Design şi estetica mărfurilor 1.

Estetica generală şi estetica industrială – delimitări conceptuale Estetica – ştiinţă a frumosului Ştiinţa, arta şi tehnica nu sunt domenii incompatibile, contradictorii sau concurenţiale, ci sunt solidare, ele se implică şi se intercondiţionează reciproc. Estetica generală este disciplina filozofică ce studiează esenţa, legităţile, categoriile şi structura acelei atitudini umane faţă de realitate, denumită atitudine estetică, caracterizată prin deschidere receptivă faţă de aspectele expresive. Atitudinea estetică se regăseşte la nivelul ei cel mai înalt şi la cea mai mare densitate în creaţia şi acceptarea artei – frumosul este estetica şi este definită ca: teoria frumosului, a frumuseţii în general şi a sentimentului pe care îl face să se nască în noi; - „ştiinţă a cunoaşterii senzoriale”; - ştiinţa (ramură a filozofiei) care studiează arta ca forma cea mai înaltă de creare şi de acceptare a frumosului, precum şi a variantelor acestuia: frumosul natural, frumosul ambianţei cotidiene, etc. Estetica constituie baza teoretică şi metodologică a studiului fiecărui domeniu al artei (a teoriei literaturii, artelor plastice, a muzicologiei, a teoriei cinematografice, etc), artelor şi a criticii de artă. Preocupările privind estetica datează încă din antichitate, găsite la chinezi, indieni, dar mai ales la eleni; în evul mediu, în perioada Renaşterii, iar în epoca modernă pot fi menţionate lucrări ale lui Diderot, Kant, Schiller, Hegel, Schelling, Ruskin, Belinski, etc. Estetica s-a constituit ca disciplină filozofică specială în sec.XVIII, când A.G.Baumgarten publică lucrarea sa Aestetica (1750). Repere istorice în evoliţia gândirii estetice româneşti După 1944 au apărut lucrări de estetică generală cu caracter filozofic şi studii de teorie a diferitelor arte, ample monografii referitoare la unele probleme tradiţionale ale esteticii româneşti. Estetica românească s-a dezvoltat prin curente, concepţii şi principii, abordează modalităţi de afirmare a esteticului în afara artei, constituindu-se ca domenii ale esteticii generale: -estetica cotidiană, -estetica esenţială, -estetica informaţională, şi cea de comunicaţie, -estetica industrială (industrial design). Estetica generală şi estetica industrială (disciplină de sine stătătoare) Estetica industrială este o disciplină relativ nouă – apărută la sfârşitul secXIX – cu implicaţii atât în planul perfecţionării caracteristicilor obiectului industrial cât şi al mediului de producţie şi al spiritualităţii omului modern, contribuind la satisfacerea cerinţelor de frumos în întreaga viaţă cotidiană. Estetica industrială lărgeşte sfera Esteticii ca „ştiinţă generală despre Artă”. Deosebiri şi asemănări dintre opera de artă şi obiectul industrial – noţiunile de „artistic” şi „estetic”: Denumirea de „artistic” se atribuie creaţiilor din domeniile artei, executate cu talent şi folosind mijloace de expresie cu caracter specific picturii, literaturii, teatrului, muzicii, etc. Termenul „estetic” reprezintă categoria de cea mai largă generalitate care se atribuie obiectelor şi proceselor din natură, societate şi conştiinţă existente anterior omului sau făurite de om şi care întrunesc condiţia unei asemenea structurări, în stare să integreze armonios partea în întreg. Categoria „estetic” este apreciată, valorizată în raport cu criteriile constituite obiectiv în conştiinţa socială estetică a diferitelor epoci. Multă vreme „esteticul” a fost considerat sinonim cu „frumosul”, dar cu timpul esteticul a luat locul ocupat în doctrinele estetice mai vechi. Opera de artă are ca atribute: - nonutilitatea şi unicitatea. Obiectul industrial aparţine prin unele măsuri ale sale domeniul artei, dar se diferenţiează net de ea, poate să evidenţieze unele aspecte ale celor de tip artistic, aspecte care nu aparţin însă „esenţei” artei ci ţin de ea.

în timp ce „designul” este un domeniu de activitate creatoare practică. dar discretă. Vienot (1893 . Termenul „design” a apărut la mijlocul dec.XIX (1849-1851) în legătură cu complicatele realităţi ale producţiei industriale. existenţa unei astfel de stări este un indiciu al autenticităţii artistice. a indica).1959) este considerat cel care a pus bazele disciplinei „Estetica industrială” . în folosul mutual al beneficiarului-utilizatorului şi fabricantului. Din sinteza acestora rezultă că design-ul este: . Estetica industrială are o sferă de cuprindere mai largă şi nu se suprapune decât parţial noţiunii de „design”.un domeniu al esteticii ce se adresează tuturor simţurilor. Unele obiecte industriale sunt considerate „rezonatorii” în stare să trăiască emoţii puternice ce depăşesc uneori obiectul în cauză. Termenul de „estetica industrială” folosit în literatura de specialitate din ţara noastră ca fiind similar industrial-design-ului. în urma căreia se realizează acea producţie şi după legile frumosului. signum însemnând semn. contribuind la imbunătăţirea calităţii acestora şi la satisfacerea necesităţilor utilizatorilor. Conform definiţiei date de ICSID. serviciilor şi sistemelor în care acestea funcţionează de-a lungul întregului lor ciclu de viaţă. fiind inspirată de o nouă realitate înconjurătoare şi care provine dintr-un nou sens pe care îl capătă industria în ansamblul său. Design-ul este acel domeniu al esteticii reprezentat printr-un proces de proiectare creativă. produse de utilitate certă ce contribuie la îmbunătăţirea calităţii acestora. a fost tradus din lb. a ordona. armoniei.obiectul industrial crează o atitudine estetică mai puţin profundă. noţiunea de armonie este de ordin structural. reprezintă nivelul minimal corespunzător. fără intermediari şi restricţii. Estetica industrială este o disciplină relativ nouă ce foloseşte noi metode. J. ce au legătură cu industria. Definirea design-ului Termenul de design îşi are originea în verbul latinesc DESIGNARE (a trasa. menită să determine o unitate armonioasă între realizarea superioară a funcţiei utile (eficienţă şi economicitate) şi forma vizuală a obiectului tehnic (produs industrial seriat). . . . Existenţa acestor stări este atribuită ordinei.opera de artă induce o „stare estetică” profundă şi incontestabilă. la satisfacerea necesităţilor şi preferinţelor utilizatorilor şi la creşterea calităţii vieţii. semnifică un capitol al esteticii generale. Relaţia estetică industrială – design Termenul de „industrial design” adoptat de ICSID (International Council of Societes of Industrial Design).o sinteză completă a ştiinţelor asociate produsului. organic încorporate în structura obiectului tehnic. „design-ul este o activitate creatoare al cărui scop este de a crea calităţi polifuncţionale obiectelor. dar mai durabilă şi mai aproape de raţiunea noastră. când frumosul şi utilul fac corp comun indivizibil”.engleză şi utilizaz o vreme de mai mulţi autori ca fiind sinonim cu „estetica industrială”.o activitate de proiectare creativă şi metodică a produselor realizate industrial prin producţie de serie. inventivă şi metodică prin care se optimizează funcţia şi valoarea estetică a produselor realizate industrial prin producţia de serie. la care se poate produce ceea ce numim „experienţă estetică” sau „atitudine estetică”. proceselor. care este o ştiinţă de sinteză ce studiează totalitatea manifestărilor estetice. Estetica industrială este prin urmare în strânsă relaţie cu armonia.Atât opera de arta cât şi obiectivul industrial crează privitorului emoţii diferenţiate ca intensitate: . ca atare design-ul este factorul major de umanizare inovativă a tehnologiior şi un factor determinant al schimbărilor culturale şi economice”. Design-ul industrial este definit ca „teorie şi practică a intervenţiei metodice asupra obiectului tehnic. . Scopul design-ului industrial este în ultimă instanţă promovarea în universul produselor industriei moderne a unor valori estetice superioare. tehnico-artistică ce preia doar teoria esteticii industriale. dar în documente este întrebuinţat abia în 1913.

ergonomia. astfel încât să fie introduse în proiectare dimensiunile capacităţilor fizice – de execuţie ale omului. În istoria gândirii estetice. conform obiectului şi obiectivele sale specifice. ale capacităţilor de gândire şi de informaţie. „sublimul este cea mai etică din toate categoriile estetice” iar tragicul şi comicul nu sunt nici ele fenomene pur estetice sau numai estetice. cantitate şi în raportul lor reciproc” se formează o teorie despre frumos. trebuie „să dureze” mulţumită caracteristicilor sale tehnice şi trebuie să deţină un stil în măsură „să seducă”. în dispunerea adecvată a părţilor în mărime. „beautiful” în engleză. 3. relaţia cu alte discipline Designul şi estetica mărfurilor este o disciplină de sinteză al cărui domeniu este pluri şi interdisciplinar şi care operează pe plan teoretic cu o serie de noţiuni şi concepte proprii altor discipline. menite să conducă la o eficienţă economică ridicată a produsului realizat. „beau” în franceză. nu se urmăreşte atât realizarea unei fuziuni cu acestea. Design-ul este într-o strânsă legătură cu psihologia industrială şi anume cu latura aplicată a acesteia. . cât actualizarea unor aspecte potenţiale ce trebuie dezvolate prin studii şi experimente. Marfa contemporană pentru a rezista pe piaţă trebuie „să convingă” bazându-se pe aspectul său fizic. Ergonomia se referă inclusiv la uşurinţa de utilizare. astfel de clasificări (aduse de Kant) considerate esenţiale au fost: .2. . frumosul este singura pur estetică sau exclusiv estetică. la manevrabilitatea bunurilor de folosinţă curentă şi de folosinţă îndelungată având masă şi dimensiuni corespunzătoare datelor antropometrice ale utilizatorilor. noţiunea generală de frumos a fost teoretizată şi explicată în diferite moduri. comic). atât la producător cât şi la utilizator.toate criteriile despre frumos sunt individuale. Dintre toate noţiunile estetice cu grad maxim de generalitate (sublim. poate fi influenţată în sens pozitiv sau negativ de condiţiile de ambalare. ştiinţa despre activitatea productivă a omului oferă design-ului criterii ştiinţifice în legătură cu factorul uman. arătând în fapt cum se explică frumosul.frumosul este confirmat de fiecare obiect luat în parte şi nu poate fi închegat în confirmări generale. una din legile sale se referă la cerinţa fundamentală de a face ca activitatea de concepţie a produsului industrial să fie o activitate economică aptă să ofere soluţii justificate din punct de vedere economic. tragic. Design-ul ca activitate practică inovativă implică într-o mare măsură coordonate de ordin economic deoarece.Design-ul şi estetica mărfurilor – disciplină de sinteză Obiectul disciplinei. încălţăminte şi până la aparatură electrică şi electronică. Relaţia dintre design – estetică şi studiul mărfurilor Calitatea produselor se formează în sfera producţiei.Concepte de bază în teoria esteticii şi design-ului Frumosul – fenomen estetic de bază şi categorie centrală a esteticii „Frumosul” este o categorie fundamentală a esteticii generale-teorie a frumosului dar care prezintă o valoare considerabilă şi în domeniile de estetică aplicată între care un loc important îl ocupă estetica industrială despectiv design-ul. Relaţia design-ştiinţe tehnice.în sfera circulaţiei mărfurilor şi se manifestă în consum. Cuvântul frumos în limba română provine din latinescul „formosus”.transp şi păstrare. economice şi ergonomice Asociind probleme specifice design-ului şi esteticii mărfurilor cu informaţii şi date utile din cadrul altor discipline. iar din latina renascentistă „bellus” a devenit „bello” în italiană. începând de la confecţii de îmbrăcăminte. aceasta însemnând că se recunoaşte frumosul. Se poate accepta ca definiţie următoarea: frumosul este „ceea ce place când e privit”. calitate. Ergonomia. iar când se enunţă ca „frumosul constă în alegerea proporţiilor.

care.ceea ce place în mod dezinteresat.iar caracteristicile frumosului. . .după Kant „judecata de gust nu este altceva decât simţământul provocat de jocul liber dintre facultăţile de cunoaştere. .. mirosuri. părţile acestui raport există desigur şi separate. . acest dicton nu este valabil decât în măsura în care subliniază caracterul individual şi imposibilitatea de a impune gustul prin măsuri exterioare.valorile estetice sunt legate de raportul apariţiei ca atare. adică dintre intelect şi imaginaţie. aceasta fiind percepută fără reprezentarea unui scop.v valoric (natura valorii estetice. numai raportarea idealului uman al unei epoci la realul sau realitatea unor procese concrete. proprii numai lui. dar atunci ele nu alcătuiesc un obiect estetic. Abia după ce frumosul a fost cercetat d. Pe baza acestor caracteristici se poate afirma că frumosul nu este frumos în funcţie de altceva ci este frumos în şi pentru sine. dar numai pentru un subiect care percepe estetic.ele nu sunt valori a ceva „existent în sine” ci sunt valori ale unui obiect care subzistă în sine. . . .frumosul util (funcţional). iar gustul este rădăcina însăşi a judecăţii estetice”. unora le produce totuşi plăcere. de judecată. astfel diferite categorii de frumos au fost conturate mult mai târziu: .industrial.ceea ce place în mod universal fără concept.frumosul artistic. . ca un întreg. . . . Frumosul industrial Frumosul nu este numai categoria fundamentală a esteticii ci cunoaşte o largă extensie în domeniile particulare ale artei. în reacţia de gust.frumosul spiritual. de cultură”.) s-a ajuns la concluzia că frumosul este sinonim cu valoarea estetică. sunt deci valori individuale. Nu se pot fixa norme de gust.p. mâncăruri) dar în sens mai larg. . Artă şi industrie – fenomenul kitsch Cuvântul kitsch – folosit – pentru a desemna un anume pretins frumos.frumosul natural. – care nu sunt în aceiaşi măsură proprie artei. ale creaţiei artistice ca şi în sfera extraartistică: în natură. etc.după Gothe „gustul se formează numai prin contemplarea a ceea ce este excelent. După unii autori.ceea ce reprezintă ca formă a finalităţii unui obiect. relaţiile esteticului cu celelalte clase şi tipuri de valori. etimologia ar proveni de la cuvântul englez „sketch” însemnând între altele şi improvizaţie. (formulate tot de Kant) specifică despre frumos că este: . gustul ţine de psihologia socială dar şi raţiunea şi idealul au un rol. în obiecte fabricate de om. La gust se fac următoarele aprecieri: . Valorile estetice prezintă următoarele caracteristici: .d. Gustul estetic Gustul estetic este reacţia spontană cvasireflexă care exprimă plăcerea sau neplăcerea estetică în faţa unei opere de artă sau a realităţii. Componentă a atitudinii estetice.după Swift „există tendinţa să credem că bunul gust este acelaşi peste tot unde există oameni de spirit. chiar dacă nu întotdeauna conştient. dar se poate observa că judecata de gust este prima treaptă a unei judecăţi de valoare şi este aproximativă şi superficială. nu a ceea ce este acceptabil”.valorile estetice nu sunt obiective generale (ca cele etice) ci se regăsesc în fiecare obiect particular. caricatură etc. etc. În privinţa frumosului util. poate explica această categorie a frumosului. în viaţa umană. bazată pe mai mult pe intuiţie decât pe raţiune.valorile estetice nu sunt valori ale actului de intuiţie sau plăcere ci a ceva care abia prin acel act devine obiect pentru el. Cunoscutul dicton „de gustibus non disputandum est” se referă la sensul restrâns al cuvântului (faţă de culori.

perioadă în care kitsch-ul se manifestă ca un fenomen. . ornamente. combinaţii între toate culorile curcubeului sau amestecuri între acestea. 2. Se pot distinge două perioade ale apariţiei şi dezvoltării kitsch-ului: 1. Obiectul kitsch se defineşte prin următoarele trăsături exterioare: .contururile obiectelor şi componentelor acestora sunt în general complexe. dar creatorii de la 1900 au încercat prima organizare stilistică a întregului . simboluri. suprafeţe din materiale plastice sunt ornamentate cu diferite motive realizate din fibre încorporate. Acesta elaborează pentru totalitatea vieţii sociale codul său moral de convenţii şi gusturi. corespunzătoare societăţii burgheze (jumătatea sec. deşi era împotriva producţiei industriale a avut drept scop promovarea originalităţii şi valorii în artele aplicate. După opinia filozofului o „structură deplasată” este aceea care se sustrage legii transponibilităţii. bronz) sunt acoperite cu straturi metalice lucioase (argintii. sentimentalist. Kitsch-ul se referă la un univers lipsit de profunzime şi de semnificaţii social-umane superioare”. aurii). ideologic şi estetic al lumii contemporane. foarte rar rămânând cu suprafeţe neîntrerupte. Kitsch-ul se încadrează foarte bine în cultura de consum prin obţinerea unui efect de masă imediat. . obiectele din metal şi aliaje (zinc.  Arta 1900 a jucat un rol hotărâtor la începutul istoriei designului. pe baza unei concepţii artizanale opusă uniformizării producţiei industriale de serie şi înstrăinării creatorului de produs. . a măslui. În estetica românească a fost folosit pentru prima dată de Lucian Blaga în lucrarea sa „Artă şi valoare” (1939) cu sensul de „structuri deplasate”. treceri de la roşu la roz. de ordin magic ori luric. rol care s-a concretizat mai ales în domeniul obiectivului. o serie de oameni de cultură care au pus bazele mişcării Arts & Craft care. opunându-se formelor industriale grosiere şi lipsite de gust care invadau lumea modernă şi-a propus drept ţeluri pragmatice „structurarea raţională a obiectului.materialele folosite sau încorporate chiar şi cele naturale au aspect modificat şi nu arată ceea ce sunt de fapt: lemnul este vopsit ca să imite marmura. tonalităţi de alb. la care membrii grupului se adaptează mai mult sau mai puţin conştient. au acţionat la şfârşitul sec. se formează pe o durată mai lungă un public omogen care acţionează ca un grup coerent.suprafeţele obiectelor sunt îmbogăţite cu reprezentări. la violet sau liliachi lăptos. apoi se răspândeşte în Europa anilor 1925-1930 şi continuă să existe şi în prezent (publicului să i se dea ceea ce cere). un obiect în care sunt copiate arbitrar caracteristici ale unor capodopere din domeniu şi/sau motive populare inadecvate obiectului respectiv.19. precum şi toate acele produse artistice concepute în spiritul exploatării doar a unuia sau unora dintre grupurile de stimuli ce intră în compunerea artei: stimuli de ordin biologic (îndeosebi cei erotici) de ordin etic (sentimentalismul). Perioada de apariţie a kitsch-ului romantic. „kitschen” însemnând ceva făcut de mântuială iar „verkitschen” a degrada. 4. Apariţia şi dezvoltarea designului Premisele apariţiei designului Premise ale apariţiei designului ca activitate conştientă s-au conturat începând cu mişcarea de la 1900 care. acea lege conform căreia structurile obiective ale esteticului natural nu pot fi transpuse întocmai în artă fără a-şi pierde calitatea lor iniţială şi nici invers. Kitsch-ul reprezintă „o mare mistificare estetică” manifestându-şi influenţa nocivă şi în prezent.iar după alţi autori provine din lb. adecvate scopului şi uşor de utilizat. Un produs kitsch este unul lipsit de originalitate.coloristica kitsch apare în contraste ale culorilor pure complementare.XIX).  Mişcarea Art & Craft În această direcţie a realizării unor obiective frumoase. În Dicţionarul de estetică generală. „kitsch-ul semnifică arta-surogat. încâlcite. A doua perioadă în dezvoltarea kitsch-ului începe în SUA în anii 1900-1920.germană unde apare cu sensul modern utilizat şi în prezent. prin faptul că poate frâna progresul social. logica fără compromisuri în folosirea materialelor şi exprimarea procesului de fabricaţie direct în valori plastice”.

rigid (Mauthesius) şi cel al unei creaţii libere fără constrângeri impuse de standardizare sau tehnologie (Van de Velde). textile. metal.H.Modern style. ceea ce s-a şi întâmplat. forme decorative din ceramică. . a transmis industriaşilor ideea angajării unor consilieri permanenţi în domeniul designului. comerciant şi tehnician. arhitect şi designer. până la maşini casnice. Astfel că primul serviciu de design a fost înfiinţat în cadrul trustului german de electricitate AEG condus de P.Stile Liberty. – urmărea să dezvolte o estetică a proiectelor la cel mai înalt nivel calitativ cu costuri reduse. . Susţinătorii acestei mişcări considerau că „un obiect util trebuie decorat” înţelegând ca decoraţia prelua o sarcină afectivă şi transmitea un mesaj artistic. care erau apoi omologate şi propuse industriei. mobilier.Paling style. avea ca obiectiv întreaga sinteză a artelor şi ca deviză a organizatorului şi teoreticianului său W. în Belgia. personal cu pregătire artistică. considerat a fi creatorul designului industrial aşa cum este înţeles astăzi.Tiffany. – a fost un adevărat laborator artistic în care s-au experimentat idei variate. în Anglia. numeroase aparate electrice. locuinţe şi magazine. în Austria.atelierele Şcolii de la Nancy – Franţa (atelier Daum Nancy). . . mişcare artistică preponderent decorativă denumită şi Stil 1925 (în legătură cu Expoziţia internaţională a artelor decorative moderne de la Paris) reprezintă o actualizare a valorilor promozate de Art Nouveau. a avut cea mai mare însemnătate.atelierele din Munchen şi Darmstadt. sistem fundamental pentru doctrina.Gropius „Arta şi Tehnica – o nouă unitate”. ambalaje şi grafică publicitară. un rol important în acest sens având: . în Italia. etc.mediu într-o viziune coerentă. ateliere şi şcoli din istoria designului au apărut în cadrul Artei 1900.  Un raport deosebit la avansarea ideilor designului industrial l-a adus şi marele arhitect şi urbanist Le Corbusier (1887-1965) inovator şi exegent al maşinismului care afirma că civilizaţia maşinistă a intrat în cea de-a II-a eră: „era armoniei. Primele organizaţii. Multe dintre creaţiile Bauhaus-ului păstrează pînă astăz valoare de etalon calitativ în domeniul designului industrial (scaunele din tuburi metalice. tehnicieni. corpuri tubulare de iluminat.atelierele organizaţiei din New York ale lui L. . Art Nouveau a fost considerat un stil exclusiv decorativ datorită caracterului său ornamental.  Art Nouveau a fost mişcarea specifică în creaţiile Artei 1900 în diverse ţări din Europa astfel: . Acest serviciu a constituit un model pentru activitatea de proiectare din aproape toate domeniile: de la proiectarea uzinelor. modernă: de la moda grafică până la arte industriale şi arhitectură. nouă. întrucât acesta a urmărit ridicarea calităţii artistice a produselor industriale încercând şi unele reforme administrative. preocupării pentru linie şi suprafaţă ca mijloace de exprimare plastică.  Asociaţia profesională germană – 1907-1934 Herman Muthesius. Asociaţia şi-a creeat un centru de studii în care echipe combinate din ingineri. . a maşinii în slujba omului”. Şcoala Bauhaus – Casa Construcţiei constituită ca un sistem pedagogic general. sticlă. arhitecţi şi meşteri elaborau modele şi prototipuri noi. originală.atelierele din capitala Austriei. Au existat două curente de opinie: cel al funcţionalismului pur. – a militat pentru ideea unităţii artei şi tehnicii.  Art Deco. în Germania.Sezession. . pedagogia şi practica industrial designului. economişti. fiecare idee fiind interpretată de membrii săi conform propriei personalităţi.). – a realizat o cooperare între artist. .Jugendstil. Şcoala Bauhaus – a constituit un precursor în pedagogia designului fiind primul sistem organizat de pregătire a unor artişti pentru industrie. automobilul Addler 1931.Behrens. clădirilor administrative.

. cât şi producătorului şi comerciantului.cu participarea clientului.  Etapa consumistă corespunde perioadei de după 1950 când datorită: . Deviza devine acum – întâi calitate – însemnând: . Art Nouveau. a informaticii şi telecomunicaţiilor care au creat condiţii pentru prosperitatea firmelor şi pentru reconsiderarea proiectării obiectului funcţional fabricat.progresul tehnic rapid creşte diversitatea produselor.d. Designul în perioada contemporană Perioada contemporană a designului începe după 1930 în SUA Pentru protecţia mediului o atenţie deosebită au acordat-o reproiectării ambalajului. • designul de produs industrial. .) când sunt preferate liniile formelor iar decoraţiile aplicate într-o manieră artizanală preţioasă sunt mai simple. .XX şi de început de mileniu cu multiple tranzacţii (de la pieţe naţionale la pieţe globale. Astfel designerii sunt solicitaţi să proiecteze produse noi nu numai prin ameliorarea formei ci produse care să corespundă atât cerinţelor cumpărătorului sub toate aspectele. .  Etapa modernistă – corespunde stilurilor din perioada de după 1900 (Modern Style. A rămas în legendă succesul ambalajului realizat de R. . care de altfel se interferează: • designul ce acoperă întregul mediu al vieţii umane – designul de ambient.dezvoltarea tehnologică permite mecanizarea şi automatizarea proceselor şi realizarea produselor prin asamblarea unor părţi componente fixate în blocuri şi panouri complexe cu capacitate redusă de reparare sau recondiţionare. Domenii de afirmare a designului În această vastă arie de întindere se disting trei direcţii de manifestare şi afirmare a designului. numai pentru faptul că nu mai erau „moderne”. Jungenstil etc.costuri reduse atât în realizare cât şi în utilizare-funcţionare şi întreţinere.siguranţă pentru om şi mediu. scade perioada de folosire prin uzură morală. de la economii centralizate la economii descentralizate) şi perturbaţii (perioade de recesiune şi criză economică) dar şi cu dezvoltarea tehnologiilor avansate în procesele de producţie. aplicate pe suprafeţele vizibile ale obiectului în ansamblul său.p.v economic au asigurat creşterea bunăstării unor pături largi ale populaţiei astfel că un număr mare de consumatori au avut posibilitatea înlocuirii produselor achiziţionate la perioade scurte de timp. • designul comunicaţiilor vizuale. păstrată pînă în prezent. Loewz pentru ţigările „Luckz Strike” în 1940 cu o formă estetică nouă. . .  Etapa echilibrată – problemele specifice sfârşitului de sec.ţările dezvoltate d.Etapele dezvoltării design-ului Modul în care a fost înţeleasă şi realizată proiectarea estetică pe parcursul dezvoltării designului de obiecte în special a determinat identificarea de către cercetători a următoarelor etape: – aplicativistă – modernistă – stilistă – consumistă – echilibrată  Etapa aplicativistă este cea în care în proiectarea estetică a obiectelor se pune accent pe elementele decorative – motive sau compoziţii decorative uneori complexe. elegantă a siglei firmei.realizat la timp conform dorinţei clientului.produs ma bun.

.produse super individuale. . având funcţionalitate accentuată dar în general puţin supuse cerinţelor modei (electrocasnice.Legea economicităţii care a fost considerată ca lege fundamentală întrucât „economia mijloacelor şi a materialelor folosite fără a diminua nici valoarea funcţională. În studii mai recente sistemul de legi al lui J.Legea finalităţii.economie de timp şi bani.Legea armoniei între aparenţă şi folosinţă.Legea gustului şi satisfacţiei.oportunităţi sporite de afaceri prin parteneriate. coloritul şi ambalajele produselor. . Odată cu dezvoltarea tehnologiei informaţionale care a pătruns în toate domeniile de activitate. Un web site complet conţine şi un program soft optimizat corect codat pentru a asigura accesibilitatea web şi înscrierea în motoarele de căutare. . supuse onor schimbări periodice datorită cerinţelor modei. Optimizarea şi estetica sunt caracteristici al unui site bun care pot transforma vizitatorii în clienţi. . Web designul se bazează pe echilibrul între conţinut şi estetică. . grafică. electronice etc). . sau cu care nu are nici un contact. 5.Design-ul în România Într-o primă fază s-a avut în vedere: forma exterioară. etc).Legea probităţii. Un alt sistem de clasificare propune drept criteriu relaţia dintre produs şi utilizator: . dimensiunile. calitatea textului.prezenţă internaţională. mic mibilier.Legea stilului. având funcţionalitate redusă în timp (îmbrăcăminte.creşterea credibilităţii. .Legea capacităţii de folosire şi a valorii funcţionale. etc ). foarte apropiate de utilizator. scheme estetice care pot fi aplicate apoi formelor producţiei industriale.Legile şi funcţiile designului Legile designului Un prim sistem de legi a fost elaborat de J.produse supraindividuale cu care omul are relaţii indirecte. fonturi. . Teoreticieni şi propagandişti ai artei nonfigurative pe care au denumit-o „artă concretă” au arătat că scopul ei este de a crea nu opere de artă particulare. WEB DESIGN care oferă firmelor o serie de avantaje: . . automobile. clar.Vienot este uşor modificat şi este structurat în trei categorii: 1. a apărut şi în România necesitatea dezvoltării unui nou domeniu de design. ci modele de gust. . nave. pagina web putând fi modificată. nu au conţinut bine determinat astfel încât să poată fi înţelese în profunzimea lor. acest sistem de legi referindu-se la : . ceea ce nu înseamnă numai utilitate în sensul strict al cuvântului. legi generale ale designului 2.Vienot şi publicat în revista „Estetique Industrielle” 1953. culori armonizate. armonios”. . legi de proiectare . .conferă flexibilitate. . sau faţă de care poate să rămână un simplu spectator (avioane. Acest sistem de legi este heterogen în sensul ca unele nu sunt specifice numai designului. nici calitatea lucrării luate în consideraţie. . echipamente de utilitate publică.Legea unităţii şi compoziţiei.Legea valorii comerciale.produse individuale cu care omul intră în relaţii directe.Legea artelor implicate. iar altele. este condiţia determinată a frumosului util”. Se realizau astfel „obiecte armonioase în slujba omului” sau creaţii având un „ritm simplu.

cu estetica şi ergonomia.3. Educaţia estetică presupune formarea unui gust estetic menit să reacţioneze spontan la creaţia estetici prin aprobare sau dezaprobare şi totodată formarea capacităţii de judecată în stare să poată argumenta preferinţele pe baza unor criterii de valorizare bine conturate ale celui care formulează judecata de valoare – contemplatorul obiectului estetic.  Funcţia economică ↔ designul constituie o pârghie importantă a creşterii eficienţei economice a producţiei industriale şi un mijloc de creştere şi îmbunătăţire a calităţii.legea evoluţiei . . culorii etc.dezvoltarea simţurilor umane subiective. . Specializarea design-erului este indispensabilă etapei actuale a evoluţiei proceselor producţiei industriale.legea restricţiilor 3⇔ legile de evaluare a designului sunt: .v.legea semnificaţiei .legea fundamentală a designului .legea comercială Funcţiile design-ului Valabilitatea principiilor legilor şi metodelor designului este susţinută şi demonstrată prin funcţiile designului care se manifestă în plan economic.este bine realizat d.contactul direct cu obiecte/medii de design pentru ca informaţia obţinută să devină formare.este expresiv.d. Educaţia estetică presupune: . tehnic-constructiv. Definirea profesiei de designer Pornind de la definirea designului ca domeniu pluridisciplinar aflat în intercondiţionare cu ştiinţele tehnice. .p.legea sincronismului legea funcţionalităţii .este adaptat funcţionalităţii sale şi principiilor ergonomice.are o formă exterioară adecvată structurii interioare. economice. . turism etc).legea genezei .cunoaşterea terminologiei specifice demeniilor respective (comerţ. rezultă că şi design-erul este un specialist ce desfăşoară o activitate integratoare. .legea condiţionării . . social şi educativ. aceasta devenind generatoare de valori materiale şi estetice superioare şi prin satisfacţia utilizatorului pentru folosirea unor produse de nivel tehnic ridicat. legi de evaluare 1⇔ legile generale ale designului includ: .legea metodei de evaluare .legea relaţiei între utilizator şi produs 2⇔ legile de proiectare includ: .legea evaluării directe .  Funcţia de educaţie estetică ↔ designul reprezintă alături de creaţia artistică şi împreună cu ea.  Funcţia socială ↔ a designului se manifestă prin „plăcerea de a muncii” într-un mediu adecvat. . . un factor deosebit de important în formarea culturii estetice a omului contemporan. Un produs cu un design de calitate îndeplineşte următoarele cerinţe: .legea constanţei . întrucât permite menţinerea unui echilibru în elaborarea proiectelor de produse.o instruire amplă şi multilaterală în domeniu. în cazul educaţiei vizuale – ochiul capabil să perceapă frumuseţea formei.are caracteristice estetice superioare.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful