CINEMATICA FLUIDELOR

Descrierea cinematică a evoluţiei unui fluid se poate realiza cu ajutorul

parametrilor cinematici reprezentaţi de vectorii:
poziţie r ( x, y, z );
(
viteză w wx , w y , wz ; )
( )
acceleraţie a a x , a y , a z ;

¶r ¶w ¶ 2 r
Între care există relaţiile: w = ;a = = ;
¶t ¶t ¶t 2
Prin urmare este suficientă determinarea experimentală a unui parametru,
ceilalţi putându-se calcula.
După modul de abordare a mişcării fluidelor deosebim două metode de
reprezentare:
A. Metoda de reprezentare Lagrange – parametrii cinematici sunt ataşaţi
particulei fluide în mişcare, poziţia unui punct M fiind consecinţa poziţiei
iniţiale A., studiul mişcării se realizează în intervalul de timp necesar
particulei pentru a parcurge distanţa AM . Prin măsurări experimentale se
determină legea de variaţie a vectorului de poziţie, ceilalţi parametri se
calculează.
B. Metoda de reprezentare Euler – prin explorarea experimentală a mişcării
fluidului se determină valorile parametrilor caracteristici la trecerea
fluidului printr-o serie de puncte semnificative, obţinându-se câmpuri
scalare sau vectoriale, variabile în raport cu poziţia şi timpul. Se determină
experimental variaţia vectorului viteză, calculându-se acceleraţia şi poziţia.
Câmp de viteze – mulţimea vectorilor viteză asociaţi particulelor unui fluid în
mişcare, la un moment dat.
Dacă pentru acelaşi domeniu de fluid câmpurile succesive de viteze sunt
identice, mişcarea fluidului în acel domeniu se numeşte: mişcare staţionară sau
permanentă. Altfel spus, oricare ar fi punctul aparţinând domeniului de studiu,
viteza fluidului în acel punct este constantă în timp.
Mişcare nestaţionară – domeniul în care viteza fluidului variază în raport cu
timpul, putând varia sau nu în raport cu poziţia punctului considerat.
Traiectorie – linia după care se deplasează centrul de greutate a particulei
fluide în mişcare, vectorul viteză fiind tangent la traiectorie.
Linia la care toţi vectorii de viteză ai particulelor fluidului în mişcare, a căror
poziţie se identifică cu punctele acesteia sunt tangenţi, se numeşte linie de curent.
Se notează cu d s[ dx, dy, dz ] vectorul corespunzător elementului infinitezimal
de curent şi w[ wx , w y , wz ] viteza fluidului în punctul A, originea lui ds , ecuaţia
liniei de curent:
w´ ds = 0
sau
( ) (
i w y dz - wz dy + j (wz dx - wx dz ) + k wx dy - w y dx = 0)
36
De unde rezultă:
ì w y dz - wz dy = 0
ï
í wz dx - wx dz = 0
ï w dy - w dx = 0
î x y
Rezultând ecuaţiile scalare ale linie de curent:
dx dy dz
= =
wx w y wz
Mulţimea liniilor de curent care trec printr-o linie curbă închisă conţinută în
domeniul mişcării formează o suprafaţă tubulară care delimitează un domeniu tubular
numit tub de curent.
Firul de curent reprezintă un tub de curent infinitezimal, materializează linia
de curent.
Curentul de fluid (vâna fluidă) este constituit dintr-o mulţime de fire de
curent reprezentând masa fluidului din interiorul unui tub de curent.
Suprafaţa vie (A) – aria intersectată de liniile de curent, fiind reprezentată
printr-o suprafaţă plană în cazul liniilor de curent paralele, sau curbă în cazul liniilor
de curent oarecare.
Perimetrul udat (U) – lungimea liniei de contact dintre suprafaţa vie şi pereţii
solizi ce mărginesc curgerea fluidului.
Pentru a putea utiliza relaţiile din mecanica fluidelor, deduse pentru suprafeţe
circulare şi în cazul altor suprafeţe (pătrate, dreptunghiulare, hexagonale etc.) se
introduc noţiunile:
A
1. Raza hidraulică, raportul dintre suprafaţa vie şi perimetrul udat: Rh =
U
4× A
2. Diametrul echivalent reprezintă acelaşi raport: De =
U
DEBITUL, VITEZA MEDIE
Se consideră o suprafaţă W iar pe aceasta un element de suprafaţă dW, dintr-un
domeniu de fluid în mişcare, astfel încât w să nu difere de la un punct la altul al lui
dW.
Debitul se defineşte drept, cantitatea de fluid ce trece prin suprafaţa W în
unitate de timp, şi se exprimă prin relaţia:
m3
Q = ò w × n dW = ò w × cos(n,w) dW = ò wn dW
W W
s
unde: Q – debitul volumic, n - versorul normalei la elementul de suprafaţă, wn –
proiecţia vitezei pe direcţia normalei.
Alegând suprafaţa W astfel încât direcţia vitezei în orice punct să coincidă cu
normala, raportul dintre debitul volumic şi aria W:

37
 Q
ò wn dW m
wm = = W
W W s
se numeşte viteza medie relativă la suprafaţa W.
Debitul masic reprezintă masa fluidului vehiculat normal prin suprafaţa vie în
. kg
unitatea de timp: m = r × Q
s
ROTORUL VITEZEI. MIŞCAREA ROTAŢIONALĂ
Prin definiţia rotorului unui vector, rotorul vitezei este:
æ ¶wz ¶w y ö æ ¶wx ¶wz ö æ ¶w y ¶wx ö
ç
rot w = i ç - ÷
÷ + jç - ÷ + k çç - ÷÷
è ¶y ¶z ø è ¶z ¶x ø è ¶x ¶y ø
Proiecţiile acestuia pe axe sunt egale cu dublul proiecţiilor vitezei de rotaţie
medie a unei particule de fluid, pe aceleaşi axe.
Notând vectorul rotaţie medie cu w (vârtej) se poate scrie:
ì 1 æ ¶wz ¶w y ö
w
ï x = çç - ÷÷
ï 2 è ¶y ¶z ø
ï 1 æ ¶wx ¶wz ö
íw y = ç - ÷
ï 2 è ¶z ¶x ø
ï 1 æ ¶wy ¶wx ö
w
ï z 2 çç ¶x - ¶y ÷÷
=
î è ø
Dacă o particulă are o mişcare de rotaţie în jurul unei axe ce trece printr-un
punct al particulei, rotorul vitezei este zero.
Mişcarea unui fluid la care rotorul vitezei este diferit de zero poartă numele de
mişcare rotaţională.
Când în orice punct al domeniului mişcării unui fluid rotorul vitezei este nul,
mişcarea este irotaţională sau potenţială.
Condiţia rot w = 0 se poate exprima prin relaţiile:
ì ¶wz ¶w y
ï ¶y = ¶z
ï
ï ¶wx ¶wz
í =
ï ¶z ¶x
¶w
ï y = ¶wx
ï ¶x ¶y
î
relaţie care va fi îndeplinită dacă va exista o funcţie j(x,y,z,t) numită potenţial de
viteze, astfel încât:

38
 ì ¶j
w =
ï x ¶x
ïï ¶j
w
í y = sau vectorial w = Ñj
ï ¶ y
ï w = ¶j
ïî z ¶z

MIŞCAREA DE DEFORMARE A UNEI PARTICULE DE FLUID

Mişcarea unei particule de solid
este rezultanta a două mişcări: de
rotaţie şi de translaţie, la care în cazul
unei particule de fluid se adaugă şi
mişcarea de deformaţie a particulei de
fluid.
Se consideră o particulă
paralelipipedică de fluid raportată la un
sistem de axe fix O1x1y1z1 şi unul mobil
Oxyz ca în figură. Notăm viteza
(
punctului P cu w p = w wx , w y , wz şi )
laturile paralelipipedului dx=l, dy=m, dz=n.
Expresia vitezei de deformaţie se
obţine comparând câmpurile de viteze
pentru solid şi pentru fluid.
Considerând faţa PADF a particulei
de fluid , figura de mai jos, se observă că
laturile PA şi PF suferă o deformaţie
liniară în unitatea de timp (contracţie sau
dilataţie), şi totodată şi unghiul drept xPz
se deformează în unitate de timp.
Aşadar, o particulă de fluid este
animată în afara mişcării de translaţie şi
rotaţie şi de o mişcare de deformaţie tradusă prin deformaţii liniare şi unghiulare.
Descompunerea mişcării particulei de fluid a fost dată de H. Helmholz:
ì wxd = a × l + g × m + b × n
ï
í w yd = b × m + a × n + g × l
ïw = c × n + b × l + a × m
î zd
Relaţii în care a,b.g sunt coeficienţi de deformaţie unghiulară:

39
 ì 1 æ ¶wz ¶w y ö
ïa = × çç + ÷÷;
ï 2 è ¶ y ¶ z ø
ï 1 æ ¶wx ¶wz ö
í b = ×ç + ÷;
ï 2 è ¶ z ¶ x ø
ï 1 æ ¶w y ¶w x ö
ï g = × çç + ÷÷;
î 2 è ¶ x ¶ y ø
iar a,b,c coeficienţi de deformaţie liniară:
ì ¶wx
ï a =
¶x
ï ¶wy
ï
íb =
ï ¶y
ï c = ¶w z
ïî ¶z

ECUAŢIA CONTINUITĂŢII

Ecuaţia continuităţii
reprezintă expresia analitică a
legii conservării masei aplicată
fluidelor în ipoteza valabilităţii
principiului continuităţii.
Principiul continuităţii.
În orice punct din
domeniul ocupat de un fluid se
găseşte o particulă materială
caracterizată prin viteză şi
acceleraţie reprezentate de funcţii
continue şi cu derivate parţiale
continue în raport cu spaţiul şi
timpul.
Considerăm un volum paralelipipedic de control, parcurs de fluxuri fluide prin
suprafeţele laterale, ca în figura alăturată.
Debitele masice vehiculate prin suprafeţele volumului de control vor fi:
ì . ¶ ( r × wx )
ï xm = - dxdydz
¶x
ï .
ï (
¶ r × wy )
ím y = - dxdydz
ï ¶ y
ï . ¶ ( r × wz )
ïî m z = - dxdydz
¶z
40
 Conform legii conservării masei, suma algebrică a fluxurilor este egală cu
variaţia masei din interiorul volumului de control:
dm ¶r . . .
= dxdydz = -Ñ(r × w)dxdydz = m x + m y + m z
dt ¶t
De unde:
¶r
+ Ñ(r × w) = 0
¶t
æ ¶r ö
În cazul mişcării staţionare ç = 0 ÷ a unor fluide compresibile avem:
è ¶t ø
w × Ñr + r × Ñ w = 0
În cazul mişcării staţionare a unor fluide compresibile avem:
¶wx ¶w y ¶wz
Ñw = 0 Þ + + =0
¶x ¶y ¶z

ECUAŢIA CONTINUITĂŢII PENTRU UN TUB DE CURENT

Din legea conservării masei aplicate
tubului de curent din figură, rezultă:
dm ¶ (r × W ) ¶ (r × Q )
= ds = - ds
dt ¶t ¶s
sau, ecuaţia continuităţii pentru un tub de
curent:
¶ ( r × W ) ¶ (r × Q )
+ =0
¶t ¶s
Pentru fluide incompresibile în
curgere nestaţionară, ecuaţia continuităţii
devine:
¶W ¶Q
+ = 0
¶t ¶s
æ ¶W ö
Pentru curgerea staţionară ç = 0 ÷ a unor fluide incompresibile
è ¶t ø
¶Q
= 0 Þ:
¶s
Q = w1 × W1 = w2 × W 2 = ct.

41
 DINAMICA FLUIDELOR PERFECTE

Fluidele perfecte (ideale)

fluidele care nu au vâscozitate.
Acestea nu există în realitate,
însă studiul mişcării lor prezintă
interes din punct de vedere
teoretic şi practic. Astfel ecuaţiile
mişcării fluidelor perfecte
completate cu termenii generaţi
de vâscozitate dau ecuaţiile
mişcării fluidelor vâscoase, dar
aceste ecuaţii stau şi la baza
rezolvării unor probleme
practice.

ECUAŢIILE MIŞCĂRII FLUIDELOR PERFECTE.

ECUAŢIILE LUI EULER
Se consideră o particulă de formă paralelipipedică, ca în figură, la care aplicăm
forţele masice (inclusiv forţa de inerţie) şi forţele superficiale şi se scrie condiţia de
echilibru:
d P1 x + d P 2 x + d P1 y + d P 2 y + d P1 z + d P 2 z + d F m = - d F i
relaţie în care forţa de inerţie este:
dw
dFi = - × r dx dy dz
dt
Din aceasta rezultă ecuaţiile diferenţiale ale mişcării fluidelor perfecte:
ì dwx 1 ¶p
ï dt = X -
r ¶x
ï
ï dw y 1 ¶p
í =Y -
ï dt r ¶y
ï dwz = Z - 1 ¶p
ï dt r ¶z
î
Sau sub forma stabilită de Leonard Euler – ecuaţiile lui Euler:
ì ¶wx ¶wx ¶wx ¶wx 1 ¶p
ï ¶t + w x + w y + w z = X -
¶x ¶y ¶z r ¶x
ï
ï ¶w y ¶w y ¶w y ¶w y 1 ¶p
í + wx + wy + wz =Y -
ï ¶t ¶x ¶y ¶z r ¶y
ï ¶wz + w ¶wz + w ¶wz + w ¶wz = Z - 1 ¶p
ï ¶t x
¶x
y
¶y
z
¶z r ¶z
î
42
 Aceste ecuaţii împreună cu ecuaţia de continuitate, şi ecuaţia de stare
(admiţând mişcarea izotermă) formează un sistem de cinci ecuaţii în care
necunoscutele sunt wx,wy,wz, p şi r. Soluţia sistemului furnizează informaţiile
necesare cunoaşterii mişcării în orice punct al domeniului.

ECUAŢIA LUI BERNOULLI PENTRU UN FLUID PERFECT

Se consideră pe o linie de curent două puncte vecine P şi P¢ la distanţa
ds[dx,dy,dz] şi multiplicăm prima din relaţiile lui Euler cu dx, a doua cu dy iar ultima
cu dz, rezultând:
¶w x ¶w ¶w ¶w 1 ¶p
dx + wx x dx + w y x dx + wz x dx = Xdx - dx
¶t ¶x ¶y ¶z r ¶x
Din ecuaţiile liniei de curent avem:
w y dx = wx dy
wz dx = wx dz
Relaţia de mai sus devine:
¶w x æ ¶w ¶w ¶w ö 1 ¶p
dx + wx çç x dx + x dy + x dz ÷÷ = Xdx - dx
¶t è ¶x ¶y ¶z ø r ¶x
Paranteza reprezintă diferenţiala dwx, şi avem:
æ wx2 ö
wx dwx = d ç ÷
ç 2 ÷
è ø
Şi se poate scrie procedând similar cu celelalte ecuaţii:
ì ¶w x æ wx2 ö
ï dx + d çç ÷ = Xdx - 1 ¶p dx
÷
ï ¶t è 2 ø r ¶x
ï ¶w æ ¶w 2y ö
ï y
í dy + d ç ÷ = Ydy - 1 ¶p dy
ï ¶t ç 2 ÷ r ¶y
è ø
ï æ ¶wz2 ö
ï ¶w ÷ = Zdz - 1 ¶p dz
z
dz + d çç ÷
ïî ¶t è 2 ø r ¶z
Această relaţie se mai poate scrie şi sub forma pentru r=ct.:
¶w æ w2 pö
ds + d çç - G + ÷÷ = 0
¶t è 2 rø
Pentru câmpul gravitaţional funcţia G=-g×z şi integrând vom obţine ecuaţia
energiei:
¶w w2 p
ò ¶t ds + 2 + g × z + r = C
S

43
 Aceasta arată că, în orice punct al unei linii de curent (la un moment dat)
suma energiilor inerţială, cinetică, de poziţie şi de presiune este aceeaşi.

Pentru mişcarea staţionară avem ecuaţia lui Bernoulli:

w2 p
+ g×z+ =C
2 r
această ecuaţie a fost stabilită de către Daniel Bernoulli, pe cale directă, înainte ca
Euler să găsească ecuaţiile mişcării fluidelor perfecte.
În cazul mişcării potenţiale ecuaţiile Euler se pot scrie:
ì ¶wx ¶wx ¶w y ¶wz 1 ¶p
ï ¶t + wx + w y + w z = X -
ï ¶x ¶ x ¶x r ¶x
ï ¶w y ¶wx ¶w y ¶w 1 ¶p
í + w x + w y + wz z = Y -
ï ¶t ¶y ¶y ¶y r ¶y
ï ¶wz ¶wx ¶w y ¶wz 1 ¶p
ï ¶t + w x + w y + w z = Z -
î ¶z ¶z ¶z r ¶z
deoarece:
¶wz ¶ çæ wx + w y + wz ö÷ ¶ æç w2 ö÷
2 2 2
¶wx ¶w y
wx + wy + wz = =
¶x ¶x ¶x ¶x ç 2 ÷ ¶x çè 2 ÷ø
è ø
ecuaţiile de mai sus se multiplică cu dx, dy, dz şi însumate dau:
¶w æ w2 ö
d s + d çç ÷ = dG - 1 dp
¶t ÷ r
è 2 ø
Dar potrivit relaţiilor determinate pentru mişcarea irotaţională:
¶w æ ¶j ö
d s = dç ÷
¶t è ¶t ø
iar ecuaţia devine:
æ ¶j ö æç w ö÷
2
1
dç ÷ + dç ÷ - d G + dp = 0
¶ t
è ø è 2 ø r
Integrând ecuaţia în condiţiile mişcării fluidului în câmp gravitaţional se obţine
ecuaţia lui Lagrange:
¶j w 2 p
+ +g×z+ =C
¶t 2 r
Revenind la ecuaţia lui Bernoulli în afară de exprimarea în termeni de energie
pentru masa unitară, se mai utilizează şi exprimarea în termeni de presiune:
r × w2
r×g×z+ p+ =C
2
sau în termeni de înălţime:
44
 p w2
z+ + =C
r × g 2× g

INTERPRETAREA GEOMETRICĂ A ECUAŢIEI BERNOULLI

Considerând o linie de curent şi un
sistem de axe Oxyz, alegem planul xOy
orizontal şi reprezentând grafic termenii
ecuaţiei Bernoulli în termeni de înălţime
avem:
- linia de referinţă (proiecţia liniei
de curent pe planul xOy);
- linia de poziţie (linia de curent);
- linia piezometrică (locul
geometric al punctelor de cotă
p
z+ );
r×g

- linia de sarcină (proiecţia liniei de

curent în planul orizontal situat la
cota C).

ECUAŢIA FUNDAMENTALĂ A TURBOMAŞINILOR

Din punct de vedere practic este important de stabilit ecuaţia lui Bernoulli
pentru mişcarea corespunzătoare unui canal în rotaţie, caz întâlnit la turbine, pompe
centrifuge etc.
Ecuaţiile au aceeaşi formă ca pentru mişcarea absolută cu deosebirea că
proiecţiile vitezei absolute pe sistemul de axe fix este înlocuit cu proiecţia vitezei
relative, iar forţele generate de mişcarea de antrenare sunt incluse în forţele masice.
Fie un tub format din două palete consecutive. Se alege Oz şi Oz1 axele
sistemelor fix şi mobil pe axa turbinei şi se notează wrx, wry, wrz proiecţiile vitezei
relative pe sistemul de axe mobil şi cu ux, uy, uz proiecţiile vitezei de transport pe
acelaşi sistem de axe, rezultă:
ìu x = w 2 × x = X
ï 2
íu y = w × y = Y
ïu = 0= Z + g
î z
ecuaţiile pentru mişcarea relativă vor fi:

45
 ì ¶wrx ¶wrx ¶wrx ¶wrx 2 1 ¶p
ï ¶t + w rx + w ry + wrz = w × x -
¶x ¶y ¶z r ¶x
ï
ï ¶wry ¶wry ¶wry ¶wry 2 1 ¶p
í + wrx + wry + wrz = w × y -
ï ¶t ¶x ¶y ¶z r ¶y
ï ¶wz + w ¶wrz + w ¶wrz + w ¶wrz = - g - 1 ¶p
ï ¶t rx
¶x
ry
¶z
rz
¶z r ¶z
î
unde w viteza unghiulară a turbinei considerată constantă.
Se integrează aceste ecuaţii de-a lungul unei linii de curent staţionar, şi se
obţine ecuaţia lui Bernoulli pentru mişcarea relativă:
p wr2 - u 2
g×z+ + =C
r 2
unde:
wr2 = wrx
2 2
+ wry 2
+ wrz
( )
u 2 = u x2 + u 2y = w 2 x 2 + y 2 = w 2 × r 2
Particularizând pentru punctele de intrare respectiv de ieşire din canalul de
rotaţie, notate cu wr1, wr2 respectiv u1=r1×w şi u2=r2×w ecuaţia de mai sus devine:
p1 wr21 - u12 p2 wr22 - u 22
g × z1 + + = g × z2 + +
r 2 r 2
Numită şi ecuaţia fundamentală a turbomaşinilor.

APLICAŢII ALE ECUAŢIEI LUI BERNOULLI PENTRU UN FLUID

PERFECT INCOMPRESIBIL

Curgerea lichidului dintr-un vas printr-un orificiu

Se consideră un vas cu lichid prevăzut cu un
orificiu situat cu centrul la distanţa h faţă de
suprafaţa liberă a lichidului. Se aplică ecuaţia lui
Bernoulli şi ecuaţia de continuitate pentru secţiunile
W0 şi Wc:
p0 w02 p0 wc2
z0 + + = zc + +
r × g 2× g r × g 2× g
w0 × W 0 = wc × W c
De unde:
1
wc = × 2× g ×h
2
æW ö
1 - çç c ÷÷
è W0 ø
Relaţie care, pentru W0>>Wc devine formula lui Toricelli:
46
 wc = 2 × g × h
Datorită schimbării bruşte ale liniilor de curent, curentul în zona orificiului prezintă o
secţiune minimă, notată cu Wc în care s-a aplicat ecuaţia lui Bernoulli.
Notând cu W secţiunea orificiului, raportul:
Wc
e=
W
se numeşte coeficient de contracţie., cu valori între 0,61-0,64. Pentru muchii bine
rotunjite putem avea e=1.
Debitul de lichid scurs prin orificiu este:
Q = W c × wc = e × W × 2 × g × h

Tubul Pitot
Un obstacol pus într-un curent de fluid
modifică liniile de curent, iar în zona de
impact viteza curentului este nulă.
Considerând curentul plan orizontal
staţionar şi aplicând ecuaţia lui Bernoulli în
secţiunile 1 şi 2:

p1 w12 p
+ = 2
r × g 2× g r × g
de unde:
r × w12
p2 = p1 +
2
relaţie în care p2 – presiunea totală, iar
r × w12
= pd - presiunea dinamică.
2
Dacă obstacolul constă într-un tub cu axa paralelă cu direcţia curentului, cuplat
cu un manometru cu lichid, citind diferenţa de nivel h, se poate determina presiunea
totală cu relaţia:
pt = (r m - r ) × g × h
unde: rm – densitatea lichidului din manometru.
Acest aparat se numeşte tub Pitot şi se foloseşte
la determinarea presiunii totale într-un punct al
curentului paralel.

Sonda piezometrică
Este un tub închis la capăt şi prevăzut cu ferestre
în părţile inferioară şi superioară, permite determinarea
presiunii statice:
p s = (r m - r ) × g × h
47
 Tubul Pitot-Prandtl
Prin combinarea tubului Pitot cu sonda
piezometrică rezultă tubul Pitot-Prandtl. Aparatul
foloseşte la determinarea presiunii dinamice unui
curent furnizând valoarea lui h:
pd = ( r m - r ) × g × h
Cunoscând presiunea dinamică, se poate determina
viteza fluidului:
2 × pd
w=
r

Tubul Venturi
Aparatul format din două tuburi conice îmbinate şi
prevăzute cu câte o priză manometrică în secţiunile W1 şi W2
se numeşte tub Venturi şi se utilizează la determinarea
debitului de fluid într-o conductă.
În figură se consideră tubul vertical şi curentul de
fluid ascendent, mişcare staţionară. Aplicăm relaţiile lui
Benroulli şi ecuaţia de continuitate în secţiunile 1 şi 2:
p1 w12 p2 w22
z1 + + = z2 + +
r × g 2× g r × g 2× g
w1 × W1 = w2 × W 2
Deoarece:
æ p ö æ p ö
çç z1 + 1 ÷÷ - çç z 2 + 2 ÷÷ = h
è r×gø è r×gø
din cele două relaţii rezultă:
1
w2 = 2× g ×h
2
æW ö
1 - çç 2 ÷÷
è W1 ø
Debitul teoretic de fluid se exprimă:
W2
Q = w2 × W 2 = 2× g ×h
2
æW ö
1 - çç 2 ÷÷
è W1 ø
Datorită pierderii de energie prin frecare, fluidul real fiind vâscos, debitul real
este mai mic cu m coeficient de debit.
Qr
m=
Q
48
 Acesta se determină cu prin etalonare şi este subunitar.
Pentru determinarea debitului cu ajutorul tubului Venturi se face prin citirea lui
h la manometrul diferenţial şi aplicând relaţia:
W2
Qr = m × 2× g ×h
2
æW ö
1 - çç 2 ÷÷
è W1 ø

Ejectorul
Realizează aspirarea şi
refularea unei cantităţi de fluid prin
transformarea unei cantităţi din
energia de presiune în energie
cinetică astfel încât în camera de
depresiune presiunea să fie mai mică
decât în conducta de aspiraţie.
Ejectorul se compune din
tubul convergent 1, camera de depresiune 2 şi difuzorul 3.
Dacă ejectorul trebuie să aspire debitul Q4 de la o presiune p2 fiind date p1, Q1
şi secţiunile W1, W3 şi W4, se vor determina secţiunea W2 şi presiunea p3.
Pentru rezolvare scriem:
- ecuaţia lui Bernoulli în secţiunile 1 şi 2:
p1 w12 p2 w22
+ = +
r × g 2 × g r × g 2× g
- ecuaţiile de continuitate:
Q1=w1×Q1=w2×Q2;
Q3=w3×Q3;
Q4=w4×Q4;
Q1+Q4=Q3;
- ecuaţia de conservare a puterii curentului:
æ p1 w 2 ö æ p2 w 2 ö æ p3 w 2 ö
ç 1 ÷ ç 4 ÷ ç 3 ÷
ç r × g + 2 × g ÷ × Q1 + ç r × g + 2 × g ÷ × Q4 = ç r × g + 2 × g ÷ × Q3
è ø è ø è ø
Din primele şase ecuaţii se calculează w1, w2, W2, w4, W3, w3 iar din ultima p3.

49
 IMPULSUL UNUI FLUID

Impulsul este definit ca produsul dintre masă şi

vectorul viteză. Considerăm domeniul D ocupat de fluidul
în mişcare şi notând cu r densitatea iar cu w viteza în
centrul unei particule paralelipipedice elementare de
volum dV, impulsul este dat de:
I = ò r × w dV
D
TEOREMA IMPULSULUI
Variaţia impulsului în raport cu timpul este egală cu suma forţelor exterioare şi
a forţelor de legătură.
Derivând relaţia de mai sus în raport cu timpul şi ţinând cont că, masa
elementară rdV se conservă, rezultă:
dI dw
= òr dV
dt D dt
partea dreaptă a relaţiei reprezintă forţa de inerţie cu semnul “-“.
Scriind ecuaţia de echilibru dinamic, şi exprimând integrala de mai sus astfel:
dw ¶ (r × w)
òr dt
dV = ò
¶ t
dV - ò r × w dQ
D D W
teorema impulsului devine:
dI
=ò
(
¶ r ×w )
dV - ò r × w dQ = F m + F p
dt D ¶t W
Teorema impulsului exprimă condiţia globală de echilibru, spre deosebire de
ecuaţia lui Euler care constituie condiţii de
echilibru punctiform.
Din punct de vedere practic, prezintă
interes exprimarea analitică a teoremei
impulsului pentru un tub de curent.
Pentru aceasta se consideră un tub de
curent în mişcarea staţionară a unui fluid
incompresibil şi se scriu impulsurile elementare
referitoare la masele de fluid ce străbat
suprafeţele de control WL, W1 şi W2 (aflată la distanţa ds).
Suprafaţa de control fiind traversată de fluid numai prin suprafeţele normale,
avem:
d I 1 = w1 dm1 = w1 × r × w1 × W1 dt
d I 2 = w 2 dm2 = w2 × r × w2 × W 2 dt
Ţinând seama de ecuaţia de continuitate în cele două secţiuni, rezultă:

50
 d I d I 2 - d I1
dt
=
dt
= r × Q × w 2 - w1 ( )
Exprimându-se forţele de presiune pe suprafaţa de control şi forţa masică fiind
egală cu greutatea fluidului în volumul de control, avem:
dI
dt
( )
= r × Q × w 2 - w1 = G + F p1 + F p 2 + R
*

*
relaţie în care: F p1 , F p 2 forţele de presiune în secţiunile 1 şi 2, iar R este rezultanta
presiunilor pe suprafaţa laterală a tubului, reprezintă acţiunea peretelui tubului asupra
fluidului şi se numeşte reacţiunea impulsului.
Acţiunea fluidului asupra peretelui o vom nota cu R şi vom avea:
*
R = -R

TEOREMA MOMENTULUI IMPULSULUI

Variaţia momentului impulsului în raport cu timpul
este egală cu suma momentelor forţelor exterioare şi a
forţelor masice.
Se consideră în domeniul D o particulă
paralelipipedică de volum dV, cu centrul a distanţa r faţă
de un punct fix O.
Momentul impulsului faţă de O este:
M = ò r ´ w × r dV
D
dr
Derivând în raport cu timpul şi deoarece = w,
dt
rezultă:
dM dw
dt
= ò r ´ dt rdV
D
reprezintă momentul forţei de inerţie cu semn negativ şi
conform ecuaţiei de echilibru dinamic şi exprimând
termenul de mai sus, vom avea:
dM
=ò
(
¶ rr ´ w ) (
dV - ò r × r ´ w dQ = M p + M m)
dt D ¶t D
Ecuaţie care, pentru un tub de curent în mişcare staţionară devine:

= r × Q × (r 2 ´ w2 - r1 ´ w1 ) = M
dM
p +Mm
dt

51
 CONSECIŢE ALE TEOREMEI IMPULSULUI ŞI
TEOREMEI MOMENTULUI IMPULSULUI

Acţiunea fluidului asupra unei conducte curbe

În porţiunea curbată a unei conducte apare o
forţă care solicită conducta dinspre centrul de
curbură spre exterior.
Pentru determinarea acestei forţe se consideră
conducta curbată din figură, unde b - unghiul dintre
secţiunile normale 1 şi 2. Originea sistemului se ia în
intersecţia celor două normale la secţiunile 1 şi 2, a
unghiul care-l face Oy cu normala în centrul secţiunii
2, şi se proiectează ecuaţia impulsului pe cele două
axe:
r × Q × (w × sin a - w) = p × W - p × W × sin a - Rx
r × Q × (- w × cosa ) = p × W × cos a - R y
de unde:
R x = (r × Q × w + p × W ) × (1 - sin a )
R y = ( r × Q × w + p × W ) × cosa
sau mai departe:
R = Rx2 + Ry2 = ( r × Q × w + p × W) × 2 × (1 - sina )
relaţie în care unghiul a este complementara unghiului b.

Acţiunea jeturilor asupra pereţilor

Considerăm un jet orizontal care întâlneşte un perete vertical de dimensiuni
mari. Jetul de fluid fiind liber şi neglijând forţa masică, prin proiectarea ecuaţiei
impulsului pe axe avem relaţia forţei ce acţionează asupra peretelui:
R=r×Q×w

52
Pentru un perete ce face unghiul a cu planul orizontal, avem:
Rx=r×Q×w×sina
Ry=r×Q×w×cosa
R=r×Q×w
Pentru un perete cu dimensiunea h<6d, se obţine:
r×Q×(w2×cosb - w1)= -Rx
Ry=0
Aplicând ecuaţiile lui Bernoulli în punctele A şi B şi neglijând cota lui B, se
obţine:
w12 w22
= Þ w1 = w2 = w
2× g 2× g
iar ecuaţia devine:
R=r×Q×w×(1-×cosb)
Pentru un perete circular cu marginile îndoite la 90° se obţine relaţia:
R=Rx=2×r×Q×w

Mărirea bruscă de secţiune

La lărgirea bruscă a unei conducte, apare o zonă de vârtejuri în colţuri,
fenomen însoţit de pierderi de energie hidraulică.

Pentru determinarea acestor pierderi se consideră cele două secţiuni ale

conductei 1 şi 2, aplicându-se pentru aceste secţiuni teorema impulsului şi ecuaţia lui
Bernoulli:

53
 ì r × Q × (w2 - w1 ) = p1 × W 2 - p2 × W 2
ï 2 2
í p1 + w1 = p2 + w2 + Dp
ï r × g 2× g r × g 2× g z
î
Aplicând definiţia debitului masic în secţiunea 2 din prima ecuaţie rezultă:
(
p1 - p2 = r × w22 - w1 × w2 )
iar din a doua ecuaţie:
p1 - p2 w12 - w22 w22 - w1 × w2 w12 - w22 (w1 - w2 )2
Dpz = + = + =
r×g 2× g g 2× g 2× g
numită relaţia Borda-Carnot.

ECUAŢIA LUI EULER PENTRU TURBINE

Se consideră o turbină cu n palete pentru care
stabilim relaţia momentului de rotaţie. Aplicăm teorema
impulsului pentru tubul de curent format între două palete.
În figura alăturată am notat w1 viteza absolută la
intrarea fluidului în suprafaţa de control, iar w2 la ieşire.
Q
Debitul aferent acestui tub este egal cu , r1 şi r2 razele
n
circumferinţei interioare şi exterioare a rotorului, iar a1 şi a2
unghiurile formate de viteze cu tangenta la circumferinţa rotorului la intrarea şi la
ieşirea din rotor.
Se obţine ecuaţia lui Euler pentru turbine:
M h = r × Q × (r1 × w1 × cos a1 - r2 × w2 × cos a 2 )
deoarece rezultanta presiunilor pe circumferinţa interioară şi exterioară, precum şi
greutatea dau momente nule faţă de axa de rotaţie.
Dacă se notează cu w viteza unghiulară a turbinei, puterea turbinei se exprimă
prin:
Ph = w × M h = r × w × Q × (r1 × w1 × cos a1 - r2 × w2 × cos a 2 )

54