1 Biofizica - © Conf. Dr. Constanta GANEA - Curs 8.

1

ELEMENTE DE BIOFIZICA ANALIZORULUI VIZUAL Analizorul vizual este un sistem de comunicare a organismului cu lumea înconjurătoare care permite recepţionarea, analiza şi traducerea în impuls nervos a informaţiilor privind forma, dimensiunile, poziţia, mişcarea, culoarea obiectelor acesteia. Semnalul fizic ce poate fi recepţionat de către analizorul vizual este radiaţia electromagnetică cu lungimea de undă cuprinsă între 400 - 750 nm. Elementele principale ale analizorului vizual: ochi, traiectele nervoase aferente şi eferente, staţii de prelucrare intermediare şi proiecţia corticală. În cele ce urmează va fi abordat numai segmental periferic – ochiul. Structura ochiului Formă globulară cu diametrul de cca. 2,5 cm. În ordine, anteroposterior, elementele ochiului sunt: - corneea (transparentă) - sclerotica (ţesut opac, fibros şi elastic) - camera anterioară cu umoarea apoasă - irisul (diafragmă inelară pigmentată) - cristalinul (lentilă transparentă) - camera posterioară cu umoarea vitroasă - retina (cu foveea, pata galbenă şi papila) - coroida (ţesut puternic pigmentat care absoarbe lumina parazită, împiedicând difuzia acesteia)

n = 1. Modele ale ochiului redus b. Studiul mersului razelor în cei patru dioptri ai globului ocular a.2 Muşchii ciliari (fibre radiare şi circulare) şi zonula lui Zinn (ligament inelar legat de sclerotică. cristalinul de sub tensiunea zonulei.Cristalinul. n = 1. separată de aer printr-un dioptru anterior convex şi de .336.375-1.473) este separat de umoarea apoasă printr-un dioptru anterior convex şi de . alcătuit din fibre elastice) permit modificările convergenţei cristalinului.336).337 Modelul Gullstrand constă dintr-un un sistem optic centrat în care un dioptru sferic unic cu raza 5. prin contracţie.7 mm (care reprezintă practic corneea: C = 60 D) separă aerul de un mediu transparent de indice de refracţie 1. Distanţa dintre centrul optic şi retină este de cca. . Ochiul este considerat un sistem optic centrat alcătuit din următoarele elemente: .umoarea apoasă.372. Muşchii ciliari pot elibera. În modelul Listing.umoarea vitroasă (n = 1.413 (1. 15 mm. printr-un dioptru posterior tot convex.corneea. n = 1. Ochiul este redus la un dioptru prin care razele se propagă la fel ca în ochiul real. printr-un dioptru posterior concav .336. b. Centrul optic este centrul de curbură al dioptrului. Zonula menţine cristalinul în poziţia sa în stare de tensiune mecanică. Studiul ochiului din punct de vedere al opticii geometrice a. Retina se află în planul focal. ochiul este un dioptru sferic cu raza de 6 mm care separă aerul de un mediu transparent cu indice de refracţie n = 1.

Adaptarea la lumină Irisul – diafragmă care limitează fluxul luminos ce cade pe retină şi care micşorează aberaţiile cromatice şi de sfericitate produse de lentilele ochiului. ea trebuie să se formeze pe retină. zonula lui Zinn. cca 40 D. Are cea mai mare contribuţie la convergenţa totală de cca 60 D. Umoarea vitroasă conferă tensiune globului ocular. La iluminare excesivă.3 Corneea este mediul cel mai refringent. fibrele circulare ale irisului micşorează pupila (mioză). Convergenţa cristalinului este mai mică deoarece acesta este mărginit de medii cu indici de refracţie apropiaţi în timp ce corneea se află în contact cu aerul care are indicele de refracţie mult mai mic decât cel al corneei. pe care se află înseraţi muşchii ciliari circulari şi radiari. Acest fenomen se numeşte adaptare la lumină. imaginea lor s-ar forma în spatele retinei dacă cristalinul nu s-ar bomba mărindu-şi convergenţa. Cristalinul este o lentilă biconvexă cu R1 = 10 mm şi R2 = 6 mm (în stare neacomodată).. Este alcătuit din straturi celulare concentrice al căror indice de refracţie creşte dinspre periferie spre centru. Convergenţa cristalinului este variabilă datorită modificării curburii. Pentru ca imaginea să fie clară. fibrele radiale ale irisului se contractă (midriază). . Acomodarea Într-un ochi normal. Cristalinul contribuie cu restul de 20 D. Aceasta se realizează astfel: cristalinul este înconjurat de un ligament circular. Când luminozitatea este slabă. La contracţia fibrelor circulare. diametrul pupilei creşte. imaginea unor obiecte foarte îndepărtate se formează pe retină. Dacă obiectele sunt situate la o distanţă mai mică de 6 m de ochi.

Pr – cel mai depărtat. văzut clar cu acomodare maximă. Invers.defecte de indice (indicii de refracţie ai mediilor transparente) . Axul anteroposterior este mai lung.4 zonula se relaxează şi cristalinul iese de sub tensiune. Convergenţa sa va creşte şi imaginea se formează mai aproape de centrul optic (mai în faţă. cristalinul se subţiază şi îşi micşorează convergenţa. pp se află mai departe. bombându-se sub efectul propriei elasticităţi. Miopia de indice – creşte indicele de refracţie datorită creşterii concentraţiei saline – în stări patologice. Pp şi pr se află mai aproape de ochi. Pp – cel mai apropiat. deci pe retină). La ochiul normal (emetrop) pp = 25 cm. Cristalinul trebuie să se bombeze în .şi punctum remotum –pr-.defecte axiale (dimensiunile globului ocular) . la contracţia fibrelor radiare. În acest fel se realizează acomodarea. Hipermetropia axială – ax anteroposterior mai scurt. văzut clar fără acomodare. Hipermetropia de curbură – cristalin mai alungit. Se corectează cu lentile divergente. zonula este din nou pusă sub tensiune. convergenţa va fi mărită (de obicei este legată de oboseală). imaginea se formează înaintea retinei.defecte de curbură (forma dioptrilor) . Defectele geometrice ale vederii (ametropiile) .defecte de elasticitate (proprietăţile mecanice ale cristalinului) Miopia Miopia axială – cea mai frecventă. Miopia de curbură – curbura cristalinului este mai mare. Vederea clară se realizează între două puncte: punctum proximum – pp. pr → ∞ . Hipermetropia Imaginea se formează în spatele retinei.

Se folosesc lentile convergente pentru a vedea obiectele apropiate. Presbiopia este o ametropie de elasticitate care apare. În fovee se află numai celule cu conuri. Celulele fotoreceptoare sunt orientate cu extremitatea fotosensibilă înspre coroidă. Corectarea se face cu lentile convergente. fiind parţial îngropate în epiteliul pigmentar. Astigmatismul – ametropie de curbură. Forma dioptrilor nu mai este sferică. Cele 5 tipuri de celule prezente în retină şi dispuse în straturi succesive sunt: Celulele epiteliului pigmentar . Biofizica recepţiei vizuale Structura retinei După ce străbat mediile transparente ale ochiului. în timp ce densitatea . în general. Bombarea se face mai dificil. Conţin un pigment – melanina. razele luminoase care provin de la diferitele obiecte ale mediului înconjurător cad pe retină. celulele cu conuri şi bastonaşe. care conţin pigmenţii fotosensibili.5 permanenţă pentru a aduce imaginea pe retină. Repartiţia lor în retină nu este uniformă. după vârsta de 40 de ani. Razele de curbură ale dioptrilor nu sunt egale de la un meridian la altul al dioptrilor (mai ales pentru cornee). Corectarea se face cu ajutorul lentilelor cilindrice. Stratul următor: cel al celulelor fotoreceptoare.care absoarbe lumina (pentru a evita difuzia). structură complexă având o suprafaţă de cca 2 cm2 şi grosimea de 350 µm.alcătuiesc stratul distal format dintr-un singur şir de celule epiteliale.

sub formă alungită. Structura şi funcţia celulelor fotoreceptoare Celulele fotoreceptoare realizează funcţia de de traducere a semnalului vizual – radiaţia electromagnetică din domeniul vizibil. şi segmentul intern(SIB).locul în care nervul optic se îndreaptă spre corpii geniculaţi laterali. Sunt lipsite de axon şi trimit informaţii dinspre centru spre periferie. – fiecare con realizează legături sinaptice cu o bipolară şi fiecare bipolară cu o ganglionară. de bastonaş. mai multe celule receptoare realizează conexiuni sinaptice cu o bipolară şi mai multe bipolare trimit informaţii unei singure ganglionare. Fiecare ganglionară primeşte astfel informaţii de la un singur con.în semnal electric. Urmează stratul de celule orizontale. Spre periferia foveei şi în afara acesteia. Celula cu bastonaş este alcătuită din două părţi: segmentul extern (SEB). cilindrică. Pata oarbă (papila) . Celulele amacrine realizează conexiuni între neuronii bipolari. pe unde ies fibrele nervului optic. În zona foveală corespondenţa este biunivocă.lipsită de celule fotoreceptoare. care fac sinapsă cu celulele fotoreceptoare (6-50 celule fotoreceptoare). iar axonii lor alcătuiesc nervul optic. Celulele bipolare – alcătuind primul strat al neuronilor vizuali (de aceea retina poate fi considerată o porţiune de creier periferic)(se mai numesc şi neuroni bipolari) realizează legături între celulele receptoare şi cele ganglionare. la fel cum celulele orizontale interconectează celulele fotoreceptoare.6 celulelor cu bastonaşe creşte înspre periferie. celulele fotoreceptoare lipsesc complet. cel intern are rol . Ultimul strat – celulele ganglionare – fac sinapsă cu cele bipolare. În pata oarbă. Segmentul extern este fotoreceptorul propriu-zis. după ce strabate învelişul globului ocular. În fovee celulele sunt mai expuse luminii prin scăderea densităţii straturilor anterioare.

pe calea nervului optic. partea prostetică). Ca este evacuat printr-un mecanism antiport 3Na/1Ca în SEB. În întuneric membrana este polarizată negativ (-20 .helixuri) – este alcătuită din opsină (partea proteică) şi cromoforul retinal (aldehida vitaminei A. Curentul de Na (Ca) reprezintă curentul de întuneric. există un influx pasiv de Na şi Ca (curent de întuneric) (10-15% Ca).7 metabolic. De la neuronul ganglionar vor porni trenuri de potenţiale de acţiune tot sau nimic care. Potenţialul celular poate ajunge la –80 mV. În urma fotoexcitării şi activării rodopsinei. Bastonaşele asigură vederea scotopică (la lumină crepusculară) având o mare sensibilitate. SEB are o structură specială. dar nu se acumulează deoarece sunt evacuaţi pe măsură ce intră de către pompele ionice din SIB. ajung în corpii geniculaţi şi apoi în scoarţa cerebrală (scizura calcarină) unde produc senzaţia vizuală. Ciclul biochimic al rodopsinei . Rodopsina – proteină transmembranară care traversează membrana de 7 ori (α . Fotonul este doar trigger (declanşator).-40 mV). Bastonaşele au o sensibilitate foarte mare: un singur foton poate duce la blocarea intrării în celulă a 106 sarcini pozitive – amplificare de putere. restul se datorează energiei proceselor metabolice. la întuneric. Variaţia de potenţial declanşează excitaţia neuronilor bipolari. Membrana discurilor este formată din subunităţi membranare (cca 5 nm diametru) în centrul cărora se găseşte pigmentul fotosensibil – rodopsina (107-108 molecule/bastonaş). conţinând un mare număr de discuri membranare (până la 2000) suprapuse. Membrana bastonaşului conţine numeroase canale de Na şi Ca. astfel încât. astfel încât potenţialele de acţiune apărute în aceştia ajung în final la sinapsa cu neuronul ganglionar pe care-l excită. se închid canalele de Na (Ca). curentul de întuneric dispare şi membrana se hiperpolarizează. Ionii de Na intră în celulele fotoreceptoare prin canale. depinzând de intensitatea luminii.

. proporţional cu intensitatea stimulului luminos. Astfel. ionii de Na (Ca) se acumulează în exteriorul SEB şi determină hiperpolarizarea membranei. Fosfodiesteraza activată pierde un rest fosforic şi devine PDE-T-GDP care la rândul său se descompune în T-GDP şi PDE. ciclul traductinei. se află la întuneric în configuraţia 11-cis. In starea în care retinalul s-a desprins. T-GTP – traductină activată. retinalul. care în stare neactivată are legată o moleculă de guanozin difosfat (GDP). ciclul PDE şi ciclul c-GMP (c-GMP este refăcut sub avcţiunea guanilat ciclazei). retinalul trece în 11-trans (all-trans) şi se desprinde de opsină. Aceasta activează o moleculă de fosfodiesterază (PDE). Aceasta duce la închiderea unui mare număr de canale de Na şi Ca (mai ales Na). Ca rezultat final. R* se combină din nou cu traductina neactivată etc…Se poate combina cu până la 500 molecule de T. Traductina.8 Cromoforul rodopsinei. Transformarea directă şi cu transformarea inversă reprezintă ciclul Wald. rodopsina devine rodopsină activată R* şi interacţionează cu traductina T (macromoleculă proteică membranară din clasa proteinelor G). Prin fotoactivare. c-GMP este transformat în acid guanozin-monofosforic 5'-GMP. o moleculă de rodopsină activează 50 T/s şi o traductină transformă 2000 – 4000 c-GMP. care la rândul ei este activată. Astfel se pot distinge următoarele cicluri: ciclul Wald (R-R*). Prin aceste cicluri se produce o amplificare considerabilă a semnalului. va forma un complex R*T-GDP care pierde GDP şi leagă GTP (guanozin trifosfatul) devenind R*T-GTP. se pot transforma cca 100000 c-GMP/s. Acest complex este instabil şi se descompune în R* şi T-GTP. se formează complexul PDE-T-GTP (fosfodiesterază activată) care acţionează asupra c-GMP (acid guanozin-monofosforic ciclic). Scăderea concentraţiei de c-GMP provoacă închiderea canalelor de Na şi Ca (c-GMP le menţinea deschise). Acestea din urmă reintră în ciclurile biochimice respective.

fără vederea culorilor (alb-negru). cu sensibilitate cromatică diferită şi care conţin trei tipuri de pigmenţi iodopsinici: eritrolab (λ -570 nm).9 Hiperpolarizarea se transmite şi SIB. Printr-o serie de alte procese biochimice este limitat mecanismul de amplificare şi. Existenţa celor trei tipuri de conuri vine în sprijinul teoriei tricromatice a vederii colorate (Young. De la acesta semnalul va fi transmis celorlalte straturi de celule ale retinei (bipolare. Pigmentul fotosensibil al conurilor este iodopsina. tritanopie – lipseşte albastrul. S-au identificat trei tipuri de conuri. prin fosforilare). Biopotenţialele retinei . la întuneric. Acestea sunt valorile în cazul retinei umane. Helmholtz) conform căreia orice culoare se poate obţine prin combinarea a trei culori. deuteranopie – lipseşte verdele. Ele sunt activate în condiţii de luminozitate accentuată – au un prag crescut de activare. R* devine din nou inactivă R (rodopsin kinaza catalizează scăderea afinităţii R* pentru T. Dicromazia – perceperea a două culori: protanopie – lipseşte roşul. Celulele cu conuri – permit perceperea culorilor (vedere fotopică – diurnă). la luminozitate scăzută. y. Maxwell. Discromatopsiile Sunt alterări congenitale ale senzaţiei cromatice. Celulele receptoare cu bastonaş sunt responsabile de vederea scotopică. Matematic: C = xR + yV + zA x.445 nm). ganglionare) şi ajunge în final la fibrele nervului optic. Au forma de con . z – coeficienţi cromatici (proporţia fiecărei culori). Ele diferă de la o specie la alta. Acromatopsia – lipsa percepţiei culorilor (lipsa conurilor). iar în loc de discuri au o membrană faldurată. clorolab (λ -535 nm) şi cianolab (λ .

Reflectă transferul de sarcină în moleculele de pigment fotosensibil. Răspunsul ON: a) celulele fotoreceptoare. b) celule bipolare şi Müller.10 Potenţialul receptor iniţial – are o amplitudine proporţională cu intensitatea stimulului. obţinut în urma hiperpolarizării membranei. . Potenţialul de receptor – potenţialul celulelor fotoreceptoare. Depinde de intensitatea. Electroretinograma – potenţialul întregii retine. Depinde de păstrarea intactă a structurii discurilor (poate fi obţinut şi în lipsa membranei bastonaşului). iar în cazul conurilor şi de frecvenţa radiaţiei luminoase. c) epiteliu pigmentar şi celule fotoreceptoare. Răspunsul OFF: d) depinde de densitatea conurilor şi bastonaşelor.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful