P. 1
Chandler, Raymond - Ramas Bun Pentru Veciei

Chandler, Raymond - Ramas Bun Pentru Veciei

|Views: 36|Likes:
Published by Marina Şaranuţ

More info:

Published by: Marina Şaranuţ on Apr 02, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/31/2013

pdf

text

original

Оn anul acela, şeful brigăzii criminale era un oarecare căpitan Gregorius,
un poliţist dintr-o specie pe cale de dispariţie dar nu încă moartă, genul acela
care rezolvă crimele cu ajutorul lămpilor puse în ochi, cu frînghia udă, picioare
trase în şale, genunchiul lovind în vintre, pumnul în plexul solar şi bastonul de
cauciuc pe şira spinării. Şase luni mai tîrziu, a fost pus sub acuzaţie în faţa
juraţilor pentru sperjur, concediat fără să fie judecat şi, ulterior, călcat în
picioare de un armăsar, la fermalui din statul Wyoming.
Оn momentul acela оnsă, eu eram o pradă sigură pentru el. Şedea la biroul
lui, fără haină şi cu mînecile suflecate pînă aproape de umeri. Era chel ca o
cărămidă şi începuse să se îngraşe, aşa cum se întîmplă cu toţi bărbaţii între
două vîrste care au fost cîndva muşchiuloşi. Avea ochi cenuşii ca de peşte.
Nasul enorm arăta ca o reţea de vase capilare gata-gata să plesnească. Îşi

sorbea cafeaua, dar nu era cîtuşi de puţin liniştit. Mîinile lui butucănoase şi
puternice erau ca acoperite de blană. Avea păr pînă şi-n urechi, smocuri
proeminente. Tocmai căuta ceva cu mîna pe birou şi cînd intră Green ridică
ochii.

Green оi zise:
― Tot ce avemîmpotriva lui, domnule căpitan, este doar faptul că nu vrea
să ne spună nimic. Ne-am dus la el numai din pricina numărului de telefon. A
fost plecat de-acasă şi nu vrea să ne zică unde. Îl cunoaşte destul de bine pe
Lennox, dar nu spune cînd l-a văzut ultima oară.
― Se crede mare, zise pe un ton indiferent Gregorius. Dar noi i-am putea
îmbunătăţi oricînd atitudinea.
Spuse toate acestea cu aerul că nu-i pasă nici cît negru sub unghie de cele
ce se întîmplă. Şi probabil că aşa şi era. Pe el nu-l teroriza nimeni.
― Chestia este că procurorul-şef şi-a dat seama că problema asta o să facă
multă vîlvă prin jurnale. Şi nici nu-l pot ţine de rău pentru asta. fiindcă
babacul tipei e cine e. Cred că n-ar fi rău dacă i-am smulge ăstuia vorbele din
gură cu cleştele.

Mă privi de parcă aş fi fost un chiştoc de ţigară sau un scaun liber. Ceva
care intră în mod obişnuit în raza lui vizuală, fără să prezinte nici un pic de
interes pentru el.
Dayton оi vorbi respectuos.
― E mai mult decît evident că întreaga lui atitudine a fost compusă în aşa
fel încît să creeze o situaţie în care să poată refuza să vorbească. Ne-a citat
articole de lege şi atîta m-a aţîţat că m-a făcut să-l pocnesc. Ştiţi, domnule
căpitan, în privinţa asta am luat-o cam tare pe de lături.
Gregorius îi aruncă o privire fără expresie:
― Probabil că eşti destul de uşor de scos din sările dacă te poate aţîţaun
prăpădit ca ăsta. Cine i-a scos cătuşele?
Green recunoscu că el a făcut-o.
― Pune-i-le la loc, zise Gregorius. Strînge-le bine. Dă-i şi lui ceva care să-l
facă să se mai învioreze.
Green puse cătuşele la loc, sau cel puţin începu s-o facă.
― Cu mîinilela spate, lătră Gregorius.
Green оmi prinse mîinile la spate cu cătuşele. Stăteam pe un scaun cu

spătar.

― Strînge-le mai bine, zise Gregorius. Să-i muşte în carne.
Green le strînse mai tare. Mîinile începură să-mi amorţească. Gregorius mă

privi cu tristeţe.
― Acum poţi vorbi. Grăbeşte-te!
Nu i-am răspuns. A început să rînjească, lăsîndu-se pe speteaza scaunului.
A întins încetişor mîna după ceaşca de cafea şi a cuprins-o cu degetele. S-a
aplecat puţin înainte. A aruncat cu ea în mine, dar am izbutit să mă feresc
ridicîndu-mă brusc de pe scaun. Am căzut pe umăr, m-am rostogolit şi apoi m-
am ridicat încet. Între timp mîinile îmi înţepeniseră de tot. Nu le mai simţeam
deloc. Începuseră să mă doară braţele deasupra cătuşelor.
Green mă ajută să mă aşez la loc pe scaun. Zaţul mînjise speteaza şi chiar

şi o parte a locului de stat, dar cea mai mare parte căzuse pe podea.
― Tipului nu-i place cafeaua, zise Gregorius. Şi mişcările lui sînt iuţi. N-are
treabă. Reflexe prima-ntîia.
Nimeni nu zise nimic. Gregorius mă cercetă atent, cu ochii lui de peşte.
― Să ştii, şefule, că o autorizaţie de detectiv particular nu face mai mulţi
bani decît o carte de vizită. Ia să-ţi auzim declaraţia, mai întîi verbală. O
aşternem mai tîrziu pe hîrtie. Fă-o cît mai completă. Să zicem,de pildă, că ne-
ai prezenta o relatare amănunţită a tuturor acţiunilor dumitale începînd de
aseară de la ora zece. Vreau să zic, o descriere detaliată. Biroul ăsta al nostru
cercetează un caz de omor şi suspectul principal lipseşte. Dumneata ai legături
cu el. Tipul îşi prinde nevasta că-l înşală, îi face capul piftie de nici nu se mai
cunoaşte carnea de os şi de păr, năclăit în sînge. Vechea noastră prietenă,
statueta de bronz. Nu e originală, dar îşi face treaba. Adică îţi închipui, şefule,
că orice prăpădit de detectiv particular o să poată să vină să-mi ţină mie lecţii
de drept? Dacă pentru asta ai venit, dom'le, atunci să ştii că te aşteaptă zile
grele. Nu există poliţie în ţara asta care să-şi poată face treaba dacă se ţine
numai de litera legii. Dumneata ai nişte informaţii şi eu am nevoie de ele.
Puteai să zici că n-ai şi puteam să nu te cred. Dar dumneata n-ai zis nici măcar
nu. Să ştii, amice, că pe mine nu mă duci cu chestii dintr-astea. Nu mă duci
nici pîn-la colţ. Hai, dă-i drumu'!
― Dom'le căpitan, sînteţi amabil să-mi scoateţi cătuşele? Adică, vreau să
spun, dacă v-aş da o declaraţie?
― Poate că da. Dar fă-o cît mai scurtă.
― De pildă, dacă v-aş zice că nu l-am văzut pe Lennox în ultimele douăzeci
şi patru de ore, că n-am vorbit cu el şi că habar n-am unde s-ar putea afla ―
asta v-ar satisface, domnule căpitan?
― Eventual, dacă te-aş crede.
―Оn schimb, dacă v-aş zice că l-am văzut, şi unde, şi cînd, dar că habar n-
aveam să fi omorît pe cineva şi nici măcar că s-a comis o crimă, şi, mai departe,
că n-am habar unde-ar putea să fie el în clipa asta, asta nu v-ar satisface deloc,
nu-i aşa?

― Cu ceva mai multe amănunte, aş putea să dau ascultare unei asemenea
declaraţii. Mi-ar trebui nişte chestii dintr-astea ― unde, cînd, cum arăta, ce s-a
vorbit, unde se ducea. Din chestii dintr-astea ar putea să iasă ceva.
― Cu tratamentul pe care mi-l aplicaţi, i-am zis, ceea ce ar ieşi ar fi probabil
încriminarea mea pentru complicitate.
Muşchii de la fălci i se încordară. Ochii lui căpătară culoarea zăpezii

murdare.

―Şi atunci?
― Nu preaştiu, i-am zis. Am nevoie de un avocat. Aş fi dispus să vă dau tot
ajutorul. Dar ce-ar fi dacă am aduce aici pe cineva de la procurorul-şef?
Scoase un hohot de rîs răguşit. Îi trecu foarte repede. Se ridică cu gesturi
greoaie şi se plimbă în jurul biroului. Se aplecă deasupra mea, sprijinindu-se
cu laba lui enormă de lemnul biroului şi zîmbi. Apoi, fără să i se schimbe cîtuşi
de puţin expresia, mă pocni peste vinele gîtului cu un pumn greu ca o ghiulea
de fier.

Nu-şi luase cine ştie ce avînt pentru lovitura asta. Şi totuşi parcă am fost
decapitat. Mi-a venit în gură un gust de fiere. Simţeam în ea şi sînge. N-am
auzit altceva decît un bubuit în creier. Stătea aplecat asupra mea, zîmbitor încă
şi acum, şi fără să-şi fi luat mîna stîngă de pe birou. Îi auzeam glasul ca de la
mari depărtări.

―Оnainte eram bun la bătaie, dar am început să îmbătrînesc. Văd că ştii să
primeşti un pumn zdravăn, amice, şi, să ştii, asta-i tot ce pot să-ţi dau. Dar
aveam pe-aicea pe la închisoarea oraşului nişte băieţi care ar putea să lucreze
şi la abator dacă ar vrea. Poate că n-ar fi trebuit să-i angajăm pentru că nu sînt
prea drăguţi, nu sînt nişte boxeri reglementari şi cu pufuleţi de pudrieră ca
Dayton ăsta al nostru. Ei n-au patru copii şi o grădină de trandafiri ca Green.
Ei trăiesc pentru alte distracţii. Mde, e nevoie de oameni de toate felurile şi nu
găseşti uşor mînă de lucru. Mai ai multe idei dintr-alea mici şi ciudate despre
ceea ce ai putea să spui dacă ţi-ai da osteneala să vorbeşti?
― Nu atîta vreme cît sînt încătuşat, domnule căpitan.
Vorbeam cu greutate, m-a durut chiar să şi scot cuvintele astea. S-a lăsat
mai tare peste mine şi i-am simţit mirosul de transpiraţie şi duhoarea
putreziciunii. Apoi şi-a îndreptat spinarea, a trecut din nou în spatele biroului
şi şi-a aşezat fundul solid pe scaun. A luat o riglă cu trei colţuri şi şi-a plimbat
degetul mare pe una din muchii, de parcă ar fi fost un cuţit. Şi-a îndreptat
privirile asupra lui Green.
― Ce aştepţi, sergent Green?
― Ordine.
Green scoase cu greutate cuvîntul acesta, de parcă n-ar fi putut să sufere
nici măcar sunetul propriului său glas.
― Da' ce aştepţi să ţi se spună? Doar eşti om cu experienţă― aşa reiese din
dosarul tău. Am nevoie de o declaraţie detaliată cu privire la mişcările din
ultimele douăzeci şi patru de ore ale individului ăstuia. Poate chiar şi pe o
perioadă mai lungă, dar deocamdată măcar atît. Vreau să ştiu ce a făcut clipă
de clipă. Vreau declaraţia semnată în prezenţa martorilor şi verificată. Am
nevoie de ea peste două ore. Şi apoi îl vreau înapoi aici, îngrijit, curat, spălat şi
fără semne. Şi, încă o chestie, Green...
Făcu o pauză şi îi aruncă lui Green o privire cruntă, care ar fi îngheţat pînă

şi un cartof aburind.

― ...data viitoare cоnd mai pun vreunui suspect cîteva întrebări politicoase,
nu mai vreau să te văd stînd acolo şi uitîndu-te de parcă i-aş fi rupt o ureche.
― Amînţeles, domnule căpitan. Apoi se întoarse către mine. Să mergem, îmi

zise el cu greutate.

Gregorius оmi rоnji cu toţi dinţii. Avea nevoie de dentist― chiar foarte mare

nevoie.

― Ia să auzim fraza aia de despărţire, prietene.
― Da, domnule căpitan, i-am răspuns politicos. Probabil că n-aţi avut
intenţia, dar, oricum, fără voia dumneavoastră mi-aţi făcut un serviciu. Asta şi
cu ajutorul detectivului Dayton. Mi-aţi rezolvat o problemă. Nici unui om nu-i
place să-şi trădeze un prieten, dar eu unul nu mi-aş trăda nici măcar un
duşman ca să cadă în mîinile dumneavoastră. Nu sînteţi numai o gorilă, sînteţi

şi un incapabil. Nu vă pricepeţi nici măcar să conduceţi o anchetă foarte
simplă. Eram pe muchie de cuţit şi aţi fi putut să mă întoarceţi cum doreaţi.
Dar nu v-aţi putut stăpîni să nu mă insultaţi, să nu-mi aruncaţi cafeaua în
obraz, şi să nu mă loviţi cu pumnii, deşi în situaţia în care mă aflam nu
puteam decît să-i primesc fără să ripostez. De-acum înainte nu v-aş mai spune
nici măcar cît e ceasul― chiar văzîndu-l acolo, pe perete.
Din cine ştie ce motiv, rămase absolut liniştit şi-mi îngădui să-mi ţin tot

discursul.Apoi rоnji:

― Amice, eşti doar un prăpădit de duşman al poliţiei. Atîta tot eşti― sticlete
pe cont propriu ― un individ care nu poate să sufere poliţiştii.
― Există şi locuri unde pe copoi nu-i urăşte nimeni, domnule căpitan. Dar
în locurile acelea n-aţiputea ajunge dumneavoastră copoi.
O înghiţi şi pe asta. Am impresia că-i dădea mîna s-o facă. Probabil că pînă
în ziua aia încasase şi lovituri mai zdravene. Apoi sună telefonul de pe biroul
lui. Se uită într-acolo şi făcu un gest. Dayton înconjură repedebiroul şi ridică
receptorul.

― Biroul căpitanului Gregorius. La telefon detectivul Dayton.
Apoi ascultă. O uşoară îngrijorare îi încruntă sprîncenele frumos desenate.
Într-un tîrziu spuse încetişor:
― Vă rog să aşteptaţi o clipă, domnule comisar.
Оi оntinse receptorul lui Gregorius:
― E comisarul Allbright la telefon, domnule căpitan.
Gregorius se făcu negru la faţă:
― Da? Dar ce mai vreaşi mucosul ăsta nenorocit?
Luă receptorul, nu-l duse imediat la ureche, ci mai întîi îşi alungă

încruntarea:

― Vă ascult, domnule comisar.
Ascultă un timp, apoi răspunse:
― Da, domnule comisar, e aiciîn biroul meu. I-am pus cîteva întrebări. N-a
vrut să ne dea concursul. N-a vrut deloc să ne ajute... Cum aţi spus?
O încruntare bruscă şi feroce îi răsuci trăsăturile feţei,schimonosindu-i-o şi
întunecîndu-i-o ca pămîntul. Pînă şi fruntea i se împurpură. Dar tonul nu i se
schimbă cîtuşi de puţin:
― Dacă este un ordin direct, ar trebui, domnule comisar, să-l primesc prin
şeful detectivilor... Da, sigur, am să acţionez pe bazalui pînă cînd primesc
confirmarea. Fireşte... Aş, de unde! Nimeni nu l-a atins nici măcar cu o
mănuşă... Da, să trăiţi! Imediat!
Lăsă receptorul în furcă. Mi se păru că-i tremură puţin mîna. Ridică ochii,
îmi cercetă faţa şi apoi pe a lui Green.
― Scoate-i cătuşele, zise cu un glas fără expresie.
Green descuie cătuşele. Frecîndu-mi mîinile una de alta aşteptam să simt o
mie de ace ― senzaţia că sîngele s-a pus în mişcare după amorţeală.
― Du-l la оnchisoarea districtului, zise оncet Gregorius. Suspect de omor.
Procurorul-şef al districtului ne-a suflat cazul din palmă. Frumos sistem mai
avem şi noi pe aici.

Nimeni nu se clinti. Green era lîngă mine şi sufla din greu. Gregorius ridică

ochii către Dayton.

― Ce naiba aştepţi, bă, gogoaşă necoaptă? O îngheţată la pahar, sau ce?
Dayton era cît p-aci să se înece:
― Dar n-am primit nici un ordin, căpitane.
― Spune-mi"domnule căpitan", lua-te-ar naiba!"Căpitane" pot să-mi spună
sergenţii şi ofiţerii, dar nu tu, ţîncule! Nu tu. Afară!
― Am înţeles, să trăiţi!
Dayton se îndreptă repede spre uşă şi ieşi. Gregorius se sculă greoi în
picioare şi se duse la fereastră, rămînînd cu spatele la noi.
― Haide, s-o întindem de-aici, îmi murmură Green la ureche.
― Scoate-l de-aici pînă nu-i zdrobescfaţa sub călcîi, zise Gregorius ferestrei.
Green veni către uşă şi o deschise. Tocmai cînd dădeam să ies, Gregorius

lătră deodată:
― Stai!Închide uşa!
Green o închise şi se rezemă de ea.
― Vinoîncoace, tu! lătră iarăşi Gregorius, de data asta către mine.
Nu m-am mişcat. Am rămas locului şi m-am uitat la el. Nici Green nu s-a
clintit. A urmat o pauză încordată. Apoi încet, foarte încet, Gregorius a
străbătut încăperea şi, apropiindu-se de mine, şi-a lipit bombeurile de ale mele.
Şi-a băgat labele greoaie în buzunar. Se legăna într-o parte şi-n alta.
― Nu l-a atins nimeni nici măcar c-o mănuşă, zise el printre dinţi de parcă
ar fi vorbit în sinea lui. Ochii lui priveau detaşaţi, fără expresie. Gura îi tremura
convulsiv.

Apoi mă scuipă între sprîncene.
Se dădu оnapoi:
― Asta-i tot, mulţumesc.
Se întoarse pe călcîie şi reveni la fereastră. Green redeschise uşa.
Ieşind, îmi căutam batista.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->