Cine poate veni la lucru?

“Pentru a-l recunoaște pe cel care poate veni la lucru, trebuie să exiști, până la un anumit punct.” Pentru a venit la lucru, trebuie mai întâi de toate, să ai o pregătire, un bagaj anumne. Trebuie știu, în general, tot ceea ce este posibil de învățat, prin mijloace obișnuite, despre ezoterim, despre ideea unei cunoașteri ascunse, despre posibilitățile unei evoluții interioare a omului și așa mai departe. Asemenea idei de fapt, nu trebuie să riște să apară ca fiind ceva cu totul nou. Altfel, ar fi greu să vorbim despre ele. Totodată, este bine să fi avut o formație științifică și filosofică. Și cunoștințele religioase pot fi utile. Dar, cel care se atașează de o formă religioasă particulară, fără a-i înțelege esența, se va confrunta cu mari dificultăți. În general, când un om nu știe aproape nimic, când a citit puțin și a gândit puțin – este greu de vorbit cu el. Totuși, dacă are un fond bun, există pentru el o altă cale. Se poate abține de la orice conversație, însă în acest caz, trebuie să fie ascultător. Trebuie să renunțe la voința sa proprie. Într-un fel sau altul, va trebui oricum să ajungă aici, pentru că este o regulă generală, valabilă pentru toți. Pentru a se familiariza cu acest tip de învățătură la modul cel mai serios, un om trebuie să fi fost cândva decepționat. Trebuie să fi pierdut mai întâi, încrederea în sine însuși, adică în propriile posibilități, și pe de altă parte, în toate căile cunoscute. Omul nu poate simți ce este mai valoros în ideile noastre, dacă nu a cunoscut decepția în tot ceea ce făcea sau căuta. Dacă era om de știință, știința trebuie să-l fi decepționat. Dacă era preot, religia. Dacă era politician, politica trebuie să-l fi decepționat. Dacă era filosof – filosofia. Dacă era teozof, trebuie să-l fi decepționat teozofia. Dacă era ocultist – ocultismul și așa mai departe. Dar să ne înțelegem bine! Spuneam că un preot trebuie să fi fost decepționat de religie. Asta nu înseamnă că el și-a pierdut credința. Dimpotrivă, asta înseamnă că a fost decepționat numai de învățământul religios obișnuit și de metodele sale. El a înțeles că așa cum ni se predă de obicei, religia nu este suficientă pentru a alimenta credința noastră și că nu poate duce nicăieri. În învățăturile lor, toate religiile, cu excepția normal, a religiilor denaturate ale sălbaticilor, a religiilor inventate și a unor secte din timpurile noastre moderne, coportă două părți: una vizibilă și alta ascunsă. A fi decepționat de religie, înseamnă a fi decepționat de partea sa vizibilă și a simți nevoia de a găsi partea ascunsă sau necunoscută. A fi decepționat de știință nu înseamnă a-ți pierde interesul pentru cunoaștere. Asta înseamnă că ai ajuns la convingerea că metodele științifice obișnuite nu ar putea conduce, decât la construcția unor teorii absurde și contradictorii. A fi decepționat de filosofie înseamnă să fi înțeles că filosofia obișnuită este simplu, cum zice proverbul: ”A vărsa din neant în vid”, adică tocmai contrariul unei reale filosofii. Altfel spus, a fi decepționat înseamnă a fi înțeles că tot ceea ce omul cunoaște sau este capabil de a învăța pe căi obișnuite nu este absolut deloc ceea ce îi trebuie. Este puțin important ce făcea un om sau ce îl interesa mai înainte. Când ajunge să fie astfel decepționat de căile accesibile, asta înseamnă că de acum încolo merită osteneala de a-i vorbi despre ideile noastre, pentru că acum poate veni la lucru. Dar dacă persistă în a crede că, urmărindu-și rutina sau mergând pe alte căi, pe care încă nu le-a explorat, poate face sau găsi de unul singur, asta dovedește că încă nu este pregătit. Nu pretindem că acest om trebuie să arunce peste bord tot ceea ce făcea de obicei, înainte. Asta ar fi cu totul inutil. Nu, adesea este chiar de preferat să continue să trăiască ca de obicei, dar trebuie să-și dea seama acum, că nu este vorba decât despre o profesie, de un obicei sau de o necesitate. Din acel moment problema se schimbă, nu va mai putea să se identifice cu acelea.

Nu există decât un lucru incompatibil cu munca, ocultismul profesionist. Altfel spus, șarlatanismul. Toți acești așa-ziși cunoscători ai spiritismului, acești vindecători, acești clarvăzători și alții, chiar și cea mai mare parte a celor care îi urmează, nu au nicio valoare pentru noi. Trebuie mereu să ne amintim de asta. Să ne ferim să le spunem prea multe, pentru că se vor folosi de tot ceea ce învață, pentru a continua să-i ducă de nas pe bieții naivi. Trebuie amintite aceste două puncte: nu este suficient ca un om să fi fost decepționat de căile obișnuite, trebuie ca el să fie capabil să păstreze sau să accepte ideea că poate obține ceva altundeva. Dacă putem găsi un asemenea om, el va putea discerne în cuvintele noastre, oricât de stângace ar fi ele, gustul lor pentru adevăr. Dar, dacă vorbim altor oameni, tot ce le vom spune le va suna ca niște absurdități și nu ne vor asculta cu seriozitate. Nu merită să ne pierdem timpul cu aceștia. Învățăturile acestea sunt pentru cei care au căutat deja și s-au ars. Cei care nu au căutat și nici acum nu caută, nu au nevoie de asta și cei care nu s-au ars încă, nu au nici atât nevoie. Nu contează întrebările pe care le pun oamenii. Putem porni de la una oarecare, dacă ea este sinceră. Orice problemă despre eter, sau progres, sau bunurile comune poate fi pusă de cineva – simplu – pentru a spune ceva, pentru a repeta ce a spus altcineva sau ce a citit într-o carte sau, și mai important, pentru că este ceva care i-a făcut rău. Dacă este o problemă care îi face rău, îi putem da un răspuns și îl conducem spre învățătură, pornind chiar de la întrebarea lui. Dar este indispensabil că întrebarea, problema lui să-i fi făcut rău.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful