You are on page 1of 5

Bacteriologie

Bacteriile sunt microorganisme monocelulare, care aparțin regnului PROCARIOTA (Monera), cele mai vechi forme de viață, foarte răspândite în aer, apă, sol, pe obiecte, alimente și organisme. • • Regnul Monera cuprinde două încrengături: Schizophita sau Bacteriophyta (bacteriile) Cyanophyta (algele albastre-verzi)

Forma bacteriană: • formă sferică, specifică cocilor, în cadrul careia se pot deosebi și mai multe varietăți: sferică, ovoidală, lanceolată, reniformă • formă cilindrică sau alungită, specifică bacililor și bacteriilor nesporulate, ce pot avea capete drepte (ex. Bacillus antracis), rotunjite (ex. Escherichia coli) sau ascuțite (ex. Fusiobacterium fusiforme) • formă spiralat-elicoidală, cu aspect de virgulă (vibrio - virgo), în forma literei S, sau de resort, cu spire neregulate sau regulate • formă de filament, care ajunge la zeci de microni lungime, fără prezența unor diviziuni transversale (neramificate, pseudoramificate, ramificate) • forme pedunculate

Dimensiuni bacteriene: – mici - sub 1 μ - streptococcus, stafilococcus – mijlocii - între 1 μ și 3 μ – salmonele , coli bacillus – mari - peste 3 μ – clostrydium Structura celulei bacteriene: Majoritatea bacteriilor au: - un perete celular , care le protejeaza și le ajută să mențină un echilibru osmotic dintre ele și mediu - membrana citoplasmatică - citoplasma - un nucleoid Fiecare bacterie are un cromozom principal, ele mai conținând segmente circulare de ADN, numite plasmide.

Metabolism bacterian Metabolismul bacterian reprezintă totalitatea transformărilor biochimice enzimatice implicate în activitatea lor biologică, prin care substanțele nutritive din mediu sunt transformate în constituenți proprii, energie și produși de matabolism. Caracteristici: - este flexibil - reglat genetic - intens - cu eficienta maxima Căile metabolice sunt: • catabolice (de dezasimilație) • anabolice (de asimilație) • amfibolice (donare) • anaplerotice (auxiliare) Creșterea și reproducerea bacteriană Celulele bacteriene cresc datorită noilor constituenți celulari rezultați din procesele de biosinteză. Această creștere se oprește la un anumit moment dat când începe diviziunea celulară. La bacterii au fost identificate mai multe modalitați de multiplicare: – prin diviziune – prin înmugurire – prin fragmentare – prin corpi elementari GRUPUL COCILOR • Familia Staphylococcaceae Genuri: Staphylococcus Gemella Macrococcus Salinicoccus • Familia Streptococcaceae Genuri: Streptococcus Lactococcus • Familia Neisseriaceae Genul: Neisseria Caracter comun – capacitatea de a condiţiona procese supurative-distructive. Morfologic reprezintă coci (sferici, lanceolaţi, riniformi), imobili, nesporogeni, unele specii formează capsule. În funcţie de caracterele tinctoriale se disting: 1. Coci gram pozitivi (Staphylococcaceae, Streptococcaceae) 2. Coci gram negativi (Neisseriaceae)

Genul Staphylococcus
Staphylococcus este un gen de bacterii gram-pozitive. La microscop apar ca celule rotunde (coci), grupate similar boabelor într-un ciorchine. Genul Staphylococcus include 31 de specii - denumite generic "stafilococi". Majoritatea sunt nepatogene și fac parte din microbiota indigenă, colonizînd pielea și mucoasele oamenilor și altor organisme. Unele pot fi întâlnite și în flora microbiană prezentă în sol. Stafilococii patogeni pot cauza o mare varietate de boli la animale și oameni, prin secreția de toxine sau prin înmulțirea rapidă și invadarea țesuturilor. Stafilococii patogeni dispun de o serie de factori de virulență: - leucocidina - hemolizina - diferite toxine - coagulaza - o adezină specifică importantă si în procesul infecțios

Au calitatea de a produce coagulază aceasta fiind folosita pentru diferențierea între speciile patogene și cele nepatogene (care nu produc coagulază). În urma acestui test, stafilococii sunt grupați în: - coagulazo-pozitivi - coagulazo-negativi Toxinele stafilococice sunt o cauză comună a toxiinfecțiilor alimentare. Bacteriile se pot dezvolta pe hrana stocată în condiții necorespunzătoare, fiind capabili să se multiplice chiar și în alimentele cu un conținut relativ redus de apă. Deși procesul de gătire omoară bacteriile, unele toxinele sunt rezistente la temperatură, nefiind distruse nici după fierberea de câteva minute.

Staphylococcus aureus
Una dintre speciile cu un potențial patogen ridicat este Staphylococcus aureus. Această bacterie poate supraviețui pe suprafețele uscate, ceea ce-i oferă șanse sporite de transmitere și are o rezistență instrinsecă la Penicilină datorită structurii modificate a uneia sau mai multor proteine implicate în sinteza peretelui bacterian. Formele clinice ale infecţiilor cu S.aureus Exfoliatina determină: - la copii - epidermoliza buloasă (dermatita exfoliativă, sindromul pielii opărite, sindromul Lyel) - la nou-născuţi - pemphigus neonatorum (boala Ritter) - la maturi - impetigo bulos Formele clinice ale infecţiilor cu S.aureus Infecţii cutanate şi subcutanate: foliculite, furuncule, abcese, hidrosadenite, mastită, panariţiu, infecţie de plagă (frecvent de origine nosocomială) Infecţii ale mucoaselor: mastoidite, sinusite, otite, angine... Infecţii ale seroaselor: artrite, pleurezie, peritonită, meningită... Infecţii osoase: osteomielită, spondilodiscită, infecţie de proteză Infecţii viscerale: abces pulmonar, cerebral, flegmon perirenal, pielonefrite, etc S.aureus poate coloniza corpuri străine: catetere, proteze, etc.

Genul Streptococcus
Reuneşte specii facultativ anaerobe/anaerobe-aerotolerante caracterizate prin morfologie tipică (coci gram+ în lanţuri, imobili, nesporogeni, capsulaţi), metabolism fermentativ şi lipsa catalazei. Clasificarea streptococilor 1. După aspectul hemolizei pe geloză-sânge - Streptococi alfa-hemolitici (hemoliză incompletă, zonă verzuie în jurul coloniilor) - Streptococi beta-hemolitici (hemoliză completă, zonă clară în jurul coloniilor) - Streptococi nehemolitici (gamma-hemoliză) 2. După antigenul polizaharidic C din peretele celular se disting 20 grupe serologice (A – H, K – W). Streptococii care nu posedă acest Ag nu se încadrează în aceasta clasificare (ex.: S.pneumoniae). Ei se identifică după caractere de cultură şi biochimice. 3.După habitat şi patogenitate - Streptococi piogeni, virulenţi, beta-hemolitici (aparţin grupurilor A,B,C,G) - Streptococi orali, comensali, nehemolitici sau alfa-hemolitici, negrupabili după Lancefield - Streptococi fecali, specii comensale sau condiţionat patogene ale tractului digestiv uman şi animal - Streptococi lactici, reprezintă flora laptelui şi produselor lactate Epidemiologie • Sursa de infecţie: bolnavii şi purtătorii sănătoşi (faringe şi amigdale, mai rar – intestin, vagin, tegument) • Mecanismele şi căile de transmitere: - aerogen (picături Pflugge) - contact direct (leziuni cutanate)

Patogeneza şi formele clinice Infecţii ale mucoaselor: - rinite, faringite, angine eritematoase (risc de reumatism articular acut), abcese periamigdaliene, adenite cervicale, sinuzite, otite, mastoidite. Infecţii cutanate şi subcutanate: - erizipel (leziune cutanată eritematoasă, edem, febră), impetigo (leziuni cutanate superficiale: papulăpustulă-crustă), celulită, fasciită necrozantă (leziuni necrotice subcutanate, durere, eritem, gangrenă, febră, şoc, mortalitate 30% - 48 h), eritemul nodos, infecţii ale plăgilor şi arsurilor. Sindromul şocului toxic streptococic: determinat de tulpini producătoare de toxină eritrogenă (febră, hipotensiune, erupţie generalizată, descuamare în convalescenţă, afectarea organelor interne), letalitate 30% Septicemii Alte infecţii: endometrite, pneumonii Infecţii post-streptococice RAA (reumatismul articular acut) apare mai frecvent la copii de vârstă şcolară. Apare după infecţii faringiene repetate şi este determinată de acţiunea directă a streptolizinei asupra depozitelor de complexe imune, precum şi prin interacţiunea autoAc şi Ac anti-streptococici cu autoAg din miofibrile, valvule cardiace şi sinoviale. Glomerulonefrita acută (GNA) este specifica copilului de vârstă preşcolară. Survine după 10-20 zile de la o infecţie cutanată, mai rar faringeană. Se caracterizează prin perturbarea funcţiei renale, edem şi hipertensiune arterială.

Streptococcus pneumoniae
Cunoscut și sub denumirea de Pneumococ, este o bacterie sferică, gram pozitivă, alfa-hemolitică. Este un germen comensal, care face parte din flora normală a căilor respiratorii superioare, procentajul de purtători oro-faringieni asimptomatici în populație variind între 30-70%. Poate coloniza de asemenea tractul intestinal și mucoasele uro-genitale. În anumite condiții, poate provoca anumite boli: - infecții prin propagare în regiuni anatomice învecinate nazo-faringelui (otite, sinuzite, infecții ale căilor respiratorii inferioare, inclusiv pneumonie) - infecții invazive prin diseminare în sânge (bacteriemie) și apariția de focare infecțioase la distanță: septicemie, meningită, endocardită, pericardită, osteomielită, artrite septice, pneumonie prin mecanism invaziv etc. Virulența este diferită, în funcție de factorii care acționează la suprafața bacteriei sau în interiorul celulei: • capsula polizaharidică - previne fagocitoza prin inhibarea opsonizării C3b a celulelor bacteriene • pneumolizina (Ply) - a o proteină de 53-kDa care poate provoca liza celulelor țintă și activarea complementului • autolizina (LytA) - activarea acestei proteine, determina liza bacteriei ceea ce duce la eliberarea conținutului • peroxidul de hidrogen - poate provoca apoptoza în celulele neuronale în timpul meningitei • complex proteină A-colină (CbpA) - o adezină care interacționează cu polizaharidele de la suprafața celulelor epiteliale pulmonare • antigenul de protecție (PspA) - poate inhiba opsonizarea pneumococilor.

Neisseria meningitidis
Parazitează numai omul şi poate fi izolat din oro- şi nasofaringele persoanelor sănătoase (15%). Transmiterea se face prin picăturile lui Pflügge, poarta de intrare fiind tractul respirator. Meningococii sunt diplococi gram-negativi, reniformi, ca două boabe de cafea (rinichi) ce se privesc faţă în faţă prin concavităţile lor, imobili, nesporulaţi şi aerobi.

În patogeneza infecţiilor meningococice sunt implicaţi urmatorii factori majori: – abilitatea meningococului de a coloniza nasofaringele – abilitatea de a străbate mucoasa prin endocitoză – răspândirea sistemică în absenţa fagocitozei mediate de anticorpi – efecte toxice (mediate de endotoxina LPS) Tratament Antibioterapia se realizează prin administrarea de Penicilină G, aminopeniciline, cefalosporine de generaţia a treia (cefotaxime, ceftriaxona), iar în scop profilactic, la contacţi, este indicată Rifampicina.

Neisseria gonorrhoeae
Este o bacterie gram negativa specific umana, care la examenul microscopic se dispune in diplo. Exista mai multe specii de neisseria, cele mai multe care fac parte din flora umana saprofita. Se transmite pe cale sexuala, este o infectie frecventa, care poate determina complicatii locale, neonatale sau uneori chiar septicemice. La nivel mondial numarul cazurilor de infectie cu gonococ este de ordinul zecilor de milioane in fiecare an. Infectia este mult mai frecventa la barbati decat la femei (raport 10 / 1). Persoanele homosexuale au un risc crescut de a face infectie cu gonococ. Manifestarile clinice depind de sexul pacientului. Incubatia este de aproximativ 2 - 7 zile. La barbat exista mai multe forme clinice: - faringita care este simptomatica in aproximativ 20 % din cazuri - uretrita anterioara acuta (arsuri la mictiune, scurgere uretrala purulenta) - prostatita acuta (dureri la nivel pelvian sau perineal, disurie, polachiurie, arsuri la mictiune, febra sau frisoane) - orhiepididimita - reprezinta inflamatie la nivel testiculara (aparitia unei senzatii de greutate la nivel scrotal) - anorectita - inflamatie la nivelul anusului si rectului - este asimptomatica (abcese perianale, ischiorectale sau fistule anale) La femeie este asimptomatica in majoritatea cazurilor (80%): - cervicita – cea mai frecventa; la examenul genital se constata inflamatie a colului si a orificiului cervical (leucoree purulenta) - uretrita - se manifesta prin arsuri la mictiune, disurie si se poate asocia cu inflamatia glandelor parauretrale - salpingita acuta sau subacuta - prezinta un risc ridicat de obstructie tubara datorita inflamatiei - faringita - este asimptomatica in majoritatea cazurilor Tratament Se poate administra o singura doza de Ceftriaxona, intramusculara, dar exista si posibilitatea administrarii unei cefalosporine pe cale orala Ciprofloxacina.