Aparatul digestiv

Preocupările omului legate de alimentaţie sunt tot atât de vechi ca şi existenţa sa. Modurile în care s-au manifestat aceste preocupări au fost foarte diferite, în raport cu perioadele istorice de dezvoltare. Ceea ce a rămas permanent este necesitatea alimentaţiei: “mâncăm ca să trăim”. Multiplicate prin creativitatea omului, sursele de alimente au devenit din ce în ce mai bogate, sortimentele din ce în ce mai variate. Cu toate aceste cuceriri, omul epocii contemporane este departe de a fi rezolvat problemele legate de alimentaţie. Există, în etapa actuală, pe plan mondial în domeniul alimentar, două situaţii contrarii:  subalimentaţia cronică din ţările subdezvoltate, urmată de cortegiul bolilor specifice denutriţiei;  supraalimentaţia în ţările intens industrializate şi dezvoltate economic, urmată de asemenea de cortegiul bolilor caracteristice acestei situaţii: afecţiuni degenerative, cardiovasculare, obezitate, diabet etc.

1.Aparatul digestiv şi fiziologia acestuia:
Pentru a putea înţelege mai bine cauzele şi evoluţia bolilor generate de nefuncţionarea aparatului digestiv sau ale funcţiilor acestuia este necesar un studiu al acestui aparat. Aparatul digestiv este alcătuit din tubul digestiv şi glandele anexe. 1.1.Tubul digestiv : Tubul digestiv sau canalul alimentar este alcătuit din mai multe segmente: cavitatea bucală, faringele, esofagul, stomacul, intestinul subţire şi intestinul gros. Aceste segmente se înlănţuie sub forma unui tub continuu de calibru diferit, începând de la orificiul bucal, pe unde pătrund alimentele, până la orificiul anal, prin care sunt eliminate reziduurile. În drumul său de la orificiul bucal până la orificiul anal, tubul digestiv străbate craniul visceral, gâtul, toracele (mediastinul), cavitatea abdominală, marele şi micul bazin. Cea mai mare parte a tubului digestiv se găseşte în cavitatea abdominală, care este delimitată în partea superioară de muşchiul diafragm, iar în cea inferioară comunică cu cavitatea pelviană, de unde şi denumirea de cavitate abdominopelviană. Pereţii diferitelor segmente ale tubului digestiv sunt alcătuiţi din patru straturi sau tunici, care de la interior pre exterior sunt: tunica internă

epiteliul este adaptat funcţiilor de masticaţie şi deglutiţie. Corionul se compune dintr-un ţesut conjunctiv lax în care se găsesc vase sanguine. iar în cele subdiafragmatice acesta este adaptat funcţiilor de secreţie şi absorţie. De asemenea. de tip pavimentos startificat la nivelul cavităţii bucale.2 sau mucoasă. al intestinului subţire şi al intestinului gros. tunica musculară şi tunica externă. Structura acestor tunici diferă de la un segment la altul. Ţesutul muscular este dispus în două straturi: unul intern circular şi altul extern longitudinal. Tunica externă de la nivelul porţiunii supradiafragmatice a tubului digestiv şi a canalului anal este constituită din ţesut conjunctiv lax şi poartă numele de adventice. tunica submucoasă este despărţită de tunica mucoasă printr-o pătură subţire de ţesut muscular format din fibre dispuse într-un strat intern circular şi un strat extern longitudinal. altele constituind organe glandulare anexe. fibrele longitudinale sunt dispuse în formă de benzi. tunica submucoasă. Între cele două straturi se află ţesut conjunctiv lax. La nivelul esofagului. faringelui şi părţii superioare a esofagului şi din ţesut muscular neted în restul tubului digestiv. fibre nervoase şi glande. Tunica submucoasă este formată din ţesut conjunctiv lax în care se găsesc numeroase vase şi formaţiuni nervoase. aşezate pe un ţesut conjunctiv dens. acestea pătrund până în tunica submucoasă. La nivelul stomacului. care poartă numele de musculatura mucoasei. Glandele mari dinafara pereţilor tubului digestiv. Contracţia acestui strat face ca mucoasa să prezinte nişte cute denumite plici. La nivelul intestinului gros. digestie. Tunica internă sau mucoasă este alcătuită dintr-un epiteliu şi un corion. stomacului.Glandele anexe : În tubul digestiv se găsesc numeroase glande. formând sfinctere. Ea este formată dintr-un mezoteliu cu celule turtite. precum şi formaţiuni nervoase. a faringelui. Glandele din pereţii tubului digestiv sunt răspândite îndeosebi în tunica mucoasă şi în unele segmente (esofag şi duoden). Aşadar. 1. Epiteliul . este de tip cilindric unistratificat în restul tubului digestiv. unele în pereţii săi. numite tenii. iar în unele segmente şi glande structura submucoasei înlesneşte alunecarea mucoasei pe tunica musculară în raport cu mişcările care au loc în timpul contracţiei tunicii musculare. esofagului şi canalului anal. diferite de la un segment la altul. vase sanguine şi limfatice. Tunica musculară este alcătuită din ţesut muscular striat la nivelul pereţilor cavităţii bucale. intestinului subţire şi intestinului gros. în segmentele care se găsesc deasupra diafragmului. absorţie şi expulsie. tunica externă este alcătuită din seroasa peritoneală. comunică cu .2. deglutiţie. în anumite zone fibrele circulare se condensează. fiind adaptată funcţiilor de masticaţie. numite glande anexe. de unde şi denumirea ei de tunică seroasă.

laptle din glucide (lactoză). Această energie provine din alimente şi este valorificată şi transformată în organism potrivit necesităţilor. Sub marea lor diversitate. Alături de aparatul respirator şi circulator. care pot trece din tubul digestiv (mediul extern) în sânge sau limfă (mediul intern). acoperă pierderile energetice. acizi graşi şi glicerină. ficatul şi pancreasul. protidele (albuminele) şi lipidele (grăsimile).Fiziologia aparatului digestiv : Aparatul digestiv are ca funcţie principală digestia şi absorţia substanţelor alimentare. dar organul principal specializat pentru această funcţie este intestinul subţire. Digestia se produce numai în acele segmente ale tubului digestiv în care se secretă enzime specifice. În procesul de digestieintervin enzimele secretate de glandele din mucoasa tubului digestiv şi de glandele anexe ale acestuia. 1. deci joacă un rol esenţial în nutriţia organismului. în sfârşit. numite substanţe nutritive sau nutrimente: glucidele (zaharurile). alimentele sunt combinaţii a trei substanţe nutritive complexe. constituenţi de bază ai protidelor şi. în stomac (digestia gastrică). Acestea. sunt compuse din combinaţii chimice mai simple ca: glucoză. 2. solubile. Procesul de absorţie are loc pe toată întinderea tubului digestiv. În această categorie intră glandele salivare. urcatul unei scări. Orice aliment natural este compus din două sau trei asemenea substnţe nutritive. pâănea este compusă din glucide (amidon) şi protide (gluten). Necesitatea unei alimentaţii echilibrate şi complete : 2.1. acizi aminaţi.Alimentele şi soarta lor în organism : Bătăile inimii. la rândul lor. insolubile ale diferitelor substanţe nutritive din alimente (glucide. protide) sunt descompuse în molecule simple. aparatul digestiv asigură organismului materialul necesar funcţiilor vitale. Prin absorţie se înţelege trecerea substanţelor nutritive din lumenul intestinal în sânge şi limfă. înlocuieşte materialul uzat şi procură elementele necesare dezvoltării organismului. şi anume în cavitatea bucală (digestia bucală). menţinerea constantă a temperaturii corpului şi orice activitate se desfăşoară cu un consum de energie.3 cavitatea segmentului digestiv respectiv prin conducte excretoare. protide (cazeină) şi lipide . digestia. lipide. Prin digestie înţelegem totalitatea transformărilor fizice şi chimice pe care le suferă alimentele în diferitele segmente ale tubului digestiv.3. scrisul unei scrisori. şi în intestinul subţire (digestia intestinală). zahăr cu 6 atomi de carbon. care intră în compoziţia lipidelor. Ca urmare a acestor transformări. moleculele complexe. Astfel.

fiind deci substanţe cu rol energetic. Unele alimente preparate industrial conţin substanţe nutritive în stare pură: zahărul este compus din 100% glucide. Rolul nutrimentelor în organism este diferit. acizii graşi şi glicerina nu mai păstrează nimic din specificul alimentului din care au provenit. Glucidele şi lipidele sunt folosite ca sursă de energie propriu-zisă. suplinind hrana cu propriile lui rezerve de combustibil. Nici un aliment natural sau industrial nu conţine însă 100% protide. un optim cantitativ care corespunde. în .4 (unt). prin pereţii intestinului subţire. aminoacizii. în ceea ce priveşte hrana. nu se opreşte. Praful de lapte este din acest punct de vedere cel mai bogat. metabolismul. deşi conţine numai 30-40% protide. Fie că rezultă din protidele din carne. De aceea semnele cele mai izbitoare ale insuficienţei raţiei alimentare sunt pe de o parte slăbirea în greutate şi pe de alta oboseala şi scăderea puterii de muncă. fie din protidele din brânză. adică prefacerile suferite de alimente în tubul digestiv. Când hrana este sub necesităţi. hrana suferă o serie de transformări. În aceste condiţii. Spre deosebire de acestea. Pentru a-şi îndeplini rolurile. cheltuielilor organismului. atunci acesta începe să facă rezerve şi stochează sub formă de grăsime excedentul de hrană. de exemplu. ceea ce se traduce prin îngrăşare. Când şi acestea au fost consumate urmează să fie arse propriile ţesuturi. când hrana este prea bogată. iar uleiul din aproape 100% lipide. organismul îşi menţine numeroasele funcţii. Progresele făcutecu ajutorul radioizotopilor ne dau o imagine destul de exactă asupra acestor transformări. care sunt grăsimile acumulate în corpul nostru. pe care le grupăm în două etape: digestia. flacăra arde mai încet. Se desprinde deci ideea că există. La polul opus acestei situaţii. Glucoza. organismul începe a răspândi combustibilul suplimentar: flacăra cu care comparăm viaţa arde mai viu. În acest din urmă caz. după ce au fost absorbite din tubul digestivşi până la încorporarea lor în propriile noastre ţesuturi sau până la arderea lor şi eliminarea resturilor nefolositoare rezultate din această ardere. adică transformările suferite de substanţele nutritive. cât consumă acesta. Dacă raţia alimentară continuă să depăşească cheltuielile în energie ale organismului. cu precizie aproape matematică. Este de la sine înţeles că hrana trebuie să aducă organismului tot atâta energie. organismul. protidele au rolul de a repara uzura continuă a ţesuturilor care compun organismul. Ei se vor absorbi treptat. acizii aminaţi. în scopul economisirii unui combustibil scump şi pe sfârşite. pâlpâind. organismul îşi încetineşte “ritmul vital”. însă. nu mai pot fi identificaţi după alimentul care i-a eliberat. carnea din proteide şi lipide. spre deosebire de o maşină în criză de combustibil. adică au un rol plastic. Oprirea “maşinii umane” este incompatibilă cu viaţa.

organisme primitive care depind exclusiv de compoziţia mediului extern în care trăiesc. glucoză şi acizi graşi. limfă şi lichidul interstiţial.5 următoarele 6-10 ore după masă. care se traduce în mare prin constanţa greută-ii organismului şi a volumului fiecărui organ component. În concluzie. ele se reînnoiesc mereu. muşchii. în cursul unui effort. Orice celulă are un aşanumit “echipament enzimatic”. Astfel. Această oxidare se deosebeşte de o simplă ardere numai prin ritmul reacţiei. În mare. Produsele digestiei vor circula în ceea ce se numeşte mediu intern. încât este incompatibilă cu viaţa. un echilibru perfect. descompunerea are loc abia după câteva luni de menţinere a moleculelor nutritive în condiţiile menţionate. contituit de sânge. Metabolismul cuprinde. decât primeau în cursul repausului. de energie care ar distruge ţesutul viu. Spre deosebire de protozoare. deoarece s-ar însoţi de o eliberare prea mare. care scaldă fiecare celulă a organismului. dar necesită în acest caz o aciditate atât de puternică a mediului. După trecerea acestor substanţe în sânge şi limfă începe metabolismul propriu-zis. Acesta este mediul intern. în condiţii normale. iar celălalt curent. fiinţele evoluate şi-au creat propriul lor mediu. în scopul eliminării energiei necesare funcţiilor vegetative şi ale vieţii de relaţie. S-a spus cu drept cuvânt că nici una din miliardele de celule ale corpului nu are vârsta individului respectiv (cu excepţia anumitor celule nervoase). În aceste condiţii. vor primi mai mult sânge. cu ajutorul căruia descompune substanţele nutritive şi le recompune sub formă de molecule proprii refacerii uzurii tisulare. Celulele retrag din mediul intern cantitatea necesară potrivit activităţii şi necesităţilor lor energetice proprii. Trebuie să ne închipuim acest dublu curentmetabolic ca fiind prezent în fiecare celulă a corpului. explozivă. S-a demonstrat experimental că descompunerea materialului nutritiv poate avea loc şi în afara organismului la temperatura corpului omenesc (37˚). dar necesită în . organismul cunoaşte o continuă reînnoire a fiecărei molecule constituente. de sens contrar duce la descompunerea unei părţi din rezervele organismului. Acelaşi proces se poate se poate desfăşura în eprubetă la fel de repede ca în organism. în mare. Eliberarea energiei necesare din materialul nutritiv brut absorbit din tubul digestiv se obţine graţie unui ”motor metabolic” constituit din ansamblul fermenţilor (enzimelor) din ţesuturi. un dublu curent: unul duce la acumularea substanţelor rezultate din digestie în propriile ţesuturi ale organismului. Între aceste două curente există. extragerea energiei conţinute în materialul nutritiv constă dintr-o oxidare cu ajutorul oxigenului atmosferic a produselor rezultate din digestie. Este uşor de înţeles că o oxidare bruscă a carbonului şi hidrogenului conţinut în acizii graşi sau în glucoză ar fi incompatibilă cu materia vie. deci oxigen.

cum atomiide carbon. Ca atare. Iată. totuşi relativ rapidă. de asemenea. a energiei conţinută în ele. de asemenea. restul putând fi furnizat de cele vegetale.2. făcând posibilă eliberarea treptată. eliminate ca deşeuri ale “maşinii umane” prin plămâni şi rinichi. Protidele. Prefacerile treptate ale substanţelor nutritive provenite din hrană constau în esenţă. Ajungem. Această oxidare “în scară” face ca. de cele mai multe ori una din vitaminele complexului B şi. aşadar. vitamine şi săruri minerale în cantitate suficientă. hidrogen. În cele din urmă se ajunge la combinaţii din care organismul nu mai poate extrage energie: acestea sunt dioxidul de carbon şi apa. să apară un produs mai oxidat şi totodată mai simplu. acizii graşi şi aminoacizii din care provin. Valoarea lor alimentară este inegală: cele de origine animală sunt mai apte ă răspundă acestui deziderat decât cele de origine vegetală. o grupare activă. aşadar. aminoacizilor şi acizilor graşi aduşi cu hrana. În constituţia unei enzime intră. pe fiecare treaptă. în oxidarea carbonului şi hidrogenului conţinute în alimente. dar şi protide. raţia protidică trebuie să fie de . cuprinzând şi azot pe lângă carbon. incompatibile cu viaţa. Cantitatea de protide necesară zilnic unui adult sănătos este de 1 gram pe kilogram de greutate corporală.6 acest caz o temperatură de peste 100˚ şi o presiune şi aciditate.Cerinţele alimentare ale organismului : Din această succintă prezentare a metabolismului putem desprinde necesităţile de nutrimente ale organismului şi raţiunea lor. ceea ce înseamnă că pentru un om de 65 kilograme. să înţelegem rostul enzimelor tisulare: ele mijlocesc printr-un proces catalitic reacţiile de descompunere a glucozei. raţia zilnică de protide trebuie să cuprindă cel puţin 50% protide animale. compus mai oxidat şi mai simplu decât aminoacizii absorbiţi din intestin. presiune şi temperatură compatibile cu viaţa celulară. substanţe minerale cu rol catalitic. hidrogen şi oxigen. Comparaţa cu fumul scos de o sobă care arde cărbuni este sugestivă. se înţelege ce importanţă are pentru refacerea acestora o hrană echilibrată. după cum am arătat. Cum uzura enzimelor este mai mare decât a ţesuturilor propriu-zise. Protidele sunt indispensabile în măsura în care trebuie să furnizeze pietrele de construcţie (acizii aminaţi) ţesuturilor organismului. 2. alături de o moleculă de natură protidică. din ele va rezulta în cele din urmă şi uree (în afară de dioxid de carbon şi apă). care să aducă nu numai lipide şi glucide. oxigen şi azot conţinuţi în alimente vor străbate într-un ritm anumit ţesuturile organismului şi vor fi eliminaţi în aerul expirat şi în urină la câteva zile după ingestia alimentului din care provin. printr-o oxidare ce are loc în condiţii de mediu.

prezente în organism în cantităţi mari. Această cantitate poate fi . lege valabilă pentru ambele grupuri. De aceea necesitatea aportului zilnic de vitamine. orezul. intră chiar în constituţia unor ţesuturi. Dn acest grup fac parte vitaminele A. 3.. dulceaţa. de multe ori în sinergie sau în antagonism cu acţiunea unor hormoni. iar altele sunt aşa-numitele oligoelemente. E şi K. ca pe cele liposolubile. de exemplu furnizată de următoarele alimente: 1.100g Glucidele sunt furnizate omului fie sub formă de făinoase (amidon).100g Fasole boabe…. Carne………. ca pâinea. pastele făinoase. pentru care motiv s-au şi numit “hormo-vitamine”. Substanţele nutritive din acest grup pot fi împărţite la rândul lor în două categorii: unele din ele. se elimină mai uşor din organism. Al doilea grup este compus din vitamine cu rol de biocatalizator. şi care au în organism. Fiind hidrosolubile ele. fie ca dulciuri. D. necesare zilnic în cantităţi de ordinul miligramelor.7 65 grame. este mai ales imperativă în privinţa celor hidrosolubile. Ele constituie cea mai mare parte din raţia alimentară. Vitaminele sunt substanţe pe care omul nu le poate sintetiza. Din acest ultim grup fac parte vitaminele B şi C.150g Pâine…………. Lipidele. Cercetările în domeniul nutriţiei au pus în evidenţă necesitatea grăsimilor vegetale în alimentaţia omului. un rol biocatalitic (enzimatic). În primul grup intră vitaminele care au un rol în reglarea funcţiilor anumitor ţesuturi. ele fiind furnizoare exclusive de acizi graşi nesaturaţi cu rol în protecţia pielii şi mai ales în protecţia pielii şi mai ales în prevenirea aterosclerozei (depunerea de lipide în pereţii arterelor). Răspândirea lor în natură este foarte mare. Acestea sunt de origine animală sau vegetală. care nu le poate depozita. 2. pentru care motiv s-au numit “enzimo-vitamine”. necesare în . Ele au fost împărţite în două grupe: grupul celor ce se dizolvă în grăsimi (vitamine liposolubile) şi grupul celor ce se dizolvă în apă (hidrosolubile). în general. cum sunt zahărul. Sărurile minerale. care sprijină acţiunea unor enzime sau intră chiar în compoziţia lor. marmelada. cum sunt calciul şi fosforul. 100g Lapte…………1/2 l Pâine…………25g Lapte…………1/2 l Două ouă Pâine…………350g Brânză………. fiind furnizoarele principale de energie împreună cu lipidele. motiv pentru care o alimentaţie cât de cât variată şi echilibrată asigură de regulă aportul zilnic necesar de vitamine.

are unele lipsuri în compoziţia sa nutritivă şi. dacă omul poate rezista la lipsa completă de alimente până la 30 de zile sau chiar mai mult. Laptele şi brânzeturile. alimentele s-au împărţit în şapte grupe. Apa. împiedicând formarea cariilor. utile în profesiunile sau ritmul de viaţă care impun o oarecare acuitate nervoasă. iar cea de fier într-o alimentaţie lipsită de carne şi legume verzi. socotit printre cele mai complete alimente. Fierul intră în compoziţia pigmentului sangvin (hemoglobina). în anumite limite. astfel că. 2. fructele. Ouăle. Abuzul însă duce fie la intoxicaţii. iodul are un rol în funcţia tiroidei. 9. nu poate asigura corecta dezvoltare a organismului decât până la o anumită vârstă. Spre deosebire de substanţele nutritive enumerate mai sus. prin obişnuinţă. iar fluorul asigură menţinerea integrităţii dinţilor. Pentru uşurarea alcătuirii unei alimentaţii raţionale. Este însă suficient să precizăm că circa 60-70% din greutatea omului este reprezentată tocmai de apă şi că toate procesele vitale şi metabolice menţionate până acum au loc în mediul celular apos. Aceasta face ca lipsa de apă să fie mai repede resimţită decât lipsa de hrană. Legumele. Prima grupă este bogată în protide. 7. zarzavaturile. adică calitativ complete. manifestate prin insomnie. iodul şi fluorul. nervozitate şi palpitaţii. vitaminele A. 5. aceste riscuri sunt evitate. 10. în afară de calciu şi fosfor. fiecare cuprinzând produse de valoare nutritivă similară. Grăsimile alimentare. stimulente nepericuloase ale sistemului nervos. Lipsa calciului este de temut în cazul unei alimentaţii prea sărace în lapte şi brânză. lipsa de apă îl omoară în câteva zile.8 cantităţi foarte mici. În prima grupă. A şasea este formată din glucide concentrate . Carnea şi peştele. care să aducă toţi factorii nutritivi în cantităţi adecvate nevoilor organismului.Echilibrarea raíei alimentare : Din prezentarea făcută rezultă că nu există alimente absolut complete. calciu. A patra ne aduce cea mai mare parte din caloriile raţiei sub forma amidonului din cereale şi de asemenea vitamina B1. Din a doua categorie fac parte fierul. în protide şi fier. Produsele derivate din cereale şi leguminoase uscate. nici biocatalitic. Zahărul şi produsele zaharoase. Ceaiul şi cafeaua sunt. 8. administrat ca unic aliment. Acestea sunt: 4. Chiar laptele. Prin limitarea la 1-2 ceşti de ceai şi de cafea neagră pe zi.3. A doua şi a treia. fie la pierderea efectului lor stimulent. 6. D şi B2. A cincea este bogată în vitamine şi săruri minerale. apa nu are nici rol energetic sau plastic. mai intră sodiul şi potasiul.

Supraalimentaţia va duce la creşterea greutăţii corporale prin acumulare de grăsimi. O metodă şi la îndemâna oricui de apreciere a celuilalt aspect al raţiei – aspectul cantitativ – este urmărirea greutăţii corporale. Deci. Aşadar. deci furnizoare de calorii. utile în anotimpul când nu se găsesc fructe crude. subalimentaţia va face să scadă greutatea sub valorile optime. Ultima grupă conţine alimente bogate în lipide.9 şi. putem verifica dacă raţia alimentară este cantitativ suficientă sau insuficientă. În felul acesta contribuim la echilibrarea alimentaţiei din punct de vedere calitativ. greutatea fiziologică se poate determina foarte uşor. fiecare grupă de alimente. în cazul marmeladei sau gemului. Pentru adulţi. . procură săruri minerale şi vitamine. De exemplu: ♦ pentru o înălţime de 155 – 165 cm. ne aduce în cantitate mare numai o serie de nutrimente. pentru a nu dezechilibra raţia şi pentru a asigura coexistenţa tuturor substanţelor nutritive. prin controlul greutăţii. este necesar ca în hrana zilnică să existe măcar un aliment de fiecare grupă. sau dacă depăşeşte nevoile organismului. atunci. Dacă nu există vreo cauză patologică care să modifice greutatea corpului.din cele şapte menţionate. greutatea trebuie să fie dată de formula: Greutatea corporală = Talia (cm) – 100 ♦ pentru înălţimea de 166 – 175 cm de formula: Greutatea corporală = Talia (cm) – 105 ♦ pentru înălţimea de 176 – 185 cm de formula: Greutatea corporală = Talia (cm) – 110 Se admit abateri în plus sau în minus de 10%. Dacă am consuma alimente numai dintr-un singur grup riscăm să depăşim nevoile organismului în factorii respectivi şi să-l carenţăm în factorii slab reprezentaţi sau absenţi din aceste alimente. socotind că ea trebuie să fie în general egală cu numărul de centimetri cu care înălţimea depăşeşte un metru.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful