să treacă peste orice fel de obide sau interdicţii şi să enunţe opinii independente/singulare (Mihail Leontiev). 3.С Мельник. 5. Adrian Marino. 4. Aşadar. 2.). – Iaşi: Editura Institutul European. Comunicarea mediatică. unde – să recunoaştem deschis – n-avem „monştri sacri” sau „lideri de opinie”. 1998. 193. 1. Talk show-ul de televiziune: limitele unui gen // ARTA 1999/2000. II. 1973. Anuar al Institutului Studiul Artelor al AŞM. de care nu duc lipsă televiziunile din Rusia sau România. Manual de jurnalism. 85-89. 6. Referinţe: Literatura: 1. pp.

2004. – Bucureşti: Editura Fundaţiei România de mâine. Programare TV. Limbajul imaginii. 6. 2005. Charaudeau Patrick. – Москва: РИП-холдинг. 124 . 1997. Мочалова Ю. Despre televiziune. – Iaşi: Polirom.В.. Основы творческой деятельности журналиста. Jurnalismul de televizune. 4.С.Я. Bourdieu Pierre. Talk show-ul. Тепляшина А. 5. Fenomenul televiziune. Bucheru Ion. Zeca-Buzura Daniela. – ClujNapoca: Editura Dacia. – Bucureşti: Meridiane. 1997. – Iaşi: Editura Polirom. 7. Publicistică. Vlad Tudor. Producţie. Психология телевизионной коммуникации.. De la Platon la Playboy.2. 8.. Ghiglione Rodolphe. 1998. – СПб: Питер. Аникеева Т. Матвеева Л. 2005. 2004. Мельник Г.В. Interviul.Н. 3.

fiind implicată) în transformări mult mai ample. fiind constrânse a renunţa la o astfel de ipostază tradiţională a presei precum acea 125 . incluzând diferite verigi ale sistemului totalitar. la prima etapă. altele se manifestau în mediatizarea intensă a vieţii politice. Condiţia mass-media în contextul unui regim antidemocratic. societatea. Supuse unui control strict din partea organelor de partid. numite mai apoi . „sinonimă cu libertatea mijloacelor de informare de a culege informaţii şi de a le prezenta publicului larg” [1]. Monopolul partidului comunist asupra mijloacelor de comunicare a afectat în primul rând libertatea presei. mijloacele de comunicare nu puteau constitui o sursă de informare veridică.tranziţie de la totalitarism la democraţie. Prezintă interes interpretarea materialului factologic (devenit deja istorie) din perspectiva practicilor de comunicare politică ale unei diversităţi de actori. în ansamblu. Este importantă urmărirea începutului procesului iniţiat drept unul de restructurare şi reformare care mai apoi va lua amploarea unor schimbări radicale. Unele din aceste schimbări ţineau de evoluţia instituţiilor politice. implicându-se (sau. În acest context. fiind.Alexandru SOLCAN Elita politică din RSSM şi mass-media în contextul reformelor gorbacioviste (1985-1987) După anul 1985 viaţa politică din fosta URSS a suferit numeroase transformări. numite cu termenul „glasnosti”. abordată prin prisma conceptului de rol. de la cele centrale. examinarea relaţiei dintre elita politică şi mass-media reprezintă o oportunitate pentru înţelegea proceselor generate de adoptarea cursului spre restructurarea unui regim antidemocratic. scoate la iveală pierderea calităţii de „curea de transmisie” în relaţia dintre cetăţean şi puterea de stat. la cele locale.

odată cu venirea în fruntea partidului comunist din Uniunea Sovietică a lui Mihail Gorbaciov. precum şi a dialecticii acestori relaţii.de „câine de pază”. Acest fapt făcea imposibilă atribuirea presei. cu prezentarea dinamicii extinderii interacţiunii lor sub influenţa unor prime impulsuri spre democratizare. televiziunii calificativului de ”cea de-a patra putere”. Strâns legate de conducerea de vârf a republicii prin relaţii de dependenţă. şi impuse de se limita doar la rolul de mijloc de masificare a populaţiei şi de manipulare a opiniei publice. radioului. rolul mass-media în procesele politice suferă modificări treptate. în prim-plan apar limitele impuse. mijloacele de informare au rămas supuse cenzurii partinico-sovietice. Astfel. instituţiile mediatice erau obligate să-şi desfăşoare activitatea în conformitate cu linia generală a partidului comunist. factor care a favorizat declanşarea unei mişcări orientate spre democratizarea societăţii la toate nivelurile. Momentul primelor manifestări ale acestor schimbări poate fi considerat simbolic anul 1985. acţiunilor politicienilor. asupra felului în care cetăţenii gândesc şi acţionează. dar nu un radical” [2]. iar pe de altă parte. precum şi influenţa pe care o exercită. Odată cu declararea în URSS a cursului spre democratizare. În evenimentele de atunci se conţine răspunsul la multe din întrebările despre dinamica. Studiul de faţă se concentrează asupra dezvăluirii naturii relaţiilor dintre politicieni şi mass-media în condiţiile unui regim totalitar. gradul de rigiditate a cenzurii la care erau constrânse mass-media a scăzut din intensitate. după 1985. pe de o parte. articolul cuprinde perioada anilor 19851987. Cronologic. activităţii jurnaliştilor. atât unii cât şi ceilalţi. însuşi iniţiatorul schimbărilor conform unei aprecieri fiind „un reformator. relaţia dintre puterea politică şi mass-media din acea perioadă era circumscrisă climatului politic general ce persista în cadrul elitei partinice republicane şi poli- 126 . Totodată. care poate fi definită ca etapa iniţială a reformelor gorbacioviste. De-a lungul întregii perioade analizate. În aceste condiţii. ritmul şi finalitatea transformărilor ulterioare. din a doua jumătate a anilor 80.

pe de altă parte. plenarele PCM. cu referinţă la activitatea mijloacelor de informare. dacă vrem să urmărim evoluţia procesului de la începuturile sale. Totodată. manifestarea impactului permanent al mijloacelor de informare asupra procesului de reorganizare a puterii politice. procesele de restructurare îşi au începutul de la plenara CC a PCUS din aprilie 1985. care susţinea că în politica comitete¬lor de partid faţă de organele de presă se exprimă de fapt atitudinea lor faţă de ideile democratizării şi transparenţei [3]. În această ordine de idei. în fond. poate fi observată şi dependenţa inversă. modificând relaţiileelitei politice şi mass-media poate fi datată pentru RSSM nemijlocit cu aprilie 1985 numai în cazul unei abordări cu un înalt grad de generalizare. astfel. cum mai este cali- 127 . păreri univoce în privinţa circumstanţelor demarării cursului spre democratizarea vieţii social-politice. manifestată în rolul mijloacelor de informare în reorganizarea elitei politice odată cu declanşarea reformelor gorbacioviste. drept o expresie concentrată a gradului de avansare pe calea democraţiei. Cu toate acestea. este relevantă afirmaţia lui Mihail Gorbaciov vala¬bilă pentru acea perioadă. a luptei pentru menţinerea puterii. Conform accepţiei comune. Din arsenalul organizaţiei republicane de partid făceau parte diverse forme şi metode de dirijare a mijloacelor de informare în masă. Problemele mass-media erau abordate la congresele Partidului Comunist din Moldova (PCM). Documentele de partid conţineau indicaţii directe. Dialectica proceselor de restructurare a demonstrat că înlocuirea sistemului administrativ de comandă. pe de o parte. Politica elitei partinice faţă de mijloacele de informare se configura. produs în fosta URSS. imediat după situarea în fruntea elitei politice sovietice a lui Mihail Gorbaciov. în cadrul întâlnirilor conducerii de partid cu reprezentanţii colectivelor redacţionale. fapt confirmat pe deplin de experienţa relaţiilor dintre elita politică şi mass-media din Republica Moldova. În literatura de specialitate sunt exprimate. iar. la etapa iniţială a reformelor gorbacioviste.ticii oficiale faţă de mijloacele de comunicare.

la şedinţele structurilor de partid de diverse niveluri. să poată face concluzii juste. lucrator de răspundere în aparatul CC al PCUS. numai prin metode democratice era imposibilă în condiţiile unor schimbări cu caracter evolutiv. Biroul comitetului raional de partid Ungheni la şedinţa din 30 august 1985 punea în faţa elitei de partid şi economice de rang raional sarcina „de a acorda o mai mare atenţie publicaţiilor critice şi problemelor abordate în presa raională. soarta reformelor începute în 1985 în mare măsură era determinată de faptul cum organele de partid vor purcede la realizarea lor în practică [4]. elogierea. Onikov. Gorbaciov o nouă campanie de scurtă durată. Rezoluţii similare au fost adoptate şi la plenarele comitetelor orăşeneşti şi raionale de partid.ficat regimul totalitar sovietic. departe de a pune în pericol existenţa lor politică. conform căreia. de nivel republican. să prevadă consecinţele sociale şi educaţionale în adoptarea hotărârilor” [6]. În consecinţă. în ce măsura însuşi iniţiatorul reformelor 128 . prin hotărârea plenarei din 11 iunie 1985. şi a metodelor practicate de regimul totalitar. De fapt. comitetul raional de partid Briceni cerea gazetei raionale „sa evite în munca de propagandă şi agitaţie formalismul. supravegherea. este oportună invocarea părerii lui L. e şi aceea. orăşenesc şi raional vedeau în noile lozinci lansate de M. rezoluţia plenarei a XIX-a a CC a PCUS din 31 mai 1985 desemna drept sarcină a redacţiilor organelor de presa să se conducă în promovarea muncii ideologice şi politico-educative de indicaţiile plenarei CC a PCUS din aprilie 1985 [5]. o problemă care rămâne neelucidată. să fie luate măsuri operative în vederea lichidării neajunsurilor şi sa fie anunţaţi despre aceasta cititorii” [7]. Elita de partid. În această ordine de idei. La etapa iniţială sfărmarea maşinii de stat totalitare putea fi începută prin folosirea a însuşi sistemului de comandă. copleşirea în complimente. Prevederi similare se conţin în rezoluţiile adoptate de diferite comitete de partid din republică. reieşind din locul şi rolul care-l juca partidul comunist în societatea sovietică. a învaţă cadrele sa folosească limbajul adevărului. Astfel.

prevăzuse evoluţia de mai departe a evenimentelor politice, odată ce ne este cunoscut destinul lui politic. Oricum, incontestabil este faptul că elita partinică, care mai adineaori edifica cu abnegaţie socialismul dezvoltat şi comunismul, cu aceeaşi ardoare a început sa reformeze sistemul existent. Materialele de arhivă disponibile confirmă întru totul concluzia de mai sus despre faptul că sistemul de comandă poate fi reformat, folosind la etapa iniţială pârghiile regimuli existent. Relaţiile elitei politice cu mass-media în regimurile totalitare poartă un caracter cu totul specific, fiind determinate de rolul şi locul lor în cadrul sistemului politic. În condiţiile regimului sovietic elita se identifica cu însuşi sistemul politic existent. De aici şi eforturile nomenclaturii comuniste de a păstra status-quo-ul. Cetăţenii erau excluşi din procesul de selectare şi promovare a liderilor politici, iar opinia publică nu avea nici o importanţă. Numirea, avansarea sau demiterea din funcţiile politice se producea în culise, conform unor legi nescrise ale politicii nomenclaturiste. Rolul presei, ca regulă, se reducea la demonstrarea unităţii de monolit a partidului la toate nivelurile. Liderii de partid nu simţeau necesitatea obiectivă de a utiliza oportunităţile oferite de mijloacele de comunicare ale timpului - presa, radioul, televiziunea, în scopul promovării carierei politice. Documentele de partid ale timpului conţin apeluri către factorii de conducere de a colabora mai strâns cu mijloacele de informare. Materialele de arhivă ne vorbesc despre cazuri, când publicarea unui articol în presă devenea o însărcinare de partid. În jumătatea a doua a anului 1985, comitetele raionale de partid din republică au pus în discuţie realizarea hotărârii CC al PCUS “Cu privire la îmbunătăţirea activităţii gazetelor raionale şi orăşeneşti”. Rezoluţia biroului comitetului raional Briceni, adoptată cu această ocazie indica redacţiei gazetei raionale “să atragă mai des pentru publicarea pe paginile gazetei secretarii organizaţiilor de partid” [8]. În hotărârea biroului comitetului orăşenesc Râbniţa se menţiona fără înconjur, că lucrătorii organelor de partid şi sovietice colaborează insuficient cu presa [9]. Biroul

129

comitetului raional Cahul al PCM, printr-o hotărâre similară, punea în faţa elitei partinice raionale sarcina: “De practicat mai frecvent publicarea articolelor in presă pe probleme ce frământă populaţia” [10]. Mai mult decât atât, planul de activităţi al secţiei de propagandă şi agitaţie conţinea măsuri concrete în vederea realizării hotărârii referitoare la gazetele raionale şi orăşeneşti, printre care era prevăzută elaborarea şi realizarea unii plan tematic al publicaţiilor conducerii raionale în mijloacele de informare în masă [11]. Aceeaşi sarcină era pusă în faţa elitei partinice şi gospodăreşti din raion şi doi ani mai târziu, prin hotărârea biroului comitetului raional Cahul din 24 martie 1987 [12]. Cu toate acestea, în rezoluţia conferinţei a XXVIII-a a comitetului raional al PCM din 12 noiembrie 1988 se conţine o critică în adresa membrilor comitetului raional de partid şi conducerii raionale în legătură cu faptul că “rar se publică în presă” [13]. Analiza materialelor de arhivă scoate la iveală faptul că în politica faţă de mass-media, promovată de comitetele de partid, este greu de sesizat existenţa unor obiective de ordin strategic şi tactic. Relaţiile dintre partid şi mass-media purtau un caracter unilateral, limitându-se la dirijarea politicii editoriale. Activitatea mijloacelor de informare era abordată de către comitetele de partid drept urmare a aplicării hotărârilor adoptate de instanţele superioare ce vizau problemele mass-media sau examinau anumite gafe comise de către redacţii. Ignorarea de către elita partinică a mass-mediei, factor de maximă însemnătate în comunicarea politică la etapa contemporană, după cum menţionam mai sus, constituie o particularitate a circumstanţelor în care activau presa, radioul şi televiziunea în condiţiile regimului totalitar. Un loc aparte în aprofundarea cursului spre democratizare îi revine plenarei CC al PCUS din ianuarie 1987, care a abordat problema politicii de cadre a partidului. Hotărârile plenarei au stimulat declanşarea unei campanii de critică şi autocritică în care foarte activ s-au inclus mijloacele de informare. În scopul susţinerii angajării mass-mediei în această campanie politică a fost adoptată hotărârea biroului CC al PCM “Cu privire la ca-

130

zurile de reacţie greşită, formală la materialele critice ale mijloacelor de informare in masă şi de propaganda din republică” [14]. Deşi reformiste după formă, unele prevederi ale acestui document, în realitate, nu stimulau transparenţa, fiind o expresie a schimbărilor în abordarea de către elita partiinică republicană a proceselor legate de restructurare. Corpul jurnalistic republican era atenţionat asupra faptului, ca „materialele critice să se caracterizeze prin abordare analitică, adevăr, corectitudine, principialitate, să nu se scufunde în demagogie şi mistificare” [15]. La prima vedere, este vorba de susţinerea criticii, în realitate însă, după cum ne-o dovedesc evenimentele care au urmat, aceasta nu era altceva decât o încercare de dirijare, de dozare a criticii, de menţinere a ei între anumite limite. Colectivele redacţionale erau încurajate în elucidarea neajunsurilor pe probleme de ordin economiv în activitatea unor întreprinderi, gospodării agricole. Bolnăvicioasă se dovedea a fi însă reacţia elitei partinice republicane atunci când materialele critice abordau politica ideologică şi de cadre a partidului. Aprofundarea tendinţelor de democratizare şi transparenţă, care la acel moment erau încă impulsionate, practic, în exclusivitate, de către Mihail Gorbaciov şi părtaşii săi din conducerea de vârf a partidului, genera o tot mai înverşunată rezistenţă din partea aripii ortodoxe a elitei de partid. Primele ciocniri dintre organele de partid din republică şi redacţiile unor publicaţii s-au dat odată cu încercările de manifestare reală a pluralismului de opinie, atunci când au fost lansate critici în adresa politicii naţionale a partidului, s-a încercat o altă tratare decât cea oficială a unor evenimente istorice. Primele materiale ce veneau în contradicţie cu ideologia oficială au apărut în paginile săptămânalului “Literatura şi arta”. Noile realităţi au surprins elita republicană drept nepregătită, atât sub aspect intelectual, cât şi psihologic, pentru o discuţie politică. În lipsa unor argumentele serioase, conducerea CC al PCM a apelat la vechile lozinci ale intensificării luptei de clasă. Cuprinşi de agonie politica, reprezentanţii conducerii politice de diferit rang

131

tot mai mult alunecau pe tărâmul unei senilităţi agresive. Astfel, în cadrul unei consfătuiri de la CC al PCUS cu conducătorii unor mijloace de informare, ideologul conservatismului din rândurile elitei partinice unionale Egor Ligaciov declara: „În munca ideologică trebuie să se ţină seama de împrejurare, căci adversarii noştri de peste hotare îşi schimbă din rădăcină tactica, îşi regrupează rândurile. Fiind conştienţi de faptul că din restructurare Uniunea Sovietică va ieşi mai puternică, iar forţa de atracţie a socialismului în lume creşte, adversarii au început să strângă într-un front unic toate forţele reacţionare pentru a împiedica, iar dacă le va reuşi chiar şi pentru a zădărnici politica noastră pe tărâmul accelerării, restructurării, democratizării” [16]. Spre deosebire de ideologul din Kremlin, care vedea principalul pericol în exterior, conducerea PCM a început să caute “forţele reacţionare” în interior. Practic, toate documentele de partid adoptate de CC al PCM în perioada anilor 1987-1988 cu referinţă la activitatea ideologică a partidului conţineau măsuri în vederea “educaţiei de clasă a oamenilor muncii”. Rezoluţia adunării activului republican de partid din 29 septembrie 1987 atrăgea atenţia în termeni foarte duri la necesitatea “atenuării acuităţii luptei de clasă” [17]. Torentul de critică s-a abătut, în deosebi, asupra organelor de presă: “Autorii unor publicaţii se abat de la principiul partinităţii, atenuează acuitatea luptei de clasă, speculează cu impertinenţă greşelile trecutului, admit cazuri de demagogie socială, de egoism naţional şi ambiţii, ceea ce vorbeşte despre nivelul scăzut al conştiinţei lor politice” [18]. Ceva mai devreme, în luna mai 1987, în cadrul şedinţei biroului CC al PCM la care a fost examinată chestiunea legată de intensificarea educaţiei patriotice şi internaţionaliste a populaţiei republicii, a luptei împotriva manifestărilor de naţionalism, se insista asupra necesităţii adoptării unor măsuri eficiente pentru a “forma oamenilor muncii o înaltă vigilenţă politică, pentru îmbunătăţirea educaţiei lor de clasa, patriotice şi internaţionaliste, pentru intensificarea luptei împotriva ideologiei ostile” [19]. Toată această terminologie merită atenţie, fiind neobişnuită chiar

132

pentru acea perioadă, graţie faptului că pe parcursul perioadei de la declanşarea restructurării ea nu mai era utilizată în documentele de partid. Este semnificativ, de exemplu, faptul că la această şedinţă a biroului CC al PCM au fost prevăzute măsuri nu doar de ordin ideologic. Astfel, pentru toate ministerele, comitetele de stat, departamentele, instituţiile şi organizaţiile “răspunderea pentru starea şi intensificarea în continuare a educaţiei de clasă, patriotice şi internaţionaliste, luptei împotriva manifestărilor negative din relaţiile dintre naţiuni” a fost pusă pe seama primilor locţiitori sau respectiv pe seama locţiitorilor conducătorilor pentru problemele de cadre [20]. Introducerea în organizaţia republicană de partid a unui spirit de combativitate excesivă şi intoleranţă este legată de activitatea secretarului al doilea al CC al PCM Victor Smirnov. Deşi în acea perioadă în fruntea elitei partinice republicane se afla Semion Grossu, primul secretar al CC al PCM, de fapt, puterea reală era în mâinile secretarului al doilea care, în mod tradiţional, era „omul Moscovei”. Acţiunile lui V.Smirnov dovedesc că el reprezenta aripa conservatoare din cadrul PCUS. Activitatea secretarului al doilea al CC al PCM în perioada anilor 1986-1987 era îndreptată direct împotriva politicii lui M.Gorbaciov şi este mărturia stării de panică de care a început să fie cuprinsă nomenclatura de partid sub presiunea reformelor. Luările de cuvânt ale lui V. Smirnov aminteau de acuzaţiile de la procesele staliniste din anii 30. Elocventă, în această ordine de idei, este alocuţiunea rostită în cadrul plenarei CC al Uniunii Tineretului Leninist Comunist din Moldova (UTLCM), unde a relansat lozinca stalinistă despre „înăsprirea luptei de clasă la etapa actuală” [21]. Oratorul indica la concret cine sunt “duşmanii de clasă”: „Au început să-şi ridice capul foştii culaci, acei, care s-au aflat în slujbă la fascişti, au făcut parte din partidul ţărănist, precum şi progeniturile lor. Acum aceste elemente declasate şi-au găsit azil în diferite locuri, pe ici-colo s-au furişat şi în verigile de conducere, şi în organele de drept, avocatură şi la catedrele instituţiilor de învăţământ superior etc.” [22].

133

Aceste afirmaţii, deşi erau îndreptate direct împotriva politicii oficiale, au fost trecute cu vederea de către organele centrale ale partidului. Devenea clar, că în rândurile elitei politice superioare situaţia devenea tot mai tensionată, iar poziţia părtaşilor reformelor încă nu era atât de trainica, pentru a riposta acestor demersuri, încercărilor de a recurge la practica utilizării metodelor represive împotriva oponenţilor politici. Acţiunile lui V. Smirnov au fost condamnate abia la plenara CC al PCM din februarie 1989, unde pentru prima dată s-a spus despre faptul că au fost oprite procesele intentate de instanţe judecătoreşti celor 76 de persoane, supuse pe nedrept acuzaţiei la indicaţiile directe ale lui Victor Smirnov [23]. Acţiunile secretarului al doilea al CC al PCM au găsit însă atunci susţinerea multor factori de răspundere din rândurile elitei politice republicane. Astfel, la plenara a VI-a al CC al PCM din iulie 1987, în cadrul dezbaterilor asupra activităţii organizaţiei republicane de partid pentru îndeplinirea hotărârilor plenarei din iunie 1987 a CC al PCM „În vederea restructurării radicale a conducerii economiei”, directorul agenţiei moldoveneşti de informaţii (ATEM), F. Angheli a lansat o critică aprigă la adresa săptămânalului “Literatura şi arta”. Colectivul redacţional era învinuit de faptul că “înaintează declaraţii demagogice neîntemeiate cu privire la colectivizare, problemele dialecticii naţionalului şi internaţionalului, manifestă un interes deosebit faţă de demnitarii din trecut” [24]. Aceasta era, de fapt, şi părerea oficialităţilor republicane. Făcând bilanţurile plenarei, gazeta „Советская Молдавия”, organul de presă al CC al PCM, Prezidiului Sovietului Suprem şi Consiliului de Miniştri al republicii, scria într-un articol redacţional următoarele: “Foarte bine au procedat oratorii, criticând vehement greşelile comise de săptămânalul “Literatura şi arta” şi publicarea pe paginile lui a unor scriitori, ce-au înaintat cerinţe străine restructurării” [25]. Cu aceeaşi ocazie, oficiosul de limbă română “Moldova socialistă” scria: “...Trebuie să luptăm împotriva încercărilor de a folosi atmosfera publicităţii nu în interesele restructurării, ci pentru atingerea propriilor scopuri meschine” [26].

134

Pronunţându-se în vorbe pentru restructurare, acţiunile concrete ale conducerii republicane de partid se dovedeau a fi orientate, de fapt, la sabotarea reformelor democratice. Totodată, supunându-se disciplinei de partid, nomenclatura trebuia să susţină politica de democratizare şi transparenţă, promovată de aripa reformatoare a conducerii de vârf. In aceste condiţii erau căutate diverse modalităţi în încercarea de a îmbina retorica în favoarea restructurării cu acţiunile camuflate împotriva reformelor. Un produs al unei asemenea politici ipocrite poate fi considerată apariţia în documentele de partid ale timpului, precum şi în discursurile demnitarilor, a termenului “transparentă constructiva”. In situaţia creată, gradul de „constructivitate” a transparenţei era determinat de aceeaşi nomenclatură. Abordând subiectul “transparenţei constructive”, şeful secţiei de propagandă şi agitaţie a CC al PCM scria: “Unii autori pretind la corectarea istoriei, ignorând deseori legile obiective ale dezvoltării sociale, pronunţându-se astfel conştient sau inconştient împotriva tratării materialiste a istoriei” [27]. Mai departe, responsabilul CC al PCM, pornind de la faptul că nu trebuie trecute cu vederea asemenea cazuri, propune la început ca să indice într-o formă binevoitoare autorilor asupra erorilor comise. În cazul când autorul continua să susţină “părerea sa greşită”, atunci ar trebui, în viziunea responsabilului, să-şi spună cuvântul colectivul, organizaţiile obşteşti, instituţiile ştiinţifice, uniunile de creaţie. Avem aici aceeaşi nostalgie făţişă pentru practicile cunoscute de luptă cu eterodoxismul politic. Ataşamentul conducerii CC al PCM faţă de metodele tradiţionale, incapacitatea de a se pătrunde de noua mentalitate, momente ce s-au manifestat mai ales în domeniul ideologic, erau evidente şi in atitudinea fată de mijloacele de informare. O dovadă în plus poate servi punerea în discuţie la CC al PCM în septembrie 1987 a activităţii unor colective redacţionale şi măsurile adoptate cu această ocazie. În hotărârea CC al PCM “Cu privire la activitatea revistei “Tribuna” se menţiona: “Insuficient de argumentat sunt demascaţi falsificatorii istoriei şi culturii tre-

135

ce constată anumite neajunsuri”. Nu se publică materiale în care s-ar da aprecieri unor sau altor manifestări de mărginire şi înfumurare naţională. primul secretar al CR al PCM învinuia gazeta raională pentru publicarea materialelor „cu caracter senzaţional. Linia generala a CC al PCM din acea perioada era promovată cu rigurozitate de către structurile subordonate. “naţionalism”’ din citatele de mai sus corespund accepţiei oficiale de atunci. apoi numai peste 5 luni. la plenara CR din decembrie. Conţinutul etichetărilor “falsificatori ai istoriei”. atrăgând.. nu se dă riposta cuvenită falsificatorilor trecutului şi prezentului poporului moldovenesc” [29]. Dacă în raportul biroului comitetului raional la plenara din iunie 1987 a CR al PCM instituţiile ideologice raionale erau criticate pentru crearea situaţiei de paradă. promovarea iluziei de bunăstare. atenţia redactorului la problema selectării cadrelor [31]. O decizie similara a fost adoptată în urma examinării la biroul CC al PCM a activităţii săptămânalului “Literatura şi arta”. Unei critici distrugătoare a fost supus conţinutul ideologic al materialelor publicate. Importanţa unor astfel de situaţii în viaţa politică a republicii din acea perioadă era covârşitoare. Învinuirea de “falsificare a istoriei” se referă. O dovadă elocventa în aceast sens reprezintă poziţia comitetului raional Cahul. de fapt. la intenţia de a discuta pe marginea unor probleme delicate din istoria neamului. a fost accentuat faptul că “rar apar materiale despre apropierea continuă şi îmbogăţirea reciprocă a culturilor naţiunilor şi popoarelor socialiste. tendinţelor localiste” [28].cutului şi prezentului poporului moldovenesc. de situaţia limbii române în RSSM depăşea 136 . Erau menţionate “lacunele redacţiei” legate de educaţia maselor în „spiritul internaţionalismului socialist şi a patriotismului sovietic”. totodată. camuflarea neajunsurilor [30]. Pentru nomenclatura comunistă din republică problemele legate de tratarea unor evenimente din istoria naţională. iar manifestarea interesului pentru trecut şi abordarea chestiunilor legate de situaţia limbii moldoveneşti a obţinut calificativul de „naţionalism”..

Adevărul istoric venea să compromită regimul politic. Conştientizând eventualele urmări ale adâncirii democratizării şi transparenţei. creştea şi rezistenţa nomenclaturii de partid. nomenclatura politică republicană din acea perioadă le promova mai mult verbal. de fapt. Astfel. plasându-se în avangarda 137 . la care se adăugau mijloacele de informare. care decurge în moduri şi cu intensităţi diferite. Din acest moment sistemul de comandă nu mai putea fi folosit pentru promovarea reformelor. erau susţinute şi promovate. apoi odată cu aprofundarea reformelor. Cursul evenimentelor a confirmat ideea despre limitarea temporală a sistemelor închise. căpătând profunde conotaţii politice. după cum menţionam mai sus. economic şi politic. Este vorba de o reacţie obiectivă a vechiului. accentuând. fiind înţelese ca temporare şi având un caracter de campanie. fapt care s-a răsfrânt negativ atât asupra destinului său. în baza unor factori determinanţi de ordin socio-cultural. implicarea tot mai pronunţată a cetăţenilor în procesele de democratizare. cu care.cadrul unor teme de ordin ştiinţific sau cultural. care presimte în venirea noului un pericol pentru însăşi existenţă sa. Impulsurile spre adâncirea proceselor de democratizare continuau să vina din partea lui Mihail Gorbaciov şi a părtaşilor săi din conducerea de vârf. Dacă la început lozincile restructurării. cât şi asupra gradului de avansare democratică a republicii. Succesiv. Studiul efectuat scoate la iveală evoluţia atitudinii conducerii politice republicane faţă de procesele democratizării pe parcursul perioadei analizate. elita politică se identifica. era supusă influenţei mass-mediei. în realitate dorind discreditarea lor. totodată. problemele generate de procesul de deschidere sistemică. Elita partiinică din republică s-a dovedit a fi total nepregătită pentru a face faţă noilor realităţi. lupta pentru putere. Tocmai în aceste condiţii a crescut importanţa opiniei publice care. în mare măsura. mass-media devenise ceva mai mult decât “cea de-a patra putere”. Evenimentele ulterioare au dovedit chiar incapacitatea PCM de a se încadra în procesele legate de deschiderea sistemului. lupta pentru mijloacele de informare a însemnat.

9. 254. 254. f. inv. Vezi: Moldova Socialistă. fond. 1990. 1987. f. bilanţul primei etape de implicare a mijloacelor de informare în procesele de restructurare din republică. dosar 5. La aceasta mai putem adăuga. fond. 8. 176. 2008. Pop D. 14. Referinţe 1. 21 aprilie.începutul anului 1988. p. 138 . Arhiva de partid a CC a PCM. 14. Cercetătorul Peter Gross a menţionat. 11. 13. dosar 6. fond. 2000. dosar 1. Judt T. dosar 7. 23. 32. f. 3. 30.Iaşi: Polirom. 66. 545 3. 254. 159. dosar 6. 1 iunie. 85. Arhiva de partid a CC a PCM. 2. Vezi: Moldova Socialistă. Arhiva de partid a CC a PCM. că a fost nu doar un martor. 254. structuri. 16 июля. inv. fond. f. Vezi: Правда.luptei cu nomenclatura comunist-totalitaristă. implicare cu influenţe directe asupra elitei politice din RSSM în perspectiva reorganizării ei. 18. Mass media şi politica: teorii. inv. 1985. Vezi: Arhiva de partid a CC a PCM. 5. Vezi: Правда. 4. . 15.Iaşi: Institutul European. 7. ci şi un promotor şi participant activ al transformărilor democratice [33]. inv. f. 26. 46. dosar 4. fond. dosar 8. 80. fond. 4 декабря. 6. f. . f. Acesta ar fi. Arhiva de partid a CC a PCM. fond. principii. 23. 1987. 28. Epoca postbelică: o istorie a Europei de după 1945. dosar 7. 32. Ibidem. 113. 113. Arhiva de partid a CC a PCM. f. 35. 12. p. 23. Plasată în timp această perioadă cuprinde evenimentele din aprilie 1985 şi până la sfârşitul anului 1987.50. Arhiva de partid a CC a PCM. 10. Arhiva de partid a CC a PCM. fond. inv. inv. în această ordine de idei: „Mass media ca instituţie au fost cel mai rapid şi mai vizibil martor la căderea comunismului” [32]. inv. inv. după părerea noastră.

3 martie. 1989. – pp. 27. – Partea XIII. 30 septembrie.254. 24. Moldova Socialistă. Tendinţele dezvoltării mass media într-o societate în tranziţie // Moldoscopie (Probleme de analiză politică). dosar 1. 17. Cоветская Молдавия. 1987. fond. 26. 1987. 23. Ibidem. 32. 20. Gross P. Vezi: Arhiva CC al PCM. 20 mai. Vezi: Moldova Socialistă.30. 1987. 3 septembrie. 1987. 29. inv. 1987. 25. dosar 2. 2004. f. 18 июля. 139 . 2000. Ibidem. Moldova socialistă. 33. 18 iulie. 18 iulie. 20 мая. – Chişinău: Universitatea de Stat din Moldova. Moldova Socialistă. Советская Молдавия. 18 septembrie. 1 сентября. 1987. 1987. f. 18. 44. – Iaşi: Polirom. 1987. Moldova Socialistă. 58-59. 30 septembrie 19. Ibidem. p. 1987. Ibidem.72.16. 31. 127-144. Vezi: Moldova Soialistă. Moldova socialistă. Cоветская Молдавия. 28. Moldova Socialistă. 1987. Mass-media şi democraţia în tările Europei de Est. 21. 30. 22. Vezi: Moraru V.

mass-media manifestîndu-se drept o forţă. Afirmarea. să se remarce printr-o democratizare a emisiei. a noilor realităţi social-economice. s-a îmbogăţit paleta tematică. A crescut semnificativ cota emisiunilor radiofonice în direct. de aspiraţia căutării unor noi forme de acţiune şi de asimilare a unor noi reguli de joc în sectorul mediatic. a reuşit să demonstreze un început de degajare. inclusiv. Practica mediatică în Republica Moldova a confirmat justeţea acestei teze. capabilă să integreze şi să influenţeze ansamblul vieţii sociale. Noua prestanţă a mass-media a fost determinată de imperativul libertăţii de expresie. precum şi a noilor atitudini politice. Însă şi mai importantă transformare a marcat în acest timp evoluţia audiovizualului moldovenesc: în anul 1993 şi-a început activitatea primul post 140 . a demonstrat foarte clar că democratizarea societăţii trece în mod inerent prin democratizarea şi pluralismul comunicării [1]. într-un timp record. la sfîrşitul anilor ’optzeci-începutul anilor ’nouăzeci ai secolului trecut. În acest sens. pe calea undelor. a dispărut cenzura oficială. Către anul 1993 radiodifuziunea moldovenească. a început să se manifeste tot mai hotărît elementul interactivităţii.Serafim ISAC Radio „Unda liberă” ca expresie a iniţierii schimbărilor în sectorul audiovizual autohton Circuitul nestingherit al informaţiei reprezintă o condiţie indispensabilă a funcţionării unui sistem democratic. să-şi asume un rol cu adevărat primordial în promovarea transformărilor radicale [2]. prăbuşirea regimului comunist şi alinierea la principiile societăţii deschise a însemnat pentru sfera mediatică din Republica Moldova deschiderea oportunităţilor pentru devenirea unor noi principii de informare.

prevăzînd măsuri de reglementare în dezvoltarea domeniului. Doar în anul 1995. în peisajul mediatic făcîndu-şi loc o sursă radiofonică de alternativă. „Radio Nova”. a permis să fie introdusă în uz noţiuni şi definiţii juridice. „Unda Liberă” a obţinut autorizaţia de la Ministerul Comunicaţiilor şi Informaticii de atunci. Astfel. concomitent. O altă tipologizare a posturilor de radio în acea perioadă încă nu putea fi stabilită. extinzîndu-şi astfel aria de acoperire a teritoriului cu semnal dincolo de oraşul Chişinău. care ar reglementa activitatea unor posturi de radio de alternativă. în lipsa unei strategii naţionale clare de dezvoltare a segmentului mediatic la care ne referim şi în situaţia 141 . în anul 1996. Către anul 1997 a început să fie aplicată în practică procedura nouă de licenţiere a instituţiilor audiovizualului de către Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA). adoptarea unei Legi a Audiovizualului. şi noul post de radio era diferit de cel existent. înfiinţate chiar în anul următor: „Radio Polidisc”. În anul 1996. „EldoRadio”. alături de cele menţionate: „Radio Delta”. „Unda Liberă” a fost urmată de noi posturi de radio. că în acel moment încă nu exista un cadru legal în domeniu. „Radio Micul Samaritean”. CCA. acorda frecvenţe noilor solicitanţi care şi pînă astăzi nu contenesc să apară. dar apariţia lui a însemnat foarte mult pentru procesul de democratizare a mass-media în Republica Moldova. pentru că pînă atunci în Moldova exista doar radio de stat. Este adevărat. Oricum. conform legislaţiei. ca Autoritate de reglementare a domeniului. Acest lucru s-a întîmplat în sectorul mediatic autohton relativ mai tîrziu decît în ţările vecine. Unele dintre ele („Micul Samaritean”. De remarcat. în Moldova funcţionau deja mai multe posturi de radio private. constituit. legifera activitatea posturilor de radio apărute înaintea legislaţiei şi. Pentru iniţierea emisiei. Deschisă pe lîngă Facultatea de jurnalistică a USM.de radio nestatal – „Unda Liberă”. a fost spart monopolul radioteleviziunii de stat. „Unda Liberă” era un canal radiofonic de alternativă. bunăoară) reuşiseră să-şi creeze minireţele. „Radio d”Or”.

dominaţia posturilor străine de radio în spaţiul informaţional naţional. Chişinău şi Cahul). Chişinău). „Contact”.unei pieţe subdezvoltate a reclamei. o astfel de strategie nu este bine defintă nici azi. radio „BasFM”(Basarabeasca). „Pro FM”. De fapt. dezvoltarea. de-a dreptul. radio „Vocea Basarabiei”(Nisporeni). „Hit FM”. „Serebreanîi Dojdi”. Oricum.1. furtunoasă a domeniului a fost marcată (şi mai rămîne să fie) de mari distorsiuni cauzate de numărul neîndreptăţit de mare de frecvenţe oferite pentru posturi de radio unicolore în capitală. radio „Univers FM” (mun. în viziunea experţilor (Ion Bunduchi) mai însemna că puterea a scăpat din mîini hăţurile mesajului mediatic expediat direcţionat pînă atunci de la un singur microfon. radio „Media” (Cimişlia) şi „Radio Orhei”. „Europa Plus”. numărul extrem de mic de frecvenţe oferite pentru posturi de radio din alte zone ale republicii. Drept consecinţă. mai devreme ori mai tîrziu. În cazul Moldovei apariţia posturilor de radio de alternativă. Aceasta s-a întîmplat în anul 1997 prin acordarea unei licenţe de emisie radioului privat „Blue Star” din Bălţi. nr. pentru că noile posturi de radio au apărut în lipsa condiţiilor economice favorabile care să le asigure existenţa. etc. Acest proces se desfăşura concomitent cu acordarea de noi frecvenţe radio pentru instituţii ale audiovizualului din capitală unde. se părea că nu a mai rămas loc pentru unde hertziene. [4].. Licenţe de emisie au obţinut radio „Albena” (Taraclia). deşi „Elaborarea şi promovarea unei concepţii unice de dezvoltare a spaţiului teleradioinformativ al Republicii Moldova” figura drept prima în rîndul celor şapre priorităţi. în lipsa cadrelor suficient de pregătite care să le asigure calitatea produsului 142 . domeniul audiovizualului trebuia să se afirme în circumstanţe destul de complicate. Existau şi alte impedimente. în capitală au început să emită „Russkoe radio”. pe care şi le schiţa CCA încă la începuturile activităţii sale [3] (Buletinul CCA. trebuia să apară posturi de radio private şi dincolo de capitală. 1997). Au urmat apoi radio „Sănătatea” (Edineţ). „Naşe radio” etc. Astfel. radio Sîngera (mun. între timp.

li se oferea un salariu mai semnificativ. Legea Audiovizualului oferea. să se produce încetarea existenţei acestui post de radio. „importul” acestora din mediul studenţilor nepretenţioşi era o afacere bună şi unica posibilitate de a-şi asigura un personal adecvat. cel puţin. Indiscutabil. ca mai apoi. nu putea supravieţui. a reprezentat pentru audienţă o sursă alternativă de informaţie a demonstrat posibilitatea unui alt fel de mesaj radiofonic. Pe fluctuaţia excesivă şi pe penuria de surse financiare de la „Unda liberă” s-a suprapus şi hărţuiala ce provenea din partea CCA. suficiente motive de a căuta şi de a găsi pretnţii de orice gen. vrei-nu vrei. în mod obiectiv. conform căreia „la radio trebuie de vorbit ce trebuie”. nici abilităţi de formare a specialiştilor. „muşcău” nu doar din auditoriu. ci şi din piaţa şi aşa sărăcăcioasă de reclamă. în plus. conceput astfel. după aproape 6 ani de prezenţă pe piaţa mediatică. în condiţiile economice concrete un post de radio.şi în situaţia dominaţiei mentalităţii de ieri. a generat o nouă perceţie a jurnalismului şi a produs cadre de jurnalişti adaptaţi la noile condiţii de activitate jurnalistică. unde. Întotdeauna e mai puţin costisitor să angajezi un specialist format decît să-l formezi. în lipsa cadrelor de ziarişti studenţii afirmaţi deja la microfonul „Undei Libere” erau „vînaţi” de noile posturi de radio apărute. nu ce este. Fireşte. Încasările mizere de la publicitate în nici un fel nu puteau acoperi cheltuielile reale. meritul acestui post de radio rezidă în faptul că a fost deschizător de drumuri. Iată de ce s-au găsit motive (aşa cum s-au găsit motive şi pentru alte instituţii ale audiovizualului autohton) pentru a lipsi „Unda liberă” mai întîi de o frecvenţă din cele două pe care le deţinea. 143 . În definitiv. Radio „Unda Liberă” a fost conceput ca un suport instructiv pentru studenţii-ziarişti şi acest rol era nu doar util. în condiţiile reale ale Moldovei. un anumit rol a jucat aici şi concurenţa posturilor de radio apărute între timp la Chişinău şi care. În situaţia cînd noile posturi de radio nu aveau nici resurse suficiente. dar şi oportun în noile realităţi care solicitau specialişti altfel pregătiţi pentru a activa în altfel de mass-media.

Chişinău: USM. Tendinţele dezvoltării mass media într-o societate în tranziţie // Moldoscopie. N 1 (XVIII). – Partea XIII.: Victor Moraru. – Chişinău: Universitatea de Stat din Moldova. radio „Unda Liberă” a fost. un mesager al schimbărilor. – pp. Cf.Fie că a influenţat ori a reflectat schimbările. Referinţe 1. – 2005. 144 . 4. Deschiderea democratică şi evoluţia sectorului mediatic în Republica Moldova // Moldoscopie. Buletinul CCA.1.: Victor Moraru. 2005. 2. . nr. – pp. 127-144. Radio local: vade-mecum pentru studenţii-stagiari. Ion Bunduchi. Cf. astfel. 3. 1997. indiscutabil. 61–68. Serafim Isac. Dumitru Ţurcanu. 2000.

Important este ca publicaţiile periodice să asigure o ierarhizare corectă. de eliberare. Insă el nu trebuie să îndepărteze sau să vulgarizeze informaţia veritabilă şi să ocupe un loc dominant. cathartic. a societăţii unei ţări. o informare exactă şi utilă. relaxare. de educare. din perspectiva delimitării ştirilor distractive de cele importante. divertismentul mediatic se contopeşte cu factorul socio-cultural şi se extinde asupra tratării informaţiilor de orice fel. putem învăţa multe distrându-ne. a umanităţii. dimpotrivă. Atât jurnalismul cât şi divertismentul informează şi formează. dar fără importanţă şi. de multe ori. în: distracţie. nici pentru societate.Georgeta STEPANOV Producţiile mediatice de divertisment: între utilitate şi distracţie Graniţa dintre jurnalism şi divertisment n-a fost niciodată clară şi devine din ce în ce mai puţin vizibilă: presa populară a privilegiat întotdeauna divertismentul. Extinderea este aproape inevitabilă: o ştire poate fi interesantă. şi. întru sporirea accesibilităţii informaţiei culturale sau chiar ştiinţifice. Divertismentul media nu este deloc de dispreţuit. astfel. Scopurile urmărite însă. distracţia. educaţie. 145 . Obiectivele funcţiei de divertisment se rezumă. Efectele producţiilor mediatice de divertisment conferă mijloacelor de informare în masă mai multe roluri: terapeutic. Or. de descărcare. culturalizare. mijloacele de comunicare recurgând la el în toate producţiile. Uriaşa dezvoltare a mijloacelor de informare în masă i-a condus pe unii cercetători la concluzia că rolul global al media se defineşte prin funcţia de transpunere a realului în spectacol. care să nu fie nocivă nici pentru individ. diferă: pe de o parte. în scopul privilegierii celor care au o utilitate sporită şi pot viza viaţa unui grup social. de cealaltă.

Astfel de informaţii sunt livrate în flux permanent şi pun bazele noii culturi a lumii contemporane – cultura mozaicată – în care fiecare individ şi fiecare colectivitate se poate regăsi în produse spectaculoase.. evitarea realităţilor dezagreabile. conştient sau nu. de odihnă.. variate. Funcţia de evaziune a consumului culturii de masă (spre exemplu. frustraţii. în special al divertismentului. divertismentul masiv oferit de TV şi alte media) constă în deturnarea practicanţilor acesteia de la „lumea reală în profitul imaginarului”.. produce ca efect pasivitatea socială şi conformismul” [2]. accesibile şi neobositoare. Mass-media acţionează mai curând ca un „narcotic social”. Divertismentul a devenit un mod de viaţă pentru fiecare dintre noi.receptând mijloacele de comunicare „. el s-a răspândit în toate sferele societăţii şi culturii. ci că ea tratează toate subiectele în forma divertismentului (.mai curând ca o sursă şi ca un mijloc de evaziune” [1]. 3.” [3]. Din punct de vedere psihologic. care îşi fac mereu tot felul de griji). de evadare din grijile cotidiene. mediile oferind stereotipuri care favorizează idealizarea vieţii. patru sensuri: 1. cei care resimt mai frecvent tot felul de insatisfacţii. Termenului „evaziune” îi sunt asociate.. 4. Consumul culturii de masă şi. 2. Toate produsele mediatice de divertisment răspund nevoii oamenilor de relaxare. Cercetătorii susţin: „Problema esenţială nu este aceea că televiziunea ne oferă divertisment.. Funcţia de divertisment are avantajul de a mări accesibilitatea mesajelor mediatice graţie asamblării evenimentelor întrun limbaj uşor de înţeles.) Aceasta înseamnă că divertismentul devine supra-ideologia oricărui discurs. această funcţie răspunde necesi- 146 . tinzându-se spre generalizarea unui uzaj identificat de Merton şi Lazarsfeld (1948). neliniştiţii. într-o formă simplistă şi un conţinut superficial.. în principal. Există indivizi care utilizează mass-media mai mult ca mijloace de evaziune (cei mai expuşi consumului evazionist sunt anxioşii.

divertismentul este un compartiment indispensabil al publicaţiilor adresate tinerilor. teste. etc. Acest lucru a fost sesizat imediat de către public şi. despre prezicerile astrale sau pun în circuit informaţii gen „bancul zilei sau al săptămânii”. 147 . al publicaţiilor culturale. dar reprezintă şi o supapă de siguranţă pentru tensiuni psiho-sociale. „Integrame de buzunar”. „Neorama”. Dar anumite elemente de divertisment nu pot fi excluse nici din publicaţiile care se vor a fi cu un statut mai înalt – cele tematice sau aşa-zisele broadsheet-uri. „Star paparazzi”. De regulă. Informaţiile „uşoare” nu necesită atât de mult concentrarea atenţiei şi memoriei cititorului. Este vorba de o necesitate a oamenilor de a se smulge din realitatea tensionată şi de a evada spre un confort psihic. Această necesitate se acoperă prin periodicele care conţin un anumit volum de informaţie distractivă şi interactivă: diferite concursuri. În acelaşi timp. fapt care permite cititorului să se delecteze fără a depune un prea mare efort în înţelegerea şi conştientizarea mesajului de presă. „Şans”. topuri. publicul are posibilitatea să se recreeze. audienţa mass-media poate să-şi completeze şi bagajul de cunoştinţe. Divertismentul de presă s-a situat în topul preferinţelor cititorilor. să-şi petreacă timpul într-un mod distractiv. pur şi simplu. etc. femeilor. „Aquarelle”. De multe ori găsim în astfel de ziare rubrici care ne informează despre vremea în următoarele zile. în rezultat. să se reconforteze şi să se distragă de la unele probleme cotidiene sau.tăţii umane – instinctului ludic. Acestea se orientează spre un public mai puţin interesat de articole scrise în spiritul jurnalismului tradiţional. „Antena”.). a crescut simţitor cererea pentru un astfel de gen de informaţie. nici o documentare prealabilă. nu impune cititorul să facă eforturi serioase în procesul de lectură. Urmărind această informaţie. astăzi putem să observăm o multitudine de publicaţii periodice (gen „VIP-Magazin”. Faptul în cauză a determinat instituţiile mediatice să-şi revadă viziunea asupra conceptului de ziar şi s-o ajusteze la noile solicitări ale publicului. Astfel. orientate strict spre divertisment.

prin publicitate. care se manifestă prin abordarea unor strategii editoriale care avantajează ştirile şi articolele soft (din aria divertismentului. Funcţia de divertisment asigură marile tiraje presei scrise şi finanţarea. coboară în infantilism. atât din punct de vedere al costurilor. concomitent. dimpotrivă. prin oferta ieftină. Pentru a satisface aceste necesităţi şi. a vieţii vedetelor) în detrimentul celor hard (din aria politică sau economică) şi prin „superficializarea” conţinutului materialelor analitice. tot mai mulţi cititori utilizează mass-media ca principalul furnizor de bunuri destinate ocupării timpului liber. În acelaşi timp. Se oferă. Această stare de lucruri a condus la apariţia unei tendinţe mediatice noi în jurnalismul autohton – tabloidizarea. a presei audio-vizuale. apar axate în principal pe titluri “explozive”. unde informaţia de divertisment devine esenţa mesajului de presă. cât şi din punct de vedere al timpului. astfel. poate fi rezultatul evitării în mod intenţionat a subiectelor serioase. Actualmente. 148 . Sunt nişte nuanţe care vin să dilueze imaginea generală grea a publicaţiei. multe publicaţii periodice şi-au modificat structura interioară. fără analize şi interpretări. caută un alt fel de articole. Astfel a apărut un fel de mixtură între „tabloids” şi „broadsheets”. Dar. care devin mai puţin consistente. un alt mod de interpretare jurnalistică a aceloraşi situaţii şi probleme. Acest lucru este îndeosebi evident în cazul ediţiilor de week-end ale ziarelor. la rândul lor. a timpului liber. exterioară. pentru a avea succes pe piaţa informaţională. s-a produs o deplasare dinspre divertismentul de calitate spre divertismentul care nu necesită familiarizarea cu practicile culturale tradiţionale şi care. ediţii care seamănă tot mai mult la conţinut cu revistele-magazin. Divertismentul prin media este cea mai accesibilă formă de loisir. de investigaţie. precum şi modalitatea de abordare a evenimentelor. în special cea a ştirilor.Toate rubricile de divertisment pe care le găsim chiar şi în ediţiile „serioase” au menirea să reducă din încărcăturile tensionate şi de rutină ale informaţiilor politice sau economice. Tabloidizarea. o idee falsă şi exasperantă despre societate [4]. devin şi un fel de momeală pentru cititori care.

De obicei. or. calitatea informaţiei aici este sub orice critică. Această instruire se realizează prin intermediul jocurilor de logică. de a-i pune într-o lumină falsă sau. pe care le găsim de obicei în ziarele autohtone. fundamentale. jurnaliştii justifică superficializarea conţinutului publicaţiilor periodice prin faptul că majoritatea publicului are nevoie şi cere tocmai acest gen de informaţie. cuvintelor încrucişate. Procesul de spectacularizare a realităţii distruge cultura tradiţională şi impune o cultură minoră. care reprezintă un amalgam de informaţii de scandal şi de senzaţie.Alunecarea pe panta divertismentului subminează celelalte funcţii social-comunicaţionale. străină. intrigi şi zvonuri. materialelor informative şi ana- 149 . unde toate subiectele sunt tratate în formă de divertisment. Astfel. subumane şi mahalagizarea spaţiilor. chiar o pseudo-cultură. care cuprind deopotrivă pe realizatori şi cititori. în goană după senzaţional. reducând considerabil potenţialul informaţional al presei şi cel de transmitere a valorilor culturale. pur şi simplu. Afirmaţia respectivă este însă un neadevăr. Afirmaţiile mincinoase şi tendenţioase. publicul alege din ceea ce i se oferă. testelor psihologice. iar abundenţa de produse subculturale. fapt care ne permite să afirmam că „Star paparazzi” este cea mai „tabloidizată” revistă din jurnalismul autohton. această publicaţie periodică încalcă toate regulile jurnalistice şi normele deontologice. Divertismentul de presă are şi potenţial educaţional. îndreaptă societatea spre destinaţii caracteristice creşterii entropice. fotografiile – tendenţioase. Dar rubricile de divertisment. de a suscita curiozitatea publicului reprezintă întreg conţinutul revistei. vulgarizează temele civice şi transformă confruntările politice în spectacole ale puterii. bârfe. nu doar relaxează şi distrează. Elocventă în acest context ar fi revista „Star paparazzi”. iar interpretările – extremale. Într-un mod subtil acesta poate şi să educe sau să instruiască societatea. efemere. făcute cu scopul de a discredita onoarea sau reputaţia personajelor. Este vădit faptul că. Această realitate conduce la constituirea unei societăţi imaginare.

oferind şi o lecţie de stil. în fine. Aici temele economice. astfel. Libertatea îşi găseşte expresie în toate materialele. Spaţiul rezervat informaţiei de divertisment este variabil (de la o publicaţie la alta) şi depinde de periodicitatea. sociale. politice. inclusiv pe copertă. – este un produs de calitate care. fapt ce le face mai atractive şi pe înţelesul tuturor. expoziţii. dimpotrivă. film. „Jurnal de Chişinău” rezervează divertismentului 4 pagini sau aproximativ 150 . Deteriorarea calităţii divertismentului are consecinţe asupra calităţii publicului (mentalităţii. Informaţia educativ-culturală din aceste publicaţii periodice – despre cărţi. volumul şi specializarea ediţiilor. Aşadar. din această perspectivă. ceea ce constituie aproximativ 12. nu este o excepţie. Şi presa din Republica Moldova. actualmente divertismentul a devenit parte componentă a jurnalismului. Spre exemplu. poate avea efecte pozitive.litice etc. Pe lângă informaţiile actuale şi de interes public. În goana după informaţie exhaustivă. teatru. iar educaţia în divertisment. etc. Educarea prin intermediul divertismentului impune jurnaliştilor anumite rigori în ceea ce priveşte selectarea evenimentelor şi alegerea unghiului de abordare. care educă prin loisir. unde divertismentul se integrează în educaţie. În această categorie putem include revistele „VIP-Magazin”. ci mai curând în cea de elită. ultimul devenind unul intelectual. culturale sunt abordate prin prisma divertismentului.5% din spaţiul util al acestuia. muzica. nu se încadrează în cultura de masă. „Neorama”. „Timpul” alocă divertismentului o singură pagină. revistele. de fapt. publicaţiile periodice oferă cititorilor şi pagini de divertisment. un divertisment de calitate. comportamentelor) şi. Selectarea evenimentelor din perspectiva valorilor sociale şi determinarea unghiului optimal de abordare asigură o calitate înaltă divertismentului de presă şi presupune sporirea efectelor educaţionale ale acestuia. Şi. „Aquarelle”. cititorul nici nu sesizează trecerea lentă de la informaţia grea şi de rutină la un alt nivel. mai lejer şi mai uşor de perceput. fapt ce facilitează asimilarea valorilor şi a standardelor promovate de presă. asupra calităţii vieţii sociale.

periodicitatea sau volumul acestora. preluată din Internet sau de la agenţiile de presă) şi informaţia despre vedetele autohtone este în favoarea celei de-a doua categorii. de asemenea. Referitor la conţinutul divertismentului putem afirma că. De remarcat faptul că pentru moment. horoscoape şi relatări despre vedete. el este similar în toate ziarele autohtone. Prin promovarea valorilor culturii naţionale. Este îmbucurător faptul că coraportul dintre informaţia despre vedetele din afara ţării (de obicei. Cuvintele încrucişate sunt un produs mass-media ( primele cuvinte încrucişate au fost compuse de jurnalistul Artur Winn) şi au tot dreptul la existenţa mediatică. în mare parte. bancuri. divertismentul autohton capătă vădite nuanţe educativ-culturale. de un jurnalist. Ştiri. care apare o dată în săptămână). afişe.a şasea parte din volumul total. varietate şi credibilitate. cuvinte încrucişate de tip scandinav. Cuvintele încrucişate permit cititorilor să se relaxeze. adică 17 procente. De obicei. a vieţii şi activităţii vedetelor şi celebrităţilor a devenit o normă pentru jurnaliştii din domeniu. În ultimul timp mai multe publicaţii periodice („Timpul”. descoperiri şi întâmplări neobişnuite sunt elemente indispensabile ale rubricilor de divertisment în toate publicaţiile periodice. informaţia de divertisment este amplasată „monolit” pe ultimele pagini ale ziarului şi este structurată pe rubrici. dar şi să se distreze intelectual. Dacă e să luăm volumul divertismentului din ziarul „Spros i predlijenie” (varianta română. Rubrici cu teste şi concursuri. 151 . o bună parte din paginile de divertisment ale ziarelor autohtone poate fi calificată drept jurnalism de calitate şi constituie un element esenţial al marketingului. În săptămânalul „Săptămâna” informaţia de divertisment ocupă aproximativ 21% din tot ziarul. Mediatizarea show-business-ului.) acordă o atenţie sporită jocului intelectual sudoku. „Jurnal de Chişinău” ş. sondaje de opinie – toate .materiale de autor – conferă divertismentului individualitate. inventat. indiferent de statutul. atunci se poate spune că el constituie aproximativ 36% din conţinutul total. programul TV. reportaje. interviuri. a.

ignorarea trecutului. jurnaliştii au conştientizat că pentru a deservi bine publicul. Un alt model de „convieţuire” a jurnalismului cu divertismentul putem întâlni în săptămânalul „Săptămâna”. etc. prezentarea în mod serios a astrologiei şi a fenomenelor „paranormale”. „Timpul”. „Moldova Suverană”. economic sunt divizate în două părţi prin intermediul unei pagini cu un conţinut mai relaxant. chiar dacă oferă un produs de calitate. Astăzi încă e prematur să vorbim despre o tradiţie a jurnalismului de divertisment din Republica Moldova. mass-media au datoria nu doar de a distra şi relaxa. muzică sau arte plastice. Nici ziarele şi nici revistele autohtone nu pot oferi un aliaj reuşit între divertisment şi jurnalism. schimb valutar). Or. Pagina de recreere conţine de regulă o istorie a unei persoane. Paginile tematice de actualitate. Oricum. cu un preţ rezonabil. şi are menirea să mai dilueze din seriozitatea şi caracterul sobru al celorlalte articole. Este vorba de structurarea „pe blocuri” a divertismentului. iar accesul la înalta tehnologie este din ce în ce mai facil din cauza sistemelor fără fir. comunicarea rapidă este accesibilă unei mase tot mai mari de 152 . „Flux”. au o calitate destul de proastă. fie acesta un cititor sau o personalitate special intervievată. sport şi diverse sunt dedicate în exclusivitate divertismentului. Ultimele trei pagini: show. politic. altele. au un preţ mult prea mare. cu o încărcătură informativă mai uşoară. Pe măsură ce viaţa din marile oraşe devine tot mai haotică. Aşadar.Este cazul publicaţiilor „Jurnal de Chişinău”. Deşi divertismentului i se inculpă capacitatea de atenţie de scurtă durată. de promovare a formelor relevante ale creaţiei: literatură. Primele informaţii de divertisment le întâlnim deja pe pagina a doua (informaţie despre datele meteo. „Literatura şi Arta”. mijloacele de comunicare moldoveneşti încearcă să facă eforturi de inovare. cu informaţii din domeniul social. Pentru că unele dintre acestea. în presa moldovenească el nu şi-a neglijat totalmente rolul său educativ. ci şi de a forma gustul estetic sau de a-l cultiva. actualmente putem observa o tendinţă de simplificare a conţinutului publicaţiilor periodice.

Ibidem. 1999. Acest lucru se va manifesta prin apariţia a noi şi noi titluri de publicaţii specializate în domeniul divertismentului şi prin extinderea continuă a spaţiului dedicat divertismentului în publicaţiile socialpolitice. Introducere în sistemul mass-media. 1999.New York: Harper Collins. 3. 153 . – Iaşi: Polirom. p. 2. . mult mai uşor de citit de către cei care caută poveşti simple şi mesaje directe. Mihai Coman. p. Cf. Pentru presa scrisă. 1993. O explicaţie a amploarei pe care a căpătat-o acest fenomen ar putea fi dorinţa proprietarilor de presă de a satisface nevoia de informaţie a tuturor tipurilor de consumatori media. 4. – New York: Basic Books. Literatura: 1. astfel. Ioan Drăgan. că marea majoritate a ziarelor de divertisment apare în format A 3. Medved. Bogdan D. însă pe piaţa informaţională autohtonă circulă şi ziare de divertisment în format A4 şi A5. Ghid de tehnoredactare. Popular Culture and the War on Traditional Values . dar şi de a comporta costuri mai mici la tipar (ceea ce conduce automat la scăderea preţului de vânzare al ziarului şi la o creştere semnificativă a tirajului). 3. renunţarea la formatele mari a câştigat teren. p. acest fenomen se traduce în formate mai mici şi mai clare. Brielmaier P. simplificarea conţinutului şi diminuarea formei materialelor de presă s-a extins la nivel naţional.190. Hollywood vs America. 1999. 1996. – Iaşi. 2. În asemenea condiţii putem presupune că rolul divertismentului în presa moldovenească va creşte în continuare. – Timişoara.85.oameni. The Culture of Disbelief. Paradigme ale comunicării de masă.Bucureşti. Odată cu trecerea timpului.: M. 1993. Tendinţa de poziţionare în primele pagini a titlurilor în format tabloid. Epitetul jurnalistic. Referinţe: 1. Carter S. 182.

1995. 1999. 1997. 22-23. – Bucureşti. Mass media şi spectacularizarea politicii // Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova.o marfă neglijată? – Bucureşti. – pp. 6. 154 . 8.4. Introducere în presa scrisă. 2000. Ioncioaia F. Stilul publicistic actual. 2002.. Informaţia . Gabriel I. – Timişoara. Moraru V. Seria “Ştiinţe socioumanistice”. – Chişinău: CE USM. Cernicova M. 5. 7. – Iaşi. . McLuhan M.Vol. Mass-media sau mediul invizibil. II.

în mod inerent. Condiţiile de generare şi de existenţă a textului jurnalistic implică. diluarea hotarelor dintre genuri. Şi acest lucru nu este întâmplător: 155 . în cadrul sintetizării practicii jurnalistice. care a întruchipat.Victor MORARU. şi nu în ultimul rând. şi nu numai limbajul. reacţionează la procesul de democratizare a vieţii. fiind determinate. de contextul schimbărilor sociale. Interviul a convenit. într-o mare măsură. tocmai interviul. noii stări de spirit a societăţii [1]. Transformările sistemului de genuri ziaristice în ultimii ani sunt evidente şi unanim recunoscute. contribuind la revigorarea spectaculoasă a genurilor jurnalisticii. producerea anumitor schimbări – limbajul. ilustrează oportunităţile ce ţin de afirmarea reală a liberului schimb de opinii. Dorel COSMA Mass-media: vocaţia dialogului Schimbările ce au intervenit în anii nouăzeci ai secolului trecut în viaţa social-politică şi economică a societăţii au determinat apariţia nu numai a noilor fenomene şi concepte. poate cel mai mult. libertatea în alegerea conţinutului şi formei scrierilor jurnalistice. dar şi a unor noi metode şi strategii ale comunicării mediatice. poate. Modificările produse vizează caracteristicile stilistice. un loc aparte revine dezbaterilor privind natura şi particularităţile genurilor (speciilor) jurnalistice. În noile condiţii. mai mult. extinderea ariilor problematice abordate. marcând vectorul mişcării spre deschiderea democratică. caracteristicile „discursului de tranziţie” [2]. de degajarea stilului scrierilor jurnalistice. în modul cel mai adecvat. Este una din explicaţiile fenomenului proliferării interviului. probabil. În general. decât alte genuri. tipologice. a interviului. conducând la modificarea formei textelor jurnalistice. funcţionale ale genurilor.

în primul rând. adică un mod anumit de corelaţie dintre conţinut şi formă şi o „structură” internă. are. stil. Pe de altă parte. ziariştii cultivă genul din dorinţa firească de a-şi informa publicul direct de la sursă. impresia că dialoghează – fără nici un intermediar – cu persoane mai mult sau mai puţin inaccesibile. Astfel că. Este şi aceasta o cauză a popularităţii interviului în presa scrisă. deci şi o anumită arhitectură compoziţională a textului. fiecare dintre ele corespunde anumitor funcţii. Prin interviu. temă. asemănătoare ca formă. Teoria genurilor este un principiu de ordine: ea clasifică lucrările jurnalistice în funcţie de anumite tipuri specifice de organizare sau de structură a scrierilor publicistice. dacă ar fi să generalizăm definiţiile expuse de diferiţi cercetători. este foarte important în contextul examinării acestui gen. al limbajului vorbit. dialogul reprezintă un apanaj. exprimată prin atitudinea. Compoziţia scrierii jurnalistice poate fi tratată din perspectiva amplasării de către autor a componentelor mesajului într-o astfel de ordine. interviul răspunde în cea mai mare măsură dorinţei omului de a dialoga. „Prezentarea” în genurile ziaristice presupune o „structură” externă. Apartenenţa operei jurnalistice la un gen sau altul implică şi o anumită formă de manifestare a viziunii autorului. de a se documenta direct de la purtătorul de informaţie. Deşi genurile ziaristice funcţionează ca un sistem. care i-ar permite jurnalistului să-şi realizeze ideile programate. ca principiu fundamental al construirii interviului. În viziunea cercetătorilor. consumatorul de presă are senzaţia (graţie activităţii ziaristului) participării directe la eveniment.expresia concretă a ziaristicii se manifestă prin genul ziaristic care. felul de înfăţişare a faptelor şi ideilor. având trăsături comune în ceea ce priveşte modalităţile de prelucrare a informaţiei şi a opiniilor despre ea. Conceptul dialogului. la radio şi la televiziune. manieră de prezentare a faptelor şi ideilor. Constituit dintr-o înlănţuire de 156 . în mai mare măsură. operativ şi exact. tonul. este o diviziune ce cuprinde creaţii publicistice. dintre toate genurile ziaristice.

necesitatea unei abordări complexe a conceptului dialogului şi considerarea inevitabilă a acestuia în raport cu monologul. devenind un sistem de monologuri dialogic corelate. iar celălalt trebuie să participe activ la derularea acestui program. de unul dintre parteneri ai procesului de comunicare. În practica jurnalistică. Cu alte cuvinte. comportă. dialogul în sistemul comunicării verbale în jurnalism îşi asumă ipostaza de „comunicare spirituală” [3]. totodată. Delimitarea dintre dialog şi monolog. 157 . astfel. fiind. înţelegerea dialogului drept text. argumentative. din perspectiva participanţilor la actul comunicativ. iar dialogul. ar fi textul iniţiat. la rândul său. dar fără o participare (sau. fără o participare activă) a partenerului. enunţuri monologice ample. dezvoltat în conformitate cu programul urmărit de acesta. fără a părăsi limitele lui. fortificând vocaţia antropocentristă a textului jurnalistic. într-o multitudine organizată de monologuri din care se conturează poziţia explicitată a intervievatorului/intervievatului). adresate interlocutorului/audienţei (totalitatea răspunsurilor şi intervenţiilor în cadrul interviului se configurează. unul dintre care lansează intenţia. astfel. după cum demonstrează cercetările cantitativ-tipologice ale limbajului presei [4]. De menţionat. replicile configurându-se drept afirmaţii desfăşurate. cel puţin. creat de “agenţii conversaţionali” [5].replici care formează unitatea dialogică. De aceea. dialogul este construit. Vocaţia dialogică a comunicării se realizează cel mai mai pregnant tocmai prin genul interviului. în fond. în ansamblu. Monologul. programul concret de dezvoltare a textului. monologuri. în mod vădit sau latent. pe când principiul esenţial al monologului rezidă în reprimarea reacţiei interlocutorului. având drept premisă încrederea unuia din agenţii conversaţionali în reacţia partenerului. Cercetătorii constată că doar înlănţuirea de replici încă nu marchează definitiv condiţia dialogului. alimentate de spirit polemic. hotarul dintre dialog şi monolog fiind deseori destul de convenţional. întrucât dialogul (şi interviul ziaristic ca o varietate a acestuia) poate include frecvent. monologizarea excesivă a textului dialogic poate genera contradicţii serioase în interiorul genului.

dialogul este reflectat plenar de genul interviului (este elocventă chiar îngemănarea celor două noţiuni. Respectiv. în care termenul “dialog” poate să apară ca sinonim al “interviului”). în cadrul dihotomiei dialog/monolog. întâlnită în unele studii. în realitate. aprecieri. produs de jurnalistul în ipostază de protagonist. cum preferă a le clasifica unii cercetători. monologuri sau. fără a exista unitatea dialogică a replicilor produse de cele două părţi. ca o condiţie a unui dialog veritabil. Dialogul degradează. mai degrabă. Lipsa unui caracter desfăşurat al replicilor. într-un monolog al jurnalistului. în cadrul căreia îşi apropriază nu numai iniţiativa. se reduce numai la emiterea unor replici de iniţiere şi stabilire a contactului. cu tot rolul primordial pe care şi-l adjudecă jurnalistul. astfel. necesar pentru o confirmare a spuselor jurnalistului ori pentru exprimarea unor minuscule comentarii suplimentare. de posibilitatea exprimării punctelor de vedere diverse. La o altă extremă se plasează exagerarea rolului jurnalistului care recurge la forma de întrebare-răspuns pentru a mima convorbirea. şi doar atât [6]. întrucât aici contează 158 . disproporţionalitatea manifestării jurnalistului în raport cu persoana intervievată impun necesitatea analizei unor astfel de convorbiri ca. Rolul jurnalistului. dacă nu chiar un rol cu totul insignifiant. genul interviului poate ilustra astfel de situaţii comunicaţionale în care răspunsurile persoanei intervievate la întrebările jurnalistului se configurează într-un monolog (acest tip de interviu fiind denumit “interviu-monolog”). în acest caz. interesat în promovarea propriilor idei. “dialogului de persuadare” [7]. îi revine doar rolul secundar. dar şi prioritatea propriei manifestări. privarea convorbirii de note polemice. de exprimare a acordului. interviuri de tipul. Într-un astfel de dialog. atitudini prin instrumentalizarea discuţiei. tocmai în rolul care i-a fost impus în acest interviu. cu un caracter tendenţios pronunţat. redus la întrebări cu o funcţie retorică secundară sau la elemente de stabilire a contactului. dialogul fiind doar aparent. Intervievatului. în aceste cazuri. ţinând cont de forma interogaţiei-răspunsului în care totuşi se realizează. la procesul de persuadare a audienţei participă şi intervievatul.

Toate acestea înaintează în prim plan necesitatea interogării atente a cadrului real al dezvoltării interviului. fie cu articolul. ci întrebările şi replicile moderatorului. Aşadar. incertitudinea interpretării teoretice a fenomenului genului. cu prevalenţa determinantă. În privinţa interviului acest fapt se manifestă printr-o invazie în corpusul interviului a elementelor din alte genuri – comentariu. Este evidentă. a elementului titular. În viziunea unor cercetători. conţinând tezele. Este important însa ca aceste elemente să se integreze organic în ţesutul interviului şi să conlucreze în vederea realizării sarcinii lui majore. care generează o „criză a teoriei genurilor” [9]. comportând o fortificare a elementului monologic. înregistrate în interviul contemporan: unii auitori admit îmbinarea în cadrul unui text (fără a afecta integritatea lui) a fragmentelor provenind din genuri diferite. se arată a fi derutaţi în faţa unui tablou neordinar al avalanşei textelor jurnalistice. examinării modului în care elementele de ruptură cu trecutul tind să se manifeste pe fundalul afirmării unor elemente 159 . oscilaţia conceptelor şi confuzia existentă printre cercetători. fie cu schiţa. binenînţeles. astfel. alţii consideră posibil să se vorbească deja despre apariţia unor noi genuri – combinate – drept consecinţă a unei îndelungate interacţiuni a interviului fie cu comentariul. în contextul dinamicii dezvoltării actuale a genurilor presei. în circumstanţele în care implementarea progresivă a practicii mediatice moderne comportă apariţia unei producţii jurnalistice foarte bogate în texte „hibridizate”. argumentele promovate. mulţi dintre care se raliază părerii despre „vidul ştiinţific” în acest domeniu. exprimând poziţia şi atitudinea acestuia.nu răspunsurile persoanei intervievate. eseu. raportul dintre monolog şi dialog şi reflectarea acestora în paginile presei prezintă o chestiune neunivocă. Există divergenţe de opinii în privinţa tendinţei respective. calificat de ei drept un „dezmăţ” al neconcordanţei genurilor” [10]. mai ales. care însoţeşte evoluţia actuală a interviului. genurile „combinate” constituie deja circa douăzeci de procente din textele publicate în presă [8].

mai precis. reportaj. făcută de Adrian Marino [12]. considerăm drept adecvată situaţiei reale şi destul de rezonabilă tratarea privilegiată a interviului ca gen care reuşeşte. a iniţiativei creatoare. genul nu poate să nu fie susceptibil de transformări: „imobilizarea într-o formulă ne varietur devine absurdă. deja existente. specificul. în care elementele se pot interfera. poate 160 ..noi. Este semnificativ faptul că acestea din urmă se inserează în structura preexistentă a genului. acceptarea unui coeficient de conformism şi dogmatism inevitabil. şi tendinţa eliberării. într-un fel. tipică actului de creaţie”. iar afirmarea unei noi viziuni asupra interviului are de trecut. pamflet. apariţia unor genuri „noi” în cazul înregistrării într-unul din genuri a unor trăsături. provenite din alte genuri. Fireşte. ştire informativă” [11]. devenit foarte vizibil în practica mediatică din ultimii ani. modificând-o. să le absoarbă. ci. în acelaşi timp. în viziunea noastră de la admiterea faptului că genurile ziaristice funcţionează ca un sistem. care nu-şi pierde pe parcursul anilor potenţialul de perpetuare a formei. Respectiv. eseu filozofic. nu se poate ignora fenomenul pendulării între supunerea la norme. un drum sinuos. Această caracterizare pertinentă a flexibilităţii conceptului genului în raport cu literatura artistică. Genul este o categorie relativ stabilă. caracteristicile sale definitorii. în timp. drept consecinţă a fenomenului întrepătrunderii genurilor. În procesul abordării conţinuturilor noi. logica intrinsecă şi însemnele formale ale genului. considerăm mai puţin plauzibilă poziţia acelor cercetători care sunt înclinaţi a vedea. Interpretarea interviului ar trebui să pornească. şi interviul este un exemplu elocvent în acest sens. consolidată şi corelată cu tradiţiile constituite. foileton. aşa cum demonstrează experienţa ultimilor ani. „să submineze alte genuri sau. actuale. devenind nu pur şi simplu o înregistrare a expunerii răspunsurilor la întrebările adresate. genul achiziţionează unele calităţi noi.. fără însă a fi afectate şi modificate în mod principial identitatea. între anumite prejudecăţi şi inovaţii convingătoare. articol publicistic. pendulând între stereotipurile gândirii şi revelaţii. În consens cu această.

şi nici în grupul genurilor publicistico-artistice. restricţiile şi limitele în abordarea realităţii [15]. de exemplu. după o perioadă nefastă. „Descătuşarea” interviului în prezent îşi găseşte explicaţia în faptul că s-a produs anularea necesară a îngrădirilor pentru activitatea jurnalistică. vom menţiona drept cea mai relevantă dintre ele prezenţa pronunţată a elementului analitic. astfel. în calitatea lor de ostateci ai sistemului presei de partid.fi aplicată în mod plenar jurnalismului. potenţialul informaţional. care au impus interviului (dar şi altor genuri). într-un mod artificial. dezvăluirea plenară a valenţelor interviului şi actuala „prosperare” a genului nu sunt altceva decât o „restabilire în drepturi” a acestui gen. . Limitarea impusă a posibilităţilor interviului determina faptul „neadmiterii” lui nici în grupul genurilor analitice (în care predomina articolul de fond – editorialul redactat de pe poziţii strict doctrinare). singurele calităţi acceptate pentru acest gen pe atunci fiind caracterul operativ şi. ponderea sporită a elementului 161 . . Motivele atribuirii acestui gen la categoria de genuri informative. conform căreia. Examinând modificările intervenite în genul interviului. Interviul contemporan îşi adjudecă. implicit. albie se înscrie părerea. care imprimă acestui gen calităţi principial noi. cum ar fi. era redus la deservirea guvernării).viziune promovată pe parcursul perioadei înţelegerii mass-media drept instrument de îndoctrinare ideologică (atunci când rolul instituţiilor mediatice. Este. atât de sensibil în faţa transformărilor. practic. în cadrul constatării faptului achiziţiei de către genul interviului a unor calităţi care-l deosebesc de interviul de altă dată. prin urmare. obţinând un statut nou şi depăşind condiţia apartenenţei la tipul de jurnalism strict informaţional. insuficientă. locul în categoria genurilor analitice. exprimată prin procesele conotative [13] şi sincretice [14]. căruia i-a fost circumscris mai mult timp. o revenire.unii cercetători sunt înclinaţi a vedea tocmai în circumstanţele de ordin ideologic. În aceeaşi. la exercitarea calităţilor care-i erau proprii în mod congenital. în cadrul conversiei care se produce în interiorul sistemulu de formare şi manifestare a genurilor.

a. proporţiile concluziilor şi generalizărilor ş. să supună analizei diverse puncte de vedere etc. Şi analitismul interviului contemporan. Nu întîmplător. Accentuarea elementului de personalizare. a conceptului de gen jurnalistic. mai complexe. reprezintă acele semne care ilustrează pregnant obţinerea de către interviu a calităţilor analitice şi judiciozitatea integrării genului în categoria jurnalismului analitic.analitic. publicistico-artistice) prin altele. cu dezavuarea. referinţa doar la fenomenul observat de „difuzie a genurilor”. se produc încercări de a substitui vechea schemă de divizare a genurilor jurnalistice (din perspectiva tradiţională. să intervină cu argumente. mijloacele de expresie. Corecţia reprezentărilor actuale privind genul interviului trebuie pusă în corelare cu impactul modificator aplicat unor trăsături definitorii ale genului.. orientarea tot mai evidentă a acestora spre „dialogizare” (înţeleasă aici drept antrenarea indirectă a auditoriului în dezbatere). cum ar fi scopul şi conţinutul mesajului. astfel. fapt care denotă recunoaşterea elementului analitic drept trăsătură pertinentă a interviului contemporan. cu adevărat. capabil să abordeze probleme de rigoare. circumstanţele şi repercusiunile eventuale ale faptelor şi evenimentelor sociale. bineînţeles. în definitiv. O astfel de viziune poate comporta doar formularea unor generalizări nihiliste. pornind de la bazele funcţionale ale sistemului genurilor jurnalistice. care generează. manifestarea pronunţată a degajării stilistice. schimbări de optică în înţelegerea şi interpretarea acestui gen. să elucideze motivele. Evoluţia interviului trebuie privită însă într-un context mult mai larg. arhetipul generator al genului. analitice. considerate în ansamblul lor. poate fi explicat într-un mod mult mai constructiv. Interviul ca gen dispune de un potenţial considerabil pentru a interveni pe marginea multiplelor probleme cu care se confruntă 162 . fără a afecta. să aprecieze gradul de rezonabilitate a soluţiilor propuse. în cadrul cărora interviului i-ar reveni locul în categoria celor „operativ-investigative”. să lanseze pronosticuri sociale. privite ca aparţinând unei din cele trei categorii stabilite: informative. prezent în textele jurnalistice.

Numai în cazul în care jurnalistul conştientizează în mod aniticipat finalitatea textului pe care îl va elabora 163 . Putem conchide deci. a intervierului): cum se comunică. acapararea de către genul interviului. şi tot această dorinţă de cunoaştere motivează prezenţa acestui gen în presa de astăzi. aşa cum se întâmplă în unele interpretări. Interviul se impune prin aceasta şi ca o şcoală de gândire. Indiscutabil. că interviul este genul care depăşeşte cadrul unui tratament doar dintr-o perspectivă pur informativă. s-a născut interviul ca gen ziaristic. Respectiv. de a pătrunde în esenţa evenimentelor şi fenomenelor proxime. multe aspecte ale realităţii imediate. ca un imbold de înţelegere a necesităţii acceptării unui mod anumit de acţiune sau de comportament. contrapunerile categorice ale textului interviului metodei interviului (apropriate şi de alte genuri în procesul complex al actului jurnalistic). după caz. din interior. de a medita împreună în vederea găsirii unor soluţii potrivite la provocările perioadei de tranziţie. cine. În interviul ziaristic curiozitatea este dezvoltată în întrebările formulate de ziarist. care poate fi rezultatul comunicării. cu ce scop se comunică. Aşadar. recurgerea la metoda interviului pe parcursul colectării informaţiei încă nu generează în mod aprioric un text de factura interviului. Mesajul interviului nu se rezumă doar la găsirea răspunsurilor la întrebările tradiţionale genurilor informative ce. unde. când. în ce măsură participă comunicarea la valorificarea şi promovarea ideilor şi proiectelor actuale şi stringente pentru societate. a unor spaţii extinse în sfera mediatică poate fi explicătă şi prin acel rol care îi revine interviului ca metodă general valabilă de colectare a informaţiei în cadrul activităţii jurnalistice. care presupun o atitudine reflexivă din partea intervievatului (şi. dar şi de posibilitatea reală de a cunoaşte mai bine.la ora actuală societatea. Anume din dorinţa firească a omului de a cunoaşte. Am putea califica aceste două ipostaze ale interviului drept nişte vase comunicante. nu apar deloc rezonabile. ca formă specifică de text jurnalistic. dosite de preocupările cotidiene ale cetăţeanului de rând. dar şi la cele care invocă nevoia de deliberativ.

. – pp.p. И. intervenite în pactica mediatică din ultimii ani. Речевая коммуникация как составная часть культуры творчества журналиста // Средства массовой информации в современном мире / Тезисы научно-практической конференции. Fenomene şi procese cu risc major la scara naţională. axată în mod pregnant pe principiul dialogic. Tocmai în lumina transformărilor de rigoare.: Журналистика – ХХ век: Эволюция и проблемы / Тезисы международной научно-практической конференции 24-25 апреля 1996 г. aspiraţiilor şi convenţiilor sale. 164 . E. Cf. poate fi întrevăzut vectorul mişcării acestui gen şi efectuată încadrarea interviului în modelul jurnalismului interpretativ. tocmai asupra acestui fapt indică practica jurnalistică occidentală. 2.– Санкт-Петербург: СпбГУ. Л. 3. Note şi referinţe 1. . Диалогизация как способ построения публицистическогo текста // Стилистика русского языка. 1987. Bogdan C. Simionescu (coord. . care corespund mai bine afinităţilor. Еремина. în care publicaţiilor de tipul interviului (în accepţia noastră) le este atribuit termenul generic Q&A – „Questions and Answers” (Întrebări şi Răspunsuri”). p. – Санкт-Петербург: СпбГУ. 1996.drept o structură. şi doar în baza acestei trăsături dominante. . adoptând alternanţa întrebării şi a răspunsului – de fapt.Adrian Marino. – Bucureşti: Editura Eminescu. Жанровокоммуникативный аспект стилистики текста. 125-126. 2000. 2004. relevant în condiţiile actuale. p. 4.: „Fiecare epocă istorică „preferă” anumite genuri.textul va putea fi clasificat drept „interviu”. Dicţionar de idei literare. С. Cf. – Р. 705. 35.Москва. .). Margareta Magda. 172. 274. Дорощук. 1973. Strategii ale discursului public – riscuri şi oportunităţi: consideraţii introductive referitoare la unele disfuncţii specificice discursului public românesc actual (perspectivă pragmalingvistică) // Florin Gheorghe Filip. Aceste condiţionări sunt incontestabile”.Bucureşti: Editura Academiei Române.

2001.1998. să producă argumente şi contraargumente. 224. – p. Cursul de Lingvistica // http://www. 14. Вместе или рядом // Средства массовой информации в современном мире / Тезисы научно-практической конференции. Савчук. – Санкт-Петербург: СпбГУ. – Madrid: Endema. – p. Ковтун. 11. . – p. 8.02. cit. Adrian Marino. stând faţă în faţă. В. – p. 733. Об эволюции в системе жанров современной русской газеты // Русский язык: исторические судьбы и современность. 12. 165 . 267. Prin conotaţie. А.http://old.pdf. С.. 13.wikipedia.russ. sistematizată. în cazul dat este înţeleasă manifestarea unor trăsături şi nuanţe. 10.http://ro. 2002. 2000. Портнов. Deloc întâmplătoare apar. Adrian Atanasiu.com/adrian_atanasiu/cursuri/lingvistica/lingv16. Убеждающий диалог в информационноаналитических программах // Средства массовой информации в современном мире / Тезисы научнопрактической конференции.М.5. 9. Г. Ziaristul trebuie să incite. Noţiunea de sincretism se referă aici la procesul de contopire a segmentelor unor elemente de gen aparte într-o structură fuzionată. . . 232. Стахов. determinată prin caracterul integrat al formei rezultate.О.htm. org/wiki/Jurnalism.p. . caracteristici conţinutist-morfologice suplimentare în textele jurnalistice de factură tradiţională. О жанре интервью // Русский журнал. Eric Frattini. “celui care mereu mulţumeşte” este incompatibil cu profesiunea de gazetar. Rolul “celui care dă din cap”. Современная теория и практика радиотелевизионных жанров. Montse Quesada. El arte y la ciencia. Д.ru/journal/ist_sovr/98-02-05/ stahov. 5.galaxyng. “celui care este întotdeauna de acord”. Op. Nu mai poate fi numit dialog o situaţie în care jurnalistul şi interlocutorul. La entrevista. aserţiunile cu privire la prestaţia jurnalistului în cadrul realizării unui interviu actual: “Gândirea trebuie să circule alert în ambele sensuri: de la jurnalist la interlocutor şi viceversa. 240. dau din cap politicos şi se aplaudă politicos”. 6. astfel. 7. В. – СанктПетербург: СпбГУ. 1994.

în acest context. conform căreia. afirmaţia. 2002. şi judicioasă. – pp.Д. Considerăm oportună. Туманов. Медиа-творчество: Учебное пособие. . – Казань.15. trebuie de ţinut cont de istoria formării mijloacelor de comunicare de masă şi de motivele care au determinat dezvoltarea lor într-o anumită direcţie ori în alta”. „pentru a înţelege corect sistemul de genuri constituit. 166 .167-180.

o comunitate socială cu altă comunitate socială. Tocmai prin această 167 . într-un dialog. emisiune radiofonică sau de televiziune – îi poate antrena pe reprezentanţi ai două sau mai multor grupuri sociale. fără mijlocirea presei. în frenetica lor tentativă de a ajunge la esenţe. fie el şi unul virtual. Un mesaj difuzat prin intermediul mass-media – articol de ziar. n-ar fi fost posibil poate că niciodată. dar şi de o dispersare a eforturilor întreprinse în vederea aplicării unor soluţii potrivite cu impact edificator. interviul constituie una din cele mai eficiente modalităţi de asigurare a comunicării: individ cu alt individ. a unui schimb continuu de idei şi valori reprezintă una din misiunile şi preocupările de bază ale mijloacelor de comunicare de masă. societatea cu factorii de decizie. nevoia de comunicare stăpâneşte mai mult ca oricând individul şi comunitatea pe care o reprezintă. aflate într-o anumită chestiune pe poziţii de adversitate. un grup social cu alt grup social. Mass-media pot stabili un contact simultan cu un număr impunător de oameni aflaţi la mare distanţă de sursa mesajului comunicat şi în mod clar separaţi unii de alţii. care. Dintre toate formele intervenţiei ziaristice. interviul răspunde în cea mai mare măsură dorinţei individului de a comunica. Apărut sub zodia dialogului. când încercările de a găsi soluţia adecvată la noile provocări de natură politică. Asigurarea unui dialog liber în societate.Dorel COSMA Interviul: reconsiderări şi abordări recente În condiţiile când societăţile contemporane se confruntă cu multiple probleme. economică sau socială sunt însoţite nu numai de o apropiere în interpretarea şi înţelegerea anumitor fenomene de interes general. individ cu grupul social pe care-l reprezintă.

cât şi de orice persoană – deţinătoare de informaţie utilă pentru publicul larg. o investigaţie a locului şi rolului interviului în comunicarea mediatică contemporană. spectrul persoanelor intervievate a sporit simţitor. pentru presă nu mai există teme tabu.a dispărut. a modalităţilor de valorificare a potenţialului acestui gen ziaristic este utilă nu numai pe plan teoretic. în paginile presei scrise şi în programele de emisie ale posturilor de radio şi de televiziune. atât în formularea întrebărilor. cât şi în răspunsurile date. De fapt. prin multiplele tipuri ce-l caracterizează.particularitate. În zona atenţiei opiniei publice au apărut personalităţi noi (dar şi “nomenclaturiştii” de ieri prezintă un interes aparte pentru publicul larg în măsura în care aceştia pot aduce în lumină multiple aspecte care până odinioară erau categorisite drept o mare taină de stat). Se evită şi cazurile. Dintr-un gen.de instrument ideologic (“curea de transmisie”). eclipsat o lungă perioadă de timp de alte forme de text. în bună măsură. opinii. Bariera existentă odinioară – anumite lucruri pot fi spuse şi date publicităţii. interviul poate fi considerat o modalitate eficientă de punere în circulaţie. astăzi interviul cunoaşte nu numai un adevărat reviriment. mai generoase şi mai eficiente în “mobilizarea maselor truditoare la îndeplinirea hotărârilor istorice ale partidului”. dar şi de valorificare a multiplelor idei. când răspunsul la întrebarea solicitată era cunoscut până ca ea să fie formulată. Participanţii la discuţii au devenit mai sinceri şi mai deschişi. pentru că opinia expusă nu putea să se afle la mare distanţă de punctul de vedere oficial. exprimate atât de personalităţile publice. ce au cantonat jurnalismul în jurul unicului concept atribuit presei . se explică una din cauzele proliferării interviului. Astfel. chestiuni ce n-ar putea fi abordate. iar altele nu. Astfel. înregistrate în 168 . dar şi în virtutea unor teorii viciate şi schematice. completând tabloul general al evoluţiei sectorului mediatic şi contribuind în mod real la dezvăluirea stării actuale şi a tendinţelor relevante. dar şi o practică veritabilă de profesionalism. considerate mai expresive. În ultimii ani problematica pusă în discuţie prin intermediul acestui gen s-a extins. . probabil.

care includea şi un compartiment cu denumirea „Interviul: mai mult decât întrebare şi răspuns” [1]. fiind abordat doar în contextul unor manuale de jurnalism [2] sau în teritoriul limitat al unor articole incluse în culegeri şi reviste [3]. calificarea argumentată şi sugestivă a interviului drept „interspecie” [8]). în special. sortit încadrării în anumite scheme tradiţionale. în ceea ce priveşte specificul metodicii activităţii jurnalistice. unanim recunoscută justeţea calificării interviului drept „genul cel mai neglijat de către teoreticieni” [7]. în definitiv. dar şi pentru cei care practică interviul în presa de astăzi. În anul 1992 a apărut. prin: a) gradul insuficient de elaborare a teoriei jurnalismului. marcată de unele tentative meritorii de definire a conceptului respectiv (de remarcat. oricum rămânea. Însuşi titlul capitolului parcă s-ar dori a fi o replică la felul cum a fost tratat acest gen publicistic în literatura de specialitate până la finele anilor ‘80 ai secolului trecut. Pe parcursul anilor. b) varietatea şi eterogenitatea materialului empiric în domeniu. în versiunea în limba română. simplificate [9]. în spaţiul românesc.activitatea jurnalistică în circumstanţe noi. interviul s-a bucurat foarte puţin de studii aparte având ca obiectiv acest gen. consacrate nemijlocit genului interviului. chiar şi în perioada mai recentă. până relativ nu demult. fiind. în Republica Moldova există foarte puţine lucrări care s-ar fi axat pe abordarea într-un mod special a acestui gen fundamental al jurnalismului [4]. Unii cercetători sunt înclinaţi a explica numărul relativ redus al investigaţiilor. În studiile recente ale cer- 169 . De fapt. În Rusia. abordarea genului interviului. din perspectiva viziunilor actuale. Ca şi în România. fapt care determină persistenţa unor dificultăţi în sistematizarea şi generalizarea ştiinţifică a practicii jurnalistice [6]. „Manualul pentru ziariştii din Europa Centrală şi de Est”. în contextul subiectului examinat. interpretările genului interviului au oscilat între neglijare şi atenţie particulară. practic. chiar dacă în ultimii ani aici au fost totuşi întreprinse câteva încercări de interpretare a unor aspecte particulare ale interviului [5]. raportată la un sistem al genurilor publicistice ce apărea de-a lungul anilor drept imuabil.

Numai într-un singur an. Tertâcinây [13]. cu rigurozitate şi consistenţă ştiinţifică. în special. au abordat problematica interviului sau a problemelor conexe [14]. Un interes aparte pentru cercetătorii interviului prezintă monografia Andrei Şerbănescu „Întrebarea.cetătorilor activităţii mass media din Rusia [10] se înregistrează revigorarea atenţiei faţă de problematica genului interviului. o astfel de lucrare. 2006. aferente problematicii interviului. de rând cu schiţa. 170 . „piаtră unghiulară a jurnalismului” [19]. susţinute în Federaţia Rusă. este teza de doctor a Sabinei Corniciuc „Interogaţia retorică în publicistica scriitoricească română” [15]. De fapt. se produce revizuirea conceptelor perimate. lucrările reprezentaţilor sferei universitar-academice din Moscova [11] şi Sankt-Petersburg [12]. alături de anchetă şi reportaj. cu exemple numeroase şi dintre cele mai variate. studiul fiind valoros şi prin faptul că este prima încercare în România de abordare complexă a condiţiei interviului. mai ales. Printr-o analiză aprofundată se remarcă. lucrările lui A. mai mulţi cercetători ai genurilor presei consideră interviul. Lucrarea Andrei Şerbănescu. O tentativă apreciabilă de investigare a interviului a fost întreprinsă în România de Tudor Vlad în cartea sa „Interviul de la Platon la Playboy” [16]. de o rigoare ştiinţifică adecvată. Întrebarea constituie şi locul de întâlnire a unor demersuri teoretice asupra interviului. generat prin cuplul întrebare – răspuns. iar Jean-Luc Martin-Lagardette califică interviul. drept gencheie [18]. „unul dintre cele mai importante genuri jurnalistice” [17]. a fost efectuată analiza unor aspecte importante. în care. sistematizează teoriile din domeniu şi explică rolul şi funcţionarea întrebării în practica limbii. în opinia lui Tudor Vlad. câteva teze de doctor. unul din genurile mari (grands genres) ale presei [20]. deci şi de cunoaşterea modului în care funcţionează acest mecanism. Astfel de orientări noi caracterizează. Teorie şi practică” [21] în care se accentuează că esenţa comunicării şi dialogul depind fundamental de schimbul de informaţie. astfel că studiul Andrei Şerbănescu este de o valoare incontestabilă pentru o înţelegere mai profundă a procesului de comunicare prin interviu. La Chişinău.

ex-redactor-şef al publicaţiei „Le Monde”. Ca gen ziaristic propriu-zis. că marea majoritate a studiilor consacrate interviului au fost efectuate în fiecare caz doar dintr-o perspectivă – sau a prestaţiei jurnalistului. autorului de interviuri. dar nu şi ce aşteаptă consumatorul de informaţie. destinate configurării unei viziuni integratoare a fenomenului.o persoană ( jurnalistul desemnează o persoană pentru a-i fi adresate întrebări). sau a construcţiei mesajului publicat sau difuzat. rolul interviului ca gen jurnalistic în asigurarea interacţiunii comunicaţionale în societatea contemporană – un aspect neelucidat încă în literatura de specialitate – se pretează unei examinări speciale.De remarcat.acesta fiind cel care interoghează (jurnalistul joacă un rol activ. O confirmare a complexităţii genului se desprinde. mai întâi de toate. de exemplu. 171 . În viziunea lui.asupra unui subiect dat. În opinia noastră. o intervenţie a jurnalistului (cu un anumit scop redacţional. aparţinând lui Yves Agnès. Textul interviului are la bază rezultatul valorificării unei întrevederi solicitate. dar pornind. generând convorbirea – publicată în presă. el nu este un simplu grefier). noţiunea de interviu înglobează următoarele elemente esenţiale: . de la nevoia de informaţie a cetăţeanului de rând. înregistrată pe bandă magnetică pentru o emisiune radiofonică sau filmată pe o peliculă pentru un program TV. . .un demers. pentru a aduce ceva cititorilor publicaţiei respective). accesibil oricărui debutant: ziaristul pune întrebările. interviul se constituie dintr-o succesiune de întrebări şi răspunsuri. spaţiul public comunicaţional se construieşte nu numai graţie abilităţilor structurilor guvernatoare. pornindu-se de cele mai multe ori de la ideea ce trebuie. La prima vedere. provocate de ziarist. genul interviului este cât se poate de facil. din definiţia următoare a interviului. Dar caracterul facil al interviului nu este decât o aparenţă. lăsând pe seama celui interogat tot greul formulării răspunsurilor. Respectiv. într-un moment anume (problematica şi actualitatea se axează pe linia de subiect aleasă de jurnalist). .

o popularitate spectaculoasă.care sunt suficient de interesante şi incitante (aceasta şi este valoarea care justifică interviul). un demers comun de simbolizare care mediază şi orientează comunicarea. . Foarte rar sunt admise „libertăţi ale limbajului”. unde doi protagonişti (intervievatul / jurnalistul) trebuie fiecare să facă probe şi să provoace o consideraţiune mutuală” [23]. din citatele intervievatului) [22]. obţinând în ultimii ani. Raportarea inerviurilor. se întâlnesc des cancelarisme şi clişee verbale. cu cele „extralingvistice”. În acea perioadă. interviul este privit ca o interacţiune circumstanţială. în grade diferite. o interacţiune subiectivă. sec. şi cadrul socio–cultural de realizare a acestei activităţi. • Lingvistice: Limbajul interlocutorilor este marcat de patetism şi poartă amprentele stilului oficial. abrevieri. Fireşte. „o pasă de arme verbale. pe de altă parte.. . socio-culturală. aşa cum am menţionat. prezente în paginile presei. la cifre. .pentru a fi publicate (pentru publicul larg sau pentru un cerc iniţiat). . Această formulare complexă are menirea de a specifica dependenţa reciprocă dintre personajele angajate în comunicarea verbală. explicaţii sau opinii (în dependenţă de diferitele tipuri de interviuri). În cercetările moderne. pe parcursul anilor genul interviului a cunoscut modificări esenţiale. particularităţile lingvistice ale genului armonizau. integrând. rarele argouri nimerite în 172 .sub responsabilitatea intervievatului (interviul este un text alcătuit din spusele. Se recurge des la utilizarea terminologiei speciale.pentru a obţine (jurnalistul trebuie să-şi pună în valoare competenţa profesională). în emisiunile radio şi tv din perioada premergătoare etapei transformărilor demonstrează că am putea cu greu aplica însemnele interviului de azi la publicaţiile (înregistrările „convorbirilor” jurnaliştilor cu persoanele „social semnificative”) care ilustrau genul altădată. pe de o parte.informaţii. în mod hotărât.

se produce consolidarea elementului personalizării în interviu. Unitatea acestor factori se explică prin reprezentarea imuabilă a ambelor părţi cu privire la ce reprezintă interviul. • Extralingvistice: Dialogul este marcat de „efectul convorbirii surzilor” (lipsă totală de unitate dialogică). fapt care determină o „înviorare” a limbajului caracteristic interviului. priva genul de expresivitate. care sunt întrebările admise în cadrul lui. Cu alte cuvinte.textul publicat. cum trebuie să fie. ceea ce. Are loc o „descătuşare” a interviului. Se manifestă tendinţa spre utilizarea eufemismelor. pot să se schimbe cu rolurile. 173 . bineînţeles. în anumite cazuri. „outsider”). intens tirajate. la nivelul factorilor amintiţi: • Lingvistice: Limbajul interlocutorilor abundă acum în sintagme aparţinând limbajului cotidian. în neologisme. Se profilează figura jurnalistului care nu-şi ascunde atitudinile. Schimbările de perspectivă se datorează obţinerii de către jurnalist şi intervievat a statutului de interlocutori egali. Presa modernă a oferit şi mai oferă exemple multiple de exploatare a genului interviului. care au dreptul la opinie şi o exprimă într-un mod degajat. îşi permite să facă glume. reprezintă expresii. Interviul obţine o „coerenţă” specifică. Se recurge tot mai mult la metafore gazetăreşti. generând numeroase clasificări. care insistă asupra precizărilor. după cum urmează.businessman”. pot discuta în contradictoriu şi chiar. pot schimba păreri. provenite din sfera profesională a interlocutorului. stereotipia pronunţată a întrebărilor şi răspunsurilor. tipologia încetăţenită şi „permisă” a persoanelor intervievate. Eliberarea genului de cadrul rigid devine o tendinţă definitorie în jurnalismul anilor ’90 şi în perioada actuală. de cele mai multe ori. care se manifestă. împrumuturi (gen „. determinată de acel liant pe care îl reprezintă personalitatea celor antrenaţi în dialog. • Extralingvistice: Maniera gestionării dialogului şi problematica interviului se sprijină pe fortificarea abordării umaniste (interesul manifest pentru destinul omului).

în literatura de specialitate sunt amintite următoarele tipuri de interviuri: • interviul expertiză (un specialist oferă lămuriri asupra unui fapt. 174 . pornind de la atitudinea autorilor-jurnalişti faţă de realitatea descrisă. • autorul ironic – autorul tratează cu ironie situaţia descrisă. se pronunţă asupra unui eveniment de actualitate. de cele mai multe ori din sfera politicului). caută căile de rezolvare a acesteia. Astfel. pot fi evidenţiate următoarele tipuri de autori: • autor care re-trăieşte – este autorul care prezintă situaţia descrisă împărtăşind aceleaşi emoţii ca şi eroul. comportamentului său într-o anumită situaţie). producerii unei acţiuni). • autorul egocentric. • interviul informaţie (un actor public informează asupra proiectelor. asupra unei situaţii cu scopul de a-l ajuta pe cititor să le înţeleagă în profunzime). deciziilor sale. de omor. îşi manifestă simpatia faţă de cele descrise. • autorul care distrează. • autor care dă sfaturi omului de rând. în aprecierile sale. • autorul simpatizant – autorul. În publicaţiile de tip tabloid prevalează • autorul care savurează dramele – autorul ce reflectă cazuri tragice. Examinat din perspectiva intenţiei jurnalistului de a afla ceva de la intervievat. • autorul bârfitor – autorul care aduce în paginile presei bârfele despre persoanele publice. • autorul cinic. apreciază starea de lucruri din perspectiva poziţiei eroului. • interviul mărturie (interviul constituie o mărturie a protagonistului evenimentului. • interviul opinie (intervievatul scoate în lumină angajamentul său.elaborate în baza diferitelor criterii. • autorul cugetător – autorul meditează asupra unei probleme globale. comentează. o versiune personală asupra desfăşurării unui eveniment.

interviu-document. „cald”). relaţiile dintre reporter şi interlocutor. forma de expresie. cel puţin indiscrete. şi în definirea cărora ne bazăm pe tendinţele dezvoltării genului înregistrate în ultimul timp. interviul cu un martor. de fond (de opinie). interviuri informative. Tipologia interviului. Interviul tip pâlnie – care porneşte de la ideea generală spre a se extinde apoi spre observaţii atente particulare. dacă se ţine cont de dinamica dezvoltării acestui gen şi de diversitatea criteriilor: conţinutul.. se prezintă astfel: interviul mărturie. Este procedeul practicat în general în cadrul intervevării politicienilor. utilizat mai ales în cazurile când se încearcă diagnosticarea unor fenomene de factură 175 . fără a fi ocolite răspunsurile la anumite întrebări exacte. Există şi alte clasificări. briefing-ul) [24]. Interviul de tip pâlnie inversată – în cadrul căruia discuţia porneşte de la un subiect bine determinat şi se lărgeşte către o temă generală. interviul-dialog. interviu-confruntare [25]. pe care le apreciem drept principale.• interviul reacţie sau „interviul expres” (o luare de atitudine asupra unui eveniment recent. Considerăm necesar a evidenţia câteva tipuri de interviuri. Lectura atentă a interviurilor din presa românească şi moldovenească conduce spre concluzia că clasificarea lor poate fi o preocupare permanentizată. interviul portret. în altă interpretare. Cercetătorii moldoveni reliefează următoarele feluri de interviuri: interviul-expozeu sau interviul-monolog. • interviul portret (graţie unor întrebări cel puţin personale. interviul-anchetă. Abordarea acestui tip de interviu oferă o bună posibilitate celui care-l realizează să-şi menţină intervievatul în sfera pe care şi-o doreşte. Este un tip de interviu. interviu-explicaţie. 2. natura întrebărilor etc. interviu-declaraţie. ”masa rotundă”. precum şi aşteptările cititorului. 1. interviul expres. interviul-crochiu şi interviul colectiv (conferinţa de presă. interviu-opinie. ce presupune expunerea eroului-protagonist de la persoana întâi. intervievatul se deschide ca personalitate).

Acest tip de interviu se realizează de la faţa locului sau în ambianţa producerii evenimentului. de obicei. Tipul acesta se întâlneşte şi în presa scrisă din România şi Republica Moldova. la reflecţii îndelungate. spirituală etc. în cadrul unor emisiuni nocturne. Exemple de interviuri cu formă liberă pot fi găsite cu uşurinţă în cele publicate la rubrica „Clubul elitelor „Cronos” din „Timpul” sau „Cafeaua de vineri” din „Flux”. 3. când timpul este la dispoziţia ziaristului. unde spaţiul este mai amplu şi permite o asemenea anordare. permiţându-i să testeze inteligenţa interlocutorului şi mai mult chiar. de obicei. al unui interviu de acest tip. deşi înseamnă obţinerea unor răspunsuri deschise. 176 . 4. Interviul cu formă liberă – un interviu care. Interviul de tip tunel – este interviul care urmăreşte obţinerea unor comentarii rapide pe marginea unui eveniment şi care adună. ghidat de ziarist. radioascultătorul) parcă ar fi martorul situaţiei. de altfel.politică. iar reporterul se foloseşte de acest lucru pentru a suprapune răspunsurile de la început cu cele obţinute la întrebările ulterioare. de obicei. culegând cele mai frumoase flori”) [26]. economică. alternând cele uşoare cu cele mai dificile în scopul de a obţine răspunsuri neaşteptate şi chiar de a-şi surprinde interlocutorul. cititorul (telespectatorul. care alimentează întreaga jurnalistică”): „Nu trebuia să inventez nimic: ca şi cum aş merge prin câmpie. Trebuie să menţionăm totuşi că astfel de interviuri se găsesc în special în mass-media audiovizuală. de obicei. comentate subtil de Gabriel Garcia Marquez (cel care a remarcat. pare a fi mai puţin lucrat şi se realizează mai ales atunci când nu există limită de timp. În cadrul urmăririi firului narativ. 5. cu prioritate. pentru că întrebările nu invită. negative din societate. să-i înţeleagă motivaţia şi să-i judece opiniile. întrebări grupate în jurul aceleiaşi teme cu final deschis sau închis. ceea ce a spus la începutul discuţiei. Persoana intervievată uită. Interviul cu ordine mascată – este cazul când reporterul foloseşte abil întrebările. „interviul este baza bazelor. fiind abordat mai mult în săptămânale şi reviste..

principul fragmentar de construire a interviului. jurnalistul i-a adresat interlocutorului său o serie de întrebări: „Este adevărat că Vladimir Putin este supărat din cauza ratării semnării memorandumului rus-moldovenesc?”. şi pot fi prezentate spre publicare doar în acest temei. 177 . Termenul se referă la acele cazuri. că cele cinci tipuri de interviuri abordate reprezintă o clasificare după modul în care ziaristul îşi structurează interviul. adoptând în definitiv. În tradiţia anglo-saxonă există un termen . acordat de Preşedintele Republicii Moldova Vladimir Voronin ziarului moscovit „Novîe Izvestia” la 8 noiembrie 2005. „Corupţia este un fenomen ponderabil în Moldova?”. în special. depăşind ambiţiile personale. de deschis o nouă pagină a acestor relaţii?”. „Economia Moldovei este legată de Rusia. vizând. „Cazul cu eşecul semnării memorandumului prezintă un episod nu dintre cele mai plăcute al relaţiilor moldo-ruse. scopul interviului în acest fel.De remarcat. Cum se răsfrânge aceasta asupra relaţiilor celor două state?”. fără a respecta un itinerar dinainte stabilit. Prioritară aici este metoda pe care ziaristul o foloseşte în vederea obţinerii informaţiei dorite.lazy journalism – care ar însemna. fără a urmări însă consecutivitatea logică a întrebărilor. când jurnalistul nu depune eforturi serioase pentru pregătirea publicaţiei. Acest tip de jurnalism poate fi ilustrat printr-un interviu. jurnalistul conturează în prealabil cercul de subiecte pe care intenţionează să le abordeze în interviu şi le lansează în procesul discuţiei. în acelaşi timp ţara şi-a anunţat cursul spre integrarea europeană. rezidând în demonstrarea faptului că intervievatul deţine o autoritate general recunoscută. materialele realizate în cadrul conferinţelor de presă ori situaţiile când jurnalistul consideră că este de ajuns doar a înregistra fidel convorbirea avută cu o persoană de notorietate. iar afirmaţiile şi reflecţiile acesteia sunt suficient de importante şi interesante. în traducere în limba română. „Ce paşi aşteaptă Moldova de la Rusia în vederea soluţionării problemei transnistriei?”. Poate merită. în legătură cu problemele reglementării conflictului transnistrean. Fireşte. „jurnalismul lenos”. În cadrul discuţiei.

reprezentând o convorbire relaxantă. „fără cravate”. de relaţia jurnalist (intervievator) – intervievat. dacă se consideră împlinit? Cel ce are vârsta mai mare decât vârsta femeii lui. ipoteze. Numai un jurnalist de înaltă profesionalitate şi competenţă este cel care poate fi un interlocutor potrivit în stare să fie interesant partenerului de dialog. b) jurnalist = intervievat.. Este adevărat acest lucru?”. ziaristul a alunecat treptat spre discutarea unor aspecte ale vieţii personale a intervievatului. iar ziaristul este cel care prin definiţie trebuie să exploateze curiozitatea cititorului. consacrat chestiunilor politice majore. Aici se cere a face o precizare de principiu: reproducând aceste ecuaţii. frivolă (dacă ţinem cont de răspunsul Preşedintelui la ultima întrebare. şi altul. adresată de ziarist: „Ştiţi care cognac trebuie să consume un bărbat. c) jurnalist > intervievat. „Găsiţi timp pentru odihnă?”. să fie plasate pe agenda publică. „Apare bizar faptul că câţiva miniştri nu posedă limba molodvenească”. orientându-şi interlocutorul spre o convorbire lejeră şi chiar. În contextul acestor judecăţi ţinem să intervenim cu următorul considerent: indiferent de tipul interviului calitatea lui depinde. El se poate achita de acestă sarcină. doar în măsura în care a fost în stare să răspundă la aşteptările cititorului. Munca gazetarului este apreciată după ceea ce acesta publică. Ele pot fi de trei feluri: a) jurnalist < intervievat.” Putem considera drept deficienţă a interviului faptul că în cadrul lui s-a produs intercalarea a două interviuri – unul. „Unde se află beciul personal al Preşedintelui Moldovei Vladimir Voronin?”... să-l provoace la sinceritate şi să obţină idei. în egală măsură pentru toate variantele posibile. gânduri. Din chiar această elementară enumerare a subiectelor abordate reiese clar că începându-şi interviul cu dezbaterea unor probleme de ordin politic.. într-un fel. nu intenţionăm să punem la socoteală evaluarea 178 . care ulterior (ori concomitent) să fie puse prin mass-media în circulaţie.„Se vorbeşte că feciorul Preşedintelui Oleg a pus mîna pe cam jumătate din toată economia Moldovei.

. – Focşani: Ramilcez Prod Com. 2004. Interviul radio – o anume artă a conversaţiei // Manual de jurnalism. Vol. Marcel Tolcea. I. Ediţia a II-a. 4. că interviul nu este nicidecum un gen facil.gradului de inteligenţă. 291-294. I.pp. Conotaţia politică a interviului // Studii şi cercetări etnoculturale. Seria IX. În această ordine de idei. Îm plus. / Alcătuitori: G. Manual pentru ziariştii din Europa Centrală şi de Est. un grad superior de inteligenţă. . 179 . 3. . . 2004. 9-13. 1983. – Bucureşti: Tritonia.pp. 2004. Interviul // Manual de jurnalism. în cele din urmă. rev. abilităţi şi competenţe neordinare. II. 2000. – World Press Freedom Committee. Se dovedeşte. Coval. Tehnici fundamentale de redactare / Coordonator: Mihai Coman. – Iaşi: Polirom. astfel. Vol.a. într-un dialog cu un scop precis. o experienţă semnificativă. . 2001 . XXI // Studii şi cercetări etnoculturale.Iaşi: Polirom. Genurile presei sovietice. ci mai degrabă ne referim la suita de acţiuni ale intervievatorului. . Vol. Referinţe 1. 4. Manual de jurnalism. Genuri şi specii publicistice în presa umoristică românească de la sfârşitul secolului al XIX-lea. 1992. nr. 2001. Ne referim astfel la ceea ce noi numim prestanţă profesională a ziaristului.79-85 ş.pp.pp. 53-78. considerăm că are perfectă dreptate cunoscutul jurnalist Ioan Cristoiu [27] când afirmă: „nu poţi să înveţi interviul la tablă”. Tehnici fundamentale de redactare / Coordonator: Mihai Coman. 285-290. Dorel Cosma. D. care ar satisface cât mai mult interesul şi aşteptările cititorului. Cristian Florin-Popescu. Cherciu Ion Gr. Seria IX. The Propensity for Discussion – a 21 Century Dominant // Universalia. nivelul de pregătire şi profesionalismul persoanei antrenate.Chişinău: Cartea Moldovenească. Dorel Cosma. Spiritul colocvial – dominanta sec. 135148. din iniţiativa cuiva. 2003. Gorincioi. II. la capacitatea lui de a-l antrena pe invitatul său în problematica abordată în aşa fel încât să obţină informaţia solicitată. 2. Irene Joanescu.pp. Dorel Cosma. .pp. Realizarea lui solicită un efort enorm.

О. 1959. Д. 266-267. Idem. Савчук. Ильченко. Проблемы теории публицистики.№ 2. Măiestria interviului // Jurnalismul pentru omul de rând. Aspecte psihologice în tehnica interviului // Mesajul şi impactul informaţiei / Coordonator: Victor Moraru. 10. . 90-98. – рр. 1973. 236-238. Лукина.pp. Шумилина. 2000. 171. Peter Eichstaedt. – р. 12. 9. Дифференциация жанров газетной публицистики. – Chişinău: CCRE „Presa”. – р. 13. . 1998.5.№ 2. 2002. Жанры периодической печати: 180 . В. серия № 10. – Moсква: Высшая школа. M. Жанры советской газеты. В. Oб эволюции в системе жанров современной русской газеты // Русский язык: исторические судьбы и современность. 2003. интервью-портрет в системе современных публицистических жанров // Вестник МГУ. Д. С. Жанровая характеристика интервью // Жанры в журналистском творчестве: материалы научно-практического семинара. 54-63. Interferenţe între interviul ca metodă şi interviul gen ziaristic // Valori ale mass-media. 3242. . . – Журналистика. 1976. – Moсква. 2004. – Санкт-Петербург. 2001. M.Moсква: Aспект-Пресс. Tрансформация жанровой структуры современной пeриодической печати // Вестник МГУ. Не могли бы вы рассказать. – Moсква: Mысль. 7. Tертычный. Dorel Cosma. Н. Интервью в в журналистском творчестве. 108-114. 6. В. Aналитическая журналистика: познавательно-психологичнский подход. Moсква: MГУ. M. 37. A. Технология интервью. 2004. A. В. Kнорре. 1984.pp. T. – Moсква.pp. 11. – Chişinău: USM. Пельта. – рр. – Moсква: Gendalf.Сыченков. Черепахов.Moсква: Знание. Пельт. Kим. Искусство интервью // Наука и журналист.Moсква.Санкт-Петербург. Cătălina Ioana Carmen. 1980. Черепахов. О приметах газетных жанров // Вестник МГУ. С. серия № 10. M. 8. № 1. . Teoрия и практика советской периодической печати / под ред. С. – рр. 61-72. Idem. . С. 1972. М. – рр. E. – Chişinău: CIJ. 1976.В. 2001. . . . 2004. – Журналистика. Н. Историко-филологическая серия. 1998.

p. Aнтонова. 181 . 2004.pl?board = mai2006. – Саранск. 17. 22. 1976. num= 1148132513.Autoref. – pp.учебное пособие. – р. 21. 1999. Н.ro/cgi-bin/forum/YaBB. Cf. Ecrire pour le journal. Tрансформация типологической и жанровой систем в современной журналистике. – Aвтореф.ClujNapoca: Dacia. 2002.ru/index. 15. Kим. Concevoir. – Ростов. présenter l’information.h1. Yves Angès. Interogaţia retorică în publicistica scriitoricească română (Studiu semantico-stilistic). Вартановa.p. Teorie şi practică. Н. 26. 41-41. Op. – Paris: La Decouverte & Syros. . – Chişinău: C.C. Софизмы для развлечения // http://macondo.: М. – N 3. 14. 2000. Întrebarea. . – Paris: Syros. http://jurnalistica. . 19. . 18. 2003. tezei de doctor în filologie. Andra Şerbănescu. – Chişinău: CEP USM. . И. 2002. 2000. 100. Dumitru Coval. Ibidem. 262. – Aвтореф. 23. . В. Jean-Luc Martin-Lagardette. – рр. Reportajul social: aspecte definitorii. cit. дисс.Moсква: Издательство В. 19. Михайлова. Georgeta Stepanov. Структурно-семантичнские особенности жанра рекламного интервью в русских и французских СМИ. Sherwood. 1995. Tudor Vlad. 25. Jean-Luc Martin-Lagardette. – Barcelona: ATE. Le guide de l’écriture journalistique. Габриэль Гарсиа Маркес. La entrevista. Sabina Corniciuc.htm. Жанры современной журналистики. 69-70. Г. action= display. 1997.р.р. rédiger. Hugh C.P.Moсква: Aспект-Пресс. 27.lit. 2006.uaic. „Jurnalistica”. 36. . – P. Manuel de journalisme. 20. Teoria şi practica presei contemporane: Programă de studiu. 16. 110. Interviul de la Platon la Playboy. . дисс.php?publicism/sofism. Idem. – Iaşi: Polirom.А. 24. 2004. „Вопрос-ответ” – жанр емкий // Журналист. 139. – Chişinău.

transparenţa fiind un cuvânt cheie al oricărei democraţii tinere sau mature. chiar dacă la o privire superficială pare o sarcină la îndemâna oricui. în acelaşi timp. întrucât orice discurs public trebuie mediatizat pentru a obţine cât mai multă difuzare şi.Lucia GROSU Colaborarea cu mass-media în contextul moldovenesc al pragmaticii relaţiilor publice În societăţile deschise. mai rapid şi mai larg răspândit de a-şi transmite mesajele de promovare a instituţiei pe care o reprezintă şi de a răspunde nevoii de informare a publicului. ea necesită. se poate expune inconvenientelor şi avantajelor luării sale de poziţie. prezenţa unui specialist care poate să o ridice la nivel de artă. ea este confruntată cu universul mediatic. orice organizaţie îşi poate revendica dreptul la tăcere ca şi la cuvînt şi. Orice instituţie care se respectă şi care îşi doreşte succesul în relaţiile cu publicul de care depinde trebuie să ia în considera- 182 . În momentul în care o întreprindere sau o organizaţie se pronunţă în spaţiul public. În acest sens. de aceea este foarte important modul în care ştim să colaborăm. George Bernard Show spunea că există un singur lucru mai rău decât cel de a se vorbi de tine. Pentru specialistul în relaţii publice. să dialogăm cu ele. recurgerea la relaţii publice devine o alegere sau o obligaţie pentru partenerii sociali care doresc să participe la dezbaterile publice. Utilizarea acestui mediu de comunicare este o condiţie inevitabilă şi. în acest sens este evident că şi mass media au un rol social vital de jucat în contextul societăţilor deschise. importanţa mass-media derivă din faptul că nu există un alt mijloc mai eficient. fără discuţie. şi acesta este a nu se vorbi de tine.

capabil să gestioneze o relaţie eficientă de colaborare cu mass-media. trebuie menţionat ca există un mare decalaj între teorie şi practica. Johnson: „Dacă într-o dimineaţă voi incepe să merg pe deasupra apei de-a lungul rîului Potomac. eficient şi experimentat.re beneficiile „exploatării” eficiente a mass-media prin intermediul structurii sale de relaţii publice [1]. titlurile ziarelor în după-amiaza aceea vor scrie: «Preşedintele nu ştie să înoate!»”. se poate dovedi destul de dificilă. această activitate are ca scop difuzarea imaginii instituţiei în rândul pu- 183 . se poate spune că cea mai mare realizare a specialistului în relaţii publice. Cristina Coman identifică doua obiective majore pe care şi le poate fixa un birou de presă: 1. să stabilească şi să întreţină o bună legătură cu presa. de stat sau privată. iar specialistul în relaţii publice trebuie să fie abil. în interacţiunea sa cu mass-media. Dacă e sa analizăm lucrurile din perspectvă teoretică (generală) vom constata că biroul de presa (structura responsabilă de realizarea colaborarii cu mass media) este un departament în cadrul unei organizaţii. Parafrazându-l pe scriitorul şi oratorul american Ralph Emerson. iar dacă o ştire „veridică şi realistă” despre o stare de fapt dintr-o instituţie nu este gestionată rapid şi eficient de structura de relaţii publice. într-o lume care se străduieşte constant să înfăţişeze această imagine altfel decât este. De aceea. Înfăptuirea acestui deziderat. în beneficiul organizaţiei pe care o reprezintă. fiecare organizaţie. Aceasta este realitatea modului în care presa poate prezenta o stare de fapt. ar trebui să-şi asigure serviciile unui specialist în relaţii publice bine pregătit. care are ca sarcină principală stabilirea şi menţinerea relaţiilor de comunicare dintre organizaţie şi massmedia. este aceea de a prezenta imaginea reală a instituţiei pe care o reprezintă. ea poate determina cele mai negre consecinţe pentru imaginea şi viitorul respectivei instituţii. Cât priveşte colaborarea cu mass media în contextul moldovenesc al pragmaticii relaţiilor publice. pentru că aşa cum afirma preşedintele american Lyndon B. instituţie sau companie.

asigurarea accesului la informaţii şi transparenţei activităţii instituţiei de stat. În aceeaşi ordine de idei. contribuţia la formarea imaginii externe a ţării prin colaborarea permanentă cu Agenţia Informaţionala de stat MOLDPRES – coordonator principal al politicii informaţionale de stat.blicului său. facilitându-le acestora accesul la informaţii”. însă. crearea unui climat de înţelegere şi colaborare între organizaţie şi presă. prezentarea sistematică a situaţiei în domeniu – formarea imaginii obiective despre activitatea Ministerului /Departamentului. Regulamentul unic de organizare şi funcţionare a serviciului de presă guvernamental (SPG) stipulează că misiunea SPG este „de a asigura relaţia Ministerului /Departamentului cu mass-media din RM pentru a conferi gradul necesar de transparenţă a instituţiei prin mijloacele de informare în masă. în legătură cu activităţile ei sau cu alte aspecte care pot interesa ori influenţa organizaţia [2]. Ce se întâmplă în practică? Cercetătorul V. Este evident că din perspectivă teoretică lucrurile sunt foarte clare. stabilirea şi promovarea relaţiilor de comunicare între instituţia de stat şi mass-media. în realitate majoritatea acestora încearcă sa prevină scurgerea de informaţii spre jurnalişti. 2. în cele mai dese cazuri. 2. din perspectivă teoretică (concretă). Funcţia lor este atribuită. Dogaru afirma într-un studiu că serviciile de presă în RM sunt mai mult promisiune decît realitate. iar sărăcia şi lipsa de specialişti calificaţi face ca importanţa şi rolul serviciilor de presă să fie înţelese eronat nu numai de persoane cu funcţii de răspundere. să informeze organizaţia asupra a ceea ce se afirmă în presă. Iar principiile de activitate ale acestei structuri ţin de: 1. consilie- 184 . pentru că. deşi scopul oficial al SP este de a deschide instituţiile de stat către mass-media. ci chiar de angajaţii serviciilor de presă. 4. încercarea de a economisi oricum şi oriunde face ca în structurile Administraţiei publica să lipsească birourile de presă (BP). satisfacerea nevoilor de informare a presei şi publicului. 3. Mai mult.

să distragă atenţia jurnaliştilor şi publicului de la adevăr. chiar dacă trebuie să trecem prin tot felul de umilinţe pentru a obţine o informaţie veridica” [3]. se transformă într-un fel de “complici” ai celor pe care îi servesc. Corai. parlamentarilor. care susţin saptamânal briefinguri. „Presa libera şi lustruitorii de imagine”.rilor miniştrilor. Guvern. cel puţin un serviciu de presă. dacă nu propriul ziar. Ceea ce ne deosebeşte pe noi de ei. În acest sens. Replica relaţionistilor faţă de tratamentul prea puţin măgulitor al jurnaliştilor poate fi redată de afirmaţia reputatului specialist David Ogilvy care menţiona că “ar fi cam mult să ceri cuiva să se refere la un lucru care îi aparţine. în momentul în care îşi acceptă funcţia. îşi aduc aminte de presă doar cu vreo ocazie deosebită. partid ba chiar ONG şi-a deschis. plătiţi să spună minciuni. implicit. să lustruiască imaginea şefului şi a instituţiei în detrimentul adevărului. liderilor de partide. ei devin volens-nolens. să semene confuzie ş. onegiştilot şi a altor persoane publice cu şi fără valoare. că “pentru ca imaginea instituţiilor de stat să nu aibă de suferit. În altă ordine de idei. purtători de cuvint şi imagemakeri. fie pentru că nu au studii în domeniu. prin sită deasă. Oricine merită înţelegere pentru faptul că vrea să scoată în faţă tot ce are 185 . referindu-se la utilitatea serviciilor de presă şi. la Chişinau a apărut o modă: fiecare minister.a. Aceştia. informaţia destinată publicului larg. să scrie tot felul de comunicate ce pun în evidenţă calităţile extraordinare ale miniştrilor. e că încercăm să prezentăm adevărul gol-goluţ. Problema şefilor serviciilor de presă este că. Cu excepţia serviciilor de presa de la Presedinţie. T. trebuie menţionat şi faptul că relaţioniştii nu au o faimă prea bună în mediul jurnaliştilor.d. a căror menire este clară: să lustruiască imaginea noilor guvernanţi. subliniindu-i defectele. Ei sunt consideraţi cu uşor dispreţ nişte responsabili de “praf în ochi”. a angajaţilor acestora. ba chiar cenzori: în sarcinile lor intră să “strecoare”. a liderilor de partide sau de ONG. Iar în cazul în care ajung să activeze prin cabinetele puterii. celelalte BP organizează fie sporadic sau cel mult o data la trei luni briefing-uri.m. mentiona într-un articol. MAEIE. fie pentru că sunt ocupaţi cu alte activitaţi. conferinţe sau alte evenimente pentru presă. să ridice bariere în faţa reporterilor.

Totuşi. Prin ceea ce fac sunt legat de o organizaţie căreia îi sunt loial. prejudecăţi. Ele nu vor ezita să pună accent pe elementele care avantajează organizaţia şi să le treacă sub tăcere pe cele care i-ar putea dăuna. ca urmare. 186 . problema principală în raporturile jurnalişti – Servicii de presă rezidă în necunoaştere.Codul deontologic). a individului pe care-l servesc. jurnaliştii trebuie să conştientizeze câteva dintre principiile esenţiale asumate de practicianul de RP. stipulează clar ca „informaţia deţinută de autorităţile publice nu este proprietatea acestora”. Consecinţele tranziţiei la o societate bine informată în RM se manifestă în cunoştinţele superficiale ale cetăţenilor despre activitatea funcţionarilor publici. printre care: 1. ele exercită un anumit control asupra informaţiilor pe care le vehiculează. de cele mai multe ori.mai bun”. În acest sens. etc. Sunt dedicat muncii mele cu responsabilitate şi urmăresc interesul lui ca şi cum ar fi propriul meu interes. (Ex. Cunosc şi îmi însuşesc politica şi cultura organizaţională pe care o reprezint atât timp cât acestea sunt în concordanţă cu demnitatea umană. trebuie să ştie lucruri evidente care. 3. voi face tot ce îmi stă în putinţa pentru a îndrepta greşelile şi a corecta comportamentul comunicational. Pe de o parte. Daca organizaţia pentru care lucrez încalcă demnitatea umana şi drepturile fundamentale în comunicare. 2. lipsa de responsabilitate a acestora în faţa plătitorilor de impozite şi. newsmakerii. se ştie că relaţiile publice au ca prim rol punerea în valoare a întreprinderii. Legea Accesului la informaţie. clişee a ceea ce se cheamă “raţiunea de a fi” a presei şi respectiv a RP. conştientizarea faptul că mass-media este principalul instrument al unei societăţi democratice presupune două drepturi fundamentale: dreptul la informare şi libertatea de expresie (drepturi care pot fi îngrădite de o singura autoritate . a cauzei. organizaţiei. Or. din acte internaţionale. cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi cu legislaţia în vigoare. încălcarea dreptului fundamental al omului de a fi informat). Pe de alta parte. “ţipă” din prevederi ale legislaţiei. a produsului. Prin munca mea eu servesc interesului celui care m-a angajat.

. Cf. vocile lor sunt inexistente [4]. . 2000. ideile acesteia. şi cu toate că am vrea să nu relateze chiar totul. Presa liberă şi lustruitorii de imagine // Timpul. De aceea. 2005. Cristina Coman. Anume relaţionistul îşi poate convinge „clientul”. într-o societate liberă. Totul este să ştim a promova strategia aleasă şi să acţionăm de o manieră constructivă.Iaşi: Polirom... Referinţe: 1. în caz contrar. pentru că. Relaţiile Publice şi mass-media. nu o barieră între acesta şi organizaţie. relaţia SP .: Mass media şi oficialităţile: între legături primejdioase şi normalitate. optimistă. Cf.Iaşi: Polirom. Kennedy: “Deşi niciodată nu ne-am omorât după reporteri. 2003 2. organizaţia. În mod conştient şi intenţionat voi fi sincer. . 3. Tatiana Corai. pozitivă. 4.: Bernard Dagenais. relaţionistul este mai curând un aliat al jurnalistului. transparent şi clar cu jurnaliştii şi cu alte medii de comunicare cu publicul. dacă aceştia rămîn tăcuţi. O democraţie trebuie să profite de aportul tuturor partenerilor sociali şi. Nu voi oferi nici un fel de recompensă materială sau financiară acestora. 2003.mass media este una vitală şi ea trebuie permanent încurajată şi consolidată. deşi ne exprimăm cu hotărâre dezaprobarea. Aşadar. Profesia de relaţionist. foarte active”.Chişinau. intervine uitarea. Asta pentru că. în absenţa unei prese foarte. „conducerea” de avantajele deschiderii maxime faţă de jurnalişti. aşa cum spunea preşedintele american John F. motivantă. nu există nici cea mai mică îndoială că n-am putea realiza nimic. 17 octombrie. Anume el poate combate ideile preconcepute pe care le au şefii despre jurnalişti şi despre comportamentul acestora. 187 .4. Consilierul în relaţii publice are datoria de a-şi face cunoscută întreprinderea.

fără tot ce poartă numele generic de comunicare. ameliorând simţitor relaţiile interumane. fără îndoială. comunicarea şi comunicaţia fiind elemente-cheie în procesul relaţiilor publice desfăşurate în instituţiile administraţiei publice la toate nivelurile. Progresul tehnologic înaintează atât de rapid. spre deosebire de comunicaţie. fără televiziune. Tocmai aceste caracteristici le evidenţiază definiţiile actuale ale fenomenului comunicaţional: „Comunicarea reprezintă o caracteristică fundamentală a fiinţei umane şi exprimă universalul. De la telegraf. Republica Moldova) Secolul XX poate fi numit. în anumite cazuri. Nu am ales întâmplător această definiţie. efectuat de către preşedinţia şi parlamentul Republicii Moldova în site-urile lor (la compartimentul relaţii publice. la Internet. caracter de masă” [1].Ala MÎNDÎCANU Internetul şi relaţiile publice: un început de drum (România. Secolul XXI va fi şi el secolul comunicării. pasul a fost uriaş. Nu ne putem imagina astăzi o societate fără telefonie mobilă. secolul comunicării. încât spaţiul şi timpul încetează să mai conteze în procesul comunicării. Rusia. comportând elaborarea recomandărilor pentru un management eficient al RP [2] în administraţia publică. relaţiile cu presa şi contacteîn raport cu paginile web similare din alte state. la tehnicile şi tehnologiile ce înlesnesc şi amplifică procesul de comunicare dintre indivizi şi colectivităţi. analiza conţinutului site-urilor sus-menţionate din perspectiva teoriei relaţiilor publice eficiente. relaţiile publice devenind o componentă intrinsecă 188 . dar într-o măsură mult mai mare decât cel precedent. Teza respectivă poate fi confirmată prin investigaţia comparată a managementului relaţiilor publice. care se referă la instrumentele. fără internet. Accesul la Internet a dus la o explozie de aplicaţii şi servicii Internet. conferindu-le.

relaţiile publice înseamnă responsabilitate şi înţelegere în stabilirea de politici şi de informare. Practicianul de relaţii publice serveşte drept intermediar între organizaţia pe care el sau ea o reprezintă şi grupurile-ţintă ale acelei organizaţii [4]. interesul public: scopul de bază al activităţii de relaţii publice este satisfacerea nevoilor publicului. Little. care oferă cele mai diverse servicii. performanţa: performanţa echipei de relaţii publice şi rezultatele ei determină performanţa organizaţiei în raport cu clientul. cele mai importante caracteristici ale relaţiilor publice sunt: deliberarea: informarea. Analistul Arthur D. influenţarea şi obţinerea unui răspuns din partea publicului. Ca funcţie de management. dintr-un instrument predominant de informare. comunicarea bilaterală: preluarea informaţiilor din mediul în care operează organizaţia. pentru atingerea celor mai nobile interese ale organizaţiei şi ale publicurilor ei. Noile servicii web permit utilizatorilor să combine activităţile din viaţa reală cu suportul oferit de Web. Internetul poate fi. dimensiunea managerială: eficienţa activităţilor de relaţii publice 189 . „cel mai bun prieten al specialistului de RP”. Deja apar multe companii web noi. tranzacţii şi socializare şi un element cheie în viaţa de zi cu zi a multor oameni. cu condiţia să facă parte din arsenalul său profesional. în acest sens. un suport de divertisment. planificarea: resursele oricărei organizaţii sunt limitate şi de aceea trebuie planificate în raport cu importanţa activităţilor derulate. Serviciile centrate pe utilizator schimbă modul în care oamenii folosesc Internetul şi influenţează felul în care îşi organizează vieţile. transmiterea de noi informaţii şi urmărirea feed-back-ului acestora. a introdus un termen nou pentru acestea . Managementul RP în Administraţia publică Care este locul managementului RP în Republica Moldova în general şi în domeniul Administraţiei Publice (AP) în particular? În viziunea specialiştilor [5]. Internetul a devenit.a procesului de comunicare.el le-a zis “inovatori inteligenţi” [3]. Pentru spaţiul est-european acest proces este la început de drum.

sunt orientate către interesul public. în contact cu toate celelalte subdiviziuni. efectuat de Institutul de Politici Publice. Nu însă şi la noi. centralizând informaţiile ascendente şi descendente. la întrebarea sondajului. Observând de-a lungul ultimilor ani evoluţia RP în AP. În viziunea lui Paul Marinescu. relaţiile publice în orice organizaţie. lucru care ar pune pe jar conducerea la toate nivelurile. guvernului. Acest tip de organizare prezintă avantajul că specialiştii din cadrul departamentului de relaţii publice dispun de toate informaţiile şi pot prezenta conducerii soluţii pentru rezolvarea crizelor de imagine şi a problemelor de comunicare. alcătuită în conformitate cu rigorile genului. 190 . una dintre formulele potrivite pentru RP în administraţia publică ar fi poziţionarea departamentului de relaţii publice. opinii etc. Judecând după rezultatele sondajelor.depinde de calitatea managementului. Menţionăm că „încrederea totală în APL” în noiembrie 2006 era de 7% [8]. iar în cazul administraţiei publice în special. efectuate în ultimii ani. Managementul RP poate fi efectuat de o structură modernă. Relaţiile publice în AP. Conform specialiştilor. „Care este sursa de informaţii în care aveţi cea mai mare încredere” doar 3% au răspuns „APL” şi doar ca a doua sursă [7]. populaţia nu are prea mare încredere în organele administraţiei publice. „Relaţiile publice reprezintă managementul comunicării pe baza interesului public”. Cu alte cuvinte. sondaje. nici la nivelul societăţii în ansamblu. Veriga slabă Eficienţa relaţiilor publice este apreciată după rating. cu alte cuvinte. Astfel. preşedinţia). Să vedem mai întâi cum definesc specialiştii structura unui departament clasic de relaţii publice [6]. Vom încerca în cele ce urmează să stabilim care este veriga cea mai vulnerabilă în lanţul slăbiciunilor RP-ului autohton. la o imagine în cădere liberă a APL. ai impresia că lucrurile merg din bine în mai bine. îndrăznim să lansăm ipoteza că în Republica Moldova domeniul RP nu este încă apreciat nici la nivel managerial superior (conducerea parlamentului. Asistăm. Privind televizorul.

5% 35.6% Nu am deloc încredere 24.8% 39. 6.4% 3. Imaginea dorită este cea pe care administraţia doreşte să o promoveze în interior şi în exterior.2% 24.2% 3.7% 28.6% 17.6% 1.9% 22.7% 34. fenomen trecut sub tăcere de către reprezentanţii AP şi specialiştii în domeniul relaţiilor publice [10]: Câtă încredere aveţi în…? (pe linie câte un răspuns) 1. Sindicate Din punctul de vedere al specialiştilor în RP. Identificarea imaginii dorite stă la baza formulării obiectivelor de relaţii publice.6% 12.9% 2.0% 9.2% Nu prea am încredere 32.7% 3.0% 13.6% 32. unul dintre conceptele de relaţii publice cele mai vehiculate este acela de imagine.1% 32.9% NR 1.8% 11.0% 24.0% 27.0% 10.8% 1. 5. Organizaţii neguvernamentale (obşteşti) 13.8% 4.0% 4.9% 17.5% 8. În planificarea de relaţii publice este utilizată imaginea dorită (wish image). 2.6% 4. 10. Guvern Parlament Preşedintele ţării Justiţie Armată Biserică Primărie Partide politice Bănci Poliţie Foarte multă încredere 5.5% 21.9% NŞ 4.1% 1. 4. specialistul rus A.5% 38.2% 35.3% 34.7% 10.6% Oarecare încredere 30.5% 27. de calitatea lor depinzând în mare măsură succesul întregii activităţi de RP.5% 9.1% 4.7% 16. partidele politice.7% 4.9% 25. nu mai pot fi gestionate şi soluţionate eficient.8% 28. 9.1% 1. 7.2% 10. televiziune) 12.8% 6.6% 11.1% 22. În lucrarea sa “Антикризисный PR и консалтинг”.4% 12.Lipsa de clarviziune politică.7% 5.2% 1.4% 26.4% 14. economică şi de comunicare întrun domeniu atât de delicat ca RP în AP conduce de multe ori la crize grave de imagine care.3% 31.6% 24. radio.6% 25.4% 1.4% 19.0% 6.1% 6.8% 2. Managementul comunicării se bazează pe 191 . instituţiile statului trec printr-o criză de imagine nemaivăzută.5% 27. 8. 3.5% 30.9% 2.4% 2.4% 26.0% 1.2% 56. la un moment dat.9% 35. Din tabelul de mai jos putem trage concluzia că în Republica Moldova AP de toate nivelurile.8% 12.9% 2.6% 2.9% 38.5% 8.Olşevski susţine că ignorarea importanţei unor RP eficiente şi perpetuarea unor crize de imagine de durată pot duce la cele mai grave consecinţe pentru organizaţie [9].1% 5.6% 38. Mass-media (presă.

nu vom găsi. vom utiliza metoda de analiză comparată a unor site-uri din Republica Moldova. Punctele slabe ale RP în AP sunt: lipsa de pregătire a funcţionarilor din AP. adică prin relaţia bilaterală. eficienţa RP se măsoară prin feed-back-ul. slaba pregătire profesională şi deprinderile venite dintr-un sistem totalitar. TV. care editează de-a lungul anilor lucrări extrem de utile precum „Liberul acces la informaţie. adică cetăţean. România şi Rusia. aceste forme de RP fac parte din activităţile unilaterale. planificarea. judecând după rezultatele activităţii. Şi dacă faţă de activităţile „unilaterale” nu avem obiecţii (atât paginile web. interviurile. cât şi posturile de radio şi TV şi presa scrisă oferă suficientă informaţie despre activităţile pe care reprezentanţii AP vor să le facă publice şi cunoscute de opinia publică). în care funcţionarul AP nu raportează cetăţenilor despre activităţile sale. elaborarea mixului de relaţii publice şi programarea.planificarea de relaţii publice. radioul. utilizarea massmedia. Toate aceste etape sunt la fel de importante şi necesită o abordare responsabilă şi calificată. Aducem aici exemplul organizaţiei neguvernamentale Acces-Info [11]. formularea strategiilor. editată în cadrul unor proiecte internaţionale. o atitudine profesionistă faţă de un domeniu atât de important ca RP în niciunul din site-urile AP. Menţionăm că pentru cei interesaţi există suficientă literatură în domeniu. evenimentele organizate. dintre AP şi public. evaluarea. Există câteva mijloace prin care AP poate folosi benefic RP: comunicatele de presă. apoi în privinţa feed-back-ului putem găsi lacune serioase mai la toate nivelurile de RP în AP. 192 . Din păcate. Totuşi. stabilirea obiectivelor generale. de la organizaţie la public. După cum am văzut mai sus. care se desfăşoară în mai multe etape: identificarea problemei. Gestionarea Relaţiilor Publice de către AP din Republica Moldova Pentru a urmări cum se desfăşoară RP la nivel naţional. conferinţele de presă. insuficienţa unui sistem permanent de perfecţionare în domeniu.

În scurta adnotare la ediţia din 2006.php?lang=rom). unde bugetul de stat pentru punerea în aplicare a unui program general de măsuri complementare este limitat. metodologia comparativa fiind axată pe următoarele criterii: deschiderea site-ului spre publicul larg. inclusiv a Legii privind accesul la informaţie este doar un prim pas. Punerea ei în aplicare.Manual pentru funcţionarii publici”.md/apparat. Practica demonstrează că funcţionarii publici. ridică mari obstacole. prezenţa unor contacte concrete (nume. indici). sistemul de evaluare a comunicării (date statistice.presedinte. forum. manualul este menit să-i ajute să-şi profesionalizeze activitatea. este conceput ca sursă de inspiraţie pentru funcţionarii care doresc sau trebuie să-şi ridice activitatea administrativă la cele mai înalte standarde ale libertăţii de informare. Nu veţi găsi în această pagină numele persoanelor de contact. numere de telefon. fapt ce determină rămânerea noastră în urmă la capitolul accesul la informaţie şi Relaţii Publice eficiente. Nu există o delimitare dintre relaţiile cu presa şi relaţiile publice. actualizarea permanentă a paginii etc. destinat autorităţilor publice. Vladimir Voronin.php?lang=rom) găsim o Di- 193 . Site-ul Preşedintelui Republicii Moldova. în majoritate. feed-back. inclusiv transformarea culturii administrative în una mai democratică şi mai responsabilă. În pagina Aparatului preşedintelui (http://www. atrăgându-şi astfel încrederea şi aprecierea publicului”. În ceea ce urmează vom analiza paginile web ale unor instituţii de AP sub aspectul comunicării lor cu publicul larg. ca să nu mai vorbim de un Forum. Site-ul oficial al Preşedintelui Republicii Moldova [12]. Preşedinţia. în care cetăţeanul de rând ar putea să comunice cu Preşedinţia.md/press. la rubrica „Serviciul de presă” nu oferă un model de comunicare eficientă (vezi http://www.presedinte. nu cunosc astfel de literatură. vreun număr de telefon. e-mail). vreo adresă poştală sau de e-mail. autorii scriu: „Adoptarea unei legi. mai ales ţărilor cu economii vulnerabile. Acest manual.

adrese. unei solicitări…”. Şi nu este vorba. de o abordare formală a comunicării cu cetăţenii.recţie drept şi relaţiile publice.: 50-42-30. cum ar fi rubrica „Scrisori” ce include modalitatea de a trimite o scrisoare prin poşta obişnuită sau cea electronică. aparte. consilier al preşedintelui în problemele juridice. avem îndoieli că un om de rând formează frecvent numerele respective pentru a se informa într-o problemă sau alta. În acest sens. şi un şef adjunct al direcţiei. format dintr-un şef al serviciului. după cum vom vedea mai jos. Rubrica „Interactiv” [14] permite contactul bilateral eficient şi oferă oricărui cetăţean posibilitatea de a se adresa preşedintelui cu o rugăminte sau să solicite informaţii. Fax: 2455-26. se anunţă pe site-ul World Records Academy. Vladimir Putin.: 50-42-44. O cu totul altă situaţie atestăm în site-ul Preşedintelui României. pe 18 aprilie. Potrivit sursei citate.: 50-42-44. Aceste persoane nu pot fi contactate prin e-mail şi este extrem de greu să fie găsite la telefon. găsim şi Serviciul de presă. Apoi.Putin [15] este cu mult mai bogat ca cel al preşedintelui V. tel. Aici există pagina „Departamentul de Comunicare Publică”. cu un şef al direcţiei. rubrica „Contacte”. tematica lor şi geografia scrisorilor. tot el şi purtător de cuvânt al preşedintelui. Traian Băsescu poate servi drept exemplu de manager eficient al RP în AP. Pre- 194 . tel. precum şi statistica privind adresările către Preşedintele Putin. tel. Şi site-ul preşedintelui Rusiei V. Site-ul Preşedintelui Rusiei. telefoane şi e-mailuri. Ţinându-se cont de încrederea cetăţenilor în organele AP. Site-ul Preşedintelui României. Traian Băsescu [13]. Preşedintele Băsescu a răspuns în mai puţin de două ore. Traian Băsescu. Voronin şi conţine rubrici necesare comunicării bilaterale cu cetăţenii. Citim în „România Liberă” din 18 mai 2007: „Preşedintele Traian Băsescu a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind preşedintele care a răspuns cel mai rapid unei solicitări venite din partea unui cetăţean.

Este şi acesta un motiv al nepopularităţii Legislativului în rândurile populaţiei (a se vedea mai sus opiniile din Barometrul IPP). Niciun fel de comunicare. este o mostră de anacronism electronic. ai şi forum. cel al preşedintelui Republicii Moldova pare a fi extrem de bogat. pagina Senatului nu dă niciun telefon.pagina?den=presa-contact1). iar la rubrica “telefoane utile” [20] găsim toate numerele de telefon oficiale (ministere.ro/aderare/) găseşti schimbări pozitive (http://www. Rubricile „Relaţii cu publicul” şi „Relaţii cu presa” nici nu sunt activate.md/apparatus/services). Preşedinţie. Gestionarea RP pe site-ul Parlamentului este sub orice nivel şi nu corespunde standardelor unui stat democratic. Organul democratic reprezentativ se ascunde cu grijă de alegători. de comunicare internă şi externă. De exemplu.parlament.. Şi numai dacă accesezi pagina România în Uniunea Europeană (http://www.. Parlamentul României [19] nu este atât de deschis relaţiilor cu publicul. Site-ul nu oferă niciun număr de telefon al deputaţilor.şedintele rus are mai multe direcţii care includ Serviciul de presă şi de informare. Şi pe acest site găsim contactele necesare şi adrese electronice pe care utilizatorii le pot folosi cu uşurinţă [16]. Spre deosebire de site-ul Preşedinţiei. Site-ul Parlamentului României. organul legislativ ales în mod democratic de către cetăţenii Republicii Moldova. ro/relatii_publice/site2. Site-ul oficial al Parlamentului Republicii Moldova În comparaţie cu site-ul Parlamentului [17]. Camera Deputaţilor) cu excepţia. Pagina Parlamentului. 195 . şi ele anonime [21]. iar la rubrica „Serviciile Camerei Deputaţilor” găsim două numere te telefon şi nişte adrese de e-mail. Senatului. fracţiunilor parlamentare sau măcar al Serviciului de presă şi imagine (vezi http://www. de examinare a petiţiilor. Camera Deputaţilor are în subsolul primei pagini nişte numere de telefon fără să fie specificat ale cui sunt. Parlamentul.cdep.parlament. niciun feed-back [18].

Este evident că aderarea la UE are un efect benefic în procesul de dezvoltare a RP în AP din România. Aдрес электронной почты Государственной Думы: stateduma@duma. Site-ul Parlamentului rus (Duma de Stat) nu se compară nici el cu cel al preşedintelui.şi contacte. contacte cu persoane oficiale. дом 7 Справки по письменным обращениям: (495) 202-47-89 Справки по приёму граждан: (495) 202-66-70 Часы приёма: с 9.00 до 17. adrese de E-mail. Cabinetul de Miniştri al Republicii Moldova este format din 21 de persoane. În urma cercetării am constatat că site-urile Preşedinţilor celor trei state sunt mai bine organizate din punctul de vedere al RP decât cele ale parlamentelor acestor ţări (excepţie făcând România la compartimentul „Integrare europeană”). Totuşi.ru Справки о телефонах в Государственной Думе: 692-80-00 03265.gov. această cercetare depăşind cadrul prezentului articol. Relaţiile publice în AP. având o direcţie de relaţii cu publicul şi cu mass-media [22]. şi telefoane. Site-ul Parlamentului din Rusia. Москва.00 Факс для письменных обращений (495) 203-42-58 Aici nu mai găsiţi Forum. улица Моховая. Nu pretindem a analiza activitatea RP pentru fiecare minister în parte. ne vom referi la doar două din site-urile guvernamentale: site-ul Guvernului şi RP desfăşurat de către 196 . acesta dă o pagină cu contacte şi structura Dumei de Stat. şi nume.

php?lng=ro&a=mail2005). Trebuie să spunem din capul locului că pagina Ministerului Administraţiei Publice Locale (la momentul efectuării cercetării ministru era Vitalie Vrabie) oferă cetăţeanului o gamă mult mai largă de informaţii şi stabileşte un sistem de relaţii publice mult mai eficient decât pagina primului-ministru.gov. Vladimir. şi adrese de e-mail [25].gov.gov. Adresa Ministerului: Piaţa Marii Adunări Naţionale.md Direcţia Relaţii cu Autorităţile Publice Locale Căruţă Radu. MD 2033. fax. Consultant +373 22 200188. Secretar +373 22 200170.Rusnac@mapl. Consultant principal +373 22 200187. Consilier +373 22 200173.gov.md Valachi Valentina.: +373 22 200170. Şef adjunct +373 22 200186. Republica Moldova Tel.md Lilia Melnic. info@mapl.Melnic@mapl. Vitalie. Ministru +373 22 200170. relaţiile cu publicul reducându-se la o singură pagină lipsită de informaţii (http://gov. Radu. 1 Casa Guvernului.: +373 22 238922 Vitalie Vrabie. Dacă în pagina şefului guvernului nu găsim prea multe telefoane de contact. scrisorile merg într-o singură direcţie (de la cetăţean la funcţionarul anonim). Lilia.md Duca Adrian.md Guznac Valentin.Caun@mapl.md Căun Victor.md Rusnac Vladimir. Victor. Şef direcţie +373 22 200176.Caruta@mapl.primul-ministru [23] şi cel al Ministerului de Administraţie Publică Locală [24].Duca@mapl.Vrabie@mapl.md/index. Valentin.gov. Viceministru +373 22 200170.gov.Guznac@mapl.md 197 .gov.gov. Adrian. apoi pagina de contacte a Ministrului Administraţiei publice are de toate – şi telefon de încredere.

md Telefon de încredere: 214111 Lista instituţiilor din subordinea Ministerului Administraţiei Publice Locale Direcţia teritorială control administrativ Bălţi – 231 2-30-56. Vasile. Consultant +373 22 200179.md Begliţa Valentin. Mahu Octavian Direcţia teritorială control administrativ Cahul – 299 3-10-95. Şef adjunct +373 22 200180. Consultant +373 22 200182.md Lutenco Ana.Smali@mapl.gov. Integrare Europeană şi Dezvoltare Regională Candu Lucia.gov. Consultant +373 22 200189.gov. Alina. Ana. Grigorie. Valentin.md Smali Alina.md Direcţia Juridică şi Control Administrativ Sereda Radu.md Lipcan Diana.Lipcan@mapl.gov. Consultant +373 22 200183.gov.Candu@mapl.Sereda@mapl.md Secţia Relaţii Internaţionale.gov.gov.Tomsa@mapl. Emil. Lucia. Consultant superior +373 22 200174.Zaharia@mapl.gov. Radu.gov.gov.Petrov@mapl.Cracan@mapl.md Petrov Anastasia. Silvia. Şef adjunct +373 22 200185.md Cracan Vasilie. Diana. Şef direcţie +373 22 200175. Guţu Dorel 198 .md Direcţia Administrativ-Financiară şi Resurse Umane Tomşa Silva.Cucos@mapl. Şef direcţie +373 22 200177.Lutenco@mapl. Micinschi Avram Direcţia teritorială control administrativ Chişinău – 022 23-33-04.Beglita@mapl. Anastasia. Şef Secţie +373 22 200178.Zaharia Grigore.md Cucoş Emil. Radu Chilaru Direcţia teritorială control administrativ Edineţ – 246 2-25-50. Consultant superior +373 22 200181.gov.

319 15 64 199 . Pagina web a Guvernului României Pagina Guvernului României [28] este mai bogată şi mai variată decât cea a Guvernului Republicii Moldova. Concludentă este şi misiunea ministerului. o lipsă a unor relaţii publice eficiente în politica guvernului român – lipseşte un feed-back vizibil. forumul nu este activat. Totuşi. e adevărat că fără adrese e-mail. Bulat Nicolae Direcţia teritorială control administrativ Orhei – 235 3-24-45.agenda din 18 mai 2007 [27]. Concescu Nicolae Direcţia teritorială control administrativ Hînceşti – 269 2-34-65. Vrabie. impersonală: Contact Guvernul României Piata Victoriei nr. la contacte avem doar o informaţie scurtă. din care reţinem fraza: „Această pagină a MAPL ne oferă o posibilitate de a ne informa reciproc.Direcţia teritorială control administrativ Floreşti . Nasalciuc Ion Direcţia teritorială control administrativ Ungheni – 236 2-23-60. de a ne afla în contact permanent în realizarea obiectivelor comune din programul Guvernului “Renaşterea Ţării .bunăstarea poporului” [26]. Raţă Gheorghe Tot în acest site pot fi găsite adresele şi telefoanele tuturor preşedinţilor de raioane. nici unul din cele două site-uri nu conţine un forum şi au datele puţin depăşite: Agenda primului-ministru conţine date cu referire la 23 mai 2007. reprezentantul Departamentului Relaţii Publice nu apare sub nicio formă. sector 1 . Bucuresti Telefon: +40-21-314 34 00. totuşi. Se simte.250 2-58-27. iar pagina MAPL . expusă de către ministrul V. 1.

Site-ul este actualizat în permanenţă. 200 . telefon. Accesul poate fi limitat doar în cazul informaţiilor care au clauza confidenţialităţii sau care ar dăuna intereselor legale în proceduri de afaceri.5 milioane de documente privitoare la UE. Astfel. la adresa electronică www.eu.www. oferind multiple căi de identificare a informaţiei solicitate: • Accesul la documente: Transparenţa este una din priorităţile Comisiei Europene. fără a motiva această cerere. Oricine poate solicita prezentarea vreunui document ce ţine de statutul său profesional.eu. Cel mai simplu mod de a obţine informaţii de la Comisie este cel telefonic sau prin e-mail.int/europedirect.int) pot fi accesate 1. • Întrebări şi răspunsuri: Publicul poate contacta Comisia prin scrisori. el cuprinde toate politicile Comisiei şi conţine diferite subiecte interactive. europa.În toate cazurile. Comisia este obligată să răspundă în aceeaşi limbă. Nici rubrica la care ne-am aşteptat să fie mai multă informaţie. el oferă şi consultanţă juridică. când se activează rubrica „Contact”. fax sau e-mail. Astfel. informându-i pe cetăţenii cu privire la orice subiect. Comisia tinde să fie cât mai deschisă şi cât mai responsabilă vizavi de aceste hotărâri.europa. pe pagina de internet . apare aceeaşi informaţie. De asemenea. timp de 15 zile de la primirea scrisorii. Dacă pagina Parlamentului României la capitolul integrare europeană este comensurabilă cu standardele europene. Acesta este un serviciu special de prezentare a răspunsurilor concrete despre Comisie. ci şi la documentele interne. Site-ul guvernului Rusiei În pagina primului-ministru al Rusiei [30] nu găsim nicio referinţă la contactele funcţionarilor din guvernul rus cu publicul. pe care o avem mai sus. publicul are acces nu doar la publicaţiile oficiale. apoi cea a Guvernului mai aşteaptă să fie revăzută în conformitate cu cerinţele Comisiei Europene [29]: „Deciziile luate de Comisie în diferite domenii afectează viaţa multor cetăţeni ai Europei. în una din cele 11 limbi ale UE (nota autorului: datele se referă la 2004. Astăzi în UE sunt vorbite 23 limbi).

fenomen deosebit de îngrijorător în etapa actuală de reforme. Lipsa unui sistem de comunicare eficientă. dintre AP şi cetăţean este una din piedicile în calea reformelor eficiente în toate domeniile vieţii economice. vreun Forum. de gradul de democraţie şi de transparenţa promovate la cel mai înalt nivel. nici Serviciul de presă nu dau vreun contact clar. культуры и образования РЕВЕНКО Евгений Васильевич Начальник отдела правительственной информации КАЗАКОВ Сергей Павлович Начальник информационно-аналитического отдела КОННОВ Виктор Анатольевич http://www. sociale şi politice. Iată ce apare la pagina Serviciului de presă: nici telefon.government. Cetăţeanul de rând nu poate să aibă acces la informaţii şi nu are cum să intre în contact cu cineva din aparatul guvernului rus: Пресс-служба Заместитель Директора Департамента массовых коммуникаций.Centrul de presă (http://www.ru/government/presscenter/presscuttingservice/ Concluzii Relaţiile publice eficiente depind în cea mai mare măsură de voinţa politică.ru/government/presscenter).government. 201 . în general şi la capitolul „relaţii publice în AP on-line” în particular. nici. inclusiv prin internet. nici adresă email. b) Imaginea organelor de administraţie publică în rândul cetăţenilor nu este una favorabilă şi are tendinţă de deteriorare continuă. Din cele expuse mai sus am constatat că: a) Republica Moldova mai are multe restanţe în domeniul organizării relaţiilor publice în administraţia publică. cu atât mai mult. Rămânerea în urmă poate fi sesizată şi în procesul de comparaţie a site-urilor oficiale ale Republicii Moldova cu cele din România sau Rusia.

1998.html. 2007 11. – Iaşi: Polirom. Totul despre relaţiile publice. Cf. Stoica. A.toate aceste trăsături esenţiale ale unei societăţi democratice necesită în Republica Moldova o reformă radicală.: http://www. Cf.: http://www. 9. înaintarea Republicii Moldova pe calea democraţiei. Monica Voicu. . În acest scop ULIM poate oferi o asistenţă substanţială atât cetăţenilor. 7.php?l=ro&id=30. Judy VanSlyke Turk. 142.Succes şi credibilitate. 10.c) Comunicarea eficientă.md/index. 1997. transparenţa. 202 .md/barometru1. 5. Costache Rusu. – Constanţa: Danubius. susţinută de modificări legislative. Stoica. Cf.11.php?l=ro&id=30. libera circulaţie a informaţiei. V. relaţiile publice în AP . p.org. a bunăstării şi transparenţei.php?l=ro&id=29&pl=ba. – Bucureşti: Concept Publishing.ru/olshevsky_consulting/ch58_i. e) Şi cetăţenii de rând. http://www. d) Transparenţa. http://polbu. cât şi instituţiilor AP. RP – de aici încolo vom utiliza termenul de RP pentru definirea Relaţiilor Publice.: http://www. http://www. Cristina Coman. de implementarea unor mecanisme moderne ale relaţiilor publice. 6.md/barometru1. şi funcţionarii trebuie să aibă posibilitatea de a căpăta cunoştinţe în domeniul Relaţiilor Publice moderne. 12. 2. Dean Kruckeberg. deschiderea şi corectitudinea în relaţiile cu cetăţeanul simplu trebuie să devină un modus vivendi pentru funcţionarii publici de toate rangurile. Stancu. Doug Newsom.md/.acces-info. http://www.ipp. Principii şi strategii.Iaşi: Polirom 2001.php/Arthur_D_Little. Relaţiile Publice. cu acoperire financiară adecvată din Bugetul de stat. 3.md/print. 2003.ipp. ABC-ul comunicării manageriale.comunic.presedinte. 4. 8. precum şi lupta cu corupţia nu vor da rezultatele scontate.php?cid=165.ipp. p. Note şi referinţe: 1. M. f) Fără nişte relaţii publice moderne şi eficiente. Relaţii publice .ro/article.

md.mapl.ro.mapl. http://www. Cf.md/. http://www. 15. 18.ro/?_RID=dep&id=3&_PRID=dep_ pers. http://www. www.ro/PaginaPrincipala.13. www. Ce fac însă cetăţenii de rând. 203 .parlament. p. 27. 16. http://www. nici să constate că Preşedinţii României sau Rusiei au rezolvat toate problemele de comunicare cu utilizatorii internetului.php?ID=5. Lucrarea a fost scrisă în perioda 20-29 mai 2007. 20.page?id=18. www. 25.gov. 17. 26.gov. care nu pot apela la prieteni sau „cumetri” şi nu au relaţii neformale în legislativ? 19. http://www.ru.senat.md/.gov. Am încercat de câteva ori să găsesc telefoanele unor deputaţi – nici serviciul 1189 nu oferă astfel de informaţii.gov.gov.md. 14.parlament. www. Comparaţia din lucrarea dată vine doar să puncteze problemele pe care le are Republica Moldova la capitolul RP în AP şi să stabilească posibile soluţii de evoluţie în domeniu. Moldova şi Belarus.mapl.ro/pls/dic/site. 23. . http://www. http://www.ru. Mă descurc numai când utilizez titlul meu de ex-deputat sau de profesor universitar. 29.: În serviciul popoarelor. http://www.presidency. 24.ro. www. http://www. deşi are în faţă lista tuturor deputaţilor şi comisiilor parlamentare.md/index.Kiev.16.htm. 28.aspx?b=0&adr=/pagini/telefoane%20utile/w-repertoar-tel. 22.cdep. Delegaţia Comisiei Europene pentru Ucraina.presidency. 21.ru. nici Şeful serviciului de pază (23 72 20) nu dă niciun telefon. 2004.government.gov.kremlin. Analiza efectuată nu pretinde să acopere tot spectrul de utilizare a Relaţiilor Publice.duma. 30.ro/?_RID=dep&id=3&_PRID=dep_ pers.

calitatea sistemului politic. Nu întîmplător. apelînd în mod rezonabil la tehnologiile branding-ului în construcţia “reputaţiei social-rentabile” [1]. O sumară trecere în revistă a literaturii consacrate subiectului respectiv atestă o sensibilitate aparte şi o îngrijorare a jurnaliştilor şi cercetătorilor în legătură cu starea reală a lucrurilor în ceea ce priveşte promovarea imaginii ţării în multe dintre statele lumii [2]. această problemă se dovedeşte a fi drept prioritară pentru societăţile aflate în tranziţie. sibiectul imaginii unei ţări s-a bucurat de o atenţie crescîndă în ultimii ani. jurnaliştilor. astfel. particularităţile cultural-istorice determină imaginea unei ţări. inclusiv pentru Republica Moldova [3]. nivelul de dezvoltare a resurselor umane. Acest fapt implică imperativul căutării intense a soluţiilor pentru optimizarea receptării imaginii ţări. dezbaterile aprinse care au cuprins cercurile politicienilor. pentru gestionarea receptării statului în cadrul edificării conştientizate a imaginii positive a ţării. În această ordine de idei. acumulate pe parcursul anilor. Tocmai aici rezidă avantajele pe care reuşesc să le exploateze societăţile de succes. care devine. politologilor demonstrînd importanţa ei deosebită. contribuie la avansarea atractivităţii sale investiţionale. multitudinea abordărilor 204 . În special. pentru ţările în devenire. una din resursele cele mai importante ale dezvoltării. reputaţia şi imaginea ţării reprezintă elemente esenţiale ale capitalului strategic. demonstrează că în lumea contemporană obiectivele ambiţioase ale politicii sînt atinse esenţialmente prin intermediul promovării imaginii ţării. inerent unui stat.Sergiu TEODOR Imaginea de ţară din perspectiva actualităţii În lumea contemporană. a influenţării opiniei publice. Multiplele experienţe naţionale.

În viziunea. premierul maghiar Viktor Orban sublinia în anul 1999 că imaginea ţării sale reprezintă un factor decisiv pentru dezvoltarea Ungariei şi pentru viitorul ei în Uniunea Europeană. care s-au constituit în procesul dezvoltării evolutive ale ţării” [5]. de exemplu. Căci consecinţele unei imagini cu caracter negativ sînt enorme pentru orice ţară. tehnico-materiale. înţeles drept „activitate. a autorului respectiv. Fireşte. Prin „imaginea ţării” specialiştii denumesc. de muncă şi sociale. cuvintele lui: “Înainte de a ne regăsi în Uniunea Europeană. precum şi cu posibilităţile de realizare şi de reproducere a acestora” [6]. Sînt relevante. ar fi foarte bine să constituim o imagine a Ungariei. modificarea spre bine a unei imagini nefavorabile este un proces foarte lung şi extrem de complicat. însă nu ţinînd de o veritabilă naţiune central-europeană” [4]. Aşa cum deteriorarea unei imagini pozitive poate să se producă în cel mai scurt timp. într-un fel globalizantă. oricum. difuzarea propriei imagini favorabile în străinătate este importantă pentru orice ţară. şi pot fi evocate mai multe exemple elocvente în acest sens. integrează conceptul imaginii ţării în contextul „marketingului de teritoriu”.convergînd. „un complex de caracteristici ale sistemului statal. care ar fi plină de viaţă. pînă a fi asociaţi cu stereotipul unui popor sărguincios. De fapt. conceptul în cauză comportă diferite interpretări. „marketingul de teritoriu” 205 . Detalizarea conceptului imaginii ţării permite a preciza faptul că procesul de construire a acestei imagini se manifestă prin activitatea integrată de creare a unei anumite reprezentări cu ajutorul diverselor strategiii şi în contexte diverse. de culori şi nuanţe deosebite. tradiţional. relaţiilor sociale în raport cu teritorii concrete şi a resurselor naturale. Cercetătorul rus Alexandr Pancruhin. menţinerii sau modificării relaţiilor şi comportamentului subiecţilor pieţei. în funcţie de perspectiva abordării. nu doar pentru Ungaria. ambiţios. întreprinsă în scopul creării. în acest sens. Astfel. un rol aparte revenind aici mijloacelor de comunicare de masă. în conştientizarea necesităţii stringente de a promova pe toate căile o reprezentare pozitivă a statului. financiare.

receptată în interiorul şi în afara hotarelor statului. Cu cît mai bine o ţară îşi asigură o poziţionare favorabilă pe arena internaţională. devine un element esenţial de poziţionare a ţării. Cu alte cuvinte. stă la baza reputaţiei pe care o obţine statul în opinia publică. În acest context. afectivă şi evaluativă. imaginea ţării. Pentru alţi cercetători. „o structură cognitivă. ci un tot întreg. Sporirea rolului factorului informaţional în viaţa societăţii determină necesitatea promovării intereselor ţării în cadrul sferei informaţionale. un instrument de asigurare a securităţii sale şi un mecanism important de apărare şi promovare a intereselor naţionale. Astfel. insoţite de atitudinea faţă de el şi felul in care este perceput de alţii” [7]. integrată în comportament” [8]. ale unui popor. imaginea ţării reprezintă o valoare naţională cu valenţe internaţionale. considerată nu mai puţin importantă decît creşterea economică sau afirmarea sub aspect nemijlocit politic.determină asigurarea formării şi îmbunătăţirii imaginii teritoriului. descrieri ale unei naţiuni. exploatarea potenţialului relaţiilor publice prin care se încearcă crearea sau consolidarea imaginii pozitive a ţării. socialeconomice şi de alt ordin. care se prezintă nu doar ca un ansamblu de reprezentări separate. Ea reflectă tendinţele proceselor politice. practic. care se manifestă într-un timp şi spaţiu determinat. o construcţie mentală cuprinzătoare. cu atît mai pozitivă este receptarea ei. realizarea programelor de caracter internaţional şi intern în cadrul teritoriului şi dincolo de hotarele lui. în activitatea de politică externă a guvernelor. strategia informaţională a statului include un complex de acţiuni care se configurează drept o politică de comunicare a 206 . Este foarte pronunţată azi. sporirea prestigiului acestuia. prioritar în definirea conceptului în cauză este faptul că imaginea ţării este constituită din „reprezentări (imagini) relaţionate sistematic. a competitivităţii sociale şi de afaceri. care se produc în ţară şi. De aici rezultă complexitatea conceptului şi imposibilitatea de a-l trata în mod univoc: imaginea ţării are la bază un amalgam de informaţii.

pentru a se impune pe arena internaţională. a. imaginea ţării este difuzată de trei instituţii guvernamentale: „Alliance Française”. centre culturale). Un 207 . promovate de stat este conştientizarea – la diverse niveluri – a importanţei acestei activităţi şi formularea adecvată a scopului şi obiectivelor ce trebuie atinse în rezultatul acţiunilor concepute şi întreprinse. teleradiocompania Deutsche Welle) ş. se bazează pe o abordare serioasă şi coerentă. Respectiv. care să fie receptată pozitiv şi difuzată pentru audienţe specifice. rămîne valabil şi pentru ţările mici. În Franţa.Fundaţia Japonia. BBC). răspunsul la întrebarea care ar putea fi. axată pe crearea. care a fost înfiinţată în anul 1953 de preşedintele Statelor Unite ale Americii cu scopul de „a povesti lumii intregi despreAmerica”. De organizaţii specializate dispun şi ţările ca Marea Britanie (The British Council”. ţările care pretind să ocupe un rol semnificativ în comunitatea internaţională efectuează o activitate susţinută de promovare a propriei imagini în lume. cu structurile lor. prin mass-media. Acelaşi obiectiv. Experienţa existentă în acest domeniu demonstrează că edificarea unei imagini a ţării. O condiţie inerentă pentru realizarea cu succes a politicii de imagine. conform estimărilor. de exemplu. Bugetul anul al USIA depăşeşete. Germania (Goethe-Institut Inter Nationes. Reţeaua„Les Institutes Français”. misiunea de a promova imaginea ţării revine Agenţiei de Informaţii a Statelor Unite ale Americii USIA (United States Information Agency). este mai mult decît evident că receptarea pozitivă a imaginii Republicii Moldova în lume constituie o chezăşie sigură a succesului reformelor sociale şi economice demarate în ţară. în special. Japonia (Kokusai Koryu Kikin . menţinerea şi fortificarea imaginii ţării. În Statele Unite ale Americii. şi care ar trebui să fie contribuţia tuturor actorilor antrenaţi în procesul de formare şi difuzare a acestei imagini se conturează drept un imperativ al timpului. prin intermediul diferitelor mijloace şi tehnologii. „Radio France Interntional”. Astfel. 1 mlrd de dolari USA [9]. În fond. de fapt.imaginii.

factorii care trebuie luaţi în considerare. Серик Акпаратов. 2006. Адилова.php?id=489. Paper prepared for the annual meeting of the American Political Science Association.html.com/papers_review. Gonzalo Brujó. Имидж Казахстана: для чего и как его развивать? // http://www.ru/newstext.liter. Tocmai acum este timpul întreprinderii unor paşi hotărîţi pentru formarea unei atitudini pozitive faţă de Republica Moldova.isanet. Giampaolo Fabris. 21 gennaio 2008. 2006 issue // http://www. într-un mod bine conceptualizat şi sistematizat.com/?p=64#more-64. Hongying Wang. Особенности трансформации имиджа России // http://www. mijloacele de informare în masă. Россия идет на Запад создавать позитивный имидж // http://broadcasting. mai ales. de o monitorizare permanentă a acestei probleme Referinţe: 1. National Image Building and Chinese Foreign Policy.php?lan=russian&id= 151&pub=4269.asp?sp_ id=1248.org/ archive/wang. Otilia Caloian. Николай Ивашов. Imaginea României – un obiectiv strategic // http://www. L’immagine dell’Italia puo distruggere il “Made in Italy” // La Repubblica. şi ar trebui să conţină o trasare tranşantă a activităţilor preconizate. România angajează experţi străini care să ne creeze un brand de ţară // Gardianul. rezidă în: comunicarea de imagine.brandchannel. în depăşirea stereotipurilor defavorizanţi. în contextul integrării europene a ţării. cît în corectarea imaginii stabilite. August 28-September 1.June 7. brandingromania.ru/public_details. 208 . precum şi în astfel de concepte cum sînt politica statală. Este nevoie. relaţiile internaţionale. The Importance of Managing the Brand of a Country Successfully. 2002 // http://www. În acest sens.astfel de răspuns cere însă formulări explicite ale sarcinilor ce revin fiecărei structuri participante la proces.kz/site. adică. .php?news_id=35728. Ф. Cu atît mai mult că problema reală constă acum nu atît în formarea imaginii favorabile. 1 decembrie. Boston. Л. şi care deţin o influenţă covîrşitoare asupra formării imaginii ţării. tehnologiile proprii domeniului relaţiilor publice.ia-centr. 2. constituiţi în baza unei serii de circumstanţe.

Die Selbstdarstellung der beiden deutschen Staaten im Ausland. 9. 1980. Дипломатия. 2005. 1969.169. N 24. 2002. – Koln: Wissenschaft und Politik. 4. 5 December 1999. văzută din exterior: relativ liberă şi foarte săracă // Timpul. Boulding. Chişinău: ISPRI. Alina Ţurcanu. Vol. (Hrsg. National Images and International Systems // James Rosenau. – Lagos.zavtra. 8. Paul Nemes. c. 1999. Психология. Rebranding Nigeria. Имидж и дипломатия // Информация.html. London: Free Press of Glencoe. Маркетинг территорий. . 2007. 6. Москва. Hungarian News Round-up // Central Europe Review. Victor Hodoroja. Carenţele de imagine a Republicii Moldova în presa occidentală în contextul integrării europene // Uniunea Europeană: filosofia viitorului. 3. 2006 etc. 391. Эраст Галумов. „Image-Bildung” als Instrument der Aussenpolitik. На фронтах информвойны // http://www. Александр Панкрухин. 1. p. 35. 209 .ru/cgi// veil//data/zavtra/00/363/41. Republica Moldova. p. Critical Perspectives on The Heart of Africa Image Project.Uche Nworah. 14 februarie etc. Kenneth E. – New York.Москва: Известия. 2002. International Politics and Foreign Policy. 5. 7. Anita Mallinckrodt.).

producînd pe această cale noi forme sociale. mediile ambiante locale şi influenţele globale. societatea este reanimată/reafirmată creator în fiecare zi de acte particulare de natură comunicativă. 2) indirectă – mediată. divertismentul uşor şi informaţia serioasă. “Comunicarea este terenul de întîlnire conceptuală unde se intersectează relaţiile interpersonale şi inovaţiile tehnologice. ci şi „a fi în stare să te prezinţi pe tine ca identitate personală” [2]. forma şi conţinutul. de un suport. 210 . care leagă conglomerate sociale enorme. Anume în baza noilor tehnologii şi mijloacelor de intercomunicare. într-un fel sau altul. Numai în aparenţă societatea este o sumă statică de instituţii sociale. şi 2) comunicare de masă. În acelaşi timp. omul a reuşit să se remodeleze nu numai pe sine. Deaceea a comunica nu trebuie să însemne doar „a împărtăşi ceva”. substanţa şi stilul” [1]. În realitate. relaţiile umane pot fi numite interacţiuni comunicaţionale. care au loc între indivizii ce o alcătuiesc. ci şi o participare comunicativă la confruntările cu problemele umane în viaţa curentă. studiile recente propun ca prin comunicare să înţelegem nu numai succesul transmiterii unei informaţii de la un individ la altul. La rîndul ei. aşa cum remarcă cercetătorii din domeniu.Mihai LESCU Comunicarea şi cartea Toate procesele sociale. stimulentele politico-economice şi ambiţiile socio-culturale. ci şi mediul său social-cultural. elaborate de-a lungul secolelor. implică şi un proces de comunicare. Comunicarea umană se poate constitui pe baza a două mari tipuri de relaţii: 1) directă – comunicare interpersonală. Astfel. care leagă grupuri puţin numeroase. comunicarea mediată se împarte în: 1) mediată tehnologic. de un ansamblu de instituţii.

Efectele media se manifestă direct la nivelul comportamentului individual în mod indirect şi cumulativ la nivel social” [3]. ele devin obiecte”. Referindu-se în mod special la cea de a doua eră. 2) o eră care operează o ruptură între ochi şi urechi şi care culminează cu apariţia tiparului. agentul cauzal este unul tehnologic pentru o multitudine de efecte. reproductibilitate se regăsesc în formele de organizare socială ale imperiilor coloniale. Aşa cum constată nu numai M. 3) o eră pe care o numeşte cînd a „circuitului electronic”. McLuhan. ziarele mari îi vor rupe pe oameni de vecinătatea imediată şi îi vor pune în contact cu centrele naţionale/internaţionale. ci şi formele interacţiunilor sociale în societate [4]. tipăriturile. sistemul receptor al omului. producînd o schimbare radicală în cîmpul senzorial: „de îndată ce cuvintele sînt scrise. în cîmpul ştiinţei şi tehnologiei. exactitate. şi care influenţează nu numai percepţiile individuale. ele devin părţi integrante ale lumii vizuale.„Vorbirea. În lucrarea sa “Galaxia Gutenberg”. scrierea şi alfabetul fonetic. cercetătorul menţionează că ea ar stabili „predominanţa imperialistă” a simţului vizual în detrimentul celorlalte simţuri. Oricum. iar Galaxia Gutenberg îşi propune să elucideze „felul în care formele experienţei. ale gîndirii şi ale exprimării au fost modificate întîi de alfabetul fonetic şi apoi de tipar” [5]. la rîndul lor. conflictul uman pe care îl trăim astăzi provine din faptul că ne aflăm într-o perioadă de 211 . utilizările şi modul de exploatare a acestor tehnologii [6]. savantul canadian Marshall McLuhan va preciza că mediile sînt „extensii ale facultăţilor noastre. cînd „electronică” în contextul nou al unei omeniri definite prin sintagma „sat global”. imaginile TV prelungesc. deoarece „alfabetul fonetic şi tiparul traduc sunetele vorbirii în simboluri specifice”. orală. Caracteristicile acestui agent tehnologic nou – tehnicile tiparului: simultaneitate. instituţiile şi elitele definesc. în lumea bisericii. pieţe naţionale şi mondiale. ale simţurilor noastre şi uneltelor noastre”. privilegiază şi soluţionează anumite simţuri şi structuri perceptive. Acelaşi autor consideră că omenirea a trecut prin trei ere: 1) o eră tribală.

tranziţie: reacţionăm cu obişnuinţele formate în „era tipografică” („Galaxia Gutenberg”). pentru a ne pătrunde de acest adevăr. E adevărat. prin conţinut şi estetică. Anume noile tehnologii. aceste conţinuturi au statutul unor mărfuri. savantul român M. În literatura de specialitate sînt aduse multe exemple pentru ilustrarea afirmaţiei de mai sus. generînd o formă aparte de cultură – cultura de masă. Mai mulţi cercetători din domeniu sînt de părerea că prin temeiurile ei economice. Astfel. se adresează unei anumite societăţi – societatea de masă. fac să fie vehiculată tot mai insistent ideea că accesul la informaţie e democratizat. Stresat de noile tehnologii informaţionale. oricum. Coman propune. beneficiază şi de anumite avantaje. este practica şi produsul care oferă divertisment şi informaţii unei audienţe formate din persoane necunoscute. care i se deschid în ceea ce priveşte accesul la mediile de informare. cu ajutorul unor tehnologii complexe. să ne gîndim la uriaşele diferenţe de calitate şi de preţ dintre producţia de carte Gutenberg şi actualele fluxuri de apariţii editoriale. maşinistă şi mecanică la problemele sociale de comunicare şi informare puse de „era electronică” („Galaxia Marconi”). comunicarea de masă. comunicarea de masă devine o ipoteză a vieţii populare. Serializarea şi tipizarea produsului informaţional a condus atît la creşterea fără precedent a calităţii de informare şi divertisment oferite spre consumul publicului larg. cît şi la scăderea preţurilor lui. fiind con- 212 . care sînt produse în chip industrial. concluzionînd că anume progresul tehnic conduce la apariţia „unui ansamblu de instituţii ocupate cu valorizarea economică a formelor simbolice şi cu circulaţia lor largă în spaţiu şi în timp” [7]. De aici. dar tot verosimilă este afirmaţia că şi cele mai sofisticate tehnologii au o anumită limită de viteză de transmitere şi de cost ale accesului. libertatea de exprimare şi dreptul la informaţie. prin formele de difuzare socială. sau dintre preţul şi calitatea sonoră a primelor gramofoane şi preţul şi performanţele actualelor CD. care au propulsat sistemul comunicării de masă la „guvernare în societate”. din care face parte şi activitatea editorială. omul contemporan.

04. calendare. de creaţie. note. nu e nouă. fie ca parte a unui trio format din tipar. avînd drept scop satisfacerea necesităţilor personalităţii. după cum remarcă autorii cărţii Mass-media.sumate în mod personal. Ideea că inventarea tiparului a devenit una epocală pentru mijloacele de comunicare la scară largă şi pentru activitatea editorială în particular. ediţii de artă etc. societăţii. tipărirea şi difuzarea diverselor genuri de tipărituri: cărţi. după cum remarcă sociologul german Max Weber. Dacă pînă la finele secolului al XV-lea în diferite ţări ale Europei după „noua metodă tipografică” au fost lansate 40 mii de titluri de carte. stilul de guvernare s-a apropiat de „modelul administraţiei pe baza hîrtiilor. de către publicul larg. Pentru filosoful englez Francis Bacon acest trio „a schimbat cu totul starea şi faţa lucrurilor din întreaga lume”. Prin informaţii (numerale-statistice) şi faptice. fie în combinaţie cu praful de puşcă. Cartea tipărită a transformat limbajul dintr-un mijloc de percepere şi explorare într-un „bun de consum transportabil”.”. nu se vor mai lăsa cîrmuiţi prin asuprire”. O istorie socială. ziare. Şi Legea cu privire la activitatea editorială. În Moldova. privat. adoptată la 20. statului în producţie editorială. reviste. avînd importante consecinţe sociale şi culturale. încît oamenii de rînd.2000 de către Parlamentul Republicii Moldova stipulează în articolul 2: „Activitatea editorială reprezintă totalitatea activităţilor editoriale (organizatorice. praf de puşcă şi busolă” [8]. începutul activităţii tipografice se datorează mitropolitului Varlaam. iar est-europeanul Samuel Hartlib afirma încă în 1641 că „arta tiparului va răspîndi atît de mult cunoaşterea. discuţia referitoare la tipar se poartă „despre tehnica în sine. ştiindu-şi drepturile şi libertăţile. e greu de afirmat că astăzi am fi vorbit despre „prelucrarea informaţiei” ori despre o „societate a informaţiei”. apoi la mijlocul secolului al XVI-lea numărul lor atingea de acum cifra de 150 mii. 213 . Dacă nu ar fi fost inventat tiparul. În acest context. Anume Varlaam este autorul-traducător şi „editorul” primei cărţi tipărite Cazania (Cazania lui Varlaam). economice) şi constă în pregătirea pentru tipar. de birocraţie”.

ele nu implică instalaţii tehnice de decodare (cu condiţia stăpînirii codului de acces. în calitatea ei de componentă a sistemului mediatic. reviste) permite publicului un contact prelungit cu informaţiile date. de tip electronic. medierea unor aparate speciale. avînd în calitatea lor de publicaţii neperiodice o durată mai mare de consum faţă de cele periodice sau cele imediat consumate (ştirile radio. televizate). Cartea. televizorul. adică a regulilor de lectură). De obicei. Utilizarea noului mediu a încurajat conştientizarea sporită a importanţei publicităţii (economice. ba şi aşa-numita „explozie informaţională”. ambivalent: ca opere de autor sau ca produse anonime. În calitatea ei de marfă culturală. Aceste mărfuri au un caracter complex. „Mesajele cuprinse în cărţi. ziarelor. lectorul de discuri. şi c) publicitate. revistelor.ieşită la lumină în 1643 de sub teascurile primei tiparniţe moldoveneşti. începînd cu secolul al XIX-lea. în spirala industrializării şi a comercializării: ea a devenit obiectul unei pieţe şi. de tip aparte. politice). în forme accesibile simţurilor umane [9]. solicită existenţa unui „decoder” (precum radioul. cartea (broşura) apare sub forma unor produse reproductibile. făcînd ca descoperirile să fie cunoscute pe scară mai largă şi informaţiile să se piardă mai greu. Chiar dacă suportul tipărit (cărţi. cît şi ca o formă artizanală de producţie. a facilitat acumularea cunoştinţelor. în moduri diferite. broşura se vînd şi ele la bucată şi prin abonament. contact care 214 . Tiparul a favorizat fixarea relativă a textelor. născută atît ca o activitate intelectuală. caracteristică societăţii noastre. ziare. prin care mesajul este transformat. casete sau CD). b) prin abonament. respectiv a generat industrializarea produselor mass-media. a intrat. Celelalte media. nu ar fi fost posibilă fără inventarea tiparului. ziare sau afişe sînt accesibile în mod direct. din forma în care a circuit pînă la receptor. veniturile de la mass-media se obţin prin: a) vînzarea la bucată. care includ. a dus la stabilirea cunoaşterii. o muncă de creaţie artistică sau culturală. instalată la Iaşi în 1642. Cartea. Editarea în tiraje de milioane a cărţilor.

. iar un autor bun. televiziune nu pot stabili politici de producţie pe termen lung. şi în aceste împrejurări. discuţii colective ale manuscriselor. fotografii). revoluţia tehnică a condus la noi echipamente performante. desene. drept urmare. În acest scop se recurge la: sondaje de opinii (despre cărţi. necesită renovare. radio. altfel intervin cataclisme – greve. Totodată. e) creaţii culturale (manuscrise. În acest caz. dar cartea poate să-şi aştepte pentru mult timp cititorul. cumpărătorul. Toate aceste caracteristici conduc la naşterea unei cereri de produse (carte) cu totul aparte în raport cu publicaţiile periodice. depinde mult de selecţia şi tipărirea operelor. decît la editarea periodicelor. De remarcat. elaborarea planurilor tematice de lansare a ediţiilor (carte). care în nici un caz nu trebuie să “îmbătrînească” de timpuriu. investiţiile nu reuşesc să se amortizeze. a planurilor de perspectivă. întîlniri cu cititorii. care începe de la autor şi se termină cu cititorul. După cum arată realităţile socio-economice. cel puţin pentru 2-3 ani. energia. ca şi a unui bun de consum în sfera mass-media. c) echipament. Devine clar: politica editorială în materie de carte trebuie să fie alta. pentru realizarea unei cărţi. după cum se ştie. din care se produce celuloza) pentru tipărituri. în lungul lanţ al sistemului editorial. Pe de altă parte. 215 . îi revine superioritatea. întreruperea procesului unitar-editorial etc. cu indicarea temelor şi potenţialilor autori/alcătuitori. Dacă evoluţia preferinţelor şi ale necesităţilor publicului nu pot fi prevăzute cu uşurinţă şi. editura are nevoie de mai multe resurse: a) materie primă. d) forţă de muncă bine calificată. dar ele se învechesc repede. o creştere a costurilor la hîrtie (ecologiştii cer reducerea tăierelor de păduri.poate fi întrerupt sau preluat după dorinţa receptorului. b) energie. un manuscris de înaltă valoare urmează să fie onorat în mod adecvat. autori). apoi în editarea cărţii tocmai se impune planificarea de perspectivă. cărţii. totul se scumpeşte. în special. întreprinderile de presă scrisă. Calificarea profesională necesită a fi plătită şi ea pe potrivă. Un ziar azi nevîndut e sortit „morţii subite”.

la cca 30 mlrd. participarea lor în comun la tendere. Exemple: Prut Internaţional – Sigma. Ştiinţa – Fundaţia culturală Română. În scopul de a supravieţui în condiţiile de piaţă. Mai multe edituri particulare din ţară au stabilit relaţii de colaborare în ce priveşte schimbul de ediţii şi distribuirea producţiei tipărite cu edituri din România. Rusia. el acumulează atît cheltuieli legate de distribuirea sa. în special din România. În ultimul timp. ceea ce a impus întărirea colaborării dintre edituri. Drumul cărţii spre cititor.5 mlrd. Franţa. neprotejarea pieţei informaţionale autohtone au dus la o limitare a pieţelor de desfacere. implicate de distribuţia acestor produse pe diversele pieţe de propagare. În schimb.Aceste costuri. Drept urmare. Germania. deseori se confruntă cu unele costuri paradoxale de distribuţie: în cazul în care produsul nu se vinde. la începutul acestui mileniu. retururile sînt o povară financiară aparte. organizînd în comun cu acestea expoziţii-tîrguri de carte. făcînd schimb de experienţă în domeniu. Concurenţa în sectorul editorial. nu au minimalizat importanţa cărţii drept sursă a cunoaşterii. 216 . de la editorii de carte perfecţionarea etapelor de fabricare şi de distribuire. legate de activitatea editorială propriu-zisă trebuie corelate cu un alt ansamblu de costuri. totodată. se trustizează. instituţiile editoriale de la noi se asociază. Ucraina. noile tehnologii informaţionale. pe care editurile încearcă să le evite prin echilibrarea relaţiei tiraj – public cumpărător (prin editarea uneori a tirajelor de probă). ca şi publicaţiile periodice. Ungaria. euro în 1993. pentru moment. lansarea de ediţii sub egida a două sau mai multe edituri. Dezvoltarea şi modernizarea economiei. Industria europeană a editării a cunoscut şi ea un salt economic important: de la 18. cît şi cheltuieli legate de păstrarea şi recuperarea sa. sîntem martorii configurării proceselor tradiţionale de editare cu performanţele calculatorului. „Era electronică”. apariţia tehnologiilor noi de tirajare au rentabilizat mult acest sector. Bulgaria. cerînd. editurile de la noi lansează tot mai multe tipărituri în comun cu editurile de peste hotare.

A. I.p. cartea supusă impactului noilor tehnologii mediatice nu-şi pierde importanţa. 246.Era postindustrială conduce la asocierea cărţii cu alte surse media. Drăgan. Ea continuă să transmită din generaţie în generaţie valorile spirituale şi idealurile umane. O istorie socială. În ultimul timp editura Litera din Republica Moldova. . Mass-media. purtînd concomitent un dialog între generaţii. Introducere în sistemul mass-media. 1991. 23.p. – Bucureşti: Editura Politică. 5. 1999. Cartea se vrea şi apare în variantă electronică CD. 1975. 276. Coman. Ibidem.Iaşi: Polirom. 8. . 3. McLuhan. Lull. . Mass-media – Comunicare. cit. 24. Coman. I. Cf. Oricum. 6. Marga.Op. J. . .Bucureşti: Şansa. P. Op. Galaxia Gutenberg. . . Paradigme ale comunicării de masă. Noile tehnologii dictează cărţii nu numai un alt format şi o altă formă. Briggs.: M. A. 2. 1999. în colaborare cu Litera-internaţional din Bucureşti. Burke. M. comunicare. . 1996. Drăgan.p. Bucureşti: Polirom.p. cit. influenţînd conţinutul şi conceperea ei. 4. .Editura Samizdat.p. 9. 9. Cf. 250. Referinţe: 1. argumentare. – p.: M. Cluj: Dacia. Raţionamente. 7. 2005. au lansat în variantă electronică mai multe dicţionare. 217 . Ea rămîne patrimoniul cultural al civilizaţiilor.

Platon. sînt inspirate şi călăuzite de puterea proniatoare a lui Dumnezeu. Măsura în care omul întelege să colaboreze la creaţie dă sens şi finalitate operei sale. Pe zidurile altarelor noastre sînt uneori zugrăviţi Homer. spiritual. Plutarh. Aristotel. Ca nici o altă formă de cultură creştină. Socrate. pictura bizantină este simbolul plastic. Prezenţa acestor înţelepţi ai lumii vechi în pictura sacră a Bisericii noastre 218 . fără a şterge trăsăturile diferitelor stiluri: “Cultura bizantină ca fenomen istoric . după chipul Mîntuitorului.Alexandru GRIBINCEA. Sofocle. Se înţelege din pictura bizantina că Biserica noastră este un aşezămînt cosmic. muzicii. conform învăţăturii Bisericii. lucrările se contopesc. Nicolae CANTAREAN Presa şi credinţa Toate însuşirile spiritului omenesc ce se pot manifesta în domeniul ştiinţific. gîndirea. afirmat în toate ramurile de creaţie ale spiritului răsăritean.spunea Nichifor Crainic . toate facultăţile umane creatoare de cultură. arhitecturii. mai presus de documentul istoric. De aceea. sublimînd natura ce i-a fost încredinţată. de pietate şi cultura. de la cupola bisericilor pînă la miniaturile manuscriselor şi pînă la genul istoriografic”. Cultura se înfăţişează ca un fenomen unitar şi organic în care ştiinţele. Se poate afirma.înfăţişează unitatea distinctă a stilului ortodox. picturii.. Pitagora. pe bună dreptate. al intregii revelaţii date lumii prin Isus Hristos. dogma Bisericii Ortodoxe. Pictura bizantină zugrăveşte. omul trebuie să fie un nou Adam. Biserica a cultivat de-a lungul timpului şi a dat amploare diferitelor arte. Filon. de proporţii. că religiozitatea a constituit prima motivaţie a cunoaşterii şi primul izvor al culturii umane. avînd menirea de a fi colaboratorul şi continuatorul creaţiei..

Ortodoxia este suprema înţelepciune a vieţii de comuniune şi nu are nevoie de justificări raţionale. lumea şi propria lor existenţă: influenţează deci un univers care ţine prin excelenţă de rosturile şi competenţele Bisericii. vizând cele mai diverse domenii ale vieţii umane: social. Ortodoxia s-a dezvoltat într-o neîntreruptă continuitate a cugetării. Impactul mass-mediei este evident. Oamenii comunică între ei. Pe de o parte. Unul din subiectele abordate tot mai insistent în mijloacele de comunicare de mass-media este Credinţa. trebuie ţinut cont atît de influenţă pozitivă a mass-media. instituţiile mediatice sînt exponentul societăţii civile. 219 . În acest context. au tangenţe care rezidă anume în comunicare. dar şi modelează atitudini şi comportamente.“raţiunea omului e tronul lui Dumnezeu în suflet!”. care nu poate să se desfăşoare decît în comuniunea cu aproapele. economic şi. Rolul comunicării astăzi devine unul esenţial în viaţa societăţii. politic. religios.arată limpede că lumea păgînă participă la nădejdea în venirea Mîntuitorului. idei. pe de altă parte. cît şi de impactul ei negativ: specialiştii indică asupra faptului că „agresiunea informaţională cu care mass-media contemporană impune imagini în conştiinţa publică. cultural. gînduri. ca oferire a unor bunuri spirituale către semeni. căci se justifică prin singurul Adevăr. desigur. Relaţia şi raporturile dintre Biserică şi masă trebuie privite dintr-o dublă perspectivă. Pentru Ortodoxie . intră adesea în conflict cu aspiraţiile spirituale la nivel individual sau social”. Biserica şi mass-media. Massmedia îi influenţează profund pe oameni în felul de a înţelege viata. Mass-media are pretutindeni în lume o importanţă deosebită. mass-media serveşte drept o sursă reală şi modalitate de propovăduire a învăţăturii de credinţă. care nu numai că informează. acela al întrupării jertfei şi al răscumpărării săvîrşite în Iisus Hristos.cum spun Sfinţii Părinţi . se ştie. transmiţând unul altuia cuvinte. constituindu-se astăzi într-o forţă imensă. Fiinţa umană are drept dar viaţă. înţeleasă ca împărtăşire.

De remarcat. la neglijarea valorilor evanghelice. în pofida apropierii mai mari. ca niciodată şi a dispariţiei. ne vedem în imposibilitatea de a mai comunica emoţiile şi stările sufleteşti profunde. a barierelor. de obicei. astfel. învrăjbite pînă mai ieri de ignoranţă şi rea credinţă. în era globalizării aceasta este viteza. între altele. faţă de mass media vizează. Insã. comunicare extrem de rapidă. în acest context. face o apreciere plastică despre schimbările fundamentale petrecute în era comunicării globale: “pe perioada războiului rece unitatea de măsură a puterii era ponderea. 220 . Friedman. în acest sens. globalizarea este ghidată de legea lui Moore. unul dintre cei mai importanţi analişti americani în domeniul afacerilor internaţionale şi cîstigător a două premii Pulitzer. dezumaniza relaţia dintre om şi semenii lui. extins la scară planetară. Lumea se lasă atrasă într-un proces mediatic. Scenele de violenţă. în consecinţă. Normele fundamentale ale credinţei şi moralei creştine trebuie propagate prin intermdiul mass media. şi un anumit fel de acivitate jurnalistica. Pot fi elocvente. tendinţa comercializării conţinutului unor publicaţii sau programe TV. practic.Rezervele pe care le are Biserica. Thomas L. în urma creşterii fără precedent a vitezei de circulaţie a informaţiei. ea va fi: cît de rapid e modemul tau?” Războiul rece a avut la bază ecuaţia lui Einştein E=mc2. prezente uneori în paginile presei. că indiferentismul religios şi relativismul moral al vremurilor noastre au ca sursă. mîine. comportînd situaţii criminogene. printre altele. Lumina naturală a raţiunii se pune în slujba Revelaţiei supranaturale şi aşează din nou în armonie religia şi ştiinţa. prezent în mass media pot influenţa comportamentul uman şi. contribuind la degradarea vieţii de familie. Dacă ieri întrebarea care conta era: cît de mare e racheta ta?. Societatea globală presupune. care dă senzaţia unui “sat global” în care orice eveniment mărunt se află imediat. erotismul exacerbat. anumite atacuri împotriva Bisericii. Rezumîndu-le. insă. care spune că statele ce ne vor conduce mîine vor fi cele în care puterea cipurilor de silicon se va dubla la fiecare 24 de luni.

pp. .New York: Strauss & Giroux Inc. 2. 6. 2003. Нравственные процессы в эпоху глобализации // Impactul REI asupra economiilor naţionale. Simpozion ştiinţific internaţional. N. V. .Chişinău: IRIM. – Chişinău. Н. canoanele şi regulamentele bisericeşti. Biserica are.Vol. Образование – фактор экономического развития и стратегических инвестиций // Analele ATIC (Academia de Transport. Перспективы освоения мира в XXI веке // Impactul REI asupra economiilor naţionale // Impactul REI asupra economiilor naţionale. în această ordine de idei. A. Informatică şi Comunicaţii). . . II (V). istoria şi realităţile de azi ale Bisericii. apariţia vădit tendenţioasă a unor articole. Кантарян. 2004. Н.56-58 221 . în strategia Bisericii în lucrarea de propovăduire a mesajului creştin. Maxim. . N. 1999. Gribincea. . Cantarean. accentuarea unor ştiri cu caracter de fapt divers. 3. 4. N. Cantarean. The lexus and the Olive tree. Экономическое развитие постиндустриального мира // Analele ATIC (Academia de Transport. . Josan. Th.pp.Chişinău: ULIM.menţionăm. se integrează. Cantarean..pp. . ARISDIP.Chişinău: Evrica. A. N. Gribincea. 2004. . insuficienţa informaţiei şi documentării exacte cu privire la credinţă. reprezentanţii Bisericii au fost şi sînt prezenţi în mass-media. destul de reuşit.Chişinău: Evrica. abordînd aspecte religioase. – Chişinău. II (V). Кантарян. 96-101. 5. L. A.Chişinău: ULIM. în general. Gribincea. . în presă apar rubrici sau ştiri. Mass media. Friedman. prezentate pe baza unor speculaţii ieftine. Simpozion ştiinţific internaţional. 27-28 februarie 2004. 89-96. 2003. 60-61. însoţite de fotografii total nepotrivite conţinutului publicaţiei. 27-28 februarie 2004. atunci cînd îşi înţelege corect misiunea. . o deschidere faţă de mijloacele de comunicare de masă: în toate ţările civilizate există emisiuni creştine de radio şi televiziune. pp.Vol. o atitudine pozitivă. Estimarea funcţiilor managementului educaţional // Anuar ştiinţific IRIM. 2004. V. Maxim. Literatura: 1.pp. 76-79. Informatică şi Comunicaţii). Totuşi.

222 . Vladu. 19 martie 2004. Chişinău: ATOM. nr. 10. . 243-249. p.md. N. Cantarean. 2004. 9. 258-260. pp. 19 martie 2004. 64-67 8. Modelarea procesului de instruire // Globalizarea vieţii sociale. – Chişinău: 2004. Cantarean. 1.pp. Conferinţa internaţională.7. N. .pp. – Chişinău: 2004. Е. Biserica şi mass media // Candela Moldovei. teologie. . anul VII (1998). Valorificarea valenţelor resurselor umane // Conferinţa internaţională. Роль образования в современном мире // Analele filialei din Moldova a Institutului Modern de Umanistică. 4. www.Chişinău. 11. Chişinău: ATOM. Богнибова. aprilie. N.

care s-a instaurat în toate sectoarele vitale ale statului moldovenesc. de nesiguranţă. Identitatea naţională: de la incertitudine la redefinire (cazul Republicii Moldova) Nu mai este pus la îndoială faptul. rezultatele obţinute în urma unor sondaje din ultimii ani denotă faptul. acceptând traseul propice al democraţiei. de teamă a lipsei de protecţie. că o parte considerabilă a populaţiei Republicii Moldova mai continuă a fi afectată de nostalgia trecutului. că Republica Moldova. politic.Mihail GUZUN Tranziţia şi criza de valori. dar devenită deja. ordinea lucrurilor fiind intimidată. clară sau aparentă. pentru că în asemenea momente de cotitură starea de spirit creată este una previzibilă. legitimitatea şi perspectiva istorică a căruia sunt puse şi ele la îndoială de reprezentanţii anumitor curente politice. în viziunea unora. o stare permanentă. ca de altfel toate societăţile care s-au rupt de totalitarism. Trebuie totuşi să remarcăm. reglemen- 223 . lucru mai mult decât evident. Atestăm o dezorientare. Schimbările care au generat mutaţii substanţiale în sectoarele economic. norme. iar de multe ori îl şi apără prin legi. De ce? Iată una din explicaţiile posibile: Dacă în perioadele de stabilitate sistemul social îl ocroteşte pe individ. cultural şi spiritual. trece printr-o criză. că o atare situaţie n-ar trebui să ne surprindă. Demontarea unui anumit sistem de valori şi edificarea deloc uşoară a altuia au condus la apariţia în rândurile populaţiei a sentimentului de incertitudine. Chiar dacă o eventuală revenire la sistemul politic de altă dată este imposibilă. adică parcurge o perioadă de timp dificilă de traversat. au demolat dinamicile şi echilibrele existente.

iată că.tări. care în curând se va consuma. Pierzând punctele de sprijin de odinioară. este necesară introducerea unor clarităţi în semnificaţia fenomenului tranziţie şi identificarea căilor pe care are a le parcurge societatea. Iată de ce pentru a ieşi din ambiguităţi şi confuzii. cât şi pentru justificarea ineficacităţii acestora. considerându-se că orizonturile unei alte vieţi. stabile. precizarea repercusiunilor pe care le generează perioada de trecere de la o stare socio-politică la alta. care. astfel că omul se află în căutarea unor repere moderne. după aproape două decenii de speranţe şi decepţii tranziţia a devenit o stare de fapt. deşi realitatea concret-istorică mai are imprudenţa să ofere şi alte variante de soluţii. omul simte o imperioasă nevoie de altele noi. În orice caz. pe problematica naţionalismului. societăţile în tranziţie sunt societăţi „deschise”. cărora în mod principial le este străin caracterul închis. ele sunt condamnate întru a fi dominate de un sistem de valori pe potrivă. la care se aspira. Dacă în debutul anilor ‘90 în Republica Moldova despre tranziţie se vorbea ca despre o perioadă de timp. care pentru unii analişti politici nici nu poate fi abordată în cazul în care facem referire la Republica 224 . Privite din această perspectivă. în intervalele de tranziţie situaţia se schimbă radical. nimerită în aria tranziţiei. pe mutaţiile axiologice ce se produc în acest sector. în aspect teoretic ar trebui să fie anume aşa. Sub presiunea imperativelor istorice contemporane hotarele normelor de existenţă şi de acţiune de odinioară au dispărut. se pare că tranziţia a obţinut statut de condiţie normală. ceea ce face ca traiul omului să devină previzibil. sunt statice. într-o anumită măsură. Până a ne referi însă la variantele de examinare a problematicii identităţii naţionale. sunt vizibile. Efortul respectiv şi l-a asumat şi autorul acestor rânduri. paradoxal. Mai mult ca atât. considerându-le de o importanţă deosebită pentru destinele societăţii moldave. un element inerent al cotidianului. Ea s-a transformat întrun argument plauzibil atât pentru explicarea oportunităţii întreprinderii unor acţiuni sau declanşării unor procese revoluţionare. să poată fi pronosticat. care se axează în judecăţile sale pe fenomenul identitar.

crizele identitare pot fi imaginate ca nişte perturbaţii ale relaţiilor relativ stabilite între nişte elemente structurând. Putem însă vorbi de o prezenţă a crizei şi în domeniul fenomenului identitar? Cu certitudine.. se manifestă nu doar printr-o simplă răsturnare de valori. este o răsturnare a valorilor. o concepţie comună despre lume – marxism-leninismul. care au o Patrie comună – Uniunea RSS. după cum a fost calificat la timpul respectiv şi anume – „formarea unei comunităţi istorice principial noi de oameni – poporul sovietic” [4]. Cel mai cunoscut tip de criză este cel de natură economică.. care au avut o circulaţie. o criză? Definiţia o putem desprinde din dicţionarele enciclopedice la îndemână.. o ruptură a echilibrului dintre diverse componente ale unui întreg sau ale unui segment al unui întreg.. ca şi referinţele la tranziţie.. .. din componenţa căreia a făcut parte şi Republica Moldova. Chiar dacă se menţiona. de fapt. apreciat drept „o comunitate socială şi internaţională nouă din punct de vedere istoric. „Aidoma crizelor economice. În cadrul poporului sovietic. . am pornit de la constatarea unui fenomen istoric. Dumitriu. că formarea noii comunităţi istorice nu trebuia concepută drept o „contopire a naţiunilor”. identificarea.Moldova [1].. faptul că mulţi se puteau considera „numai estonieni sau letoni. Aşa dar. În mod firesc apare întrebarea: ce valori din zona fenomenului naţional au fost înlăturate şi dacă au fost sau nu propuse în locul lor altele? La sfârşitul anilor ‘80 în fosta Uniune Sovietică. sintagma criză economică devenind tot atât de frecventă în discursul politicienilor. criza este. în primul rând. fără a fi înlocuite cu altele [3]. să ne clarificăm. dar prin faptul – şi aici este gravitatea – că se înlătură valori. Dar o criză. adică faptul de a-i categorisi pe alţii şi pe sine însuşi” [2].. după A. criticate şi respinse. care în faza critică sunt contestate.. de exemplu.notează Claude Dubar.un fel de aliaj social socialist al tuturor oamenilor muncii. că da. ce înseamnă. . un scop comun – comunismul” [5]. cazahi sau armeni” [6] provoca îngrijorare şi de această situaţie trebuia „să se ţină cont în educaţia internaţionalistă şi patriotică” [7]. a acestei comunităţi 225 . interpretate..

Chiar dacă a fost o realitate mai mult afişată decât una trăită prin esenţe. De la înălţimea de astăzi a înţelegerii lucrurilor putem constata. pe motiv că interesele sovietice şi interesele naţionale constituiau două lucruri diferite. problema identităţii naţionale. promotoare şi ea a unor proiecte globale. extinse atât în timp cât şi în spaţiu. Una din primele lucrări publicate. 226 . deşi nu putem să trecem cu vederea şi faptul. în care sunt luate în dezbatere aspecte ale identităţii naţionale ale poporului băştinaş. întrucât erau subordonate realizării unor proiecte istorico-universale globale. Primele încercări publice de abordare a fenomenului naţional de pe poziţii ştiinţifice sunt întreprinse la confluenţa anilor ‘80–‘90 ai secolului trecut. Propaganda oficială din acele timpuri promova ideea. nu era acceptat în contextul problematicii naţionale. publicat în aprilie 1988 în revista „Nistru”. de altfel. implicit şi a intereselor naţionale. iar în multe privinţe şi diametral opuse. dar care nici într-un caz nu trebuiesc reliefate. că pentru mulţi cetăţeni de diferite naţionalităţi Uniunea RSS era recunoscută drept casa lor comună. dar nici pe departe naţional. în fostul imperiu sovietic nici nu putea să apară. întrucât ar putea să lase în umbră trăsăturile de clasă. că au constituit nişte construcţii teoretice artificiale. lipsite de substanţă obiectivă. Tot în aceşti ani se fac primele tentative de a scoate pe agenda publică problema identităţii naţionale. Însuşi cuvântul problemă. este eseul „Veşmântul fiinţei noastre”. Practic. că în URSS problema naţională a fost rezolvată. se accepta prezenţa „unor comunităţi clasiale şi naţionale mai mici în calitate de elemente ale sale structurale” [8]. că aceste formulări au fost lipsite de adevăr. În studiile timpului se face aluzie la existenţa unor „particularităţi naţionale”. general-sovietice [9]. Interesele Uniunii RSS aveau un caracter mai mult global.unice şi totodată complexe şi multiplanice în aspect structural. el fiind substituit cu alt termen. care erau concepute la timpul lor drept o alternativă lumii occidentale. autor Valentin Mândâcanu. – chestiune/ întrebare naţională (национальный вопрос în limba rusă). până la perestroika concepută de Gorbaciov.

Discuţiile vizavi de fenomenul naţional au loc între două extreme: între o realitate politică. transmis din generaţie în generaţie. ce trebuia să servească drept punct de sprijin în abordarea multiplelor aspecte de gen naţional. pe de o parte. 227 . riscantă şi incitantă” [10]. care denotă însemne evidente ale unei confruntări ideologice. utilizarea unui instrumentar ştiinţific adecvat. astfel că investigarea fenomenului naţional cere din partea celor preocupaţi de evoluţia politicii naţionale şi de consecinţele ei în Republica Moldova mult discernământ. şi o zonă a preocupărilor ştiinţifice. este un fenomen complex. care. este perfect valabilă şi potrivită în contextul nostru. De aici. un construct al elitei politice sau un produs colectiv. în afara celei titulare? Poate fi afirmată o identitate naţională atâta timp cât ea nu este recunoscută de majoritatea populaţiei unei ţări? Sunt întrebări sensibile. aflat sub imperativul noilor realităţi politicoeconomice şi sociale? Totodată este firesc să ne întrebăm: există o identitate naţională moldoveană diferită de o identitate naţională română? Este identitatea naţională un construct al elitei intelectuale. Iată de ce o preocupare majoră în perioada imediat post-totalitară a fost (sau trebuia să fie) stabilirea fundamentului conceptual-operaţional. o atitudine corectă şi. care poate fi doar unul singur posibil. sau este un fenomen în evoluţie. După expresia unui specialist consacrat în domeniu.Problema identităţii naţionale este una dificilă. alcătuit din autoidentificările fiecărui individ în parte? Când vorbim de identitatea naţională ne referim şi la celelalte etnii. dar care ne-au îndepărtat totodată de identificarea adevărului ştiinţific. pe de altă parte. şi multiplele conflicte care au provocat tensiuni şi au bulversat societatea moldovenească. De fapt. iar pentru cercetătorii din Republica Moldova este un teren cu multe obstacole şi riscuri. nu în ultimul rând. Care sunt atributele identităţii? Este identitatea naţională un dat moştenit. această căutare s-a transformat într-o adevărată confruntare terminologică. întrucât tema în cauză „a devenit plină de capcane. deşi nu vizează situaţia din Republica Moldova. „cine se încumetă azi să abordeze fenomenul naţional nimereşte în plin război doctrinar şi mediatic”.

nu există o imagine clară asupra termenilor utilizaţi cu referire la comunităţile etnice. Moldova „Cu privire la funcţiile de bază. de 228 . comunităţi naţionale. treptat se acordă prioritate noţiunii de minoritate etnică. Moldova” din 25 aprilie 1991 vom întâlni sintagmele populaţie nebăştinaşă. minorităţi etnice [11]. care. Guvern). grupuri naţionale. găgăuzii.S. judecând după actele normative şi documentele elaborate. iar deja în Hotărârea Guvernului Republicii Moldova „Cu privire la aprobarea Regulamentului şi structurii Departamentului Relaţiilor Naţionale” din 27 iulie 1994 sunt folosite noţiunile formaţiuni etnoculturale. Deşi.S. În calitate de grupuri etnice au fost numiţi ruşii. Trebuie însă să menţionăm că nici până astăzi în subdiviziunile puterii publice. Bunăoară. publicat în paginile ziarului „Moldova Suverană” din 2 iunie 1993. Şi dacă la confluenţa anilor ‘80–‘90. Cine sînt etniile. în Hotărârea Guvernului R. în diferite perioade istorice. e cazul să amintim. bulgarii. cât şi al discuţiilor doctrinare au fost puse în circuit termeni diferiţi care. presupuneau aceleaşi grupuri de persoane. se afirma că în republică nu există minorităţi naţionale. ci grupuri etnice. noţiunile minoritate etnică şi minoritate naţională nu sunt folosite ca sinonime absolute. în virtutea diferitelor circumstanţe.S. semnat de 52 de savanţi de la Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova. că nici în mediul cercetătorilor. În avizul la proiectul Constituţiei. Se consideră. de fapt.S. preocupaţi de problematica naţională.Pentru exemplificare ne vom referi în continuare la un aspect important în această privinţă şi anume la problematica minorităţilor etnice. altele decât cea majoritară? Grup etnic? Minoritate etnică sau minoritate naţională? Atât la nivelul structurilor puterii statului (Parlament. structura şi Regulamentul Departamentului de Stat pentru probleme naţionale al R. caracterizându-le ca „parte componentă a unei etnii ce se desprinde din masivul de bază al construirii istorice a acesteia şi emigrează pe teritoriul istorico-etnic al altui popor”. ucrainenii. stabilindu-se în spaţiul românesc dintre Prut şi Nistru. în primii ani după proclamarea independenţei sintagmele grup naţional sau grup etnic erau folosite mai des. s-au desprins de arealul etnic de bază. evreii.

aprecia că o definiţie în acest sens trebuie să se întemeieze pe următoarele baze: a) termenul “minoritate” include grupurile nedominante ale unei populaţii. De fapt. care posedă şi doresc să-şi păstreze tradiţiile etnice. turcii în Germania). un ziarist care se încumetă să scrie despre minorităţile etnice / naţionale nu va găsi o definiţie generală a termenului „minorităţi”. în corespundere cu Legea cu privire la cetăţenie. 229 . acesta ar fi şi punctul de pornire în soluţionarea problemelor minorităţilor naţionale. Adoptarea „variantei zero” în cazul dat a permis să fie soluţionată fără probleme chestiunea opţiunii apartenenţei sale cetăţeneşti de către reprezentanţii minorităţilor naţionale care locuiau în ţară.unii cercetători. b) aceste minorităţi trebuie să cuprindă un număr de persoane suficient pentru a fi în stare să-şi dezvolte atare caracteristici. Încă în ianuarie 1945 Subcomisia Naţiunilor Unite însărcinată cu cercetarea problemei privind protecţia minorităţilor. Elaborarea unei astfel de definiţii este o sarcină grea şi complexă. în timp ce comunităţile naţionale sunt o consecinţă a schimbărilor graniţelor şi nu a migraţiei. (articolul 2). ce este o minoritate etnică? Bunăoară. că din punctul de vedere al protecţiei drepturilor specifice legislaţia internaţională nu face deosebire între cele două categorii. adoptată în anul 1991. cetăţeni ai Republicii Moldova sunt persoanele care la momentul proclamării suveranităţii de către Moldova locuiau permanent pe teritoriul ei. religioase şi lingvistice. Aşa dar. Distincţia între minorităţi naţionale şi minorităţi etnice se mai face de unii investigatori în dependenţă de existenţa sau nu a unui stat în care membrii respectivei etnii sunt majoritari. Astfel. că majoritatea grupurilor etnice sunt o consecinţă a emigrării dintr-o parte în alta a lumii (după cum ar fi armenii în România. Noi însă pornim de la ideea. astfel că o eventuală diferenţă ar trebui să fie lipsă şi în actele normative naţionale. c) membrii acestei minorităţi trebuie să facă dovada loialităţii lor faţă de statul căruia îi aparţin.

împărţit în trei grupuri mari. proruse şi antinaţionale. alcătuiesc „coloana a cincea”. au particularităţi etnice. solidarizat împotriva băştinaşilor. 230 .a „forţelor antimoldoveneşti”. după anul 1990. care-şi doresc revenirea la valorile naţionale ale neamului. antiromâneşti. – citim în paginile ziar „Cuvântul liber” (Lăpuşna). culturale.a „forţelor antiromâneşti”. La o examinare mai atentă în “versiunea moldovenească” noţiunea de minoritate naţională are nuanţe şi conotaţii puţin diferite de cea formulată în programul de activitate al Subcomisiei Naţiunilor Unite. prosovietice. – poporul Republicii Moldova a fost. care au uitat (dacă au ştiut) cine sunt. Pe de o parte – moldovenii. în viziunea unor autori. bunăoară. În presa de la Chişinău au văzut lumina tiparului articole consacrate „fundamentalismului moldovenesc”. pentru alţii . sunt cetăţeni ai ei. pentru unii . În mod diferit au fost interpretate şi drepturile revendicate de minoritari. de unde vin şi încotro merg. De menţionat că acestui grup li s-au ataşat şi mancurţii [12]. în linii mari. ele sunt considerate periculoase şi ieşite din comun.În Legea Republicii Moldova “Cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi la statutul juridic al organizaţiilor lor” în Articolul 1 e stipulat că “prin persoane aparţinând minorităţilor naţionale se înţeleg persoanele care domiciliază pe teritoriul Republicii Moldova. în euforia specifică oricărei mişcări de eliberare naţională. dar şi pericolului „românismului”. care. în majoritatea cazurilor. La propriu şi la figurat.. din 10 octombrie 2000. devenind forţa motrice a nomenclaturii procomuniste. „. s-au speriat de moarte (dar şi-au revenit repede) şi s-au unit. şi vor să construiască viitorul fără a ţine cont de trecut şi prezent. În optica unor publicaţii. cu exemple din activitatea desfăşurată de reprezentanţii minorităţilor etnice / naţionale.. Pe de altă parte – minorităţile naţionale. autorii cărora şi-au argumentat supoziţiile. lingvistice şi religioase prin care se deosebesc de majoritatea populaţiei – moldoveni – şi se consideră de altă origine etnică”. Ba mai mult ca atât. reprezentanţii unor etnii.

. Secolul XX este prima perioadă din istoria omenirii. Ca să ne exprimăm mai tranşant. bunăoară. doar cu dimensiuni geografice. că atunci când ne referim la Republica Moldova.. când pretutindeni.. Altfel nu ne rămâne altceva nimic decât să acceptăm scepticismul plin de ironie al lui Leon Wieseltier: „Numai cine are o identitate poate înţelege de ce vrei să scapi de ea” [13]. după 231 . . cum ar fi cea a conceptelor de etnicitate şi naţionalism.. abordând problematica identităţii naţionale. Am reprodus acest fragment pentru că este unul semnificativ pentru confruntările de idei. susţinute de mancurţi.. identităţii naţionale. pe tradiţii formate şi acumulate pe parcursul mai multor secole. şi cel mai numeros grup.. dispunem de o realitate concret-istorică anumită şi. după cum susţine Hans Kohn.Comunităţii moldoveneşti (dacă o putem numi comunitate) îi este caracteristică o dezbinare având ca temei grupurile etnice. şi trebuie să conştientizăm acest fapt. poate fi considerată Republica Moldova Patria comună a tuturor celor care locuiesc pe teritoriul ei actual sau ea este o construcţie artificială.Cel de-al treilea. Naţionalismul. în primul rând. vor torpila în permanenţă identificarea. care. dar să se axeze. Autorii investigaţiilor efectuate în domeniul identitar nu pot să opereze. pe valori de factură spirituală. adică până la 1812. până la 1928. de multe ori de un antagonism agresiv. e cel al nepăsătorilor şi indiferenţilor. constituie coloana a cincea a forţelor antimoldoveneşti şi antiromâneşti din exterior”.. viitorul căreia poate fi conceput doar într-o altă configuraţie geopolitică? Sunt întrebări care în cazul că nu-şi vor găsi tratamentul respectiv. Etniile conlocuitoare. s-a afirmat aceeaşi poziţie politică – poziţia naţionalismului. până la 1991. Este adevărat. Confruntarea semantico-terminologică s-a dus şi pe alte spaţii importante.. nu putem ignora fenomenele şi schimbările ce s-au produs şi se produc în teritoriul dintre Prut şi Nistru. ce denotă o realitate care nu poate fi exclusă din contextul proceselor în derulare din societatea moldovenească.

care într-o mai mare sau mai mică măsură formează viaţa socială sau privată. 2. în corespundere cu condiţiile istorice deosebite şi particularităţile de structură socială. că cea mai mare valoare a personalităţii poate fi doar statul naţional” [14]. În paradigma modernistă se evidenţiază trei tipuri de teorii: 1. faţă de tradiţiile autohtone. Dar această extindere a naţionalismului poate conduce la consecinţe nedorite. cel mai cunoscut fiind Johann Gottfried Herder. Adepţii „primordialismului politic” scot în evidenţă un complex de particularităţi. În viziunea lui Ernest Gellner. Dezvoltarea ideilor naţionalismului [15] au reclamat activizarea popoarelor şi au generat tendinţa spre o transformare a societăţii. Teoriile economice. tratată ca organism politic şi social deosebit [17]. care are convingerea. Miza doar pe suveranitatea naţională şi pe deosebirile culturale. Ideile naţionalismului se deosebesc de la ţară la ţară. faţă de autorităţile locale care s-au afirmat deja. proprii naţiunii. Susţinătorii teoriei „primordialismului cultural”. naţionalismul sem- 232 . 3. Teoriile politico-ideologice. nu poate favoriza consolidarea colaborării dintre popoare [16]. Prima mare paradigmă se asociază organic cu dezbaterile actuale vizavi de caracterul primordialist al naţiunilor. în particular cu referire la naţiunile antice şi moderne şi naţionalism. este o „stare a raţiunii. că în cercetarea naţionalismului se profilează clar două construcţii conceptuale: primordialismul şi modernismul. Kohn. el se poate manifesta ca o forţă distructivă.H. consideră caracteristicile culturale de importanţă primordială [18]. Care din paradigmele naţionalismului a fost preferată de clasa politică moldovenească? Mai întâi vom remarca. Teoriile comunicării sociale. În paradigma primordialistă se profilează două direcţii teoretice de bază: „primordialismul politic” şi „primordialismul cultural”. au devenit un sentiment stimulator. Ataşamentul profund faţă de glia natală. A doua mare paradigmă se focalizează pe discuţiile privind periodizarea istorică a naţiunilor şi naţionalismului. reprezentant de marcă al primului tip de abordare teoretică modernistă.

şi altul care este relativ sporadic. Aceste unităţi care pun în legătură suveranitatea şi cultura Gellner le numeşte state naţionale [21]. Vom remarca. fiecare năzuind să impună cu un anume succes o omogenitate culturală interioară” [20]. care scoate în evidenţă două tipuri de bază în naţionalismul modern şi anume – civic (modelul occidental) şi etnic (modelul estic). drept o ideologie politică. într-o anumită măsură. (3) analiza critică a clasificării dihotomice. naţionalismul este abordat din perspectiva intereselor social-economice ale individului.nifică „legătura dintre stat şi o cultură definită „în mod naţional” [19]. care au. aceasta în dependenţă de configuraţia scenei politice 233 . „diferenţiate între ele sistematic şi orgolios faţă de „cultură”. dar şi cu alte tipuri de identitate naţională [22]. (4) argumentarea tezei despre caracterul complex. dar înlănţuite neordonat. nesistematic. Gellner face diferenţă între naţionalismul care s-a propagat şi a devenit normativ. generate de întregul complex al fenomenelor politice. că în perioada care a urmat după destrămarea sistemului socialist eforturile de analiză politică şi de clasificare a tipurilor de naţionalism modern au fost orientate în principal pe următoarele direcţii: (1) conceptualizarea şi precizarea noţiunilor de naţionalism civic. interferenţe atât cu identităţile civice. Adepţii celei de-a treia viziuni teoretice tratează naţionalismul drept o formă a conştiinţei sociale. drept un sistem de valori şi idei culturale. În contextul celui de-al doilea tip de abordare teoretică modernistă. În politica naţională din istoria modernă a Republicii Moldova pot fi identificate însemne ale diferitelor paradigme ale naţionalismului. cât şi cu cele etnice. Ernest Gellner susţine că este o diferenţă enormă între o lume caracterizată de modele complexe de putere şi cultură. pluristratificat şi variabil al identităţilor naţionale contemporane. şi alta compusă din unităţi politice ordonate. puţin acceptat şi atipic. de structura birocratică de stat. (2) conceptualizarea naţionalismului din ţările democratice în tranziţie din Europa Centrală şi de Est şi din Eurasia. cultural şi etnic.

Joseph. reproduce subiectul biblic referitor la Facerea lumii (Genesa). Religious”) – autorul acestuia. Şumilov. care aparţin 234 . de exemplu. care nu poate fi pusă în opoziţie cu identităţile naţionale. *** Într-un interesant eseu – “Limba şi identitatea naţională” (în original . adică a identităţii naţionale. Dar chiar şi în epoca globalizării identităţile transnaţionale vor fi construite în baza identităţilor naţionale. John Joseph. oamenii trebuie neapărat să se împrăştie. care ar fi capabile să vegheze acest proces. Posibil. Schimbările ce se produc în perioada de tranziţie în zona fenomenului naţional constituie un prilej potrivit pentru redefinirea identităţii naţionale.“Language and identity: National. La sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI s-a făcut resimţită o erodare a identităţii „statale”. Crearea identităţii urmăreşte scopul de a servi intereselor consolidării oamenilor. a apartenenţei la un popor sau altul. tot mai insistent este promovată identitatea europeană. Ethnic. – au obţinut în condiţiile actuale ale tranziţiei o nouă semnificaţie. Un lucru însă este evident: problemele legate de fenomenul naţional – asumarea benevolă de către individ a unei anumite naţionalităţi. reflectând asupra începuturilor naţionalismului. Problema identităţii naţionale poate fi examinată doar în contextul modernităţii. ce factori acordă o influenţă decisivă asupra formării unei astfel de identităţi etc. Se presupune. al construirii naţiunii şi statului. o posibilitate de creare a unor mecanisme şi instituţii. că asistăm la o diminuare a sentimentului de identitate naţională şi la transformarea acesteia într-o nouă calitate – corporativă. cât de trainică este identitatea naţională. În Europa.şi de formaţiunile social-politice aflate la guvernare. regională sau. În epocile când au dominat autoritar statele naţionale identificarea se baza pe apartenenţa la un stat sau altul. după cum remarcă J. că în lipsa unui nume comun. după cum susţine M. într-una globală (cosmopolitică) [23].

p. Cf. în special de memoria istorică. Ibidem. 2003. Anton Dumitriu. – Bucureşti: Editura Tehnică. ale educaţiei internaţionaliste şi patriotice: Manual / Trad.rusă.p.p. fapte. Oleg Serebrian. – Iaşi: Polirom. 1991. 2003. identitate. identităţii lor naţionale. Împotriva identităţii.p... E. Ibidem. . Naţiune. În raportul prezentat la Colocviul internaţional „Criza de identitate în societăţile posttotalitare”. 4. Azbuca natsionalisma // Problemî Vostocinoy Evropî. 13.. Ernest Gellner dă următoarea definiţie naţionalismului. 6. N 4/34. 14. 165. 160. 9. . – Chişinău: Cartea Moldovenească. 9. basarabenii nici nu au identitate naţională – ei au doar identitate regională. 2. 89. 1997.p.. 1997. N 41-42. Probleme actuale ale dezvoltării relaţiilor naţionale. avea să-i asigure pe cei prezenţi.p. din l. 10.p. -p. 12.: Departamentul Relaţii Interetnice al Republicii Moldova: Documente. Este un gând perfect valabil şi pentru cei care se află acum în proces de identificare a. . 68. comentarii.. 159. 11. desfăşurat între 29–30 octombrie 1998 la Chişinău. 15. . „că. nu este absolută: „Naţionalismul este mai în- 235 . 1994.p. Note şi referinţe: 1. actualul lider al Partidului Social-Liberal din Moldova. de fapt. 7). J. . . . Leon Wieseltier. 1989. Termenul „mancurt” este o invenţie a cunoscutului scriitor Cinghiz Aitmatov şi semnifică individul lipsit de memorie. Claude Dubar. . 159. 3. . 8. Ibidem. care.p. Grigore Georgiu. Tadevosean. 161. – Chişinău: Cartea Moldovei. [24]. Cf.” (Cf. – Chişinău: Ştiinţa.V.: Ibidem. 74. Ibidem.unui popor şi care sunt dependenţi unii de alţii şi de locurile de baştină.p. 15. E. Geopolitica unei identităţi în derivă // SudEst. 1998. – Bucureşti: Diogene. Retrospective. evident. 41-49. .pp.A. 249.G.. Hans Kohn.: Oleg Serebrian. 7. date. Golotvin. . cultură. . Criza identităţilor: Interpretarea unei mutaţii. 5.p. Bagramov.

Pocemu ia ne „evropeist”// Logos. Şumilov. Natsionalism i natsionalynaia identicinosty v usloviah globalizatsii // Credo New. N 2 // http://credonew. Mişcarea naţionalistă este aceea însufleţită de un sentiment de acest tip” (Ernest Gellner. . .tâi un principiu politic.2004. 23. V. 184-188. 236 . Cf.credonew. 2005. Nr.p.ru/credonew/02_06/11. ex-preşedintele Republicii Cehe. Vaсlav Klaus. 24. N 2. 16.: John Joseph. htm. 4 (49).N. consideră că mult mai exact ar fi să folosim în locul noţiunii „stat naţional” un alt termen şi anume – „stat construit pe baza unei anumite naţiuni” (Vezi: Vaсlav Klaus. 2004. Iazîk i natsionalynaia identicinosty // Logos.02.pp. 2006. 19. Hans Kohn. Mitul naţiunii şi mitul claselor // Polis. 22.М.169. N 3 // http://www. 17. Cf. Vezi M. Ernest Gellner. .p.p. – Chişinău: Epigraf. 1994. 23. Naţionalismul.Iu. 7. .p.ru/ credonew/03_05/10. Naţionalism şi Modernism. Op.p. Sentimentul naţional este satisfacţia datorată aplicării sale. 2005. Bunakov. N 2 (42). Smith. 9). 21. М. cap. Naţiuni şi naţionalism. 20.htm. Globalizatsia: politiceskoe izmerenie // Сredo New. 18. 1997.: Ibidem. Luchin. într-un controversat eseu publicat iniţial în suplimentul “Orientace” la ziarul “Lidové noviny” (Praga) pe data de 14. sau ca mişcare. 17. Ibidem. . poate fi cel mai bine definit în termenii acestui principiu. – Bucureşti: Antet. . 2002. 153-161. cit.: Anthony D. Cf. 87). care statuează că unitatea politică şi cea naţională ar trebui să fie congruente. ca sentiment.

înseamnă a dori să-i cunoaştem mai bine pe semenii noştri. Lumea de azi este supusă unor schimbări rapide. interacţiune. Dacă astăzi comunicarea interculturală la nivel global este un fapt inevitabil. pentru a face comunicarea să fie mai eficace. Samovar şi Porter definesc comunicarea interculturală drept „comunicarea între oamenii de culturi diferite. plecând de la sensul plenar al prefixului inter-. Contactele din ce în ce mai numeroase cu oamenii din alte ţări ne fac să reflectăm în primul rând asupra noastră. interacţiunea dintre oameni căpătând noi dimensiuni.şi extraculturale. asupra eficienţei modului nostru de a comunica. Pentru a înţelege mai bine ceea ce reprezintă interculturalitatea. Toate aceste contacte cu ceilalţi. cultural şi istoric) în relaţiile intra. aceasta apărând atunci când un mesaj este produs de un membru al unei culturi 237 . ne îndrumă spre un mod de comunicare mai deschis. deschidere. O definiţie atotcuprinzătoare asupra interculturalităţii ne oferă Micheline Ray: „Cine spune intercultural. A promova comunicarea interculturală în ziua de astăzi. schimb. solidaritate obiectivă” [1]. spre o comunicare interculturală. atunci la nivel naţional ea a fost şi este o realitate imanentă procesului de dezvoltare socială. spune în mod necesar. legătura multilaterală între cultură şi comunicare.Ludmila LAZĂR Comunicarea interculturală în Republica Moldova: aspecte contextuale Contactul şi comunicarea cu alte culturi sunt caracteristici dominante ale vieţii moderne. să-i înţelegem şi să-i acceptăm. trebuie să luăm în considerare rolul important al contextului (social. politice sau culturale. având scopuri fie economice. complexitatea şi tensiunile implicate în relaţiile interculturale. reciprocitate.

pentru a fi transmis unui membru al unei alte culturi spre a fi înţeles” [2]. Comunicarea interculturală înseamnă interacţiunea directă între oameni de diferite culturi. Limba determină cultura noastră. de a forma categorii şi de a suprasimplifica experienţa în legatură cu lumea“ [3]. Ostilitatea dintre grupuri se datorează prejudecăţilor individuale 238 . ipoteză ce aparţine lui Sapir şi Whorf. cât şi o punte de legătură dintre culturi. Gordon W. În procesul comunicării. care poate fi atât o barieră. atitudinile şi credinţele. Ea implică mult mai mult decât înţelegerea normelor unui grup şi presupune acceptarea şi tolerarea diferenţelor. prejudecăţile reprezintă o apreciere cu caracter negativ şi se numără printre cauzele conflictelor intergrupale. elemente culturale. prin limbă se transmit. Spre deosebire de stereotipuri. unde el se manifestă foarte clar prin contactul dintre persoane. ele nu exclud judecăţi pozitive despre grupul stereotipizat. La baza comunicării interculturale stă limba. este evident că orice comunicare prin limbă se constituie într-o comunicare interculturală. care pretind că limba nu doar transmite. fiind în anumite situaţii şi un factor de blocare a comunicării. Stereotipurile etnice reprezintă judecăţi stabile despre reprezentanţii unor grupuri etnice din punctul de vedere al altora. Practica socială demonstrează că stereotipurile şi prejudecăţile influenţează relaţiile dintre grupurile etnice. Comunicarea este dimensiunea fundamentală a interculturalului. Allport situa originea prejudecăţilor în „tendinţa de a face generalizări. Fiecare limbă reflecta ideile. în primul rând. grupuri. ci şi modelează felul de a gândi. altele sunt rezultatul propriei experienţe de comunicare sau se formează sub influenţa mass media. pentru că limba însăşi este un fenomen cultural. Deci. instituţii aparţinând diferitelor culturi. iar discriminarea in folosirea limbilor este o discriminare în comunicarea dintre culturi. Creând o imagine generalizată a reprezentanţilor unui grup din cadrul situaţiilor de comunicare interculturală. mentalităţile. Se constată că o bună parte din stereotipuri se trasmit din generaţie în generaţie. viziunea asupra lumii proprie comunităţii care o întrebuinţează.

Nu numai din cauza volumului de informaţie. ceilalţi”. Relaţiile interculturale în Republica Moldova au un specific al său. Varietăţile interculturalului pot fi distinse. însă ele nu sunt complet disociabile. nu facilitează. reala comunicare dintre 239 . Substituind situaţia materială de comunicare cu text şi imagine. prin evidenţierea inegalităţilor de statut.potenţate de ignoranţa indivizilor în ceea ce priveşte adevăratele caracteristici ale grupurilor etnice cu care intră în contact. Comunicarea interculturală presupune „ca cel ce se angajează în cunoaşterea străinului. comunicarea reală de pseudocomunicare si. să-l perceapă ca seamăn şi ca diferit” [4].şmecheri etc. comunicarea interculturală. media însă. Aceste prejudecăţi generează ostilitatea prin vicierea contactelor şi comunicării intergrupuri. dar şi din considerente de precauţie privind exactitatea şi veracitatea interpretării într-un domeniu unde faptele însele au doar o valoare relativă. De remarcat. cum s-ar părea. în ultima instanţă. prin hiperbolizarea şi opunerea diferenţelor. determinat de experienţa “naţionalismului sovietic”. O cultură e înainte de toate un ansamblu de semnificaţii şi de simboluri care pot fi literalmente distruse printr-o viziune eronată. lipsite de fond. este important de a distinge adevărata comunicare de cea falsă. dar şi invidioşi. legat de apropierile artificiale. prin susţinerea clivajelor şi suspiciunilor. Identitatea se oferă în termenii de ”noi” şi „ei. blânzi. dar şi obraznici. multiplicând-o. Ea devine şi mai dificilă. Există o tendinţă de înţelegere a identităţii celorlalţi în termeni de naţionalitate la nivel de stereotipuri comune (aşa cum românii sunt percepuţi ca ospitalieri. ruşii ca fiind deschişi. ucrainenii . potrivit unor păreri. astfel. de a distinge interculturalul. Pe lîngă aceasta. care nu a catalizat decât dezvoltarea xenofobiei. Un rol deosebit în comunicarea interculturală îi revine massmedia. că comunicarea interculturală poate avea şi o dimensiune critică (ne referim şi la realităţile Republicii Moldova). de interculturalul declarat.). care reprezintă întâlnirea sau interacţiunea culturilor percepute în calitatea lor intrinsecă.

Există cazuri când funcţionarii de stat nu cunosc limba română. Şi acest indice se menţine la acelaşi nivel. Sondajele indică o atmosferă favorabilă comunicării interculturale. Manualele de Istorie integrată. sondaj realizat periodic (din 2001) de către Institutul de Politici Publice. menite să se ocupe de problemele interetnice . în Republica Moldova sunt asigurate condiţiile necesare pentru o comunicare interculturală favorabilă. Începutul anilor ‘90 se caracterizează prin coincidenţa temporală a recăpătării propriei identităţi de către naţiunea majoritară. au 240 . Statutul limbii române trezeşte discuţii şi neînţelegeri. în anumite privinţe. transformat ulterior în Biroul Relaţii Interetnice. practic. dacă ţinem cont de faptul că cota ziarelor editate în limba română este doar de 40 de procente. începând cu anul 2002 până în prezent [5]. durează până în prezent.Departamentul Relaţii Naţionale şi Funcţionarea Limbilor. Comisia parlamentului pentru drepturile omului. Această transformare a produs o ruptură dintre populaţia majoritară moldovenească şi minorităţile naţionale rusofone. denotă vulnerabilităţi. Serviciul specializat din cadrul Ministerului Educaţiei şi Tineretului. spaţiul informaţional este dominat de presa rusofonă. la asocieri. Conform Barometrului de opinie publică. În republică se asigură condiţiile necesare pentru dezvoltarea limbii ruse ca limbă de comunicare. de pierdere a statutului privilegiat de către populaţia de origine rusă şi transformare a ei în minoritate naţională.culturi fiind substituită de procesul de rusificare masivă. Institutul de Cercetări Interetnice din cadrul Academiei de Ştiinţe. Din punct de vedere legislativ toate etniile conlocuitoare au dreptul la instruire în limba maternă. responsabil de problemele relaţiilor interetnice. La nivel formal. Au fost create organisme specializate. În fiecare primărie este desemnat un specialist. doar 4% din totalul celor intervievaţi se dovedesc a fi îngrijoraţi de caracterul relaţiilor interetnice. Totuşi apare un paradox: dialogul dintre culturi în Moldova. care le-au înlocuit pe cele de Istorie a Românilor. generând o tensionare a comunicării interetnice din ţară care. generând populaţiei majoritare sentimentul neîmplinirii naţionale.

Adoptarea la 19 decembrie 2003 de către Parlamentul Republicii Moldova a unei Legi privind Concepţia politicii naţionale de stat a constituit însă o expresie a unei crize identitare în rândul autorităţilor. excepţie făcând doar cursurile de limbi şi literaturi materne. de lungă durată. Universităţile.integrarea culturală şi lingvistică a minorităţilor. Sistemul de învăţământ nu rezolvă o problemă fundamentală pentru “un stat polietnic” . Comentatorii au indicat asupra orientării vădite a moldovenismului primitiv împotriva culturii şi spiritualităţii românesti [6]. instituţii cu predare în limba rusă. asociată 241 . indiferent de apartenenţă etnică. experienţa unor relaţii de discriminare a populaţiei autohtone de către puterea sovietică. Aceste universităţi reiterează învăţământul sovietic. lansată în perioada interbelică în RASS Moldovenească cu scopuri geostrategice. Concepţia a reluat ideea “moldovenismului”. Prin Concepţia politicii naţionale. care au recurs la elaborarea unui act legislativ marcat de contradicţii cu caracter istoric. care era aservit limbii şi valorilor culturale ruse. Aceştia ar fi: • Lipsa unui proiect unic de dezvoltare durabilă a ţării ca punct de atracţie pentru întreaga populaţie. cauzat de blocarea reformelor. cu un nivel de creştere economică foarte scăzut. declarate cu predare în limba minorităţilor naţionale (Universitatea Slavonă.lansat noi probleme de ordinul comunicării interculturale. de istorie şi cultură naţională. guvernarea a făcut o tentativă de realizare a concordiei interetnice. Republica Moldova find una din cele mai slab dezvoltate ţări ale Europei. Universitatea din Comrat) sunt. cultural şi juridic. • Dezbinarea teritorială a ţării: conflictul trasnistrean s-a transformat în unul latent. • Situaţia social–economică precară a ţării. atribuindu-i-se şi unele conotaţii de ordin intercultural. Comunicarea interculturalî în Republica Moldova este influenţată de un şir de factori contextuali care creează dificultăţi în calea construirii unei societăţi civile stabile. de fapt. • Moştenirea istorică.

Este evident. este un proces dinamic. Pierre Dasen.cu populaţia de origine rusă. şi deosebit de complex. politic şi legislativ al ţării. Procesul este unul amplu. creează stereotipuri în comunicare. procesul comunicării. Referinţe: 1. ea necesită metode de apropiere la fel de dinamice. Micheline Rey. 242 . Christiane Perregaux. nu unul static. strategii. Comunicarea interculturală. Educaţie interculturală: experienţe. Soluţionarea acestor probleme constă în ameliorarea situaţiilor dificile de ordin socio-economic. p. direct proporţional cu multitudinea lor. că din punctul de vedere al comunicării. • Vulnerabilitatea fundamentului ştiinţific al Concepţiei politicii naţionale • Incoerenţă politicii lingvistice. – Iaşi: Polirom. aspectele culturale diverse complică. politici. • Deficitul de educaţie pentru comunicarea interculturală în sistemul de învăţământ etc. • Acordarea minorităţii ruse unui statut ce depăşeşte cu mult practica europeană. în general. Aceste realităţi ale comunicării interculturale creează un context real al problemelor cu care se confruntă populaţia Republicii Moldova la etapa actuală. dacă nu există o strategie în această direcţie. promovată de actuala guvernare. • Dilema identitară care sfăşie populaţia majoritară: antagonismele dintre “romani” si “moldoveni” sunt întreţinute artificial de către politicieni. 166. • Politica “moldovenismului primitiv“. Iar diferenţele culturale trebuie să se înscrie într-un proces de transformare a barierelor de comunicare în punţi de legătură. promovate de guvernările precedente. 1999. care nu pot fi depăşite atât de uşor.

E.e-democracy. Cf. La communication interculturelle. W.: http://www. 4. p. 1988. M. R. J. 6. Allport. 142. 243 . – Belmont: Wadsworth Company. 25. – Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică. 3. Larry A.md/comments/ legislative/20031008. 5.07.md/files/Barometru/2007/ BOP_05. 227. 1991. Structura şi dezvoltarea personalităţii.2. Cf.pdf. p. Ladmiral. Richard Porter. Samovar.ipp. – Paris: Armand Collin. G. 1989. p.: http://www. Intercultural Communication: A Reader. Lipianski.

fiindcă o refuză.Valentina ENACHI Spaţii culturale şi imagini feminine: analiză comparată Simbolurile au fost create de societăţile umane pe parcursul istoriei. fiind îndrăgostit de propria imagine. semne marcate în piatră. ca. C. prezintă femeia drept victima unei vânători. Peirce. inscripţii. unde ulterior va reapare o nouă fiinţă. S. Diana. care presupunea trecerea unui suflet strămoşesc în corpul feminin. Moartea. În spatele acestor realităţi se întrevedea sensul sacralităţii primitive. Cultura elenă a tratat femeia multidimensional. gravuri murale. Afrodita reprezintă idealuri ale frumuseţii. Freud îl utilizează în anumite cazuri pentru a se referi la un obiect sau un act care substituie un anumit tabu. ale înţelepciunii şi. recurge la termenul „simbol” pentru a se referi la o categorie de semne unde există o asemănare între acest semn şi obiectul său. asemănătoare pământului roditor. Chiar epoca primitivă are în arta sa multiple simboluri feminine . cât şi de opere de artă. fertile. unde tatăl-vânătorul împuşcă în mireasa-mamă. deseori. femeia sunt prezente simbolic în toate culturile. S. în straturile sale arhaice. spre exemplu. Zeităţile ei. soarta. bineînţeles. Filozofii primitivi şi-au exprimat gândurile şi sentimentele prin intermediul imaginilor săpate în piatra din stânci.corpolente. ale răzbunării. Moare şi zeul 244 . nimfa Eco. din cauza căreia moare Narcis. Atena şi. Faptul simbolic datează din cele mai vechi timpuri ale relaţiei omului cu limbajul şi este atestat de monumentele cele mai importante ale culturii. lăsate de milenii şi ilustrate atât de stele funerare. Folclorul multor popoare. În studiile culturale simbolurile au o semnificaţie variată. spre exemplu. Un interes aparte reprezintă pentru culturologie simbolistica feminină. Hera.

înghiţit de Geea (Pământul). Pulsiunile primitive. Temele feminine au fost ilustrate de Fra Angelico. spaime. femeie spiritualizată. unele figuri mistice sunt pur şi simplu încarnări ale mâniei. care este rezumată în proslăvirea castităţii şi în cinstirea 245 . intitulat „Viaţa Mariei”. Ele întruchipează viaţa marcata de nobleţe şi aspiraţie spre perfecţiune. care mişunau şuierând. cea de-a doua Evă.Mamă. eroinele capodoperelor literare. chipurile lor oglindeau atâta răutate şi erau atât de înfricoşătoare. cu buzele roşii ca sângele şi cu ochii sclipind de furie. ilustrate prin feminitatea sălbatică şi sângeroasă a vechilor mituri antice. Părul alcătuit din şerpi exprimă o dramatizare negativă a feminităţii. Femeile greceşti. aveau „ mâini uriaşe din aramă. Femeia Evului Mediu. reale şi pământeşti. născute din sângele mutilat al lui Uranos (Cerul). dezgusturi. care a ignorat-o pe Afrodita. repulsii instinctive. fiice ale unor divinităţi marine. este reprezentată simbolic de Fecioara Maria . încât oricine le arunca o singură privire se prefăcea în stană de piatră”. cu gheare ascuţite de oţel. translate toate intr-o imagine cât mai tenebroasă a feminităţii. În loc de păr. cap de femeie. trece printr-un proces de sublimare în creştinism. Ea a ilustrat în mod efectiv şi a modelat decisiv concepţia ortodoxă şi catolică despre viaţa familială. jumătate femeie. Harpiile sunt „duhuri necurate. arhetipal. capul le era acoperit cu şerpi veninoşi. Cu colţi ascuţiţi ca jungherele. Fecioara Maria. Gorgonele. prin cultul Fecioarei. de pildă. nescrisă a iubiri familiale. Antigona a reprezentat legea sacră. erau exemple de fiinţe umane superioare. Ea reprezintă un simbol valoric. Idealul acesta este propagat în poezia medievală şi muzica religioasă a epocii. Ereniile. este creat de Albrecht Dűrer. iar Sfinxul este un monstru jumătate leu. avea destinul de a învinge păcatul şi moartea.Adonis. Simbolurile de la periferia culturii greceşti au prezentat femeile într-un mod variat. Ciclul de gravuri în lemn. Aceste simboluri reprezintă terori fragmentare. au „şerpi veninoşi încolăciţi in jurul capetelor. monştri înaripaţi cu corp de pasăre. ochii scăpărându-le de o mânie cumplită”. gheare ascuţite şi miros puturos”.

de tabuuri religioase. spune moralitatea medievală. Ca mamă este binecuvântată între femei. ci ca o sfântă taină. Modelele elevate ale epocii sunt Beatrice a lui Dante . Evul Mediu proclamă o dragoste care îl înalţă pe om până la sacrificiu. Ginevra de Bianci. Într-o familie creştină trebuie să domnească pacea şi înţelegerea.Ester. spune Sfântul Pavel. Cultura laică medievală tratează iubirea şi femeia în mod spiritual. are o cultură literară. cultivarea abstinenţei. amândouă apărate de un zâmbet magic şi misterios. componentele principale fiind înfrânarea pornirilor trupeşti. o iscusinţă în compunerea versurilor. Extazul medieval se contopeşte cu pământescul. determinată de o timiditate adolescentină. ”Mama se va mântui prin naştere de fii. Tristan şi Izolda. Familia aparţine trupului lui Hristos. închinat iubiri şi eternului feminin. Societatea medievală crea o suprarealitate într-o viaţă dură şi grea. Între modelele literare şi realităţile cotidiene deosebirea era enormă. pedepseşte nedreptatea. înaripat. Portretul Giocondei este conştiinţa tainei într-o taină mai mare. Maria a servit drept unicul şi sublimul model al castităţii. puternic influenţat de religie. care apără pe cei slabi. Atitudinea ideală faţă de femeie este întruchipată în codul cavalerului. ceea ce 246 . Doamna cu Hermina) care erau simboluri transferate într-o suprarealitate ideală. Madonele lui Rafael reprezintă un model suprem de frumuseţe. Paul şi Virginia creează un ideal liric şi romanţios. elevat. atitudinea faţă de femeie este complexă. Renaşterea a schimbat accentele idealului feminin. dacă va stărui în credinţă. Leonardo da Vinci a pictat femeile (Frumoasa diademă. echivalentă cu divinitatea. Laura lui Francesco Petrarca este întruchiparea veşnicei lumini. Bineînţeles.căsătoriei. care dispunea de mecanisme eficiente şi specifice pentru a localiza pornirile instinctuale ale firii umane. ea trebuie să fie ancorată în Duhul Sfânt. dar idealurile sociale presupuneau anume aceste modele. nu însă ca feciorie. Lirica cavalerească o respectă. că cavalerii au fost idealizaţi. Sensul moralităţii şi vieţii creştine este definit de Fecioara Maria. în iubire şi în sfinţenie”.un imn pur. Izabela D.

construite cu 200. Ximena. Noile valori apar neexperimentate. cele construite cu 100 de ani în urmă pentru 100. Cele de 200 de ani au fost prevăzute pentru acest termen. urmează calea datoriei. iar cele din perioada sovietică au fost proiectate pentru 40 de ani. Ţărancele sale sunt abile. mai mângâietoare ca îngerii nopţii”. 100 şi respectiv 40 de ani în urmă. La Shakespeare. deşi sufletul său este plin de pasiuni puternice. tigrul adorat. Vechile repere s-au distrus. Cultura Europei Moderne tratează imaginile feminine mai complex. Cordelia. Lopes de Vega creează personaje feminine aparţinând cotidianului. Acum însă toate se prăbuşesc. Aştrii cerului shakesperian au nume feminine: Desdemona. marea eroină a lui Pierre Corneille. istoria este o suită de accidente. 247 . Romanticii secolului XIX au pictat şi au descris femei deosebite. pomenindu-se în condiţii noi. Pe parcurs însă devine rivala victorioasă a lui Mefisto în lupta pentru sufletul lui Faust. Moderniştii au redimensionat imaginea greacă feminină: femeia baudleriană este „harpia uriaşă. ea nu se supune. care nu se lasă călcate în picioare. sumar şi schematic. Madam Bovary şi Anna Karenina sunt fiinţe spirituale într-o lume a profitului. Omul contemporaneităţii. îmbinând candoarea şi lubricitatea. făpturile feminine purifică prin caracterul lor angelic mizeria umană. nu mai poate utiliza vechile concepţii. Margareta lui Goethe. la început este obiectul pasiunii pur senzuale a lui Faust. La fel se întâmplă şi cu valorile.înseamnă frumosul unit cu binele. Margareta îl înalţă pe Faust şi îl ajută să atingă sferele cerescului. Fiind o fiinţă rebelă şi independentă. s-au diluat referinţele cu care omul s-a obişnuit. inteligente şi inventive. Carmen a fost simbolul libertăţii. cosmosul nu mai are nici o raţionalitate. iar natura evoluează catastrofic. supuse dărâmării. simbolurile feminine ale epocilor premergătoare secolului XX. Mentalităţile secolului XX pot fi comparate plastic cu clădirile unui oraş. Acestea ar fi. Dragostea. Andromaca lui Jean Racine suferă adânc şi dureros în faţa alternativei de a-şi pierde copilul sau de a trăda credinţa soţului său. Cleopatra. frumoasa tenebroasă. Ofelia. Miturile s-au demitizat. Giulieta.

Această filozofie este ilustrată de revista „Playboy” pentru care fericirea este cău- 248 . o jucărie de prestigiu. omul cu relaţiile sale dispar de pe pânze. concomitent. Arta. neînzestrată cu un înţeles şi scop precis. acest seismograf al conştiinţelor umane a devenit şi ea „nihilistă”. fără o autoritate morală prestabilită. Fenomenele sociale nu au întârziat să reacţioneze la mutaţiile morale. Nihilismul s-a materializat în conflictele interumane şi interfamiliale. a cerut o expresie artistică nouă. mecanizat. Relaţiile moderne sunt ghidate de principiul plăcerii. Chipul uman este schimonosit. el este diriguitorul vieţii spirituale. Conceptul ei arhetipal în cultura europeană este micul Eros spiritual şi unificator al sufletului omului cu sfera divină. Este propagată şi cultivată cultura minorităţilor sexuale. relaţiile . în definitiv. dorinţă şi dezgust. recenta apariţie a unui dicţionar al culturii Gay este o dovadă în acest sens. Proclamând consumul drept valoare totală. pasagere şi instabile. abordând mizerabilul şi detestabilul. femeia frumoasă devine un obiect de lux. dispare şi necesitatea în celălalt. Arta modernistă a anulat omul şi armonia. Femeile şi bărbaţii în aceste creaţii sunt izolaţi şi egoişti.fiind idealul tuturor religiilor şi concepţiilor moral-civice stă la baza relaţiilor umane. Arta îşi permite totul. Diferenţa dintre normal şi anormal se diluează. în primul rând. Lumea nouă. Ea reprezintă un spaţiu de alimentare a individualismului. Realitatea devine fragmentară. În momentul dispariţiei plăcerii. fiziologic. Erosul modernităţii a devenit tehnic. Oamenii au devenit sceptici şi nihilişti. descompus. a distrus obiectul. luptătoare pentru o „nouă societate”. Natura. Gorki sunt. distruge corsajul disciplinar. Femeile în romanele lui M. diferenţa dintre frumos şi urât. fericirea este tratată în funcţie de faptul cît de bogată este o femeie. drept o sclavă a statului. a incoerenţei şi ambiguităţii. recompus şi apoi alungat definitiv în arta non-figurativă. Pornografia a devenit o industrie prosperă şi a anulat ierarhia valorilor. Societăţile libere au creat o altă imagine a femeii. Ţările cu regimuri totalitare tratau femeia în literatură. Anume acest principiu stă la baza interesului. libertate şi reţinere.de scurtă durată. lumea.

pentru multe persoane nici viaţa nu mai are un sens. proprie ţărilor civilizate. pentru care religia. aparţine marilor spaţii comerciale închise. femei şi bărbaţi sunt transformaţi în consumatori cu orar permanent. orientate spre cele mai felurite scopuri. a creat raporturi specifice dintre bărbaţi şi femei. Oraşele mari au generat un nou tip de femeie. în primul rând. a independenţei şi ambiţiei. valori ce se refractă şi asupra relaţiilor dintre bărbaţi şi femei.tarea de noi plăceri. lipsa sensului. Toţi dau vina pe sistem. Părerile şi aprecierile omeneşti sunt înlocuite de obiectivitate. de dragul plăcerilor solitare oferite de cumpărături. Prosperitatea economică uneori linişteşte conştiinţele. Relaţiile dintre oamenii în multe cazuri nu au o orientare valorică. uneori în mod grotesc. funcţionale. regizorii de film compun o nouă rasă de femei. Cultura de acest fel favorizează prioritatea puterii. spunea că a descoperit esenţa eu-lui omenesc: sexul şi ambiţia consumului. cultura şi naţionalitatea nu mai reprezintă decât elemente secundare ale unor identităţi. contabilii. renunţare la sociabilitate. nedestinate decât unei unice activităţi: cea de consumator. unde principiul „afacerile sunt afaceri” reprezintă valoarea supremă şi obligatorie. Curbele sinuciderilor europene sunt într-o creştere amplă şi regulată. care nu vine. Succesul revistei i-a adus milioane de dolari editorului care. ca un val ce se ridică din profunzimi. Toţi cetăţenii. sportivii. relaţii de subordonare. din dureri imaginare. 249 . Cultura secolului XX este marcată de valorile culturale masculine. Lumea atomizată a obiectivităţii. Creaţiile dramatice ale secolului XX demonstrează. din melancolie. Inima oraşelor. Programatorii pe calculatoare. pentru că este asasinat. însă după un timp curbele urcă din nou. avocaţii. se aşteaptă un Godot. Magazinele cer abandonarea oricărei identităţi. specialiştii din mass-media. în interviurile sale. implicare civică. puţini se simt în stare să preia responsabilitatea. Deciziile ce trebuie luate sunt chestiuni ale competenţei tehnice. Se moare din plictis. În astfel de realităţi. profesorii universitari.

În 1980 mai mult de jumătate din toată studenţimea Statelor Unite. Femeile au devenit o forţă majoră. În 1980. Doar în patru ţări europene studentele constituiau mai puţin de 40 procente. clonarea artificială pot să scoată individul din propria lui identitate naturală. Este vorba de Grecia. care a devenit poarta de acces la profesii de rang superior. Tehnica cotidiană. a produs modificări ale eu-lui în dimensiunea culturală. Într-un număr mereu crescând. femeile constituiau între15 şi 30 procente din totalitatea studenţilor în majoritatea ţărilor dezvoltate. canalizându-le spre superficialitate. Modernitatea a egalat femeia în drepturi cu bărbaţii. le-a permis şi a favorizat accesul la învăţământul superior. În anul 1940. să-l rupă de legăturile sale afective. Pătrunderea în masă a femeilor pe piaţa muncii şi în instituţiile de învăţământ superior le-a schimbat situaţia socială şi conştiinţa. Elveţia. dar plată şi vulnerabilă după calitatea sa. Femeile au început să joace un rol important în viaţa economică. care desfigurează noţiunea de personalitate. femeile căsătorite care locuiau cu soţii lor şi lucrau constituiau mai puţin de 14 procente din totalul populaţiei feminine a SUA. femeile au pătruns în spaţiul studiilor superioare. Turcia. propus de savanţii americani. morală şi socială. Britania. Imediat după al doilea război mondial. însingurându-l. Transplantul de organe. Secolul modernităţii a adus cu el şi aspectul democratic al rezolvării problemelor femeii. mai democratică. Studiile superioare erau la fel de obişnuite pentru fete ca şi pentru băieţi. Această realitate a influenţat relaţiile dintre oameni.Ştiinţa şi tehnica au provocat şi ele o revoluţie antropologică. la muncă şi la responsabilităţi. mai accesibilă. cu excepţia Finlandei . practic. Cultura tradiţionalistă în epoca modernităţii a fost înlocuită cu o cultură de masă. Canada şi şase ţări socialiste erau femei. făcându-l produsul unei tehnicităţi. unde studentele formau deja aproximativ 43 procente din numărul tineretului studios.un far al emancipării feminine. cu toate plusurile sale. a sterilizat simţirea şi spiritul. s-a 250 . ele constituiau deja mai mult de jumătate din femeile americane. Termenul tehnoelectronică.

251 . cinematograful o face cu tehnologiile moderne descriind viaţa şi construind realitatea Cinematografia a satisfăcut un consum de masă. Imaginea filmelor de gen a sedus publicul. Dacă pentru timpurile precedente literatura şi teatrul erau cele mai reprezentative pentru a simboliza universurile feminine. fiindcă el este reflectarea vieţii umane. Este natural acest interes. l-a emoţionat şi l-a influenţat. o carieră profesională de succes. Drept rezultat. Epoca crizelor economice a modificat valorile sociale. Un film de acest gen ”Cristofer Stran” a fost filmat în 1933 de Doroty Arzner. Idealul multor femei contemporane este o afacere prosperă. o transformare dramatică a comportamentelor sociale. care devine amanta unui om bogat pentru a câştiga bani în scopul lecuirii soţului bolnav. Există o singură condiţie: motivul. una din puţinele regizoare de la Hollywood. dar a creat şi modele inedite ale personajelor feminine. Anii ‘30 ai secolului XX au introdus o tematică aparte.realizat o revoluţie profundă în sfera morală şi culturală. Dacă eroina se află pe o cărare abruptă. Dacă letopiseţele medievale descriau existenţa între Eros şi Tanatos. Întrebarea „Cum ar trebui să fie o femeie adevărată” a fost mereu prezentă în cinematografia secolului XX. aceasta nu înseamnă că avem un personaj negativ care suferă o catastrofă vitală. apare o specie de filme. azi acest lucru este o prerogativă a cinematografiei. viaţa cărora a fost distrusă de legături dubioase. viaţa conjugală şi căsătoria interesează doamnele. vizând femeile decăzute. Un exemplu de acest gen este filmul „Venus blondă” cu Marlene Dietrich – o soţie. Tematica feminină este abordată de creaţia cinematografică chiar de la începuturile sale. Ea poate fi o eroină. Cinematograful este una din expresiile emblematice ale secolului nostru. Peliculele de acest gen îi făceau pe spectatori să uite de problemele personale şi să se identifice cu femeile suferinde ale tuturor timpurilor şi popoarelor. Regizorii Hollywood-ului considerau constant că filmele de dragoste.

Ea singură scria texte. exasperându-i pe americanii respectabili. seducătoare. Un alt gen de filme „Stela Dallas”. care nu era o fată virtuoasă. sau „Midred Pirs” prezentau mame cu un enorm spirit de sacrificiu care şi-au dedicat viaţa pentru o carieră reuşită a fiicelor. Mae era veselă. Anii 1940 au lansat o nouă eroină. Şi-a creat un tip aparte de eroină. o victimă frustrată. au fost personificarea erotismului. Totuşi. care poate ajunge o mare vedetă. inspirate din lumea cabaretelor. care în filmele „Regina Cristina” . Mae West. Mitul cinematografului american rămâne Marilyn Monroe. ea făcea din păcat o glumă. În anul 1934 tema femeilor decăzute a fost interzisă de cenzură. Blondă. sigură. Un astfel de personaj a răspuns gusturilor şi viselor publicului perioadei de criză: o femeie energică. „Imaginea super sexi pe care şi-a creat-o rapid ascunde. Femeile. de exemplu. M. de-a lungul vieţii sale. aşa cum menţiona L.un lux nepermis pentru oamenii ce numără cenţii. cinică până la limită. acela al fetei sărace. care încearcă să îmbine cariera de afaceri cu viaţa de familie au fost subiectele unor filme ale regizorului D. care îi va urma în curând. actriţa care se sinucide în 1962. Personajele sale. Sexul pentru ea era o problemă deschisă. Filmul a celebrat victoria experienţei asupra inocenţei. scenarii. Filmul „Lady Lau” a impus prin Mae West un nou tip de vamp. de fapt. stăpână a oricăror situaţii. nici o amantă romantică . cu o voce dogită. M. Pentru lume ea a devenit simbolul eternului feminin. nevrotică şi tragică a Hollywood-ului”. „Ana Karenin” a introdus o notă de tragedie şi taină. Actriţa a devenit un simbol al feminităţii. ea a creat un mit. provocatoare. În aceeaşi perioadă a apărut o nouă vedetă. provenite dintr-un mediu umil. Greta Garbo. Stale (”Imitarea vieţii”). 252 . Criza economică din anii treizeci cerea un nou tip de eroină. Hallwell. şi a dus în 1936 la o campanie de boicotare a filmelor sale. fapt care nu i-a fost iertat. care este părăsită în folosul unei alte căsătorii. opusă „sex-bombei”. Monroe a fost o legendă.Un motiv des întâlnit în cinematografia anilor ‘30 este femeia amantă.

Brigitte Bardot este cea care aproape peste noapte a devenit un mit al erotismului fără complexe. care sunt folosite în interesele unor bărbaţi perverşi (filmele „Iubire periculoasă”. Regizorul Artur Gordon a produs filmul „Simplă iubire”.copil. Un alt mare portretist al femeii în cinema vine din zona asiatică şi este Kenji Mizogchi. Ea însăşi cu pletele ei. Tematica feminină în cinematografia europeană a fost marcată de celebrul regizor suedez Ingmar Bergman. Claudia Schiffer. susţinea ideea. apărând drepr reprezentante ale unor tărâmuri unde curge laptele cu mierea. care a reuşit să îmbine armonios critica socială cu poezia şi rafinamentul formei pentru a trata condiţia femeii. O morală puritană îşi găseşte expresia în subiectele şi tematica lor. că cinematograful identifică plăcerea cu punctul de vedere al bărbaţilor şi se întreba dacă spectatoarele sunt determinate să împărtăşească această plăcere în mod masochist. Filmul francez este prezentat prin simbolul Brigitte Bardot. al incomparabilei bosumflate. „Plăcerea vizuală şi cinematograful narativ” (1975). „Scene din viaţa conjugală” este filmul reprezentativ în acest sens. care a înţeles cel mai bine universul feminin. ale 253 . Anii 1980 au promovat imaginea unor femei victime. pe care l-a investigat în mai toate filmele sale. al femeii . care într-un articol. Societatea de consum a creat simbolurile sale feminine. Filmele ei sunt mediocre dar imaginea a fost un fenomen al sociologiei cinematografului. Filmul „Viaţa particulară” are ca subiect ascensiunea unei vedete de cinema şi condiţia sa dramatică. Opera sa este considerată un simbol al spiritului japonez şi al universului japonezei. Sharon Stone. mersul legănat. „Drumul către infern”).În anii ‘70 apare un gen de filme ce proslăvesc idila unei vieţi simple de la ţară. Filmele hollywoodiene au fost analizate detaliat de către Laura Mulvey. în care un băiat bogat refuză la milioane din dragostea pentru o fată simplă. ale realizărilor tuturor dorinţelor. Pamela Anderson sunt imaginile unor succese totale. iubirea zădărnicită. privirea este obiect al discuţiei şi adoraţiei.

tractoriste. care se jertfesc în interesele partidului şi statului. secretar de partid.afirmarea femeii ca subiect.a. Filmele care prezintă astfel de femei arată o personalitate energică. Tipologia femeilor în cinematografie este destul de vastă: femeia mistică şi pragmatică. femeia de afaceri – emancipată social şi cultural. a plasării pe cele mai înalte poziţii sociale. Filmul „Proşu slova” analizează cu fineţe şi umor universul unei femei sovietice. deşi diferite. himere şi visuri. Ele sunt: Femeia muză: inexistentă. năzuinţe. Ele sunt proiecţii ale abundenţei materiale şi financiare. au o temă. Filmul sovietic a promovat şi alte imagini ale genului: femeia – erou. Femeia erou este prezentată. revendicarea dreptu- 254 . seducătoare şi inaccesibilă. care a făcut revoluţia. judecătoare. şi anume . Cinematografia sovietică a creat simboluri de femei eroine. În cinematografia occidentală subcategoria acestui gen este prezentată în roluri de poliţist. Magnitogorscul.). ea lustruieşte mediul natural de trai. însă deseori frustrată şi obosită. Femeia casnică este o alternativă a femeii de succes. mai ales. pasionată. femeia fatală . care ajunge primăriţa unui oraş şi încearcă să facă faţă tuturor încercărilor la care o supun viaţa socială şi personală. femeia – partizan. Eroina de acest gen este prezentă în filmele despre bărbaţii celebri (Napoleon. Stereotipurile feminine. Farmecul filmelor se datorează actriţei Inna Ciurikova. Filmul lui Gleb Panfilov „Începutul” spre exemplu are ca subiect povestea unei campioane de tir. implicată într-o întrecere cu bărbaţii. tractorist. savante. în care tematica feminină a devenit tratată mai nuanţat. cosmonaut. în cinematografia sovietică: femeia . Cu o anumită doză de abstractizare putem face o clasificare a stereotipurilor feminine prezente în cinematografie. pe care o câştigă deseori. femeia – tractoristă. cunoscătoare şi activă. ştie să se jertfească pentru familie şi este. Anii 1970-1980 au avut premiere.partizan. agent secret. protagonista telenovelelor.cornului abundenţei. dar înţelege schimbările sociale. care le uneşte. Nelson ş.prim-secretar de partid. de multe ori. Psihanaliştii consideră că este vorba despre atribuirea sexului feminin diverselor forme de aspiraţii.seducătoare şi nemiloasă. femeia .

4. Aceasta nu înseamnă că nu există alte simboluri. 6. 1998. MA: Harvard University Press. Prin eroină. cinematograful contemporan proiectează o nouă perspectivă asupra evenimentelor şi scoate în evidenţă punctele nevralgice ale societăţii.Iaşi: Polirom. care pot fi mai lesne corelate cu problemele sociale. 2002. . . Ianoşi Ion. Dicţionar de psihanaliză Larousse. care ar fi interesante pentru cei ce ştiu să asculte. să descopere ecourile vremii. neliniştile şi durerile universului feminin. 2. Colleccted Papers.rilor ei asupra alegerii destinului. San Diego. Dicţionar de cinema.Cambrige. Miroiu Mihaela. Lexiconul feminist. Kite Mary. Femeia modernă accede la un model novator de acţiune şi eveniment. economice şi spirituale ale femeilor. 5. . . Dragomir Otilia. Peirce C. 1997. ea inventează roluri noi şi polemizează cu rolul său tradiţional. – London. Articolul a prezentat doar tendinţele esenţiale.Bucureşti: Editura enciclopedică. Masculin-feminin. 255 . 1997. Literatura: 1. 2001. iluziile.Bucureşti: Editura Trei. – Bucureşti: Univers enciclopedic. 3.S. Gender Stereotipe.1998.

interferenţa) limbilor. au loc influenţe. interacţiunea dintre limbi. întrepătrunderea (interpenetraţia. în limbile contactante se selectează tot felul de împrumuturi. Interpretarea directă a acestor termeni le-a permis unor autori să admită existenţa unei ştiinţe noi (cea a contactelor lingvistice) în rînd cu celelalte. procese comune. raporturile sau relaţiile (reciproce) între limbi. provoacă un număr de procese şi schimbări active. cum ar fi sociolingvistica. Trebuie sa recunoaştem totuşi că pînă astăzi nu există păreri comune în ceea ce priveşte clasificarea şi conceperea contactelor lingvistice. pentru a acoperi cu el toată varietatea relaţiilor dintre limbi. forme. În această teorie obiectul nostru de studiu principal îl constituie contactele. Acest lucru a determinat şi apariţia unei mari diversităţi de opinii şi a numeroase discordanţe terminologice. ca rezultat. psiholingvistica sau lingvistica istorică . metisarea. procese şi consecinţe ale interacţiunii dintre limbi: influenţa dintre limbi.Inna NEGRESCU-BABUŞ Contactele dintre limbi. „lingvistică a contactelor”. O ramură „nouă” în ştiinţa limbajului Studierea contactelor lingvistice tinde sa devină o direcţie independentă de cercetare în lingvistica contemporană. 256 . În această ordine de idei conceptul de contact lingvistic trebuie tratat în modul cel mai larg cu putinţă. evoluţii convergente. care antrenează limbile în interacţiune. care produce interferenţe şi. amestec al limbilor. creolizarea. încrucişarea limbilor. în marea majoritate a cazurilor prin bilingvism. Unii autori vorbesc chiar despre o „lingvistică a contactelor lingvistice”. Noţiunea de „contact lingvistic” înglobează astăzi o multitudine de căi. fenomen sociologic în primul rînd. hibridizarea etc. sau „linguistics contacts”[1].

fiind într-o continuă „refabricare”. care. făcând din acesta chiar o direcţie prioritara a lingvisticii generale. punînd la îndoială concepţia organică a limbajului uman. bazată pe psihologia individuală. ci dimpotrivă. Lingvistica a început să se ocupe de contactele dintre limbi. ca urmare a conştientizării faptului că limbile nu sunt o creaţie imuabilă. deci se dezvoltă permanent. va deveni o problemă esenţială în teoria generală a locului limbii în viaţa socială. fiecare limbă are o istorie. susţinînd că putem vorbi de un amestec al limbilor continuu. Hugo Schuchardt. de obicei. În fine. neogramaticul H. el în- 257 . o tradiţie. dar păstrînd totuşi nişte constante ca nucleu al fiecăreia. ca şi individualitatea nici uneia nu pot fi elucidate şi descrise fără aceste „contribuţii” externe. un produs finit. care ar putea pune baza unui domeniu aparte de cercetare. Unii lingvişti însă sunt de părerea că statutul de pionier este acordat pe nedrept lui Hugo Schuchardt. bilingvismul. cu limitarea ei la noţiunea de substrat sau de împrumut. devenirea şi evoluţia. Paul. chiar şi în timpul unei discuţii dintre două persoane (prin amestec în sens restrîns. de la finele veacului trecut. ştiinţa limbajului natural uman acordă în ultimul timp o atenţie deosebită studiului relaţiilor dintre sisteme lingvistice diferite. o avea contemporanul lui Hugo Schuchardt. susţinea că toate limbile sunt amestecate şi că „amestecul lingvistic” este problema esenţială a ştiinţei limbii [2]. care a lărgit şi mai mult concepţia termenului. lingvistul austriac. sau cu reducerea contactului la interacţiune. Punînd amestecul pe seama bilingvismului. el a observat natura socială a contactelor dintre limbi. această noţiune nu ar trebui identificată doar cu noţiunea de bilingvism. tot mai insistent şi chiar sistematic.Astfel. după părerea celor mai mulţi dintre lingvişti. dar de natura tot lingvistică. care este o condiţie esenţială în procesul de realizare a interacţiunii dintre diverse sisteme lingvistice. Deoarece fiecare limbă îşi datorează existenta alteia sau altora şi după cum formarea. Iniţiatorul teoriei contactelor lingvistice este considerat. O abordare diferită.

adică între limbi (pentru că autorul vorbeşte şi de împrumuturi reciproce. cu unele clarificări şi dezvoltări sunt reluate în Originea românilor (volumul I. volumul II. Malherbe.. de către Al. Iaşi. Unul din capitolele acestei cărţi. nu se împrumută niciodată [7]. conform căreia sistemele gramaticale sunt impenetrabile la interacţiunile cu alte limbi. s-a insistat. Philippide [4]. mai ales asupra aspectului negativ. numite astăzi „idiolecte”) sunt foarte moderne şi actuale Majoritatea acestor idei. Primii comparatişti (în special J. Concepţiile lui Philippide în legătură mai ales cu împrumutul propriu-zis. Whitney. Aici întîlnim informaţii referitoare la diferenţierea sociologica. aplicată la limba română. Autorul Istoriei limbii romane are în vedere existenţa a „două limbi. Acesta [=uzul de parada] e aşa numita limbă comună [5]. Swift. Teoria lui Hugo Schuchardt. pe al cărei uz îl învaţă cu dinadinsul şi cu hotărîrea de a nu-l schimba cu nici un preţ [. J. în concepţia cărora elementele structurale gramaticale. care datează din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. 1925. spre deosebire de vocabular. ori un dialect din partea altui dialect) [3].ţelegea influenţa pe care o suferă o limbă din partea alteia.]. 1928). Rask) au intuit faptul că limbile nu sunt izolate în evoluţia lor. internă a limbii şi la existenţa unei limbi comune. care conţine şi capitole consistente de lingvistică generală. înrudită sau nu. cuvintele străine fiind declarate „barbarisme”. Amestecul vorbirilor. cuprinde şi analizează complex fenomenul de împrumut. La începutul preocupărilor pentru rezultatele contactului dintre limbi. Concepţia lui H. pe care locutorul o lasă pradă schimbărilor de tot felul. unde sunt dezbătute importantele fenomene ce constituie obiectul cercetării noastre.. Leibnitz). acelaşi punct de vedere cu mult timp înainte îl susţine W. şi alta de paradă. Paul a fost îmbogăţită şi chiar depăşită în unele privinţe de o lucrare. a. D. W. Grimm şi R. Meillet. 258 . E. Ei au remarcat acest lucru în procesul de creare a metodei comparativ-istorice şi au stabilit criteriile de înrudire a limbilor. ca şi Max Muller. una de toate zilele. a provocat mari controverse în epocă (după cum s-a întîmplat mai tîrziu cu A. deci condamnate (F. G. Sapir ş. K.) [6].

pe baza elementelor moştenite. L. 2) schimbările provocate de influenţa unei limbi străine (apariţia lui h în franc. nici nu trebuie inclusă printre conceptele ştiinţei limbii. Tot aici se optează. Prima abordare structural-tipologică şi mai ales psihologică a contactelor lingvistice. de bilingvism. V. Findings and problems. este prima sinteză interdisciplinară a materialului legat în vre-un fel sau altul de contactele dintre limbi şi. ci continuă să o folosească în anumite contexte. Meillet” [8]. cît una secundară. Conceptul de ”amestec al limbilor” include. punîndu-se accent pe relaţii mai complexe între sisteme lingvistice neînrudite de pe acelaşi teritoriu sau zone limitrofe. Aceeaşi comparatişti (mai ales Rask) atrag atenţia asupra impenetrabilităţii unora dintre compartimentele limbii (morfologia. în primul rînd) în urma contactelor dintre limbi. ca generic. etapa contemporană a teoriei contactelor lingvistice începe cu această monografie. Lucrare de mare importanţă. pentru ca. Scerba declară că „Noţiunea de amestec lingvistic este una din cele mai neclare în lingvistică.eliminînd împrumutul de la o limbă la alta. să stabilească criteriile de înrudire a limbilor. ia amploare o noua direcţie în studiul contactelor lingvistice. după multe opinii. de la care s-a plecat în formularea teoriei „uniunilor de limbi”). probabil. Weinreich. îndeosebi. de apropiere structurală. care pare să fie mult mai convenabil faţă de ceilalţi anteriori. Putem spune că acest studiu a dat un nou impuls şi a propus noi metode de cercetare în domeniul contactelor dintre limbi. după părerea autorului 1) împrumuturile aloglote propriu-zise. în special a bilingvismului. cum a şi procedat A. De fapt. fără sa-i poată elimina total. va fi consolidată în monografia lui U. Totuşi. Noul termen de contact lingvistic continuă să circule în literatura de specialitate în paralel cu mulţi alţi termeni ce desemnează acelaşi fenomen. atunci cînd de primă importanţă nu este atît înrudirea genetică. de convergenţă tipologică (cazul limbilor balcanice. Prin anii ’40. „biblia” cercetărilor de mai tîrziu. încât. pentru termenul de contact lingvistic. Languages în contact. el nu renunţă definitiv la ea. haut < lat 259 .

260 . Termenul contact a fost acceptat. consaentia. Haugen. cu diferenţa că la formarea lor au contribuit chiar şi purtătorii limbilor modificate sau/şi degradate). niciodată vorbitorii a două limbi nu pierd sentimentul diferenţelor dintre limbile folosite de ei. cu problemele a căror apariţie se datorează contactului lingvistic” [10]. iar persoana respectivă. după cum „practica folosirii alternative a două limbi se numeşte bilingvism.). op. Weinreich susţine că „Două sau mai multe limbi se consideră a fi în contact dacă sunt folosite alternativ de unele şi aceleaşi persoane”. este nelingvistic (mai degrabă sociologic. 3) erorile datorate însuşirii insuficiente a unei alte limbi. cit. am putea să le grupăm sub titlul de amestec lingvistic. calcuri ca lat. etno-cultural etc.). După părerea lui Meillet. interferenţa. căci cel de amestec lasă impresia că cele două limbi în cauză ar putea participa în măsură egală la obţinerea produsului nou. iar în partea sa „lingvistică” este polisemic fiind echivalat cu bilingvismul. U.altus graţie sinonimului german hoch. Chiar dacă pare cel mai reuşit. Rozenzveig susţine că „Prin contact lingvistic vom înţelege comunicarea verbală între doua colective lingvistice cu excluderea. împrumutul. germ Gewissen etc.). Deoarece toate aceste fenomene apar doar acolo unde două limbi se află în contact nemijlocit. preferabil ar fi termenul de influenţă reciprocă între limbi (folosim această exprimare fără a comite vre-un pleonasm. De aceea Meillet nu este de acord cu formula „amestec al limbilor”. dar unele avînd o oarecare extensiune faţă de normele acesteia (limbile creole şi formaţiile similare s-ar situa tot aici. Ju. mai devreme sau mai tîrziu. V. iar cele de sub 1) sunt provocate de procese de altă natură. Cum însă faptele de sub 2) şi 3) sunt similare proceselor din interiorul unei singure limbi. şi de Einar Haugen: „Fiecare lingvist se confruntă. bilingvă” [11]. care poate sugera ideea unei limbi cu două surse [9]. majoritatea fiind individuale. (definiţie reluată de E. termenul de contact lingvistic pare a avea două neajunsuri. printre alţii. influenţa fiind şi unilaterală).

mai ales la cel individual. dovedesc existenţa în trecut a unui contact lingvistic. Şi în concepţia lingvistului român E. împrumuturi de toate felurile. nu doar ca o verigă mijlocitoare în cursul influenţei reciproce între limbi. care dă naştere la interferenţe. căci bilingvismul este însuşi procesul de contact al limbilor” [13]. chiar termenul de interpenetraţie echivalînd. dar că el. a. care. aceasta se realizează prin indivizi bilingvi”). rămîne „extralingvistic. pînă la un punct. prin intermediul căruia se realizează contactul dintre limbi”. mai ales din spaţiul ex-sovietic. Iliaşenko subliniază că factorul contact acţionează independent de factorul geneză. Astfel. ca fenomen de ordin sociologic [numai?!]. Haugen („Una din axiomele lingvistice este că. bazat pe E. ca şi pe L. au încercat să disocieze conceptele de contact. lexicale. Мihailov. Petrovici bilingvismul este definitoriu pentru contactul lingvistic şi pentru toate consecinţele acestuia căci toate problemele interpenetraţiei limbilor se reduc la „cea a bilingvismului. fie şi în măsură neînsemnată. de caracteristici prosodice”. 261 . Astfel. Scerba („Orice influenţă reciprocă între limbi necesită prezenţa unor vorbitori care. ci şi de foneme. din sfera conceptului” a contactului dialectelor între ele sau cu limba supradialectală” [12].expresă. V. astfel. M. frazeologice. oriunde s-ar manifesta influenţa unei limbi asupra alteia. nu numai de cuvinte izolate. pe cînd contactul nu implică numaidecât bilingvism. multe concordanţe gramaticale. interacţiune ş. de elemente gramaticale. conchide „Bilingvismul apare. Unii cercetători. de fapte de structură. de exemplu. bilingvism. Pentru cea de-a doua definiţie se pronunţă şi M. să fie bilingvi”). poate avea loc numai pe bază de contact. T. neputând fi redus la bilingvism. existente în limbile din Uniunea Lingvistică Balcanică şi care nu pot fi explicate ca simple paralelisme. argumentînd asemănările tipologice între limbi chiar neînrudite şi diminuând trăsăturile genetice ale altora. în sensul că nu priveşte direct sistemul unei limbi”: „Intre noţiunile „contact” şi „bilingvism” există un raport de interdependenţă în sensul că bilingvismul. cu cel de interferenţă [14].

însă. „împestriţarea” etnolingvistică necesitînd o limbă de „contact”. Weinreich susţine că o analiză completă a interferenţei în situaţia contactului lingvistic este imposibil de efectuat fără luarea în considerare a factorilor extralingvistici. superioritatea economică. respectiv. 7) durata şi continuitatea contactului între comunităţi. tehnico-ştiinţifică etc. Alţii au interpretat contactul între limbi esenţialmente în plan geografic.politic — cultural – lingvistic” [15]. dimpotrivă. a unui colectiv asupra celuilalt. rasială ori religioasă. 6) gradul de concentrare teritorială a fiecăruia (faţă de amestecul lor sau faţă de „enclavele” lingvistice. invers. de comunicare între alogloţi (în Basarabia tinzându-se 262 . 9) existenţa unor activităţi social-politice şi cultural-instructive în limba maternă. social-politic — de contact între populaţii. că la populaţiile respective a avut loc şi un proces de bilingvism” şi „Procesul.ceea ce nu înseamnă. 10) predominarea. dar. atitudini însă variabile după epoci). dar care îl influenţează. 12) dominaţia monolingvismului într-o ţară sau. artistică. surprinzând sau intuind însă şi efectele lor lingvistice (pe fondul tipologiei sociologice a bilingvismului). sub diferite aspecte: economic – de contact în sfera economiei. dispersia. fărîmiţarea din diverse motive a lor. mai ales. culturală. a plurilingvismului. 4) coeziunea colectivelor aflate în contact. 8) intensitatea legăturilor unui colectiv minoritar cu „trunchiul” etnolingvistic din care s-a desprins (îndeosebi la contactul „segmentar” între limba imigranţilor şi limba locală). social-politică. fiecare din aceste 4 aspecte principale condiţionându-se reciproc: economic — social . discriminarea naţională. o serie întreagă de factori exteriori contactului „lingvistic”. Printre aceşti factori de care depind dimensiunile. autorul citează ca mai importanţi: 1) starea social-politică a celor două colective. de contact se prezintă. 2) Situaţia economică a unuia faţă de celălalt. 5) raportul numeric între ele. 11) particularităţile psihice ale comunităţilor (refuzul sau predispoziţia la împrumuturi. lingvistic — de contact între limbi. cultural — de contact între culturi. direcţia şi natura influenţelor între limbi. 3) toleranţa sau. deci. cînd poziţia limbii minoritare slăbeşte). U.

cazuale. Ca atare. şi anume. 14) reorientarea socială şi culturală a emigranţilor (de unde scăderea rezistenţei lor la influenţe şi împrumuturi). legături (implicit. factori externi precum 13) modificarea bruscă a mediului geografic şi social. fără a cărei elucidare. ceea ce impune completarea imediată şi generală a terminologiilor. 1. 1. marginale (frontaliere) şi 2. „canalele” pe care se pot realiza aceste relaţii. Fireşte. d) abilitaţi selective care asigură separarea celor două sisteme ale bilingvului. În literatura de specialitate se mai invocă. care permit o bună asimilare fonetică a idiomului străin. de fapt.). amploarea interferenţei). 1. directe şi 2. plus o serie de factori subiectivi. Contactele înseamnă. permanente. care înlesnesc achiziţia altei limbi la contactul natural. 16) amestecul etnic (căsătorii mixte etc. într-o viziune strict geografică. lll. accidentale şi 2.chiar ca limba rusa să devină a doua limbă „maternă” pentru populaţia băştinaşă). social-culturală a contactului lingvistic”. mij- 263 . naturale şi artificiale sau. 1. Weinreich numeşte „ambianţa. IV. II. care. de exemplu. în contacte I. prin ele. de altfel numeroase şi complexe. mai ales la contactul între limba autohtonă şi limbile imigranţilor. în V. intraregionale (inclusiv al enclavelor aloglote). dacă sunt mai mult sau mai puţin răspândiţi într-un grup bilingv. indiferent de ce s-a întîmplat ori se întîmplă în interiorul limbilor sau varietăţilor acestora intrate în astfel de legături. 15) schimbarea în masă a ocupaţiilor şi profesiilor. Totalitatea acestor factori constituie ceea ce U. după alţii. c) capacităţi imitative. interne. aceste clasificări pot şi trebuie să fie completate (chiar dacă unele se vor încrucişa cu cele ale bilingvismului). „căile”. b) aptitudini muzicale. f) capacitatea generală de a se exprima liber în limba maternă. cercetările asupra interferenţelor între limbi riscă „să rămînă în aer” [16]. externe şi~2. s-a propus o clasificare a acestor „legături” în mai multe tipuri (ele condiţionând anume feluri de bilingvism şi. e) experienţe anterioare de studiere a limbilor. pot afecta desfăşurarea şi natura interacţiunii lingvistice: a) aptitudini generale în însuşirea limbii (-lor) străine.

dar şi rezultatele procesului de contactare. rînd pe rînd. distanţate ca structură gra maticală şi inventar lexical (engleză şi 264 . cărturăreşti). Nevoia unor asemenea conceperi şi clasificări ale contactului îşi găseşte justificarea prin faptul că fenomenul dat precede interacţiunea dintre limbi. adică nu vor interfera. în VI. O asemenea inventariere a tipurilor de rezultate ale interacţiunii dintre limbi s-a realizat totuşi. tipurile de interacţiuni şi de efecte ale lor fiind numeroase şi variate. structural diferite (engleză şi arabă. Pentru o asemenea clasificare s-a ţinut cont de: 1. rusă şi japoneză etc). populare şi 2. trebuie distins între: a) întrepătrunderi între limbi neînrudite. acestea posibile şi între o limbă „moartă” (latina ş. cu fiecare fenomen „particular” respectiv. Prima idee este. nemijlocite şi 2. Dacă vom încerca să acordăm termenului contact o semnificaţie pur lingvistică. ar trebui să identificăm contactul. fără un contact stabilit pe o cale sau alta din multele posibile. Contact. ar trebui să însemne doar interacţiunea în sincronie. ultimul nu naşte totdeauna interferenţa. interpenetraţia fiind mijlocită preponderent. limbile (chiar dacă ar fi înrudite sau similare tipologic) nu vor interacţiona. de regulă şi al celuia de la distanţă) şi fără bilingvism. 1. atunci vom ajunge la concluzia că este polisemic. nefiind mereu verosimilă: contactul se poate realiza (ca în cazul celui mijlocit. văzută însă ca efecte în diacronia limbilor. privind modul în care interacţionează limbile şi cu ce urmări. 1. inacceptabilă.) şi cele „vii” sau între limbi aflate la mari distanţe [17]. esenţa modificărilor produse în limbile aflate în contact depinzînd de gradul de apropiere sau de depărtare între structurile idiomurilor date. culte (savante. prin bilingvism în ciuda înrudirii strînse şi a similiarităţilor tipologice. Or. la distanţă.a. interferenţă (provocată de acesta). b) între limbi înrudite de departe. cu toate conceptele vehiculate pînă acum în istoria teoriei contactelor lingvistice. în VII. livreşti. după cum s-a arătat în repetate rînduri.locite. Aceasta înseamnă că trebuie să-i atribuim aproape simultan şi sensurile de bilingvism. după unii.

). Se poate spune că analiza sociologică în cercetarea contactului dintre limbi porneşte de la A. economic. a) diferenţierea. religios. variaţii stilistice etc. scindarea unei limbi în câteva autonome. Interesul pentru raportul limbă . care tradiţional se limita doar la fapte de lexic. enumeră patru factori care stimulează procesul contactului lingvistic: 1. Continuând aceeaşi poziţie. Meillet. de pildă. a suferit numeroase interpretări prin prisma bilingvismului şi a interferenţei. b) integrarea. cu structuri similare şi cu multe elemente „materiale” comune (rădăcini.societate din cadrul şcolii sociologice franco-elveţiene. mai ales. 2. important în condiţii concrete date. J. 4. formanţi etc. ceea ce permitea analiza fenomenului din punctul de vedere al unor clasificări pe baza raportului dintre culturi superioare şi inferioare. îmbogăţirea reciprocă a limbilor (împrumuturi „cognitive”. ca între cele trei limbi slave de est sau ca între polonă şi cehă ori ca între română şi franceza. al prestigiului. teoria împrumutului. din mai multe motive: termenul sugerează fie procesul doar de receptare a unor unităţi aloglote. 2. a favorizat studiul contactului dintre limbi şi sub acest aspect. atunci cînd bilingvul „coagulează” două sisteme lingvistice. cele realizate odată cu preluarea realităţilor şi noţiunilor.română etc.) şi c) între limbi strâns înrudite. De fapt. Se referă la împrumutul lingvistic. contopirea câtorva limbi într-una singură. 3. 3. Vendryes. politic. elemente ce lărgesc posibilităţile structurii unei limbi. fie acele unităţi reţinute în limba B dintr-o oarecare limbă A. construcţii sintactice. Este important de subliniat că nu putem vorbi chiar de un împrumut lexical propriu-zis. decisiv pentru amploarea. c) împrumutul şi. gradul contactului. precum şi din punctul de vedere al raportului dintre populaţii. folosirea sunetelor şi complexelor sonore în diverse poziţii. De multe ori acest concept nu poate acoperi toate tipurile de interpenetraţie. Problemele contactului dintre limbi au format obiectul mai multor congrese şi simpozioane internaţionale: problemele inter- 265 .

fenomene. Cambridge. de la început. Dintre aceştia cea mai mare importanţă a căpătat-o. la congresele internaţionale de dialectologie. A New Science: Interlinguistics. la cel de-al X-lea Congres al lingviştilor (Bucureşti. dar şi prognoza evoluţiei lingvistice a societăţii viitorului. au constatat că există o serie de fapte ce nu pot fi atribuite limbii de origine şi nici nu pot fi puse pe seama puterii de inovaţie proprie fiecărei limbi. Haugen. 1930. adstratului şi superstratului (Congresul a V-lea). 1967 ). cum ar fi limbajele internaţional-tehnice ale ştiinţei. procese: studiul contactelor dintre limbi de tot felul. pe care îl urmează. însă. Astfel. probleme legate de crearea şi funcţionarea diferitelor limbi artificiale etc. Problematica dată a fost larg dezbătută şi la congresele de lingvistică şi filologie romanică. Concepţiile şi metodele ce funcţionează în acest domeniu al contactelor lingvistice i-au îndreptăţit pe mulţi cercetători să-l considere ca o disciplină lingvistică aparte. la cele de slavistică (în special la cele din 1958. limitele în care se poate exercita influenţa structurii morfologice a unei limbi asupra morfologiei altei limbi (al VI-lea congres al lingviştilor). rezultat al unor factori social-istorici concreţi. la propunerea lui E. îndeosebi. Jaspersen. cunoscut sub 266 . a început să se acorde o atenţie sporită aşa-numitului amestec între limbi. introduc aici un spectru foarte larg de noţiuni. disciplina dată este socotită numai ca o ştiinţă a aşa-numitelor limbaje raţionale. s-au pus bazele unui centru mondial de studiere a bilingvismului.ferenţei lingvistice (al IV-lea Congres al lingviştilor). Ei. limbile-etalon etc. în cadrul UNESCO. 1963. cercetătorii ruşi. ca o nouă ramură a ştiinţei limbii. adică relaţiile interlingvistice. Din 1954. studiul funcţionării reale a limbilor internaţionale naturale. cât şi ideea porneşte de la O. cu urmările sale în planul limbii. Se pare că atât termenul. amestecul etnic. 1968). limbile intermediare în traducerea automată. ca şi la I Congres internaţional de balcanistică. Într-un cuvânt. ca urmare a studierii cauzelor şi legilor schimbărilor din limbă. structura internă a limbii în condiţiile bilingvismului şi ale influenţei substratului. O altă categorie de cercetători.

Ascoli a fost primul care a acordat o mare importanţă substratului. ca şi tot ceea ce un mediu dat reţine din limba maternă. original. ajungînd să susţină că elementele de substrat nu numai că influenţează profund limba de strat. din cauză că nu găseşte pentru el un echivalent în limba pe care şi-o însuşeşte. Totuşi conceptul de substrat este introdus încă din 1821 de către lingvistul danez J G. Riguros vorbind. «propriu». Hirt. de exemplu. dar şi că pot să se amplifice cu timpul în aceasta din urmă. V. Ca şi conceptul de contact lingvistic. e necesar de lămurit conţinutul acestor două noţiuni. G. când (prin prisma conceptului psiholingvistic de interferenţă) c) ansamblul greşelilor legice săvîrşite de vorbitorii limbii învinse în trecerea lor la o limbă nouă. Înrudite se numesc limbile care au ca sistem de plecare una şi aceeaşi limbă. nici cea de „străin”. Tot ceea ce e preluat în el din exterior este «împrumutat».numele de substrat şi adstrat. Pokorny şi alţii. «străin». Prin substrat înţelegându-se cînd a) o limbă eliminată. şi nu doar pentru că o cunoaşte slab pe aceasta din urmă. când b) doar urmele acesteia în limba învingătoare. Tot ceea ce în fiecare sistem izolat ţine de sistemul iniţial sau a apărut în el datorită legilor interne de evoluţie reprezintă elementul esenţial. Reprezentările ştiinţifice despre înrudirea lingvistică şi despre împrumutul lingvistic sunt legate în întregime de tezele de bază ale lingvisticii comparativistorice şi ale clasificării genealogice a limbilor. Noţiunea fundamentală a lingvisticii comparativ-istorice este noţiunea de sistem moştenit prin continuitate neîntreruptă de la o stare primară. substratului nu îi este aplicabilă nici noţiunea de „al său”. Abaev a încercat să dea o caracterizare globală substartului: „întrucât conţinutul lingvistic al noţiunii de „substrat” se dezvăluie în opoziţia acesteia faţă de înrudire şi împrumut. ca. ideea de substrat continuă să fie destul de vagă. numită limbă-bază. Bredsdorff într-o lucrare despre cauzele schimbărilor în limbă. aplică teoria substratului şi la studiul dezvoltării indoeuropenei. încercând să explice o serie de fenomene fonetice caracteristice limbilor romanice prin acţiunea substratului. I. Elementele de substrat nu pot fi 267 .

Dar ele nu pot fi privite nici ca «străine». ajungem la noţiunea de „bilingvism”. Dar. ca şi altele asemănătoare. şi înrudirea presupun legături etnogenetice. pentru că ele nu ţin de sistemul primar. Şi substratul. nu sunt legate de tradiţie. după ce a trecut la un nou sistem. mai importăntă. în decurs de un secol. o perioadă mai mult sau mai puţin îndelungată de bilingvism. Evoluţia ideii de substrat în cazul limbilor romanice a fost determinată de faptul că. în timp ce împrumutul. care socoteşte ca o experienţă indispensabilă unui rezultat favorabil cunoaşterea solidă a sistemului pretinsei limbi de substrat.. Dacă încercăm să lămurim în ce constă cauza specificului rezultatelor lingvistice ale substratului. partizan al teoriei substratului. şi împrumutul înseamnă pătrunderea elementelor unui sistem în altul. în general. au făcut să apară unele rezerve cu privire la diversele explicaţii concrete în care substratul era invocat drept cauză a evoluţiilor fonetice. substratul nu este ceea ce se asimilează din afară. ci ceea ce un anume mediu a reţinut din sistemul său anterior. Această constatare. Acest proces presupune. unele dintre aceste rezerve vin chiar din partea lui Viggo Brondal. proces [. Şi substratul. împrumutul nu este legat în nici un fel de etnogeneză. la substrat această pătrundere este incomparabil mai profundă. Specificul lingvistic al substratului poate fi elucidat numai pe terenul bilingvismului” [18]. Iar un bilingvism durabil creează condiţii pentru amestecul şi interpenetraţia de largă perspectivă a celor două sisteme. 268 .numite «proprii». Ea poate cuprinde toate laturile structurale ale limbii. Substratul este legat de trecerea de la o limbă la alta. mai intimă. Spre deosebire de ele. ca o etapă intermediară.] complex şi dificil. Intimitatea şi profunzimea apropie relaţiile de substrat de relaţiile bazate pe înrudire. întrucât aici nu are loc nici un împrumut exterior. cunoştinţele despre idiomurile romanice s-au înmulţit şi s-a constatat că fenomenele atribuite substratului se regăsesc şi în domenii în care nu poate fi vorba de o influenţă a substratului respectiv.. de ce aceste rezultate sunt mai intime şi mai adînci. adică împrumutate. se răsfrânge doar asupra unor straturi ale vocabularului.

sistemică. pp. Sur la notion de melange des langues // Избранные работы по языкознанию. Vol.Москва. Haugen E. Weinreich U. Lingvistica romanică: Evoluţie. H. .. În fond. Iain Clarkson. . p. .Paris. . V. 7. Nelde. с. 78.Bucureşti. . 5.Paris. Ibidem. 125-150.Tűbingen. . 1894. 1950. p.Paris. Bilingualism in the Americas. asupra biligvismului. Metode. Meillet Antoine. pp. 1962. 1. 2. a II-a. . 9. 56-58. De aceea. Linguistique. este vorba de o viziune unitară. Ideea că o structură lingvistică poartă în ea însăşi o parte din cauzele care trebuie să contribuie la propria sa reînnoire. Prinzipien der Sprachgeschichte. Sture Ureland. Referinţe: 1. Москва. 11. rus.New York. 459. p. Alabama. Principii de istoria limbii. 1958. Languages in Contact. 1964. 1933.Ленинград. Findings and problems. Problems and perspectives of contact linguistics from a Romance scholar’s point of view // Peter H. 269 . 1958. Sur le bilinguisme // H. с. 4. 3. Aceste controverse sunt descrise în Iordan I. 6. 1951. I-II. asupra interferenţei ca proces şi ca (eventuale) urmări. Curente. era în evidentă contradicţie cu ideea de a pune în mod exclusiv pe seama substratului modul diferit de evoluţie al anumitor limbi. . 1953. К вопросу о языковом смещении // Избранные статьи по языкознанию. Weinreich şi celor care i-au continuat demersul. datorate lui U. Psychologie du langage.Ed. . Schuchardt Hugo.Iaşi. Delacroix ed al. Philippide Al. Paul. . 45. 6. 1968. 10. 8. 1986.Trad.Aceste rezerve s-au amplificat pe măsură ce metodele de analiză a limbii au progresat pînă la diversele şcoli structuraliste. Language contact in Europe. Goebl Hans. se cer analizate noutăţile în studiul contactelor dintre limbi. P. . Sapir E. Linguistique historique et linguistique generale. Scerba L. Meillet Antoine.

Sociolinguistic. p. 1972. . pp. 4. 41-63. pp. с. Haugen E. И. . Абаев В. Chişinău. p. Slama-Cazacu T. Двуязычие и взаимовлияние языков // Проблемы двуязычия и многоязычия. nr. . 5-9 august. Ionescu-Ruxăndoiu L. 197. 13.Ленинград. pp. Diglossia // Word. 2 (15). II. 15. Language structure and language use. Note privind contactul lingvistic // Limba şi literatura moldovenească. . t.Oslo. F. Language Contact // Reports for the Eight International Congress of Linguists. 1964. Михайлов M. nr. 16. Petrovici E. 39-40. 1959. 1957.Standford. Sociolingvistica şi lingvistica aplicată // Limbă şi literatura. MackeyW. IV. 607-636. 18. 1972. Weinreich U.4. Literatura: Ferguson Ch. 14. Ю.12. pp. 325-340. Op. Ferguson Charles A. 1956. Labov W. .Москва. с. cit. – Philadelphia: Patterns.. 270 . 2. Toponimice slave de est pe teritoriul Republicii Populare Române // Romanoslavica. 60. Iliaşenco T. 253-267. pp. California.3.Paris. IX. О языковом субстрате // DSJa. 17.. 1976. Языковые контакты. 1972. Bilinguisme et contact des langues. 1972. 1973. Розенцвейг В. M.

A. în care include capitalul social ca fiind distinct de cel economic şi de cel cultural. conştiente sau inconştiente. devenind. Pierre Bourdieu a oferit prima abordare sistematizată a tipurilor de resurse de care poate dispune un individ. legate de posesia unei reţele durabile de relaţii de responsabilitate şi recunoaştere reciprocă mai mult sau mai puţin instituţionalizate”. în ultimele două decenii ale secolului XX. cu accentul pe modalitatea de constituire a solidarităţii sociale [1].Tatiana SOCOLOV Capitalul social în contextul dezvoltării comunitare Concept extrem de popular. ca factor motivaţional pentru dezvoltarea relaţiilor sociale şi producerea bunurilor comune. Cercetătorul definea capitalul social drept „agregarea resurselor actuale sau potenţiale. menţionînd că existenţa unei reţele de legături este produsul unor „strategii de investire individuale sau colective. care deţin resursele pe care şi le doreşte. în viziunea lui Alejandro Portes un antidot universal pentru provocările care afectează societăţile de pretutindeni. • integrarea socială. „capitalul social” a început să fie vehiculat frecvent în literatura de specialitate în anii ’90 ai secolului trecut. care sînt utilizabile pe termen lung sau scurt” [2]. • insistînd asupra accepţiunilor contemporane ale conceptului care. Portes dezvăluie cîteva aspecte importante ale acestuia: • interacţiunea individului cu alte persoane. 271 . • identificarea şi solidaritatea cu grupul de apartenenţă. a fost puternic influenţat de viziunile lui Pierre Bourdieu şi James Coleman. menite a stabili sau a reproduce relaţii sociale.

iar încrederea în structura socială este redusă). Modul concret de formare a capitalului social. Capitalul social. Ca şi Pierre Bourdieu. unde normele şi sancţiunile nu pot fi eficiente. • potenţialul de informaţie inclus în relaţiile sociale. capitalul social se referă la caracteristicile organizării sociale. conferindu-i o vizibilitate deosebită. relaţiile care pot îmbunătăţi eficienţa socială prin facilitarea acţiunilor coordonate [5]. • normele şi sancţiunile presupuse de instituţionalizarea relaţiilor sociale. care definea capitalul social insistînd asupra dependenţei acestuia de interacţiunile personale ale individului. este o caracteristică a structurilor sociale. este datorată studiilor politologice. potrivit lui Coleman.James Coleman a impus conceptul de capital social în sociologia mondială. Structurile sociale ce înlesnesc formarea capitalului social sînt pentru Coleman reţelele sociale complete (spre deosebire de reţelele incomplete cu relaţii puţine între indivizi. Majoritatea formelor capitalului social reprezintă resurse care 272 . El asigură accesul la bunurile publice şi resursele (în special informaţionale) de care dispun alţi membrii ai comunităţii. capitalul social înseamnă: • obligaţiile. instituţii şi în respectarea normelor sociale [4]. aşteptările şi încrederea în structurile sociale. cum ar fi încrederea. de bogăţia în capital social a tuturor membrilor societăţii. O contribuţie importantă la definirea capitalului social la nivel macrosocial. ca fiind o caracteristică a întregii comunităţi sau naţiuni. James Coleman accentuează convertibilitatea capitalului social şi insistă asupra faptului că acest tip de resursă nu aparţine actorilor sociali. constă pe de o parte în participare şi asociere. de fapt. Pentru James Coleman. normele. la care au acces membrii societăţii. implicaţi în aceleaşi reţele sociale. Coleman sugerează dependenţa capitalului social individual de existenţa şi garantarea bunurilor publice. Spre deosebire de Bourdieu. ci structurii de relaţii dintre actori [3]. Pentru Robert Putnam. organizarea socială adecvată ţinînd de asociere şi participăre. iar pe de altă parte în investirea de încredere în indivizi.

notează cercetătorul. menţine în memoria socială amintirea colaborărilor de succes. facilitează coordonarea şi comunicarea. facilitînd sau frînînd dezvoltarea socială. radio. Totuşi. creînd „forma normelor reciprocităţii şi a reţelelor de angajament civic” [7] în care pot avea loc colaborări viitoare. nu numai că împiedică apariţia haosului. promovat de presă. am adăuga şi calificarea acestuia ca atribut al relaţiilor sociale pe verticală. Mecanismele care facilitează această relaţie derivă din proprietăţile capitalului social. televiziune. Angajarea civică. facilitînd acţiunea individuală. dar şi contribuie la crearea bunului public. Studiul clasic al lui Putnam asupra eficienţei guvernelor locale din Italia îl face să constate că ponderea capitalului social pare a constitui o precondiţie a dezvoltării economice şi a guvernării eficiente. considerăm. investiţiile în dezvoltarea lui nefiind o alternativă. contribuind la transmiterea informaţiilor despre gradul de încredere al altor indivizi/grupuri. ci o parte complementară a unei politici generale de dezvoltare a capitalului economic. bun public în sine. atrăgînd participarea majorităţii membrilor. Exemplul pozitiv. La definiţiile capitalului social utilizate în ştiinţele sociale contemporane şi axate pe evidenţierea acestuia ca atribut al relaţiilor sociale pe orizontală. Diferenţele ţin de perspectiva din care se realizează analiza şi de nivelul la care se plasează explicaţia: pentru Bourdieu. contribui la crearea „formei” identificate de Putnam. ci şi al instituţionalizării reţelelor sociale. capitalul social nu reprezintă un panaceu universal pentru rezolvarea bolilor societăţii. chiar dacă nu o poate substitui. O viaţă comunitară bogată. este cea care facilitează o guvernare eficientă. cînd nu sînt folosite” [6]. facilitînd acţiunea indivizilor şi formarea bunului public. care întăreşte normele de reciprocitate generală. facilitînd reproducerea şi dezvoltarea tuturor tipurilor de capital. tratat ca o caracteristică a unei comunităţi. cînd sînt folosite şi se epuizează atunci. atribut nu numai al relaţiilor sociale. ar putea. arată Putnam într-o altă lucrare [8]. uman şi social.„mai degrabă sporesc decît scad atunci. ca- 273 .

Putnam şi oferind material empiric pentru P. De fapt.pitalul social constituie un atribut al micro-structurii. Reieşind din cele expuse. avînd ca nucleu reciprocitatea şi încrederea iminente dezvoltării comunitare. implicaţiile pe care le au la nivelul relaţiilor dintre indivizi. Comportamentele deviante îşi găsesc costurile sociale în excluderea din reţelele sociale. facilitarea producerii de bunuri şi prestării de servicii. care au subliniat legătura dintre participarea activă la viaţa comunitară şi dezvoltarea societăţii. Bourdieu. Coleman ş. Coleman caută să explice aspectele macro-structurale ale aceleaşi realităţi. modalitatea de instituire a acestora. căutînd să explice modul în care instituţiile funcţionează în comunitate. O altă definiţie. solidaritate socială. este cazul să menţionăm că capitalul social se pretează a fi o caracteristică a structurii sociale. constituindu-se ca atribut al relaţiilor dintre actorii sociali. capitalul social devenind veriga de legătură dintre modelele explicative economice şi realitatea socială. uşurarea tranziţiei şi evitarea conflictelor [9]. tinde să includă în capitalul social toate caracteristicile structurii sociale ce contribuie la dezvoltarea economică şi funcţionarea statului. Dezbaterile contemporane scot în evidenţă mai multe funcţii ale capitalului social: • sursă a controlului social (stocurile de capital social implică încredere. mai exact al sistemului de norme ce guvernează aceste relaţii. În cadrul testării legăturii dintre capitalul social şi dezvoltarea economică se profilează rolul acestuia în accelerarea eradicării sărăciei. J. privite însă prin prisma funcţionării colectivităţii în ansamblu. Edward Banfield ş. lipsirea de acces la bunurile furnizate de acestea). deschizînd astfel drumul pentru aprofundările lui R. cu accent pe normele ce susţin instituţiile guvernării. 274 ..a. Putnam reuneşte aceste două puncte de vedere. respectarea normelor stabilite. capitalul social a fost abordat încă de sociologii clasici Alexis de Tocqueville. sugerată în studiile politologice şi economice.a.

încredere. implicînd anumite recompense sociale de integrare şi recunoaştere [prin însăşi faptul că se bazează pe interacţiuni sociale frecvente). spre deosebire de capitalul convenţional. 275 . fiind produsul unor eforturi îndelungate şi avînd o inerţie deosebită [11]. • instrument de economisire (capitalul social se poate converti în capital de orice alt tip: indivizii bogaţi în capital social pot avea mai uşor acces la piaţa muncii. supus uzurii etc. servind drept catalizator în ceea ce priveşte informarea indivizilor. angajament civic şi bunăstare colectivă. Considerăm oportună aplicarea acestor abordări în examinarea capitalului social raportat la fenomenul dezvoltării comunitare. fie prin conversie). Potrivit acestor autori. în mod obişnuit. În viziunea lui Robert Putnam. normele. cu niveluri înalte de cooperare. acesta este un bun public. fie direct. Acesta nu este singurul mod de clasificare a capitalului social. capitalul economic poate satisface unele nevoi.• garant al ajutorului familial. • acces la diferite resurse prin intermediul reţelelor sociale. Este relevantă evidenţierea caracteristicilor care fac din capitalul social un capital similar capitalului economic [10]. substituibil. cea ce determină capacitatea indivizilor de a coopera). definind prin aceasta comunitatea civică. este durabil. • catalizator al dezvoltării sociale. împrumuturi. educaţie etc. o trăsătură specifică a capitalului social este faptul că. Capitalul social se comportă în mod similar. Flexibilitatea capitalului social derivă din posibilitatea de a fi utilizat pentru obţinerea unei game variate de servicii (poate înlocui orice tip de capital. reciprocitate. putînd facilita obţinerea de servicii economice (prin accesul la resursele controlate de alţii]. reţelele neformale şi participarea în asociaţii. Tocmai stocurile de capital social conduc la echilibre sociale. flexibil. care este de obicei un bun privat [12].). Paul Collier [13] descompune capitalul social în „capital social guvernamental” (se referă la instituţiile guvernării ce influenţează modul în care indivizii cooperează formal pentru producerea bunurilor publice) şi „capital social civil” (valorile.

F.Alders [18]. care în absenţa celui dintre grupuri se manifestă ca şi capital social de separare. lucrează practic şi au originea lor proprie”. Cercetătorul distinge capitalul social între grupuri („bridging social capital”) şi din interiorul grupului („bonding social capital”). care promovează relaţii exclusiv în interiorul lor. fie drept efecte ale capitalului social [17]. menţionează necesitatea oferirii posibilităţii locatarilor să-şi rezolve ei înşişi problemele existente printr-o colaborare activă. accesul la acestea. prin înfiinţarea unor organizaţii proprii „încît din interiorul lor să se poată învăţa „muncind”. Relaţiile care stabilesc contacte între grupuri. Diferenţierea „bridging”- 276 . ajută la rezolvarea problemei ordinii sociale prin prevenirea problemelor create de acţiunile colective. grupurile închise. el include relaţiile sociale. voluntariatul. pe care îl identifică cu legăturile ce se stabilesc între săraci şi persoanele care deţin poziţii cheie îm instituţiile formale din cadrul sistemului social [16]. Este evident. În schimb. Apariţia unor interese comune conduce la crearea unor reţele. dezvoltă un capital social de menţinere a coeziunii grupurilor. Bunăoară. că capitalul social reprezintă un fenomen multidimensional. referindu-se la scopul principal în munca socială de cartier. toleranţa. lărgind sfera capitalului social asupra consecinţelor sale în planul funcţionării instituţiilor organizării sociale. şi cel guvernamental. participarea politică sînt privite fie drept componente. O tipologie a capitalului social în funcţie de efectele sale în planul dezvoltării este oferită de Deepa Narayan. cu efecte negative asupra dezvoltării [15]. Ca resursă. care „au un caracter concret. oricum se dovedesc a fi productive în ceea ce priveşte dezvoltarea întregii comunităţi. Asocierea. Potrivit lui Stephen Knack [14] ceea ce uneşte cele două abordări este faptul că ambele forme de capital.M. Distincţia lui Putnam între încredere şi relaţii este utilizată în mod similar de Pamela Paxton [19]. Michael Woolcock distinge un tip special al capitalului social de legătură („linking social capital”). şi cel civil. chiar dacă sînt slabe. participarea şi încrederea.Distincţia lui Collier operează similar cu cea a lui Putnam.G.

reţelele dintre grupurile comunitare şi dintre indivizi fiind fundamentale pentru producerea schimbării sociale la nivel de comunitate. din sudul Italiei. fac o delimitare clară între aşa numitul „bridging” şi „bonding” capital.„bonding” este promovată de Deepa Narayan [20]. unele aspecte sînt utilizate totuşi în mod simiar. la care se adaugă cele ale impactului capitalului social asupra bunăstării în ţările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare [26]. participarea comunitară fiind „principalul vehicul” în crearea capitalului social [22]. Putnam [25] a argumentat şi el legătura dintre eficienţa guvernelor locale din Italia şi stocurile de capital social existente în regiunile respective. reciprocitate. împărtăşirea aceloraşi valori cu esenţa capitalului social. Mai multe studii au documentat asocierea semnificativă dintre nivelul capitalului social şi gradul de dezvoltare a societăţilor de pretutindeni. Legătura dintre capital social şi dezvoltare este anticipată de studiul lui Edward Banfield asupra satului Montegrano. Deşi abordările diferă. Explicaţia este construită în jurul lipsei de încredere în indivizi sau grupuri din afara familiei. Ross Gittel şi Avis Vidal [21]. de asemenea. 277 . Banfield a explicat dezvoltarea irelevantă a satului prin capacitatea redusă a comunităţii locale de a se organiza pentru producerea bunurilor publice [24]. menţionînd că stocurile de capital social conduc la echilibre sociale. John Field [23] echivalează aderarea la reţele. cea ce împiedică orice tip de colaborare în afara familiei. încredere. iar pe de altă parte conceptul este relaţionat la capitalul uman. cu niveluri înalte de cooperare. subliniind importanţa acestora pentru fortificarea relaţiilor din interiorul comunităţilor şi pentru stabilirea legăturilor cu alte comunităţi mai dezvoltate. Pe de o parte e menţionat rolul capitalului social ca resursă sau chiar putere şi influenţă. angajament civic şi bunăstare colectivă. Analizele empirice asupra capitalului social au contribuit la acumularea unor cunoştinţe practice extrem de valoroase privind formarea şi utilizarea capitalului social ca factor de accelerare a proceselor de dezvoltare socială.

cu un capital social de separare). În studiul similar. iar lipsa de reputaţie are ca efect excluziunea socială. cît şi pozitive asupra sărăciei şi dezvoltării. cei mai săraci în informaţii şi deprinderi. deşi capitalul social determină nivelul de bunăstare.În analiza despre influenţa capitalului social asupra veniturilor gospodăriilor rurale. d) facilitează accesul la diverse pieţe. fiind purtător de informaţie. e) joacă rolul unei asigurări neformale în faţa riscurilor. capitalul social poate avea atît efecte negative. vor interacţiona cu cei similari lor. b) ajută la cooperarea pentru producerea bunurilor publice. decît pentru restul populaţiei. După cum observă cercewtătorul. Jürgen Friederichs [30] remarcă faptul că reţelele sociale ale celor săraci sînt mici şi tind a se limita spaţial la proprii vecini. neavînd la îndemînă un model de succes pe care să-l aplice. prezintă niveluri de venit mai ridicate şi poziţii mai avansate în societate. Consecinţa este formarea unor grupuri închise. dar. Collier [29]. • reducerea oportunităţilor (implicarea în diferite tranzacţii presupune existenţa reputaţiei. Reţelele sociale însă cuprind indivizi cu acelaşi nivel de cunoştinţe. iar veniturile din investirea în capitalul social sînt mai mari pentru săraci. sărace. realizat de Christiaan Grootaert [28] se arată că probabilitatea de a fi sărac este redusă de capitalul social. Întregul mecanism de integrare socială prin reputaţie îi dezavantajează pe cei săraci. Prestigiul sporit este asociat cu accesul la tranzacţii mai avantajoase. Acestea ţin de: • generarea de cunoaştere (cei care dispun de mai multe informaţii şi cunoştinţe. Astfel. Deepa Narayan şi Lant Pritchett [27] accentuează faptul că capitalul social: a) contribuie la creşterea eficienţei serviciilor publice. cauzalitatea inversă este şi ea posibilă: gospodăriile mai bogate ar putea avea o cerere mai sporită pentru participarea în asociaţii şi ar putea avea mai mult timp pentru a participa. le creează şi oportunităţi de a 278 . Potrivit lui P. în acelaşi timp. c) favorizează difuzarea inovaţiilor.

P.ieşi din sărăcie prin sporirea accesului la resurse odată cu obţinerea reputaţiei). Incluziunea socială presupune aplicarea unor măsuri concrete în promovarea valorilor şi normelor toleranţei şi incluziunii. dezvoltarea mecanismelor de 279 . facilitarea accesului la informaţie. • concentrarea pe încredere şi dezvoltare instituţională. Collier. iar cele de tip insular sînt formate din grupuri sociale care interacţionează extrem de redus şi sînt conflictuale. societăţile puternic integrate dezvoltă un capital social ce catalizează producerea bunului public. apoi pe membrii mai înstăriţi ai societăţii. Pe de altă parte. divizînd societăţile. cea ce contravine creării eficiente a bunurilor publice. • dezvoltarea reţelelor existente. D. • formarea bunurilor publice şi acţiunea colectivă (pe de o parte. în special prin mărimea şi tipul stocurilor de capital social. Analizînd legătura dintre funcţionarea statului şi tipul de capital social prezent în societatea respectivă. că abordările în ceea ce priveşte căile de promovare şi dezvoltare a capitalului social se axează pe trei direcţii principale: • promovarea incluziunii sociale. Astfel. Narayan cu privire la capitalul social care leagă grupurile sociale între ele. Am putea concluziona. menţinînd coeziunea şi funcţionalitatea societăţii şi capitalul social care separă grupurile. favorizînd participarea şi activismul civic. Reţele puternice în capital social de integrare pot menţine funcţionarea societăţilor în cazul colapsului instituţiilor formale şi pot garanta pe termen scurt bunăstarea economică şi socială. stabilind efectele pozitive şi negative ale capitalului social. alegerea liderilor formali ai comunităţilor se face din rîndul celor bogaţi în capital social şi material. readuce în prim plan distincţia lui D. crearea bunurilor publice şi funcţionarea instituţiilor publice îi favorizează mai întîi pe săraci. Narayan stabileşte că dezvoltarea economică este determinată decisiv de structura socială. aceştia fiind predispuşi să acorde ulterior mai multă atenţie păturii din care provin).

bunăoară. restructurarea economică. inclusiv reducerea participării la viaţa asociativă. se pot constitui în agenţi activi de dezvoltare a capitalului social comunitar. Sztompka construieşte o teorie a dinamicii încrederii ca rezultat al acţiunii actorilor în mediul social în care aceştia evoluează. Cercetătorul Fergus Lyon [31] sugerează două căi importante de încurajare a formării capitalului social: • promovarea reţelelor existente. • sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii. colaborarea în cadrul comunităţii. se intervine direct în dezvoltarea reţelelor sociale. descentralizarea etc. asigurarea accesului la educaţie pentru toţi.mediere a conflictelor. Prin investirea în capacitatea organizatorică a săracilor. Ţinînd cont de faptul că relaţiile sociale sînt facilitate. odată cu ea. aceasta apare mai degrabă ca element component al capitalului social. Încrederea este privită fie ca parte a capitalului social. În general. Persistenţa unor niveluri reduse de încredere. făcînd ca obiectivele deciziei politice să fie mai palpabile şi mai atractive din punct de vedere al participării la crearea şi gestionarea bunului public. Piotr Sztompka include încrederea în sfera capitalului social. condiţionate şi chiar declanşate de prezenţa încrederii. şi încrederea în instituţii şi în indivizi. cît şi la nivel macrosocial (încurajarea activităţilor asociative). precum şi în aspectele culturale ale mediului social. trăsăturile individuale. atît la nivel microsocial (sprijinul acordat direct săracilor). garantarea libertăţilor individuale [32]. Descentralizarea. care fiind creditate de comunitatea locală cu multă încredere. Transparenţa actului decizional creşte şi. studiul capitalului social se centrează pe analiza relaţiilor şi reţelelor sociale. ceea ce se încearcă la moment şi în Republica Moldova. are ca efect imediat plasarea centrului de putere mai aproape de individ. Încrederea îşi găseşte sursele în experienţa relaţiilor de cooperare. argumentînd importanţa acesteia pentru funcţionarea eficientă a statului şi a instituţiilor guvernării. fie ca produs al acestuia. se pot transforma în culturi ale 280 .

acurateţea comportamentului clasei politice (contribuirea guvernului la stabilitatea ordinii sociale). o viaţă de familie decentă etc. transparenta. revigorate sau încurajate: • la nivel macrosocial: legislaţia simplă. Sztompka accentuează două tipuri de acţiuni prin care încrederea şi capitalul social pot fi menţinute. monitorizarea continuă a opiniei publice prin sondaje de opinie (sprijinirea transparenţei organizării sociale). precum şi extinderea acestora sau iniţierea unor proiecte noi din surse locale şi/sau externe. stoparea producerii bunurilor comune. P. dezbaterea publică continuă a schimbărilor. asumarea responsabilităţilor pentru derularea proiectelor şi dezvoltarea acestora în continuare. persistentă în timp şi consecventă (asigurarea coerenţei normative). justiţia fermă (contribuirea la stabilirea unui climat al încrederii). diminuarea colaborării actorilor sociali şi perspectivelor de dezvoltare socială. transparenţa în activitate (panouri informative instalate la locuri 281 . rezultatul cărora sînt proiectele de succes. Astfel. implementate spre beneficiul întregii comunităţi. pluralismul şi libertatea presei. valoarea capitalului social depinzînd în mod direct de prezenţa şi ponderea capitalului uman. Existenţa capitalului uman şi social la nivel de comunitate se manifestă prin crearea unor parteneriate comunitare viabile. • la nivel individual: creşterea nivelului de educaţie. Impactul se manifestă prin folosirea raţională a resurselor umane şi materiale locale existente. mobilizarea totală sau majoritară la contribuirea prin diferite modalităţi la soluţionarea problemei identificate. comunităţile cu un capital uman şi social sporit se caracterizează prin participarea majorităţii la luarea deciziilor privind identificarea şi soluţionarea problemelor stringente. capitalul uman şi cel social sînt indispensabile. valorificarea eficientă a investiţiilor externe şi atragerea unor noi investiţii pentru realizarea scopurilor bine determinate.neîncrederii. În opinia noastră. comportamentul persoanelor publice (perceperea mediului social ca unul familiar). cea ce s-a atestat în perioada de tranziţie şi în ţara noastră.

ţinîndu-se cont de faptul că participarea fiecărui individ la acţiuni comunitare reprezintă o focalizare pe „resursele participării. considerăm.vizibile. Îngemănarea reuşită a tuturor acestor elemente. televiziunea. cultură comunitară. în acest context. oportunitatea utilizării reţelelor sociale şi a vecinătăţilor. colaborarea stabilită cu mass media locale şi naţionale) etc.. dacă sînt informaţi plenar şi veridic despre starea reală din societate. „beneficiarii de informaţie devin mai puternici şi mai liberi. Lucian Pop şi Cosma Rughiniş [34] în analiza lor asupra unei comune dîmboviţene optează pentru restrîngerea definiţiei capitalului social la valenţele sale relaţionale şi remarcă faptul că prezenţa relaţiilor de muncă la schimb facilitează dezvoltarea unor comportamente orientate spre valorificarea produselor recoltate pe piaţă. În Republica Moldova. o premisă hotărîtoare a unei dezvoltări comunitare adecvate. radioul. evident. grup de in- 282 .. regimul comunist s-a caracterizat prin descurajarea relaţiilor de asociere. această situaţie avînd efecte şi în timpurile post-comuniste. precum şi promovarea prin canalele mediatice a valorilor respective constituie. aşa cum constată experţii. valorificarea conceptelor de capital uman şi social urmează a fi dezvoltată. de conştientizarea posibilităţilor de care dispune pentru a traduce în practică deciziile luate. în măsura în care reflectă obiectiv realitatea şi în măsura în care este prezentă în realitatea respectivă tematica ce prezintă interes pentru individ. buletine informaţionale editate şi distribuite. structura intereselor comune” [36]. capital material. cu impact direct asupra creşterii veniturilor şi nivelului de trai. reţele. Cu atît mai mult că. Presa. lider democratic. asociere.. despre problemele ce-i frămîntă” [37]. Un şir de cercetători români [35] constată. Potrivit lui Dumitru Sandu [33]. contribuie la crearea contextului necesar pentru acţiune. Deciziile individului de acţiune strategică sînt determinate în special de capacitatea de a înţelege şi procesa informaţia disponibilă despre mediul social în care se află. traduse în capital social cu referire la încredere. Este utilă referinţa în acest context la experienţa României.

187. .London: Harvard University Press. 1998. 315. 7. Foundations of Social Theory. televiziune. 1-24.pp. Social Capital: Its Origins and Applications in Modern Sociology // Annual Review of Sociology. Robert Putnam.pp. nr. Handbook of Theory and Research for the Sociology of Education. Este adevărat. Ele vor avea şi mijloace de informare proprii. 21-99. AES Staff Paper. 65-78. Environmentally and Socially Sustainable Development Network. 8. – p. 1998. Social Development Family. 10. Ibidem. Membrii acestora vor avea mai multe posibilităţi de participare la crearea bunurilor publice şi utilizarea acestora.Michigan State University. Alejandro Portes. 5. 6 [1]. 18. 3. Marcelo Siles. no.Iaşi: Polirom. Forms of capital // J. Christiaan Grootaert. Bowling Alone: America’s Declining Social Capital // Journal of Democracy. 2. .divizi. Astfel. Acele comunităţi care posedă un potenţial mai mare de capital uman şi social vor avea şi un acces mai mare la presă. – p. Pierre Bourdieu.p. radio. Allan Schmid. – p. Cum funcţionează democraţia? . no. . East Leasing. Ibidem.24. 1995. 6. 3. crearea capitalului social. James Coleman. 190. – p. 1986. 1999. 9. Robert Putnam. . contribuţia mass-media este în dependenţă directă cu accesibilitatea lor. 304. – p. Ibidem.Washington: World Bank. „dar aceasta este singura cale spre a face ca democraţia să funcţioneze” [38]. vor dispune de mai multă informaţie.pp. iar accesibilitatea este în dependenţă directă cu capitalul uman şi capitalul social. Totodată. mai multe oportunităţi pentru dezvoltare şi promovare a intereselor comunitare.New York: Greenwood Press. 188. schimbările de mentalitate se produc foarte încet. Social Capital: The Missing Link? // Social Capital Initiative Working Paper. internet. 2001. Richardson. 4. . 249. 283 . – p. . Is Social Capital Really Capital? // Department of Agricultural Economics. Lindon Robinson. . 1998. . Referinţe: 1. comunitate etc.

187-188. 2000. creştere şi sărăcie: o cercetare internaţională comparativă // Revistă de politică comparativă şi relaţii internaţionale. Social Capital and Poverty // Social Capital Initiative Working Paper. 199. Robert Putnam.M. Poverty Division. .Iaşi: Polirom. 2005. Christian Welzel. 15. no. – pp.Washington: World Bank. 4. 13. – p. . 19. Capital social. Deepa Narayan. .org/insights/insights 34/insightsiss34-art02. Social Capital [Key Ideas]. Paul Collier.Bucureşti: Alternative. 2000. A Dimensional Approach to Measuring Social Capital: Development and Validation of a Social Capital Inventory // Current Sociology. 2001.G. Alders. – p. 146-180. 1999. 1995. Robert Putnam. 25. . 2003. 135. Pamela Paxton. Environmentally and Socially Sustainable Development Network. 88-127. – p. 77.Washington: World Bank. . – p. 2001.London: Routledge. F. Isolda Bustamante.105 [1]. Avis Vidal. Deepa Narayan. 22. 2.California: Sage Publications. 44. 59–102. Cum funcţionează democraţia? . 17. Ronald Inglehart. Community Organizing: Building Social Capital as a Development Strategy. Tracy Steffy. Edward Banfield. Michael Cassidy. 284 . 145. 9. 1. Marilyn Gittell. 16. 1999.Cambridge University Press. Bonds and Bridges: Social Capital and Poverty. John Field.pp. .id21. Deepa Narayan. Cf: http://www.49 [2]. no. 26-27. Bonds and Bridges: Social Capital and Poverty. 24.11. – p. 14. Social capital and social change: Women’s Community Activism // Urban Affairs Review. Cultural Change. Poverty Reduction and Economic Management Network. 1-24. 18. 4. 23. . – pp. Modernization. – pp. 21. Ross Gittell. Munca socială în comunităţile de cartier. New York: Free Press. 12. . and Democracy: The Human Development Sequence.pp. Is Social Capital Declining in the United States? A Multiple Indicator Assessment // American Journal of Sociology. Moral Basis of a Backward Society. . Dezvoltare comunitară. 20.html. Social Development Family.pp. no. 1958. 2002. Stephen Knack. – p. 1998. nr. no. Cum funcţionează democraţia? – p. – pp. 69-83.

Trust: A Sociological Theory. 27. . . 2. Diagnoza problemelor sociale comunitare. Mihai Lescu. Dumitru Sandu. . 2003.Ashgate. . 116. 31. Cents and Sociability: Household Income and Social Capital in Rural Tanzania. 21-22. cit.a.p. 37. Zamfir. Preda. Informaţia – sursă de putere // Valori ale mass media în epoca contemporană. nr. 18. 28. 207-285. Spaţiul social al tranziţiei. Social Development Department. Washington: World Bank.pp.26. Fergus Lyon. . Sebastian Lăzăroiu. 1999. 29. Op. Deepa Narayan. Cosma Rughiniş.28 [4]. 32. 2000. . Preda. cit. Christiaan Grootaert. Claudiu Tufiş. 1999. 680. 38. 114-152. 63. Lucian Pop. 2. 153-206. Paul Collier. Social Capital. Victor Ogneru. . 35. . cit. Participare comunitară şi reţelele de putere în Greaca // Sociologie Romaneasca. . Paula Tufiş. Cf. Household Welfare and Poverty in Indonesia. M. 6-7. Fulga – izolare şi participare comunitară // Sociologie romanească. Cum funcţionează democraţia? – p.: Ioan Mihăilescu Sociologie generală.pp. 285 . Op. .pp. . – p. 30. Do poor neighbourhoods make their residents poorer? Context effects of poverty neighbourhoods on residents // Hans-Jürgen Andreß. Robert Putnam. 57-84 ş. Preda. Networks and Norms: The Creation of Social Capital in Agricultural Economies in Ghana // World Development. – pp. 132-143.pp. 2000. Zamfir. 2000. nr. no.p. Piotr Sztompka. . Op. 94.pp. Bonds and Bridges: Social Capital and Poverty. Biertan – în căutarea viitorului // E. 36.Iaşi: Polirom. Andra Lăzăroiu. Deepa Narayan. Concepte fundamentale şi studii de caz. 208. – pp. Trust. Empirical Poverty in a Comparative Perspective. Ionică Berevoescu. Comişani – o comună cu două modele // E. 1997.Bucureşti: Polirom. – Chişinău: USM. Lant Pritchett. 28-37. 34.Washington: World Bank. 33. Development Research Group. Jürgen Friederichs.Cambridge University Press. Poverty and Human Resources. 2000. – pp. .p. 77-99. . – p. M. 1998. Capital social şi dezvoltare comunitară // E. – p. M.Bucureşti: Expert. 1999. Zamfir. 2003.

modificările în salarii la diferite niveluri ale educaţiei influenţează. Educaţia s-a dovedit a fi vitală în progresul economic şi în stimularea bunăstării economice. fiscalitate etc. pe de altă parte. acestea fiind influenţate şi de factori socioeconomici. creşterea câştigurilor educaţiei superioare faţă de 286 . distribuirea câştigurilor.Lilia PLUGARU Impactul educaţiei asupra nivelului de venituri în societate Încă de pe vremea lui Adam Smith se considera că educaţia poate fi un element care contribuie la asigurarea egalităţii economice şi sociale. posibilităţile de angajare. este probabil ca distribuirea câştigurilor să sufere îmbunătăţiri. În 1896. faptul că distribuirea veniturilor în ţările capitaliste va fi mai echitabilă pe măsură ce forţa de muncă va fi mai educată. Relaţia dintre educaţie şi distribuirea veniturilor este complexă. cu mult timp în urmă. Dacă randamentul educaţiei superioare scade în comparaţie cu randamentul investiţiilor în educaţia primară. într-un studiu intitulat „Valoarea economică a educaţiei”. în caz contrar. de asemenea. De exemplu. Simon Kuzneţ a prevăzut. a subliniat: „aceste schimbări în capitalul uman reprezintă factorul de bază în reducerea inegalităţii în distribuirea venitului”. O seamă de specialişti au ajuns la concluzia că cel mai important factor al chestiunii veniturilor este tocmai capitalul uman. structura salariilor. Theodore Schultz. deoarece efectele educaţiei asupra nivelului veniturilor depind nu numai de felul în care este planificată. dezvoltată şi finanţată educaţia. rolul educaţiei în reducerea sărăciei era pe deplin recunoscut în Rusia: „Creşterea productivităţii muncii este singurul mijloc de eradicare a sărăciei în Rusia. iar cea mai bună cale de realizare a ei este răspândirea educaţiei şi cunoştinţelor” [1].

educaţia poate compensa. Potrivit datelor UNESCO. Această schimbare determină venituri mai mari ale angajaţilor. nivelul mediu al investiţiilor în capitalul uman. Reducând măsurile privind inegalitatea câştigurilor alternative faţă de venitul per capita.). Astfel extinderea educaţiei are efecte nu numai asupra acelora care beneficiază de o mai bună educaţie. contribuind per total la diminuarea diferenţelor venitului pe piaţa muncii. în lucrarea „Câştiguri. 40% . precum şi cu inegalitatea ratei de recuperare a investiţiei în capitalul uman. situaţia socio-economică şi poate oferi oportunităţi sectoarelor mai slabe ale societăţii în sensul unei mai bune mobilităţi şi a salariilor sporite. are ca rezultat scăderea salariilor acestora şi creşterea celor cu educaţie inferioară.randamentul educaţiei de bază reflectă o tendinţă mai accentuată spre inegalitate. 60% din diferenţa veniturilor revin nivelului de educaţie. abilităţi etc. către o plată superioară şi forţă de muncă înalt calificată. inegalitate şi dezvoltare economică”. Creşterea numărului celor mai bine educaţi şi al celor calificaţi va determina creşterea ratei acestora şi descreşterea ratei celor mai puţin educaţi în totalul forţei de muncă. diminuarea diferenţelor privind calificarea şi o creştere a distribuirii veniturilor în produsul total. nivelul mediu al ratei de recuperare a investiţiei în capitalul uman. forţă de muncă slab calificată. rata creşterii veniturilor şi a inegalităţii educaţiei. Inegalitatea câştigurilor ar trebui să se afle într-o relaţie directă cu inegalitatea investiţiilor în capitalul uman. Barry Chiswick. în schimb. Educaţia şi câştigurile se află într-o strânsă legătură. Pe piaţa forţei de muncă supraoferta de persoane cu educaţie superioară. Aceasta va produce schimbarea de la o plată scăzută. Efectul educaţiei asupra distribuirii veniturilor poate fi explicat după cum urmează: educaţia creează o forţă de muncă mai calificată. Însăşi schimbarea în componenta educaţională a forţei de muncă are ca efect inegalitatea. ci şi asupra celorlalţi. în situaţia în care cererea rămâne nemodificată.celorlalţi factori (sănătate. arată că inegalitatea nivelului de educaţie se află într-o relaţie directă cu inegalitatea câştigurilor şi deci amelio- 287 .

o variabilă diferită pentru învăţământ. El a stabilit că inegalitatea veniturilor este mai mare. şi că o politică ce susţine accesul egal la educaţie poate avea impactul dorit. învăţământul elementar şi rata instruirii adulţilor pentru segmentul de 40% din populaţie cu cel mai scăzut nivel în cazul ţărilor slab dezvoltate cu venit mediu. Winegarden. M. în acest contect. creşterea economică şi distribuirea venitului”. şi mai extinsă pe măsura variaţiei numărului de ani de şcolarizare. ca şi dispersia învăţământului. realizând distribuirea egală a veniturilor. acţionează în sensul egalizării distribuirii veniturilor. În alte studii se arată că numai distribuirea educaţiei explică 23% din coeficientul Gini. C. folosind.rarea educaţiei ar reprezenta un factor egalizator [2]. Nivelul mediu al educaţiei. Autorul scoate în evidenţă faptul că există un prag al dezvoltării economice de la care educaţia şi distribuirea egală a veniturilor se află în relaţie pozitivă. Mexic şi Nigeria. Ritzen. Astfel. şi anume interacţiunea dintre rata de recuperare a investiţiei în educaţie şi variaţia învăţământului. Diferenţele regionale în nivelul veniturilor muncitorilor sunt corelate cu diferenţele din nivelul de educaţie. În lucrarea „Inegalitatea veniturilor: analiză regională a capitalului uman”. acelaşi autor. în examinarea inegalităţii veniturilor în SUA şi Canada în anii ’60. şi semnalează relaţia negativă care există în cazul a nouă ţări slab dezvoltate cu un venit scăzut [5]. ajunge la concluzia că un nivel înalt al educaţiei exercită un efect egalizator asupra distribuirii veniturilor. a găsit această interacţiune variabilă ca având un puternic efect pozitiv asupra inegalităţii veniturilor [3]. acesta ajunge la concluzia că investiţia 288 . făcută în studiul „Educaţia. în lucrarea „Educaţia şi distribuirea venitului: evidenţă a datelor internaţionale”. în cazul unei rate mai mari de recuperare a investiţiei în educaţie. se constată că inegalităţile în nivelul educaţiei au un rol însemnat în determinarea inegalităţii distribuirii veniturilor [4]. Este important de subliniat. Rati Ram subliniază relaţia pozitivă dintre distribuirea veniturilor. şi observaţia lui J. În lucrarea „Rolul nivelului real al venitului şi distribuirea venitului pentru satisfacerea necesităţilor de bază”. În plus. SUA. Bazat pe analiza unor date din Olanda.

289 . se constată că diferite cantităţi de educaţie (măsurate prin nivelurile de educaţie dobândite din piramida educaţională) produc diferite categorii de venituri. diferenţele au crescut de la 55% la 98% [7]. iar 20 mai puţin dezvoltate. un lucrător american absolvent de universitate.în educaţie. Se consideră că între cantitatea de educaţie dobândită şi nivelul productivităţii există o relaţie pozitivă. Din acest motiv. dar că învăţământul formal a avut un efect mai puternic asupra diferenţierii veniturilor. În prezent. de asemenea. câştiga în medie cu 66% mai mult decât un absolvent de liceu. În cazul femeilor. El arată. în timp ce în anul 1998 diferenţa a crescut la 118%. că educaţia non-formală ar putea avea un efect mai important decât cea formală asupra distribuirii veniturilor. Pornind de la studierea unui număr de 30 de state dintre care 10 avansate. În 1978. reprezintă un instrument important pentru implementarea distribuţiei optime a venitului de care trebuie să ţină seama politicile de creştere economică [6]. coroborată cu investiţia în capitalul fizic. Autorul susţine că poate fi avantajoasă reducerea cheltuielilor publice pentru educaţia superioară şi că ar fi potrivită alocarea unei cote mai mari educaţiei primare. un capital uman de nivel mai ridicat generează un spor de venit în raport cu un altul de nivel mai scăzut. precum şi stocuri mai mari de capital fizic. strategie importantă pentru redistribuirea veniturilor şi reducerii sărăciei. Tendinţa generală de minimizare a inegalităţii necesită niveluri superioare ale pregătirii forţei de muncă. un alt autor a examinat impactul diferit al educaţiei formale şi al celei non-formale asupra distribuirii venitului şi a găsit că ambele forme au o influenţă semnificativă. Alţi autori susţin că strategiile de acumulare intensivă a resurselor umane sunt de preferat faţă de acumularea capitalului fizic. se estimează că absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior din SUA câştigă în medie de două ori mai mult decât cei de liceu. Acest punct de vedere este larg acceptat şi susţinut de evidenţele statistice. Astfel. cele din urmă crescând odată cu creşterea nivelurilor de şcolarizare. referitoare la realitatea economică a secolului XX.

nivelul mediu al veniturilor creşte. tendinţă pusă pe seama deficitului de lucrători educaţi. sexul. averi moştenite. nivelul de instruire are efectul cel mai puternic asupra veniturilor. Efectul educaţiei liceale şi superioare asupra creşterii semnificative a veniturilor personale nete face obiectul a sute de investigaţii realizate anual în multe ţări. abilităţi existente dincolo de educaţia formală (de exemplu. Cherkaoui susţine că pentru societăţile moderne. sunt sensibil apropiate. furtul etc. venitul este corelat pozitiv cu variabile precum vârsta. Sunt o mulţime de factori care intervin aici: vârsta (de regulă. pe care firmele sunt dispuse să-l recompenseze mai bine. În esenţă. cei mai tineri câştigă mai puţin decât cei mai în vârstă). Aceştia realizează un produs marginal superior. la acelaşi nivel de educaţie.Investigaţiile referitoare la relaţia educaţie-venituri în ţările mai sărace conduc la concluzia existenţei unei contribuţii mai substanţiale a investiţiilor în capitalul uman la creşterea veniturilor. din jurul vârstei de 20 de ani. inechităţi distribuţionale. exceptând vârsta [10]. Dar în condiţii egale. Creşterea cea mai puternică a veniturilor odată cu înaintarea în vârstă o prezintă persoanele cu studii superioa- 290 . în mod evident. în opinia lui G. viabilitatea contemporană a teoriei privind rolul educaţiei în diferenţierea veniturilor [9]. Becker. venitul. indiferent de sistemul economic sau cultural al acestor ţări. Concluziile lor susţin. diferenţele de salarii între cei mai educaţi şi cei mai puţin educaţi este explicată prin diferenţe compensatorii pentru costul educaţiei. clasa socială. indivizii care investesc mai mult în educaţie sunt motivaţi în decizia de investiţie adiţională numai dacă primesc în schimb un venit suplimentar. Pe ansamblu însă. Există. dar şi oameni fără studii care câştigă foarte bine. şi indivizi bine instruiţi care câştigă prost. Pe măsură ce indivizii sunt mai bine instruiţi. Veniturile de start. cazul fotbaliştilor de top sau cel al unor antreprenori). nivelul de instruire şi nivelul veniturilor sunt bine relaţionate [8]. Prin prisma ofertei de muncă. peste tot în lume studiile demonstrând existenţa unor diferenţe asemănătoare.

0% 36.2 lei 2142.1% 3. Eşantion – 1247 respondenţi.8% 11.3% 41.3% 36.5% 40.6% 30.0% 0% 0.1% 21. Aceasta atestă faptul că beneficiile cele mai importante ale instrucirii superioare nu sunt imediate.0% 7.8% 19.9 lei 929.6 lei 1421.1% 32. Pentru a estima avantajul financiar al persoanelor din Republica Moldova care au achiziţionat un anumit nivel de educaţie.6% 27.re.5% 5. 2007.1 lei 1835. au fost utilizate rezultatele Proiectului „Capitalul social şi uman în Moldova”. Capitalul social şi uman în Moldova.7% 3.9% 1.8% 17. ci presupun o anumită durată.8 lei 1407.8% 9.8% 29.1000 1001 – 2000 2001-3000 3001-5000 Peste 5001 lei lei lei lei lei 44.5% 13.1% 36.0% 20.4% 26. Pentru a analiza corelaţia educaţie – venit au fost excluşi din baza de date respondenţii care au refuzat să indice veniturile şi persoanele care nu desfăşoară o activitate ce le-ar aduce venit. pe un eşantion naţional stratificat de 2000 persoane. 2) Venitul mediu lunar al populaţiei în dependenţă de nivelul de educaţie Până la 500 lei Primare sau fără studii Medii incomplete Medii generale / liceale Secundar profesionale Medii de specialitate Superioare incomplete Superioare Postuniversitare 46. experienţă.2% 0% 501 . Tinerii cu studii nu trebuie să fie descurajaţi.0% 0% 0.5% 10.6% 7.8% 6. Tabelul nr.8% 3.4% 36.4% 3. 291 .5% 19.3% 34. realizat în noiembrie-decembrie 2007 de Serviciul Independent de Sociologie şi Informaţii „OPINIA”.3% 0% Venitul mediu 646.9% 31.8% 1.0% 11.2 lei 2605. 1 (IV.0% 1.3% 21. în comparaţie cu persoanele cu un nivel de educaţie inferior.6% 0% 4.7% 12. Astfel s-a obţinut un eşantion de 1247 respondenţi.8% 6.0 lei Sursa: SISI „Opinia”. întrucât graficul profitul investiţiei în educaţia superioară se manifestă destul de repede.8 lei 1347.0% 24.

Datele arată că în Republica Moldova. Pentru a calcula câştigurile nete. Astfel. Cele mai mari venituri le obţin persoanele cu studii superioare şi post-universitare. venitul tinde să crească puternic în funcţie de vârstă.4%) nu depăşeşte 1000 lei. ale studiilor pentru fiecare din categoriile incluse în tabel [11]. studiile furnizează un câştig constant în termeni de venituri. Cifrele de mai sus trebuie tratate însă cu prudenţă. Cota cea mai mare a veniturilor peste 3000 lei revine celor cu studii post-universitare (30%). Aproximativ o treime (32. Cel mai înalt nivel al venitului (peste 3000 lei / lunar) se înregistrează în intervalul de vârstă 25-34 ani. ar fi necesară estimarea costurilor medii. adică profitul investiţiei în educaţie.7%) din persoanele cu studii superioare cu venituri între 2001-3000 lei au vârsta cuprinsă între 35 şi 44 ani. Peste 40% din absolvenţii instituţiilor superioare de învăţământ ce obţin lunar venituri peste 3000 lei au între 25-34 ani. scăzând de la un moment dat. venitul mediu lunar al unei persoane ce desfăşoară o activitate constituie 1459. ca rezultat al investiţiei în educaţie. O primă investigare a relaţiei dintre educaţie. câştiguri mai mari.Potrivit rezultatelor investigaţiei. Cu alte cuvinte. directe şi indirecte. Cel mai mic venit îl obţin persoanele de peste 65 de ani. vârstă şi venit se poate realiza prin modelarea creşterii veniturilor în funcţie de vârstă pe niveluri de instruire constante. veniturile sunt constant ierarhizate în funcţie de nivelul de educaţie: studii superioare>studii medii>studii primare. la acelaşi nivel de instrucţie. Datele indică în Republica Moldova. Se observă o creştere a veniturilor populaţiei în funcţie de nivelul de educaţie.8 lei. deoarece ele reflectă doar câştigurile brute. iar peste 5000 lei celor cu studii universitare. prin urmare. Nici o persoană de peste 65 de ani cu studii superioare nu are un venit ce depăşeşte 2000 lei lunar. Venitul majorităţii persoanelor cu studii primare şi fără studii (90. Bărbaţii cu studii 292 . urmat de persoanele cu vârsta cuprinsă între 45-54 ani. urmaţi de cei cu studii medii de specialitate.

Acest fapt este determinat de structura pieţelor luate în considerare şi de modurile de producţie agricole sau neagricole. 39% din muncitori.până la 500 lei. Cota bărbaţilor ce au venituri între 3001 şi 5000 lei este de 56%. situaţia se regăseşte şi în cazul gospodăriilor ţărăneşti din Moldova. Cele mai mari venituri (peste 3000 lei) le obţin conducătorii de întreprinderi şi departamente şi colaboratorii organelor de drept.3% . În localităţile urbane. din care 34.1%) obţin lunar până la 500 lei. veniturile agricole. cum sunt cele ale multor ţări în curs de dezvoltare. Venitul intelectualilor din sate nu depăşeşte 5000 lei. Mai mult de jumătate din studenţi (53. A fost observat că sporul pe care educaţia îl aduce veniturilor particulare în condiţiile societăţii bazate pe diviziunea muncii se manifestă mai mult în sectorul industrial şi terţiar.7% din lucrătorii pe cont propriu. Cele mai mici venituri până la 1000 lei au persoanele temporar neangajate (69. unde productivitatea extrem de scăzută este asociată unei organizări a producţiei care 293 . În mare măsură.7%). 33. că tot în acele ţări se înregistrează cele mai reduse productivităţi. După cum rezultă din studiile incluse în cercetarea Băncii Mondiale. 40. influenţate în mod hotărâtor de preponderenţa unor modele culturale tradiţionale. 44% din specialiştii calificaţi. dar şi cele nonagricole nonsalariale din aceste ţări beneficiază într-o măsură redusă de influenţa şcolarităţii. Peste o pătrime din manageri şi o cincime din lucrătorii pe cont propriu îşi estimează veniturile lunare între 2001 şi 3000 lei. specialiştii cu studii superiore câştigă mai mult. în special cei din mun. servicii de securitate. Dar relaţia dintre cele două variabile nu este atât de vizibilă în cazul economiilor agrare.2% din colaboratorii organelor de drept. Cea mai mare parte a populaţiei obţine venituri între 1001 şi 2000 lei: 46. Chişinău. Impactul şcolarizării asupra veniturilor individuale depinde de structura ocupaţională.5% din personalul tehnic şi de deservire.superioare au un venit mai mare decât femeile. iar în domeniul agricol sau neagricol neproducător de salarii avem o foarte redusă orientare spre piaţă [12]. Este evident. iar venituri peste 5001 lei – 70%.

A Theoretical and Empirical Analysis. 1.face abstracţie de piaţă. În definitiv. vol.p. o educaţie primară duce la pierderi importante. Becker. Cf. Femeile şi persoanele care locuiesc la sat sunt defavorizate din punctul de vedere al accesului la venituri. Astfel. with Special Reference to Education. Sunt evidente decalajele dintre sat şi oraş în ceea ce priveşte şansele sociale. B.Third edition. fără altă revenire. Persoanele ocupate şi pensionarii beneficiază de venituri mai mari decât celelalte categorii de neocupaţi. . no. 294 . econlib.org. .3 ori mai mare decât venitul persoanelor cu studii primare.www. Pentru aceste realităţi simpla şcolaritate nu este suficientă. Faţă de venitul mediu. Referinţe: 1. după care scad permanent. veniturile tind să crească până la un anumit moment al vieţii. Earnings Inequality and Economic Development // The Quarterly Journal of Economics. Datele arată că putem vorbi de o discriminare salarială între sexe: la acelaşi nivel de educaţie.The University of Chicago Press. 85. Diferenţele constatate se datorează unor competenţe diferenţiate în funcţie de educaţie. vârstă. 1995. la acelaşi nivel educaţional. Nivelurile de educaţie medii (liceale) corespund unor venituri medii. Human Capital. . ocupaţie şi rezidenţă. femeile au un venit mai mic decât cel al bărbaţilor. 28. Datele sociologice permit relevarea unor concluzii. . cercetările demonstrează că profilul educaţional avansat este cheia succesului pentru sporirea veniturilor pe parcursul întregii vieţii şi al reducerii sărăciei. Nivelul de educaţie are un impact consistent asupra veniturilor persoanei. 1971. 2. Chiswick.: G. Veniturile sunt dependente de poziţia individului în structura ocupaţională. în timp ce un nivel de educaţie superior sporeşte cu 47% faţă de venitul mediu al unei persoane şi este cu 63% mai mare decât al celor cu studii medii generale şi de 3. dar şi accesului diferenţiat la poziţii salariate ierarhizate în funcţie de treapta de învăţământ absolvită.

.pp. Education. cit. 265-266.pp. iccv. – Iaşi: Polirom. Winegarden. G. C. 163. . 164. Hatos. Op. 1978. M.: A. 10. 181.pp. F.) Capital uman şi simbolic în dezvoltarea socială.: M. 80. issue 5. 12. Ritzen. 2006. Cf. . 11. 9. cit. 17-27. Raport de cercetare pe anul 2005. M. cit.p. 66. 5. Op. Economic Growth and Income Distribution // De Economist. Cf. 295 . vol. 1998. Welch. 4. Becker. B.Murphy. 8. Cf. 1985. Voicu (coord. K. . vol. Schooling and Income Distribution: Evidence from International Data // Economica.www. 1974.New York: National Bureau of Economic Research. Sociologia educaţiei. 7. Rati Ram.: A. – p. – p.pp.3. Chiswick.România: Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii. 589-594. 1979. Op. 13. 126/2. . Income Inequality: Regional Analyses within a Human Capital Framework. – p. 46. . The Role of Real Income Level and Income Distribution in Fulfillment of Basic Needs // World Development.ro. Hatos. . . Voicu. Wage Premium for College graduates // Educational Researches. 83-87. 6. no.

În egală măsură. compania sprijină recomandările angajaţilor săi. aptitudini. De asemenea. firma va beneficia atât de o imagine favorabilă în ochii publicului. cuprinzând cerinţele referitoare la pregătirea profesională. abilităţi necesare. sunt încurajaţi sa le ocupe candidaţii interni. Ca politică. deoarece consideră că angajaţii cunosc mediul. în aşa fel încât fiecare solicitant pentru ocuparea postului sa aibă şanse egale de selecţie cu toţi ceilalţi. în consecinţa. Aceasta presupune. atunci când doi candidaţi au rezultate similare. Astfel. având. este preferat candidatul intern. pe de o parte. existenţa unei proceduri de măsurare a acestor aptitudini şi abilităţi. Pentru a-şi susţine politica de recrutare şi selecţie. acestea vizează procesele de recrutare şi selecţie a personalului care ocupă un rol important în planul strategic al companiilor. iar pe de altă parte. cât şi de oportunitatea de a alege cei mai buni angajaţi dintre candidaţii disponibili pe piaţă. pentru posturile vacante din cadrul firmei. firma încurajează selecţia internă. Politica companiilor în domeniul recrutării şi selecţiei resurselor umane [1] este aceea de a recruta persoanele cele mai potrivite cu cerinţele fiecărui post. valorile şi sistemul. În cazul unei recrutări adecvate a personalului. firma implementează un sistem de afişare electronic al posturilor disponibile sau pe suport scris când nu este posibilă prima variantă. Aceasta înseamnă că. existenţa descrierii fiecărui post din firmă. o bună percepţie a celor care se pot adăuga 296 .Ioan BORDEAN Managementul firmei: tendinţe noi în recrutarea personalului Schimbările care au marcat viaţa societăţii în ultimele decenii au comportat afirmarea unor noi principii de gestionare a unităţilor economice.

organizaţiei. • că are un set de criterii măsurabile cu care sa se compare candidaţii. Candidatul propus de un angajat va fi recomandat managerului de resurse umane şi va intra în procedura normală de selecţie. trăind satisfacţia oferită de slujbă. • că va fi o competiţie corectă între candidaţi. • să organizeze testarea candidaţilor. • că procesul este transparent şi că acordă şanse egale candidaţilor. Responsabilităţile supervizorului [2] postului vacant pot fi sintetizate astfel: • să elaboreze şi să actualizeze periodic fişele de post pentru personalul din subordine. experienţa şi atitudinile necesare pentru a activa la un nivel înalt. educaţia. • să decidă asupra celui mai potrivit candidat. • să participe la interviul de selecţie. conform procedurilor de resurse umane. În procesele de recrutare şi de selecţie a personalului din cadrul companiei responsabilităţile se distribuie atât departamentului de resurse umane. Aceasta nu înseamnă că. în funcţie de criteriile stabilite. aptă pentru a asigura angajarea celei mai potrivite persoane pentru post. dacă un candidat este recomandat de către un angajat. cât şi supervizorului postului care urmează a fi ocupat. cheltuielile realizate cu această ocazie. 297 . • că persoana aleasă va avea comportamentul. acest lucru îi va conferi un avantaj. conform “Procedurilor companiei pentru elaborarea fişelor de post • să participe la stabilirea criteriilor de selecţie a candidaţilor. • să suporte din bugetul alocat departamentului/compartimentului. Studiile de caz demonstrează că procedura de recrutare si selecţie utilizată oferă următoarele certitudini: • că postul vacant face parte din organizaţie şi că este necesar bunei funcţionări a acesteia. oferindu-le aceleaşi informaţii şi judecând prin prisma aceloraşi elemente.

selecţia propriu-zisă care. ei include fazele: interviul de selecţie. de remarcat că supervizorul postului este cel care iniţiază procesul de recrutare şi selecţie [4] pentru posturile vacante. recrutarea personalului D. • să verifice dacă au fost respectate prevederile prezentei proceduri şi să propună măsuri disciplinare în cazul nerespectării lor. pregătirea selecţiei F. • să participe la stabilirea criteriilor de selecţie a candidaţilor. evaluarea interviului de selecţie. • să verifice şi să găsească în baza de date acei candidaţi care îndeplinesc cerinţele postului. încheierea selecţiei. • să propună spre angajare cel mai bun dintre candidaţi. • să elaboreze şi să gestioneze eficient baza de date proprie firmei cu candidaţi care solicită angajarea în companie. iniţierea procesului B. la rândul. luarea deciziei de angajare. cum ar fi: A.Responsabilităţile departamentului de resurse umane al firmei. pregătirea recrutării C. respectând politica companiei în domeniul selecţiei. Acesta ia legătura cu reprezentantul departamentului de 298 . în procesul de recrutare şi selecţie. • să asigure participarea unui reprezentant al departamentului de resurse umane la interviul de selecţie. Procedura aplicată de compania în cauză. • să contacteze un număr de cel puţin doi candidaţi pentru fiecare post vacant. în vederea recrutării şi selecţiei personalului. cuprinde mai multe etape [3]. preselecţia E. sunt: • să acorde consultantă fiecărui supervizor în organizarea şi desfăşurarea procesului de recrutare şi selecţie. Cât priveşte procedura propriu-zisă. invitându-i să participe la procesul de selecţie. aprobate şi care se află în subordinea sa.

Responsabilităţile supervizorilor în anunţarea ofertei de locuri de muncă sunt: • să anunţe departamentului de resurse umane existenţa posturilor disponibile dintre posturile pe care le supervizează. în afară de anunţul electronic care se va posta obligatoriu pe pagina de web a companiei. acesta din urmă verifică dacă: postul vacant se încadrează în numărul de posturi şi structura pe profesii. respectând “Procedurile companiei de anunţare a posturilor vacante”. vor elabora profilul de personalitate care este necesar postului respectiv. cerinţele pe care trebuie sa le îndeplinească cel care va ocupa postul. care va fi postată pe pagina de web a companiei. reprezentantul departamentului de resurse umane va proceda la anunţarea existenţei postului vacant. în interiorul şi în exteriorul companiei. 299 . supervizorul şi reprezentantul departamentului de resurse umane pregătesc recrutarea. etc. pe care îl informează asupra necesităţii ocupării postului vacant. sunt: • să primească anunţul supervizorului despre existenţa unui post disponibil şi să verifice concordanţa acestuia cu realitatea. • să participe la decizia de alegere a suportului suplimentar optim de anunţare externă/internă. • să elaboreze electronic fişa de post. care este suportul optim suplimentar de anunţare externă/internă a existenţei posturilor disponibile (vizual. De asemenea. pe baza responsabilităţilor şi a celorlalte informaţii existente în fişa postului. Părţile implicate. profilul având un caracter orientativ.). • să discute cu reprezentantul departamentului de resurse umane. Pentru departamentul de resurse umane responsabilităţile. audio. în anunţarea locurilor de muncă vacante. La rândul sau. În cele din urmă. aprobate pentru departament / compartiment.resurse umane. există o fişă a postului pentru postul vacant. şi să ia o decizie în acest sens. • să dispună utilizarea sumei de bani necesare pentru realizarea/difuzarea anunţului din bugetul propriu. elaborând.

• să activeze postul pe internet după verificarea corectitudinii fişei postului anunţat. iar pentru obţinerea restului de informaţii se face trimitere la pagina web a companiei. • actele necesare înscrierii. gratuit. În majoritatea cazurilor. • să verifice dacă s-au făcut angajări în lipsa anunţării conform prezentei proceduri şi dispune măsuri disciplinare. Totodată. • să parcurgă toate activităţile necesare în vederea realizării anunţurilor externe. domeniul căruia îi aparţine postul. în conformitate cu normele şi procedurile companiei.ejobs. respectând procedura. în mod obligatoriu. site-ul internet la care este conectată pagina de web a companiei. Departamentul de resurse umane va elabora anunţul. obţinând informaţii espre angajator. poziţia postului. anunţurile publicate în mass-media cuprind doar o enumerare a posturilor vacante. • modul de recepţionare a actelor respective şi data-limită.ro şi www. se va lua legătura cu reprezentanţii site-urilor internet (ar putea fi (www. Astfel. abilitaţi. pe care se va 300 . Departamentului de resurse umane îi revine stabilirea contactului cu reprezentanţii mijlocelor de comunicare în masă [7]. aptitudini. în conformitate cu hotărârea supervizorului postului. care vor fi completate conform modelului existent pe pagina de web a companiei. cunoştinţe.ro). • cerinţele postului . presupune parcurgerea a mai multor paşi. locaţia. prin intermediul căruia s-a căzut de acord să se facă anunţul şi se va încheia contractul de publicitate. data limită pentru aplicare. care va cuprinde. următoarele elemente [6]: • poziţia postului vacant în organigramă. Astfel cei interesaţi pentru ocuparea posturilor vacante vor accesa. • CV-ul şi scrisoarea de intenţie.BestJobs.pregătire.• să realizeze anunţarea electronică a existenţei posturilor în interior/exterior. experienţa. procedura propriu-zisă de anunţare a posturilor vacante [5] în cadrul companieii.

cerinţelor fişei postului.a. pe baza cerinţelor postului. stabilesc. împreună cu supervizorul. Cerinţa. aflată la dispoziţie pe site-ul de internet. luare a deciziilor. Feedback-ul între candidat şi angajator. lucrul cu oamenii s.face postarea. în condiţii de maximă eficienţă.d.un instrument care 301 . în cazul publicităţii electronice. în timp ce altele pot necesita mai mari abilitări de lucru cu oamenii şi comunicare).m. care sunt elaborate în aşa fel încât ocupantul postului să-şi poată realiza. Atunci când aplicaţiile sunt analizate pentru prima dată se poate acorda un anumit rating şi o încadrare în categoria anunţată. responsabilităţile. comunicare. împreună cu supervizorul. cum ar fi: conducere. În funcţie de aceste cerinţe. Opţiuni) . Preselecţia. cunoştinţe). unele posturi necesită o mai mare capacitate de asumare de responsabilităţi. atitudini. candidaţii care îndeplinesc cerinţele postului. În cadrul pregătirii selecţiei. presupune ca departamentul de resurse umane. grila de evaluare a interviului şi profilul PRO® al postului (Performanţa. a anunţului electronic [8] este impusă de mai multe beneficii majore aduse de către acesta companiei: reducerea sustanţială a timpului şi a costurilor de recrutare ca şi posibilitatea accesului la o bază permanentă şi cuprinzătoare de informaţii despre candidaţi. Necesitatea utilizării. se vor determina cel puţin cinci domenii de aptitudini/ atitudini. Fişa postului cuprinde cerinţele postului (studii. cu adevărat. este intens şi rapid. şi se va încheia contractul de utilizare a acestora. în permanenţă. Departamentul de personal. ghidul de interviu. Declanşarea recrutării este făcută de reprezentantul departamentului de resurse umane care va căuta în baza de date a departamentului. Trebuie subliniat faptul că fiecare post are un profil al acestor atribute specific (de exemplu. ca etapă distinctă a procesului de selecţie utilizat în cadrul companiei. aptitudini. Respectivele aplicaţii vor fi administrate de departamentul de resurse umane (recepţia companiei va strânge aplicaţiile pe care le primeşte şi le va înainta departamentului de personal). să analizeze aplicaţiile primite şi să le selecteze pe cele care corespund. experienţe. asumare de responsabilităţi.

Predictive Index-ul (PI) . în procesul de recrutare a unui candidat este foarte dificil de aflat dacă acesta îndeplineşte. În consecinţă. poate fi considerat ca o bază de discuţie în vederea identificării calificativelor comportamentale necesare unei persoane pentru a ocupa postul respectiv. Predictive Index descrie personalitatea măsurând patru aspecte fundamentale: dominanta. se vor mai desfăşura următoarele evaluări: • profilul de personalitate al candidatului. cerinţele postului: daca este un bun organizator. Stabilirea profilului PRO al postului constă în alegerea. daca are răbdare etc. folosite la nivel internaţional. • pentru personalul de conducere: limba străină (scris şi oral). Modelul de post. departamentul de resurse umane utilizează unul dintre cele mai simple şi mai rapide instrumente de management. care este obligatoriu pentru ocuparea oricărui post vacant din cadrul companiei.furnizează informaţii obiective despre cerinţele comportamentale faţă de candidat. răbdarea şi formalismul. cu adevărat. daca este orientat spre nou. 302 . extroversia versus introversia. a trăsăturilor fundamentale ale personalităţii unui candidat şi compararea acestora cu cerinţele postului.determinarea. Acest instrument nu trebuie să fie folosit ca un standard absolut. dintr-o listă largă de activităţi necesare obţinerii performanţei. dezvoltat cu ajutorul profilului PRO. a celor mai reprezentative şi frecvent utilizate pentru tipul de post analizat. Alegerea făcută este evaluată cu ajutorul unui punctaj ce stă la baza obţinerii informaţiilor dorite. În afara interviului de selecţie. pentru evaluarea personalităţii candidatului şi pentru crearea unui mediu optim la fiecare nivel din structura companiei . Unul din factorii esenţiali în asigurarea succesului firmei este punerea omului potrivit la locul potrivit. Astfel. • pentru personalul din segmentul de servicii: explorare PC (proba practică). pe baza unui chestionar. explorare PC (proba practică). Candidatul completează chestionarul bifând. cunoştinţe profesionale (scris). cunoştinţe profesionale (scris).

supervizorul va lua în calcul atât rezultatele de la interviul de selecţie (pondere 50%). pe de o parte. La interviul de selecţie vor participa. măsoară înclinaţia pe care o are un om de a-şi exercita influenta asupra oamenilor şi evenimentelor. pe baza fişei de evaluare existentă obligatoriu la sfârşitul fiecărui ghid de interviu. Lista completată este introdusă în calculator.extroversia .ghidul de interviu .de pe două liste identice cu câte 86 de adjective-stimuli. iar rezultatul . Răbdarea .reprezentat grafic. cuvintele care îl descriu. Luarea deciziei de angajare survine după evaluarea interviului.un profil de personalitate . cuvintele care descriu modul în care ceilalţi se aşteaptă să se comporte.dă măsura în care un om este dispus să se conformeze regulilor şi structurilor normale. constă în faptul că la sfârşitul fiecărui interviu reprezentantul departamentului de resurse umane şi supervizorul vor realiza evaluarea interviului. Evaluarea interviului. se compară graficul generat din analiza Predictive Index-ului cu cel rezultat din aplicarea profilului PRO. Factorul B . în mod obligatoriu. Dominanta.realizat în colaborare de către reprezentantul departamentului de resurse umane şi supervizor.factorul C . Nici un interviu nu se va desfăşura fără a exista ghidul de interviu. indicând astfel gradul de compatibilitate între personalitatea candidatului şi cerinţele comportamentale specifice postului. În luarea deciziei. conform procedurii stabilite. corect elaborat. iar pe de altă parte. În final. iar factorul D . Interviurile de selecţie se vor desfăşura pe baza unui instrument .măsoară gradul în care o persoană este înclinată spre interacţiunea socială cu alţi oameni. ca a doua fază a selecţiei. suzpervizorul organizând în prealabil şi celelalte probe din procesul de selecţie. este obţinut imediat. numită şi factorul A. Interviul de selecţie este o prima fază importantă a selecţiei propriu-zise. supervizorul postului şi reprezentantul departamentului de resurse umane. cât şi celelalte probe 303 .măsoară intensitatea tensiunii şi ritmul interior al unei persoane.formalismul .

expediind şi scrisori candidaţilor care nu au reuşit să ocupe postul. 140. – Iaşi: Polirom. – Bucureşti: Hyperion XXI.65. p. p. 2. Manual de tehnici şi metode în Psihologia muncii şi organizaţională. Rees. Corporaţia adaptabilă. 9. 1996. Practici de management strategic. 49. 67. p. Un ultim aspect. 5. Departamentul de resurse umane va solicita candidatului admis actele necesare angajării. .. Bog. Manualul calităţii. Management total. David. 7.Bucureşti: Editura Economică. p.(pondere 50%). Bogdan Băcanu. 1998.Bucureşti. Alvin Toffler. Supervizorul va elabora. 2007. către departamentul de resurse umane. în care li se va explica acest lucru. etc). Psihologia comunicării. p. Bernard Froman. 2002. Referinţe: 1. W. 304 . 131. Încheierea selecţiei presupune ca departamentul de resurse umane să comunice candidaţilor rezultatele obţinute în vederea demarării activităţilor formale de angajare ale celor selectaţi. 132. îl constituie faptul că departamentul de resurse umane [9] va urmări respectarea procedurii de recrutare şi selecţie la nivelul întregii companii. . Jean Claude Abric. 4. p. respectivul departament va realiza toate formalităţile necesare (cerere de transfer. p. Arta Managementului. 272. 3. Managemet comercial. cit. Op. Constantin A. o notă în care va expune rezultatele obţinute de către toţi candidaţii şi care este candidatul declarat câştigător al concursului. înscrierea noului angajat la oficiul forţelor de muncă. Cristina Bucur. 5. 1998. 8. Bernard Froman. – Iaşi: Polirom. p. – Iaşi: Polirom. dar important. 6. p. – Bucureşti: Antet. operare carte de muncă. De asemenea. Charles Coates. 2006. 1993.Bucureşti. 185. Bogáthy. le va recepţiona şi verifica. . EdituraTehnică. Zoltan.

echitate socială” şi cu aceleaşi speranţe în ziua de mâine. A doua grupă este formată din persoane cu vârsta între 3530 de ani. că în aceeaşi unitate de timp. din punct de vedere comportamental şi al modului de autoafirmare şi realizare. această grupă este formată din pensionari. În mare parte aceştia sunt descendenţii primei grupe şi în momentul marilor schimbări ai anilor nouăzeci aveau deja formată o bază morală stabilă. Anume aceste orientări şi norme morale nu le-au permis multora fintre ei atingerea unor succese în plan profesional şi beneficii în plan material. dictate 305 . a căror statut social şi profesional s-a format în perioada sovietică. instabilă şi lipsită de garanţii. Această grupă poate fi caracterizată prin prevalarea intereselor obşteşti asupra celor personale. le vine greu să se „înscrie” în această realitate conformistă. se confruntă cu problema stabilirii unui echilibru în reglarea relaţiilor şi proceselor sociale. Esenţa acestor relaţii şi procese o constituie omul. În cea mai mare parte. Reieşind din realităţile oferite de complexitatea timpului. coexistă şi activează trei grupe sociale. reprezentanţii ei sunt părtaşii normelor colectiviste. Succesul în obţinerea unor obiective dorite a depins de modalitatea adaptării la noile condiţii. social şi psihologic. concomitent. Situaţia particulară a Republicii Moldova constă în faptul. orientări valorice şi motivaţii personale.Iurie CARAMAN Tineretul – viitorul şi continuitatea generaţiilor umane Societatea contemporană. credincioşi principiilor „egalitate. Prima grupă reprezintă persoanele. atât de dinamică şi contradictorie. ei sunt afectaţi din punct de vedere economic. fraternitate. a nivelării intereselor şi a necesităţilor. care se impun în societate diferit.

stereotipuri şi „dogme”. fapt care a şi servit drept cauză a acceptării. A treia grupă este formată din persoanele cu vârsta între 1430 ani. Aceştia reprezintă noua generaţie. că aceştia sunt partea cea mai activă şi mobilă a societăţii. cu noile sale criterii de apreciere a individului. Pentru cea mai mare parte a membrilor acestui segment predominantă este importanţa „Eu”. Din aceste considerente. Noţiunile „cumsecădenie”. membrii acestei grupe necesită. Anume reprezentanţii acestei grupe au fost impuşi să prelucreze şi să creeze standarde noi. neţinând cont de modalitatea şi forma obţinerii efectului ori rezultatului scontat. spaţii locative. ei sunt predispuşi să obţină beneficii sociale la moment ori în timpul cel mai apropiat. Cu atât mai mult. lipsită de stereotipurile generaţiilor mai în vârstă. „cinste” şi altele ori sunt ignorate ori sunt trecute pe o altă grilă de valori.lui propriu şi a tot ce ţine de viaţa privată. Este evident. Tineretul contemporan nu este predispus de a aştepta cu anii salarii. că ei reprezintă cea mai mare categorie de vârstă – 27% din populaţia ţării. Atenţia şi grija statală de toate nivelurile ( pe orizontală şi verticală) faţă de această grupă se datorează faptului. în timpul cel mai apropiat. libertatea (nu vom specifica nuanţele termenului dat) în a acţiona şi a gândi neordinar şi surprinzător. care adesea contravin legilor morale. Anume acest fapt îi acordă Republicii Moldova statutul de cea mai tânără ţară din Europa. principiile şi normele morale adaptate îi fac pe tineri să difere de reprezentanţii primelor două grupe. o atenţie deosebită în procesul de instruire şi educaţie. carieră. corporative şi manageriale. Anume ei. Tineretul reprezintă viitorul şi continuitatea 306 . relativ uşoare. „onoare”. se vor încadra în activităţi statale. din punct de vedere strategic.de relaţiile de piaţă. ceea ce implică mari responsabilităţi pentru a îndreptăţi aşteptările tinerilor. nesimţind presiunea conformării la noile cerinţe ale timpului. Non-conformismul. a noilor cerinţe dictate de relaţiile de piaţă. că eficienţa progresului tehnico-ştiinţific şi a dialogului interstatal de mâine depinde anume de această grupă.

iată de ce situaţia lui nu poate fi separată de realitatea pe care o generează politica. standardele modului de trai. comportamente sociale. necesită o examinare profundă din perspectiva actualului sistem de protecţie socială a tineretului.l doilea după aproape două decenii. protecţia socială şi juridică a unei societăţi. naşterea copiilor în afara căsătoriei.unui neam. relaţiile dintre părinţi şi copii. Problemele sus-menţionate solicită cercetări concrete în vederea optimizării protecţiei sociale şi juridice a tineretului. abandonul acestora. efectuate şi realizate de autorul prezentei lucrări. în primăvara anului 1990 a fost efectuat un sondaj sociologic în care a fost antrenat tineretul rural al Republicii Moldova. economia. consumul de droguri şi de alcool. actualmente tineretul şi copiii reprezintă segmentele sociale cele mai expuse efectelor tranziţiei. Astfel. Din acest considerent. Primul sondaj a fost efectuat chiar la începutul etapei de tranziţie. a. Pentru a fi mai convingători în privinţa faptului că schimbările ce au loc în societate aduc. tineretul şi copiii mai sunt afectaţi şi de polarizarea socială. În consecinţă. preferinţe. Anume ştiinţelor socio-umane. educaţională. vagabondajul. Ca rezultat al extinderii sărăciei. sociologiei îi revine misiunea de a arăta. fapt ce a favorizat. la rândul lor. că la rezolvarea lor eficientă se poate ajunge în baza cunoaşterii ştiinţifice. vom face trimiteri la două sondaje sociologice. copiii şi tineretul în mod direct. care au influenţat considerabil familia. 307 . în special. Găsirea soluţiilor în domeniul protecţiei sociale şi juridice a tineretului constituie o necesitate impusă de procesele perfomatoare evolutive şi de schimbările ce au loc în societate. Transformările produse în Republica Moldova în anii de tranziţie au generat în mediul social un şir de procese şi tendinţe complexe. culturală. abandonul şcolar. marginalizarea sau excluderea lor socială. a sistemului politic existent şi ale statului. schimbări în opinii. Asemenea efecte negative ale etapei de tranziţie precum proliferarea şi rata înaltă a divorţurilor. problemele în cauză trebuie să devină o preocupare prioritară a întregii societăţi.

6%). interesul faţă de programele TV (52. economici. Studiul realizat în ianuarie 2007 arată.6%). obiectivele de bază ale căruia au fost de a urmări schimbările. Astfel. faţă de muzică (49. haine scumpe.1%). culturali. ignorarea diplomelor de studii. atunci după aproape două decenii se observă o schimbare a echilibrului spiritualului (studii.3%).2%).). La întrebarea „Dacă aţi avea posibilitatea să plecaţi peste hotare. educaţie. Rezultatele studiului sociologic comparat al anului 2007 relevă că tineretul manifestă cel mai mare interes faţă de internet (57. preferinţelor şi a viziunilor tineretului în ceea ce priveşte specificul preocupărilor socio–culturale şi a desfăşurării constructive a timpului liber. în favoarea prevalărilor intereselor materiale. etc. că în topul problemelor ce îngrijorează cel mai mult tineretul se află în primul rând 308 . faţă de limbile străine (51.3%). În baza studiului repetat pot fi făcute anumite generalizări sumare care relevă faptul că dezvoltarea dinamică a societăţii impune schimbări cantitative şi calitative ale caracteristicilor tineretului în plan socio–economic şi psihologic. în dinamică. În acest context a fost reliefat şi un spectru întreg al preferinţelor spirituale şi culturale ale tineretului. faţă de literatura artistică (42.Obiectivele acestui sondaj au purtat un caracter major – marcarea teoretică a elaborării unui şir de factori – sociali. aţi părăsi ţara?” 72% din respondenţi au răspuns afirmativ.7%). maşini de lux. Dacă până în anul 1990 preponderenţa esenţială aparţinea intereselor de conţinut spiritual. care ar putea influenţa benefic asupra diminuării devierilor sociale ale tineretului. faţă de programele TV (48. Migraţia devine un fenomen ce ameninţă situaţia demografică a ţării – minimizarea segmentului tânăr al populaţiei Republicii Moldova şi ca rezultat – îmbătrânirea populaţiei ei. cultură generală) şi a materialului (goană după capital. În luna ianuarie 2007 a fost efectuat un sondaj sociologic reprezentativ. a opiniilor. în palmaresul de vârf al sistemului valoric al anului 1990 se înscriu – citirea ziarelor (64%). faţă de plimbările la aer liber (42.

Tinerii optează pentru un nucleu valoric relativ constant: sănătatea. economic. şomajul (36.4% din respondenţi se îngrijorează pentru viitorul său şi al familiei. viaţa familială/copiii. libertatea. tineretul influenţează la rândul lui dezvoltarea socială şi cere de a fi tratat nu doar ca o problemă. lipsa unui cadru legal complet ce ar asigura protecţia socială a tinerilor. creşterea preţurilor (28. copii. cultural şi istoric. Aflat într-o relaţie de interdependenţă cu societatea. relaţii interpersonale mai mult informale.5%).problemele determinate de condiţiile socio–economice ale ţării: 56. nivelul inferior al statutului social. nivelul de studii şi cultură.0%). de regulă. acesta nu este complet implicat în sistemul relaţiilor sociale. siguranţă şi protecţie socială afectivă. 309 . ceea ce vorbeşte despre capacitatea relativ scăzută a tinerilor de a se integra în sfera societăţii civile.1%). corupţia (34. Făcând o concluzie generală privind specificul tineretului contemporan al ţării putem spune că. fiind obiectul integrării. drept cauză servind posibilităţile limitate de autorealizare în calitate de subiect al acestor relaţii. a cărei orientări în sensul progresului sunt condiţionate de cadrul social. urmează sărăcia (50. ci şi ca o puternică forţă socială.4%). locuinţă. fiind orientaţi prioritar de sfera vieţii personale.

într-un grup social. 74% din respondenţi au menţionat că îi interesează. influenţa lui permiţându-i să joace un rol important în procesele şi situaţiile social-politice. Acest fapt ne permite să conchidem că 310 . grupului social. păstrează caracteristicile sus-menţionate şi le mai completează prin faptul că ei sunt cei mai vulnerabili în ceea ce priveşte acţiunile guvernatorilor. Fiind întrebaţi „În ce măsură vă interesează viaţa politică?”. în reglarea interacţiunilor ce se produc în mediul colectivului. în particular.Maria CIOCANU Liderii politici în viziunea tineretului studios Liderii politici sunt acele personaltăţi care au câştigat încrederea unei părţi a populaţiei prin calităţile lor şi au căpătat mandat de a organiza pe o perioadă de timp viaţa societăţii în domeniul politic. economice şi spirituale.)” [1]. în organizaţii.s-au arătat interesaţi foarte mult de viaţa politică. dar şi cei mai organizaţi. naţiuni. Faptul este confirmat şi de sondajul realizat de către pedagogii şi studenţii Facultăţii Jurnalism şi Comunicare Publică a ULIM în anul 2003. şi al celei politice. la care vom face referinţă în continuare. naţiuni [2]. În sociologie. dintre care 19 % . totodată. prin termenul englez „leader” (conducător) se subîntelege „persoana care exercită puterea sau o mare influenţă în carul unor grupuri sociale de diversă mărime (societăţi. grupuri mici etc. reprezintă grupul elitar de rezervă al vieţii politice. comunităţi. fiind parte componentă a acestui grup social. Liderul este perceput şi ca un membru cu autoritate în societate. Tineretul este grupul social cel mai sensibil al vieţii publice în general. Tineretul studios. Viaţa politică a ţării prezintă pentru ei un interes aparte. economic social şi spiritual de activitate . organizaţii. Ei.

Configuraţia calităţilor. Totodată. ne-a permis să observăm atitudinea tineretului studios faţă de viaţa politică şi liderii politici. onestitatea cu diferite faţete ale ei. calităţi ce se referă la aspectul moral şi spiritual al liderilor politici. şi numai 9% din ei au o cultură politică apreciată de la opt până la zece puncte.tineretul studios urmăreşte cu atenţie acţiunile liderilor politici contemporani. Pe un fundal al climatului politic. economice şi spirituale şi de elaborare de strategii şi tactici care pot fi implementate în diferite domenii ale activitaţii umane pentru a avea o ţară prosperă. ei selectează riguros calităţile care ar trebui să le aibă un lider politic contemporan. în aspect structural. deseori se observă că mai mulţi lideri politici nu atrag atenţie la regula „E important nu numai ce spui. Un alt aspect al liderismului este problema de creare a imaginii liderului politic de către mass-media. La fel. trebuie să menţionăm. iar 65% au un nivel scăzut de cunoştinţe politice. Modelul calităţilor care ar fi compatibile cu cerinţele timpului şi ar corespunde cerinţelor înaintate de acest grup social sunt. De fapt. prezintă interes aprecierea ipostazei imaginare în care reprezentanţii tineretului studios apar în calitate de lideri politici. precum şi faţă de care aspecte manifestă atitudini dezaprobatoare. că studenţii sunt foarte critici în ceea ce priveşte aprecierea culturii politice care domină în mediul socio-cultural. în primul rând. apreciat de tineretul studios ca nesatisfăcător (54%). Respondenţii consideră că 26% din studenţi nu posedă o cultură politica. Pentru ei este importantă arta oratorică a liderilor şi capacitatea de a convinge – calităţi ignorate de către mulţi lideri politici. urmată de competenţă. a modului în vare apreciază acţiunile liderilor politici. La întrebarea ”Care sunt 311 . economice şi culturale. capacităţi de analiză a situaţiei politice. dar şi cum spui”. realizat în zece instituţii de învăţămănt superior din municipiul Chişinău (520 persoane). Sondajul. Faptul ne-a determinat să aprofundăm analiza în direcţia examinării valorilor împărtăşite de acest grup social de tineret. include calităţi de organizator al vieţii politice.

o mare parte din tineret consideră că mass-media este influenţată permanent de guvernare (46%). Conform acestei surse. lansează preponderent informaţii despre guvernarea recentă şi foarte puţină informaţie despre partidele şi liderii lor care se află în opoziţie. care reflectă opinia tinerilor în privinţa influenţării mass-media din partea puterii. Opoziţia. Această concluzie este confirmată şi de sondajul efectuat de Institutul de Politici Publice. mai cu seamă televiziunea şi radioul.sursele de informare ce creează cel mai reuşit imaginea unui lider poitic?”. apoi posturile de radio (19%). După cum se ştie. liderii politici şi partidele politice. Acest rezultat nu este întâmplător. Ce-i drept. lipsită de posibilitatea mediatizării relaţiilor cu populaţia. nu are resurse de influenţare a atitudinilor şi opiniilor. fiind în mare parte. majoritatea studenţilor au răspuns că plasează pe primul loc televiziunea (54%). 32% . pe ultimul loc fiind plasate ziarele. reuşit nu înseamnă şi veridic. Acest fapt îl putem obseva mai bine din figura 1. mass-media. şi numai 4% îm- 312 . în particular. De fapt.susţin că este ifluenţată de la caz la caz. şi complet informat despre viaţa politică în general. efectul comunicării are la bază relaţia socială dintre transmiţător şi receptor [4]. care sunt şi cele mai solicitate surse. majoritatea tineretului studios consideră că mass-media de la noi este influenţată de guvernare.9%) [3]. Precum observăm. Acest vid informativ este în defavoarea acestor lideri. tineretul de 18-29 ani deţine informaţie în mică şi foarte mică măsură despre candidaţii şi partidele politice care participă la maratonul electoral (58.

fiind o modalitate de a manipula auditoriul mass-media. ziarele în topul obiectivităţii ocupă ultimul loc. necesară pentru dezvoltarea atât a omului contemporan. apoi la padiou. apoi în cea economică (28%). Vine să confirme faptul de ghidare a mass-media de guvernare şi sondajul. de fapt. este manipulată şi incompletă (62% pentru ziare şi 60 % pentru presa electronică).2%) de diferită vârstă şi statut la întrebarea „Credeţi că azi în Republica Moldova mass-media este liberă să prezinte ştiri şi comentarii fără cenzură (fără controlul coţinutului) din partea guvernului?” au răspuns că nu este în stare. spirituale şi asigurarea libertăţii de expresie. iar individul care aderă la democraţie. pen- 313 . majoritatea însă şi-au exprimat părerea că informaţia transmisă prin mass-media este părtinitoare. Dreptatea este o valoare a democraţiei. realizat de Institutul de Politici Publice. la dreptul de a-şi respecta demnitatea prin intermediul libertăţii [5]. deoarece acestea ascund o parte din adevăr. Cei care şi-au imaginat acest rol. şi pe fundalul social al tranziţiei continue spre economia de piaţă să realizeze unele schimbări în diferite domenii de activitate. Cel mai dificil pentru tineret a fost faptul de a-şi imagina că este un lider politic.părtăşesc opinia că activitatea mass-media nu este influenţată în vreun mod. cât şi a modelului european al societăţii spre care tinde tineretul contemporan. În acest sens. Tineretul studios tinde spre valorizarea adevărului. economice. ar fi efectuat schimbări în mai multe domenii de activitate. dreptatea ocupă primul loc. deja amintit. Cele mai multe schimbari tineretul ar dori să fie efectuate în viaţa politică a ţării (30 %). aderă. onestitatea şi sinceritatea mesajelor transmise prin intermediul mass-media. Tineretul studios susţine părerea că cea mai obiectivă informaţie se transmite la posturile TV. De guvernare depinde organizarea vieţii politice. Libertatea este percepută drept o valoare universală. Ultima opţiune se referă şi ea la manipulare. nu este întâmplator că în topul valorilor investigate. mai mulţi respondenţi (48. Valorile consolidează personalitatea.

– Oradea. urmată de alte domenii ale activităţii sociale care. aşa cum este în unele ţări occidentale. 314 . 5.Bucureşti. Dicţionar de sociologie. . Corneţiu Gavril. am menţiona că. tinerii nu agreează confuzia politică. de fapt. Referinţe: 1. 3.ultimul loc ocupându-l viaţa spirituală (25%). Tineretul nu întâmplător plasează pe primul plan aspectul politic al schimbărilor. 56. Chişinău: IPP. Политическая энциклопедия. Comunicarea ca proces de influenţă // Revistă română de sociologie.-N 3-4. 328. – Moсква. În prezent tineretul o influenţează puţin. 4. Barometrul de opinie publică. ei optează pentru competiţia dată între douătrei partide consolidate. În concluzie. Tом 1. octombrie-noiembrie. 2000. p. cu atât mai mulţi tineri vor fi dotaţi de gândire analitică şi de o apreciere a vieţii politice şi a liderilor la justa lor valoare. 24-25. el totuşi urmăreşte atent viaţa politică din ţară. deşi cultura politică a tineretului studios lasă de dorit. 1998. p. dar cu cât mai mult se va ridica nivelul lui de instruire. cât şi în organizarea calitativă a vieţii sociale. 1995. se integrează în cele trei domenii deja menţionate. Fărâmiţarea vieţii politice în „partiduţe” nu poate aduce succes atât în campaniile electorale. Spirala. pp. care ar da mai multă claritate vieţii politice de la noi. 1997. McQuail Denis. 2. consideră tinerii. 629. Republica Moldova – 2004. с. 2004.

315 . sistemul de sănătate trebuie să beneficieze de mecanisme adecvate de finanţare. în ultimul timp au apărut publicaţii în care populaţia îşi exprimă nedumerirea în legătură cu faptul că plătind poliţa de asigurare pacienţii sînt nevoiţi să achite adăugător serviciile medicale prestate. Sistemul de asigurări medicale obligatorii a înregistrat rezultate considerabile. Pentru a-şi exercita cu succes funcţiile. Cu toate acestea. implementîndu-se ca parte componentă a politicii şi programelor de protecţie socială. În scopul depistării punctelor vulnerabile de funcţionare a sistemului de asigurări obligatorii de asistenţă medicală a fost desfăşurată recent o cercetare sociologică pe un eşantion de 1600 de respondenţi. ca orice sistem nou. cu toate acestea. adeseori necalitative. Asigurările obligatorii de sănătate au un rol social de protecţie. în funcţie de realităţile concrete şi problemele ce apar pe parcurs.Victor MOCANU. asigurările de sănătate reprezintă una din pârghiile necesare pentru înlesnirea accesului la serviciile medicale de calitate. Mecanismele respective sunt constituite din două compartimente majore: acumularea mijloacelor financiare şi gestionarea lor raţională. el trebuie să se modeleze în timp. De fapt. îmbunătăţind starea tehnico-materială a instituţiilor medicale şi asigurând consumabilele necesare pentru acordarea asistenţei medicale. Ion MOCANU Problemele sociale ale implementării Sistemului asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală Asigurarea medicală este unul din elementele de bază ale protecţiei sociale a populaţiei. Asigurările obligatorii de asistenţă medicală au contribuit la rezolvarea unor probleme cu care se confrunta sistemul de sănătate.

Altfel spus. Existenţa poliţei depinde de nivelul de instruire: persoanele mai instruite au grijă sî-şi procure poliţa de asigurare. Sondajul arată că doar 3% din respondenţi consideră că asigurarea de sănătate le acoperă toate cheltuielile de tratament. Respondenţilor li s-a propus să-şi exprime opinia despre punerea în acţiune a Poliţei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. De menţionat că în sondajele întreprinse în 2003 doar 34% din persoanele chestionate au susţinut propunerea de a introduce un pachet de servicii medicale gratuite. sînt asigurate 89%. Femeile sunt asigurate mai des decât bărbaţii (respectiv 78. în care conducerea manifestă disciplină în asigurarea cu poliţe a angajaţilor. care să asigure realmente accesul gratuit la un minimum de servicii. după următoarele criterii: gen.jumătate. doar la 8. Dintre persoanele cu studii superioare dispun de o asemenea poliţă 83. fapt ce denotă iarăşi o atitudine mai serioasă faţă de propria sănătate din partea femeilor.6% şi 76. Marja de eroare nu a depăşit 2%. 316 . Dintre tinerii de pînă la 30 de ani – doar 68.9% aceasta acoperă cea mai mare parte. iar 11. Rezultatele sondajului au atestat că mai mult de 3/4 din respondenţi dispun de poliţă de asigurare medicală obligatorie (77. naţionalitate.6%) s-a dovedit a fi opinia potrivit căreia asigurarea de sănătate acoperă doar o mică parte din cheltuielile de tratament.6%. dintre alte grupuri de populaţie – de la 68 pînă la 78%.reprezentativ pentru populaţia adultă a Republicii Moldova.5%). Din rîndul persoanelor cu vîrsta de peste 60 de ani. pe când în 2001 acest indice era mai mare . Persoanele cu studii superioare sunt angajate mai des în servicii de stat sau în cadrul întreprinderilor particulare. educaţie.6%).5% .9% au semnalat că poliţa le este complet inutilă.7%. vîrstă. existenţa asigurării de sănătate nu soluţionează problema accesibilităţii serviciilor medicale pentru majoritatea populaţiei. Nivelul de acoperire cu asigurare depinde de vîrstă. la 15. Cea mai răspîndită (38. reşedinţă etc.40%.

15.7%) consideră că odată cu introducerea medicinii prin asigurare accesul la asistenţa medicală a devenit mai anevoios.7% .Rezultatele studiului confirmă cele expuse mai sus şi anume: . 11.6% şi 10. În consecinţă.dintre cei cu venituri bune. Este evident că persoanele cu venituri foarte mici au beneficiat într-o măsură mai mare de rezultatele introducerii medicinii prin asigurare.4%).doar fiecare a zecea persoană (10.1%. Dintre cei mai înstăriţi. doar 15. Fiecare a cincia persoană (22.8%) a indicat că Compania de asigurare obligatorie în sănătate obţine valoare reală pentru banii plătiţi atunci cînd contractează instituţiile medicale pentru prestarea serviciilor medicale.nu sînt de acord cu această afirmaţie.0%. cu venituri mari.4% . 63% .5% au specificat că accesul s-a îmbunătăţit doar într-o oarecare măsură şi în special pentru cei săraci şi păturile vulnerabile.7% consideră că s-a îmbunătăţit accesul la asistenţa medicală. . 2.5% nu şi-au format o viziune clară în această problemă.5%). iar 8% nu şi-au format o opinie în problema dată.doar 17% din respondenţi consideră că a fost suficient volumul de servicii medicale incluse în pachetul minim de servicii medicale în cadrul asigurărilor obligatorii pentru anul 2007. aproape fiecare a patra persoană (24%) consideră că Compania nu obţine valoare reală. Dintre persoanele cu studii medii incomplete consideră astfel 12.6 % din respondenţi au afirmat că odată cu introducerea pachetului minim de servicii medicale accesul la asistenţa medicală s-a îmbunătăţit. 58. Şi persoanele mai instruite au considerat că s-a uşurat accesul populaţiei la servicii medicale. doar 7. Populaţia urbană apreciază de 2 ori mai pozitiv decît cea rurală accesul la asistenţa medicală (respectiv 23. 75% .2%.într-o oarecare măsură. cu studii medii de specialitate – 17.dintre cei cu venituri 317 . Locuitorii din zona rurală sînt de 4 ori mai puţin satisfăcuţi de conţinutul pachetului minim de servicii medicale decît locuitorii oraşelor (respectiv 8% şi 30. cu studii superioare – 17.4%. dintre cei cu studii medii – 15.

31. Cu cinci ani în urmă ştiau despre aceasta 44% din respondenţi. femeile optează mai des pentru revenirea la modelul de ocrotire a sănătăţii existent în perioada sovietică A crescut şi gradul de informare a populaţiei privind reforma în sistemul de ocrotire a sănătăţii.6% din respondenţi. Alte 42.3% dintre cei cu venituri foarte modeste. aproape jumătate din respondenţi (49. prietenii.2% din respondenţi ar dori să se revină la sistemul de ocrotire a sănătăţii existent în perioada sovietică. Această sursă a fost menţionată de 21.9%) s-a arătat nemulţumită de modul în care Ministerul Sănătăţii şi Guvernul RM gestionează reforma în domeniul sănătăţii. cum ar fi comunicarea cu alte persoane. 24% cunosc chestiunile legate de reformă de la colegii de serviciu. De cele mai multe ori. Astfel.6%) ar dori ca responsabilii de această activitate să îmbine ce a fost mai bun în sistemul sovietic de ocrotire a sănătăţii şi ceea ce e mai bun în domeniu în ţările dezvoltate. Optează cel mai des pentru reorganizarea sistemului ocrotirii sănătăţii bărbaţii.3%. şi doar 16.2% .8% . 27.5%. Bărbaţii au menţionat mai des decît femeile că s-a uşurat accesul la servicii medicale. cu vecinii.ocrotirea sănătăţii în republică sînt contradictorii. respondenţii (44. Relativ mulţi respondenţi ştiu despre efectuarea reformei din surse informaţionale „neoficiale”. Opiniile respondenţilor despre felul cum trebuie organizată asistenţa medicală .înclină spre ideea organizării ocrotirii sănătăţii după modelul existent în ţările dezvoltate.4% au aflat despre reformă din emisiunile radiofonice. putem deduce că opinia publică din republică înclină spre implementarea sistemului mixt ce funcţionează în ocrotirea sănătăţii în ţările dezvoltate. Părerile celorlalţi – 35.modeste.9%. Fiecare a treia persoană (33. respectiv 16. 318 . cu 3 ani în urmă – 60%. Majoritatea respondenţilor află amănunte despre reforma ocrotirii sănătăţii din emisiunile televizate – 45. rudele.din ziare.9% sunt mulţumiţi de activitatea Ministerului de ramură. 19.3% şi 14.3%) s-a pronunţat nici mulţumită. nici nemulţumită. iar acum – 71. Dimpotrivă.

ameliorată asistenţa medicală primară.9%) nu au sesizat careva schimbări pozitive. Situaţia actuală privind ocrotirea sănătăţii în Moldova comparativ cu cea de acum 5-6 ani. Respondenţii consideră că reformele necesită noi investiţii în acest domeniu. Cercetarea a demonstrat că o bună parte din cei chestionaţi (23. Din răspunsurile obţinute putem deduce că locuitorii republicii de cele mai multe ori acordă atenţie următoarei direcţii a reformei: intensificarea profilaxiei unor maladii serioase.9%.8%) situaţia actuală din domeniul sănătăţii decît reprezentanţii altor regiuni geografice ale ţării.2%) decît persoanele înstărite (7. odată cu reformele. iar 24 la sută o consideră mai proastă în prezent. Aceste date demonstrează faptul că situaţia în sectorul sănătăţii in localităţile rurale este mult mai precară în comparaţie cu cea de la oraşe. Este regretabil faptul că majoritatea populaţiei încă n-a realizat că reforma prevede. asigurat accesul la asistenţa medicală gratuită a păturilor nevoiaşe. În zona de Nord a republicii această opinie împărtăşesc 42. că va fi creat sectorul de asigurare a ocrotirii sănătăţii. că hotărârile adoptate vor rămîne buchie moartă şi mulţi oameni neînstăriţi vor rămâne.4%) consideră că reforma nu a contribuit la îmbunătăţirea sănătăţii oamenilor. tuberculoza etc. deoarece. anume schimbările care au intervenit în domeniu. în opinia lor. Locuitorii municipiului Chişinău apreciază mult mai pozitiv (63. iar săracilor li s-a garantat minimul de servicii medicale. 319 . ca şi pînă acum. nu a putut schimba starea de lucruri în domeniu.7%). iar în zonele Centru şi Sud doar cîte 37% din respondenţi. în primul rînd. Păturile social-vulnerabile apreciază rezultatele reformelor mai pozitiv (21. fără o asistentă medicală elementară. o schimbare de atitudine a fiecărui cetăţean faţă de sănătatea proprie. aproximativ o treime (32.Respondenţilor li s-a propus să-şi exprime opinia despre particularităţile reformelor din sistemul ocrotirii sănătăţii în Moldova. n-au permis Sistemului de Sănătate să falimenteze. grave ca SIDA. create instituţii medicale private etc. este apreciată drept mai bună de 44 la sută din respondenţi.

este necesară o perfecţionare serioasă şi de lungă durată .6% Cel mai mare număr de susţinători ai acestei noi iniţiative îl aflăm în rîndul persoanelor cu studii superioare – 50.Nu susţin.la sondajul realizat în 2003 au optat pentru aceasta 55% iar în 2001 numai 43%.Implementarea institutului medicilor de familie nu a condus la sporirea calităţii deservirii medicale .24. aproximativ jumătate din respondenţi (44.21.0%) nu şi-a format o părere clară în această privinţă. Intervievaţii explică atitudinea negativă faţă de institutul medicilor de familie prin următoarele: .Medicii de familie primesc pregătirea teoretică necesară.Mai bine de o jumătate (51.4% . aproape fiecare al patrulea (23.Medicul de familie este inaccesibil. Actualmente putem observa o schimbare negativă a opiniei respondenţilor în ceea ce priveşte implementarea institutului medicilor de familie . În prezent.25. iar fiecare al zecilea respondent observă schimbări doar spre rău. iar fiecare al treilea (31.5%).1%) şi invalizii (23.Terapeuţii şi pediatrii nu se pot face peste noapte medici universali. nu şi practică .23.8% . comparativ cu celelalte categorii de populaţie.4% .1%) din respondenţi atestă schimbări spre bine produse în prestarea serviciilor medicale (publice) în Moldova din ultimii 5-6 ani. Persoanele care suferă de boli cronice (23. apreciază mult mai negativ schimbările produse în prestarea serviciilor medicale în Moldova din ultimii 5 ani.9%) nu o aprobă. Este evidentă diminuarea numărului celor care susţin ideea medicilor de familie. în cea mai mare parte a timpului la chemări .8% . fiecare al treilea intervievat a indicat că situaţia nu s-a schimbat deloc.Medicul de familie îndeplineşte un volum foarte mare de lucru şi nu reuşeşte să cunoască toate familiile din sectorul încredinţat şi să acorde atenţia necesară pacienţilor .4% .4.8%.20. deoarece este plecat. dar nu pot preciza de ce .9%) susţin ideea medicilor de familie. Respondenţii menţionează că: 320 .

să procure clădirile care au aparţinut cândva sistemului de sănătate.7% .0% Aproape fiecare al patrulea respondent (26. dar nu pot preciza de ce .26. Chişinău . iar fiecare a şaptea (14. Cei mai pesimişti în această problemă s-au dovedit a fi locuitorii mun. de maladiile ereditare ale familiei .3% .Medicul de familie poartă răspundere deplină pentru sănătatea pacientului în ansamblu.5% . imediat se vor scumpi serviciile medicale.21.3% dintre ei au opinat că managerii instituţiilor medicale din oraş nu sînt gata să facă faţă dificultăţilor. a permis realizarea în mare măsură a scopurilor puse în faţa ei. odată cu demararea proceselor de privatizare în domeniu.0% .Medicul de familie cunoaşte mai bine condiţiile de trai ale familiei .3% şi 12.. reforma ramurii ocrotirii sănătăţii prin implementarea sistemului asigurării obligatorii de asistenţă medicală. la tratarea copiilor.Medicul de familie ţine cont.Medicul de familie are la dispoziţie mai multe utilaje şi mijloace tehnice .4%) nu şi-a format o opinie clară în această privinţă.Cred că este mai bine.7%).16. (să devină proprietari). Doar fiecare al zecilea respondent consideră că managerii instituţiilor medicale sânt gata să facă faţă dificultăţilor ce ţin de managementul independent al activităţii instituţiei medicale. şi anume: 321 .31. şase din zece intervievaţi sînt de părerea că managerii doar parţial se pot isprăvi cu funcţiile noi.6%) susţine ideea conform căreia ar fi bine ca medicii să privatizeze.Medicul de familie are o calificare mai înaltă . fiecare a şasea persoană nu este de acord cu această afirmaţie. circa 1/3 nu şi-au format o opinie clară în această privinţă.23. Un număr important de intervievaţi (41. iar în caz de necesitate î1 trimite pe pacient la alţi medici . În concluzie.33. Respondenţii din localităţile urbane de două ori mai negativ apreciază problema dată în comparaţie cu cei din localităţile rurale.2% .28. respectiv (25. deoarece ei au temeri că.1%) n-au susţinut această idee.

la fel a calităţii asistenţei medicale acordate la toate nivelurile de asistenţă medicală.1. 3. îmbunătăţirea calităţii informaţiilor de orice natură legate de activitatea instituţiilor medico-sanitare. se atestă creşterea responsabilităţii lucrătorilor medicali faţă de deservirea persoanelor asigurate. apariţia stimulentelor de utilizare eficientă şi raţională de către instituţiile medico-sanitare a mijloacelor obţinute din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală. finanţarea ritmică şi operativă. s-a dovedit că sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală nu acoperă o parte a populaţiei. creşterea nivelului de finanţare a instituţiilor medico-sanitare datorită atragerii mijloacelor suplimentare prin achitarea primelor de asigurare a altor plătitori de prime cum ar fi angajaţii şi angajatorii. 2. deşi asigurarea de asistenţă medicală poartă un caracter obligatoriu pentru toată populaţia Republicii Moldova. La rândul său. 5. reducerea cheltuielilor personale ale cetăţenilor pentru achitarea serviciilor medicale. trecerea la relaţii contractuale dintre cumpărătorul de servicii medicale şi prestatorul de servicii medicale. de asemenea. circa 20-25%. care prin sine a stabilit reguli clare şi transparente de finanţare a serviciilor medicale acordate persoanelor asigurate cu menţinerea unui nivel de finanţare a instituţiilor medico-sanitare ritmic şi adecvat cerinţelor. fapt ce oferă posibilităţi de luare a deciziilor şi de planificare strategică al sistemului ocrotirii sănătăţii. 6. 4. monitorizarea activităţii instituţiilor medicale contractate de Companie a dus la sporirea accesibilităţii populaţiei (în special a categoriilor socialmente vulnerabile a populaţiei) la serviciile medicale gratuite. pe parcursul activităţii sistemului asigurării obligatorii de asistenţă medicală s-au ivit şi un şir de probleme aşa cum ar fi: 1. alte persoane care se asigură în mod individual. 322 .

probleme structurale şi organizatorice ale sistemului ocrotirii sănătăţii (mai ales. În acest fel.o problemă rămâne includerea în acest sistem a angajaţilor structurilor de forţă care până la momentul actual nu achită primele de asigurare. cresterea cerereii pentru internări în spitale. nu intră în numărul persoanelor asigurate de stat. 323 . slaba dotare cu tehnică medicală şi de calcul a instituţiilor medicale. 3. 7. cultură sanitară şi juridică redusă a populaţiei. gestionarea incorectă şi ineficientă în cadrul unor instituţii medicale a mijloacelor provenite din fondurile de asigurări. analize. situaţia incertă cu cetăţenii RM care domiciliază în localităţile din stânga Nistrului şi care. nivelul insuficient de calificare a managerilor din sistemul sănătăţii în domeniul managementului economico-financiar. 2. 8. fiind pensionari sau invalizi. 4.extinderea sistemului asigurării obligatorii de asistenţă medicală asupra întregii populaţii Republicii Moldova. slaba dezvoltare şi utilizare a sistemelor informaţionale în cadrul sistemului ocrotirii sănătăţii. ce duce la creşterea morbidităţii şi la multiple cazuri de încălcare a drepturilor pacienţilor. medicamente şi. 11. în cazul medicinii primare). deseori artificiale. pentru adresare la medicul de familie (mai ales. . cozi. insatisfacţia populaţiei de existenţa multor servicii cu plată în ambulatoriu (investigaţii. 5. 9. în mun. Chişinău). ca urmare. deoarece costul acestor investigaţii în condiţii spitaliceşti estet inclus în cazul tratat. 12. calitatea încă insuficientă a serviciilor medicale prestate. 10. multiple cazuri de percepere nejustificată a plăţilor de către medici sau instituţii medicale. priorităţile care urmează a fi stabilite pentru perioada imediat următoare sânt: .perfecţionarea continuă a cadrului normativ. 6.

Dezvoltarea umană: Impactul proceselor de transformare a societăţii moldave. 6 (21). nr.sporirea calităţii serviciilor medicale şi includerea lor în Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală în dependenţă de necesităţile reale ale populaţiei în ele..dezvoltarea sistemului informaţional unic integrat în cadrul sistemului ocrotirii sănătăţii. Ciobanu M.Chişinău. Economie şi Management în medicină. .ridicarea nivelului de pregătire a managerilor din ramura ocrotirii sănătăţii. . 1996.. 2003. 2003. . Buga M. apărarea efectivă a drepturilor lui etc. – Chişinău: Paragon. 2007.îmbunătăţirea imaginii sistemului asigurării obligatorii de asistenţă medicală prin campaniile respective de informare. 3. .îmbunătăţirea în continuare a pregătirii profesionale a tuturor angajaţilor din sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală. nr.sporirea rolului pacientului prin executarea dreptului la informaţii. Ameliorarea sănătăţii şi modului de viaţă al populaţiei: probleme sociale.creşterea în continuare a nivelului de salarizare a lucrătorilor medicali. 71-72. Cobzari L. Direcţiile de reformare a sistemului ocrotirii sănătăţii în Republica Moldova // Economica. . 5. . Golovin B. Vîsoţkaia T. Strategia de dezvoltare a sistemului de sănătate.. . . Ababii I. . . 4. pp. 2. Sănătate Publică. Sava V.Chişinău.Chişinău.. şi al.. UASM. Ciocanu M.lansarea mai multor campanii de informare a populaţiei în vederea ducerii unui mod de viaţă sănătos şi reducerii riscurilor de îmbolnăvire.. 324 . Materialele conferinţei internaţionale ştiinţifico-practice ”Dezvoltarea umană în condiţiile formării relaţiilor de piaţă”.3 (43). Asigurări de sănătate în Republica Moldova. Literatura 1.. .dezvoltarea în continuare a sectorului asistenţei medicale primare. 2007.

– Chişinău.03. 325 . – Iaşi: Junimea.Cluj-Napoca: Dacia. 8. Malanciuc Iu. . 1988.6. Nr. . 2007. 2004. 1995. Asigurările de sănătate şi particularităţile expertizei medicale. Dimensiuni şi valenţe sociologice ale medicinii. 2006. Chişinău. Management în sistemul de sănătate. 10. 2004. 7. nr. 1995 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Ocrotirea sănătăţii în Republica Moldova / Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova.06. Sociologie medicală. 11. Marinescu Constantin. 9.. 34-39 din 22. Statistica. Eţco C. Eţco C. Petra Ştefan.XIII din 28. 411. Duda Rene.Chişinău. Legea ocrotirii sănătăţii.

nu depinde de mass-media dacă PS este multă sau puţină. În fond. Încercând să cuantifice ponderea acesteia din cunoştinţele generale şi propriile observaţii. De obicei. în unele ţări chiar şi al statului. în vederea găsirii soluţiilor pentru creşterea accesului publicităţii sociale în mass media autohtonă. managerii au estimat-o la 15-20 la sută din întreaga publicitate difuzată de sursele mass-media din republică. Im- 326 . în România sau în alte ţări din comunitatea europeană statul are grijă de promovarea PS şi chiar o plăteşte anumitor mijloace de informare în masă. În viziunea managerilor din presa scrisă. are un caracter sentimental şi emotiv. de obicei. problemele care există la nivel de difuzare ştirbesc din efect prin prezenţa neînsemnată a publicităţii sociale în media. PS este un produs al unor instituţii nonguvernamentale. în media din republică. Totodată. Înşişi ziariştii întâmpină dificultăţi în delimitarea conţinutului şi formei publicităţii sociale. Cel mai frecvent. mai mult ori mai puţin pronunţat. care este esenţa acesteia şi în ce cazuri este ea plătită şi când nu. mai putin la TV şi foarte puţin în presa scrisă. publicitatea socială apare pe panourilre publicitare stradale.Tatiana SPĂTARU Publicitatea socială în percepţia managerilor mass-media Prezentul articol generalizează rezultatele unei cercetări sociologice. Are priză la public prin calităţile artistice ale publicităţii. efectuate cu scopul de a cunoaşte opiniile şi atitudinile managerilor instituţiilor mediatice din Republica Moldova cu privire la publicitatea socială. Cel care comandă publicitatea şi cel care o execută ştiu mai bine care este accentul manifest şi latent al publicităţii. Publicitatea socială (PS) este mult mai evidentă pe afisajele stradale. fenomenul publicităţii sociale se manifestă.

diverselor instituţii de stat şi particulare. informaţia care trebuie să ajungă la fiecare locuitor al ţării rămâne în anonimat. începe să fie acceptată plasarea gratuită a acesteia. dar încet se observă că lucrurile evoluează spre mai bine. 327 . respectiv. PS se face ocazional. PS era plasată doar contra plată. Astfel. deoarece acestea nu au o strategie bine gândită şi centrată pe impact de lungă durată asupra diferitelor categorii de public. Deocamdată nu s-a conturat un concept la nivel naţional care ar însuma fenomenul publicităţii sociale. aborbând diferite teme. Caracterul fragmentar al PS vine în contradicţie cu numărul în creştere continuă al ONG-urilor. necesitatea unor dezbateri radiofonice mai profunde. a unei abordări mult mai serioase a acestui subiect de către autorităţi şi societatea civilă. care ar trebui să fie grupul-ţintă al acestui tip de publicitate. situaţia publicităţii sociale este bună şi în cantităţi suficiente. În percepţia managerilor din cadrul surselor media radiofonice. are şi o promovare slabă. foarte rar este inspirată. Dar există şi o altă extremă a opiniei: în viziunea colaboratorilor Companiei publice Radio Moldova. publicitatea socială este de două genuri: cea care este bine finanţată şi bine promovată. Lansarea campaniilor de publicitate la nivel naţional nu-şi atinge scopul. şi cea care nu este finanţată şi. În fond.portant este faptul că din partea organizaţiilor mass-media există această deschidere pentru a accepta şi difuza PS. publicitatea socială în republică poartă un caracter sporadic. exprimate de respondenţii la chestionarul studiului constă în faptul că acest fel de publicitate este realizat într-un mod mai puţin atractiv pentru public şi în special pentru tineret. treptat în sfera mediatică se ajunge la înţelegerea importanţei şi impactului acestei tematici. Oricum. Managerii presei televizate au estimat că implementarea PS în câmpul mediatic TV al Republicii Moldova se află în stare incipientă. Alt aspect al opiniei. axate pe probleme sociale. Iniţial. Este eclipsată de publicitatea comercială. în percepţia managerilor TV. managerii radio conştientizează importanţa acestei tematici.

din simplul motiv că nici mas-media şi nici cei care ar trebui să promoveze subiectul respectiv nu realizează ce ar trebui să însemne asta până la urmă. violenţa în familie. care ar avea nevoie de participare civica si niciodata ideile bune care manifestă atitudine pozitivă nu sunt prea multe. epidemiile care se ţin lanţ în ţară. În opiinia managerilor TV. Este un specific al televiziunii. un deserviciu tematicii sociale este adus în cazul când PS se axează pe prezentarea demnitarilor de stat plantând pomi o dată în an sau făcând voluntariat şi agitaţie pentru câinii vagabonzi. Deşi consideră publicitatea socială drept insuficientă. Ar fi un curaj civic al ziariştilor de a estima câţi pomi s-au prins şi câţi bani s-au cheltuit pentru cânii vagabonzi îngrijiţi de parlamentari. nedreptatea reprezintă un mediu fertil de proliferare a publicităţii sociale. în deosebi cele ce ţin de doneniul social. oricum se plăteşte pentru realizarea acesteia. Asemenea teme precum numărul mare de copii orfani sau abandonaţi. din cauza situaţiei financiare precare în care se află presa scrisă.În mare parte. Esenţa acestui tip de publicitate rezidă în multitudinea problemelor sociale şi economice cu care se confruntă Republica Moldova. în urma scăderii tirajului. care este scopul PS. Managerii din presa scrisă consideră că există o multitudine de probleme nesoluţionate. dacă ar alege între publicitatea plătită şi publicitatea socială fără plată ar accepta în primul rând publicitatea contra cost. Pentru moment. sărăcia. În percepţia managerilor agenţiilor de presă. În cazul când difuzarea este acceptată gratis în eter. starea PS e ca şi starea Republicii Moldova. dinamica PS la TV este impulsionată de activitatea ONG-urilor şi fondurilor internaţionale. mass-media abundă în publicitate electorală. Încă un aspect relevant în răspunsuri este faptul că orice proiecte. au prevăzute în 328 . impactului pe care-l au sursele audiovizuale şi electronice asupra publicurilor. Managerii din presa on-line consideră că subiectul PS în Republica Moldova este foarte putin abordat. orice activitate televizată necesită materiale şi este destul de costisitoare. şomajul.

Cu mai multă iniţiativă trebuie să vină cei care guvernează ţara. Respectiv. împart bugetul şi emit legile. subiectele sunt simpliste. unde sunt cei mai mulţi cititori. la rândul lor. nici partidele politice. În republică există un cititor mediu.ai bani. Din practica activităţii surselor mass-media.nu putem vorbi despre independenţa presei şi nu putem învinui nici guvernările. încât a afectat comunitatea internaţională. Chiar dacă fenomenul PS este prezent. Însă este prea puţin probabil că doar media prin PS va schimba situaţia. dovedinduse mai interesaţi de acestea cei din exterior. dacă nu funcţionează schema lui Pulitzer: ai tiraj . afirmă că publicitatea socială este insuficient prezentă în sursele mass-media din republică. Şi managerii TV au estimat că PS trebuie emisă în volum cu mult mai mare. mai profesionist şi mai convingător. Evident.devizul de cheltuieli pina la 25% pentru publicitate socială.ai independenţă editorială. ai publicitate . . În toate cazurile managerii radio. ne putem învinui numai pe noi pentru această situaţie. Au trebuit să vină finanţări externe pentru a ne deschide ochii că există un cerc vicios din care localnicii nu pot ieşi – corupţia. 329 . produsul publicitar nu este atât de calitativ şi convingător. respectiv prezenţa şi calitatea producţiei publicitare sociale reiesă din situaţia reală care există la moment în republică. în situaţia dată PS se prezintă ca un remediu. determinându-i pe aceştia să finanţeze proiecte pentru contracaraea acestui fenomen în Republica Moldova. În Republica Moldova totul se concentrează la nivel de Chişinău. Aici intră şi abonaţii şi vânzările cu amănuntul. care oscilează între 4-5 mii de oameni. nici nu poţi capta conştiinţele oamenilor. Migraţia ilegală şi traficul de fiinţe umane a ajuns asemenea proporţii. Există o sumedenie de probleme sociale ratate.ai publicitate. deşi sunt şi exemple excepţionale în acest sens. Iar cu un tiraj de 5 mii nu poţi capta nici publicitatea autentică ca să aduci bani suplimentar. din considerente de caritate managerii ziarelor acceptă publicitatea socială fără plată. ai bani . În viziunea unuia dintre respondenţi. banii fiind direcţionaţi cu totul în altă direcţie. prea puţini manageri de proiecte respectă această cerinţă. superficiale.

Poate face reclamă unor produse care prejudiciază sănătatea consumatorului: ţigări. Diferenţa de percepţie mai vine şi din principiile promovate de către o ediţie sau alta. apoi cea socială este axată pe valori. PC promovează mărfuri şi servicii.Publicitatea socială vizează. Dacă publicitatea comercială urmăreşte scopul de a obţine anumite venituri. Pentru publicitatea comercială se achită un anumit cost de către comanditar. Cât priveşte conţinutul. Pe când poublicitatea care nu are caracter social. publicitatea socială vizează anumite probleme ale societatii. mai morală. Sunt foarte mulţi oameni beneficiari de PS. frivolă. PS este mai dezinteresată. necesităţi general-umane ale societăţii. Publicitatea comercială de multe 330 . În funcţie de faptul ce principii promovează ziarul şi pentru ce tip de public lucrează este promovată PS. Pentru moment în republică sunt foarte multe persoane care cer ajutor. iar publicitatea socială este difuzată de sursele de emisie radiofonice gratis. iar ca finalitate . în primul rând. Ziariştii radio percep diferenţa dintre publicitatea socială şi cea comercială mai întâi din perspectiva costurilor şi mai apoi din cea a conţinutului şi a calităţii. Ziariştii din presa scrisă delimitează publicitatea comercială (PC) de cea socială prin scopul pe care şi-l propun acestea. Majoritatea publicităţii satisface însă anumite scopuri subiective. cea socială se face doar din buna educaţie sau din buna intenţie a celui care este preocupat de problemă şi nu pune pe primul loc aspectul financiar. mai axată pe nişte valori eterne. în soluţionarea cărora trebuie să se implice fiecare cetăţean fără a cere nişte recompense pentru aceasta. În fond.vânzarea acestora. interese de grup. indecentă. recunoscute de întreaga populaţie. băuturi. poate fi provocatoare. inclusiv şi prin intermediul PS. diferite categorii sociale dezavantajate. publicitatea comerciala se face printr-un transfer de bani. iar PS are drept scop mediatizarea anumitor probleme şi încurajarea de a lua atitudine vizavi de acestea. însă nu sunt mulţi dintre cei care sunt gata să plătească pentru producerea acesteia.

Ziariştii din presa scrisă au fost cu mult mai dispuşi să aprecieze pozitiv calitatea publicităţii sociale autohtone. compasiune. Diferenţa esenţială dintre PC şi PS managerii TV o percep şi ei în funcţie de bugetele destinate acestor tipuri de publicitate. PS a prins foarte bine firul spiritului emotiv al conaţionalilor noştri. calitatea acesteia va fi mult mai înaltă. acestea nu oferă suficientă susţinere financiară pentru a realiza o producţie de calitate. spoturile sunt prea plingăcioase. acei care nu merg pe calapoade. PS poartă 331 . PS se face pe bani publici sau pe bani din grant-uri şi aici se observă un spectru de idei mult mai amplu. şi viziune. În cazul publicităţii sociale. Este o concurenţă acerbă pe piaţă şi. nereuşind să sensibilizeze corect şi consecvent opinia publică. avem ceia ce avem: o producţie publicitară socială radiofonică cu mult mai nereuşită decât cea comercială. bazându-se anume pe reacţiile sentimentale vizavi de problemele respective. Deseori sunt prea lacrimogene şi de aceea pot provoca chiar o reacţie inversă în mediul social. Persoanele care sunt interesate de dezvoltarea business-ului propriu vor investi mult mai mult în publicitate şi. Şi acesta este unul dintre motivele care determină managerii radio să fie mai precauţi în cazul acceptării publicităţii sociale pentru emisie. de obicei. având scopul de a frapa spectatorul. consideraţie şi atenţie pentru indivizii mai slabi ai societatii. fac clipuri bune profesioniştii care au idei ieşite din comun. În cadrul spoturilor sociale exista mai multă creativitate. PS trezeste milă. În viziunea acestora. dimpotrivă. cea socială este bazată pe sensibilizare. nu alunecă pe fel de fel de căi bătătorite. Clipurile TV sunt o artă aparte şi ca s-o posezi trebuie să ai şi carte. În rezultat. chiar dacă este promovată în urma derulării unor granturi. respectiv. Calitatea acestor două tipuri de publicitate este determinată de banii investiţi în realizarea acestora. şi să ai simţ artistic. Publicitatea comerciala televizată este realizată cu mult mai agresiv pentru că ea urmăreşte profitul. şi multe alte calităţi prin care să poţi răzbate spre sufletul spectatorului.ori este agresivă şi.

Ziariştii radio. dar nu trece peste hotarul unor emoţii prea mari de culpabilitate. specializaţi în progucţia PS. mesajul publicitar era la primele forme ale materializării sale în jurnalistica moldovenească. ajungând la receptor într-o formă materializată cu mult 332 . Piaţa mediatică autohtonă este în continuă extindere. în baza sintezei raspunsurilor managerilor presei scrise. totuşi. totodată. consideră că acesta este în continuă perfecţiunare. că actualmente uneori producţia publicitară impresionează sub aspect profesionist şi ideatic. majoritatea participanţilor la studiu au apreciat-o ca fiind la un nivel incipient. şi profesionalismul lor se manifestă din ce în ce mai mult. Mesajul publicistic social radio incepe a fi destul de convingător. PS se axează pe sentimentul de vinovăţie. centre specializate în aprofundarea profesională a jurnaliştilor. dar. La începutul anilor ´90 ai secolului trecut. indicând.un caracter emotiv. care le permite şi o realizare impecabilă din punct de vedere tehnic. Calitatea PS este apreciată şi în funcţie de efectul pe care-l are asupra publicului. În general. Reacţiile cititorilor se exteriorizează prin sunetele la redacţie şi întrebarea unde ar putea prezenta propria contribuţie. este chemat să mediteze asupra celor relatate de ziar. vor si realizează PS destul de bine. Nu erau acele studiouri care există astăzi. Evident. În deosebi. şi omul de rând nu este vinovat într-o masură atât de mare. estimând în dinamică ascensiunea calităţii mesajului publicitar social autohton. de remarcat că publicitatea este un produs la care muncesc anumiţi oameni. posturile particulate radio dispun actualmente de o logistică performantă. existenţa unei instituţii media specializate în asemenea gen de publicitate ar ridica considerabil calitatea acesteia în republică. În general. respectiv apar şi persoane care pot. calitatea insuficentă a PS este determinată şi de lipsa unor şcoli. ca rezultat al îndemnului ziarului să susţină soluţionarea unei probleme sociale prin donaţii financiare. Concluzionând. Estimând în dinamică publicitatea de acum 5-10 ani.

se vorbeşte o limbă română şi o limbă rusă pocită. şi în mediul jurnaliştilor ca şi în întreaga societate. mai directă. şi este mai complicat să le impui un anumit concept pentru spoturi. mai economă în mijloace. mai dinamica. În ţările învecinate dinspre vest cu republica noastră publicitatea are tendinţe europene. nu pot fi retransmise de alte media din motivul nepotrivirii accente- 333 . specificul publicităţii sociale este determinat atât de nivelul de percepţie al publicului. În fond. E mult mai elegantă. iar pe de altă parte. Din păcate. globalizante. Mulţi creatori de publicitate şi-ar dori să-şi facă meseria mult mai îndrăzneţ. ziariştii radio sunt conştienţi de faptul că în altă parte că se fac lucruri mult mai frumoase decât ceea ce se întâmplă aici la Chişinau. Prin urmare. a limbilor de circulaţie internaţională. Opinia managerilor TV converge în ideea că spot-urile publicitare sociale se caracterizează printr-o libertate de creaţie mult mai mare. însă sunt conştienţi că activitatea lor va trezi reacţii negative. Un alt colorit naţional al publicităţii este legat de absenţa unor abilităţi de mânuire a limbii române. specificul publicităţii se datorează dozei de spirit patriarhal care persistă în societate. merg pe o politică de marketing bine axată.mai profesionist. mesajele publicitare nu sunt atât de relevante. mai compactă. constrângerile logistice şi financiare îşi lasă amprenta asupra materializării publicităţii sociale autohtone. Managerii surselor radiofonice au recunoscut că din considerentul calităţii destul de proaste şi a caracterului lacrimogen al mesajului publicitar au fost nevoiţi să nu accepte uneori plasarea acestora în emisie. cât şi de nivelul de pregătire al celor ce produc acest tip de publicitate. şi gradul de memorizare este mult mai mare. În cazul spoturilor sociale este mai simplu: ei au nevoie să transmită un mesaj care în mare parte îmbină ideea comanditarului cu creativitatea echipei media. În opinia ziariştilor din presa scrisă. Companiile comerciale au nevoie să promoveze un anumit produs. lipsa libertăţii de creaţie. Comparând experienţa PS autohtone cu cea din alte medii. Pe de o parte.

presa scrisă fiind cea care reflectă migraţia. relaţii de familie. 334 . Totodată. copii lăsaţi în voia soartei. ONG-uri.lor lingvistice ale mesajului. imoralitatea care prosperă. se vor întoarce bolnavi. Într-adevăr. Dacă cu un an în urmă PS era axată pe trafic de fiinţe umane. lipsind cu desăvârşire mesaje publicitare cu stil umoristic rafinat. de sensibilizare a pietonilor despre securitatea la trafic. În general. publicitatea socială reflectă întocmai specificul problemelor sociale cu care se confruntă societatea moldovenească. părinţi ce nu-şi execută obligaţiunile. vicii sociale (tabacism. alcoolism). în cele mai multe cazuri nu beneficiază de asistenţă medicală şi socială. există o analogie cu campaniile de PS desfăşurate în alte ţări. Perspectiva nu este dintre cele mai optimiste. însă execută muncile cele mai grele şi necalificate. pornind de la exodul masiv al populaţiei în căutarea unui loc de muncă. Drept rezultat. tocmai acest aspect domină PS pentru moment în republică. Şi ziariştii radio consideră că specificul PS derivă din caracterul problemelor cu care se confruntă societatea moldovenească la etapa contemporană. infectaţi de diferite maladii. cum ar fi campaniile antifumat. ei câştigă acolo cu mult mai mult decât le poate oferi Moldova. care se datorează în mare parte cuvântului scris sau rostit. O problemă socială cu care încă urmează să se confrunte societatea moldovenească în viitorul apropiat. Fireşte. acum accentul publicităţii sociale s-a deplasat cu precădere pe problemele ce ţin de ocrotirea sănătăţii. este exodul masiv al populaţiei tinere şi apte de muncă peste hotarele republicii. De exemplu. Valoarea mesajului publicitar rezidă în efectul persuasiv asupra publicului. nu întotdeauna mesajul publicitar ajunge foarte bine la ţintă. instituţii statale în funcţie de anumite evenimente sau proiecte. În ţările unde sunt plecaţi la muncă. În sursele de emisie radio îşi găsesc reflectare problemele prioritare de ordin social precum: copii abandonaţi. specificul publicităţii sociale este determinat de campaniile sporadice organizate de unele fonduri. Dar. moldovenii cu greu îşi rezolvă propriile probleme.

doar atunci când are anumite interese le promovează cu insistenţă. Nu există în Republica Moldova marketing-ul de stat. este prea puţin posibil ca ceva să se schimbe la capitolul dat. şi din alte domenii. Totodată. şi statul este cel care trebuie să promoveze o politică bine gândită în acest domeniu. Publicitatea socială televizată autohtonă merge pe ideea sensibilizarii. acestea sunt de competenţa 335 . si nu doar către 31 martie. La nivel de ţară este perceptibil efortul de a acumula bunuri materiale şi mai puţin intelectuale. este sesizabilă lipsa unei voinţe politice a statului în rezolvarea acestui tip de probleme. cei care fac publicitate socială sunt la început de cale şi în materialele lor nu diferenţiază clar hotarul dintre publicitatea tradiţională şi publicitiatea socială. publicitatea socială este în serviciul statului. Evident. Deocamdată. la nivel de guvern nu sunt lansate iniţiative de educare a societăţii. care vin cu finanţare. de altfel. în cadrul TV fiind produse preponderent spoturi lacrimogene. Este o iniţiativă a instituţiilor internaţionale. La moment. statul nu întreprinde nimic. Managerii din presa scrisă ca. Se constată acelaşi produs publicitar sezonier: achită apa la timp. Managerii de presă on-line consideră că PS apare doar în contextul unor programe ample lansate de organizaţii neguvernamentale şi nu este o iniţiativă a guvernului. dar ea prinde la public şi are efect. problemele sociale care s-au acumulat în republică nu le poate rezolva publicitatea socială. Managerii TV consideră că nu este soluţia cea mai reuşită. deşi nu se realizează că impozitele se plătesc pe parcursul anului. dacă părintele nu va avea suficientă inteligenţă să înţeleagă. şi-au exprimat opinia că rezolvarea problemelor sociale este prerogativa guvernanţilor. în viziunea acestora. rezolvarea problemelor sociale în ţara noastră nu este posibilă fără schimbarea mentalităţii. Totodată. plăteşte impozitele la timp. PS televizată are un specific plângăcios.În fond. pentru ca oamenii să devină mai sensibili la anumite probleme. Oricât se va spune că nu trebuiesc bătuţi copiii deoarece li se traumează psihicul.

La fel. managerii TV au confirmat că. axate pe activităţi coordonate la nivel de stat. devin parteneri în lansarea diverselor acţiuni. PS TV are impact de conştientizare a publicului. Managerii din presa scrisă au confirmat că ziarele pe care le reprezintă practică plasarea gratuită a publicităţii sociale. să arăţi oamenilor ce se întimplă. însă rezolvarea problemelor sociale rezidă în funcţionarea economiei şi într-un stat bazat pe valorile democratice. Publicitatea socială poate sensibiliza opinia publică asupra existenţei acestor probleme. şi atunci când sunt cazuri relevante care necesită intervenţie de urgenţă. Nu totul se estimează în bani. Acest lucru este mai relevant atunci când la nivel de ţară sunt lansate diverse campanii şi sursele mass media radiofonice sunt implicate în 336 . să manifeste potenţial organizatoric. E una să ştii ce vrei. şi radioul difuzează publicitatea socială gratuit. Din răspunsurile ziariştilor radio. ziarul este receptiv şi înţelegător. menţinută pentru o perioadă de timp mai îndelungată şi orientată spre grupul ţintă îşi va atinge scopul. dar alta este să poţi să realizezi ceea ce vrei. Evident. să poată identifica sursele de finanţare. Doar atunci când PS este bine chibzuită. Pentru rezolvarea problemelor de ordin social contribuţia doar a PS este insuficientă.guvernului. de influenţă. Nu este suficient doar să sensibilizezi. dar trebuie să mai existe persoane care pot rezolva o problemă sau alta. uneori chiar peste aşteptări. s-a profilat că din moment ce se mediatizează pe larg o anumită problemă. încercând să ia atitudine şi să susţină oamenii la nevoie. Din experienţa acumulată. cu sprijinul mass-media. Rezultatele devin vizibile. indiscutabil. În felul acesta organizaţiile statale şi neguvernamentale. doar plasarea sporadică a PS în emisie televizată nu ar avea efectul aşteptat. Sigur că publicitatea socială ar putea avea partea sa de valoare. oamenii devin sensibili la problemele promovate. Sunt necesare eforturi comune. oricum până la urmă informaţia ajunge la cei cărora le este adresată şi respectivele persoane îşi fac anumite concluzii şi-şi schimbă comportamentul. se impune necesitatea ca înşişi guvernanţii să dispună de voinţă politică.

în acest sens. acestora niciodată nu li s-a refuzat. este ca publicitatea dată să fie adresată publicului ţintă. campanii în cadrul cărora s-au strâns peste 100 mii lei: fetiţă cu mânuţa ruptă de tigrul de la menajeria din Chişinău şi fata care i-a căzut o bară de pe Palatul Republicii. oricum se găseşte un loc şi pentru publicitatea socială. cu excepţia că acestea nu sunt dispuse să plaseze gratis orice tip de PS. oricat de aglomerate cu publicitate ar fi paginile ziarului. inclusiv periodicitatea difuzării. indiscutabil. dacă acesta reprezintă publicul respectivului ziar. Condiţia difuzării gratuite a PS. Atât managerii din cadrul TV publice.să ţină cont de specificul televiziunii.difuzatea informaţei respective. Întotdeauna se reiese din conţinutul materialului şi se 337 . în celelalte situaţii contra uui cost. Ziariştii de la publicaţia „Jurnal de Chişinău” au invocat. În presa on-line există cazuri de reducere a serviciilor de plasare a PS cu 30 la suta. Nu sunt impuse anumite restricţii. cel puţin îşi doreşte un material publicitar de calitate pe tematica socială. menţionând că în cazul când redactorului-şef i se adresează oamenii în situaţii extremale. înaintată de ziariştii din presa scrisă. cât şi private au remarcat ca primă condiţie înaintată conţinutului mesajului . Totodată. cu mult mai redus decât de obicei. Când sunt cazuri grave. doar atât cât se precizează ora şi ziua când ar dori beneficiarii să fie difuzat spotul publicitar respectiv. În cazul când ziarul nu va câştiga bani pentru vinderea spaţiului publicitar. pot oferi spaţiu de emisie gratis. aceştia au confirmat că niciodată nu au refuzat emiterea publicităţii sociale. În cazul tuturor interviurilor cu managerii surselor radio de emisie. Poate fi cazul de refuz dor atunci când se pretinde la un spaţiu de emisie mai mare şi la orele de maximă audienţă. Posturile TV private plasează PS contra jumătate de cost din publicitatea comercială. Aceeaşi situaţie e şi în cazul posturilor private de radio. Acceptarea publicităţii sociale gratuite în sursele radiofonice publice este determinată discuţia cu persoanele care solicită plasarea publicităţii. materialul trebuie să fie de proporţii mai mici şi să fie uşor asimilat de cititor. În funcţie de caz.

Situaţia când se solicită ajutor în cazul construcţiei unui locaş de cult sau ajutorării unui grav bolnav. publicitatea socială este difuzată gratuit de majoritatea ziarelor. se constată că acestea sunt negociabile. de problema pe care o înaintează opiniei publice. evident. În cazul posturilor private. acestea acoperind doar cheltuielile tehnice de post. nu comportă plată. variind de la 80 la 150 lei pentru un minut. Există o diversitate de situaţii. Referitor la preţurile solicitate de sursele radio pentru publicitatea socială. evident că preţul va fi negociat şi oricum va fi mult mai mic decât în cazul publicităţii comerciale. Ziarele îşi estimează costurile per pagină sau în centimetri pătraţi. În cazul instituţiilor intrernaţionale despre preţ nu se discută. în funcţie de caz şi comanditar. În cazul când campaniile de publicitate socială sunt organizate de către ONG-uri. un baner pe unimedia poate să ajungă la 600-800 euro pe lună. iar atunci când au nevoie de publicitate socială li se oferă posibilitatea de a beneficia de aceasta gratis. Când se negociază preţul. Din start. pentru un spot publicitar social se va cere jumătate din preţul publicităţii comerciale. Costul variază în fincţie de periodicitate şi ziua apariţiei ziarului. evident. UNICEF sau EveryChild. pentru care ziarul este o speranţă şi o deschidere spre sociatate. Depinde mult şi de relaţiile ziarului cu un şir de instituţii comerciale care sunt comanditarii permanenţi ai ziarului. de la 3 la 8 lei centimetrul pătrat. Preţul de asemenea este negociabil. ce posibilităţi are de a achita costul şi. existând în bugetul acestora cheltuieli prevăzute pentru publicitate. Acolo unde statul nu face nimic sau face 338 . cu mult mai joase decât în cazul publicităţii comerciale. Dacă scoatem din această sumă 30 la sută pentru PS. preţul acesteia ar fi de la 300 la 600 euro pe lună. Un segment important al cititorilor ziarelor sunt categoriile social-vulnerabile. care se achită în baza contractelor. întotdeauna se ţine cont de faptul cine solicită.plasează în emisie atunci când este audiat de segmentul social căruia este adresată PS dată. În presa on-line. În fond. un minut de emisie ajunge la 36 de Euro.

foarte puţin, ziarul vine pentru a sensibiliza şi ajuta, încadrânduse într-un efort comun alături de ONG-uri, întreaga lume care doreşte o schimbare. Presa nu poate să vină cu sponsorizări masive în construcţii, renovări, nu dispune de buget considerabil, însă tratarea tematicii sociale în paginile presei scrise este percepută drept un cost social al activităţii pe care o prestează. Motivul care uneori îi determină pe managerii presei scrise să refuze publicarea PS este perceperea comanditarului care are scopul doar de a “spăla banii” prin proiecte şi a raporta despre realizarea unei excelente campanii sociale. Asemenea acţiuni publicitare trezesc reacţia negativă a managerilor mass-media. Ziariştii reprezintă segmentul intelectual al societăţii, care trebuie să ia atitudine şi să posede destulă verticalitate ca prin poziţia sa profesională şi civică să schimbe lucruile spre bine în societate. Politica instituţiilor mediatice este axată pe promovarea unor valori morale şi sociale ale societăţii. Ziariştii conşientizează că prin sensibilizarea opiniei publice asupra problemei contribuie la schimbarea spre bine a societăţii. Pentru managerii presei on-line, reieşind din specificul acestui tip de comunicare relativ nou, motivul care-i determină să accepte sau nu PS este interesul publicului. Dacă ei consideră că publicul va fi interesat de acest eveniment, plasează informaţia, în caz contrar nu o plasează. Este adevărat, un mijloc de comunicare nu poate înlocui toate acţiunile care sunt necesare de întreprins în direcţia respectivă. Cât priveşte luarea deciziei privind plasarea gratuită a PS, în cazul presei scrise aceasta este luată de către redactorul-sef în coordonare cu directorul general, proprietarul sau fondatorii ziarelor. În cazul instituţiilor radio, decizia pentru difuzarea publicităţii sociale este luată de către departamentul marketing, contrasemnată de către managerii instituţiilor date. În fond conducerea ia decizia în multe cazuri, luând în calcul şi opinia membrilor echipei de lucru. Managerii mass-media au relevat că cel mai frecvent se adresează pentru publicitate socială responsabilii de proiecte din ca-

339

drul PNUD-ului, UNICEF-ului, companiile de telefonie Orange şi Moldcell, atunci când organizează diverse acţiuni de caritate. Totodată, apelează frecvent reprezentanţii Bisericii Catolice şi Mitropoliei Basarabiei. După care urmează diverse ONG-uri specializate în apărarea drepturilor omului, copiilor, deţinuţilor şi altele. Mai apelează şi ministerele de resort: Educaţiei şi Tineretului, Sănătăţii, Protecţiei sociale. Mai vin cu solicitări oameni simpli, care au nimerit în situaţii dificile şi cer ajutor. Managerii din presa scrisă şi-au manifestat dicponibilitatea de a oferi spaţiu publicitar gratuit următoarelor domenii (nominalizările sunt prezentate în ordine descrescătoare): sănătate publică; educaţie; salubrizarea comunităţilor; categoriile socialvulnerabile; drepturile omului; Managerii radio, estimându-şi disponibilitatea de a oferi spaţiu gratuit pentru PS, au relevat asemenea domenii precum: sănătate publică; relaţii în familie; starea factorilor de mediu; copiii străzii; consecinţele migraţiei; traficul de fiinţe umane; salubruzarea comunităţilor; iluminismul sanităriei; Managerii de ziare au estimat că tematica cu cea mai mare priză la public rămâne a fi sănătatea, urmată de copii abandonaţi, case de copii, plasarea copiilor în familii. În fond, orice tip de publicitate ar avea priză dacă ar fi realizată de profesionalişti în domeniu. Referitor la revistele de elită, ele sunt prea puţin interesate de problemele sociale ale majorităţii populaţiei republicii. Este un gen de presă care produce pentru un segment avut şi select al societăţii, care s-a detaşat de la problemele cotidiene ale publicului larg. În sfera radio, conform părerilor exprimate în cadrul interviurilor, tematica publicităţii sociale cu cea mai mare priză la public ţine de domeniul sănătăţii publice. Şi cazurile când o persoană are nevoie de ajutor şi solicită adunarea de fonduri financiare îşi găseşte răsunet în mediul social. În pofida sarăciei care domină în republică, oamenii sunt receptivi la nevoia altuia. O altă temă, care-şi găseşte rezonanţă în mediul social este campania amplă de susţinere a renovării bisericilor. Cazul maratonului Mânăstirii Căpriana este relevant în acest sens.

340

Managerii TV au remarcat că tematica PS cu cea mai mare priză la public rămâne a fi copiii din casele de copii, abandonaţi pe părinţii plecaţi la munci peste hotare, ajutorul solicitat în caz de boală. Poporul nostru are un suflet blajin şi este gata să se împartă din puţinul pe care îl are. În fond, toate problemele sociale au priză la public, însă contează mult cum este prezentat produsul publicitar. Sunt suficiente două-trei cuvinte pronunţate cu suflet ca să fie eficient şi poate fi emis un spot publicitar de câteva minute din care să nu înţelegi absolut nimic. Tematica socială este realizată, de obicei, prin elucidarea unor exemple pozitive din viaţa republicii. O practică bună care a dat rezultate este întotdeauna mai interesantă şi mai aproape oamenilor decât pur şi simplu nişte îndemne. Dintre genurile jurnalistice, presa scrisă practică mai des ştirea, reportajul social, interviul, crochiul, articolul analitic. Ziarul, dispunând de posibilitatea prezentării imaginii, utilizează fotografia ca pe un instrument eficient de sensibilizare asupra problemelor sociale. Chiar dacă prin aceste genuri nu se realizează în mod direct publicitatea socială, totuşi ele abordează anumite probleme sociale de o stringenţă actualitate pentru republică. Acest gen de materiale completează tabloul extrem de politizat al tematicii ziarelor noastre. La radio se practică mai des radiomaratoanele, spot-urile publicitare şi emisiuni de informare, concursuri pentru copii cu decernarea premiilor şi a diplomelor. Reieşind din specificul acestei surse mass-media, cele mai reuşite modalităţi de realizate a publicităţii sociale sunt campaniile radiofonice, care oferă în acelaşi timp şi comunicare în direct şi divertisment. La TV se utilizează mai des spot-urile publicitare, deoarece publicitatea prin esenţa sa are nevoie de spaţii mai mici, mai comprimate, mai axate pe subiect. Succesul în realizarea publicităţii sociale, managerii îl asociază cu efectul pe care l-a avut mesajul asupra publicului. Managerii din presa scrisă au relevat că publicul autohton are nişte

341

reacţii ciudate la publicitatea socială: uneori trec cu vederea situaţii critice, alteori susţin şi ajută, chiar şi în cazul unui apel ordinar. Domeniul prioritar al PS în prezent este sănătatea publică. Este o temă în faţa căreia este vulnerabilă întreaga societate, vizând interesele mai multor persoane. Managerii au remarcat atenţia PS pentru profilaxia unor asemenea maladii precum cancerul, HIV SIDA, hepatitele, sănătatea mamei şi a copilului, maladiile psihice, bolile cardio-vasculare. În cazul dat este important nu doar să fie creată publicitatea, dar să se ştie şi pentru cine a fost creată şi care sunt efectele pe care se contează. Există prevederi legislative cu privire la publicitatea socială, însă managerii intervievaţi, în marea majoritate, nu cunosc suficient „Legea cu privire la publicitate”. Este adevărat, şi reglementările juridice au un caracter general şi uneori chiar confuz. Ziariştii aşa şi nu au reuşit să clarifice conţinutul sintagmei “Ea nu are un scop lucrativ si ea urmăreşte obiectivele filantropice...” din articolul 21 al Legii. Este necesar de a fi reglementată posibilitatea facilitării impozitelor în schimbul plasării publicităţii sociale gratis. Ziariştii au remarcat că nu văd efortul statului de a aprecia activitatea filantropică a surselor mass-media, cel puţin, prin anumite facilitări fiscale. Însăşi Legea este un impediment în fructificarea posibilităţilor de realizare a publicităţii sociale. Deşi sugestiile, sintetizate din răspunsuri, poartă un caracter mai mult sumar, oricum, pot fi formulate în acest sens o serie de recomandări: - în Legea cu privire la publicitate, un compartiment aparte ar fi cazul să se refere la PS; - în Legea cu privire la publicitate este necesar să fie foarte clar delimitată PS ca gen de activitate şi ca beneficii, pentru fiecare tip media care o plasează; - în Legea cu privire la publicitate este necesar de a delimita pentru fiecare tip de media volumul admisibil de publicitate socială şi scutirea acesteia de impozite; - necesitatea de a desfăşura conţinutul sintagmei: Ea nu are

342

un scop lucrativ si ea urmareşte obiectivele filantropice şi de importanţă socială. Dimpotrivă, PS are un scop lucrativ cu impact considerabil asupra publicului, deşi legea afirmă contrariul; - legislaţia in vigoare trebuie să încurajeze producătorul şi difuzorul de PS; Managerii din presa privată au emis ideea ca instituţiile publice mass-media, cum ar fi Radio Moldova şi compania televizată Moldova1, să fie obligate de legislaţie să difuzeze publicitate gratuită, Anume posturile de radio şi de televiziune publice trebuie să fie în serviciul contribuabililor, deoarece sunt susţinute pe banii acestora. Opiniile managerilor s-au divizat pro şi contra privind eventuala situaţie când vor fi impuşi de legislaţie de a difuza publicitatea socală gratuit. Ţinând cont de spiritul libertăţii existent în mediul jurnaliştilor, marea majoritate a acestora s-ar simţi cel puţin jigniţi de a fi impuşi să facă ceva contra voinţei sale. Deşi sunt conştienţi de importanţa difuzării publicităţii sociale, ei consideră că în cazul constrângerilor legislative aceasta trebuie să aibă un suport normativ bine definitivat şi dozat în funcţie de posibilităţile financialre ale fiecărei instituţii media. Totodată, ziariştii şi-au exprimat opinia că în cazul existenţei unei legi viabile privind sponsorizarea în cadrul mass-media, atunci în licenţa cu privire la activitatea mass-media ar putea fi stipulat ce spaţiu publicitar este obligată respectiva instituţie media s-o ofere gratis. Acestă reglementare legislativă ar stipula din start regulile de joc şi ar diminua din haosul existent pe piaţa mass media autohtonă privind publicitatea socială: „Statul nu poate constrânge o publicaţie independentă, privată să facă ceva. Statul trebuie să faciliteze organizaţiile care produc PS. Statul este cel ce trebuie să aibă grijă de persoanele vulnerabile, de segmentele respective, dar nu să impună presa să publice un material sau altul. Asta rămâne la discreţia presei”. În vederea facilitării accesului PS în mass-media, persoanele intervievate au expus o serie de sugestii concrete:

343

- informaţia să fie credibilă şi onestă; - comandatarii trebuie să aibă mesajul clar formulat şi să dorească şi ei cu toată sinceritatea ceea ce expun în spot-urile publicitare; - comandatarii să posede cunoştinţe şi pregătire în acţiunile pe care le promovează; - existenţa unui echilibru bazat pe reciprocitate, care ar compensa mass-media ceea ce oferă ea gratis; - selectarea problemelor sociale mai importante şi accentuarea acestora prin campanii de publicitate; - coordonarea plasării PS în tot spaţiul publicitar media din republică; - sprijinirea de către stat a anumitor tipuri de PS atât la etapa de elaborare, cât şi în promovarea acestora de către massmedia; - reglementarea legislativă a noţiunii, conţinutului şi formei PS; - reglementările legislative privind sponsorizările mass media; - prevederea vacanţelor fiscale sau facilităţilor fiscale în cazul difuzării gratuite a informaţiei sociale; - facilitarea modalităţilor de promovare a PS şi înlăturarea impedimentelor de acces în media; - obligativitatea ca fiecare panou publicitar comercial să fie secundat de un panou publicitar social; - plasarea panourilor publicitare cu cele 10 porunci ale religiei creştine; - intervenţia statului în susţinerea presei; - înlesniri în cazul serviciilor poştale, care consumă 40 la sută din costul abonamentului; - realizarea sondajelor de opinie după difuzarea unei anumite campanii sociale, pentru a vedea impactul şi în ce măsură campania respectivă şi-a ajuns ţinta; - schimbarea atmosferei sociale faţă de acest tip de publicitate;

344

- asigurarea feed-beak-ului între emiţătorul şi receptorul de mesaj publicitar; - implicarea agenţilor de telefonie mobilă în acţiunile de publicitate socială; - organizarea acţiunilor culturale cu tentă de publicitate socială. În baza rezultatelor studiului sociologic realizat, a analizelor calitative a opiniilor celor 60 de manageri ai mass-media pot fi formulate următoarele concluzii: Publicitatea socială în mediul mediatic din republică parcurge o etapă de constituire şi conturare a particularităţilor sale. Publicitatea socială în sursele mass-media poartă un caracter sporadic. Calitatea şi cantitatea publicităţii sociale este departe de a răspunde necesităţilor societăţii moldoveneşti. I n s t i t u ţ i i le mass-media au acumulat o anumită experienţă în difuzarea publicităţii sociale, aceasta diferenţiindu-se în funcţie de tipul media. Sursele media publice sunt cu mult mai dispuse pentru a difuza PS gratuit decât sursele media private. În percepţia managerilor, problemele de sănătate sunt estimate ca fiind drept prioritare în cazul difuzării tematicii sociale. Managerii mass-media sunt conştienţi de gravitatea şi amploarea problemelor legate de HIV (SIDA), fiind dispuşi de a se încadra în acţiuni de informare şi sensibilizare a publicului. Difuzarea gratuită a PS managerii mass-media o percep ca o activitate de binefacere, care necesită a fi stimulată de către stat. Cunoaşterea legislaţiei naţionale cu privire la publicitate de către managerii mass-media poate fi evaluată ca fiind insuficientă. Completarea „Legii sponsorizării” cu un compartiment ce concretitează situaţia mass-media ar facilita accesul PS în presă, radiou, televiziune, presă on-line. Lipsa unei comunicări a puterii cu mass-media blochează procesul de circulaţie a informaţiei. Drept recomandări pentru optimizarea procesului de difuzare a publicităţii sociale ar putea servi următoarele: - crearea unui centru specializat în producţia şi promovarea publicităţii sociale;

345

Conceptul publicităţii sociale. .succesul publicităţii se bazează pe apelul potrivit. .completarea legislaţiei cu un compartiment privind PS. . . astfel eliminând haosul proiectelor sporadice şi fără impact asupra publicului. .implementarea proiectelor media prin organizarea campaniilor de PS la nivelul tuturor tipurilor de media.promovarea PS doar după lansarea unui concurs cu selectarea celor mai reuşite lucrări. . ampla- 346 .autorul de texte publicitare care vrea să fie convingător trebuie să ştie precis ce doreşte să obţină. .elaborarea unui proiect statal de promovare a tematicii sociale în mass-media din republică. . . . care s-a conturat în rezultatul analizei răspunsurilor oferite de managerii mass-media include următoarele: . . experienţa profesională a jurnalistului.studierea experienţelor în PS din alte ţări şi implementarea acestora în media autohtonă. .realizarea unui studiiu sociologic complex privind starea de lucruri a PS în RM.organizarea training-urilor de instruire a jurnaliştilor în materie de PS.elaborarea criteriilor de selectare a surselor mass-media pentru plasarea PS.susţinerea campaniilor de PS pentru o perioadă de lungă durată..crearea PS implică cadrul istoric. . .concentrarea proiectelor şi axarea acestora pe un subiect.textul publicitar implică idei promoţionale care trebuie adaptate la sursa mass-media.autorul de texte publicitare trebuie să abordeze polivalent subiectul social. mediul social.autorul de texte publicitare trebuie cu adevărat să fie sensibil la sentimentele şi necesităţile celorlalţi membri ai societăţii.

o abordare creativă a subiectului. vizualizarea. 347 . .cunoaşterea şi aplicarea legilor care guvernează discursul publicitar asigură protecţia mesajului. .formarea opiniilor. .sarea corectă şi anticiparea modului în care publicul va reacţiona la apel. atitudinilor şi acţiunilor sociale este un proces complex care durează în timp. limbajul precis şi repetarea asigură succesul mesajului.

în jur de 170 zone conflictuale. s-ar putea spune. un fel de variantă “medie”. 348 . pe întreg teritoriul său.Anatol ŢĂRANU Vandeea în Moldova: din istoria debutului conflictului transnistrean „Где революция . În opinia experţilor. Este vorba de cea care vine să valideze practica în conformitate cu care schimbarea orânduirii sociale în cadrul statelor multietnice ale fostului lagăr socialist. implicând în sine trăsături ale ambelor scenarii.. dintre care în 30 de cazuri conflictele s-au manifestat în formă activă. prăbuşirea căruia a generat numeroase seisme de ordin politic şi social-economic. Fără a intra într-o analiză detaliată a fenomenului. care a persistat graţie experimentului socialist de proporţii. ce au însoţit procesul apariţiei în spaţiul post-socialist a unor noi state independente. prăbuşirea statului sovietic a generat. iar în 10 cazuri s-a ajuns la confruntări armate [1]. Cazul Uniunii Sovietice a devenit. se cere de accentuat că “divorţul” popoarelor s-a realizat într-o formă destul de civilizată în Cehoslovacia. Uniunea Sovietică a fost ultimul imperiu. create după calapodul statelor naţionale.там и Вандея. Una din trăsăturile specifice şi foarte importante a acestui proces se cere relevată aparte. În rândul acestor evenimente un loc deosebit îl ocupă conflictele regionale. În Iugoslavia el a luat forma unui război civil sângeros.. a fost însoţită de prăbuşirea acestor state şi de apariţia pe ruinele lor a unor state independente noi.” Игорь Булатов Destrămarea URSS şi a sistemului socialist mondial a devenit unul din cele mai importante şi dramatice evenimente ale secolului XX. în majoritatea cazurilor.

caracterizează. Cele mai importante evenimente. organizat în Mişcarea Democratică în sprijinul Restructurării şi de Clubul A. era vorba de confruntarea a două tendinţe de dezvoltare a politicii restructurării în republică: cea radicală şi cea conservatoare. Mateevici . prin faza confruntărilor armate. sub aspect tipologic. situându-se pe poziţiile regimului separatist. Această parte a societăţii s-a radicalizat rapid şi pleda pentru o democratizare profundă a tuturor faţetelor vieţii şi demontarea deplină a sistemului politic totalitar sovietic. Tendinţa radicală era reprezentată de un puternic curent naţional. apărute în primăvara şi la începutul verii anului 1988. pe atunci încă republică sovietică. numit cel mai des conflict transnistrean.Conflictul din raioanele estice ale Republicii Moldova. de a explica cauzele izbucnirii conflictului transnistrean în forma unei rebeliuni contra-revoluţionare. evoluţia lui în faza confruntărilor armate de la Nistru la începutul anilor ‘90 şi de a jalona etapele iniţiale ale conflictului. bazată pe o sinteză a publicaţiilor deja apărute. Această perioadă ocupă un loc aparte în cadrul studiilor ce abordează conflictul transnistrean. face parte. când în Moldova. din categoria celor ce au trecut. Autorii din enclava secesionistă. Acestor concluzii se opun numeroase constatări ale autorilor care apreciază evenimentele din 1992 din Moldova ca război de păstrare a poziţiilor geopolitice ale Rusiei în această zonă a Europei [3]. În 349 . în decursul evoluţiei lor. Totodată. Conflictul transnistean s-a manifestat deschis în timpul zbuciumatelor evenimente din vara anului 1989. dar şi pe analiza unor noi date documentare.organizaţii sociale. calificarea celor întâmplate este contradictorie. totodată. acumulând. în dependenţă de locul publicării acestor studii. În studiul de faţă va fi întreprinsă încercarea. legate de confruntările militare ţin de prima jumătate a anului 1992. trăsături de mişcare de eliberare naţională. evenimentele din 1992 drept o “agresiune” a Republicii Moldova împotriva “Republicii Nistrene Moldoveneşti” [2]. de regulă. De fapt. a izbucnit o insurecţie politică ce susţinea acordarea de statut oficial limbii moldoveneşti (române) şi trecerea ei la grafia latină.

d. Aşadar. Această tendinţă pe plan politic era exprimată de Mişcarea internaţionalistă din Moldova. trăsăturile etnoculturale specifice naţiunii autohtone. denumită “Interfront” (din decembrie 1991 . care în anii regimului sovietic au fost supuşi unui proces de profundă deznaţionalizare prin intermediul unei rusificări impuse. iar printre conducătorii ei un loc important îl ocupau reprezentanţii corpului directoral al întreprinderilor industriale transnistrene subordonate direct Moscovei. trimisă pe 6 august 1989 pe adresa CC al PC din Moldova.esenţa ei.F..I. Interfrontul din Moldova opta pentru păstrarea modelului sovietic de relaţii interetnice în parametrii lui de bază. istoria ruşilor ş. Preludiul acestor greve a fost telefonograma CC al PCUS. a prins a se separa partea non-moldovenească a societăţii. această orientare se baza pe etnicii români-moldoveni. Păstrarea unui asemenea model de relaţii interetnice era posibilă doar prin păstrarea statului unional sovietic.Mişcarea pentru egalitate în drepturi “Unitate-Edinstvo”). Bolşakov. Principala baza politică a Interfrontului din Moldova se afla în Transnistria. în care se spunea: “Nu trebuie lăsate fără pedeapsă acţiunile extremiştilor şi instigatorilor conflictelor apărute pe fundal interetnic. Pe măsura intensificării accentelor luptei de eliberare naţională. Pologov (4).a. din aripa radicală.Belitcenko.m. A. în limitele căruia se ignorau. făcând ca în viaţa cultural-spirituală să prevaleze limba rusă. În fiece republică există 350 . G.. model. implicată în procesul de restructurare a Moldovei. în principal reprezentate de o parte considerabilă a minorităţilor naţionale din republică. Aceasta a dus la creşterea tendinţelor conservatiste asupra politicii de restructurare din Moldova. motiv din care Interfrontul opta pentru păstrarea necondiţionată a Moldovei în componenţa Uniunii Sovietice. Prima confruntare serioasă dintre tendinţa radicală şi cea conservatoare a politicii de restructurare în Moldova au devenit aşa-zisele greve lingvistice din anul 1989.K.A. dintre cei şase co-preşedinţi ai Interfrontului trei erau directori ai uzinelor din Transnistria . în mare măsură. care nu găsea în cerinţele de emancipare naţională a moldovenilor tangenţe palpabile cu propriile lor interese.

care au intuit că extinderea mişcării de eliberare naţională din Moldova pune în pericol poziţia lor privilegiată.I.. Trebuie să ne bazăm pe ei. Iar la 21 august s-a declanşat valul de greve instigate de directorii tiraspoleni. E semnificativ că printre primii a intrat în grevă uzina “Tocilitmaş”. Această decizie a fost precedată de fondarea la Tiraspol. la care s-a cerut amânarea sesiunii SS al RSSM. Ca replică la grevele orientate împotriva emancipării naţionale a servit mitingul nemaipomenit prin scara realizării sale. cea de-a XI-a Sesiune a Sovietului orăşenesc Tiraspol adopta decizia prin care cerea anularea Sesiunii Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti. Reacţia oamenilor “de nădejde” nu s-a lăsat mult aşteptată. condusă de către unul din liderii Interfrontului. Dacă funcţionarii de partid din CC al PCUS au folosit un limbaj alegoric în recomandările lor. La chemarea OSTK. stabilită pentru 29 august 1989. poziţia Interfrontului este întru totul identică scopurilor şi principiilor esenţiale ale Statului şi programului Partidului Comunist” [6]. să-i facem ajutori activi ai comitetelor de partid” [5]. A. pe data de 11 august. desfăşurat la 27 august 1989 la Chişinău. Deja la 14 august.. Într-o adresare către membrii Biroului CC al PCM. Acesta urma să devină un fel de armă mobilizatoare în mâinile “directorilor roşii”. denumit Marea Adunare Naţională. comuniştii organizaţiei teritoriale de partid SEL-31 scriau univoc: “.(8) Tentativele Interfrontului de a reduce politica restructurării din Moldova la nişte modificări cosmetice ale regimului politic şi a stării de lucruri existente în relaţiile interetnice a întâmpinat indignarea majorităţii populaţiei din republică. Bolşakov. în 16 august a fost organizată o grevă preventivă de 2 ore. în cadrul căreia urma să se examineze şi să se aprobe proiectele de legi “Cu privire la statutul limbii de stat pe teritoriul RSSM” şi “Cu privire la funcţionarea limbilor pe teritoriul RSSM” [7]. a Consiliului Unit al colectivelor muncitoreşti (OSTK). comuniştii-veterani de la Chişinău au identificat foarte concret aşa-numiţii oameni “de nădejde”.oameni de nădejde. Nicicând de-a lungul istoriei sale multiseculare n-a cunoscut Chişinăul 351 .

Pe fundalul acestei masive exprimări a voinţei poporului. aripa conservatoare a mişcării de restructurare nu a putut face faţă concurenţei. Totodată. dator să ţină cont de opinia majorităţii. pentru a susţine proiectele de lege privind acordarea de statut oficial limbii române şi trecerea la grafia latină.. În acelaşi timp. identică cu “interfronturile” ce activează în Republicile Baltice şi în alte republici sovietice în care locuiesc minorităţile naţionale.evenimente de o asemenea anvergură. instigatorii grevelor “lingvistice”. denotă falsitatea declaraţiilor lansate de apologeţii separatismului transnistrean privitor la unicitatea aşa-numitului “fenomen transnistrean” [10]. La mai mult de 100 întreprinderi au declarat grevă în principiu ruşii. propuse de orientarea radicală.. În acelaşi timp. variantă a limbii române. Consiliul Suprem a acordat limbii ruse statutul de limbă de comunicare inter-etnică. Ziarul german “Frankfurter Allgemeine Zeitung” scria despre evenimentele din acele zile: “În Moldova s-a creat o situaţie analoagă celei din Estonia. Ruşii s-au unit într-o grupare numită “Inter-mişcarea”. revoltându-se împotriva proiectului de lege ce presupune acordarea statutului de limbă de stat limbii moldoveneşti.” [9]. Aceste aprecieri nepărtinitoare ale unui expert străin care nici decum nu fusese implicat în lupta politică internă a republicii. Consiliul Suprem al RSS Moldoveneşti. la fel ca şi în alte republici sovietice. prezentat Consiliului Suprem al republicii. Aproximativ 300 mii de oameni din toate colţurile republicii s-au adunat în piaţa principală a capitalei Moldovei pentru a-şi exprima adeziunea la politica de democratizare a societăţii şi la principiile renaşterii naţionale. grevele provocate de liderii Interfrontului îşi pierdeau din importanţă. a votat legea privind conferirea de statut de limbă de stat limbii moldoveneşti (române) şi despre revenirea ei la grafia latină. satisfăcând doleanţele populaţiei rusofone din republică. Dar liderii Interfrontului. nu s-au mulţumit cu acest com- 352 . acţiunile Interfrontului din Moldova nu se deosebeau principial de cele din alte republici ale URSS.

. orientată spre formarea comunităţii unice a popoarelor URSS. au obţinut garanţii privind respectarea drepturilor lor. n-au încercat niciodată nevoia de a se integra în mediile lingvistice şi culturale locale. oricum s-ar fi dat prioritate limbii ruse. Cât priveşte şovinismul lingvistic al unei părţi a ruşilor. grevele erau orientate spre păstrarea poziţiei privilegiate a “guleraşelor albe”. cultura. stabiliţi în afara Rusiei.. Bodiul. că adevăratul scop al grevelor nu era cel de a apăra interesele rusofonilor din republică care. ci în şovinismul lingvistic înnăscut al ruşilor. datorită politicii naţionale sovietice. Autohtonii trebuiau să se conformeze cadrelor ruseşti. Voit sau nevoit se producea degradarea naţiunii” [11]. Prioritatea limbii lor este pentru ei ceva de la sine înţeles” [12].promis rezonabil şi au insistat asupra continuării grevelor. privind ruşii din republicile naţionale a atras atenţia expertul imparţial de la publicaţia germană amintită deja de noi. majoritatea dintre care s-au stabilit de curând în aceste locuri şi. prin conferirea statutului de limbă de comunicare inter-etnică limbii ruse. plecaţi să activeze permanent în republicile şi regiunile unionale . “De la lucrătorii de naţionalitate rusă.. tratându-i de pe poziţia principalei naţiuni imperiale. odată în plus. istoria naţională a respectivei regiuni.. Situaţia s-a înrăutăţit din cauza specificului psihologiei maselor rusofone din republicile naţionale. care nu doreau să se ostenească studiind limba de stat nici măcar la nivel elementar. ei au demonstrat. De fapt. “Chiar dacă ar fi existat spaţiu pentru practicarea largă a altor limbi. Politica naţională de tip sovietic a format un anume tip de etnici ruşi. I.nu se cerea să cunoască limba. La aceasta îşi aducea contribuţia şi politica oficială privitor la problema naţională. Explicaţia constă nu în kitsch-ul moscovit al limbii ruse. care aveau un comportament neglijent faţă de populaţia autohtonă din republicile naţionale. fostul lider comunist al Moldovei . în special al aceleia care. Prin această acţiune. Nu este. datorită politicii 353 .afirmă în memoriile sale I. Asupra acestei situaţii. vorba de predispoziţia genetică a ruşilor pentru şovinism în genere. desigur.

ein Fuhrer (un imperiu. populaţia rusolingvă de orientare pro-sovietică. acestei divizări politice a societăţii i s-a adăugat şi segregarea conform principiului etnic.. Ca şi în toate celelalte imperii. Pe acelaşi principiu s-a întemeiat şi statul totalitarist numit URSS. Rolul poporului de bază în imperiul său Stalin l-a remis ruşilor. e suficient să ne amintim. în special. el se prezintă ca o categorie istorică şi. În ce priveşte alte popoare cu cultură şi limba lor. naţională şi lingvistică. în imperiul rus limbii ruse i s-a rezervat rolul de liant al unităţii statale interne a formaţiunii compuse din aproape 100 de naţionalităţi. fără îndoială. precum am amintit mai sus. în republicile naţionale. în acest context. Dacă pe teritoriul Rusiei. care opta pentru păstrarea Moldovei în componenţa URSS. Şi această confruntare s-a manifestat de la bun început ca una incluzând o componentă inter-etnică palpabilă. eine Sprache. vestit lingvist din Sankt-Petersburg: “Statul totalitar nu are nevoie de variabilitatea culturală. de cunoscutul principiu al naţional-socialiştilor germani: ein Reich. care a devenit limba oficială a acestui stat totalitar. în republicile naţionale unionale. au avut doar la suprafaţă caracterul unui “război lingvistic”. o limbă. inclusiv în Moldova. ein Volk. Piotrovski. un popor. ele au pierdut pentru Stalin şi pentru urmaşii săi orice interes imperial” [13]. A avut noroc şi limba rusă.. Mişcării de eliberare naţională din Moldova. În realitate era vorba de două căi de dezvoltare a procesului democratic în republică. Evenimentele ulterioare au demonstrat că principala contradicţie a URSS-ului. După cum remarca şi profesorul R. care tindea în mod tot mai conştient spre independenţa politică a republicii. în care domină o singură limbă.naţionale sovietice s-a pomenit în afara hotarelor Rusiei. i se împotrivea. care a dinamitat chiar din interior 354 . totodată – de o naţiune de bază cu o singură limbă. Orice imperiu reprezintă teoretic un stat unitar. El are nevoie de o cultură unitară. Înverşunatele confruntări politice de la sfârşitul anilor 80 în Moldova. un conducător). creat după modelul imperial al lui Stalin. lupta esenţială pentru democratizarea societăţii s-a dat între democraţi şi retrograzi. s-a format ca o consecinţă a politicii imperiale a statului.

aut.imperiului. deci. Doar un stat totalitar cu un imens aparat represiv putea fi capabil a ţine într-un singur frâu în jur de 100 de popoare şi naţionalităţi diferite prin istorie şi specific etnocultural. Or. “Orientarea înspre URSS rămăsese parte componentă a ideologiei moldovenismului şi la etapa de criză a Uniunii”.). ea reprezentând pentru instigatorii separatismului transnistrean nu mai mult decât un paravan după care se ascunde adevăratul sens al politicii lor. în Transnistria. urmând tradiţiile politicii ţariste. Pe parcursul a mai multe decenii. vectorul slavo-rus în condiţiile diminuării şi chiar dispariţiei lui pe malul drept al Nistrului” [15]. s-a constituit pe contrapunerea moldovenilor românilor.. politica naţională de tip sovietic din Moldova. ţinea de aspectul relaţiilor inter-etnice. se fac încercări de a păstra identitatea pretins moldovenească pe un 355 . aut. Despre acest lucru scriu cu mult cinism autorii sus-menţionatei lucrări: “La începutul ultimului deceniu al secolului XX. pentru ca URSS-ul să se desfunde asemeni unui poloboc uscat în care s-a turnat pe neaşteptate apă. Astfel. autorii istoriografiei separatiste de la Tiraspol [14].recunosc. E firesc deci ca politica moldovenismului să fi devenit o acoperire ideologică a adepţilor păstrării Moldovei în componenţa URSS. în republicile naţionale ei s-au pomenit în opoziţie faţă de tendinţele radicale ale procesului de democratizare. A fost suficient ca acest aparat represiv să slăbească puţin. constituită din naţionalismul pan-slavist. Doar pentru că interesele majorităţii rusolingvilor din republicile naţionale constau în a păstra URSS. cea mai privilegiată.) se creează din nou o republică în denumirea căreia intră iarăşi cuvântul “moldovenească”. să exprime şi să păstreze tradiţionala pentru Transnistria orientare “răsăriteană”. în pretenţiosdenumita carte “Fenomenul transnistrean”. ideologia moldovenismului nu comportă valoare particulară. Şi doar peste câteva fraze urmează concluzia: “Astăzi Republica Moldovenească Transnistreană stabileşte noi sarcini: să devină garantul politic al păstrării identităţii moldoveneşti (subl. în limitele căreia ei se autoidentificau ca naţiune de bază şi. teritoriu ne-moldovenesc sub aspect istoric (subl.

desfăşurat în URSS de la mijlocul anilor ‘80. Forţele conservatoare nu erau capabile să oprească amploarea valului revoluţionar din republică. Autorii acestei aberaţii în plină îngâmfare şovină nici nu observă că propovăduesc ideea unui fel de rezervaţie pentru moldoveni. şi naţionalismul pan-slavist. Au fost. în conflictul transnistrean se confruntă mişcarea de eliberare naţională din Moldova. ce urmărea la faza iniţială scopul de a păstra URSS-ul ce se descompunea. Evenimentele ulterioare au confirmat veridicitatea acestui pronostic. a condus în mod obiectiv la destrămarea statului totalitar. Confruntarea acerbă dintre aceste două orientări ale dezvoltării societăţii devenise iminentă. Orientarea radicală a restructurării a crescut în republicile naţionale în revoluţii de eliberare naţională. însoţită de democratizare şi libertatea cuvântului. devenise limpede că greviştii nu-şi vor putea atinge scopurile. reformarea statului totalitar în baza principiilor de “înnoire a Uniunii” fusese o utopie ce risca să înmormânteze cariera politică a adepţilor ce susţineau această variantă a politicii restructurării. Dar cu toate acestea. În realitate însă. Acest alogism trădează şiretlicul propagandei tiraspolene cum că separatismul în Transnistria a apărut ca o necesitate de apărare a moldovenismului. deja. care se acoperă cu ideologia moldovenismului. Iată de ce păstrarea URSS-ului era posibilă doar prin renunţarea la politica restructurării. iar. exceptând doleanţele subiective ale iniţiatorilor politicii de restructurare. Procesul de democratizare. când. sub masca luptei pentru o Uniune înnoită s-a produs delimitarea forţelor de orientare radicală şi de orientare conservatoare în procesul de democratizare a societăţii încă sovietice. păstrarea Moldovei în zona influenţei geopolitice a Rusiei. nu aparţine moldovenilor. Grevele “lingvistice” din Moldova au mai continuat şi în a doua jumătate a lunii septembrie 1989.teritoriu care istoric. deci. care aspiră spre independenţa politică deplină a ţării. nevoite să se retragă. pe când orientarea conservatoare a degenerat în extremitatea politică a contra-revoluţiei. ulterior. chipurile. În esenţă. încercând 356 .

Bender. directorul uzinei metalurgice de la Rîbniţa. După cum s-a anunţat la recenta plenară a Inter-mişcării “Edinstvo”. În informaţia prezentată de comitetul de partid Rezina se menţiona referitor la acest caz: “Astfel. frecvent utilizate de membrii Interfrontului cu 357 . în rezultatul atestării lucrătorilor aparatului consiliului executiv raional. la 6 lucrători ai uniunii raionale de consum şi unui angajat al departamentului stării civile “ [16]. au fost eliberate din lucru pe motiv că nu corespundeau funcţiilor. În acest scop au fost folosite cele mai provocatoare procedee. în oraşul Rezina s-au apucat cu prea mult zel de verificarea respectării legilor lingvistice. Că la uniunea raională de consum atestarea cadrelor s-a încheiat abia în ajun de An Nou. Acest exemplu se constituie în unul dintre numeroasele cazuri provocate de zvonurile şi falsurile insinuante. angajaţi ai uniunii raionale de consum.”. valurile de provocări au cuprins întreaga republică. la începutul lunii decembrie 1989. În multe apeluri telefonice... faptele publicate de organul oficial al greviştilor tiraspoleni s-au dovedit a fi false. Iar în acest răstimp n-a fost eliberat din serviciu nici un angajat” [17]. Iată de ce. Principala sarcină pe care urmau s-o realizeze pe teritoriul Moldovei consta în a nu permite ca imensul front democratic să se constituie din reprezentanţii tuturor naţionalităţilor.. Belitcenko (declaraţia a fost prezentată la adunarea de partid a întregului colectiv) a răspândit zvonul precum că în oraşul Rezina. Reluând zvonul.” Explicăm că doar 4 persoane (trei moldoveni şi o ucraineancă). parvenite de la Chişinău. K. ni se adresează aceeaşi întrebare: “E adevărat că la voi. N.. Astfel.să-şi regrupeze forţele. buletinul “Trudovoi Tiraspol”. propunându-li-se să plece de la lucru adjunctului preşedintelui comitetului executiv. Se vehiculează cu: “vom răspunde la acţiunile naţionaliştilor prin contra-acţiuni. au fost eliberaţi din funcţie reprezentanţi ai populaţiei rusofone. Tiraspol. scria în articolul intitulat “Pe ordinea de zi referendumul”: “Cetăţenii vorbitori de limbă rusă sunt supuşi represiunilor. aceste forţe au încercat nevoia să se extindă şi să-şi consolideze planificata segregare după principiul naţional. Verificate ulterior.

pregăteşte-ţi bagajele!” “Valiza .m. iar populaţia autohtonă denumită naţionalişti ce şi-au pierdut capul. Tendinţa firească a băştinaşilor către emancipare naţională era calificată drept naţionalism mizantropic. ca în scurt timp ea să fie suplimentată de calul lor favorit de bătaie . sunt şi acestea ori minciună neruşinată. Lozincile lor se trag încă din timpul dictatorului fascist Antonescu: la apelurile “Ruşii peste Nistru . reprezentanţii aşa-numitei istoriografii transnistrene menţionează următoarele: “Reprezentanţii numeroaselor cercuri naţionaliste. acest incident. vehiculându-se mai ales ideea sperietorii naţionalismului român. au organizat pogromuri.Magadanul!” ş. au defilat. Tot în această ordine de idei se cere menţionat unicul caz cu incendierea redacţiei publicaţiei de limbă rusă “Molodeji Moldovî”. totuşi.a. Imensele resurse de care au dispus au fost aruncate pentru a provoca tensiuni inter-etnice în Moldova .românofobia. nestingheriţi pe străzile Chişinăului şi ale altor localităţi. că aşa şi nu a fost descoperit cine a provocat.ceea ce e mai aproape de adevăr .” [18]. la sfârşitul anilor ‘80. au incendiat redacţiile publicaţiilor de limbă rusă. au maltratat persoane complet nevinovate. “Directorii roşii” din Transnistria au fost speriaţi de nereuşita grevelor dirijate de ei şi de perspectiva pierderii propriilor lor privilegii. În acest context s-a recurs la diferite procedee.fabricate în laboratoarele ideologice ale propagandei interfrontiste şi strecurate provocator printre 358 . ori . ele fiind totalmente rezultatul fanteziilor febrile ale adepţilor Interfrontului.unica acţiune capabilă să stopeze revoluţionarismul maselor. Reproducând parţial-retrospectiv atmosfera sufocantă a provocărilor ideologice din acele timpuri.d. însă cu precizarea de rigoare.scopul de a provoca tensiuni inter-etnice în Moldova şi de a-i opune pe rusolingvi moldovenilor. Să pornim de la faptul că în anii vizaţi în Moldova nu au avut loc pogromuri.evreii în Nistru!” “Vom îneca ruşii în sângele jidovilor” au fost adăugate noi creaţii: “Rusule Ivan.gara . În micul fragment reprodus mai sus se ascunde un mare neadevăr. Iar privitor la lozincile antisemite. atribuite mişcării de eliberare naţională. uniţi în Frontul Popular.

masele de demonstranţi. Şi. Aşa. Dar asemenea 359 . nu se ştie de ce istoricii tiraspoleni îşi elaborează majoritatea lucrărilor întru susţinerea separatismului fără a anexa la ele şi un aparat ştiinţific.ruşinea şi nebunia epocii noastre” [19].începutul anilor ‘90. Este imposibil în aşa fel să verifici veridicitatea surselor documentare ale afirmaţiilor lor. cunoscând atitudinea mai mult decât negativă a funcţionarilor de la CC al PCM faţă de Frontul Popular din Moldova. Autorul acestor rânduri a fost martor nemijlocit al majorităţii mitingurilor. În nici unul din ele n-am întâlnit remarci privitor la lozincile antisemite. organizat la 7 noiembrie 1989. “Armata . de regulă. desfăşurate în acea vreme în oraşul Chişinău. ci pe stricte investigaţii de arhivă. nu pe amintiri particulare. fostul pe atunci ministru al afacerilor interne.Moldova nu este ameninţată de nimeni”. general-maiorul de miliţie V. în care se conţin şi demersuri ale ministrului afacerilor interne din RSSM. gara. Nu-mi amintesc ca la ele să se fi lansat vreodată lozinci antisemite. nu se pomeneşte nimic. la rând cu multe altele. Noi am analizat minuţios zeci de cazuri incluse în registrele 72 şi 74 ale fondului 51 al arhivei organizaţiilor social-politice din Republica Moldova.peste Nistru! .sfârşitul ultimului imperiu numit Uniunea Sovietică”. în demersul său către CC al PCM privitor la unul din cele mai tensionate mitinguri ale Frontului Popular. Pe când constatările noastre se bazează. de exemplu. Ţin însă bine minte un caz petrecut la Teatrul Verde în primăvara lui 1989. ale altor factori responsabili din CC al PCM privitor la caracterul mitingurilor organizate în republică la sfârşitul anilor ‘80 . “Partidul comunist . suntem siguri că orice acţiune antisemită ar fi fost imediat semnalată în demersurile oficiale. cât şi de Interfront. când la unul din mitingurile organizat de mişcarea de eliberare naţională unuia dintre demonstanţi i s-a cerut de către moderatorul mitingului să-şi retragă lozinca “Valiza. organizate atât de mişcarea democratică. De nici un fel de manifestări antisemite în acest demers. De altfel. Voronin considera necesar a atrage atenţia asupra următoarelor lozinci ale demonstranţilor: “Restructurarea . Rusia”.

Aşadar. Dar în Transnistria această stare de lucruri nu a durat mult timp. Decizii analoage au adoptat şi consiliile orăşeneşti din Bender şi Râbniţa [22]. Bălţi. Râbniţa.000 persoane) de studiere a limbii române [20]. sesiunea a XIII extraordinară a consiliului orăşenesc Tiraspol a adoptat o decizie fără precedent despre stoparea funcţionalităţii mai multor articole ale legii RSSM “Cu privire la studierea limbii de stat a RSSM” şi “Cu privire la funcţionarea limbilor pe teritoriul RSSM” pe teritoriul oraşului Tiraspol. Grigoriopol. Această tendinţă era proprie atât pentru locuitorii din dreapta. Din lipsă de material probant. Cei mai vizionari reprezentanţi ai minorităţilor naţionale din Moldova au început să-şi manifeste dorinţa de a se integra în viaţa naţional-culturală a republicii. să-l inventeze şi să-l pună gratuit pe seama oponenţilor săi.000 grupuri pentru adulţi (aproximativ 30. Simultan a fost adoptată şi hotărârea de “a se adresa din numele sesiunii consiliului municipal către toţi muncitorii din oraşele şi raionele Tiraspol. în apelurile liderilor Interfrontului. vorbitori de limbă rusă. ideologii Interfrontului s-au pomenit în necesitatea de a inventa lozinci antisemite pentru a prezenta mişcarea democratică din Moldova sfârşitului anilor ‘80 în culori xenofobe. Bender. fapt pentru care trebuia organizat un referendum.probe nu există printre documentele de arhivă. a trebuit. La sfârşitul anului 1989 sporeşte numărul ne-moldovenilor doritori de a învăţa limba română. Kamenka. cât şi pentru cei din stânga Nistrului. Conform rezultatelor lui trebuia să se convoace până la 20 octombrie consiliului municipal cu scopul de a traduce în fapt decizia sesiei [21]. precum consiliile orăşe- 360 . Dubăsari cu propunerea de a crea pe teritoriul RSSM autonomii locale”. S-a decis a pune în discuţie această problemă în toate colectivele muncitoreşti şi la locurile de trai. Conform informaţiei parvenite la CC al PCM. Slobozia. Stoparea funcţionării legilor adoptate de Sovietul Suprem al MSSR de consiliile ierarhic inferioare. Eşecul grevelor “lingvistice” a zdruncinat încrederea multor cetăţeni. deci. la sfârşitul anului 1989 în republică funcţionau aproape 2. Deja la 13 septembrie a aceluiaşi an.

Acţiunile anticonstituţionale ale liderilor transnistrieni. au contribuit la stimularea procesului de dezmembrare a Uniunii Sovietice. la boicotarea alegerilor de deputaţi ai URSS.. 26 februarie. de regulă. Învinuiţi că au încălcat regulile de organizare şi desfăşurarea a adunărilor.. faptele mărturisesc că anume ei. participanţii la manifestările adepţilor mişcării democratice din Chişinău şi din alte localităţi ale Moldovei erau persecutaţi de către organele sovietice de ordine. Pe acest fundal s-au produs evenimentele din 7 şi 10 noiembrie la Chişinău. În tot acest răstimp. reprezenta atentate deschise asupra principiilor constituţionale ale sistemului sovietic. 4 la Călăraşi” [23]. documentele analizate de noi nu conţin nici măcar o singură referire la pedepsirea participanţilor la mitingurile organizate de Interfront în oraşele Transnistriei. mitingurilor. dintre care 204 la Chişinău. rămâneau. în acest mod. orientate împotriva procesului de renaştere naţională din Moldova. Bender şi Râbniţa. utilizarea grafiei latine.la Bălţi. organele publice de ordine au reţinut 230 persoane. Maşina sovietică de persecuţie acţiona doar într-o singură direcţie . 23 aprilie. s-au scandat şi slogane defăimătoare la adresa structurilor de stat.împotriva tendinţelor radicale de restructurare. când populaţia a blocat organizarea paradei militare 361 . sperând să-şi legifereze statutul de apărători consecvenţi ai păstrării Uniunii Sovietice. 8 şi 12 martie. Şi chiar dacă liderii Interfrontului din Moldova au depus eforturi propagandistice de proporţii. Această stare de lucruri a provocat indignarea a zeci de mii de oameni şi a condus la o şi mai mare radicalizare a mişcării democratice. Spre deosebire de acestea. unde de rând cu cerinţe privitor la soluţionarea urgentă a problemelor lingvistice. nepedepsite.neşti din Tiraspol. prin acţiunile lor anticonstituţionale. apeluri la grevă. 22 . primii au străpuns limitele spaţiului juridic sovietic şi. În rapoartele parvenite de la CC al PCM se relata că “numai în prima jumătate a anului 1989 au fost organizate mitinguri şi procesiuni neautorizate la 22 şi 29 ianuarie. 1 mai. procesiunilor şi demonstraţiilor.

Aşa cum se întâmplă întotdeauna în perioada zguduirilor epocale. La început. chiar pe propria piele. evenimentele din noiembrie 1989 şi octombrie 1990 s-au derulat conform scenariului implicării forţelor armate în viaţa politică internă a republicii. într-o serie de cazuri. arestaţi nelegitim. Etnicii ruşi şi “autohtonii” rusificaţi experimentau din plin. În ianuarie 1991 au avut loc conflicte cu armata în Vilnius şi Riga. În republicile unionale elementul dominant al luptei pentru democraţie şi libertatea cuvântului a devenit mişcarea de renaştere naţională. abia mai târziu întorcându-se la media stării normale. Moscova nu reuşea să se descurce nu doar cu situaţia din Moldova. conflicte soldate cu victime omeneşti. la etapa iniţială orice revoluţie trăieşte perioada exaltării. O rezonanţă social-politică foarte largă au provocat evenimentele din aprilie 1989 de la Tbilisi când. în rezultatul stopării de către forţele militare a demonstraţiei neautorizate. exagerării cerinţelor înaintate. au intensificat tendinţa ultimelor de suveranizare. Naţionalismul în cadrul republicilor sovietice a devenit un fel de călcâi al lui Ahile al eşafodajului sovietic. În mod evident. Tot aşa cum. În ianuarie 1990. În Moldova. fiecare revoluţie îşi are o Vandee a sa. Aceste acţiuni s-au soldat cu introducerea trupelor militare la Chişinău. de regulă. la introducerea forţelor armate în Baku au fost ucişi mai mult de 100 de oameni. Conducerea sovietică de vârf pur şi simplu nu se aştepta că primii paşi spre democratizarea vieţii politice interioare a URSS vor provoca asemenea efecte în sfera relaţiilor interetnice. conducerea comunistă a încercat să oprească valul mişcărilor naţionale din republici prin intermediul brutalităţii forţelor militare.şi a asediat clădirea Ministerului afacerilor interne. fireşte. Însă mişcarea democratică din Moldova nu s-a lăsat 362 . solicitând eliberarea participanţilor la mitingurile democratice anterioare. a luat formă naţionalismului militant. ca reprezentanţi ai principalei naţiuni imperiale a Uniunii Sovietice. Aceste evenimente au acutizat contradicţiile dintre centru şi republici. toate efectele creşterii conştiinţei naţionale a populaţiei autohtone care. au murit 18 oameni.

acţionând lucid. în care am intrat şi noi. Din cele 380 de locuri ale Consiliului Suprem al RSSM.atrasă în capcană şi. Smirnov: “În parlament. mai curând. I. nu a putut fi evitat conflictul armat cu contra-revoluţia internă de mai târziu. toate încercările deputaţilor Inter-mişcării. a adoptat hotărârile revoluţionare ale anului 1990. şi oponentul lor tradiţional. Prima sesiune a nou-alesului Consiliu Suprem al RSSM. a prevenit conflictul direct cu autoritatea centrală. în 1990 organizaţia republicană de partid a fost părăsită de peste 25 de mii de membri [24]. Principalii adversari în cadrul acestui scrutin au fost reprezentanţii mişcării democratice. Partidul Comunist republican îşi pierduse într-atât de mult autoritatea. pentru statistică. În ciuda părerilor răspândite activ de propaganda separatistă. hotărâri care au pregătit terenul pentru proclamarea independenţei politice a ţării. care se constituiseră între timp în Frontul Popular. Anul 1990 a devenit hotărâtor în transformarea Transnistriei într-o Vandeea contra-revoluţionară a Moldovei. Însă tocmai acest Consiliu Suprem. încât a participat la aceste alegeri nu ca forţă politică activă ci. Din păcate. Este suficient să spunem că dacă în 1989 PCM a fost părăsit de 2000 de oameni. deputaţilor FPM le-au revenit doar 94 [25]. ci şi majoritatea celorlalţi deputaţi din parlament. în afara reprezentanţilor Interfrontului. alegerile parlamentare din 1990 nu au fost deloc câştigate de Frontul Popular. erau sortite chiar de la început eşecului” 363 . reprezentanţii Inter-mişcării “Unitate-Edinstvo”. În favoarea acestor hotărâri au votat nu doar deputaţii Frontului Popular al Moldovei. nu le-a lăsat partizanilor Interfrontului nici o speranţă de stăpânire a situaţiei prin metode parlamentare. Despre acest lucru recunoaşte univoc în cartea sa liderul separatiştilor transnistreni. nucleul cărora îl constituiau reprezentanţii Transnistriei. în anul 1992. ce au constituit fracţiunea “Moldova Sovietică”. începută în aprilie. În februarie-martie ale acestui an în Moldova au avut loc primele alegeri parlamentare democratice. care avea să devină primul parlament al Moldovei independente.

consiliile municipale ale oraşelor transnistrene (întâietatea în aparţine şi aici Tiraspolului) a declarat în aprilie-mai 1990 nulă pe acest teritoriu Legea RSSM privind Drapelul naţional al republicii [28].[26]. urmărindu-şi scopurile mercantile. în care se enunţa prioritatea Constituţiei şi a legilor 364 . Toate actele în cauză au fost proclamate în afara legii prin deciziile corespunzătoare ale Prezidiului Consiliului Suprem al RSSM (27). Încă în decembrie-ianuarie 1989-90 în mai multe oraşe ale Transnistriei s-au organizat referendumuri ilegale privind problema oferirii de autonomie teritorială acestor localităţi. trebuie accentuat că posibilităţile structurilor republicane erau limitate. liderii separatismului transnistrean în consolidare au convocat pe 2 iunie 1990 în satul Parcani un congres anticonstituţional al deputaţilor de toate nivelurile din Transnistria şi din Bender. a Declaraţiei de Suveranitate. Simţindu-se în siguranţă. Însă reacţia puterii oficiale la încălcarea Constituţiei RSSM s-a limitat doar la acţiuni sterile. Aceste hotărâri ale Parlamentului moldovenesc nu erau însoţite de acţiuni concrete care să reabiliteze legitimitatea şi constituţionalitatea ordinii în Transnistria. Acţiunile anticonstituţionale ale liderilor tiraspoleni nu şiau primit riposta cuvenită din partea conducerii Moldovei. rămânea un observator pasiv al celor întâmplate. au păşit pe deja trasata cărare a acţiunilor ne-constituţionale. Din acest motiv. la 23 iunie 1990. care încuraja separatismul ce lua amploare pe teritoriul Moldovei sau. liderii tiraspoleni şi-au justificat acţiunile separatiste prin referinţe demagogice la diferite legi ale URSS [30]. în cel mai bun caz. La momentul acela şi în lunile ce au urmat s-au practicat acţiuni declarative ale Consiliul Suprem al RSSM. de a recunoaşte nule deciziile adoptate de separatişti. Respectiva situaţie a jucat unul dintre cele mai importante roluri în urgentarea adoptării de către Parlamentul Moldovei. Este adevărat. la care au strecurat şi hotărârea privind neacceptarea pe teritoriul lor al actelor legislative ale Consiliului Suprem al RSSM [29]. Şi pentru a conferi un aspect legal acţiunilor lor. Totodată. ele aflându-se în supunere directă puterii centrale sovietice. liderii separatismului.

În consecinţă. În acest context devine clar că prin acţiunile lor. Consecinţa a fost conflictul-armat de la Nistru. separatiştii transnistreni. Drept succes al Interfrontului poate fi considerat faptul că ei au izbutit să atragă de partea lor o parte considerabilă a reprezentanţilor minorităţilor naţionale din republică. a republicii găgăuze independente. au zdruncinat unitatea internă a URSS. fără îndoială. După proclamarea republicii separatiste. proclamarea de către găgăuzi. găgăuzii erau. se înscria pe deplin în logica acţiunilor separatiştilor tiraspoleni privind fragmentarea teritorială a Moldovei [32]. În condiţiile regimului sovietic aceştia fuseseră supuşi unei profunde deznaţionalizări. în componenţa URSS. pe 2 septembrie al aceluiaşi ani separatiştii tiraspoleni au proclamat Republica Transnistreană [33]. în special găgăuzii. au devenit de mai multe ori armă docilă în mâinile liderilor provocatori transnistreni. La începutul anului ‘90 găgăuzii. Aşadar. Prin aceste două acte anticonstituţionale separatiştii au trecut la un nou nivel procesul divizării teritoriale a republicii. Aplicând asupra găgăuzilor mecanismul acţiunii anticonstituţionale. minorităţile naţionale au devenit victime ale propagandei demagogice a Interfrontului şi ale separatismului transnistrean. care sfidau legile RSSM. foarte cointeresaţi în demontarea modelului sovietic privind relaţiile interetnice. contrar propriilor lor afirmaţii. a căror aspiraţie către renaştere naţională era pe deplin justificată. la 19 august 1990. liderii tiraspoleni au început s-o consolideze şi să pregătească dezlipirea ei deplină de 365 . Adoptarea de către Parlamentul Moldovei a Declaraţiei de Suveranitate a fost urgentată de acţiunile separatiştilor din Transnistria. au contribuit substanţial la scoaterea Moldovei în afara hotarelor Uniunii Sovietice. De aceea. a început a doua etapă de escaladare a tensionării politice interioare din Moldova.RSSM ce funcţionau pe acest teritoriu [31]. Din august 1990. Însă Mişcarea de eliberare naţională din Moldova nu era pregătită să elaboreze un program inteligent de colaborare reciprocă cu minorităţile naţionale pentru a le putea atrage de partea sa.

Acestea au devenit primele formaţiuni militare în baza cărora s-au dezvoltat viitoarele forţe armate ilegale ale separatiştilor. Toamna lui 1990 a devenit o perioadă de consolidare a enclavelor separatiste din Moldova. la Tiraspol a fost luată decizia de a forma. Următoarea tensionare a situaţiei s-a produs în octombrie. Se manifesta o evidentă criză de putere. autoritatea supremă a puterii executive. de pe 17 septembrie. s-a dovedit incapabil să-şi împlinească funcţiile sale directe în cadrul unei părţi din teritoriul aflat sub conducerea sa. pe malul stând al Nistrului. Însă se cere menţionat faptul că această sinceră manifestare de patriotism nu a fost susţinută de acţiuni organizate şi sigure din partea autori- 366 . Evenimentele ulterioare au confirmat pe deplin justeţea acestei aprecieri. A fost o explozie spontană a sentimentului patriotic a mii de oameni care încercau astfel să oprească extinderea separatismului în Moldova. Şedinţa guvernului a fost practic întreruptă de o gloată de câteva sute de oameni care. care a avut loc în Dubăsari. detaşamente militare de DAAM (detaşamente de ajutor ale miliţiei). au luat cu asalt clădirea unde se desfăşura şedinţa şi au obligat miniştrii să părăsească oraşul. în baza mijloacelor întreprinderilor industriale. Conducerea Moldovei nu reuşea să facă faţă ameninţării privind pierderea integrităţii teritoriale a republicii. Însă în iulie 1989. Faptul a devenit evident mai ales după şedinţa în deplasare a guvernului Druc. Guvernul republicii. În toamna lui 1990 separatiştii au început dotarea cu arme de foc a formaţiunilor militare. Faptul a avut o semnificaţie aparte în cadrul conflictului transnistean în plină dezvoltare. când în baza apelului Frontului Popular mii de voluntari s-au îndreptat în raioanele de sud. Liderii separatişti aveau nevoie de vărsare de sânge pentru a consolida divizarea teritorială a republicii. directorii cărora au condus apoi rebeliunea anticonstituţională a raioanelor de pe malul stâng al Nistrului. pentru a nu permite alegerile ilegale din auto-proclamata republică găgăuză.Moldova. sub influenţa propagandei separatiste. A devenit evident faptul că în Tiraspol a fost luată decizia privind trecerea conflictului în faza de confruntare armată.

Despre aceasta vorbeşte faptul că întrunirea din 30 octombrie a consilierilor şi deputaţilor găgăuzi de toate nivelurile a adresat mulţumiri “muncitorilor din RSSNM. unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui I. Un detaşament numeros de aşa-numiţi voluntari transnistrieni a venit în Comrat unde. pentru a coordona acţiunile comune ale separatiştilor contra puterii constituţionale a Moldovei [34]. cu armele în mâini. Totodată. În timpul acestor evenimente s-a manifestat pentru prima oară în mod deschis strânsa coordonare dintre liderii separatişti din Găgăuzia şi din Transnistria. soldaţilor din garnizoana Bolgrad şi trupelor MAI unional pentru sprijinul pe care l-au acordat populaţiei găgăuze împotriva detaşamentelor de voluntari de la Chişinău” [35]. În esenţă separatiştii au înfăptuit o lovitură de stat la nivel local. a inspirat liderii auto-proclamatei republici din Transnistria la prelungirea organizării acţiunilor ilegale. Smirnov. inclusiv acţiuni în forţă. liderii găgăuzi acţionau în strânsă legătură şi cu autorităţile militare de la Bolgrad. Ei nu aveau cum să nu ştie că forţele legale ale Moldovei erau obligate să realizeze tot ce depindea de ele. a podului peste Nistru în raionul Dubăsari. ea putându-se transforma într-un proces haotic cu posibile vărsări de sânge. În aceste zile fierbinţi la Cimişlia a fost reţinut de către poliţie Râleakov. În ultima instanţă acest scenariu funebru a fost evitat cu preţul introducerii în Găgăuzia a forţelor armate ale MAI al URSS. chiar în oraşul Dubăsari. era gata să intre în luptă cu forţele de ordine republicane. Întoarcerea triumfală a detaşamentului voluntarilor-separatişti râbniţeni din Găgăuzia a condus la blocarea de către ei. sub acoperirea cărora separatiştii au înfăptuit totuşi alegerile nelegitime. au blocat clădirea poliţiei.tăţilor. În acelaşi timp. a procuraturii şi judecătoriei. Succesul separatiştilor găgăuzi. pentru restabilirea ordinii constituţionale 367 . trimis cu o misiune specială din Tiraspol în Comrat. separatiştii au asaltat şi au preluat controlul asupra clădirilor comitetului executiv raional. alături de neputinţa autorităţilor centrale de la Chişinău de a stăpâni situaţia. pe data de 2 noiembrie.

orientate spre provocarea de vărsări de sânge pentru a aprofunda conflictul şi pentru a face imposibilă reglementarea lui paşnică. Lukianov. Încă la etapa incipientă a conflictului transnistrean.a. A. ai MAI al URSS. Lutenko. Materialele anchetei penale conţin mai multe probe documentale despre implicarea directă a lui Lukianov. În consecinţă trei persoane din rândurile atacanţilor au fost răpuşi de gloanţe [36]. Astfel. P. a unui şir de responsabili KGB din URSS.m. La Moscova a fost delegat în acest scop anchetatorul responsabil pentru cazurile excepţionale ale Procuraturii Generale a Moldovei. pentru a oferi provocatorilor separatişti un pretext propagandistic de a bloca temeinic soluţionarea politică a conflictului. răngi de metal ş. pietre. Lui Smirnov şi acoliţilor săi le era necesară vărsarea de sânge. inclusiv privitor la evenimentele din Moldova. a fost luată hotărârea de a folosi în scopuri de legitimă autoapărare armele de foc contra atacurilor tot mai sfidătoare ale rebelilor.în zonă. Aceste presupuneri au căpătat caracter de probe documentare după puciul moscovit din 19 august 1991. Şi faptul că liderii separatişti au mers în mod conştient la destituirea forţată a organelor puterii constituţionale din zona Transnistriei evidenţiază fără nici o urmă de îndoială intenţiile lor de provocare a conflictului armat. au început a prinde contur cert planurile liderilor tiraspoleni. Poliţiştii trimişi în ajutorul puterii constituţionale din Dubăsari au fost atacaţi de separatişti cu sticle pline cu substanţe incendiare. 368 . După ce mulţi dintre poliţişti au fost grav răniţi. la Chişinău se suspecta stimularea tendinţelor separatiste din republică de către centrul unional. Acest fapt indirect îl recunoaşte în cartea sa şi însuşi liderul separatiştilor tiraspoleni I.d. care s-a familiarizat cu dosarul de anchetă al preşedintelui Consiliului Suprem al URSS. Arestarea capilor puciului a permis anchetarea lor. Smirnov care. pentru prima oară în mai mult de un an de atacuri făţişe ale separatiştilor împotriva instituţiilor statale din Transnistria. ai Ministerului Apărării a URSS. deputaţilor Sovietului Suprem al URSS din fracţiunea “Uniune” în instigarea la separatism în Moldova [37].

Un an mai târziu... situaţia la alegerea deja a aşa-zisului 369 . Acest lucru poate fi explicat prin intermediul mai multor factori. îndelunga tradiţie sovietică de spălare a creierilor populaţiei Transnistriei. Gromov” [38]. asigura rezultatul electoral necesar conducerii separatiste. procentul participanţilor la alegeri a fost triumfal” [40]. alături de regimul politic autoritar. imparţial. Şatalin. parlamentul Moldovei a fost obligat să adopte o declaraţie în care dezminţea afirmaţiile provocatoare despre unirea Moldovei cu România şi sublinia că asemenea zvonuri sunt “născocite şi răspândite în mod intenţionat de anumite forţe ostile proceselor de democratizare” [39]. În cadrul campaniei preelectorale. atrăgând în aria sa de influenţă şi pe mulţi moldoveni din Transnistria. Nişanov. ce reprezintă 40% din populaţia Transnistriei) nu s-a prezentat la vot.amintind despre desele sale vizite din acea perioadă la Moscova. Iazov. cum ar fi. propaganda separatistă s-a axat pe pedalarea pericolului unirii Moldovei cu România şi. membru PCUS) sau aparenta propunere a mai multor candidaţi.. cu conducătorii ministerelor de forţă Krucikov. regimul separatist tiraspolean instituise o cenzură dură care. cu toate că. de exemplu. În aceste condiţii. peste 30%) trezeşte îndoieli privind corectitudinea alegerilor. acelaşi corespondent al cotidianului parizian fixează din nou. La sfârşitul lui decembrie 1990 liderii separatişti organizează în Transnistria aşa-numitele alegeri în SS al RSSMN. O parte importantă a minorităţii moldoveneşti.. care se baza tradiţional pe principii românofobe. Astfel. pe o românofobie crasă. Însă maşina propagandistică a separatiştilor funcţiona cu un grad înalt de eficienţă. în consecinţă. au demonstrat că puterea locală care se pretinde apărătoare a “minorităţilor şi drepturilor omului” are o părere destul de neclară despre democraţie: propunerea unui singur candidat (cel mai des. potrivit datelor din Tiraspol. corespondentul influentei publicaţii pariziene „Le Monde” observa în reportajul său din Transnistria: “Alegerile organizate pe 25 noiembrie 1990. mărturiseşte: “A trebuit să mă întâlnesc atunci cu Lukianov. absenţa uneori chiar a cabinei de vot (adeseori. În acelaşi timp.

cu ei voi rămâne” [41]. Pe parcursul anului 1991 a continuat cu o vădită intensificare procesul continuu de expulzare a organelor puterii constituţionale din Transnistria. care te forţează să votezi”. în toată perioada existenţei auto-proclamatei republici Transnistrene. chipurile. Preşedintele unei primării a refuzat să organizeze alegerile. săteanca Maria Maracuţa nu iese din casă pentru “a nu se întâlni cu agitatorii veniţi din Tiraspol. trebuie subliniat că niciodată. participanţi la numeroase alegeri şi referendumuri organizate de puterea separatistă. aşa-numitul Soviet Suprem al auto-proclamatei RSSMN a adoptat o serie de hotărâri orientate către demontarea sistemului monetar-bancar unic şi al sistemului de impozite al Republicii Moldova [42]. “sub paza” miliţiei înarmate. În schimb o moldoveancă în etate spunea. consideră că “la alegeri au participat doar scursurile bolşevice”. Altă explicaţie. În ianuarie-martie ale aceluiaşi an. ce se supuneau OSTK. “Un moldovean. dislocată în Transnistria [43]. orientate. ce a a fost exprimată la Chişinău: “Moldovenii care au participat la alegeri au trebuit s-o facă sub ţeava armelor automate”. locuitorii ei. nu au avut posibilitatea reală de a-şi exprima voinţa în condiţiile respectării depline a drepturilor şi libertăţilor democratice ale alegătorului. totuşi. Din acest motiv. dar urnele de vot au fost aduse din Tiraspol în autobuze. putând induce în eroare doar persoane ce nu cunosc realitatea politică transnistreană începând cu finele anilor ‘80. autorul scria: “Într-un sat situat în apropierea Tiraspolului. 370 . chiar luând în consideraţie acest factor. referinţele liderilor tiraspoleni la voinţa alegătorilor este total nefondată. locuitor al Transnistriei. Continuând să le împărtăşească cititorilor săi părerea privind alegerile din Transnistria. ca să-şi justifice participarea la alegeri: “cu ruşi m-am născut. către apărarea populaţiei. În ciuda faptului că o parte din locuitorii Transnistriei au nimerit sub influenţa propagandei separatiste. În aceeaşi perioadă la Tiraspol. Ele au fost înarmate cu arme de foc din arsenalul Armatei 14.preşedinte al Transnistriei din 1 decembrie 1991. Dubăsari şi Râbniţa s-au creat detaşamente paramilitare în număr de câteva sute de oameni fiecare.

A încercat să stea cu fundul în două luntri procurorul tiraspolean Pascari. Iată cum descrie procedura acestui tip de provocări faimoasa Galina Andreeva. alături de Consiliul unit al colectivelor de muncitori s-a implicat curând în mod activ în munca ideologică şi organizaţională privind consolidarea statalităţii transnistrene.Un caracter deosebit de provocator au avut hotărârile pretinsului Soviet Suprem al RSSMN din 6 mai 1991 privind trecerea organelor de drept sub jurisdicţia republicii auto-proclamate [44]. Galina Andreva susţine: “Comitetul de Grevă. recunoaşte că mişcarea susţinută. În cartea sa. Andreva. Fără să vrea. În acelaşi timp. descriind evenimentele din septembrie 1991. Din 17 septembrie. În faţa acestor acţiuni provocatoare puterea constituţională nu a fost în stare să găsească metode eficiente de stăvilire a lor. În consecinţă. în mare măsură a fost imitată de “grupuri mobile de femei”. oficialităţile de la Chişinău nu puteau urmări imparţiali cum separatiştii înarmaţi. masiv de locuitorii Transnistriei şi îndreptată contra structurilor puterii legale. Şi au acţionat îndată în mai multe direcţii dintre cele mai importante. care îndeplineau comanda liderilor separatişti. cerând trecerea lor în jurisdicţia Transnistriei” [45]. pentru ca apoi forţele de ordine legale să fie acuzate de reprimare brutală a civililor. în faţa procuraturii a fost fixat un pichet feminin. ascunzându-se în spatele femeilor-provocatoare. centrelor militare. procuraturii. Procesul supunerii organelor de drept forţelor separatiste a avut loc cel mai des prin intermediul asediului şi cuceririi clădirilor judecătoriilor. chipurile. 371 . conducătoarea aşa-zisului comitet de grevă al femeilor din Transnistria. practic. se răfuiau cu lucrătorii organelor de drept de pe malul stâng al Nistrului. secţiilor de poliţie şi organelor de securitate de către gloate de cetăţeni îndoctrinaţi. s-au înmulţit cazurile de confruntări între poliţie şi separatişti care. miliţiei. printre care multe femei. MGB. Trebuia să se provoace acţiuni ale poliţiei împotriva femeilor. G. Calculul lor era simplu. Grupuri mobile de femei au început să apară în faţa judecătorilor. cu timpul. în spatele cărora se ascundeau întotdeauna separatişti înarmaţi.

un comitet extraordinar din 10 persoane. a expediat pe adresa căpeteniei puciului o telegramă în care exprima susţinerea şi adeziunea organizaţiei pe care o reprezenta la acţiunile puciştilor [48]. Una după alta. pe 20 august la Chişinău a avut loc un miting. Exemplul separatiştilor transnistreni l-au urmat şi liderii auto-proclamatei republici Găgăuzia (50). La apelul conducerii republicii. Emelianov. Chişinăul într-un mod fatal era atras în capcana conflictului militar intern de către rebelii separatişti. în cadrul căruia s-a protestat contra acţiunilor puciştilor şi la care au participat câteva sute de mii de oameni [46]. G. Centrul imperial. liderii separatişti din Transnistria. au nimerit într-o situaţie critică. care susţinuseră deschis rebeliunea comunistă şi îşi trimiseseră la Moscova membrii formaţiunilor paramilitare în ajutorul puciului. la adunarea liderilor întreprinderilor transnistrene. republicile sovietice au început să-şi declare independenţa politică. Preşedintele OSTK al Transnistriei. în frunte cu vicepreşedintele consiliului municipal. în conformitate cu indicaţiile puciştilor. asta însemnând sfârşitul URSS. Maracuţa. Reacţia forţelor democratice la aceste evenimente a fost una de dezaprobare categorică.inevitabil trebuiau să se dezvolte într-o confruntare armată de proporţii. Pentru ei devenise absolut necesar să-şi schimbe în mod radical strategia de comportament. să-şi găsească de urgenţă noi aliaţi. Era nevoie să-şi găsească o nouă justificare ideologică pentru acţiunile lor separatiste. Cu totul alta a fost reacţia liderilor Transnistriei. În Moldova zeci de mii de oameni s-au ridicat în apărarea democraţiei. la care se orientau separatiştii. Intensificarea rapidă a conflictului transnistrean a fost provocată de puciul comunist din 19 august 1991 din Moscova. Încă din a doua jumătate a zilei de 19 august. în numele organului legislativ separatist a semnat o declaraţie privind susţinerea puciului [49]. În asemenea condiţii. Rîleakov [47]. Şi trebuie de constatat că liderii tiraspoleni au reuşit să se reorienteze foarte 372 . a fost stabilit. În aceeaşi zi. Însă puciul comunist din august a suferit o înfrângere deplină. preşedintele aşa-numitului Soviet Suprem al RSSMN. se năruia în văzul tuturor.

pentru a justifica românofobia ca principalul instrument de mobilizare a populaţiei transnistrene în jurul republicii separatiste. în cadrul cărora contau pe naţionalismul panslavist. în legătură cu susţinerea acordată puciului comunist. Smirnov a recunoscut deschis aceasta în acel loc din cartea sa în care trece în revistă propriile peregrinări din timpul când se ascundea de arest: “A fost necesar. unde ne invitase coman- 373 . pe care abil îl mascau prin ideologia moldovenismului şi prin ideea falsă a aşa zisului “popor transnistrean”. timp de câteva nopţi. construindu-şi o nouă ideologie de comportament. liderii tiraspoleni au încercat să se asigure de sprijinul Kievului. Liderii separatismului aveau nevoie de un război fratricid pentru a adânci dezbinarea inter-etnică care se profila în Moldova şi pe care. Principalul obstacol pentru realizarea planurilor liderilor tiraspoleni consta în specifica pentru moldoveni toleranţă etnică. Liderii tiraspoleni s-au hotărât definitiv la declanşarea conflictului armat atunci când s-au început urmăririle în instanţă privind susţinerea de către ei a puciului din august. care trăia un sentiment de umilire profundă în legătură cu prăbuşirea imperiului. ei înşişi prin stimularea separatismului au provocat-o. Era nevoie să se verse sânge al oamenilor nevinovaţi pentru ca liderii separatismului transnistrean să realizeze schisma etnopolitică internă a republicii. care putea fi neutralizată doar prin provocarea cât mai rapidă a conflictului armat. în mare măsură. Însă luând în consideraţie discreditarea lor în ochii noii conduceri ruseşti. în partea cea mai şovină a societăţii ruse. Acest scenariu era unicul salvator pentru ei. Separatiştii au presupus corect că-şi pot atinge scopurile doar provocând în Moldova tensiuni inter-etnice de proporţii. În acest context a fost umflat în mod premeditat pericolul unirii Moldovei cu România. în primul rând. orientată spre folosirea demagogică a intereselor geostrategice ruseşti în Europa de Sud-est. liderii separatişti ai Transnistriei au căutat aliaţi. şi el a fost aplicat în practică fără ezitări. să mă ascund pe teritoriul statului major al Armatei 14. I.rapid. În acelaşi timp.

Declararea. Republica Moldova continua să se afle. detaşamentelor teritoriale de salvare (DTS) [51]. De menţionat. De fapt aceasta echivala cu ieşirea Transnistriei din componenţa URSS. conform propagandei lor. foarte neplăcută. Şi adaugă: “Experienţa a fost. Aşadar. de jiure. pretinsul Soviet Suprem al aşa-numitei RMN a luat hotărârea privind trecerea tuturor organelor puterii constituţionale din 374 . Însă. cea de gardă republicană. propriilor noastre structuri militare. l-au trădat fără mustrări de conştiinţă. acest fapt nu a fost niciodată afişat de liderii separatişti şi de propaganda lor. pe 25 august 1991. am conştientizat şi că este timpul să imprimăm o nouă calitate. constată liderul separatist. Separatiştii transnistreni se postează foarte străduitor în calitatea de internaţionalişti care. în timp ce Transnistria separatistă se grăbea să pună umărul la prăbuşirea juridică a URSS. Prin aceste sincerităţi. Evident.I. Smirnov confirmă încă odată faptul că republica separatistă din Transnistria s-a constituit în baza iniţiativei “directorilor roşii” şi clientelei lor. s-a manifestat cel mai complet pe timpul luptei pentru păstrarea URSS. pe teritoriul uzinei “Kirov” a avut loc şedinţa aşa-zisului Soviet Suprem al RSSMN. în componenţa statului unional sovietic. la 27 august 1991. de fapt. Iakovlev”. care nu a fost în stare să se acomodeze rapid noilor condiţii politice într-o perioadă de transformări revoluţionare. În 6 septembrie 1991. o spun direct. I. fiind predestinată de a fi unealtă de protejare a intereselor de grup a stratului îngust al fostei nomenclaturi administrative şi de partid sovietice din Transnisntia.dantul G. Uniunea Sovietică îi interesa pe liderii separatişti doar ca stat în care să-şi poată apăra privilegiile de castă. a independenţei Republicii Moldova a marcat începutul etapei de trecere definitivă a conflictului transnistrean la faza de confruntare armată. în cadrul căreia a fost proclamată independenţa politică a republicii separatiste din Transnistria [52]. Imediat ce URSS a început să nu mai corespundă acestor cerinţe. că la acest moment. În acest moment grav am înţeles că e timpul să revedem atât de tărăgănata de noi acţiune privind transferarea sub autoritatea noastră a miliţiei şi a altor organe de drept.

Simultan. s-a adoptat hotărârea privind crearea “gărzii republicane” [53]. urmează o serie lungă de confruntări între poliţie şi garda republicană separatistă. reprezentanţii Consiliului Suprem al Federaţiei Ruse şi reprezentanţii puterii separatiştilor din Transnistria. fiind antrenate. ultimele organizate în garda republicană din Transnistria. Deci. fixat la 2 martie 1992. în cadrul procesului acaparării prin forţă de către separatişti a organelor puterii constituţionale din Transnistria şi. O mărturie a deja începutei confruntări dintre părţile implicate în conflict poate servi protocolul de acord semnat pe 1 octombrie 1991 de către reprezentanţii conducerii Republicii Moldova. În literatura consacrată subiectului cercetat. în documentul citat mai sus se recunoaşte. Prin aceste hotărâri liderii separatişti au deschis definitiv porţile confruntărilor armate între forţele constituţionale şi detaşamentele paramilitare separatiste. Având datoria să apere instituţiile statale din Transnistria. a organelor de drept. că “calea paşnică” a fost abandonată şi părţile în conflict se confruntau deja pe cale armată. Toate chemările de a opri evoluţia nefericită a evenimentelor au fost date uitării chiar a doua zi după semnarea protocolului. acesta fiind încălcat brutal la Tiraspol. unde separatiştii îşi supun forţat secţia municipală de poliţie. de obicei. începutul conflictului armat de la Nistru este. rămase fidele Constituţiei Moldovei. în primul rând. Mai apoi. această dată marchează doar începutul acţiunilor militare la scară largă în cadrul conflictului armat transnistrean. Lista primelor victime ale conflictului armat s-a deschis pe 13 decembrie 375 . în confruntări armate. Din punctul nostru de vedere. Primele confruntări armate între părţile implicate în conflict au început însă încă în toamna lui 1991. pe parcursul întregii perioade a sfârşitului anului 1991.Transnistria sub jurisdicţia republicii auto-proclamate. Gardiştii transnistreni din acest moment atacă în forţă pe tot frontul organele de stat din zonă. forţele de drept constituţionale sunt nevoite să riposteze provocărilor militare ale separatiştilor. în care se vorbeşte pentru prima oară despre necesitatea rezolvării “pe cale paşnică a conflictului” [54]. împotriva voinţei sale.

Бомешко Б. .Г. practic. conflictul armat de la Nistru care. Приднестровский конфликт: исторические. В. care avea în calitate de cauză principală conflictul etnopolitic dintre mişcarea de eliberare naţională din Moldova. Republica Moldova. Лысенко. 376 . 2000. începând din toamna anului 1991. grupul de frunte al căreia s-a poziţionat în Transnistria. ce exprimau interesele celei mai conservatoare părţi a fostei nomenclaturi sovietice. Феномен Приднестровья. în câteva luni. Prin cucerirea independenţei politice statale a Moldovei Mişcarea de eliberare naţională şi-a atins scopul principal pe malul drept al Nistrului. с. De exemplu: Бабилунга Н. политические аспекты. Cu aceste evenimente de la Dubăsari a început. ce îşi trăgea seva din ideologia comunistă sovietică. Coşniţa şi Bender.Н.В. № 2. şi forţele contra-revoluţionare.morţi.РИО ПГУ. în acest sens. Тирасполь. În consecinţă au fost ucişi 4 poliţişti şi răniţi 9. iar gardiştii tiraspoleni au pierdut 3 oameni . însă nu şi-a atins finalitatea în Transnistria. Referinţe 1. când gardiştii au deschis focul asupra forţelor de ordine trimise în ajutorul secţiei raionale de poliţie din Dubăsari. демографические. 1998. încoronată cu obţinerea independenţei Republicii Moldova.147. 2. Conflictul armat a fost declanşat de forţele separatiste. o revoluţie neterminată. pus în noile condiţii în serviciul separatismului transnistrean. şi 8 răniţi. Региональные конфликты в странах СНГ: опыт урегулирования // Полис. rămânând. Astfel. 1996. aflată sub asediul de multe zile al separatiştilor. s-a aflat implicată într-un conflict armat intern. desfăşurate pe 3 direcţii principale: Cocieri. Conflictul armat din Transnistria a fost punctul culminant al revoluţiei de eliberare naţională. mişcare cu un caracter revoluţionar.1991. A mai fost rănit şi un simplu cetăţean [55]. acoperirea ideologică a cărora a devenit moldovenismul. a crescut la nivel de operaţiuni militare la scară largă. parte componentă a Republicii Moldova. – Тирасполь: РИО ПГУ.

23. d. 8. 51. 74. p.И. // Conflictul din Transnistria: adevărul aşa cum a fost el. 5. Бодюл И. – Chişinău: Civitas. с. pp. Бомешко Б. Ibidem.25. Ibidem. с. 1993. p. inv.52-53.Б. с. Ibidem. d. 109.Г. p. 1993. 14. 21. Бабилунга Н. AOSPM. 7. 114. с. 1999. 155. Separatismului în slujba Imperiului. d. 15. p. 79. De exemplu: Budeanu G. 6. Бабилунга Н. 212. 92. – Bucureşti: Editura Fundaţiei culturale române. 16. 4. 18. Cojocaru G. 17. 9. Феномен Приднестровья. 1993. Materialele Conferinţei ştiinţifico-practice “Interesele de stat şi rolul organelor de interne în asigurarea ordinii constituţionale. Transnistria în flăcări (Reportajele unui corespondent de război). Probleme lingvistice. Bârsan V. 22. 1992. с. Piotrovschii R..3. pp. 2000. 193. с.400.32-33. 79. с..192. – Chişinău: Logos. Ibidem. Ibidem. 51. 20. 110. 79. Воспоминания. с.Г.Б.198. f. Приднестровский конфликт. Бомешко Б. 17. с. Феномен Приднестровья. Республика Молдова в 1989-1991 годах. Trupele ruse în Republica Moldova. inv. 217. Приднестровский конфликт. 51-52. 28. inv. d. 10. 47. АOSPM. 219.. d. 20. 19. 1998.49-50. Războiul din Moldova 1 martie – 29 iulie 1992. 51. 20. 377 . 74. 12. Республика Молдова в 1989-1991 годах: взгляд со стороны (Дайджест зарубежной печати).. drepturilor şi libertăţilor omului în raioanele de est ale Republicii Moldova”. – Кишинев: Штиинца. inv. Masacrul inocenţilor. 2000. 11. Politica rusă a bazelor militare. – Тирасполь: Типар. Gribincea M. Tot el. p. – Chişinău: Universitas. Ibidem. Ibidem. Chişinău: Civitas.. d. f. 79.. 51. Moldova în perioada postbelică. 273. d. 206-207. p. f. d. Moldova şi Georgia. Книга первая. АOSPM. pp. Factor stabilizator sau sursă de pericol? – Chişinău: Civitas.. Феномен Приднестровья. 72. p. 74. p. Ibidem. 13..

39.Н. 378 . Ibidem. an. 62.17. pp. 64. 5-6. 102. Андреева Г. Republica Moldova. Как Лукьянов создавал “Приднестровскую Республику”. 69. 72. nr. 41. 37. 26. p. p. v. p. Женщины Приднестровья. noembrie. 2000. Ibidem. d. 18. 40. Смирнов И. cоч.1. 1992. Republica Moldova. Жить на нашей земле. 45.. Ibidem. 2000. Ibidem. Chişinău. Separatismul.. Cojocaru G. с.. следователем по особо важным делам Генеральной Прокуратуры Республики Молдова // Независимая Молдова. Nedeliciuc V. 33. Documente şi materiale. 156. 46. p. 32. pp. p. Separatismul…. 38. 42. Declaraţia cu privire la suveranitatea Republicii Sovietice Socialiste Moldova // Republica Moldova: istoria politică (1989 – 2000). p. 37. Смирнов И. Volumul 1. – Chişinău: Universitas. 48. 29. с. 143. 70. Тирасполь: РИО ПГКУ.2. d. 361. 74. с. Ibidem. Cojocaru G. 1992.. Separatismul. 27. p. с.. 25. 45.. 27. Cojocaru G. Nedeliciuc V. 44.С. inv. 30... Указ. p. p. Постановление Второго Чрезвычайного съезда народных депутатов всех уровней Приднестровского региона (2 сентября 1990 года) // Бессарабский вопрос и образование Приднестровской Молдавской Республики... pp. 2002. – Москва: Советский писатель.1. 43. Сборник официальных документов. 67. 26 мая. 68. – Тирасполь: Упрполиграфиздат. 28. Republica Moldova. Separatismul. 82-84. 2001. O cronică a evenimentelor din August ‘91 // Caiete de istorie. с. Республика Молдова в 1989 – 1991 годах: Взгляд со стороны. Ibidem. Cojocaru G. 35.Н. Republica Moldova: istoria politică (1989 – 2000). 63-64. – Chişinău: USM. Ibidem. p. 70-71. p. 39. p. 31. Nedeliciuc V. 36. с. 92. p. Cojocaru G. Ibidem. 1993.24. 34. Интервью с Павлом Лутенко. 40.

50. Ibidem. 1991. 55. 52. 71. 21-28 августа. Republica Moldova. Moldova Suverană. с. Трудовой Тирасполь. 27 noiembrie. p. Nedeliciuc V.69.И. Ibidem. p. 53. 20 august. 72. 1991. 48. 1991. 54. 51. Указ. 379 . Ibidem. Sfatul Ţării. p.47. 1991. Sfatul Ţării. 20 august.. Смирнов В. соч. 49. 73.

Unii cercetători sînt tentaţi să aplice la analiza reperelor care stau la baza acţiunilor promovate în domeniul politici externe clasificările. Dar nici aceste abordări nu se potrivesc suficient realităţii politicii externe a Rusiei. Nu poate fi acceptată nici interpretarea. Totuşi. pentru Rusia contemporană. idealism-liberalism. liberalii ponderaţi. Fireşte. Interpretarea acestora conduce la evidenţierea cîtorva curente care domină gîndirea politică şi îşi lasă amprenta asupra exercitării politicii externe a Federaţiei Ruse. În conformitate cu acesta. în acest context. în cadrul analizei relaţiilor internaţionale. comuniştii şi naţionaliştii [3]. aceste paradigme denotă un “specific local” [6]. preponderent. fundamentaliştilor naţionalişti. următoarele observaţii: 380 . O altă versiune a acestei tipologii evidenţiază. efectuate în baza criteriului ideologic. a patru paradigme esenţiale – realism (şcoala geopolitică). efectuată în baza dihotomiilor simplificatoare „slavofilii-occidentalii” sau „naţionaliştii – internaţionaliştii”. conservatoare şi cea aparţinînd ideologiei comuniste [1]. recurgerea la conceptele occidentale în cazul Rusiei [2] generează anumite dificultăţi. tradiţional. prezenţa liberalilor occidentali. centriştii. trei direcţii: reformistă. sînt remarcate. globalism şi postpozitivism [5]. Am putea aduce. pe exploatarea. în acest sens. Mai potrivite apar clasificările care desemnează în cercurile politice cîteva grupuri importante: proocidentalii. Cercetările actuale în domeniu se bazează. conservatorii ponderaţi. naţionaliştilor pragmatici [4].Marianna KULEVA Reperele conceptuale ale politicii externe a Rusiei Configurarea concepţiei politicii externe a Rusiei în ultimii ani s-a produs sub influenţa unui spectru destul de larg de abordări.

renunţînd la ambiţiile de superputere. experienţa occidentală a edificării democraţiei şi a economiei efective este cea mai benefică pentru dezvoltarea Rusiei. În primii ani după dezmembrarea Uniunii Sovietice. fiind un grup marginal. Concepţia lumii multipolare (îmbrăţişată de către realişti) nu se încadra în viziunea lineralilor ruşi. deoarece. • „Eurasianismul” implică conceptul de geopolitică. exponentul principal al acestuia concept fiind ministrul afacerilor externe al Federaţiei Ruse între anii 1992-1996. în formă de “atlantism”. care ar trebui să ţină mai mult de şcoala globalistă. Pentru liberalii ruşi. • Reprezentanţii doctrinei comuniste. • Realiştii au apărut în forma de „derjavnicestvo” [7] la mijlocul anilor 1990. Andrei Kozyrev susţinea că Rusia trebuie să devină „un stat puternic normal şi nu „absurdistan”. Aceast curent al gândirii politicii externe a fost denumit „atlantism”. Andrei Kozyrev. itinerarul dezvoltării conceptului politicii externe a Rusiei a urmat calea de la globalizarea „Noii Gândiri Politice” gorbacioviste spre paradigma liberală. Prima generaţie a liberalilor ruşi au manifestat opţiuni proocidentale.• Liberalii s-au format ca un curent independent la începutul anilor 1990. nu participă la dezbaterea problemelor vieţii externe [8]. Politica liberalilor se bizuia pe orientarea Rusiei către NATO şi structurile transatlantice. India. Poziţia liberală privilegiază interesele naţionale sau determinanta geografică şi rezervează rolul decisiv în relaţiile internaţionale contemporane dreptului internaţional şi organizaţiilor internaţionale. renunţînd la ambiţii 381 . în opinia lor. în practică se sprijină în multe privinţe pe opiniile realiştilor şi celor ce împărtăşesc ideile geopoliticii. • Postpozitiviştii. Liberalii considerau că trebuie conştientizat faptul că Rusia nu mai este o supraputere şi este nevoie să se adapteze la noile realităţi. această concepţie orienta Rusia către apropierea de China. Iran. Irak şi îndepărtarea de Occident. ceea ce ei nu acceptau. caracteristice epocii sovietice. practic.

structuri militare ale UE. ca ONU. avînd pârghiile necesare politice şi militare. Rusia pretindea rolul de „co-partener la conducerea lumii împreună cu SUA”. Occidentul dădea de înţeles Moscovei că ea este încă prea departe de standardele socio-economice şi democratice occidentale. şi procesul formării CSI s-a derulat nu după scenariul. în cîţiva ani (până la venirea la putere a lui Vladimir Putin) s-a transformat într-un curent marginal care nu putea influenţa discursul politic. trebuia. După opinia lor. poziţiile „atlantiştilor” pierdeau din influenţă pe scena politică a Rusiei şi în sfera academică. să completeze „construcţia” în forma Alianţei Nord – Atlantice [12]. OSCE. Criza concepţiilor liberale a întărit poziţia oponenţilor. ba mai mult. concepţia liberală. urmărind interesele sale naţionale în alianţă şi parteneriat cu SUA şi Occident” [10]. NATO în noua formulă trebuie să fie inima regimului actual al securităţii mondiale. Alte organizaţii internaţionale. În consecinţă. Liberalii nu erau împotriva extinderii NATO. academic şi procesele de luare a deciziilor în politica externă. Moscova a fost ignorată în cadrul medierii conflictului pe teritoriul fostei Iugoslavii şi în rezolvarea problemei potenţialului nuclear al Coreei de Nord [13]. adoptat iniţial la Kremlin. John Dulles.imperiale şi promovînd un comportament previzibil în politica externă [9]. efective pentru organizarea şi susţinerea mecanismului stabilităţii mondiale. 382 . Consiliul statelor Mării Baltice. despre Anglia de după razboi: „a pierdut imperiul. Liberalii susţineau că Rusia contemporană prezenta ceea ce declara fostul secretar de stat al SUA. din cauza circumstanţelor mai puţin favorabile în care se desfăşurau procesele vieţii politice şi economice interne şi externe: pe plan intern. în loc să devină partenerul mai mic al SUA. reformele socio-economice provocau nemulţumiri. în perioada lui Elţin. contrar speranţilor „atlantiştilor”. astfel. Pe parcurs însă. ei credeau că şi Rusia cu timpul va adera la această alianţă. Totodată. fostele republici sovietice nu se grăbeau „sub steagul” Rusiei. În viziunea lor. pe plan extern. dar n-a găsit un nou rol” [11].

„eurasianiştii” vedeau în Orient nu numai o ameninţare. trebuie să fie prioritatea geopolitică numărul unu [15]. asumîndu-şi rolul garant al stabilităţii în zona eurasiatică. Japonia şi China. Rusia are legături tradiţionale cu multe state din Caucaz şi Asia Centrală şi ar fi lipsită de raţiune pierderea relaţiilor cu ţările dezvoltate din Asia şi din Africa şi cu fostele republici sovietice. Înclinaţia spre orientarea pro-occidentală a Rusiei. „Eurasianiştii” insistă asupra faptului că situaţia geopolitică (eurasiatică) şi specificul dezvoltării istorico-culturale determină ca Rusia să fie sortită a reprezenta „podul” între două civilizaţii – cea estică şi cea vestică [14] şi să unească caracteristicile ambelor civilizaţii. a. ci şi o posibilitate pentru Rusia de a juca un rol important în lume. culturală a ţării şi componenta etnică şi tradiţiile politice [17]. o greşeală. Totodată.). naţionalism şi fundamentalismul ortodox. însă integrarea lor în cadrul viziunii neo-eurasianiste configurează „A treia cale” care reuneşte poziţiile extremei dreapta cu extrema stînga. giganţi ai economiei. Dughin. Ideea principală a „eurasianiştilor” rezidă în stabilitatea internă a Rusiei. promovează concepţia lumii multipolare. „Grupul Elţin-Kozyrev” a fost supus de către reprezentanţii “eurasianismului” unei critici aspre pentru ritmul lent al dezvoltării relaţiilor militaro-tehnologice cu ţările CSI [16]. Postulatele esenţiale ale acestor trei ideologii diferă. dar şi ţări industriale noi. istorică. care se manifesta în perioada dominării „atlantiştilor”. 383 . sistemul valorilor predominante) este condiţionat de situaţia geopolitică. Conceptul „interesului naţional” – „ideii naţionale” (înţelese drept autoidentitatea naţiunii. CSI pentru Rusia. Spre deosebire de „atlantişti”. înaintînd o nouă perspectivă cu privire la misiunea universală istorică a Rusiei şi reprezintînd o combinaţie post-modernă dintre ideologia comunistă. I. a fost. Un loc aparte în doctrina “eurasianiştilor” a fost rezervat problemei „interesului naţional” şi securităţii naţionale.„Neo-eurasianismul” (viziune geopolitică influenţată de lucrările lui Lev Gumilev şi dezvoltată de A. în viziunea „eurasianiştilor”. Panarin ş. În Orient sînt nu numai ţări subdezvoltate. ca. de exemplu.

„Eurasianiştii-democraţi”. în comparaţie cu „eurasianiştiislavofili” sînt de acord să coopereze cu Occidentul. este unul absurd şi ireal. în felul ei. politica externă a Rusiei trebuie să se bazeze pe forţele proprii şi nu pe cele integraţioniste. militar.. relaţiile Rusiei cu CSI şi cu regiunile Oceanului Pacific şi ale Asiei [19]. însă această situare poate fi decisivă pentru ea însăşi şi pentru întreaga lume. s-a remarcat 384 . şi nu vor atinge interesele Rusiei în Orient. marile puteri vor lua în considerare Rusia ca fiind egală cu ele numai dacă îşi va demonstra ponderea în domeniu politic.. în agenda politică externă a Rusiei. astfel. Aspectul principal al acestei situaţii unice geopolitice constă în aşezarea Rusiei între cele două civilizaţii. statele care urmăresc interesele lor naţionale reprezintă actorii principali ai politicii mondiale. La mijlocul anilor 1990 două curente înrudite – “geopolitica” şi “realismul” – au preluat poziţiile pierdite de “eurasianişti” în contextul discursului politic extern al Rusiei. după opinia slavofililor. dacă relaţiile respective vor fi clădite pe principiul de parteneriat egal. economic. cît pe specificul civilizaţionist al Rusiei. umanist. Scopul unirii cu Europa. „Parteneriatul cu Occidentul va întări rolul Rusiei în relaţiile cu Orientul şi Sudul. În conformitate cu principiile promovate. iar securitatea internaţională se stabileşte în rezultatul „balanţei de putere”. „Slavofilii” considerau că Rusia nu trebuie să pună problema integrării nici în civilizaţia occidentală nici în cea orientală. care păstra un echilibru civilizaţionist şi cel dintre marile puteri” [20]. unică. Respectiv. în timp ce parteneriatul cu Orientul şi Sud-ul va oferi Rusiei independenţă în relaţia ei cu Occidentul” [18]. Nu întîmplător. Prima concepţie post-sovietică a politicii externe a Federaţiei Ruse (1993) a fost bazată pe reprezentările şcolii „eurasiatice”. În prim plan.. şi dacă va fi capabilă să-şi apere interesele sale naţionale. Ea trebuie sa meargă pe propriul drum. Accentul era pus nu atît pe criteriul geografic. etc. s-au plasat. Unul dintre reprezentanţii “eurasianiştilor-slavofili” menţiona: „situarea geopolitică a Rusiei este.

Moscova. • Rusia ca stat slav sau ca stat naţional rus. acest fapt fiind datorat aşezării sale geografice unice. Rusia a fost înconjurată de „teritorii-strâmtori” – zone de instabilitate geopolitică. Rusia va contribui la formarea sistemului multipolar al relaţiilor internaţionale care conjugă realitatea pluriformă a lumii contemporane cu diversificarea intereselor. • Rusia ca Europa de Est (alături de Ukraina. iar trăsătura distinctivă a politicii externe a Rusiei va fi cea de echilibrare [22]. Conform Concepţiei. • Rusia ca „insulă” – după destrămarea URSS.un complex cultural şi geopolitic slavoturc. asumînduşi rolul–cheie în stabilitatea globală. Rusiei Moscovite şi a Imperiului Rus. avînd drept obiectiv unificarea pământurilor slave. adoptată în anul 2000. 385 . trebuie să construiască o politica externă echilibrată în privinţa orientării regionale şi să dezvolte o cooperare multilaterală nu numai cu Occidentul. pod între Europa şi Asia. codul cultural şi tradiţia istorico-culturală europeană. • Rusia ca unul dintre centrele independente ale lumii multipolare – ipostază prevăzută de “Concepţia oficială a politicii externe a Federaţiei Ruse”. În această ordine de idei. • Rusia ca Eurasia . • Rusia ca parte a Europei – promovînd valorile creştine. reprezentanţii „curentului realist” propun în locul schemelor abstracte o abordare minuţioasă a politicii externe a Rusiei.că lecţia pe care a învăţat-o majoritatea elitei politice ruseşti în urma războiului din Balcani din 1999 constă în conştientizarea faptului că „nimeni nu va lua în serios Rusia atît timp cît ea este slabă ” [21]. Belarus şi alte state est-europene) – Rusia contemporană. concentrîndu-şi puterile asupra renaşterii naţionale a poporului rus. moştenitoare a Rusiei Kievene. La rîndul lor. În cadrul curentului geopolitic s-au configurat cîteva reprezentări politico-geografice esenţiale ale Rusiei post-comuniste: • Rusia ca parte centrală a heartland-ului Eurasiei.

c) apărarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor ruşi aflaţi în străinătate. „post-pozitivismul” nu s-a manifestat atît de pronunţat. nu există. b) crearea condiţiilor favorabile şi avantajoase pentru participarea Rusiei în procesul internaţional de divizare a muncii şi colaborarea economică. nu poţi să asiguri securitatea unora pe contul securităţii altora. este oportună crearea unui guvern global. „securitate” înseamnă „stabilitate”. globalism – există şi un curent mai nou – „post-pozitivismul” . să-şi critice oponenţii. fără ca să propunâ în locul obiecţii soluţii potrivite. În statele polietnice formarea intereselor naţionale rezultă dintr-un proces complicat al multor compromisuri între actorii politici. în definitiv. Alături de tradiţionalele paradigme – realism. Ca şi pentru „eurasianiştii . pentru “globalişti”. comercială şi umanitară. Globaliştii susţin că securitatea internaţională este indivizibilă: lumea este interdependentă.care a intrat în discursul politic occidental în anii 1980-1990. În statele monoetnice interesele naţionale corespund cu interesele de stat. Ei considerau că exprimarea intereselor naţionale (prin elitele naţionale) este determinată de cerinţele naţiunii (dezvoltare. în opinia lor. Japonia) şi cu regiunile AsiaPacific [23]. ca în Occident. „Globaliştii” au acordat o mare atenţie elaborării categoriei de “interes naţional” [25]. asigurarea securităţii militare şi prevenirea ameninţărilor militare. Acesta. De remarcat. crearea condiţiilor paşnice pentru dezvoltarea statului. interesele naţionale ale Rusiei vizează: a) apărarea regimului democratic şi integrităţii teritoriale a ţării. că postpozitiviştii ruşi (ca şi colegii lor din Occident) preferă. securitate şi existenţă) [26]. China.democraţi”. În opinia „globaliştilor”. fiecare ac- 386 . Pentru “globalişti”. stabilirea echilibrului între interesele naţionale şi cele universale. Stabilitatea externă se interpretează ca un echilibru al intereselor marilor puteri (diferit de conceptul de “balanţa de putere” al viziunilor realiste şi geopolitice) [24]. în general. liberalism. În Rusia însă. Obiectul primordial al criticii „post-pozitiviştilor” este „interesul naţional”.dar şi cu Orientul (India.

387 .pp. 1883. G. N 90.2. .48-53. În practică. 18. care permite a interveni în conflictele dintre categoriile binare de tipul „noi şi ei”. Russia’s Foreign Policy Alternatives // International Security. dar şi ar include elemente care să fie capabile să poziţioneze adecvat identitatea Rusiei în sistemul internaţional contemporan. Post-pozitiviştii consideră. Propunerea constructiviştilor se rezumă în exploatarea potenţialului subregional în cadrul colaborării transfrontaliere între state. este evident că se încearcă găsirea unei formule ideologice pentru Rusia. „interesul naţional” drept o „utopie conservatoare”. Simes. 1993. S. N 2. 2. urmărind însă interesele sale egoiste. 1993. încorporînd dialogul între culturi. În consecinţă. Respectiv. „ai noştri. „interesele naţionale” sînt stabilite de elitele politice. Actualmente. Note şi referinţe 1. cea mai potrivită cale este considerată cea pluralistă. care le declară în numele poporului. un „răspuns primitiv comunitarist” la adresa tendinţelor universale ale globalizării [27]. 9-14. Reform Reaffirmed // Foreign Policy. care admite că oamenii pot să construiască singuri realitatea socială. The Making of Foreign Policy in Russia under Yeltsin. . 3. Construcţia principală este “identitatea multidimensională”. În ultimii ani. formulă care ar păstra unele elemente din trecut. Munich/Washington DC: Radio Free Europe / Radio Liberty Research Institute.p. Vol. D. Crow. . post-pozitiviştii au creat aşa-zisa „şcoala a constructivismului social”. pentru depăşirea problemelor bilaterale şi pentru reglementarea relaţiilor înterstatale.străinii” (care duc la conflictul între actori în sfera relaţiilor internaţionale). ea va rămâne şi mai mult în urmă ţărilor dezvoltate ale lumii. dacă Rusia se va „concentra” numai pe apărarea intereselor sale naţionale şi a „specificului naţional”. toleranţa şi multiculturalismul.pp.tor politic interpretînd în felul propriu noţiunea în cauză. de aceea. Arbatov.

2001.: V. Allison. . 159-173. 57. Kozin. A.pp.: V.: A. 7. . инженер. Roseanu. 218-222.-пед. . Malhotra. N. .Kingstone: Queen’s University. 8. M. Козырев Ставка на прагматизм // Московские новости. А. Sergounjn. . Современная западная политическая мысль: “постпозитивистcкая революция”. New Dimensions of NATO // International Affairs (Moscow). . перспективы. А.pp. Will NATO go East? The Debate Over Enlarging the Atlantic Aliance. А. 86.38. А. 74-75. N. Российская внешнеполитическая мысль: национальная и международная безопасность. . Vol. 1996.p. N 10. A.: А. 329-420. Cf. Sergounjn. .p. А.Нижний Новгород: Волж. 2000. N 4-5. 1999.Нижний Новгород: Издательство ННГУ. А. Сергунин.p. – p. axat pe promovarea noii Rusii imperiale. Malcolm. A. Сергунин. . 2000.1. ин-т. 11. состояние. . 34.p. С.4. March. Cf. . R. J. 1996. 1993. A. Internal Factors in Russian Foreign Policy. Сергунин.). . 1999.New Delhi: Anmol Publications. 12. “Державная Россия” este un concept nou. 6. Realpolitik и реальная политика // Независимое военное обозрение. 2000.: A Transformed Russia in a New World // International Affairs (Moscow). . Light. September. 1982. В. А. 9. Макарычев. . 13. 1993.Нижний Новгород: Ниженовгородский лингвистический университет. Тренин. Order and disorder in the study of world politics // Globalism versus realism: international relations’ third debate. Российская внешне-политическая мысль и война на Балканах // Балканский кризис: истоки. Cf.Boulder: Westview Press.pp. Haglund (ed. 1998.A.Cf. 10.New York: Oxford University Press. NATO Enlargement and Russia: In Search of an Adequate Response // David G. 5. N 38. Д. 388 . Pravda.pp. . K. Kortunov. Russian Post-Communist foreigh policy thinking at the cross-roads: changing paradigms // Journal of International Relations and Development. 5. Cf. Theories and approaches to international relations. .

60-62 ş. Хрестоматия нового российского самосознания. С.Москва. 2003. Арбатова. К. January. Панарин. Mastering Space in Eurasia: Russia’s Geopolitical Thinking After the Soviet Break – up // Communist and Post–Communist Studies.London and New York: Printer Publishers for the Royal Institute of International Affairs. Russia.pp.: K. 17. Концепция внешней политики Российской Федерации // Дипломатический вестник. 18. N 1. Коликов.and Eastern Europe // S. N 4. 1993. Рогов. 34-35. . С. Мир глозами россиян: мифы и внешняя политика. Россия в контексте глобальных перемен // Свободная мысль. 1995. 1994. А.Москва. N 13. N. М. 24. Н. . . С. . 1994. 36. E. Цымбурский „Остров Россия. Rethinking Rusia’s National Interests.). 1997. Станкевич. . 7 декабря.: N.Washington: Center for Strategic and International Studies. Vol. 1999. 19. Геополитическое будущее России. Working Papers. 2003. Sestanovichi (ed. Самый тягостный урок последнего времени // Независимая газета. . 1993. 3-23. Циклы похищения Европы” // Иное.с. Russia’s Mission: the Third Epoch // International Affairs (Moscow). N 2-3. New Thinking and After: Debate in Moscow about Europe // N.Copenhagen: Copenhagen Peace Research Institute. Russia is a Great Power // International Affairs (Moscow). Andrei P. 389 . 21. 22.с. 15. 1995. Travkin. 16.p. Malcolm. Россия в цивилизационном процессе.Л. Sergounjn. Pozdnyakov. Держава в поисках себя // Независимая газета.pp. 12. 2000. Post-Communist security thinking in Russia: changing paradigms. a. Россия между Европой и Азией: поиск стратегии // Независимая газета. Дугин Основы геополитики. January. Cf. Russia and Europe: An End to Confrontation? . . январь.). .p. 1999.p. A. 6 апреля. Tsygankov. 28 марта. . В. Н. Дежин. . 1997. Ukraine. А. 20. 23.14. – Москва: Институт Фонда «Обшественное мнение». 22-23. 167. Е. . . Cf.Москва. Г. Malcolm (ed. Pleshakov. Противовес связям с НАТО // Независимое военное обозрение. 4. 1992. 1994. 1993.

Капустин. 42. Б. N 2. National Interests in Russian Foreign Policy // International affairs (Moscow). Vol. 390 . 27. Ю. 1996. 1996. – p. „Interesul naţional” poate fi definit drept ansamblu de interese şi cerinţe comune ale membrilor comunităţii socio-culturale respective. 1996. N 3. 26. în calitate de subiect al istoriei. Красин. Национальные интересы: миф и реальность // Свободная мысль. Apărarea şi satisfacerea acestor interese este o condiţie necesară pentru existenţa şi pentru identitatea sa naţională.p. 28. 5. N 3. . Национальный интерес как консервативная утопия // Свободная мысль.25. – p. 6. 16-19.

USM Doctor în ştiinţe filologice.. şef al Secţiei jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării.Autorii volumului Alexandru BOHANŢOV Ioan BORDEAN Ion Bunduchi Victoria Bulicanu Nicolae Cantarean Iurie CARAMAN Maria Ciocanu Dorel Cosma Marianna CULEVA valentina Enachi Alexandru GrIbincea Lucia GROSU Mihail GUZUN Serafim isac Ludmila LazĂR Mihai Lescu Doctor în studiul artelor. ULIM Doctor în sociologie. ULIM Doctor habilitat în economie. ULIM. USM Doctorandă. Facultatea Limbi Străine şi Ştiinţe ale Comunicării. Facultatea Limbi Străine şi Ştiinţe ale Comunicării. Facultatea de Ştiinţe Economice. USM Doctor în ştiinţe istorice. facultatea de jurnalism şi ştiinţe ale Comunicării. conferenţiar universitar. ULIM Doctorandă. Facultatea Limbi Străine şi Ştiinţe ale Comunicării. AŞM Doctor în ştiinţe filosofice. ULIM Doctor în ştiinţe politice. cercetător ştiinţific superior. Facultatea Limbi Străine şi Ştiinţe ale Comunicării. master în relaţii internaţionale Doctor în ştiinţe filologice. Lector superior.. ULIM dr. lector superior. Facultatea Limbi Străine şi Ştiinţe ale Comunicării. lector univ. conferenţiar universitar. lector superior. Sociologie şi Ştiinţe Politice. şef de catedră. conferenţiar universitar. lector univ. şef de Catedră. Bucureşti Doctor în ştiinţe istorice. Facultatea de Ştiinţe Economice.. USM 391 . facultatea jurnalism şi ştiinţe ale Comunicării. conferenţiar universitar. conferenţiar universitar. SNSPA. facultatea de jurnalism şi ştiinţe ale Comunicării. Facultatea Limbi Străine şi Ştiinţe ale Comunicării. ULIM doctor în filologie. Universitatea „Danubius” din Galaţi Doctorand. ULIM. Institutul de Filosofie. conferenţiar universitar. profesor universitar. master în jurnalism şi ştiinţe ale comunicării doctorand. facultatea de jurnalism şi ştiinţe ale Comunicării. Universitatea „Gheorghe Cristea” din Bucureşti Doctorandă.

USM Doctorandă. Facultatea Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării. AŞM Doctor habilitat în ştiinţe politice. conferenţiar universitar. conferenţiar universitar. facultatea jurnalism şi ştiinţe ale Comunicării. USM Lilia PLUGARU doctorandă. Institutul de Filosofie. AŞM Doctor în ştiinţe istorice. Sociologie şi Ştiinţe Politice. lector univ. Bucureşti Textele apar în redacţia autorilor 392 . USM Tatiana SPĂTARU Doctor habilitat în sociologie. USM Boris Parfentiev Doctorand. ULIM doctorand. facultatea jurnalism şi ştiinţe ale Comunicării. sociologie şi Ştiinţe Politice. conferenţiar universitar. AŞM. ştiinţe Politice şi Administrative. Sociologie şi Ştiinţe Politice. master în jurnalism şi ştiinţe ale comunicării Doctorand. şef de Secţie la CNAA Georgeta STEPANOV Mariana Tacu Sergiu TEODOR Anatol Ţăranu Gabriel VOICU Doctor în ştiinţe politice. colaborator al SISI „Opinia” Tatiana SOCOLOV Doctorandă. Institutul de Filosofie. Institutul de Filosofie.Ala MÎNDÎCANU Ion MOCANU Victor MOCANU Victor Moraru Inna NegrescuBabuş Florin PALOŞAN Doctor în economie. colaborator al Fondului de Investiţii Sociale din Moldova Alexandru SOLCAN Doctor în ştiinţe istorice. Lector superior. maior. Sociologie şi Ştiinţe Politice. facultatea jurnalism şi ştiinţe ale Comunicării. conferenţiar universitar. Director al Institutului Mass Media Colaborator ştiinţific. deputat în Parlamentul Republicii Moldova Doctor în ştiinţe politice. Institutul de Filologie. AŞM Doctor în sociologie. USM. Şeful Secţiei Sociologie.. facultatea de Relaţii Internaţionale. Institutul de Filosofie. Facultatea Limbi Străine şi Ştiinţe ale Comunicării. lector la Universitatea Naţională a Apărării. profesor universitar (ULIM şi USM). AŞM Doctorand.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful