JENICĂ CRÎNGANU

ANALIZĂ MATEMATICĂ

EDITURA FUNDAŢIEI UNIVERSITARE “Dunărea de Jos” Galaţi

JENICĂ CRÎNGANU

ANALIZĂ MATEMATICĂ

Conf.dr. JENICĂ CRÎNGANU

ANALIZĂ MATEMATICĂ

EDITURA FUNDAŢIEI UNIVERSITARE “Dunărea de Jos” Galaţi, 2008

Referent ştiinţific: Conf.univ.dr. Petru Vâţă Universitatea “Dunărea de Jos” Galaţi

PREFAŢĂ
Lucrarea de faţă reprezintă o variantă îmbunătăţită a cursului publicat anterior de catre autor. Ea prezintă noţiuni fundamentale ale analizei matematice cum ar fi cele de limită, continuitate, diferenţiabilitate, integrabilitate, etc. Acest material reprezintă rodul activităţii universitare din ultimii ani, cursuri ţinute la diferite facultăţi ale Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi, de către autor. Pentru o mai bună înţelegere a chestiunilor teoretice, cartea are numeroase observaţii, exemple, probleme propuse spre rezolvare şi probleme rezolvate. Prezentul curs se adresează studenţilor din anul I ai facultăţilor cu profil tehnic şi universitar, profesorilor din licee care îşi matematica modernă a zilelor noastre. Tuturor cititorilor mei, studenţi, profesori de matematica, ingineri, interesaţi de rezolvarea unor probleme matematice, autorul le urează lectură interesantă şi să găsească în paginile lucrării ceea îşi doresc. În încheiere, ţin să exprim mulţumiri domnilor conf.dr. Petru Vâţă şi conf.dr. Ion Mirică, pentru răbdarea şi atenţia cu care au citit întregul manuscris, făcând observaţii utile, de care am ţinut seama în redactarea finală a lucrării. Autorul rămâne îndatorat tuturor acelora care îi vor trimite sugestii, alte puncte de vedere sau vor avea amabilitatea de a-i semnala eventualele erori structurate în lucrare. pregătesc examenele de definitivare sau grad, cât şi tuturor celor care doresc să înveţe şi să aprofundeze

Galaţi, septembrie, 2008

J. Crînganu

Ion Mirică Universitatea “Dunărea de Jos” Galaţi . dr. Petru Vâţă Conf.Referenţi ştiinţifici : Conf. dr. univ. univ.

Definiţie.. 9 CAP.1.3.3.79 CAP. Serii convergente. Proprietăţi ale funcţiilor continue……………………………………….1..44 3. ŞIRURI ÎN SPAŢII METRICE……………………….4. Elemente de topologie în spaţii metrice………………………………. RELAŢII...83 5.2.31 2.1. Serii divergente…………………………………….. Funcţii uniform continue…………………………………………………. Derivate parţiale de ordinul întâi……………96 6. FUNCŢII……………………………………………….4.44 3..5.. Şiruri în spaţii metrice……………………………………………………. MULŢIMI.3.. DERIVABILITATEA ŞI DIFERENŢIABILITATEA FUNCŢIILOR REALE DE VARIABILĂ REALĂ …………………………………………. SPAŢII METRICE..22 2.3.3.Spaţii metrice. Derivate şi diferenţiale de ordin superior………………………………..Proprietăţi de bază ale derivatei………………………………………….83 5.2.65 4.1.65 4.19 2.17 2... Funcţii continue……………………………………………………………71 4. Serii cu termeni pozitivi………………………………………………. Exemple……………………………………….99 .48 3.17 2. SERII DE NUMERE REALE……………………………………………….. Spaţii metrice complete………………………………………………….6..2.7 CAP..4.Derivata după o direcţie..…. Serii cu termeni oarecare……………………………………………….59 3.75 4..2. FUNCŢII ÎNTRE SPAŢII METRICE……………………………………….2.88 CAP.. Diferenţiala unei funcţii……………………………………………………87 5.61 CAP.5. Diferenţiabilitatea funcţiilor reale de mai multe variabile…………….. DERIVABILITATEA ŞI DIFERENŢIABILITATEA FUNCŢILOR DE MAI MULTE VARIABILE………………………………………………..4.2.33 CAP. Limita unei funcţii într-un punct………………………………………….. Şiruri în spaţii metrice particulare………………………………………. Serii alternate……………………………………………………………. 1.CUPRINS PREFAŢĂ……………………………………………………………………………….96 6.1.

INTEGRALE CURBILINII…………………. Integralele lui Euler……………………………………………………….196 CAP.2. INTEGRALE CU PARAMETRU………..….….………….…………. Integrale triple……………………………………………. Integrala definită…………………………………………….……………………... Extreme locale pentru funcţii reale de mai multe variabile…………...271 BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………279 . 12. Primitiva unei funcţii reale de variabilă reală……………….127 CAP..3. Integrale curbilinii de speţa a doua………………………….211 CAP.183 9. 9.……..6.232 CAP.….1.166 8..... Aplicaţii ale integralei definite……………………………………………. INTEGRALE IMPROPRII………………….2.….1.105 6.…..………………. Integrale improprii de speţa a doua…………………………….…. 8.178 CAP...262 12..158 CAP...1. INTEGRALE MULTIPLE……...3.244 12.. Diferenţiabilitatea funcţiilor compuse………………………………….222 11....191 9.………173 8.………143 7.…....108 6. Funcţii şi sisteme de funcţii implicite…………………………………..5.3.....……….3.244 12..….….2..1.…………………………….118 6.183 9.2.222 11.……………………………. INTEGRALA RIEMANN………………………..3 Serii de puteri……………………………………………...………. 7. Integrale de suprafaţă………………………………….…….143 7.……….Şiruri de funcţii………………………………………..2. 10.…..4. Integrale curbilinii de speţa întâi………………………………. Integrale improprii de speţa întâi……………………………………….………………. Serii de funcţii…………………………………………………….1... ŞIRURI ŞI SERII DE FUNCŢII……………….…. Derivate parţiale şi diferenţiale de ordin superior…………………….…………….……. 11.153 7..……………………..……………………….Integrale duble………………………………………….……….6.……………….166 8.

O relaţie ρ pe X se numeşte relaţie de echivalenţă dacă (E1) ρ este reflexivă: (∀) x∈X ⇒ xρx. 3.y)∈Gρ }. y∈X. z ∈ X astfel încât xρy şi yρz ⇒ xρz. dacă x. 4.y) ∈ Gρ spunem că x este în relaţia ρ cu y şi scriem xρy. (E3) ρ este tranzitivă: (∀) x. Se numeşte relaţie binară între elementele mulţimilor X şi Y tripletul ρ = (X. U Cx = X. (∀)x∈X ⇒ Cx ≠ Ø. FUNCŢII Fie X. xρy ⇔ Cx = Cy .Gρ). Se numeşte codomeniu al relaţiei ρ mulţimea Im(ρ) = { y∈Y : (∃)x∈X astfel încât (x. y∈ X astfel încât xρy ⇒ yρx. 2.1. xρy ⇒ Cx ∩ Cy = Ø.y): x∈X. x∈X . Fie X ≠ Ø. Dacă x∈X definim Cx = { y∈X : yρx } – clasa de echivalenţă a lui x. y∈Y }. Din definiţie rezultă imediat următoarele proprietăţi ale claselor de echivalenţă: 1. Dacă X = Y atunci ρ se numeşte relaţie binară pe X (sau relaţie pe X). y.2. RELAŢII.Y. produsul lor cartezian. unde Gρ ⊂ X x Y se numeşte graficul relaţiei ρ. Dintre relaţiile definite între elementele aceleiaşi mulţimi se disting relaţiile de echivalenţa şi de ordine. Se numeşte domeniu al relaţiei ρ multimea D(ρ) = { x∈X : (∃)y∈Y astfel încât (x. (E2) ρ este simetrică: (∀) x. Dacă (x.y)∈Gρ }. Definiţia 1. Y două mulţimi nevide şi X x Y = { (x.-9- CAPITOLUL 1 MULŢIMI. Definiţia 1.

Un element m∈X se numeşte minorant pentru A dacă m ≤ x. ≤ ) o mulţime ordonată şi A ⊂ X. din proprietatea de antisimetrie rezultă că acesta este unic. Dacă M∈X este majorant şi M ∈ A atunci M se numeşte cel mai mare element al mulţimii A şi se notează M = maxA. Definiţia 1. ≤ ) mulţime total ordonată. (∀)x∈A. 2.10 - Mulţimea notată X/ρ = { Cx : x∈X } se numeşte mulţimea claselor de echivalenţă. iar ( X. 1.4. O relaţie ρ pe X. (N*. (O2) “≤” este antisimetrică: (∀) x. Dacă A are un cel mai mic (respectiv cel mai mare) element. Observaţie.z∈X astfel încât x ≤ y şi y ≤ z ⇒ x ≤ z. ≤ ) se numeşte mulţime ordonată. Definiţia 1. Fie ( X .y∈X avem x ≤ y sau y ≤ x. . mulţime notată cu P(X). Dacă X ≠ Ø atunci relaţia de incluziune este o relaţie de ordine pe mulţimea părţilor lui X. (O3) “≤” este tranzitivă: (∀) x. Perechea ( X. Exemple. nevidă. (∀)x∈A.y. relaţia de ordine se numeşte relaţie de ordine totală. Un element M∈X se numeşte majorant pentru A dacă x ≤ M.3. notată “≤” se numeşte relaţie de ordine pe X dacă (O1) “≤” este reflexivă: (∀) x∈X ⇒ x ≤ x. Dacă m∈X este minorant şi m ∈ A atunci m se numeşte cel mai mic element al mulţimii A şi se notează m = minA. Mulţimea A se numeşte mărginită dacă este minorată şi majorată.I) ( “I” relaţia de divizibilitate) este ordonată dar nu este total ordonată.y∈X astfel încât x ≤ y şi y ≤ x ⇒ x = y.. Dacă (∀) x. Dacă submulţimea A ⊂ X are minoranţi (respectiv majoranţi) spunem că A este minorată sau mărginită inferior (respectiv majorată sau mărginită superior).

. (x. Definiţia 1. (∃)x’ = -x∈R astfel încât x+ (-x) = 0.…} se poate face o construcţie riguroasă a mulţimilor Z şi Q (vezi [7]): Z = { 0. Q={ m : m. n Pentru mulţimea numerelor reale. din proprietatea de antisimetrie rezultă că acesta este unic. Dacă există infA (respectiv supA).z∈R ⇒ (xy)z = x(yz).5. Dacă A are un cel mai mic (respectiv cel mai mare) element atunci există infA = minA (respectiv supA = maxA). acesta se numeşte margine inferioară sau infimum (respectiv margine superioară sau supremum) şi se notează infA (respectiv supA).6.…} . 2) (∀) x.2.mulţimea numerelor întregi. 3) (∃) 0∈R astfel încât 0+ x = x.) este corp comutativ. (x. 4) (∀) x∈R.11 - Definiţia 1.1.y. n ≠ 0 } .mulţimea numerelor raţionale. şi cu o relaţie de ordine totală “≤” care satisfac următoarele grupe de axiome Ι (R.±1.z∈R ⇒ (x+y)+z = x+(y+z).+. Observaţii. adică 1) (∀) x. Numim mulţimea numerelor reale o mulţime R înzestrată cu două operaţii algebrice: “+” – adunarea.y∈R ⇒ x+ y = y+ x. notată cu R vom prezenta o construcţie axiomatică.y.y) → xy ∈ R. Dacă A admite minoranţi (respectiv majoranţi) şi mulţimea minoranţilor (respectiv a majoranţilor) lui A are un cel mai mic (respectiv cel mai mare) element. 1. . 5) (∀) x.. “•” – înmulţirea. (∀)x∈R. Mulţimea numerelor reale Pornind de la mulţimea numerelor naturale N = { 0. 2.n∈Z. ±2.y) → x + y ∈ R.

y∈R definim x-y = x+(-y) iar dacă. x ≠ 0.y.x = x. Din axiomele lui R. Pentru (∀)x.-1. 9) (∀) x. Observaţii. (∀) x. dacă x < y(respectiv x ≤ y).y∈Z..y. 1. Dacă n∈N atunci –n∈R şi mulţimea elementelor 0. De asemenea. y ≠ 0 o vom numi mulţimea numerelor raţionale şi o vom nota cu Q.… o vom nota cu Z şi se numeşte mulţimea numerelor întregi. nevidă şi majorată există margine superioară. 1 ≠ 0 astfel încât 1. 8) (∀) x∈R. mai scriem y > x (respectiv y ≥ x).1. Dacă x. 3. 3=(1+1)+1.z∈R ⇒ x(y+z) = xy+ xz. (∀)x∈R. atunci xy-1∈R iar mulţimea elementelor de forma xy-1 cu x. (∀) x.y∈R astfel încât x ≤ y şi y ≤ x ⇒ x = y. y ≠ 0 atunci x = xy-1. (∀) x. adică: 10) 11) 12) 13) 14) 15) (∀) x∈R ⇒ x ≤ x.y.2. Să observăm că N ⊂ Z ⊂ Q ⊂ R. supA∈R. (∃)x-1 = ∈R astfel încât x . Aceste elemente le vom numi numere naturale iar mulţimea lor o vom nota cu N. ≤) este total ordonată şi relaţia “≤” este compatibilă cu structura de corp. numită de ordine strictă şi definită astfel: x < y <=> x ≤ y şi x ≠ y.… vor aparţine lui R.y∈Z. 7) (∃) 1∈R.y∈R ⇒ xy = yx.-2. 1 x ΙΙΙ Axioma de completitudine a lui Cantor-Dedekind: Pentru orice submulţime A ⊂ R.12 - 6) (∀) x. (∀)x.z∈R cu x ≤ y şi 0 ≤z ⇒ xz ≤ yz. y ≠ 0.z∈R cu x ≤ y ⇒ x + z ≤ y + z.y∈R avem x ≤ y sau y ≤ x.y. (∀) x. x-1 =1. cum 1∈R rezultă că şi elementele 2=1+1. ΙΙ (R. Relaţiei de ordine “≤” i se poate ataşa relaţia “<”. .z∈R astfel încât x ≤ y şi y ≤ z ⇒ x ≤ z. y 2. în plus.y∈R. (∀) x.

daca x < 0 Din axioma lui Cantor-Dedekind şi definiţia marginii superioare (respectiv inferioare) obţinem urmatoarele două teoreme: Teorema1. R* − .b) = { x∈R : a < x < b }. notat IxI. daca x ≥ 0 x =⎨ ⎩− x.∞ ) = { x∈R : x > a}. Atunci R = R+ ∪ R -. b∈R. a < b definim mulţimile (a. Prin definiţie (a.b] = { x∈R : a < x ≤ b }. Atunci (∃) M = supA ∈ R şi este caracterizat astfel : i) ii) x ≤ M.. Vom nota prin R+ .b∈I şi a ≤ c ≤ b ⇒ c ∈ I.b] = { x∈R : a ≤ x ≤ b }.a ) = [a.a) = (a. numite şi intervale mărginite. (∃) xε ∈ A asfel încât xε > M-ε.= {0}. R.1.13 - Numerele reale x pentru care x ≥ 0( respectiv x > 0 ) se vor numi numere pozitive(respectiv strict pozitive). [a.b) = { x∈R : a ≤ x < b }.mulţimea numerelor reale strict negative.mulţimea numerelor reale negative. ( a. Dacă a. prin ⎧ x. (∀) x∈A. O mulţime I⊂R se numeşte interval dacă pentru (∀) a. [a. se vor numi numere negative (respectiv strict negative).a] = { x∈R : x ≤ a}. [a. (a. R* + . Pe R se mai definesc şi următoarele tipuri de intervale nemărginite: (-∞. Fie A ⊂ R nevidă şi mărginită.∞ ) = { x∈R : x ≥ a}.a] = Ø. R+ ∩ R.mulţimea numerelor reale pozitive. .a] = {a}. [a. (∀) ε > 0. (-∞. Pentru orice număr real x definim modulul sau valoarea absolută a lui x. iar numerele reale x pentru care x ≤ 0 (respectiv x < 0).mulţimea numerelor reale strict pozitive.a ) = { x∈R : x < a} ..

(∀)x∈R. (∀) x∈A. Pentru ε = x > 0 există xε∈A astfel încât M-x < xε ≤ M.3. (∀)x∈ R . Dacă A nu admite minoranţi. Operaţiile algebrice ale mulţimii R se extind la R fără a fi însă peste tot definite. Definim R = R ∪{-∞. de unde M < ( n0+1)x∈A. Următoarea teoremă este cunoscută şi sub numele de proprietatea lui Observaţie.. Presupunem prin reducere la absurd ca nx ≤ y. care contrazice faptul că M = supA. Fie A={nx: n∈N*}. x ≠ -∞. Atunci A este nevidă şi majorată şi din teorema 1. Mulţimea numerelor reale se mai numeşte şi dreapta reală. Atunci (∃) m = infA ∈ R şi este caracterizat astfel: i) ii) Arhimede: Teorema1. deoarece se poate stabili o corespondenta bijectivă (bijecţia lui Descartes) între elementele lui R şi mulţimea punctelor de pe o dreaptă. prin definiţie infA = -∞. (∀) n∈N*. prin definiţie supA = +∞. In felul acesta R devine total ordonată şi orice submulţime nevidă A ⊂ R are atât supremum cât si infimum. Cum xε∈A. -∞ < x . Relaţia de ordine uzuală din R se extinde pe R prin convenţiile -∞ < +∞ . Astfel se definesc: ∞ +x = x+∞ = ∞.2. x < +∞. Demonstraţie. ■ m ≤ x. Fie A ⊂ R nevidă.1 există M = supA ∈ R. (∃) xε ∈ A astfel încât xε < m + ε. Fie A ⊂ R nevidă şi minorată. (∀) ε > 0.+∞} şi vom numi aceasta mulţime dreapta reală încheiată (sau mulţimea extinsă a numerelor reale). Dacă A nu admite majoranţi. există n0∈N* astfel încât xε= n0x şi atunci vom avea M-x < n0x ≤ M. Dacă x > 0 şi y > 0 atunci există n ∈ N* asfel încât nx > y.14 - Teorema1. .

[a.y1).∞ . 0. A ⊂ X. x ≠ +∞.b] = { x∈ R : a < x ≤b }. (a. ⎧+ ∞. (∀) x∈ R .y) ∈ Gf ) . În locul termenului de funcţie se mai folosesc şi termenii de aplicaţie. daca x > 0 ∞⋅x = x⋅∞ = ⎨ ⎩− ∞. Definiţia 1. transformare. Pentru o funcţie se folsesc notaţiile : f : X → Y sau x → f(x). B ⊂ Y. Fie f : X → Y o funcţie.15 - -∞ + x = x+ (-∞) = -∞.. Observaţie.7. [a. ∞ . y2) ∈ Gf ⇒ y1 = y2 (deci oricărui element x∈X i se asociază un unic element y∈Y astfel încât (x. operator sau reprezentare. Y. Y codomeniu (sau domeniul valorilor) iar Gf ⊂ X ×Y se numeşte graficul funcţiei f. operaţie. Se numeşte funcţie de la X la Y o relaţie f = (X. Gf ) cu proprietăţile i) ii) D(f) =X. etc… ∞ Dacă a. . x∈X. Mulţimea X se numeşte mulţime de definiţie a funcţiei f. (x. (∀) x∈X si (∀) (x.b∈ R .a < b se definesc în R următoarele tipuri de intervale: (a. daca x < 0 Nu sunt definite operaţiile: ∞ -∞ .b) = { x∈ R : a ≤ x <b }.b] = { x∈ R : a ≤ x ≤b }.b) = { x∈ R : a < x < b }. ∞0 . Funcţii Fie X şi Y două mulţimi nevide.

(∃)x∈X astfel încât f(x) = y (sau echivalent Imf =Y).4. Fie 1X : X → X funcţia identică pe X. O funcţie f : X → Y este inversabilă dacă şi numai dacă este bijectivă. oricare ar fi x∈X şi 1Y:Y→Y funcţia identică pe Y.16 - Mulţimea f(A) = { f(x) : x ∈ A} ⊂ Y se numeşte imaginea directă a lui A prin funcţia f iar mulţimea f-1(B) = { x∈X : f(x) ∈ B} se va numi imaginea inversă a lui B prin funcţia f. O funcţie f : X → Y se numeşte injectivă dacă pentru (∀)x1. O funcţie f :X → Y se numeşte bijectivă dacă este injectivă şi surjectivă. Teorema 1. Dacă f :X → Y şi g : Y → Z definim funcţia compusă h : X → Z. în ipoteza că există. 1X(x) = x. este unică şi prin definiţie g se numeşte inversa funcţiei f şi se notează g = f -1. Se arată că funcţia g.x2 ∈ X cu x1 ≠ x2 ⇒ f(x1) ≠ f(x2). . O funcţie f : X → Y se numeşte surjectivă dacă pentru (∀)y∈Y.. h = g ο f. (∀) x∈X. O funcţie f :X → Y se numeşte inversabilă dacă (∃) g :Y → X astfel încât f ο g = 1Y şi g ο f = 1X. unde h(x) = g(f(x)).

1. Pe aceeaşi mulţime se pot defini mai multe metrici deci mai multe structuri de spaţiu metric. (M2) d(x. (∀) x. x2 . xn∈X. x=(x1. d:Rn× Rn→R. 4. xn). (∀) x. d:R×R→R.…. (∀)x. (M3) d(x.z). n y=(y1. X=R.y∈X si d(x.. Inegalitatea (M3) se mai numeşte şi inegalitatea triunghiului. (∀)x. Definiţie. Spaţii metrice. d(x. 1. numită şi distanţa euclidiană. 1. 5. d(x. xn).z) ≤ d(x.1. d(x. Să observăm că.y∈R .y) ≥ 0. 2.x2.17 - CAPITOLUL 2 SPAŢII METRICE.y) reprezintă distanţa obişnuită (în sensul geometriei euclidiene) între două puncte M şi N de pe axa reală.y) = 0 ⇔ x = y. 2. daca x = y.z ∈ X. y ∈ X. dacă n = 2 . (∀)x. x3)+…+ d(xn-1.y)= ∑ (x i =1 n i − yi )2 . Dacă x1. numită şi distanţa euclidiană.x).y)+ d(y.y)=|x-y|. Pe orice mulţime X ≠ Ø se poate defini o structură de spaţiu metric.y) = d(y.y. Exemple. 3. Fie X ≠ Ø. de coordonate x si respectiv y.1. Elementele unui spaţiu metric se numesc puncte.In acest sens fie d : X × X → R. Exemple Definiţia 2.y∈R. xn) ≤ d(x1. x2)+ d(x2. X=Rn. yn).n≥1. Observaţii. O funcţie d : X × X→ R se numeşte metrică (sau distanţa) pe X dacă: (M1) d(x. se arată prin inducţie matematică că d(x1.y) = ⎨ ⎧ 1 . y2.…. ŞIRURI ÎN SPAŢII METRICE 2.…. daca x ≠ y ⎩ 0 . Să observăm că d(x. n ≥ 3.

de exemplu: ||x||1 = xi . (N2) ||λx|| = |λ| ||x||.n i =1 i n Să observăm că. Un spaţiu vectorial înzestrat cu o normă se numeşte spaţiu vectorial normat.n O clasă importantă de spaţii metrice sunt spaţiile vectoriale normate. xn). Astfel ( Rn. (∀) x ∈X. X = Rn.|| ) este un spaţiu vectorial normat. ||x|| = ∑x i =1 n 2 i ..…. X = R. n ≥1.y) = ( x1 − y1)2 + ( x 2 − y 2 )2 reprezintă distanţa obişnuită (în sensul geometriei euclidiene) dintre două puncte din plan M(x1. Se numeşte norma pe X o funcţie reală notată ||⋅|| : X → R cu proprietăţile: (N1) ||x|| ≥ 0. ∑ x .y) = n ∑x i =1 i − yi . (∀) x. (∀) x∈X şi ||x|| = 0 ⇔ x = θ. Pe Rn se pot defini şi alte distanţe. (N3) ||x+y|| ≤ ||x|| + ||y||. x2) şi N(y1. . ||x|| = |x|. Fie X/K (K = R sau C) spaţiu vectorial. i =1. Un spaţiu vectorial normat este un spaţiu metric cu distanţa indusă de norma astfel: d(x.2. y2). pentru n = 1. (∀) x ∈ R. x2. (∀) x∈Rn. Definiţia 2. ||. 2.18 - atunci d(x. d2(x. (∀) x. ||x||1 = ||x||2 = ||x|| = |x|. (∀) λ ∈K. Observaţie. (∀) x∈R. y ∈ X.1. x = (x1.y) = max xi − yi . de exemplu: d1(x. Pe Rn se pot defini şi alte norme. y∈X. ||x|| 2 = max i =1. Exemple.y) = ||x-y||. 1.

y) < r+ r = 2r = 2 . Într-adevăr. Dacă (∃) z ∈ B(x.r) = ∅.r)∩B(y. contradicţie. x ≠ y.3. d(x. x ∈ X si r > 0. Fie (X.r) = {y∈R2:d(y. Evident B[x. 2.r) = {y ∈ R : |y-x| < r} = (x-r.2. x + r). Fie (X.r. d = d(x. d(y. B(x. fie x.1. r] = [x . O proprietate importantă a spaţiilor metrice este aceea de separabilitate.x)<r} ={y∈R2: (x1 − y1 )2 + (x 2 − y 2 )2 <r} ={y =(y1.19 - 2. .2. (∃) r > 0 astfel încât B(x. r) ∩ B(y.r] = { y∈X :d(y. r) ∩ B(y.x) ≤ r } bilă (sau sferă) închisă de centru x şi rază r. r) . Se numeşte şir de puncte în d 3 d 3 spaţiul metric X o funcţie f :N → X .y∈R2 . deci bila deschisă este intervalul deschis (x .y∈X.x) < r } se numeşte bilă (sau sferă) deschisă de centru x si raza r.2. x + r) centrat în x. Atunci B(x.y∈X.r. Şiruri în spaţii metrice Definiţia 2. B(x.x = (x1.2. 1.y2). Fie ϑ (x) = { V ⊂ X : V vecinătate pentru x } = mulţimea vecinătăţilor lui x. O mulţime V ⊂ X se numeşte vecinătate pentru x∈X dacă (∃) r > 0 astfel încât B(x. r). O mulţime A ⊂ X se numeşte mărginită dacă (∃) x∈X şi r > 0 astfel încât A ⊂ B(x.x ≠ y.y) > 0 şi r = .y) = (x1 − y1 )2 + (x 2 − y 2 )2 .d) spaţiu metric. y = (y1. x + r].Valorile acestei funcţii le notăm cu xn = f(n)∈X şi pentru un şir mai folosim notaţia (xn )n∈N sau (xn). (∀)x.r) ⊂ V. atunci 0 < d(x. iar B[x. X = R2.d) spaţiu metric.x2) şi rază r..y) = d ≤ d(x. X = R.x) = |x-y|. Definiţia 2.y2)∈R2: (y1-x1)2 + + (y2-x2)2 < r2} =interiorul cercului de centru C(x1. Exemple. Mulţimea notată B(x. Definiţia 2. r) = ∅.2. z) + d(z.r) = { y ∈ X: d(y.x2). adică (∀) x.

ε). d(xn. d(xn.d) si ko<k1<.x) < ε.n≥nε. (∀) n ∈ N. (∀) ε > 0. Definiţia 2. sau echivalent xn∈B(x. . Observaţie. d(xm. d(xn+p.x)< ε. evident. 2.2. (∃)nε∈N astfel încât (∀)m.<kn<. şirul de numere reale (d(xn..20 - Dacă (xn) este un şir în spaţiul metric (X. 1. sau echivalent d(xn. Fie ε > 0 si Vε = B(x. n→∞ 2. n→∞ În caz contrar şirul (xn) este divergent. ⇔ 3. Fie (X.xn) < ε. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε şi (∀) p ≥ 1. 3. 2. Un şir (xn) din spaţiul metric (X. sau echivalent (luând m = n+p.d) un spaţiu metric.d) se numeşte şir Cauchy (sau fundamental) dacă (∀) ε > 0. ε) ∈ ϑ(x). Dacă (xn) ⊂ X este un şir convergent către x∈X atunci în orice vecinătate V a lui x se află toţi termenii şirului (deci o infinitate) exceptând un număr finit.x) < r.r) ⊂ V şi folosind 2) (∃) n = nv∈N astfel încât (∀) n ≥ nv. (∀) n ≥ nv.2. n yn = xk se numeşte n Observaţie. xn ∈Vε = B(x.5.⇒ 1. Cum (kn) este strict crescător rezultă că kn ≥ n..⇒ 2.2. Propoziţia 2..xn) < ε. (xn) ⊂ X si x∈X. unde subşir al şirului (xn) şi scriem ( xk ) ⊂ (xn). Fie V ∈ ϑ(x) . Din 1) (∃) n = nε∈N astfel încât (∀) n ≥ nε.. lim xn = x . este un şir strict crescător de numere naturale atunci şirul (yn) .1. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε. atunci (∃)r > 0 astfel încât B(x.Următoarele afirmaţii sunt echivalente: 1.. cu p∈N): (∀) ε > 0. ■ Definiţia 2. (∃) nv∈N astfel încât xn∈V.x))n∈N este convergent către zero. Demonstraţie. Un şir (xn) ⊂ X este convergent către x∈X şi scriem xn → x sau lim xn = x dacă (∀)V∈ϑ (x).r) ⊂V (∀)n≥nv.4.

xn → y.x) < . (∀) m ≥ n0 . (∀) n ∈ N rezultă că d(xk n . Atunci: 1.adică xm∈B(xn 0 . rezultă xn ∈B(xn 0 . Pentru (∀) ε > 0. 2. Fie (X. Atunci (∃)nε ∈N astfel încât ε (∀) n ≥ nε.1. y ∈ X. Cum X este separat (∃) r > 0 astfel încât B(x. 4. Cum xn → x. Luând r = max {1. d(xm.r) ∩ B(y..x) < ε.1). Fie (xn) ⊂ X.x0). Orice şir convergent este şir Cauchy. (∀) n ≥ n1. xn → x şi (xk n ) ⊂ (xn) un subşir al său. deci (xn) este şir marginit.xn) < 1. xn 0 -1)}. (∃) nε ∈ N astfel încât d(xn. 4.2.xn) ≤ d(xm. (∀) n ≥ nε. (∀) n ∈ N..xn 0 ) <1. Presupunem prin absurd că (∃) x.d(xn.d( xn 0 . (∃) n1∈N astfel încât xn∈B(x. adică xk n → x. (∀) n ≥ n2. În particular. Atunci (∃) n0 ∈ N astfel încât (∀) m. Pentru n ≥ max(n1.21 - Teorema 2..Cum xn → y.x) + d(x. 2.d) un spaţiu metric.r) = ∅.r) ∩ B(y. (∀) n ≥ nε. 3. (∃) n2∈N astfel încât xn∈B(y... Fie (xn) ⊂ X. Demonstraţie. n ≥n0 d(xm. 1.xn) < ε ε + = ε .Pentru n = n0 obţinem d(xm. Fie (xn) ⊂ X şir Cauchy şi ε =1. contradicţie. Orice şir Cauchy este mărginit. limita este unică.r).d(xn 0 . (∀) m ≥ n0. 2 2 3.r). x ≠ y astfel încât xn → x. r). Fie (xn) ⊂ X. Dacă un şir este convergent. 2 Pentru m. ■ . x) < ε. Cum kn ≥ n. xn → x∈X şi ε > 0. Orice subşir al unui şir convergent este convergent către aceeasi limită. dacă (xn)este convergent atunci (xn) este mărginit.r)= Ø. deci (xn) este şir Cauchy.n2) avem xn∈B(x. n ≥ nε.

k ≥ 2. Conform definiţiei 2.n ≥nε.22 - 2. sau echivalent: (∃) M > 0 astfel încât |xn| ≤ M.y|. (∃) nε ∈ N astfel încât | xn-x | < ε. Un şir (xn) ⊂ R este nemărginit dacă nu este mărginit. (∀) n ∈N. . adică dacă (∃) α ∈ R (respectiv β ∈ R) astfel încât xn ≥ α (respectiv xn ≤ β).x+r) ⊂ V. Şiruri de numere reale Fie spaţiul metric X = R şi d(x. În aceste spaţii. (∀) n ∈ N. Definiţia 2. (∀) p ≥ 1.3. (∀) n ≥ n ε . (∀) n∈N. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε.2..2.2. y) = |x .r) = (x-r. (xn) se numeşte strict crescător (respectiv strict descrescător).2. Definiţia 2. adică dacă (∃) α.5 un şir (xn) ⊂ R este şir Cauchy dacă (∀) ε > 0. Din propoziţia 2. Un şir (xn) ⊂ R se numeşte monoton dacă este monoton crescător sau monoton descrescător. | xn+p-xn | < ε. β ∈ R astfel α ≤ xn ≤ β. Un şir (xn) ⊂ R se numeşte monoton crescător (respectiv descrescător) dacă xn+1 ≥ xn (respectiv ≤ ). A. Rk. (∃) nε∈N astfel încât (∀)m.3 Şiruri în spaţii metrice particulare Proprietăţile generale ale şirurilor în spaţii metrice rămân valabile şi în spaţiile metrice particulare R. Un şir (xn) ⊂ R este marginit inferior (respectiv superior) dacă mulţimea termenilor săi este minorată (respectiv majorată). pe lângă proprietăţile generale şirurile au şi proprietăţi specifice.1. cu p∈N) : (∀) ε > 0. Dacă inegalităţile sunt stricte. Un şir (xn) ⊂ R este mărginit dacă este mărginit inferior şi superior.3. (∀) n ∈ N.2 o mulţime V ⊂ R este vecinătate pentru x∈R dacă ( ∃ ) r > 0 astfel încât B(x. sau echivalent (luând m = n+p. | xm-xn | < ε.1 un şir de numere reale (xn) ⊂ R este convergent către x∈R ⇔ (∀) ε > 0. Conform definiţiei 2. distanţa euclidiană.

Atunci şirurile (xn + yn). (Teorema cleştelui). lim xn x = . ⎜ ⎜ yn ≠ 0 . (yn) două şiruri de numere reale astfel încât xn→x∈R.3. (xnyn). daca y ≠ 0. Un şir de numere reale este convergent dacă şi numai dacă este şir Cauchy. Dacă (xn). (yn). (Cesàro).3. 1. Teorema 2. atunci n→∞ n→∞ (yn) este convergent şi lim yn = x .4. (zn) sunt trei şiruri de numere reale astfel încât xn ≤ yn ≤ zn.5. lim (λxn ) = λx ..3. n→∞ ⎛ xn ⎞ ⎟ ⎟ . 2.3. (Weierstrass).1.2. cu λ∈ R. lim ( xn yn ) = xy . yn → y∈R. n→∞ n→∞ 3. Fie (xn).3. .3. Orice şir mărginit de numere reale are cel puţin un subşir convergent. lim ( xn + yn ) = x + y. cu ⎝ yn ⎠ 2. În continuare vom arăta că noţiunile de şir numeric convergent şi şir Cauchy sunt echivalente. sunt convergente şi 1. n→∞ Teorema 2. Teorema 2. (Cauchy). (λ xn).23 - Prezentăm în continuare câteva rezultate cunoscute referitoare la convergenţa şirurilor: Teorema 2. 4. Orice şir de numere reale monoton descrescător şi mărginit inferior este convergent iar limita sa este marginea inferioară a mulţimii termenilor săi. (∀) n ∈ N şi lim x n = lim zn = x ∈ R . Orice şir de numere reale monoton crescător şi mărginit superior este convergent iar limita sa este marginea superioară a mulţimii termenilor săi. n→∞ yn y Teorema 2.

x n + p − xn < ε . (∃) nε∈N astfel încât | xk n -x | < Pentru n ≥ nε. daca n + 1 > ⇔ n > − 1.. limita sa. + ≤ + ... Exemplu. Vom arăta ) k =1 k (k + 1 că (xn) este şir Cauchy. n.3 şirul (xn) conţine un subşir convergent (xk n ). p ∈ N..xk n | + | xk n .x | < şi demonstraţia este încheiată. x∈R. i) Fie (xn) ⊂ R.n ≥ nε vom avea | xm .24 - Demonstraţie.xn | = | xm . deci (xn) este sir Cauchy.. Fie ε > 0... Fie sirul cu termenul general x n = ∑ n ε . din teorema 2. cum xn → x. deci .. Vom arăta ca xn → x. Vom arata ca (xn) este sir Cauchy. cum kn ≥ n ≥ nε vom avea | xn-x | = | xn . xn → x ∈R.1 (xn) este mărginit şi din teorema 2. (∀) n ≥ nε. deci convergent.x + x . 2 ε ε + =ε 2 2 ■ sin kx . Vom avea: xn +p − xn = + sin(n + 1)x sin(n + p)x 1 + . fie x∈R... 2 2 ii) Reciproc..3.xn | ≤ | xm – x | + | xn – x | < < ε ε + = ε. (n + 1)(n + 2) (n + p)(n + p + 1) (n + 1)(n + 2) 1 1 1 1 1 1 1 = − + − + . n +1 n + p +1 n +1 ε ε 1 Fie nε = [ ] şi atunci (∀) n ≥ nε şi (∀) p ≥ 1 vom avea ε (xn) este şir Cauchy. cum xk n → x. (∃) nε∈N astfel incat (∀) n ≥ nε.xk n + xk n -x | ≤ | xn . Cum (xn) este sir Cauchy. | xn-x | < pentru m.. ε şi atunci 2 Fie ε > 0.2. să presupunem că (xn) este şir Cauchy şi vom arăta că (∃)x∈R astfel încat xn → x. + − = n + p n + p +1 (n + p)(n + p + 1) n + 1 n + 2 n + 2 n + 3 1 1 1 1 1 = − < < ε.. Fie ε > 0.

atunci (∃) lim xn = −∞ . n→∞ n→∞ 4.3. Teorema 2. Dacă lim xn = −∞ şi lim y n = y ∈ R \ {+∞} atunci (∃) lim ( xn + y n ) = −∞ . dacă n→∞ (∀) V∈ϑ(+∞). (∀) n∈N. (∃) nv ∈ N astfel încât xn∈V. atunci (∃) lim xn = +∞ .3. (∃) nε ∈ N astfel încât xn < -ε.+ ∞) ⊂ V. Luând vecinătăţi pentru +∞ de forma ( ε. a) ⊂ V. n→∞ n→∞ n→ ∞ n→∞ 3. Analog definim şiruri cu limita .25 - Şiruri cu limita + ∞ sau . (∀) n ≥ nε.∞ Definiţia 2. 1.3. O mulţime V ⊂ R se numeşte vecinătate pentru +∞ dacă (∃)a∈R astfel încât (a.∞. 1.3. lim xn = +∞ . n→∞ n→∞ n→∞ 2.4. (∀) n ∈N. (∀) n ≥ nε. n→∞ Teorema 2.7. n→∞ n→∞ n→∞ . n→∞ 2.∞. Definiţia 2. Dacă lim xn = +∞ şi lim y n = y ∈ R \ {−∞} atunci (∃) lim ( xn + y n ) = +∞ ..6. Dacă lim xn = +∞ şi lim yn = y < 0 atunci (∃) lim ( xn ⋅ yn ) = −∞ . Dacă (an) ⊂ R este un şir cu limita +∞ iar (xn) este astfel încât an ≤ xn. Un şir (xn) ⊂ R are limita +∞. n→∞ Prezentăm în continuare câteva rezultate referitoare la şirurile cu limita +∞ sau -∞. Observaţie. (∃) nε ∈ N astfel încât xn > ε. O mulţime V ⊂ R se numeşte vecinătate pentru -∞ dacă (∃) a ∈ R astfel încât (. (∀) n ≥ nv. Dacă (bn) ⊂ R este un şir cu limita -∞ iar (xn) este astfel încât xn ≤ bn.+∞).3. n→∞ Analog lim xn = −∞ ⇔ (∀) ε > 0. cu ε > 0 rezultă că lim x n = +∞ ⇔ (∀) ε > 0. Dacă lim xn = +∞ şi lim yn = y > 0 atunci (∃) lim ( xn ⋅ yn ) = +∞ .

2. Limită superioară şi limită inferioară Fie (xn) un şir de numere reale şi An = {xn. xn+1. 2 Exemplu.3. Din teroremele 2.…}. n→∞ n→∞ 2. Să observăm că An ⊃ An+1. Elementul z∈ R .. Fie şirul cu termenul general xn = cos . Fie yn = supAn = sup xk. Observaţie. Definitia 2. y = lim yn se numeşte limită superioară a şirului (xn) şi n→∞ se notează y = lim sup xn sau y = lim xn .26 - Teorema 2. (∀) n∈N. n∈N. Cum lim yn = inf yn rezultă că n→∞ n∈N n→∞ lim sup xn = inf sup xk şi analog n∈N k ≥ n n∈N k ≥n n→∞ lim inf xn = sup inf xk .3.8 rezultă că orice şir monoton de numere reale are limită în R .3. 1. k ≥n k ≥n Se observă că şirul (yn) este descrescător în timp ce şirul (zn) este crescător şi atunci (yn) şi (zn) au limită în R .8. Elementul y∈ R . z = lim zn se numeşte limită inferioară a şirului (xn) şi n→∞ se notează z = lim inf xn sau z = lim xn . Dacă (xn) este un şir crescător şi nemărginit superior atunci n→∞ lim xn = +∞ .4 şi 2. nπ .5. n→∞ n→ ∞ Observaţie. 1.3. zn = infAn = inf xk . Dacă (xn) este un şir descrescător şi nemărginit inferior atunci n→∞ lim xn = −∞ .

(∀) n ∈ N şi yn = sup { cos : k ≥ n} = 1. 1.. n→∞ . atunci pentru (∀) ε > 0. deci lim xn < x + ε. (∃) nε ∈ N astfel încât xn > ε. yn ≤ yn ≤ x + . Observaţie. (∀) n∈N rezultă că lim zn ≤ lim yn şi atunci n→∞ n→∞ n→∞ lim inf x n ≤ lim sup xn . 2 De aici rezultă că yn ε = sup {xn : n ≥ nε} ≤ x+ ε pentru (∀) n ≥ nε . …} ≥ ε şi cum (zn) este crescător n→∞ zn ≥ zn ≥ ε. xn ε +1. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε ⇒ | xn-x | < ε ε . adică lim inf xn = +∞ . atunci (∀) ε > 0. ε (∀) n ≥ nε. 2 2 n→∞ (∀) n∈N deci lim inf xn = -1 . lim sup xn = 1. n→∞ De aici rezultă că zn = inf { xn ε ε . n→ ∞ Analog se arată că lim x n ≥x şi cum lim x n ≤ lim xn va rezulta că x = lim x n = lim xn . (∀) n ≥ nε . n→∞ 2 Cum ε > 0 este arbitrar rezultă că lim xn ≤ x. de unde lim zn = +∞ . de unde xn < x + .3. Deosebim cazurile: n→∞ a) x∈R. ε 2 Trecând la limită cu n → ∞ obţinem n→∞ lim xn = lim yn ≤ x+ n→ ∞ ε < x + ε. n→∞ Teorema 2. n→∞ n→∞ n→∞ Demonstraţie. n→ ∞ n→ ∞ n→∞ n→ ∞ n→∞ b) lim xn = +∞. (∀) n ≥ nε.9. Presupunem că (xn) are limită în R şi fie x = lim xn . 2 2 ε şi cum (yn) este descrescător. Un şir (xn) ⊂ R are limită în R dacă şi numai dacă n→∞ lim inf xn = lim sup xn .27 - Atunci zn = inf { cos n→∞ kπ kπ : k ≥ n} = -1. Cum zn ≤ yn . n→∞ În acest caz lim xn = lim inf xn = lim sup xn .

ε. n→∞ (∃) nε ∈N astfel încât zn > ε. (∀) n ≥ nε .Un punct x∈ R se numeste punct limita pentru sirul (xn) daca in orice vecinatate V a lui x se afla o infinitate de termeni ai sirului (xn). (∀) n ∈ N. deci (∀) ε > 0..1) n→∞ Pe de altă parte. Cum xn ≥ zn . n→∞ n→∞ n→∞ n→ ∞ n→∞ c) Cazul lim xn = −∞ se tratează analog. atunci din lim zn = +∞ rezulta ca pentru (∀) ε > 0. n→∞ 2. din (2. n→∞ c) Cazul x = -∞ se trateaza analog. (∀) n ∈ Ν rezulta ca xn > ε. (∀) n ≥ nε . lim xn = x . rezultă că lim xn = +∞ şi deci lim x n = lim xn =+ ∞ . deci lim xn = +∞ . Cum xn ≥ zn. _ ■ Definitia 2. cum lim x n = x rezultă că lim zn = x . (∀) n ≥ n’’ε . (∀) n ≥ n’’ε .28 - Cum lim xn ≤ lim xn .n’’ε}. în acest caz avem lim yn = x şi deci (∀) ε > 0. Cum xn ≤ sup x k = y n . rezultă că k ≥n xn < x + ε.2) Pentru n ≥ nε = max{n’ε. (2. rezultă că xn > x . Fie (xn) un sir de numere reale. (∃) n’ε∈N n→∞ astfel încât |yn-x| < ε. (∀) n ≥ n’ε . (∀) n ≥ n’ε . presupunem că lim xn = lim x n = x n→∞ n→∞ şi vom arăta că (∃) lim xn = x .3.1) şi (2. Reciproc. Fie A = { x ∈ R : x punct limita pentru sirul (xn)}. (∃) n’’ε∈N astfel încât |zn-x| < ε.6. _ .2) vom avea |xn-x| < ε. (∀) n ≥ nε . Deosebim cazurile: n→∞ a) x∈ R. deci n→∞ b) x = +∞. n→ ∞ (2.

xn > (α − ε )n a. ■ .. (∀) n ≥ n0 n→∞ şi prin trecerea la limită inferioară β = lim inf n xn ≥ lim inf (α − ε )n a = α − ε Cum ε > 0 este arbitrar rezultă β ≥ α şi demonstaţia este încheiată. Vom arăta că α ≤ β.3) xn +1 xn xn −1 ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ 0 ⋅ xn0 şi folosind (2. există un rang n0∈Ν astfel încât xn n∈Ν k ≥ n x k k ≥ n0 inf xk +1 > α − ε . vom avea x n = (2. Dacă α = 0. (∀) k ≥ n0 xk Fie n ≥ n0. unde a = (α − ε ) Obţinem atunci n→∞ n xn0 > 0 . Atunci n→∞ lim inf x n +1 x ≤ lim inf n xn ≤ lim sup n xn ≤ lim sup n +1 . O vom demonstra pe prima. Din definiţie rezultă imediat că x ∈ R este punct limita pentru _ şirul (xn) dacă şi numai dacă exista un subşir xkn ⊂ (xn ) astfel încât lim xkn = x . Să presupunem deci α > 0 şi fie ε > 0 astfel încât α − ε > 0 . iar a treia se demonstrază analog. Fie (xn) un şir de numere reale strict pozitive.3. n→∞ xn inegalitatea este evidentă. β = lim n x n . Inegalitatea din mijloc este evidentă.± .3) rezultă xn −1 xn − 2 xn0 n −n0 xn > (α − ε ) n ⋅ xn0 . (∀) n ≥ n0 . (∀) n ∈ N . n→∞ Teorema 2.10. Cum α = lim inf n→∞ x n +1 x = sup inf k +1 > α − ε . Dacă (xn) este un şir de numere reale se arată că n→∞ lim inf xn = inf A şi lim sup xn = sup A . 2 ⎭ 3 ⎩ Observaţie. de unde rezultă că xk xk +1 > α − ε. Fie α = lim inf n→ ∞ x n +1 . n→∞ ( ) Exemplu. Fie x n = cos 1 ⎫ nπ ⎧ .±1⎬ . n→∞ n→∞ n→∞ xn xn Demonstraţie.29 - Observatie. Atunci A = ⎨0. −n0 sau echivalent x n > (α − ε ) ⋅ a .

. y =(y1. xin − xi ≤ xn − x < ε. (∀) n ≥ nε. (x n ) numite şiruri componente.…. (∀) i = 1... x 2 . xin − xi ≤ x n − x . k. . (∀)x. k şi vom arăta că xn→x. i =1 k k 2 k k xn = x1 n . (x n ) . Fie i ∈ 1.yk).….Vom arăta că x in → xi..x2. Un şir (xn) din Rk. Conform propoziţiei 2. B. (x n ) sunt convergente ( ) în R. x n = x1 n . n ≥ nε avem xm − xn < ε . 2 k Teorema 2. x = (x1. (∃) nε∈N astfel încât || xn – x|| < ε.. (∀) i = 1.. (∃) nε∈N astfel încât (∀) m.30 - Observaţie. x n .. (∀) n ∈ Ν rezultă că (∀) n ≥ nε . deci unui şir (xn) din R îi corespunde k şiruri de numere 2 k reale (x1 n ) .. x n .xk).3. adică xin → xi. rezultă că dacă (xn) este un şir de numere reale strict pozitive astfel încât (∃) lim n x (∃) nlim n →∞ n→∞ x n +1 = L . x n ∈ R .y2..11. Demonstraţie. k si ε > 0. Din teoremele 2..3. xk ) . k ≥ 2 Fie spaţiul metric Rk cu distanţa euclidiană d(x. (∀) n ≥ nε . y ) = x − y = 2 ∑ (xi − yi ) .….. (x n ).x2.2. Şiruri în spaţiul metric Rk . x n este convergent în 2 k Rk dacă şi numai dacă şirurile componente (x1 n ). “⇐” Presupunem că x in → xi ∈ R.unde 0 ≤ L ≤ +∞ atunci xn =L..3..10... Un şir (xn) din Rk este şir Cauchy (sau fundamental) dacă şi numai dacă (∀) ε > 0. (∃) nε ∈ Ν astfel încât Cum x n − x < ε. .1. unde x = (x1..... x = (x1.”⇒” Presupunem că (xn) este convergent în Rk şi fie n→∞ lim xn = x ∈ Rk .9. si 2. y ∈ Rk . un şir ( Dacă (xn) este un şir in Rk atunci termenul său general xn este de forma ) (xn) din Rk este convergent către x∈Rk dacă şi numai dacă (∀) ε > 0.xk)∈Rk.. cum x n → x.

nε } rezultă că (∀) n ≥ nε vom avea ε k . deci xn→x..11. xn = 1 .2. rezultă că. Cum (xn) este n convergent în R rezultă că (xn) este şir Cauchy în R.. Spaţii metrice complete Fie (X..1. lim xn . k ■ Observaţie. Fie (xn) ⊂R .. n→∞ ⎝ e⎠ Observaţie. convergent. ( ) 2. (x n ) sunt şiruri Cauchy în R. x n = n . dacă (xn) este un şir de puncte din X. xn = x1 n . n→∞ 2 = lim Cum lim xn n→∞ ( ) ⎛ n ⎞ =⎜ ⎟ ... . Fie X = (0. x n este şir Cauchy în R dacă şi numai 2 k dacă şirurile (x1 n ) ... e ( ) ⎛ 1⎞ În concluzie (xn) este convergent în R2 şi lim xn = ⎜1. nε .n ≥ 2 .3. unde 1 ⎛ 1⎞ ⎜1 + ⎟ ⎝ n⎠ x1 n = n..y) = |x-y|.. n→∞ n→∞ ⎝ n→∞ n→∞ ⎠ n ⎛n ⎛ n ⎞ ⎞ ⎜ Exemplu.31 - Fie ε > 0.. ⎟ . (∀) n ≥ 1.. deci în X. x in − xi < 2 k Luând nε = max { n1 ε . d(x. Raţionând asemănător ca în demonstraţia teoremei 2. n 2 xn 1 n Cum lim x1 n = lim n = 1 rezultă că x n este convergent.. lim xn ⎞ ⎟. xn ). cum x in → xi . Exemplu. ⎝ n + 1⎠ n n→∞ n = 1 2 rezultă că xn este convergent. ⎜ ⎟ ⎟ . Reciproca nu este în general adevărată.. Din teorema 2. ⎜ n + 1 ⎝ ⎠ ⎟ ⎝ ⎠ 2 Avem xn = n→∞ ( 2 x1 n. (x n ) . xn − x = ∑ (x k i =1 i n − xi ) 2 < k⋅ ε2 = ε . x n .d) un spaţiu metric. atunci el este şir Cauchy. (∃) niε ∈ Ν astfel încât (∀) n ≥ niε . Din această teorema rezultă că în cazul convergenţei avem 1 2 k lim xn = ⎛ ⎜ lim x n .4..1].. . se k 2 k arată că un şir (xn) din Rk.

y ∈ X. ξ1 ≠ ξ2 astfel încât f(ξ1) = ξ1 şi f(ξ2) = ξ2. f(x1)) ≤ αd(x0. O funcţie f : X → X se numeşte contracţie dacă există α ∈ [0.4. Un spaţiu vectorial normat şi complet se numeşte spaţiu Banach. Fie (X.4. contradicţie..d) un spaţiu metric.y). Un spaţiu metric (X. Definiţia 2.3.xn+1) ≤ αnd. unic.xn+p) ≤ .f(ξ2)) ≤ ≤d(ξ1.xn+2)+…+ d(xn+p-1. de unde rezultă α ≥1. x2 = f(x1). Definiţia 2.x2) ≤ α2d. Vom arăta că şirul (xn) este şir Cauchy.2.4. Folosind teorema lui Cauchy rezultă că R. Unicitatea.f(y)) ≤ αd(x. Atunci f are un unic punct fix. k ≥2 sunt spaţii Banach relativ la distanţa euclidiană.4. fixat şi construim şirul (xn) astfel : x1 = f(x0).32 - Cum lim xn = 0 ∉ X rezultă că (xn) nu este convergent în X. Prin inducţie se arată că: d(xn. f(x2)) ≤ αd(x1. Rk. Demonstraţie. d(x2.x3) = d(f(x1). x0). ξ2).1. Teorema 2.… Şirul (xn) se mai numeşte şi şirul aproximaţiilor succesive. Existenţa. Fie x0 ∈ X. Observaţie. (∀) n∈N.x1) = αd.1) astfel încât d(f(x). n→∞ Definiţia 2. adică (∃) ξ ∈X. Fie (X.ξ2 ∈ X.….x2) = d(f(x0). (∀) x. Observăm că: d(x1.d) în care orice şir Cauchy este convergent se numeşte spaţiu metric complet. Atunci 0 < d(ξ1. astfel încât f(ξ) = ξ.d) un spaţiu metric complet şi f : X → X o contracţie. Fie d = d(x1. Presupunem prin absurd că există ξ1.xn+1) + d(xn+1.1. xn = f(xn-1). (Principiul contracţiei sau teorema de punct fix a lui Banach).xn+p) ≤ d(xn. Pentru n∈N şi p ≥ 1 avem d(xn. ξ2) = d(f(ξ1).

f(ξ)) ≤ d(ξ.f(ξ)) = d(ξ. . fie D = B(x. Evident avem d(ξ.y)+d(y.d) este complet (∃) ξ ∈X astfel încât xn→ ξ.d) un spaţiu metric. deci z ∈ B(x.5.d) este un spaţiu metric atunci orice bila deschisa este o multime deschisa si orice bila inchisa este o multime inchisa. deci (xn) este şir Cauchy.r). Elemente de topologie în spaţii metrice Fie (X.xn+1)+d(xn+1. (∃) r > 0 astfel încât B(x.1) rezultă că lim αn = 0 şi atunci (∀) ε >0.4) rezultă că (∀) n ≥ nε şi (∀) p ≥1 avem d(xn.d) este un spaţiu metric atunci Ø şi X sunt şi deschise şi închise.1. ■ 2. Exemple. Vom arăta că f(ξ) = ξ. Dacă (X. Atunci B(y.x). Cum (X. Dacă d > 0 . 2. x ∈X.ξ) şi cum lim d( xn .x) < r.xn+1)+ d(f(xn). prin trecere la limită cu n → ∞ obţinem d(ξ.xn+1)+ αd(xn. r > 0 şi y∈D. ξ) = 0 . deoarece daca z∈B(y. 1.33 - ≤ αnd + αn+1d+…+αn+p-1d = αnd 1 − αp αn ≤ d. O mulţime F ⊂ X se numeşte închisă dacă CF = X\F este deschisă.5.. n→∞ (∃) nε∈N astfel încât αn < 1− α ε .f(ξ)) ≤ d(ξ. Definiţia 2.x) < r1+d(y. Prin definiţie Ø este o mulţime deschisă.r1) ⇒ d(z.r) ⊂ D. adică n→∞ f(ξ) = ξ. cum α ∈ [0. Intr-adevar.x) ≤ d(z. O mulţime nevidă D ⊂ X se numeşte deschisă dacă D este vecinătate pentru orice punct al său.y) <r1 ⇒ ⇒ d(z. 1− α 1− α (2. (∀) n ≥ nε.f(ξ)) = 0. deci f(x0) = x0 şi demonstraţia este încheiată cu ξ = x0 .xn+p)< ε. Dacă (X. Fie 0 < r1 < r-d(y. d Folosind (2.r) = D.4) Dacă d = 0 rezultă x1 = x0. adică dacă pentru (∀)x∈D.r1) ⊂ D.

Fie r = min ri. Dacă X = R cu metrica euclidiana. deci D este deschisă.x+ε] este o mulţime închisă. O reuniune oarecare de mulţimi deschise este o mulţime deschisa iar o intersecţie finită de mulţimi deschise este o mulţime deschisă. atunci orice interval de forma (x-ε. mulţimi deschise ale lui X şi D = Dacă D = Ø atunci D este deschisă. atunci x∈Di. Teorema 2. Dacă D ≠ Ø. Dn. Fie (X. Rezultă imediat din 1) folosind formulele lui de Morgan. n . Mulţimea A = {x∈R :1 < x ≤ 2} nu este nici închisă nici deschisă.r) ⊂ ID i=1 n i =D. ■ 2. . 1.∞).r] este o mulţime închisă . 5.. (∀) i = 1.34 - Analog se arată că B[x.b].ri) ⊂ Di. n . i= 1. i=1. Atunci 1. i∈I Dacă D = Ø atunci D este deschisa.ri) ⊂ Di.….1. 4.x +ε) cu ε > 0 este multime deschisa si orice interval de forma [x-ε. Fie (Di)i∈I o familie oarecare de submulţimi deschise ale lui X şi D = U Di . Fie D1. În particular. n şi conform definitiei (∃)ri > 0. n astfel încat B(x. (∀) i = 1. deci D este deschisa. [a.r) ⊂ D i 0 ⊂ D.y2 ≥ 1} este închisă. Dacă D ≠ Ø. 3. intervalele de forma [a.b] sunt multimi inchise. (-∞. d – distanţa euclidiana. n∈N*. -1 < y < 1} este deschisă iar B = {(x. D2. fie x∈D. dacă X = R.n ID i=1 n i . 2.r) ⊂ B(x. de unde B(x.d) spaţiu metric. atunci (∃) i0 ∈I astfel incat x ∈ D i 0 şi conform definitiei (∃) r > 0 astfel incat B(x.y)∈R2 : 1< x < 3. O reuniune finita de multimi inchise este o multime inchisa iar o intersectie oarecare de multimi inchise este o multime inchisa.5. fie x∈D. y) ∈R2: x2 . Atunci B(x. Demonstraţie. (∀) I = 1. Mulţimea A = {(x.

Notăm cu A = {x∈X: x punct de aderenţă pentru A} şi o numim aderenţă sau închiderea lui A.d) spatiu metric si A ⊂ X.In acest sens fie X = R cu metrica euclidiana si Dn = (.5.1 rezultă că mulţimile finite sunt închise.d) este un spaţiu metric.1): (T1) X. 1. Fie (X. sau echivalent (∀)r > 0.5. (T3) Orice intersectie finita de multimi din τd apartine lui τd.r) ⊂ A.3. n ≥ 1 si d este distanta euclidiana atunci topologia indusa de d o vom nota cu τ0 si o vom numi topologia uzuala sau naturala a lui Rn. submulţimile lui X formate dintr-un singur element sunt mulţimi închise şi folosind teorema 2. Un punct x∈X se numeşte punct de aderenţă pentru 0 mulţimea A dacă (∀)V∈ϑ(x). nevidă. Fie (X. fiind o reuniune finită de mulţimi închise.2. _ . In continuare.5. Ø ∈ τd... ). (T2) Orice reuniune de multimi din τd apartine lui τd. A∩V ≠ Ø.r) ≠ Ø. O intersectie oarecare de multimi deschise nu este in general o multime 1 1 deschisa. Notam cu A (sau IntA) = {x∈A: x punct interior multimii A} si o numim interiorul lui A. Spunem in acest caz ca τd este o topologie pe X numita topologia indusa de metrica d iar perechea (X. sau echivalent (∃) r > 0 astfel incat B(x. n∈N*. Definiţia 2. ori de cate ori vom vorbi de Rn fara a face vreo mentiune speciala il vom considera inzestrat cu topologia naturala. Atunci τd are urmatoarele proprietaţi (ce rezulta din teorema 2.5.35 - Observaţii. A∩B(x. τd) se numeste spatiu topologic.d) spatiu metric si τd = {D ⊂ X: D multime deschisa} ⊂ P(X). 2. In particular daca X = Rn. Un punct x∈A se numeste punct interior multimii A daca (∃) V∈ϑ(x) astfel incat V ⊂ A. Dacă (X. care nu este deschisa. ∞ 3. n n Evident Dn este deschisa (∀) n ∈ N* si n =1 I Dn = {0}. Definiţia 2.

Din definiţiile date rezultă imediat că. A ⊂ B . Cum primele două proprietăţi sunt evidente. A U B ⊂ A ∪ B .1) U (2. Exemple. (X. să arătăm de exemplu a doua egalitate de la proprietatea 3). A ∪ B = A U B .d) spaţiu metric şi A ⊂ X. Atunci A =Ø. Atunci A = (-∞.r)\{x}) ≠ Ø.5. A ∩ B ⊂ A ∩ B .1] 3. A’ = Ø. A = (-∞. IzA = ∅.2.1]. 0 0 _ _ Observaţie. A = (0.1) U (2. A ∩ (B(x. FrA =[0. 2. 2.3] U {5}.5}. A = (-∞. Definim multimea FrA = A ∩ CA . Fie X = R şi A ⊂ X. A’ ⊂ A . 1. 0 _ _ IzA = {5}.1] U [2. dacă (X. A ∩ (V\{x}) ≠ Ø. IzA = A. FrA = A. Se observa ca un punct x∈A este izolat daca si numai daca (∃)V∈ϑ(x) astfel incat A ∩ V = {x}.1] U [2. A ∩ B = A ∩ B . A’⊂ B’. Un punct x∈A care nu este punct de acumulare pentru A se numeste izolat pentru A. Notăm cu A’ = {x∈X :x punct de acumulare pentru A} si o numim multimea derivata a lui A.1]. A =[0. Atunci A =Ø.4. sau echivalent (∀) r > 0. celelalte se demonstrează analog.3). A ⊂ B ⇒ A ⊂ B .3] U {5}. A ⊂ A ⊂ A . (AUB)’ = A’ U B’. . 0 0 o o o o8 6 7 o o 4. Notam cu IzA = {x∈A : x punct izolat pentru A} si o numim multimea punctelor izolate ale lui A. B ⊂ X sunt nevide atunci: 1. finită.36 - Definiţia 2.1) ∩ Q.3]. A’=[0.d) este un spaţiu metric şi A. FrA = {1. Un punct x∈X se numeşte punct de acumulare pentru A daca (∀) V∈ϑ(x).. o8 6 7 3. X = R.3. A’ = (-∞. A =A. numita si frontiera lui A.

Fie x∈A. o 2.. C A = CA şi C A = CA . cum A este deschisă (∃) r > 0 astfel încât B(x. A este deschisă ⇔ A = A . dacă x∈ A U B .r2) > 0 obţinem (AUB) ∩B(x. Atunci o } 1. care este deschisă rezultă că A este închisă.r)) U (B∩B(x.r1) = Ø. 4. “⇒” Presupunem că A este deschisă şi vom arăta că A = A . o o o o 2. o o .2. B ∩ B(x. o o Rezultă deci că A este deschisă.r) şi 0 < r1 < r . Fie x∈ A .5. o 3. B(x. Cum A ⊂A o o este suficient să arătăm că A ⊂ A . nevidă.r2 > 0 astfel încât A ∩ B(x.r) ⊂ o ⊂ A . cum A ⊂ AUB.r) ⊂ A. r) ⊂ A. rezultă A ⊂ A ∪ B .d(y. Demonstraţie. r) ⊄ A ⇔ (∀) r > 0.d) spaţiu metric şi A ⊂ X. o } Cum C A = CA . dacă x∉ A U B atunci x∉ A şi x∉ B .r) ⊂ A. Fie (X. deci x∈ A ∪ B . Luând r = min(r1.r)) = Ø. B ⊂ AUB. x ∈ C A ⇔ x ∉ A ⇔ (∀) r > 0. fie y∈B(x. Vom arăta că B(x. Reciproc. Teorema 2. atunci (∃) r > 0 astfel încât B(x. 1. r) ∩ CA ≠ Ø o } ⇔ x ∈ CA . care contrazice faptul că x∈ A ∪ B . 3. deci y∈ A . Analog se arată că C A = CA .r2) = Ø. A este închisă ⇔ A = A . B ⊂ A ∪ B .r) = (A ∩B(x. adică x∈ A . B(x.37 - Fie x∈ A ∪ B . “⇐” evident. A este deschisă şi A este închisă. deci (∃)r1.r1) ⊂ B(x.x). Atunci B(y.

xn ≠ x. sunt deschise spunem că (Di)i∈I este o acoperire deschisă.38 - 4. deci n 1 1 (∃) xn∈A ∩ B(x. adică x∈ A .r) ⊂ CA.5. Fie x∈ A .x)< . Fie (X. Cum A ⊂ A este suficient să arătăm că A ⊂ A. O familie (Di) i∈I de părţi ale lui X se numeşte acoperire a mulţimii A dacă A ⊂ U Di. deci B(x.5.5. d) spaţiu metric şi A ⊂ X. obţinem: Teorema 2.d) spaţiu metric şi A ⊂ X. ) ≠ Ø. Fie (X.4. i∈I. ε) ∩ A ≠ Ø. Fie (X. analog cu teorema 2. (∃) nε∈N astfel încât (∀) n ≥nε.5. atunci (∀) n∈N*. ).3. dacă (xn) ⊂ A. Obţinem astfel un şir (xn) ⊂ A cu d(xn. Fie x∈ A . xn∈B(x. n n (∀) n∈N*.(de caracterizare a punctelor aderente cu ajutorul şirurilor)..d) spaţiu metric şi A ⊂ X. A ≠ Ø.ε). n→ ∞ Definiţia 2. i∈I Dacă J ⊂ I şi A ⊂ U Di spunem că (Di) i∈J i∈J este o subacoperire a lui (Di) i∈I pentru A.r) ∩ A = Ø. Atunci x∈A’ ⇔ există un şir (xn) ⊂ A. Astfel (∀) ε > 0. 1 Demonstraţie.5. . xn → x. dacă x∉A rezultă x∈CA şi cum CA este deschisă (∃) r > 0 astfel încât B(x.(de caracterizare a punctelor de acumulare cu ajutorul şirurilor). “⇒” Presupunem că A este închisă şi vom arăta că A = A .3. Dacă toate mulţimile Di. A ≠ Ø. atunci (∀) ε > 0. A ≠ Ø. Atunci x∈ A ⇔ există un şir (xn) ⊂ A astfel încât xn → x. ■ Ţinând cont de definiţia punctului de acumulare. “⇐” evident. care contrazice faptul că x∈ A . (∀) n∈N astfel încât lim xn = x . (∀) n∈N*. B(x. Reciproc. adică xn → x. A ∩ B(x. ■ Teorema 2.

1) formează o acoperire deschisă pentru K. (∀) i = 1. ry) = Ø.1). Exemple. Evident avem K ⊂ U B(x. n . Atunci K este compacta.5. X = R. Familia (B(y. deci exista x∈ K si x∉K. K = {x1. n . Fie K ⊂ X compactă şi x∈K.6.r y ) = Ø. i = 1. O submulţime K a unui spaţiu metric (X.n))n≥1 este o acoperire deschisa pentru K. există ki ∈I. Este evident că 1 familia (In)n∈N*. deci K este marginita.Atunci K nu este compactă. Atunci (D k i ) i =1. ry))y∈k formeaza o acoperire deschisa pentru K.5. ry) ∩ B(y. Teorema 2. Fie n0 = maxJ si atunci vom avea n∈J K ⊂ B(x.d) spatiu metric.5.r i =1 yi ) ∩ B(y.d) se numeşte compactă dacă din orice acoperire deschisă se poate extrage o subacoperire finită. i . finita astfel incat K ⊂ U B(x. astfel încât xi ∈ D k i . (X.. n∈N* deci (B(x.n0). xn} ⊂ X finita. m 2.1) ⊂ U In = ( n∈J 1 . n Daca K ar fi compacta (∃) J ⊂ N* finita astfel incat K ⊂ U In. Vom arata in continuare ca multimea K este inchisa sau echivalent K = K .1) contradictie. (∃) ry > 0 astfel incat B(x. x2.n). y2. Luand m = maxJ n∈J rezulta ( 0. unde In = ( . Cum K este compacta exista J ⊂ N*. yn∈K astfel incât K ⊂ n U B( yi. Cum K ⊂ K este suficient sa aratam ca K ⊂ K. 1.n).…. pentru (∀) y∈K. K = (0. deci K ⊂ U Di. Demonstratie.…. deci (∃)y1. Dar B(x. i∈I Cum xi∈K.n este o subacoperire finită pentru K. Orice submultime compacta a unui spatiu metric este inchisa si marginita. Cum x∉K rezulta ca (∀) y∈K avem y ≠ x şi cum X este separat. fie (Di) i∈I o acoperire deschisă pentru K. Intr-adevar. Presupunem prin absurd ca K ⊄ K.39 - Definiţia 2.ryi ) .

Atunci K ⊂ X este compacta daca si numai daca orice sir de puncte (xn) din K are un subsir convergent la un punct din K. compacta si A ⊂ K. Famlia (B(y.5.d) spatiu metric. de unde i =1. Cum X\A este deschisa si K ⊂ U Di ∪ (X\A) rezultă că familia ((Di)i∈I.6. (∃) rx > 0 astfel incat B(x.…. Rezulta ca o multime K ⊂ Rn este compacta daca si numai daca este inchisa si marginita.r y ) = Ø. Demonstraţie.d) spatiu metric. rm > 0 astfel incat K ⊂ m U B( yi.7. Demonstratie. X\A) este o acoperire i∈I . y2. Se poate arata ca. Cum (xn) ⊂ K ⊂ i =1 m U B( yi.ry))y∈k constituie o acoperire deschisa pentru K si cum K este compacta se poate extrage o subacoperire finita. (∀) i = 1. deci multimea termenilor sai nu are nici un punct de acumulare. Atunci pentru orice x∈K.r) ∩ B(yi. K ⊂ X. ym∈K si r1.ri ) i =1 iar fiecare dintre bilele B(yi. contradictie. ri ) . Pentru a demonstra reciproca acestei teoreme se poate consulta [11]. contradictie.n i i B(x. n . Fie (Di)i∈I o acoperire deschisa a lui A. Teorema 2. Presupunem prin absurd ca (xn) nu contine nici un subsir convergent.rx) contine cel mult un numar finit de termeni ai sirului (xn) (in caz contrar ar exista un subsir al lui (xn) care sa convearga la x).. ■ Teorema 2. deci exista y1.5. ■ Observaţie. Reciproca acestei teoreme nu este in general adevarata. Fie (X.r) ∩ K = Ø.….40 - Luând r = min r y obtinem B(x. Presupunem mai intai ca K este compacta si fie (xn) un sir de puncte din K. inchisa. r2.ri) contine cel mult un numar finit de termeni ai sirului (xn) rezultă ca sirul (xn) are un numar finit de termeni. Atunci A este compacta. daca X este finit dimensional atunci K ⊂ X este compacta daca si numai daca K este inchisa si marginita. Fie (X.

…. y2. Pentru n = 2 sa se determine imaginea geometrica a bilei B((2. (∀) x.d) este un spatiu metric. Să se arate că (X. ].…. d2(x. x = (x1. Să se arate că distanţa euclidiana d:Rn× Rn→R. d1 ≈ d2 daca τ d1 = τ d2 .y∈R2. Fie X = N* şi d: X × X →R.-1). sau mai general. (∀) x. Cum K este compacta (∃) i1.d) este un spatiu n≥1 metric. (X2.y) ≤ M d1(x.y) = ∑ xi − yi . Sa se arate ca pe Rn urmatoarele metrici sunt echivalente: d(x. d(x. pe un spatiu finit dimensional sunt echivalente. . Fie X = L∞ = {(xn) ⊂ R : (xn) marginit} şi d : X × X →R. x2.d ) este y un spaţiu metric şi să se determine B(3. y = (y1. d2 metrici pe X. d: X×X→R.3) relativ la d si la distanta d1. d1(x. y = (y1. yn). ∑ ( xi − yi )2 .y2). x = (xn). xn).n este o subacoperire finita k =1 n pentru A. i2. x = (x1..y∈X.…. unde d1(x. …. y1) + d2 d(x.xn). y ∈Rn. 6. M > 0 astfel incat md1(x. X = X1× X2. Spunem ca d1 si d2 sunt echivalente.y2.y) = |x1-y1| + | x2-y2|.y) = d1 2 ( x 2 . 4. 3. x = (x1. d(x. y = (yn). 2 ( x1.d2) spatii metrice.y∈Rn. 2 (∀)x. d(x.d1). yn) este o distanta pe Rn.x2. Fie d1.y) = = sup xn − yn .y) ≤ d2(x. orice două metrici pe Rn. x = (x1. (∀) x.y) = ∑ (x i =1 n i − yi ) . 1 1 ). Sa se arate ca d1 ≈ d2 ⇔ (∃) m. y = (y1.y2).…. Fie (X1. (∀)x.x2). x2).y) = ln ■ x .41 - deschisa pentru K. Probleme propuse 1. 5. 2 2 2. y = (y1. y∈X.y). Mai mult. y ∈X. B[3. y 2 ) .n i =1 i =1 n n (∀) x. Sa se arate ca ( X. in∈I astfel incat K ⊂ k =1 U Dik ∪(X\A) n şi atunci A ⊂ U Dik deci ( Di k ) k∈1.y) = xi − yi . Sa se arate ca (X.y) = max i =1.

k =1 n 12. x∈A 1 1 10. unde |q| < 1. n ≥1 (∀) x = ( xn)n≥1. A) = d(a. Fie sirurile date prin termenul general xn = (1+ )n. ). (∀) n ≥ 1. x0).42 - 7. (∀) k ≥ 1. 8.1). (yn) ⊂ R astfel incat (yn) este strict crescator si divergent . Atunci d(a. 11. x ) > 0 si exista x0∈A asfel incat d(a. atunci exista si lim = L. (yn) ⊂ X doua siruri Cauchy.ln n. (xn). Fie ( X. a ∈ X \ A. n→ ∞ xn strict pozitive iar lim n→ ∞ . d) spatiu metric. Fie x0 > 0 şi xn = (xn-1 + 1 2 a xn−1 a . Sa se arate. Sa se arate ca L∞ este un spatiu Banach relativ la norma ||x|| = sup xn . A ⊂ X. k c) xn = ∑ ak qk . (yn) sa se arate ca sirul cu termenul general 1 1 +…+ . unde a > 0. Atunci sirul (d(xn. A) = sup d(a. ca daca (xn) este un sir de numere x n +1 = L ∈ R . Sa se arate ca 2 < e < 3. Fie(X. n→ ∞ yn n → ∞ y n +1 − y n (Lema lui Stolz-Cesaro) 14. b) xn = k2 ∑ k =1 n 1 . este convergent. Sa se arate 2 n zn = 1+ ca c ∈ (0.d) spatiu metric. Limita sa se notează cu c.Sa se arate ca daca (∃) lim xn xn +1 − xn = L∈ R .. Sa se studieze convergenta sirurilor date prin termenul general: a) xn = n ∑ k =1 1 . Limita comuna se noteaza cu e. 9. atunci exista si lim n x n = L. folosind exercitiul 13. compacta. Fie (xn). |ak| ≤ 2. c) Folosind sirurile (xn). Sa se arate ca (xn) este convergent si are limita 13. b) Sirurile (xn) si (yn) sunt convergente la o aceeasi limita.yn)) este un sir Cauchy in R+. Atunci n n a) Şirul (xn) este strict crescator iar sirul (yn) este strict descrescator. yn = (1+ )n+1.

.b] este o contractie.3] }. b) A = {(x. ).2]. n o Pentru fiecare sa se indice A . Daca (xn).y2 < 1}.1= 0 are o singura radacina pe [0. . 1]. inchise.2) × ({ 1 : n ≥ 1} ∪ (2.y)∈R2 : x2 . FrA.1) x (1. Fie f :[a. b] → [ a. Sa se arate ca (xn) contine cel putin un subsir monoton. n→∞ n→∞ n→∞ 18. a) A = [0. IzA. Sa se calculeze lim inf x n . (cos )n . + n .b ] derivabila astfel incat sup |f′(x)| = λ < 1. 16. A ′ . Fie (xn) un sir de numere reale. 21. Sa se determine aceasta radacina cu aproximaţie de patru zecimale. y∈[1. c) A = {( x. 4 2n + 1 17. (yn) ⊂ R sunt doua siruri marginite. yn ≥ 0).43 - 15.. Sa se determine a > 0 astfel incat f : R → R.. n→∞ n→∞ n→∞ d) lim inf( x n y n ) ≥ ( lim inf xn )( lim inf yn )(xn ≥ 0. b) xn = (-1)n .. lim sup x n . e convergent si sa se determine limita sa. n→∞ n→∞ n→∞ c) lim sup( xn yn ) ≤ ( lim sup xn )( lim sup yn )(xn ≥ 0.y)∈R2 : x = y. 3] ) . deschise. n→∞ n→∞ n→∞ b) lim inf( x n + yn ) ≥ lim inf xn + lim inf yn . Sa se deduca de aici ca multimea punctelor limita a unui sir este nevida. yn ≥ 0). n n n n 1 sa fie o x +a 2 19. Sa se arate ca ecuatia x3 + 12x . 22. f(x) = contractie. 20. A . Atunci f x∈[ a. Sa se arate ca sirul cu termenul general xn = ( n n! 1 2 1 + 2 + . d) A = [1. atunci: a) lim sup( x n + yn ) ≤ lim sup xn + lim sup yn . pentru n→ ∞ n→ ∞ a) xn = sin nπ n . Sa se studieze daca urmatoarele submultimi ale lui R2 sunt marginite.

∞ În caz contrar seria se numeşte divergentă.. .. + xn ) = x1 + x 2 + . S2 = x1 + x2. unde (Sn ) se numeşte şirul sumelor parţiale. Sn = x1 + x2 +... ...Prin natura unei serii înţelegem proprietatea sa de a fi convergentă sau divergentă. Şirului (xn )n≥1 îi ataşăm şirul (Sn )n≥1 .. (Sn )n≥1 ) .1. dacă n =1 şirul sumelor parţiale (Sn) este convergent. Serii divergente Fie (xn )n≥1 un şir de numere reale.+ xn+. Se numeste serie de termen general x n perechea de şiruri (( x )n≥1.1. = ∑ x n . Definiţia 3....2.44 - CAPITOLUL 3 SERII DE NUMERE REALE 3.1. Serii convergente.1. Definiţia 3.. O serie se notează formal astfel ∞ n =1 ∑ xn .În acest caz S = lim Sn se numeşte n→∞ suma seriei şi scriem n =1 ∑ xn = S .. În cazul în care şirul (Sn ) este convergent şi are limita S se poate scrie S = lim Sn = lim (x1 + x 2 + .... ∑*xn n∈N ∞ sau x1+ x2+....+ xn. O serie ∑ xn se numeşte convergentă. pe scurt (C). + x n + . unde S1 = x1. pe scurt (D). deci se dă un n→∞ n→∞ n =1 ∞ sens sumei cu o infinitate de termeni..

+ q = . 1. că seria geometrică acest caz n =1 ∑ qn ∞ este convergentă ⇔ q < 1 şi în n =1 ∑ qn = 1 − q . + + ... Fie seria n =1 ∑ qn . n ≥ n0 avem Sm − Sn < 1 . n ≥ nε avem Sm − Sn < ε.. + > n0 .. . pentru q ≠1 şi 1− q n Sn= n pentru q =1. n =1 ∞ q 2. Vom arăta că (Sn) nu e şir n 2 n Cauchy. Luănd ε = (∀) m. Fie seria ∑ n . n0 + 1 n0 + 2 2n0 2n0 2 În concluzie (Sn) este divergent. deci seria armonică este divergentă. (∃)n0 ∈ N astfel încât 2 1 . Presupunem prin absurd că (Sn) este şir Cauchy.. = .. deci (∀)ε > 0.. + xn = q + q + . În acest caz 1 1 1 şi Sn = 1 + + .. contradicţie. q ∈ R . 1− q Rezultă.. (∃)nε ∈ N astfel încât ( (∀)m. numita şi seria xn = ∞ 1 armonică. 1 1 1 1 1 + + . În acest caz 2 n ∞ q − qn +1 xn = q şi Sn = x1 + x 2 + .45 - Exemple... Rezultă că (Sn) este convergent dacă şi numai dacă q < 1 şi în acest caz lim Sn = n→∞ q . + n0 + 1 n 0 + 2 2n0 2 Pe de alta parte. deci. Pentru m = 2n0 şi n = n0 obţinem 2 S2n 0 −Sn 0 = 1 1 1 1 < . numită şi seria geometrică. + .

∞ În acest sens considerăm seria armonică lim xn = lim ∑ n =1 1 . n→∞ ■ Observaţii. Demonstraţie. Presupunem că eliminăm termenii xi1..2. Dacă unei serii n =1 ∑ xn ∞ i se elimină sau i se adaugă un număr finit de termeni atunci natura seriei nu se schimbă.... xi2 ... în caz de convergenţă se modifică doar suma.…..+xn şi S = lim Sn.. i2.xik .. n =1 Celălalt caz se tratează analog. de unde rezultă că (Tn) este convergent dacă şi numai dacă (Sn) este convergent şi deci seria n∈N* \ A ∞ ∑ xn .1. Evident.Sn-1. Fie (Sn) şirul sumelor parţiale asociat seriei n =1 ∑ xn ∞ şi (Tn) şirul sumelor parţiale asociat seriei obţinute prin eliminarea termenilor xi1. unde A = {i1..i k} are aceeaşi natură cu seria iniţială ∑ xn ..xik . xi2 .1. (Condiţia necesară de convergenţă)... n→∞ Demonstraţie. avem Tn = Sn-s.46 - Proprietaţi generale ale seriilor Teorema 3. unde i1< i2 <. Reciproca nu este în general adevărată.< ik.1. de unde lim xn = S − S = 0. n→ ∞ n . care este divergentă şi n n→ ∞ 1 = 0. ■ Dacă seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă.xik . atunci lim xn = 0. n→∞ (∀) n ≥ 2 . Fie Sn = x1+x2+. Teorema 3. 1. Atunci xn = Sn . (∀) n > ik unde s = xi1 + x i2 + .

p ∈ N* . + xn + p < ε. (Criteriul lui Cauchy). Fie seria n =1 ∑ n(n + 1). Seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă dacă şi numai dacă pentru (∀ ) ε > 0.. deci seria 2n + 1 2 ∑ 2n + 1 n =1 ∞ n este divergenta... + ≤ (n + 1)(n + 2) (n + p)(n + p + 1) ≤ 1 1 1 + + . Fie seria ∑ 2n + 1..+ xn. Teorema 3. Fie Sn = x1 + x2 +. Vom avea xn +1 + x n + 2 + . Dacă pentru o serie n =1 ∑ xn n ∞ avem că lim xn ≠ 0 sau nu există. n +1 n + p +1 n +1 = ... + − = n +1 n + 2 n + 2 n + 3 n + p n + p +1 1 1 1 − < < ε.. n. este şir Cauchy (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε şi (∀) p ≥ 1 avem ■ xn +1 + xn + 2 + .. Vom avea n =1 ∑ xn (C) ⇔ (Sn ) este convergent iar (Sn) este convergent dacă şi numai dacă ⇔ (∀) ε > 0 (∃) nε ∈N astfel încât (∀) n ≥ nε şi (∀ ) p ≥ 1 avem Sn + p − Sn < ε ⇔ (∀) ε > 0. (∃) nε ∈ N xn +1 + xn + 2 + ..47 - 2. + = (n + 1)(n + 2 ) (n + 2 )(n + 3 ) (n + p )(n + p + 1) 1 1 1 1 1 1 = − + − + ... + xn + p < ε. x ∈ R.. cos nx Vom arăta că această serie este convergentă folosind criteriul lui Cauchy. ∞ Exemplu.3.. n =1 ∞ În acest caz xn = n 1 → ≠ 0 .. ∞ astfel încât (∀ ) n ≥ nε şi (∀ ) p ≥ 1 avem Demonstraţie. Exemplu. atunci n→∞ seria este divergentă. + xn + p = cos(n + 1)x cos(n + p )x + .1. Fie ε > 0..

Teorema 3. x n ≥ 0.4. .1. O serie n =1 ∑ xn ∞ cu termeni pozitivi este convergentă dacă şi numai dacă şirul sumelor parţiale (Sn ) este mărginit superior. n =1 n =1 ∞ Demonstraţie. ∞ Observaţie.2..1.. Serii cu termeni pozitivi Definiţia 3. ■ 3. adică n > − 1.Sn = xn+1 ≥ 0. + xn+p < ε. ε ε Fie nε = ⎢ ⎥ şi atunci (∀) n ≥ nε . Dacă seria n =1 ∑ xn este cu termeni pozitivi. (∀) n ≥ 1 . ∞ ∞ atunci seria n =1 ∑ (αxn + βyn ) este convergentă şi ∑ (αxn + βyn ) = α ∑ xn + β ∑ yn .2. deci astfel încât x n ≥ 0. ⎣ε⎦ deci seria ⎡ 1⎤ ∞ ∑ n(n + 1) n =1 cos nx este convergenta. ∞ ∞ Teorema 3.2. Dacă seriile n =1 ∑ xn şi n =1 ∑ yn ∞ n =1 sunt convergente şi α. Într-adevăr.1. (∀) n ≥ n0 . (∀ ) p ≥ 1 vom avea xn+1 + xn + 2 + . ( ∀ ) n ≥ 1. Sn+1 . Rezultă imediat folosind şirurile sumelor parţiale asociate seriilor date. β ∈ R . O serie n0 ∈ Ν* n =1 ∑ xn ∞ se numeşte cu termeni pozitivi dacă există De obicei considerăm n0 = 1.48 - 1 1 dacă n + 1 > . (Criteriul monotoniei). atunci şirul sumelor parţiale (Sn) este monoton crescător..

. α > 1.. + α ⎟ ⎜ 2m α 2m α + 1 n ⎠ 2α 4α ⎝ 1 1 1 şi Sn = 1 + α + . .2. din teorema lui Weierstrass rezultă că este convergent deci seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. Fie seriile ∑x . ∑y .2.. rezultă că şi seria a) Dacă seria n =1 ∑ yn ∞ n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. + α ⎟ + . " ⇐" Presupunem că (Sn ) este mărginit superior. Atunci: este convergentă. “ ⇒ ” evident. Cum (Sn ) este şi monoton crescător. Fie seria ∑n n =1 ∞ 1 α . + α . (∀)n ≥ 1.49 - Demonstraţie. dacă seria cu termeni pozitivi divergentă atunci lim Sn = +∞ şi astfel vom scrie n→∞ n =1 ∑ xn ∞ este n =1 ∑ xn = +∞ . nα Teorema 3. numită şi seria Riemann (sau seria armonică generalizată). Fie n∈N* şi m∈N astfel încât α n 2 n ( ) ( ) (2 ) 1 m α + 2m ⋅ ⎛ 1 ⎞ 1 − ⎜ α −1 ⎟ ⎝2 ⎠ = 1 1 − α −1 2 m +1 < 1− 1 1 2 α −1 = 2 α −1 2 α −1 − 1 deci (Sn ) este mărginit superior şi atunci seria ∑ n =1 ∞ 1 este convergenta. Vom avea xn = 2m ≤ n < 2m+1..( Criteriul de comparaţie de speţa I ). 3 ⎠ ⎝4 5 6 7 ⎠ ⎝8 9 15 ⎠ ⎝2 ⎛ 1 1 1⎞ ⎟ < 1 + 2 ⋅ 1 + 4 ⋅ 1 + .. ■ Să remarcăm faptul că. ∞ Exemplu.. +⎜ + + .. n =1 n n =1 n ∞ ∞ unde 0 ≤ xn ≤ yn ... Vom avea : 1 ⎞ 1⎞ ⎛ 1 1 1 1⎞ ⎛ 1 1 ⎛ 1 Sn = 1 + ⎜ α + α ⎟ + ⎜ α + α + α + α ⎟ + ⎜ α + α + ...

. (∀ ) n ≥ 1.2) Atunci a) Dacă seria n =1 ∑ yn ∞ ∞ este convergentă. rezultă că (Sn) este mărginit superior. b) Dacă seria n =1 ∑ xn este divergentă. n =1 ∞ ∑ y .2.. Fie seriile ∑ xn. cu x n n =1 ∞ n > 0. (∀) n ≥ 1.2. rezultă că şi seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. (Criteriul de comparaţie de speţa a-II-a). xn yn (3. rezultă că şi seria n =1 ∑ yn ∞ este divergentă. deci mărginit superior şi din (3. (∀) n ≥ 1 şi cum seria nα n ∑ n =1 ∞ 1 este divergenta n ∑ n =1 ∞ 1 este divergenta. α < 1. Fie seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. Demonstraţie. yn > 0. (∀ ) n ≥ 1 rezultă k =1 k =1 Sn ≤ Tn . ( 3.3.1 ) a) Dacă seria ∑y n =1 ∞ n este convergenta atunci (Tn) este convergent. ■ ∑ n =1 ∞ 1 . Fie Sn = ∑ x k . Tn = ∑ y k . folosind a). Cum x n ≤ y n . Exemplu.1 rezultă că seria b) Prin reducere la absurd. nα Evident avem x n = rezultă că şi seria 1 1 ≥ .50 - b) Dacă seria n =1 ∑ xn este divergentă. (∀) n ≥ 1 şi x n +1 y ≤ n +1 . Folosind teorema 3. ∑ n =1 ∞ 1 nα este convergentă pentru α > 1 şi Teorema 3. nα În concluzie seria Riemann divergentă pentru α ≤ 1.1). rezultă că şi seria n n ∞ n =1 ∑ yn ∞ este divergentă.

2. sau echivalent 2 yn 2 Demonstraţia se încheie folosind teorema 3.2.2. adică x n ≤ 1 yn . Fie seriile lim ∑ xn .2. b) Dacă L = 0 şi seria n =1 ∑ yn ∞ este convergentă. (∀ ) n ≥ 1. (∀ ) n ≥ n0 . astfel încât L 3L yn < xn < y n . Din (3. . ≤ . 2 2 L x n 3L < < . ∞ ) . Presupunem că există n→ ∞ xn = L .2) vom avea x2 y2 x3 y3 x y ≤ .4. Înmulţind membru cu membru aceste x 1 y1 x 2 y 2 x n −1 y n −1 inegalităţi obţinem xn yn x . rezultă că şi seria n =1 n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. n ≤ n . c) Dacă L = +∞ şi seria n =1 ∑ xn ∞ este divergentă. n =1 ∞ ∑y n =1 ∞ n . (∃) n0 ∈ N . (Criteriul comparaţiei la limită).. Atunci yn a) Dacă L ∈ (0. (∀ ) n ≥ 2 . cu xn . rezultă că şi seria n =1 ∑ ∞ x n este divergentă. rezultă că şi seria n =1 ∞ ∑ xn ∑ yn ∞ este convergenta. iar dacă seria este divergentă. Teorema 3. ∞ ) rezultă că cele două serii au aceeaşi natura. yn > 0. (∀ ) n ≥ n0 .. Demonstraţia se încheie ≤ y1 x1 y1 ■ folosind teorema 3.. Demonstraţie. rezultă că şi seria n =1 ∑ yn ∞ este convergentă.2. . iar dacă seria n =1 ∑ yn ∞ este divergentă.51 - Demonstraţie.. a) Dacă L ∈ (0. (∀) n ≥ 1.

de unde rezultă imediat concluzia teoremei.. + ( x 2m−1+1 + .. Cum seria ∑ n =1 ∞ 1 este divergenta şi 1 n2 1 3n + 1 n→∞ lim 1 3n + 1 = 1 ∈ (0. ∞ ) ...2. (∀ ) n ≥ n0 sau echivalent yn x n ≥ yn . n =1 ∞ Demonstraţie. ■ Exemplu.. adică )≤ (3. c) Dacă L = +∞.. + x 2m = = x1 + x 2 + ( x 3 + x 4 ) + ( x5 + x 6 + x 7 + x 8 ) + ..5. Cum 2m ≤ n avem Sn = x1 + x 2 + . Teorema. + 2m −1x 2m ≥ 1 Tm . 2 ■ . Fie n ∈ N* şi m ∈ N astfel încât Sn = x1+x2+…+xn ≤ x1+x2+…+x 2 m +1 −1 = 2m 2 m + 1 −1 = x1 + (x2+x3)+(x4+x5+x6+x7)+…+(x +…+ x ≤ x 1 + 2x 2 + 2 2 x 2 2 + .3) 2 conduce la 1 Tm ≤ Sn ≤ Tm ..52 - b) Cum L = 0. + 2 m x 2m =Tm . rezultă că 1 3 n 2 ∑ n =1 ∞ este divergenta. care împreună cu (3. (∀) n ≥ n0 şi demonstraţia se încheie folosind din nou teorema 3.2. (∃) n0 ∈ N .2..Atunci n=0 ∑2 x n ∞ 2n .3) Sn ≤ Tm .. (Criteriul condensării). 3. (∀) n ≥ n0 şi demonstraţia se încheie folosind din nou teorema 3. Fie ( Sn) şirul sumelor parţiale asociat seriei ∑ xn ∞ şi (Tn) şirul sumelor parţiale asociat seriei 2m ≤ n < 2m +1 . + xn ≥ x1 + x 2 + . + x 2m ) ≥ ≥ x1 + x 2 + 2x 22 + 22 x 23 + . Fie ( xn ) un şir descrescător de numere pozitive. (∃ ) n ≥ n 0 sau echivalent yn x n ≤ y n . (∃) n0 ∈ N astfel încât xn ≥ 1. Fie seria ∑ n =1 ∞ 1 3n + 1 . astfel încât xn ≤ 1.. Atunci seriile n =1 ∑ xn ∞ şi n=0 ∑ 2n x 2n au aceeaşi natură..2..2.

≤ k n −1x1. Cum ∑ k n−1x1 = x1∑ kn−1 .. Atunci x n +1 ≤ k.53 - Exemplu. xn +1 ≥ 1. din teorema 3. ■ .. 1 . Fie seria n =1 ∑ xn. Fie seria n=2 ∑ ∞ 1 . 1) şi n0 ∈ N astfel încât n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. care este divergentă . (Criteriul raportului sau al lui D’Alambert). (∀)n ≥ 1.2. (∀)n ≥ 1.6. (∀)n ≥ n 0 rezultă că seria xn ∞ a) Dacă (∃) k ∈ [0. care este convergenta. n ln n Avem xn = descrescător. rezultă că seria xn b) Dacă (∃)n0 ∈ N astfel încât n =1 ∑ xn ∞ este divergentă. b) Vom avea xn ≥ xn-1 ≥ xn-2 ≥…≥ x n > 0. deci lim xn ≠ 0 şi din teorema 3.2 rezultă 0 n→∞ că seria este divergentă. a) Fără a restrânge generalitatea putem presupune n0 = 1 şi atunci xn ≤ kx n −1 ≤ k 2 x n − 2 ≤ .. ∑ n n 2 ln 2 n =1 n ln2 Pe de altă parte ∑ 2n x 2n = ∑ 2n n =1 n =1 deci seria dată este divergentă.(∀) n ≥ n0. deci (xn) este un şir de numere pozitive monoton n ln n ∞ ∞ ∞ 1 1 = .(∀) n ≥ n0.2. Demonstraţie. xn > 0.2. n =1 n =1 ∞ ∞ rezultă ca şi seria ∑x n =1 ∞ n este convergenta. Teoremă 3.1.

6 rezultă că seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. Atunci n ∞ a) Dacă (∃)k ∈ [0. Fie seria n =1 ∑ xn.2.6 rezultă că seria este divergentă. . (∀)n ≥ 1.. n→∞ xn 2 2 Teorema 3. (∀) n ≥ n0 şi folosind xn teorema 3. Fie seria ■ ∑ n =1 ∞ n2 . (∀) n ≥ n0 rezultă că seria b) Dacă (∃) n0 ∈ N astfel încât n n =1 ∑ ∞ xn este divergentă. 2n n2 x 1 Atunci x n = n > 0. xn +1 ≤ k. Presupunem că (∃) lim n =1 ∞ n =1 ∞ n→∞ x n +1 = L. a) Fie L<k<1. (∀) n ≥ n0. b) Din definiţia limitei (∃) n0 ∈ N astfel încât x n +1 ≥ 1.7. este divergentă. Atunci xn a) Dacă L < 1 rezultă că seria b) Dacă L > 1 rezultă că seria ∑ xn ∑ xn ∞ este convergentă.2. Exemplu. xn Demonstraţie.54 - Consecinţă. . deci seria este convergentă. ( ∀ )n ≥ 1 şi lim n +1 = < 1. rezultă că seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. (Criteriul raportului la limită). xn > 0. xn ≥ 1.1) şi n0 ∈ N astfel încât xn ≤ k. Fie seria n =1 ∑ xn .(Criteriul rădăcinii sau al lui Cauchy).2. cu xn>0. (∀) n ≥ 1.atunci (∃)n0 ∈ N astfel încât (∀) n ≥ n0 şi folosind teorema 3.

(∀) n ≥ 1. folosind teorema 3. . deci seria n → ∞ 2n − 1 2 ∑x n =1 ∞ n este convergenta. (∀) n ≥ n0 şi din teorema 3. deci lim xn ≠ 0 şi din teorema 3.2.2 rezultă că şi seria deci seria n =n o ∑x ∞ n este convergenta. ■ Fie seria ∑x . Atunci n→∞ a) Dacă L<1.1. (Criteriul rădăcinii la limită). a) Fie L<q<1 şi din definiţia limitei (∃) n0 ∈ N . ∑x n =1 ∞ n este convergenta. este divergentă.2 rezultă că seria este divergentă. n→∞ b) Vom avea xn ≥ 1. ∞ n n ■ ⎛ n ⎞ ⎛ n ⎞ Exemplu.. Presupunem că există lim n x n = L . a) Vom avea x n ≤ k n . Avem x n = ⎜ ⎝ 2n − 1 ⎠ n =1⎝ 2n − 1 ⎠ n→∞ lim n x n = lim n 1 = < 1. ∑ xn Demonstraţie. b) Din definiţia limitei (∃) n0 ∈ N astfel încât n xn ≥ 1 . rezultă că seria n =1 ∞ ∑ xn n =1 ∞ este convergentă. Fie seria ∑ ⎜ ⎟ > 0.2. rezultă că seria b) Dacă L>1. (∀) n ≥ n0 şi folosind teorema 3. astfel încât n x n ≤ q .7 rezultă că seria ∑x n =1 ∞ n este divergenta. (∀ ) n ≥ 1 şi ⎟ .7 rezultă că seria este convergentă.2. Consecinţă.55 - Demonstraţie. x n =1 n ∞ n > 0. (∀) n ≥ n0 . ( ∀ )n ≥ n0 şi cum seria ∑k n =1 ∞ n este convergentă.

din teorema 3. ⋅ x1 = x1 ..1 seria convergentă.56 - Teorema 3.. . de unde x n +1 ≥ 1 1 n −1 n − 2 n −1 n x n . (∀ ) n ≥ 1 şi xn ≥ ⋅ xn −1 ≥ ⋅ . de unde x1 − x 2 ≥ kx 2 2x 2 − 2x 3 ≥ kx 3 ... (∀) n ≥ 1 . x n =1 n ∞ n > 0. de unde Sn (k − 1) ≤ kx1 − nx n +1 − kx n +1 < kx1... + xn +1) ..2 rezulta că seria ∑ n =1 n ∞ Cum seria divergenta.. astfel încât n⎜ ⎜ n =1 ∑ xn ∞ este divergentă. (∀) n ≥ 1. (∀) n ≥ 1. k −1 adică şirul (Sn) este mărginit superior şi conform teoremei 3. + xn − nx n +1 ≥ k( x 2 + x 3 + ... (Criteriul lui Raabe-Duhamel).2. n +1 n 2 n n −1 n 1 x1 este divergenta... a) Fără a restrânge generalitatea. (∀ ) n ≥ n0 .. Atunci ⎛ xn ⎞ − 1⎟ ⎟ ≥ k. putem presupune n0 = 1 şi atunci nx n − nx n +1 ≥ kx n +1... n =1 ∑ xn ∞ este b) Presupunem din nou no=1 şi atunci nx n − nx n +1 ≤ xn +1. (∀) n ≥ 1 ... rezultă că ⎝ x n +1 ⎠ a) Dacă există k>1 şi n0 ∈ N astfel încât n⎜ ⎜ seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. adică Sn − nx n +1 ≥ k(Sn + x n +1 − x1 ). rezultă că seria ⎝ x n +1 ⎠ b) Dacă există n0 ∈ N ....8.2. ⎞ ⎛ xn − 1⎟ ⎟ ≤ 1. ∑x n =1 ∞ n este ■ .. .2. Demonstraţie... (∀)n ≥ 1. (∀ ) n ≥ 1. nx n − nx n +1 ≥ kx n +1 Adunând aceste inegalităţi obţinem x1 + x 2 + .. şi atunci Sn < kx1 ... (∀ ) n ≥ n0 . (∀) n ≥ 1.... Fie seria ∑x .

n→ ∞ ⎜ x ⎝ n +1 ⎠ a) Dacă L>1.(2n − 1) . . rezultă că seria n =1 ∞ ∑ xn ∑ xn ∞ este convergentă.5. Atunci ln 1 xn a) Dacă (∃) k > 1 şi n0 ∈ N astfel încât ≥ k. Fie seria 1. a) Fie L > k > 1.57 - Consecinţă. Presupunem că există lim n⎜ 1 − ⎟ =L..9.2. x n =1 n ∞ n ⎞ ⎛ xn ⎟ > 0. (∀ ) n ≥ n0 rezultă că seria ln n n =1 ∑ xn ∞ este convergentă.. b) Din definiţia limitei (∃) no ∈ N . astfel încât ⎞ ⎛ xn n⎜ ⎟ ≤ 1. ⋅ (2n ) ⎞ ⎛ xn ⎛ 2n + 2 ⎞ 1 ⎟ lim n⎜ 1 = lim n − ⎟ n→ ∞ ⎜ 2n + 1 − 1⎟ = 2 < 1.8 rezultă că seria n =1 ∑ xn ∞ este divergentă.3. (∀) n ≥ 1... (Criteriul logaritmic). (∀ ) n ≥ n0 şi folosind teorema 3.2. ⋅ (2n − 1) > 0.. 4 . (∀ ) n ≥ n0 şi ⎜ x − 1⎟ ⎝ n +1 ⎠ folosind teorema 3. 2 n n =1 ∑ ∞ În acest caz x n = 1⋅ 3 ⋅ 5 ⋅ . Fie seria Atunci ∑x . (∀) n ≥ 1 şi 2 ⋅ 4 ⋅ 6 ⋅ .8 ⎜ x − 1⎟ ⎝ n +1 ⎠ rezultă că seria ∑x n =1 ∞ n este convergenta.. Din definiţia limitei (∃)no ∈ N astfel încât ⎞ ⎛ xn n⎜ ⎟ ≥ k. n =1 Demonstraţie. Fie seria ∑x . este divergentă. 6 . deci seria n→ ∞ ⎜ x ⎝ ⎠ ⎝ n +1 ⎠ Teorema 3. ■ Exemplu. n =1 ∑ xn ∞ este divergentă.. (∀) n ≥ 1. x n n =1 ∞ n > 0. (Criteriul lui Raabe-Duhamel la limită). rezultă că seria b) Dacă L<1... ( ) 2 .2.

şi cum seria n ∑n n =1 ∞ 1 este divergenta. rezultă că seria ln n ln n =1 ∑ xn ∞ este divergentă. 1 ≤ ln n. n =1 n =1 ∑ n2 ln n . (∀) n ≥ 1.9 şi definiţia limitei se obţine imediat criteriul logaritmic la limită: 1 xn Fie seria ∑ xn . (∀ ) n ≥ 1 . de unde xn rezultă că şi seria ∑ xn b) Presupunem din nou n0 = 1 şi atunci ln xn ≥ 1 . (∀) n ≥ 1.. Fie seria ∞ n =1 ∞ ∑ xn ∑ xn .2 ■ rezultă că şi seria ∑x n =1 ∞ n este divergenta. astfel încât ≤ 1. folosid din nou teorema 3.2.2. este divergentă. (∀ ) n ≥ 1. (∀ ) n ≥ 1 . xn xn n Cum seria n =1 ∑ nk ∞ n =1 ∞ 1 este convergentă (deoarece k>1). a) ln Fără a restrânge generalitatea. Demonstratie. Atunci: n → ∞ ln n n =1 ∞ ln a) Dacă L > 1. putem presupune n0 = 1 si atunci 1 1 1 ≥ k ln n. Folosind teorema 3.2. folosind teorema 3. xn > 0.2 este convergentă. (∀ ) n ≥ n0 . Presupunem că (∃) lim = L .58 - 1 xn b) Dacă (∃) n0 ∈ N . sau echivalent x n ≤ k . (∀ ) n ≥ 1 . ∞ este convergentă. de unde ≥ nk . rezultă că seria b) Dacă L < 1. rezultă că seria Exemplu.

n → ∞ ln n n→∞ n ln n ln de unde rezultă că seria ∑x n =1 ∞ n este convergenta. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε şi (∀ ) p ≥ 1 avem xn +1 + xn + 2 + ..3. Din criteriul lui Cauchy.. Definiţia 3.1.1. n =1 ∑ xn ∞ cu termeni oarecare se numeşte semiconvergentă dacă este convergentă. dar nu este absolut convergentă.3. O serie n =1 ∑ xn ∞ cu termeni oarecare se numeşte absolut convergentă( pe scurt (AC)).3.. Teorema 3. + xn + p < ε şi atunci (∀) ε > 0. 3. (∀ ) n ≥ 2 şi lim = lim = 2 > 1. O serie absolut convergentă este convergentă.. pentru (∀) ε > 0. + x n + p < ε şi folosind din nou criteriul lui Cauchy rezultă că seria ∑x n =1 ∞ n este convergenta..xn + p ≤ xn +1 + xn + 2 + .2. O serie n =1 ∑ xn.59 - 1 2 ln n − ln (ln n) xn ln n În acest caz.. ■ . Serii cu termeni oarecare Definiţia 3.3. x n = 2 > 0. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε şi (∀ ) p ≥ 1 avem xn +1 + xn + 2 + . Demonstraţie.. xn ∈ R ∞ se numeşte cu termeni oarecare dacă are o infinitate de termeni pozitivi şi o infinitate de termeni negativi. Presupunem că seria n =1 ∑ xn ∞ este absolut convergentă. dacă seria modulelor O serie n =1 ∑ xn ∞ este convergentă.

3.. + M(y n + p −1 − yn + p ) + Myn + p = 2Myn +1 (am folosit faptul că yn>0 şi (yn) monoton descrescător).. adica seria convergentă.2..x n +p y n +p = = y n +1 (S n+1 − S n ) + y n + 2 (S n+ 2 − S n+1 ) + .. p ∈ N* vom avea: Tn +p − Tn = x n +1 y n +1 + x n + 2 y n + 2 + . Tn = ∑ xk yk şi M>0 astfel încât k =1 k =1 Sn ≤ M. Fie seria xn = sin nx n +1 3 n =1 ∑ ∞ sin nx sin nx . Cum ∞ ∑ ∞ 1 (C) folosind teorema 3. Tn + p − Tn ≤ 2Myn +1 < ε . x ∈ R.2. Fie ε > 0 .. + y n+p (S n+p − S n+p −1 ) = = − y n+1S n + S n +1 (y n +1 − y n + 2 ) + .. Fie Sn = ∑ xk . Fie seria n =1 ∑ xn ∞ cu şirul sumelor parţiale mărginit.. Dacă (yn) este un şir monoton descrescător cu limita zero. (∀ ) n ≥ 1.3. + Sn + p −1 (yn + p −1 − yn + p ) + yn + p Sn + p ≤ ≤ Myn +1 + M(yn +1 − yn + 2 ) + . (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε . Demonstraţie.. + S n+p −1 (y n +p −1 − y n+p ) + y n +p S n+p ≤ ≤ yn +1 Sn + Sn +1 (yn +1 − yn + 2 ) + .. ∞ Teorema 3. rezultă că n =1 ∑ ∞ xn (C) . că (Tn) este convergent. avem yn < ε şi 2M atunci (∀) n ≥ nε şi (∀) p ≥ 1. Pentru n. (∀ ) n ≥ 1. deci. n =1 ∑ xn yn ∞ este ■ .C) şi din teorema 3. cum y n → 0. În acest caz x n = n3 + 1 n3 + 1 3 n =1 n 2 şi ≤ 1 n +1 3 ≤ 1 n 3 2 . + M(yn + p −1 − yn + p ) + Myn + p = = 2Myn +1 + M(yn +1 − yn + 2 ) + .60 - Exemplu. atunci seria n n n =1 ∑ xn yn ∞ este convergentă... deci (Tn) este şir Cauchy.2... Rezultă. (Criteriul lui Dirichlet). deci ∑ xn ( A.1 rezultă că n =1 n =1 ∑ x n (C) .

vom presupune că (yn) este monoton şi descrescător cu limita y ∈ R .61 - Teorema 3. are şirul sumelor parţiale mărginit. sau ∑ (− 1) x n =1 ∞ n n . (Criteriul lui Abel). unde xn > 0. Dacă seria atunci seria ∞ n =1 ∑ xn ∞ este convergentă şi (yn) este un şir monoton şi mărginit. O serie alternată poate fi scrisă în una din următoarele două forme: ∑ (− 1) n =1 ∞ n −1 xn . Cum seria n =1 ∑ xn ∞ este convergentă. Teorema 3. atunci (zn) este un şir monoton descrescător cu limita zero.1.3. (∀ ) n ≥ 1. Serii alternate Definiţia 3. Observatie.3. 3. (∀ ) n ≥ 1. (∀) n ≥ 1. atunci seria n =1 ∑ (− 1) ∞ n −1 xn este convergentă. n =1 ∑ xn yn este convergentă. Fără a restrânge generalitatea.4. .1. (Criteriul lui Leibniz). Demonstraţie. (∀) n ∈ N* .4. rezulta că şi seria n =1 ∑ x n zn . şi cum seriile sunt convergente. şi folosind criteriul lui Dirichlet rezulta că seria n =1 ∑ x n zn ∞ este convergentă Avem x n yn = x n (zn + y ) = xn zn + yxn .4.. Fie zn = yn − y. Dacă (xn) este un şir monoton descrescator cu limita zero. ∞ n =1 ∑ yxn ■ ∞ n =1 ∑ xn yn ∞ este convergentă. O serie n =1 ∑ xn ∞ se numeste serie alternată dacă xnxn+1< 0.

. Fie seria xn = ∑ (− 1) n =1 ∞ n −1 1 . k ∈R . unde 1 > 0. π e) ∑ sin . Seria se scrie sub forma n ∑ (− 1) n =1 ∞ n −1 xn . să se studieze natura seriilor: a) ⎛ n ⎞ ⎜ ⎟ ∑ n =1 ⎝ n + 1 ⎠ ∞ ∞ n . conform criteriului lui Dirichlet. n n =1 f) n=2 ∑ ∞ n+2 − n−2 . Folosind criteriile de convergenţă.62 - Demonstraţie. Probleme propuse 1. (∀)n ≥ 1. . n→ ∞ n conform criteriului lui Leibniz. 2 2. rezultă. Folosind definiţia. b) n =1 ∞ 1 ∑ n(n + 1)(n + 2) . ■ Exemplu. Cum seria n =1 ∑ (− 1) ∞ n −1 are şirul sumelor parţiale mărginit (Sn=0 pentru n par şi Sn=1 pentru n impar) iar şirul (xn) este monoton descrescător şi convergent la zero. n ∞ Observaţie. f) cos 2n + 2 2n + 2 π n =1 ∑ cos ∞ nπ . că seria ∞ n =1 ∑ (− 1) n −1 x n este convergentă. n=0 ∑( ∞ n + 2 − 2 n + 1 + n . 1 ln n c) ∑ n =1 n ∞ ∑3 ∞ 2n4 + n + 1 . că seria n =1 ∑ (− 1) ∞ n −1 1 este convergentă. n n =1 ∞ q < 1. să se studieze natura seriilor: a) b) 1 ∑ n(n + 1) . Cum (xn) este monoton descrescător şi lim xn = 0 rezultă. Cum seria modulelor 1 n −1 1 ∑ (− 1) n = ∑ n este divergentă n =1 n =1 ∞ rezultă că seria este semiconvergentă. c) n =1 ∞ ∑ nq . nk . b) d) n =1 ∑ sin n n =1 ∞ . e) ) n =1 ∑ sin ∞ 3π .

seriile să se arate că: nk a) lim n = 0 ..a>0 . n n =1 n =1 n −1 ∑ (− 1) ⋅ n=2 ∑ (− 1) n ⋅n 1 . Să se determine valorile parametrului real x pentru care seriile următoare sunt convergente: ⎛ 1− x ⎞ a) ∑ ln x . a < 3 este convergentă şi să se ∑ 3n n =1 ∞ determine suma sa..(a + n − 1) ∑ b(b + 1). n =1 a(a + 1). n! 3n h) ∑ n n =1 n ∞ . n! (n!)2 ⋅ 2n ∑ n =1 (2n ) ! ∞ j) ∑ a(a + 1). ∞ an l) ∑ n . x > 0 . o) q) s) n ln n .(a + n − 1) . unde k>0. b.. ⎝ 2n − 1⎠ sin nx . n =1 n = 0⎝ 1 + x ⎠ n ∞ ∞ n 4. n t) n =1 ∑( ) ∞ n(n +1) −1 2 3.(b + n − 1)xn. eventual. a..63 - n + 1 g) ∑ n n =1 3 i) k) ∞ . 1 .. n =1⎝ 3n − 2 ⎠ ∞ n n) p) r) n=2 ∑ ∞ ∞ 1 n 3 2n + 1 2 . 5. Să se arate că seria 2n −1 − 5an +1 . n n =1 ∑n ∑ ∞ ∞ ∞ n=1 ∞ ∑ cosnx n3 + x2 . a > 0 n =1 ∞ . a>1. x ∈R . . 2k k =1 n .. n n =1 2 + 3 ∞ ⎛ 2n + 1 ⎞ m) ∑ ⎜ ⎟ . Folosind. n→∞ a b) şirul cu termenul general x n = ∑ cos k! este convergent. 3n + 2 ⎛ n ⎞ ⋅⎜ ⎟ . b) ∑ ⎜ ⎟ ..

Să se arate că. 8. dacă seria n =1 ∑ xn ∞ 2 este convergentă. Să se arate ca. 7. n =1 n ∑ ∞ . Să se arate că seria n=0 ∑ n! ∞ 1 este convergentă şi are suma e.64 - 6. dacă seria n =1 ∑ nxn ∞ converge atunci şi seria n =1 ∑ xn ∞ converge. atunci seria xn este absolut convergentă..

punctul dat trebuie să fie de acumulare. d1 ) .1. x ≠ a x →a rezultă f (x ) ∈ V . (∃) δε > 0 astfel încât (∀) x ∈ A. xn ≠ a. (∃) U ∈ ϑ(a) astfel încât (∀ ) x ∈ U ∩ A. Definiţia 4. c) (∀ )(xn ) ⊂ A.1. xn → a rezultă că f (xn ) → L . Problema limitei într-un punct consta în cercetarea comportării funcţiei în vecinătatea unui punct fixat. b ∈ Y. Fie f : A ⊂ X → Y . Limita unei funcţii într-un punct Fie (X. a ) < δε rezultă d2(f(x).1. L) < ε . Un punct L ∈ Y se numeşte limita funcţiei f în punctul a şi se notează L = lim f (x ) dacă (∀) V ∈ ϑ(L ). d2 ) două spaţii metrice. mai precis ce se întâmplă cu valorile funcţiei atunci când argumentul său se apropie "din ce în ce mai mult" de punctul fixat.r ) bilele deschise în X şi respectiv în Y.1. .65 - CAPITOLUL 4 FUNCŢII ÎNTRE SPAŢII METRICE 4.1. Dacă a ∈ X. (de caracterizare a limitei într-un punct). a ∈ A ’ şi L ∈ Y . (Y. r > 0 vom nota cu B(a. Fie f : A ⊂ X → Y şi a ∈ A ’. r ) şi B(b. x ≠ a cu d1(x. x →a b) (∀ ) ε > 0. dar trebuie să existe puncte din vecinătatea lui în care funcţia să fie definită. Următoarele afirmaţii sunt echivalente a) L = lim f (x ) . Teorema 4. Deoarece comportarea funcţiei în vecinătatea unui punct fixat se poate pune chiar dacă funcţia nu este definită în acel punct..

0 ) şi lim f (zn ) = . ε ) . δε ) ⊂ Uε şi deci f (x ) ∈ Vε = B(L. c) ⇒a) Presupunem prin absurd că (∃)V ∈ ϑ (L) astfel încât (∀ ) U ∈ ϑ(a ) (∃)xU ∈ U ∩ A. care contrazice faptul că f (x n ) → L . dacă există două şiruri n→∞ n→∞ (xn ).0)}. δε ).0)} → R . spre exemplu fie 1 ⎛ 1 1⎞ zn = ⎜ . (∃) δε > 0 B(a. x ≠ a cu d1(x. ⎟ ∩ A .0 ) .66 - Demonstraţie. x ≠ a rezultă Cum Uε ∈ ϑ(a ). Din această teoremă rezultă că. L ) < ε . y ) = xy . ⎟ → (0. (∃) Uε ∈ ϑ(a ) astfel încât astfel încât (∀) x ∈ Uε ∩ A. (∀ ) n ≥ 1 . b) ⇒ c) Fie (xn ) ⊂ A. a ) < δε avem d2 ( f (x ). ε ) ∈ ϑ(L ) . Astfel. n→∞ 2 ⎝n n⎠ .adică f (x n ) → L . Cum x n → a. x ≠ a cu d1(x. xU ≠ a astfel încât f (xU ) ∉ V . Exemplu. adică limita şirului (f (zn )) depinde de α şi Avem f (zn ) = 2n n 2 = 2 α β α + β2 + n2 n 2 β . convergente către a astfel încât lim f (xn ) ≠ lim f (x′n ) sau cel puţin una nu există atunci funcţia f nu are limită în punctul a. (∀ ) n ≥ nε şi atunci d2 ( f (x n ).. f (x. unde α. din b) (∃)δε > 0 astfel încât (∀)x ∈ A. (∀) n ≥ 1 1⎞ (xn ) ⊂ B⎛ ⎜ a. Fie funcţia f : R2 \ {(0. xn → a şi ε > 0. a) < δε ⇔ ⇔ xn ∈ B(a. adică d2 ( f (x ). xn ≠ a. ⎟ ∈ ϑ (a ) . (∃) nε ∈ N astfel încât (∀ ) n ≥ nε avem d1(xn. a ) < δε rezultă x∈ B (a. δε ) ⊂ Uε şi atunci (∀)x ∈ A. (x′n ) ⊂ A \ {a}. atunci f (x ) ∈ V ε . x + y2 2 Fie şirul ⎛α β⎞ (zn) ⊂ R2 \ {(0. (∀ ) n ≥ nε . Luând Un = B⎜ a. Observaţie. zn = ⎜ . ⎟ → ( 0. L ) < ε . β ∈ R. L ) < ε . xn ≠ a . ⎝ n n⎠ αβ αβ . ⎝ n⎠ deci xn → a astfel încât ■ ⎛ ⎝ 1⎞ n⎠ rezultă că există un şir f (x n ) ∉ V. a) ⇒b) Fie ε > 0 şi Vε = B(L.

1. m ≥ 1.. f = f(x1.. Y = R şi f : A ⊂ R → R .xk. fm ) are limită în a ∈ A ′ egală cu L = (L1....... (∀) x ∈ A .... rezultă că dacă f : A ⊂ X → Y are limită în a ∈ A ′ atunci această limită este unică. f2. Din definiţia cu şiruri a limitei unei funcţii într-un punct şi folosind faptul că limita unui şir de puncte dintr-un spaţiu metric este unică. O funcţie f : A ⊂ Rk → Rm . Dacă X = Rk .xk). Y = Rm .... fm (x )) ... f se numeşte funcţie reală. x →a În acest caz lim f (x ) = lim f1(x ). unde f1.... fm : A → R .. k ≥ 2... f2. se obţine imediat Teorema 4. În acest caz. fm ) şi o numim funcţie vectorială de variabilă reală. Dacă X = R.. f = f (x ) atunci f este de forma f = (f1. f se numeşte funcţie reală de variabilă vectorială x = (x1... f2. k ≥ 2. i = 1. Dacă X = R.. m ≥ 2 şi f : A ⊂ R → Rm. Y = Rm . L 2 .. fm ) şi o numim funcţie vectorială de variabilă vectorială x = (x1. f2 . f = (f1..0 ) 5 ⎝n n⎠ Observaţie. Lm ) ∈ Rm dacă şi numai dacă există simultan lim fi (x ) = Li .. Dacă X = Rk . x2.. f2 (x ). m . (∀ ) x ∈ A . deci f (x ) este de forma f (x ) = (f1(x ). lim fm (x ) . x →a x →a x →a x →a ( ) ... x 2 ... atunci f (x ) ∈ Rm . deci ( ∃) lim f (x.. Folosind definiţia limitei cu şiruri şi teorema de caracterizare a convergenţei unui şir în spaţiul metric Rm . lim f2 (x ) . f = f (x ) .y )→ (0. Y = R şi f : A ⊂ Rk → R. x 2 . funcţia f este de forma f = (f1. y ) ..x2. ⎟ → (0. sau de k variabile reale x1..0 ) şi lim f (z'n ) = .. xk ). n→∞ ( x..... m ≥ 2 şi f : Rk → Rm.. x k ) sau de k variabile reale x1. x2....2. f = f (x ) ...67 - 2 ⎛ 2 1⎞ z'n = ⎜ ..xk .

Dacă (∃) lim g(x ) = 0 atunci (∃) lim f (x ) = L . Teorema 4. x →a ⎟(x ) = 1 . (∀) x ∈ A . Dacă a este punct de acumulare pentru mulţimea A1 = A ∩ (− ∞. d) → R . Cum (∃) lim g(x ) = 0 rezultă g(xn ) → 0 şi atunci f (xn ) → L . Fie f. g : A ⊂ X → R şi a ∈ A ′ . Fie limita ( x. dacă L 2 ≠ 0 şi g(x ) ≠ 0 .1. Dacă lim g( x ) = L 2 ∈ R atunci x →a (∃) lim f (x ) = L1 ∈ R . a ) = {x ∈ A : x < a} . deci (∃) lim f (x ) = L . ■ x →a x →a Exemplu. x ≠ a . g : A ⊂ X → R . x →a a) există lim (f + g)(x ) = L1 + L 2 .1. ■ Fie f .y )→ (0. y )→ (0. (∀ ) n ≥ n0 . Teorema 4. (Criteriul majorării).68 - În continuare vom considera funcţii cu valori reale f : A ⊂ (X. x + y2 2 Cum ( x 2 + y 2 ) sin lim 1 ≤ x 2 + y 2 . x + y2 2 În continuare vom considera funcţii reale de variabile reale.. astfel încât x n ∈ V. f : A ⊂ R → R . a ∈ A ′ şi V ∈ ϑ (a ) astfel încât f (x ) − L ≤ g (x ).0 ) şi 2 x +y 2 ( x. xn → a . Fie (xn ) ⊂ A. Rezultă imediat folosind definiţia cu şiruri a limitei unei funcţii într-un punct şi proprietăţile cunoscute de la şiruri.3. Cum x n → a . (∀) n ≥ n0 şi atunci f (xn ) − L ≤ g(xn ). (∀)x ∈ V ∩ A. (∃) n0 ∈ N . x →a b) există lim (fg)(x ) = L1L 2 . unde L ∈ R. (∀)(x.0 lim (x ) 2 + y 2 sin ) 1 = 0.y )→(0.0 lim (x ) 2 + y 2 sin ) 1 . x →a x →a Demonstraţie.0 (x ) 2 + y 2 = 0 rezultă că ) (x.4. y ) ≠ (0. c) există lim ⎜ x →a ⎜ g ⎟ L2 ⎝ ⎠ ⎛f⎞ L Demonstraţie. xn ≠ a.

Funcţia f are limită la stânga în punctul a. ∞ ) = {x ∈ A : x > a}. Vom nota aceasta prin L s = lim f (x ) sau f (a − 0 ) . Analog. Teorema 4. a ∈ A ′ . dacă a este punct de acumulare pentru mulţimea A 2 = A ∩ (a. Atunci f (xn ) → L s . În mod analog se defineşte limita la dreapta în a care se notează L d = lim f (x ) sau f(a + 0). Reciproc. în particular. x →a x >a x →a + Limitele la stânga şi la dreapta într-un punct se numesc limite laterale. şi A1 = A ∩ (− ∞. utilizându-se doar punctele x ∈ A cu x < a.2. Presupunem că există Ls = lim f ( x ).1. avem f (x ) ∈ V . Demonstraţie.5. adică este satisfăcută definiţia punctului de acumulare. Fie (xn ) ⊂ A1 un şir arbitrar (deci xn < a ) cu xn → a . rezultă că. contradicţie. pentru orice şir strict crescător (xn) ⊂ A1 cu x n → a avem f(xn) → Ls.. lim f (x ) . Fie f : A ⊂ R → R . Fie f : A ⊂ R → R şi a ∈ A1 Atunci L s = lim f (x ) dacă şi numai dacă pentru orice şir strict crescător x →a x <a (xn ) ⊂ A1 cu xn → a avem f (xn ) → L s . să presupunem că pentru orice şir strict crescător (xn ) ⊂ A1 cu xn → a avem f (xn ) → L s . x →a x <a x →a − lim f (x ) . x ≠ a . deoarece în caz contrar extragem un subşir xkn ⊂ (xn ) strict crescător cu limita a şi atunci f (xn ) → L s . (∃) U ∈ ϑ(a ) astfel încât (∀)x ∈ U ∩ A1. a ) . egală cu Ls dacă f A1 are limită în punctul a. atunci vom spune că a este punct de acumulare din dreapta pentru A. Definiţia 4. x →a x< a Din teorema de caracterizare a limitei într-un punct cu şiruri.69 - atunci vom spune că a este punct de acumulare din stânga pentru A. ■ ( ) . adică (∀) V ∈ ϑ(L s ) . ′.1.

Fie f : A ⊂ R → R şi a ∈ A′ 2. δ"ε > 0 astfel încât (∀) x ∈ A.6. δ'' ε ) rezultă că pentru (∀)x ∈ A. x < a cu x − a < δ'ε ⇒ f (x ) − L s < ε şi (∀) x ∈ A. unde Ls = Ld. cu lim x n = a x→a n→ ∞ (în R ) rezultă că lim f(xn ) = L (în R ).. Atunci L d = lim f (x ) dacă şi numai dacă pentru orice şir strict descrescător x →a x >a (x n ) ⊂ A cu xn → a avem f (xn ) → L d . Reciproc. Fie f : A ⊂ R → R şi a ∈ A ′ .1.1. Trecând la caracterizarea cu şiruri va rezulta că lim f (x ) = L dacă şi numai dacă (∀ )(x n ) ∈ A. Luând δε = min(δ'ε . x n ≠ a . Funcţia f are limită în punctul a dacă şi numai dacă există limitele laterale şi acestea sunt egale. pentru a defini lim f (x ) = L folosim aceeaşi definiţie 4. Legătura dintre limita unei funcţii într-un punct şi limitele laterale în acel punct este dată de: ′ ∩ A′ Teorema 4. atunci (∃) δ'ε > 0. x →a x <a x →a x >a Vom arăta că (∃) lim f (x ) = L = L d = L s . Fie f : A ⊂ R → R şi a ∈ A1 2. x →a Fie ε > 0 . x > a cu x − a < δ"ε ⇒ f (x ) − L d < ε . deci (∃) lim f (x ) = L = L s = L d . Demonstraţie. n→∞ . x →a ■ Observaţie.1.70 - În mod analog se arată Teorema 4. presupunem că L s = lim f (x ) = L d = lim f (x ) . În acest caz L = Ls = Ld.7.1 cu remarca că în acest caz x →a considerăm vecinătăţi ale punctului ± ∞ . x ≠ a cu x − a < δε avem f (x ) − L s < ε . Dacă a = ±∞ şi L = ±∞ . Dacă (∃ ) L = lim f (x ) atunci rezultă imediat că (∃) L s = L şi x →a Ld = L.

funcţia f este continuă în a ∈ A dacă f(x) este "oricât de aproape" de f (a ) de îndată ce x este “suficient de aproape” de a. y ∈ Rk . Funcţia f este continuă în punctul a∈A dacă (∀) V ∈ ϑ(f (a )).. a ) < δε rezultă d 2 (f(x). x →a Definiţia 4.1.2.2. Exemplu.1. x. ■ Observaţie.2.1. Funcţii continue Fie (X. Observaţie.1. Demonstraţie. Următoarele afirmaţii sunt echivalente a) f este continuă în a. adică f (αx + β y ) = αf (x ) + β f (y ) . (∃) U ∈ ϑ(a ) astfel încât (∀) x ∈ U ∩ A rezultă f (x ) ∈ V . f(a) ) < ε. În caz contrar. funcţia f este discontinuă în a ∈ A . d1 ) . Funcţia f : A ⊂ X → Y este continuă pe A dacă este continuă în toate punctele din A.1 şi 4.1 obţinem Teorema 4. c) (∀ )(x n ) ⊂ A . Intuitiv. b) (∀) ε > 0. Din teoremele 4. Analog cu teorema 4.1. (∃) δε > 0 astfel încât (∀ ) x ∈ A. Fie f : Rk → R . . d2 ) spaţii metrice şi f : A ⊂ X → Y . Fie f : A ⊂ X → Y şi a ∈ A . β ∈ R .2.1 rezultă că dacă a ∈ A ∩ A′ atunci f : A ⊂ X → Y este continuă în punctul a dacă şi numai dacă (∃) lim f (x ) = f (a ) .1. (Y.2.71 - 4. Analog cu demonstraţia teoremei 4. Definiţia 4. liniară. (∀ ) α .2. x n → a rezultă că f (x n ) → f(a). cu d1(x. (de caracterizare a continuităţii într-un punct). Dacă a ∈ A este un punct izolat atunci orice funcţie f : A → Y este continuă în punctul a.

deci f este continuă în a şi cum a este arbitrar x →a rezultă că f este continuă pe R k . x k ) ∈ R k este arbitrar.2. Teorema 4. b) (∀ ) D ⊂ Y . Atunci următoarele afirmaţii sunt echivalente a) f este continuă pe X.. x 2 .. m ≥ 1 . d) (∀ ) A ⊂ X ⇒ f A ⊂ f (A ) . Dacă a ∈ Rk . d1 ) . O funcţie f : A ⊂ Rk → Rm .. Fie (X. Demonstraţie. atunci: ⎛ k 2⎞ f (x ) − f (a ) = ∑ c i (xi − ai ) ≤ ⎜ ⎜ ∑ ci ⎟ ⎟ i =1 ⎝ i =1 ⎠ k 12 12 ⎛ k 2⎞ ⎜ ⎜ ∑ (x i − ai ) ⎟ ⎟ ⎝ i =1 ⎠ = c x−a .. Va rezulta că lim f (x ) = f (a ) . k .…. i = 1. deschisă ⇒ f −1(D) este deschisă în X.fm sunt continue în a.. c) (∀ ) F ⊂ Y . Teorema 4.. ( ) .2. fm ) este continuă în punctul a ∈ A dacă şi numai dacă funcţiile f1. funcţiile proiecţie pri : Rk → R . În particular. c k ) ∈ Rk .... închisă ⇒ f −1(F ) este închisă în X.. m ≥ 1... x 2. unde c = (c1. Din această teoremă şi exemplul anterior rezultă că o aplicaţie liniară f : Rk → Rm este continuă pe R k . f = (f1. ■ Observaţie. x 2 . sunt continue pe R k ..2.. x = (x1. x k ) ∈ R k ..3.. pri (x ) = xi .. Rezultă din definiţia continuităţii cu şiruri şi teorema de caracterizare a convergenţei unui şir în spaţiul metric R m . k ≥ 1.. (∀) x = (x1. f2. (de caracterizare a continuităţii pe un spaţiu). d2 ) spaţii metrice şi f : X → Y . (am considerat pe R k norma euclidiană). a2 . (∀) x = (x 1... a = (a1... ak ) este fixat şi x ∈ Rk . xk ) ∈ Rk ...72 - Se arată că o aplicaţie liniară f pe R k este de forma f (x )= ∑ k i= 1 c ix i. f2 . (Y. c 2 .

închisă. de unde ( ) A ⊂ f − 1 (f ( A ) ) ⊂ f − 1 ( F ) = A . şi cum f [ ] –1 (F) este închisă. deci y ∈ f (A ) şi astfel am arătat că f (A ) ⊂ f (A ) . ε ) ⊂ Y . deci A = f − 1 (F ) este închisă în X. Vom arăta că f este continuă în a. Fie D = B(f (a ) . ⎧f (x ) dacă x ∈ A \ {a} prelungeşte funcţia f şi este continuă în punctul a . deschisă. Conform ipotezei. adică f este continuă în a. c) ⇒ b) Fie D ⊂ Y . d) ⇒ c) Fie F ⊂ Y. Exemplu. f − 1 (F ) = f − 1 (Y \ D ) este închisă în X.. f (x ) = sin x . Cum x ∈ A . Fie f : R \ {0} → R . Cum f este continuă în x. a) ⇒ d) Fie A ⊂ X şi y ∈ f (A ) . unde a∈A’. x . Conform ipotezei: f A ⊂ f (A ) = f f − 1 (F ) ⊂ F = F . rezultă A = A . rezultă că f –1(D) este deschisă. (∃) δε > 0 astfel încât B (a . deschisă. b) ⇒ a) Fie a ∈ X. ( ) şi cum A ⊂ A . δε )) ⊂ B(f (a ). y = f (x ) . cu x ∈ A . Fie f : A \ {a} ⊂ X → Y . ε ) . atunci funcţia x →a f :A → Y. rezultă f (xn ) → f (x ) = y . f (x ) = ⎨ ⎩ L dacă x = a În acest caz. atunci F = Y \ D este închisă. δ ε ) ⊂ f-1(D).73 - Demonstraţie. adică F = F în Y. Conform ipotezei f-1(D) ⊂ X este deschisă şi cum a ∈ f-1(D). de unde X \ f −1 (F ) = X \ f −1 (Y ) \ f −1 (D ) = f −1 (D ) . (∃)(xn ) ⊂ A astfel încât x n → x . de unde rezultă că ■ f (B(a. Dacă există lim f (x ) = L ∈ Y . şi fie A = f -1 (F). spunem că f este prelungirea prin continuitate a lui f.

f (x ) = x + a . În acest caz. (Y. (Y. a) f este bijectivă.2. O aplicaţie f : (X. Funcţia f : R → R . y ) . f (y )) = d1(x. d2 ) sunt izometrice. iar f (x ) − f (y ) = (x + a ) − (y + a) = x − y .. fie f : (X. b) d2 (f (x ). spunem că spaţiile metrice (X. d 2 ) se numeşte izomorfism topologic sau homeomorfism dacă: b) funcţiile f şi f −1 sunt continue. y ∈ Rn . d2 ) sunt homeomorfe. Într-adevăr. Exemplu. Să observăm că dacă f este izometrie de la X la Y atunci şi f −1 este o izometrie de la Y la X. d1 ) → (Y. funcţia f poate fi prelungită prin continuitate în punctul 0. f (x ) = x 5 este homeomorfism a lui R pe R. spunem că spaţiile X şi Y sunt homeomorfe. Dacă f : X → Y este un homeomorfism spunem că spaţiile metrice (X. deci f este o izometrie. Fie a ∈ Rn şi f : R n → R n . d1 ) → (Y. Rezultă că orice translaţie este o izometrie. (∀) x. O aplicaţie f : (X.2. Este evident faptul că f este o bijecţie. Definiţia 4. y ∈ X . de asemenea. d 2 ) izometrie. x →0 Prelungirea ei este funcţia f : R → R . d1 ) → (Y. d2 ) se numeşte izometrie dacă a) f este bijectivă. În acest caz. d1 ) .4. d1 ) . Să observăm că dacă f este homeomorfism atunci şi f −1 este un homeomorfism.3. f (x ) = ⎨ x ⎪ ⎩ ⎧ sin x ⎪ dacă x ≠ 0 1 dacă x = 0 . (∀) x. Definiţia 4. Exemplu. .74 - Cum lim f (x ) = 1 . O aplicaţie ce satisface condiţia b) se mai numeşte şi bicontinuă. Să observăm. că orice izometrie este un homeomorfism.

(Y. 4. ε )) = {x ∈ X : f (x ) ∈ B(f (x 0 ). f (A ) este compactă în Y. arbitrar.3. Orice funcţie continuă pe un compact dintr-un spaţiu metric este mărginită. Prin urmare. Fie (D i )i∈I o acoperire deschisă în Y pentru f (A ) . Demonstraţie. (∀) i ∈ I şi cum A este compactă în X. finită astfel încât A ⊂ ∪ f −1(Di ) .. Di ⊂ Y deschisă (∀ ) i ∈ I . Dacă f : (X.3. deci f este continuă în x0 şi atunci pe X.1 rezultă că f(A) este compactă şi atunci este închisă şi mărginită în Y.1. Demonstraţie. adică f (A ) ⊂ ∪ Di . ε ).1. Vom avea: f −1(B(f (x 0 ). există J ⊂ I .3. d2 ) spaţii metrice şi f : X → Y . f −1 (D i ) este deschisă în X. atunci f (A ) este compactă în Y. Fie x 0 ∈ X şi ε > 0 .3.75 - Vom arăta că f este continuă. f (x 0 )) < ε} = {x ∈ X : d1( x. din teorema 4. Fie (X. continuă.2. x 0 ) < ε} = B(x0. Proprietăţi ale funcţiilor continue Teorema 4. d 2 ) este continuă şi A ⊂ X este compactă. ■ Corolarul 4. Dacă A ⊂ X este compactă. din teorema 4. d1 ) → (Y. ε )} = = {x ∈ X : d2 (f (x ). i∈I Atunci A ⊂ f –1(f(A)) ⊂ f –1 ∪ Di = ∪ f −1(Di ) i∈I i∈I ( ) Cum f este continuă.3. d1 ) . Analog se arată că f −1 este continuă. ■ . de unde i∈J f(A) ⊂ f ( ∪ f –1(Di)) = ∪ f(f –1(Di)) ⊂ ∪ Di i∈J i∈J i∈J adică (Di )i∈J este o subacoperire finită pentru f (A ) .

Folosind definiţia marginii superioare se arată în mod asemănător că (∃) b ∈ A astfel încât f(b) = M. d) → R . Fie M = sup f (x ) şi m = inf f (x ) .2. În particular.3. Spunem x∈A x∈A c ă: i) Funcţia f îşi atinge marginea inferioară pe A dacă (∃) a ∈ A astfel încât m = f (a ) . Dacă f: [a. Fie f : (X. convergent la un Cum f este continuă. . m = inf f (x ) . A ⊂ X şi M = sup f (x ) . b] →R este continuă atunci f este mărginită şi îşi atinge marginile pe [a. b ∈ R .1 avem că f (A ) este mărginită în R. Teorema 4. avem f (xk ) → f (a ) şi cum f (xk ) → m . există un subşir (xk punct din A. ii) Funcţia f îşi atinge marginea superioară pe A dacă (∃) b ∈ A astfel încât M = f (b ) . ■ Observaţie. folosind unicitatea n n limitei unui şir convergent într-un spaţiu metric. x∈A x∈A Din definiţia marginii inferioare există un şir (xn ) ⊂ A astfel încât f (x n ) → m şi cum A este compactă.76 - Definiţia 4.3. xk →a ∈ A. Din corolarul 4. Demonstraţie. dacă X = R . a. b]. b]. a < b se obţine teorema lui Weierstrass cunoscută din liceu: Teorema 4. n n ) al lui (x n ) ⊂ A .3. d) şi f : A → R este continuă atunci f este mărginită pe A şi îşi atinge marginile..3. A = [a.3. rezultă f(a) = m.1. Dacă A este o submulţime compactă a spaţiului metric (X. iii) Funcţia îşi atinge marginile pe A dacă îşi atinge marginea superioară cât şi marginea inferioară. (Weierstrass).

continuă şi a. y ) ∈ R2 : 1 < x 2 + y 2 < 3} este o mulţime conexă. 6) nu este conexă.ceea ce arată că A este neconexă. Teorema 4. Spunem că spaţiul metric (X. spunem că A este neconexă. d) un spaţiu metric. Exemple. Demonstraţie. Atunci (∀ ) λ ∈ (f (a ) . Pentru demonstraţie se poate consulta [11]. iar A ⊂ D1 ∪ D2 . Presupunem prin absurd că f (A ) nu este conexă. d1 ) .. f (b )) . 1. (∃) c ∈ A . Atunci f(A) este conexă în Y. A ⊂ D1 ∪ D2 . D1 ∩ D2 ∩ A = ø.D 2 ⊂ X nevide şi disjunte astfel încât X = D1 ∪ D2 . conexă. absurd. În plus.5. D2 ≠ ∅ . A ⊂ X . f : A → R .3. d) spaţiu metric. 2. conexă şi f : A → Y . A = {(x. mulţimile D 1 = f −1 (D 1 ). Fie (X. D1 ∩ f (A ) ≠ ∅. (Y. D1 ∩ f (A ) ≠ ∅ şi f (A ) ⊂ D 1 ∩ D 2 . În caz contrar.2.4. ~ ~ D1 ≠ ∅. Fie (X. D1 ∩ A ≠ ø. d) este conex dacă nu există două mulţimi deschise D 1. Fie (X. O submulţime nevidă A ⊂ R este conexă dacă şi numai dacă A este interval. ■ Teorema 4. b ∈ A astfel încât f (a ) < f (b ) . (Teorema valorii intermediare). ■ Corolarul 4. ~ ~ D1 ∩ D2 ∩ A = f −1(D1 ) ∩ f −1(D2 ) ∩ A = f −1(D1 ∩ D2 ) ∩ A = ∅ . D2 ∩ A ≠ ∅ . d2 ) spaţii metrice.3. D2 ⊂ Y deschise astfel încât D1 ∩ D2 ∩ f (A ) = ∅.D 2 ⊂ X cu proprietăţile i) ii) iii) D1 ∩ A ≠ ø. O submulţime A ⊂ X se numeşte conexă dacă nu există două mulţimi deschise D 1. astfel încât f (c ) = λ .3. ~ ~ Cum f este continuă. A = (-2. A ⊂ R2 .2. 1] ∪ [5.3. A ⊂ R . . Atunci există două mulţimi nevide D1. continuă. ~ ~ ~ ~ D1 ∩ A ≠ ∅.77 - Definiţia 4. D 2 = f −1 (D 2 ) sunt deschise în X. A ⊂ X .

Fie f : A ⊂ (X.7. λf. ■ Continuitate laterală Definiţia 4. λg sunt continue pe X.3..7) se obţine: Teorema 4. Folosind teorema de caracterizare a limitei unei funcţii într-un punct cu ajutorul limitelor laterale (teorema 4. fg.3. g : (X. . Rezultă imediat folosind caracterizarea cu şiruri. Fie f : D → R . Din teorema 4. f (a ) + λ ) ∈ ϑ(f (a )) . (∃) V ∈ ϑ (a) astfel încât (∀ ) x ∈ V ∩ A avem f (x ) ∈ (f (a ) − λ.3.1. i) Funcţia f este continuă la stânga în a dacă (∃) f (a − 0 ) = f (a ) .5 rezultă că f (A ) este conexă în R şi din teorema 4. ii) Funcţia f este continuă la dreapta în a dacă (∃) f (a + 0 ) = f (a ) . Atunci a) f + g . (∀)x ∈ V ∩ A . de unde f (x ) > f (a ) − λ > 0 .3. Atunci (f (a ) − λ. Cum f (a ). b) f (unde g(x ) ≠ 0. d) → R .8. Atunci f este continuă în a dacă şi numai dacă şi numai dacă este continuă la stânga şi la dreapta în a.4 f (A ) este un interval în R. f (a ) + λ ) . Fie λ ∈ R astfel încât f (a ) > λ > 0 . în R şi cum f este continuă în a. g c) f este continuă pe X. Fie f : D → R . f (b ) ∈ f (A ) rezultă (f (a ). Fără a restrânge generalitatea să presupunem că f (a ) > 0 . Demonstraţie. ■ Teorema 4.6.3. D ⊂ R şi a ∈ Int D . Atunci există o vecinătate V a lui a astfel încât f are semn constant pe V ∩ A . D ⊂ R şi a ∈ Int D .3. d) → R .78 - Demonstraţie. Demonstraţie.3. continue şi λ ∈ R . f (b )) ⊂ f (A ) şi demonstraţia este încheiată. ■ Teorema 4. continuă în a ∈ A şi f (a ) ≠ 0 . (∀ ) x ∈ X ) este continuă pe X. Fie f .

Atunci f este uniform continuă pe A. Teorema 4. Cum A este compactă (∃) x. compactă şi f : A → Y continuă. y ) = 0 şi atunci x = y. Luând δ = d1(xn. d 2 ) spaţii metrice A ⊂ X . d2 ) se numeşte uniform continuă pe X dacă pentru (∀) ε > 0. ea definindu-se pe o mulţime. d1 ) → (Y. y ) → 0 .1]→R.1. yn = 1 n 1 . yk ) + d(yk . y δ ) < δ şi d2 (f ( x δ ). 1. f (y )) < ε . Din acest exemplu rezultă că o funcţie continuă nu este în general uniform continuă. . (∃) x δ . y δ ∈ A cu d 1 (x δ . yk n → y . y ∈ X cu d1(x. Exemplu. (yn ) ⊂ X astfel încât d1(x n . dacă există două şiruri (xn ). ykn < n ( ) 1 → 0. f (x ) = 1 .Cum d1 xkn .79 - 4. Din definiţie rezultă că. kn vom avea d(x.1].1.4.f(yn)) ≥ ε0 . pentru n → ∞ . deci f 2n nu este uniform continuă pe (0. Observaţii. Fie funcţia f : (0. În timp ce noţiunea de continuitate are un caracter local. n ≥ 1 avem x n − y n → 0 şi f (x n ) − f (y n ) = n → ∞ . Din definiţie rezultă că.1].4. (∃) δε > 0 astfel încât (∀) x. deci (∃) ε0 > 0 asfel încât (∀) δ > 0 .y ∈ A şi două subşiruri n (x ) ⊂ (x ) şi (yk ) ⊂ (yn ) astfel încât n n n n x k n → x .yn)< kn n 1 . Să observăm totuşi că f este continuă pe (0. f (y n )) → 0 atunci f nu este uniform continuă 3. deci d(x. y ) < δε rezultă d 2 (f (x ). cu n ≥ 1. yn ) → 0 şi d2 (f (x n ). xk ) + d(xk . Demonstraţie. y ) ≤ d(x. d1 ). (Y.4. Presupunem prin absurd că f nu este uniform continuă. 2. x Luând xn = . (yn) din A cu n 1 şi d2(f(xn). O funcţie f: (X. dacă f este uniform continuă pe X atunci f este continuă pe X. Funcţii uniform continue Definiţia 4.. (Cantor). f ( y δ )) ≥ ε0 . cea de uniform continuitate are un caracter global. Fie (X. rezultă că există două şiruri (xn).

Să se studieze continuitatea funcţiilor: a) f : R → R . y )→ (0. Să se studieze existenţa limitelor: a) d) x − 2y .80 - ε0 ≤ d2 f xk n .2 ) x lim c) lim f) ( x. ( x. ⎪0. ( x.0) ⎩ 2 x c) f : R2 → R2 . d1 ) → (Y.0 ) x 2 + y 2 lim e) lim (1 + sin x )e x . f (x. y ) ≠ (0. f (x ) = d (x.0 ) x cos 1 . x≥0 ⎠ 3. f (y k ) → f (y ) şi atunci n n . ( x. d 2 ) . 5. i) ( x. continue. (x.0 ) x 2 + y 2 ⎛ x⎞ lim ⎜ 1+ ⎟ ⎟ . Să se arate că f este continuă pe X.3 ) x 2 + 3 y lim b) sin xy . x < 0 ⎞ ⎟ . ( x. y )→ (0. Fie f : D ⊂ R → R .0 ) y 2 x2y h) lim .Cum f e continuă avem f (x k ) → f (x ). . y ) = ⎨ x 2 + y 2 . Fie f . 4. unde a ∈ R . d) spaţiu metric. f (x ) + d2 f yk n . A ⊂ X. x →∞ x − 2y . continue. y )→ (0. a∈A 6. d) → R . Să se arate că mulţimea A = {x ∈ X : f (x ) = g(x ) } este închisă în X. Fie f . y )→ (0. x ⎟ ⎩ e . (x. f (y ) → 0 .0 ) x + y lim x g) lim . y )→ (2.0 ) b) f : R → R . y ) = ⎨ x∈Q ⎧ x. a ) . ( x. monotonă. y )→ (2. ■ ( ( ) ( )) (( ) ) (( ) ) Probleme propuse. f (x. A ) = inf d(x. 1. x + y2 2 x3 + y3 . y )→ (0. ( x. f y k n ≤ d2 f xk n . y )→ (0.+∞ )⎜ y ⎝ ⎠ y 2. x ∈ R \ Q ⎧ sin x3 + y 3 ⎪ . contradicţie. pentru n → ∞ . A ≠ ∅ şi f : X → R . ⎨ ( ) ⎛ ⎝ ⎧x + a. Să se arate că f are limite laterale în toate punctele de acumulare. y ) = (0. . 2 ⎩x . f (x ) = ⎜ ⎜ e sin y. g : (X. Să se arate că mulţimea A = {x ∈ X : f (x ) < g(x ) } este deschisă în X. Fie (X. g : (X.

(∀) x. f (x ) = ln x . .81 - 7. y ) = sup x n − y n . f (x ) = sin x este uniform continuă pe R. ∞ ) → R . e) f : (0.I ⊂ R . ∞ ) x (0. f monotonă şi Df = { x ∈ I : f discontinu ă în x} . Să se arate că L∞ nu este compact. ∞) dacă şi numai dacă a > 0. Să se arate că D f este cel mult numărabilă. f (x ) = x . Să se determine funcţiile continue f : R → R cu proprietatea: f(x + y) = f(x) + f(y). (∀) x. 8.. Să se studieze uniform continuitatea funcţiilor: a) f : (0. f (x ) = d(x. f (x ) = 1 1+ x2 . 13. x 0 ) este uniform continuă pe X. Fie (X. f (x. ∞ ) → R . Fie a ≥ 0 şi funcţia f : (a. x = (x n ) . y 14. y = (yn ) . 12. 10. Să se arate că f are cel puţin un punct fix. unde: L∞ = { (xn ) ⊂ R : (xn ) mărginit n∈N * }. d) f : [0. Fie f : R → R continuă şi mărginită. d) un spaţiu metric şi x 0 ∈ X . şi d (x. y ∈ L∞ . Să se arate că funcţia f : X → R . ∞ ) → R . ∞ ) → R . 11. Fie f : I → R. b) f : (1. x −1 c) f : R → R . 9. interval. d) . f (x ) = sin x 2 . y ) = x +1 . f (x ) = 1 . 2 ] → R . y ∈ R. Să se arate că f este uniform continuă pe (a. Să se arate că funcţia f : R → R . Fie spaţiul metric (L∞ . adică (∃) x 0 ∈ R astfel încât f (x 0 ) = x 0 .

Fie f : R → R continuă şi periodică. b) dacă f şi g sunt mărginite ⇒ fg este uniform continuă. g : (X.. Atunci : a) f + g este uniform continuă.82 - 15. 16. . Atunci f este uniform continuă. d) → R uniform continue. Fie f .

Fie f : D ⊂ R → R . de unde rezultă prin trecere la limită: x − x0 lim f (x ) = f (x 0 ) . x − x0 x →x0 Pentru (∀ )x ∈ D.1. în plus derivata f ′(x 0 ) este finită. f (x ) = x . deci f este continuă în x 0 . x ≠ x 0 avem f (x ) = f (x 0 ) + x → x0 f (x ) − f (x 0 ) (x − x0 ) . fie f : R → R ..1. Reciproca acestei afirmaţii nu este în general adevărată. Funcţia f are derivată în x 0 dacă există în R următoarea limită: df f (x ) − f (x 0 ) (x0 ) ). În acest sens. ■ Observaţie. Dacă f : D ⊂ R → R este derivabilă în x 0 ∈ D ∩ D′ atunci f este continuă în x 0 . . Evident. x 0 ∈ D ∩ D′ . Demonstraţie. Definiţia 5. Proprietăţi de bază ale derivatei.1. f este continuă pe R dar nu este derivabilă în x 0 =0. spunem că funcţia f este derivabilă în x 0 .83 - CAPITOLUL 5 DERIVABILITATEA ŞI DIFERENŢIALITATEA FUNCŢIILOR REALE DE VARIABILĂ REALĂ 5. Din ipoteză avem că (∃) lim f (x ) − f (x 0 ) = f ′(x 0 ) ∈ R .1. Propoziţia 5. = f ′(x 0 ) (sau x − x0 x → x0 dx lim Dacă.1.

1. ′ (x 0 ) ∈ R (respectiv fd ′ (x 0 ) ∈ R ). Funcţia f are derivată la stânga (respectiv la dreapta) în x 0 . dacă (∃) f (x ) − f (x 0 ) f (x ) − f (x 0 ) ′ (x 0 ) ∈ R ). x 0 ) (respectiv pentru D2 = D ∩ (x 0 . Fie D ⊂ R şi x 0 ∈ D un punct de acumulare pentru D1 = D ∩ (− ∞.1. Dacă f este derivabilă în x 0 ∈ I şi g este derivabilă în y 0 = f ( x 0 ) ∈ J atunci g o f : I → R este derivabilă în x 0 şi (g o f )' ( x 0 ) = g' ( f ( x 0 ))f ' ( x 0 ) . g : J → R . Definiţia 5. . numită derivata funcţiei f . f : I → J . (respectiv (∃) lim = fs = fd x → x0 x − x0 x − x0 x → x0 lim x < x0 x > x0 ′ (x 0 ) ∈ R (respectiv fd ′ (x 0 ) ∈ R ) se numeşte derivata la stânga Numărul fs (respectiv la dreapta) a lui f în x 0 .1. Dacă f este derivabilă pe I şi g este derivabilă pe J atunci g o f este derivabilă pe I şi (g o f )' = (g'o f )f ' . fs Reamintim din liceu proprietăţile de bază ale funcţiilor derivabile: Teorema 5. intervale.3. ∞ ) ).1. În acest caz se poate defini funcţia f ′ : A → R . Fie I. x → f ′(x ) . iar ′ (x 0 ) = fd ′ (x 0 ) = f ' (x 0 ) .2. Funcţia f : D ⊂ R → R este derivabilă pe A ⊂ D dacă este derivabilă în orice punct din A . Observaţie. ′ (x 0 ) ∈ R . spunem că f este derivabilă la Dacă în plus fs stânga (respectiv la dreapta) în x 0 ..84 - Definiţia 5. Folosind teorema de caracterizare a limitei unei funcţii într-un punct cu ajutorul limitelor laterale rezultă că o funcţie f : D ⊂ R → R este derivabilă în x 0 ∈ D (care este punct de acumulare atât la stânga cât şi la dreapta lui D) dacă şi numai dacă f este derivabilă la stânga şi la dreapta în x 0 . J ⊂ R .

J ⊂ R . derivabilă pe (a.85 - Teorema 5.. Dacă x 0 ∉ I . Un punct x 0 ∈ D se numeşte punct de minim (respectiv de maxim) local pentru f dacă f (x ) ≥ f (x 0 ) (respectiv ≤ ). f (a ) = f (b ) . intervale şi f : I → J continuă şi bijectivă. (Teorema lui Rolle). Fie I. Observaţii. Un punct x 0 ∈ I în care f este o o derivabilă şi f ′(x 0 ) = 0 se numeşte punct critic (sau staţionar) pentru f . f (x ) = x . Fie f : I ⊂ R → R .5. atunci funcţia inversă f −1 este derivabilă în ′ 1 y 0 = f (x 0 ) şi f −1 (y 0 ) = . Un punct x 0 ∈ D se numeşte punct de extrem local dacă este punct de minim local sau de maxim local.1.1. 1.1. (∀) x ∈ V ∩ D . Atunci x 0 = 0 este punct de minim pentru f şi f ′(0 ) ≠ 0 .1] → R. I interval. f (x ) = x 3 . Fie f : D ⊂ R → R . În acest sens. Fie funcţia f : [a. Atunci f ′(0 ) = 0 dar x 0 = 0 nu este un punct de extrem local.2. Definiţia 5. a < b. atunci x 0 se numeşte punct de minim (respectiv de maxim) global. b ∈ R.1. 2.b] . f ′(x 0 ) ( ) Definiţia 5.3.4. Dacă f este derivabilă în x 0 ∈ I şi f ′(x 0 ) ≠ 0 . Dacă x 0 ∈ I este punct de extrem local pentru f şi f este derivabilă în x 0 atunci f ′(x 0 ) = 0 . b ) astfel încât f ′(c ) = 0 . fie funcţia f : [0. atunci concluzia teoremei lui Fermat nu este întotdeauna o adevărată.4. Teorema 5.1. Atunci (∃) c ∈ (a. Fie f : I ⊂ R → R . (Fermat). unde a. (∃) V ∈ ϑ(x0) astfel încât Dacă aceste inegalităţi au loc (∀) x ∈ D .b). Reciproca teoremei lui Fermat nu este în general adevărată. I interval. . f este continuă pe [a. Teorema 5. În acest sens fie funcţia f : R → R . b] → R .

b] → R continuă pe [a. g sunt derivabile pe (a. b] → R două funcţii continue pe [a.1. I interval. g(b ) − g(a ) g′(c ) Teorema 5.. f derivabilă pe I .1. derivabile pe (a. b ) .1. I interval. Atunci: a) Dacă f ′ ≥ 0 pe I rezultă că f este crescătoare pe I .1. b ) şi g′ ≠ 0 pe (a.7. (Regula lui L'Hospital).b). Fie f . g : (a. Fie f : I ⊂ R → R . (Teorema lui Lagrange). b ) astfel încât f (b ) − f (a ) = (b − a)f ' (c ) .b] . b ) . x → x0 Atunci f este derivabilă în x 0 şi f ' ( x 0 ) = lim f ′(x ) . derivabilă pe (a. b) Dacă f ′ ≤ 0 pe I rezultă că f este descrescătoare pe I .86 - Teorema 5. Presupunem că i) f . Atunci (∃)c ∈ (a. Fie f : [a.b] . b ) → R unde − ∞ ≤ a < b ≤ +∞ . Din teorema lui Lagrange se obţin cu uşurinţă următoarele două consecinţe: Propoziţia 5.6. Propoziţia 5. x →a x >a x →a x >a Atunci (∃) lim x →a x >a f (x ) =L.b) şi g′(x ) ≠ 0 . f continuă pe I şi x 0 ∈ I astfel încât f este derivabilă pe I \ {x 0 } şi (∃) lim f ′(x ) şi este finită. Fie f : I ⊂ R → R .5. Atunci (∃) c ∈ (a.1. ii) (∃) lim f ′(x ) = L ∈R .1.b ) astfel încât f (b ) − f (a ) = f (c ) .2. ′ (∀)x ∈ (a. x →a g′(x ) x >a iii) lim f (x ) = lim g(x ) = 0 (sau ± ∞ ). (Teorema lui Cauchy). x→x0 Teorema 5. g(x ) . c) Dacă f ′ = 0 pe I rezultă că f este constantă pe I . Fie f : [a.

continuă în x 0 . α(x 0 ) = 0 astfel încât f (x ) = f (x 0 ) + A (x − x 0 ) + α(x )(x − x 0 ).1) ⎧ f (x ) − f (x 0 ) − A (x − x 0 ) dacă x ≠ x 0 ⎪ Observaţie. (5. x → x0 Teorema 5. Conform definiţiei (∃) A ∈ R . x − x0 ⎪ 0 ⎩ dacă x = x 0 rezultă că (5. x ≠ x 0 . (∀ )x ∈ I . Presupunem mai întâi că f este diferenţiabilă în x 0 . (∀)x ∈ I. Fie I⊂R interval deschis.. de unde f (x ) − f ( x 0 ) = A + α( x ). Diferenţiala unei funcţii Fie I ⊂ R interval deschis. Luând α(x ) = ⎨ . Definiţia 5.2. (∀ )x ∈ I . x − x0 Cum lim α( x ) = 0 ⇒ (∃) lim x → x0 x → x0 f (x ) − f (x 0 ) = A . α : I → R . Demonstraţie. α : I → R .1. ⎧ f (x ) − f (x 0 ) − f ' ( x 0 ) dacă x ≠ x 0 ⎪ α (x ) = ⎨ x − x 0 .1) se scrie echivalent: f (x ) = f (x 0 ) + A (x − x 0 ) + α(x )(x − x 0 ).2.87 - 5. fie f derivabilă în x 0 şi fie α : I → R . Funcţia f este diferenţiabilă în x 0 dacă (∃)A ∈ R astfel încât f (x ) − f (x 0 ) − A (x − x 0 ) =0 x − x0 x → x0 lim (5.1. x − x0 Reciproc. f : I → R şi x 0 ∈ I . Funcţia f :I → R este diferenţiabilă în x 0 ∈ I dacă şi numai dacă este derivabilă în x 0 .2. lim α(x ) = α(x 0 ) = 0 . dacă x = x 0 ⎪ 0 ⎩ . deci f este derivabilă în x0.2) unde A ∈ R .

avem aproximarea f (x ) − f (x 0 ) ≅ f ′(x 0 )(x − x 0 ) . Dacă f este diferenţiabilă în x 0 . Derivate şi diferenţiale de ordin superior Fie I ⊂ R un interval deschis.3. (∀)h ∈ R . pentru x într-o vecinătate V a lui x 0 .4) se mai scrie: f (x ) − f (x 0 ) ≅ f ′(x 0 ) h = df (x 0 ) h .88 - Evident avem lim α(x ) = α(x 0 ) = 0 şi din definiţia lui α avem x → x0 f (x ) = f (x 0 ) + f' (x 0 )(x − x 0 ) + α(x )(x − x 0 ).2.3) ■ deci f este diferenţiabilă în x 0 . (deci dx : R → R . .1 exprimă faptul că noţiunile de diferenţiabilitate şi derivabilitate sunt echivalente. (∀) h ∈ R . (5. f derivabilă în x 0 ∈ I . relaţia (5. Dacă f este derivabilă pe I atunci vom avea df(x)= f ' (x)dx. Notând x − x 0 = h . iar A = f ′(x 0 ) . Funcţia T : R → R definită prin T(h ) = f ′(x 0 ) h .4) adică creşterea funcţiei într-o vecinătate a punctului x 0 . dx (h ) = h . obţinem df (x 0 ) = f ′(x 0 )dx . (∀)h ∈ R ). I interval deschis. Notând cu dx diferenţiala funcţiei identice. (5.. În cazul particular. (∀) h ∈ R se numeşte diferenţiala funcţiei f în x 0 şi se notează cu df (x 0 ) . din (5. în care f (x ) = x avem f ′(x 0 ) = 1 şi atunci dx(x 0 ) (h) = h . (∀ ) x ∈ I . 5.3) rezultă că. Fie f : I ⊂ R → R . Teorema 5. adică df (x 0 ) (h ) = f ′(x 0 )h . f :I → R derivabilă pe I şi f ' : I → R derivata sa. (∀ ) x ∈ I . Δf se poate aproxima printr-o creştere liniară f ′(x 0 )Δx . Definiţie. Observaţie. Observaţie.

n ∈ N* .β ∈ R . Vom nota C0 (I) = { f : I → R . dx Funcţia f este de n ori derivabilă pe I dacă este de n ori derivabilă în toate punctele din I . I interval deschis. Fie I ⊂ R interval deschis. Definiţia 5. Prin recurenţă se definesc derivatele de ordin superior: Definiţia 5. Fie f : I ⊂ R → R .3. g ∈ C n ( I ) . α. În acest caz. Funcţia f este de n (n ≥ 2) ori derivabilă în x 0 dacă f este de (n − 1) ori derivabilă pe o vecinătate V a lui x 0 şi dacă derivata de ordin (n − 1) . I interval deschis. Teorema 5. notată prin f (n−1) este derivabilă în x 0 .. f continuă}. fg ∈ C(n ) ( I) şi i) (αf + βg)(n ) = αf (n ) + βf (n ) .3. f indefinit derivabilă pe I . Funcţia f este de clasă Cn .3. dx 2 Dacă f ′ este derivabilă pe I atunci derivata lui f ′ se numeşte derivata a doua (sau de ordinul doi) a lui f şi se notează cu f ′′ .1. Funcţia f este de două ori derivabilă în x 0 dacă funcţia f ′ este derivabilă în x 0 .3. (∀ )n ∈ N* } .89 - Definiţia 5. adică este derivabilă de n ori pe I.2. f .1. Fie f : I ⊂ R → R . ( ) (n − k ) ( k ) g . (n ≥ 1) pe I şi scriem f ∈ Cn (I) dacă f este de n ori derivabilă pe I şi derivata de ordin n este continuă pe I . În acest caz derivata lui f (n-1) în x0 se mai numeşte derivata de ordinul n a lui f în x0 şi se notează cu f (n) dn f (x0) ( sau n ( x 0 ) ).3. Atunci αf + β g. C∞ (I) = { f : I → R . ii) (fg) n = ∑ Ck nf k =0 n . derivata lui f ′ în x 0 se mai numeşte derivata a doua a lui f în x 0 şi se notează cu f ′′(x 0 ) (sau d2 f (x 0 ) ).

... x0 ∈ I. Fie Rn : I → R .. (∀) x ∈ I .5) Considerăm Tn descompus după puterile lui (x − x 0 ) Tn (x ) = a0 + a1(x − x 0 ) + .. iar funcţia f de n ori derivabilă pe I .. unde x ∈ I . an = Astfel obţinem 1 (n) f (x0).. n ∈ N*. Funcţia Rn se numeşte restul Taylor de ordin n asociat funcţiei f în x 0 .90 - Formula lui Taylor Fie f : I ⊂ R → R . Observaţie.. Căutăm un polinom Tn ∈ R[X] de grad n care să aproximeze valorile funcţiei f într-o vecinătate a lui x 0 şi să verifice în plus condiţiile ′ (x 0 ) = f ′(x 0 ) . Obţinem f (x ) = Tn (x ) + Rn ( x ) .. n! (x − x 0 ) f (n ) (x ) . + 0 n 1 ! n! n (5. x − x0 f ′(x 0 ) + . adică f (x ) = f (x 0 ) + (x − x 0 ) f (n ) (x ) + R (x ) . Cum lim Rn (x ) = 0 rezultă că pentru x într-o vecinătate V a x → x0 lui x 0 avem aproximarea: f (x ) ≅ f (x 0 ) + Se poate arăta că lim Rn ( x ) x − x0 n (x − x 0 ) f (n ) (x ) . Tn (5.. I interval deschis. Tn(n ) (x 0 ) = f (n ) (x 0 ) .. Tn (x 0 ) = f (x 0 ) .. + an (x − x 0 ) n Folosind relaţiile (5. + 0 1 ! n! n Polinomul Tn se numeşte polinom Taylor asociat funcţiei f în x 0 .5) vom avea a0 = f(x0) . x − x0 Tn (x ) = f (x 0 ) + f ′(x 0 ) + . x − x0 f ′(x 0 ) + . … . + 0 1 ! n! n x → x0 = 0. (∀) x ∈ I . Rn (x ) = f (x ) − Tn (x ) .. . Ne propunem să aproximăm valorile funcţiei f în vecinătatea lui x 0 printr-un polinom de grad n .6) numită formula lui Taylor cu rest de ordin n asociat funcţiei f în x 0 . a1 = (x0) .

x 0 ∈ I şi f : I → R de (n + 1) ori derivabilă pe I . n! Luând p = n + 1 obţinem k = R n (x ) = f (n +1) (ξ ) şi atunci (n + 1)! (x − x 0 )n +1 f (n+1) (ξ ) .3. astfel încât .3.2 rezultă că (∀) x ∈ I. Considerăm funcţia ϕ : I → R (x − t ) f (n ) (t ) + (x .. (∀) x ∈ I . (n + 1)! ■ şi demonstraţia este încheiată.1) )..2. + 0 1 ! n! (n + 1)! n n +1 Demonstraţie. − (n − 1)! 1 ! 1 ! n −1 (x − t )n f (n+1) (t ) − p(x − t )p −1k = n! n! n ( x − t ) (n +1) p −1 = f ( t ) − p (x − t ) k . cu θ ∈ (0. + 1 ! n! n Evident ϕ este derivabilă pe I .6) pe Rn de forma Rn (x ) = (x − x 0 ) pk . Din ϕ′(ξ ) = 0 rezultă (x − ξ )n f (n +1)(ξ) = p(x − ξ ) p −1k . Atunci (∀)x ∈ I.. Căutăm în (5. x ≠ x 0 există ξ între x 0 şi x (deci ξ = (1 − θ)x 0 + θx .. cu θ ∈ (0. Dacă x 0 = 0 ∈ I . (Formula lui Taylor cu rest Lagrange).. Fie I ⊂ R interval deschis. unde p ∈ N * .. k = k (x. (∃)ξ între 0 şi x (deci ξ = θ x .91 - Teorema 5. x 0 ) .. ϕ(x ) = f (x ) şi din teorema lui Rolle (∃) ξ între x0 şi x astfel încât ϕ′(ξ ) = 0 . ϕ(x 0 ) = f (x ). x−t ϕ(t ) = f (t ) + f ′(t ) + . x ≠ 0 . x − x0 f (x ) = f (x 0 ) + f ′(x 0 ) + . Observaţie.t) pk.1) ). din teorema 5. astfel încât (x − x0 ) f (n ) (x ) + (x − x0 ) f (n+1) (ξ ) . Dar ϕ′(t ) = f ′(t ) − + (x − t ) f (n ) (t ) + f ′(t ) x − t + f ′′(t ) − .

Să scriem formula Mac-Laurin cu rest de ordin n sub forma Lagrange. (∀ ) x ∈ R . (Condiţia suficientă de extrem local). = f (n −1) (x 0 ) = 0 .3..1) astfel încât cos x = 1 − π⎞ x2 x4 x6 xn nπ x n +1 ⎛ + − + .. f (n ) (x 0 ) ≠ 0 . Fie f : R → R . + f (0 ) + f (n + 1)! n! 1 ! numită formula Mac-Laurin cu rest de ordin n sub forma Lagrange. Fie I ⊂ R interval deschis. Aplicaţii. Extreme locale pentru funcţii derivabile Teorema 5. (n ≥ 1) pe I . 2! 4! 6! n! 2 (n + 1)! 2⎠ ⎝ Pentru n = 2k obţinem: cos x = 1 − π⎞ x2 x4 x6 x 2k x 2k + 1 ⎛ + − + . (∀) n ∈ N . Atunci f este indefinit derivabilă pe R şi f (n ) (x ) = e x .3.. Pentru (∀ ) x ∈ R . . x ≠ 0 . (∀) x ∈ R . + + 1 ! 2! n! (n + 1)! 2. f : I → R de clasă C n . (∀ ) n ∈ N . + + cos cos⎜ ξ + (n + 1) ⎟ .. x ≠ 0 . f (x ) = cos x .. 2 ⎠ ⎝ Din formula lui Mac-Laurin cu rest de ordin n sub forma Lagrange pentru (∀) x ∈ R .92 - f (x ) = f (0 ) + x xn (n ) xn +1 (n +1) (ξ ) . (∀ ) n ∈ N .. + ( −1)k + cos⎜ ξ + (2k + 1) ⎟ 2! 4! 6! (2k )! (2k + 1)! 2⎠ ⎝ şi analog pentru n impar....1) astfel încât ex = 1+ x x2 xn x n +1 θ x e + + . 1. (∃) θ ∈ (0. x0 ∈ R un punct critic pentru f astfel încât f ′(x 0 ) = f ′′(x 0 ) = . f ′(0 ) + . Rezultă f (n ) (0 ) = 1 ... Fie f : R → R . (∃) θ ∈ (0. f (x ) = e x . Atunci f este indefinit derivabilă pe R şi nπ ⎞ ⎛ f ( n ) (x ) = cos⎜ x + ⎟ .

Exemplu. + 0 1 ! (n − 1)! n! n −1 n de unde f (x ) − f (x 0 ) = (x − x 0 )n n! f (n ) (ξ ) . pentru x ∈ V. Cum f (n ) este continuă.Vom avea: f ′′(x ) = 30 x 4 − 12x ⇒ f ′′(0 ) = 0 . Fie x 0 = 0 . ( ) Caz 1. Demonstraţie. x ≠ x 0 . există ξ între x şi x 0 astfel încât: f (x ) = f (x 0 ) + (x − x 0 ) f (n −1) (x ) + (x − x0 ) f (n) (ξ) . adică x0 este punct de minim local pentru f. rezultă că x 0 nu este punct de extrem local. deci x 0 nu este punct de extrem local. . de unde f(x) – f(x0) ≥ 0.. x − x0 f ′(x 0 ) + . V ⊂ I astfel încât f (n ) (x ) > 0 .. (∃)V ∈ ϑ(x 0 ). (∀) x ∈ V . Cazul f (n ) (x 0 ) < 0 se tratează analog.1} . Din formula lui Taylor cu rest de ordinul (n − 1) sub forma Lagrange. Fie funcţia f : R → R .. Cum n este par avem (x − x0 )n n! ≥ 0 . deci x = 0 şi x = 1 sunt puncte critice. (∀) x ∈ V şi cum ξ este între x şi x0 rezultă ξ ∈ V şi atunci f (n ) (ξ) > 0 . (∀ ) x ∈ V . b) Dacă n este impar atunci diferenţa f (x ) − f (x 0 ) nu are semn constant pe nici o vecinătate V a lui x 0 . f (x ) = x 6 − 2x 3 + 5 . Vom avea: f ′(x ) = 6 x 5 − 6 x 2 . rezultă că x 0 este punct de extrem local şi anume: f (n ) (x 0 ) > 0 ⇒ x 0 punct de minim local f (n ) (x 0 ) < 0 ⇒ x 0 punct de maxim local b) Dacă n este impar. ■ f ′(x ) = 0 ⇒ 6 x 2 x 3 − 1 = 0 ⇒ x ∈ {0. a) Presupunem n par şi f (n ) (x 0 ) > 0 . (∀) x ∈ V .93 - Atunci a) Dacă n este par.

interval deschis şi x 0 ∈ I şi f : I → R . n = 2 . Fie I ⊂ R . 2 Prin recurenţă obţinem: Definiţia 5. deci n = 3 . Fie x 0 = 1 . 0 < a < b . Diferenţiala de ordinul n se notează cu d n f (x 0 ) şi este definită astfel: d n f (x 0 ) = f (n ) (x 0 )(dx ) = f (n ) (x 0 )dx n . Fie I ⊂ R .. Diferenţiala de ordinul doi a funcţiei f în x 0 se notează cu d 2 f (x 0 ) şi este definită prin d 2 f (x 0 ) = f ′′(x 0 )(dx ) = f ′′(x 0 )dx 2 .4. 1 ⎧ n ⎪x sin .3.V0m avea: f ′′(1) = 30 − 12 = 18 > 0 . 2 . b] → R . x 0 ∈ R şi f : I → R . Să se arate că punctul c din teorema lui Lagrange aplicată funcţiei f : [a. par. interval deschis. Să se studieze derivabilitatea funcţiei f : R → R . 2. Caz 2. unde n ∈ N ⎪ ⎩ 0 .3. impar şi x 0 = 0 nu este punct de extrem local. x ≠ 0 f (x ) = ⎨ x x = 0 . n Probleme propuse 1. Funcţia f este de două ori diferenţiabilă în x 0 (respectiv pe I) dacă f este derivabilă pe I şi derivata sa f ′ este diferenţiabilă în x 0 (respectiv pe I).5. Rezultă că x 0 = 1 este punct de minim local.94 - f ′′′(x ) = 120 x 3 − 12 ⇒ f ′′′(0 ) = −12 ≠ 0 . f (x ) = ln x verifică inegalităţile ab < c < 1 (a + b ) . Funcţia f este de n (n ≥ 2) ori diferenţiabilă în x 0 dacă este de (n − 1) ori derivabilă pe I şi derivata f (n−1) este diferenţiabilă în x 0 . Definiţia 5.

dacă a. + nu poate avea rădăcini 1 ! n! multiple. 8.. b) f : (0. 5. Să se arate că polinomul P(x ) = 1 + x xn + . ∞ ) → R .. Să se calculeze f (n ) (x ) . f (x ) = ln(1 + x ) . Să se scrie formula Mac-Laurin cu rest de ordin n sub forma Lagrange pentru funcţiile: a) f : R → R .95 - 3. 7. f (x ) = x − 2arctg x. unde n ∈ N * şi să se aproximeze funcţia f printr-un polinom de grad trei în vecinătatea originii. π) → R . β n cu proprietăţile αn → 0 . βn → 1. f (x ) = sin x. f (x ) = ecos 2 x sin x . c) f : (− 1. ∞ ) → R . Să se arate că. Să se studieze extremele locale ale funcţiilor: a) f : R → R . n ≥ 3 are două rădăcini pozitive α n . f (x ) = e x cos x . Să se arate că ecuaţia xn − nx + 1 = 0 . . b) f : (− 1. 6. b > 0 atunci ab + ba > 1. Fie f : R → R . 4.. f (x ) = 1 + x .

deschisă.. deoarece IIa + ts – aII = IItsII = ItI IIsII = ItI < r şi deci funcţia g este bine definită. raportul dat are x − a x →a sens însă nu vom obţine o definiţie satisfăcătoare deoarece considerând funcţia cu valorile f(x) = f(x1.1. g(t) = f(a + ts).sn = 1. Vom defini mai întâi derivata după o direcţie.…. xn). Fie A ⊂ Rn. pentru x−a x ≠ a. x2. deci s = (s1. …. xn) = x1. x2. Derivata după o direcţie. r) avem a + ts ∈ B (a. x2. pentru t ∈ (-r. Fie r > 0 astfel încât B(a. Fie funcţia g : (-r. Pornind de la definiţia derivatei din cazul funcţiilor reale de variabilă reala suntem tentaţi să definim derivata funcţiei f în punctul a pornind de la raportul f ( x ) − f (a ) . Dacă am defini derivata funcţiei f în a prin lim f ( x ) − f (a ) . însă acest raport nu are sens întrucât x-a este un vector şi nu este definită împărţirea unui scalar la un vector. f = f(x1.1. r) ⊂ A. Funcţia f este derivabila în punctul a după versorul s dacă funcţia g este derivabilă în t = 0 iar g’(0) se numeşte derivata lui f în punctul a şi se notează prin df (a ) . n ≥ 2. a ∈ A şi f : A → R. r) ⊂ A şi s ∈ Rn un versor.…. aceasta nu ar avea derivată în origine în sensul menţionat.. Să observăm că.96 - CAPITOLUL 6 DERIVABILITATEA ŞI DIFERENŢIABILITATEA FUNCŢIILOR DE MAI MULTE VARIABILE 6. Definiţia 6. pentru x = (x1. ds . s2. Derivate parţiale de ordinul întâi. xn)∈ A. r) → R.1. sn).. IIsII = 2 2 s1 + s2 2 + .….

.3. xn. y0 ) ∂f . e2.. ai −1... Funcţia f este derivabilă parţial în punctul a dacă este derivabilă parţial în a în raport cu toate variabilele x1. f = f(x. obţinem: ∂f f (a1.. (a) = g (0) = lim = lim t →0 t →0 t t ds Fie B = {e1. y 0 ) − f ( x 0 . …. Definiţia 6.. 2 n ⎝ 1 ⎠ .. y 0 ) = lim . i ∂ xi df ∂f f (a + tei ) − f (a) (a ) = = (a) = lim t →0 ∂ xi t dei = lim f (a1... en = (0. xi. ai + t.. an ) (a) = lim . 0).2. e2 = (0.97 - Observaţie. x2.. pentru 1 ≤ i ≤ n . ai +1. deci.y). 1. y 0 ) = lim y → y0 ∂y y − y0 Definiţia 6. t →0 t Notând cu xi = ai + t. x → x0 x − x0 ∂x f ( x0.1)... y 0 ) ∂f ( x 0 .. 1≤ i ≤ n . f : A ⊂ R2 → R. e1 = (1. i ∈ 1.. ∂x (a). a2 . 0. Conform definiţiei avem: g( t ) − g(0) f (a + ts) − f (a) df ’ . Numărul df (a) se numeşte derivata parţială a funcţiei f în punctul a în dei raport cu variabila xi şi se notează prin Observăm..…. a = (x0. ∂x (a) ⎟ ⎟ . a 2 ... numit şi gradientul funcţiei f în punctul a.. an ) − f (a1.. n dacă f este derivabilă în punctul a după versorul s = ei. f ( x. en } baza canonică din Rn. y0) ∈ A. a2 .…. an ) .….….... 0. 0). 0. Funcţia f este derivabilă parţial în punctul a în raport cu variabila xi. x3.... an ) − f (a1. În acest caz se poate defini ⎛ ∂f ⎞ ∂f ∂f gradf (a) = ⎜ ⎜ ∂x (a).... ai +1. 0. 0. 0. ∂f ' (a) sau fx (a ) . xi → ai ∂ xi x i − ai Caz particular. y) − f ( x0. ( x 0 . ai −1... a 2 .1..1.. n = 2.

Funcţia f este de clasă C1 pe A şi scriem f ∈ C1(A). i ∈ 1. de variabilă reală. y ) ∈ D. (∀)( x. x → ( x ). numite şi derivatele parţiale de ordinul ∂x i ∂x i întâi ale funcţiei f. Funcţia f este derivabilă parţial pe A dacă este derivabilă parţial în toate punctele din A.….0) Atunci funcţia f este derivabilă în origine după orice versor s ∈ R 2 .1. i ∈ 1. atunci ∂f g (x ) − gi (ai ) (a) = lim i i = g'i (ai ). y ) = 3 x 2 y + 2 .0) ⎪ f : R 2 → R. ∂y x + y2 . y ) = ⎨ ( y − x 2 )2 + x 8 ⎪ ⎩0. celelalte variabile considerându-se constante. Fie funcţia f : D ⊂ R 2 → R . xi. În cazul funcţiilor de mai multe variabile. n . nu rezultă neapărat că f este continuă în acest punct. an). a2. atunci f este continuă în acel punct. …. f(x. (∀)x ∈ A. În capitolul 5 am văzut că. daca ( x. n . dacă f este derivabilă într-un punct. y ) = x 3 + 2 . dacă f admite derivate parţiale de ordinul întâi pe A şi acestea sunt continue pe A. Observaţie. În acest sens considerăm funcţia: ⎧ x5 .98 - Definiţia 6. y ) ∈ D.y) = x3y+ln(x2+y2). Exemplu. daca ( x. ∂x x + y2 ∂f 2y ( x. x i →a i ∂x i x i − ai De aici rezultă şi metoda practică de calcul al derivatelor parţiale şi anume o derivată parţială în raport cu una din variabile se obţine derivând funcţia f în raport cu aceea variabilă conform regulilor de derivare de la funcţia reală. Dacă o funcţie este derivabilă într-un punct după un versor s. Atunci ∂f 2x ( x. y ) = (0.4. rezultatul nu mai este adevărat. y ) ≠ (0. f ( x. ai-1. Dacă gi(xi) = f(a1.. dar f nu este continuă în origine. ai+1. (∀)( x. În acest caz se pot defini funcţiile ∂f ∂f : A → R .

. . În acest caz se poate defini matricea notată ∂f1 ∂f ⎞ ⎛ ∂f1 (a) (a) . ( a ). f = f(x1. i ∈ 1...1. sunt derivabile parţial în punctul a in raport cu variabila xi.. D( x1... iar d = detJf(a).. In acest caz ⎞ ⎛ ∂f1 ∂f ∂f2 ∂fm ⎟ (a ) = ⎜ ( a ). xn în punctul a şi se notează: detJf(a) = D( f1....i ∈1 ⎜ ∂x x x ∂x i ∂ ∂ i i ⎠ ⎝ i Definiţia 6.. Funcţia f este derivabilă parţial în punctul a dacă este derivabilă parţial în punctul a în raport cu toate variabilele x1.5.. f2 .. a ∈ A şi f : A → R . f2. Dacă m = n atunci Jf (a) ∈ Mn (R) ... ( a ) . deschisă.. ⎜ . fm ) ... ∂x (a) ⎟ 2 n ⎠ ⎝ 1 numită matricea jacobiană a lui f în punctul a. 2 (a) ⎟ ∂x 2 ∂xn Jf (a)(sauf ' (a)) = ⎜ ∂x1 ⎟ ∈ Mmxn (R) .n dacă toate funcţiile f1.. fn ) D( f ) (a)(sau (a)) ...... xn). unde n.m ≥ 2 ...99 - Fie f : A ⊂ Rn → Rm . în raport cu variabilele x1.. ….. x 2 . fm.…. A este deschisă şi a∈ A ... Diferenţiabilitatea funcţiilor reale de mai multe variabile Fie A ⊂ Rn ..f2 . ….. f = ( f1. ⎟ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ∂fm ∂fm ∂fm ⎜ ∂x (a) ∂x (a) ...6. n...1. Funcţia f este diferenţiabilă în punctul a dacă există o aplicaţie liniară T:Rn → R astfel încât . ⎟ . xn.. xn ) D( x ) 6. Funcţia f este derivabilă parţial în punctul a în raport cu variabila xi... x2.. fn..2...... 1 (a) ⎟ ⎜ ∂x 2 ∂xn ⎟ ⎜ ∂x1 ⎟ ⎜ ∂f ∂f2 ∂f ⎜ 2 (a) (a) .2. Definiţia 6.…. se numeşte determinantul funcţional al funcţiilor f1.... Definiţia 6.... f2..1.... x2..…. x2.

Notând T =T1-T2..1. Demonstraţie. α1.1) Funcţia f este diferenţiabilă pe A dacă este diferenţiabilă în orice punct din A. liniare. Propoziţia 6.100 f ( x ) − f (a) − T( x − a) =0 x →a x −a lim (6. f(x) = f(a)+T2(x-a)+ α 2 ( x ) x − a . unde α : A → R este continuă în a şi α (a) = 0. adică T(h) = α(a + th) h .2. (∀)x ∈ A . α = α 2 − α1 şi scăzând cele două relaţii obţinem T(x-a) = α( x ) x − a . Luând x = a+th obţinem T(th) = α(a + th) th . Pentru t → 0 obţinem T(h) = 0 şi cum h ∈ Rn este arbitrar luat rezultă T = 0.2. Presupunem că există T1. de unde tT(h) =t α(a + th) h . ⎧ f ( x ) − f (a) − T( x − a) .(∀)x ∈ A . Dacă f este diferenţiabilă în a atunci aplicaţia liniară T (6. daca x ≠ a ⎪ x −a Dacă notăm cu α( x ) = ⎨ . . ■ Definiţia 6.1) se scrie ⎪0. (∀)x ∈ A . Fie h ∈ Rn . Aplicaţia liniară T se numeşte diferenţiala funcţiei f în punctul a şi notează T = df(a). (∀)x ∈ A . deci T1 = T2. fixat şi t > 0 suficient de mic astfel încât a+th ∈ A. daca x = a ⎩ echivalent astfel: f(x) = f(a)+T(x-a)+ α( x ) x − a . T2 : R n → R . atunci (6. astfel încât f(x) = f(a)+T1(x-a)+ α1( x ) x − a . α1(a) = α 2 (a) = 0 .2) este unică.2. α 2 continue în a.

Dacă f : Rn → R este liniară atunci f este diferenţiabilă în orice punct a ∈ Rn şi df(a) = f. pri(x1. adică f este continuă în a.3) rezultă că. diferenţiabilă în punctul a ∈ A. deci creşterea funcţiei f într-o vecinătate a punctului a se poate aproxima printr-o creştere liniară.1. . a) Cum f este diferenţiabilă în punctul a. există T : Rn → R . x2. T = df(a) şi α : A → R .. i = 1. x →a x →a x−a x −a În particular funcţiile proiecţie pr i: Rn → R . este continuă şi atunci lim f ( x ) = f (a) .(∀)i = 1. xn) = xi. b) f este derivabilă în a după orice versor s ∈ Rn şi df (a) = df (a)(s) . α(a) = 0 astfel încât f(x) = f(a)+T(x-a)+ α( x ) x − a . continuă în a. ∂xi Demonstraţie.3) avem f (a) + T(a + ts − a) + α(a + ts) a + ts − a − f (a) df f (a + ts) − f (a) (a) = lim = lim = t →0 t →0 ds t t T( ts) + α(a + ts) ts tT(s) + t α(a + ts) t = lim = lim = lim (T(s) + α(a + ts)) = T(s) = df (a)(s) t →0 t →0 t →0 t t t ■ Observaţie. din (6. conform definiţiei (vezi 6.n . b) Dacă s ∈ Rn este un versor.3) Cum T este liniară. Fie f : A ⊂ Rn → R . ds În particular f este derivabilă parţial în a şi ∂f (a) = df (a)(ei ). (∀) x ∈ A x →a (6.2).…. 1 ≤ i ≤ n sunt diferenţiabile în (∀)a ∈ Rn şi dpri(a) = pri. pentru x într-o vecinătate x →a V a lui a avem aproximarea f(x)-f(a) ≅ T(x-a) = df(a)(x-a). Cum lim α( x ) = 0 din (6. Teorema 6. Într-adevăr. lim f ( x ) − f (a ) − f ( x − a ) f ( x ) − f ( a ) − f ( x ) + f (a ) = lim = 0.101 - Observaţie. liniară. Atunci: a) f este continuă în a. n .2.

r). =∑ i =1 ∂x i i =1 ∂x i i =1 ∂x i de unde df (a) = ∑ a lui f în a. ∂x ∂y Teorema 6. h = (h1. Fie f : A ⊂ Rn → R . xn) . xn) . (∀) h = (h1. Pentru x ∈ B (a. Fie A ⊂ Rn .…. i =1 ∂x i n Din observaţia anterioară rezultă că pe o vecinătate V a lui a avem aproximarea f ( x ) ≅ f (a ) + ∑ ∂f (a)( x i − ai ) .…. a2…. deschisă. dxi = dpri(a). n . Demonstraţie.. a2….102 - Observaţie.f(a1. hn ) ∈ Rn .y). n =2. x2.. a2….…. care reprezintă expresia diferenţialei de ordinul întâi x ∂ i i =1 n Deci df(a): Rn → R este o aplicaţie liniară şi df(a)(h) = ∑ ∂f (a)hi. df(x0. an) = [f(x1. h2. vom avea : f(x) . f : A ⊂ R 2 → R. Funcţiile proiecţie sunt diferenţiabile în a şi dpri(a) = pri. xn)] + + [f(a1. Fie a = (a1. an)]. (∀)i = 1. f = f(x. ∂ x i i =1 n Caz particular. r > 0 astfel încât B(a. (Criteriu de diferenţiabilitate). Notăm cu dxi diferenţiala funcţiei pri în a. xn) . y 0 )dx + ( x 0 .…. x2. an) ∈ A . y 0 )dy . h2 .r) ⊂ A şi f este derivabilă parţial pe B(a.f(a1. a = (x0. a2…. a2….y0) ∈ A .…. y0) = ∂f ∂f ( x 0 . Dacă f este derivabilă parţial într-o vecinătate V a punctului a iar derivatele parţiale sunt continue în a atunci f este diferenţiabilă în a.2. ∂f (a)dx i .n .f(a) = f(x1.. x2. Pentru (∀)h ∈ Rn .r).. diferenţiabilă în a ∈ A . xn)] +…+ [f(a1. . a ∈ A şi f : A → R .. an-1. x2.f(a1. hn) vom avea: n ∂f ⎛ n ⎞ n df (a)(h) = df (a)⎜ h e h df ( a )( e ) hi (a ) = = = ⎟ ∑ i ⎜∑ i i ⎟ ∑ i ∂xi i =1 ⎝ i =1 ⎠ i =1 n n n ∂f ∂f ∂f (a)pri (h) = ∑ (a)dpri (a)(h) =∑ (a)dx i (h). i= 1. xn) .f(a1.2.

. x3. a2...... avem f ( x ) − f (a) − T( x − a) = x−a ( x 2 − a2 )[ + ( x1 − a1 )[ ∂f ∂f (ξ1. x n ) − (a1... x −a ∂f ∂f (a1... t.. x −a ( xn − an )[ . an −1. x 3 .….. x2.... xn) = (x2-a2) ∂f (a1. ∂xn n Fie T: Rn → R.. a2 .. xn) pe intervalul închis determinat de punctele x1 şi a1 rezultă că există ξ1 între x1 şi a1 astfel încât f(x1. ξ2 ..f(a1.. n şi derivatele parţiale ale lui f sunt continue în ≤ 1.. a2 . xn ) +… ∂x1 ∂x 2 ∂f (a1... x 3 . a2 . + x i − ai x−a Cum .. ∂x1 Procedând analog cu funcţia g2(t) = f(a1. din teorema lui Lagrange aplicată funcţiei g1(t) = f(t. a2 . x 2 .. xn) = (x1-a1) ∂f (ξ1. x2. xn ) ... Prin urmare diferenţiabilă în punctul a. x 3 .. xn) .... care evident este liniară şi oricare x ∈ B(a. ξn ) . xn ) . x 2 . ξ2 . x−a deci f este ■ .... xn) . ∂x 2 Continuând procedeul şi pentru celelalte paranteze rezultă că există ξ1 între x1 şi a1. x2. ξn între an şi xn astfel încât f(x) ..…. an )] ∂xn ∂xn . ∂xi x ≠ a . x 2 .f(a1.r). ξ2 .. xn) pe intervalul închis determinat de punctele x2 şi a2 rezultă că există ξ2 între a2 şi x2 astfel încât: f(a1. an) rezultă că există limita membrului doi al egalităţii pentru x → a şi este egală cu zero... x2. pentru i = 1 a = (a1. an )] ∂x 2 ∂x 2 + . lim x →a f(x) − f(a) − T(x − a) = 0.. …... ξ2 între a2 şi x2...103 - Cum f este derivabilă parţial în raport cu x1 pe B(a. an )] ∂x1 ∂x1 x−a ∂f ∂f (a1. T( x ) = ∑ i =1 ∂f (a)x i. x n ) − (a1.. r ) .…. a2 ..….…. x2... ξn ) − (a1. a2...….….. xn ) + ( x2-a2) (a1.f(a) = (x1-a1) + (xn-an) ∂f ∂f (ξ1.

y ) ∈ D . a ∈ A. f = ( f1.2. -1) = ∂f 2 ∂f −1 (2.... 2 x y x + y2 1+ 2 y −x −x 1 ⋅( 2 ) = 2 . atunci df(2. continuă în punctul a. ∂x ∂y 5 5 2 −1 h1 − h2 . Atunci funcţia f este diferenţiabilă în punctul a dacă şi numai dacă funcţiile f1..104 - Observaţie. deci în (x0.4) sau echivalent (vezi cazul m = 1). Din această teoremă rezultă că. dacă f ∈ C1(A) . 2 x y x + y2 1+ 2 y deci f ∈ C1(D) şi atunci f este diferenţiabilă pe D. Exemplu.3.y) = arctg x şi (x0. x →a x −a (6. f : A → Rm . astfel încât lim f(x) − f(a) − T(x − a) = 0. f = (f1. y ) = ∂y 1 1 y ⋅ = 2 . deschisă. y Avem: ∂f ( x. y0) = (2. α(a) = 0 astfel încât f(x) = f(a)+T(x-a)+ α( x ) x − a . Ca şi în cazul m = 1 se arată că aplicaţia liniară T este unică şi prin definiţie T se numeşte diferenţiala funcţiei f în punctul a şi se notează T = df(a). Fie funcţia f:D ⊂ R 2 → R . Definiţia 6. f2 . h = (h1. -1)( h1. h2) = Presupunem în continuare că f este funcţie vectorială. fm ). m ≥ 2 .(∀)x ∈ A . Teorema 6. f2 . y0) = (2..−1)dy = dx − dy . y ) = ∂x ∂f ( x. liniară şi α : A → R m. fm). f2.. -1) şi df(2.. -1) ∈ D . 5 5 Dacă h ∈ R 2 .. dacă există T: Rn → Rm . fm sunt diferenţiabile în a şi în acest caz avem . (∀)( x.2. Fie A ⊂ Rn .. f(x. …. atunci f este diferenţiabilă pe A. y ) ∈ D . h2). f:A ⊂ Rn → Rm .−1)dx + (2. (∀)( x.3. Funcţia f este diferenţiabilă în punctul a dacă există o aplicaţie liniară T: Rn → Rm . A deschisă şi a∈ A .

ϕ2 .5) y = u(x). p ≥ 1 ).3. T = (T1. L = d ϕ(b) : Rm → Rp . Conform definiţiei diferenţiabilităţii există funcţiile α : A → Rm . x ≠ a. (∀)x ≠ a.6) Fie γ : A → R. Fie T = du(a) : Rn → Rm . Din proprietăţile normei euclidiene avem: fi ( x ) − fi (a) − Ti ( x − a) x−a f ( x ) − f (a) − T( x − a) x−a ≤ ≤ ∑ fi ( x ) − fi (a) − Ti ( x − a) i =1 n x−a ... Tm).1. ⎪L(α( x )) + β(u( x )) γ( x ) = ⎨ x−a ⎪ ⎩o . cu x∈ A obţinem: ϕ(u( x )) = ϕ(u(a)) + L(u( x ) − u(a)) + β(u( x )) u( x ) − u(a) . daca x = a daca x ≠ a .. ϕ = (ϕ1. (∀)x ∈ A .. um). Diferenţiabilitatea funcţiilor compuse ■ Teorema 6. ϕ( y ) = ϕ(b) + L( y − b) + β( y ) y − b . de unde rezultă că f ( x ) = f (a) + L(T( x − a) + α( x ) x − a ) + β(u( x )) T( x − a) + α( x ) x − a = = f (a) + (L o T )( x − a) + x − a [L(α( x )) + β(u( x )) T( x − a) + α( x ) ]. Demonstraţie. Fie u:A → B .df2(a). atunci f = ϕ o u : A → Rp este diferenţiabilă în a şi d f(a) = d ϕ(b) o du(a) .B ⊂ Rm sunt deschise. dfm(a)). β(b) = 0 şi u( x ) = u(a) + T( x − a) + α( x ) x − a .105 - df(a) = (df1(a). continue în a.…. unde Ti: Rn → R este liniară. ϕp ). astfel încât α(a) = 0.….. (∀)y ∈ B .3.β : B → Rp . 6. x −a (6. ϕ : B → Rp (m. n. ⎧ T( x − a) + α( x ) . unde A ⊂ Rn . de unde rezultă teorema. Fie T: Rn → Rm liniară. (6. (∀)i = 1. u = (u1.5) Luând în (6. Dacă u este diferenţiabilă în a ∈ A şi ϕ este diferenţiabilă în b = u(a) ∈ B . Demonstraţie. T2.m . (∀)x ∈ A. (∀)x ∈ A . u2.…. respectiv b.

(∀)x ∈ A . x →a Cum u este continuă în a şi β în b.. m = 2. Cum T este operator liniar există M > 0. de unde va x −a x−a lim β(u( x )) T( x − a) + α( x ) = 0 .(∀)x ∈ Rn . Jf(a) sunt matricile jacobiene ale funcţiilor ■ u. x →a Cum L este operator liniar. n . p = 1 . p. dacă u este diferenţiabilă pe A şi ϕ este diferenţiabilă pe B. de unde rezultă şi formulele pentru calculul derivatelor parţiale ale funcţiei f: m ∂fi ∂ϕ ∂u (a) = ∑ i (b) k (a). şi atunci T( x − a) T( x − a) + α( x ) ≤ + α( x ) ≤ M + α( x ) . Dacă Ju(a). ∂x j k =1 ∂uk ∂x j Cazuri particulare. Vom arăta că lim γ( x ) = 0 . ∂x j ∂x j k =1 ∂uk În particular. x ≠ a . f. = + ∂y ∂u ∂y ∂v ∂y . j = 1. (∀)x ∈ A. v( x. n = 2. y ) = ϕ(u( x. p. ∂f ∂ϕ ∂u ∂ϕ ∂v . 1. y )). n . este continuu şi atunci x →a lim L(α( x )) = L(α(a)) = L(0) = 0 . f ( x.(∀)i = 1. = + ∂x ∂u ∂x ∂v ∂x ∂f ∂ϕ ∂u ∂ϕ ∂v . Observaţie. y ).6) obţinem: f ( x ) = f (a) + (L o T )( x − a) + x − a γ( x ). astfel încât T( x ) ≤ M x . din relaţia df(a) = d ϕ(b) o du(a) obţinem Jf (a) = Jϕ (b) ⋅ Ju (a) . j = 1.106 - Din (6. J ϕ (b). în a. ϕ . x−a rezulta că x →a În concluzie lim γ( x ) = 0 = γ(a). (∀)i = 1. atunci f = ϕ o u este diferenţiabilă pe A şi m ∂fi ∂ϕ ∂u = ∑ i k . deci f este diferenţiabilă în a şi x →a df(a) = L o T = d ϕ(b) o du(a) . rezultă că lim β(u( x )) = β(u(a)) = β(b) = 0 . b şi respectiv a.

y )). ( ∀)t ∈ V . astfel încât f(b)-f(a) = df( ξ )(b-a). .…. (Relaţia lui Euler). = ϕ' (u( x. = ϕ' (u( x. rezultă că ϕ este diferenţiabilă pe [0.1. Fie A ⊂ Rn deschisă.. deschisă. unde x = (x1. diferenţiabilă şi omogenă cu grad de omogenitate p. Teorema 6.2.b].1] → R . y )) ∂x ∂x ∂f ∂u .3. astfel încât tx∈ A.3. u =(u1. f ( x.1] }). (Teorema de medie).1] şi f este diferenţiabilă pe [a. Evident avem g(t) = f(u(t)). m = 1 .…. u2. Atunci există ξ ∈ (a. ∂u ∂v Teorema 6. m = 2. ϕ( t ) = f (a + t(b − a)) .1) astfel încât ϕ(1) − ϕ(0) = ϕ' ( τ) . f : A → R diferenţiabilă pe A şi [a.1] → A.3. v( x )). i ∈ 1. Fie funcţia cu valorile g(t) = f(tx) = f(tx1.107 - 2.1] şi ϕ' ( t ) = ∑ i =1 n ∂f (a + t(b − a))(bi − ai ) = df (a + t(b − a))(b − a) . xn) ∈ A . Atunci ∑ xi ∂x i =1 n ∂f = pf . n = 1.1)} . n = 2. O funcţie f:A ⊂ Rn → R se numeşte omogenă dacă există p ∈ R astfel încât ( ∀)x ∈ A şi t > 0 cu tx ∈ A avem f(tx) = tpf(x).f(a) = df(a+ τ(b − a) )(b-a) şi demonstraţia este încheiată luând ξ = a+ τ(b − a) ∈ (a. este fixat iar t ∈ V . unde V∈ ϑ(1). Cum funcţia u : [0. f ' (x) = ∂ϕ ∂ϕ u' ( x ) + v' ( x ) . y ) = ϕ(u( x. Demonstraţie.λ )a+ λ b: λ ∈ [0. b) = {(1 − λ )a + λb : λ ∈ (0. tx2. Fie funcţia ϕ : [0.b] un segment din A ([a. f:A → R . ■ Definiţia 6. unde u: V → A .b) . f ( x ) = ϕ(u( x ). i Demonstraţie. Numărul real p se numeşte grad de omogenitate. ∂x i Din teorema lui Lagrange există τ ∈ (0. p = 1 .b] = {(1.3. p = 1. txn). Fie A ⊂ Rn . n . un). sau echivalent f(b) . x2.u( t ) = a + t(b − a) este diferenţiabilă pe [0.…. ui(t) = txi. ∂f ∂u . y )) ∂y ∂y 3.

. adică g(t) = t g(1) şi deci g’(t) = pt p p-1 g(1)..1.j ∈ 1.. şi atunci g’(1) = ∑ x i i =1 n ∂f (x) .4. f:A → R . derivabilă parţial pe A şi ∂f ∂f ∂f .4. Pentru t =1 obţinem g(1) = pf(x). n dacă funcţia a în raport cu variabila xj.7) Pe de altă parte cum f este omogenă. n . ∂x1 ∂x 2 ∂xn ■ Funcţia f este de două ori derivabilă parţial în punctul a ∈ A . avem: f ( tx ) = t p f ( x ) . 6. ∂ui ∂t ∂ui i =1 Pentru t = 1avem ui = xi. i = 1.. Derivate parţiale şi diferenţiale de ordin superior Definiţia 6. deschisă. unde i. derivatele sale parţiale de ordinul întâi.108 - Cum f este diferenţiabilă pe A iar u este diferenţiabilă pe V rezultă că g = f o u este diferenţiabilă pe V. . . ∂x i (6. deci derivabilă pe V şi g' ( t ) = ∑ i =1 n n ∂f ∂u ∂f (u( t )) i ( t ) = ∑ x i (u( t )). Fie A ⊂ Rn . în raport cu variabilele xi şi xj..7) încheie demonstraţia. (∀) t∈ V. ⎜ ⎟ ∂x i ⎝ ∂x i ⎠ i ∂x i . care combinată cu relaţia (6. Derivata parţială de ordinul întâi a funcţiei ∂f în punctul a în raport cu ∂xi ∂f este derivabilă parţial în punctul ∂xi variabila xj se numeşte derivata parţială de ordinul doi a funcţiei f în punctul a şi se notează prin: ∂ 2f ∂ ⎛ ∂f ⎞ " ⎟ ⎜ ( ) = a (a) sau fx (a) dacă j ≠ i şi ⎟ ix j ∂ ∂ x x x ∂x j ⎜ ∂ i j ⎝ i⎠ ∂ ⎛ ∂f ⎞ ∂ 2f " ⎜ ⎟ (a ) = 2 (a) sau fx 2 (a ) dacă j = i.

sunt derivabile parţial în punctul a. n numite şi derivatele parţiale de ordinul doi ale lui f.y) = arctg .. = 2 x x + y2 (derivatele parţiale sunt calculate în punctul curent (x. Fie funcţia f:D ⊂ R 2 → R . j ∈ 1. ∂ 2f (a) cu j ≠ i se numeşte şi derivată mixtă de ordinul doi în ∂xi∂x j Funcţia f este de două ori derivabilă parţial în punctul a dacă toate funcţiile ∂f ∂f ∂f . . Derivatele ∂ ⎛ ∂f ⎞ ⎟ ⎜ ⎟ cu j ≠ i se numesc derivate parţiale mixte de ordinul ∂x j ⎜ ⎝ ∂x i ⎠ ∂ 2f ∂ ⎛ ∂f ⎞ ⎟ ⎜ = sau fx" i x j .109 - Derivata punctul a. Ne propunem să y x determinăm H(1. ∂ x j ⎝ i⎠ ⎝ i⎠ i. ∂x1 ∂x 2 ∂xn Funcţia f este de două ori derivabilă parţial pe A dacă este de două ori derivabilă parţial în toate punctele din A. ⎟ ⎜ ∂x j ⎝ ∂xi ⎠ ∂xi∂x j ∂ ⎛ ∂f ⎞ ∂ 2 f " ⎜ ⎟ ⎟ = 2 sau fxi2 .. ⎜ ∂xi∂x j ⎟ ⎝ ⎠ Exemplu. x → ⎜ ∂x ⎟ ⎜ ∂x ⎟ ⎟(x ). Funcţia f este derivabilă parţial pe D şi ∂f = ∂x 1 y2 1+ 2 x 1 ∂f = y2 ∂y 1+ 2 x −y ⎛ y ⎞ ⎜− 2 ⎟ = 2 2 ⎝ x ⎠ x +y 1 x . În acest caz se pot defini funcţiile ∂ ∂x j ⎛ ∂f ⎞ ∂ ⎛ ∂f ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ : A → R .. f(x..-2). ∂x i ⎜ ∂ x ⎝ i ⎠ ∂x i doi şi se notează prin Pentru j = i acestea se notează prin Dacă f:A ⊂ Rn → R este de două ori variabilă parţial în punctul a vom nota cu ⎛ ∂ 2f ⎞ H(a) = ⎜ (a) ⎟ ∈ Μn (R) şi o vom numi matricea hessiană a funcţiei f în a..y)). .

i ∈ 1. Continuând recurent. 2 ) ⎟ ⎝ 25 ∂y 2 ⎠ 3 ⎞ ⎟ 25 ⎟ . derivatele parţiale de ordinul trei se vor defini ca derivatele parţiale de ordinul întâi ale derivatelor parţiale de ordinul doi. y. dacă f:D ⊂ R3 → R. ∂x ∂y 2 xy ∂2 f ∂ ⎛ ∂f ⎞ = = ⎜ ⎟ ∂x 2 ∂x ⎝ ∂x ⎠ ( x 2 + y 2 ) 2 y2 − x2 ∂2 f ∂ ⎛ ∂f ⎞ − ( x 2 + y 2 ) + y ⋅ 2 y = ⎜ ⎟= = 2 (x2 + y 2 )2 (x + y 2 )2 ∂y∂x ∂y ⎝ ∂x ⎠ y2 − x2 ∂2 f ∂ ⎛ ∂f ⎞ x 2 + y 2 − x ⋅ 2 x = ⎜ ⎟ ⎟ = (x2 + y 2 )2 = (x2 + y 2 )2 ∂y∂x ∂x ⎜ ⎝ ∂y ⎠ ∂2 f ∂ ⎛ ∂f ⎞ − 2 xy ⎜ ⎟ = = 2 2 2 ⎟ ∂y 2 ∂y ⎜ ⎝ ∂y ⎠ ( x + y ) (derivatele parţiale sunt calculate în punctul curent) ⎛ ∂ 2f ⎜ (1. spunem că f este derivabilă parţial de ordin k în raport cu variabila xi.110 - Funcţiile ∂f ∂f sunt derivabile parţial pe D şi . z). ∂6f ∂2 = ∂x∂y 3∂z 2 ∂z 2 ⎛ ∂ 3 ⎛ ∂f ⎞ ⎞ ⎜ ⎜ ∂y 3 ⎜ ∂x ⎟ ⎟ ⎟. .−2) ⎜ ∂x 2 Vom avea H(1. Astfel. ⎝ ⎠⎠ ⎝ De asemenea. vom putea defini derivatele parţiale de ordin k ≥ 2 ale funcţiei f ca derivatele parţiale de ordinul întâi ale derivatelor parţiale de ordin k-1.. De exemplu.−2) = ⎜ 2 ⎜ ∂ f (1. 4 ⎟ ⎟ 25 ⎠ Derivatele parţiale de ordin superior se vor defini în mod asemănător cu derivatele parţiale de ordinul doi. f = f ( x.−2) ⎜ ∂y∂x ⎝ ⎞ ∂ 2f −4 (1. Derivatele parţiale de ordin superior calculate în raport cu cel puţin două variabile diferite se numesc derivate parţiale mixte.n dacă toate derivatele parţiale de ordin k-1 sunt derivabile în raport cu variabila xi.−2) ⎟ ⎛ ⎟ ⎜ 25 ∂x∂y ⎟=⎜ 2 3 ∂ f ⎟ ⎜ ⎜ − ( 1 .

y ) = x x − y . ∂x ( x 2 + y 2 )2 4 4 ∂f − 4x2 y2 (x. În exemplul dat în acest subcapitol ( f(x.0) 0 = lim = 0 . daca (x. ⎩ Printr-un calcul simplu obţinem 4 4 ∂f + 4x 2 y 2 (x. y ) = − y şi ( x.4.0) = x.0 ) ⎪ f ( x.(∀)k ≥ 0 .0) 0 lim = lim = 0 . x 0 → x x f (0.2. y ) = y x − y . y ) ≠ (0.0) −y−0 ∂ f ∂x (0.0) . ∂x ∂y lim x →0 Cum f ( x. y →0 y →0 y y ∂f ∂f (0.0): ∂f ∂f (0. Funcţia f este clasă Ck pe A (k ≥ 2 ) şi scriem f ∈ Ck ( A ) dacă f este de k ori derivabilă parţial pe A şi derivatele parţiale de ordinul k sunt continue pe A.0 ) . ⎧ x 3 y − xy3 . ∂x∂y ∂y∂x .. Fie A ⊂ Rn .0) − f (0. f ∈ C∞ ( A ) dacă f ∈ Ck ( A ). (∀)( x.111 - Definiţia 6. y ≠ 0 . Acest lucru nu este adevărat întotdeauna. y ) − f (0.0) .0) . În acest sens considerăm funcţia f : R 2 → R .y) = arctg y ) am văzut că x derivatele parţiale mixte de ordinul doi sunt egale. y ) = ⎨ x 2 + y 2 ⎪0.0) = lim ∂x = lim = −1 . y ) ≠ (0. daca (x.0) = 0. x →0 x →0 x ∂y∂x x 2 deci ∂ 2f ∂ 2f (0. y ) ≠ (0.0) şi Vom calcula acum derivatele mixte de ordinul doi în (0.0) ≠ (0. deschisă şi f : A → R . y → 0 y → 0 y y ∂x∂y ∂f ∂f ( x.0) = lim = lim = 1 .0) 2 ∂ f x ∂y ∂y (0. y ) = (0. (∀)x ≠ 0. y ) − (0. ∂y ( x 2 + y 2 )2 de unde ∂f ∂f (0. (∀)( x. ∂x ∂y rezultă că f este derivabilă parţial în (0.0) = 0 .0) − (0. Funcţia f este de clasă C∞ pe A. (0.

11) (6. din (6.h(y0) = (y-y0)h’( η ) = (y-y0) ∂ 2f (ξ.9) Fie I. şi funcţiile . Teorema 6.g(x0). η) . y ). Cum f este derivabilă parţial în raport cu x pe V. A ⊂ R2 . rezultă că g este derivabila pe I şi din teorema lui Lagrange există ξ între x0 şi x.11) obţinem: ∂x ∂x E(x. deschisă şi f:A → R . y 0 ) . y 0 ) ]. Din ipoteză h este derivabilă pe J şi din ∂x teorema lui Lagrange există η între y0 şi y astfel încât h(y) .12) obţinem: ∂x∂y . (6. a ∈ A. Dar. atunci ∂ 2f ∂ 2f (a ) = (a ) . f = f ( x.y)-f(x0.10). ∂x ∂x (6. a = ( x 0 .10) ∂f ∂f (ξ.r) ∈ϑ(a). Fie funcţia .y0)+f(x0.y) ∈ I x J ⊂ B(a. y 0 ) . şi atunci folosind (6.1. .12) ∂f (ξ. (teorema lui Schwarz).yo) (x. τ) . si atunci E (x. ∂xi∂x j ∂x j∂xi (6. g( t ) = f ( t. ∂ 2f Fie A ⊂ R . şi atunci din (6.y) = (x-x0)[ Fie funcţia h : J → R .y) = f(x.4.g(x0) = (x-x0)g’( ξ ).r).y)∈ V. astfel încât E (x. y ) − (ξ. y 0 ) . y ) − f ( t.Fie V = B(a. pe care există funcţiile ∂ 2f ∂ 2f .8) Demonstraţie. Fie f : A → R . sunt continue ∂x j∂xi ∂xi∂x j ∂x j∂xi în a. y ) − (ξ. Pentru (x.y) = g(x) .y) = g(x) .112 - Următorul rezultat furnizează o condiţie suficientă care să asigure egalitatea derivatelor parţiale mixte de ordinul doi într-un punct..J ⊂ R două intervale deschise astfel încât x0∈I. h( τ) = ∂f ∂f (ξ. x ≠ x0 şi y ≠ y0 considerăm expresia ∂x∂y ∂y∂x E(x.y)-f(x. Vom demonstra mai întâi teorema pentru n = 2. Dacă f are derivate parţiale mixte şi ∂xi∂x j n ∂ 2f ∂ 2f ∂ 2f (i ≠ j) într-o vecinătate V a lui a∈ A. y0∈J şi g : I → R . g' (ξ) = (6.

∂x∂y ∂y∂x ~ Fie un şir de puncte (xn. ηn ) .aj). ∂y∂x ∂x∂y a=(a1. Fie A ⊂ Rn deschisă şi f:A → R .14) obţinem ∂ 2f ~ ~ (ξ . a j +1. (∀)n ∈ N .1. Dacă f ∈ C1 ( A ) şi derivatele parţiale mixte de ordinul doi atunci ∂ 2f ∂ 2f . y0 ) = ∂ f (x0 . Atunci există punctele ξn . x. deci ~ ) → (x . η) = ( ξ.yn) → (x0. ηn ) = ( ξn . cu xn ≠ x0.13) şi (6. ~ astfel încât ∂ 2f ∂ 2f ~ ~ (ξn . ai +1. y..y) = (x-x0)(h(y)-h(y0)) = (x-x0)(y-y0) ∂ 2f (ξ. ∂x∂y ∂y∂x Cum (xn.y) = (x-x0)(y-y0) Din (6.14) ∂ 2f ∂ 2f ~ ~ (ξ. ηn → y 0 .. ∂x∂y (6.. an ) definită pe un deschis ce conţine punctul (ai. a j −1. ηn ) → (x 0 .113 - E(x.. ■ Corolarul 6.4. obţinem ∂x∂y ∂y∂x 2 ∂ 2f (x0 . fără a restrânge generalitatea putem presupune i<j. ξn între x0 şi xn şi punctele ηn .. Fie încheiată..y0).a2. y 0 ) . η n 0 0 ~ ∂ 2f ∂ 2f . ξn → x 0 ..13) ~ Schimbând pe x cu y şi raţionând analog găsim că există un punct ξ între x0 şi x şi un punct ~ η între y0 şi y astfel încât E(x.y0) rezultă că ξn → x 0 . η) . şi demonstraţia este ∂xi∂x j ∂x∂y ∂y∂x ∂x j∂xi Dacă n>2. ( j ≠ i) există si sunt continue pe A ∂xi∂x j ∂x j∂x i .. η) ...yn)∈ V astfel încât (xn.ai −1... η) .… an)∈ A şi funcţia cu valorile g(x. y ) şi folosind continuitatea funcţiilor (ξn. Folosind prima parte a demonstraţiei (cazul n=2) vom avea ∂ 2f ∂ 2g ∂ 2g ∂ 2f (a ) = (a ) = (a ) = (a) . (~ ξn .yn) → (x0. ηn între y0 şi yn yn ≠ y0. ~ ηn → y 0 . y 0 ) . ∂y∂x (6. y ) = f (a1.

Dacă f este derivabilă parţial pe o vecinătate V a punctului a ∈ A.2... Numim diferenţială de ordinul k a funcţiei f în punctul a funcţia dk f (a) : Rn → R definită prin: dk f (a)(h) = (h1 ∂f ∂f ∂f (a ) + h 2 (a) + .4. Folosind teorema 6. + hn (a))(k ) . dacă f ∈ Ck ( A ) atunci f este de k ori diferenţiabilă pe A. Fie A ⊂ Rn . iar derivatele parţiale ∂f .3. iar toate derivatele parţiale de ordin k-1 ale lui f sunt diferenţiabile în a.4.4.2. o funcţie de k ori diferenţiabilă într-un punct a ∈ A . dacă f : A ⊂ Rn → R este derivabilă parţial de ordin k pe A şi dacă derivatele parţiale de ordin k sunt continue în a..2. Dacă f ∈ Ck ( A ). Observaţie. rezultă că. Teorema 6. i = 1. Funcţia f este de k (k ≥ 2 ) ori diferenţiabilă într-un punct a∈ A dacă f este de k-1 ori derivabilă parţial într-o vecinătate V a lui a. În particular. Fie A ⊂ Rn . Definiţia 6. deschisă. Fie A ⊂ Rn deschisă şi f : A → R .2. O altă condiţie suficientă pentru ca derivatele parţiale mixte de ordinul doi să fie egale este dată de criteriul lui Young.15) unde ridicarea la puterea simbolică k se face în sensul luării derivatelor.4.4. k ≥ 2 .114 ∂ 2f ∂ 2f = . atunci f este de k ori diferenţiabilă în a. Pentru demonstraţie se poate consulta [11]. n sunt ∂xi diferenţiabile în punctul a atunci există derivatele parţiale mixte de ordinul doi şi sunt egale în a. Funcţia f este de k ori diferenţiabilă pe A dacă este de k ori diferenţiabilă în orice punct a∈ A. . atunci derivatele parţiale mixte de ordin q ≤ k nu depind de ordinea de derivare. Definiţia 6. ∂xi∂x j ∂x j∂x i Corolarul 6. ∂x1 ∂x 2 ∂xn (6. deschisă şi f : A → R . f:A → R .

Să calculăm diferenţialele de ordinul unu şi doi ale lui f în punctul curent.. 1. dk f (a)(h) = ( ∂f ∂f (a)h1 + (a)h2 )(k ). etc. cu i j 1≤i. ∂x ∂y Pentru k = 2. f : A ⊂ R 2 → R. y 0 )dy 2 . ∂x ∂y ∂f (k) dx i ] . In cazul k = 2. deci tocmai matricea hessiană a lui f în a.. y 0 ). ∂xi∂x j Evident H(a) este o matrice simetrică. ∂xi ∂x k i ∂f ∂k f ( k −1) ∂f (a ) . i =1 ∂x i i =1 ∂x i k n Dacă f este diferenţiabilă de k ori pe A. y 0 )dx + 2 ( x 0 . Fie funcţia f : A ⊂ R2 → R . Notând cu dxi diferenţiala funcţiei pri în punctul a. Pentru n = 2. f = f ( x. y 0 )dxdy + 2 ( x 0 . ∂x∂y ∂x ∂y 2 2 ∂ 2f Exemplu.hn ) ∈ Rn. de unde d f(a) = [ ∑ (a)dx i ] . Presupunem că f este de k ori diferenţiabilă în a. 2. (∀)h ∈ Rn . −2 2 ∂xi ∂x j x ∂x k ∂ i j Observaţii. formula 6.115 - Astfel ( ∂k f ∂f (a))(k ) reprezintă (a ) . y ).. j≤n . f ( x.(∀)h = (h1. h2 ) ∈ R 2 . y ) = ln x 2 + y 2 . y 0 ) = 2 ( x 0 . i =1 ∂x i n sau dk f (a) = ( ∂f ∂f (a)dx + (a)dy )(k ).15 se mai scrie şi astfel : dkf(a)(h) = [ ∑ n ∂f ∂f (k) k (k) (a)dx i (h) ] .. a = ( x 0 . atunci d f = [ ∑ 3. . d2f(a) este o formă pătratică: d2 f (a)(h) = ∂ 2f ∑ ∂x ∂x (a)hih j.h2. a ∈ A. j ≤n matricea asociată H(a) = ( ∂ 2f (a))1≤i. (∀)h = (h1. dxi = dpri(a). n . i ∈ 1. ∂ 2f ∂ 2f d f ( x 0 .. (a)) reprezintă (a)) ( ( −1 ∂x i ∂x j ∂xk i ∂x j ( ∂f ∂f ∂k f (a))( k − 2 ) ( (a))( 2 ) reprezintă (a) .

r ) ⊂ A şi x ≠ a . Să considerăm funcţia g:(-r. g(t) = f(a+ts) = f(a1+ ts1. atunci x = a + ts ∈ B( −r. pentru orice punct x ∈ B(a.dy.…. y ) = d2f(1.4. sn) ∈ Rn ..r) → R .…. Cum f este de k+1 ori diferenţiabilă pe A rezultă că g este de k+1 ori diferenţiabilă pe (-r. 2 2 2 2 2 2 2 2 ∂x (y + x ) ∂y (y + x ) ∂x∂y ( y + x 2 )2 Atunci d2 f ( x. an+ tsn). Atunci. y ) = x y dx + 2 dy . x ≠ a există un punct ξ pe segmentul deschis de extremităţi a şi x astfel încât 1 1 df (a)( x − a) + d2 f (a)( x − a) + .(Formula lui Taylor).116 - Avem ∂f = ∂x 1 x2 + y2 2 x2 + y2 ⋅ 2x = x x2 + y2 y ∂f = 2 ∂y x + y 2 df ( x. a2+ ts2. un versor. y2 − x2 (x + y ) 2 2 dx 2 − 2 4 xy (x + y ) 2 2 dxdy + 2 x2 − y2 (x + y ) 2 2 2 dy 2 . Pentru a determina d2f 2 2 vom calcula mai întâi derivatele parţiale de ordinul doi. Fie s = (s1. r). a ∈ A şi r > 0. astfel încât B(a. o funcţie de k+1 ori diferenţiabilă pe A. y0) = (1.16) Demonstraţie. 2 x +y x + y2 2 . Vom calcula derivatele lui g până la ordinul k+1. + dk f (a)( x − a) + dk +1f (ξ)( x − a). = 2 .. k! (k + 1)! f ( x ) = f (a ) + (6. de unde Dacă (x0. (∀)( x.r) ⊂ A.. 1 ! 2! 1 1 . y ) ∈ A. s2. iar Teorema 6.3. Vom avea ∂ 2f y2 − x2 ∂ 2f x2 − y2 ∂ 2f − 2xy = .. r ). Dacă t∈ ( −r. deschisă.. -1) = dxdy. -1) atunci df(1. f : A → R . dacă t ≠ 0 . . -1) = 1 1 dx. = . Fie A ⊂ Rn .r ) .

..... şi t k +1g(k +1) ( τ) = t k +1[s1 = [ ts1 ∂f ∂f (a + τs) + ........ + t sn 2 (a) = [( x1 − a1 ) (a ) + 2 ∂x1 ∂xn ∂x1 .... 1 ! 2! k! (k + 1)! (6.17 obţinem tg' (0) = ts1 ∂f ∂f ∂f (a) + ..... . + ( xn − an ) 2 " 2 2 1 2 ∂ 2f ∂f 2 2 ∂ f t g (0 ) = t s (a) + .... 2........ pentru m = 1.. Înlocuind derivatele găsite în 6.... (a + ts) + .. x ) . (a + ts) + .... + ( x n − an ) (ξ)]( k +1) = dk +1f (ξ)( x − a). ∂xn . t ≠ 0.. ..117 - Vom avea g' ( t ) = s1 " 2 1 ∂f ∂f ∂f (a + ts).. (∀)t ∈ ( −r..16). + s1sn (a + ts) + s1s2 g (t) = s 2 ∂x1∂xn ∂x1∂x 2 ∂x1 2 ... k+1................. din 6.. r )... ∂xn ...r ).. ■ . + sn (a + τs)](k +1) = ∂x1 ∂x n ∂f ∂f (a + τs)]( k +1) = (a + τs) + .…. t k gk (0) = dk f (a)( x − a).... + g (0) + g ( τ) . există τ între 0 şi t astfel încât t ' t2 " t k (k ) t k +1 (k +1) g( t ) = g(0) + g (0) + g (0) + ... + ( xn − an ) ∂f (a)]( 2 ) = d2 f (a)( x − a).. + tsn ∂xn ∂x1 ∂f ∂f (ξ) + ....18) Cum x = a+ ts ⇔ x-a = ts.. + tsn (a ) + (a) = ( x1 − a1 ) ∂x1 ∂xn ∂x1 ∂f (a) = df (a)( x − a)... . + sn (a + ts) + s2 ∂x n ∂x 2 ∂x1 ∂ 2f ∂ 2f ∂ 2f (a + ts) + (a + ts) + .17) Din formula lui Mac-Laurin cu rest de ordin k sub forma Lagrange aplicată funcţiei g găsim că pentru (∀)t ∈ ( −r.. + sn ∂f ∂f ∂ 2f (a + ts)]( 2 ) = [g' ( t )]( 2 ). obţinem formula (6.... . (6....18 şi ţinând cont că g(t) = f(x) iar g(0) =f(a).... + sn (a + ts) = [s1 2 ∂x n ∂x1 ∂xn Procedând inductiv obţinem g( m ) ( t ) = [g' ( t )]( m ) .. ∂x1 ∂xn = [( x1 − a1 ) unde ξ = a + τs ∈ (a......

∂x ∂y aproximarea de ordinul întâi. Exemple. y − y 0 ) = 1 ! ∂f ∂f = f ( x 0 . y 0 )( x − x 0 . a = (x0. Dacă Rk ( t ) = t k +1 (k +1) 1 ~ g ( τ ) şi R k ( x ) = dk +1f (ξ)( x − a) sunt (k + 1)! (k + 1)! ~ Rk ( x ) x−a k resturile de ordin k sub forma Lagrange ale lui g şi respectiv f.y). Această ecuaţie poate fi rezolvată în raport cu y şi are o unică soluţie y = 4x − 5 . 1 ! k! deci funcţia se aproximează printr-un polinom de gradul k. astfel încât y = f(x). y 0 )( x − x 0 . y 0 ) + df ( x 0 ..y) = 4x-3y-5.y) într-o vecinătate V a lui (x0.y)=0. y 0 )( x − x 0 . y − y 0 ) + 1 ! + ∂f ∂f 1 2 ( x 0 .. y 0 )( y − y 0 ) + d f ( x 0 . deci x →a pentru x într-o vecinătate V a lui a avem aproximarea 1 1 f ( x ) ≅ f (a) + df (a)( x − a) + . 1 f ( x. atunci. Funcţii şi sisteme de funcţii implicite Considerăm ecuaţia F(x. y ) ≅ f ( x 0 . y )( x x )( y y ) − + − + − − ⎥. y 0 )( x − x 0 ) + ( x 0 . f = f(x. (x. pentru n = 2. y 0 ) + df ( x 0 .y)=0. Fie ecuaţia 4x-3y=5.118 - Observaţie. y )( y y ) 2 ( x .y) ∈ R 2 . rezultă că există lim x →a ~ = 0 şi în particular lim Rk ( x ) = 0 . y ) ≅ f ( x 0 . y − y 0 ) = f ( x 0 . Ne propunem să rezolvăm această ecuaţie în raport cu x sau y. y )( x x ) ( x .5. y 0 ) + ( x 0 . 6. y 0 ) + ∂x ∂y 2! ⎤ 1 ⎡ ∂ 2f ∂ 2f ∂ 2f 2 2 ( x . deci există o unică funcţie f : R → R . y0) rezultă că pentru (x. y 0 )( x − x 0 ) + ( x 0 . din t →0 lim Rk ( t ) t k = 0 . 1. unde F:D ⊂ R 2 → R .. + dk f (a)( x − a) . y0) avem 1 f ( x. În particular. y 0 )( y − y 0 ). ⎢ 2 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 2 2⎢ x y ∂ ∂ x y ∂ ∂ ⎥ ⎦ ⎣ + aproximarea de ordinul doi. care este de forma F(x. unde 3 . unde F(x.

…. x 2 . f(x)) = 0.y) ∈ R 2 . În raport cu y ecuaţia admite o infinitate de soluţii pe [0. (6. Fie ecuaţia x-y2 = 0. de exemplu: f ( x ) = ⎨ ⎧ ⎪ x . Fie ecuaţia unde F : A x B ⊂ R x R → R .. n F(x1. x2..y) = 0. sau echivalent F(x.y) = 0. . Analog ecuaţia poate fi rezolvată în raport 3 2. astfel încât raport x = g(y).A2 ⊂ [0.A1 ∪ A2 = [0.1. x 2 . unde x = (x1. ( ∀ ) x ∈ A . Ecuaţia x2+y2+3 = 0. ∞ ). deci există o unică funcţie g : R → R .5.. Ecuaţia admite o singură soluţie în cu x şi anume x = y2.y) ∈ R 2 nu are nici o soluţie în raport cu x sau y. unde g(y) = y2... xn ) ∈ A . x ∈ A 2 unde A1. 4x − 5 .19) şi eventual şi alte condiţii suplimentare spunem că funcţia f este definită de ecuaţia F(x.. xn). este soluţie a ecuaţiei. Definiţia 6. ( ∀ ) ( x1.. (x. Dintre acestea doar două sunt continue şi anume f1(x)= x şi f2(x)= x .19) pe A dacă F( x1.. O funcţie f : A → B se numeşte soluţie a ecuaţiei (6. xn ) ) = 0.…. x2...19) Ecuaţia (6. y) = 0 . x ∈ A1 ⎪ ⎩− x . ∞ ).. (x. f ( x1. 3. Funcţiile definite cu ajutorul ecuaţiilor se numesc funcţii definite implicit sau funcţii implicite.. oricare x ∈ [0.119 - f(x) = cu x.. x 2 .. A1 ∩ A2 = ∅.19) se scrie echivalent F(x. xn. este soluţie a ecuaţiei.. ∞ ) . ∞ ). Dacă există o singură funcţie f : A → B care să verifice ecuaţia (6. xn ..

1. (∀)x ∈ U0 .β) > 0.y)∈U1 x V1. Fie U0 = U′ ∩ U′′ ∈ ϑ(a) şi vom avea . V1 ⊂ V astfel ∂y ∂F ( x. deschise. Cum funcţia x → F(x.y) = 0 defineşte funcţia y pe o vecinătate a punctului (a. y ) > 0 . Cum ∂y funcţia încât ∂F este continuă pe U x V. o vecinătate V0 ∈ ϑ (b ) şi o unică funcţie f : U0 → V0 cu valorile y = f(x) astfel încât f(a) = b şi F (x.α) < 0. (∃) U1 ∈ ϑ(a). (Teorema funcţiilor implicite). V1∈ϑ(b).120 - Teorema 6.α) < 0.b). b) > 0 . există o vecinătate U′′ ∈ ϑ(a ) .U ⊂ A.β) > 0. are derivată pozitivă pe V0 deci este strict crescătoare pe V0 şi F(a. V ⊂ B astfel încât F ∈ C1(U × V ) . β ∈ V1 astfel încât α < b < β şi V0 = (α. U1 ⊂ U. adică există o vecinătate U0 ∈ ϑ (a ) . cum funcţia x → F(x. k ≥ 2 . 2) (∃)U ∈ ϑ (a). ∂xi F ′ ( x.. (∀) x∈U0. ∂y Atunci: a) ecuaţia F (x.β) este continuă pe U1. f(x)) = 0. y ) se anulează în b. f ( x )) 1 y c) dacă F∈Ck (U x V). (∀) x∈ U ′ . F(a.5. V ∈ ϑ (b). a) Fără a restrânge generalitatea să presupunem că ∂F (a.U′ ⊂ U1 astfel încât F(x. 3) ∂F (a. De asemenea.β)∈ ϑ(b). Fie A ⊂ Rn . f ( x )) ∂f b) f∈ C (U0 ) şi (x) = − . Fxi ′ ( x.B ⊂ R . Funcţia y → F(a. b) ≠ 0 . b)∈A x B şi F:A x B → R astfel încât 1) F(a. (∀) (x. (a. ∂y Fie α. b)=0. Demonstraţie.α) este continuă pe U1. U′′ ⊂ U1 astfel încât F(x. există o vecinătate U′ ∈ ϑ (a). (∀) x∈ U ′′ . atunci f∈Ck(U0).n ≥ 1.

strict crescătoare pe [α. …. an.. η → b = f (a) şi folosind continuitatea funcţiilor . ai. (a1.F(a1.….. F( x′. b) Să observăm mai întâi că f este continuă în a. Deoarece x′ ∈ U0 a fost ales arbitrar rezultă că pentru orice punct x∈U0. y ) + ∂ xi + ∂F (a1. an.. (∀) x∈U0.. a2. ai-1.F(a1. ai+1.. ….. β ) astfel încât F( x′... y) . Pentru vecinătatea V0 aleasă în mod arbitrar. ai-1. a2.. ai+1. xi.. a2. ai−1.. a2.. există un singur punct y∈V0 astfel încât F(x. a2. b) = = ∂F (a1.. din (a) există o vecinătate U0∈ϑ(a) astfel încât pentru orice x∈U0. y ) este continuă pe [α. a2. xi. ai−1... Fie a = (a1. Din Teorema lui Lagrange există ξ între ai şi xi. a2. Pentru x = a avem F(a. Fie acum x′ ∈ U0 . xi.…. ai.. (∀) x∈U0. an).. an. an ) = 0 . α ) < 0 .ai-1. unde i∈ 1.. ai+1. η între b şi y astfel încât 0 = F(a1.. a2. η) f (a1.y) = 0.α) < 0. rezultă că există un unic punct y′ ∈ (α. y) + + F(a1. ai+1. a2.….….ai-1. b) = = F(a1. F(x. an.... y′) = 0 . fixat. ξ. ai−1. arbitrar.... ai+1. …..…... an)∈V0.β]. a2. deci f este continuă în a.…. f(x) = y şi atunci f este bine definită şi F(x. xi. a2.. x i − ai ∂y pentru x i ≠ ai .…. …. ai+1.. an. a2.ai-1. y) . ai+1. a2.. y )( xi − ai ) + ∂F (a1..…. Definim f : U0 → V0. a2.….. an. an.. an.ai-1. an)∈U0. f(x)∈V0. ξ. y) . Pentru x i → ai avem ξi → ai..b) = 0 şi cum b este singurul punct din V0 cu această proprietate deducem f(a) = b şi demonstraţia punctului a) este încheiată.121 - F(x.. ai+1. a2.β) > 0. η)( y − b) .n şi y = f (a1. xi. an ) − f (a1.β] şi F( x′. ∂xi ∂y de unde rezultă că ∂F (a1. β) > 0 . an. an. ai+1. f(x)) = 0. Cum funcţia y → F( x′. Analog raţionăm pentru x′ ∈U0 şi atunci rezultă că f este continuă pe U0. ….F(a1.…..

2 va rezulta că f este diferenţiabilă pe U 0.y3 + x + y . (∀) x∈U0. f(a)) ≠ 0 rezultă ∂y ∂ xi ∂y ∂ xi ' Fx (a. f(x)) Fx ∂f .y) = x3 .122 ∂F ∂F si pe U0 x V0. V0 ⊂ R şi o unică funcţie y : U0→V0.3y2(x) y′( x ) + 1 + y′( x ) = 0.y) = 0 defineşte funcţia y pe o vecinătate a punctului (2. unde x∈U0 este arbitrar şi cu y = f(x)∈V0 găsim că există ′ (x.5. i = 1. f(a)) ∂f (a) = − ' i . Ecuaţia este de forma F(x. ∂ xi Fy (a.1(b) funcţia y este derivabilă pe U0 şi derivând ultima relatie în raport cu x obţinem 3x2 . adică (∃) U0∈ϑ(2). de unde ∂y ∂F (2.2. y) = -3y 2 + 1 .y(x)) = 0. Să se arate că ecuaţia x3 .1 sunt îndeplinite. cu valorile y = y(x) astfel încât y(2) =1 şi F(x. Să se calculeze y′(2). Pentru x = 2 avem y(2) = 1 şi atunci (6.20) . Evident F(2.y3 + x + y = 10 defineşte funcţia y pe o vecinătate a punctului (2. f(x)) y Cum F ∈ C1(U × V ) va rezulta că ∂f .1).n sunt continue pe V0. (∀)x∈U0. (∀) x∈U0.10. deci ipotezele teoremei 6. deci ∂ xi f ∈ C1(U0 ) . Din teorema 6.y)∈R2. adică x3 . Conform ∂y teoremei ecuaţia F(x.y) = 0. folosind teorema 6. y′′(2) .5. f(a)) + (a. (∀) x∈U0. U0 ⊂ R .. ∂F (x. n . F(x.1). prin trecere la limită cu xi→ai obţinem ∂x i ∂y ∂F ∂F ∂f ∂F (a. (x) = − i ′ ∂ xi F (x. c) Prin inducţie după k. Mai mult. ■ Exemplu.1)=0. f(a)) (a) = 0 şi cum (a.y3(x) + x + y(x) =10. F∈ C1 (R2).1) = -2 ≠ 0 . unde F:R2→R. i = 1. (∀) (x.V0∈ϑ (1). f(a)) Reluând raţionamentul cu x în loc de a.

b) = F2 (a...21) în următoarele ipoteze: m A ⊂ Rn ..... xn ). f1(x1. x 2 .. y m ) = 0 (6... x 2 .b) = 0 (⇔ F1(a.21) se scrie echivalent sub forma unei ecuaţii vectoriale F(x...5....... x n . m.. x 2 ... de unde y′(2) = Derivând din nou în (6.. deschise.123 - 12.. x 2 ... f1(x1. F(a. de unde y′′(2) = − . 2 6 x − 6 y( x )y′2 ( x ) − 3 y 2 ( x )y′′( x ) + y′′( x ) = 0... x 2 .y) = 0 (6. f1(x1.........…..fm) se numeşte soluţie a sistemului (6... (∀)x∈U0.22) Definiţia 6........…. În cazul în care sistemul (6........ = Fm (a... ........B ⊂ Rm ...….. x n )) = 0 (sau echivalent F(x. F2... x 2 ... y 2 . y1. y1... (a.Fm).... ym ) şi F = (F1.. ....….. x 2 .. y 2 . ... . . y 2 . xn ). x n ).. x 2 ... f = (f1. F2.b)∈A x B astfel încât 1.......fm) spunem că funţiile f1.... F:A x B →R . . xn ).21) are pe mulţimea A o singură soluţie f = (f1. xn )) = 0 . Teorema 6. x 2 .... y1. F2........... 4 4 Sisteme de funcţii implicite Considerăm sistemul de ecuaţii ⎧F1( x1. x n )) = 0 ⎪ ⎪F2 (x1..fm constituie un sistem de funcţii definite în mod implicit sau un sistem de funcţii implicite....Fm) atunci sistemul (6.2. fm (x1...... x n ...... f2..... Dacă x = ( x1..….. (∀)x∈A). x n ........21) unde F1.5.. . f2... y = ( y1... ⎪ ⎩Fm ( x1. y m ) = 0 ⎪ ⎪F2 ( x1..21) (sau echivalent a ecuaţiei vectoriale (6.n∈ N * .f(x))= 0..2.. f2.... x 2 ..... x n ...….20) în raport cu x obţinem 13 . ⎪ ⎩Fm (x1. x n .. x 2 .Fm: A x B ⊂ Rn x Rm → R....22)) pe A dacă ⎧F1 (x1.... y m ) = 0 ⎨ ⎪. x 2 ... .... (∀) x∈A ⎨ ⎪.. y 2 . x n . .... x 2 . fm (x1. .... Fie sistemul de ecuaţii (6.. Pentru x = 2 obţinem 12 − 6 ⋅ 483 169 − 3 y′′(2) + y′′(2) = 0.. . F =(F1.. fm (x1.....3 y′(2) + 1 + y′(2) = 0.b) = 0 ) . O funcţie f : A → B. b) = ....

.. V ⊂ B astfel încât F∈ C1(U × V ) ⇔ F1..Fm ∈ C1(U × V ) ..y. u ....... D(F1.. Fm ) ( x..124 - 2. x i ) (x) = .. f = (f1... y 2 . ym ) .1 iar pentru celelalte detalii se pot consulta lucrările [8] sau [11] .. f ∈ C1(U0 ) şi D(F1.....u.u. ym ) . n (x) = D(F1. f ( x )) D(y1... Fm ) ∂ xi ( x. (∀) x ∈ U0 ..F2 . ■ Pentru m=1 teorema se reduce la teorema 6. dacă F∈Ck(U x V)..2.. Fm ) ∂ xi ( x....b)..... o vecinătate V0∈ϑ(b). (∀)x∈U0....... (∃)U∈ϑ(a).0.fm) cu valorile y = f(x) (⇔ y1 = f1( x1. Sistemul (6. .21) defineşte funcţiile y1... b) ≠ 0 ..Fm ) (a. y 2 . u.f(x)) = 0. x 2.. Fie sistemul de ecuaţii 2 3 ⎧ ⎪xyu − yv + 2v = 0 ⎨ 2 2 3 ⎪ ⎩4u + 2v − x y = 0 (6...F2 . .... adică există o vecinătate U0∈ϑ(a). y 2 .. Să se calculeze du(1.. D(y1.. v ) 0 = ⎩ 2 F1(x. bm = fm (a )) şi F(x... ym ) ( ) Atunci: a....... . n D(F1. .. y2.5. x 2. D(F1.. v0) = (1. Fm ) ( x...23) Să se arate că sistemul defineşte funcţiile u şi v pe o vecinătate a punctului (x0... xn ).. sistemul (6..23) este de forma ⎨ ⎧F1( x. y0.. atunci f∈Ck(U0) Demonstraţie. dv(1.F2 . şi o unică funcţie f:U0→V0.... f ( x )) D(y1. Prin inducţie după m. ym −1.2). Exemplu.v) = 4u2 + 2v2 – x3y. y m ) c...... b.... .. i = 1. y 2 . F ( x . 3. U ⊂ A şi V∈ϑ (b). v ) = 0 . .... F2(x.. f ( x )) ∂ f1 D(xi. f ( x )) ∂ fm D(y1.......y. k ≥ 2 . y 2 . .... y.. i = 1.. (∀) x ∈ U0 .v) = xyu – yv2 + 2v3.ym pe o vecinătate a punctului (a....1).. F2 : R4 → R..…......F2 . ym = fm (x1.....F2 .F2 . y ..2). f2............. xn )) astfel încât b = f(a) (⇔ b1 = f1(a).. u0. unde F1..

y ) − 2yv( x. y ) ∂y ( x. deci pe o vecinătate U0∈ϑ((1. y ) + 6v 2 ( x. ∂x ∂y Derivând în sistemul (6.2) = − . y ) + 4v( x.2.2)) avem u = u(x.y) = (1. ∂x 2 ∂x 2 Derivând sistemul (6.2) = − (1 .1) = 0. y ) ∂y ( x.y)∈U0. Pentru (x.24) în raport cu y obţinem ∂u ∂v ∂v ⎧ 2 2 ⎪xu( x. y ) = 0 . y ) − x = 0 ⎪ ∂y ∂y ⎩ . F1.2.2)dy .y)∈U0 ⎨ 2 2 3 ⎪ ⎩4u ( x.2) obţinem ∂v ∂v ⎧ ∂u 2 (1. ∂x ∂y ∂v ∂v (1 . y ) + xy ( x. y ) − x y = 0 (6.5.2) = dv(1.0. v ) deci ipotezele teoremei (6. y ) + 2v ( x. ⎨ ∂ v ⎪4 (1.2) = 0.0. y ) + 4v( x.2)dx + (1. y ) − yv ( x. y ) = 0 ⎪ . v = v(x.125 - Evident avem F1(1.2)dy .y).2.y). F2∈ C1(R 4 ) .0.2) − 4 (1 . v(1.y)∈U0 ⎨ ∂ u ∂ v 3 ⎪8u( x. y ) ∂v ( x. F2(1..24) în raport cu x obţinem ∂u ∂v ∂v ⎧ yu( x.1) = 0. F2 ) = ∂u ∂F2 D(u. y ) ∂u ( x. (∀) (x. y ) ( x. y ) + xy ∂y ( x.2) = 0 ⎪ ⎪ ∂x ∂x ∂x . F2 ) (1 . y ) = 0 ⎪ ⎪ ∂x ∂x ∂x . de unde ∂F2 8u 4v ∂v 2 2 D(F1. y ) + 2v ( x.2)dx + (1.1). ∂F1 D(F1. u(1. y ) − 2yv( x. ⎨ ⎪8u( x. v ) ∂u ∂F1 2 ∂v = xy − 2yv + 6v .2) + 6 (1. y ) ( x.2) = ∂u ∂u (1 . y ) − 3 x 2 y = 0 ⎪ ∂x ∂x ⎩ (∀) (x.2) = 1 şi 2 3 ⎧ ⎪xyu( x.0. y ) ( x. 0 4 D(u.24) Vom avea du(1. y ) − v ( x. y ) + 6v ( x.2.1) = = 8 ≠ 0.2) − 6 = 0 ⎪ ⎩ ∂x de unde ∂v 3 ∂u 3 şi (1 . (∀) (x. Conform teoremei sistemul (6. y ) ( x.23) poate fi rezolvat în raport cu u şi v pe o vecinătate a punctului (1.2) sunt îndeplinite.

D( x1.2) obţinem de unde ∂v 1 ∂u 1 şi atunci (1. Cum jacobianul transformării este o funcţie continuă rezultă că. Mai mult.2) − 1 = 0 ⎪ ⎩ ∂y Pentru (x.5. …. f = (f1.5. x n ) Funcţia f este o transformare regulată pe A dacă este o transformare regulată în orice punct din A.. Definiţia 6. Funcţia vectorială f este o transformare regulată în punctul a∈A dacă funcţiile f1. U0 ⊂ U şi o vecinătate V0∈ϑ(f(a)) astfel încât restricţia lui f la U0 este o aplicaţie bijectivă de la U0 pe V0.. fn ) (a ) ≠ 0 . deschisă şi f : A → Rn. Mai mult. dacă f este o transformare regulată într-un punct a∈A atunci f este o transformare regulată într-o întreagă vecinătate a lui a. dv(1. o transformare regulată într-o vecinătate U a punctului a∈A. dacă f este o transformare regulată pe A şi A este conexă atunci det Jf are un semn constant pe A. D(y ) D(x ) .3. Folosind teorema 6.126 ∂v ∂v ⎧ ∂u ⎪2 ∂y (1.5..2) = − dx + dy.2) = ∂y 4 ∂y 4 3 1 3 1 du(1.2) = ..fn au derivate parţiale continue într-o vecinătate V a lui a şi D( f1.. Observaţie. A deschisă... f2. x 2 . Atunci există o vecinătate U0∈ϑ(a).. dacă g= ( f |U0 )−1 atunci g este o transformare regulată în punctul b = f(a) şi D(g) (b) = D(f1 ) (a ) .2) − 1 − 4 ∂y (1. f2. ….fn).2) + 6 ∂y (1.2) = dx + dy 2 4 2 4 Transformări regulate Fie A ⊂ Rn . f2 .. ⎨ ⎪4 ∂v (1.3.y) = (1. (1.. (teorema de inversiune locală). Fie f: A ⊂ Rn → Rn .2 se poate demonstra următorul rezultat (vezi [8]): Teorema 6..2) = 0 ⎪ .

(∀) x∈V I A. Dacă a∈A este un punct de extrem local pentru f iar f este diferenţiabilă în punctul a atunci df(a) = 0. deschisă şi f : A → R. unde e1. Atunci (∃) r>0 astfel încât B(a. Cum f este diferenţiabilă în a rezultă că f este derivabilă în a după direcţia s deci g este derivabilă în t = 0 şi conform teoremei lui Fermat de la funcţiile reale de variabilă reală rezultă că g’(0) = 0. Dar aceasta implică df (a ) = 0 .. Un punct a∈A se numeşte punct de extrem local pentru f dacă este punct de minim local sau de maxim local pentru f. g(t)=f(a+ts) şi să observăm că g este bine definită deoarece pentru t∈(-r.r) ⊂ A şi f(x) ≥ f(a). Teorema 6.r) rezultă că a+ts∈B(a.. Fără a restrânge generalitatea să presupunem că a este un punct de minim local pentru f. en sunt versorii bazei canonice obţinem df (a) = ∑ ∂f (a)dx i = 0 . e 2 . Fie A ⊂ Rn şi f : A → R... deschisă şi f:A→R. Definiţia 6.. i =1 ∂x i n ■ .1.127 - 6. i = 1.6. Luând x = a + ts ∈ B(a. r) vom avea g(t) ≥ g(0). (Teorema lui Fermat).r). Un punct a∈A se numeşte punct de minim (respectiv maxim) local pentru funcţia f dacă există o vecinătate V∈ϑ(a) astfel încât f ( x ) ≥ f (a) (respectiv ≤ ). ds Luând s = ei.6.6. (∀) t∈(-r.2.r) ⊂ A. Demonstraţie. Un punct a∈A se numeşte punct critic sau staţionar pentru funcţia f dacă f este diferenţiabilă în a şi df(a)=0. Fie A ⊂ Rn .1. Fie A ⊂ Rn. Fie s∈Rn un versor şi funcţia g: (-r. Extreme locale pentru funcţii reale de mai multe variabile Definiţia 6. Dacă aceste inegalităţi au loc (∀) x∈A spunem că a este punct de minim (respectiv maxim) global sau absolut.r)→R.n .6. r) deci t = 0 este punct de minim local pentru g. adică a este punct critic. (∀)x∈B(a.

(∀) x∈Rn. Din teorema lui Fermat rezultă că mulţimea punctelor de extrem local se află printre mulţimea punctelor critice. (0. (∀) (x.n şi ϕ( x ) > 0. ■ . Vom stabili în continuare o condiţie suficientă pentru ca un punct critic să fie punct de extrem local.... ⎪ ⎪ ∂f ⎪ ∂x = 0 ⎩ n ∂f ∂f (0. (∀)x∈Rn. ∂x ∂y soluţiilor sistemului Reciproca acestei teoreme nu este în general adevărată.6.0) = 0. Evident avem Mai mult. x 2 .. (∀) (x. deci df(0. 2 Cum S este închisă şi mărginită în Rn.0)= -3y2<0.y)∈R2. atunci y = 2 ⎛ x ⎞ x n ∈ S şi deci ϕ⎜ ⎟ ≥ m..y)-f(0. este compactă şi din teorema lui Weierstrass.0) = 0. demonstraţia este încheiată. cum ϕ este continuă pe S este mărginită inferior pe S şi îşi atinge marginea inferioară... aij∈R..j∈ 1. adică ϕ (x) = ∑ aij xi x j . i.1.. În acest scop vom stabili mai întâi : Lema 6. Dacă x∈Rn.128 - Observaţie.0) nu este punct de extrem local pentru f.. Fie S = {x∈Rn: ||x||=1}. Fie a∈S astfel încât ϕ(a) = m = inf {ϕ( x ) : x ∈ S} Cum a∈S avem a ≠ 0 şi atunci m = ϕ(a) > 0 iar pentru orice y ∈S avem ϕ( y ) ≥ m .. (∀) x∈R . deci diferenţa f(x.. i. Demonstraţie.y)∈R2. f(x.y) =x2-3y2.. f(0. x ≠ 0 . x ≠ 0 şi cum această inegalitate este verificată şi pentru x = 0.0)=0. În acest sens fie funcţia f:R2→R. xn ) ∈ Rn .0)-f(0.0) nu are semn constant pe nici o vecinătate a originii şi atunci punctul (0.0)=x2>0... x ≠ 0.y)-f(0. (∀) x = ( x1.. adică printre mulţimea ⎧ ∂f ⎪ ∂x = 0 ⎪ 1 ⎪ ∂f =0 ⎪ ⎨ ∂x 2 ⎪.. j =1 n Atunci există o constantă m >0 astfel încât ϕ( x ) ≥ m x . y ≠ 0. x ≠ 0 . f(x. x ≠ 0 ⎜ ⎟ x ⎝ x ⎠ de unde ϕ( x ) ≥ m x . Fie ϕ : Rn → R o formă pătratică pozitiv definită. (∀) x∈Rn.

Cum ⎛ ∂ 2f ⎞ f∈C2(A) rezultă că matricea asociată ⎜ (a ) ⎟ ⎜ ∂xi∂x j ⎝ ⎟ ⎠1≤i. j≤n este simetrică.1 formei pătratice d2f(a) rezultă că există m>0 astfel încât d2 f (a)( x ) ≥ m x . (∀)x ∈ Rn .r). 2 2 Pe de altă parte. r1 < r astfel încât x →a m + α( x ) > 0..r) ⊂ A. 2! Cum a este punct critic avem df(a) = 0 şi atunci f(x) . Fie A ⊂ Rn . cum f∈C2(A). deschisă. r1) ⊂ B(a. daca x = a ⎩0 Cum f∈C2(A) avem lim α( x ) = 0 şi atunci x →a x−a α( x ) m 2 2 f ( x ) − f (a ) ≥ x−a + x−a = (m + α( x )). f:A→R. Dacă forma pătratică d2f(a) este a) pozitiv definită atunci a punct de minim local. (∀) x∈B(a. există un punct ξ între a şi x astfel încât f(x) = f(a)+ df (a)( x − a) + 1 1 ! 1 2 d f (ξ)( x − a) . daca x ≠ a. din formula lui Taylor cu rest de ordin k = 2 sub forma Lagrange. Presupunem mai întâi că d2f(a) este pozitiv definită. Aplicând lema 6. x ∈ B(a.6. 2 2 2 2 Cum m > 0 şi lim α( x ) = 0 . (∀)x ∈ B(a. (∀)x ∈ Rn şi atunci d2 f (a)( x − a) ≥ m x − a . .f(a) = d2 f (ξ)( x − a) = ≥ 1 2 1 2 1 d f (a)( x − a) + d2 f (ξ)( x − a) − d2 f (a)( x − a) ≥ 2 2 [ ] m 1 2 d f (ξ)(x − a) − d2f (a)(x − a) . r ) .6. b) negativ definită (adică –d2f(a) este pozitiv definită) atunci a este punct de maxim local. r ) ⎪ 2 Fie α( x ) = ⎨ x−a ⎪ . || x − a ||2 + 2 2 [ ] ⎧ d2 f (ξ)( x − a) − d2 f (a)( x − a) .129 - Teorema 6.f∈ C2 ( A ) şi a ∈A punct critic pentru f. există r1 > 0.2. pentru orice x∈B(a. Demonstraţie.

- 130 -

În concluzie f(x) - f(a) ≥ 0, (∀) x∈B(a,r1), adică a este un punct de minim local. Dacă d2f(a) este negativ definită atunci folosim prima parte a demonstraţiei. -d2f(a) este pozitiv definită şi ■

Teorema 6.6.3. Fie A ⊂ R 2 , deschisă, f∈C2(A), f = f(x,y), a∈A, a =(x0,y0) un

punct critic pentru f. Fie r0 = Dacă
1) r0 t 0 − s2 > 0 şi r0 > 0 atunci (x0,y0) este punct de minim local;
0

∂ 2f ∂ 2f ∂ 2f ( x , y ), s ( x , y ), t ( x 0 , y 0 ), (notaţiile lui de Monge). = = 0 0 0 0 0 0 ∂x 2 ∂x∂y ∂y 2

2) r0 t 0 − s2 > 0 şi r0 < 0 atunci (x0,y0) este punct de maxim local;
0

3) r0 t 0 − s2 < 0 atunci (x0,y0) nu este punct de extrem local.
0

Demonstraţie. Pentru (x,y)∈A avem
∂ 2f ∂ 2f 2 d f(x 0 , y 0 )(x − x 0 , y − y 0 ) = 2 (x 0 , y 0 )(x − x 0 ) + 2 (x 0 , y 0 )(x − x 0 )(y − y 0 ) + ∂x ∂x∂y
2

⎤ ⎡ ⎛ x − x ⎞2 ∂ 2f x − x0 2 2 0 ⎟ ⎥ , pentru y ≠ y 0 . + 2 (x 0 , y 0 )(y − y 0 ) = (y − y 0 ) ⎢r0 ⎜ 2s t + + 0 0 ⎜y−y ⎟ ∂y y − y0 ⎥ ⎢ 0 ⎠ ⎝ ⎦ ⎣

Dacă notăm cu u =

x − x0 atunci se observă că d2f(x0, y0) are un semn y − y0

constant dacă şi numai dacă trinomul r0u2+2s0u+t0 are rădăcini complexe, adică
2 dacă r0t0 - s0 > 0.

În acest caz semnul său este dat de semnul lui r0. În consecinţă, d2f(a) este pozitiv definită dacă r0>0 şi negativ definită dacă r0 < 0. Conform teoremei 6.6.2, pentru r0 > 0 punctul (x0,y0) este punct de minim local iar pentru r0 < 0, punctul (x0,y0) este punct de maxim local. Dacă r0t0 - s02 < 0 atunci d2f(x0,y0) nu mai păstrează semn constant şi atunci diferenţa f(x,y) - f(x0,y0) nu are semn constant pe nici o vecinătate a punctului (x0,y0), deci (x0,y0) nu este punct de extrem. ■

- 131 -

Observaţie. Dacă r0t0 - s02 = 0 nu putem preciza dacă punctul (x0, y0) este

sau nu punct de extrem. În acest caz semnul diferenţei f(x,y) - f(x0, y0) depinde de semnul diferenţelor de ordin superior.
Exemplu. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei

f:A ⊂ R 2 → R, f ( x, y ) = x 2 + xy + y 2 − 4 ln x − 10 ln y . Determinăm mai întâi punctele critice:
⎧ ∂f =0 ⎪ ⎪ ∂x ⇔ ⎨ ∂ f ⎪ =0 ⎪ ⎩ ∂y 4 ⎧ 2x + y − = 0 ⎪ x ⎪ , care are soluţia (x0,y0) = (1,2) deci punctul (1,2) este ⎨ 10 ⎪x + 2y − =0 ⎪ y ⎩

punct critic. Pentru a vedea dacă este punct de extrem local să calculăm derivatele parţiale de ordinul doi. Evident avem:
∂ 2f 4 ∂ 2f = 2 + 2 ⇒ r0 = 2 (1,2) = 6; ∂x 2 x ∂x 2 2 ∂ f ∂ f = 1 ⇒ s0 = (1,2) = 1; ∂x∂y ∂x∂y ∂ 2f 10 ∂ 2f 10 9 = 2 + ⇒ t = (1,2) = 2 + = . 0 2 2 2 ∂y y ∂y 4 2

Prin urmare r0t0 - s02 = 6 ⋅ − 1 = 26 > 0 şi cum r0 > 0 rezultă că (1,2) este punct de minim local.
Teorema 6.6.4. Fie A ⊂ Rn, deschisă, f : A → R, f ∈ C2 (A ) şi a ∈ A punct

9 2

critic pentru f. Fie aij =
∂ 2f (a ) = a ji, 1 ≤ i, j ≤ n . ∂x i∂x j
a11 a12 ... a1n

Fie Δ1 = a11, Δ 2 =

a11 a12 a21 a22

, ..., Δn =

a21 a22 ... a2n ... .... ... .... an1 an2 ... ann

.

- 132 -

Atunci:
1) Dacă Δ 1 > 0 , Δ 2 > 0, ..., Δ n > 0 , rezultă că punctul a este punct de

minim local;
2) Dacă Δ1 < 0, Δ 2 > 0, ..., (- 1)n Δ n > 0 , rezultă că punctul a este punct de

maxim local.
Demonstraţie. Se foloseşte următorul rezultat algebric (condiţiile lui

Sylvester):

Fie ϕ o formă pătratică a cărei matrice asociată (aij )1≤i, j≤n este simetrică.
a11 a12 ... a1n a11 a12 a21 a22 a21 a22 ... a2n ... .... ... .... an1 an2 ... ann

Fie

Δ1 = a11, Δ 2 =

, ..., Δn =

,

minorii

principali

ai

matricei. Atunci:
1) Dacă Δ1 > 0, Δ 2 > 0, ..., Δn > 0, rezultă că ϕ este pozitiv definită; 2) Dacă Δ1 < 0, Δ 2 > 0, ..., (- 1)n ⋅ Δ n > 0, rezultă că ϕ este negativ definită. ■ Exemplu. Să se determine punctele de extrem local ale funcţiei cu

valorile f (x, y, z ) =

1 x y z + + + , x, y, z > 0 . x y z 16

Determinăm mai întâi punctele critice:
⎧ ∂f ⎪ ∂x = 0 ⎪ ⎪ ∂f ⎨ =0 ⎪ ∂y ⎪ ∂f ⎪ =0 ⎩ ∂z ⎧ 1 1 ⎪- x 2 + y = 0 ⎪ ⎪ x 1 ⇔ ⎨− 2 + = 0 , care are soluţia x = 2, y = 4, z = 8, deci z ⎪ y ⎪ y 1 =0 ⎪− 2 + 16 ⎩ z

(x0, y0, z0) = (2, 4, 8) este punct critic. Pentru a vedea dacă este punct de extrem local să calculăm derivatele parţiale de ordinul doi.

- 133 -

Evident avem
∂ 2f ∂x 2 = 2 x , 3 ∂ 2f ∂y 2 = 2x y , 3 ∂ 2f ∂z 2 = 2y ∂ 2 f 1 ∂ 2f ∂ 2f 1 = − , = 0 , =− 2 3 ∂x∂y 2 ∂x∂z ∂y∂z z y z

şi matricea hessiană devine
⎛ ∂ 2f ⎜ 2 (2, 4, 8 ) ⎜ ∂x ⎜ 2 ∂ f (2, 4, 8) H(2, 4, 8 ) = ⎜ ⎜ ∂y∂x ⎜ 2 ⎜ ∂ f (2, 4, 8 ) ⎜ ∂z∂x ⎝ ∂ 2f (2, 4, 8) ∂x∂y ∂ 2f (2, 4, 8) ∂y 2 ∂ 2f (2, 4, 8) ∂y∂z ⎞ ∂ 2f 1 1 ⎞ (2, 4, 8) ⎟ ⎛ − 0 ⎜ ⎟ ∂x∂z ⎟ 16 ⎜4 ⎟ ⎟ ⎜ 1 1 ⎟ 1 ∂ 2f (2, 4, 8)⎟ = ⎜ − − ⎟. ⎟ 64 ⎟ ∂y∂z ⎜ 16 16 ⎟ 1 1 ⎟ ⎜ ∂ 2f ⎟ 0 − ⎜ ⎟ ( ) 2 , 4 , 8 ⎟ 64 64 ⎠ ⎝ ∂z 2 ⎠

Observăm că Δ 1 =

3 1 1 > 0, Δ 2 = > 0, Δ 3 = > 0, deci 4 256 2 ⋅ 642

(x0, y0, z0) = (2, 4, 8) este punct de minim local.
Extreme condiţionate. Metoda multiplicatorilor lui Lagrange

Fie f : A ⊂ Rn → R, g1, g2 , ..., gk : A → R, k < n şi B ⊂ A mulţimea soluţiilor sistemului
⎧g1(x1, x 2, ..., xn ) = 0 ⎪ ⎪g2 (x1, x 2 , ..., xn ) = 0 ⎨ ⎪.......... .......... .......... ⎪ ⎩gk (x1, x 2 , ..., xn ) = 0

(6.25)

Ne propunem să determinăm extremele funcţiei f care să verifice în plus condiţiile (6.25), numite legături.
Definiţia 6.6.2. Un punct a ∈ B se numeşte punct de extrem local al

funcţiei f cu restricţiile (6.25) sau punct de extrem local condiţionat dacă există o vecinătate V ∈ ϑ (a ) astfel încât diferenţa f (x ) − f (a ) are semn constant pe V ∩ B . Cu alte cuvinte punctul a este punct de extrem condiţionat pentru f dacă este punct de extrem pentru restricţia lui f la B, deci pentru f⏐B.

- 134 -

Definiţia 6.6.3. Un punct a ∈ B se numeşte punct critic condiţionat pentru f

dacă este punct critic pentru f⏐B.. Pentru determinarea extremelor condiţionate vom folosi metoda multiplicatorilor a lui Lagrange.
Teorema 6.6.5. (Existenţa multiplicatorilor lui Lagrange).

Fie A ⊂ Rn , deschisă, f, g1, g2, ..., gk ∈ C1(A ) şi a ∈ A punct de extrem local pentru f cu restricţiile (6.25). Dacă D(g1, g2,..., gk ) (a) ≠ 0 atunci există k numere reale λ1, λ 2,..., λk astfel D(x1, x 2 ,..., xk )

încât dacă se consideră funcţia L = f + λ1g1 + λ 2g2 + ... + λk gk , să avem
⎧ ∂L ⎪ ∂ x (a ) = 0, i = 1, n , adică punctul a să fie punct critic al funcţiei L. ⎨ i ⎪g (a ) = 0, i = 1, k ⎩ i

Demonstraţie. Cum

D(g1, g2,..., gk ) (a) ≠ 0 conform teoremei 6.5.2 sistemul D(x1, x 2 ,..., xk )

(6.25) poate fi rezolvat în raport cu variabilele x1, x2, ..., xk pe o vecinătate a punctului a = (a1, a2, ..., ak, ak+1, ..., an), deci există o vecinătate U0 a punctului (ak+1, ..., an) în Rn −k , o vecinătate V0 a punctului (a1, a2, ..., ak) în Rk astfel încât
V0 xU0 ⊂ B şi sistemul (6.25) are soluţie unică (x1, x2, ..., xk) în V0:
⎧x1 = ϕ1(x k +1,..., x n ) ⎪ ⎪x 2 = ϕ2 (x k +1,..., x n ) ⎨ ⎪.......... .......... .......... ⎪ ⎩x k = ϕk (x k +1,..., x n )

(6.26)

Avem a1 = ϕ1(ak +1,..., an ), a2 = ϕ2 (ak +1,..., an ),..., ak = ϕk (ak +1,..., an ) . Funcţiile ϕ1, ϕ2 ,..., ϕk sunt de clasă C1 pe U0.

m = 1.. xk +1. i = k + 1.............. ..... xn ) = f (ϕ1(xk +1.. Cum punctul a este punct de extrem local pentru f. xk +1.... n ∂xi ∂xi j =1 ∂x j (6. xk +1.. . ⎪ ⎩gk (ϕ1(xk +1.. i = k + 1... . xn ) ∈ B de extrem local pentru F. x 2 .......... xk din (6.. an ) = 0 ..... xn )... ϕk (xk +1.... . an ) este punct ∂F (ak +1...... k ........ xn )....... m =1 ∑ λmgm .... λ 2 . xn )... k....... xn ) = 0 (6.. ... Din (6........ ϕk (xk +1.25) obţinem: ⎧g1(ϕ1(xk +1..... ϕk (xk +1.. (∀) i = k + 1...30) m =1 ∑ ∂xm (a) j k ∂g αm = − are soluţie unică...... xk +1. ... ϕk (xk +1.. xk + 2.. .... x n ) = 0 ⎪ ⎪g2 (ϕ1(xk +1....... xn ). λk ) această soluţie şi L = f + Vom arăta că L satisface concluziile teoremei.... an ) = 0 .. xn )... xn ) = 0 ⎨ ⎪... k ∂x j (6....27) (∀)(xk +1... n ∂xi (6.... k ... n . xn ) ∈ U0 .. g2....26) în (6..... x2.. Cum a ∈ B rezultă că gi (a ) = 0 .. cu restricţiile (6. gk ) (a) ≠ 0 D(x1. Fie (λ1.. Folosind teorema lui Fermat rezultă că: rezultă că (ak +1.... (∀) i = 1.. xk ) rezultă că sistemul liniar ∂f (a) .29) Întrucât D(g1.... xn ). adică ∂xi k ∂ϕ ∂f (a) + ∑ ∂f (a) j (ak +1.27)....... xk +1.135 - Înlocuind x1.... x n ). xn ).. ϕk (xk +1... xn ) ..... folosind teorema de derivare a funcţiilor compuse obţinem: ∑ ∂xm ⋅ ∂x j =1 j k ∂g ∂ϕ j i + ∂gm = 0......25) iar (ϕ1(xk +1.......... j = 1.... xn ). ... xn )....28) Considerăm funcţia cu valorile F(xk +1....

a2..k vom avea obţinem (ţinând cont că k ∂L (a ) = ∂ f (a ) + ∑ λm ∂gm (a ) ∂ xj ∂ xj ∂x i m =1 şi folosind (6.29) obţinem ∂ xj ∂ xi ∂ xi j =1 ∂ x i ∂L (a ) = 0 ..... λ 2 . ∂ xj Pentru i ∈ k + 1. n .2 . ∂ xi ∂ xj J =1 ∂Xi m =1 Cum (λ1. Practic.. λk ) este soluţue a sistemului (6.. Teorema 6... . Dacă (a1..6...1 ≤ i ≤ n ⎪ ⎨ ∂ xi ⎪ g = 0 .136 - Pentru j ∈ 1. an ) ∂ f (a) şi folosind (6. λk ∈ R.k .30) va rezulta că k ∂ϕ ∂L (a) = ∂ f (a) + ∑ j (ak +1..30) a sistemului) λ1. folosind (6. adică soluţiile sistemului: ⎧ ∂L = 0 .. + λk gk . 2. an ) = ∂xi ∂ xi ∂ xi ∂ xi ∂ xi m =1 m =1 j =1 ∂ x j = K ∂ϕ k ∂f (a) − ∑ j (ak +1... an) este punct critic condiţionat al funcţiei f. nedeterminaţi (numiţi multiplicatorii lui Lagrange)... an ) ∑ λm ∂ gm (a) .... λm este soluţie ∂L (a ) = 0. 1≤ i ≤ k ⎩ i 3... n şi demonstraţia este încheiată.. λ1. ∂x i ■ Observaţie.28) vom avea k k k ∂ϕ ∂L (a) = ∂ f (a) + ∑ λm ∂ gm (a) = ∂ f (a) − ∑ λm ∑ ∂ gm (a) j (ak +1. pentru rezolvarea unei probleme de extrem condiţionat se procedează astfel: 1. a2. (∀ ) i = k + 1. cu λ1.... Se determină punctele critice ale lui L.... (∀) j = 1.5 se poate enunţa şi astfel: Orice punct de extrem condiţionat este punct critic condiţionat. λ 2 .. ... λ. Se asociază funcţia lui Lagrange L = f + λ1g1 + λ 2g2 + .an. λk ) este o soluţie a acestui sistem atunci punctul a = (a1....

funcţia lui Lagrange devine L(x.25) în punctul a. Problema se reduce la determinarea maximului funcţiei f cu valorile f (x. Pentru λ = −1 .y. Evident avem ∂ 2L ∂x 2 = ∂ 2L ∂y 2 = ∂ 2L ∂z 2 = 0. λ = −1.. Să se construiască un rezervor în formă de paralelipiped drept. g2. . y.z) = xyz-xy-2xz-2yz+48.137 - 4. y. ⇔⎨ ⎪xy + 2λx + 2λy = 0 ⎪ ⎩xy + 2xz + 2yz − 48 = 0 deci punctul (4. Atunci volumul paralelipipedului este V = xyz şi xy+2xz+2yz = 48.. y > 0. care admite soluţia x = y = 4. = x − 2 şi atunci ∂x∂y ∂x∂y ∂y∂z .2) este punct critic condiţionat.. Vom calcula d2L(4. gk ∈ C2 (A ) . g1. . λ ) = f (x. (∀) x ∈ B şi pentru a studia dacă a este punct de extrem local condiţionat vom studia semnul diferenţei L(x) . x > 0. ∂ 2L ∂ 2L ∂ 2L = z − 1.. dx2. Fie x > 0 lungimea. z > 0 . calculând d2L(a). = y − 2..L(a). z ) = 0 . . Determinăm punctele critice ale lui L: ⎧ ∂L ⎪ ∂x = 0 ⎪ ⎪ ∂L = 0 ⎪ ⎨ ∂y ⎪ ∂L ⎪ =0 ⎪ ∂z ⎪ ⎩g = 0 ⎧yz + λy + 2λz = 0 ⎪xz + λx + 2λz = 0 ⎪ .2). În acest caz f (x ) − f (a ) = L(x ) − L(a ) . z = 2. dxn.. unde g(x.. z ) = xyz + λ(xy + 2xz + 2yz − 48 ) . y.4.. Aplicaţie.4. y > 0 lăţimea şi z > 0 înălţimea paralelipipedului. y. y. în care diferenţiem legăturile (6. z ) = xy + 2xz + 2yz − 48 . Fie L(x. dxk în funcţie de dxk+1. z ) + λg(x.. Vom găsi în acest punct dx1. de volum maxim având la dispoziţie 48 m2 de tablă (presupunem rezervorul neacoperit). z ) = xyz. cu legătura xy + 2xz + 2yz − 48 = 0 ⇔ g(x. Presupunem că f.. z. y.

daca ( x. În concluzie. Din g(x.2)=0.4. Să se calculeze df ⎛ π ⎞ 2 ⎜ . Fie funcţia f : R2 → R . ⎪ daca (x. 2 dy + ∂x 2 ∂y 2 ∂z 2 ∂ 2L ∂ 2L ∂ 2L (4.0 ⎟ . deci d2L(4.0) după orice versor s = (s1.2) este negativ definită şi atunci punctul (4.4.0) ⎩ 1. unde s ∈ R este un versor.y. daca (x.4.2)dxdz + 2 (4. f(x. y ) ≠ (0. Să se arate că a) f este continuă şi derivabilă parţial pe R 2 . Probleme propuse ⎧ x2y .0) ⎩ 0.2)dxdy + 2 (4.2) este punct de maxim local. 2.y. s2 ) ∈ R2.138 d2L(4. Fie funcţia f : R2 → R.4. d2L(4.4.. y) ≠ (0. 4 .0) ⎪ . Fie funcţia f : R → R . f(x.0) ⎪ 2 3. daca ( x. adică 8dx+8dy+16dz = 0.2)dz2 + 4 .y) = cos(2x+3y). f(x.0) dar este derivabilă în (0.z) = 0 şi în particular dg(4.4. 2 dx + 4 . 0).4.4. y) = (0.y)= ⎨ x + y 2 .4. b) f nu este diferenţiabilă în punctul (0. de unde dx = -dy -2dz. 4 . ds ⎝ 4 ⎠ 2 xy ⎧ . y) = ⎨ x 6 + y 2 ⎪0 . Să se arate că funcţia f nu este continuă în punctul (0.z) = 0 rezultă dg(x.2) = −2dy (dy + 2dz ) + 4dydz − 4dz(dy + 2dz ) = −2dy 2 − 4dydz − 4dz 2 < 0 . y ) = (0. .2 ) = ∂ 2L ∂ 2L ∂ 2L 2 2 ( ) ( ) (4.2)dydz = +2 ∂x∂y ∂x∂z ∂y∂z = 2dxdy + 4dydz + 4dzdx.

0). y) ≠ (0. .y) =arctg x . x−y .139 1 ⎧ 2 2 . ⎛ f ( x.-2). Fie funcţia f:R 3 \{(a. df(-1. z ) = ⎜ ⎜e ⎝ x2 +3y + z . daca y ≠ 0 1 + ⎪y ln⎜ 2⎟ ⎜ f ( x. d 2 f(-1.n∈N ∗ .0). ⎧ 2 ⎛ x2 ⎞ ⎟. 6. f(x. Fie funcţia f : D ⊂ R → R . y.c ∈R. daca y = 0 ⎩ ∂ 2f ∂ 2f (0. z ) = 1 (x − a ) + ∂ 2f 2 + (y − b ) + (z − c ) 2 2 . daca (x. m n ∂x ∂y 9. 5.2).2).b. y ) = ⎨ y ⎝ ⎠ ⎪ 0 .y)= ⎨ .-2). Fie funcţia f : R 2 → R. Fie funcţia f:D ⊂ R 2 → R.. daca (x. f ( x.2)(3.b. d 2 f(-1. 0). (0. b) f este diferenţiabilă în punctul (0.2)(3.0) ⎪( x + y ) cos 2 4. y ) = Să se calculeze ∂m +nf . f(x. 2 2⎟ x +y ⎠ 3x Să se determine Jf(2.0) ⎩ 2 Să se arate că a) f este derivabilă parţial pe R2 iar derivatele parţiale nu sunt continue în punctul (0. x+y 8. Să se arate că ∂ 2f ∂x 2 ∂y 2 + ∂ 2f ∂z 2 = 0. b) Să se calculeze df(-1. unde a. y) = (0. 7. y.-1.0) = Să se arate că f ∈ C (R ). x + y2 ⎪ 0 .0) dar nu este verificat ∂x∂y ∂y∂x 1 2 criteriul lui Schwarz. ⎞ ⎟. y a) Să se calculeze derivatele parţiale de ordinul întâi şi doi. unde m. Fie funcţia f : D ⊂ R2 → R .c)} → R. Fie funcţia f : D ⊂ R3 → R 2 . f ( x.

Să se arate că ∂ 2u ∂ t2 − a2 ∂ 2u ∂ x2 = 0.0)} → R. f ( x.unde ⎝x⎠ n ∈ N ∗ şi ϕ este o funcţie ⎛ 2 2 x⎞ 13. xy ⎛y z⎞ ln x + xϕ⎜ . f ( x. z) = ⎜ ⎜ 3y ⎟ ⎟ . b) f :R2 \ {(0..unde ⎝ ⎠ ϕ ∈ C2 (Δ ) . y ) ∈ D . Fie funcţia f:D ⊂ R 2 → R. unde f şi g sunt două funcţii de două ori diferenţiabile. z) = este diferenţiabilă. y ) = arctg x+y . Să se calculeze df ( x.-1). 14. y ) .at). f ( x.unde (x. y ) = sin x sin y sin(x + y ) . Fie funcţia f :D ⊂ R 3 → R. Să se studieze extremele locale ale funcţiilor: a) f :R 2 → R. π) → R. ⎛y⎞ f ( x. ∂x ∂y ∂z z 12. t) = f(x + at) + g(x . ⎟. a ∈ R. y ) = x n ϕ⎜ ⎟ . c) f : (0. u(x. f ( x. y ⎟ ⎟ . ϕ : Δ ⊂ R 2 → R. Fie funcţia f:D ⊂ R 2 → R. 15. f ( x. y ) = xy ln x 2 + y 2 . diferenţiabilă. y. Să se aproximeze funcţia f 1 − xy printr-un polinom de grad doi în vecinătatea punctului (1. π ) × (0. y ) = ϕ⎜ ⎜x − y . Fie funcţia u : D ⊂ R 2 → R. Să se arate că x ∂ f xy ∂f ∂f +y +z = +f. unde ϕ : Δ ⊂ R 2 → R z ⎝x x⎠ 11. y ) = x 2 + y 2 e 2 x + 3 y . f ( x. ( ) ( ) . f ( x.140 - 10. y. y ) şi d2 f ( x. Să se arate că următoarele funcţii sunt omogene şi să se verifice relaţia lui Euler: ⎛ x ⎞z a) f:D ⊂ R 3 → R. ⎝ ⎠ y b)f:D ⊂ R 2 → R.

Să se arate ca ecuaţia xez = xy + z defineşte funcţia z pe o vecinătate a punctului (2. Să se calculeze du. b. ∂ 2z . Să se calculeze dz şi ∂ x∂y 1 2 ⎧ 2 2 ⎪x + y = z 20.a. y+z) = 0. 16.defineşte funcţia z. dacă funcţia y este definită de ecuaţia x ln x 2 + y 2 = arctg . atunci x ∂u ∂u ∂u +y +z = 0.unde g:D ⊂ R2 → R . Ecuaţia F(x. ∂x∂y 18. Sistemul ⎨ ⎩xu + yv = 1 . y’(2). y”(2). ∂x ∂y ∂z ⎧g( x + u. 17. y. x+z. Să se calculeze x’(2). dv. f ( x. 21. z ) = x 3 + y 2 + z 2 + 12xy + 2z . f(x.-1. x”(2).1) şi ∂ 2z (2. 0).1.y) = x-2y + ln x 2 + y 2 + 3arctg .F ∈ C2 (D ) . y 19. .2).141 - d) f :D ⊂ R2 → R. Să se calculeze y’. y − v ) = 1 22. y ) = 1 + e y cos x − ye y are o y x ( ) infinitate de puncte de maxim local şi nici un punct de minim local. Să se arate că funcţia f :R 2 → R. Să se calculeze dz(2. Să se arate că sistemul ⎨ defineşte în mod implicit 2 ⎪ ⎩x + y + z = 2 funcţiile x şi y pe o vecinătate a punctului (1. unde F:D ⊂ R 3 → R. f ( x.. Dacă funcţiile u şi v sunt definite de sistemul ⎧ ⎪uv = ax + by + cz ⎨ 2 2 2 2 ⎪ ⎩v = x + y + z .y’’. g ∈ C1(D) defineşte funcţiile u şi v. e) f :R 3 → R.1) . c ∈ R .

. ⎩x + y + z = 5 . y > 0. y. a > 0). Să se studieze punctele de extrem local ale funcţiei z definită de ecuaţia x2+y2+z2+2x+y-4z = 15 .142 - 23. 4 24. z) = xy2z3 cu legătura x + 2y + 3z = a (x > 0. cu legăturile ⎨ . z) = xyz. z > 0. Să se determine punctele de extrem ale funcţiei f:R3 → R. ⎧xy + xz + yz = 8 f(x. Să se determine punctele de extrem ale funcţiei f : R3 → R. f(x. 25. y.

143 - CAPITOLUL 7 INTEGRALA RIEMANN 7.2. Primitiva unei funcţii reale de variabilă reală Definiţia 7. Fie I ⊂ R un interval şi funcţia f : I → R.1. G : (0. Dacă F..1) ∪ (2. Spunem că f admite primitivă pe I dacă există o funcţie F : I → R.3) şi ⎧x + 1.3) → R.1.3) → R. este o primitivă a lui f pe I.1.1.1) F. (∀) x∈ (0. unde c ∈ R. ■ Propoziţia 7. Dacă I nu este interval. Demonstraţie. Proprietăţi ale primitivelor Propoziţia 7. Vom avea G' = (F + c)' = F' = f.1) ∪ (2. G = F + c.1.3 ) . Funcţia F se numeşte primitivă a funcţiei f. deci F – G este o constantă. Dacă F : I → R este o primitivă a funcţiei f pe I atunci F + c.1.G)' = F' . (∀) x∈I. concluzia propoziţiei 7.1. ■ Observaţie. f(x) = 1. derivabilă pe I astfel încât F'(x) = f(x). Demonstraţie. F(x) = ⎨ ⎩x . Cum F' = G' = f rezultă (F . daca x ∈ (2.2 nu este în general adevărată.G' = 0. daca x ∈ (0.G : I → R sunt două primitive ale lui f pe I atunci acestea diferă printr-o constantă. Fie c ∈R şi G : I → R. În acest sens considerăm funcţia f : (0.1) ∪ (2.

Dacă f şi g au primitive pe un interval I atunci funcţia f+g are primitive pe I şi ∫ ( f + g)( x )dx = ∫ f ( x )dx + ∫ g( x )dx .1. deci αF este o primitivă a lui αf.1. Din propoziţia 7. Demonstraţie. Fie F : I → R o primitivă a lui f şi G : I → R o primitivă a lui g. Dacă f are primitive pe un interval I ⊂ R atunci f are proprietatea lui Darboux. Atunci F este derivabilă pe I şi din teorema lui Darboux derivata sa F' = f are proprietatea lui Darboux. 7.5.. Atunci vom avea (F + G)' = F' + G' = f + g . F' = G' = f dar F şi G nu diferă printr-o constantă. deci F + G este o primitivă a lui f + g şi demonstraţia este încheiată.2 rezultă că. Mulţimea {F + c: c ∈R} a tuturor primitivelor lui f pe I se numeşte integrala nedefinită a lui f pe I şi se notează cu ∫ f ( x )dx (sau ∫ fdx. Demonstraţie. Dacă f are primitive pe un interval I şi α∈R atunci αf are primitive pe I iar pentru α ≠ 0 avem ∫ αf ( x )dx = α ∫ f ( x )dx . Vom avea (αF)' = αF' = αf. deci egalitatea ■ Propoziţia 7. dacă F : I → R este o primitivă a funcţiei f pe I atunci mulţimea primitivelor funcţiei f pe I este formată din funcţiile de forma F + c.3. Propoziţia 7. unde c ∈R.144 - ⎧x . Fie F : I → R o primitivă a lui f şi α ∈ R.1.4. Demonstraţie. G sunt derivabile pe (0. Propoziţia.1) ∪ (2.1) G(x) = ⎨ ⎩x + 1. Dacă α = 0 atunci nu este adevărată. Fie F : I → R o primitivă a lui f. Observaţie.1. ■ ∫ f ). daca x ∈ (2. Vom scrie ∫ f ( x )dx = F(x) + C.3 ) Atunci F. ∫ αf ( x)dx = ∫ 0dx = C iar α ∫ f ( x )dx = 0.3). daca x ∈ (0. ■ .

derivabile cu derivate continue pe I. Metode de determinare a primitivelor Propoziţia 7. Propoziţia 7..9. Atunci ∫ f ( x)g '(x)dx = f(x)g(x) . Demonstraţie. ■ Atunci funcţia (f◦φ)φ' are primitive pe J şi F◦φ este o primitivă a sa. (prima metodă de schimbare de variabilă).1.∫ f '(x)g(x)dx.6. de unde ∫ f ( x )g '(x)dx = f(x)g(x) .1. (a doua metodă de schimbare de variabilă) Fie I. adică ∫ f(ϕ(t))ϕ '(t)dt = F(φ(t)) + C.1.1. g : I → R. deci au primitive . f are primitive pe I şi F : I → R este o primitivă a sa.8. J ⊂ R intervale şi funcţiile f : I → R. Cum f ' şi g' sunt continue rezultă fg' şi f 'g sunt continue. Demonstraţie. funcţia (f◦φ) φ' are primitive pe J şi G : J → R este o primitivă a sa. Atunci f are primitive pe I. φ : J → I cu proprietăţile i) ii) φ este derivabilă pe J. Propoziţia 7.145 - Propoziţia 7. Fie f : I → R o funcţie continuă. (de existenţă a primitivelor). .7. adică ■ ∫ f ( x)dx = G◦φ-1 + C.∫ f '(x)g(x)dx + C = f(x)g(x) . φ: J → I. derivabilă cu φ' (t) ≠ 0 (∀) t ∈ J. deci ∫ (f '(x)g(x) + f(x)g'(x))dx = f(x)g(x) + C. Cum F◦φ este derivabilă pe J şi (F◦φ)' = (F'◦φ)φ' = (f◦φ)φ' demonstraţia este încheiată.∫ f '(x)g(x)dx. J ⊂ R intervale şi funcţiile f : I → R. cu proprietăţile: i) ii) φ este bijectivă. (metoda integrării prin părţi) Fie f. Fie I. Cum (fg)' = f 'g + f g’ rezultă că funcţia fg este o primitivă a funcţiei f 'g + fg'. Atunci f are primitive pe I şi G◦φ-1 este o primitivă a sa.

b. m 2 ( x − α) (ax + bx + c )n A. adică f = P.Primitivele funcţiilor raţionale Vom da o metodă de calcul a primitivelor de forma ∫ f ( x )dx . R ∈ R[X]. P . (∀) x∈I. ϕ' (ϕ −1 ( x )) În concluzie funcţia G◦φ-1 este o primitivă a lui f. x∈I. Definiţia. Q Conform unui rezultat cunoscut din algebră orice funcţie raţională f = cu grad P < grad Q se descompune în mod unic ca o sumă de fracţii simple. α. Q ∈ R[X].. unde Q ∫ f ( x)dx = ∫ C(x ) dx + ∫ Q( x )dx ∫ C(x ) dx se calculează imediat şi atunci R( x ) R( x ) Cum C este un polinom integrala integrala ∫ f ( x )dx se reduce la calculul integralei ∫ Q( x ) dx. este suficient să studiem cazul în care grad P < grad Q.1. unde x∈I. b2 – 4ac < 0.1. Q(x) ≠ 0. a. Dacă grad P≥ grad Q atunci grad R < grad Q şi astfel P( x ) R( x ) = C(x) + .1. x ≠ α. Astfel. m. B. ■ 7.146 - Demonstraţie. Se numesc fracţii simple funcţiile cu valorile de forma: Bx + C A .2. unde I ⊂R este un interval iar f este o funcţie raţională. . n ∈ N* . (∀) x∈I. Q( x ) Q( x ) P . 7. . Din i) rezultă că φ-1 este derivabilă pe I şi cum G este derivabilă pe J rezultă că G◦ φ-1 este derivabilă pe I şi (G◦ φ-1)' (x) = G' (φ-1(x))(φ-1)' (x) = (f◦φ)(φ-1(x))φ'(φ-1(x))(φ-1)'(x) = = f(x)φ'(φ-1(x)) 1 = f(x). c ∈ R. C. unde C.

pentru m = 1 ⎩ ∫ (ax 2 bB Bx + C B 2ax + b dx = dx + (C ) ∫ n 2 n 2a 2a (ax + bx + c ) + bx + c ) ∫ (ax 2 1 dx + bx + c ) n Fie In = ∫ (ax 2 2ax + b dx. G ∈ R se determină prin identificarea coeficienţilor după ce aducem la acelaşi numitor. E. 2a Pentru n = 1 rezultă T1 = Tn = 1 t arctg + C .. D. B. Evident avem ⎧ ( x − α )− m + 1 + C . F. dacă n ≠ 1 −n +1 2 ⎩ln ax + bx + c + C . β β 1 β2 + t 2 − t 2 1 1 1 t2 dt = dt dt = β 2 ∫ ( t 2 + β 2 )n β 2 ∫ ( t 2 + β 2 )n−1 β 2 ∫ ( t 2 + β 2 )n . pentru m ≠ 1 A ⎪A ∫ ( x − α)m dx = ⎨ − m + 1 ⎪A ln x − α + C . Jn = + bx + c ) n ∫ (ax 2 1 dx + bx + c ) n Evident avem: (ax 2 + bx + c )' ⎪ dx = ⎨ In = ∫ 2 n (ax + bx + c ) ⎪ ⎧ (ax 2 + bx + c )-n +1 + C . unde β = ( t + β 2 )n b integrala Jn se reduce la 2a 4ac − b 2 > 0. x3 C Fx + G Dx + E A B = + + + 2 + 2 . Folosind schimbarea de variabilă x = t 1 calculul integralei Tn = ∫ 2 dx . 2 2 2 2 x −1 2x + 1 x +1 (2x + 1)( x − 1) ( x + 1) ( x − 1) ( x + 1) 2 unde A. iar pentru n ≥ 2. Astfel este suficient să calculăm primitivele fracţiilor simple. dacă n = 1 Pentru Jn avem: Jn = 1 an ∫⎛ 1 n 2 c⎞ b ⎜x + x + ⎟ a⎠ a ⎝ dx = 1 an ∫⎡ 1 2 n b ⎞ 4ac − b 2 ⎤ ⎛ ⎟ + ⎢⎜ x + ⎥ 2a ⎠ 4a 2 ⎦ ⎢⎝ ⎥ ⎣ dx . C.147 - Exemplu.

ni∈Z. B = . şi atunci 8 8 4 4 4 I= 1 dx 7 dx 3 dx 1 3x + 1 − ∫ + ∫ + ∫ 2 dx = 2 ∫ 8 x + 1 8 x − 1 4 ( x − 1) 4 x +1 1 1 7 3 1 3 = ln x + 1 − ln x − 1 − ⋅ + ln( x 2 + 1) + arctgx + C. Să se calculeze integrala: I= ∫ ( x + 1)( x − 1) x+2 2 ( x 2 + 1) dx. Primitive de funcţii iraţionale Vom prezenta câteva tipuri de integrale de funcţii iraţionale care prin schimbări convenabile de variabilă se reduc la integrale de funcţii raţionale.2.. cx + d .m. i = 1.( ) .1. găsim 2 2 2 ( x + 1)( x − 1) ( x + 1) x + 1 x − 1 ( x − 1) x +1 A= 1 7 3 3 1 . (n1.. D = .. deci 2 2 n −1 β 2β (n − 1) ( t + β ) 2β (n − 1) Tn = ⎤ 1 ⎡ 1 t 2n − 3 ⋅ 2 + Tn−1 ⎥.148 1 1 = 2 Tn −1 − 2 2β β ⎛ ( t 2 + β 2 )− n + 1 ⎞ t ∫ ⎜ ⎟ dt = ⎜ −n +1 ⎟ ⎠ ⎝ ' 1 1 = 2 Tn−1 − 2 2β β ⎡ ( t 2 + β 2 ) −n+1 ( t 2 + β 2 ) −n+1 ⎤ ⎢t − n + 1 − ∫ − n + 1 dt ⎥ = ⎦ ⎣ = 1 1 t 1 ⋅ 2 − 2 Tn−1 + 2 Tn−1.c. x∈ I ⊂ R \ {±1}.m. nk). (∀) n ≥ 2. ni) = 1. 2 ⎢ 2 n −1 2β ⎣ n − 1 ( t + β ) n −1 ⎦ Exemplu. C = . E = . . (mi. În acest caz efectuăm schimbarea de variabilă dată de unde s = c. (∀) x∈I. ∫ R ⎢ x. x∈I. cx + d ≠ 0.. 8 8 4 x −1 8 4 7. mi. ax + b s =t .. Din descompunerea în fracţii simple x+2 A B C Dx + E = + + + 2 . m m ⎡ ax + b m ax + b n ax + b n n ) .m. k .n2. ( + + + cx d cx d cx d ⎢ ⎣ 1 2 1 2 k k ⎤ ⎥dx. unde ⎥ ⎦ R este o funcţie raţională... ni>0. ( ) A...

x −1 x = ϕ( t ) .. Această integrală se reduce la o integrală dintr-o funcţie raţională folosind substituţiile lui Euler şi anume: i) ii) dacă a > 0: ax 2 + bx + c = t ± x a . ) x∈I. t ⎟ dt = ∫ R1 ( t )dt. . t . ax 2 + bx + c dx.ln x −1 de unde I = -2arctg x +1 − x −1 x +1 + x −1 + C. 2 t −1 ( t − 1) 2 Integrala dată se transformă în J= ∫ − 4t 1 ⎞ t2 − 1 t2 ⎛ 1 + 2 t 2 dt = −4 ∫ 2 dt = −2∫ ⎜ 2 ⎟dt = 2 2 2 t + 1 (t − 1) (t + 1)(t − 1) ⎝ t + 1 t − 1⎠ = −2arctgt − 2 1 t −1 ln + C. ⎜ = t obţinem ⎟ ⎥dx şi folosind schimbarea de variabilă dată de ⎢ ⎝ x − 1⎠ ⎥ x −1 ⎣ ⎦ ∫x 1 x +1 dx . unde R este o funcţie raţională şi ax2+bx+c ≥ 0. (∀) x∈I. B. dacă Δ = b 2 − 4ac > 0 : ⎧ t( x − x 1 ) ⎪ ax 2 + bx + c = ⎨ sau ⎪ t( x − x ) . φ '(t) = a − ct s (a − ct s ) 2 şi atunci integrala se transformă în s m s ⎛ dt s − b m ⎞ s(ad − bc )t s −1 n n ⎜ . x2 sunt rădăcinile ecuaţiei ax2 + bx + c = 0. I = ∫R ⎜ a − ct s ⎟ (a − ct s )2 ⎝ ⎠ 1 k 1 k unde R1 este o funcţie raţională..149 - Obţinem x = s(ad − bc ) t s −1 dt s − b = ϕ ( t ). ∫ R (x.. unde ϕ( t ) = − 4t t2 + 1 şi ϕ' ( t ) = 2 . 2 ⎩ unde x1.. Să se calculeze integrala Această integrală este de forma: 1 ⎡ ⎤ 2 + x 1 x +1 2 ⎛ ⎞ ⎢ I = ∫ R x.. x >1. Exemplu. 2 t +1 x +1 .

x 2 − a 2 dx . p = .n.. Pentru integrala ∫ R x. se poate folosi schimbarea x = a sint sau x = a cost. ii) Dacă p∉Z dar m +1 ∈Z se efectuează schimbarea dată de n axn + b = ts.150 - iii) dacă c > 0: ax 2 + bx + c = tx ± c . xn Exemplu. Pentru integrala ∫ R x. n = 3 . m. C. ⎜ ⎠ ⎝ − 1 Evident p∉Z şi m +1 = 3 ∈Z. deci suntem în cazul ii) şi efectuăm n 2 3 schimbarea de variabilă dată de x + 1 = t ⇒ x = t – 1 ⇒ x = ( t − 1) ⇒ 2 2 2 3 2 3 2 . deci este o integrală binomă cu m = 1. Caz 2. Pentru integrala ∫ R x. x 2 + a 2 dx . x∈I. iii) Dacă p∉Z. unde s este numitorul lui p. ( ) ( ( ) ) ∫ x (ax m n + b pdx. se poate folosi schimbarea x = a cht. m +1 m +1 ∉Z dar + p ∈Z. a 2 − x 2 dx . Caz 3. cu R funcţie raţională se poate folosi schimbarea x = a tgt sau x = a sht.2 . x>0 2 ⎞ 2 ⎛ 3 2 1 ⎟ x 1 + I = ∫ x⎜ ⎟ dx . unde s este numitorul lui p. numită şi integrală binomă. ) Matematicianul rus Cebâşev a arătat că această integrală binomă se poate reduce la o integrală din funcţii raţionale numai într-unul din următoarele cazuri: i) Dacă p∈Z se efectuează schimbarea x = ts.p∈Q. Sunt cazuri particulare în care se pot folosi şi alte schimbări de variabile care conduc la calcule mai simple şi anume: Caz 1. se efectuează schimbarea n n de variabilă dată de ax n + b s = t . unde s este cel mai mic multiplu comun al numitorilor lui m şi n. Să se calculeze integrala Integrala este de forma: ∫ xdx 1+ 3 x 2 .

de unde 5 3 I= 5 ⎛ ⎜x ⎜ ⎝ 2 3 ⎞ + 1⎟ ⎟ ⎠ 5 2 ⎛ .2⎜ x ⎜ ⎝ 2 3 ⎞ + 1⎟ ⎟ ⎠ 3 2 2 ⎞ ⎛ 3 ⎜ + 3 x + 1⎟ + C . Cum dx = reduce la I = ∫ R⎜ ⎜ x = t ⇒ x = 2 arctgt.1. 2 2 ⎝ 1+ t 1+ t În anumite cazuri particulare se pot folosi şi alte schimbări de variabilă care conduc la calcule mai simple şi anume: i) ii) iii) dacă R este impară în sinus. cosx). π) . -cosx) = -R(sinx.2t 3 + 3t + C . ⎠ ⎛ 2t 1 . cosx) = -R(sinx. adică R(-sinx. Exemple.t 2 . R(sinx. Să se calculeze integrala I= ∫ 3 + cos x dx. se efectuează schimbarea de variabilă cosx = t. cosx = . pentru 2 2 2t 1− t 2 dt . R(-sinx. sinx = . -cosx) = R(sinx. 1. 2 ( ) ( ) Integrala dată se transformă în J= ∫ (t 2 − 1 2 t -13t t 2 − 1 2 dt = 3 ∫ t 2 − 1 dt = 3 ∫ t 4 − 2t 2 + 1 dt = ) 3 ( ) 1 ( ) 2 ( ) t5 = 3 . π ) . adică dacă R este impară în cosinus. Efectuăm schimbarea de variabilă dată de tg x∈I ∩ (− π.3. ⎟ ⎜ ⎠ ⎝ 7. se efectuează schimbarea de variabilă tgx = t. cosx )dx.. .151 - ⇒ dx = 1 1 3 2 t − 1 2 ⋅ 2tdt = 3t t 2 − 1 2 dt . integrala dată se 1+ t 2 1+ t 2 1+ t 2 ⎞ 2 ⎟ ⎟ ⋅ 1 + t 2 dt = ∫ R1 ( t )dt. adică dacă R este pară în sinus şi cosinus. cosx). se efectuează schimbarea de variabilă sinx = t. unde R este o funcţie raţională şi x∈I⊂R. unde R1 este o funcţie raţională. cosx). Primitive de funcţii raţionale în sinus şi cosinus Acestea sunt primitive de forma ∫ R(sinx. 1 x ∈ (0.

2π) este 2 Din condiţia de continuitate şi derivabilitate a lui F în punctul x = π obţinem c1 = π 2 2 . Pentru n = 1 ⇒ I1 = ∫ cosx dx = sinx + C . 2π) 2 ⎩ 1 2 tg arctg x 2 şi atunci o primitivă a funcţiei f pe (0. 1 x ∈ (0. 2π) are 3 + cos x O primitivă a funcţiei f pe (0. Cum f este continuă pe (0. f(x) = primitive pe (0. de unde arctg dt = dt = ∫ 2 2 2 1− t 1+ t t +2 2 2 3+ 1+ t2 I= 1 2 tg arctg x 2 +C. Vom stabili o relaţie de recurenţă pentru In. n ∈ N* . π) → R. π) este (conform exemplului 1) funcţia G:(0. c2∈R pentru x = π ⎪G( x ) + c . pentru x ∈ (0. 2π) → R. 2π) → R.152 - Folosind schimbarea tg J= x = t integrala se transformă în 2 ∫ t 1 1 1 2 ⋅ + C . pentru x ∈ ( π. ⎪ F(x) = ⎨c 1. Pentru n = 0 ⇒ I0 = ∫ dx = x + C . 2π) .c2 = π 2 şi atunci I = F(x) + C. π) ⎧G(x). 2 π). 3. . unde c1. x ∈ R. G(x) = funcţia F:(0. Fie f : (0. . deoarece pentru 2 În acest caz nu mai putem folosi schimbarea tg x = π nu are sens tg . Să se calculeze integrala I = ∫ 3 + cos x dx. x = t. Să se calculeze integrala In = ∫ cos n xdx. π 2 1 . 2 2..

Fie D([a. Δ = (a = x 0 < x 1 < . Definiţia 7.2. b].1..1 + In−2 . Integrala definită Fie funcţia f:[a. . n . ξ k ) = ∑ f(ξ k )(x k . ξk ) reprezintă suma ariilor dreptunghiurilor de bază xk . .xk-1 şi de înălţime f( ξ k ) (1 ≤ k ≤ n). Observaţie. Dacă f ≥ 0 atunci σ Δ (f.1)cos n-2 x( − sin x )(sin x )dx = = cos n−1 x sin x + (n .∫ (n . (∀) n≥2 n n Analog se calculează integrala In = ∫ sin n xdx. ξ 2 . 7.. ξ)) şi definit astfel σ Δ ( f .In ).. ξ k ) (sau σ Δ (f. n . Pentru Δ∈D([a. ξ n . se numeşte sistem de puncte intermediare asociat diviziunii Δ. b] un sistem de puncte notat Δ = (a = x 0 < x 1 < .. b]) mulţimea tuturor diviziunilor compactului [a.... unde ξ k ∈ [x k −1.. Numărul real notat σ Δ ( f. k = 1. Punctele xk..1)(In-2 .1)∫ cos n-2 x(1 − cos 2 x )dx = = cos n−1 x sin x + (n . norma diviziunii Δ. Un sistem de puncte ξ = (ξ 1. k = 1. Se numeşte diviziune(sau divizare) a compactului [a. diviziunii Δ şi punctelor intermediare ξ1.x k -1 )..n se numesc punctele diviziunii.153 - Pentru n ≥ 2 ⇒ In = ∫ cos n-1x ⋅ (sin x )' dx = = cos n−1 x sin x . < x n = b) . ξ 2 .2. k = 0...1)∫ cos n-2 x sin 2 xdx = = cos n−1 x sin x + (n .x k -1 ) se numeşte suma integrală (sau Riemann) asociată k =1 n funcţiei f. de unde In = cos n−1 x sin x n . b] → R. ξ n ). b]). x k ]. < x n = b) vom nota cu Δ = max(x k .

x k ]. y ) ∈ R 2 : a ≤ x ≤ b. Dacă f ≥ 0 atunci s Δ (f ) (respectiv S Δ (f ) )reprezintă suma ariilor dreptunghiurilor de bază xk . (fig. x∈[ x k −1 . Δ = (a = x 0 < x 1 < .154 - Rezultă că σ Δ (f. k = 1. 0 ≤ y ≤ f (x ) }. k = 1. n avem σ Δ (f . graficul funcţiei f şi dreptele de ecuaţii x = a şi x = b. respectiv. 1 Dacă funcţia f este mărginită vom nota prin mk = Mk = sup f ( x ) . . b] dacă există I∈R astfel încât (∀) ε > 0. < x n = b) şi (∀) ξk ∈ [x k −1. n avem s Δ ( f ) ≤ σ Δ ( f .. Deci s Δ (f ) (respectiv S Δ (f ) ) aproximează prin lipsă (respectiv prin adaos) aria subgraficului funcţiei f. Definiţia 7.xk-1 şi înălţime mk (respectiv Mk).2. x k ] x∈[ x k −1 . ξk ) aproximează aria subgraficului lui f. superioară asociate funcţiei f şi diviziunii Δ. b]). x k ] ∑ m (x k =1 k n k − x k −1 ) . x k ].2.n şi prin sΔ (f) = inf f ( x) . (∃) δε > 0 astfel încât (∀) Δ ∈ D([a. Să observăm ca (∀)Δ ∈ D([a. SΔ(f) = ∑ M (x k =1 k n k − x k −1 ) ...1). b]). numite şi sumele Darboux inferioară şi.. < x n = b) cu Δ < δε şi (∀) ξ k ∈ [x k −1. Fig. delimitat de axa Ox. ξ k ) ≤ S Δ ( f ) . Δ = (a = x 0 < x 1 < . Observaţie. Γf = {(x. k = 1. ξk ) − I < ε .. Funcţia f este integrabilă (în sens Riemann) pe [a.

.I2 < Cum ε > 0 fost arbitrar rezultă I1 = I2.2. < x p = b) n n n Δ n → 0 şi (∀) ξ n k ∈ x k −1.155 - Să observăm că numărul real I din definiţie. k = 1. x k ]. ξk ) − I2 < ε . n Propoziţia 7. ξn k ))n∈N este convergent către I. ξ ) . b] → R sunt integrabile pe [a.2. b b b a a a . ∫ b a f ).. Δ < δ 'ε' şi orice ξ k ∈ [x k −1. b] şi α. < x n = b) cu Δ < δ 'ε . ξk ) − I1 < ε .3. şirul [ ] sumelor Riemann (σ Δ (f . k = 1. < x n = b) cu Δ < δ ε şi orice sistem de puncte intermediare ξ avem σ Δ (f. n n Δ n = (a = x n cu 0 < x 1 < .β∈R atunci αf + βg este integrabilă pe [a. Propoziţia 7.. b] şi se notează I = ∫ a f (x )dx b (sau ∫ b a fdx . x k . Dacă f. de unde 2 ε ε + = ε. O funcţie f:[a.b]). b].2. ξ ) − I1 < . b] → R este integrabilă pe [a. . 2 σ Δ (f . Într-adevăr.. există δ 'ε .g:[a. Δ = (a = x 0 < x 1 < . n avem σ Δ (f . b] este mărginită pe [a. b] dacă şi numai dacă (∃) I ∈ R astfel încât (∀) (Δn) ⊂ D ([a. în ipoteza că există. dacă ar exista două numere reale I1. δ 'ε' > 0 astfel încât pentru orice diviziune Δ ∈ D ([a. Δ = (a = x 0 < x 1 < .. b]). p n . b] şi ∫ (αf + βg)(x )dx = α ∫ f (x )dx + β∫ g(x )dx . ξ ) + σ Δ (f.. este unic.. 2 2 I1 − I2 ≤ I1 − σ Δ (f . I2 cu proprietatea din definiţie atunci pentru orice ε > 0. ε 2 σ Δ (f . 2 Luând δε = min(δ'ε . ξ ) − I2 < ε . Funcţia f : [a. δ'ε' ) rezultă că pentru orice diviziune Δ ∈ D ([a. Să reamintim din liceu principalele proprietăţi ale funcţiilor integrabile: Propoziţia 7.1. ■ Prin definiţie numărul real I se numeşte integrala definită a funcţiei f pe intervalul [a. b]).2. b] → R integrabilă pe [a.

derivabilă cu derivată continuă pe [c. mărginită.g:[a. Teorema 7. .F(a) (formula lui Leibniz-Newton). Fie f:[a.2. Fie f:[a. c b a c Propoziţia 7. Atunci (∃) c∈(a. b] şi f ≥ 0 atunci ∫ f (x )dx ≥ 0 . Dacă f este integrabilă pe [a.1. unde c∈(a. b] bijectivă. b] → R. b]) cu Δ < δ ε avem SΔ(f) – sΔ(f) < ε. b] atunci ∫ b a f (x ) dx ≤ ∫ g(x ) dx . c] şi pe [c.2.156 - Propoziţia 7. b].2.3. b] şi ∫ b a f ( x )dx = ∫ f (x )dx + ∫ f (x )dx . continuă.2.4. Dacă f.5. b] → R este integrabilă pe [a. b] → R.2. Dacă f este integrabilă pe [a. d]. b a Consecinţă. continuă şi φ:[c. b] iar dacă F:[a. Atunci ∫ b a f ( x )dx = ∫ ϕ −1 (b ) ϕ − 1 (a ) f (ϕ(t ))ϕ' (t )dt (formula de schimbare de variabilă).2. Orice funcţie continuă f:[a. b] → R. există δ ε > 0 astfel încât (∀) Δ ∈ D ([a. (Criteriul Darboux de integrabilitate). b a Teorema 7. b) atunci f este integrabilă pe [a. Dacă f ≤ g iar f şi g sunt integrabile pe [a. Teorema 7. b) astfel încât ∫ b a f ( x )dx = (b .4. b] → R sunt două funcţii derivabile cu derivate continue atunci: ∫ b a f ( x )g' ( x )dx = f(x)g(x) b a − ∫ f ' ( x )g( x )dx (formula de integrare prin părţi). a b Teorema 7.2. d] → [a. Atunci funcţia f este integrabilă dacă şi numai dacă pentru orice ε > 0.5.. Fie f:[a.a)f(c) (formula de medie).2. Teorema 7. b] → R este o primitivă a sa atunci ∫ f (x )dx = F(x) b a b a = F(b) .

. 2m ..1)cos n − 2 x(− sin x )(sin x )dx = 0 = (n-1) ∫ 2 cosn − 2 x(1 − cos2 x )dx = (n . I1 = 2 ∫ π 2 0 cos xdx = sinx π 2 0 =1 Pentru n ≥ 2. = .1)(In − 2 − In ) . m ∈ N ⎪ ⎩ (2m + 1)!! Vom deduce de aici formula lui Wallis: ⎛ 2.. m∈N* obţinem I2 m = (2m − 1)!! π . = . I1 = (2m + 1)!! 2m + 1 2m + 1 2m − 1 2m + 1 2m − 1 3 În concluzie. m ∈ N ⎪ In = ⎨ ⎪ (2m)!! .(2n − 1) ⎟ ⎝ ⎠ 2n + 1 2 2 .3. 2m 2m 2m − 2 2m 2m − 2 2 ⋅ ⋅ I2m −1 = I2m − 3 = . Evident avem π 2 0 ∫ π 2 0 dx = x π = .1 2m − 1 2m − 3 2m − 1 2m − 3 1 ⋅ ⋅ I2 m − 2 = I2m − 4 = .. (∀) n≥2. Folosind schimbarea de variabilă x = π . de unde deducem 0 π In = n -1 In−2 .....t pentru a doua integrală obţinem 2 π ∫ Fie I0 = In = π 2 0 0 ⎛π ⎞ sinn xdx = ∫ π sinn ⎜ − t ⎟(− 1)dt = ∫ 2 cosn tdt .(2n) ⎞ 1 π lim ⎜ = . ⎟ ⋅ n → ∞ ⎜ 1..157 - Aplicaţie.. Să se arate că ∫ π 2 0 cosn xdx = ∫ 2 sinn xdx şi să se calculeze 0 π valoarea comună lor.. 0 ⎝2 ⎠ 2 ∫ π 2 0 cosn xdx .4. m∈N obţinem I2 m = (2m)!! .. n Pentru n = 2m.. dacă n = 2m. In = ∫ π 2 0 cosn −1 x(sin x ) ' dx = π 2 π = cos n −1 x sin x − ∫02 (n . dacă n = 2m + 1. ⎧ (2m − 1)!! π * ⎪ (2m)!! ⋅ 2 .6.5. I0 = (2m)!! 2 2m 2m 2m − 2 2m 2m − 2 2 Pentru n = 2m+1.

b] → R+ o funcţie continuă şi Γf = {(x.( 2n) ⎞ 1 an = ⎜ ⎜ 1. Vom arăta că Γf are arie (într-un sens pe care îl vom preciza ulterior) şi aria Γf = ∫ f (x ) dx . b a Definiţia 7...3. ⎝ ⎠ 2 Obţinem deci 1 ≤ π 2n π π 1 2n + 1 ⋅ ≤ .. Prin definiţie aria E = o o ∑ ariaD i=1 n i . Aria unei mulţimi elementare E nu depinde de reprezentarea i ii) E= UD i=1 . ⎜ (2n)!! 2 (2n)!! ⎝ 2.158 - Evident avem I2n+1 ≤ I2n ≤ I2n−1.3. Observaţii. ° ° iii ) Dacă E..5. unde ⋅ (2n + 1) = ⋅ 2 2 an ⎛ 2...1.4. .3. (∀)n ≥ 1. 7. subgraficul funcţiei f.6.6.(2n) ⎟ I2n+1 ⎠ I2n 2 ⋅ π π 1 .( 2n − 1) ⎞ ⎜ ⎟ = Dar. Aplicaţii ale integralei definite Fie f:[a...( 2n − 1) ⎟ ⎟ ⋅ 2n + 1 . O mulţime E ⊂ R2 se numeşte elementară dacă E = UD i=1 n i . unde Di sunt dreptunghiuri cu laturile paralele cu axele de coordonate şi Di ∩ D j = ∅. de unde 1 ≤ I2n I2n +1 ≤ I2n −1 2n + 1 . de unde ⋅ şi prin trecere ≤ an ≤ 2 an 2n 2 2n + 1 2 la limită obţinem formula lui Wallis.. i) Reprezentarea unei mulţimi elementare E sub forma E= UD i=1 n n i nu este unică.4. (∀) i ≠ j. F sunt mulţimi elementare cu E∩ F = ∅ atunci aria(E∪F) = ariaE + ariaF.3.0 ≤ y ≤ f (x ) }. = I2n +1 2n (2n − 1)!! ⋅ π ⋅ (2n + 1)!! = ⎛ 1. y ) ∈ R 2 : a ≤ x ≤ b.5.

x k ] astfel încât n n n mn k = f u k . x k ] şi v k ∈ [x k −1. B au arie atunci A ∪ B.3.. Definiţia 7. dacă x ∈ [0. În acest sens fie ° ° aria (A∪B) = ariaA +ariaB. b] → R+ este continuă atunci Γf are arie şi aria Γf = ∫ f (x )dx .1. Fie ( Δ n ) ⊂ D ([a. Δ n = (a = x n 0 < x 1 < . Dacă f:[a.. ii) iii) iv) Dacă A. b]) . 1] → R.. A ∩ B şi A \ B au arie. B au arie şi A ∩ B = φ atunci Există funcţii al căror subgrafic nu au arie. x k ] }. (∀) n∈N. ( ) ( ) . f(x) = ⎨ ⎩0. b a n n Demonstraţie. i) Definiţia ariei lui A este independentă de alegerea şirurilor (En) şi (Fn). n→ ∞ n→ ∞ Observaţii. Fie A ⊂ R2 o mulţime mărginită. Mulţimea A are arie dacă există două şiruri (En)n∈N. n n n n n . k = 1.1] \ Q Teorema 7.1] ∩ Q funcţia f:[0. x k ] } n n n n n Cum f este continuă (∃) u n k ∈ [x k −1. Mk = sup{ f (x ) : x ∈ [x k −1. Dacă A. Mk = f v k . F sunt mulţimi elementare şi E⊂F atunci aria E ≤ ariaF şi aria (F\E) = ariaF – ariaE. p n Fie mn k = inf { f (x ) : x ∈ [x k −1. dacă x ∈ [0.159 - iv) Dacă E. Şirurile de numere reale pozitive (aria En)n∈N şi (aria Fn)n∈N sunt convergente şi lim ariaE n = lim ariaFn n→ ∞ n→ ∞ Prin definiţie aria A = lim ariaE n = lim ariaFn . ⎧1. < x p = b ) astfel n încât Δ n → 0 . (Fn)n∈N de mulţime elementare astfel încât i) ii) En ⊂ A ⊂ Fn.2.3.

n Mulţimile elementare E n = U D n k .2. b a Exemplu. Să se calculeze aria mulţimii cuprinse între parabolele de ecuaţii y2 = x.1. Dacă f. dreptunghiurile de bază x n k − x k −1 n şi înălţimile m n k şi respectiv Mk . mk . n Cum f este continuă.. deci Γf are arie şi aria Γf = ∫ f (x )dx .b] atunci mulţimea Γf . x = b are arie şi ariaΓf . v n k ). p n k n k pn n n . n→∞ n lim σΔ n f . g şi dreptele de ecuaţii x = a. ) ( ) Analog aria Fn = σ Δ (f .160 - Fie n n n Dn k = x k −1.2. ■ n→∞ a a Corolarul 7.3. Fn = U G k verifică incluziunile k =1 k =1 pn En ⊂ Γf ⊂ Fn.g = {(x. b] → R sunt două funcţii continue astfel încât f(x) ≤ g(x). este integrabilă şi din propoziţia 7. de unde va rezulta că b n→∞ a b b ( ) ( ) n→∞ lim ariaEn = lim ariaFn = ∫ f (x )dx .g:[a. f (x ) ≤ y ≤ g(x ) }. (∀) n ≥ 1 şi aria En = ∑ m (x pn k =1 n k n k −x n k −1 ) = ∑ f (u )(x pn k =1 n k n k n − xn k −1 = σ Δ n f . y = x2 Fig. Gn k [ = [x n k −1 ] [ ] . x ]× [0.g = ∫ [g(x ) − f (x )] dx . cuprinsă între graficele funcţiilor f. y ) ∈ R 2 : a ≤ x ≤ b. (∀)x∈[a. k = 1. M ]. un k = lim σ Δ n f . v k = ∫ f (x )dx . u k . x k × 0.2 .

0).g = ⎛ 3 ⎞ ⎜ x 2 x3 ⎟ 1 2 1 1 − ⎟ = − = . (∀) x ∈ [a. În acest caz volumul lui Cf se defineşte prin vol Cf = lim vol E n = lim vol Fn .3.3. y. (∀) n ∈ N n→∞ n→∞ şi ii) lim vol E n = lim vol Fn . Definiţia 7. n→∞ n→∞ . b] → R. b] atunci corpul de rotaţie este un cilindru de rază r şi înălţime b – a. y. a ≤ x ≤ b . { } Mulţimea C f = (x. z ) ∈ R 3 : y 2 + z 2 ≤ r.1). Corpul Cf are volum dacă există două şiruri (En) şi (Fn) de mulţimi cilindrice elementare astfel încât i) En ⊂ Cf ⊂ Fn. M(1.. f(x) = r > 0. b] → R+. z ) ∈ R 3 : y 2 + z 2 ≤ f (x ). Definiţia 7. ariaΓf . Fie f:[a.3. Dacă f:[a. Această mulţime se poate scrie sub forma C r = (x.4. a ≤ x ≤ b se numeşte corpul de rotaţie determinat de funcţia f sau corpul obţinut prin rotirea subgraficului funcţiei f în jurul axei Ox. Vom numi mulţime cilindrică elementară orice mulţime care se obţine prin rotirea subgraficului unei funcţii constante pe porţiuni în jurul axei Ox. Fie f:[a. x − x 2 dx = ⎜ 3 ⎟0 3 3 3 ⎜ 3 ⎜ ⎟ 2 ⎝ ⎠ ∫ [g(x ) − f (x )]dx = ∫ 1 0 1 0 ( ) Volumul corpurilor de rotaţie Pornind de la volumul cilindrului vom defini ce înseamnă că un corp de rotaţie (corp obţinut prin rotirea subgraficului unei funcţii pozitive f în jurul axei Ox) are volum şi vom da o formulă de calcul al volumului unor astfel de corpuri.161 - Rezolvând sistemul format de cele două ecuaţii obţinem punctele de intersecţie dintre cele două parabole O(0. Volumul acestui cilindru este volC r = πr 2 (b − a ) . b] → R+ şi Cf corpul de rotaţie determinat de { } funcţia f.

dacă x ∈ [0.3. În acest caz numărul real pozitiv l(f ) = sup{ l(fΔ ) :Δ∈ D ([a.5. Dacă f:[a. Definiţia 7. b]) } se numeşte lungimea graficului funcţiei f. Graficul unei funcţii continue f:[a.1] ∩ Q funcţia f : [0.Ak)= n (x k − x k −1 )2 + (f (x k ) − f (x k −1 ))2 şi prin definiţie l(fΔ ) = ∑ d(A k -1.3.4.162 - Observaţii.3. b]) . A k ) k =1 se numeşte lungimea graficului funcţiei poligonale fΔ. Distanţa dintre punctele Ak-1 şi Ak este d(Ak-1. fΔ (x ) = f (x k −1 ) + Observaţie.2.. . b] → R+ este continuă. b]) } este mărginită. b] → R şi Δ∈ D ([a. xk ].. Δ = (a = x 0 < x1 < . atunci corpul de rotaţie Cf determinat de f are volum şi volC f = π∫ f 2 (x )dx . În acest sens fie ⎧1. Definiţia 7. pentru x ∈ [xk -1..1 obţinem Teorema 7. Funcţia fΔ se obţine pe fiecare interval [x k -1. 1 ≤ k ≤ n . 1] → R. x k − x k −1 fΔ:[a. b] → R are lungime finită dacă mulţimea { l(fΔ ) :Δ∈ D ([a. f (xk −1 )) şi A k (xk . b] → R. f(x) = ⎨ ⎩0.1.3. ii) Există funcţii al căror corp de rotaţie nu au volum. x k ] scriind ecuaţia dreptei care trece prin punctele din plan A k −1(xk −1. dacă x ∈ [0.3. < x n = b ) . f (x k )) . Se numeşte funcţie poligonală asociată lui f şi Δ funcţia f (x k ) − f (x k −1 ) (x − xk −1 ). i) Definiţia volumului corpului de rotaţie Cf nu depinde de şirurile (En) şi (Fn). b a Demonstraţie. Analog cu demonstraţia teoremei 7.1] \ Q Analog cu teorema 7. ■ Lungimea graficului unei funcţii Fie f:[a.

Fie S(fΔ) suprafaţa de rotaţie determinată de funcţia fΔ. Aria laterală a trunchiului de con Tk de raze f (x k −1 ). b] → R+. 2 2 k =1 n Definiţia 7. Δn În acest caz numărul real pozitiv A(f) = lim (A (f Δ n→∞ n )) se numeşte aria laterală a suprafeţei de rotaţie S(f).1 se obţine Teorema 7. Mulţimea S f = (x..3.b]) cu Δ n → 0 şirul (A (f )) este convergent în R..7. Fie funcţia continuă f:[a. b] → R+ este derivabilă cu derivată continuă se arată că suprafaţa de rotaţie determinată de f are arie şi A(f) = 2π∫ f (x ) 1 + (f ' (x ))2 dx .163 - Analog cu teorema 7. b] { } se numeşte suprafaţa de rotaţie determinată de funcţia f sau suprafaţa obţinută prin rotirea graficului funcţiei f în jurul axei Ox.3. z ) ∈ R 3 : y 2 + z 2 = f (x ). (∀)x ∈ [a. Dacă funcţia f:[a.1Ak) şi atunci aria laterală a suprafeţei S(fΔ) este A (f Δ ) = π∑ (f (x k −1 ) + f (x k )) (x k − x k −1 ) + (f (x k ) − f (x k −1 )) .6. < x n = b ) ∈ D ([a.3. Fie funcţia f : [a. b a . Suprafaţa de rotaţie S(f) are arie dacă (∀) ( Δ n ) ∈ D([a. 2 Aria suprafeţelor de rotaţie Definiţia 7. b]) .3.3. b] → R este derivabilă cu derivata continuă atunci graficul lui f are lungime finită şi l(f ) = ∫ b a 1 + (f ' (x )) dx . b] → R+. y.. Fie Δ = (a = x 0 < x1 < . Dacă f:[a. f (x k ) şi generatoare Ak-1 Ak este π(f (x k −1 ) + f (x k )) d( Ak .

f) h) 2+ x x + 3 x + x +1 dx. x ∈ R. Să se calculeze: a) ∫ ln xdx. x ∈ (. x ∈ R .5 ) . x ∈ (0. x∈(-1. 1 2 ln3 xdx. ∫ x 1+ 3 x 2 dx. n∈N. d) In = ∫ 1 dx. f) ∫ xe 2 x sin 2 xdx. x > 0 . n∈N. ⎟ . Să se determine o relaţie de recurenţă pentru calculul integralelor: a) In = ∫ x n e x dx. x∈R. ⎟ . a ≠ 0 . x > 0 . ⎟ . x ∈ R . 1+ x g) ∫ x 2 − x 2 + 4 x + 5dx. x > 0. d) ∫ e 2 x cos 3 xdx. x ∈ ⎜ . x ∈ R . x − x +1 2 x +1 ∫ ∫ 6 x5 x −a 2 2 dx. j) 1+ 4 x dx. Să se calculeze: a) c) ∫ 1 + sin x + cos xdx. Să se calculeze: a) c) e) ⎛ 1+ 5 ⎞ ⎜ 0. x∈R. x ∈ R. π) . ∫x 13 1− x dx. ⎛ π π⎞ ⎝ 2 2⎠ b) In = ∫ lnn xdx. ⎟. x > a. x 4. x ∈ (0.. π ) . x > 0 . 2. . x ∈ ⎜ 0. dx . n∈N. ∫ sin 3 1 x ∈ (0. x∈R.1. 3 x + cos x ⎝ 2⎠ d) ∫ sin x sin 2x sin 3 xdx. b) ∫ sin 4 dx ⎛ π⎞ . sinn x 3. c) e) b) ∫ x 2 e ax dx. c) In = ∫ tgn xdx. n ∈ N . x ∈ ∫ (1 + x ) 1 + x − x 2 ⎜ ⎟ 2 ⎝ ⎠ 1 b) ∫ dx.. a > 0 . x ∈ ⎜ 0. x∈R. d) ∫ x 3 x 2 + a 2 dx. x > 0. ∫ ∫x x 2 + 1dx.164 - Probleme propuse 1. i) ∫ ∫ 3 x3 1− x 2 dx.1) .1). 4 x cos x ⎝ 2⎠ sin x ⎛ π⎞ dx.

f(x) = e2x 10. Să se calculeze ariile suprafeţelor de rotaţie determinate de π ] → R. Fie In = ∫ (1 − x 2 ) dx. Să se calculeze lim n In . π 0 ln 2 0 ∫ π 4 0 ln(1 + tgx )dx . n→∞ 7. 1 x ∈ (0. f(x) = ln(1-x2). a ∈R. π) . 5. x − a +1 e x − 1dx . unde a > 0 . b] → R. f (x ) = (x − a)(b − x ) x . 2 x 1− x 2 . n ∈ N. Să se calculeze aria fiecăreia din ele. 9. b) d) ∫ ln(5 + 4 cos x )dx .. 2 8. 1] → R. 4 funcţiile: a) f : [0. Să se calculeze lungimile graficelor următoarelor funcţii: a) f : [0. f(x) = cosx. Să se arate că In este convergent şi 1 n 0 n→ ∞ lim In = 0 . 1]→R. f(x) = ex +e-x b) f : [a. Să se calculeze: a) c) ∫ ∫ 2 1 dx . 1] → R. 1 ] → R. 2 b) f : [0. 6. Interiorul elipsei de ecuaţie x2 + y 2 = 1 este despărţit de hiperbola de 4 ecuaţie x2 − y 2 = 1 în trei regiuni. f(x)= . b) f : [0. Să se calculeze volumul corpului de rotaţie determinat de funcţiile: a) f : [0.165 - e) ∫ sin x(2 + cos x )dx.

- 166 -

CAPITOLUL 8

INTEGRALE IMPROPRII
8.1. Integrale improprii de speţa întâi
Fie f : [a, ∞) → R, integrabilă pe orice compact [a, u] ⊂ [a, ∞). Definiţia 8.1.1. Funcţia f este integrabilă (în sens impropriu) pe [a, ∞) dacă următoarea limită lim ∫ f (x ) dx există şi este finită.
u u→∞ a

În acest caz integrala

∫ f (x ) dx
∞ a ∞ a

este convergentă şi
u

∫ f (x ) dx
În caz contrar integrala
∞ a

= l = lim ∫ f (x ) dx .
u→∞ a

∫ f (x ) dx

este divergentă.

Analog definim

∫ f (x ) dx , pentru f :(-∞, a] → R.
a −∞

Pentru f : R → R, integrabilă pe orice compact [a, b] ⊂ R definim

∫ f (x ) dx
∞ −∞

= lim

a → −∞ b→∞

∫ f (x ) dx
b a

(în ipoteza că această limită există).

Prin natura unei integrale improprii a fi convergentă sau divergentă. Exemple.1. Fie integrala

∫ f (x ) dx
∞ a

înţelegem proprietatea sa de

∞ a

1 dx, unde a > 0, α ∈ R. xα

- 167 -

Fie u > a; vom avea
⎧ 1 u− α +1 − a − α +1 , dacă α ≠ 1 ⎪ u 1 ⎪- α + 1 ∫ a x α dx = ⎨ u ⎪ln , dacă α = 1 ⎪ ⎩ a

(

)

, si

u→∞

lim ∫

u a

⎧ 1 − α +1 a , daca α > 1 1 ⎪ dx = ⎨ α − 1 α x ⎪ daca α ≤ 1, deci ⎩+ ∞,

∞ a

1 dx este convergentă pentru α > 1 şi divergentă pentru α ≤ 1. xα

În cazul convergenţei

∞ a

1 1 − α +1 dx = a . α α −1 x

2. Integrala

∞ 0

cos 2xdx este divergentă deoarece
1 sin 2x 2
u 0

u 0

cos 2xdx =

=

1 1 sin 2u şi lim sin 2u nu există. u→ ∞ 2 2

3. Integrala


1

1

−∞

e − x dx este divergentă deoarece
1 u

u

e − x dx = −e − x

=−

1 ⎛ 1 ⎞ + e − u şi lim ⎜ − + e −u ⎟ = +∞. u → −∞ e ⎝ e ⎠

Observaţie. Dacă atunci

∫ f (x ) dx
a
x →∞

este convergentă şi f are primitive pe [a, ∞)

∫ f (x ) dx
∞ a

= F(x )

∞ a

= lim F(x ) − F(a ) , unde F este o primitivă a lui f.

Teorema 8.1.1. (Criteriul lui Cauchy). Fie f:[a, ∞) → R, integrabilă pe orice compact [a, u] ⊂ [a, ∞). O condiţie necesară şi suficientă pentru convergenţa integralei

∫ f (x ) dx
∞ a

este ca (∀) ε > 0 să existe δε > a astfel încât

(∀) x' , x' ' > δε să avem

∫ f (t )dt
x '' x'

< ε.

- 168 -

Demonstraţie. Fie funcţia F:[a,∞)→R, F(x)= ∫ f (t ) dt şi atunci
x a

∫ f (t ) dt = F(x' ') − F(x') .
x '' x'

Din criteriul lui Cauchy – Bolzano o condiţie necesară şi suficientă ca F să aibă limită finită la + ∞ este ca (∀) ε>0 să existe δ ε > a astfel încât (∀) x’,x’’> δ ε să avem F(x' ') − F(x') < ε şi demonstraţia este încheiată. ■

Definiţia 8.1.2. Integrala integrala

∫ f (x ) dx

a

se numeşte absolut convergentă dacă

∞ a

f (x ) dx este convergentă.

Propoziţia 8.1.1. O integrală absolut convergentă este convergentă. Demonstraţie. Rezultă imediat folosind teorema 2.1.1 şi inegalitatea

∫ f (t ) dt
x '' x'

x '' x'

f (t ) dt .

Observaţie. Dacă α ∈ R, α ≠ 0, atunci integralele au aceeaşi natură şi în cazul convergenţei

∫ f (x ) dx
∞ a

a

şi

∞ a

(αf )(x ) dx


a

(αf )(x ) dx = α ∫ f (x ) dx .

De asemenea, dacă f:[a, ∞) → R, integrabilă pe orice compact [a, u] ⊂ [a, ∞) şi a’ > a atunci integralele

∫ f (x ) dx

a

şi

∫ f (x ) dx

a'

au aceeaşi natură.

Propoziţia 8.1.2. (Criteriul de comparaţie cu inegalităţi). Fie f,g:[a, ∞) → R, integrabile pe orice compact [a, u] ⊂ [a, ∞). Presupunem că 0 ≤ f(x) ≤ g(x), (∀) x ≥ a. Atunci i) Dacă integrala este convergentă.

∫ g(x ) dx

a

este convergentă rezultă că şi integrala

∫ f (x ) dx

a

- 169 -

ii)

Dacă integrala este divergentă.

∫ f (x ) dx

a

este divergentă rezultă că şi integrala

∫ g(x ) dx

a

Demonstraţie. Fie funcţiile F,G:[a, ∞) → R, F(u) =

u a

f (x ) dx , G(u) =

∫ g(x ) dx .
u a

Cum f, g ≥ 0 rezultă că F, G sunt monoton crescătoare pe [a, ∞) deci (∃) lim F(u) , lim G(u) şi cum f ≤ g vom avea F ≤ G.
u→∞ u→ ∞

i)
u→ ∞

Dacă integrala

∫ g(x ) dx
∞ a

este convergentă, conform definiţiei
u→∞

(∃) lim G(u) şi este finită. Cum F ≤ G rezultă că şi lim F(u) este finită, deci integrala

∫ f (x ) dx
∞ a

este convergentă. Prin reducere la absurd, folosind i). ■

ii)

Propoziţia 8.1.3. (Criteriul comparaţiei la limită). Fie f,g:[a, ∞) → R+, integrabile pe orice compact [a, u] ⊂ [a, ∞). Presupunem că (∃) lim
f (x ) = l, 0 ≤ l ≤ ∞. Atunci x → ∞ g(x )

i)

Dacă l < ∞ şi

∞ a

g(x ) dx este convergentă rezultă că

∫ f (x ) dx
∞ a ∞

este

convergentă; ii) divergentă. Demonstraţie. i) Fie l < A < ∞ . Din definiţia limitei (∃) δ > a astfel încât
f (x ) ≤ A, (∀) x ≥ δ , adică f (x ) ≤ Ag(x ), (∀) x ≥ δ. g(x )

Dacă l > 0 şi

∫ g(x ) dx
∞ a

este divergentă rezultă că

∫ f (x ) dx
a

este

Cum

∫ g(x ) dx
∞ a

este convergentă rezultă că

∫ g(x ) dx
∞ δ

este convergentă şi

folosind propoziţia 8.1.2 va rezulta că

∫ f (x ) dx
∞ δ

este convergentă şi atunci

∫ f (x) dx
∞ a

este convergentă. ■

ii) Fie l > B > 0. Folosim din nou definiţia limitei şi raţionăm ca la i).

- 170 -

Consecinţă. Fie f : [a, ∞) → R+, a > 0, integrabilă pe orice compact [a, u] ⊂ [a, ∞). Presupunem că există lim x λ f (x ) = l, 0 ≤ l ≤ ∞. Atunci
x →∞

i) ii)

Dacă λ > 1 şi l < ∞ rezultă că Dacă λ ≤ 1 şi l > 0 rezultă că

∫ f (x ) dx
∞ a

este convergentă. este divergentă.
1 şi din exemplul 1.■ xλ

∫ f (x ) dx
∞ a

Demonstraţia rezultă din propoziţia 8.1.3, luând g(x ) =

Exemplu. Să se studieze natura integralei Avem f (x ) =
x
3

∞ 1 3 4

xdx 2x 7 + x + 1

.
4 > 1 deci 3

2x 7 + x + 1

≥ 0, (∀) x ≥ 1 şi lim x 3 f (x ) =
x →∞

1
3

2

< ∞, λ =

integrala este convergentă. Teorema 8.1.2. (Criteriul lui Dirichlet). Fie f,g:[a, ∞) → R, f continuă, g monotonă pe [a, ∞) şi lim g(x ) = 0 .
x →∞

Presupunem că funcţia F : [a, ∞) → R, F(u) = Atunci integrala

∫ f (x )dx
u a

este mărginită.

∫ f (x )g(x )dx
∞ a

este convergentă.

Demonstraţie. Fie ε > 0 şi M > 0 astfel încât F(u) ≤ M, (∀) u ≥ a . Cum
x →∞

lim g(x ) = 0 , există δε > a astfel încât g(x ) ≤

ε , ( ∀) x ≥ δ ε . 4M

Fie u’, u’’> δε, u’< u’’. Din teorema a doua de medie (∃) c∈ (u’, u’’) astfel încât

∫ f (x )g(x ) dx = g(u')∫ f (x ) dx + g(u' ')∫ f (x ) dx. .
u' ' c u'' u' u' c

Cum

∫ f (x ) dx
c u'

= F(c ) − F(u') ≤ 2M , = F(u' ') − F(c ) ≤ 2M ,va rezulta că

∫ f (x ) dx
u' ' c

- 171 -

u′′ u′

f (x )g(x )dx ≤ g uI ⋅

ε ( ) ∫ f (x )dx + g(u ) ⋅ ∫ f (x )dx ≤ 4ε ⋅ 2M + ⋅ 2M = ε M 4M
c II uII uI c

Folosind teorema 8.1.1. rezultă că integrala

∫ f (x )g(x )dx
∞ a

este convergentă.

Observaţie. Concluzia teoremei este adevărată şi în cazul în care înlocuim ipoteza “f continuă” cu ipoteza (evident mai slabă) “f integrabilă”.
sin x x

Exemplu. Fie integrala

∞ 1

dx .

Luând f(x) = sinx, g(x) = dată este convergentă.

1 şi aplicând teorema 81.2. rezultă că integrala x

Teorema 8.1.3. (Criteriul lui Abel). Fie f, g: [a, ∞ ) → R , g monotonă şi mărginită, f integrabilă pe orice compact [a, u] ⊂ [a, ∞ ) şi convergentă. Atunci

∫ f (x )dx este
∞ a

∫ f (x )g(x )dx este convergentă.
∞ a

Să observăm că există o asemănare între criteriile de convergenţă de la serii de numere reale şi cele de la integrale improprii. Criteriul integral al lui Cauchy stabileşte o legătură între integralele improprii de speţa întâi şi o anumită serie numerică ce poate fi construită cu ajutorul funcţiei de sub integrală. Acest criteriu afirmă că, dacă f: [a, ∞ ) → R + este o funcţie descrescătoare şi n0 ∈ N este cel mai mic număr natural cu proprietatea că n0 ≥ a atunci

integrala

∞ a

f (x ) dx şi seria

n =n0

∑ f (n)

au aceeaşi natură.(vezi [10]).

Propoziţia 8.1.4. (formula de integrare prin părţi) Fie f, g: [a, ∞ ) → R , derivabile cu derivate continue pe [a, ∞ ) . Presupunem că există lim f (x )g(x ) şi este finită. Atunci, dacă una dintre integralele
x →∞

În aceeaşi manieră cu demonstraţia propoziţiei 8. ∫ f ′(x ) g(x ) dx ∞ ∞ a a este convergentă rezultă că şi cealaltă este convergentă şi ∫ f (x ) g′(x ) dx = lim f (x ) g(x ) − f (a) g(a) − ∫ f ′(x ) g(x ) dx ∞ ∞ a x →∞ a (8. strict crescătoare.172 - ∫ f (x ) g′(x ) dx .. Presupunem că ∞ a β φ (α ) = a. Propoziţia 8. Demonstraţie. Fie u > a. ∞ ) → R .5. continuă. u u a a Să u presupunem că ∫ f ′(x ) g(x ) dx este ∞ a u→ ∞ convergentă.1).4.1. (formula de schimbare de variabilă) Fie f: [a. ∞ ) . ∫ f (ϕ(t )) ϕ' (t ) dt este convergentă rezultă că şi cealaltă este α convergentă şi ∫ f (x ) dx = ∫ f (ϕ(t )) ϕ' (t ) dt ∞ β a α (β este finit sau infinit).1. lim φ (t ) = +∞ . dacă una dintre integralele ∫ f (x ) dx. derivabilă cu derivata continuă. Din formula de integrare prin părţi pentru integrale definite avem ∫ f (x ) g′(x ) dx = f (u) g(u) − f (a) g(a) − ∫ f ′(x ) g(x ) dx.1) Demonstraţie. ϕ : [α. Atunci există u→∞ lim ∫ f ′(x ) g(x ) dx şi este finită şi cum lim f (u) g(u) există şi este finită rezultă că a u→ ∞ lim ∫ f (x ) g′(x ) dx există şi este finită deci u a ∫ f (x )g′(x ) dx ∞ a este convergentă şi prin ■ trecere la limită cu u → ∞ obţinem (8. t →β t <β Atunci. β ) → [a. ■ .

b ) → R . daca α < 1 ⎪ dx = ⎨ 1 − α .1. Funcţia f este integrabilă (în sens impropriu) pe [a. Integrale improprii de speţa a doua Fie f : [a. 1− α .2. daca α ≠ 1 ⎪− − α + 1 (b − x ) dx = ⎨ ⎪− ln b − x u a . ∫ f (x ) dx = lim ∫ f (x ) dx. ∫ (b − x ) a b 1 α dx este convergentă pentru α <1 şi divergentă pentru α ≥1. Să observăm că această numai pentru α >0. lim f (x ) = +∞ . si u →b u<b lim ∫ (b − x ) a u 1 α ⎧ 1 (b − a)− α +1.b] → R. b ∈ R. În cazul convergenţei avem ∫ (b − x ) a b 1 α dx = 1 (b − a )− α +1. În acest caz spunem că integrala u a ∫ f (x ) dx b a este convergentă şi divergentă. deci ⎪ daca α ≥ 1 ⎩ + ∞. f integrabilă pe orice x →c compact [u. b u a u →b u<b a b În caz contrar integrala ∫ f (x ) dx este b a Analog definim ∫ f (x ) dx . b a c u →c u<c a u→c u>c u Exemple. f (x ) = (b − x )α 1 α 1 . în cazul f : (a. spunem că integrala integralele ∫ f (x ) dx este convergentă dacă b a ∫ c a f (x ) dx şi ∫ f (x ) dx b c c a sunt convergente şi în acest caz b u b ∫ f (x ) dx = ∫ f (x ) dx + ∫ f (x ) dx = lim ∫ f (x ) dx + lim ∫ f (x ) dx. Pentru u ∈ (a. b ). b) dacă u →b u <b lim ∫ f (x ) dx există şi este finită. x →b x <b Definiţia 8. b ) . u] ⊂ [a. lim f (x ) = +∞ . b ) → R.1. integrabilă pe orice compact [a. daca α = 1 ⎩ . lim f (x ) = +∞ . b ] \ {c }.. b] \ {c} → R .173 - 8. În acest caz f : [a. unde c ∈ (a. α ∈ R .2. v ] ⊂ [a. a Dacă f : [a. b ) vom avea x →b x <b ∫ (b − x ) a u 1 ⎧ − α +1 u a . Fie integrala integrală este improprie ∫ (b − x ) a b 1 α dx.

b). Definiţia 8. . de forma înlocuind pe +∞ cu b. unde F : [a.1. x Observaţie. integrabilă pe orice compact [a. b ) → R este o primitivă a funcţiei f. b ) → R .174 - 2.2. x′′ ∈ (b − δ ε . Pornind de la rezultatele obţinute pentru integralele improprii de speţa întâi de forma ∫ f (x ) dx . Demonstraţiile fiind identice ne vom rezuma doar la prezentarea acestor rezultate. Fie f : [a.b) să avem ∫ f (t )dx x′ b a x ′′ < ε. b a unde f : [a. Propoziţia 8. O condiţie necesară şi suficientă pentru convergenţa integralei ∫ f (x ) dx b a este ca ( ∀ ) ε > 0 să existe δ ε > 0.. δ ε < b − a astel încât (∀)x′. ∞ a unde f : [a. Integrala u ∈ (0.u] ⊂ [a. ∞ ) → R se obţin rezultate asemănătoare pentru integralele improprii de speţa a doua. O integrală absolut convergentă este convergentă. (Criteriul lui Cauchy). Dacă atunci ∫ f (x ) dx este b a u →b u<b convergentă şi f are primitive pe [a. Teorema 8.1) ) şi lim ∫ u→0 u>0 1 u ∫ 1 0 1 dx este divergentă deoarece x ∫ 1 u 1 dx = ln x 1 u = − ln u (pentru x 1 dx = +∞ . b) ∫ f (x ) dx = F(x ) b a b a = lim F(u) − F(a ) .1.2. b ) → R .2. ∫ f (x ) dx .2. Integrala ∫ f (x ) dx se numeşte absolut convergentă dacă integrala ∫ b a f (x ) dx este convergentă.

b ).g: [a. integrabile pe orice compact.2. g : [a. b ) → R + . Dacă integrala este divergentă. lim f(x) = + ∞ x →1 x <1 Avem f : [0.b).. (Criteriul comparaţiei la limită). integrabilă pe orice compact [a. Atunci i) Dacă integrala este convergentă. u] ⊂ [a. (Criteriul de comparaţie cu inegalităţi). ∫ g(x ) dx b a este convergentă rezultă că şi integrala ∫ f (x ) dx b a ii) ∫ f (x ) dx b a este divergentă rezultă că şi integrala ∫ g(x ) dx b a Propoziţia 8. Presupunem că există lim (b − x )λ f (x ) = l.2.1) → R+. astfel încât 0 ≤ f (x ) ≤ g(x ). b ) → R.3. Fie integrala ∫ 1 0 3 1 1− x4 3 dx . f(x) = 1− x4 şi . Atunci: x →b x <b i) ii) Dacă λ < 1 şi l < ∞ rezultă că Dacă λ ≥ 1 şi l > 0 rezultă că ∫ f (x ) dx b a este convergentă. ∫ f (x ) dx b a Exemplu. 0 ≤ l ≤ ∞. b ). Fie f .175 - Propoziţia 8. b ) → R + . Atunci: x → b g(x ) x <b Dacă l < ∞ şi ∫ g(x ) dx b a este convergentă rezultă că ∫ f (x ) dx b a b este convergentă. integrabile pe orice compact [a. Consecinţă. ii) Dacă l > 0 şi ∫ g(x ) dx b a este divergentă rezultă că ∫ f (x ) dx a este divergentă. [a.u] ⊂ [a. 1 . Presupunem că (∃) lim i) f (x ) = l . 0 ≤ l ≤ ∞ . Fie f : [a.2. u] ⊂ [a. Fie f. b ). (∀)x ∈ [a. este divergentă.

∫ f ′(x ) g(x ) dx b b a a este convergentă rezultă că şi cealaltă este b convergentă şi ∫ f (x ) g′(x ) dx = lim f (x ) g(x ) − f (a) g(a) − ∫ f ′(x )g(x ) dx. g : [a. (Criteriul lui Dirichlet).b) → R. b a x →b x <b a . (formula de integrare prin părţi). 0 ≤ l ≤ ∞. Atunci [a. Dacă f : (a.3. b ) → R . Atunci.2.g:[a. g monotonă şi lim g (x ) = 0. f integrabilă pe orice compact convergentă. Teorema 8. g monotonă şi mărginită. f continuă. Fie f . Fie f .2. l = 3 < ∞ şi conform consecinţei integrala dată este 3 4 Observaţie. g : [a. dacă una dintre integralele x →b x <b ∫ f (x ) g′(x ) dx. 4 Rezultă λ = convergentă.176 - lim(1 − x )3 x →1 x <1 1 3 (1 − x )(1 + x + x 2 + x 3 ) 1 = 3 1 . b] → R + atunci consecinţa propoziţiei 8. Dacă λ ≥ 1 şi l > 0 rezultă că ∫ f (x ) dx Teorema 8.4.b) şi ∫ f (x )dx b a este ∫ f (x ) g(x ) dx b a este convergentă.2. b ) → R . b). Atunci : x →a x >a i) ii) Dacă λ < 1 şi l < ∞ rezultă ∫ f (x ) dx b a b a este convergentă. Presupunem că funcţia F:[a. Presupunem că există lim f (x )g(x ) şi este finită.b) → R. F(u) = x →b x <b ∫ f (x )dx u a este mărginită. Atunci integrala ∫ f (x ) g(x ) dx b a este convergentă. 1 1 < 1 .3 se modifică uşor astfel: Presupunem că există lim (x − a )λ f (x ) = l .. .u] ⊂ [a. Fie f.2. este divergentă. (Criteriul lui Abel). Propoziţia 8.2. derivabile cu derivate continue pe [a.

. Atunci. Exemplu. b ) strict crescătoare. Pentru calcul vom folosi 2 ⎝ ⎠ schimbarea de variabilă dată de x − 1 = t ⇒ x − 1 = t 2 ⇒ x = t 2 + 1 = ϕ(t ).2. ∫ 2 1 dx x x −1 = ∫ ( 0 1 1 1 1 π π 2 tdt 2 ⋅ = = . Presupunem că ϕ(α ) = a şi lim ϕ(t ) = b . Cum x x −1 1 x →1 x >1 avem o integrală 1 = 1. l = 1 < +∞ ⎟ . (β poate fi finit sau infinit).5. β) → [a. . ϕ : [α.2. continuă. de exemplu ∫ ∞ 0 x x2 + 1 ( dx ) . dacă una dintre integralele t →β t <β ∫ b a f (x ) dx . În acest caz ∫ ∞ 0 x x2 + 1 ( ) = I1 + I2 . deci continuă. dt = 2arctgt 1 0 = 2 2 2 ∫ 0 t +1 ⋅t t +1 4 2 ) Observaţie. este strict crescătoare derivabilă cu ϕ' (t ) = 2t . ∫ f (ϕ(t )) ϕ' (t ) dt β α este convergentă rezultă că şi cealaltă este β α convergentă şi ∫ b a f (x ) dx = ∫ f (ϕ(t )) ϕ' (t ) dt . Acestea se vor numi integrale improprii de speţa a treia.5.177 - Propoziţia 8. derivabilă cu derivata continuă. t →0 t >0 Conform propoziţiei 8. (formula de schimbare de variabilă). b ) → R . Integrala dată va fi convergentă dacă (∃) a > 0 astfel încât integralele I1 = ∫ a 0 x x +1 2 ( dx ) .1] → (1. rezultă că x x −1 improprie de speţa a doua. Fie f : [a. lim f (x ) = +∞ x →1 x >1 1 Fie f : (1. I2 = ∫ ∞ a x x2 + 1 dx ( dx ) sunt convergente. f (x ) = 1 .2] → R. Cum lim(x − 1)2 f (x ) = lim(x − 1)2 x →1 x >1 1 ⎞ ⎛ integrala este convergentă ⎜ λ = < 1. lim ϕ(t ) = 1 .2] . Există integrale improprii care sunt şi de speţa întâi şi de speţa a doua. Fie integrala ∫ 2 1 dx x x −1 . ϕ : (0.

1) este şi de speţa a doua iar β(p. Vom arăta că aceste integrale sunt convergente pentru (∀ ) p. pentru x →0 x >0 x →0 x >0 λ = 1 − p < 1.q).q > 0. Să observăm mai întâi că integrala Γ(p) este o integrală improprie de speţa întâi iar pentru p ∈ (0. deci convergentă iar dacă p ∈ (0. Γ ).3. Fie p. ∞ ) → R.1) . λ = 2 > 1. Arătăm în continuare convergenţa integralei β(p. conform propoziţiei 8.q) este o integrală improprie de speţa a doua pentru p ∈ (0. 1 q −1 0 numite integralele lui Euler (sau funcţiile β. Integralele lui Euler Pentru p. ∞ 0 β(p.1) sau q ∈ (0. pentru λ = 1 − q < 1. rezultă că β(p.3. În concluzie Γ(p) = I1+ I2 este convergentă. cum lim x λ f (x ) = lim x λ x p −1e − x = 1 > 0 . f (x ) = x p −1 (1 − x ) . Dacă p ≥ 1 integrala I1 este o integrală definită. Vom trata cazul p ∈ (0.q) este convergentă în raport cu limita inferioară. Dacă q ∈ (0. x →0 x >0 x →0 x >0 conform propoziţiei 8. pentru λ = 1 − p < 1.q) este convergentă în raport cu limita superioară. q) = ∫ xp −1(1 − x ) dx . cum lim(1 − x ) f (x ) = lim(1 − x ) x p −1 (1 − x ) λ λ x →1 x <1 x →1 x <1 q −1 = 1 > 0 .2. Fie f : (0.1) sau q ∈ (0. I2 = ∫ xp −1e − x dx . .1) (altfel.3 rezultă că I1 este convergentă.2. Fie f : [ 1.1.178 - 8.1) . q −1 Dacă p ∈ (0. 1 ∞ 0 1 Cum lim x 2 f (x ) = lim x 2 x p −1e − x = lim x →∞ x →∞ x p −1 = 0 rezultă că integrala I2 este x →∞ e x convergentă (conform propoziţiei 8. f ( x ) = xp −1e − x . q > 0 definim integralele Γ(p ) = ∫ xp −1e − x dx. l = 0 < ∞ ).3 rezultă că β(p. q > 0. cum lim x λ f (x ) = lim x λ x p −1e − x = 1 > 0 . I1 = ∫ xp −1e − x dx.1) .1) → R..1) . dacă p ≥ 1 şi q ≥ 1 este o integrală definită).

β(p. iii) Folosind schimbarea de variabilă x = 1-t obţinem β(p. x →∞ Cum Γ(1) = ∫ e − x dx = −e − x ∞ 0 ∞ 0 = 1 rezultă că pentru n∈N. Folosind schimbarea de variabilă x = t2 obţinem ∞ − 1 ∞ 2 − 1 2 π = ∫ x 2 e − x dx = ∫ te − t ⋅ 2tdt = 2∫ e − t dt . Γ(p )Γ(1 − p ) = π . Γ). 2 2.1) . Γ(n + 1) = nΓ(n ) = nΓ(n − 1 + 1) = n(n − 1)Γ(n − 1) = K = n(n − 1)K 2 ⋅ 1⋅ Γ(1) = n! . 1. p ).. q > 0 . q > 0 . deci 2 ⎝2⎠ ⎝2⎠ ⎝2⎠ ∫ ∞ 0 x e − x dx = π . 1 q −1 0 p −1 1 p −1 0 1 0 ■ Aplicaţii. sin pπ β(p.179 - În concluzie β(p. (∀)p. (∀ ) p. Să se arate că integrala ∫ ∞ 0 1 dx este convergentă şi să se 1+ x6 calculeze.q) este convergentă. q) = ∫ xp −1(1 − x ) dx = − ∫ (1 − t ) t q −1dt = ∫ t q−1(1 − t ) dt = β(q. ∞ 0 deoarece lim x p e − x = 0 .1.3. Din (ii). pentru p = 1 ⎛ 1⎞ ⎛ 1⎞ ⎛ 1⎞ obţinem Γ⎜ ⎟ Γ⎜ ⎟ = π ⇒ Γ⎜ ⎟ = π . . (∀ ) p ∈ (0. q) = Γ(p ) Γ(q) . (∀)p > 0 . Γ(p + q) Demonstraţie. i) ii) iii) iv) Γ(p + 1) = pΓ(p ). q) = β(q. p ) . de unde 2 ∞ 0 0 0 ∫ ∞ 0 e − x dx = 2 π . i) Folosind integrarea prin părţi obţinem ∞ ∞ ′ Γ(p + 1) = ∫ x pe − x dx = − ∫ x p e − x dx = − x pe − x 0 0 ( ) ∞ 0 + ∫ px p −1e − x dx = pΓ(p ) . Propoziţia 8. (proprietăţi ale funcţiilor β. 2 Folosind schimbarea de variabilă x = .t din ultima integrală obţinem ∫ 0 −∞ e − x dx = 2 π şi în concluzie 2 ∫ ∞ −∞ e − x dx = π .

rezultă că integrala 1+ x 6 dată este convergentă. f (x ) = 1 ≥ 0. (∀) x ≥ 0 . Să se arate că integrala I = ∫ 1 0 n 1 1 − xn dx. 1+ x6 Cum lim x 6 f (x ) = lim x 6 x →∞ x →∞ 1 = 1 < ∞ pentru λ = 6 > 1 . ∞ ) → R. ⎟ 6 0 6 ⎝6 6⎠ 5 Folosind propoziţia 8. (∀) x ∈ [0. n n . λ lim (1 − x ) f (x ) = lim (1 − x ) x →1 x <1 x →1 x <1 1 (1 − x ) 1 n n = n −1 1 n 1+ x + K + x n < ∞. = y ⇒ t = y + ty ⇒ t = ⇒ dt = 1+ t 1− y (1 − y )2 Obţinem astfel 1 1 I= ∫ 6 0 ⎛ y ⎞ ⎟ ⋅⎜ y ⎜ 1− y ⎟ ⎝ ⎠ 1+ 1− y 1 − 5 6 ⋅ (1 − y )2 1 1 1 1 − 1 ⎛1 5⎞ − dy = ∫ y 6 (1 − y ) 6 dy = β⎜ . deci 1 −5 x = t ⇒ dx = t 6 dt şi integrala devine 6 I= ∫ ∞ 0 1 6 1 dx = 1+ x6 ∫ ∞ 0 1 1 1 t ⋅ t dt = ∫ dt . rezultă 1⎞ ⎛ 1⎞ ⎛5⎞ ⎛ 1⎞ ⎛ π Γ ⎜ ⎟ Γ⎜ ⎟ Γ⎜ ⎟ Γ⎜ 1 − ⎟ sin 1 ⎛1 5⎞ 1 ⎝6⎠ ⎝6⎠ 1 ⎝6⎠ ⎝ 6⎠ 1 6 = 1⋅ π =π.3. n ≥ 2 este convergentă şi să se calculeze. 0 1+ t 6 6 1+ t − ∞ 5 6 − 5 6 Vom folosi pentru ultima integrală schimbarea dată de t y 1 dy . Fie f : [ 0.1) .180 - Fie f : [ 0. ⎟ = = 6 ⎝6 6⎠ 6 ⎛ 1 5⎞ 6 1 6 1 3 6 Γ(1) Γ⎜ + ⎟ 2 ⎝6 6⎠ π 3. rezultă că integrala dată este convergentă. pentru λ= 1 < 1.1) → R. f (x ) = Cum λ 1 n 1 − xn ≥ 0.. n Pentru calculul integralei vom folosi schimbarea de variabilă dată de 1 n 1 −1 1 n x = t ⇒ x = t ⇒ dx = t dt .1. = I = β⎜ . Vom folosi schimbarea de variabilă dată de x6 = t.

−∞ ∫ 2 0 dx . 2) Folosind definiţia să se arate că următoarele integrale sunt convergente şi să se calculeze: a) b) ∫ ∞ 0 ∞ e − 2 x cos axdx . x ln x f) ∫ (x −∞ 1 dx 2 +1 ) x . α > 0 . α ∈ R . d) f) h) ∫ 0 ∞ ∫ ∫ 1 ∞ cos x 2dx . 1 + x5 dx 1− x 2 b) ∫ ∞ 1 ∞ ln x dx.181 - Astfel obţinem I= 1 1 1 t n ∫0 n 1− t 1 −1 n dt = 1 t n∫ 1 −1 1 n 0 (1 − t ) 1 − n ⎛ 1⎞ ⎛ 1⎞ Γ ⎜ ⎟ Γ⎜ 1 − ⎟ 1 ⎛1 1⎞ 1 ⎝ n ⎠ ⎝ n ⎠ 1 π . 1 2 ∫ (x 0 +1 ) 2 dx . = dt = β⎜ . xα sin x dx .. 1 dx . xdx ( ) 0 ∫ (x − a )(b − x ) . a . unde a ∈ R ∗ . x2 + 1 −1 3 ∞ . x + x +1 2 ∫ dx x . xα ∫ 0 b sin x 2dx . 3) Folosind criteriile de convergenţă să se studieze natura integralelor: a) c) e) g) ∫ ∫ ∞ 0 1 x 2dx . sin x + x 2 dx. 1+ x2 b) d) ∫ ∫ 0 −∞ ∞ cos 3 xdx . a < b .1 − ⎟ = π n Γ(1) n ⎝n n⎠ n sin n Probleme propuse 1) Folosind definiţia să se studieze natura integralelor: a) c) e) ∫ ∞ 0 2 −1 arctgx dx.

1 + xn b) d) f) ∫ 1 0 3 dx 1− x6 4 . dx . n ∈ N.. ∫ π 2 0 1 sin x 3 cos x . dx .182 - 4) Să se arate că următoarele integrale sunt convergente şi să se calculeze: a) c) e) ∫ ∞ 0 1 dx. ∫ (1 + x ) 0 ∞ x2 6 dx . n ≥ 2 . ∫ (1 + x ) 0 ∞ x 2 ∫ ∞ 0 x e 4 −x2 dx .

şirul (fn(x)) este un şir de numere reale.1. unde fn: E ⊂ R → R.1] . Se numeşte şir de funcţii un şir (fn). Fie fn : E → R un şir de funcţii şi A ⊂ E mulţimea sa de convergenţă.183 - CAPITOLUL 9 ŞIRURI ŞI SERII DE FUNCŢII 9. Definiţia 9. s fn ⎯ ⎯→ f pe A dacă şi numai dacă (∀) x ∈ A şi (∀) ε > 0. Şirul (fn) converge simplu sau punctual pe mulţimea A către funcţia s f : A → R şi scriem fn ⎯ ⎯→ f (pe A) (sau fn ⎯ ⎯→ f ) dacă lim fn (x ) = f (x ). sunt funcţii reale. Fie fn (x ) = x n .1. Dacă şirul (fn(x)) este convergent spunem că x este punct de convergenţă pentru şirul (fn). pentru x ∈ [0. pentru x = 1 f(x) = ⎨ ⎧0. x ∈ N astfel încât (∀)n ≥ nε. (∀) x ∈ A . A s n→∞ Observaţie.1. (∃)n ε. pentru x ∈ [0. (∀) x ∈ A .1) . .1) s ⎯→ f pe [0.x avem fn (x ) − f (x ) < ε. Vom nota A = {x ∈ E : (fn(x)) convergent} şi o vom numi mulţimea de convergenţă a şirului de funcţii (fn). Dacă x ∈ E. pentru x = 1 ⎩1 .1].1. ⎧0. pentru x ∈ [0. Şiruri de funcţii Definiţia 9. Conform definiţiei convergenţei unui şir de numere reale. (∀) n ∈ N . unde Cum lim x n = ⎨ rezultă că fn ⎯ n→∞ ⎩1.. Exemplu.2.

∞).. ∞ ) . (∀) x ∈ A . Exemple. pe [0.. Într-adevăr. Fie fn (x ) = n→ ∞ x . astfel încât rezultă că (∃)n0 ∈ N (∀)n ≥ n0 avem 1 x n < . presupunem contrariul. 1 + nx n Cum lim n→∞ 1 = 0 . unde f (x ) = ⎨ . ∞). (∃)n ε ∈ N astfel funcţia f şi scriem fn ⎯ A u încât (∀)n ≥ n ε avem fn (x ) − f (x ) < ε. pentru x ∈ [0. pentru x ∈ [0. Fie fn(x) = xn. . ∞ ) . 1.1.1] . pe [0. (∀)n ≥ n ε şi n atunci fn (x ) − f (x ) ≤ 1 u ⎯→ f .1] .1]. deci fn ⎯ n 2. ⎩1.x din definiţia 9. unde f(x) = 0. deci fn ⎯ Pe de altă parte să observăm că fn (x ) − f (x ) = x 1 ≤ . pentru x ∈ [0.1. (∀) x ∈ [0. Şirul de funcţii (fn) este uniform convergent pe A către u ⎯→ f (pe A) sau ( fn ⎯ ⎯→ f ) dacă (∀) ε > o. (∀) x ∈ [0. u ⎯→ f (pe A) atunci Observaţie. Definiţia 9.1) s fn ⎯ ⎯→ f pe [0. Observăm că 1 + nx s ⎯→ f . ⎧0. x < 1 obţinem 2 o contradicţie. După cum am văzut în exemplul 9. Din această definiţie rezultă că. (∀) n ∈ N∗ . pentru x = 1 u Să arătăm că fn ⎯ ⎯→ f .2 este independent de x obţinem un alt concept de convergenţă numit convergenţă uniformă.3. (∀) x ≥ 0. deci (∀) ε > 0. Dacă rangul nε.1) .184 - Observaţie. ∞ ) .1.1. (∃)nε ∈ N astfel încât (∀)n ≥ n ε Luând ε= 1 2 avem fn (x ) − f (x ) < ε. (∀) x ∈ [o. (∃)n ε ∈ N astfel încât 1 < ε. < ε. (∀) x ∈ [0. (∀) x ∈ [0. dacă fn ⎯ s fn ⎯ ⎯→ f (pe A). Trecând în această inegalitate la limită cu x → 1. lim fn (x ) = 0. ∞ ).1]. pe [0. pentru n (∀) ε > 0.

unde f (x ) = 0. 2 (∀) n ≥ nε ⇒ sup x∈ A fn (x ) − f (x ) ≤ ε ( ) ( ) ⎤ = 0. Fie fn (x ) = n→ ∞ x . (∀) x ∈ A .. pentru (∀) ε > 0. adică fn ⎯ ⎯→ 0 . pe R. deci fn (x ) = 0 ⇔ x = ± . (∃)n ε ∈ N astfel încât (∀)n ≥ n ε avem sup fn (x ) − f (x ) < ε . (∃)n ε ∈ N de unde astfel încât (∀) n ≥ nε ⇒ fn (x ) − f (x ) < ε . 1 + nx 2 s Cum lim fn (x ) = 0. adică fn ⎯ x ∈A ■ Exemplu. Evident fn este derivabilă şi fn (x ) = punctul x = 1 n ′ (1 + nx ) 1 − nx 2 2 2 1 ′ . dacă (9. de unde x∈A (∀) x ∈ A ⇒ u ⎯→ f pe A. adică lim ⎡ ⎢sup fn x − f x ⎥ 2 n → ∞ ⎣ x∈ A ⎦ Reciproc. x → ±∞ 1 ⎛ 1 ⎞ rezultă că Cum fn ⎜ ± ⎟=± n⎠ 2 n ⎝ 1 u lim ⎡sup fn (x ) − 0 ⎤ = lim = 0 . pentru x ∈ R .1) u Demonstraţie. ⎢ ⎥ n → ∞ ⎦ n → ∞ ⎣ x∈R 2 n . (∀) x ∈ R . Dacă fn ⎯ ⎯→ f pe A atunci conform definiţiei. fn (x ) − f (x ) ≤ sup fn (x ) − f (x ) < ε . aceste puncte sunt puncte de extrem global. Cum lim fn (x ) = 0 . pe R. < ε . n este punct de maxim local şi x = − 1 este punct de minim local n pentru fn.1. Fie fn : E → R un şir de funcţii.1) are loc rezultă că pentru orice ε > 0.1.185 - Criterii de convergenţă uniformă Teorema 9. (∀) x ∈ R rezultă că fn ⎯ ⎯→ f . Şirul (fn) converge uniform pe A ⊂ E către funcţia f dacă şi numai dacă n→∞ lim ⎡ sup fn (x ) − f (x ) ⎤ =0 ⎢ ⎥ ⎣ x∈A ⎦ (9.

s f (x ) = lim fn (x ) . Fie f : A → R.2.4) obţinem u fn ⎯ ⎯→ f pe A. Reciproc. (∃)n ε ∈ N astfel încât (∀)m. (∀) n ∈ N şi (∀) x ∈ A . (∀) x ∈ A. fn (x ) − f (x ) ≤ an < ε. deci fn ⎯ ⎯→ f pe A. Să presupunem că fn ⎯ ⎯→ f pe A şi fie ε > 0 . Fie ε > 0 . folosind (9. (∀)n ≥ n ε şi atunci.4) Demonstraţie. (∃)n ε ∈ N astfel încât a n < ε. u ⎯→ f pe A. n ≥ n ε avem fm (x ) − fn (x ) < ε. (∀) n ≥ nε şi (∀) x ∈ A . avem fm (x ) − fn (x ) < ε . deci fn ⎯ ⎯→ f . 2 fm (x ) − fn (x ) ≤ fm (x ) − f (x ) + f (x ) − fn (x ) < ε ε + = ε.186 - Teorema 9. Fie f . . 2 2 adică (9. Şirul de funcţii (fn) este uniform convergent pe A dacă şi numai dacă pentru (∀) ε > 0.n ≥ n ε vom avea fn (x ) − f (x ) < ε .. pe A. fixat. să presupunem că pentru (∀) ε > 0. cum a n → 0.1. (Criteriul majorării). (Criteriul lui Cauchy). (∀) x ∈ A .2) u Demonstraţie. (9. atunci fn ⎯ (9.n ≥ nε deci convergent. 2 ■ Teorema 9. (∀) x ∈ A 2 (9.2) este îndeplinită. convergent către zero.3. n→∞ Fixând în (9. (∀) x ∈ A . Conform definiţiei (∃)n ε ∈ N astfel încât (∀)n ≥ n ε avem Pentru m. (∃)nε ∈ N astfel încât (∀)m. astfel încât fn (x ) − f (x ) ≤ an . şirul numeric (fn(x)) este şir Cauchy în R. pentru orice x ∈ A .3) Atunci.1.3) n ≥ n ε şi făcând m → ∞ obţinem fn (x ) − f (x ) ≤ ε u < ε. (∀) n ≥ nε şi (∀) x ∈ A . fn : A → R . Dacă există un şir de numere pozitive (an). adică ■ .

pe R. integrabilitatea. Evident avem x deci funcţiile fn sunt mărginite. continuitatea. (∀)x ∈ A. 2 1 . (Transfer de mărginire). (∀) x ∈ A şi atunci. unde 2 1 + nx fn (x ) ≤ n .. Teorema 9.187 - Exemplu.1). (∀)x ∈ A şi în particular. concluzia teoremei nu este în general adevărată. . folosind (9. (∀) n ∈ N. pentru x ∈ R . Cum fn ⎯ ⎯→ f pe A. conform definiţiei. pentru n ∈ N . (∃)n0 ∈ N astfel încât (∀)n ≥ n0 avem fn (x ) − f (x ) < 1. derivabilitatea. (∀) x ∈ (0.4. (∃) M > 0 astfel încât fn (x ) ≤ M. În acest sens considerăm şirul de funcţii fn (x ) = f (x ) = nx s . 0 0 (9. mărginite pe A şi f : A → R . pentru n = n0 obţinem fn 0 (x ) − f (x ) < 1 .1) . (∀) x ∈ A. pentru ε = 1. etc.1) . Dacă şirul de funcţii (fn) nu este uniform convergent pe A. fixat. Evident avem n +1 ≤ 1 n +1 . Să observăm că f nu este mărginită pe (0.1. Dacă fn ⎯ u Demonstraţie.1) .1). (∀) x ∈ R . Fie fn (x ) = fn (x ) − 0 = cos nx . adică f este mărginită pe A. ■ Observaţie.5) Cum fn este mărginită pe A. Avem fn ⎯ ⎯→ f pe (0. pentru x ∈ (0. Proprietăţi ale şirurilor uniform convergente În continuare vom arăta că uniform convergenţa păstrează la limită o serie de proprietăţi ale funcţiilor şirului cum ar fi: mărginirea. Fie fn : A → R un şir de funcţii u ⎯→ f pe A atunci f este mărginită pe A. cos nx n +1 Cum lim n→∞ 1 n +1 u = 0 rezultă că fn ⎯ ⎯→ 0 . (∀ )x ∈ (0.5) obţinem f (x ) ≤ f (x ) − fn 0 (x ) + fn 0 (x ) < 1 + M.

(Transfer de continuitate). concluzia nu este în general adevărată. b b n→∞ a a u Demonstraţie.6.. În acest sens considerăm şirul de funcţii fn (x ) = xn . Dacă fn ⎯ în x0. daca x = 1 Teorema 9. 3 3 3 f (x ) − f (x 0 ) ≤ f (x ) − fn ε (x ) + fn ε (x ) − fn ε (x 0 ) + fn ε (x 0 ) − f (x 0 ) < deci f este continuă în x0. u Demonstraţie.5. Pentru (∀)x ∈ A cu x − x 0 < δ ε vom avea 3 ε ε ε + + = ε. f (x ) = ⎨ ⎩1.b] şi lim ∫ fn (x ) dx = ∫ f (x ) dx . b] avem fn (x ) − f (x ) < ε . ■ u Observaţie.1]. pentru n=nε 3 ε . În particular. Fie fn : A → R un şir de funcţii u ⎯→ f pe A atunci funcţia f este continuă continue într-un punct x 0 ∈ A .1) . (∀) x ∈ A . În particular. dar funcţia f nu este continuă pe [0. Fie ε > 0 . u ⎯→ f pe Dacă fn : [a. (∃)n ε ∈ N astfel încât (∀)n ≥ n ε şi (∀)x ∈ [a. unde ⎧0. pentru n = nε avem 4(b − a ) .1]. Din teorema 9.b] şi fn ⎯ [a. (∃) δε > 0 astfel incât (∀)x ∈ A cu x − x 0 < δ ε avem fn (x ) − fn (x 0 ) < ε ε ε .1.188 - Teorema 9. (Transfer de integrabilitate).1. b] → R este un şir de funcţii integrabile pe [a.1]. Cum fn ⎯ ⎯→ f . Dacă şirul de funcţii (fn) nu este uniform convergent.1] . pentru x ∈ [0. 3 Cum fn este continuă în x0. fn ⎯ pe [0. Fie ε > 0 . (∃) nε ∈ N astfel încât avem (∀)n ≥ nε şi (∀)x ∈ A fn ε (x ) − f (x ) < ε avem fn (x ) − f (x ) < ε . daca x ∈ [0. Cum fn ⎯ ⎯→ f pe A.1. dacă fn ⎯ ⎯→ f pe A şi funcţiile fn sunt continue pe A atunci funcţia f este continuă pe A. s ⎯→ f Evident funcţiile fn sunt continue pe [0. atunci f este integrabilă pe [a.5 rezultă că.b].

x k ]. m k = inf {f (x ) : x ∈ [x k −1. (∀) x ∈ [a. Δ = (a = x 0 < x 1 < K < x n = b ) . Fie Mk = sup{ f (x ) : x ∈ [x k −1. obţinem ε − Mk ε ε ε ≤ Mk ≤ Mk + şi 4(b − a ) 4(b − a ) ε ε ε ≤ mk ≤ mk + 4(b − a ) 4(b − a ) ε − mk Scăzând aceste relaţii membru cu membru şi înmulţindu-le cu x k − x k −1 obţinem (Mk − mk ) (xk − xk −1 ) ≤ (Mkε − mkε ) (xk − xk −1 ) + de unde.4 rezultă că f este mărginită pe [a. { } ε mk = inf fn ε (x ) : x ∈ [xk −1.b].6) Fie Δ ∈ D ([a. prin însumare şi folosind (9.189 - fn (x ) − ε ε ε < f (x ) < fn (x ) + . k = 1. x k ] }.1. 2 ∑ (M n k =1 ε k ε (xk − xk −1 ) < − mk ) ε .7) Cum şirul (fn) este uniform convergent pe [a.6) la supremum apoi la infimum. . 2 (9. din teorema 9.7) rezultă ε (xk − xk −1 ) . xk ] . k = 1. b]) . n . x k ] }. x k ] . 2(b − a ) ε ε (xk − xk −1 ) + − mk S Δ (f ) − sΔ (f ) = ∑ (Mk − mk ) (xk − xk −1 ) ≤ ∑ Mk k =1 k =1 n n ( ) + n ε (xk − xk −1 ) = SΔ fnε − sΔ fnε + ε < ε + ε = ε ∑ 2(b − a ) k =1 2 2 2 ( ) ( ) adică f este integrabilă pe [a.. pentru x ∈ [x k −1. Δ = (a = x0 < x1 < K < xn = b) cu Δ < δ ε avem S Δ (fn ) − s Δ (fn ) < ε ε ε .b]). n . { } Din criteriul lui Darboux de integrabilitate (∃) δε > 0 astfel încât (∀)Δ∈D adică ([a. b] 4(b − a ) 4(b − a ) ε (9.b]. Cum fn ε este integrabilă rezultă că fn ε este mărginită şi fie ε Mk = sup fn ε (x ) : x ∈ [xk −1. Trecând în relaţia (9.b] către funcţia f.

Observaţii.rn .1 \ Q [0.190 - Cum ∫ f (x ) dx − ∫ f (x ) dx = ∫ (f (x ) − f (x )) dx b b b a n a a n ≤ ≤ ε ε ∫ f (x ) − f (x ) dx ≤ 4(b − a) (b − a) = 4 < ε. fn (x ) = ⎨ ⎧1. contradicţie. ■ rezultă că n→∞ lim ∫ fn (x ) dx = ∫ f (x ) dx . pentru x 0 . Fie I ⊂ R un interval mărginit şi fn : I → R un şir de funcţii derivabile pe I . Dacă pentru un şir de funcţii derivabile fn : I → R . r2 .r2 . Să presupunem prin absurd că fn ⎯ ⎯→ f pe [ ] ⎩0. atunci există o funcţie g : I → R astfel încât fn ⎯ i) ii) u există o funcţie f : I → R astfel încât fn ⎯ ⎯→ f pe I. convergent pe I către o funcţie f.K} mulţimea numerelor raţionale din [0.1]. 1. Teorema 9.1]. deci fn ⎯ ⎯→ f pe [0. adică lim fn = lim fn . pentru x ∈ [0.1] ∩ Q s Să observăm că lim fn (x ) = ⎨ . pentru x ∈ [0.1]. (∀) n ≥ n b a n ε .6 funcţia f este integrabilă pe [0.K. rn } şirul de funcţii (fn) nu este uniform convergent pe [0.1] şi sirul de funcţii fn : [0. rn } . b b a a Aplicaţie. 1 \ Q ∈ ⎩ ⎧1. ′ ′ f este derivabilă pe I şi f ’ = g.1].1. (Transfer de derivabilitate). Fie {r1. n→∞ [ ] 0 . Atunci conform teoremei 9. pentru x ∉ { r1..7. Dacă există un punct x 0 ∈ I astfel încât şirul (fn(x0)) este convergent şi ′ u ⎯→ g pe I .1] → R.1. r2 .K. şirul (fn’) converge către f ’ vom spune că şirul (fn) se poate deriva termen cu termen.Să se arate că ⎩0 . (∀) n ∈ N . n→∞ n→ ∞ ( ) Pentru demonstraţie se poate consulta [10].1] ∩ Q u unde f (x ) = ⎨ . ⎧1. pentru x ∈ 0. . pentru x ∈{ r1.K.

deci fn ⎯ Funcţiile fn sunt derivabile pe [0. S n = ∑ fk . ∑f n =1 ∞ n . Să observăm că lim fn (x ) = 0. numit şi sirul sumelor parţiale.1]. pentru x ∈ [0.1] . Fie A ⊂ E k =1 n muţimea de convergenţă a şirului de funcţii (Sn).2.1] . În acest sens considerăm şirul de funcţii fn (x ) = n→∞ ln(1 + n 4 x 2 ) .2.. fn ⎯ Prin urmare. 1 + n4 x 2 ′ (∀) x ∈ [0. deci n3 x fn (x ) = . Seria de funcţii ∑f n =1 ∞ n este uniform convergentă pe A dacă u şirul sumelor parţiale (Sn) este uniform convergent pe A. şirul (fn) se poate deriva termen cu termen.191 - 2. Se numeşte serie de funcţii o serie fn : E ⊂ R → R. Definiţia 9. numită şi mulţimea de convergenţă a seriei de funcţii. Spunem că seria de funcţii ∑f n =1 ∞ n converge simplu sau punctual pe A dacă şirul sumelor parţiale (Sn) este simplu convergent pe A.1.1]. Există şiruri de funcţii care pot fi derivate termen cu termen fără ca şirul derivatelor să conveargă uniform. n =1 ∞ Definiţia 9.2.3.1] şi n→∞ s fn ' ⎯ ⎯→ 0 pe [0.1]. Dacă f = lim S n atunci f se va numi suma seriei de funcţii n→∞ ∑f n =1 s ∞ n în sensul convergenţei punctuale şi scriem ∑ fn = f (punctual pe A) sau n =1 ∞ ∑ fn = f .2. ′ lim fn (x ) = 0 .1]. (∀) x ∈ [0. (∀)n ≥ 1. 2n s ⎯→ 0 pe [0. Dacă S n ⎯ ⎯→ f pe A. Să observăm totuşi că şirul (fn’) nu converge uniform la 0.Serii de funcţii Definiţia 9. adică ′ s ⎯→ f ′ pe [0.1]. .2. (∀)x ∈ [0. unde Fie S n : E → R. 9.

(∀) n ∈ N. şi demonstraţia este încheiată. Fie (Sn) şirul sumelor parţiale ale seriei ∑f n =1 ∞ n .2. (∀) x ∈ A . (∀) x ∈ A .. Cum ∑a n =1 ∞ n este convergentă. şi folosind (9.8) rezultă că pentru (∀) n ≥ nε şi (∀) p ≥ 1 avem . atunci seria de funcţii ∑f n =1 ∞ n este uniform şi absolut convergentă pe A.8) fn (x ) ≤ an .2.1. Fie ε > 0. Demonstraţie. Fie fn : A ⊂ R → R . Conform teoremei 9. cu termeni pozitivi astfel încât (9.1. (Criteriul lui Cauchy). (∀) x ∈ A . Dacă există o serie numerică convergentă ∑a n =1 ∞ n .192 - atunci f se va numi suma seriei de funcţii vom scrie ∑f n =1 u ∞ n în sensul convergenţei uniforme şi ∑ fn = f (uniform pe A) sau n =1 ∞ ∑ fn = f. (Criteriul lui Weierstrass). ■ Teorema 9. din criteriul lui Cauchy de la serii numerice (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε şi (∀ ) p ≥ 1 avem a n +1 + a n + 2 + K + a n +p < ε . n =1 ∞ Criterii de convergenţă uniformă Teorema 9. (∀) x ∈ A . Demonstraţie.2. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀)n ≥ n ε şi (∀)p ≥ 1 avem fn +1(x ) + fn + 2 (x ) + K + fn +p (x ) < ε.2. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε şi (∀) p ≥ 1 avem Sn + p (x ) − Sn (x ) < ε. (Sn) converge uniform pe A dacă şi numai dacă pentru (∀) ε > 0. Seria de funcţii ∑f n =1 ∞ n converge uniform pe A dacă şi numai dacă pentru (∀) ε > 0. Fie fn : A ⊂ R → R . sau echivalent fn +1(x ) + fn + 2 (x ) + K + fn + p (x ) < ε.

Observăm că este ≤ 1 n +x 3 2 3 .9). Fie fn . Teorema 9.3. u ⎯→ 0 pe A.2. gn : A ⊂ R → R două şiruri de funcţii astfel încât seria de funcţii ∑f n =1 ∞ n are şirul sumelor parţiale uniform mărginit iar şirul (gn) este monoton descrescător şi uniform convergent la 0. (∀) x ∈ A. Atunci seria ∑f g n =1 n ∞ n este uniform convergentă.. (∀) n ∈ N∗ şi (∀)x ∈ A . (9. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀) n ≥ nε avem Fie ε > 0 . p ≥ 1 şi x ∈ A vom avea . Demonstraţie.1 rezultă că seria de funcţii convergentă pe A. (Criteriul lui Dirichlet). 2M Pentru n ≥ nε . Cum gn ⎯ gn (x ) ≤ ε . ∞ ∑f n =1 n este uniform ■ Exemplu. (∀ ) n ∈ N∗ şi (∀)x ∈ R iar seria numerică ∑ n =1 ∞ 1 n 3 2 convergentă. Folosind criteriul lui Weierstrass rezultă că seria dată este uniform convergentă pe R .9) ∞ Conform teoremei 9. Cum şirul sumelor parţiale (Sn) asociat seriei ∑f n =1 ∞ n este uniform mărginit (∃) M > 0 astfel încât Sn (x ) ≤ M. (∀)x ∈ A .x ∈R.2.193 - fn +1(x ) + fn + 2 (x ) + K + fn + p (x ) ≤ fn +1(x ) + fn + 2 (x ) + K + fn + p (x ) ≤ ≤ an +1 + an + 2 + K + an + p < ε . Absolut convergenta rezultă din (9. cos nx n +x 3 2 Fie ≤ 1 n seria de funcţii ∑ n =1 cos nx n3 + x 2 .

Dacă seria ∑f n =1 n este uniform convergentă pe A către f şi fn sunt funcţii mărginite atunci f este mărginită pe A. ■ Proprietăţi ale seriilor uniform convergente Pornind de la proprietăţile şirurilor uniform convergente se obţin cu uşurinţă următoarele rezultate: ∞ Teorema 9. Fie fn : A ⊂ R → R un şir de funcţii.. Fie fn : A ⊂ R → R un şir de funcţii astfel încât seria ∑f n =1 n să fie uniform convergentă la f.4. Cum fn este mărginită rezultă că Sn este k =1 n măginită.5. 2M ceea ce arată că seria ∑f g n =1 n ∞ n este uniform convergentă pe A.1.2. ∞ ■ Teorema 9.2.4 rezultă că f este mărginită pe A. Demonstraţie. Dacă funcţiile fn sunt continue într-un punct x 0 ∈ A (respectiv pe A) atunci f este continuă în x0 (respectiv pe A).194 = gn +1(x )(Sn +1(x ) − Sn (x )) + gn + 2 ( x )(Sn + 2 (x ) − Sn +1(x )) + K + gn + p ( x )(Sn + p (x ) − Sn + p −1(x )) = fn +1(x )gn +1(x ) + fn + 2 (x )gn + 2 (x ) + K + fn + p (x )gn + p (x ) = + Sn + p −1(x ) (gn + p −1(x ) − gn + p (x )) + gn + p (x )Sn + p (x ) ≤ ≤ gn +1(x = − gn +1(x )Sn (x ) + Sn +1(x )(gn +1(x ) − gn + 2 (x )) + K + ) Sn (x ) + Sn +1(x ) gn +1(x ) − gn + 2 (x ) + K + Sn +p −1(x ) gn +p −1(x ) − gn +p (x ) + + gn + p (x ) Sn + p (x ) ≤ M gn +1(x ) + M gn +1(x ) − gn + 2 (x ) + K + M gn + p −1(x ) − gn + p (x ) + + M gn + p (x ) = M gn +1(x ) + M (gn +1(x ) − gn + 2 (x )) + K + M (gn + p −1(x ) − gn + p (x )) + M gn + p (x ) = = 2M gn + p (x ) ≤ 2M ⋅ ε = ε. Cum seria ∑f n =1 ∞ n este uniform convergentă rezultă că u Sn ⎯ ⎯→ f pe A şi atunci conform teoremei 9. (∀)n ≥ 1. . Fie S n = ∑ fk .

Dacă fn : [a. ■ Teorema 9. Fie Sn = ∑ fk . ⎜ ∑ fn ⎟ ⎝ n =1 ⎠ n =1 n (9. Fie Sn = ∑ fk .6 avem egalitatea (9.195 - Demonstraţie.10). rezultă imediat (9.1. adică .2. Cum fk este Demonstraţie.6. (∀)n ≥ 1 şi conform teoremei 9. Cum şirul de funcţii (Sn) k =1 k =1 n satisface ipotezele teoremei 9.b] şi ∞ b ⎛ ∞ ⎞ f dx = fndx ⎜ ⎟ ∑ ∑ n⎟ ∫a ⎜ ∫ a n =1 ⎝ n =1 ⎠ b (9. Rezultă imediat din teorema 9.b]. atunci S n ⎯ k =1 n integrabilă pe [a. Fie I ⊂ R un interval mărginit.b] şi n→ ∞ b⎛ n b ⎞ lim ∫ ⎜ fk ⎟ dx = ∫ fdx . ⎜ ⎟ ∑ ∑ k⎟ ∫a ⎜ ∫ a k =1 ⎝ k =1 ⎠ b ■ Observaţie.11) Demonstraţie.2. (∀) n ∈ N∗ . există o funcţie f : I → R astfel încât u Sn ⎯ ⎯→ f pe I. (∀)k ≥ 1 rezultă că Sn este integrabilă pe [a. f este derivabilă pe I şi f ’ = g. Tn = ∑ fk′. În ipotezele teoremei 9. fn : I → R un şir de funcţii derivabile pe I încât seria x 0 ∈ I astfel încât seria ∞ ∑ f' n =1 ∞ n este uniform convergentă la g şi există un punct ∑ fn (x 0 ) este convergentă.1. ∑ ⎜ ⎟ a n→∞ a ⎝ k =1 ⎠ lim ∫ Sndx = ∫ fdx sau a a b b Cum n b ⎛ n ⎞ f dx = fdx .10) u ⎯→ f pe A.7..2.5.b].1.6 funcţia f este integrabilă pe [a. Atunci seria n =1 ∑f n =1 ∞ n este uniform convergentă pe I către o funcţie f derivabilă pe I iar f ’ = g.b] iar seria ∑f n =1 ∞ n converge uniform la f atunci f este integrabilă pe [a. Teorema 9. b] → R este un şir de funcţii integrabile pe [a.10) şi în acest caz spunem că seria de funcţii ∑f n =1 ∞ n poate fi integrată termen cu termen.7. adică ′ ∞ ⎛ ∞ ⎞ ′ ⎜ ⎟ = ∑ fn .

x ∈ R. deci convergentă. cu termenul general = ∑ n n! n=0 n ! ∞ Cum lim ∞ x n +1 xn n→ ∞ = lim n→∞ (n + 1)! +1 xn 0 ⋅ n! x0 n = 0 < 1. Numerele an se vor numi coeficienţii seriei de puteri. (∀) n ∈ N sau fn (x ) = a n (x − a ) . .2. an ∈ R.1. Considerăm seria numerică xn xn 0 0 x . În continuare considerăm fn (x ) = a n x n şi astfel o serie de puteri va fi de forma n=0 ∑ a nxn = a0 +a1x +…+ anxn +…. arbitrar. Se numeşte serie de puteri o serie de funcţii n ∑f n =1 ∞ n . În ipotezele teoremei 9. Fie seria de puteri n=0 ∑ n ! = 1 + 1! + 2 ! + K + n ! + K ∞ xn x x2 xn Fie x 0 ∈ R . unde a ∈ R .3. ∑ n ! n=0 Cum x 0 ∈ R este arbitrar rezultă că mulţimea de convergenţă a seriei este A = R.7 avem egalitatea (9. unde (an) este un şir de numere reale. unde fn (x ) = an xn ..196 - ′ ∞ ′ ⎛ ∞ ⎞ fn = f şi ⎜ ∑ fn ⎟ = ∑ fn ∑ n =1 ⎝ n =1 ⎠ n =1 ∞ u ■ Observaţie.3.11) şi în acest caz spunem că seria de funcţii ∑f n =1 ∞ n poate fi derivată termen cu termen. Să observăm că mulţimea de convergenţă A a unei serii de puteri este ∞ nevidă deoarece 0 ∈ A . Serii de puteri Definiţa 9. Exemplu. 9. din criteriul raportului rezultă că seria xn 0 este absolut convergentă.

Cum seria n n=0 ∑a ∞ n xn este 0 (∀) x cu x < x 0 rezultă că x este punct de n=0 ∑ an x 0 ∞ n este convergentă rezultă că lim an x 0 = 0 şi atunci şirul (anx0n) este mărginit. (∀) n ∈ N . teorema este demonstrată. dacă x 0 ≠ 0 este un punct de convergenţă al seriei atunci orice punct x ∈ R cu x < x 0 este punct de convergenţă absolută al seriei.1. deci ∑a x n =0 n ∞ n este absolut convergentă. Fie seria de puteri i) ii) n=0 ∑a ∞ n x n . deci (∃)M > 0 astfel n→∞ încât a x ≤ M. (Teorema I a lui Abel). Dacă seria de puteri este convergentă numai în punctul x = 0. Astfel. De aici deducem că.3. Pentru (∀) 0 < r0 < r seria este uniform convergentă pe [-r0. Rezultă că mulţimea de convergenţă conţine întreg intervalul (− x 0 . ∞ ) astfel încât Seria este absolut convergentă pe (-r.r). Vom avea an x n n 0 n = ax n n n 0 x ⋅ x0 n x ≤M . dacă x1 este un punct de divergenţă al seriei. Atunci există r ∈ [ 0. a n ∈ R . adică seria numerică convergentă. Folosind criteriul de comparaţie cu inegalităţi rezultă ca şi seria seria ∑a x n=0 n ∞ n este convergentă. Seria este divergentă în (∀) x cu x > r . r0]. Vom arăta că convergenţă. fie x ∈ R cu x < x 0 . . x 0 ).. atunci orice punct x cu x > x 1 este punct de divergenţă al seriei. Demonstraţie. Într-adevăr. Pesupunem că există x 0 ≠ 0 punct de convergenţă pentru seria de puteri. (∀) n ∈ N şi cum x0 n x < 1 rezultă ca seria geometrică x0 x M ∑ x0 n=0 ∞ este convergentă.197 - Teorema 9. luând r = 0.

deci în acest caz nu avem ce demonstra. i) Fie x ∈ (− r. rezultă că seria este absolut convergentă în x. r0 ] avem x ≤ r0 . r ) se numeşte interval de convergenţă. atunci. dacă ar exista un punct x0 cu x 0 > x 1 în care seria este convergentă. deoarece x < x 0 . Evident avem 0 ∈ A . Fie x 0 ∈ R astfel încât x < x 0 < r .198 - Într-adevăr.. care contrazice faptul că r = sup A. Pentru x ∈ [− r0 . (∀) n ∈ N . deoarece seria este convergentă.. Fie r = sup A şi evident r > 0 (deoarece suntem în cazul în care există x 0 ≠ 0 punct de convergenţă). Dacă x ar fi punct de convergenţă atunci orice punct y cu r < y < x convergenţă. avem deci x < r . ii) Dacă r = +∞ inegalitatea x > r nu are sens. deci A ≠ ∅. contradicţie. ■ . Rămâne să demonstrăm ultima parte a teoremei. Vom da în continuare o metodă de calcul al razei de convergenţă. deci n an xn ≤ an r0 . Atunci r0 este punct de absolut convergenţă al seriei. r0]. r ) . Cum x0 este punct de convergenţă al seriei. din prima parte a demonstraţiei seria ar fi convergentă şi în x1 (deoarece x 1 < x 0 ). Să presupunem că r < +∞ şi fie x un punct astfel încât x < r . Folosind este punct de ∑a r n =0 ∞ n n 0 = ∑ a n r0n n=0 ∞ criteriul lui Weierstrass rezultă că seria [-r0. Fie 0 < r0 < r . ∑a x n =0 n ∞ n este uniform convergentă pe Număr real r se numeşte rază de convergenţă iar I = (− r. Fie A mulţimea de convergenţă a seriei de puteri. Vom arăta că r satisface concluziile teoremei.

ρ = +∞ ⇒ r = 0 ). n→∞ (cu convenţiile Demonstraţie. luăm un punct x1 astfel ca x 1 > x 0 > . deci seria ρ ∑a x n=0 n n o este 1 1 . Fie x 0 ∈ R şi seria numerică x n = an x n 0 . cu termenul general xn = lim n n→∞ an ⋅ x 0 = ρ x 0 . Dacă x 0 < absolut convergentă. Presupunem că există . În ■ Corolarul 9.199 - Teorema 9. Din prima parte a demonstraţiei teoremei 9. Dacă ρ = 0 . Fie seria de puteri ∑a x n=0 n ∞ n şi r raza sa de convergenţă. cum lim n x n = ∞ rezultă că seria n→∞ ∑a x n =0 n ∞ ∞ n o este divergentă pentru orice x 0 ≠ 0 . Atunci r= 1 ρ Presupunem că există ρ = 0 ⇒ r = +∞. Dacă ρ = +∞ şi x 0 ≠ 0 .. adică r = 0.3. atunci lim n x n = 0 . ρ = lim n an . Evident avem lim n n→∞ n=0 ∑ ∞ an x n 0 . Vom folosi criteriul lui Cauchy de la serii de numere reale.3.1. ρ ρ an x n o n=0 ∑ este divergentă. Fie seria de puteri lim a an ≥ 0 . ρ ∑a x n =0 n ∞ n 1 este divergentă.3. deci r = + ∞. deci seria n→∞ ∑a x n=0 n ∞ n o este absolut convergentă. Fie 0 < ρ < +∞ .1 rezultă că seria concluzie r = 1 . Atunci r = lim n . Dacă x 0 > Atunci ρ x 0 > 1 şi deci seria ∞ 1 avem ρ x 0 < 1. (∀)x 0 . n → ∞ an + 1 n → ∞ an + 1 ∑a x n=0 n ∞ n .2.

suma seriei de puteri pe mulţimea de Dacă 0 < r0 < r . A mulţimea de n convergenţă şi f : A → R . f(x) = convergenţă. r raza de convergenţă. Avem a n = (− 1) n 1 n şi n +1 an = lim = 1. deci raza de convergenţă este r = 1 şi intervalul de n→ ∞ n an + 1 convergenţă I = (− 1. conform teoremei 9. atunci ∑a x n =0 n ∞ n are raza de convergenţă i) Seria derivatelor ∑ na x n =1 n ∞ n −1 are aceeaşi rază de convergenţă r .2. .1 seria de puteri ∑a x n=0 n ∞ n este uniform convergentă pe [-r0. Pentru x = -1 obţinem seria numerică divergentă. care conform criteriului lui n Proprietăţi ale seriilor de puteri Fie seria de puteri ∑a x n=0 n ∞ n . r0] şi folosind teorema 9.3. 1]. ∑a x n=0 n ∞ . suma seriei. suma f pe (-r. ∑ ∑ n n ∞ n n =1 n =1 care este ∑ (− 1) n =1 ∞ n 1 .200 - Exemplu.r). În concluzie mulţimea de convergeţă este A = (-1. r0]. Dacă seria de puteri r > 0 . Pentru x = 1 obţinem seria numerică Leibniz este convergentă. Cum r0 este arbitrar în (0.r). este continuă pe [-r0.1) .5 rezultă că funcţia f.1.r) rezultă că f este continuă pe (-r.. Fie seria de puteri lim n→∞ n x ∑ (− 1) ∞ n=1 n n . Propoziţia 9.3. n ∞ ( − 1) 1 ( ) − = 1 .

r) atunci f este indefinit derivabilă pe (-r. i) ii) ∞ Rezultă din faptul că lim n n→∞ nan = lim n n→∞ an . i) ii) Rezultă din faptul că lim n n→∞ an = lim n an . unde x ∈ (− r. adică f ’(x) = ∑ nan x n−1 (∀)x ∈ (− r.2.r) atunci n= 0 ∑ an x n ∞ are raza de convergenţă i) ii) Seria x n=0 ∑ n + 1x ∞ ∞ an n +1 are aceeaşi rază de convergenţă r . suma f pe (-r. ∫ 0 f (t )dt = ∑ a n n +1 x (∀) x < r .r) şi f ’= g.1.. r ) . Demonstraţie. unde g(x) = ∑ na x n =1 n ∞ n −1 . . Dacă seria de puteri r > 0 şi suma f pe (-r. (∀)x ∈ (− r. n→∞ n +1 Rezultă din uniform convergenţa seriei de puteri pe ■ (∀) [− r0 .2.7. Dacă seria de puteri ∑a x n =1 n ∞ n are raza de convergenţă r > 0 . n=0 n + 1 adică seria de puteri poate fi integrată termen cu termen pe orice interval [0. Demonstraţie. Corolarul 9. r ) şi teorema 9. n=1 Spunem că seria de puteri poate fi derivată termen cu termen.6. r0 ] ⊂ (− r. r ) . r ) şi din teorema 9. Rezultă din faptul că seriile ∑ a n x n şi n =1 ∞ ∑ na x n =1 n ∞ n −1 sunt uniform ■ convergente pe (∀)[− r0 .3. r ) .r) şi f (k ) (x ) = ∑ n(n − 1)K (n − k + 1)a n x n −k .2. (∀)x ∈ (− r. n =k ∞ Propoziţia 9.3. r ) . r0 ] ⊂ (− r.201 - ii) Funcţia f este derivabilă pe (-r.x].

3. Seria binomială Fie seria de puteri 1 + unde α ∈ R .. intervalul de convergenţă. . α α(α − 1) 2 α(α − 1). + x + .1) şi f ’(x) = 1+x+x2+…+xn+…= f (x) = ∫ 1 .1) .12) Să observăm că pentru α ∈N se obţine un polinom de grad α. r2 }.. ∞ ■ xn 1 . (∀) x ∈( −1. Avem an = . . 1). (∀) x ∈ [ −1. Fie seria I = (− 1. 1− x Cum f(0) = 0 rezultă C = 0.3. Cum pentru x=1 seria este divergentă iar pentru x=-1 este convergentă rezultă că mulţimea de convergenţă este A=[-1. n! 1! 2! (9. de unde 1− x 1 dx = − ln (1 − x ) + C . 1).1). Demonstraţie. deci f(x) = -ln (1-x). (∀) x ∈( −1.( α − n + 1) n x+ x + . deci xn f ( x ) = ∑ .1) . i) Dacă seria de puteri n =0 ∑a x n ∞ n are raza de convergenţă r şi λ ≠ 0 atunci seria de puteri ii) n=0 ∑ (λa ) x n ∞ n =0 ∞ n are aceeaşi rază de convergenţă.1) → R suma seriei pe mulţimea de convergenţă.... n =0 ∑b x n ∞ n au razele de convergenţă r1 şi respectiv r2 atunci seria n=0 ∑ (a ∞ n + b n ) x n are raza de convergenţă r ≥ min{ r1. unde C ∈ R. Fie f : [ −1. n =1 n ∞ Conform propoziţiei (9. (∀) x ∈ ( −1. 1) .1) funcţia f este derivabilă pe (-1. lim n an = 1. deci r =1 şi ∑ n n→∞ n =1 n Exemplu...3. Rezultă imediat folosind proprietăţile de la operaţiile cu serii numerice.202 - Propoziţia 9. Vom presupune deci α ∈ R \ N . Dacă seriile de puteri ∑ an x n . .

17) de unde 1 = 1 + x + x 2 + .( α − n + 1) n x+ x + . (∀) x ∈ ( −1. (∀) x ∈ ( −1.16) care generalizează formula binomului lui Newton.1) 1! 2! n! (9.18) . căci f(0) = 1) Din (9. 1+ x (9. Cum f(0) =1 rezultă c =1 şi atunci f(x)=(1+x)α.15) obţinem ln f(x) = αln (1+x)+lnc deci f(x) = c (1+x)α.. (∀) k ∈ N şi atunci f = 0.1) de unde f ' ( x) α = .1) unde c > 0... contradicţie. 1) → R suma seriei.15) (să observăm că f ( x ) ≠ 0. 1) ..1) .. + x + . + x + . adevărată pentru α∈N.1) cu f(x0) = 0 ar rezulta f(k)(x0) = 0. (∀) x ∈ ( −1. 1) (9... (∀) x ∈ ( −1.14) 1! (n − 1 ) ! Din (9..203 - Cum n→∞ lim an α(α − 1). 1− x (9. Fie f : (-1. + x n + .... 1) f(x) 1 + x (9. 1) 1! (n − 1) ! (9. 1) .14) se obţine (1+x) f ’(x) = α f(x). 1) şi f ' (x) = α + α(α − 1) α(α − 1). Pentru diferite valori particulare pentru α din (9... (∀) x ∈ ( −1. Obţinem deci (1 + x ) α = 1 + α α(α − 1) 2 α(α − 1). (∀) x ∈ ( −1... + ( −1)n x n + .... deoarece dacă ar exista x 0 ∈( −1... + x + .16) se obţin sumele unor serii importante.3. (∀) x ∈ ( −1... Pentru α = -1 obţinem 1 = 1 − x + x 2 − x 3 + . 1) .13) cu x obţinem x f ' ( x) = α x + α(α − 1) 2 α(α − 1). (∀) x ∈( −1. Conform propoziţiei (9. (∀) x ∈ ( −1.( α − n) n→∞ n→∞ α − n rezultă că raza de convergenţă a seriei este r = 1..13) şi (9.....13) Înmulţind în (9.... . (∀)x ∈ ( −1.1) funcţia f este derivabilă pe (-1..( α − n + 1) (n + 1) ! n +1 = lim ⋅ = lim =1 an + 1 n! α(α − 1).. ...( α − n + 1) n x + .( α − n + 1) n−1 x + .

.. 2 ⋅ 1! 2 ⋅ 2! 2n ⋅ n ! (∀) x ∈ ( −1...204 - Pentru α = 1+ x = 1+ 1 obţinem 2 1 1 1⋅ 3 ⋅ 5. deci f (x) = ∑ a n x n .20) de unde 1 1− x2 = 1+ x2 1⋅ 3 4 (2n − 1) ! ! 2n + x + .. + x 2n +1 + . 3 5 7 2n + 1 (9. 1) şi prin integrare termen 2 1+ x cu termen găsim că arctg x = x − x3 x5 x7 x 2n +1 + − + . (∀) n ∈ N .. r ) . (∀) x ∈ ( −r.....22) De asemenea din (9.... . r) şi f(n)(0) = n!an..23) Serii Taylor Fie seria de puteri ∑a n =0 ∞ n x n .. (∀) x ∈ (− 1. (9. . 3⋅2 5⋅2⋅4 (2n + 1) (2n)! ! (∀) x ∈ ( −1. 1). 2 ⋅ 1! 2 ⋅ 4 (2n )! ! (∀) x ∈ ( −1..17).r > 0 raza sa de convergenţă şi f suma sa pe ∞ intervalul de convergenţă. (∀) x ∈ ( −1.. ...( 2n − 3) n x− 2 x 2 + . înlocuind pe x cu x2 obţinem: 1 = 1 − x 2 + x 4 − x 6 + . n =0 Din propoziţia (9..( 2n − 1) n = 1− x+ 2 x + . + x + .21) Prin integrare termen cu termen obţinem arcsin x = x + (2n − 1) ! ! x3 1⋅ 3 5 + x + .3. + ( −1)n x 2n + .. deci a n = f ( n ) (0 ) şi atunci n! . . 1) .19) Pentru α = − 1 obţinem 2 1 1 1⋅ 3 2 1 ⋅ 3 ⋅ 5. (9. 2 ⋅ 1! 2 ⋅ 2! 2n ⋅ n ! 1+ x (∀) x ∈ ( −1. + ( −1)n + . 1).1) rezultă că f este indefinit derivabilă pe (-r. 1)........ + ( −1)n x + . (9. 1) (9.... + ( −1)n −1 x + .

Fie I ⊂ R un interval astfel încât o∈Int I şi f:I → R.3. Fie S n ( x ) = f (0) + f ' (0 ) f ( n ) (0 ) n x + .. f ( x ) = f (0) + f ' (0) + . indefinit derivabilă în x = 0.25). Teorema 9. Atunci suma seriei Taylor ataşată funcţiei f în x = 0 coincide cu funcţia f pe A ∩ I dacă şi numai dacă lim Rn ( x ) = 0. Se pune problema în ce condiţii suma seriei (9. (∀) x ∈ ( −r.2.25). 1! n! din formula Mac-Laurin avem f ( x ) = S n ( x ) + R n ( x ).. unde ξ este între 0 şi x (forma (n + 1)! Lagrange a restului).25) Fie r ≥ 0 raza de convergenţă a seriei (9. (∀) x ∈ A ∩ I.3.24) poate fi asociată oricărei funcţii indefinit derivabile în origine.26) Dacă f este de (n+1) ori derivabilă pe I atunci restul de ordin n.. Fie I ⊂ R un interval astfel încât 0∈ Int I. unde n∈ N* atunci x n (n) x f (0) + R n ( x ). Să reamintim formula lui Mac – Laurin de la funcţii reale de variabilă reală. Dacă I ⊂ R este un inteval deschis astfel încât 0 ∈ I şi f :I → R este o funcţie de n ori derivabilă pe I. unde Rn este restul de ordin n n→∞ din formula lui Mac-Laurin. + x . n! n=0 ∞ (9.3. r ) . Se numeşte serie Taylor ataşată funcţiei f în x = 0 seria de puteri f ( n ) (0 ) n x . r). Definiţia 9. se x n+1 ( n+1) poate scrie sub forma R n ( x ) = f (ξ) . f :I → R.25) coincide cu funcţia iniţială f pe intervalul de convergenţă (-r. (∀) x ∈ I . x ∈I ∑ n! n =0 ∞ (9.. pentru x ∈ I şi atunci.. (∀) x ∈ I .27) .24) Să observăm că seria de puteri din (9.205 - f (x) = ∑ f ( n ) (0 ) n x . (9. + n! 1! (9. indefinit derivabilă pe I şi A mulţimea de convergenţă a seriei (9. Demonstraţie. Rn.

Exemple. (∀) x ∈ I.. f (n + 1)! Conform ipotezei R n (x ) ≤ Cum lim x n +1 (n + 1)! x n +1 M. f(n)(0) = 1. (∀)n ∈ Ν.. Corolarul 9. (∀) x ∈ A ∩ I . n! n =0 ∞ Demonstraţie. + ∞ ) = R şi coincide cu mulţimea de convergenţă. 1! n! Din (9.3. . există ξ n între 0 şi x astfel încât R n (x ) = x n+1 (n+1) (ξ n ) . Avem f(n)(x) = ex. (∀) n ∈ Ν atunci f este dezvoltabilă în serie de puteri pe I şi f (x ) = ∑ f (n ) (0 ) n x . (∀) x ∈ I rezultă că n→ ∞ lim R n ( x ) = 0...2. + x + . n→ ∞ (n + 1) ! = 0. (∀) n∈N. f(x) = ex. 0 ∈ Int I şi există M>0 astfel încât f (n ) (x ) ≤ M.206 - Să observăm că Sn(x) coincide cu polinomul Taylor f ′(0 ) f n (0 ) n Tn (x ) = f (0 ) + x + ..3. (∀) x∈R.(∀) n∈N iar seria Taylor asociată funcţiei f în x = 0 este xn ..3. (∀) x ∈ I şi aplicăm ■ teorema 9. + x . ∑ n =0 n! ∞ Raza de convergenţă a acestei serii de puteri este r =+ ∞ deci intervalul de convergenţă este I = ( −∞. . Dacă f∈ C ∞ (I).. (∀) x ∈ A ∩ I. (∀) x ∈ I.. Fie x ∈ I . Atunci (∀)n ∈ Ν * . n→ ∞ n→∞ ■ În acest caz spunem că f este dezvoltabilă în serie de puteri pe A ∩ I şi f (x ) = f (0 ) + f ′(0 ) f ′′(0 ) 2 f (n ) (0 ) n x+ x + . Fie funcţia f:R → R. (∀) x ∈ I. se numeşte dezvoltarea în 1! 2! n! serie de puteri a funcţiei f pe A ∩ I. 1.27) rezultă imediat că lim Sn (x ) = f (x ) ⇔ lim Rn (x ) = 0.

i2=-1 şi apoi cu –ix şi folosind (9. ⎟ =⎜ 1 − + − + . ⎟ ⎜ ⎜ 1! 4 ! 6 ! 3! 5! 7! ⎠ ⎠ ⎝ ⎝ (9..2. (∀) x∈(-M.31) Analog obţinem e-ix = cos x – i sin x Din (9.. (∀) n∈N.. (∀) x ∈ R . i x ⎟ = cos x+i sin x... 2 Conform corolarului 9.207 - Pentru (∀) M>0 avem f (n ) ( x ) = e x ≤ e M . (∀) x∈R .30) Observaţie. = 1! 2 ! n! ⎞ ⎞ ⎛ ⎛ x2 x4 x6 x3 x5 x7 ⎟ ⎜ + − + − + . M). (∀) x∈R.. (∀) n∈N.29) şi (9.. f(x)=cos x.28) nπ ). Avem f(n)(x) = cos (x+ (∀) n∈N. 1! 2! n! n =0 n! x ∞ (9.. şi atunci conform corolarului 9.... + ( −1)n + . M). + ( −1) + .. funcţia f este dezvoltabilă în serie de puteri pe R şi cos x = ∑ xn nπ x2 x4 x6 x 2n cos = 1− + − + . Înlocuind în (9. f(n)(0) = cos nπ ..3. 2 2! 4 ! 6 ! (2n)! n =0 n! ∞ (9. deci pe R şi xn x x2 xn e =∑ = 1+ + + . + + .29) Analog obţinem: x 2n+1 x3 x5 x7 n + − + .32) . (∀) x∈R...30) obţinem: eix = 1 + x x2 2 xn i+ i + . . (∀) n∈N şi f (n ) ( x ) ≤ 1 . (∀) x∈R...3. 2 2.32) obţinem formulele lui Euler: (9.. Fie funcţia f:R→R.31) şi (9..28) pe x cu ix.. (∀) x∈R .. + in + . sin x = x − (2n + 1)! 3! 5! 7! (9. unde i∈C.2 funcţia f este dezvoltabilă în serie de puteri pe(-M...

- 208 -

cos x =

e ix + e −ix e ix − e −ix , sin x = , (∀) x∈R. 2 2i

Definiţia 9.3.3. Fie I ⊂ R un interval, x0∈Int I, f :I → R, indefinit derivabilă

în x0. Seria de puteri f în x0.

f (n) ( x 0 ) (x − x 0 )n se numeşte seria Taylor ataşată funcţiei ∑ n! n =0

Rezultatele stabilite pentru serii Taylor ataşate unei funcţii f în punctul x=0 se transferă la seriile Taylor definite mai sus.

Probleme propuse
1. Să se studieze convergenţa simplă şi uniformă a următoarelor şiruri de

funcţii pe intervalele indicate:
a) fn(x)=
1 , x ∈ [0, ∞ ) ; 1 + xn x , x ∈ (0, ∞ ) ; x+n

b) fn(x)=

cos nx , x ∈R ; n2 + 1

c) fn(x)=

n 1 d) fn(x)= ∑ e kx , x ∈ [0, ∞ ) ; k =1 k

e) fn(x)=

x2 , x ∈ [1, ∞ ) ; n2 + x 4

f) fn(x)=

∑k x
k =1

n

2 k

, x∈[-1,1].

2. Fie fn : R + → R, fn (x ) =

1 arctg x n . Să se arate că (fn) converge uniform iar n

′ ⎛ ⎜ fn ⎞ ⎟ converge neuniform. ⎝ ⎠

3. Fie fn : R → R, fn (x ) = ∑

sin kx , unde α >2. kα k =1
n

Să se arate că (fn ) este uniform convergent pe R, iar limita sa este o funcţie derivabilă cu derivata continuă pe R.

- 209 -

4. Fie fn : [0,1] → R , fn (x ) =

nx . 1 + n2 x 2

Să se arate că (fn ) converge neuniform pe [0,1], dar
lim ∫
1 0

n→ ∞

fn (x ) dx = ∫

1

0 n→ ∞

lim fn (x ) dx .

5. Să se determine mulţimea de convergenţă pentru următoarele serii de

funcţii:
a)


n =1

(n + 1)n
nn+ x

;
1 ; n2

b)


n =1

2n sinn x ; n +1 2n x . 3n

c)


n =1

x(x − 1)... (x − n + 1) n!

d)


n =0

6. Să se arate că următoarele serii sunt uniform convergente pe intervalele

indicate:
a)


n =1

1 , x ∈ (0, ∞ ) ; 2 n + x2

b)


n =1 ∞

xn , x ∈ [0, a] , unde a > 0 ; enx

c)

∑ (x
∞ n =1

n

− xn −1 , x ∈ [0 , a] , a ∈ (0 , 1) ; d)

)

(− 1)n ∑ n =1

x2 , x ∈R. 1 + n3 x 4

7. Să se arate că seria


n =1 ∞

nx 2 este uniform convergentă pe [0 , a] , unde n3 + x 3

a > 0 şi lim
x →1


n =1

n x2 = n3 + x 3


n =1

n . n +1
3

8. Să se arate că seria de funcţii


n =1

sin n x n4 + x 2

este uniform convergentă pe

R iar suma sa este continuă pe R.
9. Să se determine raza de convergenţă, intervalul de convergenţă şi

mulţimea de convergenţă pentru următoarele serii de puteri:

- 210 -

a)


n =1

⎛ 1⎞ ⎜1 + ⎟ ⎝ n⎠ nn

n2 + n

xn ;

b)

n =0

∑ ∑
n =1

xn ; 2n + 3n

c)

∑ (n !)
n =1

2

x

n

;

d)

(− 1)n
n2

2n +1

xn ;

e)

(n !)2 (x − 1)n ; ∑ (2n)! n =1
∞ ∞

f)


n =1

( −2)n n ! ( x + 1)n . n n

10. Să se arate că seria 1 +

(− 1)n x 3n ∑ n =1 (2 ⋅ 3 )(5 ⋅ 6 ) ...[(3n − 1) ⋅ 3n]

este

convergentă pe R iar suma sa f verifică ecuaţia
f ' ' (x ) + x f (x ) = 0 , ∀ x ∈ R .

11. Să se determine intervalele de convergenţă şi sumele corespunzătoare

pentru următoarele serii de puteri:
x 3n+1 a) ∑ (− 1) ; 3n + 1 n =1

n n ( − 1) x 2n c) ∑ ; n = 0 (n + 1)(n + 3 )

b)

n =0

∑ (n + 1) x

n

;

d)

∑ n(n + 1) x
n =1

n

.

12. Să se arate că următoarele funcţii sunt dezvoltabile în serii de puteri şi

să se valabile

găsească aceste dezvoltări, specificându-se intervalul pe care sunt

a) f : R → R,

f (x ) = sin3 x ;
f (x ) = ln (1 + x ) ; f (x ) = 3x ; x + 5x + 6
2

b) f : ( − 1, ∞ ) → R,

c) f : R \ { − 2,−3 } → R, d) f : (− a, ∞ ) → R,

f (x ) = x + a .

- 211 -

CAPITOLUL 10
INTEGRALE CU PARAMETRU

Fie Ι ⊂ R un interval, J ⊂ R o mulţime arbitrară de numere reale,
f : Ι × J → R o funcţie integrabilă în raport cu x pe orice compact din Ι, (∀) t ∈ J.

Fie α, β : J → Ι. O integrală de forma
F(t ) = ∫
β(t ) α (t )

f (x, t ) dx ,

(10.1)

se numeşte integrală cu parametru. Ne interesează să stabilim condiţiile în care proprietăţile funcţiei f ( de continuitate, derivabilitate, etc.) se transmit funcţiei F. Fie t0∈J’ (deci punct de acumulare pentru J). Presupunem că următoarea limită există şi este finită :
t→t0

lim f (x, t ) = ϕ(x ) , (∀)x ∈I .

(10.2)

Aceasta înseamnă că (∀ )x ∈ I şi (∀) ε>0 există o vecinătate Vε, x ∈ ϑ( t 0 ) astfel încât (∀) t∈V ε,x ∩ J, t ≠ t 0 avem
f (x, t ) − ϕ(x ) < ε .

Dacă această vecinătate este independentă de x, adică (∀) ε > 0, (∃) Vε ∈ ϑ(t 0 ) astfel încât (∀) t ∈ Vε ∩ J, t ≠ t 0 şi (∀ ) x ∈ I avem
f (x, t ) − ϕ(x ) < ε , spunem că

funcţia f tinde uniform în t0 către funcţia ϕ sau limita (10.2) este uniformă.

- 212 -

Să observăm că, dacă limita (10.2) este uniformă şi tn∈J, tn→t0 atunci şirul de funcţii (fn), unde fn(x) = f(x, tn), (∀) n ≥ 1, converge uniform pe I către φ. Teorema 10.1. Fie f:I × J →R, continuă în raport cu x pe I, (∀) t∈J şi fie I= [α, β] , F(t)= ∫ f ( x, t ) dx şi t0∈J’. Presupunem că limita (10.2) există şi este α
β

uniformă. Atunci φ este continuă pe [α, β] şi
t→t0

lim ∫ f ( x, t ) dx =
α

β

β

α t→t0

lim f ( x, t ) dx = ∫ ϕ( x ) dx .
α

β

Demonstraţie. Fie (tn) ⊂ J, tn → t 0 . Din observaţia de mai sus şirul de

funcţii (fn), unde fn(x) = f(x,tn), converge uniform pe [α, β] către φ.
u Cum funcţiile fn, n ≥ 1, sunt continue şi fn ⎯ ⎯→ ϕ , din proprietatea de

transfer de continuitate rezultă că ϕ este continuă. Fie ε > 0; cum limita (10.2) este uniformă, există δ ε > 0 astfel încât (∀) t∈J,
t ≠ t 0 , t − t 0 < δε şi (∀) x∈I avem

f (x, t ) − ϕ( x ) <

ε . β−α

Vom avea

β α

f ( x, t ) dx − ∫ ϕ(x )dx ≤ ∫ f (x, t ) − ϕ(x ) dx ≤
β β α α

ε dx = ε , α β−α
β

(∀) t ∈ J,

t ≠ t 0 , cu t − t 0

< δε , şi demonstraţia este încheiata.

În continuare presupunem că I = [a, b], J = [c, d].
Teorema 10.2. Fie f:[a, b] x [c, d] →R, continuă, α, β : [c, d] → [a, b] , continue.

Atunci funcţia F definită de (4.1) este continuă pe [c, d].
Demonstraţie. Fie t0∈[c, d], fixat şi t∈[c, d] arbitrar.

Evident avem
F( t ) = ∫α ( t ) f ( x, t )dx = ∫α ( t ) f ( x, t )dx + ∫ α ( t ) f ( x, t )dx + ∫β( t ) f ( x, t )dx ,de unde
0 0

β( t )

α( t 0 )

β( t 0 )

β( t )

(10.3)

F( t ) − F( t 0 ) = ≤

α( t 0 ) α( t )

f ( x, t )dx + ∫

β( t 0 ) α( t 0 )

f ( x, t )dx + ∫

β( t ) β( t 0 ) β( t 0 ) α( t 0 )

f ( x, t )dx − ∫

β( t 0 ) α( t 0 )

f ( x, t 0 )dx ≤

α( t 0 ) α( t )

f ( x, t )dx +

β( t ) β( t 0 )

f ( x, t )dx +

( f ( x, t ) − f ( x, t 0 ))dx .

(10.4)

b] x [c. continuă pe [a. d] . d] avem F' ( t ) = ∫ α( t ) β( t ) ∂f ( x. t )β' ( t ) − f (α( t ). b] x [c.d] există δ 'ε > 0 astfel încât (∀) t ∈ [c. fixat şi t∈[c. d] . d] . b] × [c. b] . t )dx (10.d]. b] × [c. t )dx + f (β( t ). d] şi atunci (∃) δ'ε' > 0 astfel încât (∀) x ∈ [a. b] × [c.d] şi pentru (∀ ) t ∈ [c. derivabile.5) .3. Fie ε > 0 . d] → R . b] şi (∀) t ∈ [c. t ) ≤ M. δ'ε' ) . ∂t Demonstraţie. d] cu t − t 0 < δ 'ε avem α( t ) − α( t 0 ) < ε . Cum α şi β sunt continue pe [c.213 - Cum f este continuă pe [a. α.4) vom avea F( t ) − F( t 0 ) ≤ M α( t ) − α( t 0 ) + M β( t ) − β( t 0 ) + < M⋅ ∫ ε dx < α ( t 0 ) 3 α( t ) − β( t ) 0 0 β( t 0 ) ε ε ε + M⋅ + = ε. 3 Din (10. β : [c. t ) − f ( x. Fie f : [a..3) vom avea β ( t ) f ( x. 3M Cum f este continuă pe [a. t ) ∈ [a. d] din teorema lui Cantor rezultă că f este uniform continuă pe [a. t 0 ) ⋅ α( t 0 ) − β( t 0 ) < ε . continuă. d] ( =compactă ) rezultă că f este mărginită pe [a. 3M β( t ) − β( t 0 ) < ε . b] x [c. 3M 3M 3 Rezultă că F este continuă în t0 şi cum t0 este fixat dar arbitrar luat rezultă că F este continuă pe [c. cu t − t 0 < δ ε . Fie t0∈[c. b] × [c. d] → [a. d] cu t − t 0 < δ'ε' avem f ( x. d] . t ) F( t ) − F( t 0 ) 1 0 dx + = ∫α( t ) t − t0 t − t0 t − t0 0 0 ∫ β( t ) β( t 0 f ( x. (∀) t ∈ [c. unde δε = min ( δ'ε . d] derivată parţială în raport cu t. Atunci F este derivabilă pe [c.d]. ■ Teorema 10. t )dx − ) 1 t − t0 ∫ α( t ) α( t 0 ) f ( x. b] × [c. deci (∃)M > 0 astfel încât f ( x. (∀)( x. Presupunem că f admite pe [a.d]. t ) − f ( x. Folosind descompunerea din (10. t ≠ t0. t )α' ( t ) .

5). t 0 )dx α ( t 0 ) ∂t β( t 0 ) (10. t 0 ).1] → R. t 0 ) (10. f ( x..8) Din (10. Fie f : [0.2 rezultă că funcţia G : [c. b] x [c. t )dx = α' ( t 0 )f (α( t 0 ). t )dx este 0 β( t 0 ) continuă pe [c. (10. t )dx = β' ( t 0 )f (β( t 0 ). t 0 )dx = ∫α( t t →t 0 0 β( t 0 ) β( t 0 ) 0 β( t 0 ) 0) t →t 0 ∂f ( x.6). t = t 0 ⎪ ⎩ ∂t Din ipotezele teoremei rezultă că funcţia ϕ este continuă pe [a.6) Ne ocupăm în continuare de următoarele două integrale din (10. t ) = ⎨ f ∂ ⎪ ( x. d] → R ⎧ f ( x.214 - Fie funcţia ϕ : [a. . t 0 ) . t )dx = continuitatea lui f rezultă că există lim t→t0 1 t − t0 1 t − t0 ∫ ∫ β( t ) β( t 0 ) f ( x.d].7) Raţionând analog găsim că lim t→t0 α( t ) α( t 0 ) f ( x. b] × [c. Să se calculeze integrala I = ∫ 1 0 ■ ln(1 + x ) dx . d]. ∂t Cum pentru t ≠ t0. t ) şi folosind derivabilitatea funcţiei β în t0 şi t − t0 ∫ β( t ) β( t 0 ) f ( x.1] × [0. t ) − f ( x. t )dx = lim G( t ) = G( t 0 ) = ∫α ( t ) ϕ( x. t ) − f ( x. t ) − f ( x. t ≠ t0 ⎪ ⎪ t t − 0 ϕ( x. (10. t 0 ) dx = α( t 0 ) t − t0 ∫ ∂f ( x. 1+ x2 Evident avem I = I(1). t ) = lim ∫ β( t 0 ) f ( x. Din teorema de medie există un punct ct între β(t0) şi β(t) astfel încât 1 t − t0 β( t ) − β( t 0 ) f (c t .8) rezultă derivabilitatea funcţiei F şi egalitatea din enunţ. ϕ( x. Folosind teorema 10. d ] → R . rezultă că există t − t0 t→t0 f ( x. deci lim ∫α ( t ) ϕ( x. G( t ) = ∫α ( t ) ϕ( x.7). folosind integrala cu 1+ x2 parametru I (α ) = ∫ α 0 ln(1 + αx ) dx . t 0 ) . α )dx . t 0 )dx . Exemplu. t 0 ) (10. α ) = ln(1 + αx ) şi atunci I(α ) = 1+ x2 ∫ α 0 f ( x.

a u (10. t )dx < ε . d ] avem (10. (∀) t ∈ [c. deci funcţia I este derivabilă pe ∂f ( x.t este independent de t. adică (∀) ε > 0.10) Dacă în formularea de mai sus cε.1] şi I' (α ) = ∫ 0 ∂α α x ln(1 + α 2 ) ∫ 0 (1 + αx )(1 + x 2 ) dx + 1 + α 2 . α Calculând prima integrală. 2 Cum I(0) = 0 rezultă c = 0. b (10. obţinem 1 ln(1 + α 2 ) α I ' (α ) = + arctgα . spunem că integrala (10.215 - Evident f satisface ipotezele teoremei 10.t ∈ (a. Convergenţa integralei (10. unde a < bn < b. t )dx . d ] revine la următoarea condiţie: pentru (∀) t ∈ [c. d] →R. Ne propunem să dăm condiţii de continuitate şi derivabilitate pentru funcţia F.9) Presupunem că integrala (10. unde f : [a.4. b) astfel încât (∀) u ∈ (c ε .. b) x [c. 2 2 8 În continuare considerăm integrale cu parametru pe intervale necompacte. deci I (α ) = 1 π 1 arctgα ln(1 + α 2 ) şi atunci I = I(1) = arctg1 ⋅ ln 2 = ln 2 . Dacă integrala (10. de unde.9) este convergentă.9) converge uniform pentru t∈[c. . Un rol important în formularea acestor condiţii îl are noţiunea de convergenţă uniformă a unei integrale cu parametru pe un interval necompact. b) avem F( t ) − ∫ f ( x. d] . d ] şi (∀) ε > 0. b) şi (∀) t ∈ [c.b) astfel încât (∀) u ∈ (c ε. prin integrare obţinem 2 2 1+ α 1+ α2 I (α ) = ∫ I ' (α )dα = 1 arctgα ln(1 + α 2 ) + c .d]. (∃) c ε. Teorema 10.9). Fie integrala F( t ) = ∫a f ( x. converge uniform pe [c.d] atunci şirul de funcţii Fn ( t ) = ∫a f ( x. (∃) c ε ∈ (a .10).b) uniform în raport cu t∈[c.11) lim bn = b . α )dx + f (α. n→∞ bn (10.t .3.9) converge pe [a. pentru (∀) t ∈ [c.d]. α ) = [0. t )dx .

b) × [c. Fie b n < b. b) astfel încât (∀) u ∈ (c ε . ∂t În plus F’ este continuă pe [c. (∃) nε ∈ N astfel încât (∀)n ≥ n ε avem c ε < b n < b şi atunci F( t ) − ∫ bn a f ( x.d]. d] .216 - Demonstraţie. ∂t Atunci F definită de (10. (∀) n ≥ nε . ■ Teorema 10. (∀) t ∈ [c. Fie f : [a. adică u Fn ( t ) − F( t ) < ε .d]. Din teorema 10.d] atunci funcţia F definită de (10. derivabilă parţial în raport cu t pe [a. d] → R . t )dx este convergentă pentru (∀) t ∈ [c. Presupunem că integrala iar integrala ∫ b a f ( x. t )dx. b) × [c. Presupunem că f este continuă pe [a.d]. d] . Din teorema 10. b n ] × [c. d] cu ∂f continuă pe ∂t [a. (∀) t ∈ [c. n→∞ lim bn = b . b n → b . d] şi folosind faptul că f este continuă rezultă că Fn este continuă pe [c.5 rezultă că funcţia F este continuă pe [c. din teorema 10.. b) x [c.d]. t )dx este uniform convergentă pentru t∈[c.5. d] . d ] .9) este continuă pe [c.11) este uniform convergent pe [c.9) converge uniform pentru t∈[c. (∀) n ≥ nε .10).d].d] către F. Dacă f : [a. Conform ipotezei (∃) c ε ∈ (a. b) × [c. deci Fn ⎯ ⎯→ F pe [c.2 aplicată funcţiei f pe [a. Demonstraţie.1. ∫ b a ∂f ( x. d ]. t )dx < ε.d] şi F' ( t ) = ∫ b a ∂f ( x. b) × [c. d] . d ] avem (4.d]. d] → R este continuă şi integrala (10. (∀) t ∈ [c.9) este derivabilă pe [c. ■ Teorema 10. . u Cum Fn ⎯ ⎯→ F pe [c.6. Fie ε > 0. b) Cum vom avea şi (∀) t ∈ [c.4 şirul (Fn) definit de (4.d].

Se foloseşte un raţionament asemănător cu cel din demonstraţia criteriului lui Cauchy (vezi teorema 8.d] şi F' ( t ) = lim F' n ( t ) = lim ∫a n→∞ n→∞ bn b ∂f ∂f ( x. d] . (∀) t ∈ [c. t )dx este convergentă. bn Folosind teorema 10.7. Demonstraţie. Avem [a. d ] . Din uniform convergenţa integralei a şirului (F’n) pe [c. ∂t ∂t Continuitatea funcţiei F’ rezultă din teorema de transfer de continuitate de la şiruri de funcţii. Fie f : [a. b) astfel încât (∀)u. ∂t ∂f este continuă pe [a. d] . Fie Fn ( t ) = ∫a f ( x. t )dx rezultă Fn → F pe [c.d]. t ) dx. b n ] × [c. (∀)t ∈ [c. d] .3 rezultă că Fn este derivabilă pe [c. b). t )dx = ∫a ( x.b) × [c. t )dx să conveargă uniform în raport cu t ∈ [c.u < v să avem ∫ v u f ( x. Din convergenţa integralei ∫ f ( x. ∫ ∂f ( x. b n → b . t )dx .1.2 rezultă că F’n este ∂t b a Cum continuă pe [c.d].217 - Demonstraţie.7 funcţia F este derivabilă pe [c.1. d ] → R . Presupunem că integrala F( t ) = ∫a f ( x. b O condiţie necesară şi suficientă pentru ca integrala ∫ b a f ( x. b) × [c.d] şi F' n ( t ) = ∫a bn ∂f ( x. t )dx . (∀) t ∈ [c. d] . v ∈ (c ε . Fie b n < b. ■ Vom da în continuare două criterii de convergenţă uniformă pentru integrale cu parametru pe un interval necompact. d] ⊂ [a. Teorema 10. d] este ca (∀) ε > 0 să existe c ε ∈ (a. t )dx < ε.1) ■ . b n ] × [c. t )dt rezultă convergenţa uniformă a ∂t b Conform teoremei 9.. din teorema 10.d].

b). (Criteriul lui Abel). b) × [c.. b) şi lim g( x. (∀) x ∈ [a. d] . (∀)t ∈ [c.b). d] → R continuă. Fie ε > 0 . Presupunem că există M > 0 astfel încât ∫ u a f ( x. b) × [c. d ] . g monotonă în raport cu x pe [a. a Demonstraţie. t )dx ≤ M. d] . şi demonstraţia este încheiată folosind u u v v teorema 10. g : [a. (∀) t ∈ [c. t ) dx ≤ ∫ ϕ( x )dx < ε . b) × [c. b) → R b astfel încât i) ii) f ( x. (∃)c ε ∈ (a. d] . d] vom avea ∫ v u f ( x. t )dx este convergentă. Fie f : [a. ∫ b a f ( x.b). Fie ■ f : [a. integrala ∫ b a ϕ( x )dx este convergentă. Pe de altă parte. (∀)u ∈ [a. (∀) t ∈ [c. t ) ≤ M . d] → R . g : [a. folosind criteriul lui Cauchy.2.218 - Teorema 10. d] → R . ■ Teorema 10. d] . Analog cu demonstraţia teoremei 10. t ) ≤ ϕ( x ) . Atunci integrala t ∈ [c. Teorema 10. d] şi există o funcţie ϕ : [a. ∫ b a f ( x.7. b) × [c. t )dx converge uniform pe [a. b) . uniform în raport cu x →b x <b t ∈ [c. v ∈ (c ε . Presupunem că integrala F( t ) = ∫a f ( x. d] → R . d] .b). Atunci integrala ∫ bf ( x.9. t ) = 0 .b) astfel încât (∀)u. din i). pentru (∀) t ∈ [c.d]. (∀) x ∈ [a.8. f continuă. Fie f.10. (∀) t ∈ [c.u < v avem ∫ v u ϕ( x )dx < ε . (∀) t ∈ [c. Din convergenţa integralei ∫ b a ϕ( x )dx . Presupunem că integrala t ∈ [c. t )dx este uniform convergentă în raport cu Demonstraţie.1. (Criteriul lui Dirichlet). monoton descrescătoare în raport cu x pe [a. d ] şi există M > 0 astfel încât g( x. d ] . t )dx ≤ ∫ f ( x. (∀) t ∈ [c. t )g( x.b) în raport cu t∈[c. t )dx este uniform convergentă în raport cu .

2 Pentru α → 0 avem F(α) → 0 .1.219 - Atunci integrala t ∈ [c. Fie F(α ) = ∫ ∞ 0 arctg αx dx . ∂α 1+ x2 ∫ ∞ 0 1 dx este convergentă rezultă că 1+ x2 ∫ ∞ 0 ∂f ( x. α > 0 este convergentă x(1 + x 2 ) şi să se calculeze. că integrala convergentă. (∀) x > 0. α ) dx . ∫ b a f ( x. α > 0 . t )g( x. t )dx este uniform convergentă în raport cu Exemple..2. Folosind teorema 10. Să se arate că integrala ∫ ∞ 0 arctg αx dx. α )dx converge ∂α uniform pe [0. conform propoziţiei 10. deci c = 0 şi atunci F(α ) = 2. α ) = Cum f ( x. α ) ≤ arctg αx . x . x(1 + x 2 ) ∞ Avem F(α ) = ∫0 f (x. Evident avem Cum ∂f 1 = şi 2 ∂α (1 + x )(1 + α 2 x 2 ) ∫ f (x. unde f ( x. Să se calculeze integrala F( t ) = ∫0 e − tx ∞ sin3 x dx şi să se deducă apoi x valoarea integralei ∫ ∞ 0 sin 3 x dx . ∞) în raport cu α > 0. α ) dx ∞ 0 ∂f 1 ( x. (∀) x > 0 . (∀) α > 0 . 2 π ln( α + 1) . α > 0 . α ) ≤ . 1. x (1 + x 2 ) αx α = . α )dx = ∫0 = 2 ∂α (1 + x )(1 + α 2 x 2 ) α 2 ⎛ ∞ dx 1 = 2 − 2 ⎜ ∫0 2 2 α − 1⎝ 1 + α x α ∫ ∞ 0 dx ⎞ π = 2 ⎟ 1 + x ⎠ 2(α + 1) de unde F(α ) = π ln(α + 1) + c . α > 0 2 x (1 + x ) 1 + x 2 şi ∫ ∞ 0 α dx 1+ x2 este este convergentă rezultă.6 funcţia F este derivabilă şi F' (α ) = ∫0 ∞ ∞ ∂f dx ( x. d] .

pentru x > 0 şi t ≥ 0. 4. unde k ∈ R ∗ . Calculând ultima integrală obţinem F' ( t ) = 1 t 3 1 1 3 1 . t )dx = − ∫0 e − tx sin3 xdx ∂t sunt uniform convergente pe (0. deci F( t ) = şi arctg − arctgt + 3 3 4 3 12 ∞ Cum lim F( t ) = 0 deducem c = t →∞ atunci ∫ ∞ 0 π sin 3 x dx = . Fie funcţia Φ : [a. 3. x ∫ ∞ 0 e − tx sin 3 x dx . x + t ) dx . t )dx . ∫ a k Să se arate că ϕ' ' ( t ) + k 2 ϕ( t ) = Φ( t ). ⋅ 2 − ⋅ 2 12 3 4 4 t + 9 4 t +1 π π t 3 1 . unde F( t ) = ∫ f ( x − t. (∀)t ∈ [a. 2. f : R → R de două ori derivabilă şi 2 ∂ 2F 1 1 x + ay 2 ∂ F [ ] a ≠ 0 . b] → R . x 3 Probleme propuse 1. unde f ( x.. continuă şi ϕ : [a. iar f : R 2 → R este de at bt clasă C1 pe R2. b] → R . derivabilă. Să se calculeze F’(t).∞) şi atunci F este derivabilă pe [0. Fie g: R → R. t ) = e − tx 0 Se arată imediat că integralele ∞ sin 3 x .∞) în raport cu t∈[0. y ) = f ( x − ay ) + f ( x + ay ) + g( t )dt 2 2a ∫ x − ay ∂y 2 ∂x 2 . Atunci − a = 0. b] . cos x a − y cos x b) ∫ 1 0 ln(1 − y 2 x 2 ) x2 1− x2 dx . y < 1.1) . x ∫ ∞ 0 ∞ ∂f ( x. Să se calculeze următoarele integrale folosind derivarea sub integrală: a) ∫ π 2 0 1 1 + y cos x ln dx . y ∈ ( −1. ϕ( t ) = 1 t Φ( x ) sin k( t − x )dx . .220 - Avem F( t ) = ∫ f ( x. F( x.∞) şi F' ( t ) = − ∫0 e− tx sin3 xdx . de unde F( t ) = arctg − arctgt + c .

sin x cos ax − cos bx dx. cos x sin tx dx . a > 0. y > 0 . y < 1 .. Să se calculeze următoarele integrale folosind derivarea sub integrală: a) c) e) ∫ ∫ π 2 0 π 2 0 ln(cos 2 x + y 2 sin 2 x )dx. x ∫ ∞ 0 ∫ ∞ 0 . x b) d) ∫ π 2 0 1 ln(1 + y cos x )dx.221 - 5. arctg( y sin x ) dx . b > 0 .

y(b). t ∈ [a. z(b)) se numesc extremităţile curbei γ .1 Ecuaţiile x = x( t ). z = z( t ) reprezintă ecuaţiile parametrice ale curbei γ şi scriem ⎧ x = x( t ) ⎪ ( γ ) : ⎨y = y( t ). b] → R 3 .1. γ( t ) = ( x( t ). t∈[a. Vom nota cu ( γ ) = Im γ = { ( x( t ). Fig. imaginea curbei γ . b] ⎪ z = z( t ) ⎩ (11.1.. z(a)).b]. y = y( t ). z( t )) ∈ R3 : t ∈ [a.1) . B( x(b).1. y( t ). Pentru curba γ vom mai folosi notaţia AB .222 - CAPITOLUL 11 INTEGRALE CURBILINII 11. Integrale curbilinii de speţa întâi Definiţia 11. z(t )) . y(a). arc de curbă parametrizat) în spaţiul R3 orice funcţie continuă γ : [a. y( t ). b]}. Se numeşte drum parametrizat (sau curbă parametrizată. Punctele A( x(a).

r ' ( t ) ≠ θ. b]) se numeşte netedă (sau regulată) dacă sau echivalent şi x'2 ( t ) + y'2 ( t ) + z'2 ( t ) ≠ 0. atunci curba γ poate fi dată şi astfel ( γ ) : r = r ( t )... deci ⎧x = x( t ) (γ) : ⎨ . b] . A n −1 ∈ ( γ ) astfel încât AA 1.1. ⎩y = y( t ) În ipotezele în care poate fi eliminat parametrul t obţinem ( γ ) : F( x. curba γ se numeşte curbă plană... b] . y( t ). Dacă z( t ) = 0. y( t k ). t ∈ [a.223 - Dacă B = { i.. Δ = (a = t 0 < t1 < . (∀)t ∈ [a. Fie Δ∈D ([a. forma implicită. ⎪ z = z( t ) ⎩ Definiţia 11. A 1A 2 .. A 2 . < t n = b) şi A k ( x( t k ). z( t )) .2. ⎧x = x( t ) ⎪ Fie ( γ ) : ⎨y = y( t ) .b) .. x∈J ⊂ R. A 0 = A. ( x. Dacă pe D sunt îndeplinite ipotezele teoremei funcţiilor implicite rezultă: ( γ ) : y = y( x ). (∀)t ∈ [a. Curba γ x. adică dacă (∃)A1. b] .. z ∈ C1 ([a. t ∈ [a.. forma explicită.. Curba γ se numeşte închisă dacă A = B . punctele corespunzătoare de pe curbă. b] . o curbă oarecare în spaţiu. y ) ∈ D ⊂ R2 . b] (11. adică r (a) = r (b) .b]). Curba γ se numeşte netedă pe porţiuni dacă este o reuniune finită de arce netede. k = 0. t ∈ [a.. A n = B . j. A n −1B să fie netede.2) se numeşte ecuaţia vectorială parametrică a curbei γ . k } este o bază ortonormată în reperul cartezian Oxyz.2) de poziţie al punctului unde r ( t ) = x( t )i + y( t ) j + z( t )k este vectorul M( x( t ). Curba γ se numeşte simplă dacă funcţia t → r ( t ) este injectivă pe [a. z( t k )) ∈ ( γ ). y. y ) = 0. b] . n. (∀) t ∈ [a. . Reprezentarea (11.

b])} este majorată. k =1 Să arătăm în continuare (11. Teorema 11.. z ∈ C1 ([a.. y' . A n −1. Rezultă L Δ ≤ ∑ M 3 ( tk − t k −1 ) = M 3 (b − a) . z pe intervalul [ t k −1.b]. Fie γ o curbă netedă dată prin ecuaţiile parametrice (11.t k ] rezultă că există ξ k . (11. deci curba γ este rectificabilă. z' ( t ) ≤ M.. Curba γ se numeşte rectificabilă (sau spunem că γ are lungime) dacă mulţimea { L Δ : Δ ∈ D([a.3) Demonstraţie.1.3.5 dată pentru lungimea graficului unei funcţii f : [a. Atunci curba γ este rectificabilă şi L( γ ) = ∫ b a ( x' ( t ))2 + ( y' ( t ))2 + z' ( t ))2 dt .3.224 - Punctele A. z' sunt continue pe [a. t k ) astfel încât: L Δ = ∑ x'2 (ξk ) + y'2 (ηk ) + z'2 ( τk ) ( t k − t k −1 ) k =1 n Cum x. deci mărginite şi fie M > 0 astfel încât x' ( t ) ≤ M.b] → R . τk ∈ ( t k −1. A1.. y. < t n = b) . funcţiile x' . B determină o linie poligonală ale cărei vârfuri sunt situate pe ( γ ) . Δ = (a = t 0 < t1. Fie Δ∈D([a.1. În acest caz numărul notat L( γ ) = sup L Δ se numeşte lungimea curbei γ . b]) .3).1. n y' ( t ) ≤ M. (∀)t ∈ [a.b]). Δ Observaţie. Lungimea acestei linii poligonale este L Δ = ∑ ( x( t k ) − x( t k −1 ))2 + ( y( t k ) − y( t k −1 ))2 + ( z( t k ) − z( t k −1 ))2 . . ηk .1). y... k =1 n Definiţia 11. k =1 n Din teorema lui Lagrange aplicată funcţiilor x. b] . Atunci L Δ = ∑ ( x( tk ) − x( t k −1 ))2 + ( y( tk ) − y( tk −1 ))2 + ( z( tk ) − z( tk −1 ))2 .. În cazul curbelor plane această definiţie coincide cu definiţia 7.

ϕ( t ) = x' 2 ( t ) + y' 2 ( t ) + z' 2 ( t ) este o funcţie continuă pe [a. t k ) − I + +∑ n b k =1 x '2 ( ξk ) + y '2 ( ηk ) + z'2 ( τk ) − x '2 ( t k ) + y '2 ( t k ) + z'2 ( t k ) ( t k − t k −1 ) Folosind inegalitatea a2 + b2 + c 2 − m2 + n2 + p2 ≤ a − m + b − n + c − p . n vom avea σ Δ (ϕ.225 - Vom scrie L Δ astfel: L Δ = ∑ x ' 2 ( t k ) + y ' 2 ( t k ) + z' 2 ( t k ) ( t k − t k − 1 ) + n k =1 [ x' (ξ ) + y' (η ) + z' (τ ) − x' (t ) + y' (t ) + z' (t ) ](t − t ) = = σ (ϕ.. Cum ϕ este continuă pe [a. c k ) − I < ε şi în particular. t k ) − I < ε 2 (11. pentru c k = t k . t ) + ∑ [ x' (ξ ) + y' (η ) + z' ( τ ) − x' ( t ) + y' ( t ) + z' ( t ) ]( t − t +∑ k =1 Δ n 2 2 2 2 2 2 k k k k k k k k −1 n 2 2 2 2 2 2 k k =1 k k k k k k k k −1 ) unde ϕ : [a. k = 1. t k ] .b] este integrabilă şi atunci (∃) δ'ε > 0 astfel încât (∀)Δ ∈ D([a. m. Δ = (a = t 0 < t1 < .4) Cum x' . t k ) − I + + ∑ ( x' (ξk ) − x' ( t k ) + y' (ηk ) − y' ( t k ) + z' ( τk ) − z' ( t k ) )( t k − t k −1 ).. y' ( t ' ) − y' ( t' ' ) < . k =1 n Fie ε > 0. < t n = b) cu Δ < δ 'ε şi (∀)c k ∈ [ t k −1. t k ) − I + L Δ − σ Δ ( ϕ.. Vom avea L Δ − I ≤ σ Δ ( ϕ. c. b] cu t'− t' ' < δ'ε' avem (11. b] → R. 2 k = 1. p ∈ R . (∀)a. t k ) ≤ σ Δ ( ϕ. z' sunt continue pe [a. t' ' ∈ [a. z' ( t ' ) − z' ( t ' ' ) < 6(b − a) 6(b − a) 6(b − a) . n avem σ Δ (ϕ. b.b].b]). obţinem L Δ − I ≤ σ Δ (ϕ. n. y' . Fie I = ∫a x' 2 ( t ) + y' 2 ( t ) + z' 2 ( t )dt .b] rezultă că sunt uniform continue şi atunci (∃) δ'ε' > 0 astfel încât (∀) t' .5) x' ( t ' ) − x' ( t' ' ) < ε ε ε .

(∀)t ∈ [a. (∀) Δ ∈ D([a. n şi folosind condiţiile (11. conform teoremei 11. s( t ) = ∫a x' 2 ( τ) + y' 2 ( τ) + z' 2 ( τ)dτ . t Să observăm că funcţia s este crescătoare. Fie γ o curbă netedă dată prin ecuaţiile parametrice (11.1. Δ = (a = t 0 < t1 < .1. care se mai numeşte şi element de arc.5) vom avea ∑( n k =1 n x' (ξk ) − x' ( t k ) + y' (ηk ) − y' ( t k ) + z' ( τk ) − z' ( t k ) ) (t k − t k −1 ) < ⎛ ⎞ ε ε ε ε < ∑⎜ ⎜ 6(b − a) + 6(b − a) + 6(b − a) ⎟ ⎟ (t k − t k −1 ) = 2 k =1 ⎝ ⎠ (11.5) obţinem L Δ − I < ε. . b] este un punct arbitrar de pe curba γ şi notăm cu s( t ) = L( AM) . z( t )) ∈ ( γ ) cu t ∈ [a.. ηk − t k ≤ Δ < δε . Să se calculeze lungimea arcului de elice ⎧x = a cos t ⎪ ( γ ) : ⎨ y = a sin t . unde a > 0 ⎪ z=t ⎩ Vom avea L( γ ) = ∫ = 2π 0 x'2 ( t ) + y'2 ( t ) + z'2 ( t )dt = ∫ 2π 0 a2 sin2 t + a2 cos2 t + 1dt = ∫ 2π 0 a2 + 1dt = 2π a2 + 1. Evident avem ξk − t k ≤ Δ < δ ε .. Observaţie. t ∈ [0.b]) cu Δ < δ ε . Dacă M( x( t ). ■ Exemplu.4) şi (11. < t n = b) cu Δ < δ ε .b]).b] şi s' ( t ) = x'2 ( t ) + y'2 ( t ) + z'2 ( t ).. y( t ).2π] . τk − t k ≤ Δ < δε . b] . derivabilă cu derivata continuă pe [a. δ 'ε' ) şi Δ∈D([a. deci L( γ ) = I = ∫ b a x'2 ( t ) + y'2 ( t ) + z'2 ( t )dt .6) Folosind (11.1). k = 1.226 - Fie δ ε = min( δ 'ε . de unde ds = x'2 ( t ) + y'2 ( t ) + z'2 ( t )dt .

. Δ = (a = t 0 < t1 < . s0 = 0 . < t n = b) şi A k ( x( t k ).. coordonata curbilinie a lui Mk . n . Pentru diviziunea Δ = (a = t 0 < t1 < .1). Evident avem σ k ∈ [s k −1. Fie σk = L( AMk ). γ k = z(ξ k ) .227 - Vom defini în continuare integrala curbilinie de speţa întâi sau în raport cu arcul. n avem σΔ ( f. k = 1. γ k . Considerăm suma σ Δ ( f . k = 1. z( t k ))... numită şi coordonata curbilinie a punctului A k .b]). Funcţia f este integrabilă pe γ dacă (∃)I ∈ R astfel încât (∀)ε > 0. β k = y(ξ k ).βk . < t n = b) a intervalului [a. B = A n . γ k ) ). Fie funcţia f : D → R . s k ]. k = 1. cu ξ k ∈ [ t k −1. L] . Fie sk = L( AA k ). n . t k ].1. k = 1. γ k ) ∈ A k −1A k . . Mk ) = ∑ f (Mk )(sk − sk −1 ) . Astfel un punct oarecare Mk ∈ A k −1A k poate fi precizat fie prin coordonata sa curbilinie σ k . fie prin coordonatele carteziene α k . Fie Mk (α k . n . b] obţinem o diviziune Δ s = (0 = s0 < s1 < . z( t k )).. n . punctele corespunzătoare de pe curba γ . β k . Δ = (a = t 0 < t1 < . y( t k ). k = 1. k = 0. n . < sn = L ) a intervalului [0.. unde A k ( x( t k ). k = 0. Fie Δ∈D([a.b]). A = A 0 . < t n = b) cu Δ < δ ε şi (∀)Mk ∈ A k −1A k . Definiţia 11. Fie γ o curbă rectificabilă dată prin ecuaţiile parametrice (11. (∃)δε > 0 astfel încât (∀)Δ ∈D([a.. y( t k ). numită sumă integrală k =1 n curbilinie a funcţiei f corespunzătoare diviziunii Δ s şi punctelor intermediare Mk (prin f (Mk ) înţelegem f (α k . Să observăm că sn = L( AB) = L( γ ) = L. n . Mk ) − I < ε . unde α k = x(ξ k ).. unde D ⊂ R 3 astfel încât ( γ ) ⊂ D . βk .4..

Dacă f este integrabilă pe AC şi pe CB atunci f este integrabilă pe AB şi ∫ f ds = ∫ f ds + ∫ f ds . Fie (γ) = AB şi C∈ AB . Dacă f şi g sunt integrabile pe γ şi α. β ∈ R atunci αf + β g este integrabilă pe γ şi ∫ (αf + βg)ds = α ∫ fds + β∫ gds γ γ γ 2. unde D⊂ R3 astfel încât (γ) ⊂ D. z )ds (sau γ ∫ f ( x. y. în ipoteza că există. γ γ Vom da în continuare o formulă de calcul al integralelor curbilinii de speţa întâi.2. y. g sunt integrabile pe γ şi f ≤ g atunci ∫ f ds ≤ ∫ g ds .228 - Observaţie. AB AC CB 3. Ca şi în cazul integralelor definite (capitolul 7) se arată că numărul real I din definiţie. ∫ fds ) AB γ Să observăm că ∫ f ( x. este unic şi prin definiţie I se numeşte integrala curbilinie de speţa întâi a funcţiei f pe curba γ şi se notează: I = ∫ f ( x. Fie γ o curbă netedă dată prin ecuaţiile parametrice (11.1. z )ds = lim σ Δ ( f . Atunci funcţia f este integrabilă pe γ şi . Dacă f.1) şi fie f: D→R.Mk ) . se obţin cu uşurinţă următoarele proprietăţi ale integralei curbilinii de speţa întâi. continuă. 1. z)ds .. Dacă f este integrabilă pe γ şi f ≥ 0 atunci ∫ f ds ≥ 0 . y. Teorema 11. γ Consecinţă. γ Δ →0 Proprietăţi ale integralei curbilinii de speţa întâi Pornind de la proprietăţile integralei Riemann.

dacă Δn∈D([a. Vom avea σ Δ ( f . n→∞ k =1 pn Folosind uniform continuitatea funcţiei ϕ x' 2 + y ' 2 + z ' 2 va rezulta că a doua sumă din ultimul membru al egalităţilor (11. z( t )) . z( ξ k )) ∈ A k −1A k . diviziunii Δ şi punctelor intermediare ξ k. t k ]. y( t ).n astfel încât sk − sk −1 = ∫ tk t k −1 x'2 (ζ ) + y'2 (ζ ) + z'2 (ζ ) d ζ = = x'2 (ηk ) + y'2 (ηk ) + z'2 (ηk ) ( t k − t k −1 ).Mk ) = ∑ f (x(ξ k ). ξ k ∈ [t k −1.n . y. y(ξ k ). z) ds = ∫ γ b a f ( x( t ). k =1 .b]) este un şir de diviziuni cu Δ n → 0 va rezulta că n→ ∞ n 2 n 2 n 2 n n n lim σ Δ n ( f . ϕ( t ) = f (x( t ). k = 0. Mk ) = ∑ ϕ(ξk ) x'2 (ηk ) + y'2 (ηk ) + z'2 (ηk ) ( t k − t k −1 ) = k =1 n = ∑ ϕ(ξk ) x'2 (ξk ) + y'2 (ξk ) + z'2 (ξk ) ( t k − t k −1 ) + k =1 n n (11.7) are limita 0 pentru Δ n → 0 . Fie ϕ: [a.n . z( t )) x' 2 ( t ) + y' 2 ( t ) + z' 2 ( t ) dt . va fi integrabilă pe [a. Δ = (a = t 0 < t 1 < L < t n = b ) . y( t ). t k ]. y( t ). Cum funcţia ϕ x' 2 + y' 2 + z' 2 este continuă.229 - ∫ f ( x. care evident este o funcţie continuă. k =1 n Cum funcţiile x’. y’. k = 1. . y( t )) x' 2 ( t ) + y' 2 ( t ) + z' 2 ( t ) dt .n .7) + ∑ ϕ(ξk ) k =1 [ x ' ( η ) + y ' ( η ) + z' ( η ) − 2 2 2 k k k x ' 2 ( ξ k ) + y ' 2 ( ξ k ) + z ' 2 ( ξ k ) ( t k − t k −1 ) ] Prima sumă din ultimul membru al egalităţilor (11. y( t k ). sk = L(AAk). Δ∈D([a. din teorema de medie (∃)ηk ∈ [t k −1. A k (x( t k ). ξn k ) = lim ∑ ϕ( ξk ) x' ( ξk ) + y' ( ξk ) + z' ( ξk ) ( t k − t k −1 ) = I . y(ξ k ). b Demonstraţie.. Avem σ Δ ( f .7) reprezintă o sumă Riemann corespunzătoare funcţiei ϕ x' 2 + y' 2 + z' 2 . z( t k )) . Fie I = ∫a f ( x( t ). z(ξ k ))(s k − s k −1 ) .b]). k = 1. Mk (x( ξ k ).b]→R.b] şi atunci. z’ sunt continue.

unde ( γ ) : 2 + 2 = 1. ⎥ ⎪ ⎢ 2⎦ ⎣ ⎩ şi atunci: . b > 0. ∫ f ( x.1. Să se calculeze integrala x2 y2 I = ∫ x y ds .. Să se calculeze integrala ⎧x = a cos t 1 ⎪ I= ∫ 2 ds . iar a.2 sunt îndeplinite şi atunci I= ∫ π 0 1 a cos t + a2 sin2 t + b2 t 2 2 2 2 π a2 sin2 t + a2 cos2 t + b2 dt = π 1 = a +b ∫ 2 dt = 0 a + b2 t 2 2 bt a2 + b2 = arctg a 0 ab = πb a2 + b2 . 2 2 γ x + y + z ⎪z = b t ⎩ Să observăm că ipotezele teoremei 11. a b γ Curba (γ) este un arc de elipsă care se scrie parametric astfel: ⎧x = a cos t ⎪ (γ) : ⎨ ⎡ π⎤ = ∈ y b sin t .β]. x ∈ [α. a ≠ b . t 0. y( x )) β γ α 1 + y' 2 ( x ) dx .b] vom avea ⎩y = y( t ) ∫ f ( x. Exemple.Mn k ) = I . În cazul curbelor plane (γ): ⎨ . unde ( γ ) : ⎨y = a sin t . 1. x ≥ 0.π]. y(t ). deci n→ ∞ n f este integrabilă pe γ şi ∫ f (x. dacă Δn∈D([a. t ∈ [0.b]) cu Δ n → 0 rezultă că lim σ Δ ( f . z( t )) b γ a x' 2 ( t ) + y' 2 ( t ) + z' 2 ( t ) dt ■ ⎧x = x( t ) Observaţie. t ∈ [a. y ) ds = ∫ f (x. arctg a ab 2. y ≥ 0. y.230 - În concluzie. y(t )) b γ x' 2 ( t ) + y' 2 ( t ) dt iar în cazul unei reprezentări explicite (γ): y = y(x). y ) ds = ∫a f (x(t ). z )ds = I = ∫ f (x( t ).

de unde prin trecere la limită cu k =1 n Δ →0 obţinem L(γ ) = ∫ ds . Lungimea unei curbe rectificabile În definiţia integralei curbilinii de speţa întâi. luând f(x. la care densitatea μ = μ(x. .231 - I = ∫02 a b sin t cos t a 2 sin 2 t + b 2 cos 2 t dt = π ab 2 1 − cos 2t 1 + cos 2t sin 2t a 2 dt = = + b2 ∫ 0 2 2 2 π ab 2 b2 − a2 a2 + b2 sin 2t cos 2t + dt = = 2 ∫0 2 2 1 2 2 2 2 ′ 2 2 2 2 2 π ⎛b −a ab a +b ⎞ ⎛b −a a +b ⎞ 2 ⎜ ⎟ dt = ⎜ ⎟ cos 2t + cos 2t + =− 2 2 ∫0 ⎜ ⎜ ⎟ 2(b − a ) ⎝ 2 2 ⎠⎝ 2 2 ⎟ ⎠ π ⎛ b2 − a2 a2 + b2 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ 2 cos 2t + 2 ⎟ ab ⎝ ⎠ =− 2 2 3 2(b − a ) 2 3 2 π 2 = 0 3 ⎡ 2 2 2 2 2 ⎛ ⎞ ⎛ b2 − a2 a2 + b2 − + ab b a a b ⎢⎜ − ⎟ ⎜ = + − + ⎟ ⎜ 3 (a 2 − b 2 ) ⎢ ⎜ 2 2 2 2 ⎝ ⎠ ⎝ ⎣ ab a b (a 2 + a b + b 2 ) 3 3 (a − b ) = = 3 (a 2 − b 2 ) 3 (a + b ) 3 ⎤ ⎞2 ⎥ ⎟ ⎟ ⎥= ⎠ ⎦ Aplicaţii ale integralei curbilinii de speţa întâi 1.y.z) > 0 este o funcţie continuă de coordonatele punctului de pe curbă.. Aplicaţii mecanice Considerăm un fir material de grosime neglijabilă.y. Considerăm firul neomogen. Mk ) = ∑ (sk − sk −1 ) = L(γ ) . care este imaginea unei curbe netede γ din R3.z)=1 obţinem σ Δ (f . γ 2.

Presupunem că F este mărginită pe D. z ) ds . y. Fie Δ ∈D([a. k = 1. γ k = z(ξ k ) . t k ]. de extremităţi A (x(a). z k = z(t k ) .b]). y. rectificabilă.n . y. M∫ γ yG = 1 1 y μ(x. Fie F : D → V3 o funcţie vectorială de componente P.. y. unde D ⊂ R3 astfel încât (γ ) ⊂ D .yG.R: D → R. ⎪z = z( t ) ⎩ (11. z(b)) . z ) ds . β k . A0 = A. γ γ γ IOx = ∫ (y 2 + z 2 )μ(x. ∫ Mγ Mγ Momentele de inerţie ale firului γ faţă de planele de coordonate. Integrale curbilinii de speţa a doua (sau în raport cu coordonatele) ⎧ x = x( t ) ⎪ Fie (γ ) = AB : ⎨y = y( t ) . z k ) . y(b). Δ = (a = t 0 < t 1 < L < t n = b ) şi punctele corespunzătoare de pe curbă A k (x k . γ γ IOz = ∫ (x 2 + y 2 )μ(x. y. y. z ) ds . γ k ) ∈ A k −1A k . adică P. ξk ∈ [t k −1. n unde α k = x(ξ k ) . z ) ds . Fie Mk (α k . z ) ds . y k = y(t k ) . y.n . k = 0. z ) ds . z ) ds . . unde x k = x(t k ) .R sunt mărginite pe D. z(a)) şi B(x(b). IOy = ∫ (x 2 + z 2 ) μ(x. x G = γ 1 x μ(x. y.232 - Din considerente de mecanică se poate arăta că masa M şi coordonatele centrului de greutate G(xG. axe şi respectiv pol vor fi date de IxOy = ∫ z 2 μ(x. An = B. t ∈ [a.2.b] . IyOz = ∫ x 2 μ(x. IO = ∫ (x 2 + y 2 + z 2 )μ(x. k = 0. γ γ 11. βk = y (ξk ) .zG) sunt date de M = ∫ μ(x. y k . z ) ds . z ) ds . z G = ∫ z μ(x.Q. y. IxOz = ∫ y 2 μ(x. y.8) o curbă simplă. y. z ) ds .Q. z ) ds . y(a).

Astfel numeşte circulaţia vectorului F de-a lungul arcului AB . y. y. Δ →0 ( ) Dacă r = x i + y j + zk este vectorul de poziţie al punctului curent M (x. y. y. ∫ F(x. adică A = B atunci γ se mai numeşte contur şi integrala se mai notează I = ∫ F(x. ( ) Observaţie. Se arată ca şi în cazul integralei definite (capitolul 7) că numărul real I din definiţie.z) din spaţiu şi dr = dx i + dy j + dz k atunci I = ∫ F(x. Din punct de vedere fizic I reprezintă lucrul mecanic efectuat de forţa variabilă F de-a lungul arcului AB . z ) dx + Q( x. Δ = (a = t 0 < t 1 < L < t n = b ) .233 - Considerăm suma σ Δ F. z ) dr γ ⎛ ⎞ ⎜ sau ∫ F dr ⎟ . Mk = ∑ [ P(Mk )(xk − xk −1 ) + Q(Mk )(y k − yk −1 ) + R(Mk )(zk − zk −1 ) ] .2. γ . Definiţia 11. 1. Dacă curba γ este închisă. y. z ) dr . în ipoteză că există.y. z )dr γ se mai 2. (∃) δ ε > 0 astfel încât (∀ ) Δ ∈D([a. Mk − I < ε . z(tk )). cu Δ < δ ε şi (∀)Mk ∈ A k −1A k . este unic şi prin definiţie I se numeşte integrala curbilinie de speţa a doua a funcţiei F pe curba γ şi se notează: I = ∫ P( x. Funcţia F este integrabilă pe curba γ dacă (∃)I ∈ R astfel încât (∀) ε > 0.b]). z ) dy + R( x. n avem σ Δ F. Mk . k =1 ( ) n numită sumă integrală curbilinie a funcţiei F corespunzătoare diviziunii Δ şi punctelor intermediare M k.1. y(t k ).. y. k = 1. z ) dz (sau ∫ P dx + Q dy + R dz ) γ γ Să observăm că I = lim σ Δ F. unde A k (x(tk ) . ⎜ ⎟ γ ⎝ ⎠ Observaţii.

Dacă γ = AB scriem γ + = AB. z k − z k −1 îşi schimbă semnul deci: AB ∫ F(x. O curbă γ împreună cu unul din sensurile de parcurgere se numeşte curbă orientată. y k − y k −1. AC CB . punctul corespunzător M parcurge γ în sens invers.1. z ) dr . Curba γ împreună cu sensul direct de parcurgere se notează cu γ + şi în mod asemănător se defineşte γ − .. dacă se schimbă sensul de parcurs pe arcul AB atunci diferenţele x k − x k −1. γ − = BA . i) Dacă F.2. z(t )) ∈ (γ ) parcurge curba γ într-un sens pe care îl numim direct atunci când t parcurge continuu intervalul [a. G sunt integrabile pe γ şi α. În plan se consideră de obicei sensul direct cel trigonometric. β ∈ R atunci αF + βG este integrabilă pe γ şi ∫ (αF + βG)dr = α ∫ F dr + β ∫ G dr . γ γ γ ii) Dacă C ∈ AB şi F este integrabilă pe arcele AC şi pe CB atunci F este integrabilă pe AB şi AB ∫ F dr = ∫ F dr + ∫ F dr .b] de la b la a.b] de la a la b. y. z ) dr = − ∫ F(x. y (t ).234 - 3. Un punct M(x (t ). y. BA Alte proprietăţi ale integralei curbilinii de speţa a doua care se obţin cu uşurinţă pornind de la proprietăţile integralei Riemann sunt date de Propoziţia 11. Când t parcurge intervalul [a. Din definiţie se observă că.

n .b]). τ k ∈ (t k −1. y(c k ). ηk .n . Mk = ∑ [P(x(c k ). y k = y (t k ). y(c k ). t k ). Mk (x (c k ). y k . Teorema 11. z(c k )) y' (ηk ) + R(x(c k ).Mk ( ) astfel .. Notăm cu I integrala din membrul drept şi fie Δ ∈D([a. z )dx + Q(x. F = (P. n astfel încât x k − x k −1 = x (t k ) − x(t k −1 ) = x' (ξk )(t k − t k −1 ) y k − y k −1 = y (t k ) − y (t k −1 ) = y' (ηk )(t k − t k −1 ) zk − zk −1 = z(t k ) − z(t k −1 ) = z' (τk )(t k − t k −1 ) . z )dy + R(x. z(c k )) z' (τk ) ] (t k − t k −1 ) Scriem σ Δ F. y(t ). y (t ). z(t ))x' (t ) + Q(x(t ).R ) . k = 0. Δ = (a = t 0 < t 1 < L < t n = b ) . z(c k )) x' (ξk ) + k =1 ( ) n + Q(x(c k ). continuă.235 - Vom da în continuare o formulă de calcul pentru integralele curbilinii de speţa a doua. z(c k )) ∈ A k −1A k . y(c k ). k = 1. b Demonstraţie. z ) dz = γ = ∫a [P(x (t ). Mk = ∑ [P(Mk )(xk − xk −1 ) + Q(Mk )(y k − yk −1 ) + R(Mk )(zk − zk −1 ) ] k =1 ( ) n Cum γ este netedă. y. y(t ). Fie γ o curbă netedă dată prin ecuaţiile parametrice (11. y. z k ) . Atunci funcţia F este integrabilă pe γ şi ∫ P(x. y(c k ). z(t ))y' (t ) + R(x(t ).b] şi din teorema lui Lagrange (∃) ξ k .2. Q. z k = z(t k ). c k ∈ [t k −1. Vom avea σ Δ F. funcţiile x. y. z sunt de clasă C1 pe [a.1. Obţinem astfel σ Δ F. z(t ))z' (t )]dt . x k = x(t k ) . k = 1.8) şi fie F : D → V3 . unde A k (x k . unde D ⊂ R3 astfel încât (γ) ⊂ D. y. t k ] .

t ∈ [0. este parcursă în sens direct. y(c k ). t ∈ [0. unde a ∈ R . z(c k )) (y' (ηk ) − y' (c k )) + + R(x(c k ). z(c k )) (x' (ξk ) − x' (c k )) + k =1 n + Q(x(c k ). ⎪z = a t ⎩ Vom avea: = π ∫ v dr = ∫ (2x − y ) dx + z dy + (x + 3z ) dz = γ γ ∫ [(2a cos t − a sin t )(− a sin t ) + at a cos t + (a cos t + 3a t ) a] dt = 0 π 0 = a2 ∫ − 2 sin t cos t + sin2 t + t cos t + cos t + 3t dt = ( ) a2 3 π2 + π − 4 . z(c k )) x' (c k ) + Q(x(c k ). Să se calculeze circulaţia vectorului v = (2x − y )i + z j + (x + 3z )k de-a lungul arcului de elice ⎧x = a cos t * (γ ) : ⎪ ⎨y = a sin t . y(c k ). y(c k ). 2 ( ) 2. Să se calculeze integrala I = ∫ 1 − x 2 dx + x dy . y(c k ). γ ⎧x = cos t Scriem curba γ sub forma parametrică (γ ) : ⎨ ⎩y = sin t. Mk = ∑ [P(x(c k ).1. z(c k )) z' (c k )] (t k − t k −1 ) + + ∑ [ P(x(c k ).236 σ Δ F.. y(c k ). z(c k )) y' (c k ) + k =1 ( ) n + R(x(c k ). π]. ■ Exemple. π] Vom avea I=∫ 0 0 π [ 1− cos t(− sin t) + cost(cost)]dt = 2 = ∫ − sin2 t + cos2 t dt = ∫ cos 2t dt = 0 0 π ( ) π . y(c k ). şi demonstraţia se continuă în mod asemănător cu demonstraţia teoremei 11. z(c k )) (z' (τk ) − z' (c k )) ] (t k − t k −1 ). y ≥ 0. 1. unde (γ): x2 + y2 = 1.2.

t ∈ a .237 - Integrale curbilinii independente de drum Fie integrala AB ∫ P( x. continue. y2 = y(b). x2 = x(b). Presupunem că integrala (11. de extremităţi A(x1. netedă. y ) ∈ D. Ne propunem să găsim condiţiile în care integrala (11. y(t )) x' (t ) + Q(x(t ). y ) ∈ D.2. y ) dy se numeşte diferenţială totală exactă iar F primitivă a expresiei diferenţiale. Fie (γ ) : ⎨ [ ] y = y ( t ).2. y(t )) y' (t )]dt = b a b = ∫a d F(x (t ). y ) = P(x.Q: D → R. Suficienţa.9) unde γ = AB este curbă simplă.. y1 = y(a). y ) dx + Q(x. diferenţiabilă pe D astfel încât dF(x. Condiţia necesară şi suficientă ca integrala (11. b ⎩ unde x1 = x(a). diferenţiabilă pe D astfel încât dF(x.y0) ∈ D.9) este independentă de drum. y ) dy. ci numai de extremităţile A şi B ale curbei. Vom avea γ ∫ P(x. (∀)(x. y ) dx + Q( x.y2). Presupunem că există F: D → R. Demonstraţie.9) să nu depindă de drum în D este ca să existe o funcţie F: D → R. y ) dy = ∫ [P(x(t ). P. fixat şi M(x. y ) = P(x. y ) dx + Q(x. y ) dx + Q(x. Teorema 11.9) nu depinde de drum. (11. adică să nu depindă de γ. y(t )) dt = F(x 2 . Fie A(x0. y ) dy. În acest caz expresia diferenţială P(x. y 2 ) − F(x 1. B(x2. ⎧x = x( t ) . . y ) dy .y2). y 1 ) dt Necesitatea. deschisă astfel încât (γ) ⊂ D. (∀)(x. D ⊂ R2. y )dx + Q(x.y) ∈ D arbitrar.

O integrală independentă de drum ∫ P(x. deci (∃) (x. y ) dy = ∫ MM' P(t.y1). y ) dy − ∫ P(x.2 Definim funcţia F: D → R astfel F(x. y ) dx + Q(x. ∫( (x 2 . (∀)(x. y ) dy . y ) − F(x.1) astfel încât F(x + h. y ) dx + Q(x. y ) = P(x + θh. y ) dy = AM' AM x +h x ∫ P(x. y ) ∂y şi atunci F este diferenţiabilă în (x. unde A(x1. y ) − F(x.y)dy. y ) dx + Q(x. AM Fie h∈ R cu h suficient de mic astfel încât M’(x+h..y 2 ) x1. Folosind teorema de medie de la integrala Riemann. y ) = P(x. y ) = ∫ P( x. există θ∈(0. y )dy γ se mai notează şi astfel extremităţile curbei.y)∈D (acest lucru este posibil deoarece D este deschisă). pentru h→0. y ) .y1 ) P(x.y)dx+Q(x. y ) = = ∫ P(x. y ) . B(x2. y ) dx + Q(x. Observaţie.238 - Fig. y ) dx + Q(x. y ) ∈ D . y ) dx + Q(x.y2) sunt . y ) ∂x h Analog (∃) ∂F (x. y )dy . y ) = Q(x. y ) → P(x. pentru h≠0 vom avea ∂F F(x + h.y) = P(x.y) şi ■ dF(x. Astfel. y ) dt = h P(x + θh.

fie A. Dacă integrala (11. y ) dx + Q(x. în D. y ) dx + Q(x.3 Vom avea: ∫ P(x.B∈(γ) şi m. y ) dy = 0 . y ) = P(x. y ) dx + Q(x. ∂y ∂x∂y ∂x ∂y∂x În plus. netedă. Dacă integrala ∫ P(x. y ) dx + Q(x. y ) dy = γ AmB BnA = AmB ∫ P(x. (∀)(x.239 - Consecinţe: 1. diferenţiabilă pe D astfel încât dF(x.J⊂R sunt intervale) sau mai general. închisă atunci ∫ P(x. y ) dy + ∫ P(x. y ) dy este independentă de drum atunci γ (∃) F: D →R. . Q ∈C1(D) atunci F∈C2(D) şi cum folosind teorema lui Schwarz rezultă ∂P ∂Q = . γ Într-adevăr. y ) dy = ∫ P(x. y ) dy − ∫ P(x. unde I. y ) dx + Q(x. ∂y ∂x (11. = Q .10) Dacă D este un interval bidimensional (adică D=I×J. y ) ∈ D .9) este independentă de drum şi γ este o curbă simplă.9) şi să fie independentă de drum. D domeniu simplu conex atunci (11.10) reprezintă o condiţie necesară şi suficientă ca integrala (11. ∂x ∂y ∂P ∂ 2F ∂Q ∂ 2F = = . dacă P. adică ∂F ∂F = P. y ) dy. y ) dy = 0 AnB . y ) dx + Q(x.. n ca în figură: Fig. y ) dx + Q(x. 2. y ) dx + Q(x.

Presupunem că [AC] . t ) dt . (γ) ⊂ D. x y 0 0 .240 - Observaţie. y 2 ] şi atunci y y = y = t ⎩ 1 ⎩ I= = ∫ P(x. t ) dt . D ⊂ R2. y ) dy este F(x. dacă integrala (11. y ) dy = ∫ x P(t. continue.y1 ) P(x. Calculul integralelor curbilinii independente de drum Presupunem că integrala I = ∫ P(x. x2 1 deci y2 1 ∫ ( x 2 . t ∈ [y 1. y ) dx + Q(x. P. B(x2. unde (γ ) = AB . y 1 ) dt + ∫ y Q(x 2 .y1). y ) dx + Q(x. y 0 ) dt + ∫ y Q(x. y ) = ∫ x P(t. y 0 ) ∈ D este un punct fixat. A(x1.y 2 ) ( x1 . x 2 ] . unde C are coordonatele C(x2.y2). 4 ⎧x = t ⎧x = x 2 Vom avea AC : ⎨ . y ) dy + ∫ P(x. [CB] ⊂ D . CB : ⎨ . t ) dt. Fig.Q: D → R. y ) dx + Q(x. Rezultă că o primitivă a expresiei diferenţiale P(x.y1). y ) dx + Q(x. y ) dy este independentă de γ drum. unde M0 (x 0 .9) este nulă pe orice curbă închisă situată în D atunci ea este independentă de drum. y ) dt + ∫ Q(x 2 . y ) dx + Q(x. Se arată că. t ∈ [x1.. y ) dy = AC CB y2 y1 1 x2 x1 ∫ P(t.

0 ) dt + ∫0 Q(x. ∫x γ 2 y ds . z ) dy + R(x. unde (γ ) : y = ln x. y ) dy = ∫ x P(t. Funcţia F se determină prin F(x. unde (γ ) : x + y = 1.. ∂y ∂x ∂z ∂y ∂x ∂z Exemplu. Q(x.y 0 P(x. . . netedă. unde D ⊂ R3 este un domeniu simplu conex. y.y0)=(0. deci integrala dată este independentă de drum şi atunci = ∂y ∂x există F: R2→ R. z ) dx + Q(x.R ∈ C1(D). y ) = ∫( x ( x. . curbă netedă. γ x ∈ [1. Să se calculeze: a) b) ∫ x ds . diferenţiabilă cu dF(x. Avem P(x.y)= 2xy+y2. în D. ∂P ∂Q = 2x + 2y . y ) 0 . Rezultatele obţinute până acum în cazul bidimensional se extind în cazul tridimensional astfel: Dacă P. t ) dt = ∫0 0 dt + ∫0 (x 2 + 2xt )dt = x 2 y + xy2 x y x y Probleme propuse 1.2] .0) obţinem: F(x. P. y ) = (2xy + y 2 )dx + (x 2 + 2xy )dy . y 0 ) ∈ R 2 este un punct fixat. Să se arate că integrala ∫ (2xy + y )dx + (x 2 γ 2 + 2xy )dy este independentă de drum şi să se determine o primitivă a expresiei de sub integrală. Luând (x0. y ) = ∫0 P(t. y.Q. y ) dx + Q(x. simplă atunci o condiţie necesară şi suficientă ca integrala ∫ P(x. ) x y 0 0 unde (x 0 . y 0 ) dt + ∫ y Q(x. (γ) ⊂ D. Fie γ o curbă plană simplă.y)= x2+2xy. t ) dt . y.241 - Observaţie. z ) dz γ să fie independentă de drum este ca ∂P ∂Q ∂Q ∂R ∂R ∂P = = = .Q∈C1(R2) .

(∀)(x. t ∈ [0.1 ∫ xyz ds . y ) ∈ R 2 şi să se determine F. y ) dy.2) . x = y . y ) = P(x.2π]. unde (γ ) : x 2 + y 2 + z 2 = a 2 . γ ⎪ ⎩z = a sin b c) ∫ (x − y )dx − y dy . y 2 = x şi parcursă în sens invers acelor de ceasornic . Q(x. .Q: R2→R.242 - c) d) e) ⎧ ⎪x = t ( ) xy ds . Să se calculeze a) x = a(t − sin t ) . γ ∫ γ 2y 2 + z 2 ds .1. unde (γ ) : x 2 + y 2 = a 2 şi este parcursă în sens direct . Să se calculeze coordonatele centrului de greutate G al firului material omogen (γ ) : ⎧ ⎨ 3. A (2. y ) dx + Q(x. γ unde γ este curba obţinută prin intersecţia suprafeţei sferice de ecuaţie x 2 + y 2 + z 2 = a 2 cu planele de coordonate. t ∈ − 1. Fie P.. 2.0. unde (γ ) = [ AB]. unde . diferenţiabilă dF(x. d) ∫ x dy + y dz + z dx . γ : ⎨ ∫ 2 ⎪ γ [ ] ⎩y = 1 − t . y ) = (1 + x ) 2 2 . P(x.−1). 2x (1 − e y ) 4. t ∈ [0. a > 0 . 2 2 x +y ⎧x = a cos b cos t ⎪ b) ∫ y dx + z dy + x dz . situată în primul octant şi parcursă în sens direct. ⎩x = a(1 − cos t ) ∫ γ y dx − x dy .2π] .B(3. unde (γ ) : ⎨y = a cos b sin t. y ) = ey . γ unde γ este frontiera mulţimii din R2 mărginită de curbele de ecuaţii y = x 2 . 1+ x2 pe R2 astfel încât Să se arate că (∃)F : R 2 → R.

Atunci D are arie şi Aria D = 1 x dy − y dx . Fie f: D → R.243 - 5. dacă γ este o curbă simplă netedă astfel încât (γ) ⊂ D atunci ∫ v dr = 0 . 2∫ γ .2 ) (1.. unde D⊂R2 şi fie v = grad f = ∂f ∂f j. Fie γ o curbă simplă. f∈C2(D). închisă. i+ ∂x ∂y Să se arate că. Să se calculeze ∫ ( 2. netedă sau netedă pe porţiuni ce limitează un domeniu D. γ 7.1) 2xy dx + 1 − x 2 dy 2 2 ( (1 − x ) ) +y 2 şi să se determine o primitivă a expresiei de sub integrală. 6.

. n .z)∈R3 : (x. Ne propunem să determinăm volumul cilindrului care se sprijină pe D. unde D ⊂ R2 este un domeniu compact cu frontiera γ = FrD. vom nota cu Δ = max d(Dk ) .244 - CAPITOLUL 12 INTEGRALE MULTIPLE 12.1. închisă. netedă sau netedă pe porţiuni.. o curbă pe care o considerăm simplă. Dn sunt domenii compacte fără puncte interioare comune astfel încât D = U D k şi γ k = FrDk.P2) reprezintă distanţa dintre punctele P1 şi P2. Fie A ⊂ R2.D2.P2).Dn). Definiţa 12.D2.1. numit şi P1 . Dn ) este o diviziune a domeniului D dacă D1. norma diviziunii Δ.2. D2 . Spunem că Δ = ( D1.…. netedă sau k =1 n netedă pe porţiuni. Integrale duble Fie f :D → R o funcţie mărginită. închisă.1. P2 ∈A diametrul mulţimii A. unde d(P1.1. Vom nota cu D(D) mulţimea tuturor diviziunilor lui D şi pentru Δ∈ D(D). k =1. .y. Definiţia 12.. z = f(xy)} este o suprafaţă Σ situată deasupra planului x0y şi proiecţia ortogonală a ei pe planul x0y este domeniul D. Δ = (D1. k = 1. Dacă presupunem f ≥ 0 atunci graficul său Γf ={(x. are generatoarele paralele cu axa 0z şi este limitat superior de suprafaţa Σ . Definim d(A) = sup d(P1. este o curbă simplă..n .y)∈D.….

ηk )∈Dk . Fie mk = inf f . Pk ) ≤ S Δ (f ) . (∀)Δ ∈ D (D). Pk ) . Să observăm că Dk are arie. Dn numai dacă (∀)Δn∈D (D). ηk ) ∈ Dk .. Volumul astfel obţinut aproximează volumul cilindrului din introducere. k =1 n numită sumă integrală dublă a funcţiei f. Din definiţie rezultă că funcţia f este integrabilă pe D dacă şi n n . n . în ipoteza că există. Pk ) − I < ε . cu f(P1). n şi Dk Dk s Δ ( f ) = ∑ mk aria Dk . generatoarele paralele cu axa Oz şi înălţimile egale.f(Pn).. Δ 2 .…. Δn = (D1 2 . . y ) dx dy D ∫∫ f (x. y ) dx dy = D Observaţie. n avem Ca şi în cazul integralei definite se arată că numărul real I din definiţie. Pk) reprezintă volumul corpului obţinut prin reuniunea a n cilindri având ca baze pe D1. cu cu Δ < δ ε şi (∀) Pk (ξ k .. respectiv. Dacă f ≥ 0 suma σ Δ (f.. S Δ (f ) aproximează prin lipsă şi respectiv prin proprietatea ∀ ε > 0. cum γ k = FrDk este o curbă simplă. ηk ) ∈ Dk . netedă sau netedă pe porţiuni. D2. (∃) δ ε > 0 astfel încat (∀)Δ∈D(D). Sumele Darboux adaus volumul cilindrului. Mk = sup f . ….Dn.245 - Fie Pk (ξ k . sumele Darboux inferioară... şi k =1 k =1 n n respectiv superioară a funcţiei f corespunzătoare diviziunii Δ. …. Definiţia 12.. ⎜ sau ∫∫ f dx dy ⎟ D ⎠ ⎝ lim σ Δ (f . σ Δ (f . Funcţia f este integrabilă pe D dacă s Δ (f). Să observăm că s Δ (f) ≤ σ Δ (f .Dn) şi (∀) Pk (ξ k .D2.1. este unic şi prin definiţie I se numeşte integrala dublă a funcţiei f pe D şi se notează I = Să observăm că ⎞ ⎛ ⎜ ⎟. corespunzătoare diviziunii Δ şi punctelor Pk. Δ n ) . k = 1.. (∃ ) I∈R Δ = (Δ 1. Dp n ) cu Δ n → 0 şi . Δ = (D1. n şi σ Δ (f . Δ →0 ∫∫ f (x.3. S Δ ( f ) = ∑ Mk aria Dk . f(P2). k = 1. k = 1. Pk ) = ∑ f (Pk ) ariaDk. închisă. k = 1.

D2. mărginită. 3 Suficienţa. (Criteriul lui Darboux). Necesitatea. (∀)Δ∈ D(D) cu Δ < δ ε .2) .1. Fie I = sup {s Δ ( f ) : Δ ∈D(D)}. SΔ(f) = sup σΔ (f. Pk ) < I + 3 3 (12. n avem σ Δ (f . k ∈ 1. Presupunem că f este integrabilă pe D şi fie I= ∫∫ f ( x. Conform definiţiei (∃) δ ε > 0 astfel încât (∀)Δ∈ D(D).y). (∃) δ ε > 0 astfel încât (∀) Δ∈D(D) cu Δ < δ ε avem SΔ(f) – sΔ(f) < ε. (12. k = 1. k = 1. Evident avem s Δ ( f ) ≤ I ≤ I ≤ S Δ ( f ) . Demonstraţie. Atunci funcţia f este integrabilă pe D dacă şi numai dacă (∀) ε > 0. Pk ) : Pk ∈ Dk .…. are generatoarele paralele cu axa Oz şi este limitat superior de suprafaţa de ecuaţie z = f(x. Pk ) − I < I− ε . Pk ) : Pk ∈ Dk . ηk ) ∈ D k . k = 1. n .1) Trecând în inegalităţile (12. obţinem I− { } { } ε ε ε ε ≤ s Δ ( f ) ≤ I + şi respectiv I − ≤ S Δ ( f ) ≤ I + . n . I = {inf S Δ (f ) : Δ ∈ D(D)}.1. sau echivalent 3 ε ε < σ Δ (f . Δ = (D1. (∀)Δ∈ D(D). Observaţie. ηk ) ∈ Dk .1) la infimum şi apoi la supremum după Pk∈Dk. Fie f : D ⊂ R 2 → R. Criterii de integrabilitate Teorema 12. y ) dx dy D şi ε > 0. P )) Δn n k sunt convergente către o aceeaşi limită.246 n n (∀) Pkn (ξn k . de unde 3 3 3 3 SΔ(f) – sΔ(f) ≤ 2ε < ε . Dacă f este integrabilă pe D şi f ≥ 0 atunci ∫ ∫ f (x. y )dx dy reprezintă volumul cilindrului care se sprijină pe D.. n şi folosind următoarele relaţii dintre sumele Riemann şi Darboux: sΔ(f) = inf σΔ (f. pn şirurile (σ (f. k = 1.Dn) cu Δ < δ ε şi (∀) Pk (ξ k .

y’’) ∈ D cu (x' . . de unde sΔ(f) – SΔ(f) ≤ σ Δ (f . Fie I = I = I . (x’’. (∃) (ξ k ) ∈ Dk .. k = 1. Orice funcţie f : D → R. I şi I . y' ') = (x'− x' ')2 + (y'− y' ')2 ε .Dn) şi Pk (ξ k ... ηk Dk Dk . aria D < δε . n .y’). Fie ε > 0.. y ) dx dy = I. k = 1.1.1. Pk ) ≤ SΔ(f). ηk ) ∈ D k . Conform ipotezei (∃) δ ε > 0 astfel încât (∀)Δ∈ D(D) cu Δ < δ ε avem SΔ(f) – sΔ(f) < ε şi folosind (12. Demonstraţie. y' ') < Fie Δ∈D(D). k = 1. ηk k = 1. Avem sΔ(f) ≤ I ≤ SΔ(f) şi sΔ(f) ≤ σ Δ (f . rezultă SΔ(f) – sΔ(f) < ε şi atunci σΔ (f . mk = inf f = f (ξk . din teorema lui Cantor este uniform continuă şi atunci (∃) δ ε > 0 astfel încât (∀)(x’. n . Valoarea comună a celor două integrale I = I = I se numeşte integrala lui f pe D.247 - Fie ε > 0.1 rezultă că o functie mărginită f : D ⊂ R2 → R este integrabilă pe D dacă şi numai dacă integralele Darboux corespunzătoare.2.D2.2) rezultă 0 ≤ I − I ≤ SΔ(f) – sΔ(f) < ε . Cum ε > 0 este arbitrar rezultă I = I . n .. Pk ) − I ≤ SΔ(f) – sΔ(f). y') − f (x' ' . sau σΔ (f . Dacă Δ < δ ε . este integrabilă pe D. ηk'' ) ∈ Dk . ' ' Cum f este continuă şi Dk compactă. n astfel încât ' ' ). Din teorema 12. k = 1. ηk ) ∈ D k . Mk = sup f = f (ξk'' . adică funcţia f este integrabilă pe D şi ∫∫ f ( x. Δ = (D1. I se numeşte integrala Darboux inferioară iar I integrala Darboux superioară... (∀)Δ∈ D(D). D ■ Observaţie. (ξk'' . Pk ) − I ≤ SΔ(f) – sΔ(f). (∀) Pk (ξ k . ηk'' ). Δ=(D1.Dn) cu Δ < δ ε . y') − (x' ' . Cum f este continuă pe compactul D. Teorema 12.D2. n . continuă pe compactul D ⊂ R2.. avem f (x' .. sunt egale. adică 0 ≤ I − I < ε. Pk ) − I < ε .

η ) ' k ' k '' k '' k . D 4. ■ Proprietăţi ale integralei duble Folosind definiţia integrabilităţii în cazul integralelor duble şi raţionând analog ca la integrala definită se pot demonstra următoarele proprietăţi: 1. 3. D2 sunt domenii compacte fără puncte interioare comune şi f este integrabilă pe D1 şi pe D2 atunci f este integrabilă pe D şi ∫∫ f (x. 2.. Dacă f şi g sunt integrabile pe D şi f ≤ g atunci ∫∫ f (x. η ) − (ξ . y ) dx dy + β∫∫ g(x.1.1 funcţia f este integrabilă pe D. Dacă D = D1 ∩ D 2 unde D1. y ) dx dy. ηk (ξ . ηk − f ξk . y ) dx dy = α ∫∫ f (x. Dacă f este integrabilă pe D şi f ≥ 0 atunci ∫∫ f (x. 5.g sunt integrabile pe D şi α.248 - Deoarece ' ' '' '' − f ξk f ξk . Dacă f este integrabilă pe D atunci f este integrabilă pe D şi D ∫ ∫ f (x. (∀) k = 1 va rezulta că ( ) ( n k =1 ) < n ε . y ) dx dy = ∫∫ f (x.β∈R atunci αf + βg este integrabilă pe D şi ∫∫ (αf + βg)(x. . y )dx dy ≤ D ∫ ∫ f (x. y ) dx dy D D D (proprietatea de liniaritate). deci k =1 aria D n SΔ(f) – sΔ(f) < ε şi conform teoremei 12. y ) dx dy + ∫∫ f (x. y )dx dy D D (proprietatea de monotonie). ηk .n ≤ d ( Dk ) ≤ Δ < δε . y ) dx dy D D1 D2 (proprietatea de aditivitate). ηk aria Dk < ∑ = ∑ f ξk (( ) ( )) ε aria Dk = ε . Dacă f. şi atunci SΔ(f) – sΔ(f) = ∑ (Mk − m k )aria Dk = aria D k =1 '' '' ' ' . y ) dx dy ≥ 0 . y )dx dy ≤ ∫∫ g(x.

b d a c Demonstraţie. Dacă D este un domeniu compact din R 2 cu (γ) = FrD. b]. j = 1.yj]. n. y ) dy ... curbă simplă. d] astfel încât i) ii) (∀) x ∈ [a. Dacă f este integrabilă pe D. < x n = b ) şi Δ’’∈ D ([c.d] în intervale bidimensionale de forma: Dij = [xi-1. b] există integrala F(x) = ∫ c f (x.. d] → R mărginită şi integrabilă pe [a. y ) dx dy ≤ M aria D. D 8. b] × [c. sau netedă pe porţiuni atunci aria D = ∫∫ dx dy . Fie Δ ′ ∈ D ([a.1. η) ∈ D astfel încât ∫∫ f (x.. i = 1. Fie f : [a.b]. y )dx dy = f (ξ.< ym = d ).249 - 6. M = sup f atunci D D m aria D ≤ ∫∫ f (x.xi] x [yj-1. Calculul integralei duble Considerăm mai întâi cazul în care D este un interval bidimensional.b]).d]). m = inf f .b] x [c. adică D = Ι x J. Δ′ = ( a = x 0 < x1 < . Teorema 12. b D a Atunci ∫∫ f (x. . y ) dy )dx. η) aria D D (formula de medie).3. b] × [c. Cu ajutorul diviziunilor Δ’ şi Δ’’ definim o diviziune Δ a intervalului bidimensional D = [a.. D 7. netedă. d] . m . J = [c. Δ’’ = ( c = y0 < y1 <. Dacă f este continuă pe D atunci există un punct (ξ. d F este integrabilă pe [a. y ) dx dx = ∫ F(x ) dx = ∫ (∫ f (x. unde Ι = [a.

n . y )dy )dx şi b d a c demonstraţia este încheiată. de unde mij (y j − y j −1 ) ≤ ∫ yj y j −1 f (x. este integrabilă pe orice compact [xi-1. j = 1. y ) dy ≤ ∑ Mij (y j − y j−1 ) .adică s (f ) ≤ ∫ (∫ f (x. m obţinem ∑ mij (y j − y j−1 ) ≤ ∫c f (x. y )dy )dx ≤ ∑ M (y − y d m c j =1 ij j b d j −1 )(x i − x i −1 ) .n obţinem ∑ ∑ mijaria Dij ≤ ∫a i=1 j=1 Δ (∫ f (x.250 - Fig. i=1 j=1 i=1 j=1 n m n m Dacă (x.3) Sumând în (12. S Δ (f ) = ∑ ∑ Mij aria D ij . m d m j =1 j =1 Cum funcţia F este integrabilă pe [a. Sumând după i = 1. Dij Dij Vom avea s Δ (f ) = ∑ ∑ m ij aria D ij . i = 1. Mij = sup f .b]. y ) dy ≤ Mij (y j − y j −1 ) (12. m . y ) dy )dx ≤ S (f ) . y)dy )dx.3) după j = 1. y)dy )dx ≤ ∑ ∑ M aria D .y)∈Dij atunci mij ≤ f(x.xi]. n. y)dx dy = ∫ (∫ f (x. i = 1. şi deci vom avea ∑ mij (y j − y j−1 )(x i − x i−1 ) ≤ ∫ x m j =1 n m xi i−1 (∫ f (x.. deci ∫∫ f (x.1 Fie m ij = inf f .y) ≤ Mij. ■ . n m c i=1 j=1 ij ij b d a c Δ Cum f este integrabilă pe D rezultă că Ι = Ι = ∫a b d c D (∫ f (x.

d]. Cu alte cuvinte un domeniu D ⊂ R 2 este simplu în raport cu axa Oy dacă orice paralelă la axa Oy dusă printr-un punct interior din domeniul D intersectează frontiera domeniului în două puncte. unde ϕ1. ϕ 2 : [a. Atunci D ⎜∫ ∫ ∫ f (x. Fie D ⊂ R 2 un domeniu compact simplu în raport cu axa Oy.251 - Vom da în continuare o formulă de calcul al integralelor duble pentru domenii simple în raport cu una din axe. b] → R sunt funcţii continue. b] → R sunt continue.b ] D ⊂ D 0 (fig. Fie c = inf ϕ1. mărginită şi integrabilă pe D astfel încât i) ii) (∀) x ∈ [a.4. Un domeniu D ⊂ R 2 se numeşte simplu în raport cu axa Oy dacă este definit de inegalităţile ⎧a≤x≤b D:⎨ ⎩ ϕ1(x ) ≤ y ≤ ϕ2 (x ) . d] → R sunt funcţii continue. y ) dx dy = ∫ F(x ) dx = ∫ ⎛ ⎝ b b a a ϕ2 (x ) ϕ1 ( x ) f (x. b] există integrala F(x) = ∫ ϕ (x ) f (x. Teorema 12. ϕ 2 : [a. d = sup ϕ 2 şi D0 = [a. Fie f : D → R . b] × [c.. adică ⎧a≤x≤b D:⎨ ⎩ ϕ1(x ) ≤ y ≤ ϕ2 (x ) . . y ) dy .b]. 2).1. Analog.4) unde ϕ1. unde ψ 1. ⎠ Demonstraţie.b ] [a. Evident avem [a. (12. y ) dy ⎞ ⎟ dx. ψ 2 : [c. un domeniu compact D ⊂ R 2 este simplu în raport cu axa Ox dacă este definit de inegalităţile ⎧c≤y≤d D:⎨ ⎩ ψ1(y ) ≤ x ≤ ψ 2 (y ) . 1 ϕ2 (x ) F este integrabilă pe [a.

b]. f (x.3 rezultă că D0 ∫∫ f (x. y ) dy = ∫ d c ϕ1 ( x ) c f (x. y ) dy + ∫ d ϕ2 (x ) f (x. ⎠ ■ Observaţii. y ) ∈ D \D .4) rezultă că f este integrabilă pe D şi ∫∫ f (x. y ) dx dy = ∫∫ f (x.7) rezultă că ⎜∫ ∫∫ f (x. y ) dy (deoarece f (x. Fig.5) Din teorema 12.5). y ) dy ⎞ ⎟ dx şi demonstraţia este încheiată. y ) dy )dx b d a c (12. 1) În particular. y ) ∈ D0 \ D . y ) = 0 pentru (x..1. y ) dy dx . y ) = ⎨ ⎧ f (x.2 Funcţia f este integrabilă pe D0. y ) . y ) dx dy D0 D D (12. ) (12. y ) dy = = ∫ ϕ2 (x ) ϕ1 ( x ) f (x. fixat avem ∫ f (x. deoarece f este integrabilă pe D şi f = 0 pe D 0 \ D .6) şi (12.7) Conform ipotezei ultima integrală din (12.b]. y )dx dy = ∫ (∫ b D a ϕ2 (x ) ϕ1 ( x ) f (x.b]. daca (x. y ) ∈ D ⎩ 0 . y ) dx dy = ∫ (∫ f (x. y ) dy = ∫ 0 ϕ2 (x ) ϕ1 ( x ) f (x.252 - Fie funcţia f : D0 → R . y ) dy + ∫ ϕ2 (x ) ϕ1 ( x ) f (x. daca (x. y ) dx dy = ∫∫ f (x.6) există pentru (∀) x∈[a. y ) dx dy = ∫ ⎛ ⎝ b D a ϕ2 (x ) ϕ1 ( x ) f (x. din (12. ) . pentru x∈[a. Cum F este integrabilă pe [a. dacă f este continuă pe domeniul compact D definit de (12. Folosind proprietatea de aditivitate a integralei duble va rezulta că ∫∫ f (x. (12.6) Să observăm că.

2]. unde ψ 1. y ) dx dy . Să se calculeze integrala I= ∫∫ (x − 3y ) dx dy . Punctele de intersecţie dintre cele două parabole sunt O(0.1. unde D = [0. y2 = x. y ) dy )dx = ∫a dx ∫ϕ ( x ) f ( x. Funcţia f (x. d] → R sunt continue şi f : D→R este continuă. dacă D este simplu în raport cu axa 0x. ) 3) De obicei se scrie b ϕ 2 (x ) 1 ∫a (∫ϕ (x ) f (x. Să se calculeze integrala I= ∫∫ D x (1 − xy ) dx dy . y )dx dy = ∫c D d (∫ ψ 2 (y ) ψ1 (y ) f (x. Scriem domeniul D astfel D : ⎨ ⎧ ⎪0 ≤ x ≤1 2 ⎪ ⎩x ≤y≤ x şi conform teoremei 12. 1). 1. y ) dy )dx = ∫ c dy ∫ψ ( y ) f ( x. deci integrabilă şi conform teoremei 12. 3 5 15 2..3 vom avea: 1 3 ⎞ 1⎛ 1⎛ 2 y2 ⎞ 2 ⎛ ⎞ 2 2⎟ ⎜ ⎟ = − I = ∫ ⎜ ∫ x (1 − xy ) dy ⎟ dx = ∫ ⎜ x y − x x dx 2 x 2 x dx = ∫0 ⎜ ⎟ 0⎝ 0 0⎜ ⎠ 2⎟ ⎠0 ⎝ ⎝ ⎠ 1 3 2 1 5 2 1 = 2⋅ x 3 2 − 2⋅ 0 x 5 2 = 0 4 4 8 − = .1] x [0. atunci f este integrabilă pe D şi ∫∫ f (x.1. y ) = x (1 − xy) este continuă pe D. adică ⎧c ≤ y≤d D:⎨ ⎩ ψ1(y ) ≤ x ≤ ψ 2 (y ) . Domeniul D este simplu în raport cu ambele axe. D unde D este domeniul plan limitat de curbele de ecuaţii y = x2. ψ 2 : [c. 0) şi A(1. d ψ 2 (y ) 1 d ψ2 (y) 1 Exemple.4 vom avea: . y )dy . y )dy b ϕ2 ( x ) 1 şi ∫c (∫ψ (y ) f (x.253 - 2) Analog.

adică ⎧ ⎪0 ≤ y ≤1 D:⎨ 2 .3 . situată în semiplanul x ≥ 0 (fig. y ) ∈ R : x + y ≤ 9. y ) dx dy D în integrale iterate. Să se transforme integrala dublă I = ∫∫ f (x. 5 4 4 10 10 Dacă îl privim pe D ca domeniu simplu în raport cu axa 0x. 5 2 5 4⎟ 10 ⎜2 2 ⎜ ⎟ 2 ⎝ ⎠0 3. x + 9 ⎩ ⎭ Domeniul D este mărginit de cercul cu centrul în origine. x ≥ 0⎬ . de rază 3 şi elipsa cu centrul în origine de semiaxe 1 şi 3.254 x 1⎛ y Ι = ∫0 ⎛ xy − 3 ⎜ ∫ x (x − 3 y ) dy ⎞ ⎟ dx = ∫0 ⎜ ⎜ ⎝ ⎠ 2 ⎝ 1 2 2 1⎛ ⎞ x x x4 ⎞ 3 ⎟ ⎟ 2 dx = ∫0 ⎜ ⎜x x − 3 2 − x + 3 2 ⎟ ⎟ dx ⎠x ⎝ ⎠ ⎛ 5 ⎞ ⎜ x 2 3 x2 x4 3 x5 ⎟ =⎜ − ⋅ − + ⋅ ⎟ 4 2 5 ⎟ ⎜ 5 2 2 ⎜ ⎟ ⎝ 2 ⎠ 1 = 0 2 3 1 3 3 − − + =− . Fig. atunci ≤ ≤ y x y ⎪ ⎩ Ι= ⎛ y (x − 3 y ) dx ⎞ dy = ⎟ 2 ∫0 ⎜ ⎝ ∫y ⎠ 1 ⎛ x2 ⎞ y ∫0 ⎜ ⎜ 2 − 3 yx ⎟ ⎟ y 2 dy = ⎝ ⎠ 1 ⎛y ⎞ y4 ⎜ 3 y y − − + 3y3 ⎟ ∫0 ⎜ ⎟ dx 2 ⎝2 ⎠ 1 5 ⎛ ⎞1 ⎜ 1 y2 5 4 ⎟ 2 y 1y y 3 =⎜ −3⋅ − +3 ⎟ = − . 3).. unde D = ⎨(x. ⎧ ⎫ y2 2 2 2 2 ≥ 1.

y ) dx.1] şi ϕ1(x ) = 0 pentru x ∈ [1. ϕ1(x ) = 3 1 − x 2 . ⎠ În concluzie Ι= ∫ 1 0 dx ∫ 1 0 9−x2 3 1− x 2 f (x. iar ϕ2 (x ) = 9 − x 2 . y ) dy + ∫ dx ∫ 3 1 3 2 9−x2 0 0 f (x. y )dy ⎟ dx + ∫ ⎛ ⎜ 2 ∫0 ⎜ ∫ ∫ 1 ⎝ − ⎝ − 9−x ⎠ 1 9−x2 f (x. y ) dx dy = Ι 1 + Ι 2 .. şi atunci 9 − y2 ≤ x ≤ 9 − y2 ⎪ ⎩3 Ι = ∫ − 3 dy ∫ 1 3 3 9−y2 9− y2 f (x. y ) dy + ∫ dx ∫ 1 − 9−x2 Să observăm că D poate fi privit ca domeniu simplu în raport cu axa Ox. pentru x ∈ [0. D1 D2 Pentru calculul lui Ι 1 ţinem seama că a = 0.255 - Să observăm că domeniul D nu este simplu în raport cu axa Oy. y ) dy . deci poate fi scris astfel ⎧ −3 ≤ y ≤ 3 ⎪ D:⎨ 1 . + ∫ dx ∫ − 3 1− x 2 − 9−x f (x. y ) dy ⎟ dx. b = 3. y ) dx dy + ∫∫ f (x. y ) dy + f (x. .3]. ⎜ ⎟ ⎜ ∫ 0 ⎝ ∫ 3 1− x 2 ∫ 1 ∫0 ⎠ ⎝ ⎠ 1 Similar Ι2 = 3 0 ⎛ − 3 1− x 2 ⎞ f (x. 3]. Pentru a aplica formula de calcul al integralelor duble pe domenii simple în raport cu axa Oy vom descompune domeniul D în domeniile D1 şi D2 prin dreapta y=0. y ) dx ⎞ ⎟ dy. Vom avea deci Ι1 = 3⎛ 9−x2 ⎛ 9−x2 ⎞ ⎞ ( ) + f x . y dy dx f (x. pentru x ∈ [0. Vom avea Ι = ∫∫ f (x.

Vom avea (γ ) = AB ∪ [BC] ∪ CD ∪ [DA ] unde: AB : y = ϕ1 ( x ). . Pentru cazul general se pot consulta lucrările [8] sau [14]. Q ∈ C1 (D). CD : y = ϕ 2 ( x ). ⎧x=a [DA ] : ⎨ ⎩ y = t. netedă sau netedă pe porţiuni. unde ϕ1. Fig. Q : D → R. x ∈ [a. t ∈ [ϕ1(b).5. ⎝ ⎠ γ D unde sensul de parcurs pe curba γ este cel direct. y ) dx + Q(x. Vom da o demonstraţie pentru cazul în care domeniul D este simplu în raport cu ambele axe.4 Fie A(a.. Fie P. b] → R sunt continue. ϕ1(b)). ϕ2(a)). y )dy = ∫∫ ⎜ ⎜ ∂x − ∂y ⎟ ⎟dx dy. ϕ2 (a)] . b] . ϕ1(a)). ϕ2 (b)] . B(b. (formula lui Green). t ∈ [ϕ1(a). ϕ2(b)).1. Fie D : ⎨ ⎧ a≤x≤b ⎩ ϕ1( x ) ≤ y ≤ ϕ2 ( x ) . Demonstraţie. închisă. C(b. ⎧x=b [BC] : ⎨ ⎩ y = t.256 - Teorema 12. D(a. Fie D ⊂ R 2 un domeniu compact mărginit de curba γ = Fr D . deci D este simplu în raport cu axa Oy. b] . x ∈ [a. presupusă simplă. ϕ 2 : [a. Atunci ⎛ ∂Q ∂P ⎞ ∫ P(x. P.

9) = − ∫ [P( x.257 - Ţinând seama de modul de calcul al integralei curbilinii de speţa a doua şi de sensul de parcurs pe fiecare arc de curbă obţinem: ∫ P( x. y )dx = γ AB [ BC ] CD [ DA ] = = ∫ ∫ b a b a P( x.11). ϕ2 ( x ))]dx (am ţinut cont că integralele pe segmentele [BC] şi [DA] sunt egale cu 0 deoarece x este constant pe aceste segmente). prin adunare. ϕ1( x ))dx − ∫ P( x. închisă. γ deci aria unui domeniu D D compact D limitat de o curbă γ simplă.10) (12. ϕ1( x )) − P( x.9) rezultă că ∫ P( x. y)dx + ∫ P( x. ϕ1( x ))]dx a b Din (12. γ ∂P (12. unde sensul pe curbă este cel direct. y )dy = ∫∫ ∂x dxdy . netedă sau netedă pe porţiuni este aria D = 1 xdy − ydx . ϕ2 ( x )) − P( x.10) şi (12. se obţine formula lui Green. y ) = − y x 1 1 y x . y )dx = − ∫∫ ∂y dxdy . y ) 2 dx = a a ϕ1 ( x ) ∂y ϕ1( x ) ∂y (12. y)dx + ∫ P( x. 2∫ γ .11) ■ D Analog obţinem ∫ Q( x. Aplicaţie. Q( x. Ţinând cont de formula de calcul al unei integrale duble pe un domeniu simplu obţinem: − ∫∫ D ϕ 2 ( x ) ∂P b b ϕ (x) ∂P dxdy = − ∫ dx ∫ dy = − ∫ P( x. Luând P( x. ϕ2 ( x ))dx = a b (12. y)dx = ∫ P( x.8) [P( x. y)dx + ∫ P( x. y ) = obţinem: 2 2 ∫ − 2 dx + 2 dy = ∫∫ ( 2 + 2 )dxdy = ∫∫ dxdy = aria D . γ ∂Q D Din (12.8) şi (12..

258 - Schimbarea de variabile în integrala dublă Considerăm integrala dublă I = ∫∫ f ( x.v)∈(γ’) se deplasează în sens direct atunci şi punctul corespunzător M(x.y) = x. dacă D( ϕ. mai mult. v) ∈ D' .. dacă un punct M’(u. y )dxdy . închisă. γ D Efectuând schimbarea de variabile dată de (12. Se arată că o transformare regulată este biunivocă. adică fiecărui punct (x. v) Prin această transformare domeniul D’ mărginit de o curbă γ’ trece în domeniul D mărginit de curba γ. iar frontiera sa γ’ = FrD’ este o curbă simplă.y)∈D îi corespunde un unic punct (u. netedă sau netedă pe porţiuni.v). v ) (12. γ ∫ xdy = ∫∫ dxdy . ψ ∈ C1 (D’). v ) atunci transformarea (T) este directă. Q(x. D(u.y) = 0. Considerăm transformarea regulată ⎧ x = ϕ(u. ψ) (u. adică. (∀) (u. iar funcţiile ϕ şi ψ admit derivate parţiale mixte de ordinul doi continue pe D’. v ) (T ) : ⎨ . D(ϕ. Ne propunem şi calculăm aria domeniului D prin transformarea (T) în ipoteza că această transformare este regulată şi directă. adică ⎩y = ψ(u. y = ψ(u. netedă sau netedă pe porţiuni (vezi [7]).12) rezultă: .v)∈D’ şi reciproc.12) ϕ. D ⊂ R2 un domeniu compact mărginit de o curbă γ presupusă simplă. Luând în formula lui Green P(x. (∀)(u. închisă. unde f : D → R este o funcţie D continuă. v) ≠ 0. (u. ψ ) > 0. v ) ∈ D' .y)∈(γ). unde x = ϕ(u. prin această transformare D’ este un domeniu compact. Obţinem astfel că Aria D = ∫ xdy . v ) ∈ D' ⊂ R 2 . obţinem unde sensul pe curba γ este cel direct. Se poate deomonstra că. D(u.v) se deplasează tot în sens direct.

∂v ⎥ ⎣ ∂u ⎦ γ' γ γ' unde P(u. v ) = ϕ(u. . ψ ) dudv . ∂ ψ ∂ ψ ∂u ∂v ∂v ∂u D(u. v )dv = ∫∫ ⎜ ⎝ ∂u ∂v ⎠ γ' D' Ţinând cont de teorema lui Schwarz vom avea ∂Q ∂P ∂ϕ ∂ψ ∂ 2ψ ∂ϕ ∂ψ ∂ 2ψ − = +ϕ − −ϕ = ∂u ∂v ∂u ∂v ∂v∂u ∂v ∂u ∂u∂v ∂ϕ ∂ϕ ∂ϕ ∂ψ ∂ϕ ∂ψ D(ϕ. Aria D = ∫∫ D(ϕ. v ) ∂ψ ∂ψ şi Q(u. D ' D(u. D(u.. Fie în planul uO’v un domeniu compact D’ cu frontiera γ’ o curbă simplă. (∀)(u. dacă (T) este o transformare regulată se obţine Aria D = ∫∫ D' D(ϕ. v ) planul xOy astfel încât funcţiile ϕ şi ψ admit derivate parţiale mixte de ordinul doi continue pe D’. v ) ∈ D' .6. ∫ P(u. v ) D(ϕ. v )du + Q(u. o transformare regulată de la planul uO’v la ⎩y = ψ(u. (u.259 - ∂ψ ⎤ ⎡ ∂ψ Aria D = ∫ xdy = ∫ ϕ(u. v )⎢ du + dv = ∫ P(u. v ) ∈ D' atunci γ’ este parcursă în sens D(u. ψ ) dudv . v )du + Q(u. netedă sau netedă pe porţiuni şi ⎧ x = ϕ(u. D(u. v ) Observaţie. Dacă D( ϕ. închisă. v ) .1. v ) (12. ∂v ∂u ⎛ ∂Q ∂P ⎞ Aplicând formula lui Green pentru ultima integrală obţinem: − ⎟dudv . v ) = ϕ(u. v ) invers şi analog obţinem Aria D = − ∫∫ D' În general. v ) ∂u ∂v În concluzie. ψ ) < 0.13) Teorema 12. v ) (T ) : ⎨ . ψ ) dudv . v )dv . ψ ) = − = ∂u ∂v = .

v ) medie rezultă că pentru fiecare k = 1. ⎩ y = ρ sin θ D ■ În cazul schimbării în coordonate polare. ηk ) aria Dk = k =1 n = ∑ f (ϕ(uk . rezultă D( x.14) Demonstraţie.vk). ψ(uk . Fie Δ’ = (D’1. Prin transformarea regulată (T) fiecărui domeniu D’k. ψ ) dudv. M'k (uk .. v k ). Obţinem astfel o diviziune Δ = (D1. ψ ) .15) unde F(u.vk). γ = T(γ’) şi f : D→ R este o funcţie continuă atunci ∫∫ f ( x. v )) D D' D(ϕ. y )dxdy = ∫∫ f (ρ cos θ. …. v k )aria D'k = D(u. v k ). D’2. diviziunea Δ’ şi punctele intermediare M’k este egală cu o sumă Riemann relativ la funcţia f. k = 1. n îi corespunde un domeniu Dk ⊂ D. ψ ) (u k . D' . ….M' k ). y)dxdy = ∫∫ f (ϕ(u. Din (12. D2. v k )) k =1 n n D(ϕ. adică ρ ∈ [0. Din existenţa celor două integrale şi prin trecere la limită în relaţia (12. v k ) aria D'k . diviziunea Δ şi punctele intermediare Mk. v ) = ∑ F(uk .15) obţinem (12. v ) = f (ϕ(u. v ). n şi evident Mk(ξk. θ) ∫∫ f ( x. D(u. v )) D(ϕ. R]. v ) Rezultă că orice sumă Riemann relativ la funcţia F. v k ) aria D' k = σ Δ ' (F. ρ sin θ)ρdρdθ . ψ ) dudv . Dn) a domeniului D. n există un punct (uk. ηk = ψ(uk.ηk)∈Dk. D(u. y ) = ρ şi atunci D(ρ. ⎧ x = ρ cos θ (T ) : ⎨ .260 - Dacă D = T(D’). n . n şi din teorema de D(u.2π] . Vom avea: σ Δ ( f . ψ ) (uk . k =1 (12. D’n) o diviziune a compactului D’. k = 1. Observaţie.14). v ) Fie ξk = ϕ(uk. D(u. ψ(u. v ).13) vom avea Aria Dk = ∫∫ Dk D(ϕ. k = 1. Mk ) = ∑ f (ξk . vk)∈D’k astfel încât Aria Dk = D(ϕ. ψ(u. θ ∈ [0. v ) (12. k = 1.

⎟= 4 ⎝ 16 25 ⎠ 1600 Aplicaţii ale integralei duble 1. Din considerente de mecanică se poate arăta că masa M şi coordonatele centrului de greutate G(xG. are generatoarele paralele cu axa Oz şi este limitat superior de suprafaţa de ecuaţie z = f(x. y )dxdy . y )dxdy.1] obţinem ρdρ 1 = −π ⋅ ( 4 + ρ 2 )−2 I = ∫ 0 dθ ∫ 0 2 3 (4 + ρ ) 4 π 1 1 0 π⎛ 1 1 ⎞ 9π = ⎜ − . y )dxdy D reprezintă volumul cilindrului care se sprijină pe D. ∫∫ M D M D ∫∫ ρ( x. yG) sunt date de M= 1 1 xρ( x. Calculul volumelor şi ariilor Dacă f : D ⊂ R2 → R este o funcţie continuă şi pozitivă atunci integrala ∫∫ f ( x. y = ρsinθ. y G = ∫∫ yρ( x. y ≥ 0. D xG = Dacă placa este omogenă (ρ = const > 0) atunci . Dacă f(x..y).y) > 0 este o funcţie continuă de coordonatele punctului din domeniu. ρ∈[0. Efectuând schimbarea de variabile x = ρcosθ. (∀) (x. Coordonatele centrului de greutate al unei plăci plane Fie D ⊂ R2 un domeniu compact care este imaginea unei plăci plane la care densitatea ρ = ρ(x. unde ( 4 + x 2 + y 2 )3 D:x2 + y2 ≤ 1.π].y)∈D atunci integrala cilindrului.y) = 1. Să se calculeze integrala I = ∫∫ D dx dy . y )dxdy. adică Aria D = ∫∫ dxdy D reprezintă aria bazei ∫∫ dxdy D 2. θ∈[0.261 - Exemplu.

Vom nota cu (Σ) = Im Σ = {( x(u. Ecuaţiile x = x(u.v) reprezintă ecuaţiile parametrice ale suprafeţei Σ şi scriem: (Σ) ⎧ x = x(u. imaginea suprafeţei Σ.2. v ).v). y )dxdy .v). z(u. v )k .17) unde r (u. v ) = x(u. v ) ⎩ (12. z(u.v).262 - xG = ∫∫ xdxdy D aria D . y = y(u.2. numită şi ecuaţia vectorială parametrică a suprafeţei Σ. y )dxdy şi respectiv D D IO = ∫∫ ( x 2 + y 2 )ρ( x. v )i + y(u.. v ). j.v).v))∈R3: (u. . v ) ⎪ : ⎨ y = y(u.v)).v). Σ(u. v ) ∈ D ⎪ z = z(u. yG = ∫∫ ydxdy D aria D . Definiţia 12.v). (u. z = z(u. (u. D 12. IOy = ∫∫ x 2ρ( x.1. y )dxdy . Se numeşte pânză parametrizată sau suprafaţă parametrizată în spaţiul R3 orice funcţie continuă Σ : D →R3. v ) ∈ D (12. v ) j + z(u. y(u. Integrale de suprafaţă Fie D ⊂ R2 un domeniu compact.v)∈D}. k } este o bază ortonormată în reperul cartezian Oxyz atunci suprafaţa Σ poate fi dată şi astfel: (Σ) : r = r (u.16) Dacă B = { i.v) = (x(u. y(u. Momentele de inerţie ale unei plăci plane Momentele de inerţie ale plăcii plane D faţă de axe şi respectiv pol sunt date de I Ox = ∫∫ y 2 ρ( x. 3.

….. Suprafaţa Σ se numeşte simplă dacă funcţia (u. v ) ⎪ (Σk ) : ⎨ y = y(u. forma implicită.z ∈ C1(D) şi A2 + B2 + C2 ≠ 0 pe D. forma explicită.y.2. Suprafaţa Σ se numeşte netedă (sau regulată) dacă x. z ) . D(u.Dn) a lui D astfel încât suprafeţele ⎧ x = x(u. x ) .16) şi fie P0(u0. k = 1 .5 .18) Dacă pe V sunt îndeplinite ipotezele teoremei funcţiilor implicite. netedă. unde A= D( y.y). C= .z) = 0. 5). v ) ∈ Dk . Fig. (12.y.y)∈D0 ⊂ R2.16) obţinem (Σ) : F(x. D(u. v ) B= D( x. v ) (12. (u. (12. (x.263 - În ipotezele în care pot fi eliminaţi parametrii u şi v din ecuaţiile (12. (x.v0)∈(Σ) un punct fixat (fig. v ) .20) Suprafaţa Σ se numeşte netedă pe porţiuni dacă există o diviziune Δ = (D1. v ) este injectivă. ⎪ z = z(u. v ) ⎩ Considerăm suprafaţa Σ simplă. y ) D( z. n să fie netede.19) Definiţia 12. dată prin ecuaţiile parametrice (12.y. v ) → r (u. suprafaţa Σ se scrie echivalent (Σ) : z = z(x.2. v ) D(u.z)∈V ⊂ R3.D2.

dată prin ecuaţiile parametrice (12. Fie Σ o suprafaţă simplă.16). iar dacă este dată prin forma explicită (12. v ) j + z(u0 .18) se arată că N = F' x i + F' y j + F'z k . F = r ' u ⋅r ' v = x ' u x ' v + y ' u y ' v + z' u z' v obţinem dσ = EG − F2 dudv . N = r 'u ×r 'v = A i + Bj + C k . Definiţia 12. v 0 )i + y(u.19) atunci N = −p i − qj + k . v 0 )i + y'u (u0 . 2 2 2 G = r'2 v = x ' v + y ' v + z' v . adică unghiul dintre curbele de coordonate γu şi γv este diferit de zero. q = z’y. v 0 )k si rv ' (u0 .3. v )i + y(u0 . v 0 ) = x'v (u0 .20) exprimă faptul că r 'u × r 'v ≠ θ . Versorul vectorului normal N va fi n= N N = r 'u ×r 'v A i + Bj + C k . numite şi curbe de coordonate. De asemenea. v 0 ) j + z'u (u0 . netedă. Dacă suprafaţa Σ este dată sub forma explicită (12. = r 'u ×r 'v A 2 + B 2 + C2 Dacă suprafaţa Σ este dată prin forma implicită (12. Σ forma Observaţie. unde p = z’x. v 0 )k . această condiţie asigură existenţa vectorului N normal la suprafaţa Σ în P0.2. ( γ v ) : r (u0 .19) atunci dσ = 1 + p2 + q2 dxdy . v 0 ) = x'u (u0 . v 0 )i + y'v (u0 . v )k . v ) = x(u0 . Din identitatea lui Lagrange r 'u ×r 'v 2 = r 'u 2 r 'v 2 − (r 'u ⋅r 'v )2 şi folosind notaţiile 2 2 2 2 E = r 'u = x'u + y'u + z'u . v 0 ) = x(u. Se numeşte element de arie al suprafeţei diferenţială notată dσ şi definită astfel: dσ = r 'u ×r 'v dudv . Vectorii directori ai tangentelor în P0 la curbele (γu) şi (γv) vor fi r 'u (u0 . v 0 ) j + z'v (u0 . v 0 ) j + z(u. v 0 )k .264 - Pentru u = u0 şi respectiv v = v0 obţinem pe suprafaţa Σ curbele ( γ u ) : r (u.. Să observăm că r 'u × r 'v = A i + Bj + C k . . deci condiţia de regularitate (12.

Teorema 12. vk).16). ….Pk ) = ∑ f (Pk ) aria Σ k . (∃) δε > 0 cu proprietatea că (∀) Δ∈D(D). valoarea integralei duble reprezintă aria suprafeţei Σ. n avem σ Δ ( f. k = 1. k = 1. v ) ⎪ diviziunea corespunzătoare a suprafeţei Σ. v ) . k =1 n Definiţia 12. yk = y(uk. D2. Fie Δ = (D1. Pentru demonstraţie se pot consulta lucrările [8]. k = 1. (uk. netedă atunci Σ are arie şi Aria Σ = ∫∫ EG − F 2 dudv este ■ independentă de reprezentarea parametrică (12. Dn) cu Δ < δ ε şi (∀) Pk∈ (Σk). Dacă suprafaţa Σ dată prin ecuaţiile parametrice (12. zk = z(uk. Δ = (D1. (u. În acest caz. [14] sau [19]. …. vk)∈Dk.16).265 - Definiţia 12. .5. yk.. …. vk). ⎪ z = z(u. Funcţia f este integrabilă pe suprafaţa Σ dacă (∃) I∈R astfel încât (∀) ε > 0.2. vk). v ) ∈ Dk . închisă. zk)∈(Σk). Pk ) − I < ε . Σn) ⎧x = x(u. n unde xk = x(uk. Integrale de suprafaţă de speţa întâi (sau în raport cu aria) Fie Σ o suprafaţă simplă.16) are arie dacă integrala dublă ∫∫ D EG − F 2 dudv există şi este finită. mărginită. dată prin ecuaţiile parametrice (12.1. k = 1. Suprafaţa Σ dată prin ecuaţiile parametrice (12.2. n . v ) ⎩ Fie Pk(xk. unde V ⊂ R3 astfel încât (Σ) ⊂ V. Σ2. unde D ⊂ R2 este un domeniu compact limitat de o curbă simplă. D2. (Σ k ) : ⎨y = y(u. netedă.2.4. Fie f : V → R. Considerăm suma σ Δ ( f . netedă sau netedă pe porţiuni (deci D are arie). n . Dn) o diviziune a compactului D şi ΔΣ = (Σ1.16) D este simplă.

k = 1. D2. k = 1. (uk. v ) ∈ Dk . ηk ) aria Dk . v )) Σ D EG − F2 dudv . vk). ηk ).1 avem Aria Σ = ∫∫ EG − F2 dudv şi din teorema de medie D (∃) (ξk. vk). ηk ). ⎧x = x(u. n . v ). z(u. Se arată că numărul real I este unic şi prin definiţie I se numeşte integrala de suprafaţă a funcţiei F pe Σ şi se notează I = ∫∫ f ( x. z(ξk . v ). vk)∈Dk. v ). v k ). Pk ) . z(ξk . Fie Δ = (D1. y. z(uk . (u. ■ . Din teorema 12. y(u. ηk ))] ⋅ k =1 ⋅ (EG − F2 )(ξk . v ) ⎪ Pk ∈ (Σk ) : ⎨y = y(u. yk=y(uk. ηk ) aria Dk + k =1 n + ∑ [f ( x(uk . z)dσ = ∫∫ f ( x(u. y. v ). …. Dn) o diviziune a lui D. v ). σ Δ ( f . v k )) − f ( x(ξk .2. netedă. ηk ). y(u. ηk ) aria Dk . v k ). y(ξk . Funcţia g(u. v k ). v k ).2. v )) Folosind uniform continuitatea lui f rezultă că a doua sumă are limita zero pentru Δ → 0 şi demonstraţia este încheiată. z)dσ = Σ lim σ Δ ( f . n . Δ →0 Teorema 12. iar funcţia f este continuă. atunci f este integrabilă pe Σ şi ∫∫ f ( x. y(ξk . ηk)∈Dk astfel încât Vom avea: Dk ∫∫ EG − F2 dudv = (EG − F2 )(ξk .266 - Observaţie.vk). y k . k = 1. Σ Să observăm că ∫∫ f ( x. y(u. v )) EG − F2 limita primei sume pentru Δ → 0 este D este continuă şi atunci EG − F 2 dudv . Demonstraţie. v ) ⎩ xk = x(uk. zk ) unde ⎪ z = z(u. y(uk .. v k )) (EG − F2 )(ξk . Dacă suprafaţa Σ este simplă. ηk )) (EG − F2 )(ξk . Pk ) = ∑ f (Pk ) aria Σk = k =1 n = ∑ f ( x(uk . ηk ).2. z(uk . z(u. ∫∫ f ( x(u. ηk ) aria Dk = k =1 n n = ∑ f ( x(ξk . v ). n. zk = z(uk. Pk ( x k . y. z(u. v ) = f ( x(u. y(uk . z )dσ . v ) .

Efectuând schimbarea de variabilă în coordonate polare x = ρ cos θ. y )) Σ D 1 + p2 + q2 dxdy . z)dσ = ∫∫ f ( x. a]. cu o fixare a unuia din cei doi versori ai normalei se numeşte suprafaţă orientată. Σ unde (Σ) : z = x2 + y2..16). definită de ecuaţiile parametrice (12. Exemplu. Definiţia 12. suprafeţe pe care. r 'u ×r 'v r 'u ×r 'v o suprafaţă bilateră împreună cu o alegere. Integrale de suprafaţă de speţa a doua (sau în raport cu coordonatele) Fie Σ o suprafaţă simplă. iar D = {(x. y.2π] obţinem I= ∫ 2π 0 dθ ∫ a 0 1 + 4ρ2 ρ3dρ = 2π∫ ρ3 1 + 4ρ2 dρ .2.y)∈R2 : x2 + y2 ≤ a2}. 0 a care se calculează folosind metoda integrării prin părţi. Suprafaţa Σ se numeşte bilateră (sau cu două feţe) pe D Σ putem considera doi versori ai dacă versorul normalei n este o funcţie continuă în fiecare punct M∈(Σ). (x. În cazul unei reprezentări explicite (Σ) : z = z(x. Să se calculeze integrala I = ∫∫ zdσ . printr-o deplasare continuă normala îşi schimbă direcţia în mod continuu şi revine în punctul iniţial cu sensul opus sensului iniţial. Nu orice suprafaţă are două feţe.6. n2 = − n = − u v .y) va rezulta că ∫∫ f ( x. Cum p = ∂z ∂z = 2x. y = ρ sin θ . . ρ ∈ [0.267 - Observaţie. y. θ ∈ [0. Observaţie. rezultă I = ∂x ∂y ∫∫ ( x D 2 + y 2 ) 1 + 4 x 2 + 4 y 2 dxdy .y)∈D. z( x. Cel mai simplu exemplu în acest sens este banda lui Mobius. Deoarece într-un punct M de pe suprafaţa normalei la suprafaţă şi anume n1 = n = r 'u × r 'v r' × r' . Există suprafeţe cu o singură faţă. netedă. q = = 2y.

z) cos γ ]dσ . Q.6 Presupunem că suprafaţa coordonatele versorului n = Σ este orientată şi fie cosα. Q. cos γ ) şi cu − n( − cos α. adică funcţiile P. R : Σ →R sunt continue pe (Σ). z) cos β + R( x. Σ Σ unde n = cos α i + cos β j + cos γ k .faţa suprafeţei Σ definită de n(cos α. cos β. cos βdσ = dzdx. vom avea .268 - Pentru a o obţine luăm o foaie de hârtie dreptunghiulară ABCD.− cos β.. cos γdσ = dxdy . β. 6). R) un câmp vectorial continuu pe Σ. integrala de suprafaţă de speţa a doua a câmpului vectorial v pe suprafaţa Σ+. z) cos α + Q( x. γ reprezintă unghiurile formate de versorul n cu vectorii i. r 'u × r 'v r 'u × r 'v numite şi cosinuşi directori ai normalei la suprafaţă. notată cu ∫∫ v n dσ Σ se înţelege numărul real definit prin ∫∫ v n dσ = ∫∫ [P( x. j şi respectiv k . Fig. Notând cos αdσ = dydz. y.− cos γ ) . Prin definiţie. cosγ al normalei la suprafaţă în punctul M∈(Σ). Fie v (P. Vom nota cu Σ+ faţa suprafeţei Σ definită de versorul normalei Σ . Să observăm că α. cosβ. y. y. o răsucim şi o lipim astfel încât A să coincidă cu C şi B cu D (vezi fig.

situată în primul octant. F’z (unde F(x. 2z. F’y.269 - ∫∫ v n dσ = ∫∫ P( x. z)dzdx + R( x. a ∫∫ Σ O reprezentare parametrică a părţii de sferă este ⎧ x = a cos θ sin ϕ π ⎪ (Σ ) : ⎨ y = a sin θ sin ϕ . y. z)dydz + Q( x. y. a > 0.. a a a Rezultă că I = 1 ( xy + yz + 3 xz)dσ . y.a2). y. z)dzdx + R( x. de unde EG − F 2 = a 4 sin 2 ϕ şi F = x ' θ x ' ϕ + y ' θ y ' ϕ + z' θ z' ϕ = 0 . z)dxdy = − ∫∫ v n dσ . unde Σ+ este faţa suprafeţei Σ definită de versorul normalei n(cos α.y. y. 2y. Valoarea integralei ∫∫ v n dσ Σ reprezintă fluxul câmpului de vectori v prin suprafaţa Σ. 2 ⎪ z = a cos ϕ ⎩ 0≤ϕ≤ π . 1. Σ− Σ 2. Vectorul director al normalei la suprafaţă într-un punct arbitrar M(x. z)dydz + Q( x. Observaţii. Exemplu . cos β. unde Σ+ este faţa exterioară a sferei de Σ+ ecuaţie x2+y2+z2 = a2. Σ Σ+ notaţie frecventă. adică 2x. iar versorul normalei asociat feţei exterioare este: n= N N = x yr z i+ j+ k. y. 2 Vom avea: 2 2 2 2 E = x'2 θ + y ' θ + z' θ = a sin ϕ 2 2 2 G = x'ϕ + y'2 ϕ + z' ϕ = a . cos γ ) .z) = x2+y2+z2 . 0 ≤ θ ≤ . ∫∫ P( x.z)∈(Σ) are coordonatele F’x. Să se calculeze integrala I = ∫∫ ydydz + zdzdx + 3 xdxdy . z)dxdy .y.

simplu şi neted γ (fig.7 Dacă P. care se sprijină pe conturul închis. z)dy + R( x. y. z)dx + Q( x. ⎜ ∂y − ∂z ⎟ ⎟dydz + ⎜ ∂z − ∂x ⎟dzdx + ⎜ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ Σ+ ⎛ ∂R ∂Q ⎞ ⎛ ∂P ∂R ⎞ ⎛ ∂Q ∂P ⎞ unde Σ+ este faţa suprafeţei Σ definită de versorul normalei n(cos α.16). .7).270 - I= 1 (a2 sin θ cos θ sin2 ϕ + a2 sin θ sin ϕ cos ϕ + 3a2 cos θ sin ϕ cos ϕ) ⋅ ∫∫ a D ⋅ EG − F2 dθdϕ = = a3 ∫∫ (sin θ cos θ sin3 ϕ + sin θ sin2 ϕ cos ϕ + 3 cos θ sin2 ϕ cos ϕ)dθdϕ = D ⎛1 ⎞ = a3 ∫ 2 ⎜ sin3 ϕ + sin2 ϕ cos ϕ + 3 sin2 ϕ cos ϕ ⎟dϕ = 2a3 . Fig. netedă. Q. y. R : V → R sunt de clasă C1 pe V.. y. definită de ecuaţiile parametrice (12. unde V ⊂ R3 astfel încât (Σ)⊂V atunci vom avea: ∫ P( x. cos β. iar sensul de parcurs pe curba γ este cel asociat feţei corespunzătoare (curba γ este parcursă astfel încât un observator ce se deplasează pe γ să lase tot timpul la stânga faţa Σ+). z)dz = γ ∫∫ ⎜ ⎜ ∂x − ∂y ⎟ ⎟dxdy. cos γ ) . 0 ⎝2 ⎠ π Formula lui Stokes Fie Σ o suprafaţă simplă. orientată.

ηk. Spunem că Δ = (V1. Integrale triple Acestea se definesc în mod analog cu integralele duble. k =1 n suma integrală triplă a funcţiei f corespunzătoare diviziunii Δ şi punctelor Pk∈Vk. Pk ) = ∑ f (Pk ) volVk . V2. V2. Vn) vom nota cu Δ = max d( Vk ) . τk)∈Vk. netedă sau netedă pe porţiuni. z )k . Atunci formula lui Stokes se poate scrie vectorial astfel: ∫ vdr = ∫∫ rotv ⋅ n dσ γ Σ şi din punct de vedere fizic această formulă exprimă faptul că circulaţia vectorului v pe bordul γ al unei suprafeţe Σ este egală cu fluxul rotorului lui v prin această suprafaţă. Se arată că un astfel de domeniu are volum (vezi [14]). y. (∀) (x. închisă. Pk(ξk. mărginită. k = 1. Vn sunt domenii compacte fără puncte interioare comune astfel încât V = U Vk şi k =1 n Σk = Fr Vk. netedă sau netedă pe porţiuni. n şi σΔ ( f . Fie f : V → R. Vn) este o diviziune a domeniului compact V dacă V1. …. Δ=(V1. n este o suprafaţă simplă.271 - Pentru demonstraţie se pot consulta lucrările [14] sau [19].. z ) = P( x. netedă sau netedă pe porţiuni. ■ Observaţie. . y. închisă. norma diviziunii Δ. z )i + Q( x. ….n este diametrul domeniului Vk. z ) j + R( x. Fie v câmpul vectorial definit de funcţiile P. Fie V ⊂ R3 un domeniu compact cu frontiera o suprafaţă simplă. Q. P1. adică v ( x. …. y. P2 ) . închisă. unde d(Vk) k =1. 12.P2 ∈Vk Să observăm că Vk are volum. Vom nota cu D(V) mulţimea tuturor diviziunilor lui V şi pentru Δ∈ D(V). cum Fr Vk este o suprafaţă simplă. V2. k = 1.y.z)∈V.3. y. d( Vk ) = sup dist(P1. R.

Δ →0 Ca şi în cazul integralelor duble se arată că o funcţie mărginită f : V → R este integrabilă dacă şi numai dacă (∀) ε > 0. Exemplu. Pk ) . Δ = (V1. n şi sΔ ( f ) = ∑ mk volVk .. ) Proprietăţi asemănătoare cu cele de la integrale duble se obţin şi pentru integralele triple. Δ (f ) < ε .3. Funcţia f este integrabilă pe V dacă (∃) I∈R astfel încât (∀) ε > 0. .272 - Fie mk = inf f . Definiţia 12. z )dxdydz (sau V ∫∫∫ fdV ). k = 1. V Să observăm că ∫∫∫ fdV = V lim σΔ ( f . adică ⎧ (x. Vn) şi (∀) Pk∈Vk. …. y. Pk ) − I < ε . z)dxdydz = ∫∫ (∫ V D ϕ 2 ( x. ϕ2 : D → R sunt continue. Mk = sup f . y ) ∈ D . atunci ∫∫∫ f ( x. n avem σ Δ ( f. Δ = (V1.1. cu Δ < δε şi (∀) Pk∈Vk avem De dacă f este continuă pe V atunci f este integrabilă pe V. …. Să se calculeze integrala I= ∫∫∫ zdxdydz . Pk ) ≤ S Δ ( f ) . (∀) Δ ∈ D(V). V2. y. y ) f ( x. cu Δ < δε şi (∀) Pk∈Vk. dacă V este un domeniu simplu în raport cu axa Oz. Să observăm că sΔ ( f ) ≤σ Δ ( f . x ≥ 0. (∃) δε > 0 cu proprietatea că (∀) Δ ∈ D(V). k = 1. unde D ⊂ R2 este un domeniu compact care este V:⎨ ϕ ( x . y ≥ 0. n . z )dz dxdy . y ) 2 ⎩ 1 proiecţia domeniului V în planul xOy şi ϕ1. unde V este definit de inegalităţile V V : x + y + z ≤ 1. Δ = (V1. y. V2. S Δ ( f ) = ∑ Mk volVk Vk Vk k =1 k =1 n n sumele Darboux inferioară şi respectiv superioară a funcţiei f corespunzătoare diviziunii Δ. y ) ϕ1 ( x . Se arată că numărul real I este unic şi prin definiţie I se numeşte integrala triplă a funcţiei f pe domeniul V şi se notează I = ∫∫∫ f ( x. …. V2. (∃) δε > 0 astfel încât (∀) Δ ∈ D(V). y ) ≤ z ≤ ϕ ( x . Vn). Vn). iar SΔ (f ) − sasemenea. k = 1. z ≥ 0.

v. În aceste condiţii avem: . adică D : ⎨ rezultă I= 1− x 1 1 dx ( x 2 + y 2 + 1 − 2x − 2y + 2xy ) = ∫ ∫ 0 0 2 y2 y2 1− x 1 1 1 = ∫ ( x 2 y + y 3 + y − 2xy − 2 + 2x ) = 0 2 2 2 0 3 ⎧ 0 ≤ x ≤1 ⎩ 0 ≤ y ≤ 1− x = 1 1⎡ 2 1 ⎤ x (1 − x ) + (1 − x )3 + 1 − x − 2x(1 − x ) − (1 − x )2 + x(1 − x )2 ⎥ dx = ∫ ⎢ 0 2 ⎣ 3 ⎦ x3 1 1 2 1 3 2 = ∫ (x − x + − x + x − + 1 − x − 2x + 2x 2 − 1 + 2x − x 2 + x − 2x 2 + x 3 ) dx = 0 3 3 2 1 1⎛ 1 1⎞ 1 = ∫ ⎜ − x 3 + x 2 − x + ⎟ dx = . z ) ⎩ V’⊂ R3 este un domeniu compact. ⎩ 0 ≤ z ≤ 1− x − y Vom avea I = ∫∫ dxdy ∫ D 1− x − y 0 zdz = ∫∫ D z2 2 1− x − y dx dy = 0 = 1 1 (1 − x − y )2 dxdy = ∫∫ ( x 2 + y 2 + 1 − 2x − 2y + 2xy )dxdy . ≠ 0 pe V’. Considerăm transformarea regulată ⎧x = x(u. ⎧ ( x.z∈C1(V’). ∫∫ 2 D 2 D Cum D este un domeniu simplu în raport cu axa Oy. w ) D( x. w ) ⎪ z = z(u. y.. unde D = {(x. w ) ∈ V ' . adică x. v. z ) ⎪ T : ⎨y = y(u. v. y. y ) ∈ D V:⎨ . închisă. V ⊂ R3 este un domeniu compact cu frontiera o suprafaţă simplă. x ≥ 0. netedă sau netedă pe porţiuni. v. z )dxdydz . v. y ≥ 0}.y. unde f : V → R este o V funcţie continuă. (u. unde D(u.y)∈R2 : x + y ≤ 1. 2 0⎝ 3 3⎠ 24 Schimbarea de variabilă la integrala triplă Considerăm integrala triplă I = ∫∫∫ f ( x. w ) .273 - Domeniul V este simplu în raport cu axa Oz.

ϕ) 2 ∫∫∫ f ( x. z)dxdydz = ∫∫∫ f ( x(u. v. z ) j + R( x. r sin θ. z ) ∫∫∫ f ( x. y. R]. w ) dudvdw V V' D( x. cos γ ) . z )k . z) numită formula schimbării de variabile la integrala triplă. z ∈ [0. θ. w ) ρ ∈ [0. v. y. Pentru demonstraţie se pot consulta lucrările [14] sau [19]. w ). z(u. de clasă C1 pe domeniul V. În aceste condiţii avem: ∫∫ Pdydz + Qdzdx + Rdxdy = ∫∫∫ ⎜ ⎜ ∂x + ∂y ⎝ Σ+ V ⎛ ∂P ∂Q + ∂R ⎞ ⎟dxdydz . z ) = r . cos β. z ) = ρ2 sin ϕ . bilaterală. y. Expresia diferenţială notată dv şi definită astfel dv = numeşte element de volum. y. netedă sau netedă pe porţiuni şi un câmp de vectori v ( x. v. h] . deci D(r. y. w ).2π]. z) dudvdz se D(u. z ) = P( x. iar jacobianul transformării este J = D( x. θ ∈ [0. y. ρ cos ϕ) ρ V V' sin ϕ dρ dθ dϕ . ϕ ∈ [0. În cazul coordonatelor cilindrice transformarea T este ⎧x = r cos θ ⎪ (T ) : ⎨ y = r sin θ . v. z )i + Q( x. y. y. θ. z)dxdydz = ∫∫∫ f (r cos θ. ⎪ z = ρ cos ϕ ⎩ D( x.. z)) D(u. simplă. În cazul coordonatelor sferice transformarea T este ⎧ x = ρ cos θ sin ϕ ⎪ (T ) : ⎨ y = ρ sin θ sin ϕ . π] . y(u. unde Σ+ este faţa ∂z ⎟ ⎠ suprafeţei Σ definită de versorul normalei n(cos α. ρ sin θ sin ϕ.R]. v. θ ∈ [0. numită şi formula integrală a lui Gauss-Ostrogradski. y. V V' Formula lui Gauss-Ostrogradski Fie V ⊂ R3 un domeniu compact cu frontiera o suprafaţă Σ. z) rdrdθdz . ρ ∈ [0. y. z)dx dy dz = ∫∫∫ f (ρ cos θ sin ϕ. y. deci D(ρ. închisă. iar jacobianul transformării ⎪ z=z ⎩ este J = D( x.2π].274 - ∫∫∫ f ( x. .

unde a > 0. Formula lui Gauss-Ostrogradski se poate scrie vectorial astfel: ∫∫ v n dσ = ∫∫∫ divvdxdydz . D : y ≤ x. 1 ≤ x ≤ 2 . obţinem I = 6 ∫0 dθ∫ 0 (2 − ρ 2 )ρdρ = 12π .275 - Observaţie. y = 1. xy ≥ 1. R = z şi integrala devine I = ∫∫∫ 3dxdydz = 3 ∫∫∫ dxdydz = 3 ∫∫ dxdy ∫ x V V D 4−x2 −y2 2 +y2 dz = 3 ∫∫ 2(2 − x 2 − y 2 )dxdy D unde D = {(x. x ≥ 0 . ∫∫ ydxdy. 2 ]. D : x 2 + y 2 ≤ a 2 .2π] .y)∈R2 : x2+y2 ≤ 2}. Vom aplica formula lui Gauss cu P = x. D = ΔOAB. y = ρsinθ. A(1. 2π 2 Probleme propuse 1. ∫∫ arcsin D x + y dxdy. Folosind coordonatele polare să se calculeze: a) b) ∫∫ D x 2 + y 2 dxdy..−1).1) . Să se calculeze: a) b) c) d) e) ∫∫ 1 + sin x sin y dxdy. y ≤ x 2 . Q = y. 2 2 ∫∫ (1 + y ) D D 1 2 dxdy. ∫∫ D x 2 − y 2 dxdy. unde ρ ∈ [0. 2. x + y = 1. ∫∫ (1 − y )dxdy. B(1. D cos y D:0 ≤ x ≤ π π . unde a > 0. Trecând la coordonatele polare: x = ρcosθ. D : x 2 + y 2 ≤ 2y.x2 . Σ V Exemplu. D limitat de x + y = 0. y = -1. 0≤y≤ .y2. Să se calculeze integrala I = ∫∫ xdydz + ydzdx + zdxdy . unde Σ+ Σ+ este faţa exterioară a suprafeţei Σ ce limitează domeniul V definit de inegalităţile : x2 + y2 ≤ z ≤ 4 . θ ∈ [0. y ≥ − x . D D : x 2 + y 2 ≤ a2 . .

(Σ ) : x 2 + y 2 + z 2 = a2 . D D : 1 ≤ xy ≤ 2. a]. decupată de suprafaţa de ecuaţie x 2 + y 2 = 2ax. D : x 2 + y 2 ≤ 2x . ∫∫ ( x + y + z)dσ . z = 0. y ≥ 0 . y = 0. 8. Să se calculeze următoarele integrale de suprafaţă de speţa a doua: a) ∫∫ xdydz + ydzdx + zdxdy . unde D este limitat de curbele de ecuaţii x+ y = 3. 4. x ≤ y ≤ 2x . y ≥ 0} şi este parcursă în sens direct. ∫∫ xdxdy.276 - c) ∫∫ ( x D 2 + y 2 )dxdy. unde γ γ este frontiera domeniului D ={(x. 0 ≤ z ≤ 1. .2π] . 5. a2 b2 ∫∫ ydxdy. D : D x2 y2 + ≤ 1.. u ∈ [0. D : 1 ≤ x + y ≤ 13. 0 ≤ y ≤ 1. Să se calculeze coordonatele centrului de greutate ale plăcii omogene D ⊂ R2. Σ fiind suprafaţa cubului definit de 0 ≤ x ≤ 1. a > 0 . Folosind schimbări de variabile convenabile să se calculeze: a) b) c) ∫∫ ( x + y )dxdy. Σ 7. v ∈ [0. x + y + z = 1. Σ unde Σ este porţiunea din suprafaţa de ecuaţie z = x 2 + y 2 . 6. xy = 2.y)∈R2: x2 + y2 ≤ 2x. Să se calculeze: a) ∫∫ ( xy + yz + zx)dσ . D x ≤ y ≤ 5x . 3. b) c) ∫∫ ( x Σ Σ 2 + y 2 )dσ. Direct şi cu formula lui Green să se calculeze ∫ ( x − y )dx + xdy . Σ unde Σ este faţa exterioară a tetraedrului limitat de x = 0. Fie suprafaţa ( Σ ) : r = u cos v i + u sin v j + v k . Să se determine aria Σ şi să se calculeze integrala I = ∫∫ x 2 + y 2 dσ .

∫∫∫ ( x ∫∫∫ V 2 x 2 + y 2 dx dy dz. unde ( γ ) : ⎨ ∫ γ ⎩ x+y+z=0 parcurs fiind astfel încât domeniul interior să fie lăsat la stânga). x 2 + y 2 + z 2 ≤ 8 . 0 ≤ z ≤ h. Σ Σ fiind faţa exterioară a elipsoidului de ecuaţie x 2 y 2 z2 + + −1= 0 . z ≥ 0 . 11. y ≥ 0. c) ∫∫ zdxdy . z ≥ 0 . ∫∫∫ V x2 y2 z2 x2 y2 z2 1 − 2 − 2 − 2 dx dydz. V : x 2 + y 2 + z 2 ≤ 2z . x 2 + y 2 + z 2 ≤ a2 . x + y + z ≤ 2a. 0 ≤ z ≤ h .. 10. V : 2 + 2 + 2 ≤ 1. unde Σ este faţa exterioară a suprafeţei închise a cilindrului x2 + y2 = a2. V : x 2 + y 2 ≤ a 2 . z ≤ 2 . 13. Să se calculeze: a) b) c) (sensul de ∫∫∫ ( x V V 2 + y 2 )dxdydz. V : x 2 + y 2 ≤ 2z.277 - b) ∫∫ ( y − z)dydz + (z − x )dxdz + ( x − y )dxdy . . unde Σ Σ este faţa interioară a conului de ecuaţie z = x 2 + y 2 . unde a > 0. x2 + y2 = 2ax. Folosind schimbările de variabile să se calculeze: a) b) c) d) ∫∫∫ V x 2 + y 2 + z 2 dx dy dz. V ::x 2 + y 2 − 2x ≤ 0. V : x 2 + y 2 ≤ z 2 . a b c a b c 12. ∫∫∫ V x 2 + y 2 dx dy dz. + y 2 + z 2 )dxdydz. Direct şi cu formula lui Gauss-Ostrogradski să se calculeze ∫∫ x Σ 3 dy dz +x 2 ydz dx + x 2 zdx dy . 0 ≤ z ≤ 1. a2 b2 c 2 9. Folosind formula lui Stokes să se calculeze ⎧x 2 + y 2 + z 2 = a 2 ( y + z )dx + ( z + x )dy + ( x + y )dz . V : x 2 + y 2 ≤ 2z. Să se calculeze volumul şi coordonatele centrului de greutate ale corpului omogen mărginit de suprafeţele de ecuaţii y2 + z2 = 4ax. 2 ∫∫∫ ( x V + y 2 )dx dy dz.

2. Tehnică.Donciu. 1982.. Culegere de probleme şi exerciţii de analiză matematică. Bucureşti. E. II.P.Precupanu.Reisel. Ed. V. M. E. vol. Tehnică.Rudin. O. Teoreme şi probleme de Analiză matematică. vol. vol.Gelbaum. J. Ed. Paris. E. Culegere de probleme de calcul diferenţial. San Francisco. Heidelberg. D. Counterexamples în Analysis. Iaşi. I.P. I. Elemente de aritmetică cu aplicaţii în tehnici de calcul. 1978. Analiză matematică.Morozan. D.Roşculeţ. 13. 10. 11.Niculescu.. B. Calcul diferenţial şi integral. 6. Iaşi. Bucureşti. 1981. Bucureşti. A. Analiză matematică. Algebră şi analiză matematică (Culegere de probleme). Univ. Cuza”. Tehnică. Herman. A.P. 1979. 1982.Precupanu.Stănăşilă.D. Moscova. 18. 1966. II. POLIROM. Cours d’Analyse.Niţă. S. Galati. Bucureşti. 1978. 1964. 5. Inc. Funcţii reale şi teoria măsurii. Real and Complex Analysis.Sireţchi. 19. Osnovi matematiceskovo analiza. M. Analiză matematică.J. Amsterdam.Olmstead. I. Tehnică. 3. E. London. 16. vol. Cuza”. I. I. 1967.Colojoară. . Bazele analizei matematice. E. McGraw-Hill.Cringanu. “Al.D. 9. 1985.D. II. “Al. vol. 4. Bucureşti. T.P. 15. L. Editura Fundatiei Universitare „Dunarea de Jos” . 1964. B. Analiză matematică. Ed. 8. 1983. 1987.D.Schwartz.Demidovici.278 - BIBLIOGRAFIE 1. M. W. Springer – Verlag. 17. L. R.Rădulescu. Bucureşti.Rădulescu. 1972. I.I. 1966. Bucureşti. Bucureşti. 1979.Rudin. A.Flodor.P. C. Elementary theory of Metric Spaces. 14. 7. N. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Berlin.P. Ed. 1956. I. Gh. 2006. Ed.Ion. 12. Bucureşti. II. Analiza matematica. Bucureşti.D. I. New York. Analiză matematică. II.Precupanu. Univ. New York.Aramă.B. 1998.

Master your semester with Scribd & The New York Times

Special offer for students: Only $4.99/month.

Master your semester with Scribd & The New York Times

Cancel anytime.