AGATHA CHRISTIE ADVERSARUL SECRET

The Secret Adversary (1922)

1

Numai în această formulă grafică veţi putea avea întreaga creaţie a reginei absolute a literaturii poliţiste, aşa cum a apărut ea în „Colecţia Christie”, supervizată de autoare în timpul vieţii sale. Vom pune, astfel, la dispoziţia cititorilor noştri cele 80 de volume ale Agathei Christie, traduse integral după original.

2

Tuturor celor care duc o viaţă monotonă, în speranţa de-ai putea face să trăiască, prin citit, deliciile şi riscurile aventurii

Agatha Christie

3

Prolog
Era ora 2 în după-amiaza de 7 mai 1915. „Lusitania” fusese izbită de două torpile succesive şi începuse să se scufunde repede, în timp ce bărcile erau lansate la apă cu cea mai mare viteză. Femeile şi copiii, aliniaţi, aşteptau să le vină rândul. Unele se mai agăţau cu disperare de soţii sau de taţii lor; altele îşi ţineau copiii strâns la piept. O fată stătea singură, uşor retrasă faţă de ceilalţi. Era foarte tânără, nu avea mai mult de optsprezece ani. Nu părea speriată, iar ochii ei gravi, neclintiţi, priveau drept înainte. – Scuză-mă, te rog. Glasul bărbătesc de lângă ea o făcu să tresară şi să se întoarcă. Îl văzuse nu o dată pe cel ce i se adresase printre pasagerii de la clasa întâi. Valul de mister care îl înconjura îi aprinsese imaginaţia. Nu vorbea cu nimeni. Dacă cineva i se adresa, îi tăia imediat intenţia unei conversaţii. În plus, avea un fel nervos de a privi peste umăr, o privire iute, bănuitoare. Observă că acum era foarte agitat. Pe frunte îi străluceau broboane de sudoare. Era clar că se afla sub imperiul unei spaime puternice. Şi cu toate astea, fetei nu i se păru deloc că era genul de om care să se teamă de moarte! – Da? Ochii ei serioşi se opriră întrebători asupra lui. Bărbatul o privea cu un soi de ezitare disperată. – Trebuie! îşi şopti el sieşi. Da... e singura cale. Apoi, tare, rosti brusc: Eşti americană? – Da. – Patrioată? Fata se înroşi. – N-ai dreptul să mă-ntrebi aşa ceva! Bine-nţeles că sunt! – Nu te supăra. N-ai face-o dacă ai cunoaşte care este miza. Dar trebuie să am încredere în cineva... iar acel cineva trebuie să fie o femeie. – De ce? – Din cauza acestui „mai întâi femeile şi copiii”. Privi în jur şi coborî glasul. Am la mine nişte hârtii, documente de-o importanţă vitală. Ele pot
4

Şi sunt cu adevărat mândră că am fost eu cea aleasă! Ce trebuie să fac după aceea cu ele? – Urmăreşte ziarele! Am să dau un anunţ în „Times”. 5 . Te ţin nervii ca să treci prin aşa ceva? Fata zâmbi.schimba complet situaţia pentru aliaţi. nu cred că am fost. dacă am fost urmărit. – Atunci. trebuie să te previn. Ca răspuns la o comandă rapidă.. care să înceapă cu: „Tovarăş de echipaj. Dacă am fost. Îi luă mâna. Aceste hârtii trebuie salvate! Dumneata ai mai multe şanse decât mine. Atunci vei duce pachetul la Ambasada americană şi i-l vei înmâna personal ambasadorului.. Poate fi riscant. Personal. E limpede? – Foarte limpede.. „Lusitania” se înclină şi mai tare la tribord.” Dacă după trei zile nu apare nimic. – Am să mă descurc foarte bine. Mâna fetei se strânse pe pachetul impermeabil ce stătuse ascuns în palma lui. spuse cu glas tare.. fi gata. Îţi voi spune la revedere.... Vrei să le iei? Fata întinse mâna. fata înaintă şi îşi ocupă locul în barcă.. – Aşteaptă. dar nu poţi şti niciodată. La revedere. vei şti că am dispărut. ei bine.. în acest război. va fi primejdios.. Succes.

băbuţo! Cei doi tineri se salutară cu căldură. Aici cam incomodăm. nu? Te-au demobilizat? Tuppence oftă. Tommy! 6 . nu era chiar rea. aşa cum am făcut-o. mama Greenbank! Dragul spital. Îţi aminteşti? Tommy chicoti. „Tinerii Aventurieri Ltd. cu siguranţă n-ar fi depăşit patruzeci şi cinci de ani.. din motive necunoscute. unde mergem? întrebă Tommy. Să ieşim. numită în cercul intim al prietenilor. „Tuppence”. spuse Tuppence cu severitate. – Economii? tatonă Tuppence. blocând calea. ca de altfel totul. – De când te ştiu ai fost un mincinos dezgustător.Capitolul I. de unde! răspunse Tommy. Abia simţita nelinişte din glasul lui nu scăpă auzului fin al domnişoarei Prudence Cowley. către Piccadilly. Adjectivul „bătrân” era lipsit de semnificaţie. Tommy! – Da. – Şi-acum. – Eşti lefter. în jos. presupun că-i la pământ. Şi pe tine? Tommy confirmă. Mă joc cu banii. – Oh. blocând pe moment ieşirea staţiei de metrou Dover Street. – Acum două luni. – Da. – S-au topit. Vârstele lor. neconvingător.” – Tommy.. însă a uitat să o scrie în fişă.. continuă băiatul. Fata ţinti în plin. bătrâne! – Tuppence. Aşa ai convins-o pe sora Greenbank că medicul ţi-a prescris să bei bere ca tonic. Fata acceptă şi o porniră pe Dover Street. adunate.. – Nu te-am văzut de secole. Unde ai dispărut? Hai să-nfulecăm un corn. – Ba bine că nu! Ce s-a mai înfuriat mâţa bătrână când a aflat! De fapt.

. formau un cuplu extrem de modern. pieptănat cu măiestrie spre spate. Asta e! Şi Tuppence începu să urce scările. nu i-am risipit pe plăceri. Dacă-ţi aduci aminte. şi destul de ponosită. Uite. şopti Tommy. nu există nimic legat de costul vieţii. Într-un târziu sosi şi ceaiul şi Tuppence. nu ne-am mai văzut de atunci. îl turnă în ceşti. N-am avut eu norocul ăsta! Costul vieţii. Tommy stătea în faţa ei. în 1916. 7 . zise Tommy rupând o bucată mare de corn. Exact ca aceea adusă de Mabel Lewis de la Paris. lăsa să se vadă nişte glezne de-o fineţe ieşită din comun. când i-am spus că nu-i rămânea nici apartamentul. care priveau vag de sub sprâncenele negre şi drepte. băbuţo. ea a început să plângă. iar fusta ei extrem de scurtă pentru acele timpuri. îl întrerupse Tuppence. – Şi-acum să ne întoarcem la ale noastre. am ajuns la „Lyons”... Tuppence nu era nicidecum o frumuseţe. în ziua de azi o duci târâş-grăpiş. mult depărtaţi. Tuppence ceai şi pâine cu unt. iar Tuppence se strecură cu abilitate într-unul din scaunele rămase libere. Îţi spune ceva numele ăsta? Dar chiar în acel moment. dar uzat în ultimul grad. Purta o mică tocă de un verde deschis peste părul negru. tuns scurt. adăugă ea. ţi-o spun eu dacă nu ştii. două doamne în vârstă se ridicară şi îşi luară pachetele. Costumul său maro era bine croit. dragul meu.. severă..” "A fost pur şi simplu un chilipir. era fără nici o îndoială chipul unui gentleman şi al unui sportiv. – Dragul meu copil. totuşi. pe care să nu-l ştiu. Încerca din răsputeri să pară elegantă. dar existau o anume distincţie şi un anumit farmec pe faţa sa spiritualizată.– Nu. cu ochii cenuşii. Chipul său era încântător de urât. Azi am trecut pe lângă doi tipi care vorbeau despre o oarecare Jane Finn. să ştii.. în timp ce prindeau din zbor frânturi de conversaţii. vom plăti nemţeşte.. – ”Şi. – Şi ai grijă ca ceaiul să fie adus în ceşti separate. fiecare partea lui.. Localul era plin. Tommy comandă ceai şi cornuri.. nu se putea descrie.” – Ciudate chestii poţi auzi. Aşa cum stăteau. Capul lui aproape pleşuv înfăţişa privirii un smoc de păr roşu şi lucios. iar ei căutau din ochi o masă liberă. din spital. revenindu-şi dintr-o scurtă meditaţie.. cu bărbia hotărâtă şi lată.

Tuppence se servi generos cu pâine şi unt. Domnişoara Cowley a renunţat la deliciile (şi sclavia) din casa părintească şi. Intenţionasem să mă fac ţărancă. dar.. recunoscu Tuppence. unde s-a angajat la un spital militar. Luna a cincea: Promovată un etaj mai sus. Ai cărat în modul cel mai plicticos cu putinţă o caschetă alămită de la Ministerul de război la Savoy şi de la Savoy la Ministerul de război! – Am uitat cum îl chema. unde îl descoperă în persoana locotenentului Thomas Beresford (salut. mai sus menţionatul locotenent Thomas Beresford! Lunile a unsprezecea şi a douăsprezecea: îndatoririle de servitoare îndeplinite cu deplin succes. Luna a şasea: Promovată să servească la masă. Biografia prescurtată a domnişoarei Prudence Cowley. Luna a patra: Promovată la tăierea pâinii şi a untului. Era un general destul de tânăr! – Şi ce vezi rău în asta? întrebă Tommy. ca femeie de serviciu cu şomoiog şi găleată.– Foarte corect. şi un general. tot m-au pus pe liber. pe la începutul războiului. Suffolk. apogeul carierei mele. a cincea fiică a arhidiaconului Cowley din Little Missendell. 8 . Neatenţia într-o problemă atât de importantă nu putea trece nepedepsită. într-un fel. Întâlnirea a fost mişcătoare! Luna a zecea: Admonestată de sora şefă de a fi la cinema în compania unuia dintre pacienţi. e rândul tău. domnişoara Cowley a condus pe rând o dubă. Mai departe.. Am luat parte la câteva recepţii foarte drăguţe. Luna a opta: Un mic hop în carieră. ăsta a fost. până la urmă. Sora Bond a mâncat oul sorei Westhaven! Scandal mare! Principala vinovată: femeia care servea. După aceea am intrat la un birou guvernamental. în secţie. dar a intervenit armistiţiul! M-am agăţat de biroul acela cu toate puterile câteva luni bune. Luna a treia: Promovată la curăţatul cartofilor.. pentru a-mi întregi cariera. un camion. Înapoi la şomoiog şi găleată! Ce retrogradare! Lunar a noua: Promovată la mătură. Pe scurt. La sfârşitul anului părăseşte spitalul în culmea gloriei. Şi acum. Prima lună: Spălat zilnic şase sute patruzeci şi opt de farfurii. Luna a doua: Promovată la ştersul farfuriilor sus amintite. a venit la Londra.. poştăriţă sau şofer pe autobuz. De atunci tot caut o slujbă. Luna a şaptea: Aspectul plăcut şi bunele maniere erau atât de izbitoare încât a fost promovată să servească la masa sorelor medicale. Tommy!) pe un prieten din copilărie pe care nu-l mai văzuse de cinci ani bătuţi pe muchie. Ultimul a fost cel mai plăcut.

– Nu mi-ar plăcea în colonii. Cum ştii. de-al dracului. Tommy confirmă. Sunt eu bun la ceva? Ce ştiu eu despre afaceri? Nimic. – De ce? – Pentru că a vrut să mă adopte cândva. Tuppence dădu din cap cu tristeţe. Sunt în pragul disperării.. Tommy scutură din cap. – Parcă am auzit ceva despre asta. Am încercat orice metodă aducătoare de noroc. sunt absolut convins că nici lor de mine! – Rude bogate? Tommy scutură iar din cap. Am ştiut-o dintotdeauna.. nu? întrebă Tuppence cu blândeţe. ar fi fost o chestie groaznică. Am făcut tot ce mi-a stat în puteri. – Aiurea! rosti repezit tânărul. Am refuzat. Tommy. n-am progresat atât de mult. rosti încet Tuppence. Dar. şi nici atât de divers. M-am restrâns. eu eram totul pentru ea. şi m-am zgârcit. m-am priponit în Egipt. Numai aşa. iar pe urmă. – Oh. L-ai refuzat din cauza mamei tale.– În ce mă priveşte. – Dar în colonii? întrebă ea. nu-i bine. – Eşti un tip de treabă. Apoi m-au trimis în Mesopotamia. O să trebuiască să mă întorc acasă! – Şi nu vrei? 9 .. De zece luni lungi şi amărâte vânez o slujbă. Individul o ura. Ochii mari ai lui Tuppence păreau înceţoşaţi. rosti cu regret Tommy. După cum ştii. – Mama ta a murit. Nu există slujbe! Şi chiar de-ar exista. am plecat din nou în Franţa. asta e situaţia mea. Mi-am mai pocnit călcâiele o vreme pe-acolo. În fine. dar ăsta nu merge. – Şi eu la fel. Tommy se înroşi. Am întrebat în stânga şi-n dreapta. Pe urmă. – Da. după cum ţi-am spus. unde am fost rănit a doua oară şi am ajuns într-un spital de pe acolo.. Tommy. Am răspuns la anunţuri. am fost demobilizat. nici măcar vreo soră înstărită de-a bunicii? – Am un unchi bătrân care-i cât de cât pricopsit. vroia să mă ia de lângă ea. nu mi le-ar da ei mie. până s-a declarat armistiţiul. şi am economisit.

În fine. n-ai idee cât îl supăr! El are concepţiile vechii şi fermecătoarei epoci victoriene pentru care fustele scurte şi fumatul sunt imorale. Îţi imaginezi ce pacoste reprezint eu pentru el. Tuppence izbucni: – Bani.. adăugă ea tăios. asta e! Sunt pregătită şi dispusă. Tommy. – Desigur că măritişul ar fi cea mai bună şansă pentru mine. explică Tuppence. oh. în speranţa că doar s-o dovedi vreunul un milionar excentric. dar.. Tu şi sentimentalismul n-aveţi nimic în comun. apoi..– Bine-nţeles că nu vreau! La ce bun să fii sentimental? Tata e un scump.. – Dar generalul? – Din câte ştiu. nu. Vezi tu.. Abia a oftat uşurat că războiul m-a luat de acolo. sau să-i faci. bani! Mă gândesc la bani dimineaţa.. Prima cade. că am ajuns o obsedată. replică Tuppence. De mică mi-am pus în gând să mă mărit cu banii. Orice fată cu cap ar face-o! Nu sunt o sentimentală. dar. E groaznic! Toată munca din gospodărie. Nu. să te măriţi cu ei. Întotdeauna mi-a plăcut schimbarea. ce altceva îmi rămâne de făcut? Tommy dădu cu tristeţe din cap. Nu cunosc nici una. bani. hai. admise rapid Tommy. iar cei mai mulţi n-au spus nici „mulţumesc”. – Categoric. N-am nici o rudă bătrână bogată.. continuă Tuppence. Mereu am ajutat doamne bătrâne să treacă strada. numai că n-am întâlnit încă un om bogat! Toţi băieţii pe care-i cunosc sunt aproape tot atât de pârliţi ca şi mine. Însă nici unul nu m-a întrebat măcar cum mă cheamă. domnilor în vârstă le-am ridicat pachetele. – M-am gândit la toate metodele posibile de a-i obţine. te-ai putea însura cu o fată bogată. plus reuniunile mamei. dar asta e! – Mersi la fel. suntem şapte acasă.. nu poţi spune că-s sentimentală. Urmă o lungă tăcere. – Sunt şi eu la fel ea tine. Să-ţi fie lăsaţi. Nu vreau să mă întorc acasă. Sunt doar trei. Urmă o pauză. reluă Tuppence. ştii doar... ţin foarte mult la el. 10 . asta nu! Tu. – Nu sună prea politicos. Ei. aprobă din toată inima Tommy. însă. la prânz şi seara! Pot spune. pe timp de pace ţine un magazin de biciclete. Se opri. Cele câteva pe care le am se află în aziluri pentru aristocraţi scăpătaţi.

sau îi ridici batista. O calci pe picior.. încât m-au concediat. Aş vrea să te cunosc. – Poate că nu. preciză Tuppence. – Spendid! Mai ales că vine din partea unei fiice de preot! – Vinovaţii morali ar fi ei. Tommy. – Îmi supraestimezi farmecul masculin. Oricând ai putea cunoaşte una..” – Vrei să spui că eu aş putea face asta cu o doamnă îmbrăcată la fel? – Nu fi prost. – Modestia a fost dintotdeauna punctul tău forte. Tuppence? 11 .– Asta nu-i o problemă. căsătoria e plină de neprevăzut. milionarul meu va duce. Denumirea asta are ceva elisabetan în ea.. să faci bani! – Am încercat şi-am dat chix. trec creditele la rubrica debitelor şi invers. Dacă îşi va da seama că vrei s-o cunoşti. parcă ar veni de pe vremuri. dacă văd un bărbat în palton de blană ieşind de la Ritz. – Eu am. ştiu. Tommy. remarcă Tommy. N-am avut niciodată. va fi flatată şi o va duce ea cumva la capăt în locul tău. Să presupunem că le încercăm şi pe cele neortodoxe. te face să te gândeşti la. continuă Tuppence. să formăm o asociaţie? – O asociaţie de furat coliere de diamante? – A fost doar un exemplu. Hai să întemeiem. vrei să fim parteneri de afaceri.. – Dacă te prind. hai să fim aventurieri! – Hai! răspunse vesel Tommy. Trebuie să recunoşti că-i o diferenţă între a fura din proprie iniţiativă un colier de diamante şi a fi plătit s-o faci. – Pe de altă parte. eşti bogat. Nu. Oh. sau ceva de genul ăsta.. probabil. Ascultă. o viaţă riscantă. Sunt prea deşteaptă. galioane şi dubloni. – Lasă ironia. am încercat toate metodele ortodoxe. Dar n-au să mă prindă. Cu ce începem? – Aici e greutatea. Rămâne. cum îi spune în registru? – Nu ştiu.. murmură Tommy. Un joint venture! – Sub titlul de „Tinerii Aventurieri Ltd. Îmi sună atât de romantic. – Da. „joint venture”. îi reaminti Tommy.”? Asta-i ideea ta. Dacă ne-am putea face cunoscuţi. însă mereu le încurc.. Pe când eu. nu mai e nici o diferenţă.. oamenii ne-ar angaja să comitem crime pentru ei... nu pot să tabăr asupra lui şi să-i spun: „Ascultă.

Bănuiesc că o să coste cam cinci şilingi.) Mai putem adăuga: „Nu refuzăm nici o ofertă rezonabilă”. Nu refuzăm nici o ofertă nerezonabilă... precum locuinţele. – Nici nu sună pe cât e! Dar. băiete dragă. Tommy îi întinse un carnet de notiţe verde. ascultă. Dispuşi să facă orice. – Am uitat că ai o prejudecată în privinţa asta. cam ponosit. cum îţi sună asta: „Doi tineri aventurieri îşi oferă serviciile. Răspuns la cutia poştală etc.” Cum ţi se pare? – N-aş menţiona din nou plata. Uite-o. să meargă oriunde. – Nu vreau să fiu adoptat. – Nu e nici pe jumătate demenţial ca ceva pe care l-am citit azi-dimineaţă şi care începea cu „Petunie” şi iscălea „Cel mai bun băiat”. şi Tuppence începu să scrie cu râvnă.. nu! – Of. Plata trebuie să fie bună. Uite o jumătate de coroană. rănit de două ori în război.. – Să începem: „Tânăr ofiţer. să meargă oriunde. dacă se plăteşte bine. poate că ai dreptate. Însă eu te asigur că asemenea lucruri ar merge la inima unei fete bătrâne şi te-ar putea adopta şi nu va mai fi nevoie să fii un tânăr aventurier. partea mea.” Ce impresie ţi-ar face dacă ai citi anunţul ăsta? – Mi-aş zice... Dispuşi să facă orice. sau mobila... dar eu simt că poate ieşi ceva de aici. Cred că în „Times”. Ai o bucăţică de hârtie şi un creion? De regulă. Prea sună a interes. fie că e scrisă de un lunatic. fie că e o păcăleală. Ia. scriem aşa: „Doi tineri aventurieri îşi oferă serviciile.” – Asta categoric. Plata trebuie să fie bună. 12 . Uite. N-am făcut decât să te înfurii! Însă ziarele sunt pline ochi cu chestii de genul ăsta. – Şi cum propui să intrăm în legătură cu prezumptivii noştri solicitanţi? – Prin anunţuri. Rupse foaia şi i-o întinse lui Tommy. bărbaţii au aşa ceva.– N-ai decât să râzi.” (Trebuie să lămurim lucrul ăsta de la început. cum avem noi agrafe şi pudrieră. bine. – Aş zice că orice ofertă am primi ca răspuns la anunţul ăsta ar trebui să fie una nerezonabilă! – Tommy! Eşti un geniu! Asta chiar că-i nemaipomenită! „Nu refuzăm nici o ofertă nerezonabilă. replică prompt Tuppence.

Jame's Park. – Scuză-mă. S-o facem. Oferta domnului Whittington Tuppence se întoarse cu repeziciune. Staţia de metrou Piccadilly. Deşi instinctiv omul îi stârni antipatie şi neîncredere. îi zise repede: – Te asigur că nu intenţionez să fiu lipsit de respect. Când ne întâlnim? Şi unde? – Mâine la douăsprezece. Îţi convine? – Dispun cum vreau de timpul meu. Hotelul lui Tuppence era situat în ceea ce. se numea Southern Belgravia. Tuppence îl crezu. ca şi manierele lui nu aveau nimic comun cu ceea ce gândise ea în primul moment. eşti un tip grozav! Ştiam eu că ai să fii! Hai să bem pentru succes. „Pentru asociaţia noastră şi pentru prosperitatea ei!” – Pentru „Tinerii Aventurieri Ltd. dar cuvintele care-i stăteau pe limbă rămaseră nerostite. Turnă câteva picături de ceai rece în ceşti. băbuţo. Cei doi tineri o luară în direcţii opuse. căci înfăţişarea bărbatului. – Chiar să încercăm asta? spuse. Ca şi cum ar fi ghicit. Puseră ceştile pe masă şi râseră cam neconvingător. – Deci. Faţa sa devenea tot mai roşie. – La revedere. în cele din urmă. cu bunăvoinţă. era înclinată să-l absolve de bănuiala de a fi vrut s-o acosteze 13 . Tuppence. când o voce bărbătească din spate o făcu să tresară. Aş putea să-ţi răpesc un minut? Capitolul II. – Poate că e timpul să mă îndrept şi eu spre Ritz. răspunse Tommy. Tuppence se ridică. aprobă Tommy cu un zâmbet şugubăţ. Doar ca să ne distrăm? – Tommy. spuse bărbatul. Din motive de economie nu luă un taxi. Traversase jumătate din St.”. deci sunt liber. – Trebuie să mă întorc în apartamentul meu imperial de la hotel. pe mâine. rosti domnul Beresford cu măreţie.Tommy împături gânditor hârtia.

Şi. – M-aţi urmărit până aici? – Mi-am luat libertatea asta. – Şi în ce fel credeţi că mi-aţi putea fi de folos? Bărbatul scoase o carte de vizită din buzunar şi i-o înmână cu o plecăciune. cumpăni câteva clipe. ce vrea de la mine? E ceva cu tine. – Şi ce-i cu asta? – Nimic. cum am spus mai înainte.. Totuşi. nu mi-e frică nici atâtica de tine. Avea ochii mici şi vicleni. ceva ce nu-mi place deloc. Îşi ridică pălăria cu un gest larg şi se îndepărtă. care nu îi susţinură fără să clipească privirea dreaptă. Dar.pur şi simplu. Domnul Whittington vorbi din nou: – Dacă îmi faci o vizită mâine dimineaţă. – Mulţumesc. Bună seara. „Aventurile au început. cu un formular de telegramă în mână. bine-mersi!” Şi. pe de altă parte. ce e? întrebă ea. ca urmare a unei scurte meditaţii. Un alt gând îi trecu prin minte lui Tuppence. asemănătoare cu cea a unui terrier care se scutură. am să-ţi ofer toate detaliile propunerii mele. cu maxilarul puternic. – Foarte bine. Mă întreb. la localul Lyons. cu o înclinare scurtă şi apăsată a capului. 14 . Apoi făcu o mişcare ciudată din umeri. Tuppence rămase privind în urma lui câteva clipe. Gândul că cei cinci şilingi puteau fi cheltuiţi de pomană o cataliză şi se hotărî să-şi asume riscul cheltuirii a nouă pence. Tuppence se hotărî. fără îndoială am s-o mai spun. o porni hotărâtă înainte. la unsprezece. afară de faptul că ţi-aş putea fi de folos. Dedesubtul numelui scria: „Esthonia Glassware Co. – La unsprezece. Era un bărbat solid. – Ei bine. murmură pentru sine. domnule Whittington. – Am auzit din întâmplare discuţia dumitale cu tânărul domn.” şi adresa biroului. Aici. se abătu din drum şi trecu pe la un oficiu poştal. Voi veni. Tuppence o luă şi o cercetă cu mare atenţie. Bărbatul zâmbi. Edward Whittington”. proaspăt ras. micuţa Tuppence poate să-şi poarte şi singură de grijă.. Pe ea era scris: „Dl.

În orice caz. mâine. se opri în faţa unei uşi pe al cărei geam era scris cu litere mari „Esthonia Glassware Co.Dispreţuind peniţa ţepoasă şi melasa neagră şi groasă puse la dispoziţie prin bunăvoinţa guvernului. însă Tuppence preferă s-o ia pe jos. – Asta i-ar putea parveni. Un funcţionar de vârstă mijlocie coborî de pe un scaun înalt de la biroul de lângă fereastră şi se apropie de ea întrebător. Explicaţii. drept care. – Vă rog să poftiţi pe aici. Aşa şi făcu. mic şi cam murdar. ar fi avut nevoie de serviciile ei? Tuppence simţi cum o furnică un fior de plăcere. Ce era „Esthonia Glassware Co. Tuppence pătrunse în clădire. pe care cel mult într-o lună. Tuppence apăsă pe clanţă şi intră într-un birou de primire. iar când în cele din urmă o făcu. apoi deschise uşa şi-i făcu loc să treacă.” Tuppence ciocăni. oprindu-se la o brutărie pentru a-şi cumpăra de trei pence cornuri. Tuppence se hotărî să meargă până la capătul străzii şi apoi să se întoarcă. Cu respiraţia uşor întretăiată. murmură ea. ce rămăsese la ea. care semăna uluitor cu farfuriile de la spital! Era unsprezece fără cinci când Tuppence ajunse la cvartalul de blocuri ce adăpostea birourile firmei „Esthonia Glassware Co. Bărbatul se îndreptă spre un glasvand pe care stătea scris „Intrarea oprită”. visă că domnul Whittington o pusese să spele un morman de sticlărie de Estonia. Ca răspuns la un glas din interior. spuse Tuppence.” Trecu adresa clubului lui Tommy. în cămăruţa ei de la mansardă. – Am întâlnire cu domnul Whittington. Exista un lift. afară doar dacă nu i-ar pica din cer o avere care să-i permită să-şi achite taxa. 15 . Când bătu de unsprezece. „Esthonia Glassware Co.” era la ultimul etaj. merită încercat. Mai târziu. mesteca încet cornurile şi se gândea la viitor. Trecu mult timp până ce Tuppence să adoarmă în acea seară. După ce depuse formularul la ghişeu o porni grăbită spre casă. Ziua de mâine oferea posibilităţi. bătu.” Să se prezinte înainte de ora fixată ar fi părut un exces de zel. Oricum. acesta va fi nevoit să-l părăsească.” şi de ce. Dumnezeu. şi scrise cu repeziciune: „Nu da anunţul. casa parohială de la ţară dispărea iar din planurile ei. Tuppence scoase creionul lui Tommy.

În sinea ei îşi spuse: „Sunt sigură că dacă tata ar auzi asta ar face un atac. să ne ocupăm de afaceri.. – Da. în timp ce domnul Whittington sorta şi răsfoia hârtiile. te-ai hotărât? Asta-i bine. pur simbolică. – Simbolică. Vrei să iei loc? Tuppence se aşeză pe un scaun. – Un pension? – Exact. atâta tot. continuă Whittington. Ceva era în neregulă cu domnul Whittington. cu ochii plecaţi. – Şi care e natura muncii? întrebă ea. Tuppence îl privi cu prudenţă.. Vrei să munceşti? Bine. Ce poate fi mai plăcut? Să dai timpul înapoi cu câţiva ani. Şedea acolo moale. acoperit de hârtii. oricum. – Oh! exclamă Tuppence îngândurată. Avusese câteva prietene americane acolo. Nimic nu putea fi mai select. nu-l văd pe domnul Whittington în rol de impostor”. Tuppence îl întrerupse. – Vreţi să intru la pensionul doamnei Colombier? Pentru cât timp? – Depinde.. Însă. Lui Tuppence i se păru că presimţirea i se confirma. Ce-ai spune de 100 de lire pe loc şi toate cheltuielile plătite? Domnul Whittington se lăsă pe spate în scaun şi-şi vârî degetele mari în răscroiala de sub braţ a vestei. – Deci.. Părea deosebit de mică şi de cuminte în dimineaţa asta.Domnul Whittington stătea la un birou mare. – Încotro? Domnul Whittington zâmbi din nou. pot să-ţi ofer de lucru. Era mai mult decât uimită. Combinaţia dintre prosperitatea lui lucitoare şi ochii săi vicleni nu era atrăgătoare. sunt convins. şi să intri din nou în unul din acele fermecătoare pensionnants des jeunes filles de care abundă Parisul. Tuppence cunoştea foarte bine numele... Posibil pentru trei luni.. O excursie plăcută. Cel al doamnei Colombier din Avenue de Neuilly. – Paris. Faţa sa mare se lăţi într-un zâmbet. – Şi asta e tot? Nu mai sunt şi alte condiţii? 16 . în faţa lui. – Acum. dragă tânără doamnă. foarte puţini. În cele din urmă le împinse într-o parte şi se aplecă peste birou.

Tuppence zâmbi uşor. vei merge acolo în calitate de pupilă a mea şi n-o să comunici în nici un fel cu prietenii dumitale. s-a terminat. spuse Tuppence. – Cea mai bună prietenă a mea din spital era o micuţă americană. Până acum n-aţi spus nimic despre domnul Beresford. Bună ziua. – Dimpotrivă. Nu văd nicicum de ce merit să vă cheltuiţi banii pe mine. Înţelese că Whittington punctase. este o doamnă tânără. 17 . Condiţiile sunt aproape prea generoase. că nu vom avea nevoie de serviciile lui. ori nici unul. în plus. – Exact. Cred că m-am molipsit de la ea. Whittington păru surprins. Mă tem.. Da. şi. Tocmai asta e. – În cazul ăsta. Apoi. Bine-nţeles.. Ne-aţi văzut ieri împreună.. Tot ceea ce îmi trebuie şi sunt dispus să plătesc. cu demnitate.– Absolut nici una. – Şi totuşi ai un uşor accent american. nu-i aşa? – Da. ţi-ar fi mult mai simplu să treci drept americană. domnule Whittington. – Cred că nu te gândeşti să refuzi? Te asigur că aşezământul doamnei Colombier este o instituţie de prima mână şi absolut ortodoxă. – Ah. am să-ţi spun. Va trebui să-ţi pretind o discreţie absolută asupra perioadei ce va urma. însă. domnule Whittington! Am impresia că luaţi drept sigur consimţămânul meu. Nu încape îndoială că aş putea găsi pe altcineva pentru o sumă mult mai mică. cred că va fi categoric mai bine. să fie destul de discretă ca să nu pună multe întrebări. Tuppence se ridică. Rolul lui care e? – Domnul Beresford? – Partenerul meu. Îmi pare rău. – Un moment. da. eşti englezoaică. Iar condiţiile sunt dintre cele mai generoase. – Mai e ceva. Pot să scap foarte uşor de el. – Nu? rosti încetişor Whittington. Apropo.. explică Tuppence. suficient de inteligentă şi cu prezenţă de spirit ca să-şi joace bine rolul. Bine. dar aşa stă treaba. domnule Whittington. Ori amândoi. Detaliile trecutului dumitale din Anglia ar putea fi mai dificil de susţinut.

Iar în spatele tuturor acestora stătea la pândă un soi de spaimă neîncrezătoare. spuse ea repede. şi fu mulţumită să constate că neliniştea lui Whittington în loc să scadă. Whittington continuă: – Te-ai jucat tot timpul cu mine de-a şoarecele şi pisica. – Oricum. Nu avea nici cea mai mică idee despre ce vroia el să spună. Aşa-i? Se calmase. Gândul că ştia mai multe decât era dispusă să recunoască. înţelese că era imperios necesar s-o ţină pe-a ei. cum de fel era iute la minte. – E de conceput. ăsta-i micul dumitale joc. – În realitate. Era roşu de mânie.. – Cât de multe ştii? strigă el. Prin conştiinţa lui Tuppence trecu un junghi când îşi reaminti de arhidiacon. plusă Tuppence. întrebător. ai ştiut destule ca să vii aici să trânteşti numele asta. cinstit. domnişoară. Ia loc din nou. însă. Se aruncă în grabă asupra primului nume care îi veni în minte. spori. – Lasă prostiile! Ce ştii? Şi cât vrei? 18 . Toată amabilitatea de pe chipul lui Whittington dispăru ca prin farmec. răspunse Tuppence. şi pe frunte venele i se umflaseră gata să crape. Să vedem dacă putem face ceva. nu-i aşa? Tuppence. apoi se opri cu gura căscată în faţa efectului pe care îl produseseră aceste două cuvinte. răspunse ea. Rita nu ştie nimic despre mine. – Jane Finn. – Ar putea fi chiar numele meu. îşi păstră capul. O privi scrutător. că ar exista două fete cu un nume ca ăsta? – Sau s-ar putea să-l fi nimerit din întâmplare. deşi total debusolată. Domnul Whittington bătu cu pumnii în masă. continuă Tuppence ameţită de succesul sincerităţii. Se aplecă în faţa şi sâsâi cu răutate: – Aşadar. Cine a pălăvrăgit? Rita? Tuppence scutură din cap. foarte puţin. părea să-l frământe. nu-i aşa.. dar ai continuat comedia. nu-i aşa? Ai ştiut tot timpul ce vroiam de la dumneata. Se opri. Din obraji îi dispăruse roşeaţa. însă îşi dădea seama că era important să n-o amestece pe acea necunoscută Rita în povestea asta. Ochii lui scormoneau într-ai ei ca nişte sfredele. – Nu.– Aşteaptă o clipă. Nu ştia cât mai putea să-şi susţină minciuna.

19 . – Da. explică Tuppence la fel de dulce. dar poate că nu. – Şantaj. M-aţi auzit ieri spunând că mi-am propus să trăiesc din expediente. să jucăm cu cărţile pe faţă. apoi rosti moale: – N-aş vrea să vă contrazic. vă rog nu mai fiţi atât de supărat. Nu poţi să te joci de-a inocenta cu mine.. – Insistaţi în a mă judeca greşit. mai ales după un mic dejun sărăcăcios şi o cină cu cornuri din seara precedentă. dar poate că aici se sfârşeşte această cunoştinţă. – Cum ţi-am spus şi mai înainte. plata în avans a serviciilor? Whittington mârâi. filosofă Tuppence.. Cunoşti mult mai mult decât eşti dispusă să recunoşti. Creierul îi fu fulgerat de-o idee. Am impresia că acum v-am dovedit că am câteva expediente din care să trăiesc.. dar nu dădu înapoi. Sunt topită după bani. Admit că am avut cunoştinţe de un anumit nume. – Nu. cu un soi de admiraţie involuntară. M-ai dus perfect de nas. – Am ajuns. – Viaţa e plină de surprize. lasă prostiile şi revino la subiect. asta eşti! mormăi Whittington.. Până acum îl prostise cu succes pe Whittington. mârâi Whittington. ai? Tuppence zâmbi dulce. la veşnica problemă: cât? Tuppence era în dilemă. spuse Tuppence şi oftă încetişor. putea trezi suspiciuni. domnule Whittington.Ultimele trei cuvinte aprinseră puternic imaginaţia lui Tuppence.. Tuppence tăcu o clipă. – Să presupunem că cerem ceva mai puţin pe loc. Se ridică şi zâmbi cu aerul cuiva ce se ştie stăpân pe situaţie. pierdută în admiraţia propriei ingenuităţi. deci. Credeam că eşti doar o puştoaică bleguţă cu atâta minte cât îmi trebuie pentru scopul meu. spuse. Prezentul ei rol era mai degrabă de ordinul riscului decât al aventurii. dar ca să indice o sumă concretă. – Eşti culmea culmilor.. – Ştiţi. nu! Să-i spunem. şi discutăm mai pe larg problema mai târziu? Whittington îi aruncă o privire urâtă. imposibilă. – Dragul meu domn Whittington.

– Oricum, continuă Whittington, cineva trebuie să fi vorbit. Dumneata spui că nu Rita. Să fi fost...? Da, intră! Funcţionarul intră discret în încăpere şi depuse o hârtie la vederea patronului său. – Chiar acum a sosit un mesaj telefonic pentru dumneavoastră, domnule. Whittington îl smulse şi îl citi. Fruntea i se încruntă. – Se face, Brown. Poţi să pleci. Funcţionarul se retrase, închizând uşa în urma lui. Whittington se întoarse spre Tuppence. – Vino mâine la aceeaşi oră. Acum sunt ocupat. Pentru început, uite cincizeci. Numără rapid câteva bancnote şi le împinse pe masă spre Tuppence, apoi se ridică, evident nerăbdător s-o vadă plecată. Fata numără banii cu aerul unui om de afaceri, îi băgă în geantă şi se ridică. – Bună ziua, domnule Whittington, spuse politicoasă. Sau mai degrabă, au revoir. – Exact. Au revoir! Whittington arăta din nou aproape simpatic, schimbare care-i trezi lui Tuppence o uşoară presimţire. Au revoir, isteaţa şi încântătoarea mea tânără doamnă. Tuppence coborî sprintenă scările. Era stăpânită de-un elan sălbatic. Ceasul din împrejurimi arăta că mai erau cinci minute până la douăsprezece. – Să-i facem lui Tommy o surpriză! şopti Tuppence şi opri un taxi. Taxiul opri în faţa staţiei de metrou. Tommy tocmai ieşea pe uşa staţiei. Cu ochii căscaţi atât cât se putea, alergă spre Tuppence şi o ajută să coboare. Fata îi zâmbi cu afecţiune şi rosti pe un ton uşor afectat. – Vrei să plăteşti tu, bătrâne? N-am mai mărunt de cinci lire!

Capitolul III. Un eşec
Momentul n-a fost atât de triumfal precum ar fi trebuit să fie. În primul rând, resursele buzunarelor lui Tommy erau întrucâtva limitate. În
20

final, doamna adună acele ordinare două pence, iar şoferul, ţinând încă în mână o varietate mare de monede, era îndemnat s-o ia din loc, ceea ce şi făcu după ce trase o înjurătură înfundată referitoare la ce primise de la domnul. – Cred că i-ai dat prea mult, Tommy, spuse Tuppence cu inocenţă. Am impresia că vrea să-ţi dea restul. Probabil această remarcă îl făcu pe taximetrist s-o ia din loc. – Ei bine, începu domnul Beresford, dându-şi în sfârşit, frâu liber sentimentelor ce... dracu, pentru ce ţi-a trebuit să iei un taxi? – M-am temut să nu întârzii şi să te fac să aştepţi, rosti blând Tuppence. – Te-ai... temut... să... nu... întârzii? Oh, Doamne, mă las bătut! – Şi, cu adevărat, n-aveam mai mărunt de o hârtie de cinci lire, continuă Tuppence deschizându-şi foarte larg ochii. – Ţi-ai jucat foarte bine rolul, băbuţo, oricum, tipul nu s-a lăsat dus... n-a crezut nici o clipă! – Nu, spuse Tuppence pe gânduri, n-a crezut. Asta-i partea curioasă când spui adevărul. Nimeni nu te crede. Am aflat asta de dimineaţă. Şi acum, hai să prânzim. Ce zici de Savoy? Tommy rânji: – Ce zici de Ritz? – Dacă mă gândesc mai bine, aş prefera Piccadilly. E mai aproape. Nu o să trebuiască să luăm iar un taxi. Să mergem. – E un nou gen de umor? Sau chiar te-ai scrântit? – Ultima supoziţie e cea corectă. Am dat de bani şi şocul a fost prea mare pentru mine! Pentru această formă particulară de dereglare mintală, un medic cu renume recomandă în mod nelimitat hors d'oeuvre, homar l'américaine, pui Newberg şi Pêche Melba! Să mergem şi să le luăm! – Tuppence, fato, ce s-a întâmplat de fapt cu tine? – Oh, necredinciosule! Tuppence îşi desfăcu larg poşeta. Uite aici, şi aici, şi aici! – Sfinte Isuse! Nu mai vântura aşa marafeţii ăştia falşi. – Nu sunt deloc falşi. Sunt cum nu se poate mai adevăraţi! Tommy mormăi.
21

– Trebuie că m-am îmbătat fără să ştiu! Visez, Tuppence, sau văd cu adevărat o grămadă de hârtii de cinci lire pe care-i fluturi într-un mod periculos? – Chiar aşa! Şi acum, mergem să mâncăm? – Merg oriunde. Dar ce-ai făcut? Ai spart o bancă? – Toate la timpul lor. Ce loc teribil e Piccadilly Circus! Uite un autobuz uriaş care vine spre noi. Ar fi prea cumplit să strivească bancnote de cinci lire! – Braserie? întrebă Tommy după ce ajunseră în siguranţă pe trotuarul de vizavi. – Ceva mai scump, obiectă Tuppence. – Asta-i doar o extravaganţă de femeie neserioasă. Hai la parter. – Eşti sigur că acolo am să găsesc tot ce-mi doresc? – Adică acel indigest meniu pe care tocmai l-ai înşirat? Bine-nţeles că ai să găseşti... sau, în orice caz, ceva tot atât de bun pentru tine. Şi acum, povesteşte-mi, spuse Tommy, incapabil să-şi mai reprime curiozitatea, ce îl ardea, în timp ce erau înconjuraţi de mulţimea de hors d'oeuvre visate de Tuppence. Domnişoara Cowley îi povesti. – Şi partea curioasă e, sfârşi Tuppence, că eu chiar am inventat numele de Jane Finn! Nu mi l-am dat pe al meu din cauza bietului meu tată... În cazul în care aş fi intrat în vreun bucluc. – S-ar putea să fie aşa, spuse încet Tommy, dar nu l-ai inventat. – Ce? – Nu. Eu ţi l-am spus. Nu-ţi aminteşti, ţi-am spus ieri că am trecut pe lângă doi tipi ce vorbeau despre o femeie pe nume Jane Finn? De asta ţi-a venit exact la ţanc numele în minte. – Da. Acum îmi amintesc. Ce extraordinar... Tuppence se cufundă în tăcere. Apoi îşi reveni brusc: Tommy! – Da? – Cum arătau cei doi tipi pe lângă care ai trecut? Tommy se încruntă într-un efort de a-şi aduce aminte. – Unul era un tip solid. Proaspăt bărbierit, parcă... şi brunet. – Asta e el, strigă Tuppence într-un limbaj negramatical. Ăsta-i Whittington! Şi celălalt cum era?
22

– Nu-mi aduc aminte. Nu l-am remarcat în mod deosebit. Ceea ce mi-a atras atenţia a fost, de fapt, numele străin. – Şi se mai spune că nu există coincidenţe! Tuppence îşi atacă fericită Pêche Melba. Însă Tommy deveni serios. – Ascultă, Tuppence, fată bătrână, unde duc toate astea? – La mai mulţi bani, răspunse asociata sa. – Asta ştiu. Ai în cap o singură idee. Eu mă refeream la altceva. Care e următorul pas? Cum ai de gând să conduci jocul? – Oh! Tuppence lăsă linguriţa jos. Ai dreptate, Tommy, e puţin mai complicat. – În afară de asta, n-ai să-l poţi păcăli o veşnicie, să ştii. Mai devreme sau mai târziu ai s-o dai în bară. Şi, oricum, nu sunt sigur dacă şantajul nu se pedepseşte de lege, să ştii. – Prostii. Şantaj e atunci când pretinzi bani ca să nu dai în vileag ce ştii. Ori, eu nu am ce da în vileag pentru că, chiar nu ştiu nimic. – Hm, spuse cu îndoială Tommy. Oricum, ce urmează să facem? Whittington era grăbit azi-dimineaţă, dar data viitoare va dori să ştie ceva mai mult înainte de a scoate banii. Va dori să ştie cât ştii şi de unde ai obţinut informaţiile şi o grămadă de alte treburi la care n-ai să poţi face faţă. Cum ai să te descurci? Tuppence se încruntă cu severitate. – Trebuie să ne gândim. Comandă nişte cafea turcească, Tommy. Stimulează creierul. Oh, dragă, ce mult am mâncat! – Parcă ai fi un porc pus la îngrăşat! Asta pot s-o spun şi despre mine, dar mă linişteşte gândul că meniul meu a fost mai judicios ales decât al tău. Două cafele. (Asta era pentru chelner.) Una turcească şi una franţuzească. Tuppence îşi sorbi cafeaua cu un aer profund meditativ şi-l repezi pe Tommy când acesta vru să vorbească. – Taci! Gândesc. – Fumuri de Pithie, mormăi Tommy şi se cufundă iar în tăcere. – Gata! spuse, în cele din urmă, Tuppence. Am un plan. Ceea ce trebuie neapărat să facem este să aflăm cât mai multe despre povestea asta. Tommy aplaudă.
23

– Planul meu e următorul.. continuă calmă. – E a doua oară când faci o astfel de remarcă.– Nu fi ironic. de fapt.. Ce faci după-amiază? – Păi. ce face. Nu contează. răspunse Tuppence. prin apropiere. Eu unul cred că în viaţa reală te-ai simţi cam tâmpit să stai pe stradă ore întregi fără să faci nimic. Seara şi mai şi. am să scap o batistă. e tot într-o grabă. însă am să mă ascund undeva. meditativ. pentru că mă cunoaşte. Probabil nici nu-ţi va observa prezenţa. bărbaţii tineri seamănă între ei. te iert. şi când iese şi el. Mâine mă voi prezenta singură.. Am să-l duc iar de nas. Lumea s-ar întreba ce-i cu mine. Tuppence. Când ies din clădire. – Contest eu vehemenţă această remarcă. Tommy rămase pe trotuarul de vizavi. Trebuie să descoperim unde locuieşte. dimineaţa. – Opreşte-te! Cele cincizeci de lire au şi ele o limită! N-ar fi mai bine să cinăm şi să vedem un spectacol după aceea? – Mai degrabă aşa. n-am să-ţi pot vorbi căci nu ştim dacă nu mă urmăreşte. pe tine. În plus. la „Lyons”! Nu e posibil să te recunoască. prostule! Ce zici de ideea mea? – Treburi de genul ăsta le citeşti în cărţi. cred că va fi distractiv. în timp ce Tuppence pătrundea în clădire. însă. – Nu la oraş. şi tu o iei din loc! – Încotro s-o iau din loc? – După el. – Sau chiar mai mult! – Tu ai să-l pândeşti afară. Două bancnote de cinci lire fură iremediabil pierdute.. 24 . să-l spionăm. Eu nu pot s-o fac. Ziua se scurse într-un mod plăcut. ca şi azi. se întâlniră conform programului dinainte stabilit şi o porniră către centrul comercial al Londrei. sau ceva în genul ăsta. Cele cincizeci de lire ne vor ajunge câteva zile. Putem afla doar prin Whittington. mă gândisem la pălării! Sau poate la ciorapi de mătase! Sau poate. Nu contează dacă n-am să-i mai storc nişte bani. A doua zi. doar te-a zărit o clipă sau două atunci. Oricum. Sunt convins că trăsăturile mele plăcute şi ţinuta distinsă m-ar singulariza în orice mulţime. Fiecare se gândeşte la problemele lui.

– M. se bâlbâi Tuppence. Nu se aude nimic. te înşeli. Bărbatul ezită o clipă. băbuţo. – Căutaţi „Esthonia Glassware”? – Da. tocmai de asta va trebui s-o luăm de la capăt. Oricum. – Mă tem că nu. – Da. vă rog. Presupun că nu cunoaşteţi adresa domnului Whittington. spaţiul a rămas de închiriat. Gata! Tuppence înapoie creionul şi privi hârtia pe care scrisese ceva. Aşteaptă o clipă. dacă s-au speriat într-atât încât să fugă în felul acesta. Încă de ieri după-amiaza. Coborâră din nou în stradă şi se uitară prostiţi unul la altul. Tocmai când ajunsese iar. spuse într-un târziu Tommy. mulţumesc. Tuppence. Ce e? – Locul e gol. dar n-a mai rămas nimeni de adulmecat.. să mai încercăm o dată. – Ciudat. E doar începutul! – Începutul cui? – Al aventurii noastre! Tommy. – Tommy! – Da. Mulţumesc. Au plecat în mare grabă. Se spune că firma a dat faliment... Vom fi cu adevărat copoi. O să le dăm de urmă şi lor. o să-i dăm de capăt. – Nu-i aşa? Vino cu mine. nu mă întrerupe. se văită Tuppence. – Ce e asta? 25 . Tuppence traversă în grabă strada. La etajul trei întâlniră un funcţionar ce tocmai ieşea dintr-un birou. în faţa clădirii. apoi i se adresă lui Tuppence. Crezi că ăsta e sfârşitul? Ei bine. împrumută-mi bucăţica de creion. spuse Tommy. – Vă mulţumim foarte mult. n-ai încotro. asta dovedeşte că există ceva foarte serios în afacerea cu această Jane Finn! Ei bine.. nu-ţi dai seama. Eu personal habar n-aveam de asta.Tommy se plimba încet de la un capăt la altul al străzii. – S-a închis. – Ţi-a tras clapa. Tommy o urmă. Vino. – Şi n-am bănuit nici o clipă. – Oare? Bărbia mică a lui Tuppence se ridică hotărâtă. – Fruntea sus. – Nu. cu un aer satisfăcut.

Tuppence.– Un anunţ. Tommy citi cu glas tare: „DORIM orice informaţie referitoare la Jane Finn.. iar „mersul pe jos. spunându-ţi-o dintr-odată.” Capitolul IV. limbajul! La National Gallery lumea e foarte selectă. E rău de tot. ăsta-i altul. E un aşezământ guvernamental. – Ei? – Ei. Drămuite cu grijă. diavole! Tuppence aproape că gemu. băbuţo.A. Adresaţi-vă T. să ştii. Şi. pentru o fiică de cleric. ieftin”. Joi apăru deja anunţul. cele patruzeci de lire aveau să ajungă mult timp. i-o întoarse provocator domnul Beresford. până zări chipul familiar intrând în sală. Care e tabloul tău preferat? – Nu fi mizerabil! Avem vreun răspuns? Tommy scutură din cap cu o profundă şi oarecum prea regizată melancolie. Cine este Jane Finn? Ziua următoare trecu greu. Atâţia bani aruncaţi. Ziua deziluziei fusese miercuri. Era de aşteptat ca vineri să ajungă scrisorile în camera lui Tommy. Cum ai putut să fii atât de josnic?! – Limbajul. – N-am vrut să te descurajez. decretă Tuppence. totuşi. asta e! Anunţul a apărut şi n-au sosit decât două răspunsuri. vremea era frumoasă. Din fericire. Se instală într-un scaun de catifea roşie şi privea picturile de Turner fără să le vadă. rămase stabilit ca nici o scrisoare de acest fel să nu fie desfăcută.. Cheltuielile trebuiau reduse. – Ai de gând să dai. – Tommy. Oftă. Tuppence ajunse prima la întâlnire. 26 . în cazul în care ar fi sosit. cum ţi-am mai atras odată atenţia. Printr-o promisiune pe cuvânt de onoare. Dă-mi-le. Totuşi. ci să fie adusă la National Gallery. Îi întinse foaia de hârtie. anunţul ăla la ziar? – Nu. unde colega lui avea să-l aştepte la ora zece. Serile se recreau la un cinematograf de la periferia Londrei.

trei. – Asta-i hârtie fină.– Ar trebui să fiu pe scenă! încheie Tuppence cu un gen de lătrat. „Stimate domn. el şi cu mine ne dăm unul altuia bună ziua. Apoi. – Ai dreptate. A. cu generozitate. ţi-am oferit-o pe gratis. Referitor la anunţul dumneavoastră din ziarul de azi-dimineaţă. CARTER. vă rog. aşa cum se cuvine. E rândul meu să deschid ofensiva. Avem timp berechet dacă luăm metroul. asta e de la Ritz! – O sută de lire în loc de cinzeci! – O voi citi eu: „Stimate domn 27 . unde repetăm performanţa. – Ceea ce urmează e planul de campanie. Carshalton Gardens. Oh. Dar dacă eşti convinsă că după disperare. s-ar putea să vă fiu de ajutor. spuse Tuppence. Poate veţi dori să veniţi să ne întâlnim la adresa de mai jos.. – Nu fi absurd. ies şi mă întâlnesc cu tine afară. Să trecem la următoarea scrisoare.. domnule. cum ne-a fost vorba. Unu. Al dumneavoastră sincer. Tuppence îi smulse fără pic de politeţe cele două plicuri şi le cercetă cu atenţie. mâine dimineaţă la ora unsprezece. O vom păstra la urmă şi o vom deschide mai întâi pe cealaltă.ăă? „La care eu răspund prompt şi cu subînţeles: „Edward Whittington”. Arată grozav. în stradă. Tommy. Tuppence desfăcu plicul şi îi scoase conţinutul.” – 27. şi! Cu degetul mic. Odată ajuns în prezenţa domnului Carter. să mergem să mâncăm. şi o pornim spre următoarea adresă. el spune: „Luaţi loc. doi. referindu-se la adresă. – Nu asta intenţionam să spun. ai gustat din plin bucuria pe care. Domnul Carter se face roşu ca focul la faţă şi şopteşte: „Cât?” Băgând în buzunar obişnuita taxă de cincizeci de lire. Asta e spre Gloucester Road.

Va trebui să ne grăbim. femeia îi introduse într-un mic birou de la parter şi-i lăsă acolo. Ei bine. Zâmbi din nou în felul său obosit şi continuă gânditor. Carshalton Terrace se dovedi mai presus de o înşiruire a ceea ce Tuppence numea „case de nobili”. problema e. să ştii. 27 şi le deschise o servitoare drăguţă. HERSHEIMMER” – Ha! rosti Tommy. rosti el văzând că Tuppence tăcea. Ceva trebuie să ştiţi 28 . Vă rog să luaţi loc amândoi.. Abia trecu un minut până ce uşa se deschise din nou. – Nu văd ce are una cu alta. Cum el nu părea înclinat să deschidă discuţia. Sunară la nr.A? întrebă şi zâmbi. şi un bărbat înalt. Se supuseră.. Tuppence îl aprobă. vom fi acolo la ora prânzului? Ora e numai bună. – Nu? Dar are. frecvent. Avea un zâmbet deosebit de atrăgător. JULIUS P. Zâmbetul lui avea ceva aparte care o făcu pe tânăra fată să-şi piardă obişnuitul aplomb. rămâne mâncare pe gratis pentru două persoane. hai. Ca răspuns la întrebarea lui Tommy dacă domnul Carter e acasă. – Domnul T. Aşa că am ajuns de unde am plecat.. Tuppence se văzu obligată să înceapă: – Vrem să ştim. la domnul Carter. chiar că are. Chiar miros eu un prost? Sau e doar un milionar american cu o descendenţă nefericită? În orice caz.. Ei însuşi îşi trase un scaun în faţa lui Tuppence şi-i zâmbi încurajator.Am citit anunţul dumneavoastră. Părea atât de respectabilă încât inima lui Tuppence se strânse. – Şi acum. ce ştiţi voi despre ea? Tuppence îşi îndreptă spatele. Aş fi bucuros dacă veţi veni cam prin jurul prânzului Al dumneavoastră sincer. Ce ştiţi voi despre Jane Finn? Ei. cu o faţă prelungă ca de şoim şi atitudine obosită intră în încăpere. adică. vreţi să fiţi atât de amabil încât să ne spuneţi tot ce ştiţi despre Jane Finn? – Jane Finn? Ah! Domnul Carter păru să reflecteze.

. Se aplecă uşor în faţă. Personalitatea domnului Carter avea ceva magnetic. asta e casa verişoarei mele. – Tommy! strigă Tuppence uimită. Mă veţi scuza că mă exprim aşa. Tuppence îi dădu drumul derulând întreaga poveste începând de la constituirea „Tinerii Aventurieri Ltd. v-am recunoscut imediat. dă-i drumul. Domnul Carter se lăsă cu toată greutatea în scaun.” şi până atunci. nu-i aşa. care din voi îmi spune povestea? – Foc.. Dar vi-l încredinţăm. – Nu mult. Cu un efort. Când fata termină. revenind la atitudinea sa obosită. De cum aţi intrat în cameră am ştiut. Din când în când îşi ducea mâna la gură ca pentru a ascunde un zâmbet. În ochii săi se putea citi o întrebare. se uită de la unul la altul. Tuppence se scutură şi spuse: – Nu putem face asta. iar în glasul lui istovit se strecură o undă persuasivă. Tu ai fost protagonista. Eu cred în noroc. Cheltuielile plătite şi o soldă moderată? 29 .. întotdeauna am. şi acum. Domnul Carter ridică mâna.. Se opri un moment. V-ar plăcea să lucraţi pentru mine? Totul este absolut neoficial. Tuppence! ordonă Tommy. Ei. te rog. iar când vorbi. Dacă îmi spuneţi.. V-am văzut în Franţa. s-ar putea să reuşiţi acolo unde alţii au dat greş. să ştiţi. nu va fi suficient pentru dumneavoastră. aşa cum e. Supusă. dar formaţi un tânăr cuplu ciudat.. să ştiţi. Domnul Carter ascultă în linişte.. Aici sunt cunoscut ca domnul Carter. Ochii lui erau aţintiţi asupra domnului Carter. Tommy? Însă spre surprinderea ei. domnule. – Fără nume. glasul său avea o neobişnuită notă de deferenţă.. micuţă doamnă. – Da. apoi continuă: – Şi cum rămâne? Sunteţi puşi pe aventură. Apropo.din moment ce aţi dat amândoi anunţul ăsta. Dar sugestiv. dădu grav din cap. Foarte sugestiv. – Da.. – Aş spune că puţinul pe care-l ştim.. A fost de acord să mi-o pună la dispoziţie ori de câte ori e cazul de o problemă pe linie strict neoficială.. tovarăşul ei nu-i răspunse. când lucram pentru Intelligence Service. Nu ştiu. Tommy dădu din cap..

Danvers era pe lista celor dispăruţi. Tratatul fusese întocmit în America (pe atunci ţară neutră) şi era gata pentru a fi semnat de câţiva reprezentanţi. Mai târziu. cine e Jane Finn? Domnul Carter dădu din cap cu gravitate. din America ne-a parvenit informaţia că Danvers fusese tot timpul urmărit 30 ..Tuppence se uită la el. puse picior peste picior. Nimeni nu l-a văzut în realitate dând ceva fetei. – Da. Era o înţelegere secretă. buzele i se desfăcură iar ochii îi deveneau din ce în ce mai mari. sau dacă el însuşi îl dăduse altcuiva spre păstrare.. Însă pacheţelul impermeabil dispăruse! Problema se punea dacă-i fusese luat. Se lăsă din nou pe spate în scaun. avea şanse mai mari să-l aducă în siguranţă la ţărm. Mi se pare foarte probabil să-i fi încredinţat pachetul. Totdeauna există cineva care vorbeşte! Danvers a plecat în Anglia cu „Lusitania”. – Doar să continuaţi cu ce-aţi început. E suficient să ştiţi că în primele zile ale anului 1915 a fost întocmit un anumit document.. numiţi-l cum vreţi. dar. dar e posibil s-o fi făcut-o cumva. În cele câteva momente după torpilare. în timp ce bărcile de salvare erau lansate cu toată viteza la apă. unde e fata şi ce s-a întâmplat cu hârtiile? Mai târziu. – Da.. Danvers fusese observat vorbind cu o tânără americană. Preţiosul document se afla într-un pacheţel impermeabil pe care îl purta pe piele. S-o găsiţi pe Jane Finn. A fost acea călătorie în care „Lusitania” a fost torpilată şi s-a scufundat. în treacăt fie zis. Se spera ca întreaga afacere să fie ţinută în secret. Câteva mici incidente au venit să confirme a doua ipoteză. Dacă e aşa. cred că aveţi dreptul să ştiţi asta. să nu răsufle nimic. Domnul Carter zâmbi. pornind de la convingerea că ea. special selectat în acest scop. ca femeie. este mai întotdeauna o politică proastă) nu vă priveşte.. A fost trimis în Anglia printr-un mesager. îşi lipi vârfurile degetelor şi începu cu glas monoton: – Diplomaţia secretă (care. cadavrul său a ieşit la suprafaţă şi a fost identificat fără nici o urmă de dubiu. un tânăr coleg pe nume Danvers. un tratat. – Ce-ar trebui să facem? suflă ea.. Speranţele de acest fel sunt de regulă sortite eşecului.

aspectul diplomatic a luat o nouă întorsătură şi tratatul n-a mai fost niciodată redactat din nou. dar în zadar.. conducerea spitalului a fost. Era orfană şi fusese educatoare la o mică şcoală din Vest. după o scurtă corespondenţă. am ajuns la concluzia că. Cercetările privind trecutul ei nu ne-au ajutat prea mult. Îşi oferise serviciile ca voluntară şi. Zvonurile cu privire la existenţa lui au fost negate puternic. Războiul a intrat într-o nouă fază. Era fata asta în legătură cu duşmanii lui? Sau a fost şi ea. Numele ei era Jane Finn şi figura pe lista celor salvaţi. – Pentru că. nu cred în ea. A fost o gafă enormă. Domnul Carter făcu o pauză.îndeaproape. dar fata însăşi pare să se fi evaporat cu totul. fie că a fost păcălită. normal.. pentru a se da de urma tinerei. Domnul Carter dădu din cap. a supravieţuitorilor. fusese acceptată. fie a fost forţată „să dea preţiosul pachet? Mult timp ne-am căznit să dăm de urma fetei. unde urma să se angajeze printre personalul unui spital.. o treabă care s-a dovedit extrem de dificilă. – Da. foarte surprinsă că nu s-a prezentat să-şi ia postul în primire şi că nu s-a mai auzit nimic despre ea. s-a făcut totul. totuşi. însă n-am putut afla nimic despre ea din momentul în care a pus piciorul în Anglia. Dispariţia fetei a fost dată uitării şi întreaga afacere s-a clasat. Văzând numele ei pe lista supravieţuitorilor de pe „Lusitania”. extrem de primejdioasă. ceea ce putea foarte simplu să se întâmple. la rândul ei. documentul nu a fost distrus.. Ei bine. ceea ce ar putea face ca astăzi el să capete o cu totul altă semnificaţie. totuşi. astăzi e o armă împotriva noastră. Am căutat-o prin toată Irlanda. şi. de aceea. Tratatul secret n-a fost folosit în nici un fel. iar Tuppence izbucni nerăbdătoare: – Dar atunci de ce se reia totul? Războiul s-a terminat. Danvers l-a distrus. în cazul în care conţinutul său s-ar da publicităţii. Avea paşaport pentru Paris. în urmă cu cinci ani. urmărită. însă documentul va implica o seamă de oameni de stat englezi pe care nu vrem cu nici un chip 31 . acest tratat secret era o armă în mâinile noastre. În atitudinea domnului Carter apăru o undă de nelinişte. Tuppence tresări. asta ar însemna dezastrul. personal. Ar putea duce la izbucnirea unui nou război. se pare că. de data asta nu cu Germania! Asta e posibilitatea extremă şi.

– Tot ce se poate. – Da? – Mi-am amintit de biroul domnului Whittington. el l-a numit Brown. Lucrul curios este că acest nume e frecvent menţionat. un servitor sau un mărunt funcţionar.. Ce caută să obţină. ale laburiştilor se află influenţa bolşevică. Ca după aceea să aflăm. – Oh! Tuppence sări în picioare. Conduce o organizaţie extraordinar de puternică. ne-am încrucişat cu urmele lui. Nu avem nici un indiciu privind adevărata lui personalitate. Cea mai mare parte din propaganda pentru pace din timpul războiului a fost iniţiată şi finalizată de el.. o mare destabilizare a comerţului britanic. Se zice că nici măcar cei care îl slujesc nu i-o cunosc. sau aţi citit. Se opri. Căci indignarea laburiştilor va fi de nestăvilit. – E un neamţ naturalizat? întrebă Tommy. întotdeauna a jucat un rol secundar. iar un guvern laburist în această conjunctură ar însemna. apoi rosti încetişor: – Probabil aţi auzit. Funcţionarul. am motive să cred că e englez. care rămânea în umbră. dar. O idee genială. – Dimpotrivă.. Şi există un anumit om. Mă întreb. în spatele bolşevicilor stă acel om....să-i vedem discreditaţi în momentul de faţă. A fost pro-german. şi că lunecosul domn Brown ne scăpase iar printre degete. el este maestrul criminal al acestei epoci. Nu credeţi.. cum ar fi putut fi pro-bur. că în spatele tulburărilor muncitoreşti. Se vorbeşte de el întotdeauna ca despre „Domnul Brown”. Însă un lucru e sigur.. un om al cărui nume adevărat nu-l cunoaştem. Cine e? Nu ştim. Îl poţi descrie foarte bine? 32 . Are spioni pretutindeni. probabil puterea supremă pentru el însuşi. Altcineva deţinea rolul de şef. Ori de câte ori. nu ştim. după părerea mea. Tuppence confirmă. – Ăsta e adevărul.. dar asta e doar o bagatelă faţă de pericolul real. nebăgat în seamă.. de fiecare dată. ceea ce ar fi unic în istorie. Aurul bolşevic e strecurat în ţara noastră cu scopul de a alimenta o revoluţie. Carter dădu gânditor din cap. că se ascunsese sub o înfăţişare complet insignifiantă. care lucrează din umbră pentru propriile lui interese. În spatele tulburărilor laburiste stau bolşevicii.

. Există indicii. spuse Tommy. – Da. – Exact. Guvernul consideră că e doar un bluf din partea lor şi. nu sunt atât de sigur. i-o întoarse Tuppence. Ei bine. Sunteţi atât de tineri. însă. Nu-mi prea place asta.. în termeni direcţi. Nu-i aşa că după aceea Whittington ţi-a înmânat banii şi ţi-a spus să revii a doua zi? Tuppence confirmă. nu-i aşa? Ai observat vreun telefon în biroul de primire? Tuppence se gândi. să ştiţi. aluzii indiscrete. – Voi avea eu grijă de ea. Însă există altceva. nu poate fi citit căci e cifrat... vedeţi acum împotriva cui aveţi de gând să luptaţi? E posibil să fie cel mai mare creier al epocii. Era cum nu se poate mai şters. a fost fără îndoială mâna domnului Brown! Domnul Carter făcu o mică pauză. Pe de altă parte. îl asigură Tuppence. Acel „mesaj” a fost calea prin care domnul Brown i-a transmis un ordin subordonatului său. nu cred să fi fost.. – Nu o să ni se întâmple. altfel s-ar fi şters în apă. amândoi. domnule. s-ar putea foarte bine ca Jane 33 .. indiferent dacă e sau nu aşa. în cazul ăsta o să aveţi grijă unul de celălalt. Să revenim la afacerea noastră. Desigur că auzise întreaga discuţie. clari. a adoptat politica negării totale. o figură oarecare. asta e. – Iar eu voi avea grijă de tine. care par să confirme că ameninţarea e cu totul reală. însă. deranjată de afirmaţia lui pur bărbătească. Elementele revoluţionare declară că se află în mâinile lor şi că-l vor da la iveală la momentul potrivit.. – Asta e invariabila descriere a domnului Brown! I-a adus un mesaj telefonic numitului Whittington. hotărâtă. Domnul Carter oftă în stilul lui obosit. Eu. – Bine. Din câte ştim... e limpede că se înşeală asupra anumitor paragrafe ale lui. – Nu. Situaţia se prezintă ca şi cum s-ar fi pus mâna pe un document incriminatoriu care. n-ar fi fost în natura lucrurilor. Însă mai ştim că tratatul nu a fost cifrat. spuse zâmbind domnul Carter. În jurul acestui tratat secret e un mister pe care încă nu l-am putut desluşi.. N-aş vrea să vi se întâmple ceva. Am fost ameninţaţi cu el.– Nici nu l-am băgat în seamă.

. Să nu fiţi descurajaţi dacă nu veţi reuşi nici voi. spuse el. E înarmată cu o poveste inventată. înainte de a pleca? – Nu cred.. Tuppence se înfioră. ei aveau timpul în faţă. Nimeni nu ştie nici măcar cum arată. că vroiau să mă trimită la Paris pe post de Jane Finn? întrebă Tuppence înfiorată în faţa acestei perspective.. să zicem într-un pension din Paris. Capitolul V. iar adevărata ei sarcină e să obţină cât mai multe informaţii cu putinţă de la noi. – Pe onoarea mea! Nu mă miră că Whittington s-a speriat în halul ăla când Tuppence i-a trântit numele ăsta. Domnul Julius P. Şi eu sunt superstiţios. Iar povestea dumitale. Hersheimmer – Ei bine. Ne puteţi da o idee. vă răpim o groază de timp. Căci există doar o probabilitate ca pacea să fie ameninţată. zise Tuppence. – Eu cred în coincidenţe. Înţelegeţi ideea? – Deci. – Ce? – Da. Şi eu aş fi făcut la fel. ascultaţi. – Când ai avut acea întrevedere cu Whittington. Însă eu nu cred.K. îmi confirmă ideea. să ştii.. Norocul şi toate chestiile de genul ăsta. aşa că treaba e O. se pare că e cu adevărat aşa cum spuneţi. credeţi. micuţă doamnă. Ei bine. Voi va trebui să vă folosiţi imaginaţia şi mintea liberă de orice încorsetări. Tuppence îşi încreţi fruntea a nedumerire. revenindu-şi. Se pare că soarta te-a ales să fii implicată în afacere. iar domnul Carter zâmbi.Finn să fi murit. – Ştiu la ce te gândeşti. Au ieşit la iveală câteva chestioare. Experţii mei au lucrat cu metode stereotipe şi au dat greş. ei vor fabrica o Jane Finn a lor. domnule Carter. Tommy îşi permise un chicot. Ei ştiu că noi o căutăm pe Jane Finn. Însă. Domnul Carter zâmbi mai obosit ca niciodată. Curios este că ei încearcă să obţină de la noi informaţii despre fată... Am informaţii că marea lovitură era planificată pentru primele zile ale 34 . Carter dădu din cap.

anului nou. în numerar... domnişoară Tuppence.. Însă guvernul lucrează la o iniţiativă legislativă care e strâns legată de ameninţarea grevistă. nu e o treabă uşoară. Ador banii! Am să ţin o evidenţă de toată frumuseţea a cheltuielilor noastre. dar. – E grozav. credeţi-mă. Lucraţi pe contul vostru. am să întocmesc o listă cu lucrurile pe care aş vrea să le ştiu. despre bani. Dacă va trebui să completăm un formular albastru şi apoi să-l trimitem. cum ştiţi. după aceea. însă. să ştiţi. – Asta am înţeles foarte bine. toate debitele şi creditele. Când voi avea timp de gândire. domnule Carter? – Fonduri în limite rezonabile. informaţii detaliate asupra oricărei probleme şi nici o recunoaştere oficială. eu nu vă pot ajuta în nici un fel oficial. şi tot aşa. O să-mi trimiteţi o cerere personală aici. dar când vom avea nevoie. Mai exact. Cu cât au ei timp mai puţin să-şi consolideze planurile... – Nici o grijă. iar banii. ca. Acum. Vrei să-mi spui cât? – Nu chiar. vă vor parveni prin poştă.. îţi ia al dracului de mult timp ca să-i primeşti. În ceea ce priveşte salariul. ce-ai zice de o cotă de trei sute pe an? Şi.. cu atât mai bine. Tuppence se ridică... să primim unul verde. Tuppence dădu din cap cu înţelepciune. bine-nţeles. – Vă vor sta la dispoziţie. 35 . nu vreau să fiu nepoliticoasă cu guvernul dacă dumneavoastră nu sunteţi oficial implicat. – Da. Deocamdată avem destui.. dacă nu s-o fi încheiat. Tuppence zâmbi luminos. în felul acesta. Vă descurcaţi singuri... domnişoară Tuppence. Oricum. e posibil ca lucrurile să ajungă la capăt. Sunteţi foarte amabil. Domnul Carter râse din toată inima. n-or să ne fie de prea mare folos. Chiar vă avertizez că nu aveţi mult timp la dispoziţie şi că nu trebuie să vă dezumflaţi dacă daţi greş. – Da. o sumă egală şi pentru domnul Beresford. Vreau să spun că dacă daţi de vreun bucluc şi aveţi de-a face cu poliţia. ei bine. Asta e tot. Se aşteaptă să fie încheiată curând. Eu aşa sper.. în ce fel putem conta pe dumneavoastră. – Cred că trebuie să tratăm ca între oameni de afaceri. şi.

oh! Acelaşi gând îi fulgeră pe amândoi. Nu pot să cred că e adevărat! Domnul Beresford se execută. să-mi spui imediat cine e domnul Carter! Tommy îi şopti la ureche un nume.. – Oh! exclamă Tuppence.balanţa am s-o trec în dreapta. nu e un vis. Când îmi pun mintea. iar dedesubt am să trag o linie roşie şi voi scrie totalurile. Executarea! – Oricum. nici nu era mult de spus. fură imediat conduşi la apartamentul acestuia. Vino. că-i cineva! – Oh! rosti Tuppence. Toate cheltuielile sunt plătite. – Şi pot să-ţi spun. 36 . efectul va fi mai mare dacă ne facem intrarea aşa. şi totuşi. Sunt sigură că şantajiştii nu coboară niciodată din autobuz! – Am încetat să mai fim şantajişti. ţie nu? Pare atât de obosit şi apatic. – Sunt convins. Tommy. băbuţo. fu Tommy. şi băiatul care îi însoţise se dădu la o parte şi le făcu loc să treacă.. O voce nerăbdătoare strigă „intră”. chiar ciupeşte-mă. rosti Tuppence pe gânduri. Se aşeză confortabil. Oh! Ciupeşte-mă. mai întâi să-l vedem. Îmi place de el. un spirit pătrunzător şi multă energie.. – Eu nu sunt aşa sigură. – Au! Nici chiar aşa! Da. Hersheimmer? – Nici măcar nu i-am spus domnului Carter despre el! – Ei. Întrebând de domnul Hersheimmer. ştiu să fac bine toate astea. – Tommy. impresionată.. ar fi mai bine să luăm un taxi! – Cine-i acum extravagantul? – Nu uita. Apoi adăugă reflectând. răspunse Tuppence pe un ton sumbru. Primul care îi dădu glas. şi succes la amândoi. din nou. o atenţionă Tommy. – Julius P. Le întinse mâna şi. simţi că dincolo de asta se ascund o tărie de oţel. Ei bine. cei doi coborau treptele casei din Carshalton Terrace 27 cu capul vâjâindu-le. nu împărtăşesc pasiunea ta pentru crime! Cât e ceasul? Hai să mâncăm. în clipa următoare. Avem o slujbă! – Şi încă ce slujbă! Asociaţia noastră chiar a început să funcţioneze! – E mult mai respectabil decât credeam că va fi. – Din fericire. la revedere.

Tommy se grăbi să explice. Pentru asta suntem angajaţi. – Presupun că ştiu asta. bine clădit şi cu maxilarul pătrat şi puternic. Înseamnă că ştiţi unde e? – Nu! Domnul Hersheimmer bătu cu pumnul în masă. – Puneţi-mă în temă. în grabă. – Ia. Dimpotrivă. altfel chem minunea aia de poliţist pe care îl văd afară. – Aţi primit biletul meu? Staţi jos şi povestiţi-mi absolut tot ce ştiţi despre verişoara mea. ascultaţi! Aici nu suntem în Sicilia. spuse Tuppence severă. Jane Finn. Însă domnul Hersheimmer păru să devină brusc bănuitor. Se prezentă pe sine şi pe Tuppence ca fiind „agenţi particulari”. – Ei bine. – N-am răpit-o pe verişoara dumneavoastră. Era de înălţime medie. nu ne-ar deranja să aflăm trecutul ei. Aici suntem în insulele britanice. Nu o să-mi cereţi o răscumpărare şi să mă ameninţaţi că o să-i tăiaţi urechile dacă refuz. dar plăcut. Nimeni nu l-ar fi putut lua drept altceva decât american. explică domnul Hersheimmer. şi adăugă că i-ar fi 37 . – Oh! exclamă Tuppence. – Verişoara dumneavoastră? – Clar. Ştiu să citesc. meticulos. în Piccadilly. Domnul Hersheimmer se lăsă pe spate în scaun. Hersheimmer era cu mult mai tânăr decât şi-l imaginaseră Tuppence şi Tommy. aşa că lăsaţi-o baltă. rosti el scurt. Al naibii să fiu dacă ştiu! Voi ştiţi? – Noi am dat anunţ că vrem să primim informaţii. plătiţi s-o găsească. Chipul său era bătăios. deşi vorbea cu un accent foarte slab.Domnul Julius P. expunându-i o versiune prudentă a dispariţiei lui Jane Finn şi a faptului că există posibilitatea ca ea să fie amestecată în „anumite jocuri politice”. Fata îi dădu treizeci şi cinci de ani. încercăm s-o găsim. nu să dăm. Tommy dădu curs cererii. – E verişoara dumneavoastră? – Tatăl meu şi mama ei erau fraţi. Însă m-am gândit că poate vă interesează trecutul său şi că aţi putea şti unde se găseşte acum. rosti Tuppence.

Gentlemanul dădu din cap aprobator. Iar când mătuşa mea s-a hotărât să se mărite cu Arnos Finn. – Ce? întrebă Tommy uimit. s-a vârât şi în oţel.. vreau să spun. – Cred că-i în regulă. se aruncă asupra lui cu o întrebare pe care şi-o amintea din lecturile romanelor poliţiste. S-a băgat în petrol. de aceea am venit încoace ca să grăbesc căutările. M-am gândit că nimeni nu e interesat să întreprindă ceva. dar se pare.. îmi imaginam că Amos Finn nu se pricopsise deloc. Urmarea a fost că mătuşa Jane a plecat în Vest şi n-am mai ştiut de atunci nimic despre ea. toamna trecută. Asta îi paraliză preţ de o clipă pe „Tinerii Aventurieri”. însă cei de la Scotland Yard au fost 38 . A fost salvată. că după aceea. care era un biet profesor în Vest. răspunse domnul Hersheimmer. Puneţi-mi ce întrebări vreţi şi-am să vă răspund. s-a jucat puţin şi cu căile ferate şi pot spune că a pus pe picioare Wall Street! Făcu o pauză.dar nu s-au înţeles întotdeauna. Apoi a murit. Amiralitatea m-a cam repezit.. Am fost un pic repezit. care se afla în drum spre Paris când „Lusitania” a fost torpilată. tatăl meu şi mama ei erau fraţi. am angajat un om să-i dea de urmă mătuşii mele. nu va vedea un cent de la el.Tommy nu corectă această interpretare . dar în urma lor rămăsese o fată. domnule.. credeţi-mă. însă Tuppence. tatăl meu şi-a ieşit din minţi! A zis că dacă îşi pune mintea şi face avere. şi eu am rămas cu dolarii. conştiinţa a început să nu-mi dea pace. Hersheimmer se întoarse spre el. În cele din urmă.. Dar Londra mă înnebuneşte! Eu cunosc doar bătrânelul meu New York. Bătrânul s-a pus pe afaceri. – Când aţi văzut ultima oară victima. – Nu. nu s-a mai auzit nimic despre ea. Cum spuneam mai înainte. revenindu-şi prima. Ştiţi. Nu era genul. Amos Finn murise.. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să telefonez la Scotland Yard şi la Amiralitate. aşa cum puteţi fi şi voi . Jane. cum de altfel a şi făcut-o. Ei bine. plecată în Vest?” Asta mă cam neliniştea.recunoscători domnului Hersheimmer pentru orice detaliu pe care li l-ar putea furniza. Rezultatul: mătuşa murise. Mă tot îmboldea spunându-mi: „Ce s-a întâmplat cu mătuşa mea Jane. pe verişoara dumneavoastră? – N-am văzut-o niciodată.

îl ştiu. Mâine plec la Paris. Dacă aşa stă problema şi dacă aşa stau lucrurile în ţara asta. Atunci. asta este singura copie existentă.. Iarăşi Scotland Yard. – Dar. ca atare. continuă el.. Cei doi se înclinară în faţa ei. E suficient a se spune că la Scotland Yard nu exista nici o persoană cu numele de „Inspectorul Brown”. Tuppence îl linişti.. să le încalce... spuneţi-mi.politicoşi. O teamă nerostită puse stăpânire pe Tuppence. – Asta-i bine. ştiu! Inspector Brown. Fotografia lui Jane Finn. Un plan de luptă Evenimentele următoarei jumătăţi de oră aruncară totul în ceaţă. Capitolul VI. Cred că dacă umblu de colo-colo şi-i bag în viteză. să lucrăm împreună. E pe cartea asta de vizită. când domnului Hersheimmer îi fu adusă o carte de vizită. – Inspectorul Japp de la Scotland Yard. trebuie să se grăbească! Energia domnului Hersheimmer era înspăimântătoare. O secundă. voi plăti eu pentru ea. ştiţi numele bărbatului care a venit azi-dimineaţă? – Da. Am obţinut-o de la directorul şcolii de acolo. Stridiile tocmai făcuseră loc la Sole Colbert. care ar fi fost 39 . Ce ziceţi de un prânz? Să-l comand aici sau mergem jos la restaurant? Tuppence îşi exprimă preferinţa pentru propunerea din urmă şi Julius se supuse. Nu. chiar au trimis un om aici. dar de data asta alt om. Un tip liniştit. nu-l ştiu. Oh.. mi-au spus că vor face cercetări. numai să văd ce face prefectura. în dimineaţa asta. Ce se-aşteaptă să-i spun mai mult decât i-am spus primului individ? Sper să nu fi pierdut fotografia. Atelierul fotografic din Vest a luat foc şi toate negativele au fost distruse. – Ştiţi. n-o căutaţi pentru ceva anume? Sfidarea legilor sau altceva britanic? O tânără americană mândră şi destupată la minte putea să considere legile şi regulile voastre pe timp de război cam enervante şi. modest. să le dau fotografia ei.

trebuie să facem ceva ca să ne merităm banii. Fu întreruptă de un nou ropot de aplauze.extrem de valoroasă în a ajuta poliţia să dea de urma fetei. 40 . „Domnul Brown” triumfase din nou. spuse tânăra doamnă. Asta nu presupune nici un efort din partea creierului tău cât o nucă. – Ştii. – Ei bine. Cred că am rămas puţin în urmă! Urmarea acestor destăinuiri confidenţiale fu că Tuppence şi Tommy îşi stabiliră reşedinţa la Ritz. pentru ca. Efectul imediat al acestei răsturnări de situaţii fu o apropiere între Julius Hersheimmer şi „Tinerii Aventurieri”. continuă Tuppence. Tommy. iar Tuppence şi Tommy aveau impresia că-l cunoşteau de când lumea pe tânărul american. – Mereu am trăit cu impresia că fetele din Anglia sunt doar nişte mironosiţe demodate şi dulci. adăugase Tuppence. fă-o! N-am să te opresc. a doua zi după instalare. – Şi acum. ceea ce îl făcu pe tânăr să se declare „mortal de amuzat”. aşa cum afirmase Tuppence. Când istorisirea luă sfârşit. şi aplaudă cu o energie oarecum deplasată. – Tocmai din cauza asta. mă tem că nici măcar dragul nostru guvern n-o să ne întreţină ca să lenevim pe veci la Ritz. mă gândeam. Toate barierele dintre ei căzură la pământ. rosti Tommy luând din nou „Daily Mail”. nimeni n-ar putea bombăni în privinţa cheltuielilor!” Nimeni nu bombăni.. dar incapabile să facă un pas fără să fie însoţite de vreun servitor sau vreo mătuşă. cum spuneam. – Lasă lenea Tommy. la lucru! Domnul Beresford puse jos „Daily Mail” pe care îl citea. să poată menţine neîntreruptă legătura cu singura rudă în viaţă a lui Jane Finn. Abandonară discreta reticenţă a „agenţilor particulari” şi-i povestiră întreaga istorie a asociaţiei lor. trebuie să facem ceva. – Da. „Şi aşa fiind. Se potoli la politicoasa invitaţie a colegei sale de a nu fi măgar. – Îţi stă foarte bine să faci pe măscăriciul. ceea ce însemnă mare lucru. se întoarse spre Tuppence. Tommy oftă.. era pierdută fără speranţa de a mai fi recuperată.

narcise şi de-alde astea. – Ce tipic bărbătesc! Doar mâncarea contează? – Ce-i rău în asta? Tocmai ai topit un mic dejun straşnic. – Ai ceva din simplitatea adevăratelor mari minţi. replică Tuppence. Am observat adesea că o dată întâmplate. Acum.– Constituţia mea. practic. Piccadilly Circus. bravo! – Ei bine. Tommy lăsă în cele din urmă ziarul. nu găsesc ideea prea grozavă. Dă-i bătaie. te ascult. iar la ora ceaiului n-ai să mănânci stânjenei. Una dintre ideile mele era să-mi stabilesc un stand acolo cu un coş de stânjenei. S-ar putea ca Whittington să nu fie deloc în Londra. indiciul al doilea mi se pare mai promiţător. – Tommy. ce avem până acum? – Absolut nimic! răspunse vesel Tommy. nu ne putem baza pe asta. Oricum. – Pentru început. – Asta-i adevărat. Nu ştii unde să-l cauţi şi există doar o şansă la o mie să dai de el din întâmplare. Aş spune că e vreo lege a naturii pe care n-am desluşit-o încă. sincer. coincidenţele continuă să se repete în cel mai extraordinar mod cu putinţă. L-aş recunoaşte oriunde. fiecare din noi revine. mai devreme sau mai târziu. – Hm. Tuppence. Totuşi. – Nu-s de aceeaşi părere. Însă. Eu nu l-aş numi chiar indiciu. – Greşit! Tuppence ridică energic un deget. – De ce nu cu mâncare? întrebă Tommy. – Bravo. 41 . constituţia mea! Ea nu-mi permite să întreprind nimic înainte de ora unsprezece dimineaţa. vrei să-ţi dau cu ceva în cap? Este absolut esenţial să schiţăm fără întârziere un plan de bătaie. Tuppence. – Să-l auzim. exclamă Tommy cu îndoială. hai să-l întocmim. Nimeni n-are un apetit mai bun ca al tău. Tuppence. Avem două indicii clare. de pildă. spuse Tuppence. – Care sunt alea? – Primul indiciu: cunoaştem un membru al bandei. – Whittington? – Da. ai dreptate. există anumite locuri în Londra în care. îngândurată.

nu-i aşa? Şi e mult mai probabil să fi făcut-o o femeie decât un bărbat. Ce zici de isteţimea micuţei Tuppence? – Nota maximă pentru operativitate. cum s-ar fi aflat că Jane Finn preluase hârtiile? – Corect. mă închin în faţa deciziilor tale. Uite aici. gânditor. – Dacă-i vorba de aceste elemente tehnice. – Şi dacă-i aşa? – Dacă-i aşa. admit că e o singură şansă. continuă Tuppence. Dar întrebarea e: Există vreo „Rita” pe listă? – Tocmai asta nu ştiu. – Înseamnă că primul lucru pe care trebuie să-l facem este să obţinem o listă cu supravieţuitorii. calmă. Se aplecară amândoi deasupra listei. sau Dra.– Nu-i mare lucru. şi.. Am primit azi-dimineaţă răspunsul lui. – Nu ştii? – Nu. zero pentru modestie. printre altele. – De unde ştii? – Dacă n-ar fi fost. Tommy aprobă: – Asta complică lucrurile. – Propui un nou anunţ: „Se caută o escroacă ce răspunde la numele de Rita”? – Nu. sunt date prea puţine nume de botez. oricine ar fi fost ea. Am scris o listă mare cu problemele pe care vroiam să le ştiu şi i-am trimis-o domnului Carter. – Nu pricep nimic. murmură el. Aproape toate sunt Dna. mărturisi Tuppence.. a fost urmărit tot drumul. Continuă Sherlock! – Există numai o şansă. acesta cuprindea şi o declaraţie oficială cu privire la cei salvaţi de pe „Lusitania”. că această femeie să fi fost „Rita”. – E cert că această femeie. Whittington l-a menţionat în ziua aceea.. Propun să raţionăm logic. Vezi. mormăi Tommy. Doar un nume de botez: Rita.. Acel bărbat.. a fost salvată.. 42 . – Sunt absolut sigură că a fost o femeie şi încă una foarte arătoasă. Danvers. trebuie să căutăm printre supravieţuitorii de pe „Lusitania” până dăm de ea. – O am.

spuse. reşedinţa doamnei Edgar Keith.Tuppence se scutură în felul ei caracteristic de „terrier”. al cărui nume figura primul pe lista celor şapte adrese din buzunarul lui Tommy. Noul registru de votare. 7. Cinci minute mai târziu tânăra pereche se afla în Piccadilly şi după alte câteva secunde un taxi îi purta către Laurels. Tommy se alătură complicei sale. el îi apucă mâna. silabisi Tommy. asta-i tot. Ce femeiesc! Nici o măsură de prevedere! Acum dă-te la o parte şi uită-te la uşurinţa cu care doar bărbaţii rezolvă situaţia. nu ne rămâne decât s-o pornim de aici. Apăsă pe butonul soneriei. şi trânti uşa. – Bună dimineaţa. – Eleonor. Tu doar notează adresele tuturor femeilor care locuiesc în Londra sau în împrejurimi. 43 . Servitoarea rosti prima ei frază: – Credeam că aţi venit pentru gaze. spuse vesel Tommy. oh. Tommy plăti taxiul şi o conduse pe Tuppence spre uşă. – Asta ştiu şi eu. Doamna Edgar Keith locuieşte aici. O servitoare şleampătă. cu faţa extrem de murdară şi o pereche de ochi pe măsură. Tommy închise repede carnetul.. nu-i aşa? – Daaa. răspunse servitoarea.. Din partea consiliului districtual Hampstead. am să spun. nr. Tuppence se retrase într-un loc corespunzător. Glendower Road. – A d-nei? Eleonor Jane. e foarte penibil. – Numele de botez? întrebă Tommy gata să scrie. retrasă de!a stradă. – Ei bine. Tuppence? O joacă de copii pentru o minte de bărbat. Când ea se pregătea să sune. scoţând la iveală un carnet şi un creion. Laurels era o casă dărăpănată. cu câteva tufe prăpădite menite să susţină iluzia unei grădini în faţă. – Ce ai de gând să spui? – Ce am de gând să spun? Păi. nu ştiu. Ceva fii sau fiice peste douăzeci şi unu de ani? – Ţst! – Mulţumesc. – Ai văzut. dragă. până îmi pun eu pălăria. Vom începe cu zona Londrei. deschise uşa. Bună ziua. răspunse Tommy cu satisfacţie.

E o propoziţie bună. spuse Tuppence reînsufleţindu-se. se bosumflaseră în faţa unei schimbări de adresă şi se văzuseră siliţi să asculte o lungă prelegere despre dreptul la vot universal din partea unei vioaie doamne americane al cărui prenume era Sadie. mă simt mai bine. (Vezi. mie îmi place ca lucrurile să meargă repede. Doar am ştiut că nu avem mari şanse. citi ea. 43 Clapington Road. Domnişoara Wheeler. – Doamna Vandemeyer. – Probabil crede că nu merită să-şi pună mintea cu noi. Care-i următorul traseu? Carnetul zăcea pe masă. Battersea. nu-i aşa? Şi o putem repeta la infinit. băbuţo. Până acum aventurile s-au ţinut lanţ. între ei. – Ah! spuse Tommy trăgând o duşcă zdravănă de bere. probabil n-o s-o găsim acolo. – Atunci. înţeleg că doamna din Mayfair este prima indicată s-o vizităm. Tuppence. Tuppence îl deschise. 44 . pentru prima oară. Şi toate cheltuielile plătite! Dar. Colecţionaseră o Gladys Mary şi o Marjorie. însă în dimineaţa asta m-am plictisit de moarte. aşa că. din cât îmi amintesc. în orice caz. – Într-adevăr eşti mult mai îngâmfat decât mine. nu e posibil să fie ea. E servitoarea unei doamne. – Fruntea sus. – Bună găselniţă. – Trebuie să-ţi înăbuşi pornirea asta pentru senzaţii vulgare. ai punctat magistral. – Adevărat. Tuppence recepţionă remarca foarte nemulţumită. Şi. sugeră Tommy. Tommy. Irlandei şi Scoţiei. simplu.. şi. Ora prânzului îl găsi pe tânărul cuplu atacând cu aviditate o friptură cu cartofi prăjiţi într-o obscură braserie. şi eu pot s-o spun.) Ne continuăm drumul nestingheriţi. – Tommy.. oricum. Dacă o dăm în bară în Londra. oh. e de mirare că nu ne-a făcut încă felul. chiar cu un oarecare efect literar. 20 South Audley Mansions. ne aşteaptă un minunat tur al Angliei.– Nu mă deranjează să recunosc că. abia am început. Nu m-aş fi aşteptat de la tine. şi ai mai puţine motive! Hm! Însă e chiar ciudat că domnul Brown nu şi-a descărcat furia pe noi. Aminteşte-ţi că dacă domnul Brown e într-adevăr aşa cum se spune. încep să mă descurajez.

dar numele ei e Marguerite. – Ce. care se petrec cu adevărat! . – Oh. – Iartă-mă Tuppence! Am vrut să spun că noi lucrăm precum cârtiţele. Şi eu simt acelaşi lucru.. – Nu.– Ce oribil eşti. ha! îl imită Tuppence şi se ridică. – Numele de botez? – Margaret. Ajunseseră în holul de la intrare. Tuppence îl trase într-un mic spaţiu întunecos de lângă lift.. Tommy! Tommy o mângâie pe braţ cu simpatie. – Stt! 45 . e atât de minunat să te gândeşti la lucruri. Tommy îl transcrise silabisându-l. înţeleg. – E. „gue”. South Audley Mansions era un bloc impozant. în jos.. spre surprinderea lui Tommy. – Ştii. Tuppence îl aştepta la colţul scării. dar presupun că nu e corect. Turui formula în faţa unei femei în vârstă care arăta mai degrabă a intendentă decât a servitoare. domnule. pe scări.. Bună ziua. – De cele mai multe ori aşa i se spune. la întuneric. Ha. Tommy! Exact ca şi cum n-am conta. Marguerite. Abia stăpânindu-şi emoţia. De data asta Tommy acţionă cu abilitatea pe care ţi-o dă practica.strigă Tuppence cuprinsă de entuziasm. dar cealaltă îl întrerupse. ha! – Ha. Oh. chiar în faţa lui Park Lane. Se opri. apoi aruncă la plesneală: O aveam trecută pe Rita Vandemeyer. – Mulţumesc. băbuţo. Deasupra lor. Tommy o luă la fugă pe scări.. scris pe franţuzeşte. şi că el habar n-are de schemele noastre mortale. se auzeau paşi şi voci. Mâna ei era încă în cea a lui Tommy.. Numărul 20 era la etajul al doilea. Asta-i tot. Brusc. – Ai auzit? – Da.

Presupunând. Deşi obişnuit cu tehnica urmăririi din cărţile citite. 46 . Tommy îşi ţinu respiraţia.. procedeul era plin de dificultăţi. Eu nu îndrăznesc. cotiră şi pătrunseră în ea. Mâna lui Tuppence îi strânse mai puternic braţul lui Tommy. te aruncai simplu în altul. în realitate.. Tommy porni imediat în urmărirea lor şi ajunse la timp să-i vadă dând colţul. distanţa dintre el şi ei era foarte mică. când la rândul său. Când. că ei ar fi luat pe neaşteptate un taxi? În cărţi. dădu colţul. Curiozitatea nu i se îndeplini căci vorbeau pe un ton coborât. urmăreşte-i. Pe trotuarul aglomerat erau puţine şanse ca ei să-i remarce prezenţa. Dar pe aceste retrase străduţe aristocratice nu se putea aştepta decât să fie oprit de un poliţai serviabil ca să dea explicaţii. iar el era nerăbdător să prindă dacă se putea câte ceva din conversaţia lor. Tommy prevăzu că era foarte probabil să nu existe un al doilea taxi. Îl vor lua? Scoase un oftat de uşurare când văzu că cei doi lăsară taxiul să treacă pe lângă ei. dar cel mai înalt dintre ei este Whittington. un taxi dădu colţul străzii din faţă. Străduţele din Mayfair erau aproape goale şi se gândi că era înţelept să se mulţumească doar cu a nu-i scăpa din vedere. În această fază a gândurilor sale. Traseul lor în zigzag dovedea că vroiau să ajungă cât mai repede în Oxford Street. îi promiteai şoferului un bacşiş gras şi gata! În situaţia reală. Activitatea aceasta era ceva nou pentru el. Nu ştiu cine e celălalt.Doi bărbaţi coborâră treptele şi se îndreptau spre ieşire. Tommy îşi mări pasul. de exemplu. Capitolul VII. – Repede. nu fusese niciodată până acum în situaţia de a urmări „pe cineva” şi înţelese pe dată că. Ce i s-ar fi întâmplat unui tânăr care aleargă întruna şi insistent pe străzile Londrei? Pe arterele principale putea spera să creeze iluzia că aleargă doar după un autobuz. Ar putea să mă recunoască. continuându-şi drumul spre răsărit. Pasul său mare îl ajută să recupereze teren şi. Casa din Soho Whittington şi însoţitorul său mergeau liniştiţi. în cele din urmă. iar traficul străzii le acoperea complet glasurile. Puţin câte puţin îi ajunse din urmă. De aceea ar fi fost nevoit să alerge.

E o minune. numai în caz de urgenţă. într-un moment de linişte deplină. Cum mâncase deja copios. dar Jane Finn nu fu menţionată. Whittington i se adresa celuilalt: Boris.Chiar în faţa staţiei de metrou Bond Street cei doi traversară.. În felul acesta. cu Tommy pe urmele lor. îşi apropie scaunul mai mult de masă şi începu să vorbească grăbit şi pe ton jos. însă esenţa lor părea să fie anumite directive sau ordine pe care bărbatul cel înalt şi solid le dădea însoţitorului său. însă el doar râse. Însă.. Să fi avut în jur de cincizeci de ani.” Whittington păru să-l certe. şi intrară în marele „Lyons”. din când în când. Trăgând cu urechea atât cât putea. Însă. Brusc. 47 . acesta din urmă. Era blond. i se mişcau încontinuu. dintr-odată. cu o faţă slabă. urâtă şi Tommy îl catalogă ca fiind rus sau polonez. Tommy luă loc la o masă alăturată.. Fură rostite de Boris şi erau: „Domnul Brown. Are mereu glasul potrivit şi ăsta-i cu adevărat cel mai important lucru”. Era târziu şi localul începuse să se golească. De câteva ori. apoi. mici şi vicleni.. după ce chelneriţa se retrase. Whittington comandă pentru el şi însoţitorul lui un meniu substanţial. părea să nu fie de acord. frazele se auziră din nou cu claritate fie pentru că cei doi îşi ridicaseră glasurile fără să-şi dea seama. putea să-l vadă din plin pe celălalt bărbat şi să-l studieze în voie. şi cu care. auzi o frază întreagă: „Ah. Aici urcară la primul etaj şi se aşezară la o măsuţă lângă fereastră.” Apoi pierdu din nou firul. aşezându-se în spatele lui Whittington pentru a nu putea fi recunoscut. Tommy se mulţumi să comande o mâncare galeză din brânză rumenită. două cuvinte avură un efect stimulativ asupra celui ce asculta. Tommy reuşea să prindă doar un cuvânt ici şi colo. însă îl auzi pe cel al lui Whittington la cuvintele primului şi care suna cam aşa: „Bine-nţeles. Tommy prinse cuvântul „Irlanda”. în mod cert. Un mitropolit ar putea jura că e propria lui mamă. Tommy nu auzi răspunsul lui Boris. sau fie pentru că auzul lui Tommy se ascuţise între timp. de asemenea „propagandă”. Celălalt făcu la fel. umerii i se aruncau înspre spate în timp ce vorbea iar ochii. dar n-o cunoşti pe Flossie spunea Whittington. turnată peste pâine prăjită cu unt şi o cafea.

e timpul să mergem. spuse Whittington. prietene? Este un nume dintre cele mai respectabile. cât aş vrea să-l întâlnesc pe. domnul Brown! În glasul lui Whittington apăru o inflexiune de oţel. Tommy îl urmă la casa de bilete.. da.. afară 48 . Cu un efort. Asta-i poveste de adormit copiii. Tommy făcu la fel. răspunzând mâinii ridicate a lui Tommy.. avea de ales pe care dintre cei doi să-l urmărească. un altul se ivi şi trase la bordură. Niciodată nu ştiu.... unul dintre noi este domnul Brown. Tommy plăti de asemenea şi câteva momente mai târziu. – Mă întreb.. Se mulţumi să mormăie. Taxiul lui Tommy trase la peronul gării chiar în spatele celui al lui Whittington. în timp ce celălalt rămânea la Londra. Ne uităm unul la altul. Nu-l pierde! Şoferul în vârstă nu manifestă nici o umbră de curiozitate. e istorioară bună pentru poliţie. – Urmăreşte celălalt taxi. – Da. Se uită la ceas. Boris remarcă. Când ieşi. Evident că nu i-ar fi putut urmări pe amândoi. în afară de către aleşi? Dacă e aşa.. Era limpede că Whittington avea să călătorească singur. – Ptiu! pufni celălalt. Iar ideea e foarte bună. îi urma pe cei doi bărbaţi pe scări. Chemă chelnăriţa şi-i ceru să facă nota de plată.. Whittington ceru un bilet la clasa întâi pentru Bournemouth. Şi nimeni nu ştie care e. Ştii ce îmi spun câteodată? Că-i o poveste inventată de nucleul central. Poate să fie aşa.. Printre noi. îşi păstrează bine secretul.” Cuvintele lui Boris făcură să se nască o nouă idee în mintea lui Tommy. un fel de bau-bau cu care să ne sperie. privind la ceas: „E devreme. însă. rusul de scutură de divagaţiile imaginaţiei sale. în acelaşi timp. mai comune. Afară. Taxiuri erau din plin acolo şi.. necunoscut de toţi. când vorbi: – Cine ştie? Poate l-ai întâlnit deja. o fi chiar adevărat că e cu noi şi printre noi... care? El comandă. – Şi poate să nu fie. Prin urmare... Nu din cauza asta l-a ales? Ah. indică tânărul. Whittington chemă un taxi şi-i spuse şoferului s-o ia spre Waterloo.– De ce nu.. Mai ai aproape o jumătate de oră. Traficul era liniştit. serveşte. înainte ca Whittington s-o fi luat din loc. în mijlocul nostru.

doar dacă. ea mai era încă în vecinătatea lui South Audley Mansions. Julius ştia să se grăbească.. În ciuda cecului în alb ce-i fusese încredinţat. apoi se repezi în cea mai apropiată cabină telefonică. N-am timp să-ţi explic. 3. se uită la ceas. Acum era 3:10. – Sigur..27. Traficul vostru britanic e sub orice critică! Zi-mi repede ce-i cu escrocii. Tommy îşi pipăi îngrijorat buzunarul. Celălalt cu care vorbeşte este tipul străin. Însă rămânea celălalt aliat al lor. Atunci o mână i se aşeză pe umăr. Whittington pleacă la Bournemouth cu trenul de 3:30. Le aruncă o privire plină de îndoială. încă nu se obişnuise să umble cu mulţi bani la el. După toate probabilităţile. – Ai ceva bani la. cel care urcă. apoi la tabelul cu mersul trenurilor. Dacă Boris rămânea până îşi vedea prietenul plecat. Hersheimmer? La telefon Beresford. La fel ca Boris. Între timp.25. fiule. acolo. Probabil Julius nu va ajunge la timp. Tommy simţi cum îl cuprinde un fior rece de disperare.. 49 . minutele se scurgeau. Sunt la Waterloo. măcar dacă tânărul american era în camera sa! După un alt clic. Telefonul se decuplă. Uşile se închideau. Trenul pentru Bournemouth pleca la 3:30. Iam urmărit până aici pe Whittington şi încă pe un tip. Nu îndrăzni să-şi piardă timpul încercând să dea de Tuppence. Sună la Ritz şi ceru să vorbească cu Julius Hersheimmer. Simţea instinctiv că americanul va ajunge la timp. o voce de neconfundat rosti: „Alo. După cumpărarea biletului la clasa I până la Bournermouth.. 3. Care din ei e vânatul meu? Tommy se gândise deja ia problema asta.” – Tu eşti. – Ăla-i Whittington.15. totul era în ordine. – I-am ochit. 3. Whittington şi Boris se plimbau în lungul peronului. bărbatul ăla solid şi brunet. Am să mă grăbesc.29. După părerea lui. Whittington şi Boris erau unde îi lăsase. Spera că Julius va sosi mai bine aprovizionat. tine? Julius scutură din cap şi Tommy se albi la faţă. – Iată-mă-s. 3. Poţi ajunge aici până la ora aia? Răspunsul fu liniştitor. Tommy puse receptorul în furcă şi scoase un oftat de uşurare. abia dacă-i mai rămăseseră câţiva şilingi. 3. Oh.20. Urmă un clic şi un bâzâit.

Uite biletul. coti şi intră pe una din străzile mărunte din Soho. îl caracterizau. Articulă primele cuvinte ce-i veniră în minte. Ce-ar fi trebuit să facă.– Cred că n-am mai mult de trei sau patru sute de dolari în momentul ăsta la mine. Felul foarte atent în care Boris privise în jurul său. care arăta ca dracu. În momentul acela Tommy îşi dădu seama de tâmpenia pe care o făcuse şi reveni cu picioarele pe pământ. explică americanul. Boris privi în jur şi Tommy se trase repede sub portalul unei porţi primitoare. şi-l văzu bătând în uşă într-un ritm anume. – Domnul Brown? întrebă el. Bărbatul numit Boris venea în lungul peronului. apoi. voi milionarii! Nu vorbim aceeaşi limbă! Sări iute în vagon. Doamne. 50 . începu din nou urmărirea. Era o fundătură. Tommy îşi pierdu capul. Uşa se deschise cu aceeaşi promptitudine de mai înainte şi un om cu o faţă de ticălos şi capul ras apăru în cadrul ei. Whittington e omul tău! – Al meu eşti Whittington! spuse Julius. Tommy îl lăsă să treacă. Boris luă metroul până la Piccadilly Circus. în final. – Oh. sumbru. Pe curând. ce ar fi făcut orice om întreg la minte. Ceea ce făcu el era cu totul străin de bunul său simţ şi de prudenţa care. înspre el. În situaţia dată. Ajunseră în cele din urmă într-o piaţetă mizeră. apoi păşi înăuntru. stimulă imaginaţia lui Tommy. Din umbra portalului îl urmări cum urcă treptele unei case. – Ei bine? mârâi el. Tommy inspiră adânc. imitând cum putu mai bine ciocănitul acela special. Trenul tocmai se puse în mişcare când sări pe scară. el îi spuse câteva cuvinte portarului. Ceva. nu exista trafic. Uşa se închise la loc. de regulă. Aici casele aveau un aer sinistru în murdăria şi starea lor de dărăpănare. Locul era aproape pustiu. asemănător unui blitz îi fulgeră creierul. Uşa se deschise prompt. Fără să se gândească se duse şi el şi urcă treptele. De la Waterloo. Tommy! Trenul părăsi gara. Tommy oftă din rărunchi a uşurare. Tommy îl urma la o distanţă corespunzătoare. ca atare. Dar nu îndrăzni să ezite. şi. Apoi o porni pe Shaftesbury Avenue şi. era să stea liniştit şi să-şi aştepte omul să iasă din nou.

în orice caz. Chibzui lucrurile în felul său încet şi serios. Intră liniştit în casă şi urcă scările şubrede. Era clar 51 . Tommy. Simplul fapt că fusese admis în casă ar fi fost suficient? Poate i s-ar fi cerut şi o altă parolă sau. omul se dădu la o parte şi-i arătă cu degetul peste umăr: – La etaj. Tommy se opri şi chibzui asupra mişcării următoare. Însă trebuia să se decidă repede asupra următorului pas.Spre surpriza lui. Dacă îndrăzneala îl servise cu succes până atunci. Era clar că nu plana încă nici o bănuială asupra lui. Când ajunse pe la jumătatea drumului. era de sperat să-l servească şi pe mai departe. Era chiar în dreptul uşii de pe partea stângă. pe stânga. Până acum nu stârnise nici o bănuială. Spre camera asta fusese îndrumat. se simţi atras cu putere de nişa aceea. o dovadă a identităţii. În faţa lui se deschidea un coridor îngust. Dar. Faptul că printr-un miracol o folosise şi el. căci avea cam două picioare adâncime şi trei lăţime. pe jumătate ascunsă de o draperie răpciugoasă de catifea. Aventurile lui Tommy Deşi zăpăcit de cuvintele omului. imediat în dreapta lui. Prin cea mai aproape de el. Capitolul VIII. cu uşi de o parte şi de alta. Totul în casa aia era cum nu se poate mai jegos. sau două mai înghesuite. Presupunând că ar fi intrat cu îndrăzneală în camera de pe stânga coridorului. în toate colţurile erau imense mase gri de pânze de păianjen. răzbătea un murmur de voci joase. atârna liber în fâşii pe pereţi. Tommy nu ezită. făcuse să fie primit în casă. datorită unghiului său. ceea ce îi atrase în mod fascinant privirea fu o mică nişă. şi. era ideală. după toate probabilităţile. a cărui culoare iniţială nu se mai putea distinge. îl auzi pe omul de jos intrând într-o cameră din spate. permitea o bună vedere a părţii de sus a scărilor. În capătul scărilor. a doua uşă pe stânga. Să baţi la uşă şi să întrebi de „Domnul Brown” părea să fie cu adevărat o comportare rezonabilă şi firească. Tapetul murdar. Tommy înaintă fără grabă. Ca ascunziş pentru o persoană.. parola folosită de cei din bandă. ajungând la concluzia că menţiunea „Domnul Brown” nu se referea la persoana ca atare ci era.

se părea că norocul îl ajutase până acum.. îi era total necunoscut lui Tommy. Uşa se închise din nou. Nu putea să se bazeze pe un rol nedefinit. Noroc că nu m-am băgat. alte bătăi!” 52 . Fruntea îngustă de gânganie. astfel încât să-l ascundă complet vederii. bestialitatea întregii sale înfăţişări erau ceva nou pentru Tommy.. iar apoi. şefu' răspunse răguşit celălalt. Omul care ajunsese în capul scărilor cu un pas uşor. furişat. În general. dacă era cazul. se putea alătura şi el celorlalţi. Tommy se strecură în nişă şi trase cu grijă draperia. ras în cap. întrebă: – Numărul tău. „Dacă ăsta nu-i hun. dar sus lucrurile puteau sta altfel. modelându-şi comportarea după a noului sosit. bărbatul deschise uşa şi intră în cameră. Se gândi că trebuie să fi fost patru sau cinci persoane care stăteau în jurul unei mese mari care ocupa aproape tot spaţiul.că portarul nu-i cunoştea pe toţi membrii bandei după înfăţişare. mai devreme sau mai târziu avea să se trădeze şi atunci. dar curioasă pronunţie. maxilarul de criminal. doar dintr-o nesăbuinţă. Se opri în faţa uşii opuse şi repetă bătăile semnal. Să intre în acea cameră ar fi fost un risc imens. Iar acţiunea se desfăşoară deosebit de bine pusă la punct. Mai bine rămân aici. Îşi făcu planul că de acolo putea urmări în voie evenimentele. Se vedea clar că aparţinea drojdiei societăţii. cu o barbă scurtă. care îi atrase atenţia lui Tommy. Omul trecu prin faţa nişei respirând greoi. De jos se auziră din nou bătăile codificate. tovarăşe? – Paisprezece. toate şansele s-ar fi dus de râpă. O voce dinăuntru spuse ceva. aşa cum procedează ei întotdeauna. Aş fi spus un număr greşit şi aş fi dat de dracu. deşi era tipul de om pe care Scotland Yardul l-ar fi recunoscut dintr-o privire. În catifeaua veche erau câteva destrămături care îi dădeau posibilitatea să vadă bine dincolo de ea. marinărească. – Corect. însă nu era indicat să forţeze coarda. La intrarea noului venit îşi ridică privirea şi cu o corectă. Hopa. însă atenţia îi fu reţinută de un bărbat înalt. oferindu-i lui Tommy posibilitatea de a zări o clipă interiorul. eu sunt olandez!” îşi spuse Tommy. ce stătea în capul mesei şi avea nişte hârtii în faţă. Hotărându-se.

În timp ce ajunse în dreptul nişei. întoarse uşurel capul. când un alt ciocănit îl făcu să se ascundă la loc. foarte palid. Primul bărbat îi era complet necunoscut lui Tommy. Trei minute mai târziu sosi un altul. Era un bărbat scund. Un moment mai târziu. întrebarea numărului şi răspunsul „corect”. urmară două bătăi succesive. Bărbatul cu barbă se ridică în picioare şi toţi ceilalţi îi urmară exemplul. îmbrăcat cam sărăcăcios. deşi pe moment. Nici chipul acestuia nu-i era necunoscut tânărului din nişă. cu figură de intelectual. nu ştia de unde să-l ia. Tommy trase concluzia că adunarea era acum completă şi tocmai era pe punctul să se strecoare din ascunzătoarea sa. Noul sosit bătu la uşă la fel ca şi ceilalţi. un om cu o înfăţişare de conducător. Neamţul înainta şi-i strânse mâna. Criminalul de drept comun. Al doilea aparţinea clasei muncitoare. Nu avea mai multă imaginaţie decât majoritatea tinerilor englezi. Un om liniştit. După sosirea lui urmă o lungă aşteptare. De fapt. aproape feminin. Acest ultim sosit urcă scările atât de uşor încât ajunse în dreptul lui Tommy înainte ca tânărul să-şi fi dat seama de prezenţa lui. Creatura îi reamintea de un şarpe veninos. Îl catalogă ca fiind un funcţionar de oraş. bătând din călcâie. Tommy recunoscu în el un membru al mişcării irlandeze „Sinn Fein”. În uşa de jos. 53 . cu un aer blând. iar chipul lui îi era vag familiar lui Tommy. altfel nu avea nimic care să-i indice naţionalitatea. impresia i se adeveri. gentlemanul irlandez rasat. maestrul de ceremonii! O adunătură cu adevărat ciudată şi sinistră! Cine era acest om care învârtea pe degete aceste curioase zale multicolore ale unui lanţ necunoscut? Şi în cazul de faţă procedura fu aceeaşi.Vizitatorul acesta se dovedi a fi un tip total diferit de cel precedent. elegant îmbrăcat şi evident de familie bună. Ochii ciudat de strălucitori păreau să străpungă draperia. dar nu-şi putu alunga impresia că omul acela emana o forţă ieşită din comun. ştersul rus şi eficientul neamţ. Pomeţii în formă de unghi îi trădau descendenţa slavă. Organizaţia domnului Brown era un concern de mare anvergură. Lui Tommy îi veni greu să creadă că omul nu ştia că el era acolo şi se înfioră fără să vrea. însă primirea lui fu complet diferită. Ciocănitul ca semnal.

Neamţul păru să-şi revină. ieşi din nişă în vârful picioarelor. Nu pot face nimic fără. După ce ascultă atent câteva clipe. Se uită din nou în jur. scoase capul de după draperie şi privi în jur. Se opri. Coridorul era pustiu. Numărul Unu. Rusul îşi mângâie bărbia. L-ar fi putut apăsa atât de uşor şi imperceptibil astfel ca cei din cameră să nu observe nimic. De jos nu se auzea nici un zgomot şi era puţin probabil ca portarul să urce la etaj. Cu foarte mare 54 . acum.. spuse el. Fiecare părea să-şi privească vecinul cu neîncredere. Celălalt răspunse cu un glas coborât. – Ah! Înţeleg.. cu orice preţ. îngenunchind îşi lipi urechea de gaura cheii uşii din faţa lui. Lucrează din umbră şi nu se încrede în nimeni. însă celălalt insistă. Am citit despre metodele lui. E aici? Schimbarea din glasul neamţului fu notabilă în timp ce răspunse cu o uşoară ezitare: – Am primit un mesaj. Simţi nevoia să afle şi mai mult. ceea ce nu făcea decât să-i aţâţe şi mai mult curiozitatea.. Privi circular chipurile tulburate ale celor din jur. Spre marea lui supărare nu reuşi să audă mare lucru. apoi. domnul Brown. şi din nou acea expresie de teamă apăru pe feţele celor prezenţi.– Suntem onoraţi.. Mi-a fost tare teamă că nu va fi posibil. – E locul cel mai potrivit pentru.. Tommy se aplecă şi îşi scoase pantofii. Mânerul uşii îl tenta grozav. Îi este imposibil să se prezinte personal. – S-ar putea. nu-i exclus să fie printre noi. spuse el. Mă tem că a doua oară va fi imposibil. Suntem extrem de onoraţi. asta în cazul în care cineva ridica glasul. Simţi că îl apucă neastâmpărul. Rusul refuză. Discuţia pe care o auzise îi stârnise curiozitatea. Poate vrea numărul paisprezece să închidă uşa? În momentul următor Tommy se confruntă doar cu priveliştea panoului de lemn şi cu murmurul nedesluşit al vocilor de dincolo de el.. Îi indică locul din capul mesei pe care îl ocupase până atunci. însă o întrunire e esenţială. Totuşi. Un zâmbet foarte slab trecu peste faţa celuilalt.. câte un cuvânt ici şi colo.. Să începem. dând o ciudată impresie că lăsase fraza neterminată. ce avea ceva şuierător în el. – Au existat dificultăţi. pentru a-mi defini politica.

Totul decurse bine şi. hotărî că ar putea-o face. Apoi repetă deja cunoscutele manevre cu 55 . reuşi în cele din urmă să-l deschidă. Avea un zăvor tras. adevărul i se revelă. se îndreptă spre cealaltă şi o examină îndeaproape. Uşa nu se clinti. Îşi mări forţa. trebuia să găsească altul. Însă ceea ce îl interesă pe Tommy era ceea ce sperase să găsească. oftând uşurat. apoi inspiră adânc şi împinse uşurel spre interior. Făcut pe moment şah-mat. Ascultă câteva clipe.. Dacă trebuia să împingă mai cu forţă. tânărul se ridică în picioare. Se strecură uşurel până la ea. apăsă pe mâner. era o altă uşă. disperat. Preţ de câteva clipe indignarea lui Tommy nu cunoscu limite. Se uită împrejur. Să fi fost nemernica asta de uşă înţepenită? În final. o uşă de comunicare între cele două camere. Dar uşa rămase neclintită şi. oare nu va mai termina niciodată? Ah! În sfârşit.. în cele din urmă. fie zăvorâtă pe dinăuntru. aşa că. se pregăti să facă faţă situaţiei. o fracţiune de milimetru din când în când. aproape sigur ar scârţâi. Tommy era necăjit. Era clar că prima mişcare pe care o avea de făcut era să aducă mânerul în poziţia lui originală. lângă fereastră. Ca de altfel totul în casă. Cum primul plan eşuase. Închizând-o cu grijă pe cea din urma sa dinspre coridor. cu aceeaşi infinită grijă şi crispare. Foarte uşurel. Era fie încuiată. îşi zise. Dacă i-ar fi dat drumul brusc.. Camera liberă era mobilată ca un dormitor. – Blestemat lucru.. împinse cu toată puterea. Ce plasă ordinară! Când se mai potoli. Nici de data asta nu se întâmplă nimic. şi încă puţin. Mişcându-l uşurel într-o parte şi-n alta. aproape sigur cei din încăpere ar fi observat. Ţinea cu tot dinadinsul să afle ce se vorbea înăuntru. Încă puţin. Aceasta se deschise şi Tommy intră. reuşi s-o apese complet. urmă metoda de mai înainte. Tommy avea un gen de tenacitate ca de buldog care nu-l lăsa să cedeze prea uşor. apoi încercă clanţa. Aşteptă până ce glasurile se ridicară puţin şi apoi încercă din nou.grijă. şi anume. Puţin mai înainte. mobila stătea gata să se prăbuşească în fărâme iar murdăria părea mai abundentă decât oriunde. Zăvorul era grosolan şi se vedea că nu fusese folosit de multă vreme. fără să facă prea mult zgomot. Rămase aşa câteva clipe. era departe de a abandona lupta. pe stânga. pe stânga. ţinându-şi respiraţia de prea multă concentrare.

. pe care Tommy o bănui a fi a lui Boris. n-avem rezultate! O altă voce. ai fixat detaliile în mod satisfăcător. Dar esenţialul e să avem bani mai mulţi. Urmă o pauză. Boris puse o întrebare: – Via americanii de origine irlandeză şi domnul Potter. rosti un glas nou. atât cât să poată auzi ce se discuta dincolo. – Toate sunt bune. apoi se auzi o voce moale. stabilit. şi al cărui chip îi era vag cunoscut. deci. Vorbea irlandezul din mişcarea „Sinn Fein”. Tommy şi-l imagină pe Boris ridicând din umeri în timp ce răspundea: – Ce contează din moment ce banii sosesc din Statele Unite numai de formă? – Marea dificultate e debarcarea muniţiilor.. N-avem bani. O altă voce. ca de obicei? – Cred că va fi în regulă. Pe partea cealaltă a uşii atârna o draperie de catifea care îl ascundea privirilor. te vei ocupa de asta. răspunse: – Poţi garanta că vor fi rezultate? – De azi într-o lună. Glasul său puternic era de neconfundat. sibilină a Numărului Unu. Nu mai există simpatia de până acum. Acum. pe care Tommy şi-o imagină ca fiind a bărbatului înalt. Boris. Boris? – Aşa cred. spuse: – Gândeşte-te ce-ar simţi cei din Belfast dacă te-ar auzi! – Rămîne. – Bine! Vei avea banii. după cum doriţi.. cu o intonaţie transatlantică. vă garantez că în Irlanda se va instaura un regim de teroare care va zgudui din temelii Imperiul Britanic. Crăpă puţin uşa. cu alură de conducător. spuse irlandezul.mânerul uşii şi operaţiunea fu încununată de succes. în problema creditului pentru un ziar englezesc. însă era în stare să recunoască glasurile cu destul de multă acurateţe. Banii se transferă destul de uşor. deşi aş vrea să precizez că lucrurile sunt puţin mai complicate. rosti glasul sibilin. de astă dată. mulţumită colegului nostru de faţă. în schimb predispoziţia de a-i lăsa pe irlandezi să se ocupe de afacerile lor fără intervenţia americană. 56 . mai curând sau mai tîrziu..

. 57 . în masă.. În tăcerea lungă ce se lăsă se putea auzi doar foşnetul hârtiilor şi câte un cuvânt de explicaţie al neamţului. S-ar putea să se ivească probleme cu Societatea inginerilor. Se opri. da. domnul Brown. Al minerilor este cel mai satisfăcător. Urmă un murmur înfundat...– E bine. Numărul paisprezece va avea grijă de asta. spuse.. răspunse. Instinctul gloatei e infailibil. Însă nu se poate face o revoluţie fără oameni cinstiţi. ca şi cum s-ar fi amuzat. După aceea au fost repede eliminaţi. – E cam devreme. Apoi după câteva clipe: Dar. – 29.şi tocmai de asta sunt valoroşi pentru noi. Pe cei din căile ferate trebuie să-i reţinem. – Ştiu. E prea idealist. În orice caz.. La nevoie. Neamţul reveni: – Clymes trebuie să plece. vei purta mănuşi imprimate cu amprentele unui binecunoscut spărgător. Trebuie lăsaţi să pară că întreaga acţiune le aparţine. – Da. Rusul râse încetişor. N-ai de ce să te temi.. data. în cazul că voi fi arestat? – Vei avea cel mai bun avocat care să te apere. Nu trebuie să bănuiască faptul că ne folosim de ei pentru scopurile noastre. liniştit. Rusul păru să reflecteze. În glasul său era o notă sinistră. apoi repetă. Apoi Tommy auzi o uşoară tamburină a unor degete. neamţul. ca şi cum fraza i-ar fi făcut plăcere: Fiecare revoluţie a avut oamenii ei cinstiţi. Însă a fost stabilită de principalii lideri laburişti şi nu trebuie să pară că ne amestecăm prea mult. şefu. o dezminţire oficială din partea Moscovei va fi bine venită. Urmă o pauză după care vocea limpede a neamţului sparse tăcerea: – Sunt însărcinat de către. E ciudat. Sunt oameni cinstiţi. Adevărat. prietene? întrebă Numărul Unu. – E în regulă. – Şi.. să vă prezint raportul privind fiecare sindicat.

. Fără ei.. Dacă acest document ar fi pus în faţa liderilor. – Şi atunci ce mai aşteptaţi? – Documentul în sine.. dar.– Nu. poate. La diamante şi perle rostogolindu-se în mocirlă pentru oricine vrea să le culeagă! Tommy auzi hârşâitul unui scaun. Dacă ei nu declară grevă generală pe 29... nu sunt sigur că nu li s-au făcut promisiuni secrete în care cred. prietene. brutal.. – Ah! Nu-i în posesia voastră? Dar ştii unde e? – Nu. Uneori mă gândesc la asta. răspunse neamţul. Însă neamţul vorbea mai puţin convingător ca de obicei. nu mă tem.. după cum spuneaţi. Mi s-a dat de înţeles că ar exista un document care ne poate asigura succesul. Însă. Sunteţi siguri de succes? – Eu. şefu.. nu putem face nimic.. cred că da. 58 . – Aşa este. cum se spune. Şi. – De ce n-ar face-o? – Pentru că sunt cinstiţi. rezultatul ar fi imediat. – La obiect. L-ar da publicităţii prin radio în întreaga Anglie şi s-ar declara pentru revoluţie fără ezitare. opinia publică e de partea guvernului. – Dar. iar ei vor ţine cont de asta.. Vorbea cu o plăcere macabră. Totul pentru cauză! Sângele va curge şiroaie pe străzi. Apoi. în mare. – Dar ce? – Liderii laburişti. – Ştiu. Glasul Numărului Unu sună brusc periculos: – Ce nu merge? – Nimic. Îl înjură neîncetat.. Din nou degetele rusului tamburinară pe masă. aşa cum aţi spus. totu-i aranjat. Nici de asta nu suntem siguri. în ciuda tuturor eforturilor pe care le facem pentru a discredita guvernul în ochii lor. Numărul Unu luă iar cuvântul: – Atunci.. Guvernul ar cădea complet şi definitiv. – Există cineva care ştie? – O singură persoană.

– Ei.. O lovitură năpraznică se abătu asupra capului său şi totul în jur se întunecă. – O fată? Glasul rusului era batjocoritor.– Cine e persoana? – O fată. Însă Tommy nu mai auzi restul.. Unde-i fata acum? – Fata? – Da. Şi n-aţi făcut-o să vorbească? În Rusia avem metode să facem o fată să vorbească. La ivirea lui Tuppence. – Cazul ăsta e special. special? se opri. strălucesc. Fata gândi că un aliat în tabăra duşmană. Capitolul IX. Fata avea un „vino-ncoace” nativ şi. William. Tuppence făcu apel la întreaga ei stăpânire de sine ca să nu-l însoţească. Problema era ce să facă mai departe? Lui Tuppence nu-i plăcea să stea pe tânjeală. rosti ea zglobie. îşi îndreptă paşii spre uşa de la intrarea holului clădirii. Holul era acum ocupat de un mic liftier care lustruia feroneria de alamă şi fluiera o melodie la modă cu multă vigoare şi cu o acurateţe destul de rezonabilă.. în orice caz.. nu se putea baza pe el în chestiunea de faţă şi fata se simţi oarecum pierdută. în cel mai tipic stil matinal din spital. strălucesc? Băiatul zâmbi cu importanţă. Tuppence se angajează ca servitoare Când Tommy porni în urmărirea celor doi bărbaţi. se înţelegea cu băieţii mici. apoi continuă. – Cum. Fără îndoială cei doi coborâseră de la al doilea etaj şi acel fir subţire numit „Rita” îi pusese o dată în plus pe „Tinerii Aventurieri” pe urmele lui Jane Finn. se reţinu cum putu. Tommy îşi ţinu respiraţia. consolându-se cu gândul că raţionamentul ei fusese dictat de evenimente. cum se zice. 59 . ridică privirea. – E. O undă de simpatie păru să se instaleze pe loc între cei doi. Tommy avea acum cu totul altceva de făcut. nu era de dispreţuit. spuse neamţul ţâfnos. Oricum.

– Servitoarea casei. de la vreunul din etaje? Tuppence confirmă şi îşi ridică arătătorul. Tuppence se socotea o mare cinefilă. – Rita cea iute. nu m-ar mira dacă ar veni poliţia după ea în una din zilele astea”. Albert crezu. – Ştii pe cine urmăresc? întrebă cu blândeţe. Era. – Uite! Ştii ce-i asta? Cu un gest teatral. însă Tuppence avea ochiul ager şi observase colţul unui roman detectiv de trei penny ieşind din buzunarul lui Albert.– Albert. deoarece insigna în cauză era o invenţie a arhidiaconului pentru corpul de instrucţie local. – Annie spunea mereu că e soi rău. cu o zi sau două mai înainte. domnişoară. continuă băiatul. – O escroacă? întrebă repede. Tuppence dădu din cap cu un aer atotştiutor. la începutul războiului. repetă Albert ca în transă. Prezenţa ei în pardesiul lui Tuppence se datora faptului că. Albert. – Forţele Detectivilor Americani! şuieră ea. cu ochii măriţi. dădu la o parte pardesiul şi scoase la vedere o mică insignă emailată. – Cine e Annie? întrebă nedumerită Tuppence. e ca-n filme. – Doamne! murmură estatic. – Nr. În America e numită Rita cea iute. Albert. De multe ori mi-a spus: „Reţine cuvintele mele. Se apropie de el şi coborî glasul: Am o vorbă cu tine. – Albert să fie. întrebă fără suflare: – Pe cineva de aici. Oh. iar imediata dilatare a ochilor lui îi dovedi că tactica ei fusese bună şi că peştele muşcase momeala. O făcu intenţionat mai insistent pentru ca Albert să observe. (pentru planul lui Tuppence ar fi fost fatal). o folosise ca să-şi prindă câteva flori la rever. Era extrem de puţin probabil ca Albert să aibă cea mai mică idee despre ce ar putea fi. nu-i aşa? 60 . Pleacă azi. Albert. Privi misterios de jur împrejurul holului. spuse Tuppence. Îşi spune Vandemeyer! Ha! ha! Mâna lui Albert alunecă spre buzunar. Albert lăsă lustruitul şi rămase uşor cu gura căscată. o corectă el. Exact ca acum. Dar rămâi trăznit când te uiţi la ea. 20. – Escroacă? se poate spune şi aşa.

– Nu spun un cuvinţel. admise Tuppence. – Peter B. Albert emise o altă exclamaţie de încântare. – Deocamdată nu. dintr-o privire. Cred că n-ar trebui să-ţi explic. Lăsaţi pe mine. Însă o urmărim. Rysdale. neglijent. Valorează milioane de dolari! – Văleu! rosti prostit Albert. însă am să te ţin minte. – Jucăriile lucitoare i-au aparţinut. nu-i aşa? Tuppence aprobă. Mă întreb. Ce-ar fi dacă i-ai pomeni de o tânără verişoară. făcu cu ochiul cu subînţeles. sau o prietenă de-a ta care ar putea ocupa locul vacant? Ai prins ideea? – Ba bine că nu! sări Albert. Apropo. se spune. N-aş putea face şi eu ceva? Un pic de filaj. după cum a bârfit-o. sau ceva asemănător? Tuppence se prefăcu că reflectează. se grăbi să protesteze Albert. cred că de data asta n-o s-o mai şteargă cu comoara. Cea mai grozavă colecţie de smaralde din lume. mintea mea lucrează. – Ţine minte. băiete. apoi îl bătu pe Albert pe umăr.. Îl ştii pe bătrânul Rysdale? Albert scutură din cap. apoi scutură din cap. Seamănă din ce în ce mai mult cu un film. fiule. Şi. – De asta o urmărim. Îi e de folos în planurile ei.– E destul de frumoasă. mulţumită de efectul eforturilor sale. O rumegă câteva clipe. – Încă n-avem dovada concretă.. Ce-i cu fata care zici că pleacă azi? – Annie? O schimbare obişnuită. poate. fiule. un tip deştept. regele petrolului? – Mi se pare cumva cunoscut. domnişoară şi am să aranjez totul la fix. dar în Statele Unite ştim cum să recunoaştem. rosti brusc Tuppence. 61 . poartă smaralde? – Smaralde? Astea sunt pietre verzi. – Ascultă aici. În minte i se contură o idee. doamnei nu-i va fi prea uşor să găsească alta. nu sufli o vorbă. fi sigur. şi trebuie tratate cum se cuvine şi. – Nu? rosti Tuppence pe gânduri. Tuppence zâmbi. Dar Annie zice că servitoarele sunt în ziua de azi cineva.

de asemenea. porni într-o expediţie de cumpăraturi care. îi ocupă ziua până după şase. la unsprezece. fapt care. „vei reuşi”. deghizarea ar fi şi mai grozavă. Activităţile sale multiple nu se limitau doar la Londra. Apoi îşi reluă înfăţişarea obişnuită. admiră această din urmă ispravă. Cu promisiunea asta îşi luă rămas bun de la noul ei aliat şi ieşi grăbită din South Audley Mansions. – Trebuie să fie o slujbă straşnică să fii detectiv. Albert o privi cu invidie.K. rosti tare Tuppence. fiule. Cinci minute mai târziu zâmbea mulţumită imaginii din oglindă.. Să mă anunţi dacă totul e O. Se duse direct la Ritz şi-i scrise câteva cuvinte domnului Carter. „Da”. cu o pauză pentru un ceai asortat cu prăjituri. şi cum Tommy nu se întorsese încă. ceea ce nu o surprindea. Tuppence era cam mirată de neîntoarcerea lui Tommy. După ce le expedie. Dacă totul merge bine. răspunse laconic Tuppence. Numele de Cowley. Acum. Dar nu fi necăjit. mai ales când bătrânul Rysdale plăteşte nota. – Sigur că este. Dacă şi-ar pune în pantofi talonete ca s-o mai înalţe. şi se întoarse frântă însă satisfăcută de achiziţiile ei. N-ar fi fost de mirare să fi plecat la 62 . Poţi să-i spui că tânăra e gata oricând. ai să ajungi şi tu să-ţi faci ucenicia. şi bonetă şi şorţ. – Unde să vă anunţ? – Ritz. Voi fi primprejur mâine. Julius. aprobă Tuppence. Însă nu era timp de pierdut. încântată de felul în care lucrase în dimineaţa aceea. dar absenţa lui i se părea explicabilă. lipsea. vorbind cu imaginea ei din oglindă. îşi încheiase ziua la un coafor scump. Începând cu un magazin de îmbrăcăminte ieftină şi trecând prin alte câteva de mâna a doua. Din experienţa dobândită în spital ştia foarte bine că o infirmieră fără uniformă era aproape în mod frecvent nerecunoscută de pacienţii ei. Cu un dermatograf îşi întări linia sprâncenelor. în singurătatea camerei sale. Cina a fost solitară.– Aşa flăcău mai zic şi eu! îl lăudă Tuppence. combinat cu blondul bogat al perucii o schimbau în aşa măsură încât era convinsă că nici dacă s-ar întâlni nas în nas cu Whittington.. acesta n-ar recunoaşte-o. iar apariţiile şi dispariţiile lui bruşte fuseseră acceptate de către „Tinerii Aventurieri” ca făcând parte din munca lui de zi cu zi.

.. fumând şi citind cu atenţie aventurile lui „Garnaby Williams. Ne-ai furnizat informaţii preţioase şi. Cred. de la care doamna Vandemeyer poate cere referinţe. pe care. numai că eu mă plictisesc! Sunt plină de veşti şi n-am cui să i le spun! Şi Tommy ăsta putea să telefoneze! Mă întreb unde e. Mă gândesc că. tânăra doamnă stătea cuibărită confortabil pe pat. studiază bine problema înainte de a lua o decizie. „Foarte bine. băiatul detectiv”. de aceea. Dacă. dacă i s-ar fi spus că acolo se găsea verişoara lui. ai subestimat pericolul şi. ţin să te avertizez din nou că nu-ţi pot promite nici un fel de protecţie. Gândea. Asta îmi aminteşte.. n-a putut <pierde trenul>. o fostă infirmieră voluntară. înainte de a da din nou ochii cu Albert. Oricum.” Şi domnişoara Cowley se adânci în meditaţie şi îl evocă pe micul liftier. probabil. n-ar fi fost rău să se înarmeze cu o doză suplimentară de culoare locală.. totuşi. alături de câteva romane poliţiste de trei penny. cum se spune. Vicariatul Llanelly. Oricum. vei găsi lucrurile bine puse la punct. iar telefonistele de la Amiralitate se îngrozeau când auzeau de-acum cunoscutul „Alo”. Zece minute mai târziu. că trebuie să-ţi atrag din nou atenţia asupra riscurilor pe care ţi le asumi. Vei susţine că ai lucrat doi ani la domnişoara Dufferin. În doar trei ore întorsese pe dos prefectura din Paris şi revenise cu ideea inspirată probabil de un funcţionar francez istovit că adevăratul indiciu al dezlegării misterului trebuia căutat în Irlanda. Energicul tânăr reuşise să le facă viaţa imposibilă unora de la Scotland Yard.Constantinopole. dacă vrei să te retragi. tocmai îl achiziţionase. te vei hotărî să mergi înainte. în ciuda avertizării mele. care şi-a ales meseria de a servi 63 . Oamenii aceştia sunt extrem de disperaţi şi incapabili de orice îndurare sau milă. Ai avut un start splendid şi te felicit. Îţi sugerez să te prezinţi ca ce eşti de fapt. şi pe bună dreptate că. asta micşorează pericolul „scăpărilor”. gândi Tuppence. Îmi permiţi unul sau două sfaturi? Ţine-te cât mai aproape de adevăr. mai ales dacă eşti hotărâtă să urmezi calea pe care mi-ai indicat-o. „Cred că a şi pornit într-acolo”. Dimineaţă primi un bilet de la domnul Carter: „Dragă domnişoară Tuppence. nimeni nu o să te condamne.

Atenţionările domnului Carter trecură pe lângă ea.. Albert era în aşteptare. am spus că un prieten de-al meu ştie o fată. Când îşi dădu seama. Nu o recunoscu imediat pe Tuppence. – Mă bucur că-ţi place. CARTER” Însufleţirea lui Tuppence spori vertiginos. Orice vei decide. A rămas până azi. După alte zece minute. Cu o anumită reţinere. Apropo. Roşind puţin. Încă nu primise nici un mesaj de la Tommy. sunt sau nu verişoara ta? – Oh. La 10:30 examină cu mândrie un geamantan din cositor ce conţinea noile ei achiziţii. Apoi apăru cu o geantă de mână şi intră în toaleta doamnelor. avea totuşi prea mult bun simţ ca să nu vadă forţa argumentelor domnului Carter. E englezesc get-beget! Nu. Călători până la Paddington şi lăsă geamantanul la bagaje de mână. Dl. Era artistic lucrat. 64 . însă poşta de dimineaţă aduse o carte poştală oarecum murdară cu cuvintele „E O. dar realitatea e că vrea să vă îndepărteze de aici. – Drăguţă fată. răspunse Tuppence. zice ea. îţi urez succes. spuse Tuppence. îndeplinindu-şi îndatoririle într-un mod cam aiurit.” mâzgălite pe ea. admiraţia sa crescu. Albert nu sesiză ironia. Tânăra doamnă avea prea mare încredere în ea însăşi ca să catadicsească să ţină cont de ele. abandonă partitura interesantă pe care şi-o pregătise. telefonă să-i fie trimis un taxi. şi glasul dumneavoastră! strigă încântat băiatul. Deşi nu avea îndoieli în ceea ce privea talentul ei de a juca un rol chiar şi necunoscut. Era puţin trecut de unsprezece când Tuppence intră în holul de la South Audley Mansions. În prezent există multe asemenea fete. Al dumitale prieten. o Tuppence metamorfozată ieşea cuminte din gară şi se urca într-un autobuz. Asta va explica anumite exprimări sau comportări care altfel ar putea trezi bănuieli.în casă. din obligaţie. – Al naibii să fiu dacă v-am cunoscut! Ţinuta asta m-a zăpăcit.K.. Annie n-a fost deloc încântată. nebăgate în seamă. modestă.

– E un loc nenorocit... Nu mai era la prima tinereţe. nu ştie să se stăpânească. căreia nimic nu-i convine. datorat şi unui uşor ajutor al vopselei. imediat vine peste tine. O femeie stătea lângă cămin. – Cu cine vorbeşti? – E o tânără care întreabă de post.. dar n-are clasă.. adu-o aici. Niciodată nu e nimic în coşul de hârtii. o voce limpede. Tuppence fu îndrumată spre o cameră pe partea dreaptă a coridorului lung. iar frumuseţea de netăgăduit pe care o poseda era aspră şi un pic vulgară. doamnă.. Însă ce-ar fi putut mărturisi Annie mai mult. – Am venit pentru post. în acel moment. Pe mine! Plicul nu era în întregime lipit. îi e frică de moarte de ea. Părul auriu. ochii. În timp ce suna la nr. de un albastru electric fascinant. Şi-i bănuitoare!!! Dacă te vede vorbind cu cineva. – Da.. strigă: – Annie! Tânăra femeie tresări ca lovită. păreau să posede puterea de a pătrunde în adâncul sufletului oricărei persoane pe care o privea. arde tot.– Are stil şi nu-şi risipeşte arginţii. asta-i tot. O femeie tânără. În tinereţe trebuie să fi fost orbitoare. deschise uşa.. Tuppence îl strivi sub o privire aspră şi păşi în lift. Obişnuita pisică bătrână. Trupul ei elegant era înfăşurat într-o minunată rochie de casă indigo. căci.. asta e. Haine scumpe. spuse Tuppence. imediat. M-a acuzat că am umblat la scrisorile ei. dar nu spune. în ciuda graţiei ei învăluitoare şi a frumuseţii aproape eterice a chipului său.. doamnă.. simţeai instinctiv prezenţa unui 65 . Şi totuşi. 20. stătea strâns într-un coc la ceafă.. Tuppence n-avea să afle niciodată. Bucătăreasa ştie ceva despre ea. Numărul 20 aţi spus? Şi făcu cu ochiul. – Da. dichisită. domnişoară? Intraţi în lift. Tuppence era conştientă că ochii lui Albert coborau încetişor la nivelul gleznelor.. E o femeie rea. – Atunci. rosti fără ezitare tânăra femeie. Pot să-ţi spun. cu o specifică notă metalică. dar pe cuvântul meu. doamnă. Vreţi să urcaţi acum.

. Obişnuita-i stăpânire de sine o părăsi. – Poţi să stai jos. Îşi dădu vag seama că a o păcăli pe această femeie nu era acelaşi lucru cu a-l păcăli pe Whittington. şi adu-l cu un taxi. după aceea. i se păru că atitudinea încordată a doamnei Vandemeyer începuse să se relaxeze. – Mergi. Prudence. Tuppence susţinu privirea doamnei cu fermitate şi respect. doamnă. nu? Bine. Ca şi cum prima scrutare fusese satisfăcătoare. doamnă. Ca fascinată. Cum ai auzit că am nevoie de servitoare? – Printr-un prieten care îl cunoaşte pe liftierul de aici.„ceva” puternic şi ameninţător. Bucătăreasa îţi va arăta totul. Învingând acel instinct de panică ce o îndemna s-o ia la sănătoasa fără întârziere. El s-a gândit că locul mi s-ar potrivi. Aici ai o slujbă uşoară. Există cineva de la care aş putea obţine referinţe? – Ultima dată am servit în casa domnişoarei Dufferin.. 66 . Am stat la ea doi ani. N-am să fiu acasă la ora prânzului. un fel de duritate metalică ce-şi găsea expresia în tonul vocii sale şi-n privirea sfredelitoare a ochilor ei. Îţi voi da 50. De azi. Nu-i fusese frică de Whittington.. deci. – Mulţumesc. cum te cheamă? – Prudence Cooper. În timp ce vorbea. spuse ea în cele din urmă. – Şi presupun că. oricât vrei. – Foarte bine. Într-adevăr aici nu se putea aştepta la îndurare. Majoritatea timpului sunt plecată. Vicariatul Llanelly. Apropo. dacă doriţi. curbate.. Bagajul meu e la Paddington. În minte îi veniră avertizările domnului Carter. doamna Vandemeyer îi arătă un scaun. ai venit la Londra ca să câştigi mai mult. urmări linia crudă a gurii roşii. doamnă. asta nu-i o problemă pentru mine. Mergi şi adu-ţi bagajul. şi din nou se simţi cuprinsă de panică. însă femeia aceasta era diferită. Tuppence îşi expuse imaginara carieră conform indicaţiilor domnului Carter. Pentru prima dată lui Tuppence îi era frică. – Înţeleg. Poţi să începi deîndată? – Da. 60 de lire. Din nou privirea sfredelitoare o străpunse: – Vorbeşti ca o fată cu educaţie? Cu destulă abilitate.

tremurând uşor. i-ar fi plăcut mai mult ca oaspetele să fie altcineva. Oricum. Intră în scenă sir James Peel Edgerton În noile ei îndatoriri. – Plăcerea e de partea mea. Capitolul X. În sinea ei. Tuppence nici măcar nu se uită la el.Tuppence ieşi. Tuppence aşternu o minunată masă lăcuită pentru două persoane. dacă acea necunoscută Jane Finn încăpuse pe mâna doamnei Vandemeyer. Părea limpede că era terifiată de moarte de stăpâna sa. rezultatul inevitabil fiind că acele fete plecau în altă parte unde îşi aplicau noile cunoştinţe de o aşa manieră încât primeau o mult mai substanţială remuneraţie decât permitea punga săracă a arhidiaconului. De aceea. doamnă! Bărbatul se aplecă asupra mâinii ei. Bucătăreasa doamnei Vandemeyer o nedumerea. gătea excelent. Aventura începuse. La câteva minute după opt. însă nu mai simţea acelaşi elan ca de dimineaţă. Spre marea ei uşurare. În rest. – Sunt încântată să vă văd. În holul de jos. spuse ea. nu putea face nimic decât să spere că totul va ieşi bine. drept urmare. totuşi. Era foarte posibil să fie chiar Whittington. în timp ce păşea moale spre uşă. Îi trecu prin minte că. Se prezentă: Contele Stepanov. De asemenea. un impunător majordom îl trimisese pe Albert la subsol. Fetele arhidiaconului erau bine instruite în treburile gospodăreşti. Doamna Vandemeyer aştepta un oaspete la cină şi. 67 . probabil. Tuppence îl anunţă. Tuppence nu comise nici o stângăcie. şi doamna Vandemeyer se ridică de pe divan cu o exclamaţie de plăcere. avea de tras din greu cu ea. Deşi în mod sigur n-ar fi recunoscut-o. vizitatorul era al doilea dintre cei doi bărbaţi în urmărirea cărora îl trimisese pe Tommy. cealaltă o avea cu ceva la mână. Fata se gândi că. erau experte în instruirea „fetelor nepricepute”. se auzi soneria la uşa din faţă şi Tuppence se duse să deschidă. Boris Ivanovici. Annie cea dichisită nu-şi făcu apariţia. se simţea uşor îngrijorată în privinţa vizitatorului. lui Tuppence nu-i era deloc teamă că s-ar putea dovedi nefolositoare. după cum constată Tuppence în seara aceea.

conversaţia nu conţinea nici un indiciu. spuse ea şi arboră un aer sincer de curiozitate: Cine e? – Cred că un gentleman rus. Şi totuşi. Tuppence mai întârzie în spatele uşii pe care intenţionat o lăsase uşor crăpată. dar cu glas tare rosti doar: Să încep să servesc? Sunt gata! În timp ce servea la masă. – Contele Stepanov. era ciudat că nu-i trimisese nici un semn. îl auzi pe Boris spunând: – E nouă. Cealaltă era o ticăloasă. arăta mai frumoasă ca niciodată. De ce vrei să ştii? – Mă gândeam că s-ar potrivi cu coniţa. piesele pe care le văzuseră. Serveşte bine. începu să fie neliniştită în privinţa soartei partenerului său. Unde era? De ce nu-i trimisese măcar un cuvânt? Înainte de a pleca de la Ritz. sau cam aşa ceva. Tuppence aduse cafeaua şi lichiorurile şi se retrase discret. Boris şi doamna Vandemeyer abordau subiecte fără interes. Atât cât putea auzi. se dezvinovăţi cealaltă. Deşi nu-i prea venea s-o recunoască. – Ştii tu ceva. noile dansuri şi ultimele cancanuri din înalta societate. Îşi amintea că în urmărirea sa şi a lui Whittington pornise Tommy când îl văzuse ultima oară. Tuppence asculta cu atenţie tot ce se vorbea. de aceea se gândi că neliniştea ei era absurdă. îşi zise în gând Tuppence. unde Albert se ducea frecvent. şi-l auzi pe Boris: – Presupun că e foarte sigură? 68 . E drept că se despărţise de Tommy doar cu o dimineaţă în urmă. explică fata şi adăugă cu un aer ofensat: Cum ştii să repezi omu?! – Sunt îngrijorată din cauza sufleului. Fata asta pare în regulă.Tuppence se întoarse la bucătărie. După cină se retraseră într-un mic budoar unde doamna Vandemeyer. – Vine des aici? – Din când în când. aranjase ca toate scrisorile sau mesajele ce ar fi sosit pe numele ei să fie trimise la o mică librărie din apropiere. nu-i aşa? – A venit azi. În timp ce ieşea. întinsă pe divan. atâta tot.

Şi oricum. era încă ocupată cu gătitul şi. atunci. Rita. ai grijă. iar vocile din interior se auzeau cu claritate. Cred că e verişoara portarului. Naturaleţea e cel mai bun mijloc de a îndepărta bănuielile.. – Ha! râse femeia. Apoi se strecură din nou uşurel spre uşa budoarului. Exact cum îşi imaginase. Vai! Discuţia dinăuntru se purta pe un ton mult prea scăzut ca să poată auzi ceva. poate mai curând decât crezi! – Între timp. Nu numai că este. prietenul nostru comun. poate cel mai celebru K. Nu îndrăznea să întredeschidă uşa. şi. Nu îndrăzni să absenteze mai mult decât era normal de la bucătărie. Tuppence ascultă cu atenţie. fără să facă nici cel mai mic zgomot. Uşa aceea nu e închisă. şi. închide-o. = avocat al statului (engleză.C. Cu toate acestea. umbli peste tot cu Peel Edgerton.C. Boris. domnul Brown. rusul rosti cu amărăciune. dar spălă vasele şi curăţă totul cu o repeziciune deprinsă din experienţa ei din spital.– Zău. Dacă nu s-ar fi ivit ceva neprevăzut. Tuppence o şterse iute din loc. Câteva clipe reflectă cu disperare. aceasta era puţin deschisă. apoi chipul i se lumină. Cei doi păreau să aibă o divergenţă privind un anumit subiect. dar principalul său hobby e criminalistica! E o nebunie! 1 K . în cele din urmă. Doamna Vandemeyer stătea cu faţa la uşă şi Tuppence avea un respect deosebit pentru spiritul de observaţie al ochilor ei de linx... Se strecură repede prin el. ar fi fost posibil să afle veşti despre Tommy. nu putea decât să presupună că se dusese să facă paturile. oricât de uşor. King's counsel) 69 . Porni încetişor pe coridor spre dormitorul doamnei Vandemeyer care avea un glasvand ce ţinea cât toată lungimea balconului etajului. – Pentru numele lui Dumnezeu. Îţi vei da seama de asta în una din zilele următoare. dar nimic din ce se vorbea nu avea vreo legătură cu Tommy. ajunse la fereastra budoarului. eşti absurd de suspicios. – Ei bine.1 din Anglia. era extrem de curioasă să afle ce se petrecea înăuntru. râse femeia. nimeni nici nu visează măcar că aş avea vreo legătură cu.. mai liniştită. Bucătăreasa. – Cu nesăbuinţa ta continuă vei sfârşi prin a ne duce de râpă. sau ceva de genul ăsta. dacă i-ar fi observat lipsa.

dragul meu Boris.. Era foarte agitat. – Refuzi? Vocea rusului suna ameninţător... – În plus. – Uiţi. ce noroc să ai un astfel de prieten la proces. spuse ea. Se spune că Peel Edgerton miroase criminalii! De unde putem şti noi ce se află în spatele acestui brusc interes al lui pentru tine? Poate i-ai stârnit chiar acum bănuielile. că nu dau nimănui socoteală. Dacă ar fi aşa.. ştii Boris! 70 . însă acum se pare că ai uitat că sunt considerată o femeie frumoasă. Ce-i cu asta? S-ar putea ca într-o zi să am eu însămi nevoie de ajutorul lui în această direcţie. domnul Brown. dar... este extrem de bogat.. El ghiceşte. – A studiat criminalistica. Boris dădu din cap cu îndoială. în acelaşi timp. Celălalt îşi înălţă braţele cu disperare. Boris. Rita. Însă doamna Vandemeyer se ridică în picioare.. spuse. bombăni. Te asigur că ăsta e singurul lucru care îl interesează pe Peel Edgerton.. adăugă doamna Vandemeyer. precum nimeni altul în regatul ăsta. „Urmările războiului”. mârâi el. sau. poate ar fi mai nimerit să spun în proces. cu ochii fulgerând. – Dacă e precum spui.. eşti o proastă! Ascultă-mă pe mine şi dă-l încolo pe Peel Edgerton. cu calm.. – Da. Boris se ridică şi începu să umble de colo-colo. – Doamne. m-ar amuza să încerc. – Eşti o femeie deşteaptă. Imposibilă! Deja poate fi prea târziu. – Nu vreau. vom vedea.– Ştiu că elocinţa lui a salvat nenumăraţi oameni de la spânzurătoare. – Eşti imposibilă. Doamna Vandemeyer îl privi dispreţuitoare. Iar eu nu sunt una din aceia care dispreţuiesc banii. – Linişteşte-te. doamna Vandemeyer. De obicei eşti cavaler. – Atunci. Rita. Singurul de la care primesc ordine e. Îţi imaginezi că ai să-l poţi duce de nas? Ochii doamnei Vandemeyer se îngustară.. Nu bănuieşte nimic. pentru Dumnezeu.

în cazul în care lucrurile ar fi decurs normal. Ocazia îi fu oferită de însăşi doamna Vandemeyer.. Prudence? – De obicei. Sună să ne mai aducă nişte băuturi. tot ce pot să spun e că ai o idee aparte despre umor.. – Tocmai mă gândeam să vă rog.. Un astfel de preţ nu ar fi la îndemâna oricui. doamnă. Numele lui Jane Finn nici măcar nu fusese menţionat. din moment ce ai început abia ieri. apoi zâmbi: 71 .. Vezi. bani! Ăsta e pericolul cu tine. dacă s-ar putea. Discuţia pe care o auzise.– Bani. Tuppence bătu urgent în retragere. Îngrijorarea nu era bună la nimic.. tu nu ştii de glumă? – A fost o glumă? – Bine-nţeles. – Ah! pufni rusul. În dimineaţa următoare. află că la librărie nu sosise nimic pentru ea. răspunse cu nonşalanţă... ci doar a unui milionar. să nu-i trimită nici o veste. vinerea. Doamna Vandemeyer surâse. preţul ar trebui să fie enorm. apoi spuse cu o voce joasă. Presupunând. Cred. Doamna Vandemeyer înălţă din sprâncene. – Să nu ne certăm. Uneori mă gândesc că ne-ai vinde. Boris. – Dar azi e vineri! Însă nu prea cred că ai vrea să ieşi. am avut dreptate! – Dragul meu Boris. Apoi. deşi interesantă în ceea ce privea complicitatea de netăgăduit dintre Rita şi Boris. Simţea cum o mână de gheaţă îi cuprinde inima. Se opri. din puţinele cuvinte schimbate cu Albert.... Părea incredibil ca Tommy. draga mea Rita. Rita. Cred că ţi-ai vinde şi sufletul pentru bani. – În orice caz. şi pe noi! Doamna Vandemeyer zâmbi şi ridică din umeri. Doamna Vandemeyer o privi ceva mai lung. – În cazul ăsta. Îşi alungă temerile. Se opri atât cât să se privească în oglinda mare a doamnei Vandemeyer. sinistră. să vadă dacă ţinuta sa era în regulă. răspunse prompt la apelul soneriei. – Care e ziua ta liberă. nu aducea cine ştie ce lumină în preocupările ei.

al cărui nume era cunoscut în întreaga Anglie! Auzise spunându-se că. după ce bărbatul o învăluise într-o privire pătrunzătoare. nici Boris. nu? Tuppence ridică ochii. – Mulţumesc. Tuppence nu ştiu dacă să-l ia drept actor sau avocat. A făcut o remarcă în legătură cu tine.– Aş vrea să te poată auzi contele Stepanov. De data asta nu era nici Whittington. căci nu voi fi acasă la cină. Înţelegea neliniştea lui Boris. Tuppence auzi soneria de la intrare şi se duse să deschidă.. Oricum. În ochii lui se puteau citi blândeţe şi ceva cu mult mai greu de explicat. Cererea ta este. O dată în plus. Chipul său. Deşi cu puţin mai înalt decât statura medie. Marele om o impresionase.. de femeia frumoasă cu ochi cruzi. dar poţi să ieşi azi. Scăpată de prezenţa celeilalte.. După un sfert de oră se auzi clopoţelul şi Tuppence reapăru în hol ca să-l conducă pe oaspete. Tuppence simţi o senzaţie de uşurare. proaspăt bărbierit şi extrem de mobil. Tuppence se întoarse gânditoare la cămara ei. deci.. Peel Edgerton nu era tipul de om pe care să-l poţi înşela uşor. seara trecută. Aproape când să termine de frecat argintăria. – N-ai să mai faci mult treaba asta. Acesta era. mi-e indiferent. foarte tipică. însă nehotărârea îi fu spulberată când bărbatul se prezentă ca fiind sir James Peel Edgerton. doamnă. Când îi deschise uşa şi se dădu într-o parte ca să-i facă loc să treacă. preferând să rămână un simplu membru al constituantei scoţiene. 72 . avea o expresie de putere şi forţă cu totul ieşite din comun. În timp ce-i întindea pălăria şi bastonul. Întreaga sa făptură radia magnetism. putea să ajungă prim ministru. era conştientă că ochii lui îi străpunseseră gândurile. Un moment. faimosul KC. o frică îngrozitoare. trebui să recunoască în sinea ei că-i era frică. uluită. Se ştia că refuzase postul în favoarea profesiei sale. Zâmbetul de pisică i se lărgi. Sunt mulţumită. într-o zi. îţi făcea impresia unui om impunător. Nu înţelegi toate astea. el se opri în prag. Îl privi cu un interes renăscut. ci un bărbat cu o înfăţişare izbitoare.

Din întâlnirea cu Julius ar fi ieşit ceva. bănuitoare. atâta tot. îmbrăcată corespunzător. Acesta era răspunsul la care se aştepta. tocmai trecea adresa pe plic. Se uită în urmă cu privirea sa blândă şi isteaţă. Iar o schimbare nu prinde rău. domnule. La întrebarea ei. Tuppence. – Ah. Tuppence se întoarse în cămară mai gânditoare ca oricând. Julius relatează o întâmplare Tuppence. dar se duse singură la librărie să se convingă cu ochii săi că nu sosise nimic. de la recepţie. spuse el. se îndreptă spre Ritz.Bărbatul dădu din cap. i se răspunse că Tommy încă nu apăruse. copilă. Scrise biletul pentru domnul Carter în camera de zi a lui Julius şi. uneori. ca şi cum ea i-ar fi răspuns. I se răspunse că se întorsese de o jumătate de oră. când uşa se deschise cu zgomot. – Ce dracu. apoi întrebă de Julius Hersheimmer. însă mai avea o speranţă. începu Tuppence.. – Nu. Odată rezolvat acest punct. dar că plecase imediat. Poate că el ar găsi un plan ca să afle ce se întâmplase cu Tommy. – Vreţi să spuneţi.. Capitolul XI.. Se hotărî să apeleze la domnul Carter. dar se opri brusc. – Doar o părere.. – Nu ştii unde e? întrebă încet Tuppence. spunându-i când şi unde pornise Tommy în urmărire şi cerându-i să facă ceva pentru a-i da de urmă. mulţumesc. domnişoară Tuppence.. Albert lipsea pe moment. Scuză-mă. – Presupun că te-ai săturat de spital şi de toate astea? – Doamna Vandemeyer v-a spus-o? întrebă. începu Julius. Tuppence se însufleţi şi mai tare. ar fi trebuit să-mi spună că Beresford n-a mai fost pe-aici. Tâmpiţii ăştia de jos. Aşa e? Tuppence dădu din cap.. că n-a fost văzut de miercuri. Îţi place aici? – Foarte mult. Privirea ta mi-a spus-o. Dar sir James se afla deja în capul scărilor. ieşi în „după-amiaza ei liberă”. dar în ziua de azi sunt o mulţime de slujbe bune. 73 . Perspectiva ajutorului lui îi revigoră starea de spirit lamentabilă.

cu ochii mari. Speram să ştii tu. Pe şoseaua de sud-vest a Londrei voastre. – Păi da. Beresford mă aştepta. – Ce gară? – Waterloo. cu faţa lui grasă şi lucioasă. – Sigur. de când ne-am despărţit miercuri. Mi-a indicat escrocii. răspunse Tuppence. Am făcut o scurtă incursiune în lungul culoarului. spuse Tuppence cu fermitate. încetează să mai umbli de colo-colo. I-am dat o jumătate de dolar şi s-a aranjat. Stai în fotoliul ăla şi povesteşte-mi întreaga afacere. Continuă cu Waterloo. – Dar unde e el? – Nu ştiu. tipul pe care l-ai dus tu de nas. la gară. Înţeleg. El urma să-l ia în primire pe celălalt. – Ţi-am spus că n-am mai primit nici un afurisit de cuvânt de la el. Primul lucru cu care am venit în contact a fost un conductor. care m-a înştiinţat foarte politicos că nu mă aflu în vagonul fumătorilor. neliniştită. Mi-a spus să o iau din loc repede. deşi i-am telegrafiat ieri-dimineaţă. Whittington era acolo. Tommy mi-a strecurat biletul în mână şi mi-a spus să-l urmăresc. Când am văzut bestia. m-am gândit la biata micuţă Jane captivă în ghearele lui şi mi-a venit să înnebunesc de furie că nu aveam un pistol la mine. la clasa întâi. 74 . – Waterloo? se încruntă Tuppence. începu Julius. cu ce să încep? – De acolo de unde ai rămas.– Eu? De unde să ştiu? N-am primit nici un cuvânt de la el. Ce căutaţi acolo? – M-a sunat el. – Oh! spuse Tuppence. La Waterloo. Cel solid era al meu. Nu ţi-a spus? – Nici eu nu l-am văzut. – Ei bine. nedesfăcută. Eram sigur că ştii toate astea. – Julius. Continuă! – Am plecat imediat într-acolo. Domnul Hersheimmer se supuse. Susţinea că urmăreşte doi escroci. cu cât mai puţine divagaţii posibile. L-aş fi găurit niţel. Mă enervează. Trenul tocmai pornise. – Cred că telegrama e la recepţie. m-am urcat într-unul din drăguţele voastre compartimente demodate. Julius se opri.

Am mers cam jumătate de oră. dacă m-aş fi urcat în copacul ăla era foarte posibil să văd ce se petrece în cameră. şi. înţelegi. Însă m-am gândit că am să mă cocoşez. Dimpotrivă. dar sus. prin urmare. Am făcut la fel şi am ajuns la trei minute după el. În jurul orei nouă. cred că am s-o duc şi pe Jane acolo. În plus. însă mi-am amintit că nu se schimbase pentru cină. Exact în faţa acelei ferestre creştea un copac. şi. aşa cum s-ar fi cuvenit la acel hotel de mâna întâi. era cumplit de frig. Whittington nu mai ieşi. şi am început să dau târcoale primprejur. eu la fel. Începusem să cred că totul nu era altceva decât o excursie pe care o făcea pentru sănătatea sa. 75 . Aşa şi era. ştiam că nu aveam nici un motiv să cred că Whittington putea fi tocmai în camera aia. încetul cu încetul mă apucă neastâmpărul. ca să nu-şi dea seama că este urmărit. De-a lungul drumului erau o grămadă de vile. dar. se instală în holul hotelului răsfoind ziare şi tot aşa. El închirie o cameră. Bine-nţeles. Era o noapte neagră. Whittington luă un taxi şi dădu adresa unui hotel. Am dat curba la timp să-l văd sunând şi intrând. (apropo e un loc tare drăguţ. înconjurată de o mulţime de pini. Până aici totul a mers strună. Nu se grăbea deloc. Să fi fost cam la treizeci de picioare de casă şi m-am gândit că. la primul etaj (era o casă cu două etaje) am observat o fereastră luminată puternic şi draperiile netrase. Aşa că am pornit să mă urc. era mai nimerit să se afle într-una din camerele de oaspeţi de la parter. până veni ora mesei. Eram şi eu acolo. după ce am s-o găsesc) apoi plăti şi o porni singur către pădurea de pini din vârful stâncii. Am rămas pe loc. Îl auzeam în faţa mea. stând aşa în ploaie şi orice ar fi fost mai bun decât să continui să nu fac nimic.. treptat. Toate ferestrele de la parter erau închise etanş. am ajuns la una care părea a fi ultima: o casă mare. luă o maşină şi traversă oraşul. Ei bine. era foarte posibil să fi venit într-adevăr pentru o afacere. Nu avea nici cea mai vagă idee că era urmărit. iar drumul ce ducea către casă negru ca smoala.. Începuse să plouă şi curând mă făcu ud leoarcă. dar nu-l vedeam.Am ajuns cu bine la Bournemouth. se răreau tot mai mult. în final. într-o vacanţă. A trebuit să merg cu grijă.

N-am putut să-i văd faţa. iar infirmiera doar asculta. ea străbătu camera şi privi afară. Dacă aş fi putut să mă târăsc măcar până la mijlocul ei. odată cu ea. dar încetul cu încetul am reuşit să ajung la nivelul ferestrei. Cu un trosnet puternic se desprinse şi căzu. cu faţa spre mine. 76 .. iar cerul se limpezise brusc. La un moment dat.. nu-mi face deloc cinste s-o spun. M-am hotărât să risc şi am pornit. Însă atunci am fost dezamăgit. Julius P. M-am temut că femeia m-ar putea vedea. Whittington păru să fi ajuns la capătul discuţiei. Hersheimmer! – Oh.. iar uneori şi-l scutura ca şi cum răspundea unor întrebări. astfel încât n-am putut să prind nici un cuvânt din ce se vorbea. Copacul troznea şi scârţâia înspăimântător. era Whittington! Sângele a început să-mi clocotească. întrebând ceva. Trebuia să văd ce e în camera aia. Din când în când dădea din cap.. Julius! şopti Tuppence. mobilată ca un gen de salon de spital. am ajuns în siguranţă acolo unde dorisem. cineva dinăuntru se mişcă şi umbra lui se profilă pe bucata de tapet. căci eram chiar în bătaia lunii. El părea foarte impunător. Nu puteam vedea decât o parte din cameră. fereastra era închisă. drace. Chiar atunci luna ieşi din nori. căci stătea cu spatele la mine. Astea erau tot ce vedeam. mi-aş fi atins scopul. şi. Mişcarea pe care am făcut-o a fost suficientă ca acea creangă bătrână să se rupă. Camera era de mărime medie. dar tocmai când mă pregăteam să cobor în mod ruşinos. însă. şi. milimetru cu milimetru înaintam. iar infirmiera făcu la fel. Parcă era dat cu talc! Ploaia făcuse ca crengile să fie şi mai lunecoase. O bucată de draperie şi o porţiune de tapet. Cu multă grijă. Însă nu eram sigur dacă îmi va susţine greutatea. Depindea de mine să găsesc modalitatea. stătea însuşi Whittington. Ce palpitant! Continuă. cred că dacă mai ploua. Vorbea cu o femeie îmbrăcată în uniformă de infirmieră.. Eram mult prea la stânga. Se părea că vorbea doar Whittington. Deşi jaluzelele erau ridicate. Se ridică. În mijlocul camerei se afla o masă şi pe ea o lampă. în cele din urmă. Tipul privi spre fereastră.N-a fost deloc uşor. Am încercat să mă dau puţin înapoi.. iar la masă. Între timp ploaia se oprise. Am observat o creangă lungă îndreptată în direcţia aceea. Ei bine. abia puneam un picior că celălalt îmi cădea înapoi. În orice caz. o dată sau de două ori bătu chiar cu pumnul în masă.

„Cred că deocamdată asta e tot. i-am surprins privirea plină de curiozitate aţintită asupra mea. 77 . dar nu aveam de gând să-i spun toată povestea. „Eu sunt doctorul Hall. Răspunsul lui fu sec. Părea să aibă simţul umorului. Când m-am uitat la el. şi-a frecat mâinile şi a înălţat din sprâncene. cu o infirmieră (alta decât cea a lui Whittington) lângă mine şi un omuleţ cu barbă neagră şi ochelari cu ramă de aur care avea întrutotul aspect de medic. doctore. „Da.” Tipul zâmbi. îmi răspunse el.” – Am observat că mergi şchiopătând. Apropo. – ”Cum s-a întâmplat?” am întrebat din nou. interveni Tuppence. Nimic serios. Se pare că creierul nu-mi fusese prea afectat. „Ei.– Din fericire pentru mine. Însă. dar asta mă scoase din luptă pentru un timp. însă. tânărul nostru prieten s-a reîntors la viaţă. şi infirmiera părăsi încăperea ca la comandă. – Ah! spuse. în timp ce ieşea pe uşă. nu eram la furat. În primul rând. eşti american. Următorul lucru de care îmi aduc aminte este că zăceam într-un pat de spital. „O uşoară luxaţie. mă săgetă o durere cruntă în piciorul drept. Curând însă mi-am schimbat părerea. Grozav. în câteva zile vei fi din nou pe picioare. cred că n-ar fi crezut-o. Eram doar mulţumit de informaţie. aşadar. dar nu voiam să-l pun în temă. „Ai căzut.” Nu ştiu de ce. Îmi pare rău de copac şi am să vă dau alte răsaduri. Am fost sigur că cel puţin el era cinstit. explică doctorul.. „Dar dumneavoastră?”.” spuse omuleţul.” am spus şi am dat să mă ridic în capul oaselor însă. Julius dădu din cap şi continuă. doctore. nu-i aşa?” Mi-am spus numele. Grozav! Am făcut obişnuitul efort. psihiatru. împreună cu o bucată considerabilă dintr-unul din copacii mei pe un strat de flori proaspăt răsădite”. „Ei bine. Îmi plăcea tipul. am căzut pe o grămadă de pământ afânat. „Prima mea teorie. am spus. soră. Am spus: „Ce s-a întâmplat?” şi „Unde mă aflu?” dar ştiam prea bine răspunsul la ultima întrebare. Probabil. în acel moment. Privirea aceea a ei mi-a dat o idee. Îmi plăcea omul şi simţeam că e sincer. aţi dori să ştiţi ce căutam în grădina dumneavoastră?” "Cred că ar necesita o explicaţie”. iar aceasta este clinica mea particulară..

. gândindu-mă că. Nu rezolvasem nimic. Dar ar mai fi o problemă. spuse el cu simpatie. însă sunt obligat să recunosc că treaba pentru care mă aflam în grădină nu avea nimic spectaculos. „Să nu-i spuneţi pentru cine e.” N-am menţionat nici un nume. Nu e un nume obişnuit. „Foarte sigur. „Vai. dar. când am terminat. aşa că e puţin probabil să nu-l fi reţinut. şi de aici toată aventura mea nocturnă. A trebuit să am mare grijă ce 78 . era clar. am continuat.” "Aşa deci! am exclamat. veţi fi cinstit cu mine? Aveţi aici.M-am hotărât într-o clipă. „Sunteţi sigur?”. am recunoscut eu. „Jane Finn? Nu. domnule Hersheimmer. dar merita încercat. să-l rog să vină la mine dacă nu e ocupat. „Poate domnul Whittington?” "Ăsta-i tipul. sau aţi avut. însă. Şi sora Edith a plecat în seara asta cu o pacientă.” I-am mulţumit. Whittington se prezentase sub un cu totul alt nume. „Foarte romantic”. Asta era tot ce am putut face pe moment.” Apoi i-am îngăimat ceva despre o fată. Când eram pe craca aia nenorocită mi s-a părut că recunosc un prieten stând de vorbă cu o infirmieră. doctore. mă simt extrem de prost. însă doctorul îmi răspunse imediat. „Asta e. pot să-i scriu sorei Edith. „Mă tem că asta e imposibil.” Ei bine. dacă vrei. Mai e aici?” "Nu. parcă aşa spuneaţi că o cheamă?” Însă doctorul scutură din cap.” Eram amărât şi cred că se vedea. „Nu. am remarcat. Aveţi cumva adresa din oraş a domnului Whittington? Aş vrea să-l văd când mă întorc. s-a întors în oraş aproape imediat. am spus într-un târziu. desigur. Cred că era exact genul de poveste la care se aştepta. care e nepoata lui. a fost să-i telegrafiez lui Beresford ca să-i spun unde sunt şi că zac din cauza piciorului luxat.” "Ce păcat! Poate. o fată tânără pe nume Jane Finn?” El repetă gânditor numele. „Şi acum. sora Edith. A venit în vizită la sora Edith.” "Nu-i cunosc adresa.” "Se pare că sunt cu adevărat ghinionist. Dacă fata era într-adevăr nepoata lui Whittington. doctore. I-am înşirat o poveste cu un tutore sever şi o criză de nervi şi în cele din urmă i-am explicat că mi se păruse că am recunoscut-o printre pacientele clinicii.. Mi-ar plăcea să-i fac o surpriză”. Dar ce caută aici? Să nu-mi spuneţi că şi el e cu nervii la pământ!” Doctorul Hall râse. aş putea vorbi cu nepoata lui. Următorul lucru pe care l-am făcut. am spus. ar fi fost prea frumos ca să cadă în cursă.

Julius dădu din cap cu gravitate. Ai tot atâta tupeu cât au şi ei. rugându-l să mă anunţe dacă are vreo veste de la sora Edith. adăugă. tipul după care a plecat în urmărire arăta a străin. însufleţindu-se. l-am văzut pe omul acela.. fir-aş a naibii! rosti Tuppence nerăbdătoare. De ce n-ar fi? Ascultă. – Ce-am putea face? întrebă Tuppence. domnişoară Tuppence. A luat cina cu doamna Vandemeyer aseară. – N-ar fi putut pleca fără să-şi ia paşaportul şi câteva lucruri. Să ne gândim mai bine la ce s-ar fi putut întâmpla cu Tommy. aşa că azi i-am spus la revedere micuţului doctor. În plus. Însă asta nu schimbă situaţia. Uimirea şi admiraţia lui Julius erau fără limite.scriu. Tuppence îi relată evenimentele ultimelor două zile. – Crezi că mi-e frică? spuse Tuppence. sau chiar eşti foarte palidă? – E din cauza lui Tommy. Boris Cutare. – Cred că ar fi mai bine să-l urmărim pe Boris. Dar stă în puterea noastră să ne grăbim şi să întreprindem ceva. – Te ascult. – Care doamnă? – Am uitat că nu ştii nimic despre asta. şi am venit direct la Londra. cred că e bine-mersi. n-am primit nimic de la el şi piciorul mi s-a înzdrăvenit curând. – Oh. Nu fusese o luxaţie prea serioasă. I-am scris despre asta domnului Carter.. E posibil să fi plecat din ţară. mi se pare. Îmi vine să mor de râs! Apoi. spuse Julius şi rosti fraza lui favorită: Fă-mă deştept. Spune-mi. – Cred că ai făcut bine. Aceşti escroci. sunt în stare tot atât de bine să frângă gâtul unei fete ca şi al unui bărbat. dar sper să ieşi cu bine din asta. Ai spus că a venit în casa unde lucrezi. Tuppence scutură din cap. – Bravo! Eşti slugă. – Am spus mai înainte că ai un tupeu nebun. să ştii că nu-mi place treaba. Ce i s-o fi întâmplat? – Fruntea sus. adăugă serios: însă. indignată înăbuşindu-şi cu vitejie amintirea privirii de oţel a doamnei Vandemeyer. sau aşa ceva. spre Polonia. cu care ne înfruntăm. E posibil să mai vină? 79 . Oricum. şi-i dădu ciorna scrisorii. aici.

Ce zici? – Splendid. dar el trebuie să facă ceva. dar. Lumea aşteaptă uneori ani întregi! – Nu şi micul Julius.. exclamă Tuppence. Mai că-mi vine să mă duc la el şi să-i povestesc totul. numai că s-ar putea să treacă săptămâni până atunci. una trăznet. Dacă Boris vine. – Înţeleg. o asigură domnul Hersheimmer. – Va trebui să aşteptăm sau să sperăm că va veni mai repede. – Dar nu poţi. Dar nu pot să mă abţin să nu-mi spun că e doar o speranţă cam nebunească.. să mă îmbrac în şofer şi să stau primprejur. am uitat să-ţi spun ce lucru ciudat mi s-a întâmplat azi-dimineaţă. îmi faci un semn cumva şi mă iau după el. Julius. strigă Tuppence. Nu ştiu exact. tare mi-ar place un Rolls-Royce. perfect legal. Se ridică. Julius păru interesat. – Unde te duci? – Să cumpăr maşina. Şi îi povesti întâlnirea ei cu sir James Peel Edgerton. socotesc că n-ar fi rău să cumpăr o maşină. Am să-l cumpăr. mirat. – De ce ar fi făcut-o? – Nu ştiu. – Nu prea ştiu. a vrut să mă prevină. – De ce? – E doar o idee de-a mea. aprobă Julius. – Sigur.– S-ar putea. răspunse Julius. aşa. E singura persoană. Tuppence se ridică. Se face. Mă întorc cu maşina într-o jumătate de oră. recunoscu Tuppence. – Ce crezi că a vrut să spună tipul? întrebă el. Mă bucur că-ţi place planul meu. Mă încred mult în domnul Carter. Ei bine. – Oh. al avocaţilor. – Eu n-aş face-o. – Eşti extraordinar de bun. suav. Însă cred că în felul ambiguu. Dar părea blând şi din cale afară de deştept. pe loc. Apropo. Ce marcă ţi-ar plăcea? Bănuiesc că vei face câteva ture cu ea înainte să ne terminăm treaba. Nu-ţi bate capul. – Oh. 80 . bine-nţeles.

asta-i tot. Cât timp fuseseră împreună. Mă întorc peste o jumătate de oră. la maşina imensă. nu-şi pusese nici o clipă problema asta. exclamă Tuppence cu o undă de respect în glas. – Să ştii că e ultimul tip. acasă. spuse Julius satisfăcut. În el se menţiona faptul că „Tinerii Aventurieri” îşi asumaseră sarcina asta pe răspunderea şi riscul lor şi că fuseseră din plin avertizaţi asupra pericolelor ce-i aşteaptă. – Ascultă. dacă mi-ar da-o. – Ba eu cred că da. Tuppence începu să se îndoiască de reuşită. Pe curând. – Uite-o acolo. Julius respinse cu putere ideea. Deşi era obişnuită să conducă. fără Tommy. în timp ce privea în jos. Dacă Tommy păţise ceva. Tipul ăsta nu ne-ar putea ajuta deloc. domnul Carter regreta din tot sufletul. Tuppence primi un scurt răspuns din partea domnului Carter. n-avem nevoie să amestecăm şi avocaţii în treaba asta. spre surprinderea ei. Într-un fel. – Nici să nu te gândeşti. – Şi? – M-am dus acasă la el. Apoi. pentru prima oară. Asemenea răspuns nu ţinea de cald. şi se mândrea cu perspicacitatea ei. Un prieten la nevoie Zilele de vineri şi sâmbătă trecură fără nici un eveniment. spuse el. i-am spus că i-aş da chiar cincizeci de mii de dolari.Oarecum. Capitolul XII. i-o întoarse Julius. O luă pe Tuppence de braţ şi o duse la fereastră. aventura nu mai avea nici un farmec şi. – Oh. răspunse Tuppence cu încăpăţânare. Trecură treizeci şi cinci de minute. – Şi? întrebă Tuppence. – Şi mi-a dat-o. – Cum ai obţinut-o? – Tocmai fusese trimisă unui grangur. în realitate se bizuia pe Tommy mai mult decât îşi dădea 81 . când Julius reveni. I-am spus că o maşină ca asta merită din plin cei douăzeci de mii de dolari. scoasă din minţi. însă nu putea face nimic.

Le deschise un valet impecabil. La urma urmei. nu te mai smiorcăi! Se înţelege că ţii la el. totuşi nu renunţase pe deplin la ideea de a apela la sir James Peel Edgerton. fata îşi dădea seama de caracterul sinistru al misiunii în care se lansaseră cu atâta uşurinţă. Vroise s-o avertizeze în ziua aceea? Şi dacă da. Oricum. Boris nu mai fu văzut. se apostrofa. Poate că el i-ar putea spune ceva în legătură cu doamna Vandemeyer care ar constitui un indiciu despre locul unde se afla Tommy. poate că era o mare neobrăzare din partea ei. iar ea o să încerce. le trecea cu vederea şi. Nu mai veni în apartament. smulsă din vraja lui. Tuppence se simţea uşor nervoasă. hotărâtă. merita încercat. încât fără el. O fi fost el greoi. nu-i dădea acelaşi sentiment de siguranţă. hotărî Tuppence. în realitate.” Între timp. Tuppence trebui să lupte din greu cu Julius. „Prostuţo. Duminică avea după-amiaza liberă. îl va convinge că ideea ei e bună şi amândoi vor intra în bârlogul ursului şi-l vor lua de urechi. care era fără îndoială mult mai deştept decât Tommy. erau cuvintele cu care îşi susţinea mereu punctul de vedere. Acum. îl va întâlni pe Julius. iar Julius şi maşina aşteptau în van. asta era tot ce conta. Tuppence îşi ştergea lacrimile. Dar pentru asta nu-i nevoie să fii sentimentală. de ce? Desigur că ea era ultima îndreptăţită să ceară explicaţii.. Deşi admitea justeţea obiecţiilor lui Julius. O privise cu atâta blândeţe. Tuppence se simţea ca o navă în derivă. dar era sigur. dar se ţinu tare: „Nu se poate întâmpla nimic rău”. Tuppence începu să mediteze asupra unor lucruri noi. Când sosi ziua. Era ciudat că Julius.seama la vremea respectivă. Tommy. bunul lui simţ şi soliditatea concepţiilor atât de constante. se întorsese la crunta realitate. Îl acuzase pe Tommy că era pesimist şi era adevărat că el mereu vedea dezavantaje şi dificultăţi acolo unde ea. cu felul ei optimist. Începutul fusese ca o pagină de roman sentimental. Merse până într-acolo încât îi căută adresa în „Cartea Roşie”. cu obişnuitul ei scuturat din umeri. cu toate astea. De multe ori pe zi. Pentru prima dată. Mintea lui Tommy era extrem de cumpătată şi limpede. Hotărâse să 82 . se bazase în mare măsură pe judecata lui. În final. Îl cunoşti de-o viaţă.. Julius cedă şi porniră cu maşina spre Carlton House Terrace.

– Tommy? întrebă sir James. desigur. mă tem că am zis aşa doar ca să fiu sigură că mă primiţi. De fapt. dumneata eşti. Se opri pentru a-şi trage răsuflarea. La fereastră se afla un birou mare acoperit cu hârtii şi la acest birou stătea maestrul. nu-i aşa? – Dragă tânără doamnă. mobilată ca o bibliotecă. Dar asta era doar o aluzie. Sunt cam nervoasă şi din cauza asta vorbesc anapoda. nu-i aşa? Presupun că mi-ai adus un mesaj de la doamna Vandemeyer. am menţionat doar că există şi alte posturi. spuse americanul. care pot fi obţinute. repezind o mână. Colecţia de cărţi era magnifică. oare. să mă avertizaţi în privinţa doamnei Vandemeyer? Asta aţi vrut. nu-i aşa? 83 . Vreţi să mă urmaţi? Fură conduşi într-o cameră din fundul casei. din câte îmi amintesc.. Se ridică la intrarea lor. iar Tuppence observă că un perete întreg fusese dedicat lucrărilor despre criminologie şi criminalistică. explică Tuppence.. în timp ce eu şi cu Tommy suntem cu totul neînsemnaţi. – Vrei să-l întrebi pe sir James dacă mă poate primi câteva minute? Am un mesaj foarte important pentru el. Aţi vrut. – Nu chiar. la fel de bune. Ce vreau de fapt să ştiu. Valetul se retrase şi reveni după câteva clipe. – Da. Sir James Peel Edgerton. Erau câteva fotolii largi. aşa cum am făcut-o. – Sir James vă va primi. n-are nici o legătură cu dumneavoastră care sunteţi o persoană foarte importantă. spuse Tuppence. Apropo acesta este domnul Hersheimmer. ştiu. îmbrăcate în piele şi un mare cămin de modă veche. – Sir James. – Nu. – Aveţi un mesaj pentru mine? Ah! o recunoscu el pe Tuppence cu un zâmbet. este ce aţi înţeles prin cuvintele pe care le-aţi spus în ziua aceea. Pentru că. privind înspre american. şi să adopte o atitudine mai personală. acesta e Julius. – Încântat de cunoştinţă. – Nu vreţi să luaţi loc amândoi? întrebă sir James şi trase două scaune.nu întrebe dacă sir James era „acasă”. atacă direct Tuppence. cred că veţi considera o adevărată obrăznicie din partea mea de a fi venit aici.

când ea termină. Asta e tot ce am vrut să-ţi spun. Până acum a lucrat foarte bine. spuse Tuppence. de fapt. – În cazul ăsta vreau să ştiu mai mult. nu mi-ar plăcea s-o ştiu în serviciul doamnei Vandemeyer. nu scosese o vorbă. povesteşte-mi tot. o îndemnă sir James. apoi continuă: Cred că poate ar fi mai bine să vă spun întreaga poveste. să ştiţi. – Să presupunem că doamna îmi intentează un proces de calomnie pentru defăimare? – Desigur. Apropo. ce legătură are însă domnul Hersheimmer cu cazul ăsta? Nu mi-ai spus clar.. doi tineri.. aşa că veţi cunoaşte totul de la început. – Da. poate că era. Ştiu doar că avocaţii sunt întotdeauna îngrozitor de atenţi cu vorbele lor. spuse el. Când m-am dus acolo.– Ei bine. Vreau să ştiu de ce aţi făcut aluzia aceea. Dar n-am putea preciza mai întâi „fără prejudicii” şi apoi să spunem exact ce vrem? – Ei bine. rosti Tuppence.. zise sir James încă zâmbind. Sir James îi zâmbi cu sinceritate. dar dacă aş avea o soră mai tânără. „fără prejudicii” deci. de asta m-am şi dus. Acela nu-i un loc pentru o fată tânără şi lipsită ele experienţă ca dumneata. într-o afacere ca asta. Julius? – Dacă eşti înclinată s-o faci. copilă. am ştiut foarte bine că e un soi rău. Julius răspunse pentru el însuşi. Tuppence se afundă în povestire. sir James. Se întrerupse brusc. Dar nu sunt chiar lipsită de experienţă. dă-i înainte. admise cu gravitate sir James. până atunci... iar avocatul o asculta cu foarte mare atenţie. cum ziceai că-şi zice?. O mare parte din cele ce mi-ai povestit. Am anumite teorii personale despre această Jane Finn.. – Foarte interesant. 84 ... domnului Carter să vă amestece pe voi. zărind pe chipul lui sir James o oarecare tulburare. dar e destul de urât din partea. mi-e deja cunoscută. Astfel încurajată. – Înţeleg. Am simţit că era de datoria mea să-ţi fac aluzia aceea. Vreau să ştiu cine e Tommy. care să fie forţată să-şi câştige existenţa. Tu ce zici. spuse americanul care. Am eu un fel de presimţire că veţi ghici într-o clipă dacă spun adevărul. pe gânduri. Vă mulţumesc foarte mult.

– Oh! Tuppence îşi împreună mâinile extaziată. Nu te supăra că te consider prea tânără. – Înţeleg. despre acest tânăr Tommy al dumitale. Carter a băgat doi ţânci ca voi într-o treabă ca asta. De aceea. Numai că sunt diferite genuri de pescuit. – Hâm! Şi de ce? îl întrebă avocatul. Asta e clar. Ei. – Şi chiar o să ne ajutaţi? Vezi Julius? El nu mă lăsa să vin. – Da. Când aţi venit tocmai îmi împachetam uneltele. adăugă ea. unde ar putea fi. cum le numeşti dumneata..– Sunt văr primar cu Jane. sunt sigur că vom deveni prieteni. răspunse el. domnişoară. Şi acum. – În tot cazul. ca asta. foarte aproape. Aceste mărunte probleme.. după toate probabilităţile ştie unde e. explodă Tuppence.. ce credeţi că s-a întâmplat cu Tommy? – Hm! Avocatul se ridică şi începu să se plimbe încet prin cameră. – Ca să fiu sincer.. Tuppence îşi împreună mâinile. el ar putea să ne furnizeze informaţii foarte importante. Sir James zâmbi. – Da. privindu-l scrutător. Însă prietenii îmi spun Tuppence. trebuie să-l găsim. care.. Tinereţea e singurul lucru pe care îl laşi prea uşor în urmă. sau cel puţin. – Atunci. lucrurile par să stea rău cu el. – Şi totuşi există o persoană. e foarte rău că. M-am tot gândit în fel şi chip. susţinând privirea pătrunzătoare a avocatului. E reţinut undeva. Făcu o scurtă pauză. Dacă acest băiat e în viaţă. nu te simţi ofensată. şi să vedem dacă putem da de urma tânărului dumitale amic. ăă. 85 . – Am considerat că n-ar trebui să vă deranjăm cu probleme mărunte. ca explicaţie. – Ah! – Sir James. fără voia lui. Însă nu-ţi pierde speranţa. conduc direct la o foarte mare problemă. mai mare poate decât îţi închipui dumneata sau domnişoara Tuppence. – Cowley.. Prudence Cowley. dar cum? strigă Tuppence. M-am hotărât să rămân... totuşi. domnişoară Tuppence. Plec în Scoţia cu trenul de noapte. pentru câteva zile la pescuit. cum spuneam mai înainte.

E pur şi simplu o mină de bani. – Şi dacă nu o să vă spună? întrebă brusc Julius. pentru un milion de dolari. Sir James roşi uşor. dar m-am simţit prost în problema asta a banilor. uimită. Eu nu sunt detectiv particular. Iar aici intervin eu! strigă Julius. asta înseamnă considerabil peste două sute cincizeci de mii de lire. – Da. bătând cu arătătorul în masă. asta este o sumă foarte mare. spuse sir James sec. Mi-au spus că era indezirabilă. Cred că voi fi în stare s-o fac pe doamna Vandemeyer să-mi spună tot ce vreau să ştiu. cu ochii larg deschişi.– Cine? întrebă Tuppence. acum câteva zile. plătindu-vă cu mult peste onorariu şi dumneavoastră. Poate credeţi că bat câmpii. – La actuala rată de schimb. – Scuzaţi. – Ah. – Dar totul e în regulă cu Julius. un milion de dolari! Sir James se aşeză şi îl supuse pe Julius unei lungi cercetări. – Cred că-mi va spune. Scotland Yard. în această puţin probabilă eventualitate. – Nu se pune problema nici unui onorariu. dar nu ne-ar spune-o niciodată. m-a sfătuit să n-o fac. Sir James tapotă cu degetele în masă şi Tuppence simţi din nou imensa putere pe care o radia acest om. – Domnule Hersheimmer. totdeauna există şi posibilitatea mituirii. Am vrut să ofer o mare recompensă pentru orice ştire cu privire la Jane. domnule. dar scorţoasa dumneavoastră instituţie. Puteţi conta pe mine. Nu vă trage pe sfoară. Cred că am comis o impoliteţe. domnule Hersheimmer. interveni Tuppence. aici intervin eu. – Aşa şi trebuie să fie. dar pot scoate marafeţii. – Punându-i întrebări. – Aşa-i. Am câteva pârghii puternice. Totuşi. – Sigur. spuse în cele din urmă. – Cum? întrebă Tuppence. 86 . Doar ştiţi că noi aşa procedăm. dacă e nevoie. Ăştia nu-s indivizi cărora să le dai şase pence. – Doamna Vandemeyer. Da. – Probabil că aveau dreptate.

mă simt cu mult mai bine! – Dar nu-ţi fă prea multe vise. cu atât mai bine. cu o senzaţie de încântare. Julius se întoarse spre avocat. Ia-o uşor. – Rămâne. sfatul meu e să te duci şi să iei o masă bună. – Are un Rolls-Royce nou. luând-o şi pe doamna Vandemeyer. Şi acum. Dacă reuşesc să obţin de la ea adresa. – Nu avem timp de pierdut. Julius. – Şi mai bine. 87 . să revenim la problema noastră. spuse Tuppence cu mândrie. explică Julius. Altfel şi-ar fi luat cheile.– Bătrânul i-a agonisit. Nu vreau să mă arăt în zdrenţele astea. domnişoară Tuppence. Dădu mâna cu cei doi şi o clipă mai târziu erau afară. probabil într-un taxi. ne întoarcem direct la Ritz? – Aş vrea să mă plimb puţin. Dacă n-ai să stai în oraş ca de obicei. doamna Vandemeyer ia masa în oraş. Eu voi ajunge la zece. Am greşit când am crezut că nu avea nici un rost să mergem la el. ai putea da de bănuit. Lasă-mă în parc? Sau mergi şi tu? – Vreau să iau nişte benzină. ţine minte. stabilit. zece. explică Julius. la şapte. aşa cred. domnişoară Tuppence. Şi nu te mai gândi cum să poţi fi mai mult de ajutor. Domnul Hersheimmer va aştepta jos. recunosc că pare a fi în regulă. Ştii cumva. Care e planul dumneavoastră? Sir James chibzui câteva clipe. Nu e nevoie să ne aştepte jos două maşini. Acum. Înţelegeţi? – Da. Mă simt atât de agitată. Ne întâlnim la Ritz. în seara asta? – Da. Oh. – Nu-i fermecător? întrebă Tuppence extaziată. deci. Oh. – Perfect. cu adevărat bună. O să cinăm sus. dar pot să mă întorc mai devreme. Tuppence se ridică în picioare. dacă va fi nevoie. nu-i aşa că-i de-a dreptul fermecător? – Da. E bine? – Poate e cel mai bine aşa. dar nu va întârzia mult. Cu cât vom lovi mai repede. Am să vin la ea în jur de zece. în timp ce cobora scările. – Bine. Ce zici. Vin să vă iau cu maşina în jur de nouă jumătate. Întoarce-te la nouă jumătate. şi să trimit câteva telegrame. La ce oră trebuie să fii înapoi? – Cam pe la nouă jumătate. Se întoarse către Tuppence. – Să nu faci în nici un caz asta. putem pleca imediat.

South Audley Mansions arăta exact la fel ca de obicei. Poate după aceea se va putea resemna să aştepte până la zece. Se opri. tentaţia de a se întoarce în South Audley Mansions era aproape irezistibilă. hotărî că nu făcea nimic rău dacă se ducea să arunce o privire spre casă. – Albert. mai întâi. apoi se întoarse cu paşi lenţi. am fi pierdut-o. dar era prea emoţionată ca să se mai gândească la mâncare. Albert se înroşi de plăcere la acest compliment. Tuppence se încruntă. dar revederea acelei clădiri solide îi inspiră acea crescândă şi total nemotivată nelinişte ce o cuprindea mereu. domnişoară. O să-i cer lui Felix. domnişoară. 88 . – Majoritatea apartamentelor au telefonul lor propriu. Dar e o cabină telefonică chiar după colţ. Era aproape şase. M-am gândit că poate nu ştiţi. În orice caz. Dacă n-ai fi fost tu. Tuppence o porni către Serpentine. uitându-se. însă Albert era roşu de prea multă agitaţie. simţindu-se infinit mai bine datorită aerului proaspăt şi mişcării. ea pleacă! – Cine pleacă? întrebă aspru Tuppence. În program nu era prevăzut să atragă atenţia prin prezenţa ei prin împrejurimi. – Îţi spun. la ceas. spuse Tuppence. Tuppence nu prea ştia la ce se aşteptase.. – Ce? Tuppence îl apucă de braţ.– Sigur. Eu am s-o opresc. şeful ospătarilor. strigă Tuppence. nu-i aşa? Băiatul scutură din cap. traversând strada. Doamna Vandemeyer a terminat de împachetat şi chiar acum mi-a trimis vorbă să-i aduc un taxi. Nu era deloc uşor de urmat sfatul lui sir James să-şi scoată din minte posibilele evenimente din acea seară. Rita cea iute. să aleagă meniul. Îşi aminti că nu luase ceaiul. În timp ce se apropia tot mai mult de colţul lui Hyde Park.. – Escroaca. Merse până la Kensington Gardens. Albert. – Nu avem timp de pierdut. Tocmai se întorcea. când auzi un fluierat ascuţit şi credinciosul Albert veni în fugă spre ea. e un telefon pe aici. Trebuie s-o reţin cu orice preţ până. eşti un băiat de ispravă. – E adevărat.

ridică din sprâncene. doamnă. sună-l pe sir James Peel Edgerton. Aşa că înţelegi că e mai bine să treci la culcare. Poate afla ceva de la bucătăreasă. Ce determinase această plecare precipitată? Oare doamna Vandemeyer o suspecta? Speculaţiile erau inutile. auzi paşi înăuntru. domnişoară. nu. şi. simţindu-se în primejdie. îmi va fi bine în bucătărie. Tuppence se întoarse. rosti doamna Vandemeyer pe un ton cam neplăcut. când îţi răspunde. şi. – Nu vreau.. Bucătăreasa va. rămânând cu degetul pe butonul soneriei. Aşa că m-am gândit că mai bine mă întorc acasă şi stau liniştită. – Ce ghinion ai avut. După câteva minute în care nu se întâmplă nimic. – Oh. Dacă nu-l găseşti. nu ştia. dar ceva trebuia făcut şi ea trebuia să înfrunte situaţia de una singură. femeia o urma încet în lungul culoarului. am să mă descurc. Inspirând adânc. În cele din urmă.. Cum avea ea s-o reţină pe doamna Vandemeyer până când soseau cei doi bărbaţi. Repede.– Du-te imediat şi sună la Hotel Ritz. În plus. doamnă. La vederea fetei. – Bucătăreasa a plecat. Dar du-te şi telefonează. Tuppence apăsă cu putere pe buton. ci doar se dădu la o parte şi-i făcu loc să intre. Tuppence intră în clădire şi sună la numărul 20. Brusc. căci doamna Vandemeyer încearcă s-o şteargă. Doamna Vandemeyer nu spuse nimic. Tuppence sună din nou. minţi Tuppence inspirată. Ar fi mai bine să te culci. ai să-i găseşti numărul în carte. Dar ce faceţi dumneavoastră? Nu vă e frică să vă înfruntaţi cu ea? – Nu.. 89 .. N-ai să uiţi numele. Am trimis-o afară. spuse ea rece. lui Tuppence i se făcu frică. îi deschise însăşi doamna Vandemeyer. nu? Albert le repetă conştiincios. e în regulă. În glasul doamnei Vandemeyer era ceva metalic care nu-i plăcea. spune să se ducă de îndată la sir James să vină aici. – Tu? – Am avut o durere de măsele. şi spune-i ce se întâmplă. – Aveţi încredere în mine. după o clipă. Cere cu domnul Hersheimmer.

90 . Ţeava de oţel apăsă puţin mai tare tâmpla fetei. Oricine din clădire poate auzi împuşcătura. – Aş risca asta. Între timp. şi nu cred că ai s-o faci. Tuppence se supuse cu pasivitate. Camera era într-o stare de totală dezordine. Asta e o prostie. iar în mijloc. Glasul ei tremură puţin. ai să dormi de o să te saturi! Ultimele cuvinte conţineau o blândeţe hidoasă care nu-i plăcu deloc lui Tuppence. aşează-te pe pat. ai să te duci la culcare. Bunul ei simţ îi spunea că nu-i rămânea decât să accepte situaţia. Doamna Vandemeyer lăsă pistolul pe poliţa lavoarului. Dacă ar fi strigat după ajutor. spuse doamna Vandemeyer cu voioşie. nu răspunde. dar vorbi cu curaj. spioană mică. Deocamdată nu era nimic de făcut şi intră supusă în camera doamnei Vandemeyer. – Proastă! Afurisită! Crezi că nu ştiu? Nu. Nu mă puteţi împuşca. marş! continuă doamna Vandemeyer. – Ei. spuse.. Pe aici. eşti în siguranţă. atâta timp cât nu strigi după ajutor. luă o sticluţă astupată de pe placa de marmură şi turnă câteva picături într-un pahar pe care îl umplu cu apă. se aflau un geamantan şi o cutie de pălării. te împuşc ca pe un câine.. – Hai. Într-un minut. o ţeavă rece de oţel îi atinse tâmpla şi glasul doamnei Vandemeyer se înălţă rece şi ameninţător. Tuppence păli un pic. da. şi nescăpând-o din ochii ei de linx pe Tuppence. – Ceva care te va face să dormi profund. nu te mişca.. dacă ţii la viaţa ta. M-ai dus de nas. Pune-ţi mâinile deasupra capului şi. în camera mea.Atunci. Tuppence se adună cu un efort. – Ce-i asta? întrebă Tuppence ascuţit. aşa cum ţi-am spus. pe jumătate împachetate.. Hai. hainele erau împrăştiate în toate părţile. după ce termin cu tine. oh. perfect.. Şi ai să dormi. Dacă te împotriveşti sau strigi. Pistolul nu i se deslipise nici o clipă de la tâmplă. Dar.. orice minut de întârziere câştigat era valoros. Eşti o fată isteaţă. Nu te-am bănuit nici o clipă! Aşa că înţelegi foarte bine că acum sunt stăpână pe situaţie. în schimb ar fi fost o bună ocazie pentru doamna Vandemeyer s-o împuşte. existau puţine şanse ca cineva s-o audă. într-o fulgerare de o clipă. la îndemână. haideţi.

– Atunci. nu mă siliţi s-o beau. intercalându-şi oftaturile cu rugăminţi incoerente de îndurare. asta-i otravă. n-am să beau.. Dar nu vreau să fiu omorâtă în linişte. idioată mică! Nu te mai preface. Ridică-te îţi spun! Dar Tuppence continua să se agaţe şi să ofteze. – Ridică-te. Ăsta e un somnifer. Te vei trezi dimineaţă bine-mersi. la această criză subită. dacă doamna Vandemeyer reuşea s-o adoarmă. – Poate. Prefer să mă împuşcaţi. Era o metodă simplă şi eficace de a o neutraliza pentru un timp. în timp ce se ploconea. Simţea că. privi în jos. aşa cum o faci. Oh. Argumentele pe care le invocase erau veridice. lunecă din pat şi căzu în genunchi în faţa doamnei Vandemeyer. asta va produce zgomot şi cineva ar putea auzi.. agăţându-se cu disperare de fusta ei. ştiu că-i otravă. Tuppence gândea cu repeziciune. ţi-o spun! Pot să fiu foarte rea. cu paharul în mână. 91 . Doamna Vandemeyer bătu din picior. o şansă foarte riscantă. şi n-o să-ţi placă.– Aveţi de gând să mă otrăviţi? întrebă ea în şoaptă. răspunse cu hotărâre Tuppence. Pur şi simplu nu vreau să te leg şi să-ţi spun căluş în gură. Orice minut câştigat era bun. ţi-ai da seama că otrăvirea nu e câtuşi de puţin metoda mea.. Cu toate astea. Drept urmare. glasul i se înălţă până la ţipăt. într-un suprem efort. cu buza răsfrântă. În adâncul inimii sale. dar se hotărî să încerce. se ducea şi ultima speranţă de a da de urma lui Tommy. Tuppence o crezu. Toate aceste gânduri îi trecură prin minte într-o fracţiune de secundă şi întrezări o şansă. Oricum. Asta e alternativa. ca un miel. Bătu din picior. se mişca imperceptibil către obiectivul ei. atâta tot. – Nu cred. Mai mult.. – Nu fii proastă! Chiar crezi că vreau să se facă tărăboi şi să fiu urmărită pentru crimă? Dacă ai avea cât de cât minte. nu mă siliţi s-o beau! Doamna Vandemeyer. se văietă ea. răspunse doamna Vandemeyer zâmbind fermecător. dacă vreau. Nu pot să cred că mai ai nervi să joci teatru. Aşa că bea asta ca o fată cuminte şi n-ai să păţeşti nimic. fata nu îmbrăţişa ideea de a fi redusă la tăcere fără să lupte cât de cât pentru libertatea ei.

Lichidul din el împroşcă faţa doamnei Vandemeyer şi. Răutatea de gheaţă a purtării ei o făcu pe Tuppence să simtă un fior rece pe şira spinării.. Nu fi proastă. – Bine-nţeles că nu-ţi face rău. fără ca mâna cu care o ţinea să-i tremure câtuşi de puţin. spuse cealaltă. cu arma aţintită spre inima doamnei Vandemeyer. aşa. iute ca fulgerul. slăbindu-şi paza pentru o clipă. – Juraţi? – Da. – Presupun că doriţi să luaţi loc. Doamna Vandemeyer scoase un oftat de uşurare. cu 92 . Chipul celeilalte era convulsionat de furie. Tuppence ridică mâna stângă. căci ar fi fost nevoită să tragă. spuse ea. apăsă paharul de buzele fetei. – Foarte bine. răspunse Tuppence. vei plăti! Am o memorie foarte bună! – Mă surprinde că v-aţi lăsat atât de uşor păcălită. în final. dar nu avea de gând să dea înapoi. tremurătoare. Oricum. spre pahar. da. O clipă.Doamna Vandemeyer scoase o exclamaţie puternică de nerăbdare şi smuci fata de la picioarele ei. În momentul următor era în picioare. Tuppence gemu disperată. ca... doamna Vandemeyer făcu un efort şi se stăpâni. Nu. o vei face! spuse cealaltă. nu pe pat. fată. cu aversiune. politicoasă. Apoi. Gura i se deschise încetişor. Tuppence întinse mâna dreaptă spre locul unde se afla revolverul. Tuppence dovedi un triumf oarecum lipsit de sportivitate. – Acum cine e stăpân pe situaţie? se făli ea. – Bea odată! Într-un gest impetuos. – Deci nu eşti proastă! Ai lucrat bine. fapt care ar fi pus-o într-o neplăcută dilemă. În clipa victoriei. Trageţi un scaun lângă masă. Tuppence gândi că se va repezi asupra ei.. Chiar aţi crezut că sunt genul de fată care să se târască pe podele şi să cerşească îndurare? – Într-o zi. un uşor zâmbet drăcesc să-i apară pe faţă. oh. da. Tuppence azvârli în sus paharul cu toată puterea. Eu mă voi aşeza în faţa dumneavoastră. nerăbdătoare. – Juraţi că nu-mi face rău? trase ea de timp. în icnetul ei de o clipă. Dar vei plăti pentru asta. dispreţuitoare. Jur.. Această atitudine a dumneavoastră e puţin melodramatică.

Splendid. – O sută de mii de lire. e drept. pentru orice eventualitate. – O amărâtă de sută de lire sau aşa ceva? – Nu. n-ar fi putut exista un sâmbure de adevăr în el? Cu câtva timp în urmă. Lumina din ochii doamnei Vandemeyer muri. 93 . nu-i aşa? – Crezi că sunt genul de femeie care să-şi vândă prietenii? spuse cu insolenţă doamna Vandemeyer. o sută de mii! Spiritul ei de economie. Un fulger trecu peste chipul doamnei Vandemeyer. nu întrebase Whittington: „Cine a pălăvrăgit? Rita?”. Tocmai aţi spus că aveţi o memorie bună. – Da. nu-i permitea să menţioneze întregul milion de dolari pe care îl propusese Julius.. pentru prima dată. Asta îi dădea o îngrozitoare senzaţie de asemănare cu femeia din faţa ei.. O memorie bună nu e nici pe jumătate folositoare ca o pungă plină! Cred că vă imaginaţi tot felul de planuri în legătură cu ce-o să-mi faceţi. Să fi fost Rita Vandemeyer punctul slab al armurii domnului Brown? Ţintuind-o cu privirea.. dacă preţul ar fi destul de bun. spus cu uşurinţă. Era clar. – Ce-ai spus? întrebă. ţâfnoasă... Tuppence se încălzi cu propriul său crez.revolverul lângă mine. dar e practic? Răzbunarea e foarte nesatisfăcătoare. – Ce vrei să spui? – Am să vă explic. nu se aşteptase la acest răspuns.. Şi acum să stăm de vorbă. Trecea în revistă câteva lucruri. Tuppence răspunse liniştită: – Despre bani. Tuppence o studie gânditoare câteva clipe. Cuvintele lui Boris: „Cred că ne-ai vinde. şi totuşi.. În acel moment Tuppence înţelese că peştele muşcase şi... răspunse prompt Tuppence. şi pe noi!”şi răspunsul ei: „Preţul ar trebui să fie enorm”. repetă Tuppence. Aş sugera. Dar banii. Doamna Vandemeyer tresări. ei bine. banii nu sunt niciodată nesatisfăcători. – Despre ce? întrebă doamna Vandemeyer.. în timp ce degetele i se jucau nervoase cu broşa din piept. Oricine ar zice la fel. simţi oroare faţă de propriul său spirit de lăcomie pentru bani.

Boris. – Cine? – Un prieten de-al meu. replică neglijent doamna Vandemeyer. Doamna Vandemeyer se ridică din nou. răspunse ea. – N-am auzit niciodată de el. Însă încercarea era doar o parodie. însă cunosc pe cineva care îi are. neîncrezătoare doamna Vandemeyer. Cu un efort. doamna Vandemeyer se adună şi încercă să-şi reia atitudinea de mai înainte. Tuppence simţi cum îi creşte moralul.. – Trebuie să fie milionar. rosti ea încet. apoi doamna Vandemeyer îşi ridică privirea. El îmi va spune tot ce ştie. dar erau banii lui Julius şi interesele lui trebuiau să primeze. un prieten de-al meu.– Bancuri! Nu-i ai. – Mulţumesc. mai e un băiat. – Cum se numeşte? – Tommy Beresford. nu-i am eu. Ar mai fi ceva. admise Tuppence.. Asta o făcu să împingă lucrurile şi mai departe. – Apoi. spuse ea direct. – Vrea să ştie unde se află Jane Finn. – Nu. remarcă. – Dar aţi putea să aflaţi? – Oh. Un timp domni tăcerea. Vă va plăti fără să clipească. Nu-i deloc greu. – Cine e domnul Brown? Ochiul ei ager văzu brusca paloare a chipului frumoasei femei. este. E american. Puteţi să mă credeţi că e o propunere absolut valabilă. Mă tem că i s-a întâmplat ceva din pricina amicului dumneavoastră. glasul lui Tuppence tremură uşor. da. – Ce vrea să ştie prietenul tău? În Tuppence se dădu o scurtă bătălie. Dar am să-l întreb pe Boris. – De fapt. – Ei bine? Tuppence se aplecă înainte şi coborî glasul. – Nu ştiu precis unde se află în momentul de faţă. – Sunt înclinată să te cred. Doamna Vandemeyer nu se arătă surprinsă. 94 .

răspunse fata cu sinceritate. E periculos să ştii prea multe! Se aplecă în faţă.. în ultimul timp. Dar sunt sigură.. – Jur. înţelegi. bătând uşurel cu degetele în masă. spuse Tuppence liniştită. Nu. – Dumneavoastră ştiţi... într-un târziu. Doamna Vandemeyer privi în jur cu teamă. dacă n-ai aflat că nimeni nu ştie cine e domnul Brown. foarte frumoasă. Doamna Vandemeyer scutură din cap. e îngrozitor de rapid.Ridică din umeri. odată prins. cu un glas moale şi periculos. 95 .. – Prietenul acesta al meu va fi curând aici. Doamna Vandemeyer privi o vreme îndelungată în gol... – Voi fi? Voi fi vreodată? Se agăţă de braţul lui Tuppence. – Nu destul de frumoasă.. – Da. – Încă mai sunteţi. sau ceva în genul ăsta. – Am s-o fac... eu ştiu.. spuse ea. Pe chipul doamnei Vandemeyer se aşternu o expresie hotărâtă. nu e înţelept să dai cu piciorul unei femei ca mine! Rămase zâmbind câteva clipe. – Ce te face să crezi asta? – Nu ştiu.. Din nou culoarea dispăru din obrajii femeii. îmi era frică. – Ce-a fost asta? – N-am auzit nimic. – Nu cred că ştii prea multe despre noi. În ochii săi de un albastru electric era o licărire ciudată. veţi fi în afară de orice pericol.. Jură că numele meu nu va fi amestecat în povestea asta. – Când îi voi avea? Nu trebuie să existe nici o întârziere.. spuse Tuppence cu admiraţie. Şi.. Dar nu va fi nici o întârziere. O privire îngrozită apăru în ochii doamnei Vandemeyer. – Parcă ar fi cineva care ascultă. uneori. spuse răguşit.. E o sumă mare şi pe lângă asta. că nimeni nu o să ştie vreodată. Am fost frumoasă. zâmbi ciudat. Poate va trebui să telegrafieze. de frumoasă! Şi. destul. Brusc se opri şi se albi la faţă.. Eşti sigură în privinţa banilor? – Foarte sigură.. peste masă...

– Beţi asta. Julius se repezi spre lavoar. Doamna Vandemeyer îşi trecu limba peste buzele uscate. Nu trebuie să vorbesc. Tuppence îi duse paharul la gură. şi repede.. şopti cealaltă. Doamna Vandemeyer se supuse. murmură el... Îţi spun că sunt înspăimântată. altfel ne scapă printre degete. Avocatul îi luă pulsul. mâna atârnându-i într-o parte. trebuie să îi suferit un şoc. În timp ce Tuppence îi ţinea capul. Apoi se prăbuşi la pământ.. Coniacul îi readuse culoarea în obrajii palizi şi o revigoră într-un mod fantastic.– Prostii... Cine ar putea fi? – Chiar şi pereţii au urechi. Sir James şi Tuppence o ridicară pe doamna Vandemeyer şi o aşezară pe pat. dar fără rezultat. Capitolul XIII. spuse Tuppence peste umăr. spuse el apăsat. Văzându-ne apărând aşa brusc. – E pe ducă. – Nu-l cunoşti. ducând un pahar pe jumătate plin cu alcool şi-l înmână lui sir James. femeia deschise cu greu ochii. În acea clipă Julius reveni în cameră. 96 . apoi căzu pe spate cu un geamăt. Tuppence se uită în jur să vadă ce o speriase. răguşit. O stropiră cu apă pe faţă. Tu nu-l cunoşti! – Gândiţi-vă la suta de mii de lire. Veghea Sir James se năpusti pe lângă Julius şi se aplecă asupra femeii căzute. Încercă să se ridice. În uşă stăteau sir James Peel Edgerton şi Julius Hersheimmer. Prietenul dumitale ar face bine să se grăbească cu coniacul ăla. şopti ea. – Nu acolo. Coniac. în cele din urmă. repetă ea. E. – Inima. ah! Cu un strigăt de groază sări în picioare. În dulapul din sufragerie. A doua uşă pe culoar. – Inima. Mâna sa întinsă arăta ceva peste capul lui Tuppence. leşinată. el încercă să-i strecoare câteva picături printre buzele strânse. Zăcea pe spate cu ochii închişi. spuse Tuppence cu blândeţe.

Doamna Vandemeyer zăcea pasivă cu ochii închişi. 97 . Era limpede că. Era o mare doză de bun simţ în vorbele lui şi Tuppence simţi o uşoară alinare. Tuppence povesti cum doamna Vandemeyer se arătase dispusă să divulge identitatea domnului Brown şi că-şi dăduse acordul să descopere şi să le spună unde era deţinută Jane Finn. Privi spre trupul inert de pe pat. – Cred că n-ar renunţa aşa de uşor la dolari. Oricum. – Perfect. Albert n-ar putea s-o oprească. – Ar renunţa. trebuie să mărturisesc că aş fi vrut să nu fi intervenit tocmai în clipa aceea. de pază? – Albert? Dar. vom aştepta până dimineaţă. dacă va vorbi peste noapte. Splendid! Cred că doamna va avea dimineaţă suta de mii de lire. – Domnişoara Tuppence are dreptate. erau neputincioşi. asta-i tot. Părea foarte înspăimântată de „domnul Brown”. rosti Julius cu interes. problema interogării femeii era scoasă din cauză. rosti sir James pe gânduri. spuse liniştit sir James. chiar şi numai spre binele doamnei Vandemeyer. nu ne rămâne decât să aşteptăm până dimineaţă. Pentru un timp. – Ce? S-a speriat cu adevărat de el? – Da. Acum nu avem încotro.Sir James îşi ţinu degetele pe încheietura ei încă un timp. Fiecare era conştient de situaţie.. În privinţa asta nu-i nici o problemă. – Ei bine. apoi se ridică clătinând din cap. – Ce părere ai dacă l-am lăsa pe băiatul acela isteţ al dumitale. Toţi trei se retraseră într-o parte şi începură să vorbească pe un ton jos. Nu trebuie să părăsim apartamentul. Sir James scutură din cap. domnişoară Tuppence. rosti Tuppence într-o încercare de a înveseli atmosfera. Pun pariu că nu va vorbi sub nici o formă până nu va vedea banii în numerar. – E drept ce spui dumneata. – Poate s-a referit la un microfon. deocamdată. S-a uitat în jur şi a spus că până şi pereţii au urechi.. – E mai bine acum. presupunând că ea şi-ar reveni şi ar încerca s-o şteargă. Julius era fericit.

însă. murmurând ceva ce semăna cu „somn”. ar fi un prilej nemaipomenit să punem mâna pe el.. care.. iar dumneata şi cu mine. Tuppence era pe punctul de a protesta când.. pe rând. amintindu-şi paloarea cadaverică. Ceilalţi îi împărtăşiră sugestia. Tuppence se aplecă şi mai mult. va fi în regulă.. Era doar o suflare. fata spuse repede: 98 . se hotărî să fie în alertă. – Domnul. O clipă fetei i se păru că visase. pleca. Mişcată de un impuls brusc. Brown. aruncându-şi ochii spre pat... Fata ezită un moment lângă pat. încât cuvintele îi îngheţară pe buze. dacă am acţiona cu toţii cu mare grijă..Julius îl privi lung. o impresionase profund. – E perfect satisfăcător. – Credeţi că el ar veni după ea? Până dimineaţă nu e decât o noapte. Intensitatea expresiei pe care o surprinsese. Totuşi. Doamna Vandemeyer ridică pleoapele. De unde ar putea afla? – Ai uitat propria dumitale sugestie în legătură cu microfonul? întrebă sec sir James. I-aş sugera domnişoarei Tuppence să se ducă la culcare. Tuppence se aplecă asupra ei. încercă din nou.. Sir James luă din nou pulsul doamnei Vandemeyer. trebuie bine păzit. Apoi. – Nu. În timp ce o privea. O clipă se întrebă dacă leşinul şi criza de inimă fuseseră un mare bluf. Glasul se frânse. Părea că se chinuie să spună ceva. – Ei bine. o văzu pe doamna Vandemeyer cu ochii întredeschişi şi cu o expresie atât de înspăimântată şi îndărătnică pe faţă. Păru incapabilă să continuie. Avem un martor important. cred c-ar fi mai bine să ne mai mişcăm puţin şi să ieşim de aici. După ce se va odihni o noapte. domnule Hersheimmer. Avem de-a face cu un adversar redutabil. îi spuse cu glas încet lui Tuppence. Cred că. Dar nu trebuie să neglijăm nici o metodă de precauţie. şi doamna Vandemeyer zăcea inertă şi nemişcată ca mai înainte. Însă ochii pe jumătate închişi păreau încă să transmită un mesaj agonic. vom sta de veghe. dar. respinse ideea. expresia aceea dispăru ca prin minune.

domnişoară Tuppence şi scoate cheia. – Încuie uşa pe dinafară. Ce camere propui să le ocupăm? Tuppence se gândi câteva clipe.. O undă de uşurare licări în ochii femeii. Am alergat la sir James şi am venit amândoi direct aici. Julius şi sir James vorbeau cu glas scăzut. Tuppence îşi scutură umerii în felul ei caracteristic. Însă cuvintele ei treziseră în Tuppence o nouă nelinişte. Un bărbat s-ar fi putut ascunde cu mare uşurinţă în el. Nu trebuie să existe nici o posibilitate ca cineva să pătrundă în cameră. – Domnişoară Tuppence.. Oricum. Voi sta trează toată noaptea. doamna Vandemeyer dormea. Cred c-ar fi mai bine să mă duc jos să-i spun şi lui ce se întâmplă. în loc să sunăm. spuse în cele din urmă. – Ascultaţi. înainte ca pleoapele să i se închidă. dumneata cunoşti locul ăsta mai bine. Bine-nţeles. – Ei bine. Julius se îndepărtă în grabă.. şi o luă într-acolo.– N-am să părăsesc apartamentul. Ce vrusese să spună prin şoapta aceea „domnul Brown”? Tuppence se surprinse privind nervoasă peste umăr. – Apropo. Albert mi-a telefonat cum i-ai spus. aprobând. Cu asta. Ascultase la uşa de la intrare. cum aţi intrat? Am uitat să vă întreb. dar nu reuşise să audă nimic. E un flăcău pe cinste. mai e şi băiatul ăla isteţ al lui Tuppence. Tuppence. Băiatul ne aştepta şi era puţin îngrijorat de ceea ce ţi s-ar fi putut întâmpla. – Cred că budoarul doamnei Vandemeyer e cel mai confortabil. Nu mai exista nici o altă posibilitate de ascunziş. Albert mai e încă jos şi trebuie să fi înnebunit până acum. Tuppence trase uşile şi privi înăuntru. Şifonierul mare se profila într-o manieră sinistră în faţa ochilor ei. rosti Julius brusc. te rog. Pe jumătate ruşinată de sine însăşi. În aparenţă. Gravitatea purtării lui îi impresionă şi Tuppence se simţi puţin ruşinată de criza ei de „nervi”. Se aplecă şi se uită sub pat. nu era nimeni. spuse sir James.. Era absurd cum te puteai îmbolnăvi de nervi! Ieşi încetişor din cameră. 99 . a fost ideea lui să urcăm cu liftul pentru cărbuni. Aşa că am urcat fără să fim auziţi. Sir James se întoarse spre ea. Sir James privi în jur.

Puterea banilor nu putea da greş. Pare ca şi cum ar fi primit un semnal brusc de alarmă de la cineva. sir James. Julius reveni după câteva minute. mulţumesc. Cum şi el dădu greş în intenţia de a o convinge pe Tuppence să se ducă la culcare. zise Julius ironic. Sir James nu spuse nimic până când ea termină.– E perfect. presupun. Din când în când. Julius intervenea cu câte un „Bravo!” admirativ. După ce mâncă cu poftă. L-aş visa toată noaptea pe domnul Brown! – Dar vei fi foarte obosită. Avocatul nu mai insistă. – De la domnul Brown. Tuppence îşi depănă aventurile cu o oarecare plăcere. Asta dovedeşte că plecarea ei nu fusese premeditată. spuse hotărât: – În orice caz. spuse Julius. Sir James îşi mângâie barba gânditor. al lui o făcu să roşească de plăcere. Tuppence scutură din cap cu hotărâre. domnişoară Tuppence. 100 . şi acel „bine lucrat. – Camera era în mare dezordine. zău. şi acum. – Nu. Unde-i cămara? Tuppence îl îndrumă şi Julius reveni după câteva clipe cu plăcintă rece şi trei farfurii.. Avocatul îl privi lung câteva clipe. am vrea să auzim aventura dumitale. fata se simţi înclinată să respingă temerile pe care le avusese cu o jumătate de oră mai înainte. întări Julius. – Nu mă duc. recunoscu Tuppence. Prefer să stau trează. du-te la culcare şi încearcă să dormi. copilă. spuse sir James. Ce a făcut-o să vrea s-o întindă? – Nu ştiu.. după ce îl liniştise şi îl recompensase pe Albert din plin pentru serviciile lui. – Şi acum. – Chiar aşa. domnişoară Tuppence”. trebuie să ai ceva de mâncare pe aici. – Un singur lucru nu-mi este clar. dragă domnişoară. n-am să fiu.

– De ce? – Pentru că. Mi-a spus că stă la Metropole. Am întrebat. Julius scutură din cap. Şi. dragul meu. celălalt. sir James? Avocatul scutură din cap. îl storc ca pe. Aminteşte-ţi că dumneata însuţi ai fost dus de nas de el.K.. – Acolo? Imposibil. întâmplător. Nu ţi-a spus că vine la Londra? Julius scutură din cap.. iar azi-dimineaţă m-am intersectat cu el pe stradă. – Bravo! strigă Julius. la sanatoriul din Bournemouth... Dar cred că pot spune unde a fost. l-am întâlnit azi-dimineaţă. sugeră Tuppence. spuse sec. Se întoarse către Julius. Unde credeţi că ar putea fi. – Hall. ca pe dracu! – Această eventualitate pare puţin probabilă. La locul aventurii dumitale nocturne. – Cred că aveţi dreptate. ceea ce caut eu e originalul. dumneata ai întrebat de o persoană cu numele de Jane Finn. e într-adevăr foarte ciudat. în tot cazul. – Nu cred. Julius roşi jenat. dacă pun vreodată mâna pe el. e mai mult ca sigur că a fost prezentată sub un nume fals. Prost ca o oaie! Ehei. E ciudat.– De ce nu? spuse el. 101 . – Nu. recunoscu Julius cu sinceritate. – Poate că şi doctorul era amestecat în afacerea asta. sunt absolut sigur că doctorul Hall e O.. L-am citit imediat. – Da? Unde? Sir James zâmbi. – Imposibil de spus. – Îmi vine să înnebunesc rând mă gândesc cât de prost am fost să-i dau fotografia lui Jane.. răspunse celălalt. Eu nu m-aş fi gândit niciodată la asta! – Era destul de limpede. Dacă fata a fost plasată acolo. Îl cunosc de vreo câţiva ani. ai spus? întrebă sir James. Nu.

Un trosnet brusc al vreunei mobile. Avocatul ridică din umeri.. – Sunt un berbec. Trebuia să mă fi gândit la chestia aia cu numele fals.– Ciudat. Sunt sigură că altul ar fi murit. În faţa lor se deschidea ceea ce puţini londonezi văd. oricum nu mai contează. – Ei hai. Tuppence sări în sus cu un ţipăt. Ştiu că domnul Brown e aici. cum ar putea fi? Uşa asta e deschisă spre hol. întotdeauna devii nervos. – Credeţi în spiritism? întrebă Tuppence cu ochii larg deschişi. Tuppence. Poate că dacă am avea un medium printre noi. undeva în apartament! Îl simt. – Da. Dumneata nu ai menţionat numele ăsta în această după-amiază. – Cum puteai să te mai gândeşti la ceva după ce ai căzut din pom? strigă Tuppence. am obţine nişte rezultate fantastice. altfel ţi-aş fi sugerat să te duci şi să-i ceri şi alte informaţii. Nimeni n-ar putea intra pe uşa din faţă fără să-l vedem sau să-l auzim.. 102 . sir James trase la o parte draperiile. Puţin câte puţin. La prima licărire a zorilor. Brusc. pentru a te putea introduce la el. Dar majoritatea mărturiilor n-ar avea nici o valoare în boxa martorilor. fantasmele nopţii începură să-şi facă efectul. însă glasul nu îi sună prea sigur. e ceva adevărat în asta. – Nu mă pot stăpâni. Orele se scurgeau. Tăcerea se lăsă peste ei. îngână sir James. nu văd cum e omeneşte posibil ca cineva să fie în apartament fără ştirea noastră. Suntem în situaţia unor oameni care ţin o şedinţă de spiritism. Simt că e aici! Privi rugătoare la sir James care răspunse cu gravitate: – Cu toată stima pentru sentimentele dumitale (care sunt şi ale mele în problema asta). dându-ţi cartea mea de vizită. spuse Julius. spuse Julius cu o umilinţă surprinzătoare... O avem în mână pe doamna Vandemeyer şi ea ne va spune tot ce vrem. mărturisi ea. spuse sir James. – Fără îndoială. Fata se simţi puţin mai liniştită la auzul acestor cuvinte.. recunoscu Tuppence. – Lasă. o învolburare imperceptibilă de perdea.. – Când stai treaz toată noaptea. – Da. – Degeaba.

. Înţelegeţi. Presupun că putem să o considerăm aşa. Când se întoarse. Tuppence inspiră adânc şi intră. aşa e. Era clar că murise în somn.. merge. Însă. Tuppence lăsă ceaşca pe noptieră şi se duse să tragă jaluzelele. – Unde e cheia? Oh. sigur. – Ura! zise ea. totuşi. observă că doamna Vandemeyer zăcea în aceeaşi poziţie. Şi-l vom găsi pe Tommy. oricum. Acum. De acum doamna Vandemeyer nu avea să mai vorbească în veci. Mâna pe care o ridică era rece ca gheaţa. şi apoi se opri: – Dar dacă. Sper să intraţi amândoi. Julius. – Să-i oferi un ceai e un gen de efect contrar al nopţii trecute. Se întoarse cu tava pe care erau ceainicul şi patru ceşti.. V-am adus un ceai. nopţii păreau absurde. – Nenorocit ghinion! strigă disperat. – Bună dimineaţa. Doamna Vandemeyer murise. Doamna Vandemeyer nu răspunse. Se prefigurează o zi minunată. Ţipătul ei îi aduse şi pe ceilalţi. Tuppence se repezi către pat. Însă sir James nu spuse nimic. Le trebui foarte puţin.. – Pentru prizonieră. a evadat? întrebă ea în şoaptă.priveliştea răsăritului de soare peste oraşul adormit. Avocatul era mai calm. Sir James şi Julius o conduseră până la uşă. – Absolut imposibil. e la mine. o răsuci. Introduse cheia în broască.. răspunse Julius încrezător. în cazul în care sare la mine sau se întâmplă ceva. Starea de spirit a lui Tuppence reveni la normal. Şi totul va fi nemaipomenit. spaimele şi fantasmele. Tuppence se oferi să facă un ceai. 103 . – Da. spuse Julius. Şi pe Jane Finn. bine-nţeles. trebuie să fi fost moartă de câteva ore. admise Tuppence. Cu o teamă subită în suflet. veselă.. odată cu ivirea luminii. Scoase un suspin de uşurare când o văzu pe doamna Vandemeyer întinsă în pat. nu ştiu în ce toane s-a trezit. însă în ochi avea o lucire ciudată. Am să-l întreb pe domnul Carter dacă pot fi făcută Doamnă a Regatului Unit. – Pentru cine e cealaltă ceaşcă? întrebă Julius. salută ea. La şapte.

. cum! Asta trebuie să aflăm. sau poate o supradoză de somnifer. nimeni n-ar fi putut intra. Cheia era în broască şi Julius descuie uşiţa şi se uită înăuntru. O grămadă de cenuşă în cămin indica faptul că doamna Vandemeyer arsese toate hârtiile înainte de a încerca să fugă. dacă ea ar fi fost domnul Brown. Nu rămăsese nimic important. replică el. – Nu credeţi.. Privirea lui Julius se îndreptă spre fereastră. din perete. – Nu. – Uitaţi aici. apariţia... admise avocatul. Mirosi. remarcă el. – Fereastra e deschisă. Tuppence scutură din cap. Şi totuşi. Credeţi. – Da. rosti liniştit. iar noi eram acolo. există ceva în cameră care ne-ar putea fi de folos? Toţi trei începură să caute în grabă.. După cinci minute. – Poate el s-a strecurat afară. Parcă s-ar simţi şi un miros de chloral în aer. – Metodele domnului Brown nu sunt atât de lipsite de rafinament. ea era pe punctul de a-l trăda pe domnul Brown. – Balconul se întinde atât cât ţine budoarul. însă.. dar. dar s-ar putea să conţină şi altceva. Julius îşi scoase capul şi trânti uşa. – Nimic. – Infarct cardiac. Însă sir James îl întrerupse... Nu văd cum ar fi putut. Înainte de a răspunde. şi Tuppence se gândi că. înainte de asta. nu i-ar fi plăcut tonul acestor vorbe simple.. sugeră Julius.– Dacă e noroc. 104 . între timp. Urmă o scurtă pauză. e absolut imposibil. şi a murit. arătând către un mic seif demodat.. Trebuie să aflăm. Recunoscându-l pe sir James... spuse brusc Tuppence. spuse el.. Cred că e pentru bijuterii. Cercetarea îi luă ceva timp. atitudinea sa fu foarte politicoasă. mângâindu-şi uşor bărbia. deşi cercetaseră şi cealaltă cameră. – Ei bine? spuse Tuppence nerăbdătoare.. medicul chemat în grabă îşi făcu precipitat. trebuie să chemăm un medic. Să fie doar o întâmplare? – Dar cum. Rămase tăcut.

Programul. fu întocmai respectat. Mai există şansa că doctorul Hall să ne poată spune ceva. Câteva minute mai târziu. – Şi acum ce facem? întrebă Julius. dar nu trebuie neglijată. Curând după aceea sosi o infirmieră să-şi preia îndatoririle. Se îndoi că ar fi fost necesară o anchetă. Fusese pe trei sferturi plină. iar ei îşi petrecură noaptea în apartament nevrând s-o lase singură. Sir James şi tinerii lui prieteni erau la ea. era goală.. Cunoşteau vreo rudă de-a ei? Nu cunoşteau. disperat.Tuppence îşi aminti de paharul pe care îl azvârlise. Sir James îşi mângâie bărbia gânditor. Cred că am pierdut tot. Acum. urma să-l anunţe pe sir James. O consultaţie Nimic nu poate fi mai surprinzător şi mai de necrezut decât uşurinţa cu care sir James aranjă toate lucrurile. apoi să treacă pe la sir James să-l ia cu maşina. Înţelese că doamna Vandemeyer era pe punctul de a pleca în străinătate şi îşi concediase servitoarele. – Şansa e minimă. 105 . când doamna căzu brusc. iar medicul părăsi clădirea blestemată. însă sir James se prezentă ca fiind avocatul ei. Capitolul XIV. Găsi sticluţa din care doamna Vandemeyer turnase câteva picături. întrebară de doctorul Hall şi un băiat plecă în căutarea lui. Doctorul acceptă pe loc teoria că doamna Vandemeyer luase din greşeală o supradoză de chloral. Un nou gând o făcu să se îndrepte spre lavoar. – Nu. – Drace! Uitasem de el. Parcă v-am spus că stă la Metropole. Dacă da.. într-o scurtă vizită. şi Julius să se întoarcă la Ritz. doctorul venea în grabă spre ei. Aş sugera să-l vizităm cât mai curând posibil. maşina trase în faţă la Metropole. şi puţin după unsprezece. spuse el liniştit. Ce-aţi zice s-o facem după o baie bună şi un mic dejun? Rămase stabilit ca Tuppence.

spuse Julius. nu? – S-a vindecat datorită tratamentului dumneavoastră eficient. practic nu contează. Mai mult ca sigur a fost internată sub un nume fals. spuse brutal sir James. Cred că e pe aici o cameră unde putem vorbi. Se aşezară şi doctorul se uită întrebător la sir James. Sir James ezită o clipă. în scopul de a obţine de la ea o depoziţie. ha! – Sunt încă în căutare. – Ca să revenim la subiect. dacă stă în puterile mele. – Doctore Hall. doctore Hall? întrebă sir James politicos.– Ne puteţi acorda câteva minute. Daţi-mi voie să vă prezint domnişoarei Cowley. – Presupun că e o problemă de depunere de mărturie. din 20 South Audley Mansions? O cunosc oarecum. – Şi problema sentimentală? Ha. – Doamna Vandemeyer. tânărul meu prieten din episodul cu pomul! Glezna e bine. doctore. scurt. fără să fim deranjaţi. – Nu sunteţi în temă cu ce s-a întâmplat? – Ce vreţi să spuneţi? – Nu ştiţi că doamna Vandemeyer a murit? – Sfinte Doamne. Însă. sunt foarte dornic să găsesc o tânără doamnă. apoi răspunse: – Da. s-a aflat în sanatoriul dumneavoastră din Bournemouth. Sper că nu încalc vreo etichetă profesională prin întrebările mele. O luminiţă jucăuşă apăru în ochii doctorului când dădu mâna cu Julius. da.. O luă înainte. – Voi fi încântat să vă dau orice informaţie. Am motive să cred că. Pe domnul Hersheimmer cred că l-aţi cunoscut deja. – Numele. Cum se numeşte tânăra doamnă? Domnul Hershefmmer m-a întrebat. habar n-aveam! Cum s-a întâmplat? 106 . putem să discutăm ceva în particular? întrebă sir James.. – Ah. Se întoarse spre Julius. aş dori să ştiu dacă o cunoaşteţi pe doamna Vandemeyer. iar ceilalţi îl urmară. la un moment dat. – Desigur. din câte îmi amintesc de.

Julius se aplecă repede înainte. 107 . – Sub numele de. – Spuneaţi că doriţi să obţineţi de la ea o depoziţie? Dar dacă nu e în stare să o depună? – Ce? Tocmai aţi spus că e perfect sănătoasă. nu văd ce legătură are cu problema de care vă interesaţi. ca atare.? – Janet Vandemeyer.– A luat noaptea trecută o supradoză de chloral. – Intenţionat? – Din greşeală. Oricum. – Foarte ciudat. se crede. azi-dimineaţă a fost găsită moartă. răspunse doctorul liniştit. – Aşa s-a şi întâmplat... Am înţeles că era nepoata doamnei Vandemeyer. Doctorul îi privi pe toţi curios. – Cunosc toate detaliile pentru că. privindu-l lung. – Da. ei bine. răspunse sir James mângâindu-şi gânditor bărbia. Sir James privi în jur. – Cum am mai spus. – Când a fost adusă? – Din câte îmi amintesc.. Am înţeles de la doamna Vandemeyer că erau împreună pe „Lusitania” când vasul acela blestemat s-a scufundat şi. dacă la asta vă referiţi.. – Nu. în iunie sau iulie 19. Cu toate astea.. n-o să fie capabilă să v-o dea. dar. dacă doriţi să depună vreo mărturie privind unele evenimente anterioare datei de 7 mai 1915.. eu am fost cel care a găsit-o moartă. scuzaţi-mă. – E într-adevăr o veste tristă. zău! spuse doctorul. fata a suferit un şoc cumplit. O femeie deosebit de frumoasă. – Era un caz de boală mintală? – Era perfect sănătoasă. Presupun că era prietenă cu dumneavoastră din moment ce sunteţi la curent cu toate acestea. înseamnă că suntem pe drumul cel bun. – Deci. – Legătura constă în aceea că ne întrebăm dacă nu cumva doamna Vandemeyer v-a încredinţat spre îngrijire o tânără rudă de-a ei. – Aşa şi este. sunt un berbec! mormăi Julius. N-aş vrea să mă pronunţ.

dragul meu domn. Totul înainte e alb. – Îmi imaginez că s-ar fi făcut. sir James. putea să-i afecteze viitorul. Ăsta e primul caz de acest gen de care m-am ocupat personal. Nu chiar neobişnuit. – Păcat. nu vă poate spune nimic.. mai ales că bănuiesc că-i o problemă serioasă. un caz foarte interesant. ăsta-i adevărul. Acesta dădu din cap vesel. dar doamna Vandemeyer a respins ideea publicităţii care. şi trebuie să recunosc că este extrem de interesant. – Nimic de dinainte de 7 mai 1915.. Nu ştia nici cum o cheamă. memoria ei e tot atât de bună ca cea a dumneavoastră sau a mea. nu există vreun tratament special care se indică în asemenea cazuri. de aşteptare. memoria îi va reveni. – Care e primul lucru pe care şi-l aminteşte? – Că a ajuns la ţărm cu supravieţuitorii. Ar fi fost păcat ca infirmitatea ei să fie făcută publică. ori unde se afla. sau de unde venea. spuse sir James. Dar. În condiţiile sale. – Dar asta-i ceva cu totul ieşit din comun! afirmă Julius. desigur. E doar o problemă de timp.. mai devreme sau mai târziu. tot atât de brusc precum a dispărut. Nici măcar nu vorbea propria sa limbă. după toate probabilităţile. de ce? Omuleţul îşi îndreptă privirea binevoitoare spre tânărul american. mare păcat. cred că avea nouăsprezece ani. – Dar de pe. – Pentru că Janet Vandemeyer suferă de o totală amnezie.. fata va fi uitat în 108 . care studiază astfel de cazuri. – Am fost de acord cu ea. cum aţi putea crede. Pe lângă asta. Satisfacţia omuleţului părea deplasată..Se uitară la omuleţ stupefiaţi. – Nu.. Un caz interesant.. Mai există alte câteva cazuri identice. – Ce? – Chiar aşa. După această dată. Astfel de cazuri capătă notorietate. spuse încetişor sir James. spuse el. – De aşteptare? – Da. Pierderea de memorie urmează aproape întotdeauna aceeaşi linie. întunecat. Însă. Există la Paris un medic foarte bun. omule? La dracu cu toate astea.. Iar fata era foarte tânără. Am sugerat să fie dusă la un specialist. bine-nţeles. e ceva foarte normal. se putea face pe marginea acestui caz. Sistemul nervos a suferit un şoc sever. – Şi nu-şi aminteşte nimic.

toată lumea e urcată în bărci.. Din nefericire. – Exact. – Un transatlantic! murmură uşor doctorul Hall. reveni din meditaţia sa adâncă şi bătu cu arătătorul atât de tare în tăblia mesei. şi s-ar întâmpla acelaşi lucru.. – Şi când vă aşteptaţi să survină asta? Doctorul ridică din umeri. Şi totuşi.K.. doctore. Aţi auzit vreodată de cuvântul „mită”. plin de entuziasm. care să zbiere isteric. – Regizare? – Păi da. Dacă fiecare aleargă de colo-colo şi se vaită suficient de zgomotos că vasul se scufundă. N-ar putea ţine şmecheria? Nu i-ar face asta un ditamai cucui subconştientului ei. doctore. pe gânduri. ar fi destul pentru o fată tânără şi inocentă ca Jane. În timpul ăsta. încât tresăriră cu toţii.. ar putea avea succes. – Închiriem nişte pasageri. Uneori e o problemă de luni. 109 .. Omuleţul continuă să sporovăiască volubil. Julius păru că nu ascultă. Brusc. domnule Hersheimmer. Submarinul.întregime perioada anterioară şi viaţa ei va începe din punctul în care a lăsat-o. vasul care se scufundă.. asta n-o pot spune. cum se zice în jargon. – Alt şoc. Se adâncise în gândurile sale şi stătea încruntat. alteori s-a întâmplat să dureze şi douăzeci de ani! Câteodată. Să spunem că Jane ar urma să traverseze din nou eleşteul cu heringi. – Am găsit! Aş vrea.? – O speculaţie foarte interesantă. Guvernanţii sunt cam înguşti la minte când e vorba de maşinile lor de război.. de la scufundarea „Lusitaniei”. închiriem un submarin.. i se va pune un colac de salvare şi va fi grăbită spre o barcă încărcată cu artişti bine dresaţi. După părerea mea. Care e dificultatea? Închiriem un transatlantic. asta cred că-i singura dificultate. să vă cunosc părerea.. mita funcţionează în toate timpurile! Socot că n-o să trebuiască să tragem cu adevărat cu torpile. N-or să vrea să vândă primului venit. – Ah... – Nu în mod natural. mai ales doctorul. şi aşa mai departe. domnule? Ei bine. Vorbeam de o regizare.. despre planul ce mi-a venit în minte. nu avem condiţii ca lucrurile să se deşfăşoare aşa cum le-aţi imaginat. un şoc poate pune la loc ce a luat celălalt şoc. ca medic. şi să-l facă să funcţioneze iar O. cred că se poate rezolva. aşa? rosti Julius. A fost un caz în Colorado.

. pentru cinema. Foarte interesant. care zâmbi uşor. Să dăm un telefon la staţionarul dumneavoastră. Pasiunea dumneavoastră.. domnişoara Janet Vandemeyer. – Nu. ceea ce era un compliment pentru naţionalitatea lui. Doctorul Hall întoarse o faţă rugătoare către sir James. preciză el. în linii generale? Doctorul Hall se uită la Julius. Mă tem că noi. – Dar cheltuiala. – Jane? – Atunci. explică simplu Julius. Asta se face zilnic în Statele Unite la filmări. desigur. Treaba e perfect posibilă. aici. Cheltuiala! Va fi uriaşă! – Nu-mi fac deloc probleme de bani. răspunse Julius privirii aceleia. suntem cam în urmă cu metodele noastre. – Desigur. a americanilor. murmură el. Ochii doctorului îl priveau cu respectul cuvenit unui om bogat. Filmele.. spuse Julius. Foarte remarcabil. – Domnul Hersheimmer e foarte bogat. Poate ar trebui să-mi lămuresc mai bine lucrurile. – Nu pot garanta vindecarea. Privirea doctorului reveni la Julius. ar fi avut mari dubii asupra sănătăţii lui mintale. Şi chiar aveţi de gând să duceţi la îndeplinire acest plan? – Pariaţi pe ultimul dolar că îl duc? Doctorul îl crezu. chiar acum. Dacă un englez ar fi sugerat un asemenea lucru. Nu mai era un tânăr excentric care avea obiceiul să cadă din pom. şi restul lăsaţi pe mine. – Un plan foarte remarcabil. Dumneavoastră doar aduceţi-o pe Jane. e în regulă. dragul meu domn? Vocea i se înălţă.. N-aţi văzut pe ecran trenuri care se ciocnesc în filme? Care e diferenţa între a cumpăra un tren şi a cumpăra un transatlantic? Obţinem recuzita şi dumneavoastră puteţi merge înainte! Doctorul Hall îşi recăpătă glasul.. chiar foarte bogat. nu sunt nebun. şi să le cerem să ne-o trimită? Sau dau eu o fugă şi o aduc cu maşina? 110 . Cum vi se pare. Din privirea lui îţi dădeai seama de tot ce nu putea spune cu glas tare.aşa ar trebui să se regăsească unde era în mai 1915.. total schimbată.

. Capitolul XV. Dar. – Rămâne de văzut. Doamne... – Când a plecat? – Staţi să văd. Tânăra doamnă şi infirmiera care o îngrijea au plecat cu trenul de noapte. – Vă rămân foarte îndatorat. plecată cu o pacientă. Celălalt ezită. – Să înţeleg ce? – Că domnişoara Vandemeyer nu mai e sub îngrijirea mea.. nu-i aşa? Trebuie să fi fost miercurea trecută. ce s-a putut întâmpla? Nu pot să cred că fata a fost răpită.. în aceeaşi seară când.. spuse grav sir James. îmi amintesc. aţi căzut din copac... – În seara aceea? Înainte sau după? – Staţi să văd. Avocatul se ridică. mormăi el. da. ăă.. fusesem atât de aproape! Doctorul Hall părea încurcat. da. În definitiv.. 111 . n-am mai auzit de ea. da. Vă suntem recunoscători pentru tot ce ne-aţi spus. când o privire iute din partea lui sir James o făcu să-şi ţină limba. A sosit un mesaj foarte urgent de la doamna Vandemeyer.Doctorul îl privi lung. după. tânăra doamnă nu e cu mătuşa ei? Tuppence scutură din cap. – Iertaţi-mă. – Sora Edith. Mă tem că nu suntem în situaţia de a da de urma domnişoarei Vandemeyer. Credeam că aţi înţeles. Julius se prăbuşi la loc în scaun. Tuppence primeşte o cerere în căsătorie Julius sări în sus. Ce ne puteţi spune despre sora care o însoţea? Ştiţi unde se află? Doctorul scutură din cap. Am înţeles că urma să rămână un timp cu domnişoara Vandemeyer. Azi e luni. păi da. doctore Hall.. oh.. – Cum se întâmplă. – Ce? – Credeam că sunteţi la curent cu asta. Tocmai vroia să răspundă.. – Nu înţeleg. domnule Hersheimmer..

C. şi cei trei părăsiră hotelul. Îţi dau cuvântul meu că nu mai e nimic de făcut. era în zadar. îşi luă la revedere. – Sfatul meu e să nu vă necăjiţi. Dacă apare ceva te anunţ cu mare bucurie. Nu are rost să plângi peste laptele care a dat în foc. trebuie să ne menţinem speranţa. Aştept orice scrisoare. nu alta! strigă Tuppence. Toate urmele s-au evaporat. răspunse cu blândeţe acesta.. După toate probabilităţile. tânăra trebuie să fie la alte rude. 112 . – Să mă anunţi dacă mai afli ceva. – Plecaţi? – Ţi-am spus. Şi. sumbru. Julius înţelese. Sir James ridică din umeri. văd eu cum. Câtva timp stătură de vorbă lângă maşină. Altceva.. – Nimic? Tuppence se albi. Fata ezită. răspunse sir James. Când te gândeşti că Julius a stat câteva ore sub acelaşi acoperiş cu ea! – Am fost un idiot. Doctorul nu păru complet satisfăcut. şi clătină din cap aproape imperceptibil. adăugă Tuppence. aşa se zice.– Nu credeţi că ar trebui să anunţ poliţia? – Nu. Prin urmare. – Ba da. bombăni Julius. Tuppence îl privi fără expresie. nu. practică. Avea? Întrebarea era pentru sir James. Sir James îi luă mâna lui Tuppence. – Să înnebuneşti. Da. – Aţi putea da un anunţ pentru sora care a însoţit fata. Chipul americanului deveni grav. ochii săi îi întâlniră pe ai lui Julius. – Dragă domnişoară mă tem că nu mai pot face nimic. Sir James ridică din umeri.. nu? – Marea întrebare este care va fi următorul pas. Tommy? – Să sperăm că nu i s-a întâmplat nimic. Nu-ţi aduci aminte? În Scoţia. a încerca să scoţi mai multe informaţii de la un renumit K. dar văzu că sir James nu vroia să spună mai mult şi înţelese că. – N-aveai de unde să ştii. nu văd ce ar fi de făcut. îl consolă Tuppence.. Nimic. Însă peste capul ei plecat. dar credeam. Avocatul considera cauza pierdută.. Este singura sugestie pe care v-o pot da şi trebuie să mărturisesc că nu îmi pun mari speranţe în rezultatul lui.

odată. Ai înţeles? La revedere. al fetei.. În vacanţă nu te distrezi întotdeauna. – Nu. – Nu fi atât de deznădăjduită. La revedere. o undă de milă trecu prin ochii ageri ai lui sir James. nu vreau să spun mai mult. în acelaşi mod neglijent. îşi va continua cercetările. – Nimic deosebit. nici măcar celui mai bun prieten. că. în secret. Oricum.. Ţi-a mai spus ceva tipul? Tuppence deschise instinctiv gura. Tot atât de bine poţi să şi munceşti. lăsat în jos. Gândurile îi fură întrerupte de Julius. totuşi.. Tuppence privi lung în urma lui. răspunse. Îi mai dăduse. în timp ce porniră. Chiar nu fusese nimic? Sau găsise ceva ce vroia să păstreze doar pentru el? Dacă el putea să aibă secrete. nici măcar celui mai bun prieten. ei bine. – Spune. faci o mare greşeală. dăm o raită prin parc? – Cum vrei. dar o închise la loc. Niciodată să nu spui tot ce ştii. vă mulţumesc mult că aţi încercat să ne ajutaţi. trecură pe sub copaci în tăcere. Ceva în tonul lui o făcu pe Tuppence să-l privească ascuţit. Un timp. Cuvintele lui sir James îi stăruiau în urechi: „Niciodată să nu spui tot ce ştii. 113 . spuse. Când vorbeşti prea mult. cu glas coborât. întrebarea ei şi pauza dinaintea răspunsului lui: „Nimic”. Începea să înţeleagă metodele lui sir James. Julius era aplecat deasupra maşinii. rosti el. Simţi cum Julius îi aruncă o privire cu coada ochiului. va avea şi ea.. spuse el. Ţine minte asta.Cuvintele lui îi dădură lui Tuppence un cumplit sentiment de dezolare. – Cred că aveţi dreptate. Avocatul clătină din cap. un indiciu. Să fi fost ăsta un alt indiciu? Ce vrusese să spună prin cele câteva cuvinte? Poate că vrusese să-i dea de înţeles că. prin minte îi trecu o altă secvenţă.” Şi ca un fulger. – Pari cam îngândurată. domnişoară Tuppence.. Privind spre chipul. Se îndepărtă. care o grăbi să urce. zâmbind. Era o zi splendidă.. Plimbarea în aer liber o învioră pe Tuppence. nu abandonase cazul. Julius în faţa seifului din apartament.

luată prin surprindere. – Oh. Sunt la pământ şi-mi vine să renunţ la toată afacerea. încurcat.. – Oh! exclamă Tuppence. şi.. nu ne înghiţim reciproc. nu! strigă Tuppence. observă Julius.– Ce crezi. Ascultă. Şi. Trebuie să-l găsim pe Tommy. – Asta e. în Statele Unite. rămase pe poziţie. nu. Chiar arăt eu a fată care să se îndrăgostească de orice bărbat ce-i iese în cale? – Categoric. Pari a fi genul de fată de care te poţi îndrăgosti total.. şi dacă ar mai fi existat vreo speranţă. – Ne-a sugerat să dăm un anunţ în legătură cu infirmiera. Tommy şi cu mine suntem prieteni. m-am săturat.. Nu-mi place tipul.. – Prostii! pufni Tuppence. e mort! Ei bine? 114 . şi adăugă aproape inconştient: Şi. la vremea lor. – Am uitat de Beresford.. oricum. Dar după. acum. am înţeles. – Sigur.. Asta aşa e. şi bine. Asta era ceva cu totul nou la el şi Tuppence se întoarse şi-l privi surprinsă. am s-o găsesc vreodată pe Jane? Tonul lui Julius era descurajat. însă cum îi intrase în cap că Julius îi ascundea ceva.. Presupunând că nu-l vom găsi niciodată pe Beresford... domnişoară Tuppence aş vrea să te întreb ceva. oricum. rosti Julius. Ce e între voi? – Nu înţeleg. dar e foarte deştept şi amabil. nu-i aşa? Tuppence se simţi cam stingherită. domnişoară Tuppence. Presupun că ăsta-i un compliment.. – Da? – Dumneavoastră şi Beresford. Acum. atâta tot. şi. iar visele nu sunt bune de nimic. am fost un visător chiar de când m-am lansat în povestea asta. susţinu Tuppence cu înfocare. cu un glas al dracului de lipsit de speranţă! Nu. Trebuie să-l găsim. – Cred că toţi îndrăgostiţii au spus la fel. Aproape că sunt hotărât să plec imediat înapoi. îi aminti ea. replică Tuppence cu demnitate. – Perfect. – Da... zi odată! Pot privi lucrurile în faţă. greşeşti! – Nu există nici un sentiment aparte între voi? – Clar că nu. nu ne-ar fi abandonat. Sir James nu ne-a mai dat nici o şansă.. să revenim.

– Ce-ai spune de mine? – Tu? – Da.. Ai ceva în vedere? – Am de gând să mă mărit. apoi îşi apără cu vitejie concepţiile. Asta numai dacă. – Nu văd nimic necinstit aici. n-aş putea! – De ce nu? – Îţi spun că n-aş putea! – Şi eu te întreb din nou de ce nu? – Mi s-ar părea atât de necinstit. şopti Tuppence. Spune un cuvânt şi mergem pe loc la vreo bijuterie de prima mână şi aranjăm afacerea cu inelul. domnişoară Tuppence.. Aş fi fericit să-ţi ofer o viaţă straşnică. eu. – Ai să fii a naibii de singură. – Ce părere ai de căsătorie? întrebă Julius. Sunt prea sinceră. Vrei să spui înalt sau scund? – Nu.. venitul. nu! – Păi atunci? Tuppence se mulţumi doar să scuture din cap cu energie. – Oh. biată copilă. – Din cauza lui Beresford? – Nu.– Şi toată afacerea asta a fost o pierdere de timp.. îl repezi deodată Tuppence cu obişnuita-i repulsie faţă de orice soi de milă privind persoana ei. – În mod rezonabil. Te admir enorm. mirată. nu. – Nu pot. am să găsesc pe cineva destul de bogat ca să merite efortul. nu te poţi aştepta la mai mulţi bani decât am eu. mai mult decât pe oricare altă fată pe care am cunoscut-o. Nu-i vorba de o cacialma. se înţelege. eu nu prea m-am gândit la asta. – Oh. eu. – Niciodată n-am dispreţuit simţul afacerilor. vru să dea înapoi. Ce ai de gând să faci? – Nu ştiu. se opri. 115 . Eşti a naibii de curajoasă.. Ai vreo imagine anume în minte? – Imagine? întrebă Tuppence. Suma.. nu? Aş zice că mă vei dispreţui pentru asta. – Am să mă simt perfect. recunoscu deschis Tuppence.

Tuppence urcă în camera ei. În tot cazul. Tommy. – Proasto. îşi zise. de parcă ar fi vrut să convingă un auditoriu nevăzut. Eram mereu înverşunată împotriva sentimentalismului. răspunse moale Tuppence. E cumplit să-ţi dai seama că nu-ţi respecţi principiile. E singura ta şansă. tot ce ai visat întotdeauna şi acum vii şi behăi un „nu” ca o oaie tâmpită. apoi. te iubesc atât de mult. 116 . Un moment se luptă cu ea însăşi. – Totuşi. izbucnind într-un plâns cu sughiţuri. cu o grimasă.– Oh. – Ţi-aş rămâne îndatorat dacă mi-ai face onoarea să te mai gândeşti până mâine la propunerea mea. Tot ce-ţi doreşti. Prostuţo. De ce nu profiţi de ea? De ce nu o înhaţi? De ce nu te agăţi de ea? Ce vrei mai mult? Ca răspuns la propriile-i întrebări. Niciodată nu mi-a spus.. – Nu are rost. aspru. Aici se opri. Să privim lucrurile în faţă. Se aşeză în faţa oglinzii şi îşi privi lung imaginea reflectată în ea. Până la Ritz. apoi izbucni într-un râs aproape isteric. dar cred că e mai bine să spun nu. renunţând la pretenţiile ei de fată cu picioarele pe pământ. După înfruntarea cu personalitatea puternică a lui Julius se simţea epuizată moral. şi iată-mă acum mai sentimentală ca oricine.. bolborosi Tuppence. nu-i vorba de asta. În orice caz. nici unul nu mai scoase o vorbă. Se pare că m-am îndrăgostit de un băiat tâmpit care.. Bănuiesc că am să dorm cu fotografia lui sub pernă şi am să-l visez toată noaptea. şi poate n-am să te mai văd niciodată. Tommy.. reluă ea. – Asta e.. îţi mulţumesc foarte mult.. Tuppence scutură din cap cu tristeţe. După cinci minute se ridică. s-o lăsăm pe mâine. – Foarte bine. – Oh. murmură în cele din urmă. probabil nu dă doi bani pe mine. bolborosi. nu ştiu ce e în capul lui. luă instantaneul şi-l duse la buze. privirea îi căzu pe un mic instantaneu al lui Tommy ce stătea pe toaleta ei într-o ramă ponosită. îşi şterse nasul şi-şi aranjă părul. Ce tâmpite sunt fetele! Întotdeauna am spus-o.

priveau fix înainte. asta e clar.. Şi ce dracu se întâmplase cu capul lui? – La naiba! spuse.. Scoase un geamăt şi căzu la loc. În cele din urmă se declară satisfăcută şi-l băgă într-un plic pe care trecu adresa lui Julius. Tuppence o smulse după tavă şi o desfăcu repede. chipul i se albi. Monstruos. şi. Gândurile lui Tuppence luară alt curs. – Imposibil. Ăsta nu era dormitorul de la Ritz. Se afla în casa sinistră din Soho. După un moment de gândire. domnişoară.. Ochii ei. După cum se aşteptase.. tresări puternic. Oh. murmură. Se legau cumva de cuvintele enigmatice ale lui sir James.. Porni pe culoar spre camera lui şi bătu la uşă. Îl recunoscu pe dată ca fiind al bărbosului şi eficientului neamţ şi rămase artistic inert. Revăzu cu atenţie şi perseverenţă evenimentele ultimei nopţi. aşa se explica totul. să deschidă ochii. cu pupilele larg dilatate. remarcă un glas foarte aproape de urechea lui. Unde era? Ce se întâmplase? începu să clipească fără vlagă. Tommy îşi reveni încetişor la viaţă. camera era goală. Când se întoarse un băiat o aştepta în faţa camerei ei. Simţi că ar fi fost păcat să revină la viaţă prea repede. singurul lucru de care fu conştient era o durere chinuitoare în tâmple. se aşeză şi scrise un bilet.. începu să facă o recunoaştere atentă a locului. – Îşi revine. Continuarea aventurilor lui Tommy Din bezna punctată cu junghiuri de foc. Apoi scose un ţipăt. ce prost mă simt! Va trebui să-i spun ceva.... Printre genele abia întredeschise.– Nu ştiu ce să-i spun lui Julius... totuşi. – Aveţi o telegramă. Lăsă plicul pe masă. cântărind fiecare cuvânt. Îşi dădea seama vag că se află într-un loc necunoscut. Îşi adusese aminte.. şi încercă să se ridice. Imposibil! Trebuie să fiu nebună chiar să mă şi gândesc la aşa ceva.. Brusc. Telegrama era de la Tommy! Capitolul XVI. Mă întreb dacă chiar a găsit ceva în seif. şi atâta 117 . în cele din urmă.. Când reuşi. el e atât de american şi meticulos şi va insista asupra motivului.

şi eu am încredere în ea. Tommy înţelegea perfect că şansa de a evada stătea 118 . de aceea nu trebuia să se aştepte la vreun ajutor din afară. Zăcea pe un divan. Tommy se supuse. Ştiu că moda e să dai fuga la poliţie. cineva se năpustise asupra lui şi-l pocnise în cap. arătă spre chipul drăcesc al portarului. de cealaltă. care îl lăsase să intre. Tommy făcu un efort şi îşi suci capul. Chinuit de durere. Cu un semn din cap. Când mă uit la tine. Tommy Beresford era unul dintre acei tineri englezi care nu se distingeau printr-o capacitate intelectuală aparte. în camera în care avusese loc întrunirea. mulţumesc. – Cum vreţi. însă mintea i se limpezi ca prin minune. nu se simţea în stare să-şi vină cu totul în fire. iar bărbosul spuse liniştit: – Nu-l paşte nici un risc în privinţa asta. eşti norocos că ai ţeasta atât de tare. Nu încăpea nici un dubiu că era un loc izolat. – Te simţi mai bine? întrebă neamţul. Era limpede că. îl vor împuşca scurt. îngână pentru sine şi repetă expresia de mai înainte: La naiba! De data asta reuşi să se ridice în capul oaselor. răspunse Tommy. neamţul fu lângă el şi-i puse un pahar la buze. – Ah. Acum ştiau că e spion. De-o parte a lui stătea neamţul. ci să se bazeze doar pe propriile sale forţe. Tăria băuturii îi provocă un şoc. nu-i aşa? Tăria ţestei mele e şi pentru tine un noroc. mă cuprinde mila că ar fi trebuit să încapi pe mâna călăului. Nimeni nu ştia unde se află. După toate probabilităţile. dar care îşi juca cu toată dibăcia ultima carte în ceea ce se cheamă „un loc izolat”. portarul cu faţa de asasin.timp cât durerea de cap nu i se mai potolea puţin. Tommy observă că lipsea cineva. – Ei bine. – Oh. Bunul Conrad a izbit zdravăn. Purtarea lui era nonşalantă în cel mai înalt grad. în timp ce asculta. – Da. încercă să descifreze ce se întâmplase. spuse. deci tu eşti Conrad. Bărbatul pufni. Într-o clipă. în timp ce lua paharul gol. cu voioşie. Într-o oarecare măsură. tinere prieten. Omul cunoscut drept Numărul Unu îşi luase tălpăşiţa. Acesta mârâi. Timiditatea lui nativă şi precauţia căzură ca o pereche de mănuşi. ordonându-i scurt: „Bea”. Ceilalţi se aflau laolaltă la mică distanţă de el. replică Tommy. iată-mă-s.

spuse el calm. zău. – Negi că ascultai la uşă? – Nu. – Cum ai pătruns aici? – Datorită dragului Conrad.. Avu impresia că vorbele lui stârniseră o anumită nemulţumire printre cei din grup. Glasul rece al neamţului reluă discuţia: – Ai ceva de spus înainte de. îi lăsase cu gura căscată. răspunse Tommy cu seninătatea de mai înainte. De unde era să bănuiesc? – Da. Ascultă.doar în prezenţa sa de spirit şi. Conrad mârâi neputincios şi rosti ţâfnos. răspunse hotărât. prietene. Într-adevăr. lasă-mă să te întreb şi eu ceva. – Mai multe. – Morţii nu vorbesc. dar eu nu-s încă mort! răspunse Tommy. se amestecă Tommy. m-ai întrebat o grămadă de treburi. Un murmur de încuviinţare se auzi dinspre grup. – Ne-ai putea da un motiv pentru care nu o să te omorâm? întrebă neamţul.. Ezit să vă sugerez să scoateţi la pensie un servitor credincios. De unde era să bănuiască? Nu-l certa pe bietul amic. însă autoritarul neamţ îi potoli cu o mişcare a mâinii. sub masca aceea de indiferenţă. scuze. – Ştia parola. însă fermecătoarea-i nepăsare nu-l părăsi. – Vei fi curând. zise germanul. creierul său lucra febril. Gestul lui nechibzuit mi-a dat posibilitatea de a avea plăcerea să vă văd pe toţi la faţă. Din cât văzu în privirea unuia dintre paznicii săi. dar. a fi omorât ca spion? – Doar o grămadă de lucruri. replică Tommy. conversaţia voastră era atât de interesantă încât mi-a învins scrupulele. De ce nu m-aţi omorât înainte de a-mi fi recăpătat cunoştinţa? 119 . în timp ce bărbosul se întorcea spre el. Tommy zâmbi dezaprobator spre el. Aş avea o puternică obiecţie în faţa morţii. trebuie să-mi cer. – Nu cred. aici de faţă. – Oh. În schimb. însă ar trebui cu adevărat să aveţi un câine de pază mai bun. Inima lui Tommy bătu mai repede.

Neamţul ezită, iar Tommy profită de avantajul oferit. – Pentru că nu ştiaţi cât de multe cunosc... şi de unde am obţinut informaţiile. Dacă mă omorâţi acum, nu o să aflaţi niciodată. Însă asta fu mai mult decât putea Boris să suporte. Înaintă, agitându-şi braţele. – Javra dracului de spion!, scrâşni el. Te omorâm ca pe-un câine. Omorâţi-l! Omorâţi-l! Urmă un ropot de aplauze. – Auzi? întrebă neamţul, cu ochii la Tommy. Ce zici de asta? – Ce zic? Tommy ridică din umeri. O şleahtă de proşti. Mai bine şi-ar pune câteva întrebări. Cum am pătruns aici? Amintiţi-vă că dragul de Conrad a spus: „ştia parola”, nu-i aşa? De unde o ştiam? Doar nu o să credeţi că am suit întâmplător treptele şi am rostit primul lucru ce mi-a venit în minte. Tommy fu mulţumit de argumentaţia discursului său. Regreta doar că nu era şi Tuppence de faţă ca să-l aprecieze la justa valoare. – Asta-i drept, spuse brusc muncitorul. Tovarăşi, am fost trădaţi! Se înălţă un murmur de indignare. Tommy le zâmbi încurajator. – Aşa e mai bine. Cum puteţi spera să reuşiţi în vreo acţiune fără să vă folosiţi creierul? – Ai să ne spui tu cine ne-a trădat, zise neamţul. Însă asta nu o să te salveze... oh, nu! Ai să ne spui tot ce ştii. Boris, pe care-l vezi aici, cunoaşte nişte metode foarte drăguţe de a face oamenii să vorbească. – Ştiu! exclamă Tommy, dispreţuitor, luptându-se cu sentimentul extrem de neplăcut că i se face o gaură în stomac. Nici n-o să mă torturaţi, nici n-o să mă ucideţi. – Şi de ce nu? întrebă Boris. – Pentru că ar însemna să omorâţi găina care face ouă de aur, răspunse liniştit Tommy. Urmă un moment de tăcere. Încrederea de nezdruncinat a lui Tommy părea să câştige teren, în cele din urmă. Nu mai erau atât de siguri pe ei. Bărbatul în haine ponosite se uită cercetător la Tommy. – Ne trage pe sfoară, Boris, zise el, calm. Tommy îl urî. Îi citise, oare, gândurile? Neamţul se întoarse brutal spre Tommy.
120

– Ce vrei să spui? – Ce crezi că vreau să spun? pară Tommy, chinuindu-şi disperat mintea. Brusc, Boris înaintă şi întinse autoritar degetul spre Tommy. – Vorbeşte, porc de englez... vorbeşte! – Nu te mai agita aşa, prietene dragă, răspunse Tommy, calm. Asta-i rău, la voi, străinii. Nu ştiţi să vă păstraţi calmul. Te întreb, arăt eu ca unul care crede că ultima şansă a voastră e să mă omorâţi? Privi încrezător în jur, bucuros că ei nu-i puteau auzi bătăile inimii provocate de minciuna pe care o spusese. – Nu, recunoscu în cele din urmă Boris, mohorât, nu arăţi. – ”Mulţumesc Domnului că nu-i un cititor al gândurilor”, îşi zise Tommy. Cu glas tare, rosti: – Şi de ce sunt atât de încrezător? Pentru că ştiu ceva care mă pune în postura de a vă propune un târg. – Un târg? Bărbosul îl privi ascuţit. – Da, un târg. Viaţa şi libertatea mea în schimbul... Se opri. – În schimbul a ce? Grupul se îngrămădi spre el. S-ar fi putut auzi căzând chiar un ac. Tommy vorbi fără grabă. – A hârtiilor pe care Danvers le-a adus din America pe „Lusitania”. Efectul vorbelor sale fu electrizant. Toţi săriră în picioare. Neamţul le făcu semn să se dea înapoi. Se aplecă peste Tommy, cu chipul roşu de emoţie. – Himmel! Deci, le ai? Cu un calm magistral, Tommy scutură din cap. – Atunci ştii unde sunt? insistă neamţul. Tommy clătină din nou din cap. – Nici măcar. – Atunci... atunci... Supărat şi nedumerit, neamţul nu-şi găsea cuvintele. Tommy privi în jur. Pe chipul fiecăruia era supărare şi zăpăceală, însă calmul siguranţei sale îşi făcu efectul... nimeni nu se îndoia că vorbele lui ascundeau ceva. – Nu ştiu unde sunt hârtiile... însă cred că le pot găsi. Am o idee...
121

– Ptiu! Tommy îşi înălţă capul şi înăbuşi murmurul de protest. – Am numit-o idee... dar sunt foarte sigur de faptele mele... fapte care îmi sunt cunoscute doar mie. În orice caz, ce aveţi de pierdut? Dacă eu voi aduce hârtiile... voi îmi garantaţi viaţa şi libertatea. Facem târgul? – Şi dacă refuzăm? rosti liniştit neamţul. Tommy se lăsă pe spate pe divan. – Până pe 29, sunt mai puţin de două săptămâni, rosti el gânditor. O clipă, neamţul ezită. Apoi îi făcu un semn lui Conrad. – Du-l în camera cealaltă. După cinci minute, Tommy stătea pe patul din camera mizerabilă de alături. Inima îi bătea violent. Riscase totul. Ce urmau să decidă? Şi, în timp ce întrebarea asta înnebunitoare îi stăruia în minte, îşi bătea joc de Conrad, făcându-l pe antipaticul portar să se înfurie până la a-şi pierde minţile. În cele din urmă uşa se deschise şi neamţul îi porunci lui Conrad să se întoarcă. – Să sperăm că judecătorul nu şi-a pus boneta neagră, remarcă Tommy, uşuratic. În regulă, Conrad, du-mă. Prizonierul e la bară, domnilor! Neamţul stătea din nou la masă. Îi făcu semn lui Tommy să se aşeze în faţa lui. – Acceptăm condiţiile, rosti răguşit. Hârtiile trebuie să ne parvină înainte de a fi eliberat. – Eşti tâmpit! rosti prietenos Tommy. Cum crezi că am să pot să le caut dacă mă ţii aici, legat de picioare? – Dar la ce te aştepţi? – Trebuie să am libertatea de a mă ocupa de afacerea asta aşa cum ştiu eu. Neamţul râse. – Ne crezi nişte ţânci să te lăsăm să pleci de aici în schimbul unui sac de promisiuni? – Nu, răspunse Tommy pe gânduri. Deşi infinit mai simplu pentru mine, n-am crezut cu adevărat că veţi fi de acord cu planul ăsta. Foarte bine, trebuie să ajungem la un compromis. Ce-ar fi să-l puneţi pe micuţul
122

Conrad să mă însoţească? E un tovarăş de încredere şi are un pumn oricând gata să lovească. – Preferăm să rămâi aici, răspunse neamţul, rece. Unul din numerele noastre îţi va urma întocmai instrucţiunile. Dacă operaţiunile sunt complicate, va veni la tine cu un raport şi ai să-l poţi instrui ce să facă în continuare. – Mă legaţi de mâini, protestă Tommy. E o afacere foarte delicată şi e foarte posibil ca prietenul nostru s-o dea în bară şi atunci ce-am să mai pot face? Nu cred că vreunul dintre voi are vreun dram de tact. Neamţul răpăia cu degetul în masă. – Astea sunt condiţiile noastre. Altfel, moartea! Tommy se lăsă obosit pe spate. – Îmi place stilul vostru. Scurt, dar atractiv. Aşa să fie, deci. Însă un lucru e esenţial, trebuie să văd fata. – Care fată? – Jane Finn, bine-nţeles. Celălalt îl privi curios câteva clipe, apoi rosti încetişor, de parcă îşi alegea cu grijă cuvintele: – Nu ştii că ea nu-ţi poate spune nimic? Inima lui Tommy bătu puţin mai repede. Va reuşi să stea faţă în faţă cu fata pe care o căuta? – N-am să-i cer să-mi spună nimic, rosti el liniştit. Adică, nu cu prea multe vorbe. – Atunci, de ce s-o vezi? Tommy nu răspunse imediat. – Să-i văd faţa când am să-i pun o întrebare, spuse într-un târziu. În ochii neamţului apăru din nou acea privire pe care Tommy nu o prea înţelegea. – Nu o să fie în stare să-ţi răspundă la întrebare. – Asta nu contează, mă interesează doar să-i văd faţa când am să i-o pun. – Şi crezi că asta îţi va spune ceva? Râse scurt, neplăcut. Mai mult ca oricând, Tommy simţi că undeva era ceva ce-i scăpa, pe care nu-l putea înţelege. Neamţul îl privi cercetător. La urma urmei, mă întreb dacă chiar ştii atât de multe precum ne închipuim noi, spuse el încetişor.
123

cu uşa ei grea bine ferecată. Conrad aprinse o lampă de gaz şuierătoare. Şi tocmai asta mă face să fiu deasupra voastră. spuse brutal Conrad. Ce spusese greşit? Vorbi. scena bisericii. iar eu nu. După ce ieşiră pe uşă. Începu să-i dea ocol.. Margareta cu cutia ei de bijuterii. Danvers a fost un tip al dracului de deştept. – Trebuie. În această cameră încuiată şi etanşă. Însă chipul neamţului se lumină puţin. apoi ieşi. el urmându-l îndeaproape... nu l-ar fi auzit nimeni. iar atmosfera aici avea ceva deosebit de apăsător.Tommy îşi simţi poziţia periclitată. – Stai puţin. Tommy auzi zgomotul cheii răsucite în broască. Dacă ar fi strigat. ştii tu. Se opri. Patru tablouri. reprezentând scene din „Faust”. se simţea rupt de lume şi sinistra putere a vicleanului criminal părea şi mai reală. atârnau strâmb pe perete. 124 . Tommy se ridică supus. – Ne vom gândi... ca de altfel totul. – Cine? întrebă Tommy. Înţeleg. Locul era un mormânt viu. murmură el.. Siebel şi florile sale.. Era uimit. La etajul de sus. Nu am pretenţia că sunt la curent cu toate detaliile acţiunilor voastre. Era o cameră mai mică decât cea de jos. – Mişcă.. deşi cunoştea răspunsul. sub un impuls de moment: – Se poate să fie lucruri pe care voi să le ştiţi. Puterea de influenţă i se micşorase puţin. Cum rămâne cu fata? – Probabil că asta se poate aranja. apoi îi ordonă lui Conrad: Ia-l de aici. spuse Tommy. de parcă ar fi spus prea mult. Conrad deschise o uşă şi Tommy păşi într-o încăpere mică. – Pot să-l văd? – Poate. dar tot aşa de bine am şi eu ceva în mânecă. Ultimul i-l aduse din nou în minte pe domnul Brown. – Domnul Brown. temnicerul lui îi arătă s-o ia în sus pe scări. şi Faust cu Mefisto. O singură persoană poate decide în privinţa asta. Atunci îşi dădu seama că nu existau ferestre. Sus. Se opri o clipă. – Danvers. despre care să nu ştiţi voi. Începu să-şi examineze temniţa. Pereţii erau groaznic de murdari.

Cu un efort, Tommy se adună. Se trânti pe pat şi începu să reflecteze. Capul îl înjunghia îngrozitor, în plus, îi era foame. Liniştea locului era dezolantă. „În orice caz”, încercă Tommy să se înveselească, „am să-l văd pe şef... pe misteriosul domn Brown şi, cu un pic de noroc, am să-i păcălesc s-o văd şi pe misterioasa Jane Finn. După asta...” După asta Tommy fu silit să recunoască faptul că perspectiva era sumbră.

Capitolul XVII. Annette
Oricum, problemele viitorului fură curând înlăturate de problemele prezentului. Iar dintre acestea, cea mai apropiată şi presantă, era cea a foamei. Tommy avea un apetit sănătos şi zdravăn. Friptura cu cartofi prăjiţi păreau să aparţină unei vremi apuse. Trebui să recunoască, plin de regret, că nu avea nici o şansă în lupta cu o grevă a foamei. Privi neajutorat la temniţa sa. O dată sau de două ori renunţă la mândrie şi bătu în uşă. Însă nimeni nu răspunse chemării sale. „La naiba cu toate!” rosti indignat. „N-or avea de gând să mă lase să mor prin înfometare”. Un nou sentiment de frică îi trecu prin minte. Asta putea fi una din „Drăguţele metode” de a face un deţinut să vorbească, atribuite lui Boris. Dar după ce mai reflectă, respinse ideea. „Asta-i opera brutei ăleia cu faţă acră, Conrad” hotărî el. „Cu amicul ăsta o să mă distrez în una din zilele următoare. Asta-i numai o mostră de răutate din partea lui, sunt sigur”. Reflecţiile ulterioare îi dădură sentimentul că i-ar fi făcut mare plăcere să dea cu ceva în capul ca un ou al lui Conrad. Tommy şi-l mângâie cu blândeţe pe al său şi se lăsă în voia imaginaţiei. Într-un final, o idee sclipitoare îi lumină mintea. De ce nu ar transforma imaginaţia în realitate? Fără îndoială, Conrad era stăpânul casei. Ceilalţi, poate doar cu excepţia neamţului bărbos, o foloseau pentru întâlniri. Prin urmare, de ce nu l-ar pândi pe Conrad în spatele uşii, iar când acesta ar intra, să-l izbească cu un scaun, sau cu unul dintre tablourile decrepite, drept în moalele capului? Ar trebui, bine-nţeles, să ai grijă să nu dai prea tare. Iar apoi... iar apoi să o
125

ştergi, pur şi simplu! Dacă se întâlnea cu cineva jos, la parter, ei bine... Tommy se lumină la gândul unei întâlniri cu pumnii săi. O astfel de afacere era înfinit pe placul lui decât înfruntarea verbală din după-amiaza aceasta. Încântat de planul său, Tommy desprinse uşor tabloul cu Mefisto şi Faust şi îşi luă poziţia. Speranţele îi erau mari. Planul i se părea simplu, dar excelent. Timpul trecea, însă Conrad nu apărea. În această cameră - temniţă, ziua şi noaptea erau totuna, dar ceasul de mână al lui Tommy, care avea ceva precizie, îi indică faptul că era nouă seara. Tommy se gândi posomorât că, dacă cina nu avea să sosească degrabă, nu-i rămânea decât să viseze la micul dejun. La zece speranţa îl părăsi şi se trânti pe pat să-şi găsească mângâierea în somn. În cinci minute, uită de toate problemele. Zgomotul cheii răsucite în broască îl trezi din somn. Nefăcând parte din acel tip de eroi care se deşteaptă în deplină posesie a capacităţilor sale, Tommy clipi spre tavan, întrebându-se vag unde se află. Era opt. „Ori e ceaiul de dimineaţă, ori micul dejun”, concluzionă el, rugându-se să fie cel din urmă. Uşa de deschise. Tommy îşi aminti mult prea târziu de planul lui în legătură cu Conrad. Un moment mai apoi se bucură că uitase, căci nu intră Conrad, ci o fată. Fata ducea o tavă pe care o aşeză pe masă. În lumina plăpândă a lămpii de gaz, Tommy îşi miji ochii spre ea. Îşi spuse pe loc că era una dintre cele mai frumoase fete pe care le văzuse în viaţa lui. Părul ei de un castaniu minunat avea sclipiri aurii, ca şi cum razele de soare s-ar fi răsfrânt în bogăţia lui. Obrajii îi erau trandafirii. Ochii ei, uşor depărtaţi, erau căprui, un căprui auriu care amintea din nou de razele soarelui. Un gând delirant trecu prin mintea lui Tommy. – Eşti Jane Finn? întrebă pe nerăsuflate. Fata clătină din cap, mirată. – Numele meu e Annette, domnule. Vorbea într-o engleză uşor stricată. – Oh! exclamă Tommy, cam dezorientat. Française? se hazardă el. – Oui, monsieur. Monsieur parle français? – N-am mai vorbit de mult, spuse Tommy. Ce e ăsta? Micul dejun?
126

Fata dădu din cap. Tommy sări din pat şi începu să examineze conţinutul tăvii. Acesta consta dintr-o bucată de pâine, puţină margarină şi o cană de cafea. – Traiul nu-i la fel ca la Ritz, remarcă el cu un oftat. Dar pentru tot ce ne dai, Doamne, îţi mulţumesc. Amin. Îşi trase un scaun, iar fata se îndreptă spre uşă. – Stai puţin, strigă Tommy. Vreau să te întreb o grămadă de lucruri, Annette. Ce faci în casa asta? Să nu-mi spui că eşti nepoata lui Conrad, sau fiica lui, sau altceva, pentru că nu pot s-o cred. – Servesc, domnule. Nu sunt rudă cu nimeni. – Înţeleg, spuse Tommy. Ştii ce te-am întrebat puţin mai înainte. Cunoşti numele? L-ai auzit vreodată? – Cred că am auzit lumea vorbind de Jane Finn. – Nu ştii unde e? Annette scutură din cap. – De pildă, nu e în casă? – Oh, nu, domnule. Acum trebuie să plec... ei mă aşteaptă. Fata ieşi în grabă. Cheia se răsuci în broască. – Mă întreb cine sunt „ei” mormăi Tommy, înfulecând din bucata de pâine. Cu puţin noroc, fata asta m-ar putea ajuta să scap de aici. Nu arată ca făcând parte din bandă. La unu, Annette apăru cu o altă tavă, dar de data asta era însoţită de Conrad. – Bună dimineaţa, spuse Tommy amabil. Văd că nu foloseşti săpunul „Pear”. Conrad mârâi ameninţător. – N-ai o conversaţie sclipitoare, nu-i aşa, bătrâne? Ei, ce să-i faci, nu putem avea întotdeauna şi minte şi frumuseţe. Ce avem la prânz? Tocană? De unde ştiu? Elementar, dragă Watson... mirosul de ceapă e inconfundabil. – Vorbeşte, vorbeşte, mormăi celălalt. S-ar putea să mai fie doar puţin până va trebui să vorbeşti. Remarca era neplăcută în ceea ce sugera, dar Tommy o ignoră. Se aşeză la masă.
127

– Retrage-te, valet, spuse, fluturându-şi mâna. Vorbăria nu-i punctul tău forte. În acea seară, Tommy stătea pe pat şi cugeta adânc. Conrad avea să însoţească din nou fata? Dacă nu, să încerce să rişte să-şi facă din ea un aliat? Hotărî că trebuie încercat totul. Situaţia lui era disperată. La opt, zgomotul familiar al cheii răsucite îl făcu să sară în picioare. Fata era singură. – Închide uşa, îi ceru el, vreau să vorbesc cu tine. Ea se supuse. – Ascultă, Annette, vreau să mă ajuţi să scap de aici. Fata scutură din cap. – Imposibil. La etajul de dedesubt sunt trei. – Oh! Tommy îi fu recunoscător, în secret, pentru informaţie. Dar dacă ai putea, m-ai ajuta? – Nu, domnule. – De ce nu? Fata ezită. – Cred... ei sunt de-ai mei. Tu i-ai spionat. Au dreptate să te ţină aici. – Sunt oameni răi, Annette. Dacă m-ai ajuta, te-aş duce departe de ei. Şi vei primi, probabil, şi o grămadă de bani. Însă fata clătină din cap. – N-aş îndrăzni, domnule. Mi-e frică de ei. Se întoarse să plece. – N-ai face nimic să ajuţi altă fată? strigă Tommy. E cam de vârsta ta. Nu ai salva-o din ghearele răpitorilor ei? – Te referi la Jane Finn? – Da. – Pe ea ai venit s-o cauţi aici? Da? – Aşa e. Fata îl privi, apoi îşi trecu mâna peste frunte. – Jane Finn. Mereu aud numele ăsta. Îmi e familiar. Tommy veni repede spre ea. – Trebuie să ştii ceva despre ea! Dar fata se întoarse brusc.
128

îi veni un gând. Nr. inima lui Tommy se strânse. nu-i aşa? Cu ce ştiai şi cu ce nu ştii. ca prin minune. spuse el admirativ.. gândea Tommy. Însă rânjetul moale. O clipă. Tommy simţea că. iar fata devenise surdă..? începu Tommy. Brusc. Vorbea doar monosilabic. Eşuase. În minutul următor uşa se deschise. Tommy nu putu face nimic. mâinile monstruos de dibace ale numărului 14 îi înfăşurau membrele. Agăţă gânditor tabloul la locul lui. Dar de ce legăturile astea şi cătuşele? De ce nu-l laşi pe acest amabil domn să-mi taie pe loc beregata? 129 . Făceai târg cu noi! Şi tot timpul n-a fost decât un bluf! Bluf! Ştii mai puţin decât o mâţă. lor. Nr. Alte trei zile trecură. 14. Dar seara celei de a treia zi aduse cu sine o schimbare brutală. spuse Nr. Îşi imaginase. scoase un ţipăt. noaptea trecută.– Nu ştiu nimic. Conrad. omnipotentul domn Brown îi ghicise înşelătoria. Dar jocul tău s-a sfârşit. – Ce dracu. al taciturnului Conrad îi îngheţă cuvintele pe buze. Fata se uita la tabloul pe care el îl sprijinise jos. şi fata ieşi brusc din cameră. Intră Conrad. Înţelesese de la Conrad că se aşteptau ordine de la „domnul Brown”. – Salut. Într-un minut. aceasta se transformă în uşurare. oare. Poate era departe sau în străinătate. În clipa următoare. doar numele. că el avusese de gând s-o atace? Cu siguranţă nu. Conrad vorbi în sfârşit: – Credeai că ne-ai dus. Ai adus funia. 14 îşi continuă cu abilitate treaba. în timp de Conrad îl ţinea. colega? Tăcutul Conrad scoase la iveală un cablu subţire. Tommy tresări. Într-un fel sau altul. Se îndreptă spre uşă. Nu era nimic de spus. şi ei erau obligaţi să-l aştepte să se întoarcă. Tommy simţea că-i cedează nervii. porcule! Tommy zăcea în tăcere.. Cu el era omul cu chip de drac. prinse expresia de groază din ochii ei. fără cuvinte. Tommy era doar un balot neajutorat. În ochi îi mocnea un gen de suspiciune întunecată. 14 cu un rânjet.. o să înnebunească. dacă izolarea aceasta avea să mai ţină mult. de perete. Atunci.. îngrozitor de monotone. Era abia şapte când auzi tropot de paşi pe coridor. Nu-i vedea decât pe Conrad şi pe Annette. La vederea. – Un discurs splendid. Brusc. şefu.. Apoi.

Annette. bandei nu-i fu greu să facă legătura între cele două fapte.. Faceţi o gravă greşeală. spuse Nr. Vorbeşti de parcă te-ai afla încă la strălucitorul Ritz. neliniştită. fata se duse spre masă şi luă tava. se auzi vocea lui Conrad: – Ieşi afară de acolo.– Rahat! rosti pe neaşteptate Nr. Avem nevoie de lucrurile de pe ea.. oui. între timp. nu-i aşa? Tommy nu replică. domnule Conrad? – Nu. Conrad venise spre uşă. fireşte. – Oui. Era Annette. Se întreba cum reuşise domnul Brown să-i descopere indentitatea. – Nu ne mai tragi tu pe sfoară în felul ăsta. Ajunse la concluzia că Tuppence. Brusc. grăbeşte-te.. cu poliţia roind împrejur? Da' de unde! Am comandat o caleaşcă pentru alteţa voastră. Tommy fu lăsat cu gândurile lui. Dar trebuie să iau cealaltă tavă. se dusese la poliţie şi dispariţia lui odată făcută publică. dar. Fără să privească către Tommy. replică Tommy. bien! E ca un pui bandajat! Amuzamentul sincer 130 . – Cu plăcere.. – Le beau petit monsieur. 14. 14. înţelegi? – Nimic nu poate fi mai hidos ca vorbele tale. Deja simţea junghiuri şi crampe în membre. Cei doi ieşiră şi uşa se închise. mâine dimineaţă. – Nenorocito. Trecu aproape o oră. strigă Annette. Inima lui Tommy bătu ceva mai repede. Uitase de fată. dar pierderea e a voastră. Nu vrea nimic de mâncare în seara asta. je sais bien. trecând pe lângă pat. bombăni Conrad. nu avem altă şansă. afară. care nu erau plăcute. Era cu putinţă să fi venit să-l ajute. – Bine. L-aţi legat bine. în întuneric. de faţa ta. Trebuia să-mi spuneţi. de ce ai făcut asta? – Întotdeauna o sting. Ridică mâna şi stinse lumina. S-o aprind iar. Crezi că suntem atât de proşti s-o facem aici. când auzi cheia răsucindu-se uşor şi uşa deschizându-se. – Ţine-ţi gura! spuse Nr. 14. ieşi afară. Era complet neajutorat şi nici nu vedea cine ar fi putut să-l ajute.

Negările ei să fi fost în primul rând pentru cei ce ascultau? În privinţa asta nu putea ajunge la nici o concluzie. în acel moment. Adevărat. Prima grijă fu să-şi bandajeze încheietura rănită. Singura ieşire din acea cameră era uşa. Amintindu-şi cât de reţinută fusese mereu purtarea fetei. dar nu susţinuse niciodată contrariul. Tommy dibui şi dădu jos de pe perete tabloul. îşi dădu seama că fusese urmărit în tot acest timp. deocamdată. Obiectul pe care Annette i-l strecurase în mână era un briceag mic. Tommy îl auzi pe Conrad spunând: – Încui-o şi dă-mi cheia. dar nimic ce ar fi putut constitui un indiciu referitor la identitatea lui. Conrad luase cheia de la uşă. Era o treabă cumplită şi-şi înăbuşi un strigăt de durere când lama îi pătrunse în carne. Apoi se aşeză în vârful patului şi începu să gândească. Îşi exprimase dorinţa de a scăpa şi cea de a o găsi pe Jane Finn. Putea el. Uşa se închise. Undeva în pereţi trebuiau să existe nişte orificii. continuă să mişte în sus şi-n jos cuţitul. întrebarea pe care i-o pusese lui Annette dovedea că nu o cunoştea pe Jane Finn. însă. Annette. însă. Se tăiase rău. Cu mâinile libere. înţelese că încăperea era supravegheată. Cinci minute mai târziu era în picioare.. – Mais me voilà. Tommy zăcea împietrit de uimire. spre uimirea lui. aşa că nu se putea aştepta la alt ajutor de la Annette. Acum. să reuşească să-şi taie legăturile? Începu să frece cu grijă lama briceagului de coarda care-i ţinea legate încheieturile mâinilor. în cele din urmă coarda cedă. Paşii de îndepărtară. Tommy zâmbi! Mişcându-se cu atenţie în întunericul camerei. menţinându-se drept cu o oarecare dificultate din cauza crampelor din membre. îi simţi mâna alergând uşor peste legăturile lui şi ceva mic şi rece îi fu strecurat în palmă. – Vino.. Dar încet şi cu perseverenţă. Simţea 131 .din glasul ei îl necăji pe tânăr. Spusese ceva care să-l dea de gol? Nu prea. Însă. cu lama deschisă. Din felul în care fata evitase să se uite la el şi din faptul că stinsese lumina. Însă atunci. era o întrebare mai importantă decât toate celelalte. problema se punea dacă Annette ştia în realitate mai mult. restul fu uşor. era nevoit să aştepte până când aveau să vină cei doi să-l scoată. prin urmare. legat cum era.

Uşa se deschise. auzi paşi.. Asta e o capcană sigură. Noaptea trecu încet. plină cu lemne.. – Gott im Himmel! Conrad. – Nu merge. inspiră adânc şi apucă ferm tabloul. ce e asta? Tommy simţi o mână subţire strecurându-se într-a sa. O lumină slabă se strecură înăuntru. Conrad se năpustise cu toată forţa în uşă. În timp ce trecea pragul. Tommy ţâşni afară şi trase uşa. Tommy apucă tabloul şi-l izbi cu toată forţa în capul lui. Tommy o văzu cum leagă capătul unei sfori lungi de mânerul unui mare ulcior crăpat. apoi se întoarce spre el. se aflau într-o mansardă mizeră. Fata se aplecă. 132 .. Tommy ezită o clipă. dar în cele din urmă. dar. – Da. Ai fost deştept că ţi-ai dat seama. – Stt! Aşteaptă. Se ridică. Fata îi arătă o scară şubredă ce părea să ducă la vreun pod. Dar ei nu se gândesc acum la asta. Conrad se îndreptă direct spre lampa de gaz. sunt prea nerăbdători să pătrundă înăuntru. 14 se prăbuşi în mijlocul unui zgomot formidabil de sticlă spartă. Annette îi explică în şoaptă: – Ei cred că eşti încă înăuntru. În clipa următoare. 14 îl urma. Tommy avea impresia că nu o să se mai sfârşească. sus! Îl trase după ea pe scări. – În camera de alături e un orificiu prin care se poate vedea. Aştepta. îl aranjează cu grijă. Nr. Nr. Cheia era în broască. I-ar fi făcut mare plăcere să înceapă cu el. – Las-o pe mine. ascultă. Se strecură spre capătul scării şi ascultă. Tommy regretă enorm că el intrase primul. neamţul strigă pe scări. Apoi. Nu au cum să audă ce spune Conrad. dinăuntru.. Tommy o răsuci şi apoi o scoase. într-o clipă. – Credeam că pot auzi ce se petrece în cameră. Lângă el stătea Annette. cu o avalanşă de înjurături. întrucât primul său plan nu-i irosise imaginaţia în zadar.o plăcere practică. Spre uimirea lui. chiar în momentul ta care. Fata îşi duse degetul la buze. – Repede. Uşa e prea groasă. Tommy privi în jur... Neamţul şi încă cineva încercau să spargă uşa. Bubuiturile şi bătăile în uşă erau îngrozitoare. Acum nu-i mai rămânea decât să aştepte. N-ai cum să ieşi de aici. De la etajul de dedesubt se auzea mişcare.

Ceilalţi mai erau încă între el şi scări. Cât ai clipi.. e un dulap mare. – A fugit. Iute ca fulgerul. Chipul îi păli. trăgând fata după el. – Acolo. – Unde e? L-aţi prins? – N-am văzut pe nimeni. Ascunde-te după el. cu un zâmbet satisfăcut. Când am să le dau celorlalţi drumul să iasă. Se ghemui după dulap. Un zgomot de cioburi se auzi dinspre mansarda de deasupra. Tommy ieşi din ascunzătoare şi alergă pe scări în jos. În hol nu era nimeni. Crezi că ai să poţi merge până la jumătatea scării. Descuie uşa. Tommy trase de sfoară.– Ai cheia de la uşă? – Da. În acel moment. – Cară-te de aici! Du-te în camera ta. bărbaţii începură să se împingă unul pe altul spre scara şubredă şi dispărură în întunericul de sus. spuse neamţul tăios. Cu multă grijă. apoi să-ţi dai drumul în spatele ei.. Conrad ieşi împleticindu-se şi înjurând. – Ah! Annette păru să se împiedice de ceva. tragi! Înainte să poată să o mai întrebe ceva. Începu să tragă 133 .. fără să fii văzut? Tommy dădu din cap. – Imposibil. I-o înmână. fata zburase uşor pe scări şi o văzu în mijlocul grupului. Ţine capătul acestei sfori. Cât timp ei nu se întorceau. Ce vrei să spui? Conrad trase o altă înjurătură. Ar fi trebuit să treacă pe lângă noi. – Dă-mi-o. – Am să cobor acum. totul era bine. Mon Dieu. în umbra palierului. voilà la clé! Neamţul i-o smulse.. Tommy îşi făcu vânt şi ateriză în spatele scării. Se opri. strigând tare: – Mon Dieu! Mon Dieu! Qu'est-ce qu'il y a? Neamţul se întoarse spre ea cu o înjurătură.

În ceea ce o privea pe Annette. Era clar că ea vroia ca el să plece şi s-o lase acolo. Să fi fost un îndemn să plece? Era înclinat să creadă că era. Ceilalţi îl urmau. trântind-o în urma sa. nu putea face nimic. Tommy îşi luă picioarele la spinare şi o rupse la fugă. ceea ce nu era puţin lucru. Dădu colţul piaţetei. limpede şi ascuţit. cu şi mai mare putere. În faţa casei era o dubă de brutar. Vreau să mă întorc la Marguerite.. Conrad cobora în fugă scările. a scăpat! Şi încă repede! Cine ar fi crezut? Tommy încă stătea ţintuit. Din fericire.” Auzi paşii urmăritorilor în spatele lui şi îşi mări viteza. Înţelese că ar fi fost mult mai bine pentru pielea lui să plece din casă cât mai repede. însă prea târziu. Brusc. inima îi tresări. Urcase din nou scările? Înnebunise? Fierbea de nerăbdare. Tommy rămase încremenit. Al doilea bărbat se împiedică de corpul lui şi căzu. La Marguerite! Tommy fugi din nou către scări. Acesta nimeri drept în falca celuilalt. În cele din urmă reuşiră şi uşa se deschise. Odată scăpat de aceste străduţe. care căzu ca un lemn. Uşa casei se deschise şi un nor de gloanţe se abătu asupra lui. – Ma foi. Pumnul lui Tommy lovi din nou şi şoferul se prăbuşi ca trăznit. îşi spuse. Şoferul sări pe trotuar şi încercă să-i bareze drumul. Alergă spre uşă. nu pot continua să tragă. ar fi fost în siguranţă. Asta ar atrage poliţia pe urmele lor. apoi glasul lui Annette. Trebuia să fie pe undeva un 134 . „Un lucru e sigur. cuvintele ajunseră până la el: – Asta-i o casă blestemată. La Marguerite. nici unul nu-l nimeri. Atunci.. vocea neamţului. Lovitura fusese grozavă. Era clar că urmau să-l scoată din Londra în duba aia şi cadavrul i-ar fi fost găsit la multe mile depărtare de casa din Soho. se auzi un strigăt. Şi apoi. Annette dispăruse. Piaţeta era pustie. Dar de ce? Trebuia cu orice preţ să încerce să o ia cu el. Tommy îl întâmpină cu un pumn. Măcar se răzbunase pe Conrad. Dinspre capul scărilor se abătu un fulger şi glonţul trecu pe lângă urechea lui Tommy. dar rămase pe poziţie. scoţând un urlet sălbatic la vederea lui. Mă mir că au îndrăznit s-o facă şi acum. Nu putea pleca fără ea.neîndemânatic de zăvor şi de lanţ.

se simţi proaspăt şi gata să-şi făurească planuri. n-ai nici un drept să vii şi să întrebi de mine în felul acesta. La colţul următor trecu pe lângă un poliţist care îi aruncă o uitătură bănuitoare. trebuie să mă grăbesc”. ci pentru cazul în care n-ar fi avut încotro. Începea să se lumineze tot mai mult. Când apăru din nou în lumina puternică a zilei. începu să râdă.. Era trecut de cinci jumătate. şi nu liderii deja cunoscuţi. Să apeleze la poliţist ar fi presupus să dea explicaţii şi lămuriri suplimentare. Diversiunea reuşise! Tommy se aşeză pe treptele casei şi îşi permise o pauză pentru a-şi trage sufletul. trebuia să mănânce zdravăn. Chipul lui era încruntat..C. care era descris ca „omul din umbră al bolşevismului” din Rusia... În mijlocul paginii se afla portretul său. Îşi plăti micul dejun şi porni spre Whitehall. Într-o clipă avu plăcerea să-şi vadă urmăritorii. În momentul următor avu toate motivele să-şi binecuvânteze norocul. repezindu-se pe urmele necunoscutului. Credeam că lucrul ăsta s-a înţeles clar. 1. despre care ştia că este continuu deschisă. Cariera lui era vag relatată.B. Se împiedică de un individ ce mergea cu capul plecat şi care. fusese autorul revoluţiei ruse. Nu mai mâncase nimic de ieri de la prânz. Aruncă o privire spre ceas. „Aşadar. o luă la goană în josul străzii. Câteva minute mai târziu de afla în prezenţa bărbatului care aici nu trecea sub numele de „domnul Carter”. Apoi. „N-am nici o îndoială în privinţa asta. şi care tocmai sosise la Londra. În timp ce mânca. Nu se răsese. dintre care unul era neamţul. trecându-şi mâna peste faţă. tresărind şi scoţând un ţipăt de spaimă.poliţist. nici nu se spălase de trei zile! Ce grozav trebuia să arate! Se îndreptă fără să mai zăbovească spre clădirea care adăpostea Baia Turcească. nu că vroia neapărat să-i ceară ajutorul. Apoi o apucă încetişor în direcţia opusă. Tommy se simţi uşor ofensat. Tommy se trase repede în umbra unui portal. însă se afirma cu tărie că el. – Ascultă. şi comandă ouă cu şuncă şi cafea. ca un fel de trimis neoficial. iată cine e Nr. 135 . Acolo îşi dădu numele şi preciză că mesajul era urgent. Deodată încremeni. Era un articol mare despre Kramenin. citea ziarul de dimineaţă pe care îl proptise în faţa sa.” spuse Tommy cu gura plină de ouă cu şuncă. În primul rând. Intră într-un magazin A.

Spui că 29 e data. Încruntarea îi dispăruse de pe faţă. Când Tommy termină. Poza ca moderat. Ne trebuie o probă serioasă împotriva lui ca să putem preveni prea uşoara cădere a guvernului. Umblând prin casa pustie.. pentru a da câteva ordine cifrate prin telefon. Doi poliţişti erau la datorie în faţa casei din Soho..– Da. – Dar. a dumitale. care să constituie un indiciu. ne-am dus! Anglia va fi cuprinsă de anarhie.. Ce e cu ceilalţi? Ai văzut două chipuri care îţi erau cunoscute? Crezi că unul era laburist? Uită-te atunci la pozele astea şi vezi dacă poţi să-l identifici. ce-i asta? Maşina? Vino. – Ah. Dar dacă afurisitul ăla de tratat iese la suprafaţă. Ne rămâne timp puţin. Tommy ezită.. Ah. Tommy avea impresia că visează.. Deci. Şi. Westway! N-aş fi crezut. atât cât era posibil. Cine e? Irlandez? E un proeminent membru unionist al Parlamentului.. Însă m-am gândit că mai important e să nu pierdem timpul. însă avem şanse mari. am dreptate.. Îi înmână lui Tommy o altă fotografie şi zâmbi în faţa exclamaţiei de uimire a acestuia. Totul era exact cum fusese. Îl suspectam. domnul Carter îl întrerupse. Şi aşa mă tem să nu fie prea târziu pentru noi. tinere. – Păsările şi-au luat zborul. Un inspector îi dădu raportul domnului Carter cu glas coborât. foarte puţin. Beresford. domnule. s-ar putea să lase ceva în urmă.temniţă cu tablourile atârnând strâmb. după cum ne aşteptam. Pe la mijloc. Vor pleca imediat. 1? Asta e important. Tommy ridică una. povesti întâmplările prin care trecuse în ultimele câteva zile. Totu-i praf în ochi. Totuşi. însă nu aveam nici o dovadă. Ei n-or să aştepte. După o clipă... urciorul spart la mansardă. să aruncăm o privire în casa aia. Dar nici o 136 . E o încercare. Să intrăm.. bine-nţeles.. Domnul Carter îi citi gândurile. cred că pot spune precis cine e. Camera . îl aprobă cu căldură.. Cât despre celălalt.. – Ai dreptate. Fiecare minut e preţios. camera de întrunire cu masa ei lungă. repede şi succint. Domnul Carter afişă o oarecare surpriză. – Cred că putem să ne luptăm cu ameninţarea cu greva generală. ai făcut foarte bine. Spui că l-ai recunoscut pe Kramenin ca fiind Nr. Da..

din întâmplare. trebuie să fi aflat dintr-o dată ceva despre mine. 137 . Domnul Carter îl privi întrebător şi Tommy îi explică. întrebă domnul Carter. – Mă uimeşte ce mi-ai spus despre fată. că Annette era frumoasă. că poţi fii atât de uşor omorât. femeie fiind. Ori fuseseră distruse. dar. mă întreb cum de m-au dibuit. privind în jur. Celălalt dădu gânditor din cap. altfel nu s-ar fi întors. – Apropo. Afară doar dacă n-ai menţionat. M-a bombardat cu scrisori cu privire la dumneata.. S-a dus la poliţie? Domnul Carter scutură din cap. domnule. – Desigur. Crezi că s-a întors în mod voit? – Aşa se pare. – Adevărat. dar cred că ar fi mai bine să mă întorc la hotel. – Am o grămadă de vieţi. spuse domnul Carter. ori luate de acolo. numele de Ritz.. Şi nu era nici un semn de la Annette. domnule. Însă e clar că e de-a lor. – Presupun că arăta bine. A fugit pe scări în sus.urmă de hârtii. – Nu cred că e cu adevărat de-a lor. zise domnul Carter. Recunoscu. – Ei bine. domnule. Ce-ai zice să luăm masa împreună? – Vă mulţumesc mult. – Se prea poate. Tommy făcu cu ochiul. în timp ce încercam să deschid uşa.. destul de ruşinat. atât de deosebită. e cam ciudat. domnule. nu? spuse domnul Carter cu un zâmbet care îl făcu pe Tommy să roşească până la rădăcina părului. – Atunci. Părea. – Hm. nu mai avem nimic de făcut aici. Transmite-i salutări din partea mea şi spune-i să nu creadă.. data viitoare. n-a răbdat-o inima să vadă cum un tânăr prezentabil ca dumneata e ucis. s-o liniştesc pe Tuppence. Totuşi. – Tuppence? Mi-era teamă că o să facă puţină gălăgie. nu te-ai arătat încă domnişoarei Tuppence. domnule. atunci înseamnă că face parte din bandă.

Telegrama Dezumflat pe moment. De ce n-aş fi? – De ce n-ai fi? Zău. a păzit-o pe „Rita”. dar entuziasmul îi fu brusc frânat. Tommy se năpusti înăuntru. după cum gândi Tommy. când îl văzu intrând pe Julius. Străbătu sala şi-i scutură mâna cu o putere cam exagerată. Nu mi-am dat seama atunci. – Sfinte Doamne! exclamă. Taxiul trase în faţă la Ritz. apoi se abandonă plăcerii anticipate a întâlnirii sale surpriză cu Tuppence. Gândul îl chinui o vreme. Ţine minte. domnule. Tommy intră în restaurant şi comandă un prânz copios. Tommy flutură vesel mâna. omule.– Aşa cred şi eu. răspunse sec domnul Carter. aşa că ai grijă de dumneata. nu ştii că ai fost dat ca mort? În câteva zile aveam să ţinem un recviem în memoria ta. ochii lui Julius părură să iasă din orbite. Cele patru zile de înfometare îl făcură să preţuiască din nou o masă bună. Apropo. – Mă întreb ce a făcut până acum. Apropo. acum eşti un om marcat. originar din moment ce am supravieţuit. cred că la ea s-a gândit Annette când a spus Marguerite. I se spuse că domnişoara Cowley plecase de un sfert de oră. – Vă mulţumesc. Capitolul XVIII. – Bănuiesc că şi-a amintit proverbul despre muribundul cel tânăr. Trebuie că am în mine ceva din păcatul. Tommy opri un taxi. Tocmai era pe punctul dea duce la gură o bucăţică delicioasă de Sole à la Jeanette. Eşti chiar tu? – Bine-nţeles. căci părea să dovedească faptul că doamna Vandemeyer şi Annette erau în relaţii strânse. reuşind să atragă atenţia celuilalt. unde e Tuppence? – Nu-i aici? 138 . Mai mult ca sigur. La vederea lui Tommy. – Cine credea că am murit? – Tuppence. urcă şi dădu adresa hotelului Ritz. Ei bine. la revedere.

– La cumpărături. cred. replică Julius. Ce scăpare din partea mea! Dar nu era un lucru dintre acelea pe care le poţi ghici. ia spune. Pe Jupiter. trecu la întoarcerea la Londra. tipul de la recepţie mi-a spus că tocmai a plecat. ai făcut tot timpul ăsta? – Dacă iei masa aici. Apoi se întoarse spre Tommy. Continuă cu evenimentele din dimineaţa aceea. şi îşi începu epopeea. răspunse sec Julius. Şi. ai? rosti Tommy cu interes. oftă adânc. vizita la sir James şi senzaţionalele întâmplări ale nopţii trecute. Începând cu incursiunea lipsită de succes de la Bournemouth. Dar. – Dar cine a omorât-o? întrebă Tommy. – Nu ţi-au dat nici un indiciu privitor la unde ar putea fi Jane? Tommy scutură din cap cu regret. Aş spune că-şi „rezervă dreptul la opinii”. îşi asumă rolul de povestitor. nu pretind că am avut şi noi aceleaşi aventuri. Jumătate din ceea ce comandase rămăsese pe masă. comandă acum. descrise neliniştea crescândă a lui Tuppence. – Nici o vorbă. acum o oră. tărăgănă Julius. – Dar sir James ce crede? – Fiind un reprezentant al legii. chemă un chelner şi-i dictă dorinţele. La sfârşit. la cumpărarea maşinii. – Doctorul a spus că a făcut-o cu mâna ei. – Una sau două. Julius îşi trase un scaun de cealaltă parte a mesei. din maşină. N-am prea înţeles. O să dureze cam mult povestea asta. – Bravo! Le zici ca la carte! – Şi acum. – Amnezie. Trebuia să scot mai multe de la ei. de pe frontul de acasă. sunt cam tâmpit. întinzând mâna după o piersică. spuse Tommy. nu poţi să te lepezi de calmul tău englezesc şi să-i dai drumul? Ce Dumnezeu. – La atac! Cred că ai avut ceva aventuri. Am lăsat-o aici. 139 . Julius ascultă încremenit. aşa se explică de ce se uitau la mine atât de ciudat când am abordat problema să-i pun întrebări fetei. răspunse Tommy cu modestie. e asemeni unui om-scoică. După cum vezi.– Nu. la rândul lui. – Păăi.

Mai ales frazeologia. Julius. Însă eu cred că Tuppence şi cu mine şi chiar snobul de sir James aveam aceeaşi idee. Brusc. simplu. 140 . răspunse Tommy. – Ce? Tommy se răsuci către el. un băiat de o şchioapă rosti în dreptul cotului lui Tommy: – Tânăra doamnă. nu pot să pricep. Urmă o tăcere. spuse el gânditor. spuse Julius. Chiar foarte bine. Să dăm o raită la locul crimei. – Taxiul. Cacialmaua a fost nemaipomenită. Numai că mă lasă rece.. Cum ţi-a venit în minte chiar la ţanc. Dispăru. S-ar putea să fie în camera mea de zi. domnule. să studieze intrările şi ieşirile şi să-şi stoarcă creierii până când dezleagă misterul.– După toate câte s-au întâmplat. Nu văd cum a intrat şi a ieşit. Am auzit-o spunându-i şoferului Charing Cross. Aş vrea s-o putem lua şi pe Tuppence. Eu cred că tinerii detectivi dotaţi trebuie să pună osul la treabă. – În tot cazul. Eu tânjesc după un domn Brown în carne şi oase. cred că a plecat cu trenul. domnul Brown nu avea aripi. – Oricum. Tommy dădu din cap. De la recepţie li se răspunse că Tuppence încă nu se întorsese. mă duc să arunc o privire sus. Ritz-ul va avea plăcerea unei întâlniri fericite. M-ai făcut paf! – Eram într-aşa o găleată. – Ce părere ai de hipnoză la distanţă? Vreo influenţă magnetică ce a împins-o în mod irezistibil la sinucidere? Tommy îl privi cu respect. Nu vreau să fiu deranjat cu vreo anchetă. şopti el şovăielnic. – Domnul Brown? – Lucru cert. sau ceva ca o plesnitură. – Nu e nici o îndoială că era chloral? – Cred că nu. Cel puţin aşa s-a spus. cred că eşti norocos că te afli aici. încât trebuia să găsesc ceva.. E în regulă. domnule. – Bine. apoi Tommy reveni la moartea doamnei Vandemeyer. şi să meargă repede. că e un infarct cauzat de o supradoză.

şi o văzui cum fuge pe scări şi se urcă în taxi şi auzii că spune ce v-am spus. şi a fost jos în două secunde. – Aiurea! – Ba a plecat. „Spune-le să-mi aducă un taxi” şi a început să-şi aranjeze pălăria în faţa oglinzii. dar iute. – Auzi. ţi-a lăsat un bilet. – N-are nici o legătură cu asta. – Da. aproape tot atât de repede ca mine. dar. a zis. domnule. – Am dus telegrama la Nr.. – Când ţi-a cerut mersul trenurilor şi ghidul? – Când i-am dat telegrama. apoi mi-a spus bucuroasă cam aşa: „Adu-mi un ghid şi un mers al trenurilor. Ochii îi căzură pe scrisoarea din mâna lui Julius. E perfect.. – Lasă numele. Oh. Tommy continua să-l privească. dar Julius o împături şi o băgă în buzunar. Băieţelul inspiră adânc. – Telegrama? – Da. domnule. I le-am adus şi mi-a spus să aştept şi se uita la ceva. – Oh! Tommy era uimit şi părea că aşteaptă ceva mai mult. A deschis-o şi a scos un strigăt. Părea extrem de stânjenit.. Henry. A luat un taxi până la Charing Cross. E despre ceva. Continuă. În acel moment. domnule. din moment ce a cerut un mers al trenurilor şi un ghid. Ţinea în mână o scrisoare deschisă. Tommy se întoarse spre el.” Nu mă cheamă Henry. Unde s-a dus? Aproape fără să-şi dea seama întinse mâna după scrisoare. doamna era acolo. ceva ce am rugat-o să-mi aducă la cunoştinţă. domnule. 141 . Stimulat. Tuppence a plecat să vâneze pe cont propriu. Băiatul se opri şi îşi trase răsuflarea. băieţelul continuă: – Aşa m-am gândit.. spuse nerăbdător Tommy. cu ochii măriţi de uimire. – Spune-mi exact cum s-a întâmplat.Tommy îl privi lung.. apăru şi Julius. – Când a fost asta? – Cam pe la doişpe’ jumate.. După aia a privit la ceas şi „Fuga”. 891. Hersheimmer. Tommy îl întrerupse. grăbindu-se ca dracu după ce a primit o telegramă.

– Aş vrea să-ţi spun că. rosti brusc Julius.. înainte de a-i sugera ceva în acest sens domnişoarei Tuppence.. dacă i se oferea ocazia? Întâlnirea cu tânărul american îi oferise ocazia. Domnişoara Tuppence m-a pus în temă cu asta. Eternul feminin. întotdeauna o spusese. Dar o să-şi revină ea repede. apoi se răzgândi şi nu rosti nimic. mecanic. Îşi aprinse ţigara cu o mână care îi tremura puţin. Nimic mai mult. Mintea i se blocase pe moment. – Te refuză? Ai spus refuză? – Clar. De ce s-o condamne că rămânea credincioasă principiilor sale? Cu toate acestea. fără nici un fel de motiv. Tommy o condamna. – E în regulă. spuse repede. Se opri brusc. şi era puţin probabil să-i dea cu piciorul.. Ei bine. Tommy îşi reveni. însă o fată adevărată nu s-ar fi măritat niciodată pentru bani. – Oh.. sau. însă Julius nu părea deranjat deloc. Era năucit.– Ascultă.. Tommy îl privi curios. – Da... ca şi cum ar fi vrut să spună ceva. dolarii vor fi cei care vor aranja chestiunea.. ar fi mai bine să-ţi spun. Tuppence şi cu mine suntem prieteni de ani de zile. E drept că şi eu am cam zorit-o.. cum i se zice. Era plin de un pasionat şi cu totul ilogic resentiment. Am auzit că întotdeauna fetele te refuză prima dată. Nu e câtuşi de puţin o impostoare.. ar trebui s-o ducem bine împreună. Tuppence avea un îngrozitor sânge rece şi era plină de ea. Tuppence mereu spunea că ea caută. i-am mărturisit că nu vreau să mă bag în nici un fel între ea şi tine. roşu la faţă. cel puţin aşa am auzit. – Oh! rosti Tommy.. Era bine să se spună lucrurilor pe nume.. Tommy îl apucă de braţ. E chiar foarte bine. de ce nu? Nu se lamentase ea că nu cunoştea nici un bărbat bogat? Nu-şi expusese limpede opţiunea de a se mărita pentru bani. Ar trebui s-o ducem perfect împreună. şi ar fi fost încântat să n-o mai vadă în viaţa lui! Ce lume coruptă! Glasul lui Julius îl smulse din gânduri. Era moartă după bani. e ca o convenţie. I-am cerut azi-dimineaţă domnişoarei Tuppence să se mărite cu mine. 142 . Cuvintele lui Julius îl luaseră pe nepregătite. Nu ţi-am spus? Mi-a trântit un „nu”.

Îţi meriţi cei cinci şilingi. În cămin era un ghemotoc alb cu portocaliu. cu ochii lucioşi. Se smulse brusc din gânduri.. Tuppence îşi uitase cheia în uşă. – Nu conţine nici cel mai mic indiciu despre unde s-a dus. Draga de Tuppence. – Ce spune în biletul ăla? întrebă el poruncitor.Însă Tommy îl întrerupse brusc. 143 . – După cum spuneai. Dar poţi să te convingi şi singur dacă nu mă crezi. S-o lăsăm pentru atunci. Tommy îl culese şi netezi telegrama. Camera era aşa cum o lăsase. Nu-l refuzase ea pe Julius fără să ezite? E drept că biletul conţinea semne de slăbiciune. rosti el. cam aşa: „iuhuu!” – Foarte plastic. însă el nu credea că. întotdeauna e mai bine ca lucrurile să fie clare. Henry! Băiatul apăru. Urcară în grabă treptele. suna aşa: „Dragă Julius. Vino. adunându-se. După cum scrisese. Biletul. Acum o considera pe Tuppence un suflet deosebit de nobil şi dezinteresat. Tuppence” Tommy i-o dădu înapoi. Julius se văzu obligat să i-l înmâneze. nu-i nici un indiciu unde s-a dus. după aceea. A ta afectuoasă. Nici prin cap nu-mi trece să mă gândesc la măritiş până nu-l găsim pe Tommy. Îţi aduci aminte ce a făcut doamna cu telegrama? Henry icni şi spuse: – A făcut-o ghem şi a aruncat-o în cămin şi-a chiuit de bucurie. Tommy. spuse Tommy. cu scrisul şcolăresc al lui Tuppence. – Încă ceva. Henry. Sentimentele sale cunoscură o totală schimbare. se putea înţelege că vroise să-i forţeze mâna lui Julius să depună mai multe eforturi pentru a-l găsi pe el. domnule. Hei. Trebuie să găsim telegrama. îl asigură el din nou pe Tommy. smerit. Tommy îi dădu cinci şilingi. răspunsul ar fi fost afirmativ.. dar asta se putea scuza. Julius. nici o fată din lume nu se putea compara cu ea! Când o s-o vadă.

am găsit. Au semnat cu numele tău şi ea a căzut în cursă ca o oaie. Tommy îl abandonă în favoarea mersului trenurilor. Ebury. cu siguranţă Tommy s-ar fi aşezat şi ar fi început să se gândească. După câteva minute rosti: 144 . De la King's Cross. Următorul e la 3:20. După ce mai blestemă pe înfundate. E un noroc chior că n-a luat cu ea telegrama. ăsta s-a dus. Se gândea. evenimente mari TOMMY”. Yorkshire. Yorks. Important e să ne păstrăm calmul. altfel poate că nu i-am fi dat niciodată de urmă. Julius îi înmână lui Tommy ghidul. Dar trebuie să ne grăbim. 2:10. – Ce? – Lucru cert. – Asta aşa e. – Uite. Dacă ar fi fost lăsat în voia lui.„Vino imediat. – Doamne sfinte! Ce facem? – Ne grăbim şi plecăm după ea! Imediat. cel puţin jumătate de oră. Dar cu Julius Hersheimmer alături. Nu e timp de pierdut. Ce vrea să însemne? – Cred că vrea să însemne ce-i mai rău. (Băiatul trebuie să fi greşit. Unde-i ghidul ăla? Vitalitatea lui Julius era contagioasă. ce plan de acţiune să adopte. Julius bombăni. Julius vorbi primul: – N-ai trimis-o tu? – Sigur că nu. 12:50. – Trimite-o dacă vrei. – Ce zici de maşină? Tommy scutură din cap. Se uitară unul la altul stupefiaţi. ăsta e trenul cu care a plecat. era imposibil să nu intri în priză. Au înhăţat-o. ci King's Cross).. rosti liniştit Julius. dar noi e mai bine să mergem cu trenul. Ebury.. Însă îmi ies din minţi când mă gândesc că sărmana copilă e în pericol! Tommy dădu din cap într-un mod nedefinit. Paneras. Nu era Charing Cross. Sau St. considerând că el era mai la curent cu misterele lui. Moat House. un tren al dracului de lent.

N-o paşte nici un pericol imediat. în cazul în care noi am descoperi ceva. ridicându-şi gulerele pardesielor. doar atât. o dată la Doncaster. Călătoria fu obositoare. – Vroiam să spun că nu cred că urmăresc să-i facă vreun rău. spuse Julius. cu trenul care pleacă din Londra la 12:50? Probabil şi ea te-a întrebat care e drumul spre Moat House. care a ajuns mai devreme. După ce ascultară îndrumarea amănunţită dar încurcată a impiegatului. explică Tommy. cu un impiegat solitar. a doua oară. ce vor de la ea? – Habar n-am la ce te referi. însă impiegatul scutură din cap. Pentru domnul Brown. Ea e ostatică. Julius. Cu trenul respectiv sosiseră mai mulţi oameni şi n-ar fi putut reţine în mod deosebit pe cineva. suntem legaţi la mâini. – Îmi poţi spune care e drumul spre Moat House? – Moat House? E la o bucată bună de aici. Trebuiră să schimbe de două ori. Brusc.– Spune. le-ar fi al dracului de folos. înţelegi? – Clar. căruia Tommy i se adresă. Duşmanii lor beneficiau de un avans de trei ore. Însă era foarte sigur că nimeni nu se interesase de drumul spre Moat House. şi. eu am mare încredere în Tuppence. Începuse să plouă. parcă i se pusese o greutate pe inimă. Tommy se opri. Se simţea extrem de deprimat. se pregătiră să părăsească gara. Tommy i se alătură din nou lui Julius şi-i explică de ce se întorsese la gară. Casa aia de lângă mare. cu numeroase halte şi bariere. – Aşteaptă o clipă. ai văzut o doamnă tânără. Ebury era o gară pustie. O descrise pe Tuppence cât de bine se pricepu. într-un loc unde trenul făcea cruce cu altul. trei ore erau ceva! El nu putea să ignore faptul că telegrama fusese descoperită. Aşa e. pricepi? Tommy confirmă. – Ascultă. Se întoarse în fugă la gară şi-l abordă din nou pe impiegat. – În afară de asta. adăugă Tommy. pentru că. Simţea că acţiunea nu avea sorţi de izbândă. o porniră prin noroiul drumului. Atât timp cât e în puterea lor. 145 . gânditor.

La un moment dat o cotiră greşit şi merseră aproape o jumătate de milă în altă direcţie. Din când în când câte o frunză umedă aluneca în zbor. într-adevăr. E într-o stare îngrozitoare de ruină. Îşi îndreptară paşii înapoi. Găsiră repede oficiul poştal. – Trebuie să fie vreun sat pe aproape.. zdravănă. Parcă mergeau în lumea stafiilor. Crengile trosneau şi se ciocneau între ele într-o notă lugubră.. Ziua era aproape pe sfârşite. întâlniră un muncitor ce îşi căra geanta cu scule. Le deschise o femeie îngrijită. Doar linişte şi ferestre oblonite. O cotitură a drumului îi aduse în faţa casei. care le înmână pe dată cheia de la Moat House. – Moat House? E pustie.. Trecuse de şapte când un băieţandru le spuse că Moat House era chiar după colţ. O poartă ruginită de fier scârţâia sinistru din balamale! Un drum aşternut cu un strat gros de frunze. nu-i o idee rea. domnule. 146 . – Da. continuă tânărul american. La marginea lui. Obloanele erau trase. Urmând drumul. o are doamna Sweeny. – Mă îndoiesc că e genul de loc care să vi se potrivească. Tavanele cad şi tot aşa. momită Tuppence în acest loc dezolant? Era foarte puţin probabil ca pe aici să fi călcat cineva de luni de zile. dar nici un semn de viaţă. care era şi magazin cu de toate. Trebuiră să accepte ceea ce vedeau cu ochii lor. Ecoul dezacordat înfioră pustietatea casei. Aşa e de ani de zile. Tommy îi mulţumi. Tommy îl opri cu o întrebare. spuse Julius. şi bătură la casa de lângă el. ajunseră curând într-un cătun.. Locul avea ceva ce-i făcu pe cei doi să se înfioare. Frunzele le înăbuşeau paşii. Ar trebui băgaţi o grămadă de bani în ea.Drumul părea că nu se mai termină. lângă oficiul poştal. Şi aceasta părea pustie. Ar fi mai bine să întrebăm acolo. iar treptele ce duceau la uşa de la intrare. făcându-i să tresară la atingerea ei rece. Ar putea să cunoască locul şi să ne spună dacă a fost cineva pe aici în ultimul timp. Locul era pustiu. Să fi fost. acoperite cu muşchi. Julius smuci mânerul ruginit al clopoţelului. spre poartă. Dacă doriţi cheia. Sunară iar şi iar. – Nu-i nimic de făcut. în timp ce înaintau pe drumul pustiu. înconjurară casa.

– Nimeni nu s-a interesat demult de casa aia. domnule. n-a venit azi o doamnă tânără să întrebe de cheie? Femeia scutură din cap. aparent nederanjat. Mulţumim. Dar. – Asta aşa e. scuzaţi-mă. Nu cred că Tuppence a pus vreodată piciorul aici. La lumina zilei poate vedem mai multe. însă casele sunt scumpe în ziua de azi. Oricum. îl aprobă cu însufleţire femeia. în casa asta. – Ar fi „Yorkshire Arms”. spuse Tommy. – Asta mă zăpăceşte. o să fie perfect. Am fi ajuns mai devreme. acesta scoase brusc un ţipăt şi. Există vreun loc drăguţ. Apropo. dacă nu rătăceam drumul. – Aş jura că n-a trecut nimeni pe aici. Julius scutură din cap fără să răspundă. Nici o urmă de paşi. dar nu e un loc prea potrivit pentru nişte domni ca dumneavoastră. Totul e groaznic de schimbat. Şi e gros. asta se datoră numai unei descoperiri făcute din întâmplare de Tommy. vesel. – Trebuie să-l fi pus. – O să venim din nou mâine dimineaţă. 147 . o să aruncăm în seara asta o privire pe acolo. Pretutindeni aceeaşi poveste. Julius aprinse un chibrit şi examina podeaua cu atenţie. Apoi scutură din cap. Umblară de colo-colo prin casa pustie. În timp ce se îndreptau către poartă. O fi o ruină. Praful domnea în lege. În timp ce uşa se deschidea din balamale cu un scârţâit de protest. Dimineaţa reluară cercetările şi fură constrânşi să tragă concluzia că de mult timp nu trecuse nimeni pe acolo. – Mulţumesc foarte mult. Uite ce praf. – Oh. Dacă nu părăsiră imediat satul. Toate astea sunt din vina războiului. pe aici unde se poate petrece o noapte? Doamna Sweeny păru încurcată. spuse Tommy. spuse Julius. Îşi îndreptară din nou paşii spre Moat House.– Mulţumesc. cred că e prea întuneric ca să vedeţi casa ca lumea. Fiica şi ginerele meu caută de nu ştiu când o casă. N-ar fi mai bine să aşteptaţi până dimineaţă? – Aveţi dreptate.

Tommy şi Julius lucrau când separat. – Asta clarifică lucrurile. În tot cazul. în timp ce îşi luau micul dejun. pe lângă Moat House. Asta dovedea că fusese adusă şi luată cu maşina. N-am avansat cu nimic în găsirea lui Tuppence. Cu siguranţă. 148 . Scuzele îi erau la fel ca şi metodele şi rareori reuşi să nu stârnească indignarea victimelor. în care îşi puseseră toate speranţele. – Ştii de cât timp suntem aici? întrebă într-o dimineaţă. însă se dovedi a fi proprietatea unei foarte respectabile văduve! Fiecare zi le punea în faţă o nouă problemă. O să ne stabilim cartierul general la cârciuma din sat şi o să facem tărăboi până dăm de ea. În cele din urmă îşi schimbară tactica. în ziua aceea? Alt eşec. dar nu descurajaţi. O limuzină gri. iar duminica viitoare e 29! – La dracu! exclamă Julius. Nu m-am gândit decât la Tuppence. când împreună. Îşi croi drum şi pătrunse pe domenii private. Erau uimiţi. O nouă preocupare începu să frământe mintea lui Tommy. Bătălia începu. Văzuse cineva vreo maşină staţionând pe undeva.. pe care i-l înmână lui Julius. fu urmărită până la Harrogate. Urmărea cel mai mic indiciu. Cineva trebuie s-o fi văzut. supunând pe proprietarii de maşini unor interogatorii minuţioase. Era o mică broşă de aur. De o săptămână. Tuppence nu rămăsese mult în împrejurimile de la Moat House. Răpirea fusese atât de bine pusă la punct. însă rezultatul rămânea acelaşi. Aproape uitasem de 29. Fu urmărită fiecare maşină care trecuse prin sat în ziua fatidică. Am văzut-o deseori purtând-o. Julius era ca un ogar în lesă. dar. – E a lui Tuppence! – Eşti sigur? – Absolut.oprindu-se. se aplecă şi culese ceva dintre frunze. Îşi reînoiră cercetările. încât părea că fata se evaporase. zilele se scurgeau una după alta şi nici vorbă să dea de urma lui Tuppence. Nimeni cu semnalmentele lui Tuppence nu fusese văzut prin vecinătate. Julius inspiră adânc. Julius telegrafie la Londra să i se trimită maşina şi scotociră zilnic împrejurimile cu şi mai mult zel. Tuppence a venit aici..

pe curând. Am să le spun să-şi etaleze deşteptăciunea şi să facă tot ce pot. Julius îl aştepta pe peron. Nu mă mai învârt prosteşte pe aici! – Ce vrei să spui? – Am de gând să fac ce trebuia de fapt acum o săptămână. după aceea. Vrei să vii cu mine? Tommy scutură din cap. – Ai dreptate. dar asta poate să se ducă dracului. Direct la Scotland Yard! – Ai dreptate. Părerea mea e că un profesionist are întotdeauna câştig de cauză în faţa unui amator. Eu am să mai rămân pe aici. Însă astăzi e 23 şi a mai rămas puţin timp. Spre sfârşitul zilei. Tommy cobora dintr-un personal. Am fost nişte tâmpiţi care am muşcat din momeală şi am mestecat-o mai mult decât şi-ar fi închipuit ei. 149 . să dau târcoale o vreme. Am impresia că am făcut o mare greşeală în felul în care am acţionat.. Copoi! A fost o mostră de curată prostie! Asta e! M-am săturat. – La ce bun? Ajunge unul. Mă întorc la Londra şi predau cazul în mâinile poliţiei britanice. Mă întorc cât ai zice peşte. Dacă e să-i dăm de urmă. Ei bine. rosti încet Tommy. important e s-o găsim pe Tuppence. viaţa ei nu va mai avea nici o valoare. Însă următoarele evenimente nu se încadrară în planul elaborat de Julius. cu câţiva inspectori după mine. „Te aştept Manchester Midland Hotel Veşti importante. Nu poţi să ştii niciodată.Julius. – Sigur. Jocul de-a ostaticii se va termina atunci..– Şi eu. – Mai bine mai târziu decât niciodată. Acum mă duc direct la Scotland Yard şi le cer să mă ia de mână şi să-mi arate pe ce drum să apuc. Am fost ca doi ţânci care se joacă „de-a Baba-oarba”. Să dea Domnul s-o scoatem la capăt măcar aşa.” La 7:30. Numai că n-am uitat de data de 29. Ceva trebuie să se întâmple. trebuie s-o facem înainte de 29. Am făcut pe copoii. Tommy primi o telegramă. în aceeaşi seară. . Am pierdut timpul şi n-am realizat nimic.

Sir James sosi. Julius se întoarse spre el. Pasărea asta bătrână e tot atât de mută ca o stridie! La fel ca majoritatea afurisiţilor din branşa lui. înmână telegrama celuilalt. Tocmai sosise. – Ciudat. la opt. Veniţi Manchester Midland Hotel Imediat.” Julius luă telegrama înapoi şi o împături. Jane Finn Trenul meu a ajuns acum o jumătate de oră. – Nu. răspunse Julius sec. Tommy făcu ochii mari. Sir James îi strânse mâna cu căldură. Dar am găsit asta aşteptându-ne la Londra.. – Ce e? Au găsit-o pe Tuppence? Julius scutură din cap. în jur de opt. 150 .– M-am gândit că ai să vii cu trenul ăsta. punctual. dacă ai primit telegrama de la mine. – Sigur. Pun pariu că da. nu vroia să se pronunţe până nu era sigur că putea aduce o probă. „Găsit Jane Finn. Tommy îl apucă de braţ. mi-am făcut socoteala că ai să vii cu ăsta şi i-am telegrafiat lui sir James. Tommy scutură din cap. neconvins. . explică Julius în timp ce părăseau gara. – Ce te întrebi? – Dacă ăsta era adevăratul motiv.. – Mă întreb. – Ceea ce a spus. În timp ce citea. Credeam că tipul s-a dat la fund! Capitolul XIX. spuse el gânditor.Peel Edgerton. Ne-a rezervat camere şi ne întâlnim cu el la cină. – Ce te făcuse să crezi că nu-l mai interesa deloc cazul? întrebă curios Tommy. şi Julius i-l prezentă pe Tommy. Înainte de a pleca din Londra.

De îndată ce prezentările fură făcute. atât de deosebiţi ca aspect fizic. nu-i.. Asta aţi crezut. Sir James îşi mângâie bărbia şi spuse: – Chiar aşa. În acelaşi timp. – De ce? – Din cauză că tânăra a fost accidentată de o maşină şi a suferit uşoare contuzii la cap. Dar cum i-aţi dat de urmă tocmai dumneavoastră? Domnişoara Tuppence şi cu mine credeam că aţi renunţat.. Tommy fu obiectul unei atente observaţii din partea lui sir James. Ei. după ce şi-a revenit. am auzit asta. Julius se lansă într-un torent de întrebări. – Ah! Avocatul îi aruncă o privire scurtă. – Îl examină repede pe avocat. insistă Julius. chiar aşa. Ca şi Tuppence. O dovadă a acestui fapt avu loc imediat. Cei doi. Şi ăsta e mare lucru. Atât în spatele purtării obosite a unuia. stătea acelaşi tip de minte ascuţită ca o sabie. produceau aceeaşi impresie. Cum reuşise sir James să dea de urma fetei? De ce nu le-a adus la cunoştinţă că se ocupa încă de caz? Şi aşa mai departe. însă dădea numai ce vroia el să dea. simţi magnetismul celuilalt. am greşit. – Dar unde e? se repezi Julius. spuse Tommy. zâmbi involuntar. aşa încât s-ar zice că te cunosc foarte bine. domnule Beresford. Tommy avu sentimentul că celălalt citise în el ca într-o carte deschisă. hai nu e lucru mare? – Sigur că e. Cert e că a fost un noroc pentru toţi că am reuşit să o găsim pe domnişoară. – Vă mulţumesc. ah!. vesel. – Asta e cam greu. domnule. nu-i aşa? Ei. cât şi al rezervei profesionale a celuilalt. Când. – Ei bine. Am auzit multe despre dumneata de la domnişoara Tuppence.. Îi reamintea de domnul Carter. apoi îşi reluă mângâiatul bărbiei. Credeam că e mai sigur s-o aduceţi aici. a spus că se numeşte Jane Finn. nu ştiu dacă se poate spune chiar aşa. bine. Nu putea să se întrebe decât care era concluzia finală. A fost dusă la spital şi. rosti cu gravitate sir James. aşa? Chiar aţi crezut? Vai! – Deci.– Sunt încântat să te cunosc. Când avocatul îşi coborî ochii.. fata a fost găsită. dar existau puţine şanse s-o afle. în timp ce mintea îi zbură la altceva. am aranjat să fie 151 . Sir James lua totul.

Exista ceva la sir James care întotdeauna îl stârnea să i se opună. spuse Tommy. Credeam că ai înţeles lucrul ăsta. îşi folosise cu succes propriile metode şi scosese la lumină fata dispărută. Sir James tamburină masa cu degetele. după cum presupusese Julius. Dar Tommy avea acum certitudinea a ceea ce înainte doar suspectase. Singurul lucru care îl nedumerea pe Tommy era de ce toată această discreţie? Ajunse la concluzia că faptul se datora deformaţiei profesionale. ţinând cont de condiţiile în care s-au produs. Prezenţa lui sir James la Manchester nu era întâmplătoare. Julius era nervos şi agitat. – Coincidenţele sunt lucruri ciudate. Fata şi-a pierdut din nou cunoştinţa şi încă nu şi-a recăpătat-o. însă îl ţintui pe sir James cu ochi sfidători. din moment ce a fost în stare să-şi dea adevăratul nume. – Şi s-a întâmplat ca chiar dumneavoastră să fiţi pe fază. Julius se înroşi. – Oricum. 152 . Ca în basme. Cuvintele sunară ca o împuşcătură şi Tommy îşi ridică privirea tresărind. – Mă tem că nu va fi posibil. – E grav rănită? – Oh. rănile sunt absolut fără gravitate. cumva pierzându-şi răbdarea. O clipă. – Fără îndoială. Departe de a fi abandonat cazul. – Şi-a revenit? strigă Julius.mutată în casa unui doctor. emoţionat. am să mă duc în seara asta acolo şi am să văd dacă nu pot să-i mituiesc să-şi încalce regulile prosteşti. Mâna cu care îşi duse paharul la gură tremură puţin. E foarte puţin probabil să i se permită să primească vizite la ora asta. din punct de vedere medical. răspunse el sec. o contuzie şi câteva zgârieturi. şi v-am telegrafiat. – Sigur nu te va ajuta la nimic. Starea ei poate fi atribuită consecinţei şocului mintal provocat de recăpătarea memoriei. cam pe la zece. Aş sugera să mergem mâine dimineaţă. domnule Hersheimmer. Însă sir James era greu de întors. un prieten de-al meu.. Era conflictul dintre două personalităţi puternice. domnule Hersheimmer. spuse sir James. Julius vorbi: – Imediat după cină mă duc direct s-o văd pe Jane..

la zece? Se întoarse cu multă nonşalanţă spre Tommy. Tommy se înroşi. rosti sir James. La această laudă. Atunci. – Normal. învins. Nu mai ştiau nimic despre dumneata de câtăva vreme şi domnişoara Tuppence înclina să creadă că întâmpinai mari dificultăţi! – Aşa era. Vedeţi. că mă surprinde întrucâtva să te întâlnesc în seara asta aici. grav. s-a întors la ei. însă felul în care a acţionat nu se potriveşte cu ideea mea. cred că fata se obişnuise să-i rostească numele întreg. Credeam că poate o ţin cu forţa acolo. – Da. domnule. Toţi prietenii îi spuneau Rita. Presupun că se referea la doamna Vandemeyer. îşi descrise pe scurt aventurile. Te felicit. desigur că locul a fost cercetat. Şi.. domnule. când putea să fugă. – N-aş fi putut scăpa dacă nu era fata. A fost un noroc pentru dumneata că s-a întâmplat ca ea. spuse el. – Deocamdată. ăă. Apropo. domnule! Tommy zâmbi aducerii aminte. – Ce a spus? Ceva despre dorinţa de a fi dusă la Marguerite? – Da. de exemplu. – Ea întotdeauna semna Rita Vandemeyer.. – Ai evadat spectaculos dintr-un loc atât de „etanş”. domnule. în cele din urmă. În viaţa mea n-am fost într-un loc mai „etanş”. rămâne pe mâine. în momentul în care striga după ea doamna Vandemeyer era fie moartă. Trebuie să recunosc domnule Beresford. fie în agonie! Curios! Sunt câteva elemente care mă şochează prin cât sunt de obscure. dumneavoastră sunteţi şeful. domnule. – Mulţumesc. Julius îşi coborî privirea. avocatul îl privea cu un interes sporit. dar sir James continuă: Presupun că nu există nici o îndoială că face parte din bandă? – Mă tem că nu. însă. 153 . prietenii erau foarte neliniştiţi în ceea ce te privea.. Când ajunse la sfârşit. Tommy fu gata să protesteze. Ajutat de întrebările lui sir James. nu? – Da. Totuşi. însă şterseseră toate urmele. spuse celălalt. Ultima oară când am auzit despre dumneata.. sec. brusca ei schimbare de comportament faţă de dumneata. Sir James aprobă gânditor. să se îndrăgostească de dumneata. Sir James zâmbi uşor.ostilitatea dintre cei doi păru să producă scântei.. Ai dat dovadă de multă ingeniozitate şi te-ai descurcat bine..

Lucrul curios e că ei. când te-au luat prizonier. – Cum? Întrebările lui sir James veneau în rafale. Să fi văzut ochii acestui bărbat ceva acolo unde ceilalţi fuseseră orbi? – Aş fi vrut să fiţi acolo. uitată pe moment. – Am uitat că nu ştiţi de Tuppence. Sir James îl privi pătrunzător. emoţia provocată de vestea că. Ceva în glasul lui îl făcu pe Tommy să-l privească atent. – O telegramă semnată cu numele dumnitale? Înseamnă că ştiau ceva de voi doi. – Exact aşa gândesc şi eu. ar putea să-ţi închidă gura ameninţându-te cu ce i se va întâmpla ei. să cercetaţi casa. spuse încet. Răpirea domnişoarei Tuppence e urmarea faptului că le-ai scăpat. – Şi eu aş fi vrut. Tommy confirmă. – Mă întreb. apoi întrebă: şi ce-ai mai făcut de atunci? Un moment. Nu erau siguri de cât de multe ai aflat în casa aceea. rosti liniştit sir James. – Când? – Acum o săptămână.. – I s-a întâmplat ceva domnişoarei Tuppence? Glasul îi era pătrunzător. Jane Finn fusese găsită.. puse din nou stăpânire pe el. când Julius. – A dispărut. Sir James ajunse imediat la miezul problemei. Eşti convins că nu ţi-au descifrat în vreun fel identitatea? Tommy scutură din cap. Rămase câteva clipe tăcut. nu-i rău deloc. Când Tommy. dacă vorbeşti. ta mod sigur.. expuseră întâmplările ultimei săptămâni şi căutările lor zadarnice. – Dumneata ai elaborat totul. Abia apoi îi trecu prin cap că avocatul nu avea de unde să ştie. Avocatul lăsă repede jos furculiţa şi cuţitul. Tommy îl privi lung. nu ştiau nimic despre dumneata la început. gânditor.. nu-i aşa? Nu-i rău. Neliniştea chinuitoare. 154 . în sfârşit.– N-au lăsat în urmă nici un indiciu. La nevoie. domnule. spuse Julius. domnule. Avocatul bătu darabana în masă.

Adică. Bine-nţeles că nu are idee de trecerea timpului. Domnul Brown există.. şi nu mai devreme de duminică seara.aşa că o zi în plus nu mai contează. Mă tem că nu. 155 . – Domnul Hersheimmer. Nu cred că o paşte un pericol imediat. Înţelegeţi? Ceilalţi doi încuviinţară şi. În dimineaţa asta a întrebat câţi au fost salvaţi de pe „Lusitania” şi dacă scria în ziare. De aceea socotesc că cineva i-a pus în temă.. după ce stabiliră amănuntele întâlnirii din dimineaţa următoare. e în stare să facă să izbucnească revoluţii în trei ţări concomitent! Whittington este probabil şeful filialei engleze. Sir James li se alătură pe treptele de la intrare. – Aş vrea să-mi arunc o privire asupra ei. Pare totuşi. desigur..– Asta aşa e. Cred că dacă vrea. în bagajul meu. spuse scurt sir James. nu cred. Adevăratul cap al întregii afaceri este tipul ăla rus. domnule. După aceea vom vedea ce putem face ca s-o eliberăm pe domnişoara Tuppence. s-o preocupe ceva. Nu e nici o grabă. interveni Julius.... Ai remarcat de unde a fost expediată telegrama? – Nu.. domnule Hersheimmer? – Nu. era de aşteptat. Cum se simte pacienta? – Merge spre bine. Socotesc că e o scorneală. Ne vom ocupa mai întâi de Jane Finn. – Da. – Nu sunt de acord cu dumneata. Kramenin.Tommy lăsă capul în jos . bine-nţeles! În glasul lui Julius era o notă uşor batjocoritoare care îl făcu pe sir James să-l privească pătrunzător. Secretul ăsta trebuie păstrat cu orice preţ. i-o întoarse tânărul american cu ostentaţie. marele avocat îşi luă la revedere. – Hm! O ai la dumneata? – E sus. cei doi tineri erau la locul întâlnirii. doctor Roylance. Se întoarse spre Tommy. Aţi pierdut o săptămână . La zece fix. îi prezentă pe cei doi doctorului. Asta. atâta timp cât ei nu ştiu că am găsit-o pe Jane Finn şi că i-a revenit memoria. un fel de „bau-bau” de speriat copiii. Nu ca atare. domnule. domnul Beresford. dar cine? – Acel atotputernic şi atoateştiutor domn Brown. Era singurul care nu părea emoţionat. – Dumneata nu crezi în domnul Brown.. ca să spun aşa.

ca fiind imposibil.. va reuşi să dea de urma lui Tuppence. bandajată la cap. Lui Tommy i se păru vag cunoscut. Exista un om care. alunecoasa Jane Finn! Cât de improbabil păruse succesul! Iar aici. Dacă aveau s-o găsească moartă. Doctorul deschise uşa şi intrară. În timp ce îl urmau pe doctor pe scări. brusc. – Sigur. avea ceva aproape emoţionat. În sfârşit. Jane Finn! Mult căutata. Fata se uită de la unul la altul cu nişte ochi mari. în casa asta. Putem intra? – Bine-nţeles.– Cred că putem să-i alungăm neliniştea. spuse el. doborâtă de mâna domnului Brown? În clipa următoare râdea de propriile-i închipuiri melodramatice. dar înlătură gândul. Sir James vorbi primul. inima lui Tommy bătea ceva mai repede. Jane Finn! Şi. zăcea fata. Chipul fetei se îmbujoră uşor. Glasul ei. pe tonul ei moale. în timp ce Julius făcu un pas înainte şi-i luă mâna. uimită. sufletul îi fu cuprins de teamă. miraţi. cu un uşor accent vestic. verişoară Jane? întrebă el senin. cu memoria aproape miraculos restabilită. Totul semăna atât de mult cu ceea ce îşi imaginase. acesta este vărul dumitale.. Dar nu m-am gândit că am să te întâlnesc într-o zi. Încât părea regizat. misterioasa. Mama avea impresia că unchiului Hiram nu o să-i treacă niciodată supărarea. Hersheimmer. în mod sigur. Întreaga scenă părea întrucâtva ireală. – Ce faci. zăcea fata care avea în mână viitorul Angliei! Un geamăt înăbuşit scăpă de pe buzele lui Tommy.. Părea atât de uşor. 156 . domnul Julius P. Încrederea lui în sir James era în creştere. Deocamdată.... – Eşti într-adevăr fiul unchiului Hiram? întrebă fata. continuă fata. Pe patul alb. – Citeam de obicei despre unchiul Hiram în ziare. Măcar de-ar fi fost şi Tuppence lângă el să împărtăşească împreună rezultatul triumfător al muncii asociaţiei lor! Înlătură cu hotărâre gândul de la Tuppence. Însă Tommy sesiză tremurul vocii lui. – Domnişoară Finn.

ani din viaţă pierduţi. Am totul în faţa ochilor. 157 . Prima dată s-a făcut mare vâlvă şi tărăboi în jurul acestor hârtii. apoi totul a murit. lucruri îngrozitoare. Julius privi către sir James. ce mai contează acum? – Cred că istoria se repetă. a fost să vin să te caut.. şi că au trecut nişte ani despre care n-am să ştiu niciodată cum au trecut. Aşa că dă-i drumul şi spune-ne toată povestea. Ţi-a dat Danvers hârtiile? – Da. că puteau schimba totul pentru aliaţi. Acum. Închise ochii cu un fior. ascultă.– Aşa era bătrânul. – Domnul Beresford este împuternicit de guvernul britanic să recupereze documentele. Pentru mine e ca şi când timpul s-ar fi oprit în clipa când eram grăbiţi către bărci. La bordul vasului ăla era un om care avea asupra lui nişte documente foarte importante.. Însă eu cred că tânăra generaţie e altfel. recunoscu Julius. nu.. – Mi-a spus că erau foarte importante... uitându-se la ceilalţi doi.. Mi-a spus că eu aveam mai multe şanse să le păstrez. Jane. spuse sir James. Dar. care încuviinţă. imediat ce s-a terminat războiul. Deci.. Sir James Peel Edgerton este membru al Parlamentului şi ar putea deveni ministru dacă ar dori. – Mi s-au spus nişte lucruri. Peste chipul fetei trecu o umbră. că mi-am pierdut memoria. – Vai. dar din motive diferite. poţi să ni le dai chiar acum? – Dar nu pot. dacă toate astea au trecut şi războiul s-a terminat. Primul lucru la care m-am gândit. vrem să ne spui ceva. Aşa e? Fata ezită. Julius înţelese. – Nu-ţi fă nici o problemă. Jane.. – Ce? – Nu sunt la mine. pentru că primii salvaţi erau femeile şi copiii. Datorită lui am reuşit să dăm de tine în sfârşit. – Exact cum ne-am gândit. ca acum întregul scandal să izbucnească din nou. Certurile în familie n-au nici un rost. Nu merită. – Nu ţi-ai dat singură seama de asta? Ochii fetei se măriră. iar capetele mari din ţara asta cred că el ţi le-a strecurat ţie...

era o gaură. ceva m-a lovit... M-am uitat apoi să văd dacă nu suntem urmăriţi. În spate nu era nici o maşină. Se opri. Urmă o pauză... continuă! – În confuzia de pe chei. parcă cerşea. tare.. Dar chiar la nivelul capului meu. I-am spus şoferului să mă scoată din oraş. I-am spus omului să mă aştepte. – Le-ai ascuns? – Da.... Asta m-a speriat. am zărit o potecă. decât că m-am trezit aici. însă adâncă. La marginea şoselei. apoi continuă: – Poteca ducea la o stâncă şi apoi cobora înspre mare. în stâncă.. Îşi duse mâna în spate. M-am dus acolo. tine? Julius îşi accentuase cuvintele cu mici pauze. Am apucat să prind trenul. După aceea m-am întors la şosea.. am reuşit să mă strecor nevăzută. parcă erau flăcări aurii. Maşina mă aştepta şi m-a dus înapoi. Mă gândeam că m-aş putea strecura în alt vagon. Era acolo un bolovan care semăna cu un câine ridicat pe labele din spate.. la. M-am uitat în jur. am văzut cum bărbatul din faţa mea îi făcea semne din ochi femeii care stătea lângă mine. în aşa fel încât să nu se observe deloc crăpătura. dar m-am bucurat la gândul că hârtiile erau în siguranţă. nu-mi amintesc de ce. E aproape ultimul lucru de care îmi aduc aminte. iar când m-am întors să mă uit.. Ce îţi aduci aminte? Fata se întoarse supusă către el. în spital. le-am ascuns. – Nu. ca să-l pot regăsi. – Continuă. – Era la Holyhead.. Mi se părea să sunt urmărită. Era foarte mică. Am ieşit pe culoar să iau puţin aer. aici... Apoi mi-am întipărit în minte foarte bine locul. printre tufişurile mari şi galbene. puteam doar să-mi strecor mâna în ea. cu glasul său pătrunzător..– Nu. Apoi am rupt nişte muşchi şi am astupat gaura. Am luat pachetul impermeabil pe care îl purtam agăţat în jurul gâtului şi l-am înfundat cât mai bine. 158 .. Eram nesigură. în spital. Am luat o maşină.. treptat. şi m-am speriat iar. Însă femeia mi-a strigat că îmi căzuse ceva. Nu se vedea nimeni. Îşi duse mâna la cap. la cap. spuse sir James. Nu-mi mai amintesc altceva. – Asta nu contează. sunt. În sinea mea mă simţeam puţin ruşinată de închipuirile mele însă... înainte de a mă trezi aici.

.. înainte de a pleca spre Statele Unite! Aşa că. Însă trebuie să iau cuvântul la o adunare. şi am să te duc la Londra să-ţi ofer bucuriile de care au nevoie anii tăi tineri. Ce altceva ar putea fi? – Eşti încă tânăr. dar nu avu nici un efect asupra lui Julius. Sir James îşi scoase ceasul din buzunar. Mă înţeapă puţin capul. – Oh. grăbeşte-te şi fă-te bine! Capitolul XX. rosti el. Sper că nu te-am obosit. – Sper să fie aşa. Tommy îl privi uimit. la ora două. e în regulă. – Aş fi vrut să vă pot însoţi. era limpede că Julius era foarte dispus să se lipsească de compania celuilalt. Acum mă grăbesc după hârtiile alea. Gravitatea tonului său îl impresionă pe Tommy. Regretul din glasul lui era evident. 159 . mă simt minunat. Un simplu joc „de-a v-aţi ascunselea”. – Nu cred să fie ceva complicat în afacerea asta. – Pe curând. domnişoară. domnule Hersheimmer. Dacă porniţi imediat cred că puteţi prinde legătura. Julius înaintă şi îi luă din nou mâna. Prea târziu Ajunşi în stradă. – Cred că întotdeauna e bine să te scoli devreme. asta-i tot. domnule? Azi suntem abia în 24. – E vreo grabă. probabil că vei fi învăţat lecţia. spuse sir James. Ne vom duce chiar acum la gară. „Să nu-ţi subestimezi niciodată adversarul”. Pe fruntea lui sir James apăru o urmă de încruntare.– Mulţumesc. – Sigur. Cel care vorbea era sir James. spuse Julius înainte ca avocatul să fi apucat să răspundă. Îmi pare rău. verişoară Jane. dar mă voi întoarce cât ar da un câine de două ori din coadă. – Trenul pentru Holyhead opreşte în Chester la 12:14. însă. La vârsta mea. ţinură un scurt consiliu de război. Pe de altă parte. în rest.

abia îl aştept! Îşi pipăi buzunarul. Julius fu redus la tăcere. nu riscaţi dacă nu e nevoie. Când. iar apoi să mă întorc cu ea ca doamna Julius P. distrugeţi-le imediat! Succes. Mult timp. Julius continuă: – Asta e o dovadă clară de cât se poate prosti un bărbat! A fost de ajuns să întâlnesc o fată în carne şi oase şi m-am lecuit! Simţindu-se legat la limbă mai mult ca oricând. îl mângâie cu afecţiune. Mi-e ruşine s-o recunosc. Tommy emise un nou „oh”! 160 . Avocatul ridică din umeri. Cel puţin nu din câte îmi amintesc. nici unul nu scoase o vorbă. răspunse. în ultimele două luni. am devenit un idiot sentimental din cauza lui Jane! Din clipa în care ochii mi-au căzut pe fotografia ei. Când aveţi hârtiile în mână. De ce? – Pentru că. Micul Willie mă însoţeşte pretutindeni. – Spune-mi. remarca lui fu cu totul neaşteptată. Scoase un pistol automat. doamna Vandemeyer a murit fără să vorbească. Cu toate astea. Julius sparse tăcerea. Însă nu o să fie nevoie să apelez la el. exact ca-n romane. în cele din urmă. cei doi tineri erau instalaţi într-un vagon de clasa întâi pe ruta spre Chester. După zece minute. Hersheimmer. apoi îl băgă la locul lui. în cele din urmă. – Oh! exclamă uimit Tommy. Jocul e acum în mâinile noastre. După momentul de uimire. – Nu cred. ţi s-a întâmplat vreodată să te prosteşti din cauza unei fete? întrebă gânditor. Dădu mâna cu amândoi. – Nici când doamna Vandemeyer intenţiona să-l trădeze. inima mi-a luat-o razna. Nu are cine să-l pună în temă pe stimabilul domn Brown.– Credeţi că domnul Brown ar putea să-şi bage nasul? Dacă o face. Dacă aveţi vreun motiv să credeţi că aţi fost urmăriţi. iar sir James adăugă pe un ton lejer: – Vreau doar să vă pun în gardă. La revedere şi succes. n-a fost nimeni care să-l pună în temă. însă am venit aici ca s-o găsesc şi să repar lucrurile. Am pistol. Tommy îşi scotoci prin minte.

aş fi spus: „Asta e fata al cărei chip îl recunosc fără nici o ezitare”. Tommy avu destul timp să se liniştească înainte de a ajunge la Holyhead şi zâmbetul vesel îi reapăruse pe faţă când sosiră la destinaţie..– Să nu cumva să crezi că o bârfesc pe Jane. într-un spirit afacerist. Numai că nu prea e ca în fotografie... Nu te înfuria aşa. Romantismul e un lucru al naibii de ciudat! – Probabil că e. totul era o prostie. aveam un soi de sentiment de oboseală că n-am s-o găsesc niciodată pe Jane. Julius se grăbi să-l întrerupă. fără îndoială. sunt mult mai înţelepţi în felul în care privesc lucrurile. doi oameni se cunosc. replică Tommy cu răceală. Tommy se înfierbântă. rosti Tommy.. se va îndrăgosti de ea vreun tip.. şi văd toată povestea din punct de vedere practic. constată că se potrivesc. – Sunt furios. Julius avu bunul simţ să pară stingherit. regăsindu-şi glasul. Dacă aş fi văzut-o într-o mulţime. – Linişteşte-te. – Păi... de exemplu. – Ei. 161 .. Însă ceva era cu fotografia aia. E o fată cu adevărat drăguţă şi. Americanii au o părere despre moralitate mai bună chiar decât a voastră. Şi atunci. însă fetele sunt şi mai rele.. – Mă gândesc că e chiar foarte frumoasă. nu sări. Ceea ce am vrut să spun e că francezul priveşte căsătoria ca pe-o afacere. Julius se uită la el şi socoti că era mai bine să nu mai spună nimic. Oricum. N-am vrut să spun ceea ce crezi... din moment ce ai venit aici îndrăgostit de o fată şi i-ai cerut alteia mâna doar în decurs de două săptămâni. Nu ne auzi decât întrebând: „Cât face?” Bărbaţii sunt destul de răi. Cel puţin presupun că. ei bine. foarte curând. de fapt. – Dacă m-ai întreba pe mine. trebuie să fie. într-un fel. pun la punct problema banilor.. Ei nu amestecă romantismul cu mariajul. spuse Tommy... să vezi. – Stai aşa.. continuă celălalt. fiule. Julius scutură din cap şi oftă din greu. ea e. pentru că am recunoscut-o dintr-o dată. că. fir-aş al naibii! Dacă asta e. – Sigur că este. cu toţii suntem ai dracului de afacerişti în ziua de azi.. Francezii.

După ce se consultară.. spuse Julius şi se bătu peste buzunar. Tommy şi Julius îl urmăriră cu privirea. De două ori. Uită-te la tufişuri. Tommy păstră o tăcere respectuoasă. Cu toate acestea sentimentul acela de nelinişte se adâncea. – Absolut întotdeauna. Niciodată nu ştii ce se poate întâmpla. spre Holyhead.. Trebuie să fie o mulţime pe aici. dacă poteca ducea spre mare. o zăriră. ajutaţi şi de o hartă rutieră. Tot am impresia că ne urmăreşte cineva. – Chiar aş dori ca tipul să ne iasă în cale. şi Tommy opri prompt maşina. semăna cu un câine „cerşetor”. nu? întrebă Tommy cu îndoială. – Priveşte acolo. rosti hotărât Julius. care străjuiau de o parte şi de alta poteca. Coborau în şir indian. La răspunsul afirmativ al şoferului. Julius se opri atât de brusc încât Tommy se împiedică de el. apoi o porniră către poteca îngustă. ca din întâmplare. Poteca trecea acum pe lângă stâncă. Micul Willie îl impresiona. cu adevărat. – Ce-i? întrebă el. şi se convinse. Un moment mai târziu.. Tommy îşi întoarse capul. încărcate de flori aurii. se puseră de acord încotro să se îndrepte şi închiriară un taxi care îi duse pe şoseaua către Treaddur Bay. se afla un bolovan uriaş care. Îţi aduci aminte ce spunea Jane? Tommy se uită la tufişurile stufoase. cu tine? întrebă Tommy extrem de curios... Ieşit în afară şi gâtuind pe jumătate poteca. întrebând. Tommy se văzu obligat să recunoască logica lui Julius. Julius fiind în frunte. Părea să îndepărteze ameninţarea domnului Brown. În ciuda lui însuşi. coborâră şi-l plătiră generos. paralel cu marea. pe el. Îl instruiră pe şofer să meargă încet şi erau foarte atenţi să nu treacă de potecă. credea în atotputernicia duşmanului lor. neliniştit. L-am fi zărit. Micul Willie abia aşteaptă să mai exerseze! – Întotdeauna porţi asta. – N-are cine să fie. taxiul demara încet înapoi. Nu mult după ce părăsiră oraşul. Julius se uită înapoi. – Sigur că este. Zău dacă asta nu le întrece pe toate! Tommy privi. 162 . – Presupun că e ceea bună. – Ce e? – Nu ştiu.

Tommy arătă cu o mână tremurândă. E strâmtă rău. sigur. stai. zise. spuse el tărăgănat.. 163 . muşchiul s-ar putea să nu mai fie acolo. oricum. poate mai mult din cauză că nu-i venea să creadă că el reuşise acolo unde atâţia alţii dăduseră greş. refuzând să împărtăşească emoţia lui Julius. – Când eram în Franţa. poate. nu asta ne aşteptam să vedem? Julius îl privi întunecat şi clătină din cap. Ei bine. O simt eu acum! Şi încă puternic! Se uită la stâncă cu un soi de pasiune chinuitoare. se mişcă nerăbdător. ori de câte ori colegul meu nu venea pe la mine.. – Ce zici de crăpătura de acolo? Julius îi răspunse gâtuit: – Asta e. Nu l-am crezut niciodată. Dar. Nu simt nimic. Brusc. Treaba era prea simplă ca să poată fi adevărată.. indiferent dacă a simţit sau nu aşa ceva... simţea că e imposibil. Tommy. Mâna lui Jane trebuie să fie cu mult mai subţire decât a mea.. – Flegmatic ca orice englez! Bine-nţeles că ne aşteptam la asta. la atac! Îşi băgă mâna în crăpătură şi făcu o uşoară grimasă.. spuse Tommy cu gândul în urmă. mii de oameni care trec pe aici! Nu poate să fie acolo! Şansa e una dintr-o sută! E împotriva raţiunii! Într-adevăr. picnicuri. – Ia-o înainte. – La naiba! strigă. – Eşti răvăşit rău de tot. ce e asta? Măiculiţă! Şi. numai! Copii care caută cuiburi de păsări. nu. mai mult prefăcut decât natural. Julius se uita la el cu un zâmbet larg.. Tommy se trezi spunând prosteşte: – După atâţia ani. dar. senzaţia asta există. că avusese o dispoziţie stranie. al cărui calm era. Se uitară unul la altul. imitând sunetul unei trompete. Gaura trebuie să fie goală.– Ei bine.. cu un soi de veselie.. E imposibil! Cinci ani! Gândeşte-te. mă simt zăpăcit să văd chestia asta stând aici exact cum ne aşteptam! Tommy. Unde-o fi gaura? Cercetară cu multă atenţie stânca. îmi spunea că se simţise ciudat. La care Julius răspunse solemn: – Cred că ai dreptate.

Brusc. La căldură. de obicei apare scrisul. Brusc. În clipa următoare scoase un ţipăt. Cu degete tremurătoare. Să adunăm nişte vreascuri şi să facem un foc. o despăturiră. foaia se curbă puţin. erau cuvintele: CU SALUTĂRI. – Am găsit! Cerneală simpatică! – Crezi? – Oricum. La căldură. Atâta tot. cafenii. împăturită. întipărite cu litere clare. Le tăiară cu multă grijă şi desfăcură muşamaua. Înăuntru era o mică foie de hârtie. După câteva minute. faţa i se lumină. reuşiră să aprindă un foc plăpând din crenguţe şi frunze. Reuşiseră! – Ciudat. Soluţia asta nu-l satisfăcea. Pe foaie.scoase un pacheţel decolorat. Tommy mai ţinu un timp hârtia în poziţia în care era. merită să încercăm. credeam că cusăturile trebuie să fie putrezite. DE LA DOMNUL BROWN. Ţine-o până îmi scot eu briceagul! Minunea se petrecuse. Tommy apucă cu gingăşie preţiosul pachet. Asta-i averea! Învelită în muşama. Tommy ţinu hârtia aproape de flacără. ai avut o idee grozavă. – O pistă falsă? Danvers era doar momeala? Tommy clătină din cap. până când consideră că flacăra îşi făcuse pe deplin efectul asupra cernelii. 164 . Foaia era albă! Se uitară uimiţi unul la altul. apoi o trase. Însă arată de parcă ar fi noi. spuse el prosteşte. Mie nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap. – Măiculiţă! Am găsit! Zău. Julius întinse braţul şi arătă nişte litere care începeau să apară într-o culoare uşor maronie.

Atunci.. două. Acum e doar o problemă de ore ca bomba să explodeze. totuşi. şi. Nu şi Julius. Dar să mă ia naiba dacă pricep cum a reuşit. – Da. ideea absurdă că prezenţa renumitului K. înaintea noastră. Tommy face o descoperire Câteva clipe rămaseră uitându-se tâmpiţi unul la celălalt. răspunse obosit Tommy.. cineva a fost aici cu o oră. S-ar putea ca el să le fi găsit acum câteva luni. în mod inexplicabil. Trebuia să ne fi dat seama. domnul Brown le-o luase înainte. După aceea. Sarcina nu era deloc plăcută. Asta mă depăşeşte! Tommy clătină din cap şi spuse mohorât: – Asta explică de ce cusăturile erau noi. – Sigur că ar fi fost! Nu.. Nu-şi putea explica sentimentul. Trebuia să raporteze domnului Carter eşecul. nu văd ce mai contează. Şi. rosti Tommy pe gânduri. Furtul era comis când am ajuns noi. Pe Jupiter. Nu-mi mai rămâne de făcut decât un singur lucru.... trebuie să fi fost. – Aş fi vrut ca tipul.. cum a făcut? Crezi că era vreun microfon în camera lui Jane? După mine. mai ales. nu! Nu merge! Ar fi fost imediat publicate. – Nimeni nu avea de unde să ştie dinainte că ea va fi adusă în casa aceea. recunoscu Julius. – De ce? Julius îl privi lung.C. însă Tommy nu intenţiona să se sustragă... – Asta aşa e. înseamnă că una din surori era o escroacă şi a tras cu urechea. Peel Edgerton să fi fost cu noi. Nu are rost să ne batem capul cum a reuşit. Tommy acceptă liniştit înfrângerea. Domnul Carter trebuie să fie anunţat. ce zici de asta? – Oricum. E absolut imposibil ca cineva să ajungă aici mai rapid decât noi. în orice caz trebuie să afle. – Cum mama dracului a ajuns înaintea noastră.Capitolul XXI. în camera aia. – La dracu cu afurisitele alea de cusături! Cum a ajuns aici înaintea noastră? Ne-am grăbit cât am putut. Suntem învinşi. Însă bunul simţ al lui Tommy obiectă. a luat hârtiile şi pe urmă. Jocul e jucat. – Care? – Să mă întorc cât mai degrabă la Londra. ar fi putut preveni catastrofa. treaba 165 . Tommy ezită.. Într-un fel sau altul. zăpăciţi de şoc. Reveni la ideea de mai înainte.

Descrierea unei toce verzi şi a unui pardesiu în al cărui buzunar de sus atârna o batistă brodată cu iniţialele P. – Ah! exclamă liniştit domnul Carter. Expresia feţei nu i se schimbase.. – Vrei să spui că tratatul. Îmi pare bine că măcar ştiu sigur. Sunteţi foarte amabil. – E în mâinile domnului Brown. – Eu mă simt vinovat. Ceva în tonul lui atrase atenţia lui Tommy.? bolborosi Tommy. cred că nu trebuie să ne pierdem cu firea. Iar dumneata ai fost foarte aproape de succes.lui era terminată. Întinse mâna după o hârtie de pe masă.. Domnul Carter îl privi pătrunzător. La jumătate de oră după sosire. rosti cu blândeţe. flăcăule.. Ne confruntăm cu unul dintre cele mai mari creiere ale secolului. domnule. – Nu pune la inimă. Acesta răspunse întrebării lui mute: 166 . rosti domnul Carter. Tommy stătea în faţa şefului său. Luă trenul de la miezul nopţii spre Londra. răspunse grav domnul Carter.L.. – Ei bine. – Tuppence. domnule.. Ai făcut tot ce ai putut.. rău de tot. ceva. În mintea lui Tommy stăruia convingerea: „Nu mai există nici o speranţă şi el ştie asta!” Celălalt îl privi lung. – Mulţumesc. – Citeşte singur. Mă învinovăţesc chiar de când am primit ultimele veşti. – Am venit să raportez. – Mai e. după câteva momente.C. Inima i se strânse de o altă spaimă. Trebuie să facem tot ce se poate. sfârşit şi palid. Julius preferă să rămână peste noapte în Holyhead. Se uită chinuit la domnul Carter. domnule? – Mă tem că da.. domnule. Cuvintele bătute la maşină îi jucau prin faţa ochilor. îi ardea mintea.. însă Tommy văzu licărirea de disperare din ochii lui. Nu uita asta. Asta îl convinse mai mult ca orice că nu mai exista nici o speranţă. Am dat greş.

aproape de Ebury.. Tuppence! Diavolii ăştia. făcând un efort. – Ascultă.. sărmanul meu băiat. Nu aveţi de ce să vă simţiţi vinovat. – Ştiu ce simţi.. dar sfatul meu e următorul: Uită-ţi durerea. Uşa se deschise şi Julius se năpusti înăuntru cu obişnuita-i violenţă. Ce bine o duseseră împreună. Noi am fost doi tineri proşti care s-au apucat de o treabă ca asta. – S-o uit pe Tuppence? Niciodată! Domnul Carter clătină din cap. (Jurnalele titraseră cu litere mari: FOSTĂ INFIRMIERĂ VOLUNTARĂ ÎNECATĂ TRAGIC). ce-s toate astea? Se pare că spun o tâmpenie despre Tuppence.. – Dumnezeule! gemu Tommy. – Vrei să spui că i-au făcut-o? 167 .. care citise vestea în ziare.. – E adevărat. Poate sună brutal. că a fost un joc murdar. Nu vei trăi toată viaţa gândindu-te la. Întors la Ritz. La revedere. Ţinea în mână un ziar desfăcut... nu putea fi adevărat! Tuppence. cu gândurile duse. rosti liniştit Tommy. Dumneavoastră ne-aţi avertizat. Îmi pare îngrozitor de rău. – Un fel de cerşetor. Mila de pe chipul domnului Carter îl făcu să se oprească..– Pescuită pe coasta din Yorkshire. domnule.. Biletul se încheia cu o ofertă de serviciu la o fermă din Argentina. n-am să-mi găsesc odihna până nu mă răfuiesc cu ei! Am să-i vânez! Am... – Vă răpesc timpul. Încă nu putea să creadă că tragedia îi întrerupsese monotonia dulce a existenţei. Vei uita. spuse. Tommy începu să-şi împacheteze puţinele lucruri mecanic. Dar nu ajută la nimic.. moartă! Micuţa Tuppence luând viaţa în piept! Era un coşmar înfiorător.. N-ai face decât să-ţi iroseşti în zadar forţele.. Însă aş fi vrut să fi dat Domnul ca eu să fi fost cel care şi-a frânt gâtul. – Aşa gândeşti acum.. domnule. unde sir James avea proprietăţi considerabile. oh. Timpul le vindecă pe toate. Mă tem. el şi Tuppence! Iar acum. I se aduse un bilet cu câteva cuvinte încurajatoare de la Peel Edgerton. mormăi Tommy şi-l azvârli. Tommy îşi reveni cu o tresărire.. nu putea să creadă. fetiţa asta curajoasă! Îmi pare rău de toată povestea.. Atâta tot.

rosti el cu calm. Am fost cel mai mare cretin 168 . du-te dracului! Nu suport să te mai văd aici vorbindu-mi de micuţa Tuppence. supărarea lui Julius se stinse. supărat. Ai avut tot dreptul s-o faci. fără nici un cuvânt şi aş fi lăsat-o să se mărite cu tine pentru că tu îi puteai oferi viaţa pe care şi-o dorea. termină! Ţie nu-ţi pasă cu adevărat.Tommy încuviinţă. plec. N-am să uit niciodată când eram în spital şi a apărut ea cu boneta aia caraghioasă şi cu şorţ! Mi s-a părut o minune s-o văd pe fata pe care o iubeam îmbrăcată în uniformă de infirmieră. începu Julius. Dar asta nu ar fi însemnat că nu-mi păsa! – Ascultă. Însă brusc. – Mă doare-n cot ce e şi cară-te odată de aici! urlă Tommy cât îl ţinu glasul. pe barba mea. Tinerii erau pe punctul de a se încăiera. blestematule! Tu ai cerut-o de nevastă cu nenorocitul tău sânge rece. Însă în creierul lui Tommy parcă explodă ceva. Am crescut şi nimic nu s-a schimbat. spuse Tommy. – Fir-aş al naibii! Micuţa Tuppence. – Oh. E verişoara mea şi e patriotă ca orice fată americană. chiar de la început. – În regulă. Sări în picioare. Dar asta e imposibil! Nu. M-aş fi dat la o parte. în timp ce eu nu eram decât un pârlit care abia dacă avea cu ce să-şi ducă zilele.. cumpătat. Însă Julius îl întrerupse. fiule. Acolo nu era pacientă! Era infirmieră! – Aş îndrăzni să spun că a fost cu ei de la început. – Presupun că atunci când au pus mâna pe tratat Tuppence nu le-a mai fost de nici un folos şi le-a fost teamă să-i dea drumul. Tuppence e a mea! Am iubit-o dintotdeuna. – Blestemat să fiu dacă ea a făcut-o! strigă Julius.. Mi-aş fi dat sufletul pentru ea. – Oh. chiar am văzut-o! Ea era cea care vorbea cu Whittington în clinica din Bournemouth. de când eram copii şi ne jucam amândoi. – Uniformă de infirmieră! Fir-aş al naibii! Trebuie să mă duc la Colney Hatch! Aş putea jura că am văzut-o şi pe Jane cu bonetă de infirmieră. Nu-ţi port deloc pică pentru tot ce mi-ai spus. Era o fetiţă atât de vitează. Nu m-aş mira să aflu că ea i-a furat hârtiile lui Danvers. parcă prin minune. „Du-te şi vezi-ţi acum de verişoară-ta. dar eu am iubit-o.

Dacă ar fi fost de faţă şi-ar fi cerut scuze. Reciti scrisoarea de la sir James şi clătină din cap. Când uşa se închise în urma lui Julius. – Puţin îmi pasă unde te duci.. Tommy se îndreptă spre masa de scris şi trase sertarul din mijloc.Tommy făcuse un gest nervos . Se duse la birou. – Cred că ar fi bine să-i răspund. O clipă rămase ţintuit locului. închise sertarul. murmură el şi trase de clopoţel. Annette. în sertarul biroului lui Julius Hersheimmer? 169 . Ochii îi căzură pe o fotografie aruncată neglijent. mârâi Tommy.. Tommy începu să fiarbă. dacă vrei să ştii. Americanul îşi anunţase plecarea imediată. se îndreptă încet către un fotoliu şi se aşeză. domnule. – Du-mi bagajul jos. Apoi o scoase. Începuse să se simtă destul de ruşinat de lucrurile pe care i le spusese. era o grămadă de plicuri dar nici o foaie de hârtie. domnule. mă duc la gara North Western Railway. Însă băiatul nu se simţi ofensat. Ce Dumnezeu căuta fotografia acelei franţuzoaice. nu avea nici un alt plan. în hoteluri. Unde se ducea? Nu avea nici o idee. Calmează-te . „Asta e tot”. Tommy se întoarse la geamantanul său. fusese drăguţ din partea amicului. Tuppence trebuia răzbunată. Însă camera era goală. cu fotografia în mână. ci se mulţumi să rostească plin de respect: – Da.plec chiar acum. – Da. Bătrânul Julius trecuse uşor peste ele. Nu veni nimeni. spuse Tommy nepoliticos. Apoi îşi aminti că în camera de zi a lui Julius era un stoc mare de hârtie. Să chem un taxi? Tommy încuviinţă. Ca de obicei. cu faţa în sus.din câţi pot exista. aşa că nu exista riscul să dea nas în nas cu el. Plecaţi? – Plec la dracu'. Sună. Totuşi. În afară de ideea fixă de a da ochii cu însuşi domnul Brown.

înseamnă că fata din Manchester a fost doar o înşelătorie. deşi nu cred. Oricum. în speranţa că ea doar s-a prefăcut că şi-a pierdut memoria şi că. – Să revedem scrisoarea lui.Capitolul XXII. am scris-o şi am băgat-o întrun plic sigilat. Am să vă rog să nu-l deschideţi decât în ultimul moment. Chipul îi era obosit şi îngrijorat. spuse el. Sir James Peel Edgerton mi-a spus că numai dumneavoastră aţi putea face asta pentru mine. prin urmare.. bandajul fals şi toate celelalte. pentru orice eventualitate. În Downing Street Primul ministru bătea nervos cu degetul în masa din faţa lui. se va duce direct la ascunzătoare.. vă rog să fie urmărită. „Stimate domnule Carter.. Asta din urmă este doar o supoziţie. casa din Soho. Încă un lucru. Dacă bănuiala mea se confirmă. Chiar credeţi că situaţia nu e deloc disperată? – Aşa a lăsat flăcăul să se înţeleagă. Reluă discuţia cu domnul Carter din punctul în care fusese întreruptă. Logica mea este următoarea: ultima lor şansă este s-o lase pe Jane Finn să evadeze. dar sunt prea disperaţi să pună mâna pe tratatul ăla.. dar am sentimentul că se va dovedi corectă. Cred că ştiu cine e adevărata Jane Finn şi am chiar o idee unde se află documentele.. Doresc o copie a acelei telegrame care i-a fost trimisă lui Tuppence la Ritz. Bine-nţeles că e posibil să fiu eu tâmpit. băieţesc.. până să evadeze Jane. viaţa nici uneia dintre cele două fete n-ar mai face două parale. zi şi noapte. Toată treaba a fost dinainte aranjată. Veţi înţelege imediat de ce. E înspăimântător de deştept. am impresia că noi trebuie să fi fost foarte aproape de izbândă. Ceva mă face să cred că mi s-a jucat o festă. odată ce se va vedea liberă. de fapt. Domnul Carter i-o înmână imediat. deoarece ea ştie totul despre ei. Era un scris neglijent. 170 . bine-înţeles. Trebuie să încerc să dau de Tuppence. Vedeţi. Dar dacă ar ştii că hârtiile au fost descoperite de noi. am impresia că toată povestea cu Tuppence e tot o înscenare şi că e tot atât de moartă ca şi mine. cu scopul de a ne face să credem că jocul s-a terminat. la miezul nopţii pe 28. – Nu înţeleg. Se înţelege că ăsta ar fi un risc enorm pentru ei.

E acolo. am impresia că văd o umbră în spatele lui. Peel Edgerton ar putea 171 .. Putem să păstrăm în secret faptul că am procedat aşa. – Peel Edgerton? repetă înmărmurit primul ministru. aşa că e greu să-l înşeli. cam tare de cap.. Gândeşte încet. Peste tot în jur sunt spioni. băiatul a avut încredere în mine şi nu vreau să-l dezamăgesc. Odată aflat. ar fi mai bine să îl deschidem acum? Bine-nţeles că trebuie să asigurăm documentul. bine. – Da. Întoarce lucrurile pe toate părţile şi. băiat. folosindu-te de imaginaţia lui. îngână primul ministru. – Nu credeţi că. Mica doamnă e total diferită. E tipul de om care nu se aventurează să exprime o părere înainte de a fi foarte sigur de ea. nu-l mai lasă. neştiut. băiatul care îl va învinge pe cel mai mare criminal al zilelor noastre? – Acest. Mai multă intuiţie decât gândire.. – Da. e absolut imposibil să-l abaţi de la calea cea dreaptă..Al dumneavoastră. Calmul şi vigoarea. uneori. – Ce vreţi să spuneţi? – Peel Edgerton. – În seiful de la bancă.. – Şi ăsta e. e un tânăr englez obişnuit. Mi-am luat toate măsurile de siguranţă. Pe de altă parte.. – Bine.. Atinse scrisoarea deschisă. lucrând în întuneric. Întotdeauna am avut sentimentul că dacă există cineva pe pământ care să ajungă la domnul Brown. fac o pereche drăguţă. Thomas Beresford” Primul ministru îşi înălţă privirea. Aici e mâna lui. odată ce a găsit ceva. adică imediat ce presupunerea tânărului se va fi dovedit corectă. împreună. atunci să lăsăm. spălăţel.. – Chiar putem? Nu sunt sigur. asta mă face să am speranţe. Nu.. cum aţi spus! Însă. Cum arată băiatul ăsta? – Aparent.. – Şi plicul sigilat? Domnul Carter zâmbi sec. – Pare promiţător. N-are deloc. tăcut. Pe buzele celuilalt apăru umbra unui zâmbet. viaţa fetelor se duce uite-aşa! şi pocni semnificativ degetele. primul ministru ezită o clipă.

de fapt. – Aveţi ceva împotrivă să ne relataţi convorbirea dintre dumneavoastră şi el? – Absolut nimic. acum trei săptămâni. N-a fost niciodată identificat. – M-a sunat. Presupun că v-aţi întâlnit cu el. găsit aproape de docurile din New York.. Sunt”. Mi-a spus despre fotografia pe care a găsit-o în sertarul domnului Hersheimmer. Nu pentru că am dori să-l facem să spună ceva ce el nu vrea să ştim. poate!” – Avem o scrisoare de la tânărul Beresford. Mi-a mulţumit pentru o anumită scrisoare pe care i-am trimis-o. îi oferisem o slujbă. domnule.. însă nu vrea să se ştie. Instinctul său avocăţesc este prea puternic. Un gând oarecum ciudat trecu prin mintea primului ministru: „Succesorul meu. – Da? – Mi-a trimis un decupaj dintr-un ziar american. după care domnul Carter continuă: – L-am rugat să vină aici. zilele trecute. Apropo. Ah. Apoi mi-a povestit 172 . – Presupunerea dumneavoastră e greşită. Bine-nţeles că s-ar putea să greşesc. – Şi aveţi impresia că este vreo legătură între cele două probleme? – Oarecum. – Şi? Carter ridică din umeri. apoi continuă: L-am întrebat dacă pe fotografie erau numele şi adresa fotografului din California.fi acela. Urmă o pauză. binevoi el să spună. Avocatul făcu o pauză. Însă sunt sigur că el poate să elucideze cele câteva puncte obscure din scrisoarea tânărului Beresford. – Oh! Domnul Carter era puţin derutat. cu faţa rău desfigurată. spuse avocatul.. îmbrăcat sărăcăcios.. Apoi l-am întrebat dacă s-a mai întâmplat ceva între timp. Mi-a răspuns: „Aţi ghicit. Sir James zâmbi şi îşi mângâie bărbia. Vă spun că acum lucrează la cazul ăsta. – N-am făcut mare lucru.. cu privire la o falsă telegramă care a făcut-o pe domnişoara Cowley să plece. Tipul era în jur de treizeci şi cinci de ani. iată-l! Cei doi se ridicară să-l salute pe noul venit.. În el se făcea referire la cadavrul unui bărbat. intră imediat în subiect domnul Carter. Mă ruga să-i furnizez orice informaţie pe tema asta. Apoi mi-a amintit de ceva ce i-am spus la Manchester. am primit o cerere cam ciudată de la el.

precum că domnişoara Cowley s-a dus la Charing Cross. – Credeam că sunteţi în concediu. încât au fost convinşi că băiatul făcuse o greşeală. spuse sir James. Astley Priors. Kent. Tânărul ăsta ştie să-şi folosească creierul. au trecut cu vederea. după ce domnişoara Cowley a aruncat-o pe podea. totul se schimbă. 173 . Mi-a răspuns că a pus-o la loc.. – Deci. Peel Edgerton? – Oh. – Mă întreb de ce nu sunteţi şi dumneavoastră acolo. din momentul în care povestea cu fata din Manchester s-a dovedit a fi o înscenare. foarte bine. Scoase din buzunar o foaie şi citi cu glas tare: „Vino imediat. Erau atât de siguri pe ei. – Ce? – L-am sfătuit să apeleze la dumneavoastră pentru copia telegramei originale. Doar câteva cuvinte schimbate şi treaba era făcută. – Foarte simplu. erau serioase motive să cred că da. sunt ocupat cu un caz. l-am întrebat ce făcuse cu fotografia. Carter încuviinţă. unde o găsise. unele cuvinte să fi fost şterse şi înlocuite intenţionat. Descoperirea lui a fost providenţială. Kent. şi foarte ingenios. fără să i-o spun eu. având în vedere situaţia.ceva ce nu ştiam. nu avea încredere în judecata sa. cu scopul de a ne pune pe o pistă falsă. Oarecum curios.. asta numai dacă nu mă înşel eu prea tare. să ştiţi. L-am felicitat. – Care indiciu? – Depoziţia băiatului din hotel. Fotografia era a franţuzoaicei Annette care îi salvase viaţa. Asta ne-a adus din nou la problema telegramei. Avocatul făcu din nou o pauză. Tommy”. Tânărul Beresford şi-a dat singur seama. Gatehouse. M-am gândit că ar fi posibil ca. Însă. Asta era bine. mari descoperiri. Domnul Carter îl privi curios. în privinţa domnişoarei Cowley. Iar peste cel mai important indiciu. – Ce? – Exact. Desigur că. Bănuiam eu că trăieşte? I-am răspuns că. unde e acum tânărul Beresford? – La Gatehouse.

. Două zile mai târziu. îţi spun la revedere. răspunse senin sir James. – Poate că nu l-a părăsit niciodată. Pe birou îl aştepta un bilet de la Tommy: „Dragă Hersheimmer. Al tău. Îl găsi pe Albert la post şi se prezentă fără prea multă vorbă ca unul dintre prietenii lui Tuppence. N-o pot încă dovedi. Tommy Beresford”. sugeră avocatul cu amabilitate. la cazul meu.– Oh. Julius Hersheimmer reveni de la Manchester. Capitolul XXIII. exclamă gânditor sir James. E atât de important să aflaţi cine era? – Ştiu cine era. Albert îşi dădu imediat drumul la gură. Un zâmbet aparte flutură o clipă pe faţa lui Julius. Mi s-a oferit o slujbă în Argentina şi poate ar fi bine s-o primesc. Mai aveţi ceva pentru mine în legătură cu americanul acela? – Mă tem că nu. – Însă ceea ce nu înţeleg eu. Ocupaţi-vă în continuare de afacerile naţiunii. îmi pare rău că mi-am pierdut calmul în cazul în care nu ne mai vedem. n-am fost citat în instanţă. Cred că era mai corect să spun că mă ocup de întocmirea unui dosar. Eu trebuie să mă întorc. – Dar falsul inspector? Inspectorul Brown? – Ah!. Aruncă scrisoarea în coşul de hârtii. Ceilalţi doi nu mai întrebară nimic. însă ştiu. Cursă contra cronometru După ce-l sună pe sir James. Aveau sentimentul că ar fi fost o pierdere de timp. următoarea mişcare a lui Tommy fu să treacă pe la South Audley Mansions. 174 .. Se ridică. – Prostul naibii! murmură el. este cum a ajuns fotografia aia în sertarul domnului Hersheimmer... Nu vă mai reţin. spuse brusc primul ministru.

tipul se bătu cu înţeles peste frunte). o verişoară. (aici. Apropo. Era de mult acolo? Oh.. Puteţi conta pe mine. Lui Albert îi reveni misiunea de a culege informaţii. Cei doi îşi fixară cartierul la hanul din Gatehouse. – În lumea cealaltă? – Nu. Dar nu credeţi că i-au venit de hac. poate chiar mai mult. 175 . „un domn foarte plăcut. domnule! Sărmana mea mătuşă zace bolnavă de mult şi mă cheamă pe patul de moarte. – M-am prins. în lumea asta! – E doar o expresie. – Poţi să spui asta şefilor tăi şi să vii să ne întâlnim într-o oră la Charing Cross? – Voi fi acolo. o bunică sau vreo rudă de genul ăsta care ar putea să aibă nevoie de tine să-i pui ventuze? Un zâmbet de încântare apăru pe chipul lui Albert. În faţa acestei limbuţii. În privinţa asta. „nişte glumeţi. mereu primea oaspeţi. Era un domn învăţat. îndatoritor”. Tommy începu să aibă îndoieli. cam de vreo zece ani. mă înţelegeţi! „ Doctorul era o persoană cunoscută în sat. un savant. explică Albert. În tot cazul. n-ai din întâmplare o mătuşă. Era oare cu putinţă ca acest ilustru. ţinea casă deschisă. După cum judecase Tommy. domnule. domnule? – Sper că nu. A dispărut.– În ultima vreme e foarte linişte aici. Lumea şi profesorii veneau de multe ori de la oraş să-l consulte. îşi mai păstrase câţiva pacienţi. domnule? – Tocmai asta e problema. Tommy încuviinţă satisfăcut. – Doar nu vreţi să spuneţi că escrocii au pus mâna pe ea? – Ba da. domnule. Astley Priors era proprietatea unui anume doctor Adams. nu exista nici o dificultate. nu-i aşa. Sper că tânăra doamnă e bine. bine cunoscut personaj să fi fost în realitate un 2 În engleză Underworld – lumea cealaltă. se retrăsese. În filme escrocii au totdeauna un restaurant în lumea cealaltă2. credea hangiul. Albert se dovedi a fi un aliat de nădejde. sponsoriza toate acţiunile sportive locale. spuse el cu importanţă. dar şi lumea interlopă. Doctorul nu mai practica. la dracu..

părea nelocuit. Se interesă cu grijă dacă printre ei se afla şi o tânără doamnă şi dădu semnalmentele lui Tuppence. Albert. Tommy îşi înlătură 176 . Tommy îşi imaginase un câine de pază fioros. Substituirea fiind repetată (în avantajul creşterii fondului bănesc al fiului zarzavagiului). înconjurată de un teren bine împădurit. după ce îşi consolidase prietenia cu băiatul zarzavagiului.criminal periculos? Viaţa lui părea atât de deschisă. Astley Priors era o frumoasă clădire din cărămidă roşie. Era o discuţie înfierbântată despre campionatul de cricket al comitatului! Tommy simţi din nou fiorii incertitudinii. În prima seară. O descriere sumară a lui Annette fu la rândul ei sortită eşecului. fragmente de conversaţie răzbăteau în aerul nopţii. locul. care stătea în capul mesei. ceea ce provocă mai mult zgomot decât dacă ar fi mers pe picioare. însă Tommy nu dădu crezare acestui basm. Nici o urmă de fapte dubioase. luă locul acestuia şi intră pe sub pielea bucătăresei de la Malthouse. Luat la întrebări... Părea o petrecere normală. Părea imposibil de crezut că oamenii aceştia erau altceva decât păreau. După căderea nopţii. În noaptea aceea Tommy dormi prost. în afara propriei sale păreri că femeia nu era genul obişnuit de bucătăreasă. ceea ce o ascundea vederii dinspre şosea. Fantezia lui Albert zbură spre o pumă sau o cobră dresată. Apoi îşi aminti de pacienţii particulari. „nişte glumeţi”. O luase razna încă o dată? Domnul cu barbă blondă şi ochelari. Tommy. În casă era o tânără franţuzoaică. exploră terenul. se târâră dureros pe burtă. Ferestrele sufrageriei aveau obloanele deschise. Prin fereastra deschisă. asemenea tuturor celorlalte case. plăcută. Însă ajunseră la tufişurile din apropierea casei fără a fi deloc molestaţi. Tommy simţi cum îl trec fiorii. arăta extrem de cinstit şi normal. însoţit de Albert. Datorită insistenţelor lui Albert. rareori erau văzuţi pe afară. Să fi fost totul o imensă greşeală? La gândul ăsta. În jurul mesei era reunită o mare adunare. Se întoarse de acolo cu informaţia că ea era fără îndoială „una dintre escroci”. precauţia asta se dovedi cu totul inutilă. În orice caz. Se vedea cât de colo. Vinul de Porto trecea din mână în mână. a doua zi Albert se întoarse cu prima probă dătătoare de speranţă... În dimineaţa următoare. Albert nu putu aduce nici un argument care să-i susţină afirmaţia. Însă despre pacienţi nu se ştiau prea multe.

El însuşi era înspăimântat de îndrăzneala sa. Era în 27. Se şoptea despre disensiunea dintre liderii laburişti. mai exista o şansă. insistente. În timp ce înaintau cu grijă. Ziarele scriau într-o notă neliniştită. Însă timpul presa.îndoielile. Singurul lucru care trebuie făcut e să fie înhăţat acest om. pentru care îi ceruse domnului Carter să nu deschidă plicul sigilat. – Spectacolul ăsta are un singur protagonist. Avea o confirmare a teoriei sale. 177 . înţelegea foarte bine situaţia. Pe 29 era mult controversata „Zi a laburiştilor”. odată ce oamenii cinstiţi i-ar fi părăsit. Ambiţia lui Tommy era ca. Guvernul. reconcilierea ar fi fost posibilă în ceasul al doisprezecelea. Prin prinderea şi demascarea domnului Brown. Altfel. Însă în spatele lor lucrau forţe viclene. Erau descrise pe larg indicii privind un coup d'état laburist. Ciudata influenţă permanentă a şefului nevăzut îi ţinea uniţi. Asta era o parte din planul său ambiţios. dezaprobau slăbiciunea jumătăţilor de măsură şi alimentau neînţelegerile. Însă cu preţul a mari suferinţe. În acea seară. Cum îndrăznea măcar să creadă că ar putea descoperi el ceea ce atâţia oameni mai înţelepţi şi mai deştepţi trecuseră cu vederea? Totuşi. Erau înspăimântaţi de dezastrul şi mizeria pe care greva generală le-ar fi provocat şi dispuşi să negocieze cu guvernul. care scormoneau amintirea vechilor greşeli. într-un fel sau altul. Tommy simţea că. Fără el. să reuşească să pătrundă chiar în casă. momeala lui Tommy. Tratatul secret era doar pretextul. toată acea organizaţie s-ar fi destrămat dintr-odată. Cu documentul fatal în mâinile domnului Brown. despre care se auzeau tot felul de zvonuri. Nu toţi gândeau la fel. în mod ruşinos. sprijinit de o armată loială şi de forţele poliţieneşti. rămase cu tenacitate la ideea sa. Gândul lui Tommy sări la un alt vis. Cei mai clarvăzători dintre ei îşi dădeau seama că ceea ce îşi propuseseră putea fi foarte bine o lovitură de moarte dată Angliei pe care o iubeau din tot sufletul. datorită domnului Carter. Tommy credea că s-ar fi instaurat brusc panica şi. Guvernul nu spunea nimic. Ştia şi era pregătit. Tommy icni brusc. putea învinge. îşi spuse Tommy. el şi Albert pătrunseră iar pe domeniul de la Astley Priors. opinia publică ar fi trecut de partea extremiştilor laburişti şi a revoluţionarilor.

Era înfăşurat într-o mapă de plicuri. ca la carte. – Stai aici! Când încep să cânt. majordomul de celălalt. urmăreşte fereastra. aceeaşi oră”. Îi înmână lui Tommy un petic de hârtie. ieşiră prin uşa din faţă.. un valet adevărat. Majordomul începu să-l ocărască.La o fereastră de la al doilea etaj. – În regulă. Tommy nu avea deloc voce. Pe hârtie erau mâzgălite trei cuvinte: „Mâine. ce-i? strigă Tommy nerăbdător. îl cărară şi-l dădură afară pe poartă. din întâmplare.numai că. adresându-i-se amical majordomului cu „dragă beţivane”. Oricine ar fi jurat că majordomul era un majordom adevărat. În momentul acela un majordom impecabil. valetul. Nu se îndoia că dacă ar auzi-o. Era una pe care Tommy ar fi recunoscut-o oriunde! Tuppence se afla în casă! Îl apucă pe Albert de umăr.. Valetul îl apucă de un braţ. majordomul era Whittington! Tommy se retrase la han şi aşteptă întoarcerea lui Albert. Fusese melodia preferată a lui Tuppence în perioada petrecută în spital. însă avea un volum excelent. însoţit de un valet tot atât de impecabil. clătinându-se pe picioare: Sunt soldat Un soldat englez ameţit. Se retrase în grabă pe drumul principal şi începu să răcnească din rărunchi.. ar trage nişte concluzii. acesta catadixi să apară. În timp ce vă dădeau afară.. Poţi vedea după picioare că sunt soldat. Zgomotul pe care îl producea era înfiorător. lumina din cameră proiecta pe storuri conturul unei siluete. dacă va intra din nou... A mers! 178 . Majordomul îl ameninţă cu poliţia. Treaba fusese făcută perfect. Într-un târziu. Tommy continuă să cânte. – Ei. – Ura! strigă Tommy. fereastra s-a deschis şi a căzut ceva.

spuse Tommy. s-a prins! Tommy se duse la culcare într-o stare oarecum optimistă. continuă Albert pe nerăsuflate. Albert. ce e? întrebă Tommy. Numai că acesta din urmă. Albert. dar n-a lăsat să se vadă. să vină aici şi să orăcăie ca broasca. Dacă păianjenul dă drumul prea repede muştii. I se spuse că era aşteptat de către cineva la bar. Nu-i nimic. Păi tu n-ai fi în stare să recunoşti orăcăitul unei broaşte. Băiatul păru cam dezumflat. Beresford. – Fruntea sus. Dacă poate să iasă. Dădu să apuce biletul. nu se lasă prea uşor. în jur de douăsprezece. am înfăşurat-o în jurul unei pietre. Ei. împăturit. pe care era scris: „Du-i asta domnului care stă la hanul de lângă Astley Priors. – Ei. prietene. de aici necesitatea acelui tânăr promiţător. Beresford. mânjit de noroi din cap până-n picioare.– Am scris un mesaj pe o bucată de hârtie. care. Tommy aprecie isteţimea ei de a se fi gândit că el îşi dăduse la han un alt nume. să ştii. Era sigur că locatarii de la Astley Prior's nu o să-i pună beţe în roate până la un anumit punct. Albert. domnul T. domnule? Căruţaşul îi arătă un bilet murdar.. De asta am ieşit bine din povestea de mai înainte. musca ar putea bănui că-i o treabă aranjată. Îşi elaborase cu grijă. Te-a părăsit imaginaţia. Ce-ai scris? – Am scris că stăm la han. În planul lor nu intră să stârnească bănuieli. Căruţaşul îl trase înapoi. Îţi va da zece şilingi”. va face o greşeală de pe urma căreia să tragă ei foloase. Eu sunt un pion pentru ei. – Ar putea fi pentru dumneavoastră. planul pentru seara următoare. pariez că ştia cine eram. Pe de altă parte. la momentul potrivit. şi am aruncat-o pe fereastră. asta sunt eu. – Va şti că eşti tu. Majordomul ăla e un vechi prieten de-al meu. spuse Tommy oftând uşurat. Totuşi. Tommy se întunecă. – Zelul tău ne va nenoroci. domnul T. dacă l-ai auzi.. – E în regulă. – Cum rămâne cu cei zece şilingi ai mei? 179 . liniştea îi fu întreruptă. Nu vor să mă descurajeze de tot. Solicitantul era un căruţaş necioplit. după care Tommy îşi propuse să le facă o surpriză. Scrisul era al lui Tuppence.

Hersheimmer. Tommy îl desfăcu. un tâmpit. Holyhead? Însemna că. Nu veni în seara asta. apoi i-l întinse şefului său. totuşi. am să arunc în stradă biletul ăsta. La etaj. vorbi câteva clipe. Curaj! A ta. chiar înainte de a fi terminat de citit epistola. Brusc. Annette mi-a povestit cum ai scăpat. un al doilea strigăt se auzi de jos. domnule. Ei te vor aştepta.Tommy îi dădu repede o bancnotă de zece şilingi şi omul îi înmână biletul. – Cine? – Şi-a dat numele de Julius P. – Da. Continuă să citească încet. Bocancii băiatului se auziră urcând scara. Tommy strigă după Albert. Twopence”. În dimineaţa asta ne duc de aici. Tommy era uimit. „Dragă Tommy. Julius câştigă un set În apartamentul său de la Claridge's. Am ştiut că tu ai fost noaptea trecută. Am auzit ceva de Wales. bocancii lui Albert erau foarte activi. Dacă am ocazia. La un moment dat. ştiu cine e! Capitolul XXIV.. Holyhead. Tommy netezi gânditor biletul. Kramenin stătea tolănit pe divan şi dicta secretarului său într-o rusă şuierătoare. care întreabă de dumneavoastră. domnule. aşa cred. Şi.. – Albert! Sunt un tâmpit! Despachetează! – Da. în sfârşit.. – Fă-mi bagajul! Plecăm! – Da. rosti încetişor. 180 .. Dar mai e unul la fel de tâmpit. telefonul din apropiere sună şi secretarul ridică receptorul. – E cineva jos.

. zice că e ceva absolut personal şi că trebuie să vă vadă. Kramenin era ros de curiozitate. Ivan. – Refuză să spună în ce problemă a venit. a cărui sarcină era să cunoască totul. spuse americanul. domnul Grieber. – Nu în camera de alături. excelenţa voastră. interveni Julius. Adu-l aici. – Vă mulţumesc. Tânărul acesta trebuie să fie multimilionar. explică secretarul. – Ar fi mai bine să cobori.. în afară de dumneavoastră şi de mine.. – Tatăl lui era unul din regii oţelului din America.. se înclină. faţă de care nu am secrete. Du-te la teatru. dacă nu te deranjează să treci în camera de alături. însă am eu. Deşi îi displăcea total modul de a vorbi al americanului. – Ivan.. Aşa încât v-aş fi obligat dacă i-aţi spune s-o şteargă. – S-ar putea.. – Vor lua mult timp problemele dumneavoastră? – S-ar putea toată noaptea.. Secretarul părăsi din nou încăperea şi se întoarse escortându-l pe Julius. Cunosc eu aceste apartamente princiare. repetă Kramenin pe gânduri. şi vreau să rămână complet gol. după ce îl examină atent cu ochii săi spălăciţi şi răi. spuse rusul moale. Am câteva probleme foarte importante de discutat cu dumneavoastră între patru ochi. distrează-te. dragă Ivan. În seara asta nu mai am nevoie de dumneata. Am mai auzit numele ăsta. sec. Secretarul se înclină şi ieşi. Ochii celuilalt se îngustară a apreciere. Trimiteţi-l prin jur.– Hersheimmer. Secretarul se supuse.. 181 . – Secretarul meu. După câteva minute.. şi să afli ce vrea. Rusul. – Încântat să vă cunosc. închizând fără zgomot uşa în urma sa. reveni. dacă ne înţelegem. Ivan. la un magazin să-şi cumpere alune de un penny. Se uită semnificativ la celălalt.. răspunse Julius. – Multimilionar. – Domnul Kramenin? întrebă repezit acesta din urmă. – Foarte bine. murmură Kramenin.

În cele din urmă. Kramenin clătină din cap. – Iar eu îţi spun că micul Willie... nu.. Poate am fost bârfit... ba da... Ţine cont că viaţa mea este valoroasă pentru ţara mea.. Nu mi-am propus să te omor de data asta.. – Jane Finn? N-am.. – Mincinos nemernic! Ştii foarte bine ce vreau să spun. poate o să aveţi amabilitatea să intraţi în subiect. cu o grabă aproape comică. închise uşa şi reveni la locul său din mijlocul încăperii. Omul cu care trebuia să discute era un laş abject. cu o schimbare bruscă a manierelor: Mâinile sus. spuse Julius.. – Ce vrei? Nu faci nimic sub ameninţare. domnule Hersheimmer. aici. apoi. – Şi acum. Nu încerca să ajungi la sonerie. 182 . Rusul se înmuie vizibil.. – Oh. aici de faţă. fiule! Probabil că Kramenin recunoscu o uşoară lipsă de convingere în glasul celuilalt. căci rosti înţepat: – Ei bine? Să zicem că ştiu la ce te referi.. dacă eşti rezonabil. – Îţi spun că n-am auzit niciodată de fată. cu un oftat de satisfacţie. O vreau pe Jane Finn.. unde se află. Dar nu-ţi face griji.. Aşa e mai bine. ce-i cu asta? – Ai să-mi spui acum.Julius stătu la uşă. adică.. Ultraj! Ai de gând să mă omori? – Dacă-ţi ţii gura. restul avea să fie uşor. urmărindu-i plecarea. – Asta este ultraj! strigă rusul cu glasul ascuţit. – N-ai să îndrăzneşti.. abia aşteaptă să-şi dea drumul. isteric.. am să îndrăznesc. – Cred că omul care te-ar ciurui ar face un bine umanităţii. rusul coborî glasul. şi. În faţa ameninţării din ochii celuilalt. – Ce vrei? Bani? – Nu. Apoi. Îşi trecu limba peste buzele uscate. îşi ridică mâinile deasupra capului. – Cred că nu va dura mai mult de un minut. sau trag! Preţ de o clipă Kramenin se holbă la pistolul mare. rosti tărăgănat Julius. auzit de ea niciodată. Julius pricepu cu cine are de-a face.

. iar dacă aş fi în locul tău.– Nu pot. – De ce? – Nu pot. Nu l-aş putea recunoaşte. străine. Am vorbit cu el faţă în faţă. iar răzbunarea lui e necruţătoare. spuse rusul încet. Însă eu îţi spun doar atât: micul Willie o va face mai repede. n-aş fi exceptat. Cred că pot să mă plictisesc câteva luni într-un sanatoriu după ce voi fi scăpat lumea de tine. N-am ştiut decât mai târziu. Cine e în realitate? Nu ştiu. Doar n-ai de gând să mă împuşti? – Bine-nţeles că da. – Nu va şti niciodată. – Nu. cum vrei. doctorii mă vor declara din nou sănătos şi toate se vor sfârşi cu bine pentru micul Julius. – Atunci. hai? De cine? De domnul Brown? Ah. Nici chiar eu. vor aduce câţiva doctori cu capetele luminate care vor declara că am creierul dereglat. – O să fii spânzurat dacă mă împuşti. va avea de câştigat! Ridică revolverul. dar se pare că problema se pune cu totul altfel când e vorba de viaţa lor. – Opreşte-te! ţipă rusul. Întotdeauna am auzit că revoluţionarii nu dau doi bani pe viaţă. aici greşeşti. Kramenin. în general. dar să nu-ţi faci griji că o să fiu spânzurat! 183 . ce amuzant! Deci. rosti Julius amuzat. există o asemenea persoană? Mă îndoiam. dacă l-aş vedea iar. mormăi nehotărât rusul. Ţi-am oferit o şansă să-ţi salvezi pielea murdară şi ai refuzat-o! – Mă vor omorî. spuse Julius. e păcat pentru tine. – Ţi-e frică. rosti vesel Julius. Dar lumea. Îmi ceri imposibilul. Şi doar la auzul numelui său înţepeneşti de groază! – L-am văzut. starea mea mintală se va înbunătăţi. Însă un lucru ştiu: de omul ăsta trebuie să te temi. – Ştie totul. E un oarecare. O armată întreagă de avocaţi se vor agita. Am să petrec câteva luni într-un sanatoriu liniştit. Uiţi că am bani. – Deci n-ai să faci ce-ţi cer? – Îmi ceri imposibilul.. mi-aş încerca în mod sportiv norocul cu domnul Brown. – Ei bine.

– Nu trage! Fac tot ce doreşti. cu vocea lui tărăgănată. în Kent. Maşina mea ne aşteaptă. Primul lucru pe care l-ai face ar fi să-ţi suni prietenii la telefon! Ah! Observă cum falca celuilalt căzu.. Prostuţa şi-a pierdut memoria. avea să-i vină de hac. – Am să număr până la cinci. Unu. privindu-l fix. Şi nu uita că nu te scap din ochi. îţi şi făcuseşi planul. Vezi.... El însuşi corupt. Rusul îl întrerupse cu un urlet. ăsta-i perfect... deşi nu e nici un pericol. El însuşi cumpărase şi vânduse justiţia. şi vom ieşi afară prin hol. nenorocita! – Socot că asta e supărător pentru tine şi prietenii tăi. n-ai să mai ai de ce să-ţi faci griji în privinţa domnului Brown. dar n-ai să le mai miroşi. – Asta-i bine. Sper că te pasionează automobilismul? – Ce vrei să spui? Refuz să merg. Poate o să-ţi trimită câteva flori la înmormântare.. Nu-i aşa că am scos-o frumuşel la capăt? Şi ce noapte drăguţă pentru o plimbare! – Ce plimbare? întrebă Kramenin. bine-nţeles. – Spre Gatehouse.Rusul îl crezu. şi dacă mă laşi să trec de patru.. Eşti gata? Încep. îmblănit? Şi zici că eşti socialist! Acum vom coborî scările. – Nu face pe nebunul. trei. care se desfăşurau aidoma spuselor lui Julius. continuă Julius. Pot să trag foarte bine şi prin buzunarul pardesiului. domnule.. Unde e fata? – La Gatehouse. rosti rusul arţăgos. Ce-i cu cealaltă fată pe care aţi răpit-o acum mai mult de-o săptămână? – Şi ea e tot acolo. Eu şi micul Willie te urmăm. doi. – Credeam că ai priceput întrebarea. Acest tânăr american viguros. patru. Julius coborî revolverul. Doar nu crezi că sunt eu omul ăla care să te lase aici. vii cu mine. Pune-ţi un pardesiu gros. spuse Julius. credea în puterea banului. Nu. Asta de aici e uşa dormitorului? Ia-o înainte. Un cuvânt sau doar o privire spre unul din servitorii ăia în livrea şi vor fi convinşi că eşti un personaj din poveştile cu stafii! 184 . Astley Priors. – E prizonieră? – Nu i se permite să părăsească clădirea.. Citise despre procese pentru crime în America. aşa se numeşte locul.

Coborâră împreună scările şi ieşiră spre maşina ce aştepta. Rusul tremura de furie. Servitorii hotelului roiau în jurul lor. Un strigăt îi urcă spre buze, însă şi-l înăbuşi în ultima clipă. Americanul era omul care se ţinea de cuvânt. Când ajunseră lângă maşină, Julius oftă uşurat. Trecuseră de zona periculoasă. Frica îşi făcuse din plin efectul asupra celui de alături. – Urcă! ordonă el. Apoi prinse privirea piezişă a rusului. Nu, şoferul nu o să te ajute deloc. Marinar. Era pe un submarin, în Rusia, când a izbucnit revoluţia. Poporul tău i-a ucis unul din fraţi. George! – Da domnule? Şoferul întoarse capul. – Acest domn e un bolşevic rus. Nu vrem să-l împuşcăm decât dacă e nevoie. Înţelegi? – Perfect, domnule. – Vreau să mergem la Gatehouse, în Kent. Cunoşti bine drumul? – Da, domnule, va fi o călătorie de o oră şi jumătate. – Fă-o într-o oră. Mă grăbesc. – Fac tot posibilul, domnule. Maşina ţâşni şi pătrunse în trafic. Julius se tolăni confortabil lângă victima sa. Îşi ţinea mâna în buzunarul pardesiului, dar purtarea sa era civilizată în cel mai înalt grad. – Am omorât odată un tip din Arizona... începu el vesel. La capătul călătoriei de o oră, nefericitul Kramenin era mai mult mort decât viu. După povestea cu omul din Arizona, urmase una cu un gangster din San Francisco şi un episod cu împuşcături în Munţii Stâncoşi. Stilul narativ al lui Julius, dacă nu era foarte corect, era pitoresc! Încetinind, şoferul anunţă peste umăr că tocmai intră în Gatehouse. Julius îi ordonă rusului să-i ghideze. Planul său era să ajungă cu maşina direct la Astley Priors. Acolo Kramenin urma să ceară cele două fete. Îi explică ferm că micul Willie n-ar fi tolerat vreo greşeală. La ora aceea însă, Kramenin era ca o bucată de lut în mâinile celuilalt, îngrozitorul ritm cu care merseseră îl sleise. La fiecare curbă se crezuse mort. Maşina încetini şi se opri în faţa porţii; şoferul aşteptă noi ordine. – Mai întâi întoarce maşina, George. Apoi sună şi întoarce-te la locul tău. Lasă motorul să meargă şi fi gata să ţâşneşti ca dracu când îţi spun eu. – Foarte bine, domnule.
185

Uşa din faţă se deschise şi apăru majordomul. Kramenin simţea în coaste ţeava revolverului. – Hai, sâsâi Julius, şi ai grijă. Rusul se supuse. Buzele îi erau albe şi vocea nu prea sigură: – Sunt eu...Kramenin! Adu-mi imediat fata! N-am timp de pierdut! Whittington coborâse scările. La vederea celuilalt, scoase o exclamaţie de uimire. – Dumneavoastră! Ce s-a întâmplat? Cu siguranţă cunoaşteţi planul... Kramenin îl întrerupse, folosind cuvintele care de multe ori creaseră panică: – Am fost trădaţi! Planul trebuie abandonat. Trebuie să ne salvăm pielea. Fata! Şi repede! E singura noastră şansă. Whittington ezită. – Aveţi ordin... de la el? – Normal! Altfel aş fi aici? Grăbeşte-te!Nu-i timp de pierdut! Ar fi mai bine să vină şi cealaltă prostuţă. Whittington se întoarse şi intră alergând în casă. Minutele se scurgeau chinuitor. Apoi... două siluete înfăşurate în grabă în mantale apărură pe scări şi fură zorite spre maşină. Cea mai scundă dintre ele era înclinată să opună rezistenţă şi Whittington o împinse înăuntru cu brutalitate. Julius se aplecă în faţă şi, în momentul acela lumina ce străbătea prin uşa deschisă, îi căzu pe faţă. Celălalt bărbat, care stătea pe scări în spatele lui Whittington, scoase o exclamaţie puternică. Trucul se sfârşise. – Dă-i bătaie, George! strigă Julius. Şoferul apăsă pe accelerator, şi cu o săritură, maşina ţâşni. Omul de pe scări scoase o înjurătură. Îşi duse mâna la buzunar. Urmă un fulger şi o bubuitură. Glonţul trecu la un milimetru de fata mai înaltă. – Jos, Jane! strigă Julius. Întinde-te pe podeaua maşinii. O împinse iute în faţă, apoi, ridicându-se, ochi cu grijă şi trase. – L-ai nimerit? strigă Tuppence – Sigur, replică Julius. Totuşi nu a murit. Bestiile ca el au multe vieţi. Eşti teafără, Tuppence? – Bine-nţeles că sunt. Unde e Tommy? Şi cine e ăsta? Arătă spre Kramenin care tremura ca varga.
186

– Tommy îşi face bagajele pentru Argentina. A crezut că te-ai dus cu picioarele înainte. Drept prin poartă, George! Aşa. Avem un avans de cel puţin cinci minute. Vor folosi telefonul, cred, aşa că să fim atenţi să nu intrăm în capcană şi n-o luăm pe drumul direct. M-ai întrebat cine e ăsta, Tuppence? Dă-mi voie să ţi-l prezint pe domnul Kramenin. L-am convins să facă o excursie pentru sănătatea lui. Rusul rămase mut, încă livid de groază. – Dar ce i-a făcut să ne lase să plecăm? întrebă Tuppence bănuitoare. – Socotesc că domnul Kramenin i-a rugat atât de frumos încât chiar că n-au putut să-l refuze! Asta era prea mult pentru rus. Izbucni violent: – Blestematule...blestematule! Acum ei ştiu că eu i-am trădat. Viaţa nu-mi va fi în siguranţă nici o oră în ţara asta. – Asta aşa e, consimţi Julius. Te-aş sfătui să-ţi iei imediat tălpăşiţa spre Rusia. – Atunci lasă-mă să plec, strigă celălalt. Am făcut ce mi-ai cerut. De ce mă mai ţii cu tine? – Nu pentru plăcerea companiei tale. Poţi să pleci chiar acum dacă vrei. Credeam că doreşti să te duc pe gratis înapoi la Londra. – S-ar putea să nu ajungi niciodată înapoi la Londra, mârâi celălalt. Lasă-mă să cobor, aici şi acum. – Desigur. Opreşte, George. Domnul nu face excursia completă. Dacă vin vreodată în Rusia, domnule Kramenin, am să mă aştept la un bun venit cu aclamaţii şi... Însă, înainte ca Julius să-şi fi încheiat discursul, şi înainte ca maşina să se fi oprit complet, rusul se năpusti afară şi dispăru în noapte. – Ne-a părăsit cam brusc, comentă Julius, după ce maşina se puse din nou în mişcare. Şi nici măcar n-a spus politicos doamnelor la revedere. Hai, Jane, poţi să te aşezi pe banchetă acum. Fata vorbi pentru prima dată. – Cum l-ai „convins”? întrebă. Julius îşi mângâie revolverul. – Micul Willie inspiră încredere. – Splendid! strigă fata. Culoarea îi reveni în obraji, iar ochii ei se uitau cu admiraţie la Julius.
187

– Annette şi eu nu ştiam ce o să se întâmple cu noi, spuse Tuppence. Bătrânul Whittington ne zorea. Ne-am gândit că eram mieii duşi la tăiere. – Annette. Aşa i se zice? întrebă Julius. Se părea că mintea lui încerca să se adapteze noii idei. – Ăsta e numele ei, spuse Tuppence, făcând ochii mari. – Aiurea! Ea poate să creadă că ăsta e numele ei, pentru că şi-a pierdut memoria, biata copilă. Însă numele ei adevărat este Jane Finn. – Ce...? strigă Tuppence. Dar fu întreruptă. Cu un bubuit scurt, un glonte se înfipse în tapiţeria maşinii, chiar în spatele capului ei. – Jos cu voi! strigă Julius. E o ambuscadă. Tipii s-au grăbit, nu glumă. Accelerează puţin, George. Maşina ţâşni uşor înainte. Se auziră mai multe împuşcături, dar din fericire, nici una nu-i nimeri. Julius, ridicat, se aplecă spre spatele maşinii. – Nu-i nimic de împuşcat, anunţă el mucalit. Cred însă că în curând vom participa la un alt picnic. Ah! Îşi duse mâna la obraz. – Eşti rănit? întrebă repede Annette. – Doar o zgârietură. Fata sări în picioare. – Dă-mi drumul! Lasă-mă să plec, îţi spun! Pe mine mă vor. Numai pe mine. N-o să vă pierdeţi viaţa din cauza mea! Lasă-mă să plec! Julius o apucă de ambele braţe şi o privi. Fata vorbise fără nici o urmă de accent străin. – Stai jos, copilă, spuse el blând. Cred că memoria ta e în regulă. I-ai fraierit tot timpul, nu-i aşa? Fata se uită la el, încuviinţă din cap şi izbucni brusc în plâns. Julius o bătu uşurel pe umăr. – Gata, gata... eşti doar puţin speriată. Nu avem de gând să te părăsim. Printre suspine, fata rosti înăbuşit. – Eşti de acasă. Îmi dau seama după voce. Mi-e dor de acasă. – Sigur că sunt de acasă. Sunt vărul tău... Julius Hersheimmer. Am venit în Europa pentru a te căuta...şi să fac un mic dans cu tine, dacă-mi permiţi.
188

– Eram în tufişurile de la marginea drumului. Ia-o şi pe ea şi faceţi exact cum am spus. Eşti nebun. Coboară doar fetele. Şi acum fetelor. e sigur. O să pierdem trenul. Beresford. Tommy se întoarse spre Tuppence. dacă nu. domnule Julius Hersheimmer. Jane tu rămâi aici. Tuppence.. Tommy smulse pistolul din mâna lui Julius. în viteza cu care goneaţi. Chiar lângă şosea e o gară. Cu o mişcare rapidă. Nu aveam cum să vă înştiinţez. Nu vi se va întâmpla nimic. Eşti complet nebun! Nu poţi lăsa fetele să plece singure. Dacă Tommy e sigur.. Crezi că le poţi prosti să părăsească maşina? – Tu şi cu mine rămânem în maşină.. – Aici e o răscruce. – Ce dracu pui la cale? întrebă Julius. – Coboară imediat. – Ai înnebunit.Maşina încetini. e în regulă. Luaţi trenul spre Londra. – Vino.. Mergeţi direct la sir James Peel Edgerton. domnule. Fu întâmpinat cu un torent de exclamaţii. Ăsta ar însemna să fie sfârşitul. trăgând-o după ea pe îndărătnica Jane. – Acum crezi că vorbesc serios? Afară. dar veţi fi în siguranţă cu sir James. – Ce dracu. amândouă. Dacă vă grăbiţi. Maşina îşi reduse din viteză până abia se mişca. George întoarse capul peste umăr. trag! Tuppence sări afară. În acel moment. o să-l prindeţi. 189 . Sunteţi în siguranţă. – Tâmpitule! strigă Julius. o siluetă ţâşni din spate şi îşi vârâ capul pe geam. – Gura! Am ceva de vorbit cu tine. şi faceţi cum v-am spus. Am mers în spate. Nu sunt sigur care e drumul. şi-l îndreptă spre acesta. Tommy îl întrerupse.. Trenul soseşte în trei minute. O luară la fugă. – Îmi pare rău. Mânia lui Julius răbufni. Domnul Carter lipseşte din oraş. afară! – Afară? – Da.. Tot ce am putut să fac a fost să mă ţin după voi. rosti Tommy. Grăbeşte-te.

Tu nu poţi înţelege. Cinci ani! Cinci ani încheiaţi! Câteodată mă gândeam că am să înnebunesc. El nu vroia să ne lase să plecăm.Capitolul XXV. Brusc. – Oh. – Eşti sigură? – Foarte sigură. Se uită întrebătoare la Tuppence. Tuppence deschise uşa unui compartiment gol de clasa întâi şi fetele se prăbuşiră cu respiraţia întretăiată pe banchetă. Tommy nu ne-ar fi spus să facem asta dacă n-ar fi fost absolut sigur că totul e în ordine. trăgând-o după ea. rosti gâfâind. – Nu. – La ce te gândeşti? întrebă Jane tăios. Jane tresări nervos.. – Mă comport ca un iepure fricos. Jane sări în picioare. Luă mâna lui Jane în ale sale. – Ce a fost asta? Mi s-a părut că văd pe cineva. nu e nimeni. Tuppence se duse la geam şi îl coborî. – Linişteşte-te. 190 . – Oare? Trenul se pusese în mişcare grăbindu-se în noapte cu viteză crescândă. Povestea lui Jane Cu braţul petrecut în jurul lui Jane. Ajunseră pe peron exact în momentul în care trenul era pe punctul de a se pune în mişcare. Cealaltă consideră necesar să se scuze. Un bărbat privi înăuntru. destul de încurcată. – Grăbeşte-te. spuse Tuppence. E în regulă. – Nu. Totul s-a sfârşit. Tuppence clătină din cap. dar nu mă pot reţine.. nu ne-ar fi trimis cu trenul. – Dar el nu-i cunoaşte ca mine! Fata se cutremură. Auzul ei fin prinse zgomotul apropierii trenului. Tuppence ajunse în gară. – Nu crezi că e unul de-al lor? şopti ea. altfel îl pierdem. nu. Ochii i se măriră de groază.. Culcă-te şi nu te mai gândi. Ochii i se dilatară de groază. Uite. uitându-se pe geam. Fii sigură că dacă Tommy n-ar fi fost convins că suntem în siguranţă. Dacă pun din nou mâna pe mine. – Vărul meu nu era de acceaşi părere. apoi trecu în vagonul următor.. nu! o imploră Tuppence. – Nu.

Când. Tuppence îşi puse la punct planul de luptă.. Poate că greşesc. S-ar putea nici să nu fie aşa! Ascultă-mă. În ceea ce o privea. Avu sentimentul oribil că erau înconjurate din toate părţile. – Am să încerc. – Am ajuns? Nu credeam să ajungem vreodată. culcă-te şi nu te mai gândi la nimic. să ieşim. Era aproape sigură că era acelaşi pe care îl văzuseră trecând spre vagonul de alături. La ora asta poate că era doborât. şi se îndreptau spre un taxi. Dar nu te necăji. – King's Cross. ca un câine de pază. Odată ajunse la sir James Peel Edgerton. În ciuda ei însăşi. Repede. eu ştiam că o să ajungem cu bine la Londra. Apoi tresări puternic.. Ochii îi zburau continuu de la un geam la altul. în cele din urmă trenul intră încet în Charing Cross. Şi lui Tommy. Ne aruncăm într-un taxi. E doar o idee ce mi-a intrat în cap mai demult... În minutul următor treceau de barieră. nu era nici pe departe atât de sigură şi liniştită pe cât reuşise să pară în faţa lui Jane. – Oh. Jane Finn se ridică dintr-o săritură.. sunt aproape sigură.. spuse Tuppence şoferului. deşi nu cred.. Un bărbat se uita prin geam. Dar nu vreau să-ţi spun. în adâncul sufletului.– De ce? – Glasul tău sună atât de. N-ar fi putut spune precis de ce anume se temea. însă. totul avea să fie bine.. Nu că n-ar fi avut încredere în Tommy. Dar vor reuşi să ajungă? Oare forţele din umbră ale domnului Brown nu se şi puseseră în mişcare? Nici măcar ultima imagine a lui Tommy cu pistolul în mână nu reuşea s-o liniştească. însă uneori se întreba dacă cineva atât de simplu şi cinstit ca el putea să fie cu adevărat un rival pentru un criminal viclean şi crud. nu acum. o să avem destul timp să vorbim despre asta. Genele lungi coborâră peste ochii de culoarea castanei. 191 . Dacă e să se întâmple ceva nostim... Tuppence rămase pe poziţie. ciudat! – Mă gândeam la ceva. copleşit de numărul mare al inamicului. chiar în momentul în care maşina demară. după ce plătiseră taxa necesară. era nervoasă. acum e momentul să înceapă.

– Am numai o vorbă cu frumoasa ta prietenă. 192 . şopti ea. – Bună seara. – S-ar putea să fie doar o închipuire. Trecând pe Holborn. Beţivul întinse o mână nesigură şi o apucă pe Jane de umăr. Un alt taxi se ciocnise cu al lor. Se apropia un poliţist. spuse Tuppence cu respiraţia întretăiată. trăgând-o pe Jane după ea. le tăie calea. spuse Tuppence brusc. însă am sentimentul că ne urmăreşte cineva. dacă ei cred că ne ducem la sir James. de data asta spre Carlton House Terrace.. deschide uşa din dreapta! Fetele coborâră în mijlocul străzii. ori s-a produs în mod deliberat? – Nu ştiu. îi explică ea lui Jane. fetele aproape că alergau. înainte de a fi ajuns acolo. Era exact ce aştepta Tuppence. asta o să-i scoată din scenă. După două minute erau instalate în alt taxi şi schimbară direcţia. grăbeşte-te! Ajunseseră la colţul cu Carlton House Terrace şi se simţiră uşurate. Casa lui de vacanţă e undeva la nord de Londra. – Mai avea câţiva paşi de aici. Într-o clipă. Nu căută să se asigure dacă erau prieteni sau duşmani. circulaţia se blocă la un moment dat şi taxiul se opri. doamnelor. Dintr-odată. Acum îşi vor închipui că mergem la domnul Carter.– Ştii. Oh! Se auzi un scrâşnet de cauciucuri şi o bubuitură. rosti imperios Tuppence. Tuppence îi dădu taximetristului cinci şilingi şi.. Oh. Coborându-şi capul. Mână în mână. Tuppence fu pe trotuar. un bărbat masiv şi beat în aparenţă. Accidentul avusese loc în Trafalgar Square. aşa că nu o să fie în pierdere din cauză că a fost naiv. Unde vă grăbiţi aşa? – Lasă-ne să trecem. Nu pot să nu mă gândesc că sunt într-adevăr deşteaptă! Ce trebuie să mai înjure şoferul celuilalt taxi! Dar i-am luat numărul şi am să-i trimit un mandat poştal mâine. – Grăbeşte-te! murmură cealaltă. se pierdură în mulţime. spuse Tuppence cu mare satisfacţie. – Repede. Ar putea fi oricare variantă. le-am făcut-o. spuse el împleticindu-se. – Crezi că ciocnirea a fost întâmplătoare. Tuppence auzi alţi paşi în spate. – Gata. Ce coteşte ăsta.

copila mea. Un moment ezită. Tuppence folosi soneria. Sir James se uită la Tuppence cu o privire amuzată. – Da. Sir James apăru în uşa bibliotecii. . Tuppence şi Jane îşi luară călcâiele la spinare. nu mă înşel dacă spun că aventura s-a soldat cu succes. Fata oftă. apoi se ridică. – Aşadar. – Nu. sec. Respiraţia fetei reveni la normal. Sir James se aşeză în unul din fotoliile largi din faţa divanului. spuse ea calmă. răspunse. eu sunt Jane Finn. domnişoară Tuppence! – ”Tinerii Aventurieri” au o mie de vieţi. – Când ai să mai prinzi puteri. Bărbatul care le oprise puse piciorul pe scări. sir James. Casa spre care alergau era ceva mai în josul străzii. iar obrajii îşi recăpătară culoarea. Avea încă ochii mari şi înspăimântaţi.. – Totul e în ordine. Studiasem franceza şi profesorul meu spunea că au nevoie de 193 . iar Jane ciocănelul.. Când ajunseră la uşa lui sir James nici nu mai puteau respira. Succesul acestei tactici lipsite de sportivitate fu instantaneu. O conduse mai mult târând-o în bibliotecă şi o aşeză pe o canapea îmbrăcată în piele. eşti tot atât de moartă ca şi Tommy al dumitale.recurse la o manevră din vremea copilăriei. iar ea e. Dintr-o sticlă de pe masă turnă într-un pahar câteva picături de coniac şi o sili să bea. În spatele lor se auzi ecoul altor paşi. Războiul mă entuziasmase teribil şi doream din tot sufletul să ajut într-un fel sau altul. Fetele se năpustiră în hol. Deci. acum! Ridicase puţin glasul. Am o mulţime de lucruri să vă povestesc. şi-l izbi pe agresor drept în plex. – Aşa se pare. – Am venit pe „Lusitania” să-mi iau în primire postul de la Paris.. Mă voi simţi mai în siguranţă după ce vă voi fi spus totul. Omul căzu brusc pe trotuar. aici eşti în siguranţă. Nu te teme. Jane îşi începu povestirea.arătă spre fata de pe pat . Cu o voce joasă.. se lăudă fata. însă chiar în clipa aceea uşa se deschise. – Alo! Ce e asta? Înaintă şi îşi petrecu braţul în jurul lui Jane care se clătina pe picioare.Jane Finn? Jane se ridică.

Domnul Danvers îmi spusese să fiu foarte atentă. dacă iubesc America. Dacă nu apărea. 194 .. La început n-am avut nici o bănuială.. Nu aveam rude. aşa că am scris acolo oferindu-mi serviciile. a venit la mine un bărbat. însă tot timpul simţeam că era ceva cu ea. În cele din urmă. şi mi-a spus că ducea nişte hârtii care erau de o importanţă vitală pentru aliaţi. Era o femeie care se uita la mine foarte pătrunzător şi care nu mă slăbea din ochi. ceva ce nu-mi plăcea.. iar pe vaporul irlandez am văzut-o vorbind cu nişte oameni cu înfăţişare ciudată şi. Purtam revista băgată neglijent în buzunarul raglanului meu. ţara mea.. Am să trec peste partea asta. care mi-au fost acceptate. Trebuia să mă port ca şi când nu observasem nimic şi să sper că nu se va întâmpla nimic.. Se putea să fi fost urmărit de la New York. Nu vedeam ce puteau să-mi facă din moment ce eram în gardă. M-a rugat să le preiau eu. Mă frământam. Mi-a venit brusc ideea să mă opresc la Holyhead şi să nu plec spre Londra în ziua aceea. La început îi eram recunoscătoare pentru grija pe care mi-o purta. am înţeles că era vorba despre mine.. Mi-am amintit că doamna stătea foarte aproape de mine pe „Lusitania” când domnul Danvers mi-a dat pacheţelul şi că înainte încercase o dată sau de două ori să vorbească cu el. în continuare. descususem pachetul şi înlocuisem hârtiile cu o foaie albă. şi îmi făcuse impresia că se temea de ceva sau cineva. după cum mă priveau. Începuse să-mi fie frică. urma să duc hârtiile ambasadorului american. însă în barca ce mă ducea la Holyhead am început să fiu neliniştită. Am lipit cele două pagini ale revistei cu nişte bandă adezivă ruptă de la un plic. însă. Astfel. nu îmi păsa dacă mi l-ar fi furat. o anume doamnă Vandemeyer. ce să fac cu documentele autentice. M-a întrebat dacă sunt patriotă.ajutoare într-un spital din Paris. apoi le-am băgat între paginile cu anunţuri ale unei reviste. apoi îl cususem la loc. deşi nu credea. Trebuia să urmăresc un anunţ în „Times”. însă nu vedeam ce puteam face. Ceea ce a urmat seamănă cu un coşmar. Când „Lusitania” a fost torpilată. Din precauţie. făcusem deja ceva.. în general. drept care lucrurile erau uşor de aranjat.. Îl observasem de mai multe ori. le-am despăturit şi le-am netezit. Îl mai visez uneori. dar curând mi-am dat seama că ar fi fost o prostie.

n-am prins mare lucru. însă.. dar îmi era frică să nu audă cum îmi bătea inima. însă. Cred că şi-au închipuit că dormeam. aşa că a trebuit să mă întorc şi să mă aşez. am înţeles ce se petrecea. Una era doamna Vandemeyer. Zăceam pe un pat murdar. O dată au venit şi s-au uitat la mine. Jane reluă: – Nu ştiu cât a trecut până mi-am recăpătat cunoştinţa. Spuneau că or să mă. făcându-i cu ochiul. Singurul meu gând a fost să ies cât mai repede pe culoar. 195 . când mă pregăteam să strig. Ce să fac? Ştiam că nu am să pot rezista multă vreme la tortură. Mă consolam cu gândul că mai era lume în vagon. Fata se cutremură. Am încercat să trag cu urechea. Mă simţeam rău şi eram slăbită. chiar în faţa mea stătea un bărbat drăguţ cu soţia. documentele reale luând un alt drum. însă nu aveam ochii închişi de tot şi am văzut la un moment dat.. însă celălalt vagon era plin. M-am lăsat pe spate şi am închis ochii. În aceeaşi clipă am simţit o lovitură puternică în cap.. Am început să mă gândesc nebuneşte. Nu găsiseră hârtiile. Am ieşit pe culoar.. Când. Nici n-am cuvinte să vă spun cât m-a îngrozit lucrul acesta.. la început. Sir James îngână câteva cuvinte de compătimire. Poate au observat ceva. Am închis ochii şi m-am prefăcut că sunt încă inconştientă. cum bărbatul drăguţ scoase ceva din geamantan şi-l dădu doamnei Vandemeyer.. tortureze ca să afle. Până atunci nu ştiusem ce este frica. în mod ciudat. Lângă el era un paravan. sau dacă Danvers crease o diversiune.... M-am ridicat. încercând să par naturală şi senină. în cele din urmă. Mă simţeam aproape fericită. Însă ei au plecat. m-am trezit în acelaşi vagon cu doamna Vandemeyer. adevărata frică ce te paralizează... În final. însă am auzit două persoane vorbind în cameră... eram mereu înconjurată de o mulţime care se îngrămădea şi mă împingea să merg încotro nu vroiam. găsiră doar pachetul cu foaia albă şi erau înnebuniţi! Nu ştiau dacă eu schimbasem hârtiile.. dar doamna Vandemeyer a spus brusc: „Acum!” Şi mi-a acoperit nasul şi gura cu ceva.. nu ştiu. m-am îngrozit! Mă mir că nu am ţipat. După un minut.La Holyhead am încercat să mă urc într-un vagon cu oameni care păreau a fi în regulă.. Acest lucru mă făcu să-mi fie frică.

Era un loc sărăcăcios şi murdar. apoi am spus că era ceva ce trebuia să-mi aduc aminte. am început să mă plimb prin cameră şi să o inspectez. Nu existau ferestre. Doamna Vandemeyer deveni blândă şi duioasă cu mine. dar mi-am jucat rolul în continuare. Eram încă bănuitoare şi am mai zăcut liniştită o vreme. Când a auzit asta. Îmi vorbi în franceză. m-a speriat mai rău decât femeia. mi-a venit în minte ideea cu amnezia. Am rostit o rugăciune şi am inspirat adânc.. Întreaga afacere îmi era la degetul cel mic. că nu-mi aminteam absolut nimic. am leşinat. chiar dacă eram urmărită. Doamna Vandemeyer veni imediat după paravan. Apoi am deschis ochii şi am început să bolborosesc în franţuzeşte. de aceeaşi vârstă. din fericire. dar i-am zâmbit nedumerită şi am întrebat-o pe franţuzeşte unde eram. dar pe moment nu ştiam ce.. Dacă reuşeam să duc trucul până la capăt.. Cred că uitase că fetele din America erau mai mature decât cele din Anglia. însă.. şi erau mai preocupate de subiectele ştiinţifice. Avea glasul normal şi liniştit. Simţeam că citeşte direct în sufletul meu. Ţipam. M-am străduit să par tot mai împrăştiată. Ultimul lucru pe care l-am auzit au fost cuvintele lui: „Ăsta nu e un bluf! În nici un caz o fată de vârsta ei n-ar putea să se prefacă atât”. Am văzut că rămăsese înmărmurită. Am întrebat din nou unde eram. cu chipul în umbră.. Acesta rămase lângă paravan. însă. nu ştiu de ce. Avea chipul atât de rău încât aproape că am murit. dar că mă voi însănătoşi curând. Cred că aşa primise ordin. eram salvată.. Îmi vorbi în franceză. nu făceam nimic anormal. În cele din urmă părăsi încăperea. Apoi l-a chemat pe bărbatul cu care vorbise. I-am răspuns că nu ştiu. îmi spuse că suferisem un şoc şi că fusesem foarte bolnavă. îngânam ceva despre ”un doctor” care mă rănise la mână. Subiectul mă pasionase dintotdeauna şi citisem o groază despre el. Brusc. păru uşurată.... Într-un târziu.Brusc. Mă gândeam că. Durerea era îngrozitoare.. El continua să răsucească. dar reuşeam să scot cuvintele de durere pe franţuzeşte. Mă prefăceam că eram cam ţicnită. ţipam. Nu ştiu cât aş mai fi rezistat. lucru 196 . trebuia să-mi aduc aminte. m-a apucat de mână şi a început să o răsucească. M-a întrebat cum mă cheamă. Am ţipat.

Doamna Vandemeyer mi-a spus că eram nepoata ei şi să-i spun „mătuşa Rita”. Atunci m-am ridicat cât de încet am putut şi m-am strecurat în întuneric spre peretele din stânga. Margareta cu cutia ei cu bijuterii. În orice clipă puteau să-mi arunce revista. eram în casa din Soho. Aveam auzul foarte bun. însă nu puteam risca să le mai las acolo. bolborosind: „Mon Dieu!”. Cred că i se spusese să-mi câştige încrederea.. L-am luat şi l-am întors pe toate părţile. că în adâncul minţii mi se înfiripa mereu un gând ca venind de demult.. iar ea mi-a zis să nu fiu necăjită. dar că. M-am dus în vârful picioarelor până la pardesiu şi am scos revista.ciudat. unde a fost ţinut şi domnul Beresford. dar n-am încercat-o. La un moment dat. însă am oftat uşurată când mi-am văzut raglanul aruncat neglijent pe spătarul unui scaun. Cu o mişcare bruscă m-am aşezat în capătul mesei şi am izbucnit în plâns.. până am reuşit s-o desprind. Banda adezivă de la două plicuri m-a ajutat s-o lipesc la loc.Scosesem deja cele două pagini de anunţuri din revistă şi le-am strecurat între tablou şi învelitoarea maro.am să-mi recapăt curând memoria.. Nimeni 197 . reprezentând scene din Faust. Revista mai era încă în buzunar! Măcar de-aş fi ştiut sigur că nu eram urmărită! Am cercetat cu grijă pereţii. scoase pachetul de muşama şi mă întrebă dacă îl recunoşteam. mirată. Jane încuviinţă din cap. urmărindu-mă cu ochi de linx. Foarte uşor.. ceva îmi spunea că trebuie să fi fost. Aşa am şi făcut. – Da. totuşi. Desigur că pe atunci nu ştiam că mă aflam în Londra. am desprins un tablou din cui. Am stat trează până mi-am făcut socoteala că trebuia să fie în jur de ora două noaptea. Apoi m-am dus la lavoar şi am umezit de jur împrejur hârtia maro de pe spatele tabloului. Bănuiam că uşa era încuiată. Îmi făcusem deja planul. Pe pereţi erau câteva tablouri vechi. Eram urmărită! M-am întins din nou pe pat şi. I-am spus că simt că trebuie să-mi amintesc ceva în legătură cu el. dispărea. Am auzit clar foşnetul unei rochii şi un uşor scârţâit. Cei doi ascultători scoaseră concomitent câte un „Ah!”. Un singur lucru mă neliniştea îngrozitor. doamna Vandemeyer mi-a adus nişte supă... în momentul în care încercam să-l fixez. Până atunci hârtiile fuseseră în siguranţă. Apoi am clătinat din cap. Nu părea să fie nici un orificiu. Era tot drăguţă. curând după aceea. Mi-a fost de ajuns.. A fost o noapte îngrozitoare.

Eram o pacientă deosebită. care suferise un şoc pe „Lusitania”. mă îngrozea. din cauza bolii. că fusesem la un pas de a fi omorâtă pe loc . nu puteam risca.n-ar fi visat că tabloul a fost măcar atins. mai ales că o asemenea acuzaţie senzaţională era greu credibilă. în buzunar. revista şi m-am strecurat în pat. Gândul că aş fi fost descoperită că minţisem tot timpul. Speram ca ei să ajungă la concluzia că povestea cu Danvers fusese o diversiune şi că. În cele din urmă. oricum. în cele din urmă. într-un fel. 198 . ar fi considerat că. M-a luat în primire o infirmieră. Părea atât de drăguţă şi de normală încât m-am hotărât să am încredere în ea. refăcând pas cu pas călătoria. Nu mai îndrăzneam să am încredere în nimeni. Nu era nimeni la care să fi apelat fără să spun cine sunt şi. Poziţia ei socială i-ar fi fi permis să-şi impună fără nici o dificultate punctul de vedere.. Am aflat mai târziu. totuşi.nici vorbă să mă fi lăsat să plec . La început n-am ştiut ce să cred. Se vorbea despre mine ca despre o rudă a doamnei Vandemeyer. De fapt. eu ascunsesem hârtiile şi că am să le dezvălui locul în momentul în care aveam să-mi recapăt memoria. încordarea era înfiorătoare. preferase să mă lase în viaţă în speranţa că. Eram mulţumită de ascunzătoarea mea. dar. Uneori îmi puneau întrebări despre trecut . Sir James dădu din cap înţelegător: – Doamna Vandemeyer avea o personalitate puternică. Era una de-a lor! Ei încă aveau impresia că simulam şi-i fusesem dată în grijă ca să se convingă! După aceea. în cazul în care le ascunsesem undeva en route. îmi vor da drumul.dar primul bărbat. Doar providenţa m-a salvat să nu cad în cursă. Câteva săptămâni am fost permanent urmărită. Totuşi.cred că nu există ceva pe care să nu-l ştie însă reuşeam s-o ţin pe a mea. mă simt „persecutată”. pentru mine era periculos. Să fi fost tot o capcană. care era şeful. Doamna Vandemeyer arăta atât de bogată şi era atât de frumoasă încât nimeni n-ar fi crezut o iotă din vorbele mele. M-au dus înapoi în Irlanda.. – Asta era ceea ce gândeam şi eu. am pus la loc. Uşa mea fiind întâmplător întredeschisă. Doamna Vandemeyer şi o altă femeie nu mă slăbeau o clipă. am auzit-o vorbind cu cineva pe culoar. am fost dusă la un sanatoriu în Bournemouth. curajul m-a părăsit complet. L-am agăţat din nou pe perete. cred că la asta se şi gândiseră la început.

ca şi cum ceva din mine. prezentându-se ca fiind eu. În partea de sus a unui perete era un mic orificiu. Erau cu toţii foarte tulburaţi. Eram bănuitoare. prieteni. Se spune că un om sănătos azvârlit într-un azil de nebuni sfârşeşte prin a-şi pierde minţile. Însă. în casa din Soho. Mai târziu am aflat că infirmiera căreia îi fusesem încredinţată plecase la Paris şi consultase un specialist. pentru că îl cunoaşteţi.. într-o după-amiază de duminică. După un timp.. dintr-odată. căci ştiam că puteam fi ascultaţi. Odată ieşită din sanatoriu mă simţeam altfel. În cele din urmă nu avură curaj să-şi asume riscul. M-am înbolnăvit cu adevărat. Cred că nu eram departe.. Împreună cu doctorul îmi puseră nişte întrebări şi experimentară diferite tratamente. eram doar apatică. care mi-au fost aplicate mie. N-aş fi putut păcăli nici o clipă un specialist care îşi dedicase întreaga viaţă studierii acestui tip de cazuri. a fost adus un mesaj. câteva luni am zăcut într-un fel de toropeală.. Încât îmi venea greu s-o cred. însă cu ei am reuşit din nou s-o ţin pe a mea.Cred că aproape mă autohipnotizasem. Acesta o supuse la câteva teste şi spuse că amnezia ei era înşelătorie. Eram sigură că am să mor curând şi că nimic nu mai conta cu adevărat. mă căutau. Apoi. Mă obişnuisem atât de mult să joc rolul lui Jane Vandemeyer încât nervii începură să mă lase. Doamna Vandemeyer veni de la Londra. Am prins cu urechea ceva din care reieşea că nişte oameni.. Am crezut că aveam timp să alerg 199 . Am fost trimisă să-l servesc pe domnul Beresford (Bine-nţeles că pe atunci nu-i cunoşteam numele).. Am tras cu urechea fără să fiu văzută. Însă ea băgase la cap metodele lui. Nici măcar nu mai eram nefericită. care zăcuse multă vreme înmormântat. Nu mă mai interesa nimic. Se vorbea ceva în legătură cu trimiterea mea la un specialist din Paris. Nu e nevoie să vă mai povestesc restul. Iar anii treceau. se trezise din nou la viaţă. Într-o noapte. credeam că e tot o capcană. uşură mult situaţia. aproape că am uitat că eram Jane Finn.. Mesajul spunea că domnul Beresford trebuia să fie omorât. În tot cazul am fost atentă în tot ce spuneam. sosi un ordin şi am fost dusă iar la Londra. Faptul că de mult nu mă mai gândeam la mine ca la Jane Finn. Însă el părea atât de cinstit.. Rolul pe care îl jucasem devenise pentru mine o a doua natură. lucrurile părură să se schimbe.

apoi sir James continuă: – Aţi fost urmărite până aici. nu? – Da. – Vrei să te ajut eu. spuse. domnişoară Tuppence. În sfârşit. – Da. trebuie să plecăm imediat. Jane se opri. din moment ce va intra sub masca de prieten! Tuppence se îmbujoră. nu încape nici un dubiu. – Vino. ducându-ne în noaptea asta avem şansa să-l capturăm pe acel supercriminal. răspunse grav. dintr-odată. rosti cu gravitate sir James. domnul Brown nu va da înapoi. Îşi privi ceasul. Fata se lăsă pe spate pe sofa. în afară de asta.. Ochii i se fixară încurcaţi asupra lui Jane.. pentru că planul domnului Brown este să-l călăuzim.. Aşa că am început să ţip că evadase şi am cerut să mă întorc la Marguerite. Plecarea noastră trebuie să fie foarte sigură.. asta mă determinase să nu am încredere în el.. Şi îşi închipuie că riscul nu e mare. nu-i aşa? – Da.. însă am fost prinsă. Se lăsă o tăcere mormântală.. căci nu v-am spus. dar eu speram că aşa îl puteam face pe domnul Beresford să se gândească la tablou. Sir James se ridică. Făcu o grimasă spre Jane.. dacă greşesc. – Mâine s-ar putea să fie prea târziu. Când intrăm în casă. – E atât de dificil. ştiu. În prima zi dăduse unul jos din cui. noaptea? întrebă Tuppence. Va risca totul ca să-şi atingă ţinta... Însă casa din Soho este zi şi noapte supravegheată de poliţie. Dumneavoastră ştiţi cine e domnul Brown. oh. domnul Brown. Tuppence păru legată la gură. înţelegeţi... dar nu molestaţi. întrebă tăios celălalt. Sunt câţiva oameni care o urmăresc. – Ce anume. Când vom părăsi casa vom fi din nou urmăriţi. Am strigat numele de trei ori. Nu m-ar ierta niciodată.şi să scot hârtiile din ascunzătoare.. ar fi îngrozitor. adăugă ea cifrat.. – Dar e ceva ce nu ştiţi. Ştiam că ceilalţi vor crede că mă refeream la doamna Vandemeyer. surprinsă. Însă. apoi deschise brusc gura. tare. Fără ezitări. epuizată de povestea ei lungă. 200 . vă rog. sir James. – Acum. spuse încet sir James. – Deci hârtiile mai sunt încă în spatele tabloului din camera aia.

Am avut ocazia să-ţi dau un indiciu. Ori ea şi-a administrat singură chloralul. ca fiu al unui renumit milionar. treaba părea absolut imposibilă. ori. – Ah! Tuppence îşi ţinu respiraţia.. Din câteva vorbe ale domnului Hersheimmer la Manchester. Însă logica faptelor ni se impune. domnişoară Finn.. Însă fata interveni. domnul Julius P. Domnul Hersheimmer. – La început. Nu vărul dumitale. – Credeai bine.. Hersheimmer! Jane tresări şi se ridică. strigă mânioasă: – Ce vreţi să spuneţi? Ce încercaţi să insinuaţi? Că domnul Brown este Julius? Julius.– În sfârşit? întrebă cu îndoială Tuppence. Doar trei persoane au atins acel coniac: dumneata. eu însumi şi încă cineva. Se opri.. era o figură binecunoscută în America. am crezut că înţeleseseşi şi că acţionai după acel indiciu... dacă mai e nevoie de dovezi. vărul meu? – Nu. 201 .. Sunt mai demult sigur de identitatea lui. – Pentru că trebuie să ţinem cont de logică. Omul care îşi zice Julius Hersheimmer nu e sub nici o formă rudă cu dumneata. O altă dovadă. dar eu credeam că.. Sărind în picioare. mai de mult. domnişoară Tuppence.. chiar din noaptea în care a murit misterios doamna Vandemeyer. Părea complet imposibil ca el şi domnul Brown să fie una şi aceeaşi persoană. Există doar două soluţii.... Aminteşte-ţi de brusca şi inexplicabila agitaţie a doamnei Vandemeyer. – Da? – Ori i-a fost administrat în coniacul pe care i l-ai dat. rosti cu totul neaşteptat sir James. domnişoară Tuppence. Domnul Beresford m-a sunat şi mi-a spus (ceea ce deja bănuiam) că fotografia domnişoarei Jane Finn nu încetase nici o clipă să fie în posesia domnului Hersheimmer. Apoi m-am pus pe lucru ca să demonstrez că imposibilul era posibil. privind la cel ce vorbea cu ochii măriţi de uimire. Oh.

Julius Hersheimmer se hotărâse să afle ce se întâmplase cu verişoara lui. îngână Jane.. Aceasta din urmă confirmă. ar fi fost plecată când am ajuns noi acolo. fusese prins şi omorât. Jane se întoarse mută spre Tuppence.. – Julius Hersheimmer v-a ajutat să evadaţi? 202 .. şi chiar de l-ar fi văzut. Când am dat peste această notiţă. Domnul Brown îi luă locul. Plecă imediat cu vaporul în Anglia. nu puteam fi sigură. Avocatul se duse spre biroul său şi reveni cu o mică tăietură din ziar pe care i-o înmână lui Jane. Şi aproape că reuşi. Doamna Vandemeyer îi cunoştea secretul. n-ar fi contat. Nimeni dintre prietenii sau cunoştinţele lui nu l-au văzut înainte de a se îmbarca. dacă el e domnul Brown. la urma urmei. O singură dată era cât pe ce să-şi frângă gâtul. Şi. Părea atât de superb. – N-am vrut să ţi-o spun. Domnul Brown Cuvintele lui sir James căzură ca o bombă. dar nu întrutotul. Orice secret al lor îi era cunoscut. iar faţa desfigurată ca să nu poată fi recunoscut. Ambele fete arătau la fel de năucite. În ajunul plecării din New York. Tuppence citi peste umărul ei. În planul lui nu era prevăzută posibilitatea ca ea să fie mituită vreodată. Dar întreab-o pe domnişoara Tuppence dacă nu a avut şi ea bănuielile ei. problema mea era soluţionată. bazându-se pe talentul său de a abate suspiciunile. Domnul Carter ar fi recunoscut-o. Plecase în Vest de unde obţinu veşti despre ea şi îi găsi fotografia care urma să-l ajute în cercetările lui. ne-a salvat. m-am aşezat la treabă ca să dovedesc că imposibilul era posibil. – Nu pot să cred. Se trezi brusc în situaţia de a se vedea demascat. reluă avocatul. Se referea la bărbatul misterios găsit mort la New York. – Cum îi spuneam domnişoarei Tuppence.. De atunci.Capitolul XXVI. Jane. ştiam că o să te doară. Făcu un pas disperat. căci deghizarea era perfectă. Încă nu înţeleg de ce. Cadavrul îi fu îmbrăcat în haine sărăcăcioase. Cel mai şocant lucru era faptul că Julius Hersheimmer nu era un nume fals. – Adevăratul Julius Hersheimmer era un tip superb! Iar domnul Brown e un actor desăvârşit. Însă fără inspirata schimbare a planului domnişoarei Tuppence. a devenit prieten la toartă cu cei ce juraseră să-l doboare.

să comunice cu dumneata. Ei n-au avut nimic împotrivă să-l lase pe tânărul Beresford să se învârtească prin împrejurimi şi. dacă ar fi condus el cercetările. Aş sugera că e mai bine să mă duc fără voi. E clar că atunci când au vrut să scape de el. nu ne va găsi nepregătiţi! Dintr-un sertar al biroului scoase un pistol şi îl băgă în buzunarul pardesiului.. Şi chiar îmi imaginez că la amândouă vi s-ar fi întâmplat vreun accident. Iar ca să pui mâna pe domnul Brown e nevoie de mai mult decât de un om şi un revolver. În tot cazul.. Ştiaţi mult prea multe. La fel a putut şi tânărul Beresford acţionând în felul acela. nu există nici un motiv de îngrijorare. încheind: – Dar nu pot să înţeleg de ce? – Nu? Eu pot. – Acum suntem gata.. Dacă dimpotrivă. domnişoară Tuppence. dar n-au lovit pe nimeni. înţelegeţi? Asta e povestea în mare. – Tommy. dar altcineva n-a fost. la nevoie. – De ce? – Pentru că Julius Hersheimmer este domnul Brown. Dacă Beresford e încă pe poziţie. Gloanţele zburau. – Nici vorbă. Atunci Julius Hersheimmer a zvâcnit şi v-a salvat într-un stil cu adevărat melodramatic. Ar fi avut ei grijă să-l îndepărteze la momentul potrivit. Ultima speranţă era ca Jane Finn să fie lăsată să evadeze. – Ce putem face? – Nimic până ce nu vom fi în casa din Soho.Tuppence îi relată lui sir James palpitantele evenimente din cursul dimineţii. răspunse sec sir James.. în sufletul meu nu sunt prea liniştit în privinţa lui.. – Da. ar fi simulat că găseşte ascunzătoarea deja dibuită...... iar evadarea trebuia astfel regizată încât ea să nu bănuiască faptul că totul era aranjat. Oricum. inamicul nostru va veni să ne caute. Recunosc că am fost prins pe picior greşit. Tuppence păli puţin. Sau. ar fi avut multe moduri de a exploata situaţia. 203 . dar rezultatul ar fi fost acelaşi. a fost mai rapid decât ei. rosti moale Tuppence. Ce s-ar fi întâmplat mai departe? V-aţi fi dus direct la casa din Soho şi aţi fi scos documentele pe care domnişoara Finn probabil că le-ar fi încredinţat spre păstrare vărului ei.

În capătul lor era draperia jerpelită după care se ascunsese Tommy în ziua aceea. Sir James se îndreptă spre un om în civil care era la datorie împreună cu alţi câţiva şi-i vorbi.. inima lui Tuppence bătea nebuneşte.. Iluzia era atât de puternică încât aproape îşi imagină că distinge conturul unei forme. Julius. Apoi reveni lângă fete.. apoi se mustră indignată. Nu trebuia să se lase în voia acestor închipuiri prosteşti.. Cu toţii îl cunoşteau bine pe sir James.. Cei trei intrară în casă trăgând uşa după ei. Presupunând că domnul Brown. Primiseră de asemenea ordine în privinţa lui Tuppence.. Va fi în perfectă siguranţă şi mă tem că e complet epuizată de toate prin câte a trecut. Praful era gros de un deget pe el. Începură să urce uşor scările şubrede. stătea la pândă. E urmărită şi din spate. Trebuie să duc afacerea asta până la capăt. Bine-nţeles că era imposibil! Şi totuşi.. Dar. Nu era un loc unde să se ascundă cineva. gândi Tuppence şi oftă uşurată. Se uită cu interes la catifeaua zdrenţuită.– Dar domnişoara Finn ar trebui să rămână aici. Chiar şi acum aproape că ar fi jurat că se mişca. Oricine va încerca să pătrundă după intrarea noastră. Ascultă! Ce-a fost asta? Paşi uşori pe scară? În casă era cineva! Absurd! Începea s-o ia razna. Oricum. Documentele acelea mie mi-au fost încredinţate. acum mă simt mai bine. – Până acum nimeni nu a intrat în casă. spre surprinderea lui Tuppence... sub înfăţişarea de „Annette”. Jane se dusese direct la tabloul cu Margareta.... În timpul scurtei călătorii. În ciuda neliniştii provocate de soarta lui Tommy..... Tuppence auzise povestea de la Jane. Am să merg şi eu. a acestui ciudat sentiment persistent că domnul Brown era în casă. ca şi cum cineva era în spatele ei. Erau pe punctul de a învinge! Maşina trase la colţul piaţetei şi coborâră. Jane scutură din cap. – Nu. Sir James ceru să i se aducă maşina. va fi pe loc arestat. Acum intrau în camera-temniţă. Îl scoase din cui cu o mână sigură. iar pânzele de păianjen 204 . nu putea să nu aibă un sentiment de exaltare. Doar a treia persoană le era necunoscută. aşa încât sunt siguri de asta. puţin lipsi să se întoarcă şi să tragă draperia ca să se asigure. Intrăm? Un poliţist aduse cheia.

– În casa asta? – În camera asta.. 205 ... Jane le ridică.. – Ai mare dreptate.. Fără ferestre şi cu uşa groasă şi etanşă. – Aici a fost ţinut închis atâta timp tânărul nostru prieten. apoi tresări văzând că sir James o urmărea cu atenţie.. n-ar fi ezitat să pătrundă înăuntru şi să o cerceteze minuţios... recunoscu Jane. Zâmbi la gândul că iar se prostise. E absurd. Le desfăcu cu ajutorul degetului mic şi extrase două coli subţiri scrise în întregime! De data asta nu era o farsă.. acesta e blestematul de tratat secret! – Am reuşit.. Paginile de anunţuri ale unei reviste căzură. Uşoarele scârţieturi. domnişoară Tuppence.. Dacă era cineva ascuns în casă? Cineva care le-ar fi închis uşa şi i-ar fi lăsat să moară ca nişte şoareci? Apoi îşi dădu seama de absurditatea gândurilor ei. Nimic din ce se întâmplă aici nu poate fi auzit din afară. nu-i aşa? E cu adevărat o cameră sinistră. În sfârşit. apoi se uită curios în jur. Casa era înconjurată de poliţie care.. spuse el liniştit.. Cuvintele lui îi deşteptară un vag sentiment de alarmă. zgomotele imaginare de acum un minut erau uitate.... Intuieşti pericolul. domnul Brown e aici. Sir James îi repetă vorbele în timp ce împături cu grijă foile şi le băgă în portmoneu. prezenţa domnului Brown. Momentul era atât de emoţionant că ţi se tăia respiraţia. spuse Tuppence. nu există nici un dubiu. – Da. în cazul în care ei ar fi întârziat să apară. – Da. Sir James încuviinţă din nou. – Simţiţi. Era documentul adevărat! – Îl avem! spuse Tuppence. dar nu mă pot abţine.. Sir James îi întinse un briceag şi fata sfâşie învelitoarea maro de pe spatele tabloului..atârnau între el şi perete. Da. Nu înţelegeţi? Eu sunt domnul Prown. Şi eu şi domnişoara Finn. În glasul ei era un fel de teamă neîncrezătoare. cum simţim cu toţii. Tuppence făcu o mişcare.. Nimeni dintre ei nu avea ochi decât pentru ce ţinea Jane în mână.. Sir James luă hârtiile şi le cercetă minuţios. Tuppence se înfioră.

Dar. Să-ţi spun cum va fi? Mai devreme sau mai târziu poliţia se va năpusti înăuntru şi vor fi găsite trei victime ale domnului Brown. înţelegi. însă avu o formidabilă stăpânire de sine când se uită la cei doi care îl capturaseră. zguduit de o puternică convulsie. – Tu! spuse înăbuşit. se simţi prins din spate în nişte cleşti de oţel. cu privirea încă aţintită asupra lui Tommy. nu două. Îl privi lung pe Tommy. Văzând că nu încerca să opună rezistenţă. doar rănită. Apreciez asta. chiar în acel moment. În spatele lui se auzi un zgomot uşor. Dar n-ai s-o mai faci niciodată. – Nici una dintre voi nu va ieşi vie din camera asta! Tocmai aţi spus că am reuşit. cei doi îşi slăbiră strânsoarea. Pe buze avea un zâmbet crud. fetele îl priviră lung.. în timp ce în aer se răspândea un miros de migdale amare. cu averea la tine. însă îmbătat de succes.. Cine s-ar gândi să umble în buzunarele lui sir James Peel Edgerton?! Se întoarse spre Jane.. Fiecare trăsătură a chipului său se schimbase. neîncrezătoare. morituri te salutant” spuse. nu întoarse capul.. În faţa lor stătea un alt om. Îşi strecură mâna în buzunar. Revolverul îi fu smuls din mână şi glasul lui Julius Hersheimmer rosti tărăgănat: – Eşti prins asupra faptului. Chipul lui sir James se înroşi ca para. Zâmbetul i se lărgi când se uită la Tuppence. spuse. sir James îşi duse la gură mâna pe care purta un inel mare. Tu! Trebuia să-mi fi închipuit.Stupefiate. căzu înainte. şi ridică încet revolverul. Apoi chipul i se contorsionă şi. – ”Tinerii Aventurieri” sunt şah-mat. însă din fericire a treia nu va fi moartă. Eu am reuşit! Tratatul secret e al meu. – M-ai păcălit. – ”Ave Caesar. trei. Într-o fulgerare de o clipă. şi va putea să descrie nenorocirea cu lux de amănunte! Tratatul? E în mâinile domnului Brown. 206 .

apoi o dă! Nu lipsi nici o delicateţe de sezon. ca oaspete de onoare. spuse ea cu o seriozitate prefăcută. – Ascultă. – Da? întrebă Julius.şi ultima. 207 . – Asta aşa e. într-o adevărată postură de eroină a epocii victoriene şi n-aş avea nimic împotrivă să-ţi dau un răspuns.... Tuppence. domnul Carter care. pe sir William Beresford. iar ordinele domnului Hersheimmer fură scurte şi precise. aprobă cu fervoare domnul Hersheimmer. începând cu cele din mai până la cele din noiembrie stăteau miraculos alături. Julius. încă. regal cu drăgăstoasă grijă. – Răspunsul? Chipul lui Julius păli. E cel mai drăgălaş om pe care l-am văzut vreodată. Ambasadorul american. M-am gândit bine şi. iar când un milionar dă mână liberă. iar toate fructele de pe pământ. dar nu cea din urmă. Lista invitaţilor era scurtă şi selectă.. îşi luase libertatea să-şi aducă un vechi prieten. începu el. Decorul floral sfida anotimpurile.. Înţelegi? Fără pic de economie. Era Julius... Faci asta pentru mine? – Lucru sigur. se bâlbâi Tuppence cu ochii plecaţi. doctorul Hall..Capitolul XXVII. Avu loc într-un separeu. Supeu la Savoy Supeul oferit de domnul Julius Hersheimmer câtorva prieteni în seara zilei de 30 avea să rămână mult timp în amintirea celor care îl organizaseră. vrei să-mi faci un mare serviciu? Ia asta şi îmbrac-o foarte elegant pe Jane pentru diseară. arhidiaconul Cowley. să mă mărit cu tine. când mi-ai cerut. Chelnerii cărau sticlele cu vin vechi. Julius nu precupeţi nimic pentru a face din apariţia lui Jane Finn un succes.. Fruntea îi era năpădită de sudoare. spusese el. Fervoarea lui aprinse o umbră de ironie de moment în ochii lui Tuppence. nici o trufanda.domnişoara Prudence Cowley şi domnul Thomas Beresford . domnişoara Jane Finn. Un ciocănit misterios se auzi la uşa apartamentului pe care Tuppence îl împărţea cu Jane.. În mână avea un cec. nu ţi-am dat răspunsul. O să cinaţi cu mine la Savoy. – Apropo. Dăduse mână liberă. cei doi tineri aventurieri . – Ştiu. îl imită Tuppence. Ce-o să ne mai distrăm! Va fi o plăcere s-o îmbrac pe Jane.

cred că vroia să te vadă pe tine.Tuppence îşi reveni brusc. jurnal ce conţinea în 208 . În ziarele de duminică apăru o scurtă ştire despre moartea subită a lui sir James Peel Edgerton. în marea lor grabă. Banda îşi luase zborul din Astley Priors în panică.. Ziarele. ca pe o zi oarecare. şi de admiraţie. organizaţia se destrămase.. Modul concret în care îşi găsise moartea nu fu făcut niciodată public. se văzură silite să-şi ascundă capetele ruşinate. Din punct de vedere moral am să mă consider întotdeuna părăsită! – Cine a fost? întrebă Jane când Tuppence reveni lângă ea. Începu să râdă şi închise uşa. Nu-i aşa. – Hm! spuse Tuppence. ajutat mai apoi şi de un mic jurnal cafeniu găsit în buzunarul mortului. apoi o deschise din nou pentru a adăuga cu demnitate. Kramenin se întoarse precipitat la Moscova. – Aiurea! replică Tuppence. lăsând în urmă. şi încă mai am..C. într-o manieră mai mult sau mai puţin însufleţită. – Julius. rosti ţeapăn Julius. – Ce vroia? – În realitate. părăsind Anglia în zorii zilei de duminică.. renumitul K. bătrâne? – Nu ştiu ce vrei să spui. dar nu l-am lăsat. Nu până la noapte când vei apare ca regele Solomon în întreaga măreţie! Vino! Mergem la cumpărături! Majoritatea oamenilor petrecu mult controversata „zi a laburiştilor” de pe 29. Aveam.. Cu aceste documente ale conspiraţiei în mână. Procesiuni sporadice. Rămasă fără şef. cele mai profunde sentimente de stimă şi respect. documente incriminatoare care le tăiau orice speranţă. În Hyde Park şi în Trafalgar Square se rostiră discursuri. care indicaseră o grevă generală şi instaurarea unui regim de teroare. Previziunile lui Tommy se dovediseră adevărate. Ziarele de luni se ocupară mai pe larg de cariera lui. Genul ăla de sentimente care se duc urgent când apare celălalt sentiment.. însă întreaga făptură îi era mistuită de o roşeaţă puternică. Cel mai curajos şi isteţ dintre ele căută să demonstreze că pacea se datora sfaturilor lor.. cântând „Steagul Roşu” apăreau pe străzi. – Eşti un mare idiot! Ce dracu te-a făcut să-mi spui asta? Vedeam doar că nu-ţi păsa nici de doi bani de mine! – Nici chiar aşa.. Acţiunea avusese un singur protagonist.

însă neputând să se abţină să nu se uite din când în când la ea. poate că ai dreptate. spuse Tuppence. Majoritatea femeilor erau înspăimântate de „ursul bătrân”. dar se pare că ai făcut treabă bună.. am de gând să-ţi fixez o rentă. Deci tu eşti nepotul meu... Să lăsăm trecutul. poţi să consideri Chalmers Park ca pe propria ta casă. guvernul ţinu o şedinţă de ultimă oră. Poate că îmbrăcămintea lor e diferită. pe loc. – Aşa e.rezumat organizarea întregului complot. domnule. în ceasul al doisprezecelea.. – Mulţumesc.. să ştii. cum i se spunea. Guvernul făcu anumite concesii care fură acceptate pe loc. răspunse Tuppence. maică-ta te-a crescut bine. prietenul de-o viaţă.. Înaintă. trădat de propria-i gură. cu o nelinişte apăsătoare.. sunteţi extrem de amabil. spuse bătrânul domn chicotind şi o trase de ureche bine dispus. Liderii laburişti fură obligaţi să recunoască faptul că fuseseră manipulaţi.. puţin intimidat de compania în care se afla.. îl arsese. Anglia era salvată! Iar acum. Obrăznicături atunci. mort. într-un separeu de la Savoy. nu război! Însă cabinetul ştia acum cât de aproape fusese de dezastru. Era pace. În mintea domnului Carter era încă vie scena sinistră ce avusese loc în casa din Soho. – Mda. Hersheimmer îşi primea oaspeţii. la vederea căruia Tommy roşi până la rădăcina părului. Era însoţit de un bătrân domn cu înfăţişare nervoasă. – Unde e acea tânără doamnă despre care am auzit atâtea? Tommy o prezentă pe Tuppence. Domnul Carter sosi primul. Intrase în camera sordidă şi-l găsise pe marele om. iar pe viitor. domnul Julius P. – Te cred. în faţa celorlalţi trei. cercetându-l apocaliptic. Nonşalanţa lui Tuppence îl încânta pe bătrânul misogin. – Ha! rosti bătrânul domn. însă ele sunt tot aceleaşi. Eu însămi sunt o obrăznicătură de groază. Din buzunarul mortului scosese tratatul blestemat şi. obrăznicături. Însă 209 .. Fetele nu mai sunt aceleaşi ca cele din vremea mea. cu ochii la ea. în seara zilei de 30. – Ba sunt. – Ha! exclamă sir William. nu-i aşa? Nu arăţi cine ştie ce. La urma urmei. bucuros că fata lui se distinsese în mod deosebit. Apoi sosi timidul arhidiacon. vrei? Eşti moştenitorul meu.

Tuppence îşi dusese foarte conştiincios sarcina la îndeplinire.. urmat de ambasadorul american. atât a ta cât şi a lui Tuppence. – Nu mi-a plăcut niciodată tipul. puţin a. De la început am simţit că era ceva în neregulă cu el şi l-am suspectat întotdeauna că era cel care o redusese la tăcere pe doamna Vandemeyer.. să nu se strângă în mod fatal în jurul dumitale. Modelul rochiei cumpărate de la un croitor renumit era intitulat „Crinul tigru”.Tuppence se purtă admirabil. spuse Julius după ce invitaţii fură prezentaţi unul altuia. iar învolburarea arămie a părului ei îi încorona minunatul cap. de a mă distribui în rolul domnului Brown m-a amuzat enorm! – Ideea nu le-a aparţinut.. Julius îi aruncă o privire recunoscătoare şi Jane înaintă timidă spre locul indicat. ar trebui să fie regina acestei nopţi. vrei să. Însă Tuppence clătină din cap. Curând supeul atinse apogeul şi cu un acord unanim.. îşi păzi limba şi refuză în mod categoric să fumeze. Însă abia după ce am auzit că ordinul ca Tommy să fie omorât a fost dat imediat după întrevederea noastră cu el din duminica aceea. în ochii tuturor se citea admiraţia. Ideea. spuse cu gravitate domnul Carter. După aceea sosi doctorul Hall. el era marele mahăr. – Ai fost al naibii de secretos în toată afacerea asta. deşi cred că aveai tu un motiv pentru asta. – Să luăm loc. îl acuză Julius. lipsit. Frumuseţea ei de mai înainte nu era nimic în comparaţie cu drăgălăşenia pe care o respira prin toţi porii. 210 . În timp ce lua loc. ăsta-i locul lui Jane! Când te gândeşti cum a dus-o în toţi aceşti ani. Tommy fu rugat să dea explicaţii complete. spuse Julius. de fapt. Tuppence. gâtul de lebădă al fetei. – Nu. au început să mi se învârtă rotiţele că. M-ai lăsat să cred că pleci în Argentina. Le-a fost sugerată şi otrava le-a fost inoculată cu multă grijă de un expert în materie. Era toată nuanţe de auriu. roşu şi cafeniu şi din ea se înălţa.. Îi arătă cu un gest locul de onoare. Planul i-a fost inspirat de o ştire dintr-un ziar din New York şi cu ajutorul ei a ţesut plasa care.. ca o coloană albă. Se feri să stea picior peste picior.

. Julius fu de acord. În sfârşit. Apoi mi-am amintit că sir James fusese cel care o descoperise pe falsa Jane Finn. I-am lăsat lui Julius un bilet. dar m-a pus la podea magistral. Însă nu ştiam care din ei. Apoi mi-am amintit cu câtă insistenţă strigase cuvântul acela „Marguerite”. – Continuă. Julius m-a făcut să-l suspectez. Scrisul ei e perfect în regulă numai că am ştiut că nu e de la ea.. în loc să stea aici mut ca un peşte. cu excepţia locului în care credeam că se află hârtiile. – Aşa e! Aşa e! – Nu e nimic de povestit. fie de sir James.. spuse Tommy. – Tommy a făcut toate paralele în distracţia asta! Şi. dar nu total.– Eu nu l-am suspectat niciodată.. ca să vadă că nu mint. după toată acea poveste despre cum îi fusese luată de către inspectorul Brown. până am găsit fotografia aia a lui Annette şi mi-am dat seama că ea e Jane Finn. nu mă puteam hotărî.. în cazul în care el era domnul Brown. Am fost un mare ageamiu.. ei bine. spuse domnul Carter. din cauza semnăturii. vizibil incomodat. Găsind acea fotografie în sertar. văzând că Tommy dădea semne să se cufunde din nou în tăcere. m-am neliniştit. se lamentă Tuppence... asta e. Ea nu şi-a scris niciodată numele „Twopence”. Şi atunci am primit un bilet trucat de la Tuppence. şi am decis doar să nu le dau nici unuia nici o şansă. scamatoria trebuia să fi fost făcută fie de el. Considerând că cel mai bun lucru era să-i câştig încrederea. i-am povestit totul. După cum se prezentau lucrurile.. Apoi i-am scris domnului Carter şi l-am sunat pe sir James. Annette aproape că m-a dezarmat. şi am înţeles! – Dar cum? Tommy scoase biletul cu pricina din buzunar şi acesta făcu înconjurul mesei. – Când Julius mi-a povestit afacerea cu doamna Vandemeyer. Îmi ţineam ochii aţintiţi asupra amândurora... L-am considerat întotdeauna mult mai deştept decât Tommy.. bine-nţeles că am analizat toată povestea ca să găsesc unde călcasem în străchini. După aceea. spunându-i că plec în Argentina şi i-am trimis scrisoarea lui sir James. şi m-am gândit la tablou şi. în care îmi făcea oferta. 211 . să-l lăsăm să-şi izgonească sfiiciunea de fată mare şi să ne povestească totul cum a fost. câtuşi de puţin.

însă am regăsit-o. 212 ... aşa că nu s-ar mai fi neliniştit în privinţa noastră. În momentul în care fetele s-au pierdut în zare. asta mi-a trezit bănuielile în privinţa ta. Când Julius a dat buzna cu maşina lui mi-am zis că asta nu face parte din planul domnului Brown şi că vor fi probleme.. mi-a arătat o dată un bilet de la ea. – Ştiam eu că ai găsit ceva. însă m-am întors. Atât timp cât sir James nu era prins asupra faptului. i-am povestit toată treaba. ca să zic aşa. am intrat înăuntru şi ne-am ascuns după draperia de catifea. Un moment domni liniştea. – Iată de ce am trimis fetele la sir James. – Apropo.. L-am ameninţat pe Julius cu revolverul pentru că voiam ca Tuppence să-i spună asta lui sir James. în privinţa fotografiei lui Jane. se vor duce la casa din Soho. spuse Tuppence cu reproş. greşeşti. Ştiam că. domnul Carter scoase din buzunar o mică agendă cafenie. i-am spus lui Julius să gonească nebuneşte spre Londra şi pe drum. recunoscu sincer domnul Carter. M-am prefăcut că plec. spuse Julius.însă oricine care nu-i văzuse semnătura putea foarte uşor să creadă că aşa se scrie. – În micul seif din dormitorul doamnei Vandemeyer.. în cazul în care ar fi fost întrebaţi. rosti Tuppence gânditoare. Asta e tot. ştiam că niciodată cuvântul meu nu va cântări tot atât cât al lui sir James în faţa domnului Carter. Mi-a fost luată. L-am expediat urgent pe Albert la domnul Carter. Îmi fusese luată o dată şi eram hotărât să nu o las din mână până când un fotograf nu ar fi făcut o duzină de copii după ea! – Fiecare am ascuns câte ceva. – Unde? strigă Tuppence. De ce nu ai spus? – Şi eu eram puţin bănuitor. mai devreme sau mai târziu. După ce am aranjat cu el lucrurile. Poliţiştii aveau ordin să spună. Nu m-ar fi crezut. Am ajuns cu mult înainte la casa din Soho şi l-am găsit pe domnul Carter afară. – Nu. dar sir James nu o văzuse! Din acea seară totul mi-a fost limpede. Presupun că aşa se face munca în serviciul secret! În pauza care urmă. Julius o văzuse.. că nu intrase nimeni în casă. Şi Tommy se opri brusc. Ca să fiu sinceră.

. drojdia societăţii în general. n-am dat pe deplin crezare acestui uluitor adevăr...... E o probă cumplită împotriva mea.. Am cochetat cu ideea. .. Acest jurnal va intra în posesia celor de la Scotland Yard.. Era ciudat că oamenii cu creier nu îşi dăduseră niciodată seama de extraordinarele posibilităţi pe care le oferea aceasta.– Beresford tocmai a spus că n-aş fi crezut în vinovăţia lui sir James Peel Edgerton până când. cu totul banal. care cunoaşteţi tot adevărul. Degenerarea. Prea liniştit şi şters. Şi simt nevoia urgentă de a mă explica... Înfăţişarea era singurul lucru împotriva mea. am asistat la un proces celebru al unei crime.. Inteligenţa mea era cu mult deasupra mediei.. nu era prins în flagrant delict. Omul era un prost... ca să zic aşa.. Într-adevăr. am să citesc anumite pasaje care vor face lumină în ceea ce priveşte mentalitatea acestui mare criminal. până când nu am citit în întregime conţinutul acestei mici cărticele... ce posibilităţi nelimitate! Eram ameţit. rataţii.. De mic mi-am dat seama că am calităţi excepţionale. Dar pentru dumneavoastră. Aşa e..... Apoi am studiat criminalul în boxa acuzării. Am fost adânc impresionat de puterea şi elocinţa avocatului apărării.. dacă eram chemat la bară şi mă ridicam 213 . Trândavii. Deschise jurnalul şi răsfoi paginile subţiri... boală.... Am citit lucrările de referinţă privind crima şi criminalii. Toate îmi confirmau părerea. Jurnalul va fi găsit numai odată cu cadavrul meu. Când eram copil. Nici elocinţa avocatului nu-l putea salva.. Pentru prima dată am întrezărit ideea de a-mi dedica întreg talentul acestei deosebite profesii. Dar nu m-am dat niciodată înapoi în faţa riscului.. Dacă cele mai mari ambiţii ale mele se realizau. „. Atunci am reflectat. E o prostie să ţin acest jurnal Ştiu asta. Ce domeniu magnific. dar nu va fi dat niciodată publicităţii.. inimaginabil de prost. niciodată îmbrăţişarea deliberată a acestei cariere de către un clarvăzător... Lunga carieră a lui sir James în domeniul legii face ca acest lucru că fie indezirabil. prin nimic ieşit din comun. Am simţit un imens dispreţ pentru el. Apoi mi-a trecut prin minte că statutul de criminal era unul de speţă proastă. .... . fusese incredibil.. erau duşi de val spre crimă. Numai un prost îşi subestimează capacităţile. Ştiu că m-am născut ca să reuşesc în viaţă.

Mi-am spus „domnul Brown”. modest. . Am să reuşesc şi în cealaltă. O fată se opune... Războiul m-a tulburat. Trebuie să renunţăm la „Esthonia”. . Să profiţi de slăbiciunile naturii umane. Trebuie să am o carieră strălucitoare care să-mi mascheze adevăratele activităţi... Planurile îmi merg bine. Privirea lui era stranie. eram eu însumi liniştit. marele alienist. Citisem viaţa lui Napoleon. . Ei au câştigat războiul.. excelent. Fără deghizări. Eram destinat să reuşesc. Nu mi-a plăcut.. Nici chiar ei înşişi”. Dacă aş fi ales meseria de actor. Am înţeles că trebuie să duc două vieţi..C. şi să domini! Gândul mă îmbăta. ajungeam primul ministru al Angliei? Ce se întâmpla atunci? Era asta puterea? Împiedicat la fiecare pas de colegii mei.. şi în final să dărâmi ordinea existentă. de ce nu. Un om ca mine nu poate da greş. aş fi fost cel mai mare actor în viaţă. Nemţii erau atât de eficienţi.. acum.. Amândoi aveam multe în comun..... Sistemul lor de spionaj era. Profesorul D. apoi de cele ale naţiunilor.. M-am modelat după cea a renumiţilor K. Prima dată a fost în Italia. 214 ..... Toţi tineri proşti.... să formezi şi să controlezi o organizaţie vastă. Era la o masă. Un autocrat! Un dictator! Iar o asemenena putere putea fi obţinută doar lucrând în afara legii. fără bărbi false! Personalitate! Mi-am pus-o ca pe-o mănuşă! Când o lăsam să cadă... Străzile erau pline de acei băieţi în kaki... Discuţia s-a axat pe demenţă. Le-am reprodus manierele.. Nici un risc. Apoi trebuie să devin o personalitate.. Există mii de oameni cu numele de Brown. . Un om ca mine e destinat să atragă atenţia. Există mii de oameni care arată exact ca mine. . de asemenea. . puterea la care visam eu era absolută....... Asta mă tulbură.... Am reuşit în falsa mea carieră. Nici acum nu înţeleg.... . sau. îngrădit de sistemul democraţiei care ar fi făcut din mine o simplă marionetă! Nu. O dată sau de două ori mi-a fost teamă. fără machiaj..... magnetismul. Nu ştiam de ce se uita la mine când spunea asta.la înălţimea profesiei mele? Dacă intram în politică... nu cred că ştie cu adevărat ceva. fără nimic în cap. Mi-am făcut o practică din a apăra criminali... un om ca oricare altul.. El a spus: „Foarte mulţi oameni mari sunt nebuni şi nimeni nu ştie... Credeam că îmi va ajuta să-mi continui planurile. Trebuia să am grijă de oamenii mei.. era de faţă.....

în timp ce se întorcea cu verişoara sa în Rolls-Royce la Ritz. – Nu voi citi detaliile loviturii care a fost planificată. dar.. – Cel pentru „Tinerii Aventurieri”? – Nu. Însă are sclipiri intuitive care pot fi periculoase. E foarte aproape. – Ar mai fi ceva ce dorim să auzim. – Voi ţine un toast. Geniu sau demenţă. Nu poate fi o prefăcătorie... cine poate spune? Se lăsă liniştea.. Nu există fată pe lume care ar fi suportat tot ce ai suportat tu. Apoi domnul Carter se ridică în picioare... ţinând cont de ce s-a întâmplat: „.. continuă domnul Carter. Jane. Nu-i plac şi mă suspectează. Uneori mă tem că l-am subestimat pe celălalt băiat.” Domnul Carter închise cărticica. Vorbesc şi pentru dumneavoastră. Sunt interesante.... însă e greu să-l orbeşti în faţa faptelor. spuse domnul Hersheiummer.. Şi după aceea – A fost un toast straşnic. Cu americanul nu pot face nimic. Nu e deştept. Amnezia e supărătoare. Nici o fată nu m-ar putea păcăli PE MINE! 29.. Dar nu ştie.. Dar există câteva referiri la voi trei.. Totul merge bine. Ai fost chiar minunată! 215 .. căreia îi datorăm mulţumirile şi recunoştinţa celor două mari ţări! Capitolul XXVIII. spuse el. să bem în sănătatea ei. Armura mea e impenetrabilă. În sănătatea uneia dintre cele mai curajoase fiice ale Americii. O vom ruga pe domnişoara Jane Finn să ne spună povestea pe care până acum a auzit-o doar domnişoara Tuppence.. Se uită spre ambasadorul american.” Domnul Carter se opri.. – Un om mare.. cel pentru tine... că ştiţi.. Influenţând fata să vină la mine din proprie iniţiativă am reuşit s-o dezarmez. înainte de asta. În cinstea „Tinerilor Aventurieri” care şi-au justificat existenţa prin reuşită! Plouă cu aplauze. Trebuie îndepărtată.

Nu te speria. vreau să te măriţi cu mine! Nu te speria şi nu spune nu pe loc.. explică Julius fără să roşească. Te-am iubit din clipa în care eram în maşină şi glonţul ţi-a zgârâiat obrazul. Însă o mână mică se strecură în a lui.şi tânjeşte după ţara mea. Încă o zi ca asta şi eu şi cu Beresford am fi înnebunit! – Oh. cred că totul e stabilit şi am să mă duc la arhiepiscop să-i cer autorizaţie specială pentru mâine dimineaţă. spuse Jane Finn. Cineva care să fie bun cu mine. Inima mi-e obosită şi pustie.. Julius.. Jane. Însă eu te-am iubit chiar din clipa în care ochii mi-au căzut pe fotografia ta. Julius! – Bine. singurul motiv pentru care am dat supeul la Savoy a fost ca să te pot conduce acasă. L-am auzit pe ambasadorul american spunându-ţi că soţia lui spera să mergi la ei la ambasadă chiar acum. – Asta mă aduce la ceva pe care vreau să ţi-l spun. Oh. Treaba asta e destul de bună. rosti fata. iar dacă va fi aşa. emoţionată. nu mă aştept să mă iubeşti dintr-odată. – Te iubesc deja. ştie că are altceva mai bun de făcut decât să creadă ceva. dar e chiar atât de mult de la Savoy la Ritz? – Depinde pe unde o iei. Tu şi cu Tuppence sunteţi nedespărţite ca două surori siameze. Mergem pe drumul de la Regent's Park! – Oh. dar nu are nici un rost să aşteptăm. – Oh. sunt pur şi simplu nebun după tine! Dacă te vei mărita cu mine. Nu puteam vedea cum aş fi reuşit altfel să te prind singură. Cinci minute mai târziu Jane rosti moale: – Nu cunosc foarte bine Londra..... – Nu mă simt minunată. iar acum când te-am văzut. îţi voi reda libertatea.? 216 . nici nu ştii ce singură mă simt! – Sigur că ştiu..Jane clătină din cap. nu vreau să te zoresc deloc. Ştii. Poate n-ai să ajungi niciodată să mă iubeşti. – Asta e ce-mi doresc şi eu. ce va crede şoferul? – Pentru cât îl plătesc. Julius.. Nu mă poţi iubi dintr-odată. să am grijă de tine.. E şi el.. n-am să te supăr în nici un fel. Julius. Jane. însă eu am un alt plan. ai să-ţi duci propria viaţă. Jane. asta e imposibil. Atunci... bine-nţeles.... Dar vreau să am dreptul să te ocrotesc.

paralizaţi. într-un taxi care. înţelegi. să ştii! 217 . – E foarte adevărat. lasă asta.. spuse domnul Hersheimmer. Până peste cap.. – De ce? – Din toate lucrurile pe care Tuppence nu mi le-a spus! – Aici m-ai bătut. – Aşa credeam şi eu. via Regent's Park. Îţi interzic. Tommy fu brusc readus la viaţă. foarte ţepeni şi reci. – Fac o pereche foarte drăguţă. În cele din urmă.. spuse Jane gânditoare. încercă din nou Tuppence. – Nu crezi că e cea mai drăgălaşă făptură pe care ai văzut-o în viaţa ta? – Cred că da. – Însă eu presupun că preferi marfa de calitate. se întorcea de asemenea la Ritz. Dar Jane se mulţumi doar să râdă. – Oh! rosti moale Tuppence. de fapt. ca să vorbească. – Destul de drăguţ. auzi? spuse el dictatorial.. Între timp. Tommy era la fel de zăpăcit. bombăni Tommy. nu-i aşa? – Ba da. – Nu vroia să se însoare cu mine. Fără să ştie precis ce se întâmplase.. spuse Tommy condescendent. – Nu prea cred. spuse Tuppence prefăcută. E îndrăgostit până peste cap de Jane. „Tinerii Aventurieri” stăteau tăcuţi. Mă aştept să-i propună chiar acum.– Sigur că e. Lui Tuppence nu-i venea nimic în minte. m-a întrebat doar din politeţe. Stăteau foarte drepţi şi evitau să se privească. Tuppence făcu un efort disperat. oh. Altă tăcere. – Îmi place Julius. totul se schimbase. Erau muţi.. Toată vechea camaraderie zburase. – Categoric. – Eu. Tuppence. cu o ciudată lipsă de originalitate. – N-ai să te măriţi cu el. O teribilă stinghereală părea să se fi instalat între ei.

o cerere în căsătorie. – Eşti nesăţioasă. Aşa mi-a spus domnul Carter. rosti visătoare Tuppence. spuse Tommy hotărât. acum. şi o masă de sufragerie lustruită. şi un divan cu o grămadă de perne.. nu-i aşa. – Nu mi-ai făcut. deocamdată.. Apropo. Al nostru. sau invitaţia lui Julius de a lua un post regeşte remunerat la ferma lui din America? – Am să rămân pe vechea corabie. punctă Tuppence. ce ai de gând să faci? Accepţi oferta domnului Carter de a intra în slujba guvernului. dar nu mă feresc deloc. Mie. – Mai sunt şi banii. Tuppence. să mergi la cumpărături e aproape tot atât de bine. – Tuppence. – Da. cuprinzând-o în braţe.. La ce toate astea? – Posibil pentru o casă. 218 . deşi e foarte frumos din partea lui Hersheimmer. Taxiul îşi continuă cursa la nord de Regent's Park. – Văd eu. observă ea gânditoare. – Ţine-o aşa! spuse Tommy. şi covoare vesele şi draperii de mătase în stil futurist. Nu e ceea ce bunicile noastre ar fi numit o cerere în căsătorie. rosti triumfătoare Tuppence. Mă gândesc să cumpăr mobilă veche. – Apartamentul cui? – Tu crezi că mă feresc să spun asta. – Ai întrebat cât? zise Tommy. na! – Draga mea! strigă Tommy. Dar nu-ţi spun. Tuppence îşi ridică faţa spre el. Însă simt că la Londra aş fi mai acasă. mi-e de ajuns aventura pe care am avut-o. Tommy? Sper să avem o grămadă de alte aventuri. se grăbi Tuppence să schimbe subiectul.– Îmi place unchiul tău. dar eu mă gândesc la un apartament. cred. eşti culmea! – A fost drăguţ. cu adevărat. Tuppence îi aruncă o privire cu coada ochiului. sarcastic. Eram hotărât să te fac să o spui.. – Ei bine. – Ce bani? – Vom primi un cec fiecare. – Eu nu văd unde am să mă duc. Îmi erai datoare pentru felul nemilos în care mă repezeai ori de câte ori încercam să fiu sentimental.

răspunse Tuppence. aşa că nu te mai gândi. Căsătoria e numită în fel şi chip: rai. încununarea fericirii. Sfârşit 219 . – Şi încă una a naibii de bună. – Nu vei fi în stare să scapi să nu te măriţi cu mine. stadiul de sclavie şi multe altele. – Ce drăguţ va fi. după ce am ascultat-o pe cea prăpădită a lui Julius. însă ştii ce cred eu că e? – Ce? – O distracţie. refugiu.Dar. spuse Tommy. sunt înclinată să te las să scapi.

....................... „Tinerii Aventurieri Ltd................ Şi după aceea...........................117 Capitolul XVII..................................................... O consultaţie...................................................................................26 Capitolul V............... Oferta domnului Whittington.............................................. Tuppence se angajează ca servitoare.... Continuarea aventurilor lui Tommy.........180 Capitolul XXV...59 Capitolul X................... Casa din Soho...........170 Capitolul XXIII.. Domnul Brown........................................ Annette.............. Cine este Jane Finn?.. Jane Finn.... Telegrama..........125 Capitolul XVIII...........................46 Capitolul VIII......................................34 Capitolul VI.....................................................................................................................................81 Capitolul XIII....... Intră în scenă sir James Peel Edgerton......................................73 Capitolul XII............................................... Un prieten la nevoie...... Tommy face o descoperire....165 Capitolul XXII............................... Domnul Julius P.........51 Capitolul IX.........................................150 Capitolul XX...........20 Capitolul IV........................ Povestea lui Jane........ Prea târziu............................6 Capitolul II................ Aventurile lui Tommy..................................................................... Un plan de luptă..........................138 Capitolul XIX..........................215 220 ............159 Capitolul XXI...................................111 Capitolul XVI.... Julius relatează o întâmplare...... Un eşec...................... Julius câştigă un set............................................CUPRINS Prolog 4 Capitolul I.............................................. Tuppence primeşte o cerere în căsătorie..67 Capitolul XI........190 Capitolul XXVI..............................96 Capitolul XIV.............207 Capitolul XXVIII......13 Capitolul III........... În Downing Street.....174 Capitolul XXIV.. Supeu la Savoy.......... Cursă contra cronometru........................................105 Capitolul XV......... Hersheimmer......................................................................... Veghea......39 Capitolul VII..”.............................................202 Capitolul XXVII.....

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful