In ultima perioada am observat cat de de mult ne invartim in jurul dorintelor create.

Uneori ele devin un scop, o obsesie, ne marcheaza existenta intr-un mod foarte subtil, clasificandu-ne din acest punct de vedere in: fericiti si nefericiti. Vreau sa pornesc putin de la cea mai bruta forma a dorintelor: fericirea. Cred ca fiecare dintre noi macar o data in viata a rostit: “imi doresc sa fiu fericit!” si astfel, fericirea a trecut de la o stare generala de bine, imposibil de indus, la o dorinta pentru care luptam. Si aici intervin detaliile. In functie de sistemul nostru de valori, de standardele pe care le traim, ne-am creat dorinte. Fiecare dintre noi, are propiile lui aspiratii. Sa fie bogat, sa aiba o prietena extraordinara, o casa, o masina, sa manance ceva deosebit, sa calatoreasca, orice ii induce o stare de fericire. Insa, si dorintele sunt diferite. Unele sunt dorinte mici, de detaliu, care ne satisfac pe o perioada scurta de timp si care nu ne afecteaza atat de tragic daca nu se indeplinesc. In schimb, dorintele care ne genereaza un mod de viata, pot fi devastatoare. De ce? Starile noastre au fost create intr-o perfecta legatura, fiecare avand opusul ei. Starea de neutralitate nu exista. Chiar daca avem impresia ca suntem total indiferenti sau imuni la ce se intampla, e tot o stare. In mintea noastra, cand incepem sa realizam ce inseamna cat de cat sa traim intr-o lume complexa, ne construim aspiratiile, dorintele care conteaza cu adevarat. Si partea cea mai interesanta, este, cand neindeplinirea scopurilor propuse ne devasteaza moral. Mai mult, ajungem in stari depresive, ajungem sa nu mai facem nimic decat sa cream o obsesie pentru ce ne dorim. Da! Sunt de acord ca merita sa luptam pentru ce ne dorim, insa atunci cand asta inseamna sa ranim in jurul nostru, sau mai grav, sa ne ranim noi, unde este satisfactia? Cea mai mare problema, este ca nu stim cu adevarat ce ne face fericiti. Dorinta neindeplinita este ca un vis. Doar ne induce starea de bine cand ne gandim la ea, insa atunci cand se indeplineste, exista posibilitatea sa ne distruga. Si aici ma intreb daca ne meritam dorintele. Luam exemplul banilor. Majoritatea dintre noi , asta ne dorim. Insa, indiferent cat am lupta, sa presupunem ca nu o sa ii avem. Nu meritam. Sau poate, ne pot distruge. Dar noi, nu constientizam, si nici nu avem cum sa o facem. Aici, intervine nefericirea. Ne invartim in jurul aceleiasi probleme si ne distragem de la multe alte lucruri care ne pot induce cu adevarat fericirea. Nu stim, uneori, daca meritam o persoana deosebita langa noi. Poate nu suntem capabil sa o pastram si o ranim. Poate noi nu suntem demni de ea. Sau, poate ne-ar fi facut extrem de mult rau. Cine alege ce e bine sau nu pentru noi? Noi, tot timpul incercam sa ne indeplinim dorintele, si luptam poate prea mult pentru asta. Nu spun ca nu e corect, si merita sa vedem daca starea la care aspiram sa o dobandim atunci cand ne gandim la o dorinta, coincide cu realitatea. Interesant, este ca sunt foarte multe dorinte standardizate. Foarte multi dintre noi ne dorim aceleasi lucruri. Ne-au fost prezentate in societate situatii de normalitate si am ajuns sa credem in asta. Mai mult, le transformam intr-un scop pentru care ne sacrificam. In functie de societatea exista alte tipuri de dorinte, cum si in aceiasi societate dorintele difera. Nu poti compara dorinta unui om bogat de a-si achizitiona o insula, cu a unui om sarac de a-si cumpara mancare. Fericirea este aceiasi pentru amandoi. Totul tine de standardele si valorile in care

Si uitam bucuria implinirii lor. Exista si situatii in care dorintele avute la un moment dat. prima bucurie a unui vis implinit. Stim ce sa ne dorim. Cred ca aici consta meritul nostru: cat de mult timp. ne bucuram de ce am realizat. devin o normalitate.s-au format. Si cat de repede uitam. sa fim cu adevarat fericiti? .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful