You are on page 1of 189

LIBERTĂŢI FUNDAMENTALE

- curs universitar -

2011 Cuprins Abrevieri………………………………………………………………………. Introducere………………………………………………………………….. Capitolul 1 – Scurt istoric privind constituirea Uniunii Europene şi evoluţia acesteia 1.1. Constituirea Comunităţilor Europene…………………………. 1.1.1. Tratatului instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO)…………………………………………… 1.1.2. Tratatele privind instituirea Comunităţii Economice Europene (C.E.E.) şi a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (C.E.E.A./EURATOM)…………………………………….. 1.2. Evoluţia procesului de integrare europeană…………………… 1.3. Actul Unic European…………………………………………… 1.4. Instituirea Uniunii Europene……………………………………… 1.4.1. Tratatul de la Maastricht………………………………. 1.4.2. Tratatul de la Amsterdam……………………………… 1.4.3. Tratatul de la Nisa……………………………………… 1.4.4. Tratatul de la Lisabona – 2007 (intrat în vigoare în anul 2009) …………………………………. Capitolul 2 - Introducere în problematica drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului 2.1. Noţiunea de “drepturile omului” ………………….. 2.2. Apariţia şi evoluţia istorică a drepturilor omului pe plan internaţional 2.3. Preocupări pentru protecţia drepturilor omului în dreptul românesc.. Capitolul 3 – Principiile ce guvernează drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului 3.1. Principii generale de drept……………………………… 3.2. Principii specifice dreptului comunitar…………………… Capitolul 4 – Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite………………. Capitolul 5 – Drepturile garantate de Convenţia Europeană a drepturilor omului 5.1. Obligaţiile statelor părţi asumate prin Convenţie……. 5.2. Drepturile prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.. 5.2.1. Dreptul la viaţă – Art. 2…………………………………. 5.2.2. Dreptul de a nu fi supus torturii şi tratamentelor imunane sau degradante – Art. 3…………………………. 5.2.2.1. Conţinutul dreptului………… 5.2.2.2. Tortura………………… 5.2.2.3. Tratamentul degradant………… 5.2.2.4. Tratamentul inuman………… 5.2.2.5. Pedepse degradante sau inumane………..

5.2.2.6. Sistemul nonjudiciar de prevenire a torturii……. 5.2.2.7. Dreptul penal român……………. 5.2.3. Dreptul de a nu fi supus sclaviei, servituţii şi muncii forţate sau obligatorii – Art. 4……………………………………… 5.2.4. Dreptul la libertatea şi siguranţa persoanei – Art. 5………… 5.2.4.1. Cazuri permisive de privare de libertate……. 5.2.4.2. Garanţiile persoanelor private de libertate….. 5.2.4.3. Art. 148 C. Proc. Pen. din dreptul intern …… 5.2.5. Dreptul la un proces echitabil – Art. 6…………………… 5.2.5.1. Plângerile privind drepturile şi obligaţiile cu caracter civil………………………………………… 5.2.5.2. Noţiunea de « acuzaţie » în materie penală… 5.2.5.3. Garanţiile generale ale dreptului la un proces echitabil (art. 6 parag. 1)………………………… 5.2.5.4. Garanţiile speciale ale dreptului la un proces echitabil în procesele penale (art. 6 parag. 2 şi 3)……… 5.2.5.5. Dreptul intern privind executarea unor obligaţii de plată stabilite prin hotărâre judecatorească definitivă şi irevocabilă în sarcina statului………………………….. 5.2.6. Principiul legalităţii incriminării – Art. 7…………….. 5.2.6.1. Legalitatea incriminării………………………. 5.2.6.2. Principiul neretroactivităţii legii penale………… 5.2.7. Dreptul la respectul vieţii private şi familiale. Dreptul la căsătorie – Art. 8…………………………………………….. 5.2.7.1. Dreptul la respectarea vieţii private………. 5.2.7.2. Dreptul la respectarea vieţii de familie……… 5.2.7.3. Dreptul la respectarea inviolabilităţii domiciliului. 5.2.7.4. Dreptul la respectarea corespondenţei sub orice forma de exprimare : fax, telefon, scrisoare………….. 5.2.7.5. Restrângerile aduse dreptului la respectul vieţii private şi de familie…………………………………… 5.2.8. Libertatea gândirii, conştiinţei şi religiei – Art. 9…………. 5.2.8.1. Protecţia convingerilor şi credinţelor…………. 5.2.8.2. Restrângerile aduse libertăţii conştiinţei şi religiei.. 5.2.9. Libertatea de exprimare – Art. 10…………………………… 5.2.9.1. Domeniul de aplicare………………….. 5.2.9.2. Restrângerile aduse libertăţii de exprimare…….. 5.2.10. Libertatea de asociere şi întrunire paşnică – Art. 11…… 5.2.10.1. Libertatea de reuniune …………………….. 5.2.10.2. Libertatea de asociere……………………… 5.2.10.3. Restrângerile libertăţii de întrunire şi de asociere . 5.2.11. Dreptul la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale – Art. 13 …………………………… 5.2.11.1. Legătura art. 13 cu celelalte articole ale Convenţiei 5.2.12. Dreptul de a nu suferi nicio discriminare – Art. 14…… 5.2.13. Dreptul de proprietate – Art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1

Uniunea vamală şi barierele fiscale. Dreptul la pace …………………………….2.2. Cadrul legal la nivelul Uniunii Europene………………… 8. Cetăţenia Europeană conform noului Tratat de la Lisabona.17.2. 5.2. organizate la intervale rezonabile .2.4. Dreptul la dezvoltare ……………………… 5. 1 la Convenţia Europeană ……………………………………………….1. Dreptul la educaţie – Art.1.1.1.3. Evoluţia istorică ……………………. Capitolul 6 . Îngrădirea dreptului la libera circulaţie a persoanelor …… 8. Cetăţenia Europeană…………………………………… 6.14.Libera circulaţie a persoanelor… 8. . Monopolurile de stat cu caracter comercial Capitolul 8 – Libera circulaţie a persoanelor 8.4.2. Liberul acces la angajare şi egalitatea de tratament……… 8. 6.1. Drepturile de solidaritate………………………… 5.2.2.1.5. Uniunea monetară şi economică………………….la Convenţia Europeană…………………………….1.17.1.2.16. 5.7. Colaborarea în domeniul politicii interne şi juridice………… 6...2. Dreptul de acees şi sejur……………………………… 8. 5. 3 din Protocolul adiţional nr. Interzicerea taxelor vamale şi a măsurilor cu efect echivalent ……………………………………….1.1. 6.1. 6.17.15.Stabilirea pieţei comune – Generalităţi 6. Cadrul legal în România………………………………… 8. religioase şi lingvistice …………………………… 5. Libera circulaţie a forţei de muncă…………………………………… 8.4.4.1. Politica externă şi de securitate comună……………… 6. Dreptul la alegeri libere şi corecte.4.1.Art. Elemente generale………………………………….2.2. Principiul plăţii egale pentru muncă egală……… . Protecţia drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor etnice. 7.3. Procesul de democratizare………………………… 6..3.3. Capitolul 7 – Libera circulaţie a mărfurilor 7.. Dreptul la un mediu sănătos (natural şi social)…. Interzicerea restricţiilor cantitative şi a măsurilor cu efect echivalent.2. Modificări ulterioare………………………………………….2.1. 7. Clauze de salvgradare 7. Scurt istoric privind legislaţia liberei circulaţii a persoanelor… 8.17.2. 1 la Convenţia Europeană……………………………… 5.6.5. 2 din Protocolul adiţional nr. 6.

. Formarea profesională şi recunoaşterea stagiilor de formare profesională……………………………………… 8.9.4. Condiţiile de muncă…………………………………… 4. Capitolul 11 – Respectarea drepturilor Omului în situaţii speciale…………………. Domeniul de aplicare a libertăţii de circulaţie a plăţilor……….2. 8.. azilul.2. Drepturile persoanelor cu tulburări psihice…………………… 11. Măsuri privind vizele.2.2. 10. Securitatea şi sănătatea la locul de muncă……… 4.3.2. Capitolul 9 – Libera circulaţie a capitalurilor şi plăţilor………………………….1.2. Plata egală pentru munca de valoare egală………….4. Flexisecuritatea – noţiune şi concept……………………. Şedinţa şi hotărârea Curţii……………………………………… .1. imigraţia şi alte politici privind libera circulaţie a persoanelor……………………………………….2. Cartea Verde sau « Modernizarea dreptului muncii pentru a răspunde sfidărilor secolului al XXI-lea……………………….1. 9.3.4.2. Principiul egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei 8. 9.3.1.2.2..1. Salariile şi timpul de muncă…………………… 8. Drepturile persoanelor private de libertate………………….2.7.1. Studiu de caz………………………………………………. 11. Restricţii ale dreptului de intrare şi dreptului de şedere pe motive de ordine publică..2. 8.2.2.2..6. 8. Capitolul 10 – Libera circulaţie a serviciilor……………………………. Noţiunea de “situaţii speciale”………………………………… 11. 10. Drepturile copiilor instituţionalizaţi………………………….8.1. Capitolul 12 – Curtea Europeană a Drepturilor Omului ……………………………… 12.2. Dreptul de stabilire în scopul exercitării unui comerţ sau unei profesii ………………………………. 12.4. Domeniul de aplicare a libertăţii de circulaţie a capitalurilor…….2.4. – Libera circulaţie a serviciilor. Organizarea şi funcţionarea Curţii Europene a Drepturilor Omului 12.3. Noţiunea de Curte Europeană a Drepturilor Omului……………. securitate şi sănătate publică……… 8.2.. Concluzii privind modernizarea dreptului muncii……….5. Legislaţie internă amornizată privind libera circulaţie a pesoanelor şi a forţei de muncă………………………………… 8. Sesizarea Curţii Europene a Drepturilor Omului……………. 12. 8.8. 11.2.

Ordonanţa Guvernului .U.Comunitatea Statelor Independente .Hotărâre . nr.Articol . O. O. C.Număr .J.)/ Cap. C.alineatul .Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului .Banca Centrală Europeană . CEA CECO CEE CEEA/EURATOM CES CEDO C. Partea I .)/ CAEM (fr.Consiliul Europei . idem ibidem M.Paragraf .Curtea Europeană a Drepturilor Omului .) COMECON (engl.Protocoale .ca mai sus .J. Art.Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene .Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi .)/ EFFA (engl) Alin.Codul civil .Comunitatea Economică Europeană . COREPER CSCE/OSCE CSI Hot. ONU Op.Consiliul de Ajutor Economic Reciproc . parag. Prot.Comunitatea Europeană . fam.C.Anexa nr.Comunitatea Europeană a Energiei Atomice .Asociaţia Europeană a Liberului Schimb .civ. AUE BCE BERD BEI CA CAER (rom.E.opera citată .Conferinţa/Organizaţia pentru securitate şi cooperare în Europa .Organizaţia Naţiunilor Unite .acelaşi.Comitetul Economic şi Social . cit.Banca europeana de Investiţii .Curtea de Arbitraj .G. la fel .G.Monitorul Oficial al României.Actul Unic European .Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului . Of.Codul familiei .Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare . . CE C.)/AELE (fr. C. 1 ……………………………………………………… Bibliografie ……………………………………………………… ABREVIERI AELS (rom.Curtea de Justiţie .Capitol .E.Comunitatea Europeană de Apărare .

volumul . Summit TUE vol.Uniunea Europeană .Tratatul privind Uniunea Europeană .Conferinţa şefilor de state şi de guverne. UE .pct. membre ale Consiliului Europei .Punct .

Introducere Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului ne permit dezvoltarea şi folosirea calităţilor noastre umane. drepturile inerente naturii noastre. îşi pot limita şi controla reciproc acţiunile. Cu toate că se utilizează din ce în ce mai des sintagma « drept uman ». indiferent de rasă. dar şi naţional. atât clasa politică. ca titular al drepturilor ocrotite acesta a reprezentat şi reprezintă demnitatea fiinţei umane. În cel de-al doilea caz. problematica drepturilor şi libertăţilor omului capătă o dimensiune internă cît şi una internaţională. că dincolo de graniţele statului mai există cineva care veghează la respectarea acestora şi. economici. Practic. cu atât mai mult. se pune accentul pe om (indiferent că este vorba de barbat sau femeie. Aşa cum vom vedea. Statul trebuie să ia măsurile necesare pentru a asigura respectarea drepturilor si libertăţilor fundamentale. precum şi modul cum aceste prevederi îşi regăsesc locul în legislaţia naţională. din când în când. cetăţenii pot să-şi revendice drepturile lezate de stat şi de alţi factori politici. culturali. atât la nivel internaţional. Aceste acte internaţionale recunosc drepturile omului într-o societate civilă în care statul respectiv intră în relaţii de interdependenţă. că drepturile omului sunt . religie). atât la nivel internaţional. conştiinţa noastra. cât şi la nivel european. să înfăptuiască justiţia. dreptăţii şi păcii în lume ». se pune accentul pe drepturi. Tratatele din domeniul drepturilor omului nu reprezintă o limitare a suveranităţii statale. dimensiune internaţională care dă naştere ideei mobilizatoare. şi cazuri din Jurisprudenţa CEDO. să prevină şi şi să elimine încălcarea acestora. considerăm că expresia « drepturi ale omului » reflectă mai elocvent statutul juridic al individului uman. atât specialiştii în domeniu. utilizând această expresie din prisma mai multor reglemenatări. ele fiind numai o evidenţiere a voinţei acestora de a se dezvolta şi colabora uniform în acest domeniu foarte fast şi fundamental. . chiar în prima frază a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului se prevede că: « respectarea drepturilor omului şi a demnităţii umane constituie fundamentul libertăţii. la care se adaugă. Astazi. Din totdeauna oamenii au tins către o viaţa în care demnitatea şi valoarea fiecăruia să fie respectate şi protejate. Acest lucru ne-am propus sa-l analizăm pe parcursul acestui curs. îşi pun din ce în ce mai des întrebarea : drepturi ale omului sau drepturi umane ? Dacă în primul caz. care poate. cât şi cei care lucrează într-un mediu cultural sau social. sociali. cât şi european. inteligenţa. vom observa din lecturarea acestui material. în final. fără de care nu am putea trăi ca fiinţe umane. pentru a putea acoperi nevoile noastre spirutuale. cu cât. Astfel. ceea ce ne poate duce la concluzia că ar fi o categorie a dreptului. cât şi oamenii obişnuiţi. calificate ca fiind umane. de fapt.

Tratatul era însoţit de trei anexe destinate calificării noţiunilor de cărbune şi oţel. a refuzat să participe la negocieri. 1 Marea Britanie.dispoziţii cu caracter general. ci s-a dezvoltat de-a lungul istoriei. Tratatul CECO este structurat într-un număr de patru titluri : . fierului vechi şi oţelurilor speciale. au constituit suportul pentru lucrările Conferinţei Internationale de la Paris la data de 10 iunie 1950. precum şi trei protocoale. cel privind privilegiile şi imunităţile.Comunitatea işi propunea prin acesta să impună o politica comună în domeniul producţei şi comerţului cu cărbune şi oţel. cel care stabilea Statutul Curţii de Justiţie şi cel care reglementa relaţiile Comunităţii cu Consiliul Europei. Luxemburg si Olanda1. atât în ceea ce priveşte producătorii şi comercianţii. fiind o constantă proiecţie a gandirii europene.Capitolul 1 _______________________________________________________________________ _ SCURT ISTORIC PRIVIND CONSTITUIREA UNIUNII EUROPENE ŞI EVOLUŢIA ACESTEIA Construcţia europeană la care asistăm astazi nu a fost o idee originală sau spontană specifică secolului XX. . iar după ratificarea lui de către parlamentele fiecărui stat semnatar a intrat în vigoare la data de 23 iulie 1952. prea temătoare că va pierde parte din atributele suveranităţii în folosul unor organisme suprastatale. . la data de 18 aprilie 1951. Republica Federala Germania. cât şi statele membre. Negocierile s-au purtat intre reprezebntantii a şase state vest-europene : Belgia. s-a finalizat la data de 19 martie 1951 prin redactarea Tratatului instituind Comunitatea Europeana a Cărbunelui si Oţelului (CECO). 2 www.stabilirea cadrului juridic în care urmau să funcţioneze instituţiile comunitare. iar după o ultima examinare.1. Franţa. Scopul urmărit de Comunităţile Europene a fost acela de a stabili o mai mare apropiere între statele membre.prezentarea obiectivelor şi misiunii Comunităţii. atunci când.1. Italia. . Constituirea Comunităţilor Europene 1.eu . pentru o perioadă de 50 de ani. Tratatului instituind Comunitatea Europeana a Cărbunelui si Oţelului (CECO) Principiile si recomandările cuprinse in “Declaraţia Schuman” din 9 mai 1949. paradoxal. care şi-a gasit momentul favorabil realizării la sfârşitul celui de-al doilea război mondial dintre 1939-1945.europa. Misiunea2 Tratatului instituind Comunitatea Europeana a Cărbunelui si Oţelului poate fi surprinsă sub mai multe aspecte : .1.dispoziţii economice şi sociale. Tratatul a fost semnat la Paris. 1. Europa se rupe în doua: Europa Occidentală şi Europa Comunistă.

. Piero Malvestiti (Italia) 1959 1963 şi Dino Del Bo(Italia) 1963 – 1967.. Comunitatea având prerogative doar în fixarea unopr taxe minime şi maxime pentru plata drepturilor în vamă. Aceasta era formată din personae independente numite de guvernele statelor member. Armoniyarea obiectivelor comunitare cu politicile naţionale se realiza prin intermediul consultărilor şi schimburilor de informaţii reciproce.Înalta Autoritate3 care avea menirea să asigure realizarea directivelor TCECO.. care serveau apoi la acoperirea cheltuielilor administrative şi la acordarea de ajutoare nerambursabile pentru readaptarea producţiei şi susţinerea cercetării tehnice şi economice. controlul concesiunii licenţelor de export şi de import şi dreptul de a fi informată asupra acordurilor comerciale încheiate. subsidiar.Politica comercială în raporturile cu terţele state rămânea un atribut al guvernelor statelor membre. . .Salariile şi mişcarea forţei de muncă în sectoarele producţiei şi comerţului cu cărbune şi oţel constituiau un capitol aparte al Tratatului. Organele CECO instituite prin Tratat au fost : . la preşedenţia Înaltei Autorităţi s-au succedat următorii: Jean Monnet (Franţa) 19521955. conform dispoziţiilor Tratatului. . conform principiilor stabilite. .Consiliul de Miniştri reunea reprezentanţii delegaţi de guvernele statelor membre.Comitetul Consultativ avea ca principal scop urmărirea acţiunii Înaltei Autorităţi şi a guvernelor. muncitorilor şi consumatorilor care activau în domneniile producţiei şi comercializării cărbunelui şi oţelului. statele membre puteau să efectueze modificările necesare în legislaăia naţională privitoare la imigraţie. comercianţilor. . Paul Finet (Belgia) 1958 – 1959. pentru a facilita angajarea de lucrători non-comunitari.În materia preţurilor. ea cooperând cu guvernele statelor membre în materie de intervenţii în domeniul preţurilor şi politicii comerciale. Rene Mayer (Franţa) 1955 – 1958.Înalta Autoritate urma să fie informată asupra tuturor acţiunilor statelor membre susceptibile să pună în pericol legea liberei concurenţe. iar în caz de lipsă de forţă de muncă din altă categorie. înlăturarea de către statele membre a restricţiilor la angajare pe criterii de naţionalitate. numiţi de către Consiliul de Miniştri din rândul producătorilor.Resursele financiare ale Comunităţii constauu în prelevări din veniturile oţinute din producţia de cărbune şi de oţel şi contractele de împrumut.În domeniul producţiei. care constau în aplicare unor condiţii inegale la tranzacţii echivalente. care aveau ca obiect cărbunele şi oţelul.In domeniul investiţiilor Comunitatea putea. în mod egal. 3 În decursul timpului. . să acorde garanţii pentru împrumuturile pe care întreprinderile le contractau. Acesta prevedea în capitolul privind mobilitatea mâinii de lucru calificate. . avea resurse financiare proprii (realizate din taxe asupra producţiei de oţel şi cărbune) şi beneficia de autoritatea necesară pentru a impune obligaţii statelor member şi producătorilor. . Comunităţii îi revenea un rol indirect. Tratatul interzicea orice discriminare exercitată prin preţ. deci având şase membri. practicile concurenţiale neloiale şi practicile discriminatorii. fiind alcătuit dintr-un număr de 30 până la 51 de membri. A fost instituită regula consultării şi a schimbului de informaţii cu scopul iniţierii unor propuneri sau măsuri pe care Consiliul le considera necesare. preşedenţia fiind asigurată prin rotaţie pentru câte un interval de trei luni.

2.E) Tratatul CEE conţinea un preambul şi şase părţi: “Principiile”. Tratat de drept comunitar. prin care propuneau crearea unei pieţe commune care să acopere toate domeniile vieţii economice. in final. Tratatul privind instituirea Comunităţii Economice Europene (C.A. 5.Curtea de Justiţie avea sarcina asigurării respectării legii. după care au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1958. Manolache.Adunarea Comună era constituită dintr-un număr de 78 membri ai parlamentelor naţionale. la 25 martie 1957. Înalta Autoritate era răspunzătoare pentru aplicarea Tratatului în faţa Adunării Comune. în Italia. Ambele Tratate se constituiau pe durate nelimitate de timp. în Italia. ambele Tratate au fost completate prin semnarea la Bruxelles. Principiul de bază pornea de la Planul Beyen.) Ţările Benelux au organizat un memorandum la 20 mai 1955.. a fost semnat la Roma.1.E. fiecare de câte patru ani. ministrul de externe al Franţei. a. 1. Ulterior. Raportul Spaak a fost adoptat de către cei şase miniştri de externe ai statelor menţionate. precum şi a forţei de muncă. structurate în titluri. la data de 17 aprilie 1957. Curtea era compusă dintr-un număr de şapte judecători şi doi avocaţi generali. p. împărţită în trei etape. ce a avut loc la Messina.E.H. La această întâlnire s-a convenit să se constituie un comitet de reprezentanţi guvernamentali. Tratatul privind constituirea Comunităţii Economice Europene (CEE) şi Tratatul privind instituirea Comunităţii Europene a Energiei Atomice (CEEA/EURATOM). împotriva ei putând fi depusă o moţiune de cenzură. capitole şi secţiuni. Tratatul CEE instituia pentru prima dată în Piaţa Comună: . va permite relansare economiilor celor şase. la 29 mai 1959. conform căruia integrarea economică ar trebui să preceadă integrarea politică. unsprezece protocoale şi o convenţie. “Institutiile Comunităţii” şi “Dispoziţii generale şi finale”.Beck. Ed. 2006. numiţi de către acestea.E. a protocoalelor privind : Statutul Curţii de Justiţie a Comunităţii Economice Europene şi Privilegiile şi imunităţile Comunităţii Economice Europene. 3-5. ed.Henry Spaak. susţinând că numai libera circulaţie a tuturor mărfurilor şi a serviciilor.libera circulaţie a mărfurilor prin eliminarea taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative. preşedinte fiind Paul . “Politica Comunităţii”.E) şi Comunitatea Europeană a Energiei atomice (C. la Veneţia. C. a interpretării şi aplicării Tratatului si a regulilor eleborate în baza acestuia. care au constituit cadrul legislativ fundamental al integrarii economice europene. pe parcursul unei perioade de tranziţie de doisprezece ani. Pentru fiecare etapă erau stabilite acţiuni. Astfel. Bucureşti.E. tot la Roma s-a parafat şi documentul intitulat : « Convenţia relativă la unele instituţii comune Comunităţilor europene ». “Asocierea tărilor şi teritoriilor de peste mări”. care odată realizate permiteau trecerea în etapa următoare. . . O data cu semnarea celor două Tratate. “Fundamentele Comunităţii”. Au urmat negocieri intense şi. numiţi de comun acord de către guvernele statelor membre pentru un interval de timp de şase ani.4 Aceste tratate au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958. Obiectivul fundamental al acestuia îl constituia crearea unei pieţe commune. 4 O. Tratatul era însoţit de un număr de patru anexe. toate desfăşurându-se pe parcursul a 248 de articole. care trebuia să se instituie treptat. Tratatul privind Comunitatea Economica Europeană (C. Tratatele de la Roma au fost apoi supuse ratificării în parlamentele neţionale ale fiecăreia dintre cele şase state semnatare.

fiecare guvern putând să delege pe unul dintre membrii săi. pentru un mandat de şase ani.A.E. prin stabilirea condiţiilor necesare formării şi dezvoltării rapide a industriilor nucleare.E. . asculta raportul anual al comisiei. . asigurând functionarea şi dezvoltarea pieţei comune. Conducerea Adunării era asigurată de un preşedinte şi de un birou. iar la fiecare trei ani se cerea o reînnoire parţială a trei sau patru judecători. . Curtea judeca în plen sau în camere compuse din trei sau cinci judecători. grupate în şase titluri : « Misiunile Comunităţii ». b.Curtea de Justiţie asigura respectarea dreptului în interpretare şi aplicarea tratatului. alcătuită din 142 de reprezentanţi statelor membre. aici.alinierea legislaţiilor naţionale. Tratatului i-au fost adaugate un numar de 5 anexe si un Protocol. formula recomandări şi avize. sens în care dispunea de atribuţii de decizie. se pronunţa asupra moţiunilor de cenzură care viza Comisia. dispunea de atribuţii proprii de decizie şi participa la adoptarea actelor Consiliului şi Adunării. la ridicarea nivelului de trai în statele member şi la dezvoltarea schimburilor cu celellate tări”. valori care făceau interesele acestora în principalele sectoare economice şi sociale să fie commune. numiţi de Consiliu pentru un mandat de patru ani. precum şi în sesiuni extraordinare. format dintr-un număr de 101 reprezentanţi ai diferitelor categorii ale vieţii economice şi sociale.libera circulaţie a serviciilor. acestea aplicând dispoziţiile specifice fiecărui Tratat in parte. cazuri care hotăra cu majoritatea absolută a voturilor exprimate.Comitetul Economic şi Social era un organism cu caracter consultativ.crearea unei politici agricole şi de transport commune. Instituţiile constituite prin Tratatul CEE : . unde factorul decizional era axat pe instituţia Consiliului. hotarârile ei fiind luate cu votul majorităţii acestora. . precum şi a avocaţilor general. Adunarea avea atribuţii de deliberare şi control. fiind formată dintr-un număr de şapte judecători şi doi avocaţi generali. numiţi de către guvernele statelor membre. 2: “statele membre îşi propun să contribuie. Rolul acestuia era de a asigura coordonare politicilor economice generale ale statelor membre. Tratatul privind constituirea Comunităţii Europeane a Energiei Atomice (C. .protejarea unui regim de piaţă bazat pe libera concurenţă. audia Consiliul sau membrii Comisiei în numele acesteia. « Dispoziţii instituţionale ». de comun acord. Comisia era constituită din noua membri. sens în care veghea la aplicarea dispoziţiilor tratatului şi a actelor normative emise în aplicarea lui de celelalte instituţii comunitare. . se întrunea de drept în sesiuni anulae. « Dispoziţii menite să încurajeze progresul ăn domeniul energiei nucleare ». Obiectivele Tratatului sunt sintetizate în art.. « Dispoziţii referitoare la perioada iniţială ». Spre deosebire de Tratatul CEE. în a treia zi de marţi a lunii octombrie. . fragmentate ăn capitole şi secţiuni.Consiliul era constituit din repreyentanţii statelor membre. Pe lânga aceste instituţii.Adunarea.Comisia juca rolul executivului. Tratatul CEEA schimbă balanţa decizionala în favoarea Comisiei. mai exista şi un Comitet Ştiinţific şi Tehnic. În cazul Tratatului CEEA întâlnim aceleaşi instituţii./EURATOM) Tratatul CEEA este alcătuit din 225 articole. . delegaţi de cele şase parlamente naţionale din rândul propriilor parlamentari. « Dispoziţii finale ». « Dispoziţii financiare ». persoanelor şi capitalului. impunând deci o mare şi generală piată comună.

. Malta.1 ianuarie 1986 (aderarea Portugaliei şi spaniei). Irlandei şi Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord) . 1. . Portugalia şi Suedia). dar acre nu puteau să fie decât cetăţeni ai statelor membre.alcătuită. Wolters Kluwer România. Slovenia şi Ungaria). Tratatul pentru Groenlanda .1 ianuarie 1981 (aderarea Greciei). în urma Convenţiei de la Stockholm.1 mai 2004 (aderarea Republicii Cehia. 1992.1 ianuarie 1995 (aderarea Austriei. Estonia. 54. Tratatul de modificare a dispoziţiilor financiare . La toate aceste tratate de modificare mai trebuie adăugate şi documentele prin care s-au consfinţit aderări ale altor state la Comunităţi. Tratatul de la Amsterdam . încă de la înfiinţarea lor au funcţionat distinct. Cipru. Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Norvegia. Drept comunitar european. Finlandei şi Suediei). prin Tratatele de la Paris şi Roma au fost instituite trei Comunităţi care. de cetăţenie diferită. numai din cinci membri. Bucureşti. integrarea economică. Polonia. Tratatul de la Maastricht . Asociaţia Economică a Liberului schimb (AELS) . şi. Ed. Potrivit acestei Convenţii.2. Lituania. p. b. . în acest caz. * * În cei cincizeci de ani de existenţă. Tratatul de la Bruxelles de fuziune a executivelor . . se 5 * Felician Cotea. 1986. li s-au adus numeroase modificări şi completări. precum şi Tratatului de la Paris.1 ianuarie 2007 (aderarea Republicii Bulgaria şi României). instituţii proprii. integrarea politică şi extinderea spaţiului comunitar.5 Paralel cu Comunităţiile înfiinţate au aparut şi s-au dezvoltat : a. a. Slovacia. Evoluţia procesului de integrare europeană Aşa cum am arătat. 2009. astfel: 1965. Actul Unic European . Asociaţia Economică a Liberului Schimb (AELS) a foat constituită din şapte state necomunitare (Austria. După instituirea celor trei Comunităţi. 1984. 1975. 1970. Letonia. semnate cu ocazia celor cinci extinderi care au avut loc la datele de : 1 ianuarie 1973 (aderarea Danemarcei. Danemarca. . Tratatelor de la Roma. Tratatul de la Lisabona. 1997. statele membre au înregistrat destul de repede progrese evidente în cadrul pieţei comune. fiecare cu personaliate juridică. 2001. . Tratatul de la Nisa . Elveţia. Tratatul continând modificări ale unor dispoziţii bugetare . Marea Britanie. 2007. astfel încât oamenii politici ai vremii au decis continuarea integrării pe patru mari direcţii de actiune: unificarea instituţională. în parte. în 1960.

la standardele de caliatet. la care au aderat Australia. semnat la 17 februiarie 1986 la Luxemburg. au pus bazele Actului Unic European.U. inflaţia. Colecţia Drept European. revăzută şi adăugită după Tratatul de la Lisabona (2007/2009). Aceste întruniri la vârf de la Copenhaga. Fuerea.7 Actul Unic European (AUE) a fost structurat în cinci părţi. Cetăţenia europeană. În 1978. Potrivit acestei reyoluţii. din 1983. în timp. Universul Juridic. Marea Britanie şi-a manifestat formal disponibilitatea pentru negocieri de aderare la structurile comunitare. În raporturile cu ţările terţe.. În 1961 apare Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). . Canada. care se întrunea de cel puţin trei ori pe an. 28 februarie 1986. fiecare ţară neutră îşi determina propria politică comercială. Dragomir. a fost creată unitatea monetară ECU9. au pus bazele cooperării politice europene. şi care a intrat în vigoare la 1 iulie 1987. referitoare la Uniunea Europeană şi la practicile stabilite gradual între statele membre. cit. deciziile principale privind politica economică vor fi preluate la nivel comunitar. b.urmărea crearea unei zone comerciale libere. datorită rezultatului negativ al referndumului naţional) au devenit membre ale Comunităţilor. asigurarea creditelor de export. iar acest process va duce la adoptarea unei unităţi monetare unice. Negocierile s-au purtat până în anul 1970. Atât rapoartele acestor întruniri. În anul 1961.3. A IV-a. pe baza unui certificat de origine. în 1973. asigurându-se irevocabilitatea ei. a constituit un proiect pentru o uniune economică şi monetară. la Haga. respectiv. Ed. Irlandei şi Norvegiei. 1. În plan economic. 2010. în special referitor la condiţiile de concurenţă. iar la 13 martie 1979. Bucureşti.. Manualul Uniunii Europene. D. politica privind mediul înconjurător. prin care se renunţa la taxele vamale între ţările membre pentru produsele de provenienţă naţională. cât şi Declaraţia solemnă de la Stuttgart. a şefilor de state şi de guverne.46. Manolache. 2010. în 1981. cât si ale Danemarcei. Această organizare şi-a propus ca direcţie reglementarea unor probleme privind condiţiile în care comerţul între statele membre trebuie să se desfăşoare. 7 E. Editura Nomina Lex. op. p. începând cu 1 ianuarie 1973. În anul 1972 a fost semnat Actul final. iar în anul 1971 s-a ajuns la un acord final între cele două părţi. a intrat în vigoare un system de stabilizare a ratelor de schimb. 6 O. Consiliul European va fi constituit din şefii de state şi de guverne ai ţărilor membre şi Preşedintele Comisiei Comunităţilor Europene. 8 Potrivit A. p. planul Werner. Nită. şi Londra. Actul Unic European În plan politic. Preambulul AUE se referă la « transformarea relaţiilor statelor membre într-o Uniune Europeană ». 55.E. din 8 octombrie 1970. urmând a se întruni de două ori pe an. 8 A.6 Aceste ţări (mai puţin Norvegia. Bucureşti. la crearea Consiliului European al Şefilor de Guverne. asistaţi de miniştrii de externe şi de membrii Comisiei. creşterea numărului de membri ai comunităţilor Europene a dus. 23. Japonia şi SUA. p. cuprinzând actele de aderare atât ale Marii Britanii. şomajul şi cursul de schimb.

Groza. C. cu un program de realizare a lor până în anul 1992. p.4. cit. F. Uniunea Europeană. 9 European Curiency Unit (de la 1 ianuarie 1999 a fost introdusă moneda unică Euro). Fuerea.13 Titlul I este rezervat « dispoziţiilor comune » referitoare la cei trei piloni ai Uniunii : pilonul comunitar . Ed. la Copenhaga. Craiova. 81. op. Comisia Europeană a prezentat o Carte Albă în care s-au propus trei categorii de măsuri : eliminarea frontierelor fizice. Cotea. Bucureşti. căderea « Zidului Berlinului » şi războiul din Golf. cooperarea în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne. Titlul V este consacrat “politicii externe şi de securitate comună” şi a înlocuit dispoziţiile AUE privind cooperarea politică europeană. 20. p. p. respectiv eliminarea frontierilor tehnice şi a celor fiscale. cinci ani după intrarea în vigoare a Actului Unic European s-a concretizat în elaborarea Tratatului privind Uniunea Europeană (TUE). 10 11 12 13 . politica externă şi de securitate comună . Comuniatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice.Desăvârşirea Pieţei Interne Unice a fost prioritară acestei etape stabilită de Consiliul European. Tratatul de la Maastricht reprezintă o etapă fundamentală în construcţia europeană.Instituirea Uniunii Europene Procesul de constituire a Uniunii Europene a fost influenţat şi accelerat de prăbuşirea sistemului comunist în ţările Europei de Est. Titlurile II. A.H. în 1982. TUE a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993.I. III şi IV sunt cele care modifică Tratatele instituind Comunitatea Europeană. de către cei 12 membri. Drept instituţional.. Ed. 2005. semnat la 7 februarie 1992. Duşcă. 31-35.10 Este pentru prima dată când este menţionată Uniunea Europeană ca obiectiv al statelor europene. Beck. datorită instituţionalizării Uniunii Europene şi creării perspectivelor reale pentru o Europă politică.1.4.11 1.. A. cit. 2008. şi este cunoscut şi sub numele de Tratatul de la Maastricht. 1. 47. Universitaria. Dreptul comunitar al afacerilor. op. p. aceste evenimente au arătat că acestea nu acţionau eficient în plan diplomatic şi politic. Tratatul de la Maastricht Constituirea Uniunii Europene la un interval de timp de ca. la Maastricht. Actul Unic European este primul Tratat în evoluţia Europei comunitare care reuneşte Comunităţile Europene şi Cooperarea politică în cadrul aceluiaşi angajament juridic. La întrunirea Consiliului European de la Milano din 28-29 iunie 1985. A.12 Deşi cele trei Comunităţi aveau o importantă putere economică.

Cei trei piloni nu au de departe aceeaşi consistenţă. Comunităţile vor avea o singură politică monetară.Uniune monetară – de la începutl fazei finale a UEM.o politică comună în domeniul juridic şi al afacerilor interne. Ed. Uniunea economică şi monetară (UEM) . 2000. a unei politici de apărare. 73 din 12 aprilie 1993. Primul pilon ocupă într-adevăr un loc determinant. 16 M. . pe de o parte şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora. Blumann. va supraveghea evoluţia economiei în fiecare stat membru şi în Comunităţi. la data de 1 februarie 1993 a fost semnat la Bruxelles Acordul European instituind o asociere între România. Uniunea politică care cuprinde.16 Acordurile europene (sau acordurile de asociere) au inaugurat calea către dialogul politic. Ea încoronează ansamblul edificiului dar nu ar avea nici o existenţă fără pilonii pe care se sprijină. 167-168. care va cuprinde formularea. iar Titlul VII este format din “dispoziţii finale”. a V-a. au încurajat liberalizarea schimburilor comerciale în cadrul unei pieţe libere. « Uniunea Europeană reprezintă frontispiciul acestui templu.sporirea competenţelor Comunităţilor . în sensul că direcţiile politicii economice ale statelor member şi ale Comunităţilor vor fi adoptate de către Consiliul de Miniştri. Uniunea Europeana este asemănată cu un templu grecesc. Litec. pe de altă parte. procesul Conferinţei asupra Securităţii şi Cooperării în Europa (CSCE). L. p. o cetăţenie unională – toţi cetăţenii statelor membre sunt cetăţeni ai Uniunii. b. . . Tratatul privind Uniunea Europeană este însoţit de 17 protocoale din care 16 anexate Tratatului CE şi 33 de declaraţii. 15 Ion. Filipescu.Uniunea economică. În privinţa României. Fiecare cetăţean are dreptul : . . .creşterea rolului Parlamentului European. Drept instituţional comunitar european. 20 din data de 6 aprilie 1993. din 26-27 iunie 14 C. Bucureşti.să voteze şi să candideze la alegerile municipale şi europene care se desfăşoară în statul în care îşi are domiciliul. . 2005. Of. următoarele aspecte: . care a fost ratificat de către Parlamentul României în anul 1993 prin Legea nr. Droit institutionnel de l*Union Europeenne.de a se adresa Parlamentului şi funcţionarului având rolul de a sonda opinia publică (Ombudsman). în principal. Ed. pe termen lung. 12. Dubois.o politică externă şi de securitate comună. c. libera circulaţie a capitalurilor şi plăţilor. efect direct şi întâietate »14 Totodată TUE mai prevede15 : a. . p.de a fi protejat de autorităţile diplomatice sau consulare ale oricărui stat membru. El corespunde celor trei Comunităţi Europene şi se fundamentează pe tehnicile clasice ale dreptului comunitar : supr-naţionalitate. privind deplasarea forţei de muncă. precum şi aspectele de natură economică pe care le ridică securitatea. . în acelaşi timp. care.să se deplaseze şi să-şi stabilească domiciliul în mod liber pe teritoriul statelor membre. au permis introducerea unei legislaţii anti-dumping.Titlul VI conţine prevederi referitoare la “cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne”. Nr. P. La Summit-ul de la Lisabona. integrare. Editura Actami. Augustin Fuerea.

LA Conferinţa interguvernamentală de revizuire a Tratatului de la Maastricht. Consiliul European a aprobat extinderea Uniunii pentru Statele din centru şi estul continentului şi a stabilit cerinţele de aderare.1992. Comisia a pregătit şi un document intitulat « Către o aderare mai rapidă a ţărilor Central şi Est – Europene ». La Summit-ul de la Copenhaga din zilele de 12-13 decembrie 2002. atât în interior. 18 19 . Estonia. iar noii membrii vor fi obligaţi să introducă aquis-ul comunitar.. Idem 14. Statele din Est doreau o aderare la Uniune.. din 10-11 decembrie 1999. Slovenia.18 După adoptarea Tratatului de la Maastricht au depus cereri de aderare încă zece state : România (a solicitat aderarea la 22 iunie 1995). Op.Dacă până în acest punct istoric. Cehia. crearea unei asistenţe comunitare şi integrarea economică rapidă. Acestora li se adaugă : actul final. Cit. Polonia. statele candidate urmau să fie luate individual în discuţie pentru admitere. din 2 octombrie 1997 şi a intrat în vigoare din 1 mai 1999. precum şi caracterul democratic al instituţiilor. Lituania şi Bulgaria) luându-se în considerare şi cererea Turciei.19 Tratatul este structurat în trei părţi. cit. îmbunătăţirea accesului pe piaţa internă. p. Letonia. Consiliul European hotărăşte semnarea finală a tratatelor de aderare cu 10 state evidenţiate la anterioară reuniune de la Sevilla. La şedinţa Consiliului European de la Helsinki. s-au pus bazele modificării acestui tratat care au dus la încheierea Tratatului de la Amsterdam. cât şi în releţiile cu terţii. slovacia. în care propunea patru categorii de măsuri : cooperare politică europeană. din 29 martie 1996. Nici Turcia nu a fost omisă. Fuerea. p. 13 protocoale şi 58 de declaraţii comune. Consiliul European a decis că procesul de adâncire a integrării în interiorul Uniunii trebuie să continue simultan cu acela de lărgire. de la Roma. Prin acest Tratat. 52. 1.4. Tratatul de la Amsterdam Situaţia în interiorul nou – createi Uniunii Europene evolua foarte rapid. op. A. Letonia şi Lituania. făcându-se cunoscut faptul că decizia privitoare la demararea negocierilor va fi luată pe baza raportului Comisiei din luna decembrie 2004.17 La Summit-ul din 21-22 iunie 1993 de la Copenhaga. construcţia comunitară s-a dezvoltat în jurul obiectivelor economice. o data cu acest Tratat. Ungaria.2. 17 F. simplificarea tratatelor. În privinţa Bulgariei şi României acelaşi Consiliul European a ixat momentul aderării pentru anul 2007. pentru realizarea cărora se impunea crearea de parteneriate structurate. s-a decis începerea negocierilor de aderare cinci state candidate (România. dispoziţii generale şi finale. uni sau multilaterale. la fel ca şi situaţia politică internaţională. Uniunea Europeană defineşte noi obiective. se pune accent pe responsabilităţile politice ale Uniunii. 86. cum ar fi : rolul cetăţeanului. momentul integrării fiind fixat pentru ziua de 1 mai 2004. Cotea. şi anume : modificări aduse Tratatului asupra Ue. Slovacia. când acestea puteau face dovada că întruneşte exigenţele economice şi politice pe care le presupune calitatea de membru. Bulgaria.

Drept instituţional al Uniunii Europene. Justiţia. cetăţenia. Prin Tratatul de la Nisa20 s-au adus modificări la : Tratatul privind Uniunea Europeană. după cum urmează: demnitatea. solidaritatea. semnată la Roma. Tratatul privind Uniunea Europeană. precum şi ale tuturor persoanelor care trăiesc pe teritoriul Uniunii. Protocolul privind articolul 67 din TCE. Colecţia Monografii. 21 Ioan Ciochină – Barbu. Protocolul privind Statutul Curţii de Justiţie. Tratatul de la Nisa Aderarea unor noi state are ca consecintă directă necesitatea perfecţionării şi adaptării instituţiilor comunitare la noile realităţi. extinderea principiului majorităţii calificate. politice.4. precum şi repartizarea competenţelor între Curte şi Tribunalul de Primă Instanţă (denumit.3. în prezent „Tribunalul”.1. Actul final al Conferinţei compusă din reprezentanţii guvernelor care a avut loc la 14 februarie 2000. 80/1 din martie 2001. Aceste drepturi sunt grupate în 6 capitole. la 4 noiembrie 1950. Tratatul de instituire a Comunităţilor Europene şi unele acte asociate acestora şi au fost adoptate 4 protocoale21 : Protocolul privind extinderea Uniunii Europene . Numărul maxim al membrilor Parlamentului European a fost fixat. egalitatea. 20 Publicat în JOCE nr. 33. Competenţa Comunităţii Europene de a încheia tratate în domeniul politicii comerciale comune a fost extinsă şi asupra domeniului serviciilor. Această Cartă a drepturilor fundamentale va fi foarte importantă în noua Arhitectură cu privire la structura legislativă comunitară. Ed. Wolters Kluwer România. şi faptul că Uniunea respectă drepturile fundamentale garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a libertăţilor Fundamentale. 2010. intrat în vigoare la 1 decembrie 2009). libertatea. Bucureşti. financiar şi tehnic. Modificările instituţionale aduse prin Tratatul de la Nisa au privit. câţi fuseseră anterior acestei date. introdus un nou titlu privind colaborarea pentru dezvoltare în domeniile economic. Carta de la Nisa. Pentru prima dată în istoria UE. . precum şi 27 de declaraţii. p. precum şi tradiţiile constituţionale comune statelor membre. înscrie. Tratatul a intrat în vigoare la 1 februarie 2003. şi asupra unor aspecte economice ale proprietăţii intelectuale. în principal. recunoaşte oficial ansamblul drepturilor civile. În Tratat a fost de asemenea. conform modificărilor aduse prin Tratatul de la Lisabona. Protocolul privind consecinţele financiare ale explicării TCECO şi fondurile de cercetare privind cărbunele şi oţelul. economice şi sociale ale cetăţenilor europeni. la Bruxelles. la 732 faţă de 700. modificat prin Tratatul de la Amsterdam. a fost semnat la 26 februarie 2001 la Nisa. numirea şi rolul Preşedintelui Comisiei. începând cu 1 februarie 2003. între altele.

al justiţiei şi protecţiei sociale. 1. 22 Articolul 1 modifică Tratatul privind Uniunea Europeană. pentru promovarea unei economii sociale de piaţă înalt competitivă. prin simbolismul pe care îl cuprindea. şi de data aceasta a apărut o opoziţie din partea populaţiei irlandeze. 24 . În acelaşi timp Uniunea aderă la Convenţia europeană de apărare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale25. apropiată numeric de cea a NATO. Uniunea conferă aceeaşi valoare juridică ca şi a tratatelor. Noul Tratat este clădit. ale cărei idei de bază au fost preluate de un alt proiect de moderinzare a Uniunii Europene materializate prin Tratatul de la Lisabona. o anexă. dar s-a afirmat şi necesitatea realizării unei dezbateri mai largi şi aprofundate cu privire la viitorul Uniunii. Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (proclamată la 7 decembrie 2000 şi adoptată la 12 decembrie 2007 la Strasbourg. în general. Tratatul privind o Constituţie Europeană nu a fost un eşec. 7 articole22. La 23 iulie 2007 la Conferinta interguvernamentală de la Bruxelles s-a elaborat o formă simplificată a unui tratat care să înlocuiască proiectul de tratat constituţional. care a fost semnat de statele membre la 13 decembrie 2007. cei 15 au căzut de acord să echipeze şi să antreneze o forţă de reacţie rapidă de 60. 2 serii de protocoale23. în primul rând.conţin dispoziţii finale. Tratatul de la Lisabona aduce mai multe elemente de noutate. exprimată în respingerea noului tratat într-un prim referendum. cu 295 de alineate. ci numai o experienţă nedorită. şi abia după al doilea referendum irlandez. a progresului social.Tratatul de la Nisa consacră militarizarea Uniunii Europene. dar nu numai. de natură să asigure o valorificare deplină a forţei de muncă. Consiliul European de la Lisabona din 19 octombrie 2007 a aprobat proiectul unui tratat de modificare. Articolul 47 din Tratatul privind Uniunea Europeană.4. 37. din cadrul căreia au fost înlăturate prevederile cele mai controversate şi. Din conţinutul Tratatului se desprinde reafirmarea şi consolidarea ataşamentului pentru drepturile sociale fundamentale. titlul de « Constituţie ».000 de persoane. pe conţinutul Constituţiei Europene. însă. Actul final şi 65 de Declaraţii cu privire la dispoziţiile Tratatelor. Deoarece Uniunea trebuie sa conducă şi să gestioneze crizele. între care le enunţăm pe cele care fac trimitere la personalitatea juridică24 a Uniunii Europene şi competenţele acesteia. Noul document se spera că va intra în vigoare la 1 ianurie 2009. Referitor la apărarea drepturilor fundamentale.4. Tratatul de la Lisabona – 2007 (intrat în vigoare în anul 2009) Anii 2005 – 2006 s-au scurs fără a se ajunge la o reyolvare în ceea ce priveşte problema Constituţiei Europene. articolele 3 . a putut intra în vigoare. Tratatul cuprinde un preambul. Reforma de la Nisa a pregătit cadrul instituţional al Uniunii pentru extinderea sa. adică la 1 decembrie 2009. după ratificarea sa de către toţi cei 27 de membri ai Uniunii. având 61 de alineate. care speria populaţia europeană. articolul 2 modifică Tratatul de instituire a Comunităţii Europene. 23 În total.

care este ales de membrii Consiliului European. Această retragere a unui stat din arhitectura europeană este necesară a fi consacrată întrun act constitutiv aşa cum este necesară şi reglementarea condiţiilor de aderare la această construcţie potrivit principiului mutuus consensus. cu participarea Comisiei şi a Băncii Centrale Europene. În acest sens. şefii de guverne şi preşedintele Comisiei. 1 anexat Tratatului de la Lisabona. Nici un document privitor la construcţia europeană nu a prevăzut posibilitatea statelor membre de retragere din Uniunea Europeană până la Tratatul de la Lisabona. fiecărui stat membru revenindu-i între 6 şi 96 de locuri. fie de la data intrării în vigoare a tratatului de retragere. ultima aând statut de invitat. care a decis să se retragă. Eurogrupul este instituit prin Protocolul nr. eliminarea sărăciei şi protecţia drepturilor fundamentale ale cetăţenilor. Discuţiile membrilor grupului privesc politica monetară (art. Intenţia de retragere a unui stat din Uniune se notifică Consiliului European. 26 27 28 . Parlamentul reprezintă interesele cetăţenilor europeni faţă de popoarele statelor reunite în Comunitate cum se preciza în tratetle anterioare28. Parlamentul dobândeşte putere legislativă şi bugetară alături de Consiliul European. cu Uniunea sunt stabilite în acest Tratat. Art. 1 şi 2 din Protocol). format din şefii de state. protecţia drepturilor copilului. diversitatea culturală şi lingvistică. asigurarea progresului tehnic şi ştiinţific. solidaritatea şi respectul reciproc între popoare. Referitor la Consiliul European noutatea constă în înfiinţarea funcţiei de Preşedinte al Consiliului European. pentru un mandat de doi ani şi jumatate. mutuus dissensus. obiectivele Uniunii se referă la securitatea. dezvoltarea durabilă a planetei. A crescut numărul membrilor săi la maximum 750 plus preşedintele instituţiei. 9 A din Tratatul de la Lisabona.Printre obiectivele Uniunii pe plan intern se înscriu protecţia şi ameliorarea calităţii vieţii. egalitatea între bărbaţi şi femei. fie după un termen de doi ani de la notificarea iniţială către Consiliul european atunci când nu există un acord între Uniune şi statul care doreşte să se retragă. cu majoritate calificată 25 Articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Preşedintele Eurogrupului este ales de aceştia. Relaţiile viitoare ale statului. asigurarea unui comerţ liber şi echitabil. Articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană. solidaritatea şi respectarea principiilor Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite26. Pe plan extern. De comun acord cu statul în cauză. tratatele europene vor înceta să mai fie aplicate statului care se retrage. Miniştrii de profil ai acestor state se reunesc ori de câte ori este nevoie. combaterea excluderii sociale şi discriminările. Aceasta structră grupează statele membre care au adoptat moneda euro. Tratatul de la Lisabona a venit cu unele măsuri care revigorează şi eficientizează activitatea acestora. Retragerea se negociază de statul respectiv cu Uniunea Europeană şi va face obiectul unui tratat încheiat de Consiliu cu majoritatea calificată după consultarea prealabilă a Parlamentului European. Cât priveşte reforma instituţiilor Uniunii. salvgardarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural european. cu majoritate de voturi. Consiliul European poate decide cu unanimitate să prelungească acest termen27.

care are ca finalitate respectul drepturilor fundamentale şi a diferitelor sisteme şi tradiţii juridice aparţinând statelor membre. Drept instituţional. 70. a statului de drept. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politică de securitate care va conduce politica externă şi de securitate comună. securitate şi justiţie. Comisia şi Parlamentul au atribuţii reduse. a drepturilor omului. A. Groza. Mandatul Înaltului Reprezentant se încheie conform aceleaşi proceduri ca şi la numire30. Obiectivele Uniunii în domeniul frontierelor. Consiliul European va stabili cu unanimitate de voturi sistemul de rotaţie privind alcătuirea Comisiei respectând cu stricteţe egalitatea între state. 30 31 32 33 . iar de la această dată va fi formată dintr-un număr de membri egal cu 2/3 din numărul statelor membre. va numi. având la dispoziţie doar forţe multinaţionale coalizate33. cu majoritate calificată. independenţa şi integritatea sa. are în vedere eliminarea oricăriu control asupra persoanelor. este supusă aprobării Parlamentului European. dacă la acestea particiă cel puţin noua state31. susţinerea tărilor în curs de dezvoltare. Înaltul Reprezentant este preşedinte al Consiliului Afacerilor Externe şi Vicepreşedinte al Comisiei. în totalitatea sa. 10 A din Tratatul de la Lisabona. La baza Acţiunii exterioare şi a politicii externe şi de securitate comună a Uniunii Europene stau următoarele principii şi obiective: promovarea democraţiei. Tratatul de la Lisabona defineşte Uniunea Europeană ca fiind un spaţiu de libertate. În Tratatul de la Lisabona s-au reiterat condiţiile generale referitoare la instituirea cooperărilor consolidate a căror autorizare este dată de Preşedintele Consiliului în baza propunerii Comisiei. însărcinat cu coordonarea acţiunii externe a Uniunii. indiferent de naţionalitatea acestora. controlul persoanelor şi o supraveghere eficientă la trecerea frontierelor 29 Art. apărarea valorilor şi a ineterselor fundamentale. În sfera relaţiilor externe. 9 F din Tratatul de la Lisabona. Art. Comisia. iar în baza acestei aprobări. Beck. număr ce va putea fi modificat de Consiliul European cu unanimitatea membrilor săi. 9 D din Tratatul de la Lisabona. Până în anul 2014 Comisia continuă să fie alcătuită din câte un reprezentant al fiecărui stat membru. menţinerea păcii şi consolidarea securităţii internaţionale. C. după aprobarea Parlaemntului Consiliului în baza propunerii Comisiei. protejarea mediului. precum şi politica de securitate şi de apărare comună. Uniunea Europeană. Preşedintele şi Înaltul Reprezentant vor fi ibcluşi în acest număr. ea este numită de Consiliul European. Bucureşti 2008. p. Uniunea nu dispune de forţe armate precum NATO. prevenirea conflictelor. a agelităţii şi solidarităţii. Consiliul european. diversitatea demografică şi geografică în ansamblul statelor membre29. după aprobarea Parlamentului.pentru un mandat cu durata de doi ani şi jumătate şi care nu poate şi înnoit decât o singură dată. cu o majoritate calificată. 10 A – 10 B din Tratatul de la Lisabona. H. Art. Art. Ed. securitatea. cooperare multilaterală32. în deplin acord cu preşedintele Comisiei. la trecerea frontierelor interioare.

a stabilirii compatibilităţii normelor aplicabile în statele membre în materie de conflict de legi şi competenţă. 69 A din Tratatul de la Lisabona. corupţia. Consiliul şi Parlamentul vor lua măsuri pentru adoptarea unui sistem european dee azil care va trebui să aibă în vedere un statut uniform al azilului referitor la resortisanţii statelor terţe. imigraţia clandestină şi şederea ilegală etc34 Principiile cooperării judiciare în matere civilă au în vedere recunoaşterea mutuală a deciziilor judiciare şi extrajudiciare. proceduri comune privind acordarea şi retragerea statutului uniform al azilului şi protecţiei subsidiare etc. Art. cooperarea între autorităţile competente în cursul urmăririi penale şi a executării deciziilor. cum ar fi terorismul. 69 B – 69 C din Tratatul de la Lisabona. drepturilor persoanelor în timpul procedurilor penale. În ceea ce priveşte politica comună în materie de imigraţie. Art. Art. Consiliul. după consultarea Parlamentului va decide în unanimitate asupra măsurilor privind instituţiile de dreptul familiei care au o incidenţă transfrontalieră35. cooperarea în materie de obţinere a probelor. spălarea banilor. Totodata. 34 Art. aceasta va trebui să asigure o gestionare eficientă a afluxurilor de populaţie. contrafacerea mijloacelor de plată. prevenirea imigraţei ilegale. 35 36 37 . directivele celor două foruri legislative comunitare vor viza stabilirea unor reguli minimale referitoare la definirea infracţiunilor penale şi a sancţiunilor din domeniul criminalităţii deosebit de grave care au o incidenţă transfrontalieră. stabilirea drepturilor şi obligaţiilor resortisanţilor aflaţi legal în statele membre. traficul ilicit de droguri şi de arme.exterioare precumşi implementarea progresivă a unui sistem integrat de gestiune a frontierelor exterioare. Structurile legislative ale Uniunii vor adopta măsuri cu privire la condiţiile de intrare şi de sejur. sprijinirea formării profesionale a magistraţilor şi a personalului din justiţie36. traficul de persoane şi exploatarea sexuală a femeilor şi copiilor. un statut comun al protecţiei temporare a persoanelor deplasate în cazul unui aflux masiv. formarea magistraţilor şi a personalului auxiliar. La propunerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului Consiliul adoptă unele măsuri provizorii în sprijinul statelor membre care se confruntă cu afluxuri spontane de resortisanţi din state terţe. prevenirea şi soluţionarea conflictelor de competenţă. dezvoltarea metodelor alternative la cele judiciare. drepturile victimelor criminalităţii etc. 62 – 63b din Tratatul de la Lisabona. 65 din Tratatul de la Lisabona. Parlamentul şi Consiliul vor putea adopta directive prin care să se stabilească un număr minim de norme necesare în ceea ce priveşte admisibilitatea mutuală a probelor. un tratament al resortisanţilor statelor terţe care se află în sejur în state le membre. a traficului de persoane etc. executarea acestor decizii şi armonizarea dispoziţiilor legislative ale statelor membre cu cele comunitare în sensul notificării transfrontaliere a actelşor judiciare şi extrajudiciare. accesul efectiv la justiţie. criminalitatea informatică şi criminalitatea organizată37. Măsurile din acest domeniu vor avea în vedere în principal. Cooperarea judiciară în materie penală are la bază principii precum recunoaşterea reciprocă a deciziilor jurisdicţionale şi apropierea legislaţiilor statelor membre de legislaţia comunitară în domeniu.

formarea personalului. dezvoltarea tehnicilor comune de anchetă privind formele grave ale criminalităţii organizate.a cărui structură. functionare şi atribuţii sunt stabilite de Parlament şi Consiliu prin regulamente39. Organismul specializat în acest domeniu este Europolul. 39 . analiza şi schimbul de informaţii pertinente. serviciile vamale şi serviciile represive specializate în prevenirea şi combaterea infracţiunilor penale din statele membre. Măsurile cu caracter legislativ ce vor fi adopate în acest doemniu vor trebui să aibă în vedere probleme privind colectarea. problematica drepturilor omului poate fi abordată pe trei planuri şi anume : 38 Art. Privită în ansamblu. Toate aceste noutăţi duc la buna organizare a Uniunii Europene cu consecinţe pozitive pentru dezvoltarea acesteia. inerente persoanei. ca o unitate de cooperare judiciară care coordonează autorităţile naţionale. Capitolul 2 _______________________________________________________________________ _ INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR FUNDAMENATLE ALE OMULUI 2.1. tratarea. 69 D – 69 E din Tratatul de la Lisabona. şi Parchetul European. creat deja prin Tratatul de la Nisa. Ideologii revoluţiilor burgheze au folosit ca port-drapel ideea drepturilor naturale. asociind magistraţii şi poliţiştii. vor reprezenta structurile comunitare care vor trebui să ia toate măsurile pentru realizarea obiectivelor cooperării judiciare în materie penală38. 69 F – 69 G din Tratatul de la Lisabona. Referitor la cooperarea poliţienească aceasta va cuprinde serviciile de poliţie. Art. Noţiunea de “drepturile omului” Ideea protecţiei unor drepturi fundamentale ale persoanei nu aparţine doar timpurilor noastre.Eurojustul.

acest concept presupune facultatea. În cele ce urmează ne vom opri asupra înţelesului juridic al notiunii de drepturi ale omului. îndreptăţită să beneficieze sau să fie investită cu drepturi proprii opozabile. unde ideile privind drepturile omului au fost transpuse în instrumente juridice generatoare de drepturi şi obligaţii. 41 Idem 40. 2008. p. 2005. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. la nivel internaţional. prin instrumente juridicespecifice. fără a fi judecat în mod legal de egalii săi potrivit legilor ţării”42. mai apoi. 42 Coord. dar şi o primă consacrare a principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor. putem să ne raportăm la ceea ce alcătuieşte dreptul obiectiv al dreptului omului. de către nobilimea şi biserica engleză. pe plan juridic. în special. statului căruia îi aparţine . a cărei evoluţie a condus la afirmarea individului ca persoană umană. 2. mai întâi pe plan naţional şi. Gheorghe Babonea. de a declanşa.a. va interveni mult mai târziu pentru protejarea drepturilor câştigate. Editura Fundaţiei „România de Mâine“.2. I. Dreptul libertăţilor fundamentale. c. p. b. pe planul filozofiei politico-juridice. Bucureşti. După cum se ţtie. trebuie să avem în vedere şi înţelesul de drepturi subiective. Beck. p.H. 40 Bîrsan Corneliu. la data de 12 iunie 1215. precum şi eventualele mecanisme instituţionale de garantare a respectării lor. ca ansamblul de norme juridice internaţionale prin care sunt recunoscute individului. pe planul cooperării dintre state. la scară internaţională . la nevoie. dreptul la acces la un tribunal. 8. spre a asigura punerea în valoare a ansamblului de posibilităţi juridice pe care acesta i le recunoaşte41. Din acest enunţ se conturează deja ideea unui drept la viaţă şi la libertate. Bucureşti. atunci când evocăm noţiunea de drepturi ale omului. pentru titular. care presupune luarea în considerare a dublei ei accepţiuni în ordinea de drept 40. precum şi dreptul la un proces echitabil. În art. conferite unui anumit titular. dreptul subiectiv reprezintă un ansambru de prerogative recunoscute unui qanumit subiect de drept . 7. imperativul conţinut în norma de drept. care. după cum se va vedea. Făcând un sumun. Comentariu pe articole – vol. sau identificarea unor noi drepturi. – drepturi şi libertăţi. impusă spre semnare regelui Ioan Fără de Ţară.12. Într-un prim sens. . exilat sau lezat. Apariţia şi evoluţia istorică a drepturilor omului pe plan international Primul document european în care se schiţează elemente ale unei protecţii juridice a persoanei umane este Magna Carta Libertatum. In al doilea sens. adică la totalitatea instrumentelor internationale care consacră şi protejează asemenea drepturi. atribute şi facultăţi care îi asigură demnitatea. 39 se prevede că: “Nici un om liber nu va fi închis sau nimicit în vreun fel. Editura C. Legea apărea ca unică şi necesară garanţie pentru respectarea tuturor celorlalte drepturi. libertatea şi dezvoltarea personalităţii sale şi care beneficiază de garanţii instituţionale apropriate. Acest document consacră dreptul la judecată. putem defini drepturile omului. la legalitatea şi la echitatea procedurii.

libertatea de gândire. Habeas Corpus Act din 26 mai 1679. completata apoi de alte acte ce vizau protectia civililor. a căror influenţă asupra evoluţiei ulterioare a drepturilor omului a fost determinantă. eliberarea sub cauţiune sau dreptul de a fi judecat de un tribunal cu juri. IV de la Haga (1907) asupra legilor si cutumelor razboiului pe uscat.În perioada revoluţiei burgheze. aceste dispozitii fiind in vigoare pana in anul 1949. facilitarea contactului acestora cu familiile. Abia în sec. recunoaşte dreptul la alegeri libere. la rezistenţă faţă de opresiune. Dintre acestea putem enumera: dreptul de proprietate. In privinta prizonierilor de razboi. repatrierea ranitilor grav etc. după Unirea Principatelor din 1859. a fost adoptata Conventia nr. precum si a prizonierilor. din 26 august 1789. la securitate. potrivit Declaraţiei. 44 . În ultimul sfert al secolului al XVIII –lea au avut loc două evenimente. p.43 Al doilea eveniment. cât şi în Republica franceză. Spania în 1812. Belgia în 1831. Un rol important la nivel international a avut si dreptul umanitar. Exemplullor a fost urmat şi de alte state: Olanda în 1798. Putem afirma că declaraţiile sus mentionate au reprezentat documente fundamentale pentru definirea conţinutului politic şi juridic al instituţiei drepturilor omului. unul pe continentul american. Protecţia juridică a drepturilor omului. asigurarea de medicamente pentru taberele de prizonieri. al XIX-lea au apărut firave încercări de internaţionalizare a unor categorii de drepturi. 23. libertatea cuvântului. Idem 43. Primul principiu consacrat în Declaraţie este principiul egalităţii în faţa legii a tuturor persoanelor. Punerea în aplicare a drepturilor astfel proclamate. Bill of Rights din 13 februarie 1689. A fost infiintata o agentie pentru prizonierii de razboi la Geneva. Editura Lumina Lex. Bucureşti. printer alte drepturi. iar altul pe cel european. dar aceasta numai în considerarea unor interese geopolitice ale marilor puteri vizavi de drepturile propriilor cetăţeni aflaţi în străinătate. Declaraţia de independenţă a coloniilor engleze din America a fost adoptată la 4 iulie 1776 la Philadelphia. cadrul intern al fiecărui stat. au fost adoptate de către parlament doua documente de importanţă majoră. Suedia în 1809. atât în SUA. care. drepturile cetăţeneşti au fost instituţionalizate prin Constituţia din 1866. Conferintele de pace de la Haga din 1899 si 1907 au extins prevederile Conventiei de la Geneva si la razboiul pe mare. stă la baza tuturor celorlalte drepturi şi libertăţi. Cu toate acestea. dă expresie filozofiei dreptului natural şi enunţă drepturi şi libertăţi într-o perspectivă individualistă şi liberală. s-a realizat prin adoptarea de constituţii scrise. 43 Duculescu Victor. Declaraţia revoluţiei franceze privind drepturile omului şi cetăţeanului. de expresie şi de manifestare44. care avea ca scop protectia victimelor conflictelor armate. care garantează inviolabilitatea persoanei şi. 1998. Danemarca în 1849. ca o condiţie generală a existenţei lor. care. dreptul la viaţă şi libertate ca drepturi inalienabile şi cerinţa instituirii guvernelor cu consimţământul celor guvernaţi. zece ani mai târziu. În ţara noastră. În ea se proclamă principiul egalităţii între indivizi. tot în Marea Britanie. în acel stadiu al dezvoltării dreptului şi relaţiilor internaţionale. care vizau: identificare prizonierilor. problema protecţiei acestor drepturi nu putea depăşi. In 1864 a aparut la Geneva prima Conventie internationala destinata ameliorarii situatiei militarilor raniti in lupta. Este vorba despre rebeliunea coloniilor engleze din America de Nord împotriva Marii Britanii din 1776 şi Revoluţia franceză din 1789.

de a-si practica religia. putand sa sesizeze direct instantele internationale.h. in special. Cele mai vechi acte de organizare politică ale ţărilor româneşti care se referă şi la problemele ce privesc drepturile omului datează din secolul al XVIII-lea şi începutul 45 Selejan-Gutan Bianca. Acest document a fost considerat ca fiind pe acelaşi plan al importanţei cu chartele emise în alte ţări. 136. 1991. Editia 3.. individul nu are inca posibilitatea de a elabora direct acte internationale. adica. Curtea Europeana de Justitie etc. Societatea internationala actuala nu recunoaste inca o capacitate deplina de drept international ca persoana. Statul este cel care vine si reglementeaza in numele persoanei. lucru ce ar fi imposibil de aplicat. sociale sau caritabile. individul fiind un beneficiar al acestora47. El înscrie principiul că nimeni nu poate fi judecat. a luat fiinta dreptul international al omului. Protectia europeana a drepturilor omului. care avea ca rol sa incurajeze si sa promoveze crearea si cooperarea cu organizatii nationale autorizate. protectia minoritatilor. 48 . La aceasta opinie nu achiesam. 4 Th Edition. 27. Abia in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. 2. 4. p. 25. Comitetul pentru eliminarea oricaror forme de discriminare rasiala. p. 5. London. Aceste drepturi decurg din acordurile incheiate intre state. scoli si alte asezaminte de invatamant etc. creat de catre si pentru state. Editura Sweet&Maxwell. iar execuţia va fi hotărâtă numai dacă legea prevede pedeapsa pentru vina respectivă. problema drepturilor omului va ramane exclusiv in competenta statelor45. Duculescu Victor. fiecare individ si-ar crea propriile norme juridicve. ori.Beck.3. cum ar fi: Comitetul Drepturilor Omului. în mod public. Cases and Materials on International Law. Preocupări pentru protecţia drepturilor omului în dreptul românesc Preocupările româneşti pentru definirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale este marcată încă de timpuriu de hrisovul emis în 1631 de Leon Vodă Tomşa. 46 Harris David John. curtea Europeana a Drepturilor Omului.In 1919 Pactul Ligii Natiunilor consacra. Sfarsitul primului razboi mondial a insemnat inceputul unei noi etape in protectia drepurilor omului. imbunatatirea starii de sanatate. deoarece. recunoasterea internationala a Comitetului Crucii Rosii. in art. oamenii fiind considerati a avea drepturi garantate international ca persoane individuale. principiul egalitatii tuturor cetatenilor. dreptul de a crea institutii religioase. 47 Idem 45. pentru ca oamenii politici ai acelei perioade si-au dat seama ca protectia individului se poate realiza doar prin intermediul unui drept interstatal. drepturile si obligatiile acestuia. dreptul de a-si folosi liber limba materna. p. că vinovăţia trebuie dovedită. p. Dar cel mai important avant pentru protectia drepturilor omului urmeaza dupa cel deal doilea razboi mondial. In conceptia clasica. 2008. domn al Ţării Româneşti. Comitetul impotriva torturii. Editura C. este imposibil sa avem atatea norme juridice cati indivizi avem. prevenirea bolilor si diminuarea suferintei in lume. fapt ce evidenţiază integrarea Ţărilor Române în evoluţia generală a societăţii europene48. nu ca cetateni ai unui anumit stat 46.

op. Ibidem. marile ei idei regăsindu-se în documentele programatice ale revoluţiei de la 1848 din Transilvania. este inspirată din Constituţia belgiană din 1831 considerată la timpul respectiv cea mai liberală din Europa. Constituţia din 1866. Remarcabil este şi memoriul Cărvunarilor din 13 septembrie 1822. Xenopol l-a calificat ca fiind „cea dintâi manifestare politică a cugetării liberale” 50. Norme juridice importante se găsesc şi în Codul Civil al lui Scarlat Calimach din 1817. elaborată din iniţiativa regelui Carol al IIlea. 34. 1988. ţinând seama de interesele ţării. separaţia puterilor. Cit. p. Influenţa revoluţiei franceze a fost deosebit de puternică în Tările Române. Aceste prevederi. Constituţia din 1923 a fost înlocuită formal la 20 februarie 1938. de care am făcut vorbire. înfiinţarea Sfatului obştesc (adunare reprezentativă) din care urma să facă parte şi boierii de rang mai mic până atunci înlăturaţi din funcţii importante. document ce a reprezentat un instrument juridic mai elaborat decât Constituţia din 1866 şi care a fost orientat nemijlocit spre cerinţele dezvoltării societăţii într-un stat de drept. de tip corporist. 247-254. Rolul Cosntituţiei din 1923 în consolidarea unităţii naţionale. făcând vorbire de principiul suveranităţii naţionale. de 49 Platon Ioan. Un rol important îl are şi Programul de reforme elaborat de Tudor Vladimirescu în 1821. Această constituţie cuprinde prevederi referitoare la caracterul de stat naţional unitar şi indivizibil al României. Elemente de organizare politică se regăsesc în „Aşezămintele” lui Constantin Mavrocordat şi în „Pravilniceasca condică”. recunoaşterea drepturilor omului şi cetăţeanului52. Istoria dreptului românesc. . document ce interesează în cea mai mare măsură drepturile omului. Moldova şi Ţara Românescă. el conţine o serie de idei valoroase care au marcat dezvoltarea constituţională ulterioară.. care trebuia să devină acelaşi ca pe vremea lui Bogdan. Bucureşti. Elaborarea acestei consituţii a fost determinată de degradarea climatului politic. a fost adoptată în ţara noastră Constituţia din 29 martie 1923.D. p. p. Duculescu Victor. După Marea Unire din 1918. inalienabilitatea teritoriului. Ibidem. denotă faptul că proiectul de Constituţie a cărvunarilor anticipează o dezvoltare constituţională modernă. în armonie cu unitatea şi independenţa naţională. Proiectul prevedea garantarea dreptului de proprietate. 29. ce avea să se producă mai târziu în Principatele Române51. Chiar dacă memoriul Cărvunarilor a fost în cele din urmă înlăturat datorită opoziţiei marii boierimi. ca şi numeroase altele. erau inserate norme cu privire la libertatea individului. era garantată libertatea religioasă. principiul expropierii pentru cauză publică. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 50 51 52 53 Banciu Angela. pe care A. p. Conceptul românesc de drepturi ale omului a fost elaborat din multiple puncte de vedere. departajarea puterilor statului. 30. Universitatea Româno-Americană. 1994. precum şi în Legiuirea Caragea din 1818. când a fost proclamată o nouă Constituţie. tipărită în 1780 de către Alexandru Ipsilanti49. Documentul înscrie statutul de independenţă al Moldovei.secolului al XIX-lea. egalitatea tuturor la dobândirea unei slujbe publice. consfinţirea detaliată a drepturilor românilor53. responsabilitatea ministerială. Bucureşti.

a fost instaurat un regim de „democraţie populară”. Libertatea alegerii profesiei şi a locului de muncă era şi ea condiţionată de anumite prevederi discriminatorii. persoanele divorţate etc. care dobândeşte prerogative deosebit de mari. limitări grave ale dreptului de proprietate al cetăţenilor au fost aduse de Constituţia din 1952. Revoluţia din 22 decembrie 1989 a creat condiţiile pentru edificarea unui autentic sistem democratic al drepturilor şi libertăţilor omului. adoptând prevederi pentru adaptarea legislaţiei interne la exigenţele convenţiilor internaţionale.climatul internaţional neprielnic şi tendinţele de concentrare a puterii în mâinile monarhului. De asemenea. op. Documentul a fost suspendat în vara anului 1940 ca urmare a evenimentelor care au condus la abdicarea regelui Carol al II-lea54. Această constituţie concentrează puterile politice în mâna regelui. doritorii fiind supuşi unor numeroase formalităţi şi verificări. a presei şi educaţiei. pe prohibirea oricăror atitudini politice care ar fi contravenit ideologiei comuniste. În perioada care a trecut de la revoluţia din decembrie 1989. 36. Astfel a fost eliminat sistemul pluripartid prin instaurarea unei singure forţe politice conducătoare în stat şi anume partidul comunist. cit. ele fiind subordonate noii concepţii cu privire la organizarea statului. sau de la posibilitatea de a fi angajaţi în anumite locuri de muncă persoanele care avuseseră condamnări politice. România a devenit parte la numeroase instrumente juridice internaţionale. Erau excluse de la exercitarea unor profesiuni. promovarea oricăror alte idei diferite de linia oficială constituind fapte penale.. drepturile omului suferind importante amputări şi reduceri. acestea erau subordonate concepţiei marxiste despre societate. 1952 şi 1965 – deşi pretindeau că asigură puterea poporului. p. bazată pe dominaţia unui singur partid şi interzicerea celorlalte partide. 54 Duculescu Victor. dreptului la educaţie ca şi drepturiloe politice propriu-zise. restricţii foarte mari au fost aduse dreptului cetăţenilor de a circula peste graniţă. . Au fost eliminate garanţiile democratice care asigurau judecata echitabilă şi corectă a proceselor. persoanele având rude în străinătate. libertăţii cuvântului. După ocuparea ţării noastre de trupele sovietice şi sub ameninţarea acestora. În ceea ce priveşte libertatea cuvântului. importante restricţii erau aduse libertăţii de opinie. au legalizat grave abateri de la principiile democratice. libertîţii presei. În toamna anului 1944 s-a dispus repunerea în vigoare a Constituţiei din 29 martie 1923. ele fiind subordonate noii concepţii cu privire la ţări şi reduceri. de gândire şi credinţă. administrarea justiţiei efectuându-se după criterii politice. Constituţiile care au urmat – din 1948.

subsidiaritatea normelor conventionale de protectie a drepturilor omului. Principiul efectivitatii /eficientei. principiul suveranitatii. pe care le vom trata. eficienta normei conventionale de protectie a drepturilor omului. Pe langa acestea. cat si al dreptului comunitar. b. atat din punct de vedere al dreptului international. . 55 Frederic Sudre. Principii jurisprudentiale: a. regimul juridic al protectiei drepturilor si libertatilor fundamentale este guvernat si de alte principii. Bucuresti. Drept European si international al drepturilor omului.CAPITOLUL 3 PRINCIPIILE CE GUVERNEAZĂ DREPTURILE ŞI LIBERTĂŢILE FUNDAMENTALE ALE OMULUI Cele trei principii care guverneaza drepturile si libertatile fundamentale ale omului sunt. b. principiul solidaritatii. 153. Sistemul de protectie instituit prin Conventia Europeana pentru Protectia Drepturilor Omului (CEDO) se bazeaza pe urmatoarele principii: principii conventionale: a. Principiul subsidiaritatii. p. potrivit autorului Frederic Sudre55urmatoarele: aplicabilitatea directa a normelor conventionale de protectie a drepturilor omului. Editura Polirom. 2006.

Convenţia conţine. Drepturile condiţionale sunt susceptibile. 32. 4 al Protocolului nr. 2 din Convenţia Europeană. măsurile derogatorii nu pot aduce atingere drepturilor intangibile enumerate limitativ de art. Aceste drepturi. 3. priunde şi în orice circumstanţe. în drepturi intangibile şi drepturi condiţionale. 256. de care vom face vorbire. dreptul la un dublu grad de jurisdicţie în materie penală. dreptul la un proces echitabil. cit. 15 parag. dreptul la neretroactivitatea legii penale (art. 2. precum şi prin intermediul restrângerilor prevăzute de Convenţie. printre cele mai importante drepturi individuale. conform art. pentru majoritatea drepturilor condiţionale. regula non bis in idem sau dreptul de a nu fi judecat de două ori pentru aceeaşi faptă (art. 2. 3. măsurile derogatorii trebuie să demonstreze un caracter de necesitate absolută şi să fie luate „în cel mai strict mod cerut de situaţia în cauză”. Totodată este bine să delimităm şi drepturile. Restrângerile aduse drepturilor se justifică prin necesitatea ocrotirii unor valori generale: siguranţa naţională. 4). În ceea ce priveşte clauza de derogare. Aceste drepturi individuale. sau a stării de război. Aceasta recunoaşte „un spaţiu de liberate” statelor. dreptul de a nu fi supus sclaviei (art. 15 parag. fără a aduce atingere substanţei dreptului. Drepturile condiţionale se grupează în 5 mari categorii: 1. 1 al Convenţiei. drepturile şi libertăţile altora etc. statul – parte poate să suspende beneficiul şi exerciţiul drepturilor în caz de război sau de pericol public excepţional.numitul standard minim al dreptului european al drepturilor omului. dreptul la viaţă (art. 4. . cu titlu excepţional. Recurgerea la această clauză derogatorie este supusă la trei condiţii cumulative: 1.Din ratiuni practice vom trata mai jos numai principiile dreptului international al drepturilor omului care nu se regasesc intre principiile dreptului comunitar. 5. drepturi procedurale. 2). 56 Selejan-Gutan Bianca. de a li se aduce restrângeri cu caracter temporar. Op.. existenţa unui pericol public ce ameninţă existenţa maţiunii. conform art. o clauză generală de ordine publică. mai sunt numite şi drepturi „obişnuite” sau „ordinare”. prin intermediul clauzei de derogare. libertăţi fizice ale persoanei. dreptul al un recurs efectiv. 7). prevăzând că anumite drepturi pot suferi limitări (restrângeri sau derogări). cu excepţia dreptului la un proces echitabil (unde doar publicitatea dezbaterilor poate face obiectul unor limitări). Aceste drepturi sunt în număr de cinci: 1. p. formează aşa . dreptul de a nu fi supus torturii şi altor pedepse sau tratamente inumane sau degradante (art. relative la integritatea fizică şi psihică a persoanei şi la libertatea acesteia. 3). urmand ca principiile comune sa fie tratate impreuna cu acestea din urma. ordinea publică. clauză care autorizează statul – parte să restrângă exerciţiul dreptului respectiv. 2. Drepturi intangibile sunt cele cărora statele-părţi nu le pot aduce atingere: de ele beneficiază orice persoană. Aceste drepturi mai sunt numite drepturi condiţionale. 15 parag. 7).

Textul CEDO face. drepturi legate de viaţa privată: dreptul la respectarea vieţii private şi de familie. 33.. b. . precum si prin aplicarea autonoma a unor dispozitii ale Conventiei. de multe ori regăsindu-se în aceleşi reglementări. ceea ce presupune că fiecare persoană se bucură de toate drepturile şi libertăţile fundamentale. art.principii juridice obligatorii. a domiciliului şi a secretului corespondenţei. prin identificarea unor notiuni autonome. (1) spune că „orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă”. Principiul eficientei (efectivitatii) protectiei drepturilor fundamentale ale omului Acest principiu consacra faptul ca protectia drepturilor fundamentale ale omului trebuie sa fie eficienta si efectiva. Acest principiu se află în stransă legatură cu cel al universalităţii drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. 5. libertăţile de acţiune socială şi politică. fiind imposibilă divizarea acestora. Principiul universalităţii drepturilor si libertăţilor fundamentale ale omului Conform acestuia. 57 Ibidem. p. 2. cu caracter obligatoriu. Acest principiu conform căruia statele membre vor promova respectarea universală şi efectivă a drepturilor omului şi libertăţilor sale fundamentale se regăseşte în art. precum şi cu cel al egalităţii în drepturi. de asemenea. c. Existenta efectului util al dispozitiilor Conventiei. Literatura de specialitate a dreptului comunitar distinge trei mari categorii de principii: . referire la universalitatea drepturilor omului în mai toate articolele. sau a unor semnificatii autonome. a. 4. potrivit CEDO si jurisprudentei Curtii. De exemplu. Principiul indivizibilităţii drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului Acest principiu se referă la abordarea drepturilor omului în ansamblul lor. 5 . 55 din Carta ONU. care nu pot fi limitate decât în cazurile şi sub condiţiile prevăzute de lege. fără a fi obligatoriu ca petenţii să fie cetăţeni ai statelor membre.3. fiind încorporate în reglementările comunitare. Prevederile CEDO pot fi invocate de orice persoană fizică sau juridică împotriva unuia dintre statele membre. (1) menţionează că dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. libertăţile de gândire şi exprimare. iar art. toti oamenii se pot bucura de toate drepturile si libertatile fundamentale. Acest principiu are doua dimensiuni principale57: Existenta unor obligatii pozitive in sarcina statelor parti in scopul aplicarii eficiente a Conventiei. alin. alin. materializat la nivel jurisprudential. comune Europei ca formă a dreptului natural.

democraţiei. Totuşi.. b.reguli de reglementare comune legislaţiei statelor membre. ele sunt o creaţie a instituţiilor comunitare (inclusiv a Curţii de Justiţie) ca urmare a interpretaărilor şi motivărilor legale şi pot leza conturul unor principii generale.reguli generale inerente ordinii juridice comunitare. în condiţiile prevăzute de Convenţia pentru Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor fundamentale. şi potrivit unor reguli având în întregime scopuri diferite (de exemplu.dreptul de a obţine informaţii despre desfăşurarea anchetei de orice gen. Acestea îşi au originea în apropierea sistemelor lor juridice. respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. fără interferenţe intolerabile. Principiul autorităţii de lucru judecat Principiul autorităţii de lucru judecat presupune că o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată – non bis in idem. principii care sunt comune statelor membre şi respectă drepturile fundamentale aşa cum sunt ele garantate prin Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Drepturile fundamentale pot fi restrânse cu condiţia ca aceste restrângeri să se producă numai în condiţii de perfectă legalitate şi să corespundă obiectivelor de interes general urmărite de Comunităţi. Persoanle care se consideră lezate în drepturile lor fundamentale au însă posibilitatea de a se adresa şi Curţii Europene a Drepturilor Omului. . precum şi al statului de drept. c. de despăgubire. . 6 din Tratatul de la Maastricht. se aplică două sau mai multe sancţiuni de naturi diferite. socială şi culturală. care sunt promovate independent de ordinea juridică naţională.dreptul de a fi audiat – se impune în orice procedură care ar putea avea ca rezultat o decizie a unei instituţii comunitare care poate afecta drepturile sau interesele unei persoane. Principii generale de drept a. Drepturile omului reprezintă o parte integrantă a principiilor de drept a căror respectare o asigură organele comunitare de justiţie pe teritoriul Uniunii.dreptul de asistenţă din partea autorităţilor naţionale şi dreptul de asistenţă şi reprezentare legală în legatură cu care există privilegiul profesional legal. . 3. semnată la Roma. pentru acelaşi act. se consideră că principiul este respectat şi atunci când. pentru aceeaşi faptă). Principiul respectării dreptului la apărare Acest principiu trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte: . în proceduri diferite. Uniunea Europeană se întemeiază pe principiile libertăţii.1. la 4 noiembrie 1950. . aplicarea unei sancţiuni penale şi a unei sancţiuni civile. produsă de-a lungul anilor şi la nivelul lor de dezvoltare economică. în practică. Protecţia drepturilor fundamentale ale omului Conform prevederilor art. având în vedere relaţia cu funcţia lor socială.

. pentru a determina dacă mai este posibilă şi justificată aplicarea acestora. e. opinii politice. Curtea europeană de Justiţie nu a obiectat asupra acestui gen de discriminare. Principiul certitudinii juridice Potrivit acestui principiu. 14 din CEDO consacră acest principiu potrivit căruia exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire de sex. Tratat de Drept comunitar.statele membre vor lua toate măsurile corespunzătoare. f. avere etc.Tot ca o consecinţă a cestui principiu. p. folosirea unei limbi inteligibile etc. Autorităţile publice trebuie să asigure ca legea să fie uşor de stabilit de către aceia cărora li se aplică58. Domeniile de aplicare a acestui principiu sunt: prescripţia. Acest principiu este general şi comun tuturor ramurilor de drept. daca măsura încalcă prevederile Tratatelor sau alte reguli de drept. Principiul loialităţii (solidarităţii) Principiul loialităţii presupune ca în toate acţiunile statele membre să acţioneze în spirit de solidaritate: .statele membre se vor abţine de la orice măsură care ar periclita realizarea obiectivelor Tratatului. A doua obligaţie pozitivă. apartenţă la o minoritate naţională. dar nici nu a exclus posibilitatea sancţionării sale. pentru a asigura îndeplinirea obligaţiilor ce rezultă din Tratate ori din acţiunile întreprinse de instituţiile Comunităţii. Beck. Este posibil să apară însă o discriminare inversă. H. vizează îndatorirea statelor membre de a furniza Comisiei informaţiile cerute spre a se verifica dacă măsurile care elel le-au luat sunt conform dreptului comunitar. rasă. orice decizie anterioară trebuie luată în calcul atunci când apare un concurs de sancţiuni. limbă. indiferent că sunt generale sau speciale. 58 O. 2006. religie. Totodată. aplicarea legii la o situaţie specifică trebuie să fie previzibilă. indiferent că sunt generale sau speciale. statele membre trebuie să ia toate măsurile corespunzătoare. Manolache. privind facilitarea realizării sarcinilor comunitare. Editura C. origine naţională sau socială. adică legislaţiei primare sau secundare. Principiul egalităţii Art. 36. Bucureşti.statele membre facilitează Comisiei îndeplinirea misiunilor ei. d. neretroactivitatea. . protecţia drepturilor dobândite. aplicarea imediată a legii. în sensul că se pot aplica reguli mai favorabile străinilor decât băştinaşilor. pentru a asigura îndeplinirea obligaţiilor ce rezultă din Tratate ori din acţiunile întreprinse de instituţiile Comunităţii. Aceasta nu exclude posibilitatea anulării ei în faţa organelor jurisdicţionale comunitare. culoare. cât şi pentru persoane. . atât pentru instituţiile comunitare. deoarece contribuie la certitudinea juridică în ordinea comunitară. În sarcina statelor membre se constată trei obligaţii: două pozitive şi una negativă: 1. 2. principiul stabileşte că o măsură nu poate fi modificată odată ce ea a fost adoptată de autorităţile competente.

Editura Universul Juridic. Principiul proporţionalităţii Potrivit acestui principiu. . 2009. dacă este nevoie. dacă există sau nu o legătură rezonabilă între măsură şi obiectivul urmărit. să nu adopte nici un fel de norme contrarii celor comunitare). care se vor aplica cu prioritate faţă de acesta. în care Uniunea nu intervine. 1995. Principii specifice dreptului comunitar a.3. Editura Imprimeria de Vest. p. Uniunea Europeană acţionează numai în domeniile în care Tratatele i-au atribuit competenţe şi numai acolo unde acest lucru este necesar pentru îndeplinirea obiectivelor Tratatelor. b. Acest principiu se exprimă pe mai multe coordonate60: 59 În literatura de specialitate acest principiu mai este denumit şi principiul primordialităţii – a se vedea în acest sens. pentru a nu bloca activitatea Uniunii în vederea soluţionării unei situaţii neprevăzute.domeniul competenţelor partajate. Domenii de aplicare a principiului proporţionalităţii sunt: în materie de concurenţă. statele membre trebuie să se abţină de la orice măsură care ar primejdui realizarea obiectivelor comunitare (de exemplu. în materie de legislaţie a concurenţei. 2. Ţinca.2. prin efectuarea unei triple examinări: 1. Obligaţia negativă constă în aceea că. În aplicarea acestui principiu. 3. protecţia consumatorului. Există trei arii de competenţă: . dacă mijlocul folosit este necesar. precum şi să lase neaplicat dreptul naţional contrar în cadrul proceselor în curs de soluţuonare la ele. 50 de ani de existenţă (1959 – 2009). Bucureşti. Drept constituţional şi instituţii politice. unde acţionează atât Uniunea prin instituţiile sale cât şi statele membre. pe plan intern. adică interesul persoanei faţă de interesul societăţii în general.domeniul competenţelor rezervate statelor membre. mijloacele folosite pentru aducerea la îndeplinire a regulilor comunitare trebuie să fie corespunzătoare obiectivului legitim urmărit de aceste reguli şi trebuie să fie proporţionale cu scopul lor.domeniul competenţelor exclusive. comerţ. 60 Voicu Marin. 3. Curtea Europeană a Drepturilor Omului. normele comunitare. 52-54. Când avem posibilitatea de a alege între măsurile ce urmează a fi aplicate. Curtea Europeană a Drepturilor Omului. în caz de conflict. g. Principiul atribuirii competenţelor Potrivit acestui Principiu. Adică. dacă mijlocul folosit este corespunzător sau folositor. finanţare şi retragerea ei etc. contradicţie sau incompatibilitate între dreptul comunitar şi dreptul naţional se va aplica dreptul comunitar. Uniunea poate acţiona şi acolo unde nu are competenţe atribuite expres. . O. Principiul priorităţii59 dreptului comunitar Principiul priorităţii include obligaţia statelor membre de a aduce în dreptul lor naţional. . în care măsurile pot fi adopate numai de Uniune prin instituţiile sale. va verifica dacă autorităţile naţionale au asigurat un echilibru între interesele implicate. trebuie să se aleagă măsura cea mai puţin oneroasă.

împiedică adoptarea de măsuri ulterioare în plan naţional. efectul priorităţii şi al eficacităţii se aplică inclusiv asupra normelor interne constituţionale sau penale. . Acesta nu trebuie luat în considerare.instituţiile administrative şi instanţele nu mai au voie să aplice dreptul naţional contrar. legislaţia naţională nu trebuie să fie un obstacol în deplina eficacitate a dreptului comunitar. Astfel: a. dar se aplică în măsura în care nu intră în conflict cu acesta. legile sau principiile naţionale.în doemniul competenţelor partajate. . ele nu au permisiunea de a elabora nici o formă de drept al cărei conţinut să fie contrar dreptului comunitar. d. principiul subsidiarotăţii şi al proporţionalităţii. în cazul în care dreptul naţional a fost aplicat în contradicţie cu dreptul comunitar şi s-a produs prin aceasta vătămarea de orice natură a unor persoane. orice dispoziţie a legislaţiei naţionale care împiedică instanţele de la aplicarea dreptului comunitar sunt incompatibile cu esenţa dreptului comunitar şi nu pot fi luate în considerare. măsurile legislative naţionale care încalcă domeniile de competenţă exclusivă ale Uniunii nu au efect legal altfel s-ar nega eficacitatea obligaţiilor asumate necondiţionat şi irevocabil de statele membre. în cadrul unui stat membru nu poate să fie afectată chiar dacă se invocă faptul că ar contraveni drepturilor fundamentale consacrate în constituţiile.în domeniul competenţelor exclusiv comunitare (de exemplu. instanţele de toate gradele au obligaţia de a da urmare absolută dreptului comunitar.. Deci. iar eficacitatea ei. d. încheierea acordurilor comerciale şi a acordurilor de asociere cu terţe state) sau în cazul unei reglementări comunitare finale (de exemplu. de la intrarea lor în vigoare. sub sancţiunea reclamării în faţa Curţii Europene de Justiţie a statului vinovat.statul are obligaţia de a repara prejudiciile cauzate. orice reguli naţionale contrare dreptului comunitar vor fi inoperante. respectiv în măsura în care statele membre sunt autorizate să acţioneze. care să fie incompatibile cu dispoziţiile comunitare. c. Principiul eficacităţii dreptului comunitar Aşa cum am văzut. e. . .regulile comunitare cu efect direct trebuie să fie aplicate imediat. politica agrară comună). încă de la intrarea lor în vigoare şi depinde de caracterul acestora. distingându-se următoarele situaţii: . b. Conform acestui principiu. dreptul comunitar prioritar produce un efect prohibitiv pentru legiuitorul statal. acest principiu este cunoscut şi sub denumirea de principiul efectelor utile în aplicarea dreptului comunitar şi nu poate exista independent de principiul priorităţii. Principiul efectului direct al actelor comunitare Actele comunitare au efect direct. în întreg spaţiul Uniunii Europene. c. dacă este în contradicţie cu dreptul comunitar care are prioritate la aplicare). validitatea unei norme de drept comunitar poate să fie luată în considerare numai în lumina dreptului comunitar.

Sunt considerate norme cu efect direct: regulamentul. Op. În cazul în care Uniunea Europeană are competenţă exclusivă. Nu au efect direct: recomandarile. ele fiind aplicabile direct şi integrându-se automat în dreptul intern.intervenţia Uniunii trebuie să fie necesară. cit. e. dar nu întotdeauna normele cu efect direct sunt şi direct aplicabile. . p. sau .efectul direct. spre deosebire de normele de drept internaţional public.efectul direct condiţionat şi restrâns (directivele care nu au fost puse în aplicare de statul membru.efectul condiţionat şi complet cu aplicabilitate generală (tratatele constitutive pe parcursul etapelor de modificare şi acordurile internaţionale). atât vertical. în raporturile dintre particulari. atunci când se adresează particularilor. aplicarea acestui principiu capată două dimensiuni: . 36. . directiva şi decizia. trebuie să fi fost epuizate toate căile de atac naţionale deoarece statul pârât trebuie să aibă mai întâi şansa de a redresa situaţia la care se face referire prin propriile mijloace şi în cadrul sistemului juridic naţional. .complet. Deci. . necondiţionat şi complet (regulamentele. în termen prevăzut sau au fost puse în mod necorespunzător în aplicare).la eficacitate legală a mijloacelor de acţiune se va reţine modul de intervenţie care lasă mai multă libertate statelor. intervenţia sa va fi în mod legal obligatorie. Efectul direct al actelor comunitare nu trebuie confundat cu aplicabilitatea directă. Principiul subsidiarităţii Mecanismul de protecţie a drepturilor prevăzut de Convenţie are un caracter subsidiar în raport cu sistemele naţionale de garantare a drepturilor omului.vertical. ceea ce rezultă din compararea mijloacelor de acţiune pe plan intern şi comunitar. în raporturile dintre state şi persoane. toate normele care sunt direct aplicabile au întotdeauna şi efect direct. 35 din CEDO. care presupune că.creează drepturi şi obligaţii în sarcina adresanţilor. principiile generale). Aceasta implică recunoaşterea autonomiei autorităţilor naţionale în aplicarea Convenţiei şi stă la baza teoriei „marjei de apreciere”61. . Efectul direct al actelor comunitare se manifestă: . cât şi orizontal.pot fi invocate în faţa instituţiilor naţionale. În domeniul competenţelor partajate. avizele şi decizia atunci când nu se adresează particularilor.. înainte de a putea aduce speţa în faţa Curţii europene.efectul direct necondiţionat şi complet. Potrivit art. normele de drept comunitar cu aplicabilitate directă nu necesită măsuri de transpunere în legi naţionale. spre deosebire de dreptul internaţional. când normele comunitare se aplică doar în raporturile dintre state şi persoane. Efectul direct al actelor comunitare presupune că acestea: . 61 Selejan-Gutan Bianca. cu aplicabilitate generală (tratate constitutive). .. deciziile. persoanelor şi întreprinderilor.

în cooperare cu Organizaţia. până unde această acţiune era necesară. Protecţia internaţională a drepturilor omului. necesitatea progresului economic şi aspiraţia spre securitatea socială. . şi pe de altă parte. dacă era sau nu obligatorie intervenţia Comunităţilor. . Practica Curţii Europene de Justiţie a stabilit că statele membre nu au dreptul să introducă restricţii tehnice de circulaţie a mărfurilor. Brumar Catrinel. mari şi mici”. în vederea facilitării consolidării pieţei unice. Bucureşti. decât atunci când asemenea restricţii sunt justificate de motive bine întemeiate : ex. În preambulul său se proclamă: “Credinţa în drepturile fundamentale ale omului. Carta Naţiunilor Unite este anunţată de două declaraţii: . limbă sau religie”. pe de o parte. Carta Organizaţiei Naţiunilor unite marchează.obligativitatea acţiunii comunitare. p. f. în demnitate şi în valoarea persoanei umane. ca şi a naţiunilor.natura şi intensitatea acţiunii comunitare (sens în care trebuie analizată şi respectarea principiului proporţionalităţii).Declaraţia preşedintelui Roosevelt privind cele patru libertăţi : libertatea de opinie şi de exprimare. Carta are rolul deosebit de a realiza pătrunderea drepturilor omului în ordinea juridică internaţională.Declaraţia Atlanticului. pentru realiazrea scopurilor enumerate în art. care prevede “respectarea universală şi efectivă a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi. 55 alin. Editura Universul Juridic. domeniul sănătate publică. fără deosebire de rasă. 56 toţi membri O. interdependenţa dintre pacea şi securitatea internaţională. în egalitatea de drept a bărbaţilor cu femeile. Note de curs. adoptată la San Francisco. condiţii mai bune pentru bunăstarea economică şi socială şi respectarea drepturilor omului. Jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg îşi impune tot mai mult principiile şi conceptele elaborate. 2008. libertatea confensională. semnată de preşedintele american Roosevelt şi premieruş britanic Churchill în 14 august 1941. . la 26 iunie 194562.Controlul aplicării acestui principiu şi implicit al intervenţiilor comunitare se va face pe trei criterii: . CAPITOLUL 4 CARTA ORGANIZAŢIEI NAŢIUNILOR UNITE Calea spre construirea unui sistem de protecţie internaţională a drepturilor omului şi stabilirea obligaţiei unei cooperări internaţionale în acest domeniu a fost deschisă de Carta Naţiunilor Unite. libertatea de a se salva de sărăcie şi libertatea de a se salva de război. 62 Beşteliu Raluca Miga.22. . astfel încât se ajunge uneori chiar la invocarea de către instanţele naţionale a soluţiilor date de instanţa europeană ca standard de protecţie a diferitelor drepturi fundamentale. Prin art. sex. c. revizuită.trebuie stabilită limita în acţiunea comunitară.N. Principiul recunoaşterii reciproce Principiul recunoaşterii reciproce obligă statele comunitare să-şi recunoască reciproc normele în anumite domenii.U se obligă să adopte acţiuni în comun şi separate. Ediţia a IV-a.

dreptul la viaţă privată .dreptul la sănătate.egalitatea în drepturi . profesorul francez Frederic Sudre.dreptul la viaţă. Ca drepturi politice putem enumera: .dreptul persoanei la un nivel de trai suficient pentru ea şi familia sa . cum ar fi: Carta recunoaşte organelor Naţiunilor Unite misiunea de a “favoriza”. Droit international et europeen des droits de l*homme. 28 afirmă necesitatea unei ordini internaţionale care să permită deplina ocrotire a drepturilor şi libertăţilor persoanei. . Paris.drepturi civile şi politice . Frederic Sudre. Sfera drepturilor civile este deosebit de întinsă. inclusiv la asigurări sociale . Dreptul de a dispune cum socoate de cuviinţă asupra împărţirii averii sale după moarte este un drept recunoscut şi respectat în toate ţările lumii. scoate în evidentă lacune considerabile ale Cartei. de a “dezvolta”. la libertate şi la inviolabilitatea persoanei. iar unele dintre ele au efecte juridice şi după moarte65. În preambulul Declaraţiei se arată că: “fundamentul libertăţii. . . . . . . p. de a “încuraja” respectul drepturilor omului. 1999. adoptat de o organizaţie internaţională. . Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. . dar nu instituie nicio garanşie specială în materie şi nu defineşte în niciun fel conţinutul drepturilor63. drepturi care – în cele mai multe cazuri se exercită ca un act de voinţă al decedatului (testamentul).dreptul de a participa la conducerea treburilor publice . .dreptul de a nu fi extradat sau expulzat.drepturi economice.libertatea de exprimare. este primul document cuprinzător în sfera drepturilor omului. . 65 Cum este cazul drepturilor succesorale.libertatea de întrunire şi de asociere paşnică . .dreptul la azil .Cu toate acestea. chiar din momentul concepţiunii64). 64 Cu condiţia ca copilul să se nască viu. până în clipa morţii.dreptul la muncă . 44. le acordă puterea de a face studii şi recomandări. PUF. care sunt deschise în momentul decesului. Drepturi culturale : 63 A se vedea. În categoria drepturilor civile sunt incluse: . . ele însoţind individul din momentul naşterii (pentru anumite drepturi. conştiinţei şi religiei .dreptul la securitate socială. . sociale şi culturale.libertatea gândirii.dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie . . dreptăţii şi păcii în lume”. Declaraţia Universală cuprinde două mari categorii de drepturi: .libertatea de circulaţie şi de alegere a reşedinşei . . iar art. Drepturi economice şi sociale : .dreptul la cetăţenie.dreptul la egală ocrotire a legii .dreptul de a forma sindicate şi de afiliere la un sindicat . . adoptată la 10 decembrie 1948 de către Adunarea Generală a Onu.

. prin Rezoluţia Adunării Generale a ONU nr.promovarea şi protejarea beneficiului efectiv pentru toţi a tuturor drepturilor civile. 48/141 din 20 decembrie 1993. parag. Dintre responsabilităţile Înaltului Comisar menţionăm : .Convenţia pentru prevenirea şi pedepsirea crimei de genocid (1948) . inumane sau degradante (1984 . în scopul îmbunătăţirii promovării şi protecţiei drepturilor .Convenţia asupra eliminării oricărei forme de discriminare faţă de femei (1979 . deci nu are putere obligatorie. .dreptul de a beneficia de progresele ştiinţei şi tehnicii şi de aplicaţiile acestora . Urmează cele doua Pacte Internaţionale privind Drepturile Omului. . .dreptul persoanei de a beneficia de protecţia intereselor morale şi materiale decurgând din opera sa .îndeplinirea sarcinilor stabilite de către organele competente ale sistemului ONU în domeniul drepturilor omului şi înaintarea de recomandări acestor organe. Declaraţia Universală nu este un tratat. economice. La nivelul ONU au fost adoptate de-a lungul timpului o serie de convenţii specializate pentru protecţia unor categorii speciale de drepturi sau de beneficiari.dreptul de a participa la viaţa culturală . 2). .. .Convenţia privind statutul refugiaţilor (1951) şi protocolul acesteia din 1967.Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse sau tratamente crude. politice şi sociale . .dreptul persoanei la realizarea drepturilor economice. Având statutul de Tratat internaţional. culturale.Convenţia pentru drepturile copilului (1989 . Ea dă posibilitatea statelor să adopte legi care să limiteze exerciţiul acestor drepturi (art.Convenţia pentru eliminarea oricărei forme de discriminare rasială (1965.asigurarea de servicii consultative şi a asistenţei tehnice şi financiare la cererea unui stat . intrată în vigoare în 1969). sociale şi culturale necesare pentru menţinerea demnităţii sale. Abia după un deceniu a fost posibilă intrarea lor în vigoare. intrată în vigoare în 1990) . .promovarea şi protecţia realizării dreptului la dezvoltare . cele doua Pacte creează obligaţii juridice pentru statele – părţi. Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului a fost creat în 1993. . . prin ratificarea de către 35 de state. intrată în vigoare la 1 iulie 2003) . printre care putem enumera : .Convenţia pentru protecţia muncitorilor migranţi şi a membrilor de familie ai acestora (1990 . .dreptul la educaţie . . adoptate tot de adunarea Generală a ONU şi deschise spre semnare în decembrie 1966. .coordonarea programelor de educaţie şi informare publică ale ONU în domeniul drepturilor omului . . Ea a fost adoptată de Adunarea Generală a ONU ca rezoluţie. intrată în vigoare în 1987) . . intrată în vigoare în 1981) . . 29. Declaraţia recunoaşte că drepturile pe care le proclamă nu sunt absolute.Convenţia asupra eliminării şi reprimării crimei de apartheid (1973) .

Comisia poate fi sesizată fie prin unul din statele membre care denunţă „orice nerespectare a deciziilor convenţiei”. în vederea creşterii eficienţei acestuia. .asumarea unui rol activ în îndepărtarea obstacolelor din calea deplinei realizări a drepturilor omului şi a prevenirii continuării încălcării drepturilor omului în lume.consolidarea cooperării internaţionale pentru promovarea şi protecţia drepturilor omului . Ea poate căuta împreună cu celellate părţi o rezolvare amiabilă. semnat pe 4 noiembrie 1950 la Roma şi intrat în vigoare pe data de 3 septembrie 1953. Această Convenţie stabileşte pentru ţările parte un control supranaţional al drepturilor omului. comisia redactează un raport pentru Comitetul de Miniştri. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. CAPITOLUL 5 DREPTURILE GARANTATE DE CONVENŢIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI Convenţia pentru Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.. în sfârşit. cunoscută şi sub denumirea de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. dacă nu se găseşte o astfel de rezolvare. statul. semnată la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de cvasitotalitatea statelor membre ale Consiliului Europei.raţionalizarea. apărător. Competenţa contencioasă a Curţii nu se exercită decât faţă de statele care au acceptat-o ca obligatorie de drept. Curtea dă sentinţe definitive. de orice stat implicat sau. * Curtea Europeană a Drepturilor Omului care este formată din acelaşi număr de avocaţi cu al statelor membre din Consiliul Europei. de indivizii reclamanţi. de Comisie.angajarea unui dialog cu guvernele în privinţa implementării mandatului său. fie printr-o reclamaţie individuală (în această ipoteză. consolidarea mecanismului ONU în domeniul drepturilor omului. este una dintre construcţiile cele mai noi ale sistemului instituţional internaţional. Comisia ia hotărâri în privinţa posibilităţii dea admite recursurile. . adaptarea. este un catalog al drepturilor fundamentale elaborat de Consiliul Europei. Procedura este foarte complexă şi se organizează în jurul a două instanţe: * Comisia Europeană a Drepturilor Omului este alcătuită din acelaşi număr de jurişti cu cel al statelor care au ratificat Convenţia şi din persoane independente. trebuie să fi recunoscut acest drept). În cazul în care . poate fi sesizată în termen de trei luni de la transmiterea raportului. .

Franţa. Comisia şi Curtea fuzionează în cadrul unei Curţi unice şi permanente (protocolul de la 11 mai 1994). noţiune determinantă pentru stabilirea aplicabilităţii Convenţiei persoanelor care sesizează Curtea Europeană. însă. 5. nu o ratifică decât la 3 mai 1974. Totodată. contra Moldovei şi Rusiei (2004). 25. lipsa controlului efectiv asupra teritoriului nu înlătură întotdeauna jurisdicţia statului asupra persoanelor aflate pe acea parte de teritoriu. deşi unul dintre acestea nu exercită controlul efectiv asupra părţii de teritoriu pe care s-au petrecut faptele invocate de reclamanţi. România a rafiticat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului la data de 20 iunie 1994. Franţa a întreţinut relaţii dificile cu acest dispozitiv european. de la 2 în 1975 la 81 în 1982. conform unei promisiuni făcute de candidatul socialist la preşedenţia Republicii. nu acceptă art. Principiul general care guvernează această materie este principiul teritorialităţii. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului instituie cadrul general al obligaţiei asumate de statele părţi de a respecta drepturile şi libertăţile garantate de aceasta: „Înaltele Părţi Contractante recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicţia lor drepturile şi liberţăţile definite în Titlul I al prezentei Convenţii”. cea dintâi trebuind să se afle sub autoritatea celui din urmă. Aceasta a deschis calea petiţiilor individuale în faţa CEDO din partea persoanelor fizice şi juridice române. Ea o va face până la urmă la 2 octombrie 1981. O problemă controversată a acestui articol o reprezintă noţiunea de „jurisdicţie” a statelor.1. nu şia exercitat autoritatea asupra unei părţi din teritoriul său – aceea care se afla sub controlul efectiv al Republicii Transnistria. se stabileşte şi competenţa Curţii. Noţiunea de control global efectiv a stat şi la baza deciziei finale a Marii Camere a Curţii în cauza Ilaşcu ş. regimul de sancţiuni aplicat în armată şi articolul 16 al Constituţiei din 1958. Numărul reclamaţiilor continuă să crească: astfel de la 404 cazuri în faţa Comisiei în 1981 s-a ajuns la 1861 cazuri în 1992. deşi ratificase convenţia. În primul rând. Fraçois Mitterand.a. Sunt menţinute trei rezerve privind legalitatea monopolului radioului şi televiziunii. din cauza evenimentelor din Algeria. Curtea a statuat că reclamanţii se . Comitetului de Miniştri îi revine dreptul de a decide asupra violării invocate. Aplicând doctrina obligaţiilor pozitive. În funcţie de existenţa acestei jurisdicţii. Curtea a stabilit existenţa responsabilităţii în sarcina ambelor state pârâte. ca unic guvern legitim al republicii Moldova din punct de vedere al dreptului internaţional. În această hotărâre. În noiembrie 1950 ea semnează convenţia dar. Curtea a considerat că guvernul Moldovei. Obligaţiile statelor părţi asumate prin Convenţie Art. care stabileşte condiţiile reclamaţiei indivuduale. Termenul de „jurisdicţie” implică relaţia de subordonare a persoanei faţă de statul respectiv. Această creştere masivă a misiunilor dispozitivului conduc spre reforma acestuia la Summit-ul de la Viena din octombrie 1993.Curtea nu este sesizată. De la această dată până la 2 octombrie 1981. O situaţie devenită clasică pentru jurisprudenţa actuală a Curţii Europene este cea a ocupaţiei sau acţiunilor militare care pot determina exercitarea unui anumit control general asupra unei părţi din teritoriul altui stat. Numărul sentinţelor date de Curte a crescut şi el.

în opinia Curţii. reclamentele au aflat că armata turcă trecuse graniţa şi se afla în apropierea satului lor. De asemenea.aflau în egală măsură şi sub jurisdicţia Rusiei. . & 71. pe teritoriul celui din urmă stat. licit sau ilicit. p. inclusiv prin forţa armelor. iar pe bărbaţi i-au luat cu ei. În luna aprilie 1995. Guvernul a admis doar că în acea perioadă au fost derulate operaţiuni militare în nordul Irakului. contestând totodată şi faptul că reclamantele s-ar fi aflat vreodată sub „jurisdicţia” statului pârât. in European Human Rights Law Review nr. Hotărârea Curţii în cauza Issa contra Turciei (pronunţată în 2004) a adus o viziune mai nuanţată atât asupra ideii de efect extrateritorial al Conveţiei Europene. ci a obligaţiei statelor de a respecta drepturile prevăzute de Convenţie. Curtea a admis faptul că un stat poate fi făcut responsabil pentru violarea unor drepturi prevăzute de Convenţie şi care aparţin unor persoane aflate pe teritoriul altui stat. 1 din Convenţie şi. dar care se află sub autoritatea primului prin controlul exercitat de agenţii acestuia. 1/2005. Curtea a statuat că Turcia. este responsabilă pentru încălcările Convenţiei săvărşite pe acel teritoriu. Curtea a subliniat şi faptul că art. Issa c. le-au spus femeilor să se întoarcă în sat. cât şi în situaţia concretă a reclamanţilor. 1 al Convenţiei nu poate fi interpretat în sensul în care ar permite unui stat parte să săvârşească violări ale Convenţiei pe teritoriul altui stat67. Tot o problemă ce ţine de jurisdicţia statelor. precum şi acte ale statelor rezultate din alte obligaţii internaţionale. locuitorii au pornit în căutarea celor dispăruţi. au găsit trupurile lor neînsufleţite. exercită asupra acestui teritoriu „jurisdicţia” sa în sensul art. În acele zile au observat derularea unor activităţi militare şi transporturi militare cu soldaţi şi alimente. împreună cu soţii lor. Analizând cauza. acest lucru nu a fost posibil. care. cu scopul de a urmări şi elimina teroriştii care căutau adăpost în acea regiune. o aeronavă aparţinând companiei reclamante şi închiriată liniilor aeriene iugoslave a fost confiscată de autorităţile irlandeze. Turciei (2004). prin exercitarea controlului global asupra părţii de nord a Ciprului. 86-91. urmărea implementarea sancţiunilor economice aplicate de Consiliul de Securitate al ONU împotriva Republicii Federale a Iugoslaviei. În cadrul procedurii în faţa instanţei europene. În timp ce îşi conduceau turmele de oi. care purtau urme de gloanţe şi fuseseră grav mutilate. În cauza Bosphorus Airways contra Irlandei (2005). În calitate de reclamanţi au acţionat şase femei de etnie kurdă din nordul Irakului.. Soldaţii au separat femeile de bărbaţi. În ciuda unor încercări de a afla ceva despre soarta bărbaţilor de la comandantul militar turc. vizează unele acte ale statelor de a respecta drepturile prevăzute de Convenţie. Curtea s-a declarat competentă a controla conformitatea cu Convenţia a unei măsuri interne care implementa 66 Mole N. datorită implicării nemijlocite a acestui stat în crearea şi menţinerea regimului transnistrean. dar nu din perspectiva teritorială. la crearea unei legături continue şi neîntrerupte de responsabilitate a Rusiei faţă de soarta reclamanţilor. au întâlnit soldaţi turci. Guvernul turc a contestat aceste fapte. În hotărârea sa. ca urmare. păstoreau turme de oi în jurul unui sat apropiat de graniţa turcă. să-i lovească cu paturile armelor şi să-i pălmuiască. la rândul său. cât şi asupra noţiunii de „control efectiv” care ar putea genera existenţa unei jurisdicţii extrateritoriale66. 67 CEDO. măsura având ca bază legală Regulamentul nr. Issa c. După retragerea armatei turce din zona satului. care au început să strige la păstori. Turkey: Delineating the Extraterritorial Effect of the European Convention on Human Rights. O altă situaţie a fost în cauza Cipru contra Turciei. 990/93 al Consiliului Comunităţii Europene care. Toate acestea au condus.

precum şi locul exploziei a fost marcat ca periculos de către KFOR a doua zi după incident. ci ONU. 2 parag. dreptul la viaţă este protejat prin lege. săvârşite de membri ai forţelor de menţinere a păcii în provincia Kosovo (KFOR) 68. 68 CEDO. Agenţii de poliţie ai MINUK au efectual o anchetă. Germaniei şi Norvegiei. a fost puterea de apreciere a statului în privinţa punerii în practică a actului internaţional în cauză: doar dacă statul are o astfel de libertate/putere de apreciere. Această prevedere nu se extinde însă şi asupra dreptului la condiţii de viaţă decente. devenit „doctrina Bosphrus” în această materie. tratând problema. 2 şi 3 din Convenţie. Cauzele care au stat la originea unei duble decizii de inadmisibilitate au avut la bază pretinse încălcări ale art. 1 al Convenţiei. sub controlul şi comanda unificată a unei forţe civile – Misiunea de administrare interimară a Naţiunilor Unite pentru Kosovo (MINUK). că un ofiţer francez al KFOR admisese că forţa de menţinere a păcii avea cunoştinţă de luni întregi despre existenţa bombelor neexplodate. O chestiune mai recentă a apărut în ceea ce priveşte aplicabilitatea Convenţiei în privinţa actelor reprezentanţilor forţelor de menţinere a păcii aflate sub egida Onu şi a NATO. 2 şi 5 ale Convenţiei. va fi totuşi responsabil doar dacă organizaţia internaţională sau supranaţională care a emis actul în cauză nu are un sistem de protecţie a drepturilor omului echivalent cu cel a Convenţiei. După analiza raporturilor. sub egida Naţiunilor Unite” şi „cu o participare substanţială a NATO”. fiind un drept suprem al fiinţei umane.o dispoziţie a dreptului comunitar. prin explozia unei bombe aflate pe un teren din apropierea unei localităţi. Cauza Behrami a avut ca obiect pretinsa încălcare a art. Curtea Europeană. Behrami şi Behrami contra Franţei şi Saramati contra Franţei. nu din perspectiva jurisdicţiei teritoriale. Drepturile prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor omului 5.1. 5. la dreptul la un anumit nivel de trai sau la dreptul persoanei la libera dezvoltarea a personalităţii sale. va fi responsabil pentru eventuala încălcare a Convenţiei Europene. .2. dar din rapoartele acestora rezultă faptul că poliţia MINUK nu avea acces la locul accidentului fără autorizarea KFOR. În această cauză. Curtea a considerat că Uniunea Europeană are un asemenea sistem „echivalent” cu cel al Convenţiei.au pretins că autorităţile forţelor de menţinere a păcii cunoşteau existenţa bombelor în acel loc. Dacă statul nu are o astfel de libertate de apreciere. Dreptul la viaţă Conform art.2. iar reclamanţii – rudele victimelor . Aceasta din urmă se află în subordinea directă a Secretarului general al ONU. ci din ce a jurisdicţiei ratione personae. care prevedea crearea unei forţe multinaţionale „de către statele membre şi organizaţiile internaţionale competente. a constatat că autoritatea care deţine controlul asupra KFOR şi membrilor săi nu era cea a statelor participante. Faptele descrise de reclamanţi implicau membri ai forţelor militare aparţinând statelor părţi la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. prin Consiliul de Securitate. forţe aflate sub comanda NATO şi înfiinţate în baza rezoluţiei 1244 a Consiliului de Securitate al ONU în temeiul Capitolul VII sin Carta ONU. Criteriul aplicat de Curte. Bomba fusese lansată de NATO în urma bombardamentelor din 1999. decizia CEDO din 31 mai 2006.

Oricine a fost privat de libertate prin arestare sau detenţiune. Decizia asupra cererii nr. Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.Jurisprudenţa Curţii în această privinţă menţionează că statele au atât obligaţii pozitive. 23. să intervină activ pentru garantarea dreptului la viaţă. Cu privire la legalitatea mandatului. Prelungirea arestării se aprobă numia de instanţa de judecată (Ibidem. 9. În cazul în care este vorba despre o infracţiune. Orice individ arestat are dreptul de a fi informat – chiar în momentul arestării sale – despre motivele acestei arestări. 73 74 75 76 77 78 79 Ibidem. Art. alin. alin. pentru o durată de cel mult 30 de zile. adoptată prin Referndum la 8 decembrie 1991. El are dreptul să fie înştiinţat – în cel mai scurt timp posibil. 5. 4). Statele au obligaţia de a preveni orice posibilitate de violenţă. arestatul se poate plânge judecătorului. alin. Art. alin. 3 din Constiţia României. cât şi negative pentru ocrotirea acestui drept. 11590/85. are dreptul de a introduce un recurs în faţa unui tribunal 78. protecţia vieţii deţinuţilor faţă de comportamentul criminal al colegilor de detenţie69. alin. Statul trebuie să se abţină a provoca moartea „în mod intenţionat” (obligaţie negativă). alin. 9. . alin. 24. pentru a fi judecat într-un timp rezonabil sau să fie eliberat 72. despre orice învinuire i se aduce 71. Pe tot parcursul procesului. să creeze un sistem judiciar independent şi eficient în vederea stabilirii cauzei morţii şi a pedepsirii celor vinovaţi. Paul şi Audrey Edwards contra Rusiei (2002). să impună prin lege îndatorirea cetăţenilor de a acorda asistenţă altora în caz de urgenţă medicală70. adoptat şi deschis spre semnare de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966. dar trebuie să ia şi măsuri necesare pentru protecţia vieţii (obligaţie pozitivă). în cazul în care detenţiunea este ilegală79. iar arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat. Dreptul la apărare este garantat76. În cazul în care un individ a fost victima unei arestări sau detenţiuni ilegale are drept la o reparaţie. în faţa unui judecător. Ibidem. 4. părţile au dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu 77. alin. 3. În baza legii române73. Constituţia României. 70 71 Art. Hughes contra Rusiei. Acesta a fost ratificat de România la 9 decembrie 1974. intrat în vigoare la 23 martie 1976. 72 Ibidem. în termenul cel mai scurt. pentru ca acesta să hotărască neîntârziat asupra legalităţii detenţiunii sale şi să ordone liberarea sa. 1. Orice persoană care a fost privată de 69 CEDO. care este obligat să se pronunţe prin hotărâre motivată75. 2. 1 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice . individul arestat sau deţinut are dreptul de a fi adus. Ibidem. reţinerea nu poate depăşi 24 de ore74. art.

cazurile de suicid ale persoanelor private de libertate şi aflate sub autoritatea statului. art. 4 din Convenţia Inter-americană a Drepturilor Omului. Convenţia Inter – americană a Drepturilor Omului este singura care prevede când începe dreptul la viaţă şi când se termină 83. Recent. 2). Asemenea situaţii sunt examinate în doctrină drept restrângeri ale dreptului la viaţă. şi anume. Pactul stipulează expres obligaţia ca tinerii aflaţi în prevenţie să fie separaţi de adulţi. 29 aprilie 2002. îinându-se seama de condiţia lor de persoane necondamnate (Ibidem. Mai mult. întrucât atatele au avut şi au încă reacţii diferite faţă de probleme precum avortul. regimul penitenciar trebuie să aibă drept scop esenţial ameliorarea condamnaţilor si reclasarea lor socială. . persoanele aflate în prevenţie vor fi separate de condamnaţi şi vor fi supuse unui regim distinct. În cazul lor. statul are obligaţia de mijlocire de a preveni sinuciderile în medii cum ar fi mediul penitenciar. 84 Hotărârea Pretty contra Regatului Unit. Limitele dreptului la viaţă. în forma ei cerebrală. 11. deoarece reglementările vorbesc de dreptul oricărei persoane. Momentul în care încetează protecţia dreptului la viaţă este moartea. 10. În jurisprudenţă s-a stabilit că momentul în care începe protecţia internaţională a acestui drept este naşterea. Această jurisprudenţă internaţională reflectă divergenţa de opinii la nivel internaţional. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că interzicerea eutanasiei nu încalcă dreptul la viaţă şi pe cale de consecinţă a refuzat să recunoască un drept de a muri84. atâta timp cât comportamentul său nu afectează drepturile şi libertzăţile celorlalţi şi nu este. 82 83 Potrivit art. Totuşi. În conformitate cu reglementările existente. ceea ce implică obligaţia acordării unui tratament adecvat în acest sens81. dreptul la viaţă trebuie protejat de lege încă de la concepţie.libertate are dreptul să fie tratată cu umanitate şi cu respectarea demnităţii inerente persoanei umane80. tratată ca o încălcare a dreptului la viaţă. art. alin. alin. punctul b. alin. În afara unor circumstanţe excepţionale. 2). 1. iar în cazul lor se prevede obligaţia de a se adopta o hotărâre „cât mai repede cu putinţă“ (Ibidem. La nivel european. Ibidem. 10. 81 Ibidem. or embrionul nu este o fiinţă cu existenţă de sine stătătoare. Sinuciderea este considerată ca o manisfestare a titularului dreptului la viaţă care este liber să îşi exercite dreptul după propria voinţă. prin urmare. nimeni nu poate fi întemniţat pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligaţie contractuală82. Pe lângă aceste forme voluntare de a aduce atingere dreptului la viaţă (sinucidere şi eutanasie – expresii ale voinţei titularului dreptului). Potrivit Pactului. alin. prin Protocoalele nr. În acest context s-a pus problema dacă recunoaşterea dreptului la viaţă semnifică implicit recunoaşterea dreptului de a muri. există o excepţie de la această afirmaţie. nu este o persoană. 6 şi 13 la Convenţia 80 Ibidem. Moartea poate fi cauzată în mod legal în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal în cazul în care infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege. art. 3.există şi situaţii în care viaţa unei persoane este pusă în pericol fără acordul acesteia.

s-a apelat la anumite criterii. 86 CEDO. Aceste aprecieri depind de durata tratamentelor. Această proporţionalitate are în vedere natura scopului urmărit. Practic. potrivit Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. pentru a defini aceste noţiuni. arătând că între ele nu există o deosebire de natură. conform legii. 6 şi nici Protocolul nr. la nivel universal. Având în vedere formularea lapidară a interdicţiei. în Convenţia Naţiunilor Unite împotriva torturii. reprimarea. 13. în opinia Curţii Europene. Totuşi.2. cât şi pentru adeosebi între cele trei noţiuni folosite în norma de interdicţie. chiar dacă Pactul Internaţional relativ la Drepturile Omului consideră în jurisprudenţa sa că un stat parte la Pact nu poate respecta deplin dispoziţiile acestuia decât prin interzicerea pedepsei cu moartea. sunt: a. Utilizarea forţei trebuie să fie proporţională cu scopul urmărit. orice tortură constituie în acelaşi timp şi un tratament inuman şi degradant şi orice tratament inuman este în mod necesar şi degradant. Italia. ci numai de intensitate. Letonia. b. Textele internaţionale convenţionale permit cauzarea morţii în anumite cazuri în care ea rezultă dintr-o recurgere la forţă devenită absolut necesară. Unii autori au susţinut că. dintre aceste noţiuni. Moartea nu poate fi decât consecinţa involuntară a acestei utilizări. sex. a unei tulburări violente sau a unei insurecţii.2. dacă persoana în cauză prezintă un pericol efectiv pentru societate sau dacă infracţiunile de care este acuzat sunt grave. c. 5. Polonia şi Spania) nu au ratificat Protocolul nr. Irlanda contra Rusiei (1978). Cele trei cazuri. amploarea riscului ca forţă utilizată să producă victime. doar tortura beneficiază de o definţie convenţională. se impune o distincţie 85 Cu toate acestea. vârstă şi stare de sănătate a victimei etc86. iar în nici un stat european nu se mai aplică pedeapsa cu moartea 85. Azerbaijan. în unele cazuri. efectele lor fizice sau mentale. pericolul existent în ceea ce priveşte vieţile oamenilor şi integritatea lor corporală. . Federaţia Rusă nu a ratificat nici Protocolul nr. Dreptul de a nu fi supus torturii şi tratamentelor inumane sau degradante Articolul 3 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului interzice tortura şi alte tratamente sau pedepse inumane sau degradante.Europeană a Drepturilor Omului pedeapsa cu moartea a fost abolită în orice împrejurări. iar alte 6 state europene (Armenia. pentru a înţelege domeniul de aplicare trebuie să analizăm gradul de gravitate al suferinţelor provocate sub două aspecte: în primul rând. Curtea Europeană a clarificat noţiunile de tortură şi tratamente inumane sau degradante. În al doilea rând. una din valorile fundamentale ale societăţilor democratice care formează Consiliul Europei. celelalte noţiuni fiind definite în jurisprudenţă. 13. Referitor la intensitate. asigurarea apărării oricărei persoane împotriva violenţei ilegale – legitima apărare. fiind un drept intangibil. efectuarea unei arestări legale sau împiedicarea evadării unei persoane legal deţinute – utilizarea armelor pentru a împiedica o evadare nu trebuie să fie niciodată precedată de intenţia de a ucide. acest criteriu serveşte atât pentru a determina aplicabiliatea normei. care au permis şi o redefinire a noţiunii de tortură. De asemenea. având caracter absolut. Aceasta constituie. atunci este motivată această dispoziţie.

într-o plângere împotriva statului român în care reclamantul invoca faptul că fusese supus la rele tratamente de către codeţinuţi87. Hotărârea din 3 iunie 2003. 3 din Convenţie. defineşte tortura drept un „act prin care o persoană este supusă în mod intenţionat unor suferinţe fitice sau mentale de către un agent în exerciţiul funcţiei publice sau la instigarea acestuia”. 33343/96.măsuri preventive de natură a împiedica exercitarea relelor tratamente de către particulari. art. pentru a determina întinderea prejudiciilor cauzate şi a răspunderii statelor în materie. cum ar fi: .între aceste noţiuni. Pantea contra României. 3 din Convenţie impun autorităţile statului au şi o serie de obligaţii pozitive. diferenţele între definiţia dată în jurisprudenţă. autorităţilor penitenciare le revenea obligaţia de a lua măsuri concrete în vederea evitării materializării riscului lezării integrităţii fizice a reclamantului şi agravării afecţiunilor sale psihice. rezultă trei elemente care definsc conţinutul torturii: intensitatea suferinţelor fizice sau mentale. Tratament degradant Acesta se situează la un nivel inferior faţă de tratamentul inuman. calitatea de agent statal a subiectului activ autor sau instigator.obligaţia substanţială de a lua măsuri preventive pentru asigurarea integrităţii corporale şi morale a persoanelor private de libertate.2.2. pe lângă criteriile suferinţei extrem de mare şi al intenţiei sau scopului torturii. 192.3. de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. 5.2. parag. Obligaţii negative – Statele contractante au obligaţia negativă de a nu supune persoanle aflate sub jurisdicţia lor la tratamente contrare art. Curtea a statuat că. Se observă cu uşurinţă.2. Conţinutul dreptului A. tratamentul degradant fiind cel care „umileşte individul într-un mod puternic în faţa altora sau îl 87 CEDO. Obligaţii pozitive – Art. Tortura beneficiază şi de o definiţie convenţională. .2. asigurarea unor condiţii de detenţie minimale. 5. un al treilea criteriu. 5. . şi cea reţinută în Convenţia ONU împotriva torturii.2. şi intrată în vigoare din 1987. Din această definiţie. 3 din Convenţia împotriva torturii adoptată în 1984 în unanimitate de Adunarea Generală ONU. existenţa intenţiei deliberate a autorului de a produce efectele menţionate şi scopul determinat urmat de agent.1. De exemplu. asigurarea unui tratament medical adecvat. Astfel. măsuri pentru evitarea riscului supunerii la rele tratamente. Tortura Tortura este definită de către Curtea europeană a Drepturilor Omului în cauza Tyrer impotriva Regatului Unit al Marii Briatnii şi Irlandei de Nord. B. şi anume. hotărârea din 25 aprilie 1978. întrucât în cel de-al doilea caz există. cauza nr.2. fiind cunoscute labilitatea psihică a reclamantului şi agesivitatea persoanelor deţinute în aceeaşi celulă cu acesta. ca fiind un „tratament inuman intenţionat care provoacă suferinţe puternice”. Această măsură vizează luarea de măsuri practice apte să împiedice lezarea integrităţii corporale sau sănătăţii de către persoana privată de libertate însîşi sau de către codeţinuţi.

2. chiar şi în perioada în care persoana era interogată. introducerea deţinutului. în perioada de deţinere. cauza nr. 189. şi neacordarea tratamentului medical adecvat. precum şi suferinţe psihice. de asemenea. 1998 – IV. parag. 53. constând în menţinerea persoanelor mai multe ore în poziţie verticală.2. cauza nr. parag. menţinerea în închisoare a unei persoane. De asemenea. Exemplu sunt cele cinci tehnici de interogatoriu numite tehnici de „dezorientare”. menţinerea cu capul într-un sac negru. cauza nr. 33343/96. înainte de interogatoriu. fără consimţământul acesteia. Mai mult. menţinerea îndelungată în poziţie de stres. cum au fost cele criticate de Curtea Europeană în cauza sus menţionată. parag. Balogh contra Ungariei. CEDO. 390. Tratament inuman Este definit ca „inuman”. contra Marii Britanii. 89 CEDO. 44-54. Hotărârea din 3 iunie 2003. cu intenţie. anumite tratamente pot fi degradante şi inumane. şi care se refereau la tehnici de tratare a deţinuţilor acuzaţi de implicare în activităţi teroriste precum privarea de somn.împinge să acţioneze contrar voinţei sau conştiinţei sale” sau „un tratament care înjoseşte individul în proprii săi ochi”. 22496/93. Hotărârea din 9 iunie 1998. aduce atingere demnităţii umane şi constituie o încălcare a dreptului garantat de art. Tekin contra Turciei. 52. circumscrisă noţiunii de „tratament inuman”. tratamentul care provoacă. Tot tratamente inumane au fost calificate şi violenţele exercitate de poliţişti în exercitarea atribuţiilor de organ de cercetare penală89 sau de gardieni. Hotarârea din 20 iulie 2004. 62. În acelaşi timp. a fost. exercitate de terţi în virtutea obligaţiei substanţiale de a preveni lezerea integrităţii fizice sau psihice a persoanelor aflate sub jurisdicţia sa91. pot fi calificate drept tratamente inumane. deşi starea de sănătate extrem de gravă era incompatibilă cu deţinerea în regim penitenciar. Culegere de hotărâri şi decizii 1999-XII. 91 CEDO. Hotărârea din 16 decembrie 1999. Culegere de hotarâri şi decizii. Statul a fost ţinut răspunzător pentru tratamente calificate ca inumane. . lipite de un zid. de „privare senzorială”. Astfel. într-o încăpere unde se auzea continuu 88 Definiţie dată tot de Curtea Europeană în hotărârea din cauza Irlanda împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Pantea contra României. cum ar fi distrugerea unei case în faţa familiei al cărei cămin fusese imobilul (exemplu cauza Asker contra Turciei). atât suferinţele fizice. Curtea a statuat că folosirea forţei fizice de către un agent al statului. 90 CEDO.4. Efectuarea de tratamente medicale experimentale asupra unei persoane. cauza nr. poate fi considerată tot ca tratament inuman. V. suferinţe fizice sau mentale de o mare intensitate88. 47940/99. dacă acesta nu este determinată de însuşi comportamentul victimei. 5. 24888/94. parag.

Convenţia ONU privind interdicţia torturii prevede în acelaşi art. pedeapsa capitală. Hotărârea din 18 ianuarie 1978. op. şi ca degradante. 93 Curtea CEDO. 3 că este interzisă extrădarea sau expulzarea unei persoane spre un stat unde aceasta riscă să fie supusă torturii.. Seria A 25.. Adoptarea unei decizii de expulzare a unei persoane se pune atunci când se crede că reclamantul este expus la un risc real. întrucât au „provocat suferinţe psihice intense”. aceasta poate constitui un tratament inuman sau degradant dacă persoana afectată de această măsură se află sub ameninţarea unei pedepse cu moartea fie datorită faptului că a fost deja condamnată la o asemenea pedeapsă.5. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu conţine o asemenea prevedere. Printre acestea putem enumera: condamnarea unui tânăr la pedeapsa detenţinuii pe viaţă. Însă. cauza nr. tehnici catalogate de Curte ca inumane. Hotărârea din 25 martie 1993. de angoasă şi inferioritate. 30. fără posibilitatea comutării. chiar dacă nu la acelaşi nivel cu cel din statul ce a adoptat măsura expulzării.zgomote puternice. chiar la o vârstă foarte fragedă. Pedepse degradante sau inumane Pentru ca o pedeapsă să fie „degradantă” este necesar ca sentimentul de umilire creat ca urmare a executării ei să depăşească nivelul de umilire pe care îl presupune orice pedeapsă penală93. 5. cert şi actual de a fi supus unor tratamente sau sancţiuni incompatibile cu demnitatea umană. Seria A 26. pronunţarea pedepsei cu moartea într-un proces inechitabil pentru unele state. cit. pentru că au fost de natură a crea sentimente de teamă. parag. Irlanda contra Marii Britanii. 5310/71. inumane sau degradante. 94 Sudre F. 167. de natură a coborî persoana în proprii ochi92”. cauza nr. persoane care suferă de maladii graveşi nu pot primi tratament adecvat în statul în care urmează să ajungă. parag. cauza 13134/87. de hrană. Costello – Roberts contra Marii Britanii. unor tratamente sau pedepse crude. În privinţa extrădării. p. . angajarea răspunderii penale a unui tânăr. privarea de somn. 92 CEDO. această interdicţie fiind afirmată şi dezvoltată în jurisprudenţă. dacă în statul de destinaţie există tratament. în afara acestor situaţii. 278. au fost considerate a constitui tratamente inumane sau degradante: măsuri disciplinare într-o instituţie de învăţământ. fie dacă persoana ar fi supusă unui asemenea risc având în vedere legislaţia în vigoare în statul de destinaţie.2. 5856/72 Tyrer contra Marii Britanii. Regulile penitenciare europene din 1987 constituie un adevărat „cod al detenţiei penitenciare94”. iar condiţiile de detenţie în aşteptarea pedepsei cu moartea sau modul de executare a unei asemenea pedepse reprezintă un tratament inuman sau degradant. 30. Hotărârea din 25 aprilie 1978. parag. atunci regula interdicţiei relelor tratamente este respectată. Potrivit jurisprudenţei internaţionale. regim extrem de sever de detenţie. orientat spre necesitatea protecţiei demnităţii umane şi spre aplicarea imparţială şi nediscriminatorie a măsurilor de detenţie. Măsurile de expulzare sau extrădare sunt şi ele susceptibile de a constitui tratamente inumane sau degradante. Culegere de hotărâri şi decizii Seria A 247 – C. CEDO.2.

3”. Tratamentele discriminatorii au făcut obiectul unor plângeri în faţa Comisiei şi Curţii Europene. nu a dat o rezolvare acestui caz. O altă situaţie este cea a discriminărilor. Sistemul nonjudiciar de prevenire a torturii - Convenţia Europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante a fost adoptată în cadrul Consiliului Europei la 26 noiembrie 1987 şi a intrat în vigoare la 1 februarie 1989. pentru a-şi păstra dreptul de acces în Marea Britanie. pe o lungă perioadă de timp. dar şi de vizite ad hoc ale locurilor de detenţie din statele părţi. radical distinct de control instaurat de Convenţia ONU asupra torturii. Curtea a arătat că „în principiu. administrarea cu forţa a unui tratament medical (putând contribui la agravarea sănătăţii fizice şi mentale a deţinutului).7. 5.2. Comitetul pentru prevenirea torturii nu are posibilitatea de a aplica sancţiuni statului. ci doar de a face recomandări lipsite de forţă obligatorie. privind încălcarea art.un tratament medical cu caracter experimental efectuat fără consimţământul persoanei şi putând fi asociat cu ideea de inovaţie şi de risc. Discriminările fondate pe alte criterii decât rasa pot fi considerate încălcări ale art. Ea prevede un sistem de vizite periodice. şi-au menţinut cetăţenia britanică după ce Kenya şi Uganda au devenit state independente. combinată cu o alimentaţie forţată şi cu izolarea în celulă. rezidenţi în state est-africane.6. Dreptul penal român . În ciuda opiniei ferme a Comisiei. 3. în opinia Comisiei. Comitetul poate lua decizia de a face anumite declaraţii publice în situaţii foarte grave (de exemplu. Această convenţie a dat naştere unui mecanism de control preventiv. în scopul protecţiei persoanelor deţinute. 3. statul refuză să coopereze sau să amelioreze situaţia constatată). Parlamentul britanic a adoptat o lege prin care se punea capăt drepturilor de intrare pe teritoriul Regatului Unit al cetăţenilor britanici ce nu au legături ancestrale determinate de locul naşterii cu acestă ţară. sesizat potrivit vechii proceduri. la statutul de „cetăţeni de rangul al doilea”. După ce a fost sesizată. Parlamentul britanic adoptat o lege de a controla imigrarea din aceste state. Misiunea acestor vizite este încredinţată unui comitet special care poate asculta orice deţinut şi poate adresa recomandări statului în cauză. Comitetul Miniştrilor. De exemplu. În cauza Smith şi Grady contra Regatului Unit (1999).2. reclamanţii fuseseră reduşi. 5. Practic. Cu toate că procedurile sunt confidenţiale. cauza East African Asians contra Regatului Unit (1973). 25 de persoane de origine asiatică.2. adresate acestuia. Comisia Europeană a opinat că această legislaţie este dicriminatorie sub aspect rasial şi că suzpunerea reclamanţilor faţă de noile reguli constituia un afront la adresa demnităţii lor. În urma unei politici de africanizare a autorităţilor kenyene şi ugandeze şi cu scopul de a controla imigrarea din aceste state. nu se exclude ca tratament bazat pe o prejudecată a majorităţii heterosexuale împotriva minorităţii homosexuale ar putea să cadă sub incidenţa art.2.

de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis. se pedepseşte cu închisoare strictă…”. o durere intensă sau suferinţe puternice. se pedepseşte cu închisoare strictă sau cu zile – amendă”. cu scopul de a obţine de la acea persoană sau de la o persoană terţă. 80/199495. 96 Legea nr.Convenţia Europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. 301/2004 privind noul Cod penal (m. unei persoane. de asemenea. ce incriminează arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă prevede că „supunerea unei persoane la executarea unei pedepse. în alt mod decât cel prevăzut prin dispoziţiile legale. servituţii şi muncii forţate sau obligatorii Regula interdicţiei sclaviei şi a muncii forţate se ocupă. 5. Între cele două noţiuni 95 Legea nr. ratificată de România prin Legea nr. de sclavie şi de aservire. „punerea în primejdie gravă. Întrebuinţarea de „ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane aflate în curs de urmărire penală ori de judecată sau împotriva unui martor. intelectuale sau morale a minorului. deţinere ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau educative se pedepsesţe cu închisoare strictă…”. Dreptul de a nu fi supus sclaviei. a dezvoltării fizice. instituie un mecanism extrajudiciar. ca latură obiectivă o acţiune sau inacţiune ce poate fi catalogată. informaţii sau mărturisiri. prin măsuri sau tratamente de orice fel. 80/1994 privind ratificarea Convenţiei europene pebntru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. Legislaţia penală românească incriminează atât tortura. mecanism bazat pe cooperarea între autorităţile naţionale competente şi un Comitet european pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. iar pe de altă parte de muncă forţată sau obilgatorie. cât şi tratamentele inumane sau degradante. sub aspectul raporţării la Convenţie. 343 din Codul penal 96. 3. cu intenţie. a cărui formare şi funcţionare sunt reglementate prin acest instrument internaţional. măsuri de siguranţă sau educative. adoptată la Strasbourg la 26 noiembrie 1987. Conform art. a celor două protocoale adiţionale la aceasta (M. fizice sau psihice. „supunerea la rele tratamente a unei persoane aflate în stare de reţinere. se pedepseşte cu închisoare strictă…”. relele tratamente aplicate minorului) au. atunci când o asemenea durere sau astfel de suferinţe sunt provocate de către un agent al autorităţii publice sau de orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau la instigarea ori cu consimţământul expres sau tavit al unor asemenea persoane” şi se pedepseşte cu închisoare strictă.3. Pe de o parte. menit a contribui la prevenirea aplicării unor astfel de tratamente persoanelor private de libertate. 346 din noul Cod penal. O serie de alte infracţiuni (cercetarea abuzivă. 285 din 7 octombrie 1994). 575 din 29 iunie 2004). Of. expert sau interpret pentru obţinerea de declaraţii. Nr. nr. 229 din noul Cod penal. de către părinţi sau de către orice persoană căreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare. tortura este „fapta prin care se provoacă. Conform art. Articolul 342 din Codul penal.Of. Potrivit art.2. . ca tratament contrar art. de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori asupra unei terţe persoane sau pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare oricare ar fi ea.

1 al acestei convenţii. dar nu defineşte termenii de sclavie. pentru a fi exploataţi. ca sancţiune în caz de participare la grevă. Convenţia nr. În jurisprudenţa europeană s-a definit munca forţată ca fiind o muncă „impusă unei persoane împotriva voinţei sale.). fără posibilitatea de a-şi schimba condiţia. aservirea este definită ca fiind „obligaţia de a trăi şi de lucra pe proprietatea altuia şi de a –i furniza (presta). are. În jurisprudenţa internaţională. aservirea presupune mai mult decât o obligaţie de a presta servicii sub imperiul constrângerii. şerbia (iobăgia). aservire. termenul de aservire este tratat de Convenţia de la Geneva. 4. fără a putea refuza. muncă forţată sau obligatorie. care a fost obligată şă se ocupe de creşterea copiilor unei familii de cetăţeni francezi. Noţiunea este definită de Convenţia nr. deosebindu-se de aceasta mai mult prin grad decât prin natură. în general. din 7 septembrie 1956. contraaunei plăţi sau în mod gratuit. în regim de muncă de 7 zile pe săptămână. menţionează cinci forme de muncă forţată sau obligatorie. Astfel. sclavia este situaţia unei persoane care este proprietatea altei persoane. pe când munca forţată sau obilgatorie nu se referă la acest lucru.I. pentru a creşte producţia economică. menţionând anumite practici. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a calificat drept servitute în sensul art. 8410/78. printre care: aservirea pentru datorii. adică starea sau condiţia debitorului ce rezultă din situaţia în care acesta îşi garantează datoriile prin servicii personale. situaţia unei imigrante ilegale de origine togoleză pe teritoriul Franţei. Munca forţată sau obligatorie a fost definită ca fiind o muncă „impusă unei persoane împotriva voinţei sale. care trebuie îndeplinite cumulativ: 97 Comisia CEDO. care nu defineşte aservirea. Se observă că noţiunea cuprinde trei elemente. Cererea nr. pentru a face respectată disciplina în muncă. potrivit cu care este forţată sau obligatorie „orice muncă sau serviciu pretins de la un individ sub ameninţarea unei anumite pedepse şi pentru care individul respectiv nu s-a oferit din proprie iniţiativă”. . mai mulţi ani de zile. Corelativ. care clarifică această noţiune. anumite servicii. muncă ce prezintă un caracter injust sau opresiv şi care nu poate fi evitată”97. dar o descrie. ci. care înseamnă obligaţia unei persoane de a trăi şi de a lucra pe pământ aparţinând altei persoane şi de a furniza acetei persoane. instituţiile prin care o femeie. Conform art. un caracter temporar şi ocazional. Convenţia Internaţională din 1926 împotriva sclaviei defineşte sclavia ca starea sau „condiţia unui individ asupra căruia se exercită atributele dreptului de proprietate sau unele dintre acestea”. cedarea minorilor sub 18 ani către terţi.M. 29. Tratatele internaţionale enunţă interdicţia. statele îşi iau angajamentul să nu recurgă la munca forţată sau obligatorie ca mijloc de presiune politică sau pentru a sancţiona opiniile politice. Spre deosebire de munca forţată. este promisă sau căsătorită de către familia sa sau dată altor persoane de către soţul său ori transmisă terţilor ca urmare a decesului acestuia din urmă. ca mijloc de discriminare rasială. remunerate sau nu şi imposibilitatea de a schimba această condiţie”. implicând nerecunoaşterea personalităţii sale juridice. anumite servicii. fiindu-i confiscate actele sale. De asemenea. minoră la epoca faptelor. aservirea este o formă a sclaviei. ce prezintă un caracter injust sau opresiv şi constituie o încercare inevitabilă”. Din punct de vedere juridic. care completează Convenţia nr. naţională sau religioasă. fiind izolată şicreeându-se astfel o stare de vulnarabilitate. contrar sclaviei şi aservirii. 29 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii (O.există o diferenţă ce constă în faptul că sclavia şi aservirea privesc statutul persoanei în totalitatea sa. 105 privind abolirea muncii forţate.

Din cadrul muncii forţate sau obligatorii sunt excluse patru tipuri de activităţi care presupun o anumită constrângere: .munca deţinuţilor. Cu toate acestea. 98 A se vedea cauza Van der Mussele contra Belgiei.caracterul injust sau opresiv al muncii pretinse.lipsa consimţământului anterior pentru efectuarea muncii.faptul de a nu mai acorda indemnizaţie de şomaj unui şomer. 4 impune. fiind vorba însă doar de situaţii excepţionale.munca impusă de autorităţi în caz de forţă majoră sau stare de necesitate ce afectează o comunitate. . şi obligaţia pozitivă de a nu permite unor particulari să oblige alte persoane la muncă forţată. Art.munca rezultată din activităţi civice normale. . . cum ar fi obligaţia de a fi jurat. . chiar dacă slujba oferită nu corespunde calificaării sale. există anumite tipuri de muncă care nu constituie muncă forţată sau obligatorie: . Pactul International Relativ la Drepturile Civile si Politice nu interzice obligarea unor persoane care sunt condamnate la pedeapsa închisorii la prestarea de munca care în alte condiţii ar fi calificată drept „forţată”. . însă nu numai naturale (o criză pe piaţa forţei de muncă într-un anumit domeniu poate fi considerată ca justificând o muncă obligatorie). chiar dacă nu este remunerată.munca îndeplinită de un avocat numit din oficiu98 şi plătită în mod rezonabil..îndeplinirea serviciului militar sau echivalentul în activităţi impuse persoanelor care pe motive religioase nu-şi satisfac stagiul. ăntrucât actele îndeplinite pentru aceste organizaţii fac parte din activitatea lor normală. pe motiv că a refuzat o ofertă de slujbă. . . . biserici). .ameninţarea cu o sancţiune în caz de nerespectare a muncii şi . pe langă obligaţia statelor de a se abţine de a impune munca forţată.obligaţia impusă notarilor de a nu percepe decât onorarii reduse organizaţiilor fără scop lucrativ (universităţi.obligaţia de a-şi exercita profesia în cadrul unei asociaţii care fixează orarul membrilor săi. obligaţia de a îndeplini serviciul de pompier. Potrivit jurisprudenţei internaţionale.obligaţia impusă angajatorilor de a percepe impozit pe salariile angajaţilor lor. dacă este vorba de persoane a căror detenţie este licită şi dacă munca în discuţie este un serviciu normal în sistemul penitenciar. dacă a fost pronunţată ca o pedeapsă accesorie de un tribunal competent.

5. Paragrafele 2-4 arată care sunt drepturile unei persoane private de libertate în conformitate cu primul paragraf. Noţiunea de libertate desemnează în primul rând libertatea fizică a persoanei. 5 Libertatea individuală este una dintre valorile fundamentale protejate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. 5 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului prevede protecţia libertăţii fizice a oricărei persoane împotriva arestării sau detenţiei arbitrare sau abuzive.b) Câmpul de aplicare al acestei dispoziţii este determinat de două noţiuni: . Pentru a fi considerat competent. cu posibilitatea de a se mişca liber într-o arie de 2. Curtea Europeană a Drepturilor Omului este obligată să exercite un control riguros cu privire la măsurile care ar putea aduce atingere acestei valori. Condamnarea trebuie să fie aplicată de un tribunal competent. 2. 5. Cazuri permisive de privare de libertate 1. între cele două instituţii existând doar o diferenţă de intensitate.5 km2 a fost considerată o privare de libertate în sensul art.5. nu toate privările de libertate intră sub incidenţa art.Executarea unei obligaţii prevăzute de lege. Jurisdicţia europeană impune şi o legatură de cauzalitate între condamnare şi detenţie. Însă. în cauza Engel contra Olandei (1976). În doctrină s-a aratat că trebuie făcută distincţie între privare de liberate şi restricţie a libertăţii. timp de 16 luni. dar şi unele măsuri disciplinare. Arestarea sau detenţia decurgând dintr-o ordonanţă cu caracter judiciar sau dintr-o obligaţie legală (art. nu constituie privări de libertate. Curtea a reţinut că restricţiile libertăţii rezultate din condiţiile normale ale vieţii de militar. tribunalul trebuie să fie un organ de plină jurisdicţie asupra cauzei respective. Astfel. pe o insulă îndepărtată. Dreptul la libertatea şi siguranţa persoanei – Art. . De exemplu. Art.2. în cauza Guzzardi contra Italiei (1980). Astfel. este imperativ ca detenţia să aibă loc în temeiul hotărârii judecătoreşti pronunţate de tribunalul competent.Nerespectarea unei decizii a instanţei. Primul paragraf enumeră limitative cazuri în care un individ poate fi privat de libertate: diferite forme de arestare şi deţinere. detenţia poate interveni ca urmare a refuzului de a plăti o amendă sau refuzul de a se supune unor examinări medicale cerute de o instanţă de judecată. impunerea unei resedinţe obligatorii reclamantului. În acest sens. Detenţia după judecată şi condamnare se referă la persoana deţinută în mod legal după condamnarea de către un tribunal competent. obligaţia de a purta un act de identitate sau de a se supune unui control de identitate. parag. lit.2. să acorde garanţiile judiciare adecvate şi să fie independent faţă de executiv şi faţă de terţi. Condamnarea înseamnă aplicarea unei pedepse pentru săvârşirea unei infracţiuni. . nu poate avea un caracter de generalizare (ex.1. 5. 1. 5.4.4. Obligaţia trebuie să fie specifică şi concret formulată.

că ele nu pot justifica o interpretare aşa de generoasă. În această ultimă situaţie. cauza nr. CEDO. 52792/9. trebuie să existe motive plauzibile 100. Hotararea din 25 septembrie 2003. Curtea. măsură ce s-ar fi justificat datorită vârstei înaintate a acesteia şi ar fi eliminate şi impasul de comunicare în care se află poliţia. În hotărârea pronunţată în cauza O`Hara contra Marii Britanii. Curtea a arătat că o serie de infracţiuni cu un grad ridicat de pericol social.obligaţia de a se supune normelor legale în general). Vasileva contra Danemarcei. Pentru ca o masură de reţinere sau arestare să fie permisă. 1 lit. 1 lit. chiar dacă nu se 99 CEDO. În cauza Vasileva contra Danemarcei (2003)99. Berktay contra Turciei. un set minim de fapte şi informaţii care să convingă instanţa asupra bănuielilor respective. a arătat însă. ci ele trebuie să poată convinge un observator independent că acea persoană este posibil să fi comis respectiva infracţiune. 3. Detenţia preventivă Prin această normă se interzice orice lipsire de libertate în mod preventiv cu exepţia procedurii penale. Curtea a arătat că în cazul consemnării unui minor într-un penitenciar nu se încalcă în mod necesar această dispoziţie a Convenţiei. pe de o parte. admiţând aceste imperative. el trebuie să furnizeze judecătorilor europeni informaţii suficiente de natură să-i convingă asupra caracterului verosimil al motivelor arestării. ci şi atunci când existâ bânuieli câ va comite o infracţiune sau că va fugi după comiterea unei infracţiuni. 5 parag. ci autorităţile sunt obligate să ofere totuşi. Arestarea preventivă trebuie să fie conformă cu dreptul intern al statului respective. prin prisma Convenţiei. sunt vizate cazurile care implică alte acuzaţii decât cele penale. reclamanta nu a fost asistată de un doctor. Noţiunea de motive plauzibile este o noţiune autonomă care depinde de circumstanţele particulare ale fiecărui caz. Curtea a constatat că privarea de liberate a reclamantei pentru 13 ore şi jumătate a fost o perioadă mai lungă decât era necesar şi neproporţională cu scopul detenţiei. suscită probleme deosebite. Dacă detenţia are ca scop pedepsirea persoanei. şi reclamanta. care nu pot fi dezvăluite celui bănuit sau în faţa instanţei fără a pune în pericol siguranţa surselor informaţiei. În cauza Pantea contra României (2003). Aceste criterii se vor aplica nu doar când există bănuieli că o persoană a comis o infracţiune. 101 CEDO. Bouamar contra Belgiei (1988). 182.c prin caracterul illegal al arestării reclamantului şi menţinerea acestuia în arest după expirarea mandatului. precum cele legate de terorism.b. forţele de poliţie se pot afla în situaţii în care. pe de altă parte. 4. eforturile de a-i stabili identitatea nu au durat pe întreaga perioadă a reţinerii sale. cauza nr. Chiar dacă statul nu poate dezvălui informaţii confidenţiale. În cauza Bouamar contra Belgiei. Detenţia minorilor Această măsură este posibilă cu condiţia ca ea să aibă ca scop fie supunerea minorilor la o educaţie supravagheată101. Curtea Europeană a constatat violarea de către statul roman a art. 100 CEDO. 22493/93. in seria nr. Campbell si Hartley contra Marii Britanii. trebuie să aresteze suspecţi pe baza unor informaţii credibile. Faptele pe care se bazează trebuie să fie nu doar sincere şi autentice. cât şi cu normele europene. Hotararea din 1 martie 2001. deoarece. pentru interesul siguranţei publice. 5 parag. fie aducerea acestora în faţa justiţiei. atunci nu intră sub incidenţa art. Hotararea din 30 august 1990. cauza Fox. . Mai mult.

exemplu. CEDO. Astfel. . În ceea ce priveşte prima condiţie.alienaţia trebuie dovedită în faţa autorităţii naţionale competente. în cel mai scurt timp posibil. în cauza Litwa contra Poloniei (2000). În această cauză. Detenţia unor bolnavi şi persoane defavorizate este prevăzută de art. cauza nr. 5. 103 Pentru incalcarea acestei obligatii prin detinerea unei persoane bolnave de schizofrenie paranoida cronica intr-o inchisoare. Aici se invoca pentru prima data obligatia/obligatiile positive ale statului /statelor pe terenul art. toxicomanii şi vagabonzii. dacă aceste tulburări au încetat să mai existe. nici mijloace de subzistenţă şi nicio profesie sau ocupaţie stabilă.G. în viziunea Curţii. Curtea a precizat condiţiile minimale de privare de libertate: . contra Irlandei. alcoolicii. Cu toate acestea. Aceasta cauza a devenit deja de referinta in jurisprudenta Curtii pentru aceasta situatie. este necesar ca măsura de internare să fie urmată rapid de aplicarea unui program în regim închis sau deschis102. Curtea s-a ferit să definească noţiunile care determină câmpul de aplicare al acestei dispoziţii. alienaţii. detenţia trebuie să aibă loc într-un spital sau într-un alt stabiliment specializat103.urmăreşte nici măcar educarea supravegheată a minorului respectiv. Această privare de libertate se referă la persoanele susceptibile a propaga o boală contagioasă. au fost avute în vedere. 39474/98. aceea de a proteja pe reclamantă împotriva ingerinţelor în dreptul său la libertate individuală. internarea forţată a unei persoane. şi un drept de a primi un tratament adecvat bolii mintale. D. Hotararea din 16 mai 2002. . există o derogare în situaţii de urgenţă: aceasta justifică detenţia unei persoane fără o expertiză medicală pralabilă. dar numai dacă starea de alienaţie este confirmată. Curtea a preluat definiţia dată de dreptul Belgian noţiunii de “vagabond”. 104 A se vedea CEDO. cauza Csaky contra Ungariei (2006). consideraţii pe care Organizaţia Mondială a Sănătăţii a dat-o termenului. La fel. criteriile pentru determinarea lor nu lipsesc. urmată de izolarea şi plasarea într-o cameră încuiată. 5. 5 lit. printr-o expertiză medicală obiectivă. Cu toate acestea. . în ceea ce priveşte bolile contagioase.tulburările mentale trebuie să aibă un caracter sau o amploare care să legitimeze internarea. În cauza Winterwerp contra Olandei (1979). adică acea persoană ce nu are adapost stabil. În asemenea situaţii însă. Termenul de vagabonzi şi detenţia vagabonzilor a făcut obiectul cauzei De Wilde. e) nu implică.tulburările trebuie să persiste pe întreaga durată a internării. 1 lit. cauza Storck contra Germaniei (2005). şi anume. de către un specialist. comise de particulari sau prin implicarea active a autorităţilor. În ceea ce priveşte noţiunea de “alcoholic”. Articolul 5 parag. lipsa acestui tratament pentru persoana aflată sub detenţie poate constitui un tratament inuman sau degradant conform art. 3 al Convenţiei. sub controlul constant al personalului clinicii. e a Convenţiei Europene. a condus Curtea la aprecierea că statul şi-a încălcat obligaţia pozitivă impusă de art. fără posibilitatea de a părăsi clinica sau de a avea contacte cu lumea exterioară şi neurmată de punerea sa sub tutelă 104. 5. În practica s-a pus mai mult problema alienaţilor mintal. Oams si Versyp contra Belgiei (cunoscută şi sub numele de “cauza vagabondului”). Aceasta nu se poate prelungii în mod valabil. În asemenea situaţii. Curtea a considerat că “persoanele care nu sunt diagnosticate medical ca fiind 102 CEDO.

pen. Curtea. ca fiind lipsită de obiect. . proc.alcoolici. decizie luată fără ca avizul unui medic expert să fie emis în prealabil. în temeiul deciziei Parchetului. El pretindea că a fost internat fără a suferi de nici o afecţiune psihică şi fără ca parchetul sau instanţa să fi ordonat o expertiză medico-legală psihiatrică. pare că Parchetul nu s-a pronunţat asupra fondului concluziilor poliţiei. Reclamantul a început să adreseze mai multe plângeri împotriva măsurii internării şi a condiţiilor de internare. Este însă strict interzisă detenţia unui individ doar pentru că a consumat alcool. nici până la momentul hotărârii. Curtea reaminteşte că. Curtea a apreciat că a existat o violare a art. 434 C. 3 al Convenţiei. a reamintit obiectul şi întinderea obligaţiilor de natură procedurală ce decurg din art. la 22 ianuarie 2003. Statuând asupra pretinselor violări ale art. care a consumat alcool. a constata pasivitatea autorităţilor române cu privire la plângerile penale ale reclamantului. 3 din Convenţie. în decizia sa de admisibilitate din 8 decembrie 2005. putea constitui un pericol pentru ordinea publică sau chiar pentru el însuşi. În speţă. adresată judecătoriei. Curtea observă că. reclamantul a fost eliberat. în urma căruia. 5 parag. şi încălcarea art.. Curtea a observat că Guvernul nu a prezentat niciun document care să constate că o ancheta preliminară a fost condusă de poliăie sub autoritatea Ministerului Public cu privire la aceste plângeri ale reclamantului. Parchetul a ordonat o expertiză medico-legală abia la o lună de la internare. s-a pronunţat asupra excepţiei de neepuizare a căilor de atac interne.. Prim-Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 a respins plângerea reclamantului împotriva internării. 1 lit. El a fost informat de către aceştia. cum ar fi sănătatea sau siguranţa personală”. reclamantul a înaintat o plângere împotriva privării sale de liberatate. În aceste condiţii. medical psihiatru care l-a examinat pe reclamant la 72 de ore după internare a conchis că acesta suferea de “tulburări paranoide”. la 28 ianuarie 2003. pentru a se stabili dacă acesta avea sau nu discernământ şi a fost luată în baza art. În speţa citată. Obregia2 din Bucureşti. În această speţa. măsura având ca scop examinarea psihiatrică a reclamantului. Deşi reclamantul a informat autorităţile competente despre pretinsele violări ale art. Curtea apreciază că evaluarea prealabilă de către 105 În aceeşi zi. Judecătoriei Sectorului 6. e). o persoană aproape oarbă. s-a prezentat un raport de expertiză asupra stării sale. În cauza Filip contra României (2007). La 29 ianuarie 2003. deşi nu poate reţine violarea acestui text în dimensiunea sa materială. Parchetul a ordonat ridicarea măsurii provizorii de internare psihiatrică şi supunerea reclamantului la tratament psihiatric obligatoriu. La 30 ianuarie 2003. fiind justificată o detenţie de şase ore şi jumătate. reclamantul a fost internat în urma unui ordin al procurorului. Pen. în temeiul art. La data de 17 decembrie 2002. Potrivit dosarului medical deschis la acest spital. deoarece reclamantul a fost internat pentru o durată nedeterminată. 3 şi comise în împrejurări suspecte. 3 din Convenţie. într-un salon de supraveghere. pe lângă încălcarea art. conţinea alegaţii privind că ar fi fost supus unor rele tratamente de către un alt pacient. Curtea a constatat. cu această ocazie. atunci când o persoană pretinde că a fost victima unor acte contrare art. 3: acesta impune autorităţilor naţionale obligaţia de a conduce o anchetă oficială efectivă. după primirea plângerii reclamantului privind legalitatea măsurii de siguranţă. pot fi reţinute pentru protecţia ordinii publice sau pentru interesul lor propriu. reclamantul a fost internat la Spitalul de psihiatrie „Al. arătând că. Curtea a constatat că plângerea reclamantului din 2 decembrie 2002. 114 C. Guvernul nu a furnizat informaţii suplimentare cu privire la o astfel de anchetă penală asupra plângerilor reclamantului. dar al căror comportament sub influenţa alcoololui reprezintă o ameninţare pentru ordinea publică sau pentru ele însele. că plângerile sale au fost transmise Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. formulate de Guvern şi. potrivit cărora nu existau probe suficiente. Preşedintelui României şi ministrului justiţiei. deoarece nu au putut fi dovedite rele tratamente aplicate reclamantului în cursul internării. pentru o perioadă nedeterminată105. 3. În plus. În urma unor repetate plângeri.

perioadă după care. 45355/99 si nr. pentru o perioadă nedeterminată şi care nu poate fi prevăzută. dacă acesta avea sau nu discernământ. orice privare de libertate trebuie să fie legală. cauzele nr. reclamanţii trebuiau puşi în libertate dacă nu era executată. după internare. În orice caz. Detenţia străinilor Aceasta este prevazută de art. 1 din Convenţie. pentru ca detenţia să fie conformă cu Convenţia. În plus. dreptul la recurs. reţinerea pe o perioadă de timp care nu este ordonată de o instanţă. Curtea a considerat că privarea de libertate a reclamantului nu a respectat căile legale. În cauza Shamsa contra Poloniei106. Din aceste motive. cum ar fi: dreptul de a fi informat. 2-5 cuprinde o serie de garanţii aplicabile persoanelor private de libertate. 114 C. că ordonanţa Parchetului nu menţiona elementele care au dus la constatarea că starea psihică a reclamantului prezenta un pericol pentru societate. dreptul la despăgubiri. Curtea constată încălcarea art. totuşi. Garanţiile persoanelor private de liberatate Aşa cum am menţionat la începutul acestui capitol. pentru a i se angaja răspunderea penală şi. 5 parag. conform legii. lucru care nu s-a întâmplat.2. este necesară existenţa unei proceduri de extrădare sau expulzare care să se afle în curs de desfăşurare. Shamsa contra Poloniei. Curtea a constatat. deoarece decizia de expulzare trebuia pusă în aplicare în 90 de zile. Deşi internarea reclamantului avea ca scop obţinerea unui aviz medical. 1 lit. hotărârea din 27 noiembrie 2003. alienarea mentală a reclamantului nu a fost dovedită. Mai mult.4. comisia medicală nu a fost sesizată decât după o luna de la internarea reclamantului şi a trecut înca o lună pentru redactarea raportului de expertiză. 106 CEDO. judecator sau orice altă persoană autorizată de lege să exercite atribuţii legale este contrară art. cerinţă prevazută de art. pentru luarea acestei măsuri. Privarea de libertate nu poate avea caracter arbitrar. Mai mult. 5. 45357/99. 1 lit f). 5. deoarece a fost dispusă fără ca un medic să fi fost consultat în prealabil şi deci. . pen. dreptul de a apărea în faţa unui judecător. 6. exista o legatură directă între legalitatea detenţiei şi legalitatea măsurii de expulzare sau extrădare. În cauza Bozano contra Italiei. Astfel. nu a rezultat în nicun fel ca medicii care l-au admis în spital ar fi fost întrebaţi dacă era necesară internarea pentru un astfel de examen. fără un temei legal sau o decizie a unei instanţe. să fie dispusă de o autoritate competentă şi să existe o legătură de cauzalitate. ţinând cont de faptul că reclamantul nu avea antecedente de tulburări psihice.2. În consecinţă. Curtea a observat că raportul comisiei medicale nu a confirmat măsura de siguranţă de internare obligatorie. Totodată. echitabilă şi proporţională cu situaţia care a determinat-o. 5 parag. chiar dacă aceasta este una din condiţiile prevăzute chiar de art. e) din Convenţie. Curtea consideră că privarea de liberate în zona de tranzit. Curtea a apreciat că detenţia reclamantului pentru o perioadă de 84 de zile nu a constituit o detenţie conformă cu prevederile art.un psihiatru era indispensabilă. 5. nu era vorba de o internare cu titlu de urgenţă. este contrară principiului previzibilităţii. acesta a fost condus la centrul medical pentru a fi examinată. Scopul acestor garanţii este de a permite apărarea împotriva oricăror atingeri aduse libertăţii persoanei. Articolul 5 parag. şi se referă la expluzarea sau extradărea sau pentru a împiedica o persoana să pătrundă în mod ilegal pe teritoriul statului. alin. 1 din Conveţie. 5 alin.

o perioadă îndelungată. la bunurile sale şi la relaţiile sale cu persaonele a căror siguranţă trebuie protejată” 109. Scopul acestei prevederi este acela de a asigura protecţia împotriva unei detenţii arbitrare. În acelaşi timp. În ceea ce priveşte punerea în libertate. 108 109 . . Persoanei arestate trebuie să i se prezinte “într-un limbaj simplu. care menţionează că orice persoană arestată sau deţinută trebuie dusă imediat în faţa unui judecător sau unui alt magistrat competent prin lege să exercite funcţii judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în timpul procedurii. 5 parag. Campbell si Hartley contra Rusiei (1990). ale arestării sale. c. aceste informaţii trebuie date unui avocat sau altei persoane autorizate să acţioneze în numele lor108. 4 statuează că orice persoană privată de liberatate prin arestare sau deţinere are dreptul de a se plânge în faţa unui tribunal asupra legalităţii măsurii şi să ceara eliberarea sa dacă detenţia este ilegală. de fapt. 107 CEDO. două garanţii: . contra Rusiei (1980). să se adreseze unei instanţe pentru a contesta legalitatea arestării”107. pentru a putea. dacă acestea nu pot înţelege informaţiile comunicate asupra motivelor deţinerii. motivele esenţiale. Această garanţie are un conţinut complex care conţine. Raportul Comisiei în cauza X. asupra motivelor arestării sau deţinerii şi a oricarei acuzaţii împotriva ei. Dreptul la recurs Art. dacă crede de cuviinţă. în detenţie a persoanelor înainte de a fi judecate. este necesară o noua informare cu privire la aceste modificări.a. Dreptul de a fi adus de îndată în faţa unui judecator. Stabilirea sumei cauţiunii trebuie să fie proporţională cu scopul urmărit. de a fi trimis în judecată într-un termen rezonabil sau echitabil Această garanţie este prevazută de art. pe care îl poate înţelege. Dreptul de a fi informat Orice persoană arestatâ sau deţinută are dreptul să fie informat în cel mai scurt timp posibil şi într-o limbă pe care o înţelege. Curtea a aratat că stabilirea sumei cauţiunii trebuie să se facă “în principal prin raportare la persoana acuzată.Cea de a doua are ca obiectiv evitarea menţinerii. CEDO. 3.Prima vizează protejarea individului împotriva oricarei arestări arbitrare făcând să intervină “de îndată” autoritatea judiciară care va asigura controlul măsurii. În cazul În care se modifică temeiurile care justificau iniţial detenţia. non tehnic. 5 parag. b. Aceasăa dispoziţie a fost interpretată ca permiţând insituirea unor garanţii financiare (cauţiuni) pentru a asigura prezentarea persoanei la process. precum şi facilitarea eliberării persoanei atunci când detenţia este ilegală. cauza Fox. cauza Neumeister contra Austriei (1968). juridice şi factuale. Curtea a statuat că este necesară o garanţie care să asigure prezentarea persoanei în cauăa la audiere. Pentru persoanele alienate mintal.

Recursul trebuie să fie. sau să poată iniţia periodic o procedură judiciară care să evalueze subzistenţa cauzelor care au dus la lipsirea sa iniţială de liberate. d. conform Convenţiei. înaintea unui organ judiciar independent. Intervalul va fi mai mare în cazul persoanelor alienate mintal. Acest drept la despăgubiri există nu doar atunci când este încălcat acest articol. trebuie să fie independent şi imparţial şi să îndeplinească nu atribuţii consultative. controlul cerut prin această dispoziţie se găseşte incorporate în aceasta. integrate în structurile judiciare obişnuite ale ţării. În privinţa primei condiţii. Acest paragraf dă dreptul persoanelor lipsite de libertate să ceară şi să obţină reexaminarea periodică a condiţiilor procedurale şi de fond care sunt esenţiale pentru conformitatea cu convenţia măsurilor luate la adresa lor. Noţiunea de recurs trebuie înţeleasă în sens larg.Această încălcare să fi produs un prejudiciu. ci poate fi desemnat orice organ care. considerăm că este necesar lămurirea a patru noţiuni: recurs. . că şi de durata şi desfăşurarea lipsirii de libertate. În cazurile privind detenţia persoanelor care suferă de boli psihice – aşa cum prevede legea naţională portugheză – reviziurea periodică a măsurii de către un tribunal este obligatorie şi se dispune din oficiu. acesta trebuie să se întindă nu doar asupra legalităţii măsurii. Dacă însă. ci şi asupra fiecărei condiţii indispensabile. Termen scurt . Deci putem spune că recursul este un drept relativ. o cale efectivă şi eficientă de atac împotriva măsurii luate. Doua condiţii sunt necesare pentru putea fi sesizată Curtea europeană în această materie: . pentru declararea ca legală a unei măsuri privative de libertate. Atunci când decizia emană de la un organ administrativ este oligatoriu ca persoanele afectate de această măsură să aibă la dispoziţie o cale de atac împotriva măsurii. 5 parag.Să existe o încălcare a condiţiilor prevăzute de celelalte dispoziţii ale art. În ceea ce priveŞte controlul de legalitate exercitat de tribunal. luate printr-o procedură administrativă ori judiciară.din jurisprudenţa Curţii se cere ca instanţa să examineze periodic motivele lipsirii de liberate la intervale care nu ar trebui să depăşească 3 luni. În ceea ce priveşte noţiunea de tribunal. depinzând şi de evaluările medicale. însă. ci şi atunci când sunt încălcate dispoziţiile de drept intern care asigură o protecţie mai extinsă decât cea oferită de acesta. decizia este luată de un tribunal. 5 prevede că orice persoană care este victima unei arestări sau a unei deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii. încălcarea poate apărea fie datorită lipsirii de libertate . tribunal termen scurt şi care este amploarea controlului realizat de către tribunal. 5.Pentru înţelegerea acestei dispoziţii. Dreptul la despăgubiri pentru detenţie ilegală Art. întrucât depinde de calitatea organului care stă la originea măsurii privative de libertate. însă. Curtea a precizat că prin acest termen nu se înţelege neaparat o jurisdicţie de tip clasic. ci să aibă competenţa de a dispune eliberarea în caz de detenţie ilegală. în urma unei proceduri judiciare. adică drept o cale de atac ce poate fi exercitată împotriva unei măsuri privative de liberate.

în Dreptul nr. 3/1996. O dată cu ratificarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului de către ţara noastră111. iar pedeapsa închisorii prevăzută de lege este mai mare de 3 luni. nr. Mateut Gh. de altfel. .” 111 Conventia Europeană a fost ratificată de ţara noastră prin Legea nr. 30/1994 (M. of. expres şi limitative prevazute de art. p.să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare. proc. Dreptul. iar lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică.2. Stoica I. pen.Măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt intrunite condiţiile prevăzute în art.110. 2-4. p. 147 din 13 iulie 1995). distrugerea ori alterarea mijloacelor materiale de probă sau prin alte asemenea fapte. prin influenţarea unui martor sau expert. la acestea s-a adăugat şi condiţia conformităţii dreptului intern 112 cu exigenţele 110 Condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea inculpatului „Art. 79/1995 privind ratificarea Protocolului nr. C.. proc. Conveţia Europeană şi impactul acesteia asupra sistemului juridic român . 5 parag. . d) sunt date suficiente că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului. 135 din 31 mai 1994). . h) inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani. e) inculpatul a comis din nou o infracţiune ori există date care justifică temerea că va săvârşi şi alte infracţiuni. Nr. Nr. ori a făcut pregătiri pentru asemenea acte. Statul poate cere persoanei interesate să dovedească întinderea prejudiciului produs de detenţia ilegală. financiară. f) inculpatul este recidivist. majoritatea legislaţiilor europene.să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. aceasta este. Of. . 5. fie datorită nerespectării garanţiilor prevăzute de art. republicată prin Legea nr. 148 C. 143 şi numai în vreunul din urmatoarele cazuri: a) identitatea sau domiciliul inculpatului nu pot fi stabilite din lipsa datelor necesare. Acest drept la despăgubire nu trebuie confundat cu art.4. din dreptul intern prin prisma Art.î n rev. Durata arestării preventive a învinuitului sau inculpatului în lumina Constituţiei şi a Convenţiei Europene.. 1. c)-g). măsura arestării inculpatului poate fi luată numai dacă pedeapsa închisorii prevăzută de lege este mai mare de un an. 5 parag. pen. 41 din Convenţie privind satisfacţia echitabilă.fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii. 11 referitor la restructurarea mecanismului de control stabilit de Convenţie (M. precum şi dacă în cursul judecăţii sunt date că inculpatul urmăreşte să se sustragă de la executarea pedepsei. Art.. iar Curtea europeană recunoaşte o largă marjă de apreciere în această materie. În cazurile prevăzute la lit. ca. 40. de obicei. 112 Stoica V. b) infracţiunea este flagrantă. Cu privire la natura compensaţiei.a unei persoane în alte cazuri decât cele prevăzute de art. condiţionează luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea a trei condiţii de fond cumulative: . 148 C.3. 10. 10-11/1994. g) când există una din circumstanţele agravante. c) inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată. 148. 5 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului Codul nostru de procedură penală.

dacă în dreptul intern exista dispoziţii mai favorabile. a se vedea. www. 20 alin. la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru o justă soluţionare a cauzei. Astfel. 5 parag. 1 C.echr. Acest principiu. www.coe. 117 Pentru o abordare mai amplă a diferenţelor dintre probe şi indicii temeinice. p. 5 al Convenţiei. Libertatea persoanei şi garanţiile ei procesual penale. Noţiunea de probă (potrivit art. trebuie remarcat că dispoziţiile Convenţiei fac trimitere. parag. 39-43.int. în special a instanţelor judecătoreşti. 1 lit c) din Convenţia Europeană. Of. A. 114 Deşi recunoaste că interpretarea şi aplicarea dreptului intern este de competenţa autorităţilor naţionale. În ceea ce priveşte verificarea legalităţii unei detenţii preventive. parag. totuşi. pr. la rândul lui. 69-70. la legislaţia naţională. 116 CEDO. dreptul de a verifica dacă acesta a fost sau nu respectat. hotărârea din 25 iunie 1996. Istrare Ilie . în cauza Engel şi alţii contra Mării Britanii.coe. Curtea îşi rezervă. este acum prevăzut expres şi în art. în acord cu prevederile Convenţiei115. scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate113.art. consacrând obligaţia de a fi respectate atât normele de fond. 767 din 31 octombrie 2003). .int. (2) din Constituţia revizuită (M. CEDO. Totuşi. se impune nu numai că privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispoziţiilor dreptului intern114. să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevazute de legea penală Prima condiţie din dreptul intern necesară pentru luarea reţinerii şi arestării preventive este în deplin acord cu prevederile art. 53 din Convenţie şi reluat în jurisprudenţa Curţii. echr. 5 parag. probele nu se pot obţine decât prin 113 CEDO. ci este necesar ca aceasta din urmă să fie. 63 alin. precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.) se referă la orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau a inexistenţei unei infracţiuni. acesta se va aplica cu prioritate faţă de reglementările internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului. inclusive cu principiile generale pe care aceasta – deşi nu le enunţa expres – le conţine în mod implicit116. c) al Convenţiei. pen. 50. enunţat în art. cât şi cele de procedură prevăzute de către aceasta. care condiţionează luarea acestor măsuri de existenţa unor motive verosimile de a bănui că persoana care urmează a fi privată de liberatate a săvârşit o infracţiune. 1 lit. Spre deosebire de indicii 117. în cauza Winterwerp contra Olandei. în cauza Amuur contra Frantei. Curtea a subliniat faptul că orice măsura preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 115 Totuşi. Nr. în primul rând.

caz în care trebuie respectate şi condiţiile prevăzute de lege pentru efectuarea acestora. 1 al Convenţiei: “ Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Potrivit Curţii Europene.). 44-51 C. 5 parag. .intermediul mijloacelor de probă118 şi cu respectarea strictă a condiţiilor prevăzute de lege119 pentru obţinerea acestora120. . ale părţii civile sau ale părţii responsabile civilmente. 68 C. având ca premise datele existente în cauză. c) din Convenţie.când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a o impiedica să fugă după săvârşirea acesteia. Convenţia Europeană: Noţiunea de “probe” sau “indicii temeinice” din dreptul intern este echivalentă cu aceea de “motive verosimile” prevazută de art. Proc. 143 alin.: “Mijloacele de probă sunt expres şi limitativ prevăzute şi constau în: declaraţiile invinuitului sau ale inculpatului. înscrisurile. (2) C. (3). constatările medico-legale şi expertizele. fotografiile. De asemenea. . ridicarea de obiecte şi înscrisuri. proc. Procedeele probatorii nu reprezintă o categorie a mijloacelor de probă. în scopul obţinerii unei probe. sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală a săvârşit fapta. urmând a fi dispusă scoaterea de sub urmărire penală sau achitarea. este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale . bazate pe deducţii logice. din definirea acestora în art. înregistrarile audio sau video.” 119 Conform art.”. mijloacele materiale de probă. cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale: (…) c) dacă a fost arestat sau reţinut în vedrea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente. Este necesar ca probele să existe la dosar în momentul dispunerii măsurilor privative de libertate. ameninţări ori alte mijloace de constrângere. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. rezultă că acestea nu sunt probe. Acesta impune. precum şi promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obţine probe. reconstituirea). acest articol cuprinde trei ipoteze distincte de privare de libertate: . atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l impiedica să săvârşească o infracţiune ori să fugă după săvârşirea acesteia”. 64 alin. constatările tehnico-ştiintifice. atunci devine imposibilă luarea măsurilor preventive. declaraţiile martorilor. 64 C. “este oprit a se întrebuinţa violenţe. Proc. 118 Art. pen. pen. 123 Art. iar din cuprinsul lor să reiasă că invinuitul sau inculpatul a săvârşit o faptă prevazută de legea penală şi sunt îndeplinite şi celelalte condiţii de tragere la răspundere a acestuia121. pen.122. ci sunt mijloace tehnice de investigaţie (de exemplu: percheziţia. 122 Potrivit art. (3) C. proc. 121 Dacă din probe reiese că fapta nu este infracţiune (prevăzute de art. . declaraţiile părţii vătămate. Potrivit art. mijloacele de probă obţinute în mod illegal nu pot fi folosite în procesul penal. În ceea ce priveşte noţiunea de indicii temeinice. reţinerea unor motive verosimile de a bănui că persoana care urmează a fi private de libertate a săvârşit o infracţiune 123. ci simple presupuneri sau bănuieli. Pen. Pen.când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a o impiedica să săvârşească o infracţiune. cercetarea la faţa locului. 120 Obţinerea mijloacelor de probă se poate face şi prin intermediul procedeelor probatorii. 1 lit.când există motive verosimile de a bănui că persoana care urmează să fie private de libertate a săvârşit o infracţiune. 5 parag. 143 alin. ca o condiţie prealabilă oricarei detenţii preventive.

măsura arestării inculpatului poate fi luată numai dacă pedeapsa închisorii prevazută de lege este mai mare de un an. e) inculpatul a comis din nou o infracţiune ori există date care justifică temerea că va săvârşi şi alte infraţiuni. 148. să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare. iar lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică. f) inculpatul este recidivist. d) sunt date suficiente că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului. . această ultimă expresie făcând trimitere la legislaţia internă. expres şi limitative prevăzute de art. a) şi f) ale art.” . identitatea este noţiunea gen. aceasta nu este competentă. distrugerea ori alterarea mijloacelor materiale de probă sau prin alte asemenea fapte. Convenţia Europeană Dupa cum am observat în jurisprudenţa Curţii. b) infracţiunea este flagrantă. Totuşi. 148 C. 5 parag. ca noţiune de specie. deoarece şi domiciliul este un atribut de identificare a persoanei. aşa cum se întâmplă şi în cazul art. iar pedeapsa închisorii prevăzută de lege este mai mare de 3 luni. doar la analiza temeiurilor prevăzute la lit. 148 C. Ce se întâmplă în situaţia în care identitatea sau domiciliul inculpatului nu pot fi stabilite din lipsa datelor necesare? Formularea disjunctive “identitatea sau domiciliul” nu este riguroasă dpv juridic. orice încălcare a dreptului intern atrage şi o violare a Convenţiei. proc. 125 Condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea inculpatului „Art. în cele ce urmează. să verifice respectarea dreptului intern de către autorităţile naţionale. c) inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată. motiv pentru care Curtea poate şi trebuie să exercite un control pentru a verifica dacă legile interne au fost respectate. g) âand exisăa una din circumstanţele agravante. ne vom rezuma. În cazurile prevazute la lit. de regulă. I teza a II-a prevede ca: “Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. care include şi domiciliul. alături de nume sistare civilă. precum şi dacă în cursul judecăţii sunt date că inculpatul urmăreşte să se sustragă de la executarea pedepsei. h) inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani. 143 şi numai în vreunul din următoarele cazuri: a) identitatea sau domiciliul inculpatului nu pot fi stabilite din lipsa datelor necesare.125 Dreptul intern Cu privire la această a treia condiţie necesară pentru luarea reţinerii sau a arestării preventive. În astfel de situaţii. soluţia este cu totul diferită în situaţiile în care însăşi Convenţia face trimitere directă la dreptul intern.Măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. Pen. C. Proc. 5124. cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale”. pen. Cu alte cuvinte. ori a făcut pregătiri pentru asemenea acte. care nu condiţionează dispunerea reţinerii sau a arestării preventive de gravitatea pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită. c)-g).B. 124 Art. legea internă este mai severă decât dispoziţiile Convenţiei. prin influenţarea unui martor sau expert. fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa ţnchisorii Dreptul intern În ceea ce priveste a doua condiţie.

5. detenţia provizorie ar putea fi. 5 parag. ori însăşi detenţia ar împiedica îndeplinirea acesteia. în cazul în care se comite o infracţiune deosebit de gravă. Recidiva în teoria şi practica dreptului penal.. nefiind admisibilă doar pentru simplul fapt că persoana în cauză nu a îndeplinit o anumită obligaţie. justificată. că dacă nici unul din pericolele enunţate mai sus nu a putut fi stabilit. şi importanţa dreptului la libertate (condiţia proporţionalităţii). b. . 238 şi urm.Pericolul de fugă . 1 lit. are natură juridică a unei cauze – facultative şi personale – de agravare a tratamentului sancţionator aplicat infractorului126. . b) din convenţie trebuie să fie îndeplinite următoarele trei condiţii: a.reţinerea nu poate avea un caracter pur punitive. în mod cu totul excepţional. din diverse motive. R (80) 11 menţionează. să existe o obligaţie legală neîndeplinită de către persoana în cauză. Din contră. De aici rezultă anumite consecinţe: .În ceea ce priveşte inculpatul care este recidivist. detenţia nu poate fi justificată.Persoana nu poate fi retinută dacă obligaţia. Lumina Lex. c. să fie asigurat un just echilibru între importanţă într-o societate democratică a îndeplinirii imediate a obligaţiei în cauză.Pericol că acuzatul să comită o noua infracţiune gravă.Înainte de naşterea obligaţiei.2. reţinerea persoanei să urmărească asigurarea îndeplinirii obligaţiei respective.Pericol de obstrucţionare a cursului justiţiei . atunci. . nu mai poate fi adusă la îndeplinire. 6 126 Mateut Gh. detenţia pentru acest motiv poate fi dispusă doar dacă aceasta este necesară pentru a asigura îndeplinirea obligaţiei respective. în plus. ca formă a pluralităţii de infracţiuni. * * * Detenţia provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârşit o infracţiune şi sunt motive serioase de a crede că există unul ori mai multe dintre următoarele pericole: . 1997. Ed. Bucureşti.Acest temei de detenţie încetează să mai existe imediat ce obligaţia în cauză a fost îndeplinită. . pe de o parte. Punctul 4 al Recomandării nr. totuşi. Recidiva. p. Conveţia Europeană: Pentru ca privarea de libertate a unei persoane să fie justificată prin recurgerea la art. Dreptul la un process echitabil – Art. 5.

5. e.2. să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu.să fie reală şi . al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică. să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare apărării sale. instituită de lege. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovţia sa va fi legal stabilită. fiind caracaterizat prin eliminarea arbitrariului şi guvernarea legii. Din punct de vedere temporal dreptul la un proces echitabil acoperă nu numai perioada de desfăşurare a unui proces. b. 127 Potrivit art.” 128 Definiţia a fost data de CEDO. . în special. dreptul la un proces echitabil acoperă două domenii: orice contestaţie cu privire la drepturi şi obligaţii civile şi orice acuzaţie în materie penală.să fie serioasă. publicitatea ar putea fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei. ci şi perioada anterioară (recunoaşterea dreptului de acces la un tribunal) şi ulterioară (dreptul de a obţine o hotărâre judecătorească cu caracter obligatoriu şi care se va bucura de autoritatea lucrului judecat şi de dreptul de a obţine executarea hotărârii). Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil. dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii. în termenul cel mai scurt. să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi. 3. d. c. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public. sau în măsura considerate absolute necesară de către instanţă atunci când în împrejurări speciale. putând fi definit ca ansamblul garanţiilor procedurale care permit punerea în valoare a majorităţii drepturilor protejate prin instrumentele internaţionale. dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător. asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa. în cauza Le Compte. Van Leuven si De Meyere contra Belgiei (1981). să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor aparării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării. atunci când interesele justiţiei o cer. Plângerile privind drepturile şi obligaţiile cu caracter civil Plângerea a fost definită128 ca fiind orice cerere adresată unui organ jurisdicţional. atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun.5. Ea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: .Dreptul la un process echitabil127 asigură legătura între drepturile omului şi statul de drept. 2. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului: “1. în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale. de către instanţa independentă şi impaţială. dreptul: a. într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit. care va hotărâ fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil fie asupra temeiniciei oricarei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. să fie informat. Orice acuzat are. Din punct de vedere material.1. să fie asistat în mod gratuit de un interpret dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere.

Plângerea poate să aibă ca obiect chestiuni de fapt sau chestiuni de drept, să se refere la existenţa sau la exerciţiul dreptului. Noţiunea de “drepturi şi obligaţii cu caracter civil” este una din cele mai cunoscute şi mai controversate noţiuni autonome ale Convenţiei Europene. Jurisprudenţa Curţii a considerat că această noţiune consfinţeşte distincţia dintre dreptul public şi cel privat, drepturile şi obligaţiile cu caracter civil fiind acele drepturi şi obligaţii de drept privat. Judecătorii europenii au admis că noţiunea de “drepturi şi obligaţii cu caracter civil” include tot dreptul privat. Ei au precizat însă că plângerile vizate nu sunt doar cele din domeniul dreptului privat în sensul clasic al termenului, putând fi incluse şi litigiile dintre un particular şi stat, atunci când acesta acţionează ca o persoană privată. Dintre drepturile a căror caracter civil a fost recunoscut de Curte, mentionam: dreptul de proprietate, dreptul de a desfăşura activităţi comerciale, dreptul de a primi compensaţii pentru pierderile materiale suferite ca urmare a unor acte ilegale ale statului129. Aplicarea art. 6 în cadrul conteciosului de drept public nu se poate regăsi în ceea ce priveşte extradarea şi expulzarea străinilor, a dreptului de a fi ales în adunarea legislativă, a existenţei unei imunităţi parlamentare. În schimb, art. 6 este aplicabil în domeniul social, dar şi al contenciosului constituţional, atunci când este vorba de exercitarea, de către curţile sau tribunalele constituţionale, a unui control concret al constituţionalităţii legilor. Curtea Europeană a precizat că articolul 6 va fi aplicabil în cazul jurisdicţiilor constituţionale doar atunci când aceste jurisdicţii exercită controlul de constituţionalitate la sesizarea particularilor, pentru apărarea drepturilor lor fundamentale, fie pe calea recursului dirct, fie pe cale de excepţie130. De la aplicarea art. 6 este exceptat contenciosul fiscal, precum şi al contenciosului funcţiei publice. Totuşi, Curtea a extins câmpul de aplicare a procesului echitabil atunci când există o plângere împotriva refuzului administraţiei de a acorda un avantaj fiscal şi poştal unei societăţi, precum şi pedepselor fiscale privative de libertate. În ceea ce priveşte contenciosul funcţiei publice s-au admis ca excepţii, litigiile privitoare la drepturile patrimoniale, cum ar fi, plata pensiilor, a salariilor, deoarece aceste drepturi sunt incluse în categoria drepturilor cu caracter civil şi deci permit aplicarea art. 6. Curtea Constituţională a României, atât prin reglementarile sale constituţionale şi legale, cât şi prin jurisprudenţa sa, răspunde acestor cerinţe ale dreptului European al drepturilor omului. 5.2.5.2. Noţiunea de “acuzaţie” în materie penală Noţiunea de “materie penală” este definite, datorită eterogenităţii sistemelor juridice nationale, prin luarea în considerare a 3 criterii: 1. Calificarea dată de dreptul intern – este luat în considerare textul ce sancţionează un anumit comportament care face parte din dreptul intern al statului în cauză;
129

De exemplu, în cauza X. contra Frantei (1992), Curtea a stabilit că dreptul reclamantului la despăgubiri pentru a fi contactat SIDA în urma unei transfuzii sanguine din cauza neglijenţei imputabile statului constituie un drept civil în sensul art. 6 .
130

Malinverni G., Droit à un procès èquitable et cours constitutionnelles, in RUDH, vol. VI, nr. 11, 1994, p. 389.

2. Natura şi gravitatea faptelor comise – este de analizat dacă norma se adresează întregii populaţii sau unei anumite categorii; 3. Scopul şi asprimea sancţiunilor – este de urmărit dacă scopul sancţiunii este punitive sau reparator; se consideră că orice sancţiune privativă de liberate are caracter punitive, precum şi sancţiunile pecuniare cu cuantum foarte mare sau care în caz de neplată se pot transforma în sancţiuni de natura unor interdicţii (precum interdicţia de a ocupa funcţii publice în fostele state comuniste) care au efecte importante asupra situaţiei personale a celui sancţionat, intră în categoria sancţiunilor specifice domeniului penal. Aceste criterii nu sunt cumulative, ci alternative. Astfel, în anumite condiţii, cum ar fi domeniul dreptului contravenţional, disciplinar, rutier sau fiscal, acestea pot fi calificate, “penale” în sens European. Exemplu, în cauza Anghel contra Romaniei, reclamantul a contestat caracterul echitabil al procedurii desfăşurate în material contenciosului administrativ. Reclamantului i s-a aplicat o amendă contravenţională pentru profanarea de injurii şi folosirea de expresii jignitoare sau vulgare care lezau demnitatea şi onoarea unui funcţionar dintr-o instituţie publică, a contestat poziţia defavorabilă pe care a avut-o în procedură având ca obiect contestarea procesului verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii contravenţionale. În hotărârea din 4 octombrie 2007, Curtea a abordat cu titlu preliminar chestiunea de a şti dacă domeniul contravenţional intră în sfera de aplicare a articolului 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (dreptul la un proces echitabil), articol limitat în aplicarea sa la doua domenii: civil şi penal, al căror sens este însă unul autonom. Curtea a arătat că, întradevar, dreptul roman nu califica contravenţiile drept aparţinând domeniului penal, dar considera că acest aspect nu este suficient pentru a concluziona asupra inaplicabilităţii articolului 6 din Convenţie; trebuie luate în considerare şi sancţiunea aferentă, precum şi severitatea aceteia din urma. Astfel, norma a cărei încalcare este reproşată reclamantului este o normă cu caracter general, care se adresa oricarui cetăţean şi nu unui grup de persoane;îin acelaşi timp, la data faptelor din speţă, alături de sancţiunea pecuniară, legea prevedea posibilitatea aplicării pedepsei cu închisoarea. Această sancţiune, prin gravitatea sa, aparţine domeniului penal, ceea ce antrenează aplicarea articolului 6 din Convenţie. Noţiunea de acuzaţie poate fi definită drept notificarea oficială, emanând de la autoritatea competentă, prin care se reproşează comiterea unei fapte penale şi care, în urma unei proceduri, ar putea conduce la sancţionarea penală a respectivei persoane. Este de precizat că nu totalitatea domeniului disciplinar sau contravenţional intră în materia penală în sens European. Curtea Europeană procedează la o analiză în concret, pentru a concluziona asupra calificării. Astfel, într-o situaţie în care s-a aplicat o sancţiune constând în pierderea dreptului de vizită timp de o lună s-a considerat că sancţiunea aplicată nu intră în domeniul penal, în timp ce o sancţiune constând în pierderea posibilităţii eliberării condiţionate a fost apreciată ca fiind suficient de severă pentru a antrena calificarea de “penal”. 5.2.5.3. Garanţiile generale ale dreptului la un proces echitabil (art. 6, parag. 1)

Dreptul la un proces echitabil a fost definit drept ansamblul garanţiilor procedurale care permit valorificarea celorlalte drepturi şi libertăţi fundamentale. Garanţiile ce alcătuiesc dreptul la un proces echitabil pot fi clasificate în garanţii generale, aplicabile atât în materie civilă, cât şi penală, şi garanţii speciale, care se aplică doar în materie penală, adăugându-se garanţiilor generale. De asemenea, garanţiile generale sunt de două tipuri: - garanţii explicite, care figurează în textul instrumentelor convenţionale şi - garanţii implicite, deduse în jurisprudenţa internaţională. Garanţiile generale explicite se referă la: - Dreptul la un tribunal independent, impaţial, stabilit prin lege. Prin “tribunal” se înţelege o jurisdicţie, o formaţiune de judecată care, în urma unor proceduri, clarifică faptele şi aplică dreptul, pronunţând o hotărâre care va fi obligatorie şi cu autoritate de lucru judecat. Acest tribunal trebuie să fie guvernat de principiul legalităţii atât în organizarea sa cât şi în organizarea procedurii după care se desfăşoară procesul. Independenţa tribunalului va fi asigurată în raport cu puterea publică şi a membrilor tribunalului între ei, nu şi faţă de lege. Imparţialitatea defineşte situaţia judecătorului care trebuie să fie plasat egal faţă de părţi. Aceasta pote fi, totuşi, atât obictivă cât şi subiectivă. - Dreptul ca un proces să fie echitabil; cerinţa ca procesul să fie echitabil se referă la egalitatea armelor între părţi şi nu se confundă cu imparţialitatea judecătorului. Egalitatea armelor implică ca o parte a unei proceduri, indiferent dacă este vorba de materie civilă sau penală, trebuie să aibă posibilitatea de a-şi prezenta punctul de vedere în faţa tribunalului, în condiţii care să nu o dezavantajeze faţă de celelalte părţi în proceduăa, inclusiv acuzarea. Cerinţa unui proces echitabil include şi respectarea principiului contradictorialităţii, care presupune că orice element susceptibil să influenţeze soluţia într-o cauză să facă obiectul unei dezbateri contradictorii între părţi, astfel încât fiecare parte să poată lua la cunostiinţă şi discuta orice probă sau argument prezentate de o alta parte instanţei. Totodată, este în obligaţia instanţei, pentru ca un proces să fie echitabil, să motiveze hotărârea prin care se finalizează procesul, fie el civil sau penal. Motivarea hotărârilor este esenţială pentru că părţile să evalueze şansele de succes într-o cale de atac şi pentru a înţelege modul în care argumentele le-au fost examinate şi acceptate sau respinse de către instanţă. Această motivare a instanţelor trebuie să indice efectiv modul de examinare a argumentelor şi probelor prezentate de părţi. Motivarea instanţelor reprezintă un mijloc de cunoaştere a jurisprudenţei. Întinderea motivării depinde de natura şi complexitatea cauzei, neimpunându-se un răspuns detaliat la orice susţinere a părţilor, ci numai la argumentele importante. - Publicitatea procesului. Această garanţie funcţionează ca apărare împotriva unei justiţii oculte. Conţinutul acesteia constă în faptul că oricine poate asista la un proces. Acestei reguli i se pot aduce anumite limitări ce ţin de apărarea ordinii publice, moralei, ce ţin de drepturile altora. Aceste limitări nu pot să se refere însă deâat la dezbateri, pronunţările trebuind să fie întotdeauna publice. - Pentru a fi în prezenţa unui proces echitabil acesta trebuie să se desfăşoare

într-un termen rezonabil, apreciat în funcţie de complexitatea cauzei (spre exemplu, obiectul cauzei, numărul de părţi, de martori), comportamentul părţilor şi conduita autorităţilor. Comisia şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului au dedus însă şi anumite garanţii implicite cum ar fi: a. Dreptul de acces la un tribunal Accesul la justiţie poate fi definit drept libertatea unei persoane de a introduce o acţiune în faţa unei instanţe judiciare care trebuie să se pronunţe asupra acesteia. Asigurarea accesului la justiţie este inerent tuturor garanţiilor procedurale, deoarece doar o posibilitate efectivă de a iniţia o procedură permite activitatea garanţiilor care o însoţesc. Pentru ca accesul la justiţie să fie efectiv, statul trebuie să îşi îndeplineascâ trei obligatţii: 1. Obligaţia de a înfiinta tribunale competente să examineze în fapt şi în drept cauza, 2. Acordarea facilităţilor rezonabile pentru a accede la instanţă şi, 3. În anumite situaţii, (în materie penală), asigurarea unui dublu grad de jurisdicţie. în ceea ce priveşte asigurarea facilităţilor rezonabile pentru acces la instanţă, obligaţia statului este să asigure eficacitatea procedurii (ceea ce implica accesul la o instanţă care să se recunoască competenţa să se pronunţe, pentru a evita denegarea de dreptate, care să examineze plângerea sub toate aspectele de fapt şi de drept), dar şi accesul real la serviciile instanţei, sub aspect temporal (timp fizic la dispoziţie pentru declanşarea unei proceduri), sub aspectul aducerii la cunostiinţă a conţinutului actului prejudiciabil şi nu în ultimul rând, prin asigurarea asistenţei judiciare gratuite în anumite situaţii (când cauzele sunt complexe, ridică probleme complicate de drpet sau au implicaţii emoţionale puternice pentru părti). Acest drept nu este absolut. Curtea a apreciat că el poate face obiectul unor limitări din partea puterii de stat, de forma şi de fond, însă aceste limitari nu trebuie să afecteze dreptul în chiar substanţa sa; aceste limitari trebuind să fie rezonabile. Condiţii: - Condiţii de sesizare a instanţei; - Termenele, instituite cu scopul de a garanta securitatea juridică; - Instituirea unei taxe de timbru, dacă cuantumul acesteia nu este excesiv, astfel încât să reprezinte o sarcină exorbitantă pentru individ; instituirea unui nivel excesiv de mare al acestor taxe de timbru, în lumina circumstanţelor speciale ale cauzei (inclusiv posibilitatea recalmantului de a plăti), poate ajunge să fie o violare a acestei garanţii a procesului echitabil. - Existenţa unor imunităţi oferite anumitor categorii de persoane: paralamentari, membri ai corpului diplomatic sau a unor imunităţi ale statelor sau organizaţiilor internaţioanale interguvernamentale; - Cerinţa parcurgerii unei proceduri prealabile sesizării instanţei, cu condiţia ca decizia unei autorităţi administrative care nu îndeplineşte condiţiile de independenţă şi imparţialitate ce intră în conţinutul dreptului la un proces echitabil să fie ulterior supusă controlului unui organ judiciar cu plenitudine de jurisdicţie. b. Dreptul la executarea hotărârii. Această executare se referă fie la executarea voluntară a hotărârii, dacă debitorul obligaţiei de executat este statul, prin organele sale, fie la punerea la dispoziţie a unui arsenal juridic adecvat şi suficient, de către stat, în calitate de depozitar al puterii publice,

parag. Oralitatea procedurii Această garanţie intervine în orice stadiu procesual. În domeniul civil. nu se poate susţine că un proces în care una dintre părţi nu înţelege documentele depuse sau susţinerile părţii adverse este un proces echitabil. c. totuşi organele jurisdicţionale internaţioanle verifică dacă mijloacele de probă au fost administrate echitabil. Prezumtia de nevinovăţie Aceasta reprezintă o garanţie împotriva unui verdict de culpabilitate ce nu a fost stabilit în mod legal. 6 parag. anterior stabilirii acesteia prin hotărâre judecătorească definitivă. f. Astfel. prin recursul la executarea silită. trebuie însă ca partea să aibă timp pentru traducerea documentelor de la dosar sau ca avocatul său sau soţul/soţia să înţeleagă limba de desfăşurare.5. Prezumţia este aplicabilă ori de câte ori fapta imputabilă unei persoane are o conotaţie penală în sens European şi impune atât organelor judiciare. ci se adaugă acestora în cadrul proceselor penale: a. d. chiar dacă nu exista referiri. modul lor de culegere şi administrare. prin aprecierea procedurii în ansamblul său. Dreptul la securitatea raporturilor juridice civile născute prin hotărâri judecatoreşti sau confirmate prin hotărâri judecatoreşti. 5. atunci cănd sunt discutate aspecte de fapt. acestea nu sunt substituite garanţiilor generale.4. Dacă în faţa instanţelor de recurs se discută doar aspecte de drept.2. Administrarea probelor şi folosirea mijloacelor ilegale in administrarea probelor Daca tribunalele naţionale au în principiu toată libertatea de apreciere cu privire la mijloacele de probă. e. Dreptul părţilor de a fi prezente la desfăşurarea procesului Acest drept implică dreptul de a fi notificat cu privire la data audierilor cu un termen rezonabil înainte de momentul fixat şi obligaţia statului de a depune diligenţe pentru a verifica motivele absenţei inculpatului (problema judecării în contumacie). Prezumţia de nevinovăţie nu împiedică informarea publicului cu privire la . Nu este necesar ca limba de desfăşurare a procesului să fie limba oficială a părţii. referirea la limba procedurii este o garanţie expresă. fără ca aceste instante să poată repune în discuţie situaţia de fapt. Garanţiile speciale ale dreptului la un proces echitabil în procesele penale (art. însă. ceea ce implică interdicţia pentru organele statului de a anula o hotărâre judecătorească sau de a pune în discuţie odată ce este definitivă şi irevocabilă. 2. Limba de desfăşurare a procedurii În materie penală. g. Potrivit art. sunt premise derogări de la caracterul oral al procedurii. orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până când vinovaţia sa este legal stabilită. intemeierea unei decizii judiciare în mod esenţial pe o probă obtinută ilegal sau care nu a fost niciodată la cunoştiinţa inculpatului reprezintă o încalcare a dreptului la un proces echitabil. 2 si 3) În ceea ce priveşte garanţiile speciale.pentru a permite ca hotărârea judecătorească să fie executată. cât şi celorlalte autorităţi publice să se abţină de la a declara public faptul că invinuitul sau inculpatul este vinovat de săvârşirea infracţiunii ce i se reproşează. 6.

6. 2 al Convenţiei. dispusă împotriva reclamantului după ce acesta fusese achitat printr-o hotărâre pronunţată în apel.desfăşurarea unei anchete penale. 6 parag. În speţă. 6 alin. parag. spre exemplu în câteva zile după deschiderea anchetei preliminare. Curtea a stabilit că măsura confiscării unor bunuri. b. 3. Această informare trebuie realizată în cel mai scurt timp posibil. Această garanţie se aplică şi în cazul modificării acuzaţiei aduse sau în caz de schimbare a încadrării juridice a faptelor. 2.6 parag. prezumţia de nevinovăţie se consideră încălcată atunci când instanţa sau o altă autoritate îşi exprimă opinia că persoana este vinovată pănâ la terminarea procesului contra sa. lit. 6. în fapt şi în drept. introducerea ilegală în ţară de bunuri intersize. şi anume. a fost condamnat de instanţele naţionale. într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit. Drepturile acuzatului 1. invocând forţa majoră şi dovedind că nu a putut avea cunostiinţă de conţinutul pachetului. despre care a susţinut că nu avea cunoştiintă. de a răsturna această prezumţie de vinoăţtie. b) – dreptul de a dispune de timp şi de înlesnirile necesare pentru pregătirea apărării Acest drept include dreptul acuzatului de a comunica în mod liber cu avocatul. Acesta preluase şi introdusese prin aeroportul Roissy din Paris un pachet ce conţinea droguri interzise. 2 permite totuşi existenţa unor prezumţii care să funcţioneze împotriva acuzatului. a) . a constituit o încalcare a prezumţiei de nevinovăţie: “art. 6 parag. reclamantul avusese posibilitatea. cu condiţia să fie aplicată foarte strict şi ţinând cont de circumstanţele concrete ale cauzei. dacă decizia de a scoate o persoană de sub urmărire penală este formulată în termeni care afirmă că a comis o infracţiune. Realizarea garanţiei care o informare detaliată. dar cu rezerva recomandată de respectarea prezumţiei şi fără a oferi o variantă a faptelor care să permită o prezentare distorsionată în presă. reclamantul a fost condamnat pentru o infracţiune la regimul vamal. Acest drept presupune aducerea la cunoştiinţa acuzatului a faptelor materiale ce i se reproşează şi a calificării juridice ce li se dau. . trebuie avute în vedere şi căile de atac împotriva primei hotărâri de condamnare. Totodată. Cauza de referinţă în această materie este Salabiaku contra Frantei (1988). 3. Art. fără însa a impune o forma specifică a modului în care acuzatul ara fi informat (chiar forma verbală este compatibilă cu dispoziţiile internaţionale). Potrivit dreptului frAncez. asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa. În privinţa momentului până la care funcţionează prezumţia de nevinovăţie. 2) nu permite formularea unei îndoieli cu privire la nevinovăţia acuzatului atunci când a fost pronunţată o hotărâre de achitare definitivă”. aprag. lit. Art. oferită de lege. o persoană aflată în posesia drogurilor interzise în asemenea circumstanţe este prezumată vinovată de trafic de stupefiante. însă cu posibilitatea de apărare oferită a făcut ca aplicarea prezumţiei de vinovăţie să nu fie contrară art. aceasta reprezinta o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie.dreptul de a fi informat asupra naturii şi cauzei acuzaţiei. În speţă. Nereuşind să dovedească acest lucru. În cauza Geerings contra Olandei (2007). Curtea Europeană a considerat că o asemenea prezumţie nu este contrară art. 2. în termenul cel mai scurt. precum şi dreptul de a avea cunostinţă de conţinutul tuturor probelor depuse la dosar şi de rezultatul investigaţiilor care sunt făcute pe parcursul întregii proceduri. În general. Art.

Dreptul la asistenţă judiciară gratuită este dublu condiţionat: . Refuzul directorului unei închisori britanice de a autoriza ca reclamanţii.Această garanţie include şi obligaţia statului de a produce anumite probe solicitate de reclamant.Posibilitatea acuzatului de a se apăra singur. datorită independenţei acestei profesii. Art. atunci acest drept de acces este exercitat de avocat. . dedus din gravitatea acuzării şi posibila sancţiune aplicabilă. altfel riscând să nu îşi îndeplinească obligaţia de a asigura o apărare eficientă. 3. să fie reprezentaţi de un avocat. . a constituit o violare a acestei garanţii a procesului echitabil131. 4. atunci când acuzatul nu îşi poate permite un avocat ales. Totuşi. acuzatul poate să fie asistat în mod gratuit de un apărător din oficiu. Dreptul acuzatului de a se apăra singur este diferit de dreptul inculpatului de a fi prezent la proces. 3 lit. Art.Complexitatea cauzei: cu cât cauza este mai complicată.Acuzatul poate să fie asistat de un apărator ales.c) – Dreptul de a se apăra în mod eficient Dreptul acuzatului să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales sau de un apărător din oficiu atunci când interesele justiţiei o cer se poate realiza sub trei modalităţi: . 3 lit. dacă acestea ar putea contribui la demonstrarea nevinovăţiei şi de a asigura o desfăşurare rezonabilă a sedinţelor de judecată (cu evitarea sedinţelor maraton sau a orelor târzii). 3 lit. statul trebuie să permită avocatului participarea la toate momentele procedurii. Curtea Europeană a identificat o serie de criterii relevante pentru identificarea interesului bunei administrări a justiţiei: . De asemenea. c) dacă nu a cerut recurgerea la sistemul de asistenţă judiciară. în cazul unei incompetenţe evidente a avocatului desemnat din oficiu. Dacă se recurge la asistenţa de specialitate. 6 parag. . statul nu poate fi însă considerat responsabil de eventualele greşeli sau neglijenţe ale avocatului. în cauza Ezeh si Connors contra Rusiei (2003).În anumite condiţii. . . autorităţile judiciare nu pot ignora acest fapt. inclusive în faza instrucţiei preliminare conduse de poliţie. el implică dreptul de a avea acces la dosar şi de a i se comunica piesele acestuia. parag.Impactul pe care l-ar putea avea soluţionarea cauzei asupra acuzatului.Acuzatul poate să se apere el singur. Curtea Europeană subliniează necesitatea respectării principiului liberei alegeri a apărătorului de către acuzat. un acuzat nu poate invoca încălcarea art. Din momentul în care apărătorul este ales.De interesul bunei administrări a justiţiei. Mai mult.De lipsa mijloacelor materiale adecvate şi .d) – dreptul la martori Potrivit acestei garanţii. detinuţi judecaţi în cadrul unei proceduri disciplinare din cadrul penitenciarului. cu atât mai necesară este asistenţa judiciară. autorităţile sunt obligate să asigure libera comunicare a acestuia cu clientul său. 6. 6 parag. În acest caz. orice acuzat are dreptul să solicite audierea martorilor 131 CEDO. 3 lit. c) impune şi o obligaţie pozitivă a statelor: asigurarea dreptului la asistenţă judiciară gratuită. 6 parag. Statul nu este obligat însă să ofere posibilitatea acuzatului de a alege avocatul din oficiu. Art.

270. au prioritate reglementările internaţionale.. 20. 20 din Constituţie132. 6 parag. 3 lit. Această Decizie a Curţii Constituţionale este valabilă pentru toate instanţele române. All Beck. Proteţia internţională a drepturilor omului – surse. convocarea şi interogarea oricărui martor al apărării nu este obligatorie: tribunalul dispune de o putere suverană de apreciere . în virtutea principiului subsidiarităţii. Bucureşti. 5.5.5. proceduri. noţiunea de “martor” include coinculpaţii. chiar dacă ele nu depun mărturie directă. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului are o aplicare directă în dreptul intern 133. cât şi înscrisurile aflate la dosarul cauzei. Dreptul intern privind executarea unor obligaţii de plată stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă în sarcina statului Conform art. În inţelesul acestui drept. De aceea. cu condiţia să respecte obligaţia de motivare a unei asemenea decizii. partea civilă. Dreptul la martori nu este absolută. Ca excepţie. 5. p. Curtea Constituţională reţinând că “interpretatrea instanţei de contencios European. şi legile interne. este considerate tot “martor” şi persoana ale cărei declaraţii scrise sunt constituite ca probe în faţa instanţei. cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. . Art. De asemenea. să interogheze persoanele ale căror declaraţii sunt citate. 133 Popescu C. legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte. Principiul contradictorialităţii impune dezbaterea conţinutului mărturiilor în şedinţa de judecată. Acest drept include şi posibilitatea de a obţine convocarea şi interogarea martorilor în apărare. însă nu impune traducerea scrisă a tuturor pieselor de la dosar. Acest drept acoperă atât declaraţiile orale în şedinţa de judecată. instituţii. – L. 2000. mai ales dacă în cauză există şi alte elemente concludente în vederea soluţionării. care însă nu trebuie invocate de o manieră care să ducă la blocarea desfăşurării procedurii.dreptul la interpret Orice acuzat are dreptul de a fi asistat de un interpret în mod gratuit dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită în şedinţă. este posibilă lectura declaraţiilor de martori date anterior procedurii. (2) Dacă exisăa neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului. 132 Art. experţii. se impune şi faţă de instanţa de contecios constituţional naţional”134. la care România este parte.2. martorii în sens restrâns.apărării şi să poată audia nemijlocit martorii acuzării. Tratatele internationale privind drepturile omului: (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. precum şi principiul egalităţii armelor. Ed. acuzatul trebuie să fie în măsură să înţeleagă şi să comunice în limba în care se desfăşoară procedura de judecată. Pentru a fi în prezenţa unei proceduri echitabile. e) .

8 alin. care se bucură de imunitate de executare (…). Rezultă că dreptul reclamantului la determinarea efectiva a drepturilor sale de către o instanţă a fost încălcat”. refuzul său de a plăti suma de bani la care 134 Curtea Constituţională. Kostas Beis contra Greciei. 62503/00. CEDO. Cu toate acestea. Rezultă că dreptul reclamantului la determinarea efectivă a drepturilor sale de către o instanţă a fost încălcat”. în cea mai mare măsură. altele decât mijloace băneşti.. 137 CEDO. Guvernul elen admite că reclamantul nu avea nicio posibilitate în dreptul intern prin care dispoziţia de plată să fie executată silit împotriva TEE (o instituţie publică din Grecia). 55. 2097/1952.. În circustanţele cazului enunţat. din acest raport rezultă cu uşurinţă că. Comisia notează. cauza nr. Academiei RSR. parag. 14 din 25 ianuarie 1995). Adoptarea legislaţiei procesuale trebuie continuata mai ales in cazul executarii unor obligatii de plata stabilite prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile pronuntate impotriva statului. p. totodată. Ed. Hilsenrad A. Referitor la acest aspect. considerându-se ca mijloacele materiale ale instituţiilor de stat sunt neurmăribile. 336 C. în opinia Comisiei. intrun raport al comisiei în cauza Beis contra Greciei137 se precizează următoarele: “Comisia (…) consideră că dreptul la o instanţă ar deveni în întregime iluzoriu şi teoretic dacă autorităţile statului ar refuza. 22045/93. fără a încalca art. raportul Comisiei din 5 decembrie 1995. Decizia nr. fisc. să se supună unor hotărâri judecatoreşti date în contra lor. eliminarea recursului în anulare). care servea drept temei pentru această soluţie. nu mai este astăzi în vigoare. dacă un stat se bucură de imunitate de executare silită. care prevedea că: “hotărârile judecătoreşti prin care se ordona plata unor sume de bani sau cheltuieli de judecată nu pot fi executate silit împotriva statului(…)” 136. Bucureşti. 6 din Convenţie: (…) reclamantul nu are nici o posibilitate în dreptul intern prin care dispoziţia de plată să fie executată silit împotriva TEE. 81/1994 publicată în Monitorul Oficial nr. decizia asupra admisibilităţii din 26 septembrie 2002. nepublicat. (1) din Legea nr. Ceva asemănător există la statul grec care se bucură de o imunitate de executare în baza art. contra Greciei. În mod cert. 6 al Convenţiei. Anterior anului 2002 nu existau în dreptul intern foarte multe texte de lege care să consacre o imunitate de executatre a statului şi instituţiilor publice. aşa cum vedem în ultimii ani. 1966. 135 Stoenescu I. a se vedea. Codul de procedură civilă a fost modificat de mai multe ori cu scopul de a-l adapta jurisprudenţei Curţii Europene (exemplu. 225. că decizia dată într-o procedură privind încălcarea unui contract nu putea fi executată silit împotriva TEE. Tratat teoretic şi practic de procedură a executării silite. în litigii implicând determinarea drepturilor şi obligaţiilor civile138. de exemplu. în dreptul intern grec.. proc. Din ultimul fragment al raportului Comisiei rezultă că simpla existenţă a unei imunităţi de executare silită a statului este de natură a încălca art.Mai mult.. Zilberstein S. unii autori135 vorbeau despre o anume interdicţie de a se urmări silit bunurile instituţiilor de stat. Acelaşi lucru este valabil şi pentru instituţiile de drept public care sunt asimilate. statului. Raportul Comisiei din 23 octombrie 1995 în cauza H. 136 Pentru descrierea dreptului intern grec în această privinţă. Art. în cauza nr. Ioannis Karahalios contra Greciei. care se bucură de imunitate de executare. 138 .

nu există un mod unitar de a interpreta prevederile ordonanţei. 1 din Protocolul nr.. Of. 2001. Of. unii autori au susţinut că bunurile statului nu pot fi urmărite silit. inclusive virări de credite bugetare. Art. cu încălcarea prevederilor prezentei ordonanţe. în condiţiile legii. Dar să revenim la dreptul român. în maniera în care a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. p. Neexistand posibilitatea satisfacerii creanţei prin căi care să nu necesite acordul statului. nr. Curtea a considerat că acesta din urmă nu poate refuza executarea creanţei. cu privire specială asupra restituirii unor bunuri. Tratat de drept procesual civil.. pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii. 344 din 23 mai 2002. conform căruia: “Persoanele care efectuează operaţiuni de plăţi prin trezoreria statului. bunurile din domeniul privat al statului şi al unităţilor administrative-teritoriale pot fi supuse urmăririi silite”140. 3: In procesul executarii silite a sumelor datorate de către instituţiile publice în baza unor titluri executorii trezoreria statului poate efectua numai operaţiuni privind plăţi dispuse de către ordonatorii de credite. Legea de aprobare a completat O. Editura All Beck. Această imunitate de executare a statului grec a creat multe probleme privind executarea unor hotărâri contra statului sau administraţiei de stat elene. iar această Ordonanţa devine irelevantă în faţa prevederilor Curţii Europene.R. 81 din 1 februarie 2002. 1. prevăzând că: “Art. introducând un nou articol. impune statului (şi instituţiilor publice) obligaţia pozitivă de a se “plia” la hotărârile judecătoreşti “definitive şi obligatorii” prin care a fost obligat la plata unor sume de bani. Art. . 2/2003. 141 142 M. Şi aici au existat contradicţii. p. 140 Les I. în limita creditelor bugetare şi a destinaţiilor aprobate potrivt legii. nr.G. nefiind oportun “să se ceară unei persoane care a obţinut o creanţă contra statului în urma unei proceduri judiciare să trebuiască apoi să iniţieze procedura executării pentru satisfacerea creanţei sale”. art. Nr. 2: Ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile ce se impun.a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească este de natură să încalce atât dreptul la un proces echitabil. 1 din Convenţie. stabilite prin titluri executorii141. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice. 1 al Protocolului nr. în literature de specialitate română. a se vedea: Barsan Constantin. 1139. 191 şi urm. art. 139 Pentru o tratare detaliată a art. cât şi dreptul de proprietate protejat de art. aprobată cu modificări prin Legea nr. Aşa cum am văzut. 1: Executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se incadrează obligaţia de plată respective. Însă. 4. în P.” Până în prezent. Protecţia dreptului de proprietate în sistemul European de protecţie a drepturilor omului. 6 parag. a introdus însă o diferenţiere între stat (instituţiile publice) şi restul subiectelor de drept. Nr. M. 22/2002. Aşa cum rezultă din cele arătate anterior. 827 şi urm. alţi autori considerau că “(…) în principiu. sunt pedepsite potrivit legii”. apare Ordonanţa Guvernului nr. Bucureşti. Pentru a ieşi din aceste interpretări care năşteau foarte multe dileme. 288/2002142.

2. 7 al Convenţiei”. 10 parag. Curtea a statuat că “nu doar regulile legii scrise.2. credem că ar trebui avute în vedere cauzele Angelov contra Bulgariei si Mancheva contra Bulgariei. având în vedere regimul similar cu sistemul român. . 22/2002 va fi menţinută. pentru respectarea acestui principiu. ni se pare esenţial să se reglementeze posibilitatea unei cenzuri de către o instanţă judecătorească a modului în care organul de stat debitor îşi îndeplineşte obligaţiile ce rezultă chiar din Ordonanţă. 2 din convenţie. Condiţiile esenţiale pe care trebuie să le îndeplinească o regulă de drept – scrisă sau nescrisă – pentru a fi compatibilă cu art. cât şi cel nescris. Legalitatea încriminării Principiul legalităţii încriminării este o aplicare în doemniul dreptului penal a principiului general al egalităţii.6. Atât Comisia. pentru a putea face obiectul unei sancţiuni penale. cât şi jurisprudenţa.2. 5. De lege ferenda. Dpv formal.1. interpretarea sistematică a textului şi interpretarea jurisprudenţială. Principiul neretroactivităţii legii penale Neretroactivitatea legii penale este văzută ca un corolar al securităţii juridice şi al 143 In cazul în care procedura prevazută de O. Comisia şi Curtea s-au pronunţat şi asupra elementelor care contribuie la conferierea caracterului accesibil şi previzibil al dispoziţiilor legale: textul propriu-zis. principiul fundamental într-un stat de drept. dar şi cele de common law pot constitui o bază juridică suficientă atât pentru a limita drepturile fundamentale în limitele clauzelor de excepţie prevăzute de art.G. apreciem că ar fi necesară adoptarea unui act normative care să detalieze un mecanism transparent prin care să se asigure îndeplinirea de cître stat a obligaţiilor positive care îi revin în temeiul Convenţiei în privinţa executării obligaţiilor de plată stabilite în sarcina sa prin hotărâri judecătoreşti definitive şi obligatorii143. cât şi pentru a defini condamnările penale menţionate de art. 5. cât şi Curtea au utilizat. să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri. atât un criteriu formal. nr. În cauza Sunday Times contra Rusiei (1979). Noţiunea de “lege” se referă la toate sursele de drept. atât opera legislativă. persoanele cărora li se aplică aceste reguli trebuie să poată prevedea cu uşurinţa efectele lor şi să aibă acees la ele. Deci. statul nu poate să refuze. Lipsa fondurilor nu este considerată un motiv justificat pentru întârziere. orice infracţiune trebuie prevazută de legea penală.2. Principiul legalităţii încriminării – Art. 7 Articolul 7 din Convenţie consacră două principii devenite clasice şi fundamentale pentru orice sistem de drept: principiul legalităţii încriminării şi pedepsei şi principiul neretroactivităţii legii penale mai severe.6. cât şi unul material.6. atât la dreptul scris.În consecinţă. 5. 7 sunt previzibilitatea şi accesibilitatea. De aceea.

. “viaţă de familie”. 7 parag. 5. şi anume: 1. instanţa condamnadu-i pe reclamanţi. O astfel de retroactivitate ar încălca de la început. prevede în parag. Curtea a constatat că art. deoarece persoana careia i sar aplica aceasta normă nu a avut posibilitatea să o cunoască la momentul săvârşirii faptei. ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”. bunăstarea economică a ţării. Practic. art. 3. Dreptul la respectarea vieţii private “Viaţa privată” este încă imprecise definite în jurisprudenţa europeană. pentru infracţiuni deja incriminate.principiului legalităţii încriminării.2. 1 că: “Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie. salariaţi ai unei bănci private. a domiciliului său şi corespondenţei sale”. erau considerate infracţiuni potrivit principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate”. la data săvârăşirii. 2. anterior intrării sale în vigoare. În cauza dragotoniu şi Militaru-Pidhorni contra României (2007). Principiul neretroactivităţii se extinde şi asupra stabilirii.2. “domiciliu”.7. cerinţa accesibilităţii şi previzibilităţii. primind o interpretare extensivă din partea judecătorilor Curţii. pentru o luare de mită. O lege penală nu poate să sancţioneze retroactive o faptă considerată. Dreptul la respectarea vieţii private. protejarea sănătăţii sau a moralei. ne-am propus să delimităm noţiunile de “viaţă privată”. în moemntul săvârşirii lor. este necesară pentru securitatea naţională. 5. într-o societate democratică. 65/1992). Dreptul la respectarea corespondenţei sub orice forma de exprimare: fax. De la regula neretroactivităţii. 2 al Convenţiei prevede o excepţie care este destul de controversată: “acţiuni sau omisiuni care. ca licită. În materialul prezent. Dreptul la căsătorie – Art. telefon. siguranţa publică. Dreptul la respecatrea vieţii de familie. Dreptul la respectul vieţii private şi familiare. a intervenit prin Legea nr. Conform parag. a unor pedepse mai severe rezultate din starea de recidivă. faptă încriminată.7. acest drept vizează cele patru aspecte. doar în cazul funcţionarilor sau altor salariaţi ai sectorului public (modificarea Codului penal în sensul incriminării acestei fapte şi în cazul săvârşirii de alţi funcţionari. “Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care.1. 4. “corespondenţa” – interpretate dinamic în jurisprudenţa CEDO. 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. scrisoare. 8 Art. 7 a fost încălcat prin aplicarea retroactivă a unei legi penale defavorabile. Dreptul la respectarea inviolabilităţii domiciliului. apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale. 2.

8. statele au obligaţia de a înregistra noua identitate. Dreptul la nume este o componenţă a dreptului la imagine. noţiunea de viată sexuală a unei persoane priveşte atât orientarea sexuală cât şi relaţiile practicate. . ceea ce poate genera o stare de anxietate şi vulnerabilitate datorată discrepanţei dintre realitatea socială şi drept. Curtea a statuat că supravegherea prin camere video a unor lucruri publice constituie o ingerinţa în viaţa privată a persoanei atunci când datele vizuale respective sunt înregistrate şi fac obiectul unei divulgări publice. În consecinţă. dar înţeleasă într-un sens foarte larg. Curtea recunoaşte dreptul persoanei de a-şi schimba identitatea sexuală. Viaţa sexuală implică dreptul unei persoane de a duce o viaţă sexuală la alegerea sa şi în conformitate cu identitatea sa interioară. De asemenea.Dreptul la secretul vieţii private reprezintă dreptul de a trăi la adapost de privirile străine.Dreptul la viaţa privată personală. Viaţa privată persoanală include şi protecţia modului tradiţional de viaţa a minorităţilor. ce include integritatea fizică şi morală a persoanei şi realţiile sexuale. iar prezenţa imaginii sale în media contribuie la o dezbatere de interes public. Mai mult. În cauza Rotaru contra României (2000). fără cunoştiinţa acestuia. chiar dacă şochează sau nelinişteşte. statul are obligaţia pozitivă de a preveni şi sancţiona ingerinţele nejustificate şi prin reglementarea strictă a răspunderii detectivilor particulari sau a jurnaliştilor. Libertatea comportamentului sexual trebuie conciliate cu protecţia drepturilor şi intereselor altora. Curtea a constatat o încălcare. a art. Un aspect analizat în jurisprudenţa Curţii Europene se referă la transsexualism.Acest drept este un drept complex. medical. filmarea reclamantului. Dreptul la imagine presupune posibilitatea unei persoane de a hotărâ asupra modului de reprezentare a sa în public. în cauza Peck contra Regatului Unit (2003). stocarea şi comunicarea datelor cu caracter privat (spre exemplu cele medicale) intră în sfera dreptului la viaţa privată şi persoana este apărată prin intermediul secretului profesional. Această posibilitate este limitată în cazul în care persoana exercită o funcţie de autoritate publică. Curtea a fost pusa în situaţia de a “echilibra” dreptul la libertatea de exprimare cu dreptul la . arătând că sistemul românesc de străngere şi arhivare a informaţiilor nu furnizează garanţii suficiente împotriva abuzurilor şi nici garanţii procedurale suficiente. Astfel. de către autorităţile statului român. În cauza Perry contra Regatului Unit (2003). legea poate interveni pentru interzicerea manifestării publice a unei atitudini homosexaule sau pentru protejarea minorilor sau a incapabililor majori. în scopuri de identificare. În recenta hotărâre din cauza Von Hannover contra Germaniei (2004). În conţinutul dreptului intră: . a fost considerate de Curte ca fiind o violare a art. chiar dacă această obligaţie nu se extinde la toate actele de stare civilă (cum ar fi refuzul modificării certificatului de naştere). ce acoperă şi secretul opiniilor şi datelor personale. Astfel. al confesiunii. numele reprezentând elementul care identifică şi defineşte persoana. 8. prin nerespectarea procedurilor legale aplicabile. Viaţa sexuală a unei persoane intră sub protecţia vieţii private atât timp cât persoana respectivă menţine acele relaţii în această sferă. ce implică obligaţia statului de a facilita menţinerea tradiţiilor. deoarece viaţa privată vizează sfera intimă a persoanei. ca şi componenţa a identităţii sexuale care nu mai este în acord cu datele oficiale despre persoana. Astfel.

criticate de reclamantă în cererea sa. În spetă. deşi există un drept al publicului de a fi informat asupra unor chestiuni de interes public. refuzul ofiţerului de stare civilă de a înregistra prenumele copilului ales de părinţi constituie o ingerinţă nejustificată cu acest drept145. în cauza de faţă acest criteriu nu a fost îndeplinit. exclusiv numele său de familie de dinainte de căsătorie. despre un individ. Curtea a decis. dreptul de a-şi desfăşura în condiţii optime viaţa privată şi de familie într-un anumit spaţiu ales în acest scop. în cauza Unal Tekeli contra Turciei (2004). astfel încât a constatat violarea art. refuzul autorităţilor de a autoriza pe reclamantă să poarte. CEDO. recent.Dreptul la un mediu sănătos. Curtea Europeană a dat prioritate libertăţii de exprimare în privinţa dezbaterii asupra ultimei boli a fostului preşedinte francez Francois Mitterand (boala terminală. Chiar dacă reclamanta este una din reprezentantele familiei Principelui de Monaco. s-a concluzionat că această componenţă a dreptului la protecţia vieţii private implică facultatea de a se bucura de căminul sau pentru orice persoană. poluarea Sonora provine de la un particular (Aeroprortul Heathrow nu este proprietatea sau sub controlul statului). În cauza Powell şi Rayner contra Regatului Unit. dar ţinută secretă timp de peste 20 de ani şi revelată de medical personal în cartea sa. dar măsurile luare de autorităţi (restricţii pentru zborurile de noapte. poluarea Sonoră datorată aeroportului Heathrow poate afecta calitatea vieţii şi dreptul de a se bucura de domiciliu. ea are doar un rol de reprezentare socială şi culturală şi nu exercită nici o funcţie de autoritate publică. susceptibilitatea subiectului de a deschide o dezbatere de interes general. astfel. Cum criteriul determinant de apreciere în orice demers de “echilibrare” a libertăţii de exprimare cu dreptul la respectul vieţii private este. antrenând pentru persoana respectivă un sentiment foarte puternic de întruziune în viaţa sa privată şi chiar de persecuţie”. au fost considerate de Curte ca fiind insuficiente pentru a asigura acestui drept o protecţie efectivă şi concretă. de regulă domiciliul sau reşedinţa. constituind o violare a art. De asemenea. “La grand secret” – carte interzisă de autorităţi şi “obiect” de litigiu la Strasbourg. fotografiile în cauză ţineau exclusive de viaţa privată a reclamantei şi în afara oricarei sfere de dezbateri publice sau politice. contrară art. ci de imagini ce contin “informaţii” foarte personale. statul trebuie să asigure o protecţie indirectă şi să ia măsuri pentru 144 CEDO. 8 din Convenţie. În cauza Hatton şii alţii contra Regatului Unit – aceeaşi problemă. Într-un alt demers similar de “echilibrare” a celor două drepturi. Pe cale jurisprudenţială. 145 . În privinţa dreptului la nume ca o componenţă a dreptului la imagine şi la respectul vieţii private în general. . este vorba nu de difuzarea de “idei”. Mai mult. chiar intime. în cauza Guillot contra Frantei (1996).respectul vieţii private şi la propria imagine. în viziunea Curţii. Curtea a apreciat că. ca femeie căsătorită. Criteriile şi instrumentele jurisdicţiilor interne pentru protecţia vieţii private. izolare fonică a caselor etc.) au fost de natură a contracara aceste efecte. ultimul fiind invocat de reclamantă în legatură cu nesancţionarea publicării neautorizate a unor fotografii ale sale în presa germană: “dacă libertatea de exprimare se întinde şi asupra publicării de fotografii. 14 al Convenţiei144. 8 şi în acelşi timp o discriminare. fotografiile care apar în presa de senzaţie sunt adesea realizate într-un climat de hărţuire continuă. aici este vorba totuşi de un domeniu în care protecţia reputaţiei şi a drepturilor altora dobândeşte o importanţă specială.

neavând licenţa necesară. garantat de art.Dreptul la căsîtorie şi dreptul de a intemeia o familie Art. 12 al Convenţiei nu defineşte dreptul de a se căsători. putând exista limitări ale acestui drept un exemplu în acest sens. pe care le-a adus la cunoştiinţa reclamanţilor. Dreptul de a întemeia o familie nu acoperă şi relaţiile extraconjugale. În cauza Guerra contra Italiei – obligaţia de a informa persoanele afectate de posibilele efecte ale activităţilor industriale periculoase derulate în zonele în care locuiau. această protecţie are şi limite: nu se protejează formarea unei familii.7. dar sterilitatea nu poate avea ca efect anularea căsătoriei. Mai mult. contra Irlandei (1992). Totuşi. de protecţia dreptului la respectarea vieţii de familie beneficiază căsătoriile reale şi efective (nu şi cele fictive). s-a considerat că statul a luat măsuri. plasându-i în cadrul legislaţiilor naţionale care-i reglementează exerciţiul. Mai jos vom enumera anumite aspecte din Jurisprudenţa Curţii referitoare la viata de familie: . a bigamiei. articolul 12 garantează şi dreptul de a întemeia o familie. 5. .2. Dreptul la respectarea vieţii de familie Ca noţiune. adopţia poate duce la întemeierea unei familii. apreciindu-se de la caz la caz – familia trebuie înţeleasă dincolo de relaţiile formale şi anagajamentele legale. prin lege.2. Numărul copiilor dintr-o familie nu poate face obiectul unor limitări. În cauza Open Door s. Acesta permite statelor interdicţia. Astfel. În spetă. “viaţa de familie” nu este strâns legată de existenţa unei căsnicii sau legături de rudenie (adopţie) şi poate exista şi în afara acestor legături. staţia de tratament a fost ilegalî. În acelaşi timp. concubinajul. Astfel. curtea a subliniat că procedura nu trebuie să constituie singurul mod de a exercita efectiv acest drept. iar aceştia din urmă nu le-au contestat. ci o familie deja existentă (dreptul la căsătorie şi de a forma o familie e garantat de articolul 12 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului). Se exclude orice măsură de planificare familială forţată: contracepţie. îl constituie restricţionarea dreptului unui deţinut de a întreţine relaţii intime cu soţia sa. De asemenea.a. În cauza Lopez Ostra contra Spaniei – obligaţia statului de protejare faţă de efectele chimice grave (staţie de procesare a deseurilor).asigurarea justului echilibru între interesele individuale (calitatea vieţii şi dreptul de a se bucura de domiciliu) şi interesele comunităţii (dezvoltarea economică datorită zborurilor de noapte). relaţiile dintre părinţi şi copii. negând existenţa unui drept la divorţ. împreună cu planurile de dezvoltare şi exploatare a aeroportului. adică dreptul de a avea copii. avort sau sterilizare forţatî. bunic şi nepoţi. 10 al Convenţiei. Judecătorii europeni au refuzat orice interpretare prea extinsivă a acestui articol. Acest text nu implică însă posibilitatea de a procrea oricând. Obligaţia statului este de a permite desfăşurarea unei vieţi de familie normale şi relaţii efective în cadrul acesteia. relaţiile dintre persoane de acelaşi sex. Curtea a constatat că interdicţia legală de a oferi orice fel de informaţii despre avort femeilor însărcinate a constituit o încălcare a dreptului acestora de a primi informaţii.

O situaţie specială a apărut în cauza F. Astfel.În ceea ce priveşte recunoaşterea căsătoriei. . cât şi Curtea au admis că statele se bucură de o largă marjă de apreciere în această privinţă. nu constituie încălcări ale dreptului la căsătorie limitările fondate pe lipsa capacităţii sau consimţământului: interdicţia căsătoriei minorilor sub o anumită vârstă. între ei şi în relaţiile cu copiii lor. Purtonen contra Finlandei (1998). curtea a susţinut hotărârile instanţelor britanice privind neacordarea dreptului unui deţinut de a avea acces la facilităţile necesare pentru o înseninare artificială (singura modalitate de a procrea. În motivarea hotărârii sale. Atât Comisia. recăsătorindu-se. precum şi. a fost considerate o violare a art. ca uramre a unei sancţiuni civile. În cauza Dickson contra Regatului Unit (2006).Egalitatea în drepturi şi obligaţii a soţilor Articolul 5 din protocolul nr. interdicţia temporară (pentru o perioadă de trei ani). Curtea a subliniat că protecţia art. dpv formal. De aceea. În cauza Berlin contra Luxembourg (2003). ţinând cont de vârsta soţiei). bazate pe noţiunea de “nondiscriminare”: egalitatea filiaţiei naturale cu cea legitimă şi egalitatea drepturilor patrimoniale ale copilului natural cu cele ale copilului legitim. pe de o parte. legile civile ale unor state nu recunosc decât validitatea căsătoriei civile. 4 din PIDCP.Salvgardarea relaţiilor dintre părinţi şi copii. Prezentul articol nu împiedică statele să ia măsurile necesare în interesul copiilor”146. de a se căsători dupa al treilea divort. 12. De asemenea.Drepturile copilului natural Copilul natural trebuie să beneficieze de o integrare în familie încă de la naştere şi de un tratament nediscriminatoriu în raport cu copilul născut în cadrul unei căsătorii. în cauza Klopper contra Elvetiei (1996). Curtea a arătat că. interdicţia căsătoriei persoanelor afectate de deficienţe mentale care le-ar putea afecta consimţământul etc. atitudinea autorităţilor naţionale a avut în vedere grija de a asigura încrederea publicului în sistem penal. în ceea ce priveşte căsătoria. pe durata căsătoriei şi cu prilejul desfacerii acesteia. legătura dintre părinţi şi copii trebuie menţinută în mod real şi efectiv. 147 . curtea nu a susţinut argumentele reclamantului. precum şi faptul că viitorul copil care ar fi putut fi conceput pe această cale ar fi petrecut cea mai mare parte a copilăriei în absenţa tatălui şi fără sprijinul financiar al acestuia. 23 parag. numai anumite formule foarte stricte pentru celebrarea căsătoriei. cu excepţia cazurilor în 146 A se vedea şi art. 7 la Convenţie prevede că: “soţii se bucură de egalitatea în drepturi şi în responsabilităţi cu caracter civil. CEDO. 8 se aplică unei familii existente şi nu uneia eventuale. iar toate măsurile luate de autorităţi (inclusiv plasarea în asistenţa publică) trebuie să vizeze reintegrarea copilului în familie.întrucat în jurisprudenţa internaţională se consideră că pentru un părinte şi un copil a fi împreună este esenţial. Acest drept impune statului obligaţia pozitivă de a oferi “un cadru juridic satisfacator pentru a garanta soţilor egalitatea în drepturi şi obligaţii. . Curtea a enunţat două principii aplicabile în această materie. cu urmărirea interesului său superior. . contra Elvetiei (1987). în mod special în relaţiile lor cu copii şi în cazul desfacerii căsătoriei147. potrivit cărora durata excesivă a procedurii de divort l-ar fi impiedicat să-şi reorganizeze viaţa familiară.

reclamantul. partenera reclamantului. la care statele aparte sunt părţi. inclusive în caz de divort. 8. menţinâdu-şi aici reşedinţa timp de 14 ani. din motive economico-sociale (starea materială precară a părinţilor). a doua zi. 8. a constatat că încetineala procedurii şi incapacitatea autorităţilor de a lua măsurile provizorii cerute de Convenţia de la Haga au determinat consolidarea relaţiilor dintre copil şi mamă. aşadar. România a mai fost “condamnată” pentru încălcarea art. dreptul de vizitare al părinţilor trebuie să poată fi exercitat în mod real. . În caz de plasare a unui copil în asistenţa publică. Curtea a statuat că nu poate reţine o interdicţie de principiu privind încredinţarea copilului unui părinte homosexsual. CEDO. Reclamantul. În jurisprudenţa sa recentă. legăturile pe care persoana le are cu ţara unde se face expulzarea. 149 . s-au întors în România. aflată în vizită în Iugoslavia. luând în considerare şi prevederile Convenţiei de la Haga din 1980 privind aspectele civile ale răpirii de copii. producându-se. Curtea. 8 în această materie şi în cauza Lupsa contra României (2006). fără acordul reclamantului. a intrat în România. a cărei custodie comună o deţinea. reclamantul. Avocata reclamantului a contestat imediat măsura de reconducere la frontieră. fără vreo împotrivire din partea poliţiei de frontieră. dar statul are obligaţia de a asigura unitatea familiei prin menţinerea contactelor între părinţi şi copii. ci trebuie să se ţină cont de interesul copilului148. Cu toate acestea. fără a impune limitari excesive dreptului de vizitare. a născut un copil. în cauza Odièvre contra Frantei (2003). iar pe de altă parte. Plasarea în asistenţa publică poate avea loc din motive de sănătate. şi care trăia cu mama sa în România. a cărei activitate principală constă în preluarea şi comercializarea cafelei. La 2 octombrie 2002. lipsa unor legături efective cu această ţară şi desfăşurarea vieţii familiale în ţara ce a adoptat măsura fac ca aceasta ăa afecteze grav viaţa de familie a persoanei. Aceasta apreciere are în vedere. reclamantul a contestat lipsa de diligenţă a autorităţilor române pentru a-i permite să-şi reîntâlnească fiica. a înfiinţat o societate comercială română. susţinând că nici un act care să-l 148 CEDO. 8 din Convenţie. în detrimental reclamantului. În cauza Monory contra României şi Ungariei (2005). La 6 august 2003. care se afla în străinătate. Curtea Europeană a subliniat şi faptul că un copil beneficiază. Astfel. pe de o parte. statele trebuie să adopte măsurile necesare pentru amenajarea şi respectarea dreptului părintelui de a menţine legături personale cu copilul. statul nu este obligat să lase un străin să pătrundă pe teritoriul sau pentru a-i crea legături familiale noi. agenţi ai poliţiei de frontieră sau prezentat la domiciliul său şi l-au recondus la graniţe. pertenera sa şi coplilul nou-născut. Câteva zile mai târziu. în baza art.care aceste raporturi ar dăuna dezvoltării copilului.Expulzarea străinilor Curtea Europeană a afirmat principiul potrivit căruia îndepărtarea prin extradare sau expulzare a unui străin dintr-o ţară unde trăiesc membrii apropiaţi ai familiei sale poate aduce atingere dreptului sau de a avea o viaţă familială şi constituie o încălcare a art. în cauza Salgueiro da Silva Mouta contra Portugaliei (1999). Cu toate acestea. o violare a art. Reclamantul a învăţat limba română şi a trăit în concubinaj cu o cetăteană română începând cu 1994. În 1993. controlul imigrărilor şi protecţia ordinii publice. a intrat şi s-a stabilit în România în anul 1989. de dreptul fundamental de a primi informaţii privind originea sa şi identitatea sa ca individ149. cetăţean serbo-muntenegrean.

împotriva reclamantului au fost luate acele măsuri. reclamantul a fost declarat “persoană indezirabilă” şi i s-a interzis să rămână pe teritoriul României pentru o perioadă de 10 ani. În hotărârea sa. în cursul anilor 2003 şi 2004. Ea trebuie să aibă posibilitatea de a declanşa controlul asupra măsurii de către un organ independent şi imparţial.declare pe reclamant indezirabil pe teritoriul românesc nu i-a fost notificat acestuia şi a adăugat că reclamantul trăia în România din 1989.U. În plus. ameninţările la adreasa siguranţei naţionale variază în timp şi în natura lor.G. au plecat în Serbia – Muntenegru de mai multe ori pentru vizite între câteva zile până la câteva luni. Curtea a arătat că baza legala a expulzării şi interdicţiei de sejur a reclamantului îndeplineşte condiţia accesibilităţii. de un minim de protecţie împotriva . Curtea a constat că. Mai mult. autorităţile nu i-au furnizat reclamantului nici o altă precizare. În context. nu a mers dincolo de afirmaţiile Parchetului pentru a verifica dacă reclamantul prezenta întradevar un pericol pentru siguranţa naţioanlă sau pentru ordinea publică. la rândul ei. Curtea de Apel a respins acţiunea de fond. reclamantul nu s-a bucurat nici în faţa autorităţilor administrative. fiind publicată în Monitorul Oficial. 81 al O. De asemenea. Reprezentanţa Autorităţii pentru străini a predate avocatei reclamantului o copie după ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din Bucureşti. Curtea a reamintit că nivelul de precizie al legislaţiei interne depinde într-o mare măsură de domeniul pe care aceasta îl acoperă. partenera reclamantului care nu vorbeşte limba sârbă. Cu toate acestea. În speţă. că a înfiinţat o societate comercială. 194/2002. iar instanţa. făcută cu scopul de a-i comunica acestuia copia dupa Ordonanţa Parchetului. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Curtea mai consideră important faptul că instanţa internă – Curtea de Apel Bucureşti – s-a mărginit la o examinare pur formală a Ordonanţei Parchetului. în faţa căruia să beneficieze de o procedură contradictorie pentru a-şi putea prezenta punctul de vedere. la cererea Serviciului Român de Informaţii şi în temeiul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. La data de 18 august 2003. printr-o ordonanţă a Parchetului. şi fiul lor. în opinia Curţii. Curtea a observat că dreptul intern a fost încălcat prin aceea că Ordonanţa care îl declara indezirabil nu i-a fost comunicată reclamantului decât dupa expulzarea sa. Ultimul paragraf al ordonaţei Parchetului menţiona că aceasta trebuia comunicată reclamantului şi pusă în executare de către Autoritatea pentru străini. prin care. în temeiul art. După respingerea cererii de amânare a avocatei reclamantului. Curtea a cosntatat că nici o urmărire nu a fost declanşată împotriva reclamantului pentru a fi comis vreo infracţiune în România sau în alt stat. orice persoană care face obiectul unei astfel de măsuri bazate pe apărarea siguranţei naţionale nu trebuie să fie lipsită de garanţii împotriva arbitrariului. că participarea sa la revoluţia anticomunistă din 1989 i-a adus o medalie. nici în faţa Curţii de Apel. ceea ce le face greu identificabile în prealabil. română şi sarbomuntenegreana. parchetul nu a furnizat instanţei de apel nici o precizare privind faptele imputate reclamantului. pe motiv că existau “informaţii sufiente şi serioase potrivit cărora desfăşura activităţi de natură a pune în pericol siguranţa natională. Cu privire la condiţia previzibilităţii. că asigură nevoile familiei sale şi că nu adusese atingere sub nici o formă siguranţei statului. Ca urmare. din 28 mai 2003. În afară de motivul general menţionat. a statuat Curtea. care are dublă cetăţenie. pentru care Serviciul Român de Informaţii avea “informaţii suficiente şi serioase potrivit cărora desfăşura activităţi de natură a pune în pericol siguranţa naţională”. a avut loc singura audiere în faţa Curţii de Apel.

Include şi dreptul de a nu fi evacuate din domiciliu decât în situaţiile prevăzute de lege. Protecţia corespondenţei prin intermediul mijloacelor de telecomunicaţii este un aspect din ce în ce mai actual. scrisoare Acest drept este foarte puternic apărat în cazul persoanelor lipsite de libertate (corespondenţa detinuţilor). 5. Astfel.2. Curtea Europeană are o interpretare largă a noţiunii de domiciliu.) Curtea a recunoscut ca facând parte din protecţia generală a domiciliului şi următoarele drepturi: dreptul de acces şi ocupare a domiciliului (în cauza Loizidou contra Turciei 1996) şi dreptul de a nu fi evacuate din domiciliul decât în situaţii prevăzute de lege ţi justificate potrivit art. Dreptul la respectarea corespondenţei sub orice formă de exprimare: fax. cu excepţia unor situaţii excepţionale. necesară într-o societate democratică. în care include şi localul profesional. modalităţile de acţiune a autorităţilor în domeniu şi garanţiile împotriva arbitrariului sunt clare şi precise. ridică problema protecţiei sferei de intimidate a persoanei faţă de angajator. de relativă noutate. Această protecţie funcţionează nu numai pentru atingerile fizice aduse domiciliului. deoarece se consideră că acestora le sunt drastic limitate posibilităţile de comunicare cu exteriorul. interceptarea în mod proporţional cu periculozitatea. Din aceste motive. în situaţii excepţionale. Curtea Europeană a admis că existenţa unor dispoziţii legislative ce permit supravegherea secretă a corespondenţei şi a telecomunicaţiilor se poate dovedi. 2. Corespondenţa electronică.arbitrariului autorităţilor. În privinţa corespondenţei deţinuţilor cu Curtea. chiar la locul de muncă.4. 8 parag. Sunt premise deschiderea.7. ci şi pentru orice atingere a dreptului persoanei de a se bucura de domiciliul său (poluare fonica. mai ales în privinţa interceptărilor şi ascultărilor telefonice. în care reclamantul a invocat în faţa instanţei europene încălcarea dreptului sau la respectarea vieţii private. Curtea a apreciat că a existat o violare a art. cu condiţia că legislaţia în materie trebuie să . Dezvoltările jurisprudenţiale au recunoscut garanţia inviolabilităţii domiciliului pentru domiciliul profesional în cazul unor profesii liberale (de exemplu: cabinetul avocatului) şi pentru sediul societăţilor comerciale. Dreptul la respectarea inviolabilităţii domiciliului Acesta este un drept ce ţine de siguranţa şi binele personal. chimică etc.2. întrucât a apreciat că acest drept i-a fost încălcat datorită interceptării convorbirilor sale telefonice. 5. În hotărârea Curţii Europene a Drepturiloe Omului în cauza Dumitru Popescu contra României (Nr. şi doar dacă întinderea. telefon. Asemenea acţiuni sunt premise doar dacă măsura este absolut necesară într-o societate democratică. domiciliul poate fi definit drept spaţial în care o persoană trăieşte şi unde trebuie să se bucure de intimidate. nici o restricţie nu este posibilă. care este deja recunoscută în privinţa corespondenţei scrise personal. interpretare care însă nu este adoptată şi de Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene. 2) din 26 aprilie 2007. Nici una din aceste restricţii nu se poate folosi împotriva corespondenţei deţinutului cu avocatul sau.3. 8 al Convenţiei.7. citirea.

ceea ce punea instanţele române în imposibilitatea de a verifica temeinicia autorizării emise de parchet. pe de o parte. nici procurorul să depună la dosar documentaţia în baza căreia s-a solicitat sau s-a autorizat interceptarea comunicaţiilor. Curtea a identificat o serie de aspecte care afectează conformitatea regelementării româneşti cu protecţia necesară a fi oferită dreptului la respectarea vieţii private. ci doar a îndeplinirii condiţiilor de formă ale autorizaţiei. (2003). evidenţiindu-se faptul că. în cazul legislaţiei române aplicabile – adică Legea nr. persoana afectată de măsura interceptării nu putea obţine ascultarea înregistrărilor sau asigurării că ele nu vor fi distruse până la finalizarea procedurii. instanţa de la Strasbourg a arătat lipsa de independenţă a autorităţii competente pentru autorizarea ascultărilor. . iar persoana care făcea obiectul măsurii de interceptare nu era la nici un moment informată asupra luării măsurii şi nu putea contesta măsura în faţa unui tribunal. 8 prin faptul că nu au impiedicat publicarea în presă a unor convorbiri telefonice cu caaracter strict privat interceptate în cursul procesului penal desfăşurat cu privire la reclamant. Un ultim aspect subliniat de către Curtea Europeană este reprezentat de lipsa de independenţă a autorităţii care ar fi putut să ateste realitatea şi fiabilitatea înregistrărilor. deoarece măsura nu era controlată de nici o instanţă judecătorească sau de nici o autoritate independentă. iar pe de altă parte. În al doilea rând. Astfel. 5/1991 a siguranţei naţionale a României – instanţa europeaă a a considerat că aceasta nu este conformă cu Convenţia Europeană. curtea a constatat absenţa unui control a priori sau posterior asupra autorizaţiilor procurorului de interceptare a convorbirilor telefonice ale reclamantului sau al temeiniciei măsurii. Curtea a stabilit că autorităţile italiene şi-au încălcat obligaţiile cerute de art. despre care Curtea a stabilit deja că nu sunt independenţi faţă de executiv. În cauza Craxi contra Italiei. aceeaşi autoritate care era însărcinată cu interceptarea comunicaţiilor. cerut de articolul 3 al convenţiei. curtea apreciind că este necesară existenţa unei autorităţi publice sau private independente de cea care a efectuat ascultările.conţină garanţii adecvate şi suficiente pentru a proteja individual împotriva eventualelor abuzuri din partea autorităţilor. În primul rând. întrucât aceasta era Serviciul Român de Informaţii. Un alt element luat în considerare de Curtea Europeană în analiza sa este absenţa oricăror garanţii privind respectarea caracterului intact şi complet şi conservarea înregistrărilor până la finalul procesului penal. Totuşi. întrucât nu asigură un grad minim de protecţie împotriva arbitrariului. respectiv procurorul. că legea nu obligă procurorul să precizeze numărul de telefon ascultat şi nici nu prevedea situaţiile în care informaţiile obţinute prin interceptarea convorbirilor telefonice puteau fi distruse. Or. Înstanţa de la Strasbourg a remarcat că regulile de procedură penală române nu obligau nici serviciile secrete. Curtea consideră că doar un control minuţios al exigenţelor legislative aplicabile în domeniu precum şi al eventualelor obstacole de fapt pe care o persoană ce se consideră lezată de o măsura de interceptare a comunicaţiilor le întâlneşte poate arăta conformitatea dispoziţiilor legislative în cauză cu standardul European de protecţie.

cele mai multe ingerinte vizează separarea copilului de părinţi (exemplu: luarea unei măsuri de plasament) şi expulzarea unui străin care are o viaţă de familie în statul respectiv. 8 este acela de a proteja individual împotriva unei ingerinte arbitrare din partea autorităţilor. limitarea comunicării prin corespondenţă ori telefonic între părinte şi copilul faţă de care s-a luat măsura plasamentului. neimplementarea unui plan de reinserţie a minorei în cadrul familiei. aşadar. Scopul art. refuzul de a dispune încetarea măsurii plasamentului. existenţa unei ingerinte a autorităţilor în dreptul său la viaţa de familie. ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”. în cauza Worwa contra Poloniei reclamanta se plângea de faptul că i-a fost afectată viaţa de familie. refuzul de a Art.2. curtea a considerat tot ca ingerinte: nerecunoaşterea de către instanţele naţionale a existenţei unei vieţi de familie între tatăl biologic şi copilul născut în afara căsătoriei. Curtea. apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale. iar condiţiile în care a fost arestată erau şocante şi erau de natură să păteze imaginea sa în ochii copilului. este necesară pentru securitatea naţională. 2 Din lecturarea art. În acest sens. 8 parag. 2: “Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsura care. interzicerea drepturilor părinteşti. într-o societate democratică. limitarea dreptului la vizită.8 parag.Este prevăzut de lege. neredactarea unui plan de măsuri de ocrotire “conform legii”. deoarece arestarea sa avusese loc faţă cu fiica ei în vîrstă de 10 ani. . refuzul acordării custodiei şi revocarea dreptului de vizită. Restrângerile aduse dreptului la respectul vieţii private şi de familie: art. A. În jurisprudenţa sa. dorim să clarificăm noţiunea de “ingerinţă”. suspendarea autorităţii parentale şi separarea temporară a copiilor de părinte. bunăstarea economică a ţării. traducerea în limba româna a Convenţiei foloseşte termenul de “amestec”. Notiunea de “ingerinţă” Spre deosebire de textele francez şi englez. .Indeplineşte un scop legitim. protejarea sănătaţii sau a moralei. transferat custodiei copilului către autorităţile de ocrotire socială.5. refuzul de a repune reclamantul în exercitarea drepturilor părinteşti. 8 parag. în cazul vieţii de familie. 150 . Dar mai întâi. siguranţa publică. respectiv “interference”. pe scurt. a respins acest capat de cerere. In cele ce urmeaza vom analiza.5.7. aceste elemente. din lipsa probelor care să conducă la concluzia că într-adevar copilul fusese de faţă. În general. Credem însă că acesta nu poate avea o altă semnificaţie decât cea pe care Curtea o dă termenului “ingerinta”.Este necesar într-o societate democratică. retragerea sau decăderea din drepturile părinteşti. schimbarea resedinţei copilului de la un părinte la altul. care folosesc noţiunea de “ingerence”. modalitatea efectivă de executare a măsurii de plasament a copilului. încredinţarea drepturilor părinteşti către celalalt părinte. Reclamantul trebuie să dovedească. 2150 rezultă că amestecul autorităţilor publice nu contravine Convenţiei dacă: .

prin aceasta expresie se intelege compatibilitatea legii cu principiul preeminentei dreptului. In cauza chappell contra Regatului unit (1989). . . anterior citata. . in special. Principiile sunt însă valabile şi pentru art. 2. a fost protectia drepturilor si libertatilor altora.normal . C.rezonabil – sau – oportun -”. 8 parag. 9-11 ale Conventiei cuprinde o enumerare limitative a scopurilor legitime pe care statul le poate urmari atunci cand ia o masura ce poate constitui o ingerinta in dreptul la viata de familie a unor persoane: securitatea nationala. Dup ace a indepartat astfel o interpretare prea stricta sau prea larga a termenului – necesar -. Curtea a subliniat ca: “(…)sintagma prevazuta de lege nu se refera doar la dreptul intern. notiunea de – necessitate – implica faptul ca o ingerinta corespunde unei nevoi sociale imperioase si. Curtea a acceptat restrngerea adusa dreptului reclamantei de a-si instala caravan ape propriul teren aflat la tara. siguranta publica.nu este sinonim cu – indispensabil -. acesta continuandu-se cu verificarea conditiei ca ingerinta sa fi fost necesara intr-o societate democratica. Legea trebuie inteleasa in sens larg151.permite întoarcerea la părinţi după ce o instanţă decisese încetarea plasamentului. bunastarea economica a tarii. . in cauza Buckley contra Regatului Unit (1996). 151 A se vedea deja lămuririle de la pagina 22. Curtea a stabilit ca “in conformitate cu jurisprudenta sa constanta. Hotărârea din 7 decembrie 1976 (cauza ce privea libertatea de exprimare protejată de art.. asadar. prima etapa in cadrul examenului pe fond al ingerintei. declararea copilului ca fiind adoptabil şi ulterior adoptarea acestuia. ambele dispoziţii convenţionale folosind aceeaşi expresie “necesară într-o societate democratică”. ci vizeaza si calitatea legii. In cauza Malone contra regatului Unit (1984).. perchezitai domiciliara a fost justificata prin protectia drepturilor de proprietate intelectuala ale companiilor de cinema impotriva copierii si distribuirii ilegale de productii cinematografice. apararea ordinii si prevenirea faptelor penale. mentionat explicit in preambului Conventiei”. nici nu are flexibilitatea unor expersii ca – admisibil -. in sensul ca: “(…) desi adjectivul – necesar . D. De exemplu. protejarea sanatatii sau a moralei ori protejarea drepturilor si libertatilor altora. 152 CEDO. ca orice act normative din dreptul intern. ca justifincand o ingerinta in dreptul la protectia domiciliului. in scopul legitim al protectiei sigurantei publice. Un alt scop legitim acceptat de catre Curte. cauza Handyside contra Marii Britanii. B. Ingerinta trebuie sa fie necesara intr-o societate democratica Sintagma “necesara intr-o societate democratica” a fost pentru prima oara explicate de Curte in cauza Handyside contra Marii Britanii152. Ingerinta trebuie să fie prevazută de lege Prima conditie pe care ingerinta trebuie sa o indeplineasca pentru a respecta Conventia este aceea de a fi prevazuta de lege. Determinarea existentei scopului legitim este. 8. in cauza Olsson contra Suediei. 10 din Convenţie). ca si art. Notiunea de “lege” nu este definite de Convetie. este proportionala cu scopul legitim urmarit”. Ingerinta trebuie sa indeplineasca un scop legitim Art.util .

cu grija si de o maniera rationala”153. bine inţeles.In ceea ce priveste nevoia sociala imperioasa. art. Motivele pertinente sunt circumstanţele care impunstatului să ia o anumită măsuăa. ci şi o serie de obligaţii positive ce revin statului. cauzele nr. Exemple de motive pertinent ar fi cele în interesul copilului faţă de care s-a luat o măsură de plasament. pentru a se decide asupra caracaterului corespunzător al măsurii se are în vedere intensitatea ingerinţei. Suficienta motivelor însemna că măsura trebuie să fi fost corespunzătoare pentru a atinge scopul respectiv. în fiecare cauză. şi analiza proportionalităţii atunci când interesul privat se confruntă cu interesul public (spre exemplu. Hotărârea din 13 iulie 2000. Exigenţa proporţionalităţii între ingerinţa şi scopul legitim urmărit de stat presupune păstrarea unui just echilibru între scopul urmărit şi dreptul la viaţa de familie. în marea majoritate a cazurilor privind viaţa de familie. Ca răspuns. CEDO. apreciată în concret. Hotărârea din 1 iulie 2004. 68. controlul proporţionalităţii este folosit de Curte în aprecierea îndeplinirii obligaţiilor positive de către stat. în cauza Olsson contra Suediei. 1. ci controleaza daca motivele invocate sunt pertinente si suficiente154. CEDO în cauza Olsson contra Suediei. cazul expulzărilor). adică atunci când se confrunta două interese private (cel al copilului şi cel al părintelui). De asemenea. de a nu fi reunite cu familia sa imediat. parag. 8 al Convenţiei a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca implicând nu numai obligaţia negativă de a nu se amesteca în viaţa de familie decăt în circumstanţele prevăzute la parag.Crearea unui mecanism de soluţionare a problemelor privind paternitatea. Pe de altă parte. nr. Scozzari şi Giunta contra Italiei. Couillard Maugery contra Frantei. Din jurisprudenţa Curţii rezultă că. care constituie o ingerinţă în dreptul la viaţa de familie. Curtea a creat teoria marjei de apreciere. deoarece acesta trebuie să respecte dreptul la viaţa de familie. 153 Pentru această formulare. prin măsuri de genul: . 1. ţinând seama de importanţa dreptului şi de intensitatea atingerii care i-a fost adusă. Pertinenţa motivelor este o chestiune relativă.Crearea unui sistem care sa faciliteze întegrarea unui copil din afara căsătoriei în cadrul familiei. Pe de o parte. 66-74. nr. cauza nr. pentru a atinge un scop legitim. parag. 64796/01. de toate circumstanţele acesteia. . In cauza Handyside anterior citată. 39221/98 şi 41963/98. caracterul corespunzător al măsurii lipseşte atunci cănd ingerinţa este ineficace în raport cu nevoia socială imperioasă pe care se presupune că o servea. Hotărârea din 24 martie 1998. Lipsa lor ar însemna o încălcare a Convenţiei. * * * Aşa cum am văzut. . Hotărârea din 24 martie 1988. Curtea nu se limiteaza sa verifice daca statul a folosit puterea de apreciere “cu buna credinta. 154 CEDO. a se vedea. CEDO. ţinănd seama de interesele în joc şi de natura restricţiei suferite. în funcţie. guvernul britanic se aparase în sensul unei limitari a competenţei Curţii numai la verificarea faptului că autorităţile naţionale acţionaseră cu bună-credinţă în încercarea de a evalua limitele de acţiune premise de Convenţie într-un caz dat. Curtea foloseşte analiza motivelor pertinente şi suficiente în cazurile implicând măsura plasamentului. 2.

9 parag. Prezenta analiza nu poate epuiza toate problemele legate de viaţa de familie.Să ia măsurile potrivite (de natură legislative.8.Libertatea religiei. constiinţa şi religie este un drept esenţial şi de bază al societăţii democratice.Să organizeze sistemul judiciar astfel încât soluţionarea cauzelor privind contractul dintre părinţi şi copii să se realizeze cu celeritate. ce protejează trei libertăţi: . idealiste uneori. administrative etc. .Să admită intrarea în ţară a imigranţilor pentru a dezvolta o viaţă de familie cu ceilalţi membri deja stabiliţi. 1 al Convenţiei. . Libertatea - . Libertatea de gândire.Să consulte tatăl natural înainte de a permite adoptarea copilului. Libertatea gândirii. .Să ia măsuri pentru executarea hotărârii prin care se consfinţeşte dreptul tatălui de a avea contacte cu fiica sa. prin sentimente. 9 Aceste libertăţi. . pentru că soluţia să nu fie decisă.2.Să organizeze. aşa cum transpare acestea din cauzele aflate pe rolul Curţii. Fiind de o mare bogăţie.Crearea unui remediu efectiv şi accesibil care să permită protecţia unui membru al familiei împotriva violenţei şi ameninţărilor din partea altor membri ai familiei. cel puţin. conştiinţei şi religiei. . 5. . neexistând întotdeauna în precizie sau in construcţie tehnica.) pentru că procesul decisional privind măsurile de plasament sau orice alte măsuri de natură a afecta interesele protejate de art. Gândirea şi conştiinţa reprezintă moduri în care individual se percepe pe sine şi exteriorul. fiind necesară o dezbatere numai pe această temă pentru a clarifica. accesul persoanelor la dosarele continând informaţii personale. . Art.Libertatea gândirii. ca volum şi varietate. conştiinţei şi religiei – Art. Pragmatice adesea. normele generale aplicabile acestui domeniu. . denumite şi libertăţi ale spiritului. aceste cauze joacă un rol important în dezvoltarea jurisprudenţei.Libertatea conştiinţei. 8 să fie echitabile şi să permită implicarea părinţilor sau a persoanelor ce exercită drepturile părinteşti. în anumite condiţii. . suficient pentru o protecţie adecvată acestor interese. sunt esenţiale într-o societate pluralistă.Să ia măsuri pentru a reuni pe copilul faţă de care s-a luat măsura plasamentului cu părinţii săi. credem că ele fac dovada marii flexibilităţi a celui mai important mecanism internaţional de protecţie a drepturilor omului – convenţia Europeană a Drepturilor Omului. precizează că orice persoană are dreptul la libertatea gândirii. aşa cum este aceasta interpretată şi aplicată de Curtea Europeană. trăiri şi concepţii teoretice. în realitate. de întârzierea în soluţionarea cauzei.Sî ia măsurile legale necesare pentru a asigura stabilirea unei legături între copil şi tatăl sau biologic. .

Asigurarea asistenţei religioase în închisori. dar nu se limitează la religiile sau confesiunile istorice.8. respective interdicţia de a impune o religie şi de a sancţiona schimbarea religiei. pacifismul. Convingerile personale sunt mai mult decât simple opinii. prozelitismul religios nu este interzis. Exemple de convingeri protejate de art. Acest drept implică obligaţia statului de a lua măsurile positive pentru a asigura respectul pentru obligaţiile religioase şi pentru a preveni discriminarea pentru acest motiv prin: a. libertatea de alegere este foarte importantă.Dimensiunile înternă şi exterioară: credinţa pură şi simpla şi manifestarea exterioară a religiei.2. Protecţia convingerilor şi credinţelor Obiectul acestei libertăţi este reprezentat de convingerile şi credinţele personale. Libertatea de a alege şi de a-şii manifesta convingerile şi credinţele este un drept de care beneficiază atât credincioşii cât şi ateii. 9 pot fi: protecţia mediului. b. . Libertatea de religie reprezintă între libertăţile spiritului un element esenţial pentru formarea identităţii credincioşilor şi a concepţiei lor despre viaţă. întrucat prin el se încercă promovarea religiei şi atragerea de noi adepţi. în deciziile şi hotărârile lor. iar libertatea conştiinţei protejează individual împotriva constrăngerilor de tot felul la nivel personal. termenul de sectă. vegetarianismul. 5. mai ales în cazul libertăţii religioase. Credinţele vizează o religie identificabilă. În lipsa unei definiţii precise a religiei. fiind intersiză o apreciere a statului asupra caracterului legitim al credinţelor religioase. care poate fi individuală sau colectivă. Problemele cele mai delicate în această privinţă se pun în legătură cu religiile minoritare şi cu noile grupări religioase. Cum observăm.1. fiind interzisă orice îndoctrinare.Dimensiunile pozitivă şi negativă: libertatea de a avea şi practica o religie. concepţia despre vânătoare etc. Parlamentul European a adoptat o rezoluţie asupra unei acţiuni comune a statelor membre ca urmare a diverselor încălcări ale legii comise de unele organizaţii sub acoperirea libertăţii religioase. agnosticii. problema sectelor se pune în mod inevitabil. Dat fiind că libertatea religiei are şi o dimensiune exterioară.gândirii vizează interdicţia îndoctrinării. ci înglobează şi religiile minoritare sau noile grupări religioase. Unul din cele mai controversate aspecte ale dreptului de a-şi manifesta religia este . Evitarea situaţiei în care indivizii folosesc expresii ce pot ofensa inutil pe ceilalţi. inclusive prin respectarea regulilor alimentare religioase. Comisia şi curtea nu au utilizat niciodată. c. coerenţa şi importanţa pentru o persoană. Problema manifestărilor exterioare ale religiei prin portul unor însemne vestimentare distinctive. Ele pot fi definite ca fiind idei cu un anumit grad de fortă. cele trei noţiuni sunt strâns legate între ele. Protecţia manifestărilor religioase. a impunerii unei ideologii. Libertatea de religie are două tipuri de dimensiuni: . dacă nu este agresiv.

orice cadru didactic trebuie să le transmită elevilor săi Cu această afirmaţie. Desigur.portul voalului Islamic. publică sau privată. de la contextual politico-religios actual al întregii uniunii europene. d. În conformitate cu dispoziţiile Pactului Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice. i s-a interzis accesul la cursuri şi la examene şi i s-a refuzat dreptul la înscriere. idea că acestea ar fi contrare ideii de democraţie. e. Obiecţia de conştiinţă reprezintă refuzul de a îndeplini anumite obligaţii impuse de lege pe motiv de conştiinţa. pe care . Relaţia libertăţii de conştiinţa şi religie cu dreptul la educaţie: convingerile părinţilor şi educaţia Articolul 2 al Protocolului nr. până la legăturile cu atentatele teroriste de la 11 septembrie …… din America şi lumea musulmana. că nimeni nu poate fi silit să facă parte dintr-o asociaţie.În general. Curtea face şi o apreciere cu totul surprinzătoare: “ este greu de conciliat portul voalului Islamic cu mesajul de toleranţa. Libertatea de întrunire şi asociere paşnică este consacrată în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului precizând totodată. f. Prima cauză solutionată de Curte pe această temă a fost dahlab contra Elvetiei (2001). dorea să poarte voalul Islamic pentru respectarea preceptelor sale religioase. Există şi limite ale libertăţii părinţilor în privinţa educaţiei. libertatea de întrunire şi asociere paşnică nu poate fi supusă “decât restricţiilor conforme cu legea şi necesare într-o societate democratică. de respect al altuia şi mai ales de egalitatea şi nondiscriminare. că nu toate religiile sunt tratate la fel de către Curte. în care a fost considerate ca fiind în concordanţă cu art. 2 decizia autorităţilor cantonului Geneva de a interzice unei învăţătoare de la clasele primare purtarea voalului Islamic în timpul orelor de curs: scopul legitim invocat de autorităţi şi acceptat de Curte a fost respectarea neutralităţii religioase şi a drepturilor altora. 1 prevede că statul trebuie să respecte dreptul părintilor de a asigura educaţia copiilor în concordanţă cu convingerile lor filozofice şi religioase. O altă problemă deosebită este cea a posibilităţii copiilor de a fi scutiţi de anumite cursuri sau activităţi care ar fi în contradicţie cu convingerile părinţilor. emiţând. Egalitatea cultelor religioase între ele şi neutralitatea statului faţă de aceste culte. într-o democraţie. Curtea Europeană a decis că purtarea valului Islamic poate fi interzisă pentru a asigura diversitatea diferitelor credinţe şi pentru a proteja ordinea publică şi credinţele altora întrun mediu precum cel universitar. Din acel moment. Cu toate acestea. Fiind admisă la facultatea de medicină a Universităţii din Istanbul. musulmană practicantă. soluţionată la data de 10 noiembrie 2005. dacă apare un conflict cu interesul copilului. Curtea face o judecată de valoare asupra unui semn religios. g. Reclamanta. cînd rectorul universităţii a adoptat o circulară prin care se intersizea portul voalului şi al bărbii în cadrul cursurilor. în opinia noastră decizia Curţii poate pune o serie de probleme. până în febraurie 1998. De aici se poate trage dureroasa concluzie pentru democraţie şi egalitate. raportat la valorile Convenţiei Europene. precum serviciul militar. în . părinţii trebuie să aibă posibilitatea de a alege şcoala copiilor lor. În hotărârea Leyla Sahin contra Turciei. iar necesitatea într-o societate democratică a fost apreciată şi prin prisma vârstei elevilor. 9 parag. şi indirect asupra unei religii. Aceasta nu este recunoscută de Curtea Europeană ca drept. chiar şi indirect. ea a putut să poarte voalul.

protecţia ordinii. a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. 37 alin. Asemenea dispoziţii se găsesc stipulate expres de toate legile fundamentale ale celorlalte state157. Curtea. demonstraţiile.2. în decizia asupra unei cereri din 1976. procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfasura numai în mod paşnic. Potrivit legii române. într-o societate democratică. 155 Art. Se precizează că: “partidele sau organizaţiile care. că dispoziţiile sale nu se opun ca “exercitarea acestui drept (dreptul la asociere) de către membrii forţelor armate şi ai poliţiei să fie supusă unor restricţii legale”. libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care. contra Moldovei (2001). a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale” (alin. 9.interesul securităţii naţionale. de deţinuţii condamnaţi). în calitate de arestat preventiv. stipulează că: “cetăţenii se pot asocia liber în partide politice. a principiilor statului de drept ori a suveranităţii. a arătat că statul. declarând încălcarea art. 2 prevede posibilele restricţii ale libertăţii conştiinţei şi religiei. 22. pentru siguranţa publică. alin. art. 156 Art. în acelaşi timp. Restrângerile aduse libertăţii conştiinţei şi religiei Art. 5. militează împotriva pluralismului politic. 158 A se vedea şi Biserica Adevarată Ortodoxă din Moldova s. a ordinii publice ori pentru a ocroti sănătatea sau moralitatea publică sau drepturile şi libertăţile altora”155. prin nerecunoaşterea Mitropoliei Basarabiei. Curtea a decis că încriminarea de către legea greacă a activităţilor de prozelitism ale Martorilor lui Iehova nu era proporţională cu scopul protecţiei drepturilor altora.a. De accea. În cauza Mitropolia Basarabiei s. 1 din Constituţia României.a.2. fără nici un fel de arme. a constituit o violare a art. constituie măsuri necesare. Comisia Europeană. iar ingerinţa nu a fost proporţională cu scopurile declarate de guvern – integritatea teritorială şi “apărarea păcii sociale şi a înţelegerii între credincioşi”158. asociaţiile “cu caracter secret sunt interzise”156. Pactul stipulează. al securităţii publice. a statuat că interdicţia accesului unui deţinut la o carte religioasă care conţinea şi un capitol despre artele martiale era justificată pentru protecţia ordinii publice şi a drepturilor altora. 9 parag. 9 pentru că ingerinţa nu era prevăzută de legislaţia în vigoare în epoca faptelor. În cauza Kokkinakis contra Greciei (1993). Curtea a consemnat refuzul autorităţilor penitenciare şi apoi al instanţei de a-i permite reclamantului participarea la slujba religioasă desfăşurată în capela închisorii (pe motiv că în acest cadru nu se putea realiza separarea sa. şi-a încîlcat obligaţia de neutralitate şi imparţialitate privind aprecierea asupra legitimităţii credinţelor religioase. prin scopurile ori prin activitatea lor. 1 şi 2. contra Moldovei (2007).8. Mitingurile. În cauza Igors Dmitrievs contra Letoniei (2006). 21. . prevăzute de lege. în sindicate şi în alte forme de asociere”. 2) 157 Dispoziţiile legilor naţionale sunt în conformitate cu exigenţele textelor stipulate în Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.

apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor.oas. 2. informaţii şi idei prin orice mijloace de exprimare”. tipărită ori artistică.. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. indiferent de frontiere. protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora. Marinache E. condiţii. Instrumente universale I. de a primi şi de a răspândii informaţii şi idei de orice fel. I.O. Moroianu. restrăngeri sau sancţiuni prevăzute de lege. Art. adoptată de către Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948 prin Rezoluţia 217 A (III). acest drept cuprinde libertatea de a căuta. 212 (Buletinul Oficial nr.). .R. Prezentul articol nu împiedică statele să supuă societăţile de radiodifuziune. Principalele instrumente internaţionale privind drepturile omului la care România este parte. care constituie măsuri necesare. intrat în vigoare la 23 martie 1976 160) precizează la art. care.2. vol. ea poate fi supusă anumitor limitări care trebuie însă stabilite în mod expres prin lege şi care sunt necesare: a) respectării drepturilor sau reputaţiei altora. Pactul Internaţional privitor la Drepturile Civile şi Politice (adoptat şi deschis spre semnare la 16 decembrie 1966. primi şi răspândi informaţii şi idei de orice fel. de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. ordinii publice. (3) Exercitarea libertăţilor prevăzute la paragraful 2 al prezentului articol comportă obligaţii şi răspunderi speciale. b) apărării securităţii naţionale. 160 România a ratificat acest pact la 31 octombrie 1974. la alegerea sa. acest drept cuprinde libertatea de a căuta. Ed. pentru securitatea naţională. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. 13.într-o societate democratică. fără 159 Zlatescu I. 1999. sub forma orală. 10 Art. sănătăţii sau moralităţii publice”. protecţia sănătăţii sau a moralei. Libertatea de exprimare – Art. prevede că: “Orice persoană are dreptul de a nu fi tulburat pentru opiniile sale şi acela de a căuta. în esenţă. fără consideraţii de frontieră.. 146 din 20 noiembrie 1974). integritatea teritorială sau siguranţa publică. menţionează că: “Orice persoană are drpetul la libertatea de gândire şi de exprimare. 19 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului159. de a primi şi de a răspândi. a IV-a revizuita şi adăugită. Oancea I. 8. Ed. Serbanescu R. sau prin orice alt mijloc. Bucureşti.5. (coord. 161 Site-ul Organizaţiei Statelor Americane http://www. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede că: “1. pentru a impiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti”. prin Decretul nr. Exercitarea acestor libertăti ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi. (2) Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare.9.D. 19 că: “(1) Nimeni nu trebuie să aibă de suferit din cauza opiniilor sale.org.. scrisă. p. Convenţia Americană a Drepturilor Omului161 adoptată la 22 noiembrie 1969 la San Josè (Costa Rica) reglementează dreptul la libertatea de exprimare în art. În consecinţă.

vorbit.2. fiind un drept esenţial într-o societate democratică. De asemenea. Sfera protecţiei art. Hotărârea din 28 martie1990. radio. Libertatea de informare funcţionează atât în primirea cât şi în comunicarea de informaţii sub orice formă – scris. oferind fiecarui individ posibilitatea de a avea şi de a-şi exprima o opinie. 10 de cître Curtea Europeană. opinia nu poate 162 Pentru cauze în care a fost discutată problema libertăţii de exprimare în cazul unor persoane juridice. 10 consacră existenţa dreptului la liberatatea de exprimare. 1 al art. statul trebuie să asigure menţinerea caracterului pluralist al informaţiei. Dezvoltarea rapidă a tehnologiei în aceste domenii impune o dezvoltare continuă şi dinamică a interpretării textului art. sau prin orice alt mijloc”. care funcţionează nu numai pentru informaţiile şi ideile primite favorabil sau considerate drept inofensive sau indiferente. 10 se întinde asupra tuturor formelor de exprimare: ea nu include numai exprimarea prin cuvânt – scris sau vorbit – ci şi prin imagini sau gesturi ce exprimă o idée sau prezintă o informaţie. sub forma imprimată sau artistică. În conţinutul libertăţii de exprimare intră: libertatea de opinie şi cea de informare. oral sau în scris. cauza Markt Intern Verlag GMBH si Kluas Beerman contra Germaniei. dreptul la libertatea de exprimare este reglementat în mai toate legislaţiile statelor. tot mai răspândite. cât şi cele juridice162. Curtea Europeană consideră că pluralitatea opiniilor se află la temelia libertăţii de exprimare. a se vedea: CEDO. iar aspectul probaţiunii. CEDO. Diferenţa esenţială între cele două tipuri de libertăţi – de opinie şi de informare – se referă la faptul că informaţia este un element obiectiv. Groppera Radio AG şi alţii contra Elevetiei. 2 al acestui articol permite restrângerea exercitării acestuia în ipoteze în care folosirea libertăţii de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra sau chiar impotriva democraţiei însăşi. Pentru aceasta. imagini. b. însă implică interzicerea oricarui sistem de cenzurî. Protecţia libertăţii de exprimare are doua baze teoretice fundamentale: a. Libertatea de opinie reprezintă elementul clasic al libertăţii de exprimare. parag. Dacă parag. protecţia art. Domeniul de aplicare De dreptul garantat în art. întrucât el permite exprimarea minorităţii. TV. Hotărârea din 20 noimebrie 1990.1. chiar minoritară sau şocantă. .considerţii de frontieră. 10890/84. cauza nr. ci şi pentru acelea care şochează. neliniştea sau rănesc. pe când opinia este subiectivă. 5. Importanţa sa esenţială în realizarea procesului politic democratic. deoarece conţinutul mesajului exprimat public trebuie să fie liber. 10 se bucură atăt persoanele fizice. sisteme de informare electronică. Necesitatea sa pentru împlinirea individului. 10 nu este însă unul absolut. 10 se extine asupra tuturor mijloacelor de difuzare a informaţiei sau expresiei: publicaţii. caracterizată prin pluralism. Dreptul de a comunica informaţii nu include şi dreptul de acces la mijloacele de comunicare. Dreptul garantat de art.9. în timp ce informaţia este susceptibilă de probă. Aşa cum observăm.

iar aceastî libertate a comunicării transfrontiera este un element esenţial al democraţiei din zilele noastre şi trebuie luată în considerare atunci când se interpretează celelalte prevederi ale art. în scopul dezvoltîrii principiilor consecrate de Recomendările adoptate în cadrul Consiliului Europei de la momentul adoptării Convenţiei. 21980/93. . ci şi îndatoriri şi responsabilităţi în cercetarea şi verificarea faptelor expuse în articolele sau emisiunile lor. Curtea deliberând în mod constant în favoarea presei – dreptul ziaristului de a exprima opinii. Este de observat că. în cauza nr. În cauza Erdogdu şi Ince contra Turciei (1999). altfel media riscă să devină un vehicul al diseminării discursului urii şi al promovării violenţei”. Hotărârea Marii camere din 17 decembrie 2004. întrucât prin presă se exprimă o societate liberă şi democratică. provocatoare. dacă baza de la care s-a pornit este adevarată şi nu se poate dovedi reaua – credinţă a ziaristului. Astfel. Presa nu are însî numai drepturi. 164 CEDO. în cauza Groppera Radio AG contra Elvetiei (1990) şi Autronic contra Elveţiei (1990). Curtea a stabilit ca “îndatoririle şi responsabilităţile care însoţesc exerciţiul libertăţii de exprimare de către profesioniştii media comportă semnificaţii speciale în situaţii de conflict şi tensiune. Cumpăna şi Mazare contra României. a publicităţii etc. plata unor despăgubiri exorbitante). O dimensiune esenţială o reprezintă libertatea presei – presa fiind considerată “câinele de pază ale democraţiei”163. CEDO. a abuzului de alcool şi a toxicomaniei. în cauza nr. Curtea a precizat că publicul are dreptul de a recepţiona emisiuni televizate provenind de la un satelit străin. exagerate. pornind de la o minima bază factuală. principii dedicate luptei împotriva dependenţei de tutun. Restrângerile aduse libertăţii de exprimare Aceste limitări privesc: . Bladet Troms si Stensaas contra Norvegiei. amenda penală. speculativa. sancţiunile disproporţionate sunt o formă de cenzură menită să descurajeze jurnaliştii de a mai emite critici. iar presa aduce în discuţie subiecte de interes general. unele dispoziţii ale dreptului comunitar şi mai ales Convenţia europeană asupra televiziunii transfrontieră (1989) precizează că trebuie să existe norme minimale în privinţa protecţiei minorilor. pentru că misiunea presei este de a contribui la dezbaterile de interes public (altfel. diferă după cum este vorba de o 163 CEDO. 33348/1996. fără o ingerinţă nejustificată 164. O atenţie specială trebuie acordată situaţiilor în care este vorba de publicarea opiniilor unor reprezentaţi ai organizaţiilor care recurg la violenţa împotriva statului. Hotărârea din 20 mai 1999.9. Acestei libertăţi a presei i se asigură o protecţie deosebită în conflictul dintre libertatea presei şi protejarea unor drepturi individuale.2. opinia este o judecată de valoare.2. 10. Sunt asemenea sancţiuni: condamnarea penală. 59. critică. Un argument al Curţii în această privinţă a fost faptul că “ţările din estul Europei au fost încurajate pe calea democraţiei şi mulţumiă emisiunilor de peste graniţe”. parag.Protecţia vieţii private a unei persoane. pe care ziariştii nu pot fi obligaţi să le dezvăluie. La 1 august 1998 a fost semnat protocolul adiţional la Convenţia Europeană asupra Televiziunii Transfrontieră.fi probată. 5. Libertatea presei joacî şi cu privire la protecţia surselor jurnalistice. chiar critice.

Până în momentul de faţă. Să urmărească cel puţin unul dintre scopurile legitime prevăzute de textul Convenţiei. inclusive dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. omului politic trebuind să dea dovadă de toleranţa la critica pentru ca el se expune în mod constient şi voluntar privirii publicului şi presei asupra vieţii sale. Op. Curtea s-a exprimat ferm arătând că: “o sancţiune de acest tip poartă răspunderea pentru îngrădirea presei în exercitarea rolului de furnizor de informaţii”. 11 Libertatea de reuniune şi de asociere167 reprezintă un element fundamental într-o 165 Sudre Frédérik. 3. în cazul omului politic libertatea de exprimare a terţilor este foarte largă. cit. influenţate de atitudinea subiectivă faţă de diversele cercuri ale politicului.2. Să fie prevazută de lege. Nr. Curtea afirmă că limitarea adusă de stat acestui drept este contrară Convenţiei dacă nu îndeplineşte cele trei condiţii cumulative: 1. fiind limitat exerciţiul libertăţii de exprimare. De asemenea. pentru atingerea acelui scop. de un om politic sau de o persoană care ocupa o funcţie publică. Of. condamnarea penală a domnului Dalban la o pedeapsă cu închisoarea a constituit o încălcare disproporţionate a dreptului la libertatea de exprimare a unui ziarist”166. 2. . În viitor întrezărim o situaţie delicată pentru analiza cazurilor privind libertatea presei. Curtea a stabilit ca norme care cer proba verităţii opiniilor asupra autorităţilor nu sunt excluse de Curte. 425. Orice persoană are dreptul la libertatea de intrunire paşnică şi la libertatea de asociere. Potrivit art. În timp ce în cazul omului obişnuit se dă preferinţa protecţiei vieţii private. În cauza Dalban contra României (1999). CEDO. care va fi marcată puternic de calificarea discursului ca referindu-se la fapte sau la judecăţi de valoare. pentru a prezerva o bună administrare a actului de justiţie şi a asigura un proces echitabil. . 5. p. este pus în discuţie dreptul la protecţie al acestei persoane în special dacă e magistrat spre exemplu.10. (2003). 277 din 20 iunie 2000. în raport cu scopul legitim urmărit. cele mai multe pedepse. 9. În privinţa persoanei care ocupa o funcţie publică. Asa cum am analizat la art. 10 al Convenţiei în privinţa libertăţii presei. prin condamnarea penală aplicată unui jurnalist pentru publicarea unor informaţii de interes public despre un senator: “ Curtea (…) constată că. mai ales cele penale. într-o societate democratică. Ele trebuie să fie însă “riguros proporţionate şi centrate pe afirmaţiile ce au depăşit efectiv limitele unei critici admisibile”165. au fost şi sunt considerate de Curte “forme de cenzură menite să descurajeze jurnaliştii de a mai emite critici” asupra demnitarilor. 11 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului: 166 167 “1.persoană obişnuită. Curtea Europeană a constatat încălcarea art. M. Să fie necesară. în cauza Dalban contra României (1999).Respectarea prezumţiei de nevinovăţie şi a independenţei justiţiei. aplicate jurnaliştilor pentru fapte de genul “ofensa adusă autorităţii”. Libertatea de asociere şi întrunire paşnică – Art.

libertatea de reuniune şi . constituie măsuri necesare. atâta vreme cât este respectat principiul proportionalităţii. ai poliţiei sau ai administraţiei de stat”.1. fie a unei înregistrări prealabile.Negativă. Astfel. Libertatea de asociere priveşte doar crearea de structuri fără scop lucrative. atâtă timp cât este o reuniune cu caracter paşnic.2. în principiu.10. Acest drept cuprinde două elemente: . Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legal să fie impuse exercitării drepturilor de către membrii forţelor armate.10. Pentru o exercitare efectivă a acestui drept. într-o societate democratică. statică sau în mişcare.2. apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor. În acelaşi timp. În consecinţă. în care indivizii trebuie să aibă posibilitatea de a exprima în comun opinii sau atitudini şi de a rezolva problemele prin dezbatere publică. fundaţii. 5. statele au obligaţia de a crea un cadru juridic în care să fie reglementate infiinţarea şi funcţionarea formelor de asociere. 2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decăt acelea care. Libertatea de asociere Libertatea de asociere presupune dreptul indivizilor sau al persoanelor juridice de a se asocia într-o grupare voluntară şi organizată pentru o anumită perioadă în vederea protecţiei unor interese comune sau a realizării unor scopuri comune.2. libertatea de asociere nu implică dreptul unui individ de a fi primit ca membru al unei anumite asociaţii sau de a-şi păstra calitatea de membru. cum ar fi: asociaţii. pentru securitatea naţională. Libertatea de reuniune sau dreptul de a manifesta include şi dreptul de contramanifestare. Dimensiunea negativă presupune că nimeni nu poate fi obligat să se asocieze. sindicate.societate democratică. prevazute de lege. de libertatea de asociere beneficiază orice structură caracterizată printr-o coordonare substanţială a activităţilor unor persoane. partide politice.Pozitivă şi . siguranţa publică. prin formarea unei persoane juridice. Libertatea de asociere are două dimensiuni: .libertatea de asociere. acestea două coexistând. Libertatea de reuniune Libertatea de reuniune vizează orice tip de reuniune: publică sau privată. protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi a libertăţilor altora. corelativ acestei libertăţi. 5. Trebuie menţionat că recunoaşterea libertăţii de reuniune poate presupune intervenţia statului fie sub forma unei autorizaţii. Dacă libertatea de reuniune vizeazî grupuri fără stabilitate în timp. statul are obligaţia de a crea un cadru juridic care să facă posibilă organizarea de reuniuni în aşa fel încât dezbaterea politică liberă să fie favorizată. . permanent. libertatea de asociere are în vedere libertatea de a constitui o structură al cărei caracter este.

O cauză interesantă sub aspectul restrăngerilor aduse libertăţii de asociere în partid politice şi care cere o prezentare mai detaliată este Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) şi Ungureanu contra României (2005).Restricţii de asociere pentru membrii forţelor armate. 8/1989). de a se conduce singur. se recunoaşte dreptul de acţiune colectivă al sindicatului.Refuzul nejustificat de autorizare a unei reuniuni sau sancţionarea ulterioară pentru desfăşurarea ei. 11 prevede că exerciţiul drepturilor de întrunire şi asociere nu poate face obiectul altor restricţii decât cele care. Restrăngeri ale libertăţii de reuniune şi asocire sunt posiblie. de a se afilia în federaţii şi confederaţii de sindicate. Restrăngerile libertăţii de întrunire şi de asociere Paragraful 2 al art. fără a se ajunge la recunoaşterea unei obligaţii pentru stat de a încheia acorduri sub diferite forme cu acestea. apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor. . care poate prezenta propuneri.Libertatea sindicală este o formă predominantă de manifestare a libertăţii de asociere. dizolvarea unui partid politicsau refuzul înscrierii acestuia sunt acte de extremă gravitate. anumite măsuri ale statelor sunt considerate că încălcări ale acestei libertăţi. fiind vorba de prevederile Decretului – lege nr. pentru siguranţa naţională. Printre acestea. ai poliţiei sau administraţiei. în primul rând. deci.3. Dată fiind importanţa lor într-o societate democratică. care se justifică numai dacă prin activitatea sa acesta a îndemnat la violenţă. . care implică pe lângă dreptul de a crea. 5. mai ales sub forma reglementării anumitor condiţii de manifestare sau de creare de persoane juridice. că un partid politic. 2. De asemenea. Schimbarea propusă să fie compatibilă cu principiile fundamentale ale democraţiei. un sindicat. fiind prevăzute de lege. Mijloacele utilizate să fie legale şi democratice. măsuri cum ar fi.Dizolvarea partidelor politice. Curtea Europeană a apreciat. la încălcarea principiilor democratice. că nu există democraţie fără pluralism. Cauza privea refuzul înregistrării unui partid politic pentru motivul că. siguranţa publică. constituie măsuri necesare într-o societate democratică. împreună cu alţii. . nu se poate prevala de protecţia Convenţiei.2. fiind un partid communist. Citând două hotărâri recente – Yazar şi alţii contra Turciei (2002) şi Refah Partisi contra Turciei (2003) – Curtea a reiterat poziţia sa potrivit căreia un partid politic poate duce o campanie în favoarea schimbării legislaţiei şi a structurilor legale sau constituţionale ale statului cu două condiţii: 1. revendicari în interesul membrilor săi.10. . Rezultă. pentru protecţia sănătăţii şi moralei sau a drepturilor şi libertăţilor altora. şi prerogative pentru sindicatul creat precum dreptul de a-şi adopta propriile regulamente. Analizând cererea. ai cărui responsabili incita la violenţă sau propun un proiect politic care nu respecta una sau mai multe reguli ale democraţiei sau care vizează distrugerea acesteia sau nerespectarea drepturilor şi libertăţilor. contravenea prevederilor legale din România (la vremea respectivă.

Lege nr. faţă de care s-a distanţat. Curtea nu a dat curs cererii Guvernului de a lărgi sfera examenului sau şi asupra luărilor de poziţie ale celui de-al doilea reclamant posterioare ingerinţei în litigiu (refuzul înregistrării). la fel ca şi autorităţile naţionale. desemnându-l pe Marx ca pe cel mai mare filosof politic al omenirii şi făcând elogiu fostului preşedinte Ceauşescu. în aprecierile sale. al integrităţii teritoriale şi al ordinii juridice şi constituţionale a ţării. De asemenea. Curtea a constatat că jurisdicţiile naţionale şi-au bazat respingerea cererii de înregistrare a reclamanţilor exclusiv pe examinarea conformităţii statutului şi programului politic al partidului cu dispoziţiile Decretului. Analizând statutul şi programul politic al PCN. că nu a observat în aceste publicaţii. inclusive prin denumire. precum şi o carte. 3. Curtea notează că programul politic al PCN cuprindea pasaje care criticau abuzurile fostului partid comunist dinainte de 1989. . Instanţa Europeană a observat că la al doilea reclamant s-a declarat favorabil alegerilor libere şi pluripartite şi unui joc politic bazat pe respectul opiniilor politice ale altora. Într-unul din aceste articole.Curtea a mai reamintit că. antipopulară şi antinaţională”. În speţă. Curtea. astfel. În situaţia de faţă. Curtea a remarcat că acestea insista asupra respectului suveranităţii naţioanle. 8/1989. pentru a determina dacă refuzul înregistrării unui partid politic răspunde unei “nevoi sociale imperioase” – fiind. Curtea a precizat. în vigoare la data cererii. una din principalele caracteristici ale democraţiei rezidă în posibilitatea pe care o oferă de a dezbate. prin dialog şi fără recurgere la violenţă. se va baza. chiar când acestea deranjează sau neliniştesc. Un numîr mare de articole publicate de domnul Ungureanu din 1989 şi´până în 1999 foloseau sloganuri ca: “lupta continuă!”. însă. 2. “trăiască socialismul!”. Actele şi discursurile imputabile partidului constituie un ansamblu ce dă o imagine clară a unui model de societate conceput şi promovat de partidul în cauză şi care ar fi în contradicţie cu conceptul de “societate democratică”. Există indicii care să arate că riscul de atingere adusă democraţiei de către acel partid este suficient de apropiat. “nu ar accepta decât pe cei care l-ar accepta!”. odată ajuns la putere. domnul Ungureanu a publicat o carte intitulată “Contrarevoluţia antisocialistă. doar pe statutul şi programul politic ale PCN. “necesar într-o societate democratică” – trebuie să determine dacă: 1. nici o luare de poziţie care să poată fi interpretată în mod rezonabil ca fiind un apel la violenţă ca mijloc politic sau ca proiect politic ce nu respectă regulile democraţiei. ca şi al principiilor democraţiei. în care preşedintele PCN proclama ataşamentul său faţă de doctrina comunistă şi critica atât deriva conducătorilor partidului comunist de dinainte de 1989. curtea observă că nici Tribunalul Bucureşti. nici Curtea de Apel nu s-au bazat pe vreun alt document al PCN sau pe vreo altă luare de poziţie a domnului Ungureanu sau a altui conducător al partidului. De aceea. a unor chestiuni ridicate de diferite curente de opinie politică. O formaţiune politic ar respecta principiile democraţiei nu poate sî fie obstaculată doar pentru că a criticat ordinea constituţională şi juridical a ţării. unde îşi prezenta viziunea politică. Actele şi discursurile conducătorilor partidului sunt imputabile acestuia. respective o serie de articole de presă din perioada 1998 – 1999. el scria că. În 2000. în ciuda limbajului critic şi uneori virulent. cât şi politica dusă de guvernanţii de după 1989. În această privinţă. În opinia Curţii.

11 al Convenţiei. potrivit căruia România nu poate accepta că apariţia unui partid comunist ar putea face obiectul unei dezbateri democratice. deşi termenii din statut se refereau la desfăşurarea activităţii în cadrul legislative existent şi fără a se substitui autorităţilor statului. Curtea a constatat că în speţă nu sunt reunite criteriile menţionate ce definesc “nevoia socială imperioasă” şi că a existat o violare a art. Deşi instanţa europeană accepta posibilitatea că o asociaţie. pe o simplă bănuială că asociaţia ar fi avut intenţia de a crea structuri paralele parchetelor. În concluzie. Avînd în vedere că înscrierea unei asociaţii nu este un act cu consecinţe ireversibile. instanţele interne au considerat că prin obiectivele propuse. datorită refuzului nejustificat al instanţelor române de a admite cererea formulate de reclamant pentru înscrierea în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor a asociaţiei “Grada Naţională Antimafia”. în speţă. Astfel. s-a întemeiat doar pe analiza prevederilor statutului asociaţiei.jurisdicţiile interne nu au demonstrate că programul şi statutul PCN erau contrare ordinii constituţionale şi juridice a ţării şi principiilor fundamentale ale democraţiei. În speţă. un asemenea comportament trebuie să reiasă din compararea statului cu actele şi poziţia adoptată de conducătorii asociaţiei. mai précis. Experienţa politică a statelor părţi a demonstrat că în trecut. El a fost sancţionat doar pentru un comportament ce ţinea exclusiv de exerciţiul libertăţii de exprimare. legea română prevăzând posibilitatea de a dizolva o asociaţie dacă activitatea şi obiectivele urmărite se dovedesc a fi contrare legii sau statutului sau. Curtea nu a acceptat argumentul Guvernului. Totuşi. Analizând faptele în speţă. însă. cu atât mai mult cu cât şi în alte state părţi la Convenţie exista partide comuniste cu ideologie marxistă. Pentru a evita această. să acţioneze în fapt pentru distrugerea acestora. ea observă că doar acest context nu ar putea justifica necesitatea ingerinţei în cauza. o măsură atât de radicală precum respingerea cererii de înregistrare a asociaţiei apare ca fiind disproporţionate faţă de scopul urmărit. asociaţia intenţionează să intervină în activitatea autorităţilor judiciare ale statului. trebuie comparate aceste programe cu actele şi luările de poziţie ale membrilor şi conducătorilor partidului în cauză. partidele politice având scopuri contrare principiilor fundamentale ale democraţiei nu le-au dezvăluit în texte oficiale decât atunci când au ajuns la putere. şi anume protecţia securităţii naţionale şi a . cum asociaţia nu derulase nici o activitate anterior înscrierii. În cauza Bozgan contra României. adică de experienţa comunismului totatlitar din România înainte de 1989. În acest mod.Dizolvarea asociaţilor sau refuzul înscrierii acestora. Curtea Europeană a constatat încălcarea libertăţii de asociere în privinţa reclamantului. prevăzând chiar crearea de structuri paralele care ar urma să controleze aceste autorităţi ale statului. o ingerinţă în libertatea de asociere a reclamantului. din 11 octombrie 2007. nu existau indicii în sensul existenţei unor intenţii anticonstituţionale. De asemenea. prevăzând chiar crearea de structuri paralele care ar urma să controleze aceste autorităţi ale statului. Curtea a ratat că este gata să ţină seama de contextual istoric al cazului. invocând drepturile recunoscute în convenţie. scopul asociaţiei ar fi contrar legii. Or. Curtea a mai arătat că nu ar putea exclude nici faptul că programul politic al unui partid ar putea ascunde obiective şi intenţii diferite faţă de cele afişate în mod public. . curtea a remarcat că refuzul instanţelor interne. programul PCN nu a fost dezmintit de nici o acţiune concretă.

a lungul existenţei sale. 13 Potrivit art. Curtea a subliniat în mod constant. “orice persoană. Silver contra Rusiei (1983). Astfel. Înainte de aplicarea unei sancţiuni supranaţionale. Curţii revenindu-i rolul de a exercita un control care să respecte principiul subsidiarităţii. Hotărârea din 10 mai 2001. 169 . CEDO. De. idea că principiul subsidiarităţii este strâns legat de epuizarea prealabilă a căilor interne de atac.11. 13 al Convenţiei. în cauza Leander contra Suediei (1987). conform art. a repartizării competenţei între nivelul internaţional şi cel naţional. are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale. 13 impune statelor. 1 din Convenţie. în egală măsură. dreptul la un recurs efectiv a fost consolidate prin asocierea lui cu dreptul la executarea hotărârilor judecătoreşti interne. potrivt art. şi alţii contra Marii Britanii. în cauza Z. ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate. în egală măsură. efectivitatea recursului poate depinde de independenţa şi imparţialitatea instanţei în faţa căreia poate fi exercitat. Convenţia încredinţează în primul rând fiecaruia dintre statele contractate grija de a asigura punerea în valoare a drepturilor şi libertăţilor pe care ea le reglementează. instanţa de care vorbeşte art. 5. În jurisprudenţa recentă a Curţii Europene. Art.Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat cu valoare de principiu general de acum aproape 30 de ani. dar puterile sale şi garanţiile pe care le prezintă se iau în considerare 168 CEDO. 13. În concluzie. în cauza Handyside contra Marii Britanii. faptul că mecanismul de apărare a drepturilor omului instituit prin Convenţie prezintă un caracter subsidiar în raport cu sistemele naţioanle de garantare a drepturilor omului. crearea unor căi procedurale generale pentru a-şi vedea reparate prejudiciile provocate de eventualele încălcări ale unor drepturi. 13 nu trebuie să fie o instituţie judiciară. 35 parag.siguranţei publice. În unele cazuri însă. 13 nu presupune cu necesitate existenţa unui recurs în faţa unei autorităţi judiciare: poate fi vorba de Ombudsman. de autorităţi legislative (o comisie parlamentară) sau executive (un director de închisoare) 169. statul în cauză trebuie să aibă posibilitatea să remedieze situaţia litigioasă în cadrul sistemului sau intern. Curtea a arătat că este fundamental pentru mecanismul de protecţie stabilit de Convenţie că sistemele naţionale însele să permită repararea încălcărilor comise. Art. şi alţii contra Marii Britanii 168. Klass contra RFG (1978). în primul rând.2. Incălcările dispoziţiilor Convenţiei ar putea fi înlăturate prin punerea în valoare a căilor de atac interne dar. şi a recursului efectiv prevăzut de art.instanţa Europeană a considerat că refuzul instanţelor nu era necesar într-o societate democratică şi că dreptul reclamantului la libertatea de asociere a fost încălcat. Dreptul la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale – Art. precum şi de existenţa unei căi de atac preventive în faţa unei instanţe naţionale. 13 care reclama un remediu intern pentru apărarea drepturilor din Convenţie. În cauza Z. chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale”. Principiul subsidiarităţii se află la baza protecţiei judiciare a drepturilor omului garantată de Convenţie şi.

chiar dacă este autonom. Art. Obiectul şi scopul Convenţiei. că art. alături de plata unei compensaţii atunci când aceasta este necesară. cere o investigaţie independentă a sesizării că ar fi motive serioase de temere cu privire la existenţa unui risc real de tratament contrar art. Hotărârea din 3 aprilie 2001. De exemplu. Hotărârea din 19 februarie 1998. 2 (dreptul la viaţă) şi art. În cauzele Velikova contra Bulgariei şi Anguelova contra Bulgariei. a. 13 din Convenţie raportat la art. 13. Prin urmare. şi o anchetă reală şi eficientă. 3. precum şi accesul efectiv al rudelor victimei la procedurile de anchetă. şi o investigaţie directă şi efectivă. ca art. pe lângă plata unei compensaţii. de asemenea. instrument de protecţie a vieţii fiinţelor omeneşti. Legătura art. 171 CEDO. . noţiunea de remediu eficient. incluzând accesul efectiv al reclamantului la desfăşurarea procedurii.2.1. textul art. 5. În situaţia în care expuilzarea unei persoane ar expune-o unui risc real de tratament contrar art. aptă să ducă la identificarea şi pedepsirea celor vinovaţi de luarea vieţii unei persoane. 13170. 13 nu are o existenţă independentă. 13 cu celelalte articole ale Convenţiei Articolul 13 din Convenţie consacră dreptul la o cale efectivă de atac. Curtea a constatat încălcarea Convenţiei pe terenul art. asumate de statele membre în baza art. el consacră una dintre valorile fundamentale ale societăţilor democratice care formează Consiliul Europei. Împreună cu art. împrejurările în care se poate ajunge la decesul unei persoane trebuie să se interpreteze în mod strict. 170 CEDO. Acordându-se o importanţă deosebită protecţiei vieţii. curtea a arătat în nenumărate rănduri. cerinţele art. atunci garanţiile şi competentele acesteia sunt relevante pentru eficienţa remediului171. 3. 2 să fie interpretat într-un mod în care să îi facă exigenţele concrete şi efective. 13 acoperă o arie mai largă decat obligaţiile procedurale de a efectua investigaţii eficiente. atunci când este cazul. 3. Prin urmare. dată fiind ireversibilitatea consecinţelor pe care le-ar putea avea materializarea riscului de rele tratamente şi importanţa acordată de Curte art. Hotăâarea din 15 noiembrie 1996. 13 corelat cu art. CEDO. cer. se află printre articolele primordiale ale Convenţiei şi nu suferă nici o derogare. în cauza Chahal contra Marii Britanii. în cazul pretinselor violări ale drepturilor înscrise în Convenţie. 3. în conformitate cu art. 13 include.la aprecierea eficacităţii recursului. aptă să conducă la identificarea şi pedepsirea persoanelor responsabile. 13 cere. ca urmare a absenţei unei anchete efective relative la pretinsele încălcări ale acestui drept. o autoritate care poate emite doar avize nu se va încadra în cerinţele art. Dacă rudele unei victime invocă uciderea ilegală a victimei de către agenţi ai statului. 2 corelat cu art. în cauza Kaya contra Turciei. noţiunea de “remediu efectiv” prevăzută de art. O astfel de investigaţie nu trebuie efectuată neparat de autoritatea judiciară. 3 (Interzicerea torturii) din Convenţie Articolul 2 care garantează dreptul la viaţă şi defineşte împrejurările în care se poate ajunge în mod legitim la decesul unei persoane. el fiind legat de un alt drept prevăzut de Convenţie. în cauza Keenan contra Marii Britanii. 2. 13. însă dacă o altă autoritate o efectuează. la nivel intern.11. Înterpretate astfel.

unele de natură materială. un caracter care poate fi susţinut sau. Curtea a constatat încălcarea art. 1 din Convenţie. 13 trebuie înţelese ca întărindu-le pe cele ale art. poate fi privită ca argumentabilă în termenii Convenţiei. Articolul 13 raportat la art.b. Prin urmare. cât şi în . Curtea a respins acest argument deoarece. 6 a fost considerat drept lex specialis în raport cu art. Curtea a dat o nouă interpretare art. 13.I. 6 parag. deşi este adevărat că această cale este accesibilă. În multe dintre cauzele sale anterioare anului 2000 în care a reţinut o încălcare a art. în sensul art. 54 din Decretul nr. în cauza Mitropolia Basarabiei şi alţii contra Moldovei (hotărârea din 13 decembrie 2001). deţine. ea nu este eficace şi nici efectivă. considerând că este momentul să-şi revizuiască propria jurisprudenţă în lumina acumulării de plângeri privind. Curtea a statuat că reclamantul avea dreptul să beneficieze de o cale de atac internă. iar altele de natură procedurală. date asupra vieţii sale private are. 1. pe de altă parte. 8 din Convenţie. În cele mai multe situaţii. Corelerea art. d. 13 cu art. deci că el avea la îndemână o cale internă accesibilă şi eficace în sensul art. fie pentru acordarea unei reparaţii adecvate pentru orice încălcare care a avut deja loc. altfel spus. 9 (Libertatea de gândire. Guvernul român a susţinut cî reclamantul ar fi putut introduce o acţiune în justiţie în baza art. cerinţele art. 6 (Dreptul la un proces echitabil) din Convenţie Convenţia enumeră două feluri de garanţii. aceasta s-a datorat faptului că. 13 a fost încălcat. nerespectarea obligaţiei de a asigura o judecată într-un termen rezonabil. în scop de arhivare şi de utilizare. contrar art. 6 parag. 13. potrivit căreia S. 31/1954. 13 în raport cu art. 9 şi 13 din Convenţie. Începând cu hotărârea Kudla contra Poloniei (26 mai 2000). Curtea releva că acest text deschide calea unei acţiuni în justiţie cu caracter general care are ca scop protejarea drepturilor nepatrimoniale încălcate iar. 6. guvernul nu a reuşit să stabilească existenţa nici unei decizii interne care să reprezinte jurisprudenţa în materie. 13 cere o cale de atac efectivă. Curtea nu a considerat necesar să se pronunţe asupra plăngerii şi sub aspectul art. Pe de o parte. a reţinut că plângerea reclamantului. decât dacă este vorba de o reclamaţie care poate fi sustinută conform prevederilor acesteia.R. 6 parag. art. Corelarea articolului 13 şi articolului 8 (Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie) din Convenţie Potrivit Curţii. de conştiinţa şi de religie) Curtea a reţinut violarea corelată a art. în principal. De asemenea. c. altfel spus. atât în practică. În cauza Rotaru contra României. Sarcina Curţii este de a stabili dacă mijloacele puse la dispoziţia reclamantului de legislaţia poloneză în scopul promovării unei plângeri împotriva lungimii procedurilor în cauza sa ar fi fost efective fie pentru a preveni continuarea presupusei încălcări. articolul 13 nu ar putea fi interpretat ca reclamând un recurs intern pentru orice doleantă. el nu a demostrat că o asemenea cale de atac ar fi fost efectivă. 13. 1. acestea din urmă având menirea să asigure substanţa şi eficienţa celor din prima categorie. Curtea a reamintit în această cauză că art. fără îndoială. astfel ca şi art. cu caracter efectiv. O dată cu această cauză. 13 din Convenţie. potrivit circumstanţelor. mai mult decât ca fiind absorbite de obligaţia generală impusă de acest articol de a nu se supune nici o persoană la amânări exagerate în cadrul procedurilor judiciare.

aceasta fiind cerută numai pentru plângerile care pot fi considerate ca fiind de apărat în lumina Convenîiei. Discrimination Law. cât şi ca regula generală şi independenţa de drept (Pactul Internaţional relative la drepturile civile şi politice). un caracter de susţinut. Pornind de la aceste premise. Dreptul la nediscriminare este reglementat în mod diferit în diversele instrumente internaţionale. în unele instrumente. principiul egalităţii de tratament este încălcat dacă distincţia făcută nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă. Conceptul a fost definit de Curtea Europeană în Cauza lingvistică belgiană (1968). în cadrul unei biserici distincte de Mitropolia Basarabiei. Curtea a reţinut că plângerea reclamanţilor. dacă biserica reclamantă şi ceilalţi reclamanţi au dispus de o asemenea cale de atac. 13 a fost încălcat. apartenenţa la o minoritate. Notiunea de “discriminare”nu este definite de art. Astfel. deci. îmbracă. religie.9 din Convenţie. naştere sau orice altă situaţie. Curtea estimează că reclamanţii nu au fost în măsură să obţină o redresare în faţa autorităţilor naţionale pentru plângerea lor referitoare la dreptul de libertate de religie. şi anume dorinţa lor de a se reuni şi de a-şi manifesta religia în colectiv. . În primul rând. Dreptul de a nu fi supus nici unei discriminări este derivat din principiul general al egalităţii tuturor fiinţelor umane. Nefiind recunoscută de stat.. a se vedea si Fredman S. iar într-o a treia posibilă reglementare. origine socială sau naţională. dat fiind că numai cultele recunoscute de stat beneficiază de o protecţie legală. Dreptul de a nu suferi nici o discriminare Art.drept. recunoscând existenţa unei mari diversităţi de soluţii legislative şi administrative bazate pe diferenţe de tratament. Mitropolia Basarabiei nu avea drepturi care să poată fi apărate în faţa instanţei supreme. curtea a formulat idea unui test aplicabil situaţiilor de diferenţiere. astfel încât art. 14 al convenţiei prevede că drepturile pe care le garantează Convenţia trebuie să fie respectate fără nici o distincţie bazată în special de sex. 12 la convenţia europeană a Drepturilor Omului). avere.12. opinii politice sau orice alte opinii. Reclamanţii aveau. limbă. Curtea examinează. Calea de atac în faţa instanţei supreme a Republicii Moldova a fost apreciată de Curte ca nefiind efectivă deoarece aceasta nu a răspuns capătului principal de cerere al reclamanţilor. în sensul că refuzul de recunoaştere a Mitropoliei Basarabiei reprezintă o violare a dreptului la libertatea de religie garantată de art. în sensul art. în alte instrumente este reglementată cu caracter general (precum în Protocolul adiţional nr. precum şi o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între tratamentul propriu-zis şi scopul urmărit. în consecinţa. culoare. 2002. şi de a beneficia de dreptul de acces la o instanta pentru a-si apara drepturile si a. dreptul să beneficieze de o cale internă de atac efectivă. Oxford University Press. 14172. Astfel. totodată.2. una din primele cauze soluţionate. 172 Pentru o tratare comparativa a regulilor privind discriminarea. şi un scop legitim al diferenţierii de tratament. fără îndoială. este prevăzută atât în relaţie cu exerciţiul drepturilor enunţate. precum Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. 5. Curtea a respins teoria potrivit căreia orice diferenţă de tratament este interzisă. 13. Trebuie identificat. rasă. interdicţia discriminării este reglementată în ceea ce priveşte exerciţiul altor drepturi recunoscute de Convenţie. Prin urmare.si proteja bunurile.

Dacă situaţiile sunt diferite în virtutea justificărilor oferite de stat. Aplicarea acestor criterii permite judecătorului European să corecteze o disproporţie manifestată. domeniul de aplicare a interdicţiei discriminării vizează exerciţiul oricărui drept recunoscut în sistemul legislativ intern. în măsura în care Curtea poate ajunge la concluzia că exerciţiul dreptului în cauză este în conformitate cu exigenţele Convenţiei.B. limbă. apartenenţa la o minoritate naţională. să existe o diferenţă de tratament în exerciţiul drepturilor. dreptul la respectul vieţii private şi familiale. naştere sau oricare altă situaţie”. Dacă situaţiile sunt comparabile. spre exemplu. Curtea va verifica caracterul obiectiv şi rezonabil al acestora prin referire la: scopul urmărit şi caracterul proporţional al măsurării faţă de scopul urmărit. 14 nu are o existenţa independentă. 14 nu are o existenţă independentă. 8: . În acest sens. Curtea nu impune statelor să introducă mai multe grade de jurisdicţie. interdicţia muncii forţate sau obligatorii. contra Franţei (2008). ea neputând fi invocate decât în legătură cu exerciţiul unui drept sau al unei libertăţi recunoscute de Convenţie şi Protocoalele sale adiţionale. Art. Protocolul adiţional nr. el trebuind să fie combinat cu un alt articol al acesteia ce garantează un drept. dar măsura nu este menită să atingă un asemenea scop. Curtea Europeană a făcut precizări importante în acest sens. Astfel. Curtea recunoaşte dacă diferenţa de tratment este aptă să atingă scopul urmărit. inclusive efectuarea unei anchete pentru a determina dacă există o atitudine generală din partea autorităţilor în sensul tolerării practicilor discriminatorii. absenţa unei justificări obiective şi rezonabile a acestei diferenţe de tratament. Totuşi. origine naţională sau socială.Pe de o parte.Reglementarea europeană iniţială nu a recunoscut o existenţă independentă interdicţiei. în Turcia. 12 introduce o clauză generală de nediscriminare. Raliindu-ne la aceste criterii. astfel. . 14 a fost invocat în special în legătură cu dreptul de proprietate. 1: “Dreptul de a te bucura de oricare din drepturile prevăzute de lege trebuie să fie asigurat fără nici o discriminare bazată pe sex. opinii politice sau orice alte opinii. statul turc a invocat necesitatea protejării unităţii familiei. Astfel. ele nu pot să recunoască posibilitatea numai pentru anumite părţi la procedură. precizându-se că prezenţa unui “numitor comun al sistemelor juridice! Ale stelelor membre este un indiciu pertinent al caracterului rezonabil sau nu al diferenţei de tratament. rasă. dar implică pentru individ un tratament diferit ce nu are justificare. interdicţia are o existenţă autonomă. primul pas în examinarea unei situaţii de invocare a discriminării. existau două criterii cumulative pentru a califica o discriminare: . discriminarea apare ca o diferenţă de tratament care nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă sau care separa artificial situaţii similare. art. legea obligă soţia să poarte numele soţului. Obligaţiile statului în materie de interdicţie a discriminării sunt de două categorii: negative şi positive şi urmăresc prevenirea şi sancţionarea cazurilor de discriminare. fără justificare. Astfel. În cauza E. Curtea aplică testul de compatibilitate. aplicabilitatea să nu presupune în mod necesar violarea art.Pe de altă parte. 14 nu se adaugă la lista drepturilor. Interpretând literal textul Convenţiei. Curtea a menţionat: “dacă art. în jurisprudenţă. religie. atunci există o situaţie de discriminare. ci are rolul de a le întări protecţia. potrivit art. Art. Ulterior. Astfel. Spre exemplu. avuţie. dar dacă statele au recurs la această măsură. culoare.

14. Textul art. reprezintă o “diferenţă de tratament” nejustificată şi deci o discriminare în sensul art. 1. Contra Portugaliei (2005). drepturi corporale şi incorporale. Noţiunea de „speranţa legitimă“. potrivit Curtii “poziţia juridică a reclamantei nu era suficient de puternică pentru a constitui o speranţă legitimă”. În speţă. în temeiul unor prevederi legale sau în baza unor hotărâri judecătoreşti. Deci. Între aceste două noţiuni se situează noţiunea intermediară de “speranţa legitimă”173. în condiţiile în care legislaţia permite adopţia de către o persoană celibatară. drepturile contractuale. Este vorba de o cerere de înregistrare a unei mărci. 1 din Protocolul Adiţional nr. invocate ca “interes economic”. Dreptul de proprietate – Art. altfel spus. 1 la Convenţia Europeană Potrivit art. trebuie să reiasă că reclamantul urmează să beneficieze de acel bun sau interes cu caracter economic.este suficient că faptele cauzei să – cadă sub imperiul – celui din urmă. determinat pentru calificarea unui bun în sensul art. 14 a fost completat în anul 2000 prin apariţia Protocolului nr. 1 al primului Protocol Adiţional la Convenţia Europeană. care nu a fost considerate de Camera ca intrând sub protecţia acestui articol. în cauza Anheuser – Busch Inc. utilizată de Curte în hotărârea menţionată. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. . într-o obligaţie pozitivă.13. Acesta a fost şi cazul în prezenta cauză. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor”. de a asigura egalitatea de tratament. transformând obligaţia negativă a statelor de a nu discrimina. ce defineşte situaţia în care nu este vorba de o proprietate existenţa.2. adică a unui drept existent nu a unui drept la proprietate. 5. din moment ce legislaţia franceză acordă persoanelor celibatare dreptul de a cere adopţia unui copil”. drepturi in personam – adică drepturi născute din 173 CEDO. Curtea Europeană s-a pronunţat ferm. Curtea a făcut pentru prima data referire la “speranţa legitimă a reclamanţilor de a pune în practică planul lor de amenajare a unui teren” că element al dreptului de proprietate. “orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. pentru a vorbi de o “speranţă legitimă” şi de aplicabilitatea art. În cauza Pine Valley Developments şi alţii contra Irlandei (1991). Noţiunea de “bun” include bunurile mobile şi imobile. particularul poate în mod legitim să spere că va dobândi un drept asupra unui bun. 1 din Protocolul 1. nu se garantează drpetul de dobândi în viitor un drept de proprietate. motivate de orientarea homosexuală a acesteia. 12 la Convenţie (intrat în vigoare la 1 aprilie 2005). este strâns legată de caracterul economic al interesului. Dreptul la respectarea bunurilor implică protecţia dreptului de proprietate. refuzul autorităţilor franceze de a autoriza adopţia unui copil de către reclamantă. dar nici de o simplă virtualitate.

Cu privire la dreptul de a dispune de proprietate. Această noţiune a dus la o interpretare largă a semnificaţiei dreptului de proprietate prin care se înţelege atât dreptul de proprietate propriu-zis. Impunerea taxelor de succesiune (al doilea paragraf) – Curtea a constatat că avea baza legală şi intră. Statul. va respecta dreptul părintilor de a a sigura aceasta educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filozofice”. Afirmate expres de textul Protocolului: existenţa unei cauze de utilitate publică. Nu se precizează nici cî despăgubirea trebuie să fie echitabilă.raporturi de drept public şi din politici sociale. cuprinde dreptul de a spera într-o coerenţa a deciziilor care privesc aceleaşi bunuri. dar din întreaga reglementare a Convenţiei Europene. . Contestaţiile reclamanţilor au fost soluţionate de instanţa competenţa într-o procedură contradictorie. 1 la Convenţia Europeană Potrivit art. c. 2. 5. în competenţa statului de a aplica legile fiscale. în principiu.14. Dar în dreptul internaţional. “nimănui nu i se poate refuza dreptul la educaţie. acesta include raporturile juridice ale proprietarului cu alte persoane în cadrul succesiunii. iar contestaţiile reclamanţilor au fost soluţionate de instanţa competentă. 2 la Protocolul nr. Dreptul la educaţie – Art. dar cu respectarea anumitor exigenţe. art. 1. Privarea de proprietate este posibilă. se deduce ca proporţionalitatea cerută totdeauna ar fi ruptă dacă privarea de proprietate s-ar face fără o despăgubire care vizează valoarea de circulaţie a bunului. Acestea sunt stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi se aplică sub următoarele trei aspecte: a. închirierii.dreptul la respectarea bunurilor. 1 din Protocolul adiţional nu cere ca aceeaşi valoare de piaţă să fie fixate în cadrul diverselor proceduri. naţionalizările afectând cetăţeni străini se făcea cu plata unei despăgubiri. precum şi drepturi de creanţa. dar şi orice drept real. respectarea legii precum şi respectarea principiilor generale ale dreptului internaţional. în privinţa justei echităţi. În lipsa unei asemenea coerenţe.Condiţia pe care un bun trebuie să o îndeplinească este de a avea o valoare economică.2. Sub protecţia acestui articol nu intră drepturile viitoare şi nici cele în curs de realizare. în exercitarea funţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi al învăţământului. reclamanţii aveau dreptul de a spera într-o justificare satisfăcătoare pentru diferenţa în evaluarea bunurilor. Condiţiile de a fi în prezenţa privării licite de proprietate sunt de două categorii: 1. Exproprierea (a două frază a primului paragraf) – Curtea a constatat că avea bază legală şi urmarea satisfacerea interesului general. b. Deduse pe cale jurisprudenţială Textul din Primul Protocol Adiţional nu cere expres că privarea să se facă cu despăgubire. aşa cum este garantat de primă frază a primului paragraf. 2 din Protocolul Adiţional nr. vânzării. Aspectul combinat al celor două măsuri . uzufructului etc. Având în vedere marja de apreciere a statului.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului stipulează în art. Alin. a tutorilor legali. inclusiv cele particulare. The Smallest Pawns in the Game. 178 Art. 13. egal accesibil tuturor “pe baza de merit”. de a alege pentru copii lor instituţii de învăţământ. de asemenea. în cele mai multe cazuri. Aude Yung atrage atenţia asupra faptului că “economia financiară făcută prin anularea instrucţiei primare a copilului este doar aparentă”. reglementările internaţionale recunosc libertatea indivizilor şi a persoanelor juridice de a înfiinţa şi de a conduce instituţii de învăţământ. 3. London. în toate cazurile. 1 “ dreptul oricărei persoane la învăţătură”. precizând că “învăţământul trebuie să fie gratuit. deoarece pierderile generate de absenţa acestei instrucţii sunt. Un pas en avans vers les droits de l`enfant. Peter Townsend consideră că “sub aprecierea educaţiei de baza şi a instrucţiei primare constituie o eroare cu consecinţe greu de eliminate în anii următori” (Peter Townsend. 1980). Declaraţia Universală a drepturilor Omului. 13.În acelaăi timp. 175 Specialiştii apreciază ca „dificultăţile materiale invocate de unele guverne. 26 alin. Dacă acest început este bun “educaţia din anii următori va găsi acel teren prielnic necesar pentru a fi asimilată. Învăţământul ethnic şi profesional “trebuie să fie la îndemăna tuturor”. In cazul în care copilul a fost greşit orientat “în cursul educaţiei primare”. atăt de mari. alin. 26. în aceste reglementări se subliniază obligaţia Statelor – Părţi de a urmări active “dezvoltarea unei reţele şcolare la toate nivelurile 179” şi să asigure stabilirea unui “sistem adecvat de burse”. 4.Art. Pactul Internaţional cu privire la drepturile Economice. Reglementările internaţionale consacră “dreptul de prioritate” al părinţilor “în alegerea felului de învăţământ pentru copiii lor minori” 176. altele decăt cele ale autorităţilor publice. De aceea. corecturile în celelalte etape sunt greu de făcut. “devin greu de suportat” (Aude Yung. atunci când este cazul. cu condiţia că acestea să răspundă exigenţelor stipulate în aceste reglementări privind scopurile şi finalităţile educaţiei178. cel puţin în ceea ce priveşte învăţământul elementar şi general”. dar conforme cu normele minimale pe care le poate prescrie sau aproba statul în materie de educaţie şi de a asigura educaţia religioasă şi morală a copiilor lor în conformitate cu propriile lor convingeri”177. . 1999). 176 Art. dacă nu imposibil”. a recunoscut statelor – părţi. încăt. În Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Economice. 177 Art. Paris. alin. Sociale şi Culturale subliniază necesitatea că “educaţia de bază să fie încurajată sau intensificată cât mai mult posibil”174. In privinţa dreptului la invăţătură. Sociale şi Culturale. Sociale şi Culturale se stipulează că Statele – Parti se angajează să respecte “libertatea părinţilor şi. Copilul trebuie “corect orientat de la început”. Constituţia României precizează că: „instituţiile de invăţământ. precum şi ameliorarea continuă a 174 Peter Townsend atrage atenţia asupra importanţei covărşitoare a educaţiei de bază. 1 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Economice. Alin.Art. În acelaşi timp. 32). 13 alin. “dreptul pe care îl are orice persoană la educţie” şi au subliniat că “educaţia trebuie să urmărească deplina dezvoltare a personalităţii umane şi a simţului demnităţii sale”. 5. 32. a se vedea şi reglementările stipulate în Legea Fundamentală a României (art. 13. aşa încât toate persoanele să primească o instrucţie primară completă175. n-au o temeinică justificare“. contribuind la întărirea respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. se înfiinţează şi îăi desfaşoară activitatea în condiţiile legii“ . iar învăţământul superior trebuie să fie.

acestea rămânând doar frumoase şi dulci vorbe scrise. Astfel. 180 Avându-se în vedere „rolul hotărâtor al cadrelor didactice în procesul formativ“. alin. în vreme ce “predarea” sau “instruirea” se referă în special la transmiterea de cunoştiinte şi la dezvoltarea intelectuală”183. fără nici o aplicare practica în viaţa de zi cu zi a cadrelor didactice şi a şcolarilor din România. Aşadar. fiind departe de prevederile în vigoare. acesta constă dintr-o diversitate de drepturi şi liberatăţi ale părinţilor şi copiilor. Numai dacă aceste cadre au un statut material corespunzător.În reglementările naţionale sunt stipulate condiţiile în care învăţământul se desfăşoară în limba maternală. 32. 2. 2 Constituţia României. cât şi cele naţionale. Dar să revenim la dreptul la educaţie şi să-l tratăm dpv juridic. punctele a-c precizeaăa ăa: 1. inclusive învăţământul secundar tehnic şi profesional – “trebuie să fie generalizat şi să devină accesibil tuturor prin toate mijloacele potrivite şi. situaţia învăţământului românesc din ultimii ani. dreptul persoanelor apartinând minorităţilor naţionale de a învăţa în limba lor maternală şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate. 3. prin instaurarea “în mod progresiv a gratuităţii lui”. cultura şi alte valori celor tineri. Curtea Europeană a arătat că “educaţia copiilor este întregul proces în care. va scădea calitatea acestuia sub pragul limită sub care nu s-a aflat niciodată. Invatamantul secundar – sub diferitele sale forme. în instrucţia şi educaţia tinerei generaţii. în special. 3. Totodată. alin. şi mai ales prin tăierile salariale masive din vara anului 2010. în funcţie de capacitatea fiecăruia”. cărora le corespund o serie de obligaţii ale statului. 13. iar cei instruiţi în condiţii de calitate şi performanţa vor avea un cuvânt greu de spus în aprecierea acestui punct istoric. Am făcut această incursiune în legislaţie. 2. 32. Făcând distincţia între “educaţie” şi predare”. 181 Art. iar modalităţile de exercitare a acestor drepturi “se stabilesc prin lege”182. Invăţământul primar trebuie sa fie obligatoriu si accesibil tuturor in mod gratuit. rolul învăţământului privat va creşte în astfel de condiţii. în cauza Campbell si Cosans contra Rusiei (1982). se pot concentra – în măsura necesară – asupra fondului ştiinţific de cunostiinţe ce urmează să le transmită tinerei generaţii. în special. se precizează că – în condiţiile megii – “învăţământul se poate desfăşura şi într-o limbă de circulaţie internaţională” 181. aşa cum reiese atât din reglementările internaţionale. în orice societate. 179 Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Economice. Art. sociale şi Culturale consacră reglementări precise pentru toate formele de învăţământ. Constituţia Romîniei. Astfel în Legea fundamentală a României se stipulează că învăţământul de toate gradele se desfăşoară “în limba maternă”. Mai mult.condiţiilor materiale ale personalului didactic180. recurgându-se la toate mijloacele potrivite şi. CEDO. Totodată. prin introducerea treptată a gratuităţii . Din păcate. Invăţământul superior “trebuie să devină accesibil tuturor în deplină egalitate. pentru a vedea importanţa care se cuvine învăţământului. alin. 182 183 . Rămâne ca generaţiile viitoare să decidă Decizia Guvernului României din această vară fierbinte şi pregătirea tinerilor să arate dacă aceasta a fost sau nu o hotărâre înţeleaptă. adulţii transmit convingerile. art.

Dreptul la o educaţie efectivă. atât la nivel federal. leagăn de cultură şi civilizaţie şi care prestează un învăţământ superior de calitate în România). 5. cauza “voalului Islamic” de care am vorbit anterior (în cauza Leyla Sahin contra Turciei – 2005). Dreptul la acces la instituţiile de învăţământ existente la un moment dat. fiind în total contrasens cu prevederile acestuia. statul nu este obligat să subvenţioneze aceste forme alternative ale învăţămâtului public. 1 la Convenţia Europeană - Articolul 3 al Protocolului nr. statul nu poate să-şi folosească puterea de reglementare în scopul atingerii substanţei acestor drepturi (de exemplu. în Cauza lingvistica belgiană (1967). a stabilit care sunt drepturile ocrotite de prima propoziţie a art. Hotărărea pronunţată de Curte. Din lumina reglementărilor Art. dispoziţiile care . plecarea acesteia de a studia la Viena. 2 din Protocolul nr. şi. dar şi dreptul de a candida. decizia Curţii este criticabilă pe terenul art. ţinând seama de nevoile şi resursele comunităţii şi ale indivizilor. b. sau eliminarea celor care deja funcţionează conform reglementărilor legale în vigoare – aşa cum se doreşte prin eliminarea Universităţii Spiru Haret. autorităţile europene au precizat că el cuprinde nu numai dreptul la vot.Tot Curtea Europeană. Aşa cum am memnţionat. reclamanta fiind exclusă dintr-un loc de emanipare. Dreptul la alegeri libere este un drept politic deosebit de important. 2 din Protocolul nr. Dreptul la recunoaşterea oficială a studiilor încheiate. în condiţii care asigura libera exprimare a opiniei populaţiei cu privire la alegerea corpului legislative şi presupune şi dreptul de a fi ales. În aceste situaţii. înfiinţarea unor sisteme private de învăţământ sau educarea copiilor de către părinţi. Cu toate acestea. a avut ca efect radierea reclamantei din evidente. 1. În ceea ce priveşte natura acestui drept. rămâne atunci o cauză foarte controversată. unde cu timpul putea cunoaşte alte valori pe care le-ar fi putut aplica propriei vieţi. organizate la intervale rezonabile Art. Dreptul la alegeri libere consemnează angajamentul statelor părţi de a organiza la intervale rezonabile alegeri libere cu vot secret. Nici unul din aceste drepturi nu este absolute. 2: a. de asemenea. 1 prevede că statele contractante “se anagajează să organizeze. alegeri libere cu scrutin secret. de a se institui o interdicţie a purtării voalului islamic în universităţi. 1 la Convenţia Europeană.2. considerat ca un drept subiectiv de participare pentru orice cetăţean. Dreptul la alegeri libere şi corecte. Curtea Europeană a decis că acest articol se aplică în cazul unui stat federal. Tulkens. cât şi la nivelul statului federat. Din punctual nostru de vedere. fiind astfel un drept politic important. c. statul poate permite. în condiţii care să asigure libera exprimare a poporului cu privire la alegerea corpului legislativ”. interdicţie totală de a avea acces la cursuri şi examene. Aşa cum am arătat. 3 al protocolului nr. respectiv prin Dna Judecător F. Statul stabileşte regulile de exercitare a lor.15. la intervale rezonabile. prin măsuri care fac imposibilă înfiinţarea de şcoli private. De asemenea. în final.

3 al protocolului nr. aplicată tuturor deţinuţilor condamnaţi penal). alienate mintal etc.reglementează dreptul la alegeri se aplică şi pentru alegerile membrilor Parlamentului European. Dreptul la alegeri libere nu se aplică decât în cazul alegerii corpului legislativ. În speţă. persoanele condamnate continuă să se bucure de toate drepturile şi liberatăţile garantate de Convenţie. În cauza Hirst impotriva Regatului Unit al Marii Britanii. refuzul înscrierii reclamantei pe listele de candidat pentru alegerile parlamentare pentru neîndeplinirea cunoaşterii limbii letone la un anumit nivel a constituit o violare a art. În domeniul lui de aplicare nu intră alegerile locale în cazul entităţilor lipsite de putere de a legifera sau în caz de referendum. 60-70. parag. În cazul menţionat. Organizarea alegerilor trebuie să aibă loc la intervale rezonabile pentru a asigura libera exprimare a poporului asupra alegerii corpului legislative. 1. cu excepţia dreptului la libertate.1. 8 sau 10 din Convenţie: verfică dacă măsurile de limitare impuse de state (de exemplu. Prin urmare nu e conformă cu această regulă o aplicare autonomă pedepsei accesorii a interdicţiei dreptului de a alege. de altfel. rămânând încarcerat datorită “pericolului pentru societate” pe care-l prezenta. o privare autonomă de dreptul de a alege. Hotărârea din 6 octombrie 2006. condamnat la închisoare pe viaţă pentru omor involuntar. acesta ispăşeşte partea “punitive” a sancţiunii sale. reclamantul. decât dacă acesta are puterea de a propune sau de a adopta legi sau de a cenzura activitatea instituţiilor care deţin puterea legislativă. deţinut într-o închisoare britanică. întemeiată doar pe faptul că ar putea afecta opinia publică”. deoarece procedura de examinare a reclamantei în vederea stabilirii . s-a stabilit în jurisprudenţa internaţională că. De asemenea. limitatrea dreptului de a alege sau a celui de a fi ales) sunt prevăzute de lege. Sunt considerate asemenea corpuri parlamentare naţionale şi Parlamentul European. Dreptul la alegeri libere nu este absolut. dacă au un scop legitim şi dacă sunt proporţionale cu scopul urmărit. Limitările dreptului de vot În privinţa limitării dreptului de vot în cazul aplicării pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege şi de a fi ales. În privinţa condiţiilor generale ale exercitării acestui drept. aşadar scopul pierderii dreptului de vot nu era justificat. Recent. desfăşurarea votării trebuie să asigure confidenţialitatea alegerii. 5. care recunoaşte toleranţa şi spiritual deschis ca şi caracteristici ale unei societăţi democratice. Marea Cameră prevede “Nu poate exista în sistemul Convenţiei. în anumite împrejurări: pentru condamnaţi.2. Privarea de dreptul de vot poate fi legitimă. Şi în cazul acestui drept. cu luarea în considerare a naturii şi gravităţii faptei comise. Aplicarea interdicţiei trebuie făcută după un examen al situaţiei personale a condamnatului. dreptul la alegeri libere nu acoperă alegerea preşedintelui. Curtea exercită un control similar cu cel aplicat drepturilor prevăzute de art.15. în regula generală. Statele pot supune dreptul de vot şi de a fi ales la unele condiţii. în cauza Podkolzna contra Letoniei (2002). i-a fost interzis dreptul de a vota (pedeapsa.

în acest context. regimul de protecţie a minorităţilor impus anumitor state. În cazurile de limitare a drepturilor garantate de art. România şi Grecia. Protecţia persoanelor aparţinând minorităţilor a intrat în câmpul de acţiune al dreptului internaţional la sfârşitul primului război mondial. încheiate de Puterile Aliate şi Asociate cu Cehoslovacia. memorandumul cvadripartit din octombrie 1954 ca şi acordul italo – iugoslav din 1976 referitoare la statutul oraşului Trieste şi acordurile de la Londra şi zürich din 1959 privind reglementarea drepturilor minorităţii din Republica Cipru. Tratatele de pace din 1947 n-au restabilit angajamentele convenţionale încheiate primului război mondial. Cităm. Polonia. aceste tratate urmăreau. unite prin identitatea acestora într-un sentiment de solidaritate. 3.U. formele religioase şi asigurând învăţământul şi creşterea copiilor în conformitate cu spiritul şi tradiţiile rasei lor şi ajutându-se reciproc.2. între statele direct interesate. Statul Sarbo. iar Organizaţia Naţiunilor Unite n-a preluat sistemul de protecţie a minorităţilor organizat în cadrul Societăţilor Naţiunilor. ca şi procedurile de protecţie instituite în cadrul Societăţii Naţiunilor. Conţinând clause identice în privinţa minorităţilor. pentru considerarea problemei minorităţilor la nivel global şi abandonarea concepţiei abordării selective sau folosirii unor standarde diferite în materie de minorităţi. acordul italo-austriac din septembrie 1946 asupra Tirolului de Sud. Dintre instrumentele internaţionale menţionăm: Declaraţia Adunării Generale O. este vorba de reglementarea unor situaţii particulare privind minorităţile pe cale bilaterală. religie. limbă şi tradiţii proprii. .Sloven. limbii şi religiei. Dupa cel de-al doilea razboi mondial. Mai intâi. în cadrul Societăţii Naţiunilor s-a introdus o procedură pentru garantarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor potrivit căreia acestea aveau un drept de petiţie şi s-au instituit comitete pentru minorităţi: un rol important în acest domeniu era indeplinit de Curtea Permanantă de Justiţie Internaţională. potrivit acestor clauze. prin tratatele de pace de la Versailles. religioase şi lingvistice Prin termenul “minoritate”. să apere interesele locuitorilor din statele menţionate.cunoştinţelor sale a fost lipsită de garanţiile fundamentale de echitate. în scopul de a-şi păstra tradiţiile. declaraţia germano-daneza din martie 1955 privind zona Schleswing. au încetat din punct de vedere juridic. entice.Croat. curtea Europeană trebuie să vegheze pentru ca autorităţile naţionale să nu cadă în arbitrariu. 5. prin tratatele de pace. Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională a desemnat un grup de persoane care trăiesc într-o ţară sau localitate.16. O altă direcţie de acţiune este reprezentată de eforturile întreprinse. pe plan internaţional sau regional. observăm că dezvoltările în materie urmează două direcţii principale. Este absolut indispensabil ca în toate cazurile libera exprimare a opiniei poporului asupra legislativului să fie posibilă. Neuilly şi Trianon. Saint – Germain. având o rasă. Pe planul organizaţiilor internaţionale.N. privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. Protecţia drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor entice. În aceste împrejurări. printre care şi România. care se deosebeau de majoritatea populaţiei sub aspectul rasei. iar radierea de pe listele menţionate nu a fost proporţională scopului legitim invocat de Guvern.

limba. în public. Declaraţia prevede ca statele să ia măsuri pentru ca minorităţile să-şi dezvolte cultura. utilizarea limbii materne liber şi fără ingerinţe. în comun cu ceilalţi membri ai grupului lor. religia. singurul drept colectiv fiind dreptul de autodeterminare. 1-3) se arată că protecţia minorităţilor naţionale şi a drepturilor şi libertăţilor persoanelor aparţinând acestora “face parte integrantă din protecţia internaţională a drepturilor omului şi. Aceasta a fost adoptată prin consens de către Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei la data de 10 noiembrie 1994. entice.N. Convenţia are 32 de articole grupate pe 5 titluri. libertatea de expresie. gândire.religioase şi lingvistice. oral sau în scris. beneficierea de condiţii de a se instrui în limba maternal “fără a se aduce atingere învăţării limbii oficiale ori pregătirii în această limbă”. Declaraţia Adunării Generale a O. incluzând egalitatea suverană. relaţiilor prieteneşti şi cooperării între state”.Beneficial drepturilor stabilite în aceasta Declaraţie nu trebuie să afecteze exercitarea de către toate persoanele a tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale. culturală. dar şi. cât şi în legătură cu obligaţiile statelor de a ocroti existenţa şi identitatea minorităţilor. De aici rezultă anumite drepturi individuale şi nu de drepturi colective. România a ratificat această Convenţie la 29 aprilie 1995. libertatea de a se asocia. Constituie domenii de cooperare internaţională”. dreptul de a “înfiinţa şi administra propriile instituţii private de educaţie şi formare”. utilizarea de însemne şi de inscripţii în limba minoritară. de a profesa şi practica propria lor religie sau de a folosi propria lor limbă”. cuprinde dispoziţii atât cu privire la drepturile de care pot beneficia acestea. deopotrivă. cunoştinţă şi religie. religioase sau lingvistice. Dispoziţiile Convenţiei urmează a fi aplicate cu bună credinţă într-un spirit de înţelegere. În titlul II (art.U. Minorităţile au dreptul să participle deplin la progresul economic şi la dezvoltarea ţării lor. lingvistică şi religioasă a fiecărei persoane aparţinând unei minorităţi naţionale. Conveţia-Cadru (europeană) pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale. păstrarea elementelor esenţiale ale identităţii lor şi protejarea împotriva asimilării silite. dreptul de a stabili şi a . tolerantă şi “cu respectarea principiilor bunei vecinătăţi ´. În partea introductivă a Convenţiei se apreciază că “o societate pluralistă şi cu adevarat democratică trebuie nu numai să respecte identitatea etnică. Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice. propria lor viaţă culturală. Nici o dispoziţie a Declaraţiei nu poate fi interpretată ca permiţând orice activitate contrară scopurilor şi principiilor Naţiunilor Unite. privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. să creeze condiţii corespunzătoare care să le permită să-şi exprime. religioase şi lingvistice adoptă în decembrie 1991. În titlul I (art. Convenţia –Cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale este cel mai complet document internaţional privind minorităţile. integritatea teritorială şi inedpendenţa politică a statelor. 4-19) se enumeră drepturile şi libertăţile de care se pot bucura minorităţile: egalitatea în faţa legii şi egală protecţie a legii. exceptând practicile care ar putea să încalce legea naţională sau sunt contrare standardelor internaţionale. să păstreze şi să dezvolte această identitate”. persoanele aparţinând acestor minorităţi nu pot fi lipsite de dreptul de a avea. reafirmând principiul nediscriminării şi al tratamentului egal al minorităţilor. Declaraţia mai precizează şi contextual general de exercitare a drepturilor minorităţilor arătându-se că: . ca atare. tradiţiile şi obiceiurile. Articolul 27 al Pactului referitor la Drepturile Civile şi Politice prevede: “În acele state în care există minorităţi entice.

în special ale persoanelor aparţinând majorităţii sau altor minorităţi naţionale”. din toate punctele de vedere. pe picior de egalitate cu ceilalţi naţionali ai statului. îndeosebi cu acelea cu care au în comun identitatea etnică. limbă.. . ca organ permanent.Dreptul la dezvoltare şi 3. 5. ori patrimonial cultural”. în particular.menţine “contracte libere şi paşnice peste frontiere cu persoane care se află în mod legal în alte state. sunt drepturi distincte. indiferent că aparţin etniei majoritare sau diferitelor minorităţi entice. În acelaşi timp.m. nu pot intra. conferite persoanelor care aparţin minorităţilor respective şi nu grupurilor entice. 2. fiecare persoană aparţinând unei minorităţi naţionale “va respecta legislaţia naţională şi drepturile celorlalţi. practicarea religiei sau folosirea limbii materne nu se pot exercita decât într-o comuniate umană.Dreptul la pace. 20 – 22) monitorizează aplicarea Convenţiei – Cadru de către părţile contractante care cade în sarcina Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei şi prevede crearea unui comitet consultativ. Aceste drepturi pot fi exercitate atât individual. culturală. îndeosebi cu acelea cu care au în comun identitatea etnică. naştere sau alt statut) trebuie plasate. ori patrimonial cultural”. principiul egalităţii suverane. lingvistică sau religioasă. Titlul V (art. pe seama altor grupuri minoritare sau a populaţiei majoritare. Realizarea şi protecţia drepturilor minorităţilor nu se înfăptuieşte pe seama şi în dauna drepturilor populaţiei majoritare. Titlul III (art. 23. sub jurisdicţia altui stat. Persoanele aparţinând minorităţilor (deosebite ca rasă.17. întrucât participarea la viaţă culturală.2. care evaluează adecvarea măsurilor adoptate de state pentru punerea în aplicare a principiilor.d. al integrităţii teritoriale şi al independenţei politice a statelor”. 27 – 32) cuprinde clauzele obişnuite privind intrarea în vigoare şi încetarea convenţiei-cadru.Drepturile de care se bucură minorităţile de a avea propria viaţă culturală. culturală. Drepturile de solidaritate Drepturile de solidaritate se referă la: 1. .Dreptul recunoscut minorităţilor de a stabili şi a menţine “contacte libere şi paşnice peste frontiere cu persoane care se află în mod legal în alte state. considerate ca atare.26) circumscrie cadrul exercitării drepturilor şi libertăţilor decurgând din principiile înscrise în Convenţia – Cadru. religie.Norma fundamentală a reglementării oricărei situaţii legate de minorităţi este egalitatea de tratament şi nediscriminarea. dispoziţiile convenţiei nu pot fi interpretate ca “implicând vreun drept de a intreprinde vreo activitate ori vreun act contrar principiilor fundamentale ale dreptului internaţional. . iar în cazul unor anumite grupuri minoritare.a. de a folosi propria lor limbp s.Dreptul la un mediu sănătos. cetăţenii unui stat. Putem trage următoarele concluzii: . nu conferă altor state responsabilităţi “de protecţie” a grupurilor minoritare dintr-un stat. lingvistică sau religioasă. origine etnică sau socială. Titlul IV (art. religioase sau lingvistice. Conform dreptului internaţional. cât şi în comun. de a profesa şi practica propria religie. în nicio privinţă. Astfel.

în care se precizează că “ fiecare naţiune şi fiecare individ (…) au dreptul inerent de a trăi în pace.17. sociale. adoptată de Adunarea Generală a O. ceea ce presupune acţiuni pentru impulsionarea acestui proces. Această Rezoluţie stabileşte legătura dintre exerciţiul dreptului popoarelor la pace şi eliminarea ameninăţrii cu utilizarea forţei.U. la 12 noiembrie 1984. reafirma interdependenţa dintre pace.2. Rezoluţia nr. precum şi obligaţia fundamentală a oricărui stat de a respecta dreptul popoarelor la pace şi de a promova realizarea acestuia. prin efortul acestora şi al cooperării dintre ele. prin Rezoluţia 39/11 se arată că ocrotirea dreptului la pace şi promovarea sa constituie o obligaţie fundamentală a fiecarui stat şi un drept sacru al popoarelor. asupra pregătirii societăţilor pentru o viaţă în pace. ca fundal pentru o “ordine socială şi interanţională” şi realizarea drepturilor şi libertăţilor din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Ulterior.1. al naţiunilor constituite. apare pentru prima dată menţionat în rezoluţia Adunării Generale a ONU 33/73 din 15 decembrie 1978. Alineatul 4 al preambului rezoluţiei menţionate. dreptul de dezvoltare este menţionat în articolul 28 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Respectarea acestui drept. pe plan social şi internaţional. economice. 57/216 a Adunării Generale.5. 36/133 a Adunării Generale ONU. în toate domeniile”. denumit uneori şi dreptul la pace şi securitate. dar şi obligaţia de a nu-l stânjeni. în Declaraţia cu privire la drepturile popoarelor la pace.17. şi proclama “dreptul sacru al tuturor popoarelor Terrei la pace”. este în interesul comun al întregii umanităţi şi constituie o condiţie indispensabilă pentru progresul tuturor naţiunilor mari sau mici. Dreptul la dezvoltare Răspunderea primordială pentru asigurarea unei dezvoltări armonioase.2. de existenţa unei ordini care să permită ca drepturile şi libertăţile recunoscute să-şi poată găsi o realizare deplină”. dar şi “pentru realizarea deplină a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale proclamate de Naţiunile Unite”. Prin aceasta se include dreptul la pace în contextul general al drepturilor omului. culturale sau politice revine puterii de stat. pentru promovarea dreptului popoarelor la pace.N. în special a armelor nucleare. dezvoltarea şi progresul statelor”. Dezvoltarea a devenit un proces care se realizează la nivelul ţărilor şi popoarelor. din 18 decembrie 2002. Pentru prima dată. ca şi a celorlalte drepturi ale omului. care enunţa “dreptul oricărei persoane de a beneficia. Dreptul la pace Dreptul la pace. 5.2. Acest drept a fost expres enunţat în rezoluţia nr. sublinează că “viaţa fără războaie constituie premisa internaţională fundamentală pentru bunăstarea materială. Rezoluţia 57/216 precizează şi obligaţia tuturor statelor de a realiza o dezarmare generală şi completă sub control internaţional efectiv şi lansează un apel comunităţii internaţionale de a orienta o parte din resursele obţinute prin aplicarea acordurilor de dezarmare către dezvoltarea economică şi socială. dedicate găsirii de căi şi mijloace în cadrul sistemului Naţiunilor Unite pentru .

pe baza participării lor active.Dreptul la dezvoltare este un drept inalienabil al omului în temeiul căruia fiecare individ şi toate popoarele sunt îndreptăţite să participe şi să contribuie la dezvoltare (…) Articolul 2 – (1) Fiinţa umană este subiectul central al dezvoltării şi ar trebui să fie participantul activ şi beneficiarul dreptului la dezvoltare. Recunoscând că crearea de condiţii favorabile pentru dezvoltarea popoarelor şi inidvizilor este responsabilitatea principală a statelor lor. social. toate măsurile necesare pentru realizarea dreptului la dezvoltare şi trebuie să asigure. Rezoluţia nr. (…) Confirmând faptul că dreptul la dezvoltare este un drept inalienabil al omului şi că asigurarea de şanse egale pentru dezvoltare reprezintă o prerogativă atât a naţiunilor cât şi a indivizilor care formează naţiunile. în mod individual şi colectiv (…) Articolul 3 – Statele au răspunderea principală pentru crearea de condiţii naţionale şi internaţionale favorabile pentru realiazrea dreptului la dezvolare (…) (…) Articolul 8 – Statele trebuie să adopte. între altele. Proclama urmatoarea Declaraţie asupra Dreptului la Dezvoltare: Articolul 1. (…) Recunoscând că fiinţa umană este subiectul central al procesului de dezvoltare şi că politica de dezvoltare ar trebui să facă din individ principalul participant şi beneficiar al dezvoltării. Adunarea Generală subliniează caracterul de drept inalienabil al omului al dredptului la dezvoltare precum şi interdependenţa dintre pace şi securitate internaţională şi deplină realizare a dreptului la dezvoltare şi: “4. (2) Toţi indivizii au responsabilitatea pentru dezvoltare. egalitatea de .îmbunătăţirea exerciţiului efectiv al drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Dreptul la dezvoltare reprezintă o premisa şi o condiţie a exercitării celorlate drepturi şi libertăţi. libere şi semnificative la dezvoltarea şi la distribuirea achitabilă a beneficiilor rezultând din acest proces. (…) 6. (…) implementarea unei noi ordini economice internaţionale este un element esenţial pentru promovarea efectivă şi beneficiar deplin al drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi. cultural şi politic complex. 41/128 din 4 decembrie 1986 a Adunării Generale intitulată Declaraţia privind Dreptul la Dezvoltare precizează că: “(…) dezvoltarea este un proces economic. În această Rezoluţie. Reaminteşte necesitatea de a sigura stabilitatea economică şi politică la nivel naţional şi internaţional pentru deplină promovare. care tinde la o îmbunătăţire permanentă a bunăstării întregii populaţii şi a tuturor indivizilor. Considerăm că potrivit dispoziţiilor Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului orice persoană este îndreptăţită la o ordine socială şi internaţională în care drepturile şi libertăţile proclamate în declaraţie să fie deplin realizate. exerciţiu şi respect ale drepturilor popoarelor şi indivizilor”. la nivel naţional.

5. pentru prima oară un text al Naţiunilor unite plasează omul faţă în faţă cu responsabilităţile sale.2. locuri de muncă şi distribuţie echitabilţ a venitului (…)”. că e vorba de a da. Pentru aceasta este necesară intensificarea cooperării pentru asigurarea ridicării nivelului de dezvoltare a tuturor ţărilor lumii ca şi pentru combaterea fenomenelor sociale nocive menţionate.şanse pentru toţi în accesul la resursele de bază. la educaţie. de la Rio de Janeiro (1992). Cu privire la ocotirea mediului înconjurător. precum şi pentru ameliorarea calităţii vieţii individului. îl reprezintă dezvoltarea economică şi socială din fiecare ţară. oamenilor de ştiinţă şi opiniei publice din toate ţările. cum ar fi. ţinut la Stockholm. locuinţe. a intrat în sfera preocupărilor factorilor politici. la serviciile de sănătate. ca urmare a poluării rezultând din dezvoltarea industrială şi a extinderii unor fenomene sociale deosebit de dăunătoare. criminalitatea. atât natural. cât şi social. precum şi la Conferinţa de la Lisabona (2009). Importanţa acestei Declaraţii a fost subliniată de Joseph Yacoub astfel “Conferinţa asupra mediului înconjurător. această Declaraţie reliefează ideea că omul are un drept fundamental la libertate. Cu toate că Declaraţia a întrunit un larg consens politic. într-un mediu a cărui calitate să-i permită să trăiască în demnitate şi bunăstare. traficul de droguri. * * * Aşa cum rezultă din prezentarea celor trei drepturi. Din dezbaterile pe această temă la nivelul statelor şi pe plan internaţional s-a conturat treptat ideea dreptului individului de a trăi într-un mediu natural şi social sănătos şi necesitatea asigurării acestui drept prin activităţile statului al cărui cetăţean este. un drept desemnează prerogativele unice persoane de a pretinde o anumită conduită de la o alta persoană. reglementarea lor ridică o serie de incertitudini în ceea ce îi priveşte pe titularii acestora. dipoziţiile sale nu au fost preluate într-un instrument convenţional. În fapt. Drepturile proclamate în declaraţia mai sus citată sunt reafirmate în documentele Conferinţei la nivel înalt privind mediul. egalitate şi condiţii de viaţă satisfacătoare. Dreptul la un mediu sănătos (natural şi social) În condiţiile deteriorării mediului înconjurător. propice existenţei şi muncii. considerându-l atât creaţie cât şi creator al mediului său înconjurător. rezultând din cooperarea dintre state. hrană.3. la 16 iunie 1972.17. a face sau a nu face . problematica mediului ambient. a fost iniţiatoarea criticii ideologiei dezvoltătoare. Factorul indispensabil spre a asigura un mediu sănătos. precum şi în privinţa conţinutului lor. datorită utilizării excesive sau lipsite de consideraţie a ecosistemului şi a devastării mediului natural”. conjugate cu cele ale comunităţii internaţionale. precum şi obligaţia de a proteja şi ameliora mediul pentru generaţiile prezente şi viitoare. care pune în lumină faptul că asigurarea unui mediu înconjurător sănătos este o cerinţă importantă a realizării personalităţii umane şi reprezintă o obligaţie a statelor. responsabil de distrugerile semnificative şi ireversibile provocate de om. Potrivit concepţiei clasice. alcoolismul.

Acesta a fost un prim pas pe calea adoptării unei Constituţii definitive a UE. statele. În ceea ce priveşte drepturile de solidaritate. comunitate intrenaţională (dreptul la pace). putem spune că aceste drepturi pot fi nişte linii directoare în conceperea şi concretizarea politicilor elaborate de state şi comunitatea internaţională pentru asigurarea bunăstării umanităţii. Pe cale de consecinţă. Elementele generale Tratatul privind Uniunea Europeană (numit şi Tratatul de la Maastricht) a fost semnat de Consiliul European la 7 februarie 1992 în localitatea olandeză Maastricht. altfel spus. Cei trei piloni ai Uniunii Europene: Comunitatile Europene Colaborarea in politica externa si de securitate (PESC) Cooperarea politieneasca si judiciara in materie penala (CPJMP). aici se observă caracterul vag al reglementării. CAPITOLUL 6 STABILIREA PIEŢEI COMUNE. se constata o confuzie: în privinţa titularilor. . Acest document este şi actul constitutiv al Uniunii Europene. În Danemarca a fost nevoie de un al II-lea referendum. orice drept subiectiv are drept corolar o obligaţie. La fel. nu sunt acompaniate de stabilirea unor măsuri calre de adoptat de către state pentru a aduce la îndeplinire scopurile. care se limitează la a aminti necesitatea adoptării de măsuri adecvate. toţi indivizii (dreptul la dezvoltare). precum şi la dezvoltare. Cu toate acestea. De aici rezultă o situaţie în care scopuri foarte largi. în cazul dreptului la pace. în care să fie posibilă deplina realizare a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. generoase. se poate observa că la fiecare drept alături de individ. reprezentând până atunci cea mai profundă schimbare a tratatelor de la înfiinţarea Comunităţii Europene.1. CELE PATRU LIBERTĂŢI FUNDAMENTALE 6. În ceea ce priveşte conţinutul. concrete.ceva. fără însă a se identifica o listă a acestora. se pot ivii situaţii în care naţiunile şi popoarele revendică exerciţiul unui drept de solidaritate de la statul al căror element sunt. în rândul titularilor obligaţiilor de respect şi realizare a acestor drepturi regăsim individual (dreptul la un mediu sănătos). în Germania s-a înaintat o excepţie de neconstituţionalitate împotriva acordului parlamentar dat tratatului) Tratatul UE a intrat în vigoare de-abia la 1 noiembrie 1993. regăsim popoarele sau naţiunile.

în urma mai multor sesiuni ale Consiliului European s-a decis – având în vedere provocările la nivel extern (Kosovo.) – dezvoltarea în direcţia unei politici europene de securitate şi apărare(PESA). persoanele.4. Cetăţenia Europeană Nu înlocuieşte cetăţenia naţională. Această horărâre s-a regăsit în Tratatul de la Nisa. Concepţia sa de atunci a fost menţinută în linii mari. pe termen lung este planificată şi o politică comună în domeniul apărării. Pentru cele mai multe din hotărâri este nevoie de aceea de un vot în unanimitate. care ar putea conduce la alcătuirea unei forţe de apărare comună. Un automatism. Aceasta acordă printre altele dreptul de şedere pe întreg teriroriul UE. până în zilele noastre. conform căruia ţările care îndeplinesc criteriile de convergenţă în urma constatărilor făcute de Consiliul de Miniştri pot participa şi la uniunea monetară. Cetăţenia europeana o deţine orice persoana care are cetăţenia unuia din statele membre ale UE. 6. după exemplul absenţei controlului la frontierele dintre regiunile unui stat. deciziile sunt luate în cele din urmă de statele membre. Începând din 1999.1. Cu toate că PESC este un pilon al UE.4. indiferent de domiciliul avut pe teritoriul UE. dreptul de vot pasiv şi activ la alegerile locale precum şi dreptul de a alege deputaţii din Parlamentul European. Principalul obiectiv crearea Uniunii Economice şi Monetare în trei etape. capitalurile şi serviciile trebuie să circule în cadrul ei fără nici un control la frontierele dintre statele membre. 6. Moneda unică europeană urmează să fie introdusă cel mai devreme la 1 ianuarie 1997 şi cel mai târziu la 1 ianuarie 1999. Numai Marea Britanie şi Danemarca şi-au rezervat dreptul de a decide singure dacă vor introduce moneda unică europeană. etc. piaţa internă este definită ca un spaţiu fără frontiere interne care trebuie să funcţioneze în aceleaşi condiţii ca o piaţă naţională: mărfurile.6. prin care trebuie asigurată stabilitatea monezii unice. al dobânzilor şi al cursului de schimb. Pentru ca o ţară să participe la Uniunea monetară trebuie să îndeplinească anumite criterii economice (criteriile de convergenţă). Evoluţia istorică Încă din cele mai vechi timpuri. Criteriile de convergenţă sunt următoarele: politica financiară. Uniunea monetară şi economică Aşadar. Politică financiară (deficit bugetar < 3% şi gradul de îndatorare < 60% din PIB) este un criteriu permanent. cetăţenia continuând să desemneze calitatea juridică ce . Politica externă şi de securitate comună Vechea Politică Europeană de Colaborare a fost înlocuită prin Tratatul de la Maastricht de Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC). ci o completează.3. nivelul preţurilor.2. 6. în general. atacurile teroriste. Aristotel definea cetăţeanul prin participarea sa la funcţiile judiciare si la cele publice.

consacrarea instituţiei cetăţeniei europene a avut loc abia în 1993. 185 Vintilescu Cristina: „Sintagma de – cetăţenie europeană – nu a existat în această formă de la început. semnatarii Tratatului Uniunii Europene şi-au dorit. Revista Sfera Politicii. sub titlul „Nediscriminarea şi cetăţenia Uniunii”. Din punct de veder normativ. ceţăţenia europeană constă în posibilitatea dată oricărui individ care are cetăţenia unui stat membru de a fi considerat cetăţean al Uniunii Europene. . Conform art. protecţia consumatorilor şi sănătatea publică. Conform acestui document. Bucureşti. 18 TFUE. www. Este cetăţean al Uniunii orice persoana care are cetăţenia unui stat membru. A existat mai întâi noţiunea de – Europă a cetăţenilor – care de-a lungul timpului a evoluat şi s-a aprofundat“. 184 Puşcă Benone. Sencul noţiunii s-a extins. în domeniul de aplicare a tratatelor şi fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale pe care le prevede. odată cu intrarea în vigoare a Tratatului instituind Uniunea Europeană de la Maastricht. termenul „cetăţean” provine din limba latină: „civis romanus”. care a rămas cunoscut sub denumirea de Comitetul Adoninno185. Ca urmare a dezvoltării Pieţei Unice. Cetăţenia Europeană conform noului Tratat de la Lisabona Conform modificărilor aduse de Tratatul de la Lisabona. Cetăţenii romani erau consideraţi numai acele persoane care aveau dreptul de a lua parte la adunările populare din forum şi participau direct la rezolvarea treburilor publice. precum libera circulaţie a bunurilor şi a serviciilor. 1997. când Consiliul de la Fontainebleau (25 – 26 iunie 1984) a format un aşa – numit Comitet de Reflecţie. promovarea şi consolidarea identităţii euroopene. Cetăţenia Uniunii nu înlocuieşte cetăţenia naţională. odată cu dezvoltatea Imperiului Roman. în Cetăţenia europeană între trecut şi viitor. jus sufragii”184. Ei aveau depline drepturi politice. acest concept a fost introdus abia în 1984. fiind supuse anumitor obligaţii. Editura Sylvi. nr. 34. p. Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene dedică întreaga parte a II-a cetăţeniei Uniunii Europene. Din punct de vedere etimologic.permite unei persoane să ia parte la viaţa statului. Drept constituţional şi instituţii politice. ci se adaugă acesteia. In ceea ce priveşte noţiunea de „cetăţenie europeană”. Bucureşti. p. accesul la ocuparea locurilor de muncă şi la protecţie socială186. cetăţenii beneficiază de o serie de drepturi generale în domenii dintre cele mai diverse. 6. Prin introducerea cetăţeniei europene.ro 186 Fuerea Augustin. 20 TFUE se instituie cetăţenia Uniunii. 2003.2. implicând în acest fel cetăţenii în procesul de integrare. în Cetăţenie Naţională. Prin art. se interzice orice discriminare exercitată pe motiv de cetăţenie sau naţionalitate. atribuindu-se calitatea de „cetăţean” oricărui locuitor al Imperiului şi conferindu-i-se o serie de drepturi şi îndatoririi. Dimensiunea politico – juridică a cetăţeniei europene. 144. egalitatea de şanse şi de tratament. bucurându-se de drepturi civile şi politice. ceea ce romanii numeau „jus honorum. între altele. 116 – 117. sferapoliticii. Fundaţia Culturală Libra.4.

6. Bucureşti. 6. Pentru implementarea acestei iniţiative. este nevoie de adoptarea unui act legislativ european care să detalieze modalităţile de aplicare ale prevederii187. . Procesul de democratizare O altă noutate a tratamentului a fost introducerea procedeului codecizional.5. 2009. În felul acesta Parlamentul European are in anumite domenii aceleasi drepturi ca şi Consiliul de Ministri.Tratatul de la Lisabona dă posibilitatea de iniţiativă legislativă. cu rolul de a asigura reprezentarea adecvata a intereselor tuturor regiunilor europene. 6. Astfel. Colaborarea în domeniul politicii interne şi juridice Îmbunătăţirea colaborării în domeniul juridic şi al afacerilor interne. care are rol de coordonare şi strângere de informaţii.6. 187 Dragomir Eduard. p. un milion de cetăţeni provenind din mai multe state membre vor putea solicita Comisiei să prezinte o propunere legislativă în domenii care ţin de competenţa Uniunii. Niţă Dan. Pentru o mai bună coordonare a colaborării poliţieneşti a fost înfiinţat Oficiul European de Poliţie Europol. Mai există şi un organism europena pentru îmbunătăţirea cooperării judiciare (Eurojust). cu sediul la Haga. Modificări ulterioare Tratatul UE a fost ulterior modificat si completat prin Tratatul de la Amsterdam (1999) Tratatul de la Nisa (2003) si Tratatul de la Lisabona (2009). Editura Nomina Lex. 52 – 53. Tratatul de la Lisabona.7. În afară de aceasta s-a hotărât constituirea Comitetului Regiunilor.

În unele cazuri există o suprataxă la import asupra unei taxe generale pentru mărfurile privind uzul porturilor comerciale dintr-un stat membru. 2006. Interzicerea taxelor vamale şi a măsurilor cu efect echivalent Uniunea vamală a implicat iniţial. Din 19 iunie 1973. impus la graniţele comunitare. aşadar. de-a lungul rundelor comerciale respective (Dillon. taxele impuse asupra produsului intern sunt încasate în întregime. ci de către autorităţile naţionale ale statelor pe teritoriul cărora intră mărfurile. Tokyo. Bucureşti. care este. hot. Orice marfă care urmează să intre pe teritoriul comunitar va fi supusă acestui tarif. pe bază de reciprocitate şi avantaj reciproc. deci. Uruguay). în perioada de tranziţie statele membre au trebuit să nu introducă între ele noi taxe vamale asupra importurilor sau exporturilor ori a oricăror taxe având efect echivalent. în numele comunităţilor atunci când ele fac încadrările sau clasificările tarifare respective. S-a considerat că o taxă are efect echivalent unei taxe vamale dacă sunt îndeplinite trei condiţii189: 1. Kennedy. de a reduce taxele vamale sub nivelul general de care ar putea beneficia ele însele ca rezultat al stabilirii unei uniuni vamale între ele. Statele membre şi au declarat disponibilitatea de a contribui la dezvoltarea comerţului internaţional şi la reducerea barierelor vamale prin acorduri specifice. are unicul scop de a finanţa activităţile în avantajul specific al produsului intern. în mod independent.CAPITOLUL 7 ______________________________________________________________________ LIBERA CIRCULAŢIE A MĂRFURILOR 7. abolirea şi. 2.1. fie în cadrul GATT. Tariful vamal comun nu se aplică de o autoritate comunitară distinctă. Capolongo c. deci. acţionând. ci punctul de plecare al pieţei comune. Aşa fiind.1973 . Uniunea normală mai implică adaptarea unui tarif normal comun în relaţiile cu ţările terţe. interzicerea în comerţul între statele membre de la o anumită dată a taxelor vamale şi a altor taxe cu efect echivalent188. indiferent de ţara de intrare. în ECR. Drept comunitar. Prelim. Azienda Agricola Maya. pag 211 189 C77/72. Uniunea vamală nu este scopul final. produsul intern supus taxei şi produsul intern care beneficiază sunt aceleaşi. Aceste deziderate au fost înfăptuite fie pe calea acordurilor cu diverse ţări. Mărimea suprataxei 188 Oct avian Manolache. Editura All Beck. 3. constituind unul dintre fundamemntele sale. Uniunea vamală şi barierile fiscale.

indicaţiile de provenienţă sau denumirea de origine. statele membre vor solicita Comisiei autorizarea de a lua ele însele măsurile necesare.  Legislaţia naţională agricolă.2. precum şi toate măsurile cu efect echivalent. Interzicerea restricţiilor cantitative şi a măsurilor cu efect echivalent Tratatul CE interzice expres prin art. extreme. precum şi motivele pentru a le introduce.. Termenul „măsuri” (cu efect echivalent) înseamnă legi. practici administrative şi toate instrumentele emanând de la o autoritate publică. Astfel. mărcile. el va notifica Comisiei prevederile avute în vedere. Se acordă posibilitatea Comisiei de a recomanda metodele prin care celelalte state membre să furnizeze cooperarea necesară în scopul de a asigura că executarea măsurilor de politică comercială sunt luate conform Tratatului. legislaţia privind pescuitul şi legislaţia mediului afectând anumite mârfuri. Clauze de salvgardare O clauză generală de salvgardare poate fi invocată numai în situaţii deosebite.  Practicile privind invenţiile.28 şi 29. iar suprataxa şi taxa sunt impuse pe aceeaşi bază legală. comisia poate să autorizeze statele membre să ia măsurile de protecţie necesare. inclusiv recomandări. Dacă nu face asemenea recomandări.  Legislaţia privind anumite mărfuri produsele alcoolice. prevederi administrative. 7. O altă cauză de salvgardare constă în situaţia că nici un stat membru nu va fi obligat să furnizeze informaţii a căror dezvăluire ar fi contrară intereselor esenţiale ale securităţii sale. potrivit cu aceleaşi criterii şi prin intermediul aceloraşi autorităţi şi beneficiul obţinut este plătit aceloraşi primitori. între statele membre. situaţii care impun un regim derogatoriu provizoriu. chiar temporar. în aceleaşi timp. tutunul ş. În caz de urgenţă. 7.3.este exprimată ca procentaj din taxă. regulamente. acţiuni sau practici administrative pot fi menţionate:  Restricţiile asupra producţiei şi investiţiilor dacă vor duce la o reducere a posibilităţilor de export.  Stabilirea de preţuri maxime sau minime. restricţiile cantitative la import şi respectiv export.a. Între cele mai importante prevederi. . dacă un stat membru consideră a fi necesară introducerea unor prevederi naţionale întemeiate pe probe ştiinţifice noi referitoare la protecţia mediului sau la mediul său de lucru ca urmare a unei probleme specifice acestui stat survenite după adoptarea măsurii de armonizare.

determină sau influenţează apreciabil comerţuldintre statele membre sau unei întreprinderi private pe calea concesionării (ex.Funcţionarea pieţei comune ar mai putea fi afectată prin măsuri ale unui stat membru acre pot fi luate în cazul unor seriase tulburări interne afectând legea şi ordinea. Art. Monopolurile de stat cu caracter comercial Restricţii şi discriminări cu efecte asupra liberei circulaţii a mărfurilor pot apărea ca urmare a activităţilor monopolurilor de stat cu caracter comercial. CAPITOLUL 8 LIBERA CIRCULAŢIE A PERSOANELOR ŞI A FORŢEI DE MUNCĂ .2 CE prevede o obligaţie „de a nu face” denumită şi „pasivă”.). etc. Art. 1 CE prevede o obligaţie „de a face”. Astfel. tutunului. denumită „activă” conform căreia statele membre au obligaţia de a a adapta aceste monopoluri astfel încât să se garanteze că nici o discriminare privind condiţiile de dobândire şi desfacere nu va exista între naţionalii statelor membre. având drepturi exclusive asupra importurilor şi (sau) exporturilor şi libertatea de a fixa condiţiile de aprovizionare şi de desfacere. Prin reglementările naţionale drepturile menţionate pot fi acordate unei întreprinderi de stat sau unei instituţii de stat care supraveghează. 7. În acest caz statele se vor consulta pentru a împiedica efectele unor astfel de măsuri.4. pot să introducă restricţii şi discriminări de import şi (sau) de export constând în dreptul exclusiv de vânzare – cumpărare ori posibilitatea de control al importurilor şi exporturilor. în domeniul alcoolului. pot să introducă restricţii şi discriminări de import şi (sau) exporturilor şi libertatea de a fixa condiţiile de aprovizionare şi de desfăşurare. aceste monopoluri. O altă situaţie când ar putea fi aplicată o clauză de salvgardare ar fi atunci când există o criză neasşteptată în balanţa de plăţi a unui stat membru. conform căreia statele mebre se vor obţine de la introducerea oricărei noi măsuri asupra taxelor vamale şi restricţiilor cantitative între statele membre. în caz de război.31 par. tensiune internaţională gravă. 37 par.

nr. de opinie. Partea I. în cazul nostru. de origine etnică. 4 este prevăzută unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni în sensul că: “Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi. Libera circulaţie a persoanelor Libera circulaţie a persoanelor urmareşte.191 2. este garantat. de limbă. iar d.1. persoanele. de religie.O.Libera circulaţie a serviciilor. . în cadrul art. Cadrul legal în România În acest subcapitol se va prezenta baza legală în materie de libera circulaţie a persoanelor din România.v. Iar ca prim aspect de pornire vom analiza cadrul legislativ suprem al unui stat şi anume.2003. pag. . de naţionalitate. fără deosebire de rasă.v.p. Piteşti 2007. Prin Actul Unic European s-au statuat patru libertăţi fundamentale ale Pieţei Interne: . pag.1. Constituţia României.Libera circulaţie a persoanelor. 25 din Constituţia României se face referire directă la libera circulaţie a persoanelor prin următoarele aliniate: “Dreptul la libera circulaţie.Una dintre libertăţile fundamentale ale dreptului comunitar constituie libera circulaţie a persoanelor şi a forţei de muncă. Aşadar. Astfel. de sex. Luând la cunoştinţă de aceste prevederi putem în continuare să analizăm ceea ce ne interesează în mod direct în această lucrare şi anume prevederile care fac referire la libera circulaţie a persoanelor. 190 Weber Florentina Iuliana în Elemente de drept comunitar. publicată în M. o piaţă unică a forţei de muncă.10. 191 192 . Editura Paralela 45. în Drept comunitar al muncii. Legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept. politic să realizeze o mai mare coeziune a popoarelor ce compun Uniunea Europeană prin eliminarea barierelor privind migraţia şi promovarea unei “cetăţenii comunitare”. Bucureşti. 57. România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi. economic. să creeze. piaţa internă este văzută ca un spaţiu fără frontiere interne care trebuie să funcţioneze în aceleaşi condiţii ca o piaţă naţională: mărfurile. de avere sau de origine socială”192. în primul rând. de apartenenţă politică. capitalurile şi serviciile trebuie să circule în cadrul ei fără niciun control la frontierele dintre statele membre. 115. 2009.Libera circulaţie a capitalului. 767 din 31. Voiculescu Nicolae. Constituţia României. Editura Wolters Kluwer. .190 8. în ţară şi în străinătate.p. după exemplul absenţei controlului la frontierele dintre regiunile unui stat.1. d.Libera circulaţie a mărfurilor. În primul rând în Constituţia României la art.

întemeiate pe principiile şi pe celelălte norme general admise ale dreptului internaţional”195. potrivit legii.10.Art. cu excepţia acelora ce nu sunt compatibile cu absenţa lor din ţară. Idem 16. Nimeni nu este mai presus de lege. 16 prevede egalitatea în drepturi: “Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. 17 prevede drepturile. 19 prevede extrădarea şi expulzarea cetăţenilor: 193 Idem 10. Idem 12. după cum urmează: “România intreţine şi dezvoltă relaţii paşnice cu toate statele şi. 18 se referă la cetăţenii străini şi apatrizii: “Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor. 194 195 196 197 198 199 .2003. Idem 14. garantată de Constituţie şi de alte legi. nr. În completarea acestui articol vine următorul. libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale diferitelor categorii de cetăţeni. dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor entice.O.Art. cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţean sunt” 194. Tratatele ratificate de Parlament. În Constituţie există un articol special şi anume articolul 7 în care se vorbeşte despre românii din străinătate: “Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea. astfel: .”198 . publicată în M. Partea I. care prezintă relaţia care există între dreptul internaţional şi dreptul intern astfel: “Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună credinţă obligaţiile cei revin din tratatele la care este parte. culturale.196 Mai departe. ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei”.Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară.”199 . Constituţia României. 767 din 31. În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei.Art. precum şi de a reveni în ţară”. lingvistice şi religioase. tot în Constituţie. relaţii de bună vecinătate. fără privilegii şi fără discriminări. fac parte din dreptul intern. de a emigra. Idem 15. în titlul doi sunt prezentate drepturile.”197 .Art. în acest cadru.193 Totuşi pe lângă aceste enunţuri aş dori să mai adaug cateva articole ale Constituţiei pentru a întări aceste prevederi şi a veni în sprijinul acestora. articolul 11. libertăţile şi îndatoririle cetăţenilor români în străinătate: “Cetăţenii români se bucură în străinătate de protecţia statului român şi trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile. iar pentru întărirea acestora urmează articolul 10 în care se prezintă situaţia relaţiilor internaţionale. Idem 11.

deoarece în subcapitolul următor se va prezenta legislaţia la nivel internaţional care este mai de actualitate şi care va modifica şi o parte din prevederile Acordului în baza principiului subsidiarităţii. cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Republica Ungară. astfel în articolul 20 se precizează că: “Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.10. cetăţenii România pot fi extrădaţi în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte.201 Un alt exemplu de legislaţie în domeniu este “Acordul din 09. având în vedere obiectivele Tratatului de înţelegere. la care România este parte. cu pactele şi celelalte tratate la care România este parte. Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate.“Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România. 201 202 Acordul din 09. şi pot rămâne pe teritoriul statului celelilalte părţi contractante.”200 Pentru a lega acest subcapitol de subcapitolul următor. însă nu se vor prezenta mai multe.04. prin care Guvernul României şi Guvernul Republicii San Marino. Prin derogare de la prevederile alineatului (1).2003 între Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind desfiinţarea reciprocă a obligaţiilor vizelor” prin care Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare. în privinţa desfiinţării reciproce a obligaţiilor vizelor. turismului şi sportului”.O. doresc să mai prezint cateva prevederi ale Constituţiei. “Acordul din 20 mai 2003 între Guvernul României şi Guvernul Republicii San Marino privind colaborarea în domeniile învăţământului. titulari ai unui document de călătorie valabil dintre cele enumerate în anexa care face parte integrantă din prezentul acord. pentru o perioadă de până la 90 (nouăzeci) de zile într-un interval de 6 (şase) luni de la data primei intrări. în dorinţa de a promova şi dezvolta legăturile de prietenie şi de colaborare între cele două state. Partea I. Expulzarea sau extrădarea se hotăreşte de justiţie. în ceea ce priveşte legătura dintre legea internă şi prevederile acesteia şi legile comunitare şi modul în care acestea relaţionează şi se subordonează. semnat la Timişoara la 16 septembrie 1996. pot intra şi ieşi în/de pe teritoriul statului celeilalte părţi contractante. cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”. nr. Dar putem prezenta încă un exemplu. luând în considerare stadiul actual şi evoluţia relaţiilor dintre cele două ţări. au prioritate reglementările internaţionale. au convenit următoarele: “Cetăţenii statului uneie dintre părţile contractante. în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate. publicată în M. .2003.2003 între Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungaria privind desfiinţarea reciprocă a obligativităţii vizelor. 767 din 31. fără viză”. şi legile interne. de mai multe ori. în dorinţa de a dezvolta şi consolida în continuare relaţiile bilaterale în toate domeniile. culturii. Constituţia României. inspirându-se din principiile exprimate de Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi din documentele Consiliului Europei şi ale Organizaţiei pentru Securitate şi cooperare în Europa.202 Acest Acord prevedea mai multe condiţii în ceea ce priveşte libera circulaţie a persoanelor. au hotărât de comun acord să 200 Idem 17. Dacă există necorcondanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omunlui. prin punctele de trecere a frontierei deschise traficului internaţional.04.

în conformitate cu tratatele. ca în orice societate civilizată. şi faţă de generaţiile viitoare. în spiritul evoluţiei societăţii. cu respectarea competenţelor şi sarcinilor Uniunii. Carta va fi interpretată de către instanţele judecătoreşti ale Uniunii şi ale Statelor membre. drepturi legate de strămutare. Prezenta Cartă reafirmă. actualizată la zi. libertăţile şi principiile. turismului şi sportului.în articolul 18 este prevăzut dreptul de azil: 203 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În consecinţă. precum şi libertatea de stabilire.203 Mergând şi analizând pe rând articolele din aceastâ Carte vom putea deduce cu uşurinţă că atât libera circulaţie a persoanelor cât şi libera circulaţie a serviciilor nu este îngrădită. acordând atenţia cuvenită explicaţiilor redactate sub autoritatea prezidiului Convenţiei care a elaborat Carta şi actualizat sub răspunderea prezidiului Convenţiei europene. Libertatea de circulaţie şi şedere poate fi acordată. bine conturate pentru a menţine o anumită stare de ordine. făcându-le mai vizibile prin Cartă. resortisanţilor ţărilor terţe stabilite legal pe teritoriul unui stat membru”. precum şi din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii Europene a drepturilor Omului. 45 este prevăzută “Libertatea de circulaţie şi de sedere” în care se menţionează că: “Orice cetăţean al Uniunii are dreptul de circulaţie şi de şedere liberă pe teritoriul statelor membre. 8. Tot în cadrul aceluiaşi document la art.2. drepturile care rezultă în principal din tradiţiile constituţionale şi din obligaţiile internaţionale comune statelor membre. a progesului social şi a dezvoltării ştiinţifice şi tehnologice. precum şi identitatea naţională a statelor membre şi organizare echilibrată şi durabilă şi asigură libera circulaţie a persoanelor. din Convenţia Europenă pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. au stabilit între ele o uniune tot mai strânsă. totuşi. instituind cetăţenia uniunii şi creând un spaţiu de libertate. Uniunea recunoaşte drepturile. culturii. Cadrul legal la nivelul Uniunii Europene În preambulul din “Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene” se menţionează faptul că popoarele Europei.încheie prezentul acord de colaborare în domeniile învăţământului. În acest context. În acest scop. respectând diversitatea culturilor şi tradiţiilor popoarelor Europei. precum şi faţă de comunitatea umană. este necesară consolidarea protecţiei drepturilor fundamentale. expulzare sau extrădare astfel: . libertăţii. Uniunea situează persoana în centrul acţiunii sale. precum şi a principiului subsidiarităţii. securitate şi justiţie. din Cartele Sociale adoptate de Uniune şi de către Consiliul Europei. egalităţii şi solidarităţii. au hotărât să împărtăşească un viitor paşnic întemeiat pe valori comune şi ca uniunea este întemeiată pe valorile indivizibile şi universale ale demnităţii umane. serviciilor. ea se desfăşoară după nişte reguli stricte. La acest articol 45 se aduc mai înainte anumite completări legate de dreptul de azil. aceasta se întemeiază pe principiile democraţiei şi statului de drept. în general. Beneficiul acestor drepturi implică responsabilităţi şi îndatoriri atât faţă de terţi.1. Uniunea Europeană contribuie la păstrarea şi la dezvoltarea acestor valori comune. mărfurilor şi capitalurilor. .

nediscriminarea. religioasă şi lingvistică. Scurt istoric privind legislaţia liberei circulaţii a persoanelor Primele prevederi privind libera circulaţie a persoanelor apar în cadrul Tratatului de la Roma (1957). Libera circulaţie a persoanelor şi eliminarea controalelor la frontierele interne constituie o parte a unui concept mult mai larg.205 Alte articole prevăd în continuare că şi în Constituţia României: egalitatea în faţa legii.207 8. cel de piaţă internă – ce nu poate fi realizată în condiţiile existenţei unor frontiere interne şi a restricţionării circulaţiei indivizilor.în articolul 19 sunt prezentate drepturile privind protecţia în caz de strămutare. Idem 24. nu este reprezentat. după cum urmează: “Nici una dintre dispoziţiile prezentei Carte nu poate fi interpretată ca restrângând sau aducând atingere drepturilor omului şi liberatăţilor fundamentale recunoscute. Nimeni nu poate fi strămutat. prin care s-a statuat “eliminarea între statele membre a obstacolelor în calea liberei circulaţii a persoanelor.3. de dreptul Uniunii şi Dreptul Internaţional. expulzare sau extrădare. torturii sau altor pedepse sau tratamente inumane sau degradante”. Idem 22. expulzat sau extrădat către un stat unde există un risc serios de a fi supus pedepsei cu moartea. precum şi de convenţiile internaţionale la care Uniunea sau statele membre sunt părţi. www. articolul 53 prevede o concluzie foarte interesantă legată de nivelul de protecţie. diversitatea culturală.208 Libera circulaţie a persoanelor în cadrul Comunităţilor Europene a fost definită în Acordul Unic European (1987) drept una din cele patru libertăţi fundamentale ale Pieţei Interne. de protecţia autorităţilor diplomatice sau consulare ale oricărui stat membru. Articolul 46 prevede protecţia diplomatică şi consulară.ro 205 206 207 208 . în domeniile de aplicare corespunzătoare.204 .206 Iar în final. mie. al cărui resortisant este. Idem 23. în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii acelui stat”.“Dreptul de azil este garantat cu respectarea normelor prevăzute de Convenţia de la Geneva din 28 iulie 1951 şi de Protocolul din 31 ianuarie 1967 privind statutul refugiaţilor şi în conformitate cu tratatul privind Uniunea Europeană şi cu Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene”. şi în special Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. astfel: “Orice cetăţean al Uniunii beneficiază. serviciilor şi capitalului”. actualizată la zi. pe teritoriul unei ţări terţe în care statul membru. Esenţa acestei libertăţi constă în eliminarea discriminărilor între cetăţenii statului 204 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. precum şi prin constituţiile statelor membre”.1. astfel: “Expulzările colective sunt interzise.

Uniunea Europeana are în vedere crearea unei zone europene de libertate. În acelaşi timp. precum şi un schimb eficient de informaţii.membru pe teritoriul căruia se află aceştia sau îşi desfăşoară activitatea şi cetăţenii celorlalte state membre ce stau sau muncesc pe teritoriul acestui stat. Conceptul de “cetăţenie europeană” a fost prima dată introdus prin Tratatul de la Maastricht (1993) prin care s-a adoptat drept de liberă circulaţie şi de liberă rezidenţă în interiorul Uniunii tuturor cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene. Prin politica sa. libertatea de circulaţie a persoanelor trebuie însoţită de un nivel coerspunzător de securitate şi justiţie. persoane ce nu depun activităţi economice. imigraţie şi alte politici legate de libera circulaţie a persoanelor) şi a prevăzut o perioadă de 5 ani până la momentul în care se vor aplica procedurile comunitare şi în aceste domenii. După cum am mai menţionat. posibilitatea procesării cererilor de azil. deplasare. indiferent de naţionalitate. Prin asigurarea unui asemenea regim nediscriminatoriu se realizează libera circulaţie a persoanelor în spaţiul comunitar. securitate şi justiţie în care nu mai este nevoie de controlul persoanelor la frontierele interne. iar cetăţenii terţelor ţări cuprinse în lista comună a ţărilor ai căror cetăţeni au nevoie de viza de intrare trebuie 209 www. incluzând bineînţeles măsuri de întărire a controalelor la frontierele externe. La frontierele externe ale spaţiului schengen. problematica trecerii frontierelor externe şi politica referitoare la imigraţie.209 Acest nou statut a dus la accelerarea procesului de extindere a drepturilor la libera circulaţie asupra unor noi categorii de personae (studenţi. se desfăşoară un amplu proces de implementare a unor standarde comune în ceea ce priveşte controlul la frontierele externe ale Uniunii şi politicile de vize. Aceste măsuri au implicat o politică de vize comună. semnat la 14 iunie 1985 şi Convenţia de implementare Schengen. Aceste discriminări se pot referi la condiţiile de intrare. Tratatul a plasat în domeniul de interes comun al statelor membre şi politica referitoare la azil. Dar. azil şi imigraţie.ro . muncă. Infoeuropa. Cetăţenii Europeni beneficiază de dreptul fundamental de a se deplasa şi de a se stabili unde doresc. cetăţenii UE trebuie doar să prezinte un document de identificare valid. libera circulaţie a serviciilor şi libera circulaţie a capitalurilor. Implementarea Convenţiei Schengen a avut ca scop eliminarea controalelor la frontierele interne pentru toate persoanele. Mai mult. Tratatul de la Amsterdam a introdus prevederile legate de aceste aspecte în Tratatul de la Roma (Titlul IV – vize. Cea mai importantă etapă în evoluţie a constituit-o încheierea celor două acorduri Schengen: Acordul Schengen. La Amsterdam. Marea Britanie şi Irlanda nu au acceptat să ia parte la măsurile din cadrul Titlului IV al Tratatului de la Roma. libera circulaţie a persoanelor constituie una dintre cele patru libertăţi din cadrul pieţei interne şi a politicilor comunitare la nivelul Uniunii Europene. iar Danemarca va participa doar în cadrul măsurilor referitoare la politica de vize. alături de libera circulaţie a produselor. pentru a fi cu adevărat în avantajul tuturor. această dublă cerinţă a fost înscrisă în Tratat sub forma înfiinţării progresive a unei zone de libertate. angajare sau remuneraţie. semnată la 19 iunie 1990 şi intrată în vigoare la 26 martie 1995. securitate şi justiţie. azil. cooperare judiciară şi poliţienească. dar au resurse suficiente de trai).

de a lucra. se menţionează că “Finalizarea negocierilor de aderare la sfârşitul lui 2004 şi integrarea în 2007 sunt imposibile dacă România nu rezolvă două probleme structurale endemice: eradicarea corupţiei şi punerea în aplicare a reformei”.211 Obiectivul a fost realizat doar de câteva state membre în baza Convenţiei de Implementare a Acordului Schengen (semnată la 19 iunie 1990 şi intrată în vigoare la 26 martie 1995). Din punct de vedere al sferei subiectelor de drept. publicat în octombrie 1999. Relaţiile diplomatice ale României cu Uniunea Europeană datează din 1990. sociale. Prevederile comerciale au fost puse însă în aplicare începând din 1993 printr-un “Acord interimar”. 2007. europene şi naţionale. Carta nu face nici o deosebire între cetăţeni. Comisia şi-a publicat “Opinia asupra solicitării României de a deveni membră a Uniunii Europene”. Bucureşti. Totuşi. În cadrul Consiliului European de la Nisa (decembrie 2000). În următorul raport. stipulate într-o serie de documente internaţionale. iar un acord asupra produselor industriale a fost semnat în 1980. Articolul 15. întrunind – pentru prima dată – în cadrul unui document unic. actualizată la zi. În raportul de ţară din 2003.doar să posede o viză unică valabilă în întregul spaţiu Schengen. 211 www. În 1974.212 România a fost prima ţară din Europa centrală şi de est care a avut relaţii oficiale cu Comunitatea Europeană. a fost întocmit un “Raport privind progresele României în procesul de aderare la Uniunea Europeană”. Daca un stat membru ia decizia de îndepărtare a unui cetăţean de pe teritoriul său. Comisia a recomandat începerea negocierilor de aderare cu România (cu condiţia îmbunătăţirii situaţiei copiilor instituţionalizaţi şi pregătirea unei strategii economice pe termen mediu). pag. Note de curs. Parlamentul European şi Comisia Europeană au semnat Carta Drepturilor Fundamentale. o înţelegere a inclus România în Sistemul Generalizat de Preferinţe al Comunităţii. economice. europene şi naţionale. parlamentară europeană în grupul popularilor creştin – democraţi. fiecare stat membru are libertatea de a cere viza în cazul cetăţenilor altor terţe ţări. alineatul 1 al Cartei vorbeşte despre dreptul oricărui cetăţean sau cetăţeni ai Uniunii de a avea libertatea de a căuta un serviciu. 210 Rudăreanu Mariana în Drept comunitar.ro Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. politice. de a se stabili sau de a furniza servicii în orice stat membru. editura Fundaţiei România de Mâine.infoeuropa. negocierile de aderare cu România au început la 15 febraurie 2000. La summit-ul de la Salonic (Thessaloniki) din 2004 s-a declarat că Uniunea Europeană sprijină acest obiectiv. document ce aduce într-un cadru unic drepturile civile. decizia este aplicabilă în întregul Spaţiu Schengen 210 Abolirea controalelor la frontiere nu a fost însă pe deplin înfăptuită în cadrul Uniunii. Acordul European a intrat în funcţiune în februarie 1995. În anul următor. întocmit de baroana Emma Nicholson. În iulie 1997. drepturile tuturor persoanelor care se găsesc în mod legal pe teritoriul Uniunii Europene. 212 . 64. Consiliul UE. urmând ca în 1991 să fie semnat un Acord de Comerţ şi Cooperare. Din punct de vedere al sferei de documente internaţionale. După decizia Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999. Obiectivul României a fost de a obţine statutul de membru cu drepturi depline în 2007.

“Parlamentul European cere Comisiei o analiză detaliată şi o monitorizare permanentă a problemelor menţionate în raport şi raportarea acestora către parlament. conform planului. pentru a îndruma această ţară către un stat de drept. deoarece în acesta se propunea iniţial suspendarea negocierilor cu România. Prin urmare. Astfel sunt eliminate o serie de locuri de muncă.ro www.1. 214 215 . Dreptul de acces şi sejur pe teritoriul statelor membre reprezintă o condiţie prealabilă a liberei circulaţii a persoanelor. 64. Îngrădirea dreptului la libera circulaţie a persoanelor În primul rând. Dreptul de acces şi sejur Aşa cum am văzut. România a primit asigurări că face parte din primul val al extinderii alături de Bulgaria şi celelalte 10 state care au aderat la 1 mai la Uniune şi că Uniunea Europeană are în vedere integrarea acesteia la 1 ianuarie 2007. Aceste prevederi se aplică şi celuilalt set şi membrilor de familie care se încadrează în prevederile regulamentelor şi directivelor adoptate în acest domeniu conform Tratatului. în special în ceea ce priveşte justiţia şi afacerile interne”. posibilitatea resortisanţilor unui stat membru de a intra şi a rămâne fără nicio restricţie pe teritoriul oricărui alt stat membru. pag. cum ar fi membrii familiilor acestora.4. recomanda Comisiei şi Consiliului să reorienteze strategia de aderare a României.Recomandările destinate autorităţilor române privesc: măsurile anticorupţie. pentru ca ulterior să fie extinsă şi la alte categorii. de securitate publică ori de sănătate publică. (…) Cere Comisiei să stabilească de urgenţă un plan pentru o monitorizare mai bună şi mai eficientă a implementării acelei părţi a legislaţiei europene deja adoptate de România. stoparea abuzurilor poliţiei.5. 213 www. Piteşti 2007. libertatea presei. se arată în amendament. această îngrădire nu se aplică angajărilor cu serviciul public.1. în primul rând.215 8. În al doilea rând.infoeuropa. primul al uniunii lărgite. libera circulaţie a lucrătorilor poate fi limitată pentru motive de ordine publică.214 8. libera circulaţie a persoanelor implică. După dezbaterea din Parlamentul European. resortisanţi comunitari. Această libertate de acces şi sejur pe teritoriul unui stat membru a fost iniţial rezervată lucrătorilor salariaţi sau independenţi. Infoeuropa. Până la sfârşitul anului şi pe parcursul anului 2004. Editura Paralela 45. raportului i s-a dat câştig de cauză. însă s-au realizat câteva schimbări care au moderat tonul acestuia.ro Weber Florentina Iuliana în Elemente de drept comunitar. independenţa şi funcţionarea sistemului judiciar. Uniunea Europeană a dat semnale bune în privinţa României iar la summit-ul de la Bruxelles din 2004.213 Amendamentul 19 al aceluiaşi raport a dat cele mai multe emoţii la Bucureşti. România a reacţionat imediat prin realizarea unui plan de acţiune pentru anii dinaintea aderării.

Cetăţenii din ţările şi teritoriile de peste mări care au cetăţenia unui stat membru (în cazul Franţei este vorba de: Noua Caledonie. Mayotte. Instituirea în Tratatul de la Maastricht a dreptului “oricărui cetăţean al Uniunii de a circula şi de a se stabili în mod liber pe teritoriul Statelor membre” 216 a pus capăt. 114. Combinaţia de cooperareinterguvernamentală (consacrată în special prin Acordurile Schengen) cu integrarea comunitară.221 216 TCE. de a rămâne pe teritoriul acestora pentru a desfăşura activităţi salarizate. Polinezia Franceză. în Tratatul de la Maastricht. 2001. 2009. 8A. Liberul acces la angajare şi egalitatea de tratament Libera circulaţie a lucrătorilor se defineşte prin dreptul de a răspunde la oferte privind locuri de muncă. precum şi de a rămâne pe teritoriul unuia din aceste state după ce o persoană a desfăşurat o activitate.2. Sabau Mirela Georgiana în Drept Comunitar General. controverselor şi tensiunilor privind libera circulaţie. numerotarea articolelor a fost schimbată. Ei nu se pot preleva de un drept de intrare şi de şedere pentru a exercita o activitate salariată. 2009. Wallis şi Futuna.a. în Drept comunitar al muncii. de a se deplasa în acest scop pe teritoriul statelor membre. oarecum. pag.220 Tratatul de la Roma în art. Paris. 18. 48-49 prezintă libera circulaţie a lucrătorilor. 217 218 Voicu Marin. Bucureşti. s-a optat pentru trimiterea la numerotaţia originală a diverselor norme pe care le vom . 219 Voiculescu NIcolae. Acest fapt rezultă din aplicarea facută dispoziţiilor articolului 135 (noul art. 2009. ci doar pentru a exercita o activitate independentă. pag. 183) din TCE. 220 221 In versiunea consolidată. editia a VIII.218 8. noul art. Pentru a se evita eventualele confuzii. 186) şi art. 152.219 Tratatele comunitare disting între salariaţii (lucrători) şi persoanele precum liberprofesioniştii. 47. Bucureşti. pag. Voiculescu NIcolae. pag. Libera circulaţie a forţei de muncă Libera circulaţie a forţei de muncă trebuie să permită ţărilor care se confruntă cu un anumit nivel al şomajului să exporte din surplusul său către ţările în care se înregistrează o penurie a mâinii de lucru. pământurile australe şi antarctice franceze nelocuite) sunt într-o situaţie mai complexă. 8. Editura Armand Collin. Editura Wolters Kluwer.5 (noul art. cât şi cele juridice. incluzând modificările aduse de tratatele ulterioare. Bucureşti.2. Editura Fundaţia România de Mâine. s-a ajuns ca această libertate să fie recunoscută tuturor resortisanţilor statelor membre şi chiar anumitor categorii de resortisanţi ai statelor terţe. în Drept comunitar al muncii. oamenii de afaceri. art. alin 1. Droit materiel communitaire. care includ atât persoanele fizice. 132. Editura Wolters Kluwer.1.217 care a încercat o punere în ordine a materiei.În mod progresiv. precum şi persistenţa refuzului unor state de a elimina controlul la frontierele interioare au făcut “ aproape ilizibil Tratatul de la Amsterdam”. cum sunt Tratatul de la Maastricht sau Tratatul de la Amsterdam. Saint-Pierre şi Miguelon. alin 1. 152.

10-12) conţin dispoziţii privind membrii de familie ai lucrătorului migrant. salariatul va aduce dovada că el este beneficiarul unui contract de muncă printr-o declaraţie de angajare sau un certificat de muncă furnizat de angajator.locuinţe. 2004/38/CEE cuprinde în cadrul Capitolului IV. 16 alin.angajare.avantajale sociale şi în legătură cu taxele. care obligă serviciile specializate din fiecare stat membru să trimită în mod periodic serviciilor specializate din celelalte state membre. pe regiuni şi ramuri de activitate.accesul în şcolile de pregătire profesională sau în casele de pensionari. pentru familie. 2003/8/CE. Titlul III al regulamentului (art. . informaţii. acesta a fost completat prin Regulamentul nr. . Sunt incluse. regimul liberului acces la angajare. Titlul II al Regulamentului nr.Libera circulaţie a lucrătorilor reprezintă în fapt o concretizare în domeniul forţei de muncă. Dispoziţia amintită se aplică şi în cazul membrilor de familie care nu sunt resortisanţi ai prezenta în următoarele subcapitole. regula generală pe care o introduce pentru cetăţenii Uniunii Europene şi membrii familiilor lor este aceea conform căreia. incapacităţii sau. d al Tratatului CEE recunoaşte dreptul de a rămâne pe teritoriul unui stat după ce un lucrator a fost angajat în acesta. c. cererile de locuri de muncă depuse de persoanele ce au declarat în mod formal că doresc să lucreze în alt stat membru. Pentru a se mări eficacitatea Regulamentului nr. adică acela care traieşte într-un stat şi lucrează în altul adiacent. cum sunt: . Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene s-a pronunţat în mai multe rânduri asupra prevederilor ce au instituit libertatea de mişcare a forţei de muncă. . precum şi Biroului European de Coordonare222. b. d. 2434/92/CEE. care se referă la: . privind solicitanţii de locuri de muncă în altă ţară. (3) lit. În acelaşi timp. Acesta este. ofertele de locuri de muncă adresate statelor membre. în cazul pensionării. 1612/68/CEE (art. informaţii privind: a. 7-9) conţine dispoziţii privind angajarea şi egalitatea de tratament. . Biroul European de Coordonare (redenumit „Biroul de coordonare EURES“) supervizează respectarea dispoziţiilor părţii a II-a din Regulamentul nr. 1612/68/CEE şi ajută reţeaua europeană de servicii de ocupare EURES să-şi îndeplinească activităţile. . de fapt. . ofertele de locuri de muncă susceptibile să fie ocupate de resortisanţii altor state membre. de asemenea. Directiva nr. . 1).accesul copiilor la cursurile de pregătire profesională şi ucenicie. 1612/68/CEE. Art. 43 alin.drepturile sindicale. 222 Conform Deciziei Comisiei nr. dispoziţii speciale pentru lucrătorul “frontalier”. Pentru a obţine eliberarea unui permis de rezidenţă. drepturile de reprezentare şi management. cetăţenii Uniunii care şi-au avut reşedinţa legală în statul membru gazdă pe o perioadă neîntreruptă de cinci ani au dreptul de şedere permanentă în statul respectiv (Art. Astfel. dispoziţii referitoare la dreptul de şedere permanentă.condiţiile de muncă.rezidenţa. al morţii lucrătorului.

persoanele care îşi menţin acest statut şi membrii familiilor acestora (art.europa. 223 Voiculescu Nicolae. dreptul de şedere permanentă se pierde numai în cazul unei abesenţe din statul membru gazdă pe o perioadă care depăşeşte doi ani consecutivi (art. 24). 2009. Bucureşti. să acorde ajutoare pentru studii. nu există obligaţia statului gazdă de a acorda dreptul la asistenţă socială în timpul primelor trei luni de şedere şi nici nu este obligat ca. Comisia Europeană a publicat în 1988 o Notă prin care a propus anumite sectoare de angajare ce urmează a fi considerate “suficient de îndepărtate de activităţile specifice sferei publice astfel cum le-a definit Curtea Europeană şi care nu ar putea fi acoperite decât în cazuri rare de excepţia din art. care se reînnoieşte automat la fiecare zece ani (art. Editura Wolters Kluwer. Curtea de Justiţie a fost nevoită să se pronunţe în mai multe rânduri asupra sa. pag. sursa:http://ec. Având în vedere practica răspândită printre statele membre de a exclude pe cei ce nu-i sunt cetăţeni de la un număr mare de profesii în administraţia de stat. perioadele de şomaj involuntar. Continuitatea şederii nu este afectată de absenţe temporare care nu depăşesc un total de şase luni pe un an sau de absenţe de durată mai lungă datorate serviciului militar obligatoriu ori de o absenţă de maxim douăsprezece luni consecutive determinată de motive importante. 224 225 . 2009. În mod extensiv. Editura Wolters Kluwer.predarea în instituţiile de învăţământ ale statului. 2004/38/CE îşi au reşedinţa pe teritoriul unui stat membru gazdă beneficiază de tratament egal cu cel al resortisanţilor statului respectiv. precum sarcina sau naşterea.223 Toţi cei care în temeiul Directivei nr.cercetare în domenii nemilitare în instituţiile publice.unui stat membru şi care şi-au avut reşedinţa legală neîntreruptă cu cetăţeanul Uniunii în statul membru gazdă. pentru membrii de familie care nu sunt resortisanţi ai unui stat membru. inclusiv pentru formare profesională. 176. pe o perioadă neîntreruptă de cinci ani. constând în burse studenţeşti sau credite studenţeşti unor persoane altele decât lucrătorii. 174. alin.eu/eures. Bucureşti. studio sau formare profesională. .224 În schimb. cetăţenilor Uniunii îndreptaţiţi la şedere permanentă un document care să ateste şederea permanentă. precum şi absenţele de la lucru şi încetarea lucrului datorită unei boli sau accident se considera perioade de muncă. Nota a Comisiei Europene publicata in anul 1988. boli grave. 48 alin.serviciile privind îngrijirea sănătăţii publice. Odată dobândit. mutare în interes de serviciu în alt stat membru sau într-o ţară terţă. Totuşi.225Acestea cuprind: . (4)”. statele membre pot refuza sau restrânge accesul la locurile de muncă din domeniul administraţiei publice pe temeiul cetăţeniei lucrătorului. . pag. dar sunt îndreptăţiţi la şedere permanentă. (3) si (4)). în Drept comunitar al muncii. perioadele în care persoana nu a lucrat din motive independente de voinţa sa. statele membre urmează să elibereze. Voiculescu Nicolae. Din punct de vedere administrativ. 20). la cerere. se eliberează un permis de şedere permanentă. 16. Datorită gradului mare de generalitate al acestei prevederi. persoanele care exercită o activitate independentă. 48 alin (4) al Tratatului CEE. în Drept comunitar al muncii. înregistrate corespunzător la oficiul de plasare a forţelor de muncă competent. înainte de dobândirea dreptului de şedere permanentă. Conform art.

Ele prevăd totodată nulitatea sau corecţia obligatorie a contractelor individuale sau colective.că acea plată pentru muncă în unitatea de timp va fi aceeaşi pentru aceeaşi activitate.2. Totodată.1. pe care lucrătorul îl primeşte. 119 al tratatului CEE privind constituirea Comunităţii Europene (art. 141 în versiunea consolidată) instituie principiul plăţii egale pentru munca egală între bărbaţi şi femei.3.că acea plată pentru aceeaşi muncă în unităţi de produse va fi calculate pe baza aceleiaşi unităţi de măsură.226 În sensul art. al dispoziţiilor legislative sau cu titlu voluntar. la formare şi promovare profesională şi condiţiile de muncă stabileşte obligaţia statelor membre de a insera în legislaţiile lor naţionale dispoziţiile necesare pentru a asigura egalitatea de 226 Principiul egalităţii de tratament între bărbaţi şi Voiculescu Nicolae. pentru munca sa de la angajatorul său”. Idem 44. pag.227 8. 8. plata egală fără discriminare bazată pe sex înseamnă: . noţiunea de “remuneraţie” cuprinde toate avantajele în numerar sau în natură.1. Bucuresti. Editura Wolters Kluwer. actuale sau viitoare. 119. 2009. fie în numerar. 211. de către angajator lucrătorului în considerarea angajării acestuia. chiar indirect. În formularea alin.1. cu condiţia să fie consimţite.2. femei Directiva nr. Art. direct sau indirect. În înţelesul acestui articol. 6 introdus prin acest act normativ prevede: “pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele şi condiţiile de remunerare”. Plata egală pentru muncă de valoare egală Art. Principiul plăţii egale pentru munca de valoare egală a fost introdus în Codul muncii român de către OUG nr. 55/2006. fie în bunuri. contrare principiului egalităţii. 209.2. convenţii colective şi contracte individuale. in Drept comunitar al muncii. plata “înseamnă salariul minim sau obişnuit.1.2. pag. 8. regulamente. 227 .- organisme publice responsabile cu prestarea serviciilor comerciale. fie în temeiul unui contract de muncă. Principiul plăţii egale pentru muncă egală Curtea Europeană de Justiţie a recunoscut dreptul de tratament egal ca un drept fundamental în dreptul comunitar. 75/117/CEE impun statelor membre să aplice egalitatea în lege. 3 şi 4 ale Directivei nr. (3) al art. . 76/207/CEE privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la angajare.

d. la formare şi la promovare profesională şi la condiţiile de muncă. condiţiile de acces la încadrarea în muncă. formare. Cu privire la derogarea de la principiul egalităţii de tratament pentru activităţile în care datorită naturii lor sau mediului în care sunt desfăşurate. perfecţionare şi recalificare. ca şi în ceea ce priveşte condiţiile de muncă. inclusiv în instituţiile publice. in Drept comunitar al muncii. direct sau indirect. Editura Wolters Kluwer. indiferent de ramura de activitate. inclusiv de concediere. în ceea ce priveşte: a. 2002/73/CE a Parlamentului European şi a Consiliului modifică Directiva nr. prevăzute de Directiva nr. 2 în care se dispune că: “nu va fi nici un fel de discriminare pe bază de sex. Art. 218.2. 2009. 56 ale Tratatului CEE prevăd posibilitatea limitării liberei circulaţii a lucrătorilor. inclusiv exeprienţa practică de muncă. accesul la toate tipurile şi toate nivelurile de orientare profesională. cu aceeaşi ocazie. la activităţi independente sau la muncă. (3) precizează că ea “implică dreptul. inclusiv criteriile de selecţie şi condiţiile de recrutare. securitate publică şi sănătate publică. sub rezerva limitărilor justificate de raţiuni de ordine publică. securitate şi sănătate publică Art. condiţiile de încadrare în muncă şi de muncă. . 75/117/CEE. prin referire în particular la statutul material sau familial”. promovare profesională. în sectoarele public sau privat. 3 al directivei. 8. aplicarea principiului egalităţii de tratament implică inexistenţa oricărei discriminări direrte sau indirecte. 48 alin (3) şi art. şi la toate nivelurile ierarhiei profesionale. b.2. inclusiv promovarea. 2 alin. Bucuresti. 48 alin. 76/207/CEE privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la locurile de muncă. Directiva nr. pe criterii de sex. de a răspunde la oferte de muncă efectiv făcute”.tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la locurile de muncă. pag. c. art. formare profesională.228 Directiva accentuează dreptul pe care îl are femeia aflată în concediu de maternitate sau la terminarea acestuia de a-şi relua locul de muncă sau unul echivalent în condiţii care sa nu-i fie mai puţin favorabile şi să beneficieze de orice îmbunătăţire a condiţiilor de lucru la care ea ar fi avut dreptul în timpul absenţei sale. (2) prevede o derogare de la principiul egalităţii de tratament pentru activităţile în care: “datorită naturii lor sau mediului în care sunt desfăşurate. După ce defineşte libertatea de circulaţie. precum şi de remunerare. sexul lucrătorului constituie un factor determinant”. Principiul egalităţii de tratament este definit în art. sexul muncitorului constituie un factor determinant. Conform art. că derogarea poate fi aplicată numai la sarcini specifice şi nu activităţilor în general. afilierea şi implicarea într-o organizaţie a lucrătorilor sau a angajatorilor sau orice organizaţie ai cărei membri exercită o profesie specifică. Curtea Europeană de Justiţie a stabilit. 228 Voiculescu Nicolae. Restricţii ale dreptului de intrare şi dreptului de şedere pe motive de ordine publică. inclusiv avantajele procurate de acest tip de organizaţie.

3. Idem 44. in Drept comunitar al muncii. securitate publică şi sănătate publică”. 56 este mai complet. de a se abţine de la toate măsurile care ar fi utilizate unor scopuri străine nevoilor de ordine publică sau ar aduce atingere drepturilor sindicale. în sfârşit.E. dar şi deciziile individuale luate în aplicarea unor astfel de dispoziţii legale sau regulamentare. pe teritoriul său. conştiinţei şi religiei. Alin. oricărei persoane afectată de măsuri restrictive – şi sub rezerva cazurilor sau motivelor privind siguranţa statului – raţiunile care sunt la baza deciziei luate. libertatea gândirii. În al doilea rând. şi.E.229 Dacă noţiunile de securitate publică şi sănătate publică nu au ridicat probleme de interpretare. 48 al Tratatului C.Art. în alte condiţii ar fi eligibili. 102 din 14 iulie 2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului 229 Voiculescu Nicolae. justificate de raţiuni de ordine publică. abrogate de către Directiva nr. pag. el precizând că “prescripţiile referitoare la libertatea de stabilire nu prejudiaciază aplicabilitatea dispoziţiilor legislative regulamentare şi administrative prevăzând un regim special pentru cetăţenii străini şi justificat de raţiuni de ordine publică. priveşte nu numai dispoziţiile legale şi regulamentele care fiecare stat membru trebuie să le ia pentru a limita. libertatea de opinie. înţelesul şi scopul noţiunii de “ordine publică” au necesitat interpretarea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene. impusă statelor membre. Editura Wolters Kluwer. să asigure exerciţiul efectiv al căilor de recurs.2. la Capitolul VI instituie noile standarde în materie. de a întemeia exclusiv măsurile luate pe comportamentul individual al persoanelor care fac obiectul acestora. 64/221/CEE privind coordonarea măsurilor speciale aplicate străinilor în domeniul deplasării şi rezidenţei. 179. ea stabileşte principiile pe bază cărora un stat poate refuza intrarea sau rezidenţa acelora care. 230 Astfel. pe temeiul ordinii publice. 2004/38/CE. 38/2004 a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi şedere a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie pe teritoriul statelor membre a fost transpusă în dreptul intern prin intermediul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 230 231 Este vorba despre următoarele drepturi: respectul vieţii private şi familiale. de a comunica de îndată. Consiliul adopta directive pentru coordonarea dispoziţiilor legislative. 2009. Legislaţie internă armonizată privind libera circulaţie a persoanelor şi a forţei de muncă Directiva nr. regulamentare şi administrative precizate”. 8. (2) dispune că “înaintea expirării perioadei de tranziţie. Bucuresti. care. Aceste articole au stat la baza adoptării Directivei nr.231 Astfel de limitări şi garanţii rezultă în special din obligaţia. ea stabileşte o serie de garanţii procedurale care trebuie să fie respectate de autorităţile competente atunci când se pune problema excluderii unor străini pe baza unuia din motivele amintite. securitate publică şi sănătate publică. Restricţiile sunt deci subiectul principiului proporţionalităţii. libera circulaţie. Directiva are un scop dublu: pe de o parte. s-a precizat faptul că expresia “limitări justificate de raţiuni de ordine publică” din art. securităţii publice sau sănătăţii publice. .

lit. În plus.Of. restricţie sau preferinţă care au ca scop sau ca efect neacordarea. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare 235 a adoptat principiul partajării sarcinei probei în cauzele având ca obiect fapte de discriminare. 2009. la nivel internaţional. e). Partea I. în concordanţă cu prevederile legislaţiei comunitare. şederea pe/de pe teritoriul României a cetăţenilor Uniunii Europene. Astfel. Publicată în M. alături de standardele comunitare. în Drept comunitar al muncii. excludere. nr.Economic European232. Bucureşti. act normativ de o deosebită importanţă în ceea ce priveşte integrarea pieţei forţei de muncă autohtonă în cea europeană. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. al Organizaţiei Internaţioanale a Muncii sau al Consiliului Europei. nr. nr. La rândul său. 626 din 20 iulie 2006. Editura Wolters Kluwer.Of. nr. 99 din 8 februarie 2007. precum şi membrii familiilor lor care intră şi locuiesc legal în România. restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii. interzicând orice fel de dicriminare. prin ratificare. în condiţiile legii aplicabile cetăţenilor români (art.3. 324/2006 pentru modificarea şi completarea OG nr. 5. 253. Republicată în M. pag. a inclus ca principiu fundamental al relaţiilor de muncă principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii. 233 234 235 236 . 202/19 aprilie 2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi236 vizează armonizarea legislaţiei interne cu normele comunitare referitoare la promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Şi se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi 232 Publicată în Monitorul Oficial al României. Un alt act normativ. Legea nr. în care include actele şi faptele de deosebire. Codul Muncii prin art. hărţuire şi victimizare. folosinţei sau exercitării drepturilor prevăzute în legislaţia muncii. 646 din 21 iulie 2005. Voiculescu Nicolae. printre care şi acela al unui acces neîngrădit pe piaţa forţei de muncă din România. fie indirectă. 102/2005 cuprinde prevederi referitoare la aspecte cum sunt: . Codul Muncii român interzice orice discriminare faţă de un salariat. Urmărind structura directivei europene.233 Prevederile cu valoare de principiu ale Codului Muncii sunt însă tratate pe larg în Ordonanţa Guvernului nr. cetăţenii uniunii Europene. precum şi a membrilor familiilor lor. OUG nr.Of. Legea nr. 150 din 1 martie 2007. sub rezerva aplicării măsurilor tranzitorii prevăzute în Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană. a cetăţenilor Uniunii Europene şi a membrilor familiilor lor.234 Aceasta conţine imporatnte definiţii ale noţiunilor de discriminare. beneficiază de o serie de drepturi şi libertăţi. Republicată în M.Intrarea. dar care produc efectele unei discriminări directe. precum şi la desfăşurarea altor activităţi de natură economică. fie ea discriminare directă. fie ea directă sau indirectă. prin care înţelegem actele şi faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute de lege. multe din standardele adoptate în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite. . România a asimilat deja.Restrângerea dreptului la libera circulaţie pe teritoriul României. Prin această lege se introduce pentru prima dată în dreptul român noţiunea de hărţuire sexuală la locul de muncă.

în toate sectoarele de activitate.(ANES). consultarea. 24). primeşte reclamaţii/plângeri privind încălcarea dispoziţiilor normative referitoare la principiul egalităţii de şanse şi tratament între bărbaţi şi femei şi al discriminării după criteriul de sex.prevenirea riscurilor profesionale. cum ar fi forţele armate.1. printre alte atribuţii. relaţiile de muncă etc. bunurilor. eliminarea factorilor de risc şi accident. Legea – cadru instituie în sarcina angajatorului obligaţia să ia măsurile necesare pentru: . 2006/54/CE237. . Condiţiile de muncă De la începutul creării pieţei interne comunitare s-a resimţit importanţa dimensiunii sociale a acesteia. 8.informarea şi instruirea lucrătorilor. pag. 237 Publicată în JO L 204 din 26 iulie 2006. dar mai ales.2. 89/391/CEE din 12 iunie 1989 privind introducerea de măsuri de încurajare a îmbunătăţirilor în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor în muncă238 constituie documentul cadru în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă.asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor. pentru a fi în consonanţă cu prevederile actului normativ comunitar. Solidarităţii Sociale şi Familiei. la locurile lor de muncă. Publicata in JO L 183 din 29 iunie 1989. pag. salariile şi durata de lucru. instituţii publice şi private şi le transmite instituţiilor competente în vederea soluţionării şi aplicării sancţiunii (art. În acest scop.4. a celor ce muncesc în interiorul graniţelor acesteia. Obiectivul acestei directive este acela de a îmbunătăţi sănătatea şi securitatea lucrătorilor. informarea. Securitatea şi sănătatea la locul de muncă Directiva Consiliului nr. cu personalitate juridică. ea cuprinde principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale şi la protecţia securităţii şi sănătăţii. 1-8. 8. ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale. 238 . ci şi alte elemente care ajută la creşterea bunătăţii cetăţenilor Uniunii. persoane juridice. Aceasta nu înseamnă numai libertatea de mişcare a oamenilor. . care. formarea lucrătorilor şi a reprezentanţilor acestora. private sau publice (cu excepţia anumitor activităţi specifice din cadrul funcţiei publice.2. în subordinea Ministerului Muncii. cum sunt securitatea lucrătorilor. de la persoane fizice. În aces scop. precum şi linii generale pentru transpunerea în practică a principiilor menţionate. normele comunitare reglementează în mod detaliat aspectele referitoare la condiţiile de muncă. poliţia sau protecţia civilă). Trebuie să subliniem că legislaţia română urmează să fie analizată şi prin luarea în considerare a prevederilor Directivei nr. participarea echilibrată potrivit legislaţiilor şi/sau practicilor naţionale.4. 23-26. serviciilor şi capitalului.

schimbarea sau înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii.sţ utilizeze corect echipamentul individual de producţie acordat şi. .adaptarea la progresul tehnic.4. .evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate.să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi. pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari. . relaţiile sociale şi infleunţa factorilor din mediul de muncă. atât timp cât este necesar. să îl înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare. . a metodelor de muncă şi de producţie. ale maşinilor. instalaţiilor tehnice şi clădirilor şi să utilizeze corect aceste dispozitive. în mod prioritar. organizarea muncii. atât timp cât este necesar..dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă tehnologiile. uneltele.2. . condiţiile de muncă. 319/2006 precizează obligaţiile lucrătorilor: . . 2009.să coopereze.să nu procedeze la scoaterea din funcţiune. precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie. 8.înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţin periculos.furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor. a măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de protecţie individuală. in Drept comunitar al muncii.adoptarea muncii la om. Editura Wolters Kluwer. pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor. modificarea. în special. uneltelor.să aducă la cunoştinţa conducătorului locului de muncă şi / sau angajator accidentele suferite de propria persoană. . . după utilizare.combaterea riscurilor la sursă.să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora. cu angajatorul şi/sau lucrătorii desemnaţi. 278.să utilizeze corect maşinile. Angajatorii trebuie să adopte următoarele principii generale de prevenire: .să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă.adoptarea. pag. aparaturii. în domeniul său de activitate. . . Bucuresti.239 Capitolul IV al Legii nr.să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari. . alegerea echipamentelor de muncă. echipamentele de transport şi alte mijloace de producţie. pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate.asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în muncă. despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitate şi sănătate. . . aparatura. în vederea reducerii monotoniei muncii şi a diminuării efectelor asupra sănătăţii. Salariile şi timpul de muncă 239 Voiculescu Nicolae. . . substanţele periculoase. .evitarea riscurilor. .2.

este acela al promovării unui grad cât mai înalt de ocupare a forţei de muncă. . . 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind acordul-cadru asupra muncii cu timp parţial încheiat între Uniunea Confederaţiilor din Industrie şi a Angajatorilor din Europa (UNICE).Directiva nr.Regulamentul (CE) nr. 23/97/Ce al Consiliului din 20 decembrie 1996 relativ la statisticile privind nivelul şi structura costului forţei de muncă. Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES) şi Centrul European al Intreprinderilor cu Participare Publică (CEEP) . .Directiva nr. avut în vedere în ultimii ani de către instituţiile comunitare. în special. 450/2003 al Parlamentului european şi al consiliului din 27 februarie 2003 relativ la indicele costului forţei de muncă . . care vizează : . 2003/88/CE din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de muncă . cu scopul de a facilita inserţia şi reinserţia profesională pe piaţa muncii .Să faciliteze accesul la formarea profesională şi să favorizeze mobilitatea formatorilor şi persoanelor în formare.Să amelioreze pregatire profesională iniţială şi formarea permanentă. a tinerilor . 2744/95 al Consiliului din 27 noiembrie 1995.Aceste aspecte sunt reglementate la nivelul Uniunii Europene prin următoarele acte legislative : . 636 din 24 iulie 2006. 530/1999/CE al Consiliului din 9 martie 1999 referitor la statisticile structurale privind salariile şi costul forţei de muncă . . . .Regulamentul nr.Să faciliteze adaptarea la mutaţiile industriale. nr. UNICE şi CEEP asupra muncii cu durată determinată . privind statisticile referitoare la structura şi repartizarea salariilor . . 344/2006 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale240 .Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. . 8. 96/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detaşarea lucrătorilor efectuată în cadrul unei prestări de servicii . precum şi al unei interesante jurisprudenţe.Directiva nr. . 2008/104/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncă temporară . Un obiectiv mai larg. Formarea profesională şi recunoaşterea stagiilor de formare profesională Domeniul formării profesionale este unul dintre cele mai dinamice ale dreptului comunitar.2.Regulamentul nr.Regulamentul CE nr.Să stimuleze cooperarea în materia formării între instituţii de învăţământ sau de formare profesională şi întreprinderi . în special prin formarea şi reconversia profesională . 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul cadru CES. şi.Directiva nr. . 240 Publicată în M.5. Un capitol distinct privind acest domeniu se regăseşte în Tratatul de la Maastricht. el făcând obiectul a o serie de acte normative comunitare.Of. aceasta a fost transpusă în dreptul intern prin Legea nr. .

Bucuresti. este vorba de accentuarea cooperării între statele membre ale Uniunii Europene. nr. 77/452/CEE. in Drept comunitar al muncii. 77/453/CEE. 2001/19/CEE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 mai 2001 care modifică Directivele nr.Directiva nr. arhitect.Directiva nr. . astfel cum a fost el structurat la Consiliul European de la Lisabona. Consiliul a adoptat Decizia nr. nr. 78/687/CEE. . 89/48/CEE din 21 decembrie 1988.Favorizarea mobilităţii studenţilor şi profesorilor. şi care completează sistemul general de recunoaştere a diplomelor . Pentru aceasta. 1999/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 iunie 1999 ce instituie un mecanism de recunoaştere a diplomelor pentru activităţile profesionale acoperite de directivele de liberalizare ce cuprinde măsuri tranzitorii. Pentru recunoaşterea stagiilor de formare profesională există la Nivelul Uniunii o serie de reglementări. .Dezvoltarea schimbului de informaţii şi experienţa privind principiile comune sistemelor de educaţie ale statelor membre . medic dentist. . .241 De fapt. privind un al doilea sistem general de recunoaştere profesională. inechitărţilor şi excluziunii sociale.Directivele nr. cum ar fi : . cu păstrarea responsabilităţii fiecărui stat pentru conţinutul învăţământului şi organizarea sistemului educaţiei. .Directiva Consiliului nr. 78/1026/CEE. din 18 iunie 1992. 85/433/CEE şi nr. . .Favorizarea dezvoltării schimburilor de tineri şi de animatori socio-educaţionali . 94/819 din 6 decembrie 1994 prin care se stabileşte un program de acţiune pentru implementarea unei politici de formare profesională « Programul Leonardo da Vinci ». 78/686/CEE. medic veterinar. Cu acest prilej s-a subliniat că o creştere economică echilibrată cu locuri de muncă moderne presupune o educaţie de nivel înalt. 92/51/CEE a Consiliului. nu de o politică comună comunitară în aceste domenii.Dezvoltarea dimensiunii europene în educaţie. nr.Directiva nr.Îcurajarea dezvoltării educaţiei de la distanţă. 241 242 - Voiculescu Nicolae. care completează Directiva nr. care să contribuie la diminuarea discrepanţelor. farmacist şi medic . 89/48/CEE . 2005/36/CEE privind recunoaşterea calificărilor profesional. nr. 93/16/CEE ale Consiliului privind profesiunile de asistent medical.Directiva nr. Educaţia şi formarea profesională adaptate la societatea bazată pe cunoaştere este unul dintre componentele fundamentale ale modelului social european. pag. .242 Potrivit Trataului. 405. 92/51/CEE ale Consiliului privind sistemul general de recunoaştere a calificărilor profesionale . relativă la un sistem general de recunoaştere a diplomelor de învăţământ superior care recunosc formări profsionale cu o durată minimă de trei ani . inclusiv prin recunoşterea academică a diplomelor şi a perioadelor de studii . în special prin însuşirea şi difuzarea limbilor statelor membre . Idem 59.Promovarea cooperării între instituţiile de învăţământ . 89/48/CEE si nr. acţiunea Comunităţii are în vedere : . nr. 2009.Să dezvolte schimbul de informaţii şi de experienţe asupra problemelor comune sistemelor de formare ale statelor membre. . . Editura Wolters Kluwer. moaşă.

La datele de 4 februarie. judecători. La data de 1 noiembrie 1993. după ce a deliberat în camera de consiliu la data de 27 martie 2008. Studiu de caz Hotărârea CEDO în Cauza Rosengren împotriva României Publicată în Monitorul Oficial. Partea I nr. În mai multe rânduri. Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe reclamant la 4 ani de închisoare pentru înşelăciune şi a dispus acordarea de daune civile părţilor vătămate. polişia română i-a luat o declaraţie reclamantului cu privire la plângerea penală formulată împotriva sa de către partenerii săi de afaceri. La data evenimentelor locuia în România.6. instanţa a dispus expulzarea reclamantului. domnul Julian Rosengren (reclamantul). Prin Sentinţa din data de 29 noimbrie 1994. La data de 4 mai 2006. statuând în cadrul unei camere formate din: Josef Casadevall. 20 şi 29 martie1993.786/01) îndreptată împotriva României. . Suedia. Egbert Myjer. procurorul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a dispus arestarea preventivă a reclamantului. La data de 5 decembrie 1993. Curtea a declarat cererea admisibilă în ceea ce priveşte durata procedurii penale începute impotriva reclamantului şi pretinsa încălcare a dreptului său la libertatea de circulaţie prin interdicţia de a nu părăsi orasul Bucureşti. Alvina Gyulumyan.8. La data de 13 aprilie 1993 a fost începută urmărirea penală împotriva reclamantului şi a fost reţinut de poliţie sub acuzaţia de fraudă în tranzacţiile sale comerciale. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia). În ziua următoare. a sesizat Curtea în data de 17 august 2000. română şi suedeză. Au fost acordate mai multe termene în vederea administrării de probe în cauza. Grefier de secţie. prin care un cetăţean cu dublă cetăţenie. Ann Power. referitoare la o presupusa fraudă. procurorul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a dispus trimiterea în judecată a reclamantului în faţa Tribunalului Bucureşti. 83 din 08/02/2010 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia). Tribunalul Bucureşti a amânat judecarea cauzei viciilor procedurii de citare. preşedinte. Avocatul reclamantului a solicitat o amânare în vederea pregătirii apărării. Reclamantul s-a născut în anul 1954 şi locuieşte în Visby. având în vedere naţionalitatea sa suedeză. 70. Restul cererii a fost declarat inadmisibil. Elisabet Fura – Sandstrom. în temeiul art. De asemenea.2. pronunţă următoarea hotărâre. Tribunalul Bucureşti a ţinut primul termen de judecată în cauză. şi Santiago Quesada. Ineta Ziemele. La originea cauzei se află o cerere (nr. după executarea pedepsei. Corneliu Barsan. La data de 15 noiembrie 1994 a fost audiat un martor în prezenţa reclamantului şi a avocatului său.

Interdictia de a nu părăsi oraşul Bucureşti La data de 19 decembrie 1995. ceea ce ar face ca expulzarea să fie neconstituţională. ca urmare a apelului reclamantului. deoarece ar putea numi un reprezentant. La data de 29 martie 1996. Tribunalul Bucureşti. însa i-a impus obligaţia de a nu părăsi oraşul. În data de 12 martie 2002. Curtea de Apel Bucureşti a recalculat cuantumul daunelor civile pe care urma să le acorde victimelor. . l-a condamnat din nou pe reclamant la 4 ani de închisoare. astfel cum au fost formulate de procuror la data de 1 noiembrie 1993. a casat partea din Decizia definitivă din data de 12 martie 2002 referitoare la ordinul de expulzare şi a anulat ordinul cu motivarea ca reclamantul nu şi-a pierdut niciodată cetăţenia română. Acesta a reţinut că pentru derularea afacerilor sale nu era necesar ca reclamantul să călătorească în stărinatate sau într-un alt oraş. după reexaminarea probelor administrate în cauză. procurorul general a formulat recurs în anulare împotriva Deciziei definitive din data de 12 martie 2002 cu privire la anularea ordinului de expulzare. La data de 30 aprilie 1997. În perioada 27 iunie 1995 – 21 ianuarie 2000 au avut loc aproximativ 40 termene de judecată în faţa Tribunalului Bucureşti. a pronunţat decizia definitivă în cauza şi a respins recursul reclamantului împotriva Deciziei din data de 16 octombrie 2000. Tribunalul Bucureşti. reclamantul a depus la Tribunalul Bucureşti o cerere de revocare a acestei interdicţii. Tribunalul Bucureşti a respins cererea. Curtea de Apel Bucureşti a respins un recurs introdus de reclamant împotriva acestei decizii. Curtea de Apel Bucureşti a dispus încetarea procesului penal ca urmare a prescripţiei răspunderii penale. cu obligaţia de a plăti daune civile. Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare. Curtea Suprema de Jusrtiţie. din cauza lipsei părţilor sau a lipsei dosarului de urmărire penală. în conformitate cu CPP. Aceasta a reţinut că.La data de 11 mai 1995. reclamantul nu poate contestă interdicţia decăt odata cu apelul pe fond declarat împotriva hotărârii primei instanţe. Prin Decizia rămasă definitivă din data de 07 aprilie 2003. măsura preventivă prevazută de Codul de procedură penală al României (CPP). Instanţa superioară a constatat că instanţa de fond nu clarificase toate faptele relevante şi că nu examinase toate acuzaţiile aduse împotriva reclamantului. După reexaminarea probelor şi pe baza constatărilor sale. La data de 27 februarie 1996. cauza a fost amânată pentru a-i permite reclamantului să îşi angajaze un nou avocat. a revocat arestarea preventivă. daca i s-ar permite să călătorească în străinatate în scopuri de afaceri. La data de 21 ianuarie 2000. deoarece plângerile penale împotriva reclamantului se prescriseseră. fondurile necesare pentru plata daunelor ar putea fi procurate mai repede. dupa reexaminarea probelor. El a argumentat ca. Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul introdus de reclamant şi a trimis cauza la Tribunalul Bucureşti pentru rejudecare. Prin decizia pronunţată în aceeaşi zi. la cererea reclamantului. La data de 25 octombrie 2002. La data de 16 octombrie 2000. cauza fiind în mod repetat amânată din cauza viciilor în procedura de citare.

deoarece nu se referă la « acuzaţiile penale » formulate împotriva reclamantului. 11 septembrie şi 16 octombrie 1996. O mare parte din întârzieri au fost produse prin faptul că martorii nu s-au prezentat în fata instanţelor. 20. acestea.conduita reclamantului şi .complexitatea cauzei . Guvernul a considerat ca această cauză a fost complexă şi că reclamantul a contribuit semnificativ la tergiversarea sa. Procedura recursului în interesul legii formulat ulterior de către procurorul general şi care avea drept scop casarea de către Curtea Supremă de Justiţie a Deciziei rămase definitivă din data de 12 martie 2002 nu ar trebui să fie luată în considerare la stabilirea perioadei relevante pentru durata totată a procedurii. seria A nr. Pe de altă parte. Astfel. IN DREPT I. 6 A § 1 din Convenţie. Asupra pretinsei încălcari a art. dintre care 8 ani intra în competenţa « ratione temporis » a Curţii. Cu toate. care prevede următoarele : « Orice persoană are dreptul la judecarea…într-un termen rezonabil a cauzei sale. 6 A § 1 din Convenţie Reclamantul se plânge de faptul ca durata procedurii penale pornite împotriva sa a fost incompatibilă cu cerinţa : « termenului rezonabil » stipulata la art. p. Prin urmare. când a intrat în vigoare recunoaşterea de către România a dreptului la petiţie individuală în fata Curţii. la acea dată. reclamantul a părăsit România din propria iniţiativă şi s-a stabilit în Suedia. . Hotărârea din 22 febraurie 1994. procedura a durat 9 ani pentru 3 grade de jurisdicţie. A § 43). şi nu la fondul acuzaţiilor aduse împotriva reclamantului (vezi. Perioada care trebuie luată în considerare a început abia la data de 20 iunie 1994. Raimondo împotriva Italiei. evaluarea trebuie să se facă în lumina circumstanţelor cauzei şi cu luare în considerare a următoarelor criterii : . La data de 18 decembrie 1996. Curtea reitereaza faptul că. 6 A § 1 din Convenţie în cauze care ridicau probleme similare cu cea din cauza de faţă. Tribunalul Bucureşti a respins cererile ulterioare primite de la reclamant în vederea ridicării măsurii. după 16 luni de la plata primei notificări a cercetării penale pornite împotriva reclamantului. . Curtea a constatat în mai multe rănduri încălcari ale art. în măsura în care calea de atac s-a referit numai la măsura expulzării. cauza s-a aflat pe rolul instanţei de fond.conduita autorităţilor competente. în evaluarea caracterului rezonabil al perioadei de timp care s-a scurs după această dată. pentru stabilirea caracterului rezonabil al duratei procedurii.La datele de 5 şi 26 iunie. mutatis mutandis. 281 A. de către o instanţă…. nu au existat perioade lungi de inactivitate care să poata fi imputate autorităţilor. Perioada în discuţie s-a încheiat la data de 12 martie 2002. La data de 22 octombrie 2001. însă fără a specifica motivele. În toată această perioadă cauza a fost analizată de 5 instanţe. Tribunalul Bucureşti a respins o cerere similară pe motivul de circumstanţele care au dus la luarea măsurii nu sau schimbat. care va hotărâ… asupra temeiniciei oricarei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa ». în special prin neprezentarea sa la căteva termene de judecată. trebuie luată în considerare starea procedurii la data respectivă.

Curtea a constat deja. 4 la Convenţie. Tinând cont de jurisprudenţa sa în materie. într-o societate democratică. prevăzute de lege. După analizarea tuturor elementelor aflate în posesia sa. siguranţa publică. menţinerea ordinii publice. cu exepţia cazului în care este « în conformitate cu legea ». care prevede următoarele : « 1. în plus. şi nu reclamanţilor.P. urmăreşte unul dintre scopurile legitime prevăzute la art. 4 la Convenţie Reclamantul s-a plâns de faptul că interdicţia de a părăsi oraşul Bucureşti ce ia fost impusă de Tribunalul Bucureşti la data de 19 decembrie 1995 i-a încălcat dreptul la libertatea de circulaţie garantat de art. În speţă. 2 A § 3 din Protocolul nr. protecţia sănătăţii sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. 4. deşi nu este de competenţa sa să analizeze calitatea juridica a jurisprudenţei instanţelor interne. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care. să facă obiectul unor restrângeri care. 1. această deficienţă le este imputabilă autorităţilor. în anumite zone determinate. de asemenea. repetarea acestor dispoziţii în cadrul aceluiaşi set de proceduri denotă o deficienţă majoră a sistemului judiciar. prevăzute de lege.P . nr. că. 2 din Protocolul nr. 70. Asupra pretinsei încălcări a art. ingerinţa a fost în conformitate cu legea « art. Curtea reiterează că nu este o chestiune discutabilă în sine faptul că statul poate aplica diferite măsuri preventive ce limitează libertatea unui acuzat pentru a asigura realizarea eficientă a unei cercetări penală. II. Curtea consideră că în cauza de faţă durata procedurilor a fost excesivă şi nu a respectat cerinţa termenului rezonabil ». necesară într-o societate democratică pentru a atinge scopul sau scopurile în discuţie. Oricine se găseşte în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul să circule în mod liber şi să-şi aleagă în mod liber resşedinţ a sa. Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat nici un fapt sau argument care să o poată convinge să ajungă la o altă concluzie în cauza de faţă. deoarece retrimiterea cauzelor spre rejudecare este dispusă de obicei în urma unor erori comise de instanţele inferioare. 2 A § A § 3 si 4 din Protocolul nr. în mod special prevenirea infracţiunilor şi protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. 4 mai 2006 » şi a urmărit scopurile legitime stipualate la art. Ba mai mult.).Mai mult decât atât. Orice persoană este liberă să părăsească orice ţară. în măsura în care o astfel de măsură – în special durata sa – este proportională cu scopurile urmărite. 3.786/01. inclusiv pe a sa. III. prevenirea faptelor penale. . 4 şi este. Această ingerinţă încalcă art. constituie măsuri necesare. vezi Rosengren împotriva României (dec. 2 din Protocol nr. 136 C. 4. 2. sunt justificate de interesul public într-o societate democratică ». pentru securitatea naţională. Drepturile recunoscute în paragraful 1 pot. 2 din Protocol nr. pentru un rezumat al legislaţiei în materie.Aprecierea Curţii Curtea observă încă de la început că părţile nu contestă faptul că interdicţia de a părăsi oraşul Bucureşti impusă reclamantului a constituit o ingerinţă în libertatea sa de circulaţie.

. Curtea observă că instanţele interne nu au precizat motivele de luare sau de prelungire a măsurii.000. Acesta consideră că nu există nici o legătură de cauzalitate între reparaţia echitabilă pretinsă şi măsurile luate de stat împotriva reclamantului. deşi din dosar rezultă că reclamantul nu a întâmpinat dificultăţi la părăsirea oraşului Bucureşti la data de 22 octombrie 2001 el nu a fost în nici un moment informat de către autorităţi despre revocarea interdicţiei.637. dacă este cazul. Astfel.850. măsura din cauza de faţă a durat 6 ani şi 3 luni. 2 din Protocolul nr.4.În cererea de faţă.3. el consideră că reclamantul nu şi-a susţinut pretenţiile şi că a cerut sume exorbitante cu titlu de daune morale. În orice caz. Mai mult chiar.000 USD pentru daunele morale suferite din cauze imposibilităţii de a-şi vedea familia din Suedia pe timpul interdicţiei de a părăsi localitatea . Guvernul contestă aceste pretenţii. Prejudiciul Reclamantul solicită următoarele sume pentru daunele materiale şi morale : . . precum şi o întârziere de 18 zile în comunicarea deciziei respective reclamantului. Curtea reiterează că în cauza Raimondo împotriva Italiei a constatat o încălcare a art. deşi acuzaţiile aduse reclamantului s-au prescris la data de 16 octombrie 2000. . prin limitarea libertăţii sale de circulaţie. « Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări. 2 din Protocolul nr.000 dolari americani (USD) reprezentând creditele pe care a trebuie să le contracteze pentru a-şi acoperi cheltuielile zilnice în timpul procedurilor . » A.000 USD reprezentând daunele produse afacerii sale prin obligaţia de a nu părăsi oraşul Bucureşti . 2 din Protocolul nr. o durată ce poate constitui în sine o încălcare a art.000 USD pentru daunele morale suferite din cauzale arestului său ilegal şi atingerea adusă reputaţiei sale de om de afaceri în România . interdicţia de a părăsi oraşul Bucureşti i-a fost impusă reclamantului la data de 19 decembrie 1995 şi a durat până la finalul procedurii. De asemenea. Curtea acordă părţii lezate. Curtea constată că nu a fost păstrat un just echilibru între cerinţele de interes general şi drepturile reclamantului. Curtea reiterează faptul că a constatat deja încălcarea art. o reparaţie echitabilă. Mai mult chiar. Curtea consideră că lipsa motivării în deciziile instanţelor interne aduce atingere tot mai mult drepturilor reclamantului. 4.500 USD pentru daunele ce i-au fost cauzate. în calitatea sa de cetăţean străin. întrucât necesitatea de a impune restricţia se va diminua odată cu trecerea timpului. Pentru toate aceste motive.800. 4 cu privire la o amanare de 5 luni în formularea motivelor unei decizii prin care instanţa internă a revocat o măsură ce viza drepturile reclamantului prevăzute de acest articol. deşi reclamantul a contestat această măsura în mod repetat. în măsura în care . şi . 6 din Convenţie cu privire la durata procedurii penale şi a art. .100. la data de 13 martie 2002.000. 4.000 USD pentru compensarea suferinţelor fizice şi mentale (inclusiv pentru bolile contractate) în timpul detenţiei pe perioada procedurilor judiciare .

Josep Casadevall. suma de 3.ro 8. CURTEA 1. Cheltuieli de judecată Reclamantul nu a formulat pretenţii cu privire la cheltuielile de judecată angajate în faţa instanţelor interne sau în faţa Curţii. Că. Curtea nu acordă reclamantului cheltuielile de judecată. ulterior comunicată în scris la data de 24 aprilie 2008. Ţinând cont de situaţia expusă mai sus. Dobânzi moratorii Curtea consideră potrivit că rata dobânzii moratorii să se bazeze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal a Băncii Central Europene. Hotărâşte că a avut loc încălcarea art. 3.juristprudentaCEDO. în mod netemeinic.000 Euro (trei mii euro). în cel mult trei luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. 44 a §2 din Convenţie. plus orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit. pentru daunele morale.6. 6 A § 1 din Convenţie . începând de la expirarea termenului menţionat mai sus şi până la efectuarea plăţii. Santiago Quesada Studiul de caz a fost preluat de pe pagina de internet www. Hotărâşte că a avut loc. această sumă să se majoreze cu o dobândă simplă având o rată egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene valabilă în această perioadă. PENTRU ACESTE MOTIVE.interdicţia de a părăsi localitatea i-a încălcat reclamantului. Hotărâşte : a. 2. Respinge cererea de reparaţie echitabilă pentru rest. 4. Cartea Verde sau “Modernizarea dreptului muncii pentru a răspunde sfidărilor secolului XXI” . Statul pârât să îi plătească reclamantului. Curtea reaminteşte că avocatul a primit déjà suma de 701 Euro pentru asistenţă juridică. conform art. 4 la Convenţie . C. prin urmare. Aceasta nu distinge nici o legătură de cauzalitate între încălcările constate şi daunele materiale pretinse . respinge aceasta cerere. majorată cu 3 puncte procentuale. aceasta îi acordă reclamantului suma de 3000 Euro cu titlu de daune morale. sume ce vor fi convenite în moneda naţională a statului pârât la cursul de schimb valabil la data plăţii . majorată cu 3 puncte procentuale . b. B. 77 A § A § 2 si 3 din Regulament. în conformitate cu art. Pe de altă parte. Intocmită în limba engleză.2. In unanimitate. încălcarea art. 2 din Protocol nr. dreptul la libertatea de circulaţie.

Acest document243 a fost adoptat de către Comisie cu scopul de a lansa o dezbatere publică în cadrul Uniunii Europene cu scopul de a se reflecta asupra manierei de evoluţie a dreptului muncii pentru atingerea unei creşteri durabile generatoare de locuri de muncă mai numeroase şi de mai buna calitate, în sensul promovării flexibilităţii o dată cu securitatea în angajare şi reducerea segmentării pieţi muncii. Totodată, dialogul social joacă un rol esenţial în căutarea de soluţii colective şi / sau la nivelul întreprinderilor. Cartea Verde utilizează o serie de concepte noi, insuficient clarificate până la acest punct, atât de doctrină cât şi de practică, cum ar fi: relaţia de muncă, model contractual standard (piatră de temelie a relaţiilor de muncă în Uniunea Europeană rămâne contractul de durată nedeterminată, cu normă întreagă, chiar dacă sunt utilizate, în acelaşi timp, şi alte variante de contracte flexibile, care să vină în întâmpinarea unor nevoi ale lucrătorilor sau unor instituţii specifice ale angajatorilor 244), piaţa muncii segmentată, lucrător, munca deghizată, lucrător independent, relaţii de muncă triunghiulare s.a.m.d. Cartea Verde se concentrează asupra rolului pe care l-ar putea juca dreptul muncii în promovarea “flexisecurităţii” ,în optica unei pieţe a muncii mai echitabile, mai reactive şi mai favorabile integrării. Consultarea publică deschisă a ridicat 14 probleme şi s-a finalizat cu adoptarea în iunie 2007 a unei Comunicări de către Comisie privind flexisecuritatea. Dezbaterea, datorită orientării iniţiale a Comisiei, s-a purtat mai mult asupra dreptului individual al muncii şi nu a privit, sub nici un aspect, dreptul colectiv al muncii. În Comunicarea Comisiei asupra finalizării dezbaterilor în baza Cărţii Verzi se notează că unele state membre, sindicatele şi majoritatea experţilor universitari au indicat că ar fi fost preferabil ca dezbaterea să fie centrată şi pe contractele colective de muncă şi nu numai pe relaţiile individuale de muncă, pentru a reliefa interacţiunea complexă dintre cadrul legislativ global al fiecarui stat şi cadrul comunitar. Pe fondul unui climat economic caracterizat de evoluţii negative, este necesar de a se adapta sistemul legislativ şi cel instituţional pentru ca efectele acestora să nu multiplice problemele sociale. 8.2.7. Flexisecuritatea – noţiune şi concept La nivelul Uniunii Europene în vederea atingerii obiectivelor Strategiei de la Lisabona pentru locuri de muncă mai multe şi mai bune s-a ajuns la concluzia că este nevoie de forme noi de flexibilitate şi securitate, atât pentru persoane fizice şi societăţi, cât şi pentru statele membre şi Uniunea Europeană. În acest sens, se intenţionează elaborarea unor politici care abordează în acelaşi timp flexibilitatea pieţei forţei de muncă şi a relaţiilor de muncă, precum şi securitatea – siguranţa ocupaţiei şi asigurarea socială. În Comunicarea Comisiei asupra flexisecurităţii 245 se afirmă că aceasta “se poate defini ca o strategie integrantă de consolidare simultană a flexibilităţii şi securităţii pe piaţa forţei de muncă”.
243

Adoptată la 22 noiembrie 2006, nr. COM (2006) 0708. Document COM (2007) 627 final, p. 3; Document COM (2007) 627 final, p. 5;

244

245

Pe de o parte, flexibilitatea se referă la schimbările/tranziţiile de succes pe parcursul vieţii: de la şcoală la locul de muncă, de la un loc de muncă la altul, între şomaj sau inactivitate şi locul de muncă, şi de la locul de muncă la pensionare. Aceasta nu se limitează la o mai mare libertate a societăţilor de a angaja sau concedia san implica caducitatea contractelor pe perioadă nedeterminată. Acestea se referă la progresul lucrătorilor spre locuri de muncă mai bune şi la dezvoltarea talentului. De asemenea, flexibilitatea se referă la organizarea flexibilă a muncii, capabilă de a răspunde repede şi eficient noilor cerinţe şi competenţe de productivitate şi la facilitarea reconcilierii vieţii profesionale cu responsabilităţile vieţii private. Pe de altă parte, securitatea reprezintă mai mult decât păstrarea locului de muncă. Aceasta se referă la mijlocirea competenţelor care permit progresul în viaţa profesională şi la sprijinul în găsirea unui loc de muncă. De asemenea, se referă la ajutoare de somaj, oportunităţi de formare profesională pentru toţi lucrătorii, în special pentru cei cu nivel scăzut de calificare şi pentru lucrătorii în vârstă. Comisia şi statele membre, pe baza experienţei şi a dovezilor analitice, au ajuns la un consens, conform căruia, politicile de flexisecuritate pot fi proiectate şi puse în aplicare prin intermediul a patru componente politice: - Prevederi contractuale flexibile şi sigure; - Strategii cuprinzătoare de invăţare pe tot parcursul vieţii; - Politici din domeniul pieţei forţei de muncă active şi eficiente; - Sisteme moderne de asigurare socială. Analizele economice confirmă faptul că aceste patru componente se pot susţine reciproc se pot ameliora ocuparea forţei de muncă, ratele riscului de sărăcie şi capitalul uman. Dacă prin flexibilitate se urmăreşte, în esenţă, dobăndirea unei mai mari libertăţi de acţiune pentru angajatori, prin securitate se urmăreşte dobăndirea unei securităţi individuale, pe tot parcursul vieţii persoanei active, indiferent de ipostaza profesională în care se află (salariat, şomer, lucrător independent, într-o profesiune independentă, în perioada de formare profesională etc.9). Deci, esenţa flexisecurităţii urmăreşte asigurarea unor măsuri de protecţie pe parcursul întregii evoluţii profesionale a unei persoane. În baza dezbaterii, în cadrul Consiliului European din decembrie 2007 de la Lisabona, au fost adopate Principiile comune ale flexisecurităţii: - Flexisecuritatea este un mijloc de a întări punerea în practică a startegiei de la Lisabona, de a crea mai multe locuri de muncă şi de o mai bună calitate, de a moderniza pieţele de muncă şi de a promova o muncă de calitate graţie noilor forme de flexibilitate şi securitate pentru a îmbunătăţi capacitatea de adaptare, ocuparea şi coeziunea socială; - Flexisecuritatea presupune combinarea, supleţea şi securizarea prevederilor contractuale, a strategiilor globale de ucenicie de-a lungul vieţii, a politicilor active şi eficiente a pieţelor de muncă şi a sistemelor de securitate socială moderne, adaptate şi durabile; - Abordările în materie de flexisecuritate trebuie să fie adaptate situaţiilor specifice fiecărui stat membru; - Flexisecuritatea trebuie să promoveze pieţele de muncă mai deschise, mai suple şi accesibile tuturor, punând cât segmentarii pieţei de muncă; - Flexisecuritatea internă (din cadrul întreprinderilor) ca şi flexisecuritatea externă sunt la fel de importante şi trebuie promovate;

- Flexisecuritatea trebuie să susţină egalitatea între bărbat şi femei; - Flexisecuritatea cere un climat de încredere; - Flexisecuritatea cere o atribuire eficientă a resurselor şi este perfect compatibilă cu bugetele publice sănătoase şi financiar viabile. 8.2.9.Concluzii privind modernizarea dreptului muncii Deşi Cartea Verde asupra modernizării dreptului muncii, ca şi Comunicarea Comisiei asupra flexisecurităţii muncii se referă şi la unele aspecte ce ţin de dreptul securităţii sociale, dezbaterea a fost centrată prioritar asupra problemelor ce privesc dreptul muncii, respectiv dreptul contractului individual de muncă. Concluzia esenţială, fundamentală este aceea că se impune, în continuare, aplicare legislaţiei muncii din statele membre ale Uniunii Europene. Acquis-ul comunitar are rolul de a complini şi de a orienta legislaţiile naţionale în domeniile în care Uniunea Europeană are competenţe partajate cu statele membre. Metoda deschisă de coordonare asigură, succesiv în timp, dialogul direct al Comisiei Europene cu fiecare stat membru pe problematica socială şi, totodată, dialogul intracomunitar statal, influentându-se astfel adoptarea unor măsuri şi reglementări interne, armonizate pe plan comunitar. In opinia noastră, dezbaterea asupra modernizării dreptului muncii a fost utilă tuturor celor implicate, de la Parlamentul European până la nivelul statelor membre, a partenerilor sociali naţionali. O parte din soluţiile propuse de Comisie au fost invalidate, dar o parte au rămas, în continuare, ca repere pentru reflecţii viitoare. În orice caz, din perspective rezultatelor altor dezbateri în baza unei Cărţi Verzi, actuala dezbatere reprezintă un interesant schimb de păreri din care s-au degajat unele concluzii, care pot constitui jaloane suplimentare în activitatea normativă a statelor membre, cât şi a Uniunii Europene, chiar dacă această (dezbatere) nu s-a finalizat, aşa cum s-a întămplat în alte situaţii, prin adoptarea unei Cărţi Albe, document moral-politic, cu impact cert asupra evoluţiilor viitoare. Din acest punct de vedere, recomandăm specialiştilor, teoreticienilor, partenerilor de dialog social un rol mai activ în cadrul viitoarelor dezbateri ale Comisiei pe această temă şi o implicare mai temeinică directă şi cu impact asupra noilor concepte elaborate. Introducerea noului concept de “flexisecuritate” este abia începutul unei modernizări a dreptului muncii, care va aduce pe viitor numeroase dezbateri. Eforturile consolidate pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale şi pentru integrarea persoanelor marginalizate, în special prin politici active de incluziune, sunt cruciale. O mai mare investiţie în educaţie şi calificări, de-a lungul vieţii unei persoane, este nu numai crucială pentru succesul Europei în era globalizării, ci este şi unul din cele mai eficiente mijloace de luptă împotriva inegalităţii şi sărăciei. Dezvoltarea calificărilor şi formarea continuă susţin politicile de “Flexisecuritate”. Cu toate acestea, după aproape un secol de legislaţie a muncii în perspectiva dată de Organizaţia Internaţională a Muncii, în întîmpinarea intereselor lucrătorilor în direcţia conturării şi garantării drepturilor acestora, în dezbaterile din ultimii ani la nivelul Uniunii Europene, s-a pus, pentru prima dată în discuţie şi o anumită sau relativă diminuare a drepturilor lucrătorilor (salariaţilor). Din păcate, în spatele unor documente bine mestesugite ale Uniunii Europene, învăluite în termeni uneori derutanţi, se poate

pe care viaţa economicosocială le impune. lucrările sunt gestionate fragmentar frânând dezvoltarea noilor produse de înalta tehnologie. În realitate. numită sau nenumită flexisecuritate/flexibilizare. infrânând astfel. creativitatea şi inventivitatea. Europa are nevoie de o a “cincea libertate”. . în fond. Modificările şi completările aduse după 2003 sunt rezultatul unui efort notabil de transpunere în legislaţie a directivelor comunitare în materie. fiind necesară o schimbare parţială de viziune. inclusive de natura juridical. o parte (patronatele.identifica această tendinţă surprinzătoare (şi contrară)de punere în discuţie a raportului dintre lucrători şi patroni. cu accent mai mare pe interesele. fiind convinse că. receptând realitatea să le adopte. Dezbaterile care au avut loc la nivelul Uniunii Europene privind modernizarea dreptului muncii şi introducerea concepţiei privind flexisecuritatea. * * * . 53/2003 este rezultatul complet al voinţei legiuitorului român. în vederea aderării ţării noastre la Uniunea Europeană încapand cu 1 ianuarie 2007.Elasticizarea anumitor reguli sau perioade ale timpului/programului de lucru. de o amploare fără precedent chiar dacă redusă la nivelul unui continent. amendamente pe care legiuitorul. Europa. în opinia noastră. cât şi ale lucrătorilor. impiedică universităţile. Codului muncii îi mai pot fi aduse în continuare anumite modificări şi completări privind cerinţele de flexisecuritate. uneori susţinute chiar de guverne) solicită măsuri considerate absolute necesare de flexibilizare a raporturilor de muncă şi a raporturilor de securitate socială. institutele de cercetare. care să completeze cele patru libertăţi şi de care se aude din ce în ce mai mult vorbindu-se. Codul Muncii – Legea nr. susţinerile izvorate din presiunea obiectivă a globalizării ar constitui doar un pretext pentru diminuarea drepturilor lucrătorilor. urmare a intereselor convergente şi. Autorizaţiile pentru distribuirea conţinutului intră încă în sfera de competenţă a fiecărei ţări. Pentru aceasta. celalaltă parte (sindicatele). În prezent. Procedurile pentru definirea de standarde sunt prea lente. La nivelul ţării noastre. adesea. Multe bariere. divergenate ale partenerilor sociali. Costurile cu protejarea şi consolidarea inovaţiilor sunt în continuare foarte mari în Europa. libera circulaţie a cunoştinţelor. în egală măsură. societăţile şi cercetătorii să lucreze împreună. Analiza de fond a implicaţiilor globalizării scoate în lumină următoarea concluzie: este cu adevărat necesară o revedere a legislaţiei muncii. resping această viziune. Un alt punct sensibil îl constituie investiţia în cunoaştere şi inovare. dintre muncă şi capital. în mod obiectiv.Flexibilizarea limitelor impuse patronului de a decide concedierea salariatului. .Introducerea unor noi forme ale contractului individual de muncă. cum ar fi: . patronatului. au scos în evidenţă că: lumea muncii este în continuă schimbare. şi anume.

Aşa cum am văzut. În acelaşi timp. muncă. indiferent de naţionalitate. azil. se desfăşoară un amplu proces de implementare a unor standarde comune în ceea ce priveşte controlul la frontierele externe ale Uniunii şi politicile de vize. securitate şi justiţie în care nu mai este nevoie de controlul persoanelor la frontierele interne. Cetăţenii europeni beneficiază de dreptul fundamental de a se deplasa şi de a se stabili unde doresc.vize. Esenţa acestei libertăţi constă în eliminarea discriminărilor între cetăţenii statului membru pe teritoriul căruia se află aceştia sau îşi desfăşoară activitatea şi cetăţenii celorlalte state membre ce stau sau muncesc pe teritoriul acestui stat.După analiza juridică atent desfăşurată de-a lungul lucrării prezentate privind libera circulaţie a persoanelor în cadrul tratatelor care au marcat evoluţia Uniunii Europene. deplasare. această dublă cerinţă a fost înscrisă în Tratat sub forma înfiinţării progresive a unei zone de libertate. Prin politica sa. Libera circulaţie a persoanelor şi eliminarea controalelor la frontierele interne constituie o parte a unui concept mult mai larg. pentru a fi cu adevărat în avantajul tuturor. iar Danemarca va participa doar în cadrul măsurilor referitoare la politica de vize. angajare sau remuneraţie. Tratatul a plasat în domeniul de interes comun al statelor membre şi politica referitoare la azil. libertatea de circulaţie a persoanelor trebuie însoţită de un nivel corespunzător de securitate şi justiţie. putem formula următoarele concluzii. libera circulaţie a serviciilor şi libera circulaţie a capitalurilor. Conceptul de „cetăţenie europeană“ a fost prima oară introdus prin Tratatul de la Maastricht (1993) prin care s-a acordat drept de liberă circulaţie şi de liberă rezidenţă în interiorul Uniunii tuturor cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene. Acest nou statut a dus la accelerarea procesului de extindere a drepturilor la liberă circulaţie asupra unor noi categorii de persoane (studenţi. cel de piaţă internă ce nu poate fi realizată în condiţiile existenţei unor frontiere interne şi a restricţionării circulaţiei indivizilor. libera circulaţie a persoanelor constituie una dintre cele patru libertăţi din cadrul pieţei interne şi a politicilor comunitare la nivelul Uniunii Europene. securitate şi justiţie. Uniunea Europeana are în vedere crearea unei zone europene de libertate. La Amsterdam. persoane ce nu depun activităţi economice. problematica trecerii frontierelor externe şi politica referitoare la imigraţie. alături de libera circulaţie a produselor. imigraţie şi alte politici legate de libera circulaţie a persoanelor) şi a prevăzut o perioadă de 5 ani până la momentul în care se vor aplica procedurile comunitare şi în aceste domenii. Prin asigurarea unui asemenea regim nediscriminatoriu se realizează libera circulaţie a persoanelor în spaţiul comunitar. Mai mult. Dar. După cum am mai menţionat. Aceste discriminări se pot referi la condiţiile de intrare. Marea Britanie şi Irlanda nu au acceptat să ia parte la măsurile din cadrul Titlului IV al Tratatului de la Roma. libera circulaţie a persoanelor în cadrul Comunităţilor Europene a fost definită în Acordul Unic European (1987) drept una din cele patru libertăţi fundamentale ale Pieţei Interne. azil şi imigraţie. dar au resurse suficiente de trai). . Tratatul de la Amsterdam a introdus prevederile legate de aceste aspecte în Tratatul de la Roma (Titlul IV .

sã cearã angajaţilor sã fie fluenţi în anumite limbi strãine în perioada cât lucreazã. Suntem la începutul anului 2010 şi putem spune că suntem direct conexaţi la toate aceste mari transformări. Consiliul UE. libertatea de mişcare prin Uniune a fost atinsã în principiu şi aceştia au dreptul de a trãi. dar şi de asigurarea securităţii şi accesului la justiţie în spaţiul european. permis de muncã sau alt document/permisiune nefiind cerutã. angajatorilor nu le este permis sã discrimineze vis-a-vis de potenţialul angajaţilor pe bazã de naţionalitate (cu excepţia unor arii sensibile cum ar fi securitatea naţionalã). Una dinte cele mai mari bariere faţã de lucrul în afara ţãrii de origine este recunoaşterea calificãrilor profesionale. Atunci când angajeazã. În cadrul Consiliului European de la Nisa (decembrie 2000). Chiar şi atunci când abilitãţile de bazã sunt asemãnãtoare. nici o vizã. În majoritatea Statelor Membre. Aceasta poate acţiona ca o „barierã de a nu intra”.Abolirea controalelor la frontieră nu a fost însă pe deplin înfăptuită în cadrul Uniunii. de a se stabili sau de a furniza servicii în orice stat membru. economice. Este uşor de observat că. politice. Obiectivul a fost realizat doar de câteva state membre în baza Convenţiei de Implementare a Acordului Schengen (semnată la 19 iunie 1990 şi intrată în vigoare la 26 martie 1995). document ce aduce într-un cadru unic drepturile civile. întrucât ea implică aspecte legate de respectarea drepturilor omului. aceasta libertate fundamentală are multe tangenţe cu pilonul III. Parlamentul European şi Comisia Europeană au semnat Carta Drepturilor Fundamentale. de a lucra. Libera circulaţie a persoanelor sau forţei de muncă este una dintre cele patru libertăţi fundamentale care cade mai mult sub incidenţa pilonului I (Comunităţile Economice). Carta nu face nici o deosebire între cetăţeni. vedem că pentru cetãţeni ai Statelor Membre al UE. totuşi. muncitorii gãsesc uneori destul de greu un loc de muncã în alte ţãri decât cele unde şi-au obţinut calificãrile profesionale. europene şi naţionale. şederea mai lungã decât o vacanţã necesitã înregistrare. Cãrţi de identitate sau paşapoartele sunt cerute pentru a cãlãtori în afara unui Stat Membru. ca trăim zi de zi şi pas cu pas această mare transformare care a marcat şi va marca istoria omenirii sub toate aspectele sale. Astfel. totuşi. Din punct de vedere al sferei subiectelor de drept. munci şi circula liber. Fie în cazul profesiilor care cer câţiva ani de studii superioare. Aceştia pot. întrunind « pentru prima dată » în cadrul unui document unic drepturile tuturor persoanelor care se găsesc în mod legal pe teritoriul Uniunii Europene. astfel de oameni aflã cã trebuie sã urmeze pregãtiri intensive spre a se „recalifica” în vederea unui loc de muncã în noul Stat Membru. totuşi. sau comercianţi care îţi cer un anumit training. sociale stipulate într-o serie de documente internaţionale. . Articolul 15 alineatul 1 al Cartei vorbeste despre dreptul oricărui cetăţean sau cetăţene ai Uniunii de a avea libertatea de a cauta un serviciu.

Din observaţiile de mai sus. cum ar fi medicina. stat membru al Uniunii Europene. Pentru persoanele care lucreazã. Germania şi Austria sunt singurele state care intenţioneazã sã blocheze accesul la piaţa lor de muncã pentru maximum 7 ani. complexitatea sistemului rãmâne o barierã faţã de libertatea de circulaţie a celor dornici de a munci. Cei care lucreazã în State Membre diferite se poate sã fie acumulat beneficii parţiale într-unul sau douã sisteme naţionale diferite. drept pentru care un permis de muncã specific este cerut pentru a lucra în „vechile” State Membre. Pentru cetãţeni ai României şi Bulgariei. O dată cu intrarea în vigoare la 1 decembrie 2009 a Tratatului de la Lisabona sperăm ca aceste neajunsuri vor fi treptat. restricţiile pe piaţa de muncã vor trebuie ridicate pânã la 1 ianuarie 2014. Când şi dacã Turcia va adera. pânã în 2011. De la 1 ianuarie 2007. Cei aflaţi în poziţii mai bine plãtite îşi pot aranja singuri schema de pensie şi de sãnãtate. în aceiaşi termeni ca şi cei locali. Aceste mãsuri tranzitorii sunt detaliate în Tratatele de aderare : o perioadã de tranziţie pentru 2 pânã la 7 ani se aplicã. după o perioadă de aderare. membri UE din 2007. o Europă de neclintit şi de neînvins. România devine.Pentru a rezolva aceastã problemã. Lucrãtorii din cele zece State Membre (excluzând Cipru şi Malta) care au aderat în 2004 încã întâmpinã restricţii când cautã locuri de muncã în anumite State Membre. Deşi regulile UE dicteazã cã aceste contribuţii fãcute în state diferite sunt adunate de-a lungul activitãţii profesionale. o barierã majorã este „portabilitatea” drepturilor de pensie. înţelegeri speciale au fost fãcute pentru a se asigura cele mai înalte standarde ale serviciilor în întreaga Uniune. se aşteaptã ca unele State Membre sã cearã o perioadã de tranziţie semnificativ mai lungã. treptat eliminate pentru ca să putem încheia . spre o Europa Unită. UE a pus în funcţiune un sistem de recunoaştere reciprocã a diplomelor. Sistemele naţionale au fost stabilite în aşa fel încât oamenii sã contribuie de-a lungul întregii perioade de muncã şi sã-şi poatã retrage pensia la momentul retragerii din activitate. astfel încât o astfel de barierã este probabilã de a afecta mai mult munca plãtitã cu mult mai puţin. este uşor să ne dăm seama că la nivelul de oragnizare al Uniunii Europoene există încă carenţe serioase. precum şi alte aspecte ale securitãţii sociale. alături de Bulgaria. chiar daca fundamentul de construcţie al acesteia devine pe zi ce trece mai solid şi mai sigur. În anumite profesii. cu beneficiile prevãzute la nivel naţionale. şomaj şi asigurãrile de sãnãtate. astfel încât cei calificaţi pentru a munci într-un anumit domeniu într-un Stat Membru pot intra în aceeşi profesie în orice alt Stat Membru.

Libera circulaţie a capitalurilor trebuie să fie. ridicarea accelerată a nivelului de viaţă şi stabilirea unor relaţii mult mai apropiate între ţările care le formează”. Alte modalităţi privind libertatea capitalurilor ar fi şi emiterea de acţiuni. tranzacţiilor cu capital. un nivel ridicat de folosire a forţei de muncă.prezenta lucrare în termenii optimişti ai marilor peronalităţi care şi-au pus amprenta la făurirea Marii Europe.2. un înalt grad de convergenţă a performanţelor economice. . cele privind repartizarea profitului ori plata de dobânzi şi care se cuvin creditorului sau beneficiarului.deci. de exemplu. 9. o creştere durabilă şi neinflaţionistă. prin realizarea unei pieţe comune şi prin apropierea treptată a politicilor economice ale statelor membre. Aşa cum se remarcă încă din primele rânduri ale Tratatului de la Roma. CAPITOLUL 9 LIBERA CIRCULAŢIE A CAPITALURILOR ŞI PLĂŢILOR 9. motivată de necesitatea efectuării de investiţii pe piaţa comunitară fără restricţii. acest lucru era exprimat în termeni specifici: „Comunitatea are ca misiune. eliminarea sistemului de taxe şi impozite asupra beneficiilor capiatalului. favorizarea creditului. să promoveze o dezvoltare armonioasă a activităţilor economice în ansamblul Comunităţii.1. iar pe de altă parte. serviciilor şi capitalului cum ar fi. regulile de schimb etc. finanţarea privată. Domeniul de aplicare a libertăţii de circulaţie a plăţilor În categoria de „plăţi” sunt incluse pe de o parte plăţile aferente schimbului de mărfuri. o expansiune continuă şi echilibrată. transferurile de capitaluri în cadrul liberei circulaţii a acestora şi trensferurilor de salarii pentru activitatea desfăşurată de beneficiar într-un stat membru ca persoane care s-au deplasat în acel stat în virtutea liberei circulaţii a persoanelor. cu efect asupra dezvoltării armonioase şi echilibrate a activităţilor economice în asmblul Comunităţii. mai curând decât o remunerare pentru un serviciu. o stabilitate crescută. Domeniul de aplicare a libertăţii de circulaţie a capitalurilor O circulaţie a capitalurilor este constituită numai de acea deplasare a lor ca operaţiuni financiare care au în mod esenţial legătură cu investirea fondurilor respective. astfel ca transferul fizic de bancnote nu poate fi deci clasificat ca o deplasare de capital.

A. 1 L. cu excluderea restircţiilor care ar avea un caracter economic. regulamentare şi administrative care să prevadă. administaţia centrală sau principalul lor stabiliment pe teritoriul comunitar. Dreptul de stabilire în scopul exercitării unui comerţ sau unei profesii. Carton. Pentru jurisprudenţă – C. p. Libera circulaţie a serviciilor. Totodată libertatea de stabilire implică faptul că statul de origine să nu împiedice stabilirea într-un stat membru a unuia dintre resortisanţii săi ori a unei societăţi comerciale constituite în conformitate cu legislaţia sa.266/96. cu sediul lor statutar. „… un tratament special pentru resotisanţii străină pe motive de ordine publică. este recunoscut faptul că în diverse state au existat şi există unele diferenţe privind exercitarea unui comerţ sau a unei profesii. Libertatea de stabilire în scopul exercitării unui Comerţ sau a unei profesii poate fi considerată ca o componentă a libertăţii de circulaţie a persoanelor în cadrul Comunităţilor. Pe de altă parte.1.245 . Libertatea de stabilire include dreptul de a începe şi continua activităţi ca persoane nesalariate (independente). securitate publică şi sănătate publică”1 Aceasta este considerată ca fiind clauza de poliţie. Corsica Ferries france S. companii şi firme. Libertatea (sau dreptul) de stabilire presupune interzicerea discriminării având drept criteriu de referenţă condiţiile stabilite pentru proprii resortaţi de lege ţării unde se efectueză acea stabilitare. Ea este asociată şi libertăţii de furnizare a serviciilor.CAPITOLUL 10 LIBERA CIRCULAŢIE A SERVICIILOR 10. care permite să se impună straăinilor formalităţi de poliţie. ceea ce înseamnă dreptul de acces la asemenea activităţi şi dreptul de a înfiinţa şi administra întreprinderi. Statele membre au posibilitatea să ia măsuri legislative..

4. în conformitate cu prevederile art. în primii cinci ani care urmeză intrării în vigoare a Tratatului de la Amsterdam. Consiliul adoptă: 1.De aceea s-a impus armonizarea legislaţiilor naţionale divergente. imigraţie şi salvgardare a drepturilor cetăţenilor ţărilor terţe. Directiva nu se aplică profesiilor care fac obiectul unei Directive specifice care stabileşte reguli privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor de către statele membre. azilul. CE. în cele mai multe profesiuni şi ocupaţii accesul este subordonat obţinerii de diplome sau unor condiţii. 63. În scopul instruirii în mod progresiv a unui spaţiu de libertate. . respectiv îndeplinire. specifice. alte măsuri în materie de azil. 3. azilul. ceea ce ar contribui la menţinerea unor restricţii la libertatea de stabilire. vizând un înalt nivel de securitate prin prevenirea şi combaterea criminalităţii în cadrul Uniunii. Măsuri privind vizele. 10. 14 CE.2. 5. securitate şi justiţie. măsuri au domeniul cooperării poliţieneşti şi al cooperării judiciare în materie penală. precum şi măsuri pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii. măsuri privind asigurarea liberei circulaţii. împreună cu măsurile aferente direct legate de aceasta cu privire la controlul frontierelor exterioare. În primul rând. 2. măsuri corespunzătoare pentru încurajarea şi întreţinerea cooperării administrative. în conformitate cu art. conform dispoziţiilor Tratatului de la Maastricht. măsuri în domeniul cooperării judiciare în domeniul civil. imigraţia şi alte politici privind libera circulaţie a persoanelor. sunt diferite. al căror mod de dobândire. imigraţia.

nu numai dreptul persoanei de a trăi. fie în cazul condamnărilor rămase definitive. aceasta neavând libertatea de a-şi asigura protecţie. respectarea acestor drepturi se face în limitele stabilite de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.respectarea dreptului la viaţă pentru o persoană privată de liberate care fiind ameninţată cu moartea de o altă persoană privată de liberate. Statul trebuie să elaboreze cadrul legal în care se stabilesc şi se acordă îngrijirile medicale pentru persoanele cu afecţiuni psihice conform Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. NoŢiunea de “situaŢii speciale” Aşa cum deja am analizat. Conform acesteia. respectarea unui summun de drepturi. cum ar fi: . respective persoanele faţă de care se ia măsura internării voluntare sau nevoluntare într-o unitate spitalicească de profil pentru persoanele cu afecţiuni neuropsihice. putem considera că sunt persoane aflate într-o situaţie specială. c. persoanele care manifestă alte derogări ce pot fi clasificate conform normelor de diagnostic în vigoare din practica medicală ca fiind cu tulburări psihice. sau. asupra modului de organizare şi ducere a traiului. Pentru persoanele private de libertate. persoanele cu dezechilibru psihic sau insuficient dezvoltate psihic. b. . ci.1. fie în cazul arestaţilor preventivi. fiind asigurat şi garantat tuturor persoanelor.CAPITOLUL 11 RESPECTAREA DREPTURILOR OMULUI IN SITUAŢII SPECIALE 11. . indiferent de condiţiile sau mediul în care individual trece de la o zi la alta. mai ales. precum şi copiii instituţionalizaţi. nu mai pot hotărâ singure. persoanele cu afecţiuni psihice sau cu handicap psihis ori cu tulburări grave de comportament. Aşadar. persoanele private de liberate în urma unei hotărâri judecătoreşti. nu se iau toate măsurile necesare de personalul locului de deţinere pentru a o proteja de agresiunea cu care este ameninţată. dreptul la viaţă este un drept fundamental al omului. cele care nu pot. În această categorie pot intra: a.dreptul unei persoane la asigurarea asistenţei medicale necesară în condiţiile în care persoana în cauză nu poate să-şi exprime acordul sau dezacordul la un tratament medical de specialitate. Prin respectarea dreptului la viaţă se înţelege.

publicată în Monitorul Oficial nr. R (87) 3. Drepturile persoanelor cu tulburări psihice Persoanele cu tulburări psihice247 pot fi internate în unităţi de psihiatrie fie în mod voluntar. i. Internarea în mod voluntar se face pe baza dorinţei pacientului şi se aplică în aceleaşi condiţii ca şi primirea şi internarea în orice serviciu medical pentru o altă boală. fie nevoluntar. c. Internarea nevoluntară se aplică numai după ce toate încercările de internare voluntară au fost epuizate şi dacă un medic specialist consideră că: . 246 Această Recomandare a fost adoptată la 12 febraurie 1987. Să ürmărească îngrijiri comunitare în limitele stabilite de lege. e. sociale şi culturale recunoscute de documnetele internaţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. . economice.Din cauza tulburării de care suferă există un pericol iminent de vătămare pentru sine sau pentru altul. d. Pacienţii internaţi în unităţile sanitare de profil au următoarele drepturi: a. libertatea de a trimite şi de a primi comunicări particulare fără nici un fel de cenzură.2. f. În măsura posibilului să trăiască şi să muncească în mijlocul societăţii. d. c. civile. Accesul la informaţie publică (ziare. Cele mai bune servicii medicale şi îngrijire de sănătate mintală disponibile. b. radio. Să fie tratat cu omenie şi cu respectarea demnităţii umane. Libertatea de comunicare. Tratament medical de specialitate. cunoscută şi sub denumirea de Regulile Europene pentru Penitenciare246. în special cu alte persoane din unitatea de îngrijire. Libertatea de a primi vizite particulare . 487/2002 privind sănătatea mintală şi protecţia persoanelor cu tulburări psihice. 11. e. Libertatea de acces la serviciile poştale şi telefonice. cu excepţia celor prevăzute de lege. indiferent de statutul social pe care îl au. Viaţa particulară. Bolnavii psihic monitorizaţi prin sistemul de asistentţă ambulatorie. Recunoaşterea de drept ca persoană. 1228/21 decembrie 2004.Persoana a cărei judecată este afectată dacă nu ar fi internată ar putea conduce la o deteriorare a stării sale sau ar impiedica să i se acorde tratamentul adecvat. . beneficiază de asistenţă medicală gratuită. 247 Persoanele cu astfel de tulburări sunt clasificate prin Legea nr. Să-şi exercite drepturile politice. reviste. Nici o persoană cu afecţiuni şi tulburări psihice nu va fi supus discriminării bazată pe boala de care suferă. b. în cea de a 404 – a şedinţă a miniştrilor deputaţi. g. h. televiziune).Comitetul de Miniştri ai Consiliului Europei a adoptat recomandarea nr. 600/2004 de completare a Legii nr. Libertatea religioasă sau de convingere. Mijloacele de educaţie. Orice persoană cu tulburări psihice are dreptul la: a.

In acest context. religioase. creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine părinţilor. h. Posibilitatea de a cumpăra sau de a primi articole necesare vieţii zilnice. la declararea apartenenţei sale entice. g. private. de conştiinţa şi de religie. Copilul are dreptul la stabilirea şi păstrarea identităţii sale. b. culoare. religioase sau lingvistice are dreptul la viaţa culturală proprie. sex. iar studiile clinice şi tratamentele experimentale nu se pot aplica decât cu consimţământul celui în cauză şi cu aprobarea comitetului de etică din cadrul unităţii de psihiatrie. e. responsabilitatea revine şi colectivităţii locale din care face parte copilul. prevederile Legii nr.3. în subsidiar. Toate drepturile de care beneficiază un pacient trebuie să-i fie aduse la cunoştinţă de îndată ce este posibil într-o formă pe care să o înţeleagă. drepturile sale vor fi aduse la cunostinţa reprezentantului sau personal sau legal. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului cu modificările ulterioare. Copilul aparţinând unei minorităţi naţionale. f. ale părinţilor ori ale altor reprezentanţi legali sau de orice altă distincţie. pacientul cu tulburări psihice nu poate fi obligat să presteze o muncă forţată. entice. drepturile copilului sunt garantate tuturor copiilor fără nici o discriminare. în condiţiile legii. c. 11. autorităţilor administraţiei publice prin instituţiile sale de profil. Indiferent de modul în care se realizează creşterea şi dezvoltarea copilului. Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice şi a vieţii sale intime. Copilul are dreptul la libertatea de gândire. . de naţionalitate. Procurarea de mijloace care să-i permită să se consacre unor ocupaţii active. Copilul are dreptul la libertatea de exprimare. în conformitate cu prevederile art. Copilul are dreptul la libera asociere în structure formale şi informale. în limitele prevăzute de lege. indiferent de rasă. de gradul şi tipul unei deficienţe. În perioada cât este internat şi sub tratament într-o unitate de specialitate. precum şi libertatea de intrunire paşnică. În cazul în care pacientul nu poate înţelege. însă. de statutul la naştere sau de statutul dobândit. apartenenţă etnică sau origine socială. limbă. precum şi mijoace de readaptare profesioanlă. religie. principalele drepturi ale copilului sunt: a. 7 din lege. opinie politică sau altă opinie. Copilul capabil de discernământ are dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte. k. rudele şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament. Serviciul public de asistenţă socială în a cărei rază administrativ teritorială a fost găsit sau abandonat un copil are obligaţia înregistrării naşterii acestuia. Copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii.j. In general. noţiunea de “copil” este definite ca fiind acea persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu. Drepturile copiilor instituţionalizaţi In conformitate cu prevederile legii. de situaţia materială. de dificultăţile de formare şi dezvoltare sau de alt gen ale copilului. d.

j. sunt şi fac parte din societate şi în conformitate cu prevederile legale trebuie să li se asigure protecţie.4. pe care România le-a ratificat. să poată realiza performanţa unor judecăţi valide şi o măsură a progresului către cele mai ridicate norme. drepturile persoanelor private de liberate sunt prevăzute în Recomandarea făcută de Comitetul de Miniştri ai Consiliului Europei. cât şi pentru satisfacerea propriei lor vocaţii profesionale. Să încurajeze personalul profesionist din penitenciare în atitudini care să reflecte calităţi sociale şi morale importante în munca lor şi să creeze condiţii în care ei să poată să-şi îmbunătaţească propriile realizări în beneficial societăţii în general. precum şi dreptul de a folosi limba proprie în comun cu alţi membri ai comunităţii din care face parte. Să asigure criterii de bază realiste pe baza cărora administraţiile penitenciare şi cei responsabili cu controlul condiţiilor şi conducerii penitenciarelor. s-a încercat o reglementare a întregii activităţi din penitenciarele tuturor statelor europene. cunoscută şi sub denumirea de Regulile Europene pentru Penitenciare. Copilul are dreptul la respectarea personalităţii şi individualităţii sale şi nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante. Persoanele care se află pentru o perioadă mai mare sau mai mică în situaţiile prezentate mai sus. Să servească drept stimul administraţiilor penitenciare pentru a-şi dezvolta o politică. care a avut la bază urmărirea unor obiective şi principii unitare. Obiectivele de bază ale Regulilor Europene pentru Penitenciare sunt: a. Documnetele internaţionale privind respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţeanului. c. Prin aceste reguli. precum şi armonizarea sistemului legislative românesc la cel comunitar fac posibil ca şi persoanele care se află pentru o perioadă mai mare sau mai mică de timp în imposibilitatea de a-şi decide singuri soarta să fie protejaţi de lege şi astfel tot ceea ce nu le-a fost interzis de lege să le fie permis. al detinuţilor aflaţi în îngrijirea lor. d. cu caracter de recomandare. 11. Copilul are dreptul să depună singur plângeri referitoare la încălcarea drepturilor sale fundamentale. Pe baza acestor obiective. . Privarea de liberate se va face în condiţiile morale şi materiale care să asigure respectul necesar faţî de demnitatea umană şi care să fie în conformitate cu aceste reguli. b. i. dar şi în alte situaţii în care datorită anumitor împrejurări independente de voinţa lor nu pot decide singuri cu privire la conduita pe care trebuie să o adopte.la practicarea propriei sale religii. s-au stabilit principiile care stau la baza întregii munci din penitenciare: a. o gestiune şi o practică bazate pe principiile finalităţii şi echităţii actuale. Să stabilească un aranjament minim de norme care să cuprindă toate aspectele administrării unui penitenciar care sunt esenţiale creării condiţiilor umanitare şi a unui tratament real în sistemele moderne şi progresiste. Drepturile persoanelor private de libertate Aţa cum am menţionat la începutul acestui capitol.

Mandatul de arestare. ne-am propus să prezentăm succinct. respectă şi aplică aceste recomandări în penitenciare. Astfel. 275/2006 privind executarea pedepselor în procesul penal. Cazierul judiciar. 8. 5. scopul tratamentului persoanelor aflate în custodie trebuie susţinut astfel încât să le ocrotească sănătatea. precum şi în ordine ale Ministrului Justiţiei.Legea nr. Fisa dactiloscopică. parte principală autorizată să viziteze detinuţii şi care să nu aparţină administraţiei penitenciarului. În orice loc unde sunt închise persoane se va păstra un dosar complet şi sigur care să conţină următoarele informaţii cu privire la fiecare deţinut primit: 1. membră a Uniunii Europene. sunt prevăzute documentele pe baza cărora se poate primi o persoană în penitenciar. Motivele arestării şi autoritatea care a făcut-o. în limbile pe care aceştia le înţeleg. cât şi la cunoştiinţa detinuţilor. c. 2. a. protejarea drepturilor individuale ale detinuţilor. politică sau alte opinii. 2. limbă. 4. să le dezvolte simtul responsabilităţii şi să încurajeze acele atitudini şi abilităţi care le vor fi de folos la reintegrarea lor în societate cu şanse cât mai bune în părăsirea câmpului infracţional şi care să le permită propria intreţinere după liberarea lor. ziua şi ora la care a început executarea arestării preventive. religie.b. luna. 7. Regulile se vor aplica imparţial.Pentru a fi primită într-o astfel de instituţie. Mai jos. vor fi făcute controale regulate în instituţiile penale de către inspectori calificaţi şi experimentali numiţi de o autoritate competentă. Alte documente întocmite în timpul arestării preventive. Nu va exista nici o discriminare faţă de rasă. de către o autoritate judiciară constituită. d. Fotografii din faţa şi din profil. sex. 3. propriul respect şi. 10. Datele şi actul de identitate ale persoanei arestate preventiv. Documentele întocmite în urma examenelor medicale obligatorii. e. 6. Primirea şi înregistrarea . Copie după hotărârea prin care s-a dispus arestarea preventivă sau prelungirea arestării preventive. f. va fi asigurată prin mijloace de control în concordanţă cu regulile naţionale. regulile vor fi aduse atât la cunoştiinţa personalului. Documentele din care să rezulte aplicarea sancţiunilor disciplinare din timpul arestării preventive. naştere. Anul. modul în care ţara noastră. aceasta va . 3. 9. orice persoană privată de liberatate va fi dusă în penitenciar pe baza unui dosar care va cuprinde obligatoriu următoarele documente: 1. atât cât permite durata sentinţei. statutul economic sau altfel de statut. Dacă unul din documentele menţionate mai sus sau mai multe lipsesc. persoana trebuie să aibă un ordin valid de arestare. cu o menţiune specială în privinţa legalităţii executării sau a măsurilor detenţiei. Convingerile religioase şi preceptele morale ale grupului căruia îi aparţine deţinutul vor fi respectate. culoare. . Informaţii privind identitatea acestuia. origine socială sau naţională. Ziua şi ora intrării sau liberării.

Arestaţii preventivi separaţi de condamnaţi. indiferent de persoana prezentată sau fapta comisă. aşternut de pat propriu. Repartizarea şi clasificarea deţinuţilor Pentru repartizarea deţinuţilor la diferite instituţii sau regimuri trebuie să se ţină cont de situaţia lor juridică şi legală. legea de executare a pedepselor. b. Accesul la . Considerându-se că această ţinută este degradantă şi umilitoare. Arad. iar detinuţii condamnaţi la detenţiune pe viaţă. grupuri sanitare. căldură şi ventilaţie. . de culoare deschisă cu dungi. ţinuta deţinuţilor a fost unică până în anii 1993 – 1994. de nevoile medicale. în comun. Imbrăcămintea şi aşternutul Regulile Europene pentru penitenciare. . . stabileşte regimurile de executare a pedepselor privative de liberate astfel: . în ultimii 15 ani. prevăd informaţii că detinuţii cărora nu le este permis să-şi poarte propriile haine. In ţara noastră. În România. în funcţie de diferitele categorii de detinuţi şi de regimul în care aceştia îşi execută pedeapsa. când situaţia o impune. s-au adus multe modificări prin amenajări care au condus la penitenciare în condiţii de cazare individuală. penitenciarele de la Craiova.a. e. Fiecare regim ţine cont de natura infracţiunii şi de cuantumul pedepsei aplicate pentru săvârşirea acesteia. separaţi de nerecidivişti. c. . Toate camerele de cazare sunt prevăzute cu ferestre care asigură iluminatul şi aerisirea corespunzătoare.Minorii/minorele separaţi de majori/majore. 35 din Legea 275/2006). aceasta a fost interzisă. separaţi de toate celelalte categorii. Giurgiu s. lumină. de vârsta şi de sex. Mai mult. Cazarea Regulile Europene pentru Penitenciare prevăd că detinuţii să fie cazaţi pe timpul nopţii în celule individuale. de cerinţele speciale ale tratamentului educaţional. vor primi haine potrivite. cu mâncare preparată potrivită (art.Regimul de maximă siguranţă.Regimul semideschis. . . adoptându-se mai multe tipuri de uniforme. cei cu pedepse până la 10 ani se ţin separaţi de cei cu pedepse de peste 10 ani. persoanele deţinutele au acces cel puţin o dată pe săptămâna la baie. cum ar fi. spaţiu rezonabil.Regimul deschis. separaţi de femei. dar cu respectarea condiţiilor climaterice de igienă şi sănătate. Pentru asigurarea igienei. Hrana Administraţia penitenciarelor este obligată să hrănească deţinuţii la ore normale. În cadrul aceleiaşi categorii (recidiviştii sau nerecidiviştii). sau în cazuri de excepţie.conduce la refuzul de primire al persoanei respective în penitenciar. menţinându-se şi celelalte criterii de separaţiune menţionate mai sus.Regimul închis. Criteriile de separare din sistemul legislativ românesc au în vedere următoarele criterii: . pot opta la meniuri diversificate pentru fiecare categorie în parte.Bărbaţii. Deţinuţii care au preferinţe culinare datorate religiei sau afecţiunilor medicale pe care le au. d. săpunul şi materialele de igienă şi intreţinere repartizându-se în mod gratuit.Recidiviştii.

cum ar fi cele privitoare la disciplina şi pedepse. Atunci când personalul din cabinetul medical nu poate asigura asistenţa de specialitate corespunzătoare sau afecţiunea de care suferă deţinutul nu poate fi tratată în penitenciar sau într-unul din spitalele care aparţine reţelei Adminsitrative Naţionale a Penitenciarelor. dreptul deţinuţilor de a înainta plângeri.În funcţie de categoria şi regimul în care execută pedeapsa. are posibilitatea de a fi vizitat de membri de familie sau de alte persoane pe care doreşte să le primească. (2) din Legea nr. Serviciile medicale În fiecare instituţie trebuie să existe cel puţin un medic internist. ori de câte ori doreşte şi la orice oră. f. persoana în cauză este internată sub pază într-una din instituţiile de sănătate publică din reţeaua Ministerului Sănătătii. penitenciarele fiind amenajate cu cabinet medical cu program permanent.Poate să se întâlnească cu apărătorul ales sau numit din oficiu. Periodicitatea. la convorbiri telefonice cu persoane din exteriorul locului de deţinere cel puţin de două ori pe săptămână. .apa potabilă trebuie să fie garantat şi asigurat permanent. g. 275/2006. transferul deţinuţilor şi încunoştiinţarea familiei despre acest lucru. Conform art. . toate tratamentele şi consultaţiile sunt gratuite. În Regulile Europene pentru Penitenciare mai sunt prevazute şi alte recomandări pentru ţările europene. asistenţa medicală şi analizele periodice obligatorii acordându-se la cerere sau pe baza planificărilor.Deţinuţii au acces pe baza unui program zilnic la programele Tv şi nelimitat la programele radio.Toate persoanele private de liberate au dreptul nelimitat şi necenzurat la corespondenţă. păstrarea bunurilor deţinuţilor. Contactul cu lumea exterioară Regulile Europene pentru Penitenciare prevede posibilitatea deţinuţilor de a comunica cu familiile lor sau celelate persoane şi să primească vizitele acestor persoane cât mai des posibil. . la presa locală şi centrală. folosirea mijloacelor de constrângere. asistenţa moralreligioasă. indiferent în ce loc s-ar afla persoana privată de libertate. 275/2006 şi prin Ordin al Ministrului Justiţiei: . durata şi modul de realizare a acestei legături este reglementată prin Legea nr. . 50 alin. până la însănătoşire.

1950 şi intră în vigoare în septembrie 1953.11. In sistemul politic al UE. CEJ are rolul puterii juridice. Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei compus din miniştrii afacerilor externe ai statelor membre sau reprezentanţii lor. denumirea corectă a CEJ ar fi trebuie să fie însă Curţile de Justiţie ale Comunităţilor Europene. a fost create pentru sistematizarea procedurii plângerilor în material drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. adesea intitulată şi “Curtea de la Strasbourg”. numită pe scurt Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) care ăşi are sediul la Luxemburg şi este organul juridic al Comunităţilor Europene. a instituit un dispozitiv pentru a garanta respectarea obligaţiilor asumate de către Statele contractante. principalul organ jurisdicţional al Organizaţiei Naţiunilor Unite cu sediul la Haga. o serie de drepturi şi libertăţi politice şi civile.cererile individuale. Trei instituţii aveau responsabilitatea acestui control: 1. Comisia Europeană a Drepturilor Omului (înfiinţată în 1954).1.CAPITOLUL 12 CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI 12. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO – instituită în 1959) şi 3. Curtea aplică. Aceasta a consacrat. Convenţia este adoptată de Consiliul Europei la 04. dat fiind faptul că între timp au apărut trei instanţe diferite. care este o instanţă internaţională. iar. în întreaga sa activitate. Convenţia prevedea două tipuri de cereri: . Totodată această instanţă nu trebuie confundată nici cu Curtea Internaţională de Justiţie.cererile statale şi . . care asigură cadrul în care fiinţează şi funcţionează aceasta. pe de altă parte. Misiunea Curţii este să vegheze la respectarea prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului de către statele semnatare. Aşa cum am arătat pe parcurul materialului prezentat. pe de o parte. fiind un tribunal internaţional. prevederile Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale. 2. Noţiunea de Curte Europeană a Drepturilor Omului Curtea Europeană a Drepturilor Omului248. primele tipuri de cereri au 248 A nu se confunda cu Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

jurământul sau declaraţia solemnă: “jur – sau declar solemn – că-mi voi exercita funcţia de judecător cu onoare. pe care-l transmitea Curţii. intrat în vigoare la 01. în numele fiecărei părţi contractante. . în a doua fază. dacă un judecător este reales la expirarea mandatului său. numai în faţa preşedintelui Curţii. independenţă şi imparţialitate şi că voi respecta secretul deliberărilor”. iar în caz de eşec. prin Protocolul nr. 14 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.să se bucure de cea mai înaltă consideraţie morală. numai trei din cele zece State Fondatoare. Judecătorii pot rămâne în funcţie până la înlocuirea lor. Alegerea judecătorilor se face de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. persoanele juridice. Dr. înainte de a-şi începe activitatea la Curte. procedura se desfăşura direct la Curte. În prezent locul pentru Principatul Monaco este vacant.1998. 12. câte state membre ale Consiliului europei sunt. din 1990. durata mandatului său se socoteşte începând cu data acestei expirări (art. după dezbaterea în contradictoriu.să fie jurişti ce posedă o competenţă notorie. În condiţiile în care la Convenţie adera noi state. cu majoritatea voturilor exprimate. ocupându-se în continuare de cauzele cu care au fost sesizaţi. depune în faţa Plebarei Curţii sau în mod cu totul excepţional. şi câteva cauze dintre Cipru şi Turcia. experienţa. 2 din Regulamentul Curţii). iar hotărârea se executa sub supravegherea Comitetului de Miniştri. Corneliu Birsan. Univ. acest drept devenit obligatoriu pentru persoanele fizice. . Durata mandatului unui judecător ales se socoteşte cu data alegerii sale. prima viză un examen preliminar al Comisiei. 2. care pronunţa o hotărâre. toate cele 22 de State membre să recunoască. Reprezentatul României este Prof. procedura de alegere şi ocupare a locurilor vacante este aceiaşi cu cea a alegerii judecătorilor de către Adunarea Parlamentară. profesionalism etc.). adoptat la 13 mai 2004. Mandatele unei jumătăţi dintre judecătorii 249 Art.să reunească condiţiile cerute pentru exercitarea înaltei funcţii de judecător (studii. în cadrul unei audieri publice a cauzei.fost rare: Irlanda contra Marii Britanii în anii 1970 având ca obiect măsuri de securitate în Irlanda de Nord. Curtea are din luna mai 2007 un numîr de 47 de judecători. Judecătorii îşi exercită mandatul pe o perioadă de 9 ani. privind securitatea din Nordul Ciprului. care statua asupra admisibilităţii şi. întocmea un raport asupra fondului cauzei. 11. grupurile de particulari şi organizaţii.11. 2 din Protocolul nr. vârsta limită a acestora în funcţie fiind de 70 de ani când mandatul se incheie. încerca o reglare amiabilă a diferendumului. Cu toate acestea. . pentru că. în caz afirmativ. Organizarea şi funcţionarea Curţii Europene a Drepturilor Omului Iniţial. Fiecare judecător. Cererile individuale au fost la început doar o opţiune a Statelor contractante. dintr-o listă de trei candidate prezentaţi de fiecare stat membru.2. cu titlu individual şi nu pot fi realeşi249. sau ales pentru a înlocui un judecător al cărui mandate a expirat sau urmează să expire. Candidaţii pentru funcţia de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului trebuie să îndeplinească cumulative următoarele condiţii: . procedura Europeană avea două faze: 1.

. . 26 din Protocolul nr. 8 pct. se procedează la unul sau mai multe tururi de scrutin. Preşedintele sau şi pe unul sau doi vicepreşedinţi. . 14 la Convenţie.adopta Regulamentul Curţii.alege grefierul şi unul sau mai mulţi grefieri adjuncţi. 3 din Regulamentul Curţii Europene a Dreprurilor Omului). se face prin tragere la sorţi de către secretarul general al consiliului europei. imediat după alegerea lor. . aceasta se poate constitui astfel: . Raportorii fac parte din grefa Curţii. . ei nefiind delegaţii guvernelor şi trebuie să se conformeze instrucţiunilor primite din statele de unde provin. . Alegerea judecătorilor. În conformitate cu art. care pot fi realeşi.comitete de 3 judecători. pentru o durată de trei ani. aceasta este asistată de raportori ce funcţionează sub autoritatea Preşedintelui Curţii. Pentru ca activitatea Curţii să se desfăşoare în condiţii de normalitate.alege Preşedinţii camerelor Curţii.camere de 7 judecători. Curtea reunite în Adunarea plenară: . Atât preşedintele cât şi vice-preşedintele îşi exercită sarcinile specifice prevăzute în regulament până ce vor fi aleşi succesorii lor.constituie camere pentru o perioadă determinată.alege. ei pot fi realeşi. cu posibilitatea ca aceştia să fie realeşi. Pentru fiecare secţie în parte. Încetarea activităţii unui judecător se poate face şi prin demisia acestuia care este adresată Preşedintelui Curţii. la ele putând să participe numai judecătorii aleşi. cel care întruneşte cel mai mic număr de voturi este eliminat până ce un candidat întruneşte majoritatea absolută. după fiecare tur.format de unic judecător. Toţi judecătorii ce funcţionează în cadrul Curţii se achită de sarcinile lor în mod individual. Acest lucru este conferit şi de independenţa şi imparţialitatea de care trebuie să dea dovadă. pentru a examina cauzele aduse în faţa Curţii. Perioada pentru care un Preşedinte sau vice-presedinte îşi exercită această funcţie. Dacă nici un candidat nu întruneşte majoritatea absólută de voturi. Alegerea Preşedintelui cât şi a vice-preşedintelui se desfăşoară pe baza votului secret. Judecătorii trebuie să se comporte în activitatea lor în aşa fel încât să nu creeze nici măcar suspiciuni sau bănuieli la adresa lor. se poate face numai dacă ceilalţi judecători decid că acesta nu mai corespunde condiţiilor necesare şi hotărâsc acest lucru cu o majoritate de două treimi din voturi. . al căror manadat se incheie la împlinirea perioadei de 3 ani. nu poate depăşi perioada mandatului sau. Nici un judecător nu poate fi reales decât o singură dată pentru o funcţie de acelaşi nivel (art. este ales un vice-preşedinte care are rolul de a-i înlocui pe preşedintele secţiei în cazul în care acesta lipseşte sau este în imposibilitatea de a-şi execita funcţia. Înlăturarea unui judecător de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.Curţii se incheie la 3 ani de la prima alegere. 15-18). aceasta dispune şi de o grefă care are sarcinile stabilite în Regulamentul Curţii (art. Dacă Curtea se constituie în format de unic judecător.

Numărul judecătorilor camerelor poate fi redus la 5 judecători de către Comitetul Miniştrilor. Mai pot fi prezenţi în Cameră şi grefierul sau persoana desemnată să-l înlocuiască. iar în caz de egalitate de voturi. nefiind admise abţineri în privinţa votului final privitor la admisibilitate sau la fondul cauzei. Marea Cameră şi Camerele pot fi convocate de preşedinţii lor. 43 din Convenţie. Nimeni nu se poate adresa în numele altei persoane. ca încălcarea drepturilor să fi fost comisă de unul dintre statele membre. Deciziile Curţii se iau cu majoritate de voturi. cererea trebuie sî îndeplinească anumite condiţii.marea Cameră de 17 judecători. 2 din Regulamentul Curţii). cu excepţia preşedintelui Camerei şi a aparătorului ales îân numele statului parte interesată. cât şi de fond. În situaţia în care cauzele deferite Marii Camere sunt retrimiteri ale hotărârilor Camerelor. Sesizarea Curţii Europene a Drepturilor Omului Curtea Europeană a Drepturilor Omului poate fi sesizată despre încălcarea drepturilor prevăzute în convenţie pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale de oricare stat membru al Consiliului Europei sau de orice persoană care se consideră vătămată în aceste drepturi. decât numai în baza unei decizii speciale a Curţii (art. cetăţenia unui stat membru al Consiliului Europei. votul Preşedintelui este preponderant. nici un judecător al Camerei care a emis hotărârea nu poate face parte din aceasta. la cererea Adunării Plenare a Curţii. dar numai pentru o perioadă bine determinată. conform art.vice-preşedinţii. care este victima directă a unei încălcări a unui sau mai multor drepturi prevăzute în Convenţie.. Pentru a fi admisibilă. se poate adresa Curţii orice persoană fizică sau juridică. În situaţii de urgenţă. Curtea nu va reţine nici o cerere care este anonimă sau dacă a fost déjà examinată anterior de către Curte. în jurisdicţia sa. sau dacă se află déjà în dezbatere supusă unei alte instanţe internaţionale de anchetă. Pentru a evita eventualele suspiciuni cu privire la imparţialitatea unui judecător. Deliberările Curţii se fac în camera de consiliu.alţi judecători desemnaţi. Obiectul unei plăngeri nu se poate constitui dintr-o nemulţumire referitoare la o lege sau la un alt act normative. atât de formă. agenţi ai grefei şi interpreţi a căror prezenţă este necesară. adică pe teritoriul său. la care participă numai judecătorii. Deliberările Curţii sunt şi rămân secrete.preşedinţii camerelor. decât dacă acesta este reprezentatul acesteia oficial. Persoana care se adresează Curţii nu trebuie să aibă în mod obligatoriu. 22. Astfel. Trebuie însă. . Nici o altă persoană nu poate fi admisă la dezbateri. pct. acesta nu poate să examineze nici un fel de cerere provenită din partea sau impotriva unei părţi contractante în numele căreia judecătorul respectiv a fost ales. . Din componenţa Marii Camere fac parte: . . 12.3.preşedintele Curţii. .

Acţiunile sau inacţiunile care se reclamă trebuie să fi fost întreprinse de o autoritate publică a acelui sau a celor state (tribunal. Consiliul Europei. 1 din Convenţie (adică epuizarea căilor interne de atac şi respectarea termenului de 6 luni). în statul în cauză. sexul. După expirarea celor 6 luni. de exemplu. profesia şi adresa reprezentantului său.dacă este cazul. naţionalitatea . epuizarea. Conform art. că regula generală. . un proces la tribunalul competent urmat de apel şi recurs în faţa celei mai înalte instanţe care există). administraţie publică etc. care în situaţii bine motivate poate accepta anonimatul. 12. 35 parag. Dacă reclamantul doreşte să nu îi fie cunoscută identitatea. au încălcat-o printr-o acţiune/acţiuni sau inacţiune/inacţiuni. data naşterii.numele. Sedinţa şi hotărârea Curţii .obiectul cererii. . . Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu are în obiectul său de activitate şi nu se poate ocupa de plângeri îndreptate împotriva particularilor sau a instituţiilor private. a tuturor căilor de recurs la care se poate face apel pentru remedierea sau îndreptarea greşelei (se înţelege. Modalitatea în care o persoană se poate adresa Curţii este de a trimite o plângere pe adresa acesteia (Grefierului Curţii Europene a Drepturilor Omului.4. formularul va fi însoţit de copii de pe toate documentele pertinente şi. prezentată pe un formular pus la dispoziţie de grefa. 3. Formularul va cuprinde în mod obligatoriu următoarele date: . numele. trebuie să precizeze acest lucru şi să o motiveze temeinic pentru a putea beneficia de această derogare din partea preşedintelui. Curtea nu mai primeşte plângeri în cauză. în special. de pe deciziile judiciare sau de altă natură. termenul de depunere a plăngerii la Curte este de 6 luni de la data rămânrii definitive a deciziei ultimei instanţe din statul în cauză. 1 din Convenţie).o expunerea succintă a faptelor. F-67075 Strasbourg CEDEX).o expunere succintă a încălcării sau încălcărilor alegate ale Convenţiei şi argumentale pertinente. .o expunere succintă cu privire la respectarea de către reclamantă a criteriilor de admisibilitate prevăzute de art. profesia şi adresa reclamantului. În afara de datele solicitate de formularul tip. cum ar fi. care. Curtea a stabilit. 47 din Convenţie. adresarea numai cu recurs la instanţa naţioanlă nu este suficientă pentru a putea depune plângerea la Curte. . privitoare la obiectul cererii.partea sau părţile contractante împotriva căreia (cărora) este îndreptată cererea. 2. 35 parag. Plângerile adresate Curţii se pot face împotriva unuia sau mai multor state părţi ale Convenţiei. societăţile comerciale.). că data la care a fost făcută prima comunicare reprezintă data la care a fost introdusă plângerea. . reclamantul mai trebuie să prezinte toate documentele care să dea posibilitatea Curţii să declare admisibilitatea cererii (art.Alte condiţii care trebuiesc îndeplinite înainte de a depune o plângere la Curte: 1.

e. dacă este cazul.textul oricaror decizii pronunţate în acea şedinţă. în măsura în care publicitatea şedinţei ar aduce atingere intereselor justiţiei. indicarea părţilor. . grefierul întocmeşte un proces-verbal de consemnare a şedinţei care va cuprinde următoarele: . sub autoritatea grefierului. b. Dacă Curtea constată că o persoană a fost victima unei încălcări a unui drept. camera nu decide altfel. c. dacă retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere nu a fost cerută. sau într-o altă limbă oficială. d. k.compunerea Camerei. . care este responsabil de publicarea culegerii oficiale ce conţine hotărârile şi deciziile alese pentru acest lucru. l. Art. c.lista celor care trebuie să fie prezenţi. numele Preşedintelui şi a celorlalţi judecători ce compun camera. . Accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei şi publicului în interesul moralei. decizia adoptată cu privire la cheltuielile de judecată. precum şi al grefierului sau al grefierului-adjunct. Grefierul se îngrijeşte ca procesul-verbal să fie tradus într-o limbă oficială a Curţii.Şedinta de dezbateri este publică. precum şi cheltuielile de judecată. fie din oficiu. dispozitivul. procesul-verbal este semnat de Preşedintele Camerei şi de grefier. expunerea procedurii. avocaţilor şi ai consilierilor părţilor. Curtea pronunţă toate hotărârile sale în limba engleză sau franceză. numele agenţilor. cu excepţia situaţiei în care se decide publicarea şi în ambele limbi. cu excepţia situaţiei în care. j.textul observaţiilor formulate întrebările puse şi răspunsurile primite. al ordinii publice sau al securităţii naţionale într-o societate democratică. cînd părţile declară că ele nu vor cere trimiterea cauzei în faţa Marii Camere. faptele cauzei. poate să acorde prin hotărârea sa “o satisfacţie echitabilă”. dacă este cazul. Hotărârile adoptate de Curte. la 3 luni de la data hotărârii. Hotărîrea unei camere devine definitive şi în următoarele situaţii: a. 44 din Convenţie statuează că hotărârea Marii Camere este definitive. 70 din Regulamentul Curţii. cuprind următoarele: a. f. fie la cererea unei părţi sau a oricarei persoane interesate. inidcarea numărului de judecători care au constituit majoritatea. indicarea acelor dintre exemplarele ei care fac credinţa. iar reprezentanţii părţilor primesc câte un exemplar pentru a efectua eventuale corecturi fără ca acestea să modifice întinderea şi sensul a ceea ce s-a spus în şedinţă. Dezbaterile din timpul şedinţei şi ordinea în care se dă cuvântul la participanţi este stabilită de către Preşedintele Camerei care are cauza spre judecare. când Colegiul Marii Camere respinge cererea de retrimitere formulate. un rezumat al concluziilor părţilor. atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor impun acest lucru. g. b. care constă într-o sumă de bani în compensaţie pentru daunele suferite. Conform art. Hotărârile definitive ale Curţii sunt publicate în formă adecvată. data adoptării ei şi data pronunţării. motivarea în drept. . i. Dupa corectare. h.

e. nu acţionează ca instanţa de apel faţă de instanţele naţionale. f. a cărei sarcină este de a veghea modul în care aceasta este respectat de stat şi asupra eventualelor plăţi reprezentând reparaţii financiare. nu poate anula deciziile instanţelor naţionale sau să anuleze legi naţionale. responsabilitatea privind executarea acesteia. nu poate să acorde sprijin în găsirea pe lângă autorităţile de care se plânge petentul pentru a-l favoriza. Curtea constată că nu s-a încălcat nici un drept al persoanei care a sesizat-o. în afară de cele care le-a facut pentru angajarea unui avocat sau cu procurarea şi administrarea probelor. c. nu poate interveni în mod direct pe lângă autorităţile de care se plânge petentul pentru a-l favoriza. nu poate să acorde sprijin în găsirea sau plata unui avocat. * * * Raportul anual – 2008 al Curţii reafirmă o serie de deziderate şi măsuri necesare la nivelul Consiliului europei şi mai ales al statelor membre privind optimizarea funcţionării Curţii şi întărirea cooperării diercte a Statelor membre cu aceasta. privind simplificarea şi accelerarea procedurilor. . revine Comitetului Miniştrilor ai Consiliului Europei. Curtea nu este competentă în următoarele situaţii: a. aceasta nu va plăti nici un fel de cheltuieli suplimentare. d.În situaţia în care. După rămânerea definitivă a unei hotărâri a Curţii. nu poate să ofere informaţii sau păreri cu privire la prevederile legale în vigoare din statul împotriva căruia este depusă plăngerea. b.

precum si respectarea lor universala si efectiva. avind aceasta Declaratie permanent in minte. ADUNEAREA GENERALA proclama prezenta DECLARATIE UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI. Considerind ca in Carta popoarele Organizatiei Natiunilor Unite au proclamat din nou credinta lor in drepturile fundamentale ale omului. Considerind ca ignorarea si dispretuirea drepturilor omului au dus la acte de barbarie care revolta constiinta omenirii si ca faurirea unei lumi in care fiintele umane se vor bucura de libertatea cuvintului si a convingerilor si vor fi eliberate de teama si mizerie a fost proclamata drept cea mai inalta aspiratie a oamenilor. ca ideal comun spre care trebuie sa tinda toate popoarele si toate natiunile. Considerind ca o conceptie comuna despre aceste drepturi si libertati este de cea mai mare importanta pentru realizarea deplina a acestui angajament. 1 DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI (adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 10 de septembrie 1948) Preambul Considerind ca recunoasterea demnitatii inerente tuturor membrilor familiei umane si a drepturilor lor egale si inalienabile constituie fundamentul libertatii. pentru ca toate persoanele si toate organele societatii sa se straduiasca. drepturi egale pentru barbati si femei si ca au hotarit sa favorizeze progresul social si imbunatatirea conditiilor de viata in cadrul unei libertati mai mari. ca solutie extrema. dreptatii si pacii in lume. Considerind ca este esential a se incuraja dezvoltarea relatiilor prietenesti intre natiuni. Considerind ca este esential ca drepturile omului sa fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul sa nu fie silit sa recurga. ca prin invatatura si educatie sa dezvolte respectul pentru aceste drepturi si libertati si sa asigure prin masuri progresive. in demnitatea si in valoarea persoanei umane. de ordin national si . la revolta impotriva tiraniei si asupririi.Anexa nr. Considerind ca statele membre s-au angajat sa promoveze in colaborare cu Organizatia Natiunilor Unite respectul universal si efectiv fata de drepturile omului si libertatile fundamentale.

detinut sau exilat in mod arbitrar. Articolul 11 Orice persoana acuzata de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul sa fie presupusa nevinovata pina cind vinovatia sa va fi stabilita in mod legal in cursul unui proces public in care i-au fost asigurate toate garantiile necesare apararii sale. fara nici o deosebire. Toti oamenii au dreptul la o protectie egala impotriva oricarei discriminari care ar viola prezenta Declaratie si impotriva oricarei provocari la o asemenea discriminare. religie. sex. inumane sau degradante. fie asupra temeiniciei oricarei acuzari in materie penala indreptata impotriva sa. Articolul 4 Nimeni nu va fi tinut in sclavie. Nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau omisiuni care nui constituiau. Articolul 10 Orice persoana are dreptul in deplina egalitate de a fi audiata in mod echitabil si public de catre un tribunal independent si impartial care va hotari fie asupra drepturilor si obligatiilor sale. Ele inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unii fata de altele in spiritul fraternitatii. in momentul cind au fost comise. In afara de aceasta. Articolul 2 Fiecare om se poate prevala de toate drepturile si libertatile proclamate in prezenta Declaratie fara nici un fel de deosebire ca. nu se va face nici o deosebire dupa statutul politic. Articolul 3 Orice fiinta umana are dreptul la viata. la libertate si la securitatea persoanei sale. deosebirea de rasa. de origine nationala sau sociala. dreptul la o egala protectie a legii. cit si al celor din teritoriile aflate sub jurisdictia lor. de pilda. Articolul 5 Nimeni nu va fi supus torturii. Articolul 1 Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi. sclavajul si comertul cu sclavi sint interzise sub toate formele lor. opinie politica sau orice alta opinie. recunoasterea si aplicarea lor universala si efectiva. sub tutela. nici la pedepse sau tratamente crude. Articolul 6 Fiecare om are dreptul sa i se recunoasca pretutindeni personalitatea juridica. limba. De . nastere sau orice alte imprejurari. Articolul 9 Nimeni nu trebuie sa fie arestat. juridic sau international al tarii sau al teritoriului de care tine o persoana. neautonome sau supuse vreunei alte limitari a suveranitate. Articolul 8 Orice persoana are dreptul la satisfactia efectiva din partea instantelor juridice nationale competente impotriva actelor care violeaza drepturile fundamentale ce-i sint recunoscute prin constitutie sau lege. nici in servitute. Articolul 7 Toti oamenii sint egali in fata legii si au.international. culoare. fie ca aceasta tara sau teritoriu sint independente. un act cu caracter penal conform dreptului international sau national. atit in sinul popoarelor statelor membre. avere.

Articolul 16 Cu incepere de la implinirea virstei legale. precum si libertatea de a cauta. practici religioase. Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului. Orice persoana are dreptul de a parasi orice tara. Articolul 20 Orice persoana are dreptul la libertatea de intrunire si de asociere pasnica. atit in mod public. Articolul 17 Orice persoana are dreptul la proprietate. inclusiv a sa. cult si indeplinirea riturilor.asemenea. Articolul 14 In caz de persecutie. Articolul 18 Orice om are dreptul la libertatea gindirii. in familia sa. nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale. singur sau impreuna cu altii. precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea. Articolul 12 Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare in viata sa personala. in domiciliul lui sau in corespondenta sa. acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea. Ei au drepturi egale la contractarea casatoriei. acest drept include libertatea de a avea opinii fara imixtiune din afara. nationalitatea sau religia. Articolul 15 Orice persoana are dreptul la o cetatenie. . Articolul 13 Orice persoana are dreptul de a circula in mod liber si de a-si alege resedinta in interiorul granitelor unui stat. fie direct. cit si in asociatie cu altii. barbatul si femeia. fara nici o restrictie in ce priveste rasa. prin invatatura. nu se va aplica nici o pedeapsa mai grea decit aceea care era aplicabila in momentul cind a fost savirsit actul cu caracter penal. de a primi si de a raspindi informatii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat. Orice persoana are dreptul la protectia legii impotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri. si de reveni in tara sa. Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa. de constiinta si religie. Orice persoana are dreptul de acces egal la functiile publice din tara sa. orice persoana are dreptul de a cauta azil si de a beneficia de azil in alte tari. Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de cetatenia sa sau de dreptul de a-si schimba cetatenia. Acest drept nu poate fi invocat in caz de urmarire ce rezulta in mod real dintr-o crima de drept comun sau din actiuni contrare scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite. in decursul casatoriei si la desfacerea ei. Nimeni nu poate fi silit sa faca parte dintr-o asociatie. Articolul 19 Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii. Articolul 21 Orice persoana are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale tarii sale. atit singura. cit si privat. Casatoria nu poate fi incheiata decit cu consimtamintul liber si deplin al viiitorilor soti. fie prin reprezentanti liber alesi. au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie.

la nevoie. batrinete sau in celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenta. Mama si copilul au dreptul la ajutor si ocrotire deosebite. inclusiv la o limitare rezonabila a zilei de munca si la concedii periodice platite. o existenta conforma cu demnitatea umana si completata. Parintii au dreptul de prioritate in alegerea felului de invatamint pentru copiii lor minori. Articolul 26 Orice persoana are dreptul la invatatura. Invatamintul trebuie sa urmareasca dezvoltarea deplina a personalitatii umane si intarirea respectului fata de drepturile omului si libertatile fundamentale. cit si familiei sale. au dreptul la salariu egal pentru munca egala. care sa aiba loc in mod periodic prin sufragiu universal. locuinta. Articolul 23 Orice persoana are dreptul la munca. sa obtina realizarea drepturilor economice. toleranta. accesibil tuturora. Toti oamenii. ea este indreptatita ca prin efortul national si colaborarea internationala. prin alte mijloace de protectie sociala. sociale si culturale indispensabile pentru demnitatea sa si libera dezvoltare a personalitatii sale. Articolul 24 Orice persoana are dreptul la odihna si recreatie. fara nici o discriminare. Articolul 25 Orice om are dreptul la un nivel de trai care sa-i asigure sanatatea si bunastarea lui si familiei sale. Articolul 22 Orice persoana. vaduvie. imbracamintea. precum si dezvoltarea activitatii Organizatiei Natiunilor Unite pentru mentirenea pacii. aceasta vointa trebuie sa fie exprimata prin alegeri nefalsificate. Articolul 27 Orice persoana are dreptul de a lua parte in mod liber la viata culturala a colectivitatii. in calitatea sa de membru al societatii. la conditii echitabile si satisfacatoare de munca. fie ca sint nascuti in cadrul casatorii sau in afara acesteia. se bucura aceeasi protectie sociala. in urma unor imprejurari independente de vointa sa. Invatamintul trebuie sa fie gratuit. Toti copiii. Invatamintul elementar trebuie sa fie obligatoriu. Invatamintul tehnic si profesional trebuie sa fie la indemina tuturor. cuprinzind hrana. egal si exprimat prin vot secret sau urmind o procedura echivalenta care sa asigure libertatea votului. El trebuie sa promoveze intelegerea. invaliditate. de a se bucura de arte si de a participa la progresul stiintific si la binefacerile lui. literara sau artistica al carei autor este. prietenia intre toate popoarele si toate grupurile rasiale sau religioase. la libera alegere a muncii sale. ingrijirea medicala. precum si la ocrotirea impotriva somajului. pe baza de merit. iar invatamintul superior trebuie sa fie de asemenea egal. Orice persoana are dreptul de a intemeia sindicate si de a se afilia la sindicate pentru apararea intereselelor sale . boala. precum si serviciile sociale necesare.Vointa poporului trebuie sa constituie baza puterii de stat. Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale si materiale care decurg din orice lucrare stiintifica. are dreptul la securitatea sociala. el are dreptul la asigurare in caz de somaj. Articolul 28 Orice persoana are dreptul la o orinduire sociala si internationala in care drepturile si libertatile expuse in . Orice om care munceste are dreptul la o retribuire echitabila si satisfacatoare care sa-i asigure atit lui. tinindu-se seama de organizarea si resursele fiecarei tari. cel putin in ceea ce priveste invatamintul elementar si general.

ordinii publice si bunastarii generale intr-o societate democratica. exclusiv in scopul de a asigura cuvenita recunoastere si respectare a drepturilor si libertatilor altora si ca sa fie satisfacute justele cerinte ale moralei. grupare sau persoana dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a savirsi vreun act indreptat spre desfiintarea unor drepturi sau libertati enuntate in prezenta Declaratie. Aceste drepturi si libertati nu vor putea fi in nici un caz exercitate contrar scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite. Articolul 30 Nici o dispozitie a prezentei Declaratii nu poate fi interpretata ca implicind pentru vreun stat. Articolul 29 Orice persoana are indatoriri fata de colectivitate. .prezenta Declaratie pot fi pe deplin infaptuite. fiecare om nu este supus decit numai ingradirilor stabilite prin lege. In exercitarea drepturilor si libertatilor sale. deoarece numai in cadrul acesteia este posibila dezvoltarea libera si deplina a personalitatii sale.

Babonea Gheorghe Dreptul libertăţilor fundamentale. Litec. Bucureşti. Comentariu pe articole – vol. Tratate şi cursuri Coord. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Editura Universul Juridic. 2008. I. Banciu Angela Rolul Constituţiei din 1923 în consolidarea unităţii naţionale. 2005. Droit institutionnel de l*Union Europeenne. Bucureşti. Blumann Claude Dubois Louis . Note de curs. 2008. Beşteliu Raluca Miga Brumar Catrinel Protecţia internaţională a drepturilor omului. Editura C. – drepturi şi libertăţi. 2005. Beck. revizuită.BIBLIOGRAFIE I. 1988. Ed. Ediţia a IV-a. Paris.H. Bucureşti. Bîrsan Corneliu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Bucureşti. Editura Fundaţiei „România de Mâine“.

2010 Tratatul de la Lisabona. 2010. Editura Nomina Lex. Ion Augustin Fuerea Drept instituţional comunitar european. Wolters Kluwer România. Bucureşti. Fundaţia Culturală Libra. 2010. Fuerea Augustin Dimensiunea politico – juridică a cetăţeniei europene. Bucureşti. Filipescu P. Dragomir Eduard Niţă Dan Duculescu Victor Duşcă Anca Ileana Dreptul comunitar al afacerilor. Ed. p. Editura Actami. 33. Colecţia Drept European. Ed. Bucureşti. Editura Lumina Lex. Ed. Craiova. A IV-a. 2009. 2000. Dragomir Eduard Niţă Dan Cetăţenia europeană. 2003. Bucureşti. în Cetăţenie Naţională. Universul Juridic. . 31-35. Fuerea Augustin Manualul Uniunii Europene. Editura Nomina Lex. 1998. Wolters Kluwer România. 2005. Colecţia Drept European. Universitaria. Protecţia juridică a drepturilor omului. Colecţia Monografii. 2009. Bucureşti. Ed. Bucureşti. revăzută şi adăugită după Tratatul de la Lisabona (2007/2009). Ed. Felician Cotea Drept comunitar european. p. Bucureşti. a V-a. Bucureşti.Ioan Ciochină – Barbu Drept instituţional al Uniunii Europene.

2001 Tratat de drept comunitar.H. proceduri. Beck. Popescu Corneliu –Liviu Protectia internationala a drepturilor omului – surse. Manolache Octavian Mateut Gheorghe Oancea Ion (coord. All Beck. 2004. Bucureşti. Editura All Beck. Leş Ioan Tratat de drept procesual civil. Ed. vol. 1997. Bucuresti. Bucureşti. Ed.R. Recidiva in teoria si practica dreptului penal. Editura Victor. London. Instrumente universale I. Bucuresti. 1994. 4 Th Edition. 2000. Lumina Lex. 2006. Istrate Ilie Libertatea persoanei si garantiile ei procesual penale. Bucuresti. I. C. Bucureşti. Ed. p. Universitatea Româno-Americană.) Principalele instrumente internationale privind drepturile omului la care Romania este parte.. 1999. a IV-a revizuita si adaugita. Platon Ioan Istoria dreptului românesc. Editura Sweet & Maxwell.D. Drept instituţional. institutii. Ed.H. 1991. Ediţia 5. C. Ed.Groza Anamaria Uniunea Europeană. Bucuresti. Ed. .O. Harris David John Cases and Materials on International Law. 20.Beck. 2008. Bucureşti.

1966. 2008. Stoenescu I. Oradea. Academiei RSR. Zilberstein S. Bucureşti. Bucuresti.Beck. Bucuresti. Voicu Marin Curtea Europeană a Drepturilor Omului.. 1997.Puşcă Benone Drept constituţional şi instituţii politice. Editura Fundaţiei România de Mâine. PUF. Sudre Frédérik Droit international et europeen des droits de l*homme. 2006. Editura Universul Juridic. 50 de ani de existenţă (1959 – 2009). Drept comunitar. Voicu Marin Sabau Mirela Georgiana Drept Comunitar General. 1999. Editura C. 2007. Editura Sylvi. Editia 3. Editura Imprimeria de Vest. Editura Fundatia Romania de Maine. 2009. . Tratat teoretic si practic de procedura a executarii silite. Bucuresti. Editura Polirom. Rudăreanu Mariana Selejan-Gutan Bianca Protectia europeana a drepturilor omului. 1995. Hilsenrad A..h. Bucureşti. Note de curs. Ţinca Ovidiu Drept constituţional şi instituţii politice. 2009. Sudre Frédérik Drept European si international al drepturilor omului. Bucuresti. Ed. Paris.

Droit à un procès èquitable et cours constitutionnelles . in P. 6. VI. www. Mole N.. Cetăţenia europeană între trecut şi viitor. Editura Wolters Kluwer. Revista Sfera Politicii. 116 – 117. nr. C. nr. 3/1996. in RUDH.. in Dreptul nr. 11. 3. Protectia dreptului de proprietate in sistemul European de protectie a drepturilor omului.ro III. nr. Issa c.. Weber Florentina Iuliana Elemente de drept comunitar. Malinverni G. cu privire speciala asupra restituirii unor bunuri. Durata arestarii preventive a invinuitului sau inculpatului in lumina Constitutiei si a Conventiei Europene. Dreptul. vol. Stoica V. Editura Paralela 45. Reviste 1.R. Legislaţie 1. nr. Bucuresti. Turkey: Delineating the Extraterritorial Effect of the European Convention on Human Rights. 4. 1994. Conventia Europeana si impactul acesteia asupra sistemului juridic roman. in European Human Rights Law Review nr. Mateut Gheorghe. 1/2005. in rev.. 5. 10-11/1994. Barsan Constantin. Pitesti 2007. 2. Vintilescu Cristina. 2/2003. Stoica I. sferapoliticii. Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi protocoalele sale. . II. 2009.Voiculescu Nicolae Drept comunitar al muncii.

2. Regulamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului, în vigoare de la 1 noiembrie 1998, cu amendamentele din 7 iulie 2003 )intrat în vigoare la 1 noiembrie 2003). 3. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 4. Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, actualizata la zi. 5. Acordul din 09.04.2003 intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Ungaria privind desfiintarea reciproca a obligativitatii vizelor. 6. 7. 8. 9. Tratatul de instituire a Comunităţii Europene. Tratatul privind Uniunea Europeană. Tratatul de la Lisabona. Principalele instrumente internaţionale privind drepturile omului la care România este parte, vol. I şi II, IRDO, Bucureşti, 2003. 10. Documente de bază ale Comunităţii şi Uniunii Europene , Ed. Polirom, Iaşi, 1999. 11. M. Of. Nr. 73 din 12 aprilie 1993. 12. M. Of. Nr. 81 din 1 februarie 2002. 13. M. Of. Nr. 344 din 23 mai 2002. Legea de aprobare a completat O.G. nr. 22/2002. 14. Decretul nr. 212 (Buletinul Oficial nr. 146 din 20 noiembrie 1974). 15. JOCE nr. 80/1 din martie 2001. 16. Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice. 17. Constituţia României publicata in M.O. Partea I, nr. 767 din 31.10.2003. 12.Legea nr. 80/1994 privind ratificarea Convenţiei europene pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante, a celor două protocoale adiţionale la aceasta (M. Of. Nr. 285 din 7 octombrie 1994). 13.Legea nr. 301/2004 privind noul Cod penal (m.Of. nr. 575 din 29 iunie 2004). 14. Conventia Europeana a fost ratificata de tara noastra prin Legea nr. 30/1994 (M. Of. Nr. 135 din 31 mai 1994), republicata prin Legea nr. 79/1995 privind ratificarea Protocolului nr. 11 referitor la restructurarea mecanismului de control stability de Conventie (M. of. Nr. 147 din 13 iulie 1995).

IV.

Adrese Internet
www.sferapoliticii.ro http://ec.europa.eu/eures

www.infoeuropa.ro

Site-ul Organizatiei Statelor Americane http://www.oas.org. Organizaţia Naţiunilor Unite: http://www.un.org Curtea Europeană a Drepturilor Omului: http://www.echr.coe.int; Colecţia de Jurisprudenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului:
http://www.hudoc.echr.coe.int www.mie.ro

Consiliul Europei : http://www.coe.int Comitetul Miniştrilor : http://www.cm.coe.int Consiliul Europei şi drepturile omului: http://www.humanrights.coe.int Convenţiile Consiliului Europei: http://conventiones.coe.int Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa: http://www.osce.org Uniunea Europeană: http://europa.eu Parlamentul European: www.europarl.europa.eu

V.

Jurisprudenţă CEDO 1. CEDO, în cauza Issa c. Turciei (2004), & 71.

2. CEDO, în cauza Behrami şi Behrami contra Franţei şi Saramati contra Franţei, Germaniei şi Norvegiei, decizia CEDO din 31 mai 2006. 3. CEDO, în cauza Paul şi Audrey Edwards contra Rusiei (2002). Decizia asupra cererii nr. 11590/85, Hughes contra Rusiei. 4. Hotărârea Pretty contra Regatului Unit, 29 aprilie 2002. 5. CEDO, în cauza Irlanda contra Rusiei (1978). 6. CEDO, în cauza nr. 33343/96, Pantea contra României, Hotărârea din 3 iunie 2003, parag. 192. 7. CEDO, în cauza Irlanda împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

8. CEDO, în cauza nr. 47940/99, Balogh contra Ungariei, Hotarârea din 20 iulie 2004, parag. 44-54. 9. CEDO, în cauza nr. 22496/93, Tekin contra Turciei, Hotărârea din 9 iunie 1998, Culegere de hotarâri şi decizii, 1998 – IV, parag. 52, 53. 10. CEDO, în cauza nr. 24888/94, V. contra Marii Britanii, Hotărârea din 16 decembrie 1999, Culegere de hotărâri şi decizii 1999-XII, parag. 62; 11. CEDO, în cauza nr. 33343/96, Pantea contra României, Hotărârea din 3 iunie 2003, parag. 189. 12. CEDO, în cauza nr. 5310/71, Irlanda contra Marii Britanii, Hotărârea din 18 ianuarie 1978, Seria A 25, parag. 167. 13. Curtea CEDO, în cauza nr. 5856/72 Tyrer contra Marii Britanii, Hotărârea din 25 aprilie 1978, Seria A 26, parag. 30; 14. CEDO, în cauza 13134/87, Costello – Roberts contra Marii Britanii, Hotărârea din 25 martie 1993, Culegere de hotărâri şi decizii Seria A 247 – C, parag. 30. 15. Comisia CEDO, Cererea nr. 8410/78. 16. CEDO, în cauza Van der Mussele contra Belgiei. 17. CEDO, în cauza nr. 52792/9, Vasileva contra Danemarcei, Hotararea din 25 septembrie 2003. 18. CEDO, în cauza Fox, Campbell si Hartley contra Marii Britanii, Hotararea din 30 august 1990, in seria nr. 182; CEDO, cauza nr. 22493/93, Berktay contra Turciei, Hotararea din 1 martie 2001. 19. CEDO, Bouamar contra Belgiei (1988). 20. CEDO, în cauza nr. 39474/98, D.G. contra Irlandei, Hotararea din 16 mai 2002. 21. CEDO, în cauza Csaky contra Ungariei (2006). 22. CEDO, în cauza Storck contra Germaniei (2005). 23. CEDO, în cauzele nr. 45355/99 si nr. 45357/99, Shamsa contra Poloniei, hotararea din 27 noiembrie 2003. 24. CEDO, în cauza Fox, Campbell si Hartley contra Rusiei (1990).

CEDO. nr. CEDO. 40. în cauza Guillot contra Frantei (1996). Hotararea din 28 martie 1990. 32. Scozzari si Giunta contra Italiei. parag. CEDO. 41. parag. 1.a. 1. 35. 30. 28. 68. Hotararea din 7 decembrie 1976 36.25. parag. . 39. în cauza Engel si altii contra Marii Britanii. CEDO. contra Rusiei (1980). CEDO. CEDO. 10890/84. 38. Hotararea din 24 martie 1988. Hotararea din 1 iulie 2004. 31. nr. parag. în cauza Biserica Adevarata Ortodoxa din Moldova s. 34. CEDO. Raportul Comisiei in cauza X. Purtonen contra Finlandei (1998). 39221/98 si 41963/98. CEDO. Hotararea din 13 iulie 2000. CEDO. în cauza Markt Intern Verlag GMBH si Kluas Beerman contra Germaniei. contra Moldovei (2007). 64796/01. CEDO. CEDO în cauza Olsson contra Suediei. în cauza Amuur contra Frantei. în cauza Unal Tekeli contra Turciei (2004). hotararea din 25 iunie 1996. 27. CEDO. în cauza Olsson contra Suediei. 50. Hotararea din 24 martie 1998. CEDO. Hotararea din 20 noimebrie 1990. CEDO. în cauza nr. 42. Couillard Maugery contra Frantei. Groppera Radio AG si altii contra Elevetiei. 26. 37. în cauza Odièvre contra Frantei (2003). 33. 69-70. în cauza nr. 66-74. în cauzele nr. în cauza Neumeister contra Austriei (1968). în cauza Salgueiro da Silva Mouta contra Portugaliei (1999). CEDO. 29. în cauza Klopper contra Elvetiei (1996). în cauza Handyside contra Marii Britanii. CEDO. CEDO. în cauza Winterwerp contra Olandei.

CEDO. 49. CEDO. . CEDO. parag. CEDO. nepublicat. Hotararea Marii camere din 17 decembrie 2004. CEDO. Nr. CEDO. raportul Comisiei din 5 decembrie 1995. Hotararea din 20 mai 1999. contra Frantei (1992). în cauza Kaya contra Turciei. Hotararea din 10 mai 2001. Cumpana si Mazare contra Romaniei. 55. în cauza Anheuser – Busch Inc. Contra Portugaliei (2005). în cauza nr. 51. 48. 22045/93. 81/1994 publicata in Monitorul Oficial nr. în cauza Campbell si Cosans contra Rusiei (1982). în cauza Dalban contra Romaniei (1999). 46. cauza nr. în cauza X. Raportul Comisiei din 23 octombrie 1995 în cauza H.43. 55. CEDO. 52. 54. CEDO. CEDO. parag. Bladet Troms si Stensaas contra Norvegiei. 58. Hotararea din 15 noiembrie 1996. 57. 62503/00. 47. în cauza nr. în cauza Ezeh si Connors contra Rusiei (2003). în cauza Z. Ioannis Karahalios contra Greciei. 59. CEDO. în cauza nr. 33348/1996. CEDO. Of. Curtea Constitutionala. Silver contra Rusiei (1983). CEDO. CEDO. Hotararea din 19 februarie 1998. în cauza Keenan contra Marii Britanii. Decizia nr. 45. decizia asupra admisibilitatii din 26 septembrie 2002. în cauza Groppera Radio AG contra Elvetiei (1990) si Autronic contra Elvetiei (1990). în cauza Chahal contra Marii Britanii. Van Leuven si De Meyere contra Belgiei (1981). Kostas Beis contra Greciei. CEDO. 53. contra Greciei. M. în cauza Leander contra Suediei (1987). 59. 44. Klass contra RFG (1978). Hotararea din 3 aprilie 2001. 56. 50. 277 din 20 iunie 2000. si altii contra Marii Britanii. 21980/93. CEDO. în cauza Le Compte. CEDO. 14 din 25 ianuarie 1995).